Electrocardiograma

29

ELECTROCARDIOGRAMA
Dr. Dobreanu Dan

Electrocardiograma reprezintă înregistrarea grafică a variaţiilor de potenţial electric, care iau naştere la suprafaţa corpului, datorită activităţii cardiace.

GENEZA ELECTROCARDIOGRAMEI
La nivelul ţesutului miocardic, excitaţia este iniţiată într-un punct şi se propagă cu rapiditate de la o celulă la alta. Limita dintre porţiunea activată (devenită electronegativă) şi cea neactivată (rămasă electropozitivă), are în spaţiu forma unei suprafeţe, constituind suprafaţa limitantă. Aceasta se deplasează prin inimă în sensul undei de excitaţie, mărimea şi orientarea ei fiind într-o permanentă schimbare. De-o parte şi de alta a suprafeţei limitante, există un câmp electric pozitiv şi unul negativ, luând deci naştere un dipol. El poate fi reprezentat printr-un vector, orientat dinspre zona electronegativă înspre zona electropozitivă şi având o mărime determinată de diferenţa de potenţial între cei doi poli ai dipolului. Există vectori cardiaci care corespund dipolului unei fibre miocardice, numiţi vectori elementari; vectorii instantanei reprezintă grafic situaţia sumării unor vectori elementari într-un anumit moment, în cursul activităţii cardiace. Toţi aceşti vectori, se supun legilor matematice putând fi sumaţi, deplasaţi şi măsuraţi, prin proiecţiile lor ortogonale pe anumite axe, numite derivaţii sau conduceri. Dacă se imaginează că în fiecare moment al activităţii cardiace, există un alt vector instantaneu, cu o altă orientare în spaţiu şi cu o altă mărime, ei pot fi aduşi printr-o translaţie într-un punct comun, în care în mod convenţional îşi au originea toţi vectorii cardiaci, numit centrul electric al inimii (0). În această situaţie, în timpul unui ciclu cardiac, vârfurile vectorilor instantanei se deplasează pe o curbă închisă, în formă de evantai, care începe şi se termină în punctul 0, numită vectocardiogramă (VCG). Proiecţia desfăşurată a acestei curbe în funcţie de timp, pe o dreaptă din corpul omenesc, corespunzătoare unei derivaţii, reprezintă electrocardiograma (ECG) înregistrată în acea derivaţie.

Figura nr. 21. În timpul activării ventriculare, vectorii instantanei translataţi în centrul electric al inimii descriu o buclă care constituie VCG. Proiecţia desfăşurată în funcţie de timp a acesteia pe o axă reprezintă ECG.

VL şi VF potenţialele punctelor respective.verde Un al patrulea electrod va fi plasat pe membrul inferior drept. 22): D1  VL  VR D 2  VF  VR D3  VF  VL Figura nr. Pe acest ax se face proiecţia vectorilor cardiaci. derivaţiile unipolare ale membrelor şi derivaţiile toracice. Utilizează 3 puncte de plasare a electrozilor activi: – membrul superior drept (R = right) . Grafic. ► Notând cu VR. .roşu – membrul superior stâng (L = left) . proiecţiile orientate în sensul axului se înregistrează pozitive. în modul următor (vezi şi Figura nr. 22. acesta fiind un electrod de pământare (negru). Un anumit raport între punctele de plasare a electrozilor defineşte o derivaţie. este necesară standardizarea unor derivaţii grupate în sisteme de derivaţii. iar cele orientate în sens invers se înregistrează negative. Derivaţiile standard (DS). a creat primul electrocardiograf cu utilizare medicală practică în 1903 şi a primit premiul Nobel pentru activitatea sa (inclusiv standardizarea metodei de înregistrare) în 1924. Willem Einthoven. Einthoven.30 Lucrări practice de fiziologie DERIVAŢIILE ELECTROCARDIOGRAFICE Electrozii pentru culegerea potenţialelor generate de activitatea inimii sunt plasaţi în diverse puncte pe suprafaţa corpului. standardizate de W. căruia i se atribuie convenţional un sens.galben – membrul inferior stâng (F = foot) . Sunt derivaţii bipolare ale membrelor. fiecărei derivaţii îi corespunde un ax. derivaţiile standard măsoară diferenţele de potenţial care iau naştere între câte două din aceste puncte. Derivaţiile ECG standard şi locurile de aplicare a electrozilor pentru obţinerea lor. medic şi fiziolog olandez. Deoarece corpul omenesc este un mediu conductor neomogen. În practică se folosesc în mod curent 3 sisteme de derivaţii: derivaţiile standard. care explorează activitatea inimii în planul frontal.

30). considerat indiferent. Sunt derivaţii unipolare.spaţiul intercostal IV. unul din electrozi. ► Din teoremele lui Kirchhoff se poate deduce legea fundamentală a DUM: VR  VL  VF  0 DUM sunt perpendiculare pe cele ale DS. V1 . parasternal stâng . L şi F). Electrodul explorator se plasează în anumite puncte convenţionale de pe peretele toracic anterior. cu zonele pozitive şi negative. înregistrează tot timpul un potenţial electric nul. ca sursă electromotoare este plasată în centrul acestui triunghi (Figura nr. ► Aplicând circuitul electric astfel format teorema a doua a lui Kirchhoff se poate demonstra legea fundamentală a DS: D2  D1  D3 Derivaţiile unipolare ale membrelor (DUM) au electrozii plasaţi în aceleaşi poziţii ca pentru obţinerea DS (R. În acest mod. inima. Derivaţiile toracice (DT). numit bornă centrală terminală (BCT) electrozii de la cele trei membre. ► Electrodul indiferent se obţine prin metoda propusă de Wilson. R. 24). Figura nr. scurtcircuitând întrun singur punct. trecând prin punctele de plasare ale electrozilor exploratori. numite şi derivaţii precordiale. notate de la V1 la V6 (Figura nr. numit triunghiul lui Einthoven. permiţând analiza vectorului electric în planul frontal într-un sistem hexaaxial (Figura nr. diferite de electrodul explorator. Triunghiul lui Einthoven şi cele trei DS ca laturi ale acestui triunghi. parasternal drept V2 .Electrocardiograma 31 ► În reprezentare grafică. Indicele a (de la augmented = amplificat) se adaugă.spaţiul intercostal IV. unind într-un punct electrozii celor două membre. axele electrice ale celor trei DS sunt reprezentate de cele trei laturi ale unui triunghi echilateral. deoarece printr-un artificiu. în triunghiul lui Einthoven se mai introduce un sistem de trei axe. aparatul măsoară astfel potenţialul cules de celălalt electrod (electrodul explorator). 23). ► Electrodul indiferent se obţine prin metoda propusă de Goldberger. Derivaţiile obţinute se notează aVR. 25). L şi F. explorează activitatea inimii într-un plan orizontal fiind derivaţii unipolare. deoarece potenţialele obţinute prin această metodă sunt mult mai mici decât cele obţinute prin alte tehnici şi trebuie amplificate suplimentar. aVL şi aVF (Figura nr. 23.

intracardiace.spaţiul intercostal V. derivaţiile Frank. pe linia axilară mijlocie Figura nr.spaţiul intercostal V. pe linia medioclaviculară V5 . 25. oprindu-se pe faţa anterioară a toracelui. . aVF). Modul de realizare al derivaţiilor unipolare ale membrelor prin metoda Goldberger (aVR. BCT Figura nr.spaţiul intercostal V. pe linia axilară anterioară V6 . Modul de realizare al derivaţiilor toracice unipolare şi locul de plasare al electrozilor exploratori pe faţa anterioară a toracelui. care definesc 12 ECG. ► Axul DT porneşte din centrul electric al inimii. este necesară uneori folosirea şi a altora. cum ar fi cele esofagiene. 24.32 Lucrări practice de fiziologie V3 . aVL. În afara acestor derivaţii. 26). etc.la mijlocul distanţei dintre V2 şi V4 V4 . sub electrodul explorator (Figura nr.

► sistemul de afişare a semnalului. cablurile de conectare la pacient şi un bloc de intrare care conţine rezistenţele necesare pentru construcţia diverselor derivaţii unipolare. ► se înregistrează curba de etalonare a voltajului. într-o cameră cu temperatură de confort (18-22°C). umezit cu ser fiziologic. Tehnica de înregistrare este următoarea: ► pacientul este aşezat în decubit dorsal. ► se fixează electrozii stabil. în funcţie de tipul aparatului. Culorile cablurilor pentru electrozii membrelor sunt standardizate astfel: galben pentru mâna stângă roşu pentru mâna dreaptă verde pentru piciorul stâng negru pentru piciorul drept ► sistemul de amplificare a semnalului. pentru a evita contracţiile musculare anormale. Reprezentarea grafică în planul orizontal a axului electric al celor 6 derivaţii toracice.înregistrarea activităţii electrice a muşchilor scheletici). cuprinzând electrozii. De pe această curbă se apreciază amortizarea aparatului (Figura nr. Înregistrarea se poate face pe unul sau mai multe canale simultan. Electrozii sunt plăcuţe metalice. . 26. relaxat. În mod uzual 1 mV = 10 mm. învelite într-un material textil. care parazitează traseul cu EMG (electromiografie . fiind format din următoarele componente: ► sistemul de preluare a semnalului. 27). pe hârtie milimetrică sau pe osciloscop. ÎNREGISTRAREA ELECTROCARDIOGRAMEI Electrocardiograful este aparatul folosit pentru înregistrare. în punctele menţionate.Electrocardiograma 33 Figura nr. cu o bandă elastică (sau se plasează electrozi autoadezivi de unică folosinţă).

Supra-amortizare. După originea lor acestea pot fi atriale (cu altă origine decât NS). ritmurile diferite de cel sinusal. – distanţa dintre undele P se menţine constantă. semnificând conducerea de sus în jos a excitaţiei în atrii. ► Criteriile de recunoaştere a ritmului sinusal sunt următoarele: – unda P prezentă în faţa fiecărui complex QRS. iar dacă se modifică de la un ciclu cardiac la altul. 27.34 Lucrări practice de fiziologie ► se înregistrează electrocardiograma pe rând în fiecare derivaţie. atunci când pe un ritm regulat se suprapun bătăi suplimentare (de exemplu extrasistole atriale sau ventriculare) sau absolută (de exemplu fibrilaţie atrială sau ventriculară). A. sunt acceptate totuşi mici diferenţe între aceste distanţe. C. ritmul este considerat neregulat. Atunci când viteza de derulare a hârtiei este de 25 mm/s. legate de fazele mişcărilor respiratorii (aritmie respiratorie) – undele P sunt pozitive în D2 şi aVF. de unde impulsul se propagă prin atrii de sus în jos. ► Patologic. Corect. se amplifică în mod artificial undele mai mari şi se creează mici unde inexistente în realitate C. B. se aplică formula: . INTERPRETAREA ELECTROCARDIOGRAMEI Interpretarea unui traseu 12 ECG cuprinde două aspecte: cel al analizei ritmului cardiac şi cel al analizei morfologiei traseului. A.04 sec). Dacă distanţa se menţine constantă. se includ în categoria aritmiilor. Regularitatea ritmului cardiac se apreciază pe baza distanţei dintre undele R succesive. se micşorează undele şi se şterg undele mici. Frecvenţa cardiacă . joncţionale sau ventriculare. ritmul este regulat. Viteza de derulare a hârtiei este în mod obişnuit de 25 mm/s (deci 1 mm = 0. Figura nr. Aspectul curbei de etalonare a amplificării electrocardiografului. Din acest punct de vedere este necesar să se precizeze trei elemente: Originea ritmului cardiac este în mod normal în nodul sinusal (NS). apoi prin nodul atrioventricular (NAV) şi fasciculul His la ventriculi.este dată de numărul revoluţiilor cardiace dintr-un minut. Supra-amplificare. ANALIZA RITMULUI CARDIAC Se referă la analiza caracteristicilor frecvenţei şi modificărilor ritmului bătăilor cardiace. B. Neregularitatea ritmului cardiac poate fi periodică. – morfologia undei P se menţine constantă pentru toate revoluţiile cardiace din aceeaşi derivaţie.

iar cele mai crescute tahicardia. ş. START 300 150 100 75 60 50 Figura nr. Metoda de apreciere rapidă a frecvenţei cardiace. ► Aprecierea rapidă a frecvenţei.Electrocardiograma 35 Fc  unde: Fc IRR = = 1500 I RR (mm) frecvenţa cardiacă (bătăi pe minut) distanţa între două unde R succesive exprimată în mm. dacă ea cade pe a doua linie groasă. ► În caz de ritm cardiac neregulat. ► Normal: 60-80/min. considerate în mod izolat.a.d. 29. . segmente şi intervale (Figura nr. Din acest punct de vedere. 28. Figura nr. este necesar să se calculeze frecvenţa medie pe o porţiune mai lungă de traseu. frecvenţa este de 300/min. cuprinzând mai multe revoluţii cardiace succesive. se poate face folosind rigle speciale de calcul sau conform metodei prezentate în Figura nr. pe traseul ECG se disting unde. 29). Elementele morfologice ale unei electrocardiograme. ANALIZA MORFOLOGICĂ Urmăreşte descrierea caracteristicilor elementelor corespunzătoare unei revoluţii cardiace. Valorile mai scăzute definesc bradicardia. Se caută o undă R situată în dreptul unei asemenea linii şi se urmăreşte unde apare următoarea undă R.m. este de 150/min. dacă următoarea undă R cade pe prima linie groasă. Hârtia milimetrică a ECG are la distanţe de 5 mm o linii mai groase. 28. La o viteză de derulare a hârtiei de 25 mm/s.

Intervalele care se analizează pe traseul ECG sunt intervalul PQ. dacă segmentul este decalat faţă de linia izoelectrică.30 mV (2. unda T şi unda U. segmentul PQ şi segmentul TP. Sensul orar este considerat pozitiv. . 31). intervalul QT şi intervalul RR. 30. UNDA P ► Reprezintă depolarizarea atriilor.-180° defineşte deviaţia extremă (DE) sau anti-apicală. Axul cuprins între +90 .25-0. Acestora li se descriu durata şi poziţia faţă de linia izoelectrică. reprezentând unghiul vectorului mediu corespunzător undei respective în planul frontal (Figura nr.sau supradenivelare).08-0.36 Lucrări practice de fiziologie ► Undele (deflexiunile) sunt abateri ale liniei traseului de la linia izoelectrică. amplitudinea (în mm) şi forma decalării. Undele care se analizează pe traseul ECG sunt unda P. Axele DS şi DUM în planul frontal al triunghiului lui Einthoven.-90° de-fineşte deviaţia axială stângă (DAS). iniţiată în atriul drept (AD) la nivelul NS şi propagată apoi în atrii de sus în jos şi de la dreapta spre stânga (Figura nr. Acestora li se descrie: durata (în secunde). ► Segmentele sunt porţiuni de traseu cuprinse între două unde. ► Intervalele definesc durata de timp între două repere de pe traseu (începutul sau sfârşitul unor unde).5-3 mm) în derivaţia unde unda P se înscrie cea mai amplă (de obicei în D2). se precizează sensul (sub. forma.+180° defineşte deviaţia axială dreaptă (DAD). complexul QRS. neregularităţi). în funcţie de care se apreciază orientarea vectorială a undelor. ► Durata este în mod normal de 0. axul cuprins între 0 . amplitudinea (în mV sau mm).10 sec. adică particularităţile care nu se pot exprima cifric (îngroşări. 30). iar axul cuprins între -90 . -90 -120 DE -150 aVR -60 DAS -30 aVL 180 D1 0 150 D3 aVF D2 30 DAD 120 90 60 normal Figura nr. ► Amplitudinea nu depăşeşte în mod normal 0. orientarea vectorială. Segmentele care se analizează pe traseul ECG sunt segmentul ST.

unda P se poate înscrie în mod normal bifazică. neregulate. Figura nr. vectorul de activare al AD este însă mai vertical şi orientat puţin înainte. Concomitent. mici. 32. mici. Unde P înalte şi ascuţite apar în supraîncărcările atriale drepte ("P pulmonar"). Unde P cu durată crescută şi net bifide. înscriindu-se pe traseu cu o linie ceva mai groasă (undă lentă).5 mm. Uneori poate fi discret bifidă. În mod normal aceasta nu trebuie să depăşească 0. Concomitent. "în dinţi de fierăstrău". 31. apar în supraîncărcările atriale stângi ("P mitral"). este crescută în situaţiile în care există o supraîncărcare atrială stângă. dar practic se consideră normală dacă unda P se înscrie pozitivă în DII. Produsul dintre durata şi amplitudinea componentei terminale negative a undei P în derivaţia V1 poartă numele de forţă terminală negativă a undei P în derivaţia V1. Reprezentarea vectorilor de depolarizare atrială.4 UA (Unităţi Ashman). negativă. al cărei electrod explorator este plasat în dreptul atriilor. Amplitudinea oricărei din cele două faze nu depăşeşte în mod normal 1. forţa terminală negativă a undei P în derivaţia V1 este crescută. regulate. ► Forma este în mod normal rotunjită. faza iniţială. pozitivă. . în fibrilaţia atrială sau de unde F. orientaţi de sus în jos şi de la dreapta la stânga. ► Patologic: Unda P poate fi înlocuită de unde f.+60°. în timp ce vectorul de activare al AS este mai orizontal şi orientat puţin înapoi. a doua parte. a undei P în derivaţia V1 este mai amplă. ca expresie a asincronismului de depolarizare a celor două atrii. În derivaţia V1. prima parte pozitivă reprezentând depolarizarea AD.Electrocardiograma 37 ► Orientarea vectorială este între +30 . în flutterul atrial. Se poate determina în acelaşi mod ca şi pentru complexul QRS. V1 P FtP V1 QRS Figura nr. reprezentând depolarizarea AS. aVF şi negativă în aVR.

COMPLEXUL QRS ► Reprezintă depolarizarea ventriculară. . fiind normală sub 0. Intervalul PQ cu durata peste 0. ► Durata este în mod normal cuprinsă între 0. fiind corelată cu masa de miocard ventricular aflată în dreptul electrodului explorator.12 sec. ► Amplitudinea se consideră normală dacă în DS şi DUM este cuprinsă între 0.07 sec). care începe cu porţiunea stângă a septului interventricular şi apoi se propagă în ventriculi de la vârfuri spre baze şi de la endocard spre epicard (Figura nr.6 mV (5-16 mm).21 sec. Pentru a cuantifica amplitudinea complexului QRS în DT s-au introdus o serie de indici. ► Patologic: Intervalul PQ cu durata sub 0. În DT amplitudinea complexului QRS este mult mai mare. în care impulsul electric trece de la atrii la ventriculi pe căi care ocolesc NAV.5 şi 1.21 sec se întâlneşte în blocurile atrioventriculare.12 sec se întâlneşte în sindroamele de pre-excitaţie ventriculară.0 mm Q R S Figura nr. 33. 33) ► Durata se măsoară la nivelul liniei izoelectrice. poziţia sa fiind izoelectrică.38 Lucrări practice de fiziologie SEGMENTUL PQ ► Reprezintă întârzierea stimulului electric la nivelul joncţiunii atrioventriculare. INTERVALUL PQ ► Reprezintă timpul necesar conducerii impulsului electric de la NS la ventriculi.12 sec (în medie 0. Variază fiziologic în funcţie de vârstă (mai scăzută la tineri) şi frecvenţa cardiacă (scade în tahicardie). dintre care cel mai răspândit este indicele Sokolov-Lyon: pentru VD: RV1 + SV5  10.5 mm pentru VS: SV1 + RV5  35. ► Durata normală este cuprinsă între 0.12-0.02-0. Secvenţa de activare normală a ventriculilor şi geneza complexului QRS.

Aprecierea aproximativă a AQRS. valorile se reprezintă vectorial pe axele derivaţiilor respective. axul este în sensul pozitiv al acesteia. axul este în sensul negativ. ca suma algebrică a amplitudinii undelor pozitive şi negative. D1 aVL D2 aVF -90 -120 -60 aVR D2 -30 D3 aVR -150 0 180 D2 aVL aVF D1 +30 +150 +60 +120 D2 aVL aVF D1 +90 D3 aVR aVL aVR D3 D1 aVF D2 Figura nr. 34). Calcularea AQRS prin construcţie grafică în triunghiului lui Einthoven. . AQRS corespunde cu cel al derivaţiei perpendiculare pe cea în care complexul QRS se înscrie cel mai aproape de aspectul echibifazic. 35. dacă QRS este predominant pozitiv. În derivaţia respectivă se urmăreşte modul de înscriere a complexului QRS. Prin vârfurile vectorilor rezultaţi se ridică perpendiculare pe cele două axe. Se determină prin construcţie grafică în sistemul hexa-axial al triunghiului lui Einthoven (Figura nr. +3 -5 -2 +5 D1 +7 -2 D2 Figura nr. punctul lor de intersecţie marchează vârful vectorului mediu corespunzător complexului QRS.Electrocardiograma 39 ► Orientarea vectorială (AQRS) este între +30 şi +60°. Pentru două derivaţii oarecare din planul frontal se măsoară amplitudinea rezultantă a complexului QRS. 34. iar dacă QRS este predominant negativ.

Unda negativă care precede prima undă R poartă numele de undă Q. iar indicele Sokolov-Lyon corespunzător acestuia depăşeşte valorile normale. Se observă unda S amplă în DTD şi unda R amplă din DTS.r.V2) şi Rs în DTS (V5. Această undă QS poate prezenta o crestătură pe panta ascendentă sau descendentă. Undele negative care urmează primei unde pozitive sunt denumite S. Prima undă pozitivă este marcată cu litera R. următoarele unde pozitive sunt denumite R'.V6) V4 V5 V6 V1 V2 V3 Figura nr. 37. Dacă deflexiunea negativă dintre cele două vârfuri R nu depăşeşte linia izoelectrică. Dacă nu se înscrie nici o undă pozitivă.S (Figura nr. ► Patologic. S'.R. 36. numai când aceasta depăşeşte linia izoelectrică este interpretată drept undă R. . reprezentând zona de tranziţie. complexul fiind în totalitate negativ. nu se consideră două unde R. Se folosesc litere mari (Q. – În hipertrofiile ventriculare. Amplitudinea undelor R şi S în planul orizontal. R".40 Lucrări practice de fiziologie ► Forma complexului QRS este în mod normal cu vârfuri ascuţite. ci un R bifid. el este denumit QS. fiind format din mai multe unde.R. QS QS crestat QrS qR R bifid RsR' Figura nr. Denumirea undelor complexului QRS. AQRS este deviat în direcţia ventriculului hipertrofiat.S) pentru deflexiunile de peste 3 mm şi litere mici (q. pozitive sau negative marcate prin literele Q. Aspectul echibifazic apare în V3-V4. Aspectul normal al formei complexului QRS în diverse derivaţii este cel prezentat mai jos: D1 : qRs qR Rs D2 : qRs qR Rs D3 : qRs qR Rs eventual rS aVL : qRs qR Rs aVF : qRs qR Rs aVR : rS rSr' DT : complexe bifazice de tipul rS în DTD (V1.s) pentru cele inferioare acestei dimensiuni. 36).

cea mai amplă undă T din DS fiind aproximativ 1/3 din cea mai amplă undă R.12-0. ► Forma este rotunjită şi asimetrică. ultimele două sunt caracteristice pentru modificarea electrocardiografică de tip "leziune" . V2 şi până la 2 mm în celelalte derivaţii se consideră ca fiind normale. SEGMENTUL ST ► Reprezintă prima fază a repolarizării ventriculare (repolarizarea lentă). ► Durata este de 0. apărând unde R bifide. Deviaţiile de până la 1 mm în V1. fie dimpotrivă. este semnul electrocardiografic al infarctului miocardic. Descendent. având partea descendentă mai rapidă. durata complexului QRS este crescută. calculându-se însă de obicei raportată la cea a complexului QRS. se modifică forma complexului QRS. Orizontal. în V2 în cazul blocului de ramură dreaptă şi în V5 în cazul blocului de ramură stângă. ele fiind în general expresia unor tulburări severe ale circulaţiei coronariene (noţiunea electrocardiografică de "leziune"). ► Durata segmentului ST este lipsită de importanţă practică. Extrasistolele ventriculare se înscriu sub forma unor complexe QRS mult lărgite şi deformate.Electrocardiograma 41 În blocurile de ramură.04 sec şi 1/4 din amplitudinea undei R de însoţire. 38. UNDA T ► Reprezintă faza finală a repolarizării ventriculare (repolarizarea rapidă). Trei tipuri de subdenivelare a segmentului ST: A. ► Amplitudinea se exprimă comparativ cu a complexului QRS. De asemenea. ► Orientarea vectorială este între +30 şi +60°. C.sau supradenivelări). Ele cuprind fie creşterea în amplitudine (peste 1/2 din R). A B C Figura nr. Ascendent. Unda Q patologică este cea care depăşeşte ca durată 0. care se interpun periodic peste ritmul cardiac de bază. scăderea . ► Patologia undei T este caracteristică tulburărilor de circulaţie coronariană. iar poziţia sa este în mod normal izoelectrică.30 sec (fără importanţă practică). B. modificările fiind desemnate cu termenul electrocardiografic de "ischemie". iar AQRS este deviat în direcţia ramurii blocate. În mod normal unda T este pozitivă în toate derivaţiile. sub forma gradientului ventricular. ► Patologia segmentului ST cuprinde deviaţiile acestuia (sub. cu excepţia aVR.

având acelaşi sens cu unda T din derivaţia respectivă. anumite medicamente antiaritmice modifică durata intervalului QT. De asemenea unda T se modifică în diselectrolitemii. ► Forma undei U este rotundă. UNDA U ► Reprezintă o mică deflexiune care urmează undei T.15 şi 0. sau se poate negativa.25 sec.42 Lucrări practice de fiziologie amplitudinii sau chiar negativarea undei T. ► Durata normală este între 0. iar amplitudinea este sub 2 mm. hiperpotasemie şi mai scurt în hipocalcemie. ea devenind în mod caracteristic simetrică. Folosind traseul electrocardiografic primit completaţi Fişa de lucru! . ► Patologic. Durata normală depinde de frecvenţa cardiacă. uzual este considerat normală dacă nu depăşeşte 50% din durata R-R. ► Patologic. intervalul QT este prelungit în hipercalcemie. care este generată de postpotenţiale dezvoltate în anumite regiuni ale miocardului ventricular. mai ales în urma efortului în tulburările de circulaţie coronariană. fiind calculată pe baza unor formule sau tabele. fiind mai amplă în hiperpotasemie şi mai mică în hipopotasemie. INTERVALUL QT ► Reprezintă sistola electrică ventriculară care se măsoară de la începutul undei Q până la sfârşitul undei T. unda U poate deveni foarte amplă în hipopotasemie sau în unele cazuri de hipertrofie ventriculară.

Durata (sec) 0.08-0. aVF .în aVR rS în DTD Rs în DTS izoelectric sau denivelat cu 1 mm + în V1-V6 concordant cu T concordant cu T Segmentul ST fără importanţă Unda T 0.10 Segmentul PQ Intervalul PQ 0.Electrocardiograma 43 Tabelul 1.04-0.15-0.în aVR Intervalul QT dependentă de frecvenţă Unda U 0.15-0.10. dependentă de frecvenţă 0.30 izoelectric izoelectric +30 . aVF .30 izoelectric sau denivelat cu 1 mm + în aVL. DUM până la 2 în DT +30 .5-1.+60° mare undă R maxim 0.25-0. Reprezentând parametrii morfologici ai unei electrocardiograme normale.6 în DS. aVF .15 rotunjită rotunjită asimetrică complexe înguste cu vârfuri ascuţite şi durată mică + în D1 D2 + sau difazic în D3 izoelectric sau denivelat cu 1 mm + în D1 D2 D3 concordant cu T Complexul QRS 0.12 + sau difazic în aVL.+60° rotunjită + în D1 D2 D3 + în aVL.12-0.21 dependentă de frecvenţă 0.06-0.22 .în aVR Amplitudinea (mV) Axa Forma DS DUM DT difazică în V1 + în V2-V6 izoelectric - Unda P 0.+60° 1/3 din cea mai +30 .

aVR (canal digital calculat): aVR = -(D1+D2)/2 5. aVF (canal digital calculat): aVF = (D2+D3)/2 . 4. Orbán-Kis Károly OBIECTIVELE LUCRĂRII ► înregistrarea ECG în 6 derivaţii simultan ► demonstrarea variabilităţii frecvenţei cardiace APARATURA NECESARĂ ► calculator cu software BIOPAC instalat (sistem operare Windows) ► BIOPAC DAU (Data Acquisition Unit): MP30 (Figura nr. Se porneşte calculatorul şi apoi programul Biopac Student Lab. D1 (canal analog înregistrat) 2. roşu pe membrul superior stâng şi negru pe membrul inferior drept ► derivaţia standard II (cablul SS2L de pe canalul 2): alb pe membrul superior drept.44 Lucrări practice de fiziologie ÎNREGISTRAREA ELECTROCARDIOGRAMEI UTILIZÂND SISTEMUL BIOPAC Dr. 39) ► traductor pentru respiraţie SS5LA (Figura nr. Se conectează cablurile şi electrozii pentru derivaţiile standard I şi II în modul următor: ► derivaţia standard I (cablul SS2L de pe canalul 1): alb pe membrul superior drept. 39. 2. ► În acest fişier există şase canale de afişaj: 1. Derivaţia standard II. 43) ► electrozi de unică folosinţă. 39) ► BIOPAC cabluri pentru semnale electrice SS2L (Figura nr.GTL) -> File Name: ECG6leads.gtl. Derivaţia standard III (canal digital calculat): D3 = D2-D1 4. D2 (canal analog înregistrat) 3. Derivaţia standard I. Aparatura necesară pentru înregistrare (DAU în stânga. Porniţi softul de calculator BSL PRO (Start > Programs -> Biopac -> BSL Pro). gel conductor Figura nr. ÎNREGISTRAREA ECG ÎN 6 DERIVAŢII 1. Selectaţi File -> Open -> Files of type: Graph Template (. cablu SS2L în dreapta). roşu pe membrul inferior stâng şi negru pe membrul inferior drept 3. aVL (canal digital calculat): aVL = (D1-D3)/2 5.

6. Schema aparaturii şi a conexiunilor necesare. Se porneşte calculatorul şi apoi programul Biopac Student Lab. brăţară) ► verificaţi conexiunile de la cabluri. Identificaţi principalele unde.Electrocardiograma 45 5. 40). segmente şi intervale în cele 6 derivaţii.. 40. Trebuie să vedeţi o electrocardiogramă normală cu unde de amplitudine mică. 5. Se introduce numele. Va urma o înregistrare de 30 sec. Click pe butonul „Setup”. Pentru înregistrare subiectul stă în decubit dorsal. 3. Figura nr. 2. Dacă există un zgomot marcat . DEMONSTRAREA VARIABILITĂŢII FRECVENŢEI CARDIACE 1. Puteţi să întrerupeţi înregistrarea în orice moment. Se selectează „Lesson 5 (The rythm of the heart)”. 6. Click pe butonul „Start”. Se conectează cablurile şi electrozii pentru derivaţia standard II (Figura nr. Pentru înregistrare subiectul stă în decubit dorsal. Analizaţi traseul electrocardiografic astfel înregistrat. În vederea unei înregistrări bune verificaţi următoarele: ► trebuie evitate mişcările din timpul înregistrării ► scoateţi orice obiect de metal de pe mână (ceas. Va urma o înregistrare de 15 sec. În vederea unei înregistrări bune verificaţi următoarele: ► trebuie evitate mişcările din timpul înregistrării ► scoateţi orice obiect de metal de pe mână (ceas. relaxat. 4. brăţară) ► verificaţi conexiunile de la cabluri. relaxat.

La terminarea înregistrării apăsaţi butonul „Calculate BPM”. 7.46 Lucrări practice de fiziologie înseamnă că electrozii nu realizează contact corespunzător. Va urma o înregistrare de 30 sec. Variabilitatea frecvenţei cardiace la un subiect sănătos. La sfârşitul înregistrării aţi obţinut ceva asemănător cu Figura nr. . În acest moment softul calculează frecvenţa cardiacă de la bătaie la bătaie (măsurând intervalele RR succesive). Click pe butonul „Record 5A”. 41. 8. 41. Înregistrarea ECG în derivaţia standard II. Figura nr. În acest caz verificaţi conexiunile şi daţi click pe "Redo setup". 42. Figura nr. În timpul înregistrării staţi cât mai comod.

12. 43.Electrocardiograma 47 Sub traseul înregistrat va apare curba variaţiilor frecvenţei cardiace. Porniţi softul de calculator BSL PRO (Start > Programs -> Biopac -> BSL Pro). 42. Va urma o înregistrare de 30 sec. „Max”. Conectaţi traductorul SS5LA (traductor de respiraţie) conform Figura nr. În vederea unei înregistrări bune verificaţi următoarele: ► trebuie evitate mişcările din timpul înregistrării ► scoateţi orice obiect de metal de pe mână (ceas. Există vreo legătură între ritmul respiraţiei şi variabilitatea frecvenţei cardiace? . 10. relaxat. 6. Click pe butonul „Start”. Care este frecvenţa cardiacă cea mai mare? Dar frecvenţa cea mai mică? Care credeţi că sunt motivele variabilităţii frecvenţei cardiace? 9. Conectarea traductorului pentru respiraţie. 11. „Mean”. Pentru înregistrare subiectul stă în decubit dorsal. brăţară) ► verificaţi conexiunile de la cabluri. Selectaţi File -> Open -> Files of type: Graph Template (. Puteţi să întrerupeţi înregistrarea în orice moment. Citiţi valorile „Min”. Figura nr.GTL) -> File Name: ECGresp. Aţi înregistrat pe lângă electrocardiogramă şi variabilitatea frecvenţei cardiace şi ritmul respiraţiei.gtl. 43. Ar trebui să obţineţi ceva foarte asemănător cu Figura nr. Folosiţi unealta de selecţie a softului („│”) şi selectaţi o porţiune a traseului înregistrat.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful