Argument

Încă de mic copil, purtat de părinți dar mai ales de bunici la sfânta biserică în duminici și sărbători, am fost cutremurat de frumusețea și profunzimea slujbelor bisericești, de bogăția cultului specific Bisericii noastre, ca și de posibilitățile lui de a atinge cele mai ascunse unghere ale sufletului omenesc. Slujbele Bisericii sunt atât de frumoase și expresive, încât cu greu poate rămâne cineva în nesimțire la auzul și vederea lor. În cadrul acestor rânduieli și slujbe, există persoane cu atribuții precise, a căror poziție și rang în cadrul cultului sunt subliniate fie prin veșmintele pe care le poartă, fie prin locul în care stau la diferite momente ale slujbelor. Personal mă fascina din copilărie părintele paroh, îmbrăcat în toate veșmintele preoțești la Sfânta Liturghie, după chipul Sfinților pictați pe zidurile bisericii. Mai tâziu, am văzut și ascultat slujbe arhierești, care mi-au umplut sufletul de mângâiere și bucurie spirituală. Din toate aceste experiențe am înțeles rolul foarte important pe care îl au persoanele liturgice în desfășurarea cultului ortodox, și mi-am dat seama, de asemenea, că una dintre cele mai importante persoane liturgice este chiar mulțimea credincioșilor, fără de care tot acest cult bogat și frumos, dumnezeiesc, n-ar avea cui să se adreseze. De aceea am și ales această temă despre persoanele liturgice, încercând să aprofundez cunoștințele referitoare la acest subiect, și să aduc astfel un prinos de recunoștință tuturor săvârșitorilor slujbelor dumnezeiești pe care am avut binecuvântarea de a-i întâlni.

1

Cuprins
1. Considerații generale 2. Originea cultului creștin 2.1. Preoția în iudaism 2.2. Mântuitorul Hristos, Mare Preot și Arhiereu 2. 3. Transmiterea sacerdotală în Noul Testament 3. Treptele ierarhiei în Biserică 3.1. Apostolii 3.2. Ierarhia eclesială sacramentală: diaconi, preoți, episcope 3.3 Harismele și slujirile harismatice 4. Ierarhia Bisericii în epoca apostolică 5. Rolul și funcțiile liturgice ale celor trei trepte ale clerului 5.1. Rolul arhiereului în cult 5.2. Preotul ca persoană liturgică 5.3. Diaconul ca slujitor al cultului 5.5 Diaconițele 5.6. Cântăreții 6. Rolul laicilor în cult 6.1. Cler slujitor și credincioși laici în general 6.2. Rolul credincioșilor la slujba Sfintei Liturghii 6.3. Rolul credincioșilor la slujbele Sfintelor Taine 6.4. Rolul credincioșilor laici la slujbele serviciului divin zilnic 6.5. Participarea credincioșilor laici la cultul public Concluzii Bibliografie p. 23 p. 23 p. 25 p. 26 p. 16 p. 16 p. 17 p. 17 p. 19 p. 20 p. 21 p. 21 p. 21 p. 22 p. 9 p. 12 p. 13 p. 3 p. 4 p. 4 p. 5 p. 5 p. 8 p. 8

2

Ea este întemeiată de Mântuitorul însuşi.1. orice nume ar fi purtat ei. an 1961. menirea lor esenţială era cea sacramentală1. în care calitatea de slujitor al cultului era dobândită fie prin alegerea comunităţii. Diac. Originea clerului creştin Spre deosebire de religiile naturale (nerevelate).B. Preoţia a fost instituită tocmai pentru îndeplinirea actelor şi a ceremoniilor cultului public. nr. 2. p. iertare. preoţia creştină este de instituire divină şi nelegată de nici un neam. har. era cea legată de altarele de jertfă. în «G. CX. Emilian. 688 3 .». Chiar dacă preoţii anumitor religii şi popoare îndeplineau şi alte rosturi.). 1 Vasilescu. politic sau cultural. 7-8. Care este “preot în veac. după rânduiala lui Melchisedec” (Ps. etc. ori de o anumită clasă socială. de un anumit trib. Prof. fie prin moştenirea din tată în fiu. Săvârşitorii cultului în diferite religii. cu caracter social. Orice preoţie. Consideraţii generale Funcţia primordială a clerului sau a preoţilor tuturor religiilor. preotul fiind considerat în general ca un mijlocitor între om şi divinitate.4). prin intermediul slujirilor ceremoniale şi sacrificiale încearcă să dobândească pentru comunitate sau membrii săi ceva din partea divinităţii (favoruri.

mai ales. Destinată “liturghiei templare” preoţia levitică are şi o funcţiune instructiv educativă şi juridică. El continuă preoţia lui Melchisedec. El nu are nici o legătură cu preoţia lui Aaron. culminând cu perioada Hasmoneilor când Marele preot nu era doar liderul spiritual. Mare preot şi arhiereu Mântuitorul este mare preot şi arhiereu veşnic. Sacrificiul 2 Dicţionar enciclopedic de iudaism. iudaismul rezervă slujirea sacerdotală exclusiv bărbaţilor. Rolul acesta se va pierde în vremea lui Irod care suprimă caracterul dinastic. care era “rege al păcii şi al dreptăţii” (Ps.6. 2. Evrei V. Preotul. pp. 2. nu atât slujitorul dintre om şi Dumnezeu.6. VII. El şi-a îndeplinit oficiul de mare preot sau arhiereu mai ales prin jertfa de pe cruce.Suferind în mod natural o transformare progresivă.1.20.20. care pare foarte deosebită de cea levitică. CX. Mântuitorul Hristos. VII. 14-15. uns ca preot (arhiereu) încă din clipa zămislirii.11.10. aşa cum ni-l înfăţişează Sfântul Apostol Pavel (Evrei IV.).5. rezervată exclusiv seminţiei lui Levi. 633-638 4 . era deosebit de “popor” prin veşmintele speciale pe care le purta şi. ci şi regele unui popor independent. funcţia de mare preot era deţinută prin numire. Hasefer. Bucureşti 2001. cât reprezentantul celui din urmă. preoţia creştină a Noului Testament.4.21 ş.10.4). VI. sub influenţa cercurilor iudaizante şi a comunităţilor iudeo creştine cunoaşte o influenţă majoră din partea modelului ebraic.a. X. Spre deosebire de canaaniţii cu care se învecinau şi care cunoşteau şi “preoţia feminină”.2. preoţia Levitică este o preoţie patriliniară. Preoţia în iudaism Instituită de Iahve. V. Preoţia ebraică2 va cunoaşte o ascensiune politică din ce în ce mai mare. Născut ca om din tribul lui Iuda. urcând până la Aaron. prin ungerea rezervată obiectelor templare sacre.

Boris Bobrinskoy. Acest “arhiereu sfânt. unde mijloceşte veşnic pentru oameni (Evrei VII. Cel ce primeşti şi Cel ce Te împarţi. La Cina cea de Taină. 1 sq. Transmiterea sacerdotală în Noul Testament În calitatea Sa de mare preot sau arhiereu suprem şi veşnic. sus în ceruri ea se exercită în “cortul cel nefăcut de mână”. Şi i-a trimis să propovăduiască Împărăţia lui Dumnezeu şi să tămăduiască pe cei bolnavi” (Luca 9. El este liturgul prin excelenţă. profetică şi împrătească pe care o exercită simultan şi concomitent3. Patmos. trimiţându-i în activitate de probă. Mântuitorul i-a învăţat apoi tainele împărăţiei lui Dumnezeu. “Şi chemându-i le-a dat putere şi stăpânire peste toţi demonii şi să vindece bolile.1-2).3. investindu-le cu dreptul şi puterea harică necesară. El orânduieşte pe cei 12 Apostoli ca liturgi ai noului cult (Luca 6. Mântuitorul nu numai că a întemeiat cultul Legii celei Noi. Ed. Cluj Napoca 2002.12-13). ci a orânduit şi persoanele care să-l săvârşească după înălţarea Sa la ceruri.). dându-le putere şi porunci cu privire la continuarea operei Sale în lume 3 Pr. prin care se aduce lui Dumnezeu întreg cultul Bisericii. spre pomenirea Lui: “Aceasta (să) faceţi spre pomenirea Mea!” pentru împlinirea acestei porunci. Tuturor acestora în scurtă vreme le-a dat însărcinări speciale. fără prihană şi mai înalt decât cerurile” (Evrei VII. Prof.» Însumând în persoana sa toate lucrările vechitestamentare. Calitatea aceasta este admirabil sugerată de una dintre rugăciunile de la Liturghie: «Că Tu eşti Cel ce aduci şi Cel ce Te aduci. Hristos îndeplineşte o întreită slujire: arhierească. În timpul vieţii Sale pământeşti.192 5 . minister principalis” al cultului Bisericii. În afară de Apostoli a mai ales încă alţi 70 de ucenici (Luca 10. când întemeiază Sfânta Euharistie.Său este unic şi nerepetabil. adică săvârşitorul de fapt al tuturor lucrărilor sfinte oficiate.26) este preotul suprem. dar preoţia Lui e veşnic lucrătoare. Mântuitorul a dat totodată Sfinţilor Săi Apostoli şi mandatul de a o săvârşi neîncetat. 24-25) iar pe pământ sacerdoţiul Său continuă în Biserică. 2. p. Taina Bisericii.

Iar după învierea Sa din morţi. Ene Branişte. botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt. 4-8). fiecare cu roluri şi funcţiuni bine distincte şi precise în viaţa Bisericii. a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duhul Sfânt. când au început să propovăduiască şi să boteze – slujbă în care au fost instituiţi mai înainte. Bucureşti. . în ziua Cincizecimii. 1.T. Cei şaptezeci de ucenici ai Mântuitorului şi problema ierarhiei bisericeşti . dându-le şi următorul mandat: “DatuMi-s-a toată puterea în cer şi pe pământ. Ioan Mircea. Ed. IBMBOR. mergând învăţaţi toate neamurile. Cărora veţi ierta păcatele le vor fi iertate. 1997. 19-20. le-a zis: “Precum M-a trimis pe Mine Tatăl. 4 5 Pr. De aceea în deplină concordanţă cu hotărârea Domnului ce rezultă din cuvintele: “Iată. 21 6 . a II-a. sfinţind pretutindeni unde era nevoie.(Matei 28. a harului Preoţiei în diferite trepte. p. Şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele. F. 21-23). Apostoli au şi procedat încă de timpuriu la transmiterea prin hirotonie sau “punerea mâinilor” peste cei aleşi. diaconi. până la sfârşitul veacurilor”. vă trimit şi Eu pe voi.Ap. 9-10. dar care a fost inaugurată public la Cincizecime. 823 Diac. Ei au înţeles că harul pe care l-au primit de la Mântuitorul se va da prin ei urmaşilor lor. iar prin această transmisiune a harului Preoţiei se va continua prin succesiune neîntreruptă până la sfârşitul veacurilor. membrii Bisericii sau mădularele Trupului lui Hristos. Şi grăind acestea. Cu toate că Apostolii au primit puterea deplină pentru îndeplinirea slujbei în care au fost rânduiţi abia după pogorârea Duhului Sfânt asupra lor. p.această slujbă nu-i privea numai pe ei ci şi pe succesorii lor direcţi5.» an XX (1968). vor fi ţinute” (Ioan 20. până la sfârşitul veacurilor” (Matei 28. în «S. învăţându-i să păzească câte am poruncit vouă. nr. preoţi şi episcopi. încă de la început. Drept aceea. s-au împărţit în cler şi popor. Sf. Explicarea Sfintei Liturghii după Nicolae Cabasila ¸ ed. 18-20)4. Eu cu voi sunt în toate zilele. În felul acesta. arătându-se Apostolilor. cărora le veţi ţine.

» (1 Cor. este clar atestată atât în Noul Testament. prin chemarea personală. ci ca să binevestesc.. Apostolii În Biserica primară.). 15. 1. op. şi “hirotoniţi” de Duhul Sfânt 7. 8. robi ai lui Iisus Hristos (apostoli. ei fiind aleşi de însuşi Domnul Iisus Hristos. cit. cât şi în Sf. 22 Pr. în «Indrumătorul bisericesc». iar mai apoi.1. După Fap. 2). episcopi. Petru şi Ioan merg în Samaria pentru a propovădui. 1. Treptele ierarhiei bisericeşti în Biserică Existenţa celor trei trepte ale preoţiei6: diacon. tuturor sfinţilor întru Hristos Iisus celor ce sunt în Filipi. episcopilor împreună cu ei şi diaconilor..3. Purtători ai harului pentru Biserica din care fac parte. 41. de a da mărturie despre Hristos:«Şi-mi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeia. 223 7 . 6. Ascultători faţă de colegiul apostolilor şi de bătrânii Bisericii. 1. Colegiul apostolilor refuză slujirea socială pe motivul unei slujiri superioare:«Nu este drept ca noi. 1. 1986. De asemenea la Filip. Taina bisericii. Bisericii din Antiohia (Fap. lăsând de-o parte cuvântul lui Dumnezeu. 23-29). 15-16 şi alte locuri. 3. Boris Bobrinskoy.n. să slujim la mese. Ene. 1 Petru 5. p. preot şi episcop. la început creştinii se împărţeau în Apostoli şi fraţi.). 241 Ibidem.» (Fap. Ierarhia bisericească în Biserica primară. distinctă de obştea credincioşilor sau mirenilor.» (Fap. 17). p.2 citim: “Pavel şi Timotei. deşi acoperă ansamblul tuturor slujirilor eclesiale 8. nu era nicidecum sacerdotală ci predicatorială. în Apostoli. n. Conţinutul slujirii apostolice constă în propovăduirea “liturgică” a Evangheliei9. p. Diac. Cluj Napoca. Prof. diaconi. 56 Branişte. 1 şa. p. departe de ceea ce credem. Ică. preoţi. har vouă şi pace de la Dumnezeu”. 10. Tradiţie. apostolii nu s-au considerat nici o clipă deasupra Bisericii. iar Pavel subliniază şi mai mult “slujirea cuvântului”: «Căci Hristos nu m-a trimis ca să botez. 6 7 8 9 Capitol preluat după Ioan I. şi sfinţi după cum aflăm din scrisoarea trimisă de Biserica din Ierusalim. Cât priveşte lucrarea lor. Sfinţii Apostoli deţin o putere şi autoritate unică.

potrivit cu misiunea Bisericii. organizează. 28). Deşi nu posedăm date mai amănunţite asupra locului. episcopi Întâi de toate trebuie menţionat că slujirile sacerdotale nu erau atât de clar osebite de celelalte lucrări în Biserică aşa cum le privim noi azi. prin intermediul ritului “punerii mâinilor”. căci toate slujirile din Biserică îşi au un singur izvor: «Pe unii i-a pus Dumnezeu în Biserică: întâi Apostoli (αποστολους). preoţii şi diaconii. Demn de remarcat este că Apostolii n-au avut niciodată impresia că ei transmit puterea aceasta. 8 . timpului şi modului instituirii de către Sf. Apostolii şi colaboratorii lor lucrează şi acţionează în virtutea Duhului. prin delegaţie şi în virtutea harismelor dăruite Bisericii de Duhul Sfânt. 12. preoţi. de a mijloci primirea harului Sf. al doilea profeţi (προφητας). totuşi. propovăduiesc. îndrumă. Duh şi de a îndruma pe credincioşi. necesare lucrării liturgice. Ierarhia eclesială sacramentală: diaconi. boteză. vorbitori în limbi etc. prezenţa ei este incontestabilă.2. 12. învăţători şi celelalte harisme (vindecători. aduc Euharistia. puterea şi darurile lor apostolice au fost personale. Foarte curând în scrierile Noului Testament întâlnim episcopii. de a propovădui Evanghelia. îndeamnă.Misiunea lor specifică a fost aceea de a organiza comunităţile creştine întemeiate de ei. Misiunea. profeţi. Textul citat anterior. 17) şi care deliberează şi hotărăşte când sunt chestiuni sensibile (Fap. “in extenso” pare să vorbească de o ierarhizare a slujirilor în cadrul comunităţilor eclesiale: Apostoli. de aceea hirotonia nu era o practică rezervată exclusiv slujirii sacerdotale.. Apostoli a ierarhiei bisericeşti în cele trei trepte ale sale. dar ei au transmis darurile Duhului Sfânt.). Apostolii au transmis o parte din slujirile diaconale altor membrii. De asemenea la Ierusalim apare de timpuriu o ierarhie locală (aparent condusă de «Iacob şi fraţi») căreia se adresează Petru după ieşirea din temniţă (Fap. al treilea învăţători (διδασκαλους)…»(1 Cor. conducători. Totul era pus pe seama Duhului. (Trebuie reamintit faptul că Biserica primară nu cunoaşte alt rit al transmiterii harului şi a harismelor. În lucrarea lor.). Ei se roagă pentru comunitate. Care este această ierarhie eclesială? Şi mai ales are ea ceva din sensul pe care i-l atribuim noi azi? 3. 15).

Căci. încă aveau nume comune. iar în cuvântarea rostită către ei îi numeşte episcopi: «Luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma în care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi» (Fap. Puţin mai dificil este clarificarea termenilor preot şi episcop care par a fi folosiţi interschimbabili în Noul testament.25 . episcopul chemându-se şi diacon şi preoţii în vremea veche se numeau episcopi şi diaconi ai lui Hristos şi episcopii se numeau preoţi»10.1. Drepturile şi îndatoririle episcopilor erau de a organiza Biserica şi de a hirotoni şi aşeza preoţi prin cetăţi: «Pentru aceasta te-am lăsat în Creta. Funcţia lor era de a ajuta Apostolilor. Ierarhia bisericească…. Ceea ce noi considerăm cea mai înaltă treaptă ierarhică. 89 9 . 1 Tim. episcopilor împreună cu ei şi diaconilor». De aceea se întrebă Sfântul Ioan Hrisostom: «Erau oare mai mulţi episcopi ai unei singure cetăţi? Nicidecum ci. asupra instituţiei diaconale nefiind nici un dubiu. 8-10) de a 10 apud pr. precum ţi-am rânduit» (Tit. episcopatul.1 şi 1 Tim.7). e amintită clar de cinci ori (I Petru 2. 3. Treapta diaconiei este cea mai limpede pomenită în scrierile Noului Testament.28. 6. Ioan I. Pavel cheamă la sine pe preoţii Bisericii din părţile Efesului. cea de prezbiter sau preot s-a păstrat pentru treapta a doua. iar termenul de diacon denumea orice formă de slujire în Biserică. episcopilor şi preoţilor. 8-13 când descrie condiţiile intrării în treapta diaconatului.28). Astfel Sf. ICĂ. 20. 1986. Apostoli s-au rugat şi şi-au pus mâinile (hirotonit) peste cei şapte bărbaţi propuşi de obştea din Ierusalim. 8. cf. de a-i degreva de anumite sarcini administrative.6 se spune că Sf. pe preoţi I-a numit aşa. atunci. Fil. ca să îndreptezi cele ce mai lipsesc şi să aşezi preoţi în cetăţi. Ap. Cluj Napoca. Pavel la Filip. 6.5. Foarte curând însă funcţiunea lor depăşeşte cadrul strict al agapelor căci îi întâlnim propovăduind şi chiar botezând (Fap. 1. în «Indrumătorul bisericesc».28). iar cea de diacon pentru treapta a treia. 7. Fap. cu timpul denumirile treptelor ierarhice s-au fixat: numirea de episcop s-a dat celei mai înalte trepte. I Tim.2 şu. credincioşii nehirotoniţi fiind numiţi fraţi sau sfinţi. omiţându-se preoţii. 3.10.2 şi Tit 1. Ap..cu trimitere la slujirea Mântuitorului. În Fap. 1. 3. E greu de presupus că în Efes şi mica cetate Filipi existau mai mulţi episcopi şi diaconi. Despre ei aminteşte şi Sf. 1 Pavel se adresează: «tuturor sfinţilor întru Hristos Iisus celor ce sunt în Filipi. Iar la Filip. 1. p.Deşi termenul de prezbiter desemna la început pe toţi slujitorii Bisericii indiferent în ce treaptă se aflau. 1. 20.

17.14. harul primit prin hirotonie şi trimitere din partea episcopului. Pavel şi Barnaba preoţi în Biserici.3. Petru şi Barnaba au hirotonit preoţi în fiecare Biserică (Fap. 4. prin rugăciuni şi punerea mâinilor Sf. 2. nu înseamnă că între treptele ierarhice n-a fost o distincţie de funcţiune şi putere. 1 Tim. Din textele amintite mai sus reiese clar că nimeni nu putea săvârşi slujirea sacerdotală fără chemarea Bisericii. cel împreună preot … păstoriţi turma lui Dumnezeu. Acest rit nu este o simplă ceremonie. şi de asemenea prin punerea mâinilor Sf. 89 10 . niciodată însă nu s-au făcut confuzii de atribuţii între treptele ierarhice11. 25-26). 2 Tim. 14.sfătui (I Tim. 3). prin rugăciune şi invocarea Duhului Sfânt. Treapta preoţiei. 17-29). 4. 3. Taine (I Cor. Astfel. I Tim. de a pedepsi sau răsplăti (I Tim. 4. De aici se vede că episcopii şi diaconii au fost instituiţi în treapta respectivă printr-o lucrare liturgică ritul punerii mâinilor.6). de a veghea asupra vieţii bisericeşti şi conduce întreaga turmă din cuprinsul episcopiei lor (Tit 2. 2 Tim. au fost instituiţi cei şapte diaconi. 5. 5. 12).23). Harismele şi slujirile harismatice 11 Ibidem. Iacob 5.1. 5. Tit 1. (Fap. Ei aveau aceiaşi slujbă ca episcopul: de a învăţa pe credincioşi (I Tim. chiar dacă desemnau uneori aceleaşi persoane.17.5). Apostoli. ci o Taină prin care se transmite harul dumnezeiesc în vederea împlinirii slujirii preoţeşti. «Pe preoţii cei dintre voi îi îndemn eu. Pavel au fost hirotoniţi ca preoţi şi apoi ca episcopi şi aşezaţi Timotei şi Tit episcopi în Efes şi respectiv în Creta. de asemenea e amintită: «Pentru aceea te-am lăsat în Creta ca să aşezi preoţi (πρεσβυτερους) în cetăţi» (Tit 1. Întrebuinţarea un timp nedistinctă a termenilor de episcop şi prezbiter unul în locul celuilalt. Chiar dacă numirile erau la început sinonime.2) de a săvârşi Sf. p. 13. dată în paza voastră» (I Petru 5. prin punerea mâinilor au aşezat Sf.14).28. 1. fiindcă terminologia s-a fixat ceva mai târziu. 20.

Spre deosebire de clerici. specifică Bisericii primare era existenţa harismaticilor. ei făceau parte din numărul celor 70 de ucenici ai Domnului. George REMETE. Cu oarecare probabilitate. care aveau stabilitate în sânul comunităţilor păstorite de ei.»12 Se pare că după epoca apostolică aceste harisme sau rărit atât de mult încât se afirmă că ele au dispărut din Biserică. Fap. distincte întreolaltă. care ajutau la consolidarea şi creşterea ei. Dr. dar şi ca o categorie aparte de restul credincioşilor. Alba Iulia 2001. 12. înzestraţi cu felurite şi deosebite puteri (1 Cor. 19. ori dintre colaboratorii de misiune ai Sfinţilor Apostoli. Ierarhia Bisericii în epoca Apostolică Tradiţia şi practica veche bisericească mărturisesc nu numai existenţa ierarhiei bisericeşti în cele trei trepte ale ei: episcopii. preoţii şi diaconii. dar posibil consacraţi prin hirotonie (cf. Ei dispar aproximativ pe la mijlocul secolului al doilea. Harismele erau daruri supranaturale speciale.. locul harismaticilor din primele comunităţi creştine. Necesitatea lor era firească pentru timpul acela. 4. De atunci înainte. când documentele încep să nu mai vorbească despre ei. ierarhia sau clerul a substituit definitiv şi peste tot. Contribuţii la studiul istoriei bisericeşti universale . Reîntregirea.Menţionaţi alături de Apostoli. 5-6).58 11 . pentru că întăreau pe primii creştini. «O realitate deosebită. înzestraţi cu harisma profeţiei şi a învăţăturii. având un caracter sacramental-haric şi 12 Pr. o categorie deosebită de credincioşi. existente în Biserica primară. Conf. profeţii şi didascalii erau misionari plini de zel şi de inspiraţie. p. 28). dovedind caracterul supranatural al credinţei creştine şi făcând impresie puternică asupra păgânilor. profeţii şi didascălii erau nelegaţi în chip permanent de vreo comunitate. 1. vol.

nr. Clement Alexandrinul spune că Sf. 6). Părinte vorbeşte în termeni foarte clari despre existenţa. «Primind deci porunca şi lămurindu-se prin învierea Domnului nostru Iisus Hristos şi fiind întăriţi în cuvântul lui Dumnezeu şi înarmaţi cu lămurirea Duhului Sfânt au ieşit să propovăduiască evanghelia despre împărăţia lui Dumnezeu. Şi aceasta nu era ceva nou» (Scrisoarea I Către Corinteni. Apostoli au procedat la hirotonia şi aşezarea episcopilor şi diaconilor în comunităţile creştine înfiinţate.13). 18). dar cea mai grea este a episcopului»(Despre rugăciune).O. Clement Romanul arată cum. Ierarhia bisericească în epoca apostolică. stând în frunte episcopul în locul lui Dumnezeu. Sf. având încredinţată slujirea lui Iisus Hristos» (Scrisoare către Magnezieni. preoţii în locul sfatului apostolilor şi diaconii. Iustin. în «M. 3. Sf. Acea 13 Moisescu. datorită slujirii lor diferite. Fără episcop nimeni să nu facă ceva din cele ce stau în legătura cu Biserica.». «Sârguiţi-vă a săvârşi toate după voia lui Dumnezeu. Scriptură cuprinde mai multe porunci care se adresează «unele prezbiterilor. «Urmaţi toţi episcopului. iar altele diaconilor» (Pedagogul. Prof. alta este datoria prezbiterului. Pe când vesteau deci în ţări şi cetăţi şi botezau pe cei ce ascultau de voinţa lui Dumnezeu. precum şi o poziţie importantă şi esenţială în viaţa Bisericii. precum Iisus Hristos urmează Tatălui şi preoţilor ca apostolilor. dar şi superioritatea locului şi slujbei de episcopi în viaţa Bisericii. 1-3. iar pe diaconi respectându-i ca pe o poruncă a lui Dumnezeu. Ignatie Teoforul accentuează nu numai distincţia între toate cele trei trepte ierarhice. Sf. care sunt foarte plăcuţi. cercetându-I cu duhul. Iar Sf. având conştiinţa curată şi să nu treacă peste regula hotărâtă slujbei sale» (Ibidem. aşezau pe cei ce credeau întâi dintre aceştia. De asemenea şi Origen spune că «una este datoria diaconului. p. fraţilor. urmând poruncii Mântuitorului.drepturi şi funcţii specifice treptei respective. iar laicul în sfârşit este legat prin porunci privitoare la cei laici. 24 12 . altele episcopilor. an 1954. ca episcopi şi diaconi pentru cei ce aveau să creadă. Părinţi ne-au lăsat nenumărate mărturii nu numai despre existenţa şi distincţia clară între cele trei trepte ierarhice. Fiecare dintre noi. precum şi despre necesitatea şi importanţa ei vitală în viaţa Bisericii13. Acelaşi Sf. dar şi despre caracterul sacramental haric al ierarhiei bisericeşti. «Arhiereului îi sunt încredinţate anumite servicii şi preoţilor s-a rânduit locul lor. ca şi despre distincţia care există între cele două elemente componente ale Bisericii: cler şi credincioşi. 16). în tagma sa să se facă plăcut lui Dumnezeu în cucernicie.

dar prin om. «Nu poate fi arătată nici o pricină de ce acela care nu poate pierde Botezul.zice Sf. ce nu se mai poate şterge. Ciprian după care «Episcopul este în Biserică. Ea naşte Bisericii. «Spune-mi frate . «Se pune mâna peste om . Iar Fericitul Augustin subliniază nu numai caracterul sacramental-haric al ierarhiei bisericeşti. pentru ca să fie sigur şi tare tot ceea ce face» (Scrisoarea către Smirneni. Fără episcop nu este îngăduit nici a boteza. De aceea «unde este episcopul. Epifanie – are îndeosebi ca scop să nască părinţi. p.zice Sf. se fac părtaşi harului duhovnicesc. sacramentalharică a preoţiei. prin Botez. deoarece numai el poate institui preoţi şi diaconi. fii iar nu părinţi». aceea să treacă şi ca bine plăcut lui Dumnezeu. Din aceasta învăţăm că cei ce primesc punerea mâinilor de la arhierei. căci episcopilor li se cuvine a înmulţi părinţii în Biserica lui Hristos. Aşa vom înţelege cuvintele Sf. dar şi caracterul ei indelebil. ci ceea ce găseşte el de bun. condiţia indispensabilă a existenţei Bisericii. 8). aceasta nu înseamnă că episcopul stă oarecum deasupra Bisericii. 66. a ierarhiei bisericeşti. prezbiteratul nu poate naşte părinţi. precum şi Biserica este în episcop şi dacă cineva nu este cu episcopul nu este nici în Biserică» (Epis.Euharistie să fie socotită adevărată care se săvârşeşte în prezenţa episcopului sau a acelui care primeşte de la el această însărcinare. prin harul Preoţiei primit de la Dumnezeu prin punerea mâinilor episcopilor. Şi unul şi altul se 14 Ibidem. Sfinţii Părinţi au accentuat în acelaşi timp şi caracterul de taină. Dată fiind poziţia centrală a episcopului în viaţa Bisericii locale.8). 25 13 . 66. iar Dumnezeu pecetluieşte». 35.1. poate pierde puterea de a-l administra. ci numai în şi cu Biserica locală pe care o reprezintă. acolo este Biserica» (Ep. «Demnitatea episcopului. Ambrozie de Milan – cine dă darul Preoţiei: Dumnezeu sau omul? Fără îndoială că Dumnezeu. nici a face agape.zice Sf.8). Episcopul ca posesor al plenitudinii puterii harismatice devine natural şi inevitabil centrul în jurul căruia gravitează întreaga viaţă a comunităţii bisericeşti. Treapta a doua. căci ea depinde esenţial de el14. primesc darul Preoţiei». Omul pune dreapta neputincioasă. Ioan Hrisostomul – dar toate le face Dumnezeu şi dreapta Lui. Episcopul este centrul puterii spirituale bisericeşti şi capul văzut al Bisericii locale. pentru că el nu lucrează niciodată separat de Biserică. Căci şi unul şi altul sunt sacramente.

III) reglementează (în cartea a opta. primeşte binecuvântare de la episcop şi de la un alt preot. 28) foarte precis şi amănunţit. Hiroteseşte. ci ca cel ce slujeşte preoţilor» 5. hirotoneşte. nu hirotoneşte… Diaconul nu binecuvintează. 26 14 . iar nicidecum de la preoţi … Preotul binecuvintează.administrează omului printr-o consacrare anumită: Botezul prin botezare. Rolul şi funcţiile liturgice ale celor trei trepte ale clerului 15 Ibidem. primeşte binecuvântare de la episcopi. Când liturghiseşte însă episcopul sau preotul. jertfeşte. primeşte însă de la episcop şi de la preot. nu aduce jertfă. preoţia prin hirotonie». cap. nu se binecuvintează. p. hiroteseşte. nu dă binecuvântare. dar pe baza unor materiale din documente mai vechi (sec. nu ca preot. Nu botează. el dă (Sfânta Împărtăşanie) poporului. redactate spre sfârşitul secolului IV. Aşezămintele Sfinţilor Apostoli (Constituţiile Apostolice). nu se binecuvintează. asemenea şi dă binecuvântare altul preot. funcţiile liturgice15: «Episcopul binecuvintează.

Ei sunt priviţi ca urmaşi direcţi ai Sfinţilor Apostoli. după exemplul Mântuitorului (vezi Luca XXIV. numai în sobor. Preotul ca persoană liturgică 16 Vasilescu.50) şi are dreptul de a fi pomenit la ectenii şi în diferite momente din sfintele slujbe.2. În exerciţiul funcţiei lui liturgice. prin succesiunea neîntreruptă a hirotoniei. au fost trecute de ei treptat. Prof. Dar ca unul care deţine deplinătatea puterii slujitoare a preoţiei. comunităţile creştine s-au înmulţit treptat şi nu au mai putut fi toate conduse direct şi personal de către episcopi. toţi arhiereii sunt absolut egali ca putere harismatică sau sacramentală. atunci când vrea. indiferent dacă slujeşte sau nu16. arhiereul este şi astăzi. dreptul de a săvârşi toate serviciile religioase mai importante şi mai frecvente în viaţa religioasă. 689 15 . Cu timpul. indiferent de funcţiile administrative sau rangurile onorifice pe care le pot avea. Rolul arhiereului în cult Din punct de vedere liturgic. şi anume: sfinţirea sfântului şi marelui Mir. episcopul a fost.1. o parte din funcţiile liturgice (ca şi cele administrative şi învăţătoreşti). dintru început şi în chip natural. cit. centrul în jurul căruia gravita toată viaţa religioasă a obştii creştine din fiecare biserică locală. întâiul-stătător sau protosul oricărei adunări de cult la care ia parte.. Diac. de la care au moştenit. 5. Ca şi odinioară. în chip natural. op. care sunt fundamentale pentru viaţa liturgică a Bisericii. de drept. hirotonia clericilor şi sfinţirea bisericilor şi a antimiselor. deplinătatea drepturilor şi a puterilor din punct de vedere sacramental. episcopii le-au păstrat exclusiv pentru ei înşişi până astăzi. asupra preoţilor. ca mare preot sau arhiereu. p. Tot arhiereilor – individual sau adunaţi în sinoade – le aparţine dreptul de a supraveghea săvârşirea corectă a cultului. În calitatea lor de întâistătători ai Bisericilor creştine. Dar pe unele dintre ele. arhiereul reprezintă pe Mântuitorul însuşi. prin hirotonie. El binecuvintează pe popor cu amândouă mâinile. Ca deţinător al deplinătăţii puterii harismatice. el slujeşte de obicei cu fast şi solemnitate. de aceea. arhiereul poate sluji şi singur.5. Emilian. tot lor le revenea.

cu delegaţia şi binecuvântarea episcopilor. preoţii au devenit.La început. oricât ar fi fost ea de mare. Dar din secolele II-III înainte. ajutau la împărtăşirea credincioşilor. iar pe de alta el este purtător de cuvânt şi delegat al Bisericii. înlocuitorii lor permanenţi17. un reprezentant sau continuator al preoţiei Mântuitorului. În primele biserici. adică al obştii credincioşilor pe care îi păstoreşte. când nevoile religioase ale credincioşilor n-au mai putut fi satisfăcute de către episcopii înşişi. Diaconul ca slujitor al cultului Condiţiile specifice ale vieţii creştine din primele trei secole au făcut ca funcţiile liturgice ale diaconilor să se înmulţească treptat. în canonul 15 al Sinodului local din Neo-Cezareea (sec. VI) a fixat la 100 numărul diaconilor de la Marea 17 Ibidem. duceau Sfânta Euharistie celor bolnavi. În exerciţiul funcţiei sale liturgice. 689 16 .3. preoţii erau consideraţi simpli ajutători ai episcopilor. diaconii ajutau pe preoţi şi pe episcopi la toate serviciile divine. numărul diaconilor a crescut considerabil. Ulterior. preotul binecuvintează cu o singură mână. numărul diaconilor era fixat la şapte. Astfel. acest canon a fost anulat prin canonul 16 al Sinodului Trulan. predicau cu învoirea episcopului şi în general supravegheau ordinea şi disciplina în interiorul bisericii. toate slujbele şi lucrările sfinte de cult. Ei aveau grijă de vasele şi de odoarele sfinte. 5. împăratul Justinian (sec. preotul ortodox pe de o parte este un slujitor al lui Dumnezeu. de aceea. în orice cetate. Astfel. primeau de la credincioşi ofrandele pe care aceştia le aduceau la biserică. rosteau ecteniile la sfintele slujbe şi citeau Sfânta Evanghelie. IV) se stabilea că. cu excepţia celor care alcătuiesc dreptul exclusiv al arhiereului. Ca semn că nu are deplinătatea puterii sacramentale. în virtutea hirotoniei şi a delegaţiei permanente primite de la episcop. Astfel. nu puteau fi mai mult de şapte diaconi. p. Preotul poate săvârşi la parohia sa. ajutau la instruirea catehumenilor.

ci se ocupă cu probleme de administraţie bisericească şi de asistenţă socială. «Teologia» (Revista Facultăţii de teologie Arad) an. Diaconiţele19 18 19 Ibidem. ci totdeauna numai cu arhiereul sau preotul. II (1998) nr. p. Rolul principal al diaconului în slujbă este astăzi rostirea ecteniilor. care reprezintă forma clasică a rugăciunii obşteşti. se caută restaurarea diaconatului în Biserica Romano-Catolică şi repunerea în vigoare a drepturilor şi funcţiilor pe care aceştia le aveau în cult în Biserica veche. dar pastorul care poartă acest nume nu are nici o atribuţie liturgică. Prin dispoziţiile recente ale Conciliului II Vatican. unele sinoade s-au văzut nevoite să formuleze canoane care să restabilească ordinea în această privinţă. până la desfiinţare. 42-56 17 . pe Puterile cereşti care slujesc necontenit în jurul tronului dumnezeiesc. În Biserica Romano-Catolică. pe la 520 erau 100 de diaconi. pp. în Rev. a rolului liturgic al diaconatului. în slujbă.Biserică din Constantinopol. În serviciul divin diaconii închipuiesc pe sfinţii îngeri. diaconul este mai ales la dispoziţia arhiereului.4. Ca unul care nu are deplinătatea slujirii de cele sfinte. cât şi scăderea numărului diaconilor. 5. Dispariţia treptată a unora din situaţiile specifice Bisericii primare a atras după sine atât împuţinarea funcţiilor liturgice ale diaconilor. 1-2. Constantin Rus. amintind diaconilor că ei sunt inferiori şi subordonaţi preoţilor18. Importanţa crescândă care se dădea îndeobşte diaconilor în Biserica veche. împărţiţi în mai multe categorii. Denumirea de diacon s-a păstrat şi în Bisericile protestante (mai ales la Luterani şi la Calvini). dispariţia ecteniilor din rânduiala serviciilor divine a dus la restrângerea. Lect. De aceea. Instituţia diaconiţelor în Biserica Ortodoxă şi posibilitatea restaurării ei . fiind nelipsit din slujbele arhiereşti. diaconul nu poate sluji niciodată singur. La Roma. Drd. a dus şi la abuzuri din partea acestora. 690 Pr. cu funcţii diverse. De aceea.

Sunt pomenite atât în cele mai vechi izvoare liturgice precum şi în scrierile unor părinţi răsăriteni importanţi (Ignatie. Ed. care este diaconiţă a Bisericii din Chenhrea.) şi sunt menţionate în documente . ajutau la botez. 5. Origen. p. Deşi diaconia feminină este pomenită la sinoade importante în Istoria Bisercii (Calcedon. Galaţi 2002. şi nu una din poruncile lui Dumnezeu. împotriva naturii. supravegheau femeile în timpul serviciilor liturgice etc. Clement Alexandrinul. Sf.Din cele ce ştim din Noul Testament precum şi din izvoarele patristice. cunoscuți astăzi sub numele de cântăreți. sora noastră. etc.15 şi II Trulan. Ene Branişte.»(Rom. 262 18 . ca s-o primiţi în Domnul.553). cum le vom permite. 1-2). Nici chiar săvârşirea botezului nu era recomandat a fi făcută de femei: «Dar dacă prin aceste constituţii noi le-am permis să predice.5. Sub diferite denumiri (diaconiţe. să săvârşească slujba unui preot ? deoarece aceasta este una din practicile necreştine de a hirotoni femei preot. atât în apus cât şi în răsărit până în sec XII. Prof. Orleans.»20 Ca sarcini în biserică. diaconiţele se ocupau cu instrucţia catehetică. Vasile cel Mare. 16.) femeile cu responsabilităţi eclesiale sunt cunoscute în primele veacuri în toată lumea creştină. Cântăreții (psalții) Un rol deosebit în săvârșirea slujbelor dumnezeiești îl au slujitorii stranei. etc. «Şi vă încredinţez pe Febe. cu vrednicia cuvenită sfinţilor şi să-i fiţi de ajutor la orice ar avea nevoie de ajutorul vostru. 9 apud Pr. can. fapt care ne facem să înţelegem că instituţia diaconiţelor nu a fost percepută uniform în toată lumea creştină. şi erau alese dintre fecioare sau văduve care împliniseră cel puţin 40 de ani. fecioare. Episcopiei Dunării de Jos. văduve. Ei îndeplinesc atribuțiile mai multor clerici din 20 Constituţiile apostolice. instituţia diaconiţelor este un lucru dovedit în Biserica veche. Sf. 48) unele sinoade locale au interzis foarte de timpuriu hirotonia femeilor diaconiţe (Epaon – 517. Liturgica generală. femeilor diacon nu li s-a îngăduit să aibă funcţiuni liturgico-sacramentale ci doar să propovăduiască şi să ajute la pregătirea unor servicii liturgice. Ioan Gură de Aur. Trebuie remarcat că în ciuda acestor asemănări izbitoare cu treapta diaconatului masculin. Dr. can. XIII.

pentru că ei cântă cântările bisericești.trecutul Bisericii. Rolul laicilor în cult 19 . ale psalților. 6. care aveau hirotesie specială: ale anagnoștilor (citeților. pentru că citesc textele din cărțile de cult destinate citirii. ale canonarhilor. atunci când rostesc în prealabil frazele dintr-un text mai lung care trebuie cântat. lectorilor).

se completează. iar nu simpli beneficiari ai efectelor acestuia. şi una fără alta e de neconceput în “Ecclesia orans”. ceea ce face pe Sfântul Apostol Petru şi pe Sfântul Evanghelist Ioan să vorbească de un sacerdoţiu al laicilor. Liturgica generală. oficiat de clerici pentru ei. iar poporul pentru preot. Ed. pasivă este atunci când credincioşii beneficiază doar de roadele cultului. totuşi.”. Apoc. Această strânsă colaborare dintre clerul slujitor şi credincioşii prezenţi o accentua Sfântul Ioan Hrisostom: “În timpul (sfinţirii) prin înfricoşătoarele Taine preotul se roagă pentru popor.1. XX. ci şi tot poporul. nu exclude harul special al preoţiei. au şi dreptul şi datoria de a participa activ la viaţa liturgică a Bisericii în general. care jertfeşte şi se jertfeşte şi ea. Clerul şi credincioşii alcătuiesc laolaltă Biserica. Ene Branişte. Dr. ca mădulare ale trupului Său mistic. În calitatea lor de membri ai Biserici dobândită prin taina botezului. fiind chiar săvârşitori ai unor acte secundare. 6. prin însăşi calitatea lor de creştini. Credincioşii laici sunt deci factori activi ai cultului. Ei nu profită adică numai de harul sfinţilor care li se împărtăşeşte ci.5. de acea “preoţie universală” (1 Petru II. Rolul credincioşilor la slujba Sfintei Liturghii La Sfânta Liturghie credincioşii participă de fapt la aducerea Sfintei Jertfe prin însăşi calitatea lor de membri ai Bisericii luptătoare.6.21 21 Pr.2. Galaţi 2002 20 . Prof. iar activă este atunci când ei cooperează în diverse moduri la însăşi săvârşirea cultului. prin preotul slujitor. Participarea laicilor la cultul public al Bisericii poate fi pasivă sau activă. ei participă oarecum la sacerdoţiul Mântuitorului. Cler şi credincioşi sunt deci părţi constitutive şi indispensabile ale organismului bisericesc: ele se întregesc reciproc. care. cea a mirungerii şi cea a împărtăşirii. Episcopiei Dunării de Jos. căci nu numai preotul singur mulţumeşte. transmis prin hirotonie. Cler slujitor şi credincioşi laici în general Credincioşii laici sunt (plinirea) trupului Bisericii.6).

asistând pe cel ce se botează şi pe miri. subiectul tainei. Rolul credincioşilor laici la slujbele serviciului divin zilnic La cultul ortodox prezenţa credincioşilor este numeric sporită mai ales la slujbele de seară. credincioşii prezenţi participă confirmând alegerea celui hirotonit sau hirotesit cu formula “Vrednic este”. în cazuri excepţionale. păcătosul …”.Credincioşii participă la jertfa liturgică aducând ca ofrandă. adică bolnavul. Am putea spune că poporul credincios întregeşte cu contribuţia lui slujirea sacerdotală (sacramentală) desfăşurată de clerici în cadrul cultului religios. unele părţi ale ritualului. În chip special. iar mai târziu participă la taina sfântă săvârşită în Liturghie. La hirotonie şi la hirotesii. în calitatea de naşi. împărtăşindu-se cu Sfântul Trup şi Sânge. credincioşii participă atât pasiv. La taina Sfântului Maslu. şi executând chiar. prin angajamentele luate şi prin îndeplinirea canonului de pocăinţă. La taina mărturisirii. 6. Astfel. cât şi activ. părinţi sfinţiţi. simbolizată în darurile de pâine (prescuri) şi vin aduse de ei pentru Sfânta Euharistie. Rolul credincioşilor la slujbele sfintelor taine La slujbele sfintelor taine şi ale ierurgiilor. dobândită prin botez. rezervate odinioară clericilor inferiori. fiinţa lor sufletească şi trupească. prin împlinirea anumitor acte mai mărunte ale ritualului liturgic. ei participă activ la săvârşirea sfintei slujbe. Lucrările sau exercitarea preoţiei sacramentale a clerului. botezul poate fi săvârşit şi de laici: laicii pot participa activ atât la botez cât şi la cununie. este ocazionată şi întregită de “preoţia universală” a credincioşilor.3. 6. credincioşii – penitenţi cooperează cu preotul duhovnic prin mărturisirea păcatelor. şi mă iertaţi pe mine. dobândită prin hirotonie. rosteşte la sfârşitul slujbei formula: “Binecuvântaţi.4. Legătura de 21 . împreună cu clerici slujitori. prin preot. în calitatea lor de subiecte sau primitori ai sfintelor taine.

Bucureşti. căreia ei aparţineau. Prin frecvenţa regulată a adunărilor de rugăciune şi de cult se forma şi se întreţinea conştiinţa apartenenţei credincioşilor la ecclesia. din veacurile VIII-IX înainte. Absenţa de la aceste adunări însemna de fapt ruperea din comunitatea sau unitatea Bisericii. 6. adică la o societate religioasă. Participarea credincioşilor laici la cultul public Această participare s-a realizat în chip ideal (integral). adunările de cult şi tocmai în aceasta se realiza de fapt Biserica. Din nefericire. credincioşii frecventau toţi. căci aceia care nu erau opriţi de vreun impediment moral sau canonic se împărtăşeau. În primele şapte-opt secole ale istoriei creştine. de o parte. mai ales la începutul creștinismului. Ei fac astfel trecerea gradată de la ierarhie la simplii credincioşi. tăria şi profunzimea spiritului eclesiologic. împărtăşire care era generală şi frecventată (regulat). încât în cadrul cultului divin public al Bisericii. graniţa dintre cler şi poporul credincios aproape că nu se simte.continuitate şi întregire între slujba sacramentală a ierarhiei şi între “slujirea” credincioşilor laici în cultul Bisericii o arată mai ales existenţa treptelor clerului inferior. constatăm un treptat regres din acest punct de vedere. 22 Diac. toţi. preoţi şi diaconi). regulat şi permanent. şi credincioşi. De aceea. vizibilă. Membrii acestor trepte nu sunt de fapt clerici în adevăratul sens al cuvântului.5. 1949 22 . de alta. De aceea slujba se desfăşura ca un continuu dialog sau schimb de răspunsuri între clericii slujitori (episcopi. ci laici consacraţi pentru îndeplinirea anumitor slujbe sau acte secundare de cult. iar cea mai mare pedeapsă – excomunicarea – însemna de fapt îndepărtarea din comunitate. Ene Branişte. adică a conştiinţei de comunitate în Biserica creştină. la liturghia din fiecare sărbătoare.Participarea la Liturghie şi metode pentru realizarea ei . a stat totdeauna în raport cu gradul de intensitate în care membrii ei laici s-au integrat în viaţa liturgică a Bisericii22. credincioşii devenind din ce în ce mai puţin conştienţi de rolul lor în cult. în înţelesul ei de societate religioasă. Această participare integrală a credincioşilor care culmina cu împărtăşirea lor la Sfânta Euharistie.

Trupul și Sângele reale ale Mântuitorului Iisus Hristos. întrucât el este terenul pe care se întâlnesc dumnezeiescul cu omenescul. Chiar pregătirea Sfintei Euharistii. cultul are o importanță deosebită.Astăzi se fac eforturi pentru reînvierea participării active de odinioară a credincioşilor la cult. Liturgische Bewegung). Cel Care a fost 23 . aceasta constituie ţelul de căpetenie al aşa numitei Mişcări liturgice (Mouvement liturgique. În Apus. iar recenta hotărâre a Conciliului II Vatican din 1963 de a se permite traducerea şi folosirea textelor liturgice în limbile naţionale ale popoarelor catolice. ideea despre drepturile şi datoriile lor în cadrul cultului divin recâştigând tot mai mult teren. înseamnă o recunoaştere de fapt a dreptului legitim şi firesc al credincioşilor de a lăuda pe Dumnezeu în limba lor. Concluzii În Biserica dreptslăvitoare a Răsăritului.

De altfel oficiantul (săvârșitorul) adevărat al cultului este chiar Mântuitorul Iisus Hristos. nici cult. cu care Dumnezeu vine în legătura dragostei.și rămâne în veac Dumnezeu adevărat. atât în calitate de săvârșitori căt și de primitori. de la o epocă la alta. de oameni. fără de care nu poate exista (mai ales în cazul arhieriei și preoției). numai ca trepte de trecere spre hirotonia întru deacon. Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Cel Care în același timp este Dumnezeu și Om. căci fără de ei. Observăm că în istoria Bisericii numărul persoanelor liturgice a variat. iar pe de altă parte. ca odinioară. ei nu sunt numai niște privitori. astăzi mai avem doar cântăreții. Desigur. e vorba despre Dumnezeu Cel întreit în Persoane și Unul în Ființă. iar diaonițele au dispărut cu totul. cu cele trei trepte ale ei: arhiereul. Din multitudinea clericilor de rang inferior. Chiar și credincioșii participă activ la săvârșirea cultului. sfințiți numai prin hirotesie. iar arhiereii și preoții sunt chipuri ale Domnului în slujirea Sa arhierească. dar Și-a luat și firea umană întreagă. se bucură de o însemnătate și cinstire deosebită. și aceștia rânduiți în slujba lor fără hirotesie. persoanele liturgice. Prin urmare. preotul și diaconul. Bibliografie 24 . ascultători și primitori pasivi ai harului Sfintelor Taine. oferă răspunsuri etc. adică participanții la cultul creștin. instituită de Mântuitorul Hristos. Fiind o relație vie și mijlocitoare de viață. mijlocitor al Harului. cultul n-ar avea corespondență pământească. Dar ceea ce nu a dispărut și nu poate să dispară este preoția harică. nici viață creștină. în chipul Mijlocitorului desăvârșit. în majoritatea Bisericilor locale. se realizează tot în cadrul cultului. ca de altfel și împărtășirea credincioșilor cu aceste Sfinte și de via ță făcătoare Taine. sunt iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu. ci se roagă dimpreună cu clerul slujitor. Anagnoștii (citeții) și ipodiaconii au rămas în practică. cultul creștin are nevoie de două realități sau categorii de realități vii și personale: pe de o parte. Între aceștia stă clerul slujitor. mulțimea credincioșilor constituie un grup foarte important în rândul persoanelor liturgice.

nr. în «G.». Cluj Napoca 1986. an 1954. Bobrinskoy. Hasefer. Ed. Bucureşti. Ed. Ierarhia bisericească în epoca apostolică. Episcopiei Dunării de Jos. Dr. Ierarhia bisericească în Biserica primară. Liturgica generală. Remete. 9-10. Prof.B. an 1961. prof. în «M. Diac. Conf. Moisescu. Pr.». Vasilescu. Branişte. 1997. Ioan I. Emilian. Contribuţii la studiul istoriei bisericeşti universale. 1949. Iustin. Ene. Prof. Galaţi 2002. Bucureşti 2000. Cei şaptezeci de ucenici ai Mântuitorului şi problema ierarhiei bisericeşti. Dr. Dr George. Pr. 1-3. 1. Prof.» an XX (1968). Participarea la Liturghie şi metode pentru realizarea ei. Pr. Ed. București. Explicarea Sfintei Liturghii după Nicolae Cabasila ¸ Ed. Pr. Ed. Reîntregirea. Diac. Ene. Patmos. Săvârşitorii cultului în diferite religii . Branişte. Alba Iulia 2001. Dr. Branişte.T. în «Îndrumătorul bisericesc». Mircea. Diac. nr.* * * Biblia sau Sf\nta Scriptură. nr. Ene. 2009 * * * Dicţionar enciclopedic de iudaism. Cluj-Napoca 2002. Ioan. Pr. Ică. IBM. Boris. 7-8 25 . Prof. Bucureşti.O. în «S.. vol. Ed. IBMBOR. Taina Bisericii.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful