Colecţia SOCIETATE & CUNOAŞTERE Nr.

12

1

DIMITRIE CANTEMIR. PERSPECTIVE INTERDISCIPLINARE

Bogdan Creţu este lector dr., critic şi istoric literar. Volume publicate: Arpegii critice. Explorări în critica şi eseistica actuale, editura Timpul, Iaşi, 2005 (Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România; Premiul pentru debut al revistei „Convorbiri literare”); Matei Vişniec – un optzecist atipic, Editura Universităţii „Al.I. Cuza” Iaşi, 2005 (Premiul pentru debut al „Ziarului de Iaşi”, nominalizat la Premiul pentru debut al revistei „România literară”), Lecturi actuale. Pagini despre literatura română contemporană. Editura Timpul, Iaşi, 2006 (Premiul pentru critică al revistei „Ateneu”), Utopia negativă în literatura română Editura Cartea românească, 2008 (Premiul de Excelenţă în critică literară, al Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă, Academia Română, 2009). Cronicar literar, eseist; a publicat în jur de 500 de articole în majoritatea revistelor culturale din ţară şi în volume academice. Redactor al revistei „Paradigma”. Membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Asociaţiei pentru Literatură Generală şi Comparată. Din 2010, este bursier postdoctoral în cadrul proiectul POSDRU/89/1.5/S/56815 Societatea Bazată pe Cunoaştere – cercetări, dezbateri, perspective. in, Codrin Dinu Vasiliu (eds), Limits of knowledge society © 2012 Academia Română – Filiala Iaşi recunoscută d INSTITUTUL EUROPEAN Iaşi, str. Grigore Ghica Vodă nr. 13, O. P. 1, C.P. 161 euroedit@hotmail.com.; www.euroinst.ro

EISBN 978-973-611-871-5

Reproducerea (parţială sau totală) a prezentei cărţi, fără acordul Editurii, constituie infracţiune şi se pedepseşte în conformitate cu Legea nr. 8/1996. Printed in ROMANIA

2

BOGDAN CREŢU
(coord.)

Dimitrie Cantemir
Perspective interdisciplinare

INSTITUTUL EUROPEAN 2012

3

NARATOLOGIA. INTRODUCERE ÎN TEORIA NARAŢIUNII

242

CUPRINS
Argument Divanul lui Cantemir. O arheologie a exegezei mistificatoare Corneliu BÎLBĂ Cetatea metafizică a unui principe Ştefan AFLOROAEI Teatrul politic în Istoria ieroglifică şi modernitatea romanului Elvira SOROHAN Dimitrie Cantemir şi boierimea Moldovei. Interesul pentru strămoşi Ştefan S. GOROVEI Moldova lui Dimitrie Cantemir şi Descrierea ei Maria Magdalena SZÉKELY Câteva posibile influenţe româneşti asupra latinei cantemiriene din Incrementorum et decrementorum Aulae Othmanicae historia Claudia TĂRNĂUCEANU „Lupta monomahiii împotriva uitării lucrurilor”: ontologie şi deontologie în Predosloviile lui Dimitrie Cantemir. Studiu de caz asupa textelor prefaţatorii din Hronicul vechimei romano-moldovlahilor Laura LAZĂR ZĂVĂLEANU Cantemir-oglu – interpret, compozitor şi muzicolog Carmen CHELARU Muzica prinţului Cantemir – rediviva Irina Zamfira DĂNILĂ Odiseea postumă a familiei Cantemir Leonte IVANOV Dimitrie Cantemir: literatură şi cunoaştere Bogdan CREŢU Prezentare autori 7 11 87 115 133 145 177

195

223 241 253 267 295

5

NARATOLOGIA. INTRODUCERE ÎN TEORIA NARAŢIUNII

242

latină. cunoaşterea s-a modificat (nu scriu: a evoluat). pe care l-am organizat. arabă şi rusă şi scrie în română. Autorul citeşte în română. o asemenea personalitate impresionează astăzi. pus uneori în sprijinul acesteia. istorie. Ideea de bază a unei astfel de iniţiative a fost că operăm astăzi cu alte criterii. la data de 4 martie 2011. turcă. neogreacă. muzicologie. cu alte mentalităţi. fie muzicologul. În fond. cred că este o greşeală izolarea cutărui titlu de corpus-ul întregii opere şi evaluarea sa separată. lucrurile se complică.Argument Argument Prezentul volum strânge între coperte lucrările prezentate la Colocviul „Dimitrie Cantemir – perspective interdisciplinare”. Filiala Iaşi. Ceea ce a câştigat în intensitate. în Aula Academiei Române. turcă şi rusă. logică. În primul rând. fie istoricul. greacă. ea nu reprezenta o specie rară în secolele XVII-XVIII. pentru a-i desluşi algoritmul. Prin cuprinderea sa. perspective”. S-a specializat. dezbateri. ceea ce face dificilă înţelegerea pertinentă a unor opere care aparţin unei alte episteme şi care nu îşi transmit întregul mesaj decât atunci când sunt amplasate în contextul lor firesc. geografie. omogene.a. cu alte sisteme valorice.d. fiind vizat fie scriitorul. care le-a generat. De aceea. cercetări. istoria religiilor şi literatură. fie geograful ş. tinzând să epuizeze subiectul. un polihistor cum este Dimitrie Cantemir. Cercetătorul este obligat măcar să aproximeze întreaga operă. Între timp. persană. teologie. dublat de activitatea politică. în totală ignoranţă faţă de întreg. genealogie.m. Cele mai multe studii despre opera lui Cantemir se restrâng la un domeniu. 7 . a pierdut în acoperire. Când obiect de studiu devine un autor erudit. se voia unitar şi era rodul unei gândiri coerente. nu sunt sigur că pentru Cantemir şi epoca sa exista prejudecata unei demarcaţii clare între aceste sectoare ale ştiinţei şi artei: discursul său. Este foarte dificil pentru un cercetător să mai poată stăpâni toate aceste sfere distincte de activitate cu aceeaşi lejeritate care principelui îi era la îndemână. în cadrul Proiectului POSDRU „Societatea Bazată pe Cunoaştere. Opera sa cuprinde preocupări sistematice de filosofie. ID 56815. latină.

Pornind de la astfel de gânduri. Ştefan Afloroaei. respectiv Dinu Tudor (2011). Cei mai mulţi dintre aceştia au participat şi la Colocviul din martie 2011 şi lucrările lor se regăsesc 8 . al etnografiei (Petru Caraman). Dintre acestea. Petru Vaida. I. ediţia franceză şi 2010 traducerea în limba română). corect. dar structura lucrărilor nu oferă răgazul necesar unor aprofundări utile. Leonte Ivanov (cu toţii cadre didactice de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi) au adăugat studii obligatorii din bibliografia de specialitate. cu o plăcută excepţie (Laura Lazăr Zăvăleanu. Adriana Babeţi. mai recent. al logicii (Alexandru Surdu). Petru Caraman. Deocamdată. nu lipsesc studiile comparative. Doar punând cap la cap aceste contribuţii (alături de atâtea altele. un interes constant pentru opera lui Cantemir. Bîlbă. Claudia Tărnăuceanu. Evira Sorohan. în diferite domenii. al lingvisticii (Ştefan Giosu). Gorovei. Corneliu D. marcată. Lăudat. Există câteva monografii dedicate autorului Istoriei ieroglifice care încearcă să ofere o imagine de ansamblu asupra întregii vieţi şi opere.D. Ilie Minea. Manuela Tănăsescu). Ştefan S. al geografiei (George Vâlsan). ceea ce nu ne provoacă nici un complex provincial. Gabriel Mihăilescu). Maria Magdalena Székely. se poate recurge la studiile destinate preocupărilor distincte ale autorului: în domeniul filosofiei (Dan Bădărău). George Pascu. Mihai Moraru. care au manifestat. După aceştia. Panaitescu (în 1958. specialist în literatura veche de la Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj) din Iaşi. Dragoş Moldoveanu. Dan Bădărău sunt doar câteva nume care trebuie pomenite. în ceea ce au scris până în acest moment. Ecaterina Ţarălungă (1989) şi. PERSPECTIVE INTERDISCIPLINARE Abia după această operaţie poate veni analiza amănunţită a unui segment. meritorii sunt cele semnate de P. În astfel de sinteze însă operele sunt rezumate conştiincios. Vasile Harea. căci lista de mai sus e departe de a epuiza imensa bibliografie a subiectului) poţi reconstitui o imagine plauzibilă a întregii opere a lui Cantemir.DIMITRIE CANTEMIR. de tarele ideologice ale epocii). pentru aşa ceva este obligatoriu un efort interdisciplinar. ne-am gândit că nu ar fi rău să adunăm la un loc specialişti reputaţi. Mircea Anghelescu. Sigur.P. Mai întâi pentru că există la Iaşi o consistentă tradiţie a studierii operei lui Cantemir. Sigur. de istorie a mentalităţii (Alexandru Duţu. Ştefan Lemny (2009. Cătălina Velculescu. al stilisticii (Dragoş Moldoveanu) sau al literaturii (Elvira Sorohan. al muzicii (Viorel Cosma. dificil de realizat pe cont propriu. Prin urmare. Eugenia PopescuJudetz). din păcate. Virgil Cândea.

cititorul acestui volum poate beneficia de competenţa atestată a unor specialişti de marcă în multe dintre domeniile în care geniul lui Cantemir s-a manifestat natural: filosofie. Nu pot să închei fără a adresa mulţumiri sincere celor care au acceptat să intre în acest joc academic. În fine. muzică.a. Au avut. dezbateri. contribuţiile domniilor lor sunt văduvite de suportul muzical care a fost esenţial în cadrul prezentării lucrărilor. în formatul acesta tipărit. După cum poate constata. cel al coordonatorului se justifică prin statutul onorabil de salahor pe acest imens şantier care este cercetarea operei cantemiriene.d. literatură. perspective”. Codrin Dinu Vasiliu şi întreaga echipă de management a Proiectului POSDRU „Societatea Bazată pe Cunoaştere.m. Bogdan CREŢU 9 . Studiile au fost ordonate în funcţie de cronologia operei cantemiriene. ID 56815. de asemenea. istorie. Regret că. precum şi celor care l-au făcut posibil: academician Teodor Dima. cercetări. printre atâtea nume sonore. amabilitatea să se alăture efortului nostru colectiv şi specialişti de la Conservatorul din Iaşi: Carmen Chelaru şi Irina Zamfira Dănilă. genealogie. limbi clasice ş.Argument în paginile acestei cărţi.

INTRODUCERE ÎN TEORIA NARAŢIUNII 242 .NARATOLOGIA.

transferring some of the quality and importance of his historic and geographical work (itself not precisely revolutionary!) on his philosophical work. The event I refer to is Divanul (The Struggle between the Wiseman and the World) by Dimitrie Cantemir (1698). This study starts with the question whether the archeology of knowledge and its discoursive method can be used as an interpretation strategy of the interval culture. Cantemir was an important author for several cultures. One of the important ideas stemming from the studies by Afloroaei and Alexandrescu is that the data of an interval culture generate the need to simultaneously use the continuity postulate and the discontinuity concepts. and the originality of his philosophical writings is questionable. his work reflects his interests which were too diverse to generate a discoursive unity concept. By “interval culture” I mean the definition given by Stefan Afloroaei (Cum este posibilă filosofia în estul Europei. and I argue that the Marxist and dialectical exegesis (Dan Bădărău) uses illegitimate categories in the analysis of Cantemir’s philosophy. First. cultural historiography turned Cantemir into a hero of the spirit and an European philosopher. However. In the present study. That is why I argue that archeology cannot provide one with thorough concepts for the analysis of such a phenomenon because the validity of the archive concept is determined by the spiritual geography that made Hegelian history possible.Divanul lui Cantemir. nor by the discontinuity concepts. Of course. Foucault’s method is imperfect for the analysis of an interval culture because this type of culture does not have an archive to be the object of an archeology. After all. All this justifies the return to a weak concept of 11 . O arheologie a exegezei mistificatoare Divanul lui Cantemir. 2000). I attempt to demonstrate how one can analyze an interval culture event that cannot be strictly framed by the ‘dialectic’ concepts. 1999) and Sorin Alexandrescu (Identitate în ruptură. the episteme concept is the linguistic interpretation of the epoch concept in traditional history. O arheologie a exegezei mistificatoare Corneliu BÎLBĂ ABSTRACT. and all this does not make him an author in the modern sense. I demonstrate that one may analyze Cantemir’s philosophy using the episteme concept.

Bucureşti. pp. dimpotrivă. Cantemir. cu toate că aplicarea metodei foucaldiene la situaţia unei „culturi de interval” întâmpină câteva dificultăţi. episteme. În primul rând. Middle Ages În paginile care urmează voi încerca să analizez.CORNELIU BÂLBĂ hermeneutics in order to compensate the methodological drawbacks of archeology. cunoaşterea mai multor limbi. „umanismul” preocupărilor sale diverse. Nu e vorba de faptul că ar lipsi argumentele. această etichetă funcţionează fără nici un îndemn la justificarea riguroasă a judecăţii de valoare. de la ipoteza inactualităţii – în context european 1 – a unui eveniment important din cultura română. la Iaşi. cu scopul de a semnala anumite inconveniente ale postulatului continuităţii. 34-35). hermeneutics. Cantemir este primul dintr-o serie mică de autori români cărora istoriografia culturală le-a atribuit o gândire de „dimensiuni europene”. Ca orice idée reçue. cum ar fi spiritul enciclopedic. ____ 1 Un simptom major al inactualităţii (sau o formă a ei) este paradoxul simultaneităţii („marile curente succesive ale culturii europene sunt proiectate în cultura română în planul simultaneităţii”). M-am oprit la această scriere din mai multe motive. Evenimentul pe care îl voi avea în atenţie este publicarea. Divanul de Dimitrie Cantemir. se insistă destul de mult asupra mărcilor europene ale personalităţii lui Cantemir. Cum aceste dificultăţi afectează (mai întâi) versiunea originală a istoriei dialectice. Editura Univers. Michel Foucault. KEYWORDS: archeology of knowledge. un moment din istoria culturală naţională. 1988. în 1698. la început. Paradoxul român. văzut ca expresie a „efortului disperat de a recupera timpul pierdut” (Sorin Alexandrescu. a primei cărţi de filozofie în limba română. Voi pleca. în sensul nivelării pragurilor epistemice care l-au ţinut la distanţă de circuitul european. adepţii postulatului continuităţii nu vor putea contesta concluziile acestui exerciţiu aplicativ înainte de a-şi revizui propria teorie. Voi arăta că arheologia este îndreptăţită să întreprindă o critică radicală a acelei istoriografii pe care Foucault o numeşte „dialectică”. cu ajutorul conceptelor lui Michel Foucault. 12 . pentru a arăta că acest eveniment a fost suprainterpretat de către istoriografia „dialectică”.

poate. 63). pentru că se baza pe consultarea surselor otomane şi pe cunoaşterea limbii. Pentru aprecierea acestora e nevoie de criterii specifice. a religiei şi a moravurilor. Or.. p. tradus. alături de Biblioteca orientală (1697) de Barthélemy d'Herbelot şi de Istoria Saracenilor (1718) de Simon Ockley (vezi Edward Said. p. Filosofia lui Dimitrie Cantemir. precedată de celebrul său „Discurs preliminar”. cit. iar acesta era un avantaj considerabil faţă de istoriile cunoscute la acea vreme în Occident (vezi Stefan Lemny. adoptarea unor modele europene şi. numele său a devenit important în mai multe culturi. şi a fost apoi preluată şi în limbile franceză şi germană. În sec. Editura Academiei. 139). Putem suspecta aici un procedeu ilicit al istoriografiei culturale. ____ 2 Istoria creşterii şi descreşterii imperiului otoman a fost tradusă şi publicată la Londra în 1734-1735. Înseamnă că însăşi dezvoltarea orientalismului ca „viziune occidentală despre Orient” a contribuit. prin care se transferă în domeniul raporturilor dintre idei (raporturi de coexistenţă şi contemporaneitate. Acest „Discurs” reprezintă un moment esenţial pentru o „nouă înţelegere a Islamului”. New York: Vintage Books Edition. cartea lui Cantemir apărând „cam obosită în urma progreselor realizate de ştiinţa istoriei” (Dan Bădărău. pp. cum ar fi faptul de a fi citit. Circulaţia cărţii nu a fost însă prea grozavă.Divanul lui Cantemir. 1979. preluat. întreprinderea lui Cantemir a avut o anumită prospeţime. Situarea acestui 13 . mai târziu. comentat. p. nu fără contribuţia lui Antioh Cantemir.) ceva din situaţia autorului în lume şi din raporturile lui cu ceilalţi oameni. chiar în anul 1734. ele sunt exterioare în raport cu dimensiunea gândirii şi nu spun nimic despre importanţa ei. condiţii pe care Cantemir nu le îndeplineşte decât cu privire la opera sa istorică2. George Sale a publicat traducerea Coranului. al XVII-lea. Les Cantemir. L’aventure européenne d’une famille princière au XVIIIe siècle. Editions Complexe. Orientalism: Western Conceptions of Orient. 174-175). întrucât. spiritul reformist. din simplul fapt de a fi cărturarul umanist al Înălţimii sale şi din calitatea de membru al Academiei nu putem infera nimic cu privire la valoarea („perenă”) a operei. de dependenţă şi influenţă. 2009. recunoaşterea europeană. pentru că deja în secolul al XIX-lea informaţiile cu privire la Imperiul Otoman nu mai satisfăceau exigenţele orientaliştilor. O arheologie a exegezei mistificatoare deschiderea culturală. iar Academia din Berlin i-a acordat calitatea de membru. corelat cu naşterea orientalismului. la scoaterea din circuit a lui Cantemir. de coerenţă. criticat şi contestat. autor aflat la „joncţiunea dintre cultura europeană şi lumea otomană” (Lemny. Cantemir a fost domn al Moldovei. nu în ultimul rând. Mă gândesc că interesul pentru Istoria Imperiului Otoman ar trebui. de succesiune etc. op. 1962. 138). Dar oricâtă forţă de convingere ar avea aceste argumente. Bucureşti.

apoi a apărut ideea de 3 14 . atunci când analizează conceptul de operă al criticii şi al hermeneuticii textuale moderne. În al treilea rând. Potrivit lui Foucault. iar în rest este o „compilaţie”. nu înseamnă că putem aprecia valoarea celorlalte scrieri ale lui Cantemir prin analogie cu opera sa istorică şi geografică. 49-73). La începutul secolului al XIX-lea. Unitatea pe care ar trebui să o furnizeze acest concept rămâne o himeră în cazul pe care îl analizăm. textele ştiinţifice au devenit quasi-anonime. Orientalism. chiar dacă admitem că Istoria imperiului otoman. Dacă am proceda în acest fel. Noul Organon sau Discursul despre metodă. Titlul de „umanist” care i-a fost acordat lui Cantemir se justifică. dominată de idealul unei Characteristica universalis. Prin urmare. Acest lucru nu e destul de vizibil dacă se adoptă o filozofie a _____ „cărturar cu multe feţe” (Suraiya Faroqhi. Cambridge University Press. chiar şi Biblioteca orientală a lui d’Herbelot îşi va pierde impactul asupra publicului (Ibidem. scrierea de care se leagă faima lui Cantemir în Occident. pp. Cu alte cuvinte. 202) într-o paradigmă a intervalului îl făcea interesant în epoca lui Leibniz şi a lui Montesquieu. dar nu şi în secolul „orientalizării orientalului” (Said. „opera” sa filosofică nu întreţine cu ansamblul din care face parte un raport de tip hermeneutic (ca de la parte la întreg). Cambridge.CORNELIU BÂLBĂ În al doilea rând. p. p. 64). Approaching Ottoman History: An Introduction to the Sources. două discontinuităţi au marcat concepţia despre autor în gândirea occidentală: mai întâi. am comite exact acel tip de infracţiune epistemologică pe care o denunţă Foucault. 2004. nefiind preocupat să unifice prin concept şi metodă – cu atât mai puţin prin cultivarea unei forme de subiectivitate – diversele domenii de interes ce fac obiectul scrierilor sale. iar aceasta înseamnă că nu-i putem atribui. de pildă. scrierea intitulată Divanul nu este o carte aşa cum este. o valoare „europeană”. Cantemir nu poate fi considerat „autor” în sensul modern al termenului. valorează din punct de vedere metodologic măcar cât Istoria domniei lui Henric al VII-lea de Francis Bacon. din pricină că o bună parte din ea este ceea ce s-ar numi astăzi un „plagiat”. prin contagiune. la sfârşitul secolului al XVII-lea. Cantemir practică un tip de scriitură pe care analiza foucaldiană a conceptului de autor ar putea-o califica drept 3 premodernă. iar textele literare au început să fie marcate cu numele de autor (acest proces a continuat în secolul al XVIII-lea).

Bucureşti. cred. Filosofia lui Dimitrie Cantemir. ediţie critică publicată sub îngrijirea lui Virgil Cândea. 245. I din Opere complete. 1962 [citat mai departe: Bădărău: Filosofia lui Dimitrie Cantemir].Divanul lui Cantemir. 832-833). După cum semnalează cei mai cunoscuţi specialişti ai operei lui Cantemir. Ea nu are răbdare să-şi pună prea multe întrebări cu privire la propriile concepte. Exegeza naţională e mânată de obsesia de a face din Cantemir purtătorul idealurilor naţionale în sânul culturilor imperiale şi adeptul secularizării în sânul ortodoxismului. Aristotel şi Părinţii Bisericii au fost „fondatori de discursivitate”: în interiorul tradiţiei stabilite de ei. Dan Bădărău4 şi Virgil Cândea. Cantemir ar reprezenta. Pentru detalii despre „cine poate să plagieze”. Freud şi Marx. „Divanul”. primul european Scrierea lui Cantemir tratează o temă morală a cărei cuprindere o aflăm chiar din subtitlu: „Gâlceava înţeleptului cu lumea au Giudeţul sufletului cu trupul”. 2001. „Qu’est-ce qu’un auteur?”. Gallimard. p. 1. pentru că se înscrie în pre-istoria a ceea ce Foucault numeşte „fenomenul transdiscursivităţii”. 266) în cadrul căreia se compilează. după regula asemănării dintre doctrine. 40-43). acea „perioadă de tranziţie” (Bădărău. se plagiază şi se inserează în corpus-ul unei tradiţii (transdiscursive) elemente „noi” şi străine de spiritul acelei tradiţii.5 dialogul dintre suflet şi _____ proprietate intelectuală. vol. Studiu introductiv. 5 Virgil Cândea. Filosofia lui Dimitrie Cantemir. Editura 15 . Postulatul continuităţii şi istoriografia rămânerii în urmă 1. 1969. Scriitura lui Cantemir vine dintr-un loc pre-modern. vezi Ştefan Afloroaei. Or. Editura Academiei. spune Foucault. în Dimitrie Cantemir. Vom putea constata acest lucru pe măsură ce vom analiza unele locuri comune ale exegezei Divanului. acest fenomen a existat dintotdeauna: Homer. 832). vol. pp. nu sunt numai autorii propriilor texte: „ei au produs ceva mai mult: posibilitatea şi regula de formare a altor texte […] ei au stabilit o posibilitate indefinită de discurs” (Michel Foucault. prima carte de filosofie „românească”.1 Ultimul medieval. Paris. la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea. O arheologie a exegezei mistificatoare istoriei (culturii) bazată pe postulatul continuităţii. Dits et Ecrits. 4 Dan Bădărău. „alte cărţi şi alţi autori vor putea la rândul lor să aibă loc” (Ibidem. Cum este posibilă filosofia în estul Europei. 1. pp. pp.

CORNELIU BÂLBĂ

trup era un gen foarte solicitat în Evul Mediu. Ne aflăm însă, cu Divanul, la 1700! Ca să fiu mai precis: suntem la aproape 200 de ani de la prima versiune a Principelui de Machiavelli (1513) şi de la începutul Reformei (1517), la 100 de ani de la arderea pe rug a lui Giordano Bruno (1600) şi de la publicarea King James Bible (1611), la 50 de ani de la apariţia Leviathan-ului de Thomas Hobbes (1651), la numai 10 ani de la Glorioasa Revoluţie Engleză (1688) şi – dacă admitem că are vreo relevanţă – vor mai trece numai 10 ani până la apariţia scrierii An Essay on Criticism de Alexander Pope (1711) sau numai 20 până la publicarea romanului Robinson Crusoe de Daniel Defoe (1719). La 1700, Bacon murise de multă vreme (1626), la fel şi Descartes (1650), iar Locke şi Leibniz nu vor mai trăi mult (vor muri la 1704, respectiv 1716). Cu aceste date în minte suntem pregătiţi pentru a întâmpina aserţiunea, al cărei autor este Virgil Cândea, că Dimitrie Cantemir este, la 1700, unul din ultimii autori „europeni” care mai scrie pe tema dialogului 6 dintre suflet şi trup . Constatarea, făcută pe tonul neutru al exegezei ştiinţifice moderne (care spune ceea ce este) dublează o evaluare inspirată de postulatul continuităţii din tradiţia post-hegeliană (cu toate că editorul critic Virgil Cândea se ţine la distanţă de acel tip de metaistorie care, cu zece ani mai devreme, orienta judecata criticizantă a lui Dan Bădărău). Dacă desfacem 7 fraza de mai sus în mai multe enunţuri simple (nu neapărat elementare) , vom realiza că suntem în miezul unui paradox: Dimitrie Cantemir este, la 1700, ultimul autor european din Evul Mediu! Sursa dificultăţii este aici cuvântul „european”: el trimite în acelaşi timp la un spaţiu geografic şi la o tipologie

_____
Academiei, Bucureşti, 1974, pp. 15-99 [citat mai departe: Cândea, „Studiu introductiv”]. 6 Ibidem, p. 29. 7 Astfel de enunţuri ar putea fi: 1) Există un individ istoric – Dimitrie Cantemir – care este autorul Divanului; 2) Divanul tratează despre dialogul dintre trup şi suflet; 3) Tema aceasta a fost cultivată de autorii din Evul Mediu; 4) Cantemir este un autor european; 5) Există „ultimul autor european” (care a scris pe tema dialogului…) şi acesta a fost Dimitrie Cantemir; 6) Evul Mediu s-a încheiat, în Europa, pe la 1500 [1453-1500]; 7) Există ţări europene unde Evul Mediu s-a încheiat mai târziu etc.

16

Divanul lui Cantemir. O arheologie a exegezei mistificatoare

culturală ce include, ca pe o componentă esenţială, un anumit raport cu 8 temporalitatea – a fi „european” înseamnă a fi „modern” sau „actual” . Afirmaţia că Dimitrie Cantemir este „ultimul autor european [etc.]” nu vrea să spună că „De la Atlantic la Urali, ultimul autor care a scris [etc.] a fost Dimitrie Cantemir”. O asemenea interpretare este total inadecvată pentru nivelul exegezei lui Cândea şi, prin urmare, trebuie să dăm cuvântului „european” semnificaţia lui eminamente culturală. Dar această semnificaţie include componenta temporală indicată mai sus, şi atunci afirmaţia devine obligatoriu paradoxală. Ieşirea din impas s-ar face prin adăugarea asumpţiei că Europa de Est a rămas medievală până la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Această negociere a sensului, care să satisfacă atât criteriul geografic cât şi pe cel cultural, l-ar slăbi însă pe cel din urmă până la pragul antropologic: termenul ar urma să desemneze orice atitudine culturală manifestată în interiorul spaţiului geografic european, fără o determinare de ordin temporal, dar incluzând şi aspecte de ordin etnic şi lingvistic. Degeaba, însă, căutăm o mediere, pentru că exegeza nu vizează sensul antropologic şi sărac al culturii „europene”; ea se luptă pentru sensul plenar, modern şi hegelian, cel care condiţionează existenţa culturii de potenţialitatea unui spirit ce ar urma să se încarneze, într-o bună zi, în statul naţional. Iar aceasta fără a admite, măcar cu titlu de ipoteză, slăbirea sensului geografic al termenului „european”, aşa cum ar trebui să rezulte din filosofia hegeliană a istoriei: ceea ce, în Europa,

____
8

O caracteristică importantă a culturii europene a fost faptul că ea a fost întotdeauna „modernă”. Asupra acestui aspect se opreşte, cu destulă îndreptăţire, H.-R. Patapievici, stimulat de o reflecţie a lui Andrei Scrima despre spiritul Europei. Vezi Horia-Roman Patapievici, Omul recent, Editura Humanitas, Bucureşti, 2001, p. 58 [aforismul 8]. O abordare frontală a acestei probleme o găsim la Francis Bacon, despre a cărui viziune asupra [timpului] istoriei moderne am vorbit la începutul acestei cărţi. Bacon înţelege timpurile moderne plecând de la problema invenţiei şi critică antichitatea pentru impedimentele puse în dezvoltarea cunoaşterii: „Întâmplările vremilor nu au fost deloc prielnice şi binefăcătoare pentru a interveni ştiinţa. […] Iar felul tradiţiilor a fost complet nepotrivit şi potrivnic pentru creşterea cunoaşterii.” (Francis Bacon, „Valerius Terminus: Of the Interpretation of Nature”, in: James Spedding, Robert Leslie Ellis and Douglas Denon Heath (eds.), The Works of Francis Bacon, Boston: Houghton, Miffin and Company, Cambridge: The Riverside Press, cca. 1900, vol. VI, pp. 37-38).

17

CORNELIU BÂLBĂ

nu este încă „european” în sens cultural, nu este nici în sens geografic . Pentru a evita asemenea gânduri heterodoxe (în raport cu „norma” istoriografiei culturale), cea mai bună strategie a exegetului rămâne ambiguitatea ponderată prin ironie. Iar ironia este că Dimitrie Cantemir a scris la 1698 despre un subiect medieval, afirmând prin aceasta caracterul european al culturii române! Duplicitatea şi ironia nu sunt însă soluţii ale paradoxului, ci modalităţi de evitare pragmatică a dificultăţii. Exegetul exegezei [tradiţionale] nu are nici o problemă în a recunoaşte decalajul lui Cantemir în raport cu filosofia europeană, atâta timp cât obţine în schimb (adică lasă neanalizată) apartenenţa Divanului la patrimoniul cultural european şi la gândirea europeană. El nu pare interesat să observe că una este apartenenţa la un patrimoniu (determinat ca sferă sau corpus) şi alta e participarea la o gândire (determinată printr-o schemă temporală). Diferenţa dintre ele este o formă subtilă a distincţiei dintre corp şi spirit, dar aceasta nu poate fi sesizată dacă exegeza a admis, ca orizont de interpretare, reaşezarea marxistă a dialecticii 10 hegeliene (aşa cum întâlnim, de pildă, la Dan Bădărău). Ironia

9

____
9

Aceasta pentru că, la Hegel, cultura este condiţionată de existenţa statului, iar o cultură „europeană” ar trebui să presupună „baza geografică” a unui stat european. Acestui mod de a concepe Europa spirituală i se va opune Husserl care va spune: „Eu înţeleg Europa nu geografic ca pe o hartă, ca şi cum ar fi posibil să definim demersul umanităţii care trăieşte aici împreună, ca umanitate europeană… Este evident că, sub numele de Europa e vorba aici de unitatea unei vieţi, a unei activităţi” (Edmund Husserl, „La crise de l’humanité européenne et la philosophie”, in: Edmund Husserl, La crise des sciences européennes et la phénoménologie transcendantale, trad. de Gérard Granel, Gallimard, Paris, 1976, p. 352). În punctul de plecare, optica fenomenologiei husserliene a lumii istorice coincide cu optica fenomenologiei hegeliene: „lumea ambiantă istorică a grecilor nu este lumea obiectivă, în sensul nostru, ci e ‚reprezentarea [lor] despre lume’, adică modul subiectiv propriu de a da valoare ansamblului efectivităţilor care, în lumea ambiantă, ar valora pentru ei […] Lumea ambiantă e conceptul care nu-şi are loc, exclusiv, decât în sfera spiritului” (Ibidem, pp. 350-351). Dar, la Hegel, există o serie de limitări care rezultă din conexiunea dintre cultură şi stat, adică din problematica spiritului obiectiv. 10 Asupra răsturnării materialiste a dialecticii hegeliene m-am oprit în prima parte a acestui volum, în studiul despre Marx. Ceea ce vreau să spun în acest loc este că

18

Divanul lui Cantemir. O arheologie a exegezei mistificatoare

(paradoxului) că Dimitrie Cantemir este, la 1700, ultimul autor medieval ocultează de fapt absenţa autorului român din circuitul de idei european. Atitudinea optimistă privind dimensiunea europeană a operei lui Cantemir – sugerată chiar de observaţia că e vorba de un european întârziat – îşi are condiţia de posibilitate în postulatul continuităţii. Este vorba de o continuitate spaţială şi geografică, în primul rând, şi apoi de o continuitate istorică, culturală, simbolică etc. „Rămânerea în urmă” apare ca fiind determinată de datele istoriei obiective, iar conştiinţa acestui fapt reprezintă condiţia progresului şi a iluminării prin difuzarea cunoaşterii (în timp şi spaţiu). Dincolo de acest aspect „explicativ”, postulatul continuităţii poate fi utilizat pentru a masca starea de fapt a unei culturi întârziate şi totodată lipsite de 11 acea „modestie a conştiinţei” prin care şi-ar putea pune la lucru instinctele creatoare. Abordarea „rămânerii în urmă” prin conceptele continuităţii pune în valoare o conexiune cauzală cu valoare explicativă care face ca totul să fie „de înţeles”, mai puţin acele opţiuni care – se crede – ar fi putut fi făcute dacă s-ar fi depus un efort de emancipare într-o anumită direcţie. Definirea acelei

_____
materialismul dialectic şi istoric a devenit pentru mulţi istorici ai culturii autohtone un fel de Weltanshauung care le structurează discursul, un limbaj şi un cadru mental care condiţionează gândirea. Chiar în această influenţă se manifestă, de fapt, caracterul sistematic al ideologiei, despre care a vorbit Hannah Arendt (vezi: Originile totalitarismului, trad. de Ion Dur şi Mircea Ivănescu, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994, pp. 608-613). Ca o ilustrare a modului în care poate fi învăţată o ideologie, trimit la consideraţiile lui Dan Bădărău cu privire la opţiunea lui Cantemir de a „nu pune problema libertăţii şi a constrângerii decât pe tărâmul eticii” (Bădărău, Filosofia lui Dimitrie Cantemir, p. 277, subl. n.). Mi se pare însă că, pentru a desemna corect procesul învăţării unui limbaj (care îndeplineşte în planul savoir-ului rolul pe care ipoteza Sapir-Whorf îl atribuia limbii materne în învăţarea lumii), conceptul clasic de ideologie mi se pare însă prea vag, prea încărcat de conotaţii politice şi politologice, prea ataşat de o formă de metaideologie. O reformulare interesantă, pentru mine, a conceptului de ideologie este cea propusă de Teun van Dijk care cuplează un fenomen discursiv descris de lingvistică cu un fenomen de reprezentare socială descris de psihologia socială, adăugându-i o dimensiune cognitivistă (vezi Teun A. Van Dijk, Ideology: A multidisciplinary approach, Sage, Londra,1998). 11 Friedrich Nietzsche, Voinţa de putere. Încercare de transmutare a tuturor valorilor, traducere de Claudiu Baciu, Editura Aion, Bucureşti,1999, § 676: Despre originea evaluărilor morale, pp. 430-433.

19

CORNELIU BÂLBĂ

orientări dezirabile este asumată de ideologia politică şi culturală dominantă, care defineşte şi strategia cea mai bună de recuperare a autorului întârziat, 12 pentru a-l reda unui circuit de idei din care l-a sustras istoria nedreaptă . Acest tip de judecată nu-şi are locul în istoriografia hegeliană 13 originală , dar a devenit familiar în abordările neo-hegeliene inspirate de

____
12

Subliniind că Dimitrie Cantemir „a făcut autoritate în întreaga Europă timp de mai bine de un secol”, Dan Bădărău spune că educaţia primită de acesta la Constantinopol „nu putea şi nu a putut decât să-i strice, prin izolarea din care nu a reuşit să iasă complet, de pe urma opreliştilor cercurilor clericale greceşti […] Academia din Constantinopol, unde Cantemir şi-a făcut studiile cele mai temeinice, l-a ţinut din motivele expuse mai sus, în completa ignoranţă a cartezianismului, precum şi a baconismului, fără a mai vorbi de iluminismul specific secolului său” (Bădărău, Filosofia lui Dimitrie Cantemir, p. 203). Mai departe, exegetul arată că, în Rusia, Cantemir s-a rupt de cultura greacă pentru că „se află deodată faţă în faţă cu un cititor latinizant, prezent în întreaga Europă” (Ibidem, p. 203). El nu uită, însă, să precizeze că documentarea pentru Istoria Imperiului Otoman a fost începută la Constantinopol, unde a avut acces la sursele otomane, arabe şi persane (Ibidem, pp. 179-180). Totuşi, el nu menţionează nicăieri că succesul european al istoriei lui Cantemir este datorat în bună măsură formării sale, la Istanbul, nu doar în spiritul culturi greceşti, dar şi în spiritul culturii otomane. (Pentru detalii în acest sens, vezi: Süer Eker, „The place of Dimitri Kantemiroglu’s Turkish in 18-th Century Ottoman Turkish”, în: Bibliothèque Métropolitaine Bucarest, Travaux du symposium international « Le livre, la Roumanie, l’Europe », Bucarest: Bibliothèque de Bucarest, 2011, pp. 6979; Suraiya Faroqhi, Subjects of the Sultan: Culture and Daily Life in the Ottoman Empire, London, New York: I.B. Tauris, 2005, „Ottoman or not? An Educated Non-Muslim”, pp. 81 et sq.). În secolul lui d’Herbelot, nu poţi fi orientalist (membru al Academiei din Berlin) fără a îndeplini această condiţie. Dar exegeza naţională reia mereu aceeaşi secvenţă: „umanismul lui Cantemir apare ca o afirmare a simţământului patriotic şi a conştiinţei politice privitoare la structura unitară a poporului român” (Bădărău, p. 207). Idem fără ipse! 13 Într-o istorie hegeliană ortodoxă, „întoarcerea acasă” (?!) a principelui creştin (Cantemir) ar trebui să fie analizată acordând importanţă maximă momentului trecerii prin cultura Celuilalt, dar în aşa fel încât să se înţeleagă că trecerea nu ar fi nimic fără momentul retrospectiv al trecerii în, acest moment al trecerii în fiind deja negarea lui Acelaşi. Cu privire la educaţia lui Cantemir, Dan Bădărău spune că discipolul Academiei greceşti „nu are motive să se arate prea recunoscător educatorilor săi” (Bădărău, Filosofia lui Dimitrie Cantemir, p. 203), dar nu-şi pune întrebarea dacă nu cumva această stare de lucruri constituie un motiv serios pentru a căuta ceva în cultura otomană. Desigur, Bădărău ştie că Dimitrie Cantemir

20

Divanul lui Cantemir. O arheologie a exegezei mistificatoare

filosofia istoriei a lui Marx, care a suprapus categoriile istoriei interioare peste cele ale istoriei exterioare şi a analizat totalitatea culturală şi istorică 14 atât în termeni determinişti cât şi în termeni finalişti . Spre deosebire de istoriile dialectice (idealiste sau materialiste), arheologia nu acordă prioritate nici totalităţii culturale, nici conexiunii 15 cauzale ; ea nu-şi pune problema de a justifica sau de a condamna o presupusă decizie a autorului, văzută ca o combinaţie secretă între forţa motivelor şi înlănţuirea obiectivă a cauzelor sau semnificaţiilor. Cunoaşterea legilor şi a circumstanţelor istorice nu schimbă cu nimic ordinea discursului, nici includerile sau excluderile din această ordine. Ceea ce s-a spus (ori nu s-a 16 spus) rămâne aşa cum s-a spus (ori nu s-a spus). Fatum et fabula! În

_____
„scruta în adâncul culturii orientale în tot complexul ei” şi că era considerat ca un specialist în acest domeniu (Ibidem, p. 185), numai că [Tratatul de muzică turcească fiind considerat pierdut] preocupările lui Cantemir pentru cultura orientală sunt văzute ca expresia „tendinţei universalizante proprii umanismului” (Ibidem, p. 151) şi nu ca un mod de locuire poietică în culturi alternative. Pentru detalii privind importanţa lui Cantemir în cultura turcă, în domeniile muzicii şi arhitecturii, vezi: Lemny, Les Cantemir, pp. 84-86; Faroqhi, Approaching Ottoman History, p. 202. Vezi, de asemenea, Cem Behar, „The Ottman musical tradition”, în: Suraiya N. Faroqhi ed., The Later Ottoman Empire, 1609-1839, Cambridge University Press, Cambridge, 2006, p. 398. 14 Istoria hegeliană a culturii nu face apel la conexiunea cauzală, fiind o istorie esenţialistă a progresului semnificaţiilor în lumea istorică. În schimb, dialectica răsturnată a lui Marx, introduce dimensiunea cauzală în lumea istorică, prin postulatul care spune că „materia determină conştiinţa”. 15 Foucault a fost criticat, între altele, pentru că arheologia lui nu este o abordare cauzală a fenomenelor marginale pe care le studiază. Habermas, spre exemplu, spune că „Foucault îşi permite un concept complet nesociologic al socialului” (Jürgen Habermas, Discursul filosofic al modernităţii, trad. de Gilbert V. Lepădatu et al., Editura All, Bucureşti, 2000, p. 234). 16 În studiul despre proza lui Pierre Klossowski (La Nouvelle Revue Française, 135, 1964), Foucault face una din primele încercări de a conecta lingvistica structuralistă cu filosofia lui Nietzsche (de a cărui gândire era legat Klossowski), văzând în ambele expresia aceluiaşi efort de a „conturna tot alexandrinismul culturii noastre“ (Foucault, Dits et Ecrits, vol. 1, „La prose d’Acteon“, 1964, p. 359). Ceea ce le-ar putea conecta ar fi o analogie de raporturi între funcţionarea semnelor arbitrare şi cea a simulacrelor. Ambele ţin de fabula şi sunt inconturnabile (fatum): pe de o parte semnul arbitrar, fiind lipsit de raport natural cu semnificatul, „este

21

p. Cuza” din Iaşi. de fapt. in: Analele Ştiinţifice al Universităţii „Al. A New Version of an Old Story”. in: Bulletin of the Transilvania University of Brasov. atenţia trebuie îndreptată către faptul brut din ordinea discursului. p. în cazul pe care îl avem în atenţie. I. Iaşi. 364). în opera lui Klossowski [Nietzsche]. Orgoliul modelării umane”. autorul. aceasta înseamnă că ansamblul de enunţuri care formează discursul Divanului sunt sedimentate într-un strat mai _____ constrâns să spună ceea ce spune“ (Ibidem. seria B. vol. Ceea ce Cantemir spune. în: Logos and Episteme. precum şi primele texte religioase pe care le datorăm lui Dosoftei. Aceasta ar reprezenta. o morală. Bogdan Creţu. literatura în limba română nu cuprinde. nr. 2011. Astfel. trebuie să plecăm de la ceea ce este „empiric”: la 1700. I. no. „Literature and Knowledge.12. a analizat Istoria ieroglifică sub raportul „argumentelor literare” (de exemplu „visul ca oglindă a caracterului visătorului”) care conduc cititorul în situaţia de a „confrunta ficţiunea cu propriile sale experienţe şi de a [le] crede” (Bogdan Creţu. [Citat mai departe: 300 de ani de la apariţia celei dintâi cărţi de filozofie]. 358) prin sistemul limbii. ceea ce Elvira Sorohan a numit o „promisiune de modernitate” (Elvira Sorohan. decât scrierile cronicarilor moldoveni şi munteni. p. Cuza”. 2005. 620). iar pe de altă parte „imperiul simulacrelor ascultă. „Dimitrie Cantemir. 1999. pp. practic. 13). p. Iar asta ruinează orice posibilitate de interpretare şi de recurs la categoriile subiectului! 17 Înainte de Dimitrie Cantemir. În vocabularul arheologiei. 7). de reguli precise“ [pentru că] „el îţi tratează propriul limbaj ca pe un simulacru“ (Ibidem. folosind un limbaj şi un set de reprezentări care nu mai erau actuale în cultura europeană. 22 . 47. Sorohan arată că scrierea din 1698 este „una din contradicţiile personalităţii sale. iar povestirii. Editura Universităţii „Al. 359. Tomul XLVI: 300 de ani de la apariţia celei dintâi cărţi româneşti de filozofie. ‚Divanul’ de Dimitrie Cantemir. Ceea ce Creţu numeşte „argument literar” ar fi. într-o limbă relativ nouă – sub 17 raportul experienţei literare – este o parte din „trecutul mort” al filozofiei occidentale. „The Person and its Fictional Replica”.CORNELIU BÂLBĂ conformitate cu stilul arheologic de gândire. înscrierea în text a unor mărci ale subiectivităţii care transgresează simpla fabulă prin care măştilor le corespunde un character istoric. vol. Recent. [iar] tirania realităţii să înceteze să mai existe” (Alina Silvana Felea. Cantemir ajustează fabula astfel încât „să placă dorinţelor şi gustului instanţei supreme. Filozofie. Prima operă literară importantă este Istoria ieroglifică scrisă chiar de Dimitrie Cantemir. [şi anume] întârzierea în forme şi structuri medievale” (Ibidem). II. la Cantemir. 1. Dimitrie Cantemir scrie (în limba română) un text de filozofie în care tratează o problemă morală. În ceea ce priveşte Divanul.

cit. 254). ea respinge analiza logică care descompune fraza [„Actualul rege al Franţei este chel”] în „propoziţii atomare” pentru a găsi un obiect x care să stea ca referinţă a numelui propriu sau al descrierii [„regele Franţei”]. „Mort de l’homme ou épuisement du cogito?”. După apariţia Cuvintelor şi lucrurilor (1966). op. 1967 (Georges Canguilhem. cât şi de propoziţia logică. Dits et Ecrits. 1966-1968. dar. Foucault spune explicit că „enunţul nu are drept corelat un individ sau un obiect singular care ar fi desemnat prin cutare cuvânt al frazei” (Ibidem. propoziţia elementară este atunci descrierea unei „stări de lucruri”. 87-96) că Foucault propune de fapt o geologie a cunoaşterii având ca obiect „seria straturilor succesive care formează cultura noastră“ (vezi Jean-Paul Sartre. în schimb. pp. in: Les mots et les choses de Michel Foucault: Regards critiques. 119120). 1968. putem recunoaşte existenţa unui enunţ independent. Vezi şi cuvântul de apărare al lui Georges Canguilhem. pp. dincolo de fraza însăşi. 242. prin urmare. p. Vezi şi răspunsul lui Foucault la observaţia răutăcioasă a lui Sartre. textes choisis par Philippe Artiéres et al. „Jean-Paul Sartre répond”. 19 Definiţia dată enunţului în cadrul arheologiei nu permite delimitarea unei arhive speciale după criterii lingvistice sau culturale. nu se mai poate vorbi de enunţ când. 108). 30. Epistema de care aparţine dialogul sufletului cu trupul este epuizată! Perspectiva foucaldiană afectează în mod semnificativ orice tentativă de adaptare a istoriei ideilor la un specific cultural naţional. O arheologie a exegezei mistificatoare profund al arhivei culturii occidentale şi. p. L’archéologie du savoir. Această idee contestă în primul rând acel tip de analiză lingvistică care nu vrea să recunoască valoarea „semnului” unităţilor de „al doilea nivel” (discursul) şi consideră fraza ca unitate maximală legitimă. 1966. Foucault distinge enunţul atât de fraza gramaticală. ci un ansamblu de relaţii care funcţionează ca o structură istorică a discursului. El spune că „Pretutindeni unde există o frază gramatical izolabilă. no. atunci acest corelat nu este un individ.Divanul lui Cantemir. din Critique. pp 690697. 1966-1968. 1.. Presses Universitaires de Caen & IMEC. 76).. Dacă ar fi să admitem un corelat al enunţului. în: Foucault. „Michel Foucault répond à Sartre“. se accede la nivelul constituenţilor ei” (Foucault. no. vol. În al doilea rând. in: Les mots et les choses de Michel Foucault: Regards critiques. p. astfel încât să o putem 18 ____ 18 Ideea stratificării arhivei ne este sugerată de critica pe care a formulat-o Jean-Paul Sartre la adresa arheologiei cunoaşterii. 23 . Sartre a scris (în L’Arc. producţia acestor enunţuri ascultă de un set de reguli care nu mai pot fi reperate în corpus-ul de discursuri ce definesc actualitatea culturală şi ştiinţifică de la începutul secolului al XVII-lea. 19 În Arheologia cunoaşterii. 2009.

. pe baza unei comparaţii între experienţa franceză şi cea engleză. Routledge. Ea ruinează continuitatea: nu putem invoca condiţii extra-discursive (de ordin lingvistic. ar trebui să avem în vedere că însăşi istoria dialectică. al stilurilor de gândire sau al culturilor naţionale. Dar înainte de a contesta relevanţa arheologiei pentru subiectul în discuţie. impune o concluzie asemănătoare. in: Arthur Still and Irving Velody eds. În limbajul filosofiei hegeliene a istoriei. „Histoire de la Folie: An Unknown Book by Michel Foucault‘. cultural. nici semnificaţii ultime. spaniolă sau italiană (pentru o critică în acest sens vezi Colin Gordon. politic. 24 . în acelaşi timp. 30-32). În cazul nostru. Fără îndoială că o constatare de acest tip („Dimitrie Cantemir reiterează trecutul mort al filosofiei europene”) poate fi respinsă odată cu refuzul metodei arheologice. ea este mai degrabă un ansamblu de vecinătăţi. Acest mod de a proceda se justifică prin interesul arheologiei pentru mecanismele prin care se instituie o nouă ordine discursivă şi epistemică. Londra. de tipul disciplinelor de studiu. Problema difuzării în timp şi spaţiu a acestei ordini nu ţine de domeniul arheologiei discursului (ea ar interesa mai degrabă genealogia raportului savoir/pouvoir). să fie sustras judecăţii arheologice care îl plasează în Evul Mediu. pp. nu ne vom putea aştepta ca Divanul să fie situat în arhiva culturii europene şi. trecutul nu este niciodată mort pentru o gândire care se raportează în mod autentic la o tradiţie. fără să ia în seamă istoria azilului în societăţile germană. În ordinea discursului nu există circumstanţe atenuante. ca un întreg ce subsumează părţile şi se anunţă ca raport hermeneutic. în versiunea originală. Arhiva nu se constituie în modalitatea unui concept.) pentru a forma un corpus de enunţuri care să beneficieze de un regim discursiv special şi. să întreţină un raport de normalitate cu ansamblul arhivei.CORNELIU BÂLBĂ analiza ca pe o sferă sau ca pe un domeniu care ar beneficia de unitate 20 proprie . Rewriting the History of Madness: Studies in Foucault’s‚ Histoire de la folie’. adică recunoaştere a identităţilor şi diferenţelor. pentru că nu există nici cauze prime. istoric etc. în acelaşi timp. 1992. de reţele şi de diferenţe ce nu permit întotdeauna parcurgerea drumului în dublu sens (ca de la parte la întreg şi de la întreg la parte). iar regulile arhivei sunt imanente: „judecata” nu este decât o simplă descriere a ceea ce este. ____ 20 Foucault a conceput arhiva ca pe o modalitate de punere între paranteze a unităţilor tradiţionale. Încă în Istoria nebuniei (1961) el analiza situaţia nebuniei în cultura occidentală.

190. Tocmai de aceea. deci. Dits et Ecrits. primind în albia sa noi şi noi afluenţi. Orice gândire care se afirmă prin simpla reiterare a trecutului face ca acest trecut să fie „mort”. el a definit ştiinţele umane ca ştiinţe de interval. am presupus că arheologia foucaldiană este interesantă pentru studiile culturale care se confruntă cu situaţia culturilor marginale sau de interval. 25 . Succesul ideii de discontinuitate în istoriografia culturală neconvenţională este strâns legată de experienţa fenomenelor marginale şi de cea a intervalului. adică a momentelor în care spiritul s-a anunţat ca diferenţă şi mers înainte. Bacon. într-o asemenea istorie. Se înţelege de aici că materialul reprezentat de Divanul este cu totul neinteresant pentru o istorie concepută ca o galerie de portrete eroice şi ca mitologie a noutăţii. Spinoza. vol. Hobbes. cultivând o formă de identitate lipsită de diferenţă şi. p. întrucât acestea oscilează permanent între două modele de cunoaştere şi nu se pot fixa într-o singură paradigmă (ceea ce explică statutul lor precar. Locke sau Leibniz. De asemenea. „Préface“.Divanul lui Cantemir. 1961. Foucault a adoptat o perspectivă nietzscheană care 21 permite să fie scrisă istoria faptelor marginale din cultura occidentală. epigoni. de viaţă (istorie). iar tradiţia este ca un fluviu a cărui forţă creşte pe măsură ce se îndepărtează de izvoare. opera lui Cantemir este complet străină de acel „spirit al epocii” pe care îl credem anunţat în scrierile unor filosofi şi savanţi precum Galilei. Din perspectiva acestui tip de istorie. Europa din mintea noastră Analiza foucaldiană a discursului este adecvată acestui tip de obiect deoarece ea refuză să ia ca punct de plecare totalitatea şi să adopte ca metodă reconstrucţia hermeneutică. Vom vedea în ce măsură analiza Divanului cu ajutorul conceptului de epistemă ne va ajuta să aflăm o limită a metodei ____ 21 Foucault. O arheologie a exegezei mistificatoare progresul se realizează prin negare şi diferenţă. De aceea. o filozofie care procedează astfel se anulează ca filozofie şi devine aidoma religiei. plagiatori şi alte figuri ale discursului repetitiv. din punct de vedere epistemologic). 1. Descartes. istoria filosofiei nu poate fi altceva decât o galerie a eroilor spiritului. nu există loc pentru comentatori.

ci cum ştie. 27-30. din partea unor autori puţin semnificativi în mediul occidental. După Dan Bădărău. 26 . El recurge însă cu îndrăzneală la citate din Augustin. aceste influenţe nu corespund ansamblului de reprezentări prin care noi definim astăzi Europa anului 1700. cit. influenţat sau constrâns de ____ 22 Asupra acestei chestiuni a se vedea Gheorghe Popa. că avem de-a face cu un text care s-a născut din întâlnirea a două tradiţii şi care încearcă să fie deschizător de drumuri. oricum. la 1700. Prin urmare. În conformitate cu exigenţele istoriei ideilor ar trebui să-l integrăm într-o tradiţie. dar nu înainte de a fi reţinut câteva scheme pertinente pentru o critică a istoriografiei marxiste înflăcărate. inactual în raport cu datele gândirii europene de la 1700. 22 Dimitrie Cantemir aparţine tradiţiei creştine ortodoxe . Numai că tradiţia europeană cu care vine Cantemir în contact era ea însăşi inactuală. Problema nu este însă cât ştie Cantemir. Influenţele pe care autorul român le-a suferit vin. Incontestabil. de serioase rămâneri în urmă. ce anume ar fi înţeles el chiar din reprezentarea raportului dintre trup şi suflet. gânditor reformat pe care îl traduce în Cartea III a Divanului. în cazul lui Cantemir. rămâne întrebarea: ce posibilităţi de a le prelua ar fi avut sau. punând în joc mai multe idei ale umanismului renascentist apusean. Indiferent dacă optăm pentru o istorie dialectică a conţinuturilor culturale sau pentru o arheologie a cunoaşterii. Cantemir nu ştie nimic despre Descartes. gândindu-ne că poate celelalte probleme l-ar fi depăşit cu totul? Vedem astfel că nu putem vorbi. Chiar dacă am presupune că discipolul format de maestrul Cacavela ar fi aflat de „noutăţile” din filosofia şi ştiinţa europeană. „Câteva repere teologice pentru o interpretare a ‚Divanului’ lui Dimitrie Cantemir”. un text care ar fi avut şansa să devină evenimentul fondator al unei şcoli filosofice în limba română. Divanul se dovedeşte. şi înfăţişează sub propria semnătură ideile lui Andrea Wissowatius. mai bine.CORNELIU BÂLBĂ arheologice. op. prin urmare. în: 300 de ani de la apariţia celei dintâi cărţi de filozofie. nici despre Galilei şi noutăţile din ştiinţa modernă. Divanul reprezintă un efort de laicizare a gândirii filosofice din mediul bizantin târziu.. căruia îi spune „Sfântul”. cum se exprimă din păcate. Putem spune. Spinoza sau Leibniz. pp.

ceea ce îl face vulnerabil faţă de o critică inspirată de ideologie şi sensibilă faţă de un anumit program al modernizării sociale. în acelaşi timp. iar autorul Divanului nu este decât un exponent al ei. Istoriografia „rămânerii în urmă” îl plasează pe Cantemir în afara tradiţiei ortodoxe şi. nu atât prin plasarea scriiturii într-un câmp de cauze şi efecte. în scopul de a inventa o tradiţie naţională animată de o conştiinţă politică şi de programul emancipării prin cultură. ezitări. eruditul autor Dan Bădărău . Dar cum să plasezi schema hegeliană într-o cultură construită din gesturi secunde. purtătoare de la bun început de semnificaţii istorice. Atunci când se întâmplă acest lucru. cât mai ales prin investirea conştiinţei individului cu o dimensiune supraindividuală. Divanul lui Cantemir apare atunci ca important nu prin conţinutul de idei şi reprezentări. Distanţa care îl separă pe Cantemir de modernitatea filosofică nu poate fi pusă pe seama unei alegeri personale care să atragă lauda sau blamul. 266. 23 ____ 23 Bădărău. Sic transit! 27 . ci a rămas la nivel de synopsis? Altoirea unei tradiţii moderne pe o asemenea stare de lucruri presupune. dimpotrivă. inerent lumii istorice. istoriografia „rămânerii în urmă”.Divanul lui Cantemir. Autorul este situat de două ori în afară. în care sinteza reprezentărilor şi cunoştinţelor nu a ajuns la maturitatea Ideii. Spune Bădărău: „idealismul religios mai pronunţat ocazionează o serioasă rămânere în urmă […] îl descoperim incapabil de a asimila atomismul”. nu prin noutatea stilului sau prin profunzimea reflecţiei. ca pe un moment esenţial. într-o contemporanitate ipotetică – greu de onorat – cu filosofia europeană. Potrivit acestei scheme. Filosofia lui Dimitrie Cantemir. p. discontinuităţi. dat fiind că presupune o ruptură grăbită faţă de tradiţia răsăriteană şi o apropiere artificială de modernitatea revoluţionară. faptul de a scrie un text de filozofie este un fapt politic. O arheologie a exegezei mistificatoare ideologia timpului. Acest mod de situare în interval nu poate fi în nici un caz considerat drept o strategie hermeneutică. „rămânerea în urmă” este un loc comun al gândirii bizantine. Judecata istorică nu trebuie să atribuie individului mai mult decât a stat vreodată în puterile lui. asistăm la o formă de falsificare a istoriei. şi asta pentru că ea se justifică printr-o lectură a culturii schematizată de opoziţia revoluţie versus reacţiune (conservatoare). prin modificarea condiţiilor generale ale gândirii şi acţiunii. trădări şi impotenţe.

Din acest punct de vedere. pp. 25 Foucault distinge între două forme de structuralism: o metodă generalizată care a permis fondarea sau reînnoirea unor domenii ştiinţifice şi „o activitate prin care teoreticienii nespecializaţi încearcă să definească raporturile actuale ce pot exista între cutare şi cutare element al culturii noastre. făcând astfel posibil „pe de o parte să se definească criterii de competenţă specifice societăţii […]. 2003. 28 . 1967. 1. Exegetul nu întocmeşte o anamneză. p. „La philosophie structuraliste permet de diagnostique ce qu’est aujourd’hui”. 1987. cutare domeniu teoretic şi cutare domeniu practic […] ansamblul relaţiilor practice şi teoretice care definesc modernitatea noastră“ (Foucault. este esenţial ca textul să fie tratat în regimul lecturii binare. Editura Humanitas. prin repertorierea importantelor „salturi înainte” şi a „gravelor rămâneri în urmă”. Fără îndoială. performanţele care se realizează sau care se pot realiza în cadrul ei“ (Jean-François Lyotard. Despărţirea de Goethe. Bucureşti. Acest mod de punere în diagnostic a trecutului cultural nu poate da 25 seama de „ceea ce se petrece astăzi” şi nu poate constitui o bază pentru evaluarea prezentului. 261. 27 Chiar dacă prezentul este şi el marcat de o „rămânere în urmă”. Bucureşti. cu scopul de a stabili o genealogie. 2000. de Ciprian Mihali. dar în acelaşi timp el extrage din marile momente (am avut şi noi realizările 24 ____ 24 După Jean-François Lyotard. 13 et. mai degrabă el revendică o origine (de exemplu „spiritul 26 obiectiv” sau un „sine mai adânc”) şi judecă evenimentele în funcţie de intensitatea cu care ele pun în joc această origine. sq. ca moment al promisiunii unui viitor mai bun. căci viitorul pe care îl anunţă şi prin care se legitimează nu poate fi decât unul „luminos”. Cuvânt împreună despre rostirea românească. prima caracteristică a cunoaşterii narative constă în a transmite faptele eroilor fondatori de instituţii şi de legitimitate. 26 Constantin Noica. trad. 176. cutare sau cutare ştiinţă. Dits et Ecrits. p. prezentul reprezintă. În raport cu seria evenimentelor trecute. Idem. datorită acestor criterii. Cluj-Napoca. timpul prezent se 27 înscrie şi el în istoria neîmplinirilor şi a „rămânerilor în urmă” . 39). iar pe de altă parte să se evalueze. un salt calitativ şi un loc de refugiu: el nu mai intră în ecuaţia binară sau lauda. Idea Design & Print. p. Editura Eminescu. Condiţia postmodernă. aceasta nu e gravă pentru că nu e voită: în acest prezent se manifestă voinţa de emancipare şi de „ajungere din urmă” a culturii occidentale. vol.CORNELIU BÂLBĂ ci prin potenţialul de integrare selectivă în „marea povestire” a culturii naţionale. 609). sau blamul.

trad. În mod similar judecata istoriografiei marxiste asupra prezentului este salvată de contaminarea cu răul istoric al trecutului. sufletul. şi ne-am dat inima. 70). Desigur. atunci. Repere pentru o istorie a culturii româneşti. Chicago: Chicago University Press. pentru că se bazează deja pe ideea unei diferenţe de perfecţiune în ceea ce există.. Popper (Conjecturi şi infirmări. vezi K. 2001. Editura Trei. p. ne-am descoperit. 1989. A. Editura Capricorn. 29 . 11). Editura Eminescu. pp. nici în sens tradiţional. continuitatea istoriei este postulată printr-un concept al originii. limba. Ideea de tradiţie presupusă aici este însă un surogat ideologic care nu furnizează vreun concept de autoritate. fiinţa istorică. în veacul XIX – după marii latinişti fireşte – şi ne-am strâns ca o comoară aproape neştiută. Bucureşti. dar nu este dată corelativ printr-un concept corespunzător de autoritate: şi tocmai de aceea autoritatea cea mai mare o are prezentul. 460-461) şi F. „Un adevărat eveniment în cultura noastră”. spre a nu mai vorbi de revoluţionari. în special pp. Bucureşti. nici în sens modern. O arheologie a exegezei mistificatoare noastre!) ingredientul secret care îl ridică deasupra răului istoric: voinţa de 29 emancipare . nu în virtutea valorii lui intrinseci. cu o uimire ce nu încetează nici astăzi. Istoricitate şi eternitate. Creşterea cunoaşterii ştiinţifice. 28 ____ 28 „Civilizaţia noastră are privilegiul de a fi întru o tradiţie […] noi putem fi şi mai departe întru ceea ce am fost […] am avut veacul al XVII-lea al marilor personalităţi. care se inspiră din Nietzsche. Altfel spus. prin acea voinţă de perfecţiune care plasează prezentul în lumina viitorului „de aur“ şi îi maschează mizeria.R. dar este vorba despre aceeaşi ipoteză cu privire la conexiunea dintre problema adevărului şi ingineria socială. „Utopie şi violenţă”. 29 Interpretând Meditaţia I de Descartes. deci exist“. Pentru argumente în acest sens. El se înscrie într-o serie temporală progresivă căreia îi prescrie în cele din urmă semnificaţia finală. Bucureşti. de Constantin Stoenescu et al. ne-am regăsit – după începutul făcut de cronicari – istoria. 27-31). folclorul. Hayek (Individualism and Economic Order. Sentimentul românesc al fiinţei. Această voinţă de adevăr şi de perfecţiune nu poate veni de la geniul rău. Foucault spune sau vrea să spună că momentul îndoielii supreme (reprezentat de ipoteza acelui malin génie care ar compromite până şi cunoştinţele matematice) poate fi depăşit prin certitudinea incontestabilă că „eu vreau“ adevărul. perspectivele din care îşi construiesc argumentele Popper şi Hayek sunt total diferite faţă de genealogia lui Foucault. „Ne-am regăsit. p.Divanul lui Cantemir. 1948. adică „vreau” o cunoaştere de o mai mare perfecţiune decât cea pe care o am. iar a doua jumătate a secolului al XIX-lea a putut da de asemenea mari personalităţi culturale” (Constantin Noica. 1978. arheul: pe Eminescu” (Constantin Noica. „Individualism: True and False”. iar această idee este presupoziţia argumentului „mă înşel. ci în virtutea devenirii pe care o anunţă. ne-am închegat prin câţiva mari istorici şi vizionari.

din cele 14 copii manuscrise cunoscute. am putea spune că ideea de continuitate. nu este operaţională în cazul filosofiei româneşti. dar nu neapărat ca pe un model. Filosofia lui Dimitrie Cantemir. în situaţia de a accepta că posteritatea lui Cantemir face paşi înapoi în ceea ce priveşte terminologia. în Divanul. Discutând starea limbajului filosofic în filosofia de limbă română. Afloroaei se arată surprins de ceea ce poate fi considerat drept o bună ilustrare a teoriei catastrofelor. Afloroaei ajunge la concluzia inedită că discursul filosofic în limba română este un exemplu potrivit pentru modul în care efortul însuşi de a căuta sau de a defini o tradiţie a devenit un fel de tradiţie. 200. atât de importantă în istoria ideilor. 80). Pe scurt. Numai operând cu „un alt 31 înţeles al tradiţiei” poate să aibă un rost efortul de a ridica la concept istoria filosofiei româneşti. Aşa cum rezultă din analiza făcută de Afloroaei. „Studiu introductiv”. Dimitrie Cantemir propune o serie de termeni filosofici prin care să poată fi exprimate şi în limba noastră „epistimurile” şi „învăţăturile înalte”32. studiul 30 lui Ştefan Afloroaei intitulat Cum este posibilă filosofia în estul Europei. nici unul nu a făcut şcoală. uneori. 31 Ibidem. Dacă. 32 Bădărău. nici un autor de text filosofic nu a preluat ulterior vreunul din aceşti termeni. 30 . nici Cantemir şi nici un alt cărturar nu a rămas în istoria culturală românească decât prin iniţiative individuale. 5 provin din Transilvania (Cândea. Am putea evoca în acest loc. p. p. Dar nu numai atât. nici unul nu a fost preluat în ceea ce putea fi palida imagine a unei tradiţii. 43.CORNELIU BÂLBĂ Pentru o mai bună raportare la propria noastră istorie este nevoie să întreprindem o critică a acestui concept pseudo-hegelian de tradiţie. 33 Virgil Cândea arată că. Chiar dacă admitem că există ceva precum o filozofie românească – una risipită într-o multitudine de texte de importanţă minoră pentru progresul ____ 30 Ştefan Afloroaei. mai ales în Transilvania unde scrierea lui Cantemir a circulat în bună măsură33. p. Analizând cele mai semnificative momente din filozofia românească. plecând de la o descriere mai onestă a stării de fapt şi de la un concept mai slab (în sens normativ) al prezentului istoric. Ne aflăm chiar. Iaşi. 1999. Editura Polirom. Cum este posibilă filosofia în estul Europei.

au uzat de postulatul continuităţii pentru a construi conceptul filosofiei româneşti. nu ne rămâne. deşi autorul nu face nici o afirmaţie explicită în acest sens. de D. Această identitate nu poate fi transferată filosofiilor naţionale. 31 . lipsit de aspectul continuităţii şi. Hegel.F. O arheologie a exegezei mistificatoare filozofiei universale – nu înseamnă că putem vorbi şi de o istorie a filosofiei 34 româneşti cu care ea să se confunde . Editura Academiei.D. O parte dintre argumentele lui Foucault pot fi cu uşurinţă îndreptate împotriva acelor critici şi istorici ai culturii care. iar această identitate nu poate fi postulată dacă nu se iese din spiritul naţional. Cercetarea asupra filosofiei răsăritene întreprinsă de Ştefan Afloroaei pare să indice calea istoriografiei neconvenţionale. Să însemne oare acest lucru că abordarea arheologică sau cea genealogică este mai potrivită. 38). pentru că „succesiunea sistemelor filozofice în istorie este aceeaşi ca şi succesiunea determinaţiilor ideii în derivarea lor logică” (Ibidem. Prelegeri de istorie a filozofiei. Aşadar. în filosofia est-europeană. Descrierea pe care ne-o furnizează Cum este posibilă filosofia în estul Europei ne permite să observăm că maniera în care s-a scris până acum istoria filosofiei româneşti justifică măcar o parte din criticile aduse de Foucault reţetei hegeliene. dar având. pp. în cazul de faţă. 21-22. cu toate acestea. Roşca. Cum este posibilă filosofia în estul Europei. nici măcar celei germane. străin de efortul sistematic prin care s-ar putea contura o formă de totalitate. studiul filosofiei se confundă cu studiul istoriei filosofiei (G.W.Divanul lui Cantemir. 35 Vezi Afloroaei. Bucureşti. 38). lucru mult mai important. un concept cam şubred. de acel material foarte bogat care. 1963. încât acesta rămâne fără urmări în planul propriu-zis filosofic35. a făcut să pară justă o anumită selecţie a temelor care au compus un scenariu coerent şi totalizant. sub presiunea ideologiilor moderne. Aceasta cu atât mai mult cu cât nu dispunem. Gestul de a scrie prima carte de filosofie românească pare să consume întreaga energie a evenimentului. p. trad. în cultura occidentală. o ____ 34 La Hegel. decât istoria inspirată de dialectica hegeliană? Dacă ne gândim la forţa cu care unii filosofi importanţi – precum Nietzsche. Heidegger sau Foucault – au contestat relevanţa istoriei convenţionale chiar şi pentru lumea occidentală în care ea a fost totuşi posibilă. datorită postulatului discontinuităţii. decât să aderăm la postulatele istoriei neconvenţionale. p. a scrie filosofie în spaţiul răsăritean este un demers de tip fragmentar. pentru că lipsit de unitate internă.

2010. „spre slava şi folosinţa 38 modovenescului neam” a fost un bun pretext pentru a integra această operă într-o tradiţie de lupte sociale în care dragostea de patrie.. este la fel de problematică. cap. Nu se putea ca prima carte de filosofie în limba română să rămână indiferentă faţă de visul de veacuri al românilor în istorie. 2002.). operele nu sunt judecate după principiul autonomiei gândirii. 39 Vezi Dan Bădărău. p. de pildă. „What is Austrian about Austrian Culture?”. 32 . Roger Koppl and al. op. pp. faptul că Divanul a fost publicat în limba română. Existenţa unei filosofii austriece. Gândirea sa politică”. de asemenea. pp. 38 Vezi titlul şi dedicaţia scrierii lui Cantemir: „Divanul sau Gâlceava înţeleptului cu lumea. Divanul. Les Cantemir. Că această istorie nu este una interioară. 103. întâiam izvodit şi de iznoavă din Vechiul şi Noul Testament. ci numai una exterioară. p. Vezi Steven Beller. Prelegeri de istorie a filozofiei. (eds. n. prin de truda şi de osteninţă iubirea a lui Ioan-Dimitrie Cantemir-Voievod. Pentru detalii privind biografia lui Cantemir. subl. Astfel.. el ar fi urmărit domnia Ţării Româneşti (căsătoria lui cu Casandra ar 39 confirma această interpretare) . 37 Hegel. vezi (mai degrabă) Lemny. sau Giudeţul sufletului cu trupul. de libertate şi de unitate a românilor ar fi raţiunea suficientă a producţiei de literatură şi de filozofie. în Gertraud Diem-Wille et al. „Viaţa şi personalitatea lui Cantemir. Peter Lang. What is So Austrian about Austrian Economics. în historiam rerum gestarum. Festgabe für Kurt Rudolf Fischer zum achtzigsten Geburtstag. 37 rezultă din faptul că. Emerald Group Publishing Limited. 43-71. cit. 60. Weltanschauungen des Wiener Fin de Siècle 1900/2000. ci sunt considerate potrivit unor idealuri sociale care le conferă semnificaţii mai largi decât cele filosofice. căreia i s-au atribuit finalităţi interne. chiar dacă în mediul vienez au luat naştere câteva sisteme filosofice cu adevărat importante. fapt ce poate fi văzut ca tentativă de a 36 ____ 36 Această stare de lucruri nu caracterizează numai producţia de filosofie în limba română. Plecând de la sugestia unui titlu referitor la caracterul „austriac” al culturii vieneze („What is Austrian about Austrian Culture?”) ne putem întreba ce anume este austriac în filosofia vieneză a secolului trecut. mai ales că autorul ei va deveni o figură importantă a istoriei naţionale! Biografia lui Cantemir devine foarte importantă în acest context: ostatic la Constantinopol între 1694 şi 1698. Chiar din titlul capitolului se poate vedea că autorul amintit înţelege să relateze biografia autorului Dimitrie Cantemir în conexiune cu o anumită politică.). în slava şi folosinţa moldovenescului niam […]” (Cantemir. 43-108. Filosofia lui Dimitrie Cantemir. Vezi.CORNELIU BÂLBĂ istorie (res gestas) croită după modelul hegelian .

unde tratează despre semnificaţia faptului istoric şi dă exemplul lui Cezar. la acea vreme. p. ideea că Divanul trebuie văzut ca un mijloc subtil de acţiune politică prin care se deschidea şi se consolida perspectiva domniei unui om luminat într-una din ţările române. După Kojève. continuă. 33 . n. în ciuda erudiţiei şi a rafinamentului său intelectual. 1947/1968. Iar în „Introducere” la Prelegeri de istorie a filozofiei. În cazul nostru. Motivul pentru care nu este convenabil – din perspectivă foucaldiană – acest tip de istorie a ideilor (care operează cu presupunerea că filosofia şi literatura sunt expresia realităţilor sociale şi politice) este legat de suspiciunea că istoria se transformă într-un discurs ce reiterează jocul din planul social şi politic. (În Enciclopedia. într-o mişcare istorică mai largă. Cartea sa despre Cantemir trebuie citită astăzi cu entuziasm în partea ei de erudiţie şi cu mari rezerve în partea critică. domnitorul Moldovei). Gallimard. influenţată de hermeneutica fenomenologică a lui Gadamer şi de teoria actelor de limbaj a lui Searle. iar genealogia lui Foucault este cea mai restrictivă. care ajunge la câteva concluzii discutabile. el vorbeşte de fapt despre raportul dintre pasiunile individuale şi raţiunea generală. şi nu se referă nicidecum la episodul despre „trecerea Rubiconului”). dar acest proiect nu înseamnă primatul viitorului în timpul istoric. Ea poate fi uşor compromisă de tentativa de a integra eforturile lui Cantemir. 369. şi anume diferenţa dintre propoziţie şi judecată. pentru a explica în ce condiţii un fapt divers devine un fapt istoric. Concepţia lui Ricoeur. pentru că realizarea lui este condiţionată de înfăptuirea unor acţiuni în trecut. Introduction à la lecture de Hegel.Divanul lui Cantemir. Acest ____ 40 În a sa Introducere la lectura lui Hegel. ceea ce dă valoare istorică unui prezent este posibilitatea de a realiza un proiect în viitor. Paris. poate fi o lectură valabilă şi 41 pertinentă numai până la un punct . finalistă şi totalizantă în care spiritului naţional îi revine rolul de gestator. Cezar va fi Cezar pentru ca este deja Cezar! (Vezi Alexandre Kojève. este cea mai permisivă în acest sens. coerentă. inclusiv publicarea Divanului. Publicarea unei scrieri în limba 40 neamului capătă astfel semnificaţia unei „plimbări pe malul Rubiconului” . Alexandre Kojève s-a folosit de celebra anecdotă despre trecerea Rubiconului de către Cezar.1). O arheologie a exegezei mistificatoare asigura unitatea românilor sub domnia Cantemireştilor (fratele său Antioh fiind. Referirea la acest episod a devenit un loc comun al exegezei hegeliene. 41 Această lectură nu poate ieşi în afara unui cadru teoretic general care stabileşte condiţiile în care faptele lingvistice pot fi puse în relaţie cu voinţa ce animă toate acţiunile unui individ. dar Hegel nu s-a referit el însuşi la această întâmplare. el se foloseşte de exemplul „Cezar a trecut Rubiconul” pentru a explica cu totul altceva. Găsim o astfel de lectură la Dan Bădărău.

Limitele interpretării. Nu intenţionez să mă refer aici la un autor ideal „Dan Bădărău”. nici de enunţurile cu caracter ideologic care se regăsesc în ea. Autorul Bădărău este. 126. autorul Filosofiei lui Dimitrie Cantemir nu poate fi separat de discursul pe care îl reprezintă această scriere şi. Bagdasar şi E. Văzut în acest fel. Robinson (eds. 1969. nici la setul de principii care ne-ar permite înlocuirea lui cu unul „mai bun”. Critica raţiunii pure.CORNELIU BÂLBĂ text e salvat tocmai de contradicţiile şi inconsecvenţele sale: trebuie să vedem în ele expresia tensiunii dintre ceea ce autorul ar fi putut sau ar fi trebuit să spună în baza autorităţii sale şi ceea ce se pretindea discursului său. În al doilea rând. trad. În afară de argumentul oferit de Eco. Handbook of language and social psychology. P. pp. Bucureşti. În primul rând mă refer la faptul că ansamblul de cogniţii şi de practici 45 discursive pe care le asociem – pe bună dreptate – istoriografiei marxiste (până nu de mult oficiale) mai bântuie şi acum imaginarul unor „bărbaţi instruiţi” cărora le lipseşte acea secunda Petri necesară pentru a da 46 cunoştinţelor lor valoarea unei cunoaşteri – Kant dixit . purificat de răul istoric prin restituirea. de N.). şi anume că nu putem 44 recurge la o „şedinţă de spiritism” pentru a stabili. 163–183. pentru a fi publicat în 1962. împreună cu autorul empiric. p. „Despre judecata transcendentală în genere”. p. 166. a libertăţii de gândire pe care individul istoric nu a avut-o în lumea reală. „Social cognition and discourse”. în H. un 42 autor-model în sensul lui Eco: o „strategie textuală explicită” sau un „câmp 43 de coerenţă conceptuală şi stilistică” . 45 Pentru o abordare integratoare a fenomenului ideologic văzut ca interacţiune dintre o formă de cogniţie socială. 46 Immanuel Kant. p. 44 Ibidem. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. 1990. un set de reprezentări sociale şi o diversitate de manifestări discursive. Ibidem. p. 34 . 127. prin urmare. din partea ideologiei oficiale. vezi Teun van Dijk. 37. Chichester (UK): John Wiley & Sons. pentru mine. notă. Giles and W. unele dintre aserţiunile făcute de Bădărău nu rezonează numai cu interesele ____ 42 43 Eco. ce „lume posibilă” este convenabilă pentru a vorbi în sens realist despre intentio auctoris. mai există şi argumente legate de etica interpretării. Moisuc. într-o lume posibilă. Nu avem acces nici la autorul empiric. adică la un substitut al autorului empiric.

56. 201. din această raţiune. Ar trebui să înţelegem de aici că Dimitrie Cantemir se află într-o relaţie de comunicare cu Europa şi că. În acest loc.. mai spune Iorga. p. ci se pot integra perfect în acea manieră de a scrie istoria culturii care. celelalte fiind redactate în limba latină: „este bine de remarcat că operele lui Cantemir sunt redactate în latineşte. 49 În afară de asta. O arheologie a exegezei mistificatoare de tip ideologic. a devenit un fel de folclor academic ce nu mai duce nicăieri. Mai aflăm însă că această mişcare culturală trebuia să fie integrată în spiritul Europei şi. Afirmaţia marelui istoric a pus pe jar istoriografia culturală marxistă care i-a administrat.1969. s-a adresat el însuşi Europei pentru a se face cunoscut. iar nu în special lumii răsăritene de cultură greacă”48. după ce a preluat în scrierile sale o serie de date ale culturii apusene. Bucureşti. Istoria literaturii române. Academia mai dorea „să câştige un corespondent destoinic pentru cunoştinţele orientale” (Nicolae Iorga.Divanul lui Cantemir. pentru că el se bazează pe o prejudecată mai generală pe care ideologia marxistă (numai) a deturnat-o pentru a-şi da o aparenţă de logică a culturii. 305). p. prin ____ 47 48 Bădărău.. p. Editura Didactică şi Pedagogică. Ibidem. Am avea aici „intuiţia unor vremuri noi în care fiecare limbă populară se va dezvolta în aşa fel încât să devină vehiculul unei culturi proprii”47. Nicolae Iorga a considerat chiar că numirea lui Cantemir la Academia din Berlin. plecând de la datele romantismului german. Acest al doilea argument mi se pare mai important de analizat. Putem recunoaşte imediat locul comun din care provine ideea că scrierea în româneşte a Divanului este expresia unei voinţe profunde de emancipare prin cultură a românilor în istorie şi un semn al efortului românesc de a trece de la feudalism la modernitate. a fost „pentru a face plăcere ţarului”49. iar aceasta în perioada în care cărturarul se afla la curtea ţarului Petru I. Divanul a rămas singura carte a lui Cantemir scrisă în limba română. Singura scriere a lui Dimitrie Cantemir care s-a bucurat de atenţia savanţilor europeni a fost Istoria imperiului otoman. istoricul filosofiei lasă neanalizată problema dacă intenţia de a se adresa Europei – absolut firească la un cărturar de talia lui Cantemir – este totuna cu dimensiunea europeană a gândirii lui. Şi că se adresează şi ele Europei în genere. anterioară publicării Istoriei. 35 . Filosofia lui Dimitrie Cantemir.

spirituels. negându-i dreptul de cetate. sau măcar un umanist întârziat. cum conceptele de operă şi autor sunt adevărate categorii ale istoriografiei culturale marxiste sau hegeliene şi că slăbirea ideii de unitate pe care ele o reprezintă nu i-a fost iertată nici lui Nicolae Iorga. a devenit un fenomen popular. 48. Era însă. contemporanul lui Descartes (1596-1650). discipolul lui Theophrastus Bombastus [Paracelsus]. piètres ____ 50 Alexandre Koyré. Vedem astfel. fără îndoială. Autorul moldovean nu era absolut deloc contemporanul acelei Europe a secolului al XVII-lea pe care o postulează istoria idelor. în nordul Europei şi sub influenţa Reformei. dar ştiinţa lui ţine mai degrabă de evul unei Renaşteri. prin postulatul progresului ştiinţei. de o judecată evaluativă. Raţiunea acestei respingeri nu e (re)stabilirea adevărului istoric – e vorba aici. Koyré se referă aici la Paracelsus. un fel de „iluminism” care a reprezentat „una din cele mai curioase aventuri din istoria gândirii”50. se ciocneşte astfel de problema definirii actualităţii. în analiza „cazului” Cantemir. Mystiques. teologi lamentabili” Van Helmont (1580-1644) este. în timp ce autorii populari de tipul lui van Helmont – médiocres philosophes. 1955. alchimistes au XVe siècle allemand. chiar dacă influenţele pe care le-a suferit au venit de la Van Helmont. Paris. şi anume de al acelei Renaşteri care. cartezienii erau probabil vreo câteva zeci. În secolul raţionalismului. o critică severă. magistrul lui Van Helmont. O istorie concepută în termeni de continuitate şi progres. ci mai degrabă apărarea unei poziţii de principiu a istoriei dialectice care fixează un moment convenabil al gândirii sau acţiunii şi îl extrapolează la scara întregii opere (sau a întregii vieţi). Cine „iubeşte” cultura română trebuie să vadă în Cantemir un contemporan al Europei lui Leibniz.CORNELIU BÂLBĂ Dan Bădărău. Librairie Armand Colin. „Filosofi mediocri. cu siguranţă. care nu admite falii sau discontinuităţi. în concordanţă cu acea zonă a culturii apusene din secolul al XVII-lea pe care istoria ideilor o descalifică. 36 . despre care spune: „Teophrastus Bombastus nu era foarte savant. în definitiv. nimic în scrierile sale nici în biografia sa nu ne lasă să-l presupunem îmbibat de ştiinţa livrescă a timpului său” (Ibidem). p.

cum erau numiţi în epoca Reformei. În schimb. Decuble şi M. cultivarea unor ____ 51 „În aceste medii de «fantezişti» şi de «entuziaşti». 8. 2009. operând cu un concept destul de rudimentar al socialului. 53 Reinhart Koselleck. p. Semantica şi pragmatica limbajului social-politic. aici. El caută să stabilească. interferează câmpurile de acţiune şi de valabilitate al conceptelor ce pot fi asociate formelor (istorice) de social. şi nu se interesează de modul în care ideile (vechi sau noi) au fost resimţite în viaţa comunităţii. O arheologie a exegezei mistificatoare théologiens51 – trebuie să fi fost cu sutele. persecutaţi din ce în ce mai mult de bisericile protestante. Dar exegeza spinozistă dă o descriere asemănătoare a mediului intelectual care a făcut concurenţă raţionalismului prin două tipuri de atitudine intelectuală care nu s-au exclus: misticismul şi naturalismul. 52 Ibidem. şi-au însuşit o idee sau alta. cu atât mai puţin este ea o sociologie a cunoaşterii. caracterul „progresist” al unor cunoaşteri ce nu pot fi înţelese. în acelaşi timp. Bucureşti. originea şi felul indivizilor care.Divanul lui Cantemir. Exegetul marxist format (sau cenzurat) la şcoala leninistă. nici istorie a mentalităţilor. în termeni de progres. p. de fapt. o istorie marxistă a ideilor sau o exegeză influenţată de marxism ar trebui să fie câte ceva din fiecare. Conceptele şi istoriile lor. Oruz. la un moment dat. H. Koyré nu se referă la Spinoza. istoria modernă a ideilor nu ţine cont de numărul. după criteriul compatibilităţii cu materialismul dialectic şi istoric. Spinoza însuşi va fi influenţat de 52 acest „stoicism mistic şi creştin” . în plan cultural şi istoric est-european. 37 . El nu ne spune ce rol au avut ele în dinamica societăţilor europene de atunci. Ca istorie conceptuală de sorginte hegeliană53. la ereticii rătăcind din oraş în oraş. Grupul Editorial ART. Ea nu este nici istorie socială. G. cum a ajuns Cantemir în contact cu ele şi ce consecinţe a avut. sau cel puţin aşa se va crede atunci când va fi suspectat de panteism naturalist şi. Cu privire la Filosofia lui Cantemir putem observa că istoricul erudit nu-şi foloseşte erudiţia pentru a stabili valoarea surselor lui Cantemir în contextul gândirii europene de la sfârşitul secolului al XVII-lea. de kabbala mistică. trad. 24. mai ales atunci când aplică principiile dialecticii şi postulatul continuităţii la situaţia unei culturi naţionale individualizate prin practici lingvistice şi sociale singulare. continua să ardă elanul renovării spirituale care a pregătit şi a hrănit spiritul Reformei” (Ibidem).

Trecerea între momentele acestei dialectici infuze nu este neapărat rezultatul voinţei ____ 54 Ioannis Baptistae van Helmont physices universalis doctrina et christianae fidei congrua et necessaria phiosophia. „dat fiind că germenii poziţiei antireligioase şi anticlericale se întâlnesc din plin în filosofia lui van Helmont”55. De fapt. camuflat într-un discurs religios. Cantemir este un „idealist” religios care îmbrăţişează filosofia fizică a lui van Helmont. Dimitrie Cantemir nu a ştiut însă „nici măcar să degajeze latura progresistă a filosofiei fizice a lui van Helmont”56.CORNELIU BÂLBĂ gânditori occidentali care nu erau deloc „moderni”. 55 Bădărău. astfel încât el va regăsi pe un al treilea plan (deismul. nu trebuie să înţelegem că Dimitrie Cantemir a urmărit acest rezultat în mod conştient. dar acelaşi idealism îi permite să reziste „elementelor desuete” ale ştiinţei infuze şi să scrie un tratat de logică aristotelică (antiteza). pentru că scrierile filosofilor apuseni din acea vreme erau pătrunse de spiritul antifeudal şi antireligios. şi nu pentru că ar fi fost refractar progresului!. Totuşi. 56 Ibidem. 57 „Dimitrie Cantemir dovedeşte că are presimţirea metodei moderne de cercetare. 58 „Cantemir este destul de străin de acest spirit care va asigura baza noii ştiinţe a fizicii” (Ibidem. spune Bădărău. chiar dacă erau adversari ai aristotelismului. spune Bădărău. pentru că este rămasă în urmă58. p. 315). filosofia istoriei. Dan Bădărău sugerează că întâlnirea lui Cantemir cu scrierile lui van Helmont – întâlnire din care au rezultat Sacrosantae scientiae indepingibilis imago şi o introducere în fizica filosofului flamand54 – reprezintă un progres în lupta împotriva feudalismului şi a Bisericii. potenţialul subversiv al gândirii lui van Helmont este dat de fizica sa antiaristotelică. aşa că „au introdus calul troian în sânul ortodoxismului”. De bună seamă. care nu are nimic de a face cu ştiinţa infuză [a lui van Helmont]” (Ibidem. 269. el şi Biserica de Răsărit au făcut o eroare de calcul. 38 . Altfel spus. Rusia) acel spirit nou pe care nu l-a înţeles de la bun început şi care va conduce la mişcarea antifeudală şi antireligioasă. p. Trebuie să înţelegem de aici că gândirea lui Cantemir este înaintată57. Astfel. p. p. 129. din care nu înţelege elementele progresiste (aceasta ar fi teza). 269). Filosofia lui Dimitrie Cantemir.

pp. despre care vorbeşte Bădărău. la urmă. Este evident că Dimitrie Cantemir nu putea prelua din Van Helmont decât ceea ce putea fi integrat sistemului său conceptual. de ordin mai ales metodologic. de la o fizică „cu totul perimată”. 60 Ibidem. de la un discurs la altul este sfânta regulă a asemănării. Bădărău spune că „nu fizicele lor sunt preţioase.Divanul lui Cantemir. Şi prin aceasta. 246. principii fecunde. din cele de mai sus. 241. aceeaşi care în vremea Renaşterii făcea din eruditio pandantul discursiv al unei divinatio. „Spiritul nou” al fizicii. ci anumite implicaţii pe care le presupun. să susţină „neamestecul divinităţii în treburile lumeşti” şi să devină „unul dintre primii teoreticieni ai evoluţionismului în istoria umană”60. nu a existat nici măcar în fizica lui Descartes. 250 şi 265. 243. ce vor asigura extraordinarul progres al ştiinţelor naturii într-un viitor apropiat”61. la o formă de deism („creaţia reprezintă o etapă iniţială în cursul căreia supranaturalul îşi încheie sarcina”). la antipodul ei. pentru că regula după care se mişcă analiza lui de la un autor la altul. În afară de faptul că această afirmaţie ratează complet diferenţa dintre limbajele incomensurabile în care au fost formulate „ipotezele” lui van ____ 59 „În cele din urmă. 267. 357. respectiv 246. O arheologie a exegezei mistificatoare individului. ceea ce mi se pare încă şi mai aberant este că Dimitrie Cantemir nu face decât să compileze din van Helmont. n. Cantemir se va situa deodată în afara exegezei creştine. iar exegetul judecă spiritul învechit al compilatorului după selecţia materialului! Rezultă destul de clar. subl. p. Cantemir va face să intervină în creaţie aceşti factori oculţi care constituie o moştenire a teozofiei lui Paracelsus şi a lui van Helmont. că Bădărău delirează savant. Dincolo de această schemă aberantă pe care cred că o identific la Dan Bădărău. urmându-l pe van Helmont” (Ibidem. cu atât mai puţin a existat el în fizica lui van Helmont! De altfel. 39 . pentru că mişcarea „spiritului nou” este obiectivă59. adică la o „treaptă avansată a ştiinţei” care îi va permite să critice ştiinţele oculte. p. Ceea ce nu este evident şi trebuie explicat este că Van Helmont a putut fi integrat sistemului bizantin de cunoaştere pentru că manifesta el însuşi o „serioasă rămânere în urmă”. Aşa se face că Dimitrie Cantemir va ajunge. 61 Ibidem.). magia şi astrologia.

până la urmă. Postulatul continuităţii admite – cum era de aşteptat – că acele implicaţii îşi vor face singure treaba în societatea bizantină. Dincolo de faptul că nu a putut sesiza ceea ce în epocă a fost interesant în epistema lui Paracelsus. Paris. Discours de la méthode pour bien conduire sa raison et chercher la vérité dans les sciences. datată 27 februarie 1637 (vezi Etienne Gilson. ceea ce se spune aici este că Dimitrie Cantemir şi Biserica de Răsărit au ratat din fizica lui van Helmont acele implicaţii dintr-un viitor apropiat care . Vrin. Cantemir nu dispunea de suficiente date pentru a integra în suita proprie de reprezentări criteriul noutăţii. 40 . Poate că Descartes ar fi fost „mai bine” receptat în Bizanţ dacă ar fi dat Discursului un titlu à la van Helmont.CORNELIU BÂLBĂ Helmont şi Descartes62. spre exemplu dacă ar fi păstrat prima versiune: Le projet d'une science universelle qui puisse élever notre nature à son plus haut dégré de perfection. pentru că „germenele” va ieşi la lumina zilei cu sau fără contribuţia agenţilor diseminatori. disputându-şi cu aceasta locul de nouă paradigmă. Oricum. Texte et commentaire par Etienne Gilson. deşi s-a bazat pe o ipoteză falsă. în René Descartes. Discours de la méthode..se aflau „în germene” în fizica helmontiană. Librairie Philosophique J. 63 Dincolo de amuzament. hoinăreala conceptuală a istoriografiei marxiste este un fenomen grav şi ne arată cât de multă dreptate a avut Foucault atunci când a atras atenţia asupra manipulării ideologice a postulatului continuităţii. după cum rezultă dintr-o scrisoare adresată lui Huygens. cu atât mai mult ar fi rămas el indiferent faţă de efortul filosofiei „de a ne conduce bine raţiunea şi a căuta adevărul în ştiinţe”64.1987. nici de descoperirile lui Galilei sau de cele ale lui Harvey. aceasta era singura paradigmă ce putea fi integrată sistemului său de idei. compilaţiei Ioannis Baptistae van Helmont physices universalis doctrina et christianae fidei congrua et necessaria phiosophia!63 Aşadar. „Commentaires historiques”. 478). 64 Această sintagmă era utilizată de Descartes în titlul (complet) al scrierii sale celebre. Neştiind nimic de oboseala pe care scolastica a imprimat-o gândirii europene prin câteva teme dezbătute până la paroxism. pp. „Glosa” titlului a fost suprimată de Descartes destul de târziu. Bădărău ar fi putut să spună că lupta de eliberare naţională de sub jugul otoman şi chiar şi receptarea revoluţiei marxist-leniniste s-a datorat. ____ 62 Că Van Helmont şi Descartes ţin de episteme diferite rezultă din faptul că fizica lui Descartes a fost o ştiinţă emergentă. 93. interpretarea naturii prin apelul la noţiunile de macrocosmos şi microcosmos i s-a părut mai profitabilă. ea a stat în concurenţă cu fizica lui Galilei.

cu un mesaj de laicizare a vocabularului filosofic. despre progresul înregistrat de gândirea lui Cantemir în raport cu discursul teologic. pp. interpretarea Divanului prin postulatul continuităţii întruneşte anumite condiţii de validitate. O arheologie a exegezei mistificatoare Până la un punct.65 Dar acelaşi postulat. 300 de ani de la apariţia celei dintâi cărţi de filozofie. cit. op. filosofi precum Jan Baptista van Helmont sau Andrea Wissowatius”) sunt cu toţii nişte „mediatori între două lumi sau între două epoci” (Ştefan Afloroaei. la Roumanie. 41 . 66 Cred că aceasta este o interpretare proastă a Divanului. 41). op. op. pentru că nu văd cum ar fi putut reuşi Cantemir să fie de folos „moldovenescului neam”. 31-52. Reţin în special ideea că „disputa dintre suflet şi lume se realizează în orizontul de prezenţă a Cuvântului revelat” (Afloroaei. ne îndepărtează de o lectură pertinentă a Divanului. p.66 Aceiaşi termeni nu sunt suficienţi pentru a asigura filosofiei şi o bună relaţie cu ştiinţele sau cu metoda universală. p. despre care Cantemir va scrie în Sacrosantae – doctrine despre care Cantemir crede (împreună cu alţi cărturari de la Academia din Constantinopol) că sunt în acord cu spiritul ortodox. l’Europe ».cit. „Cantemir et le scénario moderne de la métaphysique”.. Termenii preluaţi din van Helmont sau din alţi autori apuseni (medievali sau renascentişti) sunt valorizaţi pozitiv din perspectiva eliberării filosofiei de sub influenţa teologiei. Asupra chestiunii raportului dintre teologie şi filozofie. Aceasta în timp ce vorbim totuşi. devenind bombastică şi stupidă – ca atunci când caută elementele unei gândiri înaintate şi recunoaşte „grave rămâneri în urmă”. suntem puşi să anunţăm „grave rămâneri în urmă” sau abateri de la spiritul epocii. în Travaux du symposium international « Le livre. Aceste concepte ne permit să vedem în scrierea lui Cantemir efortul de mediere între învăţătura tradiţiei ortodoxe şi un număr de doctrine „moderne” – cum ar cea a lui van Helmont. Uzând de aceşti termeni. când nici măcar Descartes nu a îndrăznit să se ia la harţă cu doctorii de la Sorbona. 27-30. ____ 65 Ştefan Afloroaei atrage atenţia asupra faptului că autorii la care recurge Cantemir („stoicii din perioada imperială. dovedind un randament pozitiv în folosirea conceptelor de tradiţie şi influenţă. câţiva exegeţi moderni.Divanul lui Cantemir. în baza postulatului amintit. prin efortul de laicizare a filosofiei (în baza replicilor personajului Lumea din Divanul). în Divanul. a se vedea studiile semnate de Gheorghe Popa şi Ştefan Afloroaei în: 300 de ani de la apariţia celei dintâi cărţi de filozofie. cit. anumiţi neo-aristotelicieni. prin conceptele de progres şi continuitate.. 41). la 1700. Interpretarea Divanului din perspectiva istoriei continue este neclară şi inegală..

pentru că ar fi putut să opteze pentru aceleaşi supoziţii raţionaliste. dat fiind că autorul bizantin nu putea accepta decât influenţa unor idei care să poată fi integrate sistemului conceptual dobândit. Tocmai de aceea istoricul atribuie lui Cantemir nemeritul de „a nu se hotărî” să adopte postulatul raţionalist care. „Revoluţia” pe care istoria dialectică o gândeşte în sânul societăţii umane este făcută posibilă de aceeaşi lege care a determinat apariţia formelor vechi. Bădărău vrea să spună că. cu substrat raţionalist”. lucra în cultura europeană. la acea dată. Utilizarea logicii contrafactuale este un argument subtil pentru a sugera că prinţul Cantemir este contemporan cu Leibniz nu numai în ordinea istoriei factuale. Până la urmă. Filosofia lui Dimitrie Cantemir. uneori lipsite de valoare chiar în proprii săi ochi. Cantemir nu este ____ 67 68 Bădărău. cărora nu le dă nici o întrebuinţare şi care constituie un veritabil balast în mijlocul scrierilor sale. cu siguranţă că ar fi putut realiza acest lucru (dar nu a voit – ce păcat!). dar şi în ordinea posibilă a istoriei ideilor. iar împlinirea ei este atribuită unei conştiinţe umane gândite în termenii continuităţii. etica lui Cantemir ar fi „în unele privinţe destul de înaintată dar şi cu serioase rămâneri în urmă. Ar fi să cităm în acest sens cazul termenului de microcosmos care îl desemnează pe om în opoziţie cu un macrocosmos”67. p. Ibidem 42 . Iată un citat relevant în acest sens: „Filosoful moldovean acordă azil unui număr destul de însemnat de elemente desuete.68 Să nu ne imaginăm însă că istoricul ar manifesta aici gust pentru postulatul discontinuităţii. dimpotrivă. datorită faptului că principele filosof nu se hotărăşte să adopte în mod exclusiv morala profană. spre exemplu. Postulatul continuităţii ar cere. Alteori dificultăţile apar. dacă autorul – subiect autonom şi responsabil – ar fi voit să devină adeptul filosofiei raţionaliste. ca termenilor de microcosmos şi macrocosmos să li se recunoască o anumită coerenţă în cuprinsul Divanului. acolo unde este cerută discontinuitatea în locul continuităţii. dacă ar fi vrut. Spre exemplu. 284.CORNELIU BÂLBĂ Este posibil ca dificultăţile acestei abordări să fie o consecinţă a efortului criticii de a înţelege în termeni de continuitate istoria unei culturi marcate de discontinuităţi.

indiferent dacă ne place sau nu. p. El scrie în limba română aşa cum Descartes scrie în franceză. Iar demnitatea pe care o acordă omului. Mersul ideii în istorie a fost astfel împiedicat sau întârziat. laicizează discursul filosofic aşa cum fac şi cartezienii. rămâne tributar unor reprezentări mai vechi la fel ca Descartes sau Leibniz şi este de ros de îndoielile secolului. încă nedesluşit pe deplin. avea tocmai să promoveze libertatea. al unui optimism faţă de viitorul istoric al omenirii interpretăm spusa din Divanul făcută de către Cantemir omului în acord cu demnitatea ce-i este prescrisă acestuia: ‚Nu rob. îi corespunde în istoria marxistă a ideilor nevoia de a gândi că este posibilă „ajungerea din urmă” a culturii occidentale prin opţiunea conştientă şi responsabilă a individului. ea nu va putea fi gândită însă decât în termenii corespondenţei şi analogiei. Pretenţiei leniniste că revoluţia comunistă este posibilă într-o ţară feudală fără a trece prin momentul necesar al acumulării capitalului. Cantemir este un întemeietor aşa cum sunt întemeietori marii săi co-temporali. astfel încât. a făcut un prim pas care l-a apropiat de adevăr. Continuitatea îi cere să gândească progresul în paşi succesivi şi necesari. este un personaj monden la fel ca şi aceia. 276. aşadar. a integrării juste a momentului singular în universal. istoria continuă a ideilor (mai ales în varianta marxistă) ne conduce la gândirea evenimentului din perspectiva „revoluţiei culturale”.Divanul lui Cantemir. în contextul epocii. indiferent faţă de voinţa omului. când tocmai bunul ei mers. desfăcându-se în teologie. în acord cu dogma creştină. fiecare moment fiind văzut ca ipostază a Ideii. Istoria continuă şi universală are astfel neajunsul de a nu putea defini în termeni convenabili contemporaneitatea. „Cantemir. progresist. 43 . ci stăpân lumii te-am lăsat: pentru aceasta nu ea ____ 69 Ibidem. Dar el n-a înţeles că ştiinţa. Dimensiunea europeană a gândirii lui Cantemir trebuie postulată pentru că aşa o cere o istorie care se respectă. O arheologie a exegezei mistificatoare contemporanul marilor filosofi pentru că a preferat „unele elemente desuete”. Dar acelaşi progres impune nevoia Totalităţii. seamănă prea mult cu postulatul cartezian şi scientist al dominării naturii prin cunoaştere: „în acest sens. că determinismul ştiinţific nu exclude libertatea”69. ar fi trebuit invocat pentru a situa corect opţiunea filosofică din Divanul.

p. şi anume că prin termenul „lume” nu trebuie să înţelegem „natura”. ____ 70 71 Ibidem. de sensul „progresist” al stăpânirii lumii. şi să luăm seama la diferenţele şi inegalităţile ce se lasă văzute în text. Istoricul este salvat. „Sur les façons d’écrire l’histoire”. făcută mai înainte. Probabil că.CORNELIU BÂLBĂ pe tine. despre aceste chestiuni distincte. faptul îndoielii faţă de valoarea acestui discurs mai înseamnă (încă) „asasinarea istoriei”. pentru o samă de filosofi autohtoni de azi. după cum spunea Foucault71. S-ar pune aici două serii de întrebări care ne-ar putea conduce către un alt tip de analiză a scrierii intitulată Divanul: 1) dacă ea poate fi integrată într-una din epistemele descrise de Foucault şi 2) dacă postulatul discontinuităţii (cu tot ceea ce presupune el) se dovedeşte suficient pentru a prelua într-un model explicativ evenimente culturale petrecute în medii eterogene. 1. Nici nu putem crede că ar fi vorba. dar nu este salvată şi istoria însăşi. vol. în fraza lui Cantemir. 302. 613. Dovada este chiar o precizare a lui Bădărău. va trebui să dăm mai puţină importanţă autorului ca principiu de unificare a enunţurilor. ci tu pe dânsa stăpâneşte”70. fiecare. prin urmare ideea nu poate fi imputată lui Dan Bădărău. 44 . 1967. câtă vreme ea este discurs efectiv pronunţat (scris). la 1700. centrate pe experienţa intervalului şi a întâlnirii. Pentru a vedea dacă postulatul discontinuităţii permite o mai bună situare a evenimentului pe care îl reprezintă publicarea Divanului la Iaşi. Dits et Ecrits. fără de care o carte de exegeză filosofică nu putea fi scrisă în 1962. Această frază încheietoare a unui capitol a fost probabil înadins confecţionată pentru a răspunde cerinţelor ideologiei. Căutarea unei intenţii şi a unor criterii de continuitate pentru a consolida un concept de operă presupune asumarea unor elemente teoretice prealabile şi exterioare textului. Următoarele două secţiuni vor trata. Foucault. p.

Nevoia unor criterii pentru a distinge între Evul Mediu şi Renaştere este resimţită pe măsură ce trebuie să apreciem valoarea unor argumente în care distincţia este admisă cu titlu de presupoziţie a argumentării. paradigma 72 asemănării funcţionează în cadrul „lumii vrăjite” şi că diferenţele de conţinut dintre gândirea medievală (modelată de aristotelism şi de teologie) şi gândirea renascentistă (orientată de studia humaniora) nu sunt suficiente pentru a le atribui reguli discursive distincte. în cadrul analizelor foucaldiene. Avem de justificat. Dan Bădărău remarca că „ar fi greşit să vedem în [Cacavela] un spirit medieval decât renascentist”73. în chip delirant. urmărind progresul şi ____ 72 „Don Quijote citeşte lumea pentru a proba cărţile […].Divanul lui Cantemir. autor Este evident de la bun început că epistema clasică este cu totul străină spiritului filosofiei bizantine de la 1700. Scriitura şi lucrurile nu mai seamănă. deoarece Foucault nu a oferit repere pentru asta. descoperind asemănări secrete sub semne. 45 . Magia care permitea descifrarea lumii. semnele limbajului nu mai au ca valoare decât ficţiunea subţire a ceea ce reprezintă. 61-62). O arheologie a exegezei mistificatoare Epistema lui Cantemir: eruditio / divinatio Carte. Don Quijote rătăceşte înspre aventură” (Foucault. nu mai serveşte decât pentru a explica. Între ele. între Evul Mediu şi Renaştere. Decalajul se înregistrează atât la nivelul conţinutului (fapt pe care istoria ideilor filosofice l-a remarcat deja) cât şi la nivelul regulilor de formare a discursului filosofic. Filosofia lui Dimitrie Cantemir. apartenenţa Divanului la o paradigmă filosofică premodernă. operă. pentru autorul Cuvintelor şi lucrurilor. aşadar. Vorbind despre spiritul în care Cantemir a fost educat de Ieremia Cacavela. am admis o uşoară distincţie între cele două etape ale epistemei asemănării. de ce analogiile sunt întotdeauna decepţii. p. Un exemplu şi o justificare în acest sens ne oferă chiar exegeza lui Dan Bădărău. pp. 55. Vedem aici cum exegeza inspirată de postulatul continuităţii al istoriei ideilor. Considerând că ar putea fi vorba aici de o limită a abordării foucauldiene (preocupate în special de categoriile gândirii moderne). Erudiţia care citea natura şi cărţile ca pe un text unic este întoarsă acum la himerele sale: depuse pe paginile îngălbenite ale tomurilor. 73 Bădărău. Se înţelege însă că. Les mots et les choses. Este destul de dificil să distingem.

Cu atât mai puţin a fost capabilă să gândească omul epistema Renaşterii! Pentru arheologia cunoaşterii care nu se interesează de conţinutul cunoaşterii. constatăm că Dan Bădărău. Potrivit lui Foucault. însă. Această formă de „revoluţie” epistemologică nu este însă decât o reîntoarcere la valorile pierdute ale antichităţii clasice şi. transferată de la experienţa de viaţă a individului concret la experienţa istorică a umanităţii în genere. după ce vede în autorul Divanului un spirit umanist. o nouă sinteză între cele două origini ale culturii europene. Nu contează istoria opoziţiei dintre microcosmos şi macrocosmos. este obligată să admită un fel de discontinuitate între gândirea medievală şi cea renascentistă. cu atât mai mult este proprie Renaşterii care a redescoperit bogăţia surselor necreştine. „Cunoaşterea de sine” a omului ar fi astfel întemeiată de maxima socratică. Aşa cum arată şi Foucault. refuză să valideze tocmai reprezentarea esenţială prin care Renaşterea a tematizat demnitatea omului. pentru a face din reflecţia asupra demnităţii omului şi a poziţiei sale privilegiate în Univers o temă nouă. faptul că în Renaştere a fost tematizată demnitatea omului nu este suficient pentru a defini o nouă epistemă. opoziţia dintre macrocosmos şi microcosmos este o categorie fundamentală a epistemei asemănării. Dacă Renaşterea înseamnă preocuparea pentru om. prin urmare. nu putem vorbi de Om ca obiect de cunoaştere înainte de sfârşitul secolului al XVIII-lea. Nici măcar gândirea din âge classique a cărei diferenţă specifică e dată de idealul certitudinii şi de analiza reprezentărilor nu poate fi investită cu meritul de a fi gândit omul în chip teoretic. Foucault nu resimte nevoia de a distinge discursul medieval de cel al Renaşterii. ci numai de regulile formale care structurează discursul. Dacă ea vine de la Aristotel şi de la neoplatonicieni. a monadei în care se oglindeşte întreaga creaţiune. Dacă ne întoarcem cu această observaţie asupra exegezei lui Cantemir. Iar această nerealizare a istoricului este cu atât mai gravă cu cât diferenţele dintre Evul Mediu şi Renaştere sunt mai greu de acceptat în cultura bizantină 46 . Privind lucrurile sub acest raport sesizăm noi contradicţii care macină istoria angajată a ideilor filosofice.CORNELIU BÂLBĂ noutatea. mai ales că aceasta din urmă s-a prezentat ca proiect de redescoperire a valorilor antichităţii clasice. cea creştină şi cea greco-romană (păgână). atunci gândirea poziţiei lui în Univers a fost realizată tocmai prin imaginea microcosmosului.

S-ar situa. 20. Studiu introductiv. susţinută de prezenţa. intitulată „Despre preafericita pace dintre lume şi înţelept sau dintre trup şi suflet” este de fapt traducerea destul de liberă a scrierii Stimuli virtutum ac fraena peccatorum de Andrea Wissowatius. astfel. Eros şi Magie în Renaştere. crepusculul valorilor medievale. p. 77 Ibidem. din prudenţă. Cantemir ar ieşi el însuşi din Evul Mediu. Ioan Petru Culianu. după 1600 nu aveau cum să mai fie medievali. dezvoltând tema medievală a dialogului dintre suflet şi trup. a unor idei preluate destul de liber din câţiva autori protestanţi. în afara ortodoxiei prin inspiraţia „din surse sectariste”. Preluând câţiva autori protestanţi precum van Helmont sau Andrea Wissowatius care. 34. termenul mai slab de „umanism” pentru a desemna figurile mai importante care au anunţat. p. Dezbaterea acestei chestiuni nu ne va duce prea departe în analiza dimensiunii europene a gândirii filosofice a lui Cantemir. Este posibilă însă şi interpretarea contrară. găseşte un prilej pentru a introduce în preajma teologiei o serie de reprezentări aparţinând umanismului. Bucureşti. în Occident.76 În special această a treia carte conţine numeroase „trimiteri la izvoarele favorite ale umaniştilor medievali”. în textul Divanului.Divanul lui Cantemir. 35. 1484. dacă am fi de acord că meritul principal al Divanului constă în încercarea de a consolida discursul teologic prin transfigurarea lui în discurs filosofic. istoricii culturii folosesc. 39. 47 . Este greu să vorbim aici despre Renaştere în sens apusean. vezi. pp. 75 Bădărău. dusă destul de departe dacă ţinem cont de faptul că „împrumută fără sfială substanţa care va forma partea a III-a a Divanului de la un autor acuzat de erezie şi supus prigoanei oficiale”75. şi anume Reforma . s-a adăugat 74 Renaşterii (chiar dacă i s-a opus). de altfel. 1994. O arheologie a exegezei mistificatoare unde a lipsit fenomenul cel mai important care. Apartenenţa unui autor la o epocă sau la o epistemă trebuie ____ 74 Asupra raportului complex dintre Renaştere şi Reformă. Astfel este un „umanist” Dimitrie Cantemir care. în Răsărit. Editura Nemira. Criticii au băgat de seamă că partea împrumutată a Divanului. pp. 76 Vezi Cândea.77 Termenul „umanist medieval” i s-ar potrivi lui Cantemir. 122. Filosofia lui Dimitrie Cantemir. de exemplu. idei care ar conţine „în germene” revolta împotriva ortodoxiei. 265-285.

1969. aceste texte instituţionalizate puneau în evidenţă un anumit raport cu adevărul. în epistema credinţei! Cel ce se pune în slujba adevărului nu poate revendica pentru sine nimic din cele adevărate. trebuiau însoţite de autoritatea celui care le-a conceput.CORNELIU BÂLBĂ judecată în funcţie de modul în care gândirea lui se înscrie într-un tip de ordine (discurs). întrucât sursa adevărului nu este omul. Scriptura. ar fi mult mai eficient să stabilim ce fel de autor era acest Cantemir. iar dacă un altul îi prelua ideile ad litteram. Iar acest reflex s-a păstrat şi azi. Dacă avea vreo importanţă cine repetă un adevăr esenţial al Scripturii. pentru următorul motiv: în Evul Mediu. pentru că Biserica avea control asupra acestor texte încă din momentul genezei lor. în afară de acestea. 817-849. precum cele literare. circulau liber. 48 . Foucault spune că. şi nu în funcţie de „ideile” şi credinţele care îi populează spaţiul mental. în acest tip de epistemă. Vedem că. o serie de texte. în Evul Mediu. vol. Textele recunoscute ca adevărate aparţineau tezaurului comun. I. în timp ce altele. „Qu’est qu’un auteur?”. mai existau şi textele cu caracter teologic care circulau cu autoritatea Bisericii şi pe care Foucault nu le contabilizează în mod special. Tocmai de aceea. mă voi servi aici de câteva observaţii în marginea analizei foucaldiane a conceptului de autor78. Luarea lor în considerare mi se pare importantă aici. ele aveau un statut asemănător cu textele ştiinţifice: cunoaşterea originii lor era importantă în vederea atribuirii responsabilităţii pentru eventualele erezii pe care le-ar fi putut genera. era numai pentru a avea garanţii că textul secundar nu dă o interpretare strâmbă adevărurilor Scripturii. nu era mai puţin merituos. Dits et Ecrits. Înainte de a judeca despre conţinutul umanist al „ideilor” lui Cantemir. Iar aceasta nu este numai învăţătura creştinismului. Un autor care scria să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi (fără ghilimele!) era merituos. cum ar fi porunca să-l iubeşti pe Dumnezeu şi să nu doreşti plăcerile lumii. originalitatea nu era o virtute. „Plagiatorul” nu era obligat să citeze şi să dezvăluie o sursă care se recunoaştea ea însăşi secundară şi derivată în raport cu sursa originală. ci a oricărei gândiri care recunoaşte existenţa ____ 78 Foucault. adică despre sinceritatea aderării sale la ideile unor gânditori umanişti. Or. pp. probabil. Foucault nu le aminteşte. Fără îndoială. precum textele ştiinţifice.

Giacomo Aconcio. 81 Cândea. Stanford. o reflecţia asupra statutului autorului în cultura contemporană ar trebui să ţină cont de relaţia savoir/pouvoir şi de inserţia problematicii autorului în ordinea juridică a proprietăţii (în acest sens. atunci când „plagiază” din autori protestanţi cunoscuţi? Reflecţiile sale din Divanul sunt doar locuri comune ale moralei creştine: nici unul dintre preceptele sale nu iese în afara cadrului general cunoscut de oricare creştin. Epistola I către Corinteni reglementează acest aspect: „pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu” (cap. Authors. în primul rând. and Libraries in Europe between the Fourteenth and Eighteenth Centuries. O carte ortodoxă care să citeze o 79 ____ 79 De aici importanţa ideii de destin şi de „dialectică a destinului” în orice formă de metafizică. ci Dumnezeu care face să crească” (cap. 30-31). 49 . 80 Studiul lui Foucault despre autor ar trebui cumva extins. 3 v. Din acest punct de vedere. pp. pp. Faptul că autorul elimină sau retuşează pasaje din textul lui Wissowatius81 dovedeşte că el evită în mod sistematic să frapeze discursul oficial cu elemente subversive. Dar în ce situaţie se află Cantemir. pentru că valoarea fundamentală a discursului ştiinţific nu mai este raportul cu adevărul. Bucureşti. Editura Ştiinţifică. pentru a arăta că introducerea de restricţii cu privire la discursul ştiinţific este legată de confiscarea ştiinţei de către tehnologie şi de comercializarea aplicaţiilor ştiinţifice. În mod asemănător. 29). 1994. 108-114). Studiu introductiv. la 1700. The Order of Books: Readers. 35. în primul rând la la Hegel (vezi Ştefan Afloroaei. CochraneStanford University Press. „nici cel ce sădeşte. p. putem vedea mai clar că afirmaţia lui Foucault – că modernitatea va aduce cu sine anonimatul autorului ştiinţific – este nesaturată. Ipostaze ale raţiunii negative. Astăzi. 1991. nici cel ce udă nu este nimic. raportul textelor literare şi filosofice cu publicul este. oamenii de ştiinţă comunică de fapt mai puţin decât o făceau savanţii europeni în epoca marilor descoperiri moderne. Din acest loc. Scenarii istorico-simbolice. Translated by Lydia G. O arheologie a exegezei mistificatoare unui logos . Autorul prim şi autorul secund au acelaşi statut în raport cu textul fondator. Rămâne numai îndrăzneala de a apela la autori de confesiune neortodoxă precum „citarea operei – celebră în secolul XVII – De strategematibus Satanae a gânditorului catolic trecut la reformă. ci. de raportul esenţial cu tehnologia80. Ar mai fi trebuit spus că statutul autorului în ştiinţa modernă nu este legat numai de raportul cu adevărul şi cu formele de validare discursivă. în aşa zisa eră a comunicării globale. 7). . 1 v. în plus. ci raportul cu tehnologia.Divanul lui Cantemir. un raport cu editorul. vezi Roger Chartier.

Citarea în cauză se găseşte în cartea a III-a. la configurarea structurii Divanului . spre mulţi oameni în multe feliuri războiu dându-le. p. manifestând o mare „libertate faţă de izvoare”. În scrierea la care ne referim sunt puşi alături. 371. ci ca unul stromatic. p. 56 şi are următoarea formulare: „Iaste ca un stratig. în 300 de ani de la apariţia celei dintâi cărţi de filozofie. adică un slujitoriu prea întărit în puteri şi cu mulţi stratigi slujindu-să. p. Studiu introductiv. nici din care thesaurus biblicus a citat versetele testamentare. nici în ce măsură autorii 84 citaţi au contribuit. Dacă admitem că Dimitrie Cantemir trebuie considerat o autoritate. musulmani şi eretici. Cu siguranţă că există numeroase locuri în care Cantemir nu-şi dezvăluie sursele. el „editează” textul după cum consideră oportun. preluând integral. în cartea a III-a. să lucreze în vederea aceluiaşi scop. trebuie să înţelegem conceptele de „autor” şi „operă” în sens premodern. cap. Căci el şi în a îngerului luminii chip să mută. catolici. direct sau indirect. Cândea – că nu se cunoaşte încă de unde a preluat autorul Divanului tema dialogului dintre trup şi suflet.CORNELIU BÂLBĂ scriere reformată atât de îndrăzneaţă nu avea ca scuză decât calea indirectă a referinţei şi ignorarea concepţiilor autorului”82. de care frumos Iacov Acunţius în cartea Pentru a Satanii îngeri sau stratigi au arătat”83. bucuros că ideile sale găsiseră la alţi autori o ____ 82 Ibidem. Studiu introductiv. 83 Cantemir. cu multe tocmele încă şi cu chipul a curatii şi a bunii ispite să arată. Divanul. 38. Citarea scrierii acelui Aconcio poate fi atribuită lui Cantemir în baza faptului că. spre a oamenilor de la adevărata şi curata stare întoarcere. Nimic subversiv aşadar. Vezi Cândea. Aportul lui Cantemir ar consta în „efortul de a croi din elemente eterogene veşmântul concepţiei proprii”85. Referinţele de acest tip sunt făcute nu din respect pentru proprietatea intelectuală. Atitudinea sa ar fi cea „obişnuită gânditorului umanist. Semnalăm aici opinia profesorului Constantin Marin care consideră că Dimitrie Cantemir trebuie văzut nu ca un spirit eclectic. autori păgâni. Critica a remarcat – de exemplu. 50 . p. Repertorium morale (1335). 38. 13). care a cules din autorii citiţi „ceea ce răspundea întrebărilor şi frământărilor sale sufleteşti” („Motive filosofico-religioase antice în scrierea lui Dimitrie Cantemir – ‚Divanul […]’”. ci din dorinţa de a face dovada erudiţiei. 85 Cândea. 84 Virgil Cândea semnalează că o sursă posibilă a opoziţiei dintre macrocosmos şi microcosmos ar putea fi scrierea benedictinului Pierre Bersuire. scrierea lui Wissowatius. V.

După cum dezvăluie analiza făcută de Foucault. şi putredzătoarele şi trecătorele – iară sufletul nemuritoriu. p. Paginile Divanului sunt pline de citate şi referinţe: „precum mărturiseşte Ioan Teologul”. 37 [subl. ea se deosebeşte fundamental de preceptul cartezian al îndoielii care avea ca ţintă tocmai contestarea erudiţiei ca formă de cunoaştere sprijinită pe argumentul autorităţii. Dimitrie Cantemir nu cunoaşte însă nimic din această poveste. „Filosofia” pe care o dezvoltă autorul moldovean pleacă de la premisa că accesul la scrierile marilor gânditori este o cale pentru dobândirea adevărului şi pentru educaţia morală. p. care este de fapt un principiu al atribuirii. El funcţionează fără limite în cartea lui Dan Bădărău. „după mărturia fericitului Pavel” etc. „în acelaşi sens spune Ioan”. „ia seama la un înţelept persan pe nume Hesaidis”. p. „s-ar putea cita aici cuvântul lui Isaia”. 88 Ibidem. ţine de epistema renascentistă. Trupul dară muritoriu. pe care o adoptă fără rezerve. aut.Divanul lui Cantemir. tipul acesta de scriitură este caracteristic unei epoci în care textele preluate din tradiţie spun adevărul numai dacă sunt însoţite de numele de autor. unde autorul vorbeşte despre fizica şi metafizica lui Cantemir ca şi cum van Helmont ar fi compilat din Cantemir. O arheologie a exegezei mistificatoare exprimare fericită. 7. şi nu pe raţiune. Prin aceasta. Ceea ce împrumută un asemenea autor reprezintă deci propria sa gândire”86. „mărturiseşte sfântul Augustin”. după cum scrie la Romani (cap. purtând numele de eruditio. Divanul. „pentru care lucru ţi-e martor Augustin când zice”. neputredzitoriu şi vecinic – nemuritoarele. Autoritatea tânărului ____ 86 Ibidem. 51 . putredzătoriu şi trecătoriu – muritoarele. Ideea că simţurile sunt înşelătoare constituie un loc comun al filosofiei antice şi al prelungirilor sale medievale87. 269). Semnificaţia acestei idei este în primul rând morală: sufletul să stăpânească trupul88. în tabloul foucaldian. 23). este nevoie să limităm efectele colaterale ale acestui principiu de interpretare. iară sufletul spre cele cereşti caută […]. neputredzătoarele şi vecinicile oglindeşte” (Cantemir. v.]. la care se adaugă o mulţime de versete din Scriptură. nu invers! 87 „Trupul spre cele pământeşti. Dar dialogul sufletului cu trupul nu conţine germenele îndoielii care ne obligă „o dată în viaţă” – cum îl obliga pe Descartes – să arătăm neîncredere faţă de tot ce-am învăţat. el uzează chiar excesiv de argumentul autorităţii. 269. Totuşi. Filosofia lui Dimitrie Cantemir. Gândirea lui Cantemir este orientată spre acea formă de cunoaştere care..

ar putea să fie de fapt o încercare de revitalizare a teologiei şi a moralei prin cultivarea unor forme de adversitate91. legat (poate) mai mult de conştiinţă şi mai puţin de supunere. p. 1966. În epistema respectivă. autoritatea eruditului constă în faptul că face să vorbească tradiţia89. Ceea ce unii autori – de exemplu Dan Bădărău – au considerat o tentativă de laicizare a gândirii răsăritene. p. 92 Eco. în 300 de ani de la apariţia celei dintâi cărţi de filozofie. dar inactivă istoric a tradiţiei ortodoxe90. Le mots et le choses. p. dar nu împărtăşesc deloc ideea lui că interpretarea Divanului pe linia „emancipării teologico-umaniste de sub tutela rigidă a ortodoxismului” (op.CORNELIU BÂLBĂ Cantemir rămâne să fie construită în plan secund. p. Erudiţia lui Cantemir stă sub semnul căutării unor posibilităţi de abatere de la litera poate autentică. chapitre I: „L’Europe et le probleme théologico-politique”. iar subiectivitatea lui se retrage lăsând loc pentru rostirea adevărului. Histoire intellectuelle du libéralisme: dix leçons. Paris. fără să ştirbească neapărat adevărurile credinţei. 180. Orice discurs filosofic născut din ideea dialogului conduce la emancipare faţă de formele rigide ale religiei instituţionalizate. prin citarea unor autori clasici sau numai la modă. cit. Iar trecerea lui Cantemir în tabăra lui Petru cel Mare ar putea însemna – de ce nu? – ieşirea de sub tutela Patriarhului de la Bizanţ şi plasarea ortodoxiei într-un regim teologico-politic mai apropiat de spiritul european (prin politic). „o bună dispoziţie pentru teorii şi reprezentări alternative” (Ştefan Afloroaei. Paris: Calmann-Lévy. 1987. 91 Împărtăşesc fără rezerve reacţia lui Gheorghe Popa faţă de „capcanele ideologice ale ateismului totalitar” (300 de ani de la apariţia celei dintâi cărţi de filozofie. Gallimard. De altfel. Vezi Pierre Manent. 48-49. cit. p.. apelând la autori latini (Augustin) şi protestanţi (Wissowatius). Limitele interpretării. Erudiţia lui Cantemir nu este însă orientată către resuscitarea elementelor uitate ale tradiţiei grecolatine sau patristice. pp. În această ipoteză. care nu era ____ 89 90 Foucault. Cantemir anunţă. În acest fel ar fi perfect explicabilă şi opţiunea lui Cantemir pentru forma dialogică a scrierii. 52 . Mi se pare că recursul lui Cantemir la autori protestanţi ar putea însemna chiar trecerea credinţei într-un registru mai liber. 27) poate fi asociată ateismului. Acest aspect o face să semene destul de mult cu proiectul enciclopedic al epistemei clasice. 28). 51). Cantemir chiar este primul intelectual român care manifestă „complexul faţă de cultura occidentală” pe care îl denunţă Popa (op. Dialogul înţeleptului cu lumea ar fi o strategie de consolidare a moralei şi a tradiţiei ortodoxe. ci către cultivarea noutăţii prin lărgirea sferei de 92 cuprindere a „enciclopediei intertextuale” . 28) care au condus la falsificarea spiritualităţii răsăritene. în paginile Divanului..

251.10.14). 53 .28. influenţe. circumstanţe. Sfântul Augustin sau părinţii răsăriteni. Iată un exemplu în acest sens. ce stăpân lumii Dumnădzău ţi-au lăsat. Numai că referinţa la context. Desigur. prin urmare. Trimiterea lui Cantemir către clasicism este înlesnită de referinţele Divanului la un număr suficient de mare de autori mai mult sau mai puţin contemporani cu el. aceşti autori trebuie să-i fi apărut lui Cantemir de maximă actualitate şi. Isaia 1. după criteriul identităţii şi al minimei diferenţe. un altul latin. Ibidem. intenţie sau voinţă sunt mai puţin importante decât regulile care articulează gândirea. O arheologie a exegezei mistificatoare altceva decât expresia efortului de a realiza un tablou complet al cunoaşterii.Divanul lui Cantemir. numele Heilsadi. Dar nici unul dintre aceştia nu are ceva în comun cu analiza reprezentării şi cu proiectul cartezian al unei mathesis universalis. Pentru a argumenta această idee.3. Primul autor la care se face trimitere este „un persiesc om învăţat. p. după care sunt evocate o serie de pasaje din Scriptură (Matei 6. Proverbe 3. chiar erau.8. Cantemir adună într-un proiect unitar autorii cei mai diverşi: clasici creştini precum Apostolul Pavel.33. Pentru ştiinţa eruditului medieval ori renascentist regula de bază după care se articulează cunoaşterea este asemănarea. 10. un teolog răsăritean. Divanul. pentru aceasta tu pe dânsa. Cantemir pune laolaltă un poet persan. scriitori exotici precum al-Saadi şi autori europeni de mâna a doua precum van Helmont. „ale stoicilor porunci zece” sau un discipol al lui Paracelsus. Matei 25. rămâne o formă de hermeneutică (eruditio) opusă lui divinatio. Wissowatius sau Giacomo Aconcio. ştiinţa lui Cantemir priveşte doar lumea textelor şi. într-un fel. La acest nivel diferenţele dintre ____ 93 94 Cantemir. în acelaşi timp ea pare să fie o formă de historia prin grija pentru consemnarea tuturor datelor cunoscute cu privire la o problemă. scopuri. şi asta pentru că toţi spun acelaşi lucru. măcar că păgân era”94. Ceea ce face ca atâtea „elemente desuete” să întreţină un proiect unitar trebuie să fie o regulă secretă de compunere a discursului. Capitolul 71 al Cărţii a II-a argumentează în favoarea ideii că „Nu rob. I Corinteni 2. Din interiorul tradiţiei ortodoxe conservatoare. iară 93 nu ea pe tine stăpâneşte” .

trupul lume iaste”. cap. adică ceea ce Descartes va fi numit res extensa: „ceriurile. cinstea şi slava ta ocară şi defăimare”). 54 . desemnat prin „cel de obşte cuvânt”. lumea are un sens. Divanul. o „lume mică” sau microcosmosul: „lumea carea ceriurile cuprind. Pentru început. 97 Cantemir. Divanul apare ca o compilaţie (ilizibilă)95.. permite camuflarea regulii asemănării prin transformarea asemănării oarecare în diferenţă minimă. El are posibilitatea de a ieşi din domeniul coruptibilului şi de a forma. Dar în acelaşi timp. 96 Vezi indexul referinţelor lui Cantemir.96 spun pe aceeaşi tonalitate cu psalmistul (Psalmii. după o regulă ce produce o impresie de sistem. 99 Ibidem. cosmic. p. p. în Cantemir. trupul carele ____ 95 „O compilaţie greoaie. Cartea a IIa a Divanului tratează problema asemănării dintre „lumea mare” şi „lumea mică” într-o serie de analogii: „trupul lumii. op. microcosmos Cantemir acordă o mare importanţă ideii de similitudine. rău scrisă şi fără scop. trupul se retrage din sfera raporturilor numerice. Iar în acest sens. lumea mare. p. de asemenea. împreună cu sufletul. „Cheia” sistemului este apropierea textelor de litera Scripturii: stoicii. 199 (vezi. bizantinii etc.CORNELIU BÂLBĂ erudiţia lui Cantemir şi erudiţia oricărui erudit se estompează. „precum s-ari asemăna. 463-470). 98 Ibidem. adică ca un discurs alcătuit după reţeta asemănării din aproape în aproape. „Indice de autori şi opere”. iară sufletul ceriului să 98 potriveşte precum Petru Belhurius unde Pentru sferă tâlcuieşte dzice” . întreţinând o relaţie intimă cu sufletul. 1. ca fiind cuprins (conţinut) în seria lui res extensa. Divanul. cit. v. astfel e Divanul” (Iorga. 259. 4) că „toate ale lumii lucruri (osăbit de cele bune) ca pravul înaintea vântului”97. Tema scrierii. beznele şi alalte carile în lume să cuprind”99. pp. în afară de cărţile Scripturii (Cândea. Istoria literaturii române. marea. pământul. p. conţinând peste 50 de autori şi peste 80 de opere. 139: „Avuţiile tale fum şi bunurile tale prav şi desfătările tale pulbere de vânt rădicate. 224). reformaţii. care reprezintă un loc comun al reflecţiei morale de la Ghilgameş până în zilele noastre. Macrocosmos.

poate rata întâlnirea sa cu nemurirea şi ajunge „lumesc” (prin aservirea sufletului faţă de poftele trupului). cu toate acelea ale ei trecătoare şi putrezitoare în vecinicie. Ibidem. 103 Ibidem. Autorul spune pe bună dreptate că. sau poate deveni înţelept (prin retragerea din faţa „lumescului”). pp. Este important să reţinem că microcosmosul este trupul însufleţit. adecă Diavolul” sau „lumea. p.105 După Bădărău. de o lume a aparenţelor înşelătoare în opoziţie cu o realitate absolută”. trupul ţine de lumea mare. adecă omul carile lumii slujeşte”103 ne sugerează această interpretare. O arheologie a exegezei mistificatoare viaţa cuprind. cum spune mai departe101. adică. vitejeşte de vei sta. în ultimă instanţă. Aşadar. Nu intră în intenţia lui Cantemir să despartă pe om de natură. întrucât. În acest al doilea înţeles. cele două sensuri ale termenului „lume” sunt amestecate „ceea ce duce la un echivoc. birui-l-vei” (Ibidem). a cărui origine se află în neoplatonism şi pe care îl adoptă creştinismul şi datorită căruia ar putea fi vorba de o lume inteligibilă în opoziţie cu o lume sensibilă. Asupra celor două înţelesuri ale termenului „lume” s-a oprit Dan Bădărău. în netrecătoare şi pururi trăitoare a le preface”102. p. 265. la Cantemir. cu dumnădzăiescul său dar. 55 . ____ 100 101 Ibidem. fiind de aceeaşi natură cu ea.Divanul lui Cantemir.104 arătând că „omul se află în lume în două sensuri: ca existând în mijlocul naturii şi ca trăind în mijlocul oamenilor”. 294. Aceste două lumi se află „una împotriva altiia” din pricina sufletului nemuritor şi a naturii coruptibile a macro-cosmosului: „lumea mică. Acum descoperim şi un alt înţeles al lumii: microcosmosul. 257. de o viaţă spirituală în opoziţie cu o viaţă lumească. 259-261. Expresii precum „lumea. El compune „lumea mică” numai împreună cu sufletul cu care poate conlucra în vederea mântuirii. „adecă omul”. 104 Dan Bădărău. lumea are ca stăpân pe Diavol şi nu pe „ziditorul” ei. antiteza dintre macrocosmos şi microcosmos nu trebuie interpretată ca tensiune între om şi natură. adecă omul. lumea mică să chiamă”100. 102 Ibidem. 105 Ibidem. „Împotriva lumii. adică a Diavolului. luat în sine (ca res extensa). Filosofia lui Dimitrie Cantemir. prin lumea personificată în Divanul nu se înţelege natura. p. aceasta poate.

a identităţii şi diferenţelor. Eco descrie acest fenomen în felul următor: „Acţionând asupra unei plante. Ştiinţa secolului al XVI-lea. adică odată cu delimitarea lui res extensa de res cogitans. 56 . Editura Antet. se arată destul de clar că atributul este un lucru infinit în genul său: „Natura divină implică un număr absolut infinit de atribute. 1993. p. aşa este şi sus. Cum este jos. XVI. „semioza hermetică”107 reface necontenit drumul analogiei dintre lumea mare şi lumea mică. Brucăr. Definiţii. Observaţia pare justă. neoplatonismul şi hermetismul. Etica demonstrată după metoda geometrică. Universul devine un mare teatru de oglinzi în care fiecare lucru le reflectă şi le semnifică pe toate celelalte. Dacă spunem că autorul Divanului „nu intenţionează” să pună omul şi natura în opoziţie trebuie să avem în vedere mai mult. Conjuncţia „omul şi natura” (ori mai bine zis disjuncţia „omul sau natura”) este ilicită pentru ştiinţa renaşterii. şi apariţiile magice efectuate pe o imagine a divinităţii constrâng divinitatea să urmeze vrerea noastră. clară şi distinctă. din definiţia lucrului finit în genul său: „Numesc finit în genul său ceea ce poate fi limitat prin altceva de aceeaşi natură” (Baruch Spinoza. Teor. […] Drept consecinţă. reactualizare a ediţiei din 1930 a Societăţii Române de Filosofie. ci are un parcurs indefinit. un „lucru infinit în genul său este de fapt un atribut. 49). ceea ce n-o împiedică să rateze fondul chestiunii. Limitele interpretării. după expresia lui Spinoza. ne spune Foucault. Partea I. Bucureşti. p. din care fiecare exprimă o esenţă infinită în felul său” (Ibidem. de I.CORNELIU BÂLBĂ crede Bădărău. interpretarea va fi infinită” (Eco. şi asta datorită supoziţiilor pe care le pune la lucru exegetul. filosofilor presocratici. Demonstraţie. fără îndoială. Tema analogiei dintre cele două lumi o datorăm. şi anume că nici nu putea să intenţioneze aşa ceva (după cum nu putea să intenţioneze nici contrariul). 3). cunoaşte întotdeauna acelaşi lucru dar nu se epuizează. 16). Principala sursă de inspiraţie pentru filosofia panteistă a Renaşterii. În lucrarea sa dedicată hermetismului. Până când va avea loc această întâmplare a cunoaşterii. cea care a resuscitat imaginea lumii mari şi a lumii mici rămâne. după cât se pare. mersul stelelor influenţează destinul fiinţelor terestre. La révélation d’Hermès ____ 106 Pentru Spinoza. Putem vorbi de natură numai odată cu gândirea unui „lucru infinit în genul său”106. aşa cum rezultă. prin opoziţie. întemeiată pe figurile asemănării. trad. se poate înrâuri mersul stelelor. 107 Expresia „semioză hermetică” este folosită de Umberto Eco pentru a desemna ceea ce Foucault a numit „legea asemănării”. şi are o istorie lungă şi controversată de la Anaxagoras până la Paracelsus. În Teorema XVI. p. prin analiza riguroasă.

Nu întâlnim la Cantemir această variantă a raportului dintre macrocosmos şi microcosmos.. Blackwell and Robert de Luca. Culianu în Eros şi Magie110. astrologii şi naturaliştii Paracelsus. întrucât macrocosmul lui Cantemir nu ____ 108 109 Encyclopedia Universalis.Divanul lui Cantemir. Aldrovandi şi Roger Bacon. D. magicienii. P. 2004. 110 Culianu. Principle and Unity and Essays on Magic. p. izvoare şi mări: omul are măruntaie. Macrocosmosul are soarele şi luna: omul are ochii. Principle and Unity”. de ideea simpatiei universale şi a corespondenţei armonioase dintre om şi lume. prin care cosmosul este antropomorfizat şi gândit ca o fiinţă vie. Giordano Bruno. p. „Cause. O arheologie a exegezei mistificatoare Trismegiste. Crollius. A. Două aspecte ale chestiunii mă fac să cred că sursa lui Cantemir nu este în acord cu spiritul Renaşterii: 1) împotrivirea dintre cele două lumi este „din pricina sufletului nemuritor” şi 2) opoziţia nu are un sens cosmologic – nici nu ar fi putut avea. analizat în Monadologia lui Leibniz. la filosofii Bruno. Ficino şi Campanella. El a fost solicitat de acele filosofii panteiste şi animiste în care relaţia dintre parte şi întreg este gândită în termenii lui Anaxagoras (“în fiecare este cuprinsă o parte din fiecare”) sau în termenii lui Bruno (“toate lucrurile sunt în univers şi cum universul este în toate lucrurile – totul coincide într-o desăvârşită unitate”)109. sau la medicii. 90. Cardan. 49. Raportul dintre macrocosmos şi microcosmos nu poate fi analizat în termeni univoci şi riguroşi. Eros şi Magie în Renaştere. V. iar cel stâng la lună”108. edited by Richard J. translated by Robert de Luca. iar ideea continuităţii dintre om şi lume este lăsată să lucreze până la ultimele ei consecinţe. cel drept trimite la soare. Cambridge University Press. art. Mirandola. „microcosmos”. Cause. Cambridge. tot ceea ce conţine macrocosmosul conţine şi omul [.] Macrocosmosul are fluvii. La aceşti autori. 57 . Porta. cum vom întâlni. De aici rezultă că nu putem conta prea mult pe ideea opoziţiei dintre om şi natură. în Giordano Bruno. Festugière expune concepţia hermetică asupra celor două lumi astfel: „Hermes îşi reprezintă omul ca pe un microcosmos. prin urmare. descrisă de I. este legat. Raportul dintre lumea mare şi infinitatea lumilor mici.. în Renaştere. raportul dintre lumea mare şi lumea mică stă sub semnul unui gen de naturalism în virtutea căruia Renaşterea a putut fi interpretată ca progres în comparaţie cu Evul Mediu.

în De docta ignorantia: „natura umană. Dacă păstrăm acelaşi sens al termenilor. aşa cum a arătat Dan Bădărău. Înainte de a fi o fiinţă după chipul lumii. Aşa cum remarcă Dan Bădărău. Aici este locul în care poate interveni echivocul: dacă se ia lumea în sens coruptibil şi omul în sens celest. Probabil că sursa este medievală. art. între om şi lume există un raport de convenienţă şi ____ 111 112 Cândea. Divanul. Critica a constatat deja că van Helmont. omul celest şi omul terestru. ridicată deasupra tuturor lucrărilor divine şi cu puţin inferioară naturii îngerilor. D. vom avea ca rezultantă „gâlceava înţeleptului cu lumea”. Cantemir numeşte macrocosmos „această amăgelnică şi trecătoare vreme”113. Găsim explicaţia termenului microcosmos la Nicolaus Cusanus care spune. „echivocul neoplatonic ne conduce în direcţia opoziţiei dintre sensibil şi inteligibil. 265. Ca fiinţă creată după imaginea lui Dumnezeu. omul celest nu are nici o legătură cu realitatea coruptibilă şi terestră. 113 Cantemir. omul este după chipul lui Dumnezeu. 139. 58 .CORNELIU BÂLBĂ este natura. îmbrăţişând în ea toate naturile intelectuale şi sensibile şi rezumând în sine universul întreg a fost numită de către cei vechi microcosmos sau lume în miniatură”112. Encyclopedia Universalis. A. fie ordinea inteligibilă. nu poate fi indicat ca sursă a analogiilor descrise în Cartea II a Divanului. p. Când Cantemir spune „nu rob ce stăpân lumii ti-am lăsat” se află în joc tocmai această reprezentare comună neoplatonismului şi creştinismului privind devalorizarea materiei prin situarea ei inferioară în ierarhia fiinţei. fie ordinea sensibilă. ca realitate intermediară sau ca locul însuşi al echivocului. vorba de Reductorium morale al lui Pierre Bersuire (“unde Pentru sferă tâlcuieşte”) atunci nu trebuie să uităm că această scriere a apărut la 1335111. discipol sau epigon al lui Paracelsus. în Cantemir. „Comentarii”. în neoplatonism. n. dacă este. într-adevăr. Acestor două specii de cosmos „mare” le corespund două specii de om. p. adică spre configuraţia antică şi medievală a raportului dintre macrocosmos şi microcosmos”. 427. Divanul. Festugière arată că hermetismul şi neoplatonismul au vorbit de două accepţii ale cosmosului: ca arhetip şi ca realitate vizibilă. „microcosmos”. Gâlceava dintre suflet şi trup este impusă de ideea ierarhizării creaţiei divine şi de faptul că omul este considerat. iar asta arată că el oscilează între cele două sensuri ale lumii.

clar şi distinct. Dacă asemănătorul cunoaşte asemănătorul. tema morală a dialogului asigură circulaţia perfectă între analogia medievală dintre cele două lumi şi efortul privind înfrânarea naturii păcătoase. atunci diferenţa sfârşeşte de fiecare dată în identitate. Situarea gânditorului român în spiritul Renaşterii n-o putem realiza decât dacă acceptăm perspectiva arheologiei cunoaşterii. p. 285. departe de a fi un factor de apropiere. După multe căutări. O arheologie a exegezei mistificatoare simpatie universală. op.Divanul lui Cantemir. conform căreia cunoaşterea Renaşterii şi cea a Evului Mediu sunt dispuse în aceeaşi ordine a discursului. Astfel. perspectiva lui Cantemir este în dezacord cu Renaşterea. Reforma n-a putut găsi suficiente mijloace ca să închidă această carte (. inconsecvenţa şi lipsa rigorii sunt caracteristici care derivă din statutul multiplu al asemănării. Nici o diferenţă 115 nu este destul de mare pentru a împiedica o asemănare . În orice caz. Aşa au procedat majoritatea gânditorilor Renaşterii care au gândit demnitatea omului prin situarea lui în centrul lumii şi nu deasupra ei. Echivocul este prezent în toate formele asemănării deoarece nu există un criteriu unic. Este posibil însă ca el să înţeleagă prost semnificaţia complicatelor analogii. fiinţele diferite se ajustează unele cu altele. Iar între aceste două surse nu aflăm o justificare pentru titlul de umanist „renascentist” dată lui Cantemir. dacă sursa de inspiraţie este medievală. omul cu tot ceea ce îl înconjoară. cit.. Din acest motiv a ____ 114 115 Culianu. Eros şi Magie în Renaştere. În acest loc. Asemănarea 59 ... planta comunică cu animalul. pe marele vinovat de toate relele existenţei individuale şi sociale: natura păcătoasă”114. „În sintaxa vastă a lumii. în fine. prezenţa analogiei în Divanul poate fi îndatorată spiritului protestant mai mult decât am putea crede. Culianu. Traducerea scrierii lui Wissowatius privind fraena peccatorum ar putea să conteze mai mult în redactarea Divanului: scrierea primelor două cărţi ar putea fi chiar determinată de traducerea prealabilă din Wissowatius. Reforma a găsit. pământul cu marea. P. După cum ne asigură I. care să dea seamă de identitate şi diferenţă. Reforma a amendat aspru „naturalismul” renascentist: „critica ‚cărţii naturii’ fusese experienţa fundamentală a Renaşterii. şi asta datorită influenţei exercitate asupra lui de gânditorii Reformei.) pentru ea. natura era principala responsabilă de îndepărtarea dintre Dumnezeu şi om. Paradoxal.

De aceea putem găsi un lung şir de analogii între lumea mică şi lumea mare.com. www. ASIN: B005R5AMHY). Această concepţie a microcosmosului va avea un ecou la Pascal care va reveni la ideea abisului căscat în fiinţa umană din pricina regimului dublu al asemănării şi va vorbi despre caracterul „monstruos” – de neînţeles – al omului. că sufletul este lumina trupului la fel cum Dumnezeu este lumina lumii: „Într-acest chip: adecă lumina lumii în lumina credinţii.CORNELIU BÂLBĂ fost nevoit un gânditor ca Montaigne să definească ambiguu fiinţa umană. în fiinţa lui. recunoscând două substanţe. 117 Cantemir. în Friedrich Nietzsche. pe urmele lui Pierre Bersuire. Prin descoperirea ego-ului. Dumnedzău lumina lui să să facă”117. se reproduce bătălia pentru sensul creaţiunii. Dacă sufletul reuşeşte să stăpânească trupul. nu suntem încă în sânul conjuncţiei moderne „omul şi lumea”118. asemănări” (Foucault. Cartea V. Voyage du monde de Descartes. 116 Vezi Gabriel Daniel. nu există opoziţie între „om şi natură”.amazon. 118 „Facem haz chiar şi numai când găsim alăturate noţiunile «omul şi lumea». adică în cadrul proiectului cartezian de stăpânire _____ impune vecinătăţi care asigură. despărţite prin sublima aroganţă a cuvinţelului ‚şi’!” (Friedrich Nietzsche. ca locul însuşi al echivocului şi al contradicţiei: înger şi demon. Descartes scapă cumva de echivoc (pentru că una este a fi şi alta a avea). Divanul. 261. Opoziţia există mai degrabă în om (lumea mică) şi este imaginea la scară redusă a opoziţiei dintre lume şi „ziditorul” ei. traducere de Liana Micescu. la rândul lor. Abia în discursul clasic analiza riguroasă a identităţii şi diferenţei îl va ajuta pe Descartes ca. 1702 (Kindle Edition. Din acest motiv spune Cantemir. p. atunci „ziditorul” poate recupera întreaga creaţiune. 33). Războiul dintre lumea mare şi lumea mică nu înseamnă a opune natura şi natura umană atâta timp cât natura umană este ea însăşi echivocă. Cât timp natura omului rămâne definită de un echivoc. adecă prin credinţă. Ideea că omul este microcosmos vrea să spună că. să poată tranşa cu maximă transparenţă: cugetarea (sufletul) este esenţa „mea”. eu sunt un suflet şi am un trup. Pepie. deşi gluma răutăcioasă privind „călătoriile în lumea lui Descartes”116 sugerează că filosoful francez a deplasat echivocul în altă parte. adecă în soarele cel [neaprivitoriu] a o preface. Les mots et les choses. Paris: V. p. „Ştiinţa voioasă”. Ştiinţa 60 . 346.

Frazele indicate sunt titlurile-rezumat ale paragrafelor. Divanul rămâne o compilaţie fără valoare sub aspectul conţinutului filosofic.. ed. Lumea însăşi este asemenea unui om care vorbeşte. Bucureşti. opoziţia dintre termenii „natură” şi 120 „natură umană” aparţin configuraţiei clasice a cunoaşterii . pp. cu excepţia propunerii de vocabular şi a mesajului pe care îl reprezintă scrierea unei cărţi în limba română. Asta nu înseamnă că scrierea nu are valoare sub aspect literar şi lingvistic. În epistema asemănării. cunoaşterea vizibilului şi cea a invizibilului se întrepătrund.Divanul lui Cantemir. în timp ce identitatea survine în planul cunoaşterii. Natura este mediul în care se constituie diferenţele dintre fiinţe. 121 Virgil Cândea sugerează că ar fi aproape imposibil de identificat toate sursele analogiilor lui Cantemir. De altfel.] în împărăţia cea fără sfârşit şi fără trecut nevoindu-să a o muta şi a o primeni va putea”119. În sens arheologic. apelor şi mării să asamănă […] Faptele bune sau rele a omului poamelori bune sau rele (se) potrivăsc […] Vecinica înţelepciune soarelui să asamănă […] De vremelnicelor deşertăciuni luna să tâlcuiaşte […] Privelele cereşti pasările să potrivăsc […] Nevoiaşii şi săracii împotriva tiranilor. ilustrează această configuraţie a cunoaşterii: „Nădejdea tare ceriului să potriveşte […] Nevoile.. prin constanţa naturii umane. Divanul. O arheologie a exegezei mistificatoare a naturii prin cunoaştere. Toate acestea sunt garantate de prima şi cea mai importantă analogie: trupul şi sufletul sunt precum lumea şi cerul _____ voioasă. 219). Este vorba numai de faptul că „pre lumea aceasta. 1994. Celelalte analogii de care se foloseşte Cantemir. pp. Studiu introductiv. 122 Ibidem. p. 85. 261-263 [subl. Amurgul idolilor. de exemplu. preluate fără îndoială de undeva121. dobitoacelor să asamănă”122. 61 . după cum ne asigură specialiştii. dat fiind că. Într-acesta chip dară lumea mică […] pre lumea mare [. Les mots et les choses. până la urmă. cea viitoare este de agonisit. 119 Cantemir. Genealogia moralei. p. Cândea.]. p. Opoziţia dintre natură şi natură umană este însăşi posibilitatea de a introduce identitatea în mijlocul diferenţelor. 58-69. 265. întreprinderea ar fi lipsită de sens. V. la 1700. lăsând să fie gândită natura ca obiect al cunoaşterii în istoria naturală. Editura Humanitas. neaşedzările şi amărăciunele lumii. Vezi. Orice lucru poate fi considerat ca semn ce trimite de manieră vizibilă sau invizibilă la alt lucru. 120 Foucault.

Les mots et les choses. ea este o carte deschisă în care se scrie legea lui Dumnezeu. nu ____ 123 124 Ibidem. v. 62 . numai ceea ce e „lumesc” (al doilea sens) în el trebuie să solicite vigilenţa înţeleptului. în acest sens. împăcat şi în liniştea sufletescului liman aciuat să fie”125. Plecând de aici. Înţeleptul descifrează taina lumii în acelaşi fel în care face să vorbească textele scrise: nu există asemănare fără signatură124. laolaltă cu toate analogiile care o susţin. p. aşea între trup. cum între suflet. într-aceasta. cum între oameni. le va fi semănat. omul născându-se şi trecătoarelor acestora obştindu-să iaste. […] Adecă. ci trebuie să fie realizată ca „preafericită pace dintre lume şi înţelept”: „De vreme ce în lume. lumea mare este pusă să semnifice întreaga pătimire omenească. ea se opune doar lui Dumnezeu. omul este opus vremelniciei. 297. precum în lume. a cărei paternitate logocratică nu mai aparţine lui Cantemir. aceasta iaste vitejiia. Cu această frază se deschide a treia carte. ca prin amestecăturile şi neaşedzările vremii. Divanul. Ca fiind natură inteligibilă (“animal socotitoriu”). Foucault. p. cum între lumeşti. Mai importantă mi se pare aici verificarea celor spuse de Foucault în legătură cu complementaritatea dintre divinatio şi eruditio: lumea în întregul ei semnifică acelaşi lucru ca şi textele tradiţiei. într-aceasta. ci împotriva patimilor pe care „lumea mare” le semnifică. p.CORNELIU BÂLBĂ (Dumnezeu). Cosmosul (primul sens al lumii) nu este rău în sine. Lucru de care ne convinge următorul pasaj: „Faptele bune sau rele ale omului poamelor bune sau rele (să) potrivăsc. 4. Putem stabili aici cu destulă claritate distincţia dintre omul terestru şi omul celest („aceasta este deci pâinea cerească şi hrana îngerească”). lumea este totalitatea raporturilor de asemănare şi. aşea între cereşti. 41. 125 Cantemir. Această analogie este explicată apoi cu mai multe pasaje din Scriptură. Într-o astfel de ordine a discursului. între care Matei (cap. parcurgând seria în sens invers realizăm că înţeleptul nu poartă război împotriva „lumii mari” care este făcută de acelaşi „ziditor”. aşe acolo le va săcera”123. Rezultă de aici că similitudinea dintre lumea mare şi lumea mică. coincidenţa dintre lumea mare şi lumea mică nu este dată. 261. aşea între Dumnedzău. aceasta aste vredniciia. 4): „Nu va trăi omul numai cu pâine ci cu orice cuvânt ieşit din gura lui Dumnezeu”.

Întrucât. apoi. p. într-o frază gramaticală sau într-o propoziţie logică bine cunoscută funcţionează acum un enunţ cu totul nou. Pentru a oferi un exemplu. în textul Divanului. Filosofii medievali ştiau prea bine că sufletul este diferit de trup şi că este res ____ 126 Vezi argumentul lui Descartes pentru a renunţa definitiv la definiţia omului ca animal rationale. Sunt numeroase locurile în care putem constata acest lucru. În epistema reprezentării. 20). este clar că autorul vizează aici definiţia scolastică animal rationale. mă voi opri la definiţia omului ca „animal socotitoriu”. publiées par Charles Adam et Paul Tannery. că ea nu poate să spună nimic despre esenţa omului126. deşi ea va continua să exercite o anumită fascinaţie în cultura europeană. O arheologie a exegezei mistificatoare reprezintă un simplu motiv literar sau o desuetudine oarecare. foarte solicitate de critica filosofică şi de istoria filosofiei autohtone. schimbarea ordinii discursive înseamnă de fapt răsturnarea câmpului de probleme. filosofi care au ştiut să aducă temele mai vechi într-o ordine inedită a savoir-ului. 63 . de altfel. împăcarea înţeleptului cu lumea. Aşa este cazul lui ego cogito la Descartes. Reluarea de către Cantemir a unui număr important de termeni din filosofia medievală nu mi se pare dublată de un exerciţiu autentic al gândirii. În viziunea foucaldiană. aşa cum întâlnim la Descartes. în Meditaţii. în a doua meditaţie („Les Méditations métaphysiques de René Descartes touchant la première philosophie”. Ea permite aşezarea mai corectă a lui Cantemir într-o „ordine a discursului” care este străină modernităţii filosofice considerate dinspre Descartes. vol. Seconde Edition. traduction française. in: Oeuvres de Descartes. Editeur-Imprimeur. dar şi asupra lui însuşi. IX: Méditations et Principes.Divanul lui Cantemir. cunoaşterea bazată pe regula asemănării şi exprimată în enunţuri care descifrează signaturile după modelul „cărţii naturii” nu mai este tolerată. termenul „socotială” (“socotiala minţii mele”) stă pentru „raţiune”. Léopold Cerf. Paris. Expresia este deosebit de frecventată pentru a semnifica demnitatea singulară a omului în raport cu celelalte creaturi vii şi pentru a justifica astfel „stăpânirea” pe care omul o are asupra acestora. ci constituie ideea fundamentală în jurul căreia a fost gândită disputa şi. unele dintre ele fiind. Descartes însuşi exprimă rezervele sale faţă de sintagma scolastică arătând. Spinoza ori Leibniz.1904. astfel încât. Tema aceasta nu defineşte deloc exerciţiul filosofic al modernităţii.

ordinea discursului nu lasă nici un spaţiu de joc pentru voinţa omului care se exprimă în limbaj. ci în cadrul unui „câmp de stabilizare” şi a unui „câmp de utilizare”: valoarea este semnificaţia. un alt enunţ asociat lui cogito128. de un „câmp asociat” limbii unde enunţul are deja un sens şi o semnificaţie: „Orice enunţ se găseşte astfel specificat: nu există enunţ în general. la fel cum. Vrin. Gilson arată că. Ceea ce nu aflăm la Cantemir este tocmai posibilitatea de a rearanja după regulile discursului clasic temele preluate din scolastică. ci întotdeauna într-un anumit joc. metoda. enunţul nu există ca enunţ într-un joc de limbaj general.. ideile clare şi distincte. Enunţul nu se confundă cu aceste evenimente. Le Thomisme: Introduction au système de Saint-Thomas d'Aquin. neutru şi independent” (Ibidem. la Toma. aşa că blamarea sau slăvirea autorului pentru o presupusă decizie în situarea propriei gândiri este fără sens. ca în cazul limbii. p. p. simţurile constituie un fel de raţiune particulară care se află sub dependenţa raţiunii universale. prin jocul diferenţelor. cunoaşterea particulară a unui obiect este dependentă de premisele universale. Paris. într-un silogism. Idealul certitudinii. enunţ liber. conservă identitatea enunţului. El este repetabil. cit. la Descartes. transparenţa reprezentării. Archéologie du savoir. 136). afirmă Foucault. Dar această stare de lucruri nu poate fi judecată din perspectiva schemei retorice tradiţionale „lauda sau blamul”. 130). 1922. 128 Ca să existe un enunţ. p. Librairie philosophique J. un sens diferit: la nivel discursiv. Foucault analizează aici valoarea enunţului conform celor două opoziţii pe care le cunoaştem de la Saussure: relaţia „enunţător-enunţat” şi relaţia între unităţi. „Prin urmare [raţiunea] cogitativă determină mişcările apetitului nostru senzitiv” (Gilson. Cea dea doua caracteristică explică ideea de câmp: este vorba de un domeniu concret. valoarea şi semnificaţia nu sunt chiar acelaşi lucru). trebuie ca o formulare să fie realizată printr-un canal de comunicare având propriile lui evenimente. cit. p. El nu este nici actul enunţării. toate acestea modifică „spaţiul de joc” în care se ordonează cunoştinţele şi produc. ____ 127 Vezi în acest sens Etienne Gilson. op. Această materialitate. 64 . Dar ideea capătă. op. altele sunt regulile care guvernează producţia de enunţuri. pentru că poate varia la infinit în cadrul anumitor limite (de „cod”. Nouvelle édition révue et augmentée. Altfel spus. Dar nu ne aflăm în faţa unui sistem general de opoziţii..CORNELIU BÂLBĂ cogitans127. de „context”). Există apoi „un al doilea ansamblu de condiţii şi de limite: cele care sunt impuse de ansamblul celorlalte enunţuri în cadrul cărora figurează” (Ibidem. 130). 190). îndoiala. analiza identităţii şi diferenţelor. deoarece este materială (în cazul limbii. Foucaldian vorbind. deoarece „defineşte posibilităţile de rescriere şi de transcriere” (Foucault.

În afară de utilizarea explicită a formulei. ci numai un X inaccesibil şi indefinibil pentru noi” (Friedrich Nietzsche. tocmai ceea ce este individual şi evenimenţial pretinde arheologia cunoaşterii că reabilitează atunci când respinge logica hegeliană. 370. Timişoara. Introduction à la lecture de Hegel. unde înţelegerea „mai bună” a unui autor este condiţionată de trecerea operei prin proba timpului – adică prin munca negativităţii – şi de raportarea ei la sistem. 292). O arheologie a exegezei mistificatoare Cultura de interval ca limită a arheologiei discursive Paradigmă şi cunoaştere rezistentă Până la urmă. evită să vorbească despre 130 „om”. 130 Alexandre Kojève. Să înţelegem oare de aici că arheologia cunoaşterii ratează ţinta atunci când deconstruieşte figura omului din gândirea dialectică? Nu este cazul să ajungem până acolo. nici specii. a individului în carne şi oase care nu se poate regăsi aidoma în concepte sau în instituţii. p. consfinţirea ei ca ideal al interpretării fiind contribuţia lui Schleiermacher. după cum ne dă şi forma. pe când natura nu cunoaşte forme şi noţiuni. la Foucault. Alexandre Kojève arată că Hegel însuşi. Opere complete. Paris. p. Gallimard. autor esenţial pentru acest tip de abordare a istoriei ideilor. nu lasă prea mult loc figurii omului. Hegel a putut descoperi la Kant – şi chiar în sensul negativităţii – ideea înţelegerii unui autor mai bine decât s-a înţeles el însuşi. care nu se mai lasă înşelată de o ştiinţă falsă”. Kant adaugă în notă că „secolul nostru este adevăratul secol al criticii” (Ibidem. „moartea omului” înseamnă. de Simona Dănilă.1998. Or. traducere rom. într-un pasaj din secţiunea „Despre idei în genere” a Dialecticii transcendentale (Kant. 1947/1968. De altfel. p. Dar expresia ei cea mai înaltă se regăseşte în interpretarea hegeliană a istoriei filosofiei. Critica raţiunii pure.Divanul lui Cantemir. in: Friedrich Nietzsche. pentru ____ 129 Această idee a constituit un loc comun al hermeneuticii romantice. p. aşadar. Dacă Hegel evită să folosească cuvântul „om” este pentru a lăsa să se înţeleagă că obiectivarea umanităţii (formarea unor concepte despre umanitate şi ancorarea lor în lumea socială) presupunea „moartea” omului sensibil. „Despre adevăr şi minciună în sens extramoral”. vol. pretinzând că înţelege un autor „mai bine decât s-a înţeles el însuşi”129. Kant vorbeşte în „Prefaţă la Ediţia întâi” despre „judecata matură a epocii. 65 . 560). chiar răsturnarea raportului hegelian dintre concept şi eveniment131. Editura Hestia. astfel încât. 13). 2. nici istoria care lucrează cu conceptul de „spirit al epocii”. 131 „Ignorarea individualului şi realului ne dă noţiunea.

traducere de Andrei Timotin. p. spune Foucault (Ibidem. Heidegger se întreabă: „de ce pentru interpretarea unei epoci istorice ne punem întrebarea cu privire la imaginea lumii? Deţine fiecare epocă istorică o imagine a lumii şi anume datorită faptului că ea se străduie în acel moment pentru conturarea propriei imagini a lumii? Sau aceasta constituie deja şi în mod exclusiv modul modern al reprezentării. noi ne reprezentăm gândirea europeană de la 1700 ca fiind însufleţită de filosofia carteziană (pe continent) sau de cea baconiană (pe insula britanică) şi de concurenţa fiecăreia în parte cu paradigma galileiană din ştiinţa naturii. Dits et Ecrits. 38-39) trebuie să fie „ireductibil la epistemologie şi la istoria ştiinţei”. dar care influenţează într-un fel sau altul dinamica relaţiilor de cunoaştere. anume acela de a ne întreba cu privire la imaginea lumii?” (Martin Heidegger. 45). Acest tip de argument este mai mult în spiritul Istoriei nebuniei decât în cel al arheologiei cunoaşterii din Cuvintele şi lucrurile. În cartea despre naşterea azilului ____ 132 Foucault. 54). astfel. Epoca şi spiritul ei nu ţin de ordinea faptelor.1998. p. excluderea lor din câmpul real al istoriei cunoaşterii conduce la o viziune deformată şi artificială. ci la o synthesis care operează deja o limitare 133 asupra diversităţii temporale şi constituie un criteriu pentru periodizare . pp. În privinţa moralei bănuim că spiritul creştinismului era subminat de ispititoarea „morală provizorie” a lui Descartes. p. Editura Paideia. 64). „Réponse au Cercle épistémologique.CORNELIU BÂLBĂ înţelegerea evenimentului. Bucureşti. I. că în aceeaşi perioadă de timp există cunoaşteri şi morale alternative care nu se regăsesc în conceptul nostru de „epocă”. Pierdem din vedere. Conceptul de „epocă” nu se referă la o simplă colecţie (synopsis) de date sau de fenomene dintr-o anumită perioadă. 133 Această sinteză ne apare ca o „imagine a lumii” cu ajutorul căreia noi interpretăm o anumită epocă. vol. Archéologie du savoir. 1968. este suficientă o descriere şi nu e nevoie de o interpretare. De pildă. 66 . De aceea. luate laolaltă fără discernământ şi fără rest. care lăsa deschisă posibilitatea unui negoţ între ştiinţă şi morală. Sur l’archéologie des sciences”. pentru că în el se resimte prezenţa unei normativităţi care sufocă proiectul unei „descrieri pure a faptelor de discurs”132. ci de ordinea reprezentării. din această perspectivă. p. şi inutil şi dăunător. 733. Legat de aceasta. Conceptul de „spirit al epocii” este. Timpul imaginii lumii. Acest proiect descriptiv al evenimentelor de discurs (Foucault. „nu e vorba de a interpreta discursul pentru a face cu ajutorul lui o istorie a referentului” (Ibidem.

Foucault analizează cum s-a constituit raţionalitatea occidentală modernă prin excluderea din spaţiul social a tot ceea ce şoca bunul simţ şi moravurile burgheze. dar şi în formularea regulilor pentru atenţia 67 . 58. Corelată cu nedumerirea: „noi vrem adevărul: de ce nu mai degrabă neadevărul?”135. p. pe care Marx l-a dus cu aplatizarea [. putem spune că ideea de epocă normalizează.] Şi. 136 Michel Foucault. [. a „nebuniei” (déraison). p. Folosind un termen din scrierile mai târzii ale lui Foucault. pp. Preludiu la o filozofie a viitorului. 7. decât un efect obţinut pe suprafeţe. O arheologie a exegezei mistificatoare (1961). a imaginaţiei neştiinţifice. I. Marx”. acest joc al lui Nietzsche cu profunzimea. reprezentate ca normă a societăţii.. traducere de Francisc Grünberg. mă întreb dacă nu se pot compara cu jocul. capital. aparent diferit. 9. ar trebui să amintim spaţiul de interpretare pe care l-a constituit Freud. nu numai în faimoasa topică a Conştientului şi Inconştientului. 1991. Editura Humanitas.. Foucault vorbeşte despre acel tip de hermeneutică (a suspiciunii) care aduce la suprafaţă ceea ce era considerat gândire de adâncime. un pliu al suprafeţei”. desigur. nu este în realitate decât aplatizare. Partea I. Analiza lui Foucault din Cuvintele şi lucrurile conduce la aranjarea elementelor discursive ale formelor de savoir într-o configuraţie spaţială137 ce nu lasă să se întrevadă ____ 134 135 Nietzsche. a unei tehnologii depăşite. Foucault mai spune: „Această spaţialitate.. „Ştiinţa voioasă”. Friedrich Nietzsche. Gallimard. În demersul său. 39-40. a unei ideologii perimate.. Histoire de la folie à l’âge classique. Freud. §1. a unei politici periculoase sau a unei interdicţii încălcate.Divanul lui Cantemir. până la urmă. a „rămânerii în urmă”. Foucault se inspira din critica nietzscheană a „voinţei de adevăr” şi din perplexitatea pe care o exprima autorul Ştiinţei voioase atunci când constata 134 că „Până acum tot ce a dat colorit existenţei nu are încă istorie” . „descoperirea că profunzimea nu era decât un joc. constatarea din Ştiinţa voioasă ne conduce la concluzia că ideea de „epocă” înţeleasă ca „survenire a unei ratio”136 reduce la tăcere acele cunoaşteri care sunt considerate ca o expresie a erorii. Paris. Această trimitere la savoir/pouvoir ne permite să sesizăm diferenţa de perspectivă dintre Istoria nebuniei şi Cuvintele şi lucrurile şi ne face să ne întrebăm dacă nu cumva conceptul de epistemă al arheologiei cunoaşterii este interpretarea lingvistică a conceptului de „epocă” din istoria ideilor.1972. Dincolo de bine şi de rău. valoare etc. Bucureşti. 137 În „Nietzsche.] pentru că tot ce are profunzime în concepţia pe care şi-o face burghezia despre monedă. a unei credinţe „vechi”. făcând să se înţeleagă că jocul de oglinzi al eului nu este.

p. II. în aceeaşi perioadă cu „Nietzsche. ca în cazul reabilitării. uitate. Logica de la Port Royal concepe limbajul ca pe o hartă a gândirii. vol. Aceste funcţii corespund celor trei persoane gramaticale: în schema lui Bühler. Marx”. În schimb. Epistema Renaşterii era un talmeş-balmeş hermetic. Astfel. istoria dialectică ar putea extinde postulatul continuităţii asupra acelor fenomene care nu pun în pericol conceptul său de raţionalitate. Diferenţa ar fi că. filologia romantică îl înţelege ca „natură vibratoare care îl detaşează de semnul vizibil pentru a-l apropia de nota muzicală” (Foucault. iar funcţia de comunicare este legată de prezenţa unui destinatar (persoana a II-a). „Nietzsche. pentru a le prelua în cadrul unui model difuzionist. după cele trei funcţii ale limbajului – reprezentare. iar lingvistica structurală îl defineşte ca ansamblu de relaţii. Freud. la Foucault. pp. ca reper pentru a defini un „stil de gândire” pe care Foucault îl identifică cu ansamblul de reguli care guvernează producerea şi circulaţia discursurilor (épistémè). La fel ca istoria hegeliană. ci în sensul că nu vedem agonizând cunoaşterile minore. clasate ca erori şi îngropate în episteme revolute. Studiul lui Foucault intitulat „Des espaces autres” şi publicat abia în 1984 a fost scris. persoanei a III-a îi corespunde funcţia reprezentativă. 1976. învechite. arheologia nu dispune de această rezervă metodologică. I. Nu în sensul că nu mai vedem cum se nasc. Dits et Ecrits. expresie. Dits et Ecrits. Acestea au fost luate pe rând. prin Frege. pentru că înainte de 68 . a teoriei reprezentaţionaliste a semnificaţiei. de fapt. 299). Cea dintâi ne aduce în faţă situaţia când rezistenţa înseamnă renaştere. Freud. ca în scenariul providenţial al istoriei dialectice. Marx” şi a constituit punctul de plecare pentru o „analiză spaţializantă a faptelor discursului” (Foucault. p. primei persoane – funcţia expresivă. Les mots et les choses. în cadrul unei episteme care centrează cunoaşterea limbajului pe funcţia expresivă138 şi pe istoricitatea limbajului. modernă şi structuralistă) se orientează. 138 Clasificarea celor trei episteme (clasică. 596-597). 1967. Argumentul rezistenţei ar fi de luat în seamă cu privire la două experienţe culturale. în versiunea originală. comunicare – consemnate de tradiţia filosofiei limbajului (de la Aristotel până la Karl Bühler şi Bertrand Russell). se dezvoltă şi pier esenţele. în diferite epoci. Foucault înţelege ideea de a priori discursiv plecând de la evidenţa lipsei de continuitate dintre funcţiile limbajului fondate pe incomensurabilitatea persoanelor gramaticale. A doua experienţă este _____ psihanalitică […]” (Foucault. 34).CORNELIU BÂLBĂ viaţa reală a cunoaşterilor. arheologia cunoaşterii tratează ca fiind „mort” ceea ce încă rezistă. vol. „Questions sur la géographie”.

o logică. Acest aspect mi se pare fundamental. după care se înţepeneşte în istoria modernă a Occidentului şi lasă în seama viitoarelor istorii naţionale sarcina de a spune povestea mai departe. a celui care are întotdeauna ceva de justificat. după Foucault. Cu privire la înaintarea spiritului în istorie. cu privire la difuzarea _____ Port Royal semnul era definit ca unitate de trei elemente. Hegel oferă numai un cadru general. prin urmare. Acest fenomen nu trebuie analizat numai din perspectiva receptorului de modele culturale. iar acest lucru făcea imposibilă o analiză plecând de la identităţi şi diferenţe. eventual una simplă. fără alte „incitări” în afară de propriul său interes. arheologia o ratează în principiu. de fapt. O arheologie a exegezei mistificatoare cea a întâlnirii sau a „culturii de interval” şi e legată de fenomenul difuzării cunoaşterilor în timp şi spaţiu. Acest lucru se întâmplă pentru că problema difuzării modelului cultural european este analizat exclusiv din perspectiva receptorului. cultura occidentală a cucerit lumea. pentru istoria dialectică a conţinuturilor culturale. Dacă istoriografia culturală ratează de facto analiza cunoaşterilor minore. ar trebui să ţinem cont şi de incitările care vin din partea difuzorului. ca şi cum receptarea ar fi o problemă de alegere raţională. destul de nepotrivit pentru chestiunea în discuţie. această situaţie nu e. Indiferent dacă este vorba de o voinţă de dominaţie. Tocmai aici se arată importanţa analizei „cazului” Cantemir. de o transmitere conştientă şi dezinteresată a adevărului sau de o iradiere involuntară a Luminilor. unde actorului raţional i se înfăţişează mai multe posibilităţi de alegere. una de limită. Dacă am adopta acest mod de înţelegere. însă. sub forma autorităţii modelului transmis. în principiu. selecţia materialului istoric este arbitrară. Ceea ce ne învaţă. întreprinsă aici. a celor care rezistă în spatele scenei principale şi poate că joacă uneori rolul de sufleur din culise – şi o ratează pentru că.Divanul lui Cantemir. ea transformă modelul explicativ într-o povestire ideologică a marii descălecări culturale. Este de la sine înţeles că. O caracteristică esenţială a culturii occidentale este tocmai puterea sa de expansiune bazată pe autoritatea incontestabilă a pattern-urilor care o definesc şi pe performanţa produselor culturale finale. un subiect (un spirit) care se dezvoltă şi nu o resursă pasivă care doar se consumă. 69 . Din perspectivă istorică ea este.

în consecinţă. Pentru o analiză critică vezi Helen E. ea a rezistat chiar mai mult în rândurile publicului cultivat140. Pentru o analiză de acest tip.1986. că nici o cultură nu este chiar un „mediu al tenebrelor” de vreme ce poate primi în sânul ei modele culturale din afară. Cambridge University Press. până când Lavoisier i-a dat lovitura de graţie. ideologic). decât a doua opţiune. învăţatul bizantin din secolul al XVII-lea nu poate alege. ele nu au valoare de schimb în procesul de învăţare a ştiinţei139. În privinţa cunoaşterile revoluţionare este de remarcat faptul că ele nu pot fi înţelese şi integrate în sistemul conceptual al receptorului. în afară de asta. dar plictisit de amândouă. modern cu alte cuvinte. Dincolo de acest aspect (să zicem. căci se opune lui Aristotel despre care bizantinii ştiau destule! Rafinat de scolastică şi de Renaştere. „Does ‚The Structure of Scientific Revolutions’ Permit a Feminist Revolution in Science?”. unde ştiinţa apare ca o atitudine existenţială orientată de valori şi prejudecăţi. şi o alta simbolică care ar fi o variantă a gnozei hermetice. că paradigma ştiinţei moderne este orientată de valorile masculine şi. vezi Sandra Harding.. Van Helmont e posesorul unei cunoaşteri „sacrosancte” de a cărei autoritate nu se poate îndoi nimeni şi. pp. Thomas Kuhn. filosofia feministă a ştiinţei a permis aplicarea modelului lui Kuhn la analiza „viziunilor asupra lumii” din cadrul culturii comune. el chiar e purtătorul unei noutăţi „autentice”. 261-281. Longino. a existat o alchimie practică. ele au ridicat problema învăţării ştiinţei de către un public care în mod tradiţional a fost exclus de la activitatea ştiinţifică. dar savanţii nu au mai vizitat-o decât ocazional. dacă de alegere ar fi vorba. 140 La drept vorbind. 197 et sq. urmărind să obţină aur. prin urmare. Aceasta înseamnă.CORNELIU BÂLBĂ modelelor culturale. învăţarea ştiinţei de către un public feminin este de la bun început plasată într-o paradigmă inaccesibilă. cuplul format de Divanul şi de exegeza lui este (pe de o parte) că înaintarea Luminilor în mediul tenebrelor nu are loc prin adoptarea cunoaşterilor revoluţionare care încă nu au devenit cunoaştere comună şi (pe de altă parte). de pildă. Cunoaşterea „rezistentă” la care a avut acces Cantemir a rezistat în cultura occidentală pe parcursul întregii episteme clasice. în Thomas Nickles ed. Cambridge. 2003. The Science Question in Feminism. Numai cea dintâi este 70 . Între Descartes şi van Helmont. pp. ____ 139 Argumentul lui Kuhn privind discontinuitatea a fost analizat cu privire la domeniul culturii comune de către o o samă de autoare feministe. Ithaca. Cornell University Press. Descartes le-ar fi părut bizantinilor destul de obscur şi confuz. Putem.

presupune să ştii până unde […] s-a apropiat el de noi. în schimb.Divanul lui Cantemir. Revolution and English Radicalism: Nonconformity in Eighteenth-Century Politics and Society. Pentru o analiză a radicalismului plecând de la problema receptării evenimentelor din colonii şi a disensiunilor religioase (anterioare Revoluţiei Franceze. Religion. să suspectăm arheologia cunoaşterii că nu ar furniza o analiză completă a cunoaşterii din secolul al XVII-lea. ipoteza „autonomiei discursului” maschează o proximitate dintre evenimentele discursive şi evenimentele sociale. 1980. iar marea ruptură dintre âge classique şi modernitate se suprapune perfect peste linia de demarcaţie dintre Vechiul Regim şi Revoluţie. Paris. o viclenie pe care ne-o pune împotrivă şi la capătul căreia ne aşteaptă [tot] el. Foucault vorbeşte despre dificultatea de a depăşi gândirea hegeliană: „Să scapi de Hegel presupune să apreciezi exact ce [te] costă desprinderea de el. 1971. O arheologie a exegezei mistificatoare prin urmare. pentru că nu se întreabă ce impact au avut cunoaşterile rezistente asupra producţiei de enunţuri ştiinţifice şi asupra eficienţei lor în practica socială. Cambridge University Press. cu ascensiunea culturii germane şi cu radicalizarea vieţii intelectuale engleze141. Bradley. Selecţia materialului ce defineşte epistema nu diferă prin nimic de cel care e furnizat de istoria normală (convenţională). un context de receptare a acesteia) vezi James E. 74-75). iar asta înseamnă că istoria lui Foucault este aşchia care nu sare departe de trunchiul hegelian142. pe care Istoria nebuniei o asuma fără jenă. Dacă privim lucrurile din acest loc. ca referent. vezi Michael Freeman. 81). L’ordre du discours. 141 Pentru o analiză a radicalismului englez în contextul receptării Revoluţiei Franceze şi a cărţii lui Edmund Burke Reflections on the Revolution in France (1790). dar constituind. de referentul cultural al conceptului de epocă din istoria ideilor. 1990. imobil şi ailleurs” (Michel Foucault. p. Altfel spus. pp.Gallimard. 142 În Ordinea discursului. Limitele interpretării. Ca un argument ar putea veni confirmarea ipotezei conexe că. şi să măsori în ce măsură recursul nostru împotriva lui este încă. Cambridge. poate. asemenea _____ importantă pentru istoria ştiinţei. Basil Blackwell. prin expresia „âge classique”. arheologia cunoaşterii desemnează un referent cultural care nu diferă. fără îndoială. Edmund Burke and the Critique of Political Radicalism. mai precis epistema cea nouă corespunde cu decapitarea vechii elite intelectuale franceze. 71 . pentru că a dat naştere chimiei şi a dispărut după Lavoisier. presupune să ştii ce este încă hegelian în ceea ce ne [dă un imbold] să gândim împotriva lui Hegel. cea de a doua s-a menţinut. Oxford. ca orice discurs impermeabil la raţionalitatea ştiinţifică (Eco.

144 Între celelalte culturi din Europa de Est. Întâmplare şi destin. într-un sens mai special şi mai restrâns. al culturii româneşti144. Afloroaei se referă la situaţia intervalului metafizic. în primul rând. Până la un punct. 11). Aşa este cazul culturilor din Estul Europei şi. Iaşi. p. dar compromite judecata critică printr-o serie de distorsiuni de natură ideologică. de interferenţă. Am văzut astfel. Dincolo de aspectul structural al „culturii de interval” – la un moment dat orice cultură umană a cunoscut acest tip de experienţă – am în vedere aici. între două cercuri care ar reprezenta. „Cazul românesc este deviant” pentru că reprezintă „zona haşurată. a cărui alteritate este „desăvârşită” (Ibidem). aşa că trebuie să asum aici o anumită inadecvare a posibilului real (vizat de el) la realul numai posibil (vizat de mine). arheologia se dovedeşte utilă în analiza unei culturi de interval. Bucureşti.n. 2000. Editura Univers.] asigură în sine coincidenţa opuşilor” (Ştefan Afloroaei.CORNELIU BÂLBĂ acelei istorii care se prezenta ca o galerie de portrete celebre. Într-un prim moment. 1993. Tocmai de aceea mi-am propus să confrunt metoda lui Foucault cu o realitate istorică şi culturală în care experienţa intervalului a făcut din faptul întâlnirii o întâmplare esenţială sau o formă de destin143. Institutul European. pentru că ea permite să fie denunţate falsele atribuiri prin care gestul minor şi secund este ridicat la o demnitate mult prea înaltă în raport cu posibilităţile sale. «latinii catolici» şi «slavii ortodocşi». n. Identitate în ruptură. 162). 72 . cultura română trăieşte paradoxul de a exprima într-o limbă de origine latină un „sentiment” bizantin al existenţei. noi fiind desigur «latinii ortodocşi»” (Sorin Alexandrescu. p. un mod de gândire şi de acţiune care nu depăşeşte niciodată obsesia intervalului. în analiza exegezei care s-a făcut Divanului. când prea puţin ____ 143 „Fiind el însuşi alteritate […] intervalul ce nu cunoaşte răscumpărare [adică e destinat să rămână în nelimitată deschidere. să zicem. Judecata suferă de complexul Alice („în ţara minunilor”): ea atribuie operei când prea mult (pentru a o integra în „marea povestire”). arheologia îşi păstrează valabilitatea mai ales în analiza unei paradigme culturale şi că întâmpină dificultăţi suplimentare pe măsură ce părăseşte matricea spiritului occidental. că nu există motive pentru a integra opera lui Cantemir în ceea ce istoria ideilor filosofice ar numi „spiritul epocii” de la 1700. demersul critic al istoriografiei culturale de inspiraţie hegeliană sau marxistă asumă inactualitatea lui Cantemir în raport cu gândirea europeană.

în istorie. dintre care biografia şi intenţia autorului sunt cele mai nevinovate. 1993. aşa cum credea Hegel. 349). Societatea deschisă şi duşmanii ei. sub acţiunea unei forţe sau a unui spirit care unifică istoria. în istoria ideilor. dar există altele. însă. Popper. pentru a căror valorizare este necesar un efort teoretic suplimentar ce discreditează rezultatul final. 1969. de înlănţuirea ideilor într-o serie progresivă şi de presupunerea că esenţele sau formele noi necesită dispariţia celor vechi.. Postulatul continuităţii înseamnă credinţa că devenirea istorică afectează simultan şi în acelaşi mod toate compartimentele gândirii şi acţiunii umane. Paris. într-o „poveste” despre jocurile semnificaţiei. Critica foucaldiană a filosofiei hegeliene a istoriei ne ajută să ne dăm seama că schema hegeliană concepută pentru a „explica”146 succesiunea esenţelor în istoria universală nu e potrivită pentru a analiza faptele culturale mai modeste ale culturilor de interval. dar „interpretările istoriciste sunt de un fel aparte” pentru că nu pleacă de la probleme practice. precum cea propusă de Hegel. 73 . 146 Popper a arătat că „interpretările generale” ale istoriei. raportul cu ştiinţele. sunt nestabile şi circulare. Editions de Minuit. funcţia emancipatoare. Această perspectivă asupra producţiei de idei este determinată. În al doilea moment. ca „puncte de vedere”. spre deosebire de teoriile ştiinţifice. mai ales că. progresul moral etc. O arheologie a exegezei mistificatoare (pentru a revendica pentru sine obiectivitate şi conformitate cu modelul)145. de D. precum contextul social şi politic. Acestea pot măcar să fie asociate discursului printr-o „iluzie” naturală. a se vedea reflecţiile lui Deleuze pe marginea paradoxurilor lui Lewis Caroll. de interesul exagerat pentru noutate. 289-293). de integrarea noutăţii într-o construcţie grandioasă. „Alice e cea care merge mereu în ambele sensuri: ţara minunilor (Wonderland) este [ţara] cu două direcţii” (Gilles Deleuze. Logique du sens. Interpretările generale pot avea importanţa lor. dar cultivând totuşi un eroism epimeteic (al reflecţiei). lipsite de dimensiunea prometeică a marilor revoluţii spirituale. această practică impune raportarea „operei” sau a discursului la o serie de evenimente exterioare. metoda arheologică dovedeşte ea însăşi anumite lacune în înţelegerea acestui tip de fenomen.Divanul lui Cantemir. p. 2. Bucureşti.Editura Humanitas. nu există legi generale. ci caută să descopere taina sau esenţa destinului omenirii” (Karl R. vol. Stoianovici. pp. considerat sub aspect ____ 145 Asupra seriozităţii referinţei la Alice in Wonderland. spune Popper. trad. În plus.

autor etc. în teoriile discontinuiste conceptul de noutate ar trebui să joace un rol chiar mai important decât în istoria ideilor inspirată de 74 . gestul secund şi minor (comentariul. „Phaidros”. Printre termenii puşi la index de către Foucault (precum continuitate. Opere vol. „Phaidros. scrierea unei lucrări lipsite de originalitate în limba unei naţiuni fără cultură înaltă. Or. 7-86. 257b.M. pentru că sunt mereu „rămase în urmă”. traducerea. Nu poate exista o arheologie într-o regiune discursivă unde nu există producţie proprie de „isme”. trebuie de fiecare dată să-şi cheme în ajutor părintele”. fiece cuvântare […] dacă a fost dispreţuită sau pe nedrept hulită. 260e261a. „Şi de îndată ce a fost scrisă. traducere de C. 1983). Într-o cultură a intervalului. Ele sunt un avatar al istoriei Logos-ului. poate chiar mai tare decât în istoria tradiţională.). ele numai preiau şi reproduc „ismele”. 275e (Jacques Derrida. de un număr de paradigme care să fi produs. în Platon. Ele stau sub semnul întâlnirii şi al discursului secund. cu un fel de mini-tradiţii discursive considerate. Postulatul discontinuităţii nu poate să conducă la rezultate prea bune în raport cu acest tip de „alexandrinism” care nu produce nici operă prometeică. pentru a le descrie modul de reproducere. nu-l aflăm şi pe cel de noutate. considerată la rândul ei sub raport discursiv. Diseminarea. părintele acestei cuvântări”. pp. influenţă. plagiatul. dar rămâne un concept 148 la fel de tare. cu întârziere şi fără convingere. 1997.CORNELIU BÂLBĂ discursiv. fiecare. Acest termen rămâne în continuare foarte important. sub raport structural. pentru o arheologie. compilaţia. 148 Din perspectivă strict metodologică. al învăţării unor cunoaşteri mereu străine. aşa cum este. IVEditura Ştiinţifică şi Enciclopedică. . Postulatul discontinuităţii are nevoie de o tradiţie pe care s-o deconstruiască. Noutatea este pusă acum pe seama mecanismelor formale ale discursului autonom. ca vecinătăţi spaţiale ale diferitelor discursuri (eterogene din punct de vedere tematic). operă. imitaţia etc. E nevoie. culturile de interval nu produc paradigme proprii şi nu produc nici „isme”. propria ei „ştiinţă normală”. pentru a o înlocui cu episteme. Univers Enciclopedic. În istoria ____ 147 Vezi interpretarea lui Derrida la următoarele pasaje din Phaidros: „Lysias. nici noutate radicală. traducere de Gabriel Liiceanu. Ionescu. ar trebui să deplasăm către „galaxia Gutenberg” întrebarea lui Platon dacă Logos-ul are tată sau dacă poate avea copii147. la 1700. Bucureşti. cel ce a născut copii frumoşi”. Platon. Bucureşti. tradiţie.) capătă semnificaţia unui discurs fondator.

deşi numai în prima fază. prezent în fiecare concept de epistemă.Divanul lui Cantemir. până la urmă. Degeaba exclamă Foucault: „Nimic mai empiric decât instaurarea ordinii în lucruri”!149 căci. de fapt. pentru că perceperea lui era depreciată de logica continuităţii. în actele colocviului de la Paris. Machado argumentează că arheologia lui Foucault arată o importantă închidere normativă. 149 Foucault. pentru că aici există mai puţine concepte primitive. în Michel Foucault. Vezi Georges Canguilhem. 1992. Librairie philosophique J. noutatea este radicală. La Foucault. Paris: Editions du Seuil. nimic nu pare să fie mai normativ decât descrierea acestei ordini150. aici. teoriile discontinuiste nu depind de conceptul de noutate aşa cum depind de el teoriile progresului. Georges Canguilhem a arătat că există cazuri când spiritul ştiinţific „se căieşte” pentru condamnarea unei idei pe care o recuperează din „non-locul” simţului comun. În ultima scriere din această listă. 75 . „Archaeology and epistemology”. 1977. 150 Pentru detalii privind dimensiunea normativă a arheologiei. diferită de fiecare dată în analizele din Istoria nebuniei. Prin această mistică a evenimentului. Vrin. aşa cum a. Totuşi. Routledge. Dovada poate fi găsită în insistenţa lui Foucault asupra caracterului necesar al epistemei” (Robert Machado. Armstrong. Am putea aduce ca dovadă. „Archéologie et épistémologie”. văzut. Paris. O arheologie a exegezei mistificatoare dialectică. însă. essays translated from the French and German by Timothy J. 16). Spre exemplu. din 1989. ea nu mai conservă nimic. Les mots et les choses. p. New York. la schimbarea _____ filosofia hegeliană. chiar o dificultate importantă a conceptului de epistemă care se referă. editate de François Ewald (Michel Foucault philosophe. philosopher. arheologia alunecă şi ea din domeniul descrierii „pure” a faptelor de discurs în domeniul normativităţii. unde noutatea trebuie să fie continuă. O gândire a evenimentului presupune ruptura. 11. Foucault nu face o analiză factuală sau descriptivă: „există în Les mots et les choses un element specific normativ. lupta dintre formele vechi şi formele noi sugerează că vechiului i se recunoaşte un drept de rezistenţă. iar rezistenţa este o condiţie a sintezei ce va urma. p. 1989). Naşterea clinicii sau Cuvintele şi lucrurile. la fel ca istoria hegeliană pe care o contestă. locul în istoria dialectică. Foucault justifică acest mit al noutăţii (care ia locul mitului progresului din gândirea modernă) chiar prin ideea că evenimentul nu-şi găsea. La formation du concept de reflex aux XVII-e et XVIII-e siècle. aşa cum se poate vedea în revoluţiile ştiinţifice (după Bachelard. vezi studiul lui Roberto Machado. Kuhn şi Canguilhem) sau în teoria şi practica socială la Marx (după Althusser). aşa cum s-a întâmplat cu formarea conceptului de reflex în biologia secolelor al XVIIlea şi al XVIII-lea.

plecând de la ideea comunităţii oamenilor de ştiinţă ca moral community vezi Barry Barnes.). 76 .CORNELIU BÂLBĂ radicală a regulilor discursului simultan în mai multe discipline („pozitivităţi”). Numai într-o paradigmă a dublului adevăr poate fi concepută ideea că Dumnezeu însuşi ne-ar putea înşela sau că există. un geniu rău la fel de puternic care ne seduce cu „industria” lui. pp.122-141 (în special pp.1963. poate. el atrage atenţia asupra implicaţiilor posibile ale arheologiei medicinii asupra arheologiei ştiinţelor umane. Discursul lui Descartes ca şi al întregii sale epoci oscilează între îndoială şi certitudine. la Thomas Kuhn) pentru că se inspiră din modelul ştiinţei medicale republicane. Întrebarea care se pune este: ce se întâmplă cu discursurile care continuă să se producă după regulile vechii episteme? Este evident că anumite comunităţi de savanţi continuă să prolifereze vechile cunoaşteri după regulile învăţate151. Când Galilei a retractat cele descoperite de el cu privire la mişcarea astrelor a fost deschisă calea pentru ceea ce s-a numit aggiornamento. Arheologia ar trebui să clasifice aceste cunoaşteri rezistente după criterii formale şi să le aşeze în rubrica epistemei vechi. să fie preluată şi multiplicată după regulile vechi. În afară de asta. ale cărui reforme radicale (prin reorganizarea instituţiilor de către stat) le analizează în Naşterea clinicii. 2003. La sfârşitul cărţii din 1963. p. între ştiinţă şi teologie. A fost radicalizată teoria dublului adevăr care ar putea să fie considerată ca o regulă fundamentală a cunoaşterii din âge classique. În loc să dispară. Cambridge. mai există aici şi posibilitatea ca noua producţie discursivă. între ficţiune şi realitate.125 et sq. Câteva exemple mă vor ajuta să lămuresc mai bine cele spuse mai sus. 201). Pentru o analiză a modelului comunitarist al ştiinţei la Thomas Kuhn. deşi neînţeleasă în noutatea ei. Naissance de la clinique. „Thomas Kuhn and the Problem of Social Order in Science”. Paris. numai că atributele „nou” şi „vechi” nu pot fi asociate unor criterii formale.. în: Thomas Nickles ed. Reprezentarea însăşi este o punte între două regiuni ontologice distincte: „cogito. Thomas Kuhn. între simţuri (pasiuni) şi raţiune. Presses Universitaires de France. ergo Deus est”. sum. vorbind despre „locul determinant al medicinii în arhitectonica de ansamblu a ştiinţelor umane” (Michel Foucault. ele fiind de ordin istoric. ____ 151 Foucault ignoră aspectul „comunitarist” al istoriei ştiinţei (prezent. Cambridge University Press. de exemplu. aceasta mai găseşte resurse în interpretarea şi răstălmăcirea noilor forme discursive pe care le traduce în enunţuri proprii.

Noi spunem că Leibniz este un filosof raţionalist pentru că îl considerăm urmaşul lui Descartes şi pentru că definim întreaga lui epocă prin idealurile Raţiunii. Limitele interpretării. 77 . A existat simultan şi un efort al gândirii pentru integrarea datelor ştiinţei noi în regulile discursului mai vechi. Noi credem. autor al unei Kabbala denudata. astfel. Gallimard. astfel.Divanul lui Cantemir. că proiectul gândirii moderne de a cunoaşte şi domina natura este anterior marilor descoperiri din ştiinţele naturii şi că schimbarea de paradigmă o datorăm unui spirit al epocii care bătea la uşa universităţilor europene. 1983). plecând de la această reprezentare dominantă. nu vom ezita să calificăm drept obscurantistă şi reacţionară orice rezistenţă pe care a întâmpinat-o Ideea sau Spiritul epocii. Paris. Dar epoca de la Galilei la Kant nu se defineşte numai prin ascensiunea şi progresul ştiinţei. Cazul lui Leibniz pune la grea încercare arheologia cunoaşterii din âge classique. 153 Leibniz era un iniţiat în doctrinele teosofice care au cuprins Germania în vremea lui. precum misteriosul şi ridicatul în slăvi Fulcanelli. ca o consecinţă firească. interpretăm datele filosofiei sale. O arheologie a exegezei mistificatoare Există tendinţa firească de a aplica la studiul faptelor culturale trecute prejudecăţi pe care le-am dobândit din propria noastră epistemă. Leibniz ou Spinoza. ca să fie iniţiat în doctrina kabbalistică (vezi George Friedman. Pierdem astfel din vedere faptul că el era la fel de interesat de ştiinţele oculte ca şi de mecanică153. Şi. p. În 1667 el s-a alăturat Rozicrucienilor din Nürnberg. de exemplu ideea de limbaj universal. au continuat practici operative (sau au afirmat întotdeauna că le continuă) în lipsa oricărei noţiuni ştiinţifice devenite curente” (Eco. iar în 1688 a rămas un timp la Sulzbach alături de baronul Knorr von Rosenroth. că celebrul cardinal Bellarmino era inactual în epoca sa pentru că nu a aderat imediat şi fără rezerve la producţia ştiinţifică a lui Galilei. 82). Credem. Ca urmare. Metoda arheologică nu ne permite – nici ea – să sesizăm ____ 152 „[…] e curios să observăm că mulţi alchimişti simbolici contemporani. Ni se pare firesc să definim epoca respectivă prin revoluţia din ştiinţele naturii. Cred că este posibilă o istorie a ideilor din epoca clasică care să fie atentă la felul în care enunţurile paradigmei galileo-newtoniene au fost prelucrate şi integrate în ştiinţele oculte care îşi organizează discursul (şi astăzi) după regulile asemănării152.

Foucault nu ne arată nici un caz de dezbinare a operei unui (nume de) autor între două episteme. 78 . numero et figura” (Afloroaei. fie pe Johannes Combach. dacă discontinuitatea afectează simultan mai multe domenii ale cunoaşterii. chiar la nivelul regulilor de formare a discursului. în ambele sensuri. De ce nu am proceda la clasarea scrierilor leibniziene în episteme diferite? Am sugerat că s-ar putea face acest lucru cu operele lui Francis Bacon.CORNELIU BÂLBĂ acest aspect. analogia microcosmos-macrocosmos)154. Epistema: de la interdiscursiv la transdiscursiv În principiu. postulatul discontinuităţii este expresia refuzului de a căuta argumente pentru o interpretare totalizantă a evenimentelor. fie pe Giordano Bruno. lucrurile ar trebui să fie mai complicate. Şi totuşi. cu scrierea De monadae. nu înseamnă oare că arheologia ar trebui să admită că ele nu sunt lucrarea hazardului şi că o lege sau o forţă de dincolo de discurs controlează corelaţiile ce definesc o schimbare de paradigmă? Împotriva acestei întrebări lucrează însăşi definiţia pe care Foucault o dă conceptului de epistemă. Monadologia lui Leibniz combină elemente ale paradigmei galileonewtoniene (Universul ca maşină) cu reprezentări din ştiinţele Renaşterii (conceptul de „monadă”. încât nu putem stabili cu exactitate care epistemă este dominantă. în cazul lui Leibniz. pentru că dezbinarea epistemică nu s-ar aplica operei în ansamblu. Cum este posibilă filosofia în estul Europei. Noi îi dăm sensul modern pentru că ştim că ne duce la Kant. Deşi pune între paranteze conceptele de operă şi de autor şi contestă tipul de unitate pe care acestea îl reprezintă. ca aparţinând ambelor episteme: putem merge de la una la alta. p. cel care a scris un tratat intitulat Metaphysica. ci unei singure scrieri. dar ea ne conduce la fel de bine la Bruno! Acest exemplu sugerează că arheologia lui Foucault se află în imposibilitate de a prelua într-un model coerent experienţa întâlnirii din câmpul culturii. 41). Împletirea este atât de firească încât este posibil ca Monadologia să fie considerată. dacă ea presupune instaurarea unor mari falii în ordinea cunoaşterii. în Disertaţie metafizică. Epistema este a priori-ul istoric al unei regiuni discursive şi nu al întregii ____ 154 „Leibniz ar fi plagiat.

analiza puterii falsifică ipoteza autonomiei discursului. Prin urmare. dar ea nu falsifică automat şi descrierea epistemelor la care conducea acea ipoteză. p. fără să-l recunoască. Acest argument ar trebui să fie suficient pentru a demonstra că arheologia nu poate fi considerată un proiect general de istorie a cunoaşterii şi că nu-i putem asocia un concept de raţionalitate pe care ea l-ar pune în mod secret la lucru. O arheologie a exegezei mistificatoare cunoaşteri. analiza epistemelor conduce ea singură la genealogia cuplului savoir/pouvoir. 259. prin conceptul ei de epistemă. O ____ 155 Raţionalitatea respectivă se anunţă în dimensiunea normativă a arheologiei. nu este chiar o prostie să remarci o anumită nesaturare a conceptului de epistemă şi să invoci o raţionalitate secretă a arheologiei. arheologia nu reiterează. despre care am vorbit mai sus. Foucault va relua ideea marilor discontinuităţi ale culturii europene.. dar fără să renege ideea de autonomie a discursului pe care fusese clădită arheologia ştiinţelor umane. Stă dovadă în acest sens chiar faptul că Foucault a depăşit analizele arheologice prin integrarea cuplului savoir/pouvoir în dispozitivul său conceptual. în Les mots et les choses de Michel Foucault: Regards critiques. Aceasta înseamnă că autonomia discursului poate fi privită ca o convenţie metodologică care constă în a analiza savoir-ul fără pouvoir şi că. ideea de „spirit al epocii” căreia i-ar da eventual o interpretare discursivă. Motivul pentru care Foucault nu şi-a turnat cenuşă în cap pentru episodul structuralist a fost acela că. la nivel pur discursiv. 156 Vezi Georges Canguilhem. de fapt. 79 . În linie generală. iar asta înseamnă că schimbarea ordinii discursive în ştiinţele despre om nu trebuie să coincidă neapărat cu revoluţia epistemologică din ştiinţele naturii. Fără îndoială. 1966-1968. epistemele din Cuvintele şi lucrurile coincid cu etapele suveranităţii. 2009. Numai că argumentul nu este suficient. În Supraveghere şi pedepsire (1975). „Mort de l’homme ou épuisement du cogito?”. dar o va aplica la analiza conceptului de suveranitate. iar întrebarea de mai sus nu era deloc lipsită de rost. Presses Universitaires de Caen & IMEC.155 Ceea ce lipseşte pentru a justifica ideea că epistema seamănă destul de mult cu „spiritul epocii”156 este o corelaţie între istoria ştiinţei moderne şi arheologia ştiinţelor umane. textes choisis par Philippe Artiéres et al.Divanul lui Cantemir.

Bucureşti. constituie un fenomen esenţial al epocii moderne. la 1800 şi este definită de apariţia condiţiilor de posibilitate ale ştiinţelor umane. în ştiinţele naturii. 1998. în secolul al XVII-lea. pentru că Foucault dă termenului „modernitate” un sens prea îngust – modernitatea începe. 45). fie 159 ca ruptură numai în raport cu proiectul amintit. Descartes a ratat complet semnificaţia descoperirilor lui Galilei. epistema modernă ar începe cu Galilei. Ca urmare. „modernitatea” aduce cu sine un vast program de dominare a 158 naturii şi de emancipare a omului prin cunoaştere. vom realiza că există o corelaţie între diferitele domenii ale cunoaşterii. Iată în ce constă aceasta. 159 Această interpretare a conceptului de epistemă îmi este sugerată de un fragment din „Criza umanităţii europene şi filosofia”. Şi totuşi. „[Esenţa epocii moderne] poate fi surprinsă în eliberarea omului de legăturile medievale prin faptul că el se eliberează sieşi” (Martin Heidegger. dacă ţinem cont de spiritul ultimelor analize ale lui Foucault şi interpretăm semnificaţia „modernităţii”. În sens larg. dar Foucault e prea ataşat de istoria intelectuală franceză pentru a recunoaşte vreo corelaţie între critica legii asemănării în âge classique şi revoluţia ştiinţifică galileiană157. prima ar coincide de facto cu revoluţia galileiană. şi nu la 1800. 158 Ştiinţa. Acest eveniment reprezintă a doua ruptură epistemologică. traducere de Andrei Timotin. p. spune el. şi a dat naştere unei direcţii complet eronate în teoria cerului. nici cu ştiinţele umane care le-au luat locul. spune Heidegger. domeniile discursive pe care el le analizează în prima parte din Cuvintele şi lucrurile nu au legătură nici cu noua ştiinţă a naturii cu care au fost contemporane. fixarea acestui obiectiv ____ 157 Ca şi Francis Bacon.CORNELIU BÂLBĂ asemenea corelaţie e mai greu de găsit la o primă lectură. pe care conceptul de epistemă nu o poate evita. din Cuvintele şi lucrurile. unde Husserl spune: „Se pierde cu totul din vedere faptul că termenul ştiinţă a naturii (ca şi în genere orice ştiinţă) desemnează o activitate umană. Modernitatea pe care o defineşte arheologia cunoaşterii nu are legătură nici cu progresul cunoştinţelor. Editura Paideia. Dacă ar fi aşa. Or. ca cercetare a naturii. nonfoucaldian. şi anume pe cea a savanţilor naturalişti care 80 . Timpul imaginii lumii. nici cu răsturnarea regulilor de formare a enunţurilor. Orice schimbare survenită în discursul ştiinţelor naturii poate fi înregistrată fie ca progres. în lumina cuplului savoir/pouvoir.

420). 1976). a cărei putere de decizie se opreşte la obiectivele numai „tactice”. el spune că arhiva nu se lasă ordonată după criterii tematice cum ar fi disciplinele sau temele de studiu. Gallimard. Conceptul de epistemă ar putea fi gândit. p. Paris. o perspectivă mai curajoasă care sugerează că ordinea discursului este generală160. Nevoia trimiterii la Husserl este dictată chiar de conceptul de epistemă (sau a priori istoric) pe care Foucault îl împrumută din Krisis (Ibidem. Păstrându-şi configuraţia proprie. Foucault arătase deja că discursul medical a fost organizat în jurul a două forme de a priori istoric ce coincid cu epistemele descrise în Cuvintele şi lucrurile. Pentru definirea epistemei moderne. Deşi asumă de la bun început că are în atenţie numai o regiune discursivă. Epistema ar fi tocmai dispunerea acelor ştiinţe care s-au dezvoltat mai sigur şi mai rapid (ceea ce permite folosirea lor ca instrumente) într-o nouă ordine a cuplului savoir/pouvoir. când ar începe modernitatea foucaldiană. Ea generează astfel o confuzie cu privire la ştiinţele naturii. pentru a avea o corelaţie „modernă” între ştiinţele naturii şi ştiinţele umane. de sfera a ceea ce trebuie să fie explicat prin ştiinţa spiritului” (Edmund Husserl. nu este nevoie ca matematicile sau ştiinţele naturii să-şi definească o nouă paradigmă în jurul lui 1800. adică devine eficientă istoric. La crise des sciences européenne et la phénoménologie transcendantale. ştiinţele umane sunt mai importante decât orice alt domeniu discursiv pentru că. ea ţine. până la urmă. Prin urmare. În Arheologia cunoaşterii. ca atare. _____ cooperează în ştiinţă şi. arheologia adoptă. 81 . orice cunoştinţă capătă o semnificaţie „modernă”. ca aservire a unor domenii discursive faţă de alte domenii discursive în conformitate cu un domeniu non-discursiv (relaţia savoir-pouvoir). traducere de Gérard Granel. ele pot fi puse să lucreze în vederea unor scopuri a căror definire revine unei politici a cunoaşterii pe care numai ştiinţele umane o pot defini.Divanul lui Cantemir. Proiectul emancipării prin cunoaştere anunţă deja constituirea unei politici a cunoaşterii şi a unui câmp de reflecţie ce va forma domeniul de studiu al ştiinţelor umane. 160 În Istoria nebuniei. atunci. plecând de la ele. la fel ca toate fenomenele spirituale. Interpretarea conceptului de epistemă în această lumină ne lasă să vedem că analiza arheologică este nesaturată şi că ea presupune o raţionalitate pe care o trece sub tăcere. O arheologie a exegezei mistificatoare „strategic” nu ţine de ştiinţa naturii ca atare.

Dar atunci de unde ştim care este combinaţia corectă pentru a decupa o arhivă? Atunci când aplicăm ideea de combinatorică la o limbă162. Altfel spus. prag de formalizare (Foucault. ____ 161 În Arheologia cunoaşterii. sunt posibile mai multe combinaţii. această imprecizie teoretică se traduce prin absenţa unui criteriu ferm pentru a discrimina regulile specifice ale diferitelor practici discursive161. bizuindu-se pe lectura insistentă a anumitor pasaje din Cursul de lingvistică generală al lui Saussure. Foucault a încercat să remedieze acest neajuns. deşi nu ar putea lucra fără conceptul lor. Problema este numai cu acestea din urmă. pentru că „excludere” sau „includere” înseamnă aici descifrarea unei combinatorici care. 162 Curentul structuralist reprezentat de Greimas şi Hjelmslev a dat ideii de structură lingvistică o interpretare radicală. descrierea ei completă presupune o serie de decizii metodologice privind excluderea sau includerea de enunţuri. „ego cogito”). vorbind despre existenţa mai multor „praguri” pe care ar trebui să le treacă o practică discursivă. semnificaţia fiind rezultatul jocului exterior al regulilor.CORNELIU BÂLBĂ pentru că nu analizează complet ruptura discursului clasic de paradigma (şi de modelul de univers) în care acesta funcţiona şi nu atribuie nici o semnificaţie ştiinţelor naturii în cadrul epistemei moderne. „Speciile evoluează” sau enunţul lui Kant. L’archeologie du savoir. Rezultă de aici că arheologia are propriul ei mod de a spune mai mult decât afirmă şi de a lucra cu presupoziţii pe care nici nu le aduce la lumină. Un astfel de criteriu nici nu ar putea exista în cadrul arheologiei. având fiecare propria sa cronologie: prag de pozitivitate. pentru că modalitatea de constituire a arhivei nu admite analiza prealabilă a semnificaţiei interne a enunţurilor. arhiva se constituie prin relaţii de opoziţie între enunţuri şi. La nivel pur aplicativ. mai presupune şi identificarea/ diferenţierea enunţurilor noi exprimate prin fraze gramaticale şi propoziţii logice aflate deja în uz (cum ar fi enunţul lui Darwin. nici nu le valorifică cum trebuie. pe lângă identificarea/ diferenţierea enunţurilor exprimate prin fraze gramaticale şi propoziţiii logice complet noi (cum ar fi enunţul „timpul de muncă este măsura valorii”. cum analiza ei retrospectivă nu poate fi decât binară. Un pasaj esenţial pentru 82 . din punct de vedere strict formal. prag de epistemologizare. pp. din ştiinţa economică a secolului al XVIII-lea). Acest mod de exprimare este mai degrabă metaforic. 243-247). prag de ştiinţificitate. pentru că.

T. o „maşină logică” în care prioritatea sistemului asupra semnului este totală. pentru care dintre ele ar trebui să optăm în abordarea unui fenomen cultural precum filosofia românească? Faptul că discursul filosofic în limba română este un bun exemplu pentru teoria catastrofelor nu este suficient pentru abordarea arheologică.. 157) de unde ideea că ea este o „algebră” sau. „Le structuralisme en linguistique”. deşi este un sistem deschis (diacronic). édition critique préparée par Tullio de Mauro. Todorov. din orice parte ai aborda-o. iar obiectul lingvistului este de a descoperi reguli de combinare” (Oswald Ducrot.. în cazul discursului. Cours de linguistique générale. M. Sperber. Iar aceasta înseamnă că. 1968. in: Ducrot. dacă nici arheologia nu este ferită de o parte din neajunsurile pe care ea le atribuie istoriei ideilor. 83 . Qu’est-ce que le structuralisme?. pentru a defini o perioadă istorică printr-o unică ordine a discursului (épistémè) este nevoie de o concepţie asupra ordinii care mai păstrează ceva din proiectul modern. nu vei găsi nimic simplu” (Ferdinand de Saussure. Prin urmare. În schimb. 1955. Paris. Dar. F. O. 69). fiind ceea ce este. cum se va spune. nici pe cea de _____ interpretarea „glosematică” propusă de Hjelmslev este cel în care se spune că „limba. o limbă este o combinatorică.. este şi un sistem închis (sincronic) între limite bine definite care ne permit să recunoaştem ceea ce este în limbă şi ceea ce nu este în ea. direcţii.. pentru că semnul nu există ca semn decât în relaţia lui cu totalitatea câmpului lingvistic. orientări. deci. Postulatului discontinuităţii i se ataşează. Editions du Seuil. Safouan. pentru că limba. prin ideea unei Weltanschauung discursive. nu putem miza până la capăt nici pe ideea de continuitate (nu există şcoli. „Pentru un hjelmslevian. Arheologia are nevoie de un număr destul de mare de enunţuri pentru care să se poată stabili regularităţi. limitele exterioare sunt destul de vagi. Paris. Tocmai acest lucru îl pune în evidenţă încercarea de a integra într-o epistemă descrisă de Foucault gândirea desfăşurată într-o ordine secundă. p. p. D.Divanul lui Cantemir. O discontinuitate perfectă şi fără rest mai păstrează ceva din ideea de ordine universală. influenţe). eterogenă şi întârziată a unui autor precum Dimitrie Cantemir. şi nu putem stabili cu precizie unde se opresc combinaţiile legitime care definesc o arhivă (sincronic) şi o epistemă (diacronic).. Editions Payot. O arheologie a exegezei mistificatoare lucrurile sunt mult mai clare. o idee de totalitate pe care arheologia promite să o depăşească. Wahl.

84 . Dimpotrivă. Cem. la nivel metadiscursiv. edited by Richard J. Editura Ştiinţifică. Bucureşti. Afloroaei. 1609-1839. Principle and Unity and Essays on Magic. Cause. Cambridge. „Cause. Bruno. Blackwell and Robert de Luca. Francis. Editura Univers. 1900. Dan. el degradează prezentul care este perceput întotdeauna ca inactual în raport cu modelul. 1962. 1993. Sentimentul românesc al „rămânerii în urmă” nu se transmite şi nu se degradează în raport cu originea. „Valerius Terminus: Of the Interpretation of Nature”. tocmai absenţa oricărei regularităţi şi a minimei continuităţi pot să apară. Behar. Bucureşti. Paradoxul român. Miffin and Company. 2006.CORNELIU BÂLBĂ discontinuitate (nu există ruptură acolo unde nu putem bănui o minimă unitate). Giordano. Scenarii istorico-simbolice. Cambridge. 1999. Ipostaze ale raţiunii negative. Cambridge University Press. Iaşi. Bădărău. într-un lung şir de acte secunde. ca elemente de constanţă ale discursului. Cambridge: The Riverside Press. Această experienţă a gândirii trebuie să fie luată în seamă de către istoric. devine ea însăşi un sublimat de tradiţie. Alexandrescu. Ştefan. Ştefan. elemente ale filosofiei occidentale. Pe de altă parte. Ştefan. translated by Robert de Luca. Sorin. The Works of Francis Bacon. The Later Ottoman Empire. Editura Institutul European. Editura Academiei. în James Spedding. VI. Faroqhi ed. 1988. 2004. „The Ottman musical tradition”. Întâmplare şi destin. Iaşi. deşi nu este o raţiune suficientă pentru a vorbi despre continuitate. Editura Polirom. Bibliografie Afloroaei. Bacon. Bucureşti. Acest aspect deplasează într-o zonă gri argumentele privind continuitatea şi discontinuitatea şi impune o reconsiderare a atitudinii radicale faţă de „alexandrinism” şi faţă de categoriile hermeneuticii. Lipsa tradiţiei. Cum este posibilă filosofia în estul Europei. Am putea vorbi atunci de „un alt înţeles al tradiţiei”. vol. Principle and Unity”.). în Giordano Bruno. Filosofia lui Dimitrie Cantemir. Afloroaei. Boston: Houghton. în Suraiya N.. Găsim posibilitatea unei continuităţi tocmai în efortul perpetuu de a întemeia ceva plecând de la sine şi de la preocuparea de a altoi pe fondul autohton. aşa cum face Ştefan Afloroaei. cca. dacă este conştientizată şi asumată în prealabilul reflecţiei filosofice. Robert Leslie Ellis and Douglas Denon Heath (eds. Cambridge University Press. 1991.

1969. G. A New Version of an Old Story”. T. Paris. Michel. Koyré. Bagdasar şi E. alchimistes au XVe siècle allemand. Paris. Le mots et le choses. Machado. Critica raţiunii pure. I din Opere complete. Immanuel. 1955. 1969. Heidegger. essays translated from the French and German by Timothy J. Prelegeri de istorie a filozofiei. Safouan. 2001. L’ordre du discours. 1992. philosopher. Bucureşti. traducere de G. nr. vol. „Le structuralisme en linguistique”.1963. Michel. Idea Design & Print. Gallimard. 2009. în Dimitrie Cantemir.1972. Foucault. Bucureşti.D. Lemny. Moisuc. Husserl. Editions du Seuil. Alexandre.. 1976. Paris. Hegel. Studiu introductiv. Jean-François. 2009.W. Michel. Paris. H. „Divanul”. Editura Paideia. Editura Academiei. Librairie Philosophique J. „Archaeology and epistemology”. Bogdan. Colin. F. traducere de Andrei Timotin. Sperber.. Introduction à la lecture de Hegel. Cambridge: Cambridge University Press. Reinhart. Dits et Ecrits. Oswald. Grupul Editorial ART. Approaching Ottoman History: An Introduction to the Sources. 1. D. Michel... traducere de Ciprian Mihali. de N. 1947/1968 Koselleck. Logique du sens. Londra. Deleuze. Paris. Semantica şi pragmatica limbajului social-politic. II. „Literature and Knowledge. Editions Complexe. New York. Paris. 1998. Lyotard. ediţie critică publicată sub îngrijirea lui Virgil Cândea. 2004. Stefan. Kojève. La crise des sciences européennes et la phénoménologie transcendantale.1987. Mystiques. Foucault. 1992. Martin. Routledge. Gilles. Naissance de la clinique. Gilson. Kant. Virgil. Condiţia postmodernă. „Histoire de la Folie: An Unknown Book by Michel Foucault‘. in: Arthur Still and Irving Velody eds. 85 . în Logos and Episteme. Oruz. Conceptele şi istoriile lor. Bucureşti. Wahl.. Suraiya.. Paris. Histoire de la folie à l’âge classique.Gallimard. spirituels. Les Cantemir. O. Editura Academiei. vol. Alexandre. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Texte et commentaire par Etienne Gilson. Todorov. 1974. Roşca. 2003. Gallimard. 1963. Foucault. Edmund. Armstrong. Paris. Etienne. Paris. traducere de D. „Commentaires historiques”. Editions de Minuit. Gallimard. Rewriting the History of Madness: Studies in Foucault’s ‚Histoire de la folie’. Creţu. Ducrot. 1971. Vrin. Gallimard. traducere de Gérard Granel. Decuble şi M. 1966. Routledge. Librairie Armand Colin.Divanul lui Cantemir. trad. Gordon. Foucault. O arheologie a exegezei mistificatoare Cândea. Paris. Robert. Bucureşti. Faroqhi. Bucureşti. Timpul imaginii lumii. Michel. Discours de la méthode.F. Paris. Qu’est-ce que le structuralisme?. în Ducrot. 1968. Presses Universitaires de France. Foucault. M. 2011. în Michel Foucault. în René Descartes. Cluj-Napoca. L’aventure européenne d’une famille princière au XVIIIe siècle.. Gallimard.

Iaşi. Jean-Paul. 1991. Preludiu la o filozofie a viitorului. textes choisis par Philippe Artiéres et al. Editura Humanitas. Horia-Roman. Constantin. în Analele Ştiinţifice al Universităţii „Al. Amurgul idolilor. reactualizare a ediţiei din 1930 a Societăţii Române de Filosofie. 1994. Încercare de transmutare a tuturor valorilor.CORNELIU BÂLBĂ Nietzsche. Ştiinţa voioasă. 2001. „Jean-Paul Sartre répond”. Bucureşti. Baruch. în Les mots et les choses de Michel Foucault: Regards critiques. Friedrich. Voinţa de putere. 1987. Bucureşti.. Editura Aion. Dincolo de bine şi de rău. I. Editura Antet. „Ştiinţa voioasă”. Sorohan. Noica. 2009. Bucureşti. Nietzsche. Nietzsche. 346. Tomul XLVI. 1966-1968.1999. „Dimitrie Cantemir. Spinoza. Bucureşti. Editura Universităţii „Al. Filozofie. Editura Humanitas. 1999. Etica demonstrată după metoda geometrică. Cuza” . Patapievici. 86 . Cuvânt împreună despre rostirea românească. Friedrich. Friedrich. Bucureşti. Bucureşti. traducere de I. Genealogia moralei. Cartea V. Brucăr. Cuza” din Iaşi. Sartre. Presses Universitaires de Caen & IMEC. traducere de Liana Micescu. 1993. în Friedrich Nietzsche. Editura Humanitas. traducere de Claudiu Baciu. Editura Eminescu. Elvira. traducere de Francisc Grünberg. Omul recent. Orgoliul modelării umane”. I.

I will attempt to make a connection between that writing and certain data of the Western metaphysics of the 17th century.Cetatea metafizică a unui principe Cetatea metafizică a unui principe Ştefan AFLOROAEI ABSTRACT. he adopts a free look towards the Occident. C. Jan Baptista van Helmont. 87 . some Neo-Aristotelians. caut să pun această scriere în relaţie cu câteva date ale metafizicii occidentale din secolul al XVII- ____ 1 Scrierea lui Cantemir a fost tradusă mai târziu în limba română. Cantemir cultivates a distinct model of rationality. de Nicodim Locusteanu. Sacrosanctae scientiae indepingibilis imago (The Indescribable Image of the Sacrosanct Science). theosphy 1. or to the religious experience. cum deja s-a văzut. I focus my attention on Dimitrie Cantemir's writing from 1700. Cantemir. Grigoraş. KEYWORDS: metaphisics. Traducerea comportă. erudite alchemists. more relaxed. In other words. sub titlul Metafizica. but by means of those thinkers who attempted to mediate between the past and present of an age: theologians open to the new world and Aristotelians critical to scholastics. Încerc să văd motivaţiile acestui efort temerar şi câteva din ideile sale care. unele deficienţe. or Andreas Wissowatius) appear as mediators between two ages and between different spiritual spaces. in order to find the motivations behind that temerarious effort and some of its ideas. cum ştim. van Helmont. Deopotrivă. la Editura Ancora din Bucureşti. abia în 1928. privesc în continuare viaţa noastră spirituală. At the same time. The authors usually invoked by Cantemir (the late Stoics. în limba latină1. cu o prefaţă de Em. deşi par uneori stranii. Doresc să am în atenţie scrierea lui Dimitrie Cantemir din 1700. open both to the analytic spirit and to the symbolic thinking. redactată. eccentric naturalists and theosophists. Sacrosanctae scientiae indepingibilis imago (Imaginea de nedescris a ştiinţei sacrosancte). ediţie la care voi face referinţele în cele ce urmează. însă varianta latină poate ajuta cititorul să înţeleagă ceea ce Cantemir a dorit să exprime.

în cursul celei de-a treia şederi de durată. era „o adevărată Sorbonă a tradiţiilor bizantine”4. dependenţa patriei sale faţă de Poartă. Aşadar. îndepărtarea de prietenii săi.ŞTEFAN AFLOROAEI lea. deşi face de mai multe ori drumul de la Iaşi până în capitala Imperiului şi înapoi. Antioh. un mod de comprehensiune a cărui libertate nu ar trebui să ne fie străină. domnitorul Moldovei. Stefan Lemny. duce o viaţă oarecum austeră. cât şi acele deschideri îndrăzneţe pe care le asumă. ameninţarea continuă a războiului etc. 2009. retragere şi studiu2. pierderea unor bunuri părinteşti. L’aventure européenne d’une famille princière au XVIII-e siècle. cu doamna lui cu tot” (cum spune Neculce). absenţa celor apropiaţi din familie. tot aşa de îndepărtat ca robia în Egipt”). întrucât Academia Patriarhiei ortodoxe din Constantinopol. Merge apoi iarăşi „la Ţarigrad. într-un timp în care s-au ivit destule neînţelegeri şi uneltiri la curtea domnească. Într-o scrisoare adresată lui Ieremia Cacavela. Les Cantemir. 17 sq. Se logodeşte în taină la Iaşi cu Casandra. Îşi pierduse domnia în Moldova. Pentru o minte profund reflexivă şi speculativă. nu-i rămâne decât să se adâncească din nou în studiu şi să reflecteze mai serios asupra stării timpului. Cf. p. pp. Éditions Complexe. Anii în care Cantemir scrie Sacrosanctae scientiae indepingibilis imago sunt resimţiţi de el ca ani de pribegie. Deşi nu trăieşte în mari lipsuri. evidente în mediile intelectuale de atunci. întrebări şi concepte – reuşesc să compună un adevărat scenariu al metafizicii moderne timpurii. fiica lui Şerban Cantacuzino. Am putea recunoaşte astfel atât unele credinţe pe care le cultivă Cantemir în filosofia sa. 59. ca reprezentant la Constantinopol al fratelui său. Averea părintească se împuţinase într-un chip îngrijorător. lumea cărţilor şi a învăţaţilor din ____ 2 3 Ibidem. 60. Este nevoit să-şi reia rolul oriental de „capuchehaie”. tatăl său lăsându-i moştenire „plus de rêves que de monnaies sonnantes et trébuchantes”3. vorbeşte singur despre grijile şi apăsarea acelor ani: plecarea în exilul voluntar („surghiunul Bosforului. uşor de recunoscut în scrierile şi lexicoanele timpului. 4 Ibidem. admirată mai târziu de Voltaire. p. scrisoare ce însoţeşte manuscrisul Imaginii de nedescris la Iaşi. Paris. Iar relaţia cu fratele Antioh ajunge tensionată. Acolo unde se afla faptul era posibil. Astfel de date – idei orientative. 88 . în sensul vechi al termenului. Se afla iarăşi la Constantinopol.

în 1700) şi. într-o privinţă. a unor repere necesare vieţii9. întrucât i se descoperă omului asemeni unei „lumini imateriale” care îl cuprinde nemijlocit şi îi luminează intelectul. Cantemir elaborează doar prima parte dintr-o trilogie. 23). compendiul de logică. Se decide astfel să aştearnă totul pe hârtie şi să lege „în lanţurile scrisului” ceea ce singur a trăit şi a reflectat. 23. un „moment al înţelegerii”. cunoaşterea acestui adevăr nu mai poate fi empirică sau discursivă. aşa cum singur îi spune. ca stare de spirit a celui retras şi ca exerciţiu reflexiv al gândirii. mundană. Cantemir duce la capăt doar o primă parte dintr-un proiect mai larg şi extrem de ambiţios. p. 9 Ibidem. În paginile aceastei scrieri. Celelalte două părţi.Cetatea metafizică a unui principe capitala Imperiului constituia un refugiu aproape ideal. încât îi va scrie numele cu majusculă. încât are un caracter existenţial. Ţine eminamente de „ştiinţa sacră” (radical diferită de „ştiinţa profană”. Exact în acest răstimp va scrie Divanul sau Gâlceava Înţeleptului cu Lumea. 21-22. pp. încheiat în 1698. Este adevărul originar. cum singur spune6. apoi paginile de metafizică (pe care le trimite la Iaşi. cea „teologicofizică”. deopotrivă. Dimitrie Cantemir. „teologico-metafizica” şi ____ 5 6 Cf. Metafizica. asemeni altora din epocă. se livrează complet studiilor sale vechi şi noi5. Cantemir îi spune deopotrivă „ştiinţă infuză” (p. Devine astfel însăşi calea de urmat în viaţă. tocmai atunci când cealaltă cetate. unul şi acelaşi pentru orice om şi orice ştiinţă7. cetatea filosofică a lui Cantemir. soteriologic. Resimte după un timp o lumină în suflet. 89 . 28. p. Am putea crede că astfel de pagini exprimă o formă de asceză. 2. după un an. lui Ieremia Cacavela. 7 Ibidem. Cum schimbările aşteptate în lumea vieţii întârziau la nesfârşit. 20. Se descoperă omului sub forma unei viziuni a creaţiei şi. se dovedeşte a fi destul de precară. vorbeşte despre cunoaşterea adevărului ca atare. 8 Ibidem. Ele reprezintă. 20-21. supusă continuu îndoielii)8. fragmentară şi relativă. Proiectul său. Ibidem. Datele sale de fond – sursa originară şi forma sub care se descoperă – sunt în ultimă instanţă revelate. cu o sintagmă frecventă în epocă. Or. în sensul dublu al cuvântului. pp. p.

Philosophia Verlag GMBH. 1991. History of ontology. de pildă. Leo Freuler. 1698. Descartes. Se compune din patru ramuri mari. în sensul că ştiinţa despre lucru în genere (ens) presupune ştiinţa despre ceea ce este inteligibil (ens cogitabile). Vom vedea însă că această primă parte. 1990. 192. nu au fost elaborate în chip distinct10. este prefigurată atât în această scriere (pp. În consecinţă. „teologico-fizică”. Acestea ar avea valoare de „principii prime”. cercetarea cu privire la sufletul omenesc). 195-196. 288). Am putea totuşi crede că „teologico-metafizica” şi „teologico-etica” sunt în atenţia lui Cantemir. înţelege ontologia ca reflecţie filosofică cu privire la fiinţă sau la transcendentalii (ontologia. „teologico-etica”. La începutul epocii moderne. divină)11. 192. München. p. ea devine deosebit de importantă pentru celelalte ramuri ale metafizicii13. pp. iar a doua. 1613. cosmologia (cunoaşterea naturii sau a lumii în genere) şi theologia (doctrina despre fiinţa supremă. pliază noua ontologie pe egologie. Rudolph Goclenius. 12 Cf. 287). Handbook of Metaphysics and Ontology. invocându-l pe Descartes. Este ştiut că metafizica modernă timpurie îşi afirmă. o compoziţie cvadruplă. Lexicon philosophicum quo tamquam clave philosophiae fores aperiuntur. Frankfurt. ____ Ibidem. id est philosophia de ente seu de transcendentibus)12. Paris. pp. răspunde până la un punct unor probleme metafizice din epoca sa. atunci când ia forma unui sistem. Prima dintre ele o regăsim parţial prin unele menţiuni din scrierea prezentă (cf. încât se poate spune că într-o privinţă este o scriere de metafizică. sau din alte scrieri de mai târziu. 1647). 10 90 . 195. cu un viraj spectaculos către reflecţia radicală asupra sinelui. 11 Consideraţii extrem de utile se află în unele scrieri cum sunt cele semnate de JeanFrançois Courtine. Rudolph Goclenius. PUF. autorul unui celebru lexicon. scientia de ente qua ens). Metafizica. anume metaphysica generalis (numită şi ontologia) şi trei metafizici speciale: psychologia (sau egologia. Ca metaphysica generalis. cât şi prin destule consideraţii explicite din Divanul. in Hans Burkhardt & Barry Smith (eds. 6. 13 Există însă şi excepţii: Johannes Clauberg (Elementa philosophiae sive Ontosophiae. consideră că ontologia presupune filosofia primă. articolul dedicat „abstracţiei”.ŞTEFAN AFLOROAEI „teologico-etica”. Suárez et le système de la métaphysique. ontologia mai este numită şi filosofie primă. încât cercetarea lor devine echivalentă cu cea a fiinţei ca fiinţă (prima philosophia.). interogarea de sine – cu privire la modul de a fi al ego-ului şi la propria sa evidenţă – ajunge prealabilă în reflecţia metafizică modernă.

la acea vreme. et les branches qui sort de ce tronc sont toutes les autres sciences /. Léopold Cerf. s-a crezut că ştiinţele naturii. adaugă Descartes. arbor scientiae. vol. anume medicina. o astfel de intenţie poate părea cel puţin utopică. ce pleacă la drum prin aprofundarea ____ 14 Cf. 14. însă. Aşa cum ştim. Este deja în circulaţie motivul arborelui cunoaşterii./”14. se pot reduce la trei principale. Din felul în care înţelege cunoaşterea în genere. cu problemele pe care le ridică şi cu interogarea prealabilă a ego-ului. aceasta fiind echivalată atunci cu întregul sistem al cunoaşterii. Paris. „toute la Philosophie est comme un arbre. Aşadar. se vede uşor că ontologia nouă. Cum spune Descartes într-o scrisoare către Claude Picot. le tronc est la Physique. 91 . în forma sa unitară. Impresionant este faptul că Dimitrie Cantemir se încumetă să configureze un sistem deplin al cunoaşterii. o va respinge constant. scrisoare ce deschide versiunea în franceză a scrierii Principia philosophiae (1647).. în Europa. fie în cel al unei metafizici noi. Este greu de spus în ce măsură a cunoscut chestiunile de fond ale filosofiei din aceste medii culturale. bine întemeiată. aşa cum se extinde aceasta până în secolul său. Se apropie mai mult de o variantă a metafizicii care se situează între cea patristică şi cea modernă. Oeuvres. fizica şi celelalte ştiinţe numesc treptele mari ale filosofiei. aşa cum a fost cultivată de Jan Baptista van Helmont.. unitatea întregii cunoaşteri? Ea ar deveni posibilă fie în temeiul teologiei creştine. René Descartes. cu un limbaj relativ ermetic şi dens alegoric. IX. Astăzi. 1904. metafizica. mai înclinată către teosofie. constituie filosofia ca atare (sapientia). Însă cum a fost gândită ca posibilă. morala şi teologia compun împreună un sistem unitar al cunoaşterii. de inspiraţie testamentară. dacă nu de-a dreptul nebunească. dont les racines sont la Métaphysique. chiar dacă o face prin enunţuri destul de generale. ultima din ele realizând şi ultima treaptă a înţelepciunii. a existat în această privinţă o cale distinctă. Iar cunoaşterea omenească. Emmanuel Swedenborg şi alţii. Cât priveşte gândirea scolastică. se va situa la distanţă de ceea ce se petrece în mediul cartezian de gândire sau în cel propriu filosofiei engleze de epocă (de la Francis Bacon la John Locke). dar diferită de formula scolastică. mecanica şi morala. Prima variantă.Cetatea metafizică a unui principe Cantemir. p. édition Adam & Tannery. nu-l va reţine prea mult. Aceste „alte ştiinţe”. Însă la acea vreme.

datoare mai ales teosofiei. întrebarea recurentă şi exclamaţia se conjugă tot timpul. conservarea lucrurilor naturale şi libera înclinare a vieţii intelectuale”. este preferată maniera interogativă şi parţial dialogică. Filosofia lui Dimitrie Cantemir. cf. Stefan Lemny. extrasele din opera lui Van Helmont şi comentarea lor) durează câţiva ani. 16 Cf. Editura Academiei.16 Vorbirea alegorică intervine uneori destul ____ 15 Pentru unele date în această privinţă. 2. Studiu introductiv la Dimitrie Cantemir. 20-21. Cantemir se apropie mai mult de această a treia cale în metafizica timpului său. Les débuts de l'enseignement philosophique et de la libre pensée dans les Balkans. Les Cantemir. W. timp şi eternitate.ŞTEFAN AFLOROAEI teologiei creştine. 1995. Bucureşti. I. limba latină. cum singur spune. Editura Ştiinţifică. un erudit călugăr. Emmanuel Swedenborg şi alţii. umanist de bună formaţie occidentală. 1969. Cartea este dedicată lui Ieremia Cacavela. 2009. pp. A doua variantă. adică la acei filosofi ce produc schimbări radicale în discursul filosofic. este uşor de întâlnit la René Descartes. pp. ce presupune descrierea unei noi metafizici. Cum se poate vedea din Sacrosanctae scientiae indepingibilis imago. cultivată atunci de Jan Baptista van Helmont. 3. viaţa şi forma împătrită a lucrurilor. Prima parte din Sacrosanctae scientiae indepingibilis imago cuprinde chestiuni ce privesc. evoluţia creaţiunii. Mic compendiu asupra întregii învăţături a logicii. Sub influenţa Logicii lui Cacavela va scrie de altfel şi compendiul său de logică. de exemplu. Petru Vaida. Leibniz. Bucureşti.1964. Bucureşti. Ai în faţă o retorică în care pasiunea spunerii şi patetismul. Editura Academiei. principiile sacre ale teologo-fizicei. Îi va lua aproximativ şase luni redactarea acestei cărţi. însă pregătirea ei (dacă avem în vedere. logica şi filosofia în genere15. unde sunt destăinuite: providenţa divină. Benedict Spinoza sau G. A existat însă şi o cale distinctă. Dimitrie Cantemir. Virgil Cândea. cu care Cantemir a studiat la Iaşi limba greacă. Paris. Divanul. Bucureşti. creaţiunea sacră din cele şase zile. Metafizica. Bucureşti. 1972. Cléobule Tsourkas. Dimitrie Cantemir. 92 . pe fondul unei extinse alegorii. Éditions Complexe. Ca stil de gândire. L’aventure européenne d’une famille princière au XVIII-e siècle. în Istoria filosofiei româneşti. Alexandru Surdu. 3. Dan Bădărău. haina ştiinţei sacre. 1948. poate fi întâlnită la Nicolas Malebranche sau Antoine Arnauld. 59-60. „1. zbuciumul interior şi emfaza. Studiu introductiv la Dimitrie Cantemir.

oricare ar fi acesta. în contrast cu imaginea creată de un pictor. pagină cu pagină. Allen G. Motivul oglinzii sapienţiale sau „enigmatice”. traversează întreaga scriere cantemiriană. 394-410. McNeill. publicată în 1648 de fiul său. Nu am motive să cred că această scriere ar fi o simplă compilaţie după unele texte din opera lui Jan Batista van Helmont (1577-1644). prietenul de pe cale („pe când stăteam astfel pe gânduri îmi ieşi în cale un amic sincer şi tovarăş credincios…”). pp. precum cea a liberului arbitru sau cea a mişcării ciclice sub legi bine determinate (pe care o va relua în Istoria ieroglifică. de exemplu. Dialogul dintre acest bătrân şi tânărul ce caută să cunoască Adevărul însuşi circumscrie. 93 . William H. Nici nu e vorba doar de o parafrază la câteva texte selectate din această operă. nu s-a realizat din păcate. spaţiul întregii reflecţii metafizice. The Chemical Philosophy: Paracelsian science and medicine in the sixteenth and seventeenth centuries. bătrânul „mai vechi decât zeul zilelor”. Este sigur mai mult decât atât. 1964. sau în scrieri de filosofia istoriei. purtând pe piept o oglindă ce oferă viziunea istoriei sacre a creaţiunii17. cum susţine Allen G. vel opera et opuscula omnia. în cazul lui Cantemir. un vitalism mai temperat decât cel helmontian. Dan Bădărău. Courier Dover Publications. Debus18. o întrupare a carităţii divine. op. 311-312. Sunt memorabile. în continuare. ____ 17 Ibidem. Insistă mult asupra unor chestiuni care-l preocupă personal. 18 Cf. O analiză comparativă a celor două opere. pp. recursul constant la învăţătura testamentară19. Câteva diferenţe au fost deja semnalate.Cetatea metafizică a unui principe de abrupt. 2002. aşa cum singur precizează. Debus.. de la o sugestie a colegului său. Autorul pleacă. 25. Ea ar putea da la iveală atât locurile în care Cantemir parafrazează textul helmontian. 19 Cf. câtă vreme Sacrosanctae scientiae indepingibilis imago este construită diferit sub aspect retoric şi problematic. cit. Nu întâmplător cosmogonia pe care o descrie urmează vechile Hexaemeron-uri sau comentarii la „cele şase zile ale creaţiei”. deşi nu s-a insistat îndeajuns asupra lor: o expunere sistematică a cosmogoniei. chipurile alegorice create de autor: pictorul care se încumetă „cu o cutezanţă nemaipomenită să facă portretul Adevărului”. 130-132. citându-l în acest sens pe Dan Bădărău cu scrierea Filosofia lui Dimitrie Cantemir. 40. cât şi diferenţele însemnate sub aspectul viziunii de ansamblu. pp. sub titlul Ortus medicinae. II. 21. Franciscus Mercurius van Helmont (1614-1698).

adunate într-un volum intitulat Ioannis Baptistae van Helmont physices universalis doctrina et christianae fidei congrua et necessaria philosophia (Doctrina fizică universală şi filosofia necesară şi conformă cu credinţa creştină ale lui Jan Baptista van Helmont). liberul arbitru. cit. în cărţile a V-a şi a VI-a. De altfel. face un elogiu al operei lui Van Helmont. Cantemir manifestă. Consideră că filosofia sa este în acord cu învăţătura testamentară (privind creaţia lumii „în şase zile” şi rânduiala providenţei divine)20. latura etică şi mai ales soteriologică a oricărei metafizici. reorientează întreaga discuţie către acele probleme care. 94 .ŞTEFAN AFLOROAEI Monarchiarum physica examinatio. autorii săi sunt tot atâtea «grădini cu neveştedzitoare flori». pp.. Din punctul său de vedere. încât a putut fi suspectat de o anume orientare gnostică. musulmani.22 Revine însă continuu la tradiţia creştină. op. op. caracterul său nemuritor şi liberul arbitru. chiar dacă o face cu o relativă libertate. 22 Dan Bădărău. Selectează mai ales fragmente de fizică şi filosofia naturii.. din care culege după bunul său plac”21. trecerea constantă de la lectura literală la cea spirituală. ____ 20 21 Ibidem. „păgâni. aşa cum s-a văzut. Cantemir ne lasă destule indicii în legătură cu modul personal de raportare la scrierile lui Van Helmont. 122-123. În deschiderea acestui volum. p. o mare libertate faţă de izvoarele folosite. cu datele ei patristice. XXXVI. pp. forma adecvată de cunoaştere. Laudă către învăţător şi către virtutea învăţăturii lui. Alte diferenţe privesc. privesc providenţa divină şi soarta omului: viaţa şi ordinea în lume. viaţa în genere. în latină şi română. preluând adesea idei cu o provenienţă absolut neaşteptată. Pare să insiste uneori pe motivul dualităţii. Extrage multe fragmente din opera acestuia. Există în acelaşi timp unele dezvoltări proprii cu privire la timp şi eternitate. de pildă. evoluţia ciclică. nu şi de medicină sau iatrochimie. 125-129. 1714). „cele patru forme ale lucrurilor”. viaţa morală şi posibilitatea salvării. Virgil Cândea. sau atenţia specială acordată cunoaşterii apofatice a celor divine. Este atras mai ales de chestiunile ce privesc natura sufletului. eretici. cit. dubla sa atitudine faţă de filosofia aristotelică (la care voi reveni mai jos). Încât. catolici.

ed. voi căuta să răspund la câteva întrebări ce privesc tocmai această scriere. Totuşi. precum descoperirea „Lumii Noi”. p. pp.Cetatea metafizică a unui principe 4. retorică. simţi absenţa unor principii sigure şi a unor repere care să te poată orienta în lume. cezura o anunţă deja câteva evenimente epocale. În sfera vieţii practice. către care diriguitor să aspir. În cele ce urmează. Are în vedere studiile de gramatică. cărui patron să mă încred ? Stau la îndoială. chestiunea ca atare este serioasă. În faţa lor. Au devenit deja vizibile semnele unei adevărate crize a conştiinţei europene. Mai întâi. 95 . adresate învăţătorului său Ieremia Cacavela. un adevărat cutremur24. de ce o scriere atât de ambiţioasă. Exact din acest motiv nu mai resimte nici o atracţie pentru modul de cunoaştere care le este propriu. Cum spune. Mai exact. Este greu de spus cât de sincer este Cantemir când îşi descrie propria criză spirituală. cu absenţa gravă a ceva unitar. cărui dintre demoni de natură atât de diferită trebuie oare să mă supun ? – Să mă decid. Sacrosanctae scientiae indepingibilis imago. Metafizica. sunt răvăşite de multe dispute şi neînţelegeri. 19. „La acestea rămân încremenit ! Mă cutremur. multe titluri şi nicidecum „numele adevărului”.. cit. deloc nu sunt în stare!” (Metafizica. „presărate peste tot de contraziceri”. toate acestea înseamnă doar „titluri”. părţi diverse ale ştiinţei. sau la care spijinitor să caut refugiu ? De aceea sagacitatea simţurilor mă încurcă şi facultatea intelectivă mă face să roşesc. după ce se plânge de nenumărate necazuri suferite în acei ani. O schimbare cu adevărat radicală în discursul acelui timp observă şi Michel Foucault. adică un corpus al „cunoaşterii sacre” ? Cum justifică Dimitrie Cantemir un astfel de proiect greu de asumat ? În primele pagini. Când ai în faţă multiplul nesfârşit al unor cunoştinţe şi al unor căi de cunoaştere. însă „mai nimic din întreg”. în La crise de la conscience européenne (1680-1715). s-a petrecut atunci o schimbare profundă în datele de ordin cultural şi mental. aşa cum decurgeau lucrurile la timpul său. se referă exact la acest interval. 20-21). în genere ştiinţele profane şi filosofiile vechi23. întrucât. tânărul cărturar resimte ceva năucitor. se referă la studiile sale de până atunci. logică şi fizică. Dincolo de patetismul vorbirii. Mai grav încă. Constată că aceste studii îi oferă destul de multe cunoştinţe. Acestea îi aduc în faţă o mulţime centrifugă şi dezordonată de cunoştinţe. în prima parte din scrierea Cuvintele şi lucrurile. simţi imediat un gen de năuceală. Paul Hazard. cărui patron să mă lipesc ? Şi sunt cuprins de neliniştitoare îndoieli. Însă eu tind să-l cred. efectele extinse ale Renaşterii şi ____ 23 24 Dimitrie Cantemir.

Cum „adevărul diferitelor ştiinţe este unul şi acelaşi”. Cantemir consideră că aceasta. Nu ştia că adevărul ca atare este „de nezugrăvit. I. atitudinea sceptică faţă de unele forme de legitimare. 28 Ibidem. întrucât compun o singură cale de cunoaştere. Liniile şi culorile de care s-a folosit multă vreme nu-i mai sunt de nici un ajutor. Între timp ajunge să înţeleagă limitele artei sale. parţial şi în clipe destul de rare. ____ 25 Cf. Înţelege astfel că trebuie să caute altceva. 23. unor silogisme eronate („sofistice”) şi vicleniilor dialecticii. Afectată în acest fel. 21-22.25 Raportul tensionat cu tradiţia. Dorinţa sa este să facă „portretul Adevărului”. cea empirică („sensitivă”) şi cea raţională („demonstrativă”). Adesea le consideră împreună. Omul se simte acum asemeni celui care ar vrea să picteze ceea ce nu se vede cu ochii trupului. dacă se restrânge la ea însăşi. insurgenţa gândirii critice. Metafizica. Der philosophische Diskurs der Moderne. din estul Europei în genere. însă arta empirică a picturii nu este potrivită pentru un astfel de portret.ŞTEFAN AFLOROAEI Reformei. chiar dacă ea se oferă „ca în oglindă”. 24. este lipsită de repere şi de unitate. Iar raţiunea face loc uşor imaginaţiei gratuite. pe când s-a apucat „ca un nesocotit” de o asemenea artă. pp. Frankfurt am Main. fiindcă nicăieri şi niciodată nu a fost văzut”27. 96 . 27 Ibidem. ar fi ignorat faptul acesta. Cunoştinţele obţinute cu ajutorul simţurilor sunt de regulă parţiale şi îndoielnice. Însă cum va proceda ca să regăsească această „doctrină unică”? Pentru început. pp. 23. 26 Dimitrie Cantemir. calea unei cunoaşteri cu adevărat sigure şi unitare. 1985. În ceea ce priveşte „ştiinţa profană”. punctul până în care poate să înainteze pe această cale. nu are cum să fie sigură („invenţiile raţiunii trebuie respinse”. Ea nu avea cum să nu fie resimţită în cercurile intelectuale din Constantinopol şi din spaţiul cultural grec. § 2. Iniţial. Calea este cea a revelaţiei individuale. toate acestea anunţă o situaţie culturală nouă. teologii şi fizicienii „trebuie să respire acelaşi adevăr”26. discursivă („profană”). 20. spune în acelaşi loc). va trebui urmată o cale nouă. pe care mintea omului să se deschidă „luminii imateriale”. repune în discuţie căile deja frecventate ale cunoaşterii. Jürgen Habermas. pp. Suhrkamp Verlag. În consecinţă. Tocmai această lumină face posibilă relaţia simplă şi directă cu adevărul ca atare28.

Primul capitol din carte îi este dedicat prin chiar subtitlul său („Intelectul învaţă enigmatic simţurile. 30 Ibidem.. raţională. de pildă. 97 . Intelectul. de provenienţă greacă. de pildă. cit. nu pare să accepte ideea unui adevăr dublu29. „ştiinţa profană” şi „ştiinţa sacră”? Este vorba cumva de o excludere reciprocă a lor. care devine însăşi calea de urmat în viaţă. aşa cum apare la prima vedere ? Revederea critică a cunoaşterii empirice şi discursive este deja un reflex al gândirii din epoca respectivă. prin iluminare. Este însă o teză greu de susţinut pe baza textelor lui Cantemir. nu avem cum ignora o anumită credinţă a secolului în care a trăit Cantemir. Dincoace de toate acestea. 255-256. Ca să încurajezi cunoaşterea de natură ştiinţifică. mintea omenească poate avea acces individual şi direct la înţelepciunea divină. nu trebuie neapărat să separi adevărul acesteia de cel al gândirii teologice. /…/ rămâne ca cel creat. Mă gândesc. nu au procedat ca savanţi în acest fel. În această privinţă. în această veche accepţiune. 59. Apoi. însă. pentru Cantemir. Cantemir acceptă principiul dublului adevăr (op. 237). numită în latină intellectus.30 Ideea este veche. Pentru Cantemir. Dar în ce relaţie se situează. Căci paradigmatic este socotit acel adevăr care te face cu adevărat liber. cea care ne spune că. cu ajutorul simplităţii intelectului. p. nu am motive să cred că această teză comportă ceva „progresist” în ideologia epocii respective. intelectul poate să contemple adevărul ca atare („Aşadar. modul nou în care raţiunea şi credinţa pot convieţui în chip fericit. fiind reluată apoi de unii ____ 29 Ibidem. intelectivă şi nemijlocită. 23.Cetatea metafizică a unui principe Probabil că există şi alte motive pentru care Cantemir îşi propune să scrie o asemenea lucrare. limitele acesteia ies la iveală imediat ce este raportată la o altă facultate de cunoaştere. Fiind o facultate de cunoaştere nemijlocită şi simplă. p. vizionară. Leibniz şi Newton. este facultatea omenească ce are acces la cele revelaţie. la nevoia sa de a căuta. anume că „pentru a prezerva drepturile teologiei revelate împotriva oricărei încălcări a raţiunii”. Dan Bădărău afirmă tocmai contrariul. Ştim bine că Pascal. pe ce cale trebuie să purceadă către ştiinţa sacră şi le arată modul de a afla adevărul”). 5. asemeni altor învăţaţi ai epocii. să vadă pe Creator cum este”). pp.

34 Ibidem. pentru a cunoaşte adevărul. 36 Este ceea ce putem înţelege dacă citim unele menţiuni ca secvenţe nemijlocit confesive. Relaţia dintre intellectus şi ratio se modifică serios între timp. e necesară deschiderea minţii către cele revelate. 25. Cea dintâi presupune accesul nemijlocit şi mundan la cele revelate. Metafizica. 22. de la nimic la fiinţă. 276. filosofia modernă. din sine şi de la sine)34 şi de a cunoaşte adevărul în el însuşi. ____ 31 Cf. Aşadar. 35 Ibidem. Cum orgoliul era bine ascuns („aroganţa profanului perseverând în mine şi aspectul trufiei fiind numai schimbat”). Odată cu săvârşirea păcatului originar. nu l-a ocolit iniţial nici pe el însuşi36. înainte de toate orgoliul nemăsurat al omului ajuns într-o nouă istorie. de Cicéron à Heidegger. de la acum la eternitate. pur şi simplu. Aş observa în acest loc că „ştiinţa profană” nu este respinsă de Cantemir în chip brutal. Adam se folosea doar de capacitatea intelectului intuitiv. ibidem. silogismul sofistic şi dialectica33. Jean-Michel Fontanier. A doua presupune că s-ar cunoaşte astfel ceva în sine (s-ar face drumul direct „de la creatură la Creator. omul acceptă oferta diavolului: „raţiunea sensitivă”. Un astfel de orgoliu. de la un autor la altul. 47). de la muritor la nemuritor şi de la moarte la viaţă”). cum ne lasă a înţelege. p. estompează diferenţa lor. După ce îşi dă seama că nu poate proceda asemeni celor vechi. Va spune că înainte de păcat. simbolică. de la accident la esenţă. Respinge însă două mari pretenţii ale acesteia: de a cunoaşte adevărul în mod singular (prin sine. p. pp. Le vocabulaire latin de la philosophie. conceptuală).). 98 sq.35 Însă ambele credinţe exprimă mari iluzii. „fără nici un discurs al raţiunii”32. care „au săvârşit /adevărul/ în realitate cu fapta”. Însă lectura pe care o solicită pentru buna înţelegere a unei astfel de menţiuni este cea spirituală. s-a decis a descrie singur imaginea ştiinţei sacre (p. 33 În cartea a doua. şi nicidecum cea literală. limitele acestora s-au făcut văzute încă de la bun început. 70-75. pp. 1991. Însă resimte imediat că e vorba de „ceva 98 . 32 Dimitrie Cantemir. tânărul pictor decide să ia totul pe cont propriu („începe tu un lucru care să se înscrie numai cu numele tău şi care să te recunoască numai pe tine ca autor”). p. încât se va vorbi tot mai mult de unele forme „impure” ale cunoaşterii prin intelecţie. Ellipses. capitolele XXI şi XXII. Cantemir acceptă diferenţa radicală dintre intellectus şi ratio (facultatea de cunoaştere discursivă. Université de Neuchâtel. Cantemir se referă explicit la această situaţie legată de evenimentul biblic al căderii (cf.ŞTEFAN AFLOROAEI filosofi şi adusă în proximitatea unor idei creştine31. încât acum. prin Descartes şi Leibniz.

. prerogativele şi /. cea care „cu devoţiune îi învaţă atât pe teologi cât şi pe fizicieni că trebuie să respire acelaşi adevăr”. între nemuritor şi nemuritor. în măsura în care aceştia „recunosc cele sfinte” şi îmbrăţişează adevărul ca atare. cu faţa transfigurată. 26-27. căzut într-o cumplită deznădejde. de la nobleţea împodobită cu titluri distinse şi de la gradul cel mai de jos la cel mai de sus al lor /. care îl îndeamnă să procedeze cu totul altfel. între a fi şi a fi. fac dovada unei sensibilităţi deopotrivă metafizice şi religioase. de fapt. între viaţă şi viaţă şi între moarte şi moarte”)./ nobleţea lor”. Ea regăseşte inclusiv „profanii rătăciţi pe căi lăturalnice”38. subtil formulate.. proprie intelectului situat în lumina graţiei. În consecinţă. între acum şi acum. Mai presus de orice. îi cere să facă drumul înapoi. îi cere să distingă între semnificaţiile diferite ale aceleiaşi realităţi („între creatură şi creatură. „ca o vită ce cade sub greutatea prea mare a unei poveri”. între timp şi timp. Cantemir nu adoptă în această chestiune o atitudine de tip „sau – sau” (sau gândirea discursivă. de la demnitatea dată în concesie. „de la creatura completă. Cum adevărul este simplu şi desăvârşit. între eternitate şi eternitate. În consecinţă.Cetatea metafizică a unui principe Invocă în acest loc figura unui prieten necunoscut. ştiinţa neştiutoare. Exact atunci bătrânul înţelept. Drumul către adevărata lor nobleţe înseamnă o atentă deliberare.. de la opera perfectă. între esenţă şi esenţă. 99 . cum spune Cantemir). 38 Ibidem. îi aminteşte că. între nimic şi nimic. între vremelnic şi vremelnic. tocmai aceasta fiind noua calitate a celui aflat pe cale. „precum era înainte de cădere”. p. Care ar fi aceste semnificaţii radical diferite ? Ele sunt oferite de cele două lecturi – literală şi spirituală – cu privire la conceptele în discuţie. îşi vede atunci „arta neputincioasă. invenţiunea trândavă” (p. ci cu pietate”. Îi cere apoi să distingă „demnitatea gradului creaturilor. În cele din urmă. făcută „nu cu artă. 23. tocmai ştiinţa originară. 48). 37 Ibidem. a fost uitată. trebuie căutat prin litera ştiinţei sacre. se vede copleşit de un „sentiment păgân”. Astfel de consideraţii. sau intelectul iluminat de graţia _____ paradoxal şi neobişnuit în secolele noastre moderne”. Mai întâi. trecerea de la cunoaşterea discursivă la cea apofatică („negativă”. în economia scrierii. între muritor şi muritor. de la prerogativa anticipativă.. Ele pregătesc./”37. pp.

theoría. contemplare. că bună parte din problematica scrierii Sacrosanctae scientiae indepingibilis imago este orientată către astfel de întrebări. semnificaţia morţii şi a vieţii. Descartes sau Kant. În parte. „întunecata raţiune” din Sacrosanctae scientiae indepingibilis imago şi „lumina raţiunii”. ci în trecerea de la aceasta la cunoaşterea inspirată a celor divine. Ele privesc. de altfel. creaţia lumii şi providenţa divină. însă nu e vorba despre un gen de metanoia petrecută imediat ce încheie Sacrosanctae scientiae indepingibilis imago şi trece la redactarea altor scrieri. Criza de conştiinţă se petrece tocmai atunci când omul constată că aceste căi tind să se despartă una de alta. posibilitatea sufletului de a se cunoaşte pe sine şi a se salva. 100 . p.ŞTEFAN AFLOROAEI divină). posibilitatea actului liber şi faptul întâmplării. Seneca şi alţii ca un echivalent al gr. cit. o ramură a metafizicii se numea theologia (Kant îi va spune „teologie raţională”. Însă ambele privesc una şi aceeaşi conştiinţă. Atitudinea justă nu constă în excluderea „ştiinţei profane”. din Mic compendiu asupra întregii învăţături a logicii. Unele întrebări proprii conştiinţei religioase sunt asumate de ____ 39 Este motivul pentru care nu ar trebui să vedem un contrast radical între aceste pagini şi cele din Mic compendiu asupra întregii învăţături a logicii (scris la puţin timp după Metafizica) sau din Istoria ieroglifică. de exemplu. Ne-am putea gândi acum că ele ţin totuşi de discursul teologiei şi nu de cel al filosofiei. Însă ce chestiuni fac necesară trecerea dincolo de ceea ce oferă cunoaşterea discursivă? Ce întrebări şi idei ar obliga mintea omenească la acest gen de conversiune? O astfel de trecere este motivată – aşa cum au observat vechii greci – de acele chestiuni ce apar atitudinii empirice ca insolubile sau chiar lipsite de sens. fireşte. numai că metafizica modernităţii timpurii include în chip firesc şi o problematică teologică.. este adevărat. Sunt întrebări a căror justificare. 6. spre a nu fi confundată cu „teologia revelată”). În consecinţă. aşa cum ne propune Dan Bădărău (op. Am văzut. o evoluţie a gândirii lui Cantemir în această chestiune. 303). înseamnă una şi aceeaşi raţiune omenească. mai târziu. theoretikos). În tradiţia de limbă latină au fost numite speculative (termenul speculativus este folosit de Cicero. ideea de destin şi cea de ordine naturală. Există. De altfel. viziune). Nu exclude primul termen din această alternativă39. Ele au fost numite în tradiţia greacă theoretice (după gr. nu va fi pusă la îndoială de către Cusanus. însă privită din două perspective distincte.

când deodată îmi veni în minte vorba lui Horatius. cum va spune în paginile introductive ale compendiului de logică. ivit pe neaşteptate în faţa sa. În scrierile din epoca patristică. „speculaţie”. Horaţiu vorbise despre libertatea neobişnuită a pictorului care. rămânând invizibil în el însuşi. în Academica. poate să îndrăznească orice40. M. în cele din urmă. Sf. apare frecvent în Metafizica lui Cantemir (de pildă. Dimpotrivă. Bălan. Invocat în acest loc. Doar că. Mai exact. Ea nu-şi pierde cu aceasta orice sens. 12. prin subordonare faţă de cea speculativă. când ajunge să ia o formă elaborată.Cetatea metafizică a unui principe filosofie. ca şi poetul. 97. în Ion Ianoşi /coord. Nu vorbeşte despre excluderea „ştiinţei sensitive”. inevitabilă când în atenţie se află Providenţa însăşi42. cum proceda până atunci. 1994. Metafizica. cel care se străduieşte să facă „portretul Adevărului”. capitolul III. în literatura veche. fireşte. Pentru Sf. Faptul ca atare este afirmat explicit de Cantemir în cartea a şasea. 123. 264. 143). Un asemenea adevăr solicită în ultimă instanţă cunoaşterea apofatică. o ţine pe piept. Astfel se explică faptul că filosoful revine la motivul ____ 40 Dimitrie Cantemir. cu atât mai mult între cea dintâi şi teologia revelată. După îndelungi reflecţii. V. Însă trecerea dincolo de ceea ce oferă cunoaşterea discursivă pune problema schimbării profunde a modului de înţelegere. precum I Corinteni 13./. un mod superior de a vedea ceea ce depăşeşte experienţa obişnuită şi raţiunea discursivă. cel mai adesea pictând. speculatio mijloceşte între meditatio şi contemplatio. p. nov. devine o propedeutică a filosofiei. „ca în oglindă /ut in speculo/”41. destule diferenţe între gândirea speculativă proprie filosofiei (de la Seneca la Descartes sau Leibniz) şi teologia speculativă. Cunoaşterea apofatică în gândirea lui Dimitrie Cantemir. unde foloseşte termenii „conversiune” şi „prefacere”. II) consideră că Dumnezeu se descoperă spiritului unei persoane ca într-o oglindă. Bonaventura (Itinerarium mentis in Deo). 290) sau în Compendiul de logică (pp. mai ales în tradiţie platoniciană şi aristotelică. Termenul ca atare. pictorul îşi dă seama că nu poate zugrăvi Adevărul în culori vii şi cu linii vizibile. 1 (49). va regăsi un alt mod de a privi lumea adevărului. va privi adevărul în acea oglindă sapienţială pe care bătrânul. „cheia porţilor” acesteia. referinţele frecvente vor fi la epistolele pauline. Dicţionarul operelor 101 . îmi petreceam viaţa mea deşartă. cel speculativ. 42 Unele cercetări mai noi (Virgil Cândea. Sacrosanctae scientiae indepingibilis imago. că pictorii şi poeţii au avut întotdeauna permisiunea de a îndrăzni orice”. Există. 41 Este ştiut că privirea speculativă (visio speculativa) numeşte. 47: „acestea şi altele asemenea lor. ci de transformarea ei. pp. Cred că tocmai ideea de conversiune a privirii încearcă să ne transmită alegoria pictorului temerar. Grigorie Palamas (Contra Varlaam.

pp. Mic compendiu asupra întregii învăţături a logicii. 43 Cf. cât şi în cea islamică. p. odată cu problematica mai veche a asemănării (similitudo). În astfel de chestiuni. pe de altă parte)44. p. pp. În consideraţiile sale despre timp şi _____ filosofice româneşti. pp. pp. Metafizica. dificil de explicat ca atare. portretul ca imagine a celor văzute în oglinda divină. reia chestiunea aristotelică a „cauzelor prime” şi a naturii lucrurilor. deopotrivă între cele naturale. 46 Ibidem. 306-307. providenţa divină şi voinţa liberă. 291-292. Ideea predestinării divine este înţeleasă diferit decât în varianta sa protestantă47. capitolele I şi II).ŞTEFAN AFLOROAEI testamentar al imaginii (ştiinţa accesibilă omului ca imagine a înţelepciunii. 278-279. p. 48 Ibidem. omul ca imagine a Creatorului). cit. Dan Bădărău. Humanitas. evoluează şi se supun unei ordini stabilite prin creaţie („nu pot să se poarte altfel şi să facă altceva. 102 . 44 Ibidem. Caută să distingă ceea ce se situează în planuri complet diferite (de exemplu. Deosebeşte între ceea ce ţine de ordinea naturală („creată”) şi ceea ce o transcende. cele supranaturale şi cele transnaturale. Iar teoria celor „patru forme ale lucrurilor” este menită să clarifice. revine la înţelesul providenţei divine şi discută despre liberul arbitru43. în ultimă instanţă. 296. ci lucrează ceea ce e propriu naturii lor”)46. Stările de lucruri se conservă. p. 239-240. Revine la înţelesul echivoc al întâmplării. op. 1997. de pildă. Ideea cunoaşterii apofatice putea fi întâlnită de Cantemir atât în teologia ortodoxă. de pildă. Dimitrie Cantemir. 194-196) au în vedere acest lucru. puterea acestuia de a învinge moartea48. spunând că aceasta priveşte mai ales faptele contingente şi individuale. Va socoti. că puterea divină se face resimţită prin însăşi „natura lucrurilor” (idee ce face discutabilă o perspectivă de felul celei deiste). Cantemir nu ocoleşte unele chestiuni dificile – sau chiar insolubile – pentru gândirea discursivă. 47 Ibidem. ceea ce este propriu sufletului omenesc. apar unele diferenţe însemnate faţă de sursele sale occidentale. pe de o parte. Sunt mereu puse faţă în faţă imaginea discursivă a adevărului şi Adevărul ca atare (cum aflăm în cartea a II-a. 269-277. Cf.. 45 Ibidem. 296. 299-230. întâmplarea şi norocul. 333. Se referă. nici că miracolul se poate produce oricum şi oricând45. p. 109. Bucureşti. la creaţia ex nihilo şi la semnificaţia primelor elemente. 88-89. Nu acceptă ideea a ceva complet arbitrar.

ca şi pentru orice alt filosof al timpului său. Mai exact. socotind că acolo timpul este înţeles doar în dependenţă de mişcare. se întreabă la 223 a). ____ 49 Cf. ne spun în mod clar că Van Helmont face o lectură grăbită şi parţială a paginilor aristotelice. loc şi calitate). În acele chestiuni pentru care conformitatea cu învăţătura testamentară este de neocolit (viziunea cosmogonică. unde gândirea scolastică este acuzată de superficialitate. 148-153. tradiţia aristotelică va fi criticată cu asprime. Faţă de această tradiţie. Fizica. În tratatul De tempore. de o confruntare extinsă şi semnificativă pentru Cantemir. ibidem. devenit între timp o ideologie)49. privite îndeaproape. Este vorba. negativă ? La o primă lectură aşa par să stea lucrurile. p. timpul văzut „în şi prin sine” (224 a). recunoaşterea providenţei divine. 172-178. Toate acestea. 103 . raportul timpului faţă de suflet („Oare dacă nu ar fi suflet. înţelesul timpului şi al eternităţii.Cetatea metafizică a unui principe eternitate. Cantemir revine mult la scrierile patristice (mai ales la Sf. 312). Cantemir manifestă de fapt o dublă atitudine. forma sa perfectă în mişcarea circulară a aştrilor („timpul este mişcarea sferei”). confuzie şi orientare ateistă. înţelesul clipei ca limită (péras) a timpului. 217 b – 224 a): relaţia sa cu transformarea (metabolé) şi alteritatea. limitele voinţei libere). înţelesul timpului în funcţie de unele categorii (substanţă. Însă confruntarea sa cu tradiţia aristotelică are un relief mai complicat. caracterul timpului de a fi „peste tot unul şi acelaşi” (223 b). 143-144. se ştie că Aristotel este atent şi la alte date ale întrebării cu privire la timp (cf. 7. una mai temperată (când se fac referinţe precise la spusele lui Aristotel) şi o alta radicală (când e vorba de aristotelismul scolastic. Van Helmont face o lectură negativă paginilor aristotelice din Fizica. Or. cit. Este cumva raportarea lui Cantemir la tradiţia aristotelică doar critică. autorul care îl inspiră mult pe Cantemir. Dan Bădărău observă că această critică a scolasticii are deja o sursă în Epistolele dogmatice ale lui Teofil Corydaleu (op. Ioan Damaschin) şi la unele surse locale. pp. Critica radicală a lui Aristotel este încurajată şi de Van Helmont. ar mai fi timp sau nu?”. asprimea criticii se realizează pe două voci.. în definitiv. cantitate. nu este deloc univocă. Consideră că Aristotel este străin de semnificaţia timpului „în şi prin sine” sau de semnificaţia originară a eternităţii.

298-299. cit. unele date oferă Petru Vaida. cit.. deopotrivă faţă Platon şi cultura greacă în genere. chiar absurdă pe alocuri. Apreciază faptul că ____ 50 În acest sens.. precum problema celor patru cauze. Însă această situaţie este. Or. De exemplu. nu este singulară în cazul lui Cantemir. În secolul al XVII-lea. Este elocvent acest lucru. cit. comprehensivă sau chiar admirativă uneori50. pp. deşi îl invocă mult pe Aristotel. Leibniz. cu al său Novum Organum). Stefan Lemny. înseamnă a recunoaşte locul său emblematic în istoria unor idei. cea de „cauză primă” şi de „formă esenţială”. câteva înţelesuri distincte ale fiinţei etc. reluate sub forma unor interogaţii implicite („cât”. să revii la unele probleme care au fost bine formulate de Aristotel şi să constaţi că ele merită a fi discutate în continuare. prin excelenţă critică. Doar că această atitudine. Unele din ele. op. analiza aristotelică. 104 . „unde”). 84. pozitivă sub aspect hermeneutic. 103 sq. readuce în atenţie ideea de principiu (arché). Iar discutarea lor urmează. nu pierde prilejul să ia distanţă faţă de metafizica sa. revin explicit în alte scrieri ale lui Cantemir. 51 Dimitrie Cantemir. Constată că unele categorii aristotelice. Asupra unor astfel de chestiuni stăruie pe pagini întregi. existau şi alte moduri de raportare la tradiţia aristotelică: fie violent negative (ca în cazul lui Francis Bacon. idem. Să nu uităm că însăşi recunoaşterea importanţei unor probleme de provenienţă aristotelică ţine de o atitudine pozitivă sub aspect hermeneutic.. în Compendiul de logică şi în Istoria ieroglifică. S-ar putea sesiza aceeaşi dublă atitudine a lui Cantemir şi faţă de Democrit (sau atomismul antic). fie de relativă indiferenţă (dacă ne gândim la unii filosofi din şcoala carteziană). op. Metafizica. sunt semnificative şi în cazul cosmologiei creştine51.ŞTEFAN AFLOROAEI În consecinţă. pp. Ea se însoţeşte vizibil de o alta. Neoaristotelismul în Ţările Române. reuşeşte să-l atragă pe Cantemir în această cruciadă împotriva tradiţiei aristotelice. A pune în discuţie ideile unui clasic şi a te raporta constant la ele. va socoti analiza sa precară. „când”. op.. „cum”. paginile lui Cantemir stau în bună măsură sub semnul unei problematici aristotelice. cum spuneam mai sus. pp. 81. la care face destule referinţe în scrierile sale.. Cum Van Helmont vorbeşte atât ca un modern cât şi ca un apărător al viziunii creştine. Alexandru Surdu. chiar şi cu acea distanţă pe care noua epocă o asigură. în vol cit. până la un punct. 62-92.

a pus în om raţionalitatea sensitivă şi numai lui singur i s-a oferit ca pedagog. acesta definindu-se prin chiar intersecţia lor. 1287 a). în consecinţă.. ____ 52 „În scrierea lui asupra Fizicii spune: «de câte ori un lucru se face pentru cineva şi obţine ceva din alte cauze decât cele ce se aşteptau./ şarpele fiind dintre toate animalele cel mai viclean. cât şi faţă de experienţa etică şi religioasă. mai ales atunci când vorbeşte despre elementele primordiale. în sensul că nu le consideră a desemna realităţi de sine stătătoare52. III. Ştie bine că fiinţa umană este profund ambivalentă. II. „Aşadar. cit. În ce fel se raportează Cantemir la cultura filosofică a timpului său. prin raţionalitatea sensitivă care vine din afară. 53 Este ceea ce a sesizat bine Dan Bădărău (op. cap. el este esenţial silit să caute ceea ce este pur şi bine”54. 18. cap. sensibil atât faţă de gândirea discursivă. mai ales la cea occidentală? Mai precis. care a trăit destul timp în Occident. Dar ambele fac parte din natura omului. totuşi. 278-279. /. pp.Cetatea metafizică a unui principe filosoful grec înţelege în mod adecvat unele noţiuni (întâmplarea. Cantemir cultivă un model flexibil de comprehensiune.. 8. se numeşte întâmplare». „raţionalitatea sensitivă” şi „intelectul pur”.53 În Compendiul de logică (I. Cea dintâi apropie omul de lumea fiarelor. vorbeşte elogios despre doctrina aristotelică a categoriilor şi despre justeţea delimitării unor moduri prealabile de a fi. 105 . dascălul său din tinereţe. 54 Dimitrie Cantemir. în ce constă deschiderea sa faţă de aceasta? Este ştiut că unele cunoştinţe de fizică sau de filosofie le avea de la Ieremia Cacavela. p. adică din partea sufletului intelectual. doar că exegetul este tentat să considere o astfel de interpretare ca străină spiritului testamentar. sunt date de limită. intelectul însă orientează către cele divine (imagine ea însăşi cu o sursă aristotelică: Politica. nu cutează să afirme că este” (ibidem. ca o trecere de la potenţă la act. astfel că numai omul singur a învăţat. 325). 1). ştiinţa binelui şi a răului. Cu toate că numai din această parte el este înclinat către gândurile rele şi este în contra binelui.. Unele secvenţe din creaţia lumii şi le reprezintă în termeni aristotelici. Metafizica. Este firesc. pp. În definitiv. de partea cealaltă. să priveşti către ambele tendinţe ce intră în compoziţia omului şi să înţelegi sensul fiecăreia dintre ele. Datele care o constituie. 252). El zice deci: se numeşte. norocul şi destinul).

Aproape întreaga sa critică este îndreptată împotriva scolasticii şi a perspectivei conform căreia simţurile şi raţiunea sunt considerate ca surse decisive – eventual unice – în cunoaşterea adevărului. 59. În Divanul revine mai ales la datele învăţăturii creştine şi la tradiţia stoică (Cicero. având prilejul să cunoască o serie de savanţi (precum Isaac Barow). nu au fost cunoscuţi în cercul de învăţaţi în care Cantemir s-a situat. op. Cf. în eseurile sale filosofice.ŞTEFAN AFLOROAEI la Cambridge sau Leipzig. preuve d’une remarquable disponibilité. Spandonis Vizantios. p. un poet persan din secolul al XII-lea (Al-Saadi) şi destul de puţin la acei autori pe care noi îi socotim moderni (precum Giacomo Aconcio.56 Însă foloseşte mult opusculul Stimuli virtutem. sau filosofi de tradiţie aristotelică (Antonie.. la Constantinopol. tradiţia aristotelică – în logică. Aşadar. Epictet. numele unor exegeţi ca Philipp Melanchton. Petru Vaida. sau în tradiţie carteziană. Cum spune autorul la un moment dat. Giaccomo Zabarella şi Joachim Jungius. Seneca). Unii dintre ei. importă totuşi puţin în ochii lui Cantemir religia autorilor de care se interesează. cunoscuţi în domeniul dogmaticii şi al gândirii aristotelice. Numele mari din metafizica secolului al XVI-lea şi al XVII-lea lipsesc (mă gândesc la Francisco Suarez şi Giordano Bruno. Vizează mai ales gândirea senzualistă (acei învăţaţi ____ 55 56 Cf. prelegerile de filosofie ale unor învăţaţi greci ca Iacob Manos (adept al aristotelismului corydalean) şi Meletie de Arta. cit. Pietro Bizzari. eventual Spinoza şi Leibniz). Stefan Lemny. există referinţe constante mai ales la textul testamentar şi la cosmologia lui Jan Baptista van Helmont (1577-1644). op. 76). la unele comentarii şi sentinţe din gândirea patristică. Malebranche. Cunoaşte în acelaşi timp cărturari greci cu studii în Occident (precum Alexandru Mavrocordat şi Hrisant Notara). „Ce qui le rapproche d’eux est la richesse de leur pensée. În Sacrosanctae scientiae indepingibilis imago. pp. probabil. 74-77. cosmologie sau metafizică – şi unele deschideri noi în filosofia europeană nu aveau cum să-i fie străine. fraena peccatorum (1682). Balasios)55.. teologi (John Pearson) şi filosofi (elenistul Johann Olearius). qui lui permet d’appréhender les sources culturelles extrêmement diverses” (p. cunoscător al teologiei şi filosofiei occidentale. 106 . cit. Erasmus din Rotterdam). de pildă. Johannes Francus Crellius. al teologului unitarian polonez Andreas Wissowatius. Arnauld. Sunt invocate. Audiase.

scrisă „în inimi spirituale” şi „citită în litere divine”. De altfel. Respinge însă fără rezerve absolutizarea lor. mai ales acesta din urmă. 107 . Însă exerciţiul raţiunii poate deveni îndoielnic şi ca urmare a strategiilor subtile puse la cale de diavol („marele înşelător”. Insuficienţa de sine a raţiunii este susţinută. 49. dacă ne gândim la filosofia carteziană. O astfel de reacţie este uşor de întâlnit pe continent. metafizică – nu rezistă până la capăt în faţa îndoielii. Spinoza şi Leibniz. Una din ele ne spune că raţiunea şi simţurile colaborează constant. marile lor pretenţii (de a cunoaşte adevărul în mod singular şi de a cunoaşte adevărul în sine). În alte locuri. indiferenţi faţă de învăţătura revelată. Cantemir observă că. În capitolul XVII din cartea a VI-a. în epoca lui Cantemir. p. „sub haina ateismului se celebrează ridicol numele norocului (fortuna). Descartes avea să observe. numiţi astfel în câteva locuri. Nouveaux Essais sur l’entendement humain. Cu privire la „moderni”.Cetatea metafizică a unui principe care „proclamă în gura mare că toată ştiinţa omenească purcede de la simţuri”)57. cum spune un verset testamentar) sau de un malin génie (cum îi spune Descartes). O alta afirmă că unele cunoştinţe obţinute pe cale raţională – în logică. cât şi sub una metafizică (Descartes). contemporan cu Cantemir şi mereu în dispută cu şcoala filosofică engleză (cf. printr-o astfel de lectură. 311) care ignoră înţelepciunea revelată. I. în Meditationes de prima philosophia. la timpul respectiv. încât ceea ce afectează simţurile poate afecta în egală măsură şi raţiunea discursivă. întâmplării (casus) şi destinului ____ 57 Ibidem. aceştia îi apar de regulă ca atei. anume că Dimitrie Cantemir nu respinge complet valabilitatea acestor surse de cunoaştere. 1690). Ar fi înclinaţi mai ales către o lectură literală şi naturalistă. prin câteva idei greu de ignorat. că multe cunoştinţe din matematică s-au dovedit cu timpul eronate. ultimul probabil sub influenţa lui Van Helmont. aproape nimeni nu găsea motive să spună că raţiunea omenească poate fi socotită autonomă şi suficientă sieşi. Această din urmă idee a fost reluată atât sub o motivaţie teosofică (Van Helmont). Cantemir face loc în paginile sale primului şi celui de-al treilea mod de a pune în discuţie cunoaşterea raţională. Doresc să repet cele spuse mai sus. Ideea autonomiei ei depline – ca instanţă „suverană” sau „tribunal suprem” – va fi formulată mai târziu. matematică. se referă la acei „savanţi sensualişti şi intelectualişti” (p.

58 108 . pp. întrucât se îndepărtează vizibil de învăţătura creştină. aşa cum afirmă Dan Bădărău (cf.59 Faptul se explică prin apropierea sa livrescă de acei învăţaţi ce aparţin lumii protestante: Giacomo Aconcio (De stratagematibus Satanae. 245). Dan Bădărău. 132. suspectat la timpul său de o anumită simpatie faţă de gânditorii Reformei.ŞTEFAN AFLOROAEI (fatum)”58. 237. şi ceea ce le este necunoscut sau neaşteptat. se vaită şi se căinesc”. 321. e greu de spus că Dimitrie Cantemir tinde către o formă de deism. iar dacă e rău. ac fraena peccatorum. ei /modernii/ mărturisesc cu inima deschisă că s-a petrecut din întâmplare sau din noroc. de pildă atunci când discută despre voinţa universală a lui Dumnezeu.. pur şi simplu. cit. Cantemir se apropie mult de spiritul gândirii protestante. chiar un gen nou de superstiţie. Unii învăţaţi greci. 1682). Metafizica. se felicită. Dintr-un motiv asemănător. Deşi om de ştiinţă excepţional. p. În sfârşit. în parte. cel puţin în perioada când îşi redactează scrierile sale de filosofie. influenţi la acea vreme. când i se întâmplă cuiva un lucru neprevăzut sau mai presus de orice aşteptare. Ioan Damaschin? Este ştiut că Van Helmont se face cunoscut ca chimist şi alchimist. 242 sq. pp. Se ajunge în acest fel la tot felul de confuzii. şi dacă e bun. 1610) şi Johannes Crellius (Prima ethices elementa. Cantemir este destul de aspru cu cei care manifestă această libertate „ciudată” în gândire.. în interpretarea unor date ale ştiinţei. se grăbesc /. Teofil Corydaleu. Oricine se poate întreba în legătură cu influenţa considerabilă a lui Van Helmont asupra lui Cantemir. Cum s-ar explica însă această influenţă ? De ce nu se orientează Cantemir către alţi filosofi creştini care s-au opus scolasticii? Sau de ce nu s-a întors. mai curând ____ Dimitrie Cantemir. 1635). cea care produce ceea ce este universal şi necesar în lucruri.. cit.. în prima jumătate a secolului al XVII-lea. op. 59 Cf. se vede pe sine. Prin unele consideraţii metafizice./ zicând că aşa a hotărât de înainte destinul şi Parcele. s-au văzut ei înşişi atraşi de acest spaţiu erudit: Ioan Cariofilis (un neoaristotelic cu simpatii protestante în teologie) şi. vel opera et opuscula omnia) şi Andreas Wissowatius (Stimuli virtutum. om de ştiinţă şi teosof. 9. „Căci. Van Helmont (Ortus medicinae. op. la scrierile unor învăţaţi precum Sf. chiar dacă n-ar proveni din nişte cauze potrivite şi necesare.

arhiepiscopul de Arta.Cetatea metafizică a unui principe ca teosof. Cantemir va cunoaşte opera gânditorului flamand prin intermediul lui Meletie. Pentru a le înţelege. Volumul se deschide cu un elogiu al operei lui Van Helmont. lux. Cuprinde totodată un cuvânt către 109 . Alchimia trăieşte acum cu speranţa că poate conduce la buna comunicare a acestora cu datele noi ale ştiinţelor naturii. Doreşte cu înfrigurare să regăsească filonul originar al filosofiei creştine. De fapt. gândirea teologică trece prin criza deschisă de Reformă şi prin acele probleme pe care le ridică noile interpretări. Este vorba de limbajul alchimiei. alcătuieşte un volum impresionant de extrase sau copii. De pildă. publicate în 1648 de fiul său. Franciscus Mercurius van Helmont. de intenţie critică şi istorică. Van Helmont are în faţă o nouă situaţie a relaţiei dintre cunoaşterea ştiinţifică şi cea teologică. intitulat Laudă către învăţător şi către virtutea învăţăturii lui. vel opera et opuscula omnia). caută să rezolve diferendul dintre ştiinţe şi teologie în limbajul unor cercetări de tip hermeneutic. deschis deopotrivă faţă de gândirea ştiinţifică şi cea teologică. archeus (aura vitalis seminum. blas (înţeles ca vis motus tam alterivi quam localis). aether. sub influenţa lui Paracelsus). după 40 de opuscule. În consecinţă. cum va spune Cantemir într-o pagină din Istoria Imperiului Otoman). iluminări personale sub semnul graţiei divine. încât va critica neaşteptat de sever scolastica de până atunci. prevalent simbolic. chaos). cultivă filosofia naturii şi ştiinţele într-o manieră diferită de cea galileană. Deopotrivă. Îl va intitula Ioannis Baptistae van Helmont physices universalis doctrina et christianae fidei congrua et necessaria philosophia (Doctrina fizică universală şi filosofia necesară şi conformă cu credinţa creştină ale lui Jan Baptista van Helmont). Într-o anumită privinţă. scris în limba latină şi în limba română. face rolul unui limbaj intermediar. Cu aceasta. nisus. cel care îi ţine lecţii despre filosofia lui Van Helmont („timp de opt luni”. invocă pur şi simplu unele viziuni. Pe de o parte. teosofia. Pe de altă parte. se nasc atunci unele conduite noi. apt să asigure explicitarea unor idei teologice sau metafizice. ci mai curând în cheie metafizică sau chiar religioasă. fermentum etc. datorate progreselor serioase ale ştiinţelor naturii şi ale matematicii. aqua şi aer (cu înţelesul de elemente primordiale). Din scrierile lui Van Helmont (Ortus medicinae. se foloseşte de unele concepte care depăşesc în semnificaţia lor sfera experienţei ştiinţifice: gas (probabil din gr. aşa cum o înţelege Van Helmont. rezultatele unor experimente ştiinţifice nu sunt interpretate naturalist sau analitic.

p. în cazul lui Cantemir. În legătură cu apropierea lui Cantemir de opera lui Van Helmont. Aceasta din urmă – ca năzuinţă către adevărata înţelepciune – nu se poate susţine doar prin exerciţiul discursiv al raţiunii. şi de o afinitate de ordin interpretativ. ci pare să acorde o şansă nesperată filosofiei ca atare. p. 1682”60. teozofia lui Van Helmont nu doar că satisface mult imaginaţia unui filosof. Cf. chiar dacă mai târziu va simţi nevoia să se distanţeze de el în unele chestiuni filosofice. 198-199. Bucureşti. 62.62 Cantemir îşi va pune constant problema relaţiei dintre credinţa creştină şi filosofie.. Leibniz însuşi este influenţat de acest autor. Iar Meletie. „desenate de Cantemir după frontispiciul volumului de opere ale lui Van Helmont. Dar poate fi vorba. 4.. precum cele privitoare la ideea de archeus. mai ales după studiile făcute la Veneţia şi la Padova. posibilă prin facultatea numită intellectus. este el însuşi sensibil la alternativa pe care o anunţă vizionarismul teosofic. Nicolae Iorga. ed. Coperta manuscrisului oferă portretele în peniţă ale celor doi Van Helmont. pe fondul învăţăturii testamentare. Dascălul său din anii timpurii. 1935. devine esenţială pentru acest gen de metafizică. 125.61 Ceea ce înseamnă că influenţa lui Van Helmont în epocă este mult mai extinsă. op. tatăl şi fiul. Frankfurt. Mai precis. solummodo ad physicam pertinentium. Încât. ca intuiţie a minţii în lumia graţiei divine. Totul este însoţit de o tablă de materii cu privire la aceste extrase: Index tractatuum ex operibus Vanhelmontii exceptorum. Astfel îmi explic faptul că Dimitrie Cantemir insistă mult. cit. o poate vedea „întemeiată pe o revelaţie individuală”. Byzance après Byzance. n. ideea de revelaţie individuală. pp. Filosofia are nevoie de un fond revelat al cunoaşterii. preferând în locul acestuia conceptul de monadă. hermeneutic. în limba latină. asupra unor limite ale filosofiei de tradiţie greacă. de la care să plece şi la care să revină în reflecţia ei proprie. Anume. care îi ţine mai târziu lecţii despre filosofia lui Van Helmont. În acelaşi timp. Lectori amico. 110 . are preocupări de astronomie. este deschis către mediul erudit al gândirii protestante şi încurajează o astfel de deschidere. metafizică şi iatrofilosofie. 62 Petru Vaida. un răspuns l-ar putea sugera însăşi educaţia filosofică pe care a primit-o de la bun început.ŞTEFAN AFLOROAEI cititor. Face acest lucru mai ales atunci când discută despre creaţia lumii şi providenţa ____ 60 61 Dan Bădărău. Ieremia Cacavela. cit. Dimitrie Cantemir.

ferment aruncat în „pământul virgin” spre a rodi. însă nu şi speciile. pp. timp şi eternitate. „aşezat în centrul seminţei”. de pildă. apei. p.. adică în specii. n. Alţi termeni preluaţi din noua filosofie a naturii – de pildă. „glorifică /apoi/ un fel de facultate în chipul unui ferment de făină”. în Laudă către izvoditor. Aceeaşi forţă creatoare. că îl consideră pe învăţatul flamand ca pe un filosof ce vorbeşte „după îndreptarul şi orânduiala adevărului toate în vremea a şase zile făcute. Despre viaţă sau cvadrupla formă a lucrurilor. sprijinul şi propagatorul seminţelor”. cit. 65 Cf. vorbise despre apariţia „golului. preia termenul de archeus. De exemplu. 80). atât pentru lumea vegetală cât şi pentru cea animală. Această lege „are un model biologic şi este inspirată de Van Helmont: orice fiinţă vie descrie un cerc al naşterii. Despre timp sau eternitate. 69.Cetatea metafizică a unui principe divină. transmiţând principiul vieţii unei alte fiinţe. op. concrete şi în special vegetale. ____ 63 64 Dimitrie Cantemir. Indivizii se schimbă. 10. 73-74. necesar în natură”. exhalaţiile pământului etc. de isnoavă plăsmuire dumnezeieşte”.63 Devine astfel posibilă mişcarea naturală a fiecărei creaturi în parte şi a întregului după legile sale. la Sf. cit. 71-72. aether – sunt aduşi în descrierea unei cosmogonii de inspiraţie explicit testamentară. figuri şi forme de ierburi. în capitolul XI din cartea a II-a. cele care duc cu ele principiul vieţii. 29. suportă schimbarea. Metafizica. viaţă în genere şi formele celor existente. op. aşa cum o întâlnim. care va parcurge acelaşi cerc” (Petru Vaida. Petru Vaida. de lemne precum şi de metale”. În prealabil. pentru a explica altfel decât în filosofia aristotelică apariţia unor forme. Cantemir este mai aproape de gândirea patristică. creşterii şi pieirii. 111 . Tocmai acesta transformă apa elementală „în substanţe solide. Ioan Damaschin (ale cărui scrieri „stăteau la baza studiului teologiei în şcolile greceşti din epoca lui Cantemir”65). Van Helmont apărea în ochii săi ca un filosof deopotrivă novator şi fidel interpretării creştine. Acest archeus este de fapt „artizanul speciilor. mişcarea aerului. genurile şi speciile „încep să parcurgă învârtirea conform cu perioada determinată a duratei proprii”64. Cantemir singur spune. referitor la cele petrecute în a treia zi a creaţiei. genuri şi specii. Odată create. blas. şi a V-a.. Ibidem. Faptul ca atare este vizibil mai ales în cartea a IV-a. De altfel. fermentum. p. divină. Cu alte consideraţii metafizice. prin însăşi forţa divină creatoare. pp.

sunt numeroase. de subtilitatea interpretativă a autorului. Efortul de dublare continuă a lecturii literale cu lectura simbolică este realmente impresionant şi dă seama. mai ales capitolele XXXI. p. 230. Prefigurarea enigmatică – sau simbolică. ne spune că „forma adamică prefigurează în mod enigmatic cele divine anterioare”. ____ 66 67 Dimitrie Cantemir. şi se reprezintă efectul atât literal cât şi spiritual al sentinţei divine. 116. p. cum adesea îi spune – a fenomenelor naturii. să ştim că el a înşelat nu pe Adam. ci /s-a înşelat/ pe sine însuşi”67. unde vorbeşte despre misterul creaţiei omului. întunericul înconjurător. în cartea a II-a din Metafizica sa. de pildă. de pildă când spune că eternitatea „este punctul existenţei divine. propus Evei. Cantemir resimte continuu nevoia să dubleze lectura literală cu cea spirituală. în capitolul XIX din cartea a II-a. O face explicit. cât şi după «acum» spiritual”. uneori.68 Exemplele. Metafizica. raza splendorii mai mult decât eternă. 68 Ibidem. În deschiderea capitolului XXXI. scrie: „Ştiinţa sacră ne învaţă că atunci când citim în literă că Adam a fost ucis. Acestea sunt raportate la rânduiala divină. lucirea neapropiată”66. Ca să mai amintesc doar două locuri. în cele din urmă la evenimentul căderii şi la posibilitatea mântuirii omului. Se resimt ecouri din patristica răsăriteană ori de câte ori cercetarea naturii comportă o dimensiune hristocentrică şi soteriologică. La un moment dat. biblic şi modern (în speţă. va explicita prin sinonimie termenii cosmogonici din cele celor trei discursuri distincte: grec (mai ales presocratic). 112 . XXXII şi XXXIII. Cantemir este vizibil atras de interpretarea simbolică – sau spirituală. anterior celor posterioare şi posterior celor anterioare”. în alte contexte – aduce în atenţie lectura tipologică a unor versete testamentare. Iar în cartea a III-a. helmontian). în spirit să înţelegem că a fost reînviat. În acelaşi timp.ŞTEFAN AFLOROAEI Înţelesul conferit eternităţii este de provenienţă teologică: „ceea ce în creator le cuprinde pe toate şi este cuprins de unul. atât după «acum» literal. p. capitolul XV. 120. în acest sens. Ibidem. şi când auzim că diavolul a înşelat pe Adam prin minciună. vorbirea comportă secvenţe apofatice. Iar în deschiderea capitolului XXXII face o altă precizare elocventă: „Acum se explică atât literal cât şi spiritual cuvântul Domnului «să nu cumva».

2. Cantemir cultivă un model distinct de raţionalitate. Nimeni nu poate străbate periodul vieţii decât în calea universală. Cu alte cuvinte. 113 . Constată că au în faţă perspective culturale distincte. Dacă anunţă un mod nou de gândire. această cale distinctă. aparent contradictorii. aşa şi în viaţă trebuie să observăm universalitatea şi în acelaşi timp o particularitate oarecare. Jan Baptista van Helmont sau Andreas Wissowatius) nu se fac recunoscuţi prin radicalismul lor filosofic în gândirea europeană. deschis atât faţă de spiritul analitic. un singur loc. Reiau. nu doar pe cea a unei gândiri secularizate sau radicale. că nimeni nu este adevărat ce este decât în adevărul universal”69. modernitatea filosofică se constituie şi pe această cale. precum în timp. alchimişti erudiţi. Ce aş îndrăzni să spun în cele din urmă? Cantemir este sensibil faţă de metafizica occidentală de la începuturile epocii moderne. De aici trebuie să conchidem cu evlavie: 1. unii neoaristotelicieni. În fine. priveşte liber către Occident. o fac oarecum „ca în oglindă”. Dacă acceptăm ideea că în gândirea răsăriteană categoriile organicului sau ale vieţii contează mai mult decât altele. Se orientează cu predilecţie către anumite medii intelectuale. Autorii pe care-i invocă de obicei (stoicii târzii. indirect şi fără un astfel de orgoliu. naturalişti excentrici şi teosofi. din motive în parte cunoscute. În fond. Cel puţin pentru unele medii istorice şi culturale din estul Europei. sunt mai curând asemeni unor mediatori între două epoci şi între spaţii spirituale diferite. 257-258. ce nu exclude raportarea pozitivă la tradiţie şi ____ 69 Ibidem. 3. însă prin acei gânditori care au căutat să medieze între trecutul şi prezentul unei epoci: teologi deschişi lumii noi şi aristotelicieni critici faţă de scolastică. Căci viaţa lucrurilor nu este universală decât potrivit cu zisa adevărului: «Eu sunt viaţa. într-o lume ea însăşi indecisă şi cosmopolită. în această privinţă. cât şi faţă de gândirea simbolică sau experienţa religioasă. Deşi excentrici şi influenţi. mult mai relaxat. Că nimeni nu trăieşte decât în viaţa universală. calea şi adevărul». cu deschiderile ei realmente neaşteptate. pp.Cetatea metafizică a unui principe Unele fragmente ilustrează o limpezime admirabilă a gândirii autorului. „Aşadar. atunci putem evalua altfel aceste consideraţii ale lui Cantemir. 11.

Les débuts de l’enseignement philosophique et de la libre pensée dans les Balkans. Oeuvres. Leo. Debus. L’aventure européenne d’une famille princière au XVIII-e siècle. Dimitrie. Sacrosanctae scientiae indepingibilis imago. in Hans Burkhardt & Barry Smith (eds. Cândea. V. 1995. Editura Academiei. Allen G. M. Bucureşti. 1928. Philosophia Verlag GMBH. 1 (49). în Academica. 1969. Iorga. Freuler. Suárez et le système de la métaphysique. René Descartes. 2009. Bucureşti. de Cicéron à Heidegger. Bucureşti. Metafizica./. Frankfurt am Main. Lemny. C. Handbook of Metaphysics and Ontology. Bucureşi. Courtine. cu o prefaţă de Em. în Istoria filosofiei româneşti. Vaida. Le vocabulaire latin de la philosophie. Dimitrie. Bucureşti. Editura Ştiinţifică. Nicolae. Virgil. 1613. în Ion Ianoşi /coord.ŞTEFAN AFLOROAEI la lumea orientală. Der philosophische Diskurs der Moderne. Éditions Complexe. 1991. 1964. Editura Academiei. Lexicon philosophicum quo tamquam clave philosophiae fores aperiuntur. Petru. 1935. Frankfurt. 1994. nov. München. 1991. Cândea. Paris. note şi indice de Alexandru Surdu. Studiu introductiv la Dimitrie Cantemir. Editura Ştiinţifică. Bălan. Filosofia lui Dimitrie Cantemir. Dan.). Université de Neuchâtel. Grigoraş. Suhrkamp Verlag. IX. Divanul. Mic compendiu asupra întregii învăţături a logicii. Jean-François. Les Cantemir. Virgil. Habermas.. Mic compendiu asupra întregii învăţături a logicii. 1995. 2002. 1990. vol. pare să fie adecvată. din latineşte de Nicodim Locusteanu. Studiu introductiv la Dimitrie Cantemir. traducere din limba latină de Dan Sluşanschi. Stefan. PUF. Dimitrie Cantemir. Dicţionarul operelor filosofice româneşti. Paris. 114 . Editura Ancora. Goclenius. Jürgen. 1985. Bucureşti. édition Adam & Tannery. Byzance après Byzance. The Chemical Philosophy: Paracelsian science and medicine in the sixteenth and seventeenth centuries. Cantemir. Bibliografie Bădărău. Cunoaşterea apofatică în gândirea lui Dimitrie Cantemir. Léopold Cerf. Fontanier. History of ontology. Bucureşti. Cantemir. Ellipses. 1948. Bucureşti. Alexandru. 1904. Tsourkas. Rudolph. studiu introductiv. Surdu. Courier Dover Publications. Bucureşti. Editura Humanitas. I. 1972. Jean-Michel. Cléobule.. Paris. 1997.

political theatre. modernity. până să verificăm spiritul discursului romanului Istoria ieroglifică. Using so many strategies and different techniques. fictional document Plec de la fraza eminesciană: „Un rău politic se poate vindeca atâta timp cât puţini îl văd. Cantemir. D. el nu mai e de vindecat”. nu se numără.Teatrul politic în Istoria ieroglifică şi modernitatea romanului Teatrul politic în Istoria ieroglifică şi modernitatea romanului Elvira SOROHAN ABSTRACT. in order to build up his subversive message. să risipim mai întâi mirarea iscată de teatralitatea unui text epic. written in 1705. Impuritatea genurilor literare clasice este o realitate foarte veche în practica beletristicii şi destul de nouă în dezbaterea teoretică specializată asupra intergenurilor. and the author/ narrator is the director of this political play. That is why in the first chapters of the allegory he lets his characters discuss about elections. This strategy makes the book very actual nowadays. când îl vede toată lumea. la obiect. analyzing especially the fictional documents. deci. The Hieroglyphic History.The reader becomes a spectator who listens the debates and the discourses. The Political theatre in The Hieroglyphic History and the modernity of the novel In his novel. valabilitatea permanentă a apoftegmei eminesciene cu puternice reverberaţii în anotimpul istoriei pe care noi înşine o trăim. dar şi în litera lui. proprietatea primului termen al titlului prin câteva argumente de bază. Cantemir uses different epic techniques. The second part of this study focuses on the modernity of the novel. the letters that the characters write in order to inform their chiefs or follow their own interests. KEYWORDS: dramatic novel. so that the novel borrows certain dramatic features. Însă. 115 . D. Să motivăm. the novel is a very modern and actual one. ştiind că argumentele se cântăresc.

o categorie estetică deschisă. După ce ai încheiat lectura integrală a Istoriei ieroglifice. esenţa. se autoexprimă într-o bogată retorică dialogală. iar teatrul în replici concentrate. care sunt persoane istorice ascunse sub măşti animaliere perfect adecvate caracterului. Poţi reveni cu lectura pe pagina scrisă spre a capta şi asimila sensul. nu au independenţă dramatică. în care genialul Cantemir plusează epuizant combinând epicul. lăsându-le să se autodezvăluie prin discursul în stil direct. păstrând. ca sens. Însă ____ 1 Dosar 219 din Arhiva Teatrului Naţional. receptarea în teatrul jucat pe scenă este imediată.ELVIRA SOROHAN Există romane masiv dialogate şi puternic conflictuale. Un roman comunică în forme diluate. Posibilităţile scenice au inspirat şi înlesnit dramatizarea romanului. autorii punerii în scenă s-au slujit şi de numeroasele didascalii. Or. În dreptul „numelui” personajului este trecută distribuţia. reprezentată la Iaşi. Citind corect valoarea scenică a textului cantemirian. Cu toate acestea. în 1973. Durata receptării naraţiunii scrise. Şi totuşi. de detaliile dramatic expresive ale retoricii gestuale. 28 iulie. la nivelul fiecărei fraze. respectând durata temporală suportabilă a reprezentării. personajele. constaţi că în această artă combinatorie ceea ce domină e nota dramatică. cartea principelui. În Istoria ieroglifică personajele. extrem de nuanţate. scrise. Că îşi concepe prima parte a romanului ca spectacol de teatru politic o mai confirmă şi alte propoziţii de amănunt ce au funcţie de indicaţii în tehnica dramaturgiei. ca poziţie a personajelor. nu are limite temporale. Dramaticul. ca în teatru. Iaşi. determinată de însuşi regimul oral al acestei arte. fără reluări. în linii mari. chiar dramatică fiind proza. text dactilografiat de 53 pagini şi adnotat de regizoare. ele. este de neconceput fără dimensiunea dinamică a conflictului. dramaticul şi liricul. descrise de Cantemir atunci când îşi introduce personajele în „theatrul cititorilor”. diferenţa rămâne. Mircea Filip şi regizoarea Cătălina Buzoianu1 au rescris pe roluri. ceea ce înseamnă că sunt în sine dramatice. o sursă ce împrumută energie şi epicului şi liricului. a textului originar. 116 . rămân instrumente ale registrului narativ. Aici şi nu numai aici e meritul amintitei dramatizări. în rezumat. Un secretar literar al teatrului. mai ales în cazul acestui text baroc în formă şi foarte dens în idei. pusă în conflicte ce par ireconciliabile politic.

Concentrat într-o sintagmă. Măştile sunt deja ca nişte interpreţi ce iau cuvântul pe scena adunării. şi discursurile interioare ori ceea ce spune personajul cu voce tare. are calităţi teatrale. îşi răspund unul altuia. că este un spectator activ. un enunţ performativ. care mai mult descoperă decât acoperă. un perlocutor de care autorul ţine seama. E. Realitatea verbală a fiecărui discurs în stil direct. un masiv exerciţiu al dialogului dramatizat în Divanul. să-şi reprezinte imaginativ spectacolul. se contrazic. p.P. 1984. Paris. Cuvintele personajelor sunt „comentarii evaluative”3 în dublu raport: cu realitatea şi cu ce a spus celălalt. există în prefaţa de autor a Istoriei ieroglifice. pentru că îi pune în situaţia de a gândi.. nu sunt independente. Scrie Cantemir că a scos în „theatrul cititorilor” „faptele într-ascuns lucrate” şi. Bucureşti. ale opozanţilor.Teatrul politic în Istoria ieroglifică şi modernitatea romanului dialogul şi didascaliile sunt condiţii sine qua non ale teatrului. cronologic anterior. 117 . invitându-l să se simtă „privitor ca la teatru (tu în lume să tenchipui”). Să nu uităm că Dimitrie Cantemir făcuse. nici efectele de surdină ale spuselor en aparté. discursurile. I. din orice timp ar fi el. I-II. în anumite contexte. 1965. Chiar dacă paginile în discuţie sunt numai un teatru de citit în fotoliu. îi sugerează cititorului. Enunţul este „theatrul cititorilor”2. Ele. didascaliile pot fi luate drept comentarii metanarative. a recurs la ornamentul literar al măştilor acoperitoare. Nu şi aici. nu poţi să le ignori destinaţia gândită de autor. 3 Philippe Hamon.L. ca pentru sine. Chiar să-l vizualizeze. cu influenţă asupra cititorilor. Ele au dimensiune autoreflexivă. au desăvârşit orientarea dată de autor spre această finalitate. întrucât s-a sfiit să le spună pe nume. Au şi o evidentă eficacitate întrucât stârnesc replicile celorlalţi. ele fiind imediat asociate rostirii discursurilor şi retoricii gestuale. ediţie îngrijită şi studiu introductiv de P.P. Text et idéologie. Nici aspectele sonore nu lipsesc. Cu valoare complementară pentru dialog sunt. Este acolo un agon politic al argumentelor pro şi contra. Istoria ieroglifică. în acest caz.125. Verdeş. Deci. un model dialogal putea avea în orice dialog platonician. Sigur. intră în dialog. prin anumite indicii de amănunt pe care i le dă. Sunt virtuali actori. Cei care i-au coborât pe scena teatrului. ţinut în adunarea politică electorală. Panaitescu. PUF. Însă vorbitorii Istoriei ieroglifice nu au un ____ 2 Dimitrie Cantemir. cum ar spune un lingvist. Deşi.

în plin totalitarism. o alternativă la frustrare. Inorogul se iluziona în ____ 4 Oswald Ducrot. cum numesc unii teoreticieni4 domeniul. ca pentru sine şi pentru noi. integrat perfect în textul narativ. Noul dicţionar enciclopedic al ştiinţelor limbajului. decât dacă e decupată şi transcrisă pe roluri. ca act pur imaginativ şi afectiv. Şi Cantemir înscenase iluzia în varii forme ce sporesc valoarea analizelor psihologice din Istoria ieroglifică. Jean-Marie Schaeffer. Tot aici şi despre funcţia didascaliilor în textul dramatic. un teatru al politichiei balcanice satirizată până la caricatură. Schema se repetă ritmic. mizând pe posibilităţile imense de semnificare scoase din conflictul esenţial al romanului susţinut de rezistenţa spiritului la presiunea puterii politice vremelnice. dar neautonomă. de vreme ce punea în cauză conflictul dur între puterea tiranică a Corbului şi spiritul superior. în cele din urmă comentează. 1996.483. ameninţarea şi speranţa. îi ascultă. Bucureşti. oameni de teatru ai anului 1973. conflict rezolvat utopic în favoarea acestuia din urmă. Este această parte o structură conflictuală pe motiv electoral. au conspirat subversiv. întrun moment când la noi. discursul rostit. Finalmente se întâmplă chiar izbânda spiritualului asupra prostiei. cum nu mai e acum. ci un povestitor care le dă cuvântul. întegral conştientă. Un sentiment comun. nesupus. Într-un fel. În discursul textului se conţinea. Devine astfel obiect al dramatologiei. înregistrează descriptiv reacţiile discursului asupra auditoriului din interiorul textului şi. îi apropia de principele cărturar. imaginată ca tablou de teatru politic. Discursul acoperit era la modă. Este de înţeles ce efect putea să aibă atunci ideea cărţii lui Cantemir.ELVIRA SOROHAN arbitru precum Socrate. sigur de sine. p. 118 . simultan. Iluzia. Editura Babel. Punerea în scenă a satirei împotriva despotismului le putea furniza celor doi oameni de teatru satisfacţia. al Inorogului. era o necesitate psihologică. se retrage. avem de a face cu un discurs nu numai în sine dramatic. motivaţia estetică şi aniversară – se împlineau 300 ani de la naşterea principelui scriitor – acoperea şi o apetenţă personală a celor care au dramatizat textul cu evidente semnificaţii politice. se acutizase conflictul între intelectual şi puterea obtuză care controla şi viaţa intimă a individului. şi siguranţa de a spune prin altul lucruri altfel periculoase. ci cu o secvenţă dramatică. În 1973. de frustrare. Aşadar. cum s-a întâmplat. ei.

care pe româneşte poftă de bogăţie se cheamă. Un proverb arab spune: „Condeiul este un sceptru. Scrie pe ultima pagină a romanului: pe de o parte. o altă situaţie. „cu capetele plecate”. că romanul lui Cantemir oferă una dintre cele mai pătrunzătoare şi variate analize psihologice şi de comportament uman din câte s-au comis în literatura estului european. izbânda asupra tiraniei Corbului. Sau. Când o operă literară epică prin clasificare. să dea o reprezentare simbolică a umanităţii timpului său. ca fiindu-i favorabile. „de viaţa primejdioasă supărat şi săturat fiind”. Oricând se poate demonstra. n-o poate paraliza. Iar dacă materia teatralizată priveşte un 119 . este aceea când. Şi acum. Ne spune imaginativul principe un lucru de mare subtilitate. Cantemir a fost unul dintre puţinii astfel de regi. înduplecându-se la „tropurile ritoriceşti” ale trimisului acestuia ca să facă pace şi triumfă de-a dreptul când.Teatrul politic în Istoria ieroglifică şi modernitatea romanului triumful lui spiritual asupra prostiei. înseamnă că autorul i-a programat teatralitatea. Şi Hameleonul se iluziona atunci când traducea simbolurile apărute în visul său. şi e recomandată ca teatru. ea poate fi fatală. încât moare „ mâncând miere de părere”. când ele îi prevesteau eşecul. dar cât de puţini regi sunt între scriitori”. coruptă şi de dominaţia unei puteri supranaţionale sau supraetnice. conduşi de logica interpretării amintită de Cantemir în prefaţa Compendiului de logică. flămând de putere şi simţind că este aproape de ea. A fost destinat acest gânditor. poate autoironic. că în condiţiile critice ale unei lumi tiranizate. lipsită de iluzii. când iluzia afectivă profită de somnul raţiunii care. şi nu numai. toate zburătoarele feroce şi slugile lor „copitele îi săruta”. umanitate cuprinsă de febra puterii politice dorită. dormind. pentru că scoate fiinţa din realitatea potrivnică şi o lasă fără apărare. Inorogul se bucură de „înalgiosul” Corbului. una dintre multe altele. prins şi el în jocul teatral al măştilor din scenariul politic. este în bună parte dialogată. la ora aceea şi chiar mai târziu. El trăieşte imaginar. Ursul se inflamează psihic şi trăieşte atât de intens şi periculos iluzia belşugului dat de privilegii. câştigată şi exercitată în stil balcanic. când totuşi această tulburare apare ca un miraj. închinătoare la zeiţa Epithimiei. Condeiul lui a fost un sceptru. recurgem la o judecată ce ne deschide şi ne motivează continuarea demersului. Iluzie de povestitor. înzestrat cu intuiţie şi inteligenţă superioare. aparte însă.

Psihologia mulţimilor. Nu exagerează Gustave Le Bon în faimoasa. Bucureşti. fauna politică a timpului. p. E ceva ce istoria ca ştiinţă nu are în vedere. spune Cantemir. Editura Ştiinţifică. minciuna şi tot felul de alte imoralităţi. despre date universale ale umanului. dar nu e mai puţin un document al umanului manifest în context. ne conving cele aproape o mie de paranteze ce conţin ziceri şi apoftegme din înţelepciunea lumii. supt vremile de apoi este să aşteptăm”. Că este aşa. Călinescu a fost cel dintâi cititor care a prins cheia. în care el făcea figură aparte. Decriptarea discursului. 1991. Se ştie. Numai că un astfel de text labirintic solicită o lectură răbdătoare. va fi o problemă a viitorului. Se aştepta ca cineva să prindă cheia. dacă vrea să nu-i piardă noima ce se despleteşte în nuanţe. impostura. ca şi cum ele nu i-ar aparţine lui. Conţinutul discursurilor politice electorale şi comentariul autorului pe marginea lor. delaţiunea. Sunt paranteze ____ 5 Gustave Le Bon. adică Ţarigradul. nemuritoarea lui carte. care să revină asupra fiecărei fraze. esenţa discursului ne spune că în politică se manifestă universalii (cu un termen scolastic) ale naturii umane. ai impresia că Le Bon l-a citit şi pe Cantemir ca să scoată trăsăturile paradigmei. În structura profundă a temei alegorizate este stigmatizată o lume politică ce nu este numai a acestui text. lămuresc semnificaţia tematicii. Psihologia maselor. 31. Deşi e îmbrăcată în detalii cu specific local. dacă mai există vreuna altfel. 120 . Înţelesul. Dacă parcurgi şi capitolul „Mulţimi electorale”. artistice. La Cantemir literaturizarea alegorică a realităţii istorice este foarte complexă (cum era şi spiritul lui neobişnuit). fără nici o îndoială. când scrie: „Dacă trecutul nu ne-ar fi lăsat moştenire opere literare. cum numeşte principele. intriga. a cărei statuie mecanică străjuieşte în centrul „Cetăţii Epithimiei”. cum ar fi dorinţa de dominaţie. „a cărui cheie când să va afla şi a cui mână o va prinde şi cu dânsa lavirintul a deschide să va învrednici. cetatea poftei de aur. versatilitatea.ELVIRA SOROHAN eveniment electoral. ne delectăm citind un spectacol politic. vine cea mai teribilă corupţie. adică zeiţa lăcomiei. nu am cunoaşte nimic real”5 despre psihologia umană adevărată. literatura mimează realitatea în diferite grade. atunci. parcă pedepsitor. personificată de Cantemir prin grotesca „boază a pleonexiii”. deşi uneori şi-a însuşit legendarul. jucat de „dobitoacele platoniceşti”. În trena politicii vicioase.

Cantemir face astfel o „exighisis”. a dulăilor şi ogarilor. ____ 6 Aristotel. el a reprezentat generalul. Cantemir contribuie la o tipologie antropologică recurentă ce ar putea să intereseze antropologia politicului. înainte de orice. o interpretează în acelaşi timp. citată de Aristotel în Politica. nu numai că actualizează. dominau tagma animalelor terestre din Moldova. Procedând astfel. dar validează mereu şi mereu. ca personaje active în urmărirea Inorogului funcţiona o poliţie politică. dirijată de Hameleon. Toţi însă acţionau sub puterea răzbunătoare a tiranului. 1924. Răspunsul leilor a fost: „asemenea cerere ar trebui susţinută cu gheare şi dinţi ca ai noştri”6. întărind concluziile înţelepţilor. o exegeză a epocii sale pe care o descrie şi. Politica. păsările rapace din Muntenia. nici ele mai puţin prădalnice. inferenţa. Soarta decretului iepurilor a fost aceeaşi ca a unei moţini de cenzură depusă de opoziţie în parlamentul zilelor şi anului de acum. ca mecanism al puterii şi supunerii. nu semăna cu cel din fabula lui Antistene. Din tot ce este problematica de ordin politic. „Legea nu e făcută pentru bogaţi – ei înşişi sunt legea”. acoperite de emblema Vulturului.Teatrul politic în Istoria ieroglifică şi modernitatea romanului cu funcţie asertivă. 121 . Voinţa absolută e mascată sub obrăzarul Corbului. mai mult afirmativă decât negativă. şi nu a iepurilor. din variata galerie de profiluri implicate direct în dialog am selectat. temperamental mai domoală. Cultura Naţională. Şi în vremurile lui Cantemir totul se întâmpla după voia Corbului. al maşinaţiilor la vedere şi de culise. ca strategie inductivă a gândirii îi era la îndemână. Acestea din urmă nu prea erau protejate de emblema lor. Bezdechi. În culise. semn al regalităţii absolute. figurând-o alegoric. Unui cunoscător al dialecticii şi mânuitor al logicii. în româneşte de El. tiranul. Leul. ţinta principală a autorului. în marginea faptelor particulare povestite şi care. cum singur spune. Bucureşti. scrie stagiritul şi serveşte fabula despre „cum au răspuns leii decretului dat de adunarea iepurilor relativ la egalitatea generală a animalelor”. Leul acestei lumi. cum era el. stăpânitor al zburătoarelor vorace şi manipulator al animalelor de pradă. Simplu simbol. Sondând particularul. Cum spune repetat Cantemir.

Hidoasa Strutocămilă. Dar. cum o numeşte autorul (un monstru hibrid. cu bună samă cu capul în gios să dă)”. de care profită puterea absolută a unuia singur. unul scoţându-să. paradoxal. Editura Universal Dalsi. „traghélaful firii”. dar. iar stăpânitul zice şi face ceea ce-i place stăpânului. gâlceava discursurilor cu o retorică foarte colorată. Discurs despre servitutea voluntară. dedusă din comportamentul personajului de-a lungul întregii intrigi. fals adevăr. vine o vreme. Lumea alegorizată a principelui. aceea s-a ales. este principiul politic nociv al satrapului Corb. a romanului. Curată „servitute voluntară” în situaţia în care Corbul. ____ 7 Etiene de la Boétie. Sub această formulă. supuşii frumos crăngăitul Corbului lăudară şi cu multe linguşituri învăţătura-i şi înţelepciunea-i preste nouri ridicară (că mai toţi supuşii de frică obicinuiţi sunt. Deci. nu ce adevărul.ELVIRA SOROHAN La adunarea electorală. manipulează adunarea printr-o falsă persuasiune. atuncea răsuflă stăpânitul şi în cuvintele slugii duhul stăpânului lucrează”. un simplu silogism. încă înainte. „când suflă stăpânul. reprezentând mulţimea compusă din păsări şi animale blânde. când îşi scria romanul. când. grozavă goliciunea minciunii descoperindu-să să arată (că din trii picioare a scăuieşului minciunii. totul s-a decis în culise. puternic conflictuale. Discursul rostit de el este o parodie a retoricii clasice. ce a vrut Corbul. alegorie a imposturii. a. Stăpânul face ce vrea. Singur naratorul îi constată „servitutea voluntară”. îmbracă hlamida de domnitor. ura politica. sic iubeo. aceea să laude şi să fericească)”.. de alegere a unui domnitor. era chemată ca să semneze actul final. cu aur către zeiţa lacomă. Cu toate acestea. cum ar fi spus Etienne de la 7 Boétie . Bucureşti. Şi. 122 . masa cvasianonimă. candidatul pentru care el plătise. „lin suflând austrul adeverinţii şi într-o parte dând poalele hainei adevărului. greşeală a naturii) şi ca minte şi ca înfăţişare fizică grotescă. f. Totul sub bagheta Corbului care domneşte în numele unui pretins. Sic volo. minte mediocră. semn al gândirii elementare. care dorea şi el puterea.. spune plin de speranţă naratorul. ce ce stăpânul pofteşte. încât totul să pară democratic. comentează parantetic autorul. se desfăşoară tragi-comedia politicului. se împărţea categoric în „stăpân şi stăpânit”. adunarea electorală a fost formală. cheltuită în gol.

ne îndeamnă: „O. în spaţiul britanic. apar Călătoriile lui Gulliver. La aproape două decenii după Cantemir. aşa cum şi ultimele 8 cercetări o recunosc. a cronicarilor şi trecerea la ficţiunea romanescă de mare amploare. În această enormă şi încă foarte vie fabulă. pe toată întinderea secolului luminilor. 2009. Montesquieu va publica. Cantemir. Les Cantemir: L’aventure européenne d’une famille princière au XVIIIe siècle. care i-au adus faima universală irlandezului Swift. nu prin divina. Fenomenul l-a produs genialul Cantemir prin crearea acestui dintâi text ficţional. sub titlul Les lettres persanes. de structură romanescă: Istoria ieroglifică. contemplaţi doctrina ce se ascunde sub vălul” ieroglifelor mele. cum e orice ficţiune. total dezinhibat. 123 . Încă multe ar mai fi de spus despre un Cantemir contemporanul nostru şi mare autor de teatru politic peren. Împrumutând versul lui Dante. Romanul lui Cantemir îi stă alături prin măiestria substituirilor alegorice. Şi tot la celălalt capăt al Europei. toţi cei care citim şi înţelegem cartea principelui. subversiva alegorie epistolară. care aveţi minţile sănătoase. mult după romanul lui Cantemir (rămas. sub văl oriental. Este un adevărat fenomen ca la începutul unei literaturi să se scrie o operă care să uzeze de toate artificiile viitoarei literaturi. literatura lumii era. Editions Complexe. în ample sinteze. îşi integrează cu îndrăzneală opera în fluxul european şi oriental al literaturii contemporane lui şi chiar mai mult. în manuscris până în 1883). ci prin tragi-comedia lui. tipărită sub anonimat la Amsterdam (1721). în ansamblu ____ 8 Ştefan Lemny. încă la ora discursului alegoric preferat de mari scriitori. principele erudit. prin simbolurile şi sarcasmul satirei ce vizează o lume grotescă în toate ipostazele ei. ni se oferă un profund dramatic roman politic. cum se vede. Pe lângă mutaţia radicală produsă de el prin negarea paradigmei vechi a povestirii nonfictive. Paris. în mare parte. care este Istoria ieroglifică. Viziunea. ca realitate posibilă în esenţă. în 1726. dar. După 1700. dar plină de înţelesuri. având o actualitate nevestejită de trecerea timpului. voi.Teatrul politic în Istoria ieroglifică şi modernitatea romanului Aşteptare de cărturar! Cum cărturari suntem în act sau virtual. în timpul vieţii autorului. De aici şi modernitatea romanului. cum numai opera lui Eminescu şi Caragiale mai pot fi considerate. vai. oricum. chiar din punct de vedere estetic. prea cunoscută.

Din cauza dificultăţilor textului. cum nota poetul englez în subsolul unei pagini. scris în anii 1704 – 1705. pe cât aducem în limbajul uzual sintagme din Costin. ci unul de elită. 124 . meritată de obiectul reflectării. Romanticul francez apelase la traducerea franceză a cărţii pentru informaţiile documentare. Recitirea făcută de noi cărţii labirintice are o intenţie precisă. Traducerea în engleză i-a folosit lui Byron pentru un fragment din poema Don Juan. Considerată a fi. Cenzura politicului asupra spiritualului. Istoria ieroglifică înseamnă continuitate. dar nu şi ultimul. relevarea a ceea ce a rămas viu din romanul cantemirian ca tehnică narativă. după cum se arată încântat şi de bogăţia legendelor care l-au ajutat să realizeze atmosfera în ciclul Orientalelor. ne-ar legitima să-l socotim pe Cantemir contemporanul nostru. încât a fost considerat cel mai mare orientalist al Europei. La légende des siècles. la vremea ei. care să aibă aderenţă intelectuală la ideile şi ____ 9 Până într-atât s-a confundat numele lui Cantemir cu Istoria Imperiului Otoman. V. o carte subversivă şi de aceea nepublicată. De-ar fi mai bine şi mai mult citită Istoria ieroglifică.ELVIRA SOROHAN ca şi în detalii. Complexitatea romanului ne obligă să precizăm că „cititorul model”. convocat de autor în prefaţă. cum se vede. Hugo îl cita elogios în prefaţa poemei sale sociogonice. iar în comparaţie cu istorisirea nudă din cronici e o adevărată revoluţie în istoria scrisului românesc. nu e deloc nouă. spre exemplu. Dar. mai bine de un secol. motivându-şi elogiul. nu e un cititor mediocru. atât de provocator în actualitatea lui. în înţelesul pe care îl dăm noi termenului ce poate fi sinonim cu actual. pe Cantemir autorul romanului iluminist. Însă nu despre precedenţa cărţii lui în cronologia marilor alegorii europene ale secolului al XVIII-lea vrem să vorbim. Posteritatea istorico-literară şi-l revendică. interlocutorul tăcut cu care vrea să comunice într-o „voioasă simpatie” (ceea ce înseamnă umor şi încredere). Raportată la romanul grec târziu. destinul i-a rezervat lui Cantemir faima europeană de istoric al Imperiului Otoman9 şi nu de romancier. aşa cum e drept. când în Europa abia începea să se cristalizeze gândirea epocii luminilor. Eminescu şi Caragiale. contemporaneitatea lui e mai greu de acceptat decât actualitatea lui Caragiale. răspunzând astfel ideii de modernitate. Istoria ieroglifică ar fi primul „roman de sertar” din literatura română. am invoca astăzi sentenţiile principelui tot atât de des.

mânuitor de condei. După el. Lector in fabula. 209. formal considerându-l. un nou tip de comunicare. închegată din fantasmele autorului incomod. Prin urmare. Ar fi fost acesta un cititor meritat de Cantemir literatul şi. şi încă protagonist. Asupra câtorva dintre ele vom întârzia cu analiza. în ordine socială. ori fabula lui La Fontaine şi multe altele. ostentativ acoperită. Pentru că el ca autor. ne oferă cel mai convingător argument că avem în faţă un roman autobiografic. transformată chiar. opul lui Chaucer. subtilizează fabula. ale textului. la nivel european. dar şi în ipostaza de personaj. ce trebuie citită ca atare. Că este Istoria ieroglifică un discurs figurat. „O fabulă este o lume posibilă”10 imaginată ca „istorie”. de limbajul elitar al hieroglifelor. cartea principelui fondator în istoria ficţiunii narative româneşti se ridică deasupra contextului extrem de sărac din punct de vedere estetic şi uzează. care mai mult descoperă decât acoperă şi care nu e altceva decât limbaj cifrat. Însă. procedeul se consideră datat. spre a răspunde voinţei autorului de a mistifica subiectiv istoria reală. când la persoana întâi. 125 . Bucureşti. Astăzi. o revigorează. apare în roman în dublă ipostază de narator (ca entitate teoretică). complică. încă un secol. ni se spune din ____ 10 Umberto Eco. de tehnici structurante perfect actuale. studiat. Dacă este „ieroglifică”. p. dincolo de acest obrăzar. istoria e şi ascunsă şi redimensionată. ca şi romanul lui. Cantemir înnobilează. pe alocuri ajustată. deloc simple. cel puţin. dar nu uitat. falsificată astfel încât să răzbune complexul unui frustrat. omul din lumea reală. alegoria animalieră va mai fi solicitată. care să-i separe de vulgus profanum. ca procedeu ficţional. înseamnă că e cifrată cu ajutorul semanticii animaliere universale. cum a fost şi beizadea Dimitrie în prima tinereţe şi nu numai. povestitor când la persoana a treia. 1991. condamnat la desuetudine.Teatrul politic în Istoria ieroglifică şi modernitatea romanului stilul. visat de umanişti a fi scrierea simbolică a dialogului scris. Editura Univers. Cantemir a ridicat acest tip de alegorie la o maximă valorică ce lasă în urmă toată literatura europeană scrisă în umbra bestiariilor greceşti şi orientale din care a coborât şi Panciatantra şi Esopia şi Parlamentul păsărilor. Intitulându-şi astfel romanul. deopotrivă.

din orice timp. desfăşurarea conflictului îşi urmează cursul. Ştiind bine că zdruncină tipul naraţiunii lineare a cronicii şi că astfel schimbă canonul.ELVIRA SOROHAN prefaţă. de vreme ce e o structurare încă incitantă pentru organizarea temporală a romanului. cu largă influenţă şi asupra cinematografiei actuale de calitate. Am putea divaga şi pe ideea dacă 126 . procedee şi stil supraîncărcate. încât în excesele lui identificăm una dintre principalele surse ale barocului în idei. asupra căruia îşi previne cititorul încă din prefaţă? În inima romanului. Etiopicele şi totuşi nouă. cum trebuie încorporate sentenţiile înţelesului general al frazei şi. veche de când exista romanul grec al lui Heliodor. cât şi cititorii romanului. cartea a şasea (din cele douăsprezece) conţine confesiunea Inorogului. nouă pentru că a suportat avataruri şi adaptări. Reperele principelui erudit erau universale. în ideea de a releva cauzalitatea umană a întâmplărilor prezente ce-şi pot avea explicaţia într-un trecut rememorat cu necesitate. asupra a tot ce ţine de gestul nou al actului narativ ludic. Dar. diegeza deci. la ceasul acela. Cu această motivaţie evocă evenimente anterioare. din ce motiv a procedat astfel. Tehnica rememorării. structurarea evenimentelor. Dar spaţiul capitolului mai este consacrat şi unui splendid eseu despre prietenie. şi ea radical redimensionată estetic. Cu partea a şaptea. asupra rădăcinilor vechi ale conflictului actual între el şi Corb. nu trebuie să mai insistăm. Cantemir se aşază explicit în descendenţa romanului grec. În ce-l priveşte pe Cantemir. ce prilejuiseră disensiuni între tatăl său şi Corb. dar numai după ce interlocutorul Inorogului. vor fi fost deplin lămuriţi asupra cauzelor intrigii politice. demonul explicativ era atât de activ. prin această necesară întoarcere într-o istorie. Şoimul. ca întoarcere explicativă în trecut. Sunt pagini ce amintesc de dialogul platonician Lysis. tehnica in medias res. ca punct de vedere subiectiv. pe această temă. ce a însemnat pentru autor efortul de a face să renască persoana istorică în personajul literar alegoric. unele chiar supralicitate. În interiorul acestei vechi şi totuşi noi structuri romaneşti. Cantemir utilizează surprinzător de multe strategii narative viabile şi astăzi. drept model. în fine. e utilizată până la uzură şi astăzi în arta construirii romanului. Cum s-a slujit Cantemir de acest procedeu. Ceea ce-l preocupă mai întâi e ordinea temporală. ele erau de o absolută noutate în literatura de limbă română. Tot acolo cititorul e iniţiat asupra a ceea ce este cartea ca „theatru al cititorilor”. De aceea e invocată.

Teatrul politic în Istoria ieroglifică şi modernitatea romanului nu cumva erudiţia sufocă unele pagini. se provoacă. aparent. se identifică deopotrivă în literatura ____ 11 Roger Caillois. pentru că aşa a fost gândit. primele părţi ale romanului se compun din discursuri. ca teatru politic. prozatorii n-au încetat să uzeze de acest procedeu al poveştii în povestire. Cantemir plăteşte un evident tribut manierei narative orientale. e acoperit de visul unui personaj proteic şi de aceea malefic. inclusiv. Întregul narativ al romanului absoarbe în compoziţie numeroase apologuri povestite cu pasiune şi tâlc de mai multe personaje. Ideea de a pune în dialog „oratorii”. Hameleonul. haina verbală. autorul îmbracă. Dar nu asta urmărim acum. nu mai sunt ale lui. Inserarea lor are rostul de a susţine discursul auctorial. Cum un eseu al lui Roger Caillois11 o sintetizează. prezenţa visului premonitoriu (dar în romanul cantemirian e mult mai mult decât atât). de a-i adânci sensul. autorul îşi maschează mereu prezenţa. până astăzi. Niciodată. dacă parantezele scientiste nu ies din cadrul estetic al discursului satiric. ca schimbare de registru ce incită lectura. Cantemir îşi îmbogăţeşte structura romanului printr-un întreg capitol (al şaptelea). aduce un spor de dramatism sui generis în intenţia de a discredita nivelul parlamentarismului sud-est european. Întors din nou cu faţa spre modelul grec. pe rând. Cele mai frumoase sunt poveştile Vulpii. 331. rostite. extrem de bogat în simboluri. conţinutul acestei părţi dialogale asigură actualitatea romanului. adecvat croită pe talia intelectuală a vorbitorului. se retrage temporar şi se lasă înlocuit de alte voci. Bucureşti. nu numai cel de la 1700. cu literatura sa de factură sapienţială. sau spre textul biblic. istorisind o situaţie perfect asociată logic cu ceea ce el povesteşte din istoria trăită subiectiv. al cărui spaţiu. dar şi mentalităţii populare româneşti. se denigrează. care mai de care mai caricaturizant. Editura Univers. Estetizând retorica. mereu alta. care se contrazic. Tehnicile narative utilizate asigură varietatea comunicării faptelor. Eseuri despre imaginaţie. care. p. 127 . citite azi ca instrumente de caracterizare indirectă a unui personaj. Cu aceste fabule în fabulă. Cum am şi atras deja atenţia. într-o adunare politică electorală. care este şi noima romanului. ci ale personajelor. Aşa. parţial citit. în stil direct. 1975.

scrisorile sunt adevărate documente ce reflectă o mentalitate caracteristică politicii balcanice. 1978. De la ceremonia frazelor introductive. Modernitatea procedeului constă în intenţia de a scoate culisele în scena paginii. cum sunt şi alte „documente” din paginile satirice ale cărţii. însă procedeul politic e atât de frecvent. Editura Minerva. folosite cu o uimitoare siguranţă epică. Are mereu un aici şi acum. Cantemir în cartea hieroglifelor. Bucureşti. p. scrisorile sau „cărţile”. Ele intră în jocul ficţional. total dezinhibată în stare de somnie. o invenţie ce acuză în subiacent corespondenţa diplomatică de intrigă măruntă. 128 . încât el nu mai este numai al unui timp sau al unui anume loc. vom semnala. Au doar aparenţa documentului. Cel dintâi se referă la prezenţa segmentelor epistolare din părţile ultime ale romanului. dar ştiute ale politicii corupte. ca document istoric şi psihologic. acest episod al visului intricat în naraţiune face proba că principele a istovit toate posibilităţile de relevare literară a unei psihologii complicate. Redactate în stilul epocii. şi până la formulele consacrate de încheiere. acuzând metode nevăzute. Din orice perspectivă ar fi citit. Ele nu sunt introduse cu ostentaţie în construcţia acestei realităţi secunde. spre a le releva ca atare. Din mulţimea procedeelor moderne. sau până să se constituie într-o structură studiată de roman epistolar. 181. scăpată de sub cenzura raţiunii. cum le numeşte Cantemir. Iar în economia povestirii. cu funcţia retorică de a crea iluzia de realitate verosimilă. ele apar ca mijloc de diversificare narativă prin simulacru epistolar. două dintre ele. Lăsăm altora să recitească textul. toate pe subiecte ce întreţin intriga politică. cum e considerată corespondenţa între personalităţi. ca şi în cea occidentală. de joasă calitate. întrucât un punct de vedere dezvoltat l-am exprimat într-un studiu mai vechi12. sunt un artefact. Inorogul.ELVIRA SOROHAN Orientului. sunt învestite cu funcţia estetică de inserţie narativă ce participă original la compoziţia romanului. univers convenabil alter-egoului auctorial. de la antichitate până astăzi. pentru o mai proaspătă interpretare. de adresare. Conţinutul şi stilul rămân în rama epocii. aceste secvenţe epistolare pun în lumină mecanismul ____ 12 Elvira Sorohan. Până să devină poezie didactică şi chiar gen literar.

Încorporate organic în jocul ficţional alegoric. Aici procedeul îşi atinge limita. epistola cade în mâna celui care era incriminat în ea. mai întâi. informaţii compromiţătoare. barocă. ordine date de Corb sau Hameleon şi rapoarte ale supuşilor trimişi să-l vâneze pe Inorog şi apoi să facă pace cu el. face numai aluzie la conţinutul unor epistole. Aceleaşi. Nici un amănunt nu e neglijat. Istoria ieroglifică ni se impune. Remarcabilă e şi iscusinţa cu care le montează în text. O culminaţie în ameţitoarea circulaţie a scrisorilor o constituie drama scrisorii rătăcite. Niciodată lăsate libere. „cărţile” Corbului. scrisorile agravează în stil balcanic relaţiile interumane. Autorul. cel din grotesca resentimentară a Tabletelor din ţara de Kuty. în mod neaşteptat de îndrăzneţ. E timpul să mai observăm că epuizarea procedeului vine şi de acolo că i se folosesc toate posibilităţile. a romanului. Curat motiv de proces şi schimbări radicale de raporturi în evoluţia conflictului. Încastrate în naraţiune. povestirea evenimentelor cauzate de ele. dar nu numai. În ordinea hiperbolizării umoristice. superior tuturor. conţinutul. să nu uităm ce a făcut Caragiale dintr-o scrisoare rătăcită şi cum a influenţat ea viaţa politică a unui oraş de provincie. când îşi asumă libertatea de a le rezuma sau. iar cititorul realizează importanţa strategiei epistolare şi participarea ei la structura labirintică. Dincolo de aceste trei trucuri. ca mai apoi să le pacifice interesat politic. fără nici o înnoire sunt utilizate în romanul contemporan. Intriga se ţese prin scrisori. ca procedeu de construcţie. Ceea ce imaginează el e. epistolele sunt un ferment ce precipită acţiunea spre rezolvarea finală. Una. ale Şoimului şi altele înlocuiesc povestirea autorului. Prin asta. graţie durităţii critice care îl anunţă pe Arghezi. venită din 129 . procedeul nu mai oferea nici un fel de resurse. apogeul se atinge cu cele două scrisori-raport. Mai toate conţin delaţiuni. contradictorii ca atitudine. totdeauna scrisorile sunt escortate de un avertisment introductiv al autorului şi urmate (după ce au fost „reproduse” în stil direct). în fine. cartea e un roman al epocii luminilor şi modern totodată. ele au o înlănţuire dinamică în conţinut. Scrisorile trimise provoacă un răspuns şi împlinesc astfel. ca roman epistolar de alură pamfletară. trimise Corbului. Mulţimea scrisorilor şi rolul lor de orientare a acţiunii ar îndreptăţi afirmaţia că. Deci.Teatrul politic în Istoria ieroglifică şi modernitatea romanului literaturizării folosit cu dezinvoltură de autor. Şi. de un comentariu al efectului produs asupra adresantului. cel neînvins. când le „reproduce” în întregime. căruia îi găseşte cuvântul potrivit. Dar. fără sincope. cel puţin în partea finală.

Ca stil. Pe Cantemir literatul. vol. E o aspiraţie spre prietenia ideală. în minciună le întorcea . vârf nesuit. Aşa. „Cartea” Inorogului trimisă Cucoşului Europei (ambasadorul Franţei la Istanbul).. trăieşte şi vieţuieşte”. cum se spune. ca fragment de poezie şi filosofie socratică.. Iară ochiul stâng şi urechea stângă pe slovele curate şi cuvintele adevărate ale Şoimului [el.. fiind „împodobită”. de impossibilitas. Inorogul îşi găseşte căile închise. printr-un joc de pronume. fiinţă excepţională aflată în căutarea alterităţii. subtil punitivă. la persoana a treia. cit. dimpotrivă. 104. cu ritm interior. semn al singurătăţii Inorogului. Sunt rânduri ce conţin meditaţii adânci pe tema nevoii de celălalt.. (căci minciuna . îşi găseşte expresia potrivită în hiperbola epuizantă. scrisoarea e redactată în fraze poetice. cu pâri „decât cerneala mai negre”. circular primejduită. Adversarii.. op. Comicul.. scrise cu talent şi substanţă. rugând să înceteze „goana neprietenească”. invocată într-un momente de criză. Cu ochiul cel drept. aceste pagini ne aduc în minte dialogul Lysis (sau despre phylis ). hotărât şi nehotărât. cale neumblată. iar „simpathia fiica asemănării ieste şi din dragoste se naşte”. Compoziţional. astfel: „alt el într-altul şi alt altul în sine este. îl citim în cea mai izbutită dintre epistolele romanului. de semnificaţie etică. dacă. p. şi cu două urechi. a afinităţii bazate pe simpatie.ELVIRA SOROHAN partea Dulăilor. Starea de criză. descrisă de autor. două poveşti împotrivă auzea. îl incriminează grav pe Inorog. cu doi ochi două cărţi citea. fapt care ne obligă s-o ilustrăm. scrisă de Şoim. „potecă necălcată. când Inorogul era victima pretutindeni vânată. câmp necutreierat şi deal neîncongiurat n-au lăsat.. 130 . ____ 13 Dimitrie Cantemir. La prima vedere poate să pară o încurcătură de limbă. spre a ne reprezenta comicul situaţiei: „Corbul. apără dreptatea Inorogului. Corbul]. munte necovârşit. textul este exemplar. e captiv în temniţa existenţei. decurge din imaginea vizualizată. cu urechea dreaptă pe cartea Dulăilor fu şi mincinoase cuvintele şi clevetelele lor asculta. vale necercetată. două feluri de scrisori luând. Cealaltă „carte”. Urmărit cu „neastâmpărată vrăjmăşie”. II. al lui Platon. ceea ce de fapt sugerează învestirea totală a unei fiinţe în cealaltă. capabil de mari corespondenţe. la cei stăpânitori mai mare încăpere are)”13. din două părţi. Prietenia desăvârşită e definită. afectiv şi stilistic. A doua oară.

în fundul mării de m-aş coborî. ce aşe şi de trup. Să mai adăugăm un amănunt ce se înscrie în arie comună cu genul epistolar. Şoimul se aliază autorului atunci când acuzădirect identitatea de esenţă între personaj şi mască: „Şi nu numai după Istoria ieroglificească. subminată de limba „brudie” (nematurizată). în stuhuri sampsoni şi în tot locul fălci deschise. cum încercăm să demonstrăm. 178. fără să epuizăm interpretarea. contemplă textul din afară şi judecă arta potrivirii măştilor. cu suflet şi cu totului tot. Un personaj. presupunem. În această ordine. pretutindenea împănaţi stau” . în întregime. exagerând pericolul. uzează de paroxisme. E vorba. acesta din urmă ezită să-şi valideze singur atribuirea inspirată a măştilor şi îi distribuie personajului rolul de a ratifica ____ 14 15 Idem. Partea a zecea a romanului se constituie. acolo sunt câini. înstrăinânduse obiectiv de text. Cum se poate deduce. cel mai pregnant semn de modernitate. p. cum e numită în prefaţă româna vremii. Orgolios. în câmpi ogari. mai ales cele de tip conflictual. toate întâmplările trăite. Modernitatea romanului. Astfel se întâmplă şi cu alte inserţii narative din roman. E un neaşteptat element de regie această pledoarie a personajului în apărarea autorului. acelaşi şi adevărat aşa să fii te arăţi”15. în dealuri copoi. aparent detaşat de trama epică în care el însuşi e intens angajat. 148. jurnalier: „Inorogul în catalogul său pre amăruntul însemnate le avea”. Idem. Într-un loc. în munţi cotei. se salvează.Teatrul politic în Istoria ieroglifică şi modernitatea romanului cât a zice s-ar putea. Autorul înfăptuieşte o adevărată hermeneutică a textului epistolar scris de un personaj. acolo sunt dulăi. dintr-o diatribă lungă şi complicată ( un rezumat al conflictului scris în stiluri variate). aparţinând Şoimului. fictiv de vreme ce nu s-a găsit între manuscrisele lui Cantemir. În punctul culminant al discursului. p. mijloace retorice ale impresionării. rostită în faţa şi împotriva Corbului. la nivelul structurii şi strategiilor narative mereu schimbate. care a distribuit corect măştile. în cer de m-aş sui. cu numele Corb. 14 ca şi cum ar fi sămănaţi. de un jurnal intim. guri căscate şi colţi rânjiţi. ca şi cum n-ar fi creaţia lui. Procedeul grefei epistolare ajunge la saturaţie atunci când se întoarce asupra sa. se face aluzie la însemnarea autobiografică de tip memorialistic. 131 . epistola lirică. sporadic întâlnit în proza secolului XX e procedeul mise en abîme.

Etiene de la. Ştefan. Aristotel. Bucureşti. Verdeş. Dimitrie Cantemir a creat. Bucureşti. 28 iulie. Cantemir. 1991. Caillois. aşezându-se deasupra şi împotriva tuturor. Paris. Cantemir şi-a celebrat în sine inspiraţia marcat genială. care îl transformă în personaj literar. Lector in fabula. Editions Complexe. 132 . Editura Univers. Editura Universal Dalsi. 1924. Text et idéologie. Umberto. Paris. Schaeffer. Eseuri despre imaginaţie. 1965. spre a-şi face dreptate. Dimitrie. Cantemir. Cantemir în cartea hieroglifelor. cum în mare. Panaitescu. Editura Babel.ELVIRA SOROHAN arta analogiei perfecte între persoana istorică reală (Brâncoveanu ) şi obrăzarul zoomorf (Corbul). Politica. Bucureşti. I. Editura Minerva. Hamon. Le Bon. Lemny. Boétie. 1996. text dactilografiat de 53 pagini. Cultura Naţională. 2009. 1991. Jean-Marie. Discurs despre servitutea voluntară. Noul dicţionar enciclopedic al ştiinţelor limbajului. Bezdechi.P. Eco. f.L. 1984. Les Cantemir: L’aventure européenne d’une famille princière au XVIII e siècle. Mai mult. 1978.P.. Oswald. Deşi eram la începuturile literaturii de ficţiune. sperăm că am reuşit să demonstrăm. controlează distribuţia ca şi eficacitatea lor cu un veritabil talent regizoral. Editura Ştiinţifică. în româneşte de El. Istoria ieroglifică. Psihologia maselor. Ducrot. în chip poetic. Bucureşti. Iaşi. pentru umanitatea sud-estului european. Bucureşti. Philippe. I-II. a. Bucureşti. ediţie îngrijită şi studiu introductiv de P. Cu mai bine de un secol şi jumătate înaintea lui Caragiale. Bibliografie *** Dosar 219 din Arhiva Teatrului Naţional. E. Scriind romanul. Gustave. cea dintâi comedie umană a lumii politice anatemizată de spiritualul Inorog. PUF. Bucureşti. 1975. foloseşte cu maximă libertate creatoare cele mai diverse strategii de construcţie romanescă. Sorohan. Roger. Elvira. Editura Univers. Bucureşti.

which explains the usage of the two words. This book must have been conceived – probably following the model of the Russian Book of silk – as a repertoire suitable for guiding his companions in their integration process within the Russian aristocracy. The author thinks that it is possible to identify the content (the „summary”) of this lost book in the chapter De nobilitate moldava from his famous work Descriptio Moldaviae. Este. ori sub numele altui autor. iar pe de altă parte. Interesul pentru strămoşi Ştefan S. nobiles and barones. Observaţiile 133 . up to nowadays.Dimitrie Cantemir şi boierimea Moldovei Dimitrie Cantemir şi boierimea Moldovei. During his exile on Russia. genealogy. Moldavia. but also the aristocracy as a social class. boyars Între scrierile istorice ale lui Dimitrie Cantemir se află una asupra căreia nu s-a insistat prea mult vreme îndelungată: pe de o parte. prince of Moldavia (1710-1711) indicate the deep interest he has for the aristocracy of his country. written in Latin. day this book wasn’t identified in the Russian archives and libraries. probabil. ea nu a fost regăsită în arhivele şi bibliotecile ruseşti cercetate până acum – s-ar putea să fie ascunsă sub un titlu banal. ea privea un subiect incomod pentru istoriografia românească din anumite decenii. entitled liber Moldavicae nobilitatis genealogiae. urmarea acestei mentalităţi dominante faptul că nici în anii de după 1989 scrierea aceea nu a stârnit prea mult interes. The historical works of Demetre Cantemir. But prince Cantemir knew very well not only the aristocratic Moldavian families. while the Romanian language uses only one term – boieri (boyars). GOROVEI ABSTRACT. specially dedicated to this subject. for defining the nobles and the holders of political positions in the state. aristocracy. Cantemir. he composed a book. KEYWORDS: D. aristocrats.

pp. studiu introductiv. 1984. căci pentru toate acéstea. 2 Idem. Gorovei. şi nu 16732! De aceea. vrând Dumnădzău. 20. 134 . Miscellanea genealogica. XXI. 1-3. Constantinilor şi a altor domni cu a palatinilor şi a voievodzilor şi a caştelénilor leşeşti. pp. ediţie îngrijită. a mai pomeni a Bogdanilor. * * * „Trécem aicea. 4 Dimitrie Cantemir. 10 şi 13 (rezumatul). Buletinul Institutului Român de Genealogie şi Heraldică „Sever Zotta”. pentru lungimea. idem. în câteva rânduri. GOROVEI pe care le-am formulat.492-495 (O scriere pierdută). Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române (cf. comunicare în şedinţa din 9 martie 2010 a Filialei Iaşi a Comisiei de Heraldică. în tomosul al doilea a hronicului nostru la locul şi vrémea sa anume să va dzice. în legătură cu cartea respectivă1 nu au avut şansa de a reţine atenţia istoricilor literari care se ocupă de Cantemir. 1999. Cantemireştii. Dimitrie Cantemir (1673–1723). precum şi în cartea ghen[e]aloghiii a neamurilor boierimii moldoveneşti (pre carea cu limba lătinească am scris-o) pre larg am arătat”4 – „in libro Moldavicae nobilitatis ____ 1 Ştefan S. Moghileştilor. Opinii. se va putea pune întrebarea: de vreme ce lucrarea nu mai există. totuşi. 489-492. Desigur. p. XII. . VI (XI). în AIIAI.ŞTEFAN S. Cluj-Napoca. idem. 1999. p. aşa cum nu a avut darul de a convinge nici demonstraţia cu privire la adevăratul an al naşterii sale – care este 1674. iniţiatorul întrunirii de astăzi. în ArhGen. după lége a singelui amestecare. 27-30. încurajat. 1998. I. 1-4. Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor. glosar şi indici de Stela Toma. Lumea lui Simion Dascălul. 2010. în încercarea mea. ce s-ar putea spune despre ea?! Mă simt. controverse. Bucureşti. 3 Ovidiu Pecican. pp. de faptul că s-a putut închina o carte întreagă unui personaj a cărui existenţă e cunoscută doar dintr-o mărturie indirectă3. pp. mulţumesc d-lui Bogdan Creţu. pentru că mi-a oferit prilejul de a veni alături de specialişti ai literaturii române vechi şi a vorbi din nou despre această scriere declarată pierdută. Miscellanea genealogica.

căsătoriilor fetelor din familia Movilă şi a domniţei lui Vasile Lupu. Hrisoverghi. Sevastos. iar „de la Corvini să trăgea Urecheştii”. vine rândul căsătoriilor dinastice. în ArhGen. 1994. „să trăgea Ştefan vodă ce-i dzic Burdujea”. Grilli. de la Iliaş. p. 20. şi Maria Magdalena Székely. Petralif. între céle a boierimii vechi familii i-au priimit şi i-au numărat Moldova”. 135 . 95-104. Întrucât Cantemir nu vorbeşte despre un proiect de viitor.6 „Multe de toată stepena. desigur. pledând pentru aceste calităţi. Amintirea familiilor Potocki şi Radziwiłł se datorează. 34. p. amestecul cu sângele unor neamuri străine.. Hrisoscoleu. fireşte. Cu privire la originea plurietnică a boierimii româneşti. crăeşti şi domneşti streine familii. Segmentul respectiv priveşte „a singelui curăţenie şi a niamului evghenie”. 19. din neştiinţă sau din gând „fără socoteală”. de „a boierimii vechi familii”. ____ 5 6 Ibidem. Toate acestea se regăseau în „cartea ghen[e]aloghiii a neamurilor boierimii moldoveneşti”. După ce menţionează. În primul rând. prefaţa întreagă). suntem datori să-i dăm crezare şi să examinăm problema cărţii pierdute din câteva unghiuri. Paleolog. 7 Dimitrie Cantemir. adică Gheorghe vodă Ştefan. cit. Cantemireştii” şi cu domnii cerchezilor. până la fiicele lui Vasile Lupu9. multe de bun niam şi încă împărăteşti. nu exclude câtuşi de puţin. Cu această precizare încheie Dimitrie Cantemir un segment din Pridoslovia pusă în fruntea celebrului său Hronic (practic. 9 Ibidem. în sinul său au priimit Moldova şi Ţara Munteniască”7: dintre greci.Dimitrie Cantemir şi boierimea Moldovei genealogiae Latio sermone a nobis conscripto”5. fiul lui Alexandru cel Bun. I (VI). El simte nevoia să atragă atenţia asupra faptului că. p. Rosetti. 19 8 Pentru toate acestea – ibidem. pp. ce putea să scrie Cantemir despre „a boierimii vechi familii”. în treacăt. v. Eupraghioti „şi altele multe a blagorodiii [=aristocraţiei] greceşti flori în ţara sa au sădit cea cu sângele românesc evghenisită Dachia”. Familii de boieri din Moldova de origine transilvăneană (secolele XIVXVII). 1-2. Asan. dar pomenirea neamurilor Báthory şi Corvin îi prilejuieşte două afirmaţii care lasă perplex pe cercetătorul român de azi: din cei dintâi. Nu puteau lipsi înrudirile cu „mârzii crâmeşti. neamurile sud-slave8. membri ai familiilor Cantacuzino. alături. ci despre unul realizat deja. p. op. întrucât „după ce au vinit sub stiagul lui Hristos.

desigur. Guţu. În ultima ediţie a acestei scrieri. p. pasajul respectiv a fost tradus prin „vechile spiţe din Moldova”. indice de Ioana Constantinescu. formula „vechile neamuri din Moldova” (veteres in Moldavia stirpes). Bucureşti. iar cunoştinţele sale în această materie erau destul de exacte (deformarea adevărului în privinţa propriei familii este de înţeles…). Menţiunii din Hronic. în aceste locuri de care se ataşase. comentariu istoric de N. în Descrierea Moldovei. ce se ştia despre acestea în Moldova veacului al XVII-lea (cea pe care el a cunoscut-o mai îndelung)? În al doilea rând. Demetrii Cantemyrii. p.ŞTEFAN S. fiind în ţară încă. liniştea şi aşezarea ţării. că Dimitrie Cantemir era cu adevărat interesat de trecutul neamurilor boiereşti din Moldova. Descriptio antiqui et hodierni status Moldaviae / Dimitrie Cantemir. p. de eminentul traducător). „nici un boier din părţile ____ 10 11 Ibidem. M. Pippidi. Descrierea stării de odinioară şi de astăzi a Moldovei. Principele Moldovei. se interesase de asemenea chestiuni. venit pentru a păstori populaţia catolică. Bucureşti. era uimit să constate. 262 (textul latin) – 263 (traducerea). Regretatul latinist socotea „magistrală” ediţia din 1973 a Descrierii Moldovei (ibidem. 1973. pentru vechile familii? Am arătat. Stoicescu. îi corespunde. în al treilea rând. GOROVEI sau. că nobilimea nu se bucura de un statut asemănător aceluia cunoscut din ţările Europei occidentale.11 Ce putea să ştie despre acestea?! Pe vremea când în Moldova domnea Vasile vodă Lupu – domnie lăudată de cronicar pentru îmbelşugarea. 257. Principis Moldaviae. ceea ce induce o confuzie (nedorită. Probabil că. unde atâtea neamuri ilustre îşi urcau genealogia până spre începutul mileniului. curând însă devastată de „cumplitele vremi” – un străin ca neam şi credinţă. 33. introducere de Maria Holban. traducere după originalul latin de Gh. altfel spus. studiu cartografic de Vintilă Mihăilescu. întrucât cuvântul spiţă este folosit îndeosebi pentru a desemna o genealogie. 7). despre „a boierimii vechi familii” (antiquae Moldavae nobilitatis familiae10). acum câţiva ani. Ediţie critică întocmită de Dan Sluşanschi. precum şi expresia ei grafică – cf. cui putea fi de folos o asemenea carte în exilul din Rusia? Şi. 136 . cu o notă asupra ediţiei de D. Descrierea Moldovei. Dimitrie Cantemir. Spre deosebire de Italia. 2006. p. ce s-ar putea spune despre conţinutul şi construcţia cărţii? Putem porni cu o întrebare de ordin mai general: se pot detecta urme ale interesului lui Dimitrie Cantemir pentru nobilimea Moldovei.

Dimitrie Cantemir şi boierimea Moldovei acestea nu poate să-şi urmărească spiţa măcar de o sută de ani încoace” (Nullus Baronum his in partibus saltem ab annis centum suam genealogiam deducere potest). de la început. ediţie bilingvă. glosar: prof. că nu este nici o contradicţie. traducere din limba latină şi postfaţă: Traian Diaconescu. ceea ce dădea şi asigura calitatea de nobil în vechea Ţară a Moldovei era stăpânirea pământului. iar nu de corp de dregători13. atunci când e adus să scrie despre boieri = dregători şi boieri = nobili (cap. Iaşi. când el va fi ştiind că atâtea familii boiereşti se făleau cu stăpâniri de moşii de la întemeierea (sau descălecatul) ţării. Pentru omul de azi. Trebuie spus. prea puţin cunoscută şi încă neacceptată de istorici (în fapt. Christian Tămaş. afirmând o continuitate de câteva secole.12 Arhiepiscopul Marco Bandini. şi urmaşii vechilor neamuri de boieri moldoveni aveau dreptate. Introducere. Portretul autorului este completat de scrisorile sale. Epistole către Sfântul Scaun. Codex. pp. oare. Ei preţuiesc situaţia prezentă”. Lettere alla Santa Sede. 2008. dr. adică boierimii – boierimii în calitate de stare socială. va rămâne descumpănit. XV. Explicaţia stă într-o realitate specifică ţării noastre. 13 Diferenţa aceasta o face şi Dimitrie Cantemir. Din acest punct de vedere. O contradicţie. traducere. Traducere din limba italiană: Giuseppe Munarini. Un stăpân de pământ (indiferent de întindere) era un om liber. inacceptabilă. 410413. univ. reeditate şi ele recent: Marco Bandini. dacă nu chiar – îndrăznesc să spun – inaccesibilă…) pentru specialiştii în istorie socială şcoliţi la ideile populismului pseudo-democratic sau adăpaţi de-a dreptul la izvoarele nemuritoare ale marxism-leninismului. Notă asupra ediţiei. 2006. o nepotrivire ar fi lesne de bănuit. text latin stabilit. Ediţie bilingvă. ediţia 137 . semnificativ pentru omul de azi?! Cercetătorul. Şi Marco Bandini avea dreptate. Omul liber şi stăpânitor de pământ aparţinea nobilimii moldovene. dădea următoarea explicaţie: „Originea şi virtutea şi gloria strămoşilor nu au nici o trecere. Vizitarea generală a tuturor bisericilor catolice de rit roman din Provincia Moldova 1646–1648. De nobilitate moldava). dar barones şi baronatus pentru a se referi la boierii dregători. făcută la faţa locului. asemenea afirmaţii pot trece ca nesemnificative: ce mai este. El foloseşte nobilitas şi cuvinte din aceeaşi familie pentru a indica starea socială. Iaşi. ____ 12 Marco Bandini. care a consemnat această observaţie personală. Traian Diaconescu. însă. Anume.

138 . întreagă. devenit ulterior Poni (cazuri în care filiaţia se poate urmări cu certitudine sau cu probabilitate).ŞTEFAN S. pentru ei. 16 Criteriu de acceptat fără rigiditate. Miclescu-Prăjescu (1892-1973)14. 1425). Acest mod de a-şi căuta (şi cunoaşte) strămoşii are două efecte. (3) faptul că moşiile îşi schimbă încontinuu denumirea atunci când se parcelează. ci genealogii de stăpâniri. Başotă sau Ponici. 14 Cf. Ştefan S. (5) astfel se întâmplă ca doi fraţi să poarte nume de familie deosebite. atunci când acesta este o personalitate marcantă. câte una pentru fiecare sfoară de pământ moştenită de la feluriţi înaintaşi. ci după acela al descendenţei din autorul dreptului de stăpânire. ci moşia de la numele de botez sau de la porecla sau funcţia boierului16. 1994. 217–220. Sunt cauze care îi dau o înfăţişare specifică: (1) împrejurarea că numele de familie propriu-zise nu apar decât pe la mijlocul sec. care era. fie ei bărbaţi sau femei. C. I (V)). boierii moldoveni îşi socoteau genealogia nu după criteriul modern (devenit apoi ştiinţific) al descendenţei pe linie masculină. în ArhGen. pe linii masculine sau feminine! Un cercetător experimentat şi excelent cunoscător al vechilor neamuri moldovene. XVI (cu excepţii foarte puţin numeroase15). 15 Din secolul al XV-lea pornesc nume de familie precum Tăutu. Gorovei. avem nu genealogii de familii. Ataşaţi şi interesaţi doar de stăpânirea pământului. dar şi Hermeziu (Urmezeu. GOROVEI Neacceptarea ori neînţelegerea acestei premise duce la interpretarea şi explicarea contradictorie (confuză) a izvoarelor. fiecare parcelă luând deseori numele beneficiarului moştenitor. adevăratul titlu de nobleţe. I. Pe de altă parte. 3-4. a descris astfel această realitate: „Genealogia familiilor moldovene are un substrat cu totul aparte. Pe de o parte. fie _____ nouă (în traducerea lui Dan Sluşanschi) a dat traduceri adecvate în capitolul respectiv. (2) faptul că nu boierul îşi trăgea numele de la moşie. cu filiaţie neprobată. Miclescu-Prăjescu. pp. C. Un genealogist român şi opera sa: I. stăpânind pământ în mai multe sate în acelaşi timp. pentru vreo patru secole de istorie. de la tată la fiu. dar acceptabilă din alte motive sau Ghenghe (1495). asemenea schimbări au loc şi când moşia trece. (4) faptul că moştenirea se face cu părţi egale între descendenţi. rezultă că fiecare boier (mare sau mic) avea… mai multe genealogii.

Am găsit. O cercetare frumoasă s-ar putea realiza. cu prilejul tuturor judecăţilor pentru pământ. cf. cu cât atât numele familiei cât şi acela moşiei de baştină se schimbă de obicei în cursul secolelor”17. ediţie cu introducere. Este cu atât mai anevoioasă stabilirea unei spiţe. 1596. Ilie Zmucilă). din motivul pe care l-am arătat. 1598. ce să să scoată la aleşi” (p. „să să scoată la mazili şi cu ţara să nu fie. genealogia familiilor moldoveneşti este mai curând o genealogie de moşie. cu cât dreptul de protimisis este întotdeauna strict respectat până târziu. firul conducător către origine fiind moşia. nr. un act care tocmai despre ____ 17 18 Însemnări într-un caiet cu note despre familia Miclescu (manuscris în arhiva mea). Odată lămurit acest aspect. Însă aceasta nu înseamnă că boierii moldoveni nu puteau vorbi despre strămoşii lor: o făceau. 577. note. 761. nr. după partea [de moşie] moştenită. despre conştiinţa apartenenţei la boierime în Moldova anului 1742. nr.Dimitrie Cantemir şi boierimea Moldovei după porecle. decât de nume. în altul. 760. Încă şi spre mijlocul veacului al XVIII-lea. genealogia nu mai urmează numai linia paternă. În asemenea condiţii. 1573-1599. dintre care doar jumătate reprezentau vechea boierime [= nobilitas] a Ţării Moldovei. ei îşi cunoşteau strămoşii mult mai bine decât un intelectual din zilele noastre. Iaşi. indici şi glosar de Corneliu Istrati. Toader Tăutu). 752-761. mai de curând. De la o vreme. nr. au trebuit să observe şi importanţa cunoaşterii spiţei pe linie paternă18. în acest fel. 2008. fie chiar prin adoptarea numelui mamei sau al unui bunic sau bunice. şi încă foarte des. în secolul XIX. pp. dar de multe ori cea maternă. De aceea. pe baza acestor documente. pentru că trebuiau să-i ştie şi pe cei din liniile ascendenţelor lor feminine. 754. când Constantin vodă Mavrocordat a dispus „scoaterea la neamuri” (cu privilegii fiscale) celor care dovedeau descendenţa (generaţia a treia) din dregători mari. se menţionează expres scoaterea „de la dajde” şi trecerea „la rândul boierilor” (p. a cerceta originea unei familii înseamnă a cerceta decurgerea proprietăţii în timp. Ba încă. Într-un caz. Bineînţeles că. înţelegem de ce Bandini nu a găsit în Moldova un boier care să-i povestească istoria neamului său pentru mai mult de o sută de ani. Vasilie Cracalie). abia dacă s-au înregistrat 20 de persoane cu genealogiile aferente. Ed. Acest fir este cu atât mai sigur. II. 139 . Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”. Condica lui Constantin Mavrocordat. însă. elementul de continuitate fiind asumat exclusiv de ocina moştenită. iar în alt caz „să să scoată din ţărani la aleşi”(p.

în „Arhiva Genealogică Română”. Gorovei. 74-75. Indigenatul polon – o formă însemnată de integrare a nobilimii româneşti în cea europeană în Evul Mediu. idem. I. pp. III (VIII). pentru a sta alături de nobilii poloni care-şi cunoşteau bine strămoşii pe linie paternă. în scurt. unii moldoveni au cerut în ţară atestate cu privire la starea lor nobilă şi la strămoşii lor. 3-4. Boierimea Moldovei la începutul veacului XVIII. Acesta este mediul sau climatul în care creşte Dimitrie Cantemir şi-şi începe pregătirea pentru o eventuală ridicare în scaunul domnesc al Moldovei. ca stare socială. folosim unul singur: Cantemir ____ 19 Pentru această instituţie. primindu-i astfel în cadrele nobilimii polone. 140 . 1. el a putut cunoaşte pe reprezentanţii neamurilor boiereşti mai mari sau mai mici şi. în LR. de pildă. în ArhGen.ŞTEFAN S. trebuie să adaug. în frunte cu Mitropolitul Dosoftei. nu l-a interesat numai structura boierimii moldovene. 1975. în limba română. 1095-1098. Nu ştiu dacă s-a observat. un genealogist muntean observa. Una dintre urmările acestei întâmplări a fost că. de vreme ce observă că pe vremea lui erau două neamuri Balş. cf. s-a interesat de genealogiile lor. 28. 21 Marcel Romanescu. cu prilejul luptei de la Hotin. 2011. GOROVEI aceasta vorbeşte. LX. Dar. 205-216. ci şi compoziţia ei prin familiile care îi aparţineau. o mână de boieri moldoveni l-a însoţit pe Ştefan vodă Petriceicu în tabăra polonă. regele Ioan Sobieski a acordat acestor pribegi indigenatul polon19. pp. 77-85. 1996. Privilegii de indigenat polon acordate locuitorilor din Ţările Române. în RdI. probabil două spiţe depărtate ale aceleiaşi familii”21. că el. Constantin Rezachevici. Un asemenea atestat a fost compus de Miron Costin. doi termeni acolo unde noi. în limba latină. Comentând lista neamurilor boiereşti din Descrierea Moldovei (capitolul XV al părţii a doua). aşa cum s-a interesat de genealogia propriului neam. referindu-se la boieri şi boierime. La 1673. ci priveşte şi boierimea. prin natura lucrurilor. E de la sine înţeles că. 20 Ştefan S. el are data de 24 ianuarie 1681 şi prezintă. pp. pp. situaţia familiei Lucaveţchi din Lucavăţ (din care se vor desprinde ramurile numite Vasilco/Wassilko şi Cheşcu/Keşco)20. această bună cunoaştere nu se limita doar la familii. că fostul domn „îşi cunoaşte totuşi foarte bine boierimea. foloseşte. acum aproape şapte decenii. în februarie 1676. 1944. Miron Costin: genealogie şi istorie. scris în limba polonă şi semnat de mai mulţi boieri moldoveni (foşti şi actuali membri ai sfatului domnesc). curios din fire. 7. Cu alte cuvinte.

Principele Moldovei. 152). deşi unele dintre ele au sărăcit cu totul. Panaitescu. pe de o parte. cărora „li se spunea aşa după satul Zorileni” (Nicolae Stoicescu. un neam boieresc este greşit identificat: Zorilestii nu sunt Zorileştii. 141 . 296. 1973. ed. cu îndoială („Poate fi vorba de …”). odnodvorţi pentru răzeşi)22. că aceste amănunte depăşeau cu mult interesul „publicului învăţat din Rusia” şi că ele erau mult mai folositoare însoţitorilor moldoveni ai lui Cantemir pentru integrarea lor în corpul nobilimii ruse (v. p.Dimitrie Cantemir şi boierimea Moldovei vorbeşte despre nobiles şi nobilitas. 2007. p. cit. din care s-au recrutat nu mai puţin de cinci însoţitori ai lui Cantemir în Rusia – cf. ca mari dregători în a doua jumătate a sec. „mai degrabă ţărani liberi decât boieri” (adică nobili: quos colonos liberos quam nobiles vocare mallemus). Descrierea stării de odinioară şi de astăzi a Moldovei. baronulos şi baronatus pentru boieri. Bucureşti. notă asupra ediţiei şi note de Valentina şi Andrei Eşanu. Pentru fiecare din aceste categorii.. P. Foarte aproape de această interpretare stă observaţia Mariei Holban.74). în capitolul XIII al aceleiaşi părţi. P. 1973. Romanian Exiles in 18th Century Russia. p. Ei împărtăşesc. sau „cunoscuţi ca proprietari ai satului Zorileni. Bucureşti. În ambele ediţii (1973 şi 2007). totuşi – cum a observat Maria Holban în 1973 – „partea cea mai ____ 22 Din constatarea acestor echivalări. traducere din limba latină şi indici de Dan Sluşanschi. identificată ca atare sub forma Merestii (N. Lista pe care a inserat-o în Descrierea Moldovei conţine 76 de familii (poate 7723). Introducere la Descrierea Moldovei. Cantemir se îngrijeşte să dea şi echivalarea cu stările respective din Rusia (boiarski rod. P. p. 1953. pe curteni (aulici). ci în primul rând publicului învăţat din Rusia. nota 96). cuprinde pe barones (marii dregători). 23 Marcel Romanescu semnala omiterea Stavăreştilor (op. 34). nota 65. Grigore Nandriş. 1973. Deşi despre boierii moldoveni mai strecoară informaţii şi în alte capitole (de pildă. despre care spune că sunt egale ca cinste (vrednicie). astfel. 1958. nota 101). însă. dvoriane. II. 67. boiernaşi şi boierie. 292. mai departe în text). pe călăraşi şi – totuşi! – pe răzeşi. din 1973: „Se întrevede tendinţa de a asimila categoria boierilor pe de o parte cu nobilimea din Apus. În tota nobilitas. despre veniturile Moldovei). pentru primele două. care se interesa de o asemenea lucrare”(P. p. 294. dovedindu-se şi pe calea aceasta că Moldova nu era mai prejos de orice altă ţară din lume” (Maria Holban. Dimitrie Cantemir. Dimitrie Cantemir. ca nobilitas. Această egalitate priveşte boierimea ca stare socială. Viaţa şi opera. Panaitescu a conchis că autorul Descrierii Moldovei „nu se adresează numai şi în special învăţaţilor din Europa apuseană. p. şi despre barones. pe de alta cu treptele boiereşti din Rusia. ci este vorba de familia Zărul. Stoicescu. Cred. p. în RER. XVII” (cf. Studiu introductiv. situaţia familiei Mirescu. I.

. Hrisoverghi. dar cu informaţii importante pentru istoria trăită de el sau cunoscută din relatări directe (ale părintelui său. fireşte. mai cu seamă din mica boierime. Atenţia pe care autorul a acordat-o micilor neamuri boiereşti – urmaşii acelor boiernaşi. Razu sau Tanski). îl formează familiile străine. glosar şi indice de Rodica Rotaru. codreni şi gălăţeni”. ci şi prin scopul vădit al cărţii genealogice. Însăşi echivalarea categoriilor nobiliare moldovene cu acelea ruseşti este un indiciu în acelaşi sens. Ştefan S. cit. note şi comentarii de ~. în timp ce familiile de rang mijlociu şi mic reprezintă 46. aveau deci nevoie de o atestare a statutului lor social. cit. cuprinsul acesteia (sau sumarul. precum Asanis.15% din numele înşirate în această listă. celebra Carte de catifea (Barhatnaia Kniga). p. text ales şi stabilit. Putem presupune că. din cronici şi documente. prefaţă de Mircea Anghelescu. Amintiri şi note contimporane. Gorovei. Boierii moldoveni. O scriere pierdută. „Vocile” repertoriului întocmit de el trebuie să fi fost destul de inegale. nenuanţată şi necontrolată suficient”. sau chiar dincolo de ele. E greu de spus cum se va fi înfăţişat liber genealogiae. idem. 16. în limita informaţiilor disponibile. În ceea ce priveşte raportul dintre ____ 24 25 Maria Holban. ale rudelor sau boierilor bătrâni de la curte) şi. care tocmai se instituise la sfârşitul veacului al XVII-lea. GOROVEI slabă este cea referitoare la primele neamuri boiereşti din Moldova. Neamurile cu adevărat vechi şi importante (în trecut sau în prezentul lui Cantemir) reprezintă abia 38. Petralif. Postfaţă la Costandin Sion. 346. „feciori de mojici. întreg sau parţial. p. Astfel s-a repetat. fenomenul care a urmat acordării indigenatului polon boierilor moldoveni la 1676. pe care îi adusese la curte Constantin vodă Cantemir – se explică nu numai prin preferinţa Cantemireştilor pentru această categorie socială. Arhondologia Moldovei.05% (restul. postfaţă. 492.24 Cred că acest lucru se explică – după cum am arătat mai demult – prin faptul că în Descrierea Moldovei avem doar lista familiilor din „Cartea ghenealogiii”.ŞTEFAN S. op. Cantemir va fi urmat modelul „arhondologiei” ruseşti. Principe în exil. Dumitraşcu vodă fusese însoţit în Rusia de o sumă de credincioşi. loc. până la 100%. p. dacă se poate spune aşa!)25. 142 .. cu prezenţă episodică. înfăţişate într-o listă alfabetică necompletă. Toţi aceşti curteni ai lui veneau în contact cu nobilimea rusă. la o scară mai mare.

Dimitrie Cantemir şi boierimea Moldovei informaţia privind istoria mai veche şi aceea privind istoria recentă. Descriptio antiqui et hodierni status Moldaviae / Dimitrie Cantemir. indice de Ioana Constantinescu. după lista lui Cantemir. Codex. Bucureşti. Epistole către Sfântul Scaun. Dimitrie. Stoicescu. de mare folos pentru istoriografia noastră. 1999. Ediţie bilingvă. ar fi un frumos subiect pentru o teză de doctorat. Demetrii Cantemyrii. Vizitarea generală a tuturor bisericilor catolice de rit roman din Provincia Moldova 1646–1648. 143 . traducere. 2008. Cantemir. Ediţie îngrijită. Dimitrie. Marco. Descrierea stării de odinioară şi de astăzi a Moldovei. univ. traducere din limba latină şi postfaţă: Traian Diaconescu. dar şi pentru mai buna cunoaştere şi înţelegere a principelui care a scris liber genealogiae moldavicae nobilitatis. glosar şi indici de Stela Toma. Ediţie bilingvă. D. Bandini. introducere de Maria Holban. cartea lui Cantemir trebuie să fi avut înfăţişarea Arhondologiei paharnicului Constandin Sion – poate chiar şi savoarea acesteia. Descrierea Moldovei. comentariu istoric de N. text latin stabilit. Bucureşti. Marco. Christian Tămaş. Principis Moldaviae. Xenopol” ArhGen = Arhiva Genealogică LR = Limba Română RdI = Revista de Istorie RER = Revue des Études Roumaines Bibliografie Bandini. Traducere din limba italiană: Giuseppe Munarini. Pippidi. traducere după originalul latin de Gh. 1973. Lettere alla Santa Sede. dr. Iaşi. I. Bucureşti. glosar: prof. Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor. Notă asupra ediţiei. Numai cât cel din urmă n-a fost silit să facă muncă ştiinţifică sub jugul prevederilor Cartei de la Bologna… Abrevieri AIIAI = Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A. Introducere. studiu cartografic de Vintilă Mihăilescu. cu o notă asupra ediţiei de D. Principele Moldovei. Cantemir. studiu introductiv. Ediţie critică întocmită de Dan Sluşanschi. Iaşi. 2006. 2006. M. Guţu. Traian Diaconescu. dacă nu uităm cât de ironic putea fi neasemuitul inorog… Boierimea Moldovei la începutul veacului al XVIII-lea.

Opinii. postfaţă. XII. I. 1999. Constantin. text ales şi stabilit. Székely. C. I (V)). ediţie cu introducere. Privilegii de indigenat polon acordate locuitorilor din Ţările Române. 2010. Marcel. Miron Costin: genealogie şi istorie. 144 . în ArhGen. Cantemireştii. prefaţă de Mircea Anghelescu. 1984 Gorovei.. 2011. I (VI).. Constantin. 1973. Un genealogist român şi opera sa: I. Arhondologia Moldovei. în „Arhiva Genealogică Română”. Ştefan S. *** Condica lui Constantin Mavrocordat. Nandriş. controverse. Ştefan S.ŞTEFAN S. 1994. XXI. Ştefan S. Grigore. în RER.. Familii de boieri din Moldova de origine transilvăneană (secolele XIV–XVII). Ştefan S. Gorovei.. Gorovei. în ArhGen. Iaşi. II. 1953. 2008. note. Rezachevici. în LR. în ArhGen. glosar şi indice de Rodica Rotaru. Indigenatul polon – o formă însemnată de integrare a nobilimii româneşti în cea europeană în Evul Mediu. VI (XI). Bucureşti. 1996. indici şi glosar de Corneliu Istrati. note şi comentarii de Ştefan S. Romanian Exiles in 18th Century Russia. Boierimea Moldovei la începutul veacului XVIII. Boierii moldoveni. Dimitrie Cantemir (1673-1723).. Miclescu-Prăjescu. Editura Minerva. LX. în AIIAI. GOROVEI Gorovei. Ştefan S. III (VIII). Miscellanea genealogica (O scriere pierdută). în Buletinul Institutului Român de Genealogie şi Heraldică „Sever Zotta”. 1994. Gorovei. 1975. Maria Magdalena. Gorovei. Rezachevici. Ştefan S. Amintiri şi note contimporane. I. Postfaţă la Costandin Sion. în ArhGen. Romanescu. Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”. 28. 1944. în RdI.. Gorovei.

In the first part. but the memories have settled since the childhood. The study. 1691–1693. The author assumes. leaving aside the parties relating to the older periods. but also very uneven in terms of value or precision – was gathered in the four periods in which Cantemir lived in Moldavia (1674–1688/1689/1690. the author concludes that Descriptio Moldaviae is a work of research and a book of memories at the same time. book of memories.Moldova lui Dimitrie Cantemir şi Descrierea ei Moldova lui Dimitrie Cantemir şi Descrierea ei Maria Magdalena SZÉKELY ABSTRACT. 145 . generally speaking. the one from the last quarter of the seventeenth century and the first decade of the eighteenth century. as a government manual and as a work which depicted the image of theirs unknown and far country. But the children – four of which were boys – were born in Iaşi and in Istanbul and they were too young when their parents went into exile (1711) for starting to know Moldavia. it can be said that Moldavia from Descriptio is. known mostly as an encyclopaedic scholar and a man of letters from the early eighteenth century – is structured in two parts. government manual. 1699–1700 and 1710–1711). he hoped he would return to his father’s throne and he would bequeath it to his descendants. they kept this book on them and why they did not sent it to the Berlin Academy. This hypothesis could explain why Demetrius and then his son. that Descriptio was created by Demetrius Cantemir for his own children. The scientific data were gathered during the years of maturity. Antiochus Cantemir. The information – very rich. Thus. All this time. Antiochus. Descriptio Moldaviae. KEYWORDS: Demetrius Cantemir. Demetrius Cantemir conceived Descriptio during his exile in Russia. in the second part of this study. despite the insistence and pressures of all kinds which were made from that direction. dedicated to the book Descriptio Moldaviae – written by the Moldavian prince Demetrius Cantemir (1710–1711).

p. el îşi părăsise tronul şi apucase calea pribegiei. pP. Revista Învăţământului Superior”. că prima dintre ele a fost harta. cu o notă asupra ediţiei de D. Cu trei ani în urmă. comentariu istoric de N. fiind. Stoicescu. Maria Holban. introducere de Maria Holban. şi de asemenea privind capitalele lor şi celelalte oraşe pe care le cuprind”. după dezastrul de la Stănileşti.MARIA MAGDALENA SZÉKELY Descrierea Moldovei – operă ştiinţifică şi memorialistică La vremea când începea să redacteze Descrierea Moldovei. la Dimitrie Cantemir. „cât se poate de trist să vezi cum hărţile şi celelalte lucrări de geografie le consemnează în mod diferit. 1973. Moldova şi Valahia. textul propriuzis fiind privit ca un auxiliar. unele punând Moldova spre Nistru şi Valahia spre Dunăre. Cluj. XIII. Introducere. Descrierea Moldovei. în „Forum. s-a constatat. în volumul Dimitrie Cantemir: Fürst der Moldau. Iniţial. Guţu. pp. 2011. M. 1–4. Leipzig. Autour de la carte de la Moldavie par Démètre Cantemir. Pippidi. studiu cartografic de Vintilă Mihăilescu. 139-188. p. Vâlsan. 1926. lucrarea ar fi trebuit să fie una de geografie. o explicaţie a elementelor cuprinse în reprezentarea cartografică2. 146 . Cantemir.. după zisa aceloraşi savanţi. 10. precum şi de ţările înconjurătoare. 77. Bucureşti. XLIX. de altfel. De antiquis et hodiernis ____ 1 Tiberiu Truţer. Descrierea aflându-se abia pe locul al şaselea. Vasile Dumbrava Hrsg. Opera geografică a lui D. 2 Pentru harta Moldovei. iar altele cu totul invers”1. fundamental rămâne studiul geografului G. Die Moldaukarte zur Descriptio Moldaviae – eine rumänische ‚Chorographie’ im Zeitalter der Aufklärung. 101-117. 9. Stabilindu-se cronologia elaborării operelor „moldovene” ale lui Cantemir. Aspecte inedite privind relaţiile lui Dimitrie Cantemir cu Academia din Berlin. care să ofere cărturarilor timpului „informaţii precise şi clare privind adevărata situaţie a celor două provincii. traducere după originalul latin de Gh. Ceea ce interesa în ansamblul construcţiei era harta. Dimitrie Cantemir se afla departe de ţară. Gelehrter. în „Revue des Études Sud-Est Européennes”. Akteur der europäischen Kulturgeschichte. Klaus Bochmann. ca un comentariu însoţitor. şi graniţele ce le despart una de alta. Dintre contribuţiile mai noi: Krista Zach. indice de Ioana Constantinescu. 2008. Vlad Alexandrescu. după De origine nostrae gentis (forma românească). însoţindu-l în Rusia pe ţarul Petru cel Mare. 1971.

afirmate ca atare. pe cale de consecinţă. 5 Vintilă Mihăilescu. ci şi pentru textul din partea geografică. carile spre orânduiala şi cinsteşiia omenească stăruiesc”4. introducere.Moldova lui Dimitrie Cantemir şi Descrierea ei Moldaviae nominibus (textul şi adnotările) şi Historia moldo-vlachica3. se văd ruinele unei cetăţi foarte vechi. glosar şi indici de Stela Toma. p. prefaţă de Virgil Cândea. la identificarea izvoarelor folosite. p. 147 . op. Lămurirea modului în care Cantemir şi-a structurat opera a contribuit la stabilirea cu mai multă exactitate a perioadei în care aceasta a fost scrisă şi. note şi indici de Dan Sluşanschi. dar că „adunarea materialului şi elaborarea unor schiţe” ar trebui plasate „în timpul domniei sale în Moldova (când putea face personal cercetări şi dispune de informatori)”5. Harta Moldovei de Dimitrie Cantemir. 1983. Mai departe. mea]. dar n-am putut găsi nicăieri. pe apa Cuciurului. p. este inclusă această mărturie: „Urmele unei cetăţi foarte vechi. Ulterior. găsite prin cercetările ____ 3 Dan Sluşanschi. ale cercetărilor personale întreprinse de Cantemir. ediţie îngrijită. În fragmentul referitor la ţinutul Fălciului. în apropiere de Mănăstirea Mera – ctitoria tatălui său –. p. cu toate că am căutat de mai multe ori cu băgare de seamă [subl. traducere.. la poalele munţilor Vrancei. în care. de pildă. în jurul căruia Dimitrie Cantemir a aglutinat diverse alte capitole. 156. referitoare (după cum el însuşi mărturisea în Hronic) la „obicéele. Descrierea Moldovei. nici un fel de urme despre întemeietorii ei”7. în care se găsesc dovezi directe. légea. mea] nici o însemnare despre timpul când a fost zidită sau despre întemeietorii ei”6. Este un bun câştigat observaţia că harta Moldovei a fost desenată pe când principele se afla în Rusia. ruinele unei cetăţi „foarte vechi. 75. Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor. totuşi n-am putut găsi [subl. 7 Ibidem. p. Presupunerea aceasta din urmă are valabilitate nu numai pentru hartă. I. nu departe de locul unde aceasta se varsă în Prut. 6 Dimitrie Cantemir. 378. 19. la Dimitrie Cantemir. Bucureşti. 1999. 4 Dimitrie Cantemir. El cunoştea. Introducere. ţerămoniile politiceşti şi besericeşti şi de alte. Bucureşti. studiu introductiv. în Dimitrie Cantemir. cit. scriind despre ţinutul Cernăuţilor. De antiquis et hodiernis Moldaviae nominibus şi Historia moldo-vlachica. 81. ediţie critică. adăuga: „Aproape de satul Cozmin. partea geografică s-a transformat într-un nucleu.

25. o credea întemeiată în timpul împăratului Traian şi aducea ca probă în acest sens „monedele dezgropate în timpurile noastre [subl. învăţatul principe informaţiile pe temeiul cărora şi-a elaborat scrierea. mea] în apropierea lui au dovedit că acesta a fost odinioară sălaşul taifalilor […]. tom. cit. 77. care să se aplice la toată lucrarea lui Cantemir.MARIA MAGDALENA SZÉKELY mele [subl. 1913–1914.. mea] câţiva oameni cunoscători ai locurilor în pădurile învecinate să caute dacă n-ar putea găsi ceva urme din care să se poată stabili ceva mai precis despre adevărata aşezare a cetăţii”8. înainte de mazilirea lui Antioh în septembrie 1700”11. v. la gurile Siretului. pe bună dreptate. Vasile Pârvan. p. p. 11 Ibidem. când se însoară la Iaşi cu domniţa Casandra […] şi o dată nedeterminată precis din anul următor. Acestora li se adaugă perioada cuprinsă între anul său de naştere (1674. 148 . pentru avansarea unei presupuneri coerente. se observă că răstimpurile în care. op. Ibidem. şi ea foarte veche. Memoriile Secţiunii Istorice”. În fine. pp. Cred că. sub semnul întrebării ridicat de Maria Holban. la mii de kilometri de ţară? Urmărindu-i biografia. 106-119. Fiindcă ruinele ei nu se vedeau nicăieri pe câmpii. numită la vremea aceea Gherghina. Cantemir menţiona ruinele unei cetăţi. seria II. am trimis [subl. Pe temeiul unor afirmaţii precum acelea abia citate. ar trebui să aşezăm Descrierea Moldovei. după ____ 8 9 Ibidem. mea] din dărâmăturile ei”9. XXXVI. în „Academia Română. Şi a încercat şi formularea unui răspuns: „Desigur că nu în cursul scurtei sale domnii (noiembrie 1710-iulie 1711). 10 Maria Holban. În ce etapă a vieţii sale a strâns. în ansamblul ei. Castrul de la Poiana şi drumul roman prin Moldova de jos. la vârsta maturităţii. umbrită de spectrul războiului. Dimitrie Cantemir s-a aflat în Moldova sunt foarte scurte: 1691-1693. Maria Holban şia pus. Nu găsim un alt moment în care să fi fost prezent în Moldova decât în intervalul dintre sfârşitul anului 1699. întrebarea: „când a avut el [Dimitrie Cantemir] răgazul unor asemenea investigaţii ?”10. aşadar. 1699-1700 şi 1710-1711. Pentru identificarea acestei cetăţi la Barboşi.

14 Tudor Dinu. 16 P. 17.). ediţie critică. 77. Cantemireştii. 243. 175-176. în „Revue des Études Sud-Est Européennes”. Cum vor fi stând. 37. p. 18 Idem. informaţiile de natură geografică au fost adunate după cea de-a treia sa şedere la Constantinopol (1700-1710). Panaitescu. p. a cărei structură este urmată în liniile generale18. cognomento Senis. VIII. aceluia propus de Vintilă Mihăilescu17. însă. D. tom. 149 . Dimitrie Cantemir (1673–1723). 151. 168914 sau chiar 169015. 2008. 165-166. note şi comentarii de Andrei Pippidi. p. consultate de el în Rusia (P. traducere şi anexe de Dan Sluşanschi şi Ilieş Câmpeanu. comunicare la şedinţa din 9 martie 2010 a Filialei Iaşi a Comisiei de Heraldică. 177-179. pp. p. moribus. Tudor Dinu. Viaţa şi opera. Viaţa şi activitatea politică. să-i plasăm cercetările în intervalul 1710–1711. Vita Constantini Cantemyrii. 2011. cuvânt înainte de acad. Contribuţii la opera geografică a lui Dimitrie Cantemir. 17 La informaţiile culese de principe în chip direct. op. magistratibus et respublica regni Poloniae. Panaitescu. Dimitrie Cantemir. desigur. 491. p. controverse. Rivalităţi politice şi literare la începutul secolului XVIII. Bucureşti. P. nu forma. XXI. lucrurile în cazul părţii politice din Descriere? S-a remarcat că modelul a fost opera lui Martin Cromer. cit. Polonia sive de situ. cit. P. Miscellanea genealogica. 182). III. Chişinău. Bucureşti. p. însă. se adaugă. 16. Memoriile Secţiunii Istorice”. Am putea. de altfel. pp. p. op. p. p. precum Meletie de Arta16. Andrei Eşanu. Gorovei. 1996. în cursul căreia Cantemir dobândise serioase cunoştinţe în domeniu. Panaitescu. ci fondul.. nota 249. Jérémie Cacavela et ses relations avec les Principautés Roumaines. 172. prin urmare. În prima parte. Dimitrie Cantemir. coordonator şi redactor ştiinţific acad. în volumul Dinastia Cantemireştilor. 1-2. Andrei Eşanu. 1984. populis. şi acelea aflate în hărţi mai vechi. Foarte probabil. Opinii. Dimitrie Cantemir şi Nicolae Mavrocordat. 15 Dimitrie Cantemir. de la dascăli renumiţi. care corespunde. Xenopol»”. Bucureşti. 15. potrivit unor opinii. Secolele XVII–XVIII. P. la faţa locului. Ceea ce interesează acum este.. Maria Holban. 1965. indici de Ilieş Câmpeanu. seria III. potrivit altora). în „Academia Română. 47. 1958. dependenţa de o anumită metodologie a cercetării şi de documentarea ştiinţifică. Ariadna Camariano-Cioran. Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române (în ms. 1928. idem. Virgil Cândea. Valentina Eşanu. op. Moldaviae Principis. cit.. studiu introductiv de Andrei Pippidi. în „Anuarul Institutului de Istorie «A. precum şi analiza cu spirit critic sunt ____ 12 Ştefan S. 13 P.Moldova lui Dimitrie Cantemir şi Descrierea ei ultimele reveniri12) şi trimiterea ca ostatic la Poartă (168813.

în 1710. op. Pseudo-Codinos. Sarnicki. p.. Din capitolul Despre datinile de demult şi cele de azi la înscăunarea domnilor Moldovei. Spre deosebire de aceasta. 20 Dimitrie Cantemir. În Vita ____ 19 Sursele utilizate de Dimitrie Cantemir pentru întocmirea Descrierii au fost strânse şi sistematizate de Ecaterina Ţarălungă (Dimitrie Cantemir. 24 Ibidem. 227. 174. Leunclavius. 448-465). 187. precum şi aceleia când se urcase pe tron. Citările unor autori (Nicetas Choniates. „nu va fi neplăcut cititorului interesat…”23. Martin Crusius) nu lipsesc nici de aici. 157. Să ne amintim doar lămuririle privitoare la aşezarea pe glob a Moldovei în funcţie de latitudine şi longitudine ori precizările distanţelor în ceasuri sau mile italiene. dar şi citarea lui Herodot. 199. cit. pe alocuri lejeră. Câteva exemple. Jan Długosz. 22 Ibidem. Ptolemeu. nota 1. autorul vorbeşte direct cu cititorul său: „cred că un cititor curios este oarecum îndreptăţit sămi ceară să vorbesc…”20. 2004. mă voi opri doar asupra etapei pe care Cantemir o caracterizează astfel: „de când prin tirania turcilor toate s-au stricat şi boierilor ţării li s-a luat dreptul de a-şi alege ei domnul”24. p. Nu o dată. p. la Dimitrie Cantemir. exploata cu bun folos propriile amintiri25. în 1693. dintre cele mai ilustrative. 321. Ea corespunde vremii când el însuşi fusese ales domn de către boieri. la moartea tatălui său. îmi par necesare. Ovidiu. pp. 150 . 21 Ibidem. Dimitrie Cantemir se comunică pe sine. partea a doua a lucrării are un caracter narativ mult mai pregnant. Nota personală a scriiturii dă impresia că aici. dar frecvenţa lor este mult redusă. Descrierea Moldovei. Antonio Bonfini. Mattheus Praetorius. Ammianus Marcellinus. Nicolae Costin19. „cred că voi face un lucru folositor şi plăcut cititorului dornic de a cunoaşte…”22. p. din povestirile părintelui său. 23 Ibidem. Contribuţii documentare la un portret. Comentariu istoric.MARIA MAGDALENA SZÉKELY evidente la tot pasul. p. „socotim că este bine să informăm mai amănunţit pe cititorul interesat…”21. p. ca şi în partea a treia. Îşi putea. 25 Nicolae Stoicescu. Stanislas Orichovius. prin urmare. Bucureşti-Chişinău. În acelaşi timp. este posibil ca unele amănunte să le fi cunoscut încă mai devreme. Expunerea devine mai aerisită.

M. numeau prin majoritate de voturi pe noul domn”29. adică «bine ai venit. Ea îi va fi fost cunoscută. adresată boierilor in articulo mortis: „aş vrea să luaţi îndemn ca. 29 Dimitrie Cantemir. VII. mazilirea domnilor era o practică relativ curentă. doamne» (hoj gieldun beg). Idem. Antioh. pe unul mai bun”31. după moartea domnului. 219. fiind încă eu în viaţă. 28 Călători străini despre Ţările Române.Moldova lui Dimitrie Cantemir şi Descrierea ei Constantini Cantemyrii este descris. Paul Cernovodeanu. şi câteva detalii care nu se regăsesc în alte surse. cit. p. p. Că în ultimul sfert al veacului al XVII-lea ceremonialul de învestitură se desfăşura în felul prezentat de Cantemir o dovedesc şi alte izvoare. zise [seraschierul]. p. 187). 30 V. fie dintre voi. ceilalţi stând în picioare. pp. op. Ideea este reluată şi în capitolul Despre scoaterea din scaun a domnilor: „era în puterea părintelui să-şi lase urmaş prin testament pe cine voia dintre fiii lui” (ibidem. Descrierea Moldovei.. 1980. în Vita. fie dintre voi. 257-260. Atâta doar vă sfătuiesc şi vă îndemn cu grai curat şi părintesc. dacă într-însul nu era arătat nici un succesor.. principe»”27. p. dându-şi părerile. 31 Dimitrie Cantemir. să-l alegeţi ca urmaş al meu […]. p. «Bine ai venit. ceremonialul este recompus în amănunţime. S-ar putea bănui30 că un asemenea episod s-a petrecut la moartea lui Constantin Cantemir. şi. Vita Constantini Cantemyrii…. ci la o recomandare verbală. 153. Cantemir afirmă că. şi numai lui i-a poruncit să şadă. Alexandrescu-Dersca Bulgaru. volum îngrijit de Maria Holban. 174. deschizând testamentul răposatului domn. şi Nicolae Stoicescu. ca să alegeţi fie pe unul dintre ei. pe cine îl veţi fi ţinând mai bun. care trebuie să-i fi povestit unele lucruri ____ 26 27 Dimitrie Cantemir. l-a orânduit domn pe Cantemir”26. fie dintre feciorii mei. Sunt. însă. nota 6. în puţine cuvinte. boierii „se adunau obişnuit în divan […] şi. precum relatarea francezului de La Croix28. din care nu lipseşte salutul solemn al vizirului: „Hoş geldin beg. M. chipul în care bătrânul Cantemir a fost desemnat domn: „Când […] intră Cantemir. 151 . cit. De pildă. cu ansamblul lui de gesturi simbolice şi cu schimburile de cuvinte. 159. se face referire nu la un testament. 115. dacă nu şi de la alţii. numai că. măcar de la fratele său mai mare. În Descrierea Moldovei. Vita Constantini Cantemyrii…. de sunt buni şi cinstiţi. În epoca în care a trăit Dimitrie Cantemir. aducându-se îndată caftanul de domnie (togu). op. Bucureşti. p.

cât şi pe cele particulare. Se spune. principele vorbeşte despre sine. în 1700. p. Piotr Tolstoi. francez.MARIA MAGDALENA SZÉKELY când s-au revăzut la Stambul. cu „scrisori şi porunci către caimacamii pe care i-a ales şi către toţi boierii ţării”32. 1982. cu cel rus. p. domnul Collier. Şi de această dată. 193. şi. „să nu s-atingă nime de cinste lui Neculai vodă sau de oamenii lui”33. face începutul cărţii latineşti şi turceşti. ediţie critică şi studiu introductiv de Gabriel Ştrempel. domnul de Satonov. Descrierea Moldovei. şio împodobeşte cât poate mai frumos. statorniceşte către părţile europeneşti legături de scrieri şi corespondenţă cu solii”35. p. pe atunci proaspăt desemnat succesor la tron. încă din prima perioadă de şedere acolo. că vizirul trimitea în Moldova un capugi-başa cu porunca de mazilire. Bucureşti. prin mijlocirea părintelui său. 513. 189. în capitolul Despre scoaterea din scaun a domnilor. englez. cu cel englez. op. William Paget.. alături de capugiul care ducea în Moldova firmanul de mazilire a lui Nicolae Mavrocordat. se afla şi un om al lui Dimitrie Cantemir. odată ajuns la Ţarigrad. şi. 34 Dimitrie Cantemir. 35 Idem. Ion Neculce. autorul a lăsat să vorbească şi propria sa experienţă. totuşi lacom de a şti şi de a învăţa atât trebile de obşte. Vita Constantini Cantemyrii…. Despre unii dintre ei a lăsat mărturie în Vita Constantini Cantemyrii: „Dimitrie. deşi încă la o vârstă fragedă. Cantemir are în vedere tot propriul său ____ 32 33 Idem. aşadar. cronicarul Ion Neculce ne informează că. după scoaterea din domnie. 152 . Or. belgian şi veneţian”34. 167. Opere. Când se referă la construirea unei case „după voia lui”. „îşi construieşte casă după voia lui. Câteva detalii trădează faptul că. p. Slujitorul avea asupra sa „cărţi de căimăcămie” şi porunci adresate caimacamilor. are legături cu trimişii principilor europeni. cu ambasadorul olandez Jacob Colyer. după ce a ajuns la Constantinopole. Domnul care aştepta la Poartă învestitura îi dădea dregătorului otoman un însoţitor dintre oamenii săi. foarte probabil. Sunt de notorietate relaţiile pe care el le-a întreţinut. cit. în 1710. în capitala imperiului. Mai povesteşte apoi Cantemir că domnul mazil. are necontenite convorbiri cu solii străini şi mai ales cu cel al regelui Franţei. cu ambasadorii francezi – marchizul de Châteauneuf şi contele de Ferriol –. şi cu cel al provinciilor belgice.

1983. Şerban Cantacuzino. 123. domnul muntean a ridicat tabăra şi a plecat spre scaunul său38. Activitatea politică şi culturală. după ce „a primit iarăşi închinăciunea beizadelei”. nota (l). Bucureşti. el începuse să înalţe la Istanbul. pe fundaţiile şi zidurile lăsate neterminate de socrul său. după planuri personale. Stahl. în cel de-al doilea an de domnie a tatălui său. Şerban vodă. M.Moldova lui Dimitrie Cantemir şi Descrierea ei exemplu. coordonator Paul H. Şerban vodă Cantacuzino. „cu tot atâta cuviinţă. Cu câţiva ani înainte de a deveni domn. p. încă din cea mai fragedă tinereţe. 1876. 168169. luându-l de-a dreapta sa pe Dimitrie. Mihai Maxim. M. în acelaşi sens. p.. Într-un loc. La ceremonii aulice. pp. nota 10. în ciuda împotrivirii acestuia. 153 . Bucureşti. Trei zile mai târziu. 90. petrecută în apropierea Iaşilor. Alexandrescu-Dersca Bulgaru. şi idem. critice edidit Dan Sluşanschi. Şi astfel. I. 320. 37 Călători străini despre Ţările Române. cit. fiul de domn moldovean participase. pp. praefatus est Virgil Cândea. Creşterea şi scăderea lui. dacă nu chiar din copilărie. 78. pe care l-a salutat de bun venit şi pe care l-a condus la plecare. În domnia fratelui său mai mare. v. Dimitrie Cantemir la Constantinopol (1700– 1710). în cursul căruia Dimitrie a primit o pereche de pistoale şi o puşcă lucrată cu multă măiestrie la Paris37. în vara anului ____ 36 Demetrii Principis Cantemirii Incrementorum et decrementorum Aulae Othman[n]icae sive Aliothman[n]icae Historiae a prima gentis origine ad nostra usque tempora deductae Libri tres. 2002. Paul Cernovodeanu. tablourile şi colecţia de obiecte rare şi vechi36. După îndeplinirea celor cuvenite. p. se povesteşte despre întâlnirea lui Constantin Cantemir cu Daltaban paşa. 2001. un palat în care şi-a adăpostit cărţile. a încălecat. Jurnalul misiunii diplomatice a reţinut discuţiile purtate de el cu prietenii solului. în volumul Omagiu Virgil Cândea la 75 de ani. traducere română de Iosif Hodoşiu. 38 Dimitrie Cantemir. cât şi haz”. au trecut împreună „cu mare alai prin mijlocul oraşului”. sub Mănăstirea Cetăţuia. Bucureşti. Dimitrie a fost prezent la primirea solului polon Rafael Leszczynski. Istoria Imperiului Otoman. op. pornit să asedieze cetatea Soroca. Timişoara. Altundeva. Paul Cernovodeanu. 148-149. p. Vita Constantini Cantemyrii…. şi Vita Constantini Cantemyrii. Grăitoare este. cum era şi firesc. volum îngrijit de Maria Holban. participarea lui la ospăţul de după discuţiile oficiale şi schimbul de daruri. este înfăţişată ieşirea tânărului moştenitor în întâmpinarea domnului Ţării Româneşti. VIII.

203. după ce au fost chemaţi Sfinţii Patriarhi. abia că a fost în stare să îndeplinească cuvenitele rânduieli şi închinarea. încălecând. i-a poftit la ospăţ. să şadă în locul lui pentru a prăznui desăvârşit ospăţul patriarhilor”41. vodă. a fost primit cu cinste de dregătorul otoman. boierii o iau înaintea domnului la ieşirea din biserică şi. 43 Sugestia de a se face o comparaţie între Descrierea Moldovei şi jurnalul lui von Weismantel este de dată mai veche. care. la terminarea slujbei. op. este acela înfăţişat. deşi cu mâncări de post. la care au luat parte şi patriarhii de Constantinopol. dar nu s-a materializat niciodată: „O comparaţie a celor două texte – al lui Cantemir (1716) şi Weismantel (1714) ar scoate la iveală date importante în legătură cu sensul actual al scrierilor umanistului român. 205. cu vocaţia politică aflată în substratul lor” (Ecaterina Ţarălungă. domnul s-a aşezat lângă patriarhi. 345). Tot aici. în altă parte se vorbeşte din nou despre un ospăţ. 42 Idem. ultimul de dinaintea morţii bătrânului Cantemir... cu binecuvântarea dată de înaltele feţe bisericeşti şi cu ritualul închinărilor. cit. Dimitrie. cit. porunceşte ca fiul său. Un text redactat la aceeaşi vreme cu Descrierea Moldovei – relatarea ofiţerului suedez de origine germană von Weismantel – confirmă întru totul informaţia furnizată de Cantemir43: „În curtea interioară a palatului nu are voie să intre ____ 39 40 Ibidem.. cit. Primind apoi binecuvântarea de la Sfinţii Patriarhi şi fiind binecuvântat prânzul. Ospăţul domnesc. sprijinit de subsuori de către slujitori. îl însoţesc pe acesta până la curte. Alexandria şi Ierusalim40: „pe la ceasul acela al după-amiezii se pregătea praznicul. Aceştia aveau să oficieze şi slujba de înmormântare a lui Constantin Cantemir (Ion Neculce. îşi lasă caii în curtea dinafara (căci în cea dinăuntru nimeni n-are voie să intre călare)”42. op. Dimitrie Cantemir spune că. Domnul. dar. 154 . În fine. cu detalii bogate şi pitoreşti. totuşi îndeajuns de îmbelşugat. p. p. op.MARIA MAGDALENA SZÉKELY 1692. în capitolul Despre ceremoniile curţii la ieşirea şi ospeţele domnilor. cuprinzându-l boala. „Acolo. 226). p. p. Descrierea Moldovei. ca pentru primirea unor atât de însemnaţi oaspeţi. p. Constantin Cantemir şi Dimitrie au stat la aceeaşi masă cu Daltaban paşa şi au primit de la el câte un veşmânt căptuşit cu samur39. 41 Dimitrie Cantemir. în cea de-a treia zi. Cu acel prilej. însoţit şi de fiul său mai mic. 231.

244.. invocate mai înainte. 47 Cronica Ghiculeştilor. poate chiar şi din copilăria şi adolescenţa petrecute pe lângă tatăl lui45. Cantemir s-a amestecat printre ceilalţi participanţi la vânătoare. nota 1. Referindu-se la acelaşi Antioh Cantemir. experienţa directă50 precum şi amintirile păstrate din domniile părintelui şi fratelui său trebuie să-l fi ajutat ____ 44 45 Călători străini despre Ţările Române. şi Nicolae Stoicescu. nota 1. cu prefaţă. text grecesc însoţit de traducerea românească. op. În Vita Constantini Cantemyrii. un iepure a ţâşnit pe dinaintea lui vodă şi. cit. ci trebuie totdeauna să descalece în piaţa din afara palatului şi să meargă pe jos până la palat”44. ediţie îngrijită de Nestor Camariano şi Ariadna Camariano-Cioran. p. 48 Dimitrie Cantemir. cit. p. altminteri prea bine cunoscut în Polonia după nume şi faimă”48. 377. 73. după hirea tătâne-său”46. 155 . 46 Ion Neculce. Desigur că şi vânătorile domneşti îi erau familiare lui Cantemir de pe când fratele său şi apoi el însuşi ocupaseră tronul Moldovei. Este mai presus de orice îndoială (şi din acest motiv nu stărui în plus) că. p. în capitolul Despre înmormântarea domnilor. cit. „cum nu era prin preajmă nici un câine să-l hăituiască. Constantin Cantemir loveşte cu o săgeată iepurele care fugea şi îl omoară chiar sub ochii lui vodă. 49 V. 50 V.. Întrebând vodă cine era acel atât de bun arcaş. Că acesta din urmă fusese un vânător iscusit se întrevede indirect şi din portretul pe care Ion Neculce îl face fiului său.. V. p. autorul Cronicii Ghiculeştilor era de părere chiar că el „se îndeletnicea peste măsură cu vânătoarea”47. Bucureşti. Înainte de a-i fi fost prezentat domnului. 258. 344. La un moment dat. Ca şi în alte cazuri. 238. Dimitrie istoriseşte o întâmplare petrecută în Ţara Românească şi al cărei protagonist a fost părintele său. şi ibidem. glosar şi indice. Vita Constantini Cantemyrii….Moldova lui Dimitrie Cantemir şi Descrierea ei călare nici un ministru sau boier al ţării. op. 3. p. VIII. Antioh: „prea peste samă vânător şi slujitor bun. op. îi răspund că omul acela este un străin din Moldova. 1965. Istoria Moldovei între anii 1695–1754. introducere. p. şi Nicolae Stoicescu. Acesta ajunsese la Bucureşti într-un moment în care Grigore vodă Ghica şi curtea lui se aflau la vânătoare în afara oraşului. nota 1. p. Dimitrie Cantemir a descris înhumarea propriului său tată49.

poruncesc să fie munciţi cu spânzurători. Un tablou crâncen ca acesta mai fusese zugrăvit. Dimitrie Cantemir ştia că „tâlharii sunt spânzuraţi. op. cu porunca de a-i birui şi a-i prinde de vii pe făcătorii de rele. Despre Antioh. Pentru a stârpi tâlharii care bântuiau drumurile şi care loveau deopotrivă curţile boiereşti şi mănăstirile. Lui Constantin Cantemir. 461. Cronicele României sau Letopiseţele Moldaviei şi Valahiei. 516. dar şi fără milă. după opinia lui Ion Neculce. 54 Mihail Kogălniceanu. p. ucigaşii. Ion Neculce spune că fusese „taré şi drept conoscător la giudecată [. Bucureşti. O notă suplimentară de autenticitate în acest capitol o dă descrierea ____ 51 52 Ion Neculce. op. înfigându-li-se un ţăruş prin coaste”56. să fie descăpăţânaţi şi capetele să fie înfipte în pari. au smuls din ele argintul.. 1872. p. Dimitrie Cantemir. sunt pedepsiţi cu tăierea capului. Dimitrie îi atribuie aceste cuvinte. a dreptăţii. Cu toate că. 253. ţăranii sunt supuşi la o moarte înceată şi mai grea. Despre beizadea Dumitraşco se spune că ar fi asistat la decapitarea lui Velicico Costin54 şi nu este exclus ca el să mai fi luat parte şi la alte aplicări de pedepse domneşti. preocupaţi de împărţirea fără părtinire. domnul „porunceşte să fie traşi în ţeapă. cit. 217. Izvoarele îi arată. op.. 56 Dimitrie Cantemir. Descrierea Moldovei. cu ţepe şi cu celelalte unelte consfinţite prin lege pentru asemenea nelegiuiţi”52. 55 Ion Neculce. în flăcări. atât pe Antioh cât şi pe bătrânul Cantemir. Pe unii ca aceştia.. a doua ediţiune. p. care ar fi fost rostite de el pe patul de moarte: „… îi pedepsesc şi îi cert pe cei care nu ştiu de căinţă. aurul şi pietrele preţioase) i-a ars în foc”53. 53 Ibidem.. p. 127. cit.. p. 39. iar pe câţiva (anume pe care îi aflase că prădaseră mănăstirile şi sfintele odoare şi că. cit. să fie spânzuraţi.] şi nu-l putea nime întoarce din dreptate la giudecată”51. p. 156 . cu cruci. Constantin Cantemir rânduise oşteni pe la ţinuturi.MARIA MAGDALENA SZÉKELY din plin pe Cantemir la întocmirea capitolului Despre scaunul de judecată al domnului şi al boierilor. şi cu mai multe detalii încă. II. pângăritorii de cele sfinte sunt arşi. dacă sunt boieri. sfărâmând sfintele icoane. în filele aceleiaşi Vita Constantini Cantemyrii. „la giudecăţi nu pre putea lua sama bine”55.

p. în capitolul Despre ceremoniile de logodnă şi de nuntă ale moldovenilor trebuie să întrezărim ecourile logodnei şi căsătoriei autorului cu fiica lui Şerban vodă Cantacuzino. dar aproape toţi o urăsc. atunci când vor să laude ştiinţa cuiva.. La ţară şi chiar şi la ţărani găseşti fete şi femei atât de desăvârşit de frumoase. după cum au şi trândăvia”61. că oamenii „nu numai că nu iubesc învăţătura. Fără doar şi poate. 358. cit. în aşa măsură încât. spun că a ajuns nebun de prea multă învăţătură”58. de atenţie din partea lui Cantemir. 359. p. 61 Călători străini despre Ţările Române. de atâtea ori remarcată de străinii care au trecut prin aceste locuri. Ei cred că învăţaţii nu pot fi cu mintea întreagă. Tineretul creşte întocmai ca animalele sălbatice”59. p. Sensibil la nurii moldovencelor se arată a fi fost şi ofiţerul von Weismantel: „în toată ţara femeile sunt peste măsură de frumoase […]. Nici măcar numele ştiinţelor şi artelor nu le sunt cunoscute. cu toate că sate întregi sunt locuite de familii nobile. 59 Călători străini despre Ţările Române.Moldova lui Dimitrie Cantemir şi Descrierea ei sălii de judecată. p. 60 Dimitrie Cantemir. de ____ 57 58 Călători străini despre Ţările Române. pp. dar de cele mai multe ori sunt uşuratice şi pline de năravuri destul de ruşinoase”60. 327.. şi nu sunt puţine fetele de ţăran în stare a face de ruşine prin înfăţişarea şi frumuseţea lor din cap până în picioare pe cele mai alese dintre boieroaice. Ofiţerul von Weismantel nota şi el: „Despre nişte şcoli ale lor nu se ştie în toată ţara nimic. Roman şi Botoşani. dar cu mult mai prejos în frumuseţe decât femeile din popor. op. p. 311. cit. VIII. cit. Dimitrie Cantemir. Felul în care creionează o nuntă în mediul aulic62 (să nu uităm că şi el avusese parte. el observa. În ceea ce priveşte viaţa de zi cu zi a locuitorilor ţării. nu l-a lăsat nepăsător nici pe Dimitrie Cantemir: „Boieroaicele sunt frumoase într-adevăr. VII. În capitolul Despre obiceiurile moldovenilor. la rândul ei. Frumuseţea femeilor. ea s-a bucurat. 262-263. după spusa lui Ion Neculce. Acest dar îl au ele din naştere.. de exemplu. 62 Dimitrie Cantemir. 311. acestea le întrec în frumuseţe. op. VIII. cum nu se află nicicând la noi în Germania. mult asemănătoare aceleia făcute de secretarul de La Croix într-o mărturie cu puţin anterioară57. 157 . op. afară de Iaşi.

cit. 65 Dimitrie Cantemir. unele dintre informaţiile oferite de Dimitrie Cantemir au stat şi în atenţia celor doi străini.. 362–363. care animau atmosfera. 70 Dimitrie Cantemir. cit. cit. p. cit. 71 Călători străini despre Ţările Române.. în acelaşi timp. ale căror nume au fost deja citate în mai multe rânduri. lucru remarcat şi de ofiţerul von Weismantel. p. unele surse scrise.MARIA MAGDALENA SZÉKELY nuntă „domnească. scăldatul mortului – la Cantemir70 şi la von Weismantel71. Se vede. 66 Călători străini despre Ţările Române. că Dimitrie Cantemir a avut asupra lui. 399. calul cernit purtat înaintea convoiului funerar în cazul morţii unei „căpetenii de oaste” – la Cantemir72.. 266. cit. VII. p. 69 Călători străini despre Ţările Române. 76 Ibidem. după obiceiul domnilor”63) se aseamănă până la identitate cu acela în care francezul de La Croix a surprins respectiva ceremonie64.. Putem admite. VII. op. 316. op. 331. VIII. înmănuncheate sub titlul Despre înmormântarea la moldoveni. op. 74 Dimitrie Cantemir. 73 Călători străini despre Ţările Române. din toate aceste exemple. p. Cantemir arată că „mai totdeauna sunt ţigani”65. 331. la de la Croix75 şi la von Weismantel76. op.. 363. VIII. bocitoarele – la Cantemir74. 331. p. p. cit. o dată în jurnalul său de campanie pentru anul 171066 şi a doua oară în contextul descrierii unei nunţi67. p. precum Poema polonă sau Cronica polonă ____ 63 64 Ion Neculce. 323. îngroparea morţilor după trei zile apare la Cantemir68 şi la de la Croix69. că Descrierea Moldovei este. p. 67 Ibidem. sau a unui boier – la von Weismantel73. 72 Dimitrie Cantemir. VII. de dragul demonstraţiei. În privinţa ritualurilor funerare. VIII. 267. VIII.. 68 Dimitrie Cantemir. p. p. p. 158 . 359. p. p. 333. 362. metodologia şi cunoştinţele specifice începutului de veac XVIII) şi una memorialistică. 75 Călători străini despre Ţările Române. p. Călători străini despre Ţările Române. o operă de cercetare (uzând de mecanismele. Spre pildă. Despre muzicanţii din partea locului. 331. în Rusia. 266. op. op.

pe care le invocă. sunt puse în umbră de uriaşul volum de date. este greu de crezut că principele ar fi putut vedea în altă parte decât în Moldova „hrisoavele vechilor domni”78 şi „hrisoavele vechilor neamuri”79. op. op. mergând până la stăpânirea romană a Daciei.. Cu excepţia părţilor în care se face referire la veacuri trecute. amintirile s-au sedimentat începând încă din copilărie. În această ordine de idei. pe care Dimitrie Cantemir nu pare să-l fi avut la îndemână (P.. Moldova din Descriere este. 159 . direct sau indirect. obţinute prin cercetări de teren şi prin observaţii la faţa locului. Influenţele şi modelele livreşti. 177. cit. conştient sau nu. Vita Constantini Cantemyrii…. Dacă datele de natură ştiinţifică s-au strâns în anii de maturitate. cu vânătorile şi înmormântările domneşti. pe care le citează în chip direct. Faptul că unele realităţi se regăsesc şi în etape mai vechi din existenţa Moldovei se explică prin aceea că ele au rămas neschimbate pe „durata lungă”. ____ 77 Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre Letopiseţul său. Informaţia – extrem de bogată. 80 P. cit. depănate. p. de netăgăduit altminteri. P. p. direct sau mijlocit de amintirile tatălui său. p. p. 81 Dimitrie Cantemir. Dar Descrierea Moldovei nu este o carte din cărţi. în toate cele patru etape ale vieţuirii lui Dimitrie Cantemir în Moldova. cu judecăţi şi pedepse. 263. P. cu nunţi şi înhumări. Panaitescu. poate. 79 Ibidem. aceea din ultimul sfert al secolului al XVII-lea şi primul deceniu al secolului al XVIII-lea80.. dar şi foarte inegală sub raportul valorii sau preciziei – a fost adunată. Panaitescu. Moldova cu înscăunările şi mazilirile de domni. în linii generale. cu oameni neşcoliţi şi cu femei frumoase este Moldova lui Dimitrie Cantemir. în „grozav de lungile nopţi de iarnă” pe care le împărţiseră ani de-a rândul unul cu celălalt81. 153). cu ceremoniile de la curte. op.Moldova lui Dimitrie Cantemir şi Descrierea ei ale lui Miron Costin77 ori operele autorilor antici şi ale umaniştilor. 158. 78 Dimitrie Cantemir. Moldova descrisă de Cantemir este ţara pe care el a cunoscuto. cit.

în prima etapă a formării sale. în ţară şi la Stambul. în „Revista de Istorie a Moldovei”. Ariadna Camariano-Cioran. p. v. Ibidem. „lucru care s-ar putea explica prin aceea că principele român nu trecuse la Islam” (Mihai Maxim. de o făcea”.. cu o prefaţă de Em. [1928]. nu fără o undă de ironie. Grigoraş. op. iar învăţătura avea să continue la Istanbul86. cit. 1980. 165-190. dar unele presupuneri ale autorului sunt simple speculaţii (Tudor Dinu. nu ezita să intre şi de trei sau patru ori pe zi în sala de studiu a fiului său cel mic84. 86 De curând. p. nota Ion Neculce. „practică bună […] la voroavă” şi „ştiind limbi”83 –. când solul polon Rafael Leszczynski a ajuns în Moldova cârmuită de Antioh Cantemir. În lipsa unor informaţii precise. pp. Până în acest moment.. Dorinţa îi era aşa de puternică. op. XVIII. Dimitrie Cantemir şi epoca sa. Jérémie Cacavela et le Protestantisme. 2008. bătrânul Cantemir s-a îngrijit îndeaproape ca fiii lui să facă şcoală. 74). În 1700. 160 . Şi. este de acceptat că. în ciuda împovărătoarelor obligaţii pe care le avea ca domn. pp. 293-310. Tudor Dinu a încercat să reconstituie felul în care a fost instruit Dimitrie Cantemir. op. Documente noi din arhivele turceşti. Paul Cernovodeanu. 304. 84 Dimitrie Cantemir. avea să se schimbe. La Iaşi. din latineşte de Nicodim Locusteanu. Lipsit de instrucţie – dar nu şi de calităţi intelectuale. pp. 303-304. ca un soi de recompensă divină. 15-19). pe care tot vornicul Neculce i le recunoştea: „sfat bun”. nu s-a identificat nici o urmă a frecventării de către Dimitrie Cantemir a Şcolii Palatului Imperial. soarta lui Dimitrie – pe atunci. despre Constantin Cantemir82. Metafizica.. a remarcat că fratele domnului era „un bărbat ____ 82 83 Ion Neculce. Bucureşti. în vârstă de 11 ani –. 2. încât „nu-i da pace […] nici în somnul său cel mai adânc” şi. un copil orfan de mamă. 4 (76). cit. pp. Dimitrie Cantemir a dobândit ştiinţa scrisului şi a cititului întocmai ca şi alţi fii de boieri moldoveni. în „Revue des Études Sud-Est Européennes”. 85 Pentru el. Abia după urcarea părintelui său pe tronul domnesc. a început să ia lecţii de la cărturarul grec Ieremia Cacavela85. p. C. ce numai iscălitura învăţasă. 17. cit.MARIA MAGDALENA SZÉKELY …şi o ipoteză despre rostul ei „Carte nu ştiia. tocmai acestui om i-a fost dat să fie părintele celui mai strălucitor spirit al culturii româneşti din veacul al XVIII-lea.

Ferrari Alfano. directe sau indirecte. pp. La première éducation du prince d’après le Journal de Jean Héroard. din păcate. Étude de la littérature politique du temps. pp. 1601–1617. 177. Londra. 75-106. Se punea mare preţ pe lecturile din cărţi cu conţinut religios. ei erau crescuţi în spiritul devoţiunii şi al fricii de Dumnezeu. Europa occidentală şi Imperiul Otoman. 197-201. 1996. de tipul ____ 87 88 Călători străini despre Ţările Române. Madeleine Foisil. Balzarini. utile se dovedesc analogiile cu realităţi asemănătoare din Bizanţ. Didier Lett. 89 O ultimă abordare a acestui subiect la Dan Horia Mazilu. în volumul Histoire de l’enfance en Occident. 1987. p. 161 . préface de Pierre Riché. From Childhood to Chivalry. L’education d’un roi. Paris. Dominique Julia. pp. Temps modernes”. Paris. 360-379. R. din pricina sărăciei izvoarelor89. L’enfant Louis XIII. În aceste împrejurări. Ibidem. M. Micotti Gazzotti. cu bibliografia mai veche. Voievodul dincolo de sala tronului. Moyen Âge. În Apus. Egle Becchi. Ve–XVe siècle. Suverani ortodocşi. Grandini. Humanisme et Renaissance. educaţia morală şi formaţia intelectuală. VIII. Paris. Milano. pp. I. 1997. De l’Antiquité au XVIIe siècle. 178. 1. The Education of the English Kings and Aristocracy. educaţia moştenitorilor la tron comporta trei direcţii: educaţia religioasă. Scene din viaţa privată. 303-335. în acelaşi volum. 90 Jacques Krynen. Madeleine Foisil. istoric. ca apărători ai credinţei şi mijlocitori pentru supuşii lor la Judecata de Apoi. 1980. diplomatică şi militară. 1984. Educaţia fiilor de domni este. M. p. I. M. Nu avem motive să credem că la noi lucrurile s-ar fi petrecut altfel. S. 99. 1066–1530. în „Mélanges de l’École française de Rome. conduc spre această concluzie. L’enfance aux débuts de l’époque moderne. 427-470. Idéal du prince et pouvoir royal en France à la fin du Moyen Âge (1380–1440). politic şi militar90. Iaşi. Les enfants au Moyen Âge. Nicholas Orme. Efectele educaţiei religioase se întrevăd în gesturile tuturor domnilor români. ca şi cum ar fi fost educat în Polonia”87 şi că se pricepea „puţin la muzică”88. sous la direction d’Egle Becchi et Dominique Julia. manuale de teorie politică. édition revue et augmenté. Danièle Alexandre-Bidon. Toate informaţiile.Moldova lui Dimitrie Cantemir şi Descrierea ei învăţat în limba latină şi cu şcoală aleasă. unul dintre acele domenii în care istoricii români nu au putut pătrunde prea departe. pp. 1991. Paris. Hamilton Smith. Crescere come re nel Seicento. 1998. pp. În ceea ce priveşte dimensiunea morală şi cea intelectuală a educaţiei. 2003. moral. mai bine cunoscute sunt câteva lucrări didactice. îmbinată cu norme de bună cuviinţă. Segni d’infanzia. 213-218.

Jacques Krynen. Du régime médiéval au concept de gouvernement. 38. redactori Ovidiu Cristea şi Gheorghe Lazăr. 1-4. Bucureşti. a redacţiei. und 18. Übersetzt und erläutert von Wilhelm Blum. Bruno Singer. Emblematische Fürstenspiegel im 17. pp. München. pp. 1998. la sfârşitul unei istorii a Ţării Româneşti. Paris. Mihăilă. Matei al Mirelor avea să adune. Bucureşti. în „Revue des Études Sud-Est Européennes”. a originalităţii. Mihăilă. Der Fürstenspiegel in Deutschland im Zeitalter des Humanismus und der Reformation. 1981. 1-31. 1995. Jahrhundert: Saavedra – Le Moyne – Wilhelm. traducere în limba română şi studiu introductiv de prof. Beobachtungen zu „integrierten” Fürstenspiegeln der Byzantiner. 147-158. Paris. în „Jahrbuch der Österreichischen Byzantinistik”. 2010. 88-97. p. Idées et croyances politiques en France. Bucureşti. După modelul lor. dr. o componentă esenţială a educaţiei din ambianţa curţii92. pp. Jahrbuch des Instituts für Frühmittelalterforschung der Universität Münster”. 1986. fără doar şi poate. când se afla în scaunul lui. Thomas Magister. Sur les voies de la morale politique: circulation manuscrite des parénèses byzantines au XVe siècle. Cărţile de înţelepciune în cultura română. XLVIII. Teodosie – creaţie originală în ansamblul literaturii parenetice din lumea ortodoxă – par să fi îndeplinit acest rol93. Les arts de gouverner. în acelaşi volum. 54-92. Şerban Papacostea cu ocazia împlinirii a 70 de ani. pp. Tradiţia politică bizantină în Ţările Române în secolele XVI–XVIII. practică şi ideologie. Michel Sennelart. Monarhia în Evul Mediu românesc. în volumul Naţional şi universal în istoria românilor. 38-39. Dietmar Peil. scrierile parenetice au reprezentat. LXXVII. gen de care nu erau străini nici moştenitorii altor tronuri europene91. pp. G. Marea carte a identităţii româneşti în Europa Renaşterii şi în cultura universală. Pentru o bună bucată de vreme. Originalul slavon al Învăţăturilor lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie. XIIIe–XVe siècle. în volumul Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie. a datării sau a căilor de pătrundere în spaţiul românesc. pp. idem. 1981. dr. Simona Nicolae.MARIA MAGDALENA SZÉKELY „Fürstenspiegel”. G. 1996. cu o prefaţă de Dan Zamfirescu. 1993. VI-VIII. în Ţara Românească doar Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său. ediţie facsimilată după unicul manuscris păstrat. un mănunchi de sentinţe morale şi de principii de ____ 91 Byzantinische Fürstenspiegel. 93 Dan Zamfirescu. Andrei Pippidi. sub titlul Aicea scriem câteva poveţe pe care le-am dat prealuminatului domn Ioan Alexandru voievod. ediţie revăzută şi adăugită. Theophylakt von Ochrid. 167-239. 162 . Disputate în privinţa paternităţii. 1972. transcriere. 92 Alexandru Duţu. membru corespondent al Academiei Române. Studii oferite prof. 20. în „Frühmittelalterliche Studien. Günter Prinzing. Agapetos. 2001. L’empire du roi. 1988. Bucureşti. pp. pe la 1616-1618. Stuttgart.

VI. 1939. pp. op. Leon. p. 1971. Învăţăturile lui Vasile Macedoneanul către fiul său. Russo. 1969. 1968. în „Études byzantines et post-byzantines”. Opere postume. text cunoscut deopotrivă în răsăritul şi în apusul Europei şi care s-a bucurat de ediţii în latină. Nerva Hodoş. 96 Ioan Bianu. II. franceză. Adevărata înflorire a literaturii parenetice începe însă către sfârşitul veacului al XVII-lea. Sfaturile diaconului Agapet pentru împăratul Justinian. Academiile domneşti din Bucureşti şi Iaşi. publicate sub îngrijirea lui Constantin C. Nicolae-Şerban Tanaşoca. II. la porunca şi pe cheltuiala lui Constantin Brâncoveanu. ediţie îngrijită şi note de G. Leon. Aceleiaşi luxuriante epoci îi aparţine şi traducerea. Agapetus East and West: The Fate of a Byzantine „Mirror of Princes”. pp. preocupaţi să-şi însuşească deprinderile şi cunoştinţele necesare unei râvnite cariere de domni în Principatele Române. 1903. de Ariadna Camariano şi Nestor Camariano. Un şir de titluri dă seamă despre treptata îmbogăţire şi diversificare a genului95. a Învăţăturilor diaconului Agapet pentru împăratul Iustinian97. 98 Ariadna Camariano-Cioran. slavă. în „Revue des Études Sud-Est Européennes”. 3-44. 97 Alexandru Duţu. Literatura română veche (1402–1647). de Ariadna Camariano şi Nestor Camariano. 5. Matei al Mirelor. în idem. 1979. 445-447. publicate sub îngrijirea lui Constantin C. Bibliografia românească veche (1508–1830). 2008. Bucureşti. 5-19. II. Bucureşti. 126 şi nota 81. pp. 1941-1942. 447-454. probabil după un original slavon. 163 . 5–15. În veacul al XVIII-lea. Bucureşti. Opere postume. În 1691. 164-165. în „Revista Istorică Română”.Moldova lui Dimitrie Cantemir şi Descrierea ei cârmuire. I. cit. 324-326. în idem. introducere. iar unele dintre ele au devenit chiar obiect de ____ 94 D. 1978. 3. pp. 533. nr. Parénèses byzantines dans les Pays Roumains. 2008. adresate lui Alexandru vodă Iliaş94. în „Tabor”. Hrisant Notaras tipărea la Bucureşti. eadem. pp. Mavrocordat şi versiunile româneşti. 442-445. Ihor Ševčenko. „Le miroir des princes” dans la culture roumaine. XI–XII. 240-249. Studii istorice greco-române. Elenismul în România. p. 117-133. XVI. 3. Giurescu. în „Revue des Études Sud-Est Européennes”. română şi neogreacă98. 1939. Giurescu. pp. 1. Studii istorice greco-române. II. I. Mihăilă şi Dan Zamfirescu. scrierile parenetice au fost intens folosite mai cu seamă de grecii din Fanarul stambuliot. în „Tabor”. pp. Bucureşti. Bucureşti. Traducerea greacă a „Teatrului politic” atribuită greşit lui N. Russo. p. I. Alexandru Duţu. 219. Nicolae-Şerban Tanaşoca. p.. 93. pp. carte care avea să aibă ulterior o largă răspândire96. Sfaturile împăratului Vasile Macedoneanul pentru fiul său. D. 95 Ariadna Camariano.

172. Două scrieri literare ale lui Petru Movilă adresate compatrioţilor săi. cuprinse în prefaţa Triodului înflorat. 1944. I. 26 şi nota 39. 1942. 462-465. învăţăturile lui Nicolae Mavrocordat către fiul său. Multe decenii vor trebui să mai treacă până ce Azarie Cigala avea să-şi ____ 99 D. op. p. 29.. 1971.. D. Panaitescu. pp. Russo. Ceva despre Antim Ivireanu. 11. precum şi traducerea lucrării lui Ambrogio Marliano. Ariadna Camariano-Cioran. 1930. postfaţă. în idem. 1726 şi 1727102. Ioan Bianu. Theatrum politicum. pp. nedatate cu precizie. pp. 532. commenté par Jacques Bouchard. Bucureşti. P. 1989. D. pp. în „Biserica Ortodoxă Română”. Nerva Hodoş. cit. 533. pp. XXX.. în „Biserica Ortodoxă Română”. Contribuţii la istoria culturii şi literaturii române vechi. Mihăilă. pp. op. IV. pp. 1890-1891. dar având copii din 1725. 216-260. cit. Russo. Literatura română veche. op. op. 1972. Bucureşti. XIII. Petru Movilă şi românii. Bucureşti. în ansamblu. op. p. op. ibidem. Gorovei şi Maria Magdalena Székely. Chişinău. pp.. 104 P. p. Th. 1907. 101 Hurmuzaki-Papadopulos Kerameus. avant-propos de C. însă. literatura parenetică de aici a fost mult mai săracă decât în Ţara Românească. 1997. Documente privitoare la istoria românilor. p. 9-10. cit. Ariadna Camariano. pp. Atena-Montréal. tipărit la Kiev în 1631104. 498-499. nr. reluat în idem.. 81-83. Russo. 533. p. I. în „Biserica Ortodoxă Română”. 191-197. Bucureşti. p. Traducerea greacă a „Teatrului politic”…. Les enseignements de Pierre Movilă adressés à son frère Moise Movilă. Două documente de legătură culturală dintre români şi ruşi.. 12. pp. Studii. Bucureşti. 102 Nicolas Mavrocordatos. Unele dintre aceste cărţi au pătruns şi în Moldova. note şi comentarii de Ştefan S. cit. pp. texte établi. realizată de preotul Ioan Avramie103. Dimaras. 465-466. 224. II. 100 164 . 1-–25. pp. Antim Ivireanul. 333-355. p. traduit. 1201–1214. 1907.. Alexandru Duţu. Primul text care ar putea fi inclus în această categorie îl reprezintă sfaturile adresate de Petru Movilă fratelui său. şi II. Textul a fost editat în mai multe rânduri: Paul Mihail.. ediţie îngrijită. 461-462. Gabriel Ştrempel.MARIA MAGDALENA SZÉKELY studiu în Academiile domneşti99. XIV. 103 D. în „Cyrillomethodianum”. idem. cit. 1996. cit.. 533. pp. pp. scrise la 1715 de mitropolitul Antim Ivireanul100. Macsimile şi sentinţele lui Antim Ivireanu. Russo. cit. Alexandru Duţu. 313-316. Bogdan. op. op. Acestei vremi şi acestui context îi aparţin Sfătuirile creştine-politice către Ştefan Cantacuzino. Moise. 1346-1354. 1909. Les loisirs de Philothée. pp. C. Damian P. cit. cit. 172. 264-266. Erbiceanu. XXX. G. Alexandru Duţu. în „Biserica Ortodoxă Română”. LX. nr. 459-460. Petru Movilă. 124-128. op. Constantin101.

Dintre domeniile umaniste. 1994. situaţia din ____ 105 106 D. pp. Chambéry. Totuşi. 1987. 533. Parenezele – extrem de utile în formarea unui viitor deţinător al puterii – trebuiau completate. 1997. Rogers. editat în aproape toate limbile europene106. L’educazione del gusto di principi e sovrani in Francia tra Sei e Settecento. 108 Lucien Bély. pp. pp. în „Mélanges de l’École française de Rome. ediţie critică şi studiu introductiv de Gabriel Ştrempel. logica şi filosofia clasică. Nicolae Costin. 460-461. cit. 1. preţuite erau mai ales gramatica. p. Ceasornicul domnilor – un best-seller al timpului. Temps modernes”. în volumul Costumi educativi nelle corte europee (XIV–XVIII secolo). 2002. 99-118 şi studiile reunite în volumul Le savoir du prince. ci şi spre a deveni modele pentru tinerii din vremea lor şi chiar spre a putea să se manifeste întrun fel sau altul în plan intelectual108. XVIe–XVIIIe siècle. 165 . în idem. 105–148. A Continuation of the Manuel d’histoire de Philippe VI for the Years 1328–39. Monica Ferrari. Contribuţii la istoria literaturii române. În Europa occidentală. 2010. le Professeur Bernard Grosperrin. cărţi ale unor autori latini (Flavius Josephus. oricât de gustat ar fi fost discursul parenetic. Ursu. 1999. recueillis par Michel Vergé-Franceschi. 165-180. Studii şi note filologice. Ceasornicul domnilor de Antonio de Guevara. pp. Titus Livius. prinţii moştenitori au început să fie pregătiţi nu doar pentru a succede părinţilor lor la tron. et le modèle érasmien du prince chrétien. cit. Russo. 1999. 293-301. Paris. traducere din limba latină de Nicolae Costin. la îndrumări teologice şi la pilde care elogiau virtuţile bunului monarh. N. 114. A. latina. Érasme entre Charles-Quint et Ferdinand Ier.. Paris. 83-84. Şi din acest punct de vedere. de cunoştinţe din domenii mai largi107. Iaşi. Bucureşti. autor al cronicii anonime a Moldovei de la 1661 până la 1709. du Moyen Âge aux Lumières. 1976.Moldova lui Dimitrie Cantemir şi Descrierea ei alcătuiască învăţăturile şi sentinţele pentru fiii lui Mihai vodă Racoviţă105 sau până ce Nicolae Costin avea să tălmăcească opera lui Antonio de Guevara. pp. sous la direction de Ran Halévi. Clifford J. Moyen Âge. Pavia. pp. Suetonius) şi cronicile ţării109. op.. pregătirea unui fiu de domn nu se putea limita la sfaturi de bună cuviinţă. Alexandru Duţu. 1256-1266. op. 459. a cura di Monica Ferrari. p. Problèmes d’éducation. 109 Jean-Claude Margolin. avec la participation de Christian Sorrel. în volumul Mélanges offerts à M. în „English Historical Review”. La société des princes. 107 Jean Meyer. mai ales către finele secolului al XVII-lea. 99. Istoria se deprindea citind Biblia. Essai de comparaison entre la France et l’Allemagne: la question de l’éducation des princes.

Didier Lett. pp. p. retoricii. Antrenarea tânărului prinţ în aceste activităţi îl punea în legătură directă cu viitorii săi supuşi – a căror afecţiune trebuia s-o câştige –. cât şi practic (prin participarea moştenitorului tronului la întrunirile consiliului. Avusese cărţi şi condiţii prielnice studiului. Iaşi.. 19. 166 . Dimitrie Cantemir însuşi avea să mărturisească mai târziu că Ieremia Cacavela îl iniţiase în tainele literaturii. pp. 2006. dintre care ____ 110 111 Dimitrie Cantemir. cit. la exerciţii militare şi la întreceri cavalereşti. 298. totuşi. lui Dimitrie Cantemir – căsătorit cu fiica lui Şerban Cantacuzino. op. primii copii. fusese înconjurat de oameni potriviţi. Până la plecarea sa în Rusia. cit. D. la judecăţi. „Necunoscute” ale izvoarelor istoriei româneşti. Casandra – au început să i se nască. valorificate. Întorcându-ne la tinereţea lui Dimitrie Cantemir. 112 Jean-Claude Margolin. 19-23). ale gramaticii latine. acesta este un adevăr care nu mai trebuie demonstrat. Din anul 1700. în „Anuarul Institutului de Istorie «A. op. 79-83. De potestate. la Iaşi şi apoi la Istanbul. dar pe un alt plan şi cu un alt rost. călătorise şi dincolo de hotarele ţării. XXX. Numai că toate aceste calităţi şi cunoştinţe au fost prea puţin utilizate în scurta perioadă cât posesorul lor s-a aflat pe tronul Moldovei. în cuprinsul cărora sunt inserate şi vechile cronici moldoveneşti111? Cât priveşte provenienţa aulică a celor mai însemnate letopiseţe – scrise la porunca domnilor Moldovei şi sub supravegherea marelui logofăt –.MARIA MAGDALENA SZÉKELY spaţiul românesc pare aproape identică. cu exigenţele politicii. Nastase. 485-488 (reluat în volumul. Semne şi expresii ale puterii în Evul Mediu românesc. D. există dovezi (asupra cărora am zăbovit deja) că el era deprins cu protocolul şi rigorile curţii. cit. în 1711. avea deja şase. op. 195-202. cu nevoile ţării. în fine trecuse prin suficiente experienţe care să-i formeze personalitatea de viitor domn. logicii şi fizicii110. Ele par să fi fost. 1993. Se întrezăreşte din toate acestea că Dimitrie Cantemir se bucurase de educaţia teoretică şi practică necesară unui deţinător al puterii din Moldova începutului de secol XVIII. ce altceva decât tratate de istorie universală erau marile cronografe. Danièle Alexandre-Bidon. Apoi.. În Apus. pp. p. cunoştinţele politice şi cele militare se dobândeau atât abstract (din cărţi).. Xenopol»”. 17. la diferitele ceremonii ale curţii)112.

436. 114 Preocuparea lui Dimitrie Cantemir pentru educaţia solidă şi sănătoasă a tinerilor este trădată şi de felul în care el a reacţionat la apariţia. p. 2011. latineşte. 1999. Studii. ediţie îngrijită şi note de Sorina Bălănescu. cit. Jurnalul lui Ivan Ilinski (1721–1730).. 83. 151-200). 129-130. Dimitrie Cantemir în Rusia. Dimitrie Cantemir s-a îngrijit îndeaproape de educaţia vlăstarelor sale114. 1925. 5-6. pp. p. II. Şi cum ar fi putut să i-o spulbere. respectiv Dragoş Cojocaru. seria III. I-au învăţat elineşte. 1955. în idem. P. postfaţă de Marina Vraciu. în „Studii. dar nici unul dintre ei nu le putea vorbi despre ţara în care tatăl. Singurul care o putea face era chiar părintele lor. în „Academia Română. în 1720. italieneşte. pp. în volumul Prinţii Antioh şi Maria Cantemir în documente de epocă. dar împrejurări nefavorabile. ediţie şi studiu introductiv de Manuela Anton. unchiul şi bunicul lor fuseseră domni.Moldova lui Dimitrie Cantemir şi Descrierea ei patru de parte bărbătească. Dimitrie Cantemir. Theofan Prokopovici. Influenţa lui Dimitrie Cantemir asupra lui Antioh Cantemir (Influenţe tematice. Panaitescu. tom. Revistă de Istorie”. când tatăl lui. Ivan Iljinski ori Johann Gotthelf Vockerodt le-au fost dascăli115. Exilul nu-i spulberase lui Cantemir speranţa că se va întoarce cândva la Iaşi. 167 . Memoriile Secţiunii Literare”. Vasile Harea. Ştefan Ciobanu. În Rusia. pp. prefaţată şi adnotată de Leonte Ivanov. iar amintirile cu care vor fi plecat nu puteau fi consistente la aceşti băieţi cu vârste cuprinse între opt şi trei ani113. 443. care au impus modificarea orientărilor politice ale Moldovei. Şerban. op. a unei lucrări catehetice aparţinându-i arhiepiscopului de Pskov. în care se strecuraseră idei din teologia luterană şi cea calvină (Dimitrie Cantemir şi Theofan Prokopovič – două păreri divergente despre literatura didactică. Prinţesa Cantemir. de conţinut şi stilistice). Bucureşti. ediţie alcătuită şi îngrijită. Cărturari precum Anastasie Kondoidi. dorinţa bătrânului oştean a părut că se va împlini. pp. în volumul Texte uitate – texte regăsite. 115 Leonid Nikolaevici Maikov. 393-396. principele moldovean a criticat aspru acest manual. traduceri din rusă şi italiană de Marina Vraciu. Nici unul dintre ei nu apucase să trăiască prea mult în Moldova. III. 3942. năzuise la domnie ereditară pentru el şi urmaşii lui ? Pentru o clipă. Liverie Colleti. Leonte Ivanov. ruseşte. 2004. 443. Dimitrie Cantemir şi fiul său Antioh. Constantin vodă. Iaşi. C. Iaşi. 119-120. VIII. În Loca obscura in catechesi…. pp. cuvânt înainte şi fişă bio-bibliografică de Mihail Harea. i-au năruit ____ 113 Ştefan Ciobanu. P.

. cit. pp. el „văzuse licărind o nădejde de a recăpăta domnia Moldovei liberate”120. P. Revistă de Istorie”. p. 5. în urma războiului austro-turc. Dimitrie Cantemir nu a încetat să spere121 şi să se informeze cu privire la starea ţării sale. cit. Până în 1718. Se vede aceasta şi din nota pe care a adăugat-o. 4). op. Bucureşti. 118 Relaţiile istorice dintre popoarele U. iar în 1712. în „Studii. p.. Moldovei şi Ţării Româneşti. cu dreptul de a transmite tronul Moldovei. Cu toate acestea. în Moldova. cit. Hommes et idées du Sud-Est européen à l’aube de l’âge moderne. în idem. p. în lipsa urmaşilor direcţi. P. Panaitescu. că nici marii boieri moldoveni nu agreau principiul eredităţii. Descrierea stării de odinioară şi de astăzi a Moldovei.. Politique et histoire dans la proclamation de Démétrius Cantemir en 1711. 128. Bucureşti. la încheierea păcii de la Passarovitz între Caesar şi Sultan. din 1690 (Andrei Veress. op. 121 Ştefan Ciobanu. ca una dintre prevederile tratatului de alianţă cu Petru cel Mare să fie domnia pe viaţă şi ereditară a Cantemireştilor. Andrei Pippidi. nr. 2006. şi România în veacurile XV – începutul celui de-al XVIII-lea. Originalul şi traducerea latină a „Diplomei lui Petru I” dată lui Dimitrie Cantemir.R. op.. adecă precum iaste şi acmu domniile de la turci”117. 253). la rândul său. 113 (articolele 3. 400-403. pronunţându-se în acest sens chiar în 1711: „nu iaste bine să fie domn vécinic. 119 Andrei Pippidi. 329. 1970. 122 Dimitrie Cantemir. În Rusia. în pasajul referitor la râul Siret: „Astăzi. cit. p. p. Moscova. când Rusia şi Poarta erau pe cale să pornească un nou război. Dumitraşco vodă a stăruit şi a obţinut. p. pre neam. III. pp.MARIA MAGDALENA SZÉKELY aspiraţiile116. 557. 204. şi ramurilor colaterale118. 43 (traducerea românească). p. cuprinzând condiţiile tratatului moldo-rus din 1711. Bucureşti. este desemnat hotarul din Valahia Transalpină”122. ediţie critică întocmită de Dan Sluşanschi. Documente privitoare la istoria Ardealului. 26. op. 556.. XI. 1939. s-a încheiat pacea de la Passarowitz. Panaitescu. principele Moldovei. Demény. 42 (textul latin). Dimitrie Cantemir a purtat titlul de „haereditarius princeps”119. Este drept. cit. articolele III– IV. 205. ____ 116 Vezi prevederile tratatului dintre Constantin Cantemir şi împăratul Leopold I. p. ce iaste bine să să schimbe după cum va pofti ţara. 120 P. 132. 401. op.S. 168 . 1980. 1075-1076. P. când.S. 1973. în capitolul Despre apele Moldovei. însă. 117 Ion Neculce. Maria Holban şi L. I. nr.

125 Pentru diferitele opinii exprimate pe aceasta temă. S-a socotit. Descrierea pare să se fi dezvoltat ulterior într-o altă lucrare. II. Dimitrie Cantemir şi Academia din Berlin. v. că opera aşteptată la Berlin era nu Descrierea. op. 1969. Valentina şi Andrei Eşanu. pp.. 126 Emil Pop. ____ 123 Cu privire la modalităţile în care a fost concepută opera lui Cantemir şi la diversele ei variante. nu doar Moldova. de ordin strict geografic şi avea în vedere ambele Ţări Române. 828. Dimitrie Cantemir şi Academia de Ştiinţe din Berlin. 124 Tiberiu Truţer. cunoscută şi sub titlurile Historia Moldaviae sau Descriptio veteris et novae Moldaviae124. Dan Sluşanschi. 3233. aşadar. Dar Academia. Pe de altă parte. la Dimitrie Cantemir. op. Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor. 5. Panaitescu. operă inedită. Bucureşti. Studiu introductiv. iidem. Tiberiu Truţer. Stela Toma. S-a spus că Descrierea ar fi fost întocmită la solicitarea şi îndemnul Academiei din Berlin125.. p. la Dimitrie Cantemir. 8. adică pentru proprii săi copii. 7-19. amintirile din copilărie şi rezultatele propriilor sale cercetări – toate acumulate în anii când Cantemir vieţuise în Moldova – s-au legat. p. pp. cit. specialiştii care s-au aplecat asupra ei. pp. Studiu introductiv. principele Moldovei. v. cit. Descrierea stării de odinioară şi de astăzi a Moldovei. cit. 152. 262. tocmai acum şi în asemenea circumstanţe. p. 274. ci Dacia vetus et nova127. pp. în privinţa cărora geografii sunt atât de deosebiţi”126. 78. În varianta ei iniţială. în volumul Dinastia Cantemireştilor. I.. op. 41. 81. această scriere arăta altfel123. p. Dacia vetus et nova. p. Introducere.. al cărei membru era. traducere din limba latină şi indici de Dan Sluşanschi. p. cit. de dimensiuni mai largi. cit. Vita Constantini Cantemyrii…. 36. la Dimitrie Cantemir.Moldova lui Dimitrie Cantemir şi Descrierea ei Or. op. op. aşa cum le ştim noi astăzi. op. p. cit. 127 Se pare că Dacia vetus et nova. Au afirmat-o. de aceea. la Dimitrie Cantemir.. 169 . 35-37.. P. Dan Sluşanschi. P. Andrei Pippidi. Revistă de Istorie”. 2007. nota 98). Introducere. poveştile spuse de bătrâni. în „Studii. VI. înmănunchindu-se într-o operă care recompunea imaginea unei ţări pentru cei care nu o cunoscuseră. Să nu ne lăsăm induşi în eroare de structura şi înfăţişarea Descrierii. Interesul savanţilor era. Prefaţa editorială. p. demonstrând. 22. a dispărut în împrejurări neclare (Andrei Pippidi. îi ceruse lui Cantemir să comunice doar „o informaţie demnă de încredere cu privire la adevărata situaţie şi cu privire la graniţele principatelor Valahia şi Moldova. Maria Holban.

p. redactate în momente diferite129. Ca urmare. armată. Iată de ce nu subscriu opiniei general acceptate.. S-ar zice că autorul a lipit capitolele de descriere geografică – privite doar ca un auxiliar al hărţii – la un veritabil manual de guvernare a Moldovei. confirmarea şi scoaterea din scaun a domnilor. erau avuţi în vedere şi cititorii ruşi ai timpului…”131. pp. mai vechi sau mai noi. ci partea politică. op. la locuitorii ţării şi obiceiurile lor. 265. la Dimitrie Cantemir. informarea publicului savant european cu privire la ţara sa. 19). de neomogenitate a acestui text neterminat. la tributul şi darurile către Poartă. 135. 131 Tudor Dinu. p. la alegerea. la ceremoniile aulice. cât şi din limba operei sale putem deduce că el a avut în vedere.MARIA MAGDALENA SZÉKELY După părerea altor specialişti. p.. De aici şi impresia de fragmentare. Nu mi se pare potrivit a ____ 128 129 Maria Holban. de inconsecvenţă. în ansamblul Descrierii nu partea geografică ocupă cele mai multe pagini. 15-20. De antiquis et hodiernis Moldaviae nominibus…. 35. Panaitescu. la dregători. Dar este evident că nu pentru a satisface curiozitatea acestora a adunat Cantemir o sumedenie de amănunte.. alcătuit după un plan remaniat în mai multe rânduri. la familiile de boieri. din capitole inegale. cit. cât şi pentru cititorii cultivaţi din Rusia130. familii mai mari sau mai mici. o lungă expunere privitoare la organizarea statului. 10. unele foarte probabil chiar înainte de plecarea în Rusia. în următoarea formulare: „Cu toate că autorul nu îşi dezvăluie nicăieri în cuprinsul lucrării scopurile urmărite la compunerea acesteia. legi şi judecăţi. p. tema propusă iniţial s-ar fi transformat în altceva şi această transformare „îi aparţine lui Cantemir”128. care ştiau prea puţine lucruri despre lumea din acest colţ de Europă orientală. De bună seamă. deocamdată nedefinite” (Introducere. Ibidem. 130 P. atât din imboldul iniţial primit de la savanţii berlinezi. cit. op. la veniturile ţării. autohtone sau venite de aiurea. pe drept cuvânt socotită o apologie a monarhiei de drept divin. op. cit. Fireşte că ansamblul rezultat devenea interesant atât pentru învăţaţii de la Berlin. Dan Sluşanschi vorbea de „mai multe faze de lucru. care se regăseşte şi într-o carte foarte recentă. P. 170 . precum lunga listă cu numele familiilor boiereşti din Moldova. în primul rând.

Nici Cantemir şi nici urmaşii săi nu au trimis opera la Berlin. Interesant este faptul că precizarea aceasta lipseşte din mai ampla biografie a lui Dimitrie Cantemir. fecundităţii pământului şi mitologiei poporului român”133. cit. aparent paradoxală. 11-12. redactată în latină.. redactată probabil de Antioh cu ajutorul dascălului său. Iar pregătirea nu se putea face cu un orizont de lecturi axat pe texte parenetice. cit. copiii trebuiau pregătiţi să guverneze. Ar fi mai degrabă de crezut că Dimitrie Cantemir nu s-a desprins de ceea ce numim noi astăzi Descrierea Moldovei pentru că visa la întoarcerea lui şi a familiei sale în pământul strămoşesc. cit. 836. op. în „Revue des Études Sud-Est Européennes”. Iaşi. XXIII. prefaţă de Emmanuel Le Roy Ladurie. cum de altfel s-a şi întâmplat. op. Ivan Iljinski. destinată Academiei. Lucrarea nu era. 78-81. obiceiurilor străvechi. Situaţia. pp. s-a notat doar: „S’imprime en Hollande”137. 221.. Valentina şi Andrei Eşanu. Studiu introductiv. în ciuda insistenţelor şi a presiunilor de tot felul134. 841. 171 . p. Ştefan Lemny. deci. Cantemireştii. Valentina şi Andrei Eşanu... pp. fusese „promisă Berlinului spre folosinţă” (Berolinum pro uti promissum)136. p.. În cea mai veche biografie a lui Cantemir. 1985. Maria Holban. De această dată. 12. Aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea. 3. precum cele cu care el ____ 132 133 Ibidem. 33–36. 844. op. 117-118. op. nu se poate pune – cum s-a pus – pe seama unei crize a Academiei sau pe dorinţa autorului de a înfăţişa confraţilor un text deja tipărit135. pp. 6. se spune clar că „Descrierea geografo-politică a Moldovei”. 33. p. dar este mai presus de orice îndoială că ea a avut o miză politică. Maria Holban. cit. Texte intégral d’après le manuscrit original de la Houghton Library. munţilor şi codrilor Moldovei. op. dar ea putea fi consultată la nevoie de membrii acesteia. cit. 134 Tiberiu Truţer. op. 2010. 136 Emil Pop. traducere de Magda Jeanrenaud. p. La Vie du prince Dimitrie Cantemir écrite par son fils Antioh. 137 Virgil Cândea. v.. datorată tot lui Antioh şi care însoţeşte manuscrisul original al Istoriei Imperiului Otoman.Moldova lui Dimitrie Cantemir şi Descrierea ei susţine că finalitatea Descrierii a fost una „patriotică-propagandistică”132 sau că lucrarea era „un imn de dragoste înălţat râurilor. Pentru alte ipoteze. 135 Valentina şi Andrei Eşanu. Dacă soarta le-ar fi fost favorabilă. cit. p. p.

141 G. Delisle primea spre consultare. Mihail Skendos van der Beck. Mai târziu. iar caracterul absolut şi ereditar al domniei este amintit în chip repetat. dar pentru aceasta nu avea nevoie de toate cele trei manuscrise ale ei142! Se va fi gândit. Panaitescu. cit. 172 . p. începuse războiul ruso-turc. 143 Leonid Nikolaevici Maikov. 140 Tiberiu Truţer. cit. op. pe care medicul l-a utilizat pentru a stabili locul în care fusese exilat poetul Ovidiu140. Harta Moldovei de Dimitrie Cantemir.. seria III. se angaja să copieze „în taină” lucrarea139. pp. 11. cu două decenii mai înainte. tom. în vremea războiului dintre austrieci şi turci143. p. în 1732. În acel an. despre atribuţiile principelui. 80. la Sankt Petersburg. când Antioh Cantemir a fost trimis în misiune diplomatică la Londra. la rândul său. 44. Paul Cernovodeanu.. cit. P. Călători străini despre Ţările Române.. ajuns medic al fiilor lui Cantemir. desigur. cit... de la fiul lui Cantemir – acelaşi Antioh. 79. 138-139. informaţiilor despre puterea domnească. copiii au adoptat o atitudine asemănătoare. M. Acestea sunt împrejurările în ____ 138 139 Tiberiu Truţer. membru.MARIA MAGDALENA SZÉKELY însuşi îşi va fi hrănit tinereţea. în cuprinsul scrierii. 1997. VI. M. 119-121. op. Ibidem.. p. desigur –. op. p. 206-207. într-o scrisoare din 1736. al Academiei din Berlin. iar Cantemireştii îşi vedeau speranţele renăscând. care sunt mereu amânate”138. 1924. ca îndrumar. p. Tot în 1726. mais seulement du commencement du livre”141. în aşteptarea unui viitor la care se va referi şi sora sa. Nu întâmplător atunci. o copie a textului Descrierii şi harta. promiţând că vor duce ei înşişi manuscrisul la Berlin. 142 Valentina şi Andrei Eşanu. op. pp. În 1726. probabil. Maria. „când îşi vor începe călătoriile în Germania. despre ritualurile şi ceremoniile de la curte li s-a rezervat cel mai mare număr de pagini. cit. IX. Vâlsan. op. Joseph N. Dorea să vadă publicată opera tatălui său. op. Maria Holban. Bucureşti. p. 80. el a luat cu sine şi Descrierea. volum îngrijit de (†) Maria Holban. 80. P. „mais je n’us pas le temps de prendre une copie de l’un ni de l’autre. Se pare că Antioh i-a pus la dispoziţie manuscrisul tatălui său. întocmai ca şi tatăl lor. 225. Alexandrescu-Dersca Bulgaru. p. în „Academia Română. După moartea tatălui. cit. Memoriile Secţiunii Istorice”. Ca atare. ca măcar un exemplar să rămână la dispoziţia lui.

Eşecul înregistrat de verii primari ai lui Antioh. cu o prefaţă de Em. pp. 506. Bibliografie Bianu. [1928]. mai puţin adevărat că destinul cărţilor nu se poate înţelege lăsând deoparte destinul celor care le-au scris şi al celor pentru care au fost scrise. Demetrii Principis. I. C. I. Traducerea greacă a „Teatrului politic” atribuită greşit lui N. De unde se vede încă o dată valabilitatea dictonului latin. va trebui să trăiţi ca principe al acelei ţări şi să spuneţi adio vieţii singuratice de filosof”144. fiecare după cum îi este voia […]. op. în veacul al XIX-lea. v. Bucureşti. Constantin şi Dimitrie. Ioan. Cantemirii. năruiseră toate speranţele reîntoarcerii Cantemireştilor la Iaşi. Incrementorum et decrementorum Aulae Othman[n]icae sive Aliothman[n]icae Historiae a prima gentis origine ad nostra ____ 144 Prinţii Antioh şi Maria Cantemir în documente de epocă. iar dacă Dumnezeu vă va încredinţa dv. Bucureşti. Nerva. Acest lucru nu s-a întâmplat. în „Revista Istorică Română”. Parénèses byzantines dans les Pays Roumains. Jérémie Cacavela et ses relations avec les Principautés Roumaines. 265-268. 15. Editura Ancora. 145 Ştefan Ciobanu. apoi prevederile tratatului de la Belgrad. pp. op. cit. 394.. Dimitrie Cantemir. Ariadna. Ştefan Lemny. din 1739. şi comentariul de la nota 2. din latineşte de Nicodim Locusteanu. Ecaterina Ţarălungă. cit. 1903. op. în „Études byzantines et post-byzantines”. Ariadna Camariano-Cioran. Bibliografia românească veche (1508-1830). ca prinţ. nr. 1965. XI-XII. iar destinul Descrierii avea să fie altul decât cel menit de autor. Nu este.. 1-2. p. însă. 1941-1942. Destinul lui Antioh şi al descendenţilor colaterali ai lui Dimitrie Cantemir nu avea să se împlinească niciodată în ţara strămoşilor lor – cu toate că până târziu. Grigoraş. Ariadna. p.. Cred că acela care va deveni stăpânul unei ţări va trebui să ia pe umeri povara întregii responsabilităţi. Camariano. în „Revue des Études Sud-Est Européennes”. III. poate ne va fi dat cândva să ne revedem patria de odinioară şi să ne sfârşim în tihnă veacul. Metafizica.. însă. 454-455. Mavrocordat şi versiunile româneşti.Moldova lui Dimitrie Cantemir şi Descrierea ei care Maria îi scria lui Antioh: „Cine ştie. Hodoş. 1979. cit. ei au continuat să se intituleze domni ai Moldovei145 –. Camariano. nota 63. cârmuirea ţării noastre. 173 .

1976. Moldaviae Principis. Bucureşti. studiu introductiv de Andrei Pippidi. praefatus est Virgil Cândea. Maria. coordonator Paul H. Bucureşti. Maria şi Demény. Jacques. Rivalităţi politice şi literare la începutul secolului XVIII. II. 1925. Miscellanea genealogica. traducere din limba latină de Nicolae Costin. 1999. Ştefan Ciobanu. Viaţa şi activitatea politică. XVIII. coordonator şi redactor ştiinţific acad. Descrierea Moldovei. XXI. Texte intégral d’après le manuscrit original de la Houghton Library. Mihail. Cândea. 1980. Temps modernes”. Bucureşti. la Dimitrie Cantemir. Editura Minerva. D. 1. cu o notă asupra ediţiei de D. în „Academia Română. 1987. Andrei Eşanu. Istoria Imperiului Otoman. Ştefan S. ediţie critică. studiu introductiv. M. în „Studii. 3. în „Anuarul Institutului de Istorie «A. Cantemir. introducere de Maria Holban. Foisil. Dimitrie Cantemir (1673–1723). Timişoara. Cronicele României sau Letopiseţele Moldaviei şi Valahiei. nr. cognomento Senis. 2001. Dimitrie Cantemir la Constantinopol (1700–1710). L. La première éducation du prince d’après le Journal de Jean Héroard. studiu cartografic de Vintilă Mihăilescu. Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor. critice edidit Dan Sluşanschi. indici de Ilieş Câmpeanu. 99. Dimitrie Cantemir şi Nicolae Mavrocordat. glosar şi indici de Stela Toma. Dinu. Bucureşti. 1980. Xenopol»”. XXIII. Introducere. Étude de la littérature politique du temps. Dimitrie. Tudor. I. Madeleine. 1876. în volumul Omagiu Virgil Cândea la 75 de ani. Originalul şi traducerea latină a „Diplomei lui Petru I” dată lui Dimitrie Cantemir. cuvânt înainte de acad. Virgil Cândea. Jérémie Cacavela et le Protestantisme. Memoriile Secţiunii Literare”. Pippidi. III–IV. în „Revue des Études Sud-Est Européennes”. ediţie îngrijită. traducere română de Iosif Hodoşiu. Cantemir. seria III. 1872. Paul. Cernovodeanu. Activitatea politică şi culturală. 2002. indice de Ioana Constantinescu. Stoicescu. Holban. La Vie du prince Dimitrie Cantemir écrite par son fils Antioh. 1973. în „Mélanges de l’École française de Rome. Paris. ediţie critică şi studiu introductiv de Gabriel Ştrempel. 2008. tom. Andrei. 1973. 2. Bucureşti. a doua ediţiune. Moyen Âge. în volumul Dinastia Cantemireştilor. traducere după originalul latin de Gh. comentariu istoric de N. 1984. Gorovei. Idéal du prince et pouvoir royal en France à la fin du Moyen Âge (1380-1440). 174 . Stahl. Chişinău. II. Dimitrie. cuprinzând condiţiile tratatului moldo-rus din 1711. Cernovodeanu. I. Cantemir.. Valentina Eşanu. Virgil. 26. note şi comentarii de Andrei Pippidi. 1985. Kogălniceanu. în „Revue des Études Sud-Est Européennes”. Vita Constantini Cantemyrii. 2011 Eşanu. Guţu. Creşterea şi scăderea lui. Krynen.. Dimitrie Cantemir în Rusia. Bucureşti. 1996. Ceasornicul domnilor de Antonio de Guevara. Secolele XVII–XVIII. Revistă de Istorie”. Bucureşti. Holban. Bucureşti. traducere şi anexe de Dan Sluşanschi şi Ilieş Câmpeanu. Editura Ştiinţa. Paul. Dimitrie. Editura Humanitas.MARIA MAGDALENA SZÉKELY usque tempora deductae Libri tres.

Ursu. Contribuţii la istoria literaturii române. tom. Dan. în „Forum. prefaţă de Emmanuel Le Roy Ladurie. 22. Ştefan. Tanaşoca. 175 . Dimitrie Cantemir şi Academia din Berlin.. Marea carte a identităţii româneşti în Europa Renaşterii şi în cultura universală. prefaţă de Virgil Cândea. în „Academia Română. Editura Polirom. 2004. Leon. 1928 Panaitescu.. Iaşi. Memoriile Secţiunii Istorice”.Moldova lui Dimitrie Cantemir şi Descrierea ei Lemny. Simona. Matei al Mirelor. Memoriile Secţiunii Istorice”. traducere în limba română şi studiu introductiv de prof. Mihăilă. Sluşanschi. Opere. Memoriile Secţiunii Istorice”. VI. de Ariadna Camariano şi Nestor Camariano. Neculce. autor al cronicii anonime a Moldovei de la 1661 până la 1709. Revista Învăţământului Superior”. ediţie facsimilată după unicul manuscris păstrat. în idem. 1997. Bucureşti. Giurescu. VIII. Dimitrie Cantemir. cu o prefaţă de Dan Zamfirescu. XLVIII. Vasile. texte établi. Sur les voies de la morale politique: circulation manuscrite des parénèses byzantines au XVe siècle. Les loisirs de Philothée. II. 1939. Sfaturile împăratului Vasile Macedoneanul pentru fiul său. 2010. Vâlsan. Studii istorice greco-române. Bucureşti. ediţie critică. 2008. Truţer. Contribuţii documentare la un portret. Nicolae-Şerban. De antiquis et hodiernis Moldaviae nominibus şi Historia moldo-vlachica. Zamfirescu. în idem. la Dimitrie Cantemir. tom. dr. XIII. D. P. Introducere. traducere. 1924. membru corespondent al Academiei Române. în „Studii. Dan. Iaşi. 1989. Bucureşti-Chişinău. Nicolas.. G. în volumul Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie.. în „Academia Română. 19131914. A. Nicolae Costin..R. Dimitrie Cantemir. Aspecte inedite privind relaţiile lui Dimitrie Cantemir cu Academia din Berlin. Ion. Cantemireştii. Revistă de Istorie”. în „Academia Română. P. Nicolae. Emil Pop. Opere postume. Atena-Montréal. Mavrocordatos. commenté par Jacques Bouchard. Dimaras. Editura Roza Vânturilor. seria III. Ţarălungă. Contribuţii la opera geografică a lui Dimitrie Cantemir. Bucureşti. Bucureşti. 1996. Castrul de la Poiana şi drumul roman prin Moldova de jos. I. seria II. Studii şi note filologice. traducere de Magda Jeanrenaud. 2010. Th. Ecaterina. ediţie critică şi studiu introductiv de Gabriel Ştrempel.P.. avant-propos de C. P. 1983. tom. P. Viaţa şi opera. Editura Academiei R. N. traduit. Tiberiu. 1982. 1971. în „Tabor”. seria III. note şi indici de Dan Sluşanschi. XXXVI. în „Revue des Études Sud-Est Européennes”. transcriere. G. 1958 Pârvan. 1969. Russo. publicate sub îngrijirea lui Constantin C. Aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea. introducere. Bucureşti. Editura Litera Internaţional. Editura Cronica. Panaitescu. Harta Moldovei de Dimitrie Cantemir.

M. Bucureşti. respectiv Dragoş Cojocaru. 1997. VII. 2004. M.. *** Prinţii Antioh şi Maria Cantemir în documente de epocă. cu prefaţă. Bucureşti. volum îngrijit de Maria Holban. M. Bucureşti. Paul Cernovodeanu. Iaşi. M. Editura Aacemiei R. *** Călători străini despre Ţările Române. Istoria Moldovei între anii 1695-1754. Bucureşti. 2011. Alexandrescu-Dersca Bulgaru. VIII. 176 .R. Alexandrescu-Dersca Bulgaru. *** Cronica Ghiculeştilor. postfaţă de Marina Vraciu. glosar şi indice. 1980. Paul Cernovodeanu. introducere. Editura Ştiinţifică. 1965. Leonte Ivanov. Bucureşti. III. ediţie alcătuită şi îngrijită. în volumul Texte uitate – texte regăsite. M. ediţie şi studiu introductiv de Manuela Anton. volum îngrijit de Maria Holban. traduceri din rusă şi italiană de Marina Vraciu. 1983. Paul Cernovodeanu. Editura Ştiinţifică. Alexandrescu-Dersca Bulgaru. *** Călători străini despre Ţările Române. M. prefaţată şi adnotată de Leonte Ivanov.S. IX. text grecesc însoţit de traducerea românească. ediţie îngrijită de Nestor Camariano şi Ariadna Camariano-Cioran.MARIA MAGDALENA SZÉKELY *** Călători străini despre Ţările Române. *** Dimitrie Cantemir şi Theofan Prokopovič – două păreri divergente despre literatura didactică. Editura Academiei Române. volum îngrijit de (†) Maria Holban.

de elementele non-clasice ale epocii medievale) era menţinută în uz în mediile academice europene. intentionally inserted in the text with the explicit purpose of informing the reader. ediţie critică. 177 .Câteva posibile influenţe româneşti asupra latinei cantemiriene. Moldaviae Principis. Latin text. într-o măsură mai mare sau mai mică. pe ____ 1 D. KEYWORDS: Cantemir. Sluşanschi şi I. Vita Constantini Cantemyrii. Incrementorum et decrementorum Aulae Othmanicae sive Aliothmanicae Reputaţia de savant de nivel europen a cărturarului român a fost susţinută şi de limba de redactare a principalelor sale opere ştiinţifice. Opere complete. The author prefers to gloss and comment in Latin the Romanian terms. Câmpeanu. Câteva posibile influenţe româneşti asupra latinei cantemiriene din Incrementorum et decrementorum Aulae Othmanicae historia Claudia TĂRNĂUCEANU ABSTRACT. „epurată”. morphological. Cantemir. cunoscută şi chiar folosită ca limbă internaţională de conversaţie de elitele intelectuale ale vremii. Deşi a început să înveţe latina relativ târziu (la vârsta de 12 ani)1. neolatina (varianta limbii latine vehiculată de umanişti.. We remarked the presence of some borrowed terms (adapted or not from a phonetic and morphologic point of view to the Latin). traducere şi anexe de D. Reprezentând încă un instrument extrem de util în diseminarea noilor concepţii şi a rezultatelor cercetărilor întreprinse în domenii dintre cele mai diverse. cognomento Senis. in order to secure the correct understanding of the notions. syntactic.. A research of the Latin text entitled Incrementorum et decrementorum Aulae Othmanicae sive Aliothmanicae gave us the opportunity to make some remarks concerning the phonetic. latina. phraseological features that are influenced by the Romanian language.

ajunge să poarte corespondenţă şi conversaţii elevate cu personalităţi ale vremii sale2 şi. O revenire completă la limba latină literară a perioadei clasice. 130-132. 104 ms. editor V. Bucureşti. sintagme. să îşi scrie o bună parte a operei în limba latină. p.) Ibidem. Tom I. Tom. în perioada domniei tatălui său. p. Bucureşti. P. Modificările lingvistice din secolele anterioare Renaşterii. care. Viaţa şi opera. latina cantemiriană prezintă şi o serie de particularităţi lingvistice care nu îşi găsesc susţinere în uzanţele medio. Cândea. nu a mai fost posibilă. păstrează numeroase construcţii morfosintactice şi lexicale specifice perioadelor târzie şi medievală. 1924. trăsăturile obişnuite ale neolatinei. lucrările ştiinţifice cantemiriene prezintă. II. Atent elaborate şi revizuite în repetate rânduri. în general. medievali şi contemporani. 1930. menite să ofere Occidentului date inedite. 166 (p. turcă. multe dintre ele comentate şi glosate). enunţuri întregi.). şi P. Călători poloni în Ţările Române. Editura Cultura Naţională. 2 3 178 . pp. Dimitrie Cantemir. R. Mem. 1958.n1996. cât şi la una dintre zonele mai îndepărtate. 112-113. Seria III. atât cu privire la ţara de origine a autorului. Pentru a corespunde exigenţelor acestuia. Panaitescu. Ciobanu. adaptări la un nou mod de gândire şi de trai etc. bazată pe modelul ciceronian. altele fiind influenţe ale limbilor vernaculare. Idem. Cultura Naţională. Lucrările alcătuite la solicitarea Academiei din Berlin. pentru informarea precisă a lectorului cu privire la realităţi _____ VI. Şt. V. P. mai ales. 5 etc. nu au putut fi eludate în totalitate. Dimitrie Cantemir în Rusia.şi neolatine. latina umanistă îi punea la dispoziţie fostului principe moldovean instrumentele lingvistice necesare exprimării ideilor sale. Cantemir aprofundează în timp studiul literelor latine. Sunt preluate din aceste limbi cuvinte. desăvârşindu-şi cunoştinţele prin lecturi din autorii clasici. 103. Editura Academiei R. 5. Bucureşti. Pe lângă acestea. aveau drept destinatar publicul european instruit. cu tot efortul depus de umanişti între secolele al XIV-lea şi al XVIII-lea. cea Orientală. Academia Română.CLAUDIA TĂRNĂUCEANU vremea când se afla ca ostatic la Constantinopol. când latina suferise o serie largă de inovaţii (unele dintre ele reprezentând finalizarea unor tendinţe începute încă din latina târzie. p. greacă.. Editura Academiei Române. Caracterul ştiinţific al operelor impune autorului apelul frecvent la împrumuturi lexicosemantice voluntare (îndeosebi din română. în pofida intenţiei declarate a umaniştilor de reabilitare a canoanelor clasice3. „Memoriile Secţiunii Literare”. Bucureşti.

Alături de acestea. cât şi facsimilul4 publicat în 1999 (Bucureşti. Campbridge. Cea mai numeroasă categorie a românismelor identificate în text o reprezintă cea a împrumuturilor lexicale voluntare. biografia tatălui său. O seamă de astfel de particularităţi fonetice.. influenţei limbilor vorbite de cărturar. poate fi observată apariţia fortuită a unor elemente lingvistice alogene latinei. Incrementorum et decrementorum Aulae Othman[n]icae sive Aliothma[n] nicae historiae a prima gentis origine ad nostra usque tempora deductae libri tres. la toate nivelele limbii. 52). mai mult sau mai puţin. III. -chi şi ghi sunt redate prin ci. în toate operele sale de limbă latină. Cândea. II. publicat cu o introducere de Virgil Cândea... IV. Editura Roza Vânturilor. 179 . ci. multe datorate. probabil. În studierea unor fenomene lingvistice de acest tip. chi. gi din latină ca che. încadrate sau nu în specificul limbii latine. respectiv gi (grafie deloc surprinzătoare având în vedere că. după cum reiese din transcrierea fonetică a unor fragmente ____ 4 Dimitrie Cantemir. Magnus Postelnik (Ann. ghi. Cândea). III. morfo-sintactice. Textul original latin în forma finală revizuită de autor. Am folosit atât textul latin reprodus în ediţia critică elaborată de Dan Sluşanschi. Specificăm că exemplele selectate sunt însoţite de traducerea noastră. ghe. ge. Remarcăm efortul autorului în găsirea unor soluţii grafice potrivite pentru a reda cât mai fidel pronunţia din limba de provenienţă. lexicale şi chiar stilistice poartă amprenta limbii materne a autorului. 51). I. III. Grafia cuvintelor româneşti prezintă următoarele caracteristici: -ă este redat prin a: calauz (Ann. czausz spataresk (Ann. probabil. 51). totuşi influenţele româneşti sunt resimţite. -c prin k: Kluczerii (Ann. I. din zona răsăriteană mai puţin cunoscute Europei acelui veac. 1999. grupurile ce. 2002 (prefaţă de V. Timişoara. Bucureşti. ne-am oprit asupra uneia dintre cele mai cunoscute lucrări: Incrementorum et decrementorum Aulae Othmanicae sive Aliothmanicae historia. facsimil al manuscrisului Lat-124 de la biblioteca Houghton. 203). Creşterile şi descreşterile Imperiului Otoman. Cantemir pronunţa.Câteva posibile influenţe româneşti asupra latinei cantemiriene. MASS. editura Roza Vânturilor) sub îngrijirea lui V. Deşi lucrarea în care apar în număr destul de mare este Vita Constantini Cantemyrii. I. Harvard University.... Amarcord.

I. se remarcă o oarecare inconsecvenţă în notarea numelor proprii: Smaragdam (Ann. Ca şi în alte opere de limbă latină ale autorului. sub Sackczie Danubium transit (III. III. II. Chotin (Ann. II. II.. ci este. 96). 97). III. Suczavam (Ann. . -î prin i: Vale Strimba (Ann. Voda (II. . autorul consideră necesar să ofere o echivalare în latină şi pentru 180 .. III. 251). -s apare geminat: Bassarabia (Ann. II. II. 35). III. 195). III. IV... IV. 34). Rares (Ann. I. I.. III. I.ţ prin z: Ancuza (Ann. III. I. 96). Suczaviam (III. 194). II. III. 59). V. Zmaragdam (Ann. I. V. 99). 96). n. 34 etc. II. p. expresii sau fraze întregi din turcă sau greacă. IV. II. I. ad oppidum Falczij (III. Szerbani Bassarabae (Ann.. III. Valachia (Ann. -ce prin cz. 94) sau ss: Balassam (Ann. 195) etc. 59).. II. 96). 279). III. Serbanus (Cantacuzenus) (Ann. I. IV. -v prin w sau v: Bucowina (Ann.. I. 353).. VIII... III. 34).h prin ch (aşa cum sunt transliterate în alfabet latin cuvintele greceşti care îl conţin pe chi): Michai (Ann. 95. II. II. 45).. 96). 353). de asemenea. Bassarabia (Ann. I. Bessarabiam (Ann. I. IV. 96). Ann. III. Milkow (Ann. II.. urmat de e sau a: Petreczeici (Ann. I. 195. II... 195). IV). II.. 98). 52). 96). -ş este redat prin sz: Szerbanum (Ann. Dumbrava Roszie (Ann. fie Istefan (I. s: Petrasco (Ann. Tulcza (II. III.CLAUDIA TĂRNĂUCEANU româneşti în operele de limbă latină ale autorului – e.. V. 89. III. Ann.. Szerbanus (Bassaraba) (Ann. 38. 389). emendat Suczavam în ediţia 2002.. -ge este redat prin dz urmat de e sau i: Dobrudzia (III.. 98). II. 194). 45).. II. II. Antroponimul Ştefan este notat fie Stephanus (II. Soczavam (III.). olim „Licostomo” (Ann. 147). V. redat prin cz (după care urmează o vocală): Craczuna (Ann. 352) sau cz: Creczulescul (Ann. Aşa cum procedează şi cu termeni. IV. I. XII. 34).. II.. I. 98). I. II. Ann. II... II. g. IV. 194). II. Nemez (III... V. -f este notat uneori ph (ca şi la cuvintele greceşti): oppidum Moldaviae Stephanesti (Ann. 349). Suczaviam (III.. I.. 50). 51). III. III. V. Czetate Alba (Ann.. Serbani Cantacuzeni (Ann. 4. II. Michna Principe (III.. I.. 252). III. Gierginam (Ann. I.. Descriptio Moldaviae şi Vita Constantini Cantemyrii): Cilia. I. III. III. 93). I. Moldavis Tigine dictam (Ann.

53) – Serdar. ut Magni Kluczerii. întradevăr. traducând etimonul. Dimitrie Cantemir – orientaliste. i(d) e(st) „Palorum factor”. partea originală a operei (v. ceea ce ____ 5 Aceste adnotări. dictus est. III. 52) – s-a arătat demn să fie cinstit cu dregătoria de mare clucer sau Annonae Praefectus (şeful aprovizionării). In Moldavia est „Dux copiarum” quae inter Hierasum et Tyratem.. asta înseamnă călăuză a armatei moldoveneşti.. o bună parte din românismele inserate în text.. III.. 138). II.. III. Cele mai multe dintre detaliile privitoare la acestea sunt trecute în adnotările (Annotationes) pe marginea fiecărei cărţi5. p. adică „făcător de ţepe”. 181 . (Ann. turcii au scos. ad limites a Cosacis et Tartaris defendendos. I. de altfel. De unde se pare că. I. III. Serdar.Câteva posibile influenţe româneşti asupra latinei cantemiriene. Vnde Turcaeἔτυμον interpretati.. I. et inde a suis Valachico sermone Cepalusz. 203) – Mare postelnic (prefect / mareşal al Curţii) -Calauz. 45) – serdar. Cazikly. 1960. Cazikly. au fost considerate. III. II. quia Valachicae linguae illud nomen plane est peregrinum. în „Studia et Acta Orientalia”. Chiar şi câteva cognomina româneşti sunt traduse sau/şi glosate: -Cognomen Negrul i(d) e(st) Niger (Ann. Fuit Valachiae Princeps. -Magnus Postelnik („Aulae Praefectus”) (Ann. 52) – călăuz. II. 99) – Cazikly Vodă.. destinatae sunt (Ann. Christianis Dracula vocatur – unde non novi. IV. foarte ample în raport cu textul propriu-zis al istoriei. În Moldova este comandantul trupelor care sunt stabilite între Nistru şi Prut.. ca să apere hotarele de cazaci şi tătari. quod illis est „Palis abundans”. ca cinci mii de oameni să fie traşi în ţeapă din vini uşoare şi dintr-asta a fost numit de ai săi Ţepeluş. IV. A poruncit. -. -Serdar „id est exercitus Transprutensis Dux” (Ann.. 191) – cognomenul Negrul. adică Niger. -Cazikly Voda. hausi videntur. I.. Guboglu. i(d) e(st) „ductor exercitus Moldavici” (Ann... I. A fost domn al Valahiei. asta înseamnă comandantul oştii de peste Prut.. dignitate mactaretur (Ann. Namque V millia hominum levi causa palis affigi iussit.meruit. vel Annonae Praefecti. M. în limba valahă.

Demetrii Catemyrii. 96 (A 33). licet fortissime per triduum dimicasset.) şi 161 (98 ms. 34)7 – porunceşte să fi sădite două pădurici de stejar (care şi acum sunt numite de leşi Bucowina. cit. 75 ms. haud sine magna iactura. non adeo optatis legibus. incolis autem Dumbrava Roszie. iar de localnici Dumbrava Roşie. 354 B287). V. Cantemir oferă detalii în capitolul al V-lea al părţii a III-a din Descriptio Moldaviae (v. ibidem. „Querceta Rubra”.. fiindcă numele acela e destul de străin de limba valahă6. 2006. ediţie critică întocmită de D. fere eodem modo. VI. Et videtur certe in ipso loci etymo infausti aliquid latere: „Vale strimba” enim Moldavo sermone „valem perversa” aut „iniustam” denotat (Ann. ca să apere hotarele de cazaci şi tătari. -Serdar. Rex Poloniae. pp. quo a Polonis „Hetman polny” constituitur (Ann. Valachicus sermo) şi moldovenesc (Moldavus sermo). 7 Cf. nostris temporibus.CLAUDIA TĂRNĂUCEANU înseamnă la ei „cel bogat în ţepe”. din aceea că ar fi fost sădite şi udate cu sânge leşesc). In Moldavia est „Dux copiarum” quae inter Hierasum et Tyratem. ed. castra in eo a Tartaris disrupta magnamque cladem perepssa sunt. Bucureşti. Locus ad Hierasum. Institutul Cultural Român. Vita Constantini Cantemyrii. destinatae sunt. aproape în acelaşi fel în care este orânduit de către leşi „Hetman polny”. şi originea unor denumiri româneşti: -Querceta duo (quae et nunc ideo Polonis Bucowina. I. 182 .). În Moldova este comandantul trupelor care sunt stabilite între Nistru şi Prut. 59)8 – Valea Strâmbă. felicissimus impiis. I. Cantemir consideră util să specifice.. p. Este numit de creştini Dracula. et Rossiacus Czar Petrus. tamen pacem. în anumite situaţii. -Vale Strimba. gradumque secundum ab Hetmano habet. pars I. 53) – Serdar. 8 Cf. ad limites a Cosacis et Tartaris defendendos. 142 (p. III. principis Moldaviae Descriptio antiqui et hodierni status Moldaviae.. idem. bis ex eodem. p. I. aducător de nenorocire pentru creştini. Conicky Cosaccorum Ducis. Sluşanschi. cap. şi are al doilea rang după hatman. de unde nu ştiu. Iohannes Sobieskius. infaustus Christianis. ____ 6 În privinţa diferenţelor (minore) dintre graiurile valah (Valachica lingua. ibidem cum infidelibus pepigit. eo quod Polonico sanguine fuerint plantata et irrigata dicuntur) plantare iussit (Ann. „Querceta Rubra”. Loc pe <malul> Istrului. pedem recipere coactus est.. III.

cap. cunoscute deja de europeni. Regele Poloniei. -. pe vârful muntelui. ba chiar este recomandată şi sursa bibliografică din care se pot afla amănunte (Descriptio Moldaviae): -Nemez. 105)10 – de unde nu ne îndoim că târgul Fălciilor a fost ridicat pe locul străvechiului oraş al Taifalilor – ceea ce am explicat într-o cărţulie aparte „Despre Moldova de odinioară şi de astăzi”. trans Siretum. latinizate sau nu. 105. g. cap. 60 (A14). totuşi.. În lipsa unui corespondent latin potrivit pentru dregătoriile din Moldova sau Ţara Românească. peste Siret. În ceea ce priveşte hidronimele. Cetate foarte veche din Moldova de Jos.. I. ed.. 68 (A18).unde non dubitamus Falcziorum oppidum in loco vetustissimae Taiphalorum urbis esse conditum – quod pluribus in singulari libello „De Moldavia veteri et nova” explicavimus (Ann. de două ori a fost constrâns să-şi retragă piciorul. Tyras – Prut). şi importanţa acestora: ad munus Bani. din acelaşi loc. I. alături de denumirile româneşti. p. în acelaşi loc. Siretum – Ann. preaprielnic pentru necredincioşi. pars I. cit. nu fără mare pagubă. ibidem. latinizate sau nu (e. despre care vezi mai multe în a noastră „Descriere a Moldovei”. se specifică. adesea Cantemir preferă denumirile antice (Hierasus – Siret. ____ 9 10 Cf. IV. IV. III. a fost distrusă de tătari şi a îndurat o mare nenorocire.. şi ţarul rus Petru. II. Prut – Ann. p. Şi se pare că în însăşi etimologia locului se ascunde ceva funest: căci în limba moldavă „Valea Strâmbă” înseamnă „valea mârşavă” sau „nedreaptă”. II.. în vremurile noastre.. 183 . I. Cf. III. II. de quo plura vide in nostra „Moldaviae Descriptione” (Ann. Toponimelor mai importante li se indică vechimea. Ioan Sobieski. aşezarea geografică. cu toate că a luptat cu înverşunare timp de trei zile. comandantul cazacilor.Câteva posibile influenţe româneşti asupra latinei cantemiriene. a căzut la pace cu păgânii. Acolo. idem.. 61). nedorindu-şi prea mult condiţiile <păcii>. ad fluvium cognominem in altissimo monte sita. 61)9 – Neamţ. pars I. deşi apelează şi la cele româneşti. Descriptio Moldaviae. tabăra lui Cuniţki.. Civitas antiquissima Inferioris Moldaviae.. aşezată lângă râul cu acelaşi nume. quod apud illos supremus est.

Surprinzătoare este apariţia cuvântului latin luna (cls. De antiquis et hodiernis Moldaviae nominibus şi Historia Moldo-Vlachica. ____ 11 Termenul apare şi în alte opere latineşti ale cărturarului: Historia Moldo-Vlachica. Editura Academiei Române. după cu spun alţii. foarte îndrăgit de Cantemir11. ca astru) cu sensul de lună calendaristică în datarea tratatului de pace cu Polonia de la Daud Pasza: Daud Pasza. ubi in thalamum intrat.. are în text sensul de loc de găzduire. note şi indici de D. lună.. 19) . 204) – ... Bucureşti. când intră în iatac şi îşi vede soaţa cu faţa sluţită şi lipsită de ochiul drept. Princeps. Domnul. IX. mensis Seffer – II. creat de cărturar după modelul unui fabricies de declinarea a V-a12. II. care este cel mai mare la ei.. aut. I.. ediţie critică. cu faţa acoperită. Opere complete.officialis Imperatorius ad hospitium splendidum sibi paratum adducitur (Ann. 5. remittit (Ann. ca şi în alte opere cantemiriene de limbă latină. Cândea.. se pare. IV. secunda demum luce e Palatio in pristinum hospitium . a doua zi în zori. 175 ms. 216 (p. 14 (în D. I. p.. Hospitium. este dusă din locuinţă la palat şi apoi la biserică. o trimite chiar în acel moment. intactam. Cantemir. Sluşanshi..slujbaşul împărătesc este adus la locuinţa frumoasă pregătită pentru el.. traducând românescul gazdă: -Ipsa velata facie ex hospitio in Palatium. ocurenţa calcurilor semantice după română. <anul Hegirei> 1089. traducere.... editor V. presupunem că autorul s-a lăsat influenţat în acest caz de echivalentul românesc lună. <ziua> 16..). Vita Constantini Cantemyrii. ed. XII. Remarcăm. 96) – se spune că a fost înaintat la rangul de ban. Având în vedere că în toate celelalte situaţii este folosit termenul clasic de mensis (e. Luna Seffer. cit. III. g. Cândea. 10 (Ann. locuinţă. sau. 1983). la locuinţa de odinioară. II. 184 . ut alii referunt. eam illo ipso momento. neatinsă. 242). autorul făcând apel la nuanţe secundare ale cuvintelor antice sau recurgând la modificarea semnificaţiei originare a acestora..CLAUDIA TĂRNĂUCEANU admotus fuisse dicitur (Ann. Termenul faurities (fauricies). 76) – ea însăşi. III. luna Seffer. sponsamque et facie deformem et dextro orbatam oculo animadvertit. prefaţă de V. -.. 16. II. este..<dat> în Daud Pasza. spre exemplu. et inde in templum deducitur. Partea I.. III.

legatum secum ad Portam accipit.... probabil.. Cantemir. îl ia cu el la Poartă pe sol. lesne pleca urechile la şuşotelile şambelanilor. 23. in Valachos castra movet (I. magnoque in Aula habetur honore (Ann.. placatum animum simulat (II... 31) – este ţinut în mare cinste..... Este posibil însă ca o parte dintre acestea să fi fost susţinută de expresii latineşti deja existente în limbă. p... non facile praebuisset aures hisce _____ 12 V. şi D. 419) – Suleiman. De antiquis et hodienis Moldaviae nominibus.... (III.. 81) – Împăratul cunoştea.. 234) – Vizirul. XII.Câteva posibile influenţe româneşti asupra latinei cantemiriene.. in honorem haberi (a ajunge în cinste. III... în care expresii româneşti sunt traduse literal. în loc de extergit.. 32) – şi este ţinut la Curte în mare cinste. IV. VIII. 490) – deşteptat de aceste cuvinte i se părea vizirul... 66) – îşi mişcă tabăra împotriva valahilor. I. qua omnes cordis dolores sedantur. probabil sub influenţa lui făurire din română: Noverat equidem hominis fauritiem Imperator. I.. VIII. -e sepulchri reverti (a se întoarce de la groapă): Excitari sibi videbatur his sermonibus Vesirius et e sepulchro reverti. facile aures praebebat (III.. 59) – îşi mişcă tabăra împotriva tătarilor.. ad satis amplos in Chani Aula honores pervenerat (Ann. 185 . I. 22) – a ajuns la destul de mari cinstiri la Curtea hanului.. Rex Hungariae. Nu putem trece cu vederea calcurile frazeologice. de fapt. I.. se arăta cu sufletul împăcat. qui inclinato capite pulverem Altissimi Liminis facie stergit (II.. dar. III. şterge cu faţa praful Preaînaltului prag.. şiretlicul omului. I. susurris cubiculariorum. -aures praebere (a pleca urechile): . II.. din latina târzie) s-ar fi putut strecura în text datorită influenţei românescului şterge: Vesirius.. III.Suleimanus. -oblivioni commendatur (a da uitării): Ebibe hanc medicinam. I.. Credem că o formă verbală precum stergit (folosită.. Sluşanschi. -in / ad honores pervenire.. plecându-şi capul. 21) – bea leacul ăsta cu care toate sunt amorţite toate durerile inimii şi toate cele nefericite sunt date uitării. III. a fi ţinut în cinste): magno in honore habentur (Ann... în „Introducere” la D. care. omniaque infortunia oblivioni commendantur (Ann.. sed. şi <parcă> întors de la groapă. -castra movere (a mişca tabăra): adversus Scythas castra moveret (Ann.

III. IV.. deoarece au o atât de mare şi atât de bine pregătită armată sub steagurile lor încât socotesc că nu trebuie să le fie frică nici de puterea întregii Împărăţii turceşti.. 75) – regele Ungariei. 186 . Fekelius ulterius pedem movet... IV. fiind folosit cu sensul figurat de domnie): Mustafam et Ahmedum.. -pedem movere (a-şi mişca piciorul. III. I. IX.. „tron”: Principem vestit et . că. 59) – regele Poloniei a fost silit să-şi retragă piciorul. -in thronum collocare – a aşeza în scaun (termenul thronum. nu şi-ar fi plecat cu uşurinţă urechile la aceste sfaturi. a nu fi ascultat) – Turcae.. .... Rex Poloniae.... găsesc urechi surde şi sunt ucişi până la unul. -ad manus osculum admittere (a primi la sărutatul mâinii) ad manus osculum Magnates admittit (Ann. 204) – îi primeşte pe mai-marii boierilor la sărutatul mâinii. 333) – Turcii. album vexillum exponunt. de altfel.CLAUDIA TĂRNĂUCEANU consiliis (I... II.... răspund. -pedem recipere (a-şi trage înapoi piciorul.voiau să îi aşeze în scaun pe Mustafa şi pe Ahmed. et a totius Provinciae incolis summo applausu suscipitur (III. 415-416) – dobândind victoria. I. II. dar. I.. caeterum cladem a Turcis nullam se metuere. a se retrage): Rex Poloniae pedem recipere coactus est (Ann.. in thronum collocari volebant (III. „scaun”. 349) – regele Poloniei îşi mişcă mai departe piciorul.. nu se tem de nici o nenorocire din partea turcilor. quod tantum et tam exercitatum exercitum suis sub vexillis habeant ut neque a totius Turcici Imperii viribus sibi timendum esse arbitrarentur (III. ulterius pedem movet (III... sed.. -sub vexillis habere (a avea sub steag): Duces..surdas aures invenire (a găsi urechi surde. surdas aures inveniunt et ad unum omnes trucidantur (III.. 203) – îl îmbracă pe domn şi.. in thronum collocat (fără sens figurat) (Ann. Thronum are adesea şi sensul său propriu.. I. îl aşează pe tron.. deditionemque pollicentur.. a se deplasa): parta victoria. Fekelius îşi mişcă piciorul mai departe şi este primit cu mari aplauze de locuitorii întregii provincii.. 328) – Conducătorii . 420) – . II. respondent. arată steagul alb şi promit că se predau..

Cotnar (III. sesizăm totuşi o serie de particularităţi care par a purta amprenta limbii române.. Toponimul „Fălciu” apare. III. III. Iaşi. g. g. I.. II. 51) – acuzativ. este păstrat: Barbul (Ann. II. 96).. 96). I. IV. Valachiam ad Bucurestium usque subegit illique Provinciae Vintilam Ducem dedit (Ann. Constantinus Stolnicus (Ann... I. V. I. Kili urbem (Ann. boiaros (Ann. III.. III. 35) – acuzativ. Serdari dignitatem (Ann. Barbul (Ann.. 352)..Câteva posibile influenţe româneşti asupra latinei cantemiriene. 35) etc. Deşi morfologia este compartimentul limbii cel mai puţin permisiv influenţelor alogene. 105) sau declinate după flexiunea a II-a (e.. IV 197) – acuzativ. 351.. III. I. II.. Niagoe (Ann. I. II. Falcziorum oppidum – Ann. II. acestea fiind tipurile de flexiune nominală cele mai productive: Sireti fluminis (I. 98) – cu terminaţie -um de acuzativ. III.. singular (declinarea a II-a). 98) – cu terminaţia -i de genitiv singular (declinarea a II-a). 194) etc. neadaptate morfologic limbii latine (e. II. Există şi situaţii în care acelşi cuvânt poate apărea fie cu terminaţie latinescă. g.. prezent la unele antroponime şi toponime. Unele substantive sunt adaptate doar grafic sau nu suferă nici o modificare: calauz (Ann. 52).. III. fie neacomodat: serdar (Ann. proprii şi comune. atunci terminaţia este adăugată după articol: Raducanulum (Ann. Lacul Ovidului (Ann. I. 52). Iassiorum – II. terminaţia acesteia este notată inconsecvent 187 . ca plurale tantum (e. V. II. În ceea ce priveşte categoria numelui. Nu lipsesc nici toponimele pluralia tantum din română. I. IV. 34) – acuzativ. 98) – cu terminaţia -o de dativ singular (declinarea a II-a). V. 51) – nominativ etc. sunt încadrate declinărilor I şi a IIa. II. I. 38). V. Bessarabiam (Ann. Saftam. 53).. I. II. Iassios – III. III.. iar. vornicum constituit (Ann. de asemenea. 194). 38) – genitiv.. Dacă numele respective sunt încadrate într-unul din tipurile flexionare ale limbii latine.. Razboien (I. III. I. V. I.. III. Stancam. 348). II. 105). iunctam Radulo (Ann. frecvent întâlnit: Iassiis – III. 348. 96). Vasluy (I. I.. III. Huşi: ab Hussi – Ann. V. remarcăm efortul de adaptare a numeroase substantive româneşti la normele flexionare ale limbii latine. 39). O parte din substantive. când este păstrată forma nelatinizată. uxorem Creczulesculi (Ann. Ramandi vornicum (III. II. Articolul hotărât enclitic din română.

281) – Neînvinsule Vizir. prezumăm că opţiunea pentru superlativul sintetic realizat cu ajutorul prefixului prae. at promptuariis plenum invenit. Falczii. 105. aşa cum opinează D. 184). nota 5. IV. vei vedea îndeajuns tu însuţi cât de amarnic. nu doar datorită confuziei între vocativele declinării a II-a13: Invictissmime Vesirie (III.CLAUDIA TĂRNĂUCEANU fie ca -ii (haud procul a Falczii urbe sita – Ann.. printre care se încadrează şi vesirius având vocativ în -i. 416) – această ceată <de oşteni> atacă pe neaşteptate Soroca. cit. p. 188 . II. având în vedere lungimea frazei. 15 V. urbem ad Tyratem sitam. ca autorul să fi neglijat faptul că a folosit femininul urbs şi să se fi gândit la un neutru precum oppidum sau fortalitium15. -Haec manus Sorokam. cât de greu. presupunem. I. I. în exemple precum praeclaram ____ 13 Latina folosea terminaţia -e pentru substantivele cu nominativul în -us ale flexiunii a II-a.. quam ardua. 278). 349). cele în -ius.. I. declinat după flexiunea I) nu se acordă decât în număr (plural) şi caz (acuzativ) cu agros (masculin de declinarea a II-a) – câmpuri situate în jurul acelei cetăţi. fie ca ij: ad oppidum Falczij (III. p. Se poate. II. Editorul emendează în text vacuam şi plenam. oppidum Falczii – Ann. de obişnuinţa autorului de a gândi în română: -agrosque circa illam urbem sitas14 (III. II. cât de plin de primejdii ar fi acest război. ipse satis perspicies. Este posibil ca un vocativ de tipul Vesirie să fi primit terminaţia -e după română. ed. II. I. lipsită de apărători. I.Invictissime Vesirie. vacuum defensoribus. însă nu excludem nici posibilitatea ca acordul să se fi făcut cu românescul târg din limba maternă a cărturarului. În ceea ce priveşte adjectivele. Cu toată atenţia şi minuţiozitatea acordate elaborării şi corectării sale.. I. quam periculis plena sit ea expeditio (III. Nu este exclus ca. Sluşanschi în aparatul critic de subsol al ediţiei 2002 (n. scriitorul să fi avut în minte femininul „câmpii” din română. .. (III... quam difficilis. 14 Autorul ediţiei 2002 emendează sitos.. în unele situaţii cauzate. improviso adoritur. 236. 306) – adjectivul sitas (feminin. în textul cantemirian se strecoară dezacorduri între numele determinat şi adjectivul determinant. cetate aşezată pe <malul> Tyrasului. dar o găsesc lipsită de provizii. 105). 195. 6. Urbs et regio Moldaviae est –Ann.

II.. cit. comparativul analitic cu magis (.. mulţimile. ci de influenţa termenului (provenit din turcă. întâlnit şi în română..Câteva posibile influenţe româneşti asupra latinei cantemiriene. unde qua nu se poate acorda cu masculinul amor. 403) – mulţimile care urmează tabăra din ordin împărătesc. IV. III. quae ex Imperatorio mandato castra sequuntur (Ann. De asemenea. neutru) nu se acordă cu pompa. quales nec vidit unquam. 516) – În timpul acestuia. quo maiore potest pompa. însă considerăm plauzibilă şi varianta în care acordul să se fi făcut cu popor sau cu norod din română16.. 239. mai curând. (III. qui eos prius venerari consueverat (III. ed.quo se magis nobilem ostenderet – Ann.. pe moment.. -coetus. 94 – ca să se arate mai nobil) aminteşte de comparativul românesc cu adverbul mai. V. D. III. dar este posibil ca apariţia lui să nu fie o alunecare de pană cauzată de grabă sau neatenţie. e adevărat) alai. de altfel. care se întreabă (nota 1. probabil şi sub influenţa românei. cu cât mai mare alai poate. Împărăţia Otomană primea oaspeţi pe care nici nu i-a văzut vreodată. 403. ____ 16 Situaţii asemănătoare sunt şi în exemplele: propter amorem qua uxorem Sultanus deperibat (Ann.. nici nu se credea că are de gând să-i vadă.. cit. -.. quae. nec visurum creditur..)... III.a plebe..) dacă nu cumva Cantemir îl acorda pe quae cu echivalentul din română al termenului latin. I. praeclara stirpe (II. care ne pot trimite cu gândul la un posibil acord cu termenul echivalent din română (pe care îl avea în minte. Pronumele relativ qui. 203) – apoi. Sluşanschi (care emendează quae) este de părere că autorul s-ar fi gândit la masculinul latinesc populus (n. ci 189 . autorul): -Inde pedetentim.. II. Cum termenul coetus este de genul masculin. ed.. IV. quale (ce fel): Huius temporibus hospites suscepit Ot<h>manum Imperium. 421-422) – de către plebea care obişnuise să îi cinstească mai întâi pe aceştia. II. Ablativul quo (masculin sau... din latină). pas cu pas. 107). 52). intră în oraş. II. quod este înlocuit uneori. dezacorduri între relativ şi cuvântul determinat. de asemenea.. p. 3. de adjectivul pronominal nedefinit qualis. III. victoriam (Ann. p. tindem să îi dăm dreptate autorului aparatului critic al ediţiei utilizate de noi. Întâlnim. urbem intrat (Ann. ar putea fi sprijinită şi de existenţa superlativului sintetic cu prea din limba română (moştenit. 194). IV. Relativul masculin qui nu se poate acorda cu plebe (feminin).

I. filiamque magna cum dote ad principales nuptias mittit. IV. unitară din punct de vedere formal. în exprimarea anteriorităţii. ed. poruncindu-i ca.). II. şi studiul nostru Aspetti della lingua latina nell’opera dell’umanista romeno Dimitrie Cantemir (1673-1723). 17 Latina populară renunţase la formele sintetice de infectum ale acestei diateze. Turcico more. în „Invigilata Lucernis”.CLAUDIA TĂRNĂUCEANU În privinţa sistemului verbal. lăsând moştenire limbilor romanice o flexiune pasivă perifrastică. velare faciem. de altfel. p. 243. heri litteras.. zise.) este înlocuit uneori cu datas fuisse: Scias. Editura Universităţii din Bucureşti. autorul să fi manifestat predilecţie pentru conjunctivul mai mult ca perfect latin şi datorită asemănării _____ poate cu unul din femininele româneşti.. ita vocantur libelli supplices. Bari. 190 . Este posibil ca. 451. pe drum. II. n. p. 2. cit.. nec cuiquam eam spectandam dare. că ieri scrisoarea.. inquit. până ce nu se va fi săvârşit cununia bisericească. III. poate fi susţinut de existenţa unora asemănătoare în română. XII. 268) – Să ştii. 75) – Ascunde cu grijă Scarlat acest defect şi îşi trimite fiica cu o zestre mare la nunta domnească. cf. şi Ana-Cristina Halichias. 98). ci a perfectului) ar putea fi susţinute şi de pasivul analitic prezent în limbile romanice (inclusiv în română)17: annona in castris relicta fuerat (III. 18 Prezenţa unui viitor II alcătuit din viitorul anterior al verbului esse şi participiul perfect pasiv poate fi influenţată de existenţa viitorului anterior perifrastic din română (v. (Ann. dragoste sau iubire (v. cu românescul „jalbe” (sau „plângeri”. 2008. Limba şi cultura latină în Ţările Române. Bucureşti.. şi să nu şi-o ofere vederii cuiva. donec coronatio ecclesiastica perfecta fuerit18. erau intens uzitate şi în latina medievală. iussam in itinere.. care. apelul cărturarului la o serie de structuri perifrastice. 3.. după obiceiul turcesc. să-şi acopere faţa cu un văl. 518). n. 485) – proviziile fuseseră lăsate în tabără. 30. eventual. şi aparatul critic al ediţiei 2002. 48). Celat hoc vitium diligenter Scarlatus. ci. mihi interpretandas datas fuisse (Ann. quae Vesirio de causis iudicialibus in Divan exhibetur (Ann. în Studia Mediaevalia. III. 2010. pl. în care femininul quae nu se poate acorda cu masculinul libelli.. Spre exemplu. mi-a fost dată spre traducere... Despre aceste două exemple v. p. p. folosirea unor forme pasive de perfectum alcătuite cu ajutorul participiului perfect pasiv şi al verbului esse (aflat la moduri şi timpuri derivate nu din tema prezentului. Chiar şi infinitivul perfect pasiv de tipul datas esse (f.

264 – temându-se <şi> de pereţii lui). 94. lui ca formă cu mai mult ca perfectul indicativ din română. IV) – în timp ce i se vestiseră acestea lui Daltaban. le-a dezbrăcat şi s-a amestecat printre ele. (eo quod Princeps Ramandi vornicum hanc ob causam Iassiis reliquisset ut Regio exercitui de co<m>meatu provideret) (III. hinniendo et discurrendo se immiscuit. Sultanum per .. 97-98. III. n. folosit de latina clasică în astfel de situaţii. Uneori acest conjunctiv apare în locul indicativului. cit. Semnalăm şi în sintaxă câteva aspecte care ar putea purta amprenta românei.. II.. şi ed. 4. II. el însuşi gol. (Ann. XII. ipse nudus. cit... cu cuvântul determinat) ar putea fi susţinută de utilizarea largă a acestui mod în textele româneşti ale epocii19: In horto Palatii. La nivelul propoziţiei observăm: ocurenţa ablativului precedat de prepoziţia de. Halichias. adesea a adunat toate fecioarele. admissarii instar. 348) – (datorită faptului că din această pricină îl lăsase domnul pe Ramandi vornicul să se îngrijească de provizii pentru oştirea regelui). pp. tranzitiv în latină şi construit. prezenţa genitivului partitiv după aliquot în exemplul aliquot amicorum20 (II. asemenea unui armăsar.Câteva posibile influenţe româneşti asupra latinei cantemiriene. 77) – Alexandru..... haec ubi Daltabano nunciasset... preferate însă altora sinonime.. după un verb de temere. nechezând şi fugind de colo colo. cu acuzativul (de suis timens parietibus – II. A. 117 – câţiva dintre prieteni). V. op. XI. cum ad duodecim aetatis annum pervenisset. denudavit. Frecvenţa gerunziilor în ablativ (trăsătură a latinei medievale care permitea evitarea acordului unui participiu prezent. 232) – În grădina palatului. omnes virgines saepius congregavit. p. de regulă. ac inter illas.. Patavium missus est (Ann. construite cu indicativul: Alexander vero. C. (II.Deskiere („schedulam”) certiorem reddit tale quid a Daltabano propositum iri.. I.. alteori este folosit în subordonate alcătuite conform normelor limbii latine. preferinţa pentru acuzativul cu ad în locul dativului de atribuire (Solus fuit inter Turcarum ____ 19 20 Cf. <el> îl înştiinţează pe sultan prin Deskiere (printr-o notă) că i-a fost propus aşa ceva de către Daltaban. 191 .. III... după ce ajunsese la vârsta de doisprezece ani a fost trimis la Padova.

posibil şi sub influenţa lui întru din română. IV. ar putea sprijini uzul larg al completivei cu quod în locul infinitivalei (chiar şi după verba dicendi)21: -Itaque ipse ad fratrem suum accedit. întrebuinţarea unor anumite conjuncţii. 512) – Şi astfel el însuşi se apropie de fratele său. se pot totuşi distinge unele influenţe ale idiomurilor vorbite de cărturar. cât şi pe cele ale gramaticii latine umaniste (cu diferenţele pe care le prezintă aceasta faţă de norma clasică). care să respecte atât principiile retoricii... de la părinte la fiu şi nepot). ipsum fraternis excipit amplexibus ei annunciat quod a toto Ot<h>mano populo ad thronum desideretur. XII. îl ia pe acesta cu îmbrăţişări fraterne. 128) – „Tu.. folosirea conjuncţiei că în română. întrebuinţarea lui in urmat de acuzativ cu valoare finală. Este posibil ca sintaxa limbii materne să fi susţinut. qui eam dignitatem a parente acceptam ad filium et nepotem hereditario quasi iure transmiserit – II. 264 – A fost singurul dintre vizirii turcilor care şi-ar fi transmis acel rang. moduri şi timpuri verbale. XII. în construirea frazelor. III. chiar dacă sunt concurate uneori de completivele cu quod. În fraza oferită de noi ca exemplu. Haec et alia pompose si quando de Christianorum legatis fit mentio ab historicis Turcarum referri solent in augmentum gloriae sui Imperii et Christianorum contemptum – Ann.. II.CLAUDIA TĂRNĂUCEANU Vesirios. scito quod te cum toto exercitu contra invasuros has partes inimicos mittere decrevimus22 (II. îl numeşte pe acesta sultan. ca pe un drept ereditar. în detrimentul altora. ca relator al unei completive cu indicativul. Acestea şi altele. construit cu acelaşi caz (Inclinato capite. se obişnuieşte să fie spuse pompos de către istoricii turcilor. Spre exemplu. cea de-a doua subordonată. întru sporirea gloriei împărăţiei lor şi dispreţuirea creştinilor). eumque primus Sultanum nominat (III. este o infinitivală (te cum toto 192 . 22 Infinitivalele apar totuşi în număr mare în text. de fiecare dată când vine vorba despre solii creştinilor. îl anunţă că este dorit la tron de întregul popor otoman şi că el. cel dintâi. -„Tu. care depinde de completiva cu quod. Pe plan frastic. 264 – Plecându-şi capul. cu toată atenţia acordată în mod evident formulării unor fraze armonioase.. să ştii că am hotărât să te trimitem ____ 21 Această completivă începuse să o concureze pe cea cu infinitivul încă din Antichitate.

şi-ar găsi susţinere în utilizarea largă gerunziilor din româna literară. realizată de N. astfel că azi abia de se mai văd unele urme ale lui. et solo aequari iubet. 29) – Ca răzbunare pentru acest dezastru. ar putea fi datorată nu doar neatenţiei sau grabei cărturarului. pp. Writings and Correspondence. ci şi existenţei în română a circumstanţialei astfel construite: In huius cladis vindictam Murad urbem occupatam funditus dirui.).. manuscrisul original fiind considerat multă vreme pierdut (până în 1985). II. dintre care singura care a avut la bază textul cantemirian este cea englezească. 25 Din nefericire însă. până de curând puţini au fost cei care au avut privilegiul de a o citi în latină. de obicei. Tindal (The History of the Growth and Decay of the Othman Empire. 51 – 29 ms. Sir William Jones. 24 Cf. clară şi _____ exercitu contra invasuros has partes inimicos mittere). Creşterile şi descreşterile. A Prefatory Discourse to an Essay on the History of the Turks. Prezenţa unei circumstanţiale consecutive cu indicativul. Despre manuscrisul latin v. ci şi calităţii latinei25 în care a fost scrisă. Manuscrisul original al Istoriei Imperiului Otoman de Dimitrie Cantemir. MDCCCXXXV. lipsită însă de rigiditatea unei opere ştiinţifice moderne. istoria Imperiului Otoman oferă o lectură foarte plăcută24 nu doar datorită prezenţei amănuntelor interesante privind evenimente. 223-224. în Dimitrie Cantemir. Lucrarea a circulat prin intermediul traducerilor.Câteva posibile influenţe româneşti asupra latinei cantemiriene. III. Virgil Cândea. oameni. în locul conjunctivului obligat din latină. p. 23 Autorul ediţiei critice 2002 emendează în text appare<a>nt (p. solicita.. incompletă şi cu destule erori şi omisiuni. ita ut hodie vix aliqua eius apparent23 vestigia (I. 5-9. 193 . cu întreaga oaste împotriva duşmanilor care au de gând să cotropească aceste părţi”. vol. XVIII-LVII şi Praefatio la ediţia critică din 2002. mentalităţi din zona Orientală şi abilităţii cu care autorul recurge la diverse procedee artistice. publicată la Londra în 1734-1735 şi în 1756). având în vedere caracterul sintetic al limbii latine. o completivă conjunctivală (cu ut). Poate şi abundenţa construcţiilor participiale. care totuşi nu surprinde. în Memoirs of the Life. London. 1999. pp. Lucrare amplă. în general bine documentată (mai ales pentru epocile apropiate de cea a autorului). Murad porunceşte ca oraşul ocupat să fie distrus din temelie şi făcut una cu pământul. chiar dacă predicatul decrevimus.

Institutul Cultural Român. Editura Cultura Naţională. Editura Roza Vânturilor. Dimitrie. Harvard University. Seria III.. A Prefatory Discourse to an Essay on the History of the Turks. Dimitrie. Jones.. în „Studia et Acta Orientalia”. editor V. 1930. „Memoriile Secţiunii Literare”. cognomento Senis. Cândea. Tom I.. Editura Universităţii din Bucureşti. facsimil al manuscrisului Lat-124 de la biblioteca Houghton. în pofida particularităţilor lingvistice cauzate de presiunea limbii materne sau a altor idiomuri vorbite de principele român. Vita Constantini Cantemyrii. II. 2010. Opere complete.. Panaitescu.P. De antiquis et hodiernis Moldaviae nominibus şi Historia Moldo-Vlachica. Partea I. Bucureşti.P. 194 . III. Cândea. Bucureşti. 1999. publicat cu o introducere de Virgil Cândea. prefaţă de V. London. Campbridge.. Sluşanshi. Editura Academiei Române.CLAUDIA TĂRNĂUCEANU inteligibilă. 1958. Sluşanschi. Viaţa şi opera. Dimitrie Cantemir – orientaliste. Guboglu. principis Moldaviae Descriptio antiqui et hodierni status Moldaviae. vol. P. MDCCCXXXV Panaitescu. 1924. Bucureşti. în Memoirs of the Life. Bucureşti. IX. ediţie critică. editor V. VI. Cultura Naţională. Dimitrie Cantemir în Rusia. P. P. Limba şi cultura latină în Ţările Române. Dimitrie. Bucureşti. Moldaviae Principis. 5. Demetrii. M. Câmpeanu. Călători poloni în Ţările Române. R. Mem. MASS. Bibliografie Cantemir. Writings and Correspondence. Textul original latin în forma finală revizuită de autor. Cantemir. traducere. traducere şi anexe de D. Editura Academiei R. Creşterile şi descreşterile Imperiului Otoman. în Studia Mediaevalia. Cantemir. 2006. Sluşanschi şi I. Cândea. Bucureşti. Bucureşti 1996 Catemyrii. ediţie critică întocmită de D. Bucureşti. Editura Academiei Române. note şi indici de D. II. Opere complete. ediţie critică. Ciobanu. Dimitrie Cantemir. William (Sir). Şt. Academia Română. 1983. Tom. 1960 Ana-Cristina Halichias.

____ 1 Această lucrare a fost realizată în cadrul proiectului „Valorificarea identităţilor culturale în procesele globale”. Studiu de caz asupa textelor prefaţatorii din hronicul vechimei romano-moldo-vlahilor1 Laura LAZĂR ZĂVĂLEANU ABSTRACT. By proposing „the time of writing” as an ontological solution to the „times of tears” – the tormented period of the XVII th and XVIII th centuries in the Romanian countries – opposing. but they also become real important signs of the poetics of his Chronicle… It is here where Cantemir discusses again. The chronicle of the Romanian-moldo-walachians occupies a special place. consciously assumed. The privileged space of such a dialogue is that of the Prologues (“Predoslovii”). the authors of the Romanian old literature initiate a dialogue with their readers. as a celebration of the encounter with the reader. confessions. These texts. for affirming himself and affirming his endeavour strictly respecting in the same time a perfect deontology determines Cantemir to introduce in his work more than ten introductory texts. the problem of the method. revelatoriu pentru rolul şi importanţa textelor prefaţatorii în opera lui Dimitrie Cantemir.5/S/59758. From this point of view. the recovering and therapeutic memory of writing to the anguish produced by a frustrating history..„Lupta monomahiii împotriva uitării lucrurilor”. cofinanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. through the rules of a perfectly calculated rhetoric. 195 . nr.. where a real faith engagement is developed in a persuasive manner. 2/2012. using interrogative formulas. detailed explanations. of the motivations and the goals of his writing. do not play only the role of a preamble of the work. Ea are ca punct de plecare un articol publicat deja în revista „Tabor”. „Lupta monomahiii împotriva uitării lucrurilor”: ontologie şi deontologie în predosloviile lui Dimitrie Cantemir. POSDRU/89/1. contractul de finanţare nr. rhetorical interrogations. pe care îl reia şi îl dezvoltă consistent printr-un studiu de caz asupra predosloviilor din Hronicului vechimei romano-moldo-vlahilor. thus. An irrepressible need for exhaustivity.

în timp ce mâna dreaptă oferă vederii instrumentele istoriei: cartea. zeul înaripat. E un bătrân cu fruntea încoronată: mâna stângă se agaţă de o carte din care mâna dreaptă încearcă să smulgă o filă.LAURA LAZĂR ZĂVĂLEANU KEYWORDS: prologue. în efortul de cunoaştere a lumii. orientându-i privirea. ea provoacă la un act de interogare a sensurilor generale ale timpului şi ale omului în timp. determinat de angoasa trecerii şi speranţa anihilării acestei angoase prin forţa cărţii şi a scrierii. istoria însăşi. concluzionând ekphrasa. 1993. cum însuşi Ricoeur simte nevoia să gloseze. în aceeaşi condiţie dramatică a interstiţiilor. Lămuriri preliminare şi note de Gabriel Liiceanu. deopotrivă. Editura Humanitas Bucureşti. al neştiinţei”4 (s. al fiecăruia dintre noi. în bibliotecă. p. În dialogul platonician ce-l are în centru pe Phaidros. barocă sau modernă. p. Ulm. Pe de-o parte. dintotdeauna. În spate şi mai sus. stiletul”2. 4 Platon. „între Destrămarea Timpului înaripat şi Scrierea Istoriei şi stiletul său”3 (s.a. ____ 2 Paul Ricoeur. În partea din faţă Cronos.). istoria. 142. Paul Ricoeur meditează în faţa unei alegorii baroce a istoriei: „Într-un loc ales din biblioteca mănăstirii se înalţă o superbă sculptură barocă. umanitatea se regăseşte. 8. Are privirea serioasă şi scrutătoare: cu un picior răstoarnă un corn al abundenţei din care se împrăştie o ploaie de aur şi argint. p. Editura Amarcord. în două direcţii complementare. Nu altfel răspunde Antichitatea. Aşezată în loc ales. Timişoara. găsit a fost leacul uitării şi. 196 . E figura dublă a istoriei. la descifrarea sensului particular. Memoria. Pe de altă parte.). 3 Ibidem. deontology. personal. regăsim o altă ofertă vizuală semnificativă în aşa-numitul mit al uitării: „Priveşte rege – invită Theuth la valorizarea corectă a literelor nou descoperite – . Cantemir La Mănăstirea Wiblingen. uitarea. Phaidros. Medievală. 9. traducere de Ilie Gyurcsik şi Margareta Gyurcsik. ştiinţa aceasta îi va face pe egipteni mai înţelepţi şi mai cu ţinere de minte. sculptura-alegorie se deschide vederii celui venit să citească sau să scrie. călimara. 2001. semn al instabilităţii: mâna stângă opreşte gestul zeului.m. poetics.

ci şi zidul bisericii sau piatra de mormânt vor fi instituite. însă. zeul meşter creator al numerelor. P. Bucureşti. Opere II. p. geometriei şi astronomiei. ed. Gesticulaţia lui Theuth. studiu introductiv. dar şi al jocului. Hronicul vechimei a româno-moldo-vlahilor. p. 1963. considerând că adevărul nu poate fi găsit decât prin experienţă proprie. recunoaşte vocaţia literelor. Panaitescu. conştient de propria-i trecere şi definindu-se tocmai prin necesitatea intrinsecă de a şti6. Bucureşti. aşadar. Istoria Ţării Româneşti. „iscusită oglindă minţii omeneşti”9 (s. 9 M. scrisoarea. 55: „zice Aristotel filozoful că tot omul a şti din firea sa pofteşte” [s. caută o alternativă care să „dăruiască oamenilor muritori văcuire”8. p. glosar şi indici de Stela Toma.„Lupta monomahiii împotriva uitării lucrurilor”. Cel chemat să vadă şi să judece. 7 Stolnicul Constantin Cantacuzino. 1998. vor înţelege. 5. parcă. nu înţelege semnificaţia invenţiei menite să schimbe condiţia ontologică a omului. devine astfel soluţia absolută a supravieţuirii prin spirit creator. ca purtătoare de memorie. 8 Nicolae Costin. neintermediată de scriere – tezaur de „icoane străine”5 –.. I. Editura Minerva. 197 . probabil. febrilitatea cu care omul Evului Mediu acoperă cu text orice spaţiu receptat ca potenţial suport al transmiterii imaginii de sine capabilă să-i înveşnicească numele. până când n-au fost de altul învăţat”. este Evul Mediu. Perioada în care scrisul va fi. de a afla – acţiune tranzitivă ce presupune un interlocutor iniţiat7–. înainte de toate. ingenios. Editura pentru literatură. trăind sub zarea nestătătoare a „cumplitelor vremi”).). Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii până la 1601 şi de la 1709 la 1711. Ediţie critică îngrijită de P. 3: „că nici unul în lume nu iaste carele den sine numai să ştie şi nici unul nu au aflat nimic. p. prezintă privirii curioase darul ultimei sale descoperiri: literele. Ceilalţi.m. Medievalul. p. asemenea lui Socrate şi Phaidros. Aşa se explică.]. m. 10. mai mult ca oricând. 143. Opere II. cum ____ 5 6 Ibidem.. „toate avuţiile cuvântului”10. 10 Dimitrie Cantemir. 5. regele Thamus. Costin. Cronicari munteni. p. Mnemophoros. în capacitatea lor de a instrui şi de a rememora. receptat ca soluţie de supravieţuire. Iar cum protagonistul uman (cu atât mai mult locuitorul Veacului de Mijloc. Miron Costin. Ediţie îngrijită. Opere I. Nu numai pergamentul sau hârtia. cit.

Traducere.12 De aceea. într-o ____ 11 12 Ibidem.. iarăşi dzicem. povestirea ca terapie – chronoterapie – o formă de reintroducere a duratei în universul dominat de istorie şi trecere al individului aflat mereu într-o stare de tulburătoare nelinişte. de surprindere a firii umane în ceea ce are ea caracteristic faţă de „necuvântăreţele dobitoace”: „după inspiraţia firească.. recuperarea semnelor trecerii prin exploatarea darului scrierii – drept soluţie a „ţinerii de minte”. asemenea voievodului cărturar Cantemir. ed. 7. continuă. Minerva. „Într-aceastaşi chip. p. omul e îndatorat să experimenteze. p. 198 . Sistemul sau întocmirea religiei muhammedane. 29. ca în basmul de o mie şi una de nopţi al Şeherezadei. Pentru că „prăpastia uitării” (Stolnicul Constantin Cantacuzino) se suprapune. cit.] împotriva tiraniii uitării lucrurilor”13. cu vidul ontologic. astfel. Din această perspectivă.. Hronicul vechimei.LAURA LAZĂR ZĂVĂLEANU scrie Dimitrie Cantemir într-una din predosloviile la Hronicul vechimei româno-moldo-vlahilor se opun forţei distructive a celui dintâi chip al istoriei: imaginea timpului înaripat ca scurgere.. 14 Ibidem. consumare şi moarte. notează Cantemir în precuvântarea la Sistemul sau întocmirea religiei muhammedane. materializată. p. ca naraţiune esenţială.. cel de-al doilea chip al său: istoria ca durată. descoperirea „leacului uitării” în forţa materializării în cuvântul scris a faptelor este una dintre consecinţele naturale ale dialecticii unei lumi ce-şi canalizează toate energiile în „lupta monomahiii [. 13 Idem. şi noi făcând. Dimitrie Cantemir. ce dă seama tocmai despre nevoia umană a definirii de sine. să cerceteze şi să cunoască”. Se impune. în povestire. pre cele cu vechimea vremilor îngropate a vechilor istorii comoare la lumină a le scoate şi la triaba de obşte a le arăta ne vom sili şi cele româneşti precum romanilor să cuvin vom dovedi”14. consacrând. ca în dialogul socratic – devine modalitate de distincţie ontică. echivalat cu neputinţa asimilării cunoaşterii şi a experienţei trecutului. 1977.. Bucureşti. astfel. de fiecare dată. 18. în conştiinţa timpului. motivaţia demersului său recuperator. explică autorul Hronicului. studiu introductiv şi comentarii de Virgil Cândea.. prin înscriere în „catastivul ceii mai ştiute şi mai cunoscute istorii”11..

empatizând dramatic cu soarta „nemernicului omănaş”.. organic. aşadar. focalizează. o lume crescând. o. Interogaţia. p.] ţesiturii hronicului”16... este unul dintre locurile comune ale perioadei. ca spaţiu securizant. 17 Idem. Bucureşti. Editura Ştiinţifică.17 De altfel. cu neputinţa definirii în faţa celorlalţi: „Ce poate cineva să dzică: Cine şi de unde eşti tu. care. au murit fără să lase nimic scris.. de înţeleptul Solon). imaginea din Epistolele lui Pavel către Efeseni şi către Coloseni ce insistă pe înţelepciunea descoperirii. 17. asemenea celei a grecilor mereu copii (din mitul Atlantidei amintit. fără ____ 15 16 Ibidem. adevărul este echivalat în Sistemul sau întocmirea religiei muhammedane cu însăşi esenţa fiinţării omeneşti – posibilitatea relaţionării cu divinitatea şi materializarea acesteia în lume prin cunoaşterea legilor. 15. a tainelor credinţei veşnice şi adevărate. p. „litera vie” (Matei al Mirelor) receptată ca pharmakon şi ca modalitate de recuperare a luminii adevărului. Scrierea se configurează. cum însuşi Cantemir notează. prin puterea Cuvântului. exploatate de Cantemir şi în scurta introducere la Micul compendiu asupra întregii învăţături a logicii 18. din cauză că supravieţuitorii. evoluţie ratată. omănaşule? Din mijlocul varvarilor ieri alaltăieri ieşind. suspendată. reluând. 18 Dimitrie Cantemir. asemenea lui Neagoe Basarab. 199 . 93: „un leac acestei înveninate boli a voastre”. Destrămării timpului. Căderea „într-atâta a lucrurilor necunoştinţă” poate fi identificată. Ibidem.„Lupta monomahiii împotriva uitării lucrurilor”. Mic compendiu asupra întregii învăţături a logicii. „vremea răscumpărând”. compensatoriu. Mai mult chiar. aşadar. implicit. „scoţând un leac salvator dintr-o otravă”. menit să vindece de neaşezarea vremii. de năprasnă nemernic te iveşti”15. de-a lungul multor generaţii. unde capacitatea de a accede la adevăr defineşte fiinţa umană de la însăşi facerea ei şi apare ca dar divin păstrat. rămân veşnic neştiutori şi neputincioşi. în Timaios. după căderea în păcat. scriitorul – „a vremilor şi a istoriilor curat şi ascuţit socotitoriu” – îi opune „luminarea [. Sistemul sau întocmirea. tocmai ca posibilitate de redempţiune. 1995... p. necesitatea asumării „ostenelii” anamnezei.. din întrepătrunderea evenimentelor şi unitatea viziunii creatoare.

Istoria ieroglifică22 şi atingând apogeul în Hronicul vechimei… şi Sistema religiei….LAURA LAZĂR ZĂVĂLEANU de care. ediţie îngrijită. p. imperativul implicit: „adevărul să mărturisim”.n] acelaşi adevăr”21).)19. Este de înţeles atunci de ce. mai întâi. continuând cu Metafizica (unde tânărul filosof vrea să găsească adevărul unic. Predoslovia ca artă poetică în Hronicul vechimei romano-moldo-vlahilor Din acest punct de vedere al artei introducerii în spaţiul scriiturii. Începând cu prima sa carte. ci şi pe cele ale deontologiei cantemiriene... ediţie îngrijită şi studiu introductiv de Virgil Cândea. conţinutului şi metodei. 21 Idem. nu mai puţin de opt (excluzându-le pe cele purtând titluri ce ar putea vorbi despre o funcţie similară – ____ 19 20 Idem. 200 .n. în predoslovia închinată cititorului. Istoria ieroglifică. Divanul. 2006. Sistemul sau întocmirea. iar apoi criteriul de interpretare şi prezentare a evenimentelor: „pofta adevărului”. de-a lungul celor două volume. care singur este viaţa vieţii şi sufletul sufletului nostru” (s. de altfel. Bucureşti. volumul I. o dată cu aceasta de lumina adevărului drept. Panaitescu. metoda. ca în toate operele din spaţiul literaturii vechi. Editura Eta. opera lui Cantemir se scrie sub semnul căutării Adevărului şi sub cel al comandamentelor veridicităţii. p. 5 22 Idem. 29. Hronicul vechimei… excelează: textele prefaţatorii sunt. note şi glosar de Ion Verdeş şi P. simplu. se lipseşte. Logica. credem. notează cărturarul „se poate spune că este lipsit de însăşi trăsătura cuviincioasă a omului. p. 3. Idem. comun tuturor. Un studiu statistic ce ar cerceta ocurenţele termenului (cu întreaga familie semantică) în opera principelui moldovean l-ar plasa aici. 1969. fie ei cărturari vorbind teologiceşte ori fiziceşte: „trebuie să respire [toţi. al ideii. chiar pe prima pagină a cărţii. valorile umane şi cele deontologice.P. 1978. 109: „a adevărului veşmânt îmbrăcându-mă”. n. Metafizica. Divanul20. adevărul defineşte nu numai canoanele ontologiei. Bucureşti. notează. p.. Predosloviile devenind spaţiul privilegiat unde autorul simte nevoia să-şi comunice insistent motivaţiile scriiturii. între cele mai întâlnite cuvinte (şi realităţi aduse în discuţie). Editura Minerva.

ed. intitulate. dar şi pentru pentru descifrarea sensurilor „vechilor istorii comoare”.„Lupta monomahiii împotriva uitării lucrurilor”. ca forme de „ducere” a cititorului nu numai „în”. adevărul. Prolegomena. împrumuturile neologice din alte limbi – şi. chiar. însă mai priiatinu-i adevărul” citează Cantemir în debutul primului volum. problema „conştiinţei” celui care scrie. 201 . uneori. pe care n-o credem arbitrară la eruditul Principe moldav. promisiunea luptei împotriva „tirăniii uitării lucrurilor”. şi la nivel formal. p. cum le numeşte el. ci şi „canoanele”. conceput tocmai ca o invocaţie către Sfânta Treime. de acceptat. de invocat sau. „Priiatinu-i Platon. recunoscut pentru predispoziţia şi ambiţia sa de a exersa potenţele limbii române şi de a exploata. cu obiectivitate. mărturiseşte despre laboratorul de creaţie cantemirian. priiatinu-i Socrat.. oricât de dificil ar fi el. 190.. vol I: „tare şi nebiruit argument să avem”. însă. în eseurile sale. respectând. pentru a argumenta respectul obiectivităţii. Unul dintre ele se numeşte „Întruducere”: nimic mai frumos decât sugestia prin care predosloviile (cu atenţia autorului de a nu se repeta. propriei deontologii: credinţa în Dumnezeu. Această opţiune a autorului. cit. demonstrarea afirmaţiilor prin dovezi indeniabile23. 190 a Hronicului. însă adevărul iaste de ţinut”24 spre finalul lui. ci şi „întru” spaţiul/ universul/ ideea cărţii. cum el însuşi aminteşte în Istoria ieroglifică. cum este şi această Întruducere. de ce nu. printr-o imagine ce anticipează definiţiile plastice ale filosofiei lui Constantin Noica (ironia va face ca tocmai Noica să îi refuze principelui luminat. diferit) sunt înţelese. implicit. – neacoperită. deşi vor obliga. dar şi pentru a sugera păstrarea măsurii – spaima ca nu cumva „cum de dulce dragostea patriii nebuniţi a fi ____ 23 Una dintre cele mai elocvente formulări apare la p. accesul la filosofie). de restabilit. văzută drept condiţie indispensabilă a scriiturii. la analiză). şi nuanţele etimologice din cuvinte deja intrate în uz sau încă în perioada de adaptare. Regăsim. aproape mereu. din chiar debutul primei Pridoslovii. Proimiu etc. „Minciuna de ar şi scoate de la moarte. elemente ce vizează nu numai „luminarea adeverinţii istoriii”. despre căutările sale de nuanţă stilistică şi atenţia mereu trează de a nu se repeta. mărturisind şi despre probitatea morală a celui ce cheamă inspiraţia divină în chiar cel dintâi text de gardă al Hronicului…. 24 Ibidem. 8 şi p.

cu muzicalitatea recunoscută adesea în textele lui Cantemir). Hronicul… abia terminat nu se mai aşază sub protecţia autorităţilor umane (cum se întâmpla cu Divanul. de tip istoric. fără numai pre cel vecinic Cuvânt. de Sfânta Treime. poate. în însăşi strădania scrierii cărţii. unde referinţa este timpul uman. 3. fără vreo justificare evidentă.LAURA LAZĂR ZĂVĂLEANU socotindu-ne. în act de devoţiune religioasă. 3. şi „dragostea cătră cel de aproape [ce] nu să poate plini. 8. continuând raţionamentul. omeneştile „lucruri[le] vechi şi a anilor bătrâneţe altuia nu aşe cu cuviinţă să cad fără numai unuia carile iaste” Vechi de Zile. iubirea lui Dumnezeu şi iubirea aproapelui. completă. în care gestul autorului are amprentă rituală de tip sacrificial/ ofrandă: „sudorile osteninţilor mele în loc de jirtvă de laudă aduc şi închin”26. implicit. carile singur iaste adevărul”. paragraful următor întăreşte ideea. Într-o logică de acest tip. istoria şi recuperarea lor. ci. Revenind la textul dedicatoriu. p. materializate. p. amândouă. corelează. condiţionându-le. De altfel. „adeverinţa cuvântului” scriitorului şi a istoriei scrise „nu alt mai gata scutitoriu sau mai înţelept otcârmuitoriu a afla poate. 202 . în ipostaza ei. acesta se construieşte pe principiul corespondenţelor de fineţe ce convertesc efortul scriitorului şi opera însăşi. ____ 25 26 Ibidem. într-o lucrare al cărei obiect este timpul. dintr-o lucrare obişnuită. la deplină maturitate şi. diacronic. cu prea acuta conştiinţă a morţii ca realitate apropiată. La graniţa dintre act dedicatoriu. din simplu act de conştiinţă civică sau istorică. ori cu Sistema religiei muhammedane). printr-o logică implicită de mare virtuozitate analogică. Mai mult chiar. cartea sa de tinereţe. ce devine. relaţionând. Toate citatele din analiza textului dedicatoriu trimit la p. transformând Hronicul…. fără numai în temelia şi în izvorul dragostii Duhului”. ideea scrierii Hronicului… ca dovadă de iubire a aproapelui. şi. rugăciune şi incantaţie (mai ales în ceea ce priveşte tonul incantatoriu. în enumerarea de motive pentru care cartea este închinată ca jertfă Sfintei Treimi. în chiar debutul cărţii. sub protecţia însăşi divinităţii creştine. regăsim sugerată. să dzică că celea ce să cad credinţii istoriceşti hotare am sărit”25. Ibidem. într-una cu încărcătură sacramentală.

Astfel. 203 . precum în Antichitate. ca şi pentru condiţia scriitorului creştin ce nu mai invocă. respectul pentru sensul. 5)27. marcând. ed. p. cartea scriindu-se „în binele fratelui şi în folosul de aproapelui”. 5). este recuperat cu ambele sale valenţe – de aproape iubit. de data aceasta. p. practic. mai ales.. ca model absolut referinţa divină şi. „a căruia naştere iaste mai denainte şi peste toţi vecii” şi Sfântului Duh. de fiecare dată. modelul deplin al triadei trecut-prezent-viitor. cit.„Lupta monomahiii împotriva uitării lucrurilor”. reperele umane ale exemplarităţii: „Ţiţeron. modelul enciclopedic al eruditului. „a căruia purcedere covârşeşte toate vremile trecute şi viitoare”. care coagulează astfel chipul Antichităţii greco-latine în deplinătatea celor două coordonate fundamentale ale sale. valorile morale ale Scripturilor. muza.. deloc în ultimul rând. vom trimite în paranteză la pagina de unde sunt preluate. cea dintâi Pridoslovie instituie. O profesiune de credinţă in nuce: arta retorică (cu toate normele şi obiectivele ei). evidenţiem atributele focalizate de Principe: „a ritoricăi canon. postulase. pentru citatele din Hronic…. implicit. şi nici pe definirea lui Cicero drept „a limbii lătineşti părinte”. proprietatea şi pertinenţa cuvântului. importanţa esteticului şi. prin selectarea doar a acelor atribute ale Persoanelor divine ce se definesc în raport cu timpul. într-o ordine a valorilor şi reperelor divine. prin elaboratele analogii amintite. a vorovii frumoasă neapotrivită pildă şi mai a tuturor ştiinţelor domn” (I. Interesant pentru o teorie a receptării din secolul al XVIII-lea românesc. Dacă textul dedicatoriu. ca posibilă sugestie subtextuală pentru un Cantemir cu ambiţii de pionierat în ceea ce priveşte cizelarea şi modernizarea „brudiei” limbi româneşti.. protecţia Sfintei Treimi că. încheindu-se cu o rugă-închinare. marele acela a romanilor Dimosthenis. Fiului. sau de potenţial inamic rău intenţionat împotriva căruia se cere ocrotire „de ochiul zavistnic şi de limba simceloasă”. din chiar prima frază. a cuvântului îndreptariu. ____ 27 În continuare. şi volumul. „jirtva” osteninţilor scriitorului este închinată „cerescului Părinte căruia annii nu să scad”. a limbii lătineşti părinte” (I. ci inspiraţia şi. umanul (ipostaziat aici de cititor). Fără să insistăm pe comparaţia cu Demostene.

pp. în fapt. lupta vom sufferi: şi încă svânta agiutorindu-ne adeverinţă. printr-o gradaţie retorică ascendentă. Sunt aduse împreună rafinate raţionamente pornind de la afirmaţii apoftegmatice contrazise de imediate răsturnări de argumentare menite să nuanţeze sentinţa printr-o antiteză. în seama urmaşilor. pre vrăjmaşea a de demult uitării tirănie la lupta monomahiii vom chema. şi în câmpul istoriilor ieşind. 5. de o întreprindere esenţială. senator al ţarului Petru cel Mare şi sfătuitor de taină al acestuia. adevărată probă de stil. […] de râsul altora şi de ocară suntem”28 – frizează lamentaţia şi complexul de inferioritate. Spre deosebire de Miron Costin şi de Stolnicul Constantin Cantacuzino. continuând. vanitate. cu înfipţi paşi şi cu neîntoarsă faţă. cit. după regulile arhitecturilor baroce torsadate. a căror obidă pentru lipsa unei istorii a neamului – „scădere mare şi jale doar într-acest norod al neştiinţei şi al nevrerei […] pricină.. configurată stilistic de Cantemir. precum a vulturului (supt a cărui chedzi s-au şi născut). prin exploatarea aceleiaşi figuri retorice – prolepsa – să deconstruiască orice posibilă obiecţie: „Ce poate cineva să dzică: Cine şi de unde eşti tu. cea din fire şi din naştere tinereţe să-i întoarcem tare nedejduim” (I. 204 . o fascinantă construcţie proleptică îşi desfăşoară ideile. 6-7). de combatant sigur de victoria sa. din modestie. laşitate ori. fără a le lăsa. dimpotrivă. conştient de propria-i valoare şi cu orgoliul originilor sale demne de laudă pe care le evidenţiase şi le arătase deja lumii în Descriptio Moldavie şi Historia moldo-vlachica. p. drepte arme pe dreptul vom apuca. optează pentru o altă strategie. parcă. şi pentru izbândirea laudelor şi slavii moşiii. de astăzi. op. eruditul Principe. membru al Academiei din Berlin. Pre carea noi. efortul sau riscul recuperării memoriei neamului. de ____ 28 Stolnicul Constantin Cantacuzino. tocmai pentru a evidenţia miza: oricât de mare ar părea orgoliul sau teama de a asuma onoarea. până la vărsarea aceii mai de pre urmă a singelui picătură. este vorba. în climaxul metaforei scrierii istoriei ca luptă pentru moşie: „Aşe dară învăţătura aceasta: μάχου ύπέρ πατρίδος «luptă-te pentru moşie» şi stidirea împreună cu frica. afară scoate.LAURA LAZĂR ZĂVĂLEANU La nivel formal. o omănaşule? Din mijlocul varvarilor ieri alaltăieri ieşind. ca pre un vârtos şi tare scut îmbrăţişând. căci şi «dragostea toate biruiaşte».

Şi răspunsul ţine. cu obsedanta grijă a conservării ei nealterate. cu aceeaşi nobleţe de spirit.„Lupta monomahiii împotriva uitării lucrurilor”. 7). pe de-o parte. ar fi acela carile 205 .8). orice acru ar fi. trebnice măiestrii cu carile înnintea puternice[i] tirannii ca aceştia macar a te ivi. lipsa de surse proprii ce ar putea fi invocată de răuvoitori va fi suplinită.. veseli le vom sufferi. pe care Cantemir se teme necontenit să nu le „sară” (I. de normele deontologice asumate. Astfel. pentru care onoarea este mai scumpă decât orice confort personal: „Cu care lege [cea a adevărului.] şi povaţă. 8). p. Ce caută la tine arme ca acelea? De unde? Şi în lupta monomahiii când ti-ai învăţat? Unde şi care îţi sint puterile şi alalte cătră acestea trântituri. ci şi al nobilului. la îndemână ne iaste răspunsul” (I. mereu invocată de autor – „cu întriagă conştienţie mărturisim” –.. prin exploatarea izvoarelor străine – „ce încă cu multul mai fericit şi mai lăudat. cu experienţă. notează. mereu proleptic. n. p. recuperarea originilor („de unde?”) şi aşezarea în lume.n. Un scriitor matur. de demersurile ontologice desfăşurate. însă. Această menţinere a echilibrului impune veridicitatea şi obiectivitatea ca norme supreme ale scriiturii Hronicului… O acută conştiinţă. necum biruinţa a nedejdui să poţi? La acestea. nici o motivaţie sau realitate adusă în discuţie pentru evidenţierea meritelor proprii nu trebuie să se construiască pe ultragierea altor popoare: „Că cine. şi oricât de ascuţite ar fi a chitelelor dosediri. mă rog. o nouă regulă a cavalerismului scrierii istoriei este invocată şi asumată (printr-o interogaţie mai mult sau mai puţin retorică. năprasnă nemernic te iveşti. pre nepriiatini cu ale lor arme a bate şi a birui” – iar efortul cercetării va viza „pre cele cu vechimea vremilor îngropate a vechilor istorii comoare la lumină a le scoate şi la triaba de obşte a le arăta” (I. numai a neimatii constienţie întregiune să păzim” (I. vorbeşte nu numai de un cod al istoricului. ingenios şi încă şi mai greu de contestat. pe de altă parte. prin definirea de sine în faţa celuilalt („cine”). p. p. 7). ori precara demarcaţie între păstrarea măsurii şi depăşirea „celor ce să cad istoriceştilor hotare”. Conform codului amintit. cu dulce vom gusta. între „părere” şi „scaunul adevărului”. cu un răspuns ce putea fi cu siguranţă identificat între exemplele epocii. conştientizarea riscurilor şi discernerea lor: distincţia între esenţă şi aparenţă. pe care. deşi ele pot fi identificate în paginile cărţii) – nici un argment pro domo. Cantemir alege să le tacă acum.

p. 103 „adică carile istoriia adevărat precum sau avut istoriseşte ”. cit. pentru a demonstra că. locus amoenus amintind. de la interogaţie. răsplata bucuriei şi a minunării. ideala Dacia felix – a cărei descriere se şi inserează. ca în poveste. de începuturile şi înscrierea lui în „catastivul ceii mai ştiute şi mai cunoscute istorii” îi solicită cărturarului ample perioade retorice de tip narratio. Dacă regulilor codului „istoricului adevărat”29 Cantemir le consacră. la exclamaţia retorică. cele ce ţin de fiinţa neamului. adăugând şi impresia de discurs politic. p. ţinut de la tribună. volumul I . concentrat şi cu siguranţă de sine. unde lectorului i se promite. ca un andante gratioso într-o magistrală orchestraţie simfonică tumultuoasă – se desfăşoară deja.10). actul ____ 29 Istoria ieroglifică. în fapt. aşa cum se poate ea desprinde din numeroasele judecăţi de valoare asupra deontologiei istoricilor pe care îi citează critic. pentru că regăsim în textul Hronicului… multe dintre artificiile retorice ale autorului Catilinarelor. repetiţii sau rime interioare. Nu întâmplător Principele îl invocase pe Cicero ca model absolut în arta retorică. ci întregii Europe. Captatio benevolentiae desăvârşită. anunţând „acestea dară şi altele decât acestea cu multul mai minunate. în vâltoarea recuperării timpului. Miza. mereu. până la construcţia muzicală a frazei. dată de un ritm subiacent. p.LAURA LAZĂR ZĂVĂLEANU să gândească. cu crieri de aramă. ed. 206 . 18). nu numai propriului popor. contemporane sau viitoare. a adevărului şi dreptăţii memoriei lui. cu istoria şi originile lor. cele câteva paragrafe afirmativ– argumentative cu rol de prolepsă tocmai aduse în discuţie. poporul român merită sa fie înscris printre cele mai „evghenisite” datorită nobilelor sale origini daco-romane. cu prezentarea „în scurt. mai toate ale Evropii şi a evropenilor neamuri” (I. de la potenţarea ideii şi a impactului prin diferite strategii de implicare afectivă a cititorului care se miră. precum cu hulele altora (nu dea Dumnedzău!) adăogerea laudelor sale c-ar putea dobândi?” (I. Un elogiu al românilor şi al spaţiului unde ei trăiesc. de aliteraţii. carile în hronic înainte să vor arăta” (I. 8). se indignează ori se entuziasmează o dată cu autorul. este vindecarea „vremii plânsorii” cu „vremea scrisorii”. p.

. Cantemir nu suprapune şi nici nu subordonează cele două opere. XXXIII. în respectul şi evidenţierea valorii fiecăreia.. p. bilingv. cu acuta conştiinţă a necesităţii facilitării accesului la ea şi unui public străin. cu textul în limba română în stânga şi textul latinesc în dreapta. ca soluţie existenţială. Aşa cum Divanul. obiectivele. scrierii istoriei fiind relevat. obiectul asupra căruia ne concentrăm în egală măsură atenţia – rolul şi structura textelor prefaţatorii în ansamblul lucrării – finalul celui în discuţie oferă. Deşi Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor era. „vremea răscumpărând”. funcţionează nu numai ca un captatio benevolentiae pentru cititorul necunoscător de limbă română. prima carte a lui Cantemir. ultima lucrare a Principelui renascentist. ed. vizate şi ca potenţial public... implicat şi convins să rămână alături de autor până la finalul cărţii şi căruia i se mărturisesc motivaţiile şi obiectivele scrierii şi i se dau cheile de acces la sens. înţelegem de ce prima predoslovie a cărţii este redactată.. mai ales. cu o acribie de erudit deplin. în oglindă. pentru alalalte a romano-moldo-vlahilor vrednicii pre cititoriu la trupul istoriii îl învităm” (I. ca experienţă afectivă mai puternică decât cea evenimenţială. Având toate aceste elemente în vedere. În ceea ce priveşte. p. o excepţională mostră de poietică şi de poetică a genului: „Ce pentru ca să nu trecem chipul şi forma pridosloviii.. rezumat în măsură să sintetizeze motivaţiile. cit. ci le tratează independent. se tipărea şi cu varianta sa în greacă. se concepea după normele ştiinţifice moderne30 şi. ci şi respectul pentru o structură ce funcţionează după principiile unei subspecii literare (dacă îi putem spune astfel) cu un conţinut şi o formă bine determinate de normă şi uz. implicit. ce avea acum ca referinţă înaltele foruri academice europene latinizante. 20). transpunerea în română a unei lucrări în latină. în imediat raport cu mediile unde se formase tânărul filosof. în fapt. cu mare generozitate. ideile lucrării şi normele ____ 30 Vezi şi Stela Toma. însă. în ipostaza sa de carte de sine stătătoare. Studiu introductiv la Hronicul…. prefaţa în latină – Prefatio – a Hronicului. Dintr-o asemenea perspectivă. pe două coloane. 207 . Nu numai dovada exploatării predosloviei ca spaţiu privilegiat al întâlnirii cu un cititor ce trebuie invitat.„Lupta monomahiii împotriva uitării lucrurilor”. ci şi ca o potenţială summa.

să figureze astfel ca preludiu interactiv pentru lectura sursei primare – Historia Moldo-Vlachica. cu forma modernă a pronumelui de politeţe şi cu o topică ce dă. încă o prefaţă. raportul ceremonios cu cititorii. văzută. luaţi ca referinţă peremptorie pentru demersul autorului. implicit. a vă supăra. Tocmai de aceea predispoziţia spre paratext. la plural. citită acum. în acelaşi timp. rezultat al acestui proces – „ţesitura hronicului” –. în acelaşi timp ca text introductiv pentru ceea ce va urma. 35). pentru „luminarea adeverinţii istoriii”. Cu aceeaşi grijă pentru păstrarea măsurii. aproape fiecare început de capitol se deschide cu o 208 . socotim că toate celea carile cititorului vreo îndoinţă de prepus a aduce s-ar videa cu tot mijlocul a le ridica am silit. iubiţilor. grija. prin multe locuri a ţesiturii hronicului. adesă învăţătură am dat. mereu. p. o nuanţă de familiaritate tandră. îndată după abia încheiata şi extrem de consistenta predoslovie cu „chip” dublu. 35). din simplu fragment însoţitor. efort de înlănţuire şi coroborare a informaţiilor şi. în română şi latină. act elaborat. În numai câteva rânduri putem distinge o adevărată profesiune de credinţă a scriitorului. care funcţionând. O irepresibilă nevoie de exhaustivitate. dar şi condescendentă faţă de un public pe care nu vrea să îl „supere” depăşind măsura. Mai întâi. p. demers ce li se adresează prin excelenţă. Şi mai vârtos că la toate începăturile cărţilor câte oarece pridoslovie înainte trimiţând. Apoi. a „chipului şi a formei” predosloviei. indiciu definitoriu pentru arta poetică a Hronicului. de vreme ce că de celea ce ar trebui pentru luminarea şi luminarea adeverinţii istoriii noastre. unde trebuinţă a fi s-au părut. cumva. astfel încât. de a se spune pe sine şi demersul său îl fac pe Cantemir să adauge. ca proces. asumat conştient nu numai ca loc comun prezent şi necesar – „şi mai vârtos că la toate începăturile cărţilor câte oarece pridoslovie înainte trimiţând” (I. ci şi ca formulă scripturală recurentă ce devine. cărora li se adresează. precum fitecarea la locul sau înainte la privală vă va ieşi” (I. la aproape trei secole de la scrierea lucrării. dar şi explicat cu toată conştiinciozitatea lectorilor. începe Cantemir şi noul text prefaţial: „Nu cu mult avem aicea pre dumneavoastră. de ce nu. dincolo de cele opt sau nouă texte de escortă de sine stătătoare. şi ca un fel de postfaţă la ampla prefaţă tocmai sfârşită. unde „desenul din covor” este nu numai extrem de atent şi de migălos conceput.LAURA LAZĂR ZĂVĂLEANU deontologice ale autorului şi.

„Lupta monomahiii împotriva uitării lucrurilor”...

secvenţă îndeplinind, în fapt, rol de micropredoslovie, unde, continuând dialogul neîntrerupt cu cititorul, Cantemir reia în discuţie, prin formule sentenţioase, interogaţii retorice, inserturi confesive ori prin explicitări de detaliu, problema metodei, a motivaţiilor şi finalităţii scrierii, a surselor sau a dificultăţilor parcursului redactării. Revenind la textul prefaţial ce aşază în loc de titlu o urare semnată şi adresată – Dimitrie Cantemir Voievod, Cu mila lui Dumnădzău a Moldovii moşnean domn şi a svintei rossieşti împărăţii cniadz, Tuturor iubiţilor, în Hristos Dumnădzăul fraţi, romano-moldo-vlahilor, sănătate!, recapitulăm reperele iniţiale: cartea de vizită sintetizând istoria personală semnificativă a Principelui, ce-l relaţionează, în ordinea importanţei definirii de sine, cu Dumnezeu, Moldova şi Rusia, raportul cu cititorii romano-moldo-vlahi, instituit sub semnul dragostei creştine, al originii comune şi al urării de sănătate. Promisiunea de a nu deranja lectorul cu elemente redundante, reamintirea metodei, apoi notarea motivaţiei, a proiectului iniţial, a concepţiei de structură vizând spaţiul discursului şi organizarea lui. După Pridoslovia amplă, aici Cantemir propune, am zice, o notă a ediţiei, datele cu precădere tehnice focalizând, în continuare, conţinutul proiectat, miza ştiinţifică, precizarea izvoarelor, explicitarea sistemului de adnotare pentru a facilita cititorului receptarea corectă. Remarcabil, prin sinceritatea lui ce naşte empatie imediată, ultimul paragraf, adresat „omeniţilor şi iubiţilor simpatrioţi”: dacă în textul dedicatoriu autorul era cel ce ridica ruga, acum îl cheamă alături şi pe cititor, cerându-i să se roage pentru finalizarea şi celui de-al doilea tom. O impresie de redare la cald a tribulaţiilor scrierii cărţii, pentru un public care, acum trei sute de ani, sau astăzi, în contemporaneitatea imediată, se simte confiscat şi introdus în febra pregătirilor celui volumului al doilea, ajungând să participe parcă inconştient la emoţia resimţită ca şi cum totul s-ar întâmpla acum, a autorului ce aşteaptă, frisonând, „pre celalalt tomos al istoriii a săvârşi să ne învrednicim şi mai curând cu mijlocul halcotipului tuturor să să obştiască” (I, p. 37). Concepându-şi lucrarea în respectul deplin al normelor ştiinţifice, Cantemir o însoţeşte şi cu o consistentă introducere (conţinând trei cărţi, cu treizeci şi şase capitole) numită, de data aceasta, cu termenul grecesc

209

LAURA LAZĂR ZĂVĂLEANU

consacrat – Prolegomena – având în vedere ansamblul noţiunilor şi regulilor preliminare unei întreprinderi ştiinţifice de amploare. În fapt, eruditul notează aici ceea ce el consideră a fi de aşezat în premisele istoriei poporului român – protoistoria sa. Cartea I vizează antichitatea dacă, „Pentru ca oglinda hronicului nostru de tot pravul îndoinţii mai ştearsă şi mai curată înaintea privelii cititoriului să o punem şi pentru ca izvorul şi începătura numelui Dachiii (pre carea acmu ţărâle Moldovei, ara Muntenească şi Ardealul stau), de unde au izvorât şi au purces mai char să putem arăta” (I, p. 43), cu ambiţia, mereu, a exhaustivităţii şi a recuperării de la origini, din sursele primare: „adeverinţa istoriii noastre nu din pâreaie abătute, ce din singure izvoarăle şi fântânile ei cele dinceput să scoatem” (I, p. 47). Pe lângă metaforele oglinzii, izvorului şi fântânii, ce ar merita o analiză dezvoltată într-un context particular, focalizăm aici şi metafora labirintului, care aşezând ultima scriere a umanistului într-o relaţie simbolică aparte cu cea dintâi, Divanul. Acolo, invocarea metaforei labirintului anunţa capitularea Lumii, care, după ce încercase îndelung să se autodefinească, sub semnul grandorii şi al epicureismului, al trăirii clipei, astfel încât să-l convingă pe Înţelept de justeţea argumentelor sale indeniabile pentru buna alegere a celor ale trupului şi nu ale sufletului, ale lumii materiale şi nu ale celei spirituale, recunoştea victoria Înţeleptului, cerându-i ajutorul, fiindcă, spune ea, „mintea ca cum mi-ar fi întrat în Lavirinthul Critului, şi nice într-o parte vo cale sau deşchidere (macară că mult am silit) a afla sint harnică”31. Aici, cel supus la proba labirintului este înţeleptul. De data aceasta, un labirint al înţelepciunii lumii spirituale, unde, o dată intrat, trebuie să ştii să alegi adevărul care să deschidă calea spre recuperarea trecutului, originilor, învestind trăirea clipei cu semnificaţie. Cităm întregul fragment, pentru expresivitatea imaginii înălţând şi răsturnând deodată un Babel de cărţi, mai vechi şi mai noi, splendidă metaforă a Bibliotecii: „Vrând ca pentru cea dinceput a dachilor stăpânire să scriem şi grămezi de cărţi a mai vechi şi mai noi istorici întorcând şi răsturnând, nu altă, ce ca cum într-un lavirinth (căruia nici întratul, nici ieşitul nu-i poate afla), să fi intrat ni să pare” (I, p. 60).

____
31

Idem, Divanul, ed. cit., p. 173.

210

„Lupta monomahiii împotriva uitării lucrurilor”...

Căutarea centrului echivalează cu introspecţia, găsirea ieşirii cu însăşi cunoaşterea sinelui. La începutul vieţii sau la sfârşitul ei, proba labirintului, căutarea şi setea de cunoaştere, rămân, socratic, reperele spiritului învingător. Carte[a] a doa a Prolegomenelor, consacrată originilor troiane ale romanilor, „răzsipei” Troadei, „temeliiei Romii” şi arătării, „pre scurt precum niamul moldovenilor, muntenilor, ardelenilor (carii cu toţii cu un nume de obşte români să chiamă) să fie din rodul său hirişi romani” (I, p. 87) (de aceea şi începe, probabil, cu nuanţarea distincţiei dintre nobleţea firii şi nobleţea originii, înţeleasă ca „a dumnădzăieştii orânduială”), are, la rândul ei, o introducere, iată, la introducere – Proimion. O apetenţă pentru explicitare şi cadrare a începuturilor menite să aducă noi lămuriri şi să rânduiască mereu discursul, dublând sau chiar triplând textele prefaţiale fac ca acestea să depăşească simplul rol canonic de text de gardă, transformândule, aşa cum spuneam, în marcă a artei poetice a Hronicului… Cartea a triia, deşi nu-şi mai demarchează prin titlu introducerea, integrând-o în debutul ei prin respectarea tuturor normele formale, ce încep cu adresarea directă către cititor – „omenite cititoriule”, vocativ aşezat, nu ştim de ce, între paranteze rotunde –, face, însă, în acelaşi cult al întreprinderii prefaţiale, trimitere la un alt text de gardă, amintind, autoreferenţial, „ceia ce giuruisem în prevorovire” (I, p. 91). Reasumarea profesiunii de credinţă oferă o nouă mostră memorabilă de sintetizare a reperelor fundamentale dintr-o deontologie cantemiriană ideală, mereu reiterată: „adecă scriind noi pentru lucrurile patriii,cu totului tot de la noi să ne despărţim şi de toată a sufletului pătimire, carea veri din ură, veri din dragoste, a ieşi iaste obiciuită, de la noi rădicând, cu curată inimă şi cu adevărată credinţă (precum adevăratului istoric să cuvine) şi după a lui Platon poruncă nu numai noaă, ce şi priiatinilor iubitorilor de adevăr şi moşiii după putinţele noastre să slujim. Însă pentru ca nici clevetei pricină să dăm, nici imăciune necurăţită şi neştiarsă să lăsăm, pus-am în socoteală ca de lucrurile moşiii de la singuri noi macar un cuvinţel să nu izvodim, ce toate ale altora, cât lungă osteneala noastră a le găsi am putut, precum la locurile sale sint, aşe întregi, nemutate şi

211

LAURA LAZĂR ZĂVĂLEANU

neschimbate înainte privelii să le punem, carii pentru neamul românesc (carele şi al nostru iaste) veri împotrivă ceva, veri după plăcerea adeverinţii ar fi dzis, cu o inimă şi cu un suflet să le audzim, să le suferim şi să le mărturisim” (I, pp. 91-92). O emoţionantă confesiune, mărturisind ataşamentul neschimbat al Principelui, fie el după o viaţă politică extrem de zbuciumată ce ar fi putut să-i relativizeze îndeajuns principiile, faţă de adevărul absolut, imuabil, acelaşi pentru toţi teoretizat în Metafizica sa din tinereţe32, confesiune a cărei tensiune creşte gradat, ca un credo asumat, transfigurat, în agora, în faţa cetăţii adunate să-l asculte, dar şi a cititorilor străini, precum şi, cu atât mai important, în faţa posterităţii, fiindcă mai ales pentru ea „din fundul întunericului la lumina pomenirii” va fi scoasă întreaga poveste a neamului. Precuvântare Sau pridoslovie în Hronicul vechimei RomanoMoldovlahiii, nou prolog urmând după Prolegomena, este, după o asemenea desfăşurare de forţe prefaţiale33, capodopera „volumului” de predoslovii, „nestemata” şlefuită ce reflectă, cu fiecare faţetă, toate celelalte prefeţe, pentru că reia şi reordonează, sublimând şi la nivel de idee şi la nivel de imagine ori stil tot ceea ce, într-un fel sau altul, a fost deja spus, dar, prin nuanţare, se încarcă acum cu noi sensuri. Astfel, începutul revine la ideea textului dedicatoriu, unde referinţa absolută este raţiunea divină, numai că suita de analogii iniţiale este înlocuită, aici, cu o suită de opoziţii între Dumnezeu cel imuabil şi omul cu viaţa şi lucrurile sale „proaste, slabe şi neputincioasă […], ca lutul de pre lângă drumuri, uneori de ploaie, alte ori de căldura soarelui să usucă în bulgări; alte ori acelaşi, mult stropşit şi călcat fărămându-să, şi în prav şi pulbere zdrumicându-să, cu vânturile să holbureşte şi cu mare răzsipă pănă la nuări învârtit rădicându-să, preste alte dealiuri şi preste alte văi, în izbelişte să liapădă” (I, p. 147). Splendida comparaţie, mărturisind din nou talentul literar al cărturarului, joacă, în fapt, rol de climax al unei gradaţii pe tema fortuna labilis, unde „dreapta Celui

____
32 33

Vezi supra, nota 20. Considerând Prolegomenele introducere, cum titlul lor o cere, ajuns deja la pagina 150 a manuscrisului, Cantemir este încă în spaţiul paratextual, lucrarea atât de îndelung introdusă, încă nu a început!

212

„Lupta monomahiii împotriva uitării lucrurilor”...

Preaputernic clăteşte şi mută împărăţiile”. Dialectica transfomării, a trecerii de la o extremă la alta, cu insistenţă pe aceste extreme tocmai pentru a sugera intensitatea sau relativitatea absolută a schimbărilor, creează premisele unei panorame a civilizaţiilor apuse, un Memento mori cantemirian anticipându-l pe cel eminescian, unde pedeapsa divină a Egiptului şi recapitularea istoriei poporului ales, insistând pe mutabilitatea sorţii, deschid lista exemplelor, urmate de căderea, provocată unii altora, asirienilor, mezilor, perşilor, grecilor, romanilor, până spre pilda apropiată a neamurilor europene contemporane . Revine obsesia exhaustivităţii, chiar dacă prin recunoaşterea neputinţei de a fi atinsă – „nici cu atâta a lucrurilor omeneşti mascara deplin [s.n.] zugrăvită a fi poate” (I, p. 148), ca şi ideea ce apărea, într-o formulare nu complet diferită, în Istoria ieroglifică, a preeminenţei actului scrierii asupra faptei şi a scriitorului asupra eroului, insistând încă o dată pe importanţa fundamentală, vitală, de soluţie ontologică a scrierii ca memorie salutară a lumii: „Căci după alalte a strămutărilor giocuri, încă mai mult râsul tuturor clăteşte cea de tot uitare şi din pomenire ştergere a lucrurilor o dată de la oamenii vacurilor vechi lucrate, şi cândailea împreună cu făcătorii şi faptele lor într-un mormânt s-ar fi îngropat, de n-ar fi fost urmat îndată scârşnetul condeielor după tunetul şi trăsnetul armelor. De unde orice şi cât noi astădzi avem şi ştim, mai mult de la scriitorii lucrurilor decât de la făcătorii lor trebuie să le cunoaştem, precum şi Alexandru Marele Machedon pe Ahilevs fericiia, pentru căci i s-au tâmplat scriitoriu ca Omir să-i istorisască vitejiile” (I, p. 148). Se adaugă problema deontologică a dificultăţii selectării surselor credibile „pentru ca cea adevărată istorie din basne ca grâul din neghină să aliagă, tocma ca cum ar cădea în amestecarea limbilor la Turnul Vavilonului”, ori „cum într-un codru prea des şi nerăzbătut a întra ne-am nevoi” (I, p. 149), metafora labirintului de cărţi şi surse găsindu-şi aici corespondent la fel de plastic în cea a Turnului Babel, pe care, de altfel, o şi anticipa la nivel de proiecţie simbolică a imaginii în paginile din Prolegomena34. Într-o asemenea angoasă a conştientizării relativităţii şi

____
34

Vezi supra, p. 13.

213

LAURA LAZĂR ZĂVĂLEANU

subiectivităţii istoriei, modelul exemplar, canonul absolut rămâne „sfânta a Bibliilor istorie” şi este interesantă amendarea unor tipuri de lectură mistificatorie a textului sacru, într-o dispută implicită cu „înţelepţii lumii aceştiia”, interlocutori de referinţă la care Cantemir se raportează, ca la toate referinţele sale, de altfel – excluzând-o pe cea divină – critic. De altfel, printr-un act secund de critica criticii, Cantemir construieşte, simultan, două tipuri de discursuri – unul, aşa cum aminteam, critic, privind deontologia şi tipul de scriitură (relaţia cu adevărul faptelor) al istoricilor/ scriitorilor de dinaintea sa, altul istoric, diacronic, prin care şi recuperează, cronologic, de la Facere, trecând prin căderea Troiei, istoria romană, cea bizantină, până în contemporaneitatea ameninţătoare a Imperiului Otoman, istoria umanităţii până în momentul când el începe să scrie, aşa cum face, în fapt, orice cronograf. Este aici rezultatul ambiţiei exhaustivităţii de a nu oferi doar o istorie a românilor, ci una universală, sau simplu demers respectând uzanţele ştiinţifice ale vremii – de încadrare în context, de recuperare a acestuia în premise? Tindem să credem că eruditul român exploatează amândouă opţiunile, transformând premisele formale în pretext de a dezvolta subiectul său şi de a-l deschide spre istoria universală, integrându-l şi aşezându-l, strategic, pe poziţie de egalitate cu istoriile marilor civilizaţii. Pornind de la exemplele exagerărilor istoricilor de rea credinţă care, pentru a-l discredita pe Homer, argumentează că veridicitatea faptelor este, la el, sacrificată – „vândută” – „poeticăi meşterşug” (I, p. 150), extrem de interesant insertul problematizant ce aduce în discuţie, implicit, raportul realitate – istorie adevărată/ ficţiune – voroavă frumoasă: „voroava împdobită”, tocmită este suspectată de subiectivitate şi îşi pierde credibilitatea? O „poveste în chip de istorie”, sau, invers, am spune în contemporaneitatea imediată ce elogiază naraţiunea ca dat ontologic, o istorie spusă în chip de poveste pierde adevărul faptelor? E o abordare surprinzător de actuală: conform teoriilor moderne, istoria este o ştiinţă, indiscutabil, dar nu una exactă, a anilor şi datelor precise, ci subiectivă, a evenimentelor, rememorate de multe ori afectiv; orice discurs istoric, prin însuşi statutul său de „poveste” spusă şi prin procesul de narare selectivă (fie şi numai din raţiuni constrictive de timp şi de spaţiu al scrierii/ zicerii) a unui adevăr

214

complex se ficţionalizează implicit. că „nici o ştiinţă fără prepus putem avea” (I. Ceea ce poate fi. 153). a echilibrului. cit. autorii care pervertesc părtinitor realitatea faptelor. sigur. aşa cum regăsim reluată ideea forţei scrisului frumos. p. 215 . 154)? Probabil. dincolo de subiectivitatea intrinsecă. însă el fiind bogat în voroavă. în cele din urmă. într-un chip şi a celor după noi viitoare icoană cu mintea a zugrăvi putem” (I. ca cum singuri pre noi de la noi ni-am despărţi şi departe. ce înţelege. este optarea pentru soluţia căii de mijloc. p. 154). crăii şi domnii jelim şi ne mierăm” (I. mai mult altora decât noaă crezând. până la sugestia preeminenţei esteticului asupra eticului şi a adevărului. în lucru răsturnarea şi prăpădeniia a atâtea şi atâtea împărăţii.. 152). Valoarea artei şi potenţialul ei de a crea o realitate artistică mai veridică decât realitatea reală? Valenţele de scriitor ale Principelui gata să se bucure mai mult de adevărul relativ şi interpretabil al artei învingându-le aici. prin citarea răspunsului lui Arhidam: „Eu […] macar că pe Peraclis în războiu şi cu puterea l-am biruit. însă. iar nu birui a fi” (I. „cu acele trecute vremi să cunoaştem cele viitoare”35se regăseşte şi în versiune cantemiriană: „Aşe. pentru că astfel. p. ca nişte străini privitori […] şi cu curată ____ 35 Miron Costin. op. p. istoria ar deveni – comentăm noi în limbajul de astăzi. pe cele ale omului de ştiinţă în căutarea adevărului unic şi imuabil. 13. spălându-se fără de pată memoria înfrângerilor – de aici şi distincţia plină de sarcasm: „în scrisori biruinţa […] citind. spune el cu o ironie amară. prin delimitarea de subiectivitatea personală şi asumarea obiectivităţii scrierilor străine: „Socotit-am ca între giudecători şi între scriitoi. şi mai mult adeverinţii lor decât poftii noastre urmând.. însă. să pare el biruitoriu. din finalul predosloviei la De neamul moldovenilor…. a măsurii celuilalt. de pre cele trecute. cea din mijloc cale şi mai fără grijă să apucăm.. Dictonul lui Miron Costin. adică pentru noi. dar încă de acută actualitate al marketingului – un act de advertising. când <stă> a povesti de aceea tâmplare. fie şi pentru o clipă. p. de politică publicitară în faţa unei posterităţi în memoria căreia ar trebui să se păstreze doar victoriile. deja clişeizat.„Lupta monomahiii împotriva uitării lucrurilor”. O pertinentă analiză a lui Cantemir îl face să incrimineze.

LAURA LAZĂR ZĂVĂLEANU

consţienţie <ascunsul inimii> altora să le povestim aşe, ca din zece categorii a lui Aristotel, una numai, carea iaste pătimirea, afară scoţind, alalte toate, precum în sine sint, în toate şi pretiutinderea, nebetejite ferindu-le, în niamul nostru moldovenesc să le arătăm” (I, p. 156). Din nou modernitatea cărturarului român, activând beneficiile imagologiei: să te priveşti prin ochii celuilalt, să te defineşti în funcţie de ceea ce străinul vede în tine, printr-o formă de perspectivare ce presupune, iată, recapitularea propriei istorii şi a propriilor reguli ale cetăţii după sistemul său de referinţă şi de valori, atitudine nu departe de aceea a învestirii cititorului cu putere absolută în evaluarea efortului şi rezultatului propriu: „iar giudeţul în mâna şi în socotiala cititorului lăsind, orice sentenţie ar da, cu un suflet şi cu o voie a o priimi şi a o sufferi, gata sintem” (I, p. 157). Finalul predosloviei adaugă încă o nuanţă: miza morală şi etică a scrierii – „oglindă curată” unde să-şi privească „chipul şi statul, bătrâneţele şi cinstea neamului” – prin dezvoltarea sentimentului apartenenţei la o istorie cu eroi exemplari al cărui model trebuie asumat, oricare ar fi sacrificiul, spre edificare de sine: „urma şi bărbăţiia lor râvnind, lipsele să-şi pliniască şi să-şi aducă amente că precum odată, aşe acmu, tot aciia bărbaţi sint, carii cu multul mai cu fericire au ţinut cinsteşi a muri, decât cu chip de cinstea şi de bărbăţiia lor nevrednic a trăi” (I, p. 157). Dacă avem în vedere structura formală a cărţii, de-abia după finalul acestei predoslovii Cantemir intră în conţinutul propriu-zis al scrierii Hronicului…, care s-a desfăşurat până acum într-o extrem de generoasă arie prolegomenică, cu nu mai puţin de şapte texte de tip introductiv înlănţuite, unele figurând, aşa cum arătam, ca introducere (ori paradoxală prefaţăpostfaţă?) la introducere. În următoarele predoslovii – Prevorovire. Înformuind cititoriul (deschizând Cartea a doua a Hronicului…), Întruducere, pentru pomenirea neamului moldovenesc de la istoricii streini, a Cărţii a şeptea. Pridoslovia la Cartea a opta, Înştiinţare cătră cititoriu din debutul Cărţii a dzecea din corpul propriu-zis al istoriei, regăsim aceeaşi problematică, reiterată în funcţie de necesităţile persuasive sau explicative pe care eruditul Principe le simte necesare. Focalizăm doar câteva imagini şi metafore a căror dezvoltare

216

„Lupta monomahiii împotriva uitării lucrurilor”...

ar merita să îşi găsească locul într-un studiu de sine stătător. Mai întâi, „Curţile lui Ler Împărat” (ce titlu frumos pentru un text despre referinţele la cultura populară din opera lui Cantemir!), coborâte din „colendele Anului Nou” şi localizate, ca în poveste ori în balada populară, parcă, „aproape de Dunăre, pre malul Oltului”, unde ”să să fie văzind nişte temelii ca de cetate, cărora ţăranii de pre acolo lăcuitori, din bătrânii lor apucând, le dzic Curţile lui Ler împărat, ca în colendele Anului Nou, şi astădzi au luat de pomenesc: «Ler Aler domnul», care nume sună Avrelie Avrelian” (I, p. 190). Apoi, comparaţia de excepţie – creând, într-o dinamică picturală absolută, o imagine de Laocoon autohton de o frumuseţe covârşitoare –, a împărăţiei romanilor luptându-se cu „varvarii” „ca un om bătrân în vârstă şi vechi la ani, cu cumplite şi de liacuri nepriimitoare hronice boli cuprinsă şi ca cu nişte groaznici şerpi şi balauri pregiur grumadzi şi pregiur mijloc încinsă şi înfăşurată fiind, în toate dzilele şi şi ceasurile în agoana morţii <în tragerea sufletului de moarte> şi în oglinda pieirii şi a prăpădeniii să priviia şi să chinuia” (II, p. 56). Nu putem să nu ne întrebăm ce ecouri dramatice vin aici dinspre experienţa personală a Principelui, bolnav şi în luptă el însuşi cu o boală cronică ce-i ameninţa viaţa. Adăugăm, din acelaşi fragment, comparaţia scrierii istoriei în momente de criză (ce fac de înţeles concentrarea pe lucrurile cele mai apropiate de prezent şi de centrul de interes şi obnubilarea privirii de perspectivă), cu „călătoriul pre iarnă grea şi geroase călătorind” ce-şi apără acele părţi ale trupului „mai aproape de inimă şi de capul vieţii” şi, mereu, pe tot parcursul textelor prefaţiale, predispoziţia spre sentenţios şi model ce trebuie urmat. * * * Încărcată de exempla şi apoftegme pilduitoare, cartea vechimei romano-moldo-vlahilor, devine, astfel, o altă ipostază a ospăţului sapienţial, la care Cantemir îşi poftise cititorul din chiar prima sa carte. De altfel, Divanul, ca să revenim la celelalte lucrări ale autorului, insistând pe unitatea de idee şi de atitudine auctorială, anunţase toate elementele ce configurează

217

LAURA LAZĂR ZĂVĂLEANU

reperele ontologice şi deontologice ale scrierilor cărturarului umanist: motivul platonic al ospăţului sapienţial la care sunt poftiţi, ca la Plutarh sau la Athenaios din Naucratis, înţelepţii în măsură să aleagă între poama vieţii şi poama morţii, pâinea vieţii, vinul nemorţii şi pâinea şi vinul nedreptăţii insistă, cum toate lucrările lui Cantemir o vor face, pe coordonata activă a cititorului implicat direct în descifrarea sensurilor. Deipnosophistai propune, ca mai târziu Istoria ieroglifică, Hronicul…, Istoria Imperiului Otoman ori Sistema… ce solicită cititorul în actul de recuperare a sensului prin participare la problematizarea acestuia şi la hermeneutica textului, sau, şi mai târziu, Antim Ivireanul, prin ospăţul „cuvintelor cereşti”, oferta delphică a cunoaşterii de sine, prin reflectarea în cele „trei luminoase şi neprăvuite oglinde”, o altă metaforă prin care tânărul erudit îşi prezintă, după modelul triadic al Dioptrei lui Philippos Monotropos, structura simbolică a scrierilor sale. Din această perspectivă, cel căruia îi este adresată scrierea trebuie, la rândul său, să urmeze, progresiv, treptele edificării de sine presupând aici un prag senzorial dublat de unul raţional – „privind, socoteşte” – urmat de altul, pragmatic, al instituirii ordinii – „tocmeşte”–, sub semnul reactualizării modelului iniţial al facerii frumoase şi bune – „frumos orânduieşte”- şi evoluând estetic până la conştiinţa renascentistă a propriei capacităţi de a amenda artistic creaţia iniţială înseşi – „împodobeşte”. Mai mult chiar, lectura, impunând un demers hermenentic – „Acestea dară cercând, citind şi ispitind” –, trebuie să se finalizeze cu făptuirea, singura capabilă să dea măsura înţelepciunii: „nu numai cu ceteala să rămâi, că până nu le vii duce la praxes, folosinţă nu-i.” Iar cititorul timpului reuşeşte să recepteze liniile de forţă ale operei lui Cantemir. În ediţia franceză din 1743 a Istoriei Imperiului Otoman Desmoletz, „Prêtre de l’Oratoire”, cel care semnează dedicaţia traducerii, notează, peremptoriu nu numai pentru capacitatea de a sesiza elementele de credo ale autorului, ci chiar pentru contaminarea lectorului de spiritul şi „canoanele” pe care opera principelui român le afirmă, le transmite, le induce/ transferă : „L’amour exact de la vérité qui faisoit son caractère, semble en assurer le succès à la postérité. La vérité est l’ame de l’Histoire, si le faits en sont le corps: sans elle, l’Historien le plus ingénieux devient le

218

„Lupta monomahiii împotriva uitării lucrurilor”...

méprisable auteur d’un Roman. C’est par ce grand principe que le Prince Cantimir a sacrifié tous les faits singuliers et intéressants, qui auroient jetté beaucoup d’agrément et de variété dans son Ouvrage, dès qu’ils lui ont paru suspects. Mais ce n’est point assez pour un Historien d’être vrai; il doit encore être utile”36. În spirtul acestei „utilităţi”, la 1719, când se tipărirea cartea, Ghedeon Wiszniowski37 nota în oda închinată principelui român spre lauda Sistemei religiei...: „Că prin glasul său este criticată fărădelegea, se laudă virtutea/ […]/ Aceasta este lupta unor minţi paşnice:/ a se război cu viciile, a strivi cu pana tiranul,/ a doborî la pământ spiritele neîmblânzite ale barbarilor/ a duce în triumf aplauzele secolelor”.38 Condeiului şi hârtiei – instrumentele „slujitorilor cuvântului”, în concepţia autorului Hronicului..., voievodul scriitor le adaugă, în spiritul simbolului stiletului la Ricoeur (termen acoperind în franceză un dublu sens: de stilet ca armă ce trimite la acţiunea de risipire şi anihilare a timpului, dar şi de stilet/ stil – instrument cu care anticii şi medievalii scriau pe tăbliţele de ceară ) şi spada: „A scos din teacă în acelaşi timp şi sabia, şi condeiul”, adăuga Ghedeon Wiszniowski în continuarea versurilor pe care le-am citat mai sus. Este vorba, de fapt, despre lupta cu textul pentru ca acesta să-şi livreze sensurile, lupta simbolică a lui Iacob cu Îngerul39. Dacă, însă, cercetarea şi interpretarea surselor, într-o primă etapă, aceea care presupune

____
36

Ioan Bianu şi Nerva Hodoş, Bibliografia românească veche, 1508-1830,Tomul II, 1716-1808, Ediţiunea Academiei Române, Bucureşti, 1910, p. 67. 37 Cărturar rus, profesor de filosofie şi teologie, rector al Academiei din Moscova autor al unei ode închinate lui Cantemir la scrierea Sistemului religiei… (vezi ed.cit. din Sistemul…, p. 18). Pentru detalii, vezi şi nota explicativă a lui Virgil Cândea de la p. 502. 38 Ibidem, pp. 17-18 39 Cf. Anca Manolescu, Locul călătorului, simbolistica spaţiului în Răsăritul creştin, Bucureşti, Paideia, 2002, pp. 66-67. O altă variantă a acestei lupte cu sensurile ascunse ale lumii este prezentă şi în Hronicul… (rătăcirea simbolică a scriitorului căutător al adevărului în spaţiul dedalic al „grămedzilor de cărţi mai vechi şi mai noi”).

219

LAURA LAZĂR ZĂVĂLEANU

activarea atributelor „obeliscului discernământului”40, închide autorul, asemenea Lumii din Divanul, „într-un lavirinth, căruia nici întratul, nici ieşitul să poate afla”, rezultatul, opera finită – consideră Wiszniowski în ipostaza de cititor – „întinde firul învingător al Ariadnei/ Prin labirintul cu atâtea meandre întortocheate/ Minotaurul care a râvnit să prade/ Va fi el în curând pradă”41. Explicaţia metamorfozei ne-o oferă tot textul cantemirian printr-o nouă metaforă reactualizând în acelaşi timp mitul platonician al sufletului „aluat de ceară” ce fixează, ca într-o carte, imaginile adevărate (eidolon) şi trimiterea implicită la tăbliţele de ceară (tabula cerata) din ekphrasa lui Ricoeur, păstrând sensurile inscripţiilor stiletului/ stilului istoriei. Faptele, notează autorul Sistemei... „le-am întipărit în memorie ca într-o ceară moale şi lesne de imprimat”42. Descifrând pecetea sufletului, participant la facerea sensului, cititorul poate opta acum şi pentru modelul artistic ce recuperează cel mai bine chipurile lumii şi ale timpului. Iar idealul nu va mai fi atins, ca la începutul Evului Mediu, de arhitectură şi de arhitect – „mirabilis artifex, mirificus edificator”, capabil să construiască pe pământ o imagine în oglindă a creaţiei divine, ci de scrierea şi de scriitorul („Minţile, nu pietrele de marmoră,/ Stilul, nu dalta”, proclamă Wiszniowski), chemate, de data aceasta, să înveşnicească prin cuvânt universul uman, printr-o ofertă a spaţiului cărţii ca peisaj ontologic43 alternativ, compensatoriu. Un spaţiu al tihnei şi al răgazului care poate suplini realitatea, redimensionând-o artistic. De acum, acceptând provocarea, cititorul, „închis între pragurile dulci ale penaţilor săi,/ rămânând departe de primejdii,/ fără să obosească, nu are decât să cugete cu mintea/ şi să întoarcă neîncetat cu mâna-i/ filele acestui volum”44, indiferent că este mirean sau faţă bisericească, asemenea acestui arhimandrit Teofilact, rector al şcolilor din Moldova, autor şi el al unei ode închinate Sistemei religiei...

____
40 41

D. Cantemir, Sistemul şi întocmirea…, ed. cit., p. 7. Ibidem, p. 20. 42 Ibidem, p. 248. 43 Toma Pavel, Lumi ficţionale, traducere Maria Mociorniţă, Editura Minerva, Bucureşti,, 1992, p. 227. 44 D. Cantemir, Sistemul sau întocmirea..., p. 8.

220

„Lupta monomahiii împotriva uitării lucrurilor”...

O nouă concepţie, renascentistă, în care stilul/ stiletul poate să scrie recuperator, să selecteze, ştergând ceea ce nu mai este semnificativ, sau poate, ca armă, să îndrepte, să amelioreze moral, repoziţionase omul în centrul lumii şi-i dăduse dreptul la propria-i istorie, umană, reclamând noi priorităţi, între care şi dreptul la o imagine de sine. Medievala Gesta Dei făcea loc acum unei semnificative Gesta hominis. Cunoscutul portret din perioada exilului în Rusia al Principelui Cantemir legitimându-se în faţa posterităţii nu atât prin sceptrul unsului lui Dumnezeu, ci, mai ales, prin cărţile sale aflate în prim-planul picturii, este elocvent pentru mentalitatea inovatoare a perioadei.

Bibliografie
Bianu, Ioan şi Hodoş, Nerva, Bibliografia românească veche, 1508-1830,Tomul II, 1716-1808, Ediţiunea Academiei Române, Bucureşti, 1910. Cantemir, Dimitrie, Hronicul vechimei a româno-moldo-vlahilor, I, Ediţie îngrijită, studiu introductiv, glosar şi indici de Stela Toma, Editura Minerva, Bucureşti, 1998. Cantemir, Dimitrie, Sistemul sau întocmirea religiei muhammedane, traducere, studiu introductiv şi comentarii de Virgil Cândea, Editura Minerva, Bucureşti, 1977. Cantemir, Dimitrie, Mic compendiu asupra întregii învăţături a logicii, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1995. Cantemir, Dimitrie, Metafizica, Editura Eta, 2006. Cantemir, Dimitrie, Istoria ieroglifică, ediţie îngrijită, note şi glosar de Ion Verdeş şi P.P. Panaitescu, Bucureşti, Editura Minerva, 1978. Costin, Miron, Opere II, ediţie critică îngrijită de P. P. Panaitescu, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1963. Manolescu, Anca, Locul călătorului, simbolistica spaţiului în Răsăritul creştin, Editura Paideia, Bucureşti, 2002. Pavel, Toma, Lumi ficţionale, traducere de Maria Mociorniţă, Editura Minerva, Bucureşti, 1992. Platon, Phaidros, lămuriri preliminare şi note de Gabriel Liiceanu, Editura Humanitas Bucureşti, 1993. Ricoeur, Paul, Memoria, istoria, uitarea, traducere de Ilie Gyurcsik şi Margareta Gyurcsik, Editura Amarcord, Timişoara, 2001.

221

NARATOLOGIA. INTRODUCERE ÎN TEORIA NARAŢIUNII

242

Cantemir-oglu – interpret, compozitor şi muzicolog

Cantemir-oglu – interpret, compozitor şi muzicolog1
Carmen CHELARU
ABSTRACT. It is a fact that Western European history and culture are better known than the Eastern ones. Regarding the 17th and 18th centuries, everybody knows something about Bach, Händel and Vivaldi, about Louis XIV of France and the rococo artistic movement, about Don Quijote, Newton and Stradivarius. Meantime there are few who heard about Peter the Great of Russia, “The Tulip Period” in the Ottoman history, about the Moldavian chronicle writers or the Bâncoveanu architecture in Walachia. In the period we refer, one of the most cosmopolitan and populated European cities used to be Constantinople – capital of the Ottoman Empire – where many religions and cultures lived unharmed together. In 1688 Prince Dumitrashku/Dmitry/Dimitrie Cantemir had arrived in Constantinople, firstly as a hostage, then as ambassador of Moldavia. He was then but 15, and will stay there for the next 22 years. There, in the Ottoman capital, he has emerged his fascinating and complex personality; he made friends; he became famous as a virtuoso tanbur player, as a composer of Turkish exquisite music. Prince Cantemir activated in three musical directions: performance, composition, and Turkish music theory. Beyond the historical circumstances his work is remarkable in all these directions. Unfortunately, after the power decreasing, and finally the disappearance of the Ottoman Empire, the name and the works of Prince Cantemir have been forgotten for a long time, except for the Turkish culture – especially the music and the musicology – which kept in use many of his compositions and theoretical works. In the 20th century the interest towards his complex activity and works has revived. So, researches from all over Europe revealed the amazing personality

____
1

O variantă audio-vizuală în format power-point a comunicării de faţă a fost prezentată la colocviul Dimitrie Cantemir – perspective interdisciplinare, organizat de lect. univ. dr. Bogdan Creţu, care a avut loc în 4 martie 2011, în Aula filialei Iaşi a Academiei Române.

223

CARMEN CHELARU

of the Moldavian Prince as an original and visionary spirit in multiple domains: music, literature, philosophy, history, politics etc. KEYWORDS: Cantemir, music, composer, tanbur player

1. Vremurile principelui Cantemir
„În occident, imaginea culturii Imperiului Otoman a pătruns profund deformată datorită conflictului îndelungat creat prin intenţiile expansioniste ale sultanilor către vestul european. Acest fapt a pus în umbră bogăţia culturală, dar mai ales atmosfera de toleranţă şi marea diversitate etnică ce a existat în imperiu, în secolele XVI-XVIII.” Jordi Savall 2

Europa veacurilor XVII şi XVIII constituie un tablou al contrastelor de tot felul. Astfel, Occidentul cunoaşte curente culturale şi nume precum: Barocul muzical în Germania şi Italia: Bach, Händel, Vivaldi; În Franţa, „Regele Soare” Louis XIV (1638-1715), stilul rococo şi clasicismul în literatură: Corneille, Racine, Molière, La Fontaine ş.a.; literatura engleză cu Daniel Defoe şi Jonathan Swift; spaniolul Miguel de Cervantes şi nemuritorul său Don Quijote; Pictorul olandez Rembrandt Harmenszoon van Rijn; Isaac Newton – matematician, fizician şi astronom englez, Leibniz – filozof şi matematician german; Perioada de aur a viorilor Stradivari în Italia… ş.a.m.d. Dar Orientul european?

____
2

„Dans l’Europe occidentale l’image culturelle ottomane nous est parvenue très déformée par la longue lutte de l’Empire ottoman pour avancer vers l’occident, ce qui nous a fait oublier la richesse culturelle, et surtout l’ambiance de tolérance et de diversité qui existait dans l’Empire à cette époque”. Broşura de prezentare a discului „Istanbul – Dimitrie Cantemir, Le Livre de la Science de la Musique et les traditions musicales Séphardes et Arméniennes”, Alia Vox 2009 AVSA 9870, p. 8.

224

Cantemir-oglu – interpret, compozitor şi muzicolog

Harta Europei în veacurile XVII–XVIII3 ilustrează sfere de influenţă socio-culturală în care se disting creştinismul catolico-protestant al zonelor centrale şi de vest, pe de-o parte – şi co-existenţa multi-etnică, multi-culturală şi religioasă din răsărit, pe de altă parte. În Răsăritul aflat sub dubla influenţă creştin-bizantină şi musulmanootomană remarcăm următoarele evenimente: Petru cel Mare şi deschiderile imperiului rus din vremea sa; relativa şi vremelnica stabilitate a Imperiul Otoman; înflorire culturală în aşa-numita „epocă a lalelei”; la Iaşi se construieşte Biserica Trei Ierarhi; vremea cronicarilor moldoveni; stilul arhitectonic brâncovenesc.

Imperiul otoman. În secolul XVII atinge întinderea maximă 4

____
3

4

http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://history.wisc.edu/sommerville/351/35 1images/Europe1650small.jpg&imgrefurl=http://history.wisc.edu/sommerville/35 1/35102.htm&usg=__DP5kVTcvJLwqoW_UEathR7fuVJw=&h=397&w=500&s z=31&hl=ro&start=0&zoom=1&tbnid=1fJLjUdrD5PXhM:&tbnh=144&tbnw=18 1&ei=q4JeTaKJAYieOtmUja8N&prev=/images%3Fq%3Deurope%2Bin%2B17 %2Bcentury%2Bmap%26hl%3Dro%26biw%3D1225%26bih%3D768%26gbv% 3D2%26tbs%3Disch:1&itbs=1&iact=hc&vpx=571&vpy=77&dur=313&hovh=20 0&hovw=252&tx=176&ty=99&oei=q4JeTaKJAYieOtmUja8N&page=1&ndsp= 21&ved=1t:429,r:2,s:0 18.02.2011 http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://www.tunliweb.no/Bilder_SM/_ album_istanbul/IMG_6745A_1024pixel.jpg&imgrefurl=http://www.tunliweb.no/ SM/alb_istanbul.htm&usg=__02OJYi9rCBos_gfY1K594kubBC0=&h=683&w=

225

culturi. ca de altfel şi creştinismul ortodox răsăritean se dovediseră de veacuri mai puţin îngăduitoare cu alte religii. care savurau muzica cultă compusă special pentru asemenea ocazii. Ameninţarea expansiunii otomane spre Europa de Vest a creat. etnii6.r:2. Iaşi 2010. cu vizitele în vastele haremuri ori cu pedepsirea rivalilor. nociv etc. Constantinopolul era în acea vreme unul din cele mai populate oraşe – cca. periculos. în recenta sa lucrare închinată Cantemireştilor5. pictori. Aceasta demonstrează. la Constantinopol coexistau. bătălii. cântate la _____ 1024&sz=167&hl=ro&start=0&zoom=1&tbnid=_MKG5TZrT_oCtM:&tbnh=139 &tbnw=209&ei=FoNeTaNTkJk6ys_RuQ0&prev=/images%3Fq%3Dottoman%2 Bempire%2Bin%2B17%2Bcentury%2Bmap%26hl%3Dro%26biw%3D1225%26 bih%3D768%26gbv%3D2%26tbs%3Disch:1&itbs=1&iact=hc&vpx=580&vpy=9 0&dur=3328&hovh=183&hovw=275&tx=147&ty=113&oei=FoNeTaNTkJk6ys_ RuQ0&page=1&ndsp=20&ved=1t:429. op. În tot timpul acesta. dincolo de orice alt comentariu. Lemny. Aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea. ci încurajau cultura şi artele.02. dar foarte puţine comentarii despre cultura. 6 Şt. musulman – drept rău. Occidentul creştin. De ce? Ne vom încumeta aici să sugerăm o posibilă explicaţie. într-o acceptare reciprocă. rău-voitor. Cantemireştii. stările sociale din interiorul şi din vecinătatea Imperiului Otoman. sultani. p.000 locuitori – dar mai ales o mare diversitate de religii. un indiscutabil spirit tolerant. Editura Polirom. muzicieni etc. precum şi din Orientul apropiat şi mijlociu. Aşa cum notează Ştefan Lemny. se pare. rafinaţi. înfrângeri ori victorii. civilizaţia.s:0 18. o tendinţă de a considera tot ce era otoman – şi prin extensie turcesc. cit. La Curtea otomană aveau loc concerte de muzică destinată cunoscătorilor – adevăraţi melomani educaţi.. atrăgeau la curtea lor filozofi. 226 . Sultanii nu se ocupau numai cu războaie şi cuceriri.2011 5 Ştefan Lemny. poeţi. În saraiurile împărăteşti răsunau muzica şi poezia clasică persană. 47. 700.CARMEN CHELARU O parte din istoriile scrise de astăzi consemnează dinastii. Sultanii încurajau muzica şi îi protejau pe muzicieni. principalele religii şi culturi europene.

p. Suita de concert în muzica clasică otomană cuprindea piese vocale. instrumentale şi combinate. Taksîm – preludiu. Peşrev – piesă instrumentală 3. cuprindea genuri vocale. Beste – (una sau două) piese vocale 4. considerat părintele teoriei muzicale islamice şi Safi al-Din – teoretician de origine persană şi de limbă arabă. cel mai frecvent pomeniţi sunt al-Farabi (cca. Editura Muzicală. Sarki – 5 până la 15 piese alternativ vocale şi instrumentale 6. ale cărui principii „vor domina teoria muzicii din Orientul Mijlociu şi Apropiat timp de 300 de ani”8. pp. Muzica clasică turcească din veacurile XVII–XVIII era atât religioasă. Editura Enciclopedică. înrudită cu peşrev-ul ____ 7 Eugenia Popescu-Judetz. Între aceştia. Istoria muzicii turceşti menţionează un şir de teoreticieni. cit. Bucureşti 1973. 870–950). 427a. 9 Idem. lentă 5. p. 227 . Cartea ştiinţei muzicii. cât şi laică. improvizatoric 2. din secolul al IX-lea. Sâz semâ’îsi – piesă instrumentală de încheiere. 8 Eugenia Popescu-Judetz. era modală şi omofonă9. vocal-instrumentale şi instrumentale. aşezate într-o ordine obligatorie10: 1.. pp. 9-12. Bucureşti 2010. Această muzică se baza pe un sistem teoretic cu o veche tradiţie. Dimitrie Cantemir. de origine turcă. compozitor şi muzicolog instrumente cu o sonoritate tânguitoare7. Aghir semâ’î – piesă vocală. 53. până la începutul secolului al XVI-lea.Cantemir-oglu – interpret. 36-40. 10 Dicţionar de termeni muzicali. op.

Apoi: Constantin Cantemir (1627–1693). încep. http://cantemir. ţăran ridicat în rang de boier. Domn al Moldovei în perioada 1685–1693. XVIII În acest „teatru” european. divers şi contradictoriu.1723.2011 228 . Dimitrie a avut mai mulţi fii şi fiice. 26. sec. căsătorit cu Anastasia Galiţîna. căsătorit cu: 1. 21.04.pdf 10. iubită de ţarul Petru cel Mare. Prinţ al Imperiului ţarist. Anna Bantoş. 1726). incitant. Dimitrie n. El a avut 2 fii – Antioh şi Dimitrie – şi 2 fiice (Elisaveta şi Ruxandra).08. Matei (1704-1771). ____ 11 După web site-ul Anul Cantemir – 2008. Petersburg. apare şi accede în cinul boieresc familia Cantemireştilor. Antioh Cantemir (m.10. Constantin (1703-1747). 3. 2. Domn al Moldovei în două rânduri. Căsătorit cu: Casandra Cantacuzino (1682-1713) şi cu Anastasia Trubeţka (1700-1755). Cantemireştii şi Dumitraşcu beizadea Muzică clasică turcească la curtea lui Ahmed III.asm. căsătorit cu prinţesa Agrafena Lobanov de Rostov. Academia de Ştiinţe a Moldovei. O succintă prezentare genealogică ar fi următoarea11: Primul nume cunoscut în genealogie este al lui Tudor/Toader Cantemir. fiul lui Constantin şi-al Anastasiei Ghica.CARMEN CHELARU 2. Miniaturi de Levni. Ruxandra Harasi. între care: Maria.1673–m.md/files/arbore. Anastasia Ghica. Din cele 2 căsătorii. în 1717. la Skt. Domn al Moldovei în 1693 şi 1710–1711.

cu precădere în luările de cuvânt ale profesorilor: Elvira Sorohan. într-un mediu cosmopolit şi tolerant. ca ostatic. Dacă la aceasta adăugăm mintea sclipitoare şi carisma. Cunoscând câte ceva despre viaţa şi scrierile lui Cantemir. sinteza Orient–Occident. multe din iniţiativele. chiar dacă autorul a ţinut ascunse (nepublicate) unele scrieri precum Istoria ieroglifică12. ____ 12 Afirmaţia se bazează pe comunicările şi comentariile ce au avut loc în cadrul colocviului din 4 martie 2011. mai variat. Leonte Ivanov şi Bogdan Creţu. Bogdan Creţu. filozof sau literat. mai incitant pentru un spirit şi o inteligenţă deosebite. dar tratat ca odraslă de domn. că figura sa a fost şi a rămas prea puţin cunoscută în raport cu valoarea pe care o reprezenta. atât de strictă. Personalitatea şi opera acestui mare gânditor este. Pe de altă parte. simbolul spiritului european în esenţa lui. Cantemir n-a fost. Cantemir-oglu reprezintă o cultură deloc familiară Occidentului. cu timpul. Educaţia sa religioasă n-a fost. poate doar ca muzician! De aceea îndrăznim să considerăm. politic cu mult mai vast. Adolescentul Dumitraşcu beizadea a sosit în capitala otomană în anul 1688. La Stanbul. univ. liberală.Cantemir-oglu – interpret. se pare. de aceea. Căsătorită cu prinţul Dmitri Mihailovici Galiţîn. pe de-o parte. şi se ştie că Occidentul a deţinut şi deţine iniţiativele în dinamica social-culturală a bătrânului continent. de dogmatică cum ar fi fost poate dacă rămânea în Moldova. pare-se. istoric şi poet. ambasadorul Imperiului Rus la Paris şi Londra Ecateriana/ Smaranda II (1720-1761). compozitor şi muzicolog Antioh (1708-1744). social. organizat în Aula Filialei Iaşi a Academiei Române. Aşa se motivează nenumăratele îndrăzneli în judecarea celor sfinte şi celor lumeşti deopotrivă. dr. 229 . cu care judecă Dimitrie Cantemir religia. religios. tânărul avea un orizont cultural. în scrierile sale. un personaj comod – nici ca domn. putem să ne imaginăm conturarea unei personalităţi excepţionale. nici ca politician. ideile. operele sale au fost uitate ori ignorate. aşa cum transpare din scrisorile sale. nu ne putem opri de la o analogie cu fiinţa sclipitoare şi enigmatică totodată a lui Wolfgang Amadeus Mozart. Aşa ne explicăm tenta laică. de lect. celebră pentru frumuseţea ei.

16911695. Devine astfel cu atât mai apreciabil orice efort actual de a-l aşeza în poziţia ce i se cuvine. de la vârsta de 15 ani. constituind în acelaşi timp. înclinat spre o viaţă contemplativă. versat în teologia musulmană. Adolescentul şi apoi tânărul fiu de domn moldovean a trăit la Constantinopol sub domnia a patru sultani: Soliman II. Mustafa II. caligraf talentat. cu cel produs de personalităţi similare – englezul Daniel Defoe. iubitor de literatură şi artă. 230 . convingerile liberale. între 1688 şi 1710. o bucurie faţă de viaţă şi faţă de plăcerile ei. Despre interpretul Cantemir au rămas prea puţine referiri. nonconformist. istoric. ne-dogmatice. orientarea aproape exclusivă către repertoriul şi tehnica orientală. figură melancolică. 1687-1691. ignora celelalte înzestrări ale personalităţii sale – literat. Fără îndoială toate aceste laturi s-au influenţat reciproc. Împreună cu vizirul său Damad Ibrahim Paşa. spiritul său spectaculos. Din ceea ce se ştie despre temperamentul său deducem un nonconformism. Şi tocmai aici s-a manifestat. referindu-se în special la latura teoretică/ muzicologică şi componistică a muzicianului. de pildă – care aparţine aceleiaşi epoci (1659?-1731). explicabilă lipsa de anvergură europeană postumă a acestui personaj uimitor13. dar nu ne putem opri în acelaşi timp să comparăm ecoul lăsat de acesta în istoria culturii europene. pasionat de poezia persană şi de muzică. Dumitraşcu beizadea a petrecut la Istanbul 22. aplecat spre viaţa militară. Din cei 50 de ani de viaţă. 1695-1703.CARMEN CHELARU Sub ambele aspecte este. de fapt muzica cultă a elitei intelectuale şi culturale de la Curtea imperială otomană. voinţă. fiecare în parte. reflexii ale unui temperament complex. iar în privinţa muzicii. Vorbind despre Cantemir–muzicianul14 nu putem. aşadar. acest al patrulea sultan creează cea mai ____ 13 Nu negăm preocupările constante ale multor cercetători faţă de opera cantemiriană. 1703-1730. se pare. folclorist. singurul cu fire războinică. în special către aşanumita muzică clasică turcească. Ahmed II. Astfel putem explica vederile largi. filosof. unic şi uimitor. o vitalitate deosebită. până la 37 de ani – perioadă de formare şi afirmare totodată. vanitate şi încă alte bănuite slăbiciuni omeneşti care l-au făcut să fie multă vreme un neîmpăcat adversar al contemporanului său din Ţara Românească – Constantin Brâncoveanu. desigur. ne-rigide. Ahmed III. creativ. din două motive principale: 1) nu deţinem suficiente informaţii şi 2) bibliografia de specialitate este unilaterală. 14 Nu poate fi vorba aici de un comentariu exhaustiv.

10. Cantemir – interpret „Fiind el om isteţ. „Că aşa ştia a zice bine în tambură că nici un ţarigrădean nu putea zice ca dînsul”. de-l chema Agii la ospeţele lor cele turceşti. pentru cultură şi arte. p. inclusiv cea muzicală. compozitor şi muzicolog strălucită domnie pentru civilizaţia otomană.. iar muzica şi interpretarea instrumentală le-a deprins de la Kemadi Ahmed – care l-a învăţat să cânte la kemânče – şi de la grecul Angeli – care l-a introdus în tainele tanbur-ului. La Istanbul a urmat cursuri la Academia Patriarhiei Ortodoxe. se vestise acmu în tot Ţarigradul numele lui. ştiind şi carte turcească bine. Iar Dumitraşcu beizadea însuşi menţiona despre muzica turcească: „… se învaţă în mod deosebit în case. cit. adică toţi învăţaţii din care eu nu am găsit nici ____ 15 16 E. 14 231 . comparată cu cea a Regelui Soare în Occident15. pentru zicături” – scria cronicarul Nicolae Costin. Diverse tipuri de kemânče (stânga) şi de tanbur (dreapta) 3. a fost cultivată mai întâi în Moldova. de călugărul cretan Ieremia Kakavela. Idem. op. se predă de oameni instruiţi în arta muzicii aproape tuturor fiilor de dregători (mulţi însă şi din oameni de rînd) şi ulema-ilor. Popescu-Judetz. Educaţia sa. completa Ion Neculce16.Cantemir-oglu – interpret. p. în particular.

19 Idem. din perioada de peste două decenii petrecută aici. între atâţia amatori şi pricepători de muzică. Dimitrie Cantemir scrie tratatul de muzică turcească. unde rezidă curtea cea mai mare din lume. 147. p. Lucrarea poartă titlul Cartea ştiinţei muzicii după felul literelor. Tânărul principe român a cules şi notat peste de 350 de melodii ale epocii. la îndemnul prietenilor şi elevilor săi. Davul Ismail Efendi – capuchehaie (ambasador) al hanului tătar şi Latif Celebi. ca o plăcere”17. Cantemir – muzicolog şi compozitor În opera sa despre Istoria Imperiului Otoman. în calitate de interpret la curtea imperială otomană şi în elita intelectuală şi culturală a Instanbulului. 36. Acest tratat a rămas valabil până astăzi în pedagogia muzicală turcească. „încă ascultată cu multă plăcere”. Virtuozitatea sa devine notorie. Astfel. În 1781. 16 Idem. ne-au parvenit comentariile francezului Charles Fonton.CARMEN CHELARU unul care să nu fi ştiut a cânta sau măcar să priceapă muzica în mod firesc iarăşi. p. Totodată. relatează „marele succes” al muzicii lui Dimitrie Cantemir. p. precum şi un sistem propriu de notaţie muzicală. Piese muzicale semnate de el au rămas multă vreme în repertoriul artiştilor din Imperiu. iar repertoriul se îmbogăţeşte cu numeroase compoziţii proprii. mult apreciate de cunoscători. abia vei găsi vreo trei-patru care să cunoască perfect fundamentul acestei arte”19. în 1750. după mai mult de şapte decenii de când principele părăsise capitala otomană18. nota 42. Drept care. Cantemir a activat intens. care. mai ales ca interpret la tanbur. cuprinzând reguli teoretice şi practice de cântare. 4. 232 . Nu se cunoaşte cu precizie anul terminării ____ 17 18 Idem. italianul Giambattista Toderini a auzit la Istanbul „buni cunoscători” vorbind despre „ariile turceşti ale lui Cantemir”. Cantemir nota: „în vasta cetate a Constantinopolului. numită şi Edvâr-ul lui Cantemir.

este următorul: Partea I se intitulează Cartea ştiinţei muzicii după felul literelor şi cuprinde opt capitole tratând despre: notaţia muzicală inventată de Cantemir. p. ____ 20 21 Ibidem. În această culegere există şi 14 compoziţii proprii semnate Kantemir-oglu23. 69. p. Eugenia Popescu-Judetz afirmă: „… El a scris tratatul la îndemnul elevilor săi. 233 . dintre care numai două cuprind atât secţiunea de teorie muzicală. După cum notează cercetătoarea. există numai 5 exemplare în manuscris ale tratatului. 71. 23 Ibidem.Cantemir-oglu – interpret. „explicarea ştiinţei muzicii”. Cea mai autorizată cercetătoare din România a activităţii muzicale cantemiriene. Conţinutul tratatului. ceea ce ne indică o dată în jurul anului 1700”20. 73. Manuscrisul autograf se află în prezent la Biblioteca Institutului de Turcologie din Istanbul21. modurile muzicale şi analiza lor22. compozitor şi muzicolog tratatului – se presupune doar că ar fi fost încheiat în jurul anului 1700. cât şi culegerea de melodii. Ibidem. devenise maestru (usta) şi preda elevilor învăţătura muzicală după metoda sa teoretică şi practică… Aşadar compunerea tratatului trebuie aşezată după anii săi de ucenicie. 74. aşa cum este prezentat de Eugenia PopescuJudetz. dintre care: 318 peşrev-uri şi 36 sâz semâ’îsi. 22 Ibidem. adică după ce pătrunsese toate secretele muzicii turco-persane. p. p. Partea a II-a include 354 de melodii instrumentale notate alfabetic.

În dreapta s-a inclus transcriere în notaţie apuseană.CARMEN CHELARU Pagini din Edvâr-ul lui Cantemir. 234 .

autorul lucrării Scrierile muzicale ale lui Dimitrie ____ 24 http://www. 2000”24. În privinţa activităţii sale muzicale. (SOAS Musicology Series.) xxvii. School of Oriental and African Studies.2011 235 . Part II: Commentary.).Cantemir-oglu – interpret. pp. ultimii ani au adus o intensificare a preocupărilor privind biografia şi activitatea principelui Cantemir. 734 pp. compozitor şi muzicolog 5. Redescoperiri. încă nedepăşite. Muzicologii români au puţine preocupări legate de Cantemir muzicianul – fie din cauză că principele s-a dedicat muzicii turceşti.1. Lucrarea cuprinde două părţi (volume) publicate în 1992 şi respectiv 2000: „Part 1: Text. Cartea ştiinţei muzicii de Eugenia Popescu-Judetz. semnalăm aici două contribuţii teoretice de referinţă.ashgate. Vol: 2. Revelaţii 5. Studii teoretice de referinţă După o lungă perioadă de relativă uitare (ori cel puţin de interes scăzut). fie datorită surselor de informare puţin accesibile. University of London. Cea de-a doua aparţine orientalistului englez Wright Owen. By Owen Wright. 607. Burada. Între aceştia trebuie amintit Teodor T. modul de prezentare şi comentarea acestora: Prima este lucrarea citată constant în demersul de faţă – Dimitrie Cantemir. în 1973. profesor la catedra de studii orientale şi africane de la Universitatea din Londra şi se intitulează Demetrius Cantemir: The Collection of Notations. multitudinea şi detalierea informaţiilor. Transcribed and annotated by Owen Wright. prin profesionalism. Alături de acestea au apărut diverse alte referiri – multe aparţinând cercetătorilor turci. London. London: School of Oriental and African Studies. publicată la Editura Muzicală.aspx?page=637&calcTitle=1&isbn=97807546028 11&lang=en 25.04. Cantemir – contemporanul nostru. valoare. (SOAS Musicology Series. 1992. Vol 1. University of London. cu prilejul împlinirii a trei secole de la naşterea principelui.com/default.

seria II. Haïg Sarikouyoumdjian. C. Hakan Güngör. Tom XXXII şi publicat de Librăriile Socec & Comp. în 30 noiembrie 2010. cu sediul în Franţa – devenit (desigur!) Hespérion XXI. Sfetea şi Librăria Naţională. au fost: Jordi Savall. 236 . Lazăr Cosma. I. Editura Muzicală. Lorenzo Alpert şi Hopkinson Smith au înfiinţat în anul 1974 Ansamblul Hespérion XX. a fost publicat în limba franceză de Complexe/Edigroup în 2009 şi lansat în limba română de editura ieşeană Polirom. Din iniţiativa şi prin contribuţia substanbţială a Centrului Cultural Francez din Iaşi. Monserrat Figueras. Fără a minimaliza aceste cercetări minuţioase şi deosebit de binevenite. 1973. ney & ____ 25 Studiul este inclus în „Analele Academiei Române”. 386-398. studiu amplu publicat în 191125. Hronicul muzicii româneşti. 26 O. Cei 7 membri ai ansamblului internaţional. Bucureşti. 42–136. Jordi Savall. Cel mai recent studiu îi aparţine cercetătorului român stabilit la Paris. Opere. Burada. în forma originară şi actuală totodată –. 5. Domnitorul Moldovei. kanun (ziteră orientală) şi Yurdal Tokcan. la sfârşitul lunii noiembrie 2010. instrumente de percuţie – ambii din Spania. Istoricul Octavian Lazăr Cosma include de asemenea un subcapitol intitulat Muzica orientală şi Dimitrie Cantemir. vielă cu arcuş. în ampla sa frescă Hronicul muzicii româneşti26. Este inclus de asemenea în Theodor T.2 Jordi Savall şi ansamblul Hespérion XXI Reuniţi de o idee comună – studiul şi interpretarea muzicii vechi. Hespérion XXI a susţinut un concert memorabil în sala Filarmonicii ieşene. oud (lăută) – din Turcia. Bucureşti 1975. aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea. II. care au concertat la Iaşi. Ştefan Lemny şi poartă titlul Cantemireştii. Editura Muzicală.CARMEN CHELARU Cantemir. pp. vol. liră şi Pedro Estevan. vol. Semnalăm de aceea trei dintre cele mai reuşite iniţiative în această direcţie. fascinaţi de imensa bogăţie a repertoriului european dinainte de 1800. pp. considerăm că gestul faţă de marele muzician român al veacului 18 ar rămâne irelevant şi în orice caz incomplet fără strădaniile de a readuce la viaţă muzica însăşi.

Driss El Maloumi. Vielă cu arcuş (una din numeroasele variante folosite în muzica veche) Kanun Santur Oud Ney sau Duduk 237 . Dimitrie Psonis. Prima impresie spectaculoasă produsă de artişti a provenit din înseşi instrumentele muzicale folosite. prezentate succint de conducătorul ansamblului. santur (ţambal) – Grecia. maestrul Jordi Savall.Cantemir-oglu – interpret. compozitor şi muzicolog duduk (flaut) – Armenia. oud – Maroc.

înregistrat de casa Alia Vox în 2009. Casa Golden Horn a lansat un disc cu muzică de Cantemir şi alţi creatori ai vremii sale. precum şi cu muzică populară din Moldova. care cuprinde piese din Cartea ştiinţei muzicii de Cantemir.CARMEN CHELARU Concertul lui Jordi Savall la Iaşi a fost însoţit de lansarea discului Istanbul.com/watch?v=ZfIGdY6Z9M0 238 .youtube. condus de Linda Burman-Hall27. Interpreţi: Íhsan Özgen şi ansamblul Lux Musica. Ansamblul Lux musica ____ 27 http://www. în interpretarea ansamblului Hespérion XXI.3 Ansamblul Lux Musica În anul 2000. precum şi muzică medievală sephardă şi armeană. 5.

Alexandru Stoica (al-ūd. cobza. A fost înfiinţată în anul 2004. vioara). compozitor şi muzicolog Ansamblul de muzică veche „Anton Pann” condus de Constantin Răileanu Singurul grup de muzicieni români de care avem ştiinţă până în prezent.Cantemir-oglu – interpret. nai. bendir. Ion Marinescu (vocal). cât şi din spaţiul occidental şi autohton (vioara.04. Cristian Nica (vocal).ro/2011/03/24/calatorie-sonora-la-portile-rasaritului-cuformatia -anton-pann/ 25. Instrumentele alese provin atât din spaţiul oriental (al-ūd. Alin 28 Ursuleac (percutie). saz. clarinet). caval. Alina Horez (vioara). fluiere. Jovan Sofronievski (caval. ney. Stefan Stefan (vocal). Robert Dosa (contrabas). care au inclus în repertoriul lor muzică de Cantemir sunt membrii formaţiei Anton Pann.a.ro/cand_bizantul_eram_noi 25. ____ 28 http://www. Zaharicale. iar până în prezent s-a ocupat de redescoperirea. chitara). Andrei Zamfir (saz/bağlama.04. Cosmin Stan (vocal). Formaţia Anton Pann este compusă din Constantin Raileanu (dirijor). clarinet ş. davul).icr. A susţinut zeci de concerte şi a reuşit editarea a patru compact discuri: Kalofonica. Colinde şi De la lume adunate şi iarăşi la lume date.2011 239 .2011 http://www. repunerea în valoare a muzicii româneşti din secolele XVIII – XIX. condusă de Constantin Răileanu.lumebuna. ney.).

Editura Muzicală. Lexicon. printre ai săi”. 355-398. Bucureşti. Cambridge University Press 2005. aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea. Aurel. Magazin istoric nr. Viorel. Ştefan S.03. Bucureşti 1970.google. Adrian. Hronicul muzicii româneşti. 2009. „Primul portret”. Prince Dimitrie Cantemir (1673-1723) http://www.blogspot. Popescu-Judetz. 10 / 1973. Viorel. 8 / 1973. „Cantemir la Istanbul”. Paul.com/ p/archives-web-colloques-concerts-livres. Magazin istoric nr. http://books.ro/books?id=OX3lsOrXJGcC&pg=PA17&lpg=PA17&dq=cit y+of+constantinople+at+1700&source=bl&ots=cYEk6KAMgx&sig=T8E9IRIJ3 FnD6_DZ53o06pFXwWM&hl=ro&ei=ek16TbrN8qA4QaN8N23BQ&sa=X&oi= book_result&ct=result&resnum=4&ved=0CC4Q6AEwAw#v=onepage&q&f=fal se 11.blogspot. „Magazin istoric” nr. 98-99 (a se vedea bibliografia). Cosma.turkishmusicportal. Namik Sinan. Editura Polirom. Jordi. Octavian Lazăr. Adrian. Donald. Editura Muzicală. Magazin istoric nr. 1 (A–C). Editura Enciclopedică. Iosipescu. Quataert. 1700-1922. Magazin istoric nr. Gorovei.html * * * Dicţionar de termeni muzicali. Magazin istoric nr. Bucureşti. Dumitru „Cantemireştii”. Editura Muzicală. Magazin istoric nr. 10/1973.org/article. Turan. File de jurnal (Stambuliote. AVSA 9870. ediţia a III-a. Sergiu. Decei. Magazin istoric nr.com/p/archives-web-colloques-concerts-livres. Iaşi. 2010. 2010. Bucureşti 1973. Corbu. „Tovarăşi de pribegie”. prezentare CD. 10 / 1973. pp. I. Austria. Muzicieni din România. Editura Muzicală. 10 / 1973. 1973. Bucureşti 1989. Teodor E.. Cosma. http://cantemiriana. vol.php?id=7&lang2=en Ulieriu-Rostás. Eugenia Dimitrie Cantemir. 10 / 1973. Ştefan Cantemireştii.html Lemny. 10 / 1973. pp. pp.CARMEN CHELARU Bibliografie Almaş. Cosma. Istanbul. Cernovodeanu. * * * „Tratatul de alianţă antiotomană dintre Moldova şi Rusia din 1711”. „Mănăstirea Mira: zbuciumatul destin al unei ctitorii cantemireşti”. 245-247 (a se vedea bibliografia). Muzicieni români. 240 .2011 Savall. 9 / 1973. Alia Vox. The Ottoman Empire. „A făcut să biruiască preţuirea neamului”. Cartea ştiinţei muzicii. vol. Irvin Rozei. * * * „Acasă. Jordi Savall şi muzica otomană a lui Dimitrie Cantemir http://cantemiriana.

Turkish music. A biographical sketch of the Romanian scholar is outlined. which is followed by a brief of the Romanian musicological bibliography dealing with this topic.Muzica prinţului Dimitrie Cantemir – rediviva Muzica prinţului Dimitrie Cantemir – rediviva Irina Zamfira DĂNILĂ ABSTRACT. an instrumental piece composed by Dimitrie Cantemir. The present paper presents a less known aspect of the complex personality of Prince Dimitrie Cantemir. trasându-se cu claritate locul şi rolul ocupat de acest mare cărturar în cultura română. Jordi Savall Despre opera literară şi istorică a domnitorului român Dimitrie Cantemir s-a scris mult în literatura românească de specialitate. The final section of the paper is a stylistic analysis of a ”peshrev/ pestref”. composer. o personalitate multilaterală dintr-o ţară străină (Moldova) şi-a adus o importantă contribuţie la 241 . cu vechi tradiţii orientale. anume aceea în care într-un imperiu puternic. în cazul de faţă Imperiul otoman. Comunicarea noastră care ţine de domeniul muzicologiei se va referi la o situaţie mai puţin obişnuită în istoria culturalartistică a lumii. peshrev. KEYWORDS: Cantemir. that of composer of Turkish music. The central part of the paper focuses on a presentation of the reactions to the concert performed by the ensemble ‘Hespèrion XXI’ conducted by the internationally renowned Catalan musician Jordi Savall at the Moldova Philharmonic of Iaşi on November 30th 2010. recorded by the ensemble ‘Hespèrion XXI’ in 2009.

Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor. el a studiat muzica turco-persană cu doi maeştri renumiţi: grecul renegat Kemani Ahmed (cântăreţ la kemânče) şi grecul ortodox Angeli (cântăreţ la tanbûr).IRINA ZAMFIRA DĂNILĂ dezvoltarea muzicii practicate la curtea sultanului. D. nu şi în Moldova natală. Editura Scrisul Românescu. În acest mediu pitoresc. 13. Dimitrie Cantemir – Cartea Ştiinţei Muzicii. Viaţa lui Constantin Vodă Cantemir (Vita Constantini Cantemyrii). care . 2 Apud Eugenia Popescu-Judetz. 1973. ed. exotic şi cosmopolit s-a format tânărul Dimitre Cantemir. 242 . nouă. a inventat un sistem propriu de notaţie muzicală literală şi a alcătuit o colecţie de cântări turceşti în care a inclus şi creaţii ale sale. Bucureşti.. traducere românească de N. întrucât a fost un mare virtuoz al tanburului la curtea imperială. totuşi (era) lacom de a şti şi a învăţa atât lucrurile de obşte cât şi cele deosebite”1. Iorga. pe care l-a perfecţionat şi demonstrat cu prisosinţă în timpul şederii sale la Istanbul. unde a învăţat cu profesorii Iacomi şi Meletie de Arta. Cantemir la Constantinopol (1688-1710) este o perioadă de deschidere a artelor otomane spre un drum propriu de exprimare artistică. p. Cantemir poseda şi un remarcabil talent muzical. instituţie scolastică bizantină. Craiova. Este vorba de prinţul savant Dimitrie Cantemir. istoria.regulile practice şi teoretice ale muzicii turco-persane timp de 15 ____ 1 D. devenind astfel un cărturar erudit. Cantemir. 112.deşi încă în fragedă vârstă. cu care a învăţat . îngrijită de Liliana Iorga. adepţi ai filosofiei lui van Helmont şi cu filosofii peripateticieni Antonie şi Spandoniu2. deprinzând limbile turcă. Constantinopolul era un centru important al lumii în care se întâlneau mai multe culturi – vestigii ale civilizaţiei şi culturii bizantine şi siriene şi unde se confruntau ideile Orientului islamic şi curentele gândirii europene. teologia şi ramuri ale culturii Orientului islamic. Pe lângă extraordinara capacitate de asimilare a limbilor străine şi de aprofundare a celor mai diverse culturi. Astfel.. matematica. Epoca în care a trăit D. De asemenea. a studiat filosofia. pentru puţin timp domnitor al Moldovei (17101711) care a devenit unul din clasicii muzicii turceşti. În acele vremuri. p. arabă şi persană. La Constantinopol devine student al Academiei Patriarhiei Ortodoxe din Fanar. numit Kantemir-oghlu.

Tanburul este un instrument tradiţional turcesc.Fiind el om isteţ. activitatea muzicală a lui D. Prin sistemul literal de notaţie şi sistematizarea teoretică propuse. Imprimeria Naţională... Burada a întreprins în 1908 o călătorie de documentare în Turcia. Bucureşti. Cantemir a fost readusă în atenţia oamenilor de cultură de la începutul sec. Letopiseţul erei Moldovei (1662-1743). a descris ____ 3 4 Idem.. numele său fiind scris la loc de cinste în istoria muzicii turceşti4. dar şi în Ţările Române. ştiind şi carte turcească bine. Teodor T. p.. a doua ediţiune revăzută. Letopiseţul Moldovei (1669-1711). se vestise acmu în tot Ţarigradul numele lui de-l chema Agii la ospeţele lor cele turceşti. De asemenea. Burada. tom II. Pornind de la la un articol al muzicianului turc Rauf Yekta. 7 T. Bucureşti. Cronicele României sau Letopiseţele Moldaviei şi Valahiei. 89. op. aşa ştia a zice de bine în tambură că nici un ţarigrădean nu putea zice ca dânsul”5. care conţine un număr de 365 de piese (dintre care un număr de 43 îi sunt atribuite). în Mihail Kogălniceanu. 300. Burada descrie acest instrument ca fiind un fel de cobză. Burada. Cantemir a devenit un mare virtuoz al tanburului.T.. Performanţele lui Dimitrie în ceea ce priveşte interpretarea au avut răsunet mai ales în Istanbul. În România. cit. 5 Ion Neculce. De asemenea. Cantemir a realizat un pas înainte în teoria şi practica muzicii turceşti. pentru zicături”6. dar cu gâtul mai lung. „Scrierile muzicale ale lui Dimitrie Cantemir. pe care a consemnat-o în manuscrisul Cartea ştiinţei muzicii după felul literelor (Kitâb-ü’ilm-il mûsikî ‘alâ vedjh-il hurûfât). o variantă turcească a chitarei. p. în Analele Academiei Române.Muzica prinţului Dimitrie Cantemir – rediviva ani”3. Cronicarul Ion Neculce ne spune că . 1872. Domnitorul Moldovei”. el este considerat autorul primei culegeri importante de folclor turcesc din secolul al XVIII-lea. iniţiind o adevărată şcoală de interpreţi constantinopolitani în arta acestui instrument. Întrucât avea o astfel de măiestrie în interpretarea la tanbur a fost solicitat să dea lecţii. XX de către cărturarul ieşean Teodor T. 243 . în urma căreia a publicat un studiu7 în care prezintă locul şi rolul important ocupat de cărturarul român în istoria muzicii turceşti. iar Nicolae Costin arată că . Din motive practice. 1911.. în: Mihail Kogălniceanu. 6 Nicolae Costin. şi-a sintetizat şi o metodă originală de predare. Cronicele României sau Letopiseţele Moldaviei şi Valahiei.

Marea Britanie. Cele 43 de melodii instrumentale publicate în volumul Dimitrie Cantemir – Cartea ştiinţei muzicii. compuse de domnitorul român sau atribuite acestuia sunt considerate de către specialişti ca fiind reprezentative pentru muzica clasică turcă din sec. scările sonore (modurile) şi ritmurile turceşti. sau date referitoare la teoreticienii muzicii otomane înainte de Cantemir. publicând şi un număr de 16 melodii aparţinând sau atribuite prinţului român. transcrise în notaţie europeană8. prin editarea volumului Dimitrie Cantemir – Cartea ştiinţei muzicii. ____ 8 Prin contribuţia muzicologilor şi muzicienilor turci menţionaţi anterior. Belgia). XVIII. precum cele legate de caracteristicile muzicii turco-persane până în secolul al XVIII-lea. aşa cum afirmă autoarea. prezentând. melodii transcrise în notaţie liniară de Rauf Yekta. În creaţiile sale de acest gen. În Anexa volumului menţionat autoarea introduce facsimilul manuscrisului original. O contribuţie decisivă la cunoaşterea în profunzime a activităţii muzicale a lui D. D. muzica dervişilor mevlevî. Partea cea mai consistentă a studiului se referă la unul din manuscrisele muzicale ale lui Cantemir. Cartea ştiinţei muzicii după felul literelor. dar şi a românului Iacob Ciortea.IRINA ZAMFIRA DĂNILĂ şi explicat – în premieră la noi – notaţia alfabetică. Suphi Ezgi sau Hassan Talaat. Cantemir desfăşurată la Istanbul o aduce orientalistul şi muzicologul Eugenia Popescu-Judetz. ideile novatoare expuse în tratat (notaţia literală. punând în lumină mai ales aspectele muzicale. realizând în finalul studiului şi o privire de ansamblu asupra datelor istoriografice muzicale referitoare la prinţul român. Dr. modurile şi ritmul. autoarea volumului citat realizează mai întâi o frescă istorică şi culturală a epocii în care şi-a desfăşurat activitatea Cantemir la Instanbul. facsimilul melodiilor în notaţie alfabetică precum şi compoziţiile lui Dimitrie Cantemir. Apelând la surse documentare de mare valoare din biblioteci de prestigiu din ţară şi străinătate (Turcia. scara muzicală explicată pe tanbur. traducerea tratatului din limba turcă. formele). Eugenia Popescu-Judetz lansează şi argumentează idei cu privire la influenţa operei lui Cantemir asupra teoriei şi practicii muzicii turceşti. repertoriul culegerii de melodii şi compoziţiile originale. 244 .

beste. Un cântec al lui Dimitrie Cantemir în colecţia lui Anton Pann. Hronicul muzicii româneşti. ce jale!. 12 Gh. perpetuat pe cale orală sau fixat în culegerile de folclor. ritmul muhammes. atribuită lui Cantemiroglu9. ce ceas. El constată că în manuscrisul 784 de la BAR şi în colecţia lui A. Etnomuzicologul citat demonstrează că autorul melodiei acestui cântec. ce zi. ci şi la greci (sub numele Tì μεγάλη συμφορά / Ti megali simfora) şi români (cu titlul Vai. La bicentenarul naşterii lui Mozart (1756-1956). melodiile încadrându-se în genurile peşrev. Pann există două variante ale cântecului Vai. Aşadar. 386-398. şi istoricul muzical Octavian Lazăr Cosma în Hronicul muzicii româneşti. Lazăr Cosma. care este o beste în modul nişaburek. pp. De asemenea. care se evidenţiază în cadrul repertoriului muzical al Istanbulului secolelor XVII-XVIII. Melodica sa. a fost preluat şi prelucrat în lucrări compuse de Wolfgang Amadeus Mozart sau de Cristoph W. Cantemir şi că această creaţie a circulat multă vreme nu numai la turci. 10 Această ipoteză a fost mai târziu infirmată de către orientalista Eugenia PopescuJudetz. le compară şi găseşte asemănări între ele. 1973. la modă în acele vremuri. Ciobanu. ce jale). I. Editura Muzicală. inspirată din tezaurul tradiţional al muzicii turceşti. în Studii de etnomuzicologie şi bizantinologie. I. 1957. Gluck10. ce zi. Bucureşti. pp. Astfel. Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor. iar concluziile lui Gheorghe Ciobanu publicate în studiul Un cântec al lui Dimitrie Cantemir în colecţia lui Anton Pann12 sunt deosebit de importante în ceea ce priveşte menţinerea şi răspândirea muzicii sale.. vol. vol. ce ceas. În melodica cantemiriană sunt folosite scările şi modurile tradiţionale turceşti şi ritmurile specifice. 11 O.a. I face numeroase referiri la muzica orientală creată de Dimitrie Cantemir în capitala Imperiului Otoman11. vol. adjem tarab ş. Editura Uniunii Compozitorilor. 154-170. este la origine D. muzica lui Cantemir a supravieţuit în Turcia şi ____ 9 G. se distinge prin imagini sonore mai luminoase ce au la bază formule melodice şi ritmice pregante. Breazul. formulând concluzii interesante în privinţa originii şi circulaţiei acestuia. unele din acestea pătrunzând şi în creaţia clasică europeană. semai. Bucureşti.Muzica prinţului Dimitrie Cantemir – rediviva Cantemir a aplicat soluţii proprii. Bucureşti 1974. George Breazul afirmă că un motiv din Aria dervişilor. 245 .

intitulată Dinastia Cantemireştilor. barocă) a luat contact cu piesele originale ale lui Cantemir şi. recunoscut pe plan internaţional ca un specialist în muzica veche (medievală. la ney şi duduk. Dimitrie Cantemir a fost susţinut de Ansamblul Hespèrion XXI. Moldova. Cantemir şi a fiului său. 246 .. Pentru aceasta. Recentă este şi publicaţia lui Ştefan Lemny. Poate că aceste consideraţii pe care le-am formulat în comunicarea de faţă nu s-ar fi născut dacă în data de 30 noiembrie 2010 nu ar fi avut loc la Filarmonica . percuţie). Concertul. un concert cu lucrări din manuscrisul Cartea ştiinţei muzicii. instrument asemănător psalterionului). Secolele XVII-XVIII. fiind impresionat de frumuseţea şi originalitatea acestora. Paris 2009. Secolele XVIIXVIII13 în care sunt reluate unele cercetări realizate în România. un fel de chitară cu gâtul lung). Pedro Estevan (Spania. 14 Éditions Complexe. Chişinău. conducerea muzicală). Meritele lui D. intitulat Istanbul. Dimitri Psonis (Grecia. Les Cantemirs: l’aventure européenne d’une famille princière au XVIIIe siècle14. 2008. a decis să le facă cunoscute în întreaga lume. Antioh Cantemir. iar ca invitaţi – pe Hakan Güngör (Turcia. acad. Dinastia Cantemireştilor. Cantemir au fost subliniate din nou într-o lucrare apărută în R.Moldova” din Iaşi. ceea ce susţine valoarea artei sale muzicale.IRINA ZAMFIRA DĂNILĂ după moarte compozitorului de origine română. la kanun. oud) şi Haïg Sarikouyoumidjian (Armenia. Driss El Maloumi (Maroc. Andrei Eşanu. coordonator şi redactor ştiinţific. nişte varietăţi de fluiere). santur). Muzicianul catalan Jordi Savall. Acesta are ca membri permanenţi pe Jordi Savall (Spania. a elaborat proiectul OrientOccident al cărui scop final a fost ____ 13 Academia de Ştiinţe a Moldovei. la oud. Yurdal Tokcan (Turcia. renascentistă. tradusă şi în limba română (la editura Polirom) care reprezintă o abordare complexă a vieţii şi creaţiei literare şi istorice a lui D. Ştiinţa.

misiunea artistului este de a ne lumina momentele pe care le-am trăit şi pe care încă le mai trăim”. Istoria ne oferă datele.. Concertul susţinut la Iaşi a fost organizat de către Centrul Cultural francez. deoarece doreşte să scoată la lumină epoci trecute din istoria muzicii europene. Muzicianul catalan crede că . ascuns în adâncurile pădurii”. În concert. şi din cea extraeuropeană... ci să le reactivez în spiritul uman. ne spune câţi oameni au murit în cine ştie ce confruntare. Într-un interviu acordat postului de televiziune România Cultural (redactor: Marius Constantinescu).. spre bucuria celor care ne ascultă. aşezându-l alături de personalităţi de geniu precum Erasmus din Rotterdam. vine – aşa cum declara în finalul interviului – . Savall declara că se consideră . Bucuria aceasta pe care o vom simţi venind dinspre ei ne va da 247 . Savall îl consideră un mare creator şi gânditor al lumii.Muzica prinţului Dimitrie Cantemir – rediviva înregistrarea unui CD precum şi susţinerea mai multor concerte în Europa. Cantemir.Muzica îi conferă istoriei dimensiunea magică. Referitor la prinţul român Dimitrie Cantemir. emoţională. simţim privilegiul de a o transmite mai departe celor pe care îi iubim. Când desfacem actul în sine de a face muzică.a face muzică.. împărtăşim ceea ce iubim – muzica – împreună cu muzicieni pe care îi iubim.un explorator care caută un nou ţinut. cu toate reflecţiile pe care le presupune asta”. Nu vreau doar să cunosc evenimentele.a. fiind lansat CD-ul Istanbul. Muzica ne face să trăim drama.Alexandru Ioan Cuza” şi a Şcolii de Muzică şi Declamaţiune din Iaşi. fiind considerat un adevărat eveniment cultural datorită temei inedite propuse – interpretarea unor lucrări de referinţă din manuscrisul lui D. După o solidă documentare şi pregătire muzicală de aproape un deceniu. Împărtăşirea este în natura umană şi oferă o bucurie extraordinară. El crede de asemenea că: . Viaţa unui muzician înseamnă să caute armonii şi să le împărtăşească. Le livre de la Science de la Musique et les traditions musicales Sépharades et Arméniens.din viaţa însăşi. Dimitrie Cantemir (1673-1723). proiectul a fost finalizat în 2009. şi. Bucuria muzicianului Jordi Savall de . precum şi din muzica tradiţională armenească. înrudită cu cea turcească. de fiecare dată mai proaspătă”. mai nou. în cadrul manifestărilor suţinute cu ocazia aniversării a 150 de ani la înfiinţarea Universăţii .. poetică. Leonardo de Vinci ş.

prin aceea că instrumentele nu cântă toate împreună în acelaşi timp. ascultând variante interpretative contemporane ale muzicii clasice turceşti. vom lua în discuţie o piesă muzicale reprezentativă din creaţia lui Cantemir. ritmul Muhammes15. Într-adevăr.motivate de influenţa formală a curţii şi de asemenea de concepţia religioasă că muzica cultă trebuie să fie controlată şi moderată”. A fost o sărbătoare a spiritului deoarece a descoperit publicului meloman un stil muzical prea puţin cunoscut la noi. aranjamentul instrumental diferă de cel practicat astăzi în muzica turcească. un peşrev compus în modul oriental Mukhayyer. melodia evoluează în registrul acut şi are la bază un motiv cu profil ascensio-descensio cu ritm de pătrimi şi optimi. printr-o abordare bazată pe o atentă documentare asupra fenomenului interpretativ al muzicii turceşti de azi.. Scara modului Mukhayyer este microintervalică. În primele 4 măsuri ale strofei A. 248 . care are sursele în muzica populară. Formula ritmică Muhhames este compusă din 16 timpi. dar care a cucerit încă de la primele sunete.IRINA ZAMFIRA DĂNILĂ energia s-o luam mâine de la capăt. precum şi sonorităţile timbrale inedite ale instrumentelor orientale. cu o structură policordică diatonică cu trepte mobile. Din punct de vedere formal. reliefând anumite momente mai importante ale discursului muzical. Muzicianul argumentează folosirea unor tempo-uri mai rapide prin aceea că acestea erau specifice muzicii de curte medievală. ____ 15 Partitura acestui peşrev este a fost transcrisă din notaţie alfabetică în notaţie liniară de muzicianul român Iacob Ciortea. constatăm că acestea au tempo-uri lente în comparaţie cu viziunea interpretativă a lui Savall. De asemenea. ci intră pe rând. . înregistrată pe CD-ul menţionat. Forţa extraordinară a muzicii este de a ne transforma. În finalul acestei comunicări. dar şi din epoca în care a trăit Dimitrie Cantemir.” Această bucurie de a trăi muzica s-a transmis cu sinceritate şi în concertul de la Iaşi. peşrevul are o construcţie strofică: A ref B ref C ref C. În epoca modernă. tempo-urile au devenit treptat mai lente. A uimit şi încântat virtuozitatea instrumentiştilor orientali şi europeni. Viziunea interpretativă originală a maestrului Savall şi-a pus amprenta şi pe acest concert.

prezintă un contrast agogic faţă de strofa A. şaisprezecimi şi valori punctate. Finalul primei strofei se face prin reluarea modificată a primului motiv muzical. Cantemir foloseşte prezentarea unor motive cu profil muzical pregnant şi apoi reluarea variată a acestora prin prelucrare ritmico-melodică. se modifică atât ritmica. şi expresie dinamică. realizat prin utilizarea unui ritm mult mai variat – combinaţii de optimi. amplu. cât şi expresia – meditativă. delimitate prin bare de repetiţie.Muzica prinţului Dimitrie Cantemir – rediviva repetat cu mici modificări. melodica menţinându-se în registrul înalt. linia melodică abordează o motivică bazată pe mers ondulatoriu şi ritmică mai diversă. cu accente lirice. În cea de-a treia frază a refrenului. registrul – mediu. punctată şi sincopată. 249 . Primele două fraze. care devine de această mai liniştită (combinaţii de pătrimi şi optimi). dansantă. în continuare. pătrimi. Ca mijloc principal în construirea traseului melodic al acestui peşrev. Refrenul. este alcătuit din trei fraze.

dar şi o îndepărtare totală de creaţia folclorică românească. exclusiv în domeniul muzicii orientale. orientale.Moldova” din Iaşi de renumita formaţie Hespèrion XXI sub conducerea muzicianului Jordi Savall ca un eveniment muzical de 250 . cu aspecte ludice.IRINA ZAMFIRA DĂNILĂ Impresia generală creată în urma audiţiei acestui peşrev este cea a unei muzici modale. încă din adolescenţă. în care nu există pasaje dramatice. pe care am putea-o numi . elevată.clasică”. explicabilă în contextul în care acesta s-a format şi specializat ca muzician la curtea imperială otomană. apreciem concertul susţinut la Filarmonica . luminoasă.. De asemenea. Exemplul muzical luat în discuţie evidenţiază realul talent muzical al lui Dimitrie Cantemir.. ci predomină o atmosferă veselă.

2008. Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor. Bucureşti. 1957. Iorga. Domnitorul Moldovei. D. Secolele XVII-XVIII. Bucureşti. 1973. Éditions Complexe. Popescu-Judetz. 1872. în Studii de etnomuzicologie şi bizantinologie.. Editura Scrisul Românescu. Bucureşti. Dimitrie Cantemir . Chişinău. a doua ediţiune revăzută. 1911. vol. Ştefan. Paris. Craiova. Ciobanu. *** Dinastia Cantemireştilor. Editura Uniunii Compozitorilor. vol. Cronicele României sau Letopiseţele Moldaviei şi Valahiei. Un cântec al lui Dimitrie Cantemir în colecţia lui Anton Pann. Bucureşti. îngrijită de Liliana Iorga. Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor. Bibliografie Breazul. Cantemir. 1974. nouă..Muzica prinţului Dimitrie Cantemir – rediviva excepţie care ne-a oferit posibilitatea de a descoperi o latură prea puţin cunoscută a creaţiei marelui cărturar român. 2009. 251 .T. I. ed. Letopiseţul Ţerei Moldovei (1662-1743). Scrierile muzicale ale lui Dimitrie Cantemir. Imprimeria Naţională. Cosma. în: Mihail Kogălniceanu. Bucureşti.. 1973. în Analele Academiei Române. Viaţa lui Constantin Vodă Cantemir (Vita Constantini Cantemyrii). Lazăr. Hronicul muzicii româneşti. I. O. Lemny. traducere românească de N. tom II. Ion. Andrei Eşanu.Cartea Ştiinţei Muzicii. Neculce. G. Burada. Gh. Les Cantemirs: l’aventure européenne d’une famille princière au XVIIIe siècle. Editura Ştiinţa. Eugenia. T. acad.. coordonator şi redactor ştiinţific. Editura Muzicală. Bucureşti. La bicentenarul naşterii lui Mozart (1756-1956).

NARATOLOGIA. INTRODUCERE ÎN TEORIA NARAŢIUNII 242 .

destinul familiei Cantemir a stat mai tot timpul sub semnul nenorocului. Petersburg. However. „Vremelnicul” exil al principelui Dimitrie s-a întins până la sfârşitul vieţii. more than anything. were founders of churches and villages. Destinul postum al Cantemireştilor Cu siguranţă. Spectrul singurătăţii. prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. loneliness and disease and. Antiochus Cantemir. tsar Peter I 1. cofinanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României din Fondul Social European.5/S/59758.Odiseea postumă a familiei Cantemir Odiseea postumă a familiei Cantemir1 Leonte IVANOV ABSTRACT. with the death of Peter I. 253 . tihna cuplului princiar şi a descendenţilor acestuia. Petersburg. in spite of the not quite favorable circumstances. Apart from the generally known literary and scientific activities of princes Demetrius and Antiochus. al intrigilor de curte şi al morţii timpurii au ameninţat. St. The author aims at presenting briefly the traces that Dimitrie Cantemir’s family have imprinted in the Russian culture. contractul de finanţare nr. al bolii. the Cantemir family were also involved in the political life of the empire. the fortune of this family ends and there follow years marked by misunderstandings and processes. KEYWORDS: Demetrius Cantemir. după cum nu s-a putut concretiza nici speranţa ca ____ 1 Această lucrare a fost realizată în cadrul proiectului „Valorificarea identităţilor culturale în procesele globale. put on new principles the diplomatic relations with England and France (Antiochus Cantemir) or made careers in the military field. pe rând sau laolaltă. POSDRU/89/1. the ingratitude of the Court of St. they advised the tsar in Eastern affairs (Prince Dimitrie).

4 În 1723. unicul fiu al fratelui principelui Dimitrie. unul din marii diplomaţi ai Rusiei şi un remarcabil scriitor. La numai doi ani de la părăsirea Iaşilor. Din relaţii legitime. ____ 2 3 Ultimii copii. 5 Antioh Cantemir murise în 1744. Pe linie feminină. iar fratele lor. Petru şi Ion. prinţul Constantin s-a stins subit. 254 . îi va supravieţui fratelui ei. Aceasta în condiţiile în care Curtea rusă îi datora fostului ei supus salariul pe ultimii trei ani şi contravaloarea cheltuielilor făcute cu întreţinerea ambasadei din Paris. vreme de 13 ani. după şaptesprezece ani de temniţă la Revel (Tallin). în 1747. nici Maria Cantemir n-au avut copii. în 1780. ceea ce. se stinge fără urmaşi. în principiu. Numai că autorităţile ruse l-au declarat nebun şi l-au transferat în pomenita închisoare. cea a fiicei Smaragda. ajunse în cele din urmă în fondurile Arhivei de Stat a Actelor Vechi din Moscova. în 1761. La doar trei decenii de viaţă. descendenţii principelui moldav n-au avut urmaşi. astfel că neamul apune odată cu trecerea în nefiinţă. cum se procedează. Nenorocul însă i-a urmărit pe Cantemireşti şi după moarte. când. Motivul întemniţării: declarase în repetate rânduri că este moştenitorul legitim al tronurilor Moldovei şi al Valahiei. ofiţer de carieră. Constantin Cantemir. la 42 de ani. Cel mai longeviv dintre urmaşii fostului domn al Moldovei s-a dovedit prinţul Şerban. Osemintele prinţului Antioh. va muri la Paris. Antioh. la insistenţele şi pe cheltuiala Mariei Cantemir. în cel de-al 68-lea an al vieţii. iar fiica din a doua căsătorie a principelui Dimitrie. acesta va supravieţui pînă în 1820. de regulă. Însă nici ea. Cassandra Cantemir. răpusă cel mai probabil de diabet. a lui Şerban Cantemir5. cu deschidere spre cultură şi cu pasiune pentru trecut. epuizată de drumul către „adâncurile Imperiului Rus”. era adevărat. după istovitoarea campanie persană în care îl însoţise pe Petru I. în 1721. păstrător al valorilor documentare ale familiei. SmaragdaEcaterina. la Moscova. Abia în toamna anului 1745. au aşteptat în zadar repatrierea pe cheltuiala statului. la 41 de ani. prinţesa Maria.LEONTE IVANOV vreunul din copiii săi „să-şi revadă patria de odinioară” sau să revină pe tronul Moldovei. în 1771. la 36 de ani. Matei. Morţii ei îi va urma. în astfel de situaţii. şi Dimitrie Cantemir4. născută în 1700. se stingea de tînără3. Dacă-l luăm în calcul şi pe Dmitri Cantemir. în cazul în care împrejurările politice ar fi fost favorabile. boală de care va sfârşi curând. de ultimele sarcini2 şi de frigurile contractate în timpul călătoriei. vor muri la scurt timp după naştere.

2002. iar ceea ce le reproşează el călugărilor şi clerului sunt tocmai obscurantismul. 156. se pare. la moşia de la Ulitkino. II. Două din dorinţele ei testamentare n-au putut fi. Кантемира с сестрой Марией на итальянском языке. Odată cu dispariţia lui. Iaşi. Aversiunea lui faţă de respectivul cin se explică în primul rând prin structura pozitivistă a minţii sale. А. în acel an 1767: conform uneia dintre ele. iar dacă împotriva voinţei mele veţi face acest lucru. este primită cu deosebită ostilitate de către destinatar: „Vă rog stăruitor să nu-mi mai pomeniţi niciodată de mănăstire şi de faptul că vreţi să vă călugăriţi. împlinite: nici construirea unei mănăstiri. 233. nu vreau să vă mai văd în veci”7. Există două versiuni legate de moartea prinţesei. Переписка кн. la începutul anului 1744. din păcate. Maria Cantemir a trecut cu greu peste această din urmă pierdere. în timp ce se deplasa. nu este prima oară când prinţul Antioh îşi exprimă opinia cu privire la „purtătorii de rasă”. îşi moştenise părintele.Odiseea postumă a familiei Cantemir rămăşiţele pămînteşti ale fratelui ei ajung în Rusia şi vor fi depuse în cripta familiei. Scrisoarea de răspuns a lui Antioh a fost expediată din Paris. 2005.D. p. Cantemir cu sora sa. Prinţesa Cantemir…. prin înzestrările intelectuale şi prin setea de cunoaştere. una din dorinţele prinţului. locul de care se ataşase în anii din urmă şi unde înălţase o biserică cu hramul ____ 6 7 Prinţesa Cantemir. nici înhumarea ei la Ulitkino. în care scop lăsase o parte din avere./ Corespondenţa în limba italiană a pr. Nicolae” din Moscova. Dorinţa ei de a se călugări. şi-şi va petrece ultimii ani în singurătate pe domeniile din apropierea Moscovei. A. trândăvia. Д. prin educaţia primită în spiritul Iluminismului. îndeplininduse. exprimată într-o scrisoare către Antioh. stipulate în testament. „Russko-italianskij archiv”. era singurul dintre fraţi care. Îşi va revărsa dragostea de soră asupra prinţului Şerban. cealaltă ipoteză dă drept cauză a decesului grava boală de care suferise prinţesa în ultimul timp. Maria. 1734-1744 гг. la Mănăstirea grecească „Sf. îi dispreţuiesc prea mult pe purtătorii de rasă şi nu-i pot suferi nicicum. strivită de propria-i caleaşcă8. Dacă ţinem seama de satire. conştientă de faptul că Antioh. 8 Джина Майелларо (Gina Maiellaro). după cum afirmă Leonid Maikov6. lipsa preocupărilor intelectuale. Salerno. p. astfel. 255 . „secase însăşi substanţa vieţii prinţesei”. cel care ştiuse cu atâta pricepere să-i stimuleze interesul pentru lectură. prinţesa a murit în condiţii tragice. pentru ca să intraţi într-un asemenea cin josnic. Portret de epocă şi corespondenţă inedită.

sub regimul bolşevic. 2008. Ziarele n-au contenit să prezinte în amănunt traseul „cutiei cu rămăşiţe pământeşti” şi ceremoniile din fiecare loc de popas12. un foarte bun prilej pentru ultimele de „a-şi face publicitate cu ajutorul istoriei”. 256 . mănăstirea va fi închisă. O asemenea grijă a mai marilor zilei faţă de trecut. 2008. 11 Andi Mihalache.LEONTE IVANOV „Sfînta Maria Magdalena”. Va fi astfel înmormântată la Moscova. în spatele somptuozităţii manifestărilor se ascundeau preocupări cu mult mai stringente: aniversarea unui an de la stabilirea relaţiilor diplomatice cu Uniunea Sovietică. citim în documente. t. Pe marginea acestui subiect. Necropola familiei va dăinui până la începutul secolului XX.. faţă de valorile naţionale. Chişinău. spre exemplu. săptămînalul „Albina” (Bucureşti) din luna iunie 1935. iar pentru „prostime”. pentru rege. „de a ameţi masele”. de a căsca gura. ziarele „Universul” (Bucureşti). p. „Din cauza bolii mele şi a fratelui meu”. p. XLV. fireşte.august 1935)// «Anuarul Institutului de Istorie „A. în 1935. mai curând. pentru a lăsa loc unei viitoare staţii de metrou. o alta s-a distrus. iar ceva mai târziu. în cripta Cantemireştilor de la Biserica „Sfinţii Constantin şi Elena” a Mănăstirii greceşti. de altminteri. se justifică prinţii Matei şi Şerban. situat la 40 de verste de Moscova”9. Некрополь Кантемирова в России (Necropola lui Cantemir în Rusia)/ „Кодры”. pp. vor fi aduse în ţară. Politică şi patrimoniu. biserica principală a lăcaşului va fi dărâmată.. un asemenea respect arătat lui Dimitrie Cantemir ar trebui. Numai că. Ediţie coordonată şi redactată de Andrei Eşanu. al „reîntregirii trupului ţării prin repatrierea osemintelor unui erou”11 şi al depunerii lor în nişa dreaptă a Bisericii „Trei ierarhi” din Iaşi. Фомин. Secolele XVII – XVIII. „nicidecum n-am putut să ajungem în satul acela. Vezi şi Dinastia Cantemireştilor. 475-476. 12 A se vedea. 347.D. în vreme ce partidele politice s-au întrecut în a-şi atribui meritele acestui măreţ eveniment. a curs multă cerneală. Xenopol”». să ne înduioşeze.. „Opinia” (Iaşi). încercarea politicienilor de a ____ 9 С. 475. împreună cu pietrele de mormânt. Era. 10 Dinastia Cantemireştilor. unui concurs fericit de împrejurări. când. Documente privitoare la aducerea osemintelor lui Dimitrie Cantemir la Iaşi (iunie. № 5/ 1995. datorită. O parte din pietrele funerare de aici sunt mutate la muzeul Mănăstirii Donskoi10. iar osemintele principelui Dimitrie şi ale Cassandrei Cantemir.

. în lingouri sau monede”. „mii de tablouri de patrimoniu”. inventare. reprezentând aurul BNR. precum şi bijuteriile Casei regale”. soluţionarea problemei Basarabiei. Prin două transporturi. iar situaţia de pe front devenea disperată. trebuiau să fie condiţii preliminare ale stabilirii relaţiilor cu Uniunea Sovietică şi unul din primii paşi în normalizarea lor. Primul transport era constituit din „17 vagoane pline cu aur pur. plus „o mică parte” din fondul monetar. bancnote ieşite din uz. arhivele Academiei. Or. cum ar fi trebuit să fie cel al României. p. ci şi ____ 13 14 Andi Mihalache. iar când s-a văzut că „regele e gol”. număr special închinat Tezaurului României la Moscova). adevăratele probleme din calea normalizării relaţiilor cu vecinii de la Răsărit să nu fie pomenite nici măcar aluziv. restituirea relicvelor principelui moldav pare mai curând rezultatul unui concurs de împrejurări. din fostul tezaur al României. 349. 21 iunie 2004. în decembrie 1916 şi iulie 1917. restituirea întregului tezaur al ţării. În felul acesta. cit. 257 . descoperite pe teritoriul României”. soluţionarea „eternei chestiuni” a ţinutului dintre Prut şi Nistru. vagoanele fuseseră umplute cu tot felul de nimicuri: acte contabile. trimis spre păstrare la Moscova14. a „17 vagoane de arhive”. cele 94 de tone de aur ale Băncii Naţionale sau odoarele bisericeşti date spre păstrare. Eterna teamă de ruşi sau poate servilismul politicienilor au făcut ca. din arhiva înapoiată lipseau tocmai documentele. fiind pusă în umbră de un alt gest de curtoazie al guvernului sovietic: înapoierea. în care Moscova să accepte apartenenţa Basarabiei la România”13. în condiţiile în care Guvernul se mutase la Iaşi. Trezirea la realitate a autorităţilor de aici nu s-a produs dintr-o dată. Lipseau nu doar bijuteriile reginei Maria. mai exact „94 tone de încărcătură. 15 Andi Mihalache. În componenţa celui de-al doilea transport intrau „tezaure antice de aur. gest care trebuie să fi măgulit la culme orgoliul naţional al clasei politice de atunci. prin „semnarea unui acord. pentru un guvern cu personalitate. registre ale băncilor. Suprapunerea de evenimente a fost sancţionată timid în presă: „am trimis valori de 9 milioane de lei şi am primit… oseminte”15. odoare şi relicve bisericeşti. cit. în discursurile care s-au tot succedat cu acest prilej. trupele germane înaintând vertiginos înspre Moldova. Toate aceste valori urmau să fie depozitate la Kremlin („Jurnalul naţional”. pp. 346-347.. s-a încercat tăinuirea acestui lucru. op. op.Odiseea postumă a familiei Cantemir îmbunătăţi imaginea negativă pe care o avea la noi puterea bolşevică.

incunabulele. Apud Andi Mihalache. într-un cerc restrâns. Ostrovski. Din context reiese mai clar „preocuparea” lui Titulescu pentru memoria poetului rus. ce se află în piaţă în Constanţa. şi cu Ostrovski. Nicolae Titulescu oferise. sprijinit de braţ de vice-ministrul Rădulescu. s-a speculat că nici osemintele n-ar fi ale principelui Dimitrie.N. Ken. ca să mai putem sta câteva zile la Constanţa”19 ne determină să ne întoarcem la Mănăstirea ____ 16 V. au citit cu greu inscripţia în latină…” Consemnarea acestui eveniment solemn se datorează ataşatului polonez la Bucureşti. Mihail Semionovici Ostrovski era primul trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al URSS în România. 2005. în incinta restaurantului „Veneţia”. încercând „să salveze unele relicve. precum şi motivul prelungirii „discuţiilor” cu înaltul oaspete sovietic. Op. 1/ 2003. în care fuseseră înfăşurate17.S. la lumina lunii. îndoieli generate de faptul că lipsea din ele craniul domnitorului şi că singurele elemente care puteau ajuta la identificare erau resturile unui strai oriental. 11. publicat în volumul Россия в ХХ веке/ Rusia în secolul XX. mai mult. Ken. „Ostrovski. cit. Una din glumele puse pe seama lui Titulescu: „am să rog pe d. de pe prima pagină a cotidianului „Universul” din 21 iunie 1935. confrate într-ale diplomaţiei. nici un alt element care să certifice cui aparţin. s-a dovedit că ele nu aparţin Cantemireştilor16. cărţile rare. Constatarea că aparţin „unui om de aproape 50 de ani şi talia de 1. A se vedea şi articolul Desfacerea lăzilor din Moscova. La fausse pierre tombale du prince Dimitrie Cantemir// „Strabon. SanktPetersburg. p. Bulletin d’information historique”. 17 În rest. obiectele şi lespezile tombale din necropola Cantemireştilor” (Dinastia Cantemireştilor…. şi-a exprimat dorinţa de a citi inscripţia de pe soclul statuii lui Ovidiu. un banchet în onoarea ministrului plenipotenţiar al Sovietelor. 18 „Universul” din 19 iunie 1935. op. documentele istorice. destul de aghezmuit. făcută de un medic legist. între care şi osemintele. nr.65 m”. Să nu uităm nici circumstanţele în care au fost ele deshumate. precum şi afirmaţia lui Iorga: „Osemintele sunt într-adevăr ale lui Cantemir” trebuie să fi cântărit mult în stabilirea autenticităţii lor. Ostrovski18 să ne restituie şi osemintele lui Antioh Cantemir. М. nici o podoabă. cit. Apud O.LEONTE IVANOV tablourile. drept pentru care veselul alai. cu Titulescu vorbind şi gesticulând rar. După noaptea de pomină petrecută la restaurant. 19 La Constanţa. La citirea inscripţiilor de pe pietrele funerare. s-a îndreptat către monument şi acolo. p. Ostrovski şi relaţiile sovieto-române. Sorin Iftemi.С.N. faptul că cercetătorii ruşi de la Muzeul de Istorie din Moscova au intervenit târziu. 242). Întâlnirea sa la Constanţa cu Nicoale Titulescu e menţionată şi în studiul semnat de O. t. I. 258 . Островский и советско-румынские отношения/ M.

ctitorită de ea. Tot atunci au fost distruse. Lui Antioh nu i-a revendicat nimeni osemintele. lucrările sale au fost traduse. şi mormintele surorilor lui. mai puţin important pentru trecutul nostru. respectul arătat lui şi familiei. gloria de care s-a bucurat şi continuă să se bucure marele savant român. cu siguranţă. Ctitori de biserici. au fost răsplătite pe măsură de Petru I: privilegiile de care se bucura Dimitrie Cantemir în noua lui patrie. principele oferind lumii ştiinţifice două lucrări fundamentale. Smaragda şi Maria Cantemir. problemelor gospodăreşti şi educării copiilor. Mai potrivit ar fi. nici patria de adopţie. ar trebui căutate la muzeul Mănăstirii Donskoi. astfel încât relicvele sale s-au pierdut în contextul dărâmării bisericii. sunt mărturii ale acestei generozităţi. atât de mult. vastele sale cunoştinţe în problemele Orientului. care îi datora. E puţin probabil ca osemintele prinţesei Maria să fi fost salvate şi depuse la Biserica cu hramul Sfintei Maria Magdalena din Ulitkino. Devotamentul faţă de ţar al principelui moldav. totuşi. Nu întâmplător. perioada petrecută în Rusia a fost cea mai rodnică sub aspect creativ. aşadar. prin modestul nostru articol. întemeietori de sate Urmele Cantemireştilor în Rusia nu sunt puţine. respectiv Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae (Istoria creşterii şi descreşterii Curţii Otomane). moşiile şi casele primite în dar. de aceea considerăm că nu vom putea spori. Descriptio Moldaviae. siguranţa materială ce-i permitea să se dedice în voie studiului. iar pietrele funerare. comentate şi tipărite în numeroase limbi şi ediţii. despre familiile Cantacuzino şi Brâncoveanu sau din domeniul filologiei. să căutăm alte dovezi ale existenţei acestei familii în spaţiul de adopţie şi ne vom opri la o ipostază a Cantemireştilor 259 . poet rus.Odiseea postumă a familiei Cantemir grecească din Moscova. Despre activitatea ştiinţifică a acestui spirit enciclopedist al veacului al XVIII-lea s-a scris enorm. fiind considerat. şi o serie de studii despre religia mahomedană. după cum se speculează în ultimul timp. pesemne. prin vocea lui Titulescu. nici statul român. dacă s-au păstrat. sfaturile pe care le oferea în Senat. în calitate de consilier de taină sau în timpul întrevederilor particulare cu suveranul. poate. 2.

o parte din zidul de împrejmuire şi turnurile. centrul unei colonii nu tocmai numeroase de greci stabiliţi ori în tranzit prin vechea capitală a Rusiei20. Dar. întemeiază în gubernia Orlov o mică aşezare. Dmitrievka. dăruit lui Cantemir de către Petru I. iar criza de meşteri se făcea simţită. după incendiul devastator din 173721. Din fondurile aceleiaşi familii. al principelui Dimitrie. cele mai semnificative semne ale trecerii Cantemireştilor prin Rusia se găsesc la Mănăstirea grecească „Sf. prinţul Matei va înălţa aici biserica cu hramul „Sfinţii Constantin şi Elena”. Aici. Dar. în incinta mănăstirii. devenit fugar în Rusia. 21 S-a păstrat astfel pînă la sfîrşitul secolului al XIX-lea. 260 . de volumele căreia s-a folosit cărturarul moldav. la scurt timp după deznodământul nefericit al Bătăliei de la Stănileşti. Aici va înălţa Cantemir Biserica cu hramul „Sf. totodată. monument al artei decorative din secolul Luminilor. în 1713. sub Ivan cel Groaznic. Atestată documentar în 1390. din care mai pot fi admirate poarta de intrare. ce dăinuie şi astăzi. Imensul parc din incinta domeniului este. mănăstirea va fi reconstruită. obiectul unor studii speciale: cea de ctitori de biserici şi de întemeietori de sate. la un an după moartea celui ce-l ctitorise. la rândul său.LEONTE IVANOV care n-a făcut. Nicolae” din Moscova. mănăstirea va deveni. Mare Mucenic Dimitrie din Solun”. cum prioritatea în construcţii o avea Sankt-Petersburgul. în 171223. ____ 20 Mănăstirea deţinea o tiparniţă şi o impresionantă bibliotecă de carte religioasă. actualmente oraşul Dmitrovsk. cu care se învecina domeniul de la Ciornaia Griaz’. lăcaşul va fi terminat în 1724. monument al arhitecturii din secolul al XVIII-lea. 22 Devenit ulterior Ţariţîno. iar în 1770. În 1711. locul de refugiu şi de rugăciune al „oficialităţilor şi călugărilor elini (mulţi dintre ei de la Muntele Athos)” – de aici şi atributul de „grecească” – şi. domnitorul refugiat va începe. şi tot aici va construi un conac. În amintirea soţiei sale Cassandra. construcţia unei biserici. fostul domn al Moldovei. din câte ştim. O semnificaţie aparte în viaţa Cantemireştilor a avut-o domeniul de la Ciornaia Griaz’22. cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

Bătrînul pe care-l descrie împărăteasa într-o scrisoare către Friedrich Melchior Grimm era ultimul dintre Cantemireşti. Maria Cantemir a cumpărat în 1745 moşia Ulitkino. Maria Magdalena”. pe marginea însemnărilor din jurnalul lui Bergoltz. cu o singură cupolă. i-a oferit cu 5 000 de ruble mai mult. de reculegere al cărturarului român. în vol.Odiseea postumă a familiei Cantemir domnul moldav va ridica o biserică din piatră. şi tot aici va construi un palat din lemn. Iaşi. neputând să aibă copii. având hramul „Icoana Maicii Domnului «Izvorul Tămăduirii»”. Kammerjunkerul Bergoltz vizitase domeniul de la Ciornaia Greaz’ în 1722. pe care nu-l interesau câtuşi de puţin nici lacurile [din zonă]. fiind legată prin promisiunea făcută fratelui ei de a nu se călugări. a lăsat prin testament sume importante pentru dezvoltarea obstetricii în 261 . Ekaterina II a fost cucerită de frumuseţea peisajului şi s-a hotărât pe loc să achiziţioneze domeniul. printre susţinătorii şcolii de obstetrică din această ţară. pe perioada cât acesta a stat în străinătate. va fi înălţată o biserică cu hramul „Sf. fiica din a doua căsătorie a lui Dimitri Cantemir. 26 Să mai consemnăm faptul că Mariei Cantemir îi datorăm o extrem de interesantă corespondenţă purtată cu fratele ei Antioh. în timpul unui pelerinaj pe la mănăstirile din preajma Moscovei. partea I. a cărui descriere o datorăm lui Leonid Maikov24. nici peisajele încântătoare”. De asemenea. Ciornaia Greaz’ era locul preferat de creaţie şi. Este. Printr-un ucaz al Senatului din 14 august 1775. 24 Leonid Maikov. din câte cunoaştem. Prinţesa Cantemir. corespondenţă ce acoperă multe pete albe din biografia familiei. fostul domeniu Ciornaia Greaz’ devine reşedinţă a suveranei Rusiei şi va purta numele Ţariţîno. 25 Preţul cerut de Şerban Cantemir a fost de 20 000 de ruble. Prinţesa Cantemir. care i-au rămas credincioşi fostului domn. În 1775. Portret de epocă şi corespondenţă inedită. Dorind să evite deşertăciunea traiului în capitală şi. din anii de după dispariţia principelui Dimitrie. s-au stabilit cei aproximativ şase sute de boieri cu familiile lor. în acelaşi timp. ultima dintre ctitoriile acestei familii26. prin sprijinului ei financiar. ce aparţineau de asemenea principelui Dimitrie. în stil chinezesc. unde dorea să trăiască în singurătate şi unde. prin pitorescul zonei. de la un „bătrîn de peste şaptezeci de ani. _____ 23 În satele din jur. 2005. După ce a cucerit înalta societate pariziană ca solistă şi interpretă la clavecin. nici pădurile. prinţul Şerban25. însă împărăteasa. istoria medicinii din Rusia menţionează numele Ekaterinei Smaragda Goliţîna. vrăjită de „noul Rai”.

preocupărilor literare. Voltaire. şi-a extras materialul pentru satire din realitatea de zi cu zi a societăţii. A visat din adolescenţă să plece la studii în străinătate. în funcţia de trimis al Rusiei pe lângă Palatul Saint James. spre a se face cât mai bine înţeles. a recurs la limbajul colocvial şi. prinţul Antioh a dorit să schimbe lumea prin cuvânt şi. a contribuit substanţial la cristalizarea limbajului ştiinţific rusesc. prin numirea sa. Maupertuis. stabilirii de relaţii cu cei mai de seamă intelectuali ai epocii27. Prin traducerea cărţii lui Fontenelle.LEONTE IVANOV 3. de maturitatea perioadei de creaţie. s-a folosit încă de la început de instrumentele satirei. o perfectă stăpânire a graiului acestuia şi un acut simţ de observaţie. primul care a conferit scrisorilor şi rapoartelor diplomatice virtuţi literare. 27 Spre exemplu. 262 . a dovedit o bună cunoaştere a mentalităţii poporului care l-a adoptat. nici să ctitorească biserici. Montesquieu. În parte. pentru ca apoi să-şi pună cunoştinţele în slujba Rusiei. În clipele de răgaz. Entretiens sur la pluralité des mondes (Convorbiri despre pluralitatea lumilor). a fost primul care a scris fabule. se consacra studiului. specie ce ţine. să-şi desăvârşească instrucţia în Occident. Scriu din datoria mea de cetăţean… Trăind o bună parte din scurta sa viaţă în afara Rusiei. În cultura ţării respective. prinţul Antioh Cantemir n-a putut nici să întemeieze sate. Considerat unul din precursorii literaturii ruse moderne. pentru a-şi exprima mai bine ideile şi pentru a corija relele deprinderi ale semenilor săi. a promovat principiile iluministe. în acelaşi timp. eventual ca preşedinte al Academiei de Ştiinţe din Petersburg. şi-a însoţit textele cu numeroase note de subsol. Horace Walpole. A fost primul dintre scriitorii ruşi care a împletit poezia cu viaţa. primul care a folosit versul liber. de aceea. s-a ferit să ţină predici. visul i s-a împlinit. ideea autoperfecţionării prin educaţie şi a considerat raţiunea drept măsură a tuturor _____ această ţară şi pentru formarea de specialişti ruşi în domeniu. de regulă. în cea de ministru plenipotenţiar la Versailles. începând cu 1732. când nu-l presau obligaţiile de serviciu. mai exact. Ottavio Guasco. la Universitatea Sorbona. iar mai apoi.

cunoştinţele. despre întârzierea cu care îi erau onorate cererile. să-i permită prietenului său. 263 . intra în contact. că l-a cinstit cu onoruri şi i-a răsplătit abnegaţia. realizată de prietenul său. în anii de serviciu. A se vedea vol. I din Arhiva prinţului Voronţov. n-a reuşit. ne putem face o idee despre şirul de umilinţe la care a fost supus. şi cariera diplomatică i-au fost frânte de moartea timpurie.Odiseea postumă a familiei Cantemir lucrurilor. pe care le considera segmentul cel mai important al creaţiei sale artistice. Vreme de 14 ani a tot încercat să-şi publice satirele. Ca diplomat. într-o versiune în limba franceză (în proză). survenită la doar 36 de ani. 29 Reacţia Bisericii la apariţia acestei traduceri a fost deosebit de promptă: a fost considerată „un atentat la Ortodoxie”. prin natura serviciului. despre sărăcia în care a fost nevoit să trăiască. cu rugămintea de a le sprijini editarea la Academia petersburgheză. Academia îi va ____ 28 Ele vor apărea după moartea autorului. Va face o ultimă încercare. de această bucurie. să le copie. Nikita Trubeţkoi. de cei ce stăpâneau autoritar destinele ruşilor. în ajunul morţii. şi activitatea literară. pentru ca măcar sub această formă să ajungă la destinatari28. numai că. inteligenţa. cu toată străduinţa. Informaţiile prompte şi utile pe care le-a oferit Curţii petersburgheze. Pentru un mânuitor al condeiului. însă. Am fi tentaţi să credem că Rusia s-a mândrit cu un asemenea om. lipsa de sinceritate a înalţilor demnitari cu care. despre ostilitatea vădită faţă de el a împărătesei Elizaveta Petrovna. capacitatea de a intui viitoarele distribuţii de forţe la nivel european. în 1743. pentru întâia oară la Londra. Din nefericire. iar dacă acest lucru nu va fi posibil. nu există bucurie mai mare decât să-şi vadă opera răspândită în lume. tot ceea ce a scris Antioh va apărea postum. prinţul Antioh n-a avut parte. salariul. de a întrezări viitorii aliaţi sau duşmani. fiica ţarului ale cărui idei prinţul Antioh le-a promovat continuu. serviciile aduse de prinţul Antioh imperiului sunt uriaşe. citită. justeţea concluziilor trase sunt doar câteva din calităţile sale. capacitatea de a sesiza falsitatea. Dacă-i parcurgem corespondenţa. Norocul nu i-a surâs nici ca scriitor. trimiţându-ile prinţului Voronţov. Cu excepţia Simfoniei la Psaltire şi a traducerii cărţii lui Fontenelle29. în 1749. abatele Guasco.

tt. traducerile. a fost descoperit de curând şi publicat în 2004. I – II. înţelegem nedreptatea care i s-a făcut prinţului ca scriitor. 32 Антиох Кантемир. în schiţarea decepţiilor de literat ale prinţului Antioh. Dicţionarul cuprinde peste 47 000 de cuvinte şi prezintă un deosebit interes pentru lexicologi şi istorici. ştiinţifică. vigilenţei ţarului. Собрание стихотворений/ Versuri. Stoiunin32. 264 . însă reacţia cenzurii a fost promptă. Сочинения. în cele din urmă. în sfârşit. în două volume. semnalăm o nouă încercare de a tipări satirelor cantemiriene. în 1862. Санкт-Петерсбург. precum şi alte texte semnate de Antioh Cantemir. să specifice numele autorului pe copertă. письма и избранные переводы (Opere. Кантемир. lumina tiparului. pentru ca. în cele trei secole care s-au scurs de la moartea sa34. corespondenţa diplomatică. fireşte. că o secvenţă importantă a corespondenţei sale particulare şi diplomatice a rămas în arhive. ____ 30 31 Fireşte. Scrisoarea lui Hariton Makentin30 către un prieten despre compunerea versurilor ruseşti şi traducerea primelor zece Epistole ale lui Horaţiu. să slăbească cenzura” şi vigilenţa Bisericii. În 1851. ele să vadă. sub îngrijirea lui A. Dacă adăugăm la toate acestea faptul că o parte din manuscrise s-au pierdut33. uitând. 34 Unul din manuscrisele considerate pierdute ale prinţului Antioh. scrisori şi traduceri alese). Apud F. să moară Elizaveta Petrovna. Răspunsul acestuia ne scuteşte de comentarii: „după părerea mea. sub nici un aspect”31. Antioh Dmitrievici Kantemir. în limba în care au fost redactate. 1956. anagrama numelui autorului. Dicţionarul rusofrancez. redactat în perioada europeană a vieţii sale. Newtonianismul pentru doamne. Ne-am ghidat. Studiu introductiv la volumul A. Ленинград. Priima.Д. manuscrisul versiunii în rusă a cărţii lui Francesco Algarotti. Au trebuit „să treacă 18 ani. că abia la sfîrşitul secolului al XIX-lea au apărut primele biografii avizate ale autorului. Efremov şi V. s-a menţionat faptul că „sunt pline de sarcasm la adresa Bisericii” şi au fost supuse.LEONTE IVANOV tipări. după datele oferite de studiul acestui autor. în 1744. din opera prinţului a fost publicată în anii 1867 – 1868. în două volume. o parte din scrisorile oficiale.I. tipărirea scrierilor lui Cantemir n-ar aduce nici un folos. Singura ediţie amplă. 33 Spre exemplu. 1867-1868 гг. dar lăsa pe dinafară scrisorile particulare. Cuprindea creaţia poetică.

*** Dinastia Cantemireştilor. 2002.С. 1867-1868 гг. Ken. Sorin. t. traduceri şi studii critice de Marina Vraciu şi Leonte Ivanov. Prinţesa Cantemir. Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”. Chişinău. Sankt-Petersburg.. Некрополь Кантемирова в России (Necropola lui Cantemir în Rusia)/ „Кодры”. Prinţesa Cantemir./ Corespondenţa în limba italiană a pr. II. t. Iftemi. Politică şi patrimoniu. 2008. Documente privitoare la aducerea osemintelor lui Dimitrie Cantemir la Iaşi (iunie. cuvânt înainte de Ştefan Lemny.D.XVIII. Ostrovski şi relaţiile sovieto-române. 1734-1744 гг.S. 2005.D. Джина Майелларо (Maiellaro. „Russko-italianskij archiv”. Mihalache. 1/ 2003. 2005. Iaşi. Maria. письма и избранные переводы (Opere. С.august 1935)// «Anuarul Institutului de Istorie „A. *** Prinţesa Cantemir. Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”. A. Maikov. Санкт-Петерсбург. 2005. XLV. Ediţie coordonată şi redactată de Andrei Eşanu. Cantemir cu sora sa. partea I. Portret de epocă şi corespondenţă inedită. La fausse pierre tombale du prince Dimitrie Cantemir// „Strabon. Andi. Portret de epocă şi corespondenţă inedită. М. А. ediţie îngrijită de Leonte Ivanov. Сочинения. tt. scrisori şi traduceri alese). Фомин . № 5/ 1995. Переписка кн. Островский и советско-румынские отношения/ M. Gina). Кантемира с сестрой Марией на итальянском языке. N. I – II. 2008. Bulletin d’information historique”. nr.Odiseea postumă a familiei Cantemir Bibliografie Антиох Кантемир. Leonid. Iaşi. Secolele XVII. I. Д. Xenopol”». 265 . în vol. în volumul Россия в ХХ веке/ Rusia în secolul XX. Salerno.

INTRODUCERE ÎN TEORIA NARAŢIUNII 242 .NARATOLOGIA.

political goal. either a way to get to real knowledge. le trecem prin diferite site teoretice. dar nu facem un lucru ____ 1 Această lucrare a fost realizată în cadrul proiectul POSDRU/89/1. cofinanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 267 . este denaturarea mesajului operelor vechi prin smulgerea lor abuzivă din contextul firesc. care de care mai îndrăzneţe. le deformăm mesajul. The text imposed its own rules and the rational control of the author became weaker. le obligăm să ne vorbească despre problemele şi crizele noastre. le traducem pe înţelesul nostru. written in a strange Romanian language. Literature is either the totality of writings. perspective. in a context characterised by ignorance. în care nu există nici o tradiţie a verificării informaţiilor la sursă. The last part of the article analyses a certain zoomorphic symbol in order to prove how much knowledge the literature was invested with. fiction 1. The next aim of this paper is to try to find some answers of the question why does Cantemir compose such a complex allegory. Aplicăm asupra textelor clasice tot felul de grile de lectură. Reconstituirea epistemei corecte Unul dintre marile păcate ale cercetării actuale.5/S/56815 Societatea Bazată pe Cunoaştere – cercetări. pentru a fi „actuale”. dezbateri. Demetre Cantemir. ideologice.Dimitrie Cantemir: literatură şi cunoaştere Dimitrie Cantemir: literatură şi cunoaştere1 Bogdan CREŢU ABSTRACT. the need to reconstruct the sense of literature as the author understood it at the beginning of the XVIIIth century. cel puţin în cultura română. The present article tries to discuss some methods of studying Cantemir’s works: the duty to re-create the correct episteme. KEYWORDS: literature. knowledge. Our hypothesis is that he began writing a politic manifest and discovered the power of literature while he was writing it.

suntem obligaţi să facem un efort de „arheologie” culturală şi să evaluăm realităţile respective în matca lor firească. Flerul. ba chiar începem să aplicăm şi asupra ficţiunilor evidente criterii „exacte”. Totul este să înţelegem un lucru atât desimplu. Noi ne refuzăm această metodă. cu o sintagmă imprecisă. ca să folosesc un termen al lui Noica. problema nu este că textele clasice nu răspund 268 . lucrurile sunt mult mai grave. gustul nu mai funcţionează într-un domeniu care îşi construieşte mesajele cu totul altfel decât o facem noi. religioase. Altfel spus. Pe scurt. iar medievalii au ajuns să fie compătimiţi pentru „obtuzitatea” modului lor de a percepe lumea. oameni ai mileniului al treilea. „valoarea estetică”. de coduri culturale. mult mai mult. încât de multe ori ne scapă: e vorba de concepţii diferite. Pe scurt. Este o manieră „lăutărească”. dar cu ce rămâi? Se pierd pe drum cele mai multe şi mai valoroase sugestii. Aşa se face că anticii ne par nişte eroi de benzi animate. o mostră de impresionism prost înţeles. tipul de cunoaştere pe care ele o ilustrează. în fine.BOGDAN CREŢU esenţial: nu ne mai îngăduim efortul de a reconstitui mentalitatea care le-a dat naştere. de sensibilităţi diferite. pledoaria mea nu face decât să reamintească un lucru de bun-simţ: dacă vrem să înţelegem lumea veche. Avem pretenţia că putem cuantifica orice. morale diferite. vezi Doamne. cu atât imaginaţia noastră este mai pauperă. Ele se cer educate frecventând sursele culturale ale perioadei respective. Poţi gusta Iliada fără să ştii nimic despre mitologia şi cultura antichităţii greceşti? Probabil poţi. Când vine vorba de operele pe care noi le socotim „literare”. priza noastră la realitate este una mai apropiată de exigenţele ştiinţifice. Cunoaşterea noastră este una mai precisă. Dar este ea şi mai profundă? Eu unul cred că nu: cu cât avem mai multe certitudini şi mai multe posibilităţi de a ne edifica. de pildă. Noi. am supus cunoaşterii mai multe aspecte ale realităţii. că totul este măsurabil. impresia. Le cerem să devină cât mai „precise”. Oare? Sigur. Or. să le tratăm „epistemologic corect”. lumea era plină de mistere. cei vechi erau nevoiţi să acopere petele albe din cunoaşterea lor cu ajutorul fanteziei. cât mai neechivoce. Din acest punct de vedere. de moduri de a vedea lumea diferite. am experimentat mai mult. Critica leneşă are impresia că se poate lipsi de perspectiva istorică şi că are dreptul să izoleze cutare operă şi să caute în ea doar ceea ce i se pare a fi. pentru medievali. că lumea nu mai are nici un mister. nu mai înţelegem valorile care le-au generat. ştim. iar imaginarul mai anchilozat.

Dimitrie Cantemir este primul scriitor în adevăratul înţeles al cuvântului. Freiburg/ München. Modelele sunt şi ele vizibile. devenim şi noi europeni cu câteva secole mai devreme. orientale. dimpotrivă. el pare la locul lui. Ibrăileanu sau. nu e vorba de cele autohtone. de ce să nu o spunem odată şi odată răspicat. Jahrbuch füf ösliche latinität”. Au mai sugerat-o. La el. Acest lucru nu trebuie să ne deranjeze. p. problema este că în acest mod ele ne apar mult mai sărăcite de sensuri. cu organizarea sistematizată a universităţilor. Cantemir este mai degrabă un scriitor european decât unul român. 2. cu care să intre în dialog. ci. la care să se raporteze. Cantemir nu avea o tradiţie în cultura română. cercetătorul este nevoit să valorifice din punct de vedere literar texte care doar asta nu se voiau. Specialistul zilelor noastre este cel care ____ 2 Petru Caraman. un G. L’etnographe Cantemir et le folklore du Proce-Orient. să ne bucure. lucrurile se complică şi mai mult. prin dimensiunile operei sale. Cantemir marchează o ruptură categorică faţă de un trecut lipsit de conştiinţă artistică. Dar un lucru nu a scăpat nimănui: faptul că. Ceea ce câştigă în intensitate. est-europene şi occidentale deopotrivă. adică un autor cu o deplină conştiinţă a actului său cultural. de morală etc. Literatura ca sumă a cunoaşterii Începând cu epoca modernă. Cum la noi ideea de literatură a pătruns târziu. nr. opere parenetice. cum ar fi cronici. cărţi de teologie. Verlag Karl Alber. Privit în contextul culturii române de la finele secolului al XVII-lea-începutul celui de al XVIIIlea. Să intru direct în subiect: în cultura română. nu ezită să o facă explicită. prin modelele de la care porneşte. al culturii europene. intenţia este evidentă. Prin acoperirea sa. cu o sintagmă care poate crea mai multe confuzii decât certitudini.Dimitrie Cantemir: literatură şi cunoaştere unui astfel de test. didahii. timid. Când în discuţie intră ceea ce numim. se specializează. 313. Cantemir nu este un produs al culturii române. 269 . atunci când scria Istoria ieroglifică. stăpân pe o poetică pe care. de pildă. chiar dacă. Plasat însă într-un cadru mai generos. cunoaşterea se segmentează. Sursele sale sunt dintre cele mai diverse. Odată cu el. în termeni mai apăsaţi. de altfel. pierde în cuprindere. Petru Caraman2. „literatura română veche”. 2/ 1974. în „Dacoromania.

şi mai grav. prima noastră operă de ficţiune. inaccesibil? Cum îl mai controlăm. şi în logică. la simcea groasă ca aceasta. În fine. şi în muzică. or. care ţintesc către un enciclopedism care nouă ne este. Istoria ieroglifică îşi ascunde multe sensuri. de exemplu. nu fragmentară. imposibil. reiau sintagma. Pentru el. pre cât spre deprinderea ritoriciască nevoindu-mă. Ceea ce ar fi. totul făcea parte din acelaşi demers. ci o datorie minimă. oricum. „epistemologic incorect”. Şi astfel am ajuns la o întrebare peste care de obicei se trece cu seninătate: ce este Istoria ieroglifică? Pare o întrebare retorică. A-i reface şi a-i verifica la sursă parcursul intelectual este. de vreme ce tradiţia covârşitoare ne-o spune limpede: e un roman. cât mai restrânsă din acel domeniu. istoric atunci când alcătuia Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor ori orientalist atunci când încheia Creşterea şi descreşterea Imperiului otoman. Cel care intenţionează să se ocupe serios de una dintre aceste opere ale principelui. şi în istorie etc. Gândirea sa era unitară. dar nu şi în întregul ev mediu european. astăzi. ci o parte limitată. a-i izola operele între ele înseamnă a-i trăda personalitatea. Cu alte cuvinte. prea aspră piatră. la o adică. multă şi îndelungată ascuţitură 270 .BOGDAN CREŢU stăpâneşte până la amănunt nu un domeniu. Sau. Pot fi. scriitor atunci când scria Istoria ieroglifică. ci modul de organizare a discursului: „A triia şi cea mai cu de-adins pricină iaste că nu atâta cursul istoriii în minte mi-au fost. Nu e o opţiune. Cantemir nu se socotea teolog atunci când redacta Divanul. precum şi la celelalte opere. ne lipseşte posibilitatea de a mai avea perspectiva întregului. Pe de altă parte. din care încearcă să stoarcă maximul de informaţii. Autorul însuşi lăsa a se înţelege că marele efort a fost nu deconspirarea unor fapte cunoscute. Dacă nu o raportezi la Divanul sau la Sacrosacntae scientiae indepingibilis imago. ca să nu existe dubii. pe Cantemir? Ar trebui să fim iniţiaţi şi în filosofie. a pierde din vedere evoluţia gândirii cantemiriene înseamnă a nega unitatea sa. cel puţin în epocă. este obligat să adopte o perspectivă interdisciplinară. şi în teologie. Cum procedăm însă atunci când obiect de studiu sunt autori cu o altă mentalitate. specialist în problema culturii vechi româneşti. şi în literatură. şi în istoria religiilor. a nega dialogul dintre aceste opere. repetăm mereu că e vorba de o operă literară. şi în orientalistică. formulează altele eronate.

se aplică unei arii scripturale mult mai extinse: ea numeşte „totalitatea literelor”. Merită. ediţie de Virgil Cândea. prin raţionalismul său. o prejudecată recentă. multe dintre sursele sale sunt medievale. ci conform unei logici a motivaţiei lor. Editura Dacia. Adrian Marino trebuie să recunoască faptul că aceasta este extrem de timidă şi se reduce la unele jocuri gratuite.3 Principala preocupare a fost. Odată cu barocul însă. ca toate celelalte arte. Am arătat că. nu de alt soi. „Totalitatea literelor reprezintă o entitate bine constituită. se definitivează un proces care începe odată cu Renaşterea. cu posibilităţi de a reda adevărul cu mai mare precizie. Or. moralism şi rigoare controlată”. „Barocul introduce o pietate mai puţin exaltată. Editura Academiei Române şi Univers Enciclopedic. nu cred că e corect să traducem „retoric” prin „literar”. a II-a. Biografia ideii de literatură. 110-113. Literatura este religioasă într-o proporţie copleşitore. să ne întrebăm ce însemna literatura pe vremea lui Cantemir. ClujNapoca. ceea ce înseamnă atât „totalitatea cunoştinţelor”. teatrale4. 271 . constată ____ 3 Dimitrie Cantemir. 1. Dicutând despre o posibilă „autonomie” a literaturii în Evul Mediu. 386. I. Autorul îşi alege cu grijă termenii: el vorbeşte despre o „deprindere ritoriciască”. 5 Idem. de unde şi identificarea sa definitivă cu noţiunea de literatură”6. În rest. 6 Ibidem. aş adăuga. literatura. aşadar. Sau. Deocamdată. înainte de a ne decide dacă e pertinent să o facem. un nonsens. tradiţională. Sau măcar cam ce putea el să înţeleagă printr-un discurs literar. Dimitrie Cantemir depăşeşte cu mult mentalitatea medievală. Bucureşti. Una privind dispunerea faptelor nu conform cronologiei lor. ed. făcută din gravitate. de expresie literară. Aceasta din urmă „constituie de acum înainte forma curentă. Prin urmare. 2003. dominantă încă în cultura română. care nouă ni se pare că ar numi o realitate mult mai strictă. prin spiritul ludic. în Opere. nu de ce urmează a fi scris. Oricum.Dimitrie Cantemir: literatură şi cunoaştere să-i fie trebuit am socotit”. termenul literatură. care impune norma. 2006. 4 Adrian Marino. de vreme ce. p. „arta pentru artă” este o blasfemie. una de cum. normală. organizată şi stabilizată terminologic”. p. vol. e limpede. cât şi „totalitatea scrierilor”. l-a ales în dauna altora. anume laicizarea literaturii. 213-215. era o simplă anexă a unui mod religios de a percepe lumea. vol. Istoria ieroglifică. p. mutând astfel accentul dinspre „literatura sacră” către cea „profană”5. pentru medievali.

şi concepţiile privitoare la statutul unor arte. nu era străin de aceste modificări de paradigmă. Cantemir nu avea cum să gândească astfel. 9 Idem. prin literatură şi el înţelegea o sumă a gândirii. 265. constată Virgil Cândea într-un studiu extrem de important8. Prin urmare. schimbarea se produce şi aici: „Învăţătura devenise un instrument de reuşită socială”. Este cel mai probabil că la această tradiţie de secol al XVIIlea se raportează şi Cantemir. Răsăritul levantin se deschidea şi el către formele occidentale. care şi-a asimilat şi acest progres în ritmul său. Raţiunea dominantă. Oricum. Firşte că nu se poate discuta de acelaşi proces de occidentalizare sau de adaptare a unor forme occidentale la fondul ortodox sud-est european şi în cultura română. 215.. p. fie din zona lucrărilor religioase. ca urmare a influenţei tradiţiei bizantine. În timp ce Occidentul cunoştea acest proces de laicizare alertă. raţionalismul său îl face şi un om al secolului Luminilor. dar Cantemir era perfect racordat nu doar la spaţiul răsăritean. 272 . p. Şi totuşi. Persista încă o atitudine refractară faţă de cultura „papistaşă”. Şi nici pe Cantemir nu merită să-l bănuim de asemenea intenţii. odată cu aceasta. dar într-un ritm mai aşezat. prin urmare. Virgil Cândea. „desfătarea” estetică nu se număra printre valorile lumii sale. o liberalizare a artelor. Mai mult decât atât. cel mai probabil. când ia naştere noţiunea de „literatură naţională”. Să rămânem însă la ideea că. ar fi găsit potrivit să îşi piardă vreme cu scrierea unei cărţi destinată „desfătării” celorlalţi mi se pare total nepotrivită. fie din cea a culturii occidentale a secolului în care s-a născut. Editura Dacia. Care? Vom vedea. Prin urmare. Dar despre aşa ceva chiar nu are rost să discutăm în cazul culturii române. efortul de a se „nevoi” către „deprinderea ritoricească” ascunde o intenţie pragmatică.BOGDAN CREŢU savantul clujean7. Intelectualul sud-est european în secolul al XVII-lea. un instrument de cunoaştere. ca mentalitate el depăşeşte cu mult medievalitatea culturii române. de vreme ce lecturile sale sunt fie din zona antichităţii. Ceea ce este mult mai mult decât înţelegem noi astăzi. pătrund şi aici influenţele occidentale şi. cum era Cantemir. p. ____ 7 8 Idem. 271. dar şi ortodoxismul care persistă în aria răsăriteană a continentului. 1979. Ideea că un om politic înveninat de atâtea ambiţii şi mânat de intenţii vindicative la care nu a renunţat niciodată.. Prin această breşă. Cluj-Napoca. Are loc şi ceea ce Virgil Cândea numeşte „divorţul de vechea metafizică creştină”9 şi. în vol. ci şi la cel occidental.

Socec& Co. ne putem întreba. mai ales. câtă vreme tiparul era destinat în special cărţilor religioase. tot în greceşte. când şi-a încheiat Cantemir alegoria. am fi avut semne. 31-32. şi toate religioase: un Antologhion tipărit la Râmnic. cum că nu exista la noi un traseu coerent de circulaţie a cărţii. să nu uităm. una pragmatică. Slujba sfântului Visarion. 1944. 273 . Iar despre o circulaţie în copii a manuscrisului nu există nici o ştire. una în care nici nu mai era nevoie de „traducerea” simbolurilor la final pentru a fi înţeles mesajul critic. apărută în limba greacă la Bucureşti şi Tomul Bucuriei. Bibliografia românească veche. 11 Ioan Bianu. Iluziile literaturii române. în limba română? În plus. 1508-1830. Bucureşti. Bibliografia românească veche. ieşit la Râmnic. Mentalitatea sa este. Bucureşti.. Mai mulţi critici s-au întrebat de ce o fi scris Cantemir o carte de o asemenea factură? Ce tip de cititor va fi avut în minte. Ediţiunea Academiei Române. Mai ştie şi că nimeni nu i-ar fi publicat cartea în Ţările Române. pp. De ce a scris Cantemir Istoria ieroglifică? Motivaţiile scrierii Istoriei ieroglifice sunt în primul rând de ordin personal. labirintică. 462-466. sinteza lui Ion Bianu şi Nerva Hodoş înregistrează numai trei tipărituri. îi era limpede lui Cantemir că Istoria ieroglifică nu are cum să fie tipărită. Dacă Divanul a avut o soartă fericită. E vorba de un ____ 10 Ioan Bianu şi Nerva Hodoş. deci nu avea cum să ajungă la prea mulţi cititori. Tomul I. pentru cine şi. Dan Simonescu. Ediţiunea Academiei Române. Volumul al IV-lea al monumentalei lucrări recuperează o tipăritură importantă: o Evanghelie tipărită de Antim Ivireanul. Bucureşti. ieşind de sub teascurile tipografiei domneşti din Iaşi imediat ce a fost încheiat (fiind o scriere gândită spre a fi publicată imediat). care să ne permită să discutăm despre un sistem literar propriu-zis12. în lucrarea sa injustă pe alocuri. Adăogiri şi îndreptări. Eugen Negrici are dreptate să constate. la Râmnic11. Editura Cartea românească. Dacă romanul ar fi fost copiat. 12 Eugen Negrici. care cuprinde scrisorile patriarhului Constantinopolului Fotie10. de vreme ce a redactat-o în limba maternă? Căci o simplă consultare a Bibliografiei româneşti vechi ne lămureşte: cartea avea un circuit extrem de redus în spaţiul românesc. cu ce scop scrie Dimitrie Cantemir o carte stufoasă. ca în cazul Divanului. Cantemir cunoaşte foarte bine aceste lucruri. Şi atunci. pentru anul 1705. subiectiv. Tomul IV.Dimitrie Cantemir: literatură şi cunoaştere 3. 2009. 1903. pp. 1508-1830.

279. direct.16 Într-adevăr. într-un stil aluvionar. op. autorul dădea satisfacţie unui „orizont de aşteptare” pe care îl cunoştea perfect. baroc. Cu Divanul. dacă nu în litera. Constantinopolul şi Bucureştii. măcar în spiritul ei. p. Oricum. la ceva tot îi slujea manuscrisul Istoriei ieroglifice. Aşa cum. p. 271. I.. cit. exemplificând-o şi prin câteva cugetări ale lui Alexandru Mavrocordat. şi lui Cantemir: „Nu faceţi ce vreţi. el nu îşi permite să pună la încercare răbdarea şi temeritatea cititorului. p. Acesta era modelul epocii. nici ce puteţi.. 16 Ibidem. Prin urmare. dar şi în cercurile politice şi culturale din celelalte capitale sud-est europene. cum e şi firesc. Prin urmare. mai putea fi el un instrument politic? Astfel de întrebări au condus. o istorie ascunsă?”15 Este Istoria ieroglifică un simplu pamflet politic. cine ar fi stat să citească. pentru că din această complicitate îşi aşteaptă succesul. Dar asta nu ne lămureşte în legătură cu dilemele noastre. insistă îndreptăţită Manuela Tănăsescu: „de ce această risipă de ____ 13 Virgil Cândea. vol. una din căile de afirmare nu numai în Moldova. în Dimitrie Cantemir. 15 Manuela Tănăsescu.. fără ocolişuri.. Despre „Istoria ieroglifică”. 14 Virgil Cândea. 1970. la Divanul. Cărturarul îşi duce mai departe ipoteza. aşa cum de multe ori a fost considerată? Autorea consideră că nu şi nu pot fi decât de acord cu ea: „şi dimensiunea cărţii este foarte puţin propice răspândirii unui pamflet incendiar şi cu efect imediat”. graba de a publica Divanul la o vârstă tât de fragedă (25 de ani) urmărea o legitimare politică: „În perioada preparativelor sale pentru o acţiune ce trebui să-i asigure un rol politic într-una din Ţările române.. pe care principele moldovean îl respectă întocmai. dintre care următoarea trebuie să îi fi fost cunoscută. era scrierea şi publicarea unei cărţi”14..) Scopul său era să difuzeze un pamflet politic. scrise într-o limbă română cel puţin ciudată? Pamfletul trebuie să lovească năpraznic. 274 . la 1705. p. Studiu introductiv. Manuela Tănăsescu se întreabă şi ea „din ce cauză scria Dimitrie Cantemir şi cui dedica el această carte atât de dificilă (. sesiza acelaşi editor al operei cantemiriene. ci ceea ce vă serveşte interesele”.. Editura Cartea românească. 16. 18. după cum demonstrează Virgil Cândea: „Realismul medieval al gânditorilor bizantini se transforma la urmaşii lor într-un pragmatism.. Bucureşti. Opere. sute de pagini. Dar o scriere de genul Istoriei ieroglifice ce rol ar fi trebuit să joace? Mai era un astfel de text.BOGDAN CREŢU pragmatism comun întregii intelectualităţi din sud-estul european.”13. şi la răspunsuri diferite.

el porneşte din start de la o premisă total diferită de a Manuelei Tănăsescu: „autorul nu avea cu siguranţă intenţia să ofere un simplu divertisment literar grefat pe fapte întâmplător autentice. 2/1974 şi reluat. răspunsul îl putem afla numai citind Istoria ieroglifică. Era mai degrabă un discurs cu mize sociale. probabil. soluţia aceasta este: Cantemir scria literatură şi asta explică totul. religioasă. după cum el nu căuta nici o formă deghizată pentru a exprima un adevăr. 17. autorul îşi ia revanşa în planul ficţiunii nu ţine de logica începutului de secol al XVIII-lea. politică sau de alt soi. chiar Iorga într-o măsură). politice. Ea este scopul şi cauza. nu îi permitea nici logica propriului comportament. Este. Dar Cantemir nu prea putea să gândească în aceşti termeni. în volumul Scriitori şi curente. Mircea Anghelescu. E vorba de o soluţie mai pragmatică. ce alt argument ar fi avut la îndemână prinţul retras la Constantinopol. Fraza aceea care revine la foarte mulţi comentatori ai săi. Şi atunci? O cu totul altă interpretare propune Mircea Anghelescu. p. 275 . op. decât o ____ 17 18 Manuela Tănăsescu. Bucureşti. 1982. de muncă. pentru care. Or. Oare chiar explică? Pentru noi. a „artei pentru artă”. Intenţia sa nu a fost aceea de a scrie un text literar. conform căreia nedreptăţit în realitate. criticul caută şi el răspunsuri la aceleaşi întrebări. Literatura avea mereu (eu unul cred că are şi acum) o greutate morală. Barocul şi retorica persuasiunii în Istoria ieroglifică. în română. oricum. morale etc. care procură exclusiv o „plăcere estetică”. cât mai frumos ornamentat.. de teama unei reacţii violente a persoanelor atacate aici sub o mască mai mult ori mai puţin de nerecunoscut”18. un punct de vedere mai apropiat de concepţia epocii lui Cantemir. Într-un text publicat iniţial în limba franceză. 44. în revista „Dacoromania”.Dimitrie Cantemir: literatură şi cunoaştere energie. Nu era „arta pură”. Nu îi permitea mentalitatea epocii. nr. Editura Eminescu. pentru a-şi impresiona 2-3 contemporani sau pentru a profita de valoarea „terapeutică” a creaţiei. lipsit de mijloace materiale sau de sprijin politic. aşa cum credeau istoricii noştri mai vechi (Pascu. Oricum. care credem în ideea turnului de fildeş. Căci este o operă de artă”17. de pasiune?” Şi tot ea închide discuţia prompt: „Răspunsul nu-l putem găsi decât parţial în cauzele extraliterare atât de des evocate şi cercetate până acum. Scriitori şi curente. cit. în vol. dar cu atât mai interesantă. Minea. p. am văzut. Prin urmare. etică. literatura înseamnă mai ales cunoaştere.

ci rezerva prudentă a celor indecişi. continuă Mircea Anghelescu demonstraţia sa. care să-i poată servi drept instrument contra adversarilor săi.BOGDAN CREŢU scriere cât mai sofisticată. în condiţii mult mai prielnice. cu inversiuni temporale? Mircea Anghelescu merge mai departe şi oferă o explicaţie pertinentă. ar mai fi fost de înţeles. Prin urmare. nu ai cum să nu formulezi şi unele rezerve. exterioare. dar şi de incapacitatea potenţialilor aliaţi de a duce la bun sfârşit o asemenea lectură şi de a-i pricepe corect sensul. de factură barocă. o astfel de ipoteză pare plauzibilă. fie ea şi «secretă». 46. 45. care să-i susţină cauza? Aşa cum Divanul o făcuse. persoane cultivate. legate tot de structura stufoasă a cărţii. Istoria ieroglifică vrea să dezvăluie cauzele ascunse ale acţiunilor fiecărui concurent din cursa pentru putere. familiarizate cu opere occidentale. ci şi a motivaţiei lor. demascând intenţiile lor ascunse. Continuă criticul: „Autorul nu poate deci să utilizeze forma obişnuită a unei istorii. „cunoaştere nu înseamnă numai relevarea simplelor fapte. p. motivaţia lor complexă. tipul literar al discursului nu se explică printr-o intenţie estetică (dacă exista. iată de ce el scrie „o operă. Scriere partizană. ci o structură permeabilă care să dezvăluie cauzele faptelor. p. Dacă Dimitrie Cantemir se adresa unora precum Stolnicul Cantacuzino ori Bogdan Lupu. cu mijloace diverse. ea servea drept mijloc de persuasiune). pentru că el nu are în vedere atât reconstituirea faptelor. Şi totuşi. care să impresioneze. deci un model verosimil al acestor fapte. interesele care stau la baza acţiunilor lor şi care le inspiră atâtea fapte neoneste drapate în veşmântul ____ 19 20 Idem. destinată să învingă nu vigilenţa inamicilor săi declaraţi. construcţia sa nu are pretenţia de a fi o istorie adevărată. prezentată sub o formă literară. 276 . de propagandă. Idem. Dar altfel. şi totodată drept manifest politic al propriilor intenţii”19. care nu poate fi găsită într-o relatare aridă a unor evenimente contemporane al căror efect n-a avut timpul necesar pentru a se manifesta”20. chiar lipsită de profunzime. cum se poate explica alcătuirea alambicată a alegoriei. ba chiar surprinzătoare: autorul ar fi intenţionat să facă evenimentele cunoscute. fără să fie totuşi un pamflet politic în sensul obişnuit al cuvântului. Prin urmare. ci prin una pragmatică. Dar. completează el oportun. Sigur. era normal ca un cărturar cu ambiţii politice atât de mari să recurgă la o carte căreia să îi confere valoare propagandistică. cu ruperi de ritm.

Pe de o parte. pp. extrem de precară (şi de cele mai multe ori cantonată în zona literaturii oferite de cărţile populare) ni se pare o utopie”22. Strategii de lectură. aşa cum am văzut. Timişoara. Acolo ar fi. p. dar respectă şi concepţia despre literatură a vremii şi. Comentând ipotezele istoricului literar. 157. a scris o carte aşa cum ştia el că trebuie scrisă. 1998. Iată o explicaţie greu de demontat. pe care nu îl poate controla. 277 . 156. Istoria ieroglifiă ar fi „un sofisticat mecanism defulatoriu şi compensatoriu pentru un orgoliu mereu ultragiat în planul istoriei reale”. are dreptate să constate: „A încerca să persuadezi o facţiune a boierimii moldave printr-un gest literar într-o perioadă în care funcţia cărţii (de tip «belle lettre») şi a lecturii de «desfătare» în mediul boieresc din Moldova era. Cantemir ar căuta. deci. exprimat. cum am putea nega faptul că o carte profund ancorată în drama autorului ar fi lipsită de astfel de intenţii? Prin urmare. o aleg pe a doua. 46-47. spaţul şi timpul utopiei salvatoare”24. de fapt şi în fapt. totuşi. Dacă a folosit Divanul ca instrument politic. Mai ales că ea se potriveşte nu doar tipologiei politicianului-cărturar care domina veacul. dacă s-a grăbit să o publice. unde soluţiile epice sunt oricând posibile. autoarea preferă un punct de vedere „mult mai nuanţat şi mai pliat pe specificitatea strict estetică a gestului cantemirian”23. În schimb. Adriana Babeţi formulează câteva reţineri şi propune un alt răspuns. Editura Amarcord. 23 Ibidem. răspunsuri la unele probleme care îl frustrează imprimându-le o „rezolvare” ficţională. alegorică. În ficţiunea devenită – deci – Istoria ieroglifică. printre alţii. Adriana Babeţi. într-un context în care la tipar ajungeau doar lucrări religioase şi apariţinând unor autorităţi în domeniu. mutându-le din planul istoriei. mai mult decât atât. dacă e să aleg între viziunea Manuelei Tănăsescu şi cea a lui Mircea Anghelescu. 24 Idem.Dimitrie Cantemir: literatură şi cunoaştere celor mai nobile sentimente”21. Bătăliile pierdute. ____ 21 22 Idem. Dimitrie Cantemir. Conform acestor valorificări estetice ale alegoriei. Protopopescu. se înscrie perfect în logica „personajului” Dimitrie Cantemir. p. Chiar dacă simt nevoia să o nuanţez. şi de Al. ceea ce ar conduce la următoarea ipoteză: „Cantemir simte nevoia unei recuperări cel puţin în planul istoriei fictive. dacă. în unul al gândirii simbolice.

. Abia atunci când lectorul a aderat la punctul de vedere al autorului. să se manifeste prin intermediul discursurilor. Cantemir. nu mai controlează discursul aşa cum o făcea în primele capitole ale cărţii. poate începe propriu-zis intriga. Se lasă uşor-uşor dus de vertijul scrisului. Corbul e un tiran habotnic. dar incitantă: Cantemir descoperă pe măsură ce scrie ce este literatura. Dar mai este o motivaţie a acestei relaxări a controlului raţiunii asupra dispunerii procedeelor narative în a doua jumătate a romanului. devine mult mai epică. Descoperirea literaturii Şi totuşi. op. în întregul ei. personajele sunt mult mai consistente. comentând tendenţios câte o replică sau interpretând conform propriului interes cutare afirmaţie. procedând astfel. mesajul său va fi corect înţeles. în locul unei cazuistici exterioare. Este încă în joc alegerea unui domnitor. este. Odată aceste lucruri puse la punct. 278 . autorul îşi face un aliat din cititor (i-o spusese de la bun început: „Apoi giudecătoriu asuprelelor mele şi drept sămăluitoriu să fii te poftesc”25) şi îşi permite luxul de a povesti faptele de pe o platformă sigură. mai alertă. După aceea. Aşa cum o ştim azi. nu se exclud. cele două puncte de vedere (al lui Mircea Anghelescu şi al Adrianei Babeţi). Ştie că. Este adevărat că. p. În această primă parte a cărţii. Ipoteza este greu de demonstrat. deşi aparent contradictorii. romanul creşte mult mai relaxat. În acest mod. faptele sale nu fac decât să confirme ceea ce spectatorul acestui spectacol grotesc şi adesea caricaturizat ştia deja. nici un personaj nu se poate manifesta într-un context netru: fiecare poartă o etichetă. deja. Era esenţial ca cititorului să i se fixeze trăsăturile morale ale fiecărui personaj şi abia apoi putea fi dezvăluită povestea. Autorul (care nu avea cum să conştientizeze separarea sa de narator) nu intervenea decât formal. Autorul îşi demonstrase teza: Strutocamila este un prost fără seamăn. este fixat într-o marjă comportamentală.BOGDAN CREŢU 4. cartea câştigă în ceea ce noi azi numim literaritate. structura este una retorică. Din acest punct de vedere. Atunci când acţionează. ____ 25 D. unele răspunsuri trebuie căutate chiar în natura discursului literar. preponderent persuasivă. Inorogul – un nedreptăţit luminat etc. atunci când ştie ce hram poartă fiecare personaj. Primele părţi ale Istoriei ieroglifice sunt foarte dramatizate: personajele sunt lăsate să vorbească. 385. un caz clasat. cit.

pe de o parte. filosofice etc. fără s-o ştie. poetice. care mai de care mai diverse. îşi poate lăsa discursul să curgă firesc. Autorul răstălmăceşte tradiţii cu greutate. literatura. din culise. Adică unul care. în bună măsură. de factură barocă. pe măsură ce se scrie. Doar că. şi rezultatul unui joc al hazardului sau al imaginaţiei creative necontrolate raţional. astfel. se poate amuza. într-o carte a cărei miză era una extrem de serioasă. forţa prin care ea îi poate conduce pana pe hârtie. Planul iniţial. retorice. de a nu lăsa nimic la întâmplare. trădează nu o dată şi modelul real.. mai bine spus. După aceea. în fine. a răstălmăcit unele reprezentări clasice şi a mutat în plan ficţional o figură a unui intrigant 279 . sau. în timp ce foloseşte toate aceste mijloace literare.Dimitrie Cantemir: literatură şi cunoaştere Istoria ieroglifică este. iniţial. ea poate fi şi efectul unei preocupări de a spune totul.. Prin urmare. fără preocuparea de a mai susţine o teză. a selectat ceea ce îi convenea dintr-o bogată tradiţie. conform unei logici care e deja cea a textului şi nu a realităţii. 5. Adică o ficţiune. cât se poate de concretă. a cărţii nu era nici ea premeditată. descoperă magia literaturii. ne vom opri asupra unui caz particular. un personaj în plăsmuirea căruia autorul a făcut uz de o puzderie de surse.. Discursul şi-a impus şi propria intenţie. depăşeşte cu mult intenţiile prime. manifestată şi în Divanul. Îl trage după sine şi pe autor. Studiu de caz: simbolul heraldic. dar numai după ce autorul s-a asigurat că opera îi va servi drept mijloc de propagare a ideilor sale. dar şi în Sacrosanctae scientiae. suceşte simboluri religioase. ajunge să dea naştere unui discurs de cea mai pură speţă literară. Istoria ieroglifică este un „manifest politic”. pe de altă parte. „răzbunarea” în plan fictiv. selectând. Dimitrie Cantemir descoperă.. Structura arborescentă. confecţionează o realitate după gustul său. devoalarea alegorică a faptelor şi a motivaţiilor lor sunt ţinte atinse încă de la jumătatea cărţii. deşi are o motivaţie personală. dar aceste criterii nu erau şi ale sale. din ambiţia de a nu lăsa nimic în afara acestui text cu justificare compensativă. Câtă cunoaştere presupune „literatura” Pentru a ilustra cu exemple concrete din text cele câteva consideraţii de principiu enunţate în paginile anterioare. de tendenţioasă. din amplul bestiar al Istoriei ieroglifice. e vorba despre o tendinţă comună primelor opere ale lui Cantemir. autorul se poate deda spritului ludic.

nu despre cele particulare ale Pardosului. sau în unghi. Aceeaşi poziţie i se confirmă şi în partea a IV-a a cărţii. mai are nevoie de calităţile Inorgului (iuţimea) şi a Filului (mărimea). imediat următoare celei care i se cuvine leului. Totul pentru o mai bună cunoaştere a unei realităţi sibiective. în povestea Brehancei. mâţa pentru pizmă şi viclenie. Iară ciobanul pentru piielea mea capu-şi îşi va da. ca şi medievalii. pentru cutezanţa sau nechibzuinţa de a fi încercat să treacă peste „putinţele şi hotarăle firii”. pardosul se situează în proximitatea leului: el l-ar putea învinge pe regele animalelor. a animalelor de pradă. dulăul pentru vrăjmăşie şi mândrie. Idem. Istoria ieroglifică. când.”27 Fiecare îşi află sfârşitul ca o meritată pedeapsă pentru lipsa de măsură. La mijloc se află un impresionant proces cognitiv. deci curajul necugetat. Păcatul capital al pardosului ar fi. p. furnica pentru furtuşag. există o gradaţie a evenimentelor dinspre animalul cel mai mic şi mai inofensiv (cârtiţa) până la cel mai periculos (care este omul). eu pentru obraznica bărbăţie viaţa ne-am pus. orgoliul propriei forţe sau ferocitatea. Dar deocamdată discutăm despre calităţile generice ale pardosului. În fine. „carele sau în colţi. nu făceau diferenţa între aceste ____ 26 27 D. dar îi lipseşte rapiditatea leului. Lup. 580. ed. fiind urmat de Urs. deci. Ca să-l ajungă. păşirea pentru lăcomie. 410. Cantemir. cum apare în cele mi multe traduceri mderne – cei vechi.. Vulpe şi Ciacal. Pardosul ocupă un loc foarte apropiat de vârf: în cea dintâi categorie. această reputaţie de temut se bazează în special pe sursele antice. În ierarhia fiarelor din Istoria ieroglifică. lupul pentru veche duşmănie. Pardosul se află iar în imediata apropiere a omului. el este menţionat pe primul loc. Muribund. Acest proces nu este atât de simplu pe cât poate părea. şi în povestea Monocheroleopardalului. p. Poziţia sa este.BOGDAN CREŢU din planul realităţii. 280 . În orice caz. iar majoritatea procedeelor şi a strategiilor folosite nu sunt specifice literaturii. deci ale personajului cantemirian. spirit critic şi. aşa cum o înţelegem noi astăzi. sau într-alta a trupului parte arme de moarte purtătoare poartă”26. şoarecele pentru simeţie. conform acestei logici. cit. mai ales. Acolo pardosul („pantera” sau „leopardul”. el însuşi rezumă această dispunere a rangurilor: „Gudziul pentru curechiu. „obraznica bărbăţie”. un anumit mod de raportare la imaginar.

citându-l pe Isidor. se ascunde pentru a le vâna: acestea se apropie şi ea prinde astfel chiar şi căprioarele.Dimitrie Cantemir: literatură şi cunoaştere feline mari28) era descris ca un animal extrem de sângeros. The Revealing Natural History of Animals in the Bible.”30 Felina capătă. Beasts of the Field. ideology. Plinius. puiul se numeşte leopard. vol. 1995. Londra. The History of Four-footed Beasts and Serpents Describing at Large Their True and Lively Figure. din acest motiv. şi un aspect pe măsura cruzimii sale. Virtues (Both Natural and Medicinal). care adaugă însă un amănunt apt să întărească renumele de fiară de o ferocitate absolută a pardosului: „Se spune că toate patrupedele sunt atrase într-un chip uimitor de mirosul lor. Aristote. Iaşi. în textul lui Aristotel este πάρδαλιν. Text. 2006. panterele îşi ascund capul. Cambridge University Press. 76. 102. Kinds. încerca să sintetizeze aceste confuzii. Editura Polirom. exista o anumită confuzie privind numele felinelor mari şi. De exemplu. susţin simplu că pardosul este un animal multicolor şi specifică – chiar dacă în cadrul intrărilor parosului – că leopardul este un animal diferit. Aelian foloseşte «leopard» şi «panther» pe rând. II. 23). 1964. iar în anumite surse medievale termenul «pardus» se referă la o panteră mascul. într-un tratat datând din 1607. 2001. ediţie îngrijită. de interpretările creştine: „Se mai spune că pantera.”29 Această strategie de vânare prin înşelăciune este preluat de Plinius (VIII. p. apud. ca de atâtea ori. p.m. image. p. dar sunt îngrozite de expresia feroce a capului. care îşi dă seama că animalelor sălbatice le place să simtă mirosul său. bestiarele. 281 . Histoire des animaux. texte établi et traduit par Pierre Louis. 40) întăreşte această imagine a unei fiare şirete şi neiertătoare: „Se spune că leopardul (numit tot πάρδαλιν – n. Aelian (V. Aristotel (IX 6) dă. prefaţă şi note de Ioana Costa. Michael Bright. De-a lungul Antichităţii şi al Evului Mediu. la sfârşitul Antichităţii. le ademenesc cu mirosul plăcut al corpului şi apoi le înşfacă. atunci se numeşte panteră”. tome III. p. dar când pardosul se împerechează cu o leoaică. ca rezultat. their Several names. tonul şi impune o tradiţie care va fi modificată. 259: „Deşi pardus este frecvet interpretat drept «leopard» de traducătorii moderni (probabil pentru că «pard» este considerat astăzi un termen arhaic pentru «leopard»). Société d’éditions „Les Belles Lettres”. Medieval bestiaries. plângându-se de dificultatea stabilirii unei terminologii precise. Robson Books.” Edward Topsell. 76. dar rămânând tributar unei prejudecăţi care a supravieţuit până la apariţia unor naturalişti precum Buffon: „Atunci când un leu se împerechează cu o femelă pard. ca de obicei. Paris. deci. Naturalis Historia. În fine. Menţionez că termenul original.) emană un miros minunat. Pentru noi este imperceptibil. Conditions. chiar dacă leopardul este conştient de avantajul că îl posedă şi alte animale împart cu el această ____ 28 29 30 Situaţia este rezumată de Debra Hassig. diferiţi termeni descriau acelaşi animal.

note de Francisca Băltăceanu şi Monica Broşteanu în colaborare cu Radu Gheorghiţă. Cambridge. 34 Ieremia. 98. 7). On the Characteristics of Animals. introducere şi note de Eberhard Bons. După cum vom vedea. al ameninţării o are animalul şi încartea profetului Ieremia (5. Întotdeauna el este văzut ca un „simbol de putere şi splbăticie”32. Massachusetts. 282 . Septuaginta 5. cu puterea vicleşugului şi chiar a inteligenţei: este conştient de atuurile sale şi le foloseşte în cosecinţă. Iaşi. Prin urmare. p. doar respiră. op. volum coordonat de Cristian Bădiliţă.F. note patristice de Cristian Bădiliţă. dar nu îi pot rezista. 32 Michael Bright. 2011. 1956. această imagine va fi deturnată de interpretările creştine într-o cu totul altă direcţie. capre sălbatice şi alte animale ca acestea sunt atrase ca de o de vrajă de mirosul său şi vin aproape. vol. Iaşi./ s-au întărit în abaterile lor”. rapacitatea. volum coordonat de Cristian Bădiliţă. Aceeaşi valoare se simbol al răului. p. Septuaginta 6/ I. sursele laice îl pun pe pardos într-o lumină aptă să înspăimânte: el pare fiara absolută. introducere de Francisca Băltăceanu. I. se ascunde într-un tufiş des sau într-un frunziş adânc şi devine invizibil. traducere din limba greacă de Cristian Gaşpar. unde cei care. Stephan Kessler şi Cristian Gaşpar. Nu alta este faima acestei fiare în Vechiul Testament. pardosul acţionează cumva cu forţa fatalităţii. În Osea (13. Colegiul Noua Europă. Jan Joosten. Colegiul Noua Europă.362. în vol. Şi astfel pui de cerb. Editura Polirom. traducere din limba greacă de Francisca Băltăceanu şi Monica Broşteanu. şahal. Editura Polirom. Iar leopardul le prinde în următorul mod: când are nevoie de hrană. Monica Broşteanu în colaborare cu IoanFlorin Florescu. ca o ameninţare: „Şi voi fi pentru ei ca o panteră/ şi ca un leopard pe drumul asirienilor”33. care îşi dublează forţa fizică.BOGDAN CREŢU ştiinţă. 6).. prin faptul că pantera este „probabil traducere conjecturală pentru ebr. denumire poetică şi rară a leului”. Francisca Băltăceanu. victimele sale sunt şi ele conştiente de această „armă”. pardosul este citat alături de alte fiare. Dubla ocurenţă terminologică se explică. cit. 103. suportă consecinţele mâniei acestuia: „De aceea i-a lovit leul din pădure/ şi lupul. deşi au cunoscut calea Domnului. Monica Broşteanu şi îngrijit de Smaranda Bădiliţă. gazele. conform notelor. 2009. pp. Monica Broşteanu şi Cristian Bădiliţă. 33 Osea. Harvard University Press. în vol. Francisca Băltăceanu. prin urmare. s-au abătut de la cuvântul său. 335-337. p. with an english translation by A.34 Interesant este că şi aici se păstrează. Moment în care leopardul ţâşneşte şi îşi înşfacă prada”31. chiar dacă puţin ____ 31 Aelian. până la casele lor i-a dat pieirr/ şi leopardul a stat de veghe împotriva cetăţilor lor:/ toţi cei ce ies de acolo vor fi vânaţi/ pentru că şi-au înmulţit necucerniciile. Scholfield.

după acestea. în consecinţă. Cel mai des el este menţionat alături de rudele şi partenerii săi de răutăţi: Ursul. 2008. apocalitptică. 482. Personajul lui Cantemir este şi el unul negativ. câştigătoare fiind.” 36 D. N-o face însă. nu ticluieşte planuri. Cantemir ar fi putut să-i atribuie personajului său un rol cu adevărat malefic. atestată de multe surse. aceeaşi ierarhie a ferocităţii care va fi preluată de întregul Ev Mediu şi. un hibrid mult mai înspăimântăror decât toate celelalte la un loc. introducere şi note de Florica Berechet. şi de Cantemir. în vol. să observăm că nu înfăţişarea leopardului este păstrată aici. nu gândeşte. Petele de pe blana leopardului sugerează rafinament şi inteligenţă. În note. Să întrerupem însă acest excurs pentru a reveni la alegoria lui Dimitrie Cantemir. În fine. Septuaginta 6/ II. şi patru aripi fluturau pe ea. de exemplu. Replica ____ 35 Daniel. dintre pard şi lup devine aici una între forţa brută şi înţlepciune(de multe ori cele două animale sunt puse în situaţia de a se înfrunta direct. E limpede că funcţia sa este aceea de agent al răului. traducătoarea explică apariţia leopardului printr-o trimitere la Hipolit: „Hipolit scrie că profetul compară imperiul lui Alexandru cel Mare cu un leopard. După care intervine fiara absolută. precum Hameleonul ori Corbul. ed. Cantemir. volum coordonat de Cristian Bădiliţă. Concurenţa din plan simbolic. ci firea sa sangvinară. unde este menţionat după leoaică şi urs: „Şi. priveam altă fiară ca un leopard. preferând să arunce în joc alte măşi animaliere. Iaşi. Colegiul Noua Europă. Cucunozul îşi manifestă liniştea privitor la posibilitatea ca un personaj înţelept precum Lupul să le dea planurile peste cap: „Iară amintrilea. de fiecare dată. Râsul. Aşa. precum împotrivă că să clătéşte de-l vom simţi. Pardosului i se rezervă un loc într-un pluton de executanţi ai ordinelor Corbului. traducere. 453-454.. Editura Polirom. profitând de renumele înspăimântător schiţat mai sus. şi patru capete avea fiara. Dar unul de duzină. pp. Istoria ieroglifică. Acestea cad în seama Corbului şi a Hameleonului. şi i s-a dat limbă”35.Dimitrie Cantemir: literatură şi cunoaştere inversată. nu de eminenţă cenuşie: el execută. dar ambele calităţi sunt puse în slujba crimei. 6). deoarece grecii au mintea ascuţită. Vulpea. bună nedéjde am că Pardosul cu multe pestriciunile şi picăturile lui va afla ac de cojocul Lupului”36. Am rezumat una dintre cele două aspecte ale tradiţiei simbolice privitoare la pardos. Francisca Băltăceanu. p. dar inima neîndurătoare. Monica Broşteanu în colaborare cu Ioan-Florin Florescu. Oricum. crudă. cit. probabil ipostaza cea mai înspăimântătoare a acestui animal în Vechiul Testament este apariţia sa în a treia poziţie printre bestiile din visul lui Daniel (7. felina). 283 .

Pe lângă fraţii săi. şi cine necredincios ieste în voroavă. un Iudă. apoi din vicleşugul lucrului să vădeşte). Şoimul şi Brehancea se pot converti sub forţa argumentelor (pentru că au harul înţelepciunii). Faptul că personajul risipeşte atâta energie pentru prinderea unui fost aliat (Inorogul. şi. punctul său de vedere este. viclean va fi şi în lucruri). Pardosul este un trădător. el face o alegere care îl condamnă definitiv. cel al autorului: „Pardosul şi toată seminţiia lui credinţă n-are a căruia nu numai scrisorile şi cuvintele. nici ferocitatea. aşé. a cărei înţelepciune este egala celei a Lupului. o viziune corectă asupra derulării lucrurilor şi care. el nu are principii. Iară acéstea a Pardosului de nu vii pomeni. Nu este respectabil în nici una dintre tagmele ____ 37 Ibidem. de pe poziţia eticianului. nu renunţă la supraveghrea etică a atitudinilor pe care le manifestă. de aceea. cel de al doilea pe cea a prostiei. nu este un punct de vedere lipsit de legitimitate. Pardosul este însă un vânzător al stăpânului. Lucru confirmat de povestea Inorgului din partea a VI-a a Istoriei ieroglifice. aflând vréme. Lup. din minte să nu-ţi iasă”37. el este cel mai detestabil: dacă primul are scuza patologiei (se hrăneşte din răutăţile pe care le săvârşeşte). precum piielea cu multe picături ieste picată. Hameleonul. ci doar interese. 284 . Râsul şi Veveriţa. încă mai cu multe vicleşuguri inima îi ieste vărgată (că inima vicleană întâi din minciuna cuvântului. Carile precum astădzi prieteşugul nou. şi precum acmu plecarea capului. frate. care îi povesteşte Şoimului că. căci ulterior se va demonstra că Brehancea este printre puţinele persoanje care are. măcar. principala caracteristică a acestui animal nu ar fi nici curajul. aşé mâine sau poimâine vrăjmăşiia véche. pune lucrurile la punct încă înainte ca personajul să apuce să se manifeste. cu anevoie lucrurile i să vor stărui. ridicarea nasului va arăta. iar ultima pe cea a lipsei totale de personalitate. Liliac. în plus. ci necredinţa. Brehancea. doar Lupul şi Pardosul rămăseseră fidelii Monocheroleopardalului. ce aşéşi nici lucrurile de credzut nu-i sint (că a cui cuvintele nu să stăruiesc. fiul şi urmaşul legitim al Monocheroleopardalului) îl fixează într-o tipologie mult mai condamnabilă decât cea a duşmanilor de facto ai nobilului erou: aceea a trădătorilor. cuvintele mele. Prin urmare. mută trăsturile fizice (pielea pestriţă) la nivelul caracterului. precum o dată ţi le-am dzis.BOGDAN CREŢU Brehancei. Hameleonul este. consecvent în răutatea sa. alături de Şoim. firea schimbătoare. într-un anumit moment.

Pardosul lui Cantemir îşi coboară. cu bună samă Pardos-Corb sau Corb pestriţ să va înformui (că pieptul decât diamantul mai vârtos pofta îl moaie şi inima decât crémenea mai împietroşată lăcomiia o topéşte. Lupul.Dimitrie Cantemir: literatură şi cunoaştere lighioanelor. şi încă de demult în priinţa lor îl întorsése şi vicleanul cel mai mare a neamului său a fi cu giuruinţele îl făcuse (că sula de aur zidiurile pătrunde şi lăcomiia îşi vinde neamul şi moşiia). ajuns epitrop din întâmplare (o întâmplare împotriva firii). însă pe ficiorul lui. Dar el nici măcar de cultivarea acestui viciu nu mai este capabil. Ciacalul. 490. stârvurile cele mai grase şi cărnurile cele mai seoa-se cu Corbul. nici Pardosul pistriciunea a-şi muta poate). De fapt. fiind proastă. vicleană – cu o poziţie respectabilă şi cu anihilarea rivalului tradiţional. Râsul şi Veveriţa sunt dispreţuite din start ca nesemnificative). dzicea. Dacă celalte personaje sunt cumpărate de Corb conform propriilor vicii (Cămila. neputincios. şi cu Vulturul. Cantemir hibridizează după pofta inimii. cum este Corbul. Pardosul lui Cantemir este unul răpciugos. precum Coracopardalis să-l poată face bună nedejde au. aflându-se într-o stare decrepită. Este o ipostază care contrazice nu doar poziţia sa iniţială. de vréme ce tare îi făgăduisă că de să va întoarce într-o inimă şi într-un gând cu dânşii. i se stimulează lăcomia: „Căci pre Pardos Corbul prin iscoade şi cărţi pre ascuns trimése. meschin. Nu acţionează în numele nici unei idei. Ibidem. de fapt. ci şi reputaţia negativă pe care i-o conturaseră sursele antice şi biblice. 285 . el acmu la bătrânéţe agiuns fiind. şi cea din moşie a Pardosului pestriciune lăsându-i. Îşi urmăreşte. Vulpea. p. cu iluzia puterii. Adecă glasul şi aripile Corbului dându-i. doar propriul interes mărunt. Ursul. Iniţial. al nici unui principiu. şi ce focul nu domoléşte aurul topéşte)”39. şi cu alalţi ai lor sfetnici împreună le vor împărţi”38. lacom – cu miere. rezultatul fiind o fiinţă imposiblă în ordinea naturii. o ____ 38 39 Idem. rangul acceptând să intre în solda unui personaj de rang secund. carile încă în vârsta tinéreţii să află. Pardosului i se promite o răsplată de un ridicol absolut. din ce să află a-l mai preface macara că peste putinţă ieste (căci nici Corbul negreaţă. care şi-a pierdut abilităţile de vânător şi care îşi mai întreţine iluziile înşelându-se cu şansa progeniturii sale de a recupera o formă surogat din autoritatea speciei: „Aşijderea.

care repptă. «De acum înainte. Pardosul răutate peste răutate. şi ca cum de urgiia pizmei nebuniţi şi buiguiţi ar fi fost. Că amintrilea. striga. iară nebuniia mai mult îl desfrâneadză. fără nici o ruşine: «vârtos ieste siloghizmul Corbului. Pardosul evoluează în această linie a arivistului neputincios. Cucunozul. Corbul. este momentul în care el îşi dă arama pe faţă. o decizie deja luată. ca precum la monarhiia păşirilor după Vultur. Ursul. dzicând: «De vréme ce după neminciunoase budzele Papagaii toată adunarea adeveréşte. cel de demult în inimile sale ascuns vicleşug ce avea la iveală şi într-a tuturor privală a-l scoate începură. minunată şi înălţată ieste ritorica Papagaii». şi ea transformată în hibrid grotesc. ca un ecou. El nu face decât să execute o partitură ____ 40 Idem. cum este şi Strutocamila. cu cale. vicleşug urmadză. o omonie. acela când se hotăreşte că Strutocamila va deveni epitrop al ţării patrupedelor. după Leu. care nu poate avea alt rol decât pe acela de a îngâna. la fel ca Papagaia. fier. Râsul. Dar replica sa nu are greutate. frumos şi înţelept ieste sfatul Cucunozului. Aşédară. scoţând la lumină nou sa opţiune: „În care vréme Pardosul vărgat şi Râsul cu negru picat. de a repeta hotărârile luate de cei puternici. o stăpânire şi o monarhie cunoaştem şi o împărăţie ştim. 286 . vicleşug peste vicleşug şi nebunie peste nebunie a grămădi începu. Cătră acéstea. Alături de fratele său Râsul (alt pestriţ. un „traghelaf al firii”. cu alalţi ai lor depreună. până unde una prinde. răutatea şi nebuniia surori sint: răutatea încépe. răutatea vicleşugul zămisli şi nebuniia îl descoperi (că vicleniia. undeva vreun mădulariu de apărare şi de luptare precum să n-aibă tuturor ştiut ieste»”40. căci personajul nu are nici autoritatea morală. Strutocamila stepăna cea mai de cinste şi epitropiia a tot neamul să ţie. el intervine într-un moment-cheie. pentru ca şi ea între coarne sămnul biruinţii şi stema epitropiii să poarte. Iară cine într-alt chip sentenţiia ar clăti sau a o clăti s-ar ispiti. şi Cămila şi Struţul. pp. şi paşii lăcomiii până peste hotarăle simţirii a-şi lăţi şi a-şi lărgi adaosă.BOGDAN CREŢU creatură împotriva naturii. foc şi cea mai groaznică moarte partea să-i fie». şi cuviinţă socotesc a fi. Odată vândut. la trup ca şi la inimă). aşé la monarhiia noastră. Veveriţa. capul taurului să i se puie. Oricum. alta leagă. şi după aripile carile Vulturul l-au demânat. 505-506. el este un simplu supus al Corbului. iară a triia grumadzii cu laţul îi vâneadză). şi nici măcar pe cea fizică aptă să îl facă respctat în adunarea jiganiilor.

el îşi nu face decât să interpreteze un rol prestabilit. cu toţii. alături de fratele său Râsul: „Aşédară. de fapt. în final. şi-o mai permite. Dar asta nu înseamnă că personajul are acces la decizie. aşa cum îl înfăţişează şi scena de un grotesc comic. Ca executant. carii pentru slujba epitropiii ce purta decât toate dihaniile lumii mai în cinste să avea. rolul său se reduce la acela de hăitaş al Inorgului. în care o poartă de căpăstru pe Strutocamila proaspăt încoronată (şi încornorată). astfel stând lucrurile de la bun început (conform strategiei autorului de a fixa clar. este principalul manipulant al lucrurilor. Sigur. p. subordonatul unor personaje groteşti. să îşi întemeieze. El este un simplu executant. îl blestemă aceasta). căci „creierul” acestei vânători este Hameleonul. el decade acceptând această subordonare. alături de Corb. Cătră acestea pre Brehnace şi pre Pardos adăogea. 287 . astfel. să emită ceea ce ulterior va fi numit de autor „sentenţia Pardosului”.Dimitrie Cantemir: literatură şi cunoaştere prestabilită. î să primbla”41. astfel. punct lovit. ca cum dintr-alţii mai aleşi şi după epitropi al doilea ar fi”42. el supraveghează întreaga tărăşenie a ungerii Strutocamilei şi a impunerii sale pe tron (de aceea. 568. să ocupe o funcţie de vază: „Iară la masa la carea singuri împăraţii să ospăta. el se află la ani-lumină de imaginea pozitivă pe care i-o construiesc. pp. care ocupă o poziţie ce nu li se cuvine. alături de Brehace. Idem. cu gândacii prin baligi-i. Ceea ce înseamnă că. replicile sale nu sunt lipsite întru totul de miez. Doar că Pardosul devine. fără numai Corbului şi Strutocamilii. după sorocul dat. conform tradiţiei antice şi veterotestamentare. Este singura contribuţie pe care Pardosul. unde Pardosul pe Cămilă de căpăstru purta şi Râsul după dânsa. pe vremuri fiara care stârnea spaimă. ajungând. în pirmele secole după ____ 41 42 Idem. Dar şi acesta este unul secund. altora loc de şedzut nu arăta. Punct ochit. fie că recomandă izolarea Lupului. Altfel. dar îi trădează mereu interesul: el încearcă să justifice alegerea sa. la locul însămnat să adunară şi la dzua pusă la cetatea Deltii să împreunară. Pardosul rămâne un simplu executant al unor acţiuni planificate de alţii. statutul şi „hramul” fiecărui personaj). pe el. Îşi vede interesul satisfăcut. Dacă Pardosul lui Cantemir pierde mult din autoritatea pe care o avea în lumea fiarelor. în mare. din primele părţi ale alegoriei. 509-510. trădarea: fie că îl demască pe Liliac ca element perturbator şi periculos.

în iconografia creştină. la auzul glasului ei. care atrage la sine prin întrupare tot neamul omenesc (care fusese robit de diavol şi supus morţii)”. p. Tot astfel şi Domnul nostru Iisus Christos. dar îi adaugă anumite elemente simbolice care conduc la o morală diferită: „Există un animal numit panteră. care este. cit. cu excepţia dragonului. 157. După ce a mâncat şi s-a săturat cu diferite vânaturi. Debra Hassig. astfel. de astă dată. cit. odată cu răgetul îi iese din gură şi o mireasmă atât de suavă. De cum i-au auzit glasul. diavolul însuşi. Iisus Hristos devine. neputând să îndure puterea miresmei celei dulci.BOGDAN CREŢU Hristos. rămânând neclintit şi fără putere. doar balaurul. se întinde şi doarme. II. Conform metodei alegorizante iniţiată de Şcoala din Alexandria (al cărui rezultat este şi Fiziologul). evident. se strânge de spaimă şi se adăposteşte în peşterile subpământene unde. 161. cel care marchează pentru secole imaginarul european. pantera cea adevărată. pantera se ascunde în peştera sa. Isidor din Sevilla (XII. mai puţin dragonul. „adevărata panteră”. 288 . încremeneşte chircit asupră-şi. op.. cele de-aproape şi cele de departe. care atrage la sine toate animalele. scrierile de morală creştină. Pardosul/ pantera/ leopardul devine. Fiziologul spune despre acesta că singurul ei duşman este balaurul. 8-11). fabula antică primeşte o interpretare care îi răstoarnă complet sensul. după trei zile se deşteaptă din somn şi pe dată scoate un răget puternic. în toate bestiarele medievale acest simbol va fi reluat cu fidelitate. iar celelalte animale o urmează pe panteră ori încotro se duce. ca mort. ____ 43 44 Debra Hassig. se-adună laolaltă şi adulmecă urma miresmei celei dulci care iese din gura sa.. p. Fiziologul reia nucleul epic. explică chiar numele animalului pornind de la această fabulă răsturnaă de Fiziolog: „Pantera (panthera) este numită astfel fie pentru că este prietena «tuturor» animalelor. op. În secolul al VI-lea. toate fiarele. Debra Hassig observă cu îndreptăţire acest proces de metamorfoză prin rescriere: „a fost nevoie de o consistentă rescriere a poveştii panterei pentru a face din acest animal un simbol al lui Hristos şi astfel caracterizarea panterei a fost modificată în Fiziolog pentru a se armoniza cu lecţia morală dorită”43. încât întrece toate mirodeniile. printre animalele care se află în proximitatea sa se numără cel mai adesea cerbul (tot o imagine a lui Hristos)44. dar frumos şi foarte blând. pestriţ la culoare. un animal extrem de blând. În reprezentările plastice.

translated by James J. 47 Albert the Great. el remarcă: „Plinius susţine că atunci când o panteră se trezeşte din somn. Oliver Berghof. Medieval & Renaissance Texts & Studies. nici un animal nu manifestă nici plăcere. „Naşterea leopardului” este un rezultat al eforturilor bisericii de a împinge în planul derizoriului şi de a diaboliza ursul (ca stimulent al multor culte păgâne ce au supravieţuit în special în Europa nordică ____ 45 The Etymologies of Isidor of Sevilla. Barney. în afară de om. W. căci se grăbeşte să ucidă cu o singură lovitură. 2006. Singurul care va formula o îndoială privitoare la realitatea acestui comportament al aimalului va fi Albertus Magnus. de manipulare extrem de interesant.. 171. Scanlan.A. deoarece. Cambridge. Michel Pastourea îl explică în două dintre lucrările sale fundamentale pentru înţelegerea modului în care creştinismul a modificat modul de a privi şi a cunoaşte lumea al medievalilor (şi. 289 . translated by Stephen A. ştiinţa nu are suficiente resurse ca să fisureze gândirea religioasă medievală. M. 251-252. p. şi pe al nostru): O istorie simbolică a Evului mediu occidental şi în Ursul. Dar imaginea pardosului este şi efectul unui proces de ideologizare. Istoria unui rege decăzut. prin ei. J. Degeaba. Distincţia terminologică a sporit confuzia ulterior. Cambridge University Press. New York. acesta are o blană pestriţă şi este extrem de rapid şi de însetat de sânge. p. dar scepticismul său nu va reuşi să zdruncine încrederea în adevărul spiritual al acestor instrumente de îndoctrinare care sunt bestiarele şi enciclopediile medievale. Man and the Beasts. Binghamton. emite un miros plăcut care face ca celelalte animale să se adune lângă sursa mirosului. În celebra sa lucrare De animalibus (XX. with the collaboration of Muriel Hall. pp. ca animal feroce. ca imagine a lui Hristos. nici respingere faţă de mirosuri”47. deci imagine a diavolului: „Pardosul (pardus) vine după panteră. 1987. 131). Lewis. 251. de pardos. Cum era greu să facă uitată reputaţia malefică a animalului.D. De animalibus (Books 22-26). New York. Leopardul (leopardus) se naşte din împerecherea dintre o leoaică şi un pardos şi produce o a treia specie”46. Dar ştim din tratatul nostru Despe simţ şi ceea ce este simţit că aşa cevat este fals. el diferenţiază pantera. 46 Idem.J.Dimitrie Cantemir: literatură şi cunoaştere fie pentru că îi place societatea celor ca ea şi dă înapoi orice primeşte în acelaşi mod – căci în greceşte πãν înseamnă «tot»”45. Beach.

Ursul. Începând cu secolul al XII-lea. O istorie simbolică a Evului Mediu occidental.BOGDAN CREŢU mult după impunerea creştinismului). pe când leul în profit. au găsit o soluţie la această problemă: să facă din leul rău un animal aparte. 290 . pe cale de a deveni definitiv regele animalelor. 49 Michel Pastoureau. dacă în heraldică leul va fi mereu reprezentat din profil. la răscruce secolelor al XI-lea şi al XII-lea. pe urmele lor. ca adevărat „rege al aniamelor” şi se încearcă. pentru că „în iconografia zoomorfă a Evului Mediu. purtând un nume propriu doar lui pentru a nu fi confundat cu leul christologic. în faţa autorilor şi creatorilor de imagini se pune o problemă delicată: cum să procedeze cu aspectele negative ale leului? Ce e de făcut cu leul rău. făcând din leopard un leu decăzut. Editura Cartier. Sfântul Augustin. p. 50 Idem. Editura Cartier. leopardul se pomeneşte uneori văr sau aliat cu dragonul”49. leopardul este un leu rău”50. Acest nou ____ 48 Vezi Michel Pastoureau. 2004. traducere de Emilain Galaicu-Păun. nu doar în calitate de rex omnium bestiarum. ursul. totuşi). Acest animal-«supapă» va fi leopardul. Părinţii Bisericii şi. treptat. Fiziologul reprezintă. o „curaţare” a sa de reputaţia malefică. De aceea. Nu leopardul adevărat. 61. În acest ultim rol. având în mare parte proprietăţile şi aspectele formale ale leului (nu şi coama. Începând cu acest moment. Leul este impus. şi din acest punct de vedere. respectiv un duşman al leului. cel despre care vorbeşte cartea Psalmilor. Istoria unui rege decăzut. ci un leopard imaginar. p. odată cu promovarea sa în numeroase domenii. Apoi. reprezentarea unui animal en face este aproape de fiecare dată peiorativă. leopardul va fi înfăţişsat en face. Chişinău. dar înzestrat cu o natură rea. iar leul este astfel valorizat de creştinsim în dauna rivalului său. emblemele au ezitat o vreme.48 Pare o teorie fantezistă? Nu este. ci mai ales datorită dimensiunii sale hristice. 62. traducere de Emilian Galaicu-Păun. ia naştere un proces de metamorfoză simbolică a leului pe care Pastourea îl rezumă astfel: „Începând cu momentul în care leul este înzestrat cu această dimensiune christologică forte. textul capital: el îl plasează pe leu pe prima poziţie. o bună parte a culturii clericale din Evul Mediu timpuriu? Bestiarele. Noul Testament îl impune ca pe o figură a lui Hristos. Dat fiind că are capul înfăţişat en face. textele literare şi tânăra heraldică îl aduc adeseori în scenă. în acest scop. un semileu. 2008. Chişinău.

de nu l-ar fi împuns la inimă cărţile carile împotriva Corbului şi a Brehnacii scrisese. nu mult acolea zăbăvindu-să. în epocă. deodată. lipsit de nobleţe şi de orice calitate pregnantă. „de cabinet”. p. şi leopard. în monarhiia pasirilor capul aciuându-şi. este însă o distincţie simbolică. 291 . dacă a ignorat aspectele pozitive din textele creştine şi din iconografia creştină. care nu are nici o legătură cu specia urmărită în natură. De care lucru. va deveni mobila principală a stemelor dinastiei Plantageneţilor51. ca imagine a diavolului persistă până în epoca lui Cantemir. odată vicleşugul său descoperit. Noua trădare nu are efecte doar datorită deciziei înţelepte a Brehancei. Idem. nici o autoritate. el. ca imagine a lui Hristos. Personajul său nu îşi păstrează rangul nici în această privinţă. la urma urmelor. prin încredinţarea Lupului. prin alte scrisori. căci şi Pardosul de pe socoteala vremii bine cunoştea că cărţile acelea în mâna Filului sau a Inorogului ar fi cădzut. trimiţând scrisori menite să compromită alte personaje. El joacă dublu. încearcă să-l monteze pe Râs împotriva Corbului şi a Brehnacei. caută. Lui îi este limpede că. atunci când situaţia se întoarce în favoarea acestora. o invenţie ideologică. Aşa se face că distincţia între panteră. 752. nu mai poate avea nici un profit dacă slujeşte acelaşi stăpân.Dimitrie Cantemir: literatură şi cunoaştere animal. iarăşi la locu-şi să întoarsă”52. în egală măsură. Şi încearcă să schimbe tabăra: „Iară înturnarea Pardosului la locul său aşe pre lesne n-ar fi fost. decât supt pliscul Corbului. În această reconvertire a Pardosului nu intră nici un strop de căinţă. demascând abia în al doisprezecelea ceas intenţiile tiranice ale Corbului de a controla ambele împărăţii. nu fără frica vieţii acolea să zăbăviia. Oricum. dar care cad în mâinile Inorgului şi ale Filului. personajul nu are astfel de resurse. şi acmu. Şi aşe. pe de altă parte. să obţină iertarea din partea noilor favorizaţi: Filul şi Inorgul. Finalul precipitat al romanului nu face decât să confirme ceea ce Brehancea văzuse clar de la bun început: Pardosul nu are nici o ezitare de a trăda şi de a încerca să treacă în tabăra Inorgului şi a Filului. Cantemir a exclus. Pe de o parte. el nu este un leu rău. Pardosul se ____ 51 52 Ibidem. supt hortumul Filului a trăi mai bine a fi socoti. Dar un astfel de control nu avea. ci un profitor mărunt. şi tradiţia negativă a „leului rău” care este leopardul. care tăinuieşte scrisorile.

de stoarcere a esenţei altfel inaccesibile. aşa cum a moştenit-o Evul Mediu de la Plinius (care. lipsit. nu aceasta era mentalitatea sa. De aceea. Cărturar format la umbra cărţilor clasice. un alt exilat. a moştenit-o de la Aristotel). ci în eternitate. Nu doar în ordine morală. Aceasta era soluţia pe care o aleseseră explicit. demn de dispreţ. Cantemir nu era deloc lipsit de astfel de accente. autorul nu se opunea doar acestei tradiţii. Este vorba de o „aroganţă” creatoare a celui care socoteşte orice nedreptate care i se face drept un afront adus superiorităţii spiritului de către plebeianul simţ comun. autorul ştia bine faptul că marile bătălii nu se câştigă în imediat. Dar lipsit de respectul tuturor. el este un învins. De aceea. de fapt. aşa cum o cunoaştea întreaga lume medievală şi postmedievală. Dar şi el o cunoaştea foarte bine. el se documentează la fel de srios ca în cazul lucrărilor cu asumat caracter ştiinţific. Ovidius. aparent. Concluzii Ataşând Istoriei ieroglifice eticheta de operă ficţională nu greşim cu totul. Nu acestea erau valorile epocii principelui. În concluzie. Pentru el. ci mai ales alteia. al istoriei şi al politicii.BOGDAN CREŢU întoarce. de unde a pornit. Horatiu şi. cu atât mai puţin mai conservă el vreo urmă din aspectele pozitive. Autorul nu îi acordă nici măcar şansa de a-şi conserva calităţile care îl fac temut conform surselor citate. detestabil. ci faţă de micimea modelului său („Iorgachi vornicul”. fapte şi conflicte care ăl frustrau în sfera discursului literar. Reducându-l la stadiul unui trădător meschin. şi de măruntele avantaje pe care le tot vânase. Nu faţă de interpretarea creştină. lipsit de orice glorie. Ceea ce înseamnă că opţiunea sa este implicit şi una polemică. la rândul său. mai înainte de toate. Alegoria lui Cantemir nu este un simplu joc expresiv. veterotestamentare sau creştine. nelipsit de teză. mai ales. 6. în reprezentările antice. de sondare a realităţii. literatura însemna. act de cunoaştere. cum este el „deconspirat” la Scara finală). dar păcătuim prin omiterea unor aspecte importante. un artefact destinat unei desfătări rafinate. printre alţii. Pardosul lui Cantemir nu se ridică nici măcar la nivelul ipostazei negative a animalului. a muta din registrul factologic. 292 . reprezenta soluţia cea mai sigură de a-şi lua revanşa asupra contemporanilor săi. care plasa animalul într-o zonă luminoasă a bestiarului: este vorba de valorificarea creştină a imaginii felinei.

Ioan. I. Harvard University Press. Hassig. Adriana. Ediţiunea Academiei Române. în ambiţia de a exprima totul. Editura Academiei Române şi Univers Enciclopedic. Bianu. Strategii de lectură. Ediţiunea Academiei Române. Bibliografia românească veche. Bătăliile pierdute.Dimitrie Cantemir: literatură şi cunoaştere pentru că ştie că nimic nu trebuie lăsat la întâmplare: miza Istoriei ieroglifice este acela de a-i consolida poziţia. tome III. Bucureşti. vol.. Bucureşti. Paris. Debra. Beasts of the Field. De animalibus (Books 22-26). Babeţi. Jahrbuch füf ösliche latinität”. M. de a-i imprima fizionomia morală în ceara psterităţii. cu care nu ezită să intre într-un dialog polemic. 1944. 1508-1830. Raţiunea dominantă. Text. Michael. Virgil. Nerva. el investeşte în scrierea acestei alegorii tot ce cunoaşte. 293 . New York. 1903. în Opere. Simonescu. Scanlan. Petru. cu forţă normativă. Cluj-Napoca. Massachusetts. ideology. de teologie. Scriitori şi curente. Totul de dragul tezei pe care trebuie să o confirme. L’etnographe Cantemir et le folklore du Proce-Orient. Anghelescu. Bright. Cândea.D. Mircea. Verlag Karl Alber. 2003. Socec& Co. Medieval bestiaries. ludic. Cantemir. editura Amarcord. image. Bucureşti. Medieval & Renaissance Texts & Studies. Istoria ieroglifică. Barocul şi retorica persuasiunii în Istoria ieroglifică. În acest mod. Adăogiri şi îndreptări. 1508-1830. 1982. 1964. de etică şi profită de un imens repertoriu de reprezentări zoomorfe simbolice.F. 1998. în vol. translated by James J. Binghamton. Tomul IV. Société d’éditions „Les Belles Lettres”. London. On the Characteristics of Animals. Bibliografie Aelian. 1979. Editura Dacia. nr. Dimitrie Cantemir. Caraman. texte établi et traduit par Pierre Louis. Vol. Robson Books. de dragul unei viziuni asupra lumii care abia începând cu această carte câştigă maturitate. de dialectică. Histoire des animaux. Editura Eminescu. Cambridge. Albert the Great. 1956.. Timişoara. Aristote. with an english translation by A. Bianu. Dimitrie. Ioan şi Hodoş. Freiburg/ München. Dan. de retorică. 2006. 1987. ediţie de Virgil Cândea. Scholfield. The Revealing Natural History of Animals in the Bible. Cambridge University Press. care absoarbe elemente de filosofie. Bibliografia românească veche. I. 2/ 1974. literatura devine un proces de cunoaştere de cea mai pură speţă. în vol. 1995. Intelectualul sud-est european în secolul al XVII-lea. Tomul I. Bucureşti. în „Dacoromania. De aceea. Man and the Beasts.

Naturalis Historia. *** Osea. în vol. introducere de Francisca Băltăceanu. a II-a. Ursul. Monica Broşteanu şi Cristian Bădiliţă. Monica Broşteanu în colaborare cu Ioan-Florin Florescu. Marino. with the collaboration of Muriel Hall. 2006. 1970. Editura Cartier. 2011. volum coordonat de Cristian Bădiliţă. Cambridge University Press.Editura Polirom. Manuela. ediţie îngrijită. Chişinău. introducere şi note de Eberhard Bons. Beach. 2008. Editura Cartier. vol. traducere. Iaşi. Septuaginta 6/ I. Septuaginta 6/ II.A. 2009 Pastoureau. Bucureşti. Biografia ideii de literatură. Lewis. Iaşi. Francisca Băltăceanu. ed. Septuaginta 5. Plinius. Jan Joosten. note patristice de Cristian Bădiliţă. Iaşi. volumul al II-lea. Editura Polirom.BOGDAN CREŢU The Etymologies of Isidor of Sevilla. Francisca Băltăceanu. Colegiul Noua Europă. Editura Cartea românească. volum coordonat de Cristian Bădiliţă. prefaţă şi note de Ioana Costa. Editura Cartea românească. 2006. Iaşi. Colegiul Noua Europă. Monica Broşteanu în colaborare cu IoanFlorin Florescu. Eugen. O istorie simbolică a Evului Mediu occidental. Negrici. 1. Oliver Berghof. Editura Dacia. traducere din limba greacă de Cristian Gaşpar. introducere şi note de Florica Berechet. 2009. J. traducere de Emilian Galaicu-Păun. Michel. *** Ieremia. note de Francisca Băltăceanu şi Monica Broşteanu în colaborare cu Radu Gheorghiţă. Tănăsescu.J. *** Daniel. în vol. Adrian. Stephan Kessler şi Cristian Gaşpar. 2001. Cambridge. Michel. New York. în vol. Iluziile literaturii române. Chişinău. ClujNapoca. volum coordonat de Cristian Bădiliţă. W. Colegiul Noua Europă. 294 . traducere din limba greacă de Francisca Băltăceanu şi Monica Broşteanu. Editura Polirom. Despre „Istoria ieroglifică”. Monica Broşteanu şi îngrijit de Smaranda Bădiliţă. 2004. Barney. 2008. traducere de Emilain GalaicuPăun. Pastoureau. translated by Stephen A. Istoria unui rege decăzut. Francisca Băltăceanu. Bucureşti. Editura Polirom.

Iaşi. Cum este posibilă filosofia în estul Europei. Cuza” Iaşi. Iaşi 2007 şi Muzica de cameră în cuvinte. Editura Universităţii „Al. Teorii ale interpretării. A fost bursier al Guvernului Francez (1995/1996. pentru care a primit medalia de bronz. 2006. Cuza” din Iaşi şi al Universităţii Lille 3. poststructuralism. respectiv de aur la Târgul de Carte Românească.. 2002-2004). unde predă cursuri de muzicologie. I. 2008). În trecut (1996-2008) a predat cursuri de filosofie modernă. Volume publicate: Arpegii critice. Editura Artes. cu o teză în cotutelă despre „Critica reprezentării şi sfârşitul modernităţii la Michel Foucault” (2005). 2003. A participat la mai multe proiecte artistice. Iaşi. 1994. bizantinologie. al Guvernului României (2003).I. Departamentul de Filosofie.org). Bogdan Creţu este lector dr. editura Timpul. Întâmplare şi destin. Carmen Chelaru. 1993. Cărţi publicate: Ipostaze ale raţiunii negative. Ideea europeană. Este editor (împreună cu Ştefan Afloroaei şi George Bondor) al revistei Meta. Research in Hermeneutics. Lumea ca reprezentare a celuilalt. Festivalul „Sergiu Celibidache”. unde predă cursuri de hermeneutică a discursului politic. Cvartetul de coarde Ad libitum. 2006/2007) şi al Maison des Sciences de l’Homme (directeur d’études associé. Explorări în critica şi eseistica actuale. Coordonator al primgramului Filarmonicii ieşene la Festivalul Internaţional „George Enescu” (din 1987 până în prezent). 2009 şi 2010. 1991. Iaşi 2009. Secretar artistic al Filarmonicii din Iaşi.metajournal. Iaşi. Susţine prelegeri de Hermeneutică filosofică şi Metafizică. precum: Festivalul de Muzică Românească (din 2007 până în prezent). Matei Vişniec – un optzecist atipic. filosofia limbajului şi teorii ale interpretării (la catedra de filosofie). A publicat următoarele cărţi: Cui i-e frică de Istoria muzicii?!. stilistică şi analiză muzicală. Corneliu Bîlbă este lector la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii „Al. I. 2008. Phenomenology and Practical Philosophy (www. Eitura Artes. profesor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. 1997. 2005 (Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România.Prezentare autori Prezentare autori Ştefan Afloroaei. A publicat : Hermeneutică şi discontinuitate (Iaşi. filosofie morală şi teoria conflictelor (la catedra de ştiinţe politice). Este doctor în filosofie al Universităţii „Al. Cuza” din Iaşi. la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi. 2011). 2009 şi 2010. al Agence Universitaire de la Francophonie (postdoctoral. profesor dr. nominalizat la Premiul pentru debut 295 . 2005 (Premiul pentru debut al „Ziarului de Iaşi”. Metafizica noastră de toate zilele. Locul metafizic al străinului (în colaborare). Concursul Internaţional de Vioară „Ion Voicu”. critic şi istoric literar. Premiul pentru debut al revistei „Convorbiri literare”).

studii de genealogie şi heraldică (Moldova. în limbile română. Editura „Cartier”. eseist. Sfânta Mănăstire Putna. Editura ARC.I. Cronicar literar. profesor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (1996). Jurnal de scriitor. 1982. Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofiţer 2004. Prinţesa Cantemir. Editura Universităţii „Al. 1840-1945. realizată împreună cu Marina Vraciu şi Dragoş Cojocaru. cu fotografii de Victor Bortaş. Iaşi. Iaşi 2007. Volume de autor: . Bucureşti. (1527-1538. 2006. Editura „Timpul”. Cuza”. Marina Vraciu şi Adriana Nicoară. 296 . franceză. al Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă. 2005. I.Maria Asanina Paleologhina. 1978. GAZPROM. Probleme controversate. Princeps omni laude maior.I. Lecturi actuale. Chişinău 2004. şeful Departamentului de Slavistică. Redactor al revistei „Paradigma”. 2006. la Facultatea de Litere. Bucureşti. 2008 (Premiul de Excelenţă în critică literară. Volume de autor: Imaginea rusului şi a Rusiei în literatura română. 2003. în colaborare cu Maria Magdalena Székely. 1997. Editura „Polirom”. germană. Editura Timpul. Gorovei (n. contribuţii la istoria culturii românesti medievale şi premoderne. 2006 (Premiul pentru critică al revistei „Ateneu”). Cercetări cu privire la Evul Mediu românesc. Iaşi 1997. Mănăstirea Dragomirna. carte tipărită cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Pimen. engleză. distincţii. 2011. Dragoş şi Bogdan. Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. Iaşi. împreună cu Marina Vraciu şi Daria Bighiu. Editura „Curtea Veche”. întemeietorii Moldovei. Academia Română. Utopia negativă în literatura română Editura Cartea românească. Editura Universităţii „Al. Editura „Victor B Victor”. carte tipărită cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Pimen. O istorie a lui Ştefan cel Mare. Din 2010. Prinţii Antioh şi Maria Cantemir în documente de epocă. Studii tolstoievskiene. 1541-1546). Cuza” din Iaşi. preşedinte al Institutului Român de Genealogie şi Heraldica „Sever Zotta” (2011). Premiul „Nicolae Bălcescu” al Academiei Române. Dostoievski în lecturi teologice. în colaborare cu Maria Magdalena Székely (Gorovei). 2005. indici. Dostoievski. Traducere din rusă şi italiană. dr. Universităţii „Al. Ed. Traducere. 1991).5/S/56815 Societatea Bazată pe Cunoaştere – cercetări. Ştefan S. Bucureşti. Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. dezbateri. Ediţii îngrijite: Marele Inchizitor. Muşatinii. Bucureşti 2008. Traducere. 2009). Probleme ale formării statului feudal Moldova. F.M. Petru Rareş. perspective. Leonte Ivanov este conferenţiar univ. Cuza” din Iaşi. Între istoria reală şi imaginar. Fălticeni). Iaşi.Valeri Paniuşkin. Membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Asociaţiei pentru Literatură Generală şi Comparată. Mihail Zîgar. este bursier postdoctoral în cadrul proiectul POSDRU/89/1. 1973 Premii.Prezentare autori al revistei „România literară”). Bucureşti. Întemeierea Moldovei. Editura Polirom. Retrospecţii literare. a publicat în jur de 500 de articole în majoritatea revistelor culturale din ţară şi în volume academice. 1976 (reeditată la Chişinău. Acţiuni politice şi culturale în veacul XVIII. Pagini despre literatura română contemporană.1948. note. Chişinău 2007. Ediţia a III-a. Iaşi 2008. Portret de epocă şi corespondenţă inedită. secolele XIV-XIX). Sfânta Mănăstire Putna. O prinţesă bizantină pe tronul Moldovei. împreună cu Emil Iordache. Volume traduse: Enciclopedia Automobilele lumii: cele mai frumoase şi mai cunoscute. noua armă a Rusiei.

Studiu lingvistic şi literar. profesor dr. 2011 (ambele la Editura Universităţii „A.Prezentare autori Maria Magdalena Székely. 629 p. publică volumul Limba latină în opera lui Dimitrie Cantemir: Vita Constantini Cantemyrii. Iaşi. Miron Costin. pentru critica şi istorie literara. 2002. Gorovei). Claudia Tărnăuceanu licenţiată în filologie clasică la Iaşi. Hasdeu” al Academiei Române (2010). Sfânta Mănăstire Putna. studiu introductiv. Iaşi. carte tipărită cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Pimen. (text) + 30 p. Volume de autor: Sfetnicii lui Petru Rareş. carte tipărită cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Pimen. Premiul pentru debut acordat volumului Sfetnicii lui Petru Rareş în cadrul Salonului Internaţional de Carte Românească. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. note şi comentarii. 290 p. doctor din 2006. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Sârbu sau suferinţa spiritului captiv (1999). pentru istorie literară. Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”. Cuza”).Filiala Iaşi (2009). Iaşi. Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. al volumelor Antichitatea şi moştenirea ei 297 . În 2008. 2008. Lector dr. Cantemir în cartea hieroglifelor (1978). Sfânta Mănăstire Putna. Morfologia (cu aplicaţii pe texte juridice) – Iaşi. 1978. Singurătatea scriitorului (2004). Din 1996. Premiul OPERA OMNIA al Uniunii Scriitorilor din România . coeditor. master în filologie clasică la Bucuresti. Cuza”. Iaşi.Izvoarele istoriei creştinismului romanesc (traduceri inedite din latină şi greacă de Mihaela Paraschiv. Princeps omni laude maior. notiţe bibliografice. Călinescu în autoportret (2007). 2002. specialistă în literatură română veche. Premiul Asociaţiei Scriitorilor – Iaşi. Editura Universităţii „A. O istorie a lui Ştefan cel Mare (2007). la Facultatea de Litere. selecţia textelor. (ilustraţii) (în colaborare cu Ştefan S. 2000. Premiul pentru critică literară al revistei Convorbiri literare.I. Studiu prosopografic. Cărţi publicate: Iluminismul transilvan (1974). Premiul „Nicolae Iorga” al Academiei Române acordat volumului Princeps omni laude maior. publică volumul Gramatică a limbii latine. pentru care primeşte premiul „B. Genealogie şi Sigilografie – Filiala Iaşi (1993). Introducere în opera lui Budai-Deleanu (1984). Membru-fondator al Institutului Român de Genealogie şi Heraldică „Sever Zotta” (1996). Membru–fondator al Comisiei de Heraldică. Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. Din 1996. la Catedra de Limbi Clasice a Facultăţii de Litere. Colaborează la volumul Fontes Historiae Daco-Romanae Christianitatis . Membru al Academiei Internaţionale de Genealogie (2007). Ipostaze ale revoltei la Heliade Rădulescu şi Mihai Eminescu (1982). Introducere în istoria literaturii române (1998). O prinţesă bizantină pe tronul Moldovei. indice de Nelu Zugravu). Gorovei). (ilustraţii) (în colaborare cu Ştefan S.P. Elvira Sorohan. Premiul Asociaţiei Scriitorilor – Iaşi. Cartea cronicilor (1986). 2005. ediţia a XI-a. preocupări axate pe latina târzie. profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. 1998.I. Permanenţe ale mentalităţii româneşti (1995). Narator şi modelare umană în medievalitatea românească (în colaborare) (2000). (text) + 128 p. O istorie a lui Ştefan cel Mare. 2006. împreună cu Mihaela Paraschiv. Claudia Tărnăuceanu. Wilhelm Dancă. secretar al acesteia. medio şi neo-latina. I. Maria Asanina Paleologhina. membru în Consiliul Ştiinţific al acestuia.D.

al volumului Galapro sau despre intercomprehensiune in limbile romanice (2010).G. Proceedings of the 7th WSEAS/IASME International Conference on Educational Technologies (EDUTE ’11). Paleografie bizantină. Thessalonik – Grecia).. Licenţiată în Litere (1998) şi Studii Europene (2000). Artes. conferinţe (selectiv): The publication of Ghelasie the Bessarabian’s music – an invaluable restitution for Romanian psaltic music. 2011. dr. împreună cu Doina Spiţă. Studii publicate. Doctoratul susţinut în 2011 cu tema Valorificarea sursei bizantine şi psaltice în creaţia compozitorilor din Moldova. A Suggested Framework for the Research of Psaltic Music Manuscripts in Religious Music Higher Education. 298 . autoare de studii şi articole de critică şi hermeneutică literară publicate în reviste şi în volume colective din ţară şi din străinătate. disciplinele Muzică psaltică. Iaşi. Folclor muzical. July 1-3. comunicare sustinuta in cadrul International Conference of Musicology ”Crossroads – Greece as an Intercultural Pole of Musical Thought and Creativity”. dr. in Recent Researchers in Educational Technologies. doctor în filologie (2006). Cluj-Napoca. Laura Lazăr Zăvăleanu – lect. Mihail Cozmei. la Universitatea de Arte . Hereditas antiqua (2009). titular al Cursului de Literatură română veche şi premodernă. Romania. Ed. 2011. Irina Zamfira Dănilă. univ. I-II. June 6-10. A participat la conferinţe naţionale şi internaţionale (Chişinău. Iaşi.Prezentare autori spirituală (2007)..Floralia” al specializării Muzică religioasă. XI-XX. Enescu” din Iaşi (din 2008). vol. A fost membru în echipa de cercetare-redactare a grantului CNCSIS Catalogul manuscriselor de muzică sacră din Moldova – sec. Codirijor al corului psaltic . Etnomuzicologie. Teoria literaturii şi Etnologie. Thessaloniki. Iasi. Perennitas antiquitatis (2011) şi. la Facultatea de Litere a Universităţii „BabeşBolyai”. Aristotle University. Catedra de Literatura română. univ. sub îndrumarea prof. 2010. IMS Regional Association for the Study of Music on the Balkans. lector univ.

INTRODUCERE ÎN TEORIA NARAŢIUNII 242 .NARATOLOGIA.

Grigore Ghica Vodă nr.: 0788. Dif. Fax: 0232/230197 editura_ie@yahoo.5 × 23.euroinst. Se distribuie GRATUIT.com. 300 . str.319462. www.ro Volum elaborat în cadrul proiectului POSDRU/89/1.5 cm Iaşi.5/S/56815.NOTES ON THE CONTRIBUTORS Apărut: 2012 • Format 16. 13 Tel.