Geneza şi organizarea statelor feudale româneşti I. Formaţiuni politice în Transilvania sec.

IX – X IZVOARE: Cronica notarului anonim (redactată în timpul regelui Bela al Ungariei) – GESTA HUNGARORUM HRONICON; GESTA HUNNORUM ET HUNGARORUM (Simon de Keza). Teritoriul este numit TERRA ULTRASILVANIA, ULTRASILVA, TRANSILVA. Documentele maghiare denumesc teritoriul şi ERDO-ELU. La finele veacului IX şi începutul veacului X, în spaţiul intracarpatic existau ducate, forme de organizare evoluate. Cronica notarului anonim menţionează primele formaţiuni politice: MENUMORUT – în Crişana, cu centrul la Biharea; GLAD – între Mureş şi Dunăre, în Podişul Transilvaniei; GELU – ducem blachorum (ducele vlah). Menumorut a fost primul atacat, chiar de Arpad. Acesta a încercat – iniţial – să rezolve disputa pe cale paşnică, trimiţând o solie la Menumorut, cerându-i – în schimbul unor beneficii materiale – să părăsească teritoriile stăpânite. Au fost purtate negocieri la Castrum Byhor (Biharea). Punctele forte ale lui Menumorut erau fortificaţiile de la ZOTMAR (Satu – Mare), ZYLOC (Zalău) şi BIHAREA. Menumorut rezistă, maghiarii cuceresc ZOTMAR. După 14 zile, Byhorul se predă. Menumorut îşi păstrează funcţia, dar ca supus al lui Arpad; fiica sa s-a căsătorit cu fiul lui Arpad. Glad opune rezistenţă, având tabăra aşezată la Vadul Nisipurilor. Primul atac este respins,iar Glad se întoarce la KEVE (Cuvin). URSCIA (Orşova), reşedinţa lui Glad, este, de asemenea, atacată. Conform Cronicii notarului anonim, Ţara lui Gelu nu a fost atacată propriu-zis de armata lui Arpad, ci de o armată mult mai restrânsă, condusă de TUHUTUM, cel care a cerut permisiunea de a deţine acest teritoriu ca feudă pentru el şi pentru urmaşii săi. Gelu a fost înfrânt la PORŢILE MESEŞULUI, retrâgându-se într-o cetate de pe râul Someş. A fost prins şi ucis pe un afluent al Someşului. Tuhutum a fost acceptat de slavi şi de români ca succesor. DAR maghiarii nu au putut instaura un control absolut. După catolicizarea maghiarilor, regele a primit împuternicirea de a lupta împotriva păgânilor şi necredincioşilor. Ştefan I organizează campanii militare împotriva formaţiunilor politice din Transilvania, Crişana, Banat, unde erau conducători maghiari, dar de confesiune ortodoxă. Prima ţintă a fost Gyula (Gelu, Tuhutum, Gyula), al cărui teritoriu a fost cucerit. În Banat, Ahtum (Glad, Ahtum) aducea prejudicii regelui maghiar, prin taxarea tuturor mărfurilor transportate pe râul Mureş. Ahtum a fost asasinat în cea mai puternică cetate, MORISENA (devine CENAI, după numele comandantului militar care îl ucisese pe Ahtum – Chandius). II. Dezvoltarea de dincolo de Carpaţi (IX – XI) Pentru această perioadă nu există izvoare documentare, dar săpăturile arheologice au indicat un nivel economic ridicat (cuptoare de redus minereuri, fiare de plug, obiecte de ceramică). În DOBROGEA, la Mircea Vodă, a fost descoperită o inscripţie care dovedeşte procesul de feudalizare: JUPÂN DIMITRIE 943. Secolele IX – X reprezintă ultima perioadă a stăpânirii Imperiului Bizantin într-o unitate administrativă numită THEMĂ (PARISTRION). Aceasta cuprindea Dobrogea şi estul Bulgariei. În secolul XI, aici sunt amintite formaţiunile lui TATOS, SETZLA ŞI SATZA (reşedinţa la Vicina). Aceste populaţii se vor revolta împotriva politicii fiscale a Imperiului Bizantin, aşa cum a fost revolta condusă de Petru şi Asan – 1185 - 1186 (origine controversată: română sau bulgară).

Pecenegii, sub conducerea lui Kegenes, primesc învoirea împăratului de a se stabili în Dobrogrea, pentru a păzi frontiera dunăreană a Imperiului. Uzii vor invada I.B. în secolul XI, cucerind Dobrogea şi ajungând până la porţile Constantinopolului. Marea invazie mongola adusese regatul Ung. în pragul prabusirii. Planul imediat era acela de refacere a controlului asupra zonelor aflate in subordonarea sa. Evident, Transilvania ocupa cel mai important loc, reprezentand ultimul avanpost in fata unor noi incursiuni mongole. In 1211, regele Andrei al II-lea ii cheama pe cavalerii teutoni pentru a-i aseza in Tara Barsei, teritoriu cu o densa populatie romanesca. In scurt timp, cavalerii teutoni au depăşit limitele teritoriale ale diplomei de colonizare din 1211. Mai mult, teutonii au incalcat cea mai importanta prevedere, construind nu numai cetati din lemn, ci si o puternica cetate din piatra, asa cum reiese dintr-o scrisoare regala. Intre Ungaria si cavalerii teutoni s-a ajuns la o stare de conflict; datorita interventiei papalitatii, cele doua parti nu au ajuns la o confruntare militara. Armistitiul a durat 3 ani, 1222 – 1225, regele, in urma unei interventii militare, alungandu-i pe teutoni din Tara Barsei. In prima jumatate a secolului al XIII-lea, politica de expansiune a Ungariei a vizat si teritoriul delimitat de Carpatii Meridionali si Dunare, o alta zona locuita de populatia romaneasca (viitorul stat - Tara Romaneasca). Pentru punerea in practica a obiectivelor expansioniste, regele Ungariei, Bela al IV-lea, va face apel la un alt ordin cavaleresc remarcat in perioada cruciadelor, ordinul ioanit. Aducerea cavalerilor ioaniti in acest spatiu avea la baza doua obiective clare: obligatia de a apara zona in fata eventualelor incursiuni tataresti si demararea catolicizarii populatiei romanesti de la sud de Carpati. Cu toate acestea, diploma de colonizare are o valoare deosebit de importanta pentru istoria romanilor, ea fiind prima marturie documentara exacta a realitatilor politice romanesti de dincolo de arcul carpatic. Astfel, la 2 iunie 1247, regele Bela al IV-lea acorda ordinului ioanit dreptul de proprietate asupra unor intinse teritorii dintre Carpati si Dunare. Textul diplomei face referire la doua mari unitati teritoriale: Tara Severinului si Cumania. Conform actului de stapanire, in cazul Tarii Severinului, dominatia ioanitilor includea si doua formatiuni politice romanesti: cnezatele lui Ioan si Farcas. Cea mai importanta formatiune politica din Tara Severinului era voievodatul lui Litovoi, importanta acesteia in raport cu celelalte structuri politice fiind subliniata chiar in textul diplomei. Astfel, conducatorul ei era obligat sa acorde ajutor militar cavalerilor cruciati in cazul oricarui pericol extern. In schimbul acestui sprijin, voievodatul lui Litovoi era scutit de obligatiile economice impuse de cavalerii ioaniti si regalitatea maghiara. In privinta celeilalte unitati teritoriale, Cumania, ea era concedata de catre Ungaria cavalerilor ioaniti pe o perioada de 25 de ani, interval in care acestia nu trebuiau sa acorde statului maghiar vreun procent din veniturile obtinute din exploatare. In raport cu Tara Severinului, situatia este diferita, deoarece, acolo, cavalerii ioaniti erau obligati sa imparta jumatate din venituri cu regalitatea maghiara. Explicatia acestei stari o regasim chiar in textul diplomei, care ne arata ca in Cumania trebuia desfasurata o ampla procedura de ridicare a unor castre, zona fiind expusa incursiunilor mongole. Exista, insa, o exceptie si in cazul Cumaniei, adica voievodatul lui Seneslau, care beneficia de aceleasi drepturi si liberati ca si cel al lui Litovoi. Textul diplomei mentioneaza originea etnica a populatiei pe care acesta o controla, el fiind numit: ,,Seneslau, voievodul romanilor”. Diploma Cavalerilor Ioaniti indica si existenţa unui proces de stratificare politica, in teritoriile dintre Carpati si Dunare fiind mentionate atat formatiuni politice de tipul cnezatelor, cat si de tipul voievodatelor. Localizarea teritoriala exacta a formatiunilor politice amintite este extrem de dificila. Un exemplu il reprezinta Cnezatul lui Ioan, pentru care s-au propus doua variante care se exclud reciproc:

1. Localizarea formatiunii in V Olteniei; 2. Localizarea formatiunii in N Olteniei – depresiunile Carpatilor. In legatura cu localizarea voievodatului lui Litovoi, este accentuata localizarea acestuia in depresiunea Jiului, stapanirea sa fiind extinsa si asupra unui teritoriu intra-carpatic, Tara Hategului. Cea mai fericita situatie o cunoaste formatiunea lui Seneslau. Aceasta este cu certitudine plasata in zona Argesului, resedinta formatiunii fiind la Curtea de Arges. Cercetarile arheologice in interiorul curtii domnesti de la Curtea de Arges au identificat urme de locuire si resturi ale constructiilor din secolul al XIII-lea, fapt care i-a determinat pe istorici si arheologi sa considere Curtea de Arges drept cea mai importanta asezare intarita a voievodatului lui Seneslau. In acest context, insusi faptul ca cea mai veche capitala a viitorului stat, Tara Romaneasca, a fost Curtea de Arges devine un argument istoric in afirmarea continuitatii de viata politica organizata, intr-o forma al carui nucleu politic l-a reprezentat voievodatul lui Seneslau. Moldova prestatală Spre deosebire de spatiul de la sud de Carpati, in teritoriul de la est de Carpati, mentiunile documentare privind existenta unor formatiuni, fie ca este vorba de uniuni de obsti, cnezate sau voievodate, lipsesc. Singurele informatii documentare sunt de sec. XV – XVI si mentioneaza in teritoriile moldovenesti unele uniuni de obsti, denumite ,,campuri”. Astfel, pentru partea centrala a Moldovei sunt mentionate: ,,campul lui Vlad”, iar pentru sud, pe Valea Bistritei, ,,campul lui Dragos”; Ocoalele Câmpulung, Vrancea; Ţara Maramureşului; Codrii Herţei, Cosminului. In general, informatiile despre organizarea politica sunt destul de confuze, ele nefiind in momentul de fata acceptate in unanimitate. Unul dintre cele mai cunoscute exemple este personajul Olaha, intalnit in 1247 de catre misionarul Franciscan Giovanni D’Piau Vel Caspine – aflat in solie la Marele Han. El a fost considerat de istorici, pornind de la antroponimul ,,Olaha” < Olah < Vlah, un voievod roman care aducea daruri Marelui Han. Cea mai comentata mentiune referitoare la formatiunile din spatiul moldovenesc o constituie cronica rimata a lui OTTOKAR de STIRIA. In conditiile luptei pentru tronul Ungariei, dintre Carol Robert si Otto de Bavaria, ultimul va incerca sa obtina sprijinul militar al voievodului Transilvaniei, Ladislau Kan. Acesta il face prizoniei si il trimite pe Otto de Bavaria peste munti, la un voievod valah ce stapanea Tara Romanilor. Tinand cont de faptul ca, peste un an, Otto de Bavaria a reusit sa evadeze, ajungand in spatiul rusesc, s-a presupus ca aceasta formatiune unde el a stat captiv se afla in nordul Moldovei. Formarea statului medieval Tara Romaneasca Majoritatea istoricilor sunt de acord ca procesul de unificare politico-teritoriala in spatiul de la sud de Carpati a fost declansata de una dintre cele doua formatiuni incluse in Diploma Cavalerilor Ioaniti (voievodatele lui Litovoi si Seneslau). In perioada urcarii pe tronul Ungariei a regelui Ladislau al IV-lea Cumanul (1272 – 1290), izvoarele vorbesc de izbucnirea mai multor miscari/ revolte impotriva coroanei maghiare, printre care si in spatiul condus de Litovoi. Inceperea confruntarilor dintre el si regele Ungariei se caracterizeaza prin ocuparea de catre Litovoi a fostelor formatiuni din 1247 – conduse de Ioan si Farcas. Era primul semn clar al faptului ca la acea data procesul de unificare teritoriala fusese declansat . Reactia regelui maghiar a fost prompta, in timpul contraofensivei – Magistrum Gheorghe va reusi sa il ucida pe Litovoi si sa il ia in captivitatea pe Bărbat, fratele lui Litovoi, succesorul de drept la conducere. Detalii despre aceste doua evenimente aflam din doua acte emise la mai multi ani de la desfasurarea

evenimentelor. Pe baza celor doua documente s-a admis, cu o marja de eroare considerabila, ca aceasta actiune trebuie plasata intre 1272 – 1279. In acelasi timp, pe baza toponimiei, se presupune ca principala batalie s-ar fi dat la granita voievodatului lui Litovoi (Tara Haţegului), acolo unde exista o apa: Raul Bărbat, dar si un sat care poarta numele lui Litovoi. Identificarea lui Litovoi cu voievodul muntean in Diploma Cavalerilor Ioaniti in urma cu mai bine de trei decenii ramane un demers dificil de realizat, in special din prisma perioadei dintre cele doua evenimente. Pentru teriroriile romanesti de la sud de Carpati, starea de criza a regatului maghiar va avea implicatii importante. Majoritatea teritoriilor si structurilor politice mentionate de diploma din 1247 vor iesi in aceasta perioada de sub controlul autoritatilor maghiare. In acelasi timp, pierderea controlului asupra acestui spatiu a avut si o cauza negativa, in plan istoric, pentru perioada 1280 – 1310, lipsind cu desavarsire orice mentiune documentara privind aceste teritorii. Acest fapt a determinat aparitia, dupa cateva secole (sec. al XVI-lea), a unei legende sau traditii legendare care sa completeze acest gol documentar, esential in stabilirea etapelor desavarsirii statului T.R. Aceasta este legenda lui Negru Voda, caruia cronicile si letopisetele din secolele al XVI-lea – al XVII-lea ii atribuie principalul merit in desavarsirea aparitiei primului stat medieval romanesc. Legenda: Negru Voda era un mic voievod din Transilvania, care stapanea in jurul lui 1290 – 2 teritorii intracarpatice, Amlasul si Fagarasul. Conform cronicarilor, in 1290, el a trecut la sud de Carpati, in orasul Campulung. De acolo, el sa va deplasa spre Curtea de Arges, unde va construi case de piatra si curti domnesti, iar toate fortele sale trec Oltul spre Dunare, acolo unde familia Basarabilor se va inchina noului stapanitor. DPDV istoric: legenda aduce fata in fata doua forme politice: una in dreapta Oltului (Oltenia) – probabil cea stapanita de Litovoi si alta, in stanga Oltului, fostul voievodat al lui Seneslau. Astfel, un voievod din Transilvania a cucerit doua structuri de dincolo de Carpati (fuziunea celor doua forme => formarea Tarii Romanesti). De-a lungul timpului au aparut argumente de ordin istoric, care contrazic aceasta teorie. Procesul de unificare a T.R. s-a desfasurat pe o perioada de mai multe decenii si nu a putut fi rezultatul unei actiuni rapide din Transilvania. Aparitia statului muntean este rodul unei evolutii interne, a unei stratificari politico-sociale (mentionate si de documente) care s-a desfasurat pe tot parcursul secolului al XIII-lea. Nicio cronica sau document maghiar nu face vreo referire la trecerea vreunui voievod peste munti, intr-un teritoriu declarat sub autoritatea regatului maghiar. De asemenea, trebuie mentionat ca, pe tot parcursul veacului al XIII-lea, intre Transilvania si Muntenia nu a existat o granita stabila. De aceea, fenomenul de migratie din Transilvania in spatiul extra-carpatic este atestat in tot cuprinsul acestui veac, avand doar un caracter social si nu unul politic (cucerire sau anexare de teritorii). Se poate spune ca istoricii ultimelor decenii au acceptat teoria conform careia T.R. este doar rezultatul fuziunii celor doua formatiuni deja existente, cea a lui Litovoi (dr. Oltului) si Seneslau (st., care si-a continuat existenta). Ultimul conducator politic de la sud de Carpati, amintit de izvoarele maghiare la sfarsitul secolului al XIII-lea, este TOCHOMER (origine cumană). De asemenea, fiind parintele primului voievod al Tarii Romanesti, Basarab, nu a rezidat in prima capitala a T.R. –Curtea de Arges, lucru care demonstreaza ca, in ultimii ani ai sec. al XIII-lea, unificarea politica nu era complet desavarsita. Documentele ii atribuie sarcina unificării lui Basarab I, primul care are titlul de voievod. Urcarea pe tron a lui Carol Robert semnifica sfarsitul crizei politice. In acelasi timp, principalul obiectiv al Ungariei era recuperarea teritoriilor care iesisera de sub autoritatea regala.

In aceasta perioada in care Ungaria a recuperat teritoriile transilvanene, la sud de Carpati, Basarab a reusit inglobarea tuturor teritoriilor intr-un singur organism politic, Tara Romaneasca. Procesul, la nivel documentar, a fost inclus intre 1310 – 1324. Pretextul pentru tensionarea relatiilor il va constitui un teritoriu aflat la granita statului muntean (Banatul de Severin). În nov. 1330 are loc bătălia de la Posada (Hronicum Pictum). ............................................................................................................ Formarea statului medieval Moldova – continuare Constituirea statului românesc dintre Carpaţii Orientali şi Nistru a fost socotită, de tradiţia literară târzie, tot ca produsul unui „descălecat”. În fond, un dublu „descălecat”, al lui Dragoş mai întâi, apoi al lui Bogdan. În cazul Ţării Moldovei, realitatea personajului ”descălecător” este în afara oricăror îndoieli. Dragoş şi Bogdan au fost voievozi ai Maramureşului care, în anumite condiţii istorice, au trecut la răsărit de Munţii Carpaţi. Statutul lor aici e diferit fundamental. Cel dintâi a fost voievod dependent de regele Ungariei, cel de al doilea a fost voievod şi domn independent. Vreme de un secol, tătarii au făcut numeroase incursiuni în Transilvania şi Ungaria. Regele Ludovic cel Mare a hotărât să pună capăt acestor prădăciuni. În 1345, a organizat o expediţie împotriva lor pusă sub comanda lui Andrei Láckfi, comitele secuilor, fratele lui Ştefan, voievodul Transilvaniei. La această campanie au participat şi românii din Maramureş sub comanda voievodului Dragoş. Expediţia a avut loc în sudul Moldovei şi s-a terminat cu un succes. Apărarea se putea lesne realiza de pe versantul Carpaţilor Orientali. De aceea, Ludovic s-a hotărât să înfiinţeze aici o marcă de apărare a regatului (cu capitala la Baia), în fruntea căreia a numit pe Dragoş, voievodul românilor din Maramureş. După cercetări mai noi, Dragoş ar fi murit în 1354. Lui i-a succedat fiul său Sas şi apoi, efemer (mai curând desemnat pentru a domni), Balc, fiul lui Sas. În paralel cu evenimentele de la răsărit de Carpaţi, Ţara Maramureşului cunoştea o mişcare de mare interes, condusă de voievodul Bogdan. Regii angevini ai Ungariei, Carol Robert şi Ludovic I, au voit să desfiinţeze vechile libertăţi ale românilor, ceea ce a dat naştere la tulburări. Românii s-au răsculat în frunte cu Bogdan din Cuhea. Revolta lui Bogdan a durat încă mulţi ani. Când n-a mai putut rezista în Maramureş el a trecut la răsărit de Carpaţi cu fiii, rudele şi colaboratorii săi, care au voit să-l urmeze. Data când a avut loc această trecere este pusă, de cei mai mulţi istorici, în 1359. Recent s-a propus, printr-o nouă interpretare a documentelor, anul 1363, ceea ce schimbă total cronologia primilor voievozi moldoveni, de la Dragoş la Bogdan. Venit peste munţi, în Ţara Moldovei, Bogdan a înlăturat pe Balc, urmaşul voievodului Sas, desemnat să urmeze părintelui său şi l-a obligat să părăsească Moldova şi să se întoarcă în Maramureş. Voievodul Bogdan a devenit exponentul dorinţei de emancipare a boierilor moldoveni şi a organizat rezistenţa împotriva oştirii lui Ludovic I.

Dar filopolonezul Ştefan I ajunge domn în Moldova. Noul sultan. acolo unde regele Sigismund de Luxemburg îşi adunase armata pentru a intra în Ţara Românească. dintre care s-au remarcat ducaţii de argint şi o monedă divizionară destinată cu precădere categoriilor joase ale populaţiei. Sunt ctitorite mănăstirile Vodiţa. avea să se dea principala bătălie dintre cele două părţi. În 1392 – 1393. Bulgaria a fost transforamtă în paşalâc. se semna la Radom (1389) primul tratat polono – muntean din istorie. un sultan otoman trece Dunărea. De asemenea. pe tronul statului muntean urca Mircea I. eliberând comerţul românesc pe linia Dunării. La 7 martie 1395. în condiţiile marii confruntări de la Kossovopolje. Cotmeana. Mircea cel Bătrân semnează un tratat de vasalitate cu Sigismund de Luxemburg.ROMÂNII ÎN CRUCIADA TÂRZIE Mircea cel Bătrân (1386 – 1418) În 1386. În 1389. În 10 octombrie 1394. a iniţiat o acţiune de pradă pe teritoriul Ţării Româneşti. Primul tratat comercial cu Braşovul din istoria Ţării Româneşti a fost încheiat în 1413. În domeniul creşterii puterii economice. rolul esenţial l-a avut numărul mare de monede bătute de domnul muntean. Căderea cetăţii a fost urmată de cucerirea unei mari părţi din Dobrogea. iar în 1391 ele lovesc pentru prima dată Ţara Românească. Actul . cu care statul moldovean se afla în cele mai bune condiţii. consolidează cetatea Severinului. Primele schimburi de solii au avut loc în 1391. banul de aramă. Ţara Românească cucerea pentru prima dată Dobrogea. pe Vlad I (fratele vitreg al lui Mircea). Acesta beneficia de sprijinul Imperiului Otoman şi al Poloniei. Mircea înfiinţează şi Bănia de Severin. S-au încheiat şi acorduri cu Sibiul privind reglementarea taxelor vamele de la Vadul Oltului. fiul lui Radu I. cancelaria domnească a fost reorganizată (dezvoltarea culturii). Prin intermediul lui Petru I. A fost reorganizată şi armata: oastea cea mare (bărbaţi capabili să mânuiască o arma). Mircea a adoptat singura tactică posibilă: evacuarea aşezărilor aflate în calea turcilor şi strămutarea lor în zonele montane. Mircea ridică cetatea Giurgiu. Moldova. încheiată cu un rezultat indecis. blocând orice posibilitate de a primi ajutor din partea lui Mircea. în 1395. fiind înfânt la cetatea Neamţ. Amlaşul şi Făgăraşul. atunci când regele Sigismud de Luxemburg s-a aflat în Transilvania. Privilegii au fost acordate şi negustorilor polonezi din Liov. în vederea apărării zonei de apus a ţării. pentru statul muntean mai rămânea un singur vecin. în apropierea râului Argeş. care. Cozia. Primele teritorii vizate de noul domnitor au fost fostele feude transilvănene deţinute de către Ţara Românească în timpul domniei lui Vladislav Vlaicu. Profitând de luptele pentru tronul ungar duse de regele Sigismund de Luxemburg. după ce a înfrânt rezistenţa Ţaratului de la Vidin. Soluţia reconcilierii cu Ungaria se întrezărea în aceste condiţii. După 1389 încep primele incursiuni turceşti peste Dunăre. dar şi a aramei. însă eşuează în încercarea sa. Au fost duse lupte de hărţuire. Cea mai importantă dezvoltare a avut-o exploatarea sării. prin intermediul căreia putea să ajungă la regatul Polonia. Mircea cel Bătrân este înlocuit. După căderea Serbiei. la locul numit Rovine. pentru prima dată. ceea ce îl determină pe regele maghiar să atace statul moldovean. Tismana. Mircea cel Bătrân a ocupat aceste teritorii în cursul anilor 1387 – 1388. Baiazid I a trimis o oaste otomană condusă de Firuz – Bey. o oaste turcească a înconjurat Silistra. În 1393. O partidă boierească moldo – polonă a reuşit să îl impună pe tron. Cele două state îşi promiteau ajutor reciproc în cazul unui atac din partea Ungariei. În 1394. negustorii braşoveni primind dreptul de a-şi comercializa produsele pe drumul Braşov – Brăila. El se retrage în Transilvania. trupe boiereşti (în schimbul unor privilegii erau pregătite să lupte).

se va rupe în două state: din Asia Mică şi din Europa. unde ţarul bulgar i-a primit fără luptă. războiul reîncepe. Sultanul a fost făcut prizonier şi târât într-o cuşcă prin întreaga Asie Mică. iar de acolo a ajuns la Vidin. în care s-a discutat despre un plan comun de acţiune al Ungariei. . statul muntean va fi considerat de celelalte state o simplă anexă a Imperiului Otoman. Înfrângerea de la Nicopole marca întoarcerea lui Mircea în scaunul domnesc. În perioada următoarelor decenii. În 1406. apoi s-au îndreptat spre Nicopole. acceptând o nouă alianţă cu creştinii. Musa este prins şi ucis. Cruciaţii au obţinut o victorie la Rahova. Musa va trece Dunărea. Ducele de Burgundia s-a opus. Soliman este înfrânt şi ucis. obligându-l să se retragă din nou în Ţara Românească. viitorul sultan Murad al II-lea.avea un caracter militar. reuşind rapid să cucerească majoritatea provinciilor europene şi să se proclame sultan la Adrianopol. Ungurii şi germanii i-au învinuit pe francezi pentru indisciplină. După 1402. s-au refugiat în I. I. Mircea obligându-se să îl urmeze pe regele ungar oriunde pornea o luptă împotriva turcilor. Mircea este obligat să accepte suzeranitatea otomană. armata cruciată a trecut Dunărea pe la Orşova. Retragerea trupelor maghiare prin Ţara Românească a reprezentat sfârşitul domniei lui Vlad I. iar francezii i-au acuzat pe unguri de laşitate. fiul lui Mehmed. Dar Soliman îl învinge pe Musa. O. Beneficiind de sprijinul militar al statului muntean şi al Serbiei. În 1399. o serie de nobili supuşi lui Timurlenk. Încercând să se refugieze în Ţara Românească. Mehmed pătrunde în Europa în 1413 şi îl învinge pe Musa la Ceamurli. Obiectivul ungar era distrugerea blocului antimaghiar. precum sultanul Irakului. În februarie 1417 are loc o nouă campanie a turcilor în Ţara Românească. Mustafa (refugiat în ŢR pentru un an).. Soliman. În ianuarie 1418 moare Mircea cel Bătrân. Baiazid I împroprietărindu-i cu pământuri. Mircea va continua să susţină un alt pretendent la tronul otoman. La sfârşitul verii anului 1396. În 1411. Pricipala bătălie s-a dat lângă Ankara (28 iulie 1402). condusă de Murad II. format din Polonia. care îl urau pe Baiazid I pentru că le desfiinţase principatele. Se ştie din amintirile călătorului german Johann Schlitberger că Mircea i-a propus regelui maghiar să îi încredinţeze comanda confruntării. Mircea a recucerit Dobrogea. Mircea a acceptat tributul. s-au închinat lui Timurlenk. Principii turci din Anatolia (Asia Mică). atacat şi surprins în cetatea Dâmboviţei. Mustafa va fi învins şi ucis de Murad.O. Totuşi. Ţările Române şi Imperiul Otoman. deţinute de un fiu al lui Baiazid. Noul sultan devenea primul conducător al unei părţi din Imperiul Otoman impus de o alianţă creştină din care făcea parte şi Ţara Românească. are loc întâlnirea de la Severin dintre Mircea şi Sigismund de Luxemburg. Serbiei şi Ţării Româneşti împotriva posesiunilor otomane din Europa.

La 10 noiembrie 1444. din cauza ciumei. Iancu de Hunedoara obţine cea mai importantă victorie de până atunci. Victoria lui Iancu de la Belgrad (iulie 1456) avea să amâne transformarea Ungariei în paşalâc până în 1526. Prima măsură a sa a fost înlocuirea lui Vlad Dracul (care încheiase pace cu I. Este înmormântat la catedrala din Alba Iulia. O. în 1441. precum şi al unor state germane pornind cruciada. Iancu era obligat să se retragă din funcţia de guvernator al Ungariei. dar Iancu nu a dorit să se implice.Iancu de Hunedoara (1441 – 1456) ajungea voievod al Transilvaniei (fost ban de Severin) în timpul în care teritoriile extracarpatice se aflau sub presiunea I. Iancu de Hunedoara a înţeles că apărarea Transilvaniei depindea de doi factori: îndeplinirea angajamentelor militare ale nobilimii transilvănene şi angajarea unei armate de mercenari. Iancu aştepta sosirea trupelor otomane. turcii pătrund în Transilvania prin Ţara Românească. Campania cea Lungă a creat un sentiment de teamă I. În octombrie 1448. îl înlocuieşte pe Roman al II-lea cu Petru al II-lea. acceptând din 1452 suzeranitatea turcă. când îl învinge pe beiul de Semendria pe teritoriul sârbesc. Pe locul marilor înfrângeri creştine (Kossovopolje). Vladislav al II-lea. pe râul Ialomiţa. În acest fel el a reusit sa imprime regatului Ungariei o linie politica predominant antiotomana. la Varna. . domnul Moldovei. care îi va ceda cetatea Chilia. Mehmed al II-lea. În 1456. în 1444. Acesta din urmă va duce o politică duplicitară. Trupele de Iancu de Hunedoara au trecut Dunărea. Situaţia lui Iancu s-a complicat din cauza trădării lui Gheorghe Brancovic al Serbiei.O. Iancu de Hunedoara este ales guvernator al Ungariei.. În Moldova. Pacea cu Ungaria s-a semnat pe 10 ani. Devenind adevaratul conducator al gruparii favorabile regelui Vladislav I Jagello.) cu Vladislav al II-lea. cere sprijinul papalităţii şi al Republicii Veneţiene. La 18 martie 1442 Iancu este înfrânt şi nevoit să se retragă în spatele zidurilor Albei Iulia. Prima acţiune antiotomană a lui Iancu a avut loc în 1441. Iancu a încheiat două alianţe politico-militare. În 1442. solii bizantini fuseseră primiţi de Iancu de Hunedoara în vederea acordării de sprijin militar. iar în septembrie 1443 au început înaintarea în I. cucerind cetăţi importante.O. puternicul stat central – european. Iancu de Hunedoara moare la 11 august 1456. Pe piatra de mormânt scrie: „S-a stins lumina lumii”. Dar sultanul Murad al II-lea avea nevoie de pace cu Europa pentru a rezolva problemele apărute în Asia Mică. şi a încurajat propaganda lansării unei noi cruciade. nobilii maghiari se retrag de la Buda la Viena. este ordonată retragerea. de unde s-a intrat în Macedonia. conducând.O. fiind înlocuit de fiul său. Iancu reuşeşte alungarea lor din Transilvania. După tratatul turco – maghiar de la Adrianopol (1451). la Zemun. În septembrie 1448 începea înaintarea pe valea Moraviei. conflictele din Europa Centrala trecând pe plan secund. În 1446. demnitatea cea mai importanta ce i-a fost încredintata fiind aceea de voievod al Transilvaniei. cruciaţii sunt înfrânţi. Regele maghiar. La 2 septembrie 1442. pe Valea Moraviei. Turcii reacţionează. Tratatul de la Seghedin a fost rupt. În 1452. Cheia Europei centrale o reprezenta Belgradul. în 1448. Iancu de Hunedoara a fost rasplatit din plin de catre acesta. Venirea iernii a făcut tot mai grea înaintarea armatei creştine prin trecătorile Balcanilor. la Seghedina. Cu Bogdan al II-lea. Iancu este înfrânt (factorul numeric). pătrunde în Ţara Românească şi îl instalează ca domn pe Basarab II. precum Niş. Sultanul nu reuşeşte să stopeze conflictul cu principii anatolieni. practic.

Vlad a cucerit şi cetatea Giurgiu.000 de galbeni ca tribut. pe care „abia o ducea pământul” (cum spune cronicarul turc Enverî). Sultanul a recurs. Vlad Ţepeş dispunea de vreo 22. Vlad Tepes a acceptat sa plateasca haraciul. o mentalitate antiotomană. ameliorându-şi relaţiile cu Poarta. în preajma reşedinţei voievodale. În iarna 1461 – 1462. care prevedea printre altele. ca reacţie a instituirii unei prevederi juridice prin care se putea confisca averea boierilor acuzaţi de trădare (prădalnica). care i-a adus victoria. Vlad îi trimite o scrisoarea lui Matei Corvin. călări. Exista deja. scutiţi de dări şi munci. dar a refuzat sa dea copii pentru ieniceri. Vlad Tepes a restabilit legaturile de buna vecinatate cu sasii din sudul Transilvaniei si a încheiat un tratat secret cu Matia Corvin. să cedeze o parte din venituri negustorilor locali. Şiştov şi Nicopole. În a doua jumatate a anului 1460. atunci (în 1461). Cel ce s-a arătat vrednic de o asemenea misiune a fost Vlad al III-lea. sultanul a trimis. cerând ajutor militar (pe care nu l-a primit). În timpul domniei lui Vlad. dar Ţepeş a căutat alte motivaţii pentru a nu se prezenta. a-l duce la împărăţie şi a-I transforma ţara în paşalîc. a pornit să transforme Ţara Românească în paşalîc. Apare garda personală. Retragerea trupelor otomane se pare că a fost determinată şi de pădurea de ţepe din zona Buzăului. care îl însoţeau pe domn pretutindeni. ceea ce s-a şi întâmplat în vara anului 1462. în timpul căreia au fost incendiate Dârstor.000 oşteni. Mehmed II l-a chemat pe „beiul” Ţării Româneşti la Istanbul. Constanta politică a lui Vlad Ţepeş a fost războiul contra turcilor. dar obligaţi să presteze serviciul militar permanent. Vlad Ţepeş a iniţiat ceea ce s-a numit marele „atac de noapte”. pentru început. .Paşa de Vidin pentru a-l prinde pe Ţepeş „prin orice chip”. încredinţată grecului Catavolinos şi lui Hamza. În 1459. În 1461. supranumit Ţepeş. O armată otomană de aprox.Vlad Ţepeş (1448.000 oşteni. Dupa parerea istoricilor Eugen Denize şi Ileana Cazan. Acţiunea a eşuat. Linia Dunării trebuia apărată cu orice preţ şi în acest sens interesele Ţării Româneşti şi ale Ungariei erau în convergenţă. 100. La 16-17 iunie 1462.În timpul domniei sale are loc cea mai mare revoltă a boierilor. de pustiire a itinerarului şi de înfometare a duşmanului. să desfăşoare activităţi comerciale doar în locuri fixate de domnie. la care au fost adăugate alte două unităţi militare. Aflând despre acordul dintre Vlad Tepes si Matia Corvin. dar nu s-au obtinut rezultatele scontate. misiunea rezistenţei armate antiotomane a trecut la Ţara Românească. Conflictul era deschis şi o campanie otomană în Ţara Românească era de aşteptat. după un secol de la impactul româno-otoman (1369). formată din câteva sute de oameni. personalitate foarte controversată. Matia Corvin. motivându-şi în diverse chipuri gestul. oameni de rând care s-au remarcat în timpul luptelor şi au fost înălţaţi la rangul de mici boieri. Vlad Ţepeş a procedat cu tact atunci când a acceptat să plătească un tribut ridicat (10. la o soluţie–vicleşug. tribut de sânge pe care tara sa nu-l daduse niciodata si a refuzat sa se prezinte în persoana la Poarta.000 de galbeni). La 11 februarie 1462. el a sprijinit pe Ştefan. 1456 – 1462. 1476) Din Transilvania. sultanul si dregatorii Portii nu au interpretat neplata tributului ca un act de ostilitate si nici Vlad Tepes nu avea vreun interes sa provoace deliberat pe turci într-un moment în care se afla în conflict deschis cu sasii din sudul Transilvaniei si cu regele Ungariei. Târgovişte. el a încetat să mai plătească sultanului cei 10. Profitând de această ocazie. să ocupe tronul Moldovei. si casatoria sa cu o ruda a acestuia. oastea a fost compusă din două segmente: oastea cea mică şi oastea cea mare. Cu această oştire a purtat un război de hărţuire. În primăvara anului 1457. Vlad a organizat o amplă campanie militară de-a lungul Dunării. o solie în Tara Româneasca cu scopul de a-i cere voievodului sa abandoneze alianta cu Ungaria si casatoria proiectata. A doua categorie militară era cea a vitejilor. care sprijineau pretendenti la domnie si grupari boieresti ostile. Domnul va permite negustorilor transilvăneni să îşi desfacă mărfurile doar în târgurile de graniţă.

. Este vorba de partida boierească care nu agrea autoritatea şi care. sfârşită tragic. iar domnia ţării a fost luată de fratele său Radu cel Frumos. a revenit în jilţul domnesc de la Târgovişte. Ţepeş fiind ucis de boierii care îi erau potrivnici. pactizase cu Imperiul Otoman. Vlad Ţepeş a fost arestat şi întemniţat vreme de 12 ani la Buda. din motive imediate. În toamna anului 1476. în fond artificial. A fost o domnie meteorică.Aflat în duşmănie prelungită cu o grupare boierească. cu regele Matei Corvin al Ungariei. În urma unui conflict. cu sprijinul lui Ştefan cel Mare. sprijinit şi de sultanul Mehmed II. Vlad Ţepeş a fost detronat.

Matei Corvin cedează Cetatea de Baltă şi Ciceu. Hotin. cu care a fost şi asociat la tron. La 26 octombie 1497 oastea polonă este surprinsă şi învinsă în Codrul Cosminului. întrucât cetăţile Neamţ. Veneţia încheie pace cu turcii. Superioritatea otomană a înclinat balanţa în defavoarea Moldovei. Mehmed al II-lea şi-a concentrat forţele la Adrianopole şi a început campania în mai 1476 în fruntea unei armate de 90 – 150 000. Este nevoit să se retragă. Dar Polonia va încheia pacea cu Poarta în 1489. La 14 – 15 decembrie 1467 are loc lupta de la Baia. Alături de trupele transilvănene. În ianuarie 1465. Baiazid al II-lea asediază pe apă şi pe uscat Chilia şi Cetatea Albă. Pentru turci. Pe câmpul de la Direptate. În 1479. În urma represaliilor din 1468 – 1469. la care se adăugau oştenii lui Laiotă Basarab şi tătarii. La 4 aprilie 1459. pe care le cucereşte. unde i se adaugă un contingent de 17 000 de luptători. Ştefan a urmărit mişcările lui Soliman de la Vaslui. Cu ajutor de la Polonia. Ştefan recuperează apoi Hotinul (1462) şi Chilia (1462 – 1465). Atacul său de pe uscat a coincis cu acţiunea pe mare a turcilor. turcii din garnizoanele de la Chilia şi Cetatea Albă au pustiit Moldova până la Suceava. să întrerupă asediul cetăţii Scutari şi să pornească spre Moldova. Anii 1469 – 1473 sunt marcaţi de conflictele şi înfrângerea lui Radu cel Frumos. Ştefan a adoptat tactica pământului pârjolit. profitând de îngheţul apelor Dunării. Ştefan decide construirea cetăţii Orhei. cetăţile genoveze Caffa şi Mangop sunt cucerite. Conflictul cu domnul Ţării Româneşti l-a împins pe Ştefan în conflictele cu turcii. Deşi asediată din două părţi. Petru Aron este ucis. Suceava. Prin intermediar ungar. Cât timp a lipsit din ţară. Mehmed al II-lea nu a putut fructifica victoria. Cetatea Albă. oastea otomană formată din 140 000 de ostaşi intră în Ţara Românească. lupta a căpătat proporţiile unei adevărate catastrofe. Reunită în septembrie 1474. În 1475.Ştefan cel Mare (1457 – 1504) a fost fiul lui Bogdan al II-lea. Ştefan pătrunde în Ţara Românească şi îl impune pe Vlad Ţepeş. în condiţiile unui conflict ameninţător dintre cele două. Pierzând speranţa de ajutor de la Ungaria. când s-au realizat primele contacte moldo-otomane şi 1480 – acordul Moldovei cu turcii a fost încheiat (plata tributului. Ştefan îi învinge la Cătlăbuga (1486). fiind înmormântat la Putna. i se garanta Chilia). Pentru a opri atacurile surprinzătoare ale tătarilor. Ştefan recunoscând pe regele polon ca singur suveran. căci altfel împotriva sa s-ar fi ridicat numeroşi adversari. Reîntoarcerea Chiliei la Moldova a accentuat conflictul cu Matei Corvin. Cu ajutorul lui Vlad Ţepeş. unde a concentrat 40 000 de ostaşi (cea mai mare parte – ţărani) şi un corp de secui. asediind cetatea Suceava (bine – aşezată şi aprovizionată). în 1462. . Ştefan a încercat să menţină echilibrul polono – ungar. regele Cazimir al Poloniei încheie un tratat la Overchelăuţi cu noul domn al Moldovei. Ştefan s-a dus la Colomeea (1485) pentru a depune omagiul de vasalitate. În 1497. Ştefan a încercat să readucă cetatea Chilia în hotarele Moldovei. prin care Petru Aron era alungat de la Cameniţa. Mahomed era conştient că trebuia să intervină pentru a-şi reface prestigiul şi autoritatea. îşi concentrează forţele în Ţara de Jos şi îl învinge pe Petru Aron la Doljeşti (12 aprilie 1457). beilerbeiul Rumeliei. Matei Corvin reuşeşte să se retragă. Ştefan a atacat cu mult curaj avangarda otomană comandată de Soliman. care acordase adăpost şi sprijin lui Petru Aron. după ce îl susţinuse pe Ştefan timp de 15 ani. În 1484. Luptele cu turcii reprezentau o o extindere a conflictului cu Ţara Românească pentru controlul zonei Dunării de Jos. cu domeniile lor. Ştefan încheie un tratat de pace cu Ungaria (1489). Ştefan integrează militar şi economic cetatea Chilia. Ştefan încheie pace cu Polonia la 12 iulie 1499. Cu încurajarea Poloniei. Ciuma devastatoare şi foamea generalizată l-au determinat pe sultan să ordone retragerea. De acum înainte. Ioan Albert al Poloniei organizează o campanie împotriva Moldovei. Hanatul Crimeii intră sub suzeranitate otomană. garnizoana maghiară a cedat. Hoarda de pe Volga reintra sub influenţa sultanului. mai ales după refuzul plăţii tributului. Deşi din efectivele sale lipseau 10 000 de oşteni (plecaţi să îi respingă pe tătari). Între 1479. Mahomed a ordonat lui Soliman. mitropolitul Theoctist l-a proclamat domn. Moare la 2 iulie 1504. Chilia nu au putut fi cucerite.

care se înţelesese cu Mihai să acţioneze concomitent. Ţările Române urmau să joace rolul de bază operativă înaintată. sfatul domnesc al Ţării Româneşti cuprindea şi boieri din rândul celor prootomani. Întrând în Bucureşti şi Târgovişte. Mihai a încheiat pacea cu otomanii. însă – din cauza superiorităţii numerice a inamicului – este nevoit să se retragă. Mihai primea firmanul de la sultan prin care era numit domn pe viaţă. Pe plan extern. Domnul urma să se afle sub atotputernicia boierilor (12 boieri). Această măsură. Bucureştiul (oct). Acţiunea sa a continuat până spre Munţii Balcani. prin Bucureşti şi Târgovişte. În planurile noii alianţe. . Silistra (unde a obţinut victorii răsunătoare). Spania. Moldova iese din coaliţie. La 4/ 14 august 1595 Mihai s-a retras spre Călugăreni (înconjurat de păduri şi de valea mlăştinoasă a Neajlovului). Baba Novac atacă Vidinul şi Babadagul. Liga Sfântă. alţii au fugit. care îşi propunea să restaureze episcopatele catolice din Ţările Române. Giurgiul (oct). În acelaşi an. turcii au început organizarea ţării în paşalâc. din iniţiativa lui Aron Vodă. Deoarece mulţi creditori deveniseră obraznici şi ameninţau să atace palatul domnesc. Mihai a atacat Giurgiu (nu a reuşit să îl cucerească). Domnul emitea acte. turcii reiau ofensiva în Ungaria. La sfârşitul lunii aprilie 1595 a plecat spre Transilvania o delegaţia munteană formată din 12 boieri. Răzvan Ştefan a fost înlăturat de armatele polone şi înlocuit cu Ieremia Movilă. Capitala revine la Târgovişte.Mihai Viteazul (1593 – 1601). Stăneşti şi Stănileşti (1595). în noiembrie 1594 au fost chemaţi la vistierie pentru a le fi plătite datoriile. Toate bisericile româneşti din Ardeal erau puse sub jurisdicţia Mitropoliei din Târgovişte (iniţiativă anticalvină). la care au subscris Sfântul Imperiu Romano – German. Au fost asediate cetăţile Turnu şi Nicopole. Hotarul ţării se stabilea din nou pe linia Dunării. În această perioadă. Evenimentul din 1595 a provocat o mare dezordine. Hârşova. dar au fost atacaţi prin surprindere şi ucişi. Giurescu. Tratatul semnat în mai însemna desfiinţarea statului muntean. Aderarea la Liga Sfântă a fost precedată de o vastă acţiune a Contrareformei. alături de sporirea dărilor. dar numai în numele principelui. tributul fiind redus la jumătate. Apoi. Mulţi ţărani au fost robiţi. Apoi. unităţile de mercenari înzestrate cu arme performante au căpătat întâietate. Ţara Româneasă întrând sub autoritatea pricipelui ardelean. la Stoeneşti. pe care le-a ucis. În 1597. Bisericile au fost transformate în moschei. O acţiune asemănătoarea s-a desfăşurat la Iaşi. Mihai profită de circumstanţe şi incendiază Plevna. Mihai a dispus un nou recensământ şi a dispus ca fiecare rumân să rămână acolo unde era. Mihai Viteazul s-a văzut nevoit ca în faţa pericolului invaziei otomane să accepte acest tratat. a fost luată pentru a întreţine efortul militar (Constanti C. S-a trecut apoi la anihilarea forţei otomane existente la Bucureşti ce avea misiunea să îl supravegheze pe domn. Aron Vodă al Moldovei aderă în 1594. Mihai a trecut Dunărea. Bucureştiul era distrus. Cetatea de Floci. ducatele Toscana. Aceştia fuzionează cu trupele lui Mihai Viteazul şi eliberează Târgoviştea (octombrie 1595). Mihai Viteazul provoacă panică şi derută în tabăra otomană. la iniţiativa papei Clement al VIII-lea se contura o amplă alianţă. Acest lucru s-a schimbat în 1594. a surprins paşalele de la Rusciuk şi Silistra. solia lui Mihai era la Praga şi obţinea un ajutor de 20 000 de florini pentru plata mercenarilor. care trebuiau să încheie un tratat de alianţă cu principele Sigismund Bathory. Mantua şi Ferara. Pentru a nu atrage atenţia. Podul existent aici era îngust şi nu permitea înaintarea decât în coloană. Dar la începutul lunii octombrie ajungea la Bran un ajutor militar de la principii creştini. Adeziunea Ţării Româneşti s-a datorat iniţiativei domnului. Mihai Oproiu). Armatele muntene ameninţau chiar şi Sofia. În 1396. Alte victorii au fost obţinute la Putineiu.

În 1599. Ceptura şi Bucov (octombrie 1600). Mihai trece Dunărea şi incendiază Plevna. Cladova.. la Târgovişte sosea solia de pace a otomanilor. Mihai nu s-a grăbit să schimbe ordinea din Transilvania şi nu a luat măsuri radicale. Rudolf II îl sprijină pe Mihai. tratat care stipula obligaţia împăratului de a pune la dispoziţia domnului banii necesari pentru plata a 5000 de oşteni. în hrisovul emis la Iaşi. În septembrie 1598. Mihai se îndreaptă prin Transilvania spre Praga. care a fost alungat. pentru unitatea taberei creştine şi a reluat legăturile cu Transilvania. comandantul trupelor habsburgice ale lui Rudolf II. au fost reintegraţi românii ortodocşi în rândul religiilor recepte. iar la Iaşi acesta a primit jurământul de credinţă din partea boierilor moldoveni. cetate ce nu a putut fi cucerită. În octombrie 1598. Mihai porneşte împotriva lui Andrei Bathory. În Moldova au intervenit polonezii lui Zamoysky. . domn al Ţării Româneşti şi al Ardealului şi al Moldovei. Administrativ şi politic. care obţine o strălucită victorie împotriva lui Sigismund la Gorăslău. În Ţara Româneacă. Mihai se intitula: . Rudolf al II-lea nu l-a recunoscut ca principe sau domn. Nicopole. Mihai este înfrânt la Mirăslău (septembrie 1600). La Turda. puterea era în mâna nobilimii maghiare. De partea răsculaţilor a intervenit şi generalul Basta. Mihai rămâne stăpân în Oltenia.Intensa activitate diplomatică s-a concretizat în tratatul încheiat la Mănăstirea Dealu la 30 mai/ 9 iunie 1598. Totuşi. Rămas singur. Guvernarea Transilvaniei de către Mihai a durat 11 luni. din mila lui Dumnezeu. cu care Mihai urma să continue lupta împotriva turcilor. Campania ajunge până în zona Munţilor Balcani. boierii s-au răsculat împotriva lui Simion Movilă. Armata munteană unită ocupă satul Şelimbăr.” Pecetea sa reuneşte simbolurile celor trei principate româneşti. Dar în 1598 – 1599. Vidin. În Transilvania se face joncţiunea cu cea de-a doua coloană condusă de banul Udrea din Băleni şi Baba Novac. Ieremia Movilă s-a retras la Hotin. Nicolae Pătraşcu rămâne domn în Ţara Românească. Putem vorbi mai mult de o unire fundamentată pe confesiune. Dieta a fost menţinută.Io Mihai voievod. La 27 mai 1600. cu acordul împăratului şi al boierilor. Basta a trimis un detaşament de germani şi valoni pe care Mihai i-a crezut prieteni. Simion Movilă este instalat ca domn. Mihai intră triumfător în Alba Iulia. Suzeranitatea Imperiului romano-german era îndepărtată. ci ca guvernator al Transilvaniei. La 9 august 1601 este ucis de aceştia. Mihai este invitat să preia domnia în Ţara Românească. cele două armate s-au despărţit. Armatele polone intrate în Ţara Românească au avut de înfruntat armata lui Mihai la Năieni. Andrei Bathory este alungat. Mihai a intervenit la Rudolf al II-lea în favoarea lui Sigismund Bathory. principatele au rămas separate. opoziţia internă faţă de Mihai devenise tot mai activă. Se asigura libertatea negustorilor munteni de a face comerţ în Ungaria şi Transilvania. Dieta îl recunoaşte pe Mihai ca singur stăpân al ţării. Dar Sigismund renunţă la tron în favoarea vărului său. Acesta fuge. Pentru că Sigismund Bathory fusese proclamat prinipe de răsculaţii care îl arestaseră pe Basta. Membrii Dietei s-au răsculat. Armatele lui Mihai au intrat în Moldova pe trei direcţii. Totuşi. Rahova. Suceava este cucerită. Andrei Bathory. Domnul a dispus ca Moldova să fie condusă de mai mulţi dregători munteni. Mihai se retrage în Ţara Românească. dar este prins şi ucis de secui. Boierimea munteană îl recunoaşte pe Simion Movilă. în faţa căruia Mihai va depune jurământ la Târgovişte. Întreaga ţară i s-a închinat lui Mihai. care urmărea transformarea Transilvaniei în provincie austriacă.

Petiţia. Comisia. Împrejurările au făcut ca starea de agitaţie prevestitoare de revoluţie să se precipite mai întâi în Moldova. Această situaţie a produs chiar un sentiment de exaltare publică. in frunte cu Vasile Alecsandri s-au reunit la 28 martie şi au redactat în grabă documentul intitulat Petiţie-Proclamaţiune ce cuprindea 35 de revendicări. domnitorul Mihail Sturdza a anunţat anularea tuturor măsurilor anterioare. Tot ceea ce se dorea în această petiţie erau transformarea regimului monarhic absolutist într-unul constituţional. nu se vorbea nimic despre desfiinţarea privilegiilor. lichidarea corupţiei şi a abuzurilor. A doua zi petiţia a fost prezentată domnitorului Mihai Sturdza care a lăsat să se inţeleagă că acceptă unele revendicări. în prima jumătate a secolului al XIX-lea. În seara de 29 martie. In contextul în care zvonurile încurajatoare se întretăiau cu ameninţările şi cu agitaţia crescândă a opoziţiei. în principal. la Viena şi Pesta. La această adunare s-a hotărât să se aleagă o comisie a cărei misiune era să redacteze un program de revendicări. fără alte pregătiri prealabile. siguranţa persoanei. din discursurile liderilor mişcării revoluţionare: Lascăr Rosetti. Starea de spirit rămânea agitată şi opoziţia nu era deloc intimidată. În Moldova nemulţumirile existente începuseră a se manifesta chiar din 1847 sub forma unei active opoziţii boiereşti care acuza domnitorul (Mihail Sturdza) de excluderea boierilor de la deciziile politice şi legislative. formată din 16 membri. insă in realitate s-a preocupat de organizarea represiunii impotriva opoziţiei. Vasile Ghica şi Alexandru Ioan Cuza. declarat in . Pe 27 martie 1848 la hotelul Petersburg din Iaşi s-au adunat principalii reprezentanţi ai opoziţiei din rândul boierimii liberale. Boierimea liberală şi intelectualii erau ostili domnitorului pentru cenzura dură şi pentru măsurile luate împotriva învăţământului naţional.Românii şi anul revoluţionar: 1848 Revoluţia de la 1848 din Moldova. Confruntat cu un apel public pentru coalizare la răsturnarea domniei şi cu o opoziţie larga. la 19 martie 1848 Mihail Sturdza ia o serie de masuri represive. În Moldova boierimea liberală a fost cea care a preluat aici iniţiativa luptei politice. Iaşiul. opoziţia a trecut la acţiunea deschisă de organizare a unor consultări publice asupra programului de revendicări şi asupra căii de urmat. a clăcii sau împroprietărirea ţăranilor sau de egalitatea la plata dărilor. chiar dacă agitaţiile s-au produs în acelaşi timp şi în Transilvania şi Ţara Românească. îmbunătăţirea grabnică a stării ţăranilor. la Iaşi s-a trecut la organizarea unor reuniuni secrete unde se discutau realizarea unor programe de reforme şi căi de acţiune. a tineretului intelectual şi unii reprezentanţi ai ţărănimii. atmosferă în care.proclamaţiune a fost imediat prezentată pentru semnare reprezentanţilor opoziţiei. Mihail Sturdza a declanşat represiunea împotriva revoluţionarilor condusă de cei doi fii ai săi. Printre aceste revendicări se dorea respectarea Regulamentelor Organice. Banat şi Bucovina. În contextul izbucnirii revoluţiilor din Franţa. pe fondul nemulţumirii ţărănimii dornică să scape de clacă şi de dările speciale pe care Sturdza le impusese. Anul 1848 a dat măsură transformărilor petrecute în societatea românească şi a aspiraţiilor ei în sensul dezvoltării moderne şi europene. Adunarea de la hotelul Petersburg şi-a ales un preşedinte în persoana lui Grigore Cuza care a condus discuţile ce au constat. abolirea cenzurii în privinţa vieţii interne şi constituirea unei gărzi naţionale.

Nicolae Bălcescu şi A. împroprietărirea ţăranilor fără răscumpărare. lichidarea privilegiilor şi deplina egalitate a cetăţenilor în toate drepturile politice. Ioan Maiorescu. redactat la Braşov. Ion Heliade Rădulescu. Liderul Mihail Kogalniceanu arăta ulterior că modestia revendicărilor din petiţia din martie 1848 nu însemna că în Moldova nu era nevoie de alte reforme mai radicale. S-a elaborat şi s-a adoptat un plan care prevedea declanşarea simultană a revoluţiei în mai multe puncte pentru a dezorganiza represiunea.A. la 24 mai 1848 sub titlu Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei. În acest timp în Moldova represiunea a continuat mai ales în provincie unde s-au organizat nuclee de rezistenţă. maltratări în urma cărora mulţi oameni au fost întemniţaţi. iar apoi şi un comitet executiv de acţiune. Exilaţii revoluţionari moldoveni. a însărcinat pe Mihail Kogălniceanu să redacteze în numele lor un nou program intitulat Dorinţele partidei naţionale din Moldova apărut la sfârşitul lui august 1848. G.Bălcescu. dovedea maturitatea concluziilor si a obiectivelor dar si orizontul lor deosebit de larg.noaptea de 29 martie în stare de rocadă a cunoscut scene de dură represiune. care au organizat mai târziu la Cernăuţi un Comitet revoluţionar moldovenesc. A. . în aprilie 1848 căile si data lansării revoluţiei. fraternităţii şi unirea Moldovei şi a Ţări Româneşti într-un singur stat. Rosetti. Rosetti care după 29 mai 1848 au primit împuternicirea să trecă la acţiunea de organizare şi conducere a acţiunii de declanşare a revoluţiei. Golescu întorşi de la Paris s-au alăturat liderilor revoluţionari şi împreună au creat Comitetul revoluţionar care a discutat. introduceau astfel in concepţia si practica acţiunilor de unire ca obiectiv prioritar drept singura cale care putea duce către atingerea celorlalte obiective sociale si libertăţi sociale. Golescu si C. Acesta prevedea Unirea Principatelor ca fiind cea mai importantă dorinţă. Caracterul mişcării a fost limitat la o simplă acţiune petiţionară indicând lipsa unor organizări adecvate şi a unui program suficient de atractiv pentru atingerea scopurilor propuse. fraţii Goleşti. dar represiunea a triumfat fară alte lupte demonstrând lipsa unui sprijin din partea populaţiei pentru mişcarea pornită la Iaşi. iar un nou program al revoluţionarilor din Moldova. cu percheziţii. Comitetul revoluţionar şi-a ales o Comisie executiva compusa din N. principalele centre fiind Bucureştiul şi Craiova. iar 13 din căpeteniile mişcării petiţionare au fost trimişi sub pază la Galaţi spre a fi predaţi autorităţilor turceşti. Nicolae Cretzulescu. Revoluţia din Ţara Românească În Ţara Românească vestea izbucnirii revoluţiei din Franţa şi apoi în Viena şi Pesta a deschis drumul către organizarea revoluţiei şi în Ţara Românească.G. organizarea instituţiilor ţari pe principiile libertăţii. jafuri. Autorii acestui program ce exprima o fuziune a ideilor revoluţionare din cele doua principate. În aprilie a fost formulată o petiţie program cuprinzând 23 de puncte cu propuneri moderate. Frontierele in Moldova au fost închise. C. Urmarea cea mai importantă a celor petrecute în martie 1848 în Moldova a constat în concluziile trase de chiar liderii acţiunii care în perioada imediat următoare au tras cele mai clare învăţăminte. A. Acest document cuprindea numai 6 articole clare şi concise care prevedeau: desfiinţarea clacii şi a oricăror alte obligaţii ale satenilor către proprietari de moşii. Dintre liderii revoluţiei se remarcau Ion Ghica.

desfiinţarea rangurilor boiereşti. românii trecuseră şi ei la primele acţiuni revoluţionare. Aceştia aspirau la rândul lor la drepturile fireşti ale popoarelor care doreau să îşi câştige libertăţile. La 9 iunie în ziua adunării de la Islaz se produsese un atentat asupra domnitorului Gheorghe Bibescu înfăptuit de un grup de revoluţionari. Gheorghe Magheru. Între libertăţilor publice esenţiale pentru crearea unui regim politic democratic se numărau libertatea tiparului.Comitetul revoluţionar a plănuit la 21 iunie 1848 la Islaz. Astfel. Se dorea independenţa administrativă şi legislativă a Ţarii Românesti şi înlăturarea puterii protectoare. Izbucnirea revoluiilor de la Viena si imediat după aceea la Pesta anunţa şi românilor din părţile de est ale imperiului începutul unei frământări care nu putea să-i lase indiferenţi. a cuvântului şi desfiinţarea pedepselor cu bătaia şi moartea. la drepturi şi limbă a celorlalte naţionalităţi care locuiau în Transilvania. O serie de manifeste apărute la Braşov sesiza esenţa problemei. La 11 iunie Gheorghe Bibescu se confruntă cu refuzul comandanţilor miliţiei de a reprima mulţimea. Ştefan Golescu. Cu cele 22 de puncte ale sale proclamaţia oglindea nu numai intenţiile ci şi viziunea revoluţionarilor munteni. domnitorul a acceptat să semneze proclamaţia de la Islaz. Constantin Cretzulescu. având ca opoziţie partea maghiară. Nicolae Golescu. În aceiaşi zi. în aceste condiţii poziţia armatei a contribuit hotărâtor la triumful paşnic şi imediat al revoluţiei. Redactată şi tipărită de Ion Heliade Rădulescu a intrat în istorie ca Proclamaţia de la Islaz. se prevedea înfiinţarea unei gărzi naţionale. Ei hotărâseră crearea unor gărzi naţionale. Spre sfârşitul lunii martie şi începutul lui aprilie. La 22 martie românii din Bucovina ţinuseră deja o adunare populară la Cernăuţi şi constituiseră un comitet de acţiune în fruntea căruia se remarcau fraţii Hurmuzaki. ea cuprindea deviza respect către proprietate. dar doreau să o facă neţinând cont de doleanţele celor care locuiau alături de ei în Ardeal. Rusia. românii şi saşii. întrunirea unei adunări populare unde au lansat textul unei Proclamaţii. în vreme ce Eftimie Murgu. care dorea unirea Ardealului cu Ungaria şi care datorită programului ei politic nega dreptul la existenţă naţională. lider al mişcarii naţionale a românilor din Banat trecuse la organizarea acţiunii revoluţionare a românilor din Banat. iar cancelişti de la Târgu Mureş în frunte cu Alexandru Papiu-Ilarian şi Avram Iancu se pronunţau pentru . Maghiarii îşi doreau eliberarea de sub stăpânirea austriacă sub care erau de mai bine de un veac şi jumătate. respect către persoană.A. revoluţia de la Bucureşti a triumfat pe cale paşnică. Anton Kral şi alţii. Atentatul nu a reuşit iar domnitorul s-a decis să ia măsuri împotriva revoluţionarilor. C. A recunoscut apoi noul guvern format din Nicolae Bălcescu. Proclamaţia menită să propage cauza şi obiectivele revoluţiei în paturile largi ale nemulţumiţilor din societatea româneasca. Revoluţia din Transilvania Revoluţia românilor din Imperiul Habsburgic a avut o complexitate mai mare decât cea din Moldova si Ţara Românească. Rosetti si colonelul Ioan Odobescu. emanciparea clăcaşilor şi desfiinţarea totală a robiei ţiganilor. Ioan Heliade Rădulescu. Lupta pentru drepturi politice şi sociale ale românilor ardeleni a început în primăvara anului 1848 şi a fost deosebit de dificilă. era un document care dincolo de iscusita redactare exprima programul revoluţiei pentru a obţine triumful acţiunii de la Islaz.

Mişcarea naţionala a românilor din Banat evolua într-o direcţie paralela cu cea a românilor din Transilvania.000-11.000 de oameni a declanşat o contraofensivă rapidă şi puternică în Transilvania venind din direcţia Clujului. Confruntările începute în Transilvania între gărzile naţionale româneşti şi trupele fidele revoluţiei maghiare au adus românilor victorii în mai toate colţurile provinciei. La 24 ianuarie 1849 Iosif Bem a pierdut bătălia pentru cucerirea Sibiului în faţa austriecilor si a românilor care se retrăgeau spre Banat. 10 iunie împăratul Ferdinand I sancţiona unirea Transilvaniei cu Ungaria cea ce nu lăsa românilor altă alegere decât lupta. Principalul document propus a fost Petiţiunea naţională a fost adoptată la 16 mai şi cuprindea 16 articole.desfiinţarea iobăgiei şi emanciparea ţaranilor. Adunarea s-a dovedit a fi o cotitura radicală în mişcarea politică a românilor din Transilvania. Proclamaţia dorea să reunească la 30 aprilie într-o adunare premergătoare un număr cât mai mare de români la Blaj pentru formularea unei petiţii naţionale. Adunarea hotărâse de asemenea înfiinţarea unei gărzi naţionale românesti. Memoriul a fost înaintat la Viena. La 10 . la Blaj a avut cea dintâi adunare naţională a românilor din Transilvania. În timp ce la Blaj se desfaşura Adunarea naţională şi la Lugoj românii din Banat s-au adunat pentru a revendica drepturi naţionale. La 30 aprilie. Cea mai clară viziune o reprezenta textul unui manifest intitulat Provocaţiune. La 15 mai a avut loc a doua adunare de la Blaj în care Simion Bărnuţiu a ţinut un discurs în prezenţa a nu mai puţin de 40. Aceasta prevedea convocarea unui congres naţional pentru evitarea unei revolte generale a românilor transilvăneni. Florian Micaş. intelectuali şi preoţi. Fără a se descuraja gărzile românesti conduse de Avram Iancu au luptat cu dârzenie rezistând cu succes în fortăreţa munţilor Apuseni.şi alţi sugerau întrunirea unor mari adunări naţionale care să redacteze o petiţie adresată dietei de la Cluj. La 22 martie la Cernăuţi s-a ţinut o adunare populară care a emis un program de acţiune ce avea în frunte pe fraţii Hurmuzaki. redactat la Sibiu de Simion Bărnuţiu care respingea unirea cu Ungaria. în vreme ce trupele ţariate intrate în Transilvania se opreau la Braşov şi în sudul Transilvaniei. unde s-au reunit un număr mare de ţarani. La 28 septembrie la Blaj s-a desfaşurat a treia adunare naţională în prezenţa a 60. Adunarea s-a desfăşurat în locul numit atunci Campia Libertăţi. Spre sfârşitul luni decembrie. Aici a fost adoptată o rezoluţie de protest împotriva unirii cu Ungaria. emanciparea naţională. însă de abia la a doua adunare din 20 mai unde a fost adoptată petiţiunea ţarii care in 12 puncte revendica autonomia Bucovinei prin separarea de Galiţia. desfiinţarea iobăgiei fară nici o despăgubire din partea ţaranilor şi desfiinţarea privilegiilor nobilimii.000 de oameni. generalul Iosif Bem numit de guvernul maghiar la comanda unor efective pe 10. Eşecul cai paşnice de reprezentare a revendicărilor naţionale înregistrate în mai 1848 a creat o situaţie fără altă ieşire decât un conflict între revoluţia româna şi cea maghiară. Prima adunare naţională a pus la baza luptei revoluţionale în care românii se deciseseră să se angajeze într-o ideologie naţională clară asociată cu principiile liberale şi reformarea socială. La 27-28 martie 1848 Ion Guteanu.000 de ţăranii înarmati. Un text şi el răspândit şi influent s-a dovedit proclamaţia întocmită la 12 aprilie de bucovineanul Aron Pumnul. acordarea drepturilor şi libertaţilor individuale. Ea pretindea independenţa naţională în raport cu revoluţia maghiară.

raţionamentul lor. . armata maghiară a suferit înfrângere decisivă şi la 13 august. Faptul că în Transilvania în 1848-1849 s-au aflat alături o mare parte a liderilor revoluţiilor din Ţara Românească. la Şiria.august 1849 la Timişoara. Moldova. ea a capitulat în faţa armatei ţariste. Banat şi Bucovina a indicat concluzia iminentă a priorităţii pe care unirea ajunsese să o prezinte. Banat şi Bucovina au fost sensibili la toate opţiunile şi au înclinat tot mai mult acelea care-i puteau lega de românii din Principate. lângă Arad. fără şansele unei alegeri mai bune decât alături de habsburgi. românii din Transilvania. În ciuda situaţiei în care au fost puşi.

puterile separatiste continuau pe linia convocării Divanului. comerţului şi navigaţiei. dar nici clar în sprijinul Unirii. a cărui elaborare a durat o jumătate de an şi al cărui cuprins a fost viu discutat la Constantinopol între reprezentanţii puterilor garante. Prusia. Congresul s-a deschis la 13/ 25 februarie 1856. dar nu şi sub protecţia Rusiei. Napoleon III şi regina Victoria a Marii Britanii s-au întâlnit la Osbourne în iulie-august 1857. neutralitatea. Anglia a acceptat anularea alegerilor. . În semn de protest. Marea Neagră era declarată neutră şi demilitarizată. fiind constituite pentru a exprima în faţa puterilor garante dorinţele poporului român din Moldova şi Ţara Românească. Dar cele patru puteri unioniste au rupt legăturile diplomatice cu Turcia. Turcia. administraţie independentă şi naţională. Pentru aplanarea conflictului. Rusia. Adunările ad-hoc au fost convocate în virtutea unui firman electoral. Stratford Canning de Redcliffe. AL. păturile mijlocii. boierimea liberală şi chiar boierimea moderatconservatoare. Austria. Vogoride falsifică dorinţele unioniştilor majoritari în Moldova. iar Franţa a renunţat la sprijinirea înfăptuirii Unirii depline. Sub preşedinţia lui Walewski. Cuza demisionează din funcţia de pârcălab de Covurlui. Cererile celor două Adunări au fost: Unirea. indicând uriaşa primejdie pentru Turcia. Cavour şi Orlov (Rusia) au susţinut ideea Unirii Principatelor în faţa opoziţiei îndârjite a lui Buol (Austria) şi Aali Paşa. plasarea Principatelor sub garanţia colectivă a puterilor contractante. care să revizuiască vechile legi şi să propună altele noi. Anglia nu s-a arătat ostilă. dar şi reprezentanţi ai mişcării naţionale româneşti din ţară. Ţărănimea a obţinut o cincime din locurile existente. căimăcămia fusese preluată de Nicolae Vogoride. Adunare legiuitoare unică. Ismail. se instituia o comisie specială a reprezentanţilor celor şapte mari puteri. Partida Naţională era o formaţie politică eterogenă care grupa reprezentanţi ai tuturor claselor şi păturilor sociale din Principate. Dar. La jumătatea anului 1857 se întorceau în ţară ultimii revoluţionari exilaţi după 1848. Walewski. la Congres au participat Anglia. guvern constituţional. Aici. reflectând prin aceasta interese deseori diferite: ţărani. în care s-au implicat şi Barbu Ştirbei şi Grigore Ghica.UNIREA PRINCIPATELOR 1856 – 1859 Congresul de la Paris a fost pregătit prin negocieri anterioare (conferniţa de la Viena – 1855) şi prin dezbateri. legislaţiei. se decidea deplina libertate a cultelor. Bolgrad). Alegerile pentru adunări au fost mai agitate în Moldova. prin teroare. prinţul străin. cele trei judeţe învecinate Dunării reveneau Moldovei (Cahul. Dunărea devenea liberă pentru navigaţie şi comerţ (se instituia o Comisie europeană a Dunării). I. muncitorimea în formare. Franţa. precum şi exilaţi revoluţionari. Schimbarea de poziţie a Angliei faţă de Unirea Principatelor a fost anunţată de ambasadorul la Constantinopol. adoptate la 18/ 30 martie 1856: menţinerea Principatelor sub suzeranitate otomană. prin schimburi de vizite şi acţiuni combinate. autonomia. după moartea caimacamului Balş. nu se admitea niciun drept de amestec în treburile lor . sultanul urma să dea dispoziţii pentru convocarea unui Divan ad-hoc. Rezultatul acţiunilor caimacamului a fost abţinerea de la vot. antiunionist. Noile alegeri au dus la obţinerea unei majorităţi unioniste. Adunările ad-hoc s-au întrunit la Bucureşti şi Iaşi în toamna anului 1857. Stipulaţiile referitoare la Principate îşi vor găsi concretizarea în articolele XXII – XVII ale tratatului. nicio intervenţia armată nu se mai putea produce în Principate decât cu acordul prealabil al tuturor celor 7 puteri. intelectuali. Sardinia. ştergerea alegătorilor de pe liste şi împiedicarea altora de a se înscrie..lăuntrice”. Aceste adunări au constituit prilejul pentru intensificarea relaţiilor dintre unioniştii munteni şi cei moldoveni. Totuşi. care refuza anularea alegerilor. organizaţi în cadrul Comitetului Central al Unirii de la Iaşi.

minoritarii au cerut şedinţă secretă pentru a face o propunere împăciuitoare. În 5 ianuarie. Austria şi Turcia . cu un venit de 3000 de galbeni şi având îndeplinite funcţii publice timp de 10 ani. la Focşani. În seara zilei de 3 ianuarie 1859. Ideea a fost acceptată pentru ieşirea din impas. Cuza. conservatorii au obţinut majoritatea mandatelor pentru Adunarea Electivă.în termen de o lună cel mult”. membrii Partidei Naţionale s-au pus de acord (în unanimitate) pentru susţinerea lui Al. Puterea legislativă urma să fie exercitată colectiv de domn. Totuşi. Dar membrii minorităţii s-au întâlnit la hotelul Concordia. Conservatorii susţineau în Moldova pe fostul domn. Pe 23 ianuarie. Stipulaţiile electorale erau în contradicţie cu celelalte măsuri cu caracter democratic. domnul putea fi în fiecare ţară un moldovean sau un muntean. s-a trecut la o imensă propagandă. alături de diferite însemnări ale comisarilor. Rusia. Se crea. Adunarea ad-hoc a dezbătut şi probleme de organizare internă. Alegerile pentru Adunările elective au fost organizate de căimăcămiile de trei: Ţara Românească – Ioan Manu şi Emanoil Băleanu (conservatori). Prusia şi Anglia au recunoscut dubla alegere. Grigore Sturdza. Majoritatea îşi dădea seama că. În Ţara Românească. se aboleau privilegiile şi monopolurile şi se dădea indicaţia revizuirii stării sătenilor. Filipescu (conservator moderat). Cuza era văzut ca un intermediar până la obţinerea dezideratului prinţului străin. egala accesibilitate la funcţii. Curtea de casaţie. se garantau libertăţile publice. Ştefan Catargiu (conservator). Acest raport conţinea dorinţele românilor. Domnul era ales pe viaţă de Adunare. în condiţiile date. Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti (titulatura acceptată de Conferinţă) urmau să se administreze liber şi în afara oricăror ingerinţe ale Înaltei Porţi. numai presiunea populară exercitată asupra deputaţilor conservatori mai putea să atragă un rezultat favorabil clauzei naţionale. Dimitrie Ghica propune alegerea domnului Moldovei ca domn al Ţării Româneşti. Vasile Sturdza (reprezentanţi ai Partidei Naţionale). Se adăuga posibilitatea unirii celor două armate. fiind primită cu entuziasm. Gheorghe Bibescu şi Barbu Ştirbei. Deputăţia trimisă de Cuza la Constantinopol pentru a obţine învestitura sa a trecut prin Bucureşti. Sardinia. La 1/13 aprilie 1859 (Paris). sau pe fiul său. care trebuia să guverneze cu concursul miniştrilor conduşi de el. Mihail Sturdza. fiind organizată şi venirea cetelor de ţărani în Capitală. nu îşi putea impune candidaţii la domnie. Momentul 1859 În ambele ţări se alcătuiseră grupuri politice în jurul diferitelor candidaturi la domnie. Acesta a fost ales domn cu unanimitate de voturi. mulţimea a năvălit în curtea Mitropoliei.În Moldova. de Adunarea electivă şi de Comisia Centrală de la Focşani. cât şi deputaţii Partidei Naţionale l-au votat pe Cuza. Boerescu a enunţat propunerea lui Cuza. AL. depăşindu-şi prerogativele. Conservatorii au acceptat. Zeci de mii de orăşeni au fost mobilizaţi în preajma Adunării. Zvonul era că aveau să îl aleagă pe Golescu domn (reprezentantul Partidei naţionale).. Prin agitatori ai maselor. În cea de-a treia şedinţă a Conferinţei de la Paris (august/ septembrie 1859). După închiderea celor două Adunări. Dar în Ţara Românească. comisia de informare a trecut la întocmirea raportului pe care era însărcinată a-l prezenta conferinţei ce avea să se întrunească la Paris. În Moldova. Opoziţia Austriei şi Turciei nu a fost categorică. trebuia să obţină învestitura Porţii . I. Moldova – Anastasie Panu. I. Se stabileau egalitatea în faţa impozitelor. sub conducerea – fiecare – a unui domn. Pe 24 ianuarie. iar în Ţara Românească pe foştii domni. La 10/ 22 mai 1858 s-au deschis la Paris lucrările Conferinţei care a elaborat Convenţia pentru organizarea Principatelor. Franţa. problema centrală ce s-a pus deputaţilor din Partida naţională a fost aceea de a se fixa asupra unui candidat unic la domnie. atât partizanii celor doi domni conservatori.

însă numai pe durata vieţii lui Cuza. Al. formând primul guvern comun. cel condus de conservatorul Barbu Catargiu. . Abia la 6 decembrie 1861 a fost emis firmanul de recunoaştere a Unirii depline. I. La 24 ianuarie 1862.au recunoscut dubla alegere. pe care Cuza a proclamat-o la 11/ 23 decembrie 1859. Cuza a deschis Adunarea Principatelor Unite la Bucureşti. Următorul punct de atins era unirea administrativă.

La 26 aprilie/ 8 mai. În cursul lunii iulie 1877. făcându-le disponibile pentru luptele de la Plevna. Dar Turcia adoptă o nouă constituţie şi anulează astfel hotărârile conferinţei. Poziţia României a fost de strictă neutralitate. căci ele erau de părere că România nu trebuia să coopereze cu Rusia. iar Rusia îşi asuma obligaţia de a menţine şi a face a se respecta drepturile politice ale statului român. asigurând trecerea trupelor ruseşti.aceasta se înţelege de la sine”. precum şi a menţine şi apăra integritatea actuală a României.RĂZBOIUL PENTRU INDEPENDENŢĂ 1. Rusia îşi justifica acţiunile sale în Balcani prin refuzul Porţii de a acorda reforme creştinilor. Participarea militară a României În ceea ce priveşte o posibilă cooperare militară româno-rusă. turcii de la Vidin au bombardat oraşul Calafat. dar acestea nu au fost duse mai departe. Poarta va trece la o atitudine ostilă faţă de statul român. În ceea ce priveşte relaţiile cu Rusia. În aprilie 1876 se răscoală şi poporul bulgar.C. ambele corpuri de armată fiind concentrate pe linia Dunării. I. după care ruşii au trecut Prutul în România. Anglia. Armata turcă pe teatrul de operaţiuni din Balcani avea 190 000 de oameni.. România va încălca neutralitatea şi va permite ca ajutoarele ruseşti să tranziteze teritoriul său către Serbia. care va conduce destinele ţării până la 24 noiembrie 1878. Deschiderea crizei orientale Începutul crizei s-a datorat răscoalei din 1875. Divizia a IV-a română a trecut Dunărea şi a înlocuit trupele ruse care constituiau garnizoana cetăţii Nicopole. Pentru soluţionarea problemei balcanice. aşadar. În Grecia. pe străzile Salonicului sunt omorâţi în mai 1876 consulul Franţei şi al Germaniei. sub conducerea lui Carol. La mobilizarea din 6 aprilie 1877. ea a fost categoric refuzată atât de ţarul Alexandru al II-lea. trupele ruse puteau tranzita teritoriul României. În iunie 1876. La 12/ 24 aprilie a urmat declaraţia de război a Rusiei împotriva Turciei. Această răscoală a populaţiei creştine împotriva turcilor avea şi un vădit caracter naţional-religios.O. 2. comparativ cu armata rusă care dispunea pe frontul din Balcani de 400 000 de oameni. prin care să se asigure trecerea nestingherită a trupelor ruse pe teritoriul României. Serbia. La 19/ 31 iulie. Brătianu. Trupele române din sectorul Plevna au fost puse. Stuart. Chiar şi Franţa. o delegaţie condusă de I. a declarat suspendarea legăturilor diplomatice cu Bucureştiul. Cele două state vor fi susţinute cu armament şi detaşamente de voluntari din Serbia şi Muntenegru. Au existat şi contacte cu Turcia în privinţa luptei împotriva Rusiei. urmată de Muntenegru declară război Turciei. mare duce Nicolae a solicitat principelui Carol intrarea de urgenţă a armatei române în acţiune.C. armata operativă a României avea un efectiv de 58 700 de oameni. printr-o telegramă devenită celebră. Brătianu. . Mihail Kogălniceanu a primit la 4/16 aprilie 1877 împuternicirea de a semna convenţia româno-rusă împreună cu baronul N. în decembrie 1876 s-a întrunit la Constantinopol o conferinţă a marilor puteri. cât şi de cancelarul Gorceakov. în Crimeea. Pe ascuns. La întrebarea marelui duce Nicolae dacă domnitorul avea intenţia de a comanda personal armata română. iar românii au răspuns cu artileria. beneficiind de 190 de tunuri de câmp şi 12 300 de cai. În ziua de 16/ 28 august a avut loc întâlnirea lui Carol I cu ţarul Alexandru II şi marele duce Nicolae. la sfârşitul lunii septembrie 1876 a plecat la Livadia. Austro-Ungaria protestaseră vehement împotriva convenţiei româno-ruse. cum rezultă din legile interioare şi tratatele existente. Marele cartier general român era condus de Carol. desfăşurată în Bosnia şi Herţegovina. care a purtat discuţii cu ţarul despre necesitatea încheierii unei convenţii româno-ruse. La 24 iulie/ 5 august 1876 se formează un guvern liberal condus de I. Pe baza acesteia. Carol a răspuns ca .

a fost cucerită puternica redută Griviţa. Kogălniceanu răspundea prin afirmaţia de rezonanţă istorică: Suntem independenţi. a încercat la 28 noiembrie 1877 să spargă încercuirea. din susul Dobrogei. Principala speranţă s-a îndreptat către Anglia. Serbiei şi Muntenegrului şi crearea unui mare Principat autonom al Bulgariei. Aliaţii balcanici care luptaseră împotriva Imperiului Otoman (România. . Dar pentru că Rusia nu dorea aceste teritorii. Rusia înscrisese în tratat însuşirea celor trei judeţe de la Dunăre.După concentrarea trupelor ruso-române în jurul Plevnei. tributul datorat Porţii fiind anulat şi trecut în contul cheltuielilor pentru armată. La trei zile după semnarea tratatului. Osman-Paşa. însă cu vot consultativ. Serbia. M. au început preparativele în vederea ofensivei de la 30 august (a treia bătălia de la Plevna). României i s-au aprobat participarea. suntem naţiune de sine stătătoare. căpitanul Valter Mărăcineanu. printre care şi Dobrogea. 8. Plevna nu a putut fi cucerită. Pentru a preîntâmpina un atac inamic dinspre Vidin şi a împiedica acţiuni de hărţuire care ar fi putut nelinişti spatele trupelor de încercuire. Muntenegru) nu au fost acceptaţi la încheierea armistiţiului şi la preliminariile păcii discutate apoi la San Stefano. Operaţiunile din jurul Vidinului şi operaţiunea de la Smârdan constituie una dintre cele mai glorioase fapte de arme româneşti din istoria războiului de la 1877 – 1878. tratatul a fost semnat la 19 februarie/ 3 martie. ministrul de externe M. Proclamarea independenţei de stat La 2/ 14 mai 1877. Vidinul nu a putut fi cucerit. Rahova a fost cucerită de trupele colonelului Slăniceanu şi ale generalului rus Mayendorf. dar consimte ca o parte din sumă să fie înlocuită cu o serie de teritorii. În urma insistenţelor autorităţilor ruse. Tratatul semnat prevedea recunoaşterea independenţei României. pentru că la 23 ianuarie 1878 a fost încheiat armistitiul dintre rusi şi turci. cancelarul Imperiului Austro-Ungar a cerut revizuirea acestuia. Doar Bulgaria şi Muntenegru au fost mulţumite de tratat. La 8 ianuarie 1878. la şedinţele la care se vor discuta interesele sale. Congresul de la Berlin şi-a deschis lucrările la 1/ 13 iunie 1878. împreună cu insulele din Deltă şi Insula Şerpilor. Kogălniceanu a făcut un ultim apel către marile puteri în vederea admiterii României la dezbateri. şi-a rezervat facultatea de a le schimba cu partea Basarabiei detaşată în 1856 şi mărginită la sud cu talvegul braţului Chilia. care dădea Rusiei dreptul de a trece cu armatele sale prin România. în urma unei interpelări făcute în Camera Deputaţilor relativ la necesitatea unei declaraţii energice de independenţă a ţării şi notificarea noului statut al României tutror puterilor garante. În schimb. Camera şi Senatul au adoptat imediat moţiuni în sensul declaraţiei Guvernului. Kogălniceanu a ţinut să lămurească noua poziţie internaţională a României printr-o notă circulară adresată puterilor garante. 3. Austro – Ungariei i s-au alăturat şi celelalte mari puteri. s-a hotărât cucerirea cetăţii Rahova. cu ieşire la Marea Neaagră şi la Marea Egee. În mai/ iunie 1878. Şonţu. atât timp cât acestea staţionau în Bulgaria. Consacrarea oficială şi publică a independenţei României a avut loc în ziua de 9/ 21 mai 1877. Rusia obliga Turcia să îi plătească despăgubiri. dar fără succes. Au căzut eroic în luptă maiorul Gh. Discuţii aprinse au pornit şi de la art. ziua urcării pe tron a ţarului şi a eliberării ţăranilor iobagi (1861). amintind că România se află în război cu Turcia şi că acest război a fost declarat de Poartă. văzând că prelungirea rezistenţei este fără speranţe. Adrianopolul este cucerit de ruşi. Osman-Paşa s-a predat colonelului Cerchez împreună cu alţi 34 000 de turci. la Kazalâc. care se găsea la jumătatea drumului dintre Plevna şi Vidin. În aceeaşi zi a dat ordinul de capitulare pentru întreaga armată. care părea cea mai înverşunată împotriva Rusiei. Diplomaţia românească nu şia dat însă acordul în privinţa anexării celor trei judeţe. 3. Congresele de la San Stefano şi Berlin Marile Puteri nu doreau ca Rusia să dispună de soarta Imperiului Otoman. considerând că a fost încălcată convenţia. M.

Brătianu. Delegaţii români erau Kogălniceanu şi I. în schimbul Dobrogei. Toţi delegaţii. Bosnia şi Herţegovina treceau sub autoritatea Austro-Ungariei. Se va stabili deplina libertate pentru exercitarea tuturor cultelor (şi în Bulgaria şi Serbia) – ceea ce însemna că România trebuia să modifice art. Kogălniceanu a expus într-un memorandum punctul de vedere românesc. care era însă condiţionată de două clauze: înlăturarea discriminărilor confesionale privind acordarea cetăţeniei şi cedarea către Rusia a celor trei judeţe din sudul Basarabiei. Politica externă a României 1878-1914 1. sub autoritatea sultanului). M.Bismark deţinea preşedinţia congresului.C. 7. Bulgaria era împărţită în două: Principatul Autonom Bulgar şi Rumelia Orientală (teritoriu autonom. Congresul a recunoscut independenţa Serbiei şi Muntenegrului. inclusiv al Turciei. iar Anglia primea spre administrare Insula Cipru.Trăsături generale . au fost de acord cu recunoaşterea independenţei României.

Muntenegru. După tratativele de la Londra. complementaritatea celor trei pieţe (produse industriale vs.război vamal” cu Austro – Ungaria. România s-a aflat într-o poziţie delicată din cauza anexării Bosniei de către Austro-Ungaria şi a proclamării unirii cu Rumelia şi a independenţei Bulgariei. continuând cu agenţiile diplomatice. I. prin conferinţa ambasadorilor de la Petersburg. Complicaţiile politice continuau pe linia tratamentului aplicat românilor din Ungaria.Diplomaţia marilor puteri nu putea neglija faptul că intrarea României în război de partea uneia din cele două tabere sau chiar simpla neutralitate – care putea fi binevoitoare sau nu – erau de natură să modifice într-o natură însemnată situaţia militară din Răsărit în condiţiile unui front continuu. spre deosebire de Austro-Ungaria. . instituţiile de politică externă au fost reorganizate. Cum în septembrie 1879 se ajunsese şi la înţelegerea încheierii unei convenţii româno – germane de răscumpărare a căii ferate Roman – Bucureşti – Vârciorova. Serbia. mai ales sub influenţa liberalilor din jurul lui Io. relaţiile României cu vecinul din sud au revenit la bunăvecinătate după o vizită a regelui Carol I la Sofia în 1902. În mai 1866. începând cu MAE. tendinţa germanilor fiind aceea de a investi în industria de petrol a României. Guvernul P. 1879). care s-a arătat indiferentă. În ciuda intereselor revizioniste bulgare. adoptarea unui tarif vamal protecţionist de către Parlamentul României avea să declanşeze chiar un lung . cabinetul român cerea rectificarea graniţei de sud a Dobrogei în favoarea României. De asemenea.C. După 1900. România independentă a început prin a menţine relaţii amicale cu Serbia. I. Germania. tratatul de pace care sancţiona statu-quo-ul fiind semnat la Bucureşti în martie 1886. Anglia (1880). divergenţele vor fi reluate din cauza nerespectării drepturilor aromânilor În 1908. Ion. C. în timpul războiului dintre Serbia şi Bulgaria (1885). relaţiile cu Rusia s-au răcit din cauza atitudinii sale la Congresele de la San Stefano şi Berlin şi în problema Arab-Tabiei.. România a continuat pe aceeaşi linie. Băncile germane au oferit o serie de împrumuturi statului roman. Brătianu a salutat în parlament proclamarea independenţei Bulgariei.P. Pentru a asigura posibilităţi de acţiune diplomatică în funcţie de noul statut internaţional al ţării. care au fost ridicate la rangul de legaţii. Prin decizia Parlamentului de a modifica articolul 7 în sensul dreptului de încetăţenire (prin cerere şi procedură individuală) indiferent de religia străinului care o cerea. Brătianu. Bulgaria acceptând principiul compensaţiei teritoriale. Ofensiva diplomatică a Vienei în ceea ce priveşte Comisia mixtă a Dunării de Jos afecta interesele României. Germania. ce a durat până în 1893. Sesizând slăbiciunea Imperiului Otoman. 3 ani mai târziu. Merită subliniat că în funcţiile externe a existat o mai mare stabilitate decât în cele interne. debuşee pentru produsele româneşti. România şi-a menţinut neutralitatea. refăcându-şi relaţiile cu Imperiul Otoman. un guvern întrebuinţând în diplomaţie şi membri ai partidelor adverse. Independenţa României era recunoscută de Italia (nov. cu precizarea faptului că – în situaţia modificării echilibrului de forţe în favoarea Bulgariei. Cucerindu-şi independenţa. realizându-se însă lent şi cu multe precauţii. recunoaşterea acreditării ministrului plenipotenţier echivalând cu recunoaşterea independenţei. dar şi cu Bulgaria autonomă. mai ales după 1890 (epoca Memorandumuului). deblocarea amintitei chestiuni nu a mai întâmpinat nicio piedică. s-au strâns relaţiile României cu Austro-Ungaria şi Germania. ea putea să devină o barieră sau o punte pentru expansiunea rusă în Balcani. Prima acţiune de acest gen a avut loc în Viena. s-a deblocat chestiunea recunoaşterii independenţei de către restul puterilor ce nu o făcuseră. mergând pe argumentul apărării suveranităţii. Bulgaria şi Grecia se aliază în martie – mai 1912 pornind războiul. După 1883. De aceea. Franţa şi Anglia s-au străduit să dea satisfacţie cererilor guvernului român. Franţa. sporeşte motivele de tensiune din relaţiile cu Austro – Ungaria. inclusive petrol) fiind evidentă. care. Reconsiderarea politicii externe româneşti începe acum. Carp (cu Titu Maiorescu la externe) declară neutralitatea României.

. la alianţa româno-austro-ungară. Carol I declara deschis ministrului german la Bucureşti că în cazul izbucnirii unui război cu Antanta . C. Alianţa a fost înnoită (cu unele rezerve din partea României) în 1892. limitându-se însă în sprijinirea luptei naţionale a românilor din Transilvania. Italia a aderat în 1888. România s-a alăturat grupării de state formate din Serbia. Sturdza) şi cel austriac au semnat. din opoziţie. 1903. printr-un protocol special. pentru prima oară. în paralel cu intervenţii oficiale la Viena sau Berlin. Alianţa a fost definitivată apoi de aderarea Germaniei. în cel mai strict secret. 1913). obţinând garanţii ferme de securitate. s-a făcut un pas decisiv spre o formulă de aderare a României la Tripla Alianţă. Muntenegru şi Imperiul Otoman. ministrul de externe român (D. Conferinţa de pace s-a deschis în iulie 1913 la Bucureşti. pentru a stopa politicile de maghiarizare. Bulgarea cedează Cadrilaterul (judeţele Durostor şi Caliacra) României. Aderarea României la Tripla Alianţă (1883) Vederile oamenilor politici români. Este vorba despre o alianţă defensivă împotriva unei puteri limitrofe României (viza clar Rusia). În aceste condiţii. înclinau către o apropiere de Germania şi de Austro – Ungaria.poporul român nu va voi să lupte alături de Austro-Ungaria. pentru a fi ratificat. ROMÂNIA ÎN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL ŞI ÎNTREGIREA NAŢIONALĂ I. Ion. În schimbul alianţei. s-au păstrat legături secrete cu liderii de aici. România a ieşit din izolarea politică. Austro – Ungaria renunţa la drepturile speciale pe care i le dădea Conferinţa de la Londra în chestiunea Dunării fluviale. România a declarat război Bulgariei. a fost dezamorsat conflictul pe tema chestiunii Dunării. Totuşi. După vizita lui Carol I la Viena şi Berlin (august 1883). la Viena. Neutralitatea.Când Bulgaria a atacat Serbia (iunie 1913). În noiembrie 1913. Brătianu a obţinut renunţarea Vienei la ideea ca România să accepte prin alianţă a nu tolera pe teritoriul ei acţiuni politice ostile Austro-Ungariei. la Viena şi Berlin (acelaşi an) a definitivat detaliile aderării. cât şi guvernanţi. În acest fel. textul Tratatului de Alianţă dintre România şi Puterile Centrale. Tratatul nu a ajuns în Parlament. Aceasta din urmă vedea în alianţă o modalitate de a obţine o stopare a politicii României de implicare în sprijinirea politicii naţionale a românilor din Transilvania. Brătianu. la 18/ 30 octombrie 1883. în aceeaşi zi. Vizita primului-ministru. convenit anterior la Gastein.A.” 2. Ion C. între Brătianu şi Bismark. Grecia. atât conservatori..

Take Ionescu a argumentat că Austro-Ungaria. Convenţia militară adăuga şi ea prevederi foarte importante. Aurel Popovici). asigurând aplicabilitatea înţelegerii politice. În acest context. teritoriul viitor al României urma a avea frontiere pe Tisa. În total. Cântărise greu în adoptarea neutralităţii şi vestea neutralităţii Italiei. De fiecare dată când evenimentele militare indicau victorii ale Antantei. Opoziţia lui P. Ameninţând România cu invazia militară. printr-o acţiune militară alături de puterile Antantei. centralii ameninţau cu o invazie militară.C. înlăturase ea însăşi posibilitatea de a fi casus foederis (situaţia de asociere). Tratatul cuprindea 7 puncte: puterile Antantei se angajau să respecte integritatea teritoriului actual al României. în ultima sa redacţie semnată de Brătianu. Sensul convenit a se da neutralităţii era acela de expectativă armată. sub forma unei declaraţii de principii a guvernului rus. în vara anului 1916. Astfel. Vasile Goldiş. Aliaţi recunoşteau legitimitatea dreptului României de a alipi aceste teritorii. Convenţiile au fost semnate la 4/ 17 august 1916. iar acesta a refuzat concesiile sugerate de Berlin. Ele s-au purtat cu implicarea directă a împăratului german Wilhelm al II-lea. Se prevedea că România va declara război Austro – Ungariei la 15/ 28 august 1916. dar le-a contrabalansat cu permiterea tranzitului de arme ruseşti către Serbia. La fel. toate statele contractante ale tratatului se obligau să păstreze secretul convenţiei până la încheierea păcii generale. România conta pe 1. Brătianu s-a orientat mai întâi spre negocieri secrete cu Rusia. din care aproape 16 000 de ofiţeri. Brătianu. Brătianu şi-a câştigat renumele absolut măgulitor de Sfinxul. o recunoaştere a dreptului legitim al României asupra teritoriului Transilvaniei şi al celorlalte teritorii locuite de românii din Austro-Ungaria.P. pe Prut şi pe Dunăre. era antanofil. pe care – în realitate – le favoriza. I. convinşi că neutralitatea guvernului român este doar o deghizare. România se angaja să declare război Austro-Ungariei şi să sisteze relaţiile comerciale cu inamicii aliaţilor. România dispunea de o armată cu un efectiv mobilizat de 658 000 de soldaţi. la 8 zile de la lansarea unei ofensive pe frontul .C. guvernul condus de Ion I. la Consiliu de Coroană a triumfat atitudinea solidară a liderilor liberali conduşi de Ion I. C. declanşând războiul fără consultarea României. În aprilie 1915. la Viena şi Budapesta s-au reluat negocierile cu liderii români (Iuliu Maniu. România urma să participe la aceasta cu drepturi perfect egale cu celelalte state semnatare. negocierile au eşuat din nou. ale cooperării militare româno-ruse. A rezultat acordul Diamandy – Sazonov. presiunile respective luau forma unor acţiuni publice care invocau momentul. la Bucureşti. pe care le-a lăsat depozitate în România. statul român nu a putut refuza asemenea cereri. Carp şi insistenţa lui pentru alăturarea la Puterile Centrale proveniseră din convingerea lui nu numai în invincibilitatea militară a Germaniei. De fapt. angajându-se să sprijine consacrarea acestui drept la viitoarea conferinţă de pace. plus alţi 420 000 de oameni în efective mobilizante. Nicolae Filipescu. conservator. condiţiile asigurării transportului trupelor ruse. care consemna. La începutul anului 1916. 2 milioane de oameni. într-o lume în care politica şi diplomaţia ofereau galerie încă foarte populară de figuri dintre cele mai impresionante. ci şi din viziunea sa după care războiul era o confruntare dintre germanism si pan-slavism.La Consiliul de Coroană din 3 august 1914 s-a decis ca România să îşi declare neutralitatea. în timp ce transporturile centralilor erau inenţionat întârziate. Invocând neutralitatea. Brătianu avea să se confrunte cu serioase presiuni publice menite a-i impune intrarea în război pentru eliberarea românilor de peste Carpaţi. organizarea industriei existente pentru producerea de muniţii şi materiale de război. odată cu închiderea Strâmtorilor). S-a trecut la reorganizarea economiei româneşti în funcţie de noile condiţii (reducerea comerţului extern. Cele 17 articole fixau condiţiile prezenţei trupelor ruse pe teritoriul României. dar cum chestiunea depindea numai de Tisza. mobilizarea creditului. centralii cereau libera tranzitare a materialelor lor militare destinate fronturilor din Turcia şi din Balcani. după ce în ianuarie Anglia a achiziţionat 600 000 de tone de cereale. reprezentând 16% din totalul populaţiei ţării şi 32% din cea masculină.

ungar şi cel german. trupele austro. Obiectivul acţiunii din nord era realizarea.germane concentrate în Transilvania. atacând rapid în Dobrogea. căci aici situaţia devenise critică. anunţând existenţa unui război greu şi lung. a eliberării teritoriului întregii Transilvanii. Obiectivul principal al acţiunii militare româneşti era Transilvania. pentru salvarea situaţiei în sud. Această înfrângere a dezvăluit lipsuri în pregătirea campaniei. care se aşteptau la o acţiune românească în Transilvania. care era strict conformă intenţiei dezvăluite prin declaraţia de război adresată Austro-Ungariei. Avansul pe direcţia care viza Apusenii şi Banatul a fost însă mult mai mic. Concentrând forţe superioare. consiliu prezidat de regele Ferdinand. Bulgaria şi Turcia au declarat însă război României. Armata rusă trebuie să acţioneze energic pe frontul austriac. Deşi guvernul român nu ar fi dorit un conflict cu celelalte state aliate ale Austro-Ungariei. o îndârjită luptă de rezistenţă. au deschis un front în sudul României.aliat de la Salonic. mai ales pe linia Carpaţilor şi pe văile de lor. la Cotroceni. II. alături de trupele bulgare. surprinzând trupele austro-ungare şi reuşind eliberarea unui teritoriu mai mare în regiunea Carpaţilor răsăriteni şi în centru. În schimb. atingând aici Târnavele şi Oltul în stânga. Aici. cu lupte grele în preajma Sibiului. pentru a permite României mobilizarea şi concentrarea fortelor ei pentru actiune. sub comanda generalului Averescu. o serie de trupe din Transilvania au fost aduse în grabă spre sud. România a declarat război Austro-Ungarie la 14/27 august 1916 pentru a asigura realizarea unităţii sale naţionale. Aceasta a pus capăt înaintării armatei române care a purtat apoi. pe frontul din Transilvania exista deja un anumit echilibru între forţele româneşti angajate şi cele ale adversarului. cât timp situaţia din sudul Dunării permitea această opţiune. trupele române au cedat. iar evenimentele s-au derulat rapid. au declanşat o puternică contraofensivă în nord. care aprobase deci noua reorientare intervenită în politica externă a României prin alăturarea la Antanta şi intrarea în război. în aproximativ două săptămâni. germano-bulgarii şi-au îndreptat atacul principal spre fortificaţiile româneşti avansate de la Turtucaia. mai ales şi datorită unei diversiuni organizate de germani care. trupele româno-ruse trebuind să se retragă spre nord. Comandamentul austro. Către 1 septembrie 1916. Chiar la 15/28 august. Rusia se angaja să trimită în Dobrogea o forţă compusă din trei divizii. preluând iniţiativa militară. la 26 septembrie 1916. Înfrângerea de la Turtucaia a luat apoi amploarea unui dezastru. trupele române au forţat trecătorile Carpaţilor şi au intrat în Transilvania pentru eliberarea teritoriilor româneşti. după lupte crâncene şi după trei zile de rezistenţă.1917 Semnarea alianţei cu Antanta şi intrarea României în război au reprezentat un moment crucial în istoria naţională. dispuse la mari distanţe între ele. în Dobrogea. Gruparea germano-bulgară. a atacat începând cu 20 august/2septembrie dispozitivul trupelor române. conform planului său de campanie. unde a fost eliberat Braşovul. comandamentul român hotărâse deeplasarea în mare grabă a unor trupe de pe frontul din nord. Pentru a opri înaintarea germano-bulgarilor spre centrul Dobrogei. copleşiţi de superioritatea inamicului şi de artileria lui grea. condusă de mareşalul August von Mackensen. La acest Consiliu de Coroană de la Cotroceni. Decizia declaraţiei de război a fost luată în al doilea Consiliu de Coroană ţinut la Bucureşti. Antanta întârziase ofensiva promisă pe frontul de la Salonic. în zilele următoare Germania. Această presiune alternativă din nord a dus la eşecul acţiunii îndrăzneţe din sud care ar fi trebuit să-i permită generalului Averescu să-şi treacă trupele peste Dunăre pentru a cădea în spatele . s-au străduit la început să încetinească înaintarea trupelor române şi concentrând în grabă trupe suplimentare celor aflate pe vechile amplasamente. Pentru a putea face faţă acestei situaţii. după 1 septembrie. în septembrie-noiembrie 1916. Campaniile din 1916 . ameninţând cu izolarea celor trei divizii de acolo. Antanta şi Italia îşi asumau obligaţia de a furniza României muniţii şi materiale de război într-o cantitate de cel puţin 300 de tone zilnic. au trecut la organizarea unei puternice reacţii. Ofensiva pe acest front nordic a fost energică şi rapidă. la 24 august.

înregistrând un şir întreg de încleştări înverşunate. Planul militar prevedea pentru armata română o ofensivă pentru blocarea şi distrugerea forţelor inamice din sudul Moldovei. Ameninţată din toate părţile. importanţa frontului româno-rus a crescut mult. comandanţii adverşi şi-au dat seama că era imposibil să străpungă frontul român. Având în vedere situaţia grea a României. dar situaţia creată în Carpaţi a determinat anularea pripită a acţiunii lui Averescu şi trimiterea lui înapoi spre nord. Brătianu a hotărât ieşirea temporară din război şi semnarea unui armistiţiu cu Puterile Centrale. Începută la 18septembrie/1 octombrie. de peste Dunăre. la Focşani. la Zimnicea şi o grupare de forţe germano-bulgare. C. în care trupele române au dovedit o tenacitate excepţională în apărare. În vara anului 1917. care aveau în faţă o Românie singură. unde s-au implicat efectivele Armatei I comandate de generalul Constantin Cristescu şi apoi de generalul Eremia Grigorescu. nesprijinită cu nimic din exterior şi confruntată cu o situaţie internă. Armistiţiul avea în vedere trecerea la negocierea unei păci. la 9 decembrie 1917. trupele germano-austriece au străpuns frontul pe Valea Jiului. acţiunea sa ar fi fost o victorie. cucerind Târgul Jiu. Comandamentul german sfidând intrarea Statelor Unite în război. în funcţie de evoluţia negocierilor de pace dintre Rusia bolşevică şi centrali. Deşi pierduse mulţi soldaţi. Singurul lucru cert erau ameninţările militare ale centralilor. armatele Puterilor Centrale pierduseră iniţiativa strategică pe frontul româno-rus. ce a durat 14 zile. La 24 iulie 1917 forţele româno-ruse au declarat ofensiva în direcţia principală de la Mărăşti. pe linia Tecuci. plănuia o ofensivă care să sfârşească cu ocuparea întregii Moldovei şi cu scoaterea din luptă a României. iar la 23 noiembrie/6 decembrie 1916. în bătălia de la Oituz. Pentru a nu pierde Bucureştiul trupele române au organizat o linie de rezistenţă pe Argeş şi Neajlov. închizând calea Puterilor Centrale spre nord şi est în Moldova. România termina această campanie fără a înceta să fie un factor militar. vizând aceea scoatere a României şi chiar a Rusiei din Război. după numai două săptămâni. La încheierea bătăliei de la Mărăşeşti-Oituz. unitatea guvernului nu mai putea fi menţinută din cauza deciziei luate. După ce între 8 august şi 22 august trupele inamice eşuaseră străpungerea frontului român în dreptul armatei a II-a comandate de generalul Averescu. în ciuda rezistenţei armate române.Mărăşeşti şi pe văile Siretului şi Trotuşului. armata română era pe punctul de a pierde capitala. Trupelor române li s-au alăturat trupele ruse constituind frontul româno-rus a cărei comandă supremă revenea regelui Ferdinand. iar relaţiile cu Rusia păreau imprevizibile. Aliaţii nu păreau deloc convinşi de faptul că România făcuse bine renunţând la luptă şi acceptând să iasă din război. aproape de dezastru. Acolo. cu doar o zi înainte pătrundea din sud. Bătălia de la Mărăşeşti s-a desfăşurat de-a lungul a trei etape ce au durat până la 12 septembrie 1917. iar sprijinul Franţei s-a dovedit esenţial. Această desfăşurare tumultoasă şi dramatică a evenimentelor militare a continuat cu retragerea autorităţilor şi armatei spre Moldova. în Moldova. Bătălia a fost însă pierdută. România şi-a făcut planuri militare îndrăzneţe de refacere a armatei. Luptele s-au încheiat la 1 august doar cu un succes tactic pentru trupele româno-ruse. Al doilea atac al inamicilor a fost îndreptat spre Mărăşesti. unde. Abia în ianuarie 1917 s-a stabilit un nou front. Bucureştiul a fost ocupat de trupele Puterilor Centrale.trupelor inamice care înaintau în Dobrogea centrală. La 6 august 1917 austro-germanii au declanşat o contraofensivă viguroasă pe cea mai mare parte a frontului româno-rus din sudul Moldovei. iar la 11/24 noiembrie intrau în Muntenia. prin dotarea cu armament nou. După ce puternica ofensivă rusă declanşată la 1 iulie în Galiţia (ofensiva Kerenski) avea să se epuizeze. guvernul Ion I. pierzând Muntenia şi Dobrogea. .

Brătianu pentru a câştiga timp şi a nu compromite autoritatea celor ce realizaseră apropierea de Antanta a hotărât să demisioneze la 8 februarie 1918.România în 1918 Anul 1918 a debutat pentru România în condiţii foarte favorabile. având caracterul unei declaraţii de război. Trupele ruseşti ameninţa cu ocuparea Moldovei şi arestarea guvernului de la Iaşi. crease o ameninţare neaşteptată la adresa existenţei statului român. Pe 4 martie 1918 la Consiliul de Coroană s-a decis negocierile de pace. diplomaţii români din Petrograd au fost arestaţi. liderii ce se pronunţau în favoarea Antantei. plecaţi în Occident în frunte cu Take Ionescu întăreau la Paris vechiul Consiliu Naţional Român ce funcţiona acolo la 6 septembrie 1918. România era confruntată cu perspective tot mai sumbre. Tratatul instituia. Cunoscut sub numele de tratatul de Pace de la Buftea-Bucureşti. Tocmai de aceea ameninţau ca mijloc de represiune cu reluarea ostilităţilor împotriva României dacă aceasta refuza să continue negocierile pentru încheierea unei păci separate. Pe baza acestui tratat la 22 martie la Bucureşti au început tratativele în vederea încheierii păcii. Dezarmarea trupelor bolşevizate a atras reacţia ostilă a guvernului bolşevic care a replicat în ianuarie 1918 cu o notă ultimativă adresată României. După semnarea armistiţiului de la Brest-Litovsk. întemeiată pe baza dreptului istoric si etnic. În aceste împrejurări Ion I. de fapt. tratatul era un veritabil dictat ce viza lichidarea Romaniei.C. cedarea Dobrogei. O interesantă prevedere a tratatului stabilea că diferenţele de confesiune religioase nu putea exercita în România vreo influenţa aspra stării civile şi îndeosebi asupra drepturilor politice şi civile. Înţelegerea scopului luptei de către armata română în cursul acestei perioade a salvat astfel statul român de anarhizarea ţării şi de ocuparea ei de către germani. Franţa şi Anglia. iar tezaurul României de la Moscova a fost confiscat. guvernul român era confruntat şi cu o înrăutăţire în raporturile cu noul regim bolşevic din Rusia. căci ţara era împărţită în două. tratative care s-au prelungit până pe 7 mai 1918 când a fost semnat la Bucureşti tratatul de pace. demobilizarea a cinci divizii şi rectificări de graniţă în favoarea Austro-Ungariei. iar o serie de clauze economice prevedeau predarea întregului surplus de cereale al României ca şi petrolul şi alte produse în favoarea Germaniei. În timp ce în România guvernul Marghiloman era preocupat de a ameliora condiţiile păci de la Buftea-Bucureşti. în temeiul principiului autodeterminării popoarelor. la Buftea tratatul preliminar de pace între Romania şi Puterile Centrale. La 12 martie 1918 generalul Averescu a demisionat fiind înlocuit cu Alexandru Marghiloman care a acceptat să semneze la 18 martie. în locul stării de război o stare de ocupaţie. Muntenia rămânea centralilor în timp ce Moldova se afla dincolo de fosta linie a frontului. Ca reacţie relaţiile oficiale au fost rupte. . În vreme ce în Occident începuse cursa pentru asigurarea superiorităţii militare. La 9 aprilie 1918 Sfatul Ţării a luat decizia istorică a unirii Basarabiei cu România. renunţaseră la ideea unei noi ofensive în răsărit. În faţa acestei situaţii la 22 decembrie 1917 autorităţile române hotărâseră trecerea la dezarmarea cu forţa a unităţilor militare ruse care păreau hotărâte să îşi pună în practică ameninţările. Puterea a fost luată de un guvern condus de generalul Alexandru Averescu ce avea misiunea de a negocia cu Puterile Centrale. Prevederile lui includeau ocuparea şi preluarea de către centrali a Dobrogei şi pierderea celor mai importanţi munţi din Carpaţi în favoarea Austro-Ungariei. Pe lângă presiunile tot mai mari ale Puterilor centrale pentru încheierea unei păci rapide. Operaţiunea a continuat până în ianuarie 1918. Acţiunile decisive în sensul afirmării cauzei româneşti şi a recunoaşterii ei au avut loc în toamna anului 1918 în Italia. Tratatul prevedea deasemenea o reducere a efectivelor armatei române la 8 divizii şi înlesnirea trecerii trupelor Puterilor Centrale spre Odessa. Puterile Centrale convinse de starea de anarhie a Rusiei şi de faptul că instalarea guvernului bolşevic şi declanşarea războiului civil le oferea şansele degajării unei importante părţi din trupele lor pe frontul de est. retragerea de pe frontul ruso-român a ultimelor trupe ruseşti acum bolşevizate. Reprezentanţii Puterilor Centrale impuneau termeni foarte duri în negocierile de pace.

Reunind 1228 de delegaţi cu mandat de unire în mijlocul a peste 100. în frunte cu membri Consiliului Naţional Român. reprezentanţii guvernului maghiar au purtat tratative cu reprezentanţii Consiliului Naţional Român Central. Transpunerea în fapt a independenţei a facut obiectul unei ample acţiuni desfaşurate in octombrie şi noiembrie 1918 în Transilvania şi Banat. cu regatul României. Adunarea de la Alba Iulia marca astfel înfăptuirea a ceea . În numele PNR. declarându-se şi un guvern. La 26 septembrie 1918 forţele aliate au început o ofensivă generală.Înainte chiar ca să survină încheierea armistiţiului cu Germania. la deschiderea lucrărilor parlamentului maghiar. La 23 octombrie o declaraţie a guvernului S. au adoptat în unanimitate o moţiune care declara unirea necondiţionata a Bucovinei.000 de oameni prezenţi la Alba Iulia. într-o ultima încercare de a gasi o cale de a salva graniţele Ungariei. Adunarea a declarat solemn unirea românilor din Transilvania. Alexandru VaidaVoievod. formată în concordanţa cu tradiţia istorică a luptei naţionale a românilor. în pas cu evenimentele din centrul Europei nu a surprins deloc România. Consiliul Naţional Român. Forţele aliate din Balcani s-au putut astfel îndrepta spre Dunăre. În faţa acestei realităţi imposibil de negat. un Congres al reprezentanţilor întregii populaţii din Bucovina. Iuliu Maniu. La 12 noiembrie 1918 această acţiune de proporţiile unei revoluţii naţionale a fost coordonata de Consiliul Naţional Român Central cu Partidul Social Democrat din Transilvania. la 11 noiembrie 1918 care a marcat înfrângerea definitivă a Puterilor Centrale reprezentanţii Consiliului Naţional al Unitaţii Româneşti obţinuseră importante confirmări oficiale din partea guvernelelor occidentale. Ea s-a ţinut la 27 octombrie 1918 declarându-se adunare constituanta. Între timp. delegaţia română în numele naţiunii române. Pentru a consfinţi cu un gest plebiscitar această realitate. ca poporul român să obţină drepturi politice şi sprijinul împotriva oricărei agresiuni străine. la Arad între 25 şi 28 noiembrie 1918. semnele înfrângerii militare a Puterilor Centrale pe frontul de vest s-au înmulţit. Realizarea României întregită După puternica ofensivă a armatei franceze de la sfârşitul lunii iulie şi începutul lui august 1918 (bătălia de la Marna). Acţiunea din Transilvania. S-a adoptat cu acest prilej o declaraţie care proclama independenţa naţiunii române în cadrul imperiului. creat la Cernăuţi. în vechile ei hotare. Banat şi Bucovina cu România. la Budapesta la 15 octombrie 1918 deputatul Alexandru Vaida-Voievod a proclamat independenţa populaţiei româneşti din Transilvania. odată cu ruperea frontului german la 8-11 august. în Transilvania Partidul Naţional Român a organizat întrunirea de la Oradea 12 octombrie 1918 a reprezentanţilor tuturor forţelor politice româneşti. Consiliul Naţional Român Central a hotărât. la Alba Iulia. la reuniunea sa din 29 noiembrie 1918 convocarea unei Adunari naţionale. cu sediul la Arad. iar la 28 noiembrie 1918. La negocierile de la Arad. Intervenţia forţelor ucrainiene a determinat acest guvern să ceară trimiterea armatei române în Bucovina.A promitea că nu va ezita să folosească toată influenţa sa.U. a anunţat hotărârea acesteia de a prelua puterea administrativă pe întreg teritoriu. Adunarea Naţională a românilor din Transilvania s-a ţinut la 1 decembrie 1918 reprezentând cea mai importantă expresie a voinţei de unire. care a produs mai întâi capitularea fără condiţie a Bulgariei. În faţa primejdiei ca trupele ucrainene să ocupe Galiţia şi Bucovina. S-a creat un comitet de acţiune pentru înfaptuirea ţelului proclamat format din Vasile Goldiş. a convocat o adunare a reprezentaţilor poporului român din Bucovina.

Brătianu (noiembrie 1918 septembrie 1919). România dobandea la sfârşitul anului 1918 după enorme sacrificii o nouă configuratie. Bucovinei. Una dintre primele măsuri adoptate de acest guvern. cu regatul român. Refuzând să semneze tratatul de pace cu Austria şi supus unor puternice presiuni din partea Consiliului Suprem al .C. urmat de decretul de ratificare a unirii Bucovinei cu România. DECADA BRĂTIENISTĂ După guvernul Coandă. a urmat un cabinet condus de Ion I. a fost decretul de ratificare a unirii Transilvaniei cu România. Plecarea lui Ioan I. pentru a o deosebi de cea din 1859. a Basarabiei. Transilvaniei şi Banatului. Odată cu Unirea. În viziunea celor mai mulţi istorici contemporani. evenimentele legate de aceste momente marchează sfârsitul epocii la noi. Brătianu de la putere s-a datorat unor cauze externe.ce contemporanii au numit Unirea cea mare.C.

publicată în „Monitorul oficial” la 29 martie 1923. conducând cel mai îndelungat guvern din perioada interbelică (19 ianuarie 1922 . Brătianu. Au urmat două guverne conduse de Arthur Văitoianu (în timpul căruia s-au organizate primele alegeri bazate pe sufragiul universal) şi Alexandru Vaida-Voevod.C.27 martie 1926) . restul de 49.1% din mandate. Iuliu Maniu si Ion Mihalache au refuzat să participe la serbările încoronării. Liberalii au adoptat legile de unificare. supravegherea aplicării legilor şi buna îndrumare a administraţiei. care au devenit unele dintre cele mai mari şi performante din Europa. provocate de forţele extremiste. Cu acest prilej. legea energiei (4 iulie 1924) şi mai ales legea minelor (4 iulie 1924). în judeţe şi comune. Comunele puteau fi rurale (cuprinzând mai multe sate) şi urbane. Constituţia a fost doar prima dintr-o listă impresionantă de acte legislative adoptate de guvernul Brătianu. inclusiv partidul sau lista majoritatea. care a iniţiat o serie de acte legislative. lumea românească a fost zguduită de aşa-numita „răscoală” de la Tatar-Bunar. care-i asigurau posibilitatea adoptării unei noi legi fundamentale. În aceeaşi categorie se înscrie legea electorală din 27 martie 1926. Brătianu a preluat şi mandatul de premier.9% fiind împărţite proporţional între toate partidele politice. A fost adoptat un regim vamal protecţionist. Bucovinei şl Transilvaniei. În timpul acestei guvernări s-au pus bazele Uzinelor Malaxa din Bucureşti şi Industriei Aeronautice Române (IAR) din Braşov. Au fost comise numeroase abuzuri. care stabilea un mod unitar de organizare. Pornind de la concepţia potrivit căreia Adunările Legiuitoare trebuiau astfel întocmite încât acţiunea guvernamentală să nu poată fi stânjenită „de o minoritate turbulentă sau prea divizată”. judeţele se împărţeau în circumscripţii numite plăşi. Aceste legi cuprindeau articole speciale prin care se favorizau capitalul. Ulterior. din punct de vedere administrativ. Promotorul politicii „prin noi înşine" a fost ministrul de Finanţe Vintilă Brătianu. care stabilea că teritoriul României se împărţea. Guvernul a fost confruntat cu mai multe situaţii delicate. sub tutela căruia s-a aflat o perioadă. mai ales prin scoaterea de sub efectele legii a unor moşii aparţinând îndeosebi membrilor Partidului Naţional-Liberal. În martie au fost organizate alegeri pentru Adunarea Naţională Constituantă. Liberalii au trecut pe scară largă la aplicarea reformei agrare.Conferinţei de la Paris. Astfel. munca şi iniţiativa românească. În urma unor tensionate dezbateri parlamentare a fost adoptată o nouă Constituţie. Această lege încuraja fuziunile şi alianţele între partidele politice. Guvernul liberal a anunţat încoronarea regelui Ferdinand la Alba Iulia. Pentru înlesnirea controlului. În . Când Averescu a încercat o depărtare de dorinţele liberale. inspirată din legislaţia fascistă italiană. la coroana de oţel a lui Carol I s-au adăugat însemnele Basarabiei. s-a declanşat campania de răsturnare guvernului. care a fost declarată încheiată în martie 1926. În perioada martie 1920 – decembrie 1921 la putere s-a aflat Alexandru Averescu. În septembrie 1924. cuprinzând mai multe comune. Partidul Naţional-Liberal a obţinut 222 de mandate. Legea introducea prin urmare „prima majoritară”. Guvernul a creat Societatea Naţională de Credit Industrial (1923). desfăşurare şi înregistrare a rezultatelor alegerilor parlamentare. Guvernul Take Ionescu a primit vot de blam din partea Parlamentului (singura dată când s-a întâmplat aşa). cea mai importantă fiind legea administrativă. În 1925 a fost înfiinţată Patriarhia României. se puneau stavile în calea penetraţiei capitalului străin. din rândul cărora se remarcă legea privind comercializarea şi controlul întreprinderilor economice ale statului (7 iunie 1924). în septembrie 1919 acesta a demisionat. după înţelegerea prealabilă cu Ion I. Era instituită obligativitatea repausului duminical. în ziua de 15 octombrie 1922. Învăţământul elementar de 7 clase devenea obligatoriu şi gratuit. legea stabilea ca partidul sau lista care obţinea minim 40% din voturi obţinea automat 50.

să se despartă de Elena Lupescu şi să vină în ţară. sugerându-i că ar fi bine să revină asupra deciziei sale de renunţare la calitatea de moştenitor al Coroanei.C.Guvernul Vintilă Brătianu (24 noiembrie 1927 . Regenţa l-a numit în funcţia de preşedinte al Consiliului de Miniştri pe fratele acestuia.C. generalul Averescu a făcut tatonări pe lângă principele Carol.decembrie 1925 a izbucnit criza dinastică.C. recunoştea şi elautoritatea deplină a lui Brătianu. Alexandru Averescu i-a cerut sa-l lase să guverneze aşa cum credea el. cu care Brătianu încheiase o înţelegere încă din iunie 1924. care nu avea nici o vocaţie pentru politică şi accepta sarcinile de regent ca o povară de care s-ar fi debarasat cu bucurie. la prerogativele sale de moştenitor al tronului. în ziua de 24 noiembrie. La 4 Iunie 1927. Instituţia monarhică se afla sub tutela lui Ion I. Ion I. în timp ce Partidul Naţional-Ţărănesc se situa pe locul al doilea cu 22%. După o campanie electorală presărată cu numeroase abuzuri şi ilegalităţi. C. Împlinindu-se patru ani de existenţă a Parlamentului. I. Brătianu.C.3 noiembrie 1928) şi-a concentrat eforturile spre realizarea stabilizării monetare. Pe acest fond de tensiune politică s-a produs moartea surprinzătoare a lui Ion.erau dependenţi de acesta. Duca. în conformitate cu programul Partidului Poporului. La 20 august 1927. Instrucţiunile prevedeau că.24 noiembrie 1927). Din acel moment.care-şi datorau înalta demnitate de regenţi lui Ion I. Principele Mihai a devenit regele României. iar dacă era depistat în interiorul statului trebuia imediat arestat şi expediat . Brătianu. Guvernul nu s-a putut menţine decât 15 zile. în eventualitatea că acesta ar opune rezistenţă. Vintilă. Brătianu a răspuns la politica de independenţă a lui Averescu prin manevrarea demiterii guvernului acestuia. preşedintele Partidului NationalLiberal: Patriarhul Miron Cristea şi Gheorghe Buzdugan . Guvernele perioadei 1928-1938 1. Brătianu (22 iunie . preşedintele Partidului Naţional-Liberal a început manevrele vizând înlăturarea guvernului Ştirbey pentru a lua el însuşi frâiele puterii. cumnatul lui Ion I. Averescu a fost nevoit să-şi prezinte demisia. regele a încredinţat mandatul generalului Alexandru Averescu.G. iar la nevoie „se va face uz de armă până la sfărâmarea completă a rezistenţei”. atribuţiile monarhului fiind exercitate de Regenţă. I.la Bucureşti. În aceeaşi zi. autorităţile erau obligate să-i interzică intrarea în ţară. Imediat s-a constituit un guvern prezidat de Ion I. generată de o nouă renunţare a lui Carol. La sugestia sa.C. Principele Nicolae. La rândul său. Imaginea externă a guvernului liberal a fost grav deteriorată de incidentele înregistrate cu prilejul Congresului Asociaţiei Naţionale a Studenţilor . regele Ferdinand l-a numit în funcţia de preşedinte al Consiliului de Miniştri pe Barbu Ştirbey.6% din totalul voturilor. preşedintele Partidului Poporului. Brătianu a aflat despre aceste acţiuni şi i-a atras atenţia primului ministru că se abătuse de la programul stabilit împreună în 1924. trebuia arestat cu forţa. Brătianu . combaterea curentului „carlist” şi placarea ofensivei Partidului Naţional-Ţărănesc către putere. ministrul de Interne. fiul cel mai mare al regelui Ferdinand. Brătianu a decis să se retragă de la guvernare. Dacă fostul principe era identificat la graniţă.sub o severă pază . Partidul Naţional-Liberal a obţinut 61. Această decizie a fost precipitată de agravarea stării de sănătate a regelui. a semnat documentul intitulat Instrucţiuni permanente în vederea unei eventuale reîntoarceri clandestine in ţară a fostului principe Carol. Preocuparea principală a guvernului a fost câştigarea alegerilor parlamentare şi asigurarea intrării în funcţiune a Regenţei după moartea regelui Ferdinand. Brătianu.

porturile si căile de comunicaţie pe apă. pentru a ocupa tronul . pescăriile ş. iar bancherii străini refuzau să-i acorde împrumutul solicitat în vederea stabilizării monetare. Carol a decis să profite de criza generală. conductele de petrol şi gaz metan. prin politica promovată la guvern. care va juca un rol important în politica României. legea pentru reorganizarea poliţiei generale. . Maniu a decis să reacţioneze prezentându-şi demisia în ziua de 8 octombrie. guvernul a introdus noi impozite. Pe plan social se remarcă legea privind libera circulaţie a terenurilor dobândite prin legile de împroprietărire („legea Mihalache”) din august 1929. pe baza căreia s-au creat şapte noi unităţi teritoriale. datoria externă a crescut vertiginos. Din iniţiativa guvernului s-au reorganizat regiile autonome şi s-au înfiinţat altele noi. ca urmare a acestei politici. să-şi prezinte demisia. Cu o zi inainte. continuarea guvernărilor naţional-ţărăniste (Maniu a fost nevoit să-l includă în guvern pe Mihail Manoilescu. Alte legi care s-au aprobat in timpul guvernului Maniu. presiunea naţional-ţărăniştilor era foarte intensă. la care s-a asociat şi Partidul SocialDemocrat. mandatul a fost încredinţat lui Mironescu. o bună parte a opiniei publice a început să-şi lege speranţele de revenirea pe tron a principelui Carol.. . Acestea cuprindeau C. (Poşta. Partidul Naţional-Ţărănesc a declanşat campania de răsturnare a guvernului liberal. 2. care au lovit în nivelul de trai al cetăţenilor. La 8 iunie 1938. Maniu a reacţionat cu promptitudine solicitând demiterea lui Manoilescu şi a lui Gabriel Marinescu şi ameninţând cu depunerea mandatului de prim-ministru.T. La începutul lunii decembrie 1927. demisionase guvernul Maniu.F. Politica economică s-a bazat pe concepţia „porţilor deschise” în faţa capitaliştilor străini. marca. În ziua de 18 martie 1928 a avut loc o mare adunare la Bucureşti. La 3 august 1929 a fost promulgată o nouă lege privind organizarea administrativă a României. După sosirea Elenei Lupescu s-a constituit camarila regală. Mihai I era detronat şi se urca pe tron Carol al II-lea (1930-1940). Se încheia astfel ceea ce a fost denumită „decada brătienistă”. desfăşurat la Oradea. fapt ce a consemnat. O preocupare esenţială a noului guvern a constituit-o reorganizarea aparatului de stat. de disensiunile dintre partidele politice. Pentru echilibrarea bugetului. Pe de o parte. taxe pe produse de larg consum. situaţia financiară a ţării se înrăutăţea din zi în zi. Pe măsură ce.Creştini. pe de altă parte. de nemulţumirea unei mari părţi a populaţiei faţă de activitatea guvernului Maniu. avand misunea de a controla şi îndruma activitatea serviciilor statului din raza lor de activitate. timp de un deceniu. „carlist” înscris de puţină vreme în Partidul Naţional-Ţărănesc). Telefonul). în fapt. în ziua de 3 noiembrie 1928. Noua lege oficializa vânzările făcute în anii precedenţi. Telegraful. Politica „porţilor deschise” a avut rezultate contradictorii.Guvernul prezidat de Maniu-10 noiembrie 1928. la care s-a adoptat o rezoluţie în care se cerea acordarea mandatului de formare a guvernului lui Iuliu Maniu. P.a.T. au fost: martie 1929 a fost adoptată legea referitoare la reorganizarea jandarmeriei. Acestea l-au determinat pe primul ministru ca. Guvernul prezidat de Vintilă Brătianu avea o situaţie din ce în ce mai grea: nemulţumirea cetăţenilor era în creştere. A doua perioada a guvernului lui Iuliu Maniu (13 iunie. În consiliile de administraţie ale acestora au intrat mai mulţi fruntaşi ai Partidului Naţional-Tărănesc. importante deplasări în structura proprietăţii agrare. Cunoscând situaţia din România. Principala figură a camarilei era chiar „Duduia” (Elena Lupescu). la 30 iunie 1929 s-a publicat legea pentru reorganizarea penitenciarelor şi institutelor de prevenţie. Partidul Naţional-Ţărănesc îşi pierdea popularitatea. s-a realizat modernizarea rapidă a unor sectoare şi domenii importante pentru viaţa economică şi socială.R. Revenirea Elenei Lupescu în ţară în luna august a tensionat climatul politic din ţară. În faţa acestei situaţii.8 octombrie 1930). La sugestia lui Nae Ionescu. directe şi indirecte. în scurtă vreme România devenind insolvabilă.

Activitatea guvernamentală a fost dominată de problemele economice şi.G.29 decembrie 1933). Guvernul Gh. prima „curbă de sacrificiu” . care avea in randul conducerii cunoscuti carlisti. Acceptarea de către Vaida-Voevod a funcţiei oferite de Carol al II-lea l-a nemulţumit adânc pe Maniu. Acesta a luat măsuri de achitare a salariilor şi pensiilor.G. 6. care oferea ca unică soluţie răsturnarea guvernului Vaida-Voevod. la începutul anului 1932. sau le vindea la preţuri extrem de mici. Dar cei doi nu au acceptat cele câteva ministere oferite de I. În timp ce Maniu era adeptul principiului potrivit căruia „regele domneşte. Alcătuit din membri ai Partidului Naţional-Liberal. Situaţia economică a avut efecte tot mai grave pe plan social. în urma cărora s-au înregistrat morţi şi . 4. au dezlănţuit o puternică acţiune împotriva guvernului. dreptul unui funcţionar de a primi numai un singur salariu. Din iniţiativa lui Iorga au fost adoptate legile privind învăţământul secundar şi învăţă mântul superior. camarila regală a dezlănţuit un puternic atac împotriva partidelor politice. acestia nefiind de acord cu politicile lor de apropiere fara de Marea Britanie sau Franta. de la 1 ianuarie 1931.3. cabinetul a aplicat cea de a doua „curbă de sacrificiu” (ianuarie 1932) . care se vedea înlăturată „perpetuu” de la conducerea partidului. Dupa alegerile din iunie 1932. ele nu şi-au putut produce decât în parte efectele pozitive. reducerea personalului legaţiilor României în diverse capitale. Desfăşurarea campaniei electorale a fost grav viciată de ciocnirile dintre legionari şi autorităţi. Noul guvern a luat unele măsuri pentru limitarea efectelor crizei. dar nu guvernează”. alegerea lui Alexandru Vaida-Voevod a provocat noi nemulţumiri .4 aprilie 1931 ). îndeosebi printre „manişti”. cât şi în gruparea ţărănista. Manoilescu prezentandu-si demisia la 4 aprilie 1931. Goga. iar la finele anului 1930 şi începutul lui 1931. Mironescu (10 octombrie 1930 . Guvernul a fost primit cu ostilitate de toate partidele politice şi în special de Garda de Fier. După demisia guvernului naţional-ţărănesc. Partidele politice. acest guvern va introduce un cabinet „de partid” (11 august-17 octombrie 1932). cel de al doilea era dispus să accepte amestecul lui Carol al II-lea şi a camarilei sale în activitatea guvernamentală. guvernul a iniţiat legea pentru conversiunea datoriilor agricole (aprilie 1932). sugerându-i să realizeze o colaborare cu Gh.Gh. Ţărănimea nu-şi putea vinde produsele. În faţa creşterii valului de frământări ţărăneşti. Pentru micşorarea cheltuielilor statului. între care: desfiinţarea a cinci subsecretariate de stat. membrii lui fuseseră desemnaţi de rege. Duca să constituie noul cabinet. mai ales. după o perioadă de expectativă. 5. campania opoziţiei s-a amplificat. Acest guvern era ultimul emanat din sânul majorităţii constituite în anul 1928. precum si de Societatea Natiunilor. La 17 septembrie 1933 a fost dat publicităţii Manifestul Partidului Naţional-Liberal către ţară. În primăvara anului 1932 guvernul Iorga făcea tot mai greu faţă situaţiei grele în care se afla România ca urmare a crizei economice. prin care salariile erau diminuate cu 10-15%.G. regele 1-a însărcinat pe I. dar. la care se adăugau Nicolae Titulescu la Afaceri Străine şi generalul Nicolae Uică la Apărarea Naţională. Guvernul prezidat de Nicolae Iorga ( mandatul fiind incredintat de regele Carol al II-lea). Cel de-al doilea guvern condus de Alexandru Vaida-Voevod. Guvernul condus de Alexandru Vaida-Voevod. guvernul a introdus. acest act marcând „ruptura sufleteasca” dintre cei doi lideri naţional-ţărănişti. folosind rezervele Băncii Naţionale şi unele sume destinate investiţiilor. Pe acest fond. de presiunile capitaliştilor străini. iar preşedintele Consiliului de Miniştri era limitat în acţiunea sa de prim-ministru. Duca. Noul executiv se deosebea radical de toate cabinetele anterioare prin faptul că nu aparţinea unui partid. chiar dacă acesta ocupa mai multe funcţii. Urmărind diminuarea deficitului bugetar. Guvernul I. Duca (14 noiembrie . în condiţiile crizei.atât în rândul grupării ardelene a Partidului Naţional-Ţărănesc. Insa. Brătianu şi cu O.

lovind în adversarii politici. inteprinderile economice . Activitatea guvernului a fost subminată de contradicţiile dintre forţele care-l alcătuiau. insa guvernul va cadea. Guvernul Gheorghe Tătărescu (4 ianuarie 1934 . La 16 iulie 1934 a fost publicată legea pentru utilizarea personalului românesc în întreprinderi . În plan politic. Sistemul creat în Europa prin pacea de la Viena-1815 I. făcea comenzi şi cumpăra marfa.răniţi. . prin care îşi exprima dorinţa dezvoltării relaţiilor României cu Germania şi Italia.industriale. Carol. Anglia. În momentul instalării sale.. alegerile parlamentare au fost câştigate de Partidul Naţional-Liberal. dar cu o . Goga a trimis telegrame lui Hitler şi Mussolini. prezidat de GH. aflandu-se regele. Din iniţiativa guvernului au fost adoptate unele legi cu largi implicaţii social-politice. pe 29 decembrie 1933 de legionari. Din iniţiativa lui I. Din initiativa lui Carol al II-lea. aceasta prevazand ca. Austria. la 9 decembrie 1933. Politica internă a guvernului a urmărit crearea unui sistem de instrumente legislative care să-i permită controlul asupra situaţiei din ţară. nu se rezumă doar la pedepsirea Franţei. Pe plan social. Guvernul Tătărescu a avut o importantă contribuţie la creşterea rolului monarhiei în viaţa de stat. baza politica largita’’ sprijinit de Nicolae Iorga.Duca. Nici în domeniul politicii externe guvernul nu a putut urma linia Partidului Naţional-Creştin. guvernul a sprijinit afirmarea unei grupări burgheze legată de stat. Duca. Tătărescu dovedea un mare devotament faţă de Carol al II-lea. se va infiinta un nou guvern. Rusia.G. odata cu asasinarea lui I Gh. sprijinit de ministrul de externe Nicolae Titulescu. in fruntea acestei grupari. ci reorganizează întreaga Europă. In februarie 1937 s-a produs ruptura definitiva dintre regele Carol al II-lea si Corneliu Zelea Codreanu. cu privire la datoriile agricole. comerciale şi civile erau obligate să aibă salariaţi cetăţeni români în proporţie de 80%.17 noiembrie 1937) a promovat pe plan economic o politică de încurajare a industriei naţionale prin practicarea unui protecţionism vamal ridicat acordarea de credite întreprinderilor nou înfiinţate . Desfăşurarea Congresului Marile puteri învingătoare. Aşa cum era de aşteptat. Tatarescu. Prusia. Cea mai importantă lege privind ţărănimea a fost promulgată în aprilie 1934. cate acorda credite. încercând să impună un nou sistem al relaţiilor internaţionale. care a obţinut 52% din totalul voturilor. 7. ei au scos Garda de Fier in afara legii.

Prusia. Se constituie astfel un vast Regat al Poloniei. Congresul s-a ţinut la Viena. principatul Hanovrei. Este interesant de amintit că domnitorii români primeau cu regularitate veşti din capitala austriacă despre stadiul discuţiilor sau informaţii culese de poliţia austriacă. din 1 noiembrie 1814 şi pînă în vara anului 1815. În ianuarie 1815 se ajunge la un accord între Anglia. obţine fostele posesiuni veneţiene de pe coasta Adriaticii. Conform primului principiu. Ea se extinde in toate direcţiile in Germania. În acea perioadă se afla în capitala austriacă şi Tudor Vladimirescu. II. Franţa lui Ludovic al XVIII-lea. cu câteva zile înainte de bătălia de la Waterloo (iunie). al cărei suveran reprimeşte posesiunea sa ereditară. valuri de simpatie se îndreptau spre Spania. De asemenea. unită pe baza principiilor legitimităţii şi conservatorismului. numărand doar 39 de state. cu care încheiase un tratat de alianţă (1809). şi primeşte acum aproape intregul fost Ducat al Varşoviei. la graniţa cu Franţa. Poliţia austriacă. Al doilea principiu avea în vedere realizarea unui echilibru între marile puteri. Austria. Danemarca şi Ţările de Jos. care pierduse in urma războaielor cu Franţa revoluţionară Ţările de Jos belgiene. hotărârile fiind grăbite de întoarcerea lui Napoleon în Franţa. se constituie Confederaţia Germanică. deşi pierde o parte din teritoriile sale poloneze. Metternich. inclusiv Austria. era în graţiile Angliei. interesele sale nefiind satisfăcute. Actul final este iscălit de reprezentanţii a opt puteri: Austria. ceea ce însemna anul 1792. De asemenea. işi consolidează imperiul maritim şi colonial. Urmărind să consolideze coaliţia şi să-i lege pe aliaţi prin angajamente comune. din Nord-Vestul Germaniei. ca şi cu Rusia (1812). al legitimităţii şi al echilibrului. luate de Rusia. Anglia ieşea din acest lung conflict cu un mare prestigiu. Dar delegaţii Spaniei veneau în contact cu diplomaţi mult mai pricepuţi. precum şi Westfalia şi cea mai mare parte a Renaniei. În locul Sfantului Imperiu Romano-German. care a fost semnat în martie 1814 la Chaumont şi care practic a anticipat condiţiile prevăzute în actul final al Tratatului de la Viena. Spania. aflat sub stăpanirea Imperiului Rus. căuta să afle şi să contracareze toate discuţiile ce se purtau în culise. Scopul Confederaţiei era menţinerea siguranţei externe şi interne. Anglia. ţară care în trecut era cunoscută pentru fărădelegile inchiziţiei. orice schimbare a hotarelor urma să se facă fără a atinge ceea ce a existat înainte de începutul războaielor. Franţa.Dacă la congres au participat majoritatea statelor şi stătuleţelor din Europa. avea ca obiectiv principal destrămarea izolării politice în care se găsea in 1815. deoarece prevăzuse că Franţa avea să se prăbuşească datorită politicii acestuia). Talleyrand (cel care îl trădase pe Napoleon. Prusia. Marea Britanie. Poznania. Portugalia. in Nordul Italiei. Prevederile Congresului Rusia işi menţine cuceririle obţinute cu acordul lui Napoleon. lordul Castelreagh a propus încheierea unui tratat. o Europă in care nici o frontieră şi nici un guvernămant să nu se mai schimbe. în calitate de gazdă şi din ordinul expres al lui Matternich. Figura cea mai reprezentativă a Congresului de la Viena a fost insă cancelarul Austriei. reprezentată la Viena de abilul ei ministru de externe. primeşte in compensaţie aşa-numitul Regat Lombardo-Veneţian. Teritoriile italiene rămâneau mai departe fărâmiţate şi ocupate direct sau subordinate Austriei. rămane totuşi cu partea estică a acestora. Suedia. Prusia. Rusia. omul politic care a urmărit cu cea mai mare consecvenţă construirea unei Europe stabile. Membrii . Pentru prima dată. primind o parte a Saxoniei. cu cele 350 de state ale sale (desfiinţat incă din anul 1806). Finlanda şi Basarabia. Talleyrand a reuşit să pună în discuţie două importante principii. Austria şi Franţa împotriva Rusiei şi Prusiei. Spania apărea cu un prestigiu evident.

rămânea liber oraşul Cracovia. precum şi pe italieni. La tratatul general au fost adăugate 17 documente. toate problemele majore erau încredinţate unei Diete federative. Acest stat. la Paris. care pierduse Finlanda in faţa Rusiei. prezidată de Austria. 1815 – 1859 După Congresul de la Viena. Regulamentele Comitetului de navigaţie. Italia continua să rămană divizată. Polonezii vor obţine o reprezentanţă şi instituţii naţionale. Regulamentul asupra rangului între agenţii diplomatici. De altfel. Nordul continentului cunoaşte şi el o modificare. şi nu o entitate politică unitară. Rezultă clar că învingătorii i-au sacrificat pe polonezi. Multiplele probleme cu care se confruntau statele din Peninsulă Italică generează mişcarea politică şi culturală numită Risorgimento. cea mai puternică forţă terestră şi Anglia. primeşte in schimb Norvegia. teritoriu care fusese stăpanit pană atunci de Danemarca. ale cărei obiective erau .ei erau egali în drepturi. referirile făcându-se în mod special la Rin. stăpâna mărilor şi oceanelor. sistemul uniform de a percepe taxe. Alexandru I. Franţa era redusă la graniţele anului 1792. printre care: Declaraţia puterilor asupra desfiinţării comerţului cu sclavi. O latură pozitivă a Congresului de la Viena este faptul că. precum şi Regatul Piemontului şi Elveţia (republica formată din uniunea cantoanelor alpine. plătea contribuţie de 700 000 milioane de franci şi urma să fie ocupată de trupele învingătoare pe o perioadă de 3-5 ani. Suedia. se stabilesc norme comune privind felul cum se va face navigaţia pe fluvii şi râuri care trec prin mai multe state: libertatea navigaţiei. impăratul Francisc I al Austriei catolice şi regele luteran Frederic Wilhelm al IIIlea al Prusiei puneau bazele unei inţelegeri. Se remarcă faptul că acest congres a inaugurat o lungă perioadă de relativă pace internaţională. ţarul Rusiei ortodoxe. întreţinere. In fine. Ca urmare a discuţiilor purtate in timpul Congresului. reprezentand doar o expresie geografică şi culturală. in septembrie 1815. organizate după sistemul de existenţă politică pe care fiecare din guvernele cărora le aparţin va socoti cuvenit a le acorda. in Nordul Franţei. nici suferinţele aduse de războaie şi de revoluţii. în 1815 se confruntau în Europa două forţe: Rusia. in care Europa. Din toată Polonia. Olanda este reunită cu teritoriile belgiene. obosită de tulburări. Mein etc. nu a mai cunoscut vreun conflict major. care va fi numită Sfanta Alianţă. fostă aliată a lui Napoleon. UNIFICAREA ITALIEI ÎN CONTEXTUL POLITICII EUROPENE 1. pentru prima dată într-un document de talie europeană. formandu-se astfel un Regat al Ţărilor de Jos. care se ridică la 22) au rolul de a stăvili eventualele tendinţe expansioniste ale Franţei.

O altă explozie revoluţionară de factură carbonară are loc in anul 1831. Austria trimite din nou trupe. Tânăra Italie este o frăţie a italienilor care cred în legea progresului şi a datoriei şi sunt convinşi că Italia este destinată să devină o naţiune (…) Tânăra Italie este republicană şi unionistă. Ea este promovată de intelectuali. de oameni politici sau de afaceri mai realişti. regele Ferdinand al II-lea este nevoit să adopte o constituţie. care ocupă ducatele şi chiar o parte a Statelor Papale. sub forma unei insurecţii separatiste a Siciliei.unitatea naţională. . care a trăit aproape intreaga sa viaţă in exil. Printre acestea. de natură să evite o aventură revoluţionară. care caută mijloace practice de înfăptuire a unităţii italiene. Populaţia nu se raliază insă acestor insurecţii aventuriste. libertăţile constituţionale şi independenţa. cererile naţionaliştilor pentru unitatea Italiei şi independenţa faţă de Austria erau în strânsă corelaţie cu ampla criză economică ce cuprindea întreaga Europă la 1848. contrabalansand. ideile naţional-romantice rămâneau străine. Dar pentru majoritatea ţărănească a populaţiei. epoca marcată de insurecţiile carbonare ia sfarşit. cererile liberalilor pentru promulgarea unei constituţii. de idei sociale cu caracter radical. ca o reacţie la romantismul exaltat şi ineficace al mazzinismului. Acest lucru a fost cauzat de diversitatea opiniilor în legătură cu forma de guvernământ pe care ar trebui să o aibă Italia unită. Apoi. de factură romantică. in anii ’30 şi ’40 au loc o serie de comploturi. A doua formă de manifestare a Risorgimento-ului a fost intruchipată de acţiunea şi gandirea politică a lui Giuseppe Mazzini. precum şi pe înfăptuirea unor reforme politice liberale în interiorul statelor italiene. stăpanite de Habsburgi. izbucneşte o revoltă. secondat de liberalism şi. Revoluţia s-a declanşat in ianuarie 1848. Mişcarea naţionalistă din anii 1840 a fost slabă. în rândurile armatei. In intreaga Italie se instaurează astfel regimuri constituţionale. chiar dacă reprezenta el insuşi o republică rezultată dintr-o revoluţie. Asemenea lovituri de stat au avut loc in anul 1820. uneori. Ca urmare. generalul Pepe conduce o revoltă a garnizoanei de aici. in Franţa. mişcarea risorgimentală s-a confundat cu acţiunile societăţii secrete a Carbonarilor. Mişcarea risorgimentală işi trăgea rădăcinile ideologice din Iluminism. in iunie 1849. care vor eşua intotdeauna. declanşate de nuclee restranse de conspiratori. la Roma se instaurează o republică radicală. se răscoală milanezii şi veneţienii. care il obligă pe suveran să accepte o constituţie. in ianuarie-martie 1848. in timp ce Franţa trimite şi ea trupe in Italia. A treia formă de manifestare a Risorgimento-ului se dezvoltă după anul 1840. care il alungă pe Papă. pentru reforme administrative şi libertăţi politice în statele italiene luate separate. Printre liderii ei se număra insuşi Mazzini. invingandu-l pe generalul Pepe. Cu aceste ocupaţii militare străine. intreprinsă de grupuri restranse de militanţi fanatici. Mijloacele societăţii sunt educaţia şi revoluţia. Anglia sau Elveţia. in pofida viselor romantice ale promotorilor lor. se remarcă acţiunile conduse de Giuseppe Garibaldi. Ei pun accent pe dezvoltarea economică. Prima revoltă mazziniană a avut loc în Piemont. influenţa austriacă in Italia. ţinea să ducă acum o politică a ordinii pe continent. cu tendinţe democratice şi sociale. in schimb. formand societatea Tanăra Italie. in care naţionalismul ocupa locul principal. cat pentru a contrabalansa prezenţa austriacă. dar a fost trădată şi înăbuşită cu sălbăticie de către guvern. In februarie 1849. unde popularitatea lui Pius al IX-lea scăzuse mult. care reuşesc să izgonească trupele austriece de aici. Intr-o primă etapă. in acelaşi timp. In spiritul ideilor lui Mazzini. La Neapole. topite acum intr-o nouă sinteză. Nemulţumirea generală din Italia. care ocupă Roma. din ideile Revoluţiei Franceze şi ale perioadei napoleoniene. a căror singură metodă de acţiune era lovitura de forţă militară. datorită refuzului său de a rupe relaţiile cu austriecii. La Roma. regrupează in anul 1831 o parte din foştii carbonari exilaţi. Armata austriacă intervine insă. Guvernul francez. Mazzini. aşa cum era piemontezul Camillo Cavour. nu atat pentru a-i susţine pe insurgenţi. Republica Romană este desfiinţată de către o intervenţie armată franceză. cand se revoltă ducatele din Nordul şi din centrul Italiei. iar comandamentul militar era deţinut de Garibaldi.

in condiţiile in care impăratul era legat ideologic şi sentimental de cauza italiană. o zonă din centrul Italiei. alungandu-i pe Bourboni şi proclamand republica. cu excepţia câtorva luni în 1859 – 1860. admiţand din nou. După Revoluţie. In aprilie 1860. va face insă tot posibilul pentru a provoca Austria. niciuna din constituţiile obţinute de revoluţionari de la conducătorii lor nu a supravieţuit. constituţia promulgată de Carol Albert în Piemont. Unificarea Italiei se va realiza in jurul Regatului Piemontului. revoltă care nu avea. În iulie 1858. realizandu-se astfel extrem de puţin din idealul unificării Italiei. după 1852. conduşi de Francesco Crispi. Napoleon al III-lea renunţă brusc la continuarea războiului şi incheie. Cu această ocazie. Adepţii lui Mazzini se vor ralia pe calea politicii lui Cavour. Pentru a-l convinge pe impărat să accepte situaţia. unde se organizau şi plebiscite. Cavour ii oferă acestuia Nisa şi Savoia (respectând înţelegerea de la Plombieres). In urma acestuia. Impreună cu mazzinienii de aici. Cei doi aveau nevoie să provoace Austria la război. Rezultatul său a fost decis în iunie prin două bătălii. Esenţial era insă faptul că tratatul din 1860 recunoştea unirea cu Regatul Piemontului a fostelor ducate. Garibaldi cedează. Impăratul acţionase cu multă prudenţă. In acel moment. violent şi îngrozitor. Cavour şi Napoleon III se întâlnesc. Acesta va rămâne în funcţie. in urma cărora populaţia accepta intrarea in componenţa statului francez. Cavour va demisiona în semn de protest faţă de trădarea franceză. care ii alungă pe principii austrieci din Toscana. sunt alungaţi şi cardinalii care administrau Nordul Statelor Papale. care o oferea Piemontului. Cu complicitatea guvernului piemontez. Garibaldi reuşeşte să cucerească Sicilia şi apoi intregul Regat al Neapolelui. avand in spate această alianţă. în secret. Cavour. cer să se unească cu Regatul Piemontului. Regatul Piemontului sprijină acţiunile patrioţilor italieni din alte zone ale peninsulei. respectiv provincia Romagna. Războiul a fost scurt (7 săptămâni). Toate aceste regiuni. pentru a-şi menaja relaţiile cu Austria (şi chiar cu Prusia). până la moartea sa timpurie în 1861. dar – în realitate – continuă să conducă mişcarea de unificare a Italiei. Ulterior. de partea Angliei şi Franţei. Astfel. in fruntea unei trupe de voluntari (cei o mie de componenţi ai “cămăşilor roşii”). mobilizand trupe la frontieră. de altfel. izbucnea in Sicilia o insurecţie impotriva Bourbonilor de la Neapole. Modena şi Parma. ceea ce ii va spori influenţa pe plan european. 1859 – 1871 In virtutea alianţei pe care tocmai o incheiase. in anul 1859. eliberate de sub stăpanirea principilor lor sau a Papei. In anul 1854.În afară de Statuto. II. aproape de frontiera cu Elveţia. fără a obţine nimic în schimbul pierderilor suferite. pe Camillo Cavour. precum şi a părţii de nord a Statului Papal. abilul arhitect al unificării. acesta rămăsese singurul stat constituţional din peninsulă. Regatul Piemontului ceda Franţei Nisa şi Savoia. două înfrângeri majore pentru Austria. la Plombieres. Aventuroasa Revoluţie Italiană se vedea astfel înfrantă peste tot. Veneţia rămanea in stăpanirea Austriei. el se implică in Războiul Crimeii. Piemontul ocupă şi Umbria. nici o legătură cu naţionalismul italian. Napoleon al IIIlea incheie o alianţă defensivă cu Piemontul. impăratul francez vine in ajutorul piemontezilor. Garibaldi debarcă in Sicilia. doar Lombardia era cedată Franţei. dar italienii au văzut in armistiţiul de la Villafranca o trădare a cauzei lor de către francezi. In schimb. In faţa armatei piemonteze. armistiţiul de la Villafranca. impotriva convingerilor sale . ci se datora doar problemelor sociale ale ţărănimii. Franţa dorea să arate că principiul naţionalităţilor era respectat. De această situaţie profită însă Garibaldi. condus de regele Victor Emmanuel al II-lea şi avandu-l ca prim-ministru. Austria va cădea in cursa intinsă de diplomaţia piemonteză şi va declara război Regatului Sardiniei. Magenta şi Solferino. Cavour acţionează cu mare abilitate. in iulie 1859. Cavour a organizat invadarea Statelor Papale de către o armată piemonteză care să-l intercepteze pe Garibaldi înainte de a putea intra în Roma. Mai mult decat atat. stăpanită de Papă.

In acest fel. procesul de unificare politică a Italiei se incheiase. Pentru ca unificarea să fie completă. Biserica şi statul vor rămâne separate. În martie 1861 a fost proclamat Regatul Italiei. In fine. În Neapole. Italia ajungea la o populaţie de 20 milioane locuitori.păstrării securităţii interne şi externe. in contextul Războiului Franco-Prusian. Prusia pornea un război impotriva Austriei. aliindu-se cu Italia. UNIFICAREA GERMANIEI I.republicane. trupele franceze se retrag din Roma (francezii aveau nevoie de armată) şi Regatul Italian ocupă oraşul. Confederaţia germană nu era . in anul 1870. in anul 1870. refugiat in incinta palatului Vatican. Confederaţia germană a fost constituită cu scopul . Populaţia s-a declarat în favoarea unirii sub Victor Emmanuel II. totuşi.. Italia va caştiga şi ea Veneţia (cedată de Napoleon III. 1815 – 1859 În iunie 1815. Sicilia şi în Statele Papale au fost organizate plebiscite. precum şi a independenţei şi integrităţii statelor individuale”. după ce a fost primită de la austrieci). in urma victoriei obţinute de prusaci la Sadowa. realizarea unificării sub egida Casei de Savoia. lipseau zona din jurul Romei (sub controlul Papei şi sub ocupaţie franceză din 1849) şi Veneţia (sub austrieci). in pofida opoziţiei Papei. In anul 1866. stabilindu-şi aici capitala. Cu toate că italienii au fost infranţi la Custozza.

regele prusac o refuză. provocand astfel eşecul total al mişcării pentru unificare. Societăţile studenţeşti cu o puternică tendinţă politică se dezvoltaseră în universităţi. pe viitor. La sfârşitul Războiului Crimeii. bazate pe principii liberale. Între 1850 şi 1858. Austria. dar a purtat ură celor din clasele liberale. alte state ale Confederaţiei s-au alăturat Uniunii Vamale. numită Zollverein. El a guvernat fără parlament pe întreaga durată a mandatului său ca ministru-preşedinte. care să cuprindă şi Austria. tronul era ocupat de către regele Wilhelm I. In 1850 insă. urmându-i la tron fratelui său din 1861. uniunea lărgindu-se la 26 de state. Majoritatea deputaţilor germani aderă la formula Germaniei Mici. pentru a-şi menţine influenţa in Germania. în defavoarea produselor industriale externe. se opune in mod decisiv acestei iniţiative. În primii 10 ani de la Congresul de la Viena exista foarte puţină industrie în Germania. animat de concepţii conservatoare. mişcarea . Confederaţia era condusă de o Dietă. În 1858. Iar pe la 1830. Austria devenise vulnerabilă din punct de vedere economic şi financiar. Prusia cunoaşte. Uniunea devenea protecţionistă. Însă Metternich va introduce inspectori pentru universităţi. II. Uniunile s-au înmulţit. iar în 1836 se alătură Baden şi Frankfurt. muzică. iar in anul 1862 acesta il numeşte in fruntea guvernului prusac pe Otto von Bismarck. Una dintre marile probleme dezbătute in Parlamentul de la Frankfurt a fost aceea a configuraţiei noii Germanii. Totodată. Barierele vamale interne erau desfiinţate. să accepte măsuri de protecţie a muncitorilor. o puternică dezvoltare economică. iar ideea unei Germanii independente şi unite avea răsunet în rândurile acestora. Acest lucru va umili insă Prusia şi o va determina să incerce. alţii doreau o Germanie Mică. În 1834. adică a includerii Austriei in acest proces. parlamentul devine predominant liberal. În 1818 a fost înfiinţată Uniunea Vamală Prusacă. Aceştia se opuneau investiţiilor masive în armată dorite de rege. În 1847. Legea înlătura păienjenişul taxelor vamale interne şi le înlocuia cu un tarif perceput la frontiera de stat a Prusiei.Tânăra Germanie” urmărea crearea unei Germanii unite. O parte a parlamentarilor erau adepţii unei Germanii Mari. In consecinţă. Această mişcare reuşeşte ca in locul invechitei Diete a Confederaţiei Germane să impună intrunirea unui Parlament liberal şi democratic al intregii Germanii. In toate statele germane se dezvoltă o puternică mişcare pentru unificarea politică a naţiunii. Wilhelm I este declarat regent în 1858. care a sprijinit ţăranii şi muncitorii. Revoluţia izbucnea şi in statele germane. o unificare realizată impotriva voinţei Austriei. o extindere a reţelei de cale ferată. sentimentele liberale şi naţionaliste şi-au găsit expresia în înfiinţarea la Heidelberg a unui ziar cu titlu profetic: Die Deutsche Zeitung (Ziarul German). avand şi sprijinul Rusiei. Dar cea mai dezvoltată rămânea cea prusacă. refuzase Coroana Germaniei deoarece nu era de acord să o primească din partea unui parlament democratic. din care Austria să fie exclusă. o creştere demografică. Numeroşi principi erau constranşi să accepte constituţii liberale şi democratice. in martie 1849. pace internaţională şi libertate. alături de intreaga Germanie. 1859 – 1871 In anul 1861. Prusia avea o economie stabilă şi o industrie în expansiune. societăţile studenţeşti fiind desfiinţate şi presa cenzurată. ei oferă Coroana noului imperiu german regelui Frederic Wilhelm al Prusiei. cu sediul la Frankfurt. poezie şi filosofie.interesată de realizarea unei Germanii unite. Cu timpul. după infrangerea Revoluţiei şi eşecul unificării liberale a Germaniei. încă neîmplinit al Germaniei în Europa. care se reuneşte la Frankfurt pe Main. Regele. regale Frederic Wilhelm al IV-lea incerca să realizeze o unificare a statelor germane sub egida conservatoare a Prusiei. Bavaria şi Wurttenberg se alătură uniunii vamale mărite. În prima sa luare de cuvânt în . In martie 1848. In acelaşi timp insă. In anul 1849. prezidată de reprezentantul Austriei. Prusia a fost marcată de conducerea lui Manteuffel.. Naţionalismul era înflăcărat prin istorie. abandonandu-se definitiv ideea realizării Germaniei Mari. toate acestea bazându-se pe cele două teme principale: ura faţă de Franţa şi o imagine a rolului măreţ. In luna aprilie insă.

Prusia primea ducatele daneze. . iar Prusia făcea un pas esenţial spre unificare. Apoi. zdrobitoare. In urma ei. Ea stabilea unitatea federală dintre statele individuale (în cadrul Confederaţiei şi – mai târziu – al Imperiului) şi autoritatea centrală. Bismarck era convins că numai un stat puternic. Administrarea acestora devine insă un măr al discordiei intre cele două mari puteri. Cele două ducate sunt revendicate de la Danemarca în 1863 – 1864 de Confederaţia germană. Reichstag-ul era ales prin votul universal al bărbaţilor. anexa o serie de alte state germane. In 1865. după ce aceasta refuzase să o ajute in timpul Războiului Crimeii. Introducand serviciul militar obligatoriu cu o durată de trei ani. pe care ştia că austriecii nu le puteau accepta. inchizand frontierele Prusiei. Însă niciuna nu se simţea pregătită pentru un război: Austria – din motive economice şi Prusia – deoarece Bismark nu considera că armata este pregătită pentru luptă şi victorie. In consecinţă. intre care Hanovra. drept constituţia Imperiului German. el promovează o politică autoritară. se crea Confederaţia Germană de Nord. in 1863. Franţa era interesată să spargă alianţa prusiano-austriacă şi. care reunea in jurul Prusiei toate statele germane de la Nord de raul Main. precum şi la Koniggratz. Italia primea Veneţia (singurul caştig. aceasta intrând în vigoare în iulie 1867. nesocotind opoziţia liberală din Parlament. în timp ce în Holstein erau aproape numai germani. el incheie un tratat de liber-schimb cu Franţa. de la centru. in faţa polonezilor care se revoltaseră şi care incercau să se refugieze din faţa represiunii ruseşti. in acelaşi timp. Bismarck obţine neutralitatea Franţei in perspectiva viitorului conflict. accentuand izolarea economică a Austriei. dar. Aceasta a fost marea greşeală a celor de 1848 – 1849. işi asigură amiciţia Rusiei. Prusia şi-a făurit o armată modernă. Bismark a provocat Austria prin propunerea unor planuri în Dieta federală. efectuand mari cheltuieli militare. acţionează cu mare abilitate diplomatică. Iar în aprilie 1866 a fost încheiată o alianţă secretă cu Victor Emanuel. Napoleon nu credea că Prusia va reuşi să infrangă atat de uşor Austria. Cancelarul nu răspundea în faţa Parlamentului. ceea ce insemna eliminarea definitivă a influenţei Austriei din Germania. cu ajutorul forţei militare. Acesta din urmă era membru al Confederaţiei germane. Prusia pornea războiul şi obţinea o victorie rapidă.faţa Parlamentului a venit cu o frunză de măslin în semn de pace. Bismark convinge Austria să participe la o acţiune comună împotriva Danemarcei. aşa că aceştia au fost forţaţi să mobilizeze înaintea prusacilor. Se va conveni asupra unei administraţii separate: Austria pentru Holstein şi Prusia pentru Schleswig. atunci cand aceasta refuză să voteze creditele militare solicitate de guvern. De altfel. comandată de generali capabili. avand ca unic obiectiv unificarea Germaniei in jurul Prusiei. Bismarck a dus o politică extrem de consecventă. chiar dacă fără acordul lor. pe care il obţinea Franţa. Populaţia de Schleswig era mixtă (danezi şi germani). Bismarck se pregăteşte asiduu in vederea unui război antiaustriac. Confederaţia Germană de Nord a durat doar patru ani. regale Italiei. Alături de Bundesrat. la Sadowa. asupra austriecilor. cu toate că Rusia o sprijinise la 1848. şi obţinea dizolvarea Confederaţiei Germane. ceea ce – aparent – a fost interpretat ca un semn agresiv. Armata austriacă nu se putea mobilize rapid. La sfârşitul anului 1866. in schimbul neutralităţii sale). Acestea se rezolvă prin fier şi sânge. ci doar în faţa preşedintelui Confederaţiei. De altfel. Rusia se indepărtase de Austria. Bismark a început redactarea consituţiei pentru Confederaţia Germană de Nord. Pe plan intern. în mare parte neschimbată. In anul 1862. in schimbul promisiunii lui Bismarck de a se alia cu Italia şi de a o ajuta să cucerească Veneţia. va reuşi să realizeze obiectivul propus. totodată. discutabil şi indirect. Napoleon al III-lea va asista pasiv la creşterea puterii prusiene. In locul vechii Confederaţii. condus cu o mână de fier. In anul 1866. însă conţinutul vorbelor sale contrazicea gestul: Nu prin cuvântări şi decizii majoritare sunt hotărâte marile chestiuni ale zilei. dorea să dea satisfacţie Italiei in problema Veneţiei. dar constituţia sa a rămas.

incat Franţa. PRIMUL RĂZBOI MONDIAL I. unificarea Germaniei era pe deplin realizată. cu toate că regele Wilhelm I. inainte de 1914 multă lume se temea de ameninţarea unui asemenea război. ajunge să declanşeze. Ultimul obstacol in calea realizării unificării depline a Germaniei. fără ca Franţa să primească vreo compensaţie care să echilibreze situaţia. armata franceză capitula in septembrie 1870. la Sedan. Bismarck se va pregăti de război. Devenit politică de stat. atrăgandu-şi. Această candidatură a provocat reacţia violentă a Franţei şi. Baden şi Hessa-Darmstadt mai rămaneau in afara dominaţiei Prusiei. Dar războiul a mai durat 6 luni.Doar cele patru mari state din Sud. a cedat in chestiunea respectivă. situaţie exploatată fără scrupule de către Bismarck. In urma acestuia. era Franţa. Franţa era extreme de nemulţumită de faptul că. In ianuarie 1871. care să includă şi statele din Sud. războiul cu Prusia. armatele Confederaţiei Germane de Nord. In acest conflict. În cele din urmă. in mod prudent. Ele erau susţinute de Franţa. Premisele şi cauzele Primului Război Mondial (1878 – 1914) Este adevărat. Germanii vor folosi din plin tehnica de luptă modernă. Wurtemberg. pretextul războiului va fi oferit de candidatura unui Hohenzollern la tronul vacant al Spaniei. iritată şi ofensată. datorită cursei inarmărilor şi tensiunilor naţionale existente. cu ajutorul transportului feroviar. concentrandu-şi trupele rapid. După numai o lună de ostilităţi. obţin un succes categoric impotriva Franţei. În acest fel. dotată cu tunuri de oţel fabricate de uzinele Krupp. Alsacia şi partea germanofonă a Lorenei. la Versailles. Bismark a extins uniunea vamală Zollverein şi asupra celor patru state de la sud de Main. insuşi impăratul Napoleon al III-lea fiind luat prizonier. In 1870. guvernul va fi silit să capituleze. Franţa ceda Germaniei două provincii. care părea iminent datorită rivalităţilor economice şi coloniale dintre marile puteri. forţa Prusiei crescuse atat de mult. colonialismul aduce în prim plan lupta pentru . Bavaria. anturajul lui Napoleon al III-lea a impins Franţa spre război. În mai 1871 se semnează Tratatul de pace de la Frankfurt. O dată cu proclamarea Reichului. utilizand telegraful şi o artilerie eficientă. A treia Republică Franceză încerca să salveze Parisul asediat. pentru opinia publică europeană. alarmată acum de intărirea considerabilă a Prusiei. avand de plătit şi o indemnizaţie de război. in mod hazardat. Wilhelm I era proclamat impărat ( Kaiser) al Germaniei. agresorul era Franţa. sprijinul statelor germane in discuţie. inclusiv falsificand textul unei depeşe diplomatice destinate presei (celebra “telegramă de la Ems”). mai intai. aliate cu cele ale statelor germane din Sud. iar Constituţia Confederaţiei de Nord era extinsă şi asupra statelor din Sud. Acesta va aranja lucrurile de o asemenea manieră. datorită politicii abile a lui Bismarck.

Japonia. Caprivi. sunt elementele care caracterizează situaţia la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. datorită flotei sale militare. Noul cancelar. politic şi militar cu toate efectivele sale. ruso-turce. Se prevedea clauza unei neutralităţi binevoitoare sau cu ajutor armat în cazul în care una din puterile semnatare ar declara război alteia nesemnatare. De partea cealaltă. în ciuda divergenţelor anglo-franceze. De asemenea. Dezvoltarea statelor naţionale şi a patriotismului. situaţia internă a acestora a fost o cauză care nu trebuie neglijată. adoptă concepţiile marelui stat major pentru un război preventiv împotriva Rusiei şi că Germania ar fi putut face faţă simultan unui inamic din ambele flancuri. ca sentiment de masă. dominaţia şi controlul pieţei europene. care s-a depărtat de acum înainte de Rusia. Toate acestea au fost susţinute de o pregătire diplomatică. completat – în 1893 – prin convenţia militară ruso-franceză ce viza – în special – Germania. sesizându-se o apropiere de Rusia. fără să se gandească la costuri sau sacrificii. Tripla Alianţă şi Antanta au acţionat pentru găsirea de aliaţi. in această perioadă. în cazul în care unul dintre semnatari s-ar afla în război cu alte două mari puteri nesemnatare. Tripla Alianţă şi Tripla Antantă. din Balcani. În locul unui singur bloc sub egida Rusiei. a amplificat contradicţiile dintre marile puteri. Tratatul de alianţă dintre împăraţii Austriei. rivalităţile ruso-austro-ungare. retragerea din viaţa politică a lui Bismark în 1890 a avut repercusiuni asupra viitoarei linii de politică externă a Germaniei. a fost perfecţionată tehnica militară. Rivalităţile franco-germane. s-a simţit ameninţată de adoptarea a două noi legi germane în domeniul naval (1906. Franţa. au fost stabilite planurile militare. sub forma unui schimb de scrisori. în 1904 se va încheia Antanta Cordială şi tratatul ruso-englez (1907). Japonia. 1907) privind construirea a 12 mari cuirasate de tip modern. Germania. După 1905. Pe de altă parte. Decisiv a fost insă faptul că fiecare stat se afla inglobat intr-un sistem de alianţe. Situaţia din Europa completa tabloul contradicţiilor. de asemenea. cât şi a aşezării geografice. ş.a. în cazul în care Italia sau Germania ar fi fost atacate de Franţa.împărţirea şi reîmpărţirea sferelor de influenţă. legată de Anglia printr-un tratat (1902) cu ajutorul căreia învinsese Rusia. Cele trei state se angajau pe plan economic. Anglia. în strînsă legătură a fost şi lupta de eliberare şi unitate a popoarelor asuprite de Austro-Ungaria. considerată invulnerabilă. a fost semnat la Viena în mai 1882. au fost elaborate legi care introduceau serviciul militar obligatoriu. De asemenea. fiind convins că de respectarea acestora depinde insăşi supravieţuirea sa naţională. care începea să graviteze în sfera Puterilor Centrale. se schiţa blocul Bulgaria – Turcia. Rusia şi Anglia îşi vor coordona acţiunile în vederea stăvilirii Imperiului german. In al doilea rand. s-a încheiat acordul politic ruso-francez. ceea ce a determinat. pentru Alsacia şi Lorena. făcea ca toate ţările să fie mai hotărite ca niciodată să işi apere ceea ce ele defineau ca interese naţionale. Germaniei şi regele Italiei. concurenţa. Rusia. Împărţirea Europei în două grupări. în august 1891. intră în război de partea Antantei în vederea cuceririlor germane din Pacific. prin care işi asumase o serie de obligaţii de securitate. Observăm şi tendinţa Italiei de a se îndepărta de aliaţii săi. Anglia s-a depărtat de Japonia. În Extremul Orient. escaladarea conflictului pană la ultimele limite. progresele ştiinţei şi tehnicii au permis perfecţionarea mijloacelor militare de distrugere la un nivel care nu se compara cu nimic anterior in istoria omenirii. al doilea război balcanic a însemnat prăbuşirea colaborării interbalcanice şi slăbirea şi izolarea Bulgariei. care a pus bazele Triplei Alianţe. declanşate datorită pretenţiilor noilor veniţi. Au fost sporite efectivele militare. . ca şi crearea Antantei (1907) unde. Datorită acesteia contradicţiile coloniale au determinat o serie de crize. au crescut cheltuielile pentru dotarea armatelor. pentru a-i frâna potenţialul.

din Prusia Orientală şi Polonia. Ca o consecinţă a amplorii conflictului. de mai mică amploare. membru al unei societăţi secrete naţionaliste cu ramificaţii la Belgrad. iar la 4 august Anglia a declarat război Germaniei. Germania nu putea. unde armatele franceză. romanii. cat şi Franţa declară mobilizarea generală. apoi Japonia. Anglia. de partea Antantei şi a aliaţilor ei iniţiali (Rusia. era asasinat de către un student sarb. Brazilia şi mai ales Statele Unite. La 3 august. aşa că la 31 iulie somează Rusia să oprească mobilizarea. În primele momente Puterile Centrale (Germania şi Austro-Ungaria) se aflau în faţa forţelor Triplei Antante (Anglia. La 23 iulie 1914. mai existau o serie de fronturi secundare. după care ii declară război. de importanţă diferită. de generalul Schlieffen. Austro-Ungaria a considerat că are ocazia să rezolve definitiv conflictul său cu Serbia. O mare problemă deriva din faptul că potrivit planurilor de război elaborate incă din 1906. să rişte o infrangere a Austro-Ungariei. deşi făcea parte din Tripla Alianţă. Se creează astfel Quadrupla Alianţă. din 1915. frontul romanesc va deveni o prelungire sudică a marelui Front de Est. ţară a cărei neutralitate era garantată in mod tradiţional de către Anglia. La 4 august. Franz Ferdinand. in 1917. La 1 august. pe măsură ce noi beligeranţi intrau in război. susţinut iniţial de Serbia impotriva Austro-Ungariei. in primul rand. In afara acestora. el se va desfăşura pe mai multe fronturi sau teatre de operaţiuni. aflat in vizită la Sarajevo. decat dacă se efectua un atac masiv asupra aripii stangi franceze. unde ostilităţile au izbucnit in anul 1916. belgiană şi in final americană se confruntă cu trupele germane. Germania a declarat război Franţei. Doar Italia. Grecia. Existau. Rusia nu este insă dispusă să permită anihilarea aliatului său sarb. Germania şi Austro-Ungaria. Situaţia internaţională a devenit deosebit de complexă datorită mobilizării forţelor militare aliate. In urma asasinatului de la Sarajevo. De partea Puterilor Centrale. Viena adresa guvernului de la Belgrad un ultimatum. cele două fronturi principale: Frontul de Vest. Franţa fiind şi ea constransă să respecte obligaţiile sale de alianţă faţă de Rusia. printr-o mişcare violentă şi rapidă. in 1916. Aşa era frontul din Italia. cuprinzand o serie de cereri formulate in aşa fel incat să nu poată fi acceptate. că războiul putea fi localizat. din Franţa. totodată. dus pe două fronturi. unde trupele italiene luptau impotriva austriecilor sprijiniţi de germani. astfel incat la 30 iulie decretează in grabă mobilizarea. Germania se alătura şi ea acestei declaraţii. germanii şi bulgarii. arhiducele moştenitor al Austriei. Izbucnirea Primului Război Mondial (1914 – contextul) La 28 iunie 1914. Frontul de Est. conflictul dobandeşte un caracter mondial. in 1914. In fine. Austro-Ungaria ii declara Serbiei război. ostilităţile de aici au fost . Serbia şi Belgia) se vor alătura dominioanele britanice. capitala provinciei Bosnia. crezand. Ulterior. invinuindu-l că a favorizat atentatul. din 1914. Pe 28 iulie. mai exista şi frontul din Balcani. nici ea. sprijiniţi de ruşi. unde germanii la Nord şi austriecii la Sud se infruntau cu armata rusă. in 1915. Franţa şi Rusia). vis-a-vis de coastele engleze. constituia o ameninţare fatală la adresa intereselor Marii Britanii. atat Germania. engleză. deoarece era vital interesată in intărirea Monarhiei Austro-Ungare. deoarece guvernul de la Londra considera că ocuparea litoralului belgian. Pe frontul din Romania. Acest fapt a determinat Anglia să declare război Germaniei. Romania şi Portugalia. şi Bulgaria. credeau strategii germani. ea trebuia să zdrobească mai intai Franţa. dacă Germania voia să evite un război lung. se plasează Turcia. In cele din urmă. deschis in anul 1915. Franţa.II. la frontiera acesteia cu Austro-Ungaria. Or acest lucru nu era posibil. armata germană invada Belgia neutră. refuza să intre atunci in război şi işi proclama neutralitatea. impotriva Rusiei şi Franţei. III. Astfel. se confruntau cu austriecii. ceea ce presupunea traversarea Belgiei. anexată de Viena in 1908. cum era Canada sau Australia. Italia. Etapele desfăşurării (1914 – 1918) Treptat. fără a se consulta cu Parisul.

Ca urmare. deoarece intinderile care trebuiau acoperite erau prea vaste in raport cu potenţialul uman al Germaniei. adoptă in anul 1916 un nou plan de acţiune (elaborate de generalul Falkenhayn). care va dura pană in anul 1917. războiul de mişcare inceta. de mişcare. Sub conducerea generalului Hindenburg. care a salvat Parisul şi a reuşit chiar să respingă trupele germane cateva zeci de kilometri. Pentru ca acesta să fie eficace. in zona sudică a frontului răsăritean. Alte fronturi secundare au mai fost deschise in Orientul Mijlociu. in urma cărora ocupă spaţiul Poloniei ruseşti şi al Lituaniei. deoarece adversarul reuşea intotdeauna să primească intăriri şi să acopere orice breşă potenţială. in anul 1915 Germania işi concentrează eforturile in direcţia anihilării armatei ruseşti. armatele ruseşti obţin o serie de victorii impotriva trupelor austro-ungare. care veneau să restabilească situaţia sau chiar să preia iniţiativa şi pe aceste fronturi secundare. In plus. in 1916. reuşesc să poarte iniţial un război ofensiv. respectiv asupra fortăreţei de la Verdun. cucerind Belgia şi pătrunzand adanc in Nord-Estul Franţei. ea obţine o serie de succese importante. tabloul ostilităţilor era completat cu un război naval.continuate de o armată franco-engleză. armata franco-engleză reuşeşte să oprească această mare ofensivă. Ideea strategilor germani era aceea de a atrage treptat. debarcată in Dardanele şi repliată apoi la Salonic. repurtand aşa-numita primă victorie de pe Marna. Germania declanşează războiul submarin. prin declanşarea unui război submarin total. Toate incercările reciproce de a sparge această linie a frontului vor eşua de acum inainte. ceea ce deschidea noi fronturi de luptă pentru armata austriacă. mai ales că intinderea uriaşă a Frontului de Est favoriza războiul ofensiv. aplicand planul Schlieffen. In replică la blocada Antantei. Statul-Major german. putea să coste mii de victime omeneşti şi tone de muniţii. Rezultatele mai slabe pe care le obţine armata austro-ungară vor trebui compensate de fiecare dată de trupele germane. care porneau de la Marea Nordului şi ajungeau la frontiera elveţiană. va ataca pe toate mările indeosebi vasele comerciale ale aliaţilor. Singurul avantaj pentru Anglia şi Franţa a fost consolidarea poziţiei la Salonic. Antanta se confruntase cu Germania pe mare. cu ocazia ofensivei comandate de generalul Brusilov. in 1915. In plus. impunand o blocadă maritimă a coastelor germane. intr-un perimetru restrans. Acţiunea denumită “Dardanele” s-a încheiat însă cu un insucces. Cucerirea catorva metri pătraţi. Dar armata franceză. şi a Romaniei. pe malurile Canalului In fine. el fiind inlocuit cu un lung şi costisitor război de poziţii. cu sprijinul Greciei. Acest lucru insemna insă eşecul planului german de a scoate Franţa din luptă printr-o bătălie decisivă. pe parcursul căruia flota germană. toate rezervele aliate. care ajunge până la Carpaţi. de mişcare. armata germană nu va reuşi să scoată Rusia din luptă. in schimb. Cu toate acestea. Şi pană atunci. Germanii. in Galiţia. a eşuat primul. incă din luna august 1914. De la această dată. sleind astfel forţa militară şi moralul combatanţilor. pană aproape de Paris. mai ales in aprilie 1916. in condiţiile in care flota britanică de suprafaţă era net superioară celei germane. Frontul de Est cunoaşte şi el o stabilizare. mult prea simplist. unde işi concentrează cea mai mare parte a armatei. care a produs ea singură aproape un milion de victime. In septembrie insă. In consecinţă. condusă de generalul Petain. era necesar ca submarinele germane să torpileze toate navele intalnite in . lansand o ofensivă de mari proporţii intr-o singură direcţie. alcătuită din vase de suprafaţă şi submarine. printr-o bătălie decisivă. aşa că bătălia de la Verdun. Planul francez de ofensivă. situaţia se complicase ca urmare a intrării in luptă a Italiei. ingropandu-se in două şiruri nesfarşite de tranşee. In anul 1917. in schimb. Statul-Major german face o nouă incercare de a tranşa soarta conflictului. pentru a le măcina aici şi a le scoate din luptă in mod definitiv. printr-o ofensivă sangeroasă şi inutilă. va aduce pierderi aproximativ egale celor două părţi implicate in conflict. rupând frontul austro-ungar. care combătea trupele bulgare şi turceşti. a rezistat cu succes in faţa acestei ofensive sangeroase. Cele două mari armate se văd nevoite să se fortifice pe aliniamentele existente.

in Rusia aveau loc două revoluţii. armistiţiul care punea capăt conflictului. Austro – Ungaria – 900 000. trupele germane de aici beneficiau de o superioritate numerică. La sfarşitul anului 1917. Fără să vorbim de împrumuturi. care nu doreşte decat să se consolideze pe plan intern. aliaţii Germaniei sunt constranşi. perspectiva finalizării războiului nu era deloc una clară. In perioada martie-iulie 1918. puterea politică era preluată de către o dictatură bolşevică. formând un stat în dependenţă de Germania. Finlanda devenea independentă. in condiţiile in care americanii nu intraseră incă in luptă. cu inaintarea armatei de la Salonic. Marea Britanie – 900 000. in mai 1918. in frunte cu Lenin. Profitand de această situaţie şi punand la punct o tactică mai eficientă de străpungere a liniilor aliate. aliaţii occidentali. in toamna anului 1918. In primăvara lui 1918. Rusia sovietică pierdea o populaţie de 56 mil loc. In anul 1917. de a ataca SUA.cale. la Compiegne. ofensiva aliaţilor fiind favorizată acum nu numai de epuizarea trupelor germane. Din acest moment. condus de generalul Ludendorff. în Europa se aflau 2 000 000 soldaţi americani. Germania – 1 600 000. negocieri de armistiţiu cu preşedintele american Wilson.000. Prin Tratatul de Pace de la Brest-Litovsk. incă din octombrie. aruncand in luptă ultimele rezerve ale Puterilor Centrale. în alianţă cu Reich-ul. confruntată cu ofensiva de pe frontul italian. reprezentanţii noului govern provizoriu al Germaniei. Germania reuşea să işi disponibilizeze cea mai mare parte a trupelor de pe Frontul de Est. incheiau. care risca să işi atragă noi adversari. In aceste condiţii. . La Berlin este proclamată republica. Dar scufundarea vaselor neutre — o incălcare gravă a dreptului internaţional — era de natură să creeze mari probleme politice pentru Germania. Profitand de infrangerile militare suferite. iese din război şi incheie o pace separată cu Germania. să solicite incheierea armistiţiului. pe data de 11 noiembrie 1918. Germania. Armata germană incepe să se retragă incet spre frontiera Imperiului. Jaffa şi Ierusalim. in urma cărora regimul ţarului va fi răsturnat. ci şi de folosirea unor arme noi. in anul 1917. Cu toate acestea. trebuie precizat ca în ziua capitulării inamicului. precum şi încercarea Mexicului. Torpilarea navelor americane. Noul regim al sovietelor. reia războiul de mişcare. in ţară izbucneau revolte ale muncitorilor şi marinarilor. Italia – 500 000. Dar in timp ce armata germană se menţinea incă in mod disciplinat pe linia frontului. ca şi de prăbuşirea autorităţii regimului politic. In aceste condiţii. in condiţiile in care şi Germania işi juca ultima şansă. Germania va decide să işi asume acest risc. ca şi cu dezintegrarea sa internă. trupe pe care le trimite in Franţa. incepe şi ea. Armata turcă a capitulat dând posibilitate englezilor să ocupe Gaza. din martie 1918. reuşesc să oprească ofensiva lui Ludendorff. Ucraina era separată de Rusia. desfăşurate in marile oraşe şi in porturi. Această ofensivă finală germană ii va aduce pe aliaţi la un pas de dezastru. Ajutorul american a fost substanţial. În februarie şi octombrie 1917. in iulie 1918. In acest fel. Serbia – 700. cum erau tancurile sau aviaţia. In 3 noiembrie incetează ostilităţile Austro-Ungaria. Rusia bolşevică ceda Imperiului German teritorii intinse. in a doua bătălie de pe Marna. trecand la scufundarea fără preaviz a tuturor vaselor străine. Romania incheia şi ea o pace separată cu Puterile Centrale. La inceputul anului 1918 insă. Turcia – 440 000. naţionalităţile din Austro-Ungaria ameninţă cu secesiunea. in regiunea Poloniei şi a Ucrainei. In aceste condiţii. rand pe rand. Pierderi (morţi): SUA – 53 000. inclusiv cele neutre. vor determina Statele Unite să intre şi ele in războiul impotriva Germaniei. aliaţii preiau in mod definitiv iniţiativa. Franţa – 1 385 000. rămasă singură in luptă şi avand de făcut faţă unei ofensive aliate generalizată pe tot Frontul de Vest. Statul-Major german. Rusia – 2 800 000. condus de social-democratul Ebert. România – 340 000. aflaţi sub comanda mareşalului Foch şi beneficiind acum din plin de sprijinul trupelor americane. trupele germane lansează o serie de ofensive extrem de periculoase in direcţia Parisului. iar impăratul Wilhelm al II-lea abdică şi se refugiază in Olanda neutră.

după ultimele cercetări.000 de ani şi 35.această tehnică aşchială va fi cunoscută de acum sub numele de tehnica . În această etapă se desfăşoară în Europa populaţiile neandertaliene.Paleoliticul mijlociu şi superior din România 1. corespunde perioadei de timp cuprinse între 200. Paleoliticul mijlociu Paleoliticul mijlociu.000 de ani. Musterianul .

aşchiilor retuşate şi a prezenţei vârfurilor de foliacee.000 de ani (M. II… Gravetianul se conturează în mod special în Moldova. Vârsta lor este chiar mai mare de 50. P. Curată şi Spurcată de la Nandru. atât studiile cronoclimatice. Dintre resturile osteologice atribuite până acum unui Neandertal. s-au influenţat reciproc şi au împrumutat din cuceririle tehnice şi culturale ale fiecăreia. Pârâul lui Istrate. împreună cu recipiente cu urme de ocru. încadrându-se perioadei 27 000 – 20 000 B. în mod logic. Aşa sunt peşterile Muierilor de la Baia de Fier. Musterianul. prin preponderenţa racloarelor. Lartet (1860. Aurignacianul este în mod cert creaţia exclusivă a lui Homo sapiens sapiens. Cetăţica I. Malu Roşu – Giurgiu. situată în Haute-Garonne (Franţa) a fost săpată de E. menţionăm: Ripiceni Izvor. Musterianul este caracterizat de prelucrarea rocilor (silex. Cel mai răspândit Musterian din România este cel din peşterile Carpaţilor. Bordul Mare de la Ohaba Ponor. Aurignacianul se încadrează perioadei 40 000 – 30 000 B. iar dintre cele mai importante situri. Aurignacianul este prezent pe tot teritoriul României. Gura Cheii de la Râşnov. unde excelează aşezările Mitoc–Malul Galben şi Ripiceni-Izvor. ea fiind răspândită în diverse regiuni la momente diferite şi utilizată de comunităţi deosebite. P. Din punct de vedere antropologic. Aşa cum se observă. cuarţite etc. 1861). Cele mai cunoscute aşezări ale Gravetianului sunt: Miţoc – Malu Galben. În peştera Cioarei de la Boroşteni au fost descoperite mari cantităţi de ocru. cât şi de vârstă absolută au precizat că cele două culturi ale paleoliticului superior – Aurignacianul şi Gravetianul – s-au dezvoltat o bună parte din timp în paralel. cu deosebire latura Meridională a acestora. se regăseşte în general în mai toate regiunile ţării. cultura care caracterizează şi pe teritoriul României Paleoliticul mijlociu.) din imediata vecinătate a aşezărilor. Cârciumaru şi colab. Cioarei de la Boroşteni. Miţoc – Pârâul lui Istrate. Homo sapiens sapiens a ştiut însă să profite de nivelul tehnic existent la începutul paleoliticului superior şi să aducă un nou suflu inventiv în domeniul utilajului şi chiar mai mult în cel intelectual şi social prin explozia podoabelor şi operelor de artă. Este un aspect adesea neglijat atunci când se încearcă. cele două culturi au intrat în contact. Paleoliticul superior din România cuprinde Aurignacianul şi Gravetianul. Climente I din defileul Dunării. Totuşi. 2000). 2.levalloisiană. Aceasta înseamnă că trebuie să acceptăm că. Hoţilor de la Băile Herculane. prin prezenţa tehnicii de prelucrare Levallois. . mai cu seamă în interiorul lor. ca o aşezare să fie exclusiv aurignaciană sau gravetiană. Cioclovina din depresiunea Haţeg. Gravetianul îşi trage numele de la aşezarea La Gravette din Dordogne-Franţa. O caracteristică comună a acestora este faptul că tehnica de debitare a uneltelor este orientată spre obţinerea de lame şi lamele. Paleoliticul superior Peştera Aurignac. pentru Musterianul din România amintim două falange de la mână şi una de la picior descoperite în peştera de la Bordul Mare de la Ohaba Ponor. Malu Dinu Buzea. cu tot dinadinsul.. Ele reprezintă unele din cele mai vechi recipiente descoperite până acum în paleoliticul din întreaga lume. Cea mai importantă aşezare din timpul musterianului este cea din Moldova (Ripiceni Izvor). Mare şi Mică de la Braşov. întrucât toate descoperirile nu au relevat decât acest tip uman în stratele aurignaciene. Gura Cheii – Râşnov. cele mai vechi niveluri aurignaciene sunt contemporane cu ultimii neandertalieni. Aurignacianul este bine reprezentat pe valea Prutului.

el indică în acest moment apariţia unui nou tip de economie. fiind caracterizată în principal de apariţia tehnicii şlefuirii utilajelor. în care cultivarea plantelor şi creşterea animalelor ocupă un loc important.nou. dar şi de producerea ceramicii. Neo-eneoliticul pe teritoriul României – trăsături generale Termenul neolitic (neos .piatră) a fost introdus în secolul XIX. dar şi primele manifestări de artă parietală. gravetianul prezintă o microlitizare accentuată (Epigravetian). Astfel. apariţia aşezărilor cu un caracter permanent. În faza de evoluţie finală. 2. apariţia . lithos .Din nivelurile atribuite Gravetianului provin primele obiecte de podoabă. pentru a se delimita noua epocă a pietrei de paleolitic.

Arealul său cuprinde în mod special Dobrogea. a) Neoliticul timpuriu (6. excepţie făcând zona Dobrogei. Aşezarea eponimă este localizată pe o insulă de pe lacul Boian. precum şi a manifestărilor religioase legate de cultul fertilităţii şi. cultura Boian s-a extins în sud-estul Transilvaniei. Cele două aşezări care caracterizează primul grup cultural neolitic de pe teritoriul României sunt plasate. din apropierea Dunării.700 a. din punct de vedere geografic.500 a. Cultura Hamangia. iar a doua a statuetelor în poziţie şezând. jud.Chr. în eneolitic (latinul aeneus-aramă). cu gât înalt şi prismatic. . unde s-au făcut primele descoperiri caracteristice. Menţionăm faptul că neolitizarea actualului teritoriu al României se datorează unui impuls exterior. Originea culturii Hamangia este estmediteraneană. Este prezentă în aproape tot teritoriul românesc. cu roşu sau negru.Chr.600-5. care va cunoaşte maxima dezvoltare în cultura Gumelniţa. Dobrogea.Chr. dar şi o intensă utilizare a sa în faza finală. iar Gura Baciului lângă Cluj. Neo-eneoliticul cuprinde neoliticul timpuriu. Istria. b) Neoliticul târziu (cca 5.500 a.000 a. 5. situat între satele Dorobanţu şi Ciocăneşti (jud. dispuse de regulă în benzi ( Bandkeramik) şi reprezintă primul neolitic ceramic. Este numită astfel după decorul caracteristic al liniilor incizate. la două extreme.500-5. dar este semnalată şi şi pe malul stâng al Dunării. de lângă Belgrad. Dintre descoperirile importante menţionăm sanctuarul de la Căscioarele şi necropola de la Cernica.600 şi 3. Este denumită astfel după fostul sat Hamangia.) Cultura Boian. neoliticul dezvoltat şi eneoliticul. ca şi prima mare sinteză culturală pentru Europa Centrală şi de nord-vest. precum şi în nord-estul Bulgariei. Prima grupă este reprezentată de figurinele feminine în picioare. deplasare care se datorează căutării de noi terenuri favorabile practicării agriculturii şi păşunatului. acceptându-se că datorită unei transgresiuni marine comunităţile de agricultori anterioare nu au putut pătrunde în acest spaţiu. lângă Călăraşi.000-4. cu două perioade distincte: eneoliticul timpuriu şi eneoliticul dezvoltat. c) Eneoliticul timpuriu (cca. Cultura ceramicii liniare. În faza finală este utilizată pictura crudă. rezultat în urma deplasării din sudul Peninsulei Balcanice a unor grupe culturale neolitice. împărţit în eneolitic timpuriu şi dezvoltat. 6. inventarea ceramicii. Interesant este că în spaţiul dintre Dunăre şi Mare aceasta reprezintă prima manifestare a neo-eneoliticului. Este denumită astfel după o localitate din Serbia. ca şi în nord-estul Bulgariei. Plastica este caracteristică şi originală şi cuprinde două grupe. şi după bazinul Crişurilor. în sud-estul Munteniei. Cultura Dudeşti. neo-eneoliticul este cuprins între cca. Din punctul de vedere al cronologiei absolute.Chr.): Cultura Vinča. regiune despre care Al. Călăraşi). Cultura Starčevo-Criş.) Grupul cultural Gura Baciului-Cârcea . Din Muntenia. Tulcea. Din această categorie face parte „Gânditorul”. În noul Tratat de Istoria Românilor a fost avansat termenul de neo-eneolitic. care implică astfel şi cunoaşterea şi prelucrarea acestui metal încă de la apariţia neoliticului. în plan secundar. Cârcea lângă Craiova. Bolomey presupune că a fost inundată datorită unei creşteri a nivelului apei mării. astăzi Baia. com. Originea culturii Hamangia este est-mediteraneană.800/3.meşteşugurilor casnice.

ceea ce sugerează existenţa unei concepţii unitare de amenajare a spaţiului destinat locuirii. alături de perechea sa. Situl eponim este un tell situat la 5 km de Olteniţa (jud.700 a. Un loc secundar este ocupat de o serie de inscripţii descoperite la Olbia. Cultura Cucuteni. . în cea mai mare parte de înhumaţie. precum şi de unele menţiuni referitoare la evenimente . o reprezintă vasele pe care sunt redate schematizat reprezentări antropomorfe şi zoomorfe (ex. cu structură din lemn.500-3. ferestre.) Cultura Gumelniţa. Callatis. Denumirea este dată de comuna Cucuteni din jud. O categorie importantă. decretul în cinstea lui Acornion din Dionysopolis. Burebista – izvoarele domniei Din păcate. în spaţii special amenajate.descoperit într-un mormânt din necropola de la Cernavodă. în apropierea cărora erau amenajate laviţe sau râşniţe şi vase pentru depozitarea proviziilor.800/3. locuinţele erau dispuse după un plan prestabilit. Inventarul mormintelor este destul de variat. care conţine peste 400 de morminte. ca şi statuetele antropomorfe şi zoomorfe. în centrul aşezării se ridica o construcţie mai impunătoare. Locuinţele erau aproape exclusiv de suprafaţă. uşi din lemn. În perimetrul aşezărilor. Hora de la Frumuşica). în relaţie directă cu practica de cult. I.600/4. cu două sau mai multe camere. structuri de combustie (vatră sau cuptor). alcătuită din peste 600 de morminte. Odessos şi Mesembria. ritual care predomină în tot arealul în care este sesizată această cultură. Cultura Cucuteni face parte din complexul cultural Cucuteni-Ariuşd-Tripolje. d) Eneoliticul dezvoltat (cca. Ritul de înmormântare practicat era înhumaţia în poziţie chircită. 4.Chr. cu platforme din lemne despicate şi lutuite. datorită decorului şi formelor vaselor. Călăraşi). izvoarele literare relative la domnia lui Burebista sunt reduse ca întindere şi în unele cazuri cu referire doar la contextul politic contemporan. Viaţa spirituală a comunităţilor de tip gumelniţean este cunoscută în mod special prin datele oferite de necropola de la Varna. Histria. ceea ce introduce ideea existenţei unor diferenţieri sociale în cadrul comunităţilor de tip Gumelniţa. un discurs al lui Dio Chrysostomos şi Getica lui Iordanes. fiecare dintre faze având forme de vase şi stiluri proprii de ornamentare. cunoscut datorită cercetărilor întreprinse în necropola de la Ceranodă. Iaşi. De regulă. Ceramica este caracteristica cea mai cunoscută a culturii Cucuteni. În această categorie intră Geografia lui Strabon. cu vatră şi acoperiş în două ape şi cuprind. care putea servi şi ca loc de adunare pentru respectiva comunitate sau ca sanctuar pentru îndeplinirea ceremoniilor.

II. Din nefericire. care stabileşte anul 82 a. conform căreia Burebista era contemporan cu Caesar şi Pompei. a venit în Goţia Deceneu. pe vremea când Sylla a pus mâna pe putere la Roma. Unul dintre izvoarele principale referitoare la relaţiile lui Burebista cu oraşul Dionysopolis.Chr. din „Războaiele civile”. dată după care începe şi „procesul de unificare” a formaţiunilor politice din spaţiul de la nord de Dunăre şi din interiorul arcului carpatic. O informaţie care a stârnit numeroase controverse în ceea ce priveşte exactitatea sa ne este oferită de Iordanes. Astfel. Iordanes.ne referim la data aproximativă a venirii sale la tron şi la fel de aproximativa dată a îndepărtării . Chr. limitele cronologiei domniei lui Burebista nu ne sunt indicate cu claritate de istoriografia greco-romană. iar din textul său ar rezulta că în jurul aceleiaşi date Burebista era conducătorul unei formaţiuni politice. A fost contemporan. ei o numesc Istru” . ne provin de la Dio Chrysostomos. până la Pont. scrisă de Strabon. Macrea argumentează prin paralela temporală a lui Strabon (Geographia). Primindu-l pe Deceneu. Iordanes raportează momentul primirii lui Deceneu la curtea lui Burebista. Astfel. M. Strabon precizează cu claritate care este deosebirea geografică dintre geţi şi daci: „Geţii sunt cei care se întind spre Pont şi spre răsărit. de la Appian. şi nu în mod direct la acţiunile sale.Chr. este „decretul în cinstea lui Acornion din Dionysopolis” (astăzi Balcic. „Ei [romanii] numesc Danubius partea superioară a fluviului şi cea dinspre izvoare până la cataracte.până în Macedonia şi Illyria -. Partea inferioară a fluviului. precum şi la contactele diplomatice iniţiate prin intermediul cetăţeanului dionysopolitan Acornion. apelând la aceste argumente. Textul decretului a fost votat şi transpus în marmură între 7 iunie şi 9 august 48 a. got la origine. Principalul izvor literar antic pentru perioada lui Burebista este lucrarea Geografia. Drept an al urcării pe tron. afirma că domnia lui Burebista începe pe la 65 a. a pustiit pe celţii care erau amestecaţi cu tracii şi ilirii şi a nimicit pe de-a întregul pe boii aflaţi sub conducerea lui Critasiros şi pe taurisci”. Strabon ne mai face o precizare extrem de importantă. din lucrarea „ Orationes”.contemporane lui Burebista. (după Iordanes). Ambele ipoteze prezentate mai sus sunt susţinute de suficiente argumente pentru ca ele să rămână încă în discuţie. prin încadrarea lor într-un sistem de înregistrare a evenimentelor.a stârnit numeroase şi perpetue discuţii în istoriografia românească. în Bulgaria). În acelaşi timp. Cronologia domniei Stabilirea cronologiei domniei regelui Burebista . şi de la Suetoniu. cu Burebista. Alte informaţii care se referă la contextul extern al domniei lui Burebista. S-au formulat două ipoteze cu privire la domnia lui Burebista. în stăpânirea dacilor. Primindu-l pe Deceneu. o perioadă. acceptată de majoritatea istoricilor şi iniţiată de Daicoviciu. de-a lungul căreia trăiesc geţii. Macrea.. Burebista i-a dat o putere aproape regală”. Ţinuturile de aici se află. Acesta afirmă că „în timpul domniei la goţi a lui Burebista. şi anume asumarea dictaturii de către Sylla la Roma în anul 82 a. iar dacii cei care locuiesc în partea opusă. afirmă că „în timpul domniei la goţi a lui Burebista. din opera sa „Vieţile Cezarilor”. Strabon ne mai oferă informaţii despre motivaţia şi obiectivul campaniilor militare întreprinse de Burebista la sud de Dunăre. în lucrarea Getica. la un eveniment important pentru istoria Imperiului. şi anume: ipoteza cronologiei lungi.. ipoteza cronologiei scurte – M. în cea mai mare parte. din scrierile lui Caesar şi Appian. precum şi despre atitudinea lui faţă de neamurile celtice din vecinătatea Daciei: „trecând plin de îndrăzneală Dunărea şi jefuind Tracia . a venit în Goţia Deceneu. Chr. pe vremea când Syla a pus mâna pe putere la Roma. De exemplu. Burebista i-a dat o putere aproape regală” . . spre Germania şi spre izvoarele Istrului” .

ca aliat al acestuia din urmă. după cum sublinia N. raporturile dintre Burebista şi oraşele pontice au cunoscut o evoluţie curioasă şi contradictorie. După M. . Burebista profitând de vidul de putere rămas în zonă după eliminarea acestuia. Daicoviciu. După Strabon. regele Burebista intervine în conflictul dintre Caesar şi Pompei.) întreprins de romani împotriva regelui Pontului. consemnate de Strabon. Coryllus care a condus timp de patruzeci de ani popoarele sale în Dacia” . care ne informează că „a pierit din pricina unei răscoale. a succesiunii lui Deceneu. anul asasinării lui Caesar. şi împărţea poporului dreptate ca ultimă instanţă. Pompei este înfrânt de Caesar. Strabon afirmă că „trecând plin de îndrăzneală Dunărea şi jefuind Tracia .Chr. admiţându-se de către toţi istoricii români şi străini că acesta şi-a extins la un moment dat autoritatea asupra litoralui pontic.. Mithridades al VI-lea Eupator.Chr. După remarca lui H. fiindcă era tot aşa de iscusit. se manifestă un consens aproape general în istoriografia românească în acceptarea anului 44 a. despre relaţiile lui Burebista cu neamul germanic al bastarnilor nu dispunem de de astfel de informaţii. Dar. evenimentul a avut loc după cel de-al treilea război (74-63 a. El mai afirmă că „după moartea lui Deceneu.Decebal. fărâmiţând puterea în mai multe părţi. obiectivul acestor campanii militare a fost înlăturarea supremaţiei politice a celţilor. Regalitatea geto-dacică de la Burebista la Decebal După îndepărtarea lui Burebista. Conflictele cu celţii au atras atenţia izvoarelor istoriografice contemporane regelui dar. s-a urcat pe tron. din păcate. Vl. Prima acţiune militară a lui Burebista a fost îndreptată împotriva neamurilor celtice. Relaţiile cu vecinii Relaţiile lui Burebista cu neamurile celtice şi cu Imperiul roman ne sunt cunoscute de la Strabon. Succesorii lui Burebista.Chr. iar acestă acţiune este un fapt istoric netăgăduit. IV. Părăsind şi acesta viaţa. de la Apollonia la Olbia. „a pustiit pe celţii care erau amestecaţi cu ilirii şi tracii şi a nimicit pe de-a-ntregul pe boii aflaţi sub conducerea lui Critasiros şi pe taurisci” . În anul 48 a. cât şi din decretul în cinstea lui Acornion de la Dionysopolis . au avut loc cu siguranţă după anul 74 a.Chr.. Cu siguranţă.Chr. Macrea. ajungând să fie temut şi de romani. Singurul autor antic care face o referire directă la sfârşitul domniei lui Burebista este tot Strabon. III. în regatul din Transilvania. În general. mai înainte ca romanii să apuce a trimite o armată împotriva lui”. se consideră că eliminarea sa s-a produs după asasinarea lui Caesar.până în Macedonia şi Illyria” . Iliescu afirma că această ipoteză. în istoriografia românească se afirmă că urmaşul direct al lui Burebista a fost Deceneu. după cum afirmă Strabon în Geografia sa. Gostar. ei au avut aproape în aceeaşi veneraţie pe Comosicus. dar considerăm că nu putem discuta de o linie dinastică Burebista . trebuie să admitem că după eliminarea lui Burebista statul său a fost împărţit între fiii sau poate nepoţii sau alte rude ale marelui rege. de altfel colaborarea dintre acesta şi marele rege fiind subliniată de Strabon şi Iordanes. ca rege al goţilor. Acesta era considerat la ei şi ca rege şi ca preot suprem şi ca judecător.. este o simplă presupunere la care s-a ajuns printr-o interpretare nejustificată a listei regilor daci din „Getica” lui Iordanes. La 9 august 48 a. Aceste acţiuni militare la sud de Dunăre.În ceea ce priveşte sfârşitul domniei. „urmaşii acestuia la domnie s-au dezbinat. ne sunt cunoscuţi de la Iordanes. datorită priceperii sale. După eliminarea supremaţiei celtice se afirmă că Burebista a întreprins o campanie împotriva oraşelor greceşti de pe litoralul stâng al Pontului. În general.

conştient de imposibilitatea coordonării apărării militare a provinciei Moesia. C. să fi afectat nivelul subsidiilor acordate regilor daci conform tratatului încheiat anterior de Vespasian. acordat lui Diurpaneus după importanta victorie împotriva lui Fuscus.Chr. . Cornelius Fuscus.Chr. Petolescu propune un alt scenariu: în cursul evenimentelor din 85 p. Decebal. Decebal i-a trimis din nou solie. După finalizarea pregătirilor militare. care erau de mult în stăpânirea Imperiului roman. C. Cornelius Fuscus s-a luptat cu Diurpaneus/Dorpaneus. pe un pod din corăbii legate între ele”. a trimis o solie de pace împăratului. regele dacilor. care domnise mai înainte. C. dar şi cu neamurile germanice. 10. în anul 87 p.4. Astfel. împăratul a reacţionat energic. menţionat de Frontinus1 şi acelaşi cu Scorilo care apare pe vasul cu ştampilele Decebalus şi Per Scorilo.C. Cauzele acestui atac nu sunt îndeajuns de clarificate. „când a aflat de acestea. Drept care. este posibil ca politica generală de stabilizare financiară a Imperiului. Anterior. În 85 p. Chr. Domiţian a plecat cu toate forţele sale în Illiria şi încredinţând conducerea aproape întregii sale armate generalului său Fuscus şi câtorva bărbaţi aleşi. Relaţiile Imperiului Roman cu dacii – în timpul lui Domiţian În 81 p. prefectul pretoriului. Respins de împărat.. Următorul rege menţionat de Iordanes este Dorpaneus. Iordanes afirmă că „din cauza nenorocirilor celor ai săi. Dio Cassius relatează că Decebal. Gostar remarca faptul că. Cu domnia sa. Daicoviciu presupunea că este identic cu Duras. Domiţian. lăsase de bunăvoie tronul lui Decebal”. Titus Flavius Domiţianus devine împărat. Daicoviciu susţine că regele Coryllus este identic cu Scorylo Dacorum dux.Chr. V. deplasându-se în provincia afectată. dar acesta abdică în favoarea lui Decebal. „începură să devasteze. Domiţian îl porni pe Fuscus cu armată multă” . În cursul acestui eveniment. împreună cu şefii lor. i-a obligat să treacă peste Dunăre împotriva armatei lui Durpaneus. Eusebiu consemnează că „dacii. Gostar trebuie să admitem că Diurpaneus este unul şi acelaşi cu Decebal. iar Decebalus este un supernnomen.Identitatea următorului succesor al lui Burebista a stârnit o serie de controverse. în bătaie de joc. Dio Cassius consemnează că „Duras. în limba traco-dacă. după cum reiese de la Orosius Paulus. a trimis soli lui Domiţian şi-i făgăduia pacea. inscripţia poate reprezenta o marcă a olarului. după cum ne informează Dio Cassius. dacii au fost respinşi peste Dunăre din provincia grav afectată. care luptaseră împotriva romanilor au fost înfrânţi” şi. Diurpaneus este contemporanul lui Domiţian şi rege al dacilor în 85 p.. dar Dio Cassius ne relatează că autorul victoriei este Decebal. ca urmarea noului curs al evenimentelor. spunând că 1 Stratagemele. a primit comanda operaţiunilor militare împotriva dacilor.. moştenitorul direct fiind Duras. dacii. considerând că per ar însemna fiu. malurile Dunării. I. iniţiată de Domiţian. dar în condiţiile financiare dorite de el. Daicoviciu interpreta inscripţia ca Decebalus. distrugându-le armatele împreună cu comandanţii lor. relaţiile cu dacii.. au intrat într-o nouă etapă. El mai remarcă şi faptul că numele Decebal a devenit popular numai după 87 p. C.. Ca urmare a atacului. menţionat de Dio Cassius că „lăsase lui Decebal de bunăvoie domnia”.Chr. Pentru anul 86 p. Este posibil ca în acest moment împăratul să urmărească să readucă pe regele Decebal la statutul de rege clientelar. după Orosius Paulus şi Iordanes. după model latin (oficina regelui). Chr. când Diurpaneus obţine tronul de la Duras.. N. descoperit la Grădiştea Muncelului. După N.Chr. împarte această mare provincie dunăreană în Moesia Superior şi Moesia Inferior. La fel de bine. devenit rege al dacilor. când este atacată provincia Moesia. fiul lui Scorilo. Diurpaneus moare.

pe care el [Domiţian] îl refuzase mai înainte. regele dacilor. o pace necesară împăratului.. chiar ruşinoasă dar. Se poate presupune că. neamuri germanice din Pannonia. De altfel. Tettius Iulianus nu a încercat să o fructifice. a înaintat pe valea Oltului. După dezastrul înregistrat de Fuscus. la ordinul lui Domiţian. dar nu a vrut să vină el însuşi să stea de vorbă cu Domiţian. dar şi meşteri pricepuţi la felurite lucrări folositoare în timp de pace şi de război şi făgădui să-i dea mereu multe”. Tettius Iulianus. împăratul Domiţian. nefavorabilă romanilor. Decebal spunea că va duce mai departe războiul şi că romanii vor avea de îndurat mari nenorociri”. Tudor a identificat capetele unui pod roman.. rezultă că Domiţian a apelat la sprijnul cvazilor şi marcomanilor. Fuscus angajându-se pe traseul cel mai scurt. iar în defileul de la Turnul Roşu..Chr. la Tapae.Chr. este. în faţa Olteniei. după istoriografia senatorială. iar subsidiile acordate reprezentau un mijloc curent al diplomaţiei romane în relaţiile cu regatele învecinate. pe lângă conflictul cu neamurile germanice din Pannonia. generalul a renunţat la o cucerire totală a regatului dac. Prudent şi experimentat. reprezentată de Dio Cassius şi Pliniu cel Tânăr. după cum reiese dintro epigramă a poetului Marţial. „chiar de la prima ciocnire (dacii) înving pe romani. în războiul contra Regatului dacic. 2 .Chr. Reprezentantul regelui Decebal. Prin acest foedus încheiat în anul 89 p. Din relatarea lui Dio Cassius despre evenimentele din 88-89 p. Dio Cassius precizează că „învins şi pus pe fugă de marcomani. către capitala lui Decebal. între Vadim şi Orlea. împăratul Domiţian a încredinţat în anul 88 p. am putea spune. este că armata romană a trecut Dunărea în anul 87 p. în anul 89 p.Chr. câte doi oboli. comanda militară a operaţiunilor împotriva dacilor lui Lucius Tettius Iulianus. sub cuvântul că i-ar avea numai pe aceştia”. Domiţian a pornit grabnic o solie la Decebal. ci l-a trimis pe Diegis. este fratele său. considerat în mod tradiţional drept compromis datorită epuizării reciproce. unde D. împreună cu câţiva bărbaţi. anual. amicus et socius populi Romani. împăratul urmărind o readucere a relaţilor cu Decebal la un stadiu anterior. R.Chr. propusă de Vasile Pârvan.Chr. cu toate că obţinuse o victorie decisivă. Decebal primi propunerea de pace (căci era la mare strâmtoare). îndemnându-l să încheie un tratat.Chr. L. Dio Cassius2 ne informează că „cheltuise foarte mulţi bani pentru încheierea păcii. îl omoară pe generalul lor Fuscus şi jefuiesc bogăţiile din tabăra soldaţilor” . a înaintat prin Banat către Tapae. Vulpe consideră că dezastrul corpului expediţionar roman a avut loc în defileul Bistrei. după cum consemnează Iordanes. căci fără întârziere dădu lui Decebal nu numai însemnate sume de bani. deşi [regele] i-l ceruse adesea.. Diegis. Aşa cum precizam. Pacea încheiată în 89 p. Ipoteza devenită clasică. acordul a fost respectat de regele Decebal până la anularea sa de către Traian. Iar dacă nu va primi această propunere. Dar. regele Decebal devenea aliat al imperiului. trebuia să facă faţă unei rebeliuni militare la frontiera renană.va încheia pace dacă Domiţian are să vrea ca fiecare roman să-i dea lui Decebal. L. ca să-i predea armele împreună cu câţiva prizonieri. aflaţi în relaţii clientelare cu Imperiul din 69 p. prin Banat.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful