You are on page 1of 30

Academia de Studii Economice București, Facultatea EAM

Sisteme Tehonologice ale Culturilor Horticole - Sistemul legumicol -

Profesor: Marcela ȘTEFAN

Student: Burcea Gabriel Seria: A Grupa: 1302

Cuprins :
1.1. 1.2. 1.3. 2.1. 2.2. Agricultura Importanța agriculturii Agricultura de subzistență si autoconsum Grădina familială Înființarea grădinii familiale I. Sistemul legumicol. Grădina de legume. 1. Metode de cultură 1.1. Clasificare : După perioada de cultivare şi modul de protejare 1.1.1. Cultura în teren descoperit sau cultura neprotejată 1.1.2. Cultura în teren protejat sau cultura protejată 1.1.3 Cultura forţată 1.2. Clasificare : După procedeele agrotehnice specifice 1.2.1. Procedee de obţinere a legumelor timpurii 1.2.1. Procedee de obţinere a legumelor târzii 2. Alegerea si organizarea terenului 2.1. Alegerea terenului 2.2. Organizarea terenului 2.3. Asolamentul 2.4. Succesiunea şi asocierea culturilor 3. Pregătirea terenului 4. Producerea răsadului 4.1. Tipurile de construcţii 4.2. Materialele organice pentru pregătirea biocombustibilului 4.3. Aşezarea patului cald 4.4. Pământurile nutritive 4.5. Ghivecele nutritive 4.6. Patul nutritiv 4.7. Semănatul şi repicatul răsadurilor 4.8. Lucrările de îngrijire a răsadurilor 4.9. Pregătirea răsadului în vederea plantării 5. Semănatul şi plantarea legumelor 5.1. Semănatul legumelor 5.2. Plantarea legumelor 5.3. Producerea seminţelor de legume

II. ÎNTREŢINEREA SOLULUI ŞI ÎNGRIJIREA CULTURILOR ÎN CÂMP 1.Întreţinerea solului 1.1.Distrugerea crustei 1.2.Plivitul 1.3.Prăşitul 1.4.Erbicidarea 1.5.Muşuroirea 2.1.Fertilizarea şi irigaţia solului 2.1.1. Fertilizarea 2.1.2. Fertilizarea de bază 2.1.3. Fertilizarea la cuib 2.1.4. Fertilizarea suplimentară 2.2. Irigaţia 2.2.1. Regimul de irigaţie 2.2.2. Metode de udare. 2.3. Îngrijirea culturilor 2.3.1. Susţinerea plantelor 2.3.2. Operaţiile în verde 2.3.3 Alte lucrări speciale 2.4.Combaterea bolilor şi dăunătorilor

Bibliografie.

respectiv diverse materiale utile prin cultivarea sistematică a anumitor plante și creșterea animalelor. Importanța agriculturii Importanţa relativă a agriculturii diferă de la o ţară la alta. în sensul de prelucrare mecanică și chimică a solului pentru a fi apt pentru cultivarea plantelor. Experienţa ultimelor decenii a demonstrat că problemele economiei mondiale nu pot fi soluţionate făcând abstracţie de agricultură. în care. Este ramură a producţiei materiale.2. Termenul de agricultură provine din cuvintele din latina agri desemnând câmp și cultura însemnând cultivare. ocupație tradițională a românilor. un furnizor important de materie primă pentru industrie şi totodată o însemnată piaţă de desfacere pentru producţia acesteia. Agricultura constituie din cele mai vechi timpuri şi continuă să rămână şi azi un domeniu vital de activitate a omului. -funcţia socio-economică. În demersul pentru dezvoltare . Agricultura Agricultura este știința. cu ajutorul plantelor verzi şi sub acţiunea diriguitoare a omului.1. Principalele funcţii ale agriculturii în economia naţională sunt : -funcţia alimentară. Rămâne unica sursă de hrană. -funcţia de protecţie a mediului şi dezvoltarea durabilă socio-economică. 1. are loc transformarea energiei cinetice a soarelui. arta sau practica care se ocupă cu procesul producerii de hrană vegetală și animală. fibre. rămâne vitală cel pu țin în această perioadă de tranziție a economiei naționale. de participare la procesul de creştere şi dezvoltare.1. Agricultura. dar ea se menţine ca ramură principală a economiei naţionale în toate statele inclusiv în cele puternic dezvoltate.singura formă de energie accesibilă organismului omenesc şi animal. în energie potenţială -materia organică.

Adică să cultive pământul şi să crească animale la scară mică. Încă şi mai uimitor este ce tip de familii doresc să facă această mişcare: familii care au cel puţin un membru cu studii superioare. vinde posesiunile din oraşe. Mişcarea reală este încă lentă şi nu se vede cu ochiul liber. Agricultura de subzistență si autoconsum Un studiu recent. cu venituri medii şi mari. viitorii noi ţărani de subzistenţă sunt mult mai educaţi. 1. s-ar putea ca oferta de apartamente. . Dacă aceste familii intenţionează să se mute în mediul rural înseamnă că în unele părţi rurale ale Europei Centrale şi de Răsărit va creşte cererea de terenuri. cu venituri mult mai mari şi cu resurse mult mai importante decât actualii ţărani de subzistenţă. construcţii. Fenomenul este formidabil de important pentru economia europeană. constată că o parte a populaţiei urbane intenţionează ca în următorii ani să-şi lichideze posesiunile din mediul urban. cât și pentru a sus ține mediul rural și pe agricultori in accesul la standardele ridicate de viată.și modernizare ea are prioritate. servicii. cu poziţii sociale medii şi ridicate. plătitoare de taxe. Este încă şi mai interesant ce doresc să facă aceste familii în mediul rural: grădinărit şi zootehnie pe scară mică. Cu alte cuvinte. deci în acele zone preţurile ar putea creşte. chiar şi automobile să crească şi deci să ducă la scăderea preţurilor în oraşe. Să devină ceea ce acum se consideră a fi agricultură de subzistenţă în partea cea mai puţin dezvoltată a lumii dezvoltate . atât pentru a asigura securitatea alimentară a populației în totalitatea ei. referitor la grădinăritul familial în ţările din centrul şi răsăritul Uniunii Europene. Dacă o parte din familiile urbane. mici magazine.mediul rural. să-şi asigure un venit constant şi să se mute la ţară.3. spaţii de birouri.

Sistemul Legumicol. separate de restul suprafeței agricole și sunt. în mod regulat. în general. Aceste acţiuni au scopul să faciliteze o eşalonare ritmică a producţiei în toate sezoanele anului. recunoscute ca atare.). Metode de cultură : Prin organizarea corespunzătoare a producţiei se obţin legume proaspete în perioadele deficitare prin folosirea metodelor de cultură corespunzătoare. arbusti fructiferi. Aceasta presupune folosirea unui complex de metode în care asolamentele. Înființarea grădinii familiale I. 2. cele care ajung la recoltare toamna târziu se numesc . culturile succesive şi asociate ocupă un rol aparte. chiar dacă animalele sunt sacrificate și consumate pe teritoriul gospodariei agricole individuale. în general. chiar daca o parte din acestea sunt consumate în cadrul gospodăriei individuale. în care un rol corespunzător îl joacă folosirea economică a terenului protejat şi neprotejat. Grădina familială Grădina familială reprezintă suprafața destinată obținerii produselor agricole. Grădina de legume. fac obiectul altor rubrici. deci. cât si din culturi permanente (pomi fructiferi razleti.2. Grădinile familiale sunt.2. în principal pentru consumul propriu al gospodariei individuale. Culturile care se recoltează primăvara devreme şi vara timpuriu poartă numele de culturi timpurii. fac obiectul altor rubrici. O gradina familiala poate fi alcatuita atât din terenuri arabile. mai mica de 10 ari. 1.1. capsunarii. etc. având o suprafata. Suprafețele de pe care se obțin furaje pentru animale. culturi perene. Toate suprafetele de pe care se obtin produse destinate vânzarii.

varză. Se pretează bine culturile de tomate. în perioada caldă a anului folosind: • culturi timpurii de primăvară şi vară la specii ca: mazărea verde. . cartoful timpuriu. salata.1. Cultura în teren descoperit sau cultura neprotejată se practică în perioada martie-octombrie. Dau rezultate foarte bune: solano-fructoasele. iar cele care se obţin în timpul sezonului rece sunt cunoscute sub numele de culturi de seră şi răsadniţă sau culturi forţate. ardei. varză. 1. Clasificare : După perioada de cultivare şi modul de protejare 1. castraveţi. vinete. cornete de hârtie. Metodele de cultură permit eşalonarea producţiei de legume în tot timpul anului asigurând astfel piaţa cu produse proaspete şi conservate din grădinile şi fermele familiale şi comerciale. iar recoltarea în septembrienoiembrie. iar recoltarea în iulie-septembrie. conopidă.culturi târzii. salată. Recoltarea se realizează în februarie-iunie şi septembrie-decembrie. vinete. Cultura forţată se practică în sere şi răsadniţe încălzite cu sticlă sau material plastic în perioada rece a anului (ianuarie-iunie şi iulie-decembrie). protejarea colectivă a plantelor cu adăposturi joase sau înalte din material plastic. salată. rădăcinoase. semănatul sau plantatul se efectuează în martie-aprilie. prin grăbirea vegetaţiei şi fructificării. 1. Ca procedee tehnice se folosesc: protejarea individuală a plantelor cu panouri de plastic. • culturi de toamnă sau târzii la: fasole. Recoltarea se face cu 10-15 zile mai devreme comparativ cu sistemul neprotejat. cartofi. castravetele. tomate. varza şi conopida. pahare din plastic.1.2 Cultura în teren protejat sau cultura protejată se realizează cu mare eficienţă economică primăvara şi vara timpuriu.3. semănatul şi plantarea se execută în iunie-iulie şi august-septembrie pentru verdeţuri.1. spanac. spanac. ardei gras şi iute.1. • culturi de vară la specii ca: tomate. salată. pepeni: semănatul şi plantatul se realizează în aprilie-mai. ceapă. iar recoltatul în mai-iulie.1. 1. conopidă. castraveţi.

1.2. • Înfiinţarea de culise (perdele) din plante cu talie înaltă (agricole sau legumicole) care protejează culturile termofile (solano-fructoase). Asemenea material biologic există într-un sortiment destul de larg la varza timpurie. Procedee de obţinere a legumelor timpurii. toamna târziu (după culturile obişnuite) şi chiar iarna. care forţează creşterea şi fructificarea la plantele cultivate. fertile. . • Folosirea soiurilor şi hibrizilor cu perioadă scurtă de vegetaţie. Ele ajung la maturitate înaintea celor din culturile obişnuite. având în vedere folosirea unor procedee biotehnice mai puţin costisitoare. castraveţii. cât şi la paraziţii vegetali.1. • Cultivarea legumelor pe soluri uşoare. Clasificare : După procedeele agrotehnice specifice În legumicultură de întrebuinţează şi alte metode de cultivare. care au fost arate şi modelate din toamnă are aceleaşi efecte. salată. tomate timpurii. 1. mazărea timpurie. care reţin o parte din tăria vântului. Iată pe scurt care sunt aceste procedee. semănat în benzi a două rânduri. cu scopul de a se obţine recolte primăvara devreme (înaintea culturilor obişnuite). dovlecei. contra curenţilor reci de aer din zonă. cânepă. pentru culturile de ardei şi vinete. Ele se pot practică în funcţie de planul de cultură al fermierului legumicultor şi destinaţia produselor recoltate. cu două săptămâni înainte de plantarea legumelor. Aceste terenuri se încălzesc primăvara mai devreme şi legumele îşi încep vegetaţia înaintea celor cultivate pe terenuri deschise sau înclinate spre nord. perdelele se execută chiar din soiuri înalte de tomate la distanţe de 7 m unele de altele. deoarece se încălzesc primăvara mai devreme. rezistenţă la temperaturile scăzute din primăvară şi toamnă. sorg sau porumb.2. Perdelele pot fi naturale sau artificiale. acestea fiind executate din plante de floarea soarelui. În zonele cu vânturi de intensitate mare (7-12 km/s). • Cultivarea legumelor pe terenuri adăpostite împotriva vânturilor reci şi uşor înclinate spre sud. În ultimul timp se practică perdele din plasă de material plastic.

• Se pretează la mulcire: salata. castravetele. ceapa de stufat. Acestea sunt aşezate deasupra rândurilor de legume sub forma unor coviltire. • Protejarea plantelor împotriva frigului în zilele şi mai ales în nopţile reci de primăvară scurtează mult perioada de timp până la recoltare. hârtie sau chiar cu rame de lemn cu material plastic . cum sunt: spanacul. Acestea pornesc mai repede în vegetaţie primăvara şi ajung mai devreme să fie bune pentru consum. Această protejare la culturile din jurul casei se poate face prin acoperirea plantelor în timpul nopţii cu rogojini. folosindu-se material plastic uzat. Plasticul nou se poate aşeza cu ajutorul unui agregat format din: tractor. Această lucrare duce la îmbunătăţirea condiţiilor de microclimat din sol şi chiar din aer. o parte din căldura acumulată în timpul zilei se menţine în sol şi peste noapte. încât legumele nu suferă din cauza frigului în timpul brumelor. frunze. polietilenă transparentă sau fumurie. provocată de arderea gunoiului. Mulcirea aduce sporuri substanţiale de producţie timpurie la cartoful . În aceste condiţii plantele cresc mai repede şi devin bune pentru consum înaintea celor neprotejate. recipiente din plastic. cartoful timpuriu. • Semănatul sau plantatul legumelor timpuriu sau din toamnă este un procedeu care se poate aplica numai legumelor rezistente la temperaturi scăzute. • Folosirea îngrăşămintelor fosfatice în cultura legumelor de la care se consumă fructele grăbeşte coacerea acestora. • Acoperirea temporară a solului (mulcirea) este un procedeu agrotehnic de mare importanţă în mărirea producţiei timpurii la unele specii de legumicole. Protejarea se mai poate prin producerea unei perdele de fum. • Acoperirea plantelor cu plastic este un procedeu nou eficient care se utilizează în toată lumea se folosesc folii de mase plastice (prelate). carton. sparanghelul. precum şi însuşirile fizico-chimice ale solului stimulând creşterea producţiei şi îmbunătăţirea calităţii ei. sunt ferite de vânturi şi au căldură mai multă. În acest fel. nouă sau folosită. În urma acoperirii. Pe suprafeţe mici se recomandă întinderea manuală.• Înmuierea seminţelor în apă înainte de semănat şi stimularea lor cu diferite substanţe chimice grăbesc de asemenea pornirea în vegetaţie şi scurtează timpul până la recoltare. Aşezarea plasticului din polietilenă sau policrorură de vinil se face manual sau mecanic. unele soiuri de salată şi altele. pahare din plastic. plantele primesc lumină suficientă. la care se aşează o instalaţie specială de derulare a peliculei si trasarea rigolelor pentru irigaţie. Pentru acoperire. se folosesc: paie.

plantele vor avea condiţii de vegetaţie timp mult mai îndelungat decât dacă le-am fi cultivat neprotejate. adică într-o perioadă când în câmp deschis plantele nu mai au condiţii bune de dezvoltare.2. salată. pentru obţinerea recoltelor târzii. în partea de sud. castravete. deoarece sunt ferite de vânturi şi căldura acumulată menţine o temperatură mai ridicată a mediului. sud-est sau sud-vest. comparativ cu varianta martor fără mulci. pepenele verde. Se poate face semănatul şi plantarea pe terenuri uşor înclinate spre sud şi ferite de vânturi. Protejarea plantelor împotriva brumelor de toamnă cu rogojini şi folie de mase plastice. atunci în interiorul tocului se menţine o temperatură bună pentru vegetaţie până toamna târziu. dacă legumele sunt cultivate pe un teren situat în partea de sud a unui zid şi le protejăm cu un toc de răsadniţă în jurul căruia aşezăm şi un strat de băligar încins. Procedee de obţinere a legumelor târzii. 2. cât şi în cazul culturilor timpurii.2. sau oricare dintre mijloacele de protejare arătate la culturile timpurii. dintre care multe sunt asemănătoare cu cele folosite la culturile timpurii. Pentru obţinerea acestor culturi se folosesc o serie de procedee. Sunt indicate şi terenurile cu pante mici. Dacă pe cărările care rămân între tocuri se aşează băligar încins. cu debit asigurat în . 1. În acest caz. după căderea brumelor. Poziţia terenului din grădină. cele mai bune rezultate se obţin dacă se folosesc cât mai multe procedee împreună. protejarea se poate face cu tocuri de răsadniţe acoperite cu ferestre sau plastic. O condiţie esenţială pentru cultivarea legumelor este alegerea terenului în apropierea unei surse corespunzătoare de apă pentru irigaţie. Alegerea terenului Terenul pentru legume trebuie ales în funcţie de specia cultivată. De exemplu. Atât în cazul culturilor târzii. modul şi sistemul de cultură adoptat în fermă. orientate spre sud. Pentru culturile cu înălţime mai mică. Astfel pentru legumele timpurii şi târzii se vor alege terenuri plane.timpuriu. adăpostite de vânturi şi curenţi reci de aer.1. iar vegetaţia plantelor se prelungeşte până toamna târziu. Alegerea şi organizarea terenului 2. Cele mai potrivite pentru culturi târzii sunt terenurile situate lângă plantaţii sau case. culturile se înfiinţează vara (iunie-iulie).

cu pânză de apă freatică la 2 m sunt cele mai indicate pentru a fi cultivate cu legume. comasarea terenului trebuie făcută. luto-nisipoase. dar la scară mai redusă şi în funcţie de terenul destinat cultivării legumelor.Asolamentul În ferma legumicolă constituie un mijloc eficient prin care se pot organiza. Legumele de vară se cultivă în apropierea luncilor bogate în substanţe nutritive şi ferite de supraîncălzire. de regulă. În acest scop. terenurile destinate legumelor trebuie să fie amplasate cât mai aproape de căile de comunicaţie pentru a realiza o valorificare optimă a produselor perisabile. Pentru a nu împiedica mecanizarea lucrărilor se recomandă ca sistemul de irigaţie să fie subteran. La aceasta repartizare se tine seame de speciile cultivate. 2. O atenţie deosebită se dă amenajării terenului în vederea irigaţiei. cu o mare capacitate de acumulare a căldurii solare. Dacă ne referim la tipul de sol pentru legume. structurate şi afânate. se preferă. ferite de inundaţii. Solurile cu structură moderată. de îngrăşare a plantelor. tehnologice şi economice.005 până la 0. Organizarea terenului Pentru folosirea largă a irigaţiei se aplică o serie de lucrări pregătitoare. Din acest punct de vedere trebuie arătat că cele mai timpurii legume se obţin prin plantarea lor pe terasele superioare ale râurilor. legate între ele şi de centrul unităţii prin căi de comunicaţii accesibile mijloacelor rutiere. unde pământul se zvântă repede. 2. suprafaţa terenului se nivelează admiţându-se o pantă de 0. Asolamentele permit organizarea în sole a terenului destinat cultivării legumelor.tot timpul anului. repartiţia şi rotaţia culturilor în timp şi spaţiu. pentru a se asigura scurgerea apei la plante. dăunătorilor pentru proiectarea şi punerea în funcţiune a unui asolament se au în vedere o serie de criterii agrobiologice. la care se adaugă sistemul cel mai corespunzător de lucrare a solului. Speciile legumicole cultivate trebuie să se încadreze . De asemenea.3. Pentru grădina de legume familială se ţine cont de aceleaşi principii. Astfel.2. Se vor stabili tipurile de asolamente legumicole şi împărţirea pe sole a terenului neprotejat. particularităţile lor biologice şi cerinţele agrotehnice. Terenul comasat se repartizează pe categorii de folosinţă. cu regim ridicat al umidităţii solului. bolilor. folosi şi dirija ştiinţific măsurile agrotehnice şi economicoorganizatorice care condiţionează producţia de legume pe o perioadă mare de timp. permeabile. în cât mai puţine parcele. in funcţie de planul de producţie al unităţii. de combatere a buruienilor.002. solurile uşoare.

manual cu sapa şi grebla. adică cultivarea pe aceeaşi suprafaţă de teren a mai multor specii. Succesiunea şi asocierea culturilor Speciile legumicole cultivate trebuie să se încadreze într-un grafic de producţie care să asigure livrarea neîntreruptă de produse pentru populaţie şi industrie în tot timpul anului. în acest scop trebuie asigurată o rotaţie raţională a culturilor prin încadrarea acestora într-un asolament de 3-5 ani cu lucernă. 2. Prin intercalarea culturilor. Succesiunea legumelor creează condiţiile unei folosiri intensive a terenului de cultură.5. se face de fapt dublarea lor (culturi duble). De asemenea este posibilă cultura intercalată a legumelor. cu mici maşini sau cu mâna. 3. Succesiunea legumelor creează condiţiile unei folosiri intense a terenului de cultură şi a construcţiilor legumicole productive în tot timpul anului. MIC-1 şi MA-3.8 în agregat cu U-650 cu lamă sau riglă metalică la tractor. iar cele care urmează în rotaţie secundare sau succesive. toate în agregat cu U-650 M. se folosesc: Fertilizarea de toamnă Arătura de toamnă Desfundarea de toamnă Modelarea terenului primăvara . urmată de o cultură păioasă. manual cu cazma Urmăreşte crearea unui profil al solului sub formă de brazde pentru irigare şi mecanizare. funcţie de amplitudinea denivelărilor sau manual cu sapa Se execută toamna. În cadrul acestui sistem de cultură. care să asigure livrarea neîntreruptă de producţie pentru populaţie şi industrie în tot timpul anului. după scarificator prin 2-3 treceri cu nivelatorul mecanic NM-2. Pregătirea terenului Lucrarea 1 Scarificarea Nivelarea de exploatare Modul de efectuare 2 Se execută după desfiinţarea culturii precedente la 5-25 cm adâncime cu sacrificatorul. speciile care ocupă terenul mai mult timp se numesc principale sau de bază. cu plugul cu cal. la adâncime de 30-35 cm. Se efectuează cu plugul PP-4-30 în agregat cu U650 M. ceea ce duce la sporirea producţiei pe unitatea de suprafaţă. Se execută la adâncimea de 40-45 cm cu plugul subsolier PPS-4-30 + U-650 M. în anumite cazuri.într-un grafic. iar împrăştierea acestora pe teren cu MIG-5. Transportul îngrăşămintelor se face cu remorca basculantă RM-2.4.

înainte de plantare. cultivaţia cu cultivatorul legumicol CPC-2. În acest caz după recoltarea plantelor premergătoare. ardei. nivelarea de exploatare. solul se irigă pentru a-l umecta.8. urmată de o lucrare cu cultivatorul sau cu freza. arătura de bază. de toamnă. frezarea sau discuirea terenului în funcţie de starea lui. Lucrările de pregătire a terenului pentru cultura legumelor în câmp Lucrările se efectuează diferit.2 echipat cu rariţă în agregat cu U-650 M. plantele cultivate şi succesiunea lor în timp pe teren. În cazul când unele terenuri se tasează datorită precipitaţiilor din toamnă şi iarnă. Se execută: grăpatul cu grapa cu colţi reglabili GCR-1. vrejurile se vor îngropa odată cu arătura. În cazul terenurilor prea uscate. tăvălugirea cu tăvălugul TI3. Pentru speciile legumicole care se cultivă în succesiune. pentru a crea un pat nutritiv cât mai profund.7. se execută grăparea. se aplică numai o arătură superficială la adâncimea de 15-18 cm. afânarea solului cu sacrificatorul. prin arătură la adâncimea de 28-30 cm. pregătirea patului germinativ. Tehnologia modernă recomandă următoarele lucrări în ordinea lor succesivă: defrişarea resturilor vegetale şi îndepărtarea lor de pe teren în vederea compostării. iar celelalte resturi se adună în vederea compostării lor. folosind concomitent şi subsolierul. Acest lucru se impune mai ales pentru specii cu sistemul radicular la suprafaţă ca: ceapa.Pregătirea patului germinativ maşina de modelat solul MMS-2. manual cu sapa. în funcţie de sistemul se cultură şi plantele ce se cultivă. folosind diferite utilaje. mărunţirea cu freza FPP. o lucrare obligatorie o constituie modelarea terenului. în a doua cultură terenul se pregăteşte cu multă atenţie într-un timp scurt. toate în agregat cu tractorul U-650 sau L400. Aceasta se efectuează toamna sau primăvara.5. manual cu sapa şi grebla. . ţinând seama de sistemul de cultură practicat. usturoiul. În condiţiile în care nu se poate concepe cultura legumelor fără irigare. discuirea cu grapa cu discuri GD-4. primăvara se practică o arătură superficială la 16-18 cm adâncime. Pentru speciile legumicole care se cultivă primăvara timpuriu terenul se pregăteşte din toamnă. vinete. modelarea terenului. Primăvara. La unele specii ca mazărea şi fasolea.05. Specifică terenurilor legumicole este lucrarea de îndepărtare a resturilor de plante după recoltare. cultivatorul CPU-4. când lucrările nu se pot efectua la timp. fertilizarea de bază. castraveţii sau specii care reacţionează bine la afânarea adâncă a solului ca: tomate.

ţelina de rădăcini. pepenele galben pentru sere. material care se deteriorează de altfel foarte repede. castravetele. ardeiul iute. În spaţiile închise. 4. Întrucât răsadniţele construite la suprafaţa. încălzite cu biocombustibil. sere şi răsadniţe. ceapa de apă şi sparanghelul. În ţara noastră mai sunt extinse încă în producţie două tipuri de răsadniţe: cu o pantă pentru semănături şi cu două pante pentru repicatul răsadurilor şi efectuarea culturilor forţate de legume. apă caldă). semicalde şi calde). încălzite sau neîncălzite.1. grăbirea vegetaţiei şi fructificării. Se cultivă prin răsad salata. sere individuale cu plastic. se recomandă construirea tocului răsadniţelor din prefabricate de beton sau din plastic. Folosirea plantelor tinere asigură o prindere perfectă. Producerea răsadului În sistemul legumicol de producţie cultivarea legumelor se face şi prin răsad. tomatele. producţii timpurii. . 4. Cunoaşterea biologică în producerea răsadului. În practică sunt răspândite diferite tipuri de răsadniţe care se deosebesc după regimul de temperatură din interior (răsadniţe reci. după modul de aşezare (de suprafaţă. sere înmulţitor cu sticlă semiîngropate cu încălzire biologică. sere înmulţitor bloc cu sticlă încălzite cu apă fierbinte. Producerea răsadului se încadrează într-un adevărat flux tehnologic. vinetele. adică prin plante tinere. conopida. după cum urmează: răsadniţe cu încălzire biologică sau apă caldă. care au o durabilitate mai mare. după sursa de încălzire (răsadniţe cu încălzire biologică. cu aer cald sau cu apă caldă.1. răsadniţele se fac îngropate şi semiîngropate. Tipurile de construcţii Producerea răsadului de legume are loc în diferite tipuri de construcţii. varza.1. În vederea economisirii gunoiului de grajd şi a creării unui micro-climat favorabil plantelor. cultura se poate practica numai prin răsad plante tinere cu 2-6 frunze şi cu sistem radicular bine dezvoltat. la începutul vegetaţiei. necesită un consum ridicat de lemn pentru construirea tocurilor.4. semiîngropate şi îngropate) şi după numărul pantelor (cu una şi cu două pante). Răsadniţa. care pot avea vârsta de 35-55 zile. precum şi cerinţele acestuia faţă de factorii de mediu este esenţială pentru a obţine plante viguroase şi cu recoltă ridicată.

condiţiile climatice locale şi epoca de lucru.25-0. Răsadul se produce pe parapete care au lăţimea de 100-120 cm şi înălţimea de 80-90 cm. ferestre basculante acoperite cu sticlă. Sera înmulţitor semiîngropată. frunze. Gunoiul de cabaline se descompune repede. la soare. Gunoiul de grajd se adună. resturi de la fabricile de hârtie. puzderie de in şi cânepă. pentru încălzirea unui m 2 de răsadniţe trebuie să se asigure 0.2. Iarna. Gunoiul de grajd adus şi pus în platforme se vântură bine şi se aşterne cât mai uniform. depozitându-se în platforme aşezate pe locuri uscate. Dacă este prea uscat se udă cu apă sau must de grajd diluat. Depozitarea şi prepararea biocombustibilului începe încă din vară. Gunoiul de taurine se descompune încet şi produce o temperatură mai scăzută. 4. cam 20 l/m2.1. în procesul de fermentare şi descompunere. În ultimul timp s-a trecut la utilizarea şi a altor materiale organice. Frunzele se recoltează din toamnă uscate şi se depozitează în platforme acoperite. Pentru construcţia ei se pot folosi plăci prefabricate din beton armat. ca: fân alterat. rumeguş. iar utilă de 62m2. gunoiul de taurine degajă căldură multă. până ce gunoiul fumegă şi frige dacă este luat în mână. pleavă. Are o lungime de 24 m şi înălţimea de 3 m. grosimea şi lăţimea patului încălzitor. rumeguş). cu o suprafaţă constructivă de 72 m2. În amestec cu materiale de natură celulozică (paie. Acolo unde este lipsă de paie se pot folosi unele deşeuri agricole. cărămizi. Frunzele de pădure în amestec cu gunoi de cabaline şi taurine dau rezultate foarte bune.4. forestiere şi industriale. eliberează mari cantităţi de căldură. La stabilirea necesarului de biocombustibil trebuie să se ţină seama de însuşirile şi greutatea lui. coceni tocaţi. . pleavă. platformele de gunoi de grajd se organizează în incinta sectorului de răsadniţe. Astfel. care în 45-65 zile descreşte treptat până la 30°C. pentru a nu se umezi. tasarea biocombustibilului în pat. panouri din lemn pentru acoperişuri. grosimea şi lăţimea potecilor. la 7-8 zile după preîncălzire realizează o temperatură de 70°C în centrul platformei.2.35 tone gunoi de cabaline în amestec cu cel de taurine. Cel mai bun material organic este gunoiul de cabaline. Se compune dintr-un singur compartiment şi este prevăzută cu parapete şi poliţe. Materialele organice pentru pregătirea biocombustibilului Sursa principală de încălzire a răsadniţelor o constituie diferite materiale organice care.

de suprafaţă de 70-80 cm. . Pentru prinderea plantelor şi grăbirea fructificării. În răsadniţele îngropate. Gunoiul de grajd trebuie să fie bine călcat. patul de gunoi va avea grosimea de 60 cm iar la răsadniţele calde. Se prepară din turba bine descompusă. deoarece numai în aceste condiţii va asigura căldura necesară semănăturilor. Pământul de grădină se obţine din terenurile cultivate cu legume. Aceste pământuri nu trebuie să formeze la suprafaţă o scoarţă. obţinându-se un material nutritiv foarte valoros. cânepă. După aceasta se trece la aşezarea patului. ca: pietre. subţiri şi udat cu apă. Ghivecele nutritive se execută cu ajutorul unor utilaje speciale.3. Pământul de turbă se pregăteşte în orice perioadă a anului şi poate fi gata după 6-12 luni.14). care este foarte dăunătoare mai ales plantelor de castraveţi. în special pentru semănăturile de tomate. ardei şi vinete timpurii. El se procură din terenurile cu graminee şi leguminoase. în luna ianuarie-februarie se îndepărtează zăpada şi se pune un strat gros de paie uscate sau puzderie de in. aceea a semănatului şi a repicatului în diferite suporturi (cuburi şi ghivece nutritive) confecţionate din turbă. în care perioada se amestecă cu îngrăşăminte minerale sub formă de soluţie. iar în timpul păstrării se lopătează de 1-2 ori.4. Pământurile alese trebuie să se caracterizeze printr-o structură bună. 4. rumeguş sau gunoi uscat. producerea răsadului în ghivece din pământ ars este înlocuită cu o metodă mai economică. Principalele componente ale amestecurilor nutritive folosite în sere şi răsadniţe sunt în cele ce urmează. var la 1 m3 de turbă proaspătă. După o dezinfecţie puternică. Pământul de răsadniţă se strânge vara după terminarea sezonului. dat prin ciur şi curăţat de diferite materiale străine. resturi de rădăcini etc. Pământul de ţelină se obţine prin descompunerea ţelinei înierbate. aşezat în straturi alternative. Acest pământ trebuie în prealabil bine dezinfectat. care să asigure o porozitate şi o aeraţie optimă şi să conţină cantităţi suficiente de substanţe nutritive într-o formă uşor asimilabilă de plante. Pentru a reduce aciditatea se adaugă 3 kg. hârtie sau carton (fig. pământul de răsadniţă se aşează în platformă timp de 6 luni pentru a se aerisi.4. 5. plastic. ridichi de lună şi andive. Pământurile nutritive Producerea răsadurilor necesită folosirea amestecurilor de pământuri nutritive pentru semănături şi repicat. Aşezarea patului cald Pe locul unde se fac răsadniţele.

6. În interiorul pereţilor se formează un sistem radicular ramificat. 25% pământ de ţelină şi 25% nisip. Ghivecele nutritive Pe baza rezultatelor experienţelor efectuate în ţara noastră. 4. rădăcinile străpung pereţii şi împânzesc cu uşurinţă solul. pământ de ţelină 14%.pentru tomate. vinete şi castraveţi: • turbă roşie 30% • mraniţă 25% • pământ de ţelina 25% • nisip 20% În acesta se adaugă la 1 m3: 750 g azotat.pentru ardei. Ghivecele Jiffy-pot se umplu cu pământ la nivelul superior al pereţilor. pentru semănat şi repicat. compus dintr-o parte pământ de ţelină. În ultimul timp o largă răspândire capătă ghivecele Jiffy-pot şi strips-pot. bogat în humus. mraniţă 14%. iar udatul se execută numai în limita saturării pereţilor. În sere se foloseşte un amestec nutritiv universal.Nisipul de râu se foloseşte în mod curent la amestecurile pentru semănături şi repicat. sau din turbă 60%. după plantare. Compoziţia Jiffy-potului este următoarea: 70-75% turbă de Sphagnum. iar. pentru confecţionarea ghivecelor nutritive se recomandă un amestec format din trei părţi mraniţă şi o parte pământ. Patul nutritiv În cazul insuficienţei ghivecelor nutritive se poate folosi patul nutritiv.5. Pentru semănături se foloseşte o compoziţie de 50% mraniţă. turbă neagră 36%. În vederea repicatului se recomandă amestecul: . 20-23% material de legătură (celuloza din fibre de lemn de pin) şi 2-3% substanţe nutritive uşor solubile (uree). varză şi conopidă: • turbă roşie 50% • mraniţă 25% • pământ de ţelina 25% . după următoarea reţetă: turbă roşie 36%. pământ 20% şi mraniţă 20%. două părţi mraniţă cernută şi nisip. care se aşează deasupra patului . al cărui perete permite trecerea rădăcinilor plantelor. 4. 3 kg superfosfat şi 500 g sulfat de potasiu.

viguros şi sănătos este condiţionată de calitatea şi pregătirea corespunzătoare a seminţelor. seminţele se scot.cald de băligar din răsadniţă. Semănatul. Tratarea pământului se face pe cale termică sau chimică. fie în lădiţe confecţionate din lemn sau plastic. însămânţarea se efectuează fie în pământul din sera înmulţitor sau răsadniţă. . cu plante viguroase. de culoare verde-închis. Se obţine o răsărire uniformă. Unele tratamente vizează călirea seminţelor pentru a le mări rezistenţa la temperaturi scăzute. Semănatul şi repicatul răsadurilor 4. După această operaţie. Totuşi rezultatele obţinute de unele staţiuni experimentale şi ferme de producţie ne dau indicaţii preţioase asupra elementelor care intervin în precizarea epocilor optime de semănat. tipul construcţiei. modul de cultivare şi temperatura solului.2. Practica a dovedit că reuşita obţinerii unui răsad de calitate superioară. în acest scop ele se pun în săculeţe de tifon sau pânză subţire şi se ţin timp de 2-7 ore într-un vas cu apă la temperatura camerei. Epoca de semănat este în funcţie de specie. Pregătirea seminţelor. plantat şi recoltat. După noile cercetări. 4. Pământurile nutritive pentru semănat şi repicat trebuie în mod obligatoriu dezinfectate contra bolilor criptogamice înainte de a fi depozitate în locuri speciale. contra bacteriozei şi alternariozei la aceeaşi temperatură timp de 25 de minute la tomate. Pentru a grăbi încolţirea. seminţele se umectează. În ceea ce priveşte tratamentele chimice cele mai bune rezultate se obţin cu diferite preparate speciale sub formă de soluţii. care răsar cu 3-5 zile mai devreme faţă de seminţele neumectate. Cercetările efectuate de diferiţi autori au arătat că alternarea temperaturilor în timpul germinării seminţelor (temperaturi scăzute cu temperaturi ridicate) creează condiţii favorabile călirii acestora. seminţele se tratează pe cale termică contra alternariozei şi putregaiului uscat la o temperatură de 50°C timp de 15 minute la varză şi conopidă. 4. Ca regulă generală. de a stimula procesele fiziologice şi biochimice în vederea accelerării încolţirii. S-a constatat că este dificil de făcut o corelaţie directă între epoca de semănat. ceea ce asigură o rezistenţă mai mare plantelor la frig şi o producţie mai timpurie.7. se lasă până încolţesc circa 5% din ele şi apoi se seamănă.7. pentru a combate bolile de natură criptogamică. Tratamentele diferite care se recomandă a fi aplicate seminţelor au rolul de a preveni şi combate atacurile de boli. fără pierderi.1.7.

4.3. De aceea ele trebuie repicate. . mai ales în cazul seminţelor uscate. Ziua.8.Temperatura optimă pe care trebuie să o atingă pământul din răsadniţă sau seră pentru germinarea şi răsărirea seminţelor de legume variază între +23…+27°C. şi asigurarea unui drenaj pentru scurgerea apei de udat din lădiţele de semănat reprezintă. spaţiul de nutriţie a plantelor de legume devine insuficient din cauza desimii lor şi.1.8. se execută o serie de lucrări. Repicatul. Răsadul călit capătă o rezistenţă deosebită la temperaturi scăzute. Pentru refacerea rapidă a rădăcinilor plantelor repicate. Se remarcă faptul că pe măsură ce temperatura pământului scade. adică mutate în spaţii mai mari de nutriţie. De aceea. Lucrările de îngrijire a răsadurilor O condiţie esenţială în obţinerea unui răsad sănătos şi viguros este producerea lui în condiţii de temperatură şi umiditate moderată şi călirea plantelor. Prin aerisire se asigură primenirea aerului şi se reglează temperatura şi umiditatea. semănatul acestor culturii are loc cu 2-3 săptămâni mai târziu. se reduce energia de încolţire şi răsărire. Udarea pământului se face moderat. Curând după răsărire. Ardeiul şi vinetele timpurii se însămânţează cu 10-15 zile după tomatele timpurii. iar a verzei şi a conopidei timpurii nu mai târziu de 15 ianuarie. încălzirea prealabilă a pământului în instalaţii speciale sau în serele înmulţitor prin diverse mijloace pentru a crea un regim teoretic corespunzător constituie o măsură obligatorie. Menţinerea unei ventilaţii moderate. ceea ce dă posibilitatea să fie plantat mult mai devreme în câmp. măsuri pentru încălzirea optimă a seminţelor. În zonele sudice şi vestice ale ţării. Momentul cel mai bun pentru repicat este la 10-15 zile după răsărire sau când plantele au format primele două frunze adevărate. neumectate. deosebit de importante pentru producerea răsadurilor. Aerisirea la timp şi cu multă atenţie a spaţiului cultivat este una din lucrările permanente. fără excese. temperatura şi umiditatea se menţin potrivite. de asemenea. În acest scop. ca urmare. încep să se stânjenească reciproc. iar plantele se expun cât mai mult la lumina zilei pentru a favoriza o creştere viguroasă. 4. semănatul tomatelor timpurii are loc în prima decadă a lunii februarie. favorizându-se şi atacul unor microorganisme patogene. La început temperatura se ridică la +16-20°C şi se menţine la acest nivel până ce plantele s-au înrădăcinat şi au pornit în creştere. care asigură o răsărire uniformă şi obţinerea unor plăntuţe viguroase. temperatura se ridică din nou la +21…+28°C. cu apa călduţă.7. În zonele mai reci şi nordice. 4.

mai ales în zilele cu soare.4. pentru a preveni şi combate eventuale boli şi dăunători.Temperatura şi umiditatea prea ridicată până la repicat. cu rădăcini şi frunze viguroase.2. Răsadurile se aerisesc puternic prin îndepărtarea geamurilor de pe răsadniţe. răsadurile se stropesc de 2-3 ori cu substanţe insectofungicide. după cum urmează: imediat ce răsar plăntuţele se ţin timp de 10 zile la temperatura de +8…+10°C noaptea şi +11… +13°C ziua. Protecţia răsadurilor.1. În mod obligatoriu. se tratează cu diferite substanţe stimulatoare şi chiar se călesc. Cu această cantitate de soluţie se udă 2 m2 de răsaduri.5. Se valorifică numai răsadul sănătos. 5. 4. În perioada de producere a răsadului se menţine un regim moderat de temperatură.9 Pregătirea răsadului în vederea plantării Răsadul pentru plantat este sortat cu atenţie.8.8. Pregătirea seminţelor. 4. Călirea.3.8. 4. a seminţei de legume de diferite dimensiuni şi cantităţi. Se recomandă ca. Pentru a grăbi încolţirea şi . răsadurile se udă bine. Semănatul şi plantarea legumelor 5. să se ude cu foarte puţină apă. eliminându-se plantele bolnave. de înălţime medie. frunzele răsadurilor se spală imediat cu stropitoare cu sita. permiţându-se astfel scoaterea lor fără a rupe rădăcinile. repicate sau nerepicate. Răsadurile de legume pentru câmp indiferent de felul cum au fost produse. După aceea temperatura se ridică la +15…+17°C noaptea şi +20… +22°C ziua. 4. dacă temperatura exterioară este mai mare de +3…+5°C. cu stropitoarea fără sită sau cu furtunul. 30 g de superfosfat şi 15 g de sare potasică. fără răniri. care se dezinfectează. cu tulpina cât un creion de groasă. cu creştere foarte slabă. Regimul termic. în caz contrar se pot produce arsuri.4. pentru a înlătura de pe ele orice urmă de îngrăşăminte. Îngrăşarea şi udarea.8. manual sau mecanizat. Pentru a realiza o răsărire uniformă a plantelor se aleg numai seminţe de calitate superioară. în perioada călirii. pentru a obţine producţii cât mai timpurii. Semănatul legumelor Este lucrarea de introducere în sol. Cu câteva ore înainte de plantare. În perioada de vegetaţie. La 10 l de apă se dizolvă 10 g de azotat de amoniu. dintre care una cu 10 zile înainte de plantare. Pentru a asigura creşterea viguroasă a răsadului se aplică 2-3 îngrăşări cu îngrăşăminte chimice. trebuie să fie călite cu cel puţin 10 zile înainte de plantare. deoarece udatul puternic creează pericolul de a le slăbi şi alungi. neuniforme. sau a peliculei de plastic de pe sere si adăposturi. duc la slăbirea şi alungirea răsadului.

5. înainte de a fi scos din sere sau răsadniţe. metoda şi distanţa de semănat. cu atât prinderea sa la plantare va fi mai sigură. frig şi vânt. şi de rezerva de substanţă nutritivă din sol. după trecerea pericolului de brume târzii. Plantarea legumelor. Adâncimea de semănat variază de la 1-2 cm la salată şi pătrunjel. până la 4-5 cm la pepene. vinete. • vara (iunie-august): castravete. ardei) se plantează în luna aprilie. dar au la dispoziţie şi un minimum de temperatură ce le asigură vegetaţia. stimularea şi granularea seminţelor. Pregătirea răsadului. 2-3 cm la castravete. De cu seara. iar sămânţa mare la adâncime. rădăcinoase şi ceapă.2. • toamna (septembrie-octombrie): salata şi spanac în vederea consumului de toamnă şi de primăvară. morcov. Ea depinde de însuşirile seminţelor. pentru consumul de toamnă. Cantitatea de sămânţă diferă de la o cultură la alta. ridichi şi ceapă verde. Epoca de plantare a răsadului în câmp se planifică după cerinţele minime de temperatură a plantelor legumicole şi după scopul urmărit în cultura. acoperite cu prelate. După scoaterea din răsadniţă. • primăvara târziu (aprilie-mai): fasole. Cu cât răsadul va avea un număr mai mare de rădăcini întregi. castraveţi. Răsadurile se scot cu mâna sau cu ajutorul lingurii de plantat. uşurându-se în acelaşi timp şi operaţia de plantare. De asemenea. pepene verde şi tomate. deoarece acestea rezistă la temperaturi mai scăzute. răsadul se udă bine cu stropitoarea. Epoca şi metodele de semănat se stabilesc în funcţie de temeratura cerută de fiecare plantă la care are loc încolţirea seminţelor. După sortare. pepene galben. Răsadurile de legume pretenţioase faţă de căldură (tomate. răsadurile din grupa verzei şi salată nefiind pretenţioase faţă de căldură. se plantează de obicei la începutul lunii martie. De reţinut ca sămânţa mică se seamănă mai la suprafaţa solului. Cantitatea de sămânţă diferă de la 4-6 kg/ha la morcov. pe un sol greu se introduce mai la suprafaţă. grupându-se după mărime. pentru a fi ferite de soare. acestea se sortează. În vederea plantării se stabileşte numărul de plante la hectar şi distanţa dintre ele. ţinând seama de suprafaţa de nutriţie şi de modul de conducere al plantei.răsărirea uniformă a plantelor se aplică o serie de procedee: umectarea. până la 180-220 kg/ha la mazăre. răsadurile se transportă cu grijă la locul de plantare. iar cele necorespunzătoare se înlătură. Semănatul în câmp se recomandă: • primăvara timpuriu (martie): mazăre. când în . fasole. pentru a-l putea folosi cu cât mai mult pământ pe rădăcini şi pentru a evita ruperea acestora. De pildă.

iar la locul definitiv de plantare răsadul se transportă cu diferite mijloace şi se ţine seama de adâncimea de plantare în aşa fel. • să fie viguros şi sănătos din punct de vedere fitosanitar. de aceeaşi vârstă. însă în acest caz trebuie lăsată o rezervă de răsad pentru înlocuirea plantelor ce ar putea fi distruse de eventualele brume care apar după plantare. Se poate executa manual. 40-45 de zile pentru varză şi conopidă. Tehnica plantării. având următoarele momente: transportul răsadului de la răsadniţe. Golurile se înlocuiesc cu răsad din rezervă. 5. 50x30 la tomate. este procedeul cel mai răspândit la speciile anuale şi bianuale de legume. II. 37x15 cm la ţelină. fie din sistemul de irigaţie local. cât şi toamna. plantarea se poate face mai devreme.sol şi atmosferă găseşte suficientă căldură care le îngăduie să-şi continue vegetaţia. Imediat după plantat se asigură udarea. În cazul cultivării hibrizilor şi folosirii materialelor pentru protejarea culturilor (folii de polietilenă) plantarea acestor răsaduri se poate face cu 2-3 săptămâni mai devreme. încât să nu se afecteze vârful de creştere şi rozeta de frunze. Se acordă atenţie deosebită modului de plantare al răsadului. care. semimecanizat şi mecanizat cu MPR-2 sau MPR-5.) se plantează vara. Plantatul răsadului la locul definitiv nu trebuie încălzit. Producerea seminţelor de legume Producerea seminţelor prin monitorizarea fenomenului de înmulţire sexuată (prin polenizare şi fecundare). Un răsad bun pentru plantare trebuie: • să aibă vârsta de 40-50 de zile pentru tomate şi vinete. La culturile legumicole se practică plantarea în rânduri sau în benzi cu distanţa de la 20x20 cm la salată. răsadul transportat se acoperă cu o rogojină. dacă timpul se menţine călduros.a. iar salata se poate planta atât primăvara. ÎNTREŢINEREA SOLULUI ŞI ÎNGRIJIREA CULTURILOR ÎN CÂMP . pentru a nu duce la scăderea producţiei. 50-60 de zile pentru ardei. Din contră. 30-35 de zile pentru salată. conopida ş. executarea gropilor. distribuirea răsadului şi plantarea propriu-zisă. După câteva zile se verifică prinderea răsadului sau eventualele distrugeri din cauza coropişniţelor. Legumele recoltate toamna (varza. Se asigură apa la plantare. Pe timp mai friguros. fie din apa freatică. constituie modul frecvent de reproducere al acestora şi de realizare în fiecare an a unor recolte stabile de calitate superioară. în practică. 1x1 m la castravete şi pepene.3.

Pentru distrugerea crustei.Fiind fertile şi irigate.5.1. În momentul executării prăşitului.Plivitul. pentru acoperirea părţilor comestibile. ceea ce serveşte la susţinerea plantelor şi la dezvoltarea sistemului lor radicular. de faza de creştere. rădăcinoase). Operaţiunea se execută după o ploaie sau udare. după semănat şi plantat. terenul trebuie să fie reavăn. care constituie un concurent pentru plante îndeosebi după semănat sau plantat. Erbicidarea se efectuează având în vedere starea terenului. pe rânduri sau în interiorul cuiburilor. Se mai muşuroiesc: sparanghelul. legumele. Pentru emiterea rădăcinilor adventive. dar nu prea umed. pentru că atunci . Erbicidele se aplică pe toată suprafaţa sau pe bandă. terenurile de legume sunt mult expuse infestării cu buruieni. iar celelalte ori de câte ori este nevoie. se muşuroiesc când sunt mici.Erbicidarea. Momentul optim de executare al acestei lucrări depinde de scopul urmărit. 1. Se execută cu diferite utilaje şi unelte. pământul trebuie să rămână cât mai neted. cu scopul de a fi protejaţi de frig.Muşuroirea. spere a le feri de lumină şi înverzire. 1. aerisit şi liber de buruieni. Culturile se plivesc de buruieni.În cursul vegetaţiei legumele se prăşesc de 2-3 sau chiar de mai multe ori (6-7 ori). curând după răsărirea lor. astfel ca ultima praşilă să se aplice înainte ca plantele să acopere tot terenul. înainte de răsărirea plantei de cultură. 1.În mod obişnuit se muşuroiesc cartofii pentru susţinerea vrejului şi formarea tuberculilor. care să împiedice evaporarea apei din sol. vârsta plantelor. În urma aplicării prăşitului. Adâncimea la care se prăşeşte depinde de specia legumicolă. 1. deoarece emit rădăcini adventive pe porţiunea de tulpină muşuroită. precum şi varza şi tomatele. În legumicultură erbicidarea se poate aplica în următoarele momente: înainte de semănat sau plantat. prăşitul contribuie şi la distrugerea buruienilor.4. Pe lângă distrugerea crustei formate din cauza ploilor sau udatului şi menţinerea la suprafaţa solului a unui strat afânat de 8-10 cm.2. 1. acolo unde nu se poate da cu sapa. umiditatea în stratul de 10 cm.Întreţinerea solului În perioada de vegetaţie se fac lucrări manuale şi mecanice asupra solului.3. pentru a menţine terenul afânat.Prăşitul. cu mâna sau cu unelte Wolf. după răsărirea buruienilor. mai mărunţit şi fără buruieni. pentru a se putea smulge buruienile uşor. după răsărirea plantei de cultură. înainte de a fi date la consum. solul se lucrează la adâncimea de 4-5 cm atunci când pământul este zvântat şi nu aderă la uneltele agricole. Se execută cu unelte de mână şi cu mijloace mecanizate.Distrugerea crustei. Muşuroiul se recomandă şi la semicerii plantaţi toamna (varza. prin praşile repetate. după numărul de udări aplicate. sub formă de soluţie sau suspensie. la peţiol ţelina de frunze se face pentru înălbirea organelor comestibile.1. cu rădăcină cu tot şi se repetă de 2-3 ori. Prima praşilă trebuie făcută când buruienile abia au răsărit.

acestea din urmă îndeosebi sub formă de soluţii sau de granule. la o cantitate de 40 t/ha gunoi de grajd încorporat în sol. Fertilizarea Plantele legumicole.dau rădăcini mai uşor. sparanghelul se muşuroieşte înainte de a ieşi din pământ şi se ţine în felul acesta tot sezonul de recoltă.1. Muşuroiul se execută cu sapa. extrag din sol cantităţi mari de substanţe nutritive. Printre măsurile agrotehnice care contribuie la mărirea producţiei de legume şi îmbunătăţirea calităţii fructelor. un rol de seamă îl prezintă aplicarea raţională a îngrăşămintelor organice şi minerale. gradul de utilizare al substanţelor active din îngrăşăminte este cuprins între 60-90% la azot. în funcţie de starea plantelor şi cerinţele imediate. ţinând seama . rariţa sau cu cultivatorul prevăzut cu corpuri de rariţă. Cartoful se muşuroieşte după ce şi-a dezvoltat aparatul aerian. în funcţie de specia cultivată şi sol. 50-70% la fosfor şi 70-90% la potasiu. pentru a asigura o fertilitate ridicată. aportul P2O2 este de 70 kg/ha ceea ce este echivalent cu 438 kg superfosfat simplu. Folosirea unor cantităţi din ce în ce mai mari de îngrăşăminte obligă ca dozele să se stabilească cu discernământ.1. Terenurile destinate cultivării cu plante legumicole trebuie să fie în permanenţă protejate şi ameliorate. prin natura lor. 2. rezerva de substanţe din sol. De asemenea. Din cercetările staţiunilor experimentale legumicole şi din practică reiese că asigurarea cu elemente nutritive a plantelor trebuie să se facă de la răsăritul acestora şi până la ultimul recoltat. În legumicultură se foloseşte toată gama de îngrăşăminte organice şi minerale. cu rezultate deosebite. regimul de precipitaţii.1. 2. Se administrează tot mai mult îngrăşăminte lichide pe frunzele plantelor.Fertilizarea şi irigaţia solului Întreţinerea solului la suprafaţă şi în adâncime prin acţiuni mecanice nu este suficientă pentru culturile de legume. iar legumele pentru înălbit se muşuroiesc pe măsură ce se dezvoltă. Metodele de bază pentru a realiza acest obiectiv le constituie fertilizarea şi irigarea solului. Dozele de îngrăşăminte se stabilesc în funcţie de condiţiile de sol. Fertilizarea exagerată poate conduce la degradări calitative ale produselor şi la accentuarea fenomenului de poluare a solului şi apei freatice. specia cultivată şi cultura premergătoare. În legumicultură este obligatorie îmbinarea armonioasă a aplicării îngrăşămintelor organice cu cele minerale. acoperind partea de jos a tulpinii. mari producătoare de biomasă utilă. Astfel. într-o perioadă scurtă de timp. adică în tot timpul perioadei de vegetaţie.

În acest scop. se elaborează doze optime. De aceea. acestea trebuie bine amestecate cu pământul din cuib. în timpul vegetaţiei. Fertilizarea la cuib (locală) constă în aplicarea îngrăşămintelor o dată cu semănatul sau cu ocazia plantatului.4.000 kg/ha. În acest scop.2.de toţi factorii de mai sus.1. câte 2-6 îngrăşări. termenul de udare. Regimul de irigaţie prezintă o deosebită importanţă şi se stabileşte în funcţie de condiţiile pedoclimatice şi specie. la plantele legumicole cu o perioadă scurtă de vegetaţie (salată.2. Îngrăşămintele minerale pot fi şi ele administrate prin dizolvarea în apa de irigat. spanac) se aplică o singură îngrăşare suplimentară. pentru a nu se crea concentraţii prea mari. eficiente din punct de vedere economic. Deficitul de umiditate în cursul perioadei de vegetaţie a plantelor cultivate în teren descoperit este cu atât mai mare cu cât cantitatea totală de precipitaţii este mai scăzută. la cele cu perioadă de vegetaţie mai lungă. îngrăşămintele verzi. dintre îngrăşămintele organice. cu precădere folosindu-se în perioada de formare a fructelor. în perioada de vegetaţie şi pe ani în cadrul asolamentului. Pe baza cunoaşterii constantelor hidrofizice ale solului. Cultivatorii de legume pot să folosească şi alte surse de îngrăşăminte organice: composturile din resturile vegetale şi menajere. de valorile normelor de udare pe faze de vegetaţie. 2. În urma acestor studii se determină o serie de parametri ca: norma de irigat şi udare. se poate stabili un regim diferenţiat de irigaţie. durata udărilor. când se încorporează îngrăşămintele organice şi minerale. Fertilizarea de bază se aplică la pregătirea solului. la efectuarea arăturii de toamnă. prin udări repetate.000-6. în cantitate de 4. O particularitate a legumiculturii o constituie diversitatea procedeelor de administrare a îngrăşămintelor. a nevoii de apă a speciilor legumicole în diferite faze de creştere. realizarea unui regim optim de nutriţie şi a unui program judicios de fertilizare.3. 2.1.1.2. care sunt dăunătoare pentru tinerele plante. în scopul asigurării producţiei la nivelul potenţialului biologic al fiecărei specii cultivate. 2. 2. În cazul îngrăşămintelor minerale aplicate local. se poate folosi gunoiul de grajd proaspăt odată cu apa de irigat. Fertilizarea suplimentară constă în aprovizionare cu elemente nutritive a plantelor. Pe terenurile cultivate cu legume se impune un control permanent al fertilizării. folosind diferite metode de calcul econometric. . 2. urina. se intervine prompt pentru a asigura apa la nivel optim. Irigaţia Cultivarea de legume şi obţinerea unor producţii ridicate nu este posibilă fără irigarea solului şi introducerea în practică a tehnicilor diferite de udare.1.

în vederea pregătirii terenului în condiţii optime. • irigarea pentru combaterea înghețurilor ușoare. se fac o serie de lucrări asupra culturilor. biloane şi straturi de diferite dimensiuni. Prin această metodă o parte din apă se infiltrează în straturile mai adânci. Pentru ca apa să ajungă la plantă fără pierderi mari şi să fie luată de sistemul radicular în condiţii optime. spălarea prea intensă a solului şi sărăturarea lui. la speciile cu frunzele tari şi portul mic (varza. cu însemnate aporturi de recolte. ardei. diverse ca procedee şi tehnici. • irigarea de fertilizare. Udarea subterană dă posibilitatea ca apa să fie dusă direct la sistemul radicular. Udarea prin picurare se foloseşte la culturile din răsadniţe. să nu fie poluată cu buruieni. Metode de udare. Apa de irigat trebuie să aibă un conţinut redus în sodiu şi clor. conopida. adăposturi şi sere plantate la distanţe mari între rânduri: tomate.2. Udarea la suprafaţă este cea mai larg folosită în condiţiile actuale de tehnologie legumicolă. Udarea prin aspersiune se practică pe suprafeţe reduse. Practic. în care îngrăşămintele se administrează odată cu apa de irigat. 2. • irigarea de spălare a terenurilor sărăturoase şi în sere. cu agenţi patogeni infecţioşi şi cu pesticide. ceea ce impune o exploatare raţională a sistemului de irigat. vinete. resturi organice. cu obţinerea unor producţii ridicate şi sigure. Îngrijirea culturilor În perioada de vegetaţie. Pentru a folosi apa la irigat este obligatorie analiza ei din punct de vedere chimic şi toxicologic. se aplică: • irigarea de aprovizionare. verdeţurile). de la răsărirea plantelor şi până la terminarea recoltei. iar o parte se ridică. se foloseşte primăvara timpuriu.În funcţie de perioada când se execută şi scopul urmărit.2. la culturile succesive şi de primăvară târziu. de forţă de muncă. 2. evitându-se pierderile de apă prin infiltraţie. . • irigarea pentru prinderea răsadurilor. în straturile superioare ale solului. această udare se execută prin diferite mijloace. prin diferite metode. după plantarea acestora în câmp sau sere. datorită capilarităţilor. udarea trebuie să se facă uniform. castravete şi aduce o mare economie de apă. pe toată zona răspândirii sistemului radicular. gulia. fiind infiltrată cu ajutorul unor canale făcute în subsol de un plugcârtiţă. în funcţie de sol şi specie: pe brazde.3.

2. Arăcitul se poate face înainte sau după plantare la legumele cultivate prin răsad. Operaţiile în verde Operaţiile în verde au rolul să formeze şi să conducă portul plantei la solano-fructoase şi bostănoase. spalierul este format dintr-o singură sârmă. 2. pe măsură ce se formează. de o sârmă. tulpini de floarea soarelui. în formă de 8 sau de inel destul de larg.2.5 – 2.Se aplică. Arăcitul (tutoratul) se recomandă la soiurile înalte de tomate de vară-toamnă. Susţinerea plantelor Susţinerea plantelor în poziţie verticală este obligatorie la culturile şi soiurile cu tulpină ierboasă sau semilemnoasă. Lucrarea se repetă de câteva ori. în acelaşi timp. Aracii se înfig în pământ. 2. vinete. Pentru susţinere se folosesc procedee diferite.1.3. mecanizarea lucrărilor solului. care se găseşte la înălţimea de 2. 2.2. montată pe ţăruşi de lemn. care cresc rapid şi consumă din substanţele nutritive ale plantei.3. coacerea mai timpurie a fructelor. când au 3–5 cm lungime. la înălţimea de 50-60 cm de la sol.în scopul creşterii şi conducerii portului. Se folosesc araci (tutori) de diferite înălţimi (1. Copilitul este operaţia de eliminare cu mâna a lăstarilor (copililor)care pornesc de la subţioara frunzelor . trestie. Palisatul se aplică la culturile de tomate timpurii în câmp. la rândul lor.2 m de la sol şi este fixată de conductele de irigare sau de formele metalice ale serei. de regulă. de care se leagă plantele cu plastic sau sfoară. protecţia plantelor contra bolilor şi dăunătorilor. La tomate. a stimulării fructificării şi creării de condiţii optime pentru formarea recoltei. fructe legate). fasole. în poziţie verticală sau în piramidă. Întrucât tomatele emit prea mulţi copili. aerisirea plantelor. seminceri de varză şi morcovi cultivaţi în câmp. pătrunderea radiaţiei solare la formaţiunile de fructificare. aceştia trebuie rupţi sau tăiaţi.1. din serele de sticlă sub formă de spalier. flori.3.3. . pe măsură ce cresc în vegetaţie. la tomate.5 m) confecţionaţi din lemn.1. Plantele se leagă de araci cu sfoară sau plastic. vinete şi ardei. stimulând. spalierul este format dintr-o sfoară sau plastic de care se leagă fiecare plantă. în serele solar din plastic şi la culturile de tomate.3. Ele constau din reducerea sau eliminarea unor componente vegetative (lăstari. după răsărire la cele semănate în cuiburi şi înainte de înflorire la semiceri. Sforile care susţin plantele se leagă. ardeiul gras. în adăposturi joase. 2. vârfuri de creştere) sau de fructificare (boboci.1. 2.1. La tomatele timpurii de câmp şi sere din plastic. castravete şi pepeni de seră. ceea ce permite potenţarea capacităţii lor de producţie. cu scopul de a grăbi coacerea şi a dirija planta la un anumit număr de inflorescenţe.

sub parapete în seră. se valorifică pentru consum. andive.3.2.3. şanţuri. vinete şi se efectuează după ce plantele au format un anumit număr de formaţiuni fructifere. dacă în culturile respective se constată că s-au ivit goluri multe.3. după care se aşează pământul la loc. • la sparanghel. la forţat. la hrean. 2. prin punerea rădăcinilor în pământ. salată. La rădăcinoase. reţinut în răsadniţă ca rezervă. sfeclă roşie.3. Cârnitul constă în ruperea vârfurilor de creştere al plantelor în scopul grăbirii formării depline a fructelor şi a desăvârşirii coacerii acestora. după care se reînvelesc cu pământ. prin legarea frunzelor şi muşuroirea treptată cu pământ a peţiolilor. .3.2. obţinându-se „păpuşa” (andiva) ce se consumă. răsadurile nou plantate se vor îngriji (uda) separat. cu răsad din acelaşi soi şi de aceeaşi vârstă. când plantele au format 4 – 5 frunze cu scopul de a grăbi dezvoltarea ramificaţiilor şi fructelor la dimensiuni mari.2. în funcţie de sistemul de cultură (câmp. păstârnac. pepene) în scopul asigurării unui număr optim de plante. de grosimea unui creion.2. Se execută la tomate.3. 2. Înălbirea (etiolarea) organelor comestibile ale unor plante se bazează pe oprirea luminii de a pătrunde la acestea. în pivniţe. sparanghel.3. 2. plantele scoase. răsadniţă). se taie „mustăţile” laterale.2. 2. procedându-se astfel: • la ţelina de frunze. Lucrarea se execută la culturile produse prin răsad şi uneori chiar la cele semănate direct în câmp.3 Alte lucrări speciale 2. În acest caz.3. deci în locuri întunecoase. Golurile se completează după 4 – 5 zile de la plantare.1. 2. cu ajutorul unui cuţit se înlătură rădăcinile laterale.3. până la prindere.3.3. Ciupitul constă în înlăturarea vârfului vegetativ al tulpinii principale sau a lăstarilor la castravete. pe măsură ce cresc.4. Se efectuează manual prin smulgerea plantelor mai puţin dezvoltate realizându-se suprafaţa optimă nutritivă. prin oprirea creşterii vegetative. Copcitul se aplică la ţelină şi hrean.3. care emit apoi lăstari buni de consumat. Lucrarea se practică la ţelina pentru peţiol. • la cicoarea de Bruxelles. ardei. Răritul se aplică la unele culturi semănate direct în câmp (morcov. seră. prin acoperirea cu strat de pământ a tulpinilor subterane. Completarea golurilor. În acest scop rădăcinile îngroşate ale ţelinei se dezgroapă puţin.3. ceapă.

sortimentele de pesticide. Combaterea bolilor şi dăunătorilor se face prin metode preventive şi curative. acarieni.4. de bacterii (cancerul bacterian) şi viruşi (mozaicul tomatelor. păianjenul roşu . produsul comestibil (mana la ceapă) . se defoliază de regulă până la a treia inflorescenţă (etaj de fructe). afide (puricii negri). ţinând seama de biologia plantelor. Combaterea are în vedere pragul economic de dăunare (PED). biologia agenţilor dăunători. 2.3. tulpina (coropişniţa). Defolierea constă în îndepărtarea frunzelor îmbătrânite şi bolnave de la baza tulpinii.Combaterea bolilor şi dăunătorilor Bolile plantelor pot fi cauzate de ciuperci criptogamice (mana. piticirea tomatelor). făinarea). La culturile de tomate din sere. frunzele (pătarea cafenie la tomate.5. în vederea grăbirii coacerii. în culturile de tomate. făinarea la castravete). prin care se înţelege nivelul de pagube de la care este necesar să se aplice tratamente corespunzătoare.2. vinete şi castraveţi. Dăunătorii sunt reprezentaţi prin: insecte (musca verzei.3. Bibliografie : . nematozi şi rozătoare.Bolile şi dăunătorii atacă toate organele plantelor: rădăcina (putregaiul umed la morcov). Aplicarea pesticidelor trebuie să conducă obligatoriu la recuperarea recoltei şi costului tratamentelor. Prin defoliere radiaţia solară pătrunde în cantitate mai mare la fructe şi se asigură o aerisire mai bună pe rânduri şi între plante. gândacul de Colorado).

recensamantagricol.ro .Sisteme horticole comparate.ing.univ. Prof. Marcela STEFAN http://www.dr.univ. ing. Bujor MANESCU Doctor docent in stiinteConf.