Ion de Liviu Rebreanu

Romanul „Ion" de Liviu Rebreanu reprezintă o certitudine a valorilor realismului după literatura sămănătoristă şi poporanistă. Direcţiia sămănătoristă şi cea poporanistă, ce presupuneau iluminarea ţăranului prin cultură, reprezentau un ideal. De aceea, satul si ţăranul apăreau ca realităţi idilice, ca in poeziile lui George Coşbuc. Când apare romanul „Ion" in 1920, criticul Eugen Lovinescu scrie laudativ despre Liviu Rebreanu, observând realismul creării personajelor. Pentru prima data, satul si ţăranul erau două realităţi privite cu detaşare. Chiar si George Călinescu, adeptul realismului, a considerat ca pentru multa vreme literatura romana va fi o literatura de „Ioni". Paradoxal, tocmai Călinescu nu va scrie niciodată un astfel de roman. Opinia sa nu este însă acceptata de Eugen Lovinescu, adeptul modernismului. El apreciază romanul lui Rebreanu, in sensul noutăţii de perspectiva, in raport cu alte romane scrise pe aceeaşi temă. Totuşi, el formulează teoria sincronismului, considerând ca o dată cu evoluţia civilizaţiei, trebuie sa existe un altfel de roman, acela cu referinţă citadină. In perioada interbelica se constata o adevarata tradiţie de scriere a nuvelelor, considerate nuclee tematice pentru romane. Această realitate este vizibila atât in cazul lui Camil Petrescu, cat si in cel al lui Liviu Rebreanu. Nuvela anticipeaza conflictul din romanul „Ion", in timp ce nuvelele „Catastrofa" si „Iţic Ştrul dezertor" reprezinta puncte de plecare ale romanului „Pădurea spanzuratilor". In „Mărturisiri", carte publicata in 1932, Liviu Rebreanu explica geneza romanelor „Ion" si „Padurea spanzuratilor". Aceasta este o dovada a conceperii apriorice a ambelor texte. Atunci, aceste romane aparţin doricului, in terminologia lui Nicolae Manolescu in "Arca lui Noe". Totusi, "Padurea spanzuratilor" poate fi considerat text de tranzitie intre doric şi ionic, intrucât exista si elemente de psihologizare a protagonistului Apostol Bologa. Naratiunea, in ambele romane, este la persoana a III-a, iar naratorul este omniscient si extradiegetic (Gérard Genette – „Figures III"). In „Mărturisiri", autorul expune trei evenimente, care l-au impresionat, conducandu-l spre crearea romanului „Ion". Rebreanu aminteşte de cazul unei fete, care a fost necinstita de un flacau din sat, fiind apoi bătuta si alungata de tatal ei. In romanul "Ion", Ana va fi personajul care va avea un destin tragic. Crezându-se iubita de Ion, se indreapta spre acesta, ca spre fericirea însăşi, conştientizând treptat ca iubirea lui Ion nu a fost decât o iluzie. Un alt eveniment care l-a marcat pe autor a fost vederea unui ţaran, care s-a aplecat si a sarutat pamantul. De aici provine scena in care personajul Ion va saruta pamantul, traind un sentiment aproape mistic.

iar ultimul „Sfarsitul". ca o voce interioara a personajului Ion. iar ultimul „Apusul". si uciderea sa de către George. care se numea chiar Ion al Glanetaşului. Aceste calificari i se par mult prea simpliste criticului Lucian Raicu. pentru taran. dar harnic si iubea pamantul. hora corespunde motivului „cercului”. In „Crima si pedeapsa". insa. fata de care nutreste un sentiment straniu de adoraţie si de teamă". romanul este alcatuit din doua parti intitulate simbolic „Glasul pamantului" si „Glasul iubirii". personajele sunt dominate din subterana de obsesiile care le motivează . unealta a pământului. pamantul reprezinta o motivaţie a unor obsesii de tip freudian. care covarseste totul. Pamantul este dorit cu patima. Intr-adevar protagonistul nu are soluţii pentru situatia in care se afla. cu sapa. fiind considerat o „bruta". Atunci. Hora finala. drumul este o metafora a vietii. pamantul nu este un simplu obiect de exploatare. sugerează ca Ion este predestinat sa ramana in tema pamantului. El demonstreaza in momografia dedicata lui Liviu Rebreanu. primul capitol este intitulat „Inceputul". Miscarea soarelui pe cer devine astfel o metafora a vietii.Autorul a mai fost impresionat si de cunoasterea unui taran. In viziunea lui Rebreanu. Criticul Lucian Raicu sesizeaza ca „scriitorul stie sa redea viata". De asemenea. Si Lucian Raicu sesizează ca Rebreanu scrie un roman al unei obsesii. Ion nu se mai poate întoarce spre eros. Hora iniţială reprezinta viata. Exista doua hore in text: una la început si alta la final. ci mai degraba „o fiinta vie. Din acest punct de vedere se poate face legătura intre romanul lui Rebreanu si cele ale lui Dostoievski. simbolizează începutul unei noi existente. care este fascinat mai intai de pamant si apoi de iubire. prima alegere influenţează intregul destin. de la George Călinescu la Eugen Lovinescu. In critica literara. chiar daca se afla la o mare distanta narativa. El se va indrepta spre ambele teme. ca asemenea considerari nu conduc decat spre o discutie sterila asupra lui Ion. Termenul comun ambelor titluri este "glasul". Devine pertinenta si afirmatia lui Jean Ricardou. Ciclicitatea este o alta caracteristica a romanului realist. un „instinctual". Autorul sesizeaza ca intre incipitul si finalul unui text literar exista o strânsă legătură. ca in romanele lui Dostoievski. Din punct de vedere structural. din „Noi probleme ale romanului". dupa sinuciderea Anei si omorârea lui Ion de către George. personajul Ion a fost analizat numai in datele eticului. aşa cum reiese din scena sarutarii pamantului. Chiar autorul in „Marturisiri" explica faptul ca. reunind toate personajele semnificative in evenimentele ce vor fi narate. sugerand ciclicitatea. fiind iubit „ca o ibovnica". Simetria romanului „Ion" rezulta si din scena horei. „Ion" incepe si se sfarseste prin motivul „drumului”. astfel incat textul devine echivalent unei existente. pentru ca prima sa opţiune a fost pamantul. intrucât primul capitol are titlul „Răsăritul". Autorul va corela aceste trei evenimente si va concepe romanul. De altfel. Acesta era foarte sarac. Si in romanul „Răscoala" se observa acelaşi procedeu. Din punct de vedere simbolic. adica al unei chemari secrete. cu o patima nemaiîntâlnită. dar si in "Fratii Karamazov".

Desele conflicte dintre el si tatăl sau pornesc de la lipsa pamantului. reflectând pasiunea vieţii. naratorul-martor va descrie doua realitati esentiale in roman: casa invatatorului Herdelea si cea a lui Alexandru Pop Glanetaşu. pentru ca. Naratorul apare in ipostaza de martor. Aceasta realitate este vizibila in romanul "Ion". Jean Ricardou sesizeaza ca nu exista descriere fara naratiune. Intentia autorului (Umberto Eco – „Limitele interpretarii") a fost. este singurul care doreşte sa obtina un statut social. De fapt. in primul rand prin motivul „drumului”. Cluj. „sfârâie". la inceput. Simetria textuala este asadar observabila si la nivelul locurilor care alcătuiesc împrejurimile satului Pripas. tatăl lui Ion. satul pare a fi cu desavarsire pustiu. reprezinta o invitatie a lectorului in parcurgerea textului. asa cum nici Ion nu poate sa nu auda „glasul pamantului" si apoi „glasul iubirii". Bistriţa etc. Casa lui Herdelea are o topologie centrala. care vor conduce in cele din urma catre satul Pripas. anticipandu-se cele doua planuri ale romanului: al intelectualitatii sotului. Someş. Scena horei este semnificativa si in ceea ce priveste cele doua teme ale romanului: pamantul si iubirea. locul desfăşurării evenimentelor: Cârlibaba. toţi aceşti topoí. Casa lui Alexandru Pop Glanetaşu reflecta saracia si mizeria in care se complace aceasta familie: „coperisul de paie parca e un corp de balaur". intre intenţia autorului si cea a operei exista o echivalenta. Aşadar. având rolul de comentator al evenimentelor. se va trece la o perspectiva a prim planului. care corespund ambelor teme. intrucat reprezinta instanţa morala a satului. simbolic. Hora devine atunci o manifestare a . Ambiţia lui Ion este de a avea cat mai mult pamant si toate actiunile sale se vor indrepta in aceasta directie. insa. chiar prin personificarea celor doua ferestre. invatatorul Herdelea este cercetator si dojenitor. fiul lui Glanetaşu. „soarele". Jidoviţa. ajungand la conceptul „descrierii narative”.actiunile. in ordinea inversa. Ele nu se pot împotrivi acestor trăiri. Ion. prin invatatorul Herdelea si al taranimii prin Alexandru Pop Glanetaşu. iar descrierea ei este una narativa. „aprig". impresia de pasivitate. „aţâţă". ca prin toate romanele sale. Descrierea drumului cuprinde si o semnificatie iniţiatică. Nicolae Manolescu observa ca romanul creează. Semnificanţi precum „asprime". o metafora a vieţii. La nivelul discursului narativ sunt vizibili mai multi termeni. sa redea viata. Prin descrierea acestor doua case sunt caracterizate in mod indirect personajele. drumul este privit dintr-o perspectiva a planului indepartat. când satul va fi descris din interior. privit ca pasiune a jocului.Daca initial. Dupa observarea drumului. In „Noi probleme ale romanului". In „Arca lui Noe". „sângele". care se uita tocmai in inima satului "cercetătoare si dojenitoare". astfel incat este exprimata indepartarea de sat. La finalul romanului. Descrierea horei apare atunci ca element de contrast. sunt sugestii ale focului. asa cum sugerează si topoíi enumerati. „infocat". amintind cu fidelitate mai multe spatii. Armadia.

Ion se va indeparta de Florica. La hora sunt prezente toate personajele semnificative la nivelul istoriei narate: Ion. Atunci. pentru ca vede in ea o oglinda a pamantului dorit. Savista.pasiunii debordante: "flăcăii isi încolăcesc bratele.Numele de alint „Anuţă" exprima doar in aparenta iubirea. Ana va suporta cu umilinta privirile tuturor care o pândesc după garduri si ferestre „pipăindu-i burta. Dimpotriva. Este momentul dupa scena de pe cuptor. Pamantul este privit "ca o ibovnica". Casatorindu-se cu Ana. De aici apar si frustrările personajului. „brăzdate". De tema pamantului apartin semnificanti precum: „colbul". Ea mediază. unul al inchiderii. pentru a se indrepta spre tema pamantului. Ana va merge. de fapt. George este cel mai înstărit flăcău din sat. chemand-o spre un spatiu al fericirii aluzorii: „Sa vii Anuţă. dar se va defini ca personaj tragic. ‚pamantul". de fapt. Asadar. cand aceasta i se va dărui lui Ion. realitate evidenta si in cazul lui Ion. De asemenea. cel putin in viziunea lui Ion. De la bun inceput. „stratul". Ana. exprimand temele romanului. care va culmina cu scena de pe cuptor.. George. Toate aceste patru personaje se afla in contrast. In imaginar. cuplurile initiale fusesera: Ion-Florica si George-Ana. Lucian Raicu demonstreaza ca. in timp ce Ana este urata. de fapt. ca Ion renunta la erosul identificat in Florica.. atat de catre Ion cat si de taranii din „Rascoala". La hora. spre moarte. scena horei cuprinde termenii citati anterior. personaj care simbolizeaza. Florica. Ion va simula iubirea fata de Ana. comtemplându-i mersul". Ana si Florica exprima la randul lor temele romanului. La finalul romanului si Ion va incerca sa o recupereze pe Florica. Crezand ca merge spre fericire. Actiunile Anei isi gasesc explicatia in dorinta sisifică a trairii fericirii. Niciodata nu il va invinovati pe acesta. conştientizând mai tarziu realitatea tragica. când Ana ramane insarcinata cu Ion. Intr-un mod inexact s-a afirmat in critica literara ca Liviu Rebreanu ar fi un scriitor fara stil. renuntand la eros.Ana si Florica par a fi create dupa modelul basmului: Florica este frumoasa. Ion se indeparteaza. Spaţiul spre care o cheamă Ion pe Ana este. asemenea Anei. Atunci. Ana se va indrepta spre Ion. de fapt. Vasile Baciu. dar bogată. Romanul va cuprinde o cucerire gradata a Anei. desi lectorul afla ca intr-un timp anterior o iubise pe Florica. pentru el. pentru a o seduce pe Ana. Incă din scena horei. acesta identifica in Ana propria pasiune pentru pamant. Aceasta din urma are o functie esentiala intrucat apare in toate momentele semnificative ale textului. motivul „drumului” capata si conotaţii simbolice. Ion este fascinat de Ana. mereu mai strâns pe după mijlocul fetelor". pamantul. isi va asuma intregul destin. Trairea pasionala a realitatii pamantului conduce erosul catre alt plan. Stii tu unde !". Crezându-se iubita. „praf". de sine. dar săracă. va constientiza treptat ca tema pamantului nu este suficientă. pe care o iubea cu adevarat. in timp ce Ion este cel mai sărac. . intre text si vocea autorului. Aurel Sasu observa in „Liviu Rebreanu Sarbatoarea operei". chiar in casa tatălui ei. vazand in acesta fericirea insasi. Ion joaca numai alaturi de Ana.

asteapta sa auda cuvintele iubirii. cand Ion o priveste insistent pe Ana. fiul invatatorului Herdelea. si-si va manifesta ura mai tarziu in actul uciderii lui Ion. George simte frustrarea celui invins si nu intamplator se va insura tocmai cu Florica. un taran sarac. Pentru George. incepand cu scena horei. Tudor Vianu considera ca aceste doua personaje reprezinta „pasiuni identice".In Ion se vede pe sine. care la randul lui o priveste doar pe Florica. Moartea reprezinta unica sansa a salvarii. Tema privirii apare la modul obsedant in roman. Aşadar.El incepe s-o bata pe Ana. In tema vinovăţiei nu se va incadra doar Ion. ci si Titu. Numeroasele drumuri de la casa sotului. La nunta Floricai cu George. o determina sa ia hotararea finala. Vasile Baciu invata sa isi iubeasca sotia. Si el fusese asemenea lui Ion. definesc un labirint fara centru. care incepe sa intuiasca pasiunea lui Ion. Ana incepe sa aiba certitudinea ca nu este iubita. care. . Violentele de limbaj si de gesturi in relatiile dintre Ion si tatal sau rezulta in urma frustrarii de a nu avea pamant. in care nu se mai regaseste nicaieri. acesta ii sugereaza sa o lase insarcinata pe Ana. Ion este personajul unei vitalitati debordante: este ambitios si muncitor si va face tot posibilul sa obtina tot ceea ce isi doreste. La nunta Floricai cu George. trimitand-o acasa la Vasile Baciu. atunci cand il vede pe Lica Samadaul. Ion se va casatori cu Ana. pentru ca aceasta avea pamant. va disparea. In realitate. El intuieste insa ca Ion nu o va putea iubi niciodata pe Ana. scurt si sec: "Da omoara-te dracului ca poate asa am sa scap de tine". Ortega y Gasset explica in „Studii despre iubire" ca ura este tot o pasiune. la fel cum in „Moara cu noroc" de Ioan Slavici. El nu va suporta sa fie invins si pentru a doua oara. dar harnic. Intreaga scena este vizualizata si de George. in timp ce George se va insura cu Florica. Intr-o discutie avuta cu Ion. Ion este un rival ereditabil. asemenea iubirii. pentru ca numai in acest fel il poate obliga pe Vasile Baciu sa consimta casatoria. dar prin tema urii. luand-o treptat in posesie. In „Arta prozatorilor romani". O relatie bazata pe frustrare exista si intre Ion si George Bulbuc. In drumul intoarcerii spre casa. cuplurile initiale IonFlorica si George-Ana se vor inversează. o bate la randul sau si o trimite la Ion. Casatoria lui cu mama Anei fusese una formala. in care Ana. Pintea justitiarul isi aminteste de faradelegile facute. privirea este multipla. De aceea va intra in numeroase conflicte si cu Vasile Baciu. pentru ca reuseste sa o cucereasca pe Ana. Ura lui Vasile Baciu trebuie relationata de propriul sau trecut. pe cel din trecut. erosul insusi pentru Ion. insa raspunsul lui Ion. Ana se simte tot mai mult intr-un spatiu al captivitatii. insa. treptat. Ioane!". Intr-adevar se creeaza o relatie pasionala intre Ion si Vasile Baciu. insa corespunde dorintei de a desfiinţa obiectul urât. intre timp. conform mentalitatii traditionale. pana la casa tatalui si invers. raporturile dintre personaje se stabilesc in functie de tema frustrarii. cea mai bogata fata din sat. Ana se uita la Ion. ea ii va marturisi lui Ion hotararea sinuciderii: „Am sa ma omor. Ca si in romanele lui Dostoievski.

De aceea. Inainte de a muri. La Rebreanu. la intunericul ce reprezinta ultima etapa a existentei sale. echivalent focalizarii zero (Gérard Genette – „Figures III") si viziunii din spate (Jean Pouillon – „Timp si roman"). Lucian Raicu observa ca toate romanele autorului sunt axate in jurul unor obsesii. sugestie de aceasta data a mortii. Sarutul reflecta dualitatea personajului. Scena sarutarii pamantului este sugestiva din acest punct de vedere. fiind uimita de intunericul de acolo. Asemenea lui Ion. De aceasta data. Tema iubirii apare ca pasiune a mortii. se lasa in genunchi.. privit acum la modul pasional: "sufletul ii era patruns de fericire [. îngreuindu-le. Scena in care Ion ingenuncheaza si saruta pamantul este relevabila pentru imaginea pamantului matern. de la care invata cum trebuie sa se sinucida. Ion reprezinta totul. fara sa-si dea seama. se ingrozi si vru sa se intinda. Petrisor. sa atinga pamantul. Exista insa scene in care tipul narativ este actorial. cucernic. Ana revede . va fi foarte fascinata de moartea lui Avrum si a lui Dumitru. Pentru Ana. Tema morţii se imbina acum cu aceea a erosului. Inainte de a se sinucide. si Ana aspira acum la pamant. „ibovnic". asa cum ii si marturiseste: „Tu eşti Dumnezeul meu Ioane". intrucat naratorul omniscient preia gandurile si trairile personajelor. iar viziunea este „avec”. Actul ingenuncherii sugereaza o umilinta a personajului in fata pamantului. pe care nu-l mai poate atinge: „Deodată ii trece prin minte ca acu are sa moara. focalizarea este interna. Singura posibilitate de a-si depasi limita va fi indreptarea catre moarte. care va trece simbolic. Simbolic. Cand va realiza ca iubirea lui Ion pentru ea a fost doar o iluzie. Sinuciderea nu poate exista fara trairea profunda a imaginii celuilalt. Ana va patrunde in grajd. de la hora vietii la cea a mortii: "si in sarutarea aceasta grabita.In cea mai mare parte. In monografia inchinata lui Liviu Rebreanu.. Ana va se va simti captiva intr-un spatiu fara centru. care este „numai al lui acuma". Termeni si sintagme precum „placere". ca si cand un ibovnic mult asteptat ar fi imbratisat-o cu o salbaticie ucigatoare". Gestul sarutarii pamantului provine din subterana trairii: "Apoi incet.] Lotul negru. ametitor". trece de la imaginea luminii de afara. ca in romanele lui Dostoievski. lipicios ii ţintuia picioarele. „salbaticie ucigatoare" exprima intr-o alta forma tema erosului. In momentul sinuciderii. ca bratele unei iubite patimase". romanul implica un tip narativ auctorial. Ana vrea sa afle ce simte omul inainte de a muri. Naratorul omniscient isi va insusi trairile Anei. moartea si erosul. Va ajunge sa-l urasca pe Ion. pe care-l vede chiar in imaginea propriului copil. Inainte de a se sinucide. Ana simte „o placere grozava. In starea de sufocare se convertesc pamantul. atragandu-l. Dar degeaba mişca picioarele căci nu gasea niciun sprijin". tema pamantului instituie tragicul fericirii iluzorii. Ana este caracterizata in relatie directa cu pamantul. „ar fi imbratisat-o". sugestie a fericirii pierdute. Scena sinuciderii Anei implica incă o data o schimbare de perspectiva. isi cobori fruntea si-si lipi buzele cu voluptate de pamantul ud". simti un fior rece. ametitoare. sa fuga de moarte.

] tot astfel se ducea acum Ion pe la George. ea ii va reprosa acesteia in enunturi asintactice intreaga existenţă.. durerea.. Intr-adevar George va pleca de acasa... Inaintea sinuciderii Anei. George il invidiază pe Ion pentru ca reusise in trecut sa o seduca pe Ana. ci cu sapa. omoară!". punand la cale un plan... Paradoxal. Florica ii este infidela lui George. In subconstient. il va lovi nu cu toporul. Fiecare a avut un rol al frustrarii.momentul care i-a schimbat destinul: "ca o fulgerare ii mai trecu prin creieri noaptea. naratorul omniscient sesizeaza instaurarea unui aparent sentiment de prietenie intre cei doi rivali: „precum flacaii se duc pe la fete in fiecare seara [.fost. Traind in tema geloziei. la fel cum anterior se petrecuse cu Ana: „Cu cat se apropia. lasand-o pe Florica singura. Prietenia celor doi este aparenta. nesimtit. in acest caz. Savista mediaza intre text si vocea autorului. moartea lui Ion. Inca de la începutul capitolului. Reapare in acest capitol Savista.. Ea este asemenea carului antic din tragediile grecesti sau ale bufonului din dramele lui Shakespeare. treptat. Cu cat se apropia mai mult. O stea verzuie care mai clipea singuratica disparu deodata [. se indeparteaza. asa cum planuise initial. chiar si in scena horei. mai ales dupa ce asculta si vorbele Savistei. plăcerea".]". ca si cum si-ar fi acceptat . Dacă anterior.omoară. Savista ii spune lui George despre Ion si Florica: „Ion. fara teama de a fi pedepsit. ca spre un frate bun". de fapt. De fapt. Il va astepta pe Ion in gradina si in momentul in care acesta va aparea.Florica. Ion nu va schita niciun gest de autoaparare...tâlhari. simbolic in privinta cifrei. dar se va intoarce pentru a vedea daca Florica se intalneste cu Ion. In capitolul al XII-lea. Aceasta este o dovada a trairii unui labirint lipsit de centru. pentru ca ea apare in toate momentele cruciale ale textului.. cuptorul.il omor!". George intuieste aceasta realitate. exprimand sfârsitul unui ciclu existential. pentru ca acesta este cu Florica. lui George i se parea ca. pentru ca au iubit ceea ce nu au putut avea.. erosul a reprezentat o mediere. iar Ion il uraste pe George. Crima va fi premeditata: "Apoi daca e asa il omor! Amu nu mai iert. Ion fusese intr-un raport de superioritate fata de rivalul sau. Savista are un rol esential in roman. Cifra 12 este simbolica. cu atat ii era mai frica sa nu ajunga prea tarziu". Descrierile au o valoare narativa: „Cerul se innoureaza treptat. Ambele realitati instituie tema mortii. care va anticipa moartea lui Ion.. Pentru a o recastiga pe Florica. este narata uciderea lui Ion de catre George. fiind motivata de o atractie fata de celalalt.George se hotaraste sa isi verifice banuiala... caci George va infaptui crima. Pentru amandoi..fost. Ion se foloseste de orice pretext pentru ca sa-l viziteze pe George. Ii va spune lui Ion la carciuma ca are de gand sa plece toata noaptea la padure. Tema urii se impleteste cu cea a fascinatiei. Sătenii o considera nebuna si aproape nimeni nu ia in seama vorbele ei. Bufonul sau nebunul intruchipa singurul personaj care putea rosti adevarul. dăruindu-se lui Ion. In capitolul al XII-lea. acum George este cel care il domina pe Ion. De fapt..

Eu te ucid. adica din dorinta de a-l desfiinta total pe celalalt. In primul rand se remarca frustrarea invatatorului Herdelea. traind sentimentul spatiului inchis. Sangele pe care Ion il vede scurgandu-se. al XIII-lea. ci simbolizeaza moartea. In capitolul al XII-lea se impune perspectiva lui George asupra acestei realităţi. El se întoarce acasa. Asemenea fiului sau Titu. la fel ca in scena sărutarii pamantului de catre Ion si in cea a sinuciderii Anei. In roman exista. atunci cand acesta din urma voteaza cu candidatul ungur. el va vota cu candidatul ungur. Eu ma sinucid. Eu nu exist. Totuşi. Ion isi va aminti. Ultimele ganduri ale sale se indreapta tot catre pamant. „Fratii Karamazov" si „Crima si preadeapsa". nu mai este o reflectare a temei vietii. Tema pământului generează o alta frustrare in relaţia dintre invatatorul Herdelea si preotul Belciug. faţă de existenta sociala.". El este predestinat sa ramana in tema pamantului. Herdelea este un personaj meditativ prin care se coreleaza intelectualitatea satului si planul taranesc. cei doi se impaca. Linistea care il va stapani pe George. dar nu ating limita maxima. Julia Kristeva problematizează tema crimei si a sinuciderii. Chiar sapa.. Atunci. caruia naratorul ii preia gandurile.". iar viziunea este „impreuna cu". si intelectualitatea satului. crima este explicata in raport cu alte patru enunturi: „Dumnezeu nu exista. Eu sunt Dumnezeu.". după înfăptuirea crimei este o dovada a trăirii in subterana. Tu nu exişti. Ajung la concluzia ca au un rol esenţial in iluminarea ţăranilor. scena este reluata. la fel ca Ion. dincolo de planul taranesc. Frustrarile personajelor se regasesc si in acest plan. Herdelea incearca sa creeze o armonie intre aceste niveluri sociale. Sinuciderea este analizata in baza a patru enunturi: „Dumnezeu nu exista. Crima se naşte din trairea maxima a urii. de data aceasta evocandu-se ceea ce traieste Ion. . inainte de a muri. tipul narativ este actorial (Jaap Lintvelt – „Punctul de vedere"). in timp ce in ultimul capitol. dovada ca este predestinat sa apartina acestei teme: "si-i parea rau ca toate au fost degeaba si ca pamanturile lui au sa ramaie ale nimanui. dorea pamant. Fiindu-i teama ca-si poate pierde postul.. afirmand senin fata de Florica: "L-am omorat!".Tu esti Dumnezeu. Invatatorul Herdelea este reprezentantul acestui nivel. Uciderea lui Ion este narata dintr-o dubla perspectiva. La finalul romanului. prima sa optiune. Se remarca si frustrarea lui Titu in raport cu tatal. Aproape ca nu constientizeaza ceea ce a făcut. Perspectiva apartine personajului. Analizand romanele lui Dostoievski. Ambele teme sunt traite in conformitate cu indepartarea de Dumnezeu. Astfel se explica si violenta cu care il loveste George pe Ion. Atunci focalizarea este interna. Urmând aceeaşi paradigma.destinul. intreaga viata. ca in cazul lui Ion. simbolizeaza aceasta realitate. care simbolizează centrul absolut. La fel ca Ana. care. unealta cu care se lucreaza pamantul. conflictele dintre ei nu ajung la violenta celor dintre Alexandru Pop Glanetaşu si Ion.

. Herdelea il uraste pe noul învăţător. în momentul in care acesta se va insura cu Ghighi. De fapt. invatatorul Herdelea va fi inlocuit de Zăgreanu. Laura si Ghighi. la hora finala. Hora incheie in mod ciclic romanul. trăsătură a textului realist. ca in planul ţărănesc. care va avea loc la liceul din Armadia. Invatatorul Herdelea si cu sotia sa vor parasi satul. instaurandu-se armonia. Iubirile lor nu ating limita tragicului. uitendu-se melancolic inapoi. Spre finalul romanului. dar va exista si impacarea. Romanul se incheie intr-un mod simetric. Initial.Tema erosului este sumar schitata prin iubirile celor doua fete ale lui Herdelea. după uciderea lui Ion de catre George. spre noua familie constituita intre Zăgreanu si Ghighi. Ambele sunt personaje feminine bovarice. Este momentul in care invatatorul Herdelea isi aduce aminte de prima sa sosire in sat. la fel ca si motivul „drumului”. imaginându-si povesti de iubire. fata lui Herdelea. toate personajele se impaca. Drumul presupune si o ieşire a lectorului din text. in timp ce se pregatesc pentru un bal pe o perioada de un an de zile.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful