D.S.S.

C1

Securitatea socială reprezintă un ansamblu de mecanisme, proceduri, instituţii şi drepturi prin care se urmăreşte acoperirea riscurilor sociale. Riscurile sociale sunt definite ca fiind acele împrejurări care pot atrage diminuarea veniturilor unei persoane sau mărirea cheltuielilor acesteia. În plan juridic, atât la nivel intern cât şi la nivel internaţional, riscurile sociale sunt definite, de regulă, ca fiind: - bătrâneţea - boala - invaliditatea - maternitatea - protecţia juridică a drepturilor salariale - şomajul - sarcinile familiale. Aceste riscuri sociale sunt cuprinse în Convenţia 102/1952 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii. Principiile acestei convenţii au fost ulterior dezvoltate de Convenţia Europeană a Drepturilor Sociale şi Carta Europeană a Drepturilor Sociale. Statele europene au dezvoltat sisteme de securitate socială pornind de la acest nucleu; au fost astfel dezvoltate instituţii competente să asigure finanţarea procedurilor legate de modul de valorificare a drepturilor ( toate acestea alcătuiesc sistemul de securitate socială). Sistemele de securitate socială nu sunt identice în lume, ele ilustrează 2 concepţii opuse: 1. concepţia tradiţional europeană (sistemul Bismarck). Are la bază concepţia comutativă; elementele esenţiale pe care le are în vedere fiind persoanele beneficiare, formula de calcul a drepturilor de asigurări sociale, mecanismul de finanţare, nivelul beneficiilor. 2. concepţia distributivă. Este specifică prin soluţiile date la aceleaşi probleme. Concepţia comutativă Asigurările sociale au ca fundament protejarea veniturilor salariale atunci când aceste venituri nu se mai pot realiza. Concret, sistemele de asigurări sociale se adresează personelor care realizează venituri din munca lor sau dintr-o activitate profesională, în mare salariaţi, dar şi liberii profesionişti, producătorii agricoli etc. Sistemul se finanţează din contribuţii specializate, care se plătesc de către asiguraţi sau de alte persoane care fac plata pentru asiguraţi. Nivelul beneficiilor este într-o relaţie direct proporţională cu nivelul contribuţiei plătite, deci beneficiul este mai mare sau mai mic în raport cu mărimea contribuţiei plătite. Din punct de vedere instituţional sistemul presupune organisme de gestiune autonome, alcătuite, de regulă, din contribuabilii la sistem.

1

În cazul sistemelor private. fie beneficii suplimentare. pentru că. regulile de accesare a drepturilor se stabilesc de către stat. foarte mică. Din punct de vedere al administrării. porneşte de la concepţia că fiecărui individ trebuie să i se asigure un venit minim necesar traiului cotidian. impozite pe venit. adăugându-se alte categorii decât cele tradiţionale . aceasta se face de instituţii obligatoriu publice şi de rang guvernamental. că nivelul beneficiilor depinde de nivelul contribuţiei. În această concepţie orice persoană are un drept de creanţă faţă de societate atunci când dovedeşte starea de nevoie în care se află. Sub aspectul nivelului prestaţiilor. de interesul de a modula o politică socială pe termen mediu şi lung trebuie ca pârghiile financiare să fie în mâinile statului. prin: . acestea sunt egale şi uniforme – indemnizaţii forfetare. cele două concepţii s-au apropiat foarte mult. deci folosesc sistemul contribuţiei. pensiile foştilor deţinuţi politici. Aceste două sisteme sunt diametral opuse. căci fiind vorba de fonduri publice. există unul în Chile. administrarea fondurilor se face după concepţii diferite. iar administrarea sistemului se face de instituţii specializate. care în prezent sunt extrem de rare ( nu există sisteme exclusiv private în Europa. În sistemele bazate pe concepţia comutativă s-a pus problema cine este competent să gestioneze fondurile contribuabililor. în care cei care vor venituri mai mari pot contribui suplimentar.cea generalistă: toate riscurile sociale sunt administrate de aceeaşi instituţie publică (în România. Există astfel 2 formule: 2 . În cadrul concepţiei distributive (ex. cât şi dezavantaje se tinde spre o convergenţă a celor 2 sisteme pentru a se mări cât mai mult avantajele şi a limita dezavantajele. Există 2 opţiuni: . În esenţă convergenţa celor 2 concepţii este mărturisită în cadrul concepţiei comutative.cea a specializării administrării pe risc: se creează instituţii competente pentru fiecare risc (aplicată astăzi în România). Administrarea şi finanţarea sistemelor de asigurare socială De regulă sistemele de asigurări sociale sunt sisteme publice. De aceea s-a creat un sistem mixt. În prezent.Se poate astfel conchide că un asemenea sistem are o adresabilitate mai limitată. Dezavantajul constă în costurile ridicate de operare. statul doar controlând gestionarea fondurilor). Marea Britanie) se aplică un sistem în care toţi cei care ajung la o anumită vârstă primesc o pensie egală. deci fondurile de asigurări sociale. în 1998 – Ministerul Muncii). pe profit) şi nu din contribuţii speciale.apariţia unor prestaţii noncontributive ( indemnizaţii pentru care nu se cere existenţa unei contribuţii anterioare). statul intervine ori de câte ori bugetul astfel constituit nu este suficient pentru a susţine plăţile. însă. chiar dacă contribuţiile vin de la contribuabili persoane private. de prestaţii la nivel naţional. pentru că fiecare are atât avantaje. Finanţarea sistemului se face din impozite şi taxe ( TVA. . Concepţia distributivă Are o adresabilitate generalizată. Din punct de vedere al finanţării. iar avantajul în o mai bună administrare a riscurilor sociale prin specializarea instituţiilor pe câte un risc. accize. Avantajul este că această concepţie minimalizează costurile de operare. sistemele sunt publice. fie alte drepturi – ex.lărgirea câmpului de aplicare a sistemului.

Modul de utilizare a contribuţiilor Vizează doar sistemele bazate pe concepţia cotizaţiilor profesionale. nici investiţia nu poate avea randament.- formula germană – structura de decizie este formată din reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor. Organizarea financiară a sistemului de asigurări sociale În esenţă există 2 formule: a. Este caracterizat printr-o anumită relaţie între nivelul contribuţiilor şi veniturilor (beneficiul se poate calcula fie în funcţie de nivelul veniturilor. Funcţionarea sistemului depinde de rata de dependenţă ( numărul contribuabililor faţă de cel al beneficiarilor trebuie să fie suficient de mare). sistemul pay as you go ) Acest sistem ilustrează principiul solidarităţii între generaţii.faţă de nivelul veniturilor. contribuţia persoanei este destinată doar beneficiului ei. În acest caz sistemul de securitate socială nu ilustrează suficient ideea de solidaritate între membrii sistemului. Cea mai bună soluţie este combinarea celor 2 sisteme – public şi privat – pentru aceiaşi beneficiari.sistemul capitalizării. sub controlul public reprezentat de Ministerul Securităţii Sociale. Sistemul repartiţiei este sistemul regulă. iar dacă nivelul economic este mic. venituri care se raportează la un venit referenţial.faţă de nivelul contribuţiei. Este un sistem egoist. Acesta este sistemul aplicat în România. Avantajul constă în faptul că sistemul nu este vulnerabil la rata de dependenţă. Dezavantajul este că sistemul este vulnerabil la inflaţie mare şi la o stare economică foarte proastă. Sistemul fiscal (bazat pe taxe şi impozite) a. Există două tipuri de relaţie: . şomaj. Este adoptată de sistemul român. Sistemul cotizaţiilor profesionale b. formula în care statul are un număr de reprezentanţi în structura de decizie. În România pensia este calculată în funcţie de nivelul veniturilor la care se plăteşte contribuţie. Presupune utilizarea unor prelevări de fonduri obţinute din taxe şi impozite. fie în funcţie de nivelul contribuţiilor).sistemul repartiţiei . comun. care dă astfel expresie unei mai mari solidarităţi sociale . nivel demografic. El constă în faptul că se plătesc anumite contribuţii de către anumite categorii de persoane detrminate prin lege. sumele astfel rezultate fiind imediat vărsate sub formă de pensii ( în engl. b. Sistemul capitalizării. darsunt şi reprezentanţi ai beneficiarilor. Avantajul constă în faptul că se primeşte pensie indiferent de contribuţie. pentru că mecanismul sistemului constă în investirea sumelor. 3 . Toate contribuţiile unui individ în perioada lui activă de viaţă se contabilizează într-un cont personal şi se transformă în unităţi de cont care se investesc. Există 2 opţiuni: .

4 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful