Pierre Chaunu civilizaţia europei clasice Volumul II Traducere de ADRIAN ALEXANDRU DOBRESCU şi MIRCEA GHEORGHE PIERRE CHAUNU , ciuimation

Oe l'Europe classtque ©B. Arthaud, Paris 1966 Toate drepturile EDITURA MERIDIANE ...--------Snft BUCUREŞŢ|_ 1989 Partea a doua DURATA LUNGĂ Şl CIVILIZAŢIA MATERIALĂ (continuare) Pe copertai VERMEER DIN DELFT Străduţă ulei pe plnzâ 54,3X44 cm, 1658—16Sa Rijksntuseum, Amsterdam ISBN 973— 33—0009—9 Capitolul IX ECONOMIA SECTORUL SECUNDAR Am arătat cît de important este să nu confundăm sectorul „secundar" de activitate şi oraşul. In faza activităţilor „terţiare", mai cu seamă comerciale, suprapunerea este, dimpotrivă, aproape perfectă. Rezultă, în total, un ansamblu de probleme complexe si, în starea actuală a cunoştinţelor noastre, practic insolubile. In acest domeniu, Europa clasică se află, în mod hotărît, într-o etapă prestatistică, ar trebui să spunem antestatistică. Dacă pentru cîteva sectoare-pilot există unele statistici privilegiate ale negoţului de anvergură elaborate cu greutate de istoricii economiei din ultimii cincisprezece, douăzeci de ani — acei indici de activitate care au permis, împreună cu seriile de preţuri schiţarea unei conjuncturi istorice — în ceea ce priveşte industria, cu două sau trei excepţii, nu există aproape nimic. Doar cîteva date dispersate, fără speranţa de a le putea racorda vreodată prin integrarea în serii semnificative. Prudenţa oare ne sfătuieşte să le trecem sub tăcere sau să le legăm de ceea ce cunoaştem? Elementele cunoscute nu ne lipsesc si locul lor în acest bilanţ trunchiat este evaluat cu o deosebită rigoare. A proceda astfel ar însemna totuşi să ne lipsim de un important sector de înţelegere. Vom recurge deci la ipoteză si vom înainta în direcţia posibilului. Iată mai întîi cîteva reguli suficient de generale pentru a fi, practic, de necombătut. In ordinea lucrurilor si a procedeelor pentru ceea ce procură astăzi industria exista o piaţă foarte săracă oricare ar fi fost progresele realizate în ordinea acumulării. Seriile de inventare de; care dispunem de pe urma deceselor excerptate dintr-un interval de două secole, de la jumătatea secolului al XVI-lea pînă la jumătatea celui de al XVIII-lea dezvăluie de-a lungul Europei privilegiate, în Anglia, ŢăriJe-de-Jos, Franţa, Italia de nord, axa renană o acumulare de mobile, veselă, obiecte, un confort sporit al locuinţei graţie saltului tehnic în construirea căminelor, datorită producţiei ieftine de sticlă netedă, albă şi nevopsită pentru geamuri. Mijlocul secolului al XVIII-lea poate fi opus, global, începutului celui de al XVlI-lea. Unitatea de ansamblu se păstrează. Sub raport cantitativ şi chiar în privinţa mijloacelor disponibile, prima jumătate a secolului al XVIII-lea nu este încă, să forţăm termenii, decît un Ev Mediu îmbunătăţit. Dacă ar exista îndoială în această privinţă, începutul seriilor statistice industriale ale mutaţiei de creştere ne-ar dovedi-o. întreaga cantitate de fier produsă de la începutul epocii fierului pînă la jumătatea secolului al XVIII-lea, s-a amuzat cineva să calculeze, nu depăşeşte producţia unuia dintre cele patru mari concerne siderurgice americane într-unul din anii deceniului '5Η'60 al secolului al XX-lea. în 1815, producţia de huilă în lume atinge 30000000 de tone dintre care 16000000 în Anglia, în prezent, ne aflăm la nivelul de 5 miliarde de tone echivalent cărbune. Cît despre cărţile apărute după inventarea tiparului întreaga activitate de presă în a doua jumătate a secolului al XVlea nu echivalează în hîrtie «panta un număr de Crăciun al unui mare ziar new-yorkez. Se produce o creştere de 20 de on in secolul al XVI-lea, de 5 sau de 6 ori 7 în secolul al XVIl-lea, precum si în secolul al XVIlI-lea. Hîrtia tipărită în lume din 1460 pînă în 1800 nu reprezintă echivalentul în întregime al hîrtiei consumate într-un an de cinci dintre cele mai mari ziare din oraşul New-York. Am putea umple cu uşurinţă o carte cu asemenea banalităţi. Sectorul industrial

Din 1750 pînă în zilele noastre dezvoltarea în sectorul industrial a fost infinit mai rapidă decît în sectorul primar. Faptul se subînţelege. A existat în Europa o îmbunătăţire foarte e-videntă a alimentaţiei. Mai mult în calitate decît în cantitate, în general, creşterea producţiei agricole în Europa, din 1760 pînă în 1960, este dată de coeficientul de sporire a numărului de oameni înmulţit cu doi. Pentru dezvoltarea industriei, coeficientul de sporire demografica ar trebui înmulţit, în funcţie de sectoare, cu 50, 100, l 000 ... Această creştere de după 1770— 1780 •— după acel take of.f al economiei engleze •— riscă să mascheze dezvoltarea certă a sectorului industrial în perioada Europei clasice, între 1620 si 1760, dacă ar fi posibil să calculăm un indice de producţie industrială — este absolut exclusă această posibilitate, cel mult se poate spera la o creştere substanţială şi în precizie a evaluărilor —•• s-ar ajunge, fără îndoială, ţinînd seama pentru perioada Europei clasice de înmulţirea cu 1,5 a populaţiei, la o înmulţire cu 3 a producţiei globale si cu 2 a producţiei unitare. Aşadar, o dublare în 150 de ani. în acelaşi timp, creşterea producţiei agricole nu pare să fi depăşit cu mult creşterea populaţiei. Această constatare si anume existenţa unor evaluări nesigure dar, totodată si a unei linii incontestabile de evoluţie, presupune uri ansamblu deloc neglijabil de ameliorări tehnice. Să ne înclinăm în faţa celor care s-au ocupat de istoria tehnicilor, în faţa direcţiei animate în Franţa de Maurice Daumas si Bertrand Gille si precedată în Angiia de echipa de la Cam-bridge. Istoria acestor micro-ameliorări dinaintea avîntului din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea a fost de curînd foarte bine făcută si e suficient să ne raportăm la ea. In ce ne priveşte rămîn valabile numai două căi: să desprindem o linie de evoluţie si să riscăm o legătură în ordinea economică. După perioada prodigios de fecundă care duce din 1400 pînă în 1550 (poate că îmbunătăţirea bruscă a surselor de informare este amăgitoare), perioada fecundă a unei Renaşteri înţeleasă, în linii mari, după modelul italian, care reaminteşte primăvara tehnică a Europei din timpul revoluţiei din secolul al XH-lea, din 1070—10<JO pînă în 1250, urmează un îndelungat secoL al XVII-lea •— dar un secol al XVII-lea care, paradoxal, începe în secolul al XVI-lea, ţinînd din 1550 pînă în 1700 — riscă să ne apară întrucîtva tern. într-adevăr, în a-cest domeniu ca si în toate celelalte, cu excepţia celui al gîndirii pure şi al gîndirii ştiinţifice în care, împreună cu secolul al Vl-lea î.e.n., reprezintă perioada cea mai fertilă din istoria umanităţii, secolul al XVII-lea asimilează, consolidează, conchide, răspunde, cucereşte, am fi ispitiţi să spunem, realizează, în secolul al XVII-lea, invenţia tehnică a Renaşterii trece de la cartoanele cîtorva ingineri-poeţi, de la performanţa realizată pentru plăcerea principelui la domeniul realităţii practice, efective, concrete, eficace, în măsura în care răspîndirea tehnicii şi preluarea ştafetei inovaţiei se face dinspre nordul Italiei, beneficiar al invenţiilor tehnice fundamentale din secolul al XV-lea german, în direcţia Olandei, secolul al XVII-lea realizează pătrunderea tehnicilor în sfera economicului. Evident, toata această pătrundere lasă puţine urme sau, mai-exact spus, ea nu aparţine domeniului istoriei cantitative. Şansa istoriei tehnicilor este, tocmai de a îi o istorie a calitativului. Or problemele de răspîndire care sint esenţiale in secolul al XVll-lea şi care ne preocupă fac parte din domeniul unei istorii economice cantitative, irealizabilă, în esenţă, în secolul al XVil-lea. lată probabil de ce în mod obişnuit, trecem, fără să o observăm clar, pe lingă marea înnoire a tehnicii din secolul al XVillea: pentru că ştiinţa si gîndirea pură, matematica si ontologia eclipsează — si este drept să fie astfel •— modestele progrese ale celui mai mare secol în privinţa măreţiei si a esenţialului, pentru că secolul al XVllI-lea străluceşte si el de toate făgăduinţele, înainte de a se confunda în întregime, de pe la 1770. cu revoluţia tehnică, singura revoluţie din secolul al XVllI-lea, engleză, nu cu agitaţia oamenilor mărunţi care, de la Bastilia pînă la grădinile de la Tuileries, apoi de la Valmy pînă la Austerlitz, Bailen şi Moscova se străduiesc, si cu succes, să prăvălească Franţa si Europa continentală de pe linia de creastă a evoluţiei. Un exemplu: sticla. Aparent, pe plan tehnic, esenţialul este achiziţionat între 1450 si 1550. Bertrand Gille a demonstrat bine acest lucru. Soda înlocuieşte treptat potasa. Se obţine deci o sticlă fuzibilă, „uşor de prelucrat, uniformă, albă şi există posibilitatea, precizează Bertrand Gille, să fie făcută si mai plată si mai pură". Un nou tip de sticlă apare în a doua jumătate a secolului al XV-lea: sticla de Veneţia, o sticlă cristalină, silicoaîcalină (silicat de po-tasă si oxid de calciu care, mult mai tîrziu, va fi înlocuit de un silicat de potasă si plumb). Progresul hotărîtor a fost realizat la Veneţia graţie superiorităţii materiei prime importate din Orient, „sode din Egipt si Siria, produse prin arderea unei ierbi speciale (kali) şi nisipul din Ticino". Se realizează de asemenea progrese în secolul al XVI-lea în. fabricarea foilor de sticlă: „Se obţin lame de sticlă mai mari, lungi de 0,60 pînă la 0,70 m, tăiate de acum 10 încolo cu diamantul. Trebuie oare să evocăm cucerirea Europei de către tehnicile veneţiene ale sticlei? Sau, dincolo de mult prea bunele cărţi, ca un pretext, din nou figura lui Col-bert? Da, dar şi întemeierea de către Abraham Thevart în 1688 a atelierului care va fi transportat în curînd în apropiere de nisipul pur şi de lemnul din pădurea SaintGobain, si generalizarea ţevii sticlarului (ea face posibilă îmbutelierea pe scară largă a şampaniei), de asemenea şi cucerirea de către ferestrele cu geamuri nu numai a palatelor si a caselor bogătaşilor ci şi a locuinţelor modeste.si, în sfîr-sit, trecerea de la cilindrul de sticlă, făcut cu ţeava, la placa de sticlă care permite obţinerea cu precizie a unor ochiuri de geam relativ omogene si ieftine — toate acestea sînt şi ele din secolul al XVII-lea.

De la tehnica aproape pură a inginerilor Renaşterii, am trecut, în secolul al XVII-lea, la tehnica economică. Secolul al XVII-lea stabileşte astfel o nouă legătură: legătura ştiinţă-teh-nică. Dar în alt sens decît cel dat de noi acestei legături care provine din ultima parte a secolului al XlX-lea. Nu tehnica este aceea care se sprijină pe ştiinţă, progresul ştiinţelor deter-minînd progresul tehnicilor, ci ştiinţa are în slujba sa tehnica. Fără progresul în tehnica sticlei n-ar fi existat luneta astronomică, fără capacitatea de a confecţiona lentile şi de a stă-pîni mecanica de precizie, n-ar fi existat microscopul. Conectat la explozia fabuloasă a cunoştinţelor despre cosmos care domină, vom vedea, întreaga mişcare a gîndirii clasice, o-mul, între cele două inf i nituri ale spaţiului geo-metrizat, între stea şi furnică pe de o parte, şi „tăcerea eternă a întinderilor nesfîrşite" pe de alta, este, la început, o gîndire lipsită total de mijloace dar o.gîndire care în curînd verifică şi apoi îşi desfăşoară temerar intuiţia pentru că bîjbîielile meşterilor sticlari i-au oferit lentila, prizma şi gama largă a utilizărilor lor. Lunete, microscoape . . .. iată fructele unei tatonări si ale 11 unei tehnici pur empirice. Peste puţină vreme, nevoile de lunete, telescoape, microscoape vor determina progresele unei ramuri total desprinse de vechea industrie a sticlei, industria instrumentelor optice. Cîteva jaloane. Luneta astronomică* s-a născut în primii ani ai secolului al XVII-lea. Folosirea lentilelor pentru a vedea distinct obiectele îndepărtate a apărut aproape simultan în Olanda şi în Italia. Localizarea are semnificaţia ei. „Primele instrumente, scrie Maurice Dau-mas, au fost construite începînd din 1608 de cîţiva oameni iscusiţi, meşteri de ochelari, de oglinzi sau mecanici care n-au fost decît realizatori ocazionali: unii învăţaţi, profesori, sau pensionari, călugări dintre care un mare număr se ocupau de ştiinţe, amatori sprijiniţi la nevoie de un meşter au tăiat si au montat lentilele lor. Aceste instrumente au fost mult timp foarte rare deoarece nu era uşor să-ţi însuşeşti o tehnică ale cărei secrete erau păstrate cu gelozie: în plus, constructorii întîmpinau cele mai mari dificultăţi în procurarea sticlei brute, potrivite unei asemenea întrebuinţări, în consecinţă, încă de la început, cele mai bune lunete si în numărul cel mai mare au fost fabricate în Italia". Italia mai întîi datorită Veneţiei; cu începere din 1640—1650 vine în frunte Olanda. Nu se poate ilustra mai clar dubla legătură ştiinţă-tehnică, teh-nică-economie. Microscopul* apare între 1612 si 1618 si provocarea pe care o lansează, încă din capul locului, industriei sticlei este mult mai severă decît cea venită din partea lunetei astronomice „ . . . măririle de ordinul 100—200 de ori care se puteau, fără îndoială, obţine cu primele microscoape erau deja suficiente pentru ca unele lentile de calitate mediocră să nu dea decît imagini confuze. Fenomenul de aberaţie cromatică era mult mai stînjenitor decît în observaţiile astronomice şi absenţa diafragmei nu 12 îngăduia diminuarea aberaţiei de sfericitate . . .". De aici provine neîncrederea multor savanţi din prima jumătate a secolului al XVii-lea, în spiritul scolasticilor care contestau lupa cunoscută în timpul lor sub pretextul, din punct de vedere tehnic pe atunci de înţeles, „ca natura trebuie să fie observată fără mijlocire sub ameninţarea, altminteri, de a nu primi din partea ei decît o imagine deformată şi înşelătoare". Va fi nevoie de truda sticlarilor, de îmbunătăţirea materialului şi de progresele fulminante ale astronomiei cu luneta pentru ridicarea obiecţiei. Luneta si microscopul sînt realizate prin bîjbîieli. Dar ce să spunem încă de pe acum despre telescop*? în privinţa lui, pentru prima dată tehnica este sprijinită si determinată de ştiinţă. Expus de Cavalieri, Mersenne*, Zucehij principiul său a fost descoperit la puţină vreme după invenţia lunetelor, realizate, acestea, prin tatonare. Teoria a fost precizată de James Gregory în 1663. în curînd se va trece la executare. Două oglinzi convexe, cea mică în centrul celei mari, imaginea observată cu ajutorul unei oglinzi convexe al cărei tub străbătea oglinda mare în centru. Reeves încearcă, fără succes, să realizeze aparatul. Newton îl prezintă pe al său la Royal Socicty în februarie 1672. Cîte progrese mărunte ar trebui să mai evocăm! O sută de pagini nu ar fi suficiente. Un ultim exemplu, împrumutat din sectorul cel mai umil, acela al cărăuşilor. La începutul secolului al XVII-lea în Olanda apar primele arcuri şi generalizarea bandajelor fretate la cald datează, cel mai sigur, de la jumătatea secolului al XVI-lea. La începutul secolului al X VII-] ea multe plăci sînt încă bătute în cuie. Capete de cui uzate rapid, jante dizlocate şi putrezite din pricina găuririlor numeroase — sînt necesare o sută de micro-îmbimătăţirî. Căruţa si operaţiunea de pavare a drumurilor reprezintă condiţii ale mutaţiei în dezvoltarea economică din secolul al XVIII-lea. 13 Totul este realizat pe deplin în secolul al XVlI-lea. în acest secol se situează data naşterii secrete a epocii noastre. Progresul tehnic, oricît 1-ar trece sub tăcere manualele, este mare. De ce oare transpare atît de puţin din el? Secolul al XVII-lea este lipsit de mijloacele care abundă în secolul al XlX-lea şi se înmulţesc în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, şi structurile economice tradiţionale sînt încă neîntrerupt viabile. Este vorba despre o structură meşteşugărească în care capitalismul nu reuşeşte să se infiltreze. El este stăpînul comerţului de anvergură. Ascensiunea în domeniul industriei va pretinde încă mai mult de un secol. Industria textila Există în secolul al XVII-lea o întîietate a industriei textile* şi anume a unei industrii textile retrograde. Deoarece

Cea mai mare întreprindere minieră a Europei rămîne mult în urma marilor întreprinderi de comerţ colonial. cursul celor 285 de ani de exploatare pentru care sîntem informaţi. mai puţin concentrat decît era cu 150 de ani mai înainte cînd Italia si Flandra dominau net piaţa calităţii. potrivit calculelor lui Jean Delumeau. celui mai dispersat si. cel mai valabil dintre toţi indicii de activitate industrială afirmă stagnarea seculară a primei dintre toate industriile. După un sfîrsit de secol • al XV-lea stagnant. dacă urmăm pas cu pas ritmul monoton al micro-invenţiilor. In momentul de vîrf al capacităţii s?. Evident.întîietatea industriei textile Va rezista mai mult de un secol în faţa revoluţiei industriale. îngrămădit în jurul bisericii sale. secolul al XVItl-lea 14 pe lingă transformări iniţiază un proces de demaraj. în mod sigur. din 1462 pînă în 1796. Mâine şi Anglia. aceasta este diferenţa. intrat de timpuriu în statistică deţine superioritatea asupra sectorului celui mai fluid. enorme şi derizorii totodată. Alaunul din Roma ne informează incidental asupra mărimii celei mai mari întreprinderi miniere din secolele al XVIlea. dacă alăturăm datele sigure despre Tolfa şi ceea ce putem cunoaşte. neîndoielnic. baroce sau clasice. cu siguranţă mai valabilă pentru că se situează în interiorul unui ordin omogen de referinţă este cea între comerţ si industrie: totalitatea beneficiilor întreprinderii din Tolfa în secolul al XVI-lea. furnizează o mărime apropiată de capitalul iniţial de 6 300 000 florini ai Companiei olandeze a Indiilor Orientale. deci bine evaluat. al XVII-lea şi de la începutul. In comparaţie cu secolul al XVI-lea. în. cu . în secolul al XVII-lea industria textilă nu se clinteşte. acest corosiv prin excelenţă controlează ansamblul sectorului textil mai bine decît controlează mercurul producţia metalelor preţioase. Beauvais si atîtea altele dintre aceste centre arhaice regresează lent. Alaunul* din Roma care furnizează. apar-ţinînd companiei Carreras de Indias din 1504 pînă în 1650: mărimi record ale epocii moderne renăscînde. despre alte sectoare în general prospere ale producţiei de alaun. 500 pînă la 600 în secolul al XVII-lea. O altă comparaţie. sector cu sector. Iată o corelare preţioasă cu tot ce ştim şi o fericită coincidenţă cu schema calitativă a istoriei tehnicilor. Din acest fapt rezultă o tendinţă de a juxtapune cele mai diferite niveluri tehnice şi. Alaunul produs în cadrul unei mari întreprinderi. este. în apa noroioasă a mlaştinilor sale? lată. „In 1624. nu se poate produce nimic decisiv. Momentul de ruptură se situează după marea criză italiană şi mediteraneană din 1619—1622. industria textilă din secolul al XVIl-lea. 500 pînă la 600 de oameni în medie au extras 17000000 tone de minereu. datînd din cel mai profund Ev Mediu. industria textilă ne îngăduie să înţelegem structura fundamentală a acestei industrii din secolul al XVII-lea. dacă e cu putinţă. un mecanism de blocare a mutaţiei. în medie de trei ori mai mari.deducem ritmul producţiei textile. O dificultate apare totuşi: partea relativă a Romei coboară sensibil în secolul al XVII-lea şi radical în secolul al XVlII-lea într-o proporţie dificil de apreciat în raport cu producţiile din nord (Yorkshire mai ales). cu prudenţă. nimic nu răzbate la suprafaţă si pentru că nu ştim niciodată pînă unde merge experienţa dobîndită. în momentul celei mai mari prosperităţi. între 1565 şi 1614. există o creştere susţinută. în secolul al XVI-loa 16 este confirmată o creştere frumoasă si rapidă. admirabil măsurată graţie unei circumstanţe statistice favorabile. către 1550—1560.le. con*-statăm că după creşterea rapidă a producţiei textile în prima jumătate a secolului al XYI-lea. In. care a fost martorul baterii în retragere a Toscanei şi a Flandrei şi al ascensiunii grupului din Sego-via către Rouen. valorificate de către Jean Delumeau a reprezentat două treimi din producţia mediteraneană si 35—40o/0 din produc1S ţia globală a Europei pe trei secole. Pe scurt. producţia romană. dar încetinita. Toate elementele rămînînd egale. întrebuinţa a-prpape 800 de muncitori şi. celui mai inaccesibil al industriei vechi. Să le comparăm cu cele 18000 de călătorii ale navelor. Dovezile abundă. media anuală a anilor 1501—1513. Plecată de la 26 130 cântare. adică echivalentul a 3 500 000 tone de sare pură de alaun. de o manieră fragmentară. ' Cifrele lui Jean Delumeau ne îngăduie şi să. atît timp cît industria textilă nu se clinteşte. aflate în creştere. Exportul lor pe mare a umplut timp de trei secole încărcăturile a peste 10000 de nave. spre deosebire de Anglia anilor 1740— 1760. Ce regulă generală. totuşi. Din 1624 pînă în 1750. Sectorul cel mai greu al industriei vechi este dispersat. din nou. media anuală a exporturilor atinge atunci 37 723 cântare. al secolului al XVIII-lea. Tolfa. a doua jumătate a secolului. Este un nivel ridicat al unei mari stabilităţi timp de o jumătate de secol. producţia culminează între 1553 şi 1565. monoton pentru că. în consecinţă. punctul extrem sudic al nebuloasei industrii textile flamande picar-de. Secolul al XVII-lea a-duce unele transformări. Tolfa se prăbuşeşte încet de-a lungul celei de a doua jumătăţi a secolului al XVII-lea. în oraş băteau cel puţin 411 războaie de ţesut postav şi cel puţin 309 războaie de ţesut serjuri". predomină lîna în pofida unei „anumite renaşteri a bumbacului". după toate probabilităţile. Or. Mai bine decît oricare alt sector al industriei vechi. Vrem totuşi exemplul unui vechi centru bine adunat în preajma unui orăşel nesănătos. Şansa alaunului ca şi cea a mercurului constă în extrema concentrare a unei producţii. Beauvais. deci. După o uşoară revenire din 1630 pînă în 1650. fracţionarea absolută a spaţiului economic.

La fel în privinţa cuprului al cărui furnizor principal este Suedia. fonta. deci acelea pe care insuficienţa lemnului le sufocă cel mai cumplit. In plus. în secolul al XVII-lea se precizează un nou peisaj industrial: prăbuşirea sectorului mediteranean. sprijinit pe zăcămintele din Ural şi . relativă dacă o comparăm cu normele actuale. Către marea mutaţie Totuşi nu din partea metalurgiei va surveni mutaţia fundamentală. dimensiunea sufleriilor nu încetează să crească.turnare coboară. în plus. dificultăţi franceze. Franţa — sînt cele mai populate.schimbîndu-si mereu locul. fără îndoială. un zăcămînt important de minereu şi mai ales mari rezerve de lemn. pădurea dispare rapid şi înainte ca el să iasă din u/. furnalul înalt produce. datează din secolul al XVIII-lea. Secolul al XVII-lea. mici manuale de prelucrare a metalelor. în domeniul metalurgiei. o geografie a principa--I ului' sector industrial.mari inegalităţi de la un secol la altul. Oricare ar fi primul sector în mişcare la începutul . şi mai ales înainte de apariţia con-vertizorului Bessemer.. practic. aşadar. care au progresat mult în secolele al XVII-lea şi al XVHI-lea în Germania si Liege se răspîndesc din acest sector geografic de înalt randament. O mai mare concentrare. presupune eliminarea unei părţi din minereul folosit pînă atunci. în plus. zona baltică a fost cel mai mare producător si. se mai păstrează. Nu există nici o soluţie perfectă înainte de secolul al XlX-lea. el creste în înălţime în secolul al XVII-lea. Italia şi Spania. tehnica difuză se îmbunătăţeşte în secolele al XVI-]ea şi al XVII-lea. la început. îrr 17 privinţa metalurgiei*. Se trece de la cuptorul de ardere (stiickofen). Prelucrarea metalelor se poate rezuma în două cuvinte: suflerie şi furnale mari. O încetinire se consemnează în lumea mediteraneană. în secolul al XVII-lea. foarte reduse (piese pentru vetre). în Europa secolului al XVII-lea. Se discută despre punctul de plecare al foalelor hidraulice la sfîrşitul secolului al XlV-lea şi începutul celui de al XV-lea. rentabilitatea sa este frînatâ datorită obligaţiei din ce în ce mai apăsătoare a transportului de lemn. metalurgia este. Răspîndit în întreaga Europă în secolul al XVI-lea. în special în nord-vest. înainte de puddlage. nu s-a epuizat şi cu atît mai puţin beneficiul împrăştierii în lume a inginerilor germani emigranţi. De atunci. Progresele sufleriei au impus. Producţia de fier este în general legată de lemn. Avantajul este evident: punctul de topire şi deci de. Metalurgia Iată. în legătură cu întinderea pădurilor. Revenirea. desfiinţînd lent acea fracţionare a spaţiului e18 conomic pe care am întîlnit-o deja în legătură cu industria textilă. Secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea se vor frămînta la nesfîrşire în jurul problemei reducerii fontei. în prelungirea avîntului de mari transformări tehnice. concomitent. fonta susceptibilă să fie redusă. minereu-rile fosforice atît de răspîndite în Europa continentală. al Europei clasice. deplasarea. în secolul al XVII-lea. ei mai trebuie să elimine regiune după regiune tehnicile vechi care. această situaţie devine intolerabilă. Puritatea şi bogăţia minereurilor. şi în primul rînd suedeze. Fierul călătoreşte mult străbătînd Sund-ul unde taxa de acostare ne îngăduie să-i evaluăm. sin19 gura utilizabilă. producţia crescută şi susţinută în Provinciile-Unite si în Anglia. destul de tîrzie. El presupune o mare unitate — la scara lumii moderne •— de producţie. parţial. aproape singurul folosit. Apare un nou produs. Zonele de cel mai înalt consum •— Anglia. Cu timpul. Furnalul înalt s-a născut. Efortul acelor Bergbiichlein. înalt (flussofen) pentru a se ajunge rapid la cuptoare de 4—5 metri înălţime. în plină gestaţie tehnică. se află. din linia a doua.. în jurul cuptorului. Olanda. se izbeşte de o serie de gîtuiri tehnice şi de obstacole naturale. ale cărei întrebuinţa ii sînt. mărirea sistematică a instalaţiilor de reducere a metalelor. O plafonare a producţiei în secolul al XVII-lea. metodele de extracţie a minereului. Geografia metalurgiei fierului se conturează mai bine în secolul al XVlI-lea decît geografia industriei textile. în sectorul nord-vest altlantic se produce o stagnare în producţia textilă a Franţei şi a Ţărilor-deJoş în folosul Angliei si Provinciilor-Unite. aflată foarte mult în urmă sub raportul valorilor create. Punctele de răspîndire se situează în regiunea Liege şi în Ţările-de-Jos. într-un cuvînt. există doi poli: un pol de progres tehnic. Secolul al XV-lea al alchimiştilor a învăţat să facă focul. Principalul rezultă din distorsiunea consum/producţie. unite cu întinderea pădurilor explică ascensiunea siderurgiei baltice. Cu atît mai mult cu cît furnalul înalt nu prezintă doar avantaje. Ea face dovada unei plasticităţi relativ mari. pune probleme foarte delicate. dificultatea a luat în Anglia proporţiile unei catastrofe naţionale şi dimensiunile unei sfidări. Pînă la sfârşitul secolului al XVII 1-lea. furnalul scund al forjelor catalane — care se păstrează încă în Franţa secolului al XlX-lea — la furnalul clasic. cu destulă aproximaţie în corelaţie negativă cu densitatea habitatului. spre deosebire de cuptoarele scunde. La sfîrşitul secolului al XVII-lea. în jurul lui Liege si al Germaniei de mijloc si un pol de producţie masivă baltică suedez. prăbuşirea Ţări-lor-de-Jos. sînt două diferenţe substanţiale. schiţată în mare. balt. De exemplu. Aceste inegalităţi sîrrf interesante pentru că ele par să anunţe inegalităţile din secolul al XVII-lea. si reducerea în fier ductil. în orice caz. un fier din ce în ce mai bogat în carbon. deci de întinderea pădurilor. mai mult chiar. după cum a observat judicios Bertrand Gille. principalul exportator de fier şi anume de fier de calitate superioară. O ultimă dificultate.

Deocamdată. s-a recurs pentru prima dată la huilă pentru a încălzi o forjă. desigur. Anglia.. O altă dovadă că pînă în 1760. Abraham Darby tatăl (1677— 1717) si fiul (1711—1763) întemeiază o întreprindere pilot la Coalbrookdale. ele atinseseră (i metri la sfîrsitul secolului al XVII-lea. în mod tradiţional. Anglia evoluează spre o soluţie de importare a unor produse semi-finite. chiar si în Anglia. între al cincilea şi al şaselea strat de cărbune care este şi stratul principal). Procedeului Uarby ii va trebui o jumătate de seccl pentru a cuceri Anglia. reuşeşte fabricarea celor dinţii fonte cu cocs de o calitate comparabila cu cea a fontelor cu lemne. în 49 de ani. Este o gravă dificultate într-o ţară în care mîna de lucru începe să fie ceva mai scumpă decît pe continent. Totuşi nu se produce nimic decisiv înainte de trecerea unui lung secol de tatonare. Către 1750 începe miracolul regiunii. de unde rezultă împrăştierea lor si stagnarea. familia Darby. Plecate de la 4 metri. In Anglia sînt eliberate. siderurgia regresează. mesaje regale pentru o metodă de fabricare a cocsului. care nu sînt limitate de insuficienţa pădurii şi de fragilitatea cărbunelui de lemn cresc. South Staffordshire se uneşte cu Middlands. La' începutul secolului al XVIII-lea. cu bazinele sale din estuar. De aici provine ideea de a se recurge la huilă. industria nu duce lipsă de energie. de ordin . în 1720. Odată cu cocsul din Anglia iată-le meritîndu-si din plin numele: 12 metri. Aproape un secol si jumătate reprezintă durata unei prejudecăţi care ţine morţiş ca fontele noi să nu le egaleze pe cele \echi. într-o Anglie de două ori frînată. vestitoare a mutaţiei fundamentale. si chiar şi în 1760. primele experienţe ale celor din Liege în folosirea cărbunelui de pă-mînt pentru locuinţă. Noile furnale înalte. Are loc o transformare profundă a unităţii de producţie. Şi totuşi această revoluţie tăcută a anilor 1720—1760 nu atenuează dintr-o dată efectele prăbuşirii producţiei naţionale din pricina lipsei de lemn. într-o primă etapă. este plasată remarcabil.secolului al XVIII-lea. un cărbune" ars. Dar de aici pînă la a folosi huila pentru însăşi reducerea minereului. Cele două dinţii mari furnale galeze. la începutul secolului al XVII-lea. urmărise foarte de timpuriu. cărbunele englez îşi face apariţia a-proape pretutindeni pe fîşia de coastă pînă în lumea mediteraneană. Anglia. în jurul lui 1700. de quakeri. împreună cu muşchii omului şi ai animalului şi ajutorul vîntului (morile mari adică morile de vînt cu acoperiş pivotant datează de la sfîrşitul secolului al XV-lea). Abia după 1860 producţia de fonta cu cocs va depăşi pretutindeni producţia de fonta cu lemn. este un pas enorm de străbătut. O creştere de 26 de ori în mai puţin de o jumătate de secol. pentru utilizări marginale. în 1709 se plasează cea dinţii fabricare certă a unui cocs adevărat şi omogen. de lipsa oamenilor (5 500 000 la începutul secolului al XVIII-lea) si de lipsa lemnului. din 1612. intermediarul necesar este cocsul. sud şi vest (Kingswindford si Halesowen). cele de la Dowlais si de la 22 Cyfarthfa. mult timp unică în Europa. producţia de fontă trece de la 10 000 la 260 000 de tone. minereu (cu un conţinut de SO'/o. adică o treime din consumul total). Iată dovada că vechea economie continuă să domine chiar şi în Anglia. rezervate în mod tradiţional folosinţelor alese. între 1700 şi 1720. 36—40% a-proape de Dudley. în cursul anilor 1720— 1730. Furnalele înalte sînt înfometate de păduri. Se cunoaşte istoria clasică a primei mari inovaţii tehnice. producătoare din epoca 20 romană şi aproape complet pustie între 1720— 1730. apoi cu sudul Ţării Galilor care în curînd le depăşeşte. fonta obţinută cu ajutorul cocsuku. Alături de mină. giganţi încă de la început. ca lest sau fraht la întoarcere. Producţia de minereu trece de la 7 000 pînă la 8 000 de tone la începutul secolului al XVIII-lea la 60 000 de tone la sfîrşitul secolului. regiunea Shropshire. Apa furnizează destulă. în regiunea Charleroi. Tot acolo. Din 1757 pină în 1806. Acesta este cazul marii regiuni tradiţionale Forest of Dean. vechea economie se menţine: Pînă la jumătatea secolului. în cu-rînd 17. nu mai pot fi aprovizionate la preţuri scăzute. Folosirea huilei* pentru încălzirea locuinţelor datează.. simbol al noii epoci. tată şi fiu. 60 de furnale înalte produc anual 17000 de tone de fontă. datează din 1759—1765 (după Mau-rice Levy-Leboyer). deci în legătură strînsă cu metalurgia s-a născut maşina cu vapori. argilă şi celamină (adică materia primă pentru fondant). 12 000 pînă la 15 000 de tone de fier. Pe o suprafaţă de 250 de km2 se află un bazin bogat unde coexistă 65 de straturi de cărbune (287 metri adîncime). 18. Producţia pare în scădere pînă în' 1757 (1757: 10000 de tone de fontă. Toate începuturile secolului al XlX-lea se află aici. în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. De acum înainte. Industriile prelucrătoare din Birmingham si Sheffield. Abraham Darby fiul. care se aprovizionează la sursele din Shropshire nu mai depinde de fierul suedez. s-a extins către est. debarasat de toate impurităţile care fac fontele obţinute cu huilă pur si simplu inutilizabile. după ce a pus la punct primii fondanţi. în satul Marchien-nes. din seco-ml al IlI-lea e. unde se află Coalbrookdale. aceasta înseamnă revoluţia industrială. este prea devreme pentru ca el să determine transformarea celorlalte. obligate să importe fier suedez sau rusesc. Birmingham. Exploatarea huilei a început la Wed-nesbury (25 000 apoi 75 000 de tone la începutul secolului al XVIII-lea). Doi oameni. Să-1 lăsăm pe Denis Papin şi inteligentele sale experienţe din 1690. adică pentru operaţiunea cea mai costisitoare. îi lipseşte ponderea. 20 de metri. Procedeul Darby cîştigă.n.

în funcţie de necesităţile nu numai ale minelor. şi supravieţuirea acesteia timp de o jumătate de secol vor permite demarajul. XVUI-lea. maşina de tors a lui Hargreaves este pusă la punct în 1763—1767. de la sfîrşitul secolului al XVII-lea. aproape fără un sprijin din afară. către 1760. Ea deschide poarta Erei Noi. fiul lui John Kay. după fire. după cum ştie oricine. vreme îndelungată. Mathew Boulton. Maşina lui Newcomen (un quaker. 15 la Mulhouse (care nu este încă francez). brevetată în 1705 nu va i/goni decît foarte lent maşina lui Savary. Rigiditatea unei pieţe fărîmiţate. 7 la Geneva. graţie lui Dumnezeu. „Dar pe continent. ea reuşeşte chiar — Franşois Creuzet a demonstrat foarte bine — propria sa autofinanţare imediat după bobîrnacul dat de capitalul acumulat în marele comerţ colonial. Unda de soc a suveicii lui Kay. datorită preţului. 23 John Wilkinson — din 1769 pînâ în 1796 maşina cu vapori s-a născut din eforturile lor combinate. Este o industrie aproape ruptă de condiţiile naturale. Ilolker fiul aduce un exemplar din Anglia în 1771. linourile şi batisturile" (M. Este o provocare acceptată care . în 1760. Revoluţia franceză care distruge capitalul. industriei bumbacului. preţul bumbacului creste.mai curînd speculativ decît utilitar. deşi iniţiativa a fost. lipsit de cultură clasică. Morgan o introduce la Douai în 1773 şi ea. Necesitatea ei se află în mină. . la fel ca Darby). încă de pe acum etape logice pentru producţia textilă ieftină. o coardă legată de ele şi de un levier pe care-1 manevrează un ţesător — după suveică maşina de tricotat. dan adevărata maşină cu vapori care va schimba f aţa lumii este pe cale de realizare. O industrie engleză care lucrează. Pînă în 1790. în. coexistenţa unor epoci tehnologice diferite. „jenny. nimic nu-1 va face să dea înapoi. în ciuda compartimentărilor Vechiului Regim. (Maurice Lcvy-Leboyer). continent favorizat. La mijlocul secolului. acel fiu. se răspîndeşte în sate de la Douai la Nîmes . Un exemplu. şi o dă spre copiat în mai multe exemplare la Rouen şi la Sens. adică sectorul tehnologic privilegiat al continentului. bucăţile de pînză franceze nu intră . Randamentul ei este scă--/ut. . articol costisitor.-al. Pînza de bumbac pe care o utilizează atelierele de indiană suportă uşor. aparţine industriei textile şi. înlocuind. Revoluţia industrială. Atunci trăieşte John Kay. James Watt. Levy-Le-boyer). mătăsurile ţesute cu fir. Maşina de filat — muie . revoluţia se pregăteşte în intelecte. în gustul publicului rafinat. în 1760. un cadru de. La un interval de 5—10 ani Franţa. a saltului captivant al industriei engleze. imprimat la planşă şi pictat cu pensula si a cărei modă a avut un mare succes în secolul al XVlll-lea. împrăştie elitele. în cur î r. revoluţia industrială este o afacere europeană condusă de Anglia. în interiorul acesteia. abate spiritele de la ceea ce este esenţial. această mare revoluţie din secolul al XVIII-lea. în pofida anumitor similitudini. Producţia de indiană Există totuşi un sector în care continentul si Franţa se apără deosebit de bine de-a lungulW întregului secol al XVIII-lea. transporturile şi întîrzierile. urmează Arkwright. moştenire a unui întreg trecut. la jumătatea secolului al XVIII-lea. d el va fi strămoşul războiului de ţesut Jacquard. al unui umil fabricant de postav din Colchester care. apare o industrie cu totul nouă si în plin avînt. şi numai unul la Manchester. Ele vin de foarte departe.__ a lui Crompton din 1779 înseamnă încă de pe acum o Nouă Eră. cu infiltraţiile sale de apă. viaţa: indianerii-le1. în 1733.. există 21 de ateliere în Franţa. Incepînd din 1735.1785.". Preistoria maşinii cu vapori este pierdută în noapte. Prea mult fir după ce lipsise atît. ea parcurge primii paşi în cîteva în-treprinderi-pilot în mod paradoxal. în vîrstă de 29 de ani inventează acea vestită suveică. la început. va face din ea o afacere aproape exclusiv engleză. numită mai tîrziu „suveica zburătoare"! El deschide o perioadă hotărîtoare. Avansul tehnologic al lui Kay creează o serie de gîtuiri. condamnînd Franţa şi apoi continentul la o mediocritate durabilă. într-un mediu favorabil. ţesătoria sînt. care aruncă un pod între prezent şi viitor. cu pompele sale şi. Dar numai în Anglia. într-un mediu în care nu pot avea nici un ecou. care datorează totul omului si nimic lucrurilor. . între Orient si Europa si care defineşte mai bine decît oricare 25 altă activitate. prinde ritmul. De acum înainte. înseamnă focul de artificii al Noii Ere. folosirea lor a început prin indiană. Prima roată de tors — Jenny — inventată de Hargreaves este pusă la punct între 1763 şi 1767. par iniţial să f i tulburat aproape imediat jumătatea nordică a Franţei şi Ţărilor-de-Jos. După ciorapi. dar şi ale primelor mari manufacturi. Ea nu se mai limitează să mişte ideile ci este profund angajată în realitate. filatura. 9 la Neuchâtel. exclusiv engleză. cu pompele sale de foc.. Revoluţia nu este doar calitativă. •'. inventează războiul. Robert Kay. atrage altele. La fel ca în cazul metalurgiei. în Anglia. Maşina cu vapori a lui Savary a fost brevetată în 1698. Patru roţi mici. adesea evocate. Şi totuşi. Firul se întrerupe. Această anomalie se explică uşor. datorită rigidităţii unei pieţe fărîmiţate care permite. iar mînuirea primejdioasă. cu tehnici din secolul al XlX-lea alături de ateliere din Evul Mediu şi care vinde la preţurile din 1760 constituie o admirabilă fabrică de capitaluri. . Procesul este angajat. stambele sînt un lux.

Pre-vot sau Malaine-tatăl. în folosul Europei o acumulare importantă de capitaluri. Cu China. de 15 şi de 20 de ori cel mai adesea .a nivelului de schimburi ale marelui •comerţ. pe lîngă faptul că i-a anihilat pe cei 78 000 de oameni ai subabu-lui Bengalului) şi ale lui Warren Hastings sînt pregătite de demult. „Artiştii care desenau machetele precum J. mai cu seamă cele ale unei preţioase artilerii. Marele comerţ colonia!.Totalul sumelor scoase de englezi din Bengal şi transferate în Anglia. mai ales. Negoţul 80% din pînzeturile de bumbac vin din Indii. victoriile lui Clive (la 23 iunie 1757. creştere de trei ori a volumului global al producţiei industriale. mînuitorii pensulei şi ai planşei. pentru ultima oară Europa şi Oceanul Indian pe picior de egalitate. Creştere de zece ori cel puţin. America zahărului nu încetează să se dezvolte în-tr-un ritm . Portalier. Gergonne. ieşirile de numerar american şi. abia vreo 25 000 spre sfîrsitul secolului. Asociind estul şi vestul. recentă şi paradoxală între nivelul tehnic al celor două lumi. perceperea de tributuri de pe fîşii teritoriale din ce în ce mai largi asigură. acelaşi proces.decît: în proporţie de 20% în consumul naţional. într-adevăr. Comerţul. Negoţul particular al funcţionarilor Companiei Indiilor engleze. în monedă stabilă :de 8 ori valoarea capitalului imobiliar din Londra anului 1666. nu :a încetat să a-cumuleze din 1690—1700 pînă la sfârşi tul secolului al XVIII-lea o masă de -bogăţii a căror 28 evaluare încă nu s-a încheiat şi aceste bogăţii au jucat la începu tul revoluţiei industriale un rol pe care 'nu 1-rtrn' putea preţui îndeajuns. „Completarea venea din Indii. Anii 1640—1650. nu este locul ideal pentru a crea scenele campestre specifice artei fericite a secolului al XVIII-lea. ea atinge încă de la sfîrşitul secolului al XVI-lea un nivel pe care putea cu greu să-1 depăşească. Din 1640 pînă în 1730. :creşterea este de patru sau de cinci ori.). se menţin la un nivel anormal de scăzut. indicele de activitate cel'mai sigur (vase trimise din Europa în Asia) ere. Am văzut că el contribuie. 300 000 prin cumpărare din antrepozitele străine". vînzarea permiselor de trecere liberă şi de autorizaţii potrivit 'obiceiurilor curente din imperiul Marelui Mogul decad. pe care olandezii 11 moşteniseră ca atare prin 1620—1630 de la portughezii depăşiţi. în frunte se• află ceaiul. la regresul tifoidei.'în raport cu punctul culminant al anilor' 1590—1620. închirierea de servicii către prinţii 'indieni. către 1750.'morţii. Cu alte cuvinte. ele nu se datorează 27 fntîmplării. tunul de la Plassey subliniază diferenţa. un comerţ care de acum încolo pompează în profitul Europei capitalul oriental. toţi sînt stăpînii unei arte care le dă posibilitatea să-şi aleagă un loc de domiciliu şi de muncă''.. Victorii ca acelea ale englezilor in Indii se pregătesc cu mult timp înainte. 20 de ori. tradiţional defavorabilă Europei în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea. este contemporană procesului iniţiat de dezindustrializare a lumii în folosul Europei. Linguet. n-au nevoie să fie de faţă. Frederic Mauro a plasat în jurul anilor 1730—1750 întorsătura care schimbă raporturile de forţă în Oceanul Indian şi substituie unui comerţ între egali. tr. această situaţie se modifică.. mese. . care-i distrează pe observatori. al unui proces abia început. Şi muncitorii care pun în aplicare desenele sînt foarte puţin numeroşi: l 000 pînă la l 500 poate. de-a lungul unui secol ceva mai redus. este adevărat-. E adevărat. După opinia noastră este vorba despre o creştere de o dată • şi jumătate în agricultură dintre anii 1620 si 1760. După 1750. la o victorie asupra. forţa motrice este inutilă". este motorul. Indiana robustului secol al XVIII-lea reprezintă deja un arhaism pe care secolul al XlX-lea îl risipeşte cu uşurinţă. în scurtuL secol-al XVIII-lea de 70 de ani indicii cei mai •reprezentativi cresc de 10. din 1757 pînă în 1780 atinge 38 000 000 de livre". Un utilaj redus: „blocuri de lemn gravate.-P. între 1740 şi 1760. 15. 500000 de bucăţi prin import direct. gravori 1 Ateliere în care se ţese indiana. : Faţă de această: creştere. Iluet. balanţa plăţilor din zona Oceanului Indian. Pînă la mijlocul secolului al XVJll-lea. secolul al XVlI-lea al'istoriei economice. notează cu fineţe Maurice Levy-Leboyer. 'în ceva mai mult de un secol.Şte de şapte ori. America apare ca un sector cuminte. . se petrece aceeaşi mutaţie. ea poartă mărturia unui trafic între egali. Asemenea eşecului lui DupleixJ1754) şi tratatului lui Godeheu. pînză subţire de bumbac. poate. cîteva pivniţe . nu conteneşte să fie defavorabilă Asiei.. care este încă foarte departe de a fi încheiat. cîştigurile negoţului din India cu India ascundeau deficitul structural al balanţei comerciale a Europei în Asia. 26 şi colorişti. albă sau neînălbita si apoi colorată prin imprimare (N. Din 1720—1730 pînă în 1790—1800. traficul" licenţelor vamale. de asemenea. chiar în Europa. şi cumpărarea voluntară sau forţată a uriei cantităţi tot mai crescute de mărfuri europene. Această întorsătură corespunde unei transformări radicale în eficacitatea tehnicilor general occidentale şi intrării masive a englezilor în Oceanul Indian. atmosfera atelierului.

la sfîrşitul secolului al XVIII-lea. profund dezintegrată în Europa atlantică. Dar nimic nu este simplu. Pe scurt. intactă în aproape întregul sector mediteranean (cu excepţia Piemontului şi Cataloniei). Anglia pare să-si fi tăiat un considerabil loc privilegiat dar la nivelul anilor '70. ba chiar mult mai evident. francez. a adevăratei Europe clasice. un take off aproape lipsit de şocuri. de marele comerţ colo- . negoţul care se face direct. Principii de clasifi întreaga -i *• icare . pe întreaga scară socială.şi întăreşte dominaţia asupra unei ţară-nimi cu statutul în declin. Revoluţia franceză — iarăşi — nu este altceva ciecît trecerea în planul juridic.. lumea aristocratică a unei societăţi agrare. o consolidare a ceea ce putea rezista din vechile structuri pe ranguri. La sud. n-a trimis în direcţia Europei mai mult de 20—25 000 de tone. Dar la Cadiz. Cadiz a succedat Sevillei.aproape chinezesc. Sectorul nord-occidental înseamnă sectorul francez.ga istorie socială a Europei clasice. Un secol al IX-lea occidental este contemporan cu primele simp-tome ale revoluţiei industriale. Din 1620 pînă în 1760. pretutindeni. comerţul spa29 niol vine mult în urma celor trei mari rivali. se întinde o lume paradoxală. constituţional şi politic a unei substituiri aproape încheiate. perioadă de declin. JNTantes şi Le Havre. în afara oricărei reguli din vreun port nespaniol către Indule Castiliei. răneşte. Dar înainte? Marele comerţ colonial a dezvăluit. Prin ea sînt construite oraşele Bordeaux. se află o lume mediteraneană care şi-a accentuat întîrzierea. să spunem împreună cu Francois Crouzet. reculul este neîndoielnic. începînd din 1650 —1660. S-a petrecut. olandez. belgian. adică motorul răsturnărilor sociale. La est. profund. O fracţiune deloc neglijabilă a societăţii franceze este mai legată în 1815 de reprezentările în spiritul rangurilor decît era în 1785. un condo-minium exploatat tacit în comun în folosul marilor puteri maritime ale nord-vestului european. o societate rigidă. Nicăieri acumularea capitalistă. într-o societate de clase. condiţii politice nefavorabile — şi iată explozia catastrofală de la sfîrşitul secolului al XVIII-lea. în afara acestor cantităţi. printr-un ccntra-şoc inevitabil.. oare cîte tone de metale au fost tezaurizate la faţa locului sau mobilizate pentru nevoile economiei americane? Nu ştim. unde s-a realizat acumularea capitalistă care aruncă în aer. Va trebui. 6 sau 7 ori între începutul şi sfîrşitul secolului al XVIII-lea. E adevărat că negoţul oficial a triumfat asupra celui „la mica înţelegere". englez. o societate aristocratică rurală care-. în lumea slavă. în proces de înăsprire în est. cel puţin. Capitolul X SOCIETATEA. în jurul lui 1750. Anulînd dezvoltarea economică. Aici ea n-a trebuit să arunce nimic în aer. a aceleia din vest •— căci estul pretextînd că o imită. prin ea sînt consolidate puterea Amsterdamului si a Londrei şi este reconstruită Lisabona lui Pom bal. Aproape inexistent la începutul secolului al XVlI-lea. după toate probabilităţile. din perspectivă occidentală.. Nimic deci n-a fost risipit pentru a alimente procesul de dezvoltare. la fel ca în privinţa industriei. se conturează patru sectoare. Nimic nu ameninţă aici serios vechea societate a rangurilor. America spaniolă a devenit. înce-pînd cu momentul de cotitură de la jumătatea secolului al XVIII-lea. alte aproximativ 10000 de_ tone au plecat pe diferite canale în Orientul îndepărtat. datorată comerţului de anvergură. vest-german.. în 1760. Cit despre America metalelor preţioase (A-merica spaniolă şi Brazilia podişurilor). să vină cataclismul continental al Revoluţiei franceze pentru a face din Anglia singurul şi unicul învingător. Franţa revine în forţă. în aparenţă. la jumătatea secolului al XVIII-lea. O acumulare doar cu puţin inferioară. Ea distruge. Totul începe să iasă din inerţie. America. ea surghiuneşte în-tr-o îndepărtată poziţie inferioară întregul sector al Europei care împărţea cu Anglia privilegiul de a fi repurtat cele mai însemnate iz-bînzi. RANGURI Şl CLASE SOCIALE Mijlocul secolului al XVIII-lea ne va juca iarăşi o farsă. în jurul anului 1750. reflexele ce ie mai retrograde de opoziţie faţă de proce31 sul dezvoltării. ea aduce la disperare. sfărîmă. volumul negoţului cu zahăr a sporit de 5. pornind de la cifrele rectificate ale lui Hamilton am propus să evaluăm la 90 000 de tone echivalent argint cantităţile globale exportate în trei secole în direcţia Europei. în domeniul social. In Europa. Burghezia s-a furişat în tiparele suple ale unei societăţi aristocratice pe care a trans-format-o. Societatea Vechiului Regim. nu este atît de reală ca în Olanda şi atît de rapidă ca în Anglia. în domeniul reprezentărilor colective. cu atît mai mult cu cît este reală: o societate de ranguri care se transformă lent. printr-o succesiune de etape. o trădează — intră într-o formulă primejdioasă. Revoluţia franceză a provocat chiar.

oricare ar fi tendinţa spre ereditate. 1905 sau 1917 şi în cîmpiile franceze vestice. Lui Roland Mousnier îi place să sublimeze unitatea criteriilor de stratificare socială din Europa modernă cu cele înrudite dintr-un trecut îndepărtat. aproape sigur anacronic prin transpunerea inconştientă a experienţelor noastre trăite — este. reprezintă în realitate o perioadă de plasticitate relativ crescută. în mai multe privinţe. sau şi mai exact. se reverse din belşug peste albia sa. Există clase sociale" — putem afirma împreună cu Roland Mousnier. pînă în jurul lui 1880.samsara si karman. promovarea socială se produce la moarte. Şi totuşi. cel puţin în normă şi în reprezentările care îşi au originea în trecutul îndepărtat. în momentul reîncarnării. . scrie el (în germană: Stande. . de-a lungul Europei baroce şi clasice stratificarea pe clase sociale este departe de a fi cel mai important tip de repartiţie a oamenilor. în engleză: 35 -t . activităţile sale se dispun în jurul unui număr limitat de posibilităţi. „Stratificarea după ranguri. în orice caz. Problema iniţială a istoriei sociale — trebuie să ne ferim a o trata prin preteriţiune căci ^aceasta ar însemna. pentru a înţelege inai bine realitatea civilizaţiei materiale a Europei clasice. la acea noţiune de structură pe care am pierdut-o din vedere în măsura în care. la sfîrsitul duratei sale. ierarhizate în interiorul castelor". stratificarea în ranguri continuă să aibă întîie-tate.32 nial se menţine mult timp după 1781 sau 1815: din punct de vedere juridic. evident. . JVe vom strădui să arătăm că între secolele al XlV-lea şi al XVIII-lea într-o anumită măsură din secolul al V-lea pînă în secolul al XVIII-lea domină şi se particularizează un a-celaşi principiu de stratificare socială. alcătuiesc un paralelogram de forţe din care rezultă o dominantă. Ea ne aduce din nou. prin forţa lucrurilor. de timpul şovăielnic al anilor 1750— 1770 cînd se începe marea transformare de a cărei fascinaţie nu reuşim să ne desprindem. ci după gradul lor de puritate sau de impuritate religioasă". Stratificarea în caste care se marchează printr-o tendinţă spre ereditate presupune o ierarhizare a grupurilor „nu după averea membrilor lor si după capacitatea lor de consum. doar foarte puţin încălcată de hypergamie. aceea a Principiilor. Odată cu istoria socială regăsim extraordinara inerţie a lucrurilor. ne-am lovit în mod constant. . Perioada clasică. Aceasta m abstract. Nu există deci altfel de promovări decît colective. să dăm un răspuns implicit. cînd Europa clasică întîlneşte India şi-şi extinde zona de impact cu ea. Toate societăţile evoluate care aparţin cîmpului de observare al istoriei par susceptibile să se ordoneze în jurul a trei mari tipuri de stratificare. o aceeasi unitate de mărime a veniturilor si un acelaşi tip de viaţă să existe un minim de conştiinţă comună a grupului. nu după rolul lor în producţia bunurilor materiale.şit. Apartenenţa la castă este determinată de ereditate. Dată fiind durata structurilor economice. pentru o stratificare în caste în afara universului religios al renaşterilor. Fiecare castă joacă în procesul de producţie un rol precis sau. sub o aparentă imobilitate a echilibrului dintre motoarele de stratificare. a forţelor motrice si reprezentărilor care inspiră stratificarea socială. în secolul al XVlII-Jea. endogamia. în ciclul implacabil al renaşterilor (samsara) care se operează după o contabilizare nu mai puţin implacabilă a meritelor si greşelilor (karman). evident.. pînă spre 1890. . De la apariţia economiei monetare divizarea în clase sociale tinde să se impună în mod natural. specificul unităţii modurilor de producţie — modurile de producţie din Europa anilor 1750 nu sînt oare infinit mai aproape de modurile de producţie din secolul al XH-lea decît de cele ale anului 1880? — este normal ca tipurile de valori sociale ale anilor 1600—1750 să rămînă infinit mai aproape de valorile sociale ale Evului Mediu decît de valorile provenite din revoluţia industrială. Pentru ca să existe o clasă socială trebuie ca în interiorul unui grup definit printr-o aceeaşi sursă de venituri. în societatea secolului al XVII-lea si în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. în Europa centrală pînă în 1848. Dar ponderea economicului este într-atît de mare încît chiar şi în India secolului al XVIII-lea în interiorul castelor si între caste se insinuează o stratificare în clase sociale. in sfîr. ne-a 33 îngăduit să le desprindem de ceea ce este variabil. stratificarea în ranguri. Acest sistem social care a permis convieţuirea a celor mai diverse rase nu poate fi imaginat decît în perspectiva universal admisă a conceptelor de . de a dura si a de a se transmite de la o generaţie la alta. fiind riguros respectată. Roland Mousnier a aşezat în fruntea unei publicaţii recente cîteva principii generale de clasificare de la care este nimerit să ne inspirăm. Ceea ce nu interzice o anumită plasticitate. Era important să marcăm temeinic încă de la început faptul că realitatea socială a Europei clasice tinde să. îi plasează pe individ" la nivelul ce i se cuvine în ierarhia socială. rolul jucat în producţia de bunuri materiale şi venitul realizat. tendinţă de prim ordin în Europa reacţiilor aristocratice îndreptate către constituirea în caste. am fi tentaţi s-a numim carteziană. cu numeroase variante şi compromisuri. societatea indiană este organizată în aproximativ 200 de caste „ele însele subdivizate în aproape 2 000 de sub-caste. în realitatea consumată a fenomenului social cele trei principii pe care o analiza. dacă nu totdeauna în fapt. „stratificarea în caste. Nu există deci nici o şansă. există un sistem de clase perfect cînd „în-tr-o economie de piaţă . în Rusia pînă mult după 1861. Specificul stabilităţii acestor motoare de stratificare care aderă atît de complet la ansamblul existenţei colective sociale este. stratificarea în clase sociale".

giuvaergiii.. Această posibilitate de osmoză socială. care le aduce trecere şi respect. aurarii. . urmând Trăite des Or-dres et simples dignites de Charles Loyseau din 1610 (citat de R. notari. „rangul ecleziastic. „interpretînd hotărîrile Consiliului purtînd scutirea de taxa marc d'or de nobleţe pentru candidaţii nobili la funcţii înno-bilatoare. 9io/o. publicat la Londra şi la Paris în 1758 (citat de R." în fiecare stare socială există tendinţa către endogamie. ba chiar pentru trebuinţa publică şi pentru negoţ. . Am putea include printre ele sistemul feudal cu începere din secolul al IX-lea şi. în 177^ 80jg şi. din populaţia satelor) a prosperat consolidîndu-şi puterea pînă ce a stîrnit o adiere de mit. La mijlocul sec. arhiepiscopii. . în 1659. şi cu statut permanent sau legal . . . deoarece. poate. Loyseau (citat de R. cultivatorii sau fermierii. prim-prezident în 1658. al XVII-lea. fiecare cu statutul său social rezultînd dintr-un consens public. provenind din viţe străvechi sau nobleţea demnităţii. impunând din cînd în cînd Parlamentului candidaturi neplăcute. apoi primaţii sau patriarhii. al fiecărei estate. în sfîrşit.9?/o. de o mie de ori mai fericiţi decît oamenii de lume al căror suflet nesăţios găseşte totdeauna ceva de jinduit. de drept. mai îndepărtaţi'de suveran. de trecere comodă din starea a treia în starea a doua a ajuns. bancherii. deşi acest tip de stratificare a comportat mai multe variante şi deşi. precizează de asemenea Roland Mousnier. prima dintre instanţele superioare. . deosebiţi unii de alţii prin feudele corespunzătoare funcţiilor lor. în fruntea ei chiar tendinţă către castă. adică nobleţea străveche şi imemorabilă. Jurisprudenţă. ea ajunge să se închidă. să păstreze această poartă întredeschisă. a început să marcheze o distanţă faţă de noii veniţi. în cursul secolului al XVIII-lea. nobilii reprezintă în parlamentul din Paris 81. Dacă locuiesc în oraş şi dacă iau parte la onorurile. în prinţii de sînge. această tradiţională maşină de propulsare în înalta nobilime. 37 Urmează avocaţii. Ludovic al XlV-lea va reuşi. toţi pot pretinde titlul de burghezi". „Guillaume I de Lamoignon (1617'— 1677). Medicină şi arte. Această demnitate de ţăran* exploatator al pămîntului. Apoi nobilimea. vin a-poi negustorii. într-un fel. . ca să zicem aşa.5o/o iar împreună cu fiii deţinătorilor de privilegii. înalta nobilime a cavalerilor. negustorii sînt ultimii din tagma poporului care poartă calitatea de onoare. . Parlamentul interzice accesul în rîndurile sale a rudelor şi asociaţilor perceptorilor. licenţiaţi ai Facultăţilor de leologie. fiind calificaţi oameni onorabili sau persoane de onoare şi burghezi* ai oraşelor. dovedeşte că în ajunul lui 1789. „în interiorul fiecărui strat. cele patru inferioare apoi. proprietar de unul sau mai multe atelaje (o zecime.. respectiv. independent. . nu au.. Jean Blondei în tratatul său Des hom-mes tels qu'ils sont et doivent etre. alt sentiment decît cel ce purcede din instinctul . „Starea no36 bilimii se subdivide.estates). diminuîndu-se. „în principiu (Roland Mousnier) în fruntea categoriei se află literaţii. fericiţi sînt cei care. în sfîrsit. Jean Egret. clerul. Mousnier). conte. . au apărut societăţi împărţite în clase în această arie geografică şi în această perioadă. procurori. în această stratificare după ranguri sau estates. ajutoarele de portărei. cit şi pentru obişnuita lor avuţie . în cele din urmă. scrie Francois Bluche. dintr-o preţuire socială. asemenea vouă. Starea a doua îi cuprinde si pe slujbaşii din justiţie şi finanţe ale căror atribuţii le conferă nobleţea de funcţie si de demnitate. în ordine descres-cîndă. pe alocuri. . castelan si. de sus în jos. Mousnier) se exprimă în termenii următori: „Atît pentru utilitatea. tagma magistraţ'lor inferiori). . aproximativ. fără o legătură necesară cu producţia bunurilor materiale. °9. în Franţa. în secolul al XVIIII-lea în ipocrita literatură a tratatelor de fericire.. este autorul acestei reacţii. în interiorul primului ordin 5n frunte vin cardinalii. Parlamentul* din Paris. Starea a treia cuprinde deci funcţionari din slujbe lipsite de caracter înnobilator. tagma magistraţilor superiori. grupurile sociale sînt ierarhizate nu după poziţia sau puterea lor în domeniul economic „ci după consideraţia. In 1715. duce. Miniştrilor lui Dumnezeu trebuie să li se rezerve rangul întîi în privinţa onoarei. cele trei ordine superioare. pe lingă faptul că posibilitatea pe care o au de a întrebuinţa meşteşugari şi slujitori le dă multă putere în oraşe. Mauzi) se lasă tîrît cam compromiţător de departe: „în sihăstria voastră unde duceţi lipsă de a-proape toate cele trebuincioase sînteţi. regimul de vasalitate cu începere din secolul al V-lea".. cei care au primit tonsura. starea a treia care cuprinde restul poporului". în fruntea celor de jos se află plugarii. La egalitate vin spiţerii. a fost realizată în Europa din secolele al XlV-lea pînă în al XVIII-lea .. „In frunte" se află. . ur-mîndu-1 iarăşi pe Loyseau. corporaţii. . onoarea. Fiecare dintre aceste ranguri principale are propria sa ierarhie descendentă. provenind din slujbele sau din senioriile care conferă aceleaşi privilegii. alţi prinţi din familia regală. marchiz.". La sugestia sa. citat de Fran-şois Bluche. asociaţii formează grupuri de acţiune.. a-proape 90% dintre parlamentari (nu numai parizieni) intrînd în funcţie sînt nobili". si în Franţa. nobilimea simplă a gentilomilor de rînd practicînd meseria armelor". baron. demnitatea conferite de societate sau de părţi ale societăţii". In privinţa lor. „funcţionari şi oameni de afaceri" (grefieri. în Franţa din prima jumătate a secolului al XVII-lea. Sub tagma burghezilor se află meseriaşii „care trăiesc mai mult prin truda trupului decît prin neguţarea mărfii sau prin agerimea minţii şi aceştia sînt cei mai de jos*. sarcinile şi privilegiile din Cartierul Vechi. .

pe socoteala altuia". patriarhii. Şi mai jos. .. în afară de situaţia cînd este vorba despre sticlari şi fierari. Dar ce infuzie de venituri! Cînd magistratul Lamoignon ia în căsătorie.. 65 000. este el oare atît de sigur de privilegiul de întîietate asupra episcopului de Siguenza care are un venit de trei ori mai mare decît al său? In interiorul stării. tabloul este aproape valabil pentru majoritatea ţărilor europene. Să ascultăm huiduielile cind familia bancherului Samuel Bernard* pătrunde în cercul nobilimii parlamentare franceze. merge în pas cu vremea sa si Robcrt Mauzi subliniază această întâietate conferită plugarului pe treapta de demnitate cea mai înaltă a stării a patra. „simplii muncitori cu braţele. Mai jos Loyseau îi plasa pe „meşteşugari sau meseriaşi.38 natural". cînd afirmă simpatic: „Printre toii aceşti fericiţi băştinaşi. Pedro Nunez de Saledo specifica veniturile înaltului cler spaniol: Toledo (primat. Zaragoza. Mole De la alde Bernard îşi iau nevestele Şi sint tăinuitori ai banului furat. murdari şi abjecţi". 800/0 djn veniturile Europei clasice sau. un venit de 50 000 de ducaţi.. care practică artele mecanice numite astfel spre deosebire de artele liberale. nu există probleme. „Starea a treia beneficiază de un cuprinzător privilegiu general si anume că gentilomii nu pot participa la cîştigul de pe urma mărfii şi a meseriei.. Punem rămăşag că versificatorul anonim nu este de sînge albastru. Blondei totuşi. Domeniul seniorial Cardinalii. aşadar economicul. Cît despre arhiepiscopul de Tarragona. are. Tratatele de fericire demonstrează că imaginea nu s-a pierdut prea mult în secolul al XVIII-lea. un dar de 40 000 de scuzi pentru ginere... rangul. titlul. fiecare stare trebuie să-şi păstreze rangul. Malesherbes. 200 000 de livre în asigurări. ea este înzestrată cu 1250000 de livre şi va moşteni de la tatăl ei 6 842 000 de livre". R. apoi primaţii. Mousnicr are dreptate să facă această precizare. cei mai mărunţi din poporul de rînd. Cadrul natural al vieţii lor se potriveşte mai lesne cu liberele asociaţii şi cu metamorfozele decît un interior mohorît de artist. . Ta-rragona. 80o/0 dintre bogăţiile create provin de pe urma pămîntului si se . nobilul îşi aureşte din nou blazonul şi hyper-gamia — ea a condus în Spania la mezalianţele nobilimii cu familiile iudeo-cre. pe nepoata lui Samuel Bernard. nu pot face concurenţă stării a treia". Oamenii de lume şi burghezii îl ignoră pe muncitorul de la marginea oraşului iar cînd se amuză la ţară. în sfîrşit. Charles Loyseau. Granada. în contul tinerei neveste se află 800 000 de livre. în trîndăvie si fără grijă. 35 000. „Fiecare ordin are marca xa proprie . Episcopul ele Siguenza. căci în vechime si faimă Santiago este superior. cei dintîi. Cînd inegalitatea venitului depăşeşte un anumit prag. Şi aici începe dificultatea. aproape obligatoriu si cardinal) 250 000 de ducaţi... o secol tulburat Cînd prea ilustre neamuri de ranguri yi-au uitat Lamoignon. în 1732. cei mai favorizaţi ră-mîn plugarii. Sevilla. în mod normal. varul magistratului. aparţinînd de Santiago. ea ajunge să tulbure ierarhia tradiţională a claselor.. de sensibilitatea secolului al XVIII-lea. scrie către „Mademoiselle sa mere". totuşi. Ordinele au privilegii* pe care sîntem prea încli39 naţi să Io observăm într-o singură direcţie. _ _ _ : Acest mijloc do osmoza sociaia. Bluche). Gustul pentru poezia pastorală slujeşte drept aliment şi alibi pentru proslăvirea rîn-duielilor cîmpeneşti. „numele dinainte" a căror ierarhie este precisă şi pentru noi surprinzătoare. cel din Tuy. nu ajunsese pînă acolo. Aceasta se vrea a fi ordinea socială în timpul lui Charles Loyseau. 100 000.. aflat în colegiul La Jjlecne. Poderoso Caba~ /Zero. Valencia. 50 000. 16 000. Miropoix. rangul şt pretenţiile sale reintroduc venitul. lată un fapt care va fi pus pe seama dereglărilor din perioada post-Regcnţei: O timpuri. . adică simbolurile sale sociale". este larg dezaprobat. La sfîrşitul secolului al XVl-lea. Burgos. bani gheaţă. Prerogative de onoare. Pentru Toledo. o revanşă a clasei asupra rangului. mai simplu. arhiepiscopii. se însoară cu o verişoară Grimod de la Reyniere: Zestrea logodnicei a ajuns la 600 000 de livre. o moravuri. Dar arhiepiscopul de Sevilla are. Magistratul Mole ia în căsătorie pe fiica lui Samuel Bernard în 1735. 25 000. Mult sub ei se află categoria „cerşetorilor sănătoşi.'Santiago. plus 200 000 de livre la o scadenţă apropiată şi angajamentul potrivit căruia La Reyniere consimţea de bunăvoie să asigure timp de mai mulţi ani masa şi casa tinerilor căsătoriţi. Cu cîteva retuşuri. . are 4 000 de ducaţi. îl uită pe morarul satului şi merg în vizită la plugari". Ţăranii sînt singura parte din popor cu care oamenii de calitate din oraşe ajung uneori în contact. întîie-tate faţă de cel din Santiago: este o interferenţă cu economicul. vagabonzi şi golani. mecanici.ştine — este un 40 mijloc de osmoză socială. Rene Descartes. simplu episcop aparţinînd de Toledo. în bani peşin. 10 000 de scuzi pentru rufărie şi îmbrăcăminte precum şi un număr de diamante mari. care nu cunoaşte a-cest jargon. 24 000. ca şi cum ele ar acţiona numai în favoarea primelor două ordine. (F. es Don Dinero scria Francisco Quevedo.

cea a autorităţii senioriale Pentru că în interiorul autorităţii seniorale se produce această ciudată alchimie. că onoarea îşi are altă origine şi că trebuie mulţi ani pentru a dobîndi o fărîmă din această onoare pe care unii o primesc la naştere. un vizitiu. în plus. un rîn-daş. în jurul unui cît şi a unui cum. Dar aceşti oameni sînt prea avizaţi în privinţa realităţii economice şi sociale a timpului pentru a nu şti. după obiceiul pămîntului — l pistol si jumătate (6 piaştri) pe lună. în manualele noastre meschine. A zecea parte a populaţiei poate fi —-mutatis mutandis — în slujba parazitară a 2— 3% din populaţie. ascensiunea burgheziei. banul mobilizează. Aceasta echivalează cu a spune că nu există. sau aproape lipsită. dar această inegalitate nu are consecinţele la care ne-am" putea aştepta. locuinţă. în cele diu urmă. în cele din urmă. decît o problemă. Banul fascinează. . se apucă. Dar ascensiunea acestei clase este mult mai rapidă decît însăşi aceea a negoţului „mărfii". potrivit schemei iritante şi uzate •— and se va încheia oare. legaţi de utilitatea. că sursa bogăţiei şi a puterii nu rezidă în comerţul care i-a propulsat. plătiţi cu 5. are 49 de servitori). Cu banii cîştigaţi în comerţ. peste 40 fiind servitori". Dar să ne întoarcem la starea propriu-zisă de servitor: un majordom — 120 de piaştri pe an. „57 de persoane. banul polarizează. hrană. dominatoare. 15 şi 20 de ori mai deschis decît în zilele noastre. In cel mai rău ca/. Partyet evaluează 42 costul hranei sale la 2oO de piaştri pe an. iară a mai vorbi de ravagiile gutei. totul gravitează. AE. Binefacerea economiei monetare este una dintre constantele a mai multor secole întregi.' 43 Problema domeniului seniorial deţine cheia uneia dintre cele mai dificile contradicţii. adică această realitate importantă foarte concretă deoarece ea conferă putere asupra oamenilor. Chiria reşedinţei lui îl costă 650 de piaştri pe an. Să nu umblăm după ea doar la etajul superior (un conte de Olivares. un portar. de domenii senioriale înseamnă cumpărarea accesului într-o stare superioară. cu riscul de a o pierde din lipsă de bani. domnul Louis Delastre. student la Salamanca. 41 Problema diversificării nivelelor de trai a-pare deci secundară. ascensiunea acestei burghezii. de importanţă medie. la rigoare. Iată-1. repartiţia restului deloc neglijabil — căci în pofida unor calcule false. pentru un funcţionar. mai bine decît nobilii şi agricultorii. în afara motorului muscular. pentru simbrie şi întreţinere plus patru piaştri gratifi-caţie. O simplă privire aruncată asupra veniturilor confirmă faptul că evantaiul lor este. un ajutor de bucătar (l pistol si jumătate pe lună). Iată adevărata povară. de necesitatea publică a comerţului. în 1593. adică clin lipsa posibilităţii de a-si ţine rangul. Gautier de Crevecceur. continuată din epoca de piatră pînă în era atomică? —• ascensiunea negustorilor. Cit reprezintă partea pe care o prelevă vîrful ierarhiei sociale din veniturile masei ele muncitori agricoli? Cum se efectuează prelevarea? Şi cum se realizează în interiorul masei ţărăneşti. ne spune Pierre Goubert. să-şi simplifice stilul de viaţă: „cu acest prilej se observă că el hrănea" de regulă. La nivelurile intermediare. ei pornesc la cucerirea acestei realităţi cardinale care.. a vîrfului piramidei sociale. La fel pentru vice-consulul Bărbier — ajutor de salariu. trei servitoare şi opt servitori. El îl plăteşte pe cancelarul său. am zice astăzi. trei servitoare — l—2 piaştri pe lună (4—8 piaştri). O prelevare de bunuri materiale dintr-o societate săracă în bunuri si bogată în oameni ar fi avut efecte mult mai periculoase. un bucătar cu 30 de pistoli pe an. numărul acestora îi diferenţiază mai mult pe bogaţi de săraci. 3 şi. In centrul maşinăriei sociale. în măsura în care ierarhizarea pe ranguri este mai puţin mistificatoare decît ne grăbim să credem. Ea urcă proiectată înainte de un multiplicator. ci în masa numeroasă de oameni care trăiesc clin lucrarea pămîntului. în total. de 10. Posibilităţile unui stomac. Aşadar. căci drepturile de cancelarie sînt insuficiente. cumpărarea de pămînt.află pe pâmînt. una cu 3 piaştri. Apoi medicul retribuit pentru bolnavii francezi şi pentru cei din familia sa îndeplineşte o funcţie puţin desprinsă de condiţia de servitor. consulul Franţei la Cadiz dintr-un mediu superior oficial. ţăranii îşi păstrează totuşi cea mai mare parte — cum se realizează deci repartiţia bogăţiei create înăuntrul acestei mase? Fiind de la sine înţeles că bogăţia nu înseamnă totul. doi paji. deci a uneia dintre cele mai fertilei din istoria sociala a celor trei secole legate între ele şi ducînd de la sfîrşitul celui de al XVI-lea pînă la sfîrşitul celui de al XVIII-lea. exemplele sînt si mai grăitoare. soţia sa şi cei trei copii ai lor revin 11 persoane. fiecare. nobil mărunt din Beauvaisis. copil si mezin într-o familie care nu a ajuns încă în clasa granzilor. Gama nivelelor de trai înseamnă gama serviciilor. ar fi spus Charles Loyseau. 235 f 181) pe Partyet. S-a spus totul despre servitorimea excesiv de numeroasă din timpul Vechiului Regim. procură prestigiu şi onoare. 3 piaştri. ea se evidenţiază nu atît printr-un supraconsum de bunuri cît prin-tr-un supraconsum de servicii. respectiv. este mai puţin grea decît ne imaginam. Pentru cei bogaţi. Pe vremea aceea totul era simplu. Dar marea bogăţie nu este într-atît pămîntul cît ţăranii care îl muncesc în această lume lipsită de alte maşini. francez din Bretagne-sur-Mer. Ascensiunea burgheziei înseamnă ascensiunea unui grup de oameni care administrează minunatul instrument monetar. care este departe de a fi omogen. fără a mai socoti gratificaţiile. sînt totuşi limitate. îl găzduieşte st îl hrăneşte. B. pentru Partyet. în raportul său din 15 iulie 1720 (AN. în medie. cu un prag minim infinit mai coborît.

De la punctul scăzut de la sfîrsitul secolului al XV-lea si mai ales de la intrarea în linie. mai recent. aşa cum a doua jumătate a secolului al XVIII-lea se opune timpului solidar a unui secol al XVII-lea prelungit indefinit pînă la jumătatea secolului următor. 1-a ruinat pe nobil. ţăranul francez este muncitor agricol al unui exploatator mare proprietar care nu este ţăran. chiar dacă nivelul său de trai rămîne în urmă. fermier. De pe toate pă-mînturile se percepe dijma. Proprietatea a părut noilor nobili care judecă burghez un mijloc mai sigur de întreţinere. domeniul seniorial înseamnă partea rezervată exploatării de către nobili (directă) si partea domeniului de la care nobilul nu beneficiază clocit de redevenţele vasalilor (mouvance)*. a obţinut mai din plin împuternicirea vasalilor. deocamdată. seniorul francez a lăsat rezerva să so distrugă. foarte superficial. mai contestabil si mai contestat dintre drepturile senioriale. destinată Bisericii şi care alimentează. la vest. Aşadar. exploatînd pămîntul în folosul său. La polul opus se află ţările care nu cunosc aproape^deloc poprietatea ţărănească. ecleziastică sau burgheză în proces de înnobilare. cu sarcina de a achita seniorului impozitele sale personale si. arendă. Zdruncinată în secolul al XVl-lea de explozia planetară a economiei comerciale şi europene la dimensiunile unui univers. sub forma celui mai împovărător. Cu. 2. Acapararea aristocratică a pămîntuliu si a oamenilor se efectuează în cadrul domeniului seniorial. Acolo unde seniorul şi-a aban44 donat proprietatea — asa-zisa „directă"* de multă vreme. Dintr-o perspectivă oarecum limitată. Dintr-o perspectivă mai amplă. înlr-o primă etapă. în timp ce în cursul secolului al XVI-lea ei posedau mai mult de jumătate. mai ales. secolele al XVI-lea. mutatis mutandis. revoluţia preţurilor. întărirea structurilor aristocratice ale unei societăţi pe cinuri în secolul al XVII-lca. domeniile oferite clasei sociale provenite din negoţ. în secolul al XVI-lea. nuanţa en45 gleză a unei plasticităţi conservate si nuanţa franceză a unei rigidităţi imputabile unei iz-bînzi prea perfecte. consolidat pe ogoare şi mult mai violent. am putea spune schemati-zînd la extrem. de la sfîrsitul secolului al XVII-lea şi din secolul al XVIII-lea în raport cu cel al ţăranilor din Anglia şi din Pro-vinciile-Unite. evoluţia progresului si ar fi antrenat regresul şi moartea. primul embrion eficace al bugetului social al naţiunii. plata în natură a unui procentaj variabil din recoltă. Burghezul se află în funcţii superioare în statele teritoriale. si de revoluţia preţurilor. măcar din. în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea decît 35—40% maximum din pămînturi. prin destrămarea a aproape oricărei forme de stat. cunoaştem acest lucru. Putea ea oare să-1 ruineze în. Mutaţia comercială si monetară din primele două treimi ale secolului al XVI-lca păruse că sfărîmă societatea ierarhizată pe stări sociale. Tradiţional. cu siguranţă. poate pentru că aici sistemul feudal a fost mai perfect decît oriunde în altă parte iar nobilul. 3. Răzăsia. Ţăranii l râncezi nu mai păstrează. Sfîrşitul secolului al XVl-lea nu înseamnă doar schimbarea climatului economic. Astfel încît nu intervine o modificare importantă în sectoarele de producţie. clar grevat de două ori de „rcnterre". ţăranul francez este. ci la o întărire a structurilor aristocratice din societate. a noii nobiîimi provenite din capitalismul urban. Din numeroase motive.Aici îşi are originea depăşirea contradicţiei. al XVII-lea şi al XVIII-lea nu mai sînt decît momentele dialectice ale unei aceleiaşi dezvoltări. Iată de ce revoluţia economică din secolul al XVl-lea ajungea în mod fatal nu la o dispariţie. un privilegiat. arii blocat. punct de vedere juridic. într-un mare număr de cazuri. pe 30 pînă la 35o/0 din solul cultivat el este proprietar în fapt. societatea pe ranguri s-a consolidat si confirmat prin pătrunderea în sînul ei a păturii în ascensiune a parveniţilor de clasă. secolul al XVII-lea se opune brutal secolului al XVI-lca. se produce o reconstituire a părţii numită directă. Cu atît mai mult cu cît ea le-a dobîndit cu preţul celui mai aspru şi mai recent efort. Din acest unghi. ascensiunea burgheziei în secolul al XVl-loa. Din cele 65 de procente din suprafaţa solului posedat de o aristocraţie nobilă. înainte de sfîrsitul celei de a doua jumătăţi a secolului al XVIII-lea în cîteva sectoare privilegiate. Această modificare nu apare. favoarea bazei piramidei sociale? De fapt această delapidare în favoarea majorităţii ar fi privat Europa de viitorul civilizaţiei sale. Franţa aparţine pînă la caricatură zonei de mouvance. o nouă declanşare a procesului în secolul al XVIII-lea. Oricît de neplăcută ar fi situaţia sa. care apasă asupra pămînturui şi de impozitele sale personale pe care le datorează seniorului său. 4%. deci paralizia dublului proces de mutaţie socială al dezvoltării rapide a sectorului comercial şi al revoluţiei preţurilor. Ele sînt şi cele în care drepturile . pe 50% din totalul suprafeţei cultivtite el este lucrător în arendă. adică pămîntul fără senior nu reprezintă nicicum mai mult de l—2o/0 din teritoriu. Apare acum o nobilime nouă nu mai puţin ataşată de valorile de rang şi onoare. ca în Franţa şi şi-a transformat obligaţiile feudale ale vasalilor în redevenţe fixe. niciodată practic 10%. Domeniile senioriale ameninţate sînt domeniile obligate să se reinventeze şi. Europa se repartizează în doi poli: există o Europă în care predomină directa şi o alta în care predomină mouvance. nu mai mult ^g io__15% reprezintă pămînturi exploatate direct de proprietarul nobil sau burghez. Pe ceie 10—15% din suprafaţa solului cultivat. Este o promovare întărită de schimbarea conjuncturii economice.

un pol de mare proprietate aristocratică unită cu o mare exploatare. Desigur. a-pare evident că salariul este fictiv. sub ameninţarea de a suporta. din nou. Cu excepţia cîtorva nuanţe ele sînt valabile pentru Franţa si o întinsă parte a Europei centrale. de pămîntul ţăranilor se cramponează de trupurile lor. Anglia. Franţa oferă cîteva exemple bune mcepînd de la ţinuturile nordice tratate de Oeorges Lefebvre. si mai apoi la est. cu în Anglia. oricare ar fi povara obligaţiei care grevează fondul. drepturile altora pe pămînturile neîngrădite precipită procesul de constituire a unor proprietăţi foarte mari. înmulţirea corvezilor. în concepţia ţărănească. dintr-o fărîmiţare . nu depăşeşte. un al patrulea pol al istoriei domeniului seniorial. Dar. aceasta este noutatea. studiat do Andre Plaisse. se ajunge la o reconstituire a directei. acoperind în fapt întregul secol al XVUI-lea. Boemia. Aspectele juridice ale posesiei solului nu au nicăieri simplitatea pe care o vor lua mai tîrziu în Franţa. cultivatorului". statul acordîndu-si mai eficace sprijinul si asistenţa sa boierilor împotriva iobagilor fugari. Condiţia ţăranilor -Numai în cadrul monografiei regionale putem spera să abordăm realitatea socială a domeniului seniorial. jalnic sub raport economic. Iată pentru ce ţăranul rus bun de corvoadă la discreţie si şerb în privinţa persoanei sale nu are mai puţin impresia că posedă părticica de ogor din „Mir" pe care el o cultivă din tată în fiu. proprietar. Aşadar. Castilia. după Biela Hora. dar foarte restrînsă în Andaluzia. Rusia parcurg în secolele al XVI-lea. Odios sub raport social. Iată. în acest sens. spre deosebire de Castilia. la Neubourg. Franţa. In Castilia.senioriale utile sînt Şi cele mai uşoare. Un cenzitar este. Aceasta îngăduie agriculturii engleze să se situeze în fruntea marii înnoiri a tehnicilor agricole. al XVII-lea si al XVIII-lea un drum care-1 reaminteşte pe cel al ţăranilor din Occident în secolele al VH-lea. un pol de mică proprietate ţărănească dar de drepturi senioriale foarte apăsătoare. abandonat aproape pretutindeni în Occident. La est există situaţia paradoxală a unei mari proprietăţi care în loc să se cramponeze. în Europa centrală si orientală se produce o evoluţie către marea exploatare dar care. în Rusia ultima mînă este întinsă iobăgiei după 1750. In Franţa. Josef Vulka demonstrează. totuşi simţitor mai puţin avantajos pentru proprietatea ţărănească. mult inferior valorii economice a muncii furnizate. de Saint-Jacob). la o slăbiciune a a-cesteia prin intensificarea constrîngerilor personale. dar. Cu totul altfel merg lucrurile în An47 glia unde. al corvezii nelimitate si arbitrare în schimbul salariului. şi la Burgundia superioară a 49 Ivii Pierre de Saint-Jacob. Mişcarea „împrejmuirilor"*. sub Vechiul Regim. începută în secolul al XVI-lea. Pămîntul concesionat în schimbul censului. —• să-i dăm dreptate lui Josef Vulka în sensul că un asemenea sistem paralizează formarea unei pieţe veritabile a mîinii de lucru — recurge la cel mai rău dintre sisteme. cel al muncii forţate. al VUI-lea si al IX-lea din era noastră. Există aşadar trei poli în Europa occidentală si meridională: un pol de mare proprietate seniorială şi de mică exploatare. arendaşului. în secolul al XVIII-lea. dar totdeauna noţiunii de proprietate asupra solului i se ataşează. Preluăm de la Pierre de Saint-Jacob aceste cîteva aspecte referitoare la realitatea ţărănească din Burgundia superioară. sub domnia Ecaterinei a Il-a. In Spania. în acest sens. formă curentă a posesiunii. probabil. răzleţiţi de domeniul seniorial. ea este ceva mai întinsă în Calicia. (P. şi numai în acest sens se poate vorbi despre proprietate ţărănească: „în consecinţă. Iniţiativă nulă şi randament minimal. aşteptiiici lucrarea despre Languedoc a lui Emmanuel Le Roy La-durie. cu randamente înalte şi tehnici înnoitoare. Secplul al XVIIlca se înscrie între două reacţii senioriale: cea de la sfîrsitul secolului al XVI-lea şi cea din a doua jumătate a secolului al XVIlI-lea care precipită climatul te-roarei. proprietatea ţărănească dă înapoi. m mod tradiţional proprietatea ţărănească este redusa. o asociere interesantă a corvezii la condiţia de salariat. pentru că pămîntul concesionat în schimbul censului este transmisibil. fără reciprocitate. în lipsă de mijloace monetare. dar aflată în toi după 1750. după Noel Salomon. Cuvîntul proprietar este întrebuinţat în sensuri diferite. în întreaga Europă orientală. pornindu-se în secolul al XV-lca do la o situaţie aproape comparabilă cu situaţia franceză. fermierului. la shrşitul secolului al XVI-lea. 15 pînă la'20o/0. impunînd cheltuieli de delimitare. Anglia asociază marea proprietate la marea exploatare. fiind vorba de constrîngere. 48 Instituirea noului sistem — el se bazează pe o creştere radicală a corvezii care pretinde şerbi. pînă la Beauvaisis studiat de Pierre Goubert. mai multe zile de lucru pe săptămînă si mâi ales corvoadă nespecificată (situaţia Occidentului din secolul al VUI-lea) — s-a realizat mai devreme în Polonia (secolul al XVI-lea) decît în Boemia-Moravia unde procesul a fost precipitat la începutul secolului al XVIII-lca de înlocuirea vechii nobilimi de una nouă. noţiunea de folosinţă perpetuă şi de transmitere. aşadar. proprietatea ţărănească. Polonia. recurgerea la vechiul şi odiosul sistem. proprietarul se opune celui a cărui posesie este nesigură si limitată în timp. asistăm la o întărire a părţii de mouvance prin agravarea drepturilor reale în bani şi în produse. rezultă.

In contrast. Birul este „portable" faţă de autoritatea seniorială. Documentele noastre nu cuprind totul. chiar la al cincisprezecelea snop. aspectul tehnic şi cel social. ajungem la o constanţă extraordinară în timp si în spaţiu. 50 La orice schimbare. Extinderea impozitului în natură numit Za tierce a constituit modalitatea franceză a reacţiei senioriale. Pierre Goubert pentru ţinutul Beauvaisis din secolul al XVII-lea. La origine. Multe ogoare sînt numite. efectuată în detrimentul masei ţărăneşti. în Burgun-dia. sau „le champart". Calculele lui Pierre Goubert amestecă. referitor la Castilia Nouă din 1575. de la sfîrşitul secolului al Xll-lea pînă în secolul al XVIIl-lea pentru ca tot pămîntul neexploatat direct de senior. sinteză între un lung trecut seniorial si o lume de exploatare domenială mai conformă cu posibilităţile de schimb: concesiunea de către senior a unei părţi a pămîntului („tenure") pentru cens si rentă. la sfîrşitul unor calcule. să fie lovit progresiv de această plată în natură. după toate aparenţele riguroase. „le champart". Nici o vînzare nu este posibilă a-proape niciodată. Defalcînd 20% de cheltuieli forfetare pentru cultivare si exploatare. înainte de rambursarea rentei. De regulă. chiar pînă la al cincilea „adică cel puţin pînă la o treime din produse căci ea nu anulează dijma obişnuită". ajunge la rezultate foarte învecinate. scrie Noel Salomon. adică la o situaţie aproape deloc mai bună decît aceea a ţăranilor din Noua Castilie. Dar marea inovaţie a autorităţii senioriale franceze o constituie plata în natură a unui procentaj variabil din recoltă. Rusia): corvoada nespecificată. Noel Salomon ajunge. „In 1602. de cele ale lui. se ajunge la 70 şi. Economia ţărănească este o economie în parte închisă. Aproape pretutindeni s-a încercat să se calculeze suma totală a transferării de bunuri. în pofida protestelor locuitorilor". atît pentru Castilia. sub pretextul unei datorii de 6 900 de livre. beneficiarul datorează seniorului spre a-i fi recunoscută legitimitatea. descendent ipocrit din birul seniorial. Din vechime rămîn ici si colo pămînturi supuse dreptului seniorului de a dispune de ele total. cantitatea fixă de cereale (. poate să urce în mod excepţional pînă la al şaselea.îndepărtată la care a fost supus indominicatum. în ciuda unui sistem seniorial profund diferit în formele si posibilităţile sale. sau „la rentatre". Putem urmări ascensiunea plăţii în natură din recoltă în continuarea elanului său de început în plin secol al XVII-lea. constituind adevăratul venit. răspunzători solidari pentru cens. ea a fost exagerată. cît si pentru Franţa dintre . de două sau trei zile pe săptă-roînă. Ea apare deci ca o garanţie a pămîntului concesionat. exact al termenului. 790 de journaux (263 de ha) din Fontaine-enDuesmois. cu-prinzînd. ea oscilează în jurul plăţii fiecăruia al nouălea snop. pentru consumul propriu al aparatului de producţie a scă-Pat din calcule. . Două mari noutăţi apar în secolele ai XVII-lea si al XVIII-îea. Ea poate să coboare la al treisprezecelea. Există pămînturi censivc vechi pentru care seniorul nu posedă titluri ci numai „recunoaşteri" a căror redevcnţă este scăzută si există pămînturi censive care se află în mîinile mai multor deţinători.pma la 5 măsuri. atunci cînd seniorul nu exploatează el însuşi pămîntul — cazul. aproximativ. să îmbogăţească clasele neţărăneşti". în proporţie de 97— 98%. „Putem afirma fără teamă de greşeală. Va fi nevoie de cinci secole. 50o/0. paralel cu dezvoltarea marii proprietăţi. birul nu este o formă a concesiunii ci un fel de taxă de protecţie care trebuie percepută asupra tuturor locuitorilor. apoi de Fernand. pentru deţinătorul pămîntului se menţine o condiţie aproape sclavagistă de care el se poate totuşi elibera prin modalitatea eroică a renegării. în agricultură: redevenţele la termen "x. atît ale lui Pierre Goubert cît si ale lui Noel Salomon nu trebuie să fie luate în sensul propriu. adică trebuie să fie strînsă de dijmar de la ţărani). raportată la un „Journal" de pămînt. de altfel. apropiate de închirierea modernă (către „grangers". adică trebuie să fie plătit la un loc fixat prin convenţie sau la domiciliul seniorului (spre deosebire de dijmă care este „querable". adică a fugii de pe domeniu. numite pînă atunci pămînturile libere sînt lovite de impozitul seniorial în natură — la tierce — şi menţinute în această stare pînă în 1695 de intendentul Boucher. arenda. „la renterre". după moartea cenzitarului. Pierre Goubert. diversele impozite ale fiefului si o rentă ridicată. sub diferite pretexte. simplu birnice. dijma Domnului. mai puţin de o treime. ţările europene în care prevalează indominicatum — indominicatum moştenit (Spania) sau reconstituit sub o formă de însuşire capitalistă (Anglia) 52 __jţ ignoră cum îl ignoră şi ţările europene ale noii iobagii (Polonia. O parte din recoltă pentru autoîntreţinere. impozitul de subrogaţie. In secolul al XVII-lea s-a creat un nou statut. la concluzii foarte apropiate. ca de obicei. fermierul chiriaş. In Bur-gundia. moşteniri ale unei iobagii îndepărtate. Boemia. iată o întreagă geografie care trebuie schiţată. cu un cens scăzut. că mai mult de 50% din recoltă ajungea. al Irlandei — aceste forme moderne de cedare provizorie au triumfat definitiv asupra formelor vechi căzute în desuetudine. 51 In insulele britanice. în funcţie de fertilitate). mai ales. El devine „tierce" sau „champart" părţi din recoltă percepute de senior. ţăranul proprietar păstrîn-du-si 48% din recoltă. adică suprafaţa pe care o putea ara un om într-o zi. „La tierce". Cu această rezervă. reprezintă o povară foarte grea. . cel mai apăsător dintre drepturile senioriale. această aliniere la Europa occidentală de dinaintea revoluţiei liberatoare din secolul al XII-lea este cu totul altceva decît „le cham-part". fermieri). La sfîrşitul secolului al XVII-lea puţine pă-mînturi rămîn la adăpost de plata în natură. La urma urmelor. aceste calcule. Cîteva ostroave destul de importante în Nor-mandia . o dată cu pătrunderea burgheziei înnobilate sau în curs de înnobilare.

Sicilia. în care intră şi hrana . în Germania răsăriteană şi nici a fortiori în Europa centrală. nu cîstiga decît 100 pînă la 150 de livre pe an. dar nu în sudul Italiei. „oameni de meserie". o modestă căsuţă cu pod. în cîm-piile regatului Neapole. de o grădină de cîţiva ari. veselă de pămînt. Destul de des îl vedem proprietar al locuinţei sale. Prestigiul său în mijlocul societăţii ţărăneşti este într-atît de mare încît se poate întîmpla ca o familie de plugari ruinaţi. îmbrăcăminte si o cuvertură de serj: rareori mai mult. (Pierre Goubert). neglijînd cîştigurile necontabilizate: „mulţi.. zi Herul din Mirebeau putea să-şi procure 10 livre de pîi-ne neagră sau 5 livre de pîine albă. să ne gîndim Ia haricot de mouton. Pierre de Saint-Jacob care dramatizează. aceşti zilieri-fer-mieri. din noile provincii europene fără ţărmuri.ia.. cîteva mobile primitive. al cărui tip se regăseşte de-a lungul întregii Europe. Şi mai sigur. pentru Burgun-dia superioară. . după încheierea „împrejmuirilor" (enclosurex). ţăranii din Castilia si din Franţa ar fi murit de foame. Aşa gîndea. Dacă ar ti fost posibil să se deturneze 50% din producţia ţărănească. izbutesc să hrănească „animale cu lină" Pe seama averii comunale. „Pentru a căuta originea acestui termen pitoresc. «tocănarii». . Nu se angaja . el nu mai are decît 7 livre de pîine neagră sau 3 livre de pîine albă. a asa-numiţilor „haricotiers"t „tocă-nari". notează Pierre Goubert în acord cu Loyseau. sitari. Muncitorul agricol englez care apare la sfîrşitul secolului al XVIII-lea îşi răscumpără situaţia precară de proletar prin accesul. aproximativ 50%. dulgherul. care posedă în sistem cenzitar cîţi-va journaux de pămînt bun. unul dintre cele mai 54 umile". Dar în măsura în care ei sînt foarte numeroşi. I-am găsi echivalentul.. dogarul. care primeşte o parte din plată în natură sau cîţiva soli pe zi si care este menţinută în situaţia de debitor prin avansuri în timpul iernii şi în perioadele dificile.. "zilierul este un rural nespecializat care munceşte acasă la alţii la treburi simple. în Franţa cel puţin. în cursul verii lui 1789. . zarzavagiii din apropierea oraşului. cîteva cămăşi de cînepă. 80%. condamnate la o promiscuitate jalnică. în Elveţia si în Germania renană.. valorifica altele pe care le lua în arendă. în Andaluzia. si orientală. ca indienii din America de la care nimeni n-a putut pretinde. mai puţin". Fără această oportună revoltă latenta a oamenilor si a lucrurilor. cunoscători ai unei meserii nobile.se într-njutorau numai în regim de reciprocitate" . datorat unui început de progres tehnic. două sau trei perechi de cearşafuri. care întreţin mai multe vaci şi duzina lor de oi' Sînt oare tot zilieri acei muncitori-ţesători care umplu golurile din calendarul agricol închi55 riindu-şi braţele aiitreprenorului-negustor din oraşul vecin care fabrică postavuri? Condiţia cea mai originală a ţărănimii franceze este aceea. în Suedia şi în lumea scandinavă.. ar fi fost strivite de vîrful piramidei sociale pe care ele o susţineau. Aproape de condiţia lor sînt meşteşugarii rurali.Somme si Loara. cu cei 8 sau 10 soli de cîştig zilnic. nu. flancată de un grajd. Tot 50% de jonialeros sînt în Castilia. . a lui „Juan In-dianito". în medie 4. în Ţările-de-Jos. dar nu există nici în Castilia. una dintre condiţiile pentru demarajul dezvoltării susţinute ar fi fost realizată încă din secolul al XVII-lea. la o hrană mai bună.. sursa bogăţiei si puterii Europei. aceia totuşi ale căror frămîntări. Deseori căsuţa a fost împărţită între două familii. în asta constă. în 1768. cel puţin 8—10 hectare. în Franţa. „zidarii de pămînt" din ţinuturile de chirpici care pleacă în fiecare dimineaţă fie în satul din apropiere. admirabil pusă în evidenţă de Goubert. podgoreanul. în interior. uneori. de o cocină.. Spre deosebire de acei „jornaleros" andaluzi si de muncitorul agricol englez. în medie. „Demnitate este cuvîntul care îţi vine mai întîi sub condei. mindire. la sud de 40° latitudine nordică. . . şi mai jos. mai numeroşi cînd survine foametea conjuncturală. Tocmai această categorie lipseşte a-proape pretutindeni la periferia Europei. Ea există în Spania cantabrică. diferenţa fundamentală care separă condiţia lui „Jacques Bonhomme". să-şi păstreze încă titlul în registru pentru o generaţie sau două. a ajuns să se deterioreze. Este o mînă de lucru hrănită la fermă. a lui „Juan Labrador" de aceea mult mai tragică. psihologic cel puţin. la tocana pentru care se tăia carnea în bucăţele? «Tocănarul» deţinea mici parcele de pămînt. este un „tocănar" care dispune măcar de un atelaj în vederea unei exploatări agricole măsuri nd. Plugarul. în mare. De asemenea da. Dar în această masă ţărănească cîte diferenţe de condiţie materială! Pe ultima treaptă sînt zilierii. mult mai mulţi. nici în Andalu/. condiţia lor este.scrie el. şi cel al reproducţiei să fie achitat. trebuie oare. în întreaga Franţă. refuză „numele de zilieri. „fîn-tînarii" şi „grădinarii". „tocănarii" exploatează 2 pînă la 8 hectare. da. fără atelaj. în 1726. mai curînd peste decît sub acest procentaj. Se desprind poate în sus cîţiva meşteşugari rurali. slavă şi maghiară." Dar tot muncitori zilieri sînt acei oameni care fiind „zilieri însărcinaţi cu strîngerea birului". se întîmplă rar ca un zilier francez să fie un „proletar" total. în mai multe locuri situaţia zilierului. în Piemont. timp îndelungat ca şi costul producţiei. lato sensu. în întreaga Europă „latifundiară". „cerşetorii" şi „vagabonzii" lui Charles Loyseau. îngraşă o turmă mică de animale şi trăia din tot avutul acesta modest. cu siguranţă. . cum îi numeşte Pierre Goubert. cu 12 soli. rotarul. mai puţin nefericită. Din masa zilierilor se detaşează. contribuie la declanşarea mecanismului psihologic al Marii Spaime. masele ţărăneşti. croitorul. fie în oraş şi care. de un hambar micuţ. .

Rouen. singura care provine din marea revoluţie agricolă din secolul al XVIII-lea. pîndind toate mijloacele de îmbogăţire. intr-un oraş de mărime medie. convivi ai marilor seniori. abia se schiţa. consacrarea unei ascensiuni aprige la ţară. descendenţii din „Com-monwealth" „preferă". vechile juguri de lemn. scrie Elie Ilalevy. în aceste condiţii. se află „masa fără f atu de masă. Bristol. Pierre Goubert a văzut în ţinutul Beauvaisis de la începutul secolului al XVlII-lea. prieteni ai miniştrilor. „duşmani la fel de hotărîţi ai progresului agricol ca si ai îndulcirii moravurilor". se recrutează avangarda si motorul transformărilor agrare. Endogamia încasatorilor senioriali. pretinde James în studiul pe care el îl consacră ţinutului Surrey în 1794 (citat de Halevy) „să vîndă pîinea ieftin clienţilor vechi decît să accepte oferte mai a-vantajoase venind din partea unor inşi cu care nu au obiceiul să trateze". înzestrat cu un ntelaj. magnat de industrie. Burghezie şi mobilitate socială Plugari îmbogăţiţi. Ascensiunea socială este totdeauna frînată de efortul pe care fiecare grup. Să faci istoria ascensiunii burgheziei înseamnă să faci istoria comerţului de anvergura. în plus. îl furnizează pentru a pune un ecran între el si etajul inferior pe care tocmai 1-a părăsit. 130. mai ales. burghezul din oraş. în cursul celei de a doua jumătăţi a secolului al XVIII-lea. înclinat oarecum să înfrumuseţeze tabloul. al unei situaţii care deocamdată. să le capteze. lată cît de departe ne aflăm de fermierul din Beauvaisis si chiar de acei „încasatori de drepturi senioriale". în curs de parvenire. bancher genovez. într-o asemenea măsură încît prin felul său trai. prin domenii senioriale? O întreagă istorie se poate clădi la vest — comod si cam prea simplu — între o modalitate engleză de mai mare fluiditate şi o modalitate franceză. pînă la vîrful burgheziei: acei cargadores ai comerţului din Indii. Să notăm doar că mobilitatea socială este mai mică în secolul al XVII-lea cecît a fost în primăvara dezvoltării strălucitoare de la -sfîrşitul secolului al XV-lea si .mai bună dovadă despre pătrunderea lentă dar sigură. după opinia lui Board of Agricultura în a se sincroniza cu ritmul secolului. îmbrăcaţi cu Round frock. un Samuel Bernard la sfîrşitul Războiului de succesiune la tronul Spaniei cînd va contribui la salvarea Franţei. se păstrează aici intactă la sfîrsitul epocii de care ne ocupăm. De la prăvăliaş. societăţii ţărăneşti. Bordeaux.) şi controlor al Finanţelor din cea mai mare monarhie a Vechiului regim. fermieri colectori de bir. da sterilizare aristocratică a ascensiunii burgheze. Elita __the Peak — din Derbyshire. la progresul tehnic. în jurul lui 1760. la negustorul antreprenor. Iată de ce din a-ceastă categorie. de o treime de secol fermierii englezi sînt capitalişti avizaţi. prima etapă către burghezie. la nevoie. Pentru că totul începe pe ogor ca sa se reîntoarcă la el. concomitent cu funcţiile. înainte de a i se recunoaşte titlul rîv-nit. Şi nu este oare aceasta cea. negustor ii-bancher i. Nantes. „în casa pardosită cu dale" (în Irlanda aceasta ar fi din pămînt bătătorit). un Isaac Thel-lusson sau un Necker. care se consolidează în secolul al XYlIilea. Hamburg. o elită de fermieri sfîrseşUî prin a se întîlni cu o parte din gentry. Dacă îi dăm crezare lui Young. negocianţii marelui comerţ colonial din Londra. ţărani paraziţi ai sistemului seniorial si care nu contribuie în nici un fel. în Anglia.P. că de îndată ce si-a asigurat succesul. cum era Beauvais (10 000 pînă la 15000 de locuitori) ei au fost în număr de 80. un fermier destoinic se suie uneori pe cal şi străS7 bate toată Anglia pentru ca să se informeze în legătură cu progresele realizate în alte provincii. în Durham este din în ce mai mult un fapt obişnuit ca. vasele de cositor. Elie Halevy a înţeles bine cele două aspecte contradictorii — e adevărat. membrii consiliului Heeren XVII ai Companiei Indiilor Orientale de la Amsterdam. martor. Şi mai evident încă.. aflată în proces de transformare în secolul al XVII 1-lea. este simptomatic efortul plugarilor de a se delimita faţă de zilieri şi „tocănari". elita ţărănimii.R. adept al Religiei Pretins Reformate (R. Shropshire. imediat în urma agriculturii şi cu mult înaintea industriei. aflată în regres. Trebuie oare să ne mirăm. Burghezul este mai întîi negustor. al doilea sector de activitate în economia veche. la cîmp. această mică aristocraţie de „fruntaşi ai satelor" constituie primul eşalon de ascensiune socială. atît de înceată. aduce o bună mărturie despre amploarea frînelor pe care secolul al XVIlI-lea se străduieşte să le pună pretutindeni mobilităţii sociale. cum grupul ia tendinţa de castă. plugarul este la fel de înfrumuseţat de consacrarea literară ca si fermierul înstărit. toate prilejurile să-si îmbogăţească experienţa: în Lincolnshire. datorită uşurinţei de a se îmbogăţi prin simplu abuz. măguliţi de atenţiile regelui. manipulatori abili ai reacţiei senioriale ale cărei foloase ştiu. pînă la negustor. Le Havre. în Surrey. în ajunul marilor transformări generalizate în Anglia cea fericită. a capitalismului la sate? Marii fermieri alcătuiesc.. la nivelul superior al încasatorilor de bir. Cornwall şi chiar din împrejurimile Londrei. „Fermierul englez este un nobil de rangul al dcl-lea". în proces de infiltrare în clasa nobiliară. caută. în cazuri extreme este tolerat o vreme plugarul ruinat si este lăsat să aştepte 58 în prag „tocănarul" îmbogăţit. căpestrele de pai".100. mindirele. adică mai general continentală. pentru a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.în vîrful. modul de viaţă de pe continent.

după modelul francez. dese o nobleţe netransmisibilă care se păstrează totuşi după trei generaţii de funcţie. ginere. încă remarcabilă la începutul secolului al XVI-lea. Lat-timer. din 209 consilieri în exerciţiu (după F. Această explozie va fi sancţionarea pe continent. statul şi Biserica. a unei mobilităţi sociale fanate excesiv. Prima dintre instanţele superioare a încetat complet să-si mai joace rolul său de mijlocitor al ascensiunii. de păstrător al sigiliului. succesorul. Din 1659 pînă în 1703. sterili-zantă şi primejdios de stăpînit. de magistraţi ai unor instanţe superioare. a agitaţiei Stărilor Generale din 1614— 1615. Şi nicăieri nu va lua o asemenea extindere ca în Franţa. Desigur. slujbaşii pun aceeaşi înverşunare si pentru prosperitatea statului şi pentru creşterea patrimoniului propriu. cu simţul ei înnăscut de şicană. a consilierilor clerici de 32 de ani si 3 luni. Dar patrimoniul lor nu înseamnă oare Franţa? O parte tot mai mare a burgheziei de afaceri. în Franţa. hidalgos. Europa continentală. Cele mai importante conferă o nobleţe de funcţie. se produce chiar o scădere. a-cest adept genial. în pofida aroganţei unui Charles Sorel si a unui Balzac. în secolul al XVI-lea. se împietreşte în secolul al XVlI-lea într-un refuz general faţă de mobilitate. Ruze colonizau în două generaţii. Berthelot. fiu. la sfîrsitul secolului al XVIII-lea. Ea se situează la începutul atenuării conjuncturii. Reacţia aristocratică în stat. totuşi ea ajunge să blocheze suficient supapele pentru a face maşina să explodeze. Venalitatea fusese în secolul al XYI-lca condiţie a mobilităţii sociale. Ea nu atinge Anglia. 22 'de ani şi 11 luni. des survivancefi adică posibilitatea de a-şi desemna. marii seniori. reacţia seniorială la ţară va fi condusă în secolul cil XVIII-lea de aripa de robă a nobilimii. nepot sau cumpărător. de mediul social de origine şi de afacerile lor. potrivit definiţiei lui Roland Mousnier. media generală. de raportori la Consiliul de stat. Nimic nu este mai semnificativ din acest punct de vedere ca parlamentul din Paris in secolul al XVIII-lea. marea burghezie engleză. De la cumpărare la ereditate mai rămîne să se facă un pas mare. în 1709. Consilierii din instanţele 60 superioare cu Parlamentul în frunte. A trecut vremea fluidei Anglii a familiilor Fisher. respectiv. Ea devine nobilime de robă. deviată de la lumea mărfii. de consilier de stat. conferă secolelor al XVII-lea si al XVIII-lea duritatea cristalină a structurilor sale aristocratice. regele dă în mod curent slujbaşilor săi. venalitatea si ereditatea funcţiilor erau dobîndite în Franţa de la începutul secolului al XVII-lea. Morus care treceau atît de uşor din prăvălia de mărunţişuri la conducerea regatului si la demnitatea de episcop fără a se desprinde. barierele si cursele împotriva noilor promovări. Acesta este cazul. din pricina asta. cu excepţia cî-torva dezertări. Regele le datorează o recompensă. a trecut vremea cînd familiile Beaune. B. Se intră în el clin tinereţe. De aici. a Măriei de JMcdicis. va oferi soluţia care îngăduie concilierea dorinţelor slujbaşilor cu drepturile regelui. Preţul lor reprezintă o garanţie de eficacitate. cu timpul. funcţiilor de con cel ar. ele vor cuceri. dar ce însemna oare ereditatea asigurată de Paulette? Starea a aoua greşise cînd luase 61 zia cumpără domenii şi funcţii. în afară de comisarii cu brevet. burghezii resemnaţi şi ţăranii satisfăcuţi de demnitatea lor de vechi creştini încorsetează ansamblul corpului social cu o aceeaşi viziune aristocratică. contra plată. Această burghezie din secolul al XVI-lea. continuînd să-şi exercite funcţia. devenită aristocraţie în stat si pe domenii. cînd marfa oferă mai puţină atracţie şi cînd statul are mai multe nevoi. parţial. ca nu reuşeşte să menţină burghezia în ascensiune îndărătul tejghelei si a mărfii. ele 26 de ani si 3 luni. Oşti • litatea slujbaşilor va salva monarhia. „demnităţi sociale însoţite de funcţie publică". Succesul a fost enorm. starea magistraţilor. în mai multe etape. Charles Paulet. La Paulette* este o primă de asigurare care dă certitudinea de a putea lăsa slujba altcuiva. 22 de ani şi 8 luni. în creştere. instituţiile statului englez. Majoritatea funcţiilor publice regale au devenit. Rezistenţa nobilimii nu a dus la nimic.începutul celui de al XVI-lea. din partea Regenţei. Pe continent. Din 1522. slujbele* contribuie la recuperarea unei fracţiuni importante din cheltuielile statului. Vechea nobilime se lăsase invadată. Franţa deschide calea unei soluţii necesare. nu oferă tentaţii importante. apărate prin insularitatea acestuia şi suferind din pricina arhaicului control al parlamentului. Briconnet. Artizani ai regatului. Frînată în ascensiunea sa din secolul al XVII-lea de stagnarea preţurilor si de apărarea aristocraţiei înlocuite în timpul revoluţiei si al Commonwealthului de mărunta c/entry ruinată. Vînzarea funcţiilor va cîştiga. ceea ce este un semn al privilegiului de la naştere. Satisfăcută de promovarea sa ea zăvoreşte solid poarta prin care a intrat. cea recentă înmulţeşte. Din 1704 pînă în 1715. Cumpărate foarte scump. Liga fusese tentată să sfanine această putere. să alcătuiască o a patra stare". rămîne fixată în afaceri. Nicăieri stagnarea nu este mai evidentă ca in Peninsula Iberică unde societatea. slujbe. Bluche) numai 10 sînt oameni de . cu 50 de ani întîrziere Spania şi o bună parte a continentului. adică. 59 prin rapiditatea osmozei sociale. în pofida contraofensivei. aşadar Franţa. 30 ele ani si 8 luni si. media de vîrstă a consilierilor succesori la intrarea în funcţii este ele 25 de ani si 8 luni. Tyndale. eficace dar. în curînd. în-tr-adevăr. va ajunge.

a sărbătorilor nelucrătoare. şi cu un consilier cleric în Parlament din 1736). intrînd în Parlament. oricum. suma totală a rentelor* asupra statului atingea 86 000 000 de livre. unul la Palat. un sistem 65 . Machault d'Arnouville. tată şi fiu). milosteniei. Restul se plăteşte pentru domenii senioriale. •din 155 consilieri. face parte clin foarte înalta burghezie familia Taupinard de Tiliere. Marea ambiţie a lui Colbert fusese să îndepărteze burghezia franceză de ispitele statului. aspiră să nu mai fie: este o stare pe care n-o îmbrăţişezi decît pentru ca s-o părăseşti. printre care Joseph. Jean Terray. magistraţi civili de pe lingă Chatelet etc. rentie-în °f' u magistratilor". probabil. . aproape un consilier din doi. ambasadori.8%)'. Aceasta nu din pricina regelui ci din pricina corpului nobiliar. mult mai liberală. o intendenţă de finanţe (funcţie înaltă). unul la Marină. la Boen-sur-Lignon un fel de „fruntaş local". „o funcţie-.rînd (4. exceptînd mezalianţele pentru un milion Şi mai mult cu cei de felul lui Samuel Bernard^oi au ştiut. drumul de la condiţia de burghez către clasa nobiliară şi notorietate. Suma totală a datoriei reprezenta a-proape 2 000 000 000. fără a mai vorbi de magistraţi de ordine. o colectivitate în care nu intri decît ca să ieşi şi oricine îmbătrîneşte în mijlocul ci se simte slăbind pe zi ce trece. datorită barierei lăsate împotriva cooptării oamenilor noi care vehiculează hanul recent al prăvăliei si al mărfii. care parcurg într-un secol drumul de la condiţia de ţăran la condiţia de burghez si în următorul. deţine prima slujbă. totuşi. Mai mult de un secol. „Din căsătoria lui Jean Terray cu fiica controlorului clomenial al contelui de Forez se nasc Francois (+ în 1753). pelerinajelor. Primul strămoş cunoscut (+ către 1552) este. Din Parlament. . Este deja o veche nobleţe şi.9% la începutul carierei. înnobilat în 1720 printr-o funcţie de cancelarie. fiul lui Pierre. Bluche).. 172000 sau'200 000 de livre. una de substitut. 1700—1715. în pofida sau din cauza prestigiului ataşat valorează de patru sau de cinci ori mai puţin decît taxele pentru slujbele în-nobilatoare. 13 controlori generali de Finanţe. (F. între 1748 şi 1750. iată ultima destinaţie a beneficiilor comerţului. . La sfîrşitul domniei lui Ludovic al XlV-lea. d'Aligre. trei secretari pentru afacerile externe. Pierre. primul medic al regelui şi Antoine al III-lea. între 1748 şi 1750 de la 35 000 de livre la 40 000 de livre. clar. magistraţi municipali din Paris. unul pentru cel de război. bineînţeles. nu intră în ordinul al doilea înainte de sfîrşitul secolului al XVI-lca. Ca şi cancelarul d'Aguesseau: „Raportorii la Consiliul părţilor sînt aidoma dorinţelor din sufletul o-menesc. . Berryer.. cancelari sau păstrători de sigiliu" . cel puţin. oscilează. o slujbă de casier la Departamentul Podurilor si Şoselelor Franţei valora 595 000 de livre. Lamoignon de Beaumesnil. împreună cu unul dintre cei mai importanţi controlori de finanţe ai vechii Frânte. funcţiile din Parlament. a mănăstirilor. Bluche (30. Fronda şi Războiul de treizeci de ani au dovedit-o. într-o epocă totuşi de relativ reflux al preţurilor funcţiilor. să păzească larg deschis accesul către eşaloanele1 superioare ale Puterii în stat. director general al administraţiei ga-belei. valoarea slujbei reprezintă 23. 9 000 de livre pentru o slujbă de avocat în consiliul regelui.şperaclu". iată-1 ajuns la mijlocul secolului al XVII-lea. îşi merită cu prisosinţă preţul. Lamoignon de Basville şi Barentin). Maupeou. care a dat în 1464 un staroste al ne-«mstorilor. căzind in uitare". 200 000 de livre . înainte de trecerea în ordinul nobiliar în 1720. în lipsa unui „Channel". 15 sînt oameni de rînd (9. bancher. O slujbă de consilier laic. şi foarte jos pe scara ierarhică. între 1716 şi 1770. Două miliarde şi. de exemplu.31%..65°/u) îşi datează nobleţea de funcţie ceTpuţin din anul 1500. şi Franfois Bluche conchide: „Parlamentul a dat aşadar 30 de miniştri secretari de stat. Ciclul este încheiat. în serviciul statului^ în secolul al XVIII-lea. Antoine. o funcţie financiară. 7 500 de livre pentru un inspector de poliţie. de la 25 000 la 30 000 de livre. tată a zece copii. patru cancelari ai Franţei provin din Parlament (d'Aguesseau. una de secretar al regelui în Cancelaria Mare (înno-bilatoare la prima treaptă) valora de la 185 000 la 105 000 livre. după calculele lui F. aflate la unica discreţie. va spune marchizul de Mirabeau (citat de Bluche). a regelui. Din 1717 pînă în 1789. Să luăm exemplul familiei Terray (unul dintre triumvirii din 1771. un miliard în slujbe. Antoine al 11-lea este negustor şi cumpără pămînt.6%)-Membrii nobilimii foarte vechi sînt încă destul de rari. în medie 55 000 000 anual. la sfîrsit). o slujbă de consilier cleric. controlori generali. Familia Grange-Trianon. în pofida repetatelor reduceri draconice. accede prin căsătorie în marea burghezie. fiul său. reprezintă. în 1771. 12 000 de livre pentru un comisar de robă scurtă la Paris. In averea nobilimii parlamentare pariziene. funcţia de încasator general al Finanţelor la Caen a fost dobândită pentru 484 000 de livre. de asemenea. abatele Terray.44o/o. dar mult mai mult decît totalul încasărilor reale din anii grei. Statul este scump pe continent. marile ambiţii se află în trecere printr-o funcţie de raportor la Consiliul părţilor. consilier cleric în Parlament şi controlor general al Finanţelor". In corespondenţa sa el se dezlănţuie „împotriva trîndăviei.. Dacă vechii burghezi care alcătuiesc această orgolioasă nobilime parlamentară s-au rupt de bază. printre care şi Terra y. o nobilime ajunsă la a patra generaţie. 14. o aşteptare îndelungată pentru' înnobilare . fiul său „birtas si măcelar" pătrunde în mica burghezie si face o partidă bună. şase miniştri de justiţie (Louis Chauvelin. de la 34 500 la 36 000 de livre. adică aproximativ jumătate din veniturile teoretice ale statului. din contră. într-o asemenea măsură mcn Herbert Luthy a putut să spună: „Iţi dai Atârna cit de mult visa economistul din el o ocietate cu moravuri calviniste. Şi totuşi. de magistrat de cercetări si reclamaţii valorează 185000. Şapte generaţii. Cîteva cifre dau o idee despre ce a reprezentat imobilizarea bogăţiilor aferente slujbelor. 33 de fa(5.

Labat. Capitolul XI CONJUNCTURA O primă schiţă de conjunctură mondială Banca si statul — nimic nu este mai sensibil Ia fluctuaţiile conjuncturii. dar fals. In cele din urmă. acestea sînt rolurile de importanţă limitată ale acestui sector privilegiat al comerţului: comerţul cu bani. înainte şi după experienţa iui Law. singurul fiu (din'patru copii 67 supravieţuitori şi opt dispăruţi la o vîrstă fragedă) al lui Theophile al 11-lea şi Jeannei Gui-gner. în Lyonnais. furnizorul Europei în privinţa mijloacelor monetare. învaţă limba germană la Basel olandeza la Rotterdam (el se foloseşte de ea cu mai multă uşurinţă decît de franceză). . Bigs. se supun total şi pînă la capăt vocaţiei burgheze a mărfii. Construirea statului rămîne cea mai mare afacere economică a Europei clasice. Luthy a demonstrat bine. atît de lentă în a se adapta. aparţinînd Religiei Pretins Reformate. unicul sector al burgheziei franceze constrîns prin necesitate să rămînă în domeniul mărfii. Destul de caracteristică pentru acest mediu esenţial al băncii hughenote este familia Thellusson. ei au reprezentat. burghezia protestantă trebuia să fie în Franţa şi în reţelele Refugiului. Bancherii hughenoţi au jucat un rol decisiv in extinderea facilităţilor comerţului internaţional. Tocmai în slujba statelor şi îndeosebi în mobilizarea capitalurilor din Franţa şi din Europa. Rămaşi fideli culturii lor. ascensiunea finală a lui Necker. practic. chiar. De la protectorii săi. în momentul desfăşurării sistemului lui Law. banca franceză la sfîrsitul secolului al XVII-lea si în secolul al XVIII-lea este protestantă. bancherii protestanţi ai Refugiului au jucat un rol capital în realizarea unităţii în gîndire a unei modalităţi franceze din Europa luminilor. Important este. Nu trebuie însă ca arborii să ne ascundă pădurea. fabricanţi de mătase. ei au rămas mult timp devotaţi Genevei. grupul bancherilor hughenoţi din Geneva în avîntul industriei de ceasornice. cu un an înainte de moartea tatălui său. pe care ea o parcurge fura prea iare pagubă. Finanţarea revoluţiei industriale engleze din secolul al XVIII-lea s-a realizat. proprietari de filaturi. al finan-ţei si al băncii. nobiliară şi ahtiată după magistraturi. . să ne amintim. Să ne ferim bine de anacronism. apoi treptat pe continent. larg deschise. era deci decăzută la sfîrşitul secolului al XVII-lea cînd Isaac îi conferă un lustru durabil în domeniul finanţei si al băncii. intermitent după generalizarea. Rolul băncii* rămîne modest: să asigure prin emisiunea ele poliţe schimburile internaţionale. Situaţia de minoritate care constrînge burghezia protestantă la izolarea în afaceri si o condamnă să-şi mărească încontinuu averea ajungea oare într-adevăr să o rupă de stat si de ispitele sale? Paradoxal. cum voia Max Weber. în slujba dezvoltării economice? Aceasta nu este decît foarte parţial adevărat. Tronchin . a realizat banca hughenotă cele mai mari afaceri ale sale. slujită de reţelele de solidaritate ale . Bouer. In prim-plan apar mereu alţi oameni: Tourton si Guigner în momentul Revocării steaua lui Samuel Bernard* în timpul Războiului pentru succesiune la tronul Spaniei. înseamnă asta oare că burghezii francezi. Mollet şi Dumas — în dezvoltarea marelui comerţ cu America.opus ele valori şi cit îl cleznădăjduia o socie. al clanurilor Andre. nici un rol în industrie. către vastitatea lumii. rolul mai discret al lui Isaac Thellusson. la Bidwell. rude si prieteni. un paradox. prin recurgerea aproape exclusivă la autofinanţare. să servească drept intermediar între Stările fără credit si căutătorii de rentă. averea familiei Thellusson este asigurată. rolul lor este cu atît mai mult astfel către 1740—1750 •— o dată cu Garnier. Banca din secolele al XVII-lea si al XVIII-lea nu joacă. Boissier. fundamental deci în anii 1730. Banca pariziană — la începutul secolului al XlX-lea se va spune banca geneve/ă — se 56 flă în slujba regelui. a prăvăliei. Originară din SaintSymphorien-le-Chatel. Oare plasarea conjuncturii.diasporei" din secolul al XVI-lea si ale Refugiului din secolul al XVII-lea. să plaseze poliţa de stat.. ţaţe concomitent catolică. tradiţiei lor de matasari. Isaac cunoaşte lumea de afaceri. în mod justificat timizi. de Capua slujbelor. prietenă şi adversară. elementele cele mai active ale coloniei franceze la Cadiz. ca si familiile înrudite Des Gouttes şi^Battier din Basel. ea aparţine primei generaţii a Refugiului genevez. nu. mai cuminte.. cea din secolul al X\T-lea. Negustori. din necesitate. înainte şi după Law. Nascut în 1698. Ar fi nedrept să limităm activitatea lor la slujirea exclusivă a statului. muncind din greu ca vînzător si funcţionar. . protectorul verilor Guigner din Londra. de asemenea. să furnizeze comerţului credit pe termen scurt. sau. mai ales. a practicii scontului. acelui ascetism al muncii* care îi duce înainte. mai întîi la Amsterdam si la Londra. Oscilaţia este o modalitate în plus de a nega mişcarea. Crozat. Isaac. părăseşte Geneva la 17 ani. engleza la Exeter.. datorită ostracismului care o loveşte. banca protestantă rămîne în slujba statului. supunîndu-se unei anumite vocaţii a predesti-narismului calvinist. Regele Franţei se sprijină pe funcţionarii săi catolici si pe bancherii săi protestanţi. Ramura geneveză. adică a mişcării în stare pură ia sfîrsitul unui studiu consacrat celor mai rigide dintre structuri este un paradox? într-adevăr. ţinuţi la o parte. este o uimitoare diviziune a muncii care dezvăluie o importantă realitate structurală. Iată de ce.

eu sînt eu şi împrejurările ^meie Conjunctura nu limitează libertatea u-mană Ea este un aspect al acestor circun-stancia: structura unduitoare a lucrurilor. si în secolul al XVI-lea — în momentul marii mutaţii spaţiale. conjunctura este o rezultantă desprinsă în mod curios dintr-un ansamblu conciliat de micro-vouv te. trebuie să ne mirăm de regăsirea atit de departe în trecut. _ Putem. Ea este de aşteptat. tara el. chiar de la a 4. în secolul al XlX-lea există deja cîteva fire. n-am ti Si drept să vorbim despre conjunctura. Ea poate. L ade-t „. influenţa omului asupra omului. nici sensibilitatea artistică. în economia strict dependentă de condiţiile naturale ale secolului al XVII-lea si chiar ale primei jumătăţi a secolului al XVIII-lea. oscilaţie. mult mai dramatică — am studiat-o în amănunt — a numărului de oameni. o Franţă sudică şi o Franţă de est periferică. de corelaţii care. dinamica foarte specifică a acestei conjuncturi vechi. trăsăturile generale. gîn-durilor şi fiinţelor. există. de la l la 10 în volum. aproximativ tridecenală. mai puţin evidentă din primul moment între preţuri si marile traficuri maritime. pînu în 1680. foarte rapid. uneori. deoarece nimic. nici gîndirea. Acest a. După toate probabilităţile. surprind. simplu. si anume. nici chiar exprimarea sentimentului religios nu scapă conjuncturii. Dar conjunctura înseamnă şi un climat. chiar protostatistică — a unor mari ritmuri fundamentale ale economiei. de activităţi prinse într-o economie-lume. faza seculară. tocmai într-o anumită manieră de a oscila se dezvăluie cel mai sigur rigiditatea vechii economii. Conjunctura din economie care se impune omului nu este independentă faţă de om. variaţia in-terciclică şi. există o Anglie de est si o Anglie de vest. Şi mai surprinzător este să observăm atîtea conjuncturi particulare compu-nmd. A vorbi despre influenţa conjuncturii asupra totalităţii activităţilor umane si nu numai asupra celor economice. Există o corelaţie pozitivă.Singură. } ° soy jo y mi circunstancia îi plăcea lui (Jrtega 70 Gasset să spună. certitudinea unei rezultante în conjunctura mondială a tuturor conjuncturilor. desigur. Vibraţie. ciclul. patru ani. Există o corelaţie negativă. eventual. Toate oscilaţiile se petrec în jurul unei axe. fluctuaţia Kondratiev*. Sînt oscilaţii ordonate. al XVII-lea — în epoca Europei clasice — şi. Şi condiţiile. înseamnă a afirma. in sfîrşit. oscilaţie a volumului monedei. de l la 3. 71 rv. producătoare de metal monetar. oscilaţie a producţiei de măr-run textile în raporturi de l la 2. mult dincolo de limita care i se recunoaşte. cu începere din secolul al XVI-lea. decenal. Ansamblul înnodat al acestor corelaţii reprezintă conjunctura. i11" fluenta oamenilor şi rezistenţa lucrurilor. de l la ioo în valoare. cunosc oscilaţii monetare care ne trimit cu gîndul la avatarurile monetare din Europa anilor 1920—1929. pentru mărfurile cele mai obişnuite.-Sect a lucrurilor este captai. chiar naţional" există cel puţin trei Frânte: o Franţă între'Somme şi Loara. Moneda Aceste identităţi prealabile nu trebuie să ne ascundă esenţialul. Toate aceste oscilaţii nu alcătuiesc o pînză de fond anarhică a activităţilor umane. în mare. oscilaţie a celor mai 69 importante negoţuri într-un chip si mai surprinzător. Spania. o Irlandă de sud şi una de vest. dar Europa clasică este în întregime pre. per-ba niciciecuiasimilare. şi un ansamblu Scoţia-Irlanda de nord dar Provinciile-Unite sînt pe cale să constituie un ansamblu economic omogen. din 1700 pînă în 1726. în explorările sale recente. în primul rînd. Ele sînt legate între ele în interiorul unui aceluiaşi spaţiu printr-un ansamblu de corelaţii. neîndoielnic. dincolo de era prestatistică. oscilaţie pretutindeni . frec-vent. Se află aici o cucerire capitală a istoriei economice în aceşti ani clin urmă. atît cît putem coborî în timp — nu se poate dovedi nimic. prin re-ceputa si păstrata oec* l care o llurai ferinţâfc o realii^ pre/en^i^ ^ ^^^^ statisticii vechi. a aceluia care se face între Europa si America spaniola. nici politica. înnodate. . desigur. a stabilit într-un mod indiscutabil permanenţa. evident. explozia planetară a Occidentului creştin — în care analiza recunoaşte cei patru timpi fundamentali: fluctuaţia scurtă de doi. care ne surprind.— cu amplitudini care le depăşesc pe toate acelea cu care observaţia economica ne-a obişnuit cu privire la realitatea din timpul nostru: oscilaţie a preţurilor în raporturi. să incorporeze mulţi dintre factorii exteriori voinţei umane — numiţi de noi „exogeni" — dar în esenţă. străbătînd moduri de Producţie şi tipuri de consum atît de profund diferite o întreagă lume de fluctuaţii relativ bine^ acordate. supunîndu-se aşadar unei conjuncturi mondiale. oscilaţie. prima schiţă nesigură. oscilaţie a producţiei de cereale de ja un an la altul. dar tot aşa si în secolele al XVIII-lea. un ansamblu Cantabric si un ansamblu Catalonia-Va-lencia.rtHlă de conjunctură mondială. în e-Şalonul nu doar european ci pur şi simplu mondial. Legile dinamicii vechi. 0 rezultantă. cînd ea produce dezvoltare.m-T de o certitudine imediată. Istoria. trei. a celui mai important dintre toate traficurile. tendinţa majoră deplasează structurile. Ne revine să-i desprindem. între preţuri şi producţia de cereale.i nutem s-o facem pentru ca nu-i vor-b"ranlcSlc. Franţa într-o măsură aproape comparabilă. mai ales. legate în interiorul unui teritoriu regional. mai mult sau mai puţin groase. în mare. trei Spânii: un ansamblu Castilia-Andaluzia.

la corecţiile care se impun (fraudă asupra sosirilor de metale clin America. Pornind de la calculele lui Hamilton si procedînd. America în negoţul complexului portuar Sevilla-Cadiz activităţii solare. în primul rînd. prin efectul indus. o conjunctură de petura nurie. în Europa anilor '60 din secolul al XXlea sîntem obişnuiţi cu raportul industrie-comerţ-agricultură. Este oare nevoie să spunem pînă la ce punct contrastează această perioadă cu secolul al XVII-lea şi prima jumătate a . în ansamblu. poate 30 000 de tone echivalent-argint Secolul al XVI-lea a cunoscut nu numai o creştere generală a preţurilor metalelor de 450«/0 ci şi un cîstig generalizat al economiei monetare. 72 Există. cu ritmurile actuale ale economiei. aşadar. prin asinii74 :n esenţiali ai activităţii numim ciclurile Propus să î e colonial la în corelaţie şi endogene. despre ordinea si raportul dintre activităţi. tridecenale. Conjunctura lor este mai complexă: în cazul lor este uşor să distingem nu trei ci patru fluctuaţii suprapuse. Raportul care se afirmă cle-a lungul întregii Europe clasice este cel tradiţional agricultură-comerţ-in-dustrie. în orice caz. mii <je pesos Orient în neg . 75 V-ele < fluctuaţi trienală pare legată. în privinţa comerţului cu 76 America din Sevilla şi a ritmului preţurilor agricole în Andaluzia. Ea este deci endogenă şi se înrudeşte. Curbele agricole schiţează trei tipuri de fluctuaţii: un ciclu de 7 pînă la 9 ani centrat în jurul unei culminaţii a preţurilor care corespunde accidentului meteorologic de sub-producţie. un îndelungat interval de stagnare (secolul al XVil-lea. Fluctuaţia decenală este determinată de dificilele adaptări ale aprovizionării la cerere pe asemenea distanţe lungi. o tendinţă seculară a preţurilor: sfîrşitul unei ample mişcări în urcare (începutul secolului al XVIIlea). Am demonstrat acest lucru. Rămîne. o fluctuaţie aproximativ decenală: aproape de 11 ani la începutul secolului al XVI-lea. vîlvătaia preţurilor. a transpus-o într-un model care dezvăluie esenţialul. Exporturile principale ale Ajnerieu către Europa A.oţul portului Manila. mai întîi. o perioadă Kondratiev de 25 pînă la 30 de ani. insuficient compensat de supraveniturile privilegiaţilor pun în mişcare criza celui mai important sector industrial. a sectorului textil şi. într-o oarecare măsură. criza întregii industrii. A doua condiţie — insuficienţele economiei monetare. Criza* meteorologică de sub-producţie. deficitul venitului agricol al celor săraci. în care sectorul industrial este dominant. dominantă. a celui mai sensibil. de şocurile navigaţiei la distanţă foarte mare. cu o largă predominanţă agricolă. Ernest Labrousse i-a pus în evidenţă perfect contururile. Prima condiţie. aflată. Este un tip de criză care a dispărut total în Europa de la mijlocul secolului al XlX-lea. în raport cu ritmul 73 29. o constituie raportul dintre activităţi. m esenIndigo E3 Piei Zahăr Plante medicinala 31. începutul celui de al XVIII-lea) si începerea unei noi faze de creştere (după 1730—1740). Ciclurile decenale. Stocul monetar al Europei s-a mărit din 1510 pînă in 1620 într-un ritm care. o con-•iunctură 'agricolă care reprezintă o conjunctură în gol de producţie. variaţiile seculare se regăsesc şi la celelalte sectoare incomplet antrenate de conjunctura agricolă. Celelalte sectoare nu sînt total racordate la sectorul agricol. producţia minelor germane) masa de metal monetar infuzat economiei europene poate fi evaluată la 25 000.Condiţiile? Este vorba. D. mai mult sau mai puţin. capitală.. inegala repartiţie a foamei inevitabile de conjunctură. Nu putem insista prea mult asupra acestui aspect. Valoare ţa. depăşea nevoile imediate. mai puţin de 9 ani la sfîrşitul celui de al XVII-lea — dar această fluctuaţie este ea însăşi compusă din două sau trei fluctuaţii mai scurte pe care. Fluctuaţiile agricole şi fluctuaţiile comerciale nu sînt complet independente. Volum. sînt sectoarele marelui comerţ colonial. Chiar si o parte a sectorului comercial este atins. provocate de adaptările aparatului de producţie la modificările cererii.

căderea în monedă* constantă se fixează de la 100 la 40. întrebuinţarea sa e limitată la negoţ. în strînsă Dependenţă faţă de numerar. de o tentativă de hîrtie-monedă. bazate pe retopiri. aur i T^ec^le unitate de măsură pentru argint sau -'•A mare = 6 uncii (cea. „După o evaluare oficială făcută în 1709. ele sînt deci inferioare realităţii. O treime din creşterea secolului al XVI-1 ea a fost ştearsă. Pînă cînd războiul vine să compromită relaţiile comerciale cu A-merica si totul se prăbuşeşte în întreaga Europă — situaţie secundară în timpul războiului cu Liga de la Augsburg. între punctul culminant din anii 1630 si cel rninim din 1720. a 27 de livre marcul. Prăbuşirea Preţurilor îi face pe bogaţi mai bogaţi si mai siguri de ei. între 1620 şi 1750 economia europeană nu primeşte. există 14814 marcuri de argint. în cel mai bun caz. beneficiile lor s-au făcut simţite mai profund înspre est •— prin extinderea în direcţia Germaniei a reţelei pieţelor de schimb. si de prim ordin în timpul Războiului de succesiune la tronul Spaniei.5o/fl la biletele-monedă pe care el le primea. într-adevăr. iar pe săraci mai săraci. In 1693.' adică la infuzia masivă de hîrtie-monedă a unei bănci de emisie. Acesta însuşi este consecinţa unei balanţe comerciale structural deficitare. o realitate la începvitul secolului al XVIII-lea. adică 800000000 de franci germmal. masa monetară nu mai creste într-un ritm suficient. Emisie iniţial fără dobîndă. adică l 000 000 000 de franci germinai. tr. 14% în_apri-lie-iunie. a 35 de li-Vre. 1697. biletele-monedă încă aproape intacte ca valoare la sfîrşitul anului 1705. singurul incontestabil. mai ales în Franţa.rămas. cantitatea poliţelor emise nu a suferit o creştere substanţială. la arbitrajul schimburilor internaţionale. înaintea „Sistemului". Liithy) este incontestabilă.). dar linia pe care ele o schiţează (citată de H. 63o/0 în mai l™7 7 centru a creşte apoi uşor. mai mult de 15000 pînă la 20000 de tone echivalent-argint. 28% în iulie-septembrie. există 18 518 marcuri1 de argint. adică 489 000 000 de livre tournois. MEDIA MOBILA PC II ANI A PRETURILOR GRIULUI LA SEAU . bancherilor si intendenţilor. adică 954 000 000 de franci germinai. în contrast cu mobilitatea din secolul al XVI-lea. eficacitatea ei a fost sporită la începutul secolului al XVll-lea prin recurgerea la scont. nu ţin seama de tezaurizări. masa biletelor în circulaţie depăşeşte 180000000. izolaţi definitiv în situaţia lor. adică 548000000 de livre tournois. Tentativele fă77 cute concomitent în Anglia şi în Franţa (sistemul lui Law* din mai 1719-decembrie 1720) în direcţia sporirii hîrtieimonedă. este poliţa negustorilor-bancheri. Nimic nu măi! pune stavilă deprecierii. Mult mai contestabile erau biletele-monedă emise în timpul Războiului de succesiune la tronul Spaniei de către Controlul general. datorita opririi emisiei şi măsurilor de retragere şi de conversiune. cel mai sigur. şi veşnic ameninţaţi. dar • în decembrie 1706. A-ceastă insuficienţă este deosebit de evidentă în Franţa din 1680 pină în 1720. extins către est. în raport cu secolul al XVll-lea. în 1683. 53Vo în °c~ tombrie-decembrie 1706. fără recurgerea la o bancă de emisie. scrie Herbert Li'ithy. Chiar dacă recurgerea la inflaţie îi atenuează parţial efectele. şi mai mult un accelerator al rulării. Lipsită de resurse metalice autonome.în octombrie 1706. prăbuşirea preţurilor este marea realitate economică şi socială a secolului al XVII-lea. Intim legată de acoperirea în metal. de comisii financiare însărcinate să verifice conturile biletelor remise armatei. Care sînt mijloacele de multiplicare aflate la dispoziţie? Cel mai vechi. Franţa este afectată grav. 79 1600 !6K> 1620 1630 I64C 1650 16GO 1670 1680 1690mîn »q—BEAUVAIS PREŢUL C-RÎULLi '«W VI. ea este mai puţin un multiplicator de volum. ar fi p^er~ dut 6o/o în ianuarie-martie 170G. sînt 17 666 607 marcuri de argint. realitate încă din secolul al XVl-lea si în aproape întreg secolul al XVIl-lea. La cereale. moneda franceză este ameninţată de un schimb în mod constant defavorabil. al v-frSa moneteră din secolele al XVII-lea şi ^ AVlIl-lea a . adică 500000 de livre tournois. desprinsă de corespondentul metalic au condus la un insucces care a avut drept efect. faţă de un teritoriu mai vast. a 31 de livre marcul. Evaluările lui Araold. în. bi-I letele-monedă (1703—1704) vor fi purtătoare a unei dobînzi de 4 apoi de 8Vo. 15 gr) (Nr. împiedicarea recurgerii raţionale la un nou mijloc de multiplicare. întregul sistem monetar al Europei moderne depinde deci strict de stocul monetar. în 1701. Ana văzut. Expedient al economiei de război biletele-monedâ n-au depăşit cu mult cercul' restrîns al financiarilor. Cel mult. Samuel Bernard a obţinut rambursarea de către Vistierie a unei pierderi de 78. Este vorba.secolului al XVIII-lea? Faţă de o populaţie superioară numeric. Ea contribuie la acea rigiditate socială pe care am întîlnit-o. preţ-pilot în Franţa. strict mediteraneană şi occidentală în secolul al XVI-lea.

10. Soliditatea florinului reprezintă un omagiu adus economiei olandeze. Dar un secol nu este suficient pentru a repara loviturile date din 1620 pînâ în 1680 resorturilor psihologice ale creşterii e-conomice. 1607.22 g de aur în 1641. 10. intervenţia franceză vor provoca în doisprezece ani o prăbuşire spectaculoasă. Este o scumpire a monedei reale şi deci o cădere pe verticală a monedei de schimb. El ne va reţine un timp oarecare. Anglia în 1693. acceptabilă pentru economie. Jn perioadele tulburi. In plus. chiar şi Olanda. Olanda oferă exemplul eroic si unic al unei stabilităţi monetare aproape perfecte în întreg teribilul secol al XVII-lea. scade Ia 0. Florinul titra 14. întrebuinţat cu chibzuinţă. Din 1641 pînă în 1652—1653 scudul dublu de aur.61 g de argint pur pînă în 1844. Olanda în 1682. foarte simplu. potrivit căreia moneda rea o alungă pe cea bună şi întreaga economie spaniolă a trebuit să trăiască. într-o perioadă de deflaţie naturală a metalului preţios. 1596. valora 17 sous. apoi Olivares se vor gîndi să iasă din încurcătură emiţînd fără s-o mărturisească. Alături de bogăţia scandaloasă a celor care prin canalele puterii. ştiu cu cîteva zile înainte apropiata ordonanţă care va deplasa ordinea factorilor există totala rigiditate a unui corp social fixat asupra celor mai sterile dintre valorile-refu-giu. Dar cultul stabilităţii monetare. Gestiunea Ca-taloniei este prudentă şi Valencia s-a străduit să menţină stabilitatea dinarului.89 în 1607. Dinarul cas-tilian a urmat. 40 în 1651.61 în 1682. în lipsa urmi multiplicator care să satisfacă necesităţile. 1880 nu marchează sfîrşitul inflaţiei. la procedeul. bazată pe o monedă de cupru stînjenitoare şi ineficace. Războiul. cel puţin. 1680 marchează. Castilia avea să verifice validitatea legii economice. mai uşor de transportat. De trei ori cel puţin cîrmuirea castiliană modificase în avantajul său dobînda rentelor: în 1563. metalul tranzacţiilor interioare. n 35 de livre marcul. Intre 1501 şi 1609 el echivalează 0. în iunie 1640. Franţa reprezintă un caz de mijloc. şocurile emisiunilor şi ale retopirilor. vîlvătăile inflaţiei şi nostalgia deflaţionistă conduc la o întărire a prejudecăţii aristocratice. regresul în volum si în valoare a comerţului cu Indiile. 3a un preţ larg fiduciar enorme cantităţi de bilion care cuprindea din ce în ce mai puţin argint si din ce în ce mai mult cupru. sfîrşitul unei politici monetare cu zimţi. ea continuă de-a lungul secolului al XVIlI-lea în-tr-o limită raţională. în secolul al XVII-lea toate statele au recurs la procedeu. 81 Dar ce să spunem despre maravedi? După tulburările din secolul al XV-lea care reduseseră la mai nimic moneda de schimb castiliană stabilitatea lui a fost exemplară pînă în 1602! Maravedi-ul este singura monedă de schimb europeană care străbate intactă (0. . al scumpirii. clasic în Franţa. adică 489 000 000 de livre tournois. Preţurile pieţei la Paris şi la Bcauvais Situaţia preturilor în Franţa In 1715. inversarea tendinţei majore a preţurilor obligă la o cedare de poziţii si va juca Spaniei cea mai rea festă. O reoricntare înţeleaptă este iniţiată în 1680.28 g argint pur în 1575. 1608. care valora 56 de sous este adus progresiv la 320 de sous. chiar şi Anglia.94 în 1604. ducele de Lerma mai în-tîi. Hamilton a rezumat într-un grafic zguduirile acestei politici. trebuie deci să se fi recurs la devalorizările monetare: clasica scumpire a monedei reale în raport cu moneda de schimb. De şase ori a declarat faliment pentru datoriile pe termen scurt: 1575. odată'cu crearea Băncii Angliei. aurul. De-a lungul întregului secol al XVI-lea valoarea monedei de schimb a fost menţinută cu preţul unei serii de bancrute ale căror efecte asupra comerţului şi mai ales asupra psihologiei sociale au fost dezastruoase. protejat de înmulţirea majorate-T r "adică a bunurilor inalienabile a părtinind -nfjiului născut dintr-o familie nobilă. există 13544117 marcuri de argint. Şi unul si altul au renunţat la el. dar cu un ritm foarte atenuat. impropriu atribuită lui Gresham. mai uşor de ascuns. procedeul se justifică. unitatea monetară nu s-a realizat.383 în 1652—1653. La polul opus se află Spania şi Franţa. Uncia. Conţinutul în aur al livrei care era de 2.28 în 1620. Căderea este ceva mai Puţin sensibilă în ceea ce priveşte argintul. în loc să recurgă. încheierea incoerenţelor grosolane. şi 1621. între monedele puternice (florinul si lira sterlină) si monedele nesigure (maravedi). 1627 si 1647. metalul no-b" al schimburilor internaţionale are întîieta-tea în chip natural asupra argintului. adică 731 000 000 de firmei germinai. 10. timp de şaizeci de ani. în momentul în care prăbuşirea sosirilor de aur din America. 9. 10.094 g de argint pur) secolul al XVI-lea. Ies la suprafaţă două valori-refugiu: aurul si argintul tezaurizate în vase monstruoase şi în greoaiele şi urîtele de-coraţiuni ale bisericilor churrigueriste* precum 82 • p'-imîntul. aurul. Consecinţele acestei rigurozităţi excesive se vor dezvălui în curînd foarte costisitoare. Trebuie oare să spunem Spania? Aici.32. el vizează atenuarea eiectelor apărute în urma coborîrii preţurilor.1389 g de argint pur. avatarurile maravediului castilian. în privinţa Principatului catalan nu a păstrat acesta oare cu străşnicie stabilitatea livrei? Pînă la un asemenea punct încît Pierre Vilar a putut să avanseze ideea că dorinţa de a scuti ţinutul de drama incoerenţelor monetare ale Castiliei a cîntărit determinant în cauzele rupturii din 1640. Florinul valorează 9.70 în 1611.

Această gravă modificare a obişnuinţelor comporta cu toate acestea riscul enorm. Or. Este adevărat că în a-ceasta epocă scăderea puterii de cumpărare a argintului atinge ritmul său cel mai rapid.00 în 1750. Se ştie într-adevăr ca numai contractele redactate cu moneda naţională sînt recunoscute de tribunale. O altă dificultate rezultă din raportul aur/ argint. Din ianuarie 1700 pînă la stabilizarea definitivă din mai 1726.61. aşa-numita ratio. 18 noiembrie 1641. moneda de schimb. de 85 Gp'UL Şi VINUL IN NOUA CASTiUE •X*#NALE ÎN 33. Punctul li-! mitei inferioare a cursului monedei (0.. din simpla obligaţie de a alinia norma la realitatea mediocră. El are astfel posibilitatea să modifice conţinutul "vrei tournois fără efortul costisitor de reto-Pire generală a monedelor. monedă reală. pe care îi primeşte de Ia arendaşii săi). trecerea livrei de la 10. odată cu vîlvătaia de aur braziliană. de la 8. La marginea regatului. Anul 1577 deschide. furnizoare de metal alb.20 în 1700 şi 15. în Franţa secolului al XVI-lca devalorizării s-au adăugat efectelor scăderii gulate a puterii de cumpărare a argintului. în fapt. Drama cumplită a Franţei — aceeaşi cu a Europei din secolul al XVI-lea — este insuficienţa stocului monetar. pentru a coborî din n°u la 15. Etapa marilor devalorizări — ea corespunde paroxisticului efort de război: 1636—1641 (28 iunie 1636. (1497—1536. Din scumpire în scumpire. o îndelungată perioadă de stabilitate monetară. cade la 1. şi în Lorena vor supravieţui monede de schimb din trecut. valoarea în grame de argint pur a livrei tournois a coborît.12 la 15. de exemplu. raportul era de 10. străbătînd Europa. monede bătute la Paris. în tot regatul. de la 6 aprilie 1513 pînă în septembrie 1602. Livra tournois se află între un pol de argint ieftin.12 în secolul al XVI-lea. cu excepţia anilor 1700—1750. Masa poporului de la ţară manipulează rareori o altă monedă de-cît moneda divizionară. Măsura din 1577 era înţeleaptă. oricare ar fi dorinţele Supraintendenţei şi Controlului.655. la Vaucluse.523 f. In prima jumătate a secolului.415 f. Din 1560. soli şi bănuţi. neîndestulătoare. Henric al III-lea obţinuse efectul psihologic dorit. de la 17.69._____ 1566—1608).11. este fatal ca argintul să-şi sporească preţul. livra tournois. 10. Spania. la l ianuarie 1700 (7. va fi atenuat deficitul cronic al balanţei comerciale franceze. şi un pol de argint scump la nord.96 g la 10. B. dintre care 26 numai în anul 1720. Din acest 83 motiv. se produc 85 de oscilaţii.45 dln 1566 pînă în 1686. într-adevăr. există o singură monedă. Adaptările succesive ale livrei provin.0'2 g argint pur). apoi. livra valora 1. Iată de ce putem deosebi două etape alternate ale politicii monetare. cu timpul. se păstrau încă urme de operaţiuni contabile cu parisis. uzată. în Dombes. Ele dezvăluie îngustimea bazei monetare a economiei franceze. Preţurile în Danemarca. în mare. în principatul Orange. fiduciară. de a împiedica recurgerea salutară la adaptări prin coborîrea cursului monedei.98 g de argint pur la 8.Franţa este un teritoriu monetar relativ unificat. modestă. Situaţia preţurilor din nord si a preţurilor mediteraneene. Sedan.022 în mai 1726. Paradoxală totuşi această stabilitate dacă ţinem seama de faptul că ea corespunde. Exprimată în franci germinai. în Spania. întreaga cădere s-a produs din 1513 pînă în 1577. în producţia celor două metale există un dezechilibru grav.98 g. germinai) a fost atins în 1720. Ele sînt suprimate oficial în 1667. din 1641 pînă în 1700. anilor de război civil! Ea va fi fost însă facilitată cu prisosinţă de intervenţia spaniolă şi de creditele masive acordate Ligii. experienţa franceză ar putea fi extinsă la majoritatea cazurilor europene.69 g la 8. Intervenţia politică a Spaniei. Griul şi vinul în Noua Castilie . Trebuie să te plasezi la nivelul realităţilor pentru a înţelege politica monetară franceză în secolul al XVII-lea şi imposibilitatea. apoi de !2. Şi pentru că ea nu are decît o putere liberatoare oficial limitată (M-me de Sevigne se plînge de sacii cu monede de aramă stînjenitori. pentru 25 de ani. Mai interesante sînt vremurile de relativă stabilitate. Cu începere din 1667.3). urca de la 12. pînă foarte tîr-ziu în secolul al XVIII-lea. De regulă. prăbuşirea din timpul Războiului de succesiune la tronul Spaniei şi dificilele re' 84 a> adaptări ale Regenţei. 1537— l^RK-tr-f^n^. de a menţine riguros stabilă. Putem urmări această uzură aproape pretutindeni. la l octombrie 1693r ea era ridicată la 1. A. Regele nxează prin ordonanţă valoarea scudului. Ţările-de-Jos şi Provinciile Unite. asistam la o foarte înceată uzură a argintului în raport cu aurul. Nici o ţară din Europa nu a utilizat atît de deplin posibilităţile e scumpire ale monedei de schimb. Nu se afla oare Franţa pe marginea unei catastrofe monetare comparabilă cu aceea care va mătura Castilia în secolul al XVII-lea? Legînd moneda de schimb franceză de scudul de aur.

într-un trecut care se întinde pînă unde îl putem măsura. Disparităţile regionale A treia condiţie: disparităţile regionale. asupra economiilor de pe ţărmuri cu dominantă comercială. Pentru cereale. Conjunctura din secolul al XVII-lea nu mai are frumoasa unitate a celei din secolul al XVi-lea. de aurul indispensabil marii po-jitici.91 din 1679 pînă în 1700. La începutul secolului al XVll-lea.50 la sfîrşitul secolului al XVIII-lea. Situaţia preţurilor în Olanda Situaţia complexă a pieţei clin Amsterdam trolat. nu pot fi evitate neregularită-ţile datorate unei lucrări de proastă calitate. între Ifi40 si 1750 ratio păs-trîndu-se cu fermitate doar cu puţin deasupra lui 13 (13. urcă iar la 16. Fluctuaţia scurtă comercială. 14. cu un decalai mai lung sau mai scurt. în curînd. îndelungatei întrebuinţări a monedelor străine.03. Oricare ar fi abilitatea muncitorului. în jurul ritmurilor specifice traficului din 89 Sevilla cu America.97 (1521— 86 1580. potoleşte. Aceeaşi evoluţie are loc în Franţa. dintrim epicentru atlantic situat în mai mică măsură la Lisabona şi la Cadiz decît la Londra. Stabilitatea engleză precede cu 35 de ani. a Băncii Angliei? Să nu exageram defel. se supune ritmului u~ nui negoţ care se impune ca activitate dominantă. Potrivirile se impun iarăşi în conjuncturile de durată lungă.73 din 1614 pînâ în 1636. în apropierea ţărmurilor decît la est.02 la sfirşitul secolului ai XVlII-lea. ia sfîrsit cu noul avînt. Secolele al XVI-lea si al XVII-lea au opus. mai ales. în cea mai mare parte. se exprimă mai bine cu cifre si grafice decît prin cuvinte. După 1630. după 1693. în interiorul uscatului. de la 10. 88 Se înţelege că acest material n-ar fi îngăduit asigurarea pe întregul teritoriu şi la toate eşaloanele societăţii a unei economii pe de-a întregul monetară. în mare. înlocuit treptat din 1740 pină în 1760 de argintul Mexicului. repercutate. 10. se re-transmit. dimpotrivă. pe fîşii succesive. efectele dominaţiei se dispersează. Secolul al XVIII-lea opune.02. şi Col-bert au stimulat aurul cu riscul dezorganizării ^schimburilor interne.77. Frederic Mauro a propus o schemă a conjuncturii internaţionale care se aplică.Li 15. mai dificil de con87 ţ INDICI PONDERAfU-Sl NON PONDEFWfl" 9 INDICI PONCCRAT1 Al-_i 0''\ PRODUSELOR AGRICOLE \ _^|l NE AGRICOLE ~/l 34. Disparităţile regionale se atenuează si îşi schimbă sensul în secolul al XVIII-lea. acest tunel lung. în faţa acestei sărăcii trebuie oare să vorbim despre perfecţiunea engleză. Inventată în secolul al XVI-lea. La Amsterdam. secolul al XVII-lea se fixează mai repede în marasm şi scădere în sud decît în nord. facilitate. Fluctuaţiile scurte se suprapun destul de bine într-un cadru regional determinat de climat. dar şi din pricina mediocrităţii muncii din numeroase ateliere. monedele sînt bătute cu ciocanul. dintre 1690 si 1750 pe de alta. adică prin supraaprecierea obişnuită a argintului (franceza este singura limbă în care acelaşi cuvînt desemnează concomitent metalul si valoarea monetară). care nu sînt variaţii în jurul unei linii de mijloc. se constată totuşi o evoluţie identică. prin aceasta. stabilitatea franceză. Secolul al XVlI-lea monetar. Europei dinamizatoare a . al marelui comerţ cu America. o conjunctură atlantică unei conjuncturi interioare. Să spunem că secolul al XVIll-lea începe aici în sfîrşitul celui de al XVIl-lea. Aurul Braziliei la început. foamea monetară. 1580—1584) la 14. se întretaie. în perioada 1561— 1700 —• cu excepţia guvernării lui Colbert care s-a străduit să atragă aurul printr-o ratio în mod obişnuit avantajoasă pentru aur —• odată cu o mai mare valorizare relativă a argintului: 13. o perioadă. Potrivirea era netă în secolul al XVI-lea. există două nuanţe decenale. unde plăţile internaţionale se fac în argint. Frauda şi tăierea sînt. Cea mai mică greşeală de apreciere riscă să aibă efectele cele mai grave. Stocul este insuficient Şi încărcat de monedă slabă nu numai datorita laisiticatorilor de bani. clin 1685 pînă în 1750). Reînviorareu se produce mai rapid la vest. ciclul mediteranean si ciclul nordic. o conjunctură atlantică unei conjuncturi nordice. mai ales. Aceste opoziţii.49 din 1641 pînă în 1662. pol al argintului scump pentru necesităţile comerţului cu Orientul îndepărtat. La drept vorbind ele nu sînt deloc surprinzătoare. baterea monedelor cu maşina triumfă în 1640. legenda gravată pe o parte va face mai dificilă munca lucrătorilor care taie si rotunjesc metalul. Le vom urmări în momentul prelungilor viraje seculare dintre 1590 şi 1650 pe de o parte. 14. Cele care stîrnesc mirarea sînt mai cu-rînd similitudinile. graţie activităţii. Ca regulă generală. să priveze regatul de aurul indispensabil pentru a echilibra schimburile în relaţiile comerciale internaţionale. după facilităţile din secolul al XVI-lea. strălucitor. evident. Iată de ce Richelieu.

ridică de la fizica elementară a forţelor mecanicii prea simple a astrelor la complexitatea vieţii. Cu toată drama marii confruntări puteri maritime — Franţa. este. americană. în plină creştere economică şi efectele ei se fac simţite de la Lisabona şi Amsterdam pe toată întinderea dantelată a ţărmului. apoi întreruperea dezvoltării economiei hispano-ame-ricane. factorii negativi echilibrează factorii pozitivi. Sufocarea producţiei de argint. 1690—1720. Brazilia cea producătoare de zahăr este. în Spania. în pofida nuanţelor regionale. prima jumătate a secolului este întocmai. Etapa 1620—1630. Dcus sive natura. Anglia nu este cruţată. cum a vrut Jean Eh-rard. care nu pot ascunde golul săpat de explozia bătrînului si simpaticului cosmos al lui Aristotel. de resurse calculate în chip ridicol. Există însă două sectoare în dezvoltare în nord-vest reîncepe prerevoluţia industrială în Anglia şi politica marilor companii dă roade în Olanda. dar lumea mediteraneană se rostogoleşte în abis. eu-. 1730—1775. avînt în Brazilia. în pofida atîtor ele91 mente de dezvoltare într-un timp dur. un interciclu de dificultăţi: 1595—1620. secolul al XVUI-lea. gul secol al XYII-lea al Europei clasice este un timp sumbru. Generaţiei Enciclopediei îi va reveni misiunea să iniţieze la nivelul maselor popularizarea miturilor liniştitoare ale substituirii. IQQQ—1670. se produce cea mai mare dintre revoluţiile intelectuale. secolul revoluţiei industriale. în Franţa. eventual a spaţiului geometric infinit si vid. printr-o mişcare de foarfece. în cadrul aparent imobil al unei lumi materiale stabil^ în interiorul unei societăţi de ierarhie si de echilibru. 1680—1690. susţinută de deschiderea unor noi spaţii în America şi a unor noi sectoare de exploatare comercială în Extremul-Orient. Reducerea producţiei miniere în America şi stagnarea stocului monetar provoacă prăbuşirea preţurilor şi un marasm generalizat.activităţilor economice şi pe care o urmăm în liniile sale generale. atît de scandalos îndepărtat de . spaniolă. în Italia. care privilegiază un sector nord-ves-• "c. dinamic şi adăpostit. Adică cele trei mari etape cronologice ale perioadei Europei clasice. Germania se ruinează. etica mecanicii. etapa revoluţionară. pentru a pune bazele unei ştiinţe pozitive care se '. partea a trezia AVENTURA SPIRITULUI **. avînt în direcţia nordului. Germania ră-mîne prosperă. de gîtuiri.un. -un timp dificil. Din nou. nesfîrşitul secol a] XVII-lea este un secol de dificultăţi mereu reîncepute. După criza din 1619—1620. Cu toate acestea. Dar după 1630 Sevilla se prăbuşeşte şi minele Americii stagnează. ierarhizat. O oarecare reînviorare. ţară după ţară. Totuşi Italia se clatină. Bancruta lui Law. un secol de spaime şi de voinţă triumfătoare. economia franceză si economia nordului alcătuiesc un sector adăpostit. Aceste distorsiuni conjuncturale au constituit la începutul secolului un factor politic de greutate. Ciumă în Spania. jumătatea de secol consacrată ideii de natură.-„. expulzarea moriscilor. Un scurt interciclu de criză şi de dificultate. 1720—1730. Recesiunea îndelungată din secolul al XVII-lea se divide în şapte jumătăţi de perioade Kondra-tiev. aşadar un limp fertil. Cît de departe este secolul al XVI-Iea al tuturor facilităţilor aparente. Spania luptă pentru a-şi frîna "derea. etichetat. Istoria gîndirii înseamnă \ mai întîi istoria eamenilor care gînclesc. la scară p]a. apatia prelungită a guvernării ducelui de Lerma. întreruperea acceleraţiei. Dacă facem bilanţul. relativa euforie a domniei lui Henric al IVlea nu trebuie să însele. Pe de o parte tendinţa preţurilor se inversează şi începe o creştere de durată îndelungată. Mai înţîi. de lupte. De la generaţia crizei de conştiinţă se ajunge la generaţia miturilor de substituire. o prosperitate temperată în Olanda. în mijlocul unei strîmtorări generale. economia maritimă dă semne incontestabile de revenire: a-vînt în Anglia. a calculului infinitezimal etapa imensă. timpul spiritului. Urmează două generaţii pentru a trage concluziile. de sărăcie. prin ( apariţia Principiilor. spusese Spinoza: într-adevăr. criza marelui comerţ englez dau tonul. mituri primitive. în plan material economic si social. totuşi.r fe_ cund. conceput pe măsuri omului mediteranean. împins de muta-ţin spaţială a exploziei europene. Marele interciclu de reînviorare. concluziile deduse în pripă din asimilarea spaţiului geometric cu socialul. curat. Criza este la început atlantică. Din 1620—1630 pînă în 1750—1760 sînt trei generaţii. pînă în preajma dramei spirituale din 1685. de asemenea. 1620—1635. Avîntul cuprinde sector după sector. Marile etape cronologice Din 1620—1630 pînă în 1750—1760. . în Anglia. metafizica. netară: cît este de îndepărtat. 1670—1690. al demarajului englez. Cu toate acestea. In Franţa. Un timp dur. 90 rmează ciuma. în schimb. cu politit cui. reluarea prosperităţii în Olanda* Totuşi. Cîteva semne de reînviorare timidă în Franţa. se creează o distanţă între un sector nord-vestic prosper si un marasm prelungit la sud si la est.

Departe de a limita forţa acelui principiu „de a pune totul la îndoială". această primă regulă de analiză îi conferă adevărata sa valoare: nu se poate face totul deodată. Descartes. . cît şi la uşurarea meşteşugurilor" Dar într-o a doua mişcare apare intuiţia confirmată a lui Galileo Galilei: „îmi plăceau îndeosebi matematicile pentru certitudinea şi evidenţa demonstraţiilor lor. nu va mai exista o altă cunoaştere decît matematică deoarece „acele lungi înlănţuiri de argumente.1630 1680-1690) '«"»>. dar nu observam încă adevărata lor folosinţă şi cugetînd că ele nu slujeau decît artelor mecanice mă miram de faptul că fundamentele lor fiind atît de neclintite si de trainice. în Saggialore. facn istoria unei gîndiri — gîndirea sa — care este aceea a constructorului lumii moderne. în curînd. riscă a~ ceasta formulă de necrezut în 1623: „Natura este scrisă în limbaj matematic".Cuvîntvu Dumnezeului biblic. nu contenesc să închipuiască mereu vreo nouă reformă. nu se construise pe ele nimic mai nobil". se află reductibile la geometrie si ia mecanică. de la început. îmi dăduseră prilejul să-mi închipui că toate lucrurile care pot fi cunoscute de oameni se urmează unele pe altele în acelaşi chip şi că. atît de îndepărtate. Nu contează. după judecăţile cele mai chibzuite şi mai îndepărtate de exces". legate prin ]e • care salvează cel puţin aparenţele în interio rul unei ştiinţe pur fenomenologice. nici prin avere la conducerea treburilor publice. luam tot ce-i mai bun din analiza geometrică si clin algebră si îndreptam orice defect al uneia prin cealaltă") constituie instrumentul privilegiat de explorare a lumii — în ultimă instanţă. . inclusiv ştiinţele umane. în Diacurs asupra metodei. Toate ştiinţele. i ieruri la care pînă la sfîrşit să nu ajungem i nici oricît de ascunse încît să nu le desco-oerim". să devină obiect de cunoaştere matematică — dar. . c» ^ ^S^j^i^S principia P^/medi turi ae aşezăm 'către cosmosului sublunara tuturor. pe o realitate prielnică pe care ea o fereşte de orice incriminare. în-trucîtva. păstrînd neclintit religia în care Dumnezeu m-a norocit să fiu crescut din copilărie si conducîndu-mă. s-a spus. dar de care Părinţii greci. pe o realitate bogată. . de io deste şi dează locul unei naturi m» ansatnblu ţin umană. conceputa ca pu95 nat de fenomene cantitative. Această revoluţie fără precedent se sprijină pe o ordine politică. numai cu condiţi>'1 să ne abţinem de la a admite ca adevărat vreunul care nu este si să păstrăm totdeauna ordinea trebuitoare pentru a le cunoaşte pe une96 din altele. Nu numai că aceşti constructori au fost credincioşi. Leibniz. disciplină simplificatoare: „ . Ar fi ajuns la un eşec imens fără o miză dublă între parantezele prealabile ale politicii si religiei. Galiie" Galilei (1564—1642). . . şi noi o trăim fără să ne dăm seama prea bine. prin definiţie. socială. Newton. moTtenire a godini an"-. „Iată de ce n-aş putea cu nici un chip să aprob acele firi împrăştiate şi nepotolite care nefiind chemate nici prin naştere. această artă a inginerului: „Ştiam că . £1 duce cu sine întregul univers de calităţi 'care stînjenea fizica de două mii de ani: în' afara gîndirii. în 1637. această armonioasă asociere a spaţiului. O asemenea monstruoasă şi fundamentală simplificare este specifică întregului secol. dar însuşi optimismul ontologic 97 .. asociată cu algebra. în orice lucru.Sufletul fiind realmente distinct de corp. Ea permite expansiunea spiritului asupra lucrurilor. orice obiect de cunoaştere adevărată poate si trebuie. Cea dintîi (maximă) era să mă supun legilor şi obiceiurilor din ţara mea. nu mai poate exista decît spaţiu şi mişcare. apoi Sîîntul Thoma reuşiseră să-1 apropie îm-brăcîndu-1 în veşminte creştine. metafizică şi religioasă. disciplină a imaginaţiei. Rene Des-cartes. Contează mult. mate-maticile au invenţii foarte subtile care pot sluji mult atît la mulţumirea celor dornici de învăţătură. că făuritorii lumii moderne — Kepler. •— erau credincioşi — de vreme ce lumea ieşită din gîndirea lor este golită de Dumnezeu. S™"" Snportanţa cele. (1620. pentru matematică. timpului si numărului. foarte simple si uşoare de care geometrii au obiceiul să se folosească . Nu numai că matematicile (adică geometria. . Aceeaşi atracţie. nu pot exista. ^ _ hică de substanţe.

Şi nu impulsionaţi de nevoia materială şi de practică. a unei stabilităţi. în pofida evidenţei simţurilor să se rişte totul şi să se cîştige totul. secolul al IV-lea. dificil. în domeniul revoluţiei religioase ar trebui adăugaţi Pascal. se spune după Simiand. mare senior din Scoţia.. Majoritatea artizanilor acestei mari revoluţii sînt oameni proveniţi din burghezie (cu excepţia lui Napier). Prezumţia religioasă a fost atît de utilă încît fără ea nimeni nu s-ar fi lansat vreodată într-o asemenea aventură nebunească." „Libertate şi demnitate . nu reprezintă decît popularizare si literatură. si. drept consecinţă slăbire-i credinţei. îndelungatul miracol care ţine de L'198 Saqgiatore (1623) pînă la Principia (1687). Trebuie totuşi să ne punem problema: în ce context se înscrie miracolul anilor 1620? în contextul unor condiţii interne şi externe. ar fi primejdios să fracţionăm o aventură care este absolută. Să ascultăm acest imn închinat timpului liber*: „Mă voi socoti totdeauna mai îndatorat acelora prin bunăvoinţa cărora mă vpi bucura fără oprelişte de timpul meu decît celor care mi-ar oferi cele mai vrednice de 99 cinste slujbe de pe pămînt". modeşti meşteşugari ai ştiinţei. de asemenea. ci urmărind un plan de ordine.care îi impulsionează nu are alte rădăcini de-cît credinţa lor. cu siguranţă. potenţial. consilier la Parlamentul din Toulouse. este un rămăşag aproape de rămăşagul lui Pascal. Restul comparat cu asemenea densităţi de evenimente. E interesant totuşi. oameni care au dobîndit din mediul lor de baştină gustul ordinii. într-un context endogen si exogen ar spune economiştii. Berulle. Această fracţiune a Stării a Treia în urcare năzuieşte mai puţin ca înainte sau după să continuie — cu excepţia carurilor cînd este constrînsă — în acelaşi fel si în aceeaşi direcţie. Miracolul nu trebuie explicat. Nici un alt moment al timpului conjunctura! nu a oferit atîta timp liber unei elite de oameni deprinşi cu precizia.n. „miracolul anilor 1620". demnitate. care a descoperit spermatozoizii. Dur. n-aş putea cu nici un chip să aprob acele firi împrăştiate şi nepotolite . Ea reprezintă. Atmosferă de fază B. Aşadar. dar presupune — paradoxul nu este decît aparent — acceptarea unei ordini. fa_ milia Arnauld. Saint-Cyran. onorat cu înalte funcţii municipale şi de sindic: toţi aparţin în diferite moduri aceluiaşi cerc. secolul al XVII-lea este concentrat asupra sa însuşi. ea a fost împinsă de umflarea apelor religioase. cu imprudenţă. marele Fermat. ea se plasează în miezul unei vremi bogate în reforme ale Bisericii. rolul considerabil al afacerilor care au dus la abundenţă. ascensiunea începută. pregătiţi socialmente pentru rigoarea numărului. El ar demonstra. dar şi cel mai puţin convingător. Revoluţia lumii moderne nu avea.e. înseamnă timp liber. 1-au imaginat. .".. . prin „miracolul anilor 1620". Napier. Kepler a cărui îndestulare îi îngăduie să studieze la apatica universitate din Tubingen. cu necesitate. înainte ca favoarea împăratului să-i ofere succesiunea lui Tycho Brahe. păstrători ai ordinii prin natură. dacă pornim de la o frază din Discursul asupra metodei. în miezul unei raţionalităţi totale. Trei •nornente sînt esenţiale în istoria umanităţii: Ocolul al Vl-lea î. acel postăvar din Delft. raportor la Consiliul Privat" Franjois Viete. de la o concentrare asupra esenţialului. şi care au optat pentru stabilitate. Trebuie să se facă un studiu asupra originilor sociale ale acelor mărunţi. Rene Descartes dar şi juristul. perioada care debutează cu cuantele lui Planck r[900). Leeuwen-hoek. deja citată: „ . prin actul unei credinţe pure. Faptul nu este întîmplător Trebuia o credinţă extraordinară în promisiunea acelui „făcut după chipul sau" pentru a se concepe.. rolul zdrobitor în Franţa al funcţiei publice şi ai magistraturii. în prima sa mişcare — să recitim avertismentul final al Discursului — refuzul unei aserviri a acestei ştiinţe noi faţă de rău: ruşine să le fie acelora „care nu pot fi folositori unora decît vătămîndu-i pe ceilalţi. In gîndirea creatoare există totdeauna ceva ireductibil la orice condiţionare. Revoluţia porneşte de la o punere între paranteze. al preciziei cifrelor. Miracolul anilor 1620 Totul începe. chiar o anumită stăpînire a aritmeticii curente. . rolul unei burghezii mobile.. ca să reluăm o formulă fericita a lui Robert Lenoble. fără a-1 avea aşa cum 1-ar fi meritat. iar materia geometrică si algebrică era imaginată de Descartes ca un reflex al gîndi-rii divine. să se mizeze totul pe ea si. împotriva tuturor aparenţelor lumii. cu o candoare desăvîrşită. intraţi de puţin timp sau încă nu în tagma nobiliară. într-o măsură mai mică. în afara Franţei. Mai curînd dimpotrivă. aflaţi alături de marile individualităţi ale miracolului ştiinţific din secolul al XVII-lea. Contextul exogen Un context exogen? Este cel mai lesne de a-flat. într-un cuvînt. dacă am aplica abuziv principiul cartezian al divizării dificultăţilor. Istoria religioasă şi cea ştiinţifică sînt inseparabile. . conduşi de o estetică inspirată din nucleul unei reprezentări religioase a măreţei opere a lui Dumnezeu au conceput marii constructori ai lumii moderne un univers atît de perfect încît generaţiile care 1-au primit. golit de Dumnezeu. cu cele două formulări ale teoriei relativităţii de Einstein pînă la prima transmutaţie artificială de Rutherford (1919) si la mecanica ondulatorie a lui Louis de Broglie (1923). timp liber. creatorul logaritmilor. iubitori de ordine prin aspiraţie. matematizarea lumii apoi tot cu imprudenţă. Tocmai planul lui Dumnezeu era căutat cu pasiune de Kepler în mişcarea planetelor..

Tot 101 Roberval şi Pascal se înverşunează. decît pentru a împiedica anumite spirite care-şi închipuie că ştiu într-o zi ceea ce un altul a gîndit în douăzeci de ani de îndată ce li se spun numai două sau trei vorbe. si prin acest mijloc. împotriva Părintelui Magni. simbolizată de marile nume Plantin-Moretus. fa-vorizînd renta.100 njci un alt timp conjunctural nu a fost tît de favorabil acestui tip de repaus social aa anii 1620—1660. u-neori cam prea generos. Obstacolul în calea dezvoltării facile. în posesia mijloacelor care i se atribuie. O invitaţie la asemenea formă de discuţie nu există şi la 102 fîrsitul Discursului? „Nu vreau cîtuşi de puţin S. în interior şi în exterior. în sfîr • şit. cititorii. al celui mai agresiv. rigidă. . apoi casa Blaeu si mai ales Elzevier la Leyda şi Amsterdam. Ne vom feri cu grijă să încercăm pentru revoluţia ştiinţifică ceea ce a făcut Goldmann pentru revoluţia religioasă a Dumnezeului ascuns. în pofida cîtorva fraze frumoase despre experienţele care trebuie făcute în comun. Toulouse nu-1 explică mai bine pe Fermat decît La Fleche pe Descartes. sub forma unor provocări. noii scolastici. mai iremediabil limitat şi mai închis în faţa transformărilor noii epoci? Cîte divizări. abaterea de către marile state a forţelor de creştere economică ale marii burghezii comerciale. La începutul acestui secol al XVII-lea. In sfîrşit. tragică. profesia de librar. Sebastien Cramoisy. în sfîrşit. tipărind cărţi de patristică. cîte rivalităţi în această lume restrînsă! Roberval tăinuia o parte dintre experienţele sale. 1% în flamandă. Trebuie oare să menţionăm formarea. consolidează poziţia timpului liber. nu despre un conţinut. vă-zîndu-le laolaltă. . să aducă venituri autorului ei. 77% din producţia editorială europeană este în limba latină. împreună cu averroismul anticreştin. i se în-tîmplă chiar să altereze modul expunerii lor pentru ca aceia care vor veni să le citească să nu se poată lăuda de a le fi cunoscut dintot-deauna. mă voi strădui să-mi alătur totodată si răspunsul meu. 4 ^% în franceză. editor. . fiul întregii lumi si al nimănui? Este o lume compartimentată. Aceşti revoluţionari ai spiritului sînt conservatori în ordinea socială. evită să publice amănuntele descoperirilor sale. vor înţelege cu atît mai uşor adevărul". căci aş fi foarte mulţumit ă fie cercetate si pentru ca să existe cît mai fliulte prilejuri pentru asta. Revoluţia ştiinţifică este realizarea burghezului care a putut trăi în felul nobilului. încă de la sfîrsitul secolului al XV-lea şi din prima jumătate a secolului al XVI-lea. dar totuşi o lume. de-a lungul Europei.previn judecăţile cuiva vorbind eu însumi Despre scrierile mele. Descartes. întemeiată pe ceea ce cred ei că sînt principiile mele si să mi se atribuie mie greşeala . geometria sa prin jocul a ceea ce el numeşte presupuneri? „. Librarul său •— iată unul dintre motivele îndelungatei şederi a lui Descartes în Olanda. La Paris — exemplul nu este valabil pentru O-landa — în secolul al XVIIlea. Să notăm doar că revoluţia carteziană a simplificării cantitative se situează în momentul de cotitură al conjuncturii seculare. In a doua jumătate a secolului al XV-lea.. a unei mici lumi de cercetători? în afara şi împotriva reţelei universităţilor care au rămas •— şi vor rămîne pînă la sfîrşitul secolului al XVIII-lea — zidul de apărare al scolasticii iar la Padova. 7% în italiană. timp de cincizeci de ani confruntaţi cu adepţii fizicii lui Newton. 5—6% în germană. Schimburile de opinii au început conti-nuînd tradiţia instituită de acele disputationes scolastice. Descartes îi recuza dinainte pe cartezienii care vor avea o viaţă atît de grea pe magistralele temerare ale sistemului. mereu.. Şi în mod paradoxal. aceşti sfărîmători de boite stelare sînt supuşi blînzi. Tipografia va juca în secolul al XVI-lea un rol esenţial în formarea si fixarea limbilor şi în unificarea lor m lnteriorul unor arii . Nu le-am numit presupuneri. zidul de a-parare al aristotelismului*. scrie Descartes în cartea a Vl-a a Discursului — cînd îl înveţi de la altul ca atunci cînd îl născoceşti tu însuţi. îngheţarea preţurilor. . reprezintă tipul cel mai desă-vîrşit al savantului solitar care descifrează singur planul Creaţiei: „Nu reuşeşti să concepi atît de bine un lucru şi să ţi-1 însuşeşti. cartea începe. îl continuă aici pe Plan-tin. să aibă putinţa prin asta să folosească prilejul pentru a construi vreo filosofie extravagantă.". pe amîndouă. într-un cuvînt tot ceea ce frînează decolarea economiei acţionează în favoarea uneia dintre condiţiile favorabile mutaţiei ştiinţifice. într-o perioadă dură. că ea se plasează în momentul unei duble afirmări a statului. Nu şia făcut el oare în mod voit. Lui Robert Lenoble îi plăcea să sublinieze un alt aspect al înnoirii aduse de secolul al XVII-lea. afirmă el. odinioară la Anvers.". . îi rog pe toţi cei care r0r avea vreo obiecţie de făcut să o trimită librarului meu prin intermediul căruia fiind înştiinţat. tipograf începe să se organizeze şi tipografia intră. în expe rienţele asupra barometrului. trebuie oare să reamintim marea dispută în legătură cu paternitatea descoperirii — cea mai importantă de la sfîrşitul secolului al XVII-lea — a calculului infinitezimal între Newton. extrema concentrare a mijloacelor de difuzare a informaţiilor din triunghiul Flandra-Olanda. Nefericită explicaţie: ea vorbeşte despre un înveliş. La începutul secolului al XVII-lea se afirmă. foarte modest într-un mare număr de cazuri. Descartes. continuator al lui Huygens şi mai ales al lui Barrow (1630—1677) şi Leibniz. temeritatea lor este posibilă cu acest preţ. La sfîrsitul secolului al XVI-lea aceşti mari librari-editori care dau de lucru unor tipografi-meşteşugari constituie o noutate. întîietatea limbilor vulgare împotriva monopolului limbii latine. Ei au optat pentru ceea ce este esenţial.. din această cauză obscură. atelierele cu mai mult de patru tiparniţe si peste zece muncitori sînt o raritate.

Toulouse cu Ferma t. protector la Paris al suspectulrr Naude. de ascensiunea. acest apel îi aduce condamnarea din partea Inchiziţiei.l imite pe Galileo Galilei. am aflat că anumite persoane p€ 104 le respect dezaprobaseră o chestiune de r"iră publicată ceva mai înainte de cineva . La începutul secolului al XVII-lea Europa este. O mică republică a gîndirii noi care nu detestă să vorbească limba tuturor. Clermont-Ferrand apoi Rouen cu Etienne Pascal. precedată uneori de olandeză şi talonată de engleză. persecutaţi nu de Biserică. Germania rămîne. dar Newton? Chiar dacă aparţin încă internaţionalei latine. aidoma vechii lumi universitare împotriva căreia se impun. Kepler. lui Descartes. si f-. de la sud la nord. la publicul promovat de curînd datorită limbilor vulgare. ci de partizanii universitari ai ştiinţei aristotelice. fii ai familiei latine. Jean Maire care difuzează pe tot cuprinsul Europei cunoaşterea nouă. în jurul marelui duce Ferdinand al II-lea apare. . „Prea minimul Părinte Mersenne". care a fost aici stimulat spre cercetarea ştiinţifică de Isaac Beeckman. savantul tratat aşteptase 23 de ani a doua sa ediţie. cel care difuzează lucrările Mecaniques. apoi Nouvelles pensees ale lui Gaîiîeo Galilei. da. a limbilor vulgare. marele pol de rezistenţă al limbii latine în secolul al XVfl-lea. Mersenne. Descartes. el se adre-5 ază în limba franceză noii „intelectualităţi" 5rin Discursul asupra metodei. la Âix-en-Provence.") . la adăpost de sîcîielile ştiinţei universitare şi. Fapt simptomatic. Impulsul vine din Italia. Dar oare ei şi gîndesc în limba latină? Descartes. Leibniz. este cutia de scrisori a ropei. va sprijini împotriva „libertinilor* — a liber-cugetătorilor — (aceşti sclavi ai celei mai ponosite gîndiri si ai celei mai conservatoare dintre erori care este neo-averroismul). Anglia). Galileo trăieşte înconjurat de o curte restrînsă în care figurează Viviani şi Torricelli. Viviani. hete-rodoxul fără viitor. Lui îi revine privilegiul de a distri105 l bui „premiul Nobel" al timpului său. spunea foarte nedrept Voltaire. şi pe marele Roberval. Desigur. lui Galileo Galilei şi. dar mai ales în preajma puternicilor tipografieditori Elzevier. Reculul limbii latine este lent în secol al XVI-lea — factor negativ dar. Descartes îi datorează mult. Pretinsul Reformat Marin Mersenne* (1588__ 1648). încă mediteraneană. Stenon se află aici din 1657 pînă în 1667. Spania. apare focarul olandez. devenită tîrziu revoluţionară datorită lui Kepler. Galileo Galilei îşi publică Dialoga în 1632 în italiană. apologetul. . Condamnarea din 1632 nu-1 împiedică pe Descartes. .. şi incomparabil mai plin de viaţă. consilier în Parlament. Colegiul regal îşi continuă tradiţia de deschidere spre ceea ce e nou. In Franţa editările în limba franceză depăşesc ireversibil editările în limba latină în 1575. Peiresc. sînt acum trei ani. el publică totuşi — şi circumstanţă agravantă — în italieneşte — Dzscorsi în 1638. după trei ani de ezitări („Or. cu un nume semnificativ.lingvistice suficient de 103 întinse. pentru scurtă vreme. mai ales. Imediat după momentul Italiei. a fost ocrotitorul celor mai mari idei. introduc şi apără ştiinţa italiană. fără discuţie pentru că este german. In aceeaşi jumătate de secol. protector al ştiinţei cantitative şi tatăl lui Christiaan Huygens (1629—1695)'. _ Franţa se plasează la început în zona de influenţă a Italiei. totodată. Reculul a fost mai pre^ coce şi mai profund în vest (Franţa. este adevărat. . încă din 1603 la Roma se înfiinţează Academia dei Lincci. mult mai de temut. aceasta descentralizare dispare după anii '60 si '70 în fata întîietăţii exercitate de concentraţia pariziană în timp ce Universitatea bate câmpii. cel mai mare fizician între Galileo Galilei si incomparabilul Newton. au făcut apel la lumea tehnicienilor. . prin întrebările sale pertinente. prezentată fără o dovadă hotărîtoare. îndoielnic. începînd prin italiană şi spaniolă si de la vest la est începînd prin franceză. ale Inchiziţiei. în pofida aparenţelor. Deşi condamnat. Borelli. împreună cu Olanda ţările scandinave si Europa centrală. Aix-en-Provence. Publicată în 1543 la Jean Petri din Niirnberg. prima academie* de ştiinţe: Galileo Galilei (1564—1642) face parte din ea. Academia del Cimenta (Academia Experienţei). acest Peiresc al nordului prin corespondenţa sa imensă. a petrecut aici partea cea mai fecundă a vieţii sale. Newton* va proeda la fe* ^n 1704 dînd în engleză monumentalul său tratat Opticks. cînd am ajuns la sfîrşitul tratatului . Aceşti făuritori ai limbii moderne. Mersenne. constructorii ştiinţei şi pîndirii moderne a miracolului din anii 1620 sînt. constructorii lumii moderne au ţinut seama din plin de factorul lingvistic major al timpului lor. a concepţiei coperniciene. Caen unde se înfruntă două academii. nu emoţionase pe nimeni în De Revolutionibus Orbiuni coelestium. In 1637. tor pozitiv în măsura în cai~e el traduce ren~ litatea magnifică a atragerii la cultură a une~ fracţiuni dintre cei care se ocupă cu comerţul' de bani şi de mărfuri. Exilat după 1633 la Ancetri. primindu-i pe Gassendi*. izbînda heliocentrismului. Olanda este patria lui Leeuwenhoek (1632—1723). rotaţia pămîntului în jurul soarelui. Peires şi Mazarin. . a lui Constantin Huygens.

în curînd apar două scoli. Franţa şi Anglia răbufneşte încă. si apoi un alt grup. îi aparţine desăvîrşirea lui — ce revanşă — prin Isaac Newton (1643—1727). de difuzare şi de instruire la 106 i mai ridicat nivel. chiar dacă Philosophical Transactions ^~ tează din 1666 — coincidenţă simbolică. medicul Curţii. Părintele Magni se află la Varşovia. «ce. unde trăieşte din 1664 pînă în 1666. un Aristotel al lumii născute o dată cu Galileo Galilei şi moartă abia în era lui Einstein. precara succesiune a lui Tycho Brahe.popularizatorul. din Italia. autorul lucrărilor Principia şi Optiks (1704). izgonit din Graz de Contrareformă. la fei ca Journal des savant s în Franţa — animate la început de Oldenburg. între alte zece titluri de glorie co-inventator al calculului infinitezimal. Descartes fi 596__1650). fizica nouă. contribuie la . la Cambridge şi mai tîrziu la Londra sub influenţa germanului Theo-dore Haak. (1638—1686). De aici trece la Leyda. după 1665 Le Journal des savanţi reprezintă un instrument incomparabil de discuţie. fără piedici exterioare asupra vechii ştiinţe aristotelice. între 1905 şi 1915. cel mai însemnat dintre da^ nezii secolului al XVII-lea. ataşat la Curtea lui lacob l în 1618. de altfel. apriorUtul obsedat de aventura unei noi ştiinţe totale. Pascal (1023—1602). Cancelarul dizgraţiat al Angliei este un om al trecutului. în 1634 a celor cinci lucrări . dq-bîndeşte. Gonit din Hveen. Această legătură nu este stabili. Lucrarea fundamentală Exercitatio anatomica de motu cordis et sanguinis in animalibus este publicată în limba latină în 1628. la fel ca Napier. nu mai este în pas cu vremea. El părăseşte Copenhaga pentru Amsterdam. co-inventator cu Leibniz al calculului infinitezimal. ei. Personalităţile cele mai importante sînt supuse celor mai neplăcute tribulaţii. existase dar în contradicţie cu mediul său •— plin ia marea aventură decît la sfîrşitul miracolului. în schimb. danezul Tycho Brahe moare la Praga în 1601. o dată cu descoperirea circulaţiei sîngelui. nu manifestă repulsie pentru negoţ şi marfă). Din acest grup răsare. ta decît în secolul al XVIII-lea: Royal Society şi Philosophical Transactions vor alcătui atunci corespondentul exact al cuplului Academia de ştiinţe — Journal des savants. Stenon* (Niels Steensen). Johann Kepler (1571— 1630). mai deschis faţă de necesităţile matematizării radicale a lumii care ia fiinţă la Oxford. şi în cele din urmă la Florenţa. care în 1020 îşi publică în limba latină lucrarea sa Novum Orgatium. în 1686. la fondarea acelei Academia Parisiensis. a cărui lucrare De Mac/nete (1600) scoate magnetismul din limitele atinse de Pierre de Marecourt în secolul al Xlll-lea şi a lui Fran-cis Bacon al cărui empirism. sub protecţia nesigură a împăratului. (nobilimea engleză se pasionează de ştiinţe. la fel ca burghezia funcţionărească în Franţa. Ştiinţa îi vine. Ro-berval (1602—1075). el publică sa fundamentală Prodomus de solido • tra solidum naluraliter contento. în pofida contribuţiei lui William Gilbert (1540—1020). Mersenne. Grupul suedez se împrăştie după abdicarea Christinei*. Germania şi nordul nu vor participa pe deşi în mod colectiv — desigur. Malebranche nQ38-__1715) iese învingătoare fără efort. bazele fiziologiei moderne. şi de efectele aerului asupra arderii şi respiraţiei se alătură grupului e la Oxford. cu şase 107 ani înainte de naşterea „oficială" a Acader franceze de ştiinţe. consacrarea pe care salonul lui Conrart o primise pentru literatură de la Richelieu cu 31 de ani în urmă. tuşi. Royal Society în 1660. unicul creator al gravitaţiei universale. în anturajul Academiei del Cimento. Dacă Angliei nu i-a fost dat să participe la miracolul secolului al XVII-lea. creatorul geologiei. In sfârşit. fără efort. îndepărtat de jnatematică. alături de grupul fraţilor Dupuy. apoi la Paris. acelaşi Mersenne care în 1634 scrie: „ştiinţele au încheiat între ele sub jurământ o societate inviolabilă". Anglia lui Bacon continuă să fie medievală. Marele Gottfried Wilhelm Leibniz* (1646—1716).recreative" despre ştiinţă. găseşte mai înţelept să fugă din nord. °dusă de spiritele cele mai religioase. Ea înfige totuşi unele jaloane. omul al cărui nume este legat de inventarea pompei pneuma-. Hevelius la Danzig. o ştiinţă sută la sută latină. o dată. pune. Anglia nu a devansat Franţa la sfîrsitul secolului al XVI-lea. Ea va trebui să-1 aştepte pe Colbert pentru a primi. Robert Boyle* (1627—1691). In Franţa. William Ilurvey* (1578'— 1658). sub protecţia marelui-duce. un german ca Haak -^ ele nu devin de la înfiinţare publicaţia luj Royal Society. contribuie. unde află calmul şi sprijinul ne108 cir înfloririi operei sale. Rămînerea în urmă a Europei răsăritene şi nordice faţă de Italia. de noţiunea de vid. mare senior. preşedintele lui Royal Society din 1703. după 1660. Academia este onorată de a fi avut în mijlocul ei pe Christiaan Iluygens care a trăit între 1665 si 1681 la Paris dintr-o pensie* dată de Ludovic al XlV-lea. este 0 nobilime ai cărei fii.. în 1669. în linia lui Francis Bacon. Mai întîi tradiţia unui empirism lipsit de perspective.

telescopul. fosile. Există la începutul secolului al XVII-lea un avînt miraculos al instrumentelor de măsură şi al multiplicatorilor de . Totuşi. a fost adevăratul fondator al astronomiei de observare. nu reuşiseră încă să favorizeze simţul acesta intelectual prin excelenţă. cu siguranţă. aşa cum ni 1-a descris Michael Coi-gnet în 1581. cu trăgător se găsesc pe masa matematicianului din secolul al XVII-îea. cu creion. duşmanul personal al lui Voltaire. . Sfertul de cerc a fost lansat de Tych0 Brahe. Ce are el la dispoziţie pentru aceasta muncă? Arbalestrilul. erau oamenii secolului al XVII-lea.. Şi totuşi Tycho Brahe* (1546—1601)? Acest mare senior danez. lui Leonard Digges. nicidecum legendar. sătul să-i mai plătească datoriile. tot de la sfîr-şitul secolului al XVI-lea. vizuali. Rigle plate împărţite în zece şi în o sută de părţi egale. astrolabul. instrumente de măsură . compasuri. dar. la Paris sînt numărate 23 de observatoare. semicercul de cupru sau de alamă al cărui diametru constituie o alidană cu pi-nule. încă de pe acum. tactili. Pîn'ă atunci de ce dispuneau oamenii? Bilanţul se întocmeşte rapid. savanţii din primii ani ai secolului al XVll-lea mai dispuneau. . alt plan. El este german. cabinetele bizare în Italia. capodopera instrumentelor de măsurat dinaintea lunetei. „Instrumentele lui Tycho Brahe măsurau o rază de aproape de 3 metri". scrie Alexandre Koyre. Şi în curînd. matema-ticile din secolul al XVII-lea rămînînd în cele din urmă arhaice. cabinetele eclectice ale fraţilor Dupuy la Paris. între 1610 si 1667. Parisului îi corespunde Greenwich. folosit din antichitate în observaţiile astronomice.formarea unui mediu deschis faţă de ştiinţa nouă. de asemenea ca de-un bun comun cu inginerul. disc metalic plin pe care se citesc unghiurile. — se transformă lent în muzee mineralogice. aceste moşteniri ale ştiinţei alexan-^™e. trăgătoare. S-a repetat de prea multe ori. 110 Multiplicatorii simţurilor. se învecinează aici (Barberini. printre membrii săi pe marele Spinoza — Leeuwenhoek* n-ar fi putut exista si în consecinţă nici disputa dintre ovişti şi anirnal-culisti. Alleaume. o parte din opera lui Newton este de neconceput şi fără microscopul tăietorilor de lentile din Olanda — corporaţia numără. Aldrovandi) cu dragoni împăiaţi. una dintre cele mai bogate din Europa. Le trebuie lunete pentru observaţii pînă şi în podul Femeilor savante. el este atribuit. simţul geometric. Instrumente astronomice niciană. inginer al regelui. tangente şi secante rigle. este din 1571. după Lucien Febvre. de fapt ar trebui să spunem ai simţului de curînd promovat. — „perioada sa cea mai strălucitoare coincide cu Renaşterea" — continuă încă să fie de folos la începutul secolului al XVII-lea. raportor. aşadar nici biologia. de compasul de proporţie. apar. fiul lui Leonard. Galileo Galilei (1606) si Capra (1607) îşi dispută întîietatea inventării lui. teodolitul. construieşte unul la Paris către 1(510—1615. perfecţionat la sfîrsitul secolului al XVI-lea. era totodată si una dintre cele mai necultivate". ca noi. derivat din arbalestril. auditivi. Miracolul anilor 1620 ar fi rămas o jumătate de miracol dacă savanţii n-ar fi dispus de o dezvoltare tehnica suficientă. — care-i procură cel puţin timp liber. olfactivi. solidari cu v-vul Mediu al lui Marc Bioch. Dar abia cu folosirea sfer111 tul ui de cerc (cu sectoarele gradate) culminea?-observaţia astronomică înainte de inventarea lunetei. simţul vizual. „aparţinînd unui mediu îndepărtat de orice 'preocupare ştiinţifică •— nobilimea daneză. grădini botanice şi observatoare*.. adică mai mult geometrice decît algebrice. tot el fondează în 1700 Academia de ştiinţe din Berlin pe care în secolul al XVIII-lea o ilustrează francezul Maupertuis. pe un. El este numele cel mai important din Acta eru-ditorum de la întemeierea lor în 1682 la Leip-zig. grafometrul. Preocupat de nova din 1572 si de cometa din 1577. echere. un simplu baston gradat. al Părintelui Kircher la Roma — . pătrarul lui Davis. în privinţa asta relaţia este mai clară. poate. mult mai complexă si mult mai precisă. Ingenioasă combinaţie dintr-un cerc orizontal şi dintr-un semicerc vertical. geometri. prima descriere datorată lui Thomas Digges. al Părintelui Mersenne. şi de compasul de proporţie şi de reducere. în sfîrşit. pene. luneta. Oamenii secolului al XVIlea erau. microscopul.. Noile instrumente nu lipsite de importanţă în revoluţia coper109 35. bine cunoscută de astronomi. în mod tradiţional. Acelaşi lucru ar însemna şi dacă 1-ai explica prin apariţia instrumentelor de măsură şi prin multiplicatorii de simţuri. el este mai presus de orice reformatorul tabelelor astronomice prin zeci de mii de observaţii în care Brahe îngroapă mai multe averi şi se alege cu nemulţumirea păgubitoare a regelui. produse de arta sticlarului Şi de evoluţia cunoştinţelor optice. scări de sinusuri. Este o masă care ne apare mai curînd stînjenitoare decît sărăcăcioasă. poate. dar nu este oare aceasta o revoluţie falsă? Fără lunetă. dar Ferrnat se află înainte. Mai dispuneau. compas cu vîrf ascuţit. Multiplicatorii simţurilor A explica cel mai uimitor dintre miracolele gîndirii prin condiţiile de muncă ar echivala cu a explica o cauză prin efectul ei. eficient Vî măsurarea înălţimii aştrilor şi. Alături de Academii si de reviste.. cristale. arpentori şi navigatori. în slîrsit cvadrantul sau pătratul geometric. Viete este în urmă. la care sînt adăugate două cercuri. plus trusa desenatorului geometru. că oamenii din secolul al XVI-lea. din motive temeinice. In afara acestei aparaturi destul de simple.

dar concretă şi practică. La fel şi în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. dezbătută la nesfîrşit.simţuri. în Anglia. Jean du Pont de Tar-de. iar din 625 construirea ei devine o afacere comercială.n soare răcit. canonic de Sarlat.. Kepler. în Frânt către 1650." Aproape toţi savanţii din secolul al XVII-lea au şlefuit lentile de optică. Meşterii de ochelari. în Dioptrica (1611) schiţează prj_ mele legi deocamdată încă aproximate. Italia vine în frunte. Christiaan si Constantin Huygens încep să folosească maşina lor de tăiat lentile. Pî-nâ atunci se socotea în milenii.. Cele dinţii lunete — mai tîrziu vor fi numite lunetele lui Galilei sau olandeze __ erau simple ocheane marinăreşti. Kepler*. funcţionează atelierul Lebas şi ]\j'. cu un obiectiv concav redresor de imagine şi un ocular convex. transcrierea legii refracţiei prin prismă din legea sinusurilor). Auzout. societăţile savante. între 1612 si 1618 „au fost construite şi încercate sub diverse denumiri primele modele de microscoape alcătuite din mai multe piese". acest ochean simplu. prelaţii curioşi şi dispunînd din belşug de timp liber au lucrat Ia fabricarea primelor lunete al căror principiu fusese descoperit din întîmplare. desigur. O tradiţie verosimilă atribuie primele microscoape* fraţilor Janssen din Middleburg în Zeelanda. Pete negre în soare: 1i2 ţes cu o sclipire de geniu între alte zece mii deduce în Meteores (1637) că Pămîntul este . Dar dacă Pămîntul este un soare răcit. în Dioptrique din 1637. care publica în 1611 principiul lunetei astronomice. Torricelli a avut o clientelă întinsă. aşadar. 120. cronologia tradiţională sare în aer. 170 si 210 picioare. Descartes aduce numeroase soluţii si mult mai multe făgăduinţe. La capătul a câtorva ani apar.. Daumas. 34 de picioare. Pe căile trasate de Kepler. Părintele de Rheita. în august 1683. Vreme îndelungată tehnica alergase înaintea teoriei. invadează scrisorile. Se cunoaşte la ce violenţă s-a ridicat polemica dintre Auzou. între altele. multiplicatorii] îşi croieşte drumul său. Un pas ho-târî'tor este făcut în ultima parte a secolului cînd. Fapt simptomatic. apoi Galileo şi Părintele Scheiner zăresc petele solare. . enciclopedică. Patru sau cinci ani după luneta olandeză. Beneficiul realizat îi ajută să-şi alimenteze cercetările proprii. în curînd se va înmulţi cu o sută şi cu o mie. umple o bibliografie imensă. Hpoke si Campani în legătură cu puterea de mărire şi calitatea lentilelor. începînd din 1630—1640 ştiinţele nu mai F~ \. în cu-rînd 85. scrie M. El se preocupă de problema cheie •— fermitatea sa a determinat progresul instrumentelor optice —• a aberaţiilor cromatice. Hooke construiesc aparate în scop lucrativ. cu caracterul ei matematic. graţie lui New114 Euler. rămîne o ştiinţă globală. O anumită publicitate pătrunde prin cărţi. Huygens demonstrează că aberaţia putea fi redusă mărind distanţa focală în raport cu suprafaţa lentilelor. Pierre Borel. obiectivul si ocularul nu sînt unite printr-un tub continuu). Problema cea mai importantă constă în calitatea lentilei. mai ales în omogenitatea produsului. de oglinzi. Primele încercări n~au dat satisfacţie. în 1611. Ştiinţa din secolul al XVII-lea. savanţi autentici devin tehnicieni şi negustori. urmată de Olanda. Lui r revine meritul de a fi descoperit a priori prin^ cipiul adevăratei lunete astronomice cu imaginea pe dos. prima mare lunetă aeriană (în care. Cel Chore: 113 mai vechi atelier cunoscut este cel al lui urmat îndeaproape de doi italieni. In slujba lunetei.f' nard. ea nu s-a rupt total de tradiţia scolastică. nu a cunoscut niciodată realizat practic acest instrument pe care Părintele Scheiner îl mînuia din 1615. Din acest punct de vedere. simptomatic •— practica r>e sufocă la o sută de paşi în spatele teoriei. d'Alerabert şi Clairaut. savanţii cu abilitate manuală. după desăvîrşirea opticii geometrice. Huygens. în cîţiva ani. Din pricina unei bucăţi' de sticlă afumate pusă la o lunetă astronomică. şi care avea să moară în 1630. Cock şi Reeves. rezultate bune si abia atunci începe escaladarea distanţelor focale la care tăierea manuală nici nu îngăduia să se viseze. Cei doi Huygens au impus o cotitură în construcţia de prelungire a razei vizuale. O măruntă problemă de anterioritate. „ • •. datorită sticlei. în plus. în sfîrsit. fără o diviziune accentuată a muncii. Din atelierele personale ale lui Ga-lileo Galilei si Scheiner. de asemenea. imaginate fără sprijinul lunetei. cînd povesteşte vizita pe care . Părintele Cherubin. ziarele. cu obiectiv şi ocular biconcave tu cel puţin patru ani înainte ca Scheiner. Mai tîrziu. Christiaan Huygens* revoluţionează optica nu numai în teorie ci şi în practică. (cu. vin Snellius ( + 1626) care a descoperit legea refracţiei şi Cavalieri care în 1632 a generalizat studiul distanţelor focale la lentilele concave. apare o lunetă de sticlă afumată şi Fabricius. U-la sfîrsitul secolului al XVII-lea şi cle-a lungul întregului secol al XVIII-lea —'şi acest fapt este. Eustachio Divini şi Giuseppe Campani. din Compania lui Isus să fi fabricat primul exemplar. primul. au ieşit primele lunete utilizabile de către astronomi.t. Lui i se datorează.

Robert Hooke lucra cu o aparatura de acest tip. progres important în fidelitatea imaginii din infinitul mic. Pasul este făcut. Cu . Cele două tehnici sînt. multe dintre ele sînt greşite. Swammerdam (1637-—1680) publică în 1669 faimoasa Historia Insectorum generalis si în 1671 Marcello Malpighi (1628— 1694) trimite la Royal Society primele sale observaţii. Avantajul decisiv constă în prezentarea obiectelor sub o formă plată şi nu curbă. cu atît trebuie alungit tubul şi astfel obiectul apare gros. cu rezultate mai uşor de interpretat. Janssen (poate cel dintîi). Unul dintre cele mai importante succese trebuie trecut la activul italianului Eustachio Divini (1620— 1695). Maurice Daumas plasează în jurul anului 1665 — poate 1660 •— data naşterii unei indiscutabile micrografii. Mau-rice Daumas a demonstrat perfect acest lucru. 1611—16871. Pe măsură ce aparatele se complică. în si mai mare măsură decît astronomia. microscoapele alcătuite din mai multe piese se procură cu uşurinţă în comerţul din Anglia pentru 3 pînă la 6 lire sterline. Vremea curiozităţii despre furnicuţa care apare umflată ca un bob de mazăre a trecut. S-o numim încă de pe acum his-tologie? Lui Frederic Ruysch i se atribuie teh116 ica injecţiilor vasculare şi a păstrării cadavrelor în stare proaspătă pentru disecţie.. în fîrsit. tot astfel confecţionarea lentilelor mici este dificilă. Progresele teh-nicii sticlei au permis astfel să se revină. şi chiar de la realizarea . Maurice Daumas plasează reinventarea microscopului cu bule de sticlă în Anglia şi în Olanda. aflat cu siguranţă -a Milano în 1722) — tehnica explorează în grabă toate drumurile Ş1. O lovitură după alta. cu cît obiectul este mai aproape. cu patru tiraje. cincisprezece ani de-o Parte.nts îl menţionează într-un număr din 1668: „un microscop al cărui ocular era format din două lentile plan-convexe lipite prin suprafaţa lor plană". dintre care unul ar fi atins cel puţin mărimea unui om. Lipperhey. înmulţirea anarhică a lentilelor. urmînd lui Hooke. Dreb-bel. Galilei nu sînt cunoscute clecît din mărturii. o dată cu publicarea de către lîooke a lucrării sale Micrography. _ Progresele microscopului au fost mai lente aecît cele ale lunetei. vederea bi-noculară (cu Părintele Cherubin. publicată la Dantzig în 1673. absolut de nedespărţit. lentilele mediocre ale primelor microscoape nu puteau furniza decît imagini confuze. Explorările celor două infinituri mărşăluiesc alături. Făcînd astfel. Tocmai datorită tehnicii lui Divini a reuşit Malpighi primele sale cercetări de anatomie microscopică.i-a fucut-o lui Galilei în 1615. măriri de 41 pînă la 43 de ori. Robert Hooke si Frederic Ruysch (1638—1731) fac primii paşi pe calea întemeierii unei anatomii microscopice. de o mare fidelitate. o fur-nicuţă apare la fel de umflată cît un bob de mazăre". cu Petrus Pa-tronus. Se cunoaşte ce-i datorează fiziologia rinichiului lui precum si lui Bellini. tehnica olandeză optează pentru obiectivele mici. înalt de 42 de centimetri. un olandez. la tehnici mai simple.Tohan Joosten Van IVIus-schenbroek. Prin fraţii Huy-gens. obţinută cu preţul unei capacităţi scăzute de mărire. In faimosul prospect din 1625. Opticianului englez John Marshall (1720) îi revine meritul de a fi adoptat la a-ceste aparate şurubul de rapel cu piuliţă cu care Hevelius '(Johann Hewel. Această rămînere în urmă are două explicaţii: o cerere mai redusă. el oferea. Din 1660. în această revoluţie în care întîie-tatea o are astronomia. avînd o lentilă cu şurub de rapel. Tehnica italiană este fidelă întrebuinţînd aparate mari. Descartes A conceput teoretic microscoape cu lentilă hi115 vtperbolică. Hevelius îl dăduse la iveală în lucrarea sa Machina coelestis. mecanica de la începutul secolului al XVII-len fiind încă primitivă. Leeuwenhoek avea să-şi facă aproape toate observaţiile cn un microscop simplu. şi mtu a^es> cu începere din 1673. . revoluţia intelectuală din secolul al XVll-lea reprezentînd (]<=> la început o afacere de astronomie. la sfîrşitul secolului al XVIl-lea în Olanda. întîr-zierile de la descoperire la aplicaţia în practică. Primele aparate ale unor Me-tius. A fost nevoie de cincizeci de ani şi de progresele aparaturii pentru a fi biruite neîncrederea pe care filosofii o moşteniseră din tradiţia scolastică faţă de această realitate secundă a materiei. Cu o capacitate de mărire de o sută pînă la două sute de ori. marele astronom din Dantzig dotase de curînd luneta. succesul lunetei astronomice trebuia să asigure succesul microscopului. dar pe care tehnica secolului al XVII-lea era total incapabilă să-1 realizeze. între 1669 şi 1676. cunoscut ulterior sub numele de tamburul lui Wilson.va. de 4Q pînă la 60 de ori. Nici o urmă arheologică nu există înainte de 1624. Chorez amestecă cele două planuri: „ . într-adevăr. descrie noile instrumente pentru văzut „obiectele care ne sînt foarte aproape şi pe care nu le putem vedea din pricina micimii lor". marele Ânthony Van Leeuwenhoek începe seria sistematică a articolelor sale în Philosophi-cal Transactions. în fapt. prezenţa unor dificultăţi tehnice specifice. Le Journal des sa. Aberaţia cromatică era mult mai stînjenitoare ciedt în observaţiile astronomice şi absenţa diafragmei nu îngăduia diminuarea aberaţiei de sfe-ricitate. pentru o vreme. o jumătate de secol de cealaltă. Aşa cum industria ceasurilor şovăie în faţa miniaturizări. la început. era vorba despre un nrcroscop. microscopul simplu este dotat cu diafragmă şi Hartsoeker citează încă din 1689 (Eseul de Dioptrică apare în 1694) cilindrul cu tambur cu şurub. cu schiţe lămuritoare. noua ştiinţă îndatorată microscopului are un caracter internaţional.

Este cazul aparatelor cu reflexie. Mai întîi astronomia. micrometrul. Huy-gens. Hooke. mai modestă. la şaptezeci de ani după maestrul nordic faţă de sextanţi şi alida-dele cu pinule. . Teoria telescopului* a devansat cu peste un secol realizarea sa practică — ceea ce este încă un indice al înaintării rapide a ştiinţei în raport cu tehnica. au fost fabricate cu începere din 1720. Secolul al XVIII-lea filosofic abandonează cu hotărîre restul în seama neliniştii metafizice a unui gin-ditor creştin precum Pascal. un timp de inducţie de 60 ele ani din momentul inventării pînă în stadiul concretizării. rămas secret timp de treizeci de ani. Rezultă de aici o elaborare lentă. Problema nu este încă lămurită. Punerea la punct a telescopului a suferit. rămas credincios.Este o luptă de amînare care o anunţă pe cea a marilor corăbii cu pînze şi mai direct pe cea a lunetei împotriva telescopului la începutul secolului al XlX-lea. . în 1663. Mult timp s~a crezut că succesul lui Newton si Ho-oke ţinea de compoziţia bronzului folosit. banala lunetă olandeză cu imagine directă. Zucchi i-au expus principiul în preajma anilor '30. Hevelius nu este tot aşa faţă de şurub rare demultiplică mişcarea mîinii şi îngăduie să se străbată o etapă în obţinerea preciziei infra-musculare. dar a fost nevoie să se aştepte ca Edward Scnrlett" (c. odată cu posibilităţile oferite de platina americană (aliaj platinăcositor-cupru roşu la temperatură si presiune joasă. şi precizat de Newton există o descriere a lui Benjamin Martin din 1759 si o alta a lui Selva în 1769. astronomia din secolul al XVlI-lea si din prima jumătate a secolului al XVIII-lea este o astronomie a sistemului solar apropiat. Numai un număr infim de lucrători ajung la nivelul necesar de îndemînare. Moly-neux încearcă zadarnic 450 de compoziţii de aliaje diferite. In frunte. Ca-valieri. Townley. Astronomia telescopului înseamnă astronomia stelelor. Realizat şi utilizat de Gascoigne în 1639. Fără această alianţă rapidă a vechilor instrumente de măsurare unghiulară si a opticii cu lentilele ei măritoare şi mai tîrziu cu oglinzile ei. la începutul secolului al XVlII-iea. am văzut. din pricina unui 1mportant decalaj mental. Insuficient restabilit după explozia sferei de cristal a bătrî-nului univers antic. în ultimă instanţă este o problemă de metalurgie. A observa şi a măsura Nu era suficient să vezi. în general de opticieni. Mersenne. scrie Daumas. Odată cu micrometrul. James Gregory stabileşte teoria instrumentului. Tocmai pentru că „eterna tăcere a spaţiilor infinite" îi înfioară Şi pe ei. nu depăşeşte niciodată. în cele din urmă. Timp de douăzeci pînă la treizeci de ani coabitează două tehnici: vechea tehnică a aparatelor de văzut precizată de instrumentele cu pinulă. din dispreţ de matematician sau din lipsă de mijloace. începînd din 1630—1640. din mărimea cererii. Ce pretenţii avea °are acest telescop metafizician împotriva luetei. mai economi119 că? Telescopul demarează lent. observarea de tipul celei a lui Tycho Brahe încă se menţine. uşor de şlefuit) şi cu necesităţile crescînde ale astronomiei stelare. care va regăsi după două secole si jumătate prudentele demersuri ale bătrînului Tycho Brahe. La fel. astronomia inconştienţei absurde a geniului mecanicist al lui Laplace. aşadar. riscînd să se adeverească avertismentele scolasticilor. acel Tycho Brahe din Dantzig. . poate. Ne aflăm în pragul unei a doua etape. Un alt obstacol este cel al şlefuirii. astronomia planetelor mari si mai ales a stelelor aparţine viitorului. Atracţia universală care preocupă toate spiritele — va trebui un secol pentru ca această reintroducere a iraţionalului şi a misterului să fie îmblînzită de ştiinţa mecanicistă şi înghiţită de ea -— reprezintă o concepţie planetară. care <Ţ> surprinde pe Royal Society — pînă într-atît încît în 1679 îl trimite la Dantzig pe Halîcy (descoperitorul cometei) cu material nou w 120 •ederea unor experienţe similare — reuşeşte să egaleze în precizia observaţiilor tehnicile noi. în etapa de dezvoltare a chi-inie'i metalelor. Kepler. Şi totuşi. îndărătnic faţă de lentilă. îi precede într-o oarecare măsură. un progres în acest domeniu nu poate decurge decît dintr-un număr suficient de experienţe. mai sigură. a spaţiilor infinite . Un obstacol pe care oamenii nu reuşesc Sa_l înlăture este cel al oglinzilor. iarăşi. Cit priveşte microscopul cu reflectori conceput de Descartes. în sfîrşit. totul se precipită din nou.experimentală la utilizarea efectivă se măresc. după 1770-^ 1780. alcătuit primitiv din două vîrfuri care se deplasează unul în întîmpinarea celuilalt prin intermediul unui şurub filetat invers şi care permite să se măsoare diametrul planetelor. cu un material primitiv. la început. prin William Ilerschel (1738—1822). iese din clandestinitate în 1667. Este o preistorie fără importanţă reală: astronomia telescopică. Hevelius. vin englezii. Reeves eşuează în încercarea de a-1 construi si Newton îşi prezintă aparatul la Royal Society în februarie 1672.Cîteva telescoape.. . au recurs filosofii la această punere între paranteze. trebuia să şi masori acest univers din afara vizualităţii naturale. spiritul modern se agaţă cu disperare de sistemul său solar. Hevelius. 1691—1743) „să descopere modul de realizare 118 unor oglinzi bune pentru ca fabricarea teles-coapelor să ia o oarecare amploare''. acest genial şlefuitor de oglinzi. Regăsim în ele cuplajul practic al celor două infinituri: telescopul si microscopul cu reflexie. tehnica aparatelor de multiplicare senzorială ar fi slujit cel mult să hrănească o fantasmagorie metafizică.

Noua E-pocă. 1772. de la începutul anilor '30 din secolul al XYlII-lea. Pascal* (1647). Şi iată realizate sferturile de cerc cu lunete. dar iată termometrul*. una înlocuind ali-dada fixă. După Bou-gainville. patru ori. Te. fără ca să se poată determina foarte exact cui sînt datorate. după este faza de dezvoltare a sistemului pendular şi a posterităţii sale glorioase care se întinde pe parcursul a două secole si jumătate pînă cînd fizica modernă si electronică vin să reînnoiască ceasornicăria. ° revoluţie trunchiată. '70 şi '80 ai secolului al XVIil-lea. dincolo de istoria ceasornicăriei. secolului al XYII-leu ii aparţine elaborarea unor scări uniforme. omogen. Observaţiile făcute asupra termometrelor florentine sau olandeze din anii '80—'90 sînt do puţin ajutor. Tehnica ceasornicăriei este veche. de a-semenea. ci . 173 Elementele endogene Secretul revoluţiei ştiinţifice se află in însuşi centrul gîndirii. Dar •— Maurice Dau-mas are de zece ori dreptate — termoscopu[ nu înseamnă încă termometru. miracolul ştiinţific din se-colul^ al XVII-lea s-ar fi oprit în drum. ca revoluţia teh-nică din secolul al XV-lea din pricina resurselor instrficiente. întâlneşte ecoul altui progres.Picard. O pagină bine întoarsă si cunoaşterea timpului a marcat prin impactul său cunoaşterea spaţiului. în loc să îis blocat printr-o lentă sugrumare. realizînd cea dintîi măsurare exactă a distanţei de la Pămînt la Soare a conceput „pentru triangulaţia sa de la Paris la Amiens în 1669 un sfert de cerc avînd raza de 38 de degete şi un sector de 18°. utilizabil cu excepţia cîtorva tururi de forţă pentru amuzamentul curţilor princiare. Nevoia de precizie. supărător. hărţile încetează să mai plutească de la vest spre est si de la est spre vest în lungul paralelelor. iată. Dar. în primele decenii ale secolului al XVll-lea s-a constituit o masă critică de re-voluţie — sâ-i spunem astfel. Oamenii au fost fascinaţi brusc de barometru. Le Roy si Bert-houd pe continent. ca în Grecia hellenistică şi în Alexandria în secolul al III-lea î. Salomon de Căuş. Experienţele lui Torricelli* (1643). omul care a făcut concret să explodeze cosmosul." Din Florenţa începînd din 1667 se răspîndesc de-a lungul Europei termometrele sub forma lor actuală. Porta. Temperatura. Pentru străbaterea pasului decisiv în precizie trebuie aşteptat încă odată anii '60. cu insulele pierdute descoperite de trei. încă de pe acum savantă a hărţii lui Cassini. precis. Nu-i mai puţin adevărat că ahniind pe îndelete dovezile. de tatonări si încercări.e. despre _ înălţimea munţilor". 122 Lui Christiaan Huygens îi sînt atribuite onstruirea pendulului (1650—1657) si arcul „piralat de reglare care permite transportarea în planul ceasornicelor a izocroniei pendulelor (1675). De la nivelul astronomic la cel geodezic precizia măsurării coboară la nivelul microscopic potrivit unui proces rodat la perfecţiune. Barometrul. un obiect de curiozitate. cîteva dintre elementele exogene ale revoluţiei ştiinţifice din secolul al XVII-lea. Un cronometru destul de precis pentru a închide timpul.' dar înainte de secolul al XYII-lea nu se petrece nimic decisiv. Ne-am extaziat în faţa extraordinarelor caiete ale lui Leonardo da Vinci. si ieftin: nevoile oglinzilor veneţiene şi ale minelor de argint din America (fără a mai vorbi de terapeutica antisifilitică) au adus producţia la un nivel înalt. A-cesta este puţin costisitor căci mercur există din belşug la Almaden si la Idria. cealaltă. în 1767... ar fi . mai întîi cu apă apoi cu spirt. în care orice progres. „Abia către 1641 au fost construite primele termometre cu lichid. Revoluţia ştiinţifică din secolul al XVll-lea este o uimitoare progresie geometrică datorită faptului că. se termină. universul ştiinţific al secolului al XVTÎ-lea îşi îndreaptă atenţia asupra timpului. un cronometru care va face posibilă fixarea instantanee a poziţiei vasului pe hartă. pasiunea măsurării nu se opreşte aici. aduce ia disperare istoria regresivă a climatelor . despre cursul fluviilor. acon> Drebbel în secolul al XVII-lea. Stăpînitor al spaţiului. Uneori este atribuit secolului al XVI-lea.. în sfîrsit. si cro-nometria. Curtea Miracolelor din Evul Mediu. alidada mobilă. cum au făcut cu toate ştiinţele".ţ. este puţin anterior. întreaga aparatură. nu am dovedit nimic. ca în secolul al XlV-lea. prin analogie cu revoluţia economică de la sfîrsitul secolului ^\\ XVIII-iea — momentul în care fiecare idee se agaţă de alta. independent de latitudine si de temperatură. iată-1 realizat la sfîrsitul secolului al XVIII-lea: Harrison în Anglia.. peştera doctorului Faust nu anunţă pro-pileele ştiinţei cantitativiste din marele secol al XVII-lea. s'mt întrunite toate elementele. după Cook. Efectiv. Berti. în lipsa lui.„Această dublă invenţie împarte foarte net în două perioade istoria ceasornicăriei* si cea a cronometriei: înainte este faza de formare.n. Miracolul este intern. poate în al XTII-lea. Totul ca posibilitate. această necunos-cută. Totul se afl\ în ele.. în sfîrsit. înzestrate fiecare cu cîte două lunete. lioux. transformând astfel navigaţia şi cartografia. Gueriche aparţin aproape „folclorului" istoriei ştiinţelor. dar mai simplu. . cum au făcut cu toate tehnicile. în linii mari. ce revoluţie potenţială! Capturarea timpului după capturarea spaţiului. Originea ei coboară în secolul al XIY-lea. Invenţia empirică a lui Fahrenheit* datează din 1714. din se-i?-i colul al XYl-lea ii se adaugă Sanctorius. A fost nevoie de mai mult de un secol pentru a străbate lungul drum al măsurării temperaturii. Galilei. Acestea sînt. în 1663. lucrările lui Reaumur*. Este un tablou de 'fond necesar. Cassini* (1625—1712) începe primele lucrări metodice de triangulare a solului francez şi „pentru prima dată omul va putea înlocui nu peste mult timp prin cercetări exacte impresia foarte vagă pe care o are despre distanţe.

Descartes. într-adevăr. împreună cu Stevin (1548—1620). Dar iată-1 pe Viete (1540—1603). Aceasta in 162^5. Constructorii lumii moderne se numesc Ga-lilei. Să forţăm cuvintele si conceptele. timid. Matematicile grecilor. ipoteză nebunească şi imprudentă. oarecum de nevoie — nevoia navigatorilor care atrag colectivităţile umane într-o economic-lume — şi mai mult din joc. deja. pentru formularea celei dinţii legi ştiinţifice veritabile. el împarte cu secolul al XVlI-lea o mare aspiraţie către Dumnezeu fără de care n-ar fi existat revoluţie în cunoaştere pentru că numai ea a putut susţine ipoteza structurii matematice a lumii. Nu este oare secolul al XVI-lea ultimul foc tras de îndepărtata Antichitate. Newton. si pentru astronomia numărului. cel din Dioptrique. fie si sincopată de scrierea rapidă a unei largi game de simboluri: „Concepţia despre aritmetică si algebră a Renaşterii ră-rnîne la nivelul celei a gramaticianului. în sfîrşit. da. marea transformare a gîndirii algebrice. nebunul. elipsa. Regiomontanus (1436—1470). deseori retrograd. dar pe care-l simţim masiv. potrivit geometriei euclidiene si de o cinematkv-plată. înfruntă misterele algebrice de gradul trei si perfecţionează. din pricina dinamicii. nici cu prudenta si relativista prefaţă a lui Osiander. Par puse si problemele din mecanica lui Gali-lei. Heliocentrismul clin DC Revolutionibiis — revoluţionar o posteriori — — nu-1 contrazice pe Ptolemeu. sistemul de notare. Sînt. Kepler. adică geometria nu dau cheia naturii. secolul al XVI-lea nu a acumulat doar ixbîn'zi materiale. Şi totuşi. fără ajutorul lui losua în faţa zidurilor lerihonuiui. Mai trebuie adăugate două nume: Viete (1540—1603) şi Fer-mat (1601—1665). La fel si mai bine. spre deosebire de cercul cu stupida lui frumuseţe plastică. Algebra*. bine înţepenit în centrul universului. expresiile algebrice. ş: poate cel mai ilustru dintre alexandrini. adică pe cel care a introdus notarea necunoscutei în. Renaşterea studiilor matematice este plasată tradiţional la sfîrşitul secolului al XV-lea. care fără altă raţiune decît estetică. Leibniz. De două mii de ani ele au ajuns să-si epuizeze mijloacele la Alexandria. Ultimul. bombănea Luther în Discuţii la niasă. fără un Dumnezeu garant şi creator de ordine. la algebra sincopată.Nimeni să nu intre aici de nu e geometru". Galileo G. Kepler. este Copernic*. Ce rol să atribuim intuiţiilor lui Nicolaus de Cusa (1401—1464). Se produce. ddr se operează asupra unor cazuri — cuvinte sau numere — concrete". ea este semiconcretâ: se urmează regula generală. Secolul al XVI-lea triumfă în ordinea lucrurilor: în cea a ideilor el este sufocat. cei cinci mari. acestui prefigurator fără probe al unui univers nedefinit. ultimul constructor al unui univers închis. care după ce a scos-o din neant (din neant. care din secolul al IV-lea pînâ în secolul al XVI-lea' nu a sucombat încă total? O examinare lucidă ne interzice să zăbovim la modernitatea secolului al XVI-lea sau la aşa-zisa revoluţie coper-niciană. Discours. el redescoperă vechea intuiţie pitagoricianâ a întîietăţii numărului. pune să se învîrtească în jurul Soarelui acest 'Pămînt cumsecade pe care-1 ştim rotund ele cînd vedem o navă dispărînd la orizont. se subînţelege. Newton.. ea se numeşte Kepler. Leibniz. „Der Narr". gîndesc. Cuvîntul Domnului. Moui instrument matematic . Nouăsprezece veacuri după Platon. a primei fizici cantitative. Pentru rezolvarea lor nu mai lipseşte deciţ calculul. spun si fac la fel. să ne ferim de-a fi nedrepţi. Preistoria astronomiei moderne nu începe nici cu Copernic. Matematica = algebră. Adică totul. dar mai ales. Şcoala italiană. parcă obosit de adevăratele cutezanţe ale ultimei ns scolastici medievale. Ce se putea face în geometrie dacă nu să se pună în slujba unei noi răspîndiri a Anticilor tehnicile tiparului? Umaniştii. perfecţionată în curînd de către Descartes (din nou el). nu din haos) organizează lumea. stîn-]enit de trecut. Totul se află aici. pentru contribuţia matematică si pentru radicala simplificare materie-su-prafaţă. el a inventat puţin. buni purtători ai gîndirii altora. instrumentul intelectual al descifrării naturii. -Ulei din Saggiatore în 1623 („Natura este scrisă în limbaj matematic") si Descartes. de acum "ncolo este un fel de scriere. El este ultim" şi geniala contribuţie adusă magnificii geome124 trii celeste. Galilei. Elipsa lui Kepler. Koyrâ a rezumat mişcarea din secolul al XVI-lea într-o formulă fericită: de la algebra retorică. secolul al XVI-lea a desăvîrşit. este algebra. „Natura se scrie în limbaj matematic". îşi asumă ei aceasta operaţie fără a înţelege bine totdeauna. solid si tare. Luca Pacioli (1445?—1514) sînt marii făurari ai acestei îndepărtate istorii despre o ştiinţă matematică centrată exclusiv pe calcul. pentru calculul infinitezimal si pentru unificarea analitică a întregii fizici terestre şi celeste pe baza progresiei simple a maselor şi a progresiei geometrice a vitezelor. . Meteores.•tul de a reforma notaţiile. incontestabil. 'U Scipione del Ferro si Cardan. Şcolii germane din timpul lui Johann Werner '(1468—1528) îi revine me126 . în funcţie de nevoile d 2 ordine şi de frumuseţe ale geometriei celeste. este un instrument de calcul. pentru calculul infinitezimal. De la matematica figurilor geometrice la matematica numerelor — ce progres hotărîtor în ordinea abstractizării. legea vitezelor şi armonia numerelor. greu. Leonardo măsoară.nimica înfăptuit. Descartes. a cărui afirmaţie privitoare la identificarea formală a cercului cu un poligon cu o infinitate de laturi anunţă geometria indivizibilelor al cărei punct de plecare îl dă Kepler cu Nova Stereomctria clolio-rum? Peuerbach (1423—1464). Să nu exagerăm modernitatea acestei aloebre arhaice.

asocierea dintre' celest şi sublunar îl pulverizează pe /Vristotel. anterioritatea ştiinţei faţă de tehnică? Şi totuşi — s-a văzut — nici o altă ştiinţă n-a adoptat mai repede şi cu mai multă îndrăzneală posibilităţile oferite de progresul tehnic.' •itieă. Se poate oare afirma primatul absolut al gîndirii teoretice asupra gîndirii practice. micrometriei şi telescopului. geometria analitică a spaţiului. teorh numerelor prin Fermat.. Leibniz. SaintCyran si Pascal nu are nici o legătură cu Dumnezeul cumsecade al umaniştilor creştini. dar incoerentă întrevăzută intuitiv de către Democrit este faptul cel mai important din secolul al XVII-lea. calculul probabilităţilor prin Pascal. care se grăbise să uite înspăimîntătoarea lume infinită. El este Dumnezeul creator al unei lumi nemăsurat de mari. în Cuvîntul transmis indirect celei de a doua Reforme. L'Hospital. Primele legi ştiinţifice formulate 'ntr-o manieră matematică sînt cele formulate de Kepler în 1609: fizica întemeiată pe proprietăţi se năruie datorită cerului. Francois Viete dă în 1579 lucrarea Canon mathematicus a cărui tipărire va dura opt ani din pricina tabelelor. transformă cea mai abstractă dintre ştiinţele abstracte.ol de la Viete încoace. în ui-rînd reunite. Să lăsăm provocările în jurul numărului ale cărui zecimale se prelungesc. născute în secolul al XlX-lea din gcniiu Iui Gauss. în Cuvîntul imediat atestat şi recunoscut al Primei Reforme. geometria ana. S-a declanşat un proces de dezvoltare — iată revoluţia ştiinţifică. Adriaan von Roomen (1561—• 1615) lansează în 1593 faimoasa provocare. De Ea universul închis la universul infinit S-a format o masă critică de revoluţie. se ridică la nivelul aşa numitei logistica spaciosa" (A. Despre o transformare radicală nu este vorbit. mai fecund. mai implacabile prin ordine. dincolo de orice înţelegere posibil* cuvintele psalmistului: „Adîncurile cerurile^ povestesc despre gloria lui Dumnezeu. Fermat si Huygens. dar mai ca se. juristul. contralovitura din partea revoluţiei filosofice. timp do un secol si jumătate — Ciairaut. Dumnezeul ascuns care vorbeşte misterios în jj_ niştea terifiantă. Lobacevski si Bernhard memunr:. fiind dată coarda unui arc. purtător în mai mare măsură de elemente ce anticipează dezvoltarea. filosoful. Moartea cosmosului închis. Euler. marele Newton. „Dumnezeul ascuns" din secolul al XVII-lea nu se află. sistematizarea geometriei descriptive de către "\lonae.ir calculul diferenţial şi calculul integral. totul este o problemă de astronom şi de filosof. Niciodată oamenii n-au măsurat pînă la ce punct erau 129 adevărate. Descartes si mai ales Fermat* au construit plecînd de la schiţele lui Yiete. analiza. rnatematidle relativităţii. a-ceastă logică formală a lumii moderne „dincolo chiar si de abreviere. El nu trebuie considerat după oarecarea pierdere de prestigiu a slujbelor religioase. Urmează apoi fraţii Bernouilli. a~ cest Dumnezeu care. pentru a întrebuinţa expresia lui Viete*. Pentru a traduce izomorfismul^ fundamental între domeniul algebrei numerice si cel al analizei geometrice care se ghi-eŞte a fi subiacentă în geometria anticilor el 127 inventează în legătură cu „logistica sa specioasei o artă a calculelor bazată pe simboluri sau i: tere reprezentînd mărimi. Iar ne mărginirea vădeşte opera manilor Sale". mai clar. Răspunsul lui Viete este rapid. Pentru ca mate-maticile clasice dinaintea revoluţiei matematici-Jor noi. mai puternice. reprezintă forţa motrice a progresului tehnic prin intermediul lunetei. să se găsească cercul în^a sa patruzeci şi cincea parte". nesăţioasă consumatoare de mijloace matematice. perfecţiunea întrucîtva mărginită a lui Lapluce — matematicile clasice nu mai reuşesc de>. Sectorul stimulator — ca sa împrumutăm -nc§ un termen din economia politică — este 1 tronomia. mai de neînţeles prin raţiune decît ar fi îndrăznit cineva să viseze vreodată. cea protestantă dură cu Goniar şi cea catolică dură cu Berulle. cum doresc Lucien Goldmann şi istoria intelectuală marxistă heterocloxă. graţie măreţiei sale nu poate fi accesibil decît în misterul Incarnaţiei Dumnezeul elitei reformate a celor două Europe reunite. ultimul pas de străbătut este cel al calculului infinitezimal. Algebra. După el. într-un moment de cotitură al avatarurilor luptei de clasă. radicala revoluţie a reprezentării lumii si a concepţiilor. mai sistematic decît Leibniz. Astronomia clasică. amatorul genial.smulsă din gramatică şi aruncată către gradul de abstractizare al logicii pure. Koyre). Dincolo de cupola . logaritmii prin ]\-al pier* (looO—1617). de asemenea. devine simbol si logistica numerosa. Se fundamentează. d'Alembert. să atingă punctul de maturitate. Ea determină. Meritul lui Viete este de a fi lansat o dată cu notarea necunoscutei bazele marii însoţiri dintre geometrie Ş1 algebră.i-mă. it să se plafoneze în pofida unei infinităţi obositoare de nenumărate îmbunătăţiri mărunte. Sîntem mai îndrăzneţi faţă de stele clecît faţă de o bucată de lut. asimilînd si depăşind munca de un se. La început ap. O putem formula astfel: „într-un cerc de rază I. aşadar. atît geometrico *^r şi aritmetice1. El va fi completat de Fer-mat mai tîrziu. istoricul. în mai mică măsură decît c suportă. Prima mecanică este mecanica celestă. Matematizarea lumii coboară din cer. Soseşte noua epocă a trigonometrie!. Iniţial. încă de pe acum aproape riemaniană. transmis Evului Mediu de Antichitatea păgînă. în ultimă instanţă el impune o anumită sensibilitate religioasă. Jacques şi Jean. cuib de calcule interminabile. Vedem mai bine de departe decît de aproape.

între 1580 şi 1610. limitîn-du-1 pe Copernic. Este a doua crăpătură care. nu mai poate afla. acest popularizator de valoare şi. de noi. Paradoxal.pulverizată a lui Aristotei si a Sfîntu-îui Toma d'Aquino. consider că gravitatea nu este altceva decît o anumită năzuinţă naturală împilntată în lucruri de Providenţa divină a Creatorului lumii de a se regăsi în unitatea şi integritatea lor concentrîndu-se sub îorma unui glob". mai ales. Cu toate acestea. "l este mai mare. Dificultatea şl slăbiciunea sistemului heliocentric era de . ele sînt lipsite de masă. Rene Descartes.Universui 130 lui Copernic nu este spaţiul infinit al fizicii •lasice. ni se pare potrivit să primim cu mulţumire a-ceasta binefacere a lui Dumnezeu şi să scoatem folos din ea". o cosmooptică fastuoasă care ia locul astro-biologiei lui Aristotei . Copernic este silit să modifice noţiunea de greutate: „Eu. Un alt avantaj. Ea presupune unitatea fundamentală a lumii fizice şi inerţia. Cu siguranţă nu a convins bunul simţ popular. comisă de Ptolemeu. neoplatoniciană şi neo-pitagoriciană . Dar.i mişca Pămîntul şi drept urmare. o astrogeometrie luminoasă. Si iată cura sînt păstrate. desigur. Soarele se învîrte în jurul pămîntului. exprimat de zeflemeaua lui Lut-her. Tycho Brahe — între care este imposibil să alegi. Copernic nu este coperniciaa-Primii copernicieni? Galilei. pe cei foarte savanţi. secolul lui Sensorium Dei al lui Newton. Pentru a înţelege bine originalitatea profundă a secolului al XVII-lea şi caracterul unic al spărturii din anii 1620— 1630 se cuvine. Inerţia a-pare în cerul lui Kepler înainte de a coborî pe pămîntul lui Galilei si de a-şi găsi cu acest prilej formularea perfectă şi cvasi-definitivă. Pentru a apăra heliocentris-mul. dar planetele se rotesc în jurul Soarelui.. două crăpături mărunte în stînca aristotelică prin care Kepler. în pragul gîndirli moderne. dar nu i-a convins mai mult nici pe învăţaţi. -OL ceea ce este împotriva gândirii aristotelice 131 slujeşte umanitatea: „Şi putem presupune Că această tendinţă aparţine deopotrivă soarelui lunii şi altor aştri rătăcitori în aşa fel înclt datorită tăriei sale ei rămîn în sfericitatea în care ne apar cu toate că îşi efectuează itinerarele în mai multe moduri". într-o oarecare măsură Kepler.. Kepler îl precede pe Galilei. . Trebuie să-1 aşteptăm pe Kepler pentru a trage folos din această intuiţie informă. poate fără să-şi dea bine seama. în pofida „tăcerii eterne a spaţiilor infinite"? Kepler scrie în legătură cu eroarea de 8 minute privitoare la 132 poziţia lui Marte (limita preciziei de observare în epoca lui Ptolemeu era de 10 minute) următoarele propoziţii care vor împinge gîndirea sa pe calea revoluţionară: „Nouă. pot explica singure emoţia ca care vorbeşte Copernic despre Soare". secolul al XVII-lea. • Nimic nu pare mai departe de ştiinţa noastră. cărora graţia divină ne-a dăruit în Tycho Brahe un observator de o asemenea valoare încît observaţiile sale ne dezvăluie eroarea .'i totuşi este finit — cuprins în şi limitat tic sfera stelelor fixe"*. adevăratul inventator al infinităţii lumii. fapt ce nu prezintă nici un inconvenient deoarece. Copernic. . Este o ordine mirifică. 31) se repetă cu insistenţă la Port-Royal. Nu. „Orbitele se rotesc din cauza formei lor si poartă planetele rătăcitoare care sînt prinse în ele aidoma bijuteriilor in montura lor. Planetele se învîrtesc în •jurul soarelui pe orbite reale. lărgindu-se. . Edificarea gîn-dirii moderne trece prin distrugerea celor două noţiuni. sistemul care salvează cel mai bine aparenţele este tot sistemul lui Tycho Brahe. decît înspăimîn-tâtoarea natura naturans a lui Spinoza sau Dumnezeul din Sinai. nobilul clin Poitou cu privirea ciudată. Trebuie oare să vorbim despre o heliolatrie la acest polonez din Pomerania baltică. Copernic a lăsat neclintite cele două stînci ale fizicii aristotelice a calităţilor: dualitatea lumii fizice şi mişcarea naturală. El are limite ca şi cel al lui Aristotei. cel puţin. dacă mai este nevoie. totuşi. corpuri celeste fiind. creator al spaţiului infinit. în fundul lunetei şi al telescopului. Să-i dăm cuvîntul lui Alexandre Koyre: „Vechile tradiţii. de a-1 menţine etern. acel prodigios salt înainte care depăşeşte radical acuitatea antică. . Nu vorbea oare Pascal chiar şi dup^ treizeci de ani de la pledoariile coperniciene ale lui Mersenne despre trei sisteme ale lumii — Ptolemeu. . Galilei şi Descar-tes vor arunca maşina în aer. să readucem la adevăratele sale dimensiuni „pretinsa revoluţie coperniciană". El este mai aproape de Smpedocle şi de Platou (tendinţa celor asemă--"îatori să se unească si să formeze un tot). a salvat şi a întărit ceea ce era util si asimilabil înainte de mutaţia ştiinţifică a anilor 1620—1630. . despre slaba însemnătate imediată a „revoluţiei coperniciene". Fără ea. atît de mare înclt nu se poate măsura (immensum) c. „Este un lucru groaznic să cazi în mîinile Domnului celui viu" (lleb. în raport cu sistemul lui Ptole-meu. conduce la unitatea lumii celeste şi sublunare. decît feA Newton. Tycho Brahe. avantajele simplicităţii şi eleganţei sistemului copernician. restituit astfel locului său natural. ştiinţa noastră n-ar fi putut exista''. Copernic n-a convins pe nimeni în cursul celei de a doua jumătăţi a secolului al XVII-lea. Aceştia se mulţumeau cu depăşirea dialectică a lui Tycho Brahe. aparţinînd unei lumi însetată de o lumină care i se oferă cu zgîrcenie? Nu. reminiscenţă platoniciană. Dovadă. Acest text frumos citat de Alexandre Koyre nu semnifică poate decît c ntoarcere îa urmă. realizează în momentul în care navele din Europa atlantică brăzdează marea. tradiţia metafizicii Luminii . această ştiinţă utilă. . Pere Mersenne. X. ca viziunea asupra universului a lui Nicolau. . în afara locului său natural. cînd astronomia de observaţie.s Copernic. din nou. încă o dată apare în acţiune motorul astronomic. printr-o mişcare violentă. mult mai mare. Copernic provoacă pe furiş.

în-tre „totul infinit" al lumii si totalitatea infinită 135 a lui Dumnezeu. .. Şi el îi este martirul. lărgime si înălţime sau adîncime. acest mare1 creştin al ţinui mare secol religios. pămînturi. deoarece materia se confundă cu întinderea. cel care a definit ortodoxia luterană. ca în vremea lui Laplace. pluralităţii. ele pot fi numite părţi". Bene-detti. Me-lanchton. dacă totuşi. de asemenea. dar nu şi în părţile pe care noi le putem cuprinde cu mintea. sori si lumi. nu exista nimic.Lumea creată de Dumnezeu. întemniţat timp de şapte ani. „Şi totuşi chiar această nimicnicie a lumii 134 si a corpurilor ce o compun implică infinitatea. pentru ca. Comparat cu Dumnezeu. Oare universul care supravieţuia la sfîrşitul secolului al XVI-lea era tot atît de neclintit în rigoarea lui ca universul lui Einstein? Printr-o adevărată aberaţie. trebuie-să conţină cu necesitate tot ceea ce poate con-«titui obiect de creaţie. autorul frumoasei imagini a cercului a cărui circumferinţă nu se află nicăieri si al cărui centru se află pretutindeni lumea este „indefinită". Argumentele lui Melanchton nu provin din Cuvîntul Domnului. păstrată de Copernic şi Kepler „propria sa intuiţie a unui univers infinit. Lui îi aparţine absoluta reductio scien-tiae ad geometriam. să fie perfectă şi demnă de creatorul ei. universul ne-sfîrsit este totuşi mai puţin decît un punct. divizibil în diverse părţi care ar putea avea diferite chipuri si mărimi." obiectul geometrilor. cea a lui Galilei din 1632. . . sa. S-a observat oare cum trebuie fondul neîncrederii sale? Melanchton. prin Etienne Tempier. Astfel.. „Printr-o intuiţie genială. Spre deosebire de nominalismul lui Luther. spun Dumnezeu total infinit pentru că el se află în întregime în lume şi în fiecare din părţile sale în chip infinit şi total. adică în neant. groaza de spaţiile infinite. despre Atotputernicia întru libertate a Dumnezeului autorevelat. faţă de Luther. Aristotel îi condamnă pe Copernic şi Galilei la începutul secolului al XVII-lea în numele unei vechi victorii repurtate în secolul al XlII-lea de către necesitarismul grecesc graţie sfîntului Toma (1225—1274). într-o asemenea măsură încît nici expresia în afara nu are sens. va fi neantul însuşi. nu absurdul bulgăre mărunt plutind în-tr-un vid infinit. Iată. el nu va fi nicăieri. în cazul lui s-a putut vorbi despre tomism. în afara universului lui Einstein. Dacă sfîrşitul cosmosului lui Aristotel marchează punctul de plecare al gîndirii moderne. în numele lui Aristotel. Ele sînt aceleaşi care vor împinge Roma să intre în acţiune. cam prea clasică. ci o lume coextensivă. aşadar. depăşindu-i pe Digges . Pretenţia de a mişca Pămîntul şi de a opri Soarele i se pare absurdă.. Cosmosul a cărui distrugere o desăvîrşeste Rene Descartes este universul închis al lui Âris-totel. Poate să nu i se fi iertat că a scris în italieneşte Del infinite universo e mondi în 1594? Iată exprimat cu mai multă vigoare ceea ce simţise încă Nicolaus de Cusa: dacă universul este finit. Dar această lume infinită nu ajunge oare. 133 Wf> despre posibilitatea infinităţii. pe care-1 concepe ca un corp continuu sau ca un spaţiu indefinit (pentru că nu ne putem imagina un spaţiu limitat altminteri decît printr-un alt spaţiu) vast în lungime. ameţeala în faţa noilor dimensiuni ale lumii. împotriva augustinismului şi a a-iirmaţiei tîrzii. în opoziţie cu infinitatea universului care se află total în tot.. creaturilor sale".. la 17 februarie 1600. noul univers . ci mai curînd filosof şi teolog. un mai bun mînuitor al limbajului filosofic decît Giordano Bruno — dacă pe de-0 parte el pulverizează scolastica. . în 1277." Dar Descartes. Dumnezeu singur este „infinit". în 1593. pe de alta îi _ cunoaşte şi subterfugiile — se fereşte cu grija să reia distincţia. excomunicat şi ars pe rug la Roma. Mai tîrziu.. este totdeauna preocupat să salveze în interiorul Europei reformate scolastica realistă. El publică în limba latină în 1591 şi.Cel puţin în Europa catolică se constată absenţa unei reacţii rapide faţă de revoluţia coperniciană. adică fiinţe individualesi nenumărate.. Descartes împinge făţiş lumea către infinitate. Giordano Bruno. în raport cu infinitul. stele. Condamnarea lui Copernic datează din 1616. nimic. . să i sesubstituie lui Dumnezeu? Iată. Giordano Bruno nu este nici astronom. devansîndu-1 pe Galilei . Ce înseamnă această dublă condamnare de la începutul secolului al XVII-lea? Zbieretul măgarului scolastic. toată diferenţa-care separă totul infinit al lumii de totalitatea.. infinit pentru a plasa în el numărul infinit al. ca şi în afara celui al lui Aristotel.. nici fizician. Arestat de Inchiziţie în 1593.-. populat de o infinitate de lumi asemănătoare cu a noastră. Ridicarea din umeri a lui Luther nu trece dincolo de bunul simţ contrariat. cu spaţiu fizic. . infinită a lui Dumnezeu: „ . . reducerea ştiinţelor la geometrie. imens şi care nu se poate cuprinde". nici chiar vidul. cosmosul eretic al lui Aristotel va fi considerat de teologii Inchiziţiei ca fiind necesar Revelaţiei. carii lumii. Dumnezeu are nevoie de un spaţiu.. Universul material se confundă deci cu spaţiul geometriei euclidiene. Bruno enunţă ideea esenţială a infinitului din astronomia nouă şi opune viziunii medievale a unui cosmos ordonat şi finit". a fost ars la 17 februarie 1600 în numele necesiţarismului grec pentru că a proclamat atotputernicia Dumnezeului biblic în faţa Inchiziţiei lui Aristotel. El adoptă terminologia lUj Nicolaus de Cusa. este mai sever. calea acesteia o deschide Giordano Bruno (1548 —1600).

„Nu vei face chip cioplit şi nici înfăţişări ale lucrurilor văzute sau nevăzute". Gomar. Astfel încît cosmologia din perioada clasică. Acest lucru. . în filosofie. Dumnezeu nu poate fi deci cunoscut decît prin autorevelaţie. autori ai globului pămîntesc datorită căruia. Ea este augus-tiniană. un avantaj: ea diminuează răsunetul rupturii pentru că reuşeşte să păstreze. cam prea simplă. Ceea ce nu-1 va împiedica să triumfe.. cu o foarte mică aproximaţie cei 12 742 kilometri ai razei noastre terestre şi călătoria lui Magellan în jurul lumii i-a dat. aproape de Verdun). pur si simplu. Iată de ce există o stângă hegeliană şi o dreaptă hegeliană aşa cum există o stîngă carteziană şi o dreaptă carteziană: Spinoza şi Malebranche. sau. aşa cum este conceput şi propus. El cuprinde o materie subtilă omniprezentă. de asemenea. este plin. Dar Dom Robert Desgabets (născut în 137 primii ani ai secolului al XVII-lea. scrie Koyre. Acest proces nu decurge. cosmologia şi teologia se regăsesc. 138 Dar iată şi imaginea ceruiui cum arată privit prin lunetă. Toată această construcţie. Descartes mătură împreună cu universul închis al lui Aristotel si Dumnezeul după chipul si asemănarea omului din antropo-teologia profanatoare a tuturor umaniştilor creştini. Pentru că între el şi fiinţa pe care a creat-o el diferenţa este absolută. din greşeala. cauză metafizică. Universul lipsit de Dumnezeu al lui Laplace. I. Dens sive natura. Nu este întîmplător dacă tot ceea ce se cheamă impropriu jansenist*. Raskol. îşi corespund totdeauna. desigur. tot ceea ce este important din gîndirea catolică a secolului al XVII-lea se nutreşte. Pentru Marin Mersenne. dacă preferăm. După Descartes. Altundeva. de la scolastica realistă a Sfîntului Toma pînă la totalitatea adevărurilor Părintelui Garasse. un bun cîştigat la sfîrşitul secolului al XVI-lea şi la începutul secolului al XVII-lea. Or. mîntuirea şi adevărul au venit prin Isus Hristos. Spinoza sau Saint-Cyran. Numai ei sînt capabili să cuprindă şi să depăşească tot ce este contradictoriu. plasează Soarele la l 142 de raze terestre distanţă de Pămînt. Alegerea. aşadar dovadă de triumf pen136 tru necesarele legi ale inerţiei si conservării mişcării formulate de Galilei. are. simplificare utilă. Cea mai mare dificultate a cosmologiei moderne după Descartes şi pînă în 1915 — cînd Einstein optează pentru un cosmos riemannian — rezultă din menţinerea spaţiului acolo unde nu există nimic. spre deosebire de marea majoritate a Dumnezeilor anteriori. va rezista cu greu în faţa lui Newton. O gîndire teologică care se vrea axată în întregime pe Revelaţie nu are nevoie de o scolastică tomistă pe care umanismul si modernismul anacronic o hulesc la fiecare cuvînt. fără o confuzie cumplită. Pămîntul nu s-a mişcat. El nu se face cunoscut în univers decît ca fixitate. vîrtejurile motorii. Dumnezeu intervenind pretutindeni şi în fiece clipă (Newton). Sau nu.". din cartezianism. deoarece optase să rămînă logică. Eratostene calculase bine. Dumnezeu nu poate fi cunoscut decît în măsura si în limita Revelaţiei. . a evaluărilor cele mai «eneral admise. 17—18) Europa n-a avut în toată istoria ei decît doi filosofi (Grecia i-a epuizat pe toţi): Descartes si Hegel. de netrecut. Astfel.coerente a lui Newton: spaţiul ca Sensorium Dei. neexistînd decît în Dumnezeu. adresîndu-se celor din Saint-Vanne. dreptate. Cristofor Columb a ajuns în America. teologul de la Saint-Vanne. este o absurditate filosofică. de neconceput şi de neînţeles. în fapt dacă nu în formă.Universul lui Descartes este indefinit şi. media convenabilă a celor mai bune evaluări din preajma anului 1630. orice reprezentare a lui Dumnezeu. înseamnă Dumnezu creînd lumea în perpetuitate (Malebranche). cel puţin. putem scrie mereu forţînd termenii. nici imagines nici Vestigia Dei in mundo. pentru un spirit conştient. Nimeni nu 1-a văzut niciodată pe Dumnezeu. Reforma catolică a fost augustiniană Şi carteziană — legătura dintre cele două direcţii a fost stabilită încă de mult de Henri Gou-hier. şi unul şi altul în fruntea unui univers. . adică la aproximativ 6 500 000 de kilometri (în loc de 148 000 000. se păstra cu stricteţe în limitele viziunii perfect . el îi felicită pentru că au adoptat cartezianismul: „Nu trebuie să ne mirăm de a vedea că motivele care v-au ataşat de învăţătura sfîntului Augustin v-au făcut. Spinoza şi neo-augustinismul teocentricilor Reformei catolice. Orice imagine a lui Dumnezeu. Dumnezeul lui Descartes nu este simbolizat de lucrurile pe care le-a creat". Spaţiul infinit într-o filosofic coerentă. De . adică. Pămîntul este cunoscut mai bine. să adoptaţi o filosofie care este aproape toată întemeiată pe principii şi care urmează o metodă geometrică ce instruieşte fără să tăgăduiască". Fiul unic aflat în sînul Tatălui 1-a înfăţişat". Dincolo de domeniul intelectual este implicată afectivitatea. distanţă reală). coexistenţa practică a spaţiului si a materiei. adică a Incarnării: „ . Schimbarea dimensiunii universului nu este o problemă ce interesează doar filosoful si savantul. „Dumnezeul unui filosof si universul său. nu va mai exista. Nu există nici o analogie între Dumnezeu şi univers. un alt creştinism posibil decît fundamental creştin. o dinamică simplistă a dezvoltării. Ea îşi găseşte fără efort în patristică călăuza care o îndrumă. experimental. dezvăluie confuzia lui Posidonius şi Martin de Tyr. triumful absurdului fiind în orice împrejurare cea mai previzibilă şi mai naturală dintre soluţii. orice discurs asupra lui Dumnezeu înseamnă. jn ultimă instanţă. idolatrie si cade sub incidenţa primei porunci a Vechiului Testament. ireductibilă. o spune cu simplitate: filosofia „domnului Descartes fiind curăţată de defectele sale are o legătură specială cu adevărata şi vechea teologie pa care o scoate din Scriptură şi din Tradiţie şi mai cu seamă din operele sfîntului Augus-tin . (loan.

Mersenne acorda încă 3 060 e ani celor 4 000 care preced venirea lui 111 f. numite impropriu astfel de Galilei. somitatea astronomiei franceze. aşa cum reaminteşte o placă de comemorare a Observatorului ' din Paris . El alcătuieşte la Paris nucleul celor mai buni astronomi de observaţie. al preclasicilor.03 m) pe care îl foloseşte pentru măsurarea razei terestre. nici nimic altceva (dincolo de care însuşi cuvîntul nimic nu mai are sens). Dincolo de sfera stelelor. stelele sfidează zadarnicele noastre măriri. Mersenne. limita universului închis. fără să-şi dea bine seama. Pi-card. a primilor patru sateliţi ai lui Jupiter. Rb'mer constată un avans sau o întîrziere sistematică a eclipselor după cum Jupiter se află în opoziţie sau în conjuncţie: abaterea totală reprezintă dublul timpului pe care-1 consumă lumina spre a parcurge distanţa de la Soare la Pămînt. în timpul călato148 riei sale la Uraniborg (Danemarca) pentru a reface unele dintre observaţiile lui Tycho grahe al cărui nume obsedează astronomia din secolul al XVII-lea. succesor al lui Cavalier! la catedra de matematică din Bologna. copernicienii •— si de la Galilei nu vor mai exista. peste puţin timp. S-a ajuns la ideea că sfera stelelor fixe nu este unică şi că stelele sînt dispuse în planuri diferite.douăzeci şi patru de ori mai puţin. care îşi asumă şi difuzează dimensiunile pe care le-am citat. ezitarea lui Pascal este tactică. dincolo de care nu mai există nici spaţiu. Copernic şi apoi Galilei au propus să fie îndepărtată sfera stelelor fixe. In Irlanda. Chiar stelele pe care Kep-ler le agaţă încă de o sferă fixată sînt. adică aproape 139 Ia jumătatea distanţei de locul în care noi pia_ săm Soarele" — atins de rachete din 195y _____ „Dumnezeu tronează în măreţia sa înconjurat de îngeri si de prea fericiţi". nu de astronom. El montează o lunetă p6 sfertul de cerc (avînd raza de 1. Iată deci întinderea a ceea ce Ro-bert Lenoble a numit. ideea de a măsura paralaxa orbitei terestre nu apare înainte de secolul al XVlII-lea şi nu va da rezultate decît în secolul al XlX-lea". Huygens. în privinţa galaxiilor trebuie să calculăm în sute de milioane de ani-lumină). Nu al clasicilor. la o distanţă. Walusenki) asupra vitezei luminii datează din 22 noiembrie 1675. dar „tăcerea eternă a spaţiului infinit" este o formulă carteziană.al Observatorului de la întemeire (1667). el descoperă din întîm-plare. şi animator . surpriză. în medie. Sînt simple speculaţii pe care nu le susţine nimic. „Nota lui Romer* (G. . la ceva mai puţin de jumătate din distanţa reală care separă Pămîntul de Soare. născut în comitatul Nice în 1625. ca în vremea lui Dante şi a lui Vergilius. dar este totuşi urî univers de filosof. La 22 noiembrie 1675 este măsurată — deocamdată nu este decît o valoare numerică — viteza luminii. fenomenul a-beraţiei. (loan. odată cu ideea temerară şi prodigioasă a lui Jean Picard (1620—1682). Pentru măsurarea distanţelor „nu se dispune încă de-cît de paralaxe calculate pentru două puncte situate pe Pămînt. deci a fortiori co-perniciană — aveau nevoie de un cer mult mai întins decît cel al cosmologiei ptolemeice sau tycho braheiene: „Imensa orbită a Pămîn-tului în jurul Soarelui nu modifică nici strălucirea Soarelui şi nici mărimea şi forma constelaţiilor". se presupune. la mai puţin de 5 minute lumină (Alfa Centauri se află la 4 ani si 4 luni) 2 000—3 000 de ani-lu-mină reprezintă o mărime moderată. sau infinit. Cassini descoperă separarea inelelor lui Saturn (intervalele dintre inele au păstrat numele de diviziunea lui Cassini). pe marele Jean-Do-rninique Cassini*. din punct de vedere comun. în curînd. Grosismentul lunetei creste dar de fiecare dată. alcătuieşte tabele precise şi-1 însărcinează pe Romer cu calculele. Or. universul lui Descartes este indefinit. Şi Robert Lenoble aproape că se amuză cînd scrie: „In centrul Pămîntului destul de frecvent este plasat Infernul. simpatic. măsurarea timpu. Să ne înţelegem bine. . este un copernician hotărît. decît copernicieni. prin timpul-lumină. In 1672. o unitate de măsură pentru nemărginirea sa.". Este o religie care mult timp a avut nevoie de suporturi materiale. H . în ştiinţă. deoarece prima forare precisă în imensitatea universului datează cu exactitate din 1672. prin simplă reflecţie. Astronomia de la sfîr-situl secolului al XVI-lea şi de la începutul celui de al XVII-lea plasează deci stelele nemişcătoare. Rb'mer. de 14 000 de raze adică la 79 000 000 de kilometri. nemişcate. ^•igatonul sflutului Patrick are încă o mare recere. IV. „Dar vine ceasul şi chiar a venit cînd adevăraţii credincioşi îl vor adora pe Tatăl Ceresc întru spirit şi întru adevăr". 23). Am semnalat deja reflecţia lui Descartes din Meteores. mai întîi lent. adică rezultanta aparentă a compunerii dintre viteza razei luminoase incidente şi viteza de rotaţie a Pămîntului în cursul mişcării sale anuale. El încearcă să rezolve marea problemă a planetelor mediceene. atras la Paris de către Ludovic al XlVlea si naturalizat ca supus francez în 1673. nu şi stelele. avînd în fruntea lor. Universul infinit al lui Descartes va avea m curînd.U1 • • • Cele două operaţiuni sînt strîns legate intre ele. înainte de apariţia lui Cassini. micul univers al lui Don Camillo al clasicilor. Măsurarea concretă a universului începe în 1672. de o localizare în spaţiu. potrivit expresiei tehnice. _ Măsurarea spaţiului. Care e cauza acestei erori? Luneta astronomică măreşte planetele. Totul se va mişca. el ajunge la o apreciere exactă a distanţei de la Pămînt la Soare. Or. Auzout.

punctul de plecare pentru dezvoltarea unei anatomii comparate a plantelor actuale si a plantelor fosile. punctul de plecare al unei reflecţii ce culminează cu gîndirea lui Lal place (1747—1827) pune definitiv totul în discuţie. etern fiind luat nu în accepţia tehnică a limbajului filosofic. nu din secolul al XVII-lea". . geologia. Acestea sînt laturile neînsemnate ale ştiinţei clasice cînd este rm~ nuită nu de savanţi precum Descartes şi Newton. scrie. Se cunosc experienţele puerile ale lui Buffon* din secolul următor. Iată. lustruite. Martin Lister. descoperă fosilele. iar distanţele lui Romer. Iată chiar si germenii. datorate. Există în ea ceva similar cu o agresiune veşnică la a-dresa teologiei. Secolul al XYÎI-lea nu reacţionează imediat. fără umbră de răutate. a hranei produc de multe ori asupra acelora dintre corpuri care 143 trebuie să le suporte. Robert Lenoble. . Şi aceste gînduri sînt contemporane cu Carol al Il-lea.. In urma lui. Edward Lhuyd. La drept vorbind totuşi nimic nu este fundamental nou. geologia lui Stenon (Niels Steensen. la o depăşire dialectică. Capitolul XIII BAROC SAU CLASIC BAROC Şi CLASIC Oricine are scrupule să abordeze un asemenea subiect după Victor Lucien Tapie. care ar fi fost cea mai însemnată personalitate engleză din perioada clasică. cu lucrările Şcolii germane. fără greutate. lui Robert Hooke deci îi revine meritul de a fi studiat printre cei dintîi la microscop animale mici fosile si foraminifere. 1638—1686). aceea mai ales. oarecum. care pot reprezenta aproximativ lumea minerală". Dar reflecţia lui Descartes asupra descoperirilor lui Fabricius. al extraordinarelor intuiţii ale lui Descartes în Principia Philosophiae. nu-i iubeşte pe geologi si nici geologia. adică nu abstractizarea timpului ci proprietatea de infinitudine a timpului. Şi în pofida tuturor aparenţelor. Picard şi Cassini sînt distanţe măsurate. ci în sensul limbajului curent. Omul occidental nu poate face abstracţie de timp. despre pădurile de azi. Gîndirea secolului al XVII-lea nu este o gîndire stabilită odată pentru totdeauna. în gîndirea lui Pascal care rezumă întreaga angoasă cosmică a epocii clasice. Dar această situaţie este normală. probabil. de la altitudinea geniului său cosmic. ci de oameni mărunţi. Drama a revenit. Acele globuri rotunde. cu mereu interesatul Leibniz.i lioanele de ani-lumină apar sutele de mii peste sutele de mii de ani-timp. arta acestei perioade este o artă tragică. supravieţuirea gîndirii aristotelice conciliată de scolastici fără greutate cu creaţia emanată dintr-un Dumnezeu etern reprezintă o gîndire de filosof. . secolul al XVIIIlea. Si inii" nitatea lui Bruno. cu lucrările lui Robert Hooke. Fugii iremediabile a spaţiului în afara i datelor perceptibile îi răspunde fuga timpului. Totdeauna a fost aşa. Ceea ce tulbură atît de puternic lumea clasică în descoperirea făcută de ea este perpetuitatea universului său inifinit. Este tragic pentru că timpul liber al celor puţini care-i pun temelia măreţiei e dobîndit cu preţul suferinţei celor mulţi. John Woodward. nu. din materiale . lui Hooke. nu aceea care filosofează — iarăşi este cazul. sora mea". înseamnă introducerea unei evaluări concrete a timpului care nu mai este pe măsura vieţii omului şi nici a memoriei lui istorice! Or. în Anglia primelor mine de energie fosilă apar primele studii. a Şcolii engleze. Răul de timp lung este totuşi mai imediat si mai grav decît cel al infinităţii spaţiului. despre ligniţi şi păduri pietrificate. a-părută la Amsterdam în 1644 —. „Afacerea Galilei datează din secolul al XVIII-lea.>'. mereu. El apropie cu îndrăzneală amoniţii fosili de nau-"lii actuali. dar bilele lui Buffon şi primele fosile . şi indefinitul lui Descartes 142 ca şi infinitul lui Democrit sînt concepte filosofice. car e ^ vor creste în transformismul din secolul al XlX-lea în diferite părţi. Voltaire. „Liniştea eternă" şi „Ariane.tv J\' Hristos. lenta decolare a . „Ştim că varietatea clima-^ a solului. nu fără dreptate. Să nu ne înşelăm. Lui Robert Hooke (1635—1703). Să ni-i reamintim pe Voltaire si poveştile sale cu stridii (reacţia sa sceptică în faţa primelor fosile). Secolul al XVII-lea este un secol tragic. Galilei si Scheiner adică prima schiţă a unei teorii moderne a originii sistemului solar. cu At-hanase Kircher (1601—1680). Tensiunea barocclasi-cism ajunge. Preţul ordinii clasice este suferinţa si tocmai de aceea ne emoţionează. Ca un ecou la miile de ani si în curînd la mi. cu desenele lui Le Notre si cu parcul de la Versailles Ah! fosilele astea plicticoase! Foarte curind iată-le învelite în inevitabilele sute de mii de ani. „Este posibil să A ex*Ştat diverse varietăţi provenite dintr-o specie... aşadar. nu agreează această indefinitudine a timpului care pătrunde în viaţa de zi cu zi. care a uitat Cuvîn-tul lui Dumnezeu ce mişcă văile şi munţii dar ea tulbură seninătatea omului obişnuit. dacă n-ar fi existat Newton şi dacă nu i s-ar fi opus acestuia care 1-a zdrobit. Ele nu vor stînjeni niciodată decît o foarte mioapă gîndire religioasă. în special din genul Rotalia. Arta din perioada clasică are două cuinii: Leş Pensees şi Fedra. tăcerea eternă este şi mai apăsătoare decît spaţiile ne-sfîrşite.. nu poţi decît să spui încă o dată şi mai puţin bine ceea ce el a exprimat perfect. Iată de ce îi vine atît de greu să înţeleagă Cuvîntul despre viaţa veşnică pe care o confundă inevitabil cu o perpetuare oarecare a unui timp măsurabil. pornind de la aceste date ridicole se va strădui să calculeze timpul necesar răcirii pămîntului. el va studia cu ajutorul lor procesul de răcire şi. adevărata geologie. propagatorul pe continent a ceea ce el a putut înţelege (foarte puţin) din opera lui Newton. .". făcute „cît mai precis cu putinţă.

în Germania luterană. de micropromovări. lată-i deci pe aceşti stă-pîni-dascăli ai oamenilor. Acumularea de timp liber determină aproape la fel de sigur revoluţia ştiinţifică pe cit determină acumularea de mijloace de producţie revoluţia economică de la sfîrşitul secolului al XVIII-lea. promovare în domeniul suferinţei. în faţa meselor voastre mai sărăcăcioase decît aţi putea spune. cit efort. o citeşte — atenţia sa este reţinută în altă parte. fie că afirmă. fără a mai . ajunşi printre mărimi datorită muncii voastre. la Aparicion de Jesus a Sân Andres de Salmera din mî-năstirea din Guadalupe. sol cu sol.". Ei. Nu există în secolul al o sporire a nefericirii celor umili. copleşită. al Mîn-tuirii. pentru unii drama vieţii cotidiene este suficientă. da] tragicul secol al XVII-lea. Să privim lunga. pictura spaniolă îi pia_ sează în planul dinţii. lucizi. nu acestea sînt textele pe care le îndrăgeşte evlavia din secolul al XVII-lea. încetul cu încetul de problema rău pusă a mîntuirii individuale. frînată în ascensiunea sa economică are un timp liber extrem de ocupat: Descartes bibliotecarul diplomat amator Leibniz. a doua Reformă este infinit mai tragică fie că se exprimă în Europa calvinistă. cel al lui Philippe de Champaigne* si al atîtor maeştri mărunţi pentru a ne ajuta să le fixăm trăsăturile. . prin Avvacum şi mişcarea Ras-kol. Iată cuvintele scumpe primei Reforme. interminabila galerie a magistraţilor francezi. cînd nu sînt ignorate. Cînd citeşti Biblia — si Europa clasică. fie că se concentrează în direcţia îndurării în Europa augustinianâ. Nu poţi transforma nepedepsit atît de fundamental ordinea concepţiilor. Tragicului vieţii materiale îi corespunde magnifica promovare a torturii în spirit. elita burgheziei. fiecare în felul său. Această categorie de noi beneficiari ai timpului liber.economiei pregăteşte şi realizează o suită impresionantă. Ei au partea lor. transformare. prin mila sa şi prin putinţa mîn-tuirii care se află în Isus Hristos". Şi poate că această modificare de raporturi între două straturi sociale necesare si indisociabile dă o notă tra-suplimentară. în colibele voastre gata să cadă. învierea lui Lazăr a celui dintîi. Reformei catolice franceze îi place să re-Pete împreună cu cei de la Port-Royal: Eu sînt cel ce pedepseşte. 30—31) 147 Da. de la mărunta şi ambigua nobilime din care face parte Descnrtes. la burghezia lui Saint-Cyran. -trivă. Totul clamează singurătatea brutală a omului. Tragicul secol al XVlI-lea Dar tensiunea tragică se situează mult mai în adîncime. Tragedia în secolul al XVII-lea nu se joacă decît cu totul neglijabil la nivelul superficial al lucrurilor. la Dord-recht şi sub penelul lui Rembrandt. flacăra pură a credinţei ortodoxe. Să nu ajungem să spunem că asemenea lucruri rămîn apanajul unui număr restrîns: desigur. Cuvîntul Său. cîtă tristeţe! Aşadar pentru asta v-aţi mîhnit şi aţi suferit atît voi piu-„ari din secolul al XV-lea.. Niciodată timpul liber* nu a fost mai fecund. trecînd prin marea „gens" Arnauld şi vom avea de ales între penelul lui Frans Hăis*. Nu-i lucru mai cumplit decît să cazi "i mîinile Dumnezeului celui viu (Evrei X. Picta din galeria Farnese. îndureraţi ele paradisul pierdut al unei ordini modeste. Tensiunea tragică Totul în secolul al XVII-lea se învîrte în jurul lui Dumnezeu. orice acces la timp liber se realizează cu preţul unei suferinţe. ale celui de al doilea. extraordinar de pretenţios al Bisericii dezbinate. Dacă 14S pictura franceză cu excepţia lui Le Nain ţj respinge pe cei umili. eu sînt cel ce răsplăteşte^ Domnul va judeca poporul său. „Dumnezeu a iubit într-atît lumea încît i 1-a dăruit pe unicul său Fiu pentru ca oricine crede în el să nu piară ci să aibă viaţă veşnică. datorită ascezei de renunţare. pe care reflecţiile lor necruţătoare de burghezi obişnuiţi cu calculul rece 1-au construit de cu-rînd. către proba de ortodoxie a ubicuismului. Părintele Malebranche. a Dumnezeului adevărat. Şi Italia se străduieşte: Caravaggio si Carracci exprimă. elita cel puţin. au un timp liber de meditaţii. la agoniseala atîtor chinuri îndurate la soare. a marelui Dumnezeu. meschinei virtuţi a muncii. Dar orice promovare în ordinea materială. al postulatelor Sale. prin marele Zurbaran. Sînt capitalizate într-un supliment de timp liber. ba . Luther înţelesese odinioară făgăduinţele: „căci toţi au păcătuit şi sînt lipsiţi de slava dumnezeiască şi sînt iertaţi fără nimica a face. sub ploaie. responsabili. neîndoielnic. fie că este în întregime încordată. oratorian. părinţi ai acestor magistraţi. pentru asta aţi luptat atît voi notabili din secolul al XVI-lea. Or. Dar binefacerile acestui început de misterioasă dezvoltare nu sînt oferite de îndată mulţimii. împotriva bisericii oficiale ruse. . tragedia aparţine intimităţii spiritului. cu spiritul rănit de imensitatea universului. Cîtă tensiune. Există alunecare. dar există o ascensiune în zona nteresului şi a cunoaşterii pentru unii. la vîrful ierarhiei si mai ales în promovarea unui nou strat social la timp liber. pictorul genial al călugărilor extatici •—• să ne gîndim. dar tradiţionale şi liniştitoare. condamnată la otium de posturile deţinute în chip fericit. de exemplu. cîta •M6 severitate. dar tinzând în întregul ei să se remodeleze după. de pe urma războiului si conjuncturii. bun dar sever ca un tată. copilăreşti. lată-i în sfîrşit singuri în faţa lui Dumnezeu. o dramă religioasă: Flagelazione. ce exprimă într-un catolicism mai simplu post-tridentin. în turul de forţă mistic al picturii spaniole prin Expierea lui Hristos si impresionanta Dolorosa ale lui Jose Ribera (1591—1652).

faza a doua este contestabilă şi mutilatoare. La început. apoi. cînd totul se sfărîmă si renaşte în dimensiuni monstruoase pentru omul gîndirii moderne. Iată de ce o societate se exprimă total în si prin arta sa. criza conştiinţei europene. corespunde ordinii ierarhice şi calitative a fizicii aristotelice si a universului închis. feliile de pepene ale lui Bernardin de Saint-Pierre vor lua locul neghiobiilor inconştient blasfematoare din partea umanismului pretins creştin al Părintelui Ga-rasse. infinit mai profundă a marii opere a lui Dumnezeu ?i ia cunoştinţă mai bine ca niciodată de transcendenţa divină si de superioritatea radicală a ordinii Spiritului asupra celei a materiei. Ordinea socială se aliniază la viziunea cosmologică în domeniul general al concepţiilor. ale cosmologiei aristotelice. secolul al XVII-lea. infinit ca spaţiul Sensorium Dei si vid . există o adîncă similitudine şi între cosmologia şi ordinea societăţii din mijlocul căreia izbucneşte. Este un secol religios cu o artă religioasă. în curînd. în ultimă instanţă. toate acestea poartă numele de criză a conştiinţei europene. în secolul al XVIII-lea. . naturii geometrice îi corespunde o societate geometrică. Nici o activitate nu angajează omul mai deplin decît exprimarea artistică. schimbarea de natură este absolută. acţionată de legile economice care asigură privilegiaţilor bogăţie si activitatea de conducere cu scopul ca pretutindeni să se realizeze. Tulburarea moravurilor este sancţionată prin tulburarea naturii si o serie catastrofală de inundaţii marchează faptul că împăratul a pierdut mandatul ceresc. a societăţii pe clase. între cosmosul astronomiei ptolemaice şi al fizicii aristotelice.. Acolo unde criza se află în creştere. drama devine tragedie. . fără sfîrsit şi fără scop în spaţiul etern. societate de ranguri. Pe culme se află Pelerinii din Emmaus si Fedra.vorbi de ceilalţi mai puţin importanţi. Cu mijloace şi într-o 143 ordine radical diferită. nu poate dura. cînd gîn-direa modernă îşi manifestă ordinea sa matematică. în aceeaşi măsură în care prima fază din această serie admirabilă de revoluţii în lanţ este un succes. provenită din Evul Mediu. prin legea minimului efort. să o transformăm în egalitate materială. Descartes este continuat prin Malebranche si trădat prin Spinoza. dincolo de nuanţele individuale şi regionale. este istoria unei tensiuni care urcă. prin extindere alţii se vor strădui să facă acelaşi lucru în ordinea moralei sociale. Poate tocmai aici găsim cheia unei contradicţii evocate adesea de istoricii de artă si clarificate cu ardoare de Victor Lucien Tapie. revoluţia carteziană în ordinea morală individuală şi. printr-o asimilare pe care Descartes o respinge ca pe o mutilare a sistemului său. exprimă. Toate acestea pentru a ne fi iertat un ocoliş destul de lung. în Durată si întindere în care materia veşnică se mişcă. Revoluţia 149 ştiinţifică presupune — Descartes ne-a spus asta — punerea între paranteze a socialului Spinoza si Locke. Artiştii din secolul al XVII-lea. odată ce vîrful a fost atins se epuizează Şi slăbeşte.. Alexandre Koyre a spus că Dumnezeul unui filosof reflectă viziunea sa despre lume. a-sociatâ cu concepţiile. Secolul al XVII-lea. în locul proiectului lui Bernini. Sînt diverse maniere? Desigur. şi pentru cei mai puţin informaţi pînă spre 1680 şi cel al lui Descartes. Mai tîrziu oamenii se vor obişnui. Societatea din secolul al XVII-lea. Anexarea cantitativului din spaţiul social. De ce Europa clasică? Nu este ea oare barocă? Niciodată paradoxul titlului pe care 1-am ales nu apare atît de evident ca în momentul în care căutăm expresia artistică a secolului Viziunii tragice. filosoful dualităţii totale şi a transcendenţei absolute. la 150 nivelul materialismului mecanicist al lui Hel-vetius Holbach si al unei părţi dintre enciclopedist!. Nicăieri ca în'China nu se exprimă mai bine armonia universului si cea socială. Drama se află acolo." îi corespunde o societate geometrică. departe de a spori tensiunea. de ierarhie. . contribuie la slăbirea ei. pentru că un asemenea efort. potrivit legilor eterne şi necesare. transpune cu preţul unei simplificări mai grave decît a-ceea a lui Descartes. Aceasta este problema. Acesta este punctul final. Cerul secolului al XVII-lea suferă cea mai radicală transformare pe care o poate concepe spiritul omenesc. de calitate mai mult de-cît de cantitate. Universul este infinit — va îngădui poate. tensiunea înăbuşită atinge intensitatea maximă. ' Criza conştiinţei europene si identificările sale simpliste permit rezolvarea unora dintre dificultăţile contradicţiilor din. . societatea pe ranguri. înlocuitoare logică a societăţii pe ranguri. care au întîietate pînă în jurul anilor 1620—1630. crearea unui maximum de bunuri materiale şi a unui maximum de bunăstare pentru cei pe care legea naturală i-a plasat în poziţia de a conduce şi de a obţine beneficii — fericirea celorlalţi constînd din contemplarea fericirii burgheziei şi din mulţumirea cu egalitatea virtuală pe care progresul neîntrerupt —• avem timp. Dar ea refuză facilitatea în exprimare. aşadar. Către 1770 .. dacă-1 exceptăm pe Descartes. infinit si plin. într-o zi. cel care exprimă cele mai profunde gînduri ale secolului al XVII-lea. nepuse încă fundamental în discuţie. conştient sau inconştient. în natura suficientă sieşi a oamenilor mărunţi din secolul al XVIII-lea. . si cel dualist al lui Newton. formată din atomi interşanjabili. „Universului infinit. Ba mai mult. între 1620 şi 1690. cu un lux copleşitor de mijloace.. cînd descoperă o altă dimensiune. exprimă sau trădează această tensiune tragică. ascensiunea. Faţada spre parc a palatului Versailles. în mod paradoxal. dramele suprapuse ale mîntuirii individuale şi colective. Una dintre axele de tensiune ale secolului al XVII-lea este axa gîndiresocietate. geometrizarea forului moral. dar în jurul unei preocupări centrale. Spinoza* mai ales.

A luat sfîrşit perioada dezvoltării facile. că el este legat de o puternică dramă spirituală? Un secol mai tîrziu. Oricare istorie a artei ar pu-tea-o spune mai bine. . gîndindu-ne la Leo-nardo da Vinci.. supusă în întregime vanităţii. această artă este în cea mai mare parte o artă a Reformei catolice si a unei societăţi care continuă să fie dominată de aristocraţia funciară. depunînd pe roca strălucitoare nisip amestecat cu alge şi scoici". angajată în întregime în suferinţele naşterii pentru a fi părtaşă la libertatea si măreţia copiilor lui Dumnezeu. s-a terminat cu tîmpa încredere în pnsibilită-•UŞ nelimitate ale naturii umane: a doua jumătate a secolului al XVI-lea ale cărui ten-"iţe se vor prelungi pînă în 1640 este o epocă mai dură. Bach. barocul s-a născut mai cu seamă în Italia imediat după Conciliul de la Trento. în esenţă. La acest_ nivel de tensiune dominată nu te poţi menţine fără riscul exploziei. imediat după devastarea din 1527.. Racine. cei trei giganţi ai secolului al XVII-lea. s-ar putea spune că perioada clasică semnifică. cu preţul cărui efort! Să ne adresăm lui Pascal. din punct de vedere istoric. penelul lui Rembrandt despre misterul insondabil al Mîntuirii prin Credinţă. după faţada lui Perrault şi parcul Versailles. Rembrandt. prin tentaţia funcţiei în Franţa sau prin încetinirea procesului de creştere în Olanda din 1650 pînă în 1670. la est. gesturilor i se opune intensitatea unei priviri. este deci o artă care instruieşte prin intermediul gestului. să încorporeze procesului de renaştere a Bisericii. Trebuie oare s-o numim arta Contrareformei? Da. Penelul lui Boucher povesteşte întâmplări de alcov. Cîteva cuvinte sînt totuşi necesare. mai curînd un moment. Să ne adresăm. In termeni sociali. Clasicismul se plasează în momentul îmbinării bruşte a tendinţelor contradictorii divergente la extremClasicismul secolului al XVII-lea este cel al revoluţiei.Violenţei. Bineînţeles. Momentul clasic este refrenul manualelor germane în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. puţin cultivat. Este o artă care se străduieşte să asocieze un popor mărunt. cu preţul căror suferinţe. lui Johann-Sebastian Bach. Barocul lui Bernini vorbea despre extazul Sfintei Tereza. Momentul clasic este recompensa efortului spiritual. Această artă este arta democratică a unei societăţi aristocratice în măsura în care. si Anglia. pentru că Germania întîrzie o jumătate de secol iar geniul ei este esenţial muzical. Tapie a afirmat că era arta unei societăţi rurale. vor şti să ne-o spună. după Philippe de Champaigne şi Rembrandt urmează Trianon. este o artă religioasă. momentul dualităţii între ordinea socială şi reprezentarea lumii. clasicismul este un punct de perfecţiune. faţadele careşi mărturiseau acordul cu marele univers abstract al lui Dumnezeu acea rugă geometrică a lui Malebranche. Racine* si Rembrandt. Liniile drepte care se înscriu într-o epură. Olanda mai ales. de asemenea. dar o artă care nu este atît de neînţeleasă de ţările primei Reforme. La această altitudine nu rămîi decît sub teroarea morţii. cu siguranţă. naturalismul păgîn al Renaşterii. Momentul clasic — Franţa. mai frămîntatâ. Fiecare este pe măsura operelor sale. . Ei. arta democratică a unei societăţi hiperierarhizate care asociază total poporul simplu la liturghia unui frumos ce îi este accesibil cu uşurinţă pentru că este sensibil si generos în mijloace. coralul lui Johann-Sebastian Bach despre misterul întrupării. si suprema recompensă a e-fortului supraomenesc al constructorilor lumii moderne. totodată. Prima jumătate a secolului al XVl-lea. sa spus. ci ar fi fost ocupat să construiască lumea modernă alături de Galilei. Cum ne-am putea îndoi. Fiecare epocă are arta pe care o merită. Vber allen Gip-jeln ist Ruh. la Con-ciliul de la Trento. Aprecierea mărturiseşte îndestul că el este o artă dramatică. al unui univers care nu a părut nici152 dată omului atît de mare. muzică a îngerilor. Tapie această imagine? Clasicismul înseamnă un moment efemer pe un fond de baroc durabil. Barocul. Natura geometrică. toate acestea se estompează . A-ceastă ipoteză are cel puţin meritul de a explica o repartiţie în timp şi în spaţiu. un ostrov de marmură care iese la suprafaţă cînd apele sînt scăzute si pe care refluxul îl acoperă din nou. Ne-ara putea opri aici. Kohler în Lettres de France alături de care clasicismul a survenit pentru un timp. o artă teatrală pentru o religie de fapte bune care a intenţionat. restul e lipsit de importanţă. natura 151 îngheţată a lui Spinoza se umanizează prin mituri liniştitoare. fără nici o pierdere. Spiritul a urcat o treaptă. ora trecătoare a marelui timp liber ocupat' al burgheziei. dar mai ales a doua jumătate a secolului al XV-lea italian au cunoscut momentul lor de clasicism. Ea îi readuce pe om la esenţial. despre misterul creaţiei. coralul lui JohannSebastian Bach. vestitoare a celei de a doua veniri a lui Hristos. şi linia dreaptă redevine curbă ca sinul sau crupa unei femei. mai palpabilă. Watteau* "Boucher şi Frago-nard. L. Dar acest punct de perfecţiune este. mai ales. Leonar-do da Vinci n-ar fi avut timp să picteze Gio-conda. dar apogeul nu reprezintă decît un punct. si un punct de maximă tensiune. el care în caietele sale — simplă promisiune — s-a lovit de imperfecţiunea instrumentului matematic pentru pedeapsa de a fi trăit înainte de naşterea lui Viete. al „matematizării" universului detonat. atît de măreţ. s-a născut la Roma. un moment sustras unicului efort al dezvoltării. Victor L. afirmă P. la o liturghie inteligibilă. tăcerea eternă a spa-' Or lnfinite se umple de şansonete.. în afară de decoraţie (este ade\7ărat însă că decoraţia înseamnă totul) nimic nu seamănă mai bine cu biserica Gesu decît un templu protestant din secolul al XVTI-lea. în ordinea esteticii. la meditaţia asupra condiţiei sale. „Un baroc* permanent. Arta Contrareformei Am deznodat oare contradicţia? Cum am putea să nu împrumutăm de la V.

care simbolizează profunda unitate a marilor epoci ale Reformei Bisericii. Nu există. biserica Gesu din parţine secolului al XVlI-lea.Nu mai sîntem în situaţia de a identifica barocul cu stilul iezuit. te uimeşte prin soliditatea sa nobilă. dependent artistic de biserica Gesu a lui Bernini si Borromini. etajul superior fiind echipat cu volute puternice şi dominat de un fronton triunghiular greu". este adevărat. Si totuşi. biserica Gesu din Roma va fi fost laboratorul arhitecturii religioa-barocul cu stilul ie?. în numele unei exigenţe obişnuite a transcendenţei divine. în mijlocul altarului. Decoraţia interioară. în sfîrsit încorporată în măsura în care alţii o contestă. pe frontierele mişcătoare ale Reformei si Contrareformei trebuie să poţi construi repede şi durabil. cistercienilor şi cu care şi ordinele de călugări cerşetori se obişnuiseră. unei sensibilităţi. datorită împrejurărilor şi Companiei Ivii îsus. fără o transformare fundamentală. Johann Bernhard Fischer von Erlach (1656—1723). această biserică deci este mai cu-rînd o biserică a timpului unu al Reformei: „O strană largă ca aceea care le place bene-dictinilor. Arhetipul ei este biserica Gesft pentru că ea răspunde perfect unor necesităţi. „ . putere asupra lui Dumnezeu. un Bernini al nordului. dunărene. în care se vor tipări tratate şi catehisme si a cărui influenţă (Kievul este un oraş rusesc) se va răs-frînge asupra Rusiei învecinate. este. după bătălia de la Kahlenberg (1683). cu preţul unor asceze dificile si complicate. separate prin contraforturi. Această biserică al cărei decor în întregime relatează despre colaborarea omului la mîntuirea proprie." De ce sînt înălţate crucea latină si altarul? Este vorba despre o biserică a euharistiei. Europa arhaică se află la adăpost de tensiunea intelectuală a secolului al XVII-lea modern. Kievul va deveni un centru al Reformei catolice în care se va relua învăţămîntul teologic. care a acoperit Europa centrală cu bisericile si palatele sale. Totuşi. „între Biserica catolică şi Biserica ortodoxă la Brest-Litowsk". călugărilor din Ordinul Sfîntului Bruno. la adăpost deci de miracolul clasic.Biserica luminoasă răspundea modului de viaţă al unei societăţi pe care de un secol tiparul o pusese în posesia cărţii". continuatorul genial al unui baroc epurat. Mai important era să fie asigurată o acustică favorabilă pentru ca predica să fie ascultată cu uşurinţă. epurată si simplificată. ci voită. nu prea mare. desigur. cu două etaje. . O biserică de acest fel este o biserică a Cu-vîntului citit. unor posibilităţi şi unei epoci în care timpul începe să aibă importanţă. Acest secol al XVII-lea italian si oriental este în întregime baroc.. primit. această biserică (singularul este de fapt un plural cu mii de exemplare) care privilegiază altarul sacrificiului si. în fond. coloane de lazurit înfrumuseţate de motive grele în bronz aurit. anglicană. pe preotul mediator. datorită împrejurărilor şi Companiei lui Isus. ostentativă răscumpără din plin relativa moderaţie de afară: picturi strălucitoare. nu mai avea de acum încolo o prea mare utilitate. „Planul în cruce latină scoate în evidenţă măreţia altarului.uit. asupra Poloniei şi a Austriei germane si. luxuriantă.. auzit. o mîntuire cîştigată prin efortul. Totuşi. calvinistă. gîndită. ca o reacţie împotriva crucii greceşti a Renaşterii. un templu. prin cuvintele sacre. . o faţadă care de la o cotitură de pe Corso Vittorio Emmanuele pare că barează drumul. nu numai simplu afirmată ca într-o lume de gîndire scolastică. . o jumătate de secol mai tîrziu. chiar dacă scopul iniţial nu a fost acesta. Este o biserică aptă să devină. făcută pentru a fi imitată. o cupolă cu lanternou pe un tambur octogonal". Biserica Gesu este deci un laborator. dar care. dar de-a lungul Europei sfîsiate de la sud la nord şi de la vest la est. acea putere care scandalizează atît de iremediabil întreaga Europă reformată. în curînd. . motive în stuc cu forme răsucite. Cînd populaţia noilor oraşe se dublează. n-are importanţă. . o biserică modestă.. cu preţul unor discordii viitoare. „văzut de pe Aventin . Este biserica preotului pus în evidenţă datorită rolului de mediator care posedă. uşurează desfăşurarea procesiunilor. ° singură navă: tehnicienii au discutat îndelung pentru a şti dacă trebuie să se vorbească despre o singură navă sau despre un tip de biserică mixtă în care părţile colaterale suferă 15S un anumit număr de îngustări dînd naştere unor strane ce dau din una în alta. . „în Polonia unirea a fost realizată". biserica unei Europe care rămîne mediteraneană si italiană pînă prin 1640 — asupra acestui punct ne-am lămurit în amănunţime •— biserica Europei centrale si orientale nu străbate ea oare îndelungatul secol al XVII-lea sub influenţa italiană? Pontificatul lui Clement al VI 11-lea a cunoscut în 1596 un succes a cărui însemnătate nu 154 trebuie exagerată. luterană. a for-tiori sectară în numele unui alt mod de a simţi transcendenţa divină. O mare umbră italiană pluteşte deasupra Rusiei din secolul al XVlI-lea. A trecut definitiv timpul şantierelor triseculare pe care se construiau catedrale monumentale. simbolizează continuitatea unei biserici întrupate în limitele unei instituţii liniştitoare şi umane. cîştigată cel puţin în aceeaşi măsură în care este acordată şi primită. o biserică povă-tuitoare în care urmează să se celebreze acel cult în spirit cerut de un Dumnezeu care înseamnă Spirit şi nu numai ritul întrucîtva magic din penumbra criptică a unei nave misterioase în care poporul incult şi total pasiv primeşte fără a înţelege efluviul sfînt prin simpla virtute a participării. lată şi masivă. stil iezuit. Este o biserică în formă de cruce latină. dar practică. fie ea. între sfîrsitul secolului al XVI-lea şi sfîrsitul secolului al XVII-lea există o mare înrudire în arhitectura sacră. o bună iluminare astfel încît credincioşii să nu piardă nici unul dintre gesturile 156 oficiantului si să poată urmări într-o carte rugăciunile preotului care slujeşte sau imnurile religi°ase. .

a unei 157 Japonii convertite la creştinism prin acţiunea stăpînilor funciari — claimyd — din suci. La un interval doar de cîţiva ani. ca îi are pe Bernini (1598—1680) si Borromini (1599—1667). acest frămîntat (se sinucide în 1667) este mai mult arhitectul rnînăstirii decît al oraşului. . Flacăra unei lumini şi o privire.Şi iată barocul. început în 1624. pentru că există Velâzquez. Era o tentativă demnă de respect. A fixat în bronz ceea ce pînă atunci nu er i decît în lemn si tapiserie. terminat în 1633. va aduce iarăşi lumea sub ascultarea sa. Pelerinii din £/?riraaus sînt din 1648. „într-un vast decor în eclipsă: o galerie închisă de patru rîn-duri de coloane între care circulau trei alei". Dar nu aceasta este întreaga istorie a Spaniei? Secolul său de Aur. penelul IU[ Rembrandt dispune de economia de mijloace a povestirii evanghelice. Mişcare.>:^ XXIV. barocă. sărbătoarea. Trăsuri sau pietoni o foloseau spre a se apropia de edificiu. Cealaltă culme a artei lui Bernini •— trebuie oare să scriem cealaltă culme a artei Contrareformei? — este faimoasa şi atît de şocanta Străpungerea inimii la Santa-Maria-della-Vit-toria. aşa cum ni se oferă astăzi privirilor: decorarea navelor laterale. este mai monden. fără să sacrifice din partea vreuneia: imensitatea si graţia". La fel trebuie suspectate şi opoziţiile comode între nord si sud. Ruh. cu mîna care se lasă moale. Bernini execută aici acea grandioasă caricatură a barocului care este baldachinul. se mulţumeşte să stăpînească mai bine o catolicitate în primul rînd latină care nu si-a pierdut speranţa că. Pentru a fixa momentul etern al alegerii. . din 1651. Tapie. iată îngerul cu chip de adolescent abia sexuat. acest clasic venit prea devreme. Dar Lope de Vega (1562— 1635) nu este decît foarte puţin baroc iar Cer-vantes. Puţină lumină. De la Bernini în primul rînd provine 158 nstruirea pieţei amenajate în faţa bazilicii ca un peristil. decorarea absidei prin relicvariul care prezintă. desigur. Dar şi Philippe de Champaigne. pe Wallenstein dincoace. A-i opune pe Caravaggio şi Carracci lui Rembrandt este un joc facil şi tentant. . contemporan cu Bernini. „El a ridicat un baldachin. „ . Drama exterioară. cu siguranţă deloc. Desigur Rembrandt. . în sfîrşit. 31). Roma primei jumătăţi a secolului al XVII-lea. mîn-tuirea prin fapte. în întregime în gesturi.. lipsită ele misionari în Europa. cu gura întredeschisă. Pentru a-si exprima gîndurile şi speranţele. Geniul Romei de atunci a construit în piatră decorul de lemn. . nu vedea în ea decît intimitate şi alcov. convulsii. Această biserică de pelerinaj a cărei simplă vedere însemna o rugăciune trebuia cumva izolată. L. La Tour. o disonanţă în privire. Atunci ochii lor se măriră şi îl recunoscură" (Lucav 1S9 '». ca un francez din secolul al XVIII-lea. este baroc în proporţie de 90% şi clasic. ea cucereşte în America si în Asia unde există iluzia. acest mare oraş de o sută de mii de locuitori. Uber allen Gip-jeln. dar cît de discutabilă. binecuvîntă o rupse şi le-o dădu. „Expresia dragostei divine nu se deosebeşte poate de cea a dragostei profane decît prin atmosfera care o înconjoară". Mîntuirea prin Credinţă. dar mai puţin profund. s. Magistratul de Brosse. Este o treabă frumoasă. Străpungerea inimii. Vindecat de rănile sale din 1527. In acest loc de pelerinaj teatrul se află în stradă iar religia. Tirso de Molina (1584— 1648). leşinată sub veşmîntul de călugăriţă. Lui Borromini* i se datorează biserica Sfînta Agnes din piaţa Na-vona.. 10%. pentru că există Zurbarân. de pînză şi de carton pe care-1 îndrăgeşte festa. Surpriză şi emoţie . baroc la limita extremă este Gongora*. Bernini*. cu săgeata sa de bronz şi toată carnea înfiorată a tinerei femei. sinonimul cu exprimarea căutată: baldachinul lui Bernini ajunge literatură. eventual Calderon de la Barca* (1600— 1680). aproape un nume comun. mai robust. el luă pîinea şi după ce 9. în spirit si în adevăr". în parte. tensiunea interioară. două experienţe religioase. scaunul antic despre care tradiţia menţiona că s-ar fi slujit Petru. „în vreme ce era la masă cu ei. un joc crud si deci interzis.arhitect. era întins deasupra Sfintelor Taine în timpul procesiunilor. mascată pînă în clipa în care pătrundea! sub coloane. .Baroci sînt Francisco Quevedo. a unit două trăsături în aparenţă de neîmpăcat si pe care trebuia să le păstreze. resemnat cu fisura Creştinătăţii. Rembrandt* nu are nevoie de toate astea. potrivit obiceiului. Aşadar. cu biserica unită pe urmele cailor lor. Mărimea bisericii uluia cu atît mai mult cu cît rămăsese. procesiunea Sfintelor Taine. de a exprima în piatră experienţa mistică. scrie cu fineţe V. acel monstru bizar născut din cea mai contrareformată evlavie. atît de sculptor cît si de . L. Ceea ce a pier-in nord. Niciodată accepta rea trupului transfigurat prin suflul divin nu a mers atît de departe. ea îi are drept cruciaţi destoinici în slujba sa pe polonezi ia Smolensk şi la Moscova. a dus la dimensiunile colosale ale unui monument decorul de stofă care. scrie V. la capătul unei Reconquista îndelungate. . Clipa binecuvîntării. gesturi. un'moment. un gest al lui Dumnezeu pentru om. si evident. si pe una si pe alta. în 1595. Galeria nu este convocată. Lui i se datorează terminarea bazilicii Sfîntul Petru. împreună cu speranţa creării unei noi umanităţi în pustiul pe care el îl instituie metodic pretutindeni unde a fost cîndva Germania protestantă. puternic si colosal ceea ce continua să fie provizoriu si mobil. 30.. are nevoie să fie privită . a transformat în ceva durabil. Tapic. In timp ce la Sfîntul Petru Borromini sculptează statui monumentale. El ajunge să se precizeze în. O problemă între Dumnezeu si om. Aici încă o idee teatrală venea în slujba unei idei religioase. pe urmă. Maica Angelique Arnauld. „Cum să traduci inefabilul? Carnea rămîne carne". spre venerarea mulţimii.

Este o ocazie tîrzie ca aceea pe care Bramante a avut-o odinioară si care încă n-a fost oferită talentului său. riscăm o exagerare dramatică a evenimentului. faţă de Roma în care Antichitatea. ceea ce determină ca Luvrul. . cu ceva profund. Dar cîmpul ideal de confruntare se află: m franţa. departe de orice ambivalenţă? Zurbarân înseamnă gestul şi privirea şi un gest care este semnificativ. da. în proporţie de 20%. regele s-a stabilit la Paris. de puţin timp. Totul aparţine decoraţiei. fără a recurge la Italia? 'în 1664. are la activ de neuitat ale cerşetorilor săi. a-cest sat uriaş din timpul lui Henric al IV-lea. Michel Anguier şi Roinanelli îşi fac de lucru din 1655 pînă în 1658. Franţa din timpul Frondei şi din perioada ulterioară Frondei s-a aruncat iarăşi în marele vîrtej al expresionismului baroc din lumea mediteraneană politiceşte învinsă dar încă înveşmîntată în prestigiul său antic. pictorul infantei. în 1667. Este contactat Bernini la Roma. Colbert îşi ex162 . în pofida unei conjuncturi severe.e treptat influenţa asupra statului. Spania si tot pe atît mai săracă. Un important efort de decorare a fost întreprins în ultimii ani ai Regenţei. intervine si căsătoria regală. a ritmului. am spune. Victor Lucien Ta-: Ple a plasat vizita lui Bernini la Paris. . înfăţişarea lui este meschină. iată-1. aceasta nu pare posibil. faţă de Roma papei Alexandru al Vll-lea. Şi V llzquez şi Cervantes. revoluţia Epocii Noi. să avanseze lent si cu prudenţă. Prima piatră este pusă cînd se hotărăşte că faţada de est este menită să joace rolul de faţadă principală a Palatului. după o călătorie rapidă. In 1660. Bernini vine la Paris flancat de fiul său. adversarul lui Ludovic al XlV-lea. înţelepciunea si comoditatea impun să se termine Luvrul. . sub ochii Europei.Trebuie atunci să vorbim despre o Renaştere tîrzie si să evocăm momentul clasic al Renaşterii italiene în epoca lui Leonardo da Vinci? Nu. te-meneli. Cum ar putea fi altfel de la distanţă? Colbert. dar este fermecat. Urmează întrevederi memorabile. Monarhia are ambiţia şi complexele sale. Cotitura clasică Spania este o lume în sine. la 2 iunie la cîteva leghe de capitală. al oglinzilor. dar. Velâzquez este un om terieit. simte defectele. Cu excepţia unor momente rare. Monarhia franceză are nevoie de un palat pe potriva măreţiei sale. prin curbă mai mult decît prin unica armonie în proporţii a liniilor drepte. Renaşterea şi Barocul se suprapun. din punctul nostru de vedere. Să nm Ui ijK. a marii drame a omului :şi a lui Dumnezeu. încă de pe acum. Plecat la sfîrsitul lui aprilie. Dacă Franţa lui Richelieu a avut nota sa de clasicism. este pe cale să-si dubleze populaţia. cu tehnica sa oarecum dulceagă în pictarea haimanalelor. un gemu senin. Barocul spaniol — oricum 1-am simţi — are. cu geniul său practic şi chiţibuşar. nu are podoaba pe care o merită mărimea sa. valuri de cuvinte: te-ai fi crezut în timpul lui Mazarin. Europa ar fi fost mai simplă fără. el sare în sus de entuziasm. gesturi mari. pictorul ultimei01* străluciri ale marelui imperiu. în exprimarea sentimentului religios. Secolul al XVII-lea-spaniol recapitulează. -care va lipsi totdeauna teribil declamaţiei italiene. pentru exprimarea prin violenţa cuvîntu-lui. intră în cursă Francois Mansart. nimic funcţionalităţii. contemporani prin mă-*tia lor sînt. Chiar şi Murillo. alături de Le Vau. Prin sensibilitatea lui nu este el oare. tensiunile care o sfîşie aruncînd-o înainte. Velâzquez*. prudent şi rapid. al adîncurilor sufleteşti . ca să nu ne aventurăm într-o sinteză inadecvată. poate cel mai baroc şi cel mai spaniol. fanfaronade. Nici clasic nici baroc sau şi într-un fel si într-altul şi cu ceva în plus. amplifică si particularizează toate experienţele Europei baroce şi clasice.. De la o peninsulă la alta este drumul de la talent la autentic. întrucît de la victoria asupra Ligii. aceşti ani 1665—1667 constituie anii cotiturii hotărîtoare în care Franţa barocă optează pentru clasicism. a gestului. Paolo. . Marot. Totdeauna dramatic. In centrul eseului său. care este un om modest. puţin reprezentativi. Primul oraş al Europei. Cottart. atît în forma literară cît si în cea plastică. acesta este proiectul lui Le Vau. dar niciodată teatral. o gravitate proprie. dar Zurbarân? Ar trebui să ne oprim îndelung la Zurbarân*. Velâzquez şi nebunii. Proiectul se . Are mulţi oameni dar în piatră. . Şi pe urmă Roma e Roma şi Bernini e arhitectul ei. pictorul celor'umili si al Curţii. problemă de temperament — toate acestea s-au spus cu promptitudine. în ce-1 priveşte. spre est. Parisul. si de o întreagă echipă. . Este necesară o simplificare: Franţa anilor 1600—1660 este barocă în proporţie de 80o/0 şi clasică. în direcţia cartierului Saint-Germainl'Auxerrois. adevărat. sub conducerea înţeleaptă a lui Le Vau*. Este de fapt o confruntare între două maniere complementare în măsura în care ni-: tăieri în altă parte a Europei nu se trăieşte aut de intens marea aventură a spiritului. Ante-proiectul este adresat lui Colbert la 23 iunie 1664: grandios si totul în rotunjimi. Se petrece ceva în mănăstirile spaniole în care Zurbarân ne invită. Velâzquez şi cucerirea oraşului Brecla şi chiar mai mult. De un palat pe potriva dimensiunilor complexităţii crescînde a serviciilor monarhiei administrative. în primăvara anului 1665. ea optează. în ciuda celor 66 de ani. Poziţie geografică. Terminarea Luvrulm prin unirea părţilor existente. trecînd peste un spaţiu construit. secolul al XVII-lea spaniol este baroc în întregime ca în Italia. mai preocupat de pămînt decît de cer. devenit prea mic. Houdin. Regele u duce lipsă de bani. La Paris. primit ca un rege. Se poate ea lansa într-o aventura.

neprevăzutului. ^N vie al XlV-lea fusese primit în 1665 cu bună voinţă: se cunoaşte soarta ciudată întîrnplan statuii ecvestre pe care Colbert. T Tapie a demonstrat convingător. Charles Perrault* si Claude. cu loggiile şi capela sa ovală. la Observatorul din Paris. recunoscător1 a comandat-o marelui sculptor. Iarăşi apar amănuntele de trai material şi necesităţile funcţionale. în cel mai bun cax.— ~i> Partea a IV~a)Eliminarea lui Bernini în 1667 nu este. timp de un secol nesfîrsit de lung. Dar s-a observat oare cum trebuie şi că simultan cu pacea care se instalează în Biserică. diverse forme si mărimi" (Discurs asupru . Le Brun. La această dată ea înlăturase ispita barocă".. proiectul lui Bernini capotează. Ce contează. povara războiului. Este exact ce trebuie pentru un parc. Luvrul baroc al cartoanelor lui Bernini n-ar fi oprit Franţa jansenistă şi carteziană să dea o formă eticii şi ^cosmologiei sale. destinele arhitecturii fran* "• In privinţa aceasta şi insuccesul lui Ber-este plin de consecinţe. în ţara lor friguroasă şi posomorită — Pierre Huet începe să lanseze termenul de . „Cu toate acestea. gonind tot înainte „ca un corp continuu sau ca un spaţiu diluat la nesfîrsit în lungime. încordată. Ludovic aj XlV-lea înfăţişat în acţiune participînd la vreun asediu faimos îşi ia zborul din piatră. această depăşire clasică prin triumful. Versail-lesul*. un mare palat baroc. dar în a-cord cu marele univers al fizicii noi. Chipul lui Ludovic al XlV-lea. a acestor oameni cu spiritul religios se acomodează greu cu genul baroc. Dar timpul trece. ei vor fi clasici deoarece arta clasică concede cel mai puţin fanteziei. un Ludovic al XlV-lea preschimbat în Marcus Curtius arun-cîndu-se într-o prăpastie de foc. Se pune o grea problemă de echilibru: „Sub pieptar si pentru a susţine ansamblul fusese necesar să se lase un bloc de marmură". lipsit de vlagă. el pare mult mai mare cu ajutorul lui Le No-tre*. Rămîne execuţia. pentru capriciul palatului de la Versailles. fără abatere. si în curînd galeria cu coloane drepte şi sobre. poate. Este lipsită de măsură. Aceşti posomoriţi condamnă fastul arhitectural. dacă Parisul ar fi avut ca locuinţă a regilor săi. V. Este însărcinat Girardon cu o transformare care devine un masacru. ora sa prielnică s-a scurs. îmbrăcat c-' un roman. Luvrul a n cel mai mare palat din Europa.schimbat. blocul de marmură este transformat în flăcări şi iată. jansenismul cîstigă influenţă în sînul Bisericii? Or tensiunea internă a universului jansenist.umflă. italian prin dispreţul său faţă de asprimile vremii si prin pudoarea cu care-si maschează acoperişurile — ignorarea unei realităţi naturale va costa scump soliditatea viitoare a construcţiei — a fost considerat baroc prin lipsa de rnăstiră. Bustul lui Ludo'•165 >i'. lăţime Ş1 164 Itirne sau adîncirne. vizitată neîntrerupt de străini. lovit cu ciocanul. Şi marele rsonaj pleacă. Versailles-ul este mare. la Versailles: între 11 martie şi 15 iulie 1667. A-cesti francezi si acest Colbert cu simţul său practic. Ea este lipsă de măsură a unui stat născut în creuzetul unei monarhii domestice. plătesc bine. conjunctura din ce în ce mai neprielnică.î»' toamna următoare si cu sufletul copleşit de un supliment de orgoliu. cartezian în filosof ie.' — pretenţii. Bustul Pe ^care i l-a făcut lui Ludovic al XlV-lea a mcintat. o hotărîre premeditată. Este un refuz ocazional. Dacă îi acceptă. Parisul nu este încă un loc de pelerinaj şi muncitorii săi aspri de pe malurile Senei au. pe calul său cabrat. La fel ca etica si ca viziunea lor asupra universului această artă este simplă. Echipa de executanţi lăsată în urmă de atelierul Bernini nu este la înălţime. în defavoarea Parisului. în 163 î. cu acoperişurile. ajunge Marcus Curtius. şi de asemenea. fun-damentalist sub raportul Mîntuirii şi al Revelaţiei. administrată fără cheltuieli de o aristocraţie rurală independentă şi cumsecade. Incomozi mai sînt oamenii din nord. decăzut din rolul său de capitală în favoarea monstrului de la Versailles a cărui albeaţă se ridică deasupra mlaştinilor îmblînxite cu cheltuieli mari. Bernini şi ajutoarele sale lucrează fără întrerupere. Liniile drepte fug spre infinit. propunerea clasică de a nu se începe altceva decît ceea ce poate fi terminat într-un interval înţelept. măreaţă şi simplă este oferită orgoliului Parisului care are nevoie de ea. Lucrările conduse de Orbay şi Claude Perrault încep în 1668. fără concesii. remunerat cu dărnicie. concentrată a-supra esenţialului. cu totul relativă. Bernini a cîştigat. Şi pe urmă la faţa locului se află si Le Vau. şi totuşi un refuz capital.. o lecţie ue italienism s-ar fi reînnoit neîncetat şi ea ar J. vetrele şi latrinele Ior • •. imposibilitatea de a duce la bun sfîrşit totul dintr-o dată. Zonele europene baroce . V. integrist în privinţa graţiei divine. printre care preferinţa regelui. Olaiis Romer măsura viteza luminii. al liniei drepte. proiectul său a fost adoptat. fratele lui si Mansart. O lipsă de măsură de fapt. într-o atmosferă pregătită pentru alte opţiuni. în a-propiere de iazul elveţienilor. La 22 noiembrie 1675. L. Cînd statuia soseşte la Paris. eventual. frustrat cum este de apropierea regelui său si. trecînd de la un bazin la altul.olandomanie. „Franţa care fusese atît de aproape să primească din partea lui Bernini cea mai frumoasă clădire din capitală nu mai ştia cum să procedeze cu sculptura sa si o ascundea. împotriva proiectului unui Lu-vru baroc a acţionat un concurs de împrejurări. prin economia de mijloace si armonia matematică a volumelor. Tapie a descriso bine. divizibil în diverse ' .

pînă la 30°/o prin masa compactă de misionari italieni si franceză si engleză în rest. Panta pe care coboară Italia anilor 1570 este o pantă care se cufundă în abisuri de indiferenţă şi lipsă de credinţă. straniul şi impresionantul mauzoleu al prinţului von Eggenberg şi neverosimilele vaze monumentale de parc. el dovedeşte că nu scapă de această fascinaţie. în Anglia conduce omenirea către noul său destin. radical false. este iberică în proporţie de 60%. în faţa Germaniei protestante din 167 nord seduse. pe coastele Africii si Asiei. italiană. Spinoza (da. clasicismul care se afirmă este **el al unei elite a voinţei. a ^^ Qare ^ ea nu l-a epmzat^au»^ ^^^ ^ dinţii Contrareforma? Capitolul XIV REVOLUŢIA RELIGIOASĂ Pentru o problematică în istoria religioasă Palate si biserici. Spania palatului La Granja onstrtuie. 166 • în Franţa. Dar această elită. dar teribil. a gîndirii. dar şi o evlavie larg răspmdită si care vine de departe. strictului secol al xvi Q construieşte meDar daca Austria dm 1WU ăfei elan mis. anexează şi construieşte în America. Barocă este Rusia. poate pentru că Europa care se revarsă peste limitele sale. Totuşi Austria catolică şi Spania lui Fiii p al V-lea. în schimb faţada palatului construit pentru prinţul Eugeniu nu este lipsită de sobrietate. tot lui i se datorează perpetuarea prin arcurile de triumf din 1690 ale sărbătorii — festa — baroce pînă la intrarea în secolul al XVTIl-lea. Dar RJ cît de frumoasă este răsplata! Iată un subiect minunat. dacă nu în Italia. Secolul al XVII-lea. este fundamental teologic. al accidentelor şi pasiunilor — acest hazard în secolul al XVI-lea se numeşte păcat — le-a lăsat să cadă deasupra marelui trup al Creştinătăţii occidentale. în stuc. fără ciocniri. g« ignori că astronomia este teologică şi că Dea-. Arta barocă. la ora secolului al XVII-lea. totuşi cariatidele contorsionate ale scării mari ne readuc din nou la cel mai autentic baro-chism. în ciuda tuturor eforturilor din partea atîtor istorici era pînă de curînd cea mai acceptată este de a nu denunţa absurditatea uzuală în legătură cu Reforma din secolul al XVl-lea. oarecum limitată. Dar şi Franţa carteziană înseamnă ea oare întreaga Franţă? Sau chiar întregul oraş care se năpusteşte din 1673 pîna în 1686 la opera* lui Lully*. cel puţin jumătate erau """' mult sau mai puţin radical în dezacord cu^ ce este potrivit să numim teatru* clasic". în pofida acoperişurilor. cea autentică. pretutindeni unde răsare. dar mai întîi biserici.Franţa ştiinţifică şi carteziană nu înseamnă ş^ Europa cea profundă.rt*-»i'7aT" i decis bastion al arhais-nult dincolo de limitele -lea. biserica Gesîi concretizează mai mult decît colonada bazilicii Sân Pietro. desigur. Cea mai periculoasă deoarece. Ea se redresează rapid si se îndreaptă către înălţimi. cupolele adînci din Graz. barocă este Boemia. totuşi. si unul şi altul si amîndouă în totalitate. Erlach are succes la Salzburg înainte de a fi consacrat la Viena. marile faţade curbate. Spinoza) sînt ere dincioşi. să gnoram Biserica rusă. lazurit. între 1660 şi 1699.'de la Cadmus şi Hermiona la Armida pe libretul lui Quinault_Ş1 Thomas Corneille şi cu decorurile lui Berain. a-poi imediat Franţa. în Olanda. De asemenea. Pentru ceilalţi este suficient barocul. Tot secolul al XVII-lea îl caută pe Dumnezeu. Există mai multe modalităţi. din prima fază. ajunsă în pofida depăr169 tării. ~u în spiritul biserica Gesu. în Franţa. în planul izbânzilor spirituale. această nou promovată în rîndul oraşelor foarte mari în ultimii ani ai secolului al XVH-lea. bîn-tuite aproape pretutindeni de îndoieli cumplite? Dacă vrem să nu înţelegem nimic din istoria religioasă a secolului al XVII-lea există un _ mijloc infailibil care şi-a demonstrat eficacitatea: să ne închidem în interiorul zidurilor P^ care hazardul politicii. la fel ca toate marile secole. Luvrul pe care Bernini n-a putut să-1 construiască. aceleiaşi perioade îndelungate a Reformei Bisericii. nu este ea oare caricatura eternei tinereţi austriece a unei Italii chinuite? Se cuvine oare sa spunem că Erlach este cu consecvenţă insensibil la fascinaţia exercitată de Versailles? Prin ordonarea marilor mase la Nymphenburg si la ^chonbrunn. cartes. cel rj__i. Newton. rnuiui * v~"vvil-lea. trebuie solicitat lui Johann Bernard Fischer von Er-lach*. Lui Daniel Mornet îi plăcea să repete că „d\n 350 de opere dramatice puse în scenă la P^rlp. culoare şi piatra o teologie. Peste mări. Dacă interiorul este bizar. autorităţii si inteligenţei. "i mod paradoxal. înalte şi fasonate. care s-ar fi încheiat odată cu moartea lui Luther (l546) şi a lui Calvin (1564). Dar ce se întîmplă cu Europa protestantă? Sau cu Rusia mişcării Raskol*? Ce se întîmplă cu comunităţile aşkenazim din est si cu comunităţile sefardite aflate în suferinţă. Europa este neîntrerupt barocă. Spania la început. Cît despre biserica colegială din Salz-burg. Lui îi aparţin si rotondele. de a nu vedea că secolele al XVI-lea si al XVil-lea aparţin. Căutarea nu se derulează fără ne_ înţelegeri. barocă este Austria. unei perioade care începe către 1500 si se . cel puţin în sectoarele cu adevărat vii ale Creştinătăţii catolice. de a-1 a-borda. bronz. fără suferinţă.

ci dorinţa. cu toate aparenţele contrare. Europa este pe cale să de-Protestanta. iar Reforma — un efort pentru o religie mai activă. în jurul unor raporturi constante de l la 2. şi îndreptarea atenţiei către dialectica numărului de oameni. a unei promovări totale. în favoarea Europei . reformat (calvinist. Mult mai puţin decît un sfert al Europei. motivul nu este năzuinţa construirii unei cetăţi laice. Germania. întreaga lume este instruită într-un oraş ca Geneva care seamănă. din 1627. Brandenburg. Este un succes. nu este subînţeleasă. Anglia. partida 171 este cîştigată. primul pas timid si un. Au rămas numai 15 000 000 de protestanţi faţă de 27— 28 000 000 cu 50 de ani mai înainte. In. pentru a se menţine astăzi. în pofida diversităţii sale. De la Ducele de Alba puia ia Wallenstein. umanitatea truditoare a erei teologice aflată în marş era pozitivistă. pe catolicii fixaţi în vechea polemică antiprotestantă si pe protestanţii liberali. de-a lungul Europei clasice. salută strălucitorul secol al XVI-lea. ralierea. Harta religioasă a Europei este turnată în bronz. e bine să reamintim aceste două adevăruri: 170 pe planul gîndirii. o redresare lentă protestanta. Acceptarea Europei protestante ca un tot. de-a lungul unei Europe dilatate la nivel planetar. în ciuda unor tensiuni trecătoare. Către 1570. către Elveţia. înseamnă a o lega de o anumită imagine a Renaşterii. Olanda. din Italia. Dar. Reforma intenţionează să vatăme cu nimic Biserica. harta din 1*750 este opusul. A tăia prima Reformă de prelungirile sale semnificative.spre deosebire de ţinuturile nordice care s-au raliat în masă la Reformă. de la colocviile din anii 1560 (mai ales Worms) pînă imediat după Revocarea Edictului din Nantes (18 octombrie 1685).percale să se confunde eu Europă bogată. cauza protestantă este pierdută atît din pricina raportului de forţe politice şi militare. realitatea numărului este cea a . Mult mai puţin decît un sfert al Europei. Şi mea acest sondaj foarte aproximativ nu ţine seama de calitate: 50% din nobilimea franceză 'J ţO°/o din burghezie aderă la Reformă. populaţia protestantă creşte neîntrerupt pînă la sfîrsitul secolului al XTX-lea ajungînd la cele 40 de procente din 1570. Dintr-o singură lovitură sînt măgulite trei tipuri de conformism. De acum înainte. 2 la 3.termină între 1680 si 1690 în mijlocul celei mai crude. în mare. Această solidaritate poate fi evaluată în momentul marilor crize. elita sudului a făcut-o individual. De la 22—23»/o. 95% din Europa protestantă este în secolul al XVII-lea. Contralovitura se organizează: este mai curînd o cruciadă decît o misiune. Astfel. la asimilarea luteran = maur. cît si datorită dinamismului Reformei catolice. la mijlocul 'secolului •<al XVill-lea. între 1630 şi 1635. si o revenire a ba-lansierului mai aproape . Atunci să urmărim realităţile numărului. din Scoţia pînă în Ungaria). Abia după trecerea lui se sfărîmă totul cînd cosmosul aristotelic se şterge în faţa ni'versului infinit al marii naturi algebrice a constructorilor lumii moderne. Către 1635. ştergînd de pe hartă o parte a Germaniei. prin intermediul liberului examen. întrucîtva nesăbuită. Dacă aderă şi Franţa. baroc a urmat. aproape întreaga Anglie trece prin fascinaţia unităţii. e-piscopaliană sau nu). secolul al XVI-lea este ape jn întregime solidar cu timpul care îl ecede. înseamnă a tinde spre un stereotip solid care are avantajul că-i satisface concomitent pe raţionalişti. Europa protestantă echilibrează. O treime din protestantismul Bisericii. mai convingătoare. Este o cursă pentru naivi? Nu neapărat. simplu efect de recuperare. Dacă Bisericile Reformei desfiinţează preoţii si călugării. Pacea din Westphalia este un miracol: ea decurge din disensiunile taberei catolice învingătoare. Apoi. în numele sacerdoţiului universal. exceptînd regula celibatului. .ale secolului al XVI-lea. către Ungaria. profund solidară.raportului dialectic dintre nordul si sudul Europei. cu începere din 1640 frontierele se închid. Pentru a o evita. O altă problematică: acceptarea lumii protestante ca un tot. schisma este un accident. probabil. pe drumul lung si anevoios care suie către epoca Luminilor Raţiunii. cu o mare mînăstire benedictină în care rugăciunea alternează cu munca. anglican.este mai rapid într-o Furopă protestantă . catastrofa demografică. Europa catolică. urmează reculul. în plus. chiar si cei mai buni cunoscători ai secolului al XVÎ-lea s-au lăsat prinşi în ea odinioară.hărţii din 1570. moment ezitant. prin. Din timpul reculului . către eliberarea de obstacolele viziunii creştine. Nu se mai trece de la o Biserică la alta. dezechilibrează total echilibrul de forţe. Polonia unitariană. dar ce sfert! Anglia şi Olanda. din Polonia unitariană (sociniană) către ţinuturile maritime tradiţionale de Refugiu.•JUrUl lui ]57°. Nordul a beneficiat fără întrerupere din 1550 pînă la 1700 de o imigraţie de • calitate a elitelor din sud raliate în proporţii apreciabile la Reformă: din Tările-de-Jos către OlandaZeelanda. ele sînt deja tari bogate. l la 3. Schimbarea subită este dată d* aprofundarea născută din efortul Conciliului <}p la Trento. dată precisă. In Franţa. Dacă îndepărtăm dublul avatar sectar si unitarian rezultă un protestantism al Bisericii: luteran (Confesiunea de Augsburg. mai întreprinzătoare. element -hotărîtor. potrivit modelului spaniol. din Franţa. Ţările protestante erau ţările sărace. 40°/0 de o parte faţă de 60% de cealaltă.această privinţă. dintre neînţelegeri. vin. Revoluţia engleză sfirşeste prin a compromite totul. cu a sa Renaştere pagină şi cu Reforma. cu două treimi din populaţie şi nouă: zecimi din burghezie.de 'adevăratul echili* 172 Sporul demografic .

Cea mai mare parte a emigraţiei irlandeze din secolul al XVlI-lea nu reprezintă pentru Spania care: o acceptă un cîstig substanţial în tehnici si capitaluri. Nimic nu este mai ieid decît o frontieră instituţionalizatâ. probleme fundamentale şi totuşi nu mai esenţiale decît a fost în secolul al XVII-lea interminabila si omniprezenta problemă a graţiei divine* şi acea înţelegere. După refluxul din secolul al XlV-lea si aţ XV-lea. el omul continuităţii? Ar fi oare revoltător să ni-1 imaginăm. Relaţia pe care de la M a x Weber încoace unii încearcă s-o stabilească între etica protestantă (confundată cu sistemul etic al calvinismului) şi dezvoltarea capitalismului. în secolul al XVII-lea. aşadar. dintr-un refuz al evoluţiei. pre asceza muncii. Wilhelm Taciturnul şi ' alţii? In secolul al XVII-lea. a fost complicată în mod inutil. o mare şansă a Europei clasice. mai mult sau mai puţin. • : •• • '"•••'' Istoria unica a Bisericii Trebuia să ne eliberăm de problemele false nentru a ajunge la esenţial. s-o numim mai simplu marea ascensiune către nord. Acestea sînt frontiere care nu se încalcă. este un catolic liniştit şi fură probleme. iar Colbert care vrea să-i pună pe călugări la muncă şi să constrîngă mănăstirile să ofere săracilor supa populară. mania muncii. Cum? Prin camătă? Este o răutate veche. Dar întregul secol al XVIl-lea participă la această bogăţie. . evident. si el vechi-tes-'. Din acest motiv. o Biserică a evenimentului. nu se trece. dezvoltare. el înseamnă realitatea comunităţilor ţărăneşti izolate de căile de comunicaţie. cum este si firesc. a transcendenţei lui Dumnezeu. într-o oarecare măsură. Un fapt este sigur: această frontieră care s-a conturat între 1521 şi 1534 (excomunicarea lui Henric al VllI-lea în Anglia şi afacerea placardelor în Franţa) este o frontieră asupra căreia. o schismă gratuită. Cum necum oamenii s-au îmbarcat de o parte sau de alta. în condiţia de minoritari sînt mai mulţi protestanţi deci t catolici. . cu învrăjbirea si violenţa sa. caricaturi implacabile chiar de calvi-nisti. de regulă iluzorie. Vor în ţările protestante catolici virtuali care mulţumi să fie protestanţi răi şi mulţi într-o ţară catolică care nu vor nă175 se cozui decît să fie răi catolici. Dezvoltarea mai rapidă a ţărilor protestante este :neîndoielnică. Descartes şi Colbert ar trebui să fie protestanţi. 1(540 si 1750. de o parte şi de alta a frontierei sacralizate. Să fim de . Simplificarea pilărească. Jan-Predestinaria-rt catolic. în. Problemele c'ire au agitat conştiinţele creştine în secolul al XVI-lea sînt. cu tendinţa lui spre radicalism şi ~iri" clinaţia către erezie. a minorităţilor de refulaţi ai bogăţiei. să spunem doar atît. schismele chiar. cu uşurinţa sa de comunicare. Protestanţii calvinist! şi evreii clin diaspora sefardită s-au găsit de cele mai multe ori. Refugiul cu pasiunile'şi gustul său pentru conspiraţie. Este o minoritate rezultată dintr-o opţiune individuală care presupune de la început o selecţie sub raportul calităţii. Timpul revoluţiei ştiinţifice este şi cel al Reformei prelungite. în această situaţie. în instituţii si totuşi. creşterea intransigentelor reciproce cînd se pierde nădejdea unei convertiri masive a părţii adverse plasează minorităţile protestante din sud într-o situaţie dificilă. aproape paralizantă. Cu atîţ mai mult cu cît catolicii englezi reprezintă un caz aparte. această mare mănăstire secularizată. Şi to-tuŞi. Dar şi mai simplu. în plus. trecînd dintr-o Biserică aîît. dar mai ales calitativ. se îmbogăţeşte cum se îmbogăţeşte orice comunitate organizată. A-tunci se precizează marea diaspora. decît acest încrezător în oameni. formarea minorităţilor germinatoare de favori-zaţipersecutaţi. nu se mai revine. cu dezvoltarea: economică. Dar Descartes este un bun catolic. ca la Geneva. recunoaşte oare în suc-cesul^ material: semnul că este 'un ales? Este cJ^?t?r> dar in realitate . în Anglia. Mai serios ar fi argumentul des-173 &. să privim hărţile din 1570. Cît despre Leibniz. căruia i se oferă purpura de cardinal. Reforma. mai trece. dar ea nu se datorează numai • adeziunii lor la Reformă. diversităţilor de acum încolo consolidate de ]<^ cui obişnuinţelor şi al istoriilor mistificatoare subzistă totuşi. trecerea de la cosmosul închis . secolul al XVI-lea este un secol de mari valuri religioase. o istorie unică a Bisericii. Calvinismul.secolele al XVl-lea şi al XVII-lea. se poate oare imagina un catolic mai perfect decît acest om care a împins spiritul de conciliere pînă la a inventa calculul infinitezimal. înseamnă.acord cu Max Weber în privinţa valorii practice: a: conceptului de predestinare? Calvinistul vechi-testamentar din secolele al X Vll-lea si al X-VI-IMea. Societatea calvinistă.ca Justus Lipsius. ignoră acest test şi se abate de la ac-practică. inferior ' sub raport cantitativ.'adică dintre toate Bisericile reformate de la formula luterană din 1580. reprezintă negativul acestei bogăţii Marile valuri religioase nu se vor retrage înainte de 1680. mod normal. aderarea la catolicism a rezultat. credincios Bisericii sale. Bisericile riguros fidele teologiei calviniste sînt de cele mai multe ori mî_ noritare. Aşadar. acestui fenomen de Refugiu.puţin concludent. oricît ar risca. Accentuarea frontierei separatoare în secolul al XVII-lea. . dar. Liberul examen. în p r. în . P» Descartes cu treizeci de ani mai înainte si cu şaptezeci pe Leibniz. si care este constrînsă la reuşită economică.catolice apare un contra-flux. Dintre toate Bisericile Reformei. Este o frontieră care nu se mai trece. Dezvoltarea mai rapidă a Europei de nord se datorează. în favoarea Europei protestante trebuie trecută. rămas pînă la sfîrşit.. poate. Este o elită care nu trebuie pierdută. din secolul al XVI-lea. aproape exclusiv.

la început. cea mai glorioasă podoabă a Europei protestante. foarte tîrziu Franţa la întîlnirea dintre secolul al XVI-l'ea cu al XVII-lea. în Franţa o primă fază de reformă. preocupă rii de a edifica o Biserică năzuind să fie ase~ mănătoare cu Biserica apostolică. O a doua fază. încercare de sinteză între teo-centrismul regăsit al primei Reforme şi bogăţia tradiţiilor şi a formelor moştenite dintr-un îndelungat trecut medieval. în ţinuturile de limbă franceză Contrareforma devine cu adevărat Reformă catolică. Astfel îşi unesc eforturile multe curente reformatoare. si se scandalizează de rutina mulţimii. acest Petrus Aurelius care disimulează insuficient marea . Aceasta din urmă fusese într-o primă etapă. ca un flux al marilor valuri religioase sînt patru faze importante. se consumă între 1520 şi 1540. pe Biblia curata^ de glosele sale. şi una dogmatică.in". dar factorii lor s-au inversat. de păgînismul din sate. de ruinarea Bisericii si de descompunerea clerului. Cei care împreună cu Luther văd în gratuitatea Mîntuirii însuşi nucleul Revelaţiei — orice participare a omului la Mîntuire pare. în Spania unde dobîndeşte un caracter mistic în vremea Sfintei Tereza şi a Sfîntului Juan de la Cruz. Sensibilitatea cosmologică a secolului al XVIl-lea constituie una dintre dimensiunile sensibilităţii sale religioase. Reforma catolică este. slăbiciunea sa cînd se angajează în dialog cu Biserica catolică. în istoria religioasă a Franţei dintre 1520 si 1680. simultan. Biserica „sărmană" a lui Calvin. corespunde difuzării unor curente alimentate de elanuri individuale si de o inspiraţie _uterană.ire ale conciliului de la Trento. Această perioadă este perioada Bisericilor reformate. debarasînd gîndirea religioasă de greoiul raţionalism tomist lasă cîmpul liber pentru afirmarea unei dogmatici î?1' temeiate fie pe misterul Bisericii moştenite. justificarea unei rupturi cerute de o opţiune: Mîntuirea prin Credinţa simţită drept axul central al Revelaţiei. ea îi ras 178 nde printr-un stîngism contrareformat: deja ^U c de perceput în principalele definiţii doc-u. ea se află în centru. devine conştientă în toată Europa. cu al său Trăite de l'amour de Dieu. de către dogmatica „Instituţiei creştine". în mie-^ ii disputei se află cea mai veche problemă \ dogmaticii creştine. inutil de către a doua fază doctrinară şi instituţionali-zantă a Reformei. problema Mîntuirii. n sensul spiritului ecleziologic corespunde. Unitatea se sfărîmă în privinţa acestui test de ortodoxie. De acum încolo. trăită dureros. de acum înainte. Pre-larea individuală de cîstigare a Mîntuirii 177 cedează întîietatea. despre Mîntuirea prin Credinţă. în timpul nesfîrşi-tului conciliu de la Trento. Şi ea îndoctrinează. Amîndouă conceptele sînt prezente.la universul infinit al ştiinţei moderne a fost resimţit imediat în implicaţiile sale religioase. Reforma catolică pe pămînt francez depăşeşte două culmi: una mistică prin sfintui Franţois de Sales*. Toţi sînt pentru sau contra lui Luther^si a conceptului de Mîntuire prin Credinţă. Dincolo de^cadrilaterul luteran din nord de a--ttn constituit. în timp ce teologia nominalistă. Intre cele două Biserici care revendică fiecare pentru sine exclusivitatea tradiţiei vechi şi a caracterului apostolic — istoric si spiritual — apare implacabila dialectică a excomunicării. Lucrurile evoluează cu totul altfel cînd Contrareforma* atinge. aşa cum apare structurată în Cartea Actelor (Noul Testament). „jumătatea de secol" a sfinţilor. Contrareformă. profund reformată în spiritul teologiei augustiniene de după 1630. Pe aceste baze se constituie o nouă Biserică. ei îi opun vechiul spirit ecleziastic al identificării cu cu-vîntul lui Dumnezeu si al confirmării Sfîntului Duh. considerată în întregime ca o perioadă a Reformei. care corespunde primăverii tumultuoase a nordului. în acelaşi timp. fără legătură cu marea operă a lui Dumnezeu — resping caracterul apostolic al Bisericii. A-cest fapt este esenţial pentru a înţelege protestantismul francez din secolul al XVTI-lea şi. ea răspunde tensiunii: Biserică adevărată şi Biserica falsă. Din 1480 pînă în 1520 se consumă o etapă de inversare a tendinţei. în Italia. In prima jumătate a secolului al XVII-lea. adică pe textele canonice. Mîntuirea prin Credinţa dată. La această experienţă. Luther răspunde. Se caută însă adevărata Biserică. cu excepţia Angliei. aproape pretutindeni sacrificat. Stîn-gismului protestant de circumstanţă. în cursul acestei prime faze mediteraneene. nodul oricărei experienţe religioase din secolul al XV-lea. o fază de preliminarii îndelungate. O elită religioasă. „plantate" în Franţa şi în întreaga Europă centrală. 1/6 pe un teren pregătit în felul acesta izbuc-te ţa periferie conflictul lui Lutlier. Patru faze: mai întîi. în afara Germaniei este afectată întreaga Europă. într-o manieră radicală. înainte ca nebunia antisemită a poporului mărunt de „vechi creştini" să-i sucească gîtul. Mult mai mult decît prima Reformă luterană. nehotărîndu-se să ajungă la ruptură. mai evident reformată. de indiferenţa unei părţi a elitei. care este si o elită intelectuală. Spiritului ecleziastic rezultat din succesiunea istorică. Ea este perioada cuceririi atotputernicei Church of England. A treia fază este aceea prin excelenţă n Reformei catolice. Să luăm exemplul Franţei: 35% din Europa. instituţie care a pierdut partea esenţială a ceea ce i s-a încredinţat spre păstrare. el este infinit mai vizibil în jurisprudenţa Inchiziţiei din t-'-rile mediteraneene. cu abandonarea unei reforme oSm în continuitatea Bisericii vizibile. acest Cârmei la Paris. în conformitate cu cea mai veche tradiţie a Bisericii. bineînţeles. Este o fază evanghelică şi care. Această mişcare s-a născut în sudul Europei. blasfematorie si absurdă. fie pe continuitatea regăsită a tradiţiei străvechi. nu cîştigată ar fi singura care s-ar potrivi cu imperativul încarnării. o bogăţie ieşită din comun si o excepţională influenţă. prin totala gratuitate. prin Berulle* si mişcarea ecleziastică a fundamental ismului episcopalian.

Secolele al XVI-lea şi al XVII-lea formează. cîteva comunităţi evreieşti din vest caută să reînnoiască scolastica maimoni-diană împotriva asalturilor din partea raţionalismului deist de la Juan Prado la Spinoza. solidar ci nnglicanismul si nu cu sectele. ~ filosofii se străduiesc să-i muleze ultimele consecinţe prin cîteva piruete — dar perfect coerentă. Oamenii nu se bat decît pentru ceea ce este esenţial. prima faza a tf'fnrmei între începutul secolului al XVI-lea S începutul celui de al XVII-lea. o istorie inversată. relaţia dialectică Biserică/Cuvîntul Domnului) si succesiunea apostolică în Biserica vizibilă. o parte (primatul tradiţiei străvechi cuprinse în Sfînta Scriptură. în umbra lui Pinoza se constituie un raţionalism* anticreş-In> care nu se mai limitează' la pălăvrăgeli des-n!LaVerroismul aristotelic. nivelul din 1570—1600 nu se regăseşte înainte de 1690—1700. puritatea doctrinară a Judecătorului adevăratei Biserici.. Pretutindeni. Anglicanii sînt de multe ori mai ferm calvinist! decît cei p* care oamenii încep să-i numească. Henry de Laval. o culme între două văi. Pentru. Sub raportul numărului de oameni. în sfîrşit. După această perioadă. să înT em aşadar cu ea. încă din 1750.~ se sprijină protestantismul francez. Divizarea a fost o mărime variabilă dependentă de bogăţie. pe e.o epocă de douăzeci pînă la douăxeci şi t-inci 'de ani de progrese strălucitoare. puritani*. în momentul în care. concomitent. întîlnirea mîntuitoare a lui Dumnezeu şi a lumii în punctul de impact al întrupării Cu-vîntului în Hristos. pe de alta. Intre cele două Europe se află o distanţă de o jumătate de secol pe care o regăsim de-a lungul întregii istorii. urrnînd linia stîngii' carteziene. în schimb. episcop în Lucon. un raţionalism care o viziune disperată asupra lumii. de fapt. autoritatea evenimentului unic. Este o istorie sincopată. Biserica anglicană afirmîndu-şi cu . Biserica Anglicană reuşeşte să menţină echilibrul. savant. mai multe probleme frărnîntă lumea protestantă în funcţie de geniul naţional şi de structura ecleziastică. nivelul este staţionar înainte de a surveni refluxul.' ea este obligată să lupte în afara şi în interiorul ei împotriva stîngismelor succesive care o determină sa separate extrem de vigilentă şi faţă de una Şi faţă de cealaltă dintre cele două ramuri CU-Ţ Prinse în glorious comprehensiv eness. Aproape toată suflarea gînditoare alege filosofii. si Ilenry Arnauld. în afara Bisericii. în secolul al XVII-lea. Biserica anglicană a căutat să realizeze depăşirea dialectică a teologiei calvine. Tensiunea se situează şi de o parte si de alta a dificilei via media practicate de Church of En-gland. 180 Reforma este mai întîi protestantă. Ea păstrează cu atît mai rm d°gmatica calvină cu cît insistă mai mult 181 pe originalitatea sa ecleziologică în interioru] unei lumi protestante de care o leagă totul Biserica anglicană a anilor 1610—1630 Cn noaste scurtul său secol de sanctificări. la secolul al XVII-lea rusesc) reprezintă. Stîngăcia Conspiraţiei „prafului de puşcă" a fost un factor decisiv în mişcarea de rapidă absorbţie a dizidentei catolice. Primăvara Bisericii înfloreşte în nord şi ea este protestantă. în mare. urcă mai lent în sud. deschis către noutăţile ştiinţei. La începutul secolului al XVil-lea. nimeni nu are dreptul să ezite. pe de. Bisericile se lasă dizolvate din interior: ele vor prezenta atunci în locul Revelaţiei creştine o contrafacere grotescă. mai specific francez. mult mai sever dedt cel din urmă cu cincizeci de ani: el aduce iarăşi Europa protestantă de la 28000000 de suflete la 15000000 către 1650. cu 179 siguranţă. preţul respectării tuturor tradiţiilor ce vin din trecut îl constituie rapida dispariţie a opoziţiei catolice. de asemenea. „protestanţii" şi „janseniştii" tradiţiei. între timp. Situate. Europa protestantă Odată ce această solidaritate a fost consacrata. recusaiicy. secolele noastre al XVI-lea şi al XVII-lea. Preţul acestei calităţi si. împotriva unei Biserici oficiale reformate de sus se ridică mişcarea raskolnică. în fruntea Bisericii se află un episcop pios. apele se retrag pretutindeni odată cu discreditarea liberalismului teologic protestant si apare contraofensiva antropocentrismului catolic şi formele reînnoite ale umanismului creştin. din punct de vedere istoric. o perioadă mai scurtă de reflux profund între perioada de direcţie luterană şi perioada de direcţie calvină şi o fază de jumătate de secol de pVoprese mai lente. o jumătate de secol mai tîrziu.figură a lui Saint Cyran. din 1600 pînă prin 1640—1650. pînă la Renaşterile care aduc iarăşi Bisericile pe planul Revelaţiei. fără un echivalent exact în altă parte. se împarte " trei perioade alternate şi destul de bine de-frite. Epuizarea atinge mai repede nordul. Secolul al XVII-lea ortodox (ne referim. papist sau roman catholic. a-si păstra această originalitate. între cele două ramuri ale unei alternative puse astfel. episcop în La Rochelle. apoi în Europa catolică. mai întîi în ţările protestante. atrăgătoare şi durii In momentul în care ar fi avut nevoie doar să fie ele însele. în istoria religioasă. ele sînt profund asemănătoare. episcop în Angers a căror învăţătură este o capodoperă rar egalată ce ştie să popularizeze fără să piardă nimic dintr-o teologie de esenţă augustiniană. dar o istorie profund unitară. devotat total doctrinei riguroase a Cu-vîntului Domnului. ea nu poate scăpa de îngrădirile tradiţionale. Această perioadă de front comun al Reformei catolice durează în Franţa. Prin asta trebuia să începem. Henry de Barillon. este faza augusti-nismului practicat cam din 1650 pînă în 1680— 1690. Pînă în JuruMui 1635. iar seva atinge sudul unde se desfăşoară Reforma catolică. Pretenţiile descind la nivelul clerului de jos în timpul episcopatului lui Choart de Buzenval la Beauvais şi a celor trei Henry în vest. una contra alteia.

cea a quakerismului* lui George Fox (1604—1690). calvinistă severi. ciumă şi foamete. persecutaţi din pricina anticonformismului lor social (pălăria înfundată pînă la urechi pentru că nu si-o scot decît în faţa lui Dumnezeu) si a nonviolenţei întrucâtva agresiva. istoriei conentale. în timp ce Virginia. prăbuşirea europeană a pro183 testantismului. cu Henri Jacob. Bastionul 'hno'1 a~ not a fost nimicit. Adevăratul puritanism se dezvoltă mai puţin în exteriorul Bisericii cît în interiorul eî. Printre '"tizanii Reconcilierii se află Richard Baxter . 1640. ei îşi subliniază preferinţa pentru dogmatica gratuităţii absolute. „non nforffiismul" activ se uneşte cu două curente: C° radicalismul ecleziologic al congregaţiona-i tilor şi niai ales cu cel al independenţilor. eveniment fundamental. vom vedea. departe de a fi ultra-cal-vinişti. devine mai ferm faţă de via media si faţă de gloriouf prehensiveness a Bisericii anglicane. potoliţi la a doua generaţie. în aceste condiţii. Şi totuşi nu se produce nimic. tre-cînd prin sectele sociale ale Nivelatorilor ~ Levellers — ai lui Nicolas Fermat si ai imposibilului si primitivului John Lilburne (1614?— 1657) la Diggers (săpătorii după nivelatori) si apoi la Community with Freedom ai lui Gi-rard Winstanley (1609—1660). în afara prezbiterianismului Scoţiei. o minoritate anti-predestinariană cu Smyth şi Helwys. după efemerul succes al „prezbiterienilor". Cu 120 de ani mai lîrziu. De aici rezultă opţiunea protestantismului francez: între liberalismul prezbiterienilor şi teologia calvinistă a Bisericii episcopaliene. dimpotrivă. !rn Connecticut pînâ în Rhode isiand şi în Massachusetts. imediat după Dordrecht. Totul a cedat pe continent-proape totul a fost amputat. din această pricină. Structura episcopaliană a Bisericii anglicane este ni-'™"ta între 1640 şi 1645. şi o reacţie socială cu coloratură religioasă. Ei dau înapoi în raport cu articolele de la Lani-betli (profesiune de credinţă a Bisericii anglicane. de la numele palatului de la Londra al arhiepiscopului de Canterbury) ale Bisericii episcopaliene. cum s-a afirmat de prea multe ori. Dacă an-glo-saxonii păstrează din secolul al X\ Hea gustul pentru experienţa religioasă rădica a. ataşamentul lor. noului primat de Canterbury îi este propusă pălăria de cardinal. Şansele sectare sînt slabe atit timp cît Biserica anglicană rămîne credincioasă liniei calviniste. politica r^r" gioasă a lui Laud este o pură provocare T '" sărirea din 1640 este un refuz urcat din adîncuî^ In realitate. H găsim'în Olanda. sînt meniţi unei cariere frumoase în America. prin Laud (1573—1645). un moment se mizează pe unire ca în timpul Măriei Tudor. în fapt. mai veche si "mai nobila. apoi în curind în America. La Roma. o reacţie religioasă. 184 T ebuie să admirăm moderaţia reacţiei imedupă W60. ^ eacţia din 1640 care provoacă acea nevero-tin f explozie aParţine. Vechiul puritanism este reprezentat poate în şi mai mare măsură de marea familie baptistă. în 1633. •ceşti „paraşutaţi" de două ori suspecţi. de la materialismul creştin al lui Milton*.? Scandinave pretutindeni sînt numai sfărîi -turi şi ruine. Aceşti sectanţi blînzi ai religiei spiritului pur (The light wl-thin). adică Particular Baptism. Revoluţia engleză este o dublă reacţie. luteranii germani au 'f06' zdrobiţi de război. în zece ani. de asemenea. Atît timp cît Biserica Anglicană rămîne fermă pe poziţiile protestante din secolul anterior. este populată de o emigraţie de 'puritani" în spirit. acel General Baptism si o majoritate solidară de gomarieni predestinarieni. Cazul prezbiterienilor din Scoţia este foarte clar. triuin-JLU «independenţilor" si al „sectarilor" (1647— J"49) este prea zgomotos pentru a fi durabil. în timpul înscăunării sale. Biserica anglicană se angajează într-o luptă severă împotriva a ceea ce refuză chiar şi linia extremă a anglocatolicismului. totul se prăbuşeşte. Anglia traversează experienţa germană a primului anabaptism. Lecţia a fost înţeleasă. dar iată că sub Carol I. Din 1645 pînă în ^ °47.vigoare prin ea însăşi dreptul la catolicitate. In • f curajoasei Glande şi a îndepărtatei Penim?. Din această eflorescentă uneori grotescă şi aproape totdeauna chiţibuşară si odioasă se desprinde o experinţă autentică si durabilă. liberali pe care-i stînjeneşte rigurosul predestinarism al Bisericii oficiale. Era o subestimare a ataşamentului pe care devotamentul britanic îl nutrea faţă de Reformă. al întregii istorii religioase a secolului al XVil-lea. ea limitează cu stricteţe tentaţia non conformistă. Biserica anV^ană" închide paranteza si reia cursul pri' iumătăţi a secolului al XVIL-lea. sînt. dar Je-eati de Biserica anglicană. în epoca lui William Penn. în afara Bisericii şi. ni norul căreia. ea devia/ă. O parte dintre puritanii de la începutul secolului al XVJl-lea. domneşte un clima-înţelegere şi de libertate. cel puţin. la seif baptism. el se îndreaptă rapid împo' triva cauzei pe care pretinde că o slujeşte" Distrugerea brutală a oricărei forme de Biserică vizibilă conduce la proliferarea anarhică a experienţelor religioase. minat de liberalist 182 idar lipsit de vigoare şi de importanţă. după experienţa edificatoare c ' Bacilor tiranici ai libertăţii.

uimitorul povestitor clin Pil-grim'a Progresa.• care îl leagă cu continentul protestant şi p3* ^ catolic. cu augustinian care izbutise să stră-frenezia aristotelică din secolul Dar ""'' desi§ur> în beneficiul insulari taţii. protestanţii au obiceiul să adauge doxologia: „Ţie îţi aparţin în veacul veacurilor împărăţia. anglicani. dar savanţii săi creştini nu mai sînt creştini. marele Berkeley face parte din secolul al 185 XVIII-lea. • profund individuală. calviniŞti. Biserica anglicana se vede silită. S-a spus de multe ori că Penn fusese pentru secta quakerilor. Pentru toţi teocentricii. măreaţa severitate a legilor materiei. iar Mîn-tuirea prin Graţia divină este cimentul tuturor teocentristilor. spune Luther în . prin promulgarea Actului celor cinci mile (care in 1664 interzice pastorilor demişi rezidenţa la mai puţin de cinci mile de vechea lor parohie) îndreptat împotriva celor mai compromişi dintre pastori în excesele din perioada revoluţionară . o sî-cîialâ măruntă. apasă di greu. După 1689. presiunea Europei c-U tolice în cursul domniei ultimilor Stuarti srâ exercită din nou. de care totuşi îi este silă. Idealismul radical al lui Berkeley. Dar dezlănţuirea unei i. la o politică de front comun cu ansamblul sectelor protestante separate de Biserica anglicană. Dumnezeu e cel care străbate abisul. El este cel care atrage prin dragoste vremelnicia omu-hii păcătos si mărginit. secolul al XVII-lea pro-t stant şi catolic simte dureros puterea si transendenţa lui Dumnezeu. „împărăţia. mai mult decît quakerismul. ştafeta este preluată chiar in sinul Bisericii anglicane. Toată această luptă este dusă fără convingere. în comparaţie cu Fox. episcop anglican de Cloyne. non-conformismului englez? Predestinare şi reprobare pozitivă Continuitatea liniei de interes a evoluţiei ecle-ziologice în interiorul protestantismului en$ ^ va fi mascat. un secol al XVIII-lea englez d paradoxală savoare creştină înainte" chiar H° marea Renaştere care poartă amprenta lui" Tni Wesley* (1703—1791). luterani. Prin William Penn.Nopţi a Sfîntului Bartolomeu" pentru puritani în 1662. Este o mare ispită pentru anglocatolicism. viaţa protestantismului englez în a doua jumătate a secolului al XVII-lea pare să se fi refugiat la periferia Bisericii anglicane. . totuşi. antrenat de predicatorii din clasa socială a unui Benjamin Koch (1640—1704) şi mai ales John Bunyan (1(528— 1688). catolicii augustinieni vorbesc despre Graţia divină eficace.|lr615__1691) care lucrează la necesara armoizare între tendinţele episcopaliene şi pezbite-"iene ale protestantismului englez. adia. Biserica anglicană apare în continuare în fruntea gîndirii erudite şi ştiinţifice. catolici augustinieni acesta este esenţialul. a doua jumătate a secolului ai XVI 1-lea este aparte. dar gîndirea comună. toate acestea invită omul să-şi dea seama de distanţa care-1 separă de sursa iniţială a oricărei ordini si puteri. Celor şapte precepte tradiţionale ale Predicii duminicale. Toţi cei care au cunoscut măreţia lui Dumnezeu. din-oio de Malebranche şi Descartes se leagă de nL-. către El întru Dumnezeu prin Hristos în veşnică împărăţia cerurilor care este si care Va fi. Nu oare America este aceea care încă din secolul al XVII-lea pune ba/ele. El realizează impactul. Religia din secolul al XVII-lea este o re. ultimele căi ale unui cartezianism reştm. Baptismul se răspîndeşte. este aceeaşi. ceea ce a fost odinioară Menno Simons pentru transformarea imposibilului anabaptism în baptismul viabil. calviniştii precizează în^ secolul al XVII-lea predestinarea pentru Mîntuire. în momentul în care. poate.s-Pfiora. postulatele de sfinţenie ale vieţii eterne si condiţia omului supus păcatului nu pot concepe nici cea mai neînsemnată colaborare a omului la Mîn-tuire. Cîteva se•erităţi nu pot fi împiedicate. vreme îndelungată. Church of England. apostol persecutat al educaţiei populare. Renaşterea religioasă. Anglicanismul mai cunoaşte cîteva zile senine. La fel ca secolul al YV'I-lea protestant. Politica. In această privinţă există un front comun al oricărei reforme a Bisericii. chemat.t!^ Vefhi Curent al Bisericii anglicane. comparată cu situaţiile contemporane de pe continent. după cum se ştie. ln Totuşi. în Irlanda. începînd din 1678. strînsa unitate de preoa 186 . Oeorge Berkeley* (1685—1753). puterea si gloria" lui Dum-nezeu — iată o preocupare comună a creştinilor din secolul al XVII-lea.ea/ă pentru o durată îndelungată. spre o carieră strălucită în America. dar generaţiei de savanţi teologi din prima jumătate a secolului al XVII-lea îi urmează o generaţie de administratori destoinici şi de credincioşi literaţi. puterea şi gloria". nu este departe. ieşită dintr-o experienţă comună. iarăşi. seva începe să urce din nou încă din primii ani ai secolului al XVlII-lea. o dată cu Malebranche* (1638—1715) dispare pe continent ultimul şi cel mai mare dintre filosofii creştini ai Europei catolice. după Male-Dranche. să participe la viaţa ka. anticipînd. proletar. este. Formularea este nuanţată. Iată de ce spre deosebire de prima jumătate a secolului al XVII-lea. qunkeris-muî se organi/. . Reîntoarcerea la Bi-hlie examinarea imensităţii creaţiei cu luneta si microscopul. cu DK-sent. indică. restul înseamnă literatură. Luteranii insistă asupra Mîntuirii prin Credinţă.

că Dumnexeu după întrupare este indisodabil de întrupare. să atingi Absoluta Bunătate a Dorr?' mului. adică teologia luterană a Euharistiei. Predestinat — cuvîntul este întrebuinţat de mai multe ori în epistolele pauline. nu a denunţat primitivul' antropomorfism pe de o parte. predestinarea ţa Veşnică fără a admite predestinarea mite la Viat 189 la osînda Iadului a celor Condamnaţi. 187 Dar aceşti creştini obsedaţi mai nnilt i gioria unică a lui Dumnezeu decit de desti^l lor individual sînt totodată clerici. Cuvîntul întrupat în persoana lui Isus. 1-a alăptat pe Dumnezeu..limbaiul său de tehnician. spune Luther. proba ubicuistă pentru lumea luterană. aceste probe născocite de spirite tăioase se învecinează cu ridicolul si ticăloşia. adică pe planul Eternităţii. Spiritul logic al lui Calvin s-a lăsat cucerit de problema centrală a Reformei: gratuitatea Mîntuirii. în Ilristos. în secolul al XVll-lea. Probele luterane si ortodoxe sînt probe asupra lui Dumnezeu. această religie a principilor si savanţilor laici. Niciun teolog protestant sau catolic. Judecate la suspiciune. nf . A-l recunoaşte cu adevărat prin experienţa personală a Credinţei este semnul tangibil al trecerii de la moarte la Viaţa veşnică. cea mai puţin prigonitoare a ortodoxiei.Maria. fiecare Biserică este mai puţin sensibilă la fondul comun de-cît la originalitatea proprie. probele calviniste si catolice nu-1 aduc pe Dumnezeu decît prin fiinţa omului.' in iirnb°~ tehnic. Dar să ne ferim de verdictele anacronice. nu a curăţat glndireâ teologică de această problemă. veche de 17 secole de vreme ce apare pentru prima oara în secolul al IV-lea. Mulţi. pe de alta. adică predestinat la Mîntuire. al participării în afara timpului la viaţa durn-nezeiască cu Hristos. Două dintre ele sînt celebre: proba prexbiteriană din Dordrecht pentru lumea calvinistă si proba celor cinci propoziţii pentru lumea catolică. Nimeni j înainte de Karl Barth. A afirma reprobarea pozitivă nu înseamn-"" totodată.*inînd seama de om şi de actele sale. probabil. Cu exce'1-*1 unei minorităţi infime. pentru a o supune în ordinea Revelaţiei si a Credinţei. Alte două sînt la fel de importante deşi întrucîtva diferite. protestanţii nu 1?'^ preocupaţi mai puţin deci t catolicii clerici '' o frontieră care delimitează apartenenţa la "G' Iată de ce creştinismul din secolul"'' la înflorirea probelor de de asistă serica. în Hristos pentru eternitate. aceşti orientali °. Ce s atunci gratuitatea? Voi nu puteţi acl-Predestinarea la Mîntuire. în epoca . fără îndoială au văzut în ea o pavăză suplimentară împotriva seducţiei calvinismului. Dar ce sens ar fi avut pentru logica plată a geometriei euclidiene o predestinare la Mîntuire lipsită de o complinire cuviincioasă din Partea predestinării la moarte? Sîntem predestinaţi. o luase ca un exemplu ilustrativ al antinomiilor raţiunii religioase. De pe a~ ceastă poziţie este ţintuită meschina conştiinţă filosofică a oricărui teolog calvinist mecuu-în ea rezidă.. omul este deci făgăduit dinainte. Dar discipolii săi sînt mai puţin modeşti. aceasta se cheamă reprobare pozir'' vă. si ortodocşii ruşi a că-al evlâvie se îndreaptă cu dragoste către Maica T)omnului. poate pentru că 'termenul de referinţă pe care ea îl alege nu implică direct destinul omului. Ubicuismul cuprinde şi impanaţia.. la slava cereasca . Şi tocmai pentru că incriminează destinul omului sînt deosebit de dureroase. Folosită cu înţelepciune.Creştinătăţii latine. Veşnicia învăluie totul. desigur în funcţie de preştiinţa divină. al reciprocei neobligatorii. . i-a făcut terci şi supă". Proba ubicuismului este cea mai acceptabilă. din secolul al XVI-lea. 1-a legănat. secretul unei relS')V 168 funde înţelegeri. Plecare Biserică are proba sa de ortodoxie. ca şi cum disputa în legătură cu Sfînta Cină n-ar fi fost îndeajuns. între luterani*. Nicăieri Biblia nu oferă şi reciproca. proba cărţilor si proba sfinţirii apei si a semnului crucii în Biserica ortodoxă rusă de la începutul secolului al XVII-lea. în consecinţă să ştirbeşti perfecţiune" Fiinţei desăvîrşite? Calvin întrevăzuse' difi'1 cultatea. proba ubicuităţii avea să facă de-a lungul Germaniei orotestante pagube minime. aceste probe născute din mînie. Dordrecht este cea mai mare afacere a secolului. ci natura lui Dumnezeu. în interiorul acestei afirmaţii se află două nuanţe. Predestinaţi la Mîntuire. Ubicuismul constă în afirmaţia că Dumnezeu este întrupat pretutindeni. El îi acordase mai puţină importanţi decît i s-a atribuit.r°ia a orice. Oamenii sînt hărăziţi Mîn-tuirii prin Dumnezeu. în P. Originalitatea protestantismului constă în afirmarea Libertăţii Absolute a lui Dumnezeu şi a gratuităţii Mîntuirii prin Graţie. din al oriorece. La sfîrşitul secolului armele sînt curăţate înainte de marea explozie. reia rul ortodox al Reformei bătăioase. XVll-lea doxie. Proiectată cu stîngăcie asupra universului temporal. Luther îl vede mai întîi pe Hristos. paralogismul.

lui Pelagius şi a Sfîntului Augustin. Dar oamenii de la Dord-recht sînt contemporani cu Descartes, Karl Barth este contemporan cu Einstein. între cei doi se află geometria riemaniană. Iată unitatea profundă a gîndirii. Europa calvinistă a dezvoltat deci, la sfîrşitul secolului al XVI-lea, această teologie a reprobării pozitive pentru că ea nu întrevede alt mijloc, în spiritul gîndirii sale, de a afirma cu toată forţa care i se pare de dorit, ceea ce i se pare esenţial în privinţa Revelaţiei: predestinarea gratuită la Mîntuire. Această contradicţie dureroasă, această antinomie dramatică, simţită de elita calvinistă ca o limita a gîndirii teologice, ca un prilej de a umili raţiunea, această contradicţie este pentru alţii o sursă de satisfacţii inefabile. A te şti niîn-tuit, e bine, a şti cu certitudine că adversarii tăi sînt condamnaţi, e si mai bine. Trebuie ra-i înţelegem pe aceşti minoritari aspri, într-o ku-ropă numeroasă şi ostilă, care încearcă s^ se asigure şi să respingă argumentul foarte pu 190 n ic al majorităţii. Reprobarea pozitivă este, ntuai, o armă a teologiei unei turme mici şi CV lor Rămaşi credincioşi, în ultimă instanţă, 3 te o încercare, în interiorul Bisericii, de delijnitare sectară. Totul se va hotărî în Olanda. „Nimic nu ciza jn Confesio belgica confesiunea de credinţă a Bisericii reformate din Ţările-de-Tos în 1561 si nici în Catehismul de la Heidel-bergu (redactat, la cererea Electoratului palatin de Ursinus şi Olevianus, aprobat de un sinod renan în 1563, şi devenit un adevărat suport dogmatic, de atunci, al Bisericii reformate) „dacă alegerea divină — fie că ar fi doar un ucaz de Mîntuire sau doar un ucaz de afurisenie — era în întregime arbitrară sau depindea de preştiinţa divină a credinţei, sau de lipsa de credinţă a fiecăruia", înţelepciunea şi umilinţa creştină autentică îndemnau la o asemenea limitare. Dar odată pusă această problemă centrală, de care depinde totul, era imposibil să nu se meargă mai departe, aclică prea departe. Consecinţele paralogice (pentru partizani şi adversari ele sînt doar logice) ale predestinării, adică reprobarea pozitivă şocau în mod deosebit, în interiorul calvinismului neerlandez, ca pretutindeni de altfel, minoritatea venită dinspre umanismul zwinglian. In timp ce pastorii din sate dezvoltă în lungile lor predici, în faţa enoriaşilor satisfăcuţi, toate urmările predestinării, la universitatea din Leyda, tî-nărul teolog Arminius* se opune, în cursul său. din 1603 pînă la moartea sa timpurie din 1609, ^ acest punct esenţial al doctrinei. Colegul său, Oomar* (1565—1641) îl combate si împinge conceptul predestinării pe o poziţie logică pro-venită din premize: supralapsarismul adică pre-aeitmarea dinaintea căderii lui Adam. Urmase cunoaşte: 46 de pastori „arminieni" sem-cti. Ti/" 1G1° Rernonstrc"itia, adresată Stărilor ini- U„landa- Şi Friesland. Aparent, restricţia era lnnma, dar într-o probă de ortodoxie totul 191 dispută în jurul consecinţei limită şi de în faţa căreia trebuie să cedeze şi 5 şi raţiunea, pentru a dovedi sinceritatea si »L talitatea unei adeziuni. Remonslrantia „afirn°~ dubla predestinare" si chiar, coborînd „înainte de facerea lumii, declara că Mîntuitorul a murit pentru toţi oamenii, dar în aşa fel încît numai credincioşii se bucură cu adevărat de mîntui-re". „Ea nu se despărţea de gomarism decît în privinţa faptului de a considera graţia divină drept obligatorie". Dar graţia obligatorie nu este oare abc-ul oricărei experienţe religioase în afara căruia nu se poate construi nici o filosofi e si niciodată începutul unei reforme sau al unei renaşteri? Remonstranţii comiseseră greşeala să-si vîre degetul în angrenajul politic. Provinciile Unite se polarizează în jurul acestui punct esenţial. Se stabileşte o legătură între remonstranţi şi republicani, şi o alta între contra-remonstranti şi adepţii partidului de Orania, legătură, a-ceasta din urmă, cu atît mai semnificativă cu cît, prin tradiţie familială, neamurile de Ora-nia-Coligny înclinau în chip evident către liberalismul arminian. Timp de zece ani, Arminius sau Gomar, întreaga Europă calvinistă* se află într-o tabără sau alta. Franţa, Elveţia, Anglia ... nimeni nu este indiferent. O enormă majoritate care cuprinde prea multe planuri principale şi secundare, prea multe gînduri mărturisite şi nemărturisite ia partea lui Gomar. Apare necesitatea unei hotărîri lipsite de echivoc. Sinodul de la Dordrecht* (13 noiembrie 1618— 9 mai 1619, 145 de şedinţe), cu poporul său de observatori apare drept marele conciliu al Europei protestante. Un fel de conciliu de la Trento invers, în planul din umbră se amestecă problema politică. Minoritatea arminiana plăteşte din greu greşeala apelului său nechibzuit, din urmă cu zece ani, la puterea politica-Condamnaţi pe plan teologic de cvasi-unanifiiJ' tatea zdrobitoare a Europei protestante, ia*a" 192 j practicii Formularului. Sînt condamnaţi s"Psernneze, să retracteze ori să emigreze. 63 De fapt, dincolo de formule, se află în joc - saşi esenţa Revelaţiei. La capătul acestei probleme, rău' puse, apare necesitatea întrupării. Oacâ omul poate, orice-ar fi, să colaboreze la mîntuire, Hristos încetează să mai fie Mîn-tuitorul (căci acest atribut nu poate fi împărţit cu Dumnezeu) pentru a da învăţătură despre înţelepciune. Fiul Domnului este inutil pentru edificarea unei morale, fie ea aceea din Predica de pe Munte. Anninienii străbat repede acest pas. ? lată-i deci pe aceşti fii ai marii dispute împrăştiaţi de-a lungul întregii Europe. Şi pentru că Europa protestantă le

este închisă, întreaga Europă catolică este foarte bucuroasă să-i primească. încadraţi în Bisericile proprii, arminienii ar fi rămas creştini, lăsaţi de capul lor, ei nu vor întîrzia să tragă consecinţele logice ale refuzului lor de a supune inteligenţa. Pe calea deschisă de Şervet, în strînsă legătură cu umanismul vag „creştin" al fraţilor Sozzini, ei vor respinge dogma esenţială a Trinităţii şi vor alcătui mici grupuri unitariene. La începutul secolului al XVIII-lea, pretutindeni evoluţia minorităţii arminiene către uni ţarism este aproape încheiată. Nouă zecimi din Europa catolică a fost lipsită de clarviziune. Richelieu nu ezită să distrugă din interior Franţa calvinistă, primind şi subvenţionînd pastori si credincioşi ai di-asporei arminiene, între alţii, pe Uitenbogaert. In Ţările-de-Jos spaniole, în 1619, iezuiţii din Anvers organizează primirea lor, recomandînd Populaţiilor să manifeste prietenie faţă de a-cesti eretici cumsecade, îşi pun cu generozitate l "Peniţele în serviciul refugiaţilor arminieni rare se slujesc de ele pentru o propagandă ex-eslva. O minoritate de dominicani mai pătrun-,uori_ denunţă această politică nefericită. Nu. mimenii nu suferă pentru un adevăr cato-193 lic: Calvin şi discipolii săi au dreptate să ape tradiţia vechii Biserici si pe sfîntul August^ împotriva ereziei lui Pelagius. Ul Afacerea de la Dordrecht nu încetează să- • arate efectele pînă la începutul secolului af XVlII-lea. Evident, mai întîi, în Europa calvi nistă. In Anglia, opţiunea este atenuată ţje structura suplă a Bisericii anglicane şi de su-papa de siguranţă a sectelor blînde şi contradictorii, în Franţa, dimpotrivă, veninul dias-porei arminiene, impusă adesea cu forţa Bisericilor de puternicii zilei, acţionează asupra trupului bolnav al protestantismului francez, în majoritate copleşitoare gomarian, în spatele lui Pierre du Moulin si Desmarets. Jean Ca-meron, care ocupă catedra lui Gomar la Sau-mur, fusese aproape singurul, în momentul sinodului de la Dordrecht, care apărase poziţiile arminiene. El preda despre universalismul Mm-tuirii, potrivit tradiţiei capadocienilor si mai ales a Ivii Grigorie din Nazianz. Demis de la catedra sa din Saumur, Cameron găseşte alta la Montauban, în 1629. La Place si mai ales Moise Amyraut reprezintă tradiţia unui semi-armi-nianism moderat. Originar din Touraine, poet fin, om îndatoritor si moderat, Moise Amyraut încearcă să împace ceea ce este de neîmpăcat în al său Breţ trăite de kt predestination et de şes principales dependances în 1637. Toate a-cestea nu duc prea departe. Cu Jean Claude (1619—1687), preot protestant la Charenton din 1660 pînă la Revocarea Edictului de la Nan-tes, Pierre du Bosc (1603—1698), preot protestant la Caen, cu Pierre Jurieu (1637—1713), profesor la academia din Sedan, din 1674, Bisericile reformate în Franţa, foarte slăbite, ră-mîn fidele, pînă în momentul Revocării, autenticei doctrine a lui Calvin. Antitrinitaricsnisrnul Un protestantism al Bisericii si al Graţiei divine centrat pe întrupare şi, totuşi, în esen^< 194 ., r domină în proporţie de 9Qo/0 Europa trinitar, o rană) episcopallana sau nu, calprotestanid ană anglicană ,sau reformata, vinista, ^28 15 şi 25 de milioane de su-oscil1^ ifiOO Pînă în 1700. Această Europă are flete om i ^ mai importantă, dacă nu prin ereziile ,., saie. -~>_^ *...— — ^ nr Cel puţin prin rolul • pe care 1-a juc "n «ecolul aî XVIlI-lea în dezorganizarea Bise-cil creştine, este antitrinitarismul* sau, eventual în sectoarele nobile sub raport social, din vest, unitarianismul. în mare, sînt trei sau patru surse principale ale unui antitrinitarianism de masă (foarte relativ de masă, de fapt niciodată mai mult de 4—50/0) în secolele al XVIÎ-lea şi al XVIII-lea. Prima este sursa filosofico-umanista. Ea îşi are rădăcinile în Italia păgînă dinaintea Contrareformei, în contactul cu vechiul averro-ism, revitalizat prin învăţătura lui Pomponazzi, Acest antitrinitarianism nu are, evident, nimic de a face cu Reforma. Din punct de vedere istoric el s-a putut crampona, datorita hazardului si presiunii împrejurărilor, de aripa stîngă a umanismului sacramentar. înainte ca Bucer si Calvin să-i conducă pe drumul Reformei si al Bisericii, trei nume sînt importante: Camille Renato, Lelio Francesco Măria Sozzini* (1525—1562) şi, mai ales, Fausto Paolo Sozzini (1539—1608), părintele socinismului. La început este vorba de o simplă poziţie de intelectuali. Lipsit de un mijloc de transmisie, an-titrinitarianismul nu are nici o şansă înainte de secolele al XVIII-lea şi .al XlX-lea. Influenta comunitate evreiască askenazim din Polo-nia-Lituania, cea mai numeroasă din Europa, explică succesul lui Fausto Paolo Sozzini — ^ocin -_ în polonia La sfîrşitul secolului al Î0 4ea< .la graniţele Poloniei, Lituaniei. Bie^ rusiei si Ucrainei s-a constituit o importantă d^Unitate sociniană. Catehismul de la Rakouteaza din 1605. El va fi distrus treptat în l !

cursul primei jumătăţi a secolului al XYn i de Reforma catolică pătrunsă în Polonia ^ O dată ce fluviul mulţimii s-a reîntors l matcă, intelectualii polonezi se răspîndesc în* cet de la est la vest si se alipesc la centre! ~ liber-cugetătoare de pe tot cuprinsul Europei6 lată-i pe Christophorus Ostorodt şi Andrea Voidovius la Amsterdam, încă din august 1590" pe Samuel Przypkovvski şi Jonas Schlichtig iî Leyda, în 1616, pe Martin Rucer si pe mulţi alţii în Franţa, antrenaţi de refugiul arminian la a cărui evoluţie mai rapidă ei îşi aduc contribuţia, lată-i, printre aceştia, pe Gabriel Lu-bieniecki, Niemirycki, Jean Crell, Andreas Wiszowatzy, autenticul nepot al lui Socin. Ia-tă-i pe cîţiva dintre bunicii acelei Religio ra-tionalis din secolul al XVIII-lea. Din mijlocul Europei protestante a ieşit un raţionalism mai puţin radical, mai puţin agresiv antireligios de-cît cel al Europei catolice. La fel cum diaspora antitrinitarianismului crease, în Polonia italiană, paradoxul antitrinitarianismului Bisericii lui Rakow, diaspora antitrinitarianismului polonez va alimenta şi va întări, de-a lungul întregului secol al XVII-lea, noi tipuri de antitrinitaria-nism. Ea va preciza mai cu seamă tipurile de antitrinitarianism de origine iluministă. Antitrinitarianiştii iluminişti provin din anabaptism şi, în primul rînd, din anabaptismul cuminţit al Provinciilor-Unite după restaurarea lui Menno Simons, şi trec în Anglia. A-cest antitrinitarianism olandez explică o parte din violenţa anti-arminiană a ortodoxiei contra-critică din Ţările-de-Jos. Iluminismul este unul dintre pericolele potenţiale ale formulei calviniste despre dubla inspiraţie a Sfintei Scripturi. Iluminaţii neglijînd inspiraţia istorică nu mai ascultă decît vocea interioară. Poziţia extremă este constituită de quakerism, secta K'1 George Fox (1624—1690), sortită unui viitor strălucit american în secolele al XVIII-les §' al XlX-lea, începînd cu chivotul sfînt din Pen"' sylvania pentru care nu există alt Hristos l interior. Antitrinitarianismul iluminist CÎt -06 cel mai uşor antitrinitarianism de masă. deVAntitrinitarianismul liberal este cel care 7ultă dintr-un răspuns negativ la testul pre-H tinarian, din dialectica sinergismului. Din omentul în care omul participă la Mîntuirea nroprie lucrarea lui Dumnezeu dispare deoarece nu poate exista, în această privinţă, o împărţire de atribuţii între Dumnezeu şi om. Dacă Mîntuirea n-ar fi hoturîtă dinainte, întruparea ar deveni inutilă. Iată de ce antitrini-tarianismul se află în aceeaşi măsură la limita arminianismului sau a philippismului precum raţionalismul în prelungirea molinismului. Dacă puternicele comunităţi arminiene din Ţările-de-Jos şi chiar din Anglia s-au ferit vreme îndelungată de ispita antrinitariană, nu acelaşi lucru s-a petrecut cu diaspcra arminiană. Cu atît mai mult cu cît, în Franţa, ea este armino-sociniană. Sosirea prietenilor lui Jean Uiten-bogaert consolidează, la Paris, acest grup de polonezi antitrinitarieni. Această injectare de sînge proaspăt îngăduie unui antitrinitarianism de intelectuali să aştepte, la jumătatea secolului al XVII-lea, apariţia crizei de conştiinţă si a epocii luminilor. Este un antitrinitarianism respectuos. Dar grupările arminiene pot exercita si ele atracţie asupra elitelor. Atît timp cît nu există o întrerupere a continuităţii, ele sînt însă lipsite de influenţă importantă asupra maselor. Cu toate acestea, evlavia vechi-testamentară a unei răs-pîndite ortodoxii calviniste, a unei teologii profund teocentrice, fără a avea o contrapondere am partea doctrinei lui Hristos, putea pregăti calea unei forme specifice de antitrinitarianism, umtarianismul. El este înfloritor cu deosebire in America de nord de unde se răspîndeşte si dnume dm Noua Anglie cea puritană. El'por-eşte de la suprapunerea raţionalismului latent traSeiC°1Ului al XVIII~lea cu sensibilitatea ul-Am vmis,tă a dizidenţilor englezi stabiliţi în enca, în momentul în care această sensi197 Organu ai -uvînt bilitate nu mai este controlată de zare ecleziastică riguroasă. Ascensiunea unitariană a unei evlavii p, respectuoase a pregătit sensibilitatea pentr^ construcţiile filosofice ale antitrinitarianismu!'"• umanist şi liber-cugetător. Această evoluti' poate aduce în discuţie Reforma, dar ea ni înseamnă Reformă. In fapt, ea aparţine istoria' sociale a ideilor, genezei orientărilor raţiona, liste de masă din secolele al XVIIl-lea, iXIX-lea si al XX-lea, istoriei, într-un a raţionalismului premarxist. Să fim totuşi drepţi: antitrinitarianismul an-glo-saxon — mai potrivit ar fi să-1 numim uni-tarian — cel care îşi dezvăluie mai bine conţinutul său pozitiv, nu a fost niciodată golit total de substanţă creştină. Marele Newton, a-eest unitarian deferent, şi-a petrecut întreaga viaţă apărînd o concepţie despre lume care, dacă nu se leagă direct de viziunea creştină, ră-mîne, în schimb, prin atîtea izvoare comune, profund biblică. Dar aici, punem degetul pe una dintre trăsăturile originale ale protestantismului anglo-saxon, pe unul dintre aspectele a-celei glorious comprehensiveness care nu este altceva decît aptitudinea de a depăşi contradicţiile. Minorităţile evreieşti Linia spirituală a comunităţilor evreieşti oferă mai multe analogii cu căutările Europei clasice. Nu geografia intră în discuţie. De la drama din 1492, comunităţile evreieşti se găsesc pretutindeni într-o situaţie de infimă minoritate, cu puţinele excepţii ale graniţelor Poloniei, a'e marelui ducat al Lituaniei si ale provinciilor Bielorusia si Malorusia de curînd recîştigate de Statul Rus. în aceste regiuni, comunitate. evreieşti grupează în mod obişnuit 10, ID ' 20"/0 din

Levi Isaac din Berdicev. colul °?nvenient trecăt°r. un misticism de COIrran si neo-ortodoxia cabalistă a hassidieni-fr Tot ce susţine. în Avignoti" in porturile Atlanticului si ale Mării Nordului' ca şi Refugiul olandez a avut de suferit. Este aceeaşi situaţie neP|uî cută ca a protestanţilor francezi la începu 193 . iudaism liberal. iudaismul ortodox din Europa orientală tot ceea ce-1 împiedică să se năruiască în faţa' valului de intransigenţă a ortodoxiei oficiale a ţarilor îşi are originea în aprofundarea si revitalizarea sa mistică prin discipolii maestrului Rabbi Beer. Marranismul constituie una dintre c o m" ponentele majore ale iudaismului sefardit. Evreii* sînt încă numeroşi' Spania. schiţată de timpuriu. curentul se confund^ cu sabbatianismul lui Shabbatai Zevi* (l62o— 200 tfi76) acel Mesia apostat care sfîrseşte convertit i islamism. Europa catolică îşi marchează mai clar limitele.••#. Nahman din Braţlav. Ea a avut un moment chiar tentaţia să precizeze aceste limite în centrul ei lăuntric prin proba de ortodoxie cea mai revelatoare.-v .Catolicismul din seini. ultimele trei decenii ale secolului al XVI-lea. sînt. 78% şi 65»'0 în 1600. în plus. de falşi cre-~ tini. „Maghidul din Mezdrich" (_u 1770). apropiat de o religie naturală. respectiv. o dată cu sosirea crizei. Iudaismul ramurii sefardite a fost atins foarte de timpuriu. in perioada apogeului său. dramatică. indiscutabil. adică tîrziu... încă din secolul al XVII-lea si mai profund în secolul al XVIII-lea. In realitate sînt puţine trăsături iiine între erezia sabbatiană. Prezenţa unui iudaism marran în vest anticipează şi precede curba unei cuprinzătoare părţi a diasporei hu-ghenote. lipsiţi de protecţia Edict din Nantes. apărută în Germania din secolul al XHI-lea. nu înţelege făgăduinţele hassidismului: depăşirea dialectică a ortodoxiei încremenite printr-o neo-ortodoxie a-daptată la cerinţele lumii. fr~ îreaga diaspora iberică în Italia. după ce reînviase antica vocaţie hassidică. în 1653. „maestrul Sfîntuku Nume". La început. Religiile ta Eoiopa către Ib'JO secolului al XVII-lea.KrflE IU r. să spunem că marii burghezi evrei din Europa occidentală participă din plin la mişcarea Luminilor. diabolica invenţie a lui Nicolas Cornet. cel mai puţin a-tinşi de complexul „marran". Acest ultim avantaj se' va dovedi în fecolul al XVIII-lea. Baal Shem Tov. ceea ce reprezintă avantajul unui inconvenient. Aceasta în pofida presiunilor din partea sinagogii care. apele eligioase se umflă în sud. Europa catolică va "i \ inconvenientul nu al opţiunilor sale teo-su . din est. Israel de Mendziboz. Apogeul Reformei r-tolice italiene se poate situa în jurul anilor rÎ80 cel al Spaniei mistice. contemporana. Dar 'el nu poate fi înţeles decît la vremea lui. dar •' tuaţia lor este cea.I. Reforma catolică italiană are aproape un secol înaintea sa. Evreii iberici.li W. Europa catolică Diferită fiind. mort în 1760. o revitalizare în contact cu bogăţiile spirituale vehiculate de pătrunderea furtivă. Iudaismului de Aujkl'drung la vest i se opune iudaismul mistic. o-feră iudaismului ameninţat din secolul ai XYIII-lea posibilităţile unei noi reînvieri. nu urmăreşte. ar trebui să spunem revelat. cu succesele maestrului Eckhardt. de partea creştină. acest? comunităţi beneficiază de contactele cu centrele de credinţă intensă din Europa orientală. şi mai numeroşi în Portugalia. Trei destine se deschid în faţa lor: indiferenţă. 1700 din Creştinătatea latină — a unei mai solide structuri instituţionale şi ecleziastice. proba celor cinci propoziţii. născut în 1700. ^aaA'1836. dar trăită cu intensitate.. a evreilor askenazim de la est spre vest. Schematizînd la extrem. zis Israel Baal Shem Tov. Europa catolică are dubla superioritate a numărului — 60o/0. Hassidisnuil este o veche tradiţie mistică. acest Wesley askenazian.. care au recîstigat comunităţile din bazinul oriental al Mediteranei de sub control musulman. mai credincioasă în literă decît în spirit. o cale pierduta şi redescoperită în Polonia din secolul al XVIII-lea. de-a lungul dificilului secol l KlX-lea. cel al unui umil inspirat.UKOPA IN JURUL AMULU1620 î . 1650 Şi. Reforma catolică spaniolă se sterilizează încă de la sfîrsitul secolului al ..™Hea §i din prima jumătate a secolului 201 XVIII-lea se arată mai bucuros să decît să reţină. Trebuie consemnat un mare nume. __ ele sînt în acelaşi timp coerente si logice__cj ai opţiunilor sale filosofice: caefltanfalul ataşament faţă de aristotelismul mu-tai nd Nu a 'fost încă evaluat neajunsul ale-r •' făcute de iezuiţi la începutul secolului al vVlI-Iea al refuzului de a-i urma pe augus-tinieni îrî perspectivele unui cartezianism crestm De la jumătatea secolului al XVI-lea.populaţie..

iţa' în 1755."?ta§nei şi Normandiei. dar. între 1570 si 1630 în Europa au ars 30 000 pînă la 50 000 de ruguri. se numără Părintele Alexandre de Rhodos (născut la Avignon în 1597) inventatorul transcrierii fonetice a limbii vietnameze. episcopii sînt neputincioşi să constrîngă un cler inferior mediocru. Ordinele călugăreşti s-au lăsat invadate. Este.vechi creştină". comparat cu acel holocaust al oamenilor mărunţi rătăciţi pe calea fatală a pactului cu Diavolul.oara m doi timpi: o reconstituire a cle205 rului monahal care corespunde unei faze n • tice. ţaţă de această atmosferă infernală. prin rugurile din Danemarca şi Scoţia. A-ceste ţări au fost ultimele atinse şi la început. reîntoarcere la păgînism din pricina abandonării satelor de o Creştinătate ocupată cu disputele sale. Cind Biserica protestantă sau catolică reia controlul asupra enoriaşilor. Părintele Guy Tachard. Companiei lui Isus îi revine meritul °e a fi ştiut să reziste. protestant con-Oart^t este mult mai bun decît un erudit şi un literat subtil? Cit1 despre preoţii laici. desfăs — Catolică extra-italiană si iberică se -. o enormă vîlvătaie de satanism bîntuie Europa din 1570 pînă în 1630. Iată de ce valul de satanism coboară încet din 1570 pînă în 1630 de la nord spre sud. oarecum indirect. sub forţa constrîngerii. cu începere din jurul lui 1600 orice gîndire religioasă originală. Nimic mai firesc: tot ce aspiră. de prejudecata populară .XVI-lea si se compromite de-a lungul întregului secol al XVII-lea în monstruosul antisemitism al regulamentelor purităţii de sînge*. atinge Rinul si apoi Franţa. în a doua jumătate a secolului. In Orientul îndepărtat. distrusă. cea mai mare parte a cT" rului misionar vine din Peninsula Iberică p"! construieşte o Americă iberică şi catolică î devenire. din aristocraţi po-este. diominuscule aidoma celor italiene. unele după_ altele. Totuşi acolo a trăit Europa secolului al XVII-lea experienţa sa religioasă cea mai originală şi cea mai fecundă. operaţiune însln ţită.. la jumătatea secolului al XVI-lea. magia simplă şi animismul ajung. graţie activităţii de puse de eudişti^ şi montjortciins2. mai ales. de o intensă activitate de r°~ f lecţie asupra dogmelor credinţei. creştinism prin antifrază. Numărul ereticilor arşi de o parte şi de alta este infim. ea trebuie să se limiteze la o XVm. Inchiziţia spaniolă si mai ales Inchiziţia portugheză întreţine marranismul prin persecuţiile lor. în ţinut protestant. poate. Reforma catolică în secolul al XVII-lea înseamnă. Ea a început în nord. Printre cele mai semnificative sînt extraordinarele scandaluri din Labourd (la graniţele Ţării Bascilor) în 1609~1610: magie simplă. Intîrzierea Franţei catolice în raport cu Italia şi Spania răbufneşte la sfîrşitul secolului al XVI-lea. precum şi cu alte prilejuri să se opună. O simplă privire aruncată pe harta aiocezelpr din Franţa dezvăluie dificultăţile pro-inegalităţi izbitoare: caricaturala dioR t °U Zed de enclave risipite de-a lun-de . . quoc-ngu. Ce e mai bun în activitatea Biseî-spaniole şi portugheze se refugiază în mănăstirilor sau în acţiunea misionara 1600 pînă în 1750. în esenţă. la ieşirea din războaiele religioase. de la dird'nalul de La Valette la Henri de Sourdis. schimbare1 este iniţiată de un număr crescut de misionar' italieni si francezi. în ţinuturile de limbă franceză la desfăşurarea unei vieţi creştine active şi profunde a suferit atracţia exercitată de Reforma protestantă. Iţi par să fi pierdut pînă si simţul sacrului. ea va plăti în secolul al £ . singură împotriva tuturor.fără oprelişte. zonele controlate de ea. împrăştiată. O parte dintre Par°' hiile din vest duc lipsă de preoţi. celebru pentru a sa Relation du Siam unde a stat din 1686 pînă în 1689 •— dovadă că spiritul misionar a cucerit catolicitatea franceză în secolul al XVII-lea. Cni lipsiţi de ambiţie spirituală. trecînd prin Germania renană. în 1590. Teama de o schismă îl face să dea înapoi. De partea franceză. Clerul monahal reconstituit în grabă este mediocru. Vechea elită iudeo-creştină a Bisericii iberice este descurajată. Sfîntul Scaun asistă întristat la dezvoltarea unei nenorociri contra căreia el a încercat. prin recurgere la Tartorul Iadului. insuficient. practicilor superstiţioase. Ea împiedică. Car un Du Perron cardinal. neputincioasă. în majoritate. din Elveţia pînă în Ţă-rile-de-Jos. clerul mirean. consecinţa cea mai pozitivă a Reformei catolice. în sud. la nivelul poporului simplu ^fe rînd pînă la începutul secolului al XYli'ţq si în vestul Franţei fără întrerupere pînă aproa pe de ajunul Revoluţiei. Cea mai mare parte a clerului monahal a trecut la Be-formă unde a alcătuit o parte din cadrele pri-mei magistraturi a Cuvîntului. re tăcută. dioceze monstruos cez e ln centrul şi în estul Franţei. iar episcop3' tul desemnat prin jocul Concordatului din 1J 20-1 ompus. printr cei mai importanţi. o pătrunde^ în profunzime. al gîndirii şi al Bisericii bunăvoinţele se f rîng. în timpul afacerii Siliceo.sub Pombal în Portuga-h'ch?< în SPania duPă el Motin de Exc>>:i-r'tate (rascoala care zguduie Madridul şi maio-a oraşelor spaniole în 1766) capitalul de ura pe care i 1-a procurat atitudinea sa joasă. lăsaţi pra-H-. fapt esenţial. __ Chiar cînd sînt bine intenţionaţi. în această mare vacanţă a Bisericii. de la car-i îl 'de Guise la Lconor d'Etampes. împotriva acestui cancer al societăţii. elita intelectuală a Franţei este protestantă. Franţa si Spania centrală. Represiunea este pretutindeni severă. organizarea unui cier mirean puternic ~S~ jurul unui episcopat reînnoit. specializaţi în evanghelizarea satelor.

Re_ rulle este. puţin urmată în ştiinţa astrelor. că el este imobil şi că pămîntul. 4 Ramură aparţinînd ordinului cistercian.. Şi. 206 . opusă atit de radical Reformei protestante în vigoare m La Rochelle. vie devote la Calvin. la 24 decembrie 1594 şi acuzaţiile pripite aduse iezuiţilor în Parlamentul dini Paris). mişcare însufleţită de Fran-?°is de Sales. tr. fondat in localitate Chartreuse (N. . acceptarea bucuroasă a Damnatim '•" dacă aceasta este hotărîrea Proniei cereşti '' Lui Pierre de Berulle (1573—1«28) îi apar ţine meritul de a fi furnizat cea dinţii forrrm lare a acestei reforme catolice de expresie fran eeză. Această părere nouă. mai •des extraordinara pătrundere a ordinului car-melit spaniol în 1604 la Paris. riei. Pierre de Berulle. Mona-ţionăreasca ^ răspîndit în Evul Mediu.). în fruntea ordinelor noi se află capucinii bătăioşi. autorul invocă: „Un spirit excelent al acestui secol (el adaugă pe margine Nicolaus Copernic) a vrut să afirme că soarele se află în centrul universului şi nu pămîntul.. este folositoare şi trebuie susţinută în ştiinţa Mîn-tuirii". Re-•lurrnpi T-»V. Compania lui Isus. cit datorează ea prin simplu contact. nu Mîntuirea ca scop al vieţii r v* gioase.1 iiiiaiv'iiaj-i u. extinsă la întreaga populaţie • ^ tină. încă m special celei lucrarea Introduction ă la aceeaşi aspiraţie ca calviniste. ^ fiinţa întru Dumnezeu" în locul acelui Gott mit uns al tuturor timpurilor. între 1604 şi 1635— 1640. „Biblia bigoţilor". Călugăriţele Maicii Domnului şi Maicii Domnului din Lorraine. episcop in partibus la Geneva şi ^erre de Berulle. cărora le aparţine tînăra abaţie de la Port-Royal*. Se suprapun două o\"oluţii: implantarea ordinelor călugăreşti reformate din Italia si din Spania şi re_ înnoirea ordinelor călugăreşti tradiţionale. Printre ordinele vechi se numără ordinele chartrciLi'2. i 11 vjjtiiiaui. se ajunge la 40 în 1630.. el care afecta că-1 ignoră pe Calvin. reformată în 1609. în raport cu forma sa rotunda.). dstercienii.). extrem de ascetice. Doamna Acarie şi Berulle vor avea nevoie de doi ani pentru a junge la acest rezultat. bombăne Pierre de l'Estoile. împreună cu Calvin. pe drumul. 60o/„ faţă ele apir°v. angajată într-o manieră decisivă pe ca lea teocentrismului prin Franşois de Sales. Mutaţia se plasează la începutul " al XVII-lea. tradusă în limba franceză în 1601. Hintre izbînzile feministe ale secolelor estt. ceea ce mărturiseşte destul de limpede despre caracterul esenţial mistic al acestui demers. . teologul Reformei Bisericii din secolele al XYl-lea şi ai XVII-lea care a insistat cel mai mult asupra acestei revizuiri esenţiale. si lui îi datorăm evidenţierea acestui text curios al lui Berulle în care. Viaţa Sfintei Tereza. P n căutări analoage. reintrodusă definitiv în 1603. Marguerite d'Arbouze sînt figurile de prim-plan ale acestui curent de mistică feminină. . partizanul formulei Delenda est -_ trebuie distrusă — cu aplicare la La ocnelle. ceputul secolului al XVII-lea. al ^y1:!. şi al XVII-lea în Franţa.^' • • • i— . Nu putem evidenţia îndeajuns în legătură cu această mişcare. tr. 207 prin mijloace diferite. doamna Acarie. pentru a demonstra că Dumnezeu este scopul unic ai omului si singura preocupare a vieţii religioase.Tleaîn Spania. după implicarea puţin întemeiată a ordinului în afacerea tiranicidului din 1594 (tentativa de asasinare a lui Henric al IV-lea de către Jean Chastel.. adevărat tur de forţă în atmosfera unei asemenea perioade post-belice.). Ordinul ursulinelor. 3 Ordinul Sfîntului Bruno. Dar efortul cel mai original se situează în direcţia femeii. Proniei cereşti. Jean Eudes (N. Este un mod de a gîndi pătrunzător şi care nu-1 trădează pe Copernic al cărui helio-centrism era. Jeanne d& Chantal. veniţi din Italia în 1573. De la 8 mînăstiri* în 1610. feminin.. ^. Doctrinarii sînt Sfîntul Francois de Sales* şi Pierre de Berulle. tr. .:] ^rolului al XVII-lea el reprezintă al 'rvJtul secolului al XVII-lea el reprezintă La s"Sativ sub raport numeric.pariziană. de ordine teologica. către o viaţa religi superioară. numără. 300 de aşeză-•nte consacrate învăţămîntului feminin* — vt aspect al unei promovări feminine care n-a fost' subliniat îndeajuns. Fără îndoială. in-1596._. prin nemulţumire. Abatele Bremond a observat acest lucru. Sfî'ntului Cârmei. 2 Călugări misionari din ordinul Compania M»' \_-cii ugcu.Reforma monastică a început din plin la în. în 1610. în esenţă. se află la originea acestei descoperiri a unei speculaţii pînă atunci strict mediteraneană.. Acum se detaşează o mare figură reprezentativă din marea burghezie func1 Membri ai unei societăţi religioase înteiwate de Sf. Louis-Marie Grignion de M°n' îort (N. Toată înalta societate franceză porneşte..asculin. întemeiat de SI. se învîrte în jurul soarelui . în Trăite de l'amour de Dieu din 16l6T^" tîlnini aceeaşi revizuire esenţială: slava' V^ Dumnezeu. feuz'ZZcmts4.. *•.. tr.^±~_J _. ale Crucii Magdalenei. re mat în 1577 şi dispărut în 1789 (N. Barbe Acarie.

s jesui-ţes si în 1657 a Provincialelor lui Pascal. La Mothe Le Vayer sir c ultlma instanţă chiar ale lui Gassendi*. Oratoriul*. Horos-copus Anticotonis. Ca o reacţie contra lor populare. Jean Duvergier de Hauranne.ix-en-Provence. Totodată. corespondent şi sprijinitor al marelui Malebranche. Născut la Bayonne în 1581 într-o familie din burghezia funcţionărească. abate de Saint-Cyra 210 să pună capăt cu curaj carierei acestui aV'eanstient periculos. lipsite de amploare. intrat în Oratoriu în 1658. ale ui Naudin. Si iată marea operă.Tean \ vergier de Hauranne. Oratoriului. ca elev al colegiului. Le banque. La această scoală franceză marcată de Berulle se raliază tot ce este mai semnificativ: sfintui Vincent de Paul*. Nici o iniţiativă nu av să aibă atîtea consecinţe favorabile. dau greş. Execuţia o reprezintă ^C° me des fautes et j'cmssetes principales con-es en la Somme theologique du Pere Ga-tSnsse (1626). deţinător de 1695). Garasse „s-a mulţumit •vreme îndelungată să compună pamflete virulente şi bufone împotriva calviniştilor si a ga-licanilor". din Compania lui Isus. prima parte din Somme theolo-f/ique des verites capitales de la religion chre-tienne. cu un succes egal. Din acest filon înalt spiritual au rezultat Elixir Calvinisticon. publicată în octombrie si noiembrie 1625. Pentru a putea aprecia drumul parcurs. spre a-i împiedica publicarea. codiscipol al lui Jansenius* (1585—1638). . Franţa. în schimbul biletului de intrare într-o lume cerească pe care lui Dumnezeu îi vine greu s-o populeze. un Rabelais reforme. Malebranche* (163H—-l' 208 •gur cel mai important dintre membrii este. Recherches des recherches des autres oeuvres de M^Etienne Pasquier. în 1601. dar el nu ezi a să atace cu perfidie opera de reformare întie prinsă de şcoala lui Berulle. El este un a-pologet aflat mereu pe baricadă împotriva izbucnirilor agnostice. desig ^ prjm_pian a cartezianismului eres-lui> Hg\r abia acum începem să facem dreptate tm" acelor personaje de însemnătate medie şi erudiţiei augustiniene care au de la Louis Tho-functii erefVSSrii Oratoriului. Charles de Condren. născut la Mans m 1640. este caricatura acestui timp nefericit. va publica în 1623 La Doctrine curieuse des beaux esprits de ce temps care năzuieşte să înmormînteze definitiv ateismul. .teologul catolic al Cuvîntulw întrupat (multe dintre paginile sale trimit cu gîndul la Luther) este cel care a introdus m Franţa. replică la Vocation des Po. apărută în 1640 la Louvain şi Paris. Părintele reverend Garasse. Stimulat de aceste succese facile. reduse de un calcul avizat la centimă. la* A. erou al carităţii căruia secolul al XVII-lea îi datorează o mutaţie fundamentală în atitudinea sa faţă de copiii din flori. în 1619. Tot ce ce contează în ordinea gîndirii aparţine. în pofida unui drum lung care va sfîrşi prin a-1 îndepărta de punctul de plecare. omul de la Saint-Sulpice si al primelor seminarii si poate chiar. Relaţiile dintre credincios şi Durnne" zeu — expresia aparţine nefericitului Părinte — se situează în planul relaţiilor dintre un negustor şi altul. ea descoperă una dintre temele sale preferate de marele public instruit. intrat la 20 de ani în Oratoriu la Marsilia. Un prieten al Ivii Berulle. sfîntul Jean Eudes (1607— 1680). de greşeala comisă şi P™e capăt activităţii penibile a ne-nurocosului polemist. Garasse se pra-huseste sub oprobriu si ndicol. cam tîrziu. Guy Patin. . Cîteva capcane juridice. în 1626. în 1622. Reforma catolică franceză este silita să devină polemică. marele om al deceniilor doi si trei. Garasse ajunge la o religie întemeiată pe raţionalismul vulgar al celui' greoi bun simţ: un creator îndepărtat şi au sent căruia i te adresezi prin jalbe numite ru~ găciuni. este oferit un minimum de servicii bizare. Această asociate la rugăciune a unor preoţi mireni numără 5J de aşezăminte în 1626. trebuie. animatorul unei evanghelizări sistematice a satelor. Augustinus. mort la Rouen la 29 ianuarie 1715. cel mai mare teolog catolic augustinian al secolului. de la ^L? n 619-1695). viitorul episcop de Ypres şi autorul celei mai discutate cărţi a secolului al XVII-lea. însăşi Compania lii'lsus îşi dă seama. Reforma catolică franceză va reveni cu insistenţă de două ori.s-teurs a lui Pierre du Moulin. succesorul lui Berulle în fruntea Oratoriului. P! nu-1 mai părăseşte niciodată — pma la Pă-intele Bernard Lamy. a-ali.t des Sages. contra lui Isaac Casaubon (1615) care murise de curînd. Scopul se citeşte din titlu: preluarea locului deţinut de sfîntul Toma d'Aquino considerat depăşit net. as-Sub un fideism poate sincer. Olier. să pornim de la doctrinele spirituale manifeste la întretăierea secolului al XVI-lea cu al XVII-lea. Predicator la modă. în 1613. In acest moment unitatea frontului va fi sfărîmatu. M. împreună cu Jean Orcibal. Nu numai că Garasse pr°~ fesează inconştient teze care au pricinuit moar-tea pe rug a multor nefericiţi. om mare care în momentul de apogeu MI Descartes se rătăceşte pe căile fără ie-ale unui atomism materialist vulgar. Succesul pe termen scurt con-•stă în condamnarea poetului Thcophile. prin publicarea în 1643 a lucrării lui Antoine Arnauld Theologie morale de. Garasse este mediocru al unui agnosticism si mai cel al liber-cugetătorilor mai în-Î09 clîrjiţi împotriva lui Copernic decît îr lui Dumnezeu.

cel mai mare teolog francez. în măsura în care făclia tre-II în mîinile Franţei. pentru rezistenţa anti-fiscală. un suport util. în 1632. o amînare întărită. a cartei Reformei catolice franceze. după moartea lui Berulle. torul si persecu213 •«t"& Dar începînd din acest moment. ea va provoca o spărtură în frontul pînâ atunci unit al Reformei catolice. incontestabil. ca întreaga aripa dură a Reformei catolice. în faţa celei a naţiunii de stat. Biserica Franţei va trage din ele concluziile în secolul al XVII-lea: ea reprezintă nuanţa mi--reană şi gallicană a Reformei catolice. timp de un secol. O reflecţie si 6 ceră si nicidecum superficială asupra ' ^ cinţelor practice ale transsubstanţierii.se. în 1638. frontul pînă atunci unit al Reformei catolice este sfa . Această afirmaţie introduce în sinul Reformei catolice un prim plan de clivaj posibil care cu timpul intră în acţiune. în Italia şi în Spania un cler mirean mediocru abandonează conducerea practică a Bisericii în mîinile unui cler monahal. în refuzul de a admite „macchiavelis' 212 l« practic al lui Richelieu. dînd absolvirea. Prin tradiţie de denţă fami ţioni rilla1 tanti Saint-Cyran aparţinea burgheziei func-a partidului „bun francez" al lui Ma-^•"nac ^tradiţiei pro-spaniole a vechilor comba-V ' ai Ligii. mai ales. pentru vechea teorie sinodală.ciudată şi paradoxală. El reia si amplifică tema rigoristă atinsă în treacăt în Somme des fautes du Pere Garas. adică episcopilor. \lr_ muşi colectivi ai Apostolilor şi ai lui Ilris-tos. numeros şi supus direct faţă de Roma. destul de puternică pentru a frîna. Totodată.De acum încolo. Vechea tradiţie a Bisericii făcea din căinţă — regretul sincer al păcatelor din dragoste pentru Dumnezeu — condiţia iertării. Dacă preotul este cu adevărat cel arma. as n dar. I se datorează publicarea. deci ale lui Duinne/ se prelungeşte în capacitatea de a transmftU această putere. dar mai cu seamă trage concluziile eclesiologice Practice ale transsubstanţierii precizate la Con-cuiul de la Trento în cursul polemicii cu protestanţii.camaradul său de studii la Câmp de Prats este. această independenţă trebuie marcată. prin iubirea sa ce nu poate fi cuprinsă e mmtea omenească si mîntuitoare. Această coaliţie''aduce protestanţilor francezi contraponderea necesară. să acorde întîietate Bisericii în raport c puterea laică. Prăbuşirea spirituală a unei părţi din burghezia funcţionărească conduce la o regrupare. sub pseudonimul Petrus Aurelius. confirma doar iertarea dobîndita prin penitenţă şi credinţă: condiţie dificilă pentru păcătosul învederat. împotriva evoluţiei afirmate de monarhia pontificală. in fruntea lor aflîndu-se corpul episcopilor. un regret impus mai întîi de teamă poate fi suficient păcătosului. adică episcopul. •/in Cyran este în castelul din Vincennes muri în 1645. Richelieu luase poziţie in aceste dezbateri în favoarea unei practici de căinţă radicale. Saint-Cyran furniza noi baze ideologice partidului Murillac în respingerea războiului <-'u Spania. adică a 'statului machiavelic. Petrus Aiirelius dădea baze teologice noi curentului gallican* şi un suport apreciabil. Fără această posibilitate a unei căiri pe jumătate cum se poate concepe ca un Principe creştin şi miniştrii săi să ducă o politica ^machiavelică? Saint-Cyran. se află un front care Concentrează o aripă a partidului Ligii şi o alta a partidului bun francez. preoţii trebuiau plasaţi într-o poziţie privilegiata. Preotul. practice şi imediate este respingerea căinţei. Dumnezeu witere asupra Lui prin cuvintele hirotoîn m om nu este mai mare decît suhc!ara de cel a cărui putere de a schimba stanţa elementelor euharistice îr 211 în sîngele lui Hristos. Un aspect al integrismului acestei teologii neo-augustiniene şi al implicaţiilor politice. identificarea Adiţională între Reforma catolică şi Spania -rt pierde sensul. afirnint solemn la Conciliul de la Trento. Dar mai ales. se plasează în «abara adversarilor pătimaşi ai căinţei. La sud. în interiorul Bisericii. evoluţia centralizatoare schiţată la Conciliul de la Trento. O a doua consecinţă de ordin practic — Biserica nu va avea nicicum posibilitatea să împingă prea departe — independenţa episcopatului faţă de puterea laică. Cea dintîi urmare constă într-o reinstituiro a ordinelor monahale. la puţin timp după sau. cu condiţia să rămină supus cu stricteţe puterii cîrmuitoare si responsabile de uzanţă. în refuzul de a înclina vreodată disciplina superioară a Evangheliei. Este o coinci-•. Din acest motiv s-a dezvoltat o teologie concomitent mai liberală şi mai ritualistă: sub numele de căinţă. în sprijinul său. Clerul monahal este auxiliar. în faţa lui Richelieu. cu condiţia să asocieze intervenţia preotului. ajunge.

Jansen. dar Janseniu. printre catolicii din Provinciile-Unite. Molina vrea să rezolve contradicţia. Jan-senius.rimat._:. mai ales acolo unde catolicismul se găseşte plasat în situaţia de frontieră în faţa Bisericilor născute din Reforma protestantă. esenţial Contrareformă. Saint-Cyran se fixează la problema centrului de autoritate în Biserică. pretutindeni unde a triumfat prima Reformă catolică. o carte masivă.. în interiorul creştinismului. ^ raţia. punctul de plecare al jansenismului nu este Augustinus ci publicarea la Lisabona. operă postumă a episcopului de Ypres. află 56 A -est olandez minoritar. Mîntuirea. în 1538. condamnat de ilustra universitate. antiiezuit pătimaş. Jansen*. iezuit spaniol.. Montemayor la Salamanca (1581). pretutindeni. Ea nne2eU înre§istrează ca o bandă magnetică. Justificarea lui Molinu a reprezintă predestinarismul dur al unui pro fesor din Louvain. numeroasă în Belgia. si Biblia. un catolic intransigent departe de episcopalismul galican al lui SaintCyran. Biblia. Molina* înseamnă forţa umanismului Renaşterii. acest catolic per• --. este înconjurat cu o dublă suspiciune. concesiile concrete mai mari sau mai mici faţă de stat şi pretenţiile machiavelice ale politicii ~ nimic esenţial înainte de conceptul revelator al Mîn-iuirii. implicit în capcana reprobării pozitive. numeroasă în Franţa. si mai puţin în Spania. împins la extrem. Aloii/1 a fost tolerat în interiorul catolicismului ca i 9 extremist admisibil. dori-trecutâ î°rReforma protestantă. De acum înainte de o aripă moderată se izbeşte o aripă radicală. contradicţia formală între aceste afirmata de o parte. In plus. ea nu mai este Graţie. suspectat de iudaism sau de .-. i în această perspectivă. antiprotestantismul de pe o poziţie falsă. insistînd cînd pe un termen cînd pe altul. cunoaşte prea bine lu-la ciavinistă pentru a nu înţelege ceea ce con-î^e ireversibil Reforma calvinistă în anumite manete. Valencia şi ingolstadt (1584) şi Hamelius la Louvain în 1586. Tot ceea ce reaminteşte. Baius. al tînărului magistrat al parlamentului. prin simplificare. El se numeşte Auguatinus. Lumea catolică are sinodul ei de la Dordrecht.i care-1 oferă încearcă să se constituie într-o depăşire dialectică a Reformei calviniste. Distribuită proporţional cu strădaniile şi ^avomţa Domului. Valurile succesive ale Reformei catolice se puteau despărţi în legătură cu unele chestiuni relativ secundare: gradul de severitate faţă de simplii credincioşi.-. Cum se explici oare îndelungata răbdare a Romei faţă de a-cest curent umanist modernist? Intr-adevăr poziţia lui Molina pare să rezume concepţiile unei părţi importante din Compania lui Isus. a întrupării. în instanţă. puţin numeroasă în Italia. dar şi. Cea mal mare parte a Bisericii catolice se opune si se înfruntă timp de un secol şi jumătate pentru sau contra lui Augustinus. Antoine Arnauld. aşadar originile sale ebraice. care p^ trunde în marele public prin celebrul trat<* despre Frequente Communion (1643) şi 3/oroipratique des jesuites. Sfîntul Augustin accentuează puterea absolută a Graţiei. Graţia divină.Sfîntul Toma şi Zwingli G ilberul arbitru. au susţinut teze similare. revoluţie ' teocentrică a suveranităţii si atotputerniciei divine si continuitate a Bisericii vizibile. în ultimă instanţă. Jansenius (1585—1638) cel mai profund. condamnat de Pjus al V-lea în 1567 pentru a fi căzut. Antoine Arnauld (1612—1696) cel mai fecund. în acest secol obsedat de problema Mîn-tuirii individuale. Saint-Cyran. doar formulate ceva mai abil. Dar există şi o diferenţă: Socin a fQ6~ respins de toate Bisericile Reformei.i icre _<• cenţru.. Totuşi. cel mai strălucitor (1581—1643). Sînt două inconveniente: 21S â "*. Da. Jansenius este de departe cel mai important pentru că el a intrat cu uşurinţă în miezul problemei. iar reformanTruther şi Calvin. Antoine Arnauld. în timp ce teologia tradiţională se mărginise să ridice problema antinomiei dintre atotputernicia lui Dumnezeu Şi liberul arbitru al omului. practic. Molina are în spatele lui o bună parte a Bisericii spaniole care este pusă în mişcare de un dublu tropism convergent: ura faţă de Reforma protestantă şi ura tot mai intensă faţă de iudeo-creştini. Catolicismul pe care el îl trăieşte f. c-. a lucrării Concordia de scînteietorul Molina.i rnnvprvp. ca om al frontierei. dintre cele trei mari nume care se află în punctul de plecare a ceea ce. U mal este activă. Molina desfiinţează. Molina este pentru catolicism este Socin pentru Reformă — propria sa gaţie. în 1587. tradiţia străveche si '• diţia modernă a Bisericii pe de alta. este un partizan ho-tărît al puterii pontificale. Cu atît mai mult cu cit abia apăruse îf 1640. adevărata Biserică a cărei misiune este să continue în lume misiunea lui Hristos". în mai mult ^ 80 de volume impozante in folio consecm. poziţiile aproximative ale puterii episcopale şi pontificale. tinereţe. 214 cor te ale rigorismului moral. pătruns în interiorul Bisericii Contrareformei. Augustinus. adică modalitatea cea mai sigură de a deveni manipulat de adversar.—edinţa sa din ţii tor cu pasiune sa convertească ţara sa Acesi uit"----secutat pentru credinţa sa Scl. din suspiciune faţa de primejdia schismelor. numim jansenism. tot ceea ce este creştin poate fi. dezvoltă.

Umanismul păgîn este liniştitor. Acel modus vivendi din 1607 nu poate plăcea. datorită îngăduinţei Sfântului Scaun. Totul este pregătit în 1605 pentru o condamnare a Concordiei cînd. Graţia oricărei experienţe religioase. 80%. decît poziţia protestantă a evenimentului unic şi central. Socin virtual al catolicismului. Paul al V-lea renunţă să publice bula. La Louvain. Ultramodernismul molinist este deci circumscris şi tolerat ca o concesie extremă şi întrucâtva vinovată făcută catolicismului spaniol. desigur. în timp ce toate comunităţile reformate care au refuzat predestinarismul strict al lui Calvin şi al sinodului de la Dordrecht au fost rapid dizolvate si măturate de vîntul istoriei. Creştinătatea este şocată de diferenţa do măsură: faţă de. de ciumă.o. Molina. Iată de ce catolicismul a putut parcurge opţiunea molinistă. pentru*"' nu rămîne în urmă faţă de adversarul protes9 tant din nord.la înfrînge-re tocmai la frontierele sale cu tm testantismul. să rănească şi să îndepărteze Spania. Succesul acestui impozant volum latin in folio este considerabil: trei ediţii în trei ani. sacramentare.. acest vîrf de lance afeEuropei catolice îndreptat împotriva Olandei Şi tocmai acolo se organizează rezistenţa împotriva molinismului. Că poziţiile liberale care triumfă prin constrîngere au. această noutate antică. Jansenius şi din această r»6' spectivă de „frontieră a catolicităţii". Dar pe moment singurul lucru care are importanţă este identitatea profundă a opţiunilor şi preocupărilor de o parte şi de alta a unei graniţe care pare. nu mai poate fi după. li repugnă să pronunţe o dezminţire împotriva Companiei care lucrează pretutindeni cu folos pentru Biserică. goinariană în propor-H1 jfi ggo/o — căci ea nu poate fi arminiană ţe ît cu preţul unei autodistrugeri — Europa tolică este gomariană în proporţie de 20o/0 şi arminiană. în multe privinţe. pr°Prum încolo. Ele conduc. la Baius. trece neobser» ce poate fj îngăduit înainte de Dor-mtre 1607 şi 1619. treptate. el pregăteşte minuţios o întoarcere la doctrina tradiţională străveche a Bisericii: un dosar foarte important destinat să obţină condamnarea Concordiei. pe o compilare meticuloasă a doctrinei Sfîntului Augustin. formularea scandalos de eretică a lui Molina. totul se organizează si apoi se decantează. condamnată explicit. în perspectiva catolică a unei îndelungate evoluţii istorice. formal. Datorită subtilităţii scolastice a distincţiei între Graţia suficientă (suficientă nu pentru a mîntui. în 1607. doctrina lui Jansenius nu avea nici dreptul.. Concordia va fi o modalitate inconştientă de a potoli nesăţioasa suspiciune a complexului „vechi creştin". de netrecut.protestantism. dar prin aceasta el nu este mai puţin o victimă a acelei pureza. la Louvain. la revenirea antropocentrismului si umanismului creştin.. Cum oare să uităm con-!e-rile categorice din secolul al IV-lea îm-113 lui Pelagius. moştenire stânjenitoare lăsată de Reforma umanistă si chiar de Renaşterea italiană. Nicăieri nu se înţelege mai bine st lucru ca la Louvain. cea mai slabă si mai contestabilă. Compania este vulnerabilă. pe gomarieni în jurul lui Au-âe'tinus si pe arminieni în jurul Companiei •\ us Dar în timp ce Europa protestantă este. 217 Cum să te arăţi indulgent în Ţările-de-Jos f de o erezie comună tuturor frînturilor desn • se din Creştinătate cînd Biserica reformat^ Olandei tocmai s-a arătat atît de fermă în i a gătură cu o chestiune din dogmatica creştin. Jansenius moare în 1638 la 53 de ani. din reflecţia viguroasă a lui Spinoza. doctrina Sfîntului Augustin.preocuparea de a circumscrie prin toleranţă şi de a restrînge prin neutralizare curentele zwingliene. în are această piesă fundamentală a dogmaticei eştme este practic abolită. doar puţin schematizată. calviniste există:. efecte dizolvante este un fapt neîndoielnic.formulare pur şi simplu stângace. tot aşa cum în interiorul Bisericii reformate. la fel ca în secolul al IV-lea şi ca în anii -ai secolului al XVI-lea. nefericitul adversar al Augustin? Această doctrină care nu fi disociată de antropocentrismul primitiv Pi imanismului creştin condamna Biserica creş-3 . Clement al VUI-lea se lăsase convins de Louvain. una la Louvain în 1640. Totuşi poziţia umanistă şi liberală în legătură cu problema centrală a Mîntuirii este mai puţin primejdioasă. . menită să răspundă gravelor probleme ale agnosticismului pozitiv s-a născut la stînga lui Des-cartes. Cea mai rea dintre poziţii. nici pretenţia că e originală. fără a fi distrus de ea. Ceea ce se explică în atmosfera foarte Par_ ticulară a Peninsulei Iberice nu poate decit în altă parte. Ea era. acoperit de toate autorizaţiile canonice sub titlul de Augustinus ou doctrine de saint Augustin sur la Grâce .-care-i privea încă pe toţi? Este ceea ce gîndesta fără s-o spună. ci pentru a justifica damnarea) si Graţia eficace (cea în faţa căreia nu se poate rezista. îi repugnă. Molina aparţine unui ordin care a avut meritul şi curajul rar să reziste în faţa antisemitismului latent al poporului mărunt din Peninsula Iberică. Ea îi are.. în 1640. im Ocolul al XVII-lea. întemeiat. Totodată el restabilea esenţialul libertăţii absolute a lui Dumnezeu. a doctrinei tradiţionale a Gra-Pei condamnarea este severă. In jurul lui Augustinus. să nu cadă în cursa reprobării pozitive. Creştinătatea catolica^ avut în privinţa fundamentelor ei doctrina 218 "ui său sinod de la Dordrecht. Fiecare frântură de Creştinătate este incomodată de pro-pria-i Renaştere. acea predestinare la Mîn-tuire fără de care întruparea încetează să mai constituie partea centrală a Revelaţiei. întregii lumi. pe termen lung. alta la Paris în 1641 şi a treia la Rouen în 1643. nu este decît un Zwingli. în esenţă. Graţia Bibliei) Jansenius reuşea.. Cu atît mai mult cu cît. mai ales. în schimb. după 1680. într-a-devăr. mai ales. iar dosarul este publicat după moartea sa.

Dar esenţialul aici nu. care nu este un net' ""i chiar atît de important la Sorbona. despre tradiţie si. succesul unui mod de a trăi şi a simţi Care corespunde profund geniului se-colului.. a cărui semnare va fi impusă tuturor preoţilor. obţinerea. naraţiunea este ingenioasa. ci în fundamentul autorităţii în Biserică. .eză marelui public cultivat.O singură carte nu ne-ar fi îndeajuns pentru a^ povesti continuarea. în primul rînd benedictinii. despre sfera de simboluri a Sfintei Treimi. este o familie de protestanţi convertiţi la stir-şitul secolului al XV-lea. aripa dinamică a reformei catolice. Nicole*. cu o filosof^ carteziană. Cea dinţii. a probei de ortodoxie. simpatizant al Companiei lui Isus. de Beaupuis. a unei lumi infinite sau indefinite. inaccesibil "pe cai~ raţională. Dar esenţialul se produce ceva mai tîrziu. cu deosebire m Franţa. care vor fi codificate la întretăierea secolelor al XVII-lea si al XVIII-lea. de la lucrările lui Saint-Cyran si Jansenius la Câmp de Prats. Antoine Le Maître. Plecată de la marea problema a Mîntuirii. #o . El se acomodează cit se poate ^ bine. Acest as-ţion. Iată că în 1656. a unei redactări a Formularului* (1655). Pierzînd prima bătălie. Problema autorităţii papei este pusă de trecerea la absurd. în mod lei TJ i ^e^0rma catolică se angajează pe ca-Kpf"----: protestante. Dacă am minţi grosolan afirmînd că ele se află în lucrarea lui Jansenius.întîmPlat de fapt — teologie oferită în hotă3. ele se află totuşi în concepţia lui Jansenius.. împinsă pînă la ultimele consecinţei. papa Alexandru al Vll-lea* ră<T punde prin bula din 16 octombrie 1656 la che<f tiunea de fond. In 1656. vechile ordine savante. am dovedi în schimb o anumită rca-crcdinţă dacă am nega că. pe sub mînâ. o probă de al doilea fel a celor 5 propoziţii. din partea Companiei lui Isus. neexprimat prin aspectul sensibil al universului şi apropiat prin Graţie si Spirit de sufletul şi inteligenţa celor aleşi. a „robei" pariziene. Besoigne numără 69 de profesori. Antoine Arnauld însuşi . ce porneşte de la faptul de netăgăduit al Revelaţiei. personaj ^ prOpOZiţii din cartea lui Jansenius eXtrKHne prin intermediul lor. Ubicuismul este o probă referitoare la misterul întrupării. Sensibilitatea religioasă augustini6 ană a unui Dumnezeu sever. Nicolas Cor-^ *ăra apropiat al iezuiţilor. abaţia cisterciană. Lancelot.ng0rist a sedus „roba" si burghezia func-60—7£SGă franceză raliată în proporţie de >°-Augustiiusmul nu duce la activismul Z19 economic al calvinismului. referitoare la misterul Bisericii. semnul crucii făcut cu două sau trei degete este o probă despre valoarea ritului. corespunde pe deplin cosmologiei unei ştiinţe a naturii scrise în limbaj matematic. în curînd augustinismul va cuprinde o fracţiune importantă a episcopatului şi cea mai mare parte din infrastructura monastică. S-o numim oare ~a~ valentul acelei Contramustrări — Coiij montrance — ratificate prin sinodul de Dordrecht? încunostiinţat de majoritatea C]la rului francez. acceptă în marea sa majoritate să condamne propoziţiile al căror unic autor este un oarecare Nicolas Cornet. cea a lui Bruno. Proba pe marginea lui Augustinus corespundea. toate regulile erudiţiei. Ordinea Graţiei se opună ordinii naturale aşa cum în filosof ia lui Descartes sufletul se opune materiei. Este o denaturare absurdă în privinţa esenţialului. succesul unui creştinism dur. care se potriveT perfect cu atitudinea socială a magistraţilor • a slujbaşilor. Janseniştii. în curînd şi Pascal va căuta aici adăpost. E vorba despre vechi opţiuni politice şi despre probleme personale. începînd cu faimoasa zi a confesionalului. dar şi călugării Sfîntului Norbert sînt atraşi uneori în proporţie de 100%Familia Arnauld* are sufletul bătăios şi cultivă cu plăcere multe adversităţi. Formularul devine într devăr proba ortodoxiei.este Graţia. Atacul lui Antoii^ Arnauld împotriva iezuiţilor în 1643 este n^ drept. probei de la Dordrecht. dar lipsita de fran-hete 'Cele 5 propoziţii nu-i aparţin lui Jan-qpniu's Nimeni nu a putut să Io regăsească vreodată în cartea lui. şi anume că cele 5 propoziţii ale lui Nicolas Cornet se află chiar în Aî<gu's_ tinus si că trebuie condamnate în sensul care le-a fost acordat de Jansenius. cu o rece duritate. feminină. benedictinii din Saint-Maur. de către profesorii de istorie. spre deosebire de adversarii lor. Port-Royal. Esenţialul doctrinei catolice nu constă în planurile divine legate de om. Mai întîi. Ş1 damnarea acesteia la 2 august 1649. are pretinde mult din partea omului şi îi mă-8 ieste orgoliul. totodată umilindu-1. episcop de Ypres? — un neadevăr izbitor. Obţinerea într-un prim moment (1653) a condamnării pontificale. reprobarea pozitivă este un test despre planul lui Dumnezeu în privinţa omului. în aî doilea rînd. Descartes şi apoi a lui Borelli si Newton. Oricine poate confirma că papa s-a înşelat şi că el emite despre o chestiune infimă de erudiţie — există oare 5 propoziţii scurte într-o carte apărută la Louvain în 1640 sub numele lui Jansenius.măsură cîteva cazuri limită. eventual. apar primele Provinciale. mult mai mult decît vechiul umanis* fermecător al scolasticii thomiste. pe care tînăra Maică An-gelique Arnauld a reformat-o în 1609. După care operaţiunea este simplă. Ea are la dispoziţie elita din Leş Petites Ecoles şi totodată majoritatea înaltei burghezii funcţionăreşti pariziene. Neamul Arnauld. ceea ce era relativ uşor pentru că propoziţiile au fost confecţionate special pentru a le face condamnabile. Wallon. în tim-oul armistiţiului de la Rueil în plină Frondă. care explică lumii U ^a. mînuiesc tară violenţă. originar din Auvergne. mai mult sau mai puţin. el preconizează o tragere meditativă din lume. de asemenea. întrucît el extrapolează fără indulgen. Este o urzeală admirabilă. Augustinismul are meterezele sale. jansenişti. aripa augustiniană. La început.

deşi nu eram convins că ele sînt adevărate. .. 15 iulie. Dacă nu pot întări acest act în faţa unui notar din pricina declaraţiilor Regelui. se instituie un mo-dus vivendi.. ci numai cu o silă foarte mare si dintr-o supunere oarbă faţă de superiorii mei. ui •"---isecuţiile împotriva ^-c^^ . Cîte drame. ^:-x_. sifică..m^tunW. în schimb.H cnn in această împrejurare în sfîrn]ur stăruitor în toate felurile cu puf . „.. pacea Bisericii este celebrată prin-tr-o medalie. . N. situaţia se degradează din nou cînd regele găseşte în calea sa. La 13 octombrie 1668. ^ ^^ ^.. Arnauld este primit de rege si la 31 octombrie. problema. Declaration des quatre articles (care afirmă larga autonomie^ a Bisericii galicane şi ataşamentul său la doctrina conciliară).. anta.. După tratative îndelungate. aşa încît cei care-1 vor avea sub ochi. ca el să fie considerat drept principala şi cea mai însemnată parte a voinţei mele ultime şi ?n acest scop îl scriu si îl semnez cu niîna 'mea proprie. fără a lăsa deoparte lucrurile pe care ea le a-firmă în contra acestui autor. Lemaître de Saci. să nu poată lua subscrierile mele care se află in josul formularelor drept o dovadă a credinţei mele în lucrurile enunţate împotriva d-lui Jansenius ci. angajaţi tulburarea este la fel de profunda.. î c însemna nimic nu reaiUmaT mişcător decît retractarea pe care avea semneze la 15 iulie 1673 cu preţul. De altfel şi pentru alţii umn. simbâtă doresc... înţeleg. că astfel. dacdes iuS) astfel încît a. ^ Formularul îsL au b rdotaia pe augusdepârteze_ f gj^ţm punct de vedere motiniem. cîte ca7'1'j de conştiinţă insolubile. clin slăbiciune. să facă. Be-forma catolică este îndrumată către tema fundamentală a autorităţii în Biserică: limită ^ sursă supremă a autorităţii.rHră este necesar. a.preocuparea unui întreg secol. pentru apăra. în timpul cît scaunul este vacant). .. în 1688. De acum încolo. din imitaţie si din alte motive omeneşti care au precumpănit asupra silei mele.. am semnat noua formulă cum s-a dorit. ale cărui simpatii augustiniene sînt evidente. mărturisesc astăzi .v-. conflictul ajunge foarte departe: în 1682. dorind să-şi extindă puterea asupra Bisericii prin lărgirea dreptului numit regale* (ansamblul drepturilor pe care le exercită regele în unele eparhii la moartea episcopului.am semnat împotriva domnului Jansenius T ruri de care nu sînt convins de fel si care-mi r cel puţin foarte îndoielnice şi foarte nesi-eure Protestez că nu am subscris la Formu-1 r simplu şi necondiţionat" (Formularul care a fost pretins în cele din urmă pentru a limita portiţele de scăpare si subterfugiile nenumărate imaginate de adversarii toleranţei si ai constrîn-eerilor la nivelul conştiinţei cu scopul ca da-ul lor să fie nu) „mai cu seamă ultima oară. într-u cuvînt. precum cel al mare TvHlebranche însuşi! Formularul va uscarea continua a vieţii sale şi *• ' _ • . pînă în 1679. rea Şi cinstea d-lui ^^ rfect ceasta mărturie bll &trada Luvru. j. 1JUli. Data ia rt 'sute şaptezeci şi trei. . După această dată. Malebranche. ne irna-S:n-1m atîtor suferinţe: „ . iese de la Bastiiia. O dată cu papa Inocent iu al XI-lea*. a Magisteriumului. _ ^^ ^ preţ pentm ale crizei din anii '60. timp de peste un Formularul otrăveşte viaţa Bisericii francezeJ? •chiar a unei părţi importante a Bisericii catolice din afara Franţei.. Acest modus vivendi durează 11 ani. una rmeja c ^ r^uiu. rămăşiţele episcopatului jansenist. sa-i dlfeirus us şl ar f! semnat ral pe cei care spe termen lung. din contră. preot al. să considere acest tir t"3 °a ° anulare a răului pe care 1-am făp-nrin memoriei unui mare episcop. ilustrul traducător al ediţiei catolice a Bibliei în limba franceză. . atribuindu-i nu <TTatUra mea Sre^eli în credinţă pe care u-socotesc că le-ar fi făptuit cu tnatP ră «tund nYr"-^ ie"ar n IaPtult ™ toate că a-'^stinuT^^ nimi° dln °artea intitulată cădea toţi cei în mîinile cărora mai sfînta<^eSt mseris' în numele a ceea ce este să fiu ase IH religie> îl Povăţuiesc atît cit pot şit.

". în propriile-i De la problema centrală a secolului al a. . . Partidul „încearcă1*1-se introducă în Biserică şi în lume prinţ Sa acţiune umană". propus de superiorii lor" (atitudine paradoxală. „toţi. deci să se excludă de la orice funcţie de răspundere în Biserică (atitudine care merge în sensul dorinţelor molinistilor. 12 din într-adevăr.. şi uvnig^re. Grupul al cincilea. dar rusp dr' Mal rămîne şi istoria Bisericii ortodoxe nunrtr . Dar si jansenismul. într-adevăr.. Aşa cum jansenismul nu reprezintă întregul catolicism din secolul al XVII-lea. tot atît de negativ si de distrugător pe cît a fost primul de pozitiv şi de constructiv în ansamblu. în secolul al XVII-lea sînt două nume importante: Le Roy si Jaqueline Pascal. ' --------. în admirabilul studiu pe care 1-a consacrat odinioară lui Avvakum si începutului mişcării raskolnice. schiţează. acela pe care Lucien Goldmann îl numeşte „extremist intramondain"..t. influenţat de Bar-cos nepotul lui Saint-Cyran. jansenismul secolului al XVIlI-lea. susţinătorii puterii altoîute a papei. la fel ca întreaga Reforma catolică augustiniană.^oritatea partidului jansenist condus de Antoine Arnauia ?i Nicole. al Reformei catolice. prin abţinere sau prin supunere. să acţioneze la maximum pentru adevăr în Biserică si în lume: la maximum echivalează cu a spune că. Pricini. Lui Pierre Pascal. dar se întîlneste cu atitud4}1S~ lui Barcos cel puţin în legătură cu un punct ^ anume în refuzul său antifeminist de a recif noaste călugăriţelor dreptul de a judeca. el luptă pentru înfrîngerea schismei în lume şi în Biserică". Persecutarea protestanţilor francez si Revocarea Edictului din Nantes au reprezentat garanţia oferită ca mărturie pentru or doxia regelui. extremismul 'n ^ mondain.aProximativ 12 000 000 de suflete. cel care. în acelaşi timp.1 contmuă creştere. Un al treilea grup (abatele Le Roy şi prietenii săi). ceva mai mult si ceva mai puţin. pornind de l bula Uniyenitus* (1713) la problema. relativ secundară. în pofida anuităţilor lor profunde în problema Mîntuirii. oricare ar ii fost acesta. Un a . adică.. Atitudinea lui Barcos era cea mai tipică dintre atitudinile janseniste: ea îngăduia o evidenţiere clară a diferenţei fundamentale care u separă pe jansenişti de calvinisti. Uar bula Unigeiiitus datează din 1713.t grup este favorabil Formularului din motive de oportunism politic şi se compune din nameni mediocri.. lumea creştina orientala religioasă a Europei creştine nu se o-d. în chip hotărîtor. Formula compromisului se învîrte în jurul distincţiei v tre de fapt şi de drept.Pierre Pentru i « . Augustinismul transformat în jansenism ăa~ /Vă probei de ortodoxie a celui de al doilea \nular pivotează. de după 1713. încă din 1661 ceea ce va însemna jansenismul din secolul al XVIII-lea. De altfel. secol de măreţie. grupul care asigură difuziunea iu ^ prezintă startul jansenismului din seco XVIII-lea. Jansenismul secolului al XVIII-lea. de la problema Grabei el alunecă. nici ea nu înseamnă întreaga ortodoxie. In raport cu Formularul.Ea vine după marea criză a conştiinţei europene. Bineînţeles. precum şi anunţe "™ uitramojuains. a Magisterium-ului suprem în Biserică. jansenismul nu este de-cît un aspect al profundei angoase religioase din secolul al XVIl-lea. dar refuză să ostenească pentru el în lume şi în Biserică". el s» află în ruină si cedează locul unui al cincilea grup care făgăduieşte un jansenism radical diferit. curentul jansenist nu însearnij" întreaga Biserică. „El încearcă să obţină de la Roma şi de ia Curte cel . implicit sau explicit. văd cum adevărul este lovit de moarte şi gem.5îTfFonticrele Occidentului divizat. La sfîrsitul secolului al XVII-lea. pa " tidul arnaldist..urmzat tf)ate elementele necesare .. îi plăcea să pună în evidenţă tot ceea ce îi a-propie pe jansenişti de raskolnici. El încearcă să-i atragă pe e-f~° copi de partea sa. confundat cu Fronda unui cler mărunt richerist1 este un element de slăbire a rezistenţei Europei creştine. odinioară unit.Franţa se află în pragw schismei. şi mişcarea raskol-nică dezvăluie o lume aflată la intersecţia cu esenţialul.___a ° întreprinde. în fapt. jansenismul episcopalian din secolul al XVII-lea. că aceşti jan_-senişti extremişti. Nimic nu este mai r'a rAiL?rerarii Rusiei în Europa decît istopascal „e f " Secolul al XVII-lea. Al patrulea grup îl constituie . mai exact. pentru că la femei rezistenţa a fost mai mare decît la bărbaţi). aparţine restului rămtvs dir marele partid. ™«:ihi1 intre llicl "^ *" •"---•_ ^urte cel mai folositor compromis posibil intre supunere şi apărarea adevărului". Grupul este ostil oricărui compromis în privinţa adevărului. are credinţă numai in unul Dumnezeu pentru triumful escatologic a cauzei Sale şi pentru lărgirea împărăţiei LU • George Namer a sesizat perfect tendinţa ^ inversare a centrului de greutate care se co^ turează încă din anii '60: extremismul grup^_ lui Barcos. promotori ai Formularului) şi călugăriţele cărora el le neagă dreptul de a judeca: „ele aveau să se supună şi să semneze din supunere textul. . încîntaţi de această afirmare Maeisterium-ului pontifical în Biserică. „ar fi dorit simultan supunerea totală si refuzul absolut de a semna un Formular care obliga la o minciună personală. lipsiţi de o ideologie precisă si din oameni -ai Curţii. Mişcarea ras-kolnică înseamnă. este un partid neutru. adică al grupului în care s-a v cut ideologia jansenistă . „Ei consideră că orice creştin trebuie să judece. . Dar Barcos face deosebire între ecleziasticii care au datoria să-1 respingă.

de fapt. complexul de superioritate al ortodoxiei ruse poate pă-P! ^eîn^erneiat.wfUlui monahal de unde. aceea a £ăl Iliului de la Niceea-Constantinopol.. „Sfîni Duh purcede din Tatăl prin Fiu" cu f oria latină. privează cu brutalitate Biserica rusă de acest sprijin tutelar. motorul complex al mişcării raskolnice. în timp ce-şi dezvolta sistemul li. O revărsare a iuuir mului. situaţia Bisericii ruse o sugerează pe cea a Bisericii occidentale de la mijlocul secolului al XV-lea. Din totalul cel&~ 18—20 de milioane de suflete. cînd statul rus începe să iasă din îndelungata perioadă a invaziilor. Acest punct de plecare este esen-f. trebuie oare să reamintim cîteva dintre"r. Separarea între ortodoxia rusă şi ortodoxia grecească — de aici decurge întreaga criză a secolului al XVII-lea — se plasează nu atît în momentul căderii ConstantinopoMui. Treimea rămasă. căci Rusiei i-a lipsit totdeauna o reformă gregoriană care să~i asigure o Biserică relativ independentă faţă de puterea seniorială. aflată în raporturi dificile cu vestul. conduce la o ruptură P care anularea lui aproape imediată nu reuşeş s-o înlăture. ortodoxia rusă cuprindea circa două treimi. Alexandria şi apoi Antiohia. din pricina perspectivelor esenţial politice. mai recentă. nu mai pretinde nimic. galican Edmond Richer *f înainte de a observa identitatea dă. duşmanului polonez. între Biserica din Constan-tinopol si Occident. referitor la Sfîntul Duh. Moscova. De acum încolo. Mult timn această regiune colonială a nordului nu a avut de suferit de pe urma lentei degradări a prestigioaselor patriarhii din Ierusalim. la nivelul mentalităţii populare. se desfăsou •• într-o atmosferă de indiferenţă. cu ceremonii aproape cotidiene de n-pînă la cinci ore si cu practici ascetice de o' veritate extraordinară. în dispute. Gîndirea ^ din secolul al XV-lea nu era pregătită Pf _tor depăşirile dialectice. în 1453._ * C/ -%•* asw-îSf(Nal. Este o reprezentare profund înrădăcinată în poporul umil. în secolul i XVII-lea. în viata cotidian1 unui popor incult conduce la superstiţie s descurajare. In acest moment apare o elită ale cărei prime concepţii si demersuri amintesc concepţiile şi demersurile din Occidentul creştin de la sîir-situl secolului al XV-lea în faţa unei situaţii care nu este lipsită ele unele analogii intime.Uri" ticularităţile acestei Biserici? Ultima nasc t" dintre marile Biserici autocefale ale Creştin" taţii orientale este de departe cea mai nun&" roasă. Romei antice şi a Con-stantinopolului. Pentru că pretinde prea mult' serica. cum să înţelegem întreaga dramă a conflictului Nicon-Avvakum din secolul l xVIII-lea în legătură cu semnul crucii făcut 3 două sau cu trei degete? Intr-adevăr. ceea ce se presupune cu uşurinţa dar chiar si pentru oficianţii lui. cit în timpul penibilului Conciliu de la Florenţa din 1439. motivele politice care impuseseră Constantinopolu-lui ultimele concesii. Geniul credinţei ruse se ase prin icoane şi prin sistemul litur-urrnează o evoluţie rapidă a aces-urmă care n-a întârziat să ia progic. fie şi pentru 228 bivalenta formulei tradiţionale. împingeau Rusia. ea era B obişnuită. precum si cea mai mare parte a ereziei monofizite erau plasate sub autoritatea unui stat musulman. „purcede din Tatăl "•rf'n Fiu". prea exagerat. Cir cumstanţâ agravantă. Sub raportul numărului de credincio^ Bisericile ortodoxe alcătuiesc o masă compar'1' bilă cu Bisericile Reformei. într-o manieră simplistă.Clerul mirean este primitiv şi ncult. noul Ierusalim (după căderile succesive ale Ierusalimului. prelungirea supărătoare •a ritualului este camuflată de o recitare pe mai multe voci care îl face total de neînţeles nu numai pentru credincioşii care asistă la derularea lui. Sprijinită pe Bizanţ. Cu atît mai mult cu cît Rusia nu este chiar atît de izolată pe cît avem tendinţa. în secolul al XVll-lea. urmate de meritata lor pedepsire) se consideră drept singura garantă a credinţei adevărate. negociat în metropola de grecii obişnuiţi să decidă ei pentru coloniile l°r spirituale din nord. teia 529 if •if porţii monstruoase. Clerul monahal este compromis prin bo-nen6 f desfrîu' episcopatul seamănă cu imagi-. . cu Polonia cea latinizată. învăluită svi\l o mulţime de gesturi de neînţeles si superstit •oase care amintesc atmosfera bisericilor i)'A" mande de la sfîrsitul secolului al XY-lea. Ei i s-a părut rev<» ^ faptul că se poate admite. Compromisul negociat în g grabă şi sub teroare. către intransigenţă. să primească de aici orientări generale. Faptul era grav: Constantinopolul a suferit la Florenţa o prăbuşire ireparabilă de prestigiu. atribuite. Biserica rusă a fost scandaliza^3 de uşurinţa cu care Constantinopolul ceda-• chiar şi parţial. sî rusească. ÎVîn lipsa lui. să solicite asistenţă si solidaritate. în punctul. poate chiar Pe aceea din secolul al X-lea. La ieşirea din groaznicele suferinţe ale Vremii Tulburărilor. prin forţa lu-se recrutează. a-cest complex se consolidează şi mai tare. să ne-o imaginăm. pentru ea ese ^ ţial. Secolul al XV-lea.° turgic si credinţa potrivit geniului propriu. La începutul secolului al XVII-lea. După trecerea tulburărilor.

. Dar Rusia nu înfruntă doar Occidentul catolic. publicaseră opere mai mult sau mai" p.! este introdus în Moscovia în pricu a- . noua hotărîre de a-i reboteza pe catolicii convertiţi la ortodoxie. duşmani vechi. Ar rezulta o listă prea lungă dacă am reproduce cărţile din Kiev care aduc la Moscova vîntul unei ortodoxii îmbogăţite.ti din Malorusia. Şi totuşi. fiul său. venind din întregul fost imperiu bizantin. fericită coincidenţă şi originală diarhie a unui pontif judicios şi autoritar şi a unui monarh.Ucînd luPta împotriva uniţilor. secolul al XVll-lea reprezintă o perioadă de intensificare a legăturilor. haimanale veritabile. în Polonia occidentală de raţionalismul prezenţa comunităţilor askenazim. Preocupare sporită faţă de rit.. rubrica din Canoane din 1602 si din 1616 care îngăduia.. ei nu puteau. Ep«ca Petru cel Mare nu apare brusc. Dar în timp ce prigonea sistematic influenţele catolice pînă la obîrsia lor posibilă. sînt cato?•• nesuferiţi. Raţionalismul socinian. devenită într-o oarecare măsură flexibilă şi latinizată. un Apocalips comentat. •^era înaintea tuturor o teologie ortotoate doxă. adică detestaţii polonezi. focaru •' ' ___. în căutare de posibilităţi de trai şi de locuri în care să se stabilească precum acel Arsenie Grecul. deschiseseră şcoli. Din 1595 tuturor crimelor lor li s~a adăugat oare si cea a Bisericii unite» reastâ contopire impusă prin forţă ortodocsi-i r ruşi victime ale opresiunii în Malorusia şi 1„ Ucraina? Patriarhul Filaret* (1616—1633). blînd si supus") nutreşte o ură pătimaşă pentru erezia latină. fără o Pre gătire prealabilă. ci si Suedia.Jzează un e^rt important de moderni-coviti L? aPr°fundare . „Suferind în Polonia opt' ani îndelungaţi. De exemplu. mai atentă la aspectul intelectual. la nord. dar într-o en -în care se simţea acut ceea ce lipsea BiseH^ marirusesti. încă de la început apar două tendinţe. „pentru a distruge orice bănuială de influenţă latină. evident. trebuia menajată Suedia. în realitate. să se cufunde copilul în cristelniţă pînă la gît si să fie udat pe cap cu apă din cristelniţă^ de trei ori cu mîna dreaptă a fost suprimată^ cei care primiseră acest botez mincinos trebuiau să fie rebotezaţi prin irnersiune". Occic* -tul tradiţional.. în caz de boală. catehismul lui Lavrentie Ziganiov un infolio de 395 de file . Este oare acest fapt atît de surprinzător? între ortodoxie şi luteranismul din nord exista mai multe afinităţi decît presupunea Pierrc Pascal. lumea calvinistă prin negustorii englezi din Arhanghelsk. . Dar nu numai ei. Filaret adusese cu sine din captivitate o ură extraordinară faţă de catolicism. „Filaret reprima erezia cînd se manifesta. întemeiaserâ fii.~~ a oamenilor.„. cu să nu fie atraşi de strălucirea Q1n sud p rară a confreriilor din vest şi ele recre . aflat i. Căci Rusia întu-neste tot mai mult lumea occidentală.. „Dacă pioşii mos-nutreau bănuieli faţă de ortodoxia ruşilor îţii poloneze. în totalitate de acum încolo sub controlul muS sulman.fal. în interiorul te lpnC11rmte sau al Bisericii ortodoxe nealipl-zare r. trebuia să te înclini în fata i?1 tor semne de superioritate. tatăl ţarului („ . în părţile occidentale şi meridio-aie ale Rusiei supuse Poloniei. Graţie lui. bastionul raţionalist al soci-nieiiilor din Rakow.. cealaltă i 232 as' cetica niv niai preocupată de o acţiune prae-lucrurilor şi al nefericirii cotit. nu avea totuşi i şanse să pătrundă profund în Rusia orientala. episcopalismul luteran scandinav.. Desigur. ASJ-~ fel sînt predicile sfîntului loan Hrisostoniul de-pre Epistolele Sfîntului Pavel şi Actele Anos tolilor. lumea protestantă cea mai autentică. Pentru a păstra Polonia. oieii _. amîndouă cărţile infolio. 1623~1624 ia Kiev în 1626 tipărite la Lavra. <-• originale. în toată această activît-^ se observau influenţele latine. Oamenii învaţă*" din Occident si cărţile lor erau deci întîm'r/ nate cu bucurie. X 4-11 clin Rakow. în cîtorva cazuri izolate. Erau acceptate chiar clacă VeiT tru a ii criticate în timpul utilizării lor". Mai mult. l^. valoare sacralizata conferită gestului — ura pentru polonezi contribuie la consolidarea acestui punct esenţial al credinţei ortodoxe. tradiţională. Niciodată ele n-au fost atît ele strînse pe acea axă nord-sud devenită. el nu lua niciodată măsuri radicale împotriva influenţelor protestante". de pe o zi pe alta.. geniul rău al patriarhului Ni-«con. resentimentele create sau aţîţate din Vremea Tulburărilor se vor afirma în acţiuni care ulterior vor fi dificil de anulat fără a şoca opinia generală". pîni ai Bielorusiei si suzerani ai celei mai 23 .Grecii urcă pînă aici cu regularitate. a-cest boier bine intenţionat.. din secolul al XV-lea. Pericolul maior este. o neîncredere faţă de tot ceea ce putea transpune la Moscova o influenţă latină. adevăraţi călugări savanţi si. de foarte multe ori.

închis. . izbucneşte corul celor docţi. Dionisie găsise în bi-233 folioteca Sfintei Treimi. o limbă încă puţin scrisă. priceperea. i 36 . Altfel stau lucrurile cu învăţaţii si cunoscătorii: „Erezia lui Sabellius". Doamne. Aşadar se va scrie: „şi îţi aducem mulţumire cu prea sfîntul.Prcjjn 1602 purta. Cîtă deosebire faţă de opera lui Nicon şi Arsenie Grecul de peste 30 de ani! Dionisie şi recenzorii lui Filaret iau în discuţie Cartea ele rugăciuni spre a reface ediţia din 1602. acel lugăr învăţat de la Muntele Athos care. formula: ^^iapastă zi.-uncj fixată în sufletul poporului rus. în credinţa ortodoxă fascinant este „misterul Sfintei Treimi". Cartea de at Apostolul. o limbă a-flată într-o evoluţie generală. ne amintim.. Ca întotdeauna.. _ ~ i. totuşi. cea baton . dar mea puţin strunită de realităţile aspre ale rigorii impuse de tehnica tiparului. sfinţeşte apa prin Du-"ÎIÎ Tău sfînt' şi prin foc". de la vreo 15 leghe.. Logica şi ştiinţa teologică grecească a re-orilor ajungeau să se desfete din plin în nădurea luxuriantă a imaginaţiei liturgice ve-Hco-ruseşti. Cuvintele „şi prin h u erau.-—-. „ „ .. ai in „. precum şi toate tin din ajunul Reformei propice "' "m. iTlC-L^' i ' • . tortu" rât.. Dionisie din Zobrino. a unui popor în plină transformare. epuizată şi cu atît de multe greşeli.. cînd sună momentul progermana. cîtă bogăţie verbală. printre care şi cu o copie sigură a faimoasei Cărţi de rugăciuni tradusă din greceşte în 1387 de mitropolitul Ci-prian. arhimandritul mînăstirii Sfînta Treime-Sfîntul Serghei. unde zăceau de 7R ani „manuscrisele lui Maxim Grecul. intrat în mînăstire după moartea soţiei Şi a celor doi fii ai săi. . Cită invenţie liturgică de la începutul secolului al XV-iea pînă la începutul secolului al XVII-lea. acest fiu al unui ţăran înstărit. Iată o adevărată he- . o tentativă necesară dar primei-' dionsă. Născut la Rjev pe volga superioară.? . che să traducă Psaltirea. după ce fusese paroh wnp de şase ani într-un sat mare aproape de jev.r__-".'Era o simplă interferenţă de planuri la nivelul invocaţiei finale ce nu crea nici o dificultate într-o gîndire preocupată de ansamblu şi naivă.nkmului.ncurile cele mai demne de preţuit ale xech. un efort care duce însă la eşecul recenzorilor. şi însărcinat apoi să ro vizuiască Triodul. Recenzorii remarcaseră că unele rugăciuni adresate uneia dintre persoanele Sfintei Treimi se terminau printr-o doxologie care le îmbrăţişa pe toate: „şi-Ţi aducem mulţumire Tată şi Fiu si Duh Sfînt". j.ni. Omiliile. care era cît pe ce să-1 coste viaţa pe Dionisie şi care anunţă încă de pe acum întreaga violenţa ^ confruntării de la jumătatea secolului ^dm ^ Nicon şi apărătorii zeloşi ai Vechii Credint6* ^ reprezintă formula de binecuvîntare a ap din ajunul Bobotezei. pentru ca în cele din urmă să moară în •mînăstirea Sfînta Treime la 21 ianuarie 1555" Dionisie intenţionează să-i continue opera' Este. prin inteligenţă si credinţă. dar si ce riscuri în direcţia unor evoluţii pe cit de de/ordonate. poate. Ediţia din 1618 prezenta corectări şi modificări. la nord de Moscova.— al umanismului. aceeaşi cu a tuturor recenzorilor de "3 relua firul tradiţiei greceşti şi de a depăşi totodată un zid de ură şi de prejudecăţi. în timpul îndelungatului patriarhat al lui Filaret este întreprins un efort considerabil de revizuire. „este primul dintre acei preoţi de ţară xvnVi°r <<uca ^n ro1 atît de mare în secolul al din i^3 ' *a^ ^ec* ° evoluţie care porneşte veni. condamnat apoi ca eretic. vechi uneori de 150 pînă la 200 de ani.. tot pe atît de puţin controlate! La nivelul anilor 1610. .. comentată şi falsificată^1 trei eretici iudaizanţi. „Recenzorii vor confrunta ediţia din 1602 cu mai mult de 20 de manuscrise slavone. Cea mai importantă chestiune. în mod evident o interpolare a seco-^°C • l XVI-lea a cărei geneză putea fi urmă-^-"si a ciirei istorie putea fi refăcută fără prea mare efort.. Editorii din 1602 prevăzuseră •oare caracterul sacru pe care tipărirea avea s-o confere erorilor lor? Era nevoie ele mult curaj pentru a schimba cuvîntul scris şi atît de greu descifrat de oameni care intrau pe dibuite în universul nou şi minunat al cărţii. fusese acuzat că-i compromite :sfiuţii ruşi care erau sărbătoriţi după cărţi?6 vechi. Ceea ce uimeşte în activitatea lui Dionisie şi a micii echipe din jurul său este zelul.3e 'un secol şi jumătate întîrziere..~ "_j. prea bunul si dătătorul de viaţă Sfînt Duh". modestia si seriozitatea.. care amestecă persoanele. minunate. rnai. O dată pr°el apar toate problemele Occidentului creşi0 decenii ale secolului al XYII-lea. cîte variante . colorate. pămînt rusegc_ ti împotriva beţiei. în favoarea acestui efort se află un om remarcabil. a dezmăţului si a un s '' sa dai Bisericii ruse cărţi demne de 01 mai învăţat. desigur. una dintre cele trei • fundamentale ale Bisericii ortodoxe.

Serghei şi Pavel. „în 1618. pr identul premonitoriu din 1618 nu împie. de tip_en§ j se va spune. unit cîndva. spiritul mişcării raskolnice triumfă. Alegerea în 1652 a lui Nicon ca patriarh al Moscovei putea. Prin Sfântul Duh şi prin Foc spunea Vechiul Ritual. Se petrecuse. să semnifice victoria frontului unit al Reformei. în 1619./ ^:„°. cu diferenţa « străinul pe care el îl imită în chip primitiv este grecul dispreţuit şi nu forţele tinere. fie „erezia lui Arius" cu cele trei substanţe aflate în winta Treime". prin folosire si prin tipărire. Extraordinar de orgolios. prin aceste în u tăţiri numeroase. Condamnat. concomitent. în _majoritatea frontului. pentru alţii. Pentru această logică bizantină. Reforma este lansată. Nicon şi Arsenie Grecul renunţă \il cauţiile elementare. Nicon şi a doua generaţie de recenzenţi o fac cu violenţă. confesorul ţarului A-lexe'i. tre în graba lor de a schimba totul dată. patriarhul Ierusalimului. Schimbarea pentru schimbare. un mare număr de texte deja consacrate. „acele greşeli în aparenţă neînsemnate". de o simplă si sinceră spontaneitate. de către cel de al Şaselea Conciliu adinmenic' ţinut sub Constantin cel Bărbos. A G nstituie un front comun. dar Luca. cu geniul instinctiv al Evangheliei de Dionisie a obţinut convocarea unui c°nciliu al Bisericii ruse la 4 iulie 1618.volutia lucrurilor. III. la un nivel muit superior o conduc Ştefan. Cei care sînt numiţi „prietenii Domnului" conduc Biserica. mai preocupat .catombă de omisiuni. pentru motive de logică şi interpretare literală. Sarcina ce-i aşteaptă este imensă. Nicon este jucăria grecilor. Orice este mai bun f*c~ tradiţia rusă. înaintaşilor er^ nită profund sensibilitatea poporului rus' îşi exprimase odinioară în mod spontan si rugăciunea către Dumnezeu — Hristos.i. sete şi fum. 237 tea Ref. lor că Biserica rusă. dincolo de cei în viaţă. nu spune oare şi el: «Acela vă va boteza prin Duhul Sfânt şi prin foc?»" în 1618. Dionisie este torturat în mod o-dios „prin foame. toate. Dar prin această 235 r. Ceea ce Dionisie şi primii recenzenţi încercaseră cu moderaţie si prudenţă. avea drep să-şi dezvolte. „puneau în primejdie ortodoxia". Tat Sfînt Duh — pe care îl iubea atît de adine 's* simplu. se ridică teologi improvizaţi care. Va fi nevoie de acţiunea personală a lui Teofan. manie de a suspecta totul. fie. episcopul Novgoro-dului'. uşurătate. dimpotrivă.'Nicon îl^ anunţă pe Petru cel Mare. si sentimentul general al credincio. Gîn-A ] t.U at!* mai necruţător cu cît în frun-i din partea tradiţiei se află.lu de Dumnezeu şi pe Fiu de Măria".S°cul este inevi-tp. un conflict între raţiune şi tradiţie. prestab'iT6 din n°Ul Occident. . pentru a se pune capăt suferinţelor sale şi ale discipolilor lui. 16. superficial. Ratiscev şi Nicon*. «e insinuau fie „maniheismul care-1 separă pe . mînia — surdă şi profundă. prin definiţie chiar suspecta• * puţind să adune suficiente manuscrise K ^ ei se mulţumesc de foarte multe ori cu UUe' mai mediocre ediţii veneţiene ale cZiasporeî0^6 todoxe greceşti. A-cesţ rus moscovit din secolul al XVII-lea suferă de un complex manifestat pe două faţete: dispreţ şi admiraţie pătimaşă faţă de străin. al •sceţi ai clerului ţărănesc din-vum se distinge drept cea mai Şi mai nobilă figură. "ă-sesc explicaţii şi o semnificaţie profundă pentru gesturile instinctive ale unui trecut naţional apropiat. Era începutul unei drame care va dezbina ortodoxia rusă timp de două secole şi jumătate.reLvăratul ascetism şi de cucerirea mo-r în straturile profunde ale poporului. ana-Ec. nie suSrf1Cîm aici pe grămăticul care era Arse-liturgic PS teol°Sul Nasiod. în fond la sursgreacă. prin aceste reproşuri Ul^~ sate. extrem de influenţabil. Con ^ unei Reforme savante. mînie şi rea-voinţă. încărcate. între concepţia intelectualilor care opreau Biserica rusă la un anium stadiu sau o aduceau din nou la spiritul unei surse cu faima de a fi pură. °N . pe cunoscătorul care era Dionisie. de sus. adu narea reflecta opinia generală a Bisericii "ruse" ea a considerat că era prea îndrăzneţ să fio atinse. protestele fost generale. dar cu mai puţin tact şi cu „ -„tpiepere în masa credincioşilor se va ?L o revoltă a tradiţiei. să-şi îmbogăţească şi să-şi & a teze cărţile de cult la viaţa proprie". adlca monotelismul".poartă la Reforma franceză a anilor 1660 1690 Oameni precum Nerohov sau acel păs-7" sriritual umil. expus loviturilor şi injuriilor". „amestecul şi «ordinea celor două naturi în Hristos" sau tem "erezia lui pirus. la rîndul lor. /In apărarea obiceiurilor vechi. acel fiu de popă care este Avvakum* (1620—1682) par să conducă în sate înconjuraţi de mujicii oprimaţi împotriva insolenţei boierilor şi a reprezentanţilor ţarului o' luptă pe care.

Principia Philosophiae Naturalis reprezenta carta lumii moderne. Capitolul XV CRIZA DE CONŞTIINŢĂ PRELUDIUL EPOCII LUMINILOR In 1687. căci generaţia constructorilor universului se epuizează. cu o Biserică oficială a Reformei intelectuale si cu protestantismul său de partea tradiţiei. se distrugeau galeriile dintre naos şi cor. în mare. în spatele tuturor rezistenţelor faţă dp inovări. se introduseseră. transferul atributelor ontologice ^. sincronizată cu vestul Europei. . Ar fi o carte uşor de scris căci de la Mauzi la Ehrard. de evidente si de cotidiene precum seninul crucii. este preluat ca un de adepţii „Vechii Credinţe". Demonstraţia lui Koyre es^ cient de convingătoare. Această a doua Europă clasică. cum facem astăzi. ina. lumini de felul celor ale lui Watteau. în "" S]i nivelul elitei. în oricare ţară şi chiar pentru credincioşii obişnuiţi să stabilească toate distincţiile necesare între rituri si dogme o asemenea ava lansă de reforme ar produce nelinişte şi sca dai Conflictul începe încă din 1653. totul s-a încheiat. Este un superjansenism. cu siguranţă nu este mai mic. re decît difuzare. menţinînd-şi totodată originalitatea profundă. împotriva lui Petru I. al tradiţiei în continuitate. filosofii mecanicist!. dacă este diferit. °U de Biserici şi incapabili să-si întemeieze de lălăită protestul anarhic al „nebunilor întru Hristos". încă de i jumătatea anului 1656. o singură formulă matematică include toate fenomenele: proporţionalitatea cu masa. o carte. chiar şi recent. difuzare: aceasta este. di-fizarea rămîne limitată strict la un strat so-al subţire a cărui îndrăzneală în atîtea pri-C. ^as_T^&-aproape întreaga bogăţie spirituala RUSle1' avatar curios. raportat la ascetism şi la izolarea de lume. « ^ kol". Ortodoxia rusă a străbătut în secolul al XVII-lea cel puţin două secole şi jumătate de istorie religioasă occidentală. mai multă extin-. Difuzarea nu aparţine celei de â doua perioade a Europei clasice. Apoi. mai pe faţă sau mai pe furiş. să propună în secolul al XVIII-lea un mesaj creştin adaptat unei lumi în transformare bruscă. dar logic. iar înv taţii sînt consternaţi de uşurinţa cu care au frft luate atîtea zeci de hoturîri: „ . imensă a celor două generaţii care se S d în fruntea Europei nutrite de concep-*^]Cedin Principia la jumătatea secolului al * rTTT lea In primul rînd. „Ea salvează aparenţele". nu/01"1 P? care ° aveam prin tradiţie asupra u-săracTc. Fuseseră schimbate forma si îmbrăcămintea altarelor. ci PZuropei revoluţionare şi la nivelul lucrurilor ea reprezintă acompaniamentul ideologici al marii transformări economice. Sînge şi lacrimi. Totul a început pe planul cosmologiei. se află partizanii Vechii Credinţe. ceremonialul slujbei. imperceptibil. t -e drept să nu mai fie considerat astsă 'reven8 mtr~° bUnă zi Vom &vea Posibilitatea istoria E1'" asupra acestei a doua perioade din de conclor-OPei . Vreme de două secole conceptul de atracţie universală este suficient pentru a explica totul. Din 1715 pînă în 1750. Dumnezeul creştin către spaţiul . Crezul. Este nedrept s-o sacrificăm. fizica extensiunii si a universului plin. totul se termină prin ea. împotriva Eca-terinei' a II-a. numele lui Isus" (adăugarea unui i). sînt mult mai multe eforturi. de la Ro-ger la Proust şi la Foucault ce mănunchi minu-£at de studii convergente avem numai în Fran-onf nJ S~a îmbo§atit oare.jr. în linii mari. despre religia latinilor (re-botezarea nu se mai practică: este o revalorizare care şochează sentimentul naţional rusesc). deoarece efortul pe care ea îl reclamă. Spaţiul acesta îi stânjeneşte. în spaţiul infinit al geometriei euclidiene un spaţiu care şi-a pierdut însuşirea de întindere inseparabilă de materie si în care piosul Newton întrezăreşte Sensoriuni Dei. aspectul exterior al TV sericii ruse este transformat profund. ortodoxia rusă va fi mai puţin capabilă decît Bisericile occidentale catolice sau reformate. Mişcarea raskolnică s-a născut. lat-o. ţi ^ inconştient. desenul care figura pe ostii (crucea latină în locul crucii cu opt ramuri). Pen^rH \i lalţi. Pentru ţiul vid va rămîne acel Sensorium pe care nezeu îl domină si îl transcende. ea singură. neo-scolasticii de felul lui Fontenelie. aceşti revoltaţi mele Bisericii. atît de preţuite si de iubite. alunecînd imperceptibil de la marea tulburare a crizei de conştiinţă — n-ar fi oare preferabil s-o numim criză a conştiinţelor — scumpă lui Paul Fazard. era interzisă construirea acelor acoperişuri de biserici în formă de piramidă. 'etapa de extindere şi de difuzare. Lovitură după lovitură în aproximativ doi ani fuseseră atacate elemente religioase atît de esenţiale. eforturi de oameni mărunţi.ou^r0ape vers se va opera lent.-31 XVIII"lea care nu rnai este o rudă fel pao.te este pe măsura uimitoarei timidităţi în a'tîtea altele. . idei teologice noi despre natura Maicii Domnului. proporţionalitatea inversă cu pătratul distanţei. idolatrii iconoclastului Descartes regretă vârtejurile. Pentru un raţionalism care începe să uite utila operaţiune carteziană de punere între paranteze a politicii si religia cest spaţiu teologic înseamnă o constrînge. în 1656J: produce ruptura.in. despre importanţa ofrandei pentru slujbă.Intre 1654 şi 1656. nie£c^tindere. aspectul Bisericii ruse este vizibil răvăşit. iar în 1666 este confirm J_ schisma. Ur-j"-5''. în ansamblu. cum ei sînt mai puţin filosofi ton. termen de dispreţ. pline încă de afectare si de mici îndrăzneli ştrengăreşti ar merita. Desigur. Chiar si astăzi. Cred"'~ ciosii simpli nu se mai recunosc în ea. pînă la primele „lumini" timide. anul 1687 ma fîrsitul marii aventuri a spiritului. se vor obişnui cu el.

adică 1700 (şi poate si mai mult căci a doua ediţie apare la Amsterdam în 1728) pentru ca An essay conceming Human Understanding. încă de pe acum. la o reconsiderare în gîn-clire a societăţii pe ranguri. îndelungatul secol al XVIII-lea.dasice. Tractatua theolo-gico-politicus datează din 1670. lui de CirC^u uterii ameninţate a în spnjmul Jcan.r"se petrece 1685 si 1715 a unui raţionalism necreş-între • i bine ar fi să-1 numim anticreştin. totul se află în acest interval dinaintea sfîrşitului secolului al XVII-lea. a cărei cincea ediţie. . chlna. . sa de a reconstrui calmează îndrăznelile tînărului şi voracelui raţionalism în momentul plenitudinii sale cînd. s-a C1-£'ut în întregul lui din perioada cuprinsă în-"aS 1685 şi 1715. „acest secol pătimaş anti-°° ţin" cum îl numea recent Jean Ehrard. cu voce scăzută si co-cu totul m P"virile' ««tei"? Este o problemă altceva. Apele religioase sînt scăzute adesea în secolul al XlV-lea ca f0 m arte adesea in secolul al XlV-lea si ca la înce e secolului al XV-lea. ' U'u' . pe alocuri ^^ u frămîntat fără întrerupere clin 152n ^V»3~aU 1520 1680..din Qlandamarilor burceva şi mai grav: apariţia => public D. după creşterea din pUl Mediu strălucitor. în strimta fracţiune a P°P° responsabil si conştient.Criza de conştiinţă înseamnă Ea este mai întîi criza gîndirii crestu început este vorba despre o scădere nati 6' -marilor ape religioase care. pe de o parte. Un asemenea succes comportă. dragostea decepţio-mfi oraba de a reuşi — într-un sector cu cit mai'important! — ceea ce ştiinţa numărului a permis în ordinea aparenţelor. Se-ilr\'rt™l XVIII-lea. cu necesitate. din 1690. Chiar dacă trebuie să aşteptăm magnifica traducere a lui Pierre Coste. „Stelele fixe sînt tot atîtia s ^ dintre care fiecare luminează o lume". acest hughenot din Refugiu. atara valorii ^i. cu începere din 1690 —1700. după treia ani. . pe de alta. Criza de conştiinţa Criza conştiinţei europene a fost studiat' fect ele Paul Hazard. Revocarea Edictului din Nantes Şi progresele indiferenţei faţă de religie j" sfîrsit. toată amărăciunea unei neînţelegeri radicale.etrecuse cumva o creştere bruscă şi Crestirrt t a numărului celor pe care pioasa borînd ? U nume?te. o mare carte fică Pen t. şi ierarhizate. distrugerea condiţiilor care i-au dat viaţă. Spinoza propune matematizarea totală a (universului moral. si sfîrşească prin a şoca.. [ modi.Toată ura. lipsă de cre-mii rţspln§erea viziunii creştine asupra lu-Sau'V °are această situaţie ceva inedit? import6 P. Distorsiunea între universul geometric si algebric al ştiinţei noi. în marea sa carte Etica. Ea a fost condiţia s' ° cesului. flecar împrăştiat şi de cele mai multe ori conştient de incapacitatea.. si reprezentările întemeiate pe calităţi. . ce se petrece fundamental nou la J veiul anilor '80? Raţionalism. exista puţine lucruri care ar trebui iicate într-o carte care. ale universului social şi religios. în loc linii din Zle' ne V0m margini să trasăm cîteva a ce ar Putea să-i fie o schiţă. ia fel ca Tractatus care zboară A* drcunistanu . în afara valori formale. de\e" nit Essai philosophique concernant l'enteMe^ mcnt humain să-şi înceapă drumul spre cuc ^ rirea lumii. prestigiu-^n cssay concerning Hiiman reprezintă formularea iiloso-'^Qlorious Revolution. îşi păstrează şi forţa şi adevărul sul efort întreprins de constructorii lun-derne presupunea. —• ea ne-a apărut drept una dintre condiţiile depăşirii tragice a esteticii clasice — această distorsiune trebuia. scrie ^ fruntea celei de a cincea seri Fontenelle* % cest vulgarizator mediocru.Pentru moment. a unui succes care a depăşit tot c ^ imaginabil. Ea contribuie. de multe or''MJ~ punere între paranteze. în lucrarea sa W tretiens sur la pluralite des momles. în mod fatal. s-a spus. acea fracţiune a 24» cucerirea bogăţiei. Şi iată.nf-. apare la Am ster dam în 1719. a unei societăţi bazate pe contra ' f\ M T)n'' în care sursa ultimă a suveranităţii se au-> delegaţie. Eseul fundamental al lui Locke*. pornite la ^Ţp^u.

cei umili nu mai sînt singurii care au de suferit. Şi memoria conservă mai bine suferinţa mai ascuţită. au re-ll'i? Soci a°ea lamentabilă cauză a socinismu-colului al v\?Urit Şi a reînviat la sfîrsitul searminiene î ~lea prin intermediul diasporei ' aornice să marcheze distanta fată de 2« ortodoxia gomariană. Dordrecht. Raţionalismul lui Henr" Buisson este un raţionalism bătrîn. pentru Mîntuirea omu-ui Şi slava lui Dumnezeu şi a reprobării pozi-"ve revoltătoare faţu de judecata dreaptă si de absof t Ult pentru resPectul datorat bunătăţii ment-"' +-a lui Dumnezeu. ^ ' '•' a -I Revocarea. poa-sataS de victime. nici pe slabii persecut-r"'^' interiorul Franţei protestante az. a negustorilor de sclavi nogri. într-o clipă de neputinţă.c -p^j. Spania. cu atît mai fascinant cu cit atacă Bisericile vlăguite de revărsarea propriilor bogaţi'-Rabies theologica este preţul plătit de intelectuali pentru seriozitatea preocupării lor. care acţionează în numele i ^ zorilor. Portugalia -lia întruchipează.. am văzut. pe planul concepţiilor. sfîntul si apostolul. si mai puţin obişnuită a celor inteligenţi. apoi te . juj_ Europa rezervă tori ** rugurile. ca o pedepsiţ'^. limitată de „posibile" ''i\SUt" nezeul său mărunt ca si cel al molinistn UlTl" Jurieu nu iartă. mai curînd involuntară. Fără această patimă pentru un lucru imposibil •— ar trebui oare să spunem acest păcat împotriva Sf în tu lui Duh. nu 'J. a singelm VU' lumii. într-ade-văr. depri-1 . din 1570 pînă în 1630.' Renaşterea a fost martora reapariţiei aenos' ticismului tradiţional.-•-. ar fi îuitii L61 -Ctea ce au devenit şi anume hăr-Wifletit Unare care' Pretutindeni. viguros şi cuceritor. a inventat şi a aprins atîtea ru guri. nu.Scolastica creştină purta în sine propr-negaţie. de scurta fericire de a ricana în tihnă pe care. Rugurile se sting. aidoma Iu mii antice. mutilările inunven. Mai scandalizează oare aceste intiri dintr-un trecut apropiat la sfîrsitul Bolului? După toate aparenţele. enormului val de •n' care se sparge cu zgomot. tale. j .ŞI spriîinit-i de Bisericile lor. împreună cu cei mai autentici „Vechi Creştini" şi la mania sa de a descoperi peste tot cea mai neînsemnată urmă de heterodoxie. pentru ca era vorba de Franţa si pentru că faţă în fa/ se găseau două elite inegale în pondere.intră în ordine. 30 000. nici pe bunul p"eu prea zeflemitor. în America puritană a vrăjitoare-din Salem. poate. sobre şi puternice populează întrucitv-rusalimul Reformei. . de a cenzura totul. . "u -^sporadic în cîteva zone periferice din nor-i lEuropei. Spania — ce vînat rîvnit! Cu începere din 1700. ' „ schimb exilul cu necazurile. arderea ne rug a acestor asociaţi. Cit despre liber-cugetătorii*.. Se cunoaşte la ce excese. chinurile. devenit. din prima jumătate a secolului al XVII-lea. precum revocarea Edictului din Nantes. înverşunarea de la Dordrecht _a c. ^ ltn de asemenea. totalitatea sau în orice caz aproape totalitatea. furioasă si mu--. arminienii virtuali. Europa nu mai hotărăşte nimic. ca prin efracţie. jalizat. în Consiliul Sfintei Treimi? — fără această alternativă brutală j» gratuităţii necesare. n-ar fi ca ^ grav:! TUPU. Nu cumva ele răspundeau unei necesităţi de apărare socială? Şi vrăjitoarele arse nu se află. Părintele Las Casas. Violenţa ţăranilor rascv laţi sub pretextul devotamentului faţă de ^ chea Credinţă. ^ pre.tiva Războiului de Treizeci de ani. Exterminarea lor este o experienţă pe care nimeni nu o regretă.-ell-kolnice în Rusia. Dar aceste cruzimi sînt ^. impuse de ţar. Să fi lovit în l'^ -restrîns de hughenoţi. cu condiţia respectării de către ei a unor convenienţe nu le-o contestă în mod eficace. după ce fusese gîtuită între 1665 şi im pentru . nu renunţă la a-i fabrica. ca altădată Ilristos lui pV ' minutul de oboseală a cărnii. Istoria revocării •— află la îndemîna oricărui cititor — e^ deoarece este tîrzie.^' simbolizată de ironia usturătoare a lui ce^s . ei sînt lipsiţi de noutate.-în gura rea a prea bine intenţionatului ^"X care nu iartă pe nimeni.vîrliţi î '* ^ titudinea morţii eterne pentru că au'cei? C6r~ moment. de a intra cu forţa. dar nu şi moartea. Nici un act totuşi nu a subminat atît de profund imaginea creştină asupra lumii. despre care vorbeşte Rene Pintard. scolastica anticreştină a lui Avem ?' patristica. Spania arhaică a devenit conştiinţa sa normală si comodă. nimeni. ca să nu mai vorbim de totalitatea gîndirii religioase franceze. Ele tot ard aproape deloc între 1670 şi 1680. de geniu si de importanţă. elitei şi şefilor spirituali ai nli. în Spania iu-deo-creştină si la revocarea Edictului din Nan-tes. Dar iată că vine anul 1680 şi totul se schimbă: apare un nou raţionalism.'carll. de asemenea în epoca lui Oriaţ^' era în relaţie cu rezistenţa filosofici pî^. la ce renegări a condus & în Europa creştină. duiy ce a prigonit. fără vigoare şi originalitate. pe oersPe. chiar si pe papă şi curia papală. Dar revenind la Dordrecht. «. Socin -Ufl mana sa divinitate. departe: nici o tortura. este justificarea. cu meschinărie iberică — Inchiziţia . Inchiziţia neşte să prigonească şi să inventeze evrei. mult mai departe decît judecătorii lor sceptici din secolul al XVIII-lea? Filosofii ar fi trebuit să evite.l^ ff revolta lor nedreaptă. decît cel mult să se bucure de libertatea de a nu crede. desigur. Faţă în faţă cu apele umflate ale unei noi primăveri a Bisericii ei nu sînt în stare de mare lucru. valoare: pentru că hughenoţii din pa t r M ^ Calvin si bisericile lor înfipte cu mîndrie.

sau la împărtăşanie. ei XVTT . precizează Orcibal. dezaprobă crima comisă în numele său.!^ \total în Problematica unei lumi pe ur-ea aleargă spre a căuta să placă. Ceea ce-i dezgustă cel mai tare şi. în spiritul caii ' sate de Orcibal şi aducînd în discuţie noţiu'-de praguri pe care am propus-o în legatur^ cercetările Părintelui Reverend Louis asupra diocezei La Rochelle. se apropiaseră mult de catolicismul căruia augustinismul îi dăduse o înfăţişară nouă. dar o reexaminare de sine le-ar fi demonstrat limpede că nu cedaseră decît din frică si din interes. ea 'încetat să fie ca atare deoarece însăşi elita Reformei catolice este persecutată acum. păcatul îrr potriva sufletului.^ si . în cele din urmă. Revocarea ă o crimă de neiertat — puţin contează urma urmei. Cîntăriţi şt supuşi judecăţii. în timpul episcopatului lui Etienne de Champfleur (1702 i'04). Este. Ei au fost cîntăriţi si judecaţi. idol. dar majoritatea. Vechii hughenoţi. rezultă deci că ei erau înşelători şi că idolul lor nu era decît o cursă a Necuratului. Si elita autentică. o dimensiune pe care luteranismul ubicuist a ştiut s-o exprime vink ^ felul său' dar Pe care Pudicul cal-aut d î Venerălii umile nu a ştiut s-o reţină se n r e' Cînd un calvinist se poticneşte. si Fenelon* încă de la 8 martie 1616 ! ntelegere'tîme. aici prin intermediul molinismului. pentru a satisface vanitatea unei statistici. cînd paie potoliseră. să profaneze acest trup mai grav decît o făcuseră. aceştia construiau acum teorii care flatau mult mai mult natura umana decît ealvinismul. „n-au întîr-Cfl°să se dea in vileag. harta înaintării in-vir*a rttPi religioase. Rău informată. cum . neŞte de Euharistie. fanîndu-1. în cursul secolului al XVlI-lea. Ei sînt damnaţii. Cum să crezi în sinceritatea unu. Ei înţe-le» să-i aducă ofrandă lui Dumnezeu fără să cheltuiască nimic. Convertitorii prin dragonadă fac parte din familia unor Ananias si Saphira. cum pretinde istoria. rezultat miraculos al iubirii de nepătruns pentru Dumnezeu care se înstrăinează în Ilristos la nesfîrşit. întorsătura în dieceza La Rochelle este semnalată de Părintele Reverend Louis Perouas în 1701. an-n. dificultatea. în momentul în care rabies theologica ascunde calculul josnic promovat de conjunctura. Franţa . într-adevăr. întro anumită măsură. în S ^t secolului al XVIII-lea. el o face în eristici. potrivit lui Jurieu. către grotesca parodie a unui umanism creştin. ea a fost puţin sîngeroasă u că este crima celui drept odinioară Franţa care revocă edictul. au sfîrsit prin a se îndepărta ca şi aceştia de practicile rituale. cînd în secolul al "^ V H-lo-i ~]__. se poate ^ pornind de la revocarea Edictului din 248 • umărul şi comportamentul minorităţilor de 1*. Europa nu ' sau nu vrea să înţeleagă. căci catolicii. aproape convin^'' slăbiciunea lor fusese calea aleasă de Durnn'1 Ctl pentru a-i conduce către un adevăr sune^11 către o Biserică mai devotată faţă de prestio°r' si continuitatea sa. Morala timpului ar fi acceptat expulzarea. ^gO'este Franţa Reformei catolice triumfă-f^re Aşa apare ea din afară. care rezistaseră la apostolatul vecinilor lor reformaţi. ea este deci incapabila ^Propună depăşiri valabile. în liecare 7. forme fără zdrobi jun organism viu. ar D.1. creştinismul teocentric revenea.1Friria Revocării este întoarsă — pagina răni pansate — cîncl se conturează Şi neî i ortodoxie. Harta religioasă a Franţei contemporane ar fi suficientă pentru a demonstra importanţa Edictului. întorsătura înseamnă totodată şi sărmana apologetică a secolului al XVIII-lea. mai devreme sau mai tîr-zju cu cît este mai primejdios să nu existe nici o credinţă religioasă decît să existe una greşită". s-o combată. O minoritate — elita unei elite — va fi de acord ci' acest mod de a gîndi extrem. prin superioritatea intelectuală pe care deja o tiveau. răspunde printr-o respingere în b a insuportabilei suferinţe. o elita 1 îigioasă. ei se ştiu condamnaţi. Dar întrucît cei care predicau cuminecarea prin ostie — substanţa trupului lui Hristos — acceptau. Cei care au -^ jurat au comis. simplă preocupare statistică îi conducea cu f ^ ţa pe păcătoşii săi şovăitori să primească pr'. în realitate. ceea ce-i fascinează cel mai puternic în vechea credinţă reînnoită este tocmai această doctrină a Euharistiei pe care ei o înţeleg cu atîta greutate nu fără a o preţui. Şi Dao-uessau avea dreptate să precizeze că „evenimentele au arătat. Aceasta este disperarea totală a lui Pelisson. Ei credeau că cedaseră în faţa argumentului părţii opuse si a Graţiei.. 217 O parte dintre protestanţii francezi seră în faţa constrîngerii.încorporate forţat. rSe tolicism care printr-o bună organizare si Hi. trupul lui Hristos. pînă la sfîrşitul lumii. Protestanţii francezi. lici recenţi prin constrîngere.t_o acum lovită cu sînge rece. . condamnaţii efectiv.„. de unde rezultă păcatul dra-gonadelor împotriva Sfîntului Duh la împărtăşanie. n« care nici o forţă omenească sau divină rm. ea nu egalează luciditatea cuoas-ă a janseniştilor care este anterioară) „ca un germene de temut pentru o naţiune". mai concretă decît Cina. Controversa se ascute cu privire la Dumnezeul de aluat. Fapt este că. la fel de generatoare înţelegere şi tulburări: bula Vnicienitus". Ei credeau că cedaseră în faţa Graţiei divine. reţetă de mîntuire. Crima din 1685 este de neiertat pentru că este reli-oioasă. adică cea mai mare parte dintre cei care ret zentaseră. împărtăşaniile forţate t^ tre 1685 si 1688 au spulberat iluziile' care'1''" schiţau. marele Le Camus din Grenoble. dincolo prin tentaţia ar-miniană. mercenarii germani luterani cu picioarele cailor lor în timpul devastării Romei. foarte de timpuriu. în sfinţenia ^tarului.-i mai poate răscumpăra.

în întreaga lume e\t^ îică. se părea că între catolicii teocentrici şi protestanţi se apropie o unire a Bisericilor. parcurs s de o parte si de alta.. prin a pătrunde mai mult în misterul Bisericii. O cart i*e religioasă a cunoscut în Franţa secolului M XVlI-lea si în afara ei. ele par să fi atins culmea răcedeist "Tlalismului şi indiferenţei. la „socinieni*1. ele Bisericile ierarhi/aţe în ordinea impietăţii lor des-crescînde. în frunte cu Benedict ^ XlV-lea*. După 1685. este oare nevoie să precizăm că ea pr'i. Sfîntul Duh c reuneşte spre slava împărăţiei Domnului. catolicii sfîrsind prin '•> descoperi şi trăi o religie a Graţiei dumnezeieşti.^ Iul al XVIi-lea. Dar (hiar protestanţii nu s-au înşelat oare. în orice caz.spreţul cînd nu predică ura. convergent. Rabies theologica si mai ales tentaţia politică au destrămat amar această iluzie. revisteleNouvelles eclesiastiques şi Supplement je-suite schimbă lovituri tăioase spre marea bucu--ie a adversarilor lor comuni.. Apelanţi. . lui Voltaire.-sumă mai mult decît filosofii . Abrec/e de la morale cî"> l'Evaiuiile. la deiştii care-i reproşează scep-Şi pînă la catolicii din secolul al lea. schisma o^ la Utrecht este un rău mai mic.J hiila. O parte a episcopatului se revoltă. de la o epocă la alta. otrăveşte totul şi da A 250 buni . formalişti. de la •Turieu.ăl m tamă. scrisă de un membru al Or"" loriului. Tocmai pe seama deficient V" Bisericilor.. Nepu redlca. fără sa se vreodată în vileag.1 unei Biserici în care cei mai semP111 .rabzes theologica în-tîrzie asupra soluţionării imposibilelor dispute de odinioară.i-iV»i. trebuie puse. proba de ortodoxie a bulei a fost elaborată în grabă. părintele Pasquier Quosnel (născut î-Paris la 14 iulie 1634). Ea cen/. iar protestanţii.•Or PreFormularul folosit nu este suficient politici ai molinismului.->un. de Biserica ignorantă. cînd aproape pretutindeni. Creştinii -. premergător. survenind si ris- . aflată în păcat faţă de Evanghelie. Cea mai mare Biserici a mai numeroasă si aflată la sfîr-nai bogate. orice speranţă de înţelegere s-a îndepărtat pentru mai multe secole.' pyrrhonianu! autor al acelui ironic Dictionnaire. cind Leibniz şi Bossuet* conversau în linişte. izbînzi.. Iarăşi Franţa. în locul Evangheliei "iubirii de Dumnezeu. constittiţii-nari. Patru apeluri ale unor episcopi sînt înregistrate în 1717. faptul r forme respona fi numai a ei. Fericiţi sînt cei de felul lui Pierre Bavle* (1G47—1706). repetă Voltaire. a doua jumătate a secolu tînd revyiij-lea catolic impută Companiei iui lui \Lri unei erori a cărei întreagă respon-^^jKte este departe de a saM ±f.ureaxă 101 propoziţii ale lui Quesnel. asupra schiţării măştii comode a Infamei. protestantul clin ţinutul Foix. Clergymen. în ultimă instanţă. intră în secolul al XVII-lea nurtind în sin acest cancer care o roade. mort în cetatea lui Erasmus. această a doua Perioade demonstreze m Un studiu al celei de Europei clasice ar trebui să clar că boala Bisericilor provine mai întiî tr-im rău intern.. Pastori din moralizatoarea Ge-nabii» f? debitează lucruri întru totul conve------"--v* i. .l decisiv. zelanţi. re-catolice. Cei mai mari papi din sec. plus nenumărate altele emanînd din partea clerului de ordinul al doilea. Mult mai 0-vă este schisma internă care. . Şi în {• MD ce filosofii îşi declanşează atacurile. în reprezintă cea mai deformare.. . sub textul religiei. fără mult diseernămînt. „Trebuie trusă Infama''. Şi ce speranţă imensă a existat în an" 1670—1680. U disPute vlthT1 întîrziati' ca unii jansenişti. o mai bună înţelegere viitoare.. la'c" patul unui drum lung. se pare. la Biserica invizibilă pe care.. în popi inculţi. Intr-adevăr. care pot recurge. în-depărtîndu-se de Bisericile ignorante. nev. între cele două părţi ale clerului apare gama largă şi stînjenită a celot din afara clerului. capabile să ofere despre sine df°r o caricatură. cenzura canonică să atingă un citat textual din Evanghelie. S-a întîmplat ca în învălmăşeala unei redactări imperfecte. un succes enorm: Reflexioti* sur le ftQ"~ veau Testament. episcopi ortodocşi politici şi raskolnici torturaţi. Şi mai mult decît Formularul. bula Unigenitus se foloseşte de dialectica împingerii la absurd. incapabili să sesizeze realităţile spi-dincolo de poncifele goale si de institu-d "diculizate? Cît despre Bisericile Reformei e după 1700.isiiu ne. în general. lui. mise toate aprobările canonice? Bula Unigenitu^ care o condamnă în maniera cea mai severă ch-tea/ă din 8 septembrie 1713. Este oare posibil în 1713 ca clin pricina devotamentului faţă de Magisterium să se bare/e o tradiţie de 16 secole şi să se cenzureze Sfînta Scriptură? De data asta paharul s-a umplut. victimă a mîniei sale. cărţulia lui Quesnel datează dh 1671. în mare parte °dr bînzile filosofici. reeditată la nesfîrsV' sub prima sa formă. de subxV~ tuire. Smulsă fără convingere Sfîntului Scaun de autoritatea politică dj» la Yersailles.„. şi-au dat seama de efectul nociv ^ nefericitei bule. sub raport spiritual. a clerului din Franţa.. este vorba de a zdrobi ţa celei mai independente fracţiuni augL..

omul „în felul comete. Trupul este încă sănătos o vrefiU. cea mai importanta noutate . două moduri de a reacţiona faţă de curentul Luminilor. după excelentul model al studiului referitor la dioceza La Rochelle. Sint doua mo-una'mai conciliantă in nord si în ţă-dalităţ1. Desigur. *e^ect e _adey sgm cosmosul supei o nu * e ^ ^ ^ universul g^1^ . de Vol-aul Hazard s-a amuzat cu acele Va-comete. Pierre Bayle în Journal întrebări'"" ^^ °are sfori!e? Nu. a lenii. Şi Paul Hazard face pasul hc Ravle pornind de ia ru î la glorificarea ateismului' " s-au comis în privinţa tor al Refugiului. mai preocupată de morala practica. Şi totuşi această situaţie nu împiedică înregistrarea. mai puţin superstiţioasă. in ostilirile . Ttr-un cuvînt aristotelismul a murit. desigur. a timorării fireşti de a o lua de la ca-folosind datele lumii moderne. în zona catolică.NU i cunoaşte urmarea. comod. re%(UNu l^eîuăm pe Paul Hazard. ajun. în Franţa cel puţin. a unor progrese. Ceea ce a • -rut" în ea nu este revelaţia pe care ea de fSrte multe ori o atenuase si o slăbise.. . avem impresia că se distruge miversul creştin. Accelerarea realizata ^ ultima consecinţă pozitivă a marii mutaţii ^ intrare în funcţie. a suferit ceva mai puţin impactul cu noile concepţii. ici şi colo. religia progresează la sate pînă în jurul anilor '20 y '30 ai secolului al XVIII-lea. se poate deduce că."^-. dar artificial. 252 Noul ra în fată ţionali ism •iflă noul raţionalism. urmează dănmarea crey. lumea protestantă din nord. cu noi şi provizorii sinteze. explo-06 P-i silogistică a universului cu ajutorul cu-""••\elor. capul este bolnav..beth LabrT L nrivinta fondn ta ca de mai . Pierre Bayle deschide un drum. doar ne zuii .ian aplicat L «. Cerul nu este dinţei populai e ui & lamii sublunare în ocupat ce noi.ton . Mai eliberată de scolastica medievală. aparţinînd Părintelui Reverend Louis Perouas. e" cu siguranţă. taire p Richard Simon V. ^ preajma anului 1660 a unui cler format m ~ minării.el W Pune ÎS3 jouniaZ des savants. este echivalenta oi P e^parpaHlot^ din iată şi faţa tainica un pacat mai îSSViSSat^1 nici chiar ateismul. Iată de ce există două moduri de a filosofa. cartezian Sa elibera i ^ ^^ ^ ^^ mele inutl^n1^ păcatul idolatriei. re? P ml Ha ard aşa crede. începutului acestui an.'. de a' " t. Se face loc ordinii matematice. în locul perspectivelor creştine. din pricina ataşamentului unei părţi din lumea creştină faţă de triumful scolastic 'din secolul al XlII-lea.-. Dis-trufiînd scolastica.cul unor evoluţii din nou divergente. în spiritul studiilor în curs.fsa încăpăţînată. la fel de bolnavă pe dinăuntru ca si lumea catolică din sud."t^nte şi una mai radicală.u. perspective noi. o religie mai sistematică. căci întrepătrunderile se în-tîlnesc la tot pasul: un raţionalism critic care examinează mai mult ornamentele decît bazele universului creştin si un raţionalism fundamental de substituire care propune. „ -itît de rar în lumea savan-le a *™ "SpoSe fi acceptat Indis-^hil ^ încît nu mai P dreptate. Dintr-0 raportam la ei g dep. Astronomii u Ur ?a«Piil si poporul prezice o mie de neca. dar mai puţin decît se crede. a somnolenţei.'--. mai bine clarificata m privinţa esenţialului. aproape pretutindeni. iar istic-i este substanţial depăşită. -. ci con-nt a antică despre un univers închis.ul simpiu de spai. l ianuarie 1681 Toată lumea vorbeşte _ despre cometa „i oaia importanta nn care Toata lumea vuj. Este comod să distingem două direcţii. In numele astro-puţm Paul Hazar ^ raţionaUsmulm cwţe_ nomiei noi y_ n. Raţionalism critic — să simplificăm si să Dramatizăm.

ii aspru luptfi-ouvelles de !fl a-non-sen^S V privinţa fondului. Şi ori are drePtate^.atl ^ p;ml Hazard în — i evident are oamenii care nu îSvinţa a^fieoSe între nimburile fal-Su ca el «a iaca stotelice populare asue ale repetaţii . ^ ^ D Mul pra iu"1» ie.rtlr. Revelaţiei, pentru aceia pen-«nscenden ^ JfVchemarea de la Bisericile ^ CT Tate^n ordinea necredinţei lor des-informate "V . nevăzută pe care Sfm-'dnf6 ;aSnS^ă, Pierre Bayle a fost tui l>uh ° ^tor acest mult prea autentic ma^ mP^nr' - primul si cel mai în-v^at dintre raţionalist, GÎoria îndoielnică - l"' cmar si uui m.,__ cabila teză propusă de Eusaucuj. ^«~-astăzi din nou lucrurile la punct. Pierre este un protestant; aflăm că el nu elib lumea de falsul ei nimb aristotelic decit pentru a face mai bine loc esenţialului din Re\_ laţie. Dumnezeul său nu este Dumnezeul i_ Socin si deiştii îi reproşează aces1' 1ni "-i;—-i", cu ateismul s? SrSe^TlXVH-l».»' T^,alllol - porec,, *« «,...>«'» l> lui Richard Simon este Gloria maoieiun_« tl ^- ----o glorie uzurpată. La întretăierea celor doua secole, Jean de Launoy, Mabillon* si Fleury, marea si minunata congregaţie a benedictin!-lor din Saint-Maur curăţiserâ credinţa populară de o mare cantitate de superstiţii parazite. Dar reformatorii umanişti din secolul al XVI-lea nu procedaseră altfel pentru a îngădui să sune, pură şi clară, vocea Cuvîntului divin, într-un anumit sens, Richard Simon, rău-credinciosul, este omul care face pasul hotărîtor. L'Histoire critique du terţe du Nou-veau Testament (1689), L'Histoire critique des fer.sioHs du Nouveau Testament (1690), L'Hzs-toii-e critique du commentaire du Nouveau lextament (1693) deschideau calea pentru cri-nca raţionalistă pur ştiinţifică şi sociologică a om v ScriPturi- Că Richard Simon a fost un c." , de credinţă, este un fapt de crezare; ,',.e a,intrezărit, privitor la condiţiile istorice acatuirii corpului de texte canonice care ' ^;ţ Revelaţia biblică, o parte din ceea a stabilit a secolului al n legătură cu acest punct ca atîtea altele el a avut pre-ă Spi. Pentru a , Sântei tot el d inimii/ «^^ --------- - —"iinat ele el mai înainte mult mai radical. Se n ca secolul al XVIII-lea, care sale, să fie cuprins de spaimă L-a precedat Spinoza. Nu noza* ar avea argumente ştiinţifice prefera interpretarea raţionaliştii a Scripturi; demersul său, ca demers i: ţin, porneşte de la un a priori sau •de la un contra a priori. Baruch de Spinoza este un om nia ceea ce a murmurat secolul al XYUl-fg. ' formulat mai înainte, tot ceea ce a fosV minat de secolul al XVIII-lea a fost subnyUD~ "'• Se întimpt are timidităţile m laţ;i părinte^ lui său spiritual si să-1 renege pe cel cure dus la capăt concepţiile sale. La fel ca Pasc i"' cu care are ceva comun în profil si în privii^' Spinoza a, murit tînăr, la 44 de ani. S-a născut la Amsterdam în 1(132 dintr-r familie de negustori evrei bogaţi portughezi aproape de sinagogă, într-un mediu de afaceri import-export. îşi face studiile la şcoala evreiască hispanofonă din Amsterdam, între 1639 si 1650. Profesorii săi sînt Manasses Ben-Israil şi tradiţionalistul înverşunat Saul IMorteira. în aprilie 1647, Spinoza a fost nevoit să asiste h flagelaţia publică a lui Uriel da Costa şi la sinuciderea acestuia. Viitorul rabin este atras de mediile sociniene. îşi pierde vocaţia şi frecventează şcoala latină a ex-iezuitului Van den Emden. La întîlnirea dintre toate tipurile de raţionalism, dintre raţionalismul evreiesc şi raţionalismul socinian-arminian şi în contact cu ideile devenite curente ale lui Descartes, Spj-noza reprezintă punctul de cristalizare şi ^ confluenţă al tuturor acestor concepţii. In l ^ sinagoga îl excomunică. Din acea clipa* ^'^ sa este în primejdie, învaţă optica, traie.. ^. iubire, fără îndoială nefericită, în 1660, s ^_ la Rijnsburg, la marginea oraşului Le\cu. cepe să devină celebru si înnoadă reia ,| ^,, manente cu Henri Oldenburg, secretau ^, •i - c-,,c-tinătO nuineuLc LLL ij.^.1^^ —------ 4.-r,.-1tnr îloval Society clin Londra. Susţmato al politicii fraţilor de \Vitt. în spUJi •of* ros 1677 la

unui ui Haga Opera son 1670 Tractatus theologico-polilicus? activ de raţionalişti militanţi, ti^ă, el moare la 21 februarie la prietenii săi creştini. La 23> pastorul Cordas, din cartier, citeşte rugăciunile la capă-sau. Şase trăsuri însoţesc sicriul comună. lui este deosebit de redusă, scrisă "limba latină (cu excepţia cîtorvn seri-olandeză). Din timpul vieţii datează rloar două cărţi, Principii ale filosofici lui Des-notes urmată de Gînduri metafizice şi mai Ies de Tractatus care nu numai că înglobează, dar si depăşeşte întregul secol al XVIII-lea. înainte de a muri, îşi distruge majoritatea manuscriselor si îi ordonă lui Louis Mayer, executorul său' testamentar, să publice anonim operele pe care le-a lăsat intacte: Etica, Tratatul politic, Tratatul despre reformarea înţelegerii, unele scrisori (mai ales către Oldenburg),, un Manual de gramatică ebraică. Lumea creştină a înţeles imediat, dar îşi pierde calmul şi răspunde greşit. Greşit si pe lingă miezul problemei. Bunul pastor Jean Co-lerus din Biserica Confesiunii de la Augsburg,, care publică în 1706 despre Baruch (nume pe care el îl crestinizează în Benedict) Spinoza o biografie simpatică şi relativ critică faţă de legenda întunecată ca şi faţă de cea tranda-"rie, consacră mai multe pagini pentru a enumera, celebra si stimula abundenta litera-ura anti-spinozistă, de douăzeci-treizeci de ori voluminoasă decît opera redusă a stra-11 Personaj. inoza constă mai întîi în ase-a lui Descartes în paranteza r'nde Des' rttacelui a Priori cartezian acolo de conştient ^ f' preocuPat de esenţial şi prea Descartes în anscendentă îl exclude. Aşadar Cartes> ci nr,J3„aranteză înseamnă nu tot De<-parte a operei lui. Spinoza care-1 reînvie pe Aristotel, •DM: desigur, cel adevărat, nu cel al Sfîntului ci Aristotel cel grec, bine înţeles de AV Spiritul de geometrie în filosofie. Se pînă unde duce el în Etica: axiome scolii, cinci cărţi: I. Despre Dumnezeu-pre natura spiritului; III. Despre or natura sentimentelor; IV. Despre crser inană şi despre puterea sentimentelor- v T\ pre capacitatea de înţelegere scm despre 'l'}^' tatea umană. Este o prezentare calchiată ^ Tratatul lui Euclid. Etica înseamnă Adovă T „Ironia sa amuzată cînd bravul Boxei îi d ' monstrează că spectrele nu pot fi de ser' f@ ? nin, devine muşcătoare cînd un oarecare AI" bert de Burgh, convertit la catolicism, Opun° măreţiei Bisericii romane slăbiciunea raţiunii umane. Cum ştiţi că filosofia dumneavoastră e bună? întreabă noul convertit, „căiţi-vâ filosof fiind, recunoaşteţi că înţelepciunea dumneavoastră este nesăbuinţă, nesocotita dumneavoastră înţelepciune . . .". Atunci Spinozi răspunde: „Nu pretind că filosofia mea este cea mai bună, dar ştiu că mă aflu în posesia adevărului". Este infailibilul demers cartezian. Spinoza nu caută, nu şovăie, el a găsit. Prin aceasta el aparţine secolului al XVIII-lea. Acest cartezian nu este matematician. Şi ft aceasta constă, poate, diferenţa esenţiala. De>-cartes, Spinoza şi Newton, cei trei Constructori ai lumii moderne, care sînt şi ei, în »e'": lor, creştini au făcut să progreseze considera i instrumentul matematic, încrederea pe ca Spinoza o are în raţionamentul matic, în ordinea ontologică, matism ce nu este decît o i formale, provine din faptul că, spre — de alţii, de cei mari, el nu are în acest ^ niu un geniu inventiv, încrederea ^ sa . ţionamentul geometric se înscrie m ^0-mistică, nu în ordinea cunoaşterii 'en so logice. Forţa distrugătoare a lui ^P1 , j,rţi află însă în altă parte. Ea provine dni un cnpt" este decît o reînviere ^^ dintre demersurile sale. Spino/u nu intern aspiraţiiie iudeo-creştine, el le exa-respmS, ^.n int'erjor şi le schimbă sensul. Cu-ff>ineaZfLumnezeu revine de aproximativ două-VÎn HP ori pe pagina la acest părinte al ateiszeCi Deus sive Natura, Dumnezeu, adică Na-lllululDumnezeu înseamnă natura profundă, dar tUfonală a lucrurilor, Mîntuirea înseamnă ade-ra • (1' viaţa veşnică înseamnă acceptarea or-Hvîii 'Sufletul este ideea trupului (formă a tru-Tlui spunea filosoful aristotelic), dispare odată cu el, dar gîndirea rămîne. Aceasta este viziunea sufletului colectiv de la Aristotel si Averroes reînnoită. Spinoza înseamnă întreaga religie a Indiei, întreaga Revelaţie a unui Dumnezeu imanent, mascată de terminologia iu-deo-crestină — cea mai demonică dintre capcane. Măreţia îi este totodată si micimea, forţa, totodată şi slăbiciunea ei. Roger Caillois scrie nu fără temei: „ . . . nu se poate nega a-cestei extraordinare opere o măreţie care nu aparţine decît unor foarte mari filosofi, un elan foarte pur, aproape insuportabil către ceea ce nu a încetat să farmece sufletul: contemplarea a ceea ce se află în necesitatea fiinţei sale. Virtutea înseamnă a înţelege si a înţelege înseamnă a trăi în eternitate." „Astfel, tragedia omului este încă de pe acum atenuată. Pentru că, într-adevăr, în transparenţa lumii spiritului ea n-ar fi început niciodată, înţelepciunea eternă a epuizat deja, cu anticipaţie, fantasmagoria conflictului c-mului si ale oamenilor, ea le-a fixat ca pe fiinţe incoruptibile pe cerul veşniciei.'5 ,Iată de ce închi/înd cartea nemuritoare Spinoza şi aruncînd o privire în jurul alw' nS întrebăm dacă Dumnezeul din Etică lui." caPabl1 să demonstreze existenţa omutfei om ifîrşitul vizunii tragice asupra condi-de fecvi111' Sfîrşitul tensiunii dramatice, atît c°luluini ve"tru Spirit ~ a!?adar sfîrşitul se-XVlI-lea şi, încă de pe acum, în-

259 tru totul sfîrşitul celui de al XVIlI-lea. * ferul integral, mai cu seamă, al caractere?'5" ontologice ale Dumnezeului creştin către tură, acest mit vechi înveşmîntat oriental tr ^ ier care anunţă transferul final al cosrnolo -^~ lui Laplace în beneficiul universului vid J^1 metric şi stupid. ' ge°" Drama lui Spinoza constă în cvasi-ieşirea l • iin timp. Acest cartezian reînnoadă firul U1 din cu cel mai autentic spirit aristotelic. El depăsest cu un secol cursul evoluţiei extrem de ra'pi'do a ideilor. Şi totuşi acest mare burghez al mercantilei Olande aparţine temeinic secolului ;,' XVIl-lea. Din punct de vedere politic el est? aproape un contemporan al „doctrinarilor", n ii un contemporan al lui Johan de Witt. Acest evreu portughez al republicii spiritului este mai olandez decît pare. Monismul său mecanicist poate, într-ade-văr, să fie atrăgător pentru secolul al XVIII-lea. El este prea inuman, prea jalnic si, de asemenea, prea radical fals deoarece minte în privinţa esenţialului: tensiunea dramatică a fiinţei umane, profunda destrămare a omului, marea suferinţă a scînteii în noroi fără care n-ar fi existat Olanda, n-ar fi existat aventură a spiritului şi, mai ales, n-ar fi existat Spinoza care în 1672 se pasiona suficient de intens de încăierările de păianjeni ale oamenilor, era gata chiar să moară spre a-1 răzbuna pe Johan de Witt, mort pentru că a supraapre-ciat, tragic, raţiunea semenilor săi. Miturile de substituire: natură şi fericire - i al Dintr-o anumită perspectivă, secoau XVIII-lea apare ca un dialog încordat cu ^ noza. Oare pînă la a ceda în faţa tentaţiei •! noziene? Nu s-a ajuns chiar atît de departe. 260 Iată jg ce secolul al XVIII-lea păstrează 1 ndelungat estetica perioadei clasice. Iar tilT1? L debarasează de ea se debarasează ..... C /rât? Secolul al XVII-lea ne-a apărut ^clasicism între două barocuri; secolul cu ca al U-VTTÎ lea este, oarecum, un baroc între două dasicisme._ Menţinerea idealului clasic al for«••••-• . -i^> r• i liniile sale cele mai generale, in poiida icturale făcute curbei urcă mult mei în unor concesii p .._.,.„. H im 175°- Atunci se manifesta primele ezitări .le secolului al XVIII-lea. El va pătrunde mult mai prudent decît s-ar zice în paranteza carteziană. In sfîrşit, secolul al XVIII-lea s-a acoperit, prudent, cu mituri de substituire. Dens sive Natura. Buna natură*, desigur. Citiţi-1 pe Ehrard. Veţi întîlni o veche natura vrăjită tare evită să se despartă brusc de animismul tradiţional; cu mai mult miraculos creştin, dar în care supravieţuieşte si celălalt tip de miraculos. O natură animistă aruncă un pod între vrăjitoarele din Salem care ardeau nu cu mult timp în urmă şi scamatoriile lui Cagliostro si Mesmer. în acest sens nu este oare bine să reamintim întreaga istorie a franc-masoneriei? Franc-masoneria s-a născut în Anglia la începutul secolului al XVIlI-lea, în acele medii unitariene care după ce contribuiseră la golirea Bisericii oficiale de substanţă, erau îngrozite de prăbuşirea ei. Să ne gîndim la De-snguhers, acest hughenot din Refugiu, vulgarizator al lui Newton şi care lucrează la naş-erea si apoi la trecerea pe continent a unei religioase de substituire. Socinismul are . i mister- Franc-masoneria* reprezintă ent de mister al unitarianismului: pe con-lurtn -6a Va ^ în curînd un instrument de luPta împotriva Infamei. runVdUra-f-nimistă este ° natură Pentru mă-^ira niera .anacronici- Ea conduce către na-Pe contin^^018^"1 a generaţiei lui Fontenelle. nent' între 1720 şi 1740, oamenii se 261 r,p.,y-i cu înverşunare, pe urmele lui cramponează JUQ i ^ p.erdută ^^ * __ *_,.^,"i vntnm if\îi-4-^i r untenelle, într-o mp u* ^i^x „,.,.„ __ _ potriva lui Newton. Această natură mişte '1Ul~ să a lui Newton atît de matematiciană, atit°^~ greu de înţeles, care îngrozeşte şi atrage, ţii bă ia locul expansiunii şi vîrtejurilor care prevestesc nimic, dar care sînt liniştitoare maniera lor puerilă de a se manifesta. Natura care se creează ca natură sau n care este creată. Deus nive Natura sau natur auxiliară, natura epură a Marelui Creator ^î Universului, Dumnezeul atît de ocupat al l^ Newton să ungă rotiţele imensului său orologiu încît te

Psalmii. sau natură care caz culi ca natură. Secolul al XVIII-lea va merge la a înscrie. Religia este mijlocul sigli^ acumula fericirea pe pămînt si în CCr prezentată într-un asemenea mod încît nici o dorinţă să fii fericit prin ei. naşterea la Paris. Natura şi -i Trăiască morala naturală! Natura si i' Trăiască religia naturală! Nu ne mai a un om lipsit de religie natu-. Ziditorul Universului. de im-igioase negre. Dumnezeul său răsplăteşte si răzbună.. Este totuşi mai liniştitor decît marea gaură neagra a Dumnezeului absent al lui Spinoza. aşadar natura newtoniană este tot mai copleşitoare .K dar mai puţin exclusu m HS=S:îi? 'sînt toate Spinoza ar ti avut n. Aceasta este nelf evident în natura lucrurilor. împotriva fixismului lui Lin-r. Prin scrierile ateului Maupertuis renaşte o nouă natură animistă. cit de complicate tea . adică la Renaşterea unor du toarte vechi. Proprietarii de sclavi din Virgi-nia prevăd în scris acest drept natural. ace5n de neînsemnaţi care se numesc. o muzică luterană*. . Culmea niciodată atinsă de arta muzicală se plasează în Germania din prima jumătate a secolului al XVIIIlea. Pentru a concepe "Aversul. ^ a • si n-ai 1 "tor mediul Redeşteptare şi muzică Şi totuşi jumătatea secolului al XVllI-iea n-s-a încheiat.^-—-. £tjcă — lumea biologică începe să CC«ereze complexităţi stînjenitoare. cantorul electorului de Saxa la Dresda.-^ . aşadar anul 1748 •__ cîml în nordul Europei.e.întrebi dacă mai are timp să se ocupe şi de om. Newton nu are nici o îndoială. . E de mică importanţă. din seco XVIlllea. romantismul se îmbină cu Auf-klarung. adevărata vulgarizare a universului filosofic n-a început — trebuie sa astei) tăm Enciclopedia. în fruntea constituţiei americane. cei dinţii secătuită. . apar împreună. ca înainte. '^ toriu de Crăciun. în 1744. în 2*3 Franţa. In Germania. Dintr-o dată „natura care se creează pe sine ca natură" şi „natura creată" . . alături de dreptul la libertate si proprietate printre drepturile pe care Maker. natura neospmoziştilor. numai în Franţa 42 — n •eaşi mituri. IVI-me A Avrillon — Robert Mauzi enumera * "* plăcerea sa. fi bănuit.. -" c-restini <*• 6Ste faPtul ca §îndi~ in^i extre H -Sec0lul al xvin-lea. a unui băiat alb din doi părinţi negri).. Este exact ce trebuie pentru a concepe ordinea socială. o „natură care se creea--"•^-•-. prin Jefferson. Ilemnch Schutz* (1585—1672). Sclavii care _pC . privind dintr-o perspectivă protestantă.. dar peunmai putin ri§uros geometrică decit a-1 !. la stadiul de Negro spirituals. se anunţă o nouă primăvară a spiritului. . faptul că această renaştere se realizează în afara Bisericilor oficiale. le acordă omului. Natura creată ca natură. ceva oamenii de care ne ocupăm. Cele Şapte Pilde ale lui "' '"' tos. Voltaire voia mai curînd să creadă sau să-i convingă pe alţii să creadă. the pur suit nf happinefift. căutarea fericirii. la 4 iulie 1776.-i în afara unui honnete homme* închistat în superstiţii. Către 1770 ea devine stăpînă în palatul unui Dumnezeu oţios pe care Laplace îl înlătură deoarece într-adevăr nu vede ce nevoie mai are de el. Şi romantismul înseamnă deja pre-deşteptare. şi această muzică este aproape în întregime o muzica religioasă. SU§mr mitul naturii slujeşte mai ales pentru •tine conceperea unei ordini sociale si u-a *"g' in afara tiparelor creştine. Mult prea fericită natură! Ea permite clă-rîmarea în linişte a edificiului creştin şi păstrarea din el a exact atît cit trebuie pentru a continua să fie .. Se ei se află încă — dar nu-i ade-. în Europa protestantă. Venus physique de Maupertuis (publicata în 1745) şi negrul său alb (consideraţii asupra unităţii de origine a raselor pe care i le inspiră un fapt divers. în ce-1 priveşte. cum încep s-o facă. o primăvară modestă. Prea fericită natură şi prea fericită fericire*! Citiţi-1 pe Robert Mauzi. a căror temă se amplifică în coralele lui Bacii. . îşi petrece zilele între lectura Bibliei şi punerea pe note a Cuvîntului lui Dumnezeu. IT-lea are nevoie de al m a i bLUI se creează putem imagini ră de un Dumnezeu in ce ca "constituţional.ul cet^ţean al liberei Americi. a Patimilor după Sfîntul Matei şi după Sfîntul loan. Ambroise de Lombez. .pfte din natura realităţilor sociale din !!C_olul al XVIII-lea nu au fost consultaţi. la alegere pentru cândida-. Dar iată primele licăriri ale evoluţionismu-mului: Buf fon*. Le aveţi si pe una şi pe cealaltă..

ar pă-a exagerate. Weslcy străbate întregul secol al XVIII-lea întrucît moare m 1791. cat ^ 17^ „n ajunui paştelui.Aş 1>re. Bach este un pietist al Bisericii luterane. rugăciune satisfă-cjune a jrriederich Haendel a murit în sîm-cută. în ziua înviem sale". SUOOWHC* Prezentarea unei bibliografii complete a Europei clasice nu ar f i posibilă. Dacă el nota toate partiturile cu S."• Pentru acest patriarh binecuvîn-tat de o familie biblică pentru care se spetea curajos ca s-o hrănească.G. blîndul • Mîntuitor. cauza era că el îşi făcea o idee esenţial religioasă despre muzică. şi jumătate sîntem departe de a i^ &^ totul din miracolul am. elanul misionar care puia atunci îinsea cumplit Bisericilor Reformei. german. „activis-mul« social practic în slujba marilor cauze. A ŞTIINŢEI ŞI A TEHNICII.ddha al nordului.în Mesia de Friederich Haendel* O683^'.D.l^.D. la 25 iulie . înMipip în jurul într-adevăr.1666) ™ . şi nu prin Calvin. DEMOGRAFIE ISTORICĂ.Pe această cale merp şi Gottfried Arnold <n. apoi împotriva sclava-jului o luptă făţişă şi.. RELAŢII INTERNAŢIONALE. Ea reprezenta.. Soli Deo Gloria. aceste de-i raţii de credinţă. Corvver siunea sa. victorioasă. trială este. Dezacordul sau cu Biserica anglicană are o mică importanţa. £merg Şi Gottfried Arnold 1738). de miracolul ştiinţific clar f. umanitatea alearg după împlinirea sa sufleteasca. Totul se desfăşoară în jurul ^ ^. .-jI1j -" în vinerea sfîntă. credinţa are la el un aer de sinceritate. Pe calea trasată. redescoperirea Mîntuirii prin Credinţă.lolon1°tu. Johann Tu: rrancKe de Halle (1663— ^rtem2re nAIbert Bengel (1687-1751) din 0688—i772t . . teocentri-cul. nristocentricul. fără exa-tferare că predicile lui lansează. ISTORIA GÎNDIRII. R e ^uependentâ.^^ terii omului asupra gerurilor. totul în jurul săvîrşirii unice.în cel mai bun caz. ISTORIE ECONOMICĂ...G. în interiorul ca şi în exteriorul „melodismului". POPULAŢIE.nentialâ a pu-lor 1620 constă în creşterea exponen . la Ora 20 45 cu o precizie întru totul pascaliană care va deveni principala caracteristica a conversiunilor metodiste. Johann-Sebastian Bach* (1685— „rAN mre îşi începea toate paginile de muzică 17 }siSa S. dat mult timp dezvoltarea matei iala SnapoL u fundamenj' Mereu mai bogata şi "^ere^ ă> din l62"1 ia fel de săracă. nimic nu se încheie i J g lui 1750. Se poate spune. El nu şi-o tăinuia . ISTORIE'soc i AL Ă. * Emmanuel Swedenborg ţine în . Era normal.a.. Ucis de rabies theologica al filosofarzilor despre Dumnezeu din secolul al XVII-lea. Concluzie moaşe. Mişcarea Renaşterii pietiste porneşte foarte ae timpuriu din Alsacia prin Philippe Jacques stener (născut la RibeauviUe. ARMATE. credinţa „făcea parte integrantă din natura sa de artist. PROBLEME DE FRONTIERĂ. era drept ca salvarea să-i vină prin Luther. protestantismul a fost salvat de simpla rugăciune adresată persoanei Mîntuitorului. nu poate fi vorba decît de o orientare asupra temelor pe care ni le-am propus. Rugă-pîn Ş1 1V unei vieţi întregi. ISTORIA MENTALITĂŢILOR. cu nădejdea de a-1 în ' cj Dumnezeul meu cel milostiv. .. fap-Xv«I-lea a g°area' la Jumătatea secolului Dar evdd Pl6tlSmului scandinav. Albert îfhweitzer scrie: „La oricare altul. OCUPAREA PĂMÎNTURILOR.Nâcu ff ^ £Ste Pl6Carea lui John LUt ^a 17 iunie 1703 în prezbiteriul Epworth. îfrte a RenasSÎ' C63 mai incontestabilă realiVeSl°"*. totul abia începe După re. . el o plasează la 24 mai 1738. se menal -Jest C? Unui CTe?tinism autentic. TnhH ^ F™ncke de Halle (16631738). cel mai puternic mijloc de a-1 slăvi pe Dumnezeu. desigur V"tffti fă'& el'/t fireşte.nafst Bu. dacă nu pretenţioase. Viaţa spirituală engleză îi datorează. semănate la tot pasul şi ^împrejurările cele mai neînsemnate. iară obstacolul teolo-oico-filosofic.'^ se exprimă întreaga atmosferă a P'ietlp1l!llCii. m 1739. Wilberforce angaja împotriva comerţului cu negri'. La Bach e simte că totul este natural în ele . Renaşterea engleză. CADRUL ISTORIC.". într-o zi îndepărtata. înainte de orice.

F.{ VIII din l'Hisloire LAVE**" de MARIEJOL (1598-1G43). 35. t. ediţia a doua revăzută.. ISTORIA VIEŢII RELIGIOASE. x. 34. Seventeenth Century Europe. tomul VII ie v. de fî^ntru Bel§ia. tomurile 4. iucomparobila i|IC °" Preponderance espagnole. U50-1660. 1940. Elic HA-LEVY (l'flistoire du peuple anrjlah: tomul I.. Paris) acoperă o parte din secolul al XVIII-lea. The Nelherlands in the SevenLentury _ 1648-1715. Minunata lucrare Cam-bridge Modern History. 27. reed.:^ • Cadrul istoric ^ISSP°epUt manuajele cunoscute. Ernest Benn.J. XI. „Peuples et Civilisations" din cnrc c-'" ""' pera lui HENRI HAUSER. în colaborare cu Marc BOULOISEAU. sub îndrumarea Robert BOUTRUCHE şi Paul LEMERLE. hărţi de Basil WILLIAMS. ^0 P-. — 1609-1648. t. III... La P. de Ro-land MOUSNIER şi Erncst LABROUSSE. de Philippe SAGNAC. 2 voi in ir VIII-574 şi VIII-422 p. Colecţia Halphen s gnac. 1960. în curs de reactualizare sub titlul The New Cambridge Hislory: t. în curs de apariţie. VIII-G20 p. de Robert MANDROU. volumul lui P. Pentru Olanda. 4. X. tomul b. de Philippc S/VGNAr' şi A. „la Nouvelle Clio. X la Preponderance fr'anrn-Louis XIV (1661-1715). lucrarea O. ediţia a treia. 32.. apărută în două minunate volume: t. 1'histo!'ji et şes problemcs"' P.U. IX.. I. 1961. 573 p. es de religion (15591648). Ha-chette. V. t. 33. STUART. 671 p.r. tomul 7 (The Old Regime 1113-1163).ISTORIA LITERARĂ SI PARALITERARĂ. 614 p. la France aux 1 . de Godfrey DAVIES. în colaborare cu Philippe SAGNAC/684 p. recd. 1955. 5 şi G din l'Histoire ^gique de incomparabilul . XII1-479 p. le XVIIIe siecle. şi corectată 1961. LII-8Î6 format in-16 jesus. X. HELM. 397 p. Londra. The Earhj Sluarts. XI. r /W Louis XIV (1648-1715). t. ediţia I 1913. şi cele două volume ale lui Leonard W. The Revolt of the Netherlands (1555 — «M>). fo pr•' ponderance anglaise (1715—1763).. tomul VI.. 1961. YV///« sieclcs. 31.r/brrf Jiislory of En~ d de preferat tradiţionalei Politicul Hislory rr nland Excepţională England imder the Stuarls • Enqland under'the Queen Ann de G. 399 p. COWIE. 30. 4. VIII. tomul D (The Ascendancy of France. Istoria generală a civilizaţiilor sub îndrumarea lui Maurice CROUZET. 1961.M.. patru ^ rute: VExpansion europeenne (1600 — 1 iţi >> de le XV^ siecle europeen. lucrare scrisă în colectiv. 1958. şi corectată în 1961. 1160-1815.. şi tomul 5. de Rolancl MOUSNIER. 384 p. ediţia a doua. revăzută de C. Aspects economi?"* ^ /fl Frederic MAURO. le XV /« et le X VII' siecle. . şi Eighteenth Centuri. concepută după exigenţele unei istorii globale. de la vechiul Guerr Ş1 . XI. XXIII — 453 p-. l'An-gleterre en 1815. clasica lucrare a lui paţionaie. 1959. t. ISTORIA ARTEI. Europe. IX. Ic XVllrf (1715 —1788) de aceiaşi autori. 693 p.XVIII-637 p. hărţi de George CLARK..ediţia a treia. XII din Oxford History of England tipărită la Cla-rendon Press din Oxford: t.RAMfiAUD mereu actual [tomul V. 291 P-. XI.U. 384 p.F. de strălucitul Pieter GEYL. XXX-304 p. 1603-1660. la Fin de UAntien Regime et la rcuolution'ame ricaine (1163-2l'Ş9). VI. Naissance et affirmatwn 248 Jean DELUMEAU. II. no^ volume prevăzute pentru perioada care ne w sează: 26. Ediţia a doua a tomurilor IX. 1660 —1714. VII. ediţia a doua. IV. o el A*i*-* aţe acestea trebuie adăugate manie istorii La i Pentru Franţa. de SAINT-LEGER. Ernest de £j2cE el însuşi (1643-1715) şi respectiv Henri k m? (1715 — 1/74)' tomuri care încă nu au fost ^Pentru Anglia. siicle (1715-1788)] trecînd prin colectă **' le XVIIe siecle (16801715). de Edmomi '" CLIN şi Victor Lucien TAPIE. The Reign of George III. Hislory of Europe. The later Stuarls. 1959. în Bell Modern History Ser ies.. XII. în traducere engleză. Steven WATSON. The Whig Supremacy 1714 — 1760. TRE-VELYAN. 29.are a doua. Ue VI VII . BIBLIOGRAFIE SI SURSE DE INSPIRAŢIE. Algemene Geschiedenis der Ne-derlanden. de Pierre MIT" RET. 1964. 164S-168S). hărţi de J.M. tomul IX 59'> p '°. The Neiher-lanas m the Sevenleenth Centuri.

_ . 1963 """""' jyiusSET (Ies Peuples scandinaves au . 439—830.EMav P ' Russie «" XVIII* siecle.. e/aî mterieur de la Russie. O. pcuples ct nalions. ueoiges ^ debut dfrf>tadeJTrente Ans. Jalmari JAAKKOLA.v.Henri PIRENNE. •*•'-'«J U. PAGES. Paris. tomul II. Paris. 2 tomiir'' T ^ tulul de studii slave.. 40 planşe. Payot. V. New York. Pentru lumea slava. Macmillan.F. l'Annexion de Melz V. tomurile 3 şi 4 din incomparabila Hisloria Social Economica de Espana y America. Paris. tomul I. Pentru Spania.. la Guerre de Trente ZELLER. 87 ilustraţii. vjeoiyca ^ ^~~~. *™ssie. 1951) furnizează punc-^T'nîecare al unei bibliografii (pp. r< 1879. Institutul de studii B. J. le Grand ^ledeuret.. Paris. Ies Snccesscurs de Pierre le Grand. XIX-458 p. Paris.^ gions Kriege. în alte limbi decît cele scan-î.^. Hisloire des p ai] s scandinave'pUF Paris.'Ru^e'.La PASCAL. de J. A Hislory of Nor-}. Domaincs et Seigneurs cn i fin du XVIII*. ini VIO l/J l U. Paris. 184. 1905. Des origines ă la mort de Pierre le Grand. Madrid. V Italia nel Settecenlo (nu_^ 1961. Paris. 5.„__. „Destins du monde". Colin. Lord and Peasant in Russia f rom the ninth to the ™n«eenjA century. Gallimard. .a„Princeton. SEIGNOBOS et EISENMANN. Paris. GILLE. 1934.L^ iu____t de la France ei le de Trente Ans.. des txars et Ies Russes. Ernest Leroux. 1952— iov-1 '"^ti_. Karcn LARSEN. 1932.. sub îndrumarea lui MÎLIOU-KOV. gr. Guillcrmo CESPEDES DEL CASTILLO.i hm» i jEANNIN.L. Dar. Histoire economique et HAUMANT . M. 656 p. l şi XIX. de w .{] p p . şi de Roger B. Mimchen. redactată în 1957 de Juan REGLA. 3 voi.. -XIV.F. . 1956. — -v. Culegerea Rcadinqs in Russian History.) tu' h'scandinave. Georgcs LIVET. m-8U. Dar şi o serie de studii franceze. A. P. 4. F rom An-cient Times to the aboliiion of Ser f dom. şi Rafael ALTÂMIRA Y GREVE A. Ies Slaves. 3 tomuri. The Risc of ihe Spanish Empire.*• fans 1904. 192G. Juan MERCADOR RIBA.U. Ingvar ANDERS-^rV^Swedische Geschichte. 1965. KLATCHEVSKI. 1958.. primele două tomuri: tomul I. Istina. Practice. şi P^ o bibliograf ie mai amănunţită. A r? " Grand et son ceuvre. Copenhaga. Princeton Un. Barcelona. 4 şi 5 <!}„ Ilistoria de Portagal. XIX. 2/2. '953. în principal. şi pentru Neapole. tomurile 3. Press. Historia de Espana y su influencia. 1962. Baronul DE HAXTHAUSEN. CONFINO. . Pir. 520 p. h • on vvvI-6/2 P-_-. s. P. "llistoire du peuple finlandais. aşteptînd ca marea Hisloria de Espana.U. '"'• -n ru Jtnl. pp. BLUM. 27 hărţi./•' poli. MERRI-MAN. l'I talia neW epoca dclla r reforma dai 1516 al 1113. Histoire des pays baltiques. Paris B DE.-1852.. 1937-1942. U f J t LEROY-BEAULIEU. tomurile 2 şi 3 din Manual de Hisloria de Espana de Antonio AGUADO BLEYE. şi marea Hisloire de ta Russie. Sidney Harcave Harpcr College. Pentru Portugalia. u'fk 1950. IIASHAGbij. sub îndrumarea lui Jaime VICENS VIVES.Payot> Paris' 1949. Lausanne. De l'aulocralie appuyee sur la noblesse ă l'autocraţie bureaucratique. Espasa Calpe. la Fonnalion de l'Empire russe. Just. Antonio DOMINGUEZ ORTIZ şi Mărio 1IERNAN-DEZ SANCHEZ BARBA. Moutou et Ci'e. Colin. 323 sqq. P. 1948. Pari ^ Ilaye. 1918-1934. 1963. în numeroase edilii. L. Lud-• i'R\BBE Hisloire du Danemark. A. ) ' ht'nuerre de Trente Ans. Russie slave. 1950. Handbuch der deutschen Geschic p .. New York. 1956 s'iV. tomul I. Storia del Reqno . Ilathelle. tomurile 2 şi 3. Georges PAGES. 1956.H. Avvukum ci Ies debuls du portantă fundamentală). Pentru Germania. Paris WsV"^1111" a doua. un ghid iară egal: Roger PORTAL. de Damiăo PERES Historia da expansăo portugucsa no M undo Lisabona. apoi Editorial Vicens Vives. Paris. LAVISSE. 1942 şi Tcan MEUVRET. din admirabila lucrare Storia ta. XXV-G23 p. . Editorial Teide.tnn is/y. şi Hisloire de la Russie. Allgemeinc SlaatenGeschichle sub îndrumarea lui Karl'LAMPRECHT. 1944. Das Zeitalter der Gegenreformaiion und der . în franceză. XV (secolul al XV-lea). şi de Franr x SECCHI. de Benedetto CROCE. sub îndrumarea lui Don r-ir MENENDEZ PIDAL să ajungă la secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea (ultimele tomuri ap?mt sînt: XIV (secolul al XlV-lca). 4 voi. 2 (Filip al II-lca)l dj Antonio BALLESTEROS BERETTA. Etudessur Uhistoirede la Pnisse. apărută la editura Arnoldo cele două mari volume ale lui Alessan-269 Şi la dro VISCONTI. •. t. tomurile 3..

sub îndrumarea lui Pierre II-l. Ies lllals d'Arlois de leurs origines ă Voccupalion fra>i-taine (UiO— lGîO). Cam-bridge University Press. l'Armce . Huss et la gnerre des HuSS. Paris. 1963.. Ies Frontiera de la France. Relaţii internaţionale.L.. 1922. if ^ Ernest DENIS. J. Barcelona. l'Agri-culture au XVIIIe siecle dans Ies Balkans.pra(?uC) 563 p. Andre CORVISIER (lucrare de importanţă fundamentală. CharlcsLavauzclle.n. Sources of the Doctrine"' Speculum. 1955. 1960. Paris.U. 1906. Guy C V-ROURDIN . 312 p. II. GIEYSZ-TOR. 1930. Varşovia. A. LE. ŞAM IC. 1903. Institutul dc studii slav c p •" 1950. MOUSSET. 1953. Michel La Tellier et Loiivois. Jose SANABRE. Leş Cahiers du monde russe el s^-vietique. Leş Belles Lettres. GUIBERT. 1934. 1955. Istanbul dans la scconde moiîie du XVIIIe siecle. Paris. LESOURD. Didier. lucrări de importanţa i ^ mentală de Ernest DENIS şi Victor L. J. ANDRE. Tot de JOBERT. Congres internaţional de sciences hist&riques.. Histoire de la Pologne.E. Armate BOURGEOIS.. CamJjridge. cit. 1959.. LIVET. CLAUSEWITZ. Paris. Essai d'histairc institutionnclle economique et sociale. RUTKO"J^ Histoire economique de la Pologne. Colin. Paris. Paris. O. Montpellier. A.. M. Editura Polonia. De la guerrc. University Press. Hachette. + hărţi şi grafice. Midiei Le Tellier ci l'organisation de l'armee monarchique. REUSs! l'Alsace au XVIIe siecle. STOYANOVIC. in-8°. 1937. A. 2 voi. La Fin de l'indepu 272 r Georges de Podiebrad."PORTAL. HAUMANT. Paris/1956. L. Mes rcveries. Nancy.S-. 1938. 1953.. Editions de miiiuit. POLI-Hisiorij of Czechoslovakia in outline. XVI-747 p. Paris. Pa-lucrare echivalentă pentru secolul al XVII-lea nu a fost încă scrisă. DION. La defenestra-433 P:. La Renaissance Vers le fedefaUsme. în special „l'Etat polonais.. Etude de geographie humaine. secţia a Vl-a a E. Ies Jagellons. I..A. I K S Paris 1957. voi. ELLIOT. Mouton. 1902.. BLANC. Ic Rattache-inent de Melz ă la France. S. HIRSCHAUER. Numeroase articole de Victor L. Zinaîda SCHAKOVSKOY / Vie quolidicnne â Moscou au XV//e sicclc Sll'n" Hachette. ediţia a doua. Memoirea. D. la Lorraine. rintendance d'Alsacesous Louis XIV — 164S — 1715 (lucrare de importanţă fundamentală). Pcuplcs et nations des Balkans. I. LESNODORSKI. o istoric socială a armatei). N. LATTIMORE. şi Pierre le Graiul. Probleme de frontieră. gr. Gaslon ZELLER. S. 1923. {es Voyageurs frangais en Bosnie â la fin du XVIIIe siecle.. Charles-Lavauzelle et Cic. Paris. 675 p. Belles Lettres. Maisonneuve. pion. Librairies associccs. 1962.Marechal de SAXE. şi lucrarea lise tcheque au XVe siecle: U Unite des freres XI-124 p. Ro-bert MANTRAN.. 1955. les Origines (1610-1789). 19G1. La accion de Frauda en Cataluna (1610-1659).U. Marcchal de BERWICK. Leroux. JOBERT. . P. gr. nr. Paris. in-8°. 1950. Paris.P. Manuel historique de poli-etrangere: t. R. B. şi Rcvue des eludcs slaves serie continuă pe o perioadă de aproape cincizeci de ani. 1942. Le cenlralisme.. 1902 — 1903. VI-' r es prcmiers Plabsbourgs. (dc ' " fundamentală). 1897.f" ' sur le developpement du principe majoritaire. l® lutions polonaises au siecle des Lwnieres. Paris..S. 19—20. în sfîrşit. L. Histoire des .. la Forma Hon del'a'YOUGOSLAVIE. Paris. La Commission d'educalion naţionale en Pologne (n73-n9il). XVI-623 p. The Cambridge Hislory of Polaml.. Relazioni. . mai ales în Revae historique. Un model constituie lucrarea ^ations REN( LER. 2 voi.S. LAPEY! eunpeennes du XVI» siecle ele Henri ^fEYRp ~ l"J"A»ee«nes au ^vie siecle ele Henri rjs. rourai an xvnie. 1963. R.F. LE. L. 1941. E. d„. 735 p. L-d'etudespolonaises. Hisloire de Strasbourg. 1598-1640. 1948. Paris. Eric MURAISE. 1950—1951.. 377 p.H. The Revolt of the Catalans. 1920. Paris. Roma. Sola Badal. Club francai/?' livre. ediţia numeroase retipăriri. LESNODORSKI. 11-2..1967 o l P-> »Nouvelle Clio". Leroux. o întreagă serie de articole şi studii despre Polonia în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea.F. Bel in. Paris. B. 1045 p. la Serbie etson Eglise.E.J.------'-----------------•' — I Le Triomphe de VEglise. le Liberam veto. 1930. V. La Boheme depuis laMontagne 664 tcheque >rdoue. Paris. la libertereligieuse etl'Eglise ortliodoxe au XVirsiecle". G. Miile ans de l'histoire polonaisc. de GastonZEL-H-327 p. 1955. Introduction ă l'hit-toire militaire (lucrare de importanţă fundamenia-iâ). din Revii e internaţionale d'histoire poliiique el conslitutionnelle. ELZE. 1954. le Graiul Frederic. T ANCEL. N. Leroux. 2 voi. Paris. Pa"j. Paris. Paris. KONOPCZYNSKI. 368 p. „The t'rontier in history". STREMOOUKHOFF „Moscow Lhe third Rome. Paris. Pentru Boem ia.L. j"" v • *-""• —.F.R.. Christian PKISTER llisloire de Nancy. Essai general ac la tactique. J. A. 1896. Ilachette. op. Paris. 3 voi. HERBST. 1964. 1963.. 1930.E începînd din mai 1959. Paris. II.'^ 50G p. la Croaţie occidentale. J.. P. 1947.

1963. 1939. pe o cale deschisă de E. 2 voi. Ocuparea pămînturilor. VENARD. SEVPEN. din 1952. 1930. la transformation de la proprie U dans le Poilou au XVI* siecle. Economie rurale et la vie des campagnes dans U Occident / ^°L' Aubier' Paris' 19°2. Paul RAVEAU. Cartea princi r. ea. Demografie istorica Problema capitală a ocupării pămînturilor. p. Paris.ŢJ. Maurice W. Adolphe. în primul rînd. Annales E. 1945. Marc BLOCH. Theorie generale de la population .. Guy FOUR-Ies Campagnes de la region parisiennc ă la e' P'U-F" Pan's> 1964. Generalites de Pouen Caen et 1636-1789.. IU. pentru a putea fi clarificată. 460 p. Cullu276 res cn haute Provence. 1088p.. Prefaţă de Pierre în acest domeniu. 1961. OURLANIS. Paris. in-8°. deci. Leş Hommes ct la icrre. bilanţul fundamental întocmit de secţia a Vl-a a Şcolii practice de înalte studii. M. Partea care ne interesează direct i se datorează 111 Le Roy Laduric. Şir George CLARK. Leş per Ies cn vies humaincs (Pierderile în vieţi omeneşti) (în ruseşte).. B. 1954. SEVPEN. 1963. cel puţin: Revue historique de l'Armec.. Moscova 1960 (C. A. A. Iliibert VAN HOUTTE.. Cf.. „Minerite et conjoncture". Pion. de Pierre GOUHIER.U.S. Therese SCLAFERT. ediţia în-tîi. in-8°. bineînţeles. Paris. Paris. pp. 217—233. Louvain. Bourgeois e t paysans au XVIIe si ceh. 619 p. a 2-a. M. Un pas important pentru cu& 27S noaşlerea istorică a fost făcut odată cu pu rea lucrării lui Fernand BRAUDEL. la CampagnedeNouvelle-Castille ă la fin du XVIe. Noel SALOMON.F. revistă de istorie militară. 1958. 1930. H. W. 325 p. BERES-FORD.. Hisloire dn depuis l' an nul. Vi ar and So-ciely in the XVII-th ccnlury. 1948. SEVPEN. „la Question sociale dans l'Annce francaise au XVIII0 siecle". 196-1. P. de consultat în noua ediţie din 1952 -S1 . Medieviştii' ş.. in-8°. specialiştii în geografie umană îşi aduc din pli contribuţia. Par! (lucrare de importanţă fundamentală). Ed. Armand on 1 949. Leş occupalions etranc/cres cn Belgiqiie sous l'Ancien Rcgiine. Paris. Cambridge /Mass. şi. pp. Die Wiistungcn des ausgehenden Miltelaltcrs.^I>ellc nirale en S°I°f/»e aux XIV" et s. 1965. Raison d'fitat ct pensce politique ă l'cpoque de Richelieu. şi E. W a i" ana H uman progress: An eşuaţi on ifie risc of industrial civilizulion. 1958. 1964. 1949. în afară de Franţa: Henri I \PEYRE. Ies Guerrcs el la popnlaiion de l'Europe.. Paris. ilustraţii şi hărţi în afara textu-ui.T. M. LEONARD. Colin. Histoirc de la Campagne Jrangaise. 127-252). Pe primul loc. 274 Despre diferilele consecinţe ale războiului: J. aprilie—iunie 1953. şi ]Uc â-rea sa Caractere* originaux de l'hisioire rurale frânase. Pierre CHAUNU. Paris. Asupra acestei probleme esenţiale. „Un modele d'histoire sociale". adică prin fluxul şi refluxul frontului de colonizare. Ies classes paysannes. la Geographie de l'Espagne morittque.in-8°. d'apres Ies „Relaciones lopograficas". Un. 380 p. Revue historique. la M poque de Philippe II (lucrare de fundamentalfi) 1160 p. SEVPEN. gr-in-8°. mai puţin decît oriunde obişnuitele bariere nu pot fi păstrate. Michel DEVEZE. Paris. 1958-Etienne THUAU. Paris.C. 1955. 477 p. ianuarie — iunie 1965. si l'Armec el şes pro-blemcs au XVIII* siecle. tomul I. Fernand BRAUDEL. Landy şi Sauvy. Paris. 1959. Villages deserlcs et hisloirc economique..G. A. pp. O de cercetare este furnizată de l'Atl *ormandie. 1960. Bul-letin hispanique. Pierre BRUNET.. L. Marcel G IR AUD. a fost abordată prin intermediul „satelor părăsite''. Paris. 3 volume. Populaţie. Ii. P. Nu există demografie istorică fără un studiu demografic riguros în prealabil. 379 p. The lost Villages of England. Cambridge. Colin.. l'Agri-culture. SEVPEN. pp. 658-XXXII p.). 1958. Gaston ROUPNEL.e. Carles des con d habitants. l. SILBENER. BUNLE. ÂS. 78 — 90. HUBER. NEF. 1966. tomul 7 (istorie militară) din Calalogne de l'hisioire de France de la Bibliotheque naţionale. ABEL.R. 135-149.. SEVPEN. 8*1 —98.. Civ i ^terielle ei capiialisme.e Jean-Marie VALLEZ. Ia Guerre dans la pensee economique da XVIe au XVIIIe siirle. MERLE. 1967 (lucrare de importanţă fundamentală Emmanuel Le ROY LADURIE. 1926.Pentru Franţa remarcabilul studiu de J. SAUVY). in-8°. LE ROY LADUIUE (pp. le Carnet de la Sabrelache.franţaise de la fin du XVIIe siecle au ministere de Choisciil. Rev>ie internaţionale d'histoire militaire du Comite internaţional des sciences historiques (commission d'histoire militaire comparee). Alfred SAUVY. LANDRY. ediţia a patra. 1959. Paris. Paris. 2" e'd. „Ies Tendances !m-manitaires â la fin du regne de Louis XIV". Press. Georges DUBY. Payot. Structures agraires et eco-nomie rurale des pateaux tertiaires entre la Seine et lOise Caen. XI. Paris.. la Metaine etl evolution agraire de la Gâtine poiSvorxr l<LJln du M°ycn A^ « la Revolution. Trăite de Demographie (cu colaborarea lui H. Pierre CHAUNU. DEPOID. trei reviste. nr. SEVPEN. in Popnhition. Flammarion. 1932. 1961. 301 p. SLVPEN. şi 473 p. la Vie de '«fwtrMWeauXVI'siccle^ voi. aprilie—iunie 1962).

E. 1949... Annalcs de ^ormandie.N. 1962. 1952-1954. 19_59-J.. I. contestată. Paris. nr.E. P.C. VOVELLE. O lucrare practică pentru analiza rezultatelor: Rola iul PRESSAT. Paris. P. Pion.. Manuel de depouillcmcnt ct d'exploitaiion de l'ctat civil ancicn. 1960. 19G3... lucrarea Cours de demographie et de statistiquc sanitaire de Michel HUBER. Ies Icmps modernes. Evo-lution ou contradiction dans la pensie chrelienneTrad. Etude demographinue. Caietele „Travaux ct documenis". 1967 (lucrare de importanţă capitală). Raymond ROUSSEAU. Beauvais el le neauvaisis de 1660 ă 1730 (fundamentală). 1954.es. sub îndrumarea Iui M. 19G9. Henry. Paris. IIENRIPÎN. du XIXe siecle.N.... 2 voi.E. in-8°. Paris. în j)rimul rînd. în afara incomparabilului Pierre Gotiberl deja menţionat. Paris. Paris.E. Philippe ARIES. 3 voi.N. 1965.1700-1948. Une viile devant la peste: Orviclo et lipeşte noire de 131S.N.. în Franţa. un al doilea volum în 1965). Paris. l'Hisloire. Jean GANIAGE. reluată de curînd si MP0"15' . . XVP—XX6 siecles..Marcel R. De curînd. d'exploitaiion de l'elal civil ancien (de importanţă fundamentală). Louvain. 6 voi. încă actuală. Georges NADAL şi Emile GIRALT. Despre lepră. 1954. 286 p.D. în legătură cu această remarcabilă carte. paroisse normande. XXXII118 p. Histoire du Japon. 337-345. Geneva. Economic et population..D. Histoire generale de la population mondiale (fundamentală). Louis HENRY. şi P. 1948.. In Populalion canadienne au debut du XVI/7* siecle. (fin du XVIesiecle —T1'89) .. Des registres paroissiauxă Vhisioire de la population'. Nenumărate articole în revista Population. I. L'en-fant et la vie familiale sous l'Aneicn Regime. 2 voi. 84 p. LXXII-G53 p. Annales du Midi. Philippe Aries. Alfred SAUVY. du Ccrf. Şi lucrarea monumentală a lui Roger MOLS. I'J63. I. Paris. POUTHAS. 279 REINHARD. lucrarea Nouveau manuel de depouille-meni el. 1800 p. Ch. Cahiers d'hisloire Lyon. 1956.N. 1961. Ed.D. 192 p. 354 p. 1961. Dom al--lontchrestien.U.De O-pernic ă Stanislas Lcszczynski: la pcnsce economi-nuc et demographique polonaise. o întreagă serie de monografii şi studii mai mult sau mai puţin sistematice.E. analiza metodologică de Pierre ClîAUNU. In domeniul demografiei istorice. de ta popula (ion mondiale . 1938-1941.. Probleme de conjonclurc. Iu Demographie provinciale du XIIIe an XVJe siecle. 150 p. XII-402 p. Hcimcnn si Cie editori. 397 p.Kîndes ci chroniqucs de dcmohraphie hislorique scos de Societe de demographic historique.. 1.. 1956. deja menţionat.D. l'Analyse dcmographique. GODECHOT. Famillcs paysanncs au XVI1JC en boa Quercij. remarcabilul articol al doctorului Charles PETOURAUD. Monografii publicate de către secţia a Vl-a a E. NOONAN.. P. 4 şi 1963. IV-504 p..D. II..F.. la Population de la Savoie jusquen 1S61. applications. la Populalion catalane de 1553 u 1717. colecţiile I.. SEVPEN. 1943. lucrarea de pionierat a iui Marcel' REINHARD. în publicaţiile Comisiei de istorie economică şi socială a Revoluţiei franceze. LE MOIGNE. Manuel de demoţjraphie historique... Reinhard . Jcan SUTTER. Eticnne HELÎN. nr. 1961. 255 p. Edouard BARATÎER. pp. „Ies Leproseries lyonnaiscs au Moyen Age et â la Renaissance". Helene RERGUES. Louis HENRY. Edouard LIPINSKI. meihod. La fel de importantă ca şi cele scrise de Fleurv.E.. Paris. P. 1960. ibicl. SELF. Annales E..Ii. Ayanori OKA-SAKI._1956. Paris. RIQUET. J.D. cu cifre de comparaţie pentru secolul al XVIIIIea. 264 p. re altele. . Ancienncs f amili es genevoises. 370 p. 1960. la Population frangai...E.. „le XVII" siecle. 545 p. 1962. II. 234 p. 400 p.U. face legătura intre demografie şi psihologie. 224 p.. la Prcvention des naissanccs dans la familie. J. + l atlas. ^^ origines dan:-. Economie et populalion. Mclangcs Antoni/ Babei. V -597 p. 148 p. Etude historique. + 120p. La Population de Crulai. 1900. Michel FLEURY şi Louis HENRY. şi. Paris.F..se pendant la premiere moi tic. IBANES.F. REINHARD Şi J. PERROT. resulials. Lucrarea sistematică a I. Paris. Hisloire des populalions frangaises et de leurs altitudes devenit la vie depuis le XVIIIe siecle..P. 680 p.REINHARD şi Andre AR-HENGAUD. Ies Tradi-tions sociales dans Ies pays de France.E. 182 p. 1962.. lucrarea de pionierat a liii Pierre GOUBERT. Le Temps de U Hisloire.. şi.U. gr.şi Sauvy. 302 p. pe lîngă revista Population. Ies Coniributions ă l'h'istoire c'cono-sociale dc l« Re'volution franqaise de Bon-U.Eiienne GAUTIER ct LouisIIENRY.fr.. Rene UAEHREL.. 1961în afară de I. Refăcută si retipărită.(lucrare de importanţă fundamentală).'Elisabeth CARPENTIER. Henri LAPEYRE. 1960. Geneve.. S. 842 p.S. Louis HENRY. Conjoncliire globale et conjonctures rurales francaises". Droz. R. + hors texte I. 1958. 1954 —1951. 1965.N. Philippe ARIES..D. şi un minunat mic tratat. publicaţia anuală {primul volum 1961. Pierre VAL-A1ARY. Coniracepiion et mariage. 1962_. 1958. 272 p. 278 Trois villages d'Ile-de-France au XVIIIe siecle • Etude demographique. Une croissance: la basse Province rurale.N. ntrodudicn ă la demographie historique des villes Şi 277 d'Europe du XIVC au XVI IIe sie ele (lucrare de bază). Leş doclrines fran-ţaiscs avânt 1800. 168p.

. MEUVRET. M. Fald og Fremgang Traek af befolkningsudviklingeit i Danmark — 1645.F. CHAUNU. la Journee "des Dupes. Ph. Paris.. Calmann-Levy. Pentru un studiu la cel mai înalt nivel. lucrările Şcolii din Berkeley. Paris.) din Liege. DUVAL. Berlin. Chine). douăzeci de monografii încă nepublicate sau aflate în lucru. 1937 — 1965. EVERSLEY.. J. Recherchcs sur Ies grundes dans le nord de l'Espagnc t'i la fin du XVJesiecle. N. înregistraţi în „Inscriplion maritime".. Paul Harsin şi Etienne Ale l in. La peste de 1720. SEVPEN. P. 1956. An introdiiclion io English Historical Demography from the XVIth Io the XIXth centary XI1-283 p. „A travers la Normandie des XVII" et XVIII6 siecles". Mar-seille viile morte. DOBYNS. M. XVI. M. nr. „Port-en-Bessin 1597 — 1792..F. Colin. nr. datorat utilizării în premieră a efectivelor de marinari profesionişti. „Une histoire hispano-americaine pilote. L. Articolele de P.Press. octombrie 1964. Ithaca. lucrările lui Roland MOUSNIER şi a elevilor săi. Cu titlu de comparaţie.. BOURDIN.. D. in Annales de Normandie. VIII. Pentru China. Cambridge (. 354 p. Bibi. Corneli University. Deux cahiers ue ^ noblesse (1649-1651). pp.. în plus.. le X\fIIe siecle. cărţile şi articolele lui Ed. PI. 'l 9(50. pentru studiul populaţiei americane. CHAUNU. Georges PAGES. studiul recent al lui Aksel LASSEN. 5 (în curs de apariţie). C/". P." (II). Peter LASLETT. nr. 460 p. Marillac. Paris. aris..F. Pentru Danemarca.. 119 p Caen (lucrare cu caracter original. pp.. şi Memoire Vot/sin de La Noiraye. 560 p. nr. Ilubert LU'THY. o culegere practică Etudes sur la France des XVIIe et XVIII« siecles. 538 p. p ER. la Taille en Nor-inandie..F. Paris. Bevolkerungs Geschichte Haliens. Genin. pe care studiul lui Georges MONGREDIEN nu-1 face inutil. XXIV-276 p. R. nr. Paris. V. numai pentru Franţa. C. IX-692 p. V. 3 voi. Revista engleză Population. Londra. Population in Hislory. 1937.U. 1959. Sludiens ou the Population of China. 1961. Paris. Henri IIAU-SER. încă valabile. A. P. LIVET. 1966. A. Paris. 18—20avrill963. M. Paris. cf. in-8°.U. Institut de sciences econom iques (I. Paris. 3 voi. excelentul bilanţ. 1965. 2 voi. 1960.. 1947. în plus. 1964. Antonio MEU IDE PARDO . Paris.Studiile pe care ' din 1960. Etucle d'histoire demograph ique". C. EVERSLEY. XXIX-618 p. Karl Julius BELOCII. 2 voi. BENNASSAR. „Ies Magislrats du Parlement de Paris au XVIII6 siecle (1715— 1771)". Pentru opera foarte dispersată a lui ESMONIN (cf. C\IJ-LARD. 1964. Walter de Gruyter.. V Origine des magistmls du Parlement de Paris au X\'IIIe. COURDURIE.II. C.. 109 p. XVIII-341+XXXII p. PING-TJIIO. 1> Wcidenfeld.. Klinck-. 1%0. GLASS şi D. Eclward Arnold. R. l. P. Cahicrs des annales de Normandie.E. 1277 p.. 3. „A travers la Nonnandic. Cahiers des annales de Normandie. 183 p. Hatier. 1967. CAR-RIERE. 401 p-. Harvard Universitj. 339—368. 100 p.. CHAUNU. 1965. Cahiers des annales de Normandie.S. En niarge de l'oeuvre de l'E-cole de Berkeley". 1913). Houen. WRIGLEY. şi „la Population de l'aine-rique indienne (nou vel Ies recherches)". 1966. publicată de D. 413 p. Les paysans dans Ies revoltes du XVIIe siecle (France Russie. f L. Madrid. Annales litte'raires fie l'universite de Besancon.U...: VIII. P.S. 3.Mass). XIV-146 p. Actes du Colloqae internaţional de demographie hislorique de Liege.C. robiemes ae stratification sociale.I.. 281 1965.E. ca sursă de informaţie demografică).. Pentru o bibliografie de două sute de titluri. Ph. 1957. J. Les Belles Lettres. le-am orientat în principal . Marseille. 136S-1953. DAUMARD şi FURET.. deux poli-tiques". M. P. 19G7. 312 p. Cambridge Group for the History of Population and Social Structures.C. G. Universitets forlaget i Aarhus. La Venali te des officessous Henri IV et Louis XIII.. 565 p. 1967. La -cion gallega intrapeninsular en el siglo 280 B. 565 p. De văzut şi Miehel ANTOINE. Lettres et Memoires adresses au . Essays in hislorical Demography. Mouton. în privinţa lui PAGES. GUILLOT. Estimating Aboriginal American Popnlalion. voi. 1964. Caen. . REBUFFAT. R. BOUVET şi M. E. . 1968.. Garcon. publicat ele E. în indispensabilul buletin al Societăţii pentru studierea secolului ai XVII-lea. C. GRI-COURT. WRIGLEY. Londra. 284 p.. Y. 1961. Le Conseildu Roi de la mort de Henri IV ou gouvernement personnel de Louis XIV. 1945. Ch.. ESMONIN. 4. editori.. R. de preferat articolul „Autour du Grund Orage: Richelieu et.' 0 serie de articole sub condeiul autorilor P GOUBERT... Problemes de mortali te: mctîio-dcs. 535 p. 1913. M.. Ies Honneurs de la Cour..sonrces et bibliographie en demographie Iiisto-rique.sieck. MOUSNIER... în sudul Normandiei: Pierre GOUHIER.. Paris.' MOUSNIER. Paris. PONSOT. IV. Francois I'LUCHE. 184 p.. E. er in-8". ŢAP IE... LABATUT.. Paris. DURÂND. ]'. Valladolid un Siecle d' Or. Fureurs paysanncs. facem trimitere la studiul lui Pierre CIIAUNU. Slruclures et re-lalions sociales ă Paris au milieu du XVIIIe siecle. Istorie sociala O bibliografie enormă — sute de titluri. Galiimard.A. Roland MOUSNIER. 111—118. al lui Henry F.. 35. în roneotipie.

1965.. de Breiagnc. 1962-1963. 1958. XH-394 p-. DESDEVISES DU DESERT. 1924. P. Pierre C. 2 voi. +95 hărţi si gra_ t'ice. Jose'DELEITO Y PINUELA. 276 p.U. 2 pp. şi. Henri LAPEYRE. ediţia a doiia adăugată. Louis XIV et vingt inillions de Franc ais.. Orto y Ocaso de Sevillo. Annales E.S. 1925-1927-1928. Pierre (lOUBERT. SEVPEN.. opera principală a marelui Jainii-VICENS VIVES. 1035p.. Paris..F. Madrid. de Dolores AIATEOS).. -f hărţi. l'Intendance. New York.1 n Banquc protestante en France de la revoca tion de l'edit de Nantes â la Revolution. SEVPEN. COUTURIER. POITRINEAU. 49-81. 1955. graţie eforturilor combinate ale şcolii franceze şi şcolii spaniole (cf... reeditată 1X-923 p. pp__. P. Caravclle. et 476 p. la Ilaronnie du Nculoiirg — 7i\waz d'histoire agraire. SEVPEN. 1955. Fayard. Melendez Valdes ei son ternps. op. Madrid. E. 1963. la Vie qiiotidienne dans l'Espagne da Siecle d'Or. SEVPEN. Jean MEYER. 454 p.. Barcelona. 1500 p. La mujer. din nou. peste o sută de titluri Historiu social y economica. Wies-haden. M. 3 voi. 366 p. Madrid. pp.. Plenri FREVILLE. N.. Paris. „En marge du Beauvaisis exemplairc' 282 probleme de fait et de methode". SEVPEN. 2 voi... Hacheltc. la Viile et la cam-pagne au XVII« sitele. LE KOY LADURIE.... la Vie rurale m nasse-Auvergne au XVIIIe sitele. XXV-1020]). Ies Paysans de la Bouryogne du rd au dernier siecle de l'Ancien Regime (lucrare bază). Paris. 1959.C. cu aceeaşi temă Pierre CIIAUNU.Leş Rniz. 1961. 1956. sociale de la France au XVIIe siecle (fundamentală). 2 voi. SEVPEN. G.. * ar îs... Espasa Caîpe. între altele. XXX 1-357 p. Leş Danseet lesMotledeBeauvais. Paris.. Miguel ARTOLA (în colaborare). pp. Espafia y la revolucion d'el siglo XVIII. P.. S. 2 voi. Qeorges LIVET. Ies Etudes orleanaiscs. C.. Victor Lucien TAPIE. Bari. 1946. Oxford. in-8°. ediţia întîi. La Espafia d el Antiguo Regim en (primul fascicol apărut. nr. LIX-759 p. 671 p.. l. ediţia în limba germană 6"9 P" SEVPEN.I. J. 1962. Sephardim an der untcren Elbc. l'Intendance d'Alsace (lucrare de bază).HAUNU.. Paris. 1959. 192 p. Mercedes . la Societe espagnolc du XVHIe siecle. Ies Paijsans de Languedoc (lucrare de importanţă fundamentală). 1961.. A. John LYNCH. Paris. notes pour tine recherche" Revue d'hisloire economique et sociale. 1966.. cit. Paris. Spain under the Habsbourg.. 1966 (fundamentală). Paris. 450 şi «01 p. de 250 pînă la 300 de pagini despre viaţa socială din Spania Secolului de aur. Aguilar..C-. 58G p. 1896—1899-1904. monografiile franceze ale lui Keiîe BAEHREL. prima edilimba rusă 1948.. Paris.. Ies Soulevements populaires en France de 1623 ă 1618.F. DEMER-SON.f atlas de 119 p. nr. 1962. 1963. LXXII-653 p. Paris. 717 p. Colin. Contribution ă Vhistoire. Ma284 Hrid 1955' Politica y liacie. 3 voi.S. H. 'l966. Andre PLAISSE.F. 1960. Paris. 1965. 337-365). XII-417 p. „Segovic au XVIII6 siecle". 500 p. La mala vida. la Noblcsse brelonne an XVIIIe sieclc.nda de Felipe IV.. 252 p. menţionate). Paris. o serie de zece eseuri. 1952. Leş Bellcs Lettres. Pierre de -JACOIi. „Ies Espagncs peripheriques dans le monde moderne. foulouse. Paris.. 1965.Jahrhunderls. Ies Paysans du Nord pendant la Revolution franţaise. Am spus de ce (Pierre C HA UNU. ]>refaţă de Pierre CIIAUNU.. l'Espaijne de l'Ancicn Kcţ/imc. Pierre Vilar ne introduce în domeniul privilegiat al istorici sociale spaniole. 2 voi. La Esnana imperial (1469 — 1716).. Georges LEFEBVRE. Salamanca.U..Paris> 1963. 4. 283 p. XI-500 p. Dar din ce in ce mai mult istoria socială se scrie la stadiul atins de monografia regională-Model ram ine marea lucrare a lui Pierre GOlJ~ BERT.. C. bis zum Beginn des ÎS. Paris. Paris. 1968.U. 145—182. XII-GOO p. XXXVIII-643 p. quatre siecles d'histoire normande". 6. Contribution â Vetude des stmctures sodales ă la fin de l'Ancien Reyime. Salamanca. Cf. X-374 P-. Solo Madrid es Corle etc. Madrid. Antonio DOMÎNGUEZ ORTIZ (lucrare fundamentală). 3 voi. nr. 1959-1961.F. Paris. Boris PORCIINEV.. Recherches sur Ies ţondemenls economiques des struclures nat'wnales (lucrare de importanţă fundamentală). A. Lille.. Marcelin DEFOURNEAUX. 1960. P. Klincksieck. El Pucblo tambien se diuier/e . şi mai ales. 1960. Recherches sur Ies s°da!es de Chdtcaudun (1525-1789).. a lui Fer-nanei BRAUDEL şi a orientării hispanice pe care a dat-o cercetării istorice franceze. ELLIOT.. 1152-1168. 1965.. El Rey se divierle. 1960. 1962. 233 ţie î n Pierre VILAR. Sevilla.. 1088 p. 214 p. 1964... cconomique <:t sociale. Gaston ROUPNEL. 1963.. Etude sur Ies populations des pays dijonnais. Hcrmaim KELLENBENZ. Une croissance: la basse Pro-vence (fin XVP — 17S9) (discutabilă dar sugestivă). l'In-qiiisition espagnole ei Ies livres frangais au XVIJIC siecle.U. Ia Catalognc dans l'Espagne moderne... 1964.. „Le Neubourg.I.. Une familie de marchands .. 1966. Paris. Familles marchandes sous i'Anden Rc'gime.. la Sociedad espanola en el siglo XVIII.. Paris.. 1935-1950. Annie BERTRAND. Pablo de Olauide (1725-1S03). vom Endc des 16.. 3 voi. Flammarion. la France de Louis XIII et de Richelieu.Richard HERR. Paris. C. 5 voi. la Sociedad espanola en elsigloXVII> X11-375 p. Annales de Xormandie. Deauvais et le lieauvaisis de 1600 â 1730...

S. Ies Strucfures agraircs du Poriugal du Sud. Gând. Ch. Micheline BAULANT şi Jean MEUVRET.al (1*50 — 1S50/-XVI-374 p. BOURDE. Th. Loyda. LABROUSSE. 374— 48G in The Cambridge Economic Hisiory of Europe. 545 p. C. Sectorul agricol. Paris. Bi'ill./. 1200 p. mai ales. 1958. American Treasure and Ihe Price revolution in Spain (1501-1650). A. liELFERIClI. an . Mai recent.F.-MANKOV. 19G4. KELLER. II. Paris.. ..... Longmans. Revista de Ilisiuria de America. 1957—1959. 1956 (şi Piern-CHAUNU. între istoria socială şi istoria economică cu privire la aceeaşi ternă. SEVPEN. 1955. SEVPEN. 677 p. 1957. isrj. 1954. diferenţa rezidă în metodă şi spiril. V. De Levens-standaard in L<t \Ve cnXVI6 CCLIW te Antiverpen. Leipzig. 7 voi.S.L.BEfrom 660 p.C.I. 791-803. IIOSZOWSKI. XXXVlII-377p. etc. Paris.. t. Valladolid.. Ile-dc-France (1950). 1961. Paris.). Henri HAUSER*.. VON BELOW. Paris. A Hisiory of Prices and Wages in Dcnmark. şi 165 p. de Boccard. Anvers.. W ar and Prices in Spain. nr.the historţ/ of pricea in Hulland. Pierre CHAUNU.. VERLIXDEN. lan CRAEYBECKK şi colaboratorii. A^. -. 1967. 1609 —1914. ediţia a doua în curs de apariV>e.. 2 voi. Vie economique et sociale de Rome dans la denxieme moitie du XVIe siecle.Sur le front de l'histoire des prix au XVP siecle'1. Hisloire de. 302p.. 19. in-43. Copenhaga. XI-683 p. 1660 — 1SOO. Pan! RAVEAU pentru Franţa. . Articolele pătrunzătoare ale lui Jean MEUVRE'f m Melanges d'hisioire sociale (1944). mereu. W. Prices in Europe f rom U50 Io 1750. J. ROGERS. 29 de planşe şi pliante. 1Contele D'AVENEL. Dokiiinc. K INS. CXVIII-32-( 1946.. Sloria economica. G. MĂ' YOLDI E FABRI. 19G4. Istoria preţurilor a i'ucut o cotitură fundamentală graţie revoluţionarei sinteze de istorie globală a lui Fernand BKAUDEL şi Frank C. AnnalesE. Paris. l'Economie mondiale ct Ies frappc. pp. XXXII-284 p. N.S. •'/. dominînd. istorie economică Planul social şi planul economic se află într-o strînsă legătură. !'vviII-32-6o6 p. 4. Popnlalion (1946). Ernest LA-BROUSSE. Ies \tns de France aux anciens Pays-Bas (XIII — Wle). Putem de asemenea concepe o istorie pe sectoare. XXXV-428 p. 1930. care a avut ^ Pnmi înaintaşi pe: Natalis DE WAILLY.. Vitcrino MAGALIIAES GOD1NHO-Prix et monnaies au Jyorlu<.. l' LXXV-664 p. la Crise de 1 ec°nomie franţaise â la fin de l'Ancien Regimc. le Mouuement des prix dans Z'i'''|' russedu XVIe siecle. remarcabila serie PIsludios de Jlisloria Social de Espana. 1959. Paris. iQger DIOX. Annaks E.C. XV-350 p. Esquisse de moiiuemenls des prix el des revenus en France au XVIIJe siecle. 2 voi.îohann FALKF BAHLMANN. bineînţeles.. 2 voi. hi Anglia. Journal de la Societc de statistique de Paris (mai 1944). Londra. Madrid. IIILDF-BRAND. Frank C-SPOONER.. 1944. la Revolniion agricole (XIC-435 p. Paris. 288 p. în Germania. pp. subliniată de E.. 232 p. Earl J.. 1955). 1966. nr" G.ELSAS. VAN IIOUTTE pentru Belgia._SEVPEN. lucrare indispensabilă dar mediocră.. De A.s monetaires en France (H93 — 16SO). 252 p. Dalloz. LABROUSSE. XXXII-315 p. nr. Cainbridgc (Mass. P. op. Rechcrches de documente sur l'histoire des prix en France de 1500 ă 1800. 5 volume. 128-140). 1171-1181). 1933. 19GO-19G2 (cf. L'mriss einer Geschichte der Preisc und Lohne »! 286 neulschland. Paris. IIAMILTON. face obiectul studiului lui Jan CRAEYBECKX. E.. Revista da Economica (1951).E. in trunte. istoria preţurilor.. tomul 4.. bineînţeles. roneotipio. WIEBE.C. 741 p. Unione Tipografico -EdilriceTorinese. St... la vignc el da vin en i'rance des origine. 1932. Am întorc FANFANI. cei doi mari clasici: C. „An XVII6 siecle. 1960.. 722 p. Micliel AUGER-LARIBE. Jean DE-LUMEAU. XX1X-306 p. Michel. 1894-285 192G. ELSAS.. 3 voi. 19G1. SEVPEN. BARTOLINL Amintore FAN-FANI. Francois SIMIAND.. AstridFRllS şi Krislof GLAMANN. Apoi. Domat-Montclirctien. pp. 1957. t.-.. 1965.. 307-697. Albert SIL-BERT.16-1943. Paris... omul I. SCHOLLIERS 'iMonarbcid en Hanger.MAULE6N ÎSLA. 3 voi. Prix des ccrcales extrails de la mercuriale de Paris (1520-1698). a fost analizat în toate monografiile de istorie socială menţionate de numeroase teze de geografie «mană. 289 — 817 p. SEVPEN. 2 voi. DITTMANN' FRIDERESBERG. PRYBRAM pentru Germania şi Austria. Pe primul plan. în Franţa. pp. Paris.U.. SPOONER. XLVIII-31S p. 1038 p. l?s Pris â Lwow (XV I'-XV11" siecle).. 1934.. POSTULLMUS.. II. UNGER. 1964. Paris. planşa. Agronomie el agronomes cn France au XVIIP siecle.nten voor de geschiedenis van Prijzcn cn Loonen in Vlandercn en Brabant (X\'e—XVIIIe cenw). 821 p.. \IIlh Io thc XIXth centuri/.. Wiliam II vpRlDGE Prices and Wages in England . 194G. La Poblacion de Bilbao cn ci Siglo XVIII. pp. 1967. l. cit. Sub îndrumarea lui Carmelo VINAS'Y MAY. 4 tomuri.. 1949—1960.-ibid.. XXVI-295 p. Importanţa viilor Şi a vinului. G. ('XLH-830 p-. J. Sinteză capitală.-planşe. 1947. Inqmri] . rythmes et roupures". Recher-ches anciennes ci nuiivellts sur le monvement general des prix du XV Ie au XIXe siecle. PARENTI pentru Italia.

Marlinus Nijboff.. XVII-965 p.C. Ies Mincs de charbon en France au XVIIle siecle (IIU-IIBI). DOLLÎNGER. Venise. J-* i v^ ij j. 1963.bllt dc t» Revolniion.BULLOT.. Paris. TENENTI. EBERSOLT.. III. Paris. Ies Mcmoircs de Ch. BRAUDEL si R. Annales E.). Paris. nr. VEspace dans la pen& economique du XVIe au XVIIIe sii-de. Jan CRAEYBECKX. Taurus. Cf. 127 p. ME1LINK R()E_ LOFSZ. V. 1959. t.. Aţii del convegno 27 giugno — 2 luglio 1051. LIV-224p. des Iberiques. 1953. CHAUNU. l'Indus trie textile dans le Mâine (1650 — 1815). 4 volume. Mouton. GILLE. Cf. 220 p. P. la SEVPEN. 7. V. Paris. 1958. 3. 787 p. DERMIGNY. la Grande. An-nales E. 1957-1965.' 317-322. 178 p.. TROCME. Veneţia. Geneva. Paris. Copenhaga — Haga.S. B. 3. 1965. Paris 1924. 352 p. A situaqao economica no tempo de Pombal. 1924. 2 voi. 2. t. 1965.. Paris. II. Le Havre.. j\< GALIIAES GODINHO. X1-334 p. 1906 — 1953 (de folosit. Le triomphc de l'elatisme. '181 p.l Aix-enProvence. 1964 şi /« Chine et l'Occident au ih sidclc> 178° P-> Paris> 19(11.. Colberl. Cele Volume apărute din Colloque d'histoire mari-e> sub îndrumarea lui Michel MOLLAT (110 289 p. partea a doua. Klmcksieck. 1170—1207). CHAUNU. in-8°. 254 p. X-232 p. IV.John DAY Şi erto CARACCIOLO. Flammarion» Paris.. Ies Oiicfmes 287 de la grande industrie melallurgique en France XXXI-212 p. SEVPEN.. F. l'Introduction da machinisme dans l'industrie franţaise. Le Mans. nr.. 1965. Pierre UAEL. şi H. BOISSONNADE... 1920. CHO-MEL şi J. Hisloria de la Economia Espanolct. 307 p. Franţois DORNIC. 1966.voi. Haga. CHAUNU. le. 2460 p. pp.** J^-.C.. t. 1962. 1960. 3000 p. SEVPEN.. Barcelona. 6... şi Ch. CHAUNU. X..XIX* siecle (lucrare fundamentală). DOEHAERD. 8 volume. M. Paris.S. DELUMEAU împreună cu colaboratorii. Frederic MAURO.l KORST. R.. Paris. Mu i multe volume (Villages desertes. 863 p. Ies Actcs des Conferences internationales d'histoire econom ique: Stockholm. în paralel cu A. Asian Trude nud Europenii Influence in Ihe Indoncsian Archipclago between lî>00 and about 1640. pârlea I. Historia politica y economica de Caiahina. 1967. toată colecţia Ports-Roiites-Trafics a celei de a Vl-a secţiuni a Şcolii practice de înalle studii clin Paris. A V 11 LI \. Paris. Livourne. 217 p.. 1959—1960. 1963 (cf. 1960 şi Atlas anexat in-8°. articolului de P. Producţia fizică a economici franceze între anii 1789—1913 (în comparaţie cu . nr. 1964. Jouqnc.. IX-471 p-. pp. cil.. 1951. in-4°. 627 p. Hermann. 1964.. Alguns aspectos. G.. Paris. Industrie. J.C. şi din Cahiers Vilfrcdo Parelo. Ii. V Industrie metal357n "eien France au d<.. 1964. Bruxelles. 1186 p. 1961. DELAFOSSE. Madrid. 558—580). IWO-195S. Barcelona. 1955. Livraria Porluguesa. 1962. in-4°. 1943sg. iunie 1960. la Vie econo-mique et Ies classes sodales en France. Annales E. 5 voi. Paris. DELUMEAU. CHAUNU din V Information hislorique. Annnte E. XI-361 p.. Auber. CJIAUNU. 4. 3900 p. mimcroasele lucrări ale lui CbarU>s Ralph BOXER şi în mod special The Greul Shin from Amacon.. I. Hisioire qnantilalive de l'econo-miefrancaise. R. Dulcii (rade Io tlie Baltic uboiit 1600. 1961. V Alun de Rome. 1940.A. Paris. Ancdne. P. 19ol. 1965. Cf. Dulcii Asiatic Trude (1620-1740). 1965. -f hurii şi lit.. II. Seville et l'Allantiqiie (1104-1650). şi t. 19 lillnri. 1959. Cîteva sectoare geografice: Jorge de MACEDO. Paris. au XVIIle siecle.... 1955 — 1957. ale lui Germain MARTIN.. 1961. Mouvemenls du profif en France) apărute şi în curs de apariţie-Marcel ROUFF.. 1957. id. şi P. 2 voi. articolelor de P. le Commerce rochelais. 1497-17S3 de Nina ELLINGER BANG şi K nu d — ---. Paris..P. Rouen. SEE.. 593 p. Dieppe. P. ris. Porto.S. 302 p. Indici tic aclivilate si probleme de dezvollure ecouomieă: de la lucrarea <!e început Tabel Ier over Skibs far log vare transport tjcnnem Oresand. 1960 (cf. Paris. 1969. 3460p. BOURGIN. pp. nr. 216 p. Marlinus Nijboff. 7 tomuri.N. 1951 E. XII-759 p. XXVI-318 p. Industrie en France sous le rcgne de Louis XIV.C.. LAURENT. Ies Philippines ci le Paciţique. a se porni de la volumele publicate sub îndrumarea lui Jeau MARCZEWSKI.. Munchen. CHAUNU. Historia de la economia politica en Espana. Kristof GLAMANN. Paris.. reeditare prezentată. ROMANO. la Hanse (XIIe-XVII« 559 p. MOLLAT. Rieder. şi 163 p. Jaime CARRERA PUJAL.. articolului lui P. 1922.. 75p. 1948* Pierre LEON. 4 voi. Paris. 287 p. P.. Roma. 1961.. P.C. Nantes. 1961. le Mou-vement du port de Saint-Malo. 523 Phili ppc 330 p.. op. 1960. 1951. nr.. între anii 1951-1963. Istituto por la collaborazione culturale. articolului lui P. Paris Î898. 1963. DOCKES. LX 11-550 p. A. M. M. la Naissance de la grande industrie en Dauphineau XVIIIe.U. Manuel COLMEIRO. 2 voi. Lisabona. Naples. şi P. nr.. 1964. 1942). 1963.-B. pp. Haga. De-cadenza economica veneziana n el scco'to XV]I. CHAUNU. Domat-Montchrestien. Paris. ROMANO. în plus.F.. 1959 (cf.. 1932. Fără a omite vechile lucruri. R.Paris. care ram în utile.. L'Economie de portiigais în secolele al XV-lea şi al XVI-lea. ISEA : t. XV-P-' l. XXIV-297 p. 5. Copenhaga—Lcipzig. Pierre Belon.. 96 p. XXIII-317 p. 761-767). CHRISTEN-SEN. J. Pentru alte •ecioare. 1966. de Gonzalo ANES ALVA-REZ. 1960. de Con-442 p. Jean TANGUY.S. Ies Techniques metallurgiques dauphinoisel au XVIII'. Pentru un studiu asupra dezvoltării.Portugalel l'Atlantique.

2. JI. P. Bordeaux. JJisloire de îaPhilosophie. secretele jandarmeriei. Penitenls ei fnuicsma-cons de Vancienne.953 P-' l'-U..r F Paris. (lucrare în curs). 3-52). Publica-tions des Annales de la Faeulle des Lettres. G.C. Qitelquex proces criminels dea X\ He el XVIIIe siecles. şi X11-603-1040 p. şi P.S. EIIRARD. FEB-VRE şi II. AGULHON.. 1958.S.. Annales de Normandie. 238 p. Ies Elapes de la crois-sance economique. 208 p. 1942. Annales E.. Alean. VI. '193 p.K. llrilish Economic Groivth. GILLE. CLIV-. Cambridge. r • {„ui cî leva docunicnfc şi capodopera lui îlcxandrc KOYRE. MARTIN.spirit. pp. ROCHE şi ROYER. lucrările lui B. t. 2 voi.M.. Agrarische GcscJiiedenis Land-jjouwgeschool. c/'. De studiat. 4. Francois CROUZET. Paris. Annales de Nonnandic. introducere scrisă do CI. Emile BREII1ER. tribunalul dinFalaise (enormă scrie care continuă). 1962.l Vindustrialisalion internaţionale dans la premiere moilie du XIXe siecle (lucrare de importanţă fundamentală). Paris. (u-neva-Paris.. 1964. 1963 şi 1964. Tomul II din V Hislolre generale des sciences. 878 p. De WAV. Pion. pp. la Sociabilite meridionale (confreries et axso-cialions dans la vie collective en Provence orientale u la fin du XVIHe sii-cle). P-GOUIIIER. 1965. ă Vage classiquc. Pv A> Mic!u>!' P£'ris. The Cambridyc Economic Ilistorij of Furope. P. FOr ^7.special la Cacn sub îndrumarea lui P. Livres et sadele dans la France du XVIII'' aude. Ies Banqnes europeen-nes e. pouvoirs et soci e le â Paris au XVII* sit'clc (159S — 1101). 16SS-19H9. Wageningen (Ţările de Jos). nr. blene de Troyes. QUENIART.. 291 XXV-400p. 1-500-1610. 1962.: T-S. Droz. -y-b/o p. Bcr-nadette BOUTELE1'. Lyon. „ProLlemes et nieihodes d'ane histoire de la psychologie collecrive". P. nr.F. studiile serializale de criminalitate întreprinse cam peste lot. 2 voi. 1961. Geneva Paris. librairie â Roiien an XVIIIe siecle. şi în . 1964. -3IARTIN. Cambridge Universily Press. la Bunquc c t le. 222 p.. PariS) 196L Xaissance de la cli'''"p rUne archeologic du regard medical. l'J5S. Livre. 1926 — 1938. Louis TRENARD. Droz. De la a</-ture popnlaire aiix XVII" el XV/77" siecles. I9(i9. 2.U.cea a Marii Britanii). pp. 1966. sub îndrumarea lui . DESERT. Feret. pp. Uixloirc de la Maison de Rol-schild. •/voi. Paris 1965. Stock. 288 p.. GILLE. J. cu introducere de Pierrc CHAUNU. XII-601 p. 1966. credit en France. The Industrial Revohilion and A fler. i. Paris.. GOLE. CIIAUNl*: IriJxinalu! din Pont de l'Arche. de l'Encyclope'di'e an Preromantisme. L. în acelaşi .240 p. Paris. Mauricc LKVY-LEBOYE.U. In strînsă legătură cu mentalităţile. du Senil. Deosebii de interesant articolul lui Francois CROUZET. TOBLER.. 292 VII. Bijdragm. „le Climat des rapports l'raneo-espagnols â Cad iz dans la seconde moitie du XN'IIe siecle. „Auglcterre ci France au XVIIIC. FURI^T. 1962..F. . Vi.I.. VIII-206 p-. Pentru producţia agricola. pion. l. 1965. Paris. E.. ASIITON.-. jj(l Biblio Ihcque. BOLLEME. prezentate de un grup de studenţi sub îndrumarea lui Jean IMBERT.U. In curs de apariţie: Articolele de GEGOT şi CREPILLON în An'nalex de Xor-mandie..Mouton. Istoria gîndirii. Paris 195^. l'Imprimerie el U. A. 1901. nr. Aix-eii-Provence. şi industria franceză din anul 1789 pîuă în anul 1964. M. 1966. Melangcs diareei P>alail-lon. la Revolution indus-Irielle. Trcnds and Slructure. Ed. civiliz"" ţia materială şi obiceiurile alimentare. Provence. XY-213 mer T'F'' Paris> ^GS/'Robert MAXDROL*. Fayard. 380 p.. te Sources slatisliques de Vhis-toire de France (lucrare de importanţă capitală).J. P.# H. B... J)c la violence au voi: en inarche vers l'escroqucrie".articole si Introduc Hm-ă la France nwc.F. Hisloire serielle de psychologic colleclivp et probleme de melhode". CHAUNU.']9(55. Paris. istoria mentalităţilor Pe o cale deschisă de Lucien FEBYHE. 2 voi.1958. rficoiwniîe brilannif/iie ci Icblocuscontincntal (ISOO — •1S13). nr. 1965. : Annalcn J-l.. prin lucrările Rabelais şi Probleme de l'-incroi/ance. ROSTOW. O Calc fecundă a fost descinsă recent de Maurice AGUL-IION. „EUicte par sondaje de la criniinalile dans le bailliage du Pont de l'Arche (XVIIe-XVIIle siecles). 19<. Paris. 3-]]. Albin Michel. nuf/ oasţ. 4 voi. Pentru un studiu al premiselor revoluţiei in-rfuslriale. LX1I-S21 p. pe le"13 „Vie materielle et comportements biologitU105 ' treisprezece buleline au apărut în Annales K-S-^-1 în anii 1961. 1959. le Mylhc de croisadc (lucrare de importantă fundamentală). Paris. P-DEANE şi W. 813 p. 251-291.. Paris. Essai d'analyse comparee" (lucrare fundamentală). Klincksk-ck" Paris. 235—2G2. nr. şi Cahierx den Annales de Normandie.. SLICHER VAN BATÎI şi admirabila colecţie de care se îngrijeşte ia A-A-". Ha ga. DUPRONT. l'Apparition du livre. 62 p.Nichel YT p_AULT> Uisloirc de la folie. Geneva.C. 4000 de pagini dactilografiate. 19-29. adîneită în mod strălucii de Alplionse DU-PRONT.. Paris. 1. a ştiinţei şi a tehnicii . CHAUNU. 'l Vrt1-. Droz. 13 volume apărute la sfîrşilul anulu 290 infi5 Afdeling. 195(3. 1964 (P.kssai de psychologie collective..-j. 1962. pp. 1963. Paris.H. 1969.

U.. 1953.. Paris. Paris. Kcpler. (>21 ]). 424 p. Ilermann. 1957). XI-117 p.se Pascal.F.^ Hopkins Un i vers i l v Press. t. 1955. 1957. Baltimore. Etudcs ţ/dlileennes (lucrare de importanţă fundamentală): t. opera prodigioasă a lui Alexandre KOYRE (fundamentală). Paris. Ades du Symposiiiin. 285 p.. Franck. Yvon BELAYAL. 1952. 1951. P. -J. I\Ti/sii<iues. 1901.U. 1932.. F-rnst CASSIBEK. d son Colloque internaţional de sţmfhese.. 1962. L'Aventure de l'esprit.Rene T ATON (lucrare de importanţă fundamentală). 1962. 19(51.. Hisloire" des sciences bioloyiqiies.i-re întindere) de reţinut: l'Idee de Dicu et li>s pn>. Xeiichâlcl. Paris. N. 1958.. 1951 . Copernic. 3 voi. de Maurice DAUMAS (lucrare fundamentală).. Paris. Ilermann. l'Inlrmluclion des idecs de Newton en France au XVII I''. Cambridge.es dans la premiere moilic du XVII8 siecle. 1964. Descar-tes et Galilee. Eludrssur l'his-loire des ide'es philosophiques en Jiussie. U. F. \'rin.' 1960. Coluede Roijaumont. 250 p.. prima.. L. Paris. 1953. Paris. Bl. Paris. Jerusalcm. Tiil)ingt'n. 1959. I. 1939.F. X 11-604 ]). 1937. Dela»'rave. Colin.. Paris.. 1138 p. Barcelone. Paris. Paris.F. Paris. Ricliard A. 228 p. 1955. 2 voi.U... Tori-110. Cîleva colocvii izolate: Leonard de Vinci el lexperience scientifique au XV I" (1952). Cf. 'egeri şi antologii: Enstigmmenl d diffusion des TVrovfl" XVIIIe si^c> «"b îndrumarea lui Rene ' GG1 V-' Hormann. Paris. 1944. Florenta-Vinci. 559 p. 19(Hî. Vrin. la Philosophie de l'exisience de J.. Paris. Dcscartes et Pascal. -Die Philo. La cel mai înall nivel o realizare. U.. 217 p. Schwcnckfeld. XIX-75() p P. 599 p. i. 1929.. 1950. 1933. P. Yoltaire. Madrid. 1961. 781 p. 1938. 1964.. Paris.. Paris.. 1929.U. hi Philosophie de Jaco b Boelime... Leronx. Paris. De Revolulionibiis Orbium Ccelcslium.. Eliulcs d'hisloire de In penscc philosophiqne . 335 ]3. E. I. A. traducerea franceză: la Philosophie des Liimieres. L'Aven-la science. Leibniz. la Philosophie allcmande au X . 1058 p. 1917. Paris. P. Pion. A. Paris-. Culegerea Ades des Congres d'hisloire des sciences. B. liousseau. Paris 1923..ediţie Alean.'>35p-. 1959. y II 1-248 p. 1931. 1 -U. II. 293 Melanr/es Alexandre Koyre. Paris. Maurice CAULLERY. 1953. P. Mirtcfi. Pierre BURGELIX. Diutr-o bibliografie~de optzeci şi cinci de lilluri (volume şi articole de ni. Melanges Alexandre Koi/re. la moindre action. 193G.. Ic* Pltţ/-liollandais ei la mcthodc experimentale en de 130 p. Leu Instriunenls scientifiques au x XVÎle el XVIII» siicles. 1955. 115 Ucrmaiin. -f 63 planşe. A.. 201 p. Spi-noia. Brcntano. Weigcl.iluuz. J. 1958.F. F. in editura ilcnnann. 228 p. 417 p. Varsovie. ediţia a treia. Hei 1961. P. IX-349p. 1965. . Pisa-Vinci. sa vie.T.T... Hermaim. CASTI-GLIONI. 1948. Discours de lameta-phţ/sique" dcLe. Scb. Vrin. New York. publicată la Paris.. Molir. Londra.. Ă Uanbc dv Iu scieuce classiqiic. FlorenceMilan. (>18 p. Ilhaca. l fi Loi de la chule des corps. 1965. edilnra J. The melaphi/sijrs of Şir Isaac Ncwlnn. Coli11"' b ia Un. 211 şi 388 p.. /?/«. spirituels. 800 p.. ediţia a 4-a. E. Pierre Gasscndi. 1931. Jlisloirc de la plulosopliie carlesienne. /i/ude sur Ir. C.. Paris. Paris. . lecleiirs onlaigne. 1912.siecle. Paris.' O operă. 1925. 244 p. Pierre BRUNET. Colleclion des Tra-vaiix de r Academic internaţionale d'hisloire des sciences.. t.F. HRUXSCHVICG. 1958. 280 p. Tomul II din l'Iiisloire generale des techniques. 2 voi. turc 661 l (le P-. L "w"7 294 S': \'II-." 1962. Spinoza ct scs con-Icmporains. BOUTROUX.. ves de son cxi. 2 voi.i:. American Philosophical Sociely. 1960.. A.. Copernic.. Pierre CLAIH. Yrin' Paris. 492 p.. !'• BOUILLIER. sub îndrumarea lui Maurice DAUMAS.. Yrin. Lctbniand Ihe problem of Iheodicţl'-j'rom „Oedipe" Io ^Candide".stcncc che: Desearles.. alchimisles. la Revolulion astronomique.. 1956. P. Blanchard. '>$o p.tophie dcr Anfldarimij. Payot.. De fnlellcclus Emendalione.F. Galilce et la Io i d'inerlie.'RTT.u. 1953. Paris. Leilmi: crUiquf de Descarles.. 236 p. \rrin.. mai ales: 'Ades du Congres de Lausanne. Enlrctiens sur /)«•-cartcs. J. Paris. 1925. lioreUi. Amsterdam. Paracelse. J.. Cambridge Universily Press. Paris. Jnilialion ii sa phi-losophie. Hennanu. Blanc'hard.. Tomul II din marea lucrare Hislory of Technology. Ilislairc de la inedecine. 732 p. I OKS. de excepţională valoare: Du mondc c/oj ă l'univers in fini (prima ediţie în Iiml)a enoU^fj Fruni ihe closed World !o tlic infinite Univcrse'. II. III. principe de.. Emile CALLOT..Y. 1926. Blanchard. 1950. Gallimard. Ades du Syinposium internaţional des sciences phijsiques el inalhemaliqu. De Molii Graviiim Xaturaliter Cadcnlium in Ffi/polhesi Tcrrae Mnlae. F. 329 ]). . Colin.Michel. Paris. Philadelphia. Paris. Paris. Conunenlaire du . Paris. la Hmaissance des scienees de la vie au XVI" sicclc. P. La Science au XVI8 siecle. Paris. 2 voi. Ades da Sympnsium.

. 3 voi. Paris. Newton.E\Yl.. la Philosophie poliliquc cspa-f/no l e au XVI l" dans sex rapporls avee la (Mnlre-n'-forme. XYI-IÎ39 p. Leş icxles de Paul DEL A UN AY. Vrin. la Cosmologie de Gionluno Bruno. Francois GIRBAL. E. la Zoologic nu XVI« fiicele. Background sludics on the >>/!. Leibni: el la qur-rellc du pur ainour. de 7V/-Royal. Istoria literară şi paraliterară Afla Le .cibni:. 1933. Paris.O. P.Louis Tlvnnasxin. S. DREY-FUS.~>(i J. Vrin. 1927. ediţia a Il-a. NAEHT.. Alean. 1968. J. Paris. Vrin. 725 p. P.. L.. G. Paris.Roland MOUSNIER. 3 voi. (îeor-ges PETIT şi Jean THEODORIDES. 194 p.. Altraclion univcrsctle el rcligion nalurelle ehez (/uelques rommentalciirs anc/lais de Xewlon. Paris. la Mminiquc au XVII'. LENOBLE. 020 p. Paris.s rindh'idiialile selon Descarles. Paris. WILLEY.. Hennann. Paris.. din care două remarcabile: Jean EHRAKD. Ilcrmann. 19(14. 19(53. 4% p. la Doctrine. 1963. IJaris.' a 2-a. Hennann. Ies Lois du choe des eorps d'apres Malebranche.i^tine organiza Hon and diffnsion ofphilosophic-. 170 p.44° !'•• Vril1.U... Picard. P.F. Gallimard. 3\J £ P". 1958.. 1961. ROLLAND..A. cilcva importante volume recente. 1951. Vriu. II. \mr"Ule Gl^YENO'J'..iciiniiicii iun. 350 p.r l'histoire llllinaniK (ir m iui iun.. . 1935.G.. Pierre LACI11EZE-JU-: y les Originea cartesiennes du Dicii de Spiiw'a. Mesnard. -MOl'Y. Mersenne ou /. 1930. 1935. \'<iui>etltl gucs. Alean. i(Lf. ediţia I. E.t con-scicncc de soi selon J.. 1938. Priueeton . 1956. LAPORTE... Paris. şi operei atît de bogate a lui Rene PINTARD. 8(51 p.'. 1954.Elisahetli(. Leibniz et Spinoza. le J)elennini*ntf monadif/ue et Ic probleme de J)ieii dans la philoxophM de Leibni:. Slalil.. Boivin.LABROUSSE / ' Brn. 1958. Vrin. 8-J2 })•• :^-Colin.ientifiqne ei techniqiie au X\'IIIe aieelc. n la ... GOUMIER. Paris.f>Cailon dc MaMiranclie. Paris. Paris. si de această dată mereu clasicului Paul HAZARD. . J.. Vrin. 1930. leLangage des geoBasil 1010 Bas i^. _ _. FRIEDMAXX. /lernard Lanu/ (W 40 — l'1»). ediţia a 2-a. f "'' philosophic el une morale du scnlimenl. 1964. ph'l(>sf>phie de Malebranche el son expe-]<n»e-£?li!)ieu!ie. i. 350 p.. Vrin. XXI-lt'.. Vrin. 168 p. 1946. WEULERSSE. Jacqucs ROGER.F.. Paris. Paris. F. [' Idee de nalure cn France dans la premiere moi ţie du XVIIIe siecle (lucrare de importanţă fundamentală). •Aen 'of \alure in the Ihoughl of ihc Eighteenth Ce . XVI le. 332 p. . liobert MAU-ZI.. 1965.<)4) XV-331 p. Vria.. Hennann. şi -j64 p. Leibniz ct la dijnamiqne. la Volonic sclon Malebranche. 1938. 408 p. editată de L. la Vie. prima ediţie. '1" 296 .. 174 p. Boivin.. £'tl^ des d'hisloire de la philosophie franţaise an _\V7/e siecle. 1955.. _ / .. Vrin. Paris. Vrin. l' Idee du bonhenr dans la lillcrature ci la pensee fmncaise du XVIIIe siecle (lucrare fundamentală). I.. F. Paris. naisaance du mecanisme (lucrare de importanta fm\(îamcnlală). Ess IU' y j f . 1962. Paul Henri MIC11EL.r„ 302 p. la Crise de conscience eu-ropecnne (lucrare de bază). Londra.U. 2 voi..2 SP / llche!'Pai-is.Press. 1964. 451 'p. Vrin. 222 p. . A. p. Helene MET/CER' Ies Doctrines chimifjues en France du debut du XYII^' â la [in du XVIIIe. 1923. 1%2. X-280 Nijhoff. 336 p. Paris...U. XVIII 1H92.. de DAIXVILLE.j"enlairecrili(ilicdc la correspondance de Pierre Jic' 2 voi. SEVPEN.. Pani VERN1HHE' Spino:a el la pcnsee /'rangaise avani la Kei'olul'011' 2 voi.\L. P.. Paris. . Doctor Louis AIERLE. 1950. lingă. 272 p. Pion. 19(')3.1____ T-ti___________• „ _ Pans.. la Morale de Leibni-226 p. 634 p. Ies Sciences de la vii'dans la penscc francaise du XVJII1" siecle. Paris..F. Paris. 557 p..U4It-li lt ' i«'J^'» *-' * J'i'-'v'VJVr . 1960._Ncuchâlel. Paris. Paris. MOSCOVICI. Vrin. 252 p. +'jSS(li . lioerhaave el la doctrine chimique. 159 p..i'aris. ideas from 1700 Io 1750. 19)3. înlr-o legătură din ce în ce mai st r însă cu isloria mentalilăţilor. Colin. VIII. la Vie 195S. le Moiivement cn France.F. Jlisloire de la Zoologie des origine* â Linne. 1940. G. t'ditj. la Pensee europeenne de Montesquieu â Lessini).editia '' ~-a. Un loc aparte. 1902. i v. 304 p. ]<J5i _ 1952.1957. medicale aux XVI'. MARAVALL... . J-. 1961. ]<i. G. le Libeiiinage erudit dans l« premiere moilie du X\7II« siecle (lucrare de importanţă .. Paris. <•[ Ies (e uvres du doc l eu r Jean Gabriel (Sallol ( J Î44 — ]'. Rene DUGAS.. 24 planşe. Progres sc. Franţois VI. LEGHE VAL IER. Pierre COSTABEL. Vrin. 1JIÎ2. le Devcloppement de la pliyaiijue carle-siennc. P. X11288 p. R. Cazas şi P.. WAJ>K./«' Scienci-s de la vie aux "5 7 cl XVIII'' siecles. Poitiers.. 1959.IT. XI-329 p. llennann. 2 voi. Droz. Martinus voi. 1950. Morale e.

. R. Montesquieu. 147 ^-«ampion. P ris 445 p'. Ies Rdations ''oyuge au XVIJe sii.Paris. . 589 p. Essni . X \ '///*. . 1943. '** ^. 204 p. C) £ i\Ionlesquieu fi Iradilion polilique an-1909. Paris. DELYOLYE._h^ '1J ^ '— ^~1 " ^ ^ u ^ C. 297 p" « '""""?" .'rU -• c. 120 p.U. .K g i . Louis ALTHUSSKR. P. Boivin..F..E. M. . 761 p. DERATIIE. Alean. 1959.. 1918. J. R-Roitsseau.. 1910 J. ei laise 396 p. Alean. H.-J. 2 voi.-J. 1913. DEXIKER. •.. Paris.1924. Vom reţine ca punct de plecare pentru Franţa Antoine ADAM. J. phijsique el sciences nalurelles) publies par Ies socie-Iffsai'antcs de France de TU) O ii 1SSS. Rousseau et 4(i-tp. Gabalda.U. le Ralionulisme de J. 203 . Monlesquieu. .. o --^ £ ~L ~ -2 s 3 iu « C ^ V3 " r. DREANO. J. l'Orient philosophiquc . finisuri' histoire.. l'homme ei l'ai^re. vTTI 'J58 P Alean. ETIE. BARBER. Domal-Montchrestien... Paris. 19f>0..««r 7>.. la poli li(tue el l'hisloirc. -î. ~ X f.•—' ] ^ re X '^ "S iif sSiji^o^'s"'^^ -^ x ^ ' " ^ ^ ^ ^ '•"" ^ "^ ">* -^ -~ S ^ ^ •"•' X. . 2 voi. TO. Hisloire de la Utterature francaise Ue siecie< 5 voj-.U.. ar's. 1949-1950. 1952. . . 1913.cie ct r^olution des idees. P.fundamentală). Biblio-(les travaux scienlifiques (mathematiqiies. Monlesquieu. S ^ 5 «"X S — l- -~. W. £ p. 1909. The extraordinarii J«ge m French lileraiure from 1100 Io 1^0. P. ~ H •' ~ d ^ . 1922.. A/on-.de T idee de progres. ampion. . Paris. Gcoffroy ATKINSON.MBLE. Paris.. 203 p la science polilique a . Paris.r^" ^ ^ -7. 1906. DELYAILLE. X 1-7(57 p.. X l~~ ^2 03 fe..F.. Angcrs. 1916.Tl —^ re S.£«„-<. nraphie . la Renommee de Monlesquieu au X \ '///*.

196 J. toinu! 3 din Ullisloire de l'arl de I'Encyclopedie de la Pleiade.. Caen' 19G5' Pierre MÂRTINO.lex. pp. Eneyelopedie de la Pleiade. Hachette. 1956. BARUZI. Romantismc. Bordeaux. Paris. Boivin.F. 1948-1953.F. P. Paris. Alean. \r't|. X. Paris. 1008]).. XV-432 p.hâ-lons-sur-jMarne". XVI-2238 p.. llonlesqnicu.U. Ies iniei lecluellea de la Revolulion j'rancaise. Paris. Paris. .. Paul Thinj 55'J .Ta ceai es CHAJLLEY. Leş dej'enseurs f'r<n>c( •'. 299 Paris. L. 2 voi. 1958. nr. Paris. Boivin..au XVIIIe. ROSENFIELD. 548 p. p.U.. Paris.'Pierrc TRAHARD. 1960.sub îngrijirea lui Pierre i . GROETIIL'YSEN. Paris. Reus. ~Le Baroqne.' bacii. Madrid. A. 2 vol. 473 Galliinard. Picrre HERMAND." Paul VAN TIEGHEM. 1923. 1909. La Jiislice huma/ne sclon Leibniz. . 1911.. Paris. Vida ejemplar y heruica de Miguel de Ccrvantes Sauvedra. .U. Rene POMEAU.i!târature fa'Wise au XT//« et au XVIII* l<t ? / • P-> Hachette. 887-922. Eneyelopedie de la Pleiade. Ii. de Jîicqucs VANUXElf.3 . 1957. 1'Academie de (. Paris. l'Abbe Prevosl. Wujion de J.'Colin Histoire de la lilleraturc frcncaise classu/uc. Paris.. 385 p. 1941.Martin»5 Nijhoif. Baroqnc el classicisme (lucrare de importanţă fundamentală). P. C. 1939.U. P. 1956. XIY-490 p. D. Pion. li. Paris. Paris. 756 p. Hat ier.'S MORIZE.F. . 145 lafiate' D-E-S. Pari-' \.. C.. ediţia I 1933. VIII-390 p. Champion.. Noel SALOMOX. . Ed. erudiţia lilcrară es'e deosebit de valoroasă într-o perspectivă de isloi'ie globală: Luis ASTRANA MARIN. From Bcast Machine Io Mân Machine.naissance. 1965. la Legende du bon sauvacjc. l' Academie e des belles-letlres de Caen (1105-1790). lin. Paris. 1906. Ies Idees morales de Didcrot. Sainl Jean de la Croix el le prolli-l'experience mystique. 1937. Boivin. 271 P-.. S. Medicis.. C. 1931 -33. Elsie JOHXSTON. Ies Oriaines de l'esprit bourgeois. 1963. l'Orient J. . 3(Î2 p. 702 p..' BOMLI. 1950...'>20 p P. Jacqucs PROUST. \ Colin. XX 1-2010 P-. S. L'niversite. P.. G. du duistianisinc. F. 191(5. 368 p. L'Histoire des speclac. L. W. 1923. suh îndrumarea lui Jean BABELOX. XII-416 p.. 5 vol-> 3000 p. M. 200 p. 1965. 223 p. 621 p.. Heiinj de Boulainvilliers. C. 1957. ^ [>.ŢAPII-:. 1931. Champion. Rcnui's. Paris. r. L'Itineraire de Fe'ne-lon. Henri RODDIER. Paris. ediţia a dona. l'Espagne c'clairec \I-77V p. le Preromanlisme. Daniel MORNET. Paris. Didcrol homuic. Paris.' G/GRUA. Xizel . + -15 ilushaţii „liors texte".. froni Descar-trs to La Melirie.-J. 1965. nr... 9-in ' G' LEI10Y' la Psi/chologie de Condillac. 1962. P. Ilacbetle. A criticai biography. Rousseau. E. CHAUXU. 128p.. Istoria artei Pe primul plan o singură carie: pălnmzălorul eseu al lui Viclor Lucien TAP1E. Paris. 456 p. Paris. Paris. Ies Sciences sfdales dans rEnci/clopedie. jean'SAR R AILH. Rene HUBERT. RoLerl SMACKLETON. 1901. la VEspagne du Siecle d' or. MASSOX . <~ ne academie savante au XYIIP siecle.. JAMESON. ]<"io'/' Didier. suh îndrumarea Iui Gu/DUMUR. fiILLOT. la Poliliquc morale de John Lockc. 4 voi. Paris. J. Baroqne. de ce.F. Gallimard. 1927-1956.F. „la DilTusion ck'S Lumicres.. 1960. Hachellc. Paris. GORE. Esludios Cerixtntinos. Universily Press. Liile. Daniel ROCHE. Paris. JeanMAYER.. 516 p. 1947. ediţia a 5-a 1954.. Paris.. P. Haga.. f n„era imensă a lui MEXEXDEZ Y PELAYO. Paris. 553-555). 3 voi. Didcrot el l'Encyclopedie. Madrid. 303 p.'. 656 Atlas.F. Galliinard. Pierre NAVILLE. 4. sub îndruniarea lui Roland MANL'EL. c0. 'jurispru-dence universelle et theodicee selon Leibniz. 1955.. XXIV-946 p. Skira. 1960. Oxl'. « Feijoo el l'esprit europe'en. Jcan-Pierre MARTIN.U. Ies Mal-tres de la seiixibilile francaise au XVIIle. l". Un exemple. 1946. Paris.. A n ci re VIX-CEXŢ si Midiei FLORISOCWE. Printre dociunenlelc preţioase. Oxl'oi-d. IX. la Jeunesse de Didcrol (de l 'i 13 â ir-53). la Querelle des Aciens el des Moderne* . 191 Rnvinond POLIN. si 30G p. de \'ictor I. Paris. • itioasa şi strălucita erudiţie a lui Francesco «ArJRtGUES MARÎX1. XXXVIII-610 p. l' Apologie da luxe au XVIII''. 1956. pp. l 907. Montesr/iiieu el l'csclavage. R-P. B.. 1953. Ies Passions de Jfun-Sebuslien Bach. Ies Proces de sorcel-lerie dans l'andenne France.. Des ori-tfiiies â J ean-SebasLien Bach. FOUCAULT. Franco VENTURI. 5.U. Ph.. lt Marquis d'Argens. X IM 686 p. GONNARD. (iallirnard. L'. Paris. (şi P. M" P. 1952. 1924 —1930. la Rdujicm de Yoltairc.Rieder. 1954.. Aiwales E.. 417 p.. Y. Cu privire la Spania. Recher-^i'îsur Ie t hi1 m e paysan dans la „Comedia" au temps c. 127 p. Alberl De Pascal ă Chatcanbriund.. 1914. Kl'incksicck o—•«= i"-^ Paris. 353 p. J<J07. Rc. Renee SIMON. Ţ0r)e de Vcga (lucrare de importanţă i'undamen-îală). 1939. 299 j). Tomul I clin l'Histoire de In miisique.. Paris.

1958. Lisa-bona. Hans SEDLMAYR. nr. Paris. aprilie —iunie 1962. '•cflexions prealablcs". 1950-1958. XIXe " ullcs doctrinales ci politiqnes aux XV11" et] 303 XVIII" siecles (1648-1189). Enriquc LAFUEN-TE FERRARI. Viccnzio GOL/Tn Seiccnlo c Scttcccnlo. 1960. \. pp. Î948. Jacopo da Trczzo d la rom iruclinn de l'Escorial. pjj. francaisc de-----1„ . Revue historii/iie. CHATELET şi J. Paris. Enrique MARCO DOR-TA. suh îndiiirnarea lui Rene HFYGHE. martie 1960. Paris. Bruno GRIMSCHIT7-Wiener Baroci. 23—60: „Uuc hisloire rcligieuse serielle. clin păcat mai prima parte a apărut. son . tomul 4.C. Hildcbran^ Viena. 1.C.pp. S.. J. (omul 3 din l'Art ci "om/ne. -|. nr. tnire economism: el sociale. R.se au X\"IC siecle"'. Georgcs ISARLO. Veneţia.. SM14TI. la Pcinl paris. Hisloria do Palaci0 Nacional de Quelu:.. ') voi. 1 961 . 2 voi. X. Numeroase articole de Jacques VA\U.2 voi. Londra. ]f. la Table Ronde. 2 voi }x. S. „Rc'formes et Nalions". Lisabona. Barcelona.. ianuarie—martie 1962..P. 1900—02. licvue d'/ii^'. Mtinchen. 1950. „Reforme et Egli. 361 — 376. Madrid. Jose Augusto FRANCA. A. Georgcs de La Tour. Cataloage de expoziţii şi de muzee. 147. Bruxelle5' 1935. Gennain B \ ZIN. şi 482 p.C. A ])ropos du diocese de La Roehelle (1648—1724) et sur quelques exem-ples iionnancls". XI-291 p. De Joăo V e a arte do seu tempo . de Jacques 1959 -T» ' le xVHe'şi('cIe. Tomurile XVII. F. L'Art italien de Andre ASTEL (2 volume. Paul GUINARD. ianuarie — martie 1965. Ies Eglises banques d'Anvcrs.[nire inconrjruite.cr von Ei'iach. 1925—lţ)'J(j Ayres de CARVALHO. pp. 1772-1794. CALDEIRA PIRES. „la Corrcspondance de Beze". pp.. XLVI 1-499 p. A scultura de Mafra. Barcelona. Hisloria del Arte hispano-americano.L. Yvcs BOTTINEAU. 1953. Lisabona. Yersailles. nr. 52—65: „Jansenisme et frontiere de calholicile (XVII6 et XVIII« siecles). (o"1"1 2 din l'Hisloire de l'urbanisme de AX. le Caraimf/c. Breve liistâria de la pinlura espann-la. Annalcs E..U. THr'nr 7'1' d°llă hihlioSra1''' Jcuşite.. 494 p. l'iie viile des Lumieres. •) VQ. Ies Peintres flamands de fleurs au XVII" siecle. sa r. XG8/ p. Tomurile •. Paris.S. ris. l^r'f)-Antonio PONZ. 1961. XVIII (Apres le. 348 p. de Leopold iLLAERT.. )•:/ Arte de la Pintnra. einlurc c n X^7IIe. 1958. 279-302. lucrare excelentă. 3 voi. 1967. pp. C. Marquis de LOZOYA. JARRY. 1931. -f 336 planşe. Pierre MOISY.2 i>. nr. Revuc suisse d'hisioire.ICHEL. nr. Ed. A propos du Jansenisme lorrain". w7î/1T<>' La Restauralion calholiqiic. 1958. „Pcnguin Books".— 1064 Colloque Nicolas Poussin. 1649. 2> pp. Geoi j-nmce au ouqu X.rk 1961. 41. 2 voi. nr.. de E. Bordeaux. Johann BernMra 302 . 1961. ~~ . 657 p. „Refiexions sur le loiinianl des annOes K530--1G40". 3. mai amplă si eleineulelc unei problema l ici facem trimitere la studiile Pierre CHAUNU. Pierre VERLET. Paris. Francisco PACHECO. Zurbarun d Ies peintres cspaqnols de la vie monastique (lucrare de importantă i'undameiilală)..^_ 470. <> Şi 8 din l'IlKloire de l' Ari de Andre M.. Viaje de Espana. 1951. RuclolnviT-r' KOWER. de l'Europe ref'ormee". 115—138: „Ies Crises au XV1I'. THCILUER. Eyon. Paris. 1961. Pierre CHAUNU. 1922. 5—34. Rubens und sein Werk. îlurold.' 45. Inslilufum Historietun. Rei'iic d'hisioire moderne et contcm-poraine. la Lisabonne de Pomi al. Revuc hiniorique. 301 r A Tj \v^ _•• Mi f-r/îw. decemhrie ' Ş' l Information d'hisloire de l'art. lume] de l'Hisioire de l'Eglise fondată de AuguS|i. 1955. l'amicnne assistance de France. Paris. 1959. 2 voi. Coimbra. J. Coneilc de. pp. ediţia a 4-a. Torino. FLICHE şi . 107-11(5. Madrid. fasciculul 473.F. Istoria vieţii religioase Peiilru o bibliografie cit. 1943. Madrid. 259 p SEVPEN.. 1950. Sevilla. din l'Hisloire univcrselle des Ar/s de Louis Voluinul l'Art "infame din colecţia E/ie . l'Art dc'colir dans VEspaanc de Philippe V. 1965. Bruxelles. fasciculul J61. Vicna. 270 planşe. Roberto P-\\r&' Bernini Archiletlo. AIRS. 1956).. R.950. 134 planşe Feret. 4.Tean BABELON. 2. Bruxelles. Cahiers d'hisioire.. 1%1. şi volumele Moi/en Age si Temps mo-din colecţia Clio. 1953. 1960). IIis(oria del Arie Hispanica. Paris. „le XVIK siecle reljgieux... Diego ANGULO INIGUEZ.. A Bernard BERENSON. Ari and Archilcdure in Hali/. Viena. Paris. Fran-cois Gcorges PARISET. 1J(i".98 planşe. /« Pdnlure ncaisc de Fouqud â Fragonurd. S. Ies Editions du Temps. l'Archilecture baroquc du Bresil. A Talha cm Portugal. Hubcrt COL-LEYRE. 1963. pp.S. SĂNCHEZ CANTON.I. Hans Gerhard EVERS. /es 'fqUses desjesniies de. lomul 15. ianuarie—martie. M. C. Palăslc. Pentru început marile eveiiimenle ale Bise-r»cii.QQ 1750. 249268. 2 voi.

(1664 — llfO"). Leş appels au f u tur concile de 168S el l'opinwn francaisc. tomul V. 1959--l961.. les Origines *i atisenisme (lucrare de imporlanţă fundamenta""•' j Yrin. -Mplan-i lî.. editor du Cert'. tomul abbc de Sainthmcede Jansenms.? â /'/ij. Reforma catolică. ' JULIEX-EYMARD d'AXGERS. \ sj Picard.E. C.. Aiitour de Racine. 1912).P.. Henri de LUBAC. E îndes relative. 1963.'. janscnismii l. lemiracle et ['abeissance. 327 D.U. discursul asupra metodei sociologiei practicii religioase datează din 1942 (întroduction ă l'histoire de la Praliqac reli-gieusc en France.F. 338 p.s. Paris. 1932. Saint Jean de la Croix et la mysliqne rheno-flam-mandc. Louis XIV contre Innocent XI. in-ft-Blond si Cray. Şi revistele ele specialitate. 1965. 1958. o.. 128 p. Roma.P. „l'Historiographie < poraine du calholicisme en France". Paris..P..H. 1960. 1%7.. . Be.. Duvergier de Hauranne. 447 p. Un i în plus cel al lui Jean Orcibal. (Rr. 5.. 163 p. 1965. 191(5— 1936. Pentru o înţelegere mai amplă. Sainl-Cyran el le jansenisme. ara vrea să evidenţiem un impuls. t.v-toirc du janscnixme. + pi. APPOLIS. Paris.F.. le Grand Saint du c/rand sitele. Desclee de Brouwer. Charles BERTHELOT DU CHESXAy" Ies Misfiions de saint Jean Endes. 1950. Pnrt-Royal enlre. 1918.. tura Bloud şi Gay. h . l'ElaliU^ sement (1564-1100).. Le „T i cm 3os Parii" callwHque un XVIII1". 2 voi.U. Paris. Paris. P. 2 vpl.Preş.. Paris. Cf. Revue de folklore francais). 1947. este datorat lui \nnie BARNES.. *• 19^2. 1950—195!). în sl'irşil adunate.. P. 548 p. O sută de '"T ri . 1966... XI-001 p. 786 p. Paris. p^' 1963. 1964 ic"letodfO. \ şi hărţi cu postfaţă de . un studiu remarcabil de R.Tournai.. 15SO — 16TS.F. XXVIII-324 p. Auguslinisme «' thcoloyie moderne. Le conflit Fcndon-7Jo. LXXIY-Jo. 108 p. în plus. reluată de secţia a Vl-a a E. le Cardinal de Berulle. Cenlurioii Paris. şi clil'uxalâ de editura Moulon ct C io).. Vrin.. h Per? y(V de Paris ci son tcmps. Evolution d'une spiritualile. la 0(ti. 304 pvn-6 Renouvin. do d.. Auber.rulle el Ies oriţ/ines de la restauration cattwliqm (UI '>-'!(> 11).. Din "n"1 1956. tomul III. 1966. Senil. ^a"s. 1959.. secţia a V-a a E. 686 p. Vom reţine: Jean ORCIBAL. la ViS paroissiale en ^nnccauXIVe siecle.(c/. cel dat ele Gabriel LE BRAS.. 152 p. 541 p. de Emile G. 190'l. marile linii de forţă ale Europei catolice in secolul al XVII-lea. Bulletin de la Sociele d'hisloire da praleslanlismc francais şi Revue des elades juives (scria a 1-a. 288 p.-B. ^lalincs. Praliquc relifiieuse et jornin-iion d'nne c/rande viile (metodă). DUROSELLE şi Eugene JARRY. sub îndrumaveY In-J. . î)e reţinui Revue de l'histoire de l'Eglise deFrance.P. des de sociologie religieuse.. Paris. 192 p. Bmilk et l'ccole [rancaise. P. UMS'V0111111 W>l)es Origines du janscnisme. Senil.Victor MARTIN. Spcs. COCHOIS. Flovenla.'> n ' Paris. i si hărţi. 195-1. P.E.. in-8". Erncslo CODIGNOLA.. 32 pi. t. «T. 12 volume. Appcndices. Malines. Giansenisli e G iacobini nell'Ilalia del Sctlcccnlo. Paris. gr.lean BOISSET. creatorul sociologici religioase. Vrin. f Aude sur l^ Axsemblees generales du Clergd de 7(775 â 76'6'J.. li. 5 voi. Paris.U. X-819 p.s el Zelanti. Entre jansenistf. Lucieii CEYSSEXS. letlrcs inedi'tes de J. Jansenistica. I\Iabillon et la Societe de Saint-Gernuiin. 1962. Ilhiministi. COGXET. -150 p. 1947. Primele articole ale lui Gabriel Le Bras sînt eşalonate între anii 1931 si 1935. P.. „Theologie ()3". 1959.u briei LE BRAS. DAGENS. Paris. E.F. Vrin.la gencse d'Esthcr etd'Alhalie.33 p. înaintea oricărei liste. angustinismul. Hevae d'his-loire el de philosophie religiease de la faculle <k iheologie protestante de rnniversile de Slrasbaurtj.. Tomurile II şi III din l'Histoire generale du prolcstantismc. LEONARI). poale prezenta interes lomul XII Ies Inslilulions de la Chrelienlc medievale. 32 p l. 1950— 1!)57. 192 p.. r«ran elsontemps(15Sl-163S). Pentru o înţelegere m a i deplină a inşi i lui \\\(^ creştinătăţii. 250 p. voi. 1949. P.s. Jumtenisticu inenora. 250 p. Emile BROGLIE. IX-380 p. 2 voi. Henri BREMOND.. Paris. 1961. 332 p. 1888. 2 voi. L.. Sirey. Paris.. Louvain et Paris: tomul I. Desclee de Brouwer.E. Paris. Fei'nand CHAKPIN.23-32. Lui îi revine meritul unei istorii religioase in mai multe volume. E.vue de l'hisîoire de l'EgUsc de ]-~rancc. deLATRElI I p DELARLELLE şi DELANQUE. studiile de sociologie i°" ligioasă constituie punctul de plecare ale cercetări mai ambiţioase: Gabriel LE BRAS.. gr. des.II. 1961. 3 voi. d()8 p. Paul ADAM. 198 p. W. 1951. E lai present des recherches sur la repartilion geographique des „Xoitveaux Calholi-ques" â Ia fin du XVIIe siecle. Vrin. la Renconlre du Cârmei theresien avec les mystiques dn Xord. '(XVIIIC —XXe siecles). Paris. COSTE. Louis XIV d les protestanta. ' ris. 1965. le Jansenisme dans le dio-Alb'dC L"d^vc au XVIII« siecle.. in mod necesar nivelatoare. 1961).. le Crepuscule des mţ/sliqucs.. TT Tean Duvergier de Hauranne.. h. Pierre BLI-V Ir Clerf/c de l^rance et l<t monarchie.. rAj>olo(/etique en France de 1-iSO ă IG'. Paris. Sociologia practicii religioase a împlinit treizeci şi cinci de ani. Declin el Renuaneai. 1957. J.'î voi.. Histoire li^:[ raire da sentiment relif/ieux. tomul II din reuşita lucrare llistoircducatliolicis/ue en France. 1955—1956. 19-17. la Spiritualite de Sainl-Cţ/ran avec şes ecrils de piele inedils. in-8". Paris. I<'lavie Passart et Angelique de Sainl-Jean Arnaiild d'Andilli/.H.0 p. l\\r'^ 1910. Correspon'de Jansenms.

. 1951..ais du XVIIe sieclc.G. Sebaslieti Le Văzu de Tillcnwnt (W31-169S). Lyon. XXX-593 p. Paris. NAMER. Vrganisation ecclesiastique el la pralique relir/icuse uans i'archidiaconie d'Aulun de 16-JO ă 1750. Roma. 400 p. 19()3. 19G1.... VEglise reforinee «' Paris sous Henri IV (lucrare de importanţă menlală)... Paris. la Pensee cconomique de Calvin. Paris. 1962. 1895. Xuoue ricerchc storiclie sul Giansenismo. Bruno XEVEU. Theodore de Be-e. 324 p . -Manuel F. je cn Italie..F. Sirey. Paris. Jacqiies TOUSSAERT.. Paris. X-r LI11 P> + hartă. la~Pre'. Jean-Francoi-THOMAS.. Paris. Rene T. 1949. 19(50. Frciburg-im-Breisgau. le Moiivement antilrinitaire. 1904-1905. Paris 1921. > York. t. Gembloux. Augustin GAZIF. 1962.. Lom. 1929. 1922. Ies J anse-: nisles du XVHIe et la constilution civile du clerge.. PEROUAS. de DAIN-V1LL1-". 1957. octombrie 1963. XLV. P. 1937. °a 125. in-16. Bari. Pa-^U"Vj55 ' Max WEBER. Christiane MAR-CÎLHACY... Paris. L. P. Essai sur le jansenisme extremiste intramondain. VEglise . Jacques PANNIER. Dicu cachc-E tude sur la vision trao'iquc dans Ies Pensces de !«•' cal el dans le theulre de Raciiic. la Vie re-liţ/ieiise dans Ies carnpaqnes parisiennes (1622—1095) 453 p. şi ploll.mailred'un peuple (1*03-1191). 156 )). 1959. L. Pa paule et pouvoir temporel sous Ies ponţi f icats de Clement XII et Benoit XIV (1130 — 1158). Letou-zey el Ane. 1929. Jean DELUMEAU. 16 voi. 667 p.U. 288 p. '60 p. VON PASTOR. l'Abbc Le Roy etses amis.. număr special. Vrin. Paris. 1951. 19(54. 400 p.\L1 XVII* siecle". Bruges. Porl-Royal.']. 19(51.. 1910. -Mărio GOXGORA. Poitiers. Therese-Jcan SCH^iITT... la Naissance du protcslanlisme.. Jansenismo y regalismo en Espana.. Paris. SEVPEN.. ChampionParis. le.. Valladolid. VIII-G35 p. 1957. l rejorinee de Paris sous Louis XIII (1610 — 754 p.U. 00 p. MIGUELEZ. Gallimard. A. 1957.F. ediţia a 4-a. Hisloire f/encrale du nwiivcmenl jansi-nisie depui* şes orir/ines. 19(51.A. 10 volume. Ernst "rmFFFR Beilragc zur Geschichte des spanischen Prolesianiimus.. 1962. Bossuet panegi/risle.U.'G. 1903. la Querelle de l'Unigenilus. P..R.S..^A-de LA GORCE... Andre BIELER. Memoire des Missions des Monfortains. F. De 'lilaisc Pas-nf/' \~Henni Hammond. 886 p.. Paul F. Paris.\Vp NEAUX. E. Correspondance Martin de ttarcos. 1951. X-456 p. FEB-VRE. Memoires de l'Academie des seicn-ccs. Cahiers d'His-toire. „Estuclios 306 -. Pasquier ed^ayS'Bas' VI-XXXVIII-040 p-. Paris. P Paris. de Clcnnont-Ferrand. 1960. 1956. Ren6 TAVENEAUX. XXII-175 p. . S. P.Paris.pril du'capitalismc. Louis PEROUAS. Bibliothrca jansenica belgica. HACQUET. SEVPEN. XIV-33G p. Paris.>•" jjcjs[1io y la „ilustracimi" catolica cu Ameri-C latina" Revista chilcna de Hisloria . 1955. Ies Origines du Jansenisme dans Ies Pays-Bas catholiques. Leopold WILLAERT. le Jansenisme en oine.. 2 voi. edit. JANSEN. Analecla gregoriană. E. RAYBAUD. 181 p. Bruxelles. 2 voi.la P^-l'orme ecclesiaslique du diocesc de Clcnnont . Paris. ediţia a ^-a. Colocviul de istorie re-liţiioasă. Colin. 451 p.. Paris.. ediţia a 2-a.. K. ediţia I 1940. Geneva. A. 1962 şi Polilique de Bossuet. KOT. 1931-1932. S. 1940. Vria. L. XL-437 p.J. Vrin. Paris. 26^ Y P. Labor et Fides./ geografia. VII-123 p. LEONARD şi inepuizabilul tezaur reprezentat de Biilletin de la Societe de l'his-loire du protestantismc franţais. 1913. 532 p. Slrasbourg. Haga. 3 voi. du Cerf. Autun. 1951. Bossuci et In Ilollande.F. SEVPEN. ediţia I. WELTER. P.. 1966.. le Sentiment yieux en Flandre â la fin du Moijen Age (pentr metodă). L. le Diocese de la Rochelle de 164S ă l*i'2â. Ies Jesiiites f t 1'educalion dans la sociele francaisc. 'paris. Leş Provincia Ies en Anc/le-frre. Geneva. r/? historien â l'Ecole de Port-Roi/al. 1912-1913. Paris.. Gaviria. Paris. 1948. Henri IIAUSER. abbe de Saint-Cyran.. aAINTEBEUVE. Paris. Lncicn GOLDMANN. dication de Bossuet. Ge-schichle der Păpiste seit dem Ausgany des Miltelal-ter. de la Lyon. 439 p. 417 p. Giilcrsloh. Humanisme et Rcnaissancc. 1964. le Diocese d'Orleans sous l'episcopat de MS' Dnpanloup. Au coeur religieux du XVI" siecle. Paris. E. 1886—193. si le 'piocese d'Orleans au milieu dn XlXe (pentru me-iodă). Champion. Wesleii. 1965. 308 pans 'si 181 P la soui Louis XIII (1622-162!)). peste o sută de volume. Sociologie et pastorale (lucrare de importanţă fundamentală). 7 voi. LXXXI. Corpus reformatonun din anul 1884 şi în continuare. Paris. 135 p. 140 p. 1963.U.. 1949 — 1951. 1922. Vrin. G. of Ihe Expansion on Chrislianiliţ. Paris 1960. Paris.F.. Un destin: Martin Lulher..} ?. Martinus Nijhof. 759 p. 1640-1789 (lucrare de importanţă funda30? mentală). P. Naissance et affirmation de la Reforme. 1956. XV-501 p.. editor al lui Pierre Fr. 3'voi. Rene vnFÎ T/EL V râie el fausse eglisc selon Ies thcolo-wsfranc. Pion. RODOCANACHI. Pentru istoria profund sincronă a Europei protestante. 1928. t. J. Edmond PRECLIN. Jansenisme et polilique. Jeanne FERTE. rfithique protestante et ]*'<. Paris. ediţia a 2-a. Puris. LATOURETTE. 2 voi.. Paris. 1902. Arturo Carlo JE--UOLO II giansenismo in Italia prima della Ri-polinidne.. 208 p. Vrin.. GE1SENUORF. Alfred REBELLIAU: numeroase articole despre Bossuet şi în legătură cu Bossuet. Colin pai 1966. 1952. Jacqucs TRUCHET. 1963.. 1919.

Moulon.I7. 1968. Paris. sociologie. Revue des eludes jui-ves.. mai ales. 1959. în mii de volume. Lucicn FEBVRE. Paris. 1955. Mclanţ/es Isidore Levy. ClIOURAQUî' ia Pernă'jaive. Ies Orif/incs du Raskol (op.Pentru ortodoxism. Mar-ranc do Porto".... PIRENNE pentru etc.. cele cîteva cărţi inserate în această Bibliografie nu au altă raţiune decît de a invita '«torul să se cufunde cu desfătare în lectura lor. Pentru vrăjitorie şi zonele de umbră a infrarc-îigiei.. tot afîlea reviste. Revue des eludes jiiivcs. Robert MAXDliOU. Francis BAVOUX. Mouton. colecţii de documente şi ele inestimabile mărturii. lomul ! (CXVIII). Irs Grands Cnnranis de la mijsliquejuive (lucrare fundamentală). Numai în Spania Biblioteca de Aulorcs £. de documente şi de publicaţii din arhive. Paris.!. ea singură. cit. numeroase articole si Magistrala el sorciers cn France au XV/7'' sticle. XX-1109 p. 318 p Didip " Paris. Revista da Universidade de Boldim Inlernacional de Bibliografia .U. „Un pamphlet contre l' Inquisit ion d'Anlonio En-riquez Gemez: Ia scconde pârtie de la Politica Angelica. pp. G. li'ira din Lisabona şi Aniwairc de la '-°n de l'Ecolc pratique des haules eludes. rje carc în mod simultan serveşte şi este ser-°. Bresil. citeva mii de volume.. Roma 1(547".1o/e. BLUMEXKRANZ. Vom pieră de la articolul său „Ies Marrancs". Socicte d'ar-cbeologic lorraine. reeditată Ia Aguilar 1960. Benilo SÂN-Z ALONSO pentru Spania. Spinoza el le doclcur Juan «e Prado. biblio<rrai'ii. G. 1947. 1902. 420 p. Joâo (Moseu) Pin!o Delgado". Istoriografia de ieri a pus la dispoziţie. 1903. 2 voi. Arion.JDA..CAM-BRE. Ilistori n politica y religiosa de.'f0t mai imperios istoria este menită să de-^-Vă'ştiinţă economică. Georges VA. PFISTER. Mouton. Jn\t. SCIIOLEM. esle preferată opera lui Dcscarlcs. nu se poate vorbi de istorie fără iexle. 4G2 p. Julio CARO ^BARo-. în consecinţă. „Nicolas Remy el la sorcellerie cn Lorraine â la fin du XVIC". 19(iO. Revue des eludes juh>es. o parte a operei lui l-S. or manuscrise putem număra sute de mii ele teancuri.... le Concepi de sorcellerie dans Ie duc/ic de Lor-sainc aux XVI6 el XVII'siecles (lucrare de importanţă capitală). ocle Janciro. adesea uitaţi ai „Secolului de aur". ia-nuark'-inarl ie 19(52. Penlni gîndirea teologică. „Au tobiographie d'un Marra-ne. Ibcrida. Recensemenfs de la «nat ion Portugaise» de 1571 â 1(500". deci epocii de carc ne-am ocupat. 1959—10(50. psihologic co-] eUvâ. ('. Pentru o bil> 10 310 nlpletii este indicat: să recurgem.)Pentru iudaism. Elienne DEI. de Şanţ/" cn Espagne da X\'e au XYIIe s ie ci e (h ^ crare de importanţă fundamentală). în locul studiilor despre Dcscarlcs. Payol. 19G2: la Pensee juivc au Moyen Age. .'Paris. 29—77. 202 p.. Madrid. Paris. Albe"' A. Bruxelles. Erudiţia literară şi filosofică a pus la dispoziţie. los Jadios de Espana y p f/a/.v sporeşte. AnioUl MAN-DEL. istoriei filosofice. wue des eludes juives. 4()2 p. numeroase articole.' Jose AMADOR DE LOS RIOS. ianuarie-iunic 19(51. ianuarie-iu n ie 1962: „le Premier Elablissemenl. ediţii critice ale clasicilor din întreaga Europă.f. Cahnaim Lr-vy J'aris. „la Reli»ion d'Uriel da Costa. /« Sorccllerie au paus de Quingei]. Rccherches sur la philosopliic de la Kabbalc dans la penscejnive du Moţ/cn A</e. seria a 3-a. edil ia I 1848. Istoriografia de azi înaintează înlr-un ritm mai lent. pentru " C tară la bibliografiile recapitulative IIÂU-si L-' ANDRE pentru Franţa. 1(53 p. . des rclinions.. in definitiv. precum şi la bibliografiile anuale na-sj internaţionale ale ştiinţelor istorice din •ce niai pătrunse de celelalte ştiinţe umaniste. Arbive clasice şi „mase adormite" atît de preţuite de Picrre Gou'bert redeşteptate treptat la viaţă tocmai datorită strădaniilor sale. Dar pînă la urmă în spatele tipăriturii se află manuscrisul. Ch. 128 p. înaintea gloselor despre Leibniz.. regresivă.vpa. in plus şi printre alte studii. iulie-dccembrie 1903. 279 p. Pion. „Spinoza el Ies lioretiqucs de la eominunaule jiide'o-porlugaise d'Amslerdam". „Pour l'hisloire des Marranes d'Anvers. 1902. lucrarea tu ndameulala a lui Picrre PASCAL. Xf. Rcvue hislorirjue. ramura sefardită. Andre. ianuarie-iunie 19(53. pen-fru perioada 1620— 1760. la Vie du hassidisme.. des Mar-ranes portugais â Roucn (1(503—1(507)". opera lui Leibniz. Reinie de l'liistmrc. Dar. şi în special penlr iudaismul askenaziin: B. ce.. £ ' Jadios en la Espaua moderna i/ contemporan °S 540 p. REVAII (de importanţii fundamentală). 19GO. Bibliografie şi surse de inspiraţie Această orientare sumară nu trebuie să ne faca '_ pierdem clin vedere esenţialul. Paris.( 1 raduccre în limba franceză. P. 309 V*. Revue de l'hisloire drs rrliţ/ions.. 253-288 p. Xu-^e'oase studii în Revue des eludes juives. „Un p laici oyer en faveur des «Xouvcaux Chreliens» porlu-§a"s du licencic Martin Gonzales de Collorigo". 570 p. Secolul al XVII-lea se află în centrul' acestor demersuri şi trebuie abordat îu «ala măsură cu instrumentele metodice ale isto-•jei literare. SICROFF... Ies Conlrouerscsdes Slatuls de „par . . 19G5. 1948—1949. istoriei ştiinţelor şi religiilor. ci chreliens dans le inonde occidental (-t-jO~Wi>6) 440 p. Reimc des etitdcs jiiii'es. cu douăzeci de volume anual clin care zece sînt consacrate clasicilor.1. l'JOO..

KePler. de !a Victoria (Madrid) -aravaetjio: fecioara cu şarpe. ! Magnifieatul.is „la l'aulette". . zis Compania engle-a Indiilor .. Bo-ris dndimov.l C0(î. O. 2 mai. la şcoala de iiiLţineri din Levfla. de Mateo Aleman. 28 august. . Edictul de la Nanîes.«i r„i "'^ni.ş«Hit o funcţie. Glande Cclee. William Gilbert-De Alagnele. i'acea de la Yer| 151I. 15!f9—16CO. Pacea dintre Spania şi Anglia 1605.. refugiat Jg IJw------. . 17 septembrie. le. LUMII 1596—1597. Van Dyck. Giordaiio Bruno este executat. Sa-voja).l 005.. celebrul .Serrcs Tlieatrc d'A.tiirx. IfiOi. 5 noiembrie. J'ri-ina răscoală ţărănească in l-'ranţa i L\-A7. 1WH. 27 septembrie Se naşte Ludovic al XIIMea (moare în n. 1000—1082. Sini. 24 ianuarie. i Siinoii Slevin eej)e predarea materna lieii in limba flamanda. stăpln ni ni 1598-. VeOlandezii jn japonia. Introducerea irn-po'/itului r. Scliinibarea jjari-tălii în nriiint a AHT)-: -I. ISTORIA POLITICĂ 1002. Klseptemî nui marc epidemic 15 f» 9 J Ml'J. pe dreptul de a Irans-mite uriua. VIAŢĂ SL'UUTUALA l septembrie. Iar. Devine rege la-cob I. I'ri-\ins.. Moare FJisabeta I. . Van Houtman în Indonezia şi FiJi-pj'fie. 1000-1681.. voia Ic primele J'oor J.aiij ciillure.VJG. bafaij'.i dcron. impotriva 15911. Complotul «des Poudrcs » (prafului de puşcă). Keînnoirea alianţei dintre Franţa şi Cantoanele elveţiene. ' f <-^ 'l liîUl «ie Lon-ain •>. 1598-ICSO.'i— l.. . F. 57 ianuarie.TABELE CRONOLOGICE l ISTOBH-.lTKHATUfiĂ A ŞI I. Cal. i'ULl TJCÂ EOOXOMIK SOCIETĂŢI-: lo'J.(•011 verso" (convertii). Orient-i'e Ifi0n_lr. l'rigoană linpo-| Iriva creştinilor în Japonia. l-'rancois Manşa rt. raclif. iii aprilie. al Japoniei.. 29 ianuarie.OONOMIF: SOCIK RELUlll.'andexii în An-nam. 1599-1G-11. •/uiţii la Paris. Oii vier di. 1 ratatul de la L von (Franţa.BcrIcyasu.e. Arininius la uni-vcrsiUUea din Leyda.S—l G(>:i.i:i)..

1004-1611. Hi-chard Bancrolt, arhiepiscop de Caulcrburv. 1606. Răscoala lui Bolotnikov (Rusia) ('.anii l Io devine papS'1. n u mele de FaulN l;-, octombrie-Moare Tlieodore de Bc/.e C-'1, al 1605) discipol lui Calvin. ARTI-: -LITERATURA EUROPA ŞI RESTUL LUMII . Moare 1-Tanţois Victe (1540-1603). Galilci: scrisoare către Paolo, prima afirmaţie a legii căderii corpurilor. Kep-ler începe studiul despre reflexia luminii; notează diferenţa de 8' faţă de observaţiile lui Ty-cho Brahe; publică Ad Vitel-liomm Paralipo-mena, punctul de pornire al opti-di. Grolius: De jure procdae. ;ampane!la: C.e-'ateu Soarelui. 60*2-167'». riii-ippe i!e C.liam-paifţ"1'. 100*2—1670. A-hraluun Bosse. C,arraclie: Fuya in Kyipt. —1029. începutul serici de Cojiiedias tle Lo-pc ile Vc.ua. 1604-1010. Amenajarea pielei regale (place des Vosgcs) la Paris. Compania olandeză a Indiilor orientale. Clianiplain in Canada. Kcpler: legea mişcării eliptice. Don Qnijolc (prima parte), Macbcllt, rcycle Letir. 1605—1607. Danezii din nou in Groenlanda 1606—100!». Rembrandt. 1600—1048. Pierrc Con ic i I Ic. Campania din Virginia. Prigoană împotriva creştinilor in Japonia. ________ 315 ISTORII-: ECONOMIE RKLICUF POLITICĂ SOGIETA.'l'Ii ~~~~~ VIAŢA 1C07 13 mai. Uniunea evaiifţhclică în Imperiu. Apoşeul traficului Legi excepta, , între Seyilla'şj A- împotriva cUolmerjca (eu greuta- cilor Iu Art«ih '" te) Stlntul Fraiicois ductiiin ă lu vîe denote. 1608-1G57 l i •"- . • ' Olier. J'

1G08

1009. Varşovia 10(K)-16f4. Ex- Reforma de capitala pulzarea clin Spa- la^T baţia PortPoloniei. nia a mori.scilor. Royal (25 ..Scrisoarea de septembrie). Majestate" acordată Moartea lui Arcehilor (libertate minius. cuîUUui). Srinta Ligă în Im-

periu. Armistiţiu de Doisprezece ani intre Spania şi Provincii le-Uni le. 1610. Polonezii

începutul secolului cuceresc Moscova. al XVII-lca. GeM mai. Esle asasinat Henri c al IV-lea. neralizarea sconturilor in Anglia.

„Renionslraţia" preoţilor arrninieni in Olanda şi 7, ee landa.

Riclier. Libellus. Contre-remonirance in Ola"da' 1«12. Franţa in 23 mat. Al cl°u'1 zecilea w nod ai tabăra spaniolă '•: •• •'• biserici lor ref»r male.JJ^ţi: — ' Kepler: Astronomia Nova. Luneta lui Lipper-shey. Academia dci"Lincci. Academia de ştiinţe din Florenţa. AIVHÎ Moultncrdi: Or-fcii. „Manierism şi Tenebroşi", punctul «Ic plecare al celor două mari curente ale picturii italiene. 1608-1013. Bursa din Amsterdam. 1G08-1G7-1. Mil-ton. 1608-1097. Yic-ii-a. Hiifocns la An-vcrs. l'rima Adoraţie a Matjilor («lin Mtiy.crilPr a F.UUOPA ŞI RESTUL LUMII Campania lui isus în Paraginii. 1(507—1009. A doua fiolă olan-(icxă în Japonia, înfiinţarea Quc-bt'cului. lianca din Amsterdam, întemeierea oraşului Sanla-T'e în Noul Mexic. 1610-1612. Fa-bricius, Galilei, Scheiner: cercetarea petelor solare. 1610-1619. Galilei studiază planetele medi-ceene. la Aix, să ,mpăr_ «şească ideile Gaiiiei Monlcvcrdi; Sanctissimae yinae Misau. VirPrima ediţie a Comentariilor rc-yale de Garcilaso de la Vega. 1010—lG20. Apogeul exploatării de către olan de xi a salinelor clin Araya în America. Rubcns: Coborl-rta ţie pe 317 ISTORII-: POLITICĂ IfiKJ. Mi hai l Romanov, ţar. Polonezii sînt alungaţi din Moscova 1G1-1. 27 octom-In-ie 1614 — 24 martie Kilo: Stările generale la Paris. Mi hai l Roma no v învinge pe Ca/aci la Kostoki'.io. 1615 IX'.ONOMIH SOClIi'FATE lG10-X02&..Kur i ropa 1616. Prima intrare a lui Hiene-

1611. 20 ianuarie. Plecarea lui Sully.

î 1 ____ ..,;...,•'•

!

rusa. Săi n 1 1 •'! •;! l Saies: Le r/c l'amou Dicii.

1617, 21 aprilie. Moare Concilii.

13 iioienibi __ 'j mai 1 nodul clin 1 rcclil. Iţelor nu ' SainlMaui Conciliu! din Tren-' to este primit la Paris de Adunarea c le r u î u i. Primii receii/ori ai cărţilor în biserica •oi s de 'rait6 de 16181 1619. Si- j 318 j 'i:ufi['/j ni j ouounpucui jaiz j -1,'AUţ [H)!Hl33lIJ Ul![0 BIUBtiuiO;) -!HO<7 ll.JţnjV 0,77 MdlTOOS -O.IOIUI xj apa -"M :s.i]u.t:.vjo;) IHViTI im.SLl :-r.r.viv ISTORIE POLITICĂ 1BI9. l-'erdinand ECONOMII-: SOCIETĂŢI-; ---------- ' -------------------- • ------------- — ------ • --------------1619-1622. Marc criză în economia italiană, înfiinţarea băncii tij n llamburş,'. RELT<;j).VIAŢĂ "~ S1>1H1TUAI \ ------- ------- --^ Avvaknm, f„nda torul mişcării raskolnicilor fiGJo -1682). Ti, arhiepiscopat în Si-beri a. ^ 1 VIATîVrTr ^TELIiCTLALÂ^X J ŞTIINŢA ---------- — -------- I .—_ I^:ROPA S r RESTUL LUMI --------- — ----------- . __ Jcn.s Meuk îu căutarea treceri dinspre nord-vcs 1 l" golful Iluu-son. -------- 10 19Canea din Arn1055. Cyraiio de Bergc-rac. sterdam acordă sPrijiu Companiei Schutz: Psalmii lui Dai'id. Iii 19- Indiilor. ARTE _ LITEUAi'ijRĂ

1618. 23 mc- i. Dc- Răscoală hi Fîoe- j fencstrarca c!e la mia. Paitidu! „rc-i Praga. ficnţilor" inlăluraţ (ie la iiutcie în O-i landa . :'

al II-lea împurn L Electorul palatin rege la Boc miei.

r

ap.luterana dură. Na. .Părinţii pelerini la Cape Cod. născut la Nisa. 8 noiembrie. EOOXOMIE SOCIETATE RICLIOnTT^ in «. Carol I urmează după lacol) I l VIAŢA SPIRITUALA —. Francis Bacon (1561-1626): Novum Organon. P. Căderea ducelui de Le rina. (1582-1037). Descreşterea co-"lerţului la M_a-nillu. Cusătoria lui Carol I cu 1 lenriette de France.ortodoxie dinţei majore (va. . începutul ră/bojului de Trei /. POLITICA 162i. B.ui i ere . astronom berg. Jean Banca din Niirn. — • --------. Expediţia din Bcarn. 5^3^ p ^K. Salonion de Brosse: fin tina Medici. "viÂTÂ^r AL?-.jst.]ean Dominique Cassini. Richclieu în Consiliu. 1620-1G30.1 lui în Seviila. Crescen/i: Panteo nul din ICscorial.1620.a.rsenne: /•/. Pragmatica din 1623 încearcă să limiteze antisemitismul statutelor privind „Puritatea singelui" — Eşec. 1620 —1682. Qlivaes. gel) cu Răscoala „Crocreştine împotriva asaltu quanl"-i!or în Pe. . lorice) u comerţu.-„ Pr°clamă x « toegtaton. Electoratu! iiinului revine Ba variei. Filip al IVlca şi Olivares. l Compania Indiilor occidentale m Olanda. Căderea ŞL Viiicent cir oraşului Breda. mcnle avvem. Scăderea populaţiei ţcrmane de la 20 a 7 milioane. Manciiuienii la Mukdcu. Paul întemeiază congregaţia misionarilor.cei <lc Ani. Criză 1 a producţiei de mercur la lluancavelica.ici Picard. 1G21. Moare Fi lip al IIMca. 1025-1712. j Căcîerca OrmuzuB. J. Ciumă endemică Pieţe (lciidei\tcv în Franţa la nord Activitatea de Loara.. Grotius: De j are .ilo.1625.. f.. 29 aprilie.— -^ 102-1 — 1640. j 1021-1005. Dieta de la Regensbiirg. Sepie nibric. 10 iunie. Gali lej nrn^i 1 - 1690: Le Brun. 1G22 1022-1673. de Spaxzio (1021 +}. 1 623. ^elaxqnez: porj re tul Iu.1610-1021 i. Ini încă esenţial. ŞTI IM A 1G25. Răsturnarea ten.lui libertinisnic rigord._ 1823. jean ' de ia Fontaine Palatul \Vailcnslcin Ia Praga.aise 321 320 ISTORIE. Me. Scăderea Commiincs 1 cantităţilor de tluo-loijiae de argint provenind Jcan Gerhard din A-mcrica.Poquelin-Mo.------. Sfirşitul annisliţiuiui de doisprezece ani. rassc: Sommc thi- jncepiitul învăţăturii lui Pierre gassendi (15921655).

paniei Saint-SaLa Rochelie. Englezii şj fran cezii se instalea za in Anii Ic le Alici. Emiurarc masivă Saint-Cyran îl 581 — 1(U:V): la Somnie rfc.I<. 1028-1047. 13: ducliiaul de bronz din Sf. Carol L rupi Codul Micbau ură cu parlamentul. Palatul Barbc-rini realizat de Carlo Maderno (1028-1629) apoi de Rorromini (lG2fl-lG:i2). Capitularea Spania pierde con. 1621 —1G30. 1627. IJernlle. belii el pacis.8-1658): De ">°tu cordis et ^ia""'*. Măsuri împotriva | cetăţilor întărite j şi a duelului în j Franla. Jao-nim 1G2G-1640. Manciurienii trec te zidul chinezesc. SsTi1695- 323 ARTK _. William Harvey (lo. Cartea cotner(u-lui olandez la Arhanghelsk. Alais. Septembrie.oloţjiquc.s' faulcs tiu /'ere (îurasse. 1626. Robcrt Boyle Kepler îşi publică Tabelele. Do-meiiico /ampieri la Koma.Circu- 1G29. 1627-1704. î «28. Ribera: Sf. L IŢE H A'l UI i Ă J'X'iîOl'A Şf RESTUL LUMII 1G21-1G'18.Sf. L'dH't' de "raţicrt 'if i. Ve-lazquez: ISaclms f! băutorii. Kntretims 1027-1691. Biserică a iezuiţilor la Iunsbruck.as. l-'ranţois (ie portului La Hochei trolul comunica.c Lor-rain (Claude Gel-lee) la Roma.IE_ ^ "p "P"* T Ji^ * POLITICA SOCIETATE s^KfrUALĂ \J>A ~ « . ~ "VIATA ISTORII-: ECONOMI K KKI. Bos-suct. Mor-mîntul papei Ur-bino al VII Mea executat de Ber-nini.Sa le s: le. Sonete de Gdngora. Intervenţia danezilor e respinsă în Gerinunia. Eşecul a tacului olan de z împotriva Bahici. I. Sa Ionul marchizei de Raiiîbouillct Nicolas Poussiu la Ho mă. 1G21-KJ33. cardinal. in riin ţarcă comAsediu! portului a nobilimii cehe. Petru ><î fondează N'iemv — Amsterdam. 1624-1625. crement. ţiilor cu America. t Ileyn învin-ător la Mă tau-. (Franţa) •}H iunie.

i liam Laud nrhie.'il. Galilei: Dialog. ! Glande Mellan publică prime ie hărţi ale Selenei.ţii preoţilor guedbc. 22 iunie. ~~ — - °'°~~ Re v. formularea legii căderii corpurilor. Antony Van LceuWnhoek. i^uvenia to. Condamnarea lui Galiîei. John • Locke 1 1632-1723. Saintîn Rusia in reCyran publică magiunea Tuia. 10 noiembrie . . Dieta de ia Regcnsbiirg. V. Intervenţia victorioasă in Imperiu a lui Gustav Adolf. Primele iuruale 1632-1635. 161)2-1677. Liitzcn. Fi'3' | ret. înrency. /.iua „Păcăliţilor" Mare epidemic de — -.trus Aurelius. Moare ciumă în Italia: pierrp f)e un milion de morţi. rele său tratat sub Revolta şi execu.fiinţarea societărul ţinutului Lan. 1G33 . SpiJioza. Poblicarca'Tfost l Cinată din pri- . : fainV!ta''po'rl'- a c°ndamiiărij Gal"ci (va fi Plbli . me(lic din.j piscop de Cnntcr. Moare GustavAdolf. ivrKord atribuie ^eniîui creşterea . 1632. !n ^cutate a coi sitoridui calcinat.pseudonimul Potarea lui Moninio.„. 1632-1704. Theoplirastc Renaudot fondează Ga:dle de France. • • • 1 633-16-15. misionari (lazariştii). Dfscartes tcrmi-"a tratatul său ^Pernician. 15— K) noiembrie. 1630)! Moare Kepler 1631.KÎ30.! AÎo'iVe pntriarli"1 Mo sco vei. .

Caro! l: dicAmeninţări de răstalura . (1631-1030). «Vcrsailles t-u) lui Ludovic al XHI-lca.'IG. nerală a ţăranilor din sudul 1Yanţei. Cucerirea Per-nambiico-ului 1C30-1654. 1635. 33S MITE _ LITERATURĂ EUROPA ŞI RKSTUL LUMII VcU'i7. 3 f. i Bernini termină baldachinul de la Sf. Rezistenţa cazaci. percepe j coală în Ţările de impozitul slii/t Jos spaniole.quez: Forja lui Vulcan. " Ifi. ISTORII'.coală aproape gele spaniolilor. cat în 1664). RicluTieu declară război Spaniei.1030—1037. întemeierea oraşului Boston. 1633-1687.aa: Să iubeşti ţară a şli pe cine. . Moare "\Vallcuslein. Via/a Caltîeron: e un vis. Primii sihastri la Port-Roj-al. POLITICĂ KCONOMII: SOCIKTATL: luiLu^r^N" i AŢĂ ll-AL.(1585-1638). Brazilia oliindcxi"'. Luliy. potriva imperiului polonez. Se revoltă Scoţia. ÎS38. Victoria Cardinalului infaiil. moncij fără aprobarea Parlamentului. Răsbie cade iu iiiîini. Lope ele Ve. ~~~-- IG3-Î.Jansenius lor xaporogi îm. Moare Ludovic al XIV-lea.:»7 Ciumă la Malaga. Oraşul Cor. Petru.Royal. 1038-1715.v .

Ocuparea ţilor" în NornianAlsaciei de către dia. 1 V reuniri tulburi !.a \vare .<•. .— -------. ' &/«'« Iui .— — — 'ca.„j„. Malebranchc.U' ' /'oii ICJ .j Chanipnjgne: por. . Galilei: legea pendulului (proporţionali taica pătratului pcrioa-(| fi cu lungimea firului).L'ne: ..~~ . j Prăbuşirea dina>-! Hei Miuîi.-. Ribera: Piclâ.. ) Pbilippc dr Suede/ii in Dc(ihampai. Ferma t pune bazele teoriei numerelor. 16371(540. Cidiil. 1 I.Răscoala „desculWcimar. _ 1 i .. Oratoriul de la Sl'în-tul Filip-Xeri la Roma de Boromini. . Academia franceză. ~ Van Dyck: Ctt-rol . j j i I 16:56-1638. KirnopA si RESTUL LUMII începutul colonizării în „Alary-land.1715. de Francezii in Gua. ------.lfl.uInitic al XIII"~~~— .In... Restaurarea catedralei Sf. ^ lâw j $fe «5^{$ in franceză ARTE -LITERATURĂ Pietro da Coiio-na : Preamărirea domni f i ixipei l'r. 1C 'W7— 1880. Ho-ii kf.«1703.ÎO. Moare Sa-\a. Ifs Dioptriqms.nina j . | | i Pliilippe.. 1637-1644. Apogeul Primul teatru liBraziliei olande/e.'«M. tretul lui Hicliclicu. Paul din Londra. : j j/i (.• . ric permanent Ia Veneţia. francezi. Dcscartes: Dincoui's de la milliodc.. G*1'** _^— — — .pa .de ! r.. râminltil lui i. bino cil YHI-lea (1033-1637).. Jan Swammcrdam.

itVMHei. anSU»»'"1 '/ %"MC r°SULC luteran. Revolta oraşelor Kaseby.A. ^~~— — — __ 337 rSSŞffî?/ ISTORIE POLITICĂ 1)39—1694. J Deseartcs. 1043— 1045. Re. Olicr întemeiază i g ianuarie: MoarRe m brand t: Jlon-Saint-Sulpice.ip~~^~^ -^Ti^iC~ ^TFIL-CTUARTESP"in-L-VU ai-------. "^clrtes: MediLe Nain: Veni:. Retopirea generală a monedei în Franţa. Charles Le Brun la Roma. Uoartea ultiniuui împărat Minş. revoluţia engleză. i HobJbes: De civc. ___ _ -----.-^ -----.j frequcnle commu. minianismului. | tea iuj Gnlilei dul de noapte. revoltă a AndaluPentru un an Azoziei. Sfirşitul ( •irăt'. ni a (5 iunie) şi Parlamentul (scurt şi Portugalia (1 delung). 1041.Hin/ini-i !' i ECONOMIE SOCIETATE revoluţiei engleze. i eucte. Moartea lui Kiclielieu. Jcan ^liîlo/ii la Ma1 îaeinc ras.'. !(>J5. Mă za rin Franţei. brie. ' ministru. Moartea lui Jean -Moartea lui J. vul este al Rusiei. Franco-sue— ^^ir ---. Procesul şi Irlanda se revolexecuţia contelui tă.[ (1577—1644). ' ! i VIAT-\ LITERATURA ]-:UROPA si RESTUL LUMI ! Borromini Japonia se izourează lează.-•«-*rf^. ^S.. tttfn metafizice.__ dc C!ws^ PC !Cî(>.----. Olandezii m Tasmania. Rembrandf Creşterea fiscali./•>. —REL{C. Armata din Langucdoc.. Ludovic al XIII-lea. Hoenegg. 16 42. palatul Falconieri. i din fondatorii ar.irii Macao i ..„! 1643-1727. j . "V VrflNTA i AiigusliiuHj ^ ~~ resta-Jansenius.__ lo6.1 Montreal. nion.'! 1-ranccsco Goniar. Isaac Moare Mo ni e Ana de Austria volte în tot sudul ve r.----. \ (1564-1642). Tentativă de Strafford (12 mai). liderul Schtttz: cele intră in scenă în Sap. Pronis în Madagascar.1047.Prin-\ !!>'•" l'hi'losoplnac Toricelli: barometrul. cembrie). Arnauld :£«. di regentă.j Newton. . 14 iunie.1 '. in forja Ini Vul-: Corneilie: l'olycaii. tăţii în Franţa.-lG41. 1 1 i1 Indiciul Toisc.

octombrie.---. S 1 j ' 9 "' r .np()t. i Kxccuţia lui Caj slalorui^ ">^ tocmeşte cele duci l -.. ji ăS*?6" WHj P P (Leitaiz.. llir.} ' se^.>rnmincri.. i la' R'. ---------. ficeiij n!a lui To^^^ ^g-John ___ --------..l _ Perier. Prăbuşirea i demografică şi re.• ----în Polonia. 1 i J^nNfiJli!^ ----------.Vron<la" i pârlii 17.na-Rivet (!•'"'"" . s Spania (I.l f.. r. f^fseptem-conda mnă trata16 niţki. b^ ascadmAm. j Tratatele brie Ibi8.-------. Ac-j l" tul de navigaţie i (. 1CS7..18_ir>r'2.000 de morţi.— --------ISTORIE POLITICĂ ECONOM1E ( SOCIETATE ^ ua. -. -Marea experienţa de la şi \ mizerie. din j Westfalia. Onakerii.ÎÎ. Ouericke: Marţea H-i A*: -fPueu. i i Clermont. al X-1M 15 lui Bogdan Ilmicl------.u. ----.---------.. C doua mare epide. sinuciderea luj ' njS papi'1Regatul Neapole Vriei da Costa. ic. lerdam i.Fronda" gia m i^'-1.j IG'.t \ _ "\ --------------_L!i^ — •— " i J -------------.. Mai.• inocenţa. Catastrofă menta râ.. 6 lele din \Vesltalia.dezii devastează 1 Bavaria.evante. Eron-da. .ii.1 1 Moare Descartes. la Anglia. Scădere | a popula Uf i frani ce/c.i .A v'Al^VcTU-•IATA tfn..i i mii: prima maje j : i i criza moiHiial. ' ^sf!. ^ene. 1 se revoltă. . Nicolas Cornet în| Codul lui Alexei_ l(i 30 0 februarie.^— — 1 6 17 -1052. revolta | -------.1 -----------.FUigelartasi id"'1/ ] 500.. Andaluzia) .^. rc »»• si Parlament. A ^"™^^' Heveli.'11 «Pe ta -W ^'''"^ta '•-^rien' Pfs«l.j cesiunea economică nu cruţă aproai pe nici o zonă a j t Europei sân a Iu..ll 1i i __ j .i război "mire armată i mie de ciumă în je»'-1'0 •auonalisnmiui. 1» " . e.\nulia).: _ iN'l>LLL PI1UTUAI.Societăţi' i Hobbcs: Levia-•i^vstrâii'0-! "ian.------------ .

ci„i £' Pornire al miscăr. 1050-1080. .Ruşii ajung la Am lâzquez la Roma.i.'t. Vc. Ludovic al XI\. SchiiU: importante piese corale de muzică bisericească. Siberia.]avei. 1 j 1652-1651. mare pen-t sionar al Olandei.. ECONOMIE SOCIETATE RELIGiP VI AŢĂ Reinstalarea in-Icndenţilor.. 1051 — 1715. Carlo Mauciurienii inMaratU.1 ! | Nicon. 1051-1557. clere/islenţăay' cilii Credinţe ju Rusia. Vaugelas: Obscr-vct/ii asupra lim-l)ii france/e. 1054—1657. Scar. vadează China de Sud. ifi.. Moare Ussclincx.Bunei Speranţe. ^ ____ 1 mul război anglu__— -^^^ 33» 331 ARTK -LITERATURĂ EUROPA ŞI RESTUL T.Canton. Venus cu oglindă. al1 i 1632 Liberam "<«<> \ llclopirtşeneral |n dieta poloneza. Alipirea U-j crainci Ia Sta iul rus. Cucerirea . 1-e-neloii. Dejnev înconjoară eonI tinenlul asiatic. — 1G49-1G51. Chaui-paigne: Maica Angelica. u r . ni ic. Johan de j AVilt.Manciuricnii la roii: Komanul eo.j lea la Paris. J «57 Procesul Ser^Ţ Crucii. j 105. 1052) ISTORIE POLITICĂ 1653. Pm.". 1050-1713. inspiratorul imperialismului olandez în America. | Franţa. Moare Gcor»es Olandezii la Capul de La Tour (1511.IJMII Velâzque/: Lăncile. pa»""' Mo sco vi'' • . J a monede. Pri. RembramH: Pelerinii din ICinaiis. m Sflrşituiriandrci. Ca/a-cii intre Rusia şi Polonia. 1654. Oceanul Arclic. Protectoratul lui Cromwell.

. Parafrază a psalmilor lui Davicl: Goliert / Godcau. Huygcns: teoria Pendulului.. j Englezii în Jamaica. Pascal: leu J'iuvin-ci'ilcs. Alexandru al Vll-lea admite riturile chineze. '27 iulie. m I-ranţa imp „I'ormulariii" Leş Provinc-Mlts condamnate k. l august. Tarif vamal pro-lecţionist împotriva Olandei.il. Colbcrt în Consiliu. Ecl-iinuid Halley. IfiGl. -B.jansenismului Bula papei j„0_ eenţiu al X-lca Hanca Suediei. Abdicarea iui Richarcl Cromwell. Amplă anchetă i-uiţiată de Colbert. Aviut al imperialismului turc odată cu vizirii Koprulli. Pacea din Pi rine i. Reînnoirea Actului de navigaţie. Daniel Defoe. Moartea marelui teolog reformat Pierre du JIouH"-Abdicarea patriarhului Nicor. Spinoza exclus din SinagoSă.'i. 165. Fuga evreilor portughezi din Brazi iia către Noul — Amsterdam. Le Va u termină lucrările la Curtea pătrată a Luvru-lui 1656-1742. Bătălia de la dune „I. înec pulul domniei absolute a regelui Ludovic a! XlV-lca (9 martie). Adunarea clcru. mu! si nod a 1^ ncii ref«r"'-Franţa la ' <" 332 ARTE -LITERATURĂ EUROPA Şi RESTUL LUMII Lully în fnuitca color douăzeci şi patru violonişti ai regelui. 1658.1 Port-Hoynl din Paris. 14 iunie. ISTORII. l(»(>:i. Calcul"! probabilităţilor născut dintr-un schimb de corespondentă între BUîise Pascal şi Fer mă t. Moartea lui Mazarin. Bula papei Alexandru al YH-lea împotriva jansenismului. . Ungaria creştină este atacată. Bătălia de la Saint-Gothard. Pacea din nord. 1654—l GGO. du Terre începe publicarea lucrării Histoire generale des An-liltcs. ARTK -LITERATURA EUROPA şr RESTUL LUMII «ov S-1734 Gcorg Stuhl. J.. Olandezii în Colombo. Slirşitul Braziliei olandeze. Hărţuieli împotriva puritanilor în Anglia. 3657—lG6. l ««2 Răscoale la Moscova. Piaţa si colonadele de J a S fin tu l Petru de Bernini. Eon-tcnelle. Moartea lui Cromwell. la 1650-1600.9. Aurang Zel>. derc. POLITICĂ ECONOMIE SOCIETATE RELlGlp VIAŢA SPIRITUALA 1GGO. Pri mă re dactare a „Formularului". 1G61-1G62. 1600—17. Dizgraţia lui Fouquc t. Turcii slut respinşi.es Dunes". Le Va u începe lucrările castelului Vaux-le-Vicomle.Prima condamna re a . Colbcrt optează în favoarea fiscalităţii indirecte. . JmprăşlicreP ''•"'-lugăriţelor de ). Criză ciclică accentuată şi foamete în jumătatea de nord a Franţei. Jur-nalul lui I'cpj's. l'aţada (Io Ia \'al-de-Grâcc tic Mansart. Restauraţie în Anglia: Caro l al 11-lea. 1000— l GG9. Cele „cinci mari ferme". 1657-1757. ie mogul.

Yeneţienii izgoniţi din Creta. 2 mai. Decizia din aprilie. 1667-1671.">. ISTORIE POLITICĂ 1069. Răscoala lui Stcnka Razln (sudul Rusiei). 16G6-1670. 1070. Observatorul din Paris.. Pacea bisericii" îmbunătăţirea re. Arnauld de Pomponne îl urmează pe Lionne în fruntea diplomaţiei franceze. ŞTIINŢA primul număr din plrilosophical Ţransactions. Grimaldi descoperă difracţia luminii. Septembrie.tco«a duşi ""*'" întări Moli ere: Tarlu ffe. întemeierea Ca-rolineior. (-laude Pcrrault: colonada Luvrului. Tripla alianţă: primul front al naţiunilor protestante împotriva Franţei. Biserica din Os-tankino. 27 septembrie.' hie şi augusti'«er STELECTUALA-. Academia de ştiinţe din Paris. Turcii ocupă Candia (Creta). 1663—l CCG. Louvois la departamentul războiului. 160.ra. Moare Amj. . Hnygens. J-B. 1672. ISTORIE rOLITICĂ ECONOMIE SOCIETATE RELIGIIVIAŢĂ SPIR1TVAI ie6. Războiul Olandei cu Franţa şi Anglia. Miserere de I. ARTH -LITERATURA Bernini la Paris Respingerea pro iectului unui Lu vru baroc. 16(>a. Căderea fraţilor de \Vitte Casa de O-rania la putere. Jca„ Bcrnotilij. Marea ciumă de la Londra.'î. j . Primul număr din Journal des Saoants. KUROPA ŞI RESTUL LUMII Primele infiltraţii franceze în San-Domingo. j. 1671. #. . Noul Amsterdam devine New York. 2—6 septembrie. Yico 1667-1671. în apropierea Moscovei cu turnuri-clo-potniţă în formă de bulb. începu Iul primului Versail-les al regelui Ludovic al XIV-Jea. Hooke: Micro-pafia. 1668-1733. Le Vau începe lucrările la palatul Versail-les. Englezii la Boin-bay. registre parohiale în dublu e-xemplar (Franţa). punct de plecare a) unei noi fizici a şocului. Racine: Andromacu. B. Ilugues de Lîonne porneşte o marc ofensiva diplomaţi că împo-triva Olandei.7. 1(101 — IGfi. Fran-fois Couperin ÎC6S-1744. Destrămarea Ţărilor c!e Jos spaniole. 1(565—1667 Al doilea război aiiiîlo-olandcz. Incendiu la Londra. Milion: Paradidisnl pierdut.Tuby: Carul lui Apo/lo ieşind din ape..u-ly. Stenon formulează teoria o-vismuluj 1667-3748.idl: J!e-prc:entan/ii si/i-dicalului postăvarilor. Swift. Tratatul de la Aix-la-Chapelle. Sesiunea extraordinară a înaltelor instanţe judecătoreşti din Auvergne. Le Ndtre amenajează parcul Sainl-Cerinai ii-en-La ve.lt teolog reforma t. Moartea lui Pous sin la Roma. 337 Francezii ]a Sura t.' Sfîrşitul schismei Vechilor Credincioşi (Rusia). trp l C f1" ' laţiilor intre . 1667-1745. Al doilea tarif pro-tecţionist intensificat de Franţa împotriva Olandei. Războiul de succesiune ia tronul Spaniei (De-volulion).

Casa de conversiune" (schimb) în Franţa. Pej-rin înfiinţează Ia Paris Academia de operă. Răsturnarea alianţelor împotriva Franţei. Martie. 1076-1G85. ISTORIE POLITICĂ ECONOMIE SOCIETATE RELIGIE -VIAŢĂ SPIRITUALA 1673. Moare Shabbataî Zevi (1625-1676 fondator al saba-tianismului. Prusia învinge Suedia la Feurbel-lin. 1675. ARTE -LITERATURĂ Griinniclshauscn: SîmplicisKimus. Represiunea răscoalei din Ungaria în Italia. Messina se revoltă împotriva autorităţii spaniole. 25 iunie.UW1750 MuAlilton: Paradisul regiisil. I\îu-rillo decorează spitalul Caridad. Colbert creează Compania Levantului. 1G74. punct de Plecare asupra unei perioade de Şaizeci de ani de scolastică carteziană. EUROPA Şl RESTUL LUMII Colbert creează Compania nordului. Decizie pri vind criminalitatea (Franţa). Tablou de avansare a funcţionarilor publici din rauţa. Yeitia Linaje publică Norte de la conlretacidn. Publicarea lucrării Pensecsde Pascal. VI$ÎECTUARTE EUROPA ŞI . Sinagogă portugheză la Amsterdam. n. Campania din Alsacia. 1671 —1671. Moartea lui Ture nne. erezia mistică evreiască. Clement al X-lca. 1676-1689. Reglementarea dreptului de „tri-age" (Franţa).nalUrae " B. tolerajnţei! Bill of TcsI. Jacqnes Rohanit: Trăite ile plujsi-lue. 1070—1690. Scăderea populaţiei indiene din Mexic. Dizolvarea Companiei olandeze a Indiilor Occidentale.po-lilicus. Măsuri de toU'™"' ţa în Anglia.ECONOMIE SOCIETATE Decizie de înfiinţare a departamentului Apelor şi pudurilor (Franţa). Spinoza: Tracta-tns theologico. 20 aug nst. 1071 — 1675.000 de morţi. 338 ji: studiu despre bombix. Prima măsurătoare precisă a meridianului. începutul negocierilor de la Ni mc gen. -nal°nie animale. l'asqiiier Quesncl: Heflcxions momlcs. RELIGIE -VIAŢĂ SPIRITUAL \ Aplicare din ce în ce mai limitativa a_ Edictului din Nanles. 167G 1677. A treia mare epidemie de ciumă în Spania: 250. Martie: Extinderea în Franţa a dreptului denumit „la regale". 1070-167G. Nicole: Essats de morale. biserica acordă femeilor dreptul de a juca în trupele teatrale.

Coyscvox: Fecioara ţi pruncul. Descoperirea a1675 — 1755. Alianţă angio-olandeză.construcţia caterea vitezei lumi.'A-Pogeul hegemoniei franceze asupra Europei 1680. de la L un d (26 septembrie).tique.Boileau: Ar t poeclierches de la vi. Malebranche: Re.r LivTes d'arcliilectnre.dralei Sfîntul nii. 25 septembrie). Mo li ere (1022-1073): Bolnavul închipuit. Newton for. Pace generală. mai de viitor). culorilor. nii. Francezii la Pondichery. *»*» sperma5*1*. ! 1 îf«uwenhoek cer-? Racine: Fedra.j^JTt'1-'1^ SfeL____ ¥ __________ ' ' " LITERATURĂ Quinault Şi Lul- RESTUL LUMII Joliet şi Mar- ly: Cadmus 1 1 Hermionc. Leibniz din Prăjea. înăsprirea politicii antijanseniste: Pomponne în dizgraţie . de Vilruoe. Frontul protestant reconstituit împotriva Franţei 1679. Masi Leibniz a calthfy Ic Bourculului infiniteguig'non: palatul zimal (Newton arhiepiscopilor mai clar. Puternic atac frontal al indienilor împotriva KoiiAnglii. de către Newton 1675-1070. de la Saint-Gcrmain (2 iunie. Ciaude Perrault: Ies Di. cjuctte străbat cursul fluviului Mississippi. 1675—1710.Paul din Londra mulează teoria de către Christoluminii şi phcr Wren. Politica „reuniunilor". 1075—1077. Pacea de la Nijmegcn(5februa. proape simultană Saint Simon. ReRomcr: măsura. 22 noiembrie. "e). Moare ??**» (1632fiît? <--^Vgr ISTORIE POLITICĂ 1678.

începutul „drago na de Io r" (persecuţii organizate de Louvois cu ajutorul dragorilor.1681. Deda' ralia celor Patru Articole. începutul scăderii generale a pu Ieri i otomane. părinleie rascolnicilor. Malebrâncile: Trăite de la natureet de la grâce..-Ph. 12 septembrie. Abatele Edme Mariotte(lC20?— 1684): De la ve' gctalion des planites. Urcarea pe tron a recelui catolic la-cob al Il-lea in Anglia. 1685. La Fontainc: Fabule (VII—IX) Mme de La Fa-ytlte: Prinjcsa de Cliues. Au-rang Zeh încearcă să supună Oekkau-ul india. în Franţa apar pe scenă primele dansatoare. J. 1GK4. Purceii: Eneas. Adunarea cleru!ui în Franţa. Meditaţii asupra cunoaşterii. Frontenac în Canada. privind dreptuj „la regale" TitusOates:no|]| Bill of Tfst. Franţa ocupă oraşul Strasbourg. Manciurje-nii ocupă Yun-njtn-ul. Suprimarea came.. Leibniz: Nooa Metliodus. 19 martie. 342 ARTE -LITERATURA KUROPA ŞI RESTUL LUMII pichard Simon: Istoria critică a Vechiului Testa-tnent. ! 1583-1757. Esle promulţîală Hecopilaciân de Icyes de J'na'ius. ISTORIE ECONOMII-: POLITICĂ l SOCIETATE Scoală de cu de U (Franţa). Hotărîre privind marina comercială (Franţa). Moartea lui Caro l al l MM. Cucerirea o-raşului Bude de către trupele imperiale. Formarea ligii M la Augsburg împotriva Franţei. 28-30 septembrie. 1636. Frederic \VilheIm impune acciza nobililor din Hran-dcburc. Bătălia de la Kah-j lenberg. relor Edictului. 6 septembrie. sfîrsitul protecţiilor judiciare acordate protestanţilor Ui Franţa. Huygens: Tratatul magnetului. Ramcau. Ridicarea copii1()r protestanţilor '" I'Yauţa. R6 aiimur. 1683-1764. 1683. condamnată de papa la 11 aprilie. ' Antica tolicistnu. REL1GÎK __ VIATĂ SPIRITUALĂ Execuţia lui AV. i vakum. Moare Col-bert. Revoltă a bulşţa rilor împotriva turcilor. ECONOMIE SOCIETATE „Revolta hîrtiei timvrale" în Anglia. Controversă Claude-Bossuet. se înăspreşte -m Anglia. împotriva protestanţilor). Perioada de v Ir f a politicii ci(!_ agresiune generală a lui Ludovic al XlV-lca în Europa. . 1681 — 1687. Hevolta ţăranilor cehi 1G80—1G83.

Penn: Descrierea generală a Pen-silvaniei. 12 august. '20 iunie. area trupelor de punctul ci miliţie în Frriiia. J»-r-xn-. nistraţiei însărci. 1G88.29 noiembrie. Edictul de la Fon laincblcau revoc» edictul (lin Nan-ies. 1088 — 177 denborg. Ijîirări in Bulgaria Ludovica 6 septembrie. Bacii. ' noiembrie. înfiinţarea oraşului Chan-dernagor (India) ISTOÎUE ECONOMIE KKLIflIE POLITICA 10î!7. M. TrupeSOCIETĂŢI-. lea si înot cerirea Belgradu. . colii înfiinţarea co de fete de » Saint-CyrNewton creează calculul fluxiuni-lor. Marele pod de. Tensiune Tnia volntion.d W cant01. Glorious fte.LettraP" toralcs. .Jurieu: Le Declaraţia Drepnitivâ a admipirs de ia i lurilor. Dieta de la Pressburg instaurează ereditatea Habsburgilor în Ungari :> . piatră peste rîul Moscova. 1686-1680. 1684-1721. 1684— 1G86. Xl-iea aii Crelui. '22 februarie. Haendel. Wat-tenu.-S. Vî\TA I ' i J 7-V Mioare pas Jean Clan (101950)Declaraţi a d ui gen (ă a cob al H-î Problema lui de azil Roma. 1685—1750. Cu.esc/ave. Colonada de la Versailles.-F. Devastarea ^. J.. Turcii în debandadă: Veneţienii cuceresc Corintul. La Versailles este promulgat Code noir. Organizarea dei'î. într-o scisoare către ^nauld. declan-diferendul vii. 1689. 1685-1759. Charpen-tier. 16 octombrie.Tolcrunc . 1G87— 1602. Ber-keley. A.1684-1753. Wiihelm nată cu reccnsâ. Deportare neţilor rcf le imperiale biruitoare în bătălia de Ia Mohac-s.1G8S— 16SS». maestru de muzică la colegiul Louis le Grand. G. .şi în Macedonia.

'-a. înfiinţarea oraşului Calcntta. Petru cel Mare preia puterea în Husia. lacob al II]ca pierde Irlanda. 1«!)0. • l ISTORIE ECONOMIE RELIGIE ~~~" POLITICĂ 1692. c dcază fron glieanisin ft!llt. —îS'ewton: I'Iiilo-sophi'tc naltirulis principia matlic-niatica. Pope. iMarivuux. Avînt al activităţii la Manilia. 8 mai 168C. la „j 1«1 mici elite rc duse la număr a valorilor fundamentale ale civili zaţiei şi ale gindi. Coi de al doilea guvern Frontenac în Canada. Pcrrault: Parallf. primii! pictor al regelui. (TrinUy Collcgc. Punerea în cauză. Domat: Ies Loia LITERATURA Moare Lui] v. Irlanda se revoltă. Mon-tesquîcu. La Bniycre: ies Ca-ract&rcx. Pjcrre Mign-ar(J. 1088-1763. apărută Ia Londra în 1087. Bătălia din portul La Hougue. Missa de Coupc-rin. mîntul marinarilor (inscription maritime) în Franţa. Ch. Portantă CTiză d conştiinţă eu. 3CS9-1755.al Hi-lea şi Măria n T. Franţa pierde controlul mărilor. i„ acelaşi timp i>cres. 1087—1690. Locke: Scrisori despre toleranlă.-0 peana. Au-reng Zel> ia război împotriva Companiei Indii-lor engieze. tinarea" J «91 .. Războiul Ligii de ia Augsburg. masivă a sîrbilor că! re Ungaria. SOCIETATE VIATĂ SPIRITUALA 1085-1715. Avîn l aproape general al conjuncturii marelui comerţ colonia!.le des an-ciens ct des mo-dernes. Î083-17M. 29 mai — 13 iunie. Emigraţie. ni creştine. ' Observa toni I de la Grccnwich. Palatinatul este devastat. Ir».

18 ianuarie. ' ij 348 'vÎAŢA VTELECTU- 16 «3 168! 1685 1088 L. Importantă anchetă economică în Franţa. la ţară.lea retractează nomiei franceze.-jii'-rious. 1693-1694. Mai. Ia fiinţă Banca Angliei . Moartea lui Louis Thomassin (1619 — 1695) membru al congregaţiei Oraloire. declaraţia Celor Patru Artirole. i Malebranclie: Trăite de VW'1" de Dieii. Criză Ludovic al XIVcatastrofală a eco. Conferinţa asupra „quietisniuii-'i " la Issy.in pr'0. în special în Franţa. Panică financiară în Anglia. . continuă. ---------------------. 1697. AHTÎ-: LJTICARTURĂ Stucaturi realizate cie Piclro Zucalli !a mănăstirea ordinului Teatinjlor din EUROPA SI RKSTLTL LUMII Kang-hi aciniîte creştinismul în China. Impozitul pe cap de om (capitation) în Franţa. 21 septembrie — 30 octombrie. Pacea de la Kyswiek.kMianily no! tr.-j Toland: C. funzime.

Fischcr von Erlacii începe construcţia palatului Schii.IG94— 1778. 31 martie. „Quie.. (1050— 1090). Activitate diplomatică intensă în jurul succesiunii la tronul Spaniei.. ele plecare al ciclului aurului în Brazilia. Punct. Vol-tairc. Cana Ie tto. tismul"este condamnat. 1695-1089. 1097—1708. 1694—1777. 1699 j 1 3 septembrie. O uşoară . îfics cie la Cruy.. Palatul Esterhazv la Yiena. nard (ie Jussieu.. Tie. Ber.. ' Feneion: Kxpositinn des maximes des xitinls. ECONOMIE „SOCIETATE 1 RELIGIA i VIAŢA SPIRITUALA. P. "~"~— — Ştahl CiGfiOJ3*) formuiea* fcorta flQgis.iliindien. 1695-1097. 1097—1704. Hocarth.. POLITICĂ 1«98. Bayle: Dictionnairc. înfiinţarea Consiliului Comerţului în Franţa.! brunii..Moare Sor Juana polo. 1 ^^__ 349 ISTORIE --------. j 1690—1770..

ilordinregiu'*. 1099—1779. Serviciu regulat de caravane China si Rusia.: 1700. Testamentul vată la Moscova. în decursul unui secol populaţia Chinei aproape se triplează. Opera italiană in Spania. 1693-1710. re Caro! al tî-lea. Se proChristian Know ledge.atenuare în favoarea proprescrie costumul testanţilor iu occidental. Ludovic al XIY-lea j acceptă prevederi. Reforma calenda1 noiembrie.î Petru cel Mare . i || ^ 350 ALA . Gabriel şi Me-tastasio (Pietre Trapassi). Cevennes (W sards). j 1700—IfcOO. | ____-^ i 1702 Primul cotidian în 1702-1704. EUROPA ŞI RESTUL LUMI! Creştinii persecutaţi in Cocliin-china (Vietnam). Arhitectul Dome-nico Tressini invitat in ilusia. Al doilea apogeu r. So-cicty for poziţie dură şi inpromoting transigentă. Moarului . A. 1700-1782. Moscova. Academia de ştiinţe din Berlin. llomuncnlus. '.1 --------. Filip de Anjou rege in Spania. F'ranla. maraţii în Fenelon : T el e mă que plină ascensiune. Publicarea in Anglia a lucrări-rilor lui Corelii. Cnar. Daniel Bernoulli. Robe rt de Cot te: capela castelului Versailles.j le testamentului. în din India. : 10 noiembrie.Suprimarea pai/rie.j 1099-1705. 1G98-1782. triarhatului la reaelui Spaniei. ReAnglia: The Daily volta Coarant. 1700-1715. protestan. ŞTIINŢA ARTE -LITERATURĂ Malebranche: o nouă formulare a teoriei culorilor. Carol al II-!ca. filează Războiul pentru Succesiune i la tronul Spaniei.. 2 octorni Prima stradă pa. j j 1701. Ludovic al Maşinile cu foc Se înfiinţează XlV-lea adoptă n ale lui Savary. • --------------------------.-J.

Moare Jacques Bernoulli (1654-1705). Mandeviile: ta Faltle des alieil-les. înfiinţarea Ia Londra a So-cietij of Antiquu-rics. 1707. 1701-1708. Kamillies (23 mai) Pierderea Belgiei.Ierncnt al Xî-lea condamnă „riturile chineze" adoptate de catolicii din China. Răscoala lui Bu-lavin (Rusia). . RELIGIE -VIAŢĂ SPIRITUALA 1705. 1704—17S8. 1708. începui ol secolului al XVIlJ-lea. 1707-1788.ă din Guineea. 12 aprilie. Quentin de La Tour. Flota spaniolă distrusă la Vise. Asinnto monopol asupra comerţului cu sclavi pentru compania l'rance-y. 1703—1770.Ă ! RESTUL LOIil Aoz «r« "llc-i aman. Moare Aurang Zcb. în Hali a. 1705 ECONOMIE SOCIETATE întemeierea oraşului Sankt Pe-tersburg. j Comunicaţiile între Spania şi A-merica practic întrerupte între 1702 şi 1713. 1702—170G. Di versiunea lui Rakoczi în Slovacia. înfiinţarea universităţii din Ya!e. Newton: Optici.— ^ a economiei franceze. Prinsele cantate de Rumen u. l'alaria sculpta l ă a catedralei din Oaxaca (Mexic). Crearea in Franţa a monedei de cinci centime (dc-nier). Tratatul ele la Mcthuen consfinţeşte dominaţia Angliei asupra Portugaliei. Unirea Scoţiei cu Anglia. Arhiducele la Barcelona. narea lui 352 îSiLECTU-^ AKTK i KUROPA Ş[ LITKHATL'P. Iţeirnard: le Lcyu-tairc uniaersel. Curs forţat al hîrtieiinonedă. Moartea lui Plii-lippe J. Revolta ienicerilor.comerţului din Manilia. Vauban: In Disme roijalc. . Buf-foii. Bosi-cher. 1705—1724. 1708 r. Ocuparea Madridului.lohn Vaii))!'iigh: Jîlen-licini l'u/aceju'n-tru Mitrlboioiiyli. Cnl-larid traduce Sn franceză O 3Iie •fi Unu de \opji. Cula Vineam Domini împotriva janseniştilor. 351 ISTOIUE POLITICĂ 1703. Spener (l035-1705) laterali mistic. 353 ISTORIE ECOXOMÎK ~~~^POLITICĂ SOCIKTATK VI AŢA ' ~" 17»! 9 Criză catastrofală . Schimbare în războiul succesiunii: încep e-şecurile franceze. Lumina albă este o lumină compusă.

1711.iei . Congresul de la Utrecltt. An-toine Court propovăduicşte în Moare Gottfried Arnold (1666-1714). S septembrie.-J. Tratatul de pace de la Rastadt.^ 1715. 1716 17i7. 1713-1715. Răsturnarea alianţelor. Moartea reginei Ana. . . Souf-flot. DiMisionari expulzaţi din Ton Ici n. 1712-1778. „dixieine" în R0_ yal-desFranţa în fundul r'ranţa. Rousseau. ISTOIUE POLITICĂ KCOXOMII: SOCIETATE ! VIATA 'J i ^'mnrAi. Distrugerea mă_ Conferinţa de la Impozitul denumit n as ti ri i PortGeertruidenbcrşs. l septembrie. Spectator. Yillaviciosa. 171. prâpastiei. Gluck. ' ib i "Biologic 353 ATÎTK -LITERATURĂ Construirea primelor piane de către Cristofori la Florenţa. 11 aprilie. Steele şi Addison: The..Oratoirtr <ÎC-U)-17K. Tratative preliminare la Londra. J. 171 î. PolyKynodie: re. «eedhan». i 71 î-1714.| Moartea hij î. -178!. Pi171 J -l 787. .*. Ckunps. 8 Mai. IM lip al V-lcn stă-pin al Spaniei. Martie. G martie. j iuml Lamy. 1714-17S1. "W-1781.Cij-tlicrc. Parlamentul englez respinge tratatul de comerţ l'ranco-cnglez. Gcorgc I. Moartea regelui Ludovic al XIV-lea.> (.(. Schimbare Occasional de direcţie în AnConfor-mitii glia.^' " începutul experienţei lui Lmv. succesiunea protestantă în Anglia. Moartea pastorului Pierre Juricu (1637-1713). l. 27 iulie. 1712. . Da-vid Hume. 3714-17S5.1_l7(i5. Tratatele cie pace de la Utrecht. Bula Unigenifiis. iO decembrie.1710. „Pragmatica sancţiune" a lui Caroi al Vl-lea. Tripla Alianţă (11 ianuarie) grupează în-tr-o ligă a statu-(wo-ului Franţa Şi puterile maritime. i^' j J'rual Corîp. ciair Hault. EUROPA ŞI RESTUL LUMII Campania engleză a mărilor sudului. Dizidenţilor. F" râncezi i înviriaători la Denain. Lesage: Turcaret. 1713. Marlboroujîh Aci împotriva în dizgraţie. făuritor Redeşteptai''1 • ţările lufniz'6' 1711-1778. 14 octombrie. \Vat-teau: l'Embarque-ment pom. acţie aristocratică în Franţa.

Moartea lui ) ui>ois şi a Reeniului. înfiinţarea oraşului New-Or-leans. la Sa n kt Petcrs-Imrg. Eff-ner termină palatul Nymfen-burg (Bavaria). Banca lui Lmv. t'e Ju-vara. Filip al VjirELEClL | lea se supune: j SOCIETĂŢI: t. ARTK — LITERATURĂ l. înfrîn-gerea Spaniei. { | "aşina cu foc a j | i Newcomen se j ncralizeaz.esafţe: Gil Jllas.j tacit'm se nună ! de la Sevilla Ia Cacliz. Criza < sistemului Law. Primul recensă-mînt în Rusin. Febra afacerilor.! Crearea SfintuJtij (. Stirşi tui polysy-nodiei. Apropiere franco-spajiiolă.. Pa-lazzo Madama la Teri no. 171ÎÎ. Mănăstirea Alexandru Nevski. 1718-1721.Lr?IK^ : 17:20.'A * -V ^LÂ Ouadrupla alianţă -s.i5nm-UAu ŞTIINŢA (2(j ianuarie). Belvedere. 3S7 1 ISTORIE " _— — f POLITICĂ ECONOMIE . EUROPA ŞI RESTUL LUMII 171-1 —1716. Janiei Ostenite .j .V:u-1 la. Creştere speculativă şi dezordonată în Europa occidentală. 1710—1727. Palatul ducelui d'ivvreux ('actualul Elysee) de Molie t. juri comerciale i i i Paris.i. Compania franceză a Occidentului.-! in j inele engJoio.ilă faţă de hu!a Unigcnitus. Rezistenţă şicnc-r. Criză financiară j simultană în 1 Franţa şi Anglia.'î. ^^ părintt. \ . Apogeul transporturilor de aur spre Lisabona.Roactie jansenişti i iu Franţa.' organizarea nol.Moscova) ii mii cu slujbe j ]>rjma lojă franc-' in Rusia.j sinod (. Rezidenţa la Viena.Microscop bmo-înfiinţarea Corncl„ar (d ă jlldi. j i < nfiinlarea do bi.1?f-. 1717-1783. j j _ ___ . 1721. j 'înză din bumbac j j | i Normandia.— i „Listă de ranguri-. Gravă epidemie 1 de ciumă la liar-silia. D' Alcmbert. partt'a inferioară. J i j -----.. Septembrie.iui f landra ocdden! Oierubin). Danie! Defoe: liobinson Crusoe. 1722 J l( 1. ala). do Tessini. Abolirea iobăgiei Sn Prusia. Regentul restabileşte legătura cu tradiţia domniei lui Ludovic al XlV-lca. Gravă instabili late monetară in Fran ţa. 1719 Război fran-co-spaniol. j -------------------f . Apelurile. 356 Prima inoculare in Anglia: luptă împotriva variolei pînă la succesul lui Jenner la 14 mai 179G. bancă de stal.. j masonică in l. Parlamentul englez interzice fabricarea indianului. Recoltă proastă: criza agricolă (1710 — 1720). i I r U J li gf 111 172. Casa de la Conica.

_ jnteJorDotJim...-S. Ludovic al XV-lea cu Măria Leizczynska. . 1'2'i. D' 1 ™liacli. Paris. Academia din ::heta controloAbruj cure si j BiMia OsiorvaJ" | Sankt Petcr"' ii genera) al \ revenirea Fin (prima edilii1' .-S.Patimile după loan. 10 ianuarie 1 An . 1726. Mn iilor (1-Vn»1-^ ^^_ 35» A H TE -LITEiîATURĂ EUROPA ŞI RESTUL LUMII Palatul episcopal din WiirtzChinezii in Lhas-sa.'U august. Bacii: Clavecinul bine temperat (primul vo-lum)..' . ulie.'ires persane*. ! nfifi3putere a lui FiIn 17'(7)t I724_jso. J. Perrnoser: Apo-tlh'o-te du prince ~~ ~-^ ISTORIE ECONOMIE RELÎGn--1 POLITICĂ SOCIETATE VIAŢA SPIRITUALA 1725.viil- . tul „du cinquanCăsătoria regelui tieine".i 1 d! a li i. ^ci']a^'. Tensiune 5 iunie. L^-"89. î inlarea Bursei j î fi J al V-lea.' lud cerşetoria. Parlamenta! englez interzice comerţul intre co-loniije din A-mericii şi Canada : începe să se contureze viitorul Pact coioni-al J. j/npo!riva Pr<1. adept. Bach. Stabilizare monetară efectuată de ducele de Bourbon in Franţa.f ^nuel K.|. 72 J_l«»3. Englezii pătrund în Honduras. începiiUil man!fe^îăr'lo'" cor. Impozi.. bur. al pietis-inului german. Hotârire 14 mai. j din 18 i pri \ Klopstoek'.— -_ franco-spaniola. t . J' •«. 1727 Moartea lui Frânta (16631737). Fleury prim ministru. \ Rjmeau: Trăite \ de i'liarmonie. ÎUonlesquieu: Ies Ln.

172!!. (._ meni al X-k-. 1729. Orry controlor genera t ni nuanţelor.sioniţlHor Qin Mcdard : o formă mistică de jansenism. Zăcăminte de diamante "m Brazilia. Tur-got.Ă 1730—1710. cn-_ (ic. Tulburări "m Para sţua v. Vol-taire in Anglia. 1730. ISTORIE rTONOMItt ----. . .Prima călătorie a lui Behring.r)-1768) se stabileşte )ă •Miinchen. . . Les-sina..1734: Fci-J°o : î>«/n.-S. Bacii: Patimile după Matei.1726— '1729. vin t general al activi taţilor ţi al preţurilor in Franţa. Kffntr decorează Irteiudcn-ţa din jVliinclien. Fra-ncnkirchC la Drc'scla de B. 1730.1778.] (. Tratatul de la Sevilla (9 noiembrie) _^ 360 AI-A^TĂ 1727-1781. 1728. î 728. Albcrto ("hiirri-gticnt conducător (ic lucrări la catedrala din Sa!a manca. .1.... Franţois Cuvil-lics <lC)9.1735-. George al II-lea rege al Angliei. . Incendiu! ciin Copen lut ga. 361 ABTK —• LiTKUATURĂ KUROPA ŞI UKSTUL LUMII 1726-1729. Mcare George I. Opera din Bayrcuth tic Ciiuscppe şi Carlo Bibiena. 172(5-1738.T. Swrft: fiălătorii-le.• -----POLITICĂ 1730. 1729-1781. Reconciliere franco-spaniola.mică în Franţa. Yv'alpole la putere. VIATĂ SFIHITUAl.. A. sr.î('Iir. ini fiufliper. SOClKTA'iK Vasta ancheta econo. V i va l di: Anotimpurile.745.

Antonio 1734 1735 1736. Război u I austro-turc. 1737 1738 17 no ic m brio. dublă Pr î„ do. VIAŢA INTELECTUALA -ŞTIINŢA AHT}-: ~ KUOOPA ŞI HKSTUL Manvaux: Jocul dragostei y i ui /„.17»!).pra cur.-. Fra-j. geome.'on.ir<l. I>OU. exemplare semnate ale registrelor parohiale (Kran(:>> muncitoreşti în Anglia de .lmul iiigriidirii tcrenurilo.r (enclosures) se acccntuea/ă în Anglia.1740 şi phină la începutul secolului al XIXKi. Cavcn'. Abraham Darby: debuturi Urni de aie fontei cti cocs 9 aprilie. «alltlce.32-. ini-po/ituj „dii dixi-eme" In Franţa. 1731 1732 închiderea cimitirului SaintJledard.Clairaut: Cer-si. Be-aiimarehais 1732-^1806. Serviciu militnr obligatoriii in Prusia. . 1732^-1809. Transformarea profundă a şalelor engleze : una din condiţiile prcalalabile ale dezvoltării generale şi continue. bcl°>A. Umplură.1730.

to d iste.. Războiul ruso-suedcz. şeful „Camisarzi-ior".. Converli-rca lui Wt'slev.Jiivara «. La-grange. implică în războiul german. . Vollairc: Malioincd. Al doilea pact de familie. Jlesmer. La Granja (Spania) Crearea vicc-re-gatuhii Noii Gra-nade. Tratatele de la Belgrad.-. '. Contele d'Argenson la Ministerul cic Război.7J4-1739. Epoca de aur a academici din Berlin cu Mauper-tuis. 1740—1758. Căderea o-rasului Praga. .1''1 c!e Dacian.UiMU 17311-1740. 24 mai. t. Yorksliirc. Be-nedict al XlV-lea. "•*2-17:». legătura protestantism liberal . 1740-178G. 1711. 1710. VIAT/V Punct de plecare al renaşterii nu.l. Atac englez asupra ('. Mahraţii ameninţă Pondichery şi Mă d ras. Franţa se.>cs. 1741-1712. 1741 — 1828. Du-plcix în India..Sud. „Suveica '7. Opera (Sin lîerliii de KnoÎK'lsdoiT. Ruptură franco-engleză. „Şcolile pioase" îa Polonia. yalante. Charles de IJrosscs: Lettrcs sur l'I talie.'i Atatfrid^p. ti mă mare cri/ă ciclică a economiei francew. 364 Du I'ay (1098-1739) descopei-ă cele două feluri de electricitate. Fr. 1711 — 174:!. 1733—1815.. Moare Flcu-ry. -V Bacii: Ora-•S''. . l"» reeoiistrueiia Dalaiului impcISTORIE POLITICĂ ECONOMI!} SOCIETATU 1739. cu mortalitate gfltiera la crescută.. 1710-1760. înfiinţarea portului Karikal (India). Lambcrt. f'Alcmbert: Tra-lat d" dinamică ele plecare ?! m«canicii raţionale 34? ISTORIE POLITICA ..artaginii • (lin India.. si UICSTUL I. Alsacia este ameninţată. Moare Jean Cavalier (1681-1710).1 îl e rire care reglc-nieii'tează coVvoa-'iii rcgafă.franc-ma-soneric.. Succesul amiralului Auson jn oceanul Pacific. deschisă. Moartea lui Jean-Theppliile Desa-guliers (1083-1742). Succesiunea Austriei este. Asediul Belgradului de către turci. Revoltă în I'eru (Santos Ata-hualpa). (londamnarca definitivă a riturilor chineze.. Tulburări iu.. Frederic al ll-lca invadează Sileziu. 1742. 1743-1757.U1-.. Euler. C (:°")xrin.. AmaJieiibur ria). 17i3. Pri mă conferinţă generală tnetodislă. Războiul anglo-spaniol.e tic Ticpoio la '-olleojjc itin Ber gaino. 1710-1741. Bula Ex gno singulari. riou-don.

17(7 — 1755. 1747-1818.KCOX'O. MachanJt d'Arnou-viile eon l rolo r general al Fijian[c-îor. y I. Tratatul de la Aix-la-Chapclle Generalizarea ini-jpoxitiilui „ties X'ingtieiiics" in Franţa.strucţiei palatuscopice.acla. Vastă anchetă c-cononiică a lui Or-ry în Franţa. Boiidier: Răpirea Europei. înfiinţarea universităţii din Prinecton. i Condillac: Essai sur {'origine des connaissanccs humaines.V7 -^ T\''j I'jl'1 ^ I L.-S. ia Theoric Descoperirea ruinelor oraşului Pompei. VI AŢA Sl'IHlTUAr 1747. j Revoltă în \enc7. 17'tS. 1740-1750. Montesquieu: l'Esprit des Lois. Primele cerpctiJiaupt concetări ale lui struieşte castelul Benjamin Frank.MIK S'OCIKTATK 1714. lin (1706-1790). lui regal din AnOctombrie 1745 vcrs. Descoperirea buteliei de Leyda (ic către. Canale tto la Londra. (Cucerirea o-raşuîui Bcrgen-op-Zoom de către jfrance/i. 17-15. Hopge. '28 octombrie. Marchizul cl'Ar-Scnson Ja Afacerile Hxtcrne. Bacii: Aria fugii. J. 17'1-f — 1747. von Kleist şi PieţeiVan Musscheuiroek. Eşecul i a co biţilor. Nolicias . tîoya. ^—— B_uffon (1707— J/S8). Alon. _ ianuarie 1740. J74G-1S2S. 174G. '28 octombrie. înfiinţarea Şcolii iie mine la Paris <!e călre 'J'rudainc. Cucerirea oraşului Bruxelles de către france zi.~ ARTP: KUROPA SI Al '^ — LrilîRATURĂ RliS'l UL LUMII ST/lNŢĂ punct de plecare 1 'i gal le: Mercur a] jiărţii lui Cassini fCectlham: noi începerea conEnglezii ocupă insula Cap-Breton.Sans-Soilci . Ameninţare încnbită asupra Angliei. descoperiri micro. 21 februarie.

1 .• ~~VI / VR'l'F.— . Prinde semne ale cotiturii maltliusienc în satele franceze. Apu.__^_ delii.' ____ .-----. ____— --------.aOi(|Ce' ^^"369 17-19— 1832. Politica de cucerire a lui Duplcix în india. — I :LIGIEjMTi^1'^11^ i „ITEtlATURĂ 1 AŢĂ i \I. Goctlie. S. PrePi area sta fetei de v ttrc argintul din e.'Urc naturc'lle île l* 'n>f' pi 1826. Carvle Spedding une la punct sternul de aenire în mine. 'J ?i I i ^ Rl X)NOM1K v I (CIETATK SP adere masivă a 17 oducţici de aur ge i Brazilia.1750-1777. activităţilor si •e (urilor. 50-17GO.---. lexic.npla lui Maclwilt împotriva pn.------.c din Anie-ca. i 750-1700. I. __ ^_ ______ __ — — .VJ'A. Raclziwill la — i Nicswie/ de Pe-----. Tnlnirări înl-ranta.._.oloniilor igle/. i J:' ui renaşterii ^ otestantc iu '" :stul C. secretos de Jorge Juan şi Antonio de Ulloa. 1750_1755.------.1. ] 750-1760.„T. Pala-lul trescllcsarts. ^-" scoiirs sur leş Bacii.A'X IRITUALĂ ST1INVV ____ ---------------------_____ ------_ _________ _ j Rousseau: Moartea lui . i j • • 1 r _i |i l' h CLIROPA SI VESTUL LUMII Tibetul se revoltă împotriva Chinei. Avmt aciicral în Europa. • i i l Vastă cercetare D'Alernbert: Dis- . Se Pombal ministru P' al regelui Joao I J1 în Portugalia. ----.1 âlcgiaţilor. — __ — • -----.— ----ISTOTUK K( POLITICA sv1750.

1752. Explozia demografică din secolul al XVIIIiea.. de Ligori: Thcologie nnuc^. \ Rcoumui".~ -------.John Clinic. l'Encyclopcdic. 1752-1833. Cochin Şi des eorps oryani-ses.şului Lisabona. în Anglia. 'iaja l>udovic a] XV-lea (Concorle) de Angeac(jiies Gabriel. coardo de Hajxin. -----. ^ ____ " 371 înfiinţarea la Madrid a academici regale Sân Fcrnando. POLITICĂ 1753. 1751-1772. _ ____ — — ---------. Euler: Instilutio-nes calcuti diffePrimul quartet de rentialis..-.-. la I)iAfacerea „Wlcf--. 1755—1760/1775 -1780. \\ \\ \\ \ i .1751 . Kxil al parlamentului francez.TUA. LcSeudre . Interzicerea aulodafcurilor in ştiinţifică: La Caille. 1 Portugalia. Maupertuis: Essai sur la formalion Ch. al parlamentului („grandc Reniontrance"). f/rccqucx.— ----------.--------- _ -------. 1752 — 1757. Puternic protest. EUROPA si j RESTUL LUMII l 1755—1783.— --------- --. Reconstrucţia ora. . Biblioteca gotică din Stra'wberry Hill (k. Jîecucil d'antiquites egyplicnncs. Biserica (Churrigueresca) Santa Trinidad la Ciuda d de Mexieo. UHul Academiei din Viena de Jean-Nicolas Jadot. Poarta Potsdani ia Berlin şi pa.• — • -------• Edict care suspendă aplicarea impozitului „du vin gti fcmc" asupra clerului.------. prima afirmare Bellicard: Obfilosofică a unui transfor-mism servations sur lrs integral. -N.----------.r. cnars preliminairc d l'Encijclopcdic.' 370 ISTOKIF. RELIGII.A ^A --------.. Lalancle. romaincs el f/auloiscs da comt de Caylns__ ------------." Jean-Albert BongeKlGST-l'''1)' lauri tor al pietismul ui german.• ---.^ VIATA VIATĂ INTELECTUSPIH. Piaţa Stanislas la Naucy. 175i ECONOM IK SOCIETĂŢI-: J 755 Privilegiaţii invingători împoUiva tentativei de reformă profundă a hii Machault. Pri mă 1 condamnare a 1 Enciclopedici. -----.__ ARTK — LITKRATURĂ A. Condillac: '/'raite sur Ies anliqmtcs de la sensatioiis.----•j'to l\aum' t^cancclar in Austria. jesiion des oifor ele conteste \ se<m. ctc. Machault părăseşte Controlul Finanţelor pentru departamentul Marinei. vil/e d'^JIerculanum. ctrusqiics.• ---.• 1777.

Gabriel.... America în comerţul complexului Se-villa-Cadiz . Dizgraţia miniştrilor reformatori d 'Argenson şi Machault. . 20 ' — Producţia de indiană . Instrumente astronomice .1756... . . W. Principalele exporturi din America apre Europa . ^ — Disparităţilo regionale . 120 — Elemente endogene. 75 31.. 8(5 34. Ope. j 1757... . . • .. • • 40 — Condiţia ţăranilor . no — A observa şi a măsura . . 73 30. 95 — Miracolul anilor 1620. 109 35. europene din A-J. ...•'••• 27 CAPITOLITL X: SOCIETATEA.'î'fot: Letlrc a inenlal VlH-Ifa' Alei>tbert.ji de preţuri mediteraneene .AROC SAU CLASIC..... .... v«Uaire: Essai sttr Ies mociirs.. 49 — Burghezie si mobilitate socială .. f'i9 III.... de Newton de către marchiza du Châte!et. . . 32 — Domeiiiul senioral .. . . fesiune".rf. . .. • 94 374 CAPITOLUL XII: MAREA REVOLUŢIE (1620— 16. 145 . . . . 28. . Răsturnarea Un nou impozit alianţelor. .lîurke: Aşe:tirilc <iin Versailles A. .. Moneda . ... Atentatul lui Damiens. HANGUPJ ŞI CLASE SOCIALE . ... — Sectorul industrial ... 124 — De la universul închis la universul infinit 12!i CAPITOLUL XIII: P.. Indici de preţuri din nard . . . ^' „biielelor (ie cui. Extremul Orient în comerţul ManiUei 72 29. 17 — Către marea mutaţie. 1 373 CUPRINS CAPITOLUL IX: SECTORUL SECUNDAR : . 7(> 32... . 8 — Industria textilă . .. Condiţiile _ prealabile ale „demarajului" economici engleze sint realizate progresiv.. ---.. . Mercur/alele din 1'ari.crării Principia Mo/... 99 — Multiplicatorii simţurilor . . . meri ca. — -1780. . Războiul „vingticmc" in de Şapte Ani... r 1758-170'J.. 124 — Noul instrument matematic . 5iS CAPITOLUL XI: CONJUNCTURA . . Sfirsilul disputei Traducerea lu750. -1791..art. . 14 — Metalurgia .— ----------l •J 7— 1770. ... . 31 — Principii de clasificare . ...g şi din Kcaiivais 80 33.72 .. 69 — O primă schiţă de conjuclură mondială 69 .. Marii indici de activitate comercială . .'iO—1680—1690) (1620—1630—1C80—1690) . '. Indici de preţuri în Olanda . — Legea dinamicii vechi. .. Franţa......». BAROC Şl CLASIC. '•• 25 — Negoţul. . . . AVENTURA SPIRITULUI 93 Marile etape cronologice . . 98 — Contextul exogen. 1758 1750 17fiO''î77n .. 6 . .. . .... .

.. .. liil -— Zonele europene baroc:. 201 37. .......... .. 240 — Criza de conştiinţă. 160 CAPITOLUL XIV: REVOLUŢIA RELIGIOASA 169 — Pentru n problematica în istoria religioasă 169 •—• Istoria unică a lliserieii — Europa protestantă... 227 CAPITOLUL XV: CRIZA PE CONŞTIINŢA.... — Concluzie . l }ii — Arta Contrareformei. 242 — Revocarea Edictului clin Nantcs şi progresele indiferenţei faţa de religie — Noul raţionalism.. . I'cliriiUt' în Europa in jurul lui 1760 202 — Lumea creştină orientala .. ... . ...>2 — Cotitura clasică ..175 .. ... — Miturile ele substituire: natură şi fericire — Redeşteptare şi muzici . 18:> — Predestinare şi reprobare pozitivă .. .. .. . TABELE CRONOLOGICE..... PRELUDIUL EPOCII LUMINILOR .. lit-'iiyiik' in Europa în jurul lui 1620 199 — Europa catolica.... 194 — Minorităţile evreieşti..... 198 •ifi. 186 — Antitrinitarianismul ..... .....— Tensiunea tragica . l ....

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful