PRINCIPIILE ACTIVITATII NOTARIALE

1. Principiul legalitatii. In intreaga sa activitate notarul trebuie sa respecte legea. Acest principiu general, existent in orice sistem de drept, respectiv cel al legalitatii actului si activitatii notariale, se regaseste, dupa cum era si de asteptat, in organizarea activitatii notariale. Acestui principiu i se subscriu cel al cautarii adevarului, al echitatii si al bunei credinte, toate acestea creind cadrul sub auspiciile caruia se desfasoara activitatea notariala. Ca o reflectare a acestor cerinte, notarul, precum si celelalte organe cu atributii notariale, este obligat sa verifice ca actele ce le instrumenteaza sa nu contina clauze contrare legii sau bunelor moravuri, sa se asigure de identitatea partilor si de respectarea celorlalte conditii prevazute de lege. Buna credinta a solicitantului unui act notarial este prezumata pana la proba contrarie. In cazul constatarii existentei unei clauze nelegale notarul va refuza intocmirea actului. Respectarea principiului legalitatii de catre notar in activitatea sa este aproape sinonima cu respectarea ordinii contractuale, ca ansamblu de reguli juridice referitoare la un contract. Aceasta are doua surse : legea (in sens larg) si vointa partilor contractante. Cu alte cuvinte, conjugarea vointei individului si incadrarea acestei vointe in cerintele legii dau sens legaturii dintre notar si ordinea contractuala.

2. Principiul tratamentului egal, al echidistantei si al impartialitatii fata de solicitantii intocmirii actului notarial. Potrivit art. 7 al Legii nr. 36 / 1995 “activitatea notariala se infaptuieste in mod egal pentru toate persoanele, fara deosebire de rasa, de nationalitate, de origine etnica, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenta politica, de avere sau origine sociala“. Consacrarea acestui principiu apare drept o consecinta fireasca a dispozitiilor constitutionale inscrise in art. 16 alin 1 din Constitutie, potrivit caruia cetatenii sunt egali “in fata legii si autoritatilor publice“. Ca subtext al acestui principiu, introducerea in Codul deontologic al notarilor publici din Romania (art. 3) a conceptului de echidistanta fata de partile actului si al impartialitatii in exercitarea profesiei este de natura a consolida conceptul constitutional. Totusi, notarul trebuie sa urmeze spiritul legii pentru ca nu intotdeauna egalul tratament, din punct de vedere al explicatiilor sau al posibilitati de intelegere al partii, duce la finalitatea dorita de legiuitor. Astfel, in cazul minorilor sau al persoanelor susceptibile de nu a avea o capacitate de intelegere suficienta, notarul public trebuie sa dea dovada de staruinta si sa se asigure de acceptarea, in cunostinta de cauza, a continutului si a efectelor actului intocmit.

1

3. Confidentialitatea sau principiul pastrarii secretului profesional. Cu ocazia exercitarii atributiilor sale, notarul public intra in contact si ia cunostinta de fapte sau imprejurari pe care partile, din motive variate, nu doresc sa le faca publice. Astfel, se consacra principiul constitutional al dreptului la o viata intima. Din aceste motive, notarul este indatorat sa respecte confidentialitatea lucrarilor intocmite si sa nu divulge informatiile ce i-au fost incredintate in exercitiul profesiei sale. Aceasta obligatie are un caracter viager, subzistand si dupa incetarea activitatii, cu exceptia cazurilor in care legea sau partea interesata il elibereaza pe notar de aceasta indatorire. Potrivit prevederilor din Lege si Regulament obligatia de confidentialitate se intinde si asupra personalului birourilor notariale fara a se face diferenta daca acesta este de specialitate sau pur administrativ. Acest principiu impune notarilor “interdictia de a da informatii, precum si de a permite accesul la actele notariale altor persoane in afara partilor, succesorilor si reprezentantilor acestora, precum si a celora care justifica un drept sau un interes legitim” (art. 29 alin.1 din Regulament). Trebuie aratat ca interesul legitim al unui tert, fiind lasat la aprecierea notarului, trebuie verificat de acesta pentru a se putea aprecia daca nu lezeaza drepturile partilor sau daca incalcarea acestor drepturi este justificata prin urgenta si prin lipsa unui alt mijloc de afirmare al drepturilor tertului. Principalul aspect al respectarii secretului profesional se regaseste in cazul citarii notarului public ca martor in cadrul unui proces sau in fata unui organ judiciar. Chiar si intr-un asemenea caz, indiferent de importanta cauzei, notarul public este tinut de a respecta increderea ce i-a fost acordata, acesta neputand fi obligat la dezvaluirea datelor sau informatiilor ce le cunoaste in baza relatiilor sale cu clientul. Doar in cazul in care cei interesati il dezleaga de obligatie, secretul profesional poate fi dezvaluit. O alta componenta de o importanta practica deosebita este regasita in cazul cercetarii arhivei biroului notarial in scopuri jurisdictionale. Aceasta se poate face numai de catre un magistrat delegat in acest scop de autoritatea judiciara competenta. In cazul cercetarii pentru fals actele ce compun dosarele notariale sunt retinute doar daca sunt declarate false, cu obligatia comunicarii hotararii instantei sau a ordonantei procurorului, in caz contrar acestea fiind restituite (art. 29 alin 4 din Regulament). 4. Principiul libertatii contractuale. Asa cum se regaseste acesta in Codul deontologic (art. 3) presupune posibilitatea partilor de a insera orice clauze ce nu contravin ordinii de drept sau bunelor moravuri, precum si de a redacta inscrisurile in orice mod sau alcatuire le face suficient de explicite pentru a le exprima neindoielnic vointa. Notarul public nu poate interveni in redactarea sau in obiectul unui inscris decat daca i se solicita acest lucru de catre parti. Manifestarea unei libertati peste lege de catre parti, ca si acceptarea sau asumarea de notar a unei asemenea libertati, atrag invaliditatea actului si raspunderea notarului (art. 11 alin. 4 din Codul deontologic). 5. Disponibilitatea intocmirii actelor notariale. Fiind un organ cu atributii eminamente in domeniul dreptului privat, institutia notarului isi indeplineste atributiile doar in masura in care este sesizata de partea interesata. Asa cum este statuat si in Lege (art. 43 alin 1)

2

“toate actele notariale se indeplinesc la cerere“, notarul public neputandu-se sesiza din oficiu cu privire la intocmirea unui act. Consider ca acest principiu isi gaseste aplicare nu numai in domeniul declansarii procedurii notariale ci si pe tot parcursul exercitarii acesteia, partea putandu-se razgandi si solicita incetarea procedurii respective, fara a fi necesara justificarea unei astfel de hotarari. 6. Responsabilitatea notarului In ceea ce privesc problemele profesional disciplinare, notarul poate fi tras la raspundere pentru actiuni sau inactiuni ce stirbesc prestigiul profesiei sau nu asigura buna functionare a serviciului. Actiunea disciplinara se exercita de Colegiul director al Camerei Notarilor, din oficiu, la sesizarea Ministrului Justitiei sau al Biroului Executiv al Consiliului Uniunii si se judeca de catre Consiliul de disciplina constituit in cadrul Uniunii Nationale a Notarilor Publici din Romania, consiliu compus din cate un reprezentant al fiecarei Camere, ales de Adunarea generala pentru un mandat de patru ani. Consiliul de disciplina isi desfasoara activitatea in mod independent si nu se subordoneaza nici un organ de conducere al uniunii si functioneaza potrivit unui Regulament propriu adoptat de Consiliul Uniunii in conditiile legii de organizare a activitatii notariale17. Consiliul de disciplina judeca in complet de trei membrii. Notarul public, sanctionat disciplinar, nu poate exercita functii eligibile, pe o perioada de patru ani, de la data ramanerii definitive a masurii de sanctionare. Competenta Consiliului de disciplina este prevazuta in Lege si Regulament, acesta putand trage la raspundere notarul public pentru urmatoarele abateri: · · · · intarzieri sau neglijenta in efectuarea lucrarilor; lipsa nejustificata de la birou; nerespectarea secretului profesional; comportament care aduce atingere onoarei sau probitatii profesionale. Potrivit Statutului, notarul public raspunde si pentru modul in care isi indeplineste atributiile, cu privire la legalitatea raporturilor juridice pe care le constata si la exercitarea drepturilor si ocrotirea, in conditiile legii, a intereselor persoanelor care solicita incheierea actelor notariale, precum si de incalcarea dispozitiilor Legii, Regulamentului si Statutului. Deci, dupa cum se poate observa, cu exceptia unor probleme strict disciplinare, activitatea notarului in domeniul competentelor sale nu se supune nici unui control ierarhic, acestea fiind prezumate a fi exercitate cu respectarea legii pana la desfiintarea printr-o hotarare judecatoreasca.

3

DREPTURILE SI OBLIGATIILE NOTARILOR PUBLICI ART.64 - 69 LG 36/1995 – DREPTURI Principalele drepturi ale notarului public sunt precizate în Legea nr. 36/1995 şi se referă la: - dreptului notarului public la stabilitate în funcţie; el poate fi mutat în altă localitate numai cu acordul său; - dreptul notarului public la protecţie din partea autorităţilor publice; notarul public nu poate fi cercetat, percheziţionat, reţinut, arestat sau trimis în judecată penală sau contravenţională - dreptul la onorariu pentru serviciul prestat; - dreptul la asigurări sociale pe baza contribuţiei stabilite în condiţiile legii. ART. 70 – 77 LG 36/1995 – OBLIGATII

PROCEDURI NOTARIALE PROCEDURA AUTENTIFICARII SI ACTUL AUTENTIC ACTUL AUTENTIC Inscrisul sau actul autentic este considerat din punct de vedere al dreptului substantial, ca un important mijloc de dovada,fiind reglementat ca atare si in Codul Civ respective in capitolul intitulat”despre probatiune obligatiilor si a platilor”.Intr-adevar,potrivit art 1174 NCC ”actul este solemn atunci cand valididatea sa este supusa indeplinirii unor formalitati prevazute de lege.” “Actul autentic este acela care s-a facut cu solemnitatile cerute de lege,de un functionar public,care are drept de a functiona in locul unde actul s-a facut”. Textul citat este foarte sugestiv in a exprima exigentele pe care trebuie sa le indeplineasca un act sau inscris pentru a dobandi atributul de act autentic. Aceste exigente se refera la: 1) intocmirea actului de catre un functionar public; 2) competent materiala si teritoriala a functionarului in legatura cu intocmirea acelui act; 3) intocmirea inscrisului cu formalitatile cerute de lege; Nerespectarea vreuneia din aceste exigente lipseste actul de caracterul sau autentic.Procedura autentificari nu poate fi cercetata fara cunoasterea dispozitiilor legal mentionate si a importantei juridice a inscrisurilor autenticelor. Revenind la exigentele mentionate,prima intrebare care se pune este aceia de a cunoaste daca notarul public intruneste prima conditie enuntata de art.1171 C.civ.

4

Astfel cum am vazut déjà,in sens restrains,notarul nu este un functionar public,chiar daca jurisprudenta penala in baza art.147 C.pen,il asimileaza cu un asemenea agent al autoritati publice.Statul il deleaga insa notarului public o parte din autoritatea sa pentru a indeplini un serviciu de interes general.De acea,potrivit art.4 din legea nr.36/95 “actul indeplinit de notarul public,purtand sigilul si semnatura acestuia,este de autoritate publica si are forta probanta prevazuta de lege”. Art. 79 – Lg 36/1995 - (1) Actele juridice pentru care legea prevede forma autentică ad validitatem vor fi redactate numai de notarii publici Pe de alta parte,potrivit art.8 lit.b) din legea nr.36/95,notarul public are si competenta de a autentifica “inscrisurile redactate de notarul public,de parte personal sau de avocat”. PROCEDURA AUTENTIFICARII ACTELOR Art. 90 (1) Înscrisul autentic notarial este cel întocmit sau, după caz, primit şi autentificat de către notarul public ori de către personalul misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare, în forma şi în condiţiile stabilite prin prezenta lege. (2) Autentificarea înscrisului se face cu respectarea următoarei proceduri: a) stabilirea identităţii părţilor în condiţiile art. 85; b) exprimarea consimţământului acestora cu privire la conţinutul actului; c) semnătura acestora şi data înscrisului Pentru autentificarea unui înscris, notarul public verifică şi stabileşte, în prealabil, identitatea părţilor, în condiţiile art. 85. (2) Părţile pot fi reprezentate la autentificare printr-un mandatar cu procură specială autentică, cu excepţiile prevăzute de lege. În această situaţie, notarul public este obligat să verifice în Registrul naţional notarial de evidenţă a procurilor şi revocărilor acestora, iar în cazul constatării revocării acesteia va respinge cererea de autentificare. Art. 92 (1) Pentru a lua consimţământul părţilor, după citirea actului, notarul public le va întreba dacă au înţeles conţinutul acestuia şi dacă cele cuprinse în act exprimă voinţa lor. Exteriorizarea consimţământului se materializează prin semnătură. (2) Pentru motive temeinice, notarul public poate lua separat, dar în aceeaşi zi, consimţământul părţilor care figurează în act. În acest caz, în încheierea de încuviinţare a autentificării se va menţiona ora şi locul luării consimţământului fiecărei părţi Art. 98 Actele autentice notariale se întocmesc într-un singur exemplar original, care se păstrează în arhiva notarului public. (2) Exemplarul original al înscrisului autentificat, împreună cu anexele care fac parte integrantă din acest înscris, se semnează în faţa notarului public de către părţi sau de către reprezentanţii lor şi, după caz, de cei chemaţi a

5

încuviinţa actele pe care părţile le întocmesc, de martorii-asistenţi, atunci când este cerută prezenţa lor, şi, după caz, de cel care a redactat înscrisul, în condiţiile prezentei legi. (3) Prin anexa care face parte integrantă din înscris se înţelege orice înscris ataşat înscrisului principal, care detaliază sau completează conţinutul acestuia din urmă şi a fost declarat ca atare de către părţi, înscrisurile care constituie documentaţia necesară autentificării se reţin la dosarul actului şi nu se consideră anexe. (4) Părţile vor primi un duplicat de pe actul original. Duplicatul actului notarial are forţa probantă prevăzută de lege ca şi originalul actului. Art. 99 Încheierea care constată autentificarea unui înscris va cuprinde, sub sancţiunea anulării, pe lângă datele prevăzute la art. 84, şi următoarele menţiuni: a) constatarea că s-a luat consimţământul părţilor; b) constatarea că înscrisul a fost semnat în faţa notarului de toţi cei ţinuţi să îl semneze. Menţiunea notarului public că una dintre părţi nu a putut semna ţine loc de semnătură pentru aceasta; c) dispoziţia de învestire cu formă autentică, care se exprimă prin cuvintele: „Se declară autentic prezentul înscris.“ Forta probanta a actelor autentice incheiate de notar Art. 100 (1) Înscrisul autentic notarial face deplină dovadă, faţă de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condiţiile legii. 1 (2) Reprezintă constatări personale ale notarului cele făcute prin propriile simţuri: a) faptul prezentării părţilor şi a tuturor persoanelor participante la procedura de autentificare, precum şi identificarea acestora; b) locul şi data încheierii actului; c) exteriorizarea consimţământului. (3) Declaraţiile părţilor cuprinse în înscrisul autentic notarial fac dovada, până la proba contrară, atât între părţi, cât şi faţă de oricare alte persoane. 2 Art. 101 Înscrisul autentificat de notarul public care constată o creanţă certă şi lichidă are putere de titlu executoriu la data exigibilităţii acesteia. În lipsa înscrisului original poate constitui titlu executoriu duplicatul sau copia legalizată de pe exemplarul din arhiva notarului public.

6

PROCEDURA SUCCESORALA NOTARIALA Definitie: Procedura succesorala notariala se deschide, dupa caz, la cererea oricarei persoane interesate, a procurorului, precum si a secretarului consiliului local al localitatii in raza careia defunctul si-a avut ultimul domiciliu, atunci cand are cunostinta ca mostenirea cuprinde bunuri imobile. Cererea pentru deschiderea succesorală cuprinde: datele privitoare la starea civila a defunctului (inclusiv data decesului); numele, prenumele si domiciliul persoanelor cu vocaţie succesorala; bunurile supuse succesiunii, cu menţionarea valorii lor; pasivul succesoral. Dovada decesului se va face cu certificatul de deces sau cu Anexa nr. 24 emisă de Consiliul local al localităţii în raza căruia defunctul si-a avut ultimul domiciliu. Aceleaşi acte vor face dovada si al ultimului domiciliu al defunctulu In cazul decesului unei persoane care nu a avut ultimul domiciliu in tara, procedura succesorala se poate indeplini de notarul public din circumscriptia teritoriala a judecatoriei in care defunctul si-a avut bunurile cele mai importante ca valoare. Notarul public sesizat are obligatia de a verifica in prealabil competenta teritoriala, iar daca constata ca succesiunea este in competenta altui birou notarial, se desesizeaza, fara sa mai citeze partile, trimitand cauza notarului public competent. In cazul in care intr-o circumscriptie teritoriala sunt mai multe birouri de notari publici, competenta de indeplinire a procedurii succesorale apartine primului birou sesizat. Notarul public va verifica daca procedura succesorala nu s-a deschis la un alt birou de notar public din aceeasi circumscriptie, cercetand, in acest scop, registrul de evidenta a succesiunilor. (ART. 102 ALIN. 2) În cazul în care în circumscripţia unei judecătorii sunt mai mulţi notari publici, competenţa de îndeplinire a procedurii succesorale aparţine primului notar public sesizat. Notarul public va verifica dacă procedura succesorală nu s-a deschis la un alt notar public din circumscripţia aceleiaşi judecătorii, cercetând în acest scop registrul de evidenţă a succesiunilor, potrivit regulamentului. (ALIN 3). Art. 103 (1) În cererea de deschidere a procedurii succesorale vor fi menţionate datele de stare civilă ale defunctului, numele, prenumele şi domiciliul moştenitorilor prezumtivi, bunurile defunctului, cu menţionarea valorii acestora, precum şi a pasivului succesoral. (2) Cererea va fi înscrisă în registrul succesoral al notarului public, după înregistrarea în evidenţele succesorale ţinute la nivelul Camerelor. (3) Cererea de deschidere a procedurii succesorale poate fi făcută de oricare dintre succesibili, de către creditorii succesiunii sau ai succesibililor, precum şi de orice altă persoană care justifică un interes legitim.

7

Art. 105 (1) După ce constată că este legal sesizat, notarul public înregistrează cauza şi dispune citarea celor care au vocaţie la moştenire, iar dacă există testament, citează şi pe legatari şi executorul testamentar instituit. (2) Citaţia trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii acesteia, pe lângă elementele prevăzute de Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi precizarea că, dacă succesibilul nu îşi exercită dreptul de a accepta în termenul prevăzut la art. 1.103 din Codul civil, republicat, cu modificările ulterioare, va fi prezumat că renunţă la moştenire. În cazul în care, astfel cum rezultă din informaţiile existente la dosar, domiciliul actual al succesibilului nu este cunoscut, se poate proceda la citarea sa, în mod cumulativ, prin afişare la ultimul domiciliu al defunctului, afişare la ultimul domiciliu cunoscut al succesibilului, publicare într-un ziar cu răspândire naţională. (3) Dacă printr-un testament autentic s-a instituit un legatar universal, se citează, în lipsă de moştenitori rezervatari, numai legatarul; dacă testamentul este olograf sau mistic, se citează şi moştenitorii legali. În ambele cazuri se va cita şi executorul testamentar, dacă a fost desemnat prin testament. (4) În succesiunea ce urmează a fi declarată vacantă, notarul public citează autoritatea administraţiei publice competentă a prelua bunurile. (5) În cazul moştenitorului incapabil, se citează reprezentantul său legal şi autoritatea tutelară. Art. 106 (1) În cadrul procedurii succesorale, notarul public stabileşte calitatea moştenitorilor şi legatarilor, întinderea drepturilor acestora, precum şi compunerea masei succesorale. (6) Pe bază de declaraţie sau probe administrate în cauză se va stabili dacă succesorii au acceptat succesiunea în termenul legal. (7) Declaraţiile de opţiune succesorală se înscriu în registrul special (RNNEOS) prevăzut la art. 163. (8) Declaraţia dată peste termenul de opţiune prin care un succesibil declară că nu şi-a însuşit calitatea sau titlul de moştenitor în termenul prevăzut la art. 1.103 din Codul civil, republicat, cu modificările ulterioare, şi înţelege să renunţe la succesiune se înscrie în RNNEOS Art. 107 (1) Calitatea de succesibil şi/sau, după caz, titlul de legatar, precum şi numărul acestora se stabilesc prin acte de stare civilă, prin testament şi cu martori. Bunurile ce compun masa succesorală se dovedesc prin înscrisuri sau prin orice alt mijloc de probă admis de lege. (2) În succesiunile care privesc bunurile comune ale autorului succesiunii şi ale soţului supravieţuitor, cotele de contribuţie ale acestora la dobândirea bunurilor şi asumarea obligaţiilor se stabilesc prin acordul moştenitorilor consemnat în încheierea finală sau, după caz, în actul de lichidare încheiat în formă autentică.

8

Art. 110 În cadrul dezbaterilor succesorale, la fiecare termen notarul public întocmeşte o încheiere motivată, care va cuprinde menţiunile referitoare la îndeplinirea procedurii, declaraţiile părţilor, prezenţa martorilor şi măsurile dispuse în vederea soluţionării cauzei. ART. 104 La cererea persoanelor interesate, se va proceda la inventarierea bunurilor succesorale, în condiţiile prevăzute de lege. Dacă nu există cerere anterioară pentru deschiderea procedurii succesorale, cererea de inventariere ţine loc şi de cerere de deschidere a acestei proceduri. (2) Inventarul poate fi făcut şi de către o altă persoană desemnată de notarul public în baza unei împuterniciri date în acest sens. (3) În situaţia în care bunurile moştenirii se află în circumscripţii judecătoreşti diferite, notarul public sesizat va solicita efectuarea inventarului prin comisie rogatorie. (4) Cererea de inventariere poate fi făcută de orice succesibil, de executorul testamentar, de creditorii defunctului sau ai moştenitorilor ori de altă persoană care justifică un interes. (5) La întocmirea inventarului pot participa succesibilii sau, după caz, executorul testamentar, creditorii şi 2 martori. În cazul în care succesibilii, executorul testamentar sau creditorii refuză să semneze procesul-verbal, semnătura martorilor este suficientă pentru îndeplinirea procedurii. (6) La primirea cererii de efectuare a inventarului, notarul va anunţa succesibilii despre efectuarea inventarului. (7) În cazul în care unul dintre succesibili sau altă persoană care are în posesie bunuri din patrimoniul defunctului se opune la efectuarea inventarului, notarul va întocmi un proces-verbal în care va face menţiune despre opunere şi va indica persoanelor care insistă la inventariere să solicite instanţei competente să dispună efectuarea inventarului. (8) În cazul în care instanţa a dispus efectuarea inventarului, notarul îl va efectua, fără să mai ţină seama de vreo opoziţie, iar în procesul-verbal de inventariere va menţiona că inventarierea se face în baza hotărârii judecătoreşti. Art. 112 (1) În succesiunea în care există bunuri, s-a realizat acordul între moştenitori şi s-au administrat probe îndestulătoare, notarul public întocmeşte încheierea finală a procedurii succesorale. (2) Încheierea finală are forţa probantă a înscrisului autentic şi va cuprinde următoarele elemente: a) antetul biroului notarial; b) numărul dosarului succesoral sau al dosarelor care se dezbat împreună; c) numele şi prenumele notarului instrumentator; d) data încheierii;

9

e) datele de identificare ale defunctului: numele, prenumele, codul numeric personal, ultimul domiciliu, data decesului; f) numele, prenumele, domiciliul, codul numeric personal, calitatea celor prezenţi faţă de defunct şi modalitatea de identificare a acestora; g) menţionarea persoanelor lipsă; h) menţiuni privind îndeplinirea procedurii; i) declaraţia celor prezenţi cu privire la numărul şi calitatea moştenitorilor, coroborată cu depoziţia martorilor; j) menţiuni cu privire la existenţa testamentului, forma acestuia şi a modului în care s-a constatat valabilitatea acestuia; k) menţiuni despre efectuarea inventarului; l) menţiuni cu privire la regimul matrimonial al defunctului şi modalitatea de lichidare a acestui regim; m) masa succesorală declarată: bunuri mobile, bunuri imobile şi pasivul succesiunii; n) semnăturile moştenitorilor prin care atestă veridicitatea celor consemnate în încheiere, acceptarea moştenirii, solicitări privind raportarea donaţiilor, reducţiunea liberalităţilor excesive, acordul realizării acestora, precum şi eliberarea certificatului de moştenitor; o) în baza declaraţiilor moştenitorilor şi a tuturor probelor administrate în cauză, notarul public va constata compunerea masei succesorale, valoarea activului sau, după caz, valoarea masei de calcul, valoarea pasivului şi a activului net; p) indicarea temeiul legal al devoluţiunii succesorale legale şi/sau, după caz, testamentare; q) indicarea numelui, prenumelui, domiciliului şi a codului numeric personal al fiecărui moştenitor; r) calitatea sau titlul în baza căruia moştenesc; s) întinderea drepturilor succesorale; ş) menţiuni privind modalitatea de stabilire a întinderii dreptului fiecărui moştenitor, după caz; t) modul de calcul al taxelor succesorale; ţ) taxele stabilite; u) dispoziţia cu privire la eliberarea certificatului, menţionând felul acestuia. (3) Dacă moştenitorii şi-au împărţit bunurile prin bună-învoială, în încheiere se va arăta modul de împărţeală şi bunurile succesorale atribuite fiecăruia. Actul de împărţeală va putea fi cuprins în încheierea finală sau se va putea întocmi separat, în una dintre formele prescrise de lege. Art. 113 Dacă prin lege nu se prevede altfel, la cererea moştenitorilor legali sau testamentari, notarul public poate proceda la lichidarea pasivului succesoral, înstrăinarea activului sau partajarea şi atribuirea bunurilor, potrivit acordului moştenitorilor.

10

CERTIFICATUL DE MOSTENITOR Dacă, prin administrarea probelor, notarul a putut stabili moştenitorii, calitatea şi drepturile acestora, precum şi masa succesorală, acesta întocmeşte o încheiere finală a procedurii succesorale ce va cuprinde, pe lângă menţiunile obişnuite, următoarele: numele, prenumele si ultimul domiciliu al defunctului, precum si data decesului; numele, prenumele, domiciliul si întinderea drepturilor tuturor moştenitorilor legali sau testamentari; activul şi pasivul moştenirii; alte date necesare la soluţionarea cauzei. Dacă notarul constata că în masa succesorala nu există bunuri, dispune prin încheiere închiderea procedurii succesorale din lipsa de obiect. Dacă pentru determinarea bunurilor moştenirii este nevoie de efectuarea unor operaţiuni de durată, succesorii pot solicita să li se stabilească doar calitatea, pentru aceasta eliberându-se un certificat de calitate de mostenitor. Prin eliberarea certificatului de moştenitor, competenta biroului notarial înceteaza, acesta nemaiputând reveni şi elibera un nou certificat. In cazul în care moştenitorii solicită completarea masei succesorale cu alte bunuri din activul moştenirii notarul eliberează, cu acordul tuturor succesorilor, un certificat suplimentar de moştenitor (acesta nu este un nou certificat de moştenitor ci o completare la cel existent). Art. 115 (1) Pe baza încheierii finale se redactează certificatul de moştenitor sau de legatar, care va avea aceeaşi dată cu încheierea finală şi număr din registrul de termene succesorale şi va cuprinde constatările din încheiere referitoare la masa succesorală, numărul şi calitatea moştenitorilor şi cotele ce le revin din patrimoniul defunctului. (2) Certificatul de moştenitor va putea cuprinde menţiuni cu privire la modalitatea prin care a fost stabilită întinderea drepturilor succesorilor, precum şi orice menţiune care justifică eliberarea acestuia. (3) Certificatul de moştenitor face dovada calităţii de moştenitor, legal sau testamentar, precum şi dovada dreptului de proprietate al moştenitorilor acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia. (4) Câte un exemplar al certificatului de moştenitor se eliberează fiecăruia dintre moştenitori sau legatari, după caz, după achitarea taxelor succesorale şi a onorariilor. (5) În cazul în care s-a instituit un executor testamentar, se va elibera, în condiţiile de mai sus, un certificat de executor testamentar. (6) După suspendarea procedurii succesorale în cazurile prevăzute la art. 108 alin. (1) lit. b) şi c), certificatul de moştenitor se eliberează în baza hotărârii judecătoreşti rămase definitivă şi irevocabilă.

11

Art. 116 (1) La cererea moştenitorilor, notarul public poate elibera certificat de calitate de moştenitor, care atestă numărul, calitatea şi întinderea drepturilor tuturor moştenitorilor legali, cu respectarea procedurii prevăzute pentru eliberarea certificatului de moştenitor, exceptând dispoziţiile privind masa succesorală. (2) Certificatul de calitate de moştenitor se eliberează cu respectarea procedurii prevăzute de prezenta lege pentru eliberarea certificatului de moştenitor, stabilindu-se şi cotele succesorale. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) au aplicabilitate şi în situaţia în care s-a eliberat anterior certificat de moştenitor.

Natura juridica a certificatului de moştenitor Spre deosebire de vechiul cod civil potrivit căruia certificatul de moştenitor făcea dovada întinderii drepturilor şi a componentei masei succesorale doar faţă de persoanele menţionate în cuprinsul său ca având calitatea de moştenitori, potrivit NCC certificatul de moştenitor face dovada atât a calităţii de moştenitor şi întinderea drepturilor moştenitorilor, cât şi dovada asupra bunurilor din masa succesorală (art. 1.133 cod civil), constituind titlu de proprietate, opozabil tuturor. Potr NCC: Art. 1132 Noţiune Certificatul de moştenitor se eliberează de către notarul public şi cuprinde constatări referitoare la patrimoniul succesoral, numărul şi calitatea moştenitorilor şi cotele ce le revin din acest patrimoniu, precum şi alte menţiuni prevăzute de lege. Art. 1133 Efecte (1) Certificatul de moştenitor face dovada calităţii de moştenitor, legal sau testamentar, precum şi dovada dreptului de proprietate al moştenitorilor acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia. (2) În vederea stabilirii componenţei patrimoniului succesoral, notarul public procedează, mai întâi, la lichidarea regimului matrimonial. Art. 1134 Nulitatea Cei care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin eliberarea certificatului de moştenitor pot cere instanţei judecătoreşti constatarea sau, după caz, declararea nulităţii acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii.

12

Certificatul suplimentar de mostenitor Art. 118 (1) După emiterea certificatului de moştenitor, un alt certificat poate fi eliberat numai în situaţiile prevăzute de prezenta lege. (2) Cu acordul tuturor moştenitorilor, notarul public poate relua procedura succesorală, în vederea completării încheierii finale cu bunurile omise din masa succesorală, eliberând un certificat de moştenitor suplimentar. (3) În situaţia prevăzută la alin. (2) se prezumă acordul pentru eliberarea unui certificat suplimentar de moştenitor al moştenitorului care, legal citat, nu-şi manifestă opunerea. (4) Citaţia va cuprinde enumerarea bunurilor pentru care s-a solicitat suplimentarea masei succesorale şi dreptul moştenitorului de a se opune la eliberarea certificatului de moştenitor suplimentar. (5) Opoziţia va fi motivată şi se va depune până la termenul fixat pentru dezbaterea cauzei.

Lichidarea pasivului succesoral Art. 120 În cadrul procedurii succesorale notariale, notarul public va putea proceda la lichidarea pasivului succesoral, cu acordul tuturor moştenitorilor. Art. 121 Procedura de lichidare constă în: a) recuperarea tuturor creanţelor defunctului; b) plata tuturor datoriilor aferente succesiunii, respectiv a pasivului succesoral, indiferent dacă acestea sunt datorii ale defunctului sau datorii generate pentru dezbaterea procedurii succesorale; c) executarea legatelor particulare; d) valorificarea bunurilor mobile/imobile ale defunctului, în vederea acoperirii stingerii pasivului succesoral, în cazul în care în activul succesoral nu există lichidităţi care să acopere pasivul succesiunii sau în cazul în care moştenitorii nu înţeleg să încheie cu creditorii succesiunii o convenţie prin care să se stabilească modalitatea de stingere amiabilă a pasivului. Art. 122 (1) Lichidarea se face de către notarul public învestit cu dezbaterea procedurii succesorale sau sub supravegherea acestuia, ori de câte ori în masa succesorală este dovedit un pasiv exigibil. (2) Pentru stabilirea pasivului, notarul public va întocmi inventarul şi va solicita moştenitorilor declaraţii autentice sau orice alte probe despre existenţa pasivului şi caracterul cert, lichid şi exigibil al acestuia, va verifica Registrul naţional notarial de evidenţă a creditorilor persoanelor fizice şi a opoziţiilor la efectuarea partajului succesoral (RNNEC), prevăzut la art. 163, şi va primi cereri de la creditorii defunctului în vederea recuperării creanţelor

13

acestora, întocmind tabloul creditorilor. Tabloul creditorilor se definitivează în 3 luni de la deschiderea procedurii succesorale notariale, prioritate având creanţele bugetare. Art. 123 (1) Notarul public învestit cu soluţionarea cauzei succesorale va elibera în faza premergătoare obligatorie un certificat succesoral de lichidare, care cuprinde, pe lângă masa succesorală compusă din activ şi pasiv, moştenitorii şi cotele ce revin acestora şi acordul lor cu privire la modul de lichidare a pasivului succesoral, numirea lichidatorului şi termenul de finalizare a procedurii. (2) Notarul public se va îngriji de publicitatea certificatului succesoral de lichidare în registrele publice. Art. 124 (1) Lichidarea pasivului succesoral va fi făcută de către unul sau mai mulţi lichidatori care vor acţiona separat ori împreună, după caz. (2) În cazul decesului lichidatorului sau în cazul în care acesta nu mai doreşte ori este împiedicat să-şi mai exercite funcţia, acesta va putea fi înlocuit, respectându-se aceeaşi procedură ca în cazul numirii acestuia. (3) Până la numirea noului lichidator, toate operaţiunile demarate în cadrul procedurii de lichidare a patrimoniului succesoral de către lichidatorul care nu-şi mai poate îndeplini atribuţiile vor fi suspendate. Art. 125 Lichidatorul care îşi îndeplineşte atribuţiile sub supravegherea notarului public poate fi desemnat: a) de către defunct, prin testament sau prin înscris autentic, fie ca executor testamentar, fie ca lichidator; b) de către moştenitorii defunctului, fie dintre aceştia, fie un terţ; c) de către instanţa de judecată, în cazul în care apar neînţelegeri între moştenitori cu privire la desemnarea lichidatorului sau în cazul imposibilităţii desemnării ori înlocuirii lui de către aceştia. Art. 126 Lichidatorul are dreptul la remuneraţie stabilită de către moştenitori la momentul desemnării sale şi la rambursarea cheltuielilor efectuate în cadrul procedurii de lichidare. În limita remuneraţiei stabilite şi a cheltuielilor efectuate, creanţa lichidatorului este privilegiată faţă de toate celelalte creanţe. Art. 127 În exercitarea atribuţiilor sale, lichidatorul îndeplineşte următoarele proceduri: a) realizează creanţele succesiunii; b) plăteşte datoriile succesiunii, utilizând în acest scop sumele existente în activul succesoral, precum şi pe cele provenite din realizarea creanţelor;

14

c) valorifică bunurile mobile/imobile ale defunctului. Valorificarea acestor bunuri va putea fi făcută fie prin vânzarea bunurilor la licitaţie publică, fie prin încheierea unor acte de dare în plată cu creditorii succesiunii, în condiţiile legii. Art. 128 (1) Modalitatea de valorificare a bunurilor va fi propusă de către lichidator moştenitorilor defunctului, care vor aproba propunerea lichidatorului printr-un înscris autentic. (2) Înscrisul autentic prin care moştenitorii vor încuviinţa modalitatea de valorificare a bunurilor defunctului propusă de către lichidator are valoarea unui mandat special. (3) În cazul în care lichidatorul succesiunii este notarul public numit cu acordul tuturor moştenitorilor, iar moştenitorii sunt de acord cu vânzarea bunurilor prin licitaţie publică, notarul public va proceda la valorificarea acestor bunuri. Art. 129 Procedura de organizare a licitaţiei publice în cadrul căreia vor fi valorificate bunurile mobile şi imobile ale defunctului va fi stabilită şi detaliată în regulamentul de aplicare a prezentei legi. Art. 130 (1) Durata procedurii de lichidare a pasivului succesoral nu poate depăşi un an calendaristic; aceasta poate fi prelungită prin acordul tuturor moştenitorilor. (2) Notarul public poate cere instanţei de judecată înlocuirea lichidatorului care se află în imposibilitate de a-şi executa sarcina, o neglijează sau nu o respectă. Art. 131 La finalizarea procedurii de lichidare a pasivului succesoral, lichidatorul va prezenta notarului public instrumentator o dare de seamă în care se vor detalia toate operaţiunile îndeplinite în vederea recuperării creanţelor şi modalitatea de stingere a pasivului succesoral. În cazul în care lichidatorul este chiar notarul public, darea de seamă va fi cuprinsă în încheiere. Art. 132 După finalizarea procedurii de lichidare, notarul public va elibera certificatul de moştenitor, în masa succesorală urmând a fi evidenţiat produsul net al lichidării. Art. 133 Partajul succesoral între moştenitori se poate face numai după emiterea certificatului de moştenitor eliberat după lichidare.

15

PROCEDURA DIVORTULUI PE CALE NOTARIALA Art. 137 (1) Procedura divorţului prin acordul soţilor este de competenţa notarului public, în condiţiile legii. (2) Înainte de verificarea competenţei teritoriale, notarul public va verifica dacă legea aplicabilă divorţului pentru căsătoria solicitată a fi desfăcută prin cererea primită este legea română. (3) În cadrul procedurii notariale de divorţ, notarul public pronunţă una dintre următoarele soluţii: a) admiterea cererii de divorţ; în acest caz, notarul public emite încheierea de admitere a cererii de divorţ şi eliberează certificatul de divorţ; b) respingerea cererii de divorţ; în acest caz, notarul public emite încheierea de respingere a cererii de divorţ. (4) În certificatul de divorţ se vor consemna desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor, în faţa notarului public, numele de familie pe care foştii soţi le vor purta după divorţ, precum şi, după caz, menţiunile privind acordul parental referitor la minorii rezultaţi din căsătorie.

Divorţul prin acordul soţilor (ca modalitate de încetare a căsătoriei) se poate realiza prin alegerea uneia dintre cele trei proceduri distincte prevăzute de noul Cod civil: divorţul prin acordul soţilor pe cale judiciară; divorţul prin acordul soţilor pe cale administrativă; divorţul prin acordul soţilor prin procedura notarială.

Toate cele trei proceduri existau în legislaţia noastră şi anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, însă ultimele două sunt de dată foarte recentă, fiind introduse prin Legea nr.202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării, în pregătirea intrării în vigoare a noului Cod civil. În acelaşi timp, avantajele celor două proceduri este dat de soluţionarea mai rapidă a unor cereri care anterior intrau în competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti, precum şi prin costuri mai reduse pentru părţile implicate. Noul Cod civil reglementează, în continuare, cele trei proceduri de divorţ, principalul element de noutate faţă de procedura anterioară fiind faptul că, procedura notarială a divorţului (nu şi cea pe cale administrativă) poate fi folosită de acum şi în cazul în care există copii minori din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi. Până la intrarea în vigoare a noului Cod civil, procedura divorţului pe cale administrativă sau prin procedura notarială putea fi folosită numai în cazul în care soţii care doreau să divorţeze nu aveau copii din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi. Procedura divorţului prin acordul soţilor pe cale judiciară poate fi folosită, ca şi până acum, indiferent dacă soţii au sau nu copii din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi. Prin urmare, în cazul în care există acordul soţilor pentru desfacerea căsătoriei poate fi folosită, în funcţie de îndeplinirea condiţiilor necesare, oricare dintre cele trei proceduri. Fiind vorba de divorţul prin acordul soţilor, aceştia trebuie să aleagă împreună una dintre cele trei proceduri de divorţ prin acordul soţilor. Odată aleasă una dintre aceste proceduri, aceasta va fi cea sub care se va realiza desfacerea căsătoriei, nefiind admisibilă apelarea, în acelaşi timp şi la o altă procedură de divorţ prin acordul soţilor. Numai în cazul în care, în timpul derulării

16

procedurii alese, între cei doi soţi intervin neînţelegeri, notarul public sau, în funcţie de procedura aleasă, ofiţerul de stare civilă va înceta desfăşurarea oricăror acte în dosarul respectiv şi va îndruma soţii să se adreseze instanţei judecătoreşti, deoarece condiţiile iniţiale s-au schimbat odată cu apariţia neînţelegerii dintre soţi cu privire la aspecte legate de divorţ. Condiţiile necesare pentru alegerea procedurii divorţului pe care notarială: cei doi soţi să fie de acord cu divorţul, precum şi cu toate efectele care rezultă din acesta: atât personale, cât şi patrimoniale. Acordul soţilor cu privire la aceste aspecte va fi realizat printr-un act distinct, încheiat în faţa notarului; In cazul în care există copii din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi: soţii să convină (tot printr-un act distinct) asupra tuturor aspectelor referitoare la: - numele de familie pe care să îl poarte după divorţ, - exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi, - stabilirea locuinţei copiilor după divorţ, - modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat şi fiecare dintre copii, - stabilirea contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor. Precizări: În vederea verificării îndeplinirii celei de-a doua condiţii, se va realiza şi un raport de anchetă socială (de către autoritatea tutelară). Dacă din acest raport rezultă că acordul soţilor privind exercitarea în comun a autorităţii părinteşti sau cel privind stabilirea locuinţei copiilor nu este în interesul copilului, notarul public va înceta derularea procedurii şi va îndruma soţii să se adreseze instanţei de judecată. Notarul procedează astfel deoarece, fiind vorba de interesul copilului, orice aspecte care ar putea aduce prejudicii acestor interese trebuie aduse la cunoştinţa instanţei de tutelă şi familie, singura competentă să decidă cu privire la aceste probleme. Dacă nu sunt îndeplinite condiţiile menţionate mai sus, notarul public respinge cererea de divorţ. În acest caz: 1) soţii se pot adresa cu cererea de divorţ instanţei de judecată, pentru a dispune desfacerea căsătoriei prin acordul lor sau în baza unui alt temei prevăzut de lege; 2) pot solicita instanţei judecătoreşti repararea prejudiciului produs prin refuzul abuziv al notarului public de a constata desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor şi de a emite certificatul de divorţ. Competenţa de soluţionare a cererii de divorţ pe cale notarială: notarul public de la locul căsătoriei sau al ultimei locuinţe comune a soţilor. Actul constatator al divorţului prin acordul soţilor pe cale notarială: certificatul de divorţ eliberat de notarul public competent. Notarul public va înainta de îndată o copie certificată a certificatului de divorţ la primăria locului unde s-a încheiat căsătoria, spre a se face menţiune în actul de căsătorie.

17

Procedura de divorţ: - fiind vorba de un acord între cei doi soţi, depunerea cererii de divorţ se face împreună sau prin mandatar cu procură autentică; - după înregistrarea cererii, notarul public le acordă celor doi soţi, un termen de reflecţie de 30 de zile (la fel procedează, de altfel, şi instanţa judecătorească, respectiv ofiţerul de stare civilă); - după expirarea termenului de 30 de zile, soţii se prezintă personal în faţa notarului public, care verifică dacă soţii insistă, în cunoştinţă de cauză, asupra cererii lor de divorţ; - în cazul în care soţii au copii (din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi), notarul public va dispune întocmirea raportului de anchetă socială şi va asculta în mod obligatoriu copilul care a împlinit 10 ani; - după ce constată că soţii îşi menţin cerea de divorţ, notarul public eliberează certificatul de divorţ. Precizare: Dacă soţii nu se înţeleg asupra numelui de familie, asupra modului în care îşi vor exercita autoritatea părintească, precum şi în orice alte situaţii în care cei doi soţi nu se înţeleg, notarul public va emite o dispoziţie de respingere a divorţului şi îi va îndruma pe soţi să se adreseze instanţei judecătoreşti.

PROCEDURI NOTARIALE UZUALE 1. Legalizarea semnaturilor si sigiliilor Art. 147 (1) Notarul public poate legaliza semnătura părţilor numai pe înscrisurile pentru care legea nu cere formă autentică ca o condiţie de valabilitate a actului, cu respectarea dispoziţiilor din prezenta lege. (2) Pentru legalizarea semnăturii, părţile vor prezenta exemplarele înscrisului nesemnate. (3) Notarul public va identifica părţile, se va convinge că acestea cunosc conţinutul înscrisului, după care le va cere să subscrie în faţa sa toate exemplarele înscrisului. (4) În încheiere se va arăta că s-au îndeplinit condiţiile esenţiale ale legalizării de semnătură, în sensul art. 84 lit. g), prin următoarele menţiuni: a) data (anul, luna, ziua); b) numele părţii şi faptul prezentării ei în persoană; c) constatarea subscrierii în faţa notarului public a tuturor exemplarelor înscrisului. (5) La cererea părţii, notarul public poate legaliza specimenul de semnătură al persoanei care se va prezenta personal la sediul biroului notarial şi care va semna în faţa notarului public. (6) Pentru legalizarea sigiliului, partea îl va prezenta notarului public care, după verificare, va întocmi încheierea de legalizare. In cazul acestor proceduri, notarul nu mai are obligatia de a constata valabila exprimarea vointei partilor, el marginandu-se doar la a stabili ca partile sunt aceleasi cu cele ce au subscris (semnat) actul.

18

Avantajul folosirii acestor proceduri consta in simplificarea cerintelor privitor, atat la actele prealabile incheierii lor, cat si a procedurii propriu-zise, forta probanta a actului rezultat fiind similara, insa, cu cea a inscrisului autentic. Marele neajuns al actelor incheiate in cadrul acestor proceduri este acela al lipsei caracterului executoriu, inscrisul rezultat neputand fi pus in executare decat pe calea actiunii in instanta. Trebuie subliniat faptul ca, in cazul legalizarii semnaturii reprezentarea nu poate opera partea urmand sa se prezinte personal in fata notarului pentru a-si depune semnatura. Pe de alta parte, persoanele care, din orice motiv, nu pot semna nu vor putea apela la aceasta procedura singura solutie fiind, in ceea ce le priveste, incheierea actului in forma autentica. 2. Darea de data certa unor inscrisuri Art. 148 (1) Înscrisul căruia urmează să i se dea dată certă se întocmeşte în numărul de exemplare cerut de parte. (2) În încheiere se va arăta că s-au îndeplinit condiţiile esenţiale pentru dare de dată certă, în sensul art. 84 lit. g), prin următoarele menţiuni: a) data (anul, luna, ziua), iar la cererea părţii, şi ora; b) starea în care se află înscrisul şi particularităţile acestuia; c) denumirea înscrisului aşa cum apare în acesta sau, în lipsă, o denumire corespunzătoare raportului juridic constatat de acel înscris. Data, ca element al actului, face dovada intre partile contracte pana la proba contrara; insa, potrivi tart 1883 cod civilin cazul datei inscrisurilor sub semnatura privata, acestea nu sunt opozabile tertilor decat din ziua in care actul a obtinut data certa. Darea de data certa a inscrisului sub semnatura privata prezentate de parti notarului se constata printr-o incheiere care va contine, potrivit art. 90 din Lege, urmatoarele mentiuni: data (anul, luna, ziua), iar in unele cazuri si ora; starea in care se afla inscrisul. In cazul acestei proceduri nu este necesara stabilirea identitatii, domiciliului si capacitatii partilor, iar notarul nu este obligat a pastra un exemplar in arhiva.

3. Constatarea unor fapte Art. 149 (1) Notarul public poate certifica următoarele fapte pe care le constată personal: a) faptul că o persoană se află în viaţă; b) faptul că o persoană se află într-un anumit loc; c) faptul că persoana din fotografie este aceeaşi cu persoana care cere certificarea;

19

d) faptul că o persoană, ca urmare a unei somaţii sau notificări, s-a prezentat ori nu într-o anumită zi şi la o anumită oră într-un anumit loc, precum şi declaraţia acesteia; e) rezultatele tombolelor, tragerilor la sorţi, concursurilor, loteriilor publicitare, organizate de entităţi autorizate în conformitate cu acte normative speciale, dacă nu sunt date, prin lege, în competenţa altor organe; f) certificarea site-urilor, programelor informatice sau a altor produse, dacă nu sunt date, prin lege, în competenţa altor organe; g) certificarea altor fapte care nu sunt date în competenţa exclusivă a altor organe. (2) În încheiere se va menţiona şi ora constatării, precum şi fapta care se certifică. Art. 150 (1) Notarul public certifică, la cerere, procesele-verbale sau hotărârile organelor colegiale ale oricăror forme asociative, printr-o încheiere în care se vor menţiona data şi locul întrunirii, precum şi faptul semnării procesuluiverbal sau a hotărârii de către unul ori mai mulţi dintre participanţi. (2) În vederea certificării proceselor-verbale şi hotărârilor, notarul public stabileşte calitatea şi identitatea semnatarilor acestora.

CERTIFICAREA UNOR FAPTE CONSTATATE DE NOTAR faptul ca o persoana se afla in viata; faptul ca o persoana se afla intr-un anumit loc; faptul ca persoana din fotografie este aceeasi cu persoana care a cerut autentificarea; faptul ca o persoana, ca urmare a unei situatii sau notificari, s-a prezentat sau nu intr-o anumita zi si la o In cazul primelor doua situatii, notarul public va proceda la identificarea persoanei in conditiile art. 50 din Lege. Certificarea faptului ca persoana din fotografie este aceeasi cu cea care cere certificarea - partea va depune atatea exemplare ale fotografiei, cate doreste a fi certificate, plus unul pentru arhiva. Fotografiile trebuie sa fie de data recenta. Certificarea faptului ca o persoana chemata sa se prezinte la sediul biroului notarial s-a prezentat sau nu – este obligatoriu ca, in prealabil, acelei persoane trebuie sa i se fi adus la cunostinta somatia printr-o comunicare facuta de executorul judecatoresc. La cererea de indeplinire a actului, partea va anexa o copie a somatiei precum si procesul verbal ce atesta inmanarea ei. Notarul public va verifica legalitatea comunicarii facute de executorul judecatoresc si va dispune, dupa caz, repetarea ei daca constata neregularitati (afara de cazul in care persoana somata se prezinta la notariat, acoperind astfel viciile de procedura). In somatie este necesar sa se fi aratat actul pe care partile urmau sa-l incheie la notariat, sediul acestuia si ora la care partea trebuie sa se prezinte.

anumita ora la sediul biroului notarial precum si declaratia acesteia.

20

La ora aratata in somatie, notarul public dispune sa se strige de 3 ori, la intervale de cate cinci minute, numele si prenumele persoanei somate. Daca partea se prezinta, declaratia acesteia va fi consemnata in incheiere, iar daca nu se prezinta sau refuza sa semneze incheierea, notarul public va face mentiune despre aceasta, aratand in incheiere si motivele ce au determinat refuzul. In cadrul incheierii, intocmita in numarul de exemplare solicitat de parti, plus unul pentru arhiva, se vor trece, pe langa aspectele comune si urmatoarele mentiuni: a) b) c) motivul incheierii actului la sediul biroului notarial; situatia de fapt certificata; persoanele prezente in fata notarului public. 4. Procedura legalizarii copiilor de pe inscrisuri Art. 151 (1) Notarul public eliberează copii legalizate numai de pe înscrisurile originale prezentate de părţi, astfel cum au fost emise în starea lor iniţială, după confruntarea copiei cu originalul. (2) În cazul legalizării copiei de pe acte de identitate sau titluri de călătorie, în încheierea de legalizare se va menţiona scopul în care urmează a fi folosită copia. (3) Se pot legaliza copii atât de pe un înscris original în întregime, cât şi de pe părţi determinate ale acestuia, cu condiţia să nu se denatureze înţelesul integral al înscrisului. (4) Pe copie, înainte de a se reda conţinutul actului, se va menţiona „EXTRAS“, iar în încheierea de legalizare a acesteia se va face menţiunea corespunzătoare. (5) În cererea pentru legalizarea copiei se va identifica înscrisul, precizându-se numărul de exemplare cerut de parte. Un exemplar al copiei legalizate se va reţine la dosar. (6) Copiile certificate/legalizate eliberate din arhivele notariale sunt valabile 6 luni. (7) În încheiere se va arăta că s-au îndeplinit condiţiile esenţiale ale legalizării copiei, în sensul art. 84 lit. g), prin următoarele menţiuni: a) atestarea conformităţii copiei cu înscrisul prezentat; b) starea în care se află înscrisul; c) semnătura secretarului care a făcut colaţionarea; d) denumirea înscrisului aşa cum apare în acesta sau, în lipsă, o denumire corespunzătoare raportului juridic constatat de acel înscris. (8) Dacă se legalizează un înscris sub semnătură privată sau din arhiva biroului notarial, în încheiere se va face menţiune expresă în acest sens. (9) În cazul în care confruntarea copiei cu originalul înscrisului cere o pregătire de specialitate, copia se va elibera numai pe baza confruntării efectuate de către un expert desemnat de notar, potrivit legii. În acest caz, încheierea este semnată şi de expert. (10) Copii legalizate din arhiva biroului notarial de pe actele emise de notarul public se eliberează numai părţilor, succesorilor şi reprezentanţilor acestora, precum şi celor care justifică un drept sau un interes legitim. Fotocopierea

21

se face de pe originalul din arhivă, cu toate menţiunile şi modificările aduse originalului până la data eliberării copiei legalizate. (11) În vederea legalizării copiei unui înscris original întocmit într-o altă limbă decât cea română, acel înscris va fi tradus în limba română de un traducător şi interpret autorizat. Copia legalizată de pe înscrisul original, însoţită de traducerea în limba română, va fi eliberată părţii în numărul de exemplare solicitat. Un exemplar din acestea se păstrează în arhiva notarului. Efectuarea şi legalizarea traducerilor Art. 152 (1) Pentru efectuarea traducerii, dacă aceasta nu este făcută de notarul public autorizat în acest scop, traducătorul atestat potrivit legii, care a întocmit traducerea, va semna formula de certificare a acesteia, iar notarul va legaliza semnătura traducătorului. Legalizarea semnăturii traducătorului se poate face şi după specimenul de semnătură depus la biroul notarului public. (2) Dacă înscrisul se traduce din limba română într-o limbă străină sau dintr-o limbă străină în altă limbă străină, atât certificarea traducerii, cât şi legalizarea semnăturii traducătorului de către notarul public se vor face şi în limba străină în care se face traducerea. Competenta de solutionare revine doar notarului public in biroul caruia s-a intocmit acel act. Daca actul nu mai exista, notarul public care a instrumentat cazul va putea, dupa citarea partilor, sa reconstituie actul. In cadrul incheierii notarul va mentiona: identitatea partilor ; mentiunea luarii cosimtamantului acestora; determinarea inscrisului ce face obiectul reconstituirii sau eliberarii de duplicat; numarul de exemplare eliberate. In cazul eliberarii de duplicate incheierea se va face intr-un singur exemplar care se va pastra in arhiva biroului notarial. Daca partile nu se prezinta iar procedura de citare nu este legal indeplinita ori acestea, prezente fiind, nu cad de acord sau din orice alte motive, reconstituirea sau emiterea duplicatului nu se poate face de catre notarul public, competenta de solutionare a cererii revine judecatoriei in circumscriptia careia se afla biroul notarial. 5. Primirea in depozit a unor documente/ valori Art. 153 (1) La primirea în depozit a bunurilor, înscrisurilor şi a documentelor prezentate de părţi, precum şi a sumelor de bani, a altor bunuri, înscrisuri sau documente găsite cu ocazia inventarului succesoral, notarul public va menţiona, în încheiere, că s-au îndeplinit condiţiile esenţiale ale primirii în depozit, în sensul art. 84 lit. g), prin următoarele menţiuni: a) data depunerii (anul, luna, ziua), iar la cererea părţii, şi ora;

22

b) identificarea înscrisurilor sau a bunurilor predate, arătându-se toate datele necesare în acest scop; c) numele deponentului şi al persoanei căreia trebuie să i se elibereze înscrisurile sau bunurile; d) termenul de păstrare. (2) Notarul public poate apela la o societate specializată în scopul îndeplinirii procedurii prevăzute la alin. (1). Dacă notarul public va considera că nu poate asigura condiţiile optime pentru îndeplinirea respectivei proceduri, poate refuza îndeplinirea acesteia.

PUBLICITATEA IMOBILIARA Notiuni introductive Publicitatea imobiliara desemneaza totalitatea mijloacelor juridice prevazute de lege prin care seevidentiaza situatia materiala si juridica a imobilelor, în mod public, pentru a ocroti securitatea statica sisecuritatea dinamica a circuitului civil referitor la asemenea bunuriPublicitatea imobiliara desemneaza totalitatea mijloacelor juridice care au ca scop evidenta siopozabilitatea fata de terti a actelor juridice prin care se constituie, se transmit si se sting drepturile reale imobiliare. Datorita conditiilor istorice, în tara noasta nu a existat un sistem unic de publicitate imobiliara, cidoua asemenea sisteme, dupa cum urmeaza: Sistemul personal de publicitate imobiliara, în vechiul Regat al României, înainte de 1918; Sistemul real de publicitate, în Transilvania, Banat, Crisana, Bucovina de Sud, Bucuresti, Ilfov si Constanta. Prin Legea nr.7/1996 a cadastrului si publicitatii imobiliare,cu modificarile si completarile ulterioares-a adoptat sistemul real de publicitate imobiliara, bazat pe institutia cartilor funciare; noua reglementareavea ca scop introducerea unui sistem unic si unitar de publicitate imobiliara pentru întreaga tara, care saînlocuiasca sistemele de publicitate existente Necesitatea publicitatii imobiliare Admiterea în circuitul civil a proprietăţii private a făcut necesară revenirea la principiile drepturilor reale şi implementarea unor instituţii noi pentru protejarea dreptului de proprietate, negat în perioada anterioară. Necesitate apărării dreptului de proprietate şi a securizării tranzacţiilor imobiliare, deci a circuitului civil al imobilelor a impus resuscitarea unor instituţii considerate desuete din Codul civil, cum ar fi vânzarea-cumpărarea imobilelor, locaţiunea/arenda, servituţile, superficia etc. În plus, era necesară şi crearea mecanismului de evidenţă a imobilelor, de înregistrare a acestora şi, totodată, de înscrierea drepturilor asupra lor. Potrivit principiilor consensualismului şi autonomiei de voinţă a părţilor,transmiterea dreptului real se produce prin simpla exprimare a consimţământului părţilor, prin realizarea acordului de voinţă al acestora, fără a fi necesară îndeplinirea unei formalităţisuplimentare ori remiterea materială a bunului. Chiar dacă actul juridic nu produce efectefaţă de terţi – în sensul că, pe de o parte, drepturile rezultate din actul juridic nu se nasc în

23

patrimoniul acestora, iar pe de altă parte terţii nu pot fi obligaţi printr-un act juridic la acărui încheiere nu au participat – totuşi aceştia vor avea obligaţia de a respecta existenţa lor ca realitate socială şi juridică a situaţiilor juridice create prin voinţa părţilor care au participat la încheierea actului juridic, personal sau prin reprezentant. Prin publicitatea imobiliară se urmăreşte, în primul rând, să se asigurecertitudinea constituirii şi transmisiunii drepturilor reale imobiliare, prin aducerea lacunoştinţa persoanelor interesate a situaţiei juridice a bunurilor asupra cărora poartădrepturile reale; pe această cale, se evită transmisiunile succesive, care urmăresc fraudarea intereselor terţilor. În al doilea rând, se urmăreşte realizarea unei evidenţe ample a bunurilor imobile, evidenţă tehnică, economică şi juridică, care să permită utlizarea şi exploatareaeficientă şi identificarea acestor bunuri. În al treilea rând, se permite organelor statului să exercite o cunoaştere permanentă a tuturor elementelor necesare constituirii sistemului de impozitare şi taxare, pentru a evidenţia permanent situaţia juridică a imobilelor. În al patrulea rând, prin acest sistem sunt ocrotite drepturile persoanelor care ar dori să dobândească bunuri imobile, întrucât aceste persoane pot verifica şi se potinforma permanent cu privire la situaţia juridică reală a imobilelor pe care sunt interesate săle dobândească. Funcţia esenţială a sistemelor de publicitate imobiliară este aceea deinformare a terţilor, astfel încât orice persoană interesată să poată avea posibilitatea de a luacunoştinţă despre un act sau fapt juridic, despre o sitaţie sau o stare ori despre o modificaresau schimbarea unei realităţi juridice.Referitor la drepturile subiective civile patrimoniale, vom prezenta succintnotiunea si clasificarea acestor drepturi, pentru a ne reaminti aceste notiuni parcurse incadrul cursurilor de drept civil din anii anteriori de studiu. ART. 1 – Lg7/1996 (1) Cadastrul si cartea funciara formeaza un sistem unitar si obligatoriu de evidenta tehnica, economica si juridica, de importanta nationala, a tuturor imobilelor de pe întregul teritoriu al tarii. Scopul acestui sistem este: a) determinarea informatiilor tehnice, economice si juridice referitoare la imobile; b) asigurarea publicitatii drepturilor reale imobiliare, a drepturilor personale, a actelor si faptelor juridice, precum si a oricaror altor raporturi juridice, prin cartea funciara; c) furnizarea de date institutiilor publice ale statului, necesare sistemului de impozitare si pietei imobiliare; d) contribuie la asigurarea securitatii tranzactiilor imobiliare si la facilitarea creditului ipotecar. (5) Prin imobil, în sensul prezentei legi, se întelege terenul, cu sau fara constructii, de pe teritoriul unei unitati administrativ-teritoriale, apartinând unuia sau mai multor proprietari, care se identifica printr-un numar cadastral unic. ART. 3 (1) Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara, denumita în continuare Agentia Nationala, se organizeaza ca institutie publica cu personalitate juridica, în subordinea Guvernului si în coordonarea primministrului,printr-un consilier de stat.

24

(2) La nivelul fiecarui judet si în municipiul Bucuresti se înfiinteaza oficiile de cadastru si publicitate imobiliara, denumite în continuare oficii teritoriale, ca unitati cu personalitate juridica în subordinea Agentiei Nationale, prin reorganizarea actualelor oficii judetene de cadastru, geodezie si cartografie si al municipiului Bucuresti si a birourilor de carte funciara. (3) În subordonarea oficiilor teritoriale, la nivelul fiecarei circumscriptii judecatoresti va functiona cel putin un birou de cadastru si publicitate imobiliara, denumit în continuare birou teritorial, sau, dupa caz, un birou de relatii cu publicul, ca unitati fara personalitate juridica. Modul de organizare si functionare, numarul, precum si arondarea acestora pe unitati administrativ-teritoriale se stabilesc prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agentiei Nationale. În sistemul cărţilor funciare,dobândirea de drepturi reale imobiliare poate avea loc numai dacă există cumulativ consimţămăntul părţilor şi înscriera în cartea funciară(art.17. L.c.f.);cerinţe din care rezultă regula efectului constitutiv de drepturi reale imobiliare al înscrierilor în cartea funciară. Numai prin excepţie unele drepturi reale imobiliare şi anume,cele izvorâte din succesiune,accesiune, vânzare silită şi expropriere, se dobândesc fără înscriere în cartea funciară(art. 26.L.c.f.) În ceea ce priveşte drepturile personale, faptele şi raporturile juridice, limitativ prevăzute de lege, înscrierile în cartea funciară au efect de opozabilitate faţă de terţi(art.30 L.c.f.), adică un efect similar cu cel al înscrierilor în registrele de transcripţiuni şi inscripţiuni (opozabilitate erga omnes). Obiectul cărţii funciare este concretizat scriptic în înscrierile din cele trei părţi ale cărţii referitoare la descriera imobilului,drepturile reale imobiliare,sarcinile,drepturile personale,faptele şi raporturile juridice supuse,conform legii,înscrierilor. Drepturile tabulare sunt raporturi de drept care izvorăsc sau se dobândesc prin înscriera în cartea funciară. Ele sunt drepturi reale deoarece se exercită de către titularii lor direct asupra bunului nemişcător,fără concursul altor persoane. Drepturile tabulare sunt"drepturi absolute,adică opozabile tuturor (erga omnes) şi care îndreptăţesc pe titularii lor să exercite şi să obţină,astfel,realizarea atributelor corespunuătoare privitor la un lucru,fără intervenţia activă a altor persoane care,ca subiecte pasive,sunt obligate numai a nu face nimic de natură a stănjeni exerciţiul acestor atribute de către titularul dreptului real". Drepturile reale imobiliare se împart în: a) drepturi reale imobiliare principale,care au o existenţă juridică de sine stătătoare,cum sunt: - dreptul de proprietate, - dreptul de superficie, - dreptul de uzufruct, - dreptul de uz, - dreptul de abitaţie şi - dreptul de servitute.

25

b) drepturi reale imobiliare accesorii care,servind ca o garanţie reală unor drepturi de creanţă, au o existenţă juridică subordonată drepturilor principale , cum sunt : ipoteca şi privilegiul. Drepturile tabulare patrimoniale, faptele şi alte raporturi juridice funciare. În cartea funciară se mai înscriu anumite drepturi patrimoniale şi sarcini reale, care dobăndesc o rigoare absolută , dar care nu se transformă în drepturi reale.

Inscrierea de Carte Funciara ART. 24 – Lg. 7/1996 (1) Înscrierile în cartea funciara sunt: intabularea, înscrierea provizorie si notarea. (2) Cazurile, conditiile si regimul juridic al acestor înscrieri sunt stabilite de Codul civil, iar procedura de înscriere în cartea funciara, de prezenta lege si de regulamentul aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agentiei Nationale. (3) Dreptul de proprietate si celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciara pe baza înscrisului autentic notarial sau a certificatului de mostenitor, încheiate de un notar public în functie în România, a hotarârii judecatoresti ramase definitiva si irevocabila sau pe baza unui act emis de autoritatile administrative, în cazurile în care legea prevede aceasta, prin care s-au constituit ori transmis în mod valabil. (4) Drepturile reale înscrise în baza unor acte juridice în care partile au stipulat rezilierea sau rezolutiunea în baza unor pacte comisorii se radiaza în baza unei: a) declaratii în forma autentica a partilor; b) încheieri întocmite în forma autentica prin care notarul public constata îndeplinirea pactului comisoriu; c) hotarâri judecatoresti irevocabile. Noţiunea de înscriere, în accepţiunea largă, se referă la toate menţiunile efectuate în documentele de carte funciară - date, înregistrări, descrieri şi consemnări - de la înregistrarea cererii în registrul de intrare, cu privire la descrierea imobilelor, arătarea proprietarului sau a proprietarilor succesivi, a titularilor de alte drepturi reale, a sarcinilor, a drepturilor personale, actelor, faptelor şi stărilor. personale aflate în legătură cu imobilele respective, a radierilor şi rectificărilor, până la închiderea tot prin înscris a cărţii funciare. În sens restrâns, înscrierile de carte funciară se referă numai la menţiunile din cartea funciară, făcute de un funcţionar public competent, care au ca obiect descrierea imobilelor, arătarea drepturilor reale corespunzătoare, consemnarea actelor sau faptelor juridice privitoare la starea şi capacitatea persoanelor, precum şi a altor raporturi juridice în legătură cu imobilele respective. În alţi termeni, stricto sensu, prin înscrierile de carte funciară se înteleg numai menţiunile din cartea funciară propriu-zisă, nu şi cele existente în alte documente de carte funciară. După obiectul lor, înscrierile sunt de trei feluri : intabularea, înscrierea provizorie şi notarea. Distincţia realizată de Noul Cod Civil între tipurile de înscrieri în cartea funciară are la bază obiectul acestora, şi anume dacă este vorba de drepturi reale imobiliare sau alte drepturi, fapte sau raporturi juridice în legătură cu imobilul înscris, în respectarea principiului publicităţii integrale. Pe cale de consecinţă, art. 876 din Noul

26

Cod Civil statuează că drepturile tabulare pot forma obiectul întabulării şi al înscrierii provizorii, iar celelalte drepturi, acte, fapte sau raporturi juridice legate de imobilul înscris pot forma obectul notării. Un alt criteriu are în vedere condiţionarea înscrierilor de justificarea lor ulterioară, existând astfel înscrierea definitivă (perfectă) şi înscrierea provizorie (imperfectă sau condiţională). Înscrierile definitive presupun că efectele lor se produc de la data înregistrării cererii de înscriere la biroul de cadastru şi publicitate imobiliară, pe când cele provizorii îşi produc efectele prin raportare la data înregistrării cererii, sub condiţia şi în măsura justificării ulterioare. După efectele juridice produse, înscrierile se împart în înscrieri cu efect translativ sau constitutiv de drepturi ( constitutive), înscrieri cu efect de opozabilitate faţă de terţi ( cvasi-constitutive) şi înscrieri cu efect de informare pentru terţi ( declarative). Dacă dreptul real ce urmează a fi înscris în cartea funciară este afectat de modalităţi, pentru a se determina felul înscrierii trebuie să se facă distincţie în funcţie de tipul modalităţii actului juridic. În acest sens, art. 882 NCC consacră soluţia conform căreia drepturile reale afectate de condiţie- suspensivă11 sau rezolutorie12 – nu pot forma obiectul întabulării, ci doar al înscrierii provizorii, deoarece existenţa dreptului ( respectiv eficacitatea sau desfiinţarea sa) depinde de un eveniment viitor şi nesigur ca realizare, motiv pentru care înscrierea nu poate avea un caracter definitiv. • Intabularea

Întabularea este înscrierea având ca obiect drepturi reale imobiliare care produce efecte imediate şi definitive, de la data înregistrării cererii de înscriere.Potrivit unei alte definiţii, întabularea reprezintă acea formă de înscriere prin care se modifică starea juridică a unui drept real imobiliar, prin strămutare, constituire sau stingere, cu valoare de titlu definitiv din momentul înregistrării cererii de înscriere, capătă un caracter de opozabilitate faţă de terţi. Prin raportare la efectul constitutiv sau transativ al înscrierilor în cartea funciară, introdus prin art. 885 şi art. 885 NCC, întabularea poate fi definită ca fiind înscrierea efectuată în cartea funciară în mod definitiv, prin care se dobândesc, se modifică sau se sting drepturi reale imobiliare, de la data înregistrării cererii de înscriere. Caracterul definitiv al acestui tip de înscriere a impus soluţia interdicţiei de întabulare a drepturilor afectate de o condiţie suspensivă, incluzându-se în sfera interdicţiei, cu titlu de noutate, şi a drepturilor afectate de o condiţie rezolutorie. În schimb, legiuitorul a permis întabularea drepturilor reale afectate de un termen extinctiv sau de sarcina liberalităţii, deoarece în aceste cazuri dreptul este cert la momentul înscrierii, fiind totodată sigură încetarea exerciţiului acestuia la împlinirea termenului, precum şi revocarea acesteia în ipoteza neîndeplinirii sarcinii. Regula în materia înscrierilor drepturilor reale imobiliare în cartea funciară o constituie acest tip de înscriere definitivă, deoarece art. 881 alin. 3 NCC prevede expres că înscrierea provizorie intervine numai în cazurile limitativ prevăzute de lege, ceea ce înseamnă că ori de câte ori legiuitorul nu dispune în sens contrar, drepturile reale imobiliare se intabulează definitiv, necondiţionat.

27

Conditii de forma pt intabulare Întabularea dreptului real imobiliar se realizează pe bază unei cereri de înscrieri înregistrată la autoritatea de cadastru competentă. Această necesitate a formulării unei cereri constituie consecinţa principiului neutralităţii sau disponibilităţii înscrierilor de carte funciară, deoarece acestea se realizează, de regulă, la cererea părţii interestate şi numai, prin excepţie din oficiu, în cazurile anume prevăzute de lege. Pentru efectuarea întabulării, cererea de înscriere trebuie să fie însoţită de înscrisul original sau de o copie legalizată a acestuia în baza căruia se solicită intabularea in cartea funciară. În ceea ce priveşte actele ce pot constitui temei al întabulării, art. 20 din Legea nr.7/1996 prevede că acestea pot fi , ”actul prin intermediul căruia dreptul de proprietate si celelalte drepturi reale asupra unui imobil au fost transmise, actul autorităţii administrative care va suplini acordul de voinţă necesar în vederea înscrierii drepturilor reale imobiliare, sau, după caz, po hotărâre judecătorescă definitivă si irevocabilă”. Prin introducerea art.887 din Noul Cod Civil sunt aduse modificări cadrului legislativ privind acest aspect, în sensul că actele care pot sta la baza înscrierii sunt: actul autentic notarial, hotărârea judecătorească definitivă, certificat de mo ștenitor sau un alt act în cazurile în care legea prevede aceasta ( este cazul, de exemplu al construcţiilor care se înscriu în cartea funciară în baza autorizaţiei de construcţie). Odată depus dosarul pentru înscriere, revine în competenţa registratorului să evalueze dacă sunt îndeplinite integral condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească înscrisul original pentru admiterea cererii de întabulare. Astfel, conform art. 48 din Legea 7/1996, înscrisul original trebuie să îndeplinească următoarele condiţii : a) este încheiat cu respectarea condiţiilor de formă prevăzute de lege; b) identifică corect numele sau denumirea părţilor şi menţionează codul numeric personal, dacă este atribuit, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală ori codul unic de înregistrare, după caz, atribuit acestora; c) individualizează imobilul printr-un număr de carte funciară şi un număr cadastral sau topografic, după caz; d) este însoţit de o traducere legalizată, dacă actul nu este întocmit în limba română. În cazul actului autentic notarial, acesta trebuie să fie încheiat de un notar public în funcţie în România; e) este însoţit, după caz, de o copie a extrasului de carte funciară pentru autentificare, a extrasului de carte funciară pentru informare sau a certificatului de sarcini ce a stat la baza întocmirii actului, cu excepţia cazului în care se face menţiune despre acestea în cuprinsul actului; f) este însoţit de dovada achitării tarifului de publicitate imobiliară, cu excepţia scutirilor stabilite prin lege sau a situaţiei în care dovada încasării tarifului se face conform procedurilor stabilite prin protocoale încheiate potrivit art. 8 alin. (5) şi (6); g) îndeplinirea altor prevederi legale stabilite prin egi speciale, a căror verificare se află în competenţa registratorului. Registratorul admite sau respinge cererea de întabulare în funcţie de cum au fost îndeplinite sau nu cerinţele arătate. Atunci când cererea de întabulare este respinsă, registratorul consemnează motivele într-o încheiere de carte funciară. Încheierea de admitere sau respingere, motivată în fapt şi în drept se menţionează pe cererea de înscriere,

28

se notează în cartea funciară şi se comunică din oficiu, în termen de 20 zile de la data pronunţării şi nu mai târziu de 60 de zile de la data înregistrării cererii. Încheierea este supusă căilor ordinare de atac, după cum petitorul consideră că a fost sau nu nedreptăţit. Aceste căi de atac sunt cele de drept comun . De exemplu, apelul depus la oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară, care se înscrie în registrul de intrare, se notează în partea a treia a colii şi se înaintează sub forma unui dosar, tribunalului judecătoresc spre soluţionare. Efectele intabularii Dacă prin reglementările statuate prin Decretul nr.115/1938 si ulterior prin Legea 7/1996, înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară avea un efect declarativ, scopul primordial al acestei operaţiuni juridice fiind acela de a asigura opozabilitatea dreptului înscris faţă de terţi, din perspectiva Noului Cod Civil, întabularea dobândeste un caracter constitutiv, drepturile reale asupra imobilelor, supuse înscrierii potrivit legii, putându-se dobândi, atât între părţi, cât si faţă de terţi, numai prin înscrierea în cartea funciară, în temeiul actului sau faptului ce justifica înscrierea. Această modificare este deosebit de importantă deoarece în practică ea va însemna că o persoană care a dobândit dreptul de proprietate asupra unui imobil, dar nu a urmărit înscrierea acestuia în cartea funciară, nu va fi considerată titulară a dreptului de proprietate asupra respectivului imobil. În esenţă, înscrierea în cartea funfunciară va avea un efect constiuttiv de drepturi şi nu unul de opozabilitate. Art. 21. – regulament 635 (1) Până la finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, înscrierea în cartea funciară are efect de opozabilitate, cu excepţia notărilor prevăzute de art. 903 Cod civil care au efect de informare. (2) Drepturile reale tabulare se sting sau se pierd prin înscrierea radierii acestora din cartea funciară. (3) Efectul înscrierii se produce din momentul înregistrării cererii de înscriere a actului respectiv în Registrul General de Intrare • Inscrirea provizorie

Înscrierea provizorie este forma de înscriere prin intermediul căreia are loc transmiterea, constituirea, modificarea sau stingerea unui drept real imobiliar şi care trebuie justificată pentru a putea deveni opozabilă faţă de terţi. Potrivit unei alte definiţii, înscrierea provizorie este înscrierea având ca obiect drepturi reale imobiliare care devină opozabilă terţilor cu rangul determinat de cererea de înscriere, însă numai sub condiţia şi în măsura justificării lor. Această înscriere mai este cunoscută în doctrină şi în practica judiciară sub denumirea de prenotare ( din it. prenotation care înseamnă rezervare, reţinere a unui loc în prealabil) sau întabulare imperfectă, fiind într-un fel, premergătoare întabulării, în anumite cazuri, în funcţie de rolurile pe care le îndeplineşte. Acest tip de înscriere are o existenţă efemeră, deoarece urmează să se transforme într-o înscriere definitivă, adică într-o întabulare. Inscrierea provizorie produce efecte asemanatoare întabulării, însă acestea se produc

29

condiţionat de conduita ulterioară a titularului ceea ce înseamna ca nu se produc pe deplin si definitiv din momentul înregistrarii cererii. O asemănare între întabulare şi înscriere provizorie vizează obiectul, care este reprezentat de drepturile tabulare, adică drepturi reale imobiliare înscrise in cartea funciara. Diferenţa majoră dintre aceste două tipuri de înscrieri este reprezentată de momentul producerii efectelor în sensul ca înscrierea provizorie le produce de la data înregistrarii cererii sub condiţia şi în măsura justificării ei. Prin raportare la întabulare, înscrierea provizorie apare ca o forma excepţională de înscriere în cartea funciară, deoarece intervine numai în cazurile prevazute de lege. Prin raportare la prevederile Legii 7/1996, necesitatea înscrierii provizorii în cartea funciară devine incidentă în situaţiile în care la momentul în care se solicită, dreptul real imobiliar nu poate fi întabulat, însă ulterior, când înscrierea va dobândi caracter definitiv, transformându-se în întabulare, va avea data si rangul din momentul înscrierii provizorii. Scopul primordial al înscrierii provizorii este acela de a conferi persoanei interesate certitudine cu privire la dreptul său si de a-l apăra de o eventuală intabulare a aceluiasi drept de către o terţă persoană. Funcţiile33 înscrierii provizorii sunt rezultatul eterogenităţii cazurilor în care se poate dispune, acestă înscriere putând îndeplini 3 funcţii, şi anume: - ca întabulare imperfectă, îndeplineşte o funcţie cvasi – constitutivă - de opozabilitate faţă de terţi-, întrucât asigură dobândirea, opozabilitatea erga omnes şi stingerea dreptului tabular în mod imediat, respectiv din momentul înregistrării cererii de înscriere, însă sub sarcina şi în măsura justificării ei ulterioare. - ca înscriere de sine stătătoare, efectele sale se produc în virtutea voinţei părţilor, deşi ar fi fost realizate condiţiile pentru obţinerea întabulării. - ca întabulare imperfectă, inscrierea provizorie a radierii ipotecii îndeplineşte şi o functie liberatorie, sub rezerva validării actului de consemnare. Cazuri de inscriere provizorie Cazurile în care poate interveni înscrierea provizorie sunt prevăzute limitativ de art. 898 din Noul Cod Civil, ceea ce înseamnă că dispoziţiile prezentului articol sunt de strictă interpretare şi aplicare, înscrierea provizorie neputând fi dispusă decât în cazurile anume prevăzute de lege. Potrivit art.29 din Legea 7/1996, înscrierea provizorie se putea cere atunci când: ”a)dreptul real ce se cere a fi înscris este afectat de o conditie suspensivă; b) se solicită intabularea unui drept real în temeiul unei hotărâri judecătoresti ce nu a rămas irevocabilă, ci doar definitivă; c) se dobândeste un drept tabular care, anterior, a fost înscris provizoriu; d) debitorul a consemnat sumele pentru care a fost înscrisă ipoteca si privilegiul imobiliar”. În condiţiile statuate prin art.898 din Noul Cod Civil, înscrierea provizorie al cărei efect constă în dobândirea, modificarea sau, după caz, stingerea unui drept tabular de la momentul înregistrării cererii, sub condiţia si în măsura justificării sale ulterioare, sub sancţiunea radierii din cartea funciară atât a înscrierii propriu-zise cât si a celorlalte operaţiuni de înscriere condiţionate de justificarea înscrierii iniţiale, poate fi solicitată, în afara altor cazuri prevăzute de lege :

30

1. „dacă dreptul real dobândit este afectat de o condiţie suspensivă ori rezolutorie sau dacă priveste ori grevează o construcţie viitoare; în cazul înscrierii provizorii având ca obiect o construcţie viitoare, justificarea acesteia se face în condiţiile legii”. 2. „dacă, în temeiul unei hotărâri care nu este încă definitivă, partea ce a căzut în pretenţii a fost obligată la strămutarea, constituirea sau stingerea unui drept tabular ori cel care administrează bunurile unei alte persoane a fost obligat să dea o garanţie ipotecară”. 3. „dacă debitorul a consemnat sumele pentru care a fost înscrisă ipoteca”. 4. „dacă se dobândeşte un drept tabular înscris provizoriu”. Observăm că această dispoziţie preia parţial şi completează prevederile art.29 alin.2 din Legea nr.7/1996, sub aspectul posibilităţii expres stipulate a înscrierii în cartea funciară si a dreptului afectat de o condiţie rezolutorie, nu doar suspensivă, precum si a construcţiilor viitoare sub condiţia ca la momentul finalizării lor, să fie îndeplinite cerinţele prevăzute de lege pentru ca înscrierea provizorie să poată fi transformată în intabulare, care, după cum se stie, este singura formă de înscriere cu caracter definitiv. Prima parte a art. 898 alin.1 din Noul Cod Civil se referă la situaţia înscrierii în cartea funciară a unor drepturi reale imobiliare afectate de o condiţie suspensivă, respective rezolutorie. Conditiile inscrierii provizorii Condiţiile pentru înscrierea provizorie sunt similare celor prevăzute pentru realizarea intabulării, fiind necesară, în plus, respectarea cerinţei ca obiectul acestei înscrieri să se încadreze în cazurile prevăzute de NCC. Astfel, asemănător cu situaţia întabulării, şi înscrierea provizorie se poate cere, conform art.888 din Noul Cod civil, în baza unui înscris autentic notarial, a hotărârii judecătoreşti rămase definitive, a certificatului de moştenitor sau în baza unui alt act emis de autorităţile administrative. Înscrierea va avea loc doar dacă înscrisul original îndeplineşte cerinţele de validitate ale actului juridic, respectiv cerinţele de fond şi de formă, pentru a putea căpăta valoarea unui act juridic cu putere doveditoare conform dreptului comun. Şi la înscrierea provizorie sunt prevăzute câteva cerinţe speciale care o condiţionează şi care diferă în funcţie de actul juridic care stă la baza ei. Justificarea inscrierii provizorii Ca si în reglementarea Legii 7/1996, condiţia sine qua non pentru ca înscrierea provizorie efectuată să se bucure de toate efectele sale firesti este ca ulterior să fie justificată, per a contrario, înscrierea va putea fi radiată la solicitarea oricărei persoane interesate, dreptul respectiv fiind considerat ca inexistent. Justificarea reprezintă îndeplinirea cerinţelor necesare transformării înscrierii provizorii în înscriere definitivă, adică în întabulare. Pentru a se realiza justificarea înscrierii provizorii se cere să se completeze actele avute în vedere la înscriere cu alte înscrisuri suplimentare, astfel încât prin cumulul acestor înscrisuri sa se ajungă la îndeplinirea condiţiilor cerute pentru intabulare. Nu întotdeauna cel care doreşte să se realizeze înscrierea dreptului său dispune de situaţia juridică care să-i permită realizarea acestui lucru, fie din propria vină, fie datorită altor cauze.

31

Înscrierea provizorie pregăteşte într-o oarecare măsură calea pentru înscrierea definitivă definită întabulare Interesul practic al înscriere provizorii vizează rangul înscrierii, în sensul că aceasta devine opozabilă terţior cu rangul determinat de cererea de înscriere, sub condiţia şi în măsura justificării ei. Scopul unei înscrieri provizorii în cartea funciară, şi anume efectul de opozabilitate faţă de terţi, se va produce nu de la data la care s-a realizat justificarea ei, ci, în mod retroactiv, de la data la care s-a inregistrat cererea. În acest mod, cel înscris provizoriu este pus la adăpost de riscul ca dreptul cu privire la care el a solicitat înscrierea provizorie să ie întabulat ulterior pe numele altei persoane. Ca urmare, în cazul justificării ei, se consolidează. Efectele inscrierii provizorii Întreaga serie de efecte ce intervin ca urmare a unei intabulări, pot fi atribuită şi înscrierii provizorii, înscriere care devine opozabilă terţilor cu rangul determinat de cererea de înscriere sub condiţia şi în măsura justificării ei. Producerea efectelor înscrierii provizorii, respectiv dobândirea, modificarea sau stingerea unui drept tabular sunt condiţionate de justificarea înscrierii. Practic, efectele înscrierii provizorii, odată justificată, sunt aceleaşi cu ale intabulării, însă raţiunea acesteia constă în obţinerea rangului prin raportare la data cererii de înscriere provizorie, iar nu de la data justificării acesteia. Altfel spus, după ce este justificată, înscrierea provizorie se transformă în intabulare, cu efect retroactiv, de la data înregistrării cererii, titularul acesteia evitând intabularea dreptului real imobiliar în favoarea unui terţ. În cazul acestui tip de înscriere, se poate afirma, că efectele juridice specifice înscrierii provizorii dublează titularii aceluiaşi drept real înscris în cartea funciară.. Astfel, se poate vorbi de existenţa a doi titulari ai aceluiaşi drept tabular, însă, până la momentul justificării sau nejustificării ei, şi anume : cel înscris provizoriu ( succesorul tabular) şi cel împotriva căruia s-a încuviinţat înscrierea provizorie (antecesorul tabular). Prin urmare, dacă înscrierea provizorie a fost încuvinţată se vor putea săvârşi înscrieri atât împotriva celui întabulat, cât şi împotriva celui înscris provizoriu. Dacă înscrierea provizorie a fost justificată, se vor radia, din oficiu, înscrierile făcute împotriva titularului întabulat, dar dacă înscrierea provizorie nu a fost justificată, ci radiată, se vor radia din oficiu înscrierile făcute împotriva celui înscris provizoriu. • Notarea

Notarea, poate fi definită ca înscrierea prin care actele sau faptele juridice privitoare la drepturile personale, la starea şi capacitatea persoanelor în legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară devin opozabile faţă de terţi ori, după caz, sunt înscrise numai cu titlu informativ. Prin realizarea unei astfel de notări, drepturile de creanţă nu devin drepturi reale, chiar dacă, în anumite cazuri, dobândesc un caracter de opozabilitate erga omnes, ci permite titularului să le valorifice prin diferite modalităţi. Pentru a putea desprinde condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a se dispune notarea, este utilă realizarea unei distincţii între modalităţile în care se dispune notarea. Astfel, notarea se poate dispune la cererea părţilor

32

interesate, din dispoziţia instanţelor judecătoreşti, a organelor de urmărire penală, precum şi din oficiu de către registratorul de carte funciară, în cazurile anume prevăzute de lege. Înscrierea notării la cererea părţii interesate se poate dispune în temeiul actelor doveditoare, iar dacă la baza notării stă un înscris original, acesta trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de lege ca şi în cazul întabulării. Dacă notarea se va realiza în temeiul unei hotărâri judecătoreşti sau a unei decizii emise de o autoritate administrativă, acesta se va dovedi prin copie legalizată. Notarea din oficiu are drept obiect acţiunile şi căile de atac în justiţie şi măsurile de indisponibilizare, însă, nimic nu împiedică notarea acestora la cerere. În concluzie, cerinţele legale necesare pentru realizarea oricărui tip de înscriere , respective cele prevăzute de art. 47 şi art. 48 din Legea nr.701996, trebuie întrunite şi pentru a se putea dispune notare. De asemenea, specificul obiectului fiecărui tip de notare determină existenţa unor condiţii speciale, ce trebuie îndeplinite pentru a fi admisă cererea. Obiectul notarii Ca modificare foarte importantă în materia notării în cartea funciară, art. 902 din Noul Cod Civil stabileşte că drepturile, faptele şi raporturile juridice care au legătură cu imobilele devin opozabile prin notarea în Cartea funciară. Având în vedere prevederile Noului Cod Civil şi raportându-ne la obiectul fiecărui tip de notare, o grupare sistematică a acestora s-ar putea realiza astfel : • • • Notări ale căror obiect privesc persoana titularului dreptului tabular. Notări ale căror obiecte privesc drepturi personale si alte raporturi juridice în legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară Notări ale căror obiecte privesc acţiunile în justiţie în legătură cu imobilele înscrise în cartea funciară

Nu este obligatoriu ca acţiunile supuse notării să privească un drept real, ci este posibil ca obiectul acestora să îl reprezinte alte drepturi, fapte sau raporturi juridice în legătură cu imobilele înscrise. De exemplu, este posibilă notarea acţiunii în evacuarea chiriaşului, ca urmare a expirării termenului contractual, acţiunea în rezilierea contractului de închiriere pentru neplata chiriei sau acţiunea în recunoaşterea dreptului de retenţie. Un element de noutate în cadrul legislativ actual în materie este adus si prin art.905 Noul Cod Civil, prin care este reglementată procedura si condiţiile de notare în cartea funciară a antecontractelor si a pactelor de opţiune. Efectele notarii Efectul de opozabilităţii faţă de terţi al notărilor de carte funciară se manifestă în măsura înscrierii în cartea funciară, putând fi, astfel, valorificate. Pe această cale terţele persoane trebuie să respecte drepturile de creanţă, actele sau faptele notate şi să suporte consecinţele juridice pe care le produce valorificarea lor. Astfel, cu efect de opozabilitate faţă de terţi sunt notate în cartea funciară o serie de fapte sau acte prevazute de Noul Cod Civil.

33

Legea permite notarea, la cerere, şi a altor acte sau fapte juridice în legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară cu efect de informare faţă de terţele persoane. În aceste cazuri, notarea este pur informativă, eficacitatea situaţiilor juridice respective nu depinde, însă, de notarea în cartea funciară. În această categorie pot fi incluse următoarele : incapacitatea de exerciţiu- art. 903 pct.1 din Noul Cod Civil; calitatea de monument istoric a bunului imobil - ar7. 16 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor de publicitate, adică de informare a terţilor în legătură şi cu ate acte sau fapte juridice în legătură cu imobilul înscris. Cartea funciară nu scoate imobilul din comerţul juridic, orice persoană fiind liberă să încheie şi după notare acte de orice fel asupra drepturilor tabulare. Rolul notărilor permise este acela de a asigura respectarea principiului publicităţii integrale şi de a face ca situaţia juridică reală a imobilului să fie pe deplin conturată în cuprinsul cărţii funciare. În schimb, terţii nu ar putea refuza opozabilitatea respectivelor acte sau fapte, deaorece li se opun în puterea legii sau în baza altor formalităţi de publicitate speciale. Compunerea CF Conţinutul sau structura cărţii funciare este prezentată foarte clar şi concis în cuprinsul art.19 al Legii nr.7/1996: “Cartea funciară este alcătuită din titlu, indicând numărul ei şi numele localităţii în care este situat imobilul, precum şi din trei părţi: A. Partea I, referitoare la descrierea imobilelor; B. Partea a II-a, referitoare la înscrierile privind dreptul de proprietate; C. Partea a III-a, referitoare la înscrierile privind dezmembrămintele dreptului de proprietate şi sarcini. Prin obiectul cărţii funciare se înţelege obiectul înscrierilor făcute în cartea funciară, adică drepturile reale imobiliare şi, după caz, drepturile de creanţă, actele, faptele sau raporturile juridice în legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară. Drepturile reale imobiliare înscrise în cartea funciară se numesc drepturi tabulare, rapoarte de drept izvorâte sau dobândite aşadar prin înscrierea în cartea funciară, iar titularii acestor drepturi le pot exercita în mod direct fără concursul altor persoane. Cererea de eliberare a extrasului de carte funciară și a certificatului de sarcini Art. 65. – regulamet 635 (1) Biroul de cadastru și publicitate imobiliară eliberează extrase de carte funciară pentru informare, extrase de carte funciară pentru autentificare și certificate de sarcini. (2) Extrasul de carte funciară prezintă situa ția cadastral – juridică a imobilului, respectiv pozi țiile active din cartea funciară la momentul întocmirii acestuia. (3) Extrasul de carte funciară pentru autentificare se eliberează la cererea notarului public, în vederea autentificării actelor juridice prin care se constituie, se modifică sau se transmite un drept real imobiliar.

34

(4) Extrasul de carte funciară pentru informare se eliberează la solicitarea oricărei persoane, pentru a face cunoscută situația cadastral – juridică a imobilului la momentul întocmirii acestuia. Pentru dezbaterea procedurii succesorale notariale precum și pentru autentificarea actelor prin care se stinge un drept real imobiliar, notarul public va solicita extras de carte funciară pentru informare. (5) Certificatul de sarcini se eliberează la solicitarea oricărei persoane, nefiind condi ționat de anexarea la cerere a unor documente. Cererea de inscriere Art. 28 – Lg.7/1996 (1) Cererea de înscriere în cartea funciara se va depune la birourile teritoriale ale oficiului teritorial si va fi însotita de înscrisul original sau de copia legalizata de pe acesta, prin care se constata actul sau faptul juridic a carui înscriere se cere; copia legalizata se va pastra în mapa biroului teritorial. (2) În cazul hotarârii judecatoresti, se va prezenta o copie legalizata, cu mentiunea ca este definitiva si irevocabila. (3) Cererile de înscriere se vor înregistra de îndata în registrul de intrare, cu mentionarea datei si a numarului care rezulta din ordinea cronologica a depunerii lor. (4) Înscrierile în cartea funciara se efectueaza la cererea partilor interesate, cu exceptia cazurilor în care legea prevede înscrierea din oficiu; cererea de înscriere se va transmite la biroul teritorial în circumscriptia caruia este situat imobilul. ART. 29 (1) În cazul în care registratorul admite cererea, dispune intabularea sau înscrierea provizorie prin încheiere, daca înscrisul îndeplineste urmatoarele conditii limitative: a) este încheiat cu respectarea conditiilor de forma prevazute de lege; b) identifica corect numele sau denumirea partilor si mentioneaza codul numeric personal, daca este atribuit, numarul de identificare fiscala, codul de înregistrare fiscala ori codul unic de înregistrare, dupa caz, atribuit acestora; c) individualizeaza imobilul printr-un numar de carte funciara si un numar cadastral sau topografic, dupa caz; d) este însotit de o traducere legalizata, daca actul nu este întocmit în limba româna. În cazul actului autentic notarial, acesta trebuie sa fie încheiat de un notar public în functie în România; e) este însotit, dupa caz, de o copie a extrasului de carte funciara pentru autentificare, a extrasului de carte funciara pentru informare sau a certificatului de sarcini ce a stat la baza întocmirii actului, cu exceptia cazului în care se face mentiune despre acestea în cuprinsul actului; f) este însotit de dovada achitarii tarifului de publicitate imobiliara, cu exceptia scutirilor stabilite prin lege sau a situatiei în care dovada încasarii tarifului se face conform procedurilor stabilite prin protocoale încheiate potrivit art. 9 alin. (4) si (5);

35

g) îndeplinirea altor prevederi legale stabilite prin legi speciale, a caror verificare se afla în competenta registratorului. (2) Directorul general al Agentiei Nationale poate delega, prin ordin, asistentilor-registratori principali atributiile registratorilor. (3) Încheierea va cuprinde determinarea dreptului sau a faptului, indicarea numarului cadastral al imobilului si al cartii funciare, precum si a partii cartii funciare în care urmeaza a se face înscrierea. De asemenea, se vor indica pozitiile ce au fost radiate si numele celui în favoarea sau împotriva caruia s-au facut înscrierile, indiferent de felul lor. ART. 30 (1) Daca registratorul constata ca actele depuse în justificarea cererii de Pagina 20 LEGE (R) 7 13/03/1996 C.T.C.E. P. Neamt – LEGIS înscriere în cartea funciara, precum si aceasta din urma nu întrunesc conditiile de forma cerute de lege pentru validitatea acestora, cererea se respinge printr-o încheiere motivata. (2) Registratorul va respinge cererea de înscriere a actului juridic a carui nulitate absoluta este prevazuta în mod expres de lege sau pentru neîndeplinirea unor conditii speciale prevazute de reglementarile în vigoare. (3) Despre respingerea cererii se face mentiune în registrul de intrare, în dreptul înregistrarii acesteia, precum si în cartea funciara. ART. 31 (1) Încheierea se comunica celui care a cerut înscrierea sau radierea unui act sau fapt juridic, precum si celorlalte persoane interesate potrivit mentiunilor din cartea funciara, cu privire la imobilul în cauza, în termen de 15 zile de la pronuntarea încheierii, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data înregistrarii cererii. (2) Persoanele interesate sau notarul public pot formula cerere de reexaminare a încheierii de admitere sau de respingere, în termen de 15 zile de la comunicare, care se solutioneaza în termen de 20 de zile prin încheiere de catre registratorul-sef din cadrul oficiului teritorial în raza caruia este situat imobilul. În vederea solutionarii cererii de reexaminare, persoana interesata va putea completa dosarul cu documentele necesare, la solicitarea registratorului-sef. (3) Împotriva încheierii registratorului-sef emise potrivit alin. (2) cei interesati sau notarul public pot formula plângere, în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de reexaminare si plângerea împotriva încheierii se depun la biroul teritorial si se înscriu din oficiu în cartea funciara. Oficiul teritorial este obligat sa înainteze plângerea judecatoriei în a carei raza de competenta teritoriala se afla imobilul, însotita de dosarul încheierii si copia cartii funciare. (4) Plângerea împotriva încheierii se poate depune de cei interesati sau notarul public si direct la judecatoria în a carei raza de competenta teritoriala se afla imobilul, situatie în care instanta va solicita din oficiu biroului teritorial comunicarea dosarului încheierii si copia cartii funciare, precum si notarea plângerii în cartea funciara.

36

ART. 35 (1) Notarul public care a întocmit un act prin care se transmite, se modifica, se constituie sau se stinge un drept real imobiliar este obligat sa ceara, din oficiu, înscrierea în cartea funciara. În acest scop, va trimite cererea de înscriere a actului respectiv, în ziua întocmirii lui sau cel mai târziu în urmatoarea zi lucratoare, la biroul teritorial în a carui raza de activitate se afla imobilul. Despre exercitarea acestei obligatii se va face mentiune expresa în cuprinsul actului sau, dupa caz, al certificatului de mostenitor. Mentiunea se va face în cazul în care pentru bunurile din masa succesorala s-a deschis carte funciara sau exista documentatie cadastrala. La autentificarea actelor notariale prin care se transmite, se modifica sau se constituie un drept real imobiliar, notarul public va solicita un extras de carte funciara pentru autentificare, care este valabil timp de 10 zile lucratoare de la data înregistrarii cererii, sau, dupa caz, un certificat de sarcini. La autentificarea actelor notariale prin care se stinge un drept real imobiliar, precum si în cadrul procedurii succesorale, pentru imobilele înscrise în cartea funciara se va solicita extras de carte funciara pentru informare. (2) În baza extrasului de carte funciara pentru autentificare, notarul public poate efectua toate operatiunile notariale necesare întocmirii actului în vederea caruia acesta a fost solicitat. (3) Pe perioada valabilitatii extrasului de carte funciara pentru autentificare, registratorul nu va efectua niciun fel de înscriere în cartea funciara, cu exceptia aceleia pentru care a fost eliberat extrasul. Valabilitatea extrasului înceteaza, prin împlinirea termenului, la momentul înregistrarii cererii de înscriere a actului notarial pentru care acesta a fost eliberat sau la cererea notarului public care a solicitat extrasul. (4) Cererile depuse în perioada de valabilitate a extrasului de carte Pagina 22 LEGE (R) 7 13/03/1996 C.T.C.E. P. Neamt – LEGIS funciara pentru autentificare cu privire la imobilul pentru care acesta a fost eliberat se solutioneaza, în conditiile alin. (3), dupa expirarea termenului de valabilitate a extrasului, în ordinea si cu procedura prevazute de lege. Rangul inscrierii Art. 22. – regulamet 635 (1) Rangul înscrierii este determinat de data, ora şi minutul înregistrării cererii. Rangul poate fi schimbat prin convenţia părţilor numai pentru ipoteci. Dacă mai multe cereri de înscriere a unui drept de ipotecă sau privilegiu asupra aceluiaşi imobil au fost depuse deodată, acestea vor avea acelaşi rang. (2) Când înscrierile privind dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale principale asupra aceluiaşi imobil sunt cerute în acelaşi timp, drepturile intră în concurenţă şi primesc provizoriu rang egal, urmând că instanţa să hotărască, în raport cu data încheierii actelor, care drept va fi înscris mai întâi. (3) În cazul situaţiilor prevăzute la alin. (2), la înregistrarea cererilor se va face menţiunea că acestea au provizoriu rang egal pe cererea de înscriere, precum şi la rubrica „observaţii” în cartea funciară.

37

Inscrierea unui posesor in CF ( ce poseda in nume de proprietar) ART. 13 – lg 7/1996 (1) Persoana care poseda un imobil ca proprietar necontestat va fi înscrisa în cartea funciara pe baza procedurii certificarii de fapte îndeplinite de notarul public, procedura prin care se constata ca posesorul este considerat proprietar. (2) Constatarea ca posesorul este cunoscut ca proprietar al imobilului, pe baza posesiei exercitate sub nume de proprietar necontestat, se îndeplineste de catre notarul public, la sesizarea oficiului teritorial, prin eliberarea certificatului pentru înscrierea în cartea funciara a posesorului ca proprietar, în baza caruia se intabuleaza dreptul de proprietate. (3) În cazul în care în perioada de afisare s-a formulat contestatie cu privire la calitatea de posesor, iar aceasta este însotita de dovada sesizarii instantei de judecata, cu privire la obiectul contestatiei, oficiul nu va mai solicita notarului public eliberarea certificatului prevazut la alin. (2), registratorul procedând în conditiile alin. (4). Contestatia se poate formula numai cu privire la calitatea de posesor, iar lipsa dovezii contestatarului ca s-a adresat instantei de judecata atrage respingerea contestatiei de catre oficiul teritorial si solicitarea de catre acesta a eliberarii certificatului. Eliberarea certificatului de catre notarul public se face dupa expirarea termenului de solutionare a contestatiilor cu privire la posesor sau a cererilor de rectificare, la solicitarea oficiului teritorial si pe baza urmatoarelor documente atasate în copie certificata cererii: a) adeverinta din care sa rezulte ca: (i) s-a îndeplinit procedura de afisare a documentelor tehnice ale cadastrului în care se înscriu informatiile cu privire la imobile si posesorii acestora, precum si faptul ca posesorii nu au fost contestati; (ii) nu s-au formulat contestatii sau cereri de rectificare cu privire la posesie; b) planul cadastral al sectorului cadastral în care este situat imobilul, întocmit de catre persoana autorizata sa execute lucrarile de cadastru, verificat si avizat de catre oficiul teritorial; c) certificatul eliberat de primaria în a carei raza teritoriala este situat imobilul, din care sa rezulte ca: (i) posesorul este cunoscut ca detine imobilul sub nume de proprietar; (ii) imobilul nu face parte din domeniul public sau nu a fost înscris în evidente ca fiind în domeniul privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale; d) declaratia pe propria raspundere a posesorului, data în forma autentica, prin care acesta declara ca: (i) poseda imobilul sub nume de proprietar; (ii) este sau nu casatorit; în cazul în care este casatorit, va preciza si regimul matrimonial; (iii) nu a înstrainat sau grevat imobilul; (iv) imobilul nu a fost scos din circuitul juridic; (v) imobilul nu face obiectul vreunui litigiu; (vi) imobilul este detinut sau nu pe cote-parti; în cazul în care imobilul este detinut pe cote-parti, toti posesorii vor declara întinderea cotelor;

38

(vii) înscrisul doveditor al posesiei provine de la partile semnatare ale acestuia; în cazul în care nu exista înscris doveditor, va declara ca nu detine si nu are cunostinta de existenta unui astfel de înscris; e) înscrisul doveditor al posesiei, indiferent de forma în care este întocmit, atunci când acesta exista; f) copie de pe actele de identitate si stare civila. (4) Daca dreptul posesorului este contestat sau notarul public refuza emiterea certificatului prevazut la alin. (2), se va proceda la notarea posesiei faptice în favoarea posesorului, în conformitate cu documentele prevazute la alin. (3), precum si la notarea contestatiei si a actiunii civile înregistrate la instanta competenta sau, dupa caz, a încheierii notariale de respingere. În acest caz, oficiul teritorial va înainta instantei documentele tehnice privitoare la imobilul în cauza. (5) În cazul prevazut la alin. (4) dreptul de proprietate va putea fi intabulat ulterior, în urmatoarele conditii: a) din oficiu, la împlinirea unui termen de 5 ani de la momentul notarii în cartea funciara, daca nu a fost notat niciun litigiu prin care se contesta înscrierile din cartea funciara; b) la cerere, în baza actului de proprietate, a certificatului prevazut la alin. (2) sau în temeiul hotarârii judecatoresti definitive si irevocabile. (6) Raspunderea pentru autenticitatea si veridicitatea actelor si procedurilor care stau la baza emiterii certificatului de înscriere în carteafunciara a posesorului ca proprietar revine oficiului si, dupa caz, persoanei autorizate sa execute lucrarile de cadastru sau primarului. (10) În cazul imobilelor ai caror proprietari, posesori sau alti detinatori nu pot fi identificati cu ocazia efectuarii din oficiu a lucrarilor de cadastru, dreptul de proprietate se va înscrie provizoriu în favoarea unitatii administrativteritoriale. În acest caz, dreptul de proprietate va putea fi intabulat ulterior, la cerere, în baza unei documentatii care va cuprinde: a) identificarea imobilului în planul cadastral, în scopul de a certifica faptul ca imobilul din actul de proprietate corespunde cu cel din plan; b) actul care atesta dreptul de proprietate; c) certificatul prin care se atesta ca imobilul este înregistrat în evidentele fiscale sau, dupa caz, în registrul agricol, eliberat de primarul unitatii administrativ-teritoriale unde este amplasat acest imobil. Exceptii de la caracterul constitutiv al inscrierilor in CF Regula stipulată de Codul Civil cu privire la obligativitatea înscrierilor în cartea funciară suportă o excepţie prevazută de art. 887. În conformitate cu acest articol, dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale se dobândesc şi sunt opozabile faţă de terţi, fără înscrierea în cartea funciară, când provin din moştenire, accesiune naturală, vânzare silită, expropriere pentru cauză de utilitate publică, precum şi în ate cazuri expres prevăzute de lege. Cu toate acestea, dacă urmărirea imobilului nu a fost notată în cartea funciară, drepturile reale astfel dobândite nu vor putea fi opuse terţilor dobânditori de bună- credinţă.

39

În aceste cazuri, dreptul de proprietate si celelalte drepturi reale imobiliare se dobândesc fără înscrierea în cartea funciară, însă, pentru a dispune de ele potrivit regulilor de carte funciară, titularul lor trebuie să se înscrie în prealabil în cartea funciară. Astfel, întabularea nu mai este constitutivă de drepturi, ci are caracter declarativ.

40

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful