Iordan NICOLA

DREPT ADMINISTRATIV
CURS UNIVERSITAR

Sibiu 2007(??)

1

La elaborarea lucrării s-au avut în vedere actele normative, literatura de specialitate şi jurisprudenţa apărute până la data de 31 ianuarie 2007.(???? De actualizat)

2

PARTEA I DREPT ADMINISTRATIV. PARTEA GENERALĂ. Capitolul I NOŢIUNI GENERALE DESPRE ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ

1. Noţiunea de administraţie publică Etimologic, termenul de administraţie provine din limba latină fiind format din prepoziţia „ad” care se traduce prin: „la”, „către” etc. şi substantivul „minister”, cu semnificaţia de: „servitor”, „îngrijitor”, „ajutător”. Din aceste componente s-a format cuvântul „administer” care ne apare într-un dublu înţeles, având o semnificaţie directă aceea de „ajutor al cuiva”, de „executant”,ori de „slujitor” şi o semnificaţie figurativă, indirectă,cea de „unealtă” sau de „instrument”1. Dicţionarul explicativ al limbii române atribuie verbului „a administra” semnificaţia de „a conduce”,”a cârmui”,” a gospodări” o întreprindere, instituţie etc., iar prin substantivul „administraţie” înţelege totalitatea organelor administrative ale unui stat2. În doctrină, conceptului de„administraţie” îi sunt atribuite mai multe sensuri, dupa cum urmează: • conţinutul principal al uneia dintre cele trei puteri statale, puterea executivă; • compartiment funcţional (direcţie, departament, secţie etc.) din cadrul unei întreprinderi sau instituţii; • sistemul de autorităţi publice care înfăptuiesc puterea executivă; • conducerea unui agent economic sau a unei instituţii, etc. Din multiplele sensuri atribuite termenului de administraţie, preocupările teoreticienilor secolelor XIX şi XX s-au axat, în principal, pe clarificarea noţiunii de administraţie publică. Pentru a defini administraţia publică, este necesar, în primul rând, să se determine graniţele generale ale acesteia şi în acelasi timp să i se formuleze principalele concepte. În al doilea rând, definirea administraţiei publice trebuie să reflecte locul şi rolul acesteia în contextul politic, economic şi social al statului de drept, bazat pe principiul separaţiei puterilor în stat.

1 2

G. Guţu, Dicţionar latin-român, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1983, p. 38 *** Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti 3

A administra înseamnă a acţiona neîntrerupt. Este axiomatic faptul că nu se obţine nimic fără acţiune şi nu se păstrează nimic din momentul în care efortul a încetat, filozofia administraţiei constând în activitatea sa permanentă, continuă. Acţiunea administrativă, spunea Traian Herseni, „nu constituie un scop în sine, ea trebuie să servească realităţile sociale în veşnică mişcare. Nici oamenii nu sunt pretutindeni identici. De aceea, a administra nu înseamnă oriunde acelaşi lucru. Ceea ce este valabil într-o ţară, nu este valabil pentru orice ţară”1. Adaptând cele de mai sus contextului nostru, vom reda câteva concepţii exprimate în doctrina franceză, cu impact deosebit asupra doctrinei şi organizării administraţiei publice din ţara noastră. Constituţia franceză din 1958 a determinat o schimbare a opticii de abordare a executivului şi administraţiei publice. Astfel, profesorul André de Laubadere definea administraţia ca fiind „ansamblul de autorităţi, agenţi şi organisme, însărcinate, sub impulsul puterii politice, de a asigura multiple intervenţii ale statului modern”2. Într-o altă opinie, cea a prof. Jean Rivero, conceptului de administraţie i se atribuie două sensuri, respectiv semnificaţia de activitate, aceea de a administra, altfel spus, de a gira o afacere, iar pe de altă parte, desemnează organele (structurile) care exercită această activitate, primul fiind sensul material, iar cel de-al doilea, fiind sensul organic3. Pentru a delimita conţinutul şi sfera administraţiei publice, autorul delimitează administraţia atât faţă de alte forme de activitate publică (activitatea legislativă şi activitatea justiţiei), precum şi de cea a particularilor, persoane fizice şi/sau juridice. În ceea ce priveşte scopul administraţiei, autorul relevă că este acela de a satisface interesul public. Referitor la mijloacele de acţiune specifice administraţiei, autorul iterează ideea de putere publică. Dacă raporturile particularilor se fundamentează pe egalitatea juridică a părţilor, administraţia, care trebuie să satisfacă interesul general, nu se poate situa pe picior de egalitate cu particularii. În acest fel, se ajunge la noţiunea de putere publică care semnifică un ansamblu de prerogative acordate administraţiei publice pentru a face să prevaleze interesul general, atunci când acesta este în conflict cu interesul particular4.

1

Traian Herseni, Sociologie şi administraţie, în „Buletinul Afacerilor Interne”, nr. 3/1942, Bucureşti, pp. 469-476 2 André de Laubadere, Traité de droit administratif, 6-éme édition, vol. I, Paris, L.G.D.J., 1973, p.11 3 Jean Rivero, Droit administratif, 2-éme édition, Dalloz, Paris, 1967, p. 11 4 Idem, p. 14 4

Opiniile autorilor germani, care recunosc influenţele doctrinei franceze în evoluţia celei germane1, s-au încadrat şi ele în curentul de gândire care a promovat separaţia puterilor statale în legislativă, judecătorească şi executivă. Ca şi în alte ţări şi în Germania sfera administraţiei publice se definea în funcţie de filosofia care era acceptată ca bază a interpretării principiului separaţiei şi respectiv, a principiului colaborării între cele trei puteri statale. Edificatoare este în acest sens opinia lui Jellinek care defineşte administraţia ca fiind „activitatea statului sau a tuturor titularilor de putere publică, care nu este legiferare şi nici justiţie.”2 În ceea ce priveşte conţinutul şi sfera noţiunii de administraţie publică, prof. E. Forsthoff relevă că administraţia se ocupă de propriile sale afaceri şi, în principiu, din propria sa iniţiativă.3 Faţă de justiţie, a cărei datorie este aceea de a face aplicarea dreptului în cazuri determinate, datoria administraţiei este aceea de a modela societatea în cadrul legilor şi pe baza dreptului. În felul acesta, administraţia apare ca o funcţie activă a statului, care are un caracter tehnic deosebit de caracterul politic al legislativului „administraţia nu se justifică numai ca aparat executiv al unui sistem politic, dar şi ca un girant al serviciilor publice esenţiale ale vieţii cotidiene.”4 Opiniile autorilor germani, converg spre ideea că administraţia apare ca o putere autonomă a statului, alături de puterea legislativă şi judecătorească. În România, perioada care a urmat adoptării Constituţiei din 19235, a fost deosebit de productivă în ceea ce priveşte fundamentarea teoriilor şi conceptelor statului de drept. Varietatea opiniilor exprimate în doctrina europeană, privind acceptarea sau respingerea teoriei separaţiei puterilor în stat şi-a pus amprenta asupra autorilor români, majoritatea dintre ei acceptând teza separaţiei celor trei puteri, subliniind în acelaşi timp şi necesitatea colaborării dintre ele. Unul dintre reprezentanţii de seamă ai acestei perioade a fost profesorul Paul Negulescu, care considera statul ca fiind o colectivitate aşezată pe un anumit teritoriu, organizat sub formă de guvernanţi şi guvernaţi, care are o activitate continuă prin care caută să-şi îndeplinească scopurile sale, activitate organizată prin lege, denumită „administraţiune”.6
1

Ernst Forsthoff, Traité de droit allemand (traduit de l’allemand par Michele Fromont), Etablissement Emile Bruylant, Bruxelles, 1969 2 Citat de Antonie Iorgovan, Drept administrativ, Editura „Hercules”, Bucureşti, 1993, vol. I, p. 28 3 Ernst Forsthoff, Traité de droit administratif allemand, pp. 41-42 4 Idem, p. 55 5 Publicată în Monitorul Oficial nr. 282 din 29 martie 1923 6 Paul Negulescu, Tratat de drept administrativ, vol. I, Principii generale, Ediţia a IV-a, Editura Marvan, Bucureşti, 1934, pp. 38-42; 44-72 5

Acceptând punctul de vedere exprimat în doctrina germană, prof. Paul Negulescu consideră că administraţia cuprinde întreaga activitate a statului, care, însă, nu este nici legiferare şi nici justiţie. În privinţa criteriului de departajare care delimitează administraţia fata de celelalte activitati fundamentale ale statului, autorul consideră că „administraţia cuprinde activitatea statului reglementată prin lege”1. Cu referire la activitatea administraţiei, autorul citat menţionează că aceasta cuprinde activitatea tuturor serviciilor publice destinate să asigure satisfacerea intereselor generale: „Ea este organul” care, prin continua aplicare a legilor, asigură principalele nevoi ale societăţii (serviciul de poliţie, serviciul apărării naţionale, serviciul educaţiei naţionale, servicii de comunicaţie, serviciul finanţelor publice, etc.). Această misiune a administraţiei îl determină pe autor să o califice ca fiind o activitate tehnică (influenţa germană), dar în acelaşi timp şi juridică, în sensul că fiecare serviciu public desfăşoară o varietate de operaţiuni tehnice, care însă trebuie să se desfăşoare potrivit legii.2 Plecând de la aceste consideraţii, prof. Paul Negulescu defineşte administraţia publică ca fiind o instituţie complexă care reuneşte toate serviciile publice destinate să satisfacă anumite interese generale, regionale sau comunale. Autorul mai relevă, de asemenea, faptul că administraţiile publice (statul, judeţul, comuna) „sunt personificate”, adică sunt persoane juridice „politico-teritoriale”, ceea ce înseamnă că au iniţiativă, răspundere şi capacitatea juridică de a face acte de putere publică, care, la nevoie, pot fi puse în executare prin forţa de constrângere a statului. Cu unele nuanţări, administraţia publică îşi găseşte aceeaşi interpretare şi în opiniile altor reputaţi autori de drept public din perioada interbelică, dintre care cităm pe Anibal Teodorescu, Constantin Rarincescu şi Erast- Diti Tarangul. În literatura de specialitate din perioada postbelică întâlnim în mod frecvent noţiunile de: administraţie, administraţie de stat, administraţie publică, activitate executivă, autoritate executivă, autorii atribuindu-le fie acelaşi înţeles, fie semnificaţii diferite. Când se utilizează sintagma „administraţie de stat” autorii o circumscriu, de regulă, la anumite organe ale statului, respectiv „organele administraţiei de stat”, sau la anumite servicii publice (activităţi) ale acestora, considerând că sintagmele „activitate administrativă” şi respectiv „organe administrative”, sunt sinonime cu „activitate executivă” sau „organe executive”.3
1 2

Paul Negulescu, op. citată, p. 41 Idem, p. 43 6

Alţi autori, dimpotrivă, consideră că nu se poate pune semnul de egalitate între „administraţia de stat” şi „activitatea executivă”, definind administraţia de stat ca „activitate ce se desfăşoară pentru îndeplinirea în mod practic şi concret a funcţiilor statului şi a sarcinilor organelor administraţiei de stat”1. În această opinie, autorii consideră că activitatea executivă se divide în două activităţi distincte: activitatea executivă propriuzisă şi o activitate de dispoziţie, organele ierarhic inferioare realizând numai o activitate executivă, iar cele situate pe ierarhii superioare, o activitate preponderent, dar nu exclusiv, de dispoziţie. Evident această teză nu-şi mai poate găsi astăzi aplicabilitatea, Constituţia României, republicată, consacrând în art. 120 principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice. În legătură cu semnificaţia şi corelaţia dintre noţiunile de „putere executivă”, „autoritate administrativă”, „administraţie de stat (publică)”, prof. Ioan Muraru consideră că toate aceste sintagme exprimă acelaşi lucru, şi anume funcţia şi organele (autorităţile) care implică executarea legilor, opinie pe care o apreciem ca fiind pe deplin justificată.2 Într-o opinie diferită3, (Al. Negoiţă, Mircea Preda şi C. Voinescu) se consideră că administraţia publică şi puterea executivă nu se identifică, prima având o sferă mai largă decât cea de a doua. Independent de această diversitate de opinii, majoritatea autorilor consideră, în conformitate cu principiile Constituţiei României, că noţiunea de administraţie publică are un dublu sens, astfel: a. un sens formal-organic, care priveşte organizarea administratiei; b. un sens material-funcţional, care vizează activitatea specifica administratiei. În primul sens, prin administraţie publică se înţelege „ansamblul mecanismelor (organe, autorităţi publice, instituţii şi unităţi publice), care pe baza şi în executarea legii, realizează o activitate cu un anumit specific bine conturat”4. Concepută şi organizată sistemic, administraţia publică este alcătuită dintr-o serie de elemente componente fiecare având o structură şi atribuţii precis determinate prin „lege”, între ele stabilindu-se o gamă variată de
3

Ilie Iovănaş, Drept administrativ şi elemente ale ştiinţei administrative, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1977, p. 10 1 I. Vîntu, M. Anghene, M. Străoanu, Organele administraţiei de stat în R.S.R., Editura Academiei, Bucureşti, 1971, p. 13 2 Ioan Muraru, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Naturismul, Bucureşti, 1992, p.137 3 Mircea Preda, Autorităţile administraţiei publice. Sistemul constituţional român, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1999, pp. 32-33 4 Rodica Narcisa Petrescu, Drept administrativ, Editura Accent, Cluj-Napoca, 2004, p. 19 7

relaţii (colaborare, subordonare, cooperare) pe care le vom analiza în sucapitolul următor. Pe de alta parte, relevăm că legiuitorul nostru înţelege prin autoritate publică, orice organ de stat sau al unităţilor administrativteritoriale care acţionează în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes public legitim; sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.”1 Activitatea administraţiei publice se realizează în regim de putere publică, aidoma activităţii desfăşurate de Parlament şi puterea judecătorească, ceea ce înseamnă că interesul general (public) este ocrotit, uneori chiar în detrimentul interesului particular. Prin putere publică doctrina înţelege acele prerogative, drepturi speciale, exorbitante pe care organul administrativ le deţine, în sensul de autoritate care reprezintă şi apără interesul public (general)2. Interesul public este definit de legiuitor în art. 2 lit. l al. 1 din Legea nr. 554/2004 – legea contenciosului administrativ, ca fiind „interesul care vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare şi realizarea competenţei autorităţilor publice”.3 În cel de-al doilea sens (material-funcţional), „prin administraţie publică se înţelege activitatea de organizare a executării şi de executare în concret a legilor, în principal de către părţile care compun acest mecanism, urmărindu-se satisfacerea interesului general prin asigurarea bunei funcţionări a serviciilor publice şi prin executarea unor prestaţii către particulari”.4 Plecând, de la cele două accepţiuni (formal-organică şi materialfuncţională),prof.Antonie Iorgovan defineşte administratia publica, dupa cum urmeaza: „ansamblul activităţilor Preşedintelui României, Guvernului, autorităţilor administrative autonome locale şi, după caz, structurile subordonate acestora prin care, în regim de putere publică, se aduc la îndeplinire legile sau, în limitele legii, se prestează servicii publice”.5
1

Vezi art. 2 al. 1 lit. b din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. 2 Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Vol. I, Editura All Beck, Bucureşti, 2001, p. 73 3 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare 4 Rodica Narcisa Petrescu, op. citată, p. 20 5 Antonie Iorgovan, op. citată, p. 70 8

În concluzie, faţă de această diversitate de opinii cu privire la conţinutul şi corelaţia dintre noţiunile de „putere executivă”, „autoritate administrativă”, „administraţie de stat” etc., achiesăm celei potrivit căreia „… în fond, toate aceste denumiri exprimă unul şi acelaşi lucru şi anume funcţia şi organele de stat (autorităţile) care implică executarea legilor”, terminologia nuanţată exprimând acelaşi conţinut „executivul”1. Formele concrete prin care autorităţile administraţiei publice organizează executarea şi execută legea sunt: actele administrative, faptele material-juridice, operaţiunile tehnico-materiale şi actele politice. Trebuie însă relevat faptul că formele concrete menţionate sunt efectuate uneori şi de autorităţi aparţinând puterii legislative sau/şi de autorităţi aparţinând puterii judecătoreşti, precum şi de către societăţi comerciale, regii autonome, instituţii publice şi asociaţii ori fundaţii private. Aşa spre exemplu, activitatea desfăşurată de Preşedintele Camerei Deputaţilor, în calitate de şef al compartimentelor funcţionale compuse din funcţionari publici, este o muncă administrativă, numirea şi eliberarea din funcţie a acestora făcându-se prin acte administrative de autoritate. Aceeaşi situaţie o întâlnim atunci când Parlamentul sau una dintre camerele acestuia fac diverse numiri în funcţie. Spre pildă, conform art. 142 alin. (3) din Constituţia României, republicată, trei dintre judecătorii Curţii Constituţionale sunt numiţi de către Camera Deputaţilor şi trei de Senat; potrivit art. 140 alin. (4) consilierii de conturi sunt numiţi de Parlament pentru un mandat de 9 ani etc.. Tot astfel, atunci când preşedintele judecătoriei, tribunalului sau curţii de apel numeşte în funcţie, ca urmare a desfăşurării unor concursuri, pe grefieri, arhivari etc., ori emite alte acte pentru buna administrare a instituţiei şi a bazei materiale pe care o gestionează în calitate de conducător al instituţiei, desfăşoară o activitate administrativă. În toate aceste cazuri, activităţile menţionate ne apar ca fiind subsidiare celor specifice, iar autorităţile care le realizează nu sunt în astfel de situaţii subiecţi ai puterii legislative sau judecătoreşti, ci autorităţi publice care exercită atribuţii administrative, inclusiv emiterea unor acte administrative. Această teză consacrată în doctrina de specialitate a fost tranşată şi prin actuala lege a contenciosului administrativ. Astfel, conform art. 2 alin. 1 lit. c din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 actul administrativ este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt
1

Ioan Muraru, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Naturismul, Bucureşti, 1992, p.137 9

asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect: - punerea în valoare a bunurilor proprietate publică; - executarea lucrărilor de interes public; - prestarea serviciilor publice; - achiziţiile publice - prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ”. În opinia noastră, din analiza definiţiei legale a actului administrativ, formă concretă juridică specifică autorităţilor administraţiei publice, se pot desprinde următoarele concluzii: actul administrativ se emite de o autoritate publică, având accepţiunea „orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public; sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public”.1 a) actele administrative se emit în vederea organizării şi executării în concret a legii, cu alte cuvinte în cadrul activităţii executive a statului; b) scopul actelor administrative este acela de a naşte, modifica sau stinge raporturi juridice specifice, respectiv raporturi de drept administrativ; c) legiuitorul asimilează actelor administrative anumite contracte specifice încheiate de autorităţile publice, denumite contracte administrative; d) actele administrative se emit/adopta si se pun in executare in regim de putere publică. 2. Administraţia publică abordată ca sistem După Revoluţia din decembrie 1989, în ţara noastră s-a trecut la reorganizarea sistemului administrativ bazat pe autonomia locală şi descentralizarea serviciilor publice, îmbinându-se experienţa naţională din perioada interbelică, cu cea a statelor cu democraţii consacrate. Acest proces a demarat prin crearea unui cadrul legislativ adecvat, menit să asigure fundamentul schimbărilor instituţionale, respectiv trecerea de la statul supercentralizat la cel descentralizat, proces care aidoma celor derulate şi în
1

A se vedea art. 2, al 1, lit. c) din Legea nr. 554/2004 – legea contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare 10

celelalte state est şi central europene a presupus profunde reforme structurale. O primă şi stringentă problemă care s-a ridicat în faţa specialiştilor a constituit-o definirea organizării sistemice a statului. Astfel, sub aspect formal, trebuia să se stabilească modul de organizare al celor trei puteri statale (legislativă, executivă şi judecătorească), stabilindu-se autorităţile care le exercită şi, în acelaşi timp, să se evidenţieze raporturile şi relaţiile dintre aceste autorităţi.1 În acest sens, se impune observaţia că deşi nu consacra în mod explicit principiul separaţiei puterilor în stat, Constituţia din 19912 are meritul incontestabil de a fi creat cele trei sisteme de autorităţi prin care se exercită puterea statală. Aşa cum am arătat în subcapitolul anterior, în accepţiunea formalorganică, administraţia publică este definită ca fiind un sistem de autorităţi publice „chemate să execute legea sau, în limitele legii să presteze servicii publice, uzând în acest scop de prerogativele specifice puterii publice”3. Prin organ al administraţiei publice se înţelege „acea structură organizaţională care, potrivit Constituţiei şi legii, are personalitate de drept public şi acţionează, din oficiu, pentru executarea legii sau prestarea de servicii publice, în limitele legii, sub controlul, direct sau indirect al Parlamentului”4. Potrivit acestor determinări conceptuale şi în conformitate cu dispoziţiile Constituţiei, administraţia publică este formată dintr-un sistem de autorităţi publice, după cum urmează: I. Administraţia de stat centrală formată din următoarele categorii de autorităţi: a) organele supreme ale administraţiei publice, respectiv Preşedintele României şi Guvernul, fiind acreditată teza unui executiv bicefal; • Preşedintele României - îndeplineşte în mod incontestabil atribuţii de natură administrativă, fiind considerat autoritate a administraţiei publice şi unul din şefii executivului, alături de Guvern. Dintre atribuţiile sale enumerăm următoarele: poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica internă şi externă, apărarea ţării şi asigurarea ordinii publice (art. 87 alin. 1 din Constituţie); poate consulta Guvernul cu privire la problemele urgente şi de importanţă
1

Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Editura Nemira, Bucureşti, 1996, vol. II, pp.340-342 2 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 233 din 21 noiembrie 1991. Principiul separaţiei şi echilibrului celor trei puteri statale este consacrat expres în art. 1 alin. (4) din Constituţia României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 767 din 31 octombrie 2003 3 Antonie Iorgovan, op. citată, vol. II, 1996, p. 340 4 Idem, p. 342 11

11 lit. l). în prealabil. Senat. după caz. etc. sunt reprezentanţii Guvernului pe plan local. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului2. nr. Autoritatea Electorală Permanentă etc. formată din: a) prefecţi. 123 alin. 86). care potrivit art. 2). a) al Legii nr. Curtea de Conturi. desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice. ci raporturi de colaborare. 91 alin. precum: Biroul Român de Metrologie Legală. Serviciul Român de Informaţii. Consiliul Legislativ.1 alin. 102 din Constituţie. aprobă înfiinţarea. 164 din 2 aprilie 2001. Administraţia de stat din teritoriu. • instituţiile bugetare. II. 35 din Legea nr. 91 alin. cu modificările şi completările ulterioare 12 . Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. respectiv: • ministerele şi alte autoritati publice subordonate Guvernului. Este necesar să precizăm că între Preşedintele României şi Guvern nu există raporturi de subordonare. (2) din Constituţie şi art. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. b) organele centrale de specialitate. potrivit prevederilor Constituţiei şi prezentei legi”. În conformitate cu dispoziţiile art. negociate de Guvern supunându-le spre ratificare Parlamentului (art. regiile autonome şi societăţile comerciale subordonate organic sau. • autorităţi autonome. 90/20011 „Ministerele se organizează şi funcţionează numai în subordinea Guvernului. rol consfinţit de art. la propunerea Guvernului (art.este şef al executivului împreună cu Preşedintele României. funcţional ministerelor şi celorlalte organe ale administratiei publice centrale autonome. ci faţă de alte autorităţi publice: Parlament. Preşedintele României. Partea I-a. ministerelor sau altor autorităţi publice centrale.deosebită (art. etc. după caz. Tot în subordinea Guvernului sunt organizate şi funcţionează şi alte autorităţi.1 din Legea nr. încheie tratate internaţionale ce au fost. Consiliul Concurenţei Agenţia Naţională de Integritate. este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (art. Acestea nu se află în raporturi de subordonare faţă de Guvernul României. • Guvernul României . potrivit căruia „asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice. 92) etc. atribut care rezultă şi din art. dintre care cităm: Avocatul Poporului.

III. c) consiliile judeţene. precum şi de alte acte normative. 204 din 23 aprilie 2001. Partea I-a. nr. modul de constituire. format dintr-o multitudine de autorităţi. 2 Publicată în Monitorul Oficial al României. între care se stabileşte o paletă variată de raporturi. secret şi liber exprimat în condiţiile Legii nr. 3. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. 67/20041. Partea I-a. Partea I-a. următoarele funcţii: a) funcţia de strategie. regiile autonome şi societăţile comerciale aflate sub autoritatea consiliilor locale şi judeţene. d) preşedinţii consiliilor judeţene . prin care asigură elaborarea strategiei de punere în aplicare a Programului de guvernare. 215/20012 . organizate ca direcţii generale. Administraţia publică locală autonomă formată din: a) consiliile locale. b) primari. cu modificările şi completările ulterioare 1 Legea nr. funcţionare şi principalele atribuţii fiindu-le stabilite de Legea nr. prin care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe. Potrivit dispoziţiilor art. în condiţiile legii”.1 alin. iar art. cu modificările şi completările ulterioare 13 . cu modificările şi completările ulterioare. În calitate de şef al executivului. se impune concluzia că sistemul autorităţilor administraţiei publice este deosebit de complex. 658 din 21 iulie 2004. Alegerea acestor autorităţi se face prin vot universal. e) instituţiile şi serviciile publice.legea administraţiei publice locale.b) serviciile deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale. (5) din Legea nr. nr. direct. în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean”. Guvernul exercită conducerea generală a administraţiei publice şi îndeplineşte potrivit dispoziţiilor art. 271 din 29 martie 2004 2 Publicată în Monitorul Oficial al României. egal. sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi. 121 din Constituţie „Autorităţile administraţiei publice. oficii etc. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. Relaţiile dintre elementele componente ale sistemului administrativ Faţă de cele prezentate în subcapitolul anterior. publicată în Monitorul Oficial al României. inspectorate. nr. organizare. 122 stabileşte „Consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti.

15 din 10 ianuarie 2001. potrivit cărora „conduce şi controlează activitatea ministerelor şi a celorlalte organe centrale de specialitate din subordinea sa”. În acelaşi context. 3 din Legea contenciosului administrativ nr. e) funcţia de autoritate de stat. între Guvern. controlul ierarhic de specialitate asupra activităţii prefecţilor şi aparatului prefecţilor”1. în concret legalitatea şi se particularizează. prin intermediul căreia asigură elaborarea cadrului normativ şi instituţional necesar în vederea realizării obiectivelor stabilite. cu modificările şi completările ulterioare 14 . ele fiind supuse unui control administrativ specific. prin care se asigură urmărirea şi controlul aplicării şi respectării reglementărilor în domeniul apărării. art. autorităţile administraţiei publice locale nu sunt suverane. nr. 11 lit. nr. exercitat de administraţia de stat. prin care se asigură. prin care se asigură administrarea domeniului public şi privat al statului. legiuitorul a abilitat Guvernul cu conducerea acestui sector vital al ţării. În această calitate. 554/2004 de către prefecţi şi respectiv de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. în numele statului român. b) raporturi de colaborare cu autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate autonome şi organismele sociale nestatale. exercitate potrivit art. pe de altă parte. 8/2001 privind înfiinţarea. pe de o parte. c) funcţia de administrare a proprietăţii statului. Se impune aici precizarea că deşi sunt autonome. de asemenea. Este evident faptul că. 90/2001. a) din H. se stabileşte o gamă variată de raporturi (relaţii). şi celelalte componente ale sistemului administrativ. Acest lucru reiese cu claritate din dispoziţiile art. Partea I-a. care reprezintă administraţia publică. c) raporturi de tutelă administrativă.b) funcţia de reglementare. celelalte autorităţi ale administraţiei centrale subordonate şi prefecţi. şi prin 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. precum şi gestionarea serviciilor publice de interes naţional. în numele Guvernului. centrală sau teritorială. l) din Legea nr. d) funcţia de reprezentare. astfel: a) raporturi de subordonare ierarhică faţă de ministere. în mod implicit.G. 3 lit. denumit control de tutelă administrativă. Această formă a controlului are în vedere apărarea intereselor publice. reprezentarea pe plan intern şi extern. 4 pct. organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor prevede „realizează. ordinii publice şi siguranţei naţionale precum şi domeniile economic şi social şi al funcţionării instituţiilor şi organismelor care îşi desfăşoară activitatea în subordinea sau sub autoritatea Guvernului.

în mod implicit. este necesară precizarea că între prefect. Bucureşti. 123 alin.cu modificarile si completarile ulterioare. 3 republicata în Monitorul Oficial al României. De asemenea. pe de o parte. 12 din Legea nr. f) din Legea privind prefectul şi instituţia prefectului nr.legea administraţiei publice locale: „În relaţiile dintre autorităţile administraţiei 1 Corneliu Liviu Popescu. Tutela administrativă. instituţia tutelei administrative este consacrată în mod expres pentru prima dată în legislaţia noastră postbelică.(5) din Constituţie. Această formă de tutelă administrativă a fost reglementată. Tutela administrativă îmbracă două forme şi anume: tutela asupra existenţei organelor tutelate şi tutela asupra activităţii acestora. precum şi consiliile judeţene şi preşedinţii consiliilor judeţene. 554/2004. Editura All Beck. 340/2004. conform art. 1999. 3 din lege sunt consacrate două autorităţi învestite cu exercitarea tutelei administrative. nu există raporturi de subordonare. p. 3 din Legea nr. exercitată asupra activităţii. dacă le consideră nelegale. 215/2001 republicată . partea I-a nr.2 Astfel. 53 2 Art. 24 lit.574 din 4 iulie 2006. după cum urmează: a) prefectul. 22 al. prin art. care poate ataca în faţa instanţei de contencios administrativ actele emise de autorităţile administraţiei publice locale. 340/2004 privind instituţia prefectului. tutela asupra existenţei organelor tutelate îmbracă aspecte mai dure. (2) din Legea nr. Odată cu intrarea în vigoare a Legii contenciosului administrativ nr. în sensul că organul de tutelă are dreptul de a dispune demiterea şi/sau dizolvarea organului tutelat. Dispoziţii similare regăsim şi în art. care poate ataca în faţa instanţei de contencios administrativ actele autorităţilor publice centrale şi locale prin care se încalcă legislaţia privind funcţia publică.3 În acelaşi timp. cu modificările şi completările ulterioare. se impune remarcat faptul că în conformitate cu dispoziţiile art. teză consfinţită de art. în cazul în care apreciază că actul este ilegal.1 Prima formă.188/1999 privind Statutul functionarilor publici. 15 .faptul că se poate exercita numai dacă legea îl instituie în mod expres şi numai cu respectarea procedurilor şi producând efectele stabilite de lege. sesizând. 3 din Legea nr. coroborat cu art. se caracterizează prin faptul că organul de tutelă supraveghează legalitatea actelor emise de autorităţile tutelate. o autoritate aparţinând puterii judecătoreşti. 554/2004 – legea contenciosului administrativ. Autonomia locală şi integrarea europeană. fiind exercitată de prefect asupra actelor adoptate de autorităţile administraţiei publice locale autonome. care are competenţa de a decide. consiliile locale şi primari. b) Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. 6 alin. pe de altă parte.

măsurile de coerciţie ce pot fi aplicate persoanelor vinovate de către autorităţile administraţiei publice. care determină transformări în lumea materială şi produc în acest mod efecte juridice. elaborarea. proiectele actelor administrative. Fiind abilitate de lege să înfiinţeze şi să organizeze servicii publice. precum şi între consiliul local şi primar. op. activităţile administraţiei publice sunt clasificate în trei categorii şi anume1: Activităţile de dispoziţie sunt acele activităţi care permit administraţiei publice să stabilească prin acte administrative ce trebuie şi ce le este permis să facă persoanelor fizice sau juridice şi ce le este interzis acestora. adoptarea. Faptele material-juridice sunt acţiuni umane sau împrejurări (evenimente) naturale. provenite. aprobările. pe de altă parte. p. Actele administrative sunt manifestări unilaterale de voinţă. etc. citată. făcute în exercitarea funcţiei executive a statului cu scopul de a produce efecte juridice. de regulă. (Ex.locale şi consiliul judeţean.) Operaţiunile tehnico-materiale sunt forme concrete de realizare a activităţii executive. precum şi printr-o gamă diversificată de activităţi pe care le vom enumera şi defini în cele ce urmează. 21 16 . De asemenea. demolarea unei construcţii. fără însă să existe o manifestare de voinţă făcută în acest sens. dar care servesc la pregătirea. Activităţile de asigurare a bunei funcţionări a serviciilor publice care vizează măsurile pe care trebuie să le întreprindă administraţia pentru a asigura funcţionarea continuă şi regulată a serviciilor. pe de o parte. rapoartele. şi care la nevoie pot fi puse în executare prin forţa de constrângere a statului. prin aceste acte se stabilesc şi sancţiunile aplicabile în situaţiile în care se încalcă conduita prescrisă. financiare. autorităţile administraţiei publice au în acelaşi timp obligaţia de a pune la dispoziţia acestora resursele materiale. respectiv: acte administrative . Din punct de vedere al specificităţii obiectului. anchetele. naşterea. avizele. 1 Rodica Narcisa Petrescu. de la autorităţile administraţiei publice. fapte material juridice şi operaţiuni tehnicomateriale.etc. competenţa conferită autorităţilor administraţiei publice se înfăptuieşte prin trei categorii de forme concrete. trăsnetul etc. care nu produc prin ele însele efecte juridice. referatele. executarea şi controlul actelor administrative (Ex. Conţinutul activităţii administraţiei publice Deosebit de complexă. nu există raporturi de subordonare”. în scopul satisfacerii interesului general. 4. în regim de putere publică.

Puterea publică. 1994. în mod unilateral. autoritatile administrative pot aplica ele însele măsurile de constrângere. p. în scopul de a reprezenta şi apăra interesul public (general) care. astfel încât ele să poate funcţiona în condiţii corespunzătoare. într-un stat de drept. Pe pag. trebuie să prevaleze în faţa interesului individual1. în dauna celor administraţi. Partea I-a. Acest lucru. precum şi dintr-o multitudine de alte acte normative.programul de lucru. Activităţile de prestaţii pe care administraţia publică şi funcţionarii săi le efectuează în cele mai variate domenii de activitate. Conform art. cetăţenii beneficiază de protecţia legii împotriva eventualelor abuzuri ale administraţiei. citată. prin sentinţe definitive şi irevocabile2. la nevoie apelându-se la forţa de constrângere a statului. fiindu-le 1 2 A. prin organizarea sau prestarea în mod direct a unor servicii publice. Specific autorităţilor din sistemul administraţiei publice le este faptul că. încasarea impozitelor şi taxelor etc.17!!!! 17 . democratic. Autorităţilor administraţiei publice le revine obligaţia legală de a satisface nevoile cetăţenilor. 82/1999 privind înlocuirea închisorii contravenţionale cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. pe acest temei. care au caracter executoriu din oficiu.conţinutul activităţii ce urmează a fi prestată de contravenient. nu trebuie însă să ne conducă nicidecum la concluzia că regimul de putere publică permite autorităţilor administrative sa exercite cu exces de putere a atributiile conferite de lege. Iorgovan. În fapt. evidenţa informatizată a persoanei. executivă şi judecătorească) şi rezultă în principal din Constituţia României. chiar dacă respectivele masuri au fost stabilite de către instanţele judecătoreşti. primarul are obligaţia de a pune în executare mandatul de executare emis de instanţă. exorbitante) cu care este înzestrată de legiuitor o autoritate publică. acest gen de atributii se înfăptuiesc pe baza şi în executarea legii şi constituie specificul activităţii executive. adoptă. stabilind: .umane şi informaţionale necesare. Dimpotrivă. 90 Ex. 4 alin. 5. nr. Activitatea prestatoare de servicii publice reprezintă una dintre modalităţile prin care. Este specifică tuturor autorităţilor publice din sfera celor trei puteri statale (legislativă. (2) din Legea nr. prin propriile organe. publicată în Monitorul Oficial al României. starea civilă. acte administrative de autoritate. cu alte cuvinte se pot executa în mod direct. se asigură calitatea vieţii în cadrul colectivităţilor locale. protecţia socială. op. interesul public şi serviciul public Puterea publică este definită în literatura de specialitate ca fiind ansamblul prerogativelor (drepturi speciale. . Spre deosebire de celelalte autoritati ale statului. condiţiile în care făptuitorul execută sancţiunea. 228 din 21 mai 1999. cum ar fi: gospodăria comunală.

prestarea unor servicii publice. Iată de ce. atâta vreme cât nu există o minimă reglementare legală. • activităţi de executare în concret a legii. satisfacerea interesului general (public). op. încheierea unor contracte. dispoziţii ale primarilor si ale presedintilor consiliilor judetene. Prin interes public doctrina înţelege: „acele activităţi ce sunt necesare pentru satisfacerea unei nevoi sociale. p. Se impune însă precizarea că nu orice activitate. în consecinţă. nu ne vom găsi în prezenţa interesului public şi. 1 Antonie Iorgovan. altfel spus. în funcţie de interesul acestuia la un moment dat. spre deosebire de cel al organizaţiilor private care urmăresc realizarea profitului. efectuarea de operaţiuni tehnico-materiale. Scopul sistemului de autorităţi ce aparţin administraţiei publice nu poate fi altul decât satisfacerea nevoilor generale ale societăţii. securitate publică. Astfel cum este acreditat în literatura de specialitate. Acreditarea unei nevoi sociale la „rangul” de interes public implică în mod obligatoriu şi o reglementare legislativă pentru a permite acţiunea administraţiei. Concluzionăm prin a releva faptul că interesul public variază prin conţinutul său în raport de voinţa politică la un anume moment dat. sensul lor fiind stabilit de factorul politic din societate. etc. concretizate prin emiterea de acte administrative cu caracter normativ sau individual. este de interes public. hotărâri ale consiliilor locale şi judeţene. deşi utilă. care trebuie perceput ca fiind un element component al regimului de putere publică şi nu ca un element exterior acestuia. Aşadar.ordine si instructiuni ale ministrilor. printre altele. şi anume: • activităţi de organizare a executării legii . apreciate ca atare de puterea politică”1. a fost creat contenciosul administrativ. servicii publice etc. citată. materializate prin adoptarea de acte normative (ordonanţe şi hotărâri ale guvernului. autorităţilor administraţiei publice nu le incumbă nici o obligaţie juridică. Aplicarea legii presupune din partea autorităţilor administrative desfăşurarea unor activităţi laborioase.). instituţie care are menirea de a proteja drepturile subiective si interesele legitime ale particularilor.acordate diferite căi de atac împotriva eventualelor abuzuri ale administraţiei. etc. noţiunile de ordine publică. au semnificaţii diferite. 92 18 . satisfacerea interesului general constituind insasi raţiunea de a fi a administraţiei publice. care în fapt si in drept sunt activităţi de dispoziţie. interes public.

Editura Lumina Lex.”2 Prof. Drept constituţional şi instituţii politice. autorizată de o autoritate publică.1 lit. Ediţia a VII-a. vol. precum şi al indivizilor priviţi ca entităţi distincte. 2 Ioan Santai. 10 19 . revăzută şi adăugită.3 Caracterul instituţional al statului rezultă din faptul că el reprezintă o organizaţie umană ce se întemeiază pe un set de reguli de drept. capabilă de a-şi determina singură propria sa competenţă şi organizată în vederea exercitării unor activităţi care pot fi grupate în funcţiile: legislativă. vol. în vederea aplicării dreptului. 1997. 554/2004 . 6. În opinia profesorului Ioan Muraru. p. Editura Actami. executivă şi jurisdicţională”. etc. Într-o primă accepţiune. 59 3 Tudor Drăganu. 116 4 Ioan Muraru Drept constituţional şi instituţii publice. În cadrul unei societăţi democratice. organizaţie ce desfăşoară activităţi menite să satisfacă nevoi sociale determinate. în scopul satisfacerii unui interes legitim public”1. Tudor Drăganu defineşte statul drept „o instituţie având ca suport o grupare de oameni aşezată pe un spaţiu delimitat. Cluj – Napoca. Statul poate fi definit ca fiind „modul de organizare şi manifestare a puterii publice de pe un anumit teritoriu exercitate asupra unei populaţii aflate în acel loc şi care realizează conducerea socială în ansamblul ei. statul este înţeles ca sumă a trei elemente. I. Bucureşti.cu modificarile si completarile ulterioare. Statul. I. 1998. deosebindu-se de acestea prin modul de compunere şi prin structura autorităţilor sale. Noţiunea de stat. în sens larg. Funcţiile statului. el trebuind să exercite conducerea socială atât în folosul societăţii în ansamblul ei. şi anume: teritoriul.1. Statul şi puterea publică 6. nu trebuie confundat cu societatea şi nici cu întreaga populaţie. noţiunea de „stat” are două accepţiuni4. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. a diverselor comunităţi regionale şi locale. după caz. 2003. p. m din Legea contenciosului administrativ nr. Editura Risoprint. pe constrângerea proprie. p. sprijinindu-se.2 alin. sfera serviciilor publice. vor fi analizate într-unul din capitolele următoare. modul de organizare şi funcţionare. deşi are calitatea de reprezentant oficial al societăţii. Semnificaţia noţiunii de serviciu public. statul nu se situează şi nici nu trebuie să se situeze deasupra sau în afara societăţii. Tratat elementar .Prin serviciu public legiuitorul înţelege „activitatea organizată sau. la nevoie. populaţia (naţiunea) şi suveranitatea (în 1 Art. Bucureşti.

oamenii. în contradictoriu cu alţii. în ansamblul lor administraţia unui stat. obligatorii şi de aplicabilitate repetată. Acesta se deosebeşte însă de alte instituţii. Funcţia executivă constituie activitatea fundamentala a statului care are ca obiect asigurarea bunului mers al serviciilor publice. Funcţia judecătorească (jurisdicţională) este acea activitate fundamentala a statului care are ca obiect soluţionarea cu putere de adevăr legal şi în deplină independenţă. frontierele. în mod uzual. impersonale. adică a acelor situaţii în care unul sau mai mulţi indivizi pretind. Statul a apărut ca o soluţie unică pentru dezvoltarea materială şi spirituală a societăţii. Funcţia legislativă reprezintă acea activitate fundamentala a statului. unii autori au definit suveranitatea ca fiind „competenţa competenţei”. b. În cea de-a doua accepţiune. că ordinea de drept a fost incalcata. şi anume: funcţia legislativă. resursele. în opinia profesorului Tudor Drăganu. autorităţile publice etc. Din aceste motive. în sensul că activitatea agenţilor săi nu poate suferi vreo limitare prin deciziile unei autorităţi superioare. că regulile dreptului internaţional pot. a. Doctrina clasică a dreptului constituţional consideră că statul îndeplineşte trei funcţii. Trebuie menţionat faptul că. mai precis mecanismul sau aparatul statal. în sens restrâns. În această accepţiune. până de curând. prin specificitatea activităţilor fundamentale pe care le îndeplineşte.sensul puterii organizate statal). în cadrul unei proceduri publice şi contradictorii a conflictelor juridice. oricare ar fi fost aceasta. Însă această concepţie absolută a ideii de suveranitate nu mai este împărtăşită astăzi. funcţia executivă şi funcţia judecătorească (jurisdicţională). noţiunea de „stat” este sinonimă cu noţiunea de „ţară” şi include civilizaţia. Aşa cum am precizat. recunoscându-se. activităţi care. în general. Această accepţiune este strict juridică. cel puţin în anumite domenii. sunt denumite funcţii ale statului. în primul rând. să mărginească libera 20 . care constă în edictarea unor norme de conduită socială. învestită cu dreptul de a limita deplina libertate de acţiune a statului. Această caracteristică a statului de a-şi determina singur competenţa se numeşte suveranitate. c.precum şi pentru conservarea valorilor umane din cadrul acesteia. cu caracter general. noţiunea de „stat” desemnează forma organizată a puterii poporului. teritoriul. Statul îşi determină singur propria competenţă. statul reprezintă o instituţie. fiind astfel susceptibile de a fi sancţionate prin intervenţia forţei de constrângere a statului. organizarea aplicării şi executării în concret a legilor de către organele care constituie. se credea că ideea de suveranitate nu acceptă recunoaşterea unei autorităţi superioare.

regulile dreptului subiectiv. 2003. diverselor asociaţii etc. interese sociale filtrate prin conştiinţa legiuitorului şi consacrate juridic. puterea de stat apare ca un sistem de organe competente să exercite funcţiile statului: legislativă. un sistem de organe realizează funcţiile legislativă. etc. În plus. în democraţiile moderne. cât şi ulterior acestui moment. în prezent se mai admite faptul că statul este obligat să respecte. citată. însă puterea de stat are o serie de caracteristici care o disting în mod categoric de alte puteri sociale. La nivelul administraţiei. organizat. unele având chiar caracter politic. Dacă. teritorial.2. puterea publică sau puterea de stat este unul din cele trei elemente componente ale statului. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. desemnarea prefecţilor. precum şi în privinţa manifestării jurisdicţiei sale 1 2 Tudor Drăganu. de tipul partidelor politice. Editura Risoprint. noţiunea de „putere publică” exprimă. Profesorul Ioan Santai distinge următoarele caractere ale puterii publice: politic. În prezent. în societate au apărut diverse puteri sociale. Doctrina nu a formulat o definiţie unitară a ceea ce numim „puterea publică” pentru diferitele epoci de dezvoltare. vol.determinare a statelor. alegerea autoritatilor deliberative si executive ale administratiei publice locale. executivă şi judecătorească în condiţii care exclud subordonarea lui faţă de o autoritate superioară sau concurentă. iar apartenenţa la acesta (inclusiv domiciliul ori reşedinţa persoanei fizice sau sediul persoanei juridice) reprezintă un criteriu important în ceea ce priveşte modul de manifestare a legăturii dintre stat şi subiectul de drept.2 Caracterul politic al puterii de stat constă în faptul că promovează în mod organizat şi prin mijloace specifice. Caracteristicile puterii publice.„Statul sunt eu” spunea regele Franţei Ludovic al XIV-lea). 60-61 21 . Caracterul teritorial al puterii de stat rezidă în exercitarea ei asupra unei colectivităţi umane aşezată în mod permanent pe un anumit spaţiu geografic delimitat de frontiere. caracter politic organizat teritorial şi coercitiv). „puterea de stat” se confunda cu o singură persoană („L’Etat c’est moi” . la fel ca şi indivizii. 116 Ioan Santai. ideea că pe un anumit teritoriu. I. suveran al puterii publice şi deplin. coercitiv. în cazul monarhiilor absolute.in programul de guvernare. caracterul politic al puterii publice se manifestă în modul de formare şi organizare a Guvernului.1 6. pp. p. în mod abstract. Aşa cum am arătat. executivă şi judecătorească. Atât anterior apariţiei statului. op. organizaţiilor sindicale. unic. care aveau sau nu trăsături asemănătoare puterii publice (de exemplu.

Evoluţia societăţii umane a demonstrat că puterea publică nu trebuie atribuita. Caracterul organizat al puterii publice se manifesta în exercitarea acesteia prin intermediul unor structuri instituţionalizate (denumite autorităţi publice sau puteri în stat). Acest lucru semnifică limitarea oricărei puteri sociale interne în exercitarea ei la condiţiile stabilite sau recunoscute de puterea publică. puterea de stat deţine monopolul constrângerii fizice. având la dispoziţie mijloace proprii şi adecvate realizării ei. statul este format din mai multe organe de stat sau autorităţi publice. care promovează în mod unitar aceleaşi interese generale. periodice şi corecte. pe teritoriul unui stat nu este posibilă coexistenţa mai multor puteri publice. care îndeplinesc unele atribuţii sau funcţii specifice (legislativă. executorii judecătoreşti. Din acest motiv. sindicate.prin lege.asupra acestuia. funcţionari publici ori de magistraţi. executivă şi judecătorească) şi sunt formate din persoane care au o calitate determinată. constituite prin alegeri libere. Potrivit art.unei singure persoane sau autorităţi. etc. rol ce revine spre executare unor autorităţi executive specializate. cum sunt: poliţia. în comparaţie cu oricare alta „putere socială” legal constituită. etc.” Caracterul deplin al puterii publice constă în modul nelimitat în care se exercită. precum şi prin referendum. care o exercită prin organele sale reprezentative. stabilind totodată limitele geografice în care şi până la care se manifestă puterea publică.de parlamentari. 2 din Constituţia României. asociaţii. Caracterul unic al puterii publice trebuie perceput in sensul că. sub aspect organizatoric inglobeaza cele trei sisteme de autorităţi publice (legislativ. precum şi prevederile tratatelor la care este parte. dar care. Într-o societate. jandarmeria. putere externa (faţă de care este independentă). (2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu. prin forţă. republicată: „(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român. alte state sau organisme internaţionale nu pot. voinţa care consacră juridic interesele sociale generale. Caracterul suveran al puterii de stat semnifică prioritatea acesteia fata de oricare alta putere sociala interna (faţă de care este supremă) sau.). Acest caracter trebuie inteles ca un ansamblu omogen. Caracterul coercitiv al puterii de stat rezidă în posibilitatea de a impune individului care a incalcat legea.) şi care nu poate împiedica realizarea puterii publice. de regulă. executiv şi judecătoreasc). Pe plan extern. să-şi impună voinţa printr-o imixtiune în afacerile altui stat care respectă normele unanim admise ale dreptului internaţional. care îndeplinesc numeroase activităţi esenţiale pentru desfăşurarea normală a 22 . care are un domeniu mai restrâns de acţiune (partide.

organele astfel create trebuie să fie independente unele faţă de altele. executivă şi judecătorească. constituite în sisteme sau mecanisme.. p. acesta nu consideră însă că fiecare dintre ele trebuie încredinţate unor organe separate. În acest mod. nr. ce funcţionează în mod independent una faţă de alta. Mijlocul prin care acest pericol s-ar înlătura este. în special Ch. în concepţia acestor autori. dar în relaţiile de colaborare şi control reciproc. deoarece activitatea fiecăruia ţine numai de el însuşi. În opinia 1 Ion Deleanu. ceea ce ar constitui o ameninţare a libertăţii individuale. au acreditat opinia potrivit căreia regimul reprezentativ. în „Revista de Drept Public”. În cazul în care naţiunea ar delega toate funcţiile statului unui singur organ. executivă şi judecătorească. în sensul că nici unele nu pot să exercite funcţia încredinţată celeilalte. funcţionarea şi activitatea autorităţilor în ansamblul lor. Principiul separaţiei puterilor în stat 6.vieţii sociale. regulă conform căreia puterea publică se manifestă prin existenţa puterilor legislativă. Deşi filozoful englez distinge trei funcţii separate în activitatea de ansamblu a statului. Montesquieu. nu de voinţa unor factori străini. este cu neputinţă ca un organ al statului să fie subordonat altuia. executivă şi federativă. Originea şi conţinutul principiului separaţiei puterilor în stat Principiul separaţiei puterilor în stat reprezintă „o condiţie primordială a statului de drept şi a constituţionalismului”. adică atribuirea diferitelor funcţii ale statului unor organe distincte şi independente unele faţă de altele. Montesquieu n-a vorbit niciodată de principiul separaţiei puterilor statului. 2/1995. Unii autori de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. fără separaţia puterilor statului ar putea duce la tiranie. şi anume funcţia legislativă. Separarea puterilor în stat. Reglementare constituţională şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale din România. Originea principiului separaţiei puterilor statului o regăsim deopotrivă în Anglia şi Franţa. În cadrul lor întâlnim aşa-numitele „puteri” ce realizează funcţiile sau activităţile fundamentale ale statului. s-ar ajunge la atribuirea de puteri nelimitate unei persoane sau unei grupări de persoane. respectiv aparat de stat. Trebuie subliniat faptul că Ch.3. Filozoful englez John Locke este cel care i-a dat prima formă doctrinară. ci numai de separarea acestora. separaţia puterilor statului. 6. 27 23 .1. După Locke.3. Conform principiului separaţiei puterilor statului. subliniind importanţa unei separări a puterilor statului pentru garantarea libertăţii individuale.1 Separarea puterilor în stat apare ca o regulă fundamentală în organizarea. activitatea statului presupune trei funcţii diferite: funcţia legislativă.

Locke nu preconizează separarea ei de celelalte funcţii ale statului. Explicaţia dată de Montesquieu a fost aceea că „orice om care are o putere este înclinat să abuzeze de ea”. Orice autoritate publică. În sinteză. Principiul separaţiei şi colaborării puterilor statale asigură ca acestea să nu-şi depăşească limitele constituţionale şi legale ce definesc statutul 1 Oliviu Gherman. în lupta lor pentru cucerirea şi exercitarea puterii. a aprofundat problema separaţiei puterilor statului în opera sa „De l’Esprit des lois”. Referitor la funcţia judecătorească. noţiunea de „puteri” fiind utilizată de autor pentru a desemna activităţile fundamentale ale statului. Autorul consideră că cele trei puteri menţionate trebuie să fie atribuite unor organe separate şi independente unele de altele. teorie căreia i-a dat o nouă formă şi consistenţă. în mod necesar. De aceea. indiferent de natura ei. şi colaborarea lor în realizarea specializării funcţionale a fiecărei autorităţi. În caz contrar. Montesquieu a fost aceea că în oricare stat există trei puteri distincte. puterea pe care o exercită. mai ales. Aceste principii se aplică în diferite regimuri democratice prin intermediul unui sistem de ponderi şi contraponderi. în „Revista de Drept Public”. echilibrul puterilor presupune. puterea executivă şi puterea judecătorească. p. Modalitatea prin care abuzul de putere ar putea fi înlăturat este. trebuie găsită o modalitate prin care această tendinţă a naturii omeneşti să fie stăvilită. în funcţie de evoluţia politică a societăţii. în timp ce puterea federativă şi cea executivă nu pot fi decât contopite. separaţia puterilor în stat presupune. sistem care diferă nu numai în funcţie de specificul sistemului constituţional dintr-un stat sau altul. nr. Totodată. 2/1995. oprirea puterii de către putere („puterea să oprească puterea” – „que le pouvoir arrête le pouvoir”). Din acest motiv. potrivit lui Montesquieu. Montesquieu adevăratul părinte al teoriei separaţiei puterilor statului. de jocul forţelor politice. Această lucrare a făcut din Ch. Teza lui Ch. ci consideră că ea se încadrează în mod firesc în funcţia legislativă. şi anume: puterea legislativă. Montesquieu atunci când a reluat şi. Separarea şi colaborarea puterilor – principiu fundamental al statului de drept. 12 24 . doar funcţia legislativă şi cea executivă trebuie să fie exercitate de titulari distincţi şi independenţi. Montesquieu este astăzi tot atât de actuală ca şi în trecut. Ideile lui John Locke au constituit principala sursă ideologică din care s-a inspirat Ch. ca puterea în stat să se exprime prin mai multe „pârghii”. chiar caracterul unitar al statului ar fi periclitat. „limitarea reciprocă a acţiunii autorităţilor publice în funcţie de statutul lor constituţional şi legal”.1 Separaţia puterilor asigură ca puterea în stat să nu poată fi concentrată în mâna unei singure autorităţi. ci şi. opinia lui Ch. totodată.sa. îndeosebi al partidelor politice. altfel spus. are tendinţa de a-şi extinde sfera de acţiune.

Faţă de autoritatea judecătorească. cel al puterii unice. republicată. având şi posibilitatea de a cere reexaminarea acestora în cadrul termenului de promulgare. nici una din autorităţile publice ce configurează puterea legiuitoare şi cea executivă neavând posibilitatea să influenţeze sau să exercite o ingerinţă ce ar afecta independenţa justiţiei. separaţia şi colaborarea puterilor este un principiu fundamental al statului de drept care. activitatea desfăşurată de cele trei puteri statale se interferează. reprezintă principalul partener de lucru al Parlamentului. regimul de separaţie este însă rigid. dictatorial. între autorităţile publice specifice acestor puteri şi rigid în relaţiile dintre legislativ şi executiv . respectiv puterea legislativă. influenţându-se una pe cealaltă. Consacrarea expresă a acestui principiu în Constituţia României. Spre pildă. suplu în relaţiile dintre legislativ şi executiv. care întotdeauna a reprezentat o caracteristică a statului totalitar. Principiul neagă opusul său. cu atribuţii proprii. Din acest motiv. care. Parlamentul (organul reprezentativ suprem al poporului şi unica autoritate legiuitoare a ţării) este abilitat să investească Guvernul. prevede „Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă. iar Guvernul la rândul său. şi puterea judecătorească. p. care răspunde politic exclusiv în faţa sa. regimul de separaţie are un „caracter suplu”1. cele trei sisteme de autorităţi care exercită puterea publică. are avantajul pe care întotdeauna o normă expresă îl prezintă faţă de acela rezultat în mod implicit din interpretarea diferitelor norme. îndeosebi în procesul legislativ. acest principiu de organizare al puterii publice în statele democratice trebuie perceput într-un dublu sens. Principiul separaţiei şi colaborării celor trei puteri statale a fost consacrat ca atare în Constituţia României. b) pe de altă parte. în relaţia dintre puterea legislativă şi cea executivă. în ceea ce priveşte componentele structurii statale. prin promulgarea legilor. cu caracter specializat. executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale”. pe de-o parte. asigurând un grad diversificat de colaborări. în articolul 1 alin. Preşedintele României. Tot astfel. încheie procesul legislativ. republicată. 13 25 .fiecărei autorităţi publice în parte. într-o stare de echilibru şi control reciproc. (4). Aşadar. reprezintă o particularitate a regimului constituţional din ţara noastră. Acest dublu caracter al principiului separaţiei. precum şi ca activitatea acestor autorităţi să se exercite în temeiul şi cu respectarea legii. pe de altă parte. executivă şi judecătorească se organizează ca entităţi distincte. impune ca activitatea fiecărui sistem de autorităţi să fie întemeiată pe lege. Este o particularitate nu pentru că asemenea 1 Ibidem. după cum urmează: a) pe de o parte.

ci ţinând seama de specificul relaţiilor de colaborare dintre autorităţile publice. a specializării sale funcţionale. a competenţelor constituţionale şi legale ce îi revin. în vederea asigurării.diferenţe nu s-ar găsi şi în alte regimuri constituţionale. 26 . de către fiecare.

Acest transfer de autoritate de la nivelul central către nivele locale şi regionale. Începând cu Declaraţia franceză a drepturilor omului şi cetăţeanului şi cu apariţia teoriei separaţiei puterilor în stat. au deschis calea trecerii de la conducerea centralizată. vom constata că din punct de vedere administrativ se poate vorbi de mai multe regimuri juridice.care consacrau dreptul orăşenilor de a-şi promova şi apăra interesele. a fost motivat de faptul că dreptul colectivităţilor locale de a-şi administra ele însele problemele de interes local este. Această transformare reprezintă. 17 27 . interesele şi problemele lor specifice. determinate de relaţiile existente între puterea centrală şi puterile locale. au apărut înainte de naşterea statului. • un regim de deconcentrare administrativă.Capitolul II CENTRALIZARE. Revoluţia franceză din anul 1789 şi cele care i-au urmat în secolul XIX. Paris. statul federal şi uniunea de state. DECONCENTRARE ŞI DESCENTRALIZARE ADMINISTRATIVĂ 1. • un regim de descentralizare administrativă (autonomie locală)1. alese de ei înşişi. Scurtă privire istorică şi definirea conceptelor Sub aspectul organizării politice a puterii. nefiind acesta obiectul analizei noastre. tome I. în sens larg. Droit administratif. la descentralizarea administrativă a statelor europene. nasterea administratiei locale a precedat apariţia administratiei centrale. p.Altfel spus. întrucât comunele si orasele cu nevoile. din punct de vedere istoric anterior statului. prin sfaturi orăşeneşti. doctrina de drept public operează cu trei mari noţiuni: statul unitar. Fără a releva particularităţile fiecăreia dintre ele. Numeroase elemente ale sistemului administrativ francez au fost preluate în secolul al XIX-lea şi de catre principatele dunărene. şi anume: • un regim de centralizare administrativă. 1992. transmiterea unei însemnate părţi din atribuţiile şi responsabilităţile guvernului central şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. 1 Jean-Pierre Dubois. Eyrolles. către autorităţile administraţiei publice locale. s-a declanşat procesul de constituire a unei administraţii publice descentralizate. Ideea de autonomie locală a fost stipulată pentru prima dată în Regulamentele Organice ale Munteniei si Moldovei. care au condus la detaşarea executivului de puterea legislativă şi judecătorească.

108 stipula: „(1) Instituţiunile judeţene şi comunale sunt regulate de legi. direct. Desemnarea pe calea votului a membrilor consiliilor judeţene şi comunale constituie una din trăsăturile esenţiale ale organelor administraţiei publice locale care le şi conferă acestora autonomia. Totodata. Legea pentru organizarea administraţiei locale din 3 august 1929. 142 din 13 iulie 1866 28 . 106 al Constituţiei din 18663 se prevedea că instituţiile comunale şi judeţene sunt reglementate prin lege. s-a prevăzut că reprezentantul puterii centrale în judeţe era prefectul (art. cu reşedinţa la Bucureşti.aceste două reglementări pot fi considerate ca fiind primele acte normative care. egal. Deşi cele două Constituţii proclamau principiul descentralizării administrative. 107 să se stipuleze faptul că „aceste legi vor avea la bază descentralizarea administraţiunii mai completă şi independenţa comunală”. (2) Aceste legi vor avea la bază descentralizarea administrativă. pretorul (art. notarul (art. I. prevederi care atestă în mod indubitabil centralismul administraţiei. 366). Cuza din 1864.” Reglementând în continuare modul de formare a consiliilor judeţene şi a celor comunale. în alin. 394 din 31 martie 18641 şi Legea pentru înfiinţarea consiliilor judeţene nr. toţi aceştia fiind salarizaţi de către stat. Astfel. obligatoriu şi cu reprezentarea minorităţilor naţionale. prin Legea pentru unificarea administrativă din anul 1925. respectiv prin Legea pentru comunele urbane şi rurale nr. 396 din 31 martie 18642. administraţia publică locală din ţara noastră era organizată şi funcţiona având la bază principiul centralizării. prin art. au fost puse prin reformele legislative ale domnitorului Al. care în art.333). 356)..Bazele moderne ale administraţiei publice locale în tara noastra. 1 2 Publicată în Monitorul Oficial din 31 martie 1864 Publicată în Monitorul Oficial din 31 martie 1864 3 Publicată în Monitorul Oficial nr. au promovat descentralizarea administrativă.. Cele două legi au consacrat judeţele şi comunele ca circumscripţii teritorial-administrative. iar în comune. Cernăuţi. administrate de consilii alese. Fiind făcuţi aceşti primi paşi. în plase. conferindu-le atribuţii cu caracter patrimonial şi de putere publică. în art. (3) se prevedea că membrii consiliilor judeţene şi comunale sunt aleşi de către cetăţenii români. prin legile de organizare administrativă din 1925. în realitate. numite directorate ministeriale locale. investite cu personalitate juridică. după formele prevăzute de lege. în detrimentul centralismului administrativ. ca în art. dar mai ales cele din 1929 şi 1938. Aceeaşi poziţie a fost adoptată ulterior. împărţea ţara în 7 centre de administraţie şi inspecţie locală. secret. prin vot universal. 292. de legiuitorul constituant din 1923.

Conform art. Paul Negulescu arăta că atunci „când un stat este astfel organizat încât satisfacerea intereselor locale sau speciale se face prin servicii publice.”5 1 2 Publicată în Monitorul Oficial nr. fiind în acelaşi timp şi şefii poliţiei din judeţele respective. 6-10 29 . în mod indubitabil. reprezentantul Guvernului în ţinut şi administratorul acestuia. care corespundeau ţinuturilor. Astfel. Cluj. mai ales în perioada interbelică. organe locale ale puterii de stat. atât faţă de consiliile (sfaturile) populare. Tratat de drept administrativ. Făcând această succintă trecere în revistă a evoluţiei reglementărilor legale privind organizarea administraţiei. prof. pp. Principii generale. analizând centralizarea administrativă. care le şi formau. Prin Legea administrativă din 14 august 1938 s-au înfiinţat 10 ţinuturi. de către funcţionari numiţi direct de puterea centrală şi cu mijloacele financiare procurate de centru. I. Bucureşti. p. fiecare minister având un serviciu exterior. Editura Marvan. Anibal Teodorescu arăta că „centralizarea este sistemul de administraţie în care raportul de dependenţă între cele două categorii de organe este atât de strâns. Prin urmare. depinzând direct de puterea centrală şi ai căror titulari sunt numiţi de dânsa. conform art. precum şi faţă de organele administraţiei de stat ierarhic superioare. 62. şeful ierarhic al tuturor serviciilor ministeriale din directorat şi avea în subordinea sa prefecţii judeţelor care compuneau directoratul. Potrivit art. 65 din 29 octombrie 1986 4 Anibal Teodorescu. atunci se zice că statul este centralizat. 240 5 Paul Negulescu. o dublă subordonare. prin centralizare trebuie să înţelegem regimul administrativ în care autorităţile locale şi speciale sunt numite de puterea centrală şi depind direct de dânsa. Tratat de drept administrativ. 54 din lege. încât interesele judeţene sau locale sunt conduse după normele de reglementare venite de la centru. care funcţiona pe lângă rezidentul regal. ediţia a II-a. Craiova. de către organele instituite. directorul ministerial era reprezentantul Guvernului. descentralizarea serviciilor ministeriale s-a făcut în circumscripţii. 19522 şi 19653 prevedeau. 87 bis din 13 aprilie 1948 Publicată în Monitorul Oficial din data de 27 septembrie 1952 3 Republicată în Buletinul Oficial nr. I. 1929. reieşind astfel. caracterul centralizat al administraţiei. trebuie să relevăm faptul că principiile centralizării. 1934.”4 Abordând aceeaşi chestiune. Iaşi şi Timişoara. vol. expresie a totalitarismului care a definit acea perioadă. Bucureşti.Chişinău. pentru organele locale ale administraţiei de stat. vol. prof. iar acesta era. 298 din lege. descentralizării şi desconcentrării administraţiei locale au constituit un permanent obiect de studiu al marilor noştri doctrinari în dreptul administrativ. Constituţiile din 19481. cuprinzând de la 4 până la 10 judeţe fiecare.

Paul Negulescu sublinia: „Când însă regimul administrativ admite ca îngrijirea şi rezolvarea intereselor locale sau speciale să fie încredinţate la autorităţi ai căror titulari. centralizarea şi descentralizarea. op. adică o anumită competenţă. 610 3 Idem.1 Referindu-se la acelaşi principiu de organizare a administraţiei prof. nu s-ar putea înţelege decât un stat unitar. p. când vorbim în dreptul administrativ de descentralizare. Anibal Teodorescu. I. ediţia a II-a. se impune să mai analizăm două aspecte privind centralizarea şi descentralizarea în judeţe şi oraşe a serviciilor publice ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei centrale.”2 Se poate conchide că pentru a exista o descentralizare efectivă. vol.Cu alte cuvinte. descentralizarea administrativă este sistemul în care autorităţile judeţene sau locale au puterea de a priveghea singure la satisfacerea intereselor lor. atunci avem descentralizare. nu înţelegem ca subdiviziunile teritoriale ale statului să aibă o autonomie complectă. p.”3 Aşadar. descentralizarea se situează exclusiv în domeniul administraţiei fiind limitată. prin organe alese de administraţi şi cu mijloace financiare proprii. iar sfera atribuţiilor ce revin organelor locale este foarte restrânsă. Paul Negulescu combate teza potrivit căreia ar viza şi sfera politicului. în centralism autoritatea şi puterea de decizie se află în mâna guvernului central şi a reprezentanţilor săi. 614 30 . Analizând cele două principii. pot să stabilească norme valabile pentru locuitorii din aceea localitate. 1929. iar printr-un stat descentralizat politiceşte. citată. Bucureşti. nu există sau există foarte puţine organe alese. „un patrimoniu distinct de acela al statului” şi „exerciţiul unor drepturi de putere publică”. Prin centralizarea politică a unui stat. Prin deconcentrare administrativă prof. În legătură cu modul de exercitare a administraţiei publice. 240 2 Paul Negulescu. Anibal Teodorescu înţelegea „a lărgi cât mai mult atribuţiile agenţilor puterii centrale aşezaţi în 1 Anibal Teodorescu. Tratat de drept administrativ. p. centrale şi locale. În opinia prof. care-i acordă acesteia „drepturi derivate”. ele nu au decât dreptul de a-şi rezolva unele chestiuni de interes local. prof. unităţilor administrativ-teritoriale trebuie să li se recunoască „personalitatea morală”. aleşi de corpul electoral local. „După noi expresiunile de centralizare şi descentralizare trebuiesc întrebuinţate numai când e vorba de organizarea administrativă a unui stat şi de stabilit raporturile între puterea centrală şi serviciile administrative locale şi speciale … Or. un stat federal. conform voinţei legiuitorului.

p. op. o parte din atribuţiile lor. Între organele centrale. cu toate că s-ar putea acorda o oarecare autonomie acelei autorităţi. nu există sau sunt prea puţine organe alese. 448 31 . primarii şi consiliile judeţene. nu se poate zice că avem descentralizare. Vol.”2 2. Ne-am afla în prezenţa unei descentralizări administrative numai în cazurile în care organele administraţiei publice centrale ar transmite organelor administraţiei publice locale alese.pe de alta parte. citată. 2001.pe de o parte. pentru că. În cazul acesta avem o diminuare a sistemului de centralizare. În centralism. 611 Antonie Iorgovan. caracterizate prin elementul dominant. aşa cum arată prof. p. reuşind să se impună în importante state europene ca Franţa. ai cărui titulari sunt numiţi de puterea centrală. Rusia. citată. op. adică consiliile locale. iar prof. respectiv consiliilor locale şi judeţene şi primarilor. I. şi cele locale ale administraţiei. Acest sistem administrativ a cunoscut o lungă istorie. Paul Negulescu analizând acelaşi principiu. ne găsim în prezenţa unei desconcentrări administrative în cazurile în care organele centrale ale administraţiei publice lărgesc competenţele serviciilor proprii descentralizate în unităţile administrativteritoriale în care acestea au fost organizate. fiind promovat de doctrinele etatiste.”1 Deci. în detrimentul iniţiativei locale. Germania. autoritatea vine întotdeauna dela cel mai inalt nivel ierarhic. Cele mai importante variante ale doctrinelor etatiste au fost considerate următoarele: 1 2 Paul Negulescu. deconcentrarea administrativă este o formă de diminuare a centralizării administrative şi nu un element al descentralizării administrative. dreptul de a lua anumite deciziuni. Aşadar. etc. îl definea astfel: „Când se acordă unei autorităţi locale sau speciale.judeţe şi comune”. Centralizarea administrativă Prin centralizare administrativă se înţelege organizarea şi funcţionarea unui sistem administrativ în cadrul căruia exercitarea atribuţiilor administrative este conferita numai de organele statului. autorităţi alese de cetăţeni. centralismul de stat. guvernul central şi reprezentanţii săi in teritoriu deţin in totalitate puterea de decizie. Această formă micşorată de centralizare poartă numele de deconcentrare. Doctrinele etatiste s-au bucurat de o largă popularitate în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. iar atribuţiile acestora sunt restrânse. există raporturi de subordonare riguros reglementate prin lege. Antonie Iorgovan „autorităţile descentralizate nu sunt decât cele care realizează autonomia locală.

care a jucat un rol important în Germania la finele secolului XIX. Popa. Chişinău. Munteanu. concomitent şi posterior).16 32 . cel al statului centralizat. partidul unic fiind singura putere conducătoare. militează pentru supravegherea continuă a individului prin introducerea autorizării prealabile. promovează limitarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. 3. • statul exercita un riguros control ierarhic (anterior. politicoteritorială. p. • organizarea administraţiei se bazează pe o ierarhie strictă. • competenţa autorităţilor locale este limitată. promovata de doctrina liberală. reprezentată prin lucrările lui Schumacher. centralizarea administrativă ca sistem de organizare statală prezintă următoarele caracteristici: • statul este singura persoană morală de drept public. combătând astfel doctrina individualistă. 120 alin. conform căruia: „Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării. republicată. După cel de-al doilea război mondial. Editura Cartier. Un element comun al acestor doctrine îl reprezintă teza potrivit căreia. De la centralism spre descentralizare. putând anula. subordonată faţă de guvernul central.” 1 V. reprezintă voinţa statului şi nu pe cea a a colectivităţilor locale.a) doctrina socialismului de stat. 1998.(1) din Constituţia României. pro-sovietice. autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice. c) doctrinele socialiste şi comuniste. activitatea izolată a unui individ este inferioară activităţii sofisticate şi coordonate a mai multora. b) doctrina solidaristă. I. care au cunoscut experienţa unor sisteme de administrare super-centralizate. al cărui reprezentant de marcă a fost Leon Bourgeois. În concluzie. altfel spus. modifica sau suspenda actele autorităţilor locale. Adepţii doctrinelor etatiste sunt susţinătorii convinşi ai protecţionismului de stat în domeniile „strategice” ale societăţii. Deconcentrarea administrativă Acest principiu îşi găseşte suportul constituţional în art. în care toate autorităţile administrative erau subordonate ierarhic statului-partid1. în statele Europei Centrale şi de Est au fost instaurate regimuri comuniste. • interesul public este unic.

nr. relevăm că şi acest sistem de organizare administrativă menţine o administraţie unitară. care însă nu mai păcătuieşte prin uniformitate. b) pe orizontală. Totuşi. spre pildă. reprezentant al puterii centrale. faţă de care sunt subordonate şi răspunzătoare. ci autorităţi administrative propriu-zise. cum ar fi prefectul. dacă nu este riguros stabilită. care dispun de competenţe proprii. Aşadar. Deconcentrarea poate îmbrăca două forme: a) pe verticală.2 lit. între acestea existând moduri de organizare intermediară. amplificându-se în acest caz competenţele conducătorului serviciilor desconcentrate dintr-o circumscripţie administrativă. Partea I-a. dar pentru anumite chestiuni de interes local (de mai redusă importanţă) au competenţe proprii. prin apropierea tutorelui. Trebuie precizat faptul că în cadrul organizării administrative a unui stat. sporindu-se competenţele serviciilor exterioare ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei centrale. 195/20061 deconcentrarea reprezintă „redistribuirea de competenţe administrative şi financiare de către ministere şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale către propriile structuri de specialitate din teritoriu”. autorităţile desconcentrate putând adapta la specificul local măsurile şi ordinele transmise de la centru. structurile teritoriale desconcentrate au obligaţia de a raporta centrului situaţia din teritoriu şi de a executa ordinele acestuia. Modul în care se realizează partajarea competenţei între centru şi autorităţile administrative desconcentrate. sunt rezolvate parţial în regimul administrativ deconcentrat. j din Legea-cadru a descentralizării nr. sub aspectul eficacităţii activităţii administraţiei. În concluzie. problemele de interes major constituind exclusiv atributul centrului. cu excepţia faptului că în teritoriu nu mai există simplii agenţi ai centrului. Aceste structuri sunt numite şi revocate de centru. Prin deconcentrare se realizează un transfer de autoritate.Inconvenientele şi dezavantajele centralizării administrative. 453 din 25 mai 2006 33 . trebuie reţinut faptul esenţial acela că deconcentrarea administrativă menţine puterea ierarhică în detrimentul autonomiei locale. 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. poate stânjeni viaţa locală mai mult decât sistemul centralizat. reflectă gradul de deconcentrare administrativă. În toate situaţiile însă. Conform art. de colectivitatea locală. caracteristicile centralizării administrative se menţin. Ele deservesc interesul unic al statului. care. nu poate fi vorba numai despre centralism sau descentralizare.

Ele nu sunt numite.G. porţiune din teritoriul de stat (judeţ. nu se subordonează şi nu pot fi revocate de administraţia statului.. C. p. 197. Drept administrativ . 1978. Bucureşti. 1998. puterea autorităţilor reprezentative de la nivelele locale nu vine de la centru.1 • autorităţile administratiei publice locale reprezentative cărora colectivităţile locale le va încredinţa administrarea treburilor publice se desemnează prin vot universal. I. administraţia publică îşi pierde caracterul unitar. ci de la corpul electoral local. 174. vol. descentralizarea administrativă şi-a dovedit viabilitatea în toate statele cu democraţie dezvoltată şi economie de piaţă.Tratat elementar. comună). Drept administrativ.4. interese distincte faţă de interesele naţionale. Editura Universităţii „Lucian Blaga”. Descentralizarea administrativă Fără a fi un sistem de organizare perfect. Rarincescu. Antonie Iorgovan. 59 2 Andre de Laubadere. vol. Editura „Gh. ea fiind formată din administraţia statului şi administraţia colectivităţilor locale.care se exercita asupra legalităţii activităţii desfăşurate de autorităţile administratiei publice locale autonome.2 Descentralizarea teritorială presupune existenţa unor interese comune ale locuitorilor dintr-o fracţiune geografică. denumit tutelă administrativa. • existenţa unui control de stat. 1927. organizate potrivit legii (judeţele. pe calea alegerilor. I. In consecinţă.D. 1994. • colectivităţile teritoriale locale. În literatura de specialitate din ţară şi din străinătate descentralizarea îmbracă două forme: descentralizarea teritorială şi descentralizarea tehnică (descentralizarea serviciilor publice). direct. Editura Actami.J. având capacitate de drept public şi interese publice proprii. motiv pentru care trebuie promovată şi în sistemul de organizare al administraţiei şi serviciilor publice româneşti. Manuel de droit administratif. • pentru satisfacerea intereselor publice.G. Aşadar. Antonie Iorgovan. Descentralizarea administrativă prezintă următoarele particularităţi: • statul încetează să mai fie singura colectivitate teritorială recunoscută şi unica persoană juridică de drept public. Stăncescu”. distincte de cele ale statului. 1 Ioan Santai. pp. op. L. Sibiu. 214-216 34 . secret şi liber exprimat. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei.citată. colectivităţile locale dispun de autorităţi administrative proprii precum şi de mijloacele materiale. oraş. 2001. 157. p.politico-teritoriale. oraşele si comunele) sunt persoane morale de drept public. p. p. şi care se manifestă în cele mai diverse domenii de activitate. egal. financiare şi umane necesare. Paris. Bucureşti.

detaşate din sfera serviciilor statale. Anibal Teodorescu considera că autonomia locală s-a manifestat din punct de vedere istoric anterior apariţiei statului. Bucureşti. I.1 Doctrina actuală reţine ideea potrivit căreia descentralizarea teritorială constă în repartizarea unor atributii administrative. ediţia a IV-a. autonomia locală se manifestă sub mai multe aspecte şi pe mai multe planuri. judeţele. Prima răspunde. unor aspiraţii politice. astfel. gradul de instrucţie civică sau politică şi nu în ultimul rând de reglementările naţionale şi internaţionale. 1934. Opiniile exprimate în doctrină îşi găsesc şi un suport legal. Ca realitate juridică însă. ea păstrându-se ca realitate socio-psihologică şi economică chiar şi în cele mai totalitare regimuri. Indiferent de formă. printre care: tradiţia istorică. oraşele. nr. publicată în Monitorul Oficial al României. În viziunea contemporană. 171 2 Vezi art. Astfel. asupra întregului teritoriu. comunele etc. 1 Paul Negulescu. de gestionare a intereselor locale. presupune existenţa unor persoane morale de drept public care prestează servicii publice de interes local. Institutul de Arte Grafice „E. Tratat de drept administrativ.) sunt subiectele de drept distincte de stat.2 5. vol.l din Legea-cadru a descentralizării nr. Prof. Aceste persoane morale au fost denumite în literatura de specialitate din perioada interbelică stabilimente publice locale. Autonomia locală Potrivit opiniilor exprimate în literatura de specialitate din perioada interbelică. p. aceasta întâlnindu-se numai în situaţia statelor federale.2 lit. autonomia locală a fost. autorii contemporani sunt unanimi în a aprecia descentralizarea ca o problemă exclusiv de natură administrativă şi nu una politică. Principii generale. cadrul geografic. având interese publice proprii. 453 din 25 mai 2006 35 . sub aspectul capacităţii juridice. colectivităţile locale (regiunile. impusă de diversitatea socială şi politică a ţărilor. Partea I-a. iar cea de-a doua unor preocupări de eficienţă. resursele economice. recunoscute ca atare de legiuitor. principiul descentralizării în organizarea administraţiei presupune şi autonomia locală. nu de puţine ori cele două principii fiind tratate împreună.Descentralizarea tehnică care constă în descentralizarea serviciilor publice. Marvan”. în timp ce descentralizarea tehnică corespunde exigenţelor unei repartizări armonioase a funcţiilor între diferite ramuri ale administraţiei.este şi va fi influenţată de mai mulţi factori. 195 din 22 mai 2006. Astfel. descentralizarea este definită ca fiind: „transferul de competenţă administrativă şi financiară de la nivelul administraţiei publice centrale la nivelul administraţiei publice locale sau către sectorul privat”.

în numele şi interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă. ci îşi desfăşoară activitatea în funcţie de voinţa politică statală. 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. în condiţiile legii. dispun de un patrimoniu în care sunt incluse bunurile ce aparţin domeniului public şi privat al judeţului. acestea sunt reprezentate de autorităţi administrative proprii. competenţele. materiale şi umane de care dispun. specificându-se că este numai administrativă şi financiară şi priveşte organizarea. o parte importantă a treburilor publice. treburile publice. dar cel puţin de aceeaşi importanţă. 215/2001. faţă de administraţia centrală de stat. „Prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă ale autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona în cadrul legii. în art.Pe plan instituţional. Problema autonomiei locale s-a pus cu tot mai multă acuitate în ultimii 15 – 20 de ani ai secolului trecut. fiind adoptată la Strasbourg la data de 15 octombrie 1985 Carta europeană a autonomiei locale. Astfel. Legea administraţiei publice locale nr. 331 din 26 noiembrie 1997 36 . 199/19971. În sfârşit. funcţionarea. stipulează în art. primari) şi care nu se găsesc în raporturi de subordonare faţă de aparatul de stat central. colectivităţile locale au bugete proprii. republicată. autonomia locală nu se poate manifesta în mod real decât dacă este recunoscută şi în planul resurselor financiare.” Apoi. în nume propriu şi în interesul populaţiei locale. 3 (1): „Prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi gestiona.” Aproape identic. Partea I-a. 1 din Cartă. consilii judeţene. nr. Autorităţile prin care se exercita autonomia locală nu au putere de decizie politică majoră. Aşadar. oraşului sau comunei şi sunt deservite de funcţionari publici selectaţi pe criteriul competenţei. atribuţiile şi gestionarea resurselor care aparţin unităţii administrativ-teritoriale. Ea nu poate îmbrăca înţelesul independenţei acordate unei colectivităţi politice. exprimată în legile adoptate de Parlament. 4 al legii este stabilit conţinutul autonomiei locale. autorităţile administraţiei publice locale au competenţe generale şi adoptă decizii în interesul colectivităţilor pe care le reprezintă. cu deosebire în spaţiul european. În planul autonomiei decizionale. Conform art. autonomia locală nu trebuie confundată cu independenţa absolută. ratificată de Parlamentul României prin Legea nr. cu o izolare totală a autorităţilor administraţiei publice locale. alese prin vot universal (consilii locale. 3 pct.

• raporturile dintre state. Paul Negulescu arăta că: „Dreptul public se ocupă de interesele generale. Evoluţiile ulterioare ale societăţii omeneşti şi implicit ale dreptului nu au înlăturat separaţia dintre cele două mari categorii şi nici nu au creat altele noi. 7. penal.1 Făcând o sinteză a studiilor întreprinse în materie. ramurile de drept apărute ulterior încadrându-se într-una sau alta dintre ele.ramură a dreptului public Normele juridice apricabile in societate au fost grupate. între aceste organe şi între alte grupuri sociale.Capitolul III DREPTUL ADMINISTRATIV . celelalte ramuri de drept alcătuind dreptul privat. p. studiază organizarea politică a colectivităţii. pe de o parte şi particulari. internaţional public. 1996. administrativ. • raporturile(relatiile) care se stabilesc intre diferitele autorităţi publice. • raporturile statuate intre stat si celelalte autorităţi publice. persoane fizice şi juridice. Editura Nemira. 7 subsol 37 . asupra acestei teorii revenindu-se după Revoluţia din 1989. procesual penal şi procesual civil. Trebuie menţionat totuşi faptul că „teoria generală a dreptului socialist” din ţara noastră nu mai recunoştea împărţirea dreptului în public şi privat. în două mari categorii: norme de drept „public” şi norme de drept „privat”. Prof. Aceste norme sunt grupate în funcţie de specificul obiectului de reglementare în ramuri distincte de drept. putem afirma că „dreptul public” cuprinde normele juridice care reglementează următoarele domenii: • organizarea şi funcţionarea statului. din dreptul public făcând parte următoarele ramuri de drept: constituţional. arată raporturile care există între aceste organe. Tratat de drept administrativ. II. Dreptul administrativ . pct. precum şi raporturile dintre particulari şi aceste grupări. vol.CADRU JURIDIC DE REALIZARE A ADMINISTRAŢIEI PUBLICE 1. 1 Antonie Iorgovan. pe de altă parte. încă din timpul Imperiului Roman. stabileşte organele ei.

domiciliul într-o anumită unitate administrativ-teritorială condiţionează mandatul primarului. e) în dreptul public. impunând unele interdicţii. spre deosebire de instituţiile de drept public in cadrul carora primează satisfacerea interesului general. fără deosebire de naţionalitate.conform art. Bucureşti. cultură. pp. Marvan”. b) în dreptul privat. comparativ cu serviciile publice de sănătate. c) în timp ce dreptul public se bazează pe reglementarea prin lege a competentei autoritatilor publice. în dreptul privat este aplicabil principiul potrivit căruia „tot ceea ce nu este interzis este permis”. pe câtă vreme dreptul privat se ocupă cu satisfacerea şi regularea intereselor particulare.exercitarea acesteia fiind obligatorie pentru autoritatile publice.potrivit carora salariul.lit. op.sunt informatii confidentiale)2. Principii generale.72. definiţia şi trăsăturile dreptului administrativ Activitatea desfăşurată de autorităţile administraţiei publice este foarte diversă şi complexă.contractul de locaţiune etc.215/2001-legea administratiei publice locale. . 1934. ale instanţelor judecătoreşti etc.dreptului civil etc..).. spre deosebire de dreptul public care are norme specifice. ( Spre exemplu: contractul de vânzare-cumpărare.alin. contul în bancă etc.Spre pilda. I. astfel: a) normele de drept privat sunt mai cristalizate şi mai stabile decât cele de drept public. ultimele fiind mult mai elastice şi variabile întrucât depind în mod direct de factorul politic.(2). citată. ediţia a IV-a. publicitatea si transparenta constituie principii definitorii. sunt publice. religie şi sex. deţinătorii puterii publice. etc. De exemplu.el stabileşte normele după care au să procedeze. Această activitate. Institutul de Arte Grafice „E. cu excepţia celor privind instituţia familiei. 33-34 2 Paul Negulescu. persoane fizice şi juridice. este reglementată de un complex de 1 Paul Negulescu. spre deosebire de dreptul privat guvernat de principiul confidenţialitatii. între cele două ramuri de drept existând deosebiri de esenţă. precum la fel de diverse şi complexe sunt problemele celor pe care-i administrează. Tratat de drept administrativ. după cum am văzut deja.republicata. şedinţele consiliului local. indiferent dacă are sau nu cetăţenia statului respectiv. Obiectul. orice persoana poate fi titulara a unui drept. 35-37 38 .”1 Autorul consideră că este importantă distincţia dintre dreptul public şi dreptul privat. vol. 2. pp. constatăm preponderenta caracterului lucrativ (profitabil) al acestora. viaţa publică desfăşurându-se în mod public. d) în instituţiile dreptului privat. deosebit de normele dreptului muncii.c)din Legea nr. în limitele stabilite de lege.

subsecvent altei ramuri de drept (ex. prof.. dreptul civil. Pe de altă parte. dreptul familiei. etc. în dreptul public contemporan este admisă teza potrivit căreia normele de drept administrativ. dreptul financiar. în condiţiile prevăzute de lege. are drept consecinţă crearea unor reglementări complexe. Această întregire şi mijlocire dintre normele diferitelor ramuri de drept. În aceste situaţii. dând naştere unor instituţii mixte de drept administrativ şi de drept civil sau de drept administrativ şi dreptul familiei ori de dreptul muncii. dreptul administrativ cu încărcătura sa politico-statală de putere publică. se aplică şi autorităţilor care exercită puterea legislativă sau judecătorească. guvernând şi orientând aceste reglementări în sfera administraţiei publice. dreptul financiar). dintre acestea un grup special formând ramura dreptului administrativ. b) raporturi reglementate de dreptul administrativ. normele dreptului administrativ aplicându-se administraţiei publice împreună şi cu alte norme juridice aparţinând altor ramuri de drept. raporturile sociale din sfera administraţiei publice sunt reglementate de dreptul administrativ împreună cu ramuri ale dreptului privat şi nu ale dreptului public precum în exemplele sus-menţionate. c) raporturi reglementate de dreptul administrativ în colaborare cu alte ramuri (ex. refuzul de a rezolva o cerere). Antonie Iorgovan reţine trei situaţii. dreptul internaţional public). joacă rolul de „drept comun” pentru anumite instituţii juridice sau chiar ramuri ale dreptului privat. cum este cazul dreptului familiei. Este indubitabil faptul că normele dreptului administrativ reglementează organizarea. se poate afirma că obiectul dreptului administrativ îl constituie acel grup de norme juridice care reglementează anumite relaţii sociale din sfera de administrare a treburilor statului şi ale colectivităţilor locale. cum ar fi: dreptul constituţional. normele dreptului administrativ nu acţionează exclusiv în sfera de activitate a autorităţilor administraţiei publice. pot reglementa şi relaţii sociale din sfera „faptului administrativ” care mijloceşte realizarea competenţei altor organe de stat decât cele administrative (de exemplu. În consecinţă. ci aşa cum am mai relevat. Analizând relaţiile sociale din sfera administraţiei publice reglementate de dreptul administrativ împreună cu alte ramuri ale dreptului public. teză consacrată şi 39 . în anumite situaţii. dreptului civil. dreptul constituţional). dreptului funciar etc. În sfârşit. În alte situaţii. funcţionarea şi activitatea administraţiei publice în principal.norme juridice. ca drept comun pentru alte ramuri (ex. după cum urmează: a) raporturi reglementate de dreptul administrativ. alte categorii de relaţii sociale fiind reglementate prin norme aparţinând altor ramuri de drept.

urmăresc satisfacerea 1 Antonie Iorgovan. dreptul administrativ poate fi definit ca fiind acea ramură a dreptului public. op. de pe poziţii de egalitate. vol. pe de o parte. În aceste situaţii. Din definiţie putem desprinde următoarele trăsături ale dreptului administrativ: a) Dreptul administrativ este o ramură a dreptului public. de drept financiar etc. b) Dreptul administrativ cuprinde norme care stabilesc organizarea şi funcţionarea autorităţilor administraţiei publice. care reglementează relaţiile sociale din sfera administraţiei publice. pe de altă parte1. precum şi raporturile dintre ele. ordine şi instrucţiuni ale miniştrilor. p. normele de drept administrativ nu trebuie confundate şi identificate cu actele administrative. I. precum şi în acte administrative (ordonanţe şi hotărâri ale Guvernului. care se diferenţiază de cele care reglementează relaţiile dintre particulari. citată. legi ordinare. diferenţă generată de faptul că organele administraţiei sunt înzestrate cu putere publică şi acţionează în scopul satisfacerii interesului general. dreptul administrativ nu cuprinde toate normele juridice care reglementează administraţia. hotărâri ale consiliilor locale etc. 2001. În contextul prezentat. pe când particularii. dreptul muncii etc. este firesc să apreciem că el intervine într-un raport subsecvent faţă de alte regimuri. spre exemplu: de drept financiar. În acelaşi timp însă. pe de altă parte. precum şi pe cele de natură conflictuală. ele rezultând din norme ale dreptului civil (raporturile patrimoniale din cadrul administraţiei publice. în special de dreptul civil. . civil. dintre autorităţile administraţiei publice sau alte autorităţi statale. spre exemplu). denumite raporturi juridice de drept administrativ. legi organice. actele administrative pot să cuprindă norme specifice altor ramuri de drept. de vreme ce regimul administrativ este impus de legiuitorul constituant ca mijloc şi nu ca scop în sine. c) Obiectul propriu de reglementare al dreptului administrativ îl formează relaţiile sociale specifice administraţiei publice. 52 din Constituţie. iar.în art. În principiu. şi cei vătămaţi în drepturile lor prin acte administrative ale acestor autorităţi.). mijlocind însă realizarea acestora. Aceste norme de natură administrativă le regăsim în: Constituţie. d) Consacra un ansamblu de reguli specifice activităţilor administrative. reguli care constituie „regimul juridic administrativ” şi care deosebeşte dreptul administrativ de dreptul privat. Tocmai pentru aceste considerente. a serviciilor publice. problemele care apar în activitatea organelor administraţiei publice se pun în alţi termeni faţă de cele născute între particulari. 121 40 .

ea reprezintă interesele statului şi ale colectivităţilor locale şi-n consecinţă prevalează în faţa interesului privat. f) În dreptul administrativ. cu respectarea unor condiţii de fond şi formă ale actului administrativ. 41 . în mod evident.prin actele si actiunile sale. le-a lezat un drept subiectiv sau un interes legitim. interesul privat este ocrotit prin variate modalităţi. spre deosebire de actele civile – în care operează principiul consensualismului. organizarea şi funcţionarea unor servicii publice. acela de a servi interesul public.apararea interesul public are prioritate faţă de protectia interesului privat. Cu toate acestea. 52 din Constituţia României precum şi Legea contenciosului administrativ nr. emiterea (adoptarea) actelor de drept administrativ se realizează cu îndeplinirea unor formalităţi procedurale premergătoare. 554/2004 conferă persoanelor fizice şi juridice posibilitatea de a se adresa instanţelor judecătoreşti. concomitente şi ulterioare. ori de câte ori consideră că administraţia publică. completări şi abrogări de acte normative. Pe de altă parte. tehnica juridică de acţiune a autorităţilor administraţiei publice este diferită de cea utilizată de particulari în raporturile dintre ei. Ca o consecinţă firească a acestei realităţi sociale. în mod unilateral. Toate aceste elemente sunt proprii raporturilor de drept administrativ.intereselor proprii. în care este implicată administraţia publică. Astfel. g) Inexistenţa unui cod administrativ.Acest caracter decurge din necesitatea adaptării dreptului public la specificul administraţiei. specificitatea administraţiei. Aşa de exemplu. au determinat inexistenţa unei codificări a dreptului administrativ. Ideea de bază a acestei trăsături este aceea că. astfel încât particularul să nu sufere abuzuri din partea administraţiei publice. acest demers fiind foarte dificil de realizat. art. în dreptul administrativ asistăm deseori la modificări. De asemenea. superior faţă de cel al normelor dreptului privat. autorităţile administraţiei publice pot hotărî. în orice stat de drept voinţa politică este exprimată în lege. spre deosebire de dreptul privat in cadrul caruia legislaţia se bucură de o stabilitate mult mai mare. aflat într-o continuă si dinamica transformare. e) Caracterul de mobilitate al normelor sale. Marea diversitate a normelor şi frecventele modificari care survin în legislaţia din domeniul administratiei publice. rezultând de aici.

este firesc ca atât statul. În ceea ce priveşte structura lor.care participă la înfăptuirea administraţiei publice Normele dreptului administrativ se particularizează prin următoarele trăsături: a) reglementează raporturi sociale care se stabilesc între autorităţile administraţiei publice.h) Răspunderea în dreptul administrativ constituie de asemenea o particularitate a acestuia. publicată în Monitorul Oficial al României. 300 din 28 iunie 1999 Publicată în Monitorul Oficial al României. Partea I-a. în realizarea sarcinilor administraţiei publice. precum şi autorităţile administraţiei publice. 251 din 23 iunie 2006. 600 din 8 decembrie 1999. Partea I-a. normele dreptului administrativ se emit în baza şi în vederea executării legii. cu modificările ulterioare. 1 2 Publicată în Monitorul Oficial al României. nr. scopul activităţii unui organ. Normele dreptului administrativ Normele de drept administrativ reglementează conduita subiecţilor de drept. Structura logico-juridică este formată din trei elemente. cu particularitatea că ipoteza este deseori foarte dezvoltată. Ipoteza prevede împrejurările şi condiţiile în care se aplică. cu modificările şi completările ulterioare etc. nr.persoane fizice si persoane juridice. principiile. de regulă. precum şi subiecţii la care se referă dispoziţia. 3. dispoziţia şi sancţiunea. iar dispoziţia se prezintă. În condiţiile statului de drept. formele specifice de răspundere şi pedepsele aplicabile acestora constituind obiectul unor reglementări speciale. 574 din 4 iulie 2006 42 . modificată şi completată prin Legea nr. înţelesul unor termeni etc. b) normele dreptului administrativ sunt foarte variate. c) cu excepţia celor cuprinse în Constituţie şi în legi. autoritati publice. cum sunt: definiţiile.cum sunt:Legea nr.ce trebuie să facă sau. nr.ce trebuie să nu facă acestia. Partea I-a.Cu alte cuvinte. 115/19991 privind responsabilitatea ministerială.demnitarii şi funcţionarii publici care le compun să răspundă pentru acţiunile lor. 251 din 22 martie 2004. aidoma ca la oricare normă juridică si la normele dreptului administrativ întâlnim o structură logico-juridică şi o structura tehnico-juridică. cu modificările şi completările ulterioare. nr. Tot în ipoteză sunt cuprinse şi alte părţi ale normei. Dispoziţia normei consacră conduita pe care trebuie să o urmeze subiectii de drept la care se referă .. în termeni imperativi. Legea nr. republicată în Monitorul Oficial al României. Partea I-a. respectiv: ipoteza. fiind întâlnite practic în aproape toate domeniile şi sectoarele de activitate. precum şi între acestea şi particulari (persoane fizice şi juridice). 188/19992 privind Statutul funcţionarilor publici.

procedeele tehnice folosite în activitatea de elaborare. astfel: a) După obiectul reglementării distingem norme organice. funcţionarea şi desfiinţarea unor autorităţi ale administraţiei publice precum şi raporturile dintre aceste autorităţi. modul de redactare al acesteia. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Elementul structural de bază al părţii dispozitive îl constituie articolul. ea putand fi dedusă în mod logic din conţinutul normei juridice respective. Structura tehnico-juridică a normei juridice de drept administrativ are în vedere forma in care se exprima conţinutul normei. Normele organice sunt acele norme ale dreptului administrativ care reglementează înfiinţarea. Normele dreptului administrativ pot fi clasificate după mai multe criterii. normele au caracter permisiv. normele dreptului administrativ pot fi: • norme generale . Partea I-a. limbajul şi stilul acestora etc.care au o sferă largă de reglementare.În general este categorică. 43 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative1. deoarece relaţiile sociale care fac obiectul reglementării dreptului administrativ se desfăşoară în procesul de realizare a puterii publice. • norme speciale .care reglementează numai o anumită problematică sau se referă la o anumită categorie de subiecţi. mai rar. structura. Dreptul comun în aceasta materie îl constituie Legea nr. 777 din 25 august 2004 43 . La fel ca şi în alte ramuri de drept . completare şi abrogare a actelor normative. nr. norme de drept material şi norme de drept procesual. imperativă. 1 Republicată în Monitorul Oficial al României. conform art.cu modificarile si completarile ulterioare. b) După sfera de cuprindere. Normele de tehnică legislativă stabilesc părţile constitutive ale unui act normativ. forma şi modul de sistematizare a conţinutului acestuia. principalele norme de drept administrativ au o dispoziţie cu caracter onerativ (prin care subiectele de drept sunt obligate la o anumită conduită. iar normele de drept procesual reglementează principiile şi procedura după care se desfăşoară activitatea autorităţilor administraţiei publice. organizarea.sancţiunea normei de drept administrativ nu rezultă întotdeauna în mod expres.altfel spus. obligaţii de abţinere) şi. Normele de drept material reglementează drepturi şi obligaţii ale subiectelor de drept administrativ. modificare. prestaţie) sau cu caracter prohibitiv (cuprinzând reguli de interzicere a unor acţiuni. Sancţiunea normei arată consecinţele juridice care decurg din nerespectarea normei. Astfel.

care lasă subiecţilor de drept libertatea să desfăşoare sau nu anumite acţiuni. norme privind drepturile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor etc. cu modificările şi completările ulterioare1. O. Constituţia este sursa directă sau indirectă a tuturor prerogativelor administraţiei publice. Urmează apoi legea ordinară care. (3) din Constituţie cum ar fi :organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare al Ţării. modifică sau sting raporturi administrative. Guvern. catastrofe etc. • norme prohibitive . 519/2002. • norme permisive . cu modificările şi completările ulterioare.emise conform art. 102/1999 privind încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap.U. c) În funcţie de caracterul dispoziţiei. 555 din 29 iulie 2002.. prevede o serie de obligaţii pentru ministere şi celelalte organe centrale şi autorităţi 1 Aprobată cu modificări prin Legea nr.• norme de excepţie . în măsura în care cuprinde norme ce reglementează raporturi juridice administrative. statutul funcţionarilor publici. constituie izvor al dreptului administrativ. Partea I-a.care interzic anumite acţiuni. etc. sau cazul ordonanţelor de urgenţă .care reglementează situaţii apărute în mod excepţional (calamităţi. Izvoarele formale ale dreptului administrativ sunt următoarele: a) Constituţia României . nr. În cadrul legilor.care obligă subiectele cărora li se adresează să efectueze o anumită acţiune. publicată în Monitorul Oficial al României. administraţia publică centrală de specialitate. 4.). contenciosul administrativ. atunci când conţine norme de drept administrativ. 4 din Constituţie). 115 alin. b) Legea este un al doilea izvor al dreptului administrativ. cu titlu exemplificativ pe cele referitoare la Preşedintele României. 73 alin. Printre normele constituţionale care pot fi considerate că au şi o natură administrativă menţionăm.legea fundamentală a statului nostru care este înzestrată cu o forţă juridică supremă. Izvoarele dreptului administrativ Izvoarele dreptului administrativ pot fi definite ca fiind formele de exprimare ale normelor de drept administrativ care nasc. normele de drept administrativ se clasifică în: • norme onerative . regimul starii de asediu si al starii de urgenta . administraţia publică locală. toate celelalte acte normative trebuind să fie conforme Constituţiei. 44 . nr. pe primul plan se situează legea organică al cărui obiect îl constituie domeniile prevazute în art. Spre exemplu.G.

10 din Ordonanţa de urgenţă nr. denumite decizii sau dispoziţii . 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă1: „Starea de asediu sau starea de urgenţă se instituie de Preşedintele României. prin decret. 1052 din 12 noiembrie 2004 45 . indiferent dacă există sau nu raporturi de subordonare. pot fi încadrate numai persoanele handicapate. 453/2004. f) Actele juridice emise de şefii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei centrale. Prin hotărârile Guvernului sunt reglementate organizarea. 22 din 21 ianuarie 1999. Astfel. atunci când declară mobilizarea totală sau parţială a forţelor armate şi când stabileşte măsuri în caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării. reglementând raporturi sociale de natură diferită (administrativă. funcţionarea şi atribuţiile celor mai multe ministere şi organe centrale de specialitate ale administraţiei publice şi implicit. atunci când acestea au caracter normativ şi conţin norme de drept administrativ. un ordin emis de ministrul finanţelor publice este obligatoriu pentru toate subiectele de drept care intră sub incidenţa sa. Aşa de exemplu. în limita solicitărilor. dreptul muncii etc. nr. în marea lor majoritate.” d) Hotărârile şi Ordonanţele Guvernului sunt. 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. conform art. comercială. c) Decretele Preşedintelui României.). Această lege este considerată a fi izvor al dreptului administrativ. procesuală. bineînţeles atunci când acestea au un caracter normativ deoarece acestea sunt principalele acte prin care Guvernul asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice. activitatea în domeniile şi sectoarele respective. ci şi în alte domenii de activitate. nr.numai în măsura în care au caracter normativ. publicată în Monitorul Oficial al României. e) Ordinele şi instrucţiunile miniştrilor şi ale conducătorilor celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale cu caracter normativ sunt izvoare ale dreptului administrativ nu numai în domeniul propriu de activitate în care este organizat ministerul al cărui conducător a emis ordinul sau instrucţiunea. aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. cât şi a altor ramuri de drept.ale administraţiei publice locale referitoare la locurile de muncă în care. Partea I-a. potrivit Constituţiei etc. instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă. Preşedintele României poate emite astfel de decrete. contrasemnat de primul-ministru şi publicat de îndată în Monitorul Oficial al României. izvoare ale dreptului administrativ. înfăptuind realizarea în concret a prevederilor cuprinse în legi. Partea I-a.

dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: • au fost ratificate de Parlament conf. reprezentând un semnal de alarmă asupra reglementărilor care trebuie schimbate. implicit.pot fi izvoare de drept administrativ. pe care administraţia nu îl poate ignora. h) Ordinele prefecţilor . Tratat de drept administrativ. hotărârile consiliilor locale. s-a apreciat că doctrina poate servi ca un indreptar . luarea măsurilor corespunzătoare pentru prevenirea infracţiunilor şi apărarea drepturilor cetăţenilor etc. 65 46 . (l) din Constituţie. izvoare de drept administrativ. 91 alin. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului. făcând parte din dreptul intern. această problemă şi-a găsit soluţionarea. 1 Paul Negulescu. Ca urmare. dar numai în măsura în care au caracter normativ. • stabilesc reguli juridice referitoare la relaţii sociale din sfera de reglementare a dreptului administrativ.in literatura de specialitate din perioada interbelică1 s-a considerat că doctrina nu poate constitui un izvor formal al dreptului administrativ. potrivit legii. Potrivit dispoziţiilor art. nemijlocită. acestea având o competenţă materială generală şi.deopotriva pentru judecători şi pentru legiuitor. art. tratatele internaţionale pot constitui izvoare ale dreptului administrativ. art. dreptul de a adopta acte cu caracter normativ. tratatele ratificate de Parlament.g) Actele juridice adoptate de autorităţile administraţiei publice judeţene şi locale sunt. prefectul are competenţa de a emite astfel de ordine (asigurarea intereselor naţionale. dar. în acelaşi timp. dispoziţiile primarului etc. în multe cazuri. i) Tratatele şi convenţiile internaţionale Cuprinderea acestor documente în cadrul izvoarelor dreptului administrativ a constituit subiect de dezbatere al doctrinei de specialitate o bună perioadă de timp. p. respectarea legilor şi a ordinii publice. 32 din Legea nr. 11 din Constituţie stipulând că „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte”. j) Doctrina Referitor la acest izvor al Dreptului administrativ relevăm că opiniile exprimate sunt contradictorii. Astfel. 1934. • convenţiile internaţionale să fie de aplicare directă. În prezent.). Aceste acte sunt: hotărârile consiliilor judeţene.

a căror nastere. Noţiune. prof. I. vol. Ioan Santai constată următoarele trăsături6: a) unul dintre subiecti. 2 Verginia Vedinaş. 49 3 Ioan Santai.Pe de alta parte. drept comercial.preluând ideile şcolii franceze. trăsături Raporturile de drept administrativ sunt relaţii sociale reglementate de normele dreptului administrativ. este întotdeauna o autoritate a administraţiei publice. De aici. citată. etc. 25-26 47 . 46 2 Rodica Narcisa Petrescu. Bucureşti. citată. că nu poate fi conceput un raport juridic în absenţa normelor juridice. iar. 2001. Bucureşti. vol. vol. aceasta va constitui izvor de drept administrativ2. p. op. p. op. în Franţa de exemplu. Raporturile de drept administrativ 5. în măsura în care se va forma o practică relevantă a instanţelor de contencios administrativ. În mod excepţional. pp.3 Într-o exprimare succintă. Lumina Lex. trebuie menţionat faptul că autorităţile administraţiei publice pot fi subiecte de drept şi în raporturile juridice de drept civil. p. 2 k) Referitor la jurisprudenţă . Editura Lumina Lex. considerându-se ca fiind izvor al dreptului administrativ. op. Drept administrativ şi instituţii politico-administrative.de asemenea opiniile exprimate în literatură au fost diverse. citată. I. raportul de drept administrativ este considerat a fi norma de drept administrativ în acţiune5. citată. Manual practic. constituie izvor al dreptului administrativ. I.l. p. p. raportul juridic administrativ poate fi definit ca fiind o relaţie socială reglementată de norma juridică administrativă4 sau. Analizând particularităţile raporturilor de drept administrativ comparativ cu cele ale altor raporturi juridice. 25 4 Antonie Iorgovan. dreptul muncii. subiect calificat de drept. Ne raliem opiniilor care consideră că. modificare sau desfiinţare se realizează prin manifestarea de voinţă exclusivă a autorităţilor publice. într-o altă opinie. acest subiect poate fi si o altă autoritate publica ori o structură nestatală autorizată să presteze un serviciu public. 25 6 Ioan Santai. 5. Drept administrativ. în alte lucrările de specialitate se apreciază că doctrina îndeplineşte în mod indubitabil „un rol de neînlocuit” şi-n consecinţă. 143 5 Mircea Preda. pe de altă parte. 1996. în cadrul şi pentru realizarea activităţii executive a statului. op. cu o anumită calitate predeterminată prin lege sau printr-un alt act normativ. rezultă concluzia că nu orice relaţie socială este reglementată de norme juridice. 2002. Pe de altă parte.

pentru concretizarea lor fiind necesar să intervină anumite fapte cărora legea le recunoaşte relevanţă juridică. I. autorizaţiile de construire eliberate. Aceste acte. el constituie un izvor direct al raportului juridic administrativ. modifica sau desfiinţa ca urmare a efectelor produse de: a) actele administrative (individuale şi normative). e) este un raport de putere publică. 5. 2. pp. ce deservesc interesul general. de utilitate publică. ceea ce înseamnă că raporturile sociale pe care le reglementează au un caracter abstract. din oficiu (spre pilda. de către preşedinţii consiliilor judeţene şi primari. c) în mod excepţional. 1 Antonie Iorgovan. 2001.b) raportul juridic de drept administrativ se naste. respectiv faptele juridice. Formarea raportului juridic administrativ poate avea loc: la cerere (ex. sunt manifestări unilaterale de voinţă ale autorităţilor din sfera puterii executive.intocmirea procesului-verbal de constatar -sancţionare a contravenţiei). b) faptele material–juridice. în consecinţă. c) raporturile administrative sunt relaţii sociale care se stabilesc în cadrul unei activităţi sau acţiuni de administrare. modifica sau stinge numai prin manifestarea unilaterală de voinţă a unei autorităţi publice. Izvoarele raportului juridic de drept administrativ Raporturile juridice administrative au ca izvoare. ori dintre acestea şi persoanele juridice. vol.2. d) sunt relaţii care se stabilesc în cadrul activităţii executive a statului. care se manifesta în sfera relaţiilor reglementate de normele dreptului administrativ. Actul administrativ normativ stabileşte reguli generale de conduită cu caracter impersonal. In mod exemplificativ citam : dispoziţiile de numire si/sau de eliberare din funcţie emise de primar pentru funcţionarii publici din aparatul de specialitate al primarului. op. aceste raporturi pot lua naştere direct în baza legii1. care conferă drepturi şi/sau instituie obligaţii. 142-143 48 . motiv pentru care ele nu pot apărea în raporturile dintre persoanele fizice. dar nici în cadrul altei forme de exercitare a puterii de stat (legislativă sau judecătorească). Actul administrativ individual creează. citată. modifică sau stinge drepturi subiective şi obligaţii în favoarea sau în sarcina uneia sau a mai multor persoane predeterminate şi. în favoarea unor persoane fizice sau juridice.emiterea autorizaţiei de construcţie) sau. după caz. procesele-verbale de sancţionare contravenţională etc. 1. altfel spus se pot forma.

ceea ce înseamnă că aceste acte pot da naştere în mod direct la raporturi juridice concrete. republicată. Partea I-a. anumite acte administrative normative pot genera drepturi şi obligaţii subiective în favoarea sau în sarcina subiectelor de drept. nr. contravenţiile).). În aceste condiţii.2 Spre pildă. Partea I-a. 670 din 3 august 2006 . În cazuri excepţionale. primarul fiind competent să încheie procesul-verbal de constatare şi sancţionare a unei eventuale contravenţii la regimul constructiilor. 4. nr. Editura Dacia. 2 Tudor Drăganu. 519 din 15 iunie 2006. nr. trăsnetul. publicată în Monitorul Oficial al României. p.dau naştere unor raporturi juridice de drept administrativ între primar şi particularii în cauză.U. construirea sau demolarea unui imobil (construcţie) de către o persoană fizică sau juridică fără autorizaţie de construire (demolare după caz). acţiuni omeneşti . prevede că Guvernul exercită conducerea generală a administraţiei publice. 195 din 12 decembrie 2002 privind circulaţia pe drumurile publice1. în Monitorul Oficial al României. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Partea I-a. Avem în vedere situatia reglementata de art. Aşa de exemplu. fara sa existe o manifestăre de voinţă exprimata în acest scop (spre exemplu. 30 49 .G. 1 Republicată în temeiul art. aceea in care Guvernul a fost constituit în condiţiile legii. 49/2006 pentru aprobarea O. etc. Faptele material-juridice . a primit votul de încredere din partea Parlamentului.pe de o parte. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. Cluj-Napoca. 102 şi art.care includ atât acţiunile omeneşti producătoare de efecte juridice.cu modificarile si completarile ulterioare. iar primul-ministru. miniştrii şi ceilalţi membrii ai Guvernului au depus individual jurământul prevăzut de art. respectiv Ordonanţa de urgenţă nr. 3. Legea nr. iau naştere raporturi juridice administrative între Guvern. raporturile juridice administrative se pot naşte direct pe baza legii.Uneori. precum şi fenomenele naturale ( ex.82 din Constituţia României. obligaţia conducătorilor auto de a respecta normele privind circulaţia pe drumurile publice decurge direct din actul normativ care reglementează această sferă de raporturi sociale. nr. 1970. fără să mai intervină vreun act administrativ sau fapt material-juridic. direct pe baza dispoziţiilor Legii organice de organizare şi funcţionare a Guvernului. 1/1967.103 din Constituţie. Bunaoara. şi ministere.moartea. Actele administrative şi faptele asimilate lor supuse controlului judecătoresc pe baza Legii nr. având ca obiect conducerea şi controlul activităţii acestora.246 din 20 martie 2006 şi rectificată în Monitorul Oficial al României.III din Legea nr.pe de alta parte.

Persoanele juridice sau alte subiecte colective pot apărea. capacitatea administrativă are şi un caracter unitar ea neputându-se diviza în capacitate de folosinţă şi de exerciţiu precum capacitatea persoanei în dreptul civil.3. au o capacitate proprie şi specifică de a participa la raporturile juridice.. 215/2001. persoanei fizice i se pretinde o anumită calitate (cetăţenie. denumiti subiecţi ai raportului juridic. atunci când această calitate este cerută de normele şi dreptul administrativ. în raporturile administrative. cu domiciliul în ţară sau în străinătate. care are caracter general. unul dintre subiecţi este titular de drepturi iar celălalt titular de obligaţii. de asemenea. 21 alin. consiliile locale etc. republicată. stipulează: „Unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public. Persoana fizică poate să fie cetăţean român. prefectul. trebuie precizat faptul că în anumite situaţii şi în cadrul unor raporturi administrative determinate. etc. cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu.5. iar subiectul titular de obligaţii se numeşte subiect pasiv. existând însă şi situaţii în care ambii subiecţi sunt titulari atât de drepturi. domiciliu. Aceste autorităţi pot fi: • unipersonale (ministrul. a cărei întindere şi conţinut sunt determinate de competenţa autorităţii respective.(1) din Legea administraţiei publice nr.). Pe de altă parte. 50 . minor sau major. denumită capacitate administrativă. Subiecţii raportului juridic administrativ Raportul juridic administrativ presupune cel puţin doi participanti . • colegiale (guvernul . Spre deosebire de capacitatea juridică civilă a persoanei. şi anume: subiecţi.). capacitatea administrativă este specială. întrucât exercitarea competenţei de către autorităţile administraţiei publice are un caracter obligatoriu. persoană fizică sau persoană juridică. primarul etc. Elementele raportului juridic administrativ Oricare raport juridic. Cealaltă parte a raportului juridic administrativ nu trebuie să aibă o anumită capacitate juridică predeterminată putând fi orice subiect de drept. străin sau apartrid. vârstă. Autorităţile administraţiei publice în calitatea lor de subiecte calificate de drept administrativ. De regulă. de o autoritatea publică etc. ca părţi ale raportului administrativ. Dacă acesta este principiul. 1. dar şi de două sau mai multe autorităţi sau particulari.). potrivit art. fiind reglementata in mod riguros de lege şi de alte acte normative. precum şi de obligaţii. conţinut şi obiect. Astfel. ambii subiecţi putând fi reprezentaţi de o persoană. Subiectul titular de drepturi se numeşte subiect activ al raportului juridic de drept administrativ. în condiţiile legii. în consecinţă şi raportul de drept administrativ este constituit din 3 elemente.

Cu alte cuvinte. în condiţiile legii”. pe baza şi în temeiul legii. de regulă. spre deosebire de raporturile de drept civil particularizate prin poziţia de egalitate a celor doi subiecti. Conţinutul raportului juridic administrativ îl formează totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care revin subiecţilor acestui raport. drepturile şi obligaţiile iau naştere. Drepturile autorităţilor administraţiei publice din raporturile administrative se exercită în vederea valorificării unui interes determinat de 51 . precum şi la unităţile bancare. în acelaşi timp. autoritatea administraţiei publice pretinde celuilalt subiect al raportului juridic. b) raporturi juridice administrative în care un subiect face parte din sistemul autoritatilor administraţiei publice. precum şi din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice. exercitarea atribuţiilor de către o autoritate a administraţiei publice se constituie într-un drept şi o obligaţie legală. distingem două categorii de raporturi. care formează competenţa acesteia. Aşadar. Trebuie relevat faptul că. În marea majoritate a raporturilor juridice administrative.Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal. iar cel de-al doilea subiect. şi anume: a) raporturi juridice de drept administrativ în care ambii subiecţi sunt autorităţi ale administraţiei publice. într-o poziţie subordonată faţă de subiectul activ reprezentat de o autoritate publică. persoană fizică şi/sau persoană juridică nu apartine sistemului administrativ. 2. abilitari a căror exercitare constituie o obligaţie legala pentru autoritatea publica. se modifică sau se sting exclusiv prin voinţa autorităţii publice. Corelativ.obligatie care la nevoie poate fi pusa în executare prin interventia forţei de constrângere a statului. subiectului pasiv îi revine obligaţia de a respecta legea şi actele administrative emise sau adoptate de autoritatile administraţiei publice. Unităţile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi privat în care acestea sunt parte. Atribuţiile autorităţilor administraţiei publice sunt reprezentate de sarcinile cu care acestea sunt investite prin lege. să-şi conformeze conduita prescripţiilor din actul administrativ. Din textul legal citat. rezultă în mod evident faptul că în funcţie de subiecţii raportului de drept administrativ. Fiecare autoritate a administraţiei publice îndeplineşte un ansamblu de atribuţii stabilite prin lege sau prin alte acte normative. în raporturile de drept administrativ subiectul pasiv se găseşte. titulare ale codului de înregistrare fiscală şi ale conturilor deschise la unităţile teritoriale de trezorerie.

O astfel de conduită nu poate avea nici-o relevanţă juridică. 3.autoritate a dministraţiei publice. diferite acţiuni ale subiectului activ . după caz: • caracter patrimonial ( spre exemplu :plata impozitului. 27 52 . 5. sau. 1998. consacrând spaţii largi altor tematici precum:„subiectele 1 Ioan Santai. • caracter nepatrimonial ( spre pilda :dreptul la petiţionare. îndrumare.). În concordanţă cu cele relevate. într-o opinie1. a amenzii contravenţionale. Drepturile şi obligaţiile administrative pot îmbrăca o natură foarte variată putând avea.). Astfel. respectiv acţiunea sau inacţiunea celor doi subiecti din relaţia juridică.scopul pentru care autoritatea respectivă a fost creată şi a sarcinilor pe care le are de îndeplinit. Obiectul raporturilor administrative îl constituie conduita. Clasificarea raporturilor de drept administrativ Literatura de specialitate din perioada interbelică nu s-a preocupat indeaproape de identificarea criteriilor de clasificare a raporturilor de drept administrativ.4. cum sunt acţiunile de coordonare. acţiuni de decizie şi de execuţie a actelor juridice şi a operaţiunilor tehnicomaterialeetc. vol.nu poate fi negociat. de execuţie a unor lucrări. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. • drepturile şi obligaţiile care constituie continutul raporturilor administrative. • caracter mixt (îndatoririle ce revin din exercitarea dreptului la învăţătură). acţiuni de executare a actelor juridice. control. se apreciază că raportul administrativ se particularizeaza prin urmatoarele trasaturi : • drepturile conferite autorităţii administraţiei publice faţă de celălalt subiect al raportului juridic. constituie obiectul raporturilor juridice administrative. avertismentul ca sancţiune contravenţională etc. care decurge din caracterul obligatoriu al competenţei. pe de o parte. raportul juridic administrativ îşi păstrează caracterul de autoritate şi relaţia de subordonare. întrucât este rezultatul unei manifestari de vointa exprimata în realizarea puterii publice. plata unor servicii etc. nu pot forma obiectul unor renunţări sau tranzacţii din partea subiecţilor de drept. se prezintă deopotriva si sub forma unei îndatoriri faţă de lege. p. efectuate de la celălalt subiect. • indiferent de persoana titulară a drepturilor (autoritate publică sau particular). ca titulari de drepturi şi obligaţii. întrucât conţinutul relaţiei este predeterminat de lege si pe cale de consecinta. I. de prestarea unor servicii etc.

care a acordat o atenţie deosebită acestei chestiuni. 1 Alexandru Negoiţă. Ulterior. Tratat de drept administrativ român. existenţa a două categorii de raporturi de drept administrativ si anume: raporturi de subordonare şi raporturi de colaborare. spre deosebire de literatura postbelică. Cu nuanţările la care am făcut referire. • raporturi în care un subiect aparţine sistemului de autoritati ale administraţiei publice. majoritatea autorilor de drept administrativ clasifică raporturile de drept administrativ în două mari categorii. 31. Antonie Iorgovan apreciază că există două categorii de raporturi de drept administrativ de sine stătătoare. denumite raporturi de utilizare a serviciilor publice. într-o primă opinie. după caz. s-a conturat o alta teză. din afara acestui sistem. Astfel. susţineau că raporturile de drept administrativ îmbracă o singură formă. 65. 26-27 2 Alexandru Negoiţă. Editura Risoprint. sau. cea a raportului de subordonare. Raporturile de drept administrativ care se formează în cadrul sistemului administraţiei publice.administrative de drepturi” sau „persoanele morale de drept public”. 1998. A.subiectul activ precum şi cel pasiv . Contenciosul administrativ şi elemente de drept administrativ. se susţine existenţa unei noi categorii de raporturi. Este evident că o mare parte a raporturilor de drept administrativ se formează în cadrul sistemului administraţiei publice. 1992. în care includ diversele prestaţii administrative din cadrul activităţii executive. p. etc.s-a susţinut existenţa a trei categorii de raporturi de drept administrativ. Marin Preda. ambii subiecţi ai raportului. de participare şi de colaborare1. I. Ilie Iovănaş. 145 53 . Cluj-Napoca.. cel de-al doilea subiect este reprezentat de o persoană fizică sau juridică. Bucureşti. Ioan Santai Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. vol. 1996. Lumina Lex. aceste raporturi avand ca obiect formarea. I. citată. fiind reprezentati de autoritati publice care aparţin puterii executive. cea a pluralităţii formelor in care se pot manifesta raporturile de drept administrativ. respectiv de subordonare. Voinescu. conturându-se mai multe curente de opinie. iar. 53 3 Antonie Iorgovan. Rodica Narcisa Petrescu. Astfel. Într-o altă opinie2. vol.astfel: • raporturi care se formează în cadrul sistemului de autorităţi ale administraţiei publice. p. organizarea şi funcţionarea sistemului. p. C. p. pp. autorii Romulus Ionescu. întotdeauna organele administraţiei publice avand calitatea de subiecţii supraordonaţi ai raporturilor de drept administrativ. prof. şi anume: raporturi de subordonare şi raporturi de colaborare3. 1981. op. op. 2001. În sfârşit. citată. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei.

cooperării şi solidarităţii în rezolvarea problemelor întregului judeţ. se pot stabili. responsabilităţii. îndruma şi controla activitatea subiecţilor de drept subordonaţi. b) Raporturi de colaborare . are în cadrul acestui raport competenţa de a conduce. 6 din Legea nr. cu modificările şi completările ulterioare. (2) În relaţiile dintre autorităţile administraţiei publice locale şi consiliul judeţean. de regulă. după caz. Primul subiect. cu Ministerul Administraţiei şi Internelor şi cu consiliile judeţene sau locale. 4 alin.În această categorie de raporturi distingem două situaţii. în calitatea lor de ordonatori principali de credite. 249 din 25 martie 2005 54 . precum şi între consiliul local şi primar. conform art. art. Este cazul ministrului finanţelor publice care. c)Raporturi de tutela administrativa 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. să le respecte. stabilind că: „(1) Raporturile dintre autorităţile administraţiei publice locale din comune. Astfel. în îndeplinirea funcţiilor şi obiectivelor sale generale Ministerul Sănătăţii „colaborează cu Ministerul Muncii. atunci când emite ordine sau instrucţiuni cu privire la gestionarea fondurilor publice sau la execuţia bugetului de stat. pentru coordonarea metodologică a activităţii instituţiilor specializate care asigură servicii de asistenţă medico-socială. Uneori însă. între acestea raporturi de subordonare. Aşa de exemplu.G. nu există raporturi de subordonare”. după cum urmează: a) Raporturi de subordonare În cadrul acestor raporturi de drept administrativ subiecţii de drept se află. Partea I. în cadrul unei ierarhii administrative. spre exemplu. pe care o exercită ca autoritate ierarhic superioară faţă de subiectul pasiv. două ministere. nr. Solidarităţii Sociale şi Familiei. ceilalti ministri. chiar dacă ambii subiecţi se află plasaţi pe acelaşi nivel ierarhic în sistemul organelor administraţiei publice. subiectul activ fiind titularul unei competenţe. în cadrul cărora subiecţii raportului de drept administrativ se află pe poziţii de egalitate şi conlucrează între ei pentru îndeplinirea unor activităţi administrative. republicată. trebuie să li se conformeze. oraşe şi municipii şi autorităţile administraţiei publice de la nivel judeţean se bazează pe principiile autonomiei. nr. (1) pct.” Tot astfel de raporturi se stabilesc între consiliile judeţene şi consiliile locale. 16 din H. legalităţii. este situaţia Guvernului faţă de ministere sau faţă de prefecţi şi a miniştrilor faţă de conducătorii serviciilor deconcentrate organizate în teritoriu. 168/2005 1 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii. 215/2001 – legea administraţiei publice locale.

sunt suspendate de drept.188/1999 privind Statutul functionarilor publici.188/1999 privind Statutul functionarilor publici. Administraţia publică privită ca activitate de organizare a executării şi de executare în concret a legii. • pot aplica sancţiuni persoanelor fizice şi juridice şi să procedeze la executarea legii prin operaţiuni tehnico-materiale şi/sau material-juridice. iar cel de-al doilea subiect este o persoană fizică sau juridică din afara sistemului.544/2004 legea contenciosului administrativ si prin Legea nr. mergând până la executarea silită.daca le considera nelegale. În raporturile juridice de subordonare.” Pana la solutionarea cauzei. persoane fizice şi persoane juridice.cu modificarile si completarile ulterioare:”Prefectul poate ataca direct in fata instantei de contencios administrativ actele emise de autoritatile administratiei publice locale.3 al.3 al.actele atacate de cele doua autoritati susmentionate.conform art.republicata. stabileşte o multitudine de relaţii sociale cu persoanele fizice şi juridice care constituie mediul social extern în care acestea acţionează. Cele mai multe raporturi dintre cele menţionate sunt raporturi de subordonare. pe baza competenţei pe care o au potrivit legii şi în executarea acesteia pot: • să stabilească în mod unilateral drepturi şi obligaţii pentru particulari. investit cu putere publică. raporturile dintre agenţii economici prestatori de servicii şi administraţie etc. Astfel. În mod exemplificativ menţionăm: raporturile care se stabilesc între autorităţile administraţiei publice şi cetăţeni cu prilejul emiterii şi executării diferitelor acte de autoritate. precum şi ca sistem de autorităţi. raporturile dintre contravenienţi (persoane fizice şi juridice) şi administraţie.prefectilor si Agentiei Nationale a Functionarilor Publici li s-au conferit atributii de tutela administrativa.art.…” In acelasi sens.prin Legea nr.cu modificarile si completarile ulterioare .Asa cum am aratat deja in Capitolul I al lucrarii.in conditiile prezentei legi si ale Legii nr. subiectul activ. organele administraţiei publice.1 din Legea nr. Raporturile de drept administrativ în care un subiect aparţine sistemului administraţiei publice. subordonarea subiecţilor de drept în aceste raporturi juridice are loc în cadrul unei conduite pe care subiecţii pasivi trebuie să o 55 . B. Pe de altă parte. situându-se pe o poziţie supraordonată faţă de celălalt subiect.554/2004 legea contenciosului administrativ.2 al aceleiasi legi prevede ca :”Agentia Nationala a Functionarilor Publici poate ataca in fata instantei de contencios administrativ actele autoritatilor publice centrale si locale prin care se incalca legislatia privind functia publica. care trebuie să îndeplinească prescripţiile cuprinse în actul administrativ care îl vizează.

pe de o parte. Obiectul raporturilor juridice din această categorie constă în modelarea comportamentului subiecţilor participanţi la raporturile juridice potrivit dispoziţiilor cuprinse în normele de drept administrativ. particularul având dreptul de a-i cere primului să respecte legea. printr-un act administrativ ilegal sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege. citată. conformându-se legii. încălzire. De asemenea. p. sănătate. În cadrul acestor raporturi. legea contenciosului administrativ. în sens larg. Astfel. de a se adresa instanţei de contencios administrativ pentru anularea actului. transport public etc. consacră dreptul persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său recunoscut de lege sau într-un interes legitim. 1 Alexandru Negoiţă.urmeze.). Pe lângă raporturile de subordonare şi cele de colaborare. 24 56 . subiectul activ are dreptul şi obligaţia legală să realizeze prestaţia corespunzătoare pentru cei administraţi. Legea nr. şi să-i fie respectate drepturile şi libertăţile. cetăţenii au la dispoziţie mijloace juridice pentru a-şi apăra drepturile şi pentru a se plânge împotriva activităţii desfăşurate de organele administraţiei. într-o opinie1 se consideră că între autorităţile administraţiei publice şi particulari (persoane fizice şi juridice) se stabilesc şi raporturi de utilizare a serviciilor publice (servicii de apă canal. pusă în executare de către organele administraţiei publice sau/şi actelor administrative de autoritate emise (adoptate) de acestea. 554/2004. recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei. op. iar aceştia au dreptul să se folosească de ea şi să pretindă funcţionarea ei în bune condiţii. pe de altă parte. nu trebuie înţeleasă ca o lipsire de drepturi a acestuia. În acelaşi timp. cultură. 51 din Constituţie garantează cetăţenilor dreptul la petiţionare şi obligă autorităţile publice să răspundă la petiţii în termenele şi condiţiile stabilite de lege. art. Poziţia supraordonată a organului administraţiei publice faţă de celălalt subiect al raportului juridic.

natura juridică a organului prestator. considerând că într-un serviciu public sunt întrunite trei elemente: „1. desemnând o structura. este folosit sensul material-funcţional. asistenţă socială. Les transformations de droit public. sănătate. Noţiune Pentru satisfacerea diverselor nevoi ale membrilor unei colectivităţi umane (hrană. dateaza de la începutul secolului XX si consideră că serviciul public este acea activitate de interes general prestată exclusiv de persoane publice.conceptele acestora fiind preluate ulterior in majoritatea ţărilor europene. o misiune considerată ca fiind obligatorie pentru stat. 1913. cea clasică. noţiunea de „serviciu public” este utilizată într-un dublu sens.persoana fizica sau persoana juridică prestatoare a serviciului public. 1907. 416 57 . p. Este evident că autorul a avut în vedere la definirea noţiunii de serviciu public sensul organic. pază şi ordine. denumite servicii publice. 2.). persoană juridică sau persoana fizica. Paris. O primă definire. 1 2 Revue de droit public et de la science politique en France. statul şi colectivităţile locale pot înfiinţa anumite structuri. oraşul sau comuna. un număr de agenţi instituiţi pentru a îndeplini această misiune. astfel: a) în primul rând. Paris.Capitolul IV SERVICIUL PUBLIC 1. 3. transport. Doctrina din ţară şi din străinătate a consacrat în decursul timpului mai multe definiţii care sunt inca de actualitate. precum şi în limbajul curent. care trebuia să fie în mod obligatoriu o persoană juridică de drept public. locuinţă. profesorul Leon Duguit definea serviciul public ca fiind „activitatea pe care guvernanţii sunt obligaţi să o presteze în interesul celor guvernaţi”1. ori o instituţie înfiinţată sau autorizata de catre autoritatile publice competente ale acestora. 417 Leon Duguit. În literatura de specialitate. se utilizează sensul organizatoric. a caror misiune este aceea de a presta o activitate care satisface un interes public (general). Astfel. respectiv statul. un oarecare număr de bunuri şi fonduri afectate pentru realizarea acestei misiuni”2. judeţul.cu alte cuvinte persoane juridice de drept public. Definiţia a fost promovata de catre doctrinarii francezi . b) în al doilea rând. prin care este desemnată activitatea desfăşurată de structura organizatorica. cultură. etc. p.

judeţ. majoritatea autorilor consideră că serviciului public îi sunt specifice următoarele trăsături: a) este un organism specializat care satisface o nevoie de interes public.Preluand opiniile exprimate în doctrina franceză.oras şi comuna prin autoritatile abilitate de lege. etc. doctrinarii au acceptat ideea prestării unor servicii publice şi prin intermediul unor agenti privati dar.). 2) instituţii publice (ex. Teza potrivit careia. Ulterior. b) se înfiinţează prin lege sau. cu nuanţări de la un autor la altul.prin norma legala. p. 3) regii autonome de interes public. întrucât se aprecia că. prestarea unor servicii publice de către persoanele private. cu o competenţă şi puteri determinate. 1 2 Paul Negulescu. 171 58 . Serviciile publice infiintate si organizate de stat. doctrina si-a revizuit pozitia in concordanta cu modificarile legislative si economico-sociale.a facut necesara prestarea unui număr sporit de servicii publice.pot functiona. prof. cu mijloace financiare procurate din patrimoniul general al Administraţiunii publice creiatoare pus la dispoziţia publicului pentru a satisface în mod regulat şi continuu o nevoie cu caracter general. Deşi definirea conceptului de serviciu public a cunoscut o multitudine de variante.”1 O altă teză. citată. op.agentii. op. s-a conturat în anul 1939 fiind impusă de dezvoltarea economico-socială din acea vreme. biblioteci. sub controlul administraţiei publice. judeţ sau comună. 123 Paul Negulescu. p. statul şi colectivităţile locale s-au vazut obligate să încredinţeze. Altfel spus.Paul Negulescu defineşte serviciul public după cum urmează: „Serviciul public este un organism administrativ. servicii deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe centrale etc.s-a folosit sintagma „stabilimente de utilitate publică”.). prin acte administrative emise/adoptate pe baza legii. teatre.2 Pentru organizaţiile înfiinţate de particulari(asociatii si fundatii) în scopul de a se presta servicii publice .într-una din următoarele forme organizatorice: 1) autoritati ale administraţiei publice (ministere. devenind anacronica fata de dezvoltarea economică a perioadei care. creiat de stat. serviciile publice nu puteau fi prestate decât de persoanele de drept public s-a dovedit a fi cazuta in desuetudine. şcoli. citată. universităţi. persoanele private exercită în astfel de situaţii prerogative de putere publica. căreia iniţiativa privată nu ar putea să-i dea decât o satisfacţiune incompletă şi intermitentă. care în literatura de specialitate din perioada interbelică erau denumite „stabilimente publice”.Fata de aceasta realitate economico-sociala.

după caz. de regulă funcţionari publici. f) egalitatea tuturor utilizatorilor faţă de prestatorul serviciului public. Partea I-a. cu drepturi şi îndatoriri corespunzătoare exercitării unei funcţii publice. puteri şi competenţe care să le permită satisfacerea interesului general. e) baza materială necesară pentru desfasurarea in bune conditii a serviciului public se asigură. Spre pilda. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat în regii autonome şi societăţi comerciale1.iar art. în principal. d) desfăşoară o activitate continuă şi ritmică. organele administraţiei publice potrivit prevederilor Constituţiei.serviciile de salubritate.1 din Legea nr.se organizeaza si se gestioneaza potrivit hotararilor adoptate de autoritatile deliberative ale unitatilor administrativ-teritoriale…”. nr254 din 21 martie 2006. transportul în comun.instituţiile publice. unele servicii publice realizează venituri proprii (ex.in conditiile legii.Astfel. se înfiinţează prin lege sau printr-un act administrativ de autoritate. Caracterul de continuitate pe care trebuie să-l asigure un serviciu public rezidă în interesul public pe care acesta îl deserveşte. din bugetul statului ori din bugetele locale. nefiind admisă întreruperea activităţii.organizarea. în temeiul unui act administrativ de autoritate subordonat legii (ordonanţe sau hotărâri ale guvernului. Aceste organisme sunt dotate prin actul de înfiinţare cu atribuţii. universităţile etc. pentru cele de interes local. după un program prestabilit şi adus la cunoştinţă publică.1 statueaza:”Autoritatile administratiei publice locale au competenta exclusiva.coordonarea. Sunt deservite de persoane cu o calificare de specialitate.art3 al.regiile autonome de interes public se infiinteaza prin hotărâri ale Guvernului pentru cele de interes naţional sau prin hotărâri ale organelor administraţiei publice judeţene şi locale.monitorizarea si controlul functionarii serviciilor de utilitati publice…” In sfarsit. o altă categorie de structuri care presteaza servicii publice.de furnizarea apei potabile si canalizare .51/2006 –legea serviciilor comunitare de utilitati publice stipuleza ca :”Serviciile de utilitati publice sunt in responsabilitatea autoritatilor administratiei publice locale si se infiinteaza.hotarari ale consiliilor judetene si consiliilor locale).) statul şi unităţile administrativ1 Publicată în Monitorul Oficial al României.in tot ceea ce priveste infiintarea. (2) din Legea nr. 3 alin. Deşi. c) activitatea se desfăşoară în regim de putere publica. 59 .8 al. In acelasi sens. se înfiinţează prin lege sau pe baza legii. teatrele.cu modificarile si completarile ulterioare. potrivit art.

2 al. p.1 Legislatia defineste serviciul public din punct de vedere functional. să le subvenţioneze activitatea. În perioada actuală. în mod diferit. statul a delegat în competenţa autorităţilor administraţiei publice locale atributii de a infiinta servicii publice de interes local. prevedea în art. Bucureşti 1996. executiv şi judecătoresc).Raţiunea acestei masuri o regasim in misiunea fundamentala pe care o are administratia publica.autorizata de o autoritate publica.aceea de a satisface interesul general şi nu realizarea unui profit. 1 Valentin Prisăcanu.m din Legea contenciosului administrativ nr. statul mai păstrează monopolul doar în privinţa unor servicii publice de importanţă deosebită şi de interes naţional. sistemul legislativ postrevoluţionar a fost consecvent în a conferi autorităţilor administraţiei publice locale competenţa de a crea servicii publice.554/2004 stabilind ca serviciul public este acea activitate „organizata sau. cum sunt: înfiinţarea serviciilor fundamentale (legislativ. Organizarea şi funcţionarea serviciilor publice 2. precum şi în cele cu regimuri totalitare. Concomitent însă. atât în statele cu democraţie dezvoltata. înfiinţat sau autorizat prin lege sau printr-un act administrativ de autoritate.1.respectiv Legea nr. una dintre primele legi ale anului 1990 .1 lit.. Tratat de drept administrativ român. 133 60 . poliţiei. în scopul de a satisface în mod continuu un interes public. Astfel. protecţiei civile a populaţiei.dupa caz. care pot fi organizate numai prin lege. o competenta exclusiva a autorităţilor statale. Înfiinţarea serviciilor publice Înfiinţarea serviciilor publice a constituit o lungă perioadă de timp. organizarea armatei. stabilirea si colectarea impozitelor si taxelor etc.in scopul satisfacerii unui interes legitim public”.teritoriale au obligaţia ca. În România. 2. 3 alin. Faţă de particularităţile relevate putem aprecia că serviciul public este un organism specializat. atunci când este cazul. în funcţie de gradul de autonomie acordat colectivităţilor locale. Partea generală.art. sub diferite forme de organizare. (2) posibilitatea înfiinţării regiilor autonome de interes local prin hotărâri ale administraţiei publice judeţene şi locale. Editura All. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii şi societăţi comerciale.

)alimentarea cu apa . Partea I.)iluminatul public . Aceasta lege a fost abrogata prin Legea nr. În ceea ce priveşte gospodăria comunală.)pot fi furnizate/prestate de catre operatori care sunt organizati si functioneaza fie in baza reglementarilor de drept public. 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. f.)au caracter tehnico-edilitar.)productia. cu modificările şi completările ulterioare.)canalizarea si epurarea apelor uzate . republicată). în funcţie de nevoile şi resursele fiecărei colectivităţi locale.potrivit caruia:”Serviciile de utililitati publice fac parte din sfera serviciilor publice de interes general si au urmatoarele particularitati: a.)presupun existenta unei infrastructuri tehnico-edilitare adecvate.c. salubrizarea localităţilor. transportul public local. d.1 al 2 din lege serviciile comunitare de utilitati publice sunt definite ca „totalitatea actiunilor si activitatilor reglementate prin care se asigura satisfacerea nevoilor de utilitate si interes public general ale colectivitatilor locale cu privire la :a. g.4 din lege.Conform art. c. municipale sau judetene .Trebuie subliniat ca. 359 din 4 iulie 2001.)colectarea.canalizarea si evacuarea apelor pluviale . alimentarea cu energie termică produsă centralizat. b.fie in baza reglementarilor de drept privat .)sunt organizate pe principii economice si de eficienta.precum si alte asemenea .1 al. 69/1991 şi respectiv Legea nr.orasenesti.)transportul public local.)au caracter permanent si regim de functionare continuu. au conferit consiliilor locale şi judeţene competenţă materială generală de a înfiinţa servicii publice de interes local.)salubrizarea localitatilor . legile organice ale administraţiei publice locale (Legea nr.51/2006-legea serviciilor comunitare de utilitati publice. iluminatul public. i. 326/2001 a serviciilor publice de gospodărie comunală1.)aria de acoperire are dimensiuni locale:comunale. canalizarea şi epurarea apelor uzate şi pluviale. sector care înglobează serviciile publice de alimentare cu apă.b.distributia si furnizarea de energie termica in sistem centralizat.g. j.)au caracter economico-social.)administrarea domeniului public si privat al unitatilor administrativteritoriale. 215/2001.)sunt infiintate.cu modificarile si completarile ulterioare. h.h.d.organizate si coordonate de autoritatile administratiei publice locale. cu modificările şi completările ulterioare 61 .e. aceasta categorie de servicii publice de interes comunitar prezinta anumite particularitati stipulate in art. e.f.)regimul de functionare poate avea caracteristici de monopol. nr.)raspund unor cerinte si necesitati de interes si utilitate publica .transportul. administrarea fondului locativ public şi administrarea domeniului public materia a fost reglementată de Legea nr.Ulterior.

trebuie să cuprindă în mod obligatoriu.)statutul juridic al serviciului public. c.” In mod evident. l. intucat depăşirea acestuia antreneaza raspunderea juridica prevazuta de lege . învăţământ etc. care este necesar să fie clar şi precis determinat si delimitat..iar la nivel local serviciile publice se infiinteaza prin hotarari adoptate de consiliile judetene sau consiliile locale. respectiv dacă serviciul public se înfiinţează cu personalitate juridică sau fără personalitate 62 .nu mai sunt actuale.serviciile publice de interes national se infiinteaza de guvern .) fiecare dintre acestia urmand a functiona dupa principii specifice. pot exercita la nivel local servicii publice cu caracter statal. după caz.particularitatile relevate sunt de natura a ne conduce la concluzia ca unele trasaturi ale serviciului public relevate in doctina interbelica si preluate ulterior.k. cum ar fi gratuitatea serviciului s.republicata. următoarele elemente: a.) patrimoniul serviciului public. orăşeneşti.)recuperarea costurilor de exploatare ori de investitie se face prin preturi si tarife reglementate sau taxe speciale. mobile.in concret fiind vorba despre primari. >. b. culturale.dupa caz. unele autorităţi executive ale administraţiei publice locale. În opinia noastra.actul administrativ de autoritate prin care se infiinteaza un serviciu public. în calitate de reprezentanţi al statului conform art. > înfiinţarea serviciilor publice de interes local şi judeţean se poate face numai în forma şi cu procedura prevăzute de lege. precum şi drepturile şi obligaţiile cu caracter patrimonial cu care este înzestrat serviciul nou creat. Bunurile pot aparţine domeniului public si/sau privat al unităţii administrativ-teritoriale respective. În legătură cu competenţa autorităţilor administraţiei publice locale de a înfiinţa servicii publice. primarilor. nominalizându-se bunurile imobile. numai în temeiul competenţei conferite de lege sau de un alt act normativ.a. 215/2001 legea administraţiei publice locale. de obicei o hotărâre a consiliilor locale comunale. municipale sau judeţene.) obiectul de activitate al serviciului public. situaţii în care răspunderea revine. Aceasta caracteristica trebuie perceputa in sensul ca la nivel central.)denumirea şi sediul serviciului public. se impun următoarele precizări: > înfiinţarea serviciilor publice se face prin act administrativ de autoritate. Trebuie subliniat ca. 64 din Legea nr. d. autorităţile administraţiei publice locale pot înfiinţa servicii publice cu scop lucrativ (agenţi economici) sau. cu modificările şi completările ulterioare. cu scop nelucrativ (instituţii sociale.)sunt furnizate/prestate pe baza principiului „beneficiarul plateste „.

după caz.cu modificarile si completarile ulterioare.) iar.juridică. (2) Pe parcursul exerciţiului bugetar. în virtutea raporturilor de subordonare. 63 . bugetele împrumuturilor externe şi interne şi bugetele fondurilor externe nerambursabile. Rectificărilor bugetelor locale li se vor aplica aceleaşi proceduri ca şi aprobării iniţiale a acestora. etc. a). autoritatea care a înfiinţat serviciul are un drept de control general.101/2006 legea serviciului de salubrizare a localitatilor etc. 1 alin. precum şi ca urmare a unor propuneri fundamentate ale ordonatorilor principali de credite.element cu implicatii deosebite in organizarea si functionare serviciului. nr. a) şi b). autorităţile deliberative pot aproba rectificarea bugetelor prevăzute la alin. f) numirea conducătorului serviciului public. acesta se exercită pe plan intern de către persoanele cu funcţii de conducere sau de specialitate (ex..egea nr.2 se aprobă astfel: a) bugetele locale. pe de altă parte. de autofinanţare şi subvenţionare). de către consiliile locale ale comunelor. e) organigrama. controlul de gestiune. de către consiliile prevăzute la lit. controlul financiar preventiv propriu. 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. autofinanţat( exclusiv din venituri proprii) sau un regim mixt. în funcţie de subordonarea acestora. cu excepţia termenelor din calendarul bugetar. Partea I-a. în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii de rectificare a bugetului de stat. municipiilor.51/2006 privind serviciile comunitare de utilitati publice. Competenţa de aprobare a bugetelor de venituri şi cheltuieli este reglementată de Legea nr. sectoarelor. judeţelor şi ale Consiliul General al Municipiului Bucureşti. 19 stipulează următoarele: „(1) Bugetele locale şi celelalte bugete prevăzute la art.” În ceea ce priveşte controlul activităţii. oraşelor.A se vedea si Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale1.) modul de gestionare a serviciului public (subvenţionat din bugetul judeţean sau local. g) autoritatea care înfiinţează serviciul public trebuie să îi aprobe bugetul de venituri şi cheltuieli şi regulamentul de organizare şi funcţionare. 618 din 18 iulie 2006. instrumente indispensabile pentru conducerea şi coordonarea oricărui serviciu public. e. (1) lit. numărul de posturi şi statul de funcţii. b) bugetele instituţiilor publice. care în art.

etc. care poate să înfiinţeze orice serviciu public pentru stat şi să dea autorizare generală autorităţilor judeţene sau comunale să organizeze servicii publice pentru satisfacerea unor anumite nevoi de interes general pentru localitate. În acest sens. materială şi teritorială pe care o au autorităţile administraţiei publice. op. care poate fi central sau local. p. Negulescu.opiniem ca opereaza principiul simetriei de tratament juridic. Desfiinţarea serviciilor publice In legatura cu desfiinţarea serviciului public. Din clasificarea făcută de reputatul specialist. p. în principiu.”2 De asemenea. autorul preciza:„Crearea unui serviciu public este. autorităţile locale având facultatea de a înfiinţa un serviciu public numai dacă îl consideră oportun pentru comunitate. 137 Idem. judeţene şi comunale.2. reorganizare administrativă. 1 2 P. rezervată parlamentului.2.ilegalitatea. citată. ne apare cu evidenţă faptul că a dorit să reflecte două aspecte şi anume: a) organul competent să înfiinţeze un serviciu public. clasificarea menţionată scoate în evidenţă cele două forme de competenţă. profitând de autorizarea de creiare dată de legiuitor. Este deci necesar ca autorităţile locale să voiască a înfiinţa serviciul public. Astfel. în perioada interbelică prof. Paul Negulescu considera că serviciile publice „sunt de trei categorii: naţionale. Cu alte cuvinte. lipsa fondurilor financiare necesare pentru subvenţionare. desfiinţarea unui serviciu public se poate realiza printr-un act administrativ de autoritate de aceeasi forta juridica sau cu forta juridica superioara. În fapt. numai pe o anumită parte a acestuia. ca o consecinţă firească a diversităţii acestora şi-n acelasi timp a modului diferit de abordare al autorilor. Printre cauzele care pot conduce la desfiinţarea unui serviciu public amintim: inoportunitatea. Sfera serviciilor publice Literatura de specialitate din ţară şi din străinătate nu a folosit criterii unitare pentru clasificarea serviciilor publice. b) zona de răspândire a unui anumit serviciu public. respectiv întreg teritoriul ţării sau. textul prezentat relevă gradul de autonomie locală din administraţie. după natura serviciilor ce sunt destinate să satisfacă”1. 141 64 . 3.

etc.prin act administrativ de autoritate. Astfel.Într-o altă opinie şi perioadă. sunt servicii care se 3 Valentin Prisăcaru. de regulă în mod gratuit. miniştrii fiind ordonatori principali de credite. mijloacele financiare necesare funcţionării ministerelor şi serviciilor deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe de specialitate ale administratiei centrale sunt asigurate de la bugetul de stat. Valentin Prisăcaru consideră că serviciile publice se clasifică. asigurarea pazei şi ordinii publice. în principal. economic. după două criterii. Astfel. sunt asigurate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale. prezentând importanţă atât pentru practicienii din administraţie. Editura All. forma de organizare. centrele militare judeţene. Bucureşti. 3. prof. Partea generală. 2. de Guvern. Apreciem că importanţa clasificării după acest criteriu a serviciilor publice constă în faptul că relevă ceea ce le este comun şi în acelaşi timp diferit acestor forme de organizare sub aspect juridic.3 După primul criteriu. instituţii publice. b) scopul lor îl reprezintă satisfacerea unor interese publice riguros reglementate prin lege sau. consilii judeţene sau consiliile locale. pe baza legii. administrativ. respectiv: forma de organizare şi obiectul de activitate. revizuită şi adăugită. În mod similar. după caz. Astfel. p. d) activitatea serviciului public se desfăşoară la cerere sau din oficiu. precum şi pentru teoreticieni. Cercetării si Inovarii împreună cu inspectoratele şcolare judeţene satisfac interesul general al membrilor societăţii în învăţământul prescolar si preuniversitar. Ministerul Apărării Naţionale împreună cu serviciile sale deconcentrate. organe ale administraţiei publice. Ediţia a II-a. satisfac interesul general de apărare al ţării. autorul împarte serviciile publice în trei categorii: 1. după caz. 1) Serviciile publice care sunt organizate şi funcţionează ca organe ale administraţiei publice se caracterizează prin următoarele elemente: a) se înfiinţează. după cum Ministerul Educaţiei. 1996. prin bugetele locale se asigură fondurile necesare pentru funcţionarea autoritatilor administratiei publice judeţene şilocale. c) mijloacele financiare şi baza materială necesare bunei funcţionări a acestora. activitatea de încorporare a tinerilor. reorganizează şi desfiinţează numai prin lege sau prin act administrativ emis. 137 65 . Tratat de drept administrativ român. regii autonome de interes public.incasarea impozitelor si taxelor etc. etc.

în principal. judeţele.avize. Partea I-a. municipiul Bucureşti. (ex. paşapoartelor.hotărârile consiliilor locale. b) se înfiinţează în scopul de a satisface unele nevoi generale ale societăţii sau ale colectivităţilor locale. prin grija administraţiei. 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. 39 din Legea finanţelor publice locale nr. sunt precedate sau urmate de perceperea taxelor/tarifelor legale). nr. art. instituţiile şi serviciile publice din subordinea acestora. ele desfăşurând activităţi de învăţământ. aceleaşi particularităţi ca şi în cazul organelor administraţiei publice. cu deosebirea că acestea emit într-o mai mică măsură acte administrative de autoritate. indiferent de modul de finanţare a activităţii acestora. artă. e) sunt încadrate cu personal care trebuie să aibă pregătire specializata şi competenţă profesională. De regulă. respectiv prin hotărâri ale Guvernului sau ale consiliilor judeţene şi locale. certificatelor de stare civilă. sectoarele municipiului Bucureşti.serviciile comunitare de utilitati publice etc. 3) O a treia formă organizatorică şi de funcţionare a serviciilor publice o constituie regiile autonome de interes public. serviciile prestate de organele administraţiei publice sunt gratuite. 66 . activitatea având un caracter permanent. cultură. de natură a crea grave confuzii şi incertitudini atat in doctrina precum si in practica administrativa. Acestea se caracterizează prin următoarele elemente: a) se înfiinţează. ocrotirea sănătăţii.cu modificarile si completarile ulterioare. 2) În ceea ce priveşte instituţiile publice. municipiile. astfel:„denumirea generică incluzând comunele.). protecţie socială. procese-verbale de constatare a contravenţiilor etc. cărţilor de identitate etc. oraşele. cum ar fi: eliberarea diferitelor tipuri de autorizaţii. existând însă servicii publice pentru prestarea cărora se percep anumite taxe. f) ponderea în cadrul formelor concrete de realizare a activităţii o au actele administrative de autoritate ( autorizatii. cercetare. Pe de altă parte.prestează din oficiu. dispoziţiile primarului. 273/20061 defineste instituţiile publice locale. cu personalitate juridică. denumite în literatura de specialitate interbelică şi stabilimente publice. autorul le relevă. eliberarea autorizaţiilor şi avizelor de către Inspectoratele judeţene de poliţie sanitară. 618 din 18 iulie 2006 . în timp ce alte servicii se asigură numai la cererea persoanelor interesate. reorganizează şi desfiinţează prin acte administrative de autoritate. 2 pct. eliberarea paşapoartelor sau a cărţilor de identitate. etc.” Ne rezumăm aici doar în a semnala caracterul confuz şi ambiguu al definiţiei.

beneficiar al serviciului. Se impune de asemenea precizarea că o serie de astfel de servicii se prestează pe bază de contract încheiat între cele două părţi. De regulă.). pe de o parte. la cerere. Trebuie menţionat faptul că particularitatea personalului care deserveşte aceste regii autonome. energiei termice. etc. b) serviciile prestate de regiile autonome de interes public au caracter oneros. în principal .canalizare. serviciile prestate de autoritatile administraţiei publice şi de instituţiile publice nu au acest caracter.furnizarea apei potabile. particularitatea rezidă în faptul că satisfacerea intereselor generale se realizează prin activităţi materiale.din venituri proprii şi numai în subsidiar prin subvenţii de la bugetul de stat sau bugetele locale. tehnică. În acelaşi timp însă. furnizor de servicii. poştă. în principal. pe de altă parte (ex. prezintă note comune cu cele care se asigură prin intermediul organelor administraţiei publice şi/sau instituţiilor publice. c) mijloacele financiare se asigură. e) activitatea serviciului public are continuitate şi este asigurată de specialişti. rezultă că particularităţile serviciilor publice care funcţionează sub forma regiilor autonome de interes public.Deşi scopul acestora este comun cu cel al organelor administraţiei publice şi instituţiilor publice. producerea de bunuri. adică numai atunci când utilizatorii apelează la aceste servicii. (ex. constă în faptul că ponderea o reprezintă angajaţii care desfăşoară o activitatea manuală. comunicaţii. gestionand patrimoniul cu care au fost dotate la înfiinţare. regiile autonome de interes public prestează serviciile contra cost. şi cetăţean. transportul persoanelor şi mărfurilor. evidenţiindu-se astfel tocmai caracterul lor de servicii publice. între servicii publice prestate de regiile publice autonome şi cele prestate de autoritatile si institutiile publice exista si unele deosebiri. etc. cu caracter economic şi nu prin acte administrative. executarea de lucrări. regia autonomă în calitate de prestator.salubritate. după cum urmează: a) în timp ce activitatea regiilor autonome de interes public este preponderent economică. servicii apă-canal. spre deosebire de cele asigurate prin autoritatile 67 . de specialitate şi numai o mică parte a personalului ocupă funcţii publice şi desfăşoară o activitate corespunzătoare acestora. Din cele menţionate. potrivit specificului de activitate. contract de furnizarea energiei electrice. d) activitatea acestora se desfăşoară.).

precum şi la nivelul judeţelor. După criteriul obiectului de activitate. f) servicii economice1. de regulă. I. care. Plumb. c) servicii de învăţământ. judeţ sau comună în cele trei categorii enunţate. p. b) servicii financiare şi fiscale. citată. 11-13 68 . Dobrescu.administraţiei publice şi instituţiile publice. Bucureşti. R. oraşelor şi comunelor. exercitate în regim de putere publică şi subordonarea dintre autoritatea administrativă şi particular. Astfel. În lucrarea „Managementul administraţiei publice locale . Asemănările şi deosebirile sus-menţionate constituie argumente solide care pledează în favoarea grupării acestor organisme prestatoare de servicii publice. în timp ce activitatea regiilor autonome se bazează pe realizarea de venituri proprii. op. sunt gratuite. Costea. Astfel. b) Obiectul activităţii. serviciile publice sunt clasificate în două mari categorii şi anume: • servicii publice administrative (SPA) • servicii publice industriale şi comerciale (SPIC) Autorii relevă că această clasificare este susţinută de diferiţi doctrinari ai dreptului public şi managementului şi se fundamentează pe următoarele criterii: a) Regimul juridic care le guvernează. Parlagi. 137 A. serviciilor publice administrative le este aplicabil regimul juridic administrativ . Editura Economică. 1999. c) activitatea serviciilor publice prestate de autoritatile administraţiei publice şi instituţiile publice este finanţată în întregime de la bugetul de stat sau al unităţilor administrativteritoriale. în timp ce serviciilor cu caracter industrial şi comercial îi este aplicabil regimul juridic al dreptului civil. create de stat. M. Managementul administraţiei publice locale-serviciile publice. autorii apreciaza ca ori de cate ori activitatea serviciului public este comparabilă cu cea a unei firme private ne gasim în prezenţa 1 2 Valentin Prisăcanu.caracterizat pe relaţii de autoritate. d) servicii de asistenţă socială şi igienă. care se caracterizează prin poziţia de egalitate a părţilor contractante.serviciile publice”2. e) servicii in artă şi cultură. pp. Toate aceste servicii sunt organizate şi funcţionează atât la nivel central. autorul citat consideră că sfera serviciilor publice cuprinde : a) servicii pentru păstrarea ordinii publice şi apărarea ţării.

unui serviciu public industrial( comercial) iar. 38 din actul normativ citat. cum sunt: protecţia civilă. cu modificările şi completările ulterioare3. Paul Negulescu arăta: „Transformarea unui serviciu public în stabiliment public este un procedeu tehnic. dimpotrivă. Din punctul de vedere al administraţiei publice locale. paleta serviciilor publice şi implicit a criteriilor de clasificare a acestora.iar in cadrul unei tari de la o perioadă la alta . p. în sensul că ne găsim în prezenţa unui serviciu public administrativ atunci când regulile în domeniu sunt derogatorii de la dreptul civil. în caz contrar fiind vorba despre un serviciu public industrial şi comercial.”2 Această teză consacrată în doctrina interbelică îşi găseşte astăzi suportul legal în Ordonanţa Guvernului nr. starea civilă. autoritatea tutelară. toate având menirea de a releva diversitatea gamei serviciilor publice.1 Din enumerarea realizată.în funcţie de voinţa forţelor politice aflate la guvernare. se află într-o continuă dinamică. Potrivit acestui criteriu. op. „pe care autorităţile publice nu le pot încredinţa altor persoane”. rezultă că doctrinarii utilizează în clasificarea serviciilor publice criterii asemănătoare. Întrucât sfera nevoilor sociale ridicate la „rang” de interes public diferă de la o tara la alta. b) servicii publice care pot fi delegate altor persoane. autorizarea construcţiilor sau licenţierea transporturilor etc. prof. 12 Paul Negulescu. ne găsim în prezenţa unui serviciu public industrial (comercial) atunci când serviciul îşi acoperă cheltuielile din taxele percepute pentru serviciile prestate şi. deratizarea.a. autorii disting: a) servicii publice cu caracter exclusiv administrativ. după caz. c) Modul de finanţare al serviciului public... Parlagi ş. suntem în prezenţa unui serviciu public administrativ atunci când finanţarea se asigură din bugetul de stat sau local. iluminatul stradal. Astfel. potrivit art. o asociaţie sau o fundaţie pot 1 2 A. citată. întrebuinţat de guvernanţi de câte ori cred că prin acest mijloc pot să satisfacă mai bine interesele generale. în caz contrar .ne găsim în prezenţa unui serviciu public administrativ. în cadrul cărora enumeră serviciile de salubritate. d) Modul de organizare şi funcţionare. cu nuanţări de la un autor la altul. În acest sens. 26 din 30 ianuarie 2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii. 180 69 . citată. op. ecarisajul etc. p.

Astfel. Regulamentele Organice ale Valahiei şi Moldovei au fost primele acte juridice care s-au apropiat de consacrarea modernă a terminologiei.din anul l8641. 39 din 31 ianuarie 2000. În final. Aspecte privind evoluţia legislaţiei şi doctrinei româneşti Noţiunile de bun public şi de proprietate publică au fost prezente şi la noi în ţară din cele mai vechi timpuri. art. apărând în acest fel ideea de interes public. inclusiv de domeniu public de interes judeţean şi comunal. Partea I-a. În aceste reglementări a fost consacrată în mod expres noţiunea de domeniu public. nr. cu modificările şi completările ulterioare 1 Publicată în Monitorul Oficial al României din 17 octombrie 1864 70 . precum şi la modul de organizare şi funcţionare a „târgurilor private”. XII din Regulamentul Valahiei şi art. (ex. Legea pentru regularea proprietăţii rurale şi Legea pentru expropriaţiune pentru cauză de utilitate publică .organizarea si functionarea serviciului public. unele dispoziţii din cele două Regulamente Organice referindu-se în capitolul consacrat „Finanţelor” la sursele de venit ale statului. apreciem că pentru clarificarea problemelor teoretice. dintre care cităm: Legea pentru înfiinţarea consiliilor judeţene . Capitolul V DOMENIUL PUBLIC ŞI DOMENIUL PRIVAT AL STATULUI ŞI UNITĂŢILOR ADMINISTRATIV – TERITORIALE 1. Un rol deosebit de important în consacrarea noţiunii şi instituţiei domeniului public l-au avut însă reglementările adoptate în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. 67 pct. chiar dacă termenii nu erau utilizaţi ca atare. 156 din Regulamentul Moldovei). 3 Publicată în Monitorul Oficial al României. în capitolele referitoare la comerţ (ex. dacă îndeplinesc condiţiile şi cu parcurgerea procedurilor prevăzute în Capitolul VI al Ordonanţei.fi recunoscute de Guvernul României ca fiind de utilitate publică. de „lege ferenda” se impune adoptarea unei legi care să constituie cadrul general pentru infiintarea. menţionează printre acestea „domeniile statului” (art. 160 din Regulamentul Valahiei şi art. 82 din Regulamentul Moldovei). 155 Regulamentul Valahiei) apare ideea de „uz public”. dar mai cu seamă pentru a se crea o practică unitară în activitatea autoritatilor administraţiei publice. proprietatea obştii săteşti)dar. iar alte dispoziţii se referă la târgurile publice (art.

rezultă în mod indubitabil faptul că legiuitorul constituant recunoştea o proprietate publică şi. După acest început. etc. art. art. precum şi a proprietea publica. Exproprierea se putea face numai după declararea bunului imobil(teren cu/sau constructii ca fiind de utilitate publică şi numai în schimbul unei prealabile şi juste despăgubiri. Astfel. condiţia cetăţeniei (inclusiv cetăţenii naturalizaţi) pentru dobândirea bunurilor imobile. Constituţia din 19384 a preluat în linii generale reglementările anterioare. Din analiza textului citat. reglementarea legală a proprietăţii şi-a găsit locul si în constitutiile vremii. 19 stipulând că: „Proprietatea de orice natură precum şi toate creanţele asupra statului sunt sacre şi neviolabile”. b) orice clădire sau stabiliment public pus în sarcina judeţului. 142 din 13 iulie 1866 3 Publicată în Monitorul Oficial nr. 396/1864 pentru înfiinţarea consiliilor judeţene1 stabileşte faptul că aparţin domeniului public judeţean: a) toate căile de comunicaţie şi podeţele judeţene. Astfel. pieţele. Legea privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică stabilea posibilitatea statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale (judeţe şi comune) de a-şi extinde domeniul public pe calea exproprierii. în acelaşi timp. cimitire. 17 se stabilea cadrul general al proprietăţii şi garanţiile dreptului de proprietate privată. o proprietate privată. case comunale. iar prin Legea pentru regularea proprietăţii rurale sunt trecute în proprietatea comunelor rurale. articolele următoare statuând: modul de dobândire a proprietăţii. Art. ca bunuri aparţinând domeniului public comunal „toate locurile şi clădirile din cuprinsul vetrei satului (biserici. în art.Astfel. 48 din 27 februarie 1938 71 . După 1 2 Publicată în Monitorul Oficial al României din 31 martie 1864 Publicată în Monitorul Oficial nr. 282 din 29 martie 1923 4 Publicată în Monitorul Oficial nr. mentine o serie de dispozitii consacrate in Regulamentele Organice si-n acelasi timp instituie unele noutati in materie. precum şi de redactare. Apoi.). reglementarea proprietăţii de stat şi a domeniului public. aducând în acelaşi timp unele îmbunătăţiri atât de fond. 53 din Legea nr. 16 din Constituţia anului 1938 stabilea principiile fundamentale care guvernau atat proprietatea privata. acelaşi articol dispunând şi faptul că „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică declarată în mod legal şi cu o prealabilă şi dreaptă despăgubire”2. şcolile. Constituţia din 1866. Pe de altă parte.Constituţia din 19233 are meritul de a fi instituit o reglementare mai riguroasă şi mai moderna sub aspect conceptual in reglementarea proprietatii.

noţiunea de domeniu public a fost considerată căzută în desuetudine şi în consecinţă ignorată. libertăţile şi îndatoririle fundamentale”. având înţelesul de proprietate asupra bunurilor comune aparţinând întregului popor. b) în art. în alineatul doi era consacrată regula potrivit căreia „Oricine poate dispune în mod liber de bunurile care-i aparţin după normele prevăzute în legi”.care era inclus în Titlul II. atât asupra particularilor. text care reglementa problema dreptului de proprietate privată. în general şi proprietatea publică. text care avea următoarea redactare: 72 .ce în primul alineat se arată că „Proprietatea de orice natură precum şi creanţele. 41 . alin. Sistemul proprietăţii consacrat de Constituţia României Constituţia României din 1991 reglementa sistemul proprietăţii în două articole şi anume: a) în art. care reglementa sistemul proprietăţii. cât şi asupra statului sunt inviolabile şi garantate ca atare”. intitulat „Drepturile. În Constituţiile din 1948. socialist. În realitate. în continuare fiind reglementate: pedeapsa confiscării averii şi exproprierea pentru cauză de utilitate publică. un regim juridic civil. (3) stipulând: „Bunurile care fac parte din domeniul public sunt administrate şi nu pot fi înstrăinate decât după reguli şi cu formele stabilite de lege”. dreptul de administrare directă ( administrare operativă) care era un dezmembrământ al dreptului de proprietate. ca persoană juridică de drept public. s-a dezvoltat continuu devenind atotcuprinzătoare. unicul titular al său fiind statul socialist.In acest context. Într-o astfel de abordare. nemai regăsindu-se în textele legilor fundamentale. 2.care era inserat în Titlul IV intitulat „Economia şi finanţelor publice”. această perioadă proprietatea publică nu a dispărut ci dimpotrivă. dintre stat ca persoană juridică de drept privat (calitate în care era proprietar de bunuri la fel cu oricare alt particular) şi stat. Alineatele următoare reglementau regimul proprietăţii publice. întreprinderilor şi instituţiilor de stat recunoscându-li-se un drept real de tip nou. calitate în care deţinea în proprietate bunurile aparţinând domeniului public. totul devenise în optica doctrinei dreptului civil. în special. s-a extins şi asupra unor bunuri care în mod firesc aparţineau circuitului civil. toate de inspiraţie sovietică. înlăturându-se distincţia dintre regimul de drept privat şi regimul de drept public. majoritatea doctrinarilor a considerat că este aplicabil un singur regim juridic aplicabil proprietăţii de stat. 135 . Cum proprietatea de stat. 1952 şi 1965.

în următoarea redactare: „(2) Proprietate privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege. proprietăţii private). inclus în Titlul II. plajele. reformularea textelor care reglementau proprietatea a constituit unul din principalele motive care au condus la revizuirea Constituţiei. marea teritorială. în decursul timpului. precum şi alte bunuri stabilite de lege. 135 al Constituţiei. (3)–(5) consfinţesc regimul proprietăţii publice (deosebiri fundamentale. 44. republicată. Dispoziţiile alin.„Statul ocroteşte proprietatea. ele pot fi date în administrarea regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate. (4) Bogăţiile de orice natură ale subsolului. Proprietatea este publică sau privată. (5) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. (6) Proprietatea privată este. inviolabilă. În condiţiile legii. regimul general al proprietăţii şi proprietatea publică fiind tratate de art. Proprietatea publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale. intitulat „Drepturile. Cetăţenii străini şi apatrizi pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României în Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la 73 (1) (2) (3) . relevante fiind în acest sens alineatul (2) al art. obiectul şi regimul juridic diferit aplicabil proprietăţii publice şi respectiv. Pentru aceste considerente. 44 care a fost reformulat precum şi alineatul (4) introdus cu ocazia revizuirii. căile de comunicaţie. 41 din Constituţie intitulat „Protecţia proprietăţii private”. alineatul (2) consacră cele două forme de proprietate (proprietatea publică şi proprietatea privată).intitulat „Economia şi finanţele publice”. reglementează dreptul de proprietate privată în art. constatam că alineatul (1) conţine o dispoziţie de principiu (ocrotirea proprietăţii din partea statului). 136 din Titlul IV. resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental. apele cu potenţialul energetic valorificabil şi acelea ce pot fi folosite în interes public. indiferent de titular. iar alin. caracteristicile celor două tipuri de proprietate legate de titularul dreptului de proprietate. spaţiul aerian.in actuala redactare. în condiţiile legii. este „garantat” şi nu doar „ocrotit”. Modificări de substanţă au fost aduse în reglementarea dreptului de proprietate privată care. Constituţia României. libertăţile şi îndatoririle fundamentale”.” Analizând conţinutul art. fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. (6) trebuie avute în vedere coroborate cu cele ale art. Modul în care a fost reglementată proprietatea în legea fundamentală a constituit un permanent prilej de dispute politice şi doctrinare.

pe apartenenta la o anume etnie sau religie. în special. 95 74 . A. 136 din Constituţia României. resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului 1 M. (8) şi (9) ale art. exproprierea şi folosirea subsolului proprietăţilor imobiliare proprietate privată. (2) Proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale. E. citată. în condiţiile prevăzute prin lege organică. Mai mult. d) alte garanţii ale dreptului de proprietate se regăsesc în alin. I. marea teritorială. b) prin normă constituţională se interzice în mod expres naţionalizarea sau orice alte măsuri privind trecerea pe cale silită în proprietatea publică a unor bunuri proprietate privată. Astfel. apele cu potenţialul energetic valorificabil de interes naţional. al proprietăţii publice este reglementat de art. p. bazata pe apartenenţă socială a titularului dreptului de proprietate.care România este parte. pe criterii politice sau pentru cauze de o altă natură. Tănăsescu. ne permite să formulăm următoarele observaţii: a) textul actual garantează şi ocroteşte dreptul de proprietate privată indiferent de titular . Constantinescu. Garantarea dreptului de proprietate privată se concretizează în drept prin limitele impuse autorităţilor publice cu privire la naţionalizarea. plajele. Constituţia conţine şi o regulă de procedură de mare eficienţă. spaţiul aerian.S. drept ce poate fi dobândit şi prin moştenire legală. c) se consacră în favoarea cetăţenilor străini şi apatrizilor dreptul de a dobândi proprietatea privată asupra terenurilor dar numai în condiţiile rezultate din documentele de aderare a României în Uniunea Europeană. în sensul căreia caracterul licit al dobândirii se prezumă. 44 din Constituţie. religioase. (3) Bogăţiile de interes public ale subsolului. rezultă că sarcina probei caracterului ilicit al averii revine celui care afirmă asemenea lucru1. Pe cale de consecinţă.” „(4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietatea publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale. pe bază de reciprocitate. republicată. precum şi prin moştenire legală. etnice. politice şi de altă natură discriminatorie a titularilor. Regimul general al proprietăţii şi. care are următoarea redactare: „(1) Proprietatea este publică sau privată. se interzice confiscarea averii dobândite licit. Iorgovan. precum şi din alte tratate internaţionale.” Analiza comparativă a fostului articol 41 şi a actualului articol 44 din Constituţiei. Muraru. op.

continental. cum ar fi :cele de furnizare a energiei electrice. c) principiul fundamental al proprietăţii private. fiind menţionaţi şi titularii dreptului de proprietate publică. Tănăsescu. Este de presupus ca aceasta modificare a fost impusa de privatizarea unor servicii publice. „bogăţiile de orice natură ale subsolului”. a fost reformulată în „bogăţiile de interes public ale subsolului”. faţă de reglementarea din fostul art. 1 M. petrol sau linii de energie electrică pot fi şi în proprietate privată. S. (4). În sfârşit. (5) Proprietatea privată este inviolabilă. faptul că: „proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege”. constatăm în alin. ele pot fi date în administrarea regiilor autonome ori instituţiilor publice.” 1 b) vechea redactare. după cum urmează: a) actuala redactare a eliminat prin enunţ „căile de comunicaţie”. 293 75 . 135 alin. remarcăm simetria de tratament juridic dintre cele două tipuri de proprietăţi. (4) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. b) principiile care guvernează proprietatea publică. Se poate observa că textul conţine trei categorii de norme care privesc: a) cele două tipuri de proprietate. fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. cum ar fi: conductele de gaze. În acest sens. op. 136 unele modificări în ceea ce priveşte delimitarea sferei bunurilor proprietate publică. Constantinescu. de asemenea. respectiv statul şi unităţile administrativ-teritoriale. (2). prin natura lor. citată. implicit. astfel încât textul în formularea din 1991 conducea la blocaje de netrecut în procesul de negociere în vederea închiderii Capitolelor de aderare la Uniunea Europeană. Muraru. sau pot fi concesionate ori închiriate.a gazelor naturale etc. E. unele căi de comunicaţie. protecţie şi pază. 44 alin. în condiţiile legii organice”. textul alineatului 2 precizând. ele pot fi date în folosinţa gratuită instituţiilor de utilitate publică. de bunurile imobile indispensabile bunei funcţionări a acestora. În al doilea rând. p. conservare. A.de a fi transmise generaţiilor viitoare. este elocventă opinia unor reputaţi specialişti în dreptul public. (3) al art. publică şi privată. în scopul folosite rational si astfel. În condiţiile legii organice. precum şi alte bunuri stabilite de legea organică. conform căreia: „S-a considerat în Comisia de revizuire a Constituţiei că această eliminare este necesară pentru că. I. Bunurile aparţinând proprietăţii publice se supun unui regim juridic special de utilizare.energiei termice. la fel ca şi art. pentru a evidenţia faptul că specific proprietăţii publice îi este afectaţiunea bunurilor interesului general. Iorgovan. şi.

care din varianta 1991 „apele cu potenţial energetic valorificabil şi acelea ce pot fi folosite în interes public” a devenit „apele cu potenţial energetic valorificabil de interes naţional”. Actuala formulare ne conduce la concluzia că.cu modificarile si completarile ulterioare. potrivit legii sau prin natura lor. 76 . orăşenesc sau comunal. O a treia particularitate a bunurilor proprietate publică constă în faptul că. din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta lege şi din orice alte bunuri care. 136 alin. (3) – s. observăm că potrivit art. Particularităţile proprietăţii publice Consacrând cele două forme ale proprietăţii. Astfel. 136 din Constituţie. în calitatea lor de persoane juridice de drept public.c) s-a reformulat şi textul referitor la ape. proprietatea publică nu poate aparţine decât statului (proprietatea publică de interes naţional) şi unităţilor administrativ-teritoriale (judeţ. Partea I-a. având drept criteriu „folosirea în interesul public”.1. cu alte cuvinte. alte categorii de bunuri fiind stabilite prin lege organică. 136 alin. 136 alin. sfera acesteia fiind nominalizată în alin. În al doilea rând. în consecinţă. apele cu potenţial energetic valorificabil care însă. Constituţia şi legislaţia noastră le şi particularizează în acelaşi timp. pe de o parte. în art. pe de altă parte. potrivit art. 3. Textul citat din legea organica are menirea de a ne clarifica odată în plus . sunt de uz sau de interes public şi sunt dobândite de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege”.faptul că titulare ale dreptului de proprietate publică pot fi numai statul şi unităţile administrativ-teritoriale. sunt scoase din circuitul juridic civil şi. stabileşte: „(1) Domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. nu pot fi înstrăinate. detaliază sfera bunurilor care aparţin domeniului public. oraş. municipal. cu precizarea că enumerarea cuprinsă în anexa la lege este exemplificativă şi nu restrictivă. iar. 2. 448 din 24 noiembrie 1998 . pot face obiectul dreptului de proprietate privată. nr. n. 213 din 17 noiembrie 1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia 1 care.135 alin. nu sunt de interes naţional. respectiv Legea nr. (3) al art.). comună) dacă este vorba despre proprietatea publică de interes judeţean. (4) din Constituţie bunurile proprietate publică sunt inalienabile. proprietatea publică se caracterizează prin faptul că este limitată. (2) din Constituţie. (4) din Constituţie (actualul art. În ceea ce priveşte regimul juridic constituţional aplicabil proprietăţii publice. acestea sunt scoase din circuitul civil ele fiind declarate 1 Publicată în Monitorul Oficial al României.

natura . ci relativă şi limitată.inalienabile de alin. Tipografia „Glasul Bucovinei”. fiind determinată de factori. Referitor la inalienabilitatea bunurilor din proprietatea publică. în literatura de specialitate din perioada interbelică1.precu : importanţa . op. În consecinţă.Oficial al Romaniei. administraţia publica transmite gestionarea bunului public catre un particular (persoană fizică şi juridică).a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii. Relevam ca art. citată. 213/1998 stabileşte că: „Bunurile din domeniul public sunt inalienabile. sau. Tratat de drept administrativ român. 136 din Constituţie. 77 . după caz. b) concesionarea sau închirierea oricărui subiect de drept. (4) al art. p. iar art. s-a consacrat teza potrivit căreia aceasta particularitate nu este absolută.34/2006privind atribuirea contractelor de achztie publica. a autorităţilor administraţiei publice 1 Erast Diti Tarangul.prin concesionare.418 din 15 mai 2006. Cernăuţi. în administrarea regiilor autonome.cu modificarile si completarile ulterioare. dar şi cea de dată recentă2. Se impune însă precizarea că introducerea bunurilor proprietate publica in circuitul economico-social se realizeaza dupa proceduri speciale. a) din Legea nr.inchiriere.partea I-a. exercitate însă în regim de putere publică. c) transmiterea în folosinţă gratuită unor instituţii de utilitate publică. 213/1998 au prevăzut modalităţi specifice regimului de drept public. atât legiuitorul constituant în art. insesizabile şi imprescriptibile …”.in schimbul unei taxe sau a unei redevente. în vederea prestării unui serviciu public sau realizării interesului public. după caz. unele dintre aceste bunuri constituind dintotdeauna o sursă importanta de venituri pentru stat şi pentru unităţile administrativ-teritoriale. 51 3.publicata in Mon.A se vedea O.nr.dare in folosinta etc. (4) precum şi legiuitorul organic in art. 1944.G.bazate pe principii de transparenta si concurenta reglementate prin lege speciala. 11 lit. modalităţi ale dreptului comun. interesul general căruia i-au fost afectate bunurile etc. pentru integrarea în circuitul juridico-economic şi anume: a) darea în administrarea regiilor autonome sau instituţiilor publice.3) Astfel. a prefecturilor. 136 alin. astfel: „Bunurile din domeniul public pot fi date. Altfel spus. p. 12 din Legea nr. 213/1998 detaliază sfera structurilor carora li se poate transmite în administrare bunuri din domeniul public.nr. 365 2 Antonie Iorgovan.U. 11 din Legea nr. inalienabilitatea nu exclude o integrare a acestor bunuri în circuitul economico-juridic.

(2) din Constituţie proprietatea privată de orice fel (imobiliară. la a cărui redactare au fost avute în vedere unele dispoziţii ale Constituţiei din 1923 (art. mobiliară. publicată în Monitorul Oficial al României. 44 alin. apatrid în condiţiile prevăzute de art. republicată. republicată. actualul art. 213/1998 şi de alte legi organice speciale. (2) din Constituţia României. în sistemul proprietăţii instituit de Constituţie proprietatea privată reprezentând regula. persoană fizică (cetăţean român. 5 al legii menţionate precizând: „Regimul juridic al dreptului de proprietate publică este reglementat de prezenta lege. republicată) şi persoanei juridice de drept privat. b) aparţine oricărui subiect de drept. d) potrivit art. (4) din Constituţia României. au în proprietate bunuri apartinanad domeniul privat. Partea I. 44 alin. 2. că în aplicarea dispoziţiilor constituţionale a fost adoptată Legea nr. de drept privat deci. intelectuală) este garantată şi ocrotită în mod egal de lege. 312/2005 privind dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetăţenii străini şi apatrizi. 44 alin. Particularităţile proprietăţii private Suportul constitutional al proprietatii private l-a constituit art. a patra particularitate a proprietăţii publice rezidă în faptul că îi este aplicabil un regim juridic special reglementat de Legea nr. judeţean sau local”. art.centrale şi locale. În sfârşit. Se impune aici precizarea că statul. de asemenea. a altor instituţii publice de interes naţional. Considerăm că potrivit art. comuna. mai putem desprinde o particularitate şi anume: sunt interzise naţionalizarea sau orice măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor 1 Legea nr. altfel spus ele se află în circuitul civil. dacă prin legi organice speciale nu se dispune altfel”. Menţionăm. precum şi de către persoanele juridice străine. 17 şi 18). nr. oraşul şi judeţul. iar cea publică excepţia. 1008 din 14 noiembrie 2005 78 . în calitate de persoane juridice civile.2. cetăţean străin. indiferent de titular. proprietatea privată prezentând următoarele particularităţi: a) este exclusivă.41 din Constitutie. faţă de proprietatea publică particularizată prin caracterul său limitat. precum şi unele constante ale dreptului nostru civil. 312 din 10 noiembrie 20051 c) bunurilor aparţinând proprietăţii private li se aplică regimul juridic de drept comun.44 din Constituţia României.

Avand în legătură directă cu interesul general. trăsături Aşa cum am arătat în capitolul anterior. p. 3. se considera că domeniul public este constituit din totalitatea bunurilor mobile sau imobile. autorul consideră că 1 Paul Negulescu. respectiv: • domeniul public. republicată. precum şi o serie de alte acte normative au consolidat regimul juridic al proprietăţii private. op. Domeniului public îi aparţineau toate bunurile mobile şi imobile afectate în mod direct unui serviciu public şi utilizate de acesta pentru satisfacerea interesului general.1 Noţiune. Într-o altă opinie. legislaţia şi doctrina au consacrat din nou conceptele de „domeniu public” şi „domeniu privat”. întrebuinţate pentru satisfacerea interesului general”1. condus de partidul unic. Paul Negulescu definea domeniul public ca fiind format din: „totalitatea bunurilor mobile şi imobile aparţinând statului. religioase. proprietatea privată erau reduse la aşa-zisa „proprietate personală”. în general. în perioada interbelică. Domeniul public şi domeniul privat 3. citată. politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor. supus regulilor de drept privat. în special. Astfel. guvernat de normele dreptului public. aceste bunuri fiind considerate inalienabile şi imprescriptibile. afectate în mod direct şi nemijlocit funcţionării serviciilor publice. În concluzie. exprimată în aceeaşi perioadă. După Revoluţia din decembrie 1989 care a condus la abolirea sistemului politic şi economic totalitar. Domeniul public 3. iar domeniul privat şi. cunoscute la noi în ţară. care reprezenta în drept şi în fapt atotputernicia statului totalitar asupra tuturor bogăţiilor solului şi subsolului.bunuri pe baza apartenenţei sociale. etnice. 103 79 . prof. legislaţia şi literatura de specialitate din perioada regimului comunist. judeţului sau comunei. apreciem că dispoziţiile Constituţiei României. în perioada interbelică. În locul noţiunii de „domeniu public” legislaţia din acea perioadă utiliza sintagma „avuţia întregului popor”. nu au utilizat noţiunile de „domeniu public” şi „domeniu privat”. Constituţia.1.1. • domeniul privat. Autorul distingea două categorii de domenii.

unui regim mixt de drept public şi de drept privat.2 Prof. op. op.defineşte domeniul public fiind constituit din „acele bunuri. Antonie Iorgovan analizand sistemul proprietăţii instituit de Constituţia României . p. istoric. astfel: a) prin natura ori prin dispozitia expresă a legii. p.după caz. 208 Mircea Preda. citată. care îmbracă o formă exhaustivă. 173-174 80 2 . 57 3 Antonie Iorgovan. în paza unei persoane de drept public (bunurile proprietate privată care ţin de domeniul public).. Editura Lex. d) să fie în proprietatea unei persoane de drept public (în proprietate publică) sau. publice sau private. cu alte cuvinte. fiind în proprietatea sau. Tratat elementar. 172-175 5 Antonie Iorgovan. trăsăturilor menţionate. op. naţional sau local. autorul relevă un număr de 4 trăsături pe care în mod cumulativ trebuie să le îndeplinească un bun pentru a face parte din domeniul public. Din definiţia prezentată. are menirea de a reliefa faptul că nu toate bunurile. citată. op. 1 Constantin Rarincescu.1 Potrivit aceleiaşi opinii. imprescriptibile şi insesizabile. ce aparţin statului (domeniu public al statului) sau unităţilor administrativ-teritoriale (domeniul public al comunei. domeniul privat era alcătuit din bunuri care nu erau afectate unui serviciu public şi în consecinţă nu erau inalienabile şi imprescriptibile.acestor bunuri li se aplică un regim juridic special. autorul le prezintă următoarea motivaţie5: Prima trăsătură. p.4 În sinteză. c) să fie supus unui regim juridic administrativ sau. reprezentând valori destinate a fi folosite în interes public. un autor definind domeniul public ca „totalitatea bunurilor care fac obiectul dreptului de proprietate publică. judeţului. b) să aibă semnificaţia unei valori de interes public. cultural. pp. după caz. după caz). în paza persoanelor juridice de drept public”3. destinat unei folosinţe de interes public. direct sau prin intermediul unui serviciu public. după caz. 1996. Sensul noţiunii de domeniu public nu a cunoscut mutaţii de esenţă în doctrina postrevoluţionară. fiind inalienabile. ci doar anumite categorii de bunuri aparţinând societăţii trebuie conservate şi transmise generaţiilor viitoare. pp. în sensul că aparţine patrimoniului natural. citată. care prin natura lor ori dispoziţia expresă a legii trebuie păstrate şi transmise generaţiilor viitoare. în care regimul de putere este determinant. se găseau în circuitul juridic civil. să intre în categoria celor care trebuie protejate şi transmise generaţiilor viitoare. dar sub controlul regimului administrativ. citată. oraşului. etc. 169 4 Antonie Iorgovan.

poate fi folosită de orice persoana. de regulă. anumite bunuri chiar dacă sunt supuse comerţului. cum ar fi: mersul pe stradă. această destinaţie poate rezulta şi dintr-o reglementare juridică expresă sau tacită. a energiei electrice. b) bunuri folosite în mod indirect. organizat de stat sau de administraţia publică locală. apei termale. fără nici o condiţionare şi. având în vedere utilitatea lor publică. destinaţia unor bunuri pentru folosinţa generaţiilor viitoare mai poate fi dată de normele juridice. distingem două modalităţi distincte de utilizare a bunurilor apartinand domeniului public. respectiv: a) bunuri folosite în mod direct. Dimpotrivă. etc. un element indispensabil vieţii economico-sociale. Acest lucru nu trebuie înţeles însă în sensul că toţi indivizii care compun societatea trebuie să le folosească în mod direct. deşi unei societăţi cu democraţie tradiţională îi este asociată economia de piaţă. ştiinţific. târguri. apei minerale. prin ipoteză. A doua trăsătură. care. a unor pieţe. ceea ce echivalează cu faptul că majoritatea bunurilor sunt supuse actelor de comerţ. a mijloacelor de transport în comun. scăldatul în apa unui râu sau în apa mării etc. etc. autorul consideră că fiecare generaţie are dreptul dar şi obligaţia. în acelaşi timp. etc. atunci când legea reglementează anumite amenajări. eliminând posibilii factori distructivi. artistic. altfel spus „consumului generaţiei respective”. Pe de altă parte. trebuie conservate şi transmise generaţiilor viitoare în integralitatea lor. nemijlocit. spre exemplu: utilizarea gazelor naturale.Astfel. ca factor natural al mediului şi. Această distincţie are menirea de a clasifica domeniul public în natural şi artificial.direct de la izvor. sub forma apei potabile. fie având în vedere valoarea lor deosebită sub aspect istoric. de a le conserva valoarea. pentru a le asigura astfel utilizarea lor viitoare. a exponatelor dintr-un muzeu. acesta trebuie să fie limitat. oboare. care poate fi exclusiv 81 . urmăreşte să scoată în evidenţă faptul că bunurile domeniului public prezintă o importanţă deosebită pentru societate. etc. reliefează faptul că bunurile aparţinând domeniului public sunt supuse unui regim juridic de drept public.alte bunuri. în mod gratuit. Faţă de această ultimă categorie. a locurilor de joacă pentru copii. totuşi. De asemenea. construcţii executate pe unele terenuri. iar pe de altă parte . în situaţiile în care bunurile respective sunt puse în valoare prin intermediul unui serviciu public. sau. cum ar fi de exemplu: construirea pe un teren proprietatea publică sau privată a unui drum. întrucât sunt destinate folosinţei de interes public. A treia trăsătură. Un astfel de bun este apa.

23 din Legea nr. respectiv regimul concesionării sau închirierii unui bun. fie în paza acestora. citată. un regim juridic mixt. unul dintre subiectii raportului juridic este în mod obligatoriu o persoană juridică de drept public. dominant fiind regimul de drept public. b) din Constituţie . în timp ce atunci când este vorba despre paza bunurilor aparţinând domeniului public sfera acestora este mai mare. op. potrivit Constituţiei şi altor legi (art. precum şi din cele ale art. când este vorba despre titularii dreptului de proprietate publică. Autorul fundamentează această trăsătură pe dispoziţiile art. cu modificările şi completările ulterioare 2 Antonie Iorgovan. (2) şi art.) subiectul purtător al autorităţii publice nu poate fi decât statul sau unitatea administrativ-teritorială. rezidă în faptul că în toate raporturile juridice care privesc aceste bunuri. l din Legea nr. autorul arătând că bunurile domeniului public.3 Se impune precizarea în sensul că nu trebuie să confundăm dreptul de administrare a unui bun public de către o regie autonomă sau instituţie publică. lucru ce rezultă din dispoziţiile exprese ale art. cu dreptul 1 Publicată în Monitorul Oficial al României.este apreciată ca fiind o consecinţă firească a celei expuse anterior. p. A patra trăsătură . 139 din 2 iunie 1994. 135 alin. 174 3 Paul Negulescu. sfera subiectilor titulari ai acestui drept se rezumă doar la stat şi la unităţile administrativ-teritoriale. regimul de drept public ne apare ca fiind un regim al exercitării dreptului de proprietate publică. 21 din Legea nr.de drept public sau.2 Astfel. Partea I-a. raporturile se stabilesc întotdeauna între un subiect de drept public şi o persoană fizică sau persoană juridică.subiect de drept privat sau de drept public. 20 din Legea nr. Consecinţa firească a acestei particularităţi. „protectorul spiritului naţional care stăpâneşte pe fiecare cetăţean”. sunt litigii de contencios administrativ. de drept public şi de drept privat. nr. 8 alin. ipoteză în care. 213/1998. Aşadar. 78 82 . 213/1998. art. Această trăsătură mai scoate în relief faptul că litigiile care se nasc fie ca urmare a exercitării dreptului de proprietate publică. potrivit legislaţiei în vigoare. citată. 215/2001 etc. pentru că în regimul juridic de drept administrativ. op. ea incluzând practic orice persoană juridică de drept public care acţionează în numele statului. p. fie ca urmare a restrângerii exerciţiului la proprietatea privată pentru bunurile „afectate” domeniul public. sunt fie în proprietatea persoanelor juridice de drept public. Paul Negulescu apreciind că statul este „instrumentul de protecţie” a vieţii şi muncii cetăţenilor săi.care consacra teza „protejării intereselor naţionale”. prof. (2) lit. precum şi pe un argument invocat în doctrina interbelică. 33/1994 privind exproprierile pentru cauză de utilitate publică1.

Paul Negulescu1. fortificaţiile oraşelor 3. E. cea a prof. şanţurile. 1944. iar dreptul de pază şi protecţie vizeaza conservarea unui bun ce aparţine domeniului public. prof. şoselele. Cernăuţi. 2. Tipografia „Glasul Bucovinei”.)Din punct de vedere al interesului pe care îl prezintă autorul distinge: 1. 3 alin. concesiunea şi închirierea) sunt regimuri juridice de utilizare a unui bun al domeniului public proprietate publică. porturile maritime b) domeniul public aerian (spaţiul atmosferic dintre graniţele ţării) c) domeniul public al râurilor navigabile şi flotabile d) domeniul public terestru în care includea: 1. Antonie Iorgovan clasifică domeniul public în funcţie de şapte criterii. prof.2.de pază şi protecţie.)domeniul public de interes naţional (domeniul public naţional) sau domeniul public al statului . Plecând de la doctrina perioadei interbelice. 135 Erast Diti Tarangul.conform art. Tarangul2 clasifică domeniul public după şapte criterii având o viziune mai analitică asupra bunurilor care aparţin domeniului public. identifica patru „dependinţe” ale domeniului public. op. p. O primă clasificare. ţărmurile mării 3. citată. Clasificarea domeniului public În literatura noastră din perioada interbelică au fost formulate mai multe clasificări ale domeniului public.1. op. imobilele afectate în mod direct şi special unui serviciu public pentru a fi utilizate în vederea satisfacerii unui interes general 4. Primele (administrarea. p. bunurile mobile utilizate în interes general. zidurile. având la bază concepţiile diferite ale autorilor în privinţa conţinutului şi sferei domeniului public. 1 2 Paul Negulescu. marea teritorială 2. 3. (2) din Legea nr. coroborată cu legislaţia în vigoare. 361 3 Antonie Iorgovan.3 astfel: I. Tratat de drept administrativ român. D. căile ferate etc. astfel: a) domeniul public maritim care cuprindea: 1. citată. p. 200 83 . 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. Într-o altă opinie. dar care se află în proprietatea privată a unei persoane fizice sau juridice. porţile.

).)Din punct de vedere al naturii bunurilor. V.)domeniul public fluvial (apele de suprafaţă: fluviile. (3) din Legea nr. lacurile navigabile.).)bunuri care sunt puse în valoare prin serviciul public. distingem: 1.)bunuri ale domeniului public nominalizate de legi. faleza şi plaja mării. III. 3. rezervaţiile şi monumentele naturii etc.)Din punct de vedere al modului de utilizare de către public. etc. 2. etc. IV. resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental. terenurile afectate utilităţilor publice. 213/1998. fundul apelor maritime interioare şi al mării teritoriale. distingem: 1.)bunuri ale domeniului public nominalizate de Constituţie.)domeniul public artificial. apele maritime teritoriale. 2.)bunuri utilizate indirect. conform art. sau domeniul public al comunelor. VI. 2.)Din punct de vedere al modului de determinare.)domeniul public de interes comunal (domeniul public comunal). 213/1998.)bunuri care mijlocesc realizarea unui serviciu public. distingem: 1. 2. 3.aflate sub dreptul de pază şi protecţie al statului(dreptul de politie). denumit astfel şi în art. lacurile de acumulare. II.)Din punctde vedere al modului de încorporare. barajele.)bunuri ale domeniului public nominalizate de autorităţile administraţiei publice. 2. 3.)Din punct de vedere al naturii juridice a dreptului de proprietate distingem: 1. 84 . distingem: 1. prin intermediul unui serviciu public. 3 alin.)bunuri utilizate in mod direct de public . 3 alin.)domeniul public maritim (marea teritorială. porturile maritime.)bunuri ale domeniului public ce aparţin proprietăţii private dar. canalele navigabile. VII.)bunuri ale domeniului public ce aparţin proprietăţii publice a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale. distingem: 1. (4) din Legea nr.)domeniul public natural. 2.)Din punct de vedere al serviciului public organizat.)domeniul public de interes judeţean (domeniul public judeţean). oraşelor şi municipiilor.). ţărmurile mării. în baza criteriilor instituite prin Constituţiei si prin alte acte normative .2. râurile.)domeniul public terestru (bogăţiile de interes public ale subsolului.

publicată în Monitorul Oficial al României. zidurile de apărare. 5. 3.3. 213/1998. obiecte de cult.1.). lucrări arhitectonice.)domeniul public aerian . ansambluri şi situri istorice. 717. sculpturi. c) sunt instituite modalităţi speciale pentru determinarea limitelor domeniului public de interes naţional şi a celui local1. Regimul juridic aplicabil domeniului public 3. d) pentru utilizarea bunurilor din domeniul public de către particulari. cazematele. mobilier. prevazute in art. monumente. precum şi raporturile juridice care se stabilesc între titularii dreptului de proprietate publică şi particulari (persoane fizice sau/şi juridice) cu privire la aceste bunuri. oraşelor. etc. vestigii arheologice. amenajările genistice şi diferite tipuri de adăposturi. nr. etc. art. 548 din 8 iulie 1999 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor.). care ulterior şiau găsit şi reglementarea legală în Capitolul II al Legii nr.picturi. 213/1998. Noţiune Prin regimul juridic al domeniului public se intelege ansamblul regulilor de fond si de forma aplicabil bunurilor mobile si imobile care apartin domeniului public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale.4.1. Timp îndelungat. armamentul.regimul juridic al bunurilor aparţinând proprietăţii publice este stabilit de art. biserici. mănăstiri. 334 din 15 iulie 1999 85 . doctrina şi jurisprudenţa au admis teza conform careia domeniului public îi sunt aplicabile şi alte reguli specifice. etc. după cum urmează: a) sunt prevazute modalitati speciale sub aspectul modului de dobândire a dreptului de proprietate publică.G.spaţiul aerian cuprins în limitele şi de deasupra României. preluând tezele exprimate în doctrina franceză. In prezent. etc.). cărţile din bibliotecile publice. palate. 6. 7 şi următorii din Legea nr.)domeniul public cultural (obiectele de artă . Partea I-a. controlul utilizării fondurilor se face de către Curtea de Conturi.1. muniţia. curţi. cetăţi. municipiilor şi judeţelor. nr.3. (4) din Constituţie şi de alte acte 1 Vezi H. 136 alin.)domeniul public militar (cazărmile. literatura de specialitate din ţara noastră a limitat regimul juridic aplicabil domeniului public la regula inalienabilităţii acestor bunuri. Ulterior. obiecte de muzeu. s-a instituit un regim juridic special . b) este instituit un regim special pentru executarea lucrărilor publice (spre exemplu: pentru executarea lucrărilor de investiţii sunt necesare anumite documente de urbanism.

Astfel de bunuri alienabile sunt: băncile unei şcoli.legea fondului funciar etc. 25 86 . 5 alin. colecţiile unor biblioteci. ne propunem să relevăm şi să analizăm cele mai importante principii care formează acest regim juridic. 3. 120 alin. 11 al Legii nr. mobilierul unei instituţii publice etc. etc. art. republicată. tehnica militară. 1 din 5 ianuarie 1998 *** Dicţionar explicativ al limbii române. Editura R. În ceea ce priveşte bunurile mobile. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. 5 alin.R. 123 al Legii nr. pe de altă parte. ele fiind apreciate. Legea nr. cum ar fi: uzufructul. cum ar fi gajul sau ipoteca.1. de art.. dreptul de proprietate asupra bunurilor proprietate publică nu poate fi transmis unei alte persoane fizice şi/sau juridice. nr. dezmembrăminte ale dreptului de proprietate.normative. statuează principiul conform căruia bunurile proprietate publică sunt inalienabile. Partea I-a. 215/2001 . Spre exemplu. Capitolul II al legii fiind intitulat chiar „Regimul juridic al proprietăţii publice”. în principiu. (1) din Legea nr. 1975. 1 2 Republicată în Monitorul Oficial al României. dacă prin legi organice speciale nu se dispune altfel”. (5) din Constituţia României. Principiile care guvernează regimul juridic al domeniului public Articolul 136 alin. aparţinând domeniului public. 215/2001 – legea administraţiei publice locale. Dispoziţiile similare. Datorită caracterului inalienabil. etc. p. lăcaşuri de cult. alienabile.legea administraţiei publice locale. 5 stipulează că: (1) „Regimul juridic al dreptului de proprietate publică este reglementat de prezenta lege.3. servitutea şi superficia.. republicată. dintre care cităm: art. care consfinţesc acest principiu fundamental al bunurilor aparţinând proprietăţii publice se regăsesc şi în alte acte normative. materialul rulant al căilor ferate etc. uzul. art. 18/1991 – legea fondului funciar. abitaţia. art.de art.2.1 În cele ce urmează. ele sunt scoase din circuitul civil. spre pildă: operele de artă din muzee. bunurile care compun domeniul public nu pot face obiectul altor drepturi reale accesorii. (2) al Legii nr. Prin inalienabilitatea bunurilor proprietate publică se înţelege faptul că aceste categorii de bunuri nu pot fi înstrăinate (a aliena care are semnificaţia de a transmite cuiva un drept …)2 cu alte cuvinte. iar. asupra acestora nu se pot constitui alte drepturi reale. regula inalienabilităţii devine operantă numai în cazul celor care au efectiv nevoie de o atare protecţie. (1) al Legii nr. care în art. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.S.). 18/1991 . 475 Cod civil. după o procedură specială (licitaţie. republicată.

). Din momentul în care un bun nu mai face parte din domeniul public putând fi. Partea I-a.De altfel.: amplasarea tonetelor. op. oboare. 569 din 30 iulie 2006 Publicată în Monitorul Oficial al României. ci dimpotrivă. relevăm că în prezent regimul juridic al bunurilor care formeaza domeniul public. prin concesiune sau închiriere (ex. nr. supus în mod automat aceloraşi reguli riguroase. nr. în funcţie de nevoile şi importanţa anumitor bunuri (categorii de bunuri). Caracterul relativ al inalienabilităţii decurge din faptul că regula nu se aplică decât domeniului public şi exclusiv pe durata în care bunul mobil sau imobil aparţine acestui domeniu. el fiind imprescriptibil3. deşi în principiu. regula inalienabilităţii inceteaza. de mai mult timp s-a impus teza potrivit căreia inalienabilitatea domeniului public are un caracter relativ şi limitat.trebuie să precizăm că spre deosebire de caracterul inalienabil absolut şi general care se aplica vechiului domeniu care apartinea Regelui. a meselor în pieţe. 625 din 20 iulie 2006 3 Antonie Iorgovan. p. cu condiţia respectării scopului afectat. În concluzie. a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii2etc. pentru determinarea gradului de inalienabilitate trebuie avute în vedere natura bunurilor şi importanţa scopului de interes general pentru realizarea căruia au fost afectate bunurile. în accepţiunea actuală a termenului. 337 din 17 iulie 2006. 1 2 Publicată în Monitorul Oficial al României. Partea I-a. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. bunurile imobile sunt socotite inalienabile.executarea unor constructii etc. Al doilea principiu care guvernează domeniul public îl constituie imprescriptibilitatea acestuia. care presupune aplicarea tuturor sau. după caz. Partea I-a. citată. 208 87 . aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. Pe de altă parte. declasat (termen utilizat frecvent în cazul drumurilor şi al altor mijloace fixe) şi trece in domeniul privat. 418 din 15 mai 2006. Ordonanţa de Urgenţă nr. totdeauna susţinându-se că domeniul public nu poate fi dobândit prin prescripţie. oricât de lungă ar fi aceasta. publicată în Monitorul Oficial al României. Ordonanţa de Urgenţă nr. nu mai poate fi conceput uniform. Această realitate este consacrată atat de doctrina. de exemplu.spre exemplu: Legea nr. Astfel. ca un regim gradual. numai a unor reguli. s-a admis ocuparea temporară a domeniului public. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică. referitor la inalienabilitatea bunurilor aparţinând domeniului public întemeiată pe afectaţiunea lor uzului şi/sau interesului public. târguri. plecându-se de la teza uzului şi/sau interesului public totuşi. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică1.precum si de legislatie.

asupra bunurilor mobile. 207 G. În acest sens. un creditor oarecare n-ar avea decât să urmărească bunul şi în final să-l vândă în mod silit. Datoriile statului. 159-162 88 . care are următoarea redactare: (1) „Bunurile din domeniul public sunt inalienabile. pp. 1947. p. prin imprescriptibilitate trebuie să înţelegem faptul că acţiunea în revendicare a unui astfel de bun aparţinând domeniului public. nu se stinge prin neexercitare. datoriile acestora stingându-se potrivit unor reguli derogatorii de la dispoziţiile de drept comun referitoare la urmărirea silită. Sub aspectul extinctiv. în cazul bunurilor mobile. Or. insesizabile şi imprescriptibile. Caracterul insesizabil trebuie înţeles în sensul că bunurile din domeniul public nu pot fi urmărite de creditorii celor care le detin.Altfel spus. 11 al Legii nr. b) nu pot fi supuse executării silite şi asupra lor nu se pot constitui garanţii reale. George N. inalienabilitatea ar fi lipsită de conţinut. ale judeţului şi/sau comunei se lichidează potrivit normelor derogatorii de la dreptul comun. Luţescu. N. în vederea realizării creanţelor lor. prin posesia de bună credinţă. ele pot fi date numai în administrare. în condiţiile legii. ar avea un caracter iluzoriu şi ar putea fi evitată. caracterul imprescriptibil al bunurilor apartinand domeniului public sub aspect achizitiv se exprimă prin faptul că dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile nu poate fi dobândit de către o altă persoană prin uzucapiune sau. pentru simplu motiv că statul este prezumat a fi întotdeauna solvabil. prof. după cum urmează: a) nu pot fi înstrăinate. concesionare sau închiriere. în legătură cu acest aspect. indiferent dacă bunurile aparţin domeniului său public sau domeniului privat. ceea ce echivalează cu alienarea lui. Luţescu2 afirma că nu se poate pune problema executării silite a acestor bunuri. Teoria generală a drepturilor reale. c) nu pot fi dobândite de către alte persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de bună credinţă. principiu care este o consecinţă firească a inalienabilităţii1. Bucureşti. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. fără nici un fel de excepţie. Toate aceste principii care guvernează şi în acelaşi timp dau particularitate regimului juridic al domeniului public şi-au găsit consacrarea în art. ea neputând fi paralizată prin invocarea uzucapiunii ca în cazul bunurilor din domeniul privat sau proprietate privată. s-a consacrat teza potrivit căreia statul şi unităţile administrativteritoriale sunt întotdeauna solvabili. Dacă bunul ar putea fi urmărit de catre creditori. prin executare silită. Al treilea principiu îl constituie insesizabilitatea domeniului public. 1 2 Ibidem.

213/1998 consacră două modalităţi specifice: „(1) Dreptul de proprietate publică încetează. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. 8 alin. f) prin alte moduri prevăzute de lege. sub condiţia ca aceste hotărâri să nu contravină dispoziţiilor înscrise în Constituţie sau în alte legi speciale. 139 din 2 iunie 1994. al căror rezultat final conduce la întregirea domeniului public terestru. cu votul majorităţii consilierilor locali sau judeţeni.În alineatul 2 al articolului citat. republicată. de consiliul judeţean sau de consiliul local. fluvial etc. în condiţiile art. respectiv nulitatea absolută. independente de voinţa omului. domeniul public. b) prin achiziţii publice. Referitor la modalităţile prin care se poate dobândi dreptul de proprietate publică. d) prin acte de donaţie sau legate acceptate de Guvern. maritim. precum şi pe cele competente să exercite controlul judecătoresc al acestei operaţiuni juridice. pentru cauză de utilitate publică. 121 alin. legea privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia nr. cu modificările şi completările ulterioare. stabileşte în articolul 7 următoarele moduri specifice: a) calea naturală. e) prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale. trecerea unui bun din domeniul public în domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale se face. nr. cu modificările şi completările ulterioare 89 . art. după caz. articolul 10 al Legii nr. În legătură cu acest mod de dobândire. 1 Legea nr. legiuitorul a prevăzut şi sancţiunea actelor juridice încheiate cu încălcarea dispoziţiilor înscrise în alineatul 1. efectuate în condiţiile legii. după caz. dacă bunul în cauză intră în domeniul public. Hotărârile de trecere a bunului în domeniul privat pot fi atacate la instanţele de contencios administrativ competente. în domeniul public al acestora. judeţean. Partea I-a. după caz. Astfel.legea administraţiei publice locale. (3) din Legea nr. prin hotărâre a Guvernului. stabileşte : „Donaţiile şi legatele de bunuri cu sarcini pot fi acceptate numai cu aprobarea consiliului local sau. publicată în Monitorul Oficial al Românei. după caz. dacă bunul a pierit ori a fost trecut în domeniul privat”. a consiliilor judeţene sau locale. 213/1998. mai precis o parte a acestuia se poate forma ca urmare a producerii unor evenimente naturale. c) prin expropriere pentru cauză de utilitate publică1. alineatele 2 şi 3 stabilind autorităţile competente să dispună trecerea unui bun din domeniul public în domeniul privat. În ceea ce priveşte încetarea dreptului de proprietate publică. în funcţie”. 215/2001 .

servitutea de grăniţuire. (2) Servituţile valabil constituite anterior intrării bunului în domeniul public se menţin. care se nasc din situaţia poziţionării loturilor de teren. Mai mult chiar. citată. servituţile se clasifică în: a) servituţi naturale. Din analiza textului legal menţionat. servitutea de îngrădire etc. În literatura de specialitate s-a exprimat teza potrivit căreia bunurile aparţinând domeniului public nu pot fi grevate de nici o servitute. Antonie Iorgovan2 această teză trebuie privită „într-un sens relativ nu absolut”. sub condiţia menţinerii uzului şi/sau interesului public căruia i-au fost destinate bunurile respective. p. potrivit legii (ex. legea recunoaşte servituţile valabil constituite. op. care aparţin unor proprietari diferiţi. respectiv 24 ianuarie 1999. 213/1998. Bucureşti. Luţescu. 213/1998 având următoarea redactare: (1) „Servituţile asupra bunurilor din domeniul public sunt valabile numai în măsura în care aceste servituţi sunt compatibile cu uzul sau interesul public căruia îi sunt destinate bunurile afectate. (l)”. constituind un dezmembrământ al dreptului de proprietate” 3.).: servitutatea de scurgere a apelor naturale de pe locurile superioare pe cele inferioare. în condiţiile prevăzute la alin. citată. 1980. este un drept imobiliar care se poate stabili numai cu privire la bunurile imobile prin natura lor.1 Potrivit opiniei prof. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. 1 2 Gh. având un alt stăpân”. (l) al art. op. 478 479 90 . După izvorul lor. „Este un drept asupra lucrului altuia. După cum este cunoscut. Această din urmă teză îşi găseşte consacrarea legală. articolul 13 din Legea nr. servitutea de vedere sau de scurgerea apelor pluviale asupra unei străzi etc. înainte de data intrării în vigoare a legii. 13 din Legea nr. servitutea este definită ca fiind o „sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea altui imobil. Al patrulea principiu care particularizează regimul juridic al domeniului public este cel care priveşte servituţile asupra acestor bunuri.). 60 Antonie Iorgovan. existând opinii în literatura de specialitate din Franţa dar şi din ţara noastră care susţin că se pot stabili servituţi şi asupra bunurilor aparţinând domeniului public (ex. 207 3 Dicţionar de drept civil. p. pp. Servitutea presupune în mod obligatoriu două bunuri imobile (fondul dominant şi fondul aservit). conform cerinţelor alin.(2) din Legea nr. rezultă indubitabil faptul că bunurile din domeniul public pot fi afectate de servituţi. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.

p.: servitutea de trecere. fiind stabilite pentru satisfacerea unui scop de utilitate publică generală. astfel: a) în domeniul urbanismului: obligaţiile impuse proprietarilor în legătură cu regimul de aliniere şi executarea construcţiilor. Editura Tehnică. Servituţile administrative rezultă fie direct din lege.). ansamblurilor şi siturilor istorice. pe de o parte. care sunt stabilite direct prin lege (ex. amplasarea construcţiilor faţă de drumurile publice etc. e) în ceea ce priveşte frontiera de stat (condiţii de acces.1 Trebuie relevat faptul că servituţile administrative au totuşi un regim juridic diferit de regimul prevăzut de Codul civil pentru proprietatea privată. etc. Bucureşti. c) servituţi convenţionale.b) servituţi legale. cu întreţinerea faţadelor clădirilor. ele sunt prevăzute în interesul anumitor bunuri imobile beneficiare a căror protecţie şi utilizare optimă trebuie să fie astfel asigurate. 1 Liviu Giurgiu. 77 91 . fie dintr-un act administrativ unilateral emis de autoritatea administraţiei publice competente. de „a nu face” şi doar în mod excepţional obligaţia „de a face ceva”. b) în interesul domeniului militar (interdicţia de construire la o distanţă determinată de obiectivele cu caracter militar. relevăm câteva dintre principalele servituţi administrative. În cadrul raporturilor care se stabilesc între titularii dreptului de proprietate publică. telefonice. Domeniul public.). prin act juridic sau prin uzucapiune. ele vizând de regulă. după caz. 1997.. a apelor maritime interioare şi a mării teritoriale etc. etc. a lacurilor. instalarea pe aceste clădiri a cablurilor electrice. de executare a unor lucrări în zonă.. servitutea de vedere. şi titularii dreptului de proprietate privată învecinaţi. realizarea unor lucrări în zonele de protecţie a monumentelor. obligaţia negativă impusă proprietarului vecin. servitutea de amplasare a plantaţiilor sau construcţiilor etc. de circulaţie şi acces în zonele în care sunt amplasate unităţile militare. pe de altă parte.). o serie de sarcini sunt prevăzute de diverse acte normative pentru cei din urmă. Sarcinile respective sunt cunoscute în literatura juridică de specialitate sub denumirea de servituţi administrative. iar competenţa de soluţionare a litigiilor ivite în legătură cu servituţile administrative revine instanţelor de contencios administrativ. În mod exemplificativ. c) în interesul aeroporturilor şi al securităţii instalaţiilor de control şi dirijare a traficului aerian. d) pentru prevenirea şi combaterea poluării apelor curgătoare. Adeseori. care se stabilesc prin fapte juridice.

b) dreptul de acces. 36 alin. demolarea construcţiilor executate fără autorizaţie de construcţie etc. Pe lângă cele patru principii specifice regimului juridic aplicabil domeniului public.precum :Legea nr. stabilesc şi alte reguli care asigură protecţia juridică a domeniului public. 215/2001). protecţia lor juridică realizându-se prin mijloace variate ale diverselor ramuri de drept. 213/1998. c) dreptul de racord la reţeaua de canalizare şi de scurgere a apelor pluviale şi menajere etc.5. respectiv deschiderea spre drumul public de ferestre sau porţi de acces. lit.legea administraţiei publice locale. 215/2001. a din Legea nr. care implică deschiderea unei porţi. Ordonanţa de Urgenţă nr. de distribuţie a energiei electrice. staţionarea pe drumul public. Ordonanţa de Urgenţă nr. 92 al4. a şi art. considerat fond dominant. astfel: a) administrarea domeniului public şi privat al comunelor. 11 lit.lit. telefonice.f) pentru trecerea pe proprietăţile private a liniilor telegrafice. ci şi pentru accesul şi aprovizionarea persoanelor ale căror imobile sunt situate în vecinătatea drumurilor. oraşelor şi judeţelor s-a dat în competenţa exclusivă a consiliilor locale şi judeţene (art. precum si acte normative.etc. a reţelelor de canalizare. b) concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică se face prin licitaţie publică sau prin negociere directă. etc. cum sunt: răspunderea contravenţională. de transport a apei potabile şi gazelor naturale. accesul la imobilul proprietate privată. 213/1998). riveranilor domeniului public le sunt recunoscute şi unele drepturi speciale dintre care cităm: a) dreptul de vedere. 123 din Legea nr. Legea nr. 215/2001 . Servituţilor administrative le sunt aplicabile regulile inalienabilităţii şi imprescriptibilităţii domeniului public. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică. a contractelor de concesiune de lucări publice şi a contractelor de concesiune de servicii. Existenţa acestor drepturi a fost motivată în doctrină de faptul că drumurile publice sunt destinate nu numai circulaţiei. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică. inclusiv ale dreptului administrativ. Toate aceste servituţi sunt impuse proprietarilor riverani dar şi altor persoane în folosul şi pentru utilizarea în condiţii corespunzătoare a domeniului public. art. Aceste autorităţi deliberative ale administraţiei publice locale hotărăsc cu privire la concesionarea şi/sau închirierea bunurilor aparţinând domeniului public de interes local (art. În acelaşi timp însă. în cazurile în care licitaţia publică nu a condus la desemnarea unui 92 .a din Legea nr.

215/2001 – legea administraţiei publice locale. b) formularea generică. 213/1998). 15 din Legea nr. e) obligativitatea inventarierii anuale a bunurilor care compun patrimoniul unităţilor administrativ-teritoriale (art. 4 din Constituţia României. 119 din Legea nr. precum şi drepturile şi obligaţiile cu caracter patrimonial”. în condiţiile actului prin care i-a fost dat în administrare bunul. precum şi evidenţierea distinctă în contabilitatea statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale a bunurilor care alcătuiesc domeniul public (art. a consiliilor judeţene şi locale şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. 12 din Legea nr. modificate implicit prin art. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. 18 din Legea nr. 215/2001. 3. să folosească bunul şi să dispună de el. cu modificările şi completările ulterioare. republicată. c) bunurile proprietate publică pot fi date în administrarea regiilor autonome. republicată). coroborat cu art. instituţiilor de utilitate publică ori serviciilor publice (art. 136 alin. 93 . art. (3) din Constituţia României. Dreptul de administrare va putea fi revocat numai dacă titularul său nu-şi exercită drepturile şi nu-şi execută obligaţiile născute din actul de transmitere.1. Conform art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. republicată. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. prin hotărâre a Guvernului.câştigător (art. şi/sau instituţiilor de utilitate publică. 122 din Legea nr. după caz. 213/1998. republicată). a prefecturilor. 54/2006. privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică) sau dacă prevederile unor legi speciale stabilesc această procedură. pe termen limitat. Titularul dreptului de administrare poate să posede. Sfera bunurilor ce aparţin domeniului public Pentru a determina sfera bunurilor ce aparţin domeniului public este necesar să plecăm de la dispoziţiile art. 17 din Legea nr. care sub aspect tehnico-juridic utilizează trei procedee şi anume: a) enumerarea concretă.teritoriale bunurile mobile şi imobile care aparţin domeniului public şi domeniului privat al acestora. astfel cum prevăd dispoziţiile art. a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale. 124 din Legea nr. d) statul şi unităţile administrativ-teritoriale pot da imobilele din patrimoniul lor în folosinţă gratuită.4. 136 alin. republicată: „Constituie patrimoniu unităţii administrativ . 215/2001. Darea în administrare se realizează.

precum şi apele subterane. cu orice titlu. Partea I-a. în stabilirea obiectului domeniului public. 213/1998 care în articolul 3 stipulează că: „(1) Domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. vol. 1 2 Antonie Iorgovan. potrivit legii sau prin natura lor. din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta lege şi din orice alte bunuri care. ai terenurilor pe care se formează sau curg …”. (3) – s. se menţionează că fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice şi alte bunuri prevăzute de legea organică. faleza şi plaja mării. nr. textul precizat enumeră în mod expres bunurile care fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice şi anume: a) bogăţiile de interes public ale subsolului. marea teritorială şi fundul apelor maritime. cu bogăţiile lor naturale şi potenţialul energetic valorificabil. 244 din 8 octombrie 1996. De asemenea. 3 din Legea apelor nr. În al doilea rând. e) marea teritorială.135 alin. b) spaţiul aerian. 107/1996 are următorul conţinut: „(1) Aparţin domeniului public apele de suprafaţă cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km şi cu bazine hidrografice ce depăşesc suprafaţa de 10 km2 . (2) Albiile minore cu lungimi mai mici de 5 km şi cu bazine hidrografice ce nu depăşesc suprafaţa de 10 km2 . Pe de altă parte.n. d) plajele. pe care apele nu curg permanent. f) resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental (prevederi care reprezintă enumerarea concretă şi formularea generică în acelaşi timp). p. aparţin deţinătorilor. trebuie să observăm că formularea „bogăţiile de interes public ale subsolului” reprezintă un criteriu constituţional pentru calificarea unei „bogăţii a subsolului” ca fiind bun al proprietăţii publice şi implicit al domeniului public. c) apele cu potenţial energetic valorificabil de interes naţional. op. ceea ce reprezintă norma de trimitere. citată. (4) din Constituţie (actualul art. apele maritime interioare. referitor la apele cu potenţial energetic valorificabil2 art. sunt de uz sau de interes public şi sunt dobândite de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege”. 136 alin. a sferei bunurilor ce aparţin acestuia. cu modificările şi completările ulterioare 94 .).c) norma de trimitere1. II. 185 Publicată în Monitorul Oficial al României. Astfel. iar pe de altă parte. 2002. malurile şi cuvetele lacurilor. edificatoare sunt dispoziţiile Legii nr.

213/1998 rezidă în faptul că stabileşte în mod expres competenţa instanţelor judecătoreşti de a cerceta şi de a se pronunţa cu privire la valabilitatea titlurilor de proprietate ale bunurilor aparţinând domeniilor publice şi/sau private ael statului şi ale unităţilor administrativ-teritoriale. Un alt element cu caracter de noutate. 6 din lege). pieţele. cu precizarea expresă că enumerarea acestora în anexa la lege are un caracter exemplificativ. dobândite în perioada 6 martie 1945 . chiar dacă aceştia nu au acces direct la folosirea lor concretă. consideră că prin bunurile de uz public trebuie înţelese acele bunuri aparţinând domeniului public şi destinate folosinţei generale prin natura lor. Trebuie remarcat faptul că Legea nr. pe de o parte şi domeniile publice judeţene. Din analiza textului legal citat. reiterează principiile reieşite din art. (2) al legii stipulează că: „Domeniul public al statului este alcătuit din bunurile prevăzute la art. statuează regula potrivit căreia aceste bunuri pot fi dobândite numai prin modurile prevăzute de lege. 3 Ioan Adam. cum sunt: drumurile. orăşeneşti şi comunale. art. 8/1994. 32 95 . pe care îl aduce Legea nr. declarate ca atare prin lege”. 1 din anexă. p. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. municipale.22 decembrie 1989 (art. Legea nr. spitalele. rezultă că un bun poate aparţine domeniului public al statului numai dacă îndeplineşte cel puţin un criteriu din următoarele trei: 1) este prevăzut în mod expres de art.) din Constituţie.Unii autori3. iar. dreptul de proprietate publică aparţine statului şi unităţilor administrativ-teritoriale. 135 alin. oboarele etc. (4) (actualul art. târgurile. muzeele. în al doilea rând. cum sunt şcolile. domeniului privat şi proprietatea privată. republicată). detaliază sfera bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale. 2) este prevăzut în mod expres de punctul I din Anexa la Legea nr. Astfel. 3 alin.n. 213/98 şi alte acte normative. (3) din Constituţie. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. Aşa cum am mai arătat. în primul rând. pe de altă parte. apa. (3) din Constituţia României. 136 alin. stabilind criteriile de delimitare dintre domeniul public al statului. (3) s. 136 alin. precum şi din alte bunuri de uz sau de interes public naţional. 135 alin. pe de o parte. iar. parcurile publice. (4) din Constituţie (art. 136 alin. iar prin „interes public” acele bunuri care interesează pe toţi membrii societăţii (sau ai colectivităţilor locale). pe de altă parte. în revista „Dreptul” nr.. din cele prevăzute la pct. Noţiunile şi natura domeniului public. căile ferate etc.

în mod cumulativ următoarele două criterii: 1) bunurile să fie de uz sau interes public local sau judeţean (nu naţional) 2) prin lege. În ceea ce priveşte domeniul public judeţean sau local norma de principiu o regăsim în art. În vederea delimitării domeniului public aparţinând statului de cele aparţinâns unităţilor administrativ-teritoriale. Guvernului conform art. de către ministere şi de celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale care administrează astfel de bunuri. pentru a determina sfera bunurilor care formează domeniul public local sau judeţean trebuie avute în vedere. prin lege de uz sau interes public naţional”. cu modificările şi completările ulterioare. declarat ca atare prin lege. care precizează că: „Aparţin domeniului public de interes local sau judeţean bunurile care. centralizarea acestor inventare a fost făcută de către Ministerul Finanţelor. declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local respectiv. b) domeniul public la comunelor.20 din lege. spre aprobare. (3) şi (4) din Legea nr. Guvernul sau altă autoritate a administraţiei publice neavând această competenţă.3) este de uz sau interes public naţional. în termen de 9 luni de la intrarea sa în vigoare a legii (24 ianuarie 1999). nu au fost declarate prin lege de uz sau interes naţional. 3 alin. dacă nu sunt declarate prin lege. bunurile respective să nu fie declarate de interes naţional. 120 alin.1 al Legii nr. care a supus lucrarea. Prin urmare. potrivit legii sau prin natura lor. Aceste criterii trebuie avute în vedere în coroborare cu dispoziţiile art. 96 . operaţiune care s-a realizat după cum urmează: a) pentru bunurile din domeniul public al statului. ceea ce înseamnă că declararea unor bunuri ca fiind de uz sau interes naţional este atributul exclusiv al legiuitorului. oraşelor şi municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la punctul III din Anexă şi din alte bunuri de uz sau interes public local. 213/1998 potrivit cărora: a) domeniul public al judeţelor este alcătuit din bunurile prevăzute la punctul II din Anexa la lege şi din alte bunuri de uz sau interes public judeţean. 215/2001 – legea administraţiei publice locale. bunuri de uz sau de interes public naţional sau judeţean. dacă. sunt de uz sau interes public şi nu sunt declarate. 213/1998 prevede obligativitatea inventarierii acestor categorii de bunuri. declarate ca atare prin hotărâre a consiliului judeţean. republicată. Legea nr.

el este constituit din toate celelalte bunuri mobile şi imobile. 213/1998). O astfel de prevedere asigura aplicarea Legii nr.2. care nu sunt cuprinse în domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale şi care. 4 al Legii nr. Potrivit art. nefiind imprescriptibile. 5 alin. închiriate în condiţiile prevăzute de lege. 44 97 . dacă legea nu dispune altfel” (art. inalienabile şi insesizabile. Altfel spus. 2 din Legea nr. inventarele s-au întocmit de comisii speciale conduse de preşedinţii consiliilor judeţene sau primarii localităţilor. actuala formulare fiind de natură să creeze multe litigii între diferite consilii locale şi/sau cele judeţene. evident. De „lege ferenda”. prin hotărâre. Domeniul privat al statului şi al unităţilor administrativteritoriale În conformitate cu dispoziţiile art. şi s-au însuşit de către consiliile judeţene sau locale. Asupra acestor bunuri statul sau unităţile administrativ-teritoriale au drept de proprietate privată”.b) pentru bunurile care alcătuiesc domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale. Inventarele astfel însuşite au fost centralizate de către consiliile judeţene. privilegiat în raport cu cele care constituie domeniul privat al particularilor. judeţelor. oraşelor sau municipiilor au fost date în competenţa instanţelor de contencios administrativ. concesionate. în acest sens art. care au avut obligaţia de a le înainta Guvernului. 23 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia „Domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale este alcătuit din bunurile aflate în proprietatea lor şi care nu fac parte din domeniul public. iar acesta. pe întreg teritoriul ţării. după caz.. nu aparţin persoanelor fizice sau juridice de drept privat. 3. Aceste bunuri se găsesc în circuitul civil general şi le este aplicabil „regimul juridic de drept comun. comunelor. propunem legiferarea unei proceduri de conciliere administrativă pentru situaţiile în care două sau mai multe consilii locale şi/sau un consiliu local şi consiliul judeţean şi-au înscris în inventare aceleaşi bunuri. ele pot fi dobândite de către particulari (persoane fizice sau juridice) prin schimb etc. Bunurile din domeniul privat al statului şi al unităţilor administrativteritoriale nu se bucură de un regim juridic special. adică pot fi înstrăinate. a atestat apartenenţa bunurilor la domeniul public judeţean sau local. 213/1998 toate litigiile cu privire la delimitarea domeniului public aparţinând statului.213/98 întrun termen mai scurt.

Partea I-a. Se indică astfel în mod expres. delimitarea sau partajarea imobilelor . atunci când este vorba despre modalităţile de înstrăinare şi de achiziţionare a acestor bunuri.2 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001. se stabileşte că aceste bunuri ale domeniului privat sunt cele care se află sau au intrat în proprietatea comunelor. 526 din 10 iunie 2004. 215/2001 – legea administraţiei publice locale. regimul dreptului comun nu se aplică în integralitatea sa bunurilor aparţinând domeniului privat de interes local.125 alin.alin. Trebuie totuşi reţinut în acest context. bunurile imobile sau părţile 1 Vezi art. municipiilor şi judeţelor prin căile şi mijloacele prevăzute de lege. că nici un bun care aparţine domeniului public de interes local nu se află şi nu intră în domeniul privat de interes local. 1 al Legii nr.n. dacă prin lege nu se prevede altfel. 46 alin. art. 120 alin. Referitor la determinarea domeniului privat al unităţilor administrativ-teritoriale. în domeniul privat de interes local sunt incluse donaţiile şi legatele de bunuri mobile sau imobile. oraşelor. Bunăoară.21 din Legea nr. neputând să facă liberalităţi.legea administraţiei publice locale. înstrăinarea cu titlu gratuit a unui bun din domeniul privat este interzisă. acestea se supun dispoziţiilor de drept comun. În legătură cu regimul juridic al bunurilor din domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale. Pe de altă parte. cu modificările şi completările ulterioare). organizată în condiţiile legii. vânzarea.trebuie să fie aprobată de consiliul local prin hotărâre adoptată cu votul a 2/3 din numărul consilierilor în funcţie şi să aibă la bază o expertiză tehnică (art. 884/2004 privind concesionarea unor spaţii cu destinaţia de cabinete medicale2. republicată.G. potrivit H. există şi unele excepţii prevăzute în mod expres de lege sau de un alt act normativ. altele decât cele prevăzute la art. În acelaşi timp. în principiu. schimburile de terenuri. indiferent de titular”. republicată. derogatorii de la dreptul comun. cu modificările şi completările ulterioare. de pe o parte. administraţia publică. faptul că. existând unele reguli speciale. domeniul public) intrate în proprietatea acestora prin modalităţile prevăzute de lege”.1 De la această regulă. De asemenea. înstrăinarea cu titlu oneros. (2) din Constituţie prevăzând că „Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege. 215/2001. Astfel. cu modificările şi completările ulterioare 98 . nr. (1) (s. cu modificările şi completările ulterioare 2 Publicată în Monitorul Oficial al României. concesionarea şi închirierea bunurilor din domeniul privat se pot face numai prin licitaţie publică. iar pe de altă parte. prevede că „este alcătuit din bunurile mobile şi imobile. 121 alin. nr.

lucrări şi servicii publice este reglementată prin Ordonanţa de Urgenţă nr. în sensul că sunt aplicabile în acelaşi timp atât regulile dreptului comun. Aşa de exemplu. după caz. bunurilor aparţinând domeniului privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale le este aplicabil regimul juridic de drept comun. Referitor la regimul juridic al bunurilor care pot fi dobândite în mod gratuit.G. a consiliului judeţean. cu completările ulterioare. bunurile din domeniul privat pot fi dobândite cu titlu oneros ori cu titlu gratuit. a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii. după caz. prin cumpărare sau prin legate ori donaţie. aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. modalităţi de dobândire comune. şi unul sau mai mulţi operatori economici. după caz. ne rezumăm la regula instituită prin art. încheiat în scris între una sau mai multe autorităţi contractante. se trec în proprietatea privată a acestora. Cu alte cuvinte. nr. 884/2004 prevede că: „(1) Concesionarea imobilelor în care funcţionează cabinetele medicale înfiinţate conform Ordonanţei Guvernului nr. (1) se face fără licitaţie publică şi potrivit dispoziţiilor prezentei hotărâri”. Pe de altă parte. În acest sens. 337 din 17 iulie 2006.3 din Legea administraţiei publice locale nr. nr. 1 alin. f din actul normativ menţionat. cu excepţia situaţiilor în care legea specială dispune altfel. de drept public atât la achiziţionarea bunurilor precum şi la legate. publicată în Monitorul Oficial al României. art. republicată. furnizarea de produse sau prestarea de servicii. cu votul majorităţii consilierilor locali sau judeţeni. precum şi o serie de reguli speciale. 625 din 20 iulie 2006 99 . cu modificările şi completările ulterioare. 4. prevăzute la art. materia achiziţiilor publice de bunuri (publice şi private). având ca obiect executarea de lucrări. 121 alin. republicată. pe de o parte. în funcţie. Partea I-a. sunt aplicabile şi unele reguli speciale. pe de altă parte. în regim juridic de drept civil. în ceea ce priveşte dobândirea bunurilor aparţinând domeniului privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale este aplicabil un regim juridic complex. Partea I-a. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică. nr. contractul de achiziţie publică este un contract cu titlu oneros.” În concluzie. 2 din H. cu modificările şi completările ulterioare1. 418 din 15 mai 2006. În acelaşi timp. 124/1998. Regimul juridic al concesionării 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. sub aspectul modalităţilor de dobândire. Potrivit art. 3 lit. conform căruia: „Donaţiile şi legatele cu sarcini pot fi acceptate numai cu aprobarea consiliului local sau. 215/2001.acestora aflate în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale. Astfel.

autorul relevând în acelaşi timp că „serviciile publice trebuie să fie dominate de grija interesului public. uneori chiar contradictorii. prof. În perioada interbelică.1. Noţiune Aşa cum am mai arătat. căci nu are loc nici un transfer de proprietate şi nici nu se constituie în favoarea concesionarului vreun drept perpetuu. Paul Negulescu definea concesiunea ca fiind „o formă de exploatare a unui serviciu public în care un particular. alături de exploatarea serviciilor şi lucrărilor publice. considerându-se a fi: a) un contract special. instituţia concesiunii a fost consacrată de doctrina dreptului public şi utilizată în practica administraţiei publice româneşti. Negulescu. căci concesionarul nu plăteşte o chirie. citată. Negulescu.. citată. Paul Negulescu subliniază că regimul juridic al concesiunii nu trebuie confundat sau identificat nici cu vânzarea şi nici cu închirierea. Altfel spus. preluată fiind din doctrina şi practica Europei occidentale. din contră. persoană fizică sau morală. doctrina şi jurisprudenţa vremii au fost neunitare.4. în absenţa unei reglementări care să se regăsească în Codul civil şi/sau Codul comercial prof. În acest sens autorul afirma: „concesiunea nu se aseamănă cu vânzarea.”3 Deşi autorul citat definea instituţia concesiunii prin prisma serviciului public.” Trebuie să subliniem că legislaţia. context în care s-au conturat mai multe teze cu privire la natura juridică a contractului de concesiune. el este autorizat să perceapă taxe asupra celor ce se folosesc de serviciul concedat . op. op. Deosebit de important este însă faptul că. 154 P. pag. bunurile proprietate publică şi cele proprietate privată a statului şi unităţilor administrativ-teritoriale pot fi concesionate. concesionarea constituie o modalitate specifică de exploatare a bunurilor proprietate publică ori privată aparţinând statului şi unităţilor administrativ-teritoriale. învederează că pot face obiectul concesiunii executarea lucrărilor precum şi bunurile proprietatea publică ori privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale. ia asupra sa riscurile exploatării şi conducerea activităţii serviciului în schimbul dreptului de a percepe taxele pentru serviciile prestate”2.. ea nu se poate asemăna nici cu închirierea. pag. . 155 100 . iar concesiunea nu poate transforma serviciul public într-o afacere privată. 154 3 ibidem. 1 2 Vezi P. pag. în condiţiile legii.1 Reprezentant de seamă al perioadei.

cu modificările şi completările ulterioare. asemănător contractului de vânzarecumpărare. intervine un contract. leagă administraţia faţă de concesionar. stabilind obligaţii reciproce.53 alin. această teză doctrinară din perioada interbelică a fost consfinţită de legislaţia în materia concesiunilor. după 1990.”1 Astfel. care. În concret. Partea I-a. pag. este vorba despre art. el organizează serviciul public. de reglementare şi contractuale. autorul arată „căci ştim că dreptul de a administra şi a întrebuinţa domeniul public.”2 Considerând partea reglementată ca fiind dominantă şi specifică contractului de concesiune. 418 din 15 mai 2006 4 Publicată în Monitorul Oficial al României. Alături de acest act de autoritate. 53 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică nr. d) un act bilateral de drept public (contract administrativ). în funcţie de interesul public la un moment dat. Pe acest fond de idei. nr. nr. 155 ibidem. nr. în prezent abrogată şi de art. Paul Negulescu îl considera ca fiind „un act mixt. autorul sublinia că administraţia poate modifica organizarea şi funcţionarea serviciului public. printr-un act de putere publică. Partea I-a. Analizând natura juridică a Contractului de concesiune prof.b) un contract privat. administraţia. este un atribut al suveranităţii. plecând de la constatarea că. e) un act mixt.1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. printr-un act de putere publică autorizează un particular să presteze un serviciu public sau să execute anumite lucrări publice şi-i conferă dreptul să perceapă anumite taxe de la cei care doresc să folosească serviciul sau lucrările publice.4 Conform art. 34/2006. abrogată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54 din 28 iunie 2006.31 din Legea privind regimul concesiunilor nr. autorizând pe un particular să facă lucrările necesare pentru funcţionarea serviciului public şi să exploateze acest serviciu în interesul public. Statul este detentorul suveranităţii. pag. Am insistat asupra acestei structuri mixte a contractului de concesiune. 54/2006: „Concedentul poate modifica unilateral partea reglementară a 1 2 ibidem. o combinaţiune de dispoziţiuni regulamentare şi de contract. publicată în Monitorul Oficial al României. în primul rând autorul relevă că urmărind satisfacerea interesului general. Partea I-a. care cuprinde două categorii de dispoziţii. format dintr-o parte reglementară şi o parte contractuală. 156 3 Publicată în Monitorul Oficial al României. Un asemenea drept nu poate să facă obiectul unui contract de drept privat. c) un act unilateral de putere publică. în vederea interesului general. 219/19983. 569 din 30 iunie 2006 101 . 459 din 30 noiembrie 1999. În această calitate.

Partea I-a. legislaţia şi jurisprudenţa din perioada comunistă.1. asupra condiţiilor în care poate concedentul să dispună aceste modificări urmând să insistăm într-unul din subcapitolele următoare. 18/1991 – legea fondului funciar 3. Partea I-a.301 din 29 dec. 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. domeniul privat etc. 219/1998 privind regimul concesiunilor a fost abrogată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale1. nu au mai fost întâlnite în doctrine. 134/19955 etc. În anul 1998. Legea nr. din motive excepţionale legate de interesul naţional sau local. cu modificările şi completările ulterioare 7 Publicată în Monitorul Oficial al României. 487 din 31 mai 2004. 1999. după caz”. Partea I-a. 219/1998 privind regimul concesiunilor. a fost instituit un cadru legislativ unitar în materia concesiunilor de bunuri. b) activităţile şi serviciile publice de interes naţional sau local. cu modificările şi completările ulterioare 3 Republicată în Monitorul Oficial al României.98 din 8 august 1990. abrogată prin Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor2. nr. 219/1999 5 Publicată în Monitorul Oficial al României. cu notificarea prealabilă a concesionarului.” Ulterior. Partea I-a. prin Hotărârea Guvernului nr. care avea următoarea redactare: „Prezenta lege are ca obiect reglementarea şi organizarea regimului de concesionare pentru: a) bunurile proprietate publică ori privată a statului. oraşului sau comunei. cu modificările şi completările ulterioare 6 Publicată în Monitorul Oficial al României. Instituţia concesiunii. legi şi în alte acte normative. 149 din 6 aprilie 1999 102 . dispoziţii cu privire la concesionarea bunurilor proprietate publică şi privată a statului şi a unităţilor administrativteritoriale.1995. judeţului. După 1990. 459 din 30 nov. nr. În mod bizar şi inexplicabil Legea nr. nr.6 al cărui scop era prevăzut în mod explicit în art. cu modificările şi completările ulterioare 2 Republicată în Monitorul Oficial al României. nr. a serviciilor şi activităţilor publice le regăsim în Constituţie. a fost adoptată Legea nr. la fel ca şi cele de domeniu public. Partea I-a. nr. dintre care menţionăm: Legea nr. activităţi şi servicii publice.1 alin. cu modificările şi completările ulterioare 4 Publicată în Monitorul Oficial al României. 1228/1990 pentru aprobarea Metodologiei concesionării. închirierii şi locaţiei de gestiune4. Partea I-a. Legea nr. nr.contractului de concesiune. Partea I-a.1 din 5 ianuarie 1998.140 12 decembrie 1990. Legea petrolului nr. nr. 216/1999 pentru aprobarea Normelor metodologice-cadru7 de aplicarea Legii privind regimul concesiunilor nr. 219/1998. abrogată. Hotărârea Guvernului nr.

2 alin. 34/2006 reglementează în principal materia achiziţiilor publice şi numai în subsidiar şi în mod incomplet materia concesiunilor. a contractelor de concesiune de lucrări şi a contractelor de concesiune de servicii.2 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică. nr. cu deosebirea că în contrapartida lucrărilor executate contractantul. În concret. după cum urmează: A) Conform art. dreptul şi obligaţia de exploatare a unui bun proprietate publică. prin simplul acord de voinţă al părţilor. în calitate de concedent. Potrivit art.” Contractul de concesiune se încheie pentru o perioadă care nu poate depăşi 49 de ani. 217 -art. normele fiind cuprinse în art.1 lit. 54 din 28 iunie 2006. care acţionează pe riscul şi răspunderea sa. în schimbul unei redevenţe. Durata de concesionare se stabileşte de către concedent pe baza studiului de oportunitate şi poate fi prelungită pentru o perioadă de cel mult jumătate din cea iniţială. dreptul de a exploata rezultatul lucrărilor pe o 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. Ulterior. denumită concedent. Partea I-a. unei persoane. primeşte din partea autorităţii contractante. vom reda mai jos definiţiile celor trei categorii de contracte de concesiune.1 Faţă de acest context legislativ. format din două secţiuni. pe o perioadă determinată. 569 din 30 iunie 2006 103 . este acel contract încheiat în formă scrisă prin care o autoritate publică. 34/2006 tratează contractele de concesiune într-un singur capitol. transmite. 54/2006: „Contractul de concesiune de bunuri proprietate publică. Afirmaţia noastră se fundamentează pe constatarea că Ordonanţa de Urgenţă nr. denumit în continuare contract de concesiune. cadrul legislativ a fost completat prin Ordonanţa de Urgenţă privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică nr.1 alin. în calitate de concesionar.2 şi 3 ale Ordonanţei de Urgenţă nr. Ordonanţa de Urgenţă nr. începând de la data semnării lui. care a intrat în vigoare la data de 30 iunie 2006. în funcţie de obiectul contractului.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică. Definiţiile contractului de concesiune de lucrări publice şi a contractului de concesiune de servicii le regăsim în Ordonanţa de urgenţă nr.228. intitulate „Principii şi reguli generale de atribuire a contractului de concesiune” şi respectiv „Reguli pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică de către concesionari”. 7 alin. prevederi reieşite în mod expres din art. a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii. Este vorba despre Capitolul VII intitulat „Contractele de concesiune”.g contractul de concesiune de lucrări publice este: „contractul care are aceleaşi caracteristici ca şi contractul de lucrări. denumite concesionar. 54/2006.

care are următoarea redactare: „(1) Contractul de lucrări este acel contract de achiziţie publică care are ca obiect: a. cât şi execuţia de lucrări legate de una dintre activităţile cuprinse în anexa nr. în calitate de concedent.2 alin. (2) Contractul de achiziţie publică care are ca obiect principal prestarea unor servicii şi. 2A şi 2B. cât şi execuţia unei construcţii. c.” Având în vedere norma de trimitere utilizată în definiţie. b. prin construcţie se înţelege rezultatul unui ansamblu de lucrări de construcţii de clădiri sau lucrări de geniu civil.” Întrucât legiuitorul utilizează o normă de trimitere. interpretărilor şi abuzurilor. (2) În sensul prevederilor alin.2. ne vedem obligaţi să redăm conţinutul art. Părţile contractului de concesiune.perioadă determinată sau acest drept însoţit de plata unei sume de bani prestabilite. dreptul de a exploata serviciile pe o perioadă determinată sau acest drept însoţit de plata unei sume de bani prestabilite. cu deosebirea că în contrapartida serviciilor publice contractantul. a şi b. desfăşurarea unor activităţi dintre cele prevăzute în anexa nr.1 lit.” B) Contractul de concesiune de servicii este definit în art. definiţiile legiuitorului sunt ambigue. constatăm că potrivit art. 4. destinat să îndeplinească prin el însuşi o funcţiew tehnică sau economică. în contractul de concesiune care are ca obiect. de natură a lăsa loc arbitrariului. h ca fiind: „contractul care are aceleaşi caracteristici ca şi contractul de servicii.) realizarea prin orice mijloace a unei construcţii care corespunde necesităţii şi obiectivelor autorităţii contractante. Analiza definiţiilor prezentate ne conduce la concluzia că. primeşte din partea autorităţii contractante.6 din Ordonanţa de urgenţă: „(1) Contractul de servicii este acel contract de achiziţie publică. cu titlu accesoriu.) execuţia de lucrări legate de una din activităţile cuprinse în anexa nr.) proiectarea.” În Opinia noastră. bunurile proprietate 104 . în măsura în care acestea nu corespund prevederilor lit.1 sau atât proiectarea. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. altul decât contractul de lucrări sau de furnizare.1. în calitate de concesionar.1 este considerat contract de servicii. care are ca obiect prestarea unuia sau mai multor servicii astfel cum acestea sunt prevăzute în anexele nr. 34/2006.1 sau execuţia unei construcţii. după caz.

54/2006 procedura atribuirii directe poate fi utilizată numai dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii: a) societăţile concesionare provind din reorganizarea fostelor regii autonome.publică. pentru bunurile proprietatea publică a statului. b) obiectul principal de activitate al societăţilor comerciale îl constituie gestionarea. municipale. are calitatea de concedent. Calitatea de concesionar o poate avea orice persoană fizică sau persoană juridică. pentru bunurile proprietatea publică a judeţului. consiliile locale. lucrările publice ori serviciile identificăm două părţi. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică.6 din acelaşi act normativ. oraşului sau comunei. b) consiliile judeţene. în numele statului. 5 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. conform art. bunurile proprietate publică pot fi concesionate prin atribuire directă companiilor naţionale. întreţinerea. 1) Contractul de concesiune de bunuri proprietate publică Conform art.cu modificarile si completarile ulterioare.7 alin. denumite în mod generic concedent şi concesionar. 59 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. orăşeneşti şi comunale. română ori străină astfel cum prevăd dispoziţiile art. În toate cazurile însă. Conform art. altor organe de specialitate ale administraţiei centrale ori a consiliilor judeţene.14 şi 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. contractul de concesiune se va încheia în conformitate cu legea română. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică. repararea şi dezvoltarea respectivelor bunuri. cu alte cuvinte de a-şi selecta concesionarul prin aplicarea procedurii licitaţiei. oraşului sau comunei: a) ministerele sau alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. le vom aborda în cele ce urmează în mod distinct.1 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 105 . 54/2006. societăţilor naţionale sau societăţilor comerciale aflate în subordinea ministerelor. Concedentul are obligaţia de a atribui contractul de concesiune. care reprezintă regula. Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau instituţiile publice de interes local. ori prin negocierea directă. judeţului. 1 Vezi art. procedură care constituie excepţia de la regulă. Având în vedere specificitatea diferitelor tipuri ale contractelor de concesiune.1 În mod derogator de la regulile enunţate. indiferent de naţionalitatea sau cetăţenia concesionarului. în funcţie de obiectul acestora.

1 Dacă. cererii de oferte sau a concursului de soluţii. unele precizări sunt necesare în legătură cu concedentul. care a fost selectat prin procedura de atribuire organizată şi derulată de către autoritatea contractantă. 1 A se vedea art.a a.8 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. în sensul că acesta trebuie să fie desemnat câştigătorul procedurii de atribuire.c) durata concesiunii nu poate depăşi data la care se finalizează privatizarea societăţii comerciale. respectiv autoritatea contractantă. în majoritate. • se află în subordinea sau este supusă controlului unei autorităţi contractante. sau de către un alt organism de drept public. servicii şi/sau execută lucrări). s din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. a. astfel cum este definită la lit. care acţionează la nivel central ori la nivel regional sau local. licitaţiei restrânse. care poate îmbrăca forma: licitaţiei deschise. care are calitatea de autoritate contractantă. care a fost înfiinţat pentru a satisface nevoi de interes general fără caracter comercial sau industrial şi care se află cel puţin în una din următoarele situaţii: • este finanţat. astfel cum este definită la lit. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică. a. sau unui alt organism de drept public. 34/2006 potrivt caruia: „Este autoritate contractantă în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă: a) oricare organism al statului. altul decât unul dintre cele prevăzute la lit. astfel cum este definită la lit.a. reprezentat de către operatorul economic (persoană fizică sau persoană juridică. de drept public sau de drept privat. a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii 106 . dialogului competitiv. ori grupă de astfel de persoane cu activitate în domeniul care oferă în mod licit pe piaţă’ produse.3 lit. negocierii. Contractele de concesiune de lucrări publice şi a celor de servicii Definiţiile prezentate în subcapitolul anterior ne-au relevat faptul că şi în aceste tipuri ale contractului de concesiune avem două părţi şi anume: a) concedentul. sub aspectul concesionarului considerăm că nu există dubii. autoritate publică sau instituţie publică . de către o autoritate contractantă. • în conponenţa consiliului de administraţie/organului de conducere sau de supervizare mai mult de jumătate din numărul membrilor acestuia sunt numiţi de către o autoritate contractantă. 2. b) concesionarul. b) oricare organism de drept public. Sfera persoanelor juridice care pot avea calitatea de concedenti este prevazuta in art.f şi lit. sau de către un alt organism de drept public. cu personalitate juridică.

a) sau b). 1154 din 7 decembrie 2005. Ulterior. lit. Natura juridică a contractului de concesiune La începutul acestui capitol arătam că în perioada interbelică. cu modificările şi completările ulterioare 2 A se vedea art. prin raportare la principiul autonomiei locale consacrat în art. printre care prof. Antonie Iorgovan. a) – d). Partea I-a.2 legiuitorul are meritul de a fi calificat ca fiind contract administrativ contractul încheiat de autorităţile publice care au ca obiect: a) punerea în valoare a bunurilor proprietate publică. Chiar dacă unele dispoziţii din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. doctrina şi jurisprudenţa au calificat în diferite feluri natura juridică a contractului de concesiune. Această teză doctrinară şi-a găsit in timp consacrarea legală în mai multe texte din Legea contenciosului administrativ nr. nr. Dana Tofan ş. au susţinut natura administrativă a contractului de concesiune. atunci când acesta atribuie contracte de achiziţie publică sau încheie acorduri-cadru destinate efectuării respectivelor activităţi. b. 554/2004. 4.120 alin. cu modificările şi completările ulterioare ni se par discutabile sau. se poate constatat cu uşurinţă paleta diversificată a instituţiilor publice care pot avea calitatea de autoritate contractantă. d) achiziţiile publice. cu modificările şi completările ulterioare.1 printre care amintim: art. d din Legea contenciosului administrativ nr. în baza unui drept special sau exclusiv. 8 alin. 4 etc.3. Pe de altă parte. c. c) prestarea serviciilor publice. discuţii care s-au menţinut şi în doctrina dreptului public românesc după anul 1990. altul decât cele prevăzute la lit. 554/2004. apreciem că natura administrativă a contractului de concesiune rezultă şi dintr-o serie de dispoziţii ale Ordonanţei de urgenţă nr. 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. mai grav. c.18 alin. Verginia Vedinaş.3. b) executarea lucrărilor de interes public. art. 2 lit.a. Aşadar. o parte însemnată a doctrinarilor..4 lit. republicată 107 . 2.prof.prof. implicit pe cea de concedent. acordat de o autoritate competentă. 18 alin. d) oricare subiect de drept. 7. neconstituţionale.1 din Constituţia României. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică. care desfăşoară una sau mai multe dintre activităţile prevăzute la Capitolul VIII Secţiunea 1.c) oricare asociere formată de una sau mai multe autorităţi contractante dintre cele prevăzute la lit. astfel cum este acesta definit la art. art. t). art.

nediscriminarea. art. trebuie să menţionăm că legiuitorul a urmărit să contracareze eventualele abuzuri ori excese de putere ce s-ar putea ivi din partea unor autorităţi publice. 13 principiile care stau la baza atribuirii contractelor de concesiune (transparenţa.1 1 A se vedea: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.” Cu alte cuvinte. concedentul poate modifica în mod unilateral partea reglementară a contractului de concesiune. b) partea reglementară a contractului de concesiune are în vedere protecţia interesului general. după caz. potrivit cărora: „iniţiativa concesionării trebuie să aibă la bază efectuarea unui studiu de oportunitate” sau „studiul de oportunitate de aprobă de către concedent. 12 etc. din Ordonanţa de Urgenţă nr. astfel: a) a stabilit în art. prin mai multe mijloace. din motive excepţionale legate de interesul naţional sau local. În sfârşit. obligatorii de urmat pentru toţi concedenţii. proporţionalitatea. Din textul menţionat rezultă cu evidenţă două concluzii şi anume: a) contractul de concesiune are o parte reglementară. concesionarul. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică 108 . conform art. art. fără a contraveni obiecvtivelor concesiunii prevăzute în caietul de sarcini. cu notificarea prealabilă a concesionarului. a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii. natura juridică administrativă a contractului de concesiune rezultă din faptul că legiuitorul îi conferă concedentului dreptul de a-şi selecta. 10. libera concurenţă).” Pe de altă parte. este o specificitate care ţine de esenţa dreptului public şi nu a dreptului privat. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică. în completarea celor din caietul de sarcini. art. care nu poate fi făcută decât de o autoritate publică. în temeiul prerogativelor de putere publică pe care le exercită înzestrată fiind. partenerul contractual. impusă în mod unilateral de către autoritatea publică. În acest sens.Astfel. În al doilea rând. fără a exista un acord de voinţă specific contractelor civile. b) a stabilit prin acte normative speciale proceduri riguroase. tratamentul egal. de a-şi alege după anumite proceduri riguroase. trebuie percepute dispoziţiile art. 11. În mod cert. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 53 din Ordonanţa de Urgenţă. 54/2006.51 prevede fără echivoc: „(1) Contractul de concesiune cuprinde clauzele prevăzute în caietul de sarcini şi clauzele convenite de părţile contractante. în acest sens de lege. concedentul are posibilitatea de a-şi atinge scopul urmărit şi de a selecta ofertanţii prin condiţiile impuse în cele două documente: studiul de oportunitate şi caietul de sarcini. dar în acelaşi context de idei.

pentru o perioadă limitată de timp. art. economico-industriale. de două acte normative. persoană fizică sau persoană juridică dreptul şi obligaţia de a exploata un serviciu public ori o lucrare publică. De altfel. aşa cum am arătat. context care ne conduce la ideea de serviciu public.66 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. din sfera puterii executive – denumită concedent. guvernat de normele dreptului administrativ îl poate constitui atât o lucrare publică precum şi un serviciu public. considerăm că atât doctrina precum şi legislaţia specifică ne îndreptăţesc să calificăm contractul de concesiune ca fiind contract administrativ. să transmită. Considerăm regretabil faptul că actul normativ nu clarifică fără echivoc materia concesionării care. în schimbul unei redevenţe. fără a folosi sintagma de „serviciu public”. cu modificările şi completările ulterioare.232. unui privat. energie. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică. după caz. în principal. O primă reglementare. În concluzie. a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.2. 4.4. în opinia noastră. apreciem că obiectul contractului de concesiune publică. transport. „legiuitorul” utilizează în diferite texte sintagma „utilitate publică”2. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică 2 A se vedea art. în sens larg şi nu pe cea de serviciu public. 554/2004. obiectul contractelor de concesiune este reglementat. actul normativ vizează concesionarea serviciilor comerciale. poştă. Mai explicit. o reprezintă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. Este necesar să observăm că atât titlul actului normativ precum şi conţinutul acestuia au în vedere noţiunea de serviciu. enumerând activităţile relevante din sectoarele apă. trebuia să se regăsească într-o reglementare distinctă de cea a achiziţiilor publice.c) a creat cadrul legal pentru contestarea oricărui act procedural al concedentului la instanţele specializate de contencios administrativ1 etc. Având în vedere ambiguităţile ordonanţei de urgenţă. Obiectul contractului de concesiune După cum am relevat în subcapitolele anterioare. art. În acelaşi timp.235 etc din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. art.229 alin. 34/2006 109 . ţine de esenţa concesiunii ca o autoritate publică. 1 A se vedea Legea contenciosului administrativ nr.

funcţionarea regulată şi continuă a serviciului public după un program adus la cunoştinţa publicului etc. comparând obiectul de reglementare al celor două acte normative rezultă cu evidenţă faptul că s-a creat. judeţului. un serviciu public ori un serviciu comercial. Scopul ordonanţei de urgenţă sus-menţionate rezultă explicit din art. 34/2006 obiectul contractului de concesiune îl poate constitui. oreşelor şi comunelor. în primul rând. ori de câte ori obiectul contractului de concesiune îl constituie un serviciu public. dând în acelaşi timp naştere la întrebarea dacă legiuitorul mai doreşte sau nu să consfinţească posibilitatea concesionării bunurilor proprietatea privată a statului. pe de o parte. considerăm că este vorba despre o eroare care sperăm noi va fi eliminată în mod operativ. pe de altă parte. În concluzie. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică. Evident că avem în vedere.1. Aşadar. prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 219/1998. judeţelor. din textul citat rezultă în mod indubitabil că obiectul contractelor de concesionare îl pot constitui bunurile proprietate publică din patrimoniul statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale. reglementa regimul concesionării bunurilor proprietatea publică ori privată a statului.s-a dovedit a fi o solutie nefericita.” Aşadar. Această stare de fapt şi de drept a creat reale probleme autorităţilor administraţiei publice în gestionarea domeniului privat. oraşului sau comunei. În ceea ce ne priveşte. O remarcă absolut necesară ni se pare aceea că abrogarea Legii privind regimul concesiunilor nr. a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii. obiectul unui contract de concesionare îl 110 . cel puţin temporar o situaţie de vid legislativ.Apreciem că.1 alin. apreciem că potrivit dispoziţiilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică. O a doua reglementare în materie o regăsim în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. respectiv acela de a reglementa „regimul juridic al contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică. subliniem că din conţinutul celor două reglementări specifice în materia concesiunilor. în sensul că nu este reglementată concesionarea bunurilor proprietatea privată a statului şi a unităţilor administrativteritoriale. obligaţia de a se asigura satisfacerea interesului general pentru care serviciul public a fost înfiinţat.Astfel. concedentul trebuie să însereze în caietul de sarcini clauze obligatorii care. după caz: o lucrare publică. ulterior să fie preluate în partea reglementară a contractului.

cu modificările şi completările ulterioare. pe baza documentaţiilor de urbanism avizate potrivit legii. după caz: un bun proprietate publică. potrivit legii. cu plata taxei de redevenţă. altele decât cele care se realizează de către colectivităţile locale pe terenurile acestora. fără scop lucrativ. cu caracter social. Aşa fiind. a unui serviciu public ori a unei lucrări publice. care pot avea ca obiect exploatarea unui bun proprietatea privată a statului. Reglementarea parţială a acestei materii o regăsim în art. Aşadar. concluzionăm prin a releva că în funcţie de obiectul concesiunii distingem două categorii de contracte şi anume: a) contracte de concesiune publică. op. Aceste contracte. 15 din Legea nr. conform art. Astfel. Vedinaş.poate constitui. d) pentru strămutarea gospodăriilor afectate de dezastre. în următoarele scopuri: a) pentru realizarea de obiective de utilitate publică sau de binefacere.1 b) contracte de concesiune privată. terenurile aparţinând domeniului privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale destinate construirii. c) pentru realizarea de locuinţe pentru tineri până la împlinirea vârstei de 35 ani. judeţului. oraşului sau comunei sau un serviciu comercial. împreună cu cele de achiziţie publică formează categoria contractelor administrative şi se supun exclusiv unui regim juridic de drept public. un serviciu public ori un serviciu comercial. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii enumeră doar. ţinând cont de doctrina în materie şi de legislaţia complementară obiectului de studiu.1 coroborat cu art. cu avizul conform al Ministerului Culturii şi Cultelor. Pe parcursul acestui subcapitol am scos în evidenţă cîteva dintre imperfecţiunile ori erorile celor două ordonanţe de urgenţă care reglementează materia concesiunilor. f) pentru lucrări de protejare ori de punere în valoare a monumentelor istorice definite potrivit legii. Trebuie observat că Legea nr. care pot avea ca obiect exploatarea unui bun proprietate publică. 15 coroborat cu art.1 din legea susmenţionată. situaţiile în care terenuri aparţinând 1 A se vedea V. pag. este firesc să concluzionăm în legătură cu obiectul contractelor de concesiune. o lucrare publică. 13 alin. citată. se pot concesiona fără licitaţie publică. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. 498-499 111 . b) pentru realizarea de locuinţe de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe.13 alin. la cererea proprietarului sau cu acordul acestuia. potrivit legii. e) pentru extinderea construcţiilor pe terenurile alăturate.

Aşa fiind. în sens restrâns). Potrivit art. din oficiu sau la propunerea unei persoane interesate. procedura de concesionare a bunurilor proprietatea publică a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale este reglementată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 14 din actul normativ citat. procedurile de atribuire a contractului de concesiune sunt următoarele: a) licitaţia. datorită complexităţii şi diversităţii activităţilor cu care se confruntă administraţia publică. apreciem că în astfel de situaţii avem de a face cu aşa-zisele „acte de gestiune”. sub aspectul procedurilor de urmat. Cu certitudine un astfel de demers este deosebit de dificil. art. 1 A se vedea art. deşi nu rezultă expres din lege. materia concesiunilor confirmând această regulă. iniţiativa concesionării trebuie să aibă la bază un studiu de oportunitate şi un caiet de sarcini aprobate de către concedent. prin act administrativ de autoritate. inclusiv redevenţa. cu unul sau mai mulţi participanţi la procedura de atribuire a contractului de concesiune.domeniului privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale pot fi concesionate. Pe de altă parte. negocierea directă fiind excepţia. În acelaşi timp.15 stabileşte că regula este reprezentată de atribuirea contractului de concesiune prin licitaţie. a dreptului administrativ în special.9 şi următorii din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. comandat de un regim de drept administrativ. Astfel. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică. procedurile administrative sunt reglementate printr-o multitudine de acte normative. 4. fără a constitui o reglementare specială a acestor terenuri. procedura la care orice persoană fizică sau juridică interesată are dreptul de a depune ofertă. civil – în sens larg (ori comercial. în care să se regăsească o reglementare unitară a materiei. regim juridic de drept comun. Procedura de concesionare Doctrina dreptului public. 54/2006 112 . a subliniat în repetate rânduri necesitatea şi oportunitatea unui Cod de proceduri administrative. putând fi considerată aceasta propunere „de lege ferenda”.1 În toate cazurile.5. guvernate de un regim juridic mixt. b) negocierea directă – procedura prin care concedentul negociază clauzele contractuale. Iniţiativa concesiunii o are concedentul.

62 din Ordonanţa de urgenţă nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică. a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.63 din Ordonanţa de Urgenţă: „Dosarul concesiunii are caracter de document public. g) justificarea hotărârii de anulare a procedurii de atribuire. menţionăm că norme procedurale în materia concesiunii lucrărilor publice şi a serviciilor regăsim în Ordonanţa de Urgenţă nr. 54/2006 trebuie să conţină cel puţin următoarele documente: a) studiul de oportunitate al concesiunii. dreptul de a exploata rezultatul lucrărilor sau acest drept însoţit de plata unei sume de bani. d) documentaţia de atribuire. conform art. b) hotărârea de aprobare a concesiunii şi. Conform art. În opinia noastră. 3 lit. cu deosebirea că în contrapartida lucrărilor executate contractantul. căile de atac etc. este de neînţeles opţiunea „legiuitorului” de a reglementa materia concesiunilor în mai multe acte normative. potrivit art. În mod sintetic. h) contractul de concesiune semnat de parti. e) nota justificativă privind alegerea procedurii de atribuire. documentele care se întocmesc în diferitele faze procedurale.Legiuitorul a reglementat în mod detaliat etapele procedurale obligatorii. dacă este cazul.” Pe de altă parte. această manieră de reglementare va genera o practică administrativă greoaie. Astfel. în acest sens. din punct de vedere al dreptului substanţial şi al celui procedural. Un exemplu nefericit. c) anunţurile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. toate etapele procedurale şi documentele întocmite se constituie în dosarul concesiunii care. primeşte din partea autorităţii contractante. neunitară determinată de ambiguitatea normelor. 54/2006 referitoare la procedura de atribuire a contractului de concesiune şi dovada transmiterii acestora spre publicare. Cu certitudine. hotărârea de aprobare a subconcesiunii. f) denumirea/numele ofertantului/ofertanţilor a cărui/a căror ofertă/oferte a/au fost declarată/declarate câştigătoare şi motivele care au stat la baza acestei decizii. în calitate de concesionar. 34/2006 contractul de concesiune de lucrări publice este „contractul care are aceleaşi caracteristici ca şi contractul de lucrări. după caz.” 113 . în cazul în care procedura aplicată a fost alta decât licitaţia deschisă. îl regăsim chiar în definirea conceptelor. în calitate de concedent. b din Ordonanţa de Urgenţă nr.

printr-o serie de norme de trimitere. Or. supunem analizei noastre câteva aspecte. pe de o parte. art. Sub aspect procedural. regimul bunurilor. subconcesionarea şi încetarea contractului de concesiune. să releve diferenţa specifică. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică reglementează aspectele legate de procedura încheierii contractului. tratamentul egal. imprecis. e din Ordonanţa de Urgenţă contractul de concesiune de servicii este definit ca fiind „contractul care are aceleaşi caracteristici ca şi contractul de servicii. după cum urmează: A) Termenul în care trebuie încheiat contractul Reglementarea acestui element esenţial al întregii proceduri de selectare a concesionarului este făcută în mod defectuos.. cu deosebire că în contrapartida serviciilor prestate contractantul. Având în vedere interesul teoretic şi practic pe care îl suscită. Dispoziţii privind contractul de concesiune Capitolul IV al Ordonanţei de Urgenţă nr. 54/2006 Ibidem.”. de natură a crea confuzie şi incertitudine. astfel: nediscriminarea. pe de altă parte. 217 din Ordonanţa de Urgenţă stabileşte principiile care stau la baza atribuirii contractului de concesiune. primeşte din partea autorităţii contractante. legiuitorul a utilizat o „normă de trimitere”. recunoaştere reciprocă. În ceea ce priveşte: „modul de fundamentare a deciziei de realizare a proiectului. transparenţa.6.3 lit. modul de transfer şi de recuperare a obiectului concesiunii.În acelaşi spirit. având în vedere importanţa deosebită a datei la care se semnează contractul de concesiune. potrivit art.50. în ambele cazuri. clauzele acestuia.2 din Ordonanţa de urgenţă nr.218 alin. ordonanţa de urgenţă prevede că se vor stabili prin hotărâre a Guvernului.2 Este regretabilă această superficialitate a legiuitorului. dreptul de a exploata serviciile sau acest drept însoţit de plata unei sume de bani. cu alte cuvinte să realizeze ceea ce au comun fiecare dintre aceste contracte cu contrcatul de concesiune iar..” Se poate observa modul deficitar şi ambiguitatea celor două definiţii care. eficienţa utilizării fondurilor şi asumarea răspunderii. în calitate de concesionar. proporţionalitatea. modul de pregătire a documentaţiei de atribuire şi de aplicare a procedurilor .1 4.41 114 . particularitatea fiecărui gen de contract. art. principiile care guvernează materia achiziţiilor publice.42 şi art. Cu alte cuvinte. În mod indubitabil. în mod firesc trebuia să vizeze genul proxim. art. importanţa acesteia rezultă din conţinutul 1 2 A se vedea art. în calitate de concedent.

1. 54/2006 sunt următoarele: a) Articolul 50 potrivit căruia: „(1) Neîncheierea contractului de concesiune într-un termen de 20 de zile calendaristice de la data împlinirii termenului prevăzut la art. în scris. după cum urmează: a) În primul rând. momentul de la care începe aceasta fiind stabilit printr-o normă de trimitere. În mod nefericit însă şi cu efecte nefaste credem noi.” b) Articolul 42 la care face trimitere textul menţionat anterior stabileşte: „Concedentul poate să încheie contractul de concesiune numai după împlinirea unui termen de 20 de zile calendaristice de la data realizării comunicării prevăzute la art. Or. concis. nu mai târziu de 3 zile lucrătoare de la emiterea acestora. constituie „dreptul comun” în ceea ce priveşte modul de redactare al actelor normative. aşa fiind. textele în discuţie ale Ordonanţei de urgenţă nr. 54/2006 conform căruia Contractul de concesiune se încheie în conformitate cu legea română. 42 poate atrage plata daunelor-interese de către partea în culpă.” c) Articolul 41 text la care ne trimite art. apreciem că sunt ignorate în mod flagrant dispoziţiile Legii nr.art. 33 alin. clar şi precis. 7 alin. art. în practica administrativă şi jurisprudenţă. Astfel. (2) Refuzul ofertantului declarat câştigător de a încheia contractul de concesiune poate atrage după sine plata daunelor-interese. Analiza celor trei texte sus-menţionate ne obligă să formulăm câteva concluzii. (1) prevede că: „Actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ. care să excludă orice echivoc.” 115 . actul normativ trebuia să prevadă cu precizie termenul în care trebuie încheiat contractul cu ofertantul declarat câştigător al licitaţiei şi sancţiunea aplicată părţii aflate în culpă. 7 alin. pentru o perioadă care nu va putea depăşi 49 de ani. Concret. pe acelaşi fond de idei. sobru. Ordonanţa de urgenţă stabileşte sancţiunea aplicabilă părţii aflate în culpă pentru neîncheiereacontractului de concesiune într-un termen de 20 de zile. conform art. 42 are următorul conţinut: „(1) Concedentul are obligaţia de a informa ofertanţii despre deciziile referitoare la atribuirea contractului de concesiune. 2 al Legii nr. 1 al Ordonanţei de urgenţă nr.” Sau. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative care. cu confirmare de primire. 24/2000 „prin modul de exprimare actul normativ trebuie să asigure dispoziţiilor sale un caracter obligatoriu. 41 alin. termen care începe să curgă de la data semnării lui. cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie.

din interpretarea logico-gramaticală a art. în opinia noastră. În opinia noastră. 50 al Ordonanţei de urgenţă se poate aprecia că este legală conduita „părţilor care încheie contractul de concesiune într-un termen de 20 de zile calendaristice de la data împlinirii termenului prevăzut la art. 42”. Apreciem că se impunea stabilirea unei sancţiuni mai severe şi anume decăderea din dreptul câştigat dacă adjudecătorul nu încheie contractul într-un termen cert. considerăm inexplicabil şi de nepermis modul lacunar în care s-a redactat textul în cauză. analizate prin prisma exigenţelor impuse de Legea nr. Este o chestiune regretabilă faptul că a regăsi într-un act normativ o astfel de lacună. imprecise. d) În sfârşit. Cu alte cuvinte. intim legată de exercitarea puterii publice de către autorităţi publice cărora legea le conferă calitatea de concedent. 2) Dată fiind ambiguitatea textului prin introducerea normei permisive practica administrativă va fi neunitară.” Din acest punct de vedere. 41 alin. spre exemplu: cel mult 30 de zile de la data adjudecării. subliniem că ordonanţa de urgenţă instituie în art. 50 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. sancţiunea instituită în art. c) În al treilea rând.. cel puţin două critici credem că sunt pertinente şi concludente faţă de actul normativ în cauză şi anume: 1) Instituţia concesiunii este o instituţie a dreptului public. de lege ferenda impunându-se.2 al Ordonanţei de urgenţă nu este de natură a rezolva situaţia. în mod evident normele trebuie să îmbrace un caracter imperativ. cu sau fără plata daunelorinterese. Aşa fiind. obligatoriu această chestiune fiind tranşată în mod indubitabil în doctrină. nelegale din această perspectivă. 54/2006. reformularea adecvată a acestuia. 50. b) În al doilea rând. neclare şi în consecinţă.. În consecinţă. 54/2006 sunt ambigue. o normă cu caracter permisiv.1 şi art. 50 alin.Este evident că. relevăm că termenul înăuntrul căruia părţile trebuie să încheie contractul de concesiune rezultă din coroborarea dispoziţiilor art. Astfel. dar legală. 42 şi art. considerăm că pentru concedent nu poate fi satisfăcătoare doar plata daunelor-interese de către ofertantul declarat câştigător care refuză încheierea contractului de concesiune. foarte grav ni se pare faptul că legiuitorul nu a instituit cu claritate o sancţiune mai severă pentru situaţia în care ofertantul declarat câştigâtor al procedurii de atribuire a contractului de concesiune refuză să încheie contractul. care de lege ferenda se cere a fi înlăturată. utilizând sintagma: „poate atrage plata daunelor-interese . 24/2000 dispoziţii ale Ordonanţei de urgenţă nr. care stabilesc următoarele reguli: 116 .

B) Specificitatea clauzelor contractuale a) Contractul de concesiune cuprinde două categorii de clauze şi anume: Clauze prevăzute în caietul de sarcini care constituie aşa-zisa parte reglementară a contractului de concesiune. 54/2006. astfel cum prevăd dispoziţiile art. 51 alin. 54 alin. în cazul în care această creştere rezultă în urma: a) unei măsuri dispuse de o autoritate publică. după caz. guvernat de normele dreptului privat.1 coroborat cu art. 54/2006.” Clauze stabilite prin acordul părţilor. Mai mult chiar. 1 din Ordonanţa de urgenţă nr.51 alin.1 din Ordonanţa de urgenţă nr.  Contractul de concesiune poate fi încheiat numai după împlinirea unui termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării deciziei de atribuire de către concedent (art. cu notificarea prealabilă a concesionarului. b) Contractul de concesiune este guvernat de principiul echilibrului financiar stipulat în art.1 din Ordonanţa de urgenţă prevede că: „Concedentul poate modifica unilateral partea reglementară a contractului de concesiune. 54 alin. termenul începe să curgă de la data la care concedentul comunică decizia de atribuire a contractului de concesiune care. fără a contraveni obiectivelor concesiunii prevăzute în caietul de sarcini”. 54/2006 117 . 41 din Ordonanţa de urgenţă. 53 alin. Pentru aceste considerente. obligatoriu pentru toţi concedenţii şi prezumtivii concesionari care fac obiectul Ordonanţei de urgenţă nr. Este vorba despre faptul că.53 alin. 1 din Ordonanţa de urgenţă. autoritatea publică (concedentul) îşi exercită prerogativele de putere publică având abilitatea legală de a-şi alege viitorul partener contractual. faţă de contractul civil. art. 42 din Ordonanţa de urgenţă). „în completarea celor din caietul de sarcini. conform art. în următoarele 20 de zile calendaristice. Acest principiu semnifică faptul că între drepturile şi obligaţiile de natură contractuală ale celor două părţi trebuie să existe un echilibru perfect. b) a unui caz de forţă majoră sau unui caz fortuit. În alţi termeni.1 Aceste clauze au menirea de a evidenţia o particularitate fundamentală a contractului administrativ. 2 din actul normativ menţionat: „Concesionarul nu va fi obligat să suporte creşterea sarcinilor legate de execuţia obligaţiilor sale. din formulările bizare şi ambigue ale actului normativ nu putem stabili cu certitudine un singur termen. guvernat de normele dreptului public. numai dacă îndeplineşte şi achiesează la condiţiile impuse prin caietul de sarcini. din motive excepţionale legate de interesul naţional sau local. este de 3 zile conform art. 1 Vezi art. concesionarul.

care revin de plin drept.c) Ordonanţa de urgenţă instituie regula potrivit căreia contractul de concesiune trebuie să conţină interdicţia pentru concesionar de a subconcesiona. 54/2006. legiuitorul a instituit şi excepţia de la regula enunţată. în măsura în care aceste din urmă ăşi manifestă intenţia de a prelua bunurile respective în schimbul plăţii unei compensaţii egale cu valoarea contabilă actualizată. 118 .  bunurile de preluare care. Este cazul să observăm că actuala reglementare a reformat substanţial această materie. la expirarea contractului de concesiune. 34/2006 precum şi de întreaga doctrină din perioada interbelică. redăm mai jos textul art. precum şi cele care au rezultat în urma investiţiilor impuse în caietul de sarcini. Sunt bunuri de preluare bunurile care au aparţinut concesionarului şi au fost utilizate de către acesta pe durata concesiunii > bunurile proprii care. gratuit şi libere de sarcini concedentului. 219/1998 privind regimul concesiunilor – abrogată prin Ordonanţa de urgenţă nr. categoriile de bunuri ce vor fi utilizate de concesionar în derularea concesiunii. Pentru analiză comparativă. respectiv:  bunurile de retur. În acelaşi timp. Sunt bunuri proprii bunurile care au aparţinut concesionarului şi au fost utilizate de către acesta pe durata concesiunii. 5 – alin. unei alte persoane. pot reveni concedentului. la expirarea contractului de concesiune. 52 al Ordonanţei de urgenţă. Potrivit textului legal menţionat. cu excepţia celor prevăzute la lit. 219/1998 conform căruia: „În contractul de concesiune trebuie precizate. respectiv: bunuri de retur. 59 alin. obiectul concesiunii. bunuri proprii. d) Regimul juridic al bunurilor care fac obiectul contractului de concesiune este stabilit de art. atât faţă de vechea reglementare Legea nr. care revin de plin drept. Sunt bunuri proprii bunurile care au aparţinut concesionarului şi au fost folosite de către acesta pe durata concesiunii. 29 alin. categoriile de bunuri ce vor fi utilizate de concesionar în derularea concesiunii. Sunt bunuri de retur bunurile care au făcut obiectul concesiunii. în sensul că subconcesionarea este permisă în condiţiile prevăzute de art. care la încetarea contractului de concesiune rămân în proprietatea concesionarului. gratuit şi libere de sarcini concedentului la încetarea contractului de concesiune. rămân în proprietatea concesionarului. b. conform dispoziţiilor caietului de sarcini. în mod distinct. la expirarea contractului de concesiune. 2 din Legea privind regimul concesiunilor nr. 11 din Ordonanţa de urgenţă nr. Sunt bunuri de retur bunurile care au făcut obiectul concesiunii.

De altfel. a scăpat din vedere bunurile de preluare.58 alin. Pe cale de consecinţă. 2) pe cale de excepţie. de lege ferenda propunem a fi cât mai urgent eliminată. ne este greu să înţelegem modalitatea în care s-ar putea separa edificatele de pe aceste bunuri imobile. contractul de concesiune se va putea încheia în patru exemplare. 1 principiul potrivit căruia contractul de concesiune va fi încheiat în limba română. contractul de concesiune poate înceta înainte de expirarea duratei pentru care a fost încheiat. 58 alin. câte unul pentru fiecare parte. în două exemplare. Iată de ce apreciem că este vorba despre o gravă eroare. e) Se instituie în art. iar edificatele ar reveni concesionarului. două în limba română şi două într-o altă limbă aleasă de ele. în mod eronat şi regretabil. categorie de bunuri care în mod indubitabil sunt utilizate de către concesionar în derularea concesiunii. după cum urmează: • prin denunţarea unilaterală de către concedent. dacă părţile nu se înţeleg cu privire la 1 A se vedea art. astfel: 1) regula o reprezintă încetarea la expirarea duratei stabilite în contractul de concesiune. Credem că este o gravă eroare a legiuitorului care. în ipoteza în care concesionarul are o altă naţionalitate sau cetăţenie decât cea română şi dacă părţile consideră necesar. 57 al Ordonanţei de urgenţă. Pe cale de excepţie.2 din Ordonanţa de urgenţă nr. această variantă o excludem întrucât nu rezultă în mod expres din Ordonanţa de urgenţă. de lege ferenda impunându-se eliminarea acestei carenţe. Afirmaţia noastră are în vedere următoarea argumentaţie: > bunurile proprietatea publică aparţinând statului şi unităţilor administrativ-teritoriale care fac obiectul Ordonanţei de urgenţă nr.  Ordonanţa de urgenţă. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică 119 . putem observa modificări esenţiale aduse de actuala reglementare şi anume:  Din cadrul bunurilor de retur au fost eliminate investiţiile realizate de concesionar pe durata concesiunii şi ca urmare a clauzelor impuse prin caietul de sarcini.Aşadar. dar numai în situaţiile în care interesul naţional sau local o impune şi numai cu plata unei prealabile şi juste despăgubiri în sarcina concedentului. 54/2006. în ideea că bunurile concesionate ca bunuri de retur ar reveni la expirarea contractului de concesiune concedentului. la iniţiativa uneia dintre părţi. nu pot fi înstrăinate.1 f) Încetarea contractului de concesiuni o regăsim reglementată de art.

554/2004.)poate modifica in mod unilateral partea reglementara a contractului de concesiune. in executarea contractului de concesiune.53 al.concedentul are urmatoarele drepturi : a.54/2006.)dreptul de a incasa redeventa stabilita in contractul de concesiune. b.57 al.)poate denunta in mod unilateral contractul de concesiune.in conditiile prevazute de art. cu plata unei despăbugiri în sarcina concedentului. în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către concedent.)dreptul de a inspecta bunurile concesionate si de a verifica respectarea obligatiilor asumate de concesionar .U. • la dispariţia bunului concesionat datorată unei cauze de forţă majoră. 4. • prin renunţarea unilaterală a concesionarului. fără plata unei despăgubiri.cuantumul despăgubirii. b. precum şi a celor referitoare la despăgubiri. 54/2006 stabileşte fără echivoc competenţa instanţelor de contencios administrativ în soluţionarea litigiilor care au ca obiect atribuirea.G.in afara cazurilor prevazute de lege. încheierea. c. Principalele obligatii ale concedentului sunt urmatoarele : a. 120 . executarea.Drepturile si obligatiile concedentului Potrivit reglementarilor in vigoare si principiilor doctrinare. Menţionăm că art.U.G.1 din O. c. • prin reziliere de către concedent.cu notificarea prealabila a concesionarului. în cazul în care acesta nu îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale.7. în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr.1 lit. • prin reziliere de către concesionar.54/2006. în situaţiile în care acesta se află în imposibilitatea obiectivă de a exploata bunul concesionat. cu plata unei despăgubiri în sarcina concesionarului.nr.b din O. modificarea şi încetarea contractelor de concesiune.)obligatia de a nu modifica in mod unilateral contractul de concesiune. 66 din Ordonanţa de urgenţă nr.nr.in conditiile art.)obligatia de a nu-l tulbura pe concesionar in exercitarea drepturilor rezultate din contractul de concesiune. cu modificările şi completările ulterioare. va decide instanţa de judecată competentă.)obligatia de a notifica concesionarului aparitia oricaror imprejurari de natura sa aduca atingere drepturilor acestuia. d.

la incetarea contractului prin ajungerea la termen.)sa notifice.)dreptul de a exploata.in mod gratuit si libere de orice sarcini. Noţiunea contractului de concesiune şi încheierea acestuia. 1 2 P. citată Aladar Sebeni. Obligatiile concesionarlui sunt urmatoarele : a.pe riscul si pe raspunderea sa .)sa respecte conditiile impuse de natura bunurilor proprietate publica . concedentului existenta unor cauze de natura sa conduca la imposibilitatea exploatarii bunurilor. adică un contract care generează de la data încheierii lui.cu exceptiile prevazute de lege . Caracterele contractului de concesiune În literatura de specialitate din perioada interbelică1. 4.)dreptul de a culege si de a folosi fructele bunurilor ce fac obiectul contractului. 8/1999.4.)sa nu subconcesioneze bunul care face obiectul contractului de concesiune. redeventa prevazuta in contract . p. 17 121 . concesionarul dobandeste urmatoarele drepturi : a.bunurile proprietate publica ce fac obiectul contractului de concesiune.in regim de continuitate si permanenta. in termen de 90 de zile de la data incheierii contractului de concesiune.) sa restituie concedentului bunurile de retur . Negulescu.Drepturile si obligatiile concesionarului In temeiul contractului de concesiune. în revista „Dreptul”. obligaţii reciproce şi interdependente în sarcina părţilor (concedentului şi concesionarului). la termen.)sa asigure exploatarea eficienta. e. g.de indata.in vederea luarii masurilor ce se impun pentru a asigura continuitatea exploatarii bunului.8. c.)sa plateasca. b.9. dar şi în cea de dată mai recentă2 s-a considerat că contractul de concesiune este un contract: a) sinalagmatic.bunurile proprietate publicace fac obiectul contractului. f. op.)sa depuna garantia prevazuta de lege.potrivit naturii bunului si scopului stabilit de parti prin contractul de concesiune.potrivit obiectivelor stabilite de catre concedent. b. nr. d.

168/2007 stipuleaza : „In cazul in care ofertantul declarat castigator refuza incheierea contractului. a unei contraprestaţii în schimbul obligaţiei pe care şi-o asumă. nr. 46 din Normele metodologice aprobate prin H.G. republicată. teza a II-a statuând că: „În condiţiile legii organice. ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate.interese”. principiul conform căruia bunurile proprietate publică sunt inalienabile. 122 .54/2006.studiul de oportunitate pastrandu-si valabilitatea „. fiecare parte urmărind realizarea unui folos. În acest sens. potrivit cărora:” Refuzul ofertantului declarat câştigător de a încheia contractul de concesiune atrage după sine plata daunelor. ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică. 136 alin.U. prevăzută de lege ad validitatem.2 din O. predeterminată. stabileşte în art. de asemenea.” Analiza textului constituţional citat. 4 teza I-a. relevante sunt dispoziţiile art. si anume ofertantul declarat castigator. c) solemn.al. nr. 44.b) oneros.procedura de atribuire se anuleaza. e) comutativ.G.G. caracter care presupune ca contractul de concesiune să se încheie numai cu o anumită persoană. d) intuituu personae.G.168/2007stipulează: „Contractul de concesiune va fi încheiat în formă scrisă.) cu executare succesivă.  transmiterea bunurilor publice în administrare şi închirierea acestora se face în condiţiile prevăzute de legea organică. 50 al. Sub acest aspect. ceea ce înseamnă că acest contract se încheie valabil. e. apreciindu-le ca fiind echivalente. închirierea şi folosinţa gratuită a bunurilor aparţinând domeniului public Reglementând regimul juridic al proprietăţii. ne permite să formulam câteva concluzii şi anume:  bunurile proprietatea publică a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale pot fi date în administrare. obligaţiile părţilor se execută în timp.nr. închiriate ori date în folosinţă gratuită.art.iar concedentul reia procedura.1 din Normele metodologice de aplicare a O.54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publica aprobate prin H. Mai mult chiar. 5. printr-o prestaţie regulată şi continuă.nr. Administrarea. sub sancţiunea nulităţii”. art. Constituţia României.in conditiile legii.ceea ce inseamna ca părţi isi cunosc chiar de la încheierea contractului întinderea obligaţiilor şi drepturilor izvorâte din acesta. numai prin exprimarea într-o anumită formă solemnă a consimţământului.U.

Partea I-a.S. Muraru şi E.2 cu modificările şi completările ulterioare şi în Legea nr.1.4 din Constituţia României.51/2006 legea serviciilor comunitare de utilitati publice etc. Constituţia României. nr. acesta poate fi revocat conform art. cu art. autorităţile administraţiei publice centrale şi locale. 215/2001 – legea administraţiei publice locale. republicată. 213/1998. prefecturile.dispoziţii aplicabile. pag. În litigiile privitoare la dreptul de administrare. 12 al Legii nr. 5. 12 alin. după caz: regiile autonome. municipale.Legea nr. I. 295 2 Publicată în Monitorul Oficial al României. republicată. Tănăsescu. Titularul dreptului de administrare exercită atributele dreptului de proprietate. Titularii dreptului de administrare rezultă din coroborarea art. titularul acestui drept are calitate procesuală proprie. Constantinescu.136 alin. 213/1998 şi pot fi. 123 din 20 februarie 2007 123 . Darea în administrare a bunurilor proprietate publică se face prin act administrativ de autoritate. cu modificările şi completările ulterioare 3 Publicată în Monitorul Oficial al României. cu modificările şi completările ulterioare3. in concret printr-o hotărâre adoptată. Ed. Iorgovan. comentarii şi explicaţii. pentru bunurile proprietate publică a statului.Legea fondului funciar nr. după caz de către: a) Guvern.cum sunt: Legea privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia nr.O.21/2006 privind regimul concesionarii monumentelor istorice. 1 În acelaşi sens. alte instituţii publice de interes naţional. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. Partea I-a. În cazul în care titularul dreptului de administrare nu-şi exercită drepturile şi obligaţiile născute din actul de transmitere. credem noi şi pentru darea în folosinţă a acestora. 213/1998. orăşeneşti sau comunale pentru bunurile aflate în proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale. 1 din Legea nr. folosinţa şi dispoziţia dar. judeţean sau local.18/1991. 448 din 24 noiembrie 1998. nr. precum si in alte acte normative. numai în limitele stabilite prin actul administrativ de transmitere în administrare. cu alte cuvinte va sta în nume propriu în proces. b) consiliile judeţene. All-Beck.nr. 12 alin.G. revizuită. a se vedea M.1 Dispoziţii care reglementează această materie regăsim si in alte acte normative.si anume: posesia. A. Administrarea bunurilor proprietate publică Administrarea bunurilor din domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale este reglementata în art. 3 din Legea nr.

15 al Legii privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia nr. a consiliilor judeţene. după caz. potrivit specificului acestuia. Aşa cum am mai arătat. 213/1998 şi art. legea fundamentală lasă legiuitorului competenţa de a stabili condiţiile de transmitere în folosinţă gratuită a bunurilor proprietate publică precum şi beneficiarii acestui drept. 123 alin. în litigiile care au ca obiect dreptul de proprietate publica asupra unui bun dat in administrare. transmiterea în folosinţă gratuită a acestora este data de lege in competenţa Guvernului. municipale.dupa caz.1 5. prin hotărâre a Guvernului ori prin hotarari ale consiliilor judeţene. La fel cu concesionarea şi transmiterea în administrare. orăşeneşti şi comunale. considerăm că materia este reglementată în art. Transmiterea în folosinţă gratuită a bunurilor proprietate publică La fel cu concesionarea. republicată. 215/2001. cu modificările şi completările ulterioare etc. română ori străină şi va cuprinde clauze de natură să asigure exploatarea bunului închiriat. închirierea bunurilor proprietatea publică a statului şi a unităţilor administrativteritoriale se aprobă. Închirierea bunurilor proprietate publică se face prin licitaţie publică. 215/2001 si de alte acte normative. ori după caz.darea in administrare şi închirierea bunurilor proprietate publică. orăşeneşti şi comunale. Contractul de închiriere se va încheia cu adjudecătorul licitaţiei care.dupa cum urmeaza : 1 Vezi art. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia 124 . municipale. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia şi de art.17 al Legii nr. În acest context constituţional. Închirierea bunurilor proprietate publică Închirierea bunurilor proprietate publică este reglementată în mod succint de legislaţia in materie.Pe de altă parte. poate fi după caz.14 din Legea nr. 1 din Legea administraţiei publice locale nr. 5.124 din Legea administraţiei publice locale nr.2. titularul dreptului de administrare are obligaţia să invedereze instantei persoana juridica titulara a dreptului de proprietate publica. Din cele doua acte normative putem desprinde regimul juridic privind transmiterea în folosinţă gratuită a bunurilor proprietate publică prin hotărâre pot fi transmise în folosinţă gratuită bunuri proprietate publică. astfel cum rezultă din art.3. prin hotărâre. persoană fizică sau persoană juridică. potrivit dispoziţiilor speciale in materie.

închiriate. a realizat pentru prima dată clasificarea formelor de guvernământ în: a) monarhie – puterea fiind concentrată în mâinile unei singure persoane (rege. În concluzie. structura şi atribuţiile sale 1. Constantin G. în conformitate cu dispoziţiile Constituţiei României şi ale legii. p. Aristotel. o persoană juridică fără scop lucrativ.) titularul dreptului de folosinţă gratuită poate fi după caz. b) oligarhie – situaţie în care puterea se împărţea între mai mulţi indivizi sau era deţinută de un grup social restrâns de persoane. 1890. Bucureşti. considerat de prof.a. 9 125 . consiliu prezidenţial etc. care desfăşoară activitate de binefacere sau de utilitate publică. Drept constituţional şi instituţii politice. 204 2 C. b. 1995. emir.ori un serviciu public. Bucureşti. p. principe etc. trebuie reţinut faptul că deşi sunt inalienabile bunurile proprietatea publică a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale pot fi concesionate. Astfel. PARTEA a II – a ORGANIZAREA ADMINISTRAŢIEI PUBLICE Capitolul I PREŞEDINTELE ROMÂNIEI 1. Dissescu.G. date în administrare sau în folosinţă gratuită. Consideraţii generale privind şeful de stat Instituţia şefului de stat a apărut odată cu statul şi a cunoscut o evoluţie continuă în ceea ce priveşte forma.) folosinţa gratuită se transmite pe termen limitat. Curs de drept public român. împărat.. împărat. instituţia şefului de stat a avut fie o organizare unipersonală. c. consiliu de stat. stipulat în mod expres în hotărâre. situaţie în care şeful de stat se numea rege. c) democraţie – în cadrul căreia poporul exercita în mod direct puterea. în cursul evoluţiei sale. Ediţia a VI-a. Stabiliment Grafic I. Dissescu2 creatorul dreptului constituţional.V. etc. caz în care acest rol era îndeplinit de un prezidiu. Editura Actami.). fie o organizare colegială.impuse in mod unilateral de catre proprietar.)hotararea trebuie sa stipuleze in concret drepturile si obligatiile celor doua parti . 1 Ioan Muraru. Socec. emir.

Ungaria. rolul preşedintelui republicii este deosebit de important. I. d) regim de adunare (ex. semnează ordonanţele adoptate de Guvern. Polonia.. şi un regim politic mixt având trăsături ce se regăsesc fie la regimul parlamentar.A.este ales. de un grup de persoane (oligarhia) sau de către masele largi ale poporului (democraţia). Islanda. 2001. formele de guvernământ sunt clasificate.A. de către o singură persoană (monocraţia). în acelaşi timp. fie direct . etc. S. În unele dintre aceste state. În republicile parlamentare. etc. dar în S. Grecia. doctrinarii denumindu-l semi-prezidenţial. de regulă. exemplu edificator constituindu-l Franţa unde preşedintele participă şi prezidează şedinţele de Guvern. de asemenea. denumit de obicei . poate dizolva adunările legiuitoare după 1 Antonie Iorgovan. p. este responsabil în faţa parlamentului.U. direct (Franţa. de către parlament (Italia.În dreptul public modern ideea şefului de stat este legată de forma de guvernământ. fie indirect . Irlanda. vol. După acest criteriu. c) regimul politic parlamentar (ex.prin reprezentanţii acestuia. Franţa).). Austria.U. ceea ce este specific regimului parlamentar. fie direct (România. deşi numit de preşedinte. Republicile de tip parlamentar se caracterizează prin faptul că preşedintele este ales.preşedinte . Modalitatea de alegere a preşedintelui prezintă o importanţă determinantă pentru definirea regimului politic al unei ţări. Guvernul. republici .în care şeful de sat. dreptul constituţional consideră că există două mari tipuri de republici. de regulă.U. citată. în general. În ceea ce priveşte clasificarea regimurilor politice. în mod constant dreptul public contemporan statuează patru mari categorii. în care preşedintele este ales prin vot universal. care cumulează funcţia de şef de stat cu cea de şef al Executivului.fapt care este specific regimului prezidenţial. În general. b) regimul politic semi-prezidenţial (ex. etc. în două categorii: monarhii . sau de o adunare compusă din parlamentari şi alţi reprezentanţi (Germania). op. guvernele răspund în faţa parlamentului.) sau indirect (Finlanda) . dar. 292 126 . fie prin intermediul unei adunări de electori (S. Elveţia)1. Există. cu alte cuvinte de exercitarea puterii suverane în stat. astfel: a) regimul politic prezidenţial (ex. Italia. Grecia. respectiv de către electori sau de Parlament. Spania. în mod special. etc. multe ţări din America Latină.).). şi anume republici parlamentare şi prezidenţiale. în timp ce republicile de tip prezidenţial se caracterizează prin alegerea preşedintelui de către popor.).în care şeful statului este desemnat pe baze ereditare sau pe viaţă. pe un anumit termen determinat.A. nu există răspundere guvernamentală în faţa parlamentului ci a preşedintelui.).de corpul electoral (popor). pe când în cele prezidenţiale. fie la cel prezidenţial.

(1) Parlamentul „este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. prezidează Consiliul Superior al Magistraturii. 89 din Constituţia României 127 . strâns legat de forma de guvernământ. 1 2 Idem. cu precizarea că potrivit art. 103 alin. 5) să nu fie vorba despre ultimele 6 luni de mandat ale Preşedintelui României. (2) din Constituţia României. egal. 384 A se vedea art. egal. (3) din Constituţie. trebuie să fie respinse cel puţin două solicitări de investitură. de asediu sau starea de urgenţă. 2.” b) Dreptul Preşedintelui României de a dizolva Parlamentul nu se poate exercita decât cu respectarea următoarelor condiţii2: 1) consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare. în care Preşedintele României este ales prin vot universal. Antonie Iorgovan1 arată că în Adunarea Constituantă au avut loc largi dezbateri. Natura juridică a regimului politic conform Constituţiei României În ceea ce priveşte regimul politic al României de după 1989.consultarea preşedinţilor acestora şi a primului-ministru. se aleg prin vot universal. 61 alin. prof. numeşte primulministru. Constituţia consacrând un regim semi-prezidenţial atenuat. 89 alin. 4) să nu reprezinte a doua dizolvare în cursul unui an calendaristic. autorul prezintă următoarea argumentaţie bazată pe textele Constituţiei: a) Atât Parlamentul (art. precum şi Preşedintele României (art. secret şi liber exprimat. etc. în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de investitură. dar atribuţiile sale sunt mult mai limitate decât cele ale unui preşedinte dintr-un sistem semiprezidenţial. republicată. direct. Pentru a-şi susţine teza. p. astfel cum prevăd dispoziţiile art. 6) în ţară să nu fi fost instituită starea de mobilizare. secret şi liber exprimat. direct. fiind organe reprezentative la nivel naţional. de război. 2) neacordarea votului de încredere pentru formarea Guvernului conform art. 81 alin. 3) în intervalul de 60 de zile. 1 din Constituţia republicată). 62 alin. 1).

370/20042 pentru alegerea Preşedintelui României. Cu alte cuvinte. 2 din Constituţie şi art. s-a apreciat că nu mai este justificată interdicţia pentru accesul la funcţiile şi demnităţile publice a cetăţenilor români care au şi o altă cetăţenie. f) Guvernul. menţinându-se condiţia domiciliului în ţară. (3) din Constituţie stipula: „Funcţiile şi demnităţile publice. Condiţii de eligibilitate În funcţia de Preşedinte al României poate fi ales. 109 alin. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială). pot fi ocupate.c) Parlamentul are dreptul de a trage la răspundere politică pe Preşedintele României. procedând la suspendarea sa din funcţie şi apoi la organizarea unui referendum pentru demiterea sa (art. în solidar cu ceilalţi membri. avându-se în vedere perspectiva integrării României în Uniunea Europeană. 3. 16 din Constituţia României. art. în redactarea iniţială. numai pentru înaltă trădare în condiţiile prevăzute de art. Astfel. 85 şi art. nr. Camera Deputaţilor şi Senatul au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului (art. 103 alin. 115/19991) etc. art. 334 din 20 mai 2002 Publicată în Monitorul Oficial al României. 96 alin. civile sau militare. art. 16 alin. 104 alin. răspund politic numai în faţa Parlamentului (art. pot fi ocupate de persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţară”. 95). iar. în condiţiile legii. 887 din 29 septembrie 2004. după cum urmează: „(3) Funcţiile şi demnităţile publice. Cu ocazia revizuirii Constituţiei. nr. de persoanele care au cetăţenia română şi 1 2 Republicată în Monitorul Oficial al României. g) Numai Preşedintele României. pe de altă parte. 1). 2 din Legea nr. Partea I-a. 9 din Legea nr. republicată. e) Preşedintele desemnează un candidat pentru funcţia de Primministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament (art. d) Parlamentul poate hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui. (3) din Constituţie. în întregul său şi fiecare membru al acestuia. 2 din Constituţia republicată. în principiu. a suferit modificări de esenţă. cu modificările şi completările ulterioare 128 . Plecându-se de la aceste raţiuni. instituia regula potrivit căreia cetăţeanul român trebuia să aibă domiciliul în ţară pentru a candida la funcţia de Preşedinte. Partea I-a. civile sau militare. textul constituţional citat nu permitea ca un apatrid (persoană fără cetăţenie) sau o persoană cu dublă cetăţenie să candideze la funcţia de Preşedinte al României. orice cetăţean român care îndeplineşte condiţiile prevăzute de Constituţie şi de Legea nr.

(1) din Constituţie mai instituie încă o condiţie pentru ca cetăţeanul român cu drept de vot să poată fi ales într-o funcţie publică. 36 din Constituţie. În sfârşit. În acest sens. se organizează al doilea tur de scrutin. Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal. cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale. inclusiv în ziua alegerilor. cetăţenilor Uniunii Europene dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale. 81 alin. de natură a stăvili un eventual acces la această funcţie. Dispoziţiile art.” Se poate constata şi caracterul novator al dispoziţiilor alin. coroborat cu art. 81 alin. (3) din Constituţia României. republicată pentru: judecătorii Curţii Constituţionale. 37 alin. (2) din Constituţie. (1) şi alin. Este vorba despre condiţia de a nu-i fi interzisă persoanei asocierea în partidele politice. inclusiv în cea de Preşedinte. (4). 26 alin. o situaţie specială printre condiţiile de eligibilitate pentru funcţia de Preşedinte al României rezultă din art. pentru o perioadă prea îndelungată. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României. este necesar să avem în vedere şi dispoziţiile art. între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. care pot fi şi succesive.(2) din Constituţia republicată potrivit cărora candidaţii trebuie să aibă drept de vot şi vârsta de cel puţin 35 de ani. avocaţii poporului. Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României este validat de Curtea Constituţională. 37 alin. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi. membri activi ai armatei. (3) din Constituţia. 40 alin. a aceleiaşi persoane. Potrivit art. Precizăm că drept de vot au. majoritatea voturilor exprimate de alegătorii înscrişi în listele electorale.domiciliul în ţară. (2) din Legea nr. Această cerinţă o considerăm pe deplin justificată. astfel cum rezultă din dispoziţiile art. magistraţi. inserată în art. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi. la pierderea drepturilor electorale. 81 alin. În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit majoritatea de voturi menţionată. 16 care conferă. 25 din Legea nr. art. (4) În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană. potrivit căruia „Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decât cel mult două mandate”. în condiţiile legii organice. (4) al art. este declarat ales candidatul care a întrunit. în primul tur de scrutin. republicată. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României prevede: 129 . cetăţenii care au împlinit vârsta de 18 ani. potrivit art. Pe de altă parte. puşi sub interdicţie şi nici persoanele condamnate. prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. poliţişti şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică.

Atribuţiile Preşedintelui României Instituţia Preşedintelui României este studiată detaliat în doctrina de specialitate din ţara noastră. republicată iar al treilea se înmânează candidatului ales. Antonie Iorgovan care utilizează atât noţiunile de funcţie. în opinia noastră. care are următorul conţinut: „(1) Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului. Analizând acest ultim text constituţional. republicată. În ideea de a realiza decalarea alegerilor parlamentare de cele pentru alegerea Preşedintelui. ele referindu-se la perioada mandatului Preşedintelui. apreciem că cele două condiţii sunt. atribuţii specifice şefului de stat (pe plan intern şi pe plan extern). incompatibilităţi ale funcţiei de Preşedinte şi nu cerinţe (condiţii) de eligibilitate. 82 alin. (2) Actul de validare se întocmeşte în 3 exemplare. astfel: 1. Constituţia României. Sediul materiei îl regăsim în art. Considerăm că cele două incompatibilităţi (una de ordin politic şi cealaltă de ordin profesional) au în vedere cerinţa de a asigura instituţiei prezidenţiale caracterul neutru şi obiectiv în îndeplinirea funcţiilor şi atribuţiunilor ce-i revin potrivit legii. atribuţiile Preşedintelui fiind clasificate după mai multe criterii. 130 . în caz de război sau de catastrofă. Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată”. O clasificare mai detaliată este realizată de prof.” 4. a mărit de la 4 ani la 5 ani mandatul Preşedintelui României.„(1) Curtea Constituţională publică rezultatul alegerilor în presă şi în Monitorul Oficial al României. 83 din Constituţia României. prin lege organică. dintre care unul rămâne la Curtea Constituţională. (2) Preşedintele României îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de Preşedintele nou ales. pentru fiecare tur de scrutin şi validează rezultatul alegerilor pentru preşedintele ales. Constituţia instituie încă o condiţie specială inserată în art. Din punct de vedere al funcţiilor (sarcinilor) autorul distinge: a. Partea I-a. 84 alin.(1) potrivit căreia: „În timpul mandatului. (2) din Constituţia României. (3) Mandatul Preşedintelui României poate fi prelungit.” Menţionăm că pentru funcţia de Preşedinte al României. precum şi pe cele de atribuţii şi de sarcini ale Preşedintelui României. republicată. unul se prezintă Parlamentului pentru depunerea jurământului prevăzut la art.

câteva dintre atribuţiile Preşedintelui României. atribuţii de realizare a funcţiei de şef al executivului. Din punct de vedere al subiecţilor faţă de care se exercită se pot distinge: a. atribuţii care se realizează prin operaţiuni administrative (ex. se apreciază că potrivit art. şef al executivului. 80 din Constituţia republicată. atribuţii exercitate în raport cu autorităţile administraţiei publice. 3. b.b. 5. c. b. două categorii: a. c. atribuţii faţă de Parlament. precum şi între stat şi societate. 2. Cristian Ionescu) consideră că funcţia de şef al statului se 131 . semnarea. distingem: a. atribuţii deosebite (în situaţii speciale). în numele României. 4. Din punct de vedere al frecvenţei exercitării. b. atribuţii care se realizează prin emiterea de decrete. în realizarea unor servicii publice naţionale (în domeniul apărării. Vom analiza în continuare. deosebim două mari categorii: a. atribuţii în raporturile cu Curtea Constituţională.) d. avizul ori aprobarea Parlamentului. atribuţii în raporturile cu poporul (referendumul). Antonie Iorgovan. Autorii care susţin acest punct de vedere (Rodica Narcisa Petrescu. informarea. atribuţii de apărare a Constituţiei şi de asigurare a bunei funcţionări a autorităţilor publice. garant al Constituţiei şi mediator între puterile statului. e. atribuţii care se exercită fără condiţionări şi restricţii (ex. a tratatelor internaţionale. Din punct de vedere al formelor tehnico-juridice prin care se realizează.) c.1. propuneri ale Guvernului. relaţiilor externe etc. atribuţii obişnuite în activitatea de stat. Preşedintele României apare într-o triplă ipostază: şef de stat. atribuţii faţă de Guvern. Funcţia de Şef de Stat În literatura de specialitate (de drept constituţional şi drept administrativ). atribuţii care sunt condiţionate de termene. primirea unor scrisori de acreditare etc. Din punct de vedere al procedurii autorul distinge de asemenea. f. atribuţii faţă de puterea judecătorească. b. 4. acordarea de graţieri individuale). atribuţii care se realizează prin acte exclusiv politice.

caracterizează prin reprezentarea statului român în interiorul ţării şi în exterior. Pentru îndeplinirea acestei funcţii, Preşedintele României exercită anumite atribuţii, spre pildă, pe cele prevăzute în art. 91 din Constituţie, respectiv: încheie tratate internaţionale în numele României, negociate în prealabil de Guvern; aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice; acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi acreditează reprezentanţii diplomatici ai altor state în România. Pe plan intern atribuţiile Preşedintelui României, în calitate de şef al statului, îndeplineşte atribuţiile conferite de art. 94 din Constituţia republicată, respectiv: a) conferă decoraţii şi titluri de onoare; b) acordă gradele de mareşal, de general şi de amiral; c) numeşte în funcţii publice, în conformitate cu dispoziţiile legii1; d) acordă graţierea individuală. Prof. Tudor Drăganu2 apreciază că noţiunea de „şef de stat” este „o reminiscenţă istorică, care şi-a păstrat actualitatea până astăzi”, ea fiind specifică monarhiilor absolute în care toate puterile statului erau concentrate în mâinile unei singure persoane, care în acelaşi timp era unicul legiuitor, supremul administrator şi judecător al ţării precum şi comandantul armatei”. Odată cu transformarea monarhiilor absolute, în monarhii constituţionale sau republici, sintagma de „şef al statului” s-a menţinut mai ales în limbajul politic, dar ea s-a impus şi ca o consecinţă a nevoii practice de a personifica statul, prin intermediul unui subiect de drept unic, în raporturile interne şi internaţionale. În acest context şi plecând de la constatarea că în textul Constituţiei României din 1991 nu se regăseşte noţiunea de „şef de stat”, autorul consideră că este foarte greu de determinat sfera de cuprindere a categoriei atribuţiilor exercitate de Preşedintele României în calitate de şef al statului. 4.2. Funcţia de şef al executivului În opinia prof. Tudor Drăganu, Preşedintele României îndeplineşte funcţia de şef al executivului potrivit competenţelor conferite de Constituţia din 1991. Autorul îşi fundamentează teza pe mai multe argumente dintre care: a) printr-un act al Preşedintelui, emis în condiţiile limitativ prevăzute de Constituţie, se desemnează candidatul la funcţia de prim-ministru; b) Preşedintele numeşte Guvernul, pe baza votului de încredere acordat de Parlament;
1

Tudor Drăganu, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998, vol. II, pp. 235-237 2 Idem, op. citată, p. 10 132

c) revocarea unor miniştrii, numirea de funcţionari în condiţiile prevăzute de lege, etc. d) participă la şedinţele Guvernului, pe care le şi prezidează etc. Mai mult, autorul consideră că fiind ales prin vot universal, direct, egal, secret şi liber exprimat Preşedintele Republicii se bucură de un prestigiu care îl depăşeşte pe cel al primului-ministru. Într-o altă opinie, prof. Antonie Iorgovan consideră că Preşedintele României este unul din cei doi şefi ai executivului, dar cu atribuţii foarte limitate, apreciind în acest context că „funcţia politică cea mai importantă a ţării este funcţia de Prim-ministru”1. În calitate de şef al executivului, Preşedintele României are următoarele atribuţii principale: a) de a garanta independenţa naţională, unitatea şi integritatea teritorială a ţării (art. 80 alin. 1 din Constituţie); b) este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare al Ţării (art. 92 alin. 1 din Constituţie). Pentru a-şi putea îndeplini aceste prerogative, Preşedintelui României îi sunt conferite atribuţii specifice în domeniul apărării (declararea mobilizării, respingerea unei agresiuni armate etc.), precum şi atribuţii pentru situaţii excepţionale (instituirea stării de urgenţă sau a stării de asediu) pe întreg teritoriul ţării ori în unele unităţi administrativ-teritoriale, conform art. 93 alin. (1) din Constituţia României, republicată. În ceea ce priveşte relaţia Preşedintelui României cu Guvernul, Constituţia României distinge în art. 85-87 cinci atribuţii principale, după cum urmează: a) desemnează candidatul pentru funcţia de prim-ministru; b) numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament; c) în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului; d) consultarea Guvernului cu privire la problemele urgente şi de importanţă deosebită. În situaţiile în care Preşedintele României socoteşte că este oportun, are posibilitatea de a consulta Guvernul cu privire la problemele urgente şi de importanţă deosebită, decizia finală aparţinând Preşedintelui; e) la şedinţele Guvernului, în care se dezbat problemele de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii, poate lua parte Preşedintele României. Aceste şedinţe ale Guvernului vor
1

Antonie Iorgovan, op. citată, vol. I, 2001, p. 291 133

fi prezidate de către Preşedintele României, care participă la dezbateri, îşi expune punctul de vedere, dar nu are dreptul de a vota, hotărârile şi ordonanţele Guvernului adoptându-se, conform art. 27 al Legii nr. 90 din 26 martie 2001 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, prin consens. Dacă nu se realizează consensul, hotărăşte primul-ministru. 4.3. Funcţia de mediere Preşedintele României, potrivit art. 80 alin. (2) din Constituţia României, republicată, este autoritatea publică chemată să vegheze la respectarea Constituţiei şi la funcţionarea autorităţilor publice, sarcină care presupune şi realizarea unui arbitraj între puterile statului sau, după caz, între stat şi societate. În legătură cu această funcţie se impune precizarea că Preşedintele României are rolul de a media conflicte ce se pot isca între autorităţile exclusiv politice (spre exemplu, între Parlament şi Guvern) determinate de aplicarea Constituţiei. Preşedintele nu are însă competenţa de a soluţiona litigiile generate de nerespectarea legii sau a Constituţiei, acestea fiind date în competenţa autorităţilor jurisdicţionale (instanţele judecătoreşti, Curtea Constituţională), şi nu a Preşedintelui României. 4.4 Atribuţiile Preşedintelui României în raporturile cu Parlamentul În conformitate cu dispoziţiile Constituţiei, distingem patru atribuţii principale ale Preşedintelui României în raporturile sale cu Parlamentul referitoare la: a) adresarea de mesaje; b) convocarea Parlamentului; c) dizolvarea Parlamentului; d) promulgarea legilor. 4.4.1. Adresarea de mesaje Aşa cum am arătat, Preşedintele României îndeplineşte şi funcţia de şef al puterii executive, calitate care conduce în mod firesc la stabilirea unor raporturi cu Parlamentul, unica putere legiuitoare a ţării, abilitată să exercite controlul asupra Guvernului şi administraţiei publice. Deşi potrivit prevederilor constituţionale între Preşedinte şi Guvern nu există raporturi de subordonare, acest lucru nu trebuie perceput în sensul că Preşedintelui îi poate fi indiferentă activitatea Guvernului sau problemele deosebite cu care se confruntă societatea. Dacă Preşedintele apreciază că anumite aspecte
134

legate de îmbunătăţirea activităţii Guvernului, a ministerelor etc. ţin de procesul legislativ, ori de controlul parlamentar, el poate transmite, în acest sens, un mesaj Parlamentului. În acest sens, art. 88 din Constituţie prevede că: „Preşedintele României adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii”. Conţinutul acestui articol trebuie coroborat cu cel al art. 65 alin. (2) lit. a), potrivit cărora Camerele se întrunesc în şedinţă comună pentru primirea mesajului. Din analiza celor două texte rezultă că dreptului de mesaj al Preşedintelui României îi corespunde obligaţia camerelor întrunite în şedinţă comună, de a primi mesajul. În legătură cu acest mesaj se pune întrebarea: Care este regimul său juridic şi ce efecte produce? Soluţia la această chestiune a fost dată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 87/19941 care reţinând că, potrivit art. 99 din Constituţie (actualul art. 100 alin. 2 – s.n.), numai decretele emise de Preşedinte se contrasemnează, conchide că „mesajul constituie un act exclusiv şi unilateral al Preşedintelui, care nu produce efectele juridice ale unui decret, întrucât singura consecinţă prevăzută de art. 62 alin. (2) lit. a) din Constituţie (actualul art. 65 alin. 2 – s.n.) este obligaţia Camerelor de a se întruni în şedinţă comună şi de a-l primi.” În acest context, literatura de specialitate relevă caracterul unilateral al mesajului transmis de şeful statului, care are în acelaşi timp menirea de a evoca colaborarea dintre executiv şi legislativ într-un sistem democratic cu scopul de a se găsi soluţii pentru rezolvarea „principalelor probleme politice ale naţiunii”. Referitor la dezbaterea în Parlament a mesajului transmis de către Preşedintele României, decizia Curţii Constituţionale la care am făcut referire precizează că „nimic nu poate împiedica Parlamentul, în calitate de organ reprezentativ suprem al poporului român, să dezbată o problemă prevăzută în mesajul pe care l-a primit şi chiar să adopte o măsură pe baza acestei dezbateri”, dar la această dezbatere nu va putea lua parte Preşedintele. În situaţia în care Preşedintele ar fi participant la dezbaterile parlamentare, ar însemna să-şi angajeze răspunderea politică, ceea ce contravine poziţiei sale constituţionale, de reprezentant al naţiunii şi l-ar situa pe o poziţie identică cu Guvernul, care potrivit art. 109 alin. (1) din Constituţie şi art. 2 din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, răspunde politic în faţa Parlamentului. 4.4.2. Convocarea Parlamentului
1

Mihai Constantinescu, Ion Deleanu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Bucur Vasilescu, Ioan Vida, Constituţia României-comentată şi adnotată, p. 177 135

De regulă, cele două Camere sunt convocate în sesiuni de către preşedinţii fiecăreia dintre ele astfel cum prevăd dispoziţiile art. 66 alin.(3) din Constituţia României, republicată. De la această regulă Constituţia prevede o singură excepţie în art. 63 alin. (3), potrivit căruia „Parlamentul nou ales se întruneşte, la convocarea Preşedintelui României, în cel mult 20 de zile de la alegeri”. Stipularea acestei excepţii este o consecinţă firească a faptului că înainte de întrunirea lor în prima sesiune, imediat după alegeri, cele două camere nu au încă alese birourile permanente şi, ca urmare, nici preşedinţii acestora care să facă convocarea. În atare condiţii, este firesc ca atribuţia de convocare a Parlamentului nou ales să revină unei autorităţi cu activitate permanentă, situată la cel mai înalt nivel în ierarhia organelor puterii executive, respectiv Preşedintelui României. Referitor la convocarea Parlamentului în sesiuni extraordinare, art. 66 alin. (2) al Constituţiei prevede că atât Camera Deputaţilor precum şi Senatul se întrunesc în sesiuni extraordinare, la cererea Preşedintelui României, a biroului permanent al fiecărei Camere, ori a cel puţin unei treimi din numărul deputaţilor sau senatorilor, convocarea fiind făcută de preşedintele fiecărei camere. Faţă de dispoziţiile art. 66 alin. (2) se impune a releva faptul că preşedinţii camerelor nu vor putea proceda din proprie iniţiativă la convocarea în sesiuni extraordinare a camerelor, ci numai la cererea Preşedintelui României, ori a biroului permanent al fiecărei camere, ori a cel puţin o treime din numărul deputaţilor sau senatorilor. Rezultă deci, că o convocare în sesiune extraordinară făcută de preşedinţii acestora fără să existe o sesizare (cerere) este neconstituţională, iar, pe de altă parte, se impune concluzia că ordinea de zi a sesiunii extraordinare trebuie să fie cea prevăzută în cererea de convocare. 4.4.3. Dizolvarea Parlamentului Potrivit art. 89 din Constituţia republicată, Preşedintele României, după consultarea preşedinţilor celor două camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de investitură. În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată. Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele şase luni ale mandatului Preşedintelui României şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă. Dizolvarea Parlamentului are un dublu efect, respectiv încetarea activităţii celor două Camere şi a mandatelor deputaţilor şi senatorilor. Aşa cum rezultă din textul constituţional menţionat, dizolvarea Parlamentului
136

poate fi dispusă de Preşedintele României numai după respingerea (refuzul) acordării votului de încredere pentru formarea noului Guvern, de două ori în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare. În acelaşi timp, legea fundamentală instituie şi unele interdicţii, situaţii în care Preşedintele României nu poate dizolva Parlamentul. 4.4.4. Promulgarea legilor Articolul 77 alin. (1) din Constituţia republicată prevede că: „Legea se trimite, spre promulgare Preşedintelui României”, termenul în care Preşedintele are obligaţia de promulgare fiind de cel mult 20 de zile de la primirea legilor adoptate de către Parlament. Preşedintele poate promulga legea în cadrul termenului menţionat, prin emiterea unui decret de promulgare prin care se dispune publicarea legii în Monitorul Oficial al României, Partea I-a. Aliniatele (2) şi (3) ale art. 77 îi conferă Preşedintelui României şi alte mijloace de acţiune. Astfel, înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii pentru diferite motive (ex. inacceptarea unor texte, îndreptarea unor erori materiale, etc.). Pe de altă parte, potrivit art. 146 lit. a) din Constituţia republicată, Preşedintele României poate sesiza şi Curtea Constituţională dacă apreciază că legea în ansamblul său, sau o anumită dispoziţie sunt neconstituţionale. În urma reexaminării sau în situaţia în care prin decizia Curţii Constituţionale se confirmă că legea este constituţională, Preşedintele României este obligat să o promulge în termen de cel mult 10 zile de la primirea legii reexaminate de către Parlament sau a deciziei Curţii Constituţionale. Dimpotrivă însă, în cazul în care se constată neconstituţionalitatea legii, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile neconstituţionale şi să le pună de acord cu decizia Curţii Constituţionale, astfel cum prevede art. 147 alin. (2) din Constituţia României republicată. Preşedintele României va promulga legea în termen de cel mult 10 zile de la primire. 4.5. Atribuţiile Preşedintelui României în raport cu puterea judecătorească Potrivit art. 134 alin. (1) din Constituţia României republicată, Preşedintele României numeşte judecătorii şi procurorii, cu excepţia celor stagiari, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Această atribuţie a fost dată în competenţa Preşedintelui prin Constituţie, în ideea „de a neutraliza influenţa executivului, a politicului în general în procesul de investitură al magistraţilor.”1
1

Tudor Drăganu, op. citată, vol. II, p. 273 137

După numirea în funcţie a judecătorilor, aceştia devin inamovibili, cu alte cuvinte independenţi, revenindu-le obligaţia de a se supune exclusiv numai legii. Inamovibilitatea are ca efect un statut juridic special conferit judecătorilor, potrivit căruia ei nu pot fi transferaţi, înlocuiţi sau destituiţi din funcţie. Chiar şi sancţionarea lor are un statut juridic special, ea fiind dată în competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, care este constituit din 19 membri conform art. 133 alin. (2) din Constituţie, aleşi pentru un mandat de 6 ani. Preşedintele României poate participa la şedinţele Consiliului Superior al Magistraturii, pe care le şi prezidează, potrivit art. 133 alin.(6) din Constituţia României, republicată. O altă atribuţie a Preşedintelui României în raporturile cu puterea judecătorească este şi cea prevăzută de art. 94 lit. d) din Constituţie, de acordare a graţierii individuale, atribuţie pe care o exercită în exclusivitate şi fără nici un fel de condiţionare. 4.6. Atribuţiile Preşedintelui României în raporturile cu Curtea Constituţională Curtea Constituţională este o autoritate publică autonomă şi independentă faţă de toate autorităţile statului, nu face parte din sistemul instanţelor judecătoreşti, scopul fundamental al Curţii Constituţionale fiind acela de a garanta supremaţia Constituţiei, astfel cum prevăd dispoziţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale cu modificările şi completările ulterioare1. Totuşi, deşi Curtea Constituţională este o autoritate publică independentă şi autonomă, ea se află în diferite raporturi cu autorităţile publice ale statului, inclusiv cu Preşedintele României, după cum urmează: a) potrivit dispoziţiilor art. 142 alin. (3) din Constituţie, Preşedintele României numeşte trei dintre cei 9 judecători care compun Curtea Constituţională, Camera Deputaţilor şi Senatul numind la rândul lor, fiecare, câte trei judecători; b) Preşedintele României poate sesiza Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea unei legi, înainte de promulgare, în baza art. 77 alin. (2) şi art. 146 lit. a) din Constituţie; c) Preşedintele poate iniţia, la propunerea Guvernului, revizuirea Constituţiei (art. 150 alin. 1), iniţiativă care este supusă controlului Curţii Constituţionale sub aspectul constituţionalităţii; d) Curtea Constituţională veghează la respectarea procedurilor pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmă rezultatul sufragiului (art. 146 lit. f), constată existenţa împrejurărilor care
1

Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 643 din 16 iulie 2004 138

justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României (art. 146 lit. g) şi emite aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României (art. 146 lit. h). 4.7. Atribuţiile Preşedintelui României în raporturile cu poporul Suportul legal al acestor atribuţii îl regăsim în dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Constituţia republicată, potrivit cărora „suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative şi prin referendum”. Coroborând aceste dispoziţii cu cele ale art. 80 alin. (1) care prevăd că „Preşedintele României reprezintă Statul român şi este garantul independenţei naţionale”, el fiind ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat (art. 81 alin. 1), rezultă indubitabil faptul că Preşedintele României îşi exercită atribuţiile în numele şi din însărcinarea poporului, căruia este obligat să-i dea socoteală. Din această reprezentativitate decurge şi o altă atribuţie recunoscută de Constituţie pentru Preşedintele României, cea de a cere poporului să-şi exprime prin referendum voinţa cu privire la problemele de interes naţional. Raporturile dintre Preşedinte şi popor, în cadrul instituţiei referendumului, sunt prevăzute de art. 90 din Constituţie, potrivit căruia Preşedintele are facultatea de a consulta poporul prin referendum cu privire „la problemele de interes naţional”. Procedura şi problematica referendumului sunt reglementate prin Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului1. Astfel, Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să îşi exprime voinţa prin referendum cu privire la problemele de interes naţional. Problemele care se supun referendumului şi data desfăşurării acestuia se stabilesc prin decret, de către Preşedintele României, conform art. 11 alin. (2) din Legea nr. 3/2000. Punctul de vedere al Parlamentului cu privire la referendumul iniţiat de Preşedintele României, se exprimă printr-o hotărâre adoptată în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Sunt considerate ca fiind de interes naţional, în accepţiunea art. 12 din Legea nr. 3/2000, următoarele probleme: a) adoptarea unor măsuri privind reforma şi strategia economică a ţării;

1

Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 84 din 24 februarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare 139

b) adoptarea unor decizii politice deosebite cu privire la: organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului şi regimul privind autonomia locală; c) regimul general al proprietăţii publice şi private; d) organizarea generală a învăţământului; e) structura sistemului naţional de apărare, organizarea armatei; f) participarea forţelor armate la unele operaţiuni internaţionale; g) integrarea României în structurile europene şi euroatlantice; h) încheierea, semnarea sau ratificarea unor acte internaţionale pe durată nedeterminată sau pe o perioadă mai mare de 10 ani. Cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin „DA” sau „NU” asupra problemei supuse referendumului, decizia luându-se cu majoritatea voturilor valabil exprimate la nivelul ţării. 5. Actele Preşedintelui României În literatura de specialitate este acreditată teza conform căreia Preşedintele României emite două categorii de acte, respectiv acte politice şi acte juridice. Actele politice sunt acele manifestări unilaterale de voinţă ale Preşedintelui României, care produc exclusiv efecte politice. În această categorie sunt incluse: mesajele pe care Preşedintele României le adresează cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii, declaraţiile, apelurile, scrisorile etc. Pe de altă parte, conform art. 100 alin. (1) din Constituţia republicată „Preşedintele României emite decrete care se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa decretului”. Referitor la natura juridică a decretelor prezidenţiale, literatura de specialitate le cataloghează ca fiind acte juridice, respectiv acte administrative, adică manifestări unilaterale de voinţă ale Preşedintelui României, făcute în scopul de a produce efecte juridice. Opinii diferite au fost exprimate însă în ceea ce priveşte caracterul normativ şi/sau caracterul individual al decretelor prezidenţiale. Astfel, într-o opinie (prof. Ioan Muraru, Ion Deleanu, Mircea Preda, etc.) se susţine că decretele prezidenţiale pot avea caracter normativ şi caracter individual iar, într-o altă opinie, se susţine teza potrivit căreia decretele prezidenţiale au numai caracter individual. Ne raliem primei opinii şi apreciem că în exercitarea atribuţiilor prevăzute de art. 92 şi 93 din Constituţie, în situaţia în care Preşedintele declară mobilizarea forţelor armate, când instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă pe întreg teritoriul ţării sau numai în anumite unităţi administrativ-teritoriale, decretele au în principal caracter normativ,
140

deoarece prin ele se instituie drepturi şi obligaţii cu caracter general şi impersonal, inclusiv sancţiuni juridice. În legătură cu decretele emise de Preşedinte în temeiul art. 93 din Constituţie – privind instituirea stării de asediu şi stării de urgenţă – opinăm că aceste dispoziţii trebuie coroborate în mod obligatoriu cu cele ale art. 73 lit. g) potrivit cărora regimul stării de asediu şi al celei de urgenţă se reglementează prin lege organică. Aşadar, Parlamentul prin lege organică este singura autoritate abilitată să stabilească restrângerile ce pot fi aduse drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, precum şi atribuţiile ce se vor transfera din competenţa autorităţilor civile în cea a autorităţilor militare, Preşedintele prin decrete putând stabili: • termenul de la care urmează a fi aplicabile prevederile legii; • raza teritorială în care sunt aplicabile dispoziţiile legii; • unele măsuri concrete de punere în executare a legii. Sediul materiei îl regăsim în Ordonanţa de urgenţă nr. 1/1999 privind regimul stării de urgenţă1, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 453 din 1 noiembrie 2004. Potrivit art. 10 din Ordonanţa de urgenţă sus-menţionată: „Starea de asediu sau starea de urgenţă se instituie de Preşedintele României, prin decret, contrasemnat de primul-ministru şi publicat de îndată în Monitorul Oficial al României”. Decretele se semnează de Preşedintele Republicii, iar în cazurile expres prevăzute de art. 100 alin. (2) decretele se contrasemnează de Primul-ministru, lipsa contrasemnăturii atrăgând nulitatea decretului, deoarece Primul-ministru prin contrasemnare îşi angajează răspunderea politică faţă de Parlament. În ceea ce priveşte controlul exercitat de către instanţele judecătoreşti de contencios administrativ, în literatura de specialitate s-au conturat două teze şi anume: a) într-o primă teză se consideră că decretele emise de Preşedintele României, acte administrative de autoritate, se supun controlului de legalitate prin contenciosul administrativ2. În acest sens, prof. Tudor Drăganu apreciază că decretele emise de către Preşedinte şi contrasemnate de primul-ministru, deşi apar ca acte administrative complexe, ele rămân acte administrative ale Preşedintelui României. Pe cale de consecinţă, atât acţiunea în anulare în faţa instanţelor de contencios administrativ, cât şi cea având ca obiect obligarea la
1

Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 22 din 21 ianuarie 1999, aprobată prin Legea nr. 453/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 1052 din 12 noiembrie 2004 2 Tudor Drăganu, op. citată, vol. II, pp. 273-275 141

despăgubiri, vor trebui îndreptate împotriva acestuia, opinie căreia ne raliem. b) cea de a doua teză susţine că decretele prezidenţiale sunt exceptate de la controlul instanţelor de contencios administrativ (I. Deleanu, M. Preda) sau chiar exclud răspunderea Preşedintelui pentru decretele contrasemnate de către primulministru1. În ceea ce ne priveşte, achiesăm la prima teză, apreciind că decretele prezidenţiale sunt acte administrative de autoritate şi în consecinţă se supun controlului de legalitate exercitat de instanţele judecătoreşti de contencios administrativ. 6. Răspunderea Preşedintelui României Atâta vreme cât Preşedintele României îşi exercită atribuţiile în scopul şi în limitele prevăzute de Constituţie, nu se pune problema răspunderii sale politice sau juridice. În aproape toate sistemele constituţionale, ideea centrală cu privire la răspunderea şefului statului este aceea că el se bucură de imunitate şi nu răspunde pentru actele săvârşite în exercitarea funcţiilor sale legale. „Măsurile de protecţie sunt imunitatea, care priveşte orice formă de răspundere juridică, cu excepţia demiterii de către corpul electoral, potrivit art. 95 alin. (3), sau de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit art. 96 alin. (4), precum şi imunitatea parlamentară, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 429/20032 de revizuire a Constituţiei.”3 Problema răspunderii intervine atunci când actele politice sau actele juridice, ori alte măsuri ale Preşedintelui exced, depăşesc abilitările sale constituţionale, fiind atrasă răspunderea politică sau răspunderea juridică, după caz. Răspunderea politică a Preşedintelui României este o consecinţă a actelor şi faptelor sale politice săvârşite cu încălcarea prevederilor constituţionale. În consecinţă, sancţiunile care intervin pentru acestea nu pot fi decât de natură politică şi acestea sunt: a) suspendarea din funcţie; b) demiterea din funcţie.

1

Mircea Preda, Autorităţile administraţiei publice. Sistemul constituţional român, Editura Lumina Lex, 1999, p. 76-77 2 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 758 din 29 octombrie 2003 3 Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Constituţia României revizuită – comentarii şi explicaţii, Editura All Beck, Bucureşti, 2004, p. 144 142

astfel: În primul rând. Efectul suspendării din funcţie a Preşedintelui României este acela de a naşte interimatul funcţiei. 95 alin. Demiterea din funcţie a Preşedintelui României este sancţiunea politică cea mai severă.Suspendarea din funcţie a Preşedintelui României este prevăzută în art. Totodată cu propunerea de suspendare este sesizată şi Curtea Constituţională. ca oricare cetăţean român Preşedintele are o răspundere patrimonială. având în 143 . ori poate fi obligat la plata unor despăgubiri civile pentru prejudiciul cauzat altei persoane. prin care încalcă Constituţia. eventual. a avizului Curţii Constituţionale şi. se înregistrează la oricare dintre cele două Camere. Dacă electoratul nu votează demiterea Preşedintelui. în doctrină se susţine faptul că Preşedintele României nu poate fi tras la răspundere pentru declaraţii. în raport cu natura faptei pe care a săvârşit-o. în ordine. cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor Parlamentul poate hotărî suspendarea din funcţie. Aşa de exemplu. Pe de altă parte însă. care se asigură. 98 alin. a informaţiilor şi explicaţiilor oferite de Preşedinte. care are drept consecinţă pierderea funcţiei. care are obligaţia de a emite avizul consultativ. administrativă sau penală de drept comun.(1) din Constituţia României. atunci când aceasta nu are legătură cu funcţia pe care o exercită. secretarul general al camerei la care a fost depusă având obligaţia de a o aduce neîntârziat la cunoştinţa celeilalte camere. iniţiative etc. Potrivit art. 95 alin. republicată. sub aspectul faptelor săvârşite în exercitarea funcţiei. (3) dacă propunerea de suspendare din funcţie a fost aprobată. în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui. Propunerea de suspendare din funcţie se poate face de cel puţin o treime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor. conform art. dacă se ajunge la concluzia că Preşedintele a săvârşit fapte grave prin care s-a încălcat Constituţia. (1) şi (2) din Constituţie şi intervine numai atunci când Preşedintele săvârşeşte anumite fapte grave. exercitate în temeiul prerogativelor recunoscute de Constituţie. precizându-i-se în ce constau faptele ce i se impută. de către Preşedintele Senatului sau al Camerei Deputaţilor. el poate fi sancţionat contravenţional pentru o contravenţie săvârşită ca simplu cetăţean. precum şi a Preşedintelui. Pe baza dezbaterilor care au loc în Parlament. În al doilea rând. acesta reintră în toate prerogativele funcţiei de la data la care s-a publicat în Monitorul Oficial hotărârea Curţii Constituţionale de confirmare a acestui rezultat. Răspunderea juridică a Preşedintelui României trebuie analizată sub un dublu aspect. după cum el poate fi sancţionat penal pentru o infracţiune care nu are legătură cu exercitarea funcţiei.

trebuie să observăm faptul că în codul nostru penal nu este incriminată infracţiunea de „înaltă trădare”. Astfel. Ioan Muraru. Antonie Iorgovan. c) Măsura punerii sub acuzare se aprobă cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. citată. care. Acuzarea poate fi întemeiată numai pentru „înaltă trădare”. are o semnificaţie politică. Elena Simina Tănăsescu. op. de unde se poate concluziona că această sintagmă. deci de puterea judecătorească”1. Este singurul caz în care Preşedintele României. 1 Mihai Constantinescu. p. iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va putea stabili calificarea juridică în funcţie de infracţiunile cele mai grave prevăzute de Codul penal. b) Motivul punerii sale sub acuzare îl constituie „înalta trădare”. în şedinţă comună. Parlamentul nu îndeplineşte o funcţie jurisdicţională. pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României. se exprimă prin această sintagmă. deşi ales de corpul electoral. având un caracter mai complex decât infracţiunea de trădare şi va fi apreciată de către parlamentari. legiuitorul constituant a redus răspunderea juridică penală a acestuia la „punerea sub acuzare pentru înaltă trădare”. 96 din Constituţie prevăzând în acest sens următoarele: a) Camera Deputaţilor şi Senatul. tradiţional. De drept. art.153 144 . Preşedintele fiind demis de drept de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În legătură cu aceasta. depăşind sfera conceptelor juridice. d) Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.vedere că Preşedintele ca şi parlamentarii se bucură de imunitate. este demis de autoritatea supremă a jurisdicţiilor naţionale. în constituţiile democratice. hotărârea de condamnare are ca efect demiterea Preşedintelui.

Bucureşti. II) intitulat „Despre Domn şi miniştri”. cu rolul şi semnificaţia pe care o are în zilele noastre1. Constituţia din anul 1923 aduce un plus de reglementare pe linia instituţiei Guvernului. p. 289 3 Antonie Iorgovan. pp. vol. Autorităţile administraţiei publice. În Ţările Române. rolul Guvernului fiind mult diminuat. vol. Prin Constituţia din 19384 a fost instaurată dictatura regală. de acela care a fost însărcinat de Rege cu formarea guvernului”3. în epoca modernă. are un capitol special (cap. Institutul de Arte Grafice „E. 92 alin. Bucureşti. Editura Lumina Lex. Tratat de drept administrativ. II. p. ca organ de sine stătător. 93 dispunea: „Miniştrii reuniţi alcătuiesc Consiliul de Miniştri. În ceea ce priveşte răspunderea miniştrilor pentru faptele săvârşite în timpul „exerciţiului funcţiunei lor”. fără să constituie împreună Guvernul. îşi are izvoarele istorice în perioada absolutismului monarhic. 1934. 2)2. în fostele consilii regale denumite în multe ţări europene „cuvia regis”. care este prezidat cu titlul de preşedinte al Consiliului de Miniştri. Constituţia din anul 1866 fără să cuprindă o reglementare detaliată despre Guvern. 48 din 27 decembrie 1938 145 . Aceste instituţii au căpătat rolul şi semnificaţii mai apropiate de cele actuale. se prevedea dreptul Adunărilor şi al Domnului de a-i acuza pe miniştri şi de a-i trimite în judecată la Curtea de Casaţie şi Justiţie. miniştrii contrasemnau actele Domnului devenind răspunzători de actul semnat (art. odată cu apariţia primelor Constituţii. conduse de miniştri. ca organ al statului. iar art. în anul 1831 în Muntenia şi în 1832 în Moldova. 1999. iar în ţările române „sfaturi domneşti”. I. nr. Tratat de drept administrativ. Consiliul de Miniştri apărând după Unirea Principatelor. care au funcţionat ca atare. în care se precizează că „miniştrii sunt numiţi şi revocaţi de Domn”. Ediţia a IV-a.Capitolul II GUVERNUL ROMÂNIEI Consideraţii generale privind Guvernul Consiliul de Miniştri sau Guvernul. 1966. 88 2 Paul Negulescu. Sistemul constituţional român. ministerele au fost create prin Regulamentele Organice. Partea I-a. Editura Nemira. Bucureşti. 92 precizând faptul că „Guvernul exercită puterea executivă în numele Regelui în modul stabilit de Constituţie”. mai întâi fiind create ministerele. Marvan”.342-343 4 Publicată în Monitorul Oficial. art. puterea executivă exercitându-se în numele 1 Mircea Preda.

începând cu 8 decembrie 1991. acelaşi rol al Consiliului de Miniştri. Apoi. scop în care coordona şi dădea directive generale ministerelor.organul suprem al puterii de stat. Din analiza textului rezultă că. mareşalul Ion Antonescu . nr. Constituţiile din 1952 şi 1965 au menţinut. După Revoluţia din 1989.R. 66 definind Guvernul ca „organul suprem executiv şi administrativ al R. Partea I-a.Titlul V organelor administraţiei de stat. 90 din 26 martie 2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor1. organizarea şi funcţionarea Guvernului. a fost adoptată Legea nr. Constituţia din 1948 punea un accent deosebit pe rolul Consiliului de Miniştri. dirija şi planifica economia naţională. în esenţă.preşedintele Consiliului de Miniştri . realiza bugetul statului. noţiunea de Guvern este echivalentă cu cea de Consiliu de Miniştri. 37 din 7 decembrie 1990 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României evident cu modificările implicite aduse de Constituţie.Lege nr. Apoi. Legea fundamentală mai prevedea că numărul şi atribuţiile ministerelor. denumirea şi desfiinţarea acestora se reglementează prin lege.”.10 din 31 decembrie 1989 privind constituirea. care impunea subordonarea lui faţă de conducătorul unic al partidului şi statului. Constituţia din 13 aprilie 1948 consacră un titlu special . lege abrogată prin Legea nr.P. 90 din 2 aprilie 2001 146 . conducea politica generală a statului în relaţiile internaţionale etc. art. format din „preşedintele Consiliului de Miniştri. Consiliul Frontului Salvării Naţionale a emis Decretul . care avea sarcina să conducă din punct de vedere administrativ statul. asigura ordinea publică şi securitatea statală. care împreună alcătuiesc Consiliului de Miniştri”. în concepţia Constituţiei. de către Marea Adunare Naţională . 1 Publicată în Monitorul Oficial al României.fiind investit cu puteri depline.Regelui de către miniştri şi nu de către Guvern. cu modificările şi completările ulterioare. astfel cum prevedea Constituţia din 1923. cu unele nuanţări impuse de evoluţia spre totalitarism a regimului comunist din România. iar funcţia de Preşedinte al Consiliului de Miniştri este sinonimă cu cea de Prim-Ministru. Consiliului de Miniştri şi ministerelor. când Constituţia a fost suspendată. din unul sau mai mulţi vicepreşedinţi şi din miniştri. rolul Guvernului a fost aproape inexistent în perioada dictaturii militaro-fasciste.

Articolul 102 din Constituţia României. asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice. 90/2001 stipulează: „Guvernul este autoritatea publică a puterii executive. Învestitura (art. Incompatibilităţile pentru funcţia de membru al Guvernului (art.Ministru (art. Constituţia României a lăsat Parlamentului posibilitatea de a retrage 147 . (2) În îndeplinirea atribuţiilor sale. 105). (1) din Legea nr. are următoarea redactare: „(1) Guvernul. miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică”. consacrând astfel poziţia sa de organ central. Aceste prevederi constituţionale consfinţesc rolul politic al Guvernului în realizarea politicii interne şi externe a ţării. Guvernul cooperează cu organismele sociale interesate. … care asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice”. Constituţia României. 106). 102). legiuitorul constituant evitând utilizarea verbului „a aproba” în ideea de a nu crea un dualism politic între Parlament şi Guvern. 107). În acelaşi sens. republicată. include după Parlament şi Preşedintele României. conform art. potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament. 1 alin. Încetarea funcţiei de membru al Guvernului (art. 104). 109) şi Încetarea mandatului (art. Jurământul de credinţă (art. deopotrivă. precum şi racordarea acestuia la sistemul economic mondial în condiţiile promovării intereselor naţionale. Actele Guvernului (art. pe de o parte. precum şi rolul de a realiza conducerea generală a administraţiei publice. în Capitolul III intitulat „GUVERNUL” dispoziţiile cadru care definesc: Rolul şi structura Guvernului României (art. republicată. 108). 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor În Titlul III consacrat „Autorităţilor publice”. chiar dacă el este „acceptat” de Parlament. 103). iar aliniatul (2) prevede că „Guvernul are rolul de a asigura funcţionarea echilibrată şi dezvoltarea sistemului naţional economic şi social. Răspunderea membrilor Guvernului (art. cu competenţă materială generală. Procedând în această manieră. Primul . faţă de echipa guvernamentală şi programul acesteia. (3) Guvernul este alcătuit din prim-ministru.” Rolul politic al guvernului decurge din originea sa parlamentară. votul Parlamentului exprimând încrederea acestuia.Rolul Guvernului României potrivit Constituţiei şi Legii nr. precum şi din dependenţa sa faţă de programul de guvernare acceptat de Parlament. 110). Programul de guvernare este un document politic. care aparţine exclusiv Guvernului.

faţă de autorităţile administraţiei publice locale (consilii locale. după cum urmează: a) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament. Guvernul are rolul de a exercita conducerea generală a administraţiei publice. îl şi mandatează pe candidatul la funcţia de Prim-ministru să întocmească lista viitorului Guvern şi Programul de guvernare. 113 din Legea fundamentală1. stabilind în această calitate raporturi juridice de drept administrativ de trei categorii. procedura de învestitură a Guvernului cuprinde patru etape. a partidelor reprezentate în Parlament. Prin această desemnare se poate aprecia că Preşedintele României. culte. op. vol. sindicate. 29 din Legea nr. Această consultare. 90/2001) şi organismele sociale nestatale (patronat. pe calea moţiunii de cenzură. b) Candidatul desemnat la funcţia de prim-ministru se va consulta cu partidul (partidele. partide politice. ori. termen în care candidatul la funcţia de prim-ministru este obligat să solicite Parlamentului votul de încredere (art. conform art. dacă nu există o astfel de majoritate. republicată. republicată). 103 din Constituţia României. consilii judeţene şi primari) prin prefecţi. Procedura de constituire şi învestitura Guvernului Potrivit dispoziţiilor art. etc. 2 din Constituţia României. ca reprezentanţi ai Guvernului în teritoriu (a se vedea în acest sens şi prevederile art. 456 148 . 90/2001). atunci când consideră că acesta nu îl mai reprezintă. Iorgovan. fiind necesar votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.cu autorităţile administrative autonome (art. 90/2001).).încrederea acordată Guvernului. În plan statal. 30 ale Legii nr. 1 din Legea nr. c) raporturi de tutelă administrativă . 28 alin. pe baza dezbaterii programului şi listei Guvernului. definitivarea listei Guvernului şi a programului de guvernare nu pot depăşi 10 zile de la desemnare. 1 A. citată. după cum urmează: a) raporturi de subordonare ierarhică faţă de ministere şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate din subordinea sa şi faţă de prefecţi (art. c) Votul de încredere se acordă de către Camera Deputaţilor şi Senat întrunite în şedinţa comună. b) raporturi de colaborare . p. II. alianţa politică sau electorală) care i-a susţinut candidatura pentru a definitiva lista Guvernului. 103 alin.

ca regulă. În alin. deces şi alte situaţii prevăzute de lege). astfel cum prevede art. pentru desemnarea unul alt candidat la funcţia de prim-ministru. b) dacă primul-ministru se află într-una din situaţiile prevăzute de art.numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament”. sunt reglementate două situaţii de excepţie care au drept consecinţă încetarea mandatului Guvernului şi anume: a) demiterea Guvernului ca urmare a retragerii de către Parlament a încrederii acordate. procedura de învestire reîncepe. 172-173 149 . (l) din Constituţie. vol. până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern.106 din Constituţie. pe calea moţiunii de cenzură. 90/2001 stabileşte: „Guvernul este alcătuit din primul1 Ioan Santai. op. Încheierea procedurii de învestire. Astfel.În cazul neacordării votului de încredere. 3 din Legea nr. I. 110 situaţiile care conduc la încetarea mandatului Guvernului precum şi datele de la care încetează mandatul. 110 Constituţia României. pp. 104 alin. Preşedintele României „.2 din Legea fundamentală. mandatul Guvernului şi al fiecărui membru în parte începând de la data depunerii jurământului. şi între Guvern şi Preşedintele României. îndeplineşte numai acele atribuţii necesare pentru administrarea treburilor publice. incompatibilităţi. 110 alin. 85 alin. miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică. pe de altă parte. Potrivit art.. numirea neputând fi refuzată şi se face prin decret prezidenţial1.1 din Constituţie. citată. mandatul Guvernului încetează la data validării alegerilor parlamentare generale conform art. încetarea funcţiei de membru al Guvernului Potrivit art.. 102 alin. republicată. incompatibilitate. pierderea drepturilor electorale. iar art. (3) din Constituţie. 82 din Constituţie. Guvernul în ansamblul său şi fiecare dintre membri săi au obligaţia să depună în mod individual. prin organizarea de noi consultări politice de către Preşedintele României. pe de o parte. 2 al art. Guvernul al cărui mandat a încetat. d) Procedura de investire se finalizează prin numirea Guvernului de către Preşedintele României. jurământul prevăzut în art. cu excepţia revocării (demisie. în condiţiile sus-menţionate. în faţa Preşedintelui României. Componenţa Guvernului. ori este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile. Guvernul este alcătuit din primul ministru. Legea fundamentală a stabilit în art. prin numirea Guvernului de către şeful statului are drept consecinţă naşterea raporturilor juridice între Guvern şi Parlament.

membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale. Titlul IV se prevede că. c) funcţia de preşedinte. vicepreşedinte. Titlul IV. c). În art. i) o funcţie publică încredinţată de un stat străin. b) să aibă exerciţiul drepturilor electorale. societăţile de asigurări şi cele financiare. pentru a putea dobândi calitatea de membru al Guvernului. potrivit legii. Din Guvern pot face parte şi miniştri-delegaţi. în alin. companiilor şi societăţilor naţionale. 84 din Cartea I-a. 2 din Legea nr. 161/2003. (3) al art. c). prevenirea şi sancţionarea corupţiei. cu modificările şi completările ulterioare 150 . Pe de altă parte. 90/2001 sunt prevăzute condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească în mod cumulativ persoanele.1 În acelaşi timp. cu excepţia celei de deputat sau de senator ori a altor situaţii prevăzute de Constituţie. b) o funcţie de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizaţiilor cu scop comercial. g) calitatea de comerciant persoană fizică. publicată în Monitorul Oficial al României. director general. inclusiv băncile sau alte instituţii de credit. Cartea I-a. 279 din 21 aprilie 2003. h) calitatea de membru al unui grup de interes economic.ministru şi miniştri. a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri. d) funcţia de preşedinte sau secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţiilor la societăţile comerciale prevăzute de lit. şi anume: a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în ţară. prevăzuţi în lista Guvernului prezentată Parlamentului pentru acordarea votului de încredere”. funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu: a) orice altă funcţie publică de autoritate. în mod excepţional. director administrativ. Partea I-a. cu însărcinări speciale pe lângă primul-ministru. 84 din Legea nr. c) să nu fi suferit condamnări penale. Guvernul poate aproba 1 A se vedea art. 161/2003 privind unele măsuri pentru aplicarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice. e) funcţia de reprezentant al statului la adunările generale ale societăţilor comerciale prevăzute de lit. precum şi la instituţiile publice. nr. cu excepţia acelor funcţii prevăzute în acordurile şi convenţiile la care România este parte. f) funcţia de manager sau membru al consiliilor de administraţie ale regiilor autonome. Capitolul III din Legea nr. d) să nu se găsească într-unul din cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege.

(2) din Constituţia României. • demisia trebuie prezentată în formă scrisă primului-ministru. textul fiind introdus cu ocazia revizuirii Constituţiei. a revocării. E. I. context în care. „Preşedintele României nu îl poate revoca pe primul-ministru”. se apreciază că este vorba despre o „demisie de onoare sau asumată”. Raţiunea acestei dispoziţii novatoare rezidă în faptul că revocarea primului-ministru ar echivala cu revocarea Guvernului.participarea membrilor guvernului ca reprezentanţi ai statului în adunările generale ale acţionarilor ori în consiliile de administraţie a regiilor autonome. (2) din Legea nr. Având în vedere că „situaţia excepţională” nu este definită de legiuitor. etc. Muraru. sau dacă averea sa a fost declarată. Constantinescu. operaţiune juridică dată de legea fundamentală în competenţa Parlamentului. de o stare de pericol creată în departamentul condus de respectivul membru al Guvernului. care va dispune măsurile de încetare a acestuia. Încetarea funcţiei de membru al Guvernului este reglementată de art. (2)”. ori despre „o demisie forţată sau provocată”. 106 din Constituţie şi art. băncilor. nu se justifică. Pentru a produce efecte juridice. 5 din Legea nr. la propunerea primului-ministru. conform art. a decesului şi a demiterii în condiţiile prevăzute de art. a pierderii drepturilor electorale. 90/2001 conform căruia: „Funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei. de o conduită incorectă a acestuia dezvăluită opiniei publice”1. op. dar nu mai târziu de 15 zile de la data depunerii. 1 M. 90/2001 următoarele două condiţii: • demisia trebuie anunţată în mod public. legiuitorul a prevăzut în art. Tănăsescu. prin retragerea încrederii. 176 151 . Demisia devine irevocabilă din momentul în care s-a luat act de depunerea ei. Precizăm că potrivit art. societăţilor comerciale. Demiterea unui membru al Guvernului poate fi dispusă de Preşedintele României. p. ca urmare a unei moţiuni de cenzură. S. citată. A. în cazul în care a fost condamnat penal printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Constatarea stării de incompatibilitate se face de primul-ministru. a stării de incompatibilitate. republicată. 6 din Legea nr. 8 alin. ca fiind dobândită în mod ilicit. 90/2001. 107 alin. Revocarea din funcţia de membru al Guvernului se face de către Preşedintele României. în opinia noastră. fiind efectul unei remanieri guvernamentale. la propunerea primului-ministru. în tot sau în parte. Demisia este un act unilateral de voinţă şi „poate să fie determinată de o situaţie imputabilă. este foarte posibil ca Guvernul să uzeze în exces de această dispoziţie care. 4 alin. Iorgovan.

Dispoziţii similare sunt prevăzute în alin. (1) din Constituţie. cu modificările şi completările ulterioare prevede în art. Dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute de art.printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă. conform art. (3) din Constituţia României. (3) ale art. 90/20011. 5 din Legea nr. se face de către Preşedintele României. „Guvernul este alcătuit din prim-ministru. 107 alin. 90/2001. 295 152 . pierderea drepturilor electorale. Legea organică privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor nr. Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar. 3 următoarele: „(1) Guvernul este alcătuit din primul-ministru şi miniştri. cit.. 3 a fost modificat prin Legea nr. (2) al art. publicată în Monitorul Oficial al României. după cum urmează: a) membrii ai Guvernului stabiliţi de Constituţie (primul-ministru şi miniştri). text aflat în concordanţă cu art. pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru. precum şi miniştri delegaţi cu însărcinări speciale pe lângă primul-ministru.2 Din analiza celor două texte legale se constată că în componenţa Guvernului regăsim două categorii de membri. până la formarea noului Guvern. la propunerea primului-ministru. dacă primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern în cel mult 45 de zile. miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică”. Din coroborarea dispoziţiilor art. 107 alin. 187 din 3 martie 2004 3 A se vedea Verginia Vedinaş. nr. 9 din Legea nr.n. în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului. 8 alin. Interimatul pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor încetează. 23 din 3 martie 2004. Numirea în funcţia de membru al Guvernului.13 1 s. op.3 Primul-ministru deţine poziţia de vârf în cadrul Guvernului. (2) din Legea nr. demisie. cu modificările şi completările ulterioare. (2) şi alin. alte situaţii prevăzute de lege 2 Alin. (2) Din Guvern pot face parte şi miniştrii de stat. cu cele ale art. p. prevăzuţi în lista Guvernului prezentată Parlamentului pentru acordarea votului de încredere”. 90/2001. incompatibilitate. b) membrii ai Guvernului stabiliţi prin legea organică privind organizarea şi funcţionarea Guvernului. republicată. Partea I-a. sau este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile. Structura Guvernului Conform art. (3) din Constituţia României. 102 alin. 90/2001 pentru ceilalţi membri ai Guvernului. republicată. deces.

90/2001. prin decizie. celelalte autorităţi şi instituţii publice. partidele şi alianţele politice. sau poate desemna un alt membru al Guvernului). Ministerul Public. cu respectarea atribuţiilor legale care le revin prin lege acestora. 90/2001. astfel: a) prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului rapoarte şi declaraţii cu privire la politica Guvernului. Cu alte cuvinte. Curtea Constituţională.din Legea nr. 15 din Legea nr. şi răspunde la întrebările ori interpelările adresate de către deputaţi sau senatori (personal. 16-18 din Legea nr. 90/2001. Pe de altă parte. precum şi în relaţiile internaţionale. În acelaşi timp. Primul-ministru are competenţa să facă numiri şi eliberări din funcţie. d) secretarii de stat. În exercitarea atribuţiilor legale. primul-ministru reprezintă Guvernul în relaţiile acestuia cu Parlamentul. în cazurile prevăzute de lege. 1 A se vedea art. b) contrasemnează decretele emise de Preşedintele României în cazurile prevăzute de lege fundamentală. sindicatele. 14 din Legea nr. c) în scopul rezolvării unor probleme operative. 90/2001 rezultă că primul-ministru conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia. calitate conferită de art. Consiliul Legislativ. primulministru îndeplineşte şi alte atribuţii. cu excepţia persoanelor care au calitatea de membru al Guvernului. comisii şi comitete interministariale.1 Potrivit dispoziţiilor art. primul-ministru este vicepreşedintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. primul-ministru emite decizii. fiind obligat însă să respecte atribuţiile legale ale acestora. primul-ministru poate constitui. potrivit celor două texte legale. cu modificările şi completările ulterioare 153 . consilii. de lege sau care decurg din rolul şi funcţiile Guvernului. Preşedintele României. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. c) personalul din cadrul Cancelariei Primului-ministru. e) alte persoane care îndeplinesc funcţii publice. d) îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de Constituţie. b) secretarul general al Guvernului şi secretarii generali adjuncţi ai Guvernului. pentru următoarele funcţii publice: a) conducătorii organelor de specialitate din subordinea Guvernului. cu alte organizaţii neguvernamentale. Curtea de Conturi. şeful Guvernului este abilitat cu conducerea şi coordonarea activităţii miniştrilor.

D. după caz. Partea I-a. 2 din Ordonanţa de urgenţă nr. Conducerea compartimentelor din cadrul Cancelariei Primului – ministru se asigură. publicată în Monitorul Oficial al României. b) Departamentul pentru Analiză Instituţională şi Locală. fără personalitate juridică. structură în aparatul de lucru al Guvernului. g) Biroul relaţii cu publicul din cadrul Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale. compartimentul pentru monitorizarea marilor programe de interes naţional 1 A se vedea art. prin reorganizare: a) Corpul de Control al Guvernului. de personal cu funcţii de conducere sau de demnitari. fără personalitate juridică. Partea I-a. e) Oficiul pentru gestionarea relaţiilor cu Republica Moldova. 187 din 3 martie 2004 2 Publicată în Monitorul Oficial al României.1 Cancelaria Primului-ministru este condusă de şeful cancelariei.R.Aparatul de lucru al Guvernului Aparatul de lucru al Guvernului este alcătuit din Cancelaria Primului-ministru. nr. care se desfiinţează. 266 din 25 martie 2004 154 . departamente şi alte asemenea structuri organizatorice cu atribuţii specifice stabilite prin hotărâre a Guvernului. Secretariatului General al Guvernului. 11/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale2. structură fără personalitate juridică în cadrul Secretariatului General al Guvernului. d) Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Organizarea şi funcţionarea Cancelariei Primului-ministru se aprobă prin decizie a primului-ministru. cu personalitate juridică. c) Departamentul Purtătorului de Cuvânt al Guvernului şi Relaţii cu Presa. modificat prin Legea nr. 90/2001. Conform art. f) Unitatea de management a proiectului pentru implementarea şi monitorizarea programului ce se va conveni cu Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (B. structură în aparatul de lucru al Guvernului.) în cadrul viitorului împrumut de ajustare programatică (PAL). 23/2004. 20 din Legea nr. Cancelaria Primului-ministru a preluat.I. care are rang de ministru şi calitate de ordonator principal de credite. fără personalitate juridică. structură în aparatul de lucru al Guvernului. h) Corpul de consilieri al primului-ministru. nr. instituţie publică în coordonarea primului-ministru şi în subordinea Autorităţii Naţionale de Control.

Înfiinţarea. Departamentul este o structură organizatorică. la convocarea şi sub conducerea primului-ministru. Guvernul are un Secretariat General. prin aparatul propriu. care are competenţa de a emite ordine cu caracter individual. care lucrează în şedinţe.cuprinse în Programul de guvernare. aparatul tehnic al corpului de consilieri. Ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului sau. secretarul general al Guvernului este ordonator principal de credite pentru aparatul propriu de lucru al Guvernului. Guvernul se întruneşte în şedinţe săptămânale sau ori de câte ori este nevoie. Guvernul aprobă proiectul bugetului propriu. Şedinţele Guvernului sunt legal constituite în prezenţa majorităţii membrilor săi. Departamentul este condus de un demnitar public. Potrivit art. Se subordonează primului-ministru şi se organizează pe principalele domenii de interes general conform atribuţiilor Guvernului. Funcţionarea Guvernului Guvernul este o autoritate publică colegială. continuitatea derulării operaţiunilor tehnice aferente actelor de guvernare. fără personalitate juridică şi fără unităţi subordonate. economice şi tehnice ale activităţii Guvernului. 25 alin. 90/2001. după caz. Secretariatul General al Guvernului asigură. Acesta este ajutat de unul sau mai mulţi secretari adjuncţi. (1) al Legii nr. cu excepţia Cancelariei Primului-Ministru şi a altor cazuri prevăzute de lege. precum şi atribuţiile departamentului se aprobă prin hotărâre a Guvernului. condus de secretarul general al Guvernului care poate avea rang de ministru. Secretariatul General face parte din aparatul de lucru al Guvernului şi asigură desfăşurarea operaţiunilor tehnice aferente actelor de guvernare. care pot avea rang de secretar de stat şi sunt numiţi prin decizie a primului-ministru. care este parte integrantă a bugetului de stat. constituind elementul de legătură şi stabilitate al actului de guvernare. 155 . cabinetul primului-ministru. rezolvarea problemelor organizatorice. Organizarea şi atribuţiile Secretariatului General al Guvernului se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. cancelaria primuluiministru. compartimentul documente secrete şi compartimentul care asigură protocolul primului-ministru din cadrul fostului aparat de lucru al primului-ministru. modul de organizare şi funcţionare. precum şi reprezentarea Guvernului în faţa instanţelor judecătoreşti. juridice.

Art. potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament. conducători ai unor organe de specialitate din subordinea Guvernului ori a ministerelor.În cadrul şedinţelor se analizează şi se dezbat problemele ce intră în competenţa Guvernului. republicată. precum şi de alte acte normative. Preşedintele României poate participa la şedinţele Guvernului în care se analizează probleme de interes naţional privind politica externă. Articolul 11 din Legea nr. certificată de şeful Cancelariei Primului-Ministru şi păstrată. se înregistrează pe bandă magnetică şi se consemnează în stenograma şedinţei. în calitate de invitaţi. 87 din Constituţie şi art. precum şi orice alte persoane a căror prezenţă se apreciază a fi utilă. la solicitarea primuluiministru. (2) al Legii nr. în cadrul Cancelariei Primului-Ministru. 90/2001 prevede în acest sens: „În cadrul şedinţelor Guvernului se dezbat probleme ale politicii interne şi externe a ţării precum şi aspecte privind conducerea generală a administraţiei publice. textul constituţional consacră un dublu rol al Guvernului. Formularea din legea fundamentală are o valoare axiomatică şi este exhaustivă. practic nici o problemă neputându-se situa în afara politicii interne şi externe a ţării. adoptânduse măsurile corespunzătoare”. 90/2001). conform legii. 90/2001 stabileşte următoarele atribuţii ale Guvernului: a) exercită conducerea generală a administraţiei publice. 24 alin. care se manifestă prin conducerea generală a administraţiei publice. Dispoziţiile legii fundamentale sunt detaliate în art. 25 alin. în alte situaţii (art. asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice”. respectiv: a) un rol politic. prevede că: „Guvernul. 156 . În acelaşi timp. Dezbaterile Guvernului şi modul de adoptare a hotărârilor şi ordonanţelor etc. adoptându-se acte juridice sau politice. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului şi a ministerelor. sau ai unor autorităţi administrative autonome. La şedinţele Guvernului pot participa. Atribuţiile Guvernului Art. care constă în realizare politicii interne şi externe a ţării. prezidând şedinţele la care participă. apărarea ţării. asigurarea ordinii publice şi la cererea primului-ministru. (2) al Legii nr. 102 alin. b) un rol administrativ. (1) din Constituţia României. 11 din Legea nr.

în condiţiile prevăzute de lege. f) aprobă strategiile şi programele de dezvoltare economică a ţării. cu avizul Curţii de Conturi. j) asigură realizarea politicii externe a ţării şi. negociază şi încheie. organe de specialitate în subordinea sa. pe ramuri şi domenii de activitate. acordurile şi convenţiile internaţionale care angajează statul român. precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. h) asigură apărarea ordinii de drept. q) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege sau care decurg din rolul şi funcţiile Guvernului. aprobă renunţarea la cetăţenia română. ordonanţe în temeiul unei legi speciale de abilitare şi ordonanţe de urgenţă potrivit Constituţiei. k) negociază tratatele. n) acordă şi retrage cetăţenia română. în acest cadru. p) cooperează cu organismele sociale interesate în îndeplinirea atribuţiilor sale. în aceleaşi condiţii. Actele Guvernului Legea fundamentală statuează în art. 157 . 108 alin. l) conduce şi controlează activitatea ministerelor şi a celorlalte organe centrale de specialitate din subordinea sa. i) aduce la îndeplinire măsurile adoptate.b) iniţiază proiecte de lege şi le supune spre adoptare Parlamentului. convenţii şi alte înţelegeri internaţionale la nivel guvernamental. e) elaborează proiectele de lege a bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat şi le supune spre adoptare Parlamentului. a liniştii publice şi siguranţei cetăţeanului. (1): „Guvernul adoptă două categorii de acte juridice şi anume hotărâri şi ordonanţe”. g) asigură realizarea politicii în domeniul social potrivit Programului de guvernare. în condiţiile legii. pentru apărarea ţării. integrarea României în structurile europene şi internaţionale. potrivit legii. c) emite hotărâri pentru organizarea executării legilor. o) înfiinţează. scop în care organizează şi înzestrează forţele armate. m) asigură administrarea proprietăţii publice şi private a statului. în condiţiile legii. d) asigură executare de către autorităţile administraţiei publice a legilor şi a celorlalte dispoziţii normative date în aplicare acestora.

În cazul în care consensul nu se realizează hotărăşte primul-ministru. citată. potrivit dispoziţiilor art. 50/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile la nivelul Guvernului.Aşa cum se relevă într-o opinie. E. p. Tănăsescu. Partea I-a. pentru elaborarea.G. ediţia a III-a. în situaţii extraordinare. se ocupă numai de actele juridice ale Guvernului. se impune observaţia că adoptarea prin consens a actelor administrative este atipică.I. care stabilesc în acelaşi timp principalele reguli procedurale în materia hotărârilor şi ordonanţelor.3 f) hotărârile şi ordonanţele se semnează de primul-ministru şi se contrasemnează de miniştri care au obligaţia punerii lor în executare. în prezenţa majorităţii membrilor săi. Această regulă se aplică şi în cazul altor documente sau măsuri care se dezbat în cadrul şedinţelor Guvernului. De la această regulă. ordonanţe de urgenţă. 26 şi art. op. astfel: a) hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor. Această procedură de adoptare a hotărârilor şi ordonanţelor a fost criticată în literatura de specialitate. sub sancţiunea inexistenţei. doctrina şi legislaţia consacrând adoptarea acestora cu majoritate simplă. Constantinescu. 90/2001. el fiind abilitat să hotărască adoptarea unei hotărâri sau ordonanţe chiar dacă nu se realizează consensul. S. p. republicată. g) hotărârile şi ordonanţele se publică în Monitorul Oficial al României. V. 114 158 . Iorgovan. 115 din Constituţia României.2 d) hotărârile şi ordonanţele se dezbat în cadrul şedinţelor de Guvern. op. partea I-a. Muraru. pentru că numai acestea au nevoie de un regim constituţional care să reprezinte baza regimului juridic aplicabil”1. adică de hotărâri şi ordonanţe. 2002. e) hotărârile şi ordonanţele se adoptă prin consens. În acelaşi timp. citată. Prisăcaru. fac excepţie hotărârile cu caracter militar care se comunică numai instituţiilor interesate. 116. absolută sau calificată. b) ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare sau. 1 2 M. avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative spre aprobare. republicată în Monitorul Oficial al României. potrivit unei metodologii aprobată prin hotărâre a Guvernului. 186 A se vedea H. I. Tratat de drept administrativ român. A. opinii cărora ne raliem. nr. Dispoziţiile legii fundamentale sunt detaliate în art. preluând spiritul constituţional vest-european. nr. c) proiectele de hotărâri şi de ordonanţe se propun de către membrii Guvernului. p. „Constituţia României. Trebuie să remarcăm faptul că legiuitorul organic a conferit primului-ministru puteri discreţionare. 243 din 17 martie 2006 3 A se vedea Rodica Narcisa Petrescu. 27 din Legea nr.

potrivit legii. nr. op. la fel ca şi în alte numeroase situaţii. Hotărârile pot avea caracter normativ sau individual. 4 alin. Astfel.1. 24/2000. care stabilesc ele însele reguli juridice cu valoare juridică praeter legem şi secundum legem. prefecturilor. se adoptă numai în temeiul unei legi speciale de abilitare a Guvernului. nr. citată. (2) din H. art. relevăm faptul că. Aşa cum s-a arătat în literatura de specialitate2. respectiv.G. consiliilor judeţene şi. 9. spre pildă. 2 alin. Cu alte cuvinte. aceste ordonanţe sunt denumite ordonanţe simple. 50/2005 având următoarea redactare: „Ordonanţele simple emise în domeniul care nu fac obiectul legilor organice. etc. nr.G.50/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile la nivelul Guvernului. b) organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale aflate în subordinea sau coordonarea ministerelor. potrivit art. ele se adoptă în baza legii şi în limitele acesteia. cum sunt. Guvernul prin actele sale adaugă sau modifică legea practică păguboasă şi nepermisă în contradicţie cu normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative stabilite sau aprobate prin Legea nr. În final. b) hotărâri prin care se aprobă alte acte juridice. Hotărârile Guvernului se emit în scopul organizării executării legii şi pe cale de consecinţă nu pot contraveni principiilor şi dispoziţiilor cuprinse în lege. 1 H. (3) din H. Consiliului General al Municipiului Bucureşti. prin ministerele în a căror subordine sau coordonare se află.G. precum şi autorităţilor administrative autonome. p. 50/20051 este recunoscut următoarelor autorităţi publice: a) ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale aflate în subordinea Guvernului.Dreptul de a iniţia proiecte de acte normative. hotărârile cu caracter normativ pot fi clasificate în două categorii şi anume: a) hotărâri adoptate în scopul punerii în executare a legii. hotărârile prin care se aprobă diferite regulamente.” Considerăm că este obligaţia Consiliului legislativ de a preveni şi de a elimina aceste carenţe. prin Ministerul Administraţiei şi Internelor. norme metodologice. 109 159 . stabilind măsuri administrative care asigură punerea în aplicare a legii. în limitele şi condiţiile prevăzute de aceasta. pentru elaborarea avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative spre aprobare 2 Rodica Narcisa Petrescu. republicată.

115. apoi. (4). 223 Ibidem.2. 3. legea de abilitare trebuie să stabilească domeniile şi data până la care Guvernul poate emite ordonanţe. Tănăsescu. „ca să nu mai vorbim de meandrele care s-au manifestat şi în practica Curţii Constituţionale. Muraru. au fost introduse două alineate noi. fiind o putere pe care Parlamentul o deleagă executivului. (5) care a devenit alin. p.9. 2. îndeosebi în legătură cu semnificaţia sintagmei «în cazuri excepţionale»”. E. 114. d) în cazurile în care legea de abilitare prevede obligaţia supunerii lor spre aprobarea Parlamentului.1 Aşadar. corespunzătoare rolului constituţional conferit de art. 114-115 160 . 115. republicată. 102 alin. I. S. Materia ordonanţelor a fost reglementată de art. prin Legea de revizuire a Constituţiei din 2003 au fost aduse modificări substanţiale art. 7 şi 8 ale art. Ordonanţele Guvernului Regimul constituţional al ordonanţelor este stabilit în art. s-a introdus un alineat care în redactarea actuală este alin. intitulat „Delegarea legislativă”. citată. republicată. (8)”. 115 al Constituţiei. pp. În doctrina de specialitate. a suscitat numeroase controverse doctrinare. p. 114 al Constituţiei din 1991. 225 3 Ibidem. conform art. „Astfel. ordonanţa depăşeşte sfera strictă a conducerii generale a administraţiei publice. potrivit procedurii legislative. op. (3) din Constituţie. au fost aduse precizări la alin. în fine. după alin. presupune o lege de învestire în acest sens. Iorgovan. fiind o modalitatea de participare a Guvernului la realizarea puterii legislative. Textul citat a dat naştere unei practici legislative neunitare.2 În acest context. b) ordonanţele nu pot fi emise în domeniile care se reglementează prin lege organică. Constantinescu. devenit actualul art. adică o lege de abilitare”. Această teză este reiterată într-o opinie potrivit căreia: „Constituţia României a înţeles să folosească noţiunea de ordonanţă pentru determinarea actului juridic prin care Guvernul îşi exercită delegarea legislativă care. (4) care au devenit alin. (7) şi. (1) din Constituţie privind realizarea politicii interne şi externe. (5) şi (6) din textul actual. rezultă că Guvernul României poate emite ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă. cu aspecte de ordin procedural şi cu exceptarea anumitor materii.3 Din redactarea art. din analiza cărora desprindem următoarele reguli: a) ordonanţele pot fi emise numai în temeiul unei legi speciale de abilitare adoptată de Parlament. s-a subliniat în mod constant că dreptul Guvernului de a emite ordonanţe constituie expresia juridică a delegării legislative. a fost regândită redactarea alin. 115 din Constituţia României. 1 2 M. c) în mod obligatoriu. A. 73 alin. Regimul constituţional al ordonanţelor este consacrat de alineatele 1.

e) ordonanţele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau. Nerespectarea acestui termen are drept consecinţă încetarea efectelor ordonanţei. (8) „prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa. E. dimpotrivă. partea I-a. Faţă de redactarea art. S. Într-o opinie autorizată. să infirme acest lucru. 9. măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei” Această prevedere are caracter novator şi edificator. se resping printr-o lege în care vor fi cuprinse şi ordonanţele ale căror efecte au încetat. relevăm următoarele: a) sintagma „cazuri excepţionale” care a dat naştere la numeroase controverse şi practici neunitare. conform căruia: „Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. (4) din Constituţia României în varianta 1991. Constantinescu. Ordonanţele de urgenţă Conform art. stabilind temeiul constituţional pentru Parlament de a da soluţii în astfel de situaţii. 11 din Legea nr. Tănăsescu. se apreciază că: „Situaţia extraordinară constă într-o stare de urgenţă în reglementarea unui aspect ce nu comportă în nici un fel amânare”. I. citată. p. 115. b) se instituie obligativitatea Guvernului de a motiva necesitatea adoptării ordonanţelor de urgenţă sub aspectul „situaţiei extraordinare”. în aparenţă. (5) al art.Guvernul trebuie să îndeplinească această obligaţie până la împlinirea termenului de abilitare. f) conform art. republicată: „Guvernul poate adopta ordonanţele de urgenţă numai în situaţii extraordinare a cărora reglementare nu poate fi amânată. Muraru. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. 115 alin. g) conform art. în condiţiile alin.1 Deşi. ordonanţele intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României. după caz. op. 115 din Constituţie. 115 alin. (3) ale art. 226 161 . (4) din Constituţia României. 114 alin. dacă este cazul. 1 M. a fost înlocuită cu sintagma „situaţii extraordinare”.3. noua formulare ar fi de natură să aducă o clarificare de substanţă rămâne ca practica guvernării să confirme sau. A. sau de la o dată ulterioară prevăzută în textul lor. Dispoziţii cu caracter de noutate regăsim şi în alin. având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora”. Iorgovan.

publicarea în Monitorul Oficial. 115. dacă nu se află în sesiune. evitându-se situaţiile create sub imperiul vechilor reglementări când. partea I-a. iar al doilea. Din examinarea textului rezultă că ordonanţele de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea lor spre dezbatere la Camera competentă a fi sesizată şi numai după publicarea lor în Monitorul Oficial al României. Comentând acest text. Aceste dispoziţii au menirea de a supune toate ordonanţele de urgenţă sub control parlamentar. raportată la o interpretare sistematică a Constituţiei. p. într-un termen rezonabil. 11 alin. 24/2000. trebuie să constatăm diferenţa de optică a legii fundamentale faţă de regula consfinţită în art. Ulterior. dacă în cuprinsul lor ne este prevăzută o dată ulterioară. (2) al Legii nr.”1 În acelaşi timp. care este obligată să decidă tot în procedură de urgenţă. ne conduce la concluzia după care este de neconceput ca publicarea ordonanţei de urgenţă în Monitorul Oficial să se facă înainte ca aceasta să fie depusă spre dezbatere la Camera competentă. 78 conform căreia legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau de la o dată ulterioară prevăzută în textul ei. potrivit căruia: „ordonanţele de urgenţă ale Guvernului intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României. această categorie de ordonanţe. republicată. de la trimitere. pentru că interpretarea logică a textului. se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau. Ordonanţa de urgenţă cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzută de articolul 76 alineatul (1)”. acesta este considerată adoptată şi se trimite celeilalte Camere. Cu alte cuvinte. nu se pronunţă asupra ordonanţei de urgenţă. 229 162 . în favoarea Guvernului regula „aprobării tacite”. dacă în 1 Ibidem. aceste dispoziţii au fost preluate şi în art. aceasta este considerată adoptată şi se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgenţă. sub condiţia depunerii lor prealabile la Camera competentă să fie sesizată. astfel de ordonanţe erau aprobate sau respinse cu mare întârziere (după luni sau chiar ani). trebuie relevată ca o noutate obligaţia Parlamentului de a dezbate. se poate aprecia că legiuitorul constituant a instituit. în procedură de urgenţă. De asemenea. aparent cuprinde două termene. Primul vizează depunerea ordonanţei spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă. Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei.” În al doilea rând.Camerele. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere. Este numai o aparenţă. după caz. Dacă în termen de 30 de zile Camera competentă să fie sesizată. în literatura de specialitate se arată că: „Alineatul (5) al art. partea I-a.

Pe de altă parte. Deşi. „Această enumerare trebuie înţeleasă ca o repetiţie de întărire. drepturile. prin ordonanţe de urgenţă. stabilindu-se în acelaşi timp şi alte excepţii. aparent noile reglementări cuprinse în art. textul clarifică chestiunea controversată în doctrină. pe deplin 1 2 Ibidem. prin ordonanţă de urgenţă nu se pot dispune măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică. libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie. aceea că prin ordonanţa de urgenţă pot fi reglementate domenii ce ţin de natura legii organice. republicată. cu alte cuvinte se interzice naţionalizarea sau orice altă cale de trecere silită a unor bunuri din proprietatea privată în proprietatea publică. Aşadar. eliminându-se practica guvernelor de după 1991 de a reglementa în exces. adopta legi electorale sau coduri electorale”. În concret. 227-228 Ibidem. în alţi termeni. Legiuitorul a dorit să sublinieze.2 În sfârşit. se stipulează în mod explicit faptul că ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în sfera legilor constituţionale. în materia domeniilor ce nu pot fi reglementate prin ordonanţe de urgenţă o reprezintă drepturile electorale. pp. 228 163 . rămâne de văzut dacă practica guvernării şi jurisprudenţa confirmă aceste aşteptări. republicată. drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri de proprietate publică”. Se apreciază că este vorba despre regimul juridic legal al instituţiilor cuprinse în Titlul III al Constituţiei dar şi despre Curtea Constituţională. nu se pot. O primă excepţie se referă la „regimul instituţiilor fundamentale ale statului”. că sub nici o formă printr-o ordonanţă de urgenţă nu poate fi afectat regimul de realizare a drepturilor electorale. se consideră că ordonanţa de urgenţă în cauză a fost aprobată. Această practică a fost criticată. Curtea de Conturi şi Consiliul Economic şi Social. p.termen de 30 de zile Camera competentă a fi sesizată nu se pronunţă.1 O a doua excepţie. 115 din Constituţia României. legea de revizuire a Constituţiei din 2003 a introdus alineatul 6 al art. o dată în plus. În al treilea rând. noile prevederi constituţionale ar trebui să conducă la adoptarea ordonanţelor de urgenţă numai în „situaţii extraordinare”. 115 care are următoarea redactare: „Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale. prin ordonanţă de urgenţă. alături de drepturile. libertăţile şi îndatoririle fundamentale prevăzute de Constituţie. materie reglementată de Titlul VII al Constituţiei. sau „fine de neprimire”. nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului. Avocatul Poporului. au adus clarificările necesare în ceea ce priveşte ordonanţele de urgenţă.

Iorgovan. date în soluţionarea obiecţiunilor de neconstituţionalitate. deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor”. vol. în acest interval. E. Tănăsescu. Drept constituţional şi instituţii politice. materie în care legea de revizuire a Constituţiei din 2003 a adus clarificările necesare. pp. vol. Pe de altă parte. nasc pentru Parlament şi Guvern obligaţia de a le pune în acord cu dispoziţiile constituţionale. op. precum şi cele care privesc excepţiile de neconstituţionalitate ale legilor sau ordonanţelor. 147 consacră forţa juridică a deciziilor Curţii Constituţionale. astfel: 1 A se vedea Tudor Drăganu. 147 alineatele (1) şi (4) din Constituţia României. alin. II. este legată de constituţionalitatea ordonanţelor. Tudor Drăganu care considera că una din principalele carenţe ale Constituţiei (din 1991 – s. (4) Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. iar după 45 de zile îşi încetează efectele. nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. sunt obligatorii „erga omnes”. republicată. Cu alte cuvinte.2 Această problemă îşi găseşte soluţionarea în art. punerea în executare a deciziilor tribunalelor constituţionale a ridicat mari probleme. precum şi cele din regulamente. dacă obligaţia nu a fost realizabilă. pp. op. îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă. Parlamentul sau Guvernul. după caz. Tratat elementar. citată. p. Până la îndeplinirea acestei obligaţii. a provocat interminabile dispute doctrinare şi practice”. I. ceea ce evident contravine şi afectează rolul de unică autoritate legiuitoare a ţării conferit de Constituţie Parlamentului.) a fost aceea de a lăsa deschisă posibilitatea ca recurgerea la ordonanţe guvernamentale să se transforme dintr-o procedură excepţională într-o practică curentă. partea I-a.justificat. 146-148 2 M. toate deciziile Curţii Constituţionale.1 O ultimă chestiune pe care ne propunem să o abordăm. Pe durata acestui termen. citată. Aşa cum se subliniază în doctrină „Dintotdeauna şi pretutindeni. S. De la data publicării. I. de prof. 325 3 Ioan Santai. care de la data publicării în Monitorul Oficial al României. dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept. 172-173 164 . Ioan Santai3 consideră că răspunderea Guvernului şi a membrilor care îl compun se poate clasifica după mai multe criterii. Constantinescu. (4) al art. Muraru. A. conform cărora: „(1) Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare. prevederile în vigoare neconstituţionale se suspendă. constatate ca fiind neconstituţionale. Răspunderea Guvernului Prof.n.

conform art. articolul 2 al Legii nr.2 Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului. nr. după caz. 300 din 28 iunie 1999. Răspunderea politică a Guvernului şi a miniştrilor Potrivit art. la data depunerii. este retragerea încrederii de către Parlament sau demiterea Guvernului. republicată. citată. în şedinţă comună a celor două Camere. în Legea nr. contravenţional.ministru şi faţă de Parlament . (1) din Constituţia României. Dimpotrivă. potrivit dreptului comun în măsura în care legea specială. completate cu dispoziţiile dreptului comun. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială1. b) După natura ei răspunderea poate fi: politică şi juridică. disciplinar sau penal. iar procedura care trebuie urmată pentru aplicarea acestei sancţiuni este moţiunea de cenzură reglementată de art. 113 alin.a) După caracterul răspunderii distingem o răspundere individuală a fiecărui membru al Guvernului şi o răspundere colegială a membrilor Guvernului. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială. membri Guvernului putând răspunde civil. practic Guvernul fiind demis. op. 115/1999 precizând că această răspundere este consecinţa votului de încredere acordat de Parlament cu ocazia învestiturii Guvernului. 10. cea mai severă sancţiune care se aplică în cazul răspunderii politice a Guvernului. 120-121 165 . Fiecare membru al Guvernului răspunde politic în mod solidar cu ceilalţi membri. (l) din Constituţie „Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate”.atunci când este vorba despre răspunderea politică. faţă de primul . c) După autoritatea faţă de care operează. a Guvernului în ansamblul său. 109 alin. Aşa cum în mod constant se relevă în doctrină. Dacă moţiunea este adoptată cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Sediul răspunderii Guvernului şi a membrilor săi îl regăsim în Constituţie. 113 alin. respingerea moţiunii de cenzură de către Parlament are ca efect păstrarea încrederii Parlamentului faţă de Guvern şi instituirea 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. nu cuprinde dispoziţii derogatorii. cu modificările şi completările ulterioare 2 Rodica Narcisa Petrescu. Legea nr. răspunderea membrilor guvernului poate opera faţă de plenul executivului din care fac parte. pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia. (3) din Constituţie. Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată. 1. încrederea în Guvern a fost retrasă ceea ce înseamnă încetarea mandatului acestuia. Partea I-a. pp.

Antonie Iorgovan. 66 din Constituţie sesiunile ordinare ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au loc în perioadele februarie – 30 iunie şi respectiv septembrie . Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru fapte săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. sau a unui proiect de lege. În cazul în care moţiunea de cenzură a fost respinsă. (3) din Constituţie. 418 Antonie Iorgovan. 114 din Constituţie.interdicţiei pentru deputaţii şi senatorii care au semnat-o de a mai iniţia o nouă moţiune de cenzură în aceeaşi sesiune parlamentară. 114 alin. nu este străină de cea a răspunderii juridice 2. 114 alin. sau. modificat sau completat. 414 166 . citată. asupra unui program. op. (1) din Constituţie. se va depune o moţiune de cenzură şi aceasta va fi votată de către majoritatea deputaţilor şi senatorilor. Precizăm că potrivit art. proiectul de lege prezentat. I. dacă Guvernul apreciază că între el şi majoritatea parlamentară care l-a promovat. Parlamentul poate respinge solicitarea. 10. conform art. de la depunerea unuia dintre documentele menţionate.31 decembrie. Dacă. astfel cum prevăd dispoziţiile art. Dacă Preşedintele României cere reexaminarea legii adoptate conform art. 2001. a unei declaraţii de politică generală. În opinia prof. cu amendamentele acceptate de Guvern. în cazul de faţă ale dreptului constituţional sau ale dreptului administrativ după caz. nu mai există o consonanţă politică1.2. ideea de răspundere politică a Guvernului. Vol. concluzionând că şi în cazul răspunderii politice trebuie să admitem existenţa unei culpe a celui care răspunde şi în mod implicit ideea încălcării unor norme şi principii de drept. se consideră adoptat. (3) din Constituţie. (2) din Constituţie prevede că numai Camera Deputaţilor. dezbaterea acesteia se va face în şedinţă comună a celor două Camere. art. p. respectiv varianta de a-l menţine. 1 2 Antonie Iorgovan. după caz. cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea potrivit art. Răspunderea juridică În ceea ce priveşte răspunderea penală. 114 alin. p. Guvernul oferă Parlamentului două alternative. citată. Guvernul este demis. op. situaţie în care Guvernul este demis. poate să-şi angajeze răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului reunite în şedinţă comună. Pe de altă parte. 109 alin. dimpotrivă. situaţie în care Parlamentul trebuie să aprobe solicitarea formulată de Guvern. Prin angajarea răspunderii sale politice. în termen de 3 zile. iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern.

U. în temeiul art. nr. 31/2001. 433 5 Publicată în Monitorul Oficial nr. În legătură cu răspunderea penală. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială1.G. Partea I-a. . Conform art.Dacă s-a cerut urmărirea penală. art. persoana respectivă. Pentru săvârşirea unor infracţiuni. membru al Guvernului. e emis sau a încheiat actul ori. 706 din 29 decembrie 2000. disciplinar sau penal. membri Guvernului pot răspunde şi civil. Partea I-a.G. Astfel. constituie infracţiuni. dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere. 4 din Legea nr. 300 din 28 iunie 1999 Publicată în Monitorul Oficial al României. printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat. p. aşa cum s-a relevat în literatura de specialitate 4 Guvernul în ansamblul său. după caz. cererile în justiţie vor putea fi formulate şi personal împotriva persoanei fizice care a elaborat. publicată în Monitorul Oficial al României. Pe de altă parte. 167 . nr. contravenţional. care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim. nr. nr. Partea I-a. 116 din 7 martie 2001 4 Antonie Iorgovan. va putea fi obligată la plata despăgubirilor în solidar cu 1 2 Publicată în Monitorul Oficial al României. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 130/19992 şi O. vol. în măsura în care prezenta lege nu cuprinde dispoziţii derogatorii”. aprobată prin Legea nr. nr. atunci când se produce un prejudiciu în dauna unui particular. nr. după caz. precum şi miniştrilor li se aplică regimul dreptului comun şi în materia contenciosului administrativ. 554/20045. citată. nr.. 109 alin. 2001. potrivit dreptului comun din aceste materii.. 454 din 20 septembrie 1999. aprobată prin Legea nr. completată şi modificată prin O.U. 16 alin. Partea I-a. În cazul în care acţiunea se admite. 6 din lege precizează că fac obiectul acestei legi speciale numai faptele săvârşite de membrii Guvernului în exerciţiul funcţiei lor şi care. 52 din Constituţie coroborat cu dispoziţiile art. În aplicarea acestor prevederi constituţionale a fost adoptată Legea nr. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului are drept consecinţă suspendarea lui din funcţie. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. (3) din Constituţie „Cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministerială”. potrivit legii penale. Partea I-a. în afara exerciţiului funcţiei lor. Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie. 468/2001 publicată în Monitorul Oficial al României. Art. op. membrii Guvernului răspund potrivit dreptului comun. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială stabileşte: „Pe lângă răspunderea politică. 413 din 25 iulie 2001 3 Publicată în Monitorul Oficial al României. I. 289/20003.

prof. 114-118 168 . Puterea executivă şi administraţia publică. pentru faptele care potrivit legii penale constituie infracţiuni în condiţiile Legii nr. în cadrul controlului parlamentar al activităţii lor. disciplinar sau penal. potrivit dreptului comun în materie. Dacă fapta a fost săvârşită în afara exerciţiului funcţiei lor membri Guvernului răspund civil. după caz: a) penal. I. Faţă de cele expuse. d) obligaţia de a prezenta informaţii şi documente există numai dacă solicitarea parvine din partea preşedinţilor celor două 1 Ioan Vida. pentru pagubele care nu sunt rezultatul unor fapte penale şi au fost cauzate printr-un act administrativ ilegal sau. persoana respectivă îl poate chema în garanţie pe superiorul său ierarhic. Procedura de urmărire penală şi de judecare a membrilor Guvernului în astfel de situaţii este stabilită în Capitolul III al Legii nr.Guvernul. pp. 115/1999. precum şi oricare altă autoritate a administraţiei publice centrale sau locale. Vida1 face următoarele precizări: a) controlul sub forma obligaţiei de a prezenta informări priveşte atât Guvernul. diferă în funcţie de momentul săvârşirii faptei. (1) din Constituţie prevede că: „Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice. în regimul instituit prin contenciosul administrativ. de la care a primit ordin scris să elaboreze sau să nu elaboreze actul. după cum urmează: 1. Raporturile Parlamentului cu Guvernul În afara raporturilor menţionate (moţiunea de cenzură. prin refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere. În astfel de situaţii. prin intermediul preşedinţilor acestora. Cu privire la această formă de control parlamentar exercitat asupra administraţiei publice. Dacă fapta a fost săvârşită în exerciţiul funcţiei membrii Guvernului vor răspunde. 2. 115/1999. sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor şi de Senat sau de comisiile parlamentare. delegarea legislativă) art. b) este vorba despre un control exclusiv politic. angajarea răspunderii Guvernului. c) solicitările făcute de Camere sau comisii trebuie să vizeze exclusiv activitatea guvernamentală sau a organului respectiv. solicitarea informării este obligatorie”. contravenţional. b) Patrimonial. În cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat. 111 alin. apreciem că răspunderea juridică a membrilor Guvernului şi regimul juridic aplicabil.

De asemenea. 112 din Constituţie „Guvernul şi fiecare dintre membrii săi sunt obligaţi să răspundă la întrebările sau interpelările formulate de deputaţi sau de senatori. iar prin art. f) obiectul controlului îl reprezintă doar informaţiile şi documentele care au caracter public. aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. de la tribuna camerei. exacte. (3) din Legea nr. În ceea ce priveşte procedura interpelărilor prin Regulamentele celor două camere s-au stabilit următoarele reguli: a) se fac în scris şi se citesc în şedinţă publică.o simplă cerere prin care se solicită răspuns referitor la un anumit fapt sau informaţie (sunt reale. 34 din 25 octombrie 2005. 159 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. e) informaţiile şi documentele solicitate. b) se înscriu într-un Registru special. se afişează la sediul Camerei şi se comunică primului-ministru. Regulamentele celor două Camere înţeleg prin întrebare . publicat în Monitorul Oficial al României. Camerele îşi pot constitui comisii comune. în condiţiile prevăzute de regulamentele celor două Camere ale Parlamentului”. dacă există intenţia Guvernului da a adopta o anumită hotărâre. Partea I. modificat şi completat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. prin interpelare se solicită explicaţii asupra politicii Guvernului în probleme importante ale activităţii sale interne sau externe. Potrivit art. 3 alin. 3 alin. (4) din Constituţie fiecare cameră îşi constituie comisii permanente şi îşi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale.îl constituie ancheta parlamentară. 8/1994. 115/1999 s-a instituit obligaţia ca aceştia să răspundă în cel mult 15 zile de la primirea lor. sau nu) sau. c) dezvoltarea interpelării are loc într-o altă şedinţă publică. conform art. publicat în Monitorul Oficial al României. când se va da şi răspunsul. inclusiv comisiile de anchetă nu sunt subiecte de drept public distincte de Parlament. nr. nr. 115/1999. Întrebările pot fi adresate în scris sau oral1. activitatea lor este o 1 A se vedea art. iar răspunsul se poate solicita în scris sau oral. 950 din 28 octombrie 2005 169 . trebuie să vizeze situaţii ce ţin de natura controlului parlamentar şi nu de unele interese personale ale parlamentarilor.Camere şi nu din partea unui parlamentar. 157 şi art. 64 alin. şi ele trebuie puse la dispoziţie în termen de cel mult 30 de zile de la primirea solicitării. Potrivit art. Unul dintre cele mai specializate mijloace de control parlamentar asupra Guvernului . Partea I. (2) al Legii nr. 1030 din 8 noiembrie 1994. Comisiile parlamentare. d) camera poate adopta o moţiune simplă prin care să-şi exprime poziţia cu privire la problema care a făcut obiectul interpelării.

activitate de informare. supus dezbaterii parlamentare. dar este şi posibil ca dezbaterea din cameră să se constituie în finalizarea anchetei. 170 . finalizată printr-un raport. Camera poate adopta o moţiune. În funcţie de natura şi complexitatea problemei. poate iniţia o propunere legislativă.

34 al Legii nr. 1 Antonie Iorgovan. având calitatea de autorităţi centrale ale administraţiei publice. 88 171 . 90/2001. organizarea şi funcţionarea unui minister se poate realiza şi prin ordonanţă. Ele îşi desfăşoară activitatea pe întreg teritoriul ţării. vol. I. În art. putem defini misterele ca fiind organe de specialitate ale administraţiei publice centrale.Capitolul III MINISTERELE Definiţia. 435. Mircea Preda. Bucureşti. p. text care ne conduce la concluzia că ministerele se pot înfiinţa prin următoarele modalităţi: a) prin adoptarea unei legi generale. Având în vedere faptul că organizarea (înfiinţarea) ministerelor nu este de competenţa legii organice (art. ca sediu unic pentru toate ministerele. 35 al Legii nr. (3) din Constituţie). Menţionăm că Legea nr. 117 din Constituţie coroborate cu art. rolul. 1999. Autorităţile administraţiei publice şi sistemul constituţional român. fiind astfel organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. b) prin adoptarea unei legi cadru. 117 din Constituţie „Ministerele se înfiinţează. 90/2001. legiuitorul defineşte ministerele ca fiind organe de specialitate ale administraţiei publice centrale care realizează politica guvernamentală în domeniile de activitate ale acestora. 90/2001 a instituit pentru prima dată. care exercită în conformitate cu dispoziţiile legale. locul şi rolul ministerelor Ministerele constituie o categorie distinctă de autorităţi din cadrul sistemului de autorităţi aparţinând administraţiei publice şi au rolul de a realiza politica guvernamentală în domeniile de activitate specifice. organizarea. op. c) prin adoptarea unei legi pentru fiecare minister. se organizează şi funcţionează potrivit legii”. pe baza căreia să se adopte legi speciale. p. în literatura de specialitate s-a exprimat opinia1 că înfiinţarea. conducerea şi atribuţiile generale ale miniştrilor. Conform art. administraţia publică în domeniile de activitate de care răspund. 73 alin. Faţă de competenţa materială şi competenţa teritorială pe care o au şi având în vedere dispoziţiile art. 2001. Editura Lumina Lex. un cadru normativ unic referitor la natura juridică. citată. potrivit cărora „Ministerele se organizează numai în subordinea Guvernului”.

Ministerul Sănătăţii şi Familiei.). pe care le înaintează Guvernului. a ordinelor şi instrucţiunilor emise potrivit legii. în faţa Parlamentului. Ministerul Finanţelor Publice). c) acţionează pentru aplicarea strategiei proprii a ministerului. Numărul şi denumirea ministerelor au oscilat de la o guvernare la alta sau chiar în cadrul aceleiaşi guvernări. hotărâri ale Guvernului. Ministerul Economiei şi Comerţului. coordonează şi controlează aplicarea legilor. în condiţiile stabilite prin metodologia aprobată de Guvern. 1 şi art. Ministerul Administraţiei şi Internelor1. 46 alin. solidar cu ceilalţi membri ai Guvernului pentru activitatea şi actele acestuia. iar în calitate de membru al acestuia. 90/2001) este exercitată de miniştri (art. clasifică ministerele după natura activităţii pe care o realizează astfel: a) ministere cu activitate economică (ex. Autorii de drept administrativ. p. în care grupează: Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.culturală şi ştiinţifică. Ministerul Educaţiei şi Cercetării. op. citată.N. Organizarea şi funcţionarea ministerelor Organizarea unei autorităţi a administraţiei publice are în vedere: stabilirea conducerii.A. M. c) ministere cu activitate administrativă (politico-administrativă). Alimentaţiei şi Pădurilor.E.N.A. a structurilor organizatorice şi a modului de funcţionare. 1 Antonie Iorgovan. pornindu-se de la înfiinţarea sa. Ministrul răspunde pentru întreaga activitate a ministerului în faţa Guvernului. Ministerul Justiţiei. celelalte fiind înfiinţate prin hotărâri ale guvernului. a atribuţiilor acestuia. 2). spre exemplu: M. 90/2001 miniştrii au următoarele atribuţii principale: a) organizează. b) ministere cu activitate social . M. ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului. 436 172 . integrată celei de dezvoltare economico-socială a Guvernului. a-l din Legea nr. Conducerea ministerelor (secţiunea 3 a Capitolului 2 a Legii nr. Ministerul Culturii şi Cultelor. (1) lit. d) fundamentează şi elaborează propuneri pentru bugetul anual. ordonanţe. Conform art.În pofida principiilor constituţionale însă.A. şi M. b) iniţiază şi avizează proiecte de lege. 46 alin. cu respectarea limitelor de autoritate şi a principiului autonomiei locale a instituţiilor publice şi a agenţilor economici. Ministerul Agriculturii. doar foarte rar ministerele au fost înfiinţate prin lege (ex. 53 alin.I.

în domeniul de competenţă. instrucţiunile pot fi emise în comun cu un alt minister sau organ interesat. încheierea de convenţii. prin care de regulă. g) iniţiază şi negociază. elaborarea şi emiterea acestora făcându-se cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. j) avizează. Ordinele cu caracter normativ. instrucţiunile şi alte acte ale conducătorilor ministerelor şi ai celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale se emit pe baza şi în vederea executării legilor. 24/2000. Ele pot avea caracter normativ sau individual. republicată. În exercitarea atribuţiilor sale. Ordinele şi instrucţiunile se emit numai atunci când se prevăd expres printr-o dispoziţie legală cu încadrarea în termenul stabilit şi cu indicarea expresă a temeiului legal. Miniştrii îndeplinesc în domeniul lor de activitate şi alte atribuţii specifice stabilite prin acte normative. Ca şi ordinele. Ordinele şi instrucţiunile miniştrilor şi ale celorlalţi conducători ai organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale se publică în 173 e) . i) coordonează şi urmăresc elaborarea şi implementarea de politici şi strategii în domeniile de activitate ale ministerului. 46 alin. acorduri şi alte înţelegeri internaţionale sau propun întocmirea formelor de aderare la cele existente. din împuternicirea Preşedintelui României sau a Guvernului. în comun. 90/2001. ministrul emite ordine şi instrucţiuni conform art. ordinele pot fi emise. de doi sau mai mulţi miniştrii.se stabilesc reguli generale de conduită. potrivit strategiei generale a Guvernului. în baza bugetului aprobat. Ordinele sunt acte juridice administrative. Prin instrucţiuni . h) urmăresc şi controlează aplicarea convenţiilor şi acordurilor internaţionale la care România este parte şi iau măsuri pentru realizarea condiţiilor în vederea integrării în structurile europene sau în alte organisme internaţionale. (3) din Legea nr. a ordonanţelor şi a hotărârilor Guvernului. f) reprezintă interesele statului în diferite organe şi organisme internaţionale şi dezvoltă relaţii de colaborare cu organe şi organizaţii similare din alte state şi cu organizaţii internaţionale ce interesează domeniul lor de activitate.urmăresc proiectarea şi realizarea investiţiilor din sistemul ministerului. în condiţiile legii. pentru organele aflate în subordonarea ministerului. în condiţiile legii. înfiinţarea organismelor neguvernamentale şi cooperează cu acestea în realizarea scopului pentru care au fost create. se reglementează anumite probleme concrete. Uneori.

În cadrul direcţiei generale se pot organiza direcţii. juridic. Direcţia generală se poate organiza pentru delimitarea unui grup de activităţi care reprezintă un domeniu sau un sector de activitate. 47 a Legii nr. de regulă. etc. fie în cadrul unei direcţii. 90/2001). cu excepţiile prevăzute de lege. 50/2005 174 . Colegiul ministerial este condus de ministru.). direcţii generale. nr. 3 al Legii nr. colegiul ministerului (art. în funcţie de natura celor care constituie domeniul propriu al ministerului) şi funcţionale. art. pentru care se cere o conducere unitară. ca organ consultativ. care pot fi grupate în două categorii: de specialitate (specifice fiecărui minister. 52 alin. se referă de obicei la organizarea şi funcţionarea ministerului sau a unor unităţi subordonate acestuia. Pentru a-şi putea desfăşura activitatea şi realiza competenţele. 27 şi 28 din H. 90/2001). Această structură organizatorică este formată din: departamente. servicii şi birouri. pot fi organizate birouri. se impune precizarea că ele nu au calitatea de autorităţi ale administraţiei publice şi-n consecinţă nu au competenţa de a emite acte juridice (acte de drept administrativ). 1 A se vedea art. 90/2001 stipulează: Colegiul ministerului se întruneşte la cererea şi sub preşedinţia ministrului. 52 alin. În acest sens. administrativ. Pe lângă ministru funcţionează.G. Direcţia este formată din mai multe servicii şi/sau birouri a căror activitate necesită o conducere comună. conform art. numiţi şi eliberaţi din funcţie prin decizia primului-ministru.1 În practică întâlnim şi regulamentele. În cadrul unui serviciu. 1 al Legii nr. fiecare minister are o anumită structură organizatorică aprobată prin actul de organizare şi funcţionare al ministerului (hotărâre de Guvern. direcţii. Birourile se pot organiza. care fiind tot acte cu caracter normativ. Partea I. Aceştia exercită atribuţiile delegate de către ministru. prin grija acestora. pentru îndeplinirea unei activităţi omogene sau pentru mai multe activităţi complementare. Serviciul poate funcţiona fie independent. în calitate de preşedinte. Miniştrii sunt ajutaţi în activitatea lor de unul sau mai mulţi secretari de stat. Alineatul 2 prevede că regulamentul de funcţionare şi componenţa colegiului ministerului se aprobă prin ordin al ministrului. care se întâlnesc în cadrul oricărui minister (ex. pentru dezbaterea unor probleme privind activitatea ministerului.Monitorul Oficial al României. resurse umane. În legătură cu aceste structuri organizatorice. servicii şi birouri. nefiind subiecte de drept administrativ.

141 din 7 iulie 1997. nr.. Partea I-a.înfiinţat prin Legea nr. legea concurenţei. o parte sunt funcţionari publici conform Legii nr. Consiliul Concurenţei . Partea I-a. b) personal de conducere de specialitate. 31 alin. 3 din art. nu sunt nominalizate în Constituţie1. c) personal de execuţie – administrativ. p. Personalul ministerelor se compune din următoarele categorii: a) personal de conducere. 117 al legii fundamentale se pot înfiinţa prin lege organică. (2) şi (3) şi 116 din Constituţie. direcţii. 109/19972. cu modificările şi completările ulterioare 3 Publicată în Monitorul Oficial al României. 58-60). se aprobă prin ordin al ministrului. 1 2 A se vedea Rodica Narcisa Petrescu. cum sunt: Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (art. să remarcăm faptul că unele dintre aceste autorităţi au fost înfiinţate direct de Constituţie. organe de specialitate. cu modificările şi completările ulterioare. cit. în acest context. d) personal de deservire. 140). 88 din 30 aprilie 1996 cu modificările şi completările ulterioare 175 .Departamentul se poate organiza în scopul desfăşurării unor activităţi care sintetizează funcţii ale mai multor compartimente funcţionale. ele fiind înfiinţate prin legi organice. 5) şi Consiliul Legislativ (art. op. Curtea de Conturi (art. ci şi de autorităţi administrative autonome.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. cu modificările şi completările ulterioare3. administraţia centrală de specialitate se realizează nu numai de către ministere sau de alte organe de specialitate din subordinea Guvernului. 79). Altele însă. din care. Organele autonome ale administraţiei publice centrale În conformitate cu dispoziţiile art. servicii şi birouri şi sunt conduse de secretari de stat. Avocatul Poporului (art. Ministerele pot înfiinţa în subordine. care potrivit alin. 117 alin. 141 Publicată în Monitorul Oficial al României. Structura organizatorică şi Regulamentul de organizare şi funcţionare al ministerului. Consiliul Economic şi Social înfiinţat prin Legea nr. nr. republicată. Trebuie. cu avizul Curţii de Conturi. Toate compartimentele funcţionale constituie aparatul propriu sau aparatul tehnic al ministerelor. 2. 119). Serviciile publice de radio şi televiziune (art. aşa cum este cazul: 1. 21/1996. Departamentul include în cadrul său: direcţii generale.

104 din 21 mai 1992 cu modificările şi completările ulterioare 176 . 58 alin. organizate ca societăţi comerciale pe acţiuni. 2 din Constituţie. structurile organizatorice. ele se află. Conducătorii acestor autorităţi publice autonome ale administraţiei centrale se numesc. Aceştia emit ordine şi instrucţiuni care au aceeaşi forţă juridică şi trebuie să îndeplinească aceleaşi cerinţe de legalitate ca şi actele emise de miniştri. Curtea de Conturi are obligaţia de a prezenta anual Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiune ale bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat. teatre naţionale şi Opera Română. preşedinţi. 6 din Legea nr. şi altele. în raporturi juridice cu Parlamentul şi nu cu puterea executivă. 3.3.. 1 din Constituţie.1. de regulă. 48/1992. Aşa de exemplu. pentru o perioadă de 5 ani şi prezintă rapoarte anual sau la cererea celor două Camere. numărul de personal. . legea audiovizualului4. universităţi. spitale. Avocatul Poporului este numit de Camera Deputaţilor şi Senat. 140 alin. dintre care cităm: Complexe naţionale muzeale sau monumentale.organizate sub forma instituţiilor publice sau edituri organizate ca regii autonome (Monitorul Oficial). Aceste autorităţi autonome. Consiliul Naţional al Audiovizualului înfiinţat prin Legea nr. biblioteci. baze de aprovizionare şi desfacere etc. precum şi criteriile de constituire a compartimentelor din unităţile subordonate ministerului. deşi prin natura lor juridică şi prin activitatea specifică pe care o realizează. inspectorate etc. Tot astfel. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului. 4 Publicată în Monitorul Oficial al României. sunt autorităţi administrative. centre naţionale de perfecţionare. cuprinzând şi neregulile constatate. În hotărârile Guvernului de organizare şi funcţionare ale ministerelor se prevede că obiectul de activitate. potrivit art.numiţi prin ordin al ministrului. conform art. Unităţile din subordinea ministerelor şi/sau a celorlalte organe centrale de specialitate sunt conduse de directori generali şi directori adjuncţi . în şedinţă comună. Unităţi subordonate ministerelor şi celorlalte organe ale administraţiei centrale de specialitate În subordinea ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei centrale funcţionează diferite instituţii publice sau agenţi economici. coroborat cu art. Partea I-a. se aprobă prin ordin al ministrului. nr. organizaţi sub forma regiilor autonome sau a societăţilor comerciale. într-o formă sau alta.

Pe de altă parte.” În mod evident. în plan vertical faţă de ministru şi în plan orizontal faţă de prefect. potrivit art. Serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale ale administraţiei Ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale au organizate servicii publice deconcentrate care funcţionează. Potrivit noilor reglementări. că noul cadru de reglementare condiţionează numirea şi eliberarea din funcţie a conducătorilor serviciilor deconcentrate care se fac de ministrul de resort. atât pentru motiv de ilegalitate precum şi pentru motiv de inoportunitate. 340/2004 stabileşte că: „Prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale. În consecinţă. rezultă că serviciile deconcentrate au o dublă subordonare şi anume: a) pe plan vertical. Astfel. art. deosebit de vechea reglementare conform căreia prefectul emitea un aviz consultativ. 3. 177 . 25 din Legea nr. fiindu-le direct subordonate. 3 din Legea nr. de propunerea prefectului.” Se poate observa. Sub aspectul consecinţelor juridice. 340/2004 privind instituţia prefectului „Numirea şi eliberarea din funcţie a conducătorilor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale se fac numai la propunerea prefectului.Asupra acestor unităţi ministerele exercită un control ierarhic. se subordonează prefecţilor. conducătorii acestor servicii se subordonează miniştrilor sau conducătorilor celorlalte organe ale administraţiei publice centrale. ministrul poate anula sau suspenda. apreciem că atât propunerea obligatorie a prefectului. potrivit actualei reglementări precum şi avizul consultativ din vechea reglementare au aceeaşi valoare juridică. în condiţiile legii. uneori chiar de a modifica actele subordonaţilor. legiuitorul nostru instituie o dublă subordonare a conducătorilor serviciilor deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei centrale.2. b) în plan orizontal. în judeţe. de regulă.

cu statut juridic propriu conferit de lege. Constituţia României. particulare de la o zonă la alta a ţării. interesează aşadar atât puterea de stat . În consecinţă. nevoile şi cerinţele cetăţenilor nu sunt identice pe întreg teritoriul statal. precum şi nevoile diverse ale populaţiei nu pot fi realizate numai de către autorităţile administraţiei publice centrale.care urmăresc recunoaşterea unei autonomii locale cât mai largi faţă de administraţia centrală. cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu”. în comune. 3 alin. deci inclusiv teritoriul. pentru a putea fi condus şi administrat în condiţii cât mai bune. unele oraşe sunt declarate municipii”. cu modificările şi completările ulterioare. îşi împarte teritoriul în unităţi administrativ-teritoriale. fiecare unitate administrativ-teritorială este constituită ca persoană juridică distinctă. sub aspect administrativ. iar art.legea administraţiei publice locale. oraşe şi judeţe. le regăsim la fiecare dintre unităţile administrativ-teritoriale. Aşadar. elementele componente ale personalităţii juridice a statului şi anume: populaţia (organizată ca o colectivitate cu o conducere proprie). (3): „Teritoriul este organizat. 215/2001 . republicată prevede în art. existând probleme specifice. Orice stat. în scopul de a-şi gestiona cât mai bine problemele de interes local. republicată.Capitolul IV ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ 1. Unităţile administrativ-teritoriale şi reprezentarea lor publică Sarcinile complexe ale statului. din punct de vedere administrativ a teritoriului unei ţări.care urmăreşte ca prin structurile administrativ-teritoriale pe care le creează să poată conduce şi guverna mai uşor societatea. iar ca persoane juridice de drept 178 . În condiţiile legii. În acest sens. precum şi drepturile şi obligaţiile cu caracter patrimonial) şi scopul căruia îi este afectat acest patrimoniu (satisfacerea intereselor populaţiei). prevede că „Unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public. iar pe de altă parte. 23 al Legii nr. patrimoniul (format din totalitatea bunurilor mobile şi imobile de interes local aparţinând domeniului public şi privat. subdiviziuni ale teritoriului statului. Organizarea. Ca persoane juridice civile au în proprietate bunuri din domeniul privat. cărora le recunoaşte personalitatea juridică şi le conferă totodată atât atribuţii de drept public precum şi atribuţii de drept privat. dar în acelaşi timp interesează şi colectivităţile locale .

oraşelor şi judeţelor se stabileşte prin lege. Primarul reprezintă comuna sau oraşul în relaţiile cu alte autorităţi publice. Guvernul numeşte câte un prefect. sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi conform legii. 163 din 20 decembrie 1968. Potrivit prevederilor art. În acelaşi timp. şi art. care conduce serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale de specialitate organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale. 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. potrivit legii. 120 . art. cu persoanele fizice şi juridice române sau străine. autorităţile administraţiei publice locale prin care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe. 215/2001. republicată. în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti. astfel cum prevăd dispoziţiile art. iar preşedintele consiliului judeţean reprezintă judeţul în relaţiile cu celelalte autorităţi publice. precum şi în justiţie. Principiile de bază administraţiei publice locale. cu persoanele fizice sau juridice române sau străine. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului prevăd că. precum şi în justiţie. republicată. 215/2001. potrivit căreia teritoriul este organizat din judeţe. Suportul constituţional al acestor principii îl regăsim în Capitolul V. 1 din Legea nr. La nivelul judeţelor. prin referendum. În acelaşi timp. ale organizării şi funcţionării Studiul principiilor după care se organizează şi funcţionează administraţia publică locală a constituit o preocupare constantă a doctrinei de specialitate. 22 al Legii nr. oraşe şi comune. 2/1968 cu modificările ulterioare1. 215/2001 delimitarea teritorială a comunelor. (1) din Constituţie şi Legii nr. 121 alin.123) din Constituţia României. Titlul III (art. Partea I-a. republicată. (1) din Constituţia României. 102 alin. Secţiunea a 2-a. Organizarea administrativ teritorială a României este reglementată de Legea nr. consacrarea acestor principii o regăsim şi în alte acte normative. funcţionează consiliile judeţene ca autorităţi ale administraţiei judeţene alese şi care au printre atribuţii şi pe aceea de a coordona activitatea consiliilor comunale şi orăşeneşti în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean. 62 alin. 215/2001 privind administraţia publică locală. Conform art. legea administraţiei publice locale. 2. ca reprezentant al său pe plan local. conform art. deosebit de importante pentru alegerea. municipii.public sunt proprietare ale bunurilor domeniului public de interes local. orice modificare a limitelor teritoriale ale acestora se poate face numai prin lege şi numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective. nr. (1) ale Legii nr. cu modificările şi completările ulterioare 179 . (1) al Legii nr. 123 alin.

658 din 21 iulie 2004. Referitor la principiile menţionate se impun câteva precizări. nr. 204 din 23 aprilie 2001. cu modificările şi completările ulterioare 6 Publicată în Monitorul Oficial al României.legea administraţiei publice locale. nr. nr. cu modificările şi completările ulterioare 3 Publicată în Monitorul Oficial al României. 668 din 26 iulie 2004. 215/20011. intitulat în mod semnificativ „Principii de bază” prevede: „(1) Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării. Partea I-a. 758 din 29 octombrie 2003 180 . cu modificările şi completările ulterioare statuează faptul că administraţia publică din unităţile administrativteritoriale se întemeiază pe principiile: descentralizării. autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice”. fiind introdus ca urmare a revizuirii Constituţiei prin Legea nr. Partea I-a. 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. c) se aplică atât autorităţilor administraţiei publice locale precum şi celor judeţene. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale2. cu modificările şi completările ulterioare 4 Publicată în Monitorul Oficial al României. după cum urmează: a) privesc numai administraţia publică din unităţile administrativteritoriale şi nu administraţia publică în general. 2 alin. b) aplicarea acestor principii trebuie să nu aducă atingere caracterului de stat naţional unitar al României. Partea I-a. art. a. eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale. republicată. principii care sunt detaliate în actele normative enunţate. Legea nr. 912 din 7 octombrie 2004. d) principiul deconcentrării serviciilor publice nu se regăsea în varianta iniţială a Constituţiei României din 1991. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului5. legalităţii şi consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de interes deosebit. 221 din 29 martie 2004. 215/2001 . nr. republicată.organizarea şi funcţionarea autorităţilor administraţiei publice locale. nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali4. Spre exemplu. nr. Legea nr. Astfel. cu modificările şi completările ulterioare 2 Publicată în Monitorul Oficial al României. 429/20036. deconcentrării serviciilor publice. Partea I-a. 337/2004 – legea cadru privind descentralizarea3. Partea I-a. cum sunt: Legea administraţiei publice locale nr. Partea I-a. ş. autonomiei locale. între acestea existând raporturi de colaborare şi nu de subordonare. (1) al Legii nr. Legea nr. art. Legea nr. cu modificările şi completările ulterioare 5 Publicată în Monitorul Oficial al României. 120 din Constituţia României.

ea păstrându-se ca realitate socio-psihologică şi economică chiar şi în cele mai totalitare regimuri politice. autorităţile administraţiei publice locale au competenţe generale şi adoptă decizii în interesul colectivităţilor pe care le reprezintă. Conform art. principiul descentralizării în organizarea administraţiei presupune şi autonomia locală. republicată. dintre care cităm: tradiţia istorică. A. În viziunea contemporană. autonomia locală a fost şi este influenţată de mai mulţi factori. Pe plan instituţional. În planul autonomiei decizionale. în nume propriu şi în interesul populaţiei locale. reglementările naţionale şi internaţionale etc. o parte importantă a treburilor publice”. colectivităţile locale (regiunile. colectivităţile locale au bugete proprii. oraşele. având interese publice proprii. (1) din Legea nr. În ultimii 25-30 de ani problema autonomiei locale s-a pus cu tot mai multă acuitate. Teodorescu considera că autonomia locală. cadrul geografic. dar cel puţin de aceeaşi importanţă. alese prin vot universal (consilii locale. nu de puţine ori cele două concepte fiind utilizate împreună. sub aspectul capacităţii juridice. dispun de un patrimoniu în care sunt incluse bunurile ce aparţin domeniului public şi privat al judeţului. cu modificările 1 Publicată în Monitorul Oficial al României.1. Astfel. oraşului sau comunei şi sunt deservite de funcţionari publici selectaţi pe criteriul competenţei. judeţele. Aşa de pildă. recunoscute ca atare de legiuitor. resursele economice. materiale şi umane de care dispun. Astfel. consilii judeţene. 331 din 26 noiembrie 1997 181 . Textul a fost preluat aproape integral în art. Ca realitate juridică însă. ratificată şi de Parlamentul României prin Legea nr. Principiul autonomiei locale Potrivit opiniilor exprimate în doctrina din perioada interbelică. 3 alin.) sunt subiecte de drept distincte de stat. a fost anterioară apariţiei statului. în special în spaţiul european. 1 din Cartă: „Prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă ale autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona în cadrul legii. 199/19971. fiind adoptată la Strassbourg la data de 15 octombrie 1985 Carta europeană a autonomiei locale. sub aspect istoric. În sfârşit. 215/2001 – legea administraţiei publice locale. în perioada interbelică prof.2. autonomia locală se manifestă sub mai multe aspecte şi pe mai multe planuri. autonomia locală nu se poate manifesta în mod real decât dacă este recunoscută şi în planul resurselor financiare. nr. gradul de instrucţie civică şi politică. comunele etc. 3 pct. acestea sunt reprezentate de autorităţi administrative proprii. primari) şi care nu se găsesc în raporturi de subordonare faţă de aparatul de stat central. Partea I-a.

care are următoarea redactare: „Prin «autonomie locală» se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona. Din analiza textelor legale. funcţionarea. publicată în Monitorul Oficial al României. 69/1991 1 . în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă. • de gestionare a resurselor. Conţinutul acestui principiu şi valenţele sale complexe rezultă însă dintr-un ansamblu de dispoziţii legale şi reprezintă chintesenţa întregii activităţi de administraţie publică din unităţile administrativ-teritoriale. • funcţional. 4 alin. în doctrină se consideră că autonomia locală este mai bine definită revenind legiuitorului sarcina să adopte şi să perfecţioneze cadrul legislativ în această materie.privind administraţia publică locală. în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă. 76 din 13 aprilie 1996 182 . competenţele şi atribuţiile precum şi gestionarea resurselor care.2. descentralizarea administrativă şi-a dovedit viabilitatea în toate statele cu democraţie dezvoltată şi economie de piaţă. Partea I-a. prin competenţa consiliilor locale şi a primarilor în rezolvarea problemelor de interes local. 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. şi reprezintă dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi gestiona. care decurge din calitatea de persoane juridice a unităţilor administrativ-teritoriale. în principal. 2. aparţin comunei. 24/1996. (2) coroborat cu art. 238 din 28 noiembrie 1991. autonomia locală priveşte organizarea. după caz. aspect care se manifestă prin alegerea autorităţilor administraţiei publice locale de către populaţia cu drept de vot şi domiciliul în unitatea administrativ-teritorială respectivă.şi completările ulterioare. oraşului sau judeţului. nr. Ca urmare. treburile publice. nr. motiv pentru care considerăm că trebuie promovată cu consecvenţă şi în sistemul de organizare al administraţiei publice româneşti.3 din Legea nr. 3 din Legea nr. treburile publice. Principiul descentralizării Fără a fi un sistem de organizare perfect. actuala reglementare introduce noţiunea de „colectivitate locală” prin care se înţelege totalitatea cetăţenilor din unitatea administrativ-teritorială. 215/2001. Spre deosebire de prima variantă a Legii nr. în prezent abrogată. care se manifestă. republicată în temeiul art. considerăm că sunt definitorii pentru autonomia locală trei elemente după cum urmează: • organizatoric. în condiţiile legii”. Partea I-a. în condiţiile legii. Potrivit art. titularele dreptului de proprietate publică şi privată asupra bunurilor de interes local. fără intervenţia altor autorităţi. potrivit legii.

Antonie Iorgovan.D. 59 2 Andre de Laubadere. 157.1 • autorităţile reprezentative se desemnează prin vot universal. • colectivităţile teritoriale locale. având capacitate de drept public şi interese publice proprii. financiare şi umane necesare.Tratat elementar. Rarincescu. Paris.G. Aceste persoane morale au fost denumite în literatura de specialitate din perioada interbelică stabilimente publice locale. Sibiu. ci de la corpul electoral local. detaşate din sfera serviciilor statale. Editura „Gh.citată. p.2 Descentralizarea teritorială presupune existenţa unor interese comune ale locuitorilor dintr-o fracţiune geografică. Marvan”. vol.3 Doctrina actuală reţine ideea potrivit căreia descentralizarea teritorială constă în repartizarea de afaceri administrative impusă de 1 Ioan Santai. Bucureşti. ea fiind formată din administraţia statului şi administraţia colectivităţilor locale. 1998. 1934. puterea autorităţilor reprezentative nu vine de la centru. Drept administrativ. oraşul. op. Antonie Iorgovan. C. pe cale de alegere. Drept administrativ . • colectivităţile locale dispun de autorităţi administrative proprii pentru satisfacerea intereselor publice precum şi de mijloace materiale. nu se subordonează şi nu pot fi revocate de administraţia statului. Bucureşti. pp. distincte de cele ale statului. în consecinţă administraţia publică îşi pierde caracterul unitar. vol. Institutul de Arte Grafice „E. interese distincte faţă de interesele naţionale. Stăncescu”. ediţia a IV-a. p. 1927. Principii generale. 2001. În literatura de specialitate din ţară şi din străinătate se apreciază că descentralizarea administrativă îmbracă două forme: descentralizarea teritorială şi descentralizarea tehnică (descentralizarea serviciilor publice). I. Editura Universităţii „Lucian Blaga”. şi care se manifestă în cele mai diverse domenii de activitate. I. Editura Actami. 197. p. 1978. cărora colectivităţile locale le va încredinţa administrarea treburilor publice.Descentralizarea administrativă prezintă următoarele particularităţi: • statul încetează a mai fi singura colectivitate teritorială recunoscută şi unica persoană juridică de drept public. porţiune din teritoriul de stat (judeţ. 174. • exercitarea unui control de stat (tutelă administrativă) asupra legalităţii activităţii autorităţilor locale autonome. 1994. Manuel de droit administratif. Aşadar.G. organizate potrivit legii (judeţul. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. 214-216 3 Paul Negulescu. p. Descentralizarea tehnică care constă în descentralizarea serviciilor publice şi se manifestă prin existenţa unor persoane morale de drept public care prestează servicii publice de interes local.J. Ele nu sunt numite. oraş.. p. I. Bucureşti. L. Tratat de drept administrativ. 171 183 . comună). vol. comuna) sunt persoane morale de drept public politicoteritoriale.

care interzice utilizarea de către autorităţile administraţiei publice centrale a transferurilor sau a subvenţiilor pentru acoperirea deficitelor finale ale bugetelor locale. e) principiul echităţii. descentralizarea este definită în art.3 din Legea-cadru a descentralizării principiile pe baza cărora se desfăşoară procesul descentralizării în România.diversitatea socială şi politică a ţărilor asupra întregului teritoriu. bazat pe criterii şi reguli obiective. sunt următoarele: a) principiul subsidiarităţii. iar cea de-a doua unor preocupări de eficienţă. în timp ce descentralizarea tehnică corespunde exigenţelor unei repartizări armonioase a funcţiilor între diferite ramuri ale administraţiei. unor aspiraţii politice. autorii contemporani sunt unanimi în a aprecia descentralizarea ca o problemă exclusiv de natură administrativă şi nu una politică. publicată în Monitorul Oficial al României.2 lit. b) principiul asigurării resurselor corespunzătoare competenţelor transferate. care impun obligativitatea realizării standardelor de calitate în furnizarea serviciilor publice şi de utilitate publică. d) principiul asigurării unui proces de descentralizare stabil. Opiniile exprimate în doctrină îşi găsesc şi un suport legal. predictibil. prestate de administraţia situată cel mai aproape de cetăţean. Astfel. care să nu constrângă activitatea administraţiei publice locale sau să limiteze autonomia locală financiară. care constă în exercitarea competenţelor de către autoritatea administraţiei publice locale situată la nivelul administrativ cel mai aproape de cetăţean şi care dispune de capacitatea administrativă necesară. f) principiul constrângerii bugetare.2 lit. care implică asigurarea accesului tuturor cetăţenilor la serviciile publice de utilitate publică. 453 din 25 mai 2006 184 . În concluzie. 195/2006 – legea-cadru a descentralizării ca fiind: „transferul de competenţă administrativă şi financiară de la nivelul administraţiei publice centrale la nivelul administraţiei publice locale sau către sectorul privat”. aceasta întâlnindu-se numai în situaţia statelor federale. astfel. nr. Partea I-a. descentralizarea trebuie să asigure o gamă cât mai variată de servicii publice calitativ superioare.1 Conform art. de gestionare a intereselor locale. 195 din 22 mai 2006. Prima răspunde. Indiferent de formă. c) principiul responsabilităţii autorităţii administraţiei publice locale în raport cu competenţele ce le revin. 1 Vezi art.l din Legea-cadru a descentralizării nr. l din Legea nr.

Serviciul public se organizează: fie de către stat. distinge serviciile publice în administrative şi servicii publice industriale. organizate decât numai la nivel naţional. Paul Negulescu definea serviciul public ca „un organism administrativ creat de stat. oraş sau judeţ . Bucureşti.3. Aşadar. cu mijloace financiare procurate din patrimoniul general al administraţiei publice creatoare. În literatura de specialitate românească. cu o competenţă şi puteri determinate. În acelaşi timp. vor rămâne întotdeauna la acest nivel. c) modul de organizare. departamente. Tratat de drept administrativ. când asigură satisfacerea unui interes naţional. vol. serviciile publice pot fi naţionale (centrale) şi locale. adică transferarea în totalitate şi a oricăror activităţi de la nivel central. Marvan”. serviciul public este legat indisolubil de domeniul public şi de interesul public. Principiul deconcentrării serviciilor publice nu are în vedere o descentralizare absolută. ele exprimând interesul naţional general într-un anumit domeniu. ele exprimând exclusiv interesul naţional şi statal. Anibal Teodorescu. la care statul nu poate renunţa. de asemenea. I. Ediţia a IV-a. etc. nici oportun şi nici posibil. pus la dispoziţia publicului pentru a satisface în mod regulat şi continuu o nevoie cu caracter general. E. având drept criterii: a) întinderea interesului care se doreşte a fi satisfăcut. mai ales dacă avem în vedere multitudinea de forme în care se pot organiza serviciile publice. Editura Institutul de Arte Grafice „E.când interesul pe care îl satisface este al colectivităţilor respective. din perioada interbelică (Paul Negulescu. de instituţii publice. direcţii etc. judeţ sau comună. Principii generale. după care distingem servicii publice prestate de autorităţi administrative. sunt şi alte servicii publice care nu pot fi. Tarangul ) dar şi în cea franceză se aprecia că „serviciul public este mijlocul prin care administraţia îşi exercită activitatea”. serviciile publice organizate la nivel central sub forma autorităţilor administrative: ministere. cum ar fi cel 1 Paul Negulescu.D. regii autonome. fie de către comună. Acest lucru nu ar fi necesar. comerciale. Astfel. Principiul deconcentrării serviciilor publice Pentru a înţelege mai bine conţinutul şi semnificaţia acestui principiu este necesar să reamintim câteva probleme care ţin de noţiunea de serviciu public. p.2. 123 185 . Prof. căreia iniţiativa privată nu ar putea să-i dea decât o satisfacţie incompletă şi intermitentă”1. 1934. naţional sau local. b) natura serviciului public. la cel judeţean sau local.

prin apropierea tutorelui. siguranţa naţională etc. p. În cazul acesta avem o diminuare a sistemului de centralizare. Cu privire la aceste servicii publice. care reprezintă o deconcentrare la nivel judeţean a acestor servicii şi nu o descentralizare. Prin deconcentrare se realizează un transfer de autoritate. inspectorate. Aceasta este situaţia în care se găsesc astăzi aşa-zisele servicii ale ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei centrale direcţii. organizate la nivel naţional. în literatura de specialitate1 s-a exprimat opinia că. nu se poate zice că avem descentralizare. sunt rezolvate parţial în regimul administrativ deconcentrat. fundamentată pe principiul subordonării ierarhice. deconcentrarea asigurând unitatea de scop şi acţiune. poate stânjeni viaţa locală mai mult decât sistemul centralizat. 453 2 Anibal Teodorescu. care nu pot fi descentralizate colectivităţilor locale. 120 alin. conform căruia: „Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării. dreptul de a lua anumite deciziuni. 1929. oficii etc. p. 247 3 Paul Negulescu. dacă nu este riguros stabilită. Bucureşti. Bucureşti. cu toate că s-ar putea acorda o oarecare autonomie acelei autorităţi. care continuă să facă parte integrantă din cel organizat la nivel central. vol. a serviciului desconcentrat. I. Trebuie precizat faptul că în cadrul organizării administrative a unui stat. Autorităţile administraţiei publice. 1934. Editura Lumina Lex. iar prof. Tratat de drept administrativ. prof. ele pot fi cel mult deconcentrate la nivel judeţean. Această formă micşorată de centralizare poartă numele de deconcentrare”.” Inconvenientele şi dezavantajele centralizării administrative. Tratat de drept administrativ. care. între acestea existând moduri de organizare intermediară. I. Bucureşti. organizate în judeţe. 611 186 . 1 Mircea Preda. vol.care priveşte apărarea ţării. În acest sens. 1999. autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice. nu poate fi vorba numai despre centralism sau descentralizare. Principiul deconcentrării serviciilor publice îşi găseşte suportul constituţional în art. p.(1) din Constituţia României. sub aspectul eficacităţii activităţii administraţiei. republicată. Anibal Teodorescu2 înţelegea prin deconcentrarea administrativă „a lărgi cât mai mult atribuţiile agenţilor puterii centrale aşezaţi în judeţe şi comune”. ai cărei titulari sunt numiţi de puterea centrală. Paul Negulescu3 îl definea astfel: „Când se acordă unei autorităţi locale sau speciale. de colectivitatea locală. reprezentant al puterii centrale.

Conform art. Ele deservesc interesul unic al statului. în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean”. el fiind consacrat şi de Constituţie. În toate situaţiile însă. j din Legea-cadru a descentralizării nr. care este ales şi funcţionează în condiţiile prevăzute de lege. Aşadar. 453 din 25 mai 2006 187 . reflectă gradul de deconcentrare administrativă. 122 stipulează „Consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti. Deconcentrarea poate îmbrăca două forme: c) pe verticală. 215/2001.4. care însă nu mai păcătuieşte prin uniformitate. autorităţile deconcentrate putând adapta la specificul local măsurile şi ordinele transmise de la centru. 2 alin. faţă de care sunt subordonate şi răspunzătoare. care în art. amplificându-se în acest caz competenţele conducătorului serviciilor desconcentrate dintr-o circumscripţie administrativă. 195/20061 deconcentrarea reprezintă „redistribuirea de competenţe administrative şi financiare de către ministere şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale către propriile structuri de specialitate din teritoriu”. trebuie reţinut faptul esenţial acela că deconcentrarea administrativă menţine puterea ierarhică în detrimentul autonomiei locale. caracteristicile centralizării administrative se menţin. problemele de interes major constituind exclusiv atributul centrului. Aceste structuri sunt numite şi revocate de centru. nr. spre pildă. 121 prevede că autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe. d) pe orizontală. Totuşi. (1) al Legii nr. Principiul eligibilităţii Acest principiu este stipulat în mod expres în art. structurile teritoriale desconcentrate au obligaţia de a raporta centrului situaţia din teritoriu şi de a executa ordinele acestuia. sporindu-se competenţele serviciilor exterioare ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei centrale. iar art. Partea I-a.2 lit. cum ar fi prefectul. În concluzie. sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi. Modul în care se realizează partajarea competenţei între centru şi autorităţile administrative desconcentrate. dar pentru anumite chestiuni de interes local (de mai redusă importanţă) au competenţe proprii. relevăm că şi acest sistem de organizare administrativă menţine o administraţie unitară. 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. 2. ci autorităţi administrative propriu-zise. care dispun de competenţe proprii. cu excepţia faptului că în teritoriu nu mai există simplii agenţi ai centrului.

puterea lor nu derivă din puterea statului. Principiul legalităţii aplicat la administraţia publică locală trebuie perceput în sensul că tot ceea ce ţine de aceasta şi anume: alegerea. în fapt şi în drept. 2. menirea lor este aceea de a administra treburile unităţilor administrativ . (2) prevede: „Consiliile locale. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. republicată. ele nefiind autorităţi ale statului. asigură de fapt îmbinarea intereselor generale. determinându-le însăşi natura lor juridică. dar şi cu ale legilor şi celorlalte acte normative bazate pe lege. Alegerea acestor autorităţi publice are o semnificaţie politică şi socială deosebită. este reglementată prin Legea nr.reprezentate de autorităţile administraţiei publice locale alese. direct. (2) care consfinţeşte că: „Nimeni nu este mai presus de lege”. ci din cea a alegătorilor. 1 alin. Principiul legalităţii Sorgintea constituţională a acestui principiu o regăsim în dispoziţiile art. Partea I-a. nerespectarea acestui principiu atrăgând consecinţe juridice deosebite. încadrarea lor în ordinea juridică a statului. pe care îi reprezintă şi în faţa cărora vor da socoteală. 271 din 29 martie 2004. egal. consiliile judeţene. ale naţiunii reprezentată de stat. precum şi primarii se aleg prin vot universal. cu cele ale colectivităţilor locale. 215/2001 – legea administraţiei publice locale. Potrivit acestui principiu. trebuie să se desfăşoare în strictă conformitate cu prevederile constituţionale.teritoriale în care au fost alese. republicată. prin care acesta îşi exercită puterea publică. (5) din Constituţia României. autorităţile administraţiei publice locale nu pot exercita decât competenţele care le sunt recunoscute de lege. adoptarea (emiterea) actelor administrative şi orice alte activităţi. dar numai dacă alegerea s-a făcut potrivit legii.Eligibilitatea autorităţilor administraţiei publice locale consacrată la nivel de principiu în art. care în art. alese. a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie” şi în art. iar acţiunile acestor autorităţi alese sunt conforme cu legea. ci dimpotrivă. cu modificările şi completările ulterioare 188 . constituirea autorităţilor administraţiei publice locale. nr. din partea statului. Desigur că acţiunile acestor autorităţi reprezentative. secret şi liber exprimat”1.5. cu modificările şi completările ulterioare. ca părţi componente ale naţiunii . În consecinţă. extinderea 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. 1 alin. 16 alin. 2 alin. recunoaştere care înseamnă. Această dublă recunoaştere. exercitarea atribuţiilor. conform cărora: „În România respectarea Constituţiei. pentru a produce efecte juridice trebuie să fie recunoscute de stat ca reprezentant al întregii naţiuni.1 din Legea nr.

legea administraţiei publice locale. Partea I-a. civile şi penale. 2. problemele de interes local. atunci când conduita şi/sau acţiunile şi actele lor încalcă prescripţiile legale. stipulată în art. (3) al Legii nr.12 situaţiile în care Preşedintele României.6. nr. nu acelaşi lucru se poate afirma în legătură cu referendumul local. 1 Publicată în Monitorul Oficial al României.lor prin invocarea autonomiei locale situându-se în afara limitelor principiului legalităţii. lăsând acestor autorităţi competenţa de a stabili în concret. contravenţionale. oraşului sau judeţului sau. cu condiţia ca propunerea legislativă să fie precedată de un referendum local. referitor la referendumul cu privire la problemele de interes naţional Legea nr. Garantarea respectării acestui principiu este asigurată prin consacrarea de către legiuitorul nostru a răspunderii juridice şi aplicarea de sancţiuni disciplinare. oraşelor şi judeţelor. Legea prevede un singur caz în care organizarea referendumului local este obligatorie. după caz. după consultarea Parlamentului. republicată. după caz. Cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin „DA” sau „NU” asupra problemei supuse referendumului. 215/2001 . 14 din legea organică privind organizarea şi desfăşurarea referendumului: „Problemele supuse referendumului local se stabilesc de consiliile locale sau judeţene. Este vorba despre situaţiile în care se urmăreşte modificarea limitelor teritoriale ale comunelor. stabilind în art. Principiul consultării cetăţenilor în probleme locale de interes deosebit Acest principiu este consacrat atât de Legea nr. modificări ce se pot realiza exclusiv în baza unei legi. 3/2000. Această formulare. potrivit art. care sunt direct interesate. Referendumul local se poate organiza în toate satele şi localităţile componente ale comunei. a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale. poate cere poporului să-şi exprime voinţa prin referendum. precum şi de Legea nr. la propunerea primarului. decizând cu majoritatea voturilor valabil exprimate la nivelul unităţii administrativ-teritoriale respective. ne conduce la concluzia că legiuitorul nostru a dorit să dea substanţă autonomiei locale. 3/2000 a adus clarificările necesare. respectiv a preşedintelui Consiliului judeţean”. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului1. cu modificările şi completările ulterioare. 84 din 24 februarie 2000 189 . Astfel. numai în unele dintre acestea. 13 alin. care impun consultarea prin referendum. Dacă. faţă de autorităţile administraţiei publice locale şi funcţionarii acestora.

215/2001 precizează în plus faptul că acestea sunt autorităţi deliberative. în condiţiile Legii pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale nr.Capitolul V CONSILIUL LOCAL 1. Numărul consilierilor care compun un consiliu local stabilit prin ordin al prefectului. 21 alin. 121 alin. la data de 1 iulie a anului care precedă alegerile. republicată2. în funcţie de populaţia comunei. oraşelor şi municipiilor sunt compuse din consilieri aleşi prin vot universal. Partea I-a. Consiliul General al municipiului Bucureşti va fi format dintr-un număr de 31 de consilieri. 30 din Legea nr. după caz. nr. cu modificările şi completările ulterioare 2 Publicată în Monitorul Oficial al României. Componenţa şi alegerea consiliilor locale Conform art. Potrivit art. publicată în Monitorul Oficial al României. 215/2001. municipii şi sectoarele municipiului Bucureşti. potrivit legii. oraşe. nr. 67/2004. egal. revenind 9 consilieri la comunele cu un număr de până la 3000 locuitori şi 27 consilieri. 271 din 29 martie 2004. oraşului sau municipiului. (1) din Constituţie. consiliile locale sunt autorităţi ale administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe. pentru unităţile administrativ-teritoriale cu peste 400. 215/2001. 123 din 20 februarie 2007 190 . Potrivit aceloraşi dispoziţii legale. secret şi liber exprimat. raportată de Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice la data de 1 ianuarie a anului în curs sau. legea administraţiei publice locale. Componenţa şi constituirea consiliilor locale sunt reglementate în cuprinsul Capitolului II. Secţiunea l din Legea nr. 67/2004. în funcţie de numărul populaţiei dintr-o comună.limita minimă şi 27.000 de locuitori. are caracter imperativ şi trebuie realizat ca atare. cu alte cuvinte au o componenţă colegială şi se aleg în condiţiile prevăzute de lege1. 1 Legea nr. iar dispoziţiile art. mai rezultă că aceste autorităţi se organizează şi funcţionează în comune. Numărul membrilor fiecărui consiliu local se stabileşte prin ordin al prefectului. direct. oraş sau municipiu. limita maximă. cu modificările şi completările ulterioare. numărul consilierilor oscilează între 9 . republicată. Partea I-a. (1) al Legii nr. Consiliile locale ale comunelor.

dreptul de vot exercitându-se numai în comuna. 67/2004 următoarele categorii de persoane: a) debilii sau alienaţii mintal puşi sub interdicţie prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. nu orice persoană poate să dobândească această calitate. avocat al poporului. dar nu mai puţin de 50 în cazul comunelor. 100 în cazul localităţilor urbane de rangul II şi III şi de 1000 în cazul judeţelor. republicată. magistrat. republicată. e) să nu aibă funcţia de judecător al Curţii Constituţionale. aşa cum am arătat. procuror). Nu pot alege.Deşi. c) vârsta de cel puţin 23 de ani. 40 alin. 5 din Legea nr. 44 alin. dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice potrivit art. poliţist şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică. membru activ al armatei. conform art. Procedura alegerii consiliilor locale este prevăzută de Legea nr. oraşul. (3) din Constituţia României. calitatea de consilier se dobândeşte numai prin alegere. sau într-o altă unitate administrativ-teritorială dacă. pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă. municipiului Bucureşti. asocierea în partide politice.(1) din Legea nr. 4 al Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care alegătorul îşi are domiciliul. indiferent de sector. d) să aibă domiciliul pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale în care urmează să fie aleasă. 191 . Pentru a putea candida. (judecător. (3) din Constituţia. Pentru alegerea consiliilor locale. persoana trebuie să îndeplinească o serie de condiţii de eligibilitate prevăzute de art. 67/2004). la sectoarele municipiului Bucureşti pot candida şi pot fi alese persoanele care au domiciliul în municipiul Bucureşti. şi-a stabilit reşedinţa în unitatea administrativ-teritorială respectivă cu cel puţin 3 luni înainte de data alegerilor. f) în cazul candidaţilor independenţi mai apare şi condiţia listei susţinătorilor (1% din numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente din circumscripţia respectivă. sectoarelor municipiului Bucureşti şi localităţilor urbane de rangul I conform art. b) să aibă drept de vot.pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.40 alin. fiecare alegător are dreptul la un singur vot. după cum urmează: a) să aibă cetăţenia română. împlinită până în ziua alegerilor inclusiv. cărora le este interzisă potrivit art. b) persoanele lipsite de drepturile electorale. 67/2004 .

67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale 192 . alianţele electorale sau organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri. se înscriu de către primar în listele electorale permanente1. câte o secţie de votare la 1. • în comune. care se aduce la cunoştinţa alegătorilor în termen de 20 de zile de la stabilirea datei alegerilor. partidul politic sau alianţa care l-a propus.000 de locuitori. constituie o circumscripţie electorală. profesiunea. 1 A se vedea art. fiecare comună. • se pot organiza secţii de votare şi în satele sau în grupurile de sate cu populaţie de până la 500 locuitori. 13 din lege). alianţele politice. odată cu aducerea la cunoştinţă a delimitării şi numerotării secţiilor de votare. În cadrul localităţilor se organizează una sau mai multe secţii de votare în raport cu numărul locuitorilor.000 de locuitori. municipiu şi subdiviziune administrativ-teritorială a municipiului. 11 din lege). Delimitarea şi numerotarea secţiilor de votare se fac de către primari. precum şi precizarea că întruneşte condiţiile prevăzute de lege (art. de regulă în fiecare sat. • militarii în termen votează numai la secţiile de votare din localitatea de domiciliu. 41 alin.Candidaturile pentru consilierii locali se propun de către partidele politice. (5) din Legea 67/2004). Pentru alegerea consiliilor locale.15 şi art. primarii având obligaţia să aducă la cunoştinţa alegătorilor numărul circumscripţiei electorale.16 din Legea nr. Declaraţia de acceptare a candidaturii cuprinde numele. emis în termen de 3 zile de la data stabilirii alegerilor (art. prin dispoziţie. ocupaţia. astfel: • în localităţile urbane. câte o secţie de votare la 500-2. prenumele. consimţământul expres al acestuia de a candida pentru funcţia respectivă. şi se depun la birourile electorale de circumscripţie cel mai târziu cu 30 de zile înainte de data alegerilor (art. domiciliul. şi apartenenţa politică a candidatului. în limitele prevederilor regulamentelor militare (art. Toţi cetăţenii cu drept de vot care au domiciliul în localitatea pentru care se întocmeşte lista. Numerotarea circumscripţiilor electorale din fiecare judeţ precum şi a circumscripţiilor electorale de sector ale municipiului Bucureşti se face de către prefect. oraş. Se pot depune şi candidaturi independente. prin ordin.000-2. sub semnătura conducerii organizaţiilor judeţene. 41 alin. (1) din lege). pe baza listei susţinătorilor.40 şi art.

municipale şi ale subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor sunt formate din preşedinte.38. Biroul electoral de circumscripţie comunală este format din preşedinte. care se adresează în scris primarului care a întocmit lista respectivă. atât la sediul primăriei cât şi la sediul secţiilor de votare. care şi-au stabilit reşedinţa în localitate. făcând comunicare în acest sens primarului de la localitatea de domiciliu (art. va fi comunicată acestora în termen de 24 ore. cu cel puţin 3 luni înainte de data alegerilor. cele ale oraşelor şi municipiilor din 9 membri. primarul va întocmi. la birourile electoral al secţiei de votare. care de regulă trebuie să fie jurişti şi 5 reprezentanţi ai partidelor. Un alegător poate fi înscris numai într-o singură listă electorală. procedura de lucru. art. 67/2004. separat.19 din Legea nr. are obligaţia legală de a actualiza listele electorale permanente. în termen de 3 zile de la înregistrarea acesteia. În vederea organizării şi desfăşurării operaţiunilor electorale se înfiinţează birouri electorale de circumscripţie şi birouri electorale ale secţiilor de votare. modul de constituire. prin dispoziţie. (8) din Legea nr. Orice modificare intervenită după înaintarea copiilor de pe listele electorale permanente. iar ale municipiului Bucureşti din 15 membri. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. 67/2004). un locţiitor al acestuia. fiind reglementate în secţiunea a 4-a a Legii nr. Birourile electorale ale circumscripţiilor orăşeneşti. sau oricăror erori din liste. împreună cu serviciile de evidenţă informatizată a persoanei. Birourile electorale de circumscripţie ale comunelor se constituie dintr-un număr de 7 membri.La cererea cetăţenilor cu drept de vot. alianţelor politice şi alianţelor electorale care participă la alegeri în circumscripţia electorală respectivă. 16 alin. Legea consacră dreptul alegătorilor de a verifica înscrierile făcute în listele electorale permanente. conform art. pentru fiecare secţie de votare copii ale acestor liste şi va asigura condiţii pentru ca acestea să poată fi consultate de către alegători. primarul îi va înscrie într-o listă electorală suplimentară. Contestaţia se soluţionează în cel mult 3 zile de la înregistrare. înscrierilor greşite. Împotriva dispoziţiei se poate face contestaţie în termen de 24 de ore de la comunicare. Primarul este obligat să soluţioneze întâmpinarea. Hotărârea judecătorească este definitivă şi irevocabilă şi se comunică celor interesaţi precum şi primarului. în termen de 24 de ore de la pronunţare. 23 . un 193 . pe baza actului de identitate. Primarul.. competenţele acestora etc. de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află secţia de votare. aceştia putând formula întâmpinare împotriva omisiunilor. După listele electorale permanente.

24 alin. 67/2004). prin tragere la sorţi. persoane care nu fac parte din nici un partid politic. e) rezolvă întâmpinările referitoare la propria activitate şi contestaţiile formulate cu privire la activitatea birourilor electorale ale secţiilor de votare. preşedintele biroului electoral de circumscripţie va proceda la completarea biroului. 67/2004 şi constau. după cum urmează: a) urmăresc aplicarea dispoziţiilor legale privitoare la alegeri în circumscripţia electorală. se face în termen de 24 ore de la rămânerea definitivă a candidaturilor. 24 alin. Lista magistraţilor care vor participa la tragerea la sorţi se întocmeşte de către preşedintele tribunalului. Desemnarea preşedinţilor şi a locţiitorilor acestora se fac din cadrul magistraţilor şi a celorlalţi jurişti existenţi în judeţ sau în municipiul Bucureşti. 17). se face în şedinţă publică. împreună cu preşedintele tribunalului şi câte un reprezentant din partea fiecărui partid politic parlamentar (art. în prezenţa celor în cauză (art. în principal. la propunerea primarilor. 14). în termen de 5 zile de la stabilirea datei alegerilor. alianţele politice şi alianţele electorale nu desemnează reprezentanţi. iar cea a juriştilor de către prefect. din nici un partid politic şi au cel puţin studii medii. d) fac publicaţiile şi afişajele prevăzute de lege. 194 . 5 din Legea nr. prin tragere la sorţi. incluzând în acesta. dintr-o listă pusă la dispoziţie de către primar (art. alianţelor politice şi alianţelor electorale care participă la alegeri în circumscripţia respectivă. de către preşedinţii acestora prin tragere la sorţi. În cazul în care numărul magistraţilor şi a juriştilor este insuficient. b) verifică dacă listele electorale permanente au fost actualizate. în asigurarea aplicării dispoziţiilor legale privitoare la alegeri sub toate aspectele. 25 din Legea nr. veghează la întocmirea copiilor de pe listele electorale permanente şi la organizarea secţiilor de votare. c) înregistrează listele de candidaţi şi candidaturile independente şi constată rămânerea definitivă a acestora. cu alte persoane care se bucură de prestigiu în faţa locuitorilor şi care nu fac parte. 24 alin.locţiitor al acestuia şi 7 reprezentanţi ai partidelor. lista va fi completată de către prefect. de către preşedintele tribunalului. Completarea birourilor electorale de circumscripţie cu reprezentanţii partidelor şi alianţelor politice precum şi a alianţelor electorale. Atribuţiile birourilor electorale de circumscripţie sunt prevăzute de art. În situaţiile în care partidele politice. potrivit declaraţiei date pe propria răspundere.

b) conduc operaţiunile de votare şi iau toate măsurile de ordine în localul secţiei de votare şi în jurul acestuia. c) numără voturile şi consemnează rezultatul votării pentru circumscripţia electorală pentru care s-a votat în secţia de votare respectivă. copiile listelor electorale permanente şi listele electorale suplimentare şi asigură condiţiile necesare verificării acestora de către alegători. respectiv 7-9 membri în cazul secţiilor de votare din municipii şi din sectoarele municipiului Bucureşti (art. d) rezolvă întâmpinările referitoare la propria activitate. Desemnarea preşedinţilor şi locţiitorilor acestora se face cel mai târziu cu 10 zile înainte de data alegerilor. trebuie să fie. de la primari. Preşedintele şi locţiitorul său. Birourile electorale ale secţiilor de votare sunt constituite dintr-un preşedinte. Propunerile făcute de partidele politice. precum şi pe cele anulate. stabileşte rezultatul alegerilor şi înmânează certificatul doveditor al alegerii consilierilor care vor constitui consiliul. e) înaintează biroului electoral de circumscripţie procesele-verbale privind rezultatul votării. împreună cu contestaţiile depuse precum şi buletinele de vot nule şi cele contestate. 40). 29 din lege următoarele atribuţii: a) primesc. etc. ştampilele şi celelalte materiale necesare votării. Birourile electorale ale secţiilor de votare au conform art. biroului electoral de circumscripţie buletinele de vot întrebuinţate şi necontestate.f) totalizează voturile exprimate. primesc de la birourile electorale de circumscripţie buletinele de vot. cu proces-verbal. lista fiind întocmită de către primari. un locţiitor al acestuia şi 3-5 membri în cazul secţiilor de votare din comune şi oraşe. Aceştia sunt desemnaţi de preşedintele tribunalului. Propunerile de candidaţi pentru funcţia de consilier se fac pe circumscripţii electorale şi se depun la birourile electorale de circumscripţie cel mai târziu cu 30 de zile înainte de data alegerilor (art. În cazul în care numărul juriştilor este insuficient. la propunerea primarilor. jurişti care nu fac parte din nici un partid politic. ştampila de control şi ştampilele cu menţiunea VOTAT. dintre cei înscrişi pe o listă întocmită de prefect. lista va fi completată cu alte persoane care trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii ca şi în cazul birourilor electorale de circumscripţie. alianţele politice şi alianţele electorale sau organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale se transmit sub 195 . f) predau. de asemenea. 28 din lege). de regulă. prin tragere la sorţi.

semnate şi datate de către candidaţi. cu excepţia cazului în care candidatura se depune atât pentru un consiliu local. depunând la biroul electoral de circumscripţie o declaraţie de renunţare scrisă. Hotărârea nu se comunică. Acceptarea de către birourile electorale de circumscripţie a unei candidaturi poate fi contestată de către cetăţeni. cererea de recurs se depun la instanţa competentă să le soluţioneze. După expirarea termenului de depunere a candidaturilor. alianţa politică sau electorală care a propus candidatura. partide politice. care se afişează la sediul lor. scrise. 196 . respectiv tribunalul. 67/2004. precum şi la sediul secţiilor de votare. dacă este cazul. birourile electorale de circumscripţie încheie proces-verbal de rămânere definitivă a candidaturilor. de către judecătoria. Partidele politice. Recursul se soluţionează în termen de 24 de ore de la înregistrare. Hotărârea pronunţată în recurs este definitivă şi irevocabilă. Împotriva hotărârii date în contestaţie se poate face recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare. O persoană nu poate accepta candidatura decât pentru o singură circumscripţie electorală. la instanţa ierarhic superioară. dacă este cazul. Candidaţii pot renunţa la candidatură până la data tipăririi buletinelor de vot. cât şi pentru consiliul judeţean. Contestaţiile privind admiterea sau respingerea candidaturilor se soluţionează în termen de 48 de ore de la înregistrare. Tot astfel. în a cărei rază teritorială se află circumscripţia electorală. sub sancţiune nulităţii. în termen de cel mult 48 de ore de la afişarea candidaturii. în termen de 48 de la respingere. 48 alin. ori de către partidul. pentru consiliul local.semnătura conducerii organizaţiilor judeţene ale acestora. consiliul judeţean şi câte un candidat pentru funcţia de primar. iar în cazul candidaţilor independenţi pe baza listei susţinătorilor. Candidaturile definitive pot fi făcute publice prin orice mijloace de informare în masă. la care se adaugă. Listele de candidaţi trebuie să fie însoţite de declaraţiile de acceptare a candidaturii. alianţe politice şi alianţe electorale. termenele de atac şi de soluţionare a căilor de atac. semnată şi datată de cel în cauză. respingerea de către birourile electorale de circumscripţie a unei candidaturi poate fi contestată de către candidat. (4) din Legea nr. astfel cum prevăd dispoziţiile art. Contestaţia şi. alianţele politice şi alianţele electorale pot propune numai câte o singură listă de candidaţi în fiecare circumscripţie electorală.

50) şi va cuprinde listele de candidaţi înscrise în ordinea tragerii la sorţi efectuată de biroul electoral de circumscripţie. împreună cu preşedinţii birourilor electorale de circumscripţie. cel mai târziu până în preziua alegerilor. locuri speciale pentru afişaj electoral. Primarii au obligaţia.00. pe paginile interioare ale buletinului de vot se imprimă patrulatere în număr suficient pentru a cuprinde toate listele de candidaturi. utilizarea televiziunii. 67/2004. ţinând cont de numărul partidelor politice. prin mitinguri. 72 din Legea nr. astfel ca ultima pagină să rămână albă pentru aplicarea ştampilei de control a secţiei de votare. până la începerea campaniei electorale. presei şi a celorlalte mijloace de informare în masă. este interzisă utilizarea locurilor speciale de afişaj electoral astfel încât să împiedice folosirea acestora de către un alt partid. 197 . şi continuă cu primul patrulater al coloanei din dreapta. câte două coloane pe aceeaşi pagină. numerotarea continuând până la ultimul patrulater (art. Campania electorală începe. potrivit dispoziţiilor art. 67/2004 să stabilească. în termen de 3 zile de la expirarea termenului de imprimare. care primeşte numărul de ordine 1. potrivit dispoziţiilor art. Patrulaterele se vor imprima paralel între ele. câte un buletin de vot. luând în calcul şi candidaţii independenţi. radioului. care primeşte numărul de ordine 2. Imprimarea buletinelor de vot se asigură de către birourile electorale de circumscripţie. alianţă sau candidat independent. după ce a fost vizat şi anulat de preşedintele biroului electoral de circumscripţie. Buletinul de vot este format din mai multe file. partidele politice. La sediul primăriei şi al biroului electoral de circumscripţie. alianţelor politice şi alianţelor electorale care declară că depun liste de candidaţi. alianţele politice şi alianţele electorale. În campania electorală candidaţii. Patrulaterele se numerotează. adunări. 51 alin. pe bază de proces-verbal. modelul acestuia fiind aprobat prin hotărâre a Guvernului (art. din fiecare categorie. prin grija prefecţilor. Buletinele de vot se capsează.Buletinul de vot pentru alegerea consiliului local este distinct de cel pentru alegerea primarului şi consiliului judeţean. la ora 7. precum şi la sediile secţiilor de votare se afişează. începând cu primul patrulaterul al coloanei din stânga a primei pagini interioare. Potrivit legii. Buletinele de vot se distribuie în circumscripţiile electorale de către prefecţi şi se preiau de primari. cu 30 de zile înainte de data desfăşurării alegerilor şi se încheie în ziua de sâmbătă care precede data alegerilor. 2). precum şi cetăţenii au dreptul să-şi exprime opiniile în mod liber şi fără nici o discriminare. 57 din Legea nr.

92 alin. Cabinele şi urnele trebuie aşezate în aceeaşi încăpere în care îşi desfăşoară activitatea preşedintele biroului electoral al secţiei de votare şi membrii acestuia. 91 din Legea nr. de către cei implicaţi în organizarea şi desfăşurarea alegerilor. 198 . 78 alin. 67/2004. 74 din lege prevede că fiecare secţie de votare trebuie să posede un număr suficient de cabine. potrivit delimitărilor făcute şi unde sunt înscrişi în copia de pe listele electorale permanente sau în lista suplimentară întocmită de primar (art. cu menţiunea votat şi data scrutinului. conform art. desfăşurându-se între orele 7. urne şi ştampile de votare. aplicând ştampila cu menţiunea „votat” în patrulaterul care cuprinde lista de candidaţi sau numele candidatului pe care îl votează. 77 din Legea nr. conform dispoziţiilor art. Apoi. în două etape. Alegătorii votează numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea. în cabine închise. alegerile pentru consilieri şi pentru primari sunt valabile.00 preşedintele biroului electoral al secţiei de votare declară votarea închisă. vor restitui ştampila cu menţiunea votat biroului electoral al secţiei de votare. art. La ora 21. După încheierea votării. se face de către biroul electoral de circumscripţie. înscrise de birourile electorale ale secţiilor de votare. Potrivit art. După ce au votat.00 21. având grijă să nu se deschidă.00. biroul electoral de circumscripţie procedează la totalizarea voturilor exprimate şi la atribuirea de mandate.Pentru buna desfăşurare a alegerilor. 67/2004 (art. În cazul alegătorilor care votează pe baza cărţii de identitate. care se asigură de către primari. 67/2004. (3) din Legea nr. primind actul de identitate. 78). urmează să se stabilească şi să se constate rezultatul alegerilor. 67/2004. 1). Alegătorii votează separat. 99 . În urma primirii proceselor-verbale cu rezultatul numărării voturilor de la toate birourile electorale ale secţiilor de votare şi după soluţionarea contestaţiilor şi întâmpinărilor primite. pe versoul acesteia se aplică un timbru autocolant ce menţiunea „votat” şi data scrutinului (art.112) intitulat „Contravenţii şi infracţiuni” se consacră importante garanţii juridice care vizează respectarea întocmai a dispoziţiilor legii alegerilor locale. Votarea are loc într-o singură zi. indiferent de numărul alegătorilor care au participat la vot. alegătorii îndoiesc buletinele de vot astfel încât pagina albă care poartă ştampila de control să rămână în afară şi le introduc în urnă. Repartizarea mandatelor de consilier. În capitolul V al Legii nr.

validarea alegerii primarilor a fost dată în competenţa instanţelor judecătoreşti. este vorba despre faptul că legiuitorul a stabilit competenţa instanţelor judecătoreşti de a valida alegerea consilierilor locali. Pe de altă parte. 76 din 13 aprilie 1996. materia validării mandatelor de consilier local a suferit o reformă esenţială. 286 din 6 iulie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. 123 din 20. iar. pe de altă parte. nr. 204 din 23 aprilie 2001 2 Publicată în Monitorul Oficial al României. republicată în Monitorul Oficial al României.2007 199 . 30 alin. prin Legea nr. nr. principiul potrivit căruia validarea mandatelor de consilier a fost dată în competenţa consiliului local. 215/20012. În sfârşit. Totodată. pentru a garanta legalitatea întregii activităţi de validare a mandatelor legiuitorul nostru a prevăzut posibilitatea de a fi atacată la instanţa de contencios administrativ hotărârea de validare/invalidare. Persoana al cărui mandat era supus validării sau invalidării nu participa la vot.2. reunit în şedinţa de constituire. Partea I-a. republicată. art. Partea I-a. Pentru prima dată după 1990. se apreciază că într-un stat de drept autoritatea judecătorească este firesc să cenzureze legalitatea procesului electoral. 215/2001 publicată în Monitorul Oficial al României. Astfel. după caz. Raţiunea legiuitorului în realizarea acestei modificări de substanţă rezultă din Expunerea de motive a legii. în termen de 5 zile de la adoptare ori de la comunicare. Pe de o parte. conform art.1 Propunerea de validare ori de invalidare a unui mandat de consilier se formula de către o comisie formată din consilieri. În concret.17 din Legea administraţiei publice locale nr. respectiv comisia de validare şi se aproba cu votul majorităţii consilierilor prezenţi la şedinţă. 69/1991. de natură a elimina orice posibil abuz din partea consilierilor locali reuniţi în şedinţa de constituire. Cererea de validare a consilierilor locali se depune în 1 A se vedea art. 215/2001. se armonizează în acest fel procedura de validare a consilierilor locali cu cea de validare a primarilor.1 din Legea administraţiei publice locale nr.02. Validarea alegerii consilierilor Toată legislaţia de după 1990 care reglementa această materie a consacrat şi ulterior a menţinut. nr. 32 din Legea administraţiei publice locale nr. de către un judecător desemnat de preşedintele instanţei. cu modificările şi completările ulterioare: „Validarea alegerii consilierilor se face de către judecătoria în raza căruia se află unitatea administrativ-teritorială. trebuie precizat faptul că motivele pentru care consiliul local putea hotărî invalidarea unui mandat de consilier erau limitativ şi precis determinate de lege.

legiuitorul stabileşte în mod riguros situaţiile în care instanţa de judecată poate dispune invalidarea mandatului de consilier local. Consiliului General al Municipiului Bucureşti.2 şi 3 din Legea nr.termen de 3 zile de la data constatării rezultatelor alegerilor. Faţă de acest context ambiguu. 215/2001.. considerăm că legiuitorul avea obligaţia să modifice în mod explicit dispoziţiile art. b) cererea de validare a consilierilor locali se depune în termen de 3 zile de la data constatării rezultatelor alegerilor.” Din analiza textului citat putem desprinde cu certitudine două concluzii şi anume: a) validarea mandatelor de consilieri locali este dată în competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun. 95 alin. La fel ca şi reglementările anterioare. după caz.” Procedura de soluţionare a cererii de validare este stabilită de art. Astfel. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.. 200 . dosarul format potrivit prezentului alineat se înaintează . Mai mult. potrivit prevederilor Legii nr. 30 alin. În mod firesc se naşte întrebarea cine are dreptul sau obligaţia de a formula cererea de validare. cu modificările şi completările ulterioare. în termen de 10 zile de la data depunerii” şi se soluţionează prin hotărâre executorie. s.5 din Legea nr. astfel:  cererea se judecă în şedinţă publică. în vederea validării mandatelor. La această concluzie ne conduc şi dispoziţiile art. 4 al aceluiaşi articol „Hotărârea prevăzută la alin. 67/2004 potrivit cărora: „Pentru primar. reprezentate de către preşedinţii acestora. teza I-a.3 este supusă căilor de atac prevăzute în cadrul procedurii contencioase. instanţa pronunţându-se în termen de 10 zile de la data introducerii cererii de apel sau de recurs. se înaintează consiliului local. considerăm că obligaţia de a înainta dosarul instanţei competente pentru validarea mandatelor de consilieri locali revine birourilor electorale de circumscripţie. potrivit alin.. Conform alin.). în condiţiile legii. 30 din Legea nr. chestiune pe care legiuitorul nu a reglementat-o în mod expres. conform cărora „Un exemplar al procesului-verbal pentru consiliul local (privind toate operaţiunile electorale.5 teza a IIa din Legea nr.n...  cererea se judecă fără citarea părţilor. 5 al art. 95 alin. 215/2001 – legea administraţiei publice locale.. după caz.  cererea se judecă „de urgenţă şi cu precădere. republicată. republicată. la judecătoria în a cărei rază teritorială se află circumscripţia electorală pentru care au avut loc alegeri. respectiv consiliului judeţean sau.

dacă va constata că alegerea s-a făcut prin fraudă electorală declarată ca atare în condiţiile Legii nr. la data validării. instanţa de judecată are numai competenţa de a verifica dacă au fost respectate sau nu dispoziţiile Legii nr.1 din Legea administraţiei publice locale nr. 30 alin. În sfârşit. 6 al aceluiaşi articol faptul că aceeaşi procedură este aplicabilă şi pentru validarea mandatelor candidaţilor declaraţi supleanţi. constituirea consiliilor locale se face în termen de 25 de zile de la data desfăşurării alegerilor. instituind controlul judecătoresc asupra procesului electoral dar. după caz. candidatul declarat câştigător la alegerile pentru funcţia de primar. în toate celelalte ipoteze va hotărî validarea mandatelor. Numai dacă instanţa de judecată va constata încălcarea condiţiilor de eligibilitate ori. fără a permite judecătorului să se substituie electoratului. Mai concret. republicată. constatată în condiţiile legii. în maximum 5 zile de la pronunţarea hotărârii judecătoreşti de validare a mandatelor. Cu alte cuvinte. Constituirea consiliilor locale Potrivit dispoziţiilor art. Convocarea consilierilor locali aleşi şi validaţi în funcţie se face de către prefect. b) dacă se constată că alegerea s-a făcut prin fraudă electorală. republicată. fac dovada faptului că sunt înscrişi în partidul politic. alianţa politică sau alianţa electorală pe a cărui listă au candidat în alegeri. legea prevede în alin. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale sub un dublu aspect şi anume: a) dacă consilierii aleşi îndeplineau condiţiile de eligibilitate în momentul înregistrării candidaturilor. precum şi primarul sau. cu modificările şi completările ulterioare. b) dacă alegerea s-a produs prin fraudă electorală constatată în condiţiile art. instanţa de judecată poate dispune invalidarea mandatului de consilier local numai în două ipoteze şi anume: a) dacă se constată că au fost încălcate condiţiile de eligibilitate. 215/2001. 67/2004 va dispune invalidarea mandatului de consilier local. Dimpotrivă. legiuitorul a stabilit cu claritate competenţa instanţei de judecată. La şedinţa de constituire participă prefectul sau reprezentantul acestuia.215/2001 – legea administraţiei publice locale. se instituie regula conform căreia pot fi validaţi numai candidaţii declaraţi supleanţi care. 3. cu modificările şi completările ulterioare. 5 din legea menţionată. 201 . În plus. 31 alin.

ajutat de cei mai tineri doi consilieri locali. se pune întrebarea dacă este vorba despre instanţa de drept comun sau de instanţa specializată de contencios administrativ ? În opinia noastră. potrivit legii.3 teza a IV-a din lege. în termen de 90 de zile. fără a preciza în concret instanţa competentă. 31 alin. „instanţa va declara vacante. legiuitorul utilizează termenul generic de „instanţă”.1 Trebuie observat faptul că. Cu alte cuvinte.31 alin. după caz: a) din cauza bolii.Şedinţa de constituire se desfăşoară în mod legal dacă participă cel puţin majoritatea consilierilor locali aleşi şi validaţi.4 din Legea administraţiei publice locale nr. Lucrările şedinţei de constituire sunt conduse de către cel mai în vârstă consilier local. locurile consilierilor locali aleşi care au lipsit nemotivat la oricare dintre cele 3 convocări”. competenţa de soluţionare a acestor cauze revine instanţelor judecătoreşti de drept comun. Hotărârea instanţei se pronunţă în maximum 3 zile de la primirea sesizării din partea prefectului şi poate fi atacată cu recurs la instanţa competentă. 215/2001. în aceleaşi condiţii. recursul. În situaţia în care consiliul local nu se poate reuni nici la a treia convocare pentru neîntrunirea cvorumului legal.3 din Legea administraţiei publice locale nr. astfel cum prevăd dispoziţiile art. Sesizarea instanţei se face de către prefect în maximum 3 zile de la data şedinţei. 1 Vezi art. 31 alin. Conform art. peste alte 3 zile. b) datorită unor evenimente de forţă majoră care au făcut imposibilă prezenţa la şedinţă. sub aspect procedural existând o singură cale de atac. în cazul în care locurile declarate vacante.3 teza I-a din legea organică a administraţiei publice locale. cu modificările şi completările ulterioare 202 . Menţionăm că absenţa consilierilor locali la şedinţa (şedinţele) de constituire este considerată motivată dacă se face dovada că a intervenit. în condiţiile descrise mai sus. În cazul în care nu se poate asigura această majoritate. În cazul în care nici la a doua convocare şedinţa de constituire nu întruneşte cvorumul legal. 215/2001. şedinţa se va organiza. prin hotărâre. cu asistenţa de specialitate a secretarului unităţii administrativ-teritoriale. din cauza absenţei nemotivate a consilierilor locali. pe baza procesului-verbal al şedinţei. la convocarea prefectului. credem noi. în mod lacunar. în aceleaşi condiţii. se vor organiza alegeri parţiale pentru completare. peste 3 zile. prefectul va proceda la o nouă convocare. astfel cum prevăd dispoziţiile art. nu pot fi ocupate cu supleanţii înscrişi pe listele de candidaţi respective. 31 alin.

2 1 Publicată în Monitorul Oficial al României.” Potrivit legii. în primul rând. republicată şi art. consilierii locali ale căror mandate au fost validate depun în faţa consiliului local. prin hotărâre adoptată cu votul deschis al majorităţii consilierilor locali în funcţie. 34 alin. adoptată cu votul majorităţii consilierilor locali validaţi. în limba română. conform art. dintre membrii săi. în care nu s-ar realiza majoritatea necesară prevăzută de lege pentru adoptarea hotărârii. . republicată 203 . municipiului. un preşedinte de şedinţă. tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor comunei (oraşului. În opinia noastră. judeţului etc. 215/2001. Astfel.36 şi art. Consilierii locali care refuză să depună jurământul sunt demisionaţi de drept. Partea I-a. Facem această afirmaţie având în vedere ipotetica dar. cu modificările şi completările ulterioare 2 A se vedea art.Deşi legea nu prevede în mod expres o anumită ordine de zi a şedinţei de constituire.7 alin. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. era suficientă constatarea constituirii legale a consiliului local prin procesul-verbal al şedinţei.. 215/2001 – legea administraţiei publice locale. consiliul local legal constituit va alege. republicată. conform art. b) Adoptarea unei hotărâri prin care se declară legal constituit consiliul local. asistat de cei mai tineri doi consilieri trebuie să îndeplinească următoarele obiective legale: a) Depunerea jurământului de către consilierii locali ale căror mandate au fost validate. cu bună-credinţă. c) Alegerea preşedintelui de şedinţă. art.1 Apoi. posibila ipoteză.. Care ar fi consecinţa legală a neadoptării acestei hotărâri? În sfârşit.2 din Legea administraţiei publice locale nr. 32 alin. 912 din 7 octombrie 2004.37 considerăm că prezidiul format din cel mai vârstnic consilier.1 din Legea administraţiei publice locale nr.2 din Legea nr. pe o perioadă de cel mult 3 luni.34.” Constituirea consiliului local se constată prin hotărâre. jurământul poate fi depus şi fără formula religioasă. 2 din Legea nr. cu modificările şi completările ulterioare. 32 din Legea nr. 215/2001. conform art. Aşa să-mi ajute Dumnezeu. 215/2001: „Consiliul local se declară legal constituit dacă majoritatea consilierilor validaţi au depus jurământul.35 alin.) . din coroborarea dispoziţiilor art. nr. următorul jurământ: „Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac.

precum şi procesul-verbal încheiat în şedinţa consiliului local. 54 alin. chiar dacă a votat împotriva adoptării acestora. 35/2002. cu modificările şi completările ulterioare. După constituirea legală a consiliului local şi alegerea preşedintelui de şedinţă se va proceda la soluţionarea unor probleme de natură organizatorică. Partea I-a.90 din 2 februarie 2002. 953 din 24 decembrie 2002 204 . sancţiunile prevăzute de Statutul aleşilor locali sau propune consiliului aplicarea unor asemenea sancţiuni. Partea I-a. publicată în Monitorul Oficial al României. asigură numărarea voturilor şi anunţă rezultatul votării. republicată şi Secţiunea a 3-a art. 2) Alegerea viceprimarului sau a viceprimarilor. 673/2002 publicată în Monitorul Oficial al României. b) supune votului consilierilor proiectele de hotărâri. d) asigură menţinerea ordinii şi respectarea regulamentului de desfăşurare a şedinţelor. 3) Organizarea comisiilor de specialitate ale consiliului local pe principalele domenii de activitate.10 din Ordonanţa Guvernului nr. f) aplică.1 din Legea administraţiei publice locale. 35/2002 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor localel. preşedintele de şedinţă va trebui să aducă la cunoştinţa consiliului local obligaţiile legale care se cer a fi îndeplinite în prima şedinţă. după cum urmează: 1) Depunerea jurământului de către primar. din regulamentulcadru sau din regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local. 11 – art. e) supune votului consilierilor orice problemă care intră în competenţa de soluţionare a consiliului. evident. nr. g) îndeplineşte şi alte atribuţii reieşite din lege.15 – 1 A se vedea art.Preşedintele de şedinţă exercită. potrivit legii1. nr. obligaţie prevăzută de art. c) semnează hotărârile adoptate de consiliul local. coroborat cu art.14 din Ordonanţa Guvernului nr.61 din Legea administraţiei publice locale. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 35/2002 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale. în cazul în care procedura de validare a mandatului acestuia a fost finalizată. a voturilor contra şi a abţinerilor. aprobată prin Legea nr. prevăzute în mod expres de legea organică a administraţiei publice locale şi în Ordonanţa Guvernului nr. conform art. cu modificările şi completările ulterioare. următoarele atribuţii principale: a) conduce şedinţele consiliului local. 35/2002. cu precizarea voturilor pentru. dacă este cazul. În opinia noastră. astfel cum prevăd dispoziţiile art.

4. după cum urmează: a) mandatul consiliului local începe să curgă de la data constituirii sale legale. în următoarele situaţii: a) demisie. se vor desfăşura pe perioada mandatului de 4 ani. ordinea de zi nu va trebui supusă spre aprobarea consiliului local ci doar adusă la cunoştinţa acestuia. fiind apanajul legiuitorului. (2) din Legea nr. prima parte fiind condusă de către cel mai vârstnic consilier. de către primar. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali.2 din legea organică. c) caracterul atipic al şedinţei faţă de toate celelalte şedinţe ordinare ori extraordinare care. după caz. Mandatul consilierilor locali încetează de drept înainte de termen. de primar. Astfel. după caz. 205 . conform art. În opinia noastră. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. cea de-a doua parte este condusă de un preşedinte de şedinţă ales de către consiliul local legal constituit care. Considerăm că legiuitorul trebuia să prevadă în mod explicit şi unitar ordinea de zi pentru şedinţele de constituire ale consiliilor locale. determinată de jurământul depus de către consilieri şi. adoptă prima sa hotărâre din mandatul de 4 ani. Mai mult chiar. relevăm că şedinţa de constituire a consiliilor locale se deosebeşte de celelalte şedinţe prin următoarele note de particularitate:  convocarea consilierilor locali se face de către prefect. b) incompatibilitate. asistat de cei mai tineri doi consilieri. 35/2002 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale. Statutul consilierului local Mandatul consilierilor locali este de 4 ani şi se exercită de la data constituirii legale a consiliului local din care face parte. aprecierea noastră are în vedere importanţa deosebită a şedinţelor de constituire pentru fiecare consiliu local în parte. 39 alin.  ordinea de zi a şedinţei de constituire este stabilită de legiuitor şi va fi propusă de către prefect. până la data declarării ca legal constituit a noului consiliu ales.art. cu modificările şi completările ulterioare.  şedinţa are două părţi. importanţă care trebuie percepută sub trei aspecte.  solemnitatea deosebită a şedinţei. evitând emiterea unor acte normative în aplicarea legii. aşa cum am arătat. marcat prin depunerea jurământului de către consilierii locali şi. b) reuniunea are un caracter festiv. astfel cum prevăd dispoziţiile art. 9 alin. în termen de cel mult 25 de zile de la data alegerilor.

vicepreşedinte. cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. manager. la propunerea primarului sau a oricărui consilier. inclusiv ca urmare a reorganizării acesteia. director general. hotărârea primei instanţe fiind definitivă şi irevocabilă. e) funcţia de preşedinte sau de secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor la o societate comercială de interes local ori la o societate comercială de interes naţional care îşi are 206 . stabileşte în alin. În ceea ce priveşte starea de incompatibilitate. în termen de 10 zile de la comunicare. (1) că funcţiile de consilier local sau consilier judeţean este incompatibilă cu: a) funcţia de primar sau viceprimar. membru în consiliul de administraţie sau cenzor în regiile autonome şi societăţile comerciale de interes local înfiinţate sau aflate sub autoritatea consiliului local ori a consiliului judeţean respectiv sau la regiile autonome şi societăţile comerciale de interes naţional care îşi au sediul sau care deţin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă. e) imposibilitatea de a-şi exercita mandatul pe o perioadă mai mare de 6 luni consecutive. Titlul IV. a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri. b) funcţia de prefect sau subprefect. precizăm că art. procedura prealabilă nu se mai efectuează. În toate aceste situaţii încetarea de drept a mandatului de consilier se constată prin hotărâre a consiliului local. g) punerea sub interdicţie judecătorească. instanţa fiind obligată să se pronunţe în termen de 30 de zile. 88 din Cartea I. i) deces. c). d) şi e) hotărârea consiliului local poate fi atacată de consilier la instanţa de contencios administrativ. h) pierderea drepturilor electorale. d) lipsa nemotivată de la 3 şedinţe ordinare consecutive ale consiliului. În situaţiile prevăzute la lit. administrator. director. la o pedeapsă privativă de libertate. d) funcţia de preşedinte.c) schimbarea domiciliului în altă unitate administrativ-teritorială. f) condamnarea prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă. În acest caz. prevenirea şi sancţionarea corupţiei. c) calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al consiliului judeţean ori al prefecturii din judeţul respectiv. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice. Secţiunea a IV-a din Legea nr. asociat.

precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale. 90 din Legea nr. iar în cazul reglementat de art. respectiv de consiliul judeţean. g) calitatea de deputat sau senator. de executare de lucrări. 161/2003 consilierii locali şi consilierii judeţeni care au funcţia de preşedinte. membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere. 161/2003 alesul local aflat într-una din situaţiile menţionate are la dispoziţie varianta de a renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţie care atrage starea de 207 . potrivit art. 89. administrator. director. conform art. În cazul reglementat de art. În al patrulea rând. În al treilea rând. Starea de incompatibilitate intervine numai după validarea mandatului. Prin acţionar semnificativ se înţelege persoana care exercită drepturi aferente unor acţiuni care. cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordonarea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective. 89 din Legea nr. potrivit alin. director general. vicepreşedinte. 91 din Legea nr. nu pot încheia contracte comerciale de prestări servicii. (2) al aceluiaşi articol o persoană nu poate exercita în acelaşi timp un mandat de consilier local şi un mandat de consilier judeţean. Aceste prevederi sunt aplicabile şi în cazul soţului sau rudelor de gradul I ale alesului local.sediul sau care deţine filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă. (2) după validarea celui de al doilea mandat. În al doilea rând. Potrivit art. de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte. subsecretar de stat şi funcţiile asimilate acestora. manager. secretar de stat. soţul sau ruda de gradul I a acestuia devin acţionari. incompatibilitatea cu calitatea de ales local intervine la data la care alesul local. 161/2003 calitatea de ales local este incompatibilă şi cu calitatea de acţionar semnificativ la o societate comercială înfiinţată de consiliul local. f) funcţia de reprezentant al statului la o societate comercială care îşi are sediul ori care deţine filiale în unitatea administrativteritorială respectivă. cumulate reprezintă cel puţin 10% din capitalul social sau îi conferă cel puţin 10% din totalul drepturilor de vot în adunarea generală. 88 alin. h) funcţia de ministru.

cu excepţia celor legate de mandatul sau funcţia publică pe care o exercită”. Totodată. poate fi atacat la instanţa de contencios administrativ competentă. Capitolul VI al Titlului IV din Legea nr. reglementează pe larg materia referitoare la conflictul de interese al aleşilor locali. la propunerea secretarului unităţii administrativ-teritoriale. (4) din Legea nr. legea prevede că orice persoană poate sesiza secretarul unităţii administrativ-teritoriale. funcţionarii publici. conform art. 161/2003 intitulat „Dispoziţii comune” instituie obligativitatea depunerii unei „declaraţii de interese” de către demnitarii publici. 161/2003. 393/2004 se consideră că: „Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă. magistraţi etc. Pe de altă parte. afectându-i capitolul VIII.161/2003 erau obligaţi ca. prefectul va emite un ordin prin care constată încetare de drept a mandatului de ales local la data împlinirii termenului de 15 zile. în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în funcţie a legii. 161/2003. 90 din Legea nr. Constatarea încetării mandatului de consilier local sau consilier judeţean se face prin ordin emis de prefect. Ordinul prefectului poate fi atacat la instanţa de contencios administrativ competentă. soţie. 91 alin. Consilierii locali şi consilierii judeţeni care aveau încheiate contracte comerciale cu încălcarea dispoziţiilor art. să renunţe la contractele încheiate.84. 92 din Legea nr. Încălcarea dispoziţiilor art. dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: a) soţ. la propunerea secretarului unităţii administrativ-teritoriale. 393/2004. în situaţia în care alesul local aflat în stare de incompatibilitate nu renunţă la una dintre cele două funcţii incompatibile în termenul prevăzut de lege. Conform art. Astfel.75 din Legea nr. Legea privind Statutul aleşilor locali nr. 190 atrage de asemenea încetarea de drept a mandatului de ales local la data încheierii contractelor. pe proprie răspundere. cu privire la funcţiile şi activităţile pe care le desfăşoară. cu modificările şi completările ulterioare. Ordinul emis de prefect prin care se constată încetarea de drept a mandatului de consilier.74 la art. în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii. art. conform art.incompatibilitate. Orice persoană poate sesiza secretarul unităţii administrativ-teritoriale. 111 din lege „Persoanele care exercită demnităţile publice şi funcţiile publice prevăzute în prezentul titlu vor depune o declaraţie de interese. rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv. 208 . Conform art.

Ordinul de suspendare se comunică de îndată consilierului local. iar exemplarul al doilea se transmite subprefectului cu însărcinări în acest domeniu.1 lit. d) o altă autoritate din care face parte. Conform art. Anual. măsură prevăzută de art.1 Declaraţia de interese se depune în dublu exemplar. 3 din Legea privind Statutul aleşilor locali nr. care a făcut o plată către aceştia sau a efectuat orice fel de cheltuieli ale acestora. b) încetarea de drept a mandatului. aleşii locali au obligaţia de a-şi reactualiza declaraţia privind interesele personale. Suspendarea durează până la depunerea declaraţiei.a din Legea privind Statutul aleşilor locali nr. 1 A se vedea art. indiferent de natura acestuia. Menţionăm că în art. Măsura arestării preventive se comunică de îndată de către instanţa de judecată prefectului care. c) o societate comercială la care deţin calitatea de asociat unic. Suspendarea de drept a mandatului de consilier local mai intervine şi în cazul în care acesta a fost cercetat preventiv. funcţie de administrator sau de la care obţin venituri.80 alin. alta decât autoritatea din care fac parte. 59 alin. cu modificările şi completările ulterioare 209 . dar nu mai târziu de 1 februarie. 393/2004. 393/2004 suspendarea sau încetarea de drept a mandatului se constată prin hotărâre a consiliului local. Suspendarea durează până la încetarea situaţiei care a generat-o. 82 al Legii s-au stabilit şi sancţiunile aplicabile consilierilor locali.79 alin. 393/2004.1 din Legea privind Statutul aleşilor locali nr.b) orice persoană fizică sau juridică cu care are o relaţie de angajament. după cum urmează: a) nerespectarea termenului pentru depunerea declaraţiei privind interesele personale are drept consecinţă suspendarea de drept a mandatului de consilier local. e) orice persoană fizică sau juridică. Declaraţia privind interesele personale trebuie depusă de către consilierii locali în termen de 15 zile de la data declarării consiliului ca fiind legal constituit. în cazul în care consilierul local refuză să depună declaraţia privind interesele personale. 82 alin. f) o asociaţie sau fundaţie din care fac parte.1 teza I-a din Legea administraţiei publice locale. prin ordin. constată suspendarea mandatului. din care: un exemplar se păstrează de către secretarul unităţii administrativ-teritoriale. cu modificările şi completările ulterioare. astfel cum prevăd dispoziţiile art.

..7 din Legea administraţiei publice locale nr. în condiţiile legii. Mandatul consiliului local este de 4 ani şi poate fi prelungit prin lege organică. oraşele şi municipiile au câte un viceprimar. în sensul de a-l face oarecum sinonim cu cel al vicepreşedinţilor consiliilor judeţene. cu modificările şi completările ulterioare. 121 alin.” 5. municipiile reşedinţă de judeţ şi municipiul Bucureşti un număr de 2 viceprimari. 23 din Legea organică a administraţiei publice stabileşte natura consiliilor locale. Menţionăm că modificările şi completările aduse Legii organice a administraţiei publice locale nr. Aşa cum am mai arătat. 286/2006 au indus o serie de confuzii şi incertitudini cu privire la statutul viceprimarului. 57 alin. după constituirea legală. 215/2001: „În cazul în care consilierul local al cărui mandat a fost suspendat a fost găsit nevinovat acesta are dreptul la despăgubiri. Consiliile locale sunt autorităţi colegiale. 56 alin. Organizarea şi funcţionarea 5.”. Organizare Potrivit art. Întrucât nu există nici o prevedere în lege cu privire la intrarea în vigoare a acestor dispoziţii. în Ordonanţa Guvernului nr. secret şi liber exprimat. care se aleg cu votul secret al majorităţii consilierilor în funcţie. art. Menţionăm că principiile de organizare şi funcţionare ale consiliilor locale sunt stabilite în Legea administraţiei publice locale nr. este evidentă intenţia legiuitorului de a modifica statutul viceprimarului.1. republicată. formate din consilieri aleşi prin vot universal. Spre exemplu. 286/2006 prevede că: „Pe durata exercitării mandatului. 215/2001 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. consiliul local reunit în prima şedinţă. 3 din Legea nr. direct. îşi alege viceprimarul (viceprimarii) şi îşi organizează comisiile de specialitate. 215/2001. şi respectiv consiliile judeţene. consecinţa alegerii lor indirecte de către consiliile locale. 35/2002 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale şi în propriile regulamente. redactarea omisivă şi eronată a textului este de natură a crea noi dubii şi confuzii în practica administrativă. Deşi.78 din 210 . ca fiind autorităţi deliberative. Comunele.2 din Constituţia României. iar art. consiliile locale funcţionează în condiţiile legii. este aplicabilă regula statuată de art. 215/2001 prin Legea nr. mandat care se exercită de la data constituirii până la data declarării ca legal constituit a consiliului nou ales.Conform art. ca autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi oraşe. pe timp de război sau de catastrofă. viceprimarul îşi păstrează statutul de consilier . egal.

În acest context de ambiguitate şi dintr-o interpretare logicosistemică a dispoziţiilor Legii nr. prin hotărâre. publice. 4) învăţământ. 286/2006. astfel cum consiliul local consideră a fi necesar şi oportun pentru propria activitate.Constituţia României. 7) protecţie copii. 5) amenajarea teritoriului şi urbanism. sănătate şi familie. În mod evident o astfel de operaţiune juridică este imposibilă şi inadmisibilă. 35/2002 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale 211 . conform căruia dispoziţiile în cauză sunt în vigoare din data de 20 iulie 2006. considerăm că acesta îşi va păstra statutul de consilier local numai după desfăşurarea alegerilor locale din anul 2008. 8) protecţie mediu şi turism. cu modificările şi completările ulterioare. reprezintă comisia în relaţiile acesteia cu consiliul local şi celelalte comisii. tineret. denumirea acestora şi numărul membrilor care trebuie să fie impar. Domeniile de activitate în care se pot organiza comisii de specialitate. 215/2001 – legea administraţiei publice locale. ţinându-se cont de specificul unităţii administrativ-teritoriale. adică 3 zile de la publicarea Legii nr. Comisiile de specialitate îşi aleg câte un preşedinte şi un secretar.2 a Ordonanţei Guvernului nr. Principalele atribuţii ale comisiilor de specialitate sunt următoarele: a) analizează proiectele de hotărâri ale consiliului local. Comisiile de specialitate lucrează valabil în prezenţa majorităţii membrilor şi iau hotărâri cu votul majorităţii membrilor lor. 6) muncă şi protecţie socială. culte. semnează avizele emise etc. sport. republicată. potrivit legii în vigoare la data alegerii lor şi-au pierdut calitatea de consilier local. Evident că aceste domenii pot fi comasate.1 Şedinţele comisiilor de specialitate sunt. de regulă. republicată. 1 Vezi art. Preşedintele comisiei convoacă şedinţele comisiei. atribuţiile acestora fiind stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare al consiliului local. consiliul local legal constituit îşi organizează comisiile de specialitate pe principalele domenii de activitate. se stabilesc de către consiliul local. fiind vorba despre o regretabilă eroare a legiuitorului nostru. într-o strictă interpretare. referitoare la viceprimar. 3) activităţi social-culturale.1 din Ordonanţa Guvernului nr. 35/2002 domeniile în care se pot organiza comisii de specialitate. astfel: 1) agricultură. viceprimarii în funcţie care. În mod orientativ legiuitorul stabileşte în Anexa nr. 9) juridică şi de disciplină.16 alin. ar trebui să redobândească statutul de consilier local în temeiul modificărilor legislative sus-menţionate. 2) activităţi economico-financiare. Cu alte cuvinte. În aceeaşi şedinţă.

participarea la programe de dezvoltare judeţeană. O. iar şedinţele extraordinare au loc ori de câte ori este necesar. ales preşedinte de şedinţă cu votul majorităţii consilierilor în funcţie. regională. 5. Atunci când pe ordinea de zi a şedinţelor sunt înscrise probleme de interes deosebit pentru colectivităţile locale (aprobarea bugetului local. ora şi locul desfăşurării acesteia. 212 . prin intermediul secretarului unităţii administrativ-teritoriale cu cel puţin 5 zile înaintea şedinţelor ordinare sau cu 3 zile înaintea datei şedinţelor extraordinare şi se consemnează în procesul-verbal al şedinţei. cu majoritate de voturi. sau a cel puţin unei treimi din numărul consilierilor. c) întocmesc avize asupra proiectelor de hotărâri şi asupra problemelor analizate. care se semnează de către preşedintele de şedinţă şi secretarul unităţii administrativ –teritoriale. pe care le prezintă consiliului local. Convocarea consiliului local se face în scris.N. ca lucrările să se desfăşoare cu uşile închise.b) se pronunţă asupra altor probleme trimise de consiliul local spre avizare. pentru o perioadă de cel mult 3 luni. Prin grija secretarului. Procesul-verbal şi documentele dezbătute în cadrul unei şedinţe se arhivează într-un dosar distinct. la cererea primarului.G – uri.). Şedinţele consiliului local sunt publice. organizarea şi dezvoltarea urbanistică. sigilat şi semnat de către preşedintele de şedinţă şi secretar. (1) din Legea nr. Şedinţele ordinare se desfăşoară lunar. administrarea domeniului public şi privat. 39 alin. la convocarea primarului. şedinţele fiind ordinare şi extraordinare. se pune la dispoziţia consilierilor procesul-verbal al şedinţei anterioare care. 215/2001. asocierea sau cooperare cu alte autorităţi publice. data. precum şi modul în care şi-a exercitat votul fiecare consilier se consemnează în procesul-verbal al şedinţei. invitaţia la şedinţă precizând ordinea de zi. Funcţionarea Forma de lucru a consiliului local este şedinţa. care va fi numerotat. Dezbaterile care au loc în cadrul şedinţelor consiliului local. înaintea fiecărei şedinţe. zonală sau cooperarea transfrontalieră. se va supune apoi spre aprobarea consiliului local. legea obligă ca dezbaterile să aibă loc în şedinţă publică. Şedinţele consiliului local sunt conduse de un consilier.2. etc. cu excepţia cazurilor în care consilierii hotărăsc. conform art.

în caz de forţă majoră şi de maximă urgenţă pentru rezolvarea intereselor locuitorilor comunei sau oraşului. 286 din 6 iulie 2006 213 . În lege se prevede că este obligatorie prezenţa consilierilor la şedinţe. 215/2001. 55 alin. 39 alin. dacă într-un interval de cel mult 6 luni. consiliul local se dizolvă de drept sau prin referendum local.4 din Legea nr. Şedinţele consiliului local sunt legal constituite în prezenţa majorităţii consilierilor în funcţie. Conform alin. au fost abrogate dispoziţiile conform cărora un consiliu local putea fi dizolvat. convocarea consiliului local se poate face de îndată.2 al aceluiaşi articol. abrogat prin Legea nr. Dizolvarea consiliului local Ultimele modificări şi completări ale legii organice a administraţiei publice locale nr. ceea ce este firesc. 215/2001. cu modificările şi completările ulterioare.Potrivit dispoziţiilor art. ori de câte ori se iveşte una dintre cele trei ipoteze: „Primarul. Dizolvarea de drept a consiliului local intervine într-una din următoarele trei ipoteze: a) în cazul în care acesta nu se întruneşte timp de două luni consecutive. c) în situaţia în care numărul consilierilor locali se reduce sub jumătate plus unu şi nu se poate completa prin supleanţi.3. Aşa de exemplu.. precum şi de raportul comisiei de specialitate a consiliului. având în vedere că altfel consiliul nu ar putea funcţiona. 215/2001.57 din Legea administraţiei publice locale nr.. viceprimarul. Absenţa unui consilier la două şedinţe consecutive. Proiectele de hotărâri înscrise pe ordinea de zi a şedinţei consiliului local nu pot fi dezbătute dacă nu sunt însoţite de raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului. 215/2001 au revoluţionat şi situaţiile care conduc la dizolvarea consiliilor locale. cu excepţia şedinţelor extraordinare. b) în cazul în care nu a adoptat în 3 şedinţe ordinare consecutive nici o hotărâre. Ordinea de zi a şedinţelor se aduce la cunoştinţa locuitorilor prin mass-media sau orice alt mijloc de publicitate.” 1 A se vedea art.1 din Legea administraţiei publice locale nr. secretarul unităţii administrativteritoriale sau orice altă persoană interesată sesizează instanţa de contencios administrativ . 5. adopta cel puţin 3 hotărâri anulate de instanţa de contencios administrativ prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă.1 Potrivit art. fără a avea motive temeinice. va atrage sancţiunea acestuia în condiţiile stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al consiliului local.

periodice şi corecte. republicată.1 Referendumul local se organizează. cel puţin jumătate plus unu din numărul total al voturilor exprimate. În ambele ipoteze. 215/2001.7 din Legea administraţiei publice locale nr. în condiţiile legii. care poate avea drept consecinţă dizolvarea consiliului local o constituie referendumul local. constituite prin alegeri libere. de dizolvare. referitoare la suveranitate. Alegerile se vor organiza în termen de cel mult 90 de zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de dizolvare a consiliului local sau. analizează situaţia de fapt şi se pronunţă cu privire la dizolvarea consiliului local. republicată. această modalitate de dizolvare a consiliului local îşi găseşte motivaţia în dispoziţiile art. se pronunţă în acest sens.2 Până la constituirea noului consiliu local.3 din Legea administraţiei publice locale nr. 2 alin.Instanţa de contencios administrativ: „. în condiţiile legii. O altă ipoteză. 215/2001.1 din Constituţia României. 1 2 Vezi art. republicată.55 alin. Consiliul local va fi dizolvat înainte de termen şi activitatea sa va înceta dacă.55 alin. astfel cum prevăd dispoziţiile art. al consiliului local şi al consiliului judeţean şi un judecător din cadrul judecătoriei în a cărei jurisdicţie se află unitatea administrativ-teritorială respectivă. Hotărârea instanţei este definitivă şi se comunică prefectului”. precum şi prin referendum. în componenţa căreia intră: reprezenatul prefectului. de către o comisie numită prin ordin al prefectului. Deşi atipică. după caz. conform cărora: „Suveranitatea naţională aparţine poporului român. primarul sau. Guvernul va stabili prin hotărâre data la care se vor desfăşura alegeri pentru consiliul local. republicată. Secretariatul comisiei se asigură de către instituţia prefectului.. oraşului sau municipiului. 214 . câte un reprezentant al primarului. în absenţa acestuia. Referendumul este valabil dacă s-au prezentat la urne cel puţin jumătate plus unu din numărul total al locuitorilor cu drept de vot.55 alin. de la data validării referendumului. care o exercită prin organele sale reprezentative. secretarul unităţii administrativ-teritoriale va rezolva problemele curente ale comunei. Vezi art..” Referendumul local care are drept scop dizolvarea consiliului se poate organiza ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului. la propunerea prefectului. organizat în condiţiile legii.2 tezele a II-a şi a III-a din Legea nr. 215/2001 – legea administraţiei publice locale. de cel puţin 25% din numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în listele electorale permanente ale unităţii administrativ-teritoriale.

un consiliu local îşi poate încheia mandatul înainte de termen în două situaţii. Conform alineatului 1 al art.e din Legea nr. Sub aspectul problemelor ce ţin de fondul materiei remarcăm tendinţa legiuitorului de a diminua competenţa consiliului local şi corelativ. şi apoi alineatul şi litera specifică problemei care face obiectul reglementării. Încheind aceste succinte aprecieri cu privire la noutăţile aduse în materia analizată de modificările şi completările Legii administraţiei publice locale nr. cu excepţia 1 2 Publicată în Monitorul Oficial al României. este vorba de o birocratizare excesivă. pronunţată de instanţa de contencios administrativ prin sentinţă judecătorească definitivă şi irevocabilă. 215/2001. modificată şi completată prin Legea nr. de a extinde competenţa primarului. strict reglementate şi anume: a) prin dizolvarea de drept. 36: „Consiliul local are iniţiativa şi hotărăşte. precizăm că atribuţiile consililor locale sunt stabilite în articolul 36 din lege. legea organică a administraţiei publice. b) ca urmare a unui referendum local. 286 din 6 iulie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr.1 republicată. nr. 215/2001 şi respectiv art.1 lit. 215/2001. în condiţiile legii.2 Din punct de vedere al formei.5 lit. menţionăm că potrivit Legii organice a administraţiei publice locale nr. această grupare este ineficace. 215/2001. În opinia noastră. operaţiune pe care o regăseam realizată în literatura de drept administrativ. fiind vorba atât despre modificări de fond cât şi despre modificări de formă. i din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001. Cu certitudine. dar numai pentru clauzele prevăzute de art. după caz.În concluzie. a. b şi c din lege. în special din punctul de vedere al practicienilor din administraţia publică locală. alineatul 1 şi literele a – e. observăm că pentru prima dată după 1990. Atribuţiile consiliului local Trebuie să semnalăm faptul că şi această materie a suferit modificări de substanţă odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. în toate problemele de interes local. 6. în funcţie de materia reglementată. atribuţiile consiliilor locale sunt grupate după un număr de 5 criterii. 286/2006 215 . Aşa de exemplu. Afirmaţia are în vedere învederarea temeiului legal în preambulul hotărârilor adoptate de către consiliile locale în care trebuie să se invoce în mod obligatoriu: articolul 68.68 alin. în condiţiile art. într-un act normativ. 621 din 18 iulie 2006 Vezi art. fără o motivaţie de substanţă. 55 alin. Partea I-a.38 lit. atribuţiile de numire şi eliberare din funcţie a conducătorilor serviciilor publice de interes local au fost transferate din competenţa consiliilor locale în cea a primarilor etc. 55 din lege.

1) O primă categorie de atribuţii privesc organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului. c) exercită. la propunerea primarului. la propunerea primarului. virările de credite. precum şi regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local. înfiinţarea. f) asigură realizarea lucrărilor şi ia măsurile necesare implementării şi conformării cu prevederile angajamentelor 216 . în condiţiile legii. oraşului sau municipiului. d) aprobă. în condiţiile legii. precum şi contractarea de datorie publică locală prin emisiuni de titluri de valoare în numele unităţii administrativ-teritoriale. oraşului sau municipiului. Aşa cum am mai arătat. 36 din lege. modul de utilizare a rezervei bugetare şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar. ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes local şi ale societăţilor comerciale şi regiilor autonome de interes local (art.” Din textul citat rezultă indubitabil competenţa materială generală cu care legiuitorul a înţeles să înzestreze consiliul local. în numele unităţii administrativ – teritoriale. conform alineatului 4 al art. bugetul local. consiliul local: a) aprobă statutul comunei. 3 lit. c) stabileşte şi aprobă impozitele şi taxele locale. contractarea şi/sau garantarea împrumuturilor. precum şi reorganizarea şi statul de funcţii ale regiilor autonome de interes local. consiliu local: a) aprobă. b) aprobă. conform art. în condiţiile legii. În exercitarea acestor atribuţii. 36 alin. a şi alin. 3 din lege. la propunerea primarului. toate drepturile şi obligaţiile corespunzătoare participaţiilor deţinute la societăţile comerciale sau regiile autonome. 2 lit.celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi ale administraţiei publice locale sau centrale. e) aprobă strategiile privind dezvoltarea economică. ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes local. documentaţiile tehnicoeconomice pentru lucrările de investiţii de interes local. a-c). b) aprobă. organizarea şi statul de funcţii ale aparatului de specialitate al primarului. 2) O a doua categorie de atribuţii privesc dezvoltarea economicosocială şi de mediu a comunei. la propunerea primarului. legiuitorul a grupat atribuţiile consiliilor locale după un număr de 5 criterii. socială şi de mediu a unităţii administrativ-teritoriale. în condiţiile legii. 36 alin. în condiţiile legii.

c) avizează sau aprobă. în condiţiile legii.3) 4) asumate în procesul de integrare europeană în domeniul protecţiei mediului şi gospodăririi apelor pentru serviciile furnizate cetăţenilor. 10) conservarea. energie termică. a parcurilor. şi transport public local. precum şi a serviciilor publice de interes local. stabilite în alineatul 5 al art. după caz. după caz. 36. 19) alte servicii publice stabilite prin lege. a persoanelor cu handicap. 5) finanţele. potrivit competenţelor sale şi în condiţiile legii. canalizare. în condiţiile legii. A treia categorie de atribuţii ale consiliului local sunt cele privind administrarea domeniului public şi privat al comunei. 12) evidenţa persoanelor. d) atribuie sau schimbă. b) hotărăşte vânzarea. în condiţiile legii. concesionarea sau închirierea bunurilor proprietatea privată a comunei. 8)situaţiile de urgenţă. a familiei şi a altor persoane sau grupuri aflate în nevoie socială. 17) locuinţele sociale şi celelalte unităţi locative aflate în proprietatea unităţii administrativ-teritorială sau în administrarea sa. oraşului sau municipiului. astfel: a) hotărăşte darea în administrare. 16) activităţile de administraţie social-comunitară. 18) punerea în valoare. grădinilor publice şi rezervaţiilor naturale. restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice şi de arhitectură. denumiri de străzi. a resurselor naturale de pe raza unităţii administrativ-teritoriale. 7) ordinea publică. 9) protecţia şi refacerea mediului înconjurător. oraşului sau municipiului. iluminat public. 3) sănătatea. 4) cultura. 217 . salubrizare. salvamar şi de prim ajutor. 14) serviciile comunitare de utilitate publică: alimentarea cu apă. 13) poduri şi drumuri publice. cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind: 1) educaţia. concesionarea sau închirierea bunurilor proprietatea publică a comunei. 11) dezvoltarea urbană. în interesul comunităţii locale. de pieţe şi de obiective de interes public local. O a patra categorie include atribuţiile consiliului local în gestionarea serviciilor furnizate către cetăţeni şi anume: a) asigură. documentaţiile de amenajarea teritoriului şi urbanism ale localităţilor. 6) sportul. în condiţiile legii. după caz. 15) serviciile de urgenţă de tip salvamont. oraşului sau municipiului. 2) serviciile sociale pentru protecţia copilului. a persoanelor vârstnice. gaz natural.

oraşului. viceprimar şi de la şefii organismelor prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică. titlul de cetăţean de onoare al comunei. printr-o legislaţie adecvată acestui scop. înfrăţirea comunei.Se poate lesne observa că legiuitorul a realizat o enumerare exhaustivă a domeniilor vieţii economico-sociale consacrând odată în plus competenţa generală a consiliului local. cooperarea sau asocierea cu alte unităţi administrativ-teritoriale din ţară sau din străinătate. de interes local. în vederea promovării unor interese comune. b) hotărăşte. b) hotărăşte acordarea unor sporuri şi altor facilităţi. în baza unui regulament propriu. Prin acelaşi regulament. trebuie să precizăm că potrivit legislaţiei specifice din fiecare domeniu de activitate enumerat. 38 alin. criteriile pentru repartizarea locuinţelor sociale şi a utilităţilor locative aflate în proprietatea sau în administrarea sa. sau municipiului cu unităţi administrativ-teritoriale din alte ţări. oraşului sau municipiului. cu modificările şi completările ulterioare. cu merite deosebite. 215/2001. lucrări. consiliul local poate conferi persoanelor fizice române sau străine. în condiţiile legii. 5) A cincea categorie de atribuţii vizează cooperarea interinstituţională pe plan intern şi extern. 6 din legea organică a administraţiei publice locale să nu fie lipsite de conţinut este necesar să se producă o descentralizare substanţială a competenţelor de la nivel central la cel local. c) hotărăşte. cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine. precum şi aderarea la asociaţii naţionale şi internaţionale ale autoriţăţilor administraţiei publice locale. competenţele de conducere şi gestionarea resurselor sunt conferite ministerelor de resort şi serviciilor deconcentrate ale acestora. în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni. e) aprobă construirea locuinţelor sociale. domeniu în care consiliul local: a) hotărăşte. în condiţiile legii. în condiţiile legii. potrivit legii. servicii sau proiecte de interes public local. pentru ca atribuţiile conferite consiliului local în art. 218 . se stabilesc şi condiţiile retragerii titlului conferit. 8 din Legea administraţiei publice locale nr. Cu alte cuvinte. d) poate solicita informări şi rapoarte de la primar. În acelaşi timp. c) sprijină. personalului sanitar şi didactic. 38 alin. activitatea cultelor religioase. Conform art. în condiţiile legii.

3) hotărârile prin care se stabilesc impozite şi taxe locale. 45 alin. consiliul local adoptă hotărâri. b) hotărâri care se adoptă cu votul unei majorităţi calificate de două treimi din numărul total al consilierilor în funcţie. republicată. denumită în doctrină „majoritate absolută”. 2) hotărârile privind contractarea de împrumuturi. Cu alte cuvinte.Consiliul local îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin lege. 3 conform căruia: „Donaţiile şi legatele cu sarcini pot fi acceptate numai cu aprobarea consiliului local sau. 4) hotărârile privind participarea la programele de dezvoltare judeţeană. 6) hotărârile privind asocierea sau cooperarea cu alte autorităţi publice. Aceste dispoziţii vor crea cu certitudine numeroase probleme în practica administrativă şi jurisprudenţă. în exercitarea atribuţiilor sale legale. cu votul majorităţii consilierilor locali sau judeţeni. în condiţiile legii. 2' din art. după caz. 215/2001. Legiuitorul stabileşte în mod limitativ domeniile în care hotărârile consiliilor locale se adoptă cu majoritatea absolută. 215/2001. cu modificările şi completările ulterioare. ceea ce înseamnă că actele consiliilor locale. Actele consiliului local În conformitate cu art. conform alin. se adoptă cu votul majorităţii consilierilor prezenţi. 219 . zonală sau cooperare transfrontalieră. şi anume: a) hotărâri care se adoptă cu votul majorităţii consilierilor în funcţie. nu sunt corelate cu cele ale art. 7. Astfel. denumite hotărâri. după cum urmează: 1) hotărârile privind bugetul local. 45 al legii: „Hotărârile privind patrimoniul se adoptă cu votul a două treimi din numărul total al consilierilor locali în funcţie”. 1 din Legea administraţiei publice locale nr. a consiliului judeţean. regională. textul citat stabileşte regula în materia adoptării hotărârilor de către consiliile locale şi anume „majoritatea simplă”. în afară de cazurile în care legea sau regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului cere o altă majoritate. în funcţie”. cu persoane juridice române sau străine. dispoziţiile în cauză. cu votul majorităţii consilierilor prezenţi. 5) hotărârile privind organizarea şi dezvoltarea urbanistică a localităţilor şi amenajarea teritoriului. Afirmaţia noastră are în vedere faptul că. De la această regulă există şi două excepţii prevăzute în alineatele 2 1 şi 2 ale articolului 45 din Legea administraţiei publice locale nr. 121 alin. după caz.

1 Art. conform cărora: „Constituie patrimoniu al unităţii administrativ-teritoriale bunurile mobile şi imobile care aparţin domeniului public al unităţii administrativteritoriale. seria şi numărul actului de identitate şi semnăturile susţinătorilor. 119 din Legea 215/2001 . Proiectul de hotărâre va fi afişat spre informare publică. b) listele de susţinători. 45 alin. datorate unor regretabile erori.legea administraţiei publice locale. republicată 220 . ne apar cu evidenţă gravele neconcordanţe ale legiuitorului.”1 Promovarea unui proiect de hotărâre poate fi iniţiată de unul sau mai mulţi cetăţeni cu drept de vot. credem că este necesar şi oportun ca fiecare consiliu local. proiectul de hotărâre va urma procedurile regulamentului de organizare şi funcţionare a consiliului local. consiliul poate stabili ca unele hotărâri să fie luate prin vot secret. domeniile în care hotărârile se adoptă cu majoritatea calificată de două treimi din numărul consilierilor în funcţie. Redactarea proiectelor se face de cei care le propun. să-şi stabilească în regulamentele de organizare şi funcţionare. cu excepţiile prevăzute de lege. 45 alin.În acelaşi timp trebuie să avem în vedere şi dispoziţiile art. dacă este susţinut prin semnături de cel puţin 5% din populaţia cu drept de vot din unitatea administrativ-teritorială. cu precizarea că cele referitoare la persoane vor fi adoptate întotdeauna prin vot secret. După depunerea documentaţiei şi verificarea acesteia de către secretarul unităţii administrativ-teritoriale. legea administraţiei publice locale. Listele de susţinători vor cuprinde: numele. republicată. de regulă. domeniul privat al acesteia. cu sprijinul secretarului unităţii administrativ-teritoriale şi al serviciilor din cadrul aparatului de specialitate al primarului. de primar. (6) din Legea nr. (6) din Legea nr. Aşa fiind. Iniţiatorii au obligaţia să depună la secretarul unităţii administrativteritoriale următoarele documente: a) proiectul de hotărâre în forma propusă. Conform art. prin grija secretarului unităţii administrativ-teritoriale. Totuşi. republicată: „Proiectele de hotărâri pot fi propuse de consilieri locali. prenumele şi domiciliul. 215/2001. precum şi drepturile şi obligaţiile cu caracter patrimonial”. Sub aspect procedural. întocmite pe formulare puse la dispoziţie de secretarul unităţii administrativ-teritoriale. viceprimar sau de cetăţeni. 215/2001 – legea administraţiei publice locale. Analizând cele trei texte legale la care am făcut referire. în limitele competenţei conferite de legea organică. hotărârile consiliului local se adoptă prin votul deschis al consilierilor.

legea administraţiei publice locale. (1) al Legii nr. fie prin soţ. prin excelenţă. are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterii consiliului local. În unităţile administrativ-teritoriale în care minorităţile naţionale au o pondere de peste 20%. cu modificările şi completările ulterioare. 117 din Legea nr. 8. Hotărârile consiliului local pot avea caracter normativ sau caracter individual. 50 al Legii nr. 49 alin. soţie. se contrasemnează pentru legalitate de către secretar şi se comunică primarului. în caz contrar hotărârea fiind nulă de drept. după cum urmează: a) au dreptul la iniţiativă în promovarea actelor administrative. Principalele drepturi conferite de lege consilierilor locali le regăsim în Capitolul V al legii. hotărârile normative devin obligatorii şi produc efecte de la data aducerii lor la cunoştinţă publică. afin sau rude până la gradul al patrulea inclusiv. de la data comunicării. având caracter unilateral. Aducerea la cunoştinţă publică a hotărârilor cu caracter normativ se face în termen de 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect (art. În cazul în care preşedintele de şedinţă se află în imposibilitatea de a semna sau refuză să semneze. astfel cum prevăd dispoziţiile art. Hotărârile adoptate de către consiliile locale sunt acte administrative. 215/2001. Hotărârile consiliului local se semnează de către preşedintele de şedinţă.potrivit dispoziţiilor art. acţiunea putând fi introdusă de orice persoană interesată. obligatoriu. republicată. hotărârea va fi semnată de către 3 dintre consilierii prezenţi la şedinţa în care a fost adoptată. 46 alin. Drepturile şi obligaţiile consilierilor locali Legea nr. hotărârile cu caracter normativ se aduc la cunoştinţa cetăţenilor şi în limba maternă a acestora (art. iar cele individuale. nu poate lua parte consilierul care fie personal. 3 al Legii nr. Cuantumul indemnizaţiei unui consilier local este de până la 5% din indemnizaţia lunară a primarului. Numărul maxim de şedinţe pentru care se poate 221 . Potrivit art. 215/2001. 215/2001. individual sau în grup. b) au dreptul la o indemnizaţie de şedinţă. 215/2001. La dezbaterea şi adoptarea hotărârilor. legal. Nulitatea se constată de către instanţa de contencios administrativ competentă. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali consacră atât drepturile precum şi obligaţiile consilierilor locali. (1) din Legea nr. 49 alin. republicată. 215/2001). executoriu din oficiu şi oportun. republicată).

precum şi regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local. e) să dea dovadă de cinste şi corectitudine. b) de a respecta Constituţia şi legile ţării. cel puţin o dată pe trimestru. consiliile locale pot permite participarea la vot a consilierului. să acorde audienţe şi să prezinte consiliului local o informare privind problemele ridicate de cetăţeni. În cazurile în care interesul personal nu are un caracter patrimonial.acorda indemnizaţia este o şedinţă ordinară de consiliu şi 1-2 şedinţe de comisii de specialitate pe lună. g) au dreptul de a accesa orice informaţii de interes public. ofensatoare sau calomniatoare. f) să aducă la cunoştinţă cetăţenilor toate faptele şi actele administrative ce interesează colectivitatea locală. d) consilierii locali care participă în mod excepţional în timpul programului de lucru la şedinţele consiliului. d) sunt obligaţi la probitate şi discreţie profesională. în decursul mandatului. au dreptul de a li se deconta contravaloarea transportului. conform hotărârii consiliului local. f) beneficiază de plata cursurilor de pregătire. h) se pot asocia în diferite structuri asociative legal constituite. bani. sunt învoiţi de drept de la locul de muncă. pentru sine sau pentru altul. formare şi perfecţionare profesională organizate de instituţii specializate. este interzis alesului local să ceară. pe durata mandatului. c) să menţioneze expres situaţiile în care interesele lor personale contravin intereselor generale. la exercitarea funcţiilor ce revin consilierului local din care fac parte sau pe care le reprezintă. 222 . să se supună regulilor de curtoazie şi disciplină şi să nu folosească în cuvântul lor sau în relaţiile cu cetăţenii expresii injurioase. foloase materiale sau alte avantaje. cu bună-credinţă şi fidelitate faţă de ţară şi de colectivitatea care i-a ales. întâlniri cu cetăţenii. g) să organizeze periodic. fără a li se afecta salariul şi celelalte drepturi ce le revin. e) consilierii locali care folosesc autoturismul proprietate personală sau mijloace de transport în comun pentru a se deplasa din localitatea în care se desfăşoară şedinţa. 393/2004. c) au dreptul la decontarea cheltuielilor pe care le-au făcut în exercitarea mandatului. astfel: a) de a participa. în condiţiile legii. Obligaţiile consilierilor locali sunt prevăzute în capitolul VI al Legii nr.

inclusiv consilierii locali. De aceeaşi protecţie juridică beneficiază şi membrii familiei – soţul. libertatea de opinie şi de acţiune a consilierilor locali fiind garantată. 215/2001 şi de Capitolul VII din Legea nr. în condiţiile legii. Aleşii locali. 128 din Legea nr. Pe întreaga durată a mandatului. 55 precizează: „Aleşii locali răspund. nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.” Legea nr. Răspunderea consilierilor Răspunderea consilierilor locali este reglementată de art. care va fi făcut public prin grija secretarului unităţii administrativ-teritoriale. administrativ. l) nu pot face uz şi nu se pot prevala de calitatea de consilier local în exercitarea unei activităţi private. 9. precum şi faptele săvârşite care au determinat luarea măsurilor se aduc la cunoştinţa consilierului local respectiv şi prefectului. de către organele care au dispus măsurile respective. care în art. fiind ocrotiţi de lege”. nu prevedea în mod expres norme privind răspunderea consilierilor. consilierii locali se consideră în exerciţiul autorităţii publice şi se bucură de protecţia prevăzută de legea penală. 20 alin. formare şi perfecţionare organizate în acest scop de instituţiile abilitate. cu excepţia răspunderii politice a acestora concretizată prin sancţiunea demiterii consilierilor. 393/2004. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali „În exercitarea mandatului. Reţinerea. soţia şi copiii – în cazul în care agresiunea împotriva acestora urmăreşte nemijlocit exercitarea de presiuni asupra alesului local în legătură cu exercitarea mandatului său. (1) din Legea nr. 10. arestarea sau trimiterea în judecată penală ori contravenţională a consilierilor locali.h) comisiile de specialitate sunt obligate să prezinte consiliului local un raport anual de activitate. după caz. în termen de cel mult 24 de ore. aleşii locali sunt în serviciul colectivităţii. urmând cursuri de pregătire. Protecţia legală a consilierilor locali Conform art. care 223 . civil sau penal. 69/1991 în redactarea sa iniţială. j) de a-şi perfecţiona pregătirea în domeniul administraţiei publice locale. k) nu pot lipsi de la lucrările consiliului local sau ale comisiilor de specialitate din care fac parte decât în situaţiile prevăzute în regulamentul de funcţionare. pentru faptele săvârşite în exercitarea atribuţiilor ce le revin.

393/2004 privind Statutul aleşilor locali au fost instituite sancţiuni administrativ-disciplinare specifice consilierilor locali. 53 alin. în nume propriu pentru activitatea desfăşurată în exercitarea mandatului. menţinând şi sancţiunea suspendării din funcţie a consilierului. după caz. pe care le-au votat”. Articolul 57 din Legea nr.215/2001. 31 alin. declarată ilegală de instanţa de contencios administrativ. Suspendarea din funcţie a consilierului intervine numai de drept. prin ordin. Ordinul de suspendare se comunică. Prin Legea nr. Legea nr. a prevederilor prezentei legi şi ale 224 . după caz prefectului care. cu modificările şi completările ulterioare. în alineatul următor menţionându-se faptul că. 215/2001 se poate vorbi despre următoarele forme de răspundere a consilierilor locali: a) o răspundere administrativ-disciplinară . de îndată. votul va fi consemnat în procesul-verbal al şedinţei. 24/1996 de modificare şi completare a Legii nr. suspendarea din funcţie sau alte sancţiuni prevăzute de lege şi de regulamentul de funcţionare a consiliului. Măsura arestării preventive se comunică de îndată de către parchet sau de instanţa de judecată.intervenea atunci când aceştia săvârşeau acte contrare Constituţiei şi legilor. În cazul în care consilierul suspendat a fost găsit nevinovat. 3). Suspendarea durează până la soluţionarea definitivă a cauzei. 215/2001 menţine principiul potrivit căruia consilierii răspund solidar pentru activitatea consiliului local din care fac parte sau. consilierului.1). ori atunci când. în cazul în care săvârşesc o infracţiune în legătură cu activitatea de consilier local. 69/1991 renunţă la această soluţie.care se poate concretiza prin sancţiuni şi anume: declararea vacantă a locului de consilier (art. 32 principiul potrivit căruia: „consilierii răspund solidar pentru activitatea consiliului local din care fac parte şi pentru hotărârile acestuia. în cazul în care acesta a fost arestat preventiv. actuala reglementare a introdus şi sancţiunea declarării vacante a locurilor consilierilor care au lipsit nemotivat de la şedinţele de constituire. 393/2004 are următoarea redactare: „(1) Încălcarea de către consilieri a prevederilor Legii nr. prin conduita lor. precum şi pentru hotărârile pe care le-au votat (art. compromiteau cu rea-credinţă interesele comunei sau oraşului. De asemenea. constată suspendarea mandatului. În concluzie. fiecare consilier răspunde pentru propria activitate desfăşurată în exercitarea mandatului. introducând în schimb în art. la cererea consilierului. b) o răspundere administrativ-patrimonială care constă în repararea prejudiciului cauzat prin hotărârea consiliului. c) o răspundere penală. are dreptul la despăgubiri în condiţiile prevăzute de lege. Legea nr. în spiritul Legii nr. În acelaşi timp.

Legea stabileşte condiţiile în care se aplică celelalte sancţiuni. (1) lit. pe de-o parte. preşedintele de şedinţă „atrage atenţia” consilierului în culpă şi îl invită să respecte regulamentul. 63 din lege stabileşte că excluderea temporară de la lucrările consiliului local şi ale comisiilor de specialitate nu poate depăşi două şedinţe consecutive. 57 lit. aplicarea lor fiind condiţionată de gravitatea „abaterii disciplinare” săvârşite de consilierul local. a) . 393/2004 datorită caracterului său de noutate. iar cele de la alin. prin hotărâre. f) retragerea indemnizaţiei de şedinţă. (3) Pentru aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. pentru 1-2 şedinţe. ceea ce echivalează cu avertismentul.” Se poate observa faptul că legiuitorul a stabilit o gamă diversă de sancţiuni administrativ-disciplinare. Textul care conduce la aplicarea sancţiunii administrativ-disciplinare sus-menţionate este prevăzut de art. inclusiv a explicaţiilor furnizate de cel în cauză. sau al unor abateri deosebit de grave. cazul se va transmite comisiei de specialitate care are în obiectul de activitate şi aspecte juridice. În cele ce urmează. c) retragerea cuvântului. conform art. 393/2004. e) excluderea temporară de la lucrările consiliului şi ale comisiei de specialitate. vom stărui asupra sancţiunii prevăzute de art. consiliul poate aplica sancţiunea excluderii temporare a consilierului de la lucrările consiliului şi ale comisiilor de specialitate. care are următoarea redactare: „(1) În cazul unor abateri grave. art. privind Statutul aleşilor locali. d) eliminarea din sala de şedinţă. 58 din Legea nr. după caz.regulamentului de organizare şi funcţionare a consiliului atrage aplicarea următoarelor sancţiuni: a) avertismentul. la prima abatere. precum şi discuţiilor pe care le poate suscita. e) – f) de către consiliu. e). Astfel. în cel mult 10 zile de la sesizare. (1) lit. (2) Sancţiunile prevăzute la alin. aceasta prezentând un raport întocmit pe baza cercetărilor efectuate.d) se aplică de către preşedintele de şedinţă. (2) Gravitatea abaterii va fi stabilită de comisia de specialitate care are în obiectul de activitate aspecte juridice. 393/2004. e) din Legea nr. b) chemarea la ordine. de către preşedintele de şedinţă sau de consiliul local. Analiza celor două texte legale ne permite să formulăm următoarele observaţii: 225 . pe de altă parte. 62 din Legea nr.” Apoi. săvârşite în mod repetat. (1) lit.

în mod repetat „abateri grave”. consilierii în cauză sunt scoşi din cvorumul de lucru. De asemenea. 393/2004. conducând la o practică administrativă neunitară. credem că legiuitorul trebuia să oblige consiliile locale să aprobe o astfel de sancţiune.a) sancţiunea prevăzută de art. dispusă prin act administrativ de autoritate. 66 alin. În consecinţă. • ori de câte ori consilierul local săvârşeşte abateri „deosebit de grave”. este evident că diferitele comisii de specialitate vor face aplicarea legii în mod neunitar. Or.n.” 226 . conform căruia: „Pe perioada aplicării sancţiunii. în termen de cel mult 10 zile de la sesizare. considerăm că dispoziţiile legii sunt lacunare. O altă chestiune nelămurită. 66 din Legea nr. aprecierea gravităţii unei anumite abateri disciplinare poate fi influenţată de apartenenţa politică a consilierului local în cauză şi de majoritatea care formează consiliul. să stabilească gravitatea abaterii. de natură a perturba activitatea autorităţilor deliberative organizate la nivel local. 57 alin. Trebuie observat faptul că. atâta timp cât nuanţarea dintre o abatere gravă şi una deosebit de gravă nu este clarificată de legiuitor.) în ceea ce priveşte aplicarea sancţiunii cu excluderea temporară de la lucrările consiliului şi/sau ale comisiilor de specialitate. e) din Legea nr. s. în funcţie de interesul factorului politic. b) legiuitorul a utilizat o normă permisivă (consiliul local poate . cu o suspendare din funcţie. c) legea consacră competenţa comisiilor de specialitate care au în obiectul lor de activitate domeniul juridic. (2) şi art.. adoptată în temeiul art. 57 lit. Ceea ce un consiliu local va aprecia ca fiind „o abatere gravă”. de natură a conduce la manifestarea arbitrariului în interpretarea şi aplicarea legii şi chiar la adoptarea unor hotărâri cu exces de putere. 393/2004. d) excluderea temporară de la lucrările consiliului şi ale comisiilor de specialitate echivalează. poate fi considerată de un alt consiliu local ca fiind „o abatere deosebit de gravă”. respectiv: • în situaţiile în care un consilier local săvârşeşte. care va da naştere la controverse teoretice şi va genera o practică administrativă diferită este indusă de art. ori de câte ori un consilier local săvârşeşte o abatere circumscrisă textului în cauză. context în care aplicarea dispoziţiilor legale va fi dominată de factorul subiectiv. (2) din Legea nr. sub impulsul factorului politic. legiuitorul nu clarifică diferenţa dintre o abatere gravă şi una deosebit de gravă. În aceste condiţii.. Iată de ce. 393/2004 poate fi aplicată în două situaţii. Această practică ar fi păguboasă. în opinia noastră. opinăm că puterea discreţionară a consiliilor locale se va manifesta pregnant.

(2) şi (3) din Legea nr. 393/2004 şi a Legii nr. 215/2001 – legea administraţiei publice locale. 63 din Legea nr. 11. Faţă de redactarea art. apreciem că excluderea de la şedinţele consiliului local şi cele ale comisiilor de specialitate. De lege ferenda. legea administraţiei publice locale. conform art. sau. cu votul majorităţii consilierilor în funcţie. apreciem ca fiind necesară modificarea şi completarea Legii privind Statutul aleşilor locali nr.393/2004 ne exprimăm opinia potrivit căreia consilierul local sancţionat cu „excluderea temporară de la lucrările consiliului şi ale comisiilor de specialitate” este considerat a fi „consilier în funcţie”. 46 alin. anumite hotărâri se adoptă de consiliile locale cu votul a cel puţin două treimi din numărul consilierilor în funcţie. în locul celei consacrate în textul actual. cu modificările şi completările ulterioare. Secretarul unităţii administrativ-teritoriale este funcţionar public de conducere. echivalează cu o reală suspendare din funcţia de consilier. 393/2004 să stipuleze sancţiunea suspendării din funcţie pentru cel mult două luni. • să se completeze Legea nr. conform art. e). 62 şi art.215/2001. 215/2001. în sensul că: • art.(1) din Legea nr. (3) din Legea nr.(2) şi alin. Astfel.Este cunoscut faptul că cvorumul reprezintă o condiţie pentru reunirea şi funcţionarea legală (valabilă) a oricărei autorităţi administrative cu componenţă colegială. 227 . republicată. actul administrativ trebuie să îndeplinească şi condiţia de a fi adoptat cu majoritatea prevăzută de lege. e) din Legea nr. 215/2001 cu art. şi trebuie luat în calcul la adoptarea hotărârilor reglementate de art. Dar. Secretarul unităţii administrativ-teritoriale Fiecare unitate administrativ-teritorială şi subdiviziune administrativ-teritorială a municipiului Bucureşti are un secretar salarizat din bugetul local. 83 alin. care trebuie să aibă studii superioare juridice sau administrative. Pe de altă parte însă. pentru a fi adoptat legal. 57 lit. sub sancţiunea eliberării din funcţie. 45 alin. Secretarul nu poate fi membru al unui partid politic. 591 prin care să se consacre suspendarea prin act administrativ din funcţia de consilier local. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. pentru o perioadă de cel mult două luni. 57 lit. care afectează legalitatea actului administrativ. Aceste modificări şi completări ar realiza punerea în acord a stării de drept cu starea de fapt a unui consilier aflat într-o astfel de situaţie. după caz. coroborat cu art.

respectiv cu preşedintele sau vicepreşedinţii consiliului judeţean. comunică ordinea de zi. Legea nr. respectiv ale consiliului judeţean. numirea. 215/2001 diminuează competenţa 228 . g) pregăteşte lucrările supuse dezbaterii consiliului local. 286/2006 pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. respectiv a hotărârilor consiliului judeţean şi a dispoziţiilor preşedintelui consiliului judeţean. 117 din Legea administraţiei publice locale nr. Trebuie să remarcăm că pentru prima dată după 1990. respectiv a consiliului judeţean. Legea organică a administraţiei publice locale goleşte de conţinut activitatea secretarului unităţii administrativ-teritoriale. f) asigură procedurile de convocare a consiliului local. întocmeşte procesul-verbal al şedinţelor consiliului local. Astfel.De asemenea. de primar. în opinia noastră nejustificat. dispoziţiile primarului şi ale preşedintelui consiliului judeţean. respectiv ale consiliului judeţean. modificarea. Secretarul unităţii administrativ-teritoriale. după caz. Potrivit legii. conform legii. încetarea raporturilor de serviciu şi regimul disciplinar al secretarului unităţii administrativ-teritoriale se fac în conformitate cu prevederile Legii nr. soţie sau rudă de gradul întâi cu primarul sau cu viceprimarul. d) organizează arhiva şi evidenţa statistică a hotărârilor consiliului local şi a dispoziţiilor primarului. respectiv consiliul judeţean şi preşedintele acestuia. secretarul nu poate fi soţ. hotărârile consiliului local. sub sancţiunea eliberării din funcţie. de consiliul judeţean sau de preşedintele consiliului judeţean. secretarul se bucură de stabilitate în funcţie. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. e) asigură transparenţa şi comunicarea către autorităţile. 215/2001. precum şi între aceştia şi prefect. şi comisiilor de specialitate ale acestuia. pentru legalitate. şi redactează hotărârile consiliului local. cu modificările şi completările ulterioare. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. respectiv a consiliului judeţean. respectiv ale consiliului judeţean. Recrutarea. îndeplineşte conform art. în condiţiile Legii nr. respectiv ale consiliului judeţean. c) asigură gestionarea procedurilor administrative privind relaţia dintre consiliul local şi primar. suspendarea. a)*). cu modificările şi completările ulterioare. b) participă la şedinţele consiliului local. instituţiile publice şi persoanele interesate a actelor prevăzute la lit. h) alte atribuţii prevăzute de lege sau însărcinări date de consiliul local. următoarele atribuţii: a) avizează. şi efectuarea lucrărilor de secretariat.

nu vedem viabilă coexistenţa funcţiilor de administrator public şi cea de viceprimar. 286/2006 pentru modificarea şi completarea Legii organice a administraţiei publice locale nr. Pe de altă parte. Pe baza unui contract de management. doar prin delegare. în limita numărului maxim de posturi aprobate. atribuţii conferite de lege primarului. Legea nr. ne exprimăm opinia în sensul că norma legislativă privind înfiinţarea funcţiei de administrator public îşi va dovedi în timp ineficienţa. posibilitatea înfiinţării funcţiei de administrator public. evident în ipoteza în care primarul îi deleagă această calitate. stare civilă. 229 .1 din Legea nr. pe baza unor criterii aprobate de consiliul local. atâta timp cât nici una dintre ele nu au stabilite atribuţii prin lege. administratorul public poate îndeplini atribuţii de coordonare a aparatului de specialitate sau a serviciilor publice de interes local. legiuitorul lasă primarului libertatea de a propune sau nu consiliului local înfiinţarea funcţiei de administrator public. 12. 112 alin. În acelaşi timp.secretarului prin eliminarea atribuţiilor referitoare la coordonarea compartimentelor şi activităţilor cu caracter juridic. Administratorul public Cu caracter de noutate şi nespecific pentru administraţia publică locală românească. autoritate tutelară şi asistenţă socială etc. ci. Numirea şi eliberarea din funcţie a administratorului public se fac de către primar. În final. prin normă permisivă. aceste modificări vor avea în timp efecte nefaste asupra administraţiei publice locale. administratorul public poate îndeplini şi funcţia de ordonator principal de credite. încheiat cu primarul. 215/2001 prevede. În opinia noastră. Potrivit art. primarul poate propune consiliului local înfiinţarea funcţiei de administrator public. înlocuind profesionalismul cu influenţa arbitrară a factorului politic. 215/2001 legea administraţiei publice locale: „La nivelul comunelor şi oraşelor.” Aşadar.

municipiilor şi ai sectoarelor municipiului Bucureşti se aleg pe circumscripţii electorale. astfel cum rezultă din art. prin vot universal. Atât Constituţia precum şi Legea nr. sunt aplicabile şi în cazul alegerii primarilor. (4) din Legea nr. Acelaşi principiu se aplică şi la alegerea primarului general al municipiului Bucureşti. 23 alin. Alegerea primarilor este reglementată de Legea nr. în calitate de autorităţi executive prin care se realizează autonomia locală şi se rezolvă treburile publice din comune şi oraşe. municipiu şi sector al municipiului Bucureşti au câte un primar. pe care le vom analiza în continuare. 44 alin. conform art. cu unele diferenţe. Primarii sunt autorităţi executive prin care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe. alianţa politică sau electorală . oraş. În primul rând. Alegerea şi statutul primarului Fiecare comună. Precizăm că dispoziţiile legale relevate în capitolul anterior în ceea ce priveşte dreptul de a alege şi de a fi ales. în situaţiile în care un candidat la funcţia de primar este independent (cu alte cuvinte. 67/2004 şi nu a scrutinului de listă precum în cazul alegerii consiliilor locale şi judeţene. nu face parte dintr-un partid politic. organizarea circumscripţiilor electorale. 1 alin. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. primarii comunelor. de 300 în cazul oraşelor. întocmirea listelor electorale etc. iar municipiul Bucureşti are un primar general. 1000 în cazul municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti şi 5000 în cazul municipiului Bucureşti. ale cărei dispoziţii le-am analizat atunci când ne-am referit la alegerea consiliului local. 215/2001. se aleg în condiţiile legii. conform art. el trebuie să fie susţinut de cel puţin 2% din numărul total de alegători înscrişi în liste electorale permanente din circumscripţia pentru care candidează. Numărul susţinătorilor nu poate fi mai mic de 200 în cazul comunelor. oraşelor. a secţiilor de votare. secret şi liber exprimat. a birourilor electorale de circumscripţie şi ale secţiilor de votare. (2) din Legea nr. prin scrutin uninominal. 67/2004 – privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.Capitolul VI PRIMARUL 1. 215/2001 prevăd faptul că primarii. direct. În al doilea rând. egal.care să-l propună candidat). 230 . (1) al Legii organice a administraţiei publice locale nr.

cu modificările şi completările ulterioare. modelul buletinului de vot pentru alegerea primarului este diferit de cel utilizat pentru alegerea consiliului local. alegerile sunt valabile indiferent de numărul alegătorilor care au participat la vot. rezultatul votării se va consemna în documente distincte şi anume: tabele şi proceseverbale întocmite de birourile electorale ale secţiilor de votare şi respectiv de birourile electorale ale circumscripţiilor comunale. consecinţă firească a faptului că primarul se alege prin scrutin uninominal. Astfel. Al doilea tur de scrutin se desfăşoară la două săptămâni de la primul tur. (4). Validarea alegerii primarului se face de către judecătoria în a cărei rază teritorială de competenţă se află comuna. În al patrulea rând. (7) din Legea nr. ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi ale circumscripţiilor judeţeane. conform art. 67/2004. Un al doilea tur de scrutin se organizează şi în caz de balotaj între mai mulţi candidaţi la funcţia de primar. Este declarat primar candidatul care a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate. numele şi prenumele candidatului. În al cincilea rând. pentru alegerea primarului se va imprima în patrulaterele buletinului de vot pe lângă denumirea partidului politic. evident dacă aceştia ocupă primele două locuri la egalitate de voturi valabil exprimate. oraşul sau subdiviziunea administrativ-teritorială. În al doilea tur de scrutin este declarat ales primar candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate. conform art. 91 din Legea nr. orăşeneşti.În al treilea rând. de către un judecător desemnat de preşedintele judecătoriei. dacă alegerea primarului se desfăşoară concomitent cu alegerea consiliului local şi a consiliului judeţean. 85 alin. 93 alin. alianţei electorale sau a organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri ori. 63 alin. menţiunea „Candidat independent” (în unghiul din partea stângă sus) şi a semnului electoral (în unghiul din partea dreaptă sus). se organizează al doilea tur de scrutin. după caz. 95 din lege. pentru alegerea primarilor la fel ca şi pentru alegerea consilierilor locali. 231 . municipale. fapt consemnat în procesul-verbal încheiat de biroul electoral de circumscripţie.67/2004. republicată. conform art. 30 al Legii nr. (1) coroborat cu art. 215/2001 – legea administraţiei publice locale. Dacă nici unul dintre candidaţi nu a obţinut majoritatea voturilor valabil exprimate. (1) şi art. respectiv a municipiului Bucureşti. La al doilea tur de scrutin participă numai candidaţii aflaţi în situaţie de balotaj. conform art. consiliului judeţean. alianţei politice. art. respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti. 86 alin.

61 alin. Invalidarea alegerii primarului se poate face numai în cazurile prevăzute de art. b) dacă alegerea primarului s-a făcut prin fraudă electorală constatată de Biroul Electoral Central. următorul act obligatoriu constă din depunerea jurământului prevăzut în art. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. 67/2004 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. Rezultatul validării sau al invalidării alegerii primarului se aduce la cunoştinţa prefectului şi se prezintă în şedinţa de constituire a consiliului local sau. Primarul îndeplineşte o funcţie de autoritate publică. 14 alin. (3) al Legii nr. de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti. pe întreaga durată a mandatului. sau prin orice altă încălcare a Legii nr. deci a autorităţii administraţiei publice deliberative. 32 alin. După depunerea jurământului în cadrul unei ceremonii publice. Mandatul primarului Mandatul primarului este de 4 ani şi se exercită de la depunerea jurământului.legea administraţiei publice locale. conform art. (1) din Legea nr. 215/2001. primarului i se înmânează legitimaţia.Validarea alegerii primarului general al municipiului Bucureşti se face de către preşedintele Tribunalului Bucureşti. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. cu modificările şi completările ulterioare. respectiv: a) dacă se constată încălcarea condiţiilor de eligibilitate. 215/2001 . 4 din Legea nr. coroborat cu art. pe care acesta are dreptul să îl poarte. 64 alin. conform art. după caz. până la depunerea jurământului de către primarul nou ales. El este şeful administraţiei publice locale şi al aparatului propriu de specialitate 232 . în faţa consiliului local. în condiţiile legii privind alegerile locale. după caz. (5) al Legii nr. 215/2001. (2) din Legea nr. 30 alin. După parcurgerea acestor etape. 1. care va fi semnată de preşedintele de şedinţă. precum şi eşarfa în culorile drapelului naţional al României. într-o şedinţă extraordinară. potrivit legii. 215/2001. În caz de invalidare a mandatului primarului. de către un judecător desemnat de preşedintele judecătoriei.1. nou aleasă. Primarul care refuză să depună jurământul este considerat demisionat de drept. se organizează alegeri în termen de cel mult 90 de zile de la data invalidării sau. astfel cum prevăd dispoziţiile art. legea administraţiei publice locale. un semn distinctiv al calităţii de primar. republicată. legea administraţiei publice locale. (1) al Legii nr. cu modificările şi completările ulterioare.

al autorităţilor administraţiei publice locale, pe care îl conduce şi îl controlează. Primarul răspunde de buna funcţionare a administraţiei publice locale, în condiţiile legii. În acelaşi timp, primarul reprezintă comuna sau oraşul în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice române sau străine, precum şi în justiţie. Mandatul primarului poate fi prelungit, prin lege organică, pe timp de război sau catastrofă. 1.2. Conflictul de interese Spre deosebire de condiţiile de eligibilitate ce se cer a fi întrunite la depunerea candidaturilor pentru funcţia de primar, atât conflictul de interese precum şi starea de incompatibilitate intervin numai după validarea mandatului de primar. Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative.1 Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi a funcţiilor publice sunt: imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public. Conform art. 76 alin. (1) din Secţiunea a III-a, Capitolul II, Titlul IV, Cartea I-a a Legii nr. 161/2003: „Primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său sau pentru rudele sale de gradul I.” Din analiza textului citat, desprindem două concluzii şi anume: a) Se instituie în sarcina primarilor obligaţia de „a nu face”, de a se abţine de la emiterea unui act administrativ, încheierea unui act juridic de altă natură şi, am completa noi, de la orice măsură administrativă care ar fi de natură să-i producă un folos material personal, soţului său ori rudelor de gradul I; b) Constatăm, alături de alţi autori2, o redactare deficitară a textului. Astfel, în ideea de a reglementa prin enunţ exhaustiv, legiuitorul utilizează atât noţiunea de act administrativ, precum şi pe cea de
1

A se vedea art. 70, Secţiunea I-a, Capitolul II, Titlul IV, Cartea I-a, Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţii publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 279 din 21 aprilie 2003 2 Rodica Narcisa Petrescu, op. citată, p. 181 233

dispoziţie care, potrivit legii este actul administrativ tipic emis de primar. În opinia noastră, textul trebuia să interzică primarului emiterea unui act administrativ (dispoziţie, autorizaţie etc.), sau a oricărei operaţiuni administrative (aviz, adeverinţă, certificat etc.), precum şi încheierea unor acte juridice de natură a-i produce un folos material, în timpul exercitării funcţiei. În alineatul 2 al aceluiaşi articol, legiuitorul stabileşte sancţiunea pentru actele administrative sau actele juridice încheiate cu încălcarea obligaţiilor stabilite în alin. (1), aceasta fiind nulitatea absolută. Dacă în urma controlului asupra legalităţii actelor juridice încheiate sau emise de persoanele prevăzute la alin. (1) rezultă că alesul local în cauză a realizat foloase materiale, prefectul dispune, după caz, sesizarea organelor de urmărire penală competente, sau a comisiilor competente de cercetare a averii, constituite potrivit Legii nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici.1 Sesizarea prefectului poate fi făcută de orice persoană interesată. Potrivit art. 78 din Secţiunea a III-a, Titlul IV, Cartea I-a a Legii nr. 161/2003 orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim ca urmare a existenţei unui conflict de interese, se poate adresa instanţei de judecată competente, potrivit legii, în funcţie de natura actului emis sau încheiat. 1.3. Incompatibilităţi Incompatibilităţile privind aleşii locali sunt reglementate în Secţiunea a IV-a, Capitolul III, Titlul IV, Cartea I-a din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afraceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare. Conform art. 87 alin. (1) din Legea nr. 161/2003: „Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu: a) funcţia de consilier local; b) funcţia de prefect sau subprefect; c) calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia; d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru în consiliul de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la
1

Publicată în Monitorul Oficial al României, Partera I-a, nr. din 1996, cu modificările şi completările ulterioare 234

societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice; e) funcţia de preşedinte sau de secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor la o societate comercială; f) funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional; g) calitatea de comerciant persoană fizică; h) calitatea de membru al unui grup de interes economic; i) calitatea de deputat sau senator; j) funcţia de ministru, secretar de stat, subsecretar de stat sau o altă funcţie asimilată acestora; k) orice alte funcţii publice sau activităţi remunerate, în ţară sau în străinătate, cu excepţia funcţiei de cadru didactic sau funcţiilor în cadrul unor asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale.” De asemenea, primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti nu pot deţine, pe durata exercitării mandatului, funcţia de consilier judeţean. Singura excepţie, este prevăzută de alin. (3) al art. 87 din lege, potrivit căruia primarii şi viceprimarii pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice. Trebuie relevat faptul că incompatibilităţile instituite de actuala reglementare sunt mai numeroase faţă de cele din vechea reglementare, respectiv de art. 62 din Legea nr. 215/2001, în prezent abrogat. Opţiunea titularului funcţiei de primar pentru una dintre funcţiile incompatibile, autoritatea competentă să constate starea de incompatibilitate, procedura şi consecinţele faptului de a nu renunţa la una dintre cele două funcţii incompatibile au fost abordate în capitolul afectat consilierilor locali, fiind aplicabile şi în cazul primarilor, conform art. 91 din Legea nr. 161/2003. În sfârşit, menţionăm că în cazul primarilor este posibilă şi starea de incompatibilitate reglementată de art. 95 din legea nr. 161/2003, Cartea I-a, Titlul IV, secţiunea a IV-a, conform căruia: „(1) Nu sunt permise raporturile ierarhice directe în cazul în cazul în care funcţionarii publici respectivi sunt soţi sau rude de gradul I.” Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul în care şeful ierarhic direct are calitatea de demnitar, ipoteză posibilă pentru primarii în funcţie.
235

Persoanele care se află în una dintre situaţiile menţionate trebuie să opteze, în termen de 60 de zile, pentru încetarea raporturilor ierarhice directe sau renunţarea la calitatea de demnitar, conform art. 95 alin. (3) din lege. 1.4. Încetarea şi suspendarea mandatului de primar Dispoziţii cu privire la încetarea şi respectiv suspendarea mandatului de primar regăsim în Legea organică a administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi în Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. Potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, mandatul de primar încetează de drept înainte de termen în următoarele situaţii: a) demisie; b) incompatibilitate; c) schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativteritorială; d) condamnarea prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la o pedeapsă privativă de libertate; e) punerea sub interdicţie judecătorească pentru debilitate sau alienare mintală; f) pierderea drepturilor electorale; g) deces. Pe de altă parte, art. 69 alin.2 din Legea nr. 215/2001, legea administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, introduce încă două situaţii care conduc la încetarea de drept a mandatului de primar şi anume: a) dacă acesta se află în imposibilitatea exercitării funcţiei datorită unei boli grave, certificate, care nu permite desfăşurarea activităţii în bune condiţii timp de 6 luni pe parcursul unui an calendaristic; b) dacă acesta nu îşi exercită, în mod nejustificat, mandatul timp de 45 de zile consecutiv. În toate situaţiile precizate, care antrenează încetarea înainte de termen a mandatului de primar, cu excepţia demisiei, prefectul va emite un ordin prin care ia act de încetarea mandatului primarului şi declară vacantă funcţia acestuia, urmând a avea loc procedura de alegere a noului primar. Ordinul prefectului se va fundamenta în mod obligatoriu pe un referat semnat de secretarul comunei sau oraşului, precum şi pe actele care atestă motivul legal de încetare a mandatului, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. Primarul poate demisiona din funcţie, prin act de voinţă unilateral, având obligaţia de a comunica în scris decizia sa consiliului local şi prefectului. La prima şedinţă a consiliului, preşedintele de şedinţă ia act de
236

această situaţie, care se va consemna în procesul-verbal de şedinţă, în temeiul art. 17 din Legea nr. 393/2004. Prefectul va lua act prin ordin de demisia primarului. Ordinul prefectului, împreună cu un extras din procesul-verbal al şedinţei consiliului local, se va înainta Ministerului Administraţiei şi Internelor, care va propune Guvernului stabilirea datei pentru alegerea unui nou primar1. Se impune aici precizarea că deşi mandatul primarului este de patru ani, în situaţiile când mandatul încetează înainte de termen ca urmare a demisiei, decesului, demiterii etc., mandatul primarilor aleşi în astfel de situaţii (deci în cursul unei legislaturi) va fi mai scurt, art. 26 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 prevăzând că noii primari vor încheia mandatul predecesorilor. Mandatul primarului poate înceta, de asemenea, înainte de termen, ca urmare a rezultatului unui referendum local, organizat în condiţiile prevăzute de lege. Iniţiativa unui astfel de referendum o pot avea cel puţin 25% dintre locuitorii cu drept de vot din unitatea administrativ-teritorială, condiţie ce trebuie îndeplinită în fiecare localitate componentă a comunei sau oraşului. Cererea se adresează de către cetăţeni prefectului, legea stabilind în mod restrictiv cauzele care pot conduce la organizarea referendumului şi anume: a) nesocotirea de către primar a intereselor generale ale colectivităţii locale; b) neexercitarea atribuţiilor legale ce revin primarului, inclusiv cele pe care le exercită în calitate de reprezentant al statului.2 După primirea cererii, prefectul este obligat să analizeze temeinicia motivelor invocate, a condiţiilor prevăzute în art. 73 din Legea nr. 215/2001, inclusiv a veridicităţii şi autenticităţii semnăturilor, în termen de 30 de zile. După verificare, prefectul va transmite Guvernului, prin Ministerul Administraţiei şi Internelor, o propunere motivată de organizare a referendumului. Guvernul se va pronunţa prin hotărâre în 60 de zile de la solicitarea prefectului, pe baza avizului emis de Ministerul Administraţiei şi Internelor. Referendumul este valabil dacă se prezintă la urne cel puţin jumătate plus unu din numărul total al locuitorilor cu drept de vot. Mandatul primarului încetează înainte de termen numai dacă se pronunţă în acest sens cel puţin jumătate plus unu din numărul total al cetăţenilor cu drept de vot. În acelaşi context, relevăm că art. 70 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali stabileşte că „Primarii pot fi revocaţi din funcţie în
1 2

Vezi art. 17 alin. (3) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali A se vedea art. 73 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, legea administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare 237

urma unui referendum, în condiţiile şi cazurile stabilite prin Legea nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare, republicată” Se poate observa că în Statutul aleşilor locali legiuitorul utilizează noţiunea de „revocare” din funcţia de primar, instituţie utilizată mai ales în cazul funcţiilor publice ocupate prin numire şi nu a celor ocupate prin alegere. În acelaşi timp, având în vedere că textul art. 73 din Legea nr. 393/2004 conţine o „normă de trimitere”, apreciem că se impune punerea sa în acord cu norma din legea organică a administraţiei publice, în drept fiind vorba despre încetarea mandatului înainte de termen şi nu de revocare. Dacă situaţiile analizate şi prevăzute de art. 69 alin. (2) din Legea administraţiei publice locale, determină încetarea definitivă şi înainte de termen a mandatului primarului, aceeaşi lege prevede şi suspendarea de drept a mandatului, cu alte cuvinte o întrerupere temporară în exercitarea mandatului. Reglementând această materie, art. 71 din Legea nr. 215/2001- legea administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, republicată, prevede că: „(1) Mandatul primarului se suspendă de drept prin ordin al prefectului numai în cazul în care acesta a fost arestat preventiv. Măsura arestării preventive se comunică de îndată de către parchet sau de instanţa de judecată prefectului care, prin ordin, constată suspendarea mandatului.” Legea obligă pe prefect să comunice de îndată primarului ordinul de suspendare. Dacă primarul suspendat din funcţie a fost găsit nevinovat, îşi va relua funcţia având şi dreptul la plata drepturilor salariale corespunzătoare perioadei în care a fost suspendat. În caz de vacanţă a funcţiei de primar, precum şi în cazul suspendării din funcţie a acestuia, atribuţiile sale vor fi exercitate, de drept, de către viceprimar, până la validarea mandatului noului primar sau, după caz, până la încetarea suspendării. În cazul unităţilor administrativ-teritoriale cu doi sau patru viceprimari, atribuţiile primarului se exercită de către viceprimarul desemnat de consiliul local, cu votul secret a jumătate plus unu din numărul consilierilor în funcţie.1 Dacă sunt suspendaţi din funcţie, în acelaşi timp, atât primarul cât şi viceprimarul, consiliul local va desemna un consilier care va îndeplini atât atribuţiile primarului cât şi ale viceprimarului, până la încetarea suspendării, iar în situaţia în care ambele funcţii au devenit vacante - în acelaşi timp consiliul local va alege un nou viceprimar. În conformitate cu textul art. 64 alin. (1) din legea organică a administraţiei publice locale, în exercitarea atribuţiilor de autoritate tutelară şi de ofiţer de stare civilă, a sarcinilor ce-i revin din actele normative privitoare la recensământ, organizarea şi desfăşurarea alegerilor, protecţie
1

A se vedea art. 82 din Legea nr. 215/2001 238

civilă precum şi a altor atribuţii stabilite prin lege, primarul acţionează şi ca reprezentant al statului în comuna sau oraşul în care a fost ales. În această calitate, primarul poate solicita prin intermediul prefectului, sprijinul şefilor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale organizate în unităţile administrativ-teritoriale, dacă sarcinile ce îi revin nu pot fi îndeplinite prin aparatul propriu de specialitate. Primarii şi primarul general al municipiului Bucureşti sunt şefii administraţiei publice locale şi răspund în faţa consiliului de buna funcţionare a acesteia. În această calitate, primarul reprezintă comuna sau oraşul în relaţiile cu persoanele fizice sau juridice din ţară şi din străinătate, precum şi în justiţie. Semnul distinctiv al primarului este o eşarfă tricoloră, purtarea acesteia fiind obligatorie la Ziua Naţională a României, solemnităţi, recepţii, ceremonii publice şi la celebrarea căsătoriilor, conform art. 62 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 215/2001, coroborate cu art. 14 alin. (4) din Legea nr. 393/2004. Conform art. 14 alin. (5) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, legitimaţia şi însemnul de primar se pot păstra după încetarea mandatului, cu titlu evocativ. 2. Atribuţiile primarului Principalele atribuţii ale primarului sunt prevăzute în art. 63 din Legea nr. 215/2001 – legea administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare. În legătură cu materia analizată considerăm că se cuvin două observaţii, după cum urmează: a) Prin Legea nr. 286/2006 pentru modificarea şi completarea Legii organice a administraţiei publice locale nr. 215/2001, legiuitorul a urmărit în mod indubitabil consolidarea statutului primarului în raporturile sale cu consiliul local, printre altele şi prin preluarea unor atribuţii conferite de reglementările anterioare consiliilor locale. Un astfel de exemplu îl regăsim în art. 63 alin.5 lit. e al legii organice, conform căruia primarul „numeşte, sancţionează şi dispune suspendarea, modificarea şi încetarea raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturilor de muncă, în condiţiile legii, pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate, precum şi pentru conducătorii instituţiilor şi serviciilor de interes local.” b) În premieră pentru legea organică a administraţiei publice locale, în diferitele sale variante postrevoluţionare, Legea nr. 286/2006 pentru
239

modificarea şi completarea Legii nr. 215/2001 grupează după un număr de 5 criterii principalele atribuţii conferite de lege primarului. În opinia noastră, legiuitorul în mod cu totul atipic şi, probabil din exces de zel, a reglementat prin normă juridică ceea ce, în mod firesc, era o chestiune de doctrină. Paradoxal, această chestiune este de natură a crea probleme administraţiei publice şi nu de a facilita activitatea administrativă. Faţă de cele ce preced, vom prezenta principalele atribuţii conferite prin art. 63 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 primarului, grupate după criteriile utilizate de legiuitor. 1) Atribuţiile exercitate în calitate de reprezentant al statului, sunt următoarele: • îndeplineşte funcţia de ofiţer de stare civilă şi autoritate tutelară şi asigură funcţionarea serviciilor publice locale de profil; • atribuţii privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor, referendumului şi recensământului; • alte atribuţii prevăzute expres de lege. 2) Atribuţiile referitoare la relaţia cu consiliul local sunt următoarele: • prezintă consiliului local, în primul trimestru, un raport anual privind starea economică, socială şi de mediu a unităţii administrativ-teritoriale; • prezintă, la solicitarea consiliului local, alte rapoarte şi informări; • elaborează proiectele de strategii privind starea economică, socială şi de mediu a unităţii administrativ-teritoriale şi le supune aprobării consiliului local. 3) Atribuţiile referitoare la bugetul local sunt următoarele: • exercită funcţia de ordonator principal de credite; • întocmeşte proiectul bugetului local şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar şi le supune spre aprobare consiliului local; • iniţiază, în condiţiile legii, negocieri pentru contractarea de împrumuturi şi emiterea de titluri de valoare în numele unităţii administrativ-teritoriale; • verifică, prin compartimentele de specialitate, corecta înregistrare fiscală a contribuabililor la organul fiscal teritorial, atât a sediului social principal, cât şi a sediului secundar. 4) Atribuţiile privind serviciile publice asigurate cetăţenilor sunt următoarele:
240

coordonează realizarea serviciilor publice de interes local, prestate prin intermediul aparatului de specialitate sau prin intermediul organismelor prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local; • ia măsuri pentru prevenirea şi, după caz, gestionarea situaţiilor de urgenţă; • ia măsuri pentru organizarea executării şi executarea în concret a activităţilor din domeniile prevăzute la art. 36 alin. (6) lit. a) – d); • ia măsuri pentru asigurarea inventarierii, evidenţei statistice, inspecţiei şi controlului efectuării serviciilor publice de interes local prevăzute la art. 36 alin. (6) lit. a) – d), precum şi a bunurilor din patrimoniul public şi privat al unităţii administrativ-teritoriale; • numeşte, sancţionează şi dispune suspendarea, modificarea şi încetarea raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturilor de muncă, în condiţiile legii, pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate, precum şi pentru conducătorii instituţiilor şi serviciilor publice de interes local; Numirea conducătorilor instituţiilor şi serviciilor publice de interes local se face pe baza concursului organizat potrivit procedurilor şi criteriilor aprobate de consiliul local, la propunerea primarului, în condiţiile legii. Numirea se face prin dispoziţia primarului, având anexat contractul de management; • asigură elaborarea planurilor urbanistice prevăzute de lege, le supune aprobării consiliului local şi acţionează pentru respectarea prevederilor acestora; • emite avizele, acordurile şi autorizaţiile date în competenţa sa prin lege şi alte acte normative; • asigură realizarea lucrărilor şi ia măsurile necesare conformării cu prevederile angajamentelor asumate în procesul de integrare europeană în domeniul protecţiei mediului şi gospodăririi apelor pentru serviciile furnizate cetăţenilor. 5) Alte atribuţii stabilite prin lege. În legătură cu această categorie de atribuţii facem precizarea că legiuitorul a utilizat noţiunea de lege în sens larg, incluzând atât actul juridic al Parlamentului precum şi actele administrative emise de Guvern (ordonanţe şi hotărâri) ori ale miniştrilor şi ale altor conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale. Redăm mai jos câteva exemple, după cum urmează:
241

1) Conform art. 12 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare, primarul conduce comisia locală pentru reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole. 2) Prin dispoziţie emisă de primar în temeiul art.6 din Legea nr. 396/2006 privind acordarea unui sprijin financiar la constituirea familiei,1 se stabileşte dreptul familiilor care fac obiectul legii. 3) Primarii au obligaţia de a stabili locurile speciale pentru afişajul electoral, conform art. 72 alin.1 din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale etc.

3. Actele primarului În exercitarea atribuţiilor sale, primarul emite conform art. 68 alin.1 al Legii nr. 215/2001, republicată, dispoziţii cu caracter normativ sau individual, care devin executorii după ce sunt aduse la cunoştinţa publică, sau după ce au fost comunicate persoanelor interesate. Aducerea la cunoştinţă publică a dispoziţiilor cu caracter normativ se face în termen de 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect, conform art. 49 alin.2 coroborat cu art. 68 alin.2 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001. În acelaşi timp, relevăm faptul că majoritatea dispoziţiilor emise de primar au un caracter individual adresându-se unei sau unor persoane predeterminate (încadrarea în muncă, sancţionarea personalului, numirea şi eliberarea din funcţie etc.). Fiind emise de o autoritate a administraţiei publice locale, şi în acelaşi timp manifestări unilaterale de voinţă, dispoziţiile primarului sunt acte administrative de autoritate. Controlul legalităţii dispoziţiilor primarului se exercită de către prefect potrivit dispoziţiilor art. 123 alin. (5) din Constituţia României, republicată, coroborate cu cele ale art. 24 din Legea nr. 340/2004 – legea privind prefectul şi instituţia prefectului2. Secretarul unităţii administrativ-teritoriale are obligaţia de a contrasemna dispoziţiile primarului şi implicit, de a refuza contrasemnarea acestora dacă le consideră a fi nelegale. Secretarul va trebui, în caz de refuz, să prezinte primarului în scris opinia sa motivată şi să comunice de îndată prefectului dispoziţia în cauză, sau cel mai târziu în 3 zile de la data emiterii.3
1 2

Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 892 din 2 noiembrie 2006 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 658 din 21 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare 3 A se vedea art. 71, art. 48, art. 49 şi art. 50 din Legea nr. 215/2001 242

4. Drepturile şi obligaţiile primarului Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali constituie cadrul general de reglementare a drepturilor şi obligaţiilor pentru aleşii locali în general, implicit pentru primari. Principalele drepturi conferite de lege primarilor pe timpul exercitării mandatului sunt următoarele: a) contractul de muncă sau actul de numire a acestora în cadrul unei instituţii ori autorităţi publice, regii autonome sau la o societate comercială cu capital integral de stat ori majoritar de stat sau ale unităţilor administrativ-teritoriale se suspendă. Pe aceste funcţii pot fi angajate sau numite alte persoane numai pe durată determinată; b) la încetarea mandatului de primar persoana în cauză îşi va relua activitatea în executarea aceloraşi contracte de muncă sau a actului de numire. Timp de 2 ani de la data încetării mandatului, persoanelor care au îndeplinit funcţia de primar nu li se poate modifica sau desface contractul de muncă şi nici nu pot fi eliberate din funcţie pentru motive ce nu le sunt imputabile. c) la încetarea mandatului, primarii care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru pensionare sau sunt pensionari, beneficiază, la cerere, de calcularea sau, după caz, de recalcularea pensiei, luându-se în calcul şi indemnizaţiile lunare primite, în condiţiile legii; d) are dreptul de a iniţia proiecte de hotărâri pe care le supune dezbaterii şi aprobării consiliilor locale, precum şi dreptul de a emite dispoziţii; e) dreptul la indemnizaţie lunară, stabilită potrivit legii; f) dreptul la decontarea cheltuielilor legate de exercitarea mandatului; g) dreptul la concedii de odihnă, concedii medicale, concedii fără plată, precum şi dreptul la concedii plătite în cazul unor evenimente deosebite, potrivit legii; h) durata mandatului constituie vechime în muncă şi în specialitate şi se ia în calcul la promovarea şi la acordarea tuturor drepturilor băneşti rezultate din aceasta, inclusiv la calcularea şi recalcularea pensiei; i) plata cursurilor de pregătire, formare şi perfecţionare profesională organizate de instituţii specializate, în decursul mandatului etc. Principalele obligaţii ce revin primarilor, potrivit legii, sunt:
243

Vedinaş. Suportul legal al antrenării răspunderii primarului îl regăsim în art. primarul general al municipiului Bucureşti răspund. Cu alte cuvinte. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali din care se desprind următoarele principii:3 a) în exercitarea mandatului. p. Răspunderea primarului În doctrina de specialitate se apreciază că răspunderea primarului poate avea o natură juridică şi una politică1. 252 3 A se vedea V. civil. pentru exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor ce-i revin. în condiţiile legii etc.3 alin.4 1 2 Antonie Iorgovan. 128 din Legea nr. vol. I. f) să organizeze periodic audienţe şi întâlniri cu cetăţenii. d) să manifeste probitate şi discreţie profesională.2. c) primarul nu poate fi tras la răspundere juridică pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. 2001. c) să organizeze şi să pună în executare hotărârile consiliului local. pag. primarul va răspunde potrivit legii2. p. I. e) să se abţină de la a emite acte administrative sau de a lua alte măsuri în situaţiile în care se află în conflict de interese. primarul îndeplineşte o funcţie de autoritate publică şi se află în serviciul colectivităţii locale care l-a ales. art. administrativ. 215/2001 care prevede că primarii. art. să prezinte anual consiliului local o informare cu privire la situaţia administraţiei locale. op. ori de câte ori interesele personale contravin interesului general. b) pe timpul mandatului primarul este ocrotit de lege şi se bucură inclusiv de protecţia prevăzută de legea penală. contravenţional sau penal pentru faptele săvârşite în exercitarea atribuţiilor ce le revin. op. citată. citată. vol. 5. citată.389-390 4 A se vedea art. cu precădere.a) să exercite funcţia cu bună-credinţă şi fidelitate faţă de ţară şi de colectivitatea locală care i-a ales. op.20-23 din Legea nr. viceprimarii. 215/2001 şi de Legea nr. 509 A se vedea Ioan Santai. după caz. 343/2004 privind Statutul aleşilor locali 244 . legile ţării şi celelalte acte normative cu forţă juridică superioară. g) să depună declaraţia de avere. Regimul juridic al răspunderii primarului este reglementat. cinste şi corectitudine în exercitarea mandatului. 2002. b) să respecte Constituţia.4. de Legea organică a administraţiei publice locale nr.

de către primar în calitate de reprezentant al statului în unităţile administrativteritoriale. după caz. reprezentant al Guvernului pe plan local. conform art. rezultă că împotriva procesuluiverbal de constatare a contravenţiei şi aplicarea amenzii primarul poate formula plângere la judecătorie. litigiile generate de răspunderea contravenţională a primarilor sunt supuse unui dublu grad de jurisdicţie. (2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se fac de către prefect. dispoziţiile menţionate se completează în mod corespunzător cu cele ale Ordonanţei Guvernului nr. din culpă. 215/2001. în calitate de autoritate publică. Aşadar. trebuie să observăm că în premieră pentru legile organice ale administraţiei publice locale de după 1990. din culpă . a hotărârilor consiliului local de către primar. contravenţional. primarul poate formula recurs la secţia de contencios administrativ a tribunalului competent. fondul şi recursul. republicată: „(1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1. cu modificările şi completările ulterioare 245 . civil sau penal.000 lei următoarele fapte: a) nepunerea în aplicare. ca fiind necesare următoarele consideraţii: 5 A se vedea art. 118 din Legea administraţiei publice locale nr.d) pentru exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor ce le revin.5 În ceea ce priveşte răspunderea contravenţională a primarului. primarul răspunde. În legătură cu răspunderea administrativă ca formă a răspunderii juridice pe care o tratăm în ultimul capitol al prezentei lucrări. administrativ. e) neluarea măsurilor necesare. în condiţiile legii. 180/2002. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. stabilite de lege. aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. Aşadar.. cu modificările şi completările ulterioare. considerăm aici. 286/2006 introduce un capitol nou intitulat „Contravenţii şi sancţiuni”. cu rea-credinţă.. cu modificările şi completările ulterioare. d) neprezentarea de către primar a rapoartelor prevăzute de lege. 215/2001. Legea nr.” Având în vedere că potrivit alineatului 3 al aceluiaşi articol.154 din Legea administraţiei publice locale nr. În cazul în care primarul este nemulţumit de soluţia instanţei de fond. c) neprezentarea în termenul prevăzut de Legea finanţelor publice locale a proiectului bugetului unităţii administrativ-teritoriale de către primar.000 lei la 5..

este evident că poate fi antrenată ca urmare a unor abateri disciplinare.1 al Legii administraţiei publice locale nr. denumită abatere administrativă. inclusiv cele pe care le exercită în calitate de reprezentant al statului. De lege ferenda. în mod nejustificat. opinăm că răspunderea administrativ-patrimonială a primarului se fundamentează pe art. b) abaterea administrativă este percepută în doctrină într-un dublu sens. Săvârşirea acestor fapte care constituie abateri disciplinare specifice pentru primar. În ceea ce priveşte răspunderea administrativ-disciplinară. ia act de încetarea respectiv. • în sens restrâns. c) doctrina de drept administrativ consacră trei forme ale răspunderii administrative şi anume: răspunderea administrativ-disciplinară.154 alin. ca sancţiuni administrativ-disciplinare specifice pentru primari. c) neexercitarea atribuţiilor ce îi revin. considerăm că se impune modificarea acestuia. În sfârşit. 69 din Legea nr. prin abatere administrativă se înţelege orice încălcare a normelor de drept administrativ. prin ordin. 215/2001 – legea administraţiei publice locale. Suspendarea de drept a mandatului de primar. în sensul de a consacra în sarcina primarilor răspunderea administrativă. Apreciem că potrivit dispoziţiilor art. în funcţie de natura şi gravitatea faptelor ilicite săvârşite în exercitarea mandatului. 52 din Constituţia României. respectiv: răspunderea administrativ-contravenţională pe care am abordat-o deja. la care ne vom referi în cele ce urmează. 246 . În astfel de situaţii prefectul. au drept consecinţă încetarea de drept a mandatului ori suspendarea din funcţie a acestuia. răspunderea administrativ-contravenţională şi răspunderea administrativpatrimonială. republicată şi Legea contenciosului administrativ nr. b) nesocotirea intereselor generale ale colectivităţii locale. 554/2004. răspunderea administrativă îmbracă trei forme. răspunderea administrativ-disciplinară şi răspunderea administrativ-patrimonială. după caz. primarul ar putea săvârşi următoarele abateri disciplinare: a) neexercitarea mandatului timp de 45 de zile consecutiv.a) răspunderea administrativă este antrenată ori de câte ori este săvârşită o faptă ilicită. după cum urmează: • în sens larg. În acest context. apreciem că formularea din art. 215/2001 cu privire la răspunderea primarilor este eronată. Aşa cum am relevat deja. civilă şi penală. prin abatere administrativă se înţelege numai acea faptă administrativă ilicită care constituie contravenţie.

conform legii. Conform art.Cu alte cuvinte. protocol. întreţinere-reparaţii şi de deservire. 215/2001. În componenţa aparatului propriu al primarului se regăsesc două categorii de personal şi anume: a) funcţionari publici. care desfăşoară activităţi de secretariat. organizarea şi statul de funcţii ale aparatului de specialitate al primarului. apreciem că răspunderea civilă a primarilor poate fi antrenată în următoarele ipoteze: a) pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului unităţii administrativ –teritoriale pe care o reprezintă. atât consiliul local. în sensul că presupune atât repararea pagubei precum şi beneficiul nerealizat. În ceea ce priveşte răspunderea civilă menţionăm că este o formă de răspundere mai severă decât răspunderea patrimonială. consiliul local aprobă. b) personal contractual. gospodărire. 6. înfiinţarea. cu modificările şi completările ulterioare. denumit „aparatul de specialitate al primarului”. În sfârşit. răspunderea penală este cea mai gravă formă a răspunderii primarului şi intervine numai atunci când primarul săvârşeşte o infracţiune în exercitarea atribuţiilor ce îi revin. administrative. această formă a răspunderii va fi antrenată ori de câte ori o persoană va fi lezată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ ilegal emis de primar sau. legea administraţiei publice locale. prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri adresate primarului. c) pentru daunele plătite de autoritate. Evident că răspunderea primarului va fi antrenată numai dacă se reunesc cele trei elemente. în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. (3) lit. b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor încasate necuvenit. Numirea şi eliberarea din funcţie a personalului din aparatul propriu de specialitate al primarului se fac de către primar. faptă ilicită şi prejudiciu. Deşi legea nu prevede în mod expres ipotezele în care poate interveni. persoane care exercită o funcţie publică. 36 alin. Aparatul de specialitate al primarului Pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege. precum şi alte categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică. 247 . respectiv: vinovăţie. în condiţiile legii. la propunerea primarului. b din Legea nr. în calitate de comitent. precum şi primarul au nevoie de un personal specializat şi competent. unor terţe persoane.

care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului. Pe de altă parte. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice. direcţii şi direcţii generale. cu modificările şi completările ulterioare. secretarul unităţii administrativ-teritoriale şi aparatul de specialitate al primarului. 215/2001 – legea administraţiei publice locale. republicată: „Primarul. servicii. 215/2001 legea administraţiei publice locale. 79 alin.1 din Legea nr. între primar şi funcţionarii publici iau naştere raporturi de serviciu.” Incompatibilităţile. cu modificările şi completările ulterioare 248 . Potrivit art. XVI alin. Conform art. conflictul de interese.1 1 A se vedea art.” 7. Viceprimarul Comunele. iar municipiile reşedinţă de judeţ şi municipiul Bucureşti au doi viceprimari. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. b) pentru constituirea unui serviciu este necesar un număr de minimum 7 posturi de execuţie. (2) din Legea nr. c) pentru constituirea unei direcţii este necesar un număr de minimum 15 posturi de execuţie. constituie o structură funcţională cu activitate permanentă. prevenirea şi sancţionarea corupţiei. soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale. drepturile şi îndatoririle prevăzute de lege pentru secretarul unităţii administrativ-teritoriale şi pentru ceilalţi funcţionari publici sunt tratate în capitolul afectat „Funcţionarilor publici”. guvernate de dispoziţiile Codului Muncii. oraşele. municipiile şi sectoarele municipiului Bucureşti au câte un viceprimar. guvernate de Legea nr. viceprimarul. 57 şi art. 77 din Legea nr. Structura organizatorică a aparatului de specialitate al primarului cuprinde următoarele compartimente funcţionale: birouri. denumită primăria comunei sau oraşului.După numirea în funcţie. a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri. între primar şi personalul contractual se nasc raporturi de muncă. cu modificările şi completările ulterioare „Structura organizatorică a autorităţilor şi instituţiilor publice trebuie să respecte următoarele cerinţe: a) pentru constituirea unui birou este necesar un număr de minimum 5 posturi de execuţie. d) pentru constituirea unei direcţii generale este necesar un număr de minimum 25 de posturi de execuţie. aleşi în condiţiile legii.

” Analiza textului menţionat ne permite să facem următoarele observaţii: a) Printr-o dispoziţie legală expresă. cu caracter de noutate absolută în legislaţia de după 1990.2 din Legea administraţiei publice locale nr. Astfel. de a-l responsabiliza în exercitarea funcţiei.Trebuie sesizat faptul că Legea nr.  Pe de altă parte. 286/2006 prevede: „Viceprimarul este subordonat primarului şi înlocuitorul de drept al acestuia. mai mult sau mai puţin discutabile.1 considerăm că această prevedere are menirea de a consolida statutul juridic al viceprimarului şi în acelaşi timp. care îi poate delega atribuţiile sale.1 obligaţia primarului de a delega viceprimarului o parte dintre atribuţiile sale legale. 286/2006 a adus modificări substanţiale în ceea ce priveşte statutul juridic al viceprimarului. „poate delega atribuţiile sale” viceprimarului (viceprimarilor). Cu certitudine aceste prevederi constituie un regres faţă de reglementarea anterioară care. constatăm că legiuitorul consacră în premieră faptul că viceprimarul este înlocuitorul de drept al primarului. D. 215/2001 aşa cum a fost modificat prin Legea nr. Ne permitem să apreciem că această ipostază va crea probleme dificile viceprimarilor. cu precădere în situaţiile în care primarii au o altă coloratură politică.11/2006. c) În al treilea rând. 57 alin. Alături de alte opinii exprimate în doctrină. Vedinaş. Facem această apreciere având în vedere faptul că. aşa cum vom releva în continuare. 24-25. trebuie să constatăm că dispoziţia analizată este atipică. este în afara oricărui dubiu faptul că legiuitorul organic poate consacra natura raporturilor dintre demnitarii publici. 215/2001. observăm că printr-o normă cu caracter permisiv legiuitorul stabileşte libertatea primarului care. viceprimarul este ales şi schimbat din funcţie de consiliul local şi. Revista Dreptul. în termen de 30 de zile de la data validării. pe cale de consecinţă se subordonează acestuia. instituia în articolul 70 alin. nr. b) În al doilea rând. Această prevedere apreciem că poate fi abordată printr-o dublă perspectivă şi anume:  Pe de o parte. concluzionăm că viceprimarul are o dublă subordonare atât faţă de primar precum şi faţă de consiliul local. neavând obligaţia de delegare a unor atribuţii. comparativ cu majoritatea consilierilor. art. dispoziţiile analizate ne apar ca fiind absolut motivate. 286/2006 pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. 249 . 1 Vezi: V. Din această perspectivă. pag. În acest context. Bakîrci. Principalele modificări aduse prin Legea nr. potrivit legii. se stabileşte raportul de subordonare al viceprimarului faţă de primar.

pe cale de consecinţă va induce o stare de instabilitate. 7 conform căruia: „Pe durata exercitării mandatului. republicată 250 . legiuitorul a omis să precizeze în conţinutul Legii nr. trebuie să constatăm că dintr-o regretabilă eroare. 57 alin. reducându-se de la două treimi la majoritatea consilierilor în funcţie. decizia fiind eminamente politică. prin hotărâre adoptată cu votul majorităţii consilierilor în funcţie.4 din Legea nr. 4 potrivit cărora: „Schimbarea din funcţie a viceprimarului se poate face de consiliul local. considerăm că actuala reglementare are menirea de a amplifica rolul factorului politic în administraţia publică locală şi.” Se poate observa faptul că legiuitorul nu a condiţionat schimbarea din funcţie a viceprimarului în nici un fel. viceprimarului îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii organice a administraţiei publice locale şi cele ale Legii nr. dispoziţia fiind de natură a crea o mai mare instabilitate în funcţie. viceprimarul poate fi schimbat din funcţie fără o motivaţie pertinentă şi concludentă. 57 alin. 57 alin. Fără a pleda pentru exacerbarea statutului juridic al viceprimarului. Cu alte cuvinte. aşa fiind. 57 alin. republicată. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali referitoare la consilierii locali.1 Pe cale de consecinţă. din rândul membrilor acestuia. atât alegerea precum şi schimbarea din funcţie a viceprimarilor pot fi făcute cu mai multă uşurinţă.” Din această reglementare cu caracter novator rezultă indubitabil concluzia conform căreia. prevederile legale analizate ni se par nemotivate şi păguboase. Această afirmaţie are în vedere şi prevederile art. În acelaşi timp.” Aşadar. la propunerea primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor în funcţie. cu certitudine păguboasă pentru administraţie. de natură a institui şi menţine un sistem de conducere autoritar în administraţia publică locală. 215/2001 – legea administraţiei publice locale.Pe de altă parte. A doua modificare importantă este prevăzută în art. a fost modificată majoritatea necesară cu care se adoptă hotărârea de alegere şi respectiv de schimbare din funcţie a viceprimarului. ştiinţa managementului consacră cu valoare axiomatică faptul că delegarea constituie un instrument de eficientizare a actului de conducere. Or. 215/2001 – legea 1 A se vedea şi art. viceprimarul îşi păstrează statutul de consilier local fără a beneficia de indemnizaţia aferentă acestui statut. spre deosebire de forma anterioară a legii. O altă modificare notabilă este cea prevăzută de art. 215/2001 – legea administraţiei publice locale. conform căruia: „Viceprimarul este ales cu votul majorităţii consilierilor locali în funcţie. 3 al Legii nr. de către consiliile locale.

Pe de altă parte. c) schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativteritorială. apreciem că încetarea de drept a mandatului de viceprimar. mandatul viceprimarului se suspendă de drept numai în cazul în care a fost arestat preventiv. inclusiv ca urmare a reorganizării acesteia. cu modificările şi completările ulterioare. cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. f) condamnarea. modificată şi completată prin Legea nr. determinată de una dintre situaţiile care conduc la încetarea de drept a calităţii de consilier local se constată prin hotărâre adoptată de consiliul local. astfel cum prevăd dispoziţiile art. Măsura arestării preventive se comunică de îndată de către instanţa de judecată prefectului. 1 A se vedea art. Mandatul viceprimarului se exercită în mod legal de la data alegerii în funcţie şi încetează o dată cu expirarea mandatului consiliului local din care face parte. g) punerea sub interdicţie judecătorească. constată suspendarea mandatului. 3 din Legea nr. d) lipsa nemotivată la mai mult de 3 şedinţe ordinare consecutive ale consiliului. b) incompatibilitate. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. e) imposibilitatea exercitării mandatului pe o perioadă mai mare de 6 luni consecutive. La această concluzie. 215/2001 – legea administraţiei publice locale. Cu alte cuvinte. cu votul majorităţii consilierilor în funcţie. h) pierderea drepturilor electorale.2 din Legea nr. Deşi legea nu prevede în mod expres. viceprimarului. la o pedeapsă privativă de libertate. 71 alin. prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă. care. mandatul viceprimarului poate înceta de drept. în următoarele situaţii1: a) demisie. conform art. i) deces. Ordinul de suspendare se comunică de îndată. 286/2006 faptul că aceste prevederi sunt aplicabile numai după alegerile autorităţilor publice locale din anul 2008. la propunerea primarului sau a unui consilier local. ne conduce calitatea de consilier local a viceprimarului. prin ordin. înainte de termen pentru cauzele care determină încetarea calităţii de consilier local. înainte de expirarea duratei normale a mandatului. Mandatul viceprimarului încetează de drept.9 alin.administraţiei publice locale. 9 alin. 1 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali 251 .

252 . republicată. în condiţiile prevăzute de lege.2 Pe timpul mandatului. cu bună-credinţă şi fidelitate faţă de ţară şi de colectivitatea care i-a ales. în consecinţă. fiind ocrotit de lege. individual sau în grup. 393/2004. dintre care enumerăm: • pe timpul exercitării mandatului se suspendă contractul de muncă sau actul de numire în cadrul unei instituţii ori autorităţi publice. pe care le supune spre aprobare consiliului local. inclusiv la calcularea şi la recalcularea pensiei.Suspendarea durează până la încetarea măsurii de arest preventiv. • beneficiază de concedii de odihnă. cu modificările şi completările ulterioare. are dreptul la decontarea cheltuielilor legate de exercitarea mandatului. De asemenea. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. are dreptul la plata drepturilor salariale cuvenite pe perioada suspendării. Dacă viceprimarul suspendat din funcţie a fost găsit nevinovat. se află în serviciul colectivităţii locale. • durata exercitării mandatului constituie vechime în muncă şi în specialitate şi se ia în calcul la promovare şi la acordarea tuturor drepturilor băneşti rezultate din aceasta. viceprimarul exercită o funcţie de autoritate publică. Principalele drepturi de care se bucură viceprimarul pe timpul exercitării mandatului. potrivit legii.5 din Legea nr. la fel ca orice alt ales local. Obligaţiile viceprimarilor pe durata mandatului sunt stabilite în Capitolul VI al Legii privind Statutul aleşilor locali nr. organizate de instituţiile specializate etc. formare şi perfecţionare profesională. astfel: • îndatorirea de a participa la exercitarea funcţiilor autorităţilor administraţiei publice locale din care fac parte sau pe care le reprezintă. • are dreptul de a iniţia proiecte de hotărâri.71 alin. 2 Vezi art. 215/2001 privind administraţia publică locală. respectiv regii autonome sau societăţi comerciale cu capital integral sau majoritar de stat sau ale unităţilor administrativ-teritoriale. sunt prevăzute în Capitolul V al Legii nr. la încetarea mandatului îşi reiau activitatea în baza aceloraşi contracte de muncă sau acte de numire. • beneficiază de plata cursurilor de pregătire. concedii medicale. concedii fără plată precum şi de concedii plătite în cazul unor evenimente familiale deosebite. • pentru activitatea prestată are dreptul la o indemnizaţie lunară stabilită potrivit legii.

128 alin. • 253 . viceprimarul răspunde. civil sau penal pentru faptele săvârşite în exercitarea atribuţiilor ce-i revin. Evident că după alegerile locale din anul 2008. să acorde audienţe şi să prezinte consiliului local o informare cu privire la problemele ridicate de cetăţeni.să depună declaraţia de avere şi declaraţia de interese în termenele prevăzute de lege. • obligaţia de probitate şi discreţie profesională. ca şi în cazul primarului. • să organizeze periodic. contravenţional.1 din Legea administraţiei publice locale nr. după caz. astfel cum prevăd dispoziţiile art. administrativ. 215/2001. • obligaţia de a aduce la cunoştinţă cetăţenilor toate actele şi faptele administrative de interes public pentru colectivitatea locală. cu modificările şi completările ulterioare. În sfârşit. cel puţin o dată pe trimestru întâlniri cu cetăţenii. viceprimarul va avea atât drepturile precum şi obligaţiile consilierilor locali.

Legea nr. 122 alin. 122 consiliul judeţean ca fiind „autoritatea administraţiei publice pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti. direct. 25 din 12 aprilie 19962 s-a renunţat la alegerea indirectă a consiliilor judeţene. constituit din totalitatea consilierilor locali (comunali. are menirea de a reflecta aplicarea principiilor democratice privind constituirea autorităţilor reprezentative şi la nivelul colectivităţilor judeţene. iar pe de altă parte. republicată. republicată. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. În ceea ce priveşte alegerea consiliilor judeţene. prin Legea nr. defineşte în art. 3 alin. stabilea un sistem de alegere indirectă a consiliilor judeţene. orăşeneşti şi municipali). dispoziţie reluată în art. în termen de 30 de zile de la constituirea consiliilor locale de pe teritoriul unui judeţ. 215/2001. După modificarea Legii alegerilor locale nr. Componenţa şi alegerea Constituţia României. alegerea consiliului judeţean se făcea de către un corp de electori. nr. Acelaşi principiu a fost menţinut şi de actuala reglementare. secret şi liber exprimat. Partea I-a. 70/1991.Capitolul VII CONSILIUL JUDEŢEAN 1. respectiv Municipiul Bucureşti constituie o circumscripţie electorală. nr. Consiliul judeţean se compune din consilieri aleşi potrivit dispoziţiilor Legii nr. Astfel. 77 din 13 aprilie 1996 254 . legea administraţiei publice locale. (2) principiul potrivit căruia „consiliul judeţean este ales şi funcţionează în condiţiile legii”. Constituţia consacră în art. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. 1 2 Publicată în Monitorul Oficial al României. 239 din 28 noiembrie 1991 Publicată în Monitorul Oficial al României. pe baza votului universal. care sunt alese. 2)3. asigură armonizarea legislaţiei noastre cu cea înscrisă în Carta europeană a autonomiei locale (Partea I-a art. fiecare judeţ. numerotarea circumscripţiilor electorale judeţene şi a municipiului de judeţ făcându-se prin hotărâre a Guvernului. regimul electoral pentru alegerea consiliilor judeţene fiind reglementat de Legea nr. în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean”. 87 al Legii nr. egal. Partea I-a. la fel ca şi consiliile locale. 70/1991 privind alegerile locale în varianta iniţială1. Alegerea prin vot direct a consiliilor judeţene. Pentru alegerea consiliilor judeţene şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

întocmirea listelor electorale.000 locuitori. Conform art. (3) Consiliile locale şi consiliile judeţene se aleg pe circumscripţii electorale. se votează la toate secţiile de votare organizate în comunele. 14/2003. urmează regulile şi se desfăşoară în termenele prezentate la alegerea consiliilor locale. 1 din Legea nr. depunerea candidaturilor. 88 din Legea administraţiei publice locale nr. Astfel. constatarea rezultatelor etc. Candidaturile pentru consiliile judeţene. ori de către organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale prevăzute în art. cu unele nuanţări. folosindu-se aceleaşi liste electorale cu cele utilizate pentru alegerea primarilor şi consiliilor locale. republicată.Astfel. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale: „(2) Consiliile locale şi consiliile judeţene. 67/2004. organizarea secţiilor de votare. conform art. oraşele şi municipiile care compun judeţul respectiv. Menţionăm că pentru alegerea unui consiliu judeţean. desfăşurarea alegerilor. egal. adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985 a fost ratificată prin Legea nr. 6 teza a II-a din Legea nr. conform art. în funcţie de populaţia judeţului raportată de către Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice la data de 1 ianuarie a anului în curs. Se pot depune candidaturi şi de către alianţele electorale constituite în condiţiile legii. 7 din Legea nr. prin ordin. sau după caz. campania electorală.331 din 26 noiembrie 1997 255 . Procedura alegerii consiliului judeţean.000 locuitori şi 37 consilieri pentru judeţele cu o populaţie de peste 650. direct. potrivit principiului reprezentării proporţionale. 199 din 17 noiembrie 1997. precum şi primarii se aleg prin vot universal. 3 Carta europeană a autonomiei locale.. publicată în Monitorul Oficial al României nr. 215/2001. Acest număr oscilează între 31 consilieri locali. pe baza scrutinului de listă.” Numărul consilierilor fiecărui consiliu judeţean se stabileşte de prefect. este aproape identică cu cea descrisă în capitolul afectat alegerii consiliilor locale. dar buletine de vot distincte. secret şi liber exprimat. în judeţele cu o populaţie de până la 350. la fel ca şi pentru cele locale şi primari se propun de partidele politice sau alianţele politice constituite potrivit Legii partidelor politice nr. precum şi candidaturi independente. 67/2004 listele de candidaţi pentru alegerea consiliilor judeţene trebuie întocmite astfel încât să asigure reprezentarea ambelor sexe. la data de 1 iulie a anului care precede alegerile. cu modificările şi completările ulterioare.

centralizează rezultatele pe judeţ. pe partide politice. 67/2004 atribuţii comune tuturor birourilor electorale de circumscripţie. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. este dată de lege în competenţa Biroului electoral de circumscripţie judeţeană. se consemnează într-un proces-verbal. alianţe politice. 25 al Legii nr. municipală. alianţelor politice şi alianţelor electorale care participă la alegeri în circumscripţia electorală respectivă. b) asigură aducerea la cunoştinţa celorlalte birouri electorale din judeţ. Aceste atribuţii sunt specifice Birourilor electorale ale circumscripţiei judeţene. respectiv pe municipiul Bucureşti. orăşenească. orăşeneşti şi municipale) precum şi următoarele atribuţii specifice: a) urmăresc aplicarea dispoziţiilor legale privitoare la alegeri în toate circumscripţiile electorale din cuprinsul judeţului. orăşenească. respectiv de sector al municipiului Bucureşti. e) primesc de la birourile electorale de circumscripţie comunală. care este format din 15 membri. care se transmite Biroului Electoral Central. în termen de 24 de ore de la întocmire. orăşenească. respectiv al municipiului Bucureşti. a hotărârilor Biroului Electoral Central şi urmăresc modul de aplicare şi respectare a acestora. Rezultatul centralizării datelor pe judeţ. pe lângă cele prevăzute de art. municipală. alianţe electorale şi pe candidaţi independenţi şi le dau publicităţii. alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale. municipală şi de sector al municipiului Bucureşti şi ai birourilor electorale ale secţiilor de votare din cuprinsul judeţului. 256 . pe baza comunicării primite de la birourile electorale de circumscripţie comunală. respectiv de sector al municipiului Bucureşti. Conform art. şi transmit Biroului Electoral Central situaţia centralizată. c) efectuează instruirea preşedinţilor birourilor electorale de circumscripţie comunală. dintre care un preşedinte şi un locţiitor al acestuia care trebuie să fie magistraţi şi 13 reprezentanţi ai partidelor politice. potrivit prevederilor prezentei legi.Organizarea şi desfăşurarea operaţiunilor electorale pentru alegerea consiliilor judeţene. 30 din Legea nr. procesele-verbale conţinând rezultatul alegerilor. respectiv din municipiul Bucureşti. Birourile electorale de circumscripţie judeţeană şi a municipiului Bucureşti îndeplineşte în mod corespunzător atribuţiile comune celorlalte birouri electorale (comunale. d) realizează centralizarea numărului de liste complete depuse de partidele politice. alianţele politice.

dintre membrii săi. orăşeneşti şi municipale. Constituirea Consiliilor Judeţene Validarea mandatelor consilierilor judeţeni se face după procedura prezentată în cazul consilierilor locali. orăşeneşti sau municipale. convocarea consilierilor fiind făcută de către prefect. Capitolul II. republicată. diferită de cea a consiliilor locale în sensul că după declararea consiliului judeţean ca fiind legal ales (etape identice). Cvorumul cerut de lege pentru şedinţa de constituire a consiliilor judeţene şi procedura de desfăşurare a acesteia sunt identice cu cele iterate în subcapitolul referitor la consiliile locale. h din lege referitoare la frauda electorală.1 din Legea nr. menţionăm că potrivit art. Titlul IV. fiind identice cu cele ale consilierilor locali. în parte. 46 din Legea administraţiei publice locale nr. format din 3 judecători din cadrul tribunalului. că acestora le revine competenţa de coordonare a activităţii birourilor electorale ale circumscripţiilor electorale comunale. se va constitui şi un birou electoral judeţean. Ordinea de zi a şedinţei de constituire a consiliilor judeţene este însă. În astfel de situaţii. Consiliul judeţean alege. 31 alin. Cartea I-a) sunt cele prevăzute de art. Dacă alegerile parţiale se organizează într-o singură circumscripţie electorală soluţionarea sesizărilor prevăzute de art. din analiza atribuţiilor conferite de lege Birourilor electorale ale circumscripţiilor judeţene. Aşa fiind.1 lit. pe toată durata exercitării mandatului. 257 .Se poate constata. 161/2003 (Secţiunea a III-a. în judeţele în care se organizează alegeri locale parţiale în cel puţin două circumscripţii electorale comunale. un preşedinte şi doi vicepreşedinţi. Constituirea consiliilor judeţene se face în termen de 25 de zile de la data alegerilor. cu diferenţa că tribunalul este instanţa competentă pentru validare. 215/2001 cu modificările şi completările ulterioare. 77 din Legea nr. 33 alin. La şedinţa de constituire participă prefectul sau un reprezentant al acestuia. cu votul secret al majorităţii consilierilor în funcţie. urmează: • alegerea preşedintelui şi vicepreşedinţilor consiliului judeţean. birourile electorale judeţene îndeplinesc în mod corespunzător atribuţiile prevăzute de lege pentru Biroul Electoral Central. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. conform art. • alegerea comisiilor de specialitate. În ceea ce priveşte conflictul de interese pentru preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene şi consilierii judeţeni. este de competenţa judecătoriei în a cărei rază teritorială se află circumscripţia electorală 2.

393/2004 privind Statutul aleşilor locali. 258 . dacă depăşeşte 5% din capitalul societăţii etc. alta decât autoritatea din care fac parte.” În situaţia enunţată. oraş. 393/2004. denumit registru de interese. consilierii în cauză au o dublă obligaţie şi anume: • obligaţia de a anunţa consiliul judeţean/consiliul local despre situaţia ivită. funcţia de administrator sau de la care obţin venituri. asociaţiilor şi fundaţiilor. 75 al legii. care a făcut o plată către aceştia sau a efectuat orice fel de cheltuieli ale acestora. municipiu. e) orice persoană fizică sau juridică. la începutul dezbaterilor. indiferent de natura acestuia. pentru sine ori pentru: a) soţ. se apreciază că aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă. b) orice persoană fizică sau juridică cu care au o relaţie de angajament. d) o altă autoritate din care fac parte. printre care: funcţiile deţinute în cadrul societăţilor comerciale. printr-o declaraţie pe proprie răspundere. dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj. participarea la capitalul societăţilor comerciale. soţie. În concepţia legiuitorului nostru pe care o regăsim în art. judeţ). cu modificările şi completările ulterioare. autorităţilor şi instituţiilor publice. din care: un exemplar se păstrează la acesta într-un dosar special.Este absolut necesar ca dispoziţiile invocate să fie colaborate cu cele ale Capitolului VIII din Legea nr. Potrivit art. instituţiei prefectului. iar exemplarul al doilea se transmite. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali: „consilierii judeţeni şi consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii. spre păstrare. art. veniturile obţinute din colaborarea cu orice persoană şi natura colaborării. 76 din Legea privind Statutul aleşilor locali nr. c) o societate comercială la care deţin calitatea de asociat unic. aleşii locali trebuie să specifice elementele prevăzute de art. Astfel. f) o asociaţie sau fundaţie din care fac parte. 1din Legea nr. rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv.74 din Legea nr. Declaraţia se depune în dublu exemplar la secretarul unităţii administrativ-teritoriale (comună. 393/2004 instituie regula potrivit căreia aleşilor locali le revine obligaţia de a-şi face publice interesele personale. 77 alin. În declaraţia privind interesele personale.

care durează până la depunerea declaraţiei. republicată. b) în termen de 15 zile de la alegere. 161/2003. relevăm că art. Capitolul III. Titlul IV. 77 sunt nule de drept. 2 din Legea nr. situaţiile de incompatibilitate. procedura şi organul competent să constate starea de incompatibilitate fiind tratate în capitolul afectat consiliilor locale. 205 259 . raportate la cele ale consilierilor locali şi judeţeni. Secretarul unităţii administrativ-teritoriale va transmite declaraţiile reactualizate instituţiei prefectului. Titlul IV. cu modificările şi completările ulterioare. dar nu mai târziu de 1 februarie. Cartea I-a din Legea nr. Anunţarea interesului personal şi abţinerea vor fi consemnate în procesul-verbal al şedinţei.87 şi art. 215/2001. Capitolul III. Secţiunea a IV-a. 161/2003 stabileşte acelaşi regim juridic pentru consilierii locali şi consilierii judeţeni. în cazul consilierilor judeţeni şi al consilierilor locali. 393/2004 sunt prevăzute şi sancţiunile pentru nedepunerea în termen sau pentru refuzul depunerii declaraţiei de interese. dacă au intervenit modificări semnificative faţă de declaraţia anterioară. Pentru preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene incompatibilităţile sunt identice cu cele ale primarilor. astfel: a) nedepunerea declaraţiei privind interesele personale în termenul legal. 46 alin. conform art. Referitor la incompatibilităţi. până la data de 1 martie a fiecărui an. În art. în cazul preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene. Suspendarea de drept şi încetarea de drept a mandatului de consilier judeţean intervin pentru cauzele şi condiţiile prezentate în cazul consilierilor locali1. op. Atât suspendarea precum şi încetarea mandatului se constată prin hotărâre a consiliului judeţean.82 din Legea privind Statutul aleşilor locali nr. citată. Declaraţia privind interesele personale se depune. p. după cum urmează: a) în termen de 15 zile de la data declarării consiliului ca legal constituit. 88 din Legea nr. atrage suspendarea de drept a mandatului. b) refuzul depunerii declaraţiei privind interesele personale atrage încetarea de drept a mandatului. 88 Secţiunea a IV-a. 1 • A se vedea Rodica Narcisa Petrescu. Hotărârile adoptate cu nerespectarea dispoziţiilor art. astfel cum rezultă din coroborarea art.abţinerea de la vot. Aleşii locali au obligaţia să-şi reactualizeze declaraţia privind interesele personale la începutul fiecărui an. Cartea I-a.

Tot astfel. sancţionarea acestora pentru două absenţe consecutive. consiliul judeţean se alege pentru un mandat de 4 ani. în caz de război sau de catastrofă. 153 alin. până la declararea ca legal constituit a noului consiliu ales. la convocarea preşedintelui consiliului judeţean. atât preşedintele. Convocarea consiliului judeţean se face în scris de către preşedintele acestuia.118 şi art. În acest ultim caz. rezultă că dizolvarea de drept a consiliului 260 . etc.) sunt identice cu cele prezentate în capitolul afectat consiliilor locale. prin intermediul secretarului judeţului. în absenţa acestuia. Mandatul consiliului judeţean se exercită de la data constituirii. republicată. cu cel puţin 3 zile înaintea şedinţelor extraordinare. motiv pentru care nu le mai dezvoltăm. Din coroborarea dispoziţiilor art. catastrofelor. ori de câte ori este necesar. Funcţionarea Consiliilor Judeţene Potrivit art.1 al legii organice a administraţiei publice precizând că şedinţele ordinare se desfăşoară în fiecare lună. de unul dintre vicepreşedinţi ori. Consiliul judeţean se poate întruni şi în şedinţe extraordinare. din motive întemeiate. 215/2001. art. 3. 99 cu cele ale art. obligaţiile şi răspunderea consilierilor judeţeni sunt identice cu cele ale consilierilor locali. a unui număr de cel puţin 1/3 dintre consilierii judeţeni ori la solicitarea prefectului. Forma de lucru a consiliilor judeţene este şedinţa. cu cel puţin 5 zile înaintea şedinţelor ordinare sau. Apreciem că preşedintele trebuie să facă convocarea consiliului judeţean prin dispoziţie care se aduce la cunoştinţă publică şi personal consilierilor. 55 din Legea organică a administraţiei publice locale nr. (6) şi (7) din legea organică a administraţiei locale. Toate celelalte aspecte legate de funcţionarea consiliilor judeţene (cvorum. astfel cum rezultă din coroborarea dispoziţiilor art. cererea se adresează preşedintelui consiliului judeţean şi se referă la adoptarea de măsuri imediate pentru prevenirea. la cererea preşedintelui. compus din consilieri aleşi. şedinţele fiind publice. Aşadar. incendiilor. cât şi vicepreşedinţii lipsesc. 215/2001. 93 al Legii nr. şedinţa va fi condusă de către un consilier ales cu votul majorităţii consilierilor prezenţă. cu modificările şi completările ulterioare. care poate fi prelungit prin lege organică. limitarea sau înlăturarea urmărilor calamităţilor. epizotiilor şi pentru apărarea ordinii şi liniştii publice. deliberativ. legea administraţiei publice locale. în cazul în care. epidemiilor. 106 alin. 108. drepturile. art. Şedinţele consiliului judeţean sunt conduse de preşedinte sau. obligativitatea consilierilor de a participa la şedinţe. consiliul judeţean este un organ colegial.

Spre pildă. „referendumul pentru dizolvarea consiliului judeţean se organizează ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de cel puţin 20% din numărul cetăţenilor cu drept de vot. cu modificările şi completările ulterioare. În acest context. legiuitorul lasă în discuţie câteva chestiuni legate de calea de atac împotriva hotărârii judecătoreşti pronunţate de către instanţa de fond. astfel cum prevăd dispoziţiile art. Instanţa analizează situaţia de fapt şi se pronunţă cu privire la dizolvarea consiliului judeţean. Conform art. obiective. facem următoarele observaţii: 261 . Concret. de natură a crea probleme în interpretarea şi aplicarea textului. reclamantul etc. În opinia noastră. 99 alin. Aşa fiind. Pe de altă parte. legiuitorul nu a stabilit criterii clare. 554/2004.” În legătură cu acest text. 99 alin. Secretarul judeţului sau orice altă persoană interesată sesizează instanţa de contencios administrativ cu privire la cazurile menţionate. apreciem că sunt aplicabile dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr.judeţean poate fi cauzată de aceleaşi situaţii care determină şi dizolvarea de drept a consiliilor locale. formularea la care s-a oprit legiuitorul nostru organic este nefericită. înscrişi pe listele electorale permanente ale unităţii administrativ-teritoriale. Reiterăm şi aici opinia exprimată în capitolul afectat consiliilor locale în sensul că referendumul constituie o modalitate atipică pentru dizolvarea de drept a unui consiliu judeţean sau local. 215/2001. 2 din Legea nr. cum ar fi: termenul de promovare. consiliul judeţean se dizolvă de drept în următoarele ipoteze: a) în cazul în care nu se întruneşte timp de luni consecutive. incompletă şi echivocă. 3 din Legea nr. 215/2001 – legea administraţiei publice locale. c) în situaţia în care numărul consilierilor locali se reduce sub jumătate plus unu şi nu se poate completa prin supleanţi. ne exprimăm mari rezerve cu privire la necesitatea şi oportunitatea înserării în lege a acestei modalităţi care să conducă la dizolvarea de drept a consiliului judeţean. cu modificările şi completările ulterioare. care să justifice promovarea şi organizarea referendumului şi-n consecinţă va opera arbitrariul şi manipularea electoratului. În sfârşit. o ultimă modalitate care conduce la dizolvarea de drept a consiliului judeţean o constituie referendumul. hotărârea instanţei fiind definitivă şi se comunică prefectului. b) în cazul în care nu a adoptat în 3 şedinţe ordinare consecutive nici o hotărâre.

Stabilirea datei pentru organizarea alegerii unui nou consiliu judeţean se face de Guvern. Conform art. În consecinţă. neexistând o listă electorală permanentă „judeţeană”. b) textul citat face referire la listele electorale permanente „ale unităţii administrativ-teritoriale”. oraşelor şi municipiilor din cadrul fiecărui judeţ.3 că un consiliu local poate fi dizolvat la cererea a cel puţin 25% din numărul cetăţenilor cu drept de vot (o pătrime). conţine multe inexactităţi şi ambiguităţi. 5 din Legea organică a administraţiei publice unei comisii formate din prefect.a) este bizar faptul că legiuitorul stabileşte în art. Încheind aceste aprecieri critice. în cazul nostru unitatea administrativteritorială fiind judeţul. Alegerile se organizează în termen de maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti sau. Ne întrebăm dacă există vreo raţiune pentru a stabili un număr minim diferit de susţinători ai referendumului pentru dizolvarea consiliului local şi respectiv a consiliului judeţean sau dimpotrivă. 99 alin. cu modificările şi completările ulterioare.. listele electorale permanente se întocmesc de către primarii comunelor. în cazul nostru fiind aplicabile dispoziţiile Legii nr. 215/2001.” Cu alte cuvinte. de la validarea rezultatului referendumului. Secretariatul comisiei este asigurat de personalul din cadrul instituţiei prefectului. Organizarea referendumului judeţean este dată de art. Materia listelor electorale este reglementată de mai multe acte normative.1 din Legea nr. 16 alin. odată în plus. după caz. relevăm că toate cheltuielile ocazionate de organizarea şi desfăşurarea referendumului se suportă din bugetul judeţean. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. o regretabilă eroare. la propunerea prefectului. 262 . iar consiliul judeţean la cererea a cel puţin 20% din numărul cetăţenilor cu drept de vot (o cincime). Referendumul este valabil dacă s-au prezentat la urne cel puţin jumătate plus unu din numărul total al locuitorilor cu drept de vot. 55 alin.. de natură a promova echivocul. un reprezentant al consiliului judeţean desemnat prin hotărâre şi un judecător din cadrul tribunalului. 67/2004 „Listele electorale permanente se întocmesc şi se actualizează de primar împreună cu serviciile de evidenţă informatizată a persoanei din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor . redactarea Legii administraţiei publice locale nr. Activitatea consiliului judeţean încetează înainte de termen dacă s-au pronunţat în acest sens cel puţin jumătate plus unu din numărul total al voturilor valabil exprimate. se află în suferinţă.

organigrama. hotărăşte înfiinţarea sau reorganizarea de instituţii.Până la constituirea noului consiliu judeţean. în condiţiile legii. b) În domeniul dezvoltării economico-sociale a judeţului principalele atribuţii sunt următoarele: 1. precum şi contractarea de datorie publică locală prin emisiuni de titluri de valoare în numele judeţului. în numele judeţului. 2. 4. stabileşte impozite şi taxe judeţene. din rândul consilierilor judeţeni. 3. 4. pentru conducătorii instituţiilor şi serviciilor publice de interes judeţean. precum şi reorganizarea regiilor autonome de interes judeţean. precum şi ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes judeţean şi ale societăţilor comerciale şi regiilor autonome de interes judeţean. 3. bugetul propriu al judeţului. alege. a raporturilor de muncă. la propunerea preşedintelui consiliului judeţean. utilizând la fel ca şi în cazul consiliilor locale gruparea acestora după un număr de cinci criterii. aprobă. în condiţiile legii. numeşte. 5. prin Ministerul Administraţiei şi Internelor. în condiţiile legii. problemele curente ale administraţiei judeţene vor fi rezolvate de secretarul judeţului. 2. toate drepturile şi obligaţiile corespunzătoare participaţiilor deţinute la societăţi comerciale sau regii autonome. după caz. pe baza unei împuterniciri speciale date de Guvern. sancţionează şi dispune suspendarea. a) În domeniul organizării şi funcţionării aparatului de specialitate al consiliului judeţean. 263 . ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes judeţean şi ale societăţilor comerciale şi regiilor autonome de interes judeţean: 1. contractarea şi/sau garantarea împrumuturilor. aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului judeţean. servicii publice şi societăţi comerciale de interes judeţean. la propunerea preşedintelui consiliului judeţean. modul de utilizare a rezervei bugetare şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar. modificarea şi încetarea raporturilor de serviciu sau. statul de funcţii. virările de credite. Atribuţiile consiliului judeţean Legiuitorul organic a stabilit în art. în condiţiile legii. exercită. cu precizarea că prin lege pot fi stabilite şi alte atribuţii. regulamentul de organizare şi funcţionare ale aparatului de specialitate. un preşedinte şi 2 vicepreşedinţi. în condiţiile legii. aprobă. 91 principalele atribuţii ale consiliului judeţean.

• ordinea publică. adoptă strategii. în limitele şi în condiţiile legii. dispune. cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes judeţean privind: • educaţia. • conservarea. c) În domeniul gestionării patrimoniului judeţului principalele atribuţii sunt: 1. restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice de arhitectură. denumiri de obiective de interes judeţean. concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a judeţului.4. atribuie. 2. d) În domeniul gestionării serviciilor publice din subordine are următoarele atribuţii principale: 1. urmăreşte modul de realizare a acestora. stabileşte. • serviciile sociale pentru protecţia copilului. • protecţia şi refacerea mediului înconjurător. • tineretul. în cooperare cu autorităţile administraţiei publice locale comunale şi orăşeneşti interesate. 264 . în cooperare cu autorităţile administraţiei publice locale comunale. hotărăşte darea în administrare. 5. după caz. după caz. proiectele de organizare şi amenajare a teritoriului judeţului. a persoanelor vârstnice. concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a judeţului. • cultura. orăşeneşti sau municipale implicate. în condiţiile legii. 6. a parcurilor. măsurile necesare. pe baza avizului consiliilor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale implicate. precum şi a serviciilor publice de interes judeţean. asigură. aprobă şi urmăreşte. în condiţiile legii. pe baza propunerilor primite de la consiliile locale. aprobă documentaţiile tehnico-economice pentru lucrările de investiţii de interes judeţean. • sănătatea. 3. hotărăşte vânzarea. • sportul. pentru realizarea acestora. inlcusiv cele de ordin financiar. precum şi de dezvoltare urbanistică generală a acestuia şi a unităţilor administrativ-teritoriale componente. prognoze şi programe de dezvoltare economicosocială şi de mediu a judeţului. potrivit competenţelor sale şi în condiţiile legii. în condiţiile legii. grădinilor publice şi rezervaţiilor naturale. • situaţiile de urgenţă. a persoanelor cu handicap. a familiei şi a altor persoane sau grupuri aflate în nevoie socială.

2 din Legea organică a administraţiei publice locale nr. în condiţiile legii. 3. 45 alin. emite avizele. sprijină. 4. la cererea acestora. respectiv domenii de reglementare în care hotărârile se adoptă cu o majoritate mai mare decât cea care reprezintă regulă şi anume: a) hotărâri care se adoptă cu votul majorităţii consilierilor în funcţie. • alte servicii publice stabilite prin lege. în exercitarea atribuţiilor ce îi revin consiliul judeţean adoptă acte administrative. cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române ori străine. servicii sau proiecte de interes public judeţean. acordă consultanţă în domenii specifice. serviciile comunitare de utilitate publică de interes judeţean. precum şi aderarea la asociaţii naţionale şi internaţionale ale autorităţilor administraţiei publice locale. 2. precum şi alimentarea cu gaz metan. cu modificările şi completările ulterioare. lucrări. în condiţiile legii. în vederea promovării unor interese comune.evidenţa persoanelor. înfrăţirea judeţului cu unităţi administrativ-teritoriale din alte ţări. 215/2001. hotărăşte. podurile şi drumurile publice. în condiţiile legii. în afara cazurilor în care legea sau regulamentul de organizare şi funcţionare al consiliului judeţean prevăd o altă majoritate. în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni. Aşadar. 215/2001. De la această regulă există şi două excepţii. 5. textul menţionat instituie regula conform căreia consiliul judeţean adoptă hotărâri cu majoritatea simplă.1 din Legea administraţiei publice locale nr. cu alte cuvinte cu votul majorităţii consilierilor judeţeni prezenţi. în condiţiile legii. activitatea cultelor religioase. cu votul majorităţii membrilor prezenţi. 2. hotărăşte. cooperarea sau asocierea cu alte unităţi administrativ-teritoriale din ţară ori din străinătate. Actele Consiliului Judeţean Potrivit art. inclusiv cu parteneri din societatea civilă. denumite hotărâri. hotărăşte. e) În domeniul cooperării interinstituţionale atribuţiile principale sunt: 1. • • • 265 . 97 alin. în condiţiile legii. unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ. fiind aplicabile dispoziţiile art. acordurile şi autorizaţiile date în competenţa sa prin lege. 3. f) Alte atribuţii prevăzute de lege.

Hotărârile adoptate de consiliile judeţene pot avea atât caracter normativ precum şi caracter individual. consiliile locale şi primari. de vicepreşedintele consiliului judeţean care a condus şedinţa şi se contrasemnează de secretarul judeţului. 215/2001 – legea administraţiei publice locale. conform art. Constantinescu. ceea ce înseamnă că o şi consacră ca o autoritate publică distinctă. citată. Controlul de legalitate al hotărârilor adoptate de consiliile judeţene se exercită de către prefect potrivit art. dar deosebit de important pentru statutul preşedintelui consiliului judeţean ni se par dispoziţiile art. „ridicând la rang de noţiune constituţională funcţia de preşedinte al consiliului judeţean.S. 123 alin. 3 din Legea nr. republicată. E. cu caracter de noutate faţă de Constituţia României în varianta 1991. Iorgovan. Tănăsescu. pe de o parte. de vicepreşedinţii consiliului judeţean sau de cetăţeni. 5 din Constituţia României. 24 lit. pag. Facem precizarea că în adoptarea hotărârilor de către consiliile judeţene sunt aplicabile toate regulile de fond şi formă prezentate în subcapitolul 7 al capitolului în care am tratat consiliile locale. cu următoarele note specifice: a) proiectele de hotărâri pot fi propuse de consilierii judeţeni. pe de altă parte.” Aşadar. precum şi consiliile judeţene şi preşedinţii acestora. cu caracter unilateral. f din Legea nr. republicată şi art. A. 123 alin. executoriu din oficiu şi oportun. legea fundamentală face referire expresă la preşedinţii consiliilor judeţene. Fiind adoptate de autorităţile deliberative ale administraţiei publice judeţene. obligatoriu. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului. hotărârile consiliilor judeţene sunt acte administrative de autoritate. legal. cu modificările şi completările ulterioare. 45 alin. b) hotărârile se semnează de către preşedinte sau.b) hotărâri care se adoptă cu votul a două treimi din numărul total al consilierilor judeţeni în funcţie.4 din Constituţia României. de preşedintele consiliului judeţean. Redactarea proiectelor se face de către cei care le propun cu sprijinul secretarului judeţului şi al serviciilor din cadrul aparatului de specialitate al consiliului judeţean. Preşedinţii şi vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Pe de altă parte. op. în lipsa acestuia. I. conform cărora: „Între prefecţi. Muraru. 262 266 . 6.”1 1 M. nu există raporturi de subordonare. cel puţin în raporturile cu prefectul.

215/2001. Trebuie remarcat faptul că sub aspectul alegerii preşedintelui şi vicepreşedinţilor consiliului judeţean nu au fost aduse modificări legii. Modificările aduse textului în cauză ne obligă să concluzionăm în sensul că:  eliberarea din funcţie a preşedintelui şi vicepreşedinţilor consiliului judeţean va fi o măsură cu caracter exclusiv politic. oraşelor. de la două treimi la majoritatea consilierilor în funcţie. municipiilor şi ai subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor şi primarul general al municipiului Bucureşti. 101 alin. conform cărora: „Eliberarea din funcţie a preşedintelui sau a vicepreşedinţilor consiliului judeţean se face cu votul secret al majorităţii consilierilor în funcţie. c) a fost înserată în text. cu modificările şi completările ulterioare. dispoziţii pe care le regăsim în art. 215/2001. alături de primarii comunelor. (2) din Legea administraţiei publice locale nr. 267 .2 lit.În acelaşi context de idei. 286/2006 pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. b) au fost eliminate motivele care se cereau a fi întrunite pentru eliberarea din funcţie a preşedintelui şi vicepreşedinţilor consiliului judeţean.3 al legii. 215/2001 în ceea ce priveşte eliberarea din funcţie a celor două categorii de demnitari publici.  eliberarea din funcţie a preşedintelui şi vicepreşedinţilor consiliului judeţean se va putea realiza cu o mai mare uşurinţă. cu modificările şi completările ulterioare. cataloghează preşedintele consiliului judeţean ca fiind o autoritate executivă. preşedintele şi vicepreşedinţii consiliului judeţean se aleg cu votul secret al majorităţii consilierilor judeţeni în funcţie. Modificările de esenţă au fost aduse de Legea nr. e din Legea administraţiei publice locale nr. 101 alin. constatăm următoarele modificări de substanţă: a) a fost modificată majoritatea necesară cu care trebuie adoptată de către consiliul judeţean hotărârea de eliberare din funcţie a preşedintelui şi vicepreşedinţilor consiliului judeţean. 1 alin. art. Eliberarea din funcţie a preşedintelui şi vicepreşedinţilor consiliului judeţean nu se poate face în ultimele 6 luni ale mandatului consiliului judeţean. Potrivit art. cu caracter de noutate. interdicţia de eliberare din funcţie a preşedintelui şi vicepreşedinţilor consiliului judeţean în ultimele 6 luni de mandat ale acestuia.” Din analiza comparativă a textului citat cu cel anterior. stabilitatea în funcţie a celor două categorii de demnitari publici fiind mult mai fragilă. la propunerea a cel puţin o treime din numărul acestora.

În consecinţă, apreciem că legiuitorul a realizat o dependenţă totală a preşedintelui şi a vicepreşedinţilor consiliului judeţean faţă de majoritatea politică dintr-un consiliu judeţean sau altul. Chiar dacă aceste prevederi vor intra în vigoare după alegerea autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2008, ni se par a fi foarte păguboase pentru administraţia publică locală, într-o etapă fundamentală pentru integrarea efectivă în Uniunea Europeană. În concluzie, apreciem ca fiind cel puţin bizară şi cu certitudine incorectă evoluţia reglementărilor constituţionale şi ale legii organice în ceea ce priveşte funcţia de preşedinte al consiliului judeţean. Preşedintele consiliului judeţean reprezintă judeţul în relaţiile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele fizice şi juridice române şi străine, precum şi în justiţie. Preşedintele răspunde în faţa consiliului judeţean de buna funcţionare a administraţiei publice judeţene. Aparatul de specialitate al consiliului judeţean este subordonat preşedintelui care răspunde în faţa consiliului judeţean de buna funcţionare a acestuia.1 Preşedintele consiliului judeţean poate delega, prin dispoziţie, coordonarea unor compartimente din aparatul de specialitate vicepreşedinţilor sau altor persoane cu funcţii de conducere astfel cum prevăd dispoziţiile art. 104 alin. 7 din Legea organică a administraţiei publice locale. În opinia noastră, legiuitorul trebuia să instituie în sarcina preşedintelui consiliului judeţean obligaţia de a delega o parte din competenţele sale vicepreşedinţilor, într-un anumit termen. Nefăcând acest lucru, legiuitorul a instituit puteri discriminatorii în favoarea preşedinţilor consiliilor judeţene care, vor crea şi o practică administrativă neunitară. Cu alte cuvinte, în funcţie de interesul şi coloratura politică a preşedintelui şi a vicepreşedinţilor, precum şi de relaţiile interpersoanle dintre aceştia, vor fi delegate sau nu către vicepreşedinţi anumite competenţe. În consecinţă, s-ar putea ca în cazuri concrete funcţia de vicepreşedinte a consiliului judeţean să fie una absolut decorativă, în contextul în care legiuitorul nu-i stabileşte atribuţii iar preşedintele consiliului judeţean nu-i deleagă o parte din propriile atribuţii. Iată de ce, de lege ferenda credem că această lacună se impune a fi eliminată. 6.1. Atribuţiile preşedintelui consiliului judeţean
1

A se vedea art. 102 alin. 3 şi art. 103 alin. 1 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare, republicată. 268

În primul rând şi cu caracter general preşedintele consiliului judeţean este obligat să respecte prevederile Constituţiei României şi să pună în aplicare legile, decretele emise de Preşedintele României, hotărârile şi ordonanţele Guvernului, hotărârile consiliului judeţean, precum şi alte acte normative.1 Principalele atribuţii ale preşedintelui consiliului judeţean le regăsim în art. 104 al legii organice a administraţiei publice locale, grupate de legiuitor după cinci criterii, astfel: a) Atribuţii privind funcţionarea aparatului de specialitate al consiliului judeţean, a instituţiilor şi serviciilor publice de interes judeţean şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome de interes judeţean: 1. întocmeşte şi supune spre aprobare consiliului judeţean regulamentul de organizare şi funcţionare a acestuia, organigrama, statul de funcţii şi regulamentul de organizare şi funcţionare a aparatului de specialitate, precum şi ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes judeţean şi ale societăţilor comerciale şi regiilor autonome de interes judeţean; 2. numeşte, sancţionează şi dispune suspendarea, modificarea şi încetarea raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturilor de muncă, în condiţiile legii, pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate al consiliului judeţean. b) Atribuţii privind relaţia cu consiliul judeţean: 1. conduce şedinţele consiliului judeţean şi dispune măsurile necesare pentru pregătirea şi desfăşurarea în bune condiţii a acestora; 2. prezintă consiliului judeţean, anual sau la cerere, rapoarte cu privire la modul de îndeplinire a atribuţiilor sale şi a hotărârilor consiliului judeţean; 3. propune consiliului judeţean numirea, sancţionarea, modificarea şi încetarea raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturilor de muncă, în condiţiile legii, pentru conducătorii instituţiilor şi serviciilor publice de interes judeţean. c) Atribuţii privind bugetul propriu al judeţului, după cum urmează: 1. exercită funcţia de ordonator principal de credite; 2.întocmeşte proiectul bugetului judeţului şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar şi le supune spre aprobare consiliului judeţean, în condiţiile şi la termenele prevăzute de lege;

1

A se vedea art.103 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 – legea administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare 269

3. urmăreşte modul de realizare a veniturilor bugetare şi propune consiliului judeţean adoptarea măsurilor necesare pentru încasarea acestora la termen; 4. iniţiază, cu aprobarea consiliului judeţean, negocieri pentru contractarea de împrumuturi şi emisiuni de titluri de valoare în numele judeţului. d) Atribuţii privind relaţia cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale şi servicii publice: 1. îndrumă metodologic, prin aparatul de specialitate al consiliului judeţean, activitatea de stare civilă şi autoritate tutelară desfăşurate în comune şi oraşe; 2. poate acorda, fără plată, prin aparatul de specialitate al consiliului judeţean, sprijin, asistenţă tehnică, juridică şi de orice altă natură consiliilor locale sau primarilor, la cererea expresă a acestora. e) În domeniul serviciilor publice de interes judeţean principalele atribuţii sunt: 1. coordonează realizarea serviciilor publice şi de utilitate publică de interes judeţean prestate prin intermediul aparatului de specialitate al consiliului judeţean sau prin intermediul organismelor prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes judeţean; 2. ia măsuri pentru organizarea executării şi executarea în concret a activităţilor din următoarele domenii: 2.1. educaţie, servicii sociale, sănătate, cultură, tineret, sport, ordine publică, situaţii de urgenţă, refacerea şi protecţia mediului înconjurător, evidenţa persoanelor, culte religioase etc. 2.2. emite avizele, acordurile şi autorizaţiile prevăzute de lege; 2.3. acordă consultanţă în domenii specifice în condiţiile legii, unităţilor administrativ-teritoriale, la cererea acestora;1 3. ia măsuri pentru evidenţa, statistica, inspecţia şi controlul efectuării serviciilor publice şi de utilitate publică de interes judeţean enumerate la punctul 2, precum şi a bunurilor din patrimoniul public şi privat al judeţului; 4. emite avizele, acordurile, autorizaţiile date în competenţa sa prin lege sau prin hotărâre a consiliului judeţean; 5. coordonează şi controlează organismele prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes judeţean înfiinţate de consiliul judeţean şi subordonate acestuia; 6. coordonează şi controlează realizarea activităţilor de investiţii şi reabilitare a infrastructurii judeţene.
1

A se vedea art.104 alin.5 lit. a-d, coroborat cu art.116 alin.6 din Legea nr. 215/2001 – legea administraţiei publice locale 270

Evident că preşedintele consiliului judeţean îndeplineşte şi alte atribuţii reieşite din lege, ordonanţă sau hotărâre a Guvernului, hotărâri ale consiliului judeţean ori din alte acte normative. Cu caracter de noutate, art. 105 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 – legea administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintelui consiliului judeţean i s-a conferit competenţa de a înfiinţa, în limita posturilor aprobate, cabinetul preşedintelui. Cabinetul preşedintelui poate fi organizat ca un compartiment distinct, format din cel mult 5 persoane. Personalul din cadrul cabinetului este numit şi eliberat din funcţie de către preşedintele consiliului judeţean şi are statut de personal contractual. Personalul din cadrul cabinetului preşedintelui consiliului judeţean îşi desfăşoară activitatea pe baza unui contract de muncă încheiat pe durată determinată, egală cu cea a mandatului preşedintelui. În opinia noastră, este o inovaţie care în timp se va dovedi a fi păguboasă şi ineficientă din punct de vedere al practicii administrative. Această structură va avea un caracter exclusiv politic şi va crea cu certitudine animozităţi faţă de personalul din aparatul de specialitate al consiliului judeţean. Conform art. 106 alin.1 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001: „În exercitarea atribuţiilor sale preşedintele consiliului judeţean emite dispoziţii cu caracter normativ sau individual. Acestea devin executorii numai după ce sunt aduse la cunoştinţă publică sau, după ce au fost comunicate persoanelor interesate, după caz.”, alineatul 2 stipulând faptul că prevederile art. 69 şi art. 71 alin.2 se aplică în mod corespunzător. Din analiza textelor la care am făcut trimitere putem desprinde următoarele reguli: a) preşedintele consiliului judeţean emite acte administrative, cu caracter normativ şi individual, denumite dispoziţii; b) dispoziţiile se semnează de către preşedinte şi se contrasemnează de către secretar; Secretarul nu va contrasemna dispoziţiile pe care le consideră ilegale, exprimându-şi poziţia sa în scris preşedintelui. c) dispoziţiile se comunică în scris prefectului de către secretarul judeţului, în termen de 10 zile lucrătoare de la data emiterii. Aşa fiind, ne apar absolut de neînţeles dispoziţiile art. 123 alin.5 din Constituţia României, republicată, cele ale art. 24 alin.1 lit. f şi art. 26 din Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului şi ale art.1207 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare. Este vorba despre faptul că textele respective omit sau exclud dispoziţiile emise de către preşedinţii consiliilor judeţene din
271

sfera actelor administrative asupra cărora prefectul exercită atribuţiile de tutelă administrativă. În opinia noastră, este vorba despre o regretabilă omisiune a legii fundamentale, pe care, legiuitorul organic nu şi-a permis să o înlăture şi să aducă o necesară şi firească îndreptare. Este absolut bizară viziunea şi raţiunea legiuitorului constituant din 2003 care, pe de o parte, consacră preşedintele consiliului judeţean ca autoritate a administraţiei publice locale în dispoziţiile novatoare ale art. 124 alin.4 din Constituţie, iar, pe de altă parte, omite în alin.5 al aceluiaşi articol dispoziţiile preşedinţilor consiliilor judeţene din categoria actelor pe care prefectul le poate ataca în faţa instanţei de contencios administrativ, în cazul în care le consideră ilegale. 6.2. Statutul preşedintelui şi exercitarea mandatului Conform art. 108 alin.1 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001: „Preşedintele şi vicepreşedinţii consiliului judeţean îşi păstrează calitatea de consilier judeţean.” În consecinţă, exercitarea mandatului de către preşedintele şi vicepreşedinţii consiliului judeţean încetează o dată cu expirarea mandatului consiliului judeţean. Pe de altă parte, dar în acelaşi context „Încetarea mandatului de consilier, în condiţiile art. 9 alin.2, are ca efect încetarea de drept, pe aceeaşi dată şi a mandatului de preşedinte sau vicepreşedinte al consiliului judeţean.”, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 18 alin.3 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. Tot astfel, suspendarea de drept a mandatului de consilier judeţean are drept consecinţă suspendarea de drept din funcţia de preşedinte respectiv, vicepreşedinţi ai consiliului judeţean. În sfârşit, mandatul de preşedinte sau vicepreşedinte al consiliului judeţean poate înceta înainte de termen „în urma eliberării sau revocării din funcţie, în condiţiile Legii nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare, republicată.” 6.3. Răspunderea preşedintelui şi vicepreşedinţilor consiliului judeţean Specificitatea răspunderii preşedintelui şi vicepreşedinţilor consiliului judeţean îşi găseşte suportul în dubla calitate a acestora, de consilieri judeţeni şi demnitari publici. Astfel, din coroborarea art. 55 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu art. 128 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 rezultă că preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene răspund administrativ, civil sau penal, după caz, pentru faptele săvârşite în exercitarea atribuţiilor ce le revin.
272

Pe de altă parte, cu valoare de principiu art.56 din Legea nr. 393/2004 statuează: „Consilierii răspund în nume propriu, pentru activitatea desfăşurată în executarea mandatului precum şi solidar, pentru activitatea consiliului din care fac parte şi pentru hotărârile pe care le-au votat.” În calitate de consilieri, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene răspund pentru încălcarea prevederilor Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, Legii privind Statutul aleşilor locali nr. 393/2004 şi ale regulamentului de organizare şi funcţionare fiind pasibili de aplicarea următoarelor sancţiuni: a) avertismentul; b) chemarea la ordine; c) retragerea cuvântului; d) eliminarea din sala de şedinţă e) excluderea temporară de la lucrările consiliului şi ale comisiilor de specialitate.1 În acelaşi timp, art. 69 alin.1 din Legea nr. 393/2004 prevede că pentru abateri grave şi repetate săvârşite în exercitarea mandatului de preşedinte sau de vicepreşedinte al consiliului judeţean, persoanelor în cauză li se pot aplica următoarele sancţiuni: a) mustrare; b) avertisment; c) diminuarea indemnizaţiei cu 5-10% pe timp de 1-3 luni; d) eliberarea din funcţie. Sancţiunile prevăzute la lit. a şi b se aplică prin hotărâre a consiliului judeţean, la propunerea unei treimi din numărul consilierilor în funcţie ori a preşedintelui consiliului judeţean, propunerea fiind necesar a fi temeinic motivată. În legătură cu sancţiunile prevăzute în art. 69 alin.1 lit. c şi d din Legea nr. 393/2004 alineatul 3 al aceluiaşi articol prevede că hotărârea se adoptă cu votul secret a cel puţin două treimi din numărul consilierilor în funcţie. Mai mult, alineatul 4 stipulează: „Aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin.1 lit.c şi d poate fi făcută numai dacă se face dovada că viceprimarul, preşedintele sau vicepreşedintele consiliului judeţean a încălcat Constituţia, celelalte legi ale ţării sau a prejudiciat interesele ţării, ale unităţii administrativ-teritoriale sau ale locuitorilor din unitatea administrativteritorială respectivă.” Aşadar, se constată grave neconcordanţe între dispoziţiile Legii nr. 215/2001 – legea administraţiei publice locale, republicată şi Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali în ceea ce priveşte eliberarea din funcţie a preşedinţilor, respectiv vicepreşedinţilor consiliilor judeţene. Concret, este vorba despre două deosebiri de substanţă şi anume: a) legea organică a administraţiei publice locale stabileşte în art. 101 alin. 3 faptul că hotărârea privind eliberarea din funcţie a preşedintelui ori
1

A se vedea art.68 coroborat cu art.57 alin.1 din Legea privind Statutul aleşilor locali nr. 393/2004 273

vicepreşedintelui consiliului judeţean se adoptă cu votul secret al majorităţii consilierilor în funcţie, în timp ce art. 69 alin.3 al legii nr. 393/2004 stabileşte că hotărârea se adoptă cu votul secret a cel puţin două treimi din numărul consilierilor în funcţie; b) pentru eliberarea din funcţie a preşedintelui sau vicepreşedintelui consiliului judeţean legea organică instituie o singură condiţie, respectiv aceea de a nu interveni în ultimele 6 luni ale mandatului consiliului judeţean. În mod diferit, art.64 alin.4 din Legea nr. 393/2004 instituie condiţia de a se face dovada, după caz:  preşedintele ori vicepreşedintele consiliului judeţean în cauză, a încălcat Constituţia, celelalte legi ale ţării, sau  a prejudiciat interesele ţării, ale unităţii administrativteritoriale sau ale locuitorilor din unitatea administrativteritorială respectivă. Lăsând la o parte faptul că „legiuitorul nu ne precizează prin ce modalitate se face „dovada”, trebuie să constatăm grave inadvertenţe între cele două acte normative. Aşadar, rămâne întrebarea legată de majoritatea necesară pe care trebuie să o întrunească hotărârea pentru eliberarea din funcţie a preşedinţilor şi/sau vicepreşedinţilor consiliilor judeţene şi pe ce motivaţie se poate fundamenta. Sigur că, pot fi făcute discuţii legate de caracterul novator al actului, de forţa juridică a legii organice etc. dar, în afara acestora, rămâne superficialitatea legiuitorului în reglementarea unei chestiuni delicate. Ne permitem să sugerăm, de lege ferenda punerea în acord a celor două acte normative. În mod evident, până în prezent am avut în vedere răspunderea administrativ-disciplinară a preşedintelui şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene. La fel ca şi primarii, preşedinţii consiliilor judeţene au şi o răspundere administrativ-contravenţională stabilită în premieră de art. 128 din Legea administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, republicată, precum şi de alte acte normative. Astfel, potrivit, art.12010 alin.1 din Legea organică a administraţiei publice locale, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei următoarele fapte: ... b) nepunerea în aplicare, cu rea-credinţă, a hotărârilor consiliului judeţean de către preşedintele consiliului judeţean;

274

c) neprezentarea în termenul prevăzut de Legea finanţelor publice locale a proiectului bugetului unităţii administrativ-teritoriale de către preşedintele consiliului judeţean, din culpa lor; d) neprezentarea de către preşedintele consiliului judeţean a rapoartelor prevăzute de lege, din culpa lor; e) neluarea măsurilor necesare, stabilite de lege de către preşedintele consiliului judeţean, în calitate de reprezentant al statului în judeţ. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se fac de către prefect. Ne rezumăm aici doar la enumerarea faptelor care constituie contravenţii, fără alte comentarii cu privire la buna credinţă şi culpă, observaţiile făcute în capitolul afectat primarului rămânând valabile. Încetarea de drept a mandatului preşedintelui consiliului judeţean, precum şi suspendarea de drept a mandatului intervin în ipotezele tratate la instituţia primarului, fiind aplicabile dispoziţiile art. 69 şi art. 71 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare, republicată. În mod similar, apreciem că răspunderea civilă şi respectiv penală a preşedinţilor consiliilor judeţene este antrenată în situaţiile şi condiţiile relevate în capitolul în care am tratat Răspunderea primarului. 6.4. Drepturi şi îndatoriri Principalele drepturi şi obligaţii ale preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene sunt reglementate de Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. Astfel, Capitolul V din lege, art. 28 la art. 44 conferă următoarele drepturi preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene: a) pe timpul exercitării mandatului acestora li se suspendă contractul de muncă sau actul de numire, în cadrul unei instituţii publice ori autorităţi publice, regii autonome ori societăţi comerciale cu capital integral sau majoritar de stat sau al unităţii administrativ-teritoriale; b) la încetarea mandatului de preşedinte sau vicepreşedinte al consiliului judeţean persoanele în cauză îşi reiau activitatea în executarea aceloraşi contracte de muncă; timp de 2 ani de la încetarea mandatului nu li se poate modifica sau desface contractul de muncă pe motive care nu le sunt imputabile; c) au drept de iniţiativă în promovarea actelor administrative, individual sau în grup; d) au dreptul la o indemnizaţie lunară, stabilită potrivit legii. De asemenea, au dreptul la decontarea, în condiţiile legii, a cheltuielilor legate de exercitarea mandatului dar, nu au dreptul la indemnizaţia de şedinţă prevăzută de lege pentru consilieri;
275

e) beneficiază de concedii de odihnă, concedii medicale, concedii fără plată, precum şi de concedii în cazul unor evenimente familiale deosebite, potrivit legii; f) au acces la orice informaţie de interes public; g) dreptul de asociere al aleşilor locali este garantat etc. Conform Capitolului VI din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene le revin obligaţiile specifice aleşilor locali, precum şi unele obligaţii specifice, printre care enumerăm: a) îndatorirea de a participa, pe durata mandatului la exercitarea funcţiilor consiliului judeţean cu bună credinţă şi fidelitate faţă de ţară şi de colectivitatea care i-a ales; b) sunt obligaţi să respecte Constituţia, legile ţării, hotărârile şi ordonanţele Guvernului, regulamentul de organizare şi funcţionare al consiliului judeţean şi hotărârile consiliului judeţean; c) sunt obligaţi să depună declaraţia de interese, declaraţia de avere în condiţiile prevăzute de lege. Preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene trebuie să depună declaraţia de avere în termen de 10 zile de la alegere, la Ministerul Administraţiei şi Internelor. d) au obligaţia de a se abţine de la dezbaterea şi aprobarea unei hotărâri lovite de nulitate conform art. 46 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare, republicată; e) sunt obligaţi la probitate şi discreţie profesională, să organizeze periodic întâlniri cu cetăţenii, să acorde audienţe etc. f) au obligaţia de a participa la şedinţele consiliului judeţean şi a comisiilor de specialitate din care fac parte; h) alte obligaţii prevăzute de lege. 7. Secretarul judeţului Pentru prima dată după 1990, legea organică a administraţiei publice locale reglementează în cadrul aceluiaşi capitol funcţia de secretar al unităţii administrativ-teritoriale. Astfel, conform art. 116 alin.1 din Legea nr. 215/2001 – legea administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare „Fiecare unitate administrativ-teritorială şi subdiviziune administrativteritorială a municipiilor are un secretar salarizat din bugetul local. Secretarul comunei, oraşului, municipiului, judeţului şi al subdiviziunii administrativ-teritoriale a municipiilor este funcţionar public de conducere, cu studii superioare juridice sau administrative. Secretarul se bucură de stabilitate în funcţie.”
276

În acest context, secretarului judeţului îi sunt aplicabile în mod corespunzător dispoziţiile art. 117 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare, republicată, care stabilesc principalele atribuţii ale secretarilor unităţilor administrativteritoriale. Deşi legea nu prevede în mod expres, secretarul judeţului îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin lege sau prin alte acte normative. 8. Aparatul de specialitate al consiliului judeţean Executarea în concret a competenţelor conferite de lege consiliului judeţean şi preşedintelui consiliului judeţean se realizează de către aparatul de specialitate al consiliului judeţean. Conform art. 102 alin.3 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare aparatul de specialitate al consiliului judeţean este subordonat preşedintelui acestuia care are competenţa de numire, sancţionare, modificare şi încetare a raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturilor de muncă. Aparatul de specialitate al consiliului judeţean este format din funcţionari publici şi personal contractual organizat în compartimente de specialitate, în funcţie de specificul atribuţiilor. Aparatului de specialitate al consiliului judeţean i se aplică regulile tratate în subcapitolul afectat Aparatului de specialitate al primarului.

277

Capitolul VIII PREFECTUL

1. Consideraţii generale privind instituţia prefectului Scurt istoric Originea instituţiei prefectului se pierde în timp, unii autori susţinând că o regăsim încă din Roma Antică în care noţiunile de prefect sau prefectură semnificau fie unităţi administrative („praefectural”), fie funcţii oficiale civile, militare sau economice1, sintagma „prefectus urbis” desemnând prefectul oraşului Roma, în timp ce alţi autori consideră că prefectul este o creaţie napoleoniană.2 În România, instituţia prefectului are vechi tradiţii fiind întâlnită atât în Muntenia cât şi în Moldova încă înainte de Unirea Principatelor. Oficial şi în actuala denumire, instituţia prefectului a fost introdusă prin Legea comunală din 1 aprilie 1864 şi în Legea pentru înfiinţarea consiliilor judeţene nr. 396 din 2 aprilie 1864, care în art. 91 stipula: „prefectul, cap al administraţiei judeţene, dirige toate lucrările acestei administraţiuni şi execută hotărârile consiliului judeţean”. Potrivit art. 3 alin. (2) din lege, prefectul era comisar (reprezentant) al Guvernului pe lângă consiliul judeţean. În această calitate, prefectul era abilitat de lege să exercite supravegherea legalităţii actelor adoptate de consiliul judeţean sau de comitetul permanent al acestuia, având dreptul şi obligaţia de a promova recurs la Guvern, în termen de 10 zile, dacă considera că un act este ilegal. Conform art. 95 alin. (3) din lege, introducerea recursului avea drept consecinţă suspendarea punerii în executare a actului respectiv. Guvernul avea obligaţia să soluţioneze recursul în termen de 20 de zile de la primire, iar dacă înăuntrul acestui termen nu se pronunţa actul respectiv era considerat a fi legal, producându-şi efectele pentru care a fost adoptat. Legea administrativă din 3 august 1929 prevedea faptul că prefectul se numea prin decret regal, la propunerea Ministerului de Interne. Totodată, au fost create un număr de 5 directorate ministeriale, ca centre de administraţie şi inspecţie locală, cu sediul în Bucureşti, Cluj, Craiova, Iaşi şi Timişoara, fiecare dintre acestea având în raza de activitatea mai multe judeţe. Acestea erau conduse de un director ministerial, care avea rang de
1 2

Mircea Preda, Tratat de drept administrativ, Lumina Lex, Bucureşti, 1996, p. 575 Marcel Waline, Droit administratif, Paris, 1963 278

274). Astfel. a regulamentelor şi veghea la aplicarea acestora (art. judeţ sau comună. judeţ sau comună (art. În principal. tradiţia a fost reluată. Legea administrativă din 1938 aduce o modificare de substanţă sub acest aspect. legislaţia noastră nu a mai consacrat instituţia prefectului. rezultă cu claritate faptul că în concepţia legiuitorului din 1929 şi 1936 funcţia de prefect era politică şi nu administrativă. 279 . conferindu-i în acelaşi timp competenţa de a numi primarul în comunele rurale şi urbane nereşedinţă şi de a desemna pe membrii de drept în consiliul comunal. supraveghea toate instituţiile de binefacere şi asistenţă socială care depindeau de stat. exercita conform art. prin directoratele ministeriale şi serviciile ministeriale locale. Din modul de numire. Pe lângă aceste atribuţii principale. 68 şi 69 din Legea de organizare a poliţiei generale a statului din 21 iulie 1929 fiind şeful poliţiei din judeţ. (2) faptul că prefectul este funcţionar de carieră. făcând legătura cu fiecare minister.273. prevăzând în art. 84 faptul că „Prefectul este reprezentantul guvernului şi şeful administraţiei judeţene”. prefectul nu putea ocupa nici o altă funcţie publică plătită de stat. b) în calitate de reprezentant al Guvernului. conform art. instituţia prefectul regăsindu-şi locul şi rolul în sistemul administraţiei publice din România. 270. dându-i-se şi dreptul de a controla serviciile administraţiilor locale. sub comanda partidului unic. precum şi din atribuţiile pe care le exercită. fiind subordonat acestuia. conform art. În perioada de după anul 1944. era obligat să-şi dea concursul la îndeplinirea deciziilor executorii ale consiliului judeţean (art.subsecretar de stat. 277) etc. 275). respectiv 30 de ani împliniţi şi studii universitare. Pentru a putea fi numit prefect. Legea administrativă din anul 1936 consacrând în art. a lărgit atribuţiile acestuia. atribuţiile acestuia privind controlul legalităţii actelor administrative fiind conferit instanţelor judecătoreşti şi altor organe statale. controlul şi supravegherea tuturor administraţiilor locale din judeţ. prefectul în calitate de reprezentant al Guvernului. precum şi anumite incompatibilităţi. nu putea exercita vreo profesie liberă şi nici nu putea fi administrator sau cenzor în societăţile civile sau comerciale din judeţ. 97 alin. prefectul se îngrijea de publicarea legilor. După revoluţia din decembrie 1989. c) exercita atribuţii poliţieneşti. prefectul exercita următoarele atribuţii: a) reprezenta Guvernul şi puterea executivă în judeţ. legea impunea persoanei anumite condiţii de vârstă şi studii.

Capitolul V. etc. Drept administrativ. prefectul nefiind consacrat ca autoritate publică. Corneliu Liviu Popescu. 5/1990 privind administrarea judeţelor. Bucureşti. prin Legea nr. Ulterior. 2 din lege prefectura era un „organ local al administraţiei de stat cu competenţă generală”. I. Titlul III intitulată „Administraţia publică locală” din Constituţie. Autorităţile administraţiei publice. considerând că prefectul era o autoritate deconcentrată a Guvernului în judeţe şi în municipiul Bucureşti. cu atribuţii proprii. 122 din Constituţie. 5/1998. op. mai exact al executivului central. alături de consiliile locale. op. municipiilor. 215/2001 legile organice ale administraţiei publice locale au făcut din prefect o autoritate a administraţiei publice. competenţa şi sarcinile acestuia. 69/1991 şi apoi Legea nr. C.4 1 2 Publicată în Monitorul Oficial al României.S. ori „o autoritate administrativă desconcentrată a administraţiei publice centrale”3.Astfel. Rodica Narcisa Petrescu. în revista „Dreptul” nr. p. Legea nr. 52.. într-o opinie se relevă că „Aşa se explică de ce în toate ţările democratice. 1999 3 Ioan Vida. citată. dimpotrivă. 236. În ceea ce ne priveşte. „un organ al administraţiei teritoriale în stat”. se apreciază. Avizul prefectului pentru numirea sau eliberarea din funcţie a conducătorilor serviciilor publice descentralizate în judeţe ale administraţiei ministeriale. Muraru. între interesele locale şi interesele naţionale exprimate prin lege. Partea I-a. au fost organizate la nivelul judeţelor prefecturile. pp. p. Într-o altă opinie. instituţia prefectului constituindu-se într-un element de legătură organică între autonomia locală şi lege. 261 280 . art. Editura „Victor”. oraşelor şi comunelor până la organizarea de alegeri locale1. p. Tănăsescu. citată. Potrivit art. primari şi consiliile judeţene. A. cu rolul de a veghea asupra aplicării legii de către autorităţile administraţiei publice locale. inclusiv ale comunităţilor locale”. că prefectul este o „autoritate desconcentrată în judeţe a Guvernului”. 92 din 20 iulie 1990 Mircea Preda. ne raliem celei de-a doua teze. În formarea acestei teze pledează mai multe argumente. citată. Constantinescu. Manda. op. au determinat pe unii autori să-l considere pe prefect ca fiind o autoritate a administraţiei publice locale2. pp. Iorgovan. Reglementarea instituţiei prefectului în Secţiunea a 2-a. cum sunt: regimul juridic al desemnării prefectului. Bucureşti. E. Sistemul constituţional român. 167-168. la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale cu gradul cel mai mare de extensie. Editura Lumina Lex. 218-219 4 M. există un reprezentant al statului. În acest sens. nr. 2000.

Astfel. Suportul constituţional al instituţiei prefectului îl regăsim în art. întrucât la acest din urmă nivel sunt organizate serviciile deconcentrate ale ministerelor. 658 din 21 iulie 2004 281 . republicată. faţă de reglementările anterioare.” b) Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale. nu există raporturi de subordonare. legiuitorul constituant a utilizat în mod eronat sintagma „unităţile administrativ-teritoriale” în loc de judeţe. În acest context. pe de o parte şi consiliile locale. din conţinutul căruia rezultă rolul şi locul prefectului în sistemul administraţiei publice. în cazul în care consideră actul ilegal. al celui local şi al primarului. Suportul constituţional şi legal al instituţiei prefectului Subliniem de la început faptul că în ultimii trei ani. Legea contenciosului administrativ nr. art. Actul atacat este suspendat de drept. pe de altă parte. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. În opinia noastră. stabileşte: „În exercitarea controlului ierarhic Guvernul are dreptul să anuleze actele administrative ilegale sau inoportune ale autorităţilor publice din subordinea sa. e) Prefectul poate ataca.2. pentru prima dată după 1990 reglementările privind instituţia prefectului sunt cuprinse într-o lege distinctă faţă de legea organică a administraţiei publice locale. nr. cu modificările şi completările ulterioate. 340/2004 privind instituţia prefectului.2 din Legea nr. care are menirea de a detalia dispoziţiile constituţionale. Partea I-a.3 din Legea fundamentală. legea organică aduce modificări de esenţă în materie. c) Atribuţiile instituţiei prefectului se stabilesc prin lege organică. În conformitate cu dispoziţiile art. consiliile judeţene şi primari.128. au survenit modificări de esenţă în ceea ce priveşte reglementarea instituţiei prefectului. 554/2004 o consacră în mod expres ca autoritate ce exercită tutela administrativă.123 alin. d) Între prefecţi. alin. În acelaşi timp însă. în faţa instanţelor de contencios administrativ un act al consiliului judeţean.123 al Constiuţiei României. precum şi ale prefecţilor. Prin prisma acestei competenţe conferite instituţiei prefectului. astfel: a) Guvernul numeşte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti.1 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. a fost adoptată Legea nr.

c . dintre care menţionăm următoarele: a) Cu privire la funcţia publică de prefect: 1) Începând cu data de 1 ianuarie 2006 prefectul face parte din categoria înalţilor funcţionari publici. nr. Astfel. menţionăm că Legea nr. alegerile generale vor genera o altă coloratură politică a Guvernului. conform reglementărilor în vigoare prefectul devine înalt funcţionar public.U. participanţii la examenul de atestare pe post trebuia să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. În acest fel.III din Ordonanţă.1 modifică regimul juridic al funcţiei de prefect. Fără a ne propune aici să realizăm o analiză exhaustivă a dispoziţiilor cu caracter de noutate aduse de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. dacă. nr. Aşa cum relevam şi în ediţia anterioară. republicată. 340/2004 în concordanţă cu dispoziţiile art. 1142 din 16 decembrie 2005 282 . în „Lege privind prefectul şi instituţia prefectului. Legea nr. 340/2004 privind instituţia prefectului a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 251 din 22 martie 2004 Publicată în Monitorul Oficial al României. Potrivit art. ne rezumăm la faptul de a sublinia că legea a avut o existenţă efemeră. nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. precum şi cei care au ocupat funcţia de prefect până la data de 31 decembrie 2005.3 1 2 Publicată în Monitorul Oficial al României. conform art. Partea I-a.” Analiza actului normativ menţionat ne permite să evidenţiem o serie de dispoziţii cu caracter de noutate faţă de reglementările anterioare în materie. dacă potrivit reglementărilor anterioare funcţia de prefect era o funcţie de demnitate publică. ne exprimăm rezervele cu privire la perenitatea acestor dispoziţii. Astfel.11 din Legea nr. publicată în Monitorul Oficial al României. cu excepţia celor prevăzute la lit. precum şi al celei de subprefect. nr. 2) Prefecţii în funcţie la data intrării în vigoare a O. republicată. Partea I-a. 179/2005. 1142 din 16 decembrie 2005 3 privind organizarea şi desfăşurarea examenului de atestare în funcţiile publice de prefect şi subprefect. 179 din 14 decembrie 20052.15 din Legea nr. 1655/2005. care modifică inclusiv titlul legii. legiuitorul nostru revine la statutul juridic conferit prefecţilor prin Legea administrativă din 1938. 340/2004.G.În al doilea rând. puteau fi numiţi în funcţia publică de prefect. Partea I-a. nr.III alin. în urma promovării unui examen de atestare pe post.G. regim juridic aplicabil şi subprefecţilor. Condiţiile de organizare şi desfăşurare a examenului de atestare pe post au fost stabilite prin H.3 din Ordonanţa de urgenţă. mai ales. cu modificările şi completările ulterioare. d şi e.

prin emiterea avizului consultativ.G. respectiv: • Armonizarea activităţii serviciilor publice deconcentrate care au sediul în judeţ. 4) Pentru îndeplinirea atribuţiilor şi prerogativelor conferite de lege. adresate ministerului de resort.251 din Legea nr. în fiecare judeţ.U. sub sancţiunea destituirii lor din funcţia publică. 179/2005 283 . în principal. b) Cu privire la atribuţia de „a conduce” serviciile publice deconcentrate ale ministerelor observăm că legea consolidează conducerea „bicefală” a serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului. În acest scop. • sancţionarea disciplinară a conducătorilor serviciilor publice deconcentrate. înregistrându-se astfel creşterea numărului de subprefecţi faţă de reglementările anterioare. prin formularea unei propuneri motivate în acest sens. la lucrările colegiului putând fi invitate şi alte persoane a căror prezenţă se consideră necesară. subprefecţi şi conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului. iar prefectul municipiului Bucureşti de trei subprefecţi.22 din Ordonanţa de urgenţă. 1 A se vedea art. 340/2004 modificată şi completată prin O. organizate la nivelul judeţelor. colegiul prefectural compus din: prefect. care îşi au sediul în judeţul respectiv.Menţionăm că dispoziţiile legale la care am făcut referire sunt aplicabile şi subprefecţilor. 3) Prefecţii şi subprefecţii nu pot fi membri ai unui partid politic sau al unei organizaţii căreia îi este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice. astfel cum prevăd dispoziţiile art. c) Cu privire la înfiinţarea Colegiului prefectural Se înfiinţează. potrivit legii.1 Colegiul prefectual se convoacă de către prefect „cel puţin o dată pe lună şi oricând se consideră că este necesar”. nr. atribuţiile colegiului prefectural se vor stabili prin hotărâre a Guvernului şi vor urmări. prefectul este ajutat de doi subprefecţi. • desemnarea unui reprezentant în comisia de concurs pentru ocuparea postului de conducător al serviciilor publice deconcentrate. două mari obiective. Potrivit legii. prefecţilor le-au fost conferite noi atribuţii printre care: • fundamentarea proiectelor de buget şi cenzurarea execuţiei bugetare. etc.

(1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. 3. astfel cum rezultă şi din prevederile art. Pentru municipiul Bucureşti. 9 din Legea nr. se află în municipiul reşedinţă de judeţ. Sediul instituţiei prefectului. 1 alin.U. sediul instituţiei prefectului este în municipiul Bucureşti. la propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor. Aşa cum am mai arătat. fără personalitate juridică. după caz3. pe durata exercitării funcţiei de către prefect. politicilor. 340/2004 modificată şi completată prin O. potrivit modificărilor aduse de Legea nr. 340/2004 2 A se vedea art. 69/1991 – legea administraţiei publice locale2. încheiat în condiţiile legii. 123 alin. fiind eliminată condiţia de vârstă (cel puţin 30 de ani) prevăzută de Legea nr. Numirea. cu modificările şi completările ulterioare. în cadrul instituţiei prefectului se organizează şi funcţionează cancelaria prefectului. cu o componenţă aproape similară cu cea a fostei Comisii administrative reglementată prin Legea nr. (1) din Constituţia României „Guvernul numeşte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti”. partea I-a. 179/2005 2 Republicată în Monitorul Oficial al României. 340/2004 privind instituţia prefectului 284 . strategiilor şi planurilor de acţiune ale Guvernului la nivelul judeţului. pentru a fi numit în funcţia de prefect se impunea condiţia studiilor superioare de lungă durată.Implementarea programelor. începând cu data de 1 ianuarie 2006. Personalul din cadrul cancelariei prefectului este numit şi eliberat din funcţie de către prefect şi îşi desfăşoară activitatea pe baza unui contract individual de muncă. respectiv judeţul Ilfov.211 din Legea nr. un consultant şi secretarul cancelariei. 215/2001. nr. d) Cancelaria prefectului Conform art.2 Deşi legea nu prevede în mod expres. 76 din 17 aprilie 1996 3 A se vedea art. Cancelaria prefectului este un compartiment organizatoric distinct. într-un imobil proprietate publică a statului. nr. 215/2001. coroborate cu cele ale art. Sub imperiul Legii nr. 2 din Legea nr. • Conform art. denumit prefectură. abrogată prin Legea nr. conflictul de interese a exercitării funcţiei. republicată. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului.G.39 din lege.69/1991. format din: directorul cancelariei. în opinia noastră Colegiul prefectural este o structură organizatorică. doi consilieri. încetarea de drept incompatibilităţi. a judeţului sau a municipiului.

societăţile de asigurare şi cele financiare. b) funcţia de primar şi viceprimar. La numirea în funcţie. cu modificările şi completările ulterioare. care îl va informa pe primul-ministru.prefectul face parte din categoria înalţilor funcţionari publici. director. apare o situaţie de incompatibilitate. director general. raporturile de serviciu ale prefectului se modifică. Titlul IV din Legea nr. al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice. j) calitatea de membru al unui grup de interes economic. pe timpul exercitării funcţiei de prefect. astfel cum prevăd dispoziţiile art. h) funcţia de manager sau membru al consiliilor de administraţie ale regiilor autonome. funcţia de prefect este incompatibilă cu: a) calitatea de deputat sau senator. e) funcţia de preşedinte. Pe de altă parte. cu excepţia acelor funcţii prevăzute în acordurile şi convenţiile la care România este parte. Pe cale de consecinţă. e). Prefecţii pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic. suspendă şi încetează în condiţiile prevăzute de Legea nr. e). 85 din Secţiunea a III-a. k) o funcţie publică încredinţată de un stat străin. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. g) funcţia de reprezentant al statului în adunările generale ale societăţilor comerciale prevăzute la lit. membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale. 161/2003. 161/2003. persoana în cauză trebuie să declare că nu se află într-o situaţie de incompatibilitate. conform art. b) din Legea nr. În cazul în care. inclusiv băncile sau alte instituţii de credit. d) o funcţie de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizaţiilor cu scop comercial. primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti. pentru a dispune măsurile necesare. constatarea se face de ministrul administraţiei şi internelor. 86 lit. 285 . renunţându-se astfel la statutul său politic. companiilor şi societăţilor naţionale. f) funcţia de preşedinte sau de secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor la societăţile comerciale prevăzute la lit. c) funcţia de consilier local sau consilier judeţean. precum şi la instituţiile publice. i) calitatea de comerciant persoană fizică. Capitolul III. vicepreşedinte. administrator.

Persoana care a săvârşit o astfel de abatere administrativă. Încălcarea acestei obligaţii constituie abatere administrativă. constatată după procedura menţionată. potrivit legii. după caz: a) sesizarea organelor de urmărire penală competente. Rezultatul verificărilor se prezintă primului-ministru. iar actele administrative emise sau actele juridice încheiate în astfel de condiţii sunt lovite de nulitate absolută. care ar produce un folos material pentru sine. conform art. Hotărârea Curţii de Apel este supusă recursului. Capitolul II. Astfel. sau. 72 . 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor. Conform art. Partea I-a. 72 alin. Hotărârea judecătorească irevocabilă. care dispune prin decizie. după caz. magistraţilor. din Legea nr. după caz. Verificarea sesizărilor privind încălcarea obligaţiilor prevăzute în art. 75 din Legea nr. 161/2003 (Cartea I-a. (1) se face de către Corpul de control al primului-ministru. Modul de soluţionare al sesizării va fi comunicat prefectului în termen de 30 de zile de la data soluţionării acesteia. dacă nu este o faptă gravă. 74 alin. (1) şi (2) din legea sus-menţionată. potrivit art. se publică în Monitorul Oficial al României. Titlul IV. Prefectul este obligat să nu emită un act administrativ sau. Cartea I-a. constituite conform Legii nr. decizia primului-ministru. b) sesizarea comisiilor competente de cercetare a averii. (1) din Legea nr. Conflictul de interese poate fi sesizat primului-ministru de orice persoană sau acesta se poate sesiza din oficiu. Titlul IV. Decizia primului-ministru poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ. conform art. a unor persoane cu funcţii de conducere şi control şi a funcţionarilor publici. 72 alin. 161/2003. În cazurile în care din verificări rezultă că prefectul sau subprefectul a realizat foloase materiale prin săvârşirea unei abateri administrative. 161/2003. Secţiunea a-2-a) „Persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim ca urmare a existenţei unui conflict de 286 . pentru soţul său ori rudele sale de gradul I. (2) din Legea 161/2003. materia este reglementată pentru prefect şi subprefect de art. este decăzută din dreptul de a mai exercita funcţia de prefect sau subprefect pentru o perioadă de 3 ani de la data publicării hotărârii judecătoreşti sau. a deciziei primului-ministru. Capitolul II. primul-ministru poate dispune.În ceea ce priveşte conflictul de interese. în termen de 15 zile de la comunicare.75 din Secţiunea a II-a. 73 alin. neatacată în termenul de 15 zile. asupra măsurilor ce se impun. să nu încheie un act juridic ori să nu ia sau să nu participe la luarea unei decizii în exercitarea funcţiei publice de autoritate.

Muraru. 429/2003. (3) Atribuţiile prefectului se stabilesc prin lege organică. pe de o parte. 123 din Constituţie: „(1) Guvernul numeşte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti. prefectul „conduce” serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei 1 M.1. (4) Între prefecţi. 261 287 . Tănăsescu. E. b) şef al serviciilor statului din judeţ (municipiul Bucureşti). Potrivit art. un act al consiliului judeţean. Constantinescu. (1) din Legea nr.123 din Constituţia României.” Aşa cum se arată în lucrarea „Constituţia României – revizuită – comentarii şi explicaţii”1. Actul atacat este suspendat de drept. dar în legătură cu calitatea de reprezentant al Guvernului în plan local. A. În ceea ce priveşte calitatea prefectului de reprezentant al Guvernului în judeţe şi în municipiul Bucureşti prevăzută de art. pe de altă parte. text care înlocuieşte fostul art. (5) Prefectul poate ataca. Iorgovan.S. 122 modificat şi completat prin Legea de revizuire nr. (2) Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale. al celui local sau al primarului. I. consiliile locale şi primari.” 4. 1 alin. Atribuţiile conferite de Constituţie Statutul constituţional al instituţiei prefectului este stabilit de art. Atribuţiile prefectului 4. potrivit legii. precum şi consiliile judeţene şi preşedinţii acestora. ne apare evidentă natura politică a instituţiei prefectului. (1). conform căruia „Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local”. în funcţie de natura actului emis sau încheiat. Pe de altă parte. citată. în cazul în care consideră actul ilegal. republicată. p. c) autoritate de tutelă administrativă pentru supravegherea respectării legii de către autorităţile administraţiei publice locale.interese prevăzut în prezenta secţiune se poate adresa instanţei de judecată competente. op. în faţa instanţei de contencios administrativ. 340/2004. instituţia prefectului se distinge prin următoarele calităţi: a) reprezentant al Guvernului. preluată în art. 123 alin. nu există raporturi de subordonare.

123 alin. 26 din Legea nr.publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale. emise sau adoptate de autorităţile administraţiei publice locale. p. I. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului nu aduce clarificările necesare. În acelaşi timp însă. art.S. actele administrative emise de aceştia. (5) din Constituţia României. pe de altă parte. A. 263 288 . revenind legiuitorului misiunea de a stabili în concret competenţa prefectului1. în ipoteza în care prefectul ar ataca o dispoziţie emisă de preşedintele consiliului judeţean pe care o consideră ilegală. În opinia noastră. Tănăsescu. În legătură cu această atribuţie constituţională conferită instituţiei prefectului. trebuie să admitem teza unei duble subordonări. având în vedere textul constituţional şi deopotrivă. în plan vertical şi în plan orizontal a serviciilor deconcentrate ale ministerelor. Iorgovan. E. 26 din Legea nr. apreciem că nici Legea nr.340/2004 prevede că în exercitarea atribuţiei cu privire la verificarea legalităţii actelor administrative ale autorităţilor administraţiei publice 1 A se vedea M. atributul de comandă revine miniştrilor. Constantinescu. consacră dreptul prefectului de a ataca în faţa instanţei de contencios administrativ actele pe care le consideră ilegale. al legii speciale. text aflat în contradicţie cu prevederile constituţionale menţionate. Muraru. A. E. Muraru.citată. art. 261-262 2 M. pp. În aplicarea dispoziţiilor constituţionale. Aşa fiind. Constantinescu. ne permite formularea următoarelor observaţii: a) deşi art.S. Tănăsescu. citată. Iorgovan. b) competenţa prefectului de a ataca în instanţele de contencios administrativ este exhaustivă. atâta vreme cât conducătorii serviciilor deconcentrate ale ministerelor sunt numiţi de miniştri de resort şi se subordonează acestora prin activitatea pe care o desfăşoară. republicată. op. (4) din Constituţia revizuită. Analiza textului constituţional menţionat. nefiind stabilite excepţii. I. pe de o parte. În sfârşit. 122 alin. (4) din Constituţie consfinţeşte un statut constituţional preşedinţilor consiliilor judeţene. implicit a conducătorilor acestora. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului. textul având aceeaşi redactare cu a art. alineatul 5 al aceluiaşi articol omite din enumerare. op.. poate fi invocată neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. nu este prevăzut un termen înăuntrul căruia prefectul poate verifica legalitatea actelor administrative emise/adoptate de autorităţile administraţiei publice locale şi de a le ataca la instanţa de contencios administrativ2. iar. 123 alin.

340/2004 următoarele atribuţii principale: 289 . În calitate de reprezentant al Guvernului. regulile procedurale instituite de Legea nr. conform dispoziţiilor art. sunt utopice şi cu certitudine nu vor fi respectate de către instanţele de contencios. care pot fi delegate de către prefect. profesionalizării. Atribuţiile conferite de lege Conform art. Actul atacat este suspendat de drept. spre deosebire de exercitarea drepturilor şi asumarea obligaţiilor civile ale instituţiei prefectului. Activitatea instituţiei prefectului este finanţată de la bugetul de stat. În situaţii deosebite. Conform alineatului 6 al aceluiaşi articol. eficienţei. 554/2004. după caz. 5 alin. transparenţei şi liberului acces la informaţiile de interes public.261 din Legea nr. (2) din Legea nr. prefectul îndeplineşte potrivit art. 340/2004. 340/2004 privind instituţia prefectului.2. responsabilităţii. c) termenele de judecată nu pot fi mai mari de 10 zile. în vederea modificării sau. prin ordin şi altei persoane. cu modificările şi completările ulterioare. prefectul are obligaţia de a solicita autorităţilor care au emis actul. 340/2004 cu modificările şi completările ulterioare. obiectivităţii. În astfel de situaţii. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului. a introdus o serie de reguli procedurale speciale în astfel de litigii. orientării către cetăţean. cu cel puţin 10 zile înaintea introducerii acţiunii în contenciosul administrativ. Trebuie relevat că art. 24 din Legea nr. activitatea prefectului se întemeiază pe principiile: legalităţii. Rămâne ca jurisprudenţa să infirme sau. a revocării acestuia. dacă citaţia le-a fost comunicată cu cel puţin o zi înaintea judecării. d) părţile se consideră a fi legal citate.locale. imparţialităţii. în faţa instanţei de contencios administrativ aceste acte. În opinia noastră. cu motivarea necesară. reanalizarea actului socotit nelegal. prefectul poate ataca. pronunţarea poate fi amânată cel mult două zile. e) hotărârile prin care se soluţionează fondul cauzei se pronunţă în ziua în care au luat sfârşit dezbaterile. dimpotrivă să confirme punctul nostru de vedere. şi anume: a) acţiunea introdusă de către prefect pentru anularea unui act administrativ al autorităţilor administraţiei publice locale socotit nelegal este scutită de taxa de timbru. Capacitatea juridică de drept public a instituţiei prefectului se exercită în exclusivitate de către prefect. 4 din Legea nr. aceste reguli se completează cu cele ale Legii contenciosului administrativ nr. b) acţiunea se judecă în regim de urgenţă. dacă le consideră nelegale. 4.

în condiţiile legii.asigură. a celorlalte acte normative.241 din lege care are următoarea redactare: „Prefectul poate verifica măsurile întreprinse de 290 • . a limbii materne în raporturile dintre cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale şi serviciile publice deconcentrate în unităţile administrativ-teritoriale în care aceştia au o pondere de peste 20%. menţinerea unei comunicări permanente cu toate nivelurile instituţionale şi sociale. după caz. Atribuţii cu caracter de noutate regăsim în art. în condiţiile stabilite prin lege. realizarea intereselor naţionale. • dispune măsurile corespunzătoare pentru prevenirea infracţiunilor şi apărarea drepturilor şi a siguranţei cetăţenilor. a ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului. în vederea promovării intereselor comune. a obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare şi dispune măsurile necesare pentru îndeplinirea lor. măsurile care se impun pentru prevenirea şi gestionarea acestora şi foloseşte în acest sens sumele special prevăzute în bugetul propriu cu această destinaţie. împreună cu autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene. respectiv în municipiul Bucureşti. aplicarea şi respectarea Constituţiei. acordând o atenţie constantă prevenirii tensiunilor sociale. • acţionează pentru asigurarea climatului de pace socială. împreună cu autorităţile şi organele abilitate. • acţionează pentru realizarea în judeţ. potrivit legii. priorităţile de dezvoltare teritorială. • asigură realizarea planului de măsuri pentru integrare europeană (atribuţie formulată nefericit s. în calitate de preşedinte al Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă. în calitate de şef al protecţiei civile. • hotărăşte.n. cooperarea sau asocierea cu instituţii similare din ţară şi din străinătate. în condiţiile legii. în scopul desfăşurării în bune condiţii a acestei activităţi. • verifică legalitatea actelor administrative ale consiliului judeţean. • dispune. ale consiliului local sau ale primarului. fondurile special alocate de la bugetul de stat şi baza logistică de intervenţie în situaţii de criză. la nivelul judeţului sau. • stabileşte. în conformitate cu competenţele şi atribuţiile ce îi revin. a măsurilor de pregătire pentru situaţii de urgenţă. • asigură. ducerea la îndeplinire.). a legilor. • dispune măsuri de aplicare a politicilor naţionale hotărâte de Guvern şi a politicilor de integrare europeană. • utilizează. al municipiului Bucureşti. • asigură folosirea. prin organele legal abilitate. precum şi a ordinii publice.

În opinia noastră.1 alin. citată. Ni se pare că aceste prevederi adaugă la legea organică privind prefectul şi instituţia prefectului şi-n acelaşi timp contravin Constituţiei. atâta vrme cât art. printre care: verificarea modului de utilizare a fondurilor publice alocate serviciului public deconcentrat. respectiv conducător al organului administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului şi conducătorul serviciului public deconcentrat din subordinea acestuia. legiuitorul a instituit controlul prefectului asupra unor aleşi locali. pot delega prefectului unele atribuţii de conducere şi control. 460/2006 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. rezultă că acesta are o competenţă materială specializată. respectiv al municipiului Bucureşti1. organizarea unor achiziţii publice etc. prefectul asigură legătura operativă dintre fiecare ministru. Prefectul îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege şi de celelalte acte normative.1 din Hotărârea Guvernului nr. conform căruia: „În calitate de reprezentant al Guvernului pe plan local.” Aşadar. 5. Din analiza atribuţiilor conferite de Constituţie şi lege prefectului. este intitulat „Drepturile şi îndatoririle membrilor Corpului prefecţilor şi al Corpului 1 Vezi Rodica Narcisa Petrescu.123 alin. o atribuţie cu caracter de noutate absolută o regăsim în art. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului.primar sau de preşedintele consiliului judeţean în calitatea lor de reprezentanţi ai statului în unitatea administrativ-teritorială şi poate sesiza organele competente în vederea stabilirii măsurilor necesare. op. verificarea modului de realizare a obiectivelor cuprinse în strategiile sectoriale. alineatul 2 al aceluiaşi articol stabileşte că miniştrii şi conducătorii celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului. prin normă cu caracter permisiv. aceste dispoziţii sunt cel puţin discutabile sub aspectul neconstituţionalităţii.2 din Constituţie stabileşte că prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor. Drepturile şi îndatoririle prefecţilor Capitolul III al Legii nr. cu modificările şi completările ulterioare. în condiţiile legii. precum şi însărcinările stabilite de Guvern. care sub aspect teritorial se limitează la nivelul judeţului. 223 291 . p. „prefectul poate”. Aşa de exemplu. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului. Pe de altă parte.” Textul citat ni se pare cel puţin bizar şi neconstituţional.

competenţă stabilită prin art. (2) din lege. În cazul în care prefectul îşi desfăşoară activitatea în altă localitate decât cea de domiciliu. sub sancţiunea destituirii din funcţia publică. cheltuielile privind chiria locuinţei de serviciu şi cele ocazionate de mutarea în localitatea în care îşi are sediul instituţia prefectului. 6. Deşi textul preia redactarea art. 137 alin. contractul de închiriere al locuinţei de serviciu se încheie pe perioada exercitării funcţiei de prefect şi încetează de drept. date şi informaţii. 32 din Legea nr. În ceea ce priveşte ordinele prin care se stabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate. în conformitate cu dispoziţiile regulamentelor specifice. Constatăm că acest drept conferit prefectului este un drept special. Dacă prefectul se află în situaţia menţionată. d) prefectul poate solicita instituţiilor şi autorităţilor administraţiei publice documentaţii. prefectului în funcţie i se acordă onoruri militare. (2) din Legea nr. (1) din Legea nr. 19-22 din lege prefecţii în funcţie beneficiază de următoarele drepturi speciale: a) locuinţă de serviciu. discriminatoriu. 19 alin. c) în calitate de reprezentant al Guvernului. în mod distinct această materie. 215/2004. 215/2001 Legea administraţiei publice locale. conform art. Potrivit dispoziţiilor art. organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale1. de care nu beneficiază alte categorii de funcţionari publici. 340/2004 292 .subprefecţilor”. Actele prefectului Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin. legea prevede obligaţia prefectului de a consulta conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului. considerăm că se impunea renunţarea la termenul de „consultare” şi utilizarea unei 1 A se vedea art. potrivit legii. reglementând pentru prima dată după 1990. prefectul emite ordine cu caracter normativ sau individual. în condiţiile legii. care preia textul abrogat din art. (2) din Legea nr. cu ocazia ceremoniilor militare organizate în judeţ. Prefectul şi subprefectul nu pot fi membri ai unui partid politic sau ai unei organizaţii căreia îi este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidlor politice. 137 alin. 340/2004. 32 alin. beneficiază de locuinţă de serviciu. la data încetării exercitării funcţiei de prefect. b) salarizarea prefecţilor se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici. Legea prevede că în atare situaţii. iar acestea au obligaţia de a le furniza cu celeritate. sunt suportate din bugetul instituţiei prefectului.

Potrivit art. conform art. republicată. ori de câte ori lezează un drept subiectiv sau un interes legitim al unei persoane fizice sau juridice. potrivit art. în acelaşi timp au obligaţia să comunice de îndată 293 . în exercitarea atribuţiilor de putere publică. cu modificările şi completările ulterioare. 33 teza a II-a din Legea nr. cu caracter obligatoriu şi executoriu din oficiu.formalităţi procedurale consacrate în doctrină. în temeiul raporturilor de subordonare directă şi pe baza atribuţiei de control ierarhic. ordinele emise de prefecţi sunt acte administrative de autoritate. dacă le consideră nelegale. 34 din Legea nr. ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale pot propune Guvernului măsuri de anulare a ordinelor emise de prefect. 28 alin. pe de altă parte. 340/2004. 340/2004 reglementează raporturile dintre ministere şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale. legalitatea ordinelor prefectului este cenzurată de către instanţele de contencios administrativ. poate dispune anularea unui ordin emis de prefect şi pentru motive de neoportunitate. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. (1) din Constituţia României. la propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor sau a altei autorităţi publice. 340/2004 prefecţii sunt obligaţi să comunice ordinele de natura celor sus-menţionate conducătorului instituţiei ierarhic superioare serviciului public deconcentrat. pe de o parte şi prefecţi. aşa cum rezultă din coroborarea dispoziţiilor art. (3) cu cele ale art. Deşi legea nu prevede în mod expres. (1) din Legea nr. Fiind emise de o autoritate a administraţiei publice (prefectul). Ordinele cu caracter individual emise de prefecţi devin executorii de la data aducerii lor la cunoştinţă publică. Astfel. 34 şi art.340/2004 privind instituţia prefectului. Menţionăm că art. 35 din Legea nr. Aceste ordine se comunică de îndată Ministerului Administraţiei şi Internelor. Ordinele emise de prefect în calitate de preşedinte al Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă produc efecte juridice de la data aducerii lor la cunoştinţă. de la care devin şi executorii. Este evident însă faptul că Guvernul. dar. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului. Ministerului Administraţiei şi Internelor poate propune Guvernului anularea ordinelor emise de prefect. conform art. 33 alin. Ordinele cu caracter normativ devin executorii numai după ce au fost aduse la cunoştinţă publică. în condiţiile legii. 32 alin. (4) din Legea nr. 33 alin. respectiv aviz (facultativ sau consultativ) sau acord. conform art. 52 alin. (1) din Legea nr. dacă le consideră nelegale sau netemeinice.

Ca şi în cazul prefectului. nr. precum şi alte atribuţii prevăzute de lege ori sarcini date de Ministerul Administraţiei şi Internelor sau de către prefect. în art.2 din Legea nr.” Analiza textului citat ne permite să formulăm două observaţii şi anume: a) subprefecţilor le-au fost stabilite prin act normativ competenţe proprii. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului. Încetarea de drept a funcţiei de subprefect. În temeiul art. organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale şi.2 alin. art.prefecţilor actele cu caracter normativ. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului. 363 din 26 aprilie 2006 294 . Pe de altă parte. atribuţii în domeniul conducerii serviciilor publice deconcentrate. conform art. Numirea şi eliberarea din funcţie a subprefecţilor se face în condiţiile legii. instituind şi condiţiile necesare pentru ocuparea funcţiei. ale conducerii operative a instituţiei prefectului. 340/2004 conform cărora atribuţiile subprefectului se stabilesc prin hotărâre a Guvernului a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. Deşi legea nu prevede. primului-ministru apreciem că este vorba despre un aviz facultativ. având însă în vedere prerogativele excepţionale conferite de Legea nr. pe care prefecţii trebuie să le transmită serviciilor publice deconcentrate. Subprefectul are aceleaşi drepturi şi îndatoriri cu cele ale prefectului. Subprefectul Pentru îndeplinirea atribuţiilor şi prerogativelor ce îi revin potrivit legii. poate sesiza aceste autorităţi cu privire la inoportunitatea unor acte administrative. de asemenea.1 prevede că: „Subprefecţii îndeplinesc. în numele prefectului. conflictele de interese şi incompatibilităţile sunt identice cu cele ale prefectului. prefectul poate propune ministerelor şi celorlalte organe ale administraţiei centrale măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii serviciilor publice deconcentrate. 9 din lege prevede că subprefectul face parte din categoria înalţilor funcţionari publici. 7. 90/2001. b) subprefecţii îşi exercită competenţele conferite prin lege în numele prefectului. 8 din Legea nr. iar la municipiul Bucureşti de trei subprefecţi. 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. la propunerea prefectului şi cu avizul Ministerului Administraţiei şi Internelor. 460/2006 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr.1 care. Partea I-a.8 alin. prefectul este ajutat de doi subprefecţi. prin decizie a primului-ministru.

460/2006 principalele atribuţii ale subprefecţilor au fost grupate în două mari domenii de activitate. întocmirea proiectului regulamentului de funcţionare a colegiului prefectural.2 al art. gestionarea şi urmărirea îndeplinirii măsurilor dispuse de către prefect cu privire la realizarea sarcinilor reieşite din actele normative. asigurarea secretariatului comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. În absenţa prefectului. sub conducerea prefectukui. dintre care enumerăm: analiza activităţii desfăşurate de serviciile publice deconcentrate şi elaborarea de propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii acestora. cu respectarea prevederilor regulamentului-cadru. prin care: asigurarea conducerii operative a instituţiei prefectului. cu privire la conducerea serviciilor publice. a fost organizată instituţia prefectului. b) atribuţii privind conducerea operativă a instituţiei prefectului. Instituţia prefectului Pentru exercitarea de către prefect a prerogativelor care îi revin potrivit Consttituţiei şi de alte acte normative. examinarea proiectelor bugetelor şi a situaţiilor financiare privind execuţia bugetară întocmite de serviciile publice deconcentrate. atribuţiile acestuia se exercită de către subprefectul desemnat prin ordin emis de prefect. în calitate de secretar al comisiei etc.3 alin.2 din Hotărârea Guvernului nr. Prin ordin al prefectului se stabilesc atribuţiile care revin fiecărui subprefect. pe care îl supune spre aprobare prefectului. astfel: a) atribuţii exercitate în numele prefectului. astfel cum stabilesc dispoziţiile art. în vederea emiterii avizului de către prefect. urmărirea modului de îndeplinire a hotărârilor luate în cadrul colegiului prefectural etc. elaborarea proiectului regulamentului de organizare şi funcţionare a instituţiei prefectului. 460/2006. 8. potrivit legii şi asigurarea transmiterii acestora către conducătorul instituţiei ierarhic superioare.Conform alin.2 din Hotărârea Guvernului nr. consultarea conducătorilor serviciilor publice deconcentrate cu privire la ordinele prefectului prin care se stabilesc măsuri cu caracter tehnic de specialitate. îndrumarea metodologică a secretarilor unităţilor administrativ-teritoriale. Ordinele prefectului sunt contrasemnate de către subprefectul în sarcina căruia incumbă punerea sa în aplicare. 295 . cu excepţia cancelariei prefectului. asigurarea elaborării proiectului ordinului prefectului privind înfiinţarea şi organizarea oficiilor prefecturale.

printre care: • elaborează studii şi rapoarte cu privire la aplicarea actelor normative în vigoare. cu patrimoniu şi buget propriu. în condiţiile legii. în direcţii. • participă împreună cu reprezentanţii serviciilor publice deconcentrate la acţiuni de verificare. servicii şi birouri prin ordin emis de prefect. emis în condiţiile legii. Structurile de specialitate ale instituţiei prefectului se organizează. • întocmesc anual planul de acţiuni pentru realizarea în judeţ a obiectivelor cuprinde în Programul de guvernare etc. 460/2006 296 . asigură păstrarea acestora. 2) atribuţii cu privire la verificarea legalităţii actelor administrative adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale şi contencios administrativ şi anume: • conduc evidenţa actelor administrative adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale şi transmise prefectului în vederea verificării legalităţii. precum şi evidenţa acţiunilor şi dosarelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti. „Instituţia prefectului este o instituţie publică. potrivit competenţelor. 460/2006 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. funcţionari publici cu statut special şi personal contractual.5 din Hotărârrea Guvernului nr. cu personalitate juridică. respectiv încadrarea personalului contractual. precum şi modificarea. astfel: 1) atribuţii cu privire la aplicarea şi respectarea Constituţiei.1 Principalele atribuţii ale structurilor de specialitate din cadrul instituţiei prefectului sunt grupate în art. suspendarea şi încetarea raporturilor de serviciu ori a raporturilor de muncă ale personalului din cadrul instituţiei prefectului se efectuează prin ordin al prefectului. precum şi propuneri pentru îmbunătăţirea stării de legalitate. 1 A se vedea art.1 alin. Personalul din cadrul instituţiei prefectului este format din funcţionari publici. • prezintă prefectului propuneri privind priorităţile de dezvoltare a judeţului. a legilor şi a celorlalte acte normative. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului. în funcţie de specificul activităţii.Conform art. Numirea în funcţie a funcţionarilor publici. 460/2006 după 7 criterii.2 din Legea nr. Structura sa organizatorică şi modul de funcţionare ale instituţiei prefectului au fost reglementate prin Hotărârea Guvernului nr.6 al Hotărârii Guvernului nr. 340/2004.

printre care cităm: • urmăresc îndeplinirea măsurilor dispuse de către prefect. • întocmesc documentaţia. respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. 4) cu privire la buna organizare şi desfăşurare a activităţii pentru situaţii de urgenţă. printre care: • întocmesc anual planul de acţiuni pentru realizarea în judeţe a politicilor naţionale. • acţionează pentru atragerea societăţii civile la acţiunile de cunoaştere a reglementărilor şi programelor de finanţare iniţiate şi susţinute de Uniunea Europeană etc. cu motivarea necesară. convocarea consiliilor locale. în termenele prevăzute de lege. actele administrative adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale. • întocmesc rapoarte şi informări privind evoluţia şi desfăşurarea evenimentelor în caz de dezastru. după caz.examinează sub aspectul legalităţii. precum şi 297 • . în calitate de reprezentant al comitetului judeţean pentru situaăţii de urgenţă. a celor de integrare europeană şi a planului de măsuri pentru integrarea europeană şi intensificare a relaţiilor externe. în situaţii de criză. după caz. precum şi la pregătirea şi ducerea la îndeplinire a măsurilor de apărare care nu au caracter militar. • avizează ordinele prefectului sub aspectul legalităţii. în situaţiile prevăzute de lege. formulează acţiunile în contencios administrativ şi susţin în faţa acestora acţiunea formulată. • prezintă prefectului propuneri privind modul de utilizare. • reprezintă prefectul şi instituţia prefectului în faţa instanţelor judecătoreşti etc. • verifică legalitatea contractelor încheiate de autorităţile administraţiei publice locale. • propun prefectului sesizarea. a consiliului judeţean. asimilate actelor administrative. • propun prefectului. a politicilor post-aderare în Uniunea Europeană şi de intensificare a relaţiilor externe. a instanţei de contencios administrativ. a fondurilor special alocate de la bugetul de stat. la sesizarea prefectului de către persoanele interesate ori vătămate într-un drept subiectiv. 3) atribuţii cu privire la realizarea politicilor naţionale. în vederea reanalizării actului considerat ilegal sau. după caz. a autorităţilor administraţiei publice locale emitente.

• organizează activitatea de primire a cetăţenilor în audienţe la prefect şi subprefecţi. 5) cu privire la activitatea de eliberare şi de evidenţă a paşapoartelor simple. 7) în sfârşit. 6) cu privire la regimul permiselor de conducere. în sistem de ghişeu unic. • colaborează cu serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor pentru asigurarea eliberării paşapoartelor simple. cu privire la evaluarea preliminară a efectelor şi a pagubelor produse etc. • organizează examenele pentru obţinerea permiselor de conducere a autovehiculelor. în sistem de ghişeu unic.măsurile întreprinse de autorităţile administraţiei publice locale în acest domeniu. • asigură furnizarea datelor necesare pentru actualizarea permanentă a Registrului naţional de evidenţa paşapoartelor simple etc. al certificatelor de înmatriculare a autovehiculelor şi al plăcilor cu numere de înmatriculare. • soluţionează cererile pentru eliberarea permiselor de conducere a autovehiculelor. 298 . de evidenţă a permiselor de conducere şi a autovehiculelor înmatriculate şi valorifică datele cuprinse în acesta. de evidenţă a paşapoartelor simple şi valorifică datele cuprinse în acesta. • colaborează cu serviciile publice comunitare locale de evidenţa persoanelor etc. în condiţiile legii. • asigură informarea prefectului cu privire la iminenţa producerii unor fenomene naturale periculoase. respectiv al municipiului Bucureşti. respectiv al municipiului Bucureşti. • administrează şi gestionează registrul judeţean. structurile de specialitate ale instituţiei prefectului mai îndeplinesc şi următoarele atribuţii: • întocmesc documentaţiile pentru fundamentarea ordinelor emise de prefect. în conformitate cu prevederile legii. • elaborează proiectele ordinelor emise de prefect şi le prezintă acestuia pentru însuşire. pe care le înaintează prefectului. printre care: • soluţionează cererile pentru eliberarea paşapoartelor simple. respectiv: • constituie şi actualizează registrul judeţean. a certificatelor de înmatriculare şi a plăcilor cu numere de înmatriculare pentru autovehiculele rutiere.

Conform art. se organizează şi funcţionează un colegiu prefectural. • 299 . politicilor. prefectul poate stabili prin ordin şi alte atribuţii pentru structurile de specialitate ale instituţiei prefectului. Principalele atribuţii ale colegiului prefectural constau în: a) armonizarea activităţii serviciilor publice deconcentrate. care să asigure în cele mai bune condiţii atribuţiile conferite de lege prefectului. b) implementarea programelor. înregistrarea şi soluţionarea în termen legal a petiţiilor adresate prefectului. Colegiul prefectural În fiecare judeţ şi respectiv în municipiul Bucureşti. Colegiul prefectural se întruneşte în şedinţe cel puţin o dată pe lună şi ori de câte ori se consideră necesar. Activitatea colegiului prefectural se desfăşoară pe baza unui regulament aprobat prin ordin emis de prefect. • urmăresc şi aplică prevederile cuprinse în strategiile şi programele pentru susţinerea reformei în administraţia publică. strategiilor şi planurilor de acţiune ale Guvernului la nivelul fiecărui judeţ. potrivit legii etc. Colegiul prefectural este format din: subprefecţi şi conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului care îşi au sediul în fiecare judeţ. Potrivit legii.12 din Hotărârea Guvernului nr.251 din Legea nr. emise în baza art.15 din Hotărârea Guvernului nr.asigură primirea. condus de prefect astfel cum prevăd dispoziţiile art. la convocarea prefectului. 460/2006 îndrumarea şi controlul ierarhic de specialitate asupra activităţii prefecţilor şi a instituţiilor prefectului se asigură de Ministerul Administraţiei şi Internelor. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului. • asigură organizarea şi desfăşurarea şedinţelor consiliilor sau comitetelor constituite în cadrul instituţiei prefectului. 460/2006. 9.

Scurt istoric privind reglementarea noţiunii de funcţie publică Funcţia publică este o noţiune fundamentală a dreptului administrativ. s-a înregistrat o bogată tradiţie în ceea ce priveşte reglementarea şi definirea conceptului de funcţie publică. În acest spirit. (3) Numai ei sunt admisibili în funcţiile şi demnităţile publice. Au urmat apoi reformele legislative ale domnitorului Al. (2) Toţi Românii. numea sau confirma în „funcţiunile publice potrivit legii”. Cuza care au vizat şi funcţionarii din administraţia de stat. (5) al legii fundamentale prevedea adoptarea unei legi speciale „asupra condiţiilor de admisibilitate şi înaintare în funcţiunile administraţiei publice”. consacra în art. care. Primele reglementări în această materie le regăsim în Regulamentele Organice ale Moldovei şi Munteniei. I. (5) Străinii nu pot fi admişi în funcţiunile publice decât în cazuri excepţionale şi anume statornicite de legi. fără deosebire de origine etnică. În mod indubitabil. civile şi militare. art. 131 alin. 88 principiul conform căruia regele avea competenţa să numească şi să revoce miniştrii şi de asemenea. În ţara noastră. publicat în Monitorul Oficial nr. precum şi a doctrinei de specialitate din ţară şi din străinătate. 282 din 29 martie 1923. votată în Adunarea Naţională Constituantă. de limbă sau de religie sunt egali înaintea legii şi datori a contribui fără osebire la dările şi sarcinile publice. după cum urmează: 1 Publicată în Monitorul Oficial nr. articolul 8 statuând: „(1) Nu se admite în stat nici o deosebire de naştere sau de clase sociale. care avea următoarea structură: a) Partea I intitulată „Dispoziţii aplicabile tuturor funcţionarilor publici” cu un număr de 7 capitole.”1 Pe baza principiilor constituţionale la data de 19 iunie 1923 a fost publicată Legea pentru Statutul funcţionarilor publici2. (4) Legi speciale vor determina statutul funcţionarilor publici. 3112 din 15 iunie 1923. în şedinţele de la 26 şi 27 martie 1923 2 Decret nr. Constituţia din 1923 a reprezentat un progres de reglementare.CAPITOLUL IX FUNCŢIA PUBLICĂ 1. Constituţia din 1866. din nefericire nu a mai fost adoptată. motiv pentru care a constituit o preocupare constantă atât a legislativului. 60 din 19 iunie 1923 300 .

Legea pentru Statutul funcţionarilor publici din 19 iunie 1923 cu unele modificări ulterioare.Capitolul I: „Dispoziţii generale” Capitolul II: „Condiţii generale de accesibilitate în funcţiuni” • Capitolul III: „Stabilitate” • Capitolul IV: „Îndatoriri şi răspunderi” • Capitolul V: „Incompatibilităţi” • Capitolul VI: „Salarii. fiind abrogat după 23 august 1944. întrucât se afla în curs de legiferare primul Cod al muncii. un regim juridic diferit de cel al personalului angajat pe baza unui contract individual de muncă. 189 din 23 noiembrie 1923 2 Publicat în Buletinul Oficial al R. Partea I-a. nr. a fost abrogat prin Legea nr. dispoziţiile lor fiind aplicabile tuturor categoriilor de „oameni ai muncii”. abrogată prin Decretul nr. de aplicare a acesteia.S. importanţa celor două acte normative rezidă în faptul că stabilesc regimul juridic al funcţionarului public. 140 din 1 decembrie 1972 301 . 1 • • Decret nr.R. a fost abrogată odată cu adoptarea Codului funcţionarilor publici la 8 iunie 1940. Ulterior.2. 5506 din 19 noiembrie 1923.S. Codul muncii din 8 iunie 1950. unitar. 10 din 23 noiembrie 1972 pentru aprobarea Codului muncii al R. materia a fost reglementată prin Legea nr. 418 din 16 noiembrie 1949. a fost adoptat Regulamentul pentru aplicarea Legii Statutului funcţionarilor publici care a avut menirea de a detalia prevederile legii şi de a statua un cadru general. inclusiv „aparatului de stat”. Şi acest Cod a suferit numeroase modificări care au impus republicarea sa în Monitorul Oficial din 10 martie 1942.1 În opinia noastră. cu modificările şi completările ulterioare. pensii şi concedii” • Capitolul VII: „Asociaţiile de funcţionari” b) Partea a II-a intitulată „Dispoziţiuni speciale” cu un număr de 7 capitole astfel: • Capitolul I • Capitolul II: „Condiţii de admisibilitate” • Capitolul III: „Despre numiri şi înaintări” • Capitolul IV: „Transferări” • Capitolul V: „Disciplina” • Capitolul VI: „Comisiile de disciplină” • Capitolul VII: „Dispoziţii diverse şi tranzitorii” Câteva luni mai târziu. 746 din 22 septembrie 1946.R. indemnizări. publicat în Monitorul Oficial nr.

a adus modificări de substanţă inclusiv în materia funcţiei publice. 58 din Legea nr.În „aparatul de stat” era inclus „personalul încadrat în ministere şi alte organe centrale. respectiv: cetăţenia română şi domiciliul în ţară.” Textul citat instituia două condiţii care trebuiau îndeplinite în mod cumulativ de către persoanele care doreau să ocupe o funcţie publică. 16 şi art. în consecinţă. dispoziţie care se încadrează într-un curent de idei specific pentru dezvoltarea democraţiilor contemporane. ea a fost adoptată cu mare 3 Art.16 alin. fiind înlocuită cu o normă permisivă. în justiţie. Reglementarea funcţiei publice în Constituţie şi legea organică Sediul materiei îl regăsim în art. j). j) din legea fundamentală şi în legea organică privind statutul funcţionarilor publici. precum şi Constituţia revizuită consacră obligativitatea aprobării acestuia prin lege organică (art. străinii şi apatrizii nu puteau să ocupe astfel de funcţii. legea privind statutul funcţionarilor publici a constituit o prioritate pentru toate guvernele. articolului 16 alin. Referitor la modalitatea de reglementare a statutului funcţionarilor publici. Statul român garantează egalitatea în şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi. 10/1972 a produs efecte juridice până la data de 1 martie 2003. printre altele şi din perspectiva integrării ţării noastre în structurile Uniunii Europene. art. 53/2003. (3) dându-i-se următorul conţinut: „Funcţiile şi demnităţile publice. civile sau militare. 10/1972 302 . pot fi ocupate. b) s-a prevăzut garantarea egalităţii dintre femei şi bărbaţi în ceea ce priveşte accesul la funcţiile şi demnităţile publice. Actuala Constituţie. 73 alin. funcţiile şi demnităţile publice care pot fi ocupate de cetăţenii străini sau apatrizi. observăm două modificări substanţiale şi anume: a) a fost eliminată norma imperativă cu privire la cetăţenia română. (3) al Constituţiei din 1991 prevedea că: „Funcţiile şi demnităţile publice. pot fi ocupate de persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţară. 2. (3) lit. de persoane care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Astfel. (3) din Constituţie. în condiţiile legii. civile sau militare. s-a lăsat la latitudinea legiuitorului să stabilească condiţiile. 73 lit.” Dintr-o analiză comparativă a celor două variante ale textului art. Pe cale de consecinţă. fiind abrogată de Legea nr. a cărei revizuire s-a impus. Deşi. în organele locale ale administraţiei de stat. actualul Cod al muncii. 16 alin. atât Constituţia din 1991. Legea nr. în mod declarativ. procuratură şi în alte instituţii …”3 Cu unele modificări explicite sau implicite.

113 din Constituţia României1. Totuşi. I. nu a constituit o alegere benefică. 188/1999 a suferit numeroase modificări într-un termen foarte scurt. care însă au menirea de a realiza un triplu scop. modificată şi completată prin Legea nr. cu modificările ulterioare. pozitiv rămâne faptul că a consfinţit regimul juridic al funcţiei publice şi al funcţionarilor publici. Considerăm că adoptarea unei legi organice prin acest procedeu legislativ care elimină dezbaterea parlamentară. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. neputându-se concepe ca o asemenea putere să fie întrebuinţată pentru scopuri personale”. de la un sistem de drept la altul. cu alte cuvinte funcţiile publice trebuie deservite de funcţionari publici. Noţiunea de funcţie publică Conceptul de funcţie publică s-a bucurat de o atenţie deosebită în literatura de specialitate fiind emise o multitudine de definiţii. nr. publicată în Monitorul Oficial al României. nr. aplicarea multor dispoziţii din lege a fost condiţionată de norme pe care Guvernul României le-a emis cu mare întârziere.2 În opinia autorului „funcţiunile publice” sunt organizări instituţionale. dimpotrivă. Partea I-a. chiar dacă Legea nr. nr. Partea I-a. iar. prin angajarea răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi Senatului reunite în şedinţă comună. Institutul de Arte Grafice „E. conform art. 3. p. 574 din 4 iulie 2006 2 Paul Negulescu. respectiv: să facă. abstracte. căci orice putere socială se legitimează numai prin scopul său de interes public. Partea I-a. fiind aplicabile întregului personal dispoziţiile Codului muncii care a intrat în vigoare în 1950. cu nuanţări de la un autor la altul. Bucureşti. vol. pe de o parte. 251 din 23 iunie 2006. Marvan”. citată. p. de puteri şi de competenţe în scopul de a da satisfacţiune unor anumite interese generale. în limitele competenţei determinate de legiuitor…”3. Întrucât actele juridice sunt manifestări de voinţă proprii doar indivizilor „funcţiunile publice trebuie să aibă titulari persoane fizice. 1 Legea nr. 600 din 8 decembrie 1999. în perioada interbelică prof. op. Aceste afirmaţii sunt susţinute de faptul că Legea nr. 523 303 .întârziere. 522 3 Paul Negulescu. Astfel. În perioada 1949 – 1989 nu au existat reglementări privind funcţia publică şi funcţionarul public. 1934. Tratat de drept administrativ. respectiv în anul 1999. republicată în Monitorul Oficial al României. să pregătească sau să execute actele juridice. Principii generale. a rezultat o lege lacunară şi în mare măsură inaplicabilă. ediţia a IV-a. Paul Negulescu considera că „Funcţiunea publică apare ca o grupare de atribuţiuni. 251 din 22 martie 2004. pe de altă parte. publicată în Monitorul Oficial al României. 188/1999 a conţinut şi conţine o serie de dispoziţii lacunare sau discutabile. care să exercite puterile atribuite funcţiunei.

funcţia publică reprezintă „situaţia juridică a persoanei fizice învestită legal cu atribuţii în realizarea competenţei unei autorităţi publice şi constă în ansamblul drepturilor şi obligaţiilor ce formează conţinutul juridic complex dintre persoana fizică respectivă şi organul care l-a învestit. Alexandru Negoiţă defineşte funcţia publică ca fiind: „un ansamblu de atribuţii stabilite prin lege sau prin acte juridice emise pe baza şi în executarea legii. pp.”2 Prof. p. Oroveanu. de către persoane legal învestite. 404 6 Ioan Santai. 95 4 Rodica Narcisa Petrescu. în revista „Studii şi Cercetări Juridice” nr. funcţia publică reprezintă „complexul drepturilor şi obligaţiilor de interes general stabilite potrivit legii în scopul realizării competenţei unei autorităţi publice. principiile şi conţinutul unui statut al funcţionarilor din administraţia de stat. Bucureşti. În sens larg. p.1 După anul 1990. vol. 561 3 Alexandru Negoiţă. 306-309. Ioan Santai care atribuie noţiunii două accepţiuni. 2002. Editura Risoprint. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei.Cu toate acestea. pp. având ca scop realizarea în mod continuu a unui interes general. Editura Lumina Lex. I. op. Bucureşti. Consideraţii privind necesitatea. Vedinaş ca fiind „situaţia juridică legal determinată a persoanei fizice învestită cu prerogative în realizarea competenţei unei autorităţi publice. Manual practic. Drept administrativ. doctrina de specialitate a învederat necesitatea elaborării unor statute aplicabile diferitelor categorii de funcţionari din administraţia de stat. 1996. Cluj Napoca. 2 Antonie Iorgovan. doctrina de drept public din ţara noastră s-a preocupat în mod constant de abordarea conceptului de funcţie publică. 2002. o abordare deopotrivă explicită şi pragmatică o regăsim la prof. Editura Sylvi. instituţii publice sau regii autonome. 437 5 Verginia Vedinaş. 2001.”6 1 A se vedea Antonie Iorgovan. 1986. V.”4 Funcţia publică este definită de prof. op. p. I. citată. impunând legiuitorului adoptarea unei reglementări specifice. p. în regim de putere publică. citată.”5 În sfârşit. M. funcţia publică reprezintă „o situaţie juridică predeterminată normativ constituită dintr-un complex unitar de drepturi şi obligaţii prin a căror realizare se înfăptuieşte în mod specific competenţa unui organ de stat exercitându-se puterea publică în conformitate cu atribuţiile ce revin autorităţii respective. Într-o opinie de referinţă. Drept administrativ şi instituţii politico-administrative.. 77 304 . 3/1978. atribuţii pe care le îndeplineşte o persoană fizică angajată într-un organ al administraţiei publice şi care are abilitatea legală de a îndeplini aceste atribuţii ale administraţiei publice”.3 Într-o altă opinie. 269-276 etc.T. vol. Bucureşti. p. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei.

188/1999. în scopul realizării competenţelor sale. Faţă de cele relevate. f) are o anumită specializare care derivă din competenţa stabilită prin lege. competenţa unei autorităţi publice de către funcţionari publici legal învestiţi. executare sau control care presupun prerogative de putere politică. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Astfel. întrucât este afectată satisfacerii interesului public. fie în mod direct prin emiterea de acte juridice. în regim de putere politică. stabilite în temeiul legii. 188/1999: „Funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor. definiţia funcţiei publice o regăsim şi în legislaţie. autorul consideră că trebuie să avem în vedere funcţia executivă sau administrativă. în scopul de a îndeplini. o abstractizare care trebuie îndeplinită exclusiv de o persoană fizică.În sens restrâns. în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală. competenţa unui organ al administraţiei publice contribuindu-se la exercitarea puterii publice executive în conformitate cu atribuţiile ce revin autorităţii în cauză. b) funcţia publică se obiectivează printr-un complex de drepturi şi obligaţii. fie indirect prin activităţi de pregătire. cu modificările şi completările ulterioare 305 .”2 În varianta iniţială a Legii nr.”1 Analiza definiţiilor prezentate ne relevă câteva elemente constante. citată. d) se exercită în mod continuu. 3 consacra următoarea definiţie: „Funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor stabilite de autoritatea sau instituţia publică. pe care o defineşte ca „o categorie ce reprezintă situaţia juridică legal predeterminată.” 1 2 Ioan Santai. art. constând dintr-un complex unitar de drepturi şi obligaţii prin care se înfăptuieşte. după cum urmează: a) funcţia publică reprezintă o situaţie juridică. cu alte cuvinte trăsăturile specifice ale funcţiei publice. în scopul de a satisface interesul general. e) funcţia publică se exercită în regim de putere publică. pp. În acelaşi timp. 79-80 Legea nr. considerăm că funcţia publică poate fi definită ca fiind o situaţie juridică predeterminată prin „lege”. republicată. în temeiul legii. op. care constă dintr-un ansamblu de drepturi şi obligaţii de interes general. fără intermitenţe. c) se creează prin lege sau prin acte administrative emise în temeiul legii. 2 din Legea nr. de regulă. conform art. administraţie publică locală şi autorităţile administrative autonome.

80. citată. 4. responsabilitatea fiind strâns legată de morală. op. spre deosebire de răspundere care. Această concluzie ne-o fundamentăm pe două argumente. relevăm că legiuitorul stabileşte conţinutul funcţiei publice ca fiind „ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor”. republicată. I. Eugen Popa.1 În al doilea rând. mai precis. remarcăm faptul că legiuitorul a avut în vedere funcţia publică în sens restrâns. cu modificările şi completările ulterioare. 188/1999. intervine atunci când este încălcată o obligaţie stabilită prin normă juridică. subliniem că nu există identitate între funcţia publică administrativă şi funcţia publică executivă. Realizând o analiză comparativă a modalităţii în care doctrina de drept public şi legiuitorul definesc noţiunea de funcţie publică. ne apare utilizarea termenului de responsabilitate. de civism etc. justiţie. Altfel spus. funcţia publică din administraţia publică centrală şi locală. Preşedintele României). op. ea putându-se regăsi şi în activitatea publică desfăşurată de alte autorităţi (parlament. Dacă. o structură funcţională sau o persoană. legiuitorul stabileşte în Anexa la lege lista cuprinzând funcţiile publice. În acelaşi timp. după caz. termenul de responsabilitate nu se identifică cu cel de răspundere juridică. 111 306 . în mod tradiţional. Drept administrativ. În consecinţă. structurii funcţionale sau persoanei. 80 A se vedea în acelaşi sens Ioan Santai. doctrina de drept public înţelege prin atribuţii prerogativele cu care este înzestrată o autoritate. totalitatea atribuţiilor constituind competenţa autorităţilor publice. Editura Servo-Sat. p. având mai mult o conotaţie politico-etică. vol. p. 2000. lăsând doctrinei şi jurisprudenţei sarcina de a aduce clarificările necesare. apreciem ca necesare şi oportune câteva observaţii. termenul de responsabilitate excede sferei de reglementare prin acte normative. ne apare neadecvată şi de natură a crea confuzie inconsecvenţa legiuitorului în utilizarea terminologiei. 1 2 A se vedea Ioan Santai.Pe de altă parte. inedită şi de natură a induce confuzie. Aşa cum s-a arătat în literatura de specialitate2. 2 al Legii nr. care nu constituie apanajul exclusiv al administraţiei publice. citată. În primul rând. I. vol. respectiv: a) prevederea expresă din art. Arad. p. Clasificarea funcţiei publice Doctrina nu este unitară în identificarea criteriilor după care se pot clasifica funcţiile publice. b) lista funcţiilor publice prevăzute în anexa aceleiaşi legi. decât una juridică.

• salariu. sunt identificate două categorii şi anume: funcţii civile şi funcţiile cu caracter militar. respectiv: funcţii pur administrative (principale. autorul realiza o clasificare a funcţiilor publice după importanţa acestora. • gradul de complexitate şi răspundere.”1 Prin descrierea făcută. 2) altele să prepare facerea acestor acte. 3) iar altele să execute actele juridice sau deciziunile administrative sau judecătoreşti”. b) funcţii de execuţie. • natura intrinsecă a funcţiei. citată. adică manifestări de voinţă în scop de a produce efecte juridice. economice. caracterizate prin preponderenţa atribuţiilor de decizie. Paul Negulescu considera că: „Pe lângă unele din aceste funcţiuni sunt stabilite atribuţiuni şi competenţe necesare pentru conducerea serviciilor. găsim puteri şi competenţe pentru a putea executa măsurile ordonate de organele de deciziune. alte funcţiuni au numai atribuţiuni de a prepara lucrările şi a documenta pe conducătorul serviciului. La rândul lor. după cum urmează: • • 1 2 funcţii care presupun numirea titularilor.2 În doctrina actuală de drept public. astfel: a) din punct de vedere al importanţei funcţiei în realizarea competenţelor unei autorităţi publice autorul distinge două mari categorii: funcţii de conducere şi funcţii de execuţie. juridice etc. op.În perioada interbelică. după caz: „1) unele să facă acte juridice. funcţiile de conducere sunt clasificate după: • conţinutul procesului decizional administrativ. funcţii care presupun repartizarea titularilor. auxiliare etc. pe lângă alte funcţiuni. când urmează să ia deciziunea. d) după modul de desemnare a titularilor. Negulescu. A. inclusiv sub aspectul clasificării acestora. 522 Idem 307 . funcţiile de execuţie sunt clasificate în două categorii. P. în două categorii şi anume: a) funcţii de conducere. caracterizate prin preponderenţa atribuţiilor de pregătire (organizare) şi executare a deciziei. relevând că funcţiile publice sunt destinate. în fine. • sursa legislativă în temeiul căreia a fost înfiinţată. b) Din punct de vedere al naturii lor. Iorgovan realizează o amplă analiză a funcţiilor publice. prof. Acelaşi autor. autorul distinge trei categorii. utilizând mai multe criterii. prof. p.) şi funcţii de specialitate (tehnice. c) după gradul de stricteţe.). mai realiza o clasificare din punct de vedere al competenţei.

din conţinutul Legii nr. În opinia noastră.1 După intrarea în vigoare a Legii privind Statutul funcţionarilor publici. considerăm că sunt necesare două precizări.2 Înainte de a identifica criteriile după care sunt clasificate funcţiile publice prin Legea nr. c) structurile de specialitate ale Consiliului Legislativ. C. Din punct de vedere al regimului juridic aplicabil distingem două categorii: • funcţii publice cărora li se aplică dispoziţiile Legii nr. Giurgiu. 5 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. 1 2 • A se vedea Antonie Iorgovan. Astfel. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. citată. pp. L. astfel: • funcţiile publice sunt clasificate de legiuitor utilizându-se atât criterii explicite precum şi criterii implicite. Drept administrativ. • funcţii publice cărora le sunt aplicabile dispoziţiile unor statute speciale (art. citată. Rogoveanu. potrivit art. f) poliţia şi alte structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor. op. e) autoritatea vamală. 2001. precum şi legea organică în materie. A. 408. 78-79 308 . baza de referinţă constituind-o atât doctrina tradiţională.5 din lege). Editura Sylvi. b) structurile de specialitate ale Administraţiei Prezidenţiale. în literatura de specialitate s-au reformulat criteriile de clasificare a funcţiilor publice. Segărceanu. 188/1999 „Pot beneficia de statute speciale. respectiv: funcţii cărora li se aplică regimul dreptului comun. funcţionarii publici care îşi desfăşoară activitatea în cadrul următoarelor servicii publice: a) structurile de specialitate ale Parlamentului României. se pot desprinde următoarele criterii de clasificare şi. pe cale de consecinţă. în timp ce altele sunt aplicabile exclusiv funcţiilor publice administrative (în sensul restrâns). se disting două categorii. următoarele categorii de funcţii publice: 1. e) după regimul juridic aplicabil. • unele criterii sunt aplicabile tuturor funcţiilor publice (funcţiei publice în sens larg).188/1999. prin dreptul comun înţelegând regimul stabilit prin Legea nr. 565-570 A se vedea Verginia Vedinaş. • funcţii cărora li se aplică regimuri statutare speciale. d) serviciile diplomatice şi consulare. cu modificările şi completările ulterioare. op.• funcţii care presupun alegerea titularilor. pp.H. p. republicată. 188/1999. Bucureşti.

Pe de altă parte. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici sunt aplicabile unei sfere restrânse de funcţionari publici. constituind „dreptul comun” sau „legea cadru” pentru toţi funcţionarii publici. 309 . ne exprimăm opinia că legea prevede prea multe excepţii putându-ne conduce la concluzia că nu constituie „dreptul comun” în materie. În primul rând. 73 alin. protocol. respectiv celor din Guvern. d) specialiştii străini cărora li se încredinţează. în fapt. e) lucrătorii. În al doilea rând. c) funcţionarii corpurilor legiuitoare a căror organizare este stabilită de regulamentul interior al fiecărui corp legiuitor în parte. atâta timp cât art. mai ales. Spre deosebire de actuala reglementare. administrative. considerăm pertinente câteva observaţii şi comentarii. instituie principiul conform căruia statutul funcţionarilor publici se aprobă prin lege organică. (3) lit. În sfârşit.” Faţă de textul legal menţionat. apreciem că. Legea pentru statutul funcţionarilor publici din 1923 stipula în art. republicată.” Ne apare evident faptul că reglementarea din perioada interbelică avea o aplicabilitate mult mai largă. dispoziţiile Legii nr. din cadrul unor ministere şi altor organe ale administraţiei publice centrale. ni se pare bizar faptul că legiuitorul organic utilizează o normă permisivă şi una de trimitere: „Pot beneficia de statute speciale … lit. parţial prefecturilor şi. precum şi altor categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică. gospodărire. persoanele care ocupă aceste funcţii nu au calitatea de funcţionar public şi li se aplică legislaţia muncii. vremelnic sau prin contract. o funcţiune publică. 2: „Nu intră în prevederile prezentei legi: a) funcţiunile politice şi cele elective. g: alte servicii publice stabilite prin lege”. conform art. funcţionarilor din aparatul propriu al consiliilor locale şi judeţene. b) Mitropoliţii şi Episcopii. precum şi personalul angajat pentru un timp determinat sau pentru o anume lucrare.g) alte servicii publice stabilite prin lege. întreţinerereperaţii şi de deservire pază. unor servicii publice deconcentrate ale ministerelor. 6 din lege: „Prevederile prezentei legi nu se aplică: a) personalului contractual salariat din aparatul propriu al autorităţilor şi instituţiilor publice care desfăşoară activităţi de secretariat. j) din Constituţia României. care constituie statutul lor.

188/1999 privind Statutul Funcţionarilor publici. astfel: a) clasa I-a cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare de lungă durată. cu modificările şi completările ulterioare 2 A se vedea art. absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă. 1 A se vedea art. în cabinetul demnitarului. iar „Funcţiile publice specifice reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter specific unor autorităţi şi instituţii publice stabilite în vederea realizării competenţelor lor specifice sau care necesită competenţe şi responsabilităţi specifice”1 3. Având drept criteriu natura atribuţiilor. c) clasa a III-a cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii liceale. respectiv studii medii liceale. în care se includ funcţiile de secretar general al Guvernului şi secretar general adjunct în cadrul ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. 2 şi 3 din Legea nr. Fără a realiza o enumerare exhaustivă. d) cadrelor didactice. 7 alin. respectiv: funcţii publice generale şi funcţii publice speciale (art. e) persoanelor numite sau alese în funcţii de demnitate publică. legea împarte funcţiile publice în trei clase.2 Funcţiile publice de conducere sunt stabilite în Anexa Legii nr. subliniem că în cadrul funcţiilor publice de conducere sunt incluse următoarele: a) funcţiile publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici. absolvite cu diplomă. 7 lit. pe baza încrederii personale. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici intitulată „Lista cuprinzând funcţiile publice”. După ponderea unor activităţi în conţinutul funcţiei distingem funcţii publice de conducere şi funcţii publice de execuţie. finalizate cu diplomă de bacalaureat. Funcţiile publice generale sunt definite de legiuitor ca fiind „ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter general şi comun tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice. c) corpului magistraţilor. 188/1999 310 . După nivelul studiilor.b) personalului salariat încadrat. b) clasa a II-a cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare de scurtă durată. a). 4. b) funcţiile de director general din cadrul autorităţilor administrative autonome. 12 şi 13 din Legea nr. în vederea realizării competenţelor lor generale”. al ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale.” 2. distingem două categorii de funcţii.

în cadrul instituţiei prefectului. Ultimele modificări şi completări aduse Legii nr. b) funcţii publice teritoriale. 5. potrivit legii. respectiv natura şi nivelul ierarhic al autorităţii publice. 574 din 4 iulie 2006 311 . 188/1999. c) funcţii publice locale sunt funcţiile publice stabilite şi avizate. organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale. oraşe şi comune). respectiv funcţii publice generale şi specifice. în care se includ funcţiile publice stabilite şi avizate. 7. 251/2006 publicată în Monitorul Oficial al României. Natura juridică a funcţiei publice 1 Vezi art. serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ – teritoriale. făcând distincţie între autorităţile administraţiei publice centrale (de stat). funcţiile publice de execuţie sunt împărţite de legiuitor în două categorii. După vechimea în specialitate. Specific acestor funcţii le este prevalenţa activităţilor de organizare.71 din Legea nr. şef serviciu. potrivit legii. urmând a se reflecta ca atare în viitoarea reglementare privind salarizarea funcţionarilor publici. distingem funcţii publice ocupate de funcţionari debutanţi şi funcţii publice ocupate de funcţionari publici definitivi. Aşadar.c) secretar al unităţilor administrativ – teritoriale (judeţe. coordonare. 5. şef birou în aparatul de specialitate al primarilor sau al consiliilor judeţene etc. modificată şi completată prin Legea nr. d) director. Din punct de vedere al rigurozităţii disciplinei distingem: funcţii publice civile şi funcţii publice cu caracter militar. putem constata că legiuitorul a introdus o clasificare a funcţiilor publice. precum şi în cadrul autorităţilor administrative autonome. în cadrul ministerelor. Pe de altă parte. utilizând un criteriu complex. în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice subordonate acestora. îndrumare şi control faţă de cele de execuţie. 188/19991 au consacrat o nouă clasificare a funcţiilor publice. Partea I-a nr. pe de altă parte. această nouă clasificare nu este întâmplătoare. potrivit legii. astfel: a) funcţii publice de stat. definite ca fiind acele funcţii publice stabilite şi avizate. particularizate prin ponderea activităţilor de execuţie. pe de-o parte şi cele aparţinând administraţiei publice locale. În opinia noastră. municipii. 6.

s-au conturat două teze fundamentale. precum şi funcţionarilor care exercită o funcţie de stat (publică) li se aplică acelaşi regim juridic contractual. 73 alin. se instituie două regimuri juridice diferite. ediţia a III-a. În primul caz raporturile sunt de drept public. În alţi termeni. 2 lit. 73 alin. acordului dintre părţi. nici mai târziu în exerciţiul funcţiunii. Funcţionarii nu deţin nici o putere şi nici un drept de la autoritatea care i-a numit. vol. Dimpotrivă. Văraru. Bucureşti. 2 lit. de drept civil. o primă teză promovată de doctrina dreptului civil consacră „situaţia contractuală” a funcţiei publice. ci competenţa lor atât ratione loci cât şi ratione materie o deţin de la o lege organică a funcţiunii. 551-560 2 M.1 Adepţii acestei teorii îşi bazează susţinerile pe două argumente puternice şi anume: a) raportul de funcţiune ia naştere în toate cazurile în temeiul unui act de autoritate şi nu ca urmare a consimţământului. Cu alte cuvinte. 2001. Bucureşti. Astfel. pp. În acest sens. unul de drept public aplicabil 1 A se vedea Antonie Iorgovan. reprezentanţii celei de a doua teze. în această opinie se susţine că persoanelor angajate în baza unui contract de muncă. distinct de cel născut în baza unui contract. pp. M. doctrinarii dreptului administrativ susţin faptul că funcţia de stat (publică) are un statut legal. Văraru: „Trebuie să recunoaştem că funcţionarii nu sunt nici mandatarii. p).”2 Considerăm că această problemă a fost soluţionată de legea fundamentală. 147148 312 . nici negotiorum gestori. elocvente sunt aprecierile prof. Apreciem că din diversitatea opiniilor exprimate în ţară şi în străinătate. Între raporturile ce se nasc între stat şi funcţionarii săi şi raporturile civile dintre doi particulari nu se poate face absolut nici o apropiere. Tratat de drept administrativ. 1928. j) şi cel al salariaţilor (art. nici comisionari ai acelora care i-au numit în funcţie.Determinarea naturii juridice a funcţiei publice a constituit şi constituie un teren al disputei în planul doctrinei. I. Editura All Beck. în cazul din urmă. Tratat de drept administrativ român. Actul de numire nu este nici un contract de natură civilă pentru simplul motiv că voinţa şi consimţământul funcţionarului numit – elemente care joacă un rol esenţial în contractele civile – nu au nici o importanţă la numire. Editura Socec. în sensul că legiuitorul constituant a stabilit cu claritate că prin două legi organice diferite se consacră statutul funcţionarilor publici (art. b) titularul funcţiei publice (funcţionarul public) exercită prerogative de putere publică reieşite direct din lege şi nu drepturi născute pe bază contractuală.

1 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. republicată. Legea nr. Pe de altă parte.” Iată aşadar. denumite în continuare raporturi de serviciu. 4 alin. cu caracter de noutate. cu modificările şi completările ulterioare. (1): „Prezenta lege reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcţionarii publici şi stat sau administraţia publică locală.1 Menţionăm că raportul de serviciu ia naştere şi se exercită în temeiul actului administrativ de numire. este vorba despre două categorii de raporturi juridice distincte. cu modificările şi completările ulterioare. republicată. suspendarea şi încetarea raporturilor de serviciu 313 . în opinia noastră şi faptul că funcţionarul public prestează un serviciu public. că legiuitorul organic a consacrat o sintagmă specifică. cât se poate de evident faptul că. Ne apare astfel. 1 A se vedea şi capitolul IX din Legea nr. aplicabil salariaţilor. şi raporturi de muncă guvernate de normele dreptului privat. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. pe de altă parte. pe contractul individual şi contractul colectiv de muncă. denumire ce sugerează. pe de o parte. anume „raporturi de serviciu” distinctă de „raporturile de muncă”. Codul muncii aprobat prin Legea nr. astfel cum prevăd dispoziţiile art. 188/1999 intitulat: Modificarea. 53/2003 reglementează totalitatea raporturilor individuale şi colective de muncă bazate pe consimţământul părţilor. 1 alin. şi anume: raporturi de serviciu guvernate de normele dreptului public. Astfel. emis în condiţiile legii. statuând în art. prin autorităţile administrative autonome ori prin autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale. cu alte cuvinte. personalului contractual.funcţionarilor publici şi altul de drept privat. clarifică disputa doctrinară.

comună sau la instituţiunile al căror buget este supus aprobării Parlamentului. d) învestirea funcţionarului cu atributele funcţiunei are loc în urma depunerii jurământului. prestează în mod permanent. judeţ. 60 din 19 iunie 1923 Paul Negulescu. p. noţiunea de funcţionar public o regăsim în art. Paul Negulescu critică această definiţie socotind-o lacunară. care îndeplinesc un serviciu public permanent (civil şi eclesiastic) la Stat.persoane juridice de drept privat .”2 Plecând de la aceste considerente autorul citat apreciază că o definiţie concludentă a funcţionarului public trebuie să ţină cont de următoarele constante: a) desemnarea sau numirea funcţionarului trebuie să se facă în conformitate cu legea sau cu regulamentul. pe care nu-l pot face particularii.3 În acest context. Partea I-a. guvernului sau consiliilor locale. Noţiune În perioada interbelică. deşi unele stabilimente de utilitate publică . op. c) să primească un salariu periodic.CAPITOLUL X FUNCŢIONARII PUBLICI 1. b) funcţionarul public trebuie să exercite un serviciu permanent. conform căruia: „Sunt funcţionari publici cetăţenii români fără deosebire de sex. Astfel. Paul Negulescu formulează următoarea definiţie: „Funcţionarii publici sunt acei cetăţeni care. o anumită activitate. citată. O trăsătură specifică funcţionarilor publici o reprezintă numirea în funcţie care. pentru că nu exercită prerogative de putere publică. personalul acesteia să aibă calitatea de funcţionar public. funcţionarii acestora nu sunt funcţionari publici. în sensul că nu este suficientă doar condiţia impusă de legiuitor (aprobarea bugetului) pentru a transforma o instituţie privată în serviciu public şi pe cale de consecinţă.îşi supun bugetele de venituri şi cheltuieli spre aprobarea parlamentului. citată. fiind numiţi de autoritatea competentă şi învestiţi în mod legal. ce nu este exclusiv 1 2 Publicată în Monitorul Oficial al României. op. 1 al Legii pentru Statutul funcţionarilor publici 1. guvernului sau consiliilor judeţene sau comunale. prof. 540 3 Paul Negulescu. cu atributele funcţiunei lor. 540-541 314 . „căci numirea funcţionarilor publici este un act de autoritate.” Prof. pp. nr. nu poate fi făcută decât de autoritatea publică.

op. judeţelor sau comunelor. iar cel al unei funcţii publice se numeşte funcţionar public. p. relevăm că potrivit art. funcţionarul public este definit ca fiind „persoana legal învestită prin numire sau alegere. 2 alin. în scopul îndeplinirii competenţei acesteia. iar prin articolul 5 se instituie principiul conform căruia „Dispoziţiile prezentei legi se aplică tuturor funcţionarilor publici. optica legiuitorului a fost menţinută în timp. ediţia a II-a. Partea I-a. 600 din 8 decembrie 1999 315 .” Aşadar. I. în condiţiile legii. într-o altă concepţie. Persoana care a fost eliberată din funcţia publică şi se află în corpul 1 2 Paul Negulescu. remarcăm că spre deosebire de definiţiile din doctrină. 188/19995 (varianta iniţială a legii): „Funcţionarul public este persoana numită într-o funcţie publică”. Astfel. 261 3 Mircea Preda. într-o funcţie publică. p. Bucureşti. 2 din Legea nr. Anibal Teodorescu defineşte funcţionarul public ca fiind: „persoana care. 1929. Bucureşti. în măsura în care acestea nu dispun altfel. în schimbul unei remuneraţiuni. I.manuală. Tratat de drept administrativ. 540 Anibal Teodorescu. într-o funcţie publică din structura unui serviciu public administrativ. citată. Ioan Santai: „Titularul unei funcţii se numeşte funcţionar. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. p.”1 Într-o altă opinie. ediţia a III-a. Titularul unei funcţii publice care implică şi exerciţiul autorităţii se va numi funcţionar public de autoritate. Cu mici nuanţări.”4 Rezumându-ne la aceste exemple din literatura de specialitate. vol. p. republicată. vol.” Cu aceste precizări prealabile.”2 Definirea noţiunii de funcţionar public a constituit o preocupare permanentă a doctrinei de drept administrativ postrevoluţionare. conform art.”3 În opinia prof. 1999. Astfel. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. citată. în schimbul unui salariu plătit periodic. 2 din Legea nr. aparţinând aceleiaşi perioade. Tratat elementar de drept administrativ român. inclusiv celor care au statute proprii aprobate prin legi speciale. autorul consideră că „Funcţionarul public este persoana fizică învestită în mod legal cu exercitarea unei funcţii publice. cu modificările şi completările ulterioare: „Funcţionarul public este persoana numită. îndeplineşte sau colaborează în mod permanent la îndeplinirea unui serviciu public depinzând de autoritatea administrativă a statului. op. în scop de a face să funcţioneze un serviciu public. motivate de demersul ştiinţific de a surprinde cât mai multe trăsături specifice ale noţiunii. nr. 79 4 Ioan Santai. Editura Lumina Lex. 82 5 Publicată în Monitorul Oficial al României. atât înainte cât şi după intrarea în vigoare a Legii nr. prof. foarte complexe. legiuitorul s-a rezumat la o definire deosebit de succintă.

În acelaşi timp. emis în condiţiile legii. g) reprezentarea intereselor autorităţii sau instituţiei publice în raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat. precum şi asigurarea avizării acestora. relevăm că spre deosebire de salariaţi (personalul contractual).de rezervă al funcţionarilor publici îşi păstrează calitatea de funcţionar public”. clasificarea funcţionarilor publici în diferite categorii a constituit o preocupare permanentă. Categorii de funcţionari publici Pentru doctrina de specialitate. f) colectarea creanţelor bugetare. vom reda mai jos câteva opinii care ni se par a fi edificatoare. 1 A se vedea art. c) elaborarea proiectelor politicilor şi strategiilor. autorii identificând diferite criterii de clasificare. 2 alin. funcţionarilor publici le sunt specifice unele particularităţi şi anume: a) sunt numiţi în funcţia publică prin act administrativ individual. precum şi a documentaţiei privind aplicarea şi executarea legilor. necesare pentru realizarea competenţei autorităţii sau instituţiei publice. e) gestionarea resurselor umane şi a resurselor financiare.1 În concluzie. cu modificările şi completările ulterioare 316 . b) exercită prerogative de putere publică specifice funcţiei publice în care au fost învestiţi în mod legal. a programelor. d) consilierea. Fără a realiza o prezentare exhaustivă a demersurilor teoretice în materie. 2. în limita competenţelor stabilite de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea. a studiilor. b) elaborarea proiectelor de acte normative şi a altor reglementări specifice autorităţii sau instituţiei publice. analizelor şi statisticilor. 188/1999. (3) din Legea nr. din ţară sau străinătate. republicată. legiuitorul stabileşte prerogativele de putere publică pe care le poate exercita un funcţionar public din cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale. după cum urmează: a) punerea în executare a legilor şi a celorlalte acte normative. h) realizarea de activităţi în conformitate cu strategia de informatizare a administraţiei publice. controlul şi auditul public intern.

În perioada postbelică. Antonie Iorgovan identifică un număr de patru criterii după care realizează clasificarea funcţiei şi. potrivit căruia distinge două categorii de funcţionari. op. 1997. 561-562 Romulus Ionescu. Paul Negulescu distingea trei categorii de funcţionari publici. iar prof. Bucureşti. p. 181 3 Ilie Iovănaş. prof. 177-180 317 .3 Alţi autori abordează concomitent clasificarea funcţiilor publice şi implicit a funcţionarilor publici. respectiv: a) gradul de independenţă în exercitarea funcţiei. după care identifică funcţionari civili şi funcţionari militari. în funcţie de rolul pe care îl au în realizarea activităţii executive şi anume: funcţionari de decizie. în mod implicit a funcţionarilor publici. conform căruia distinge două categorii: funcţionari cu munci de răspundere şi funcţionari fără munci de răspundere. unii care exercită funcţii cu caracter pronunţat tehnic şi alţii care exercită funcţii cu caracter preponderent productiv.În perioada interbelică. a căror misiune principală este aceea de a pregăti deciziile administrative. c) funcţionari de execuţiune. pp. d) după modul de recrutare. citată. 1970. Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti. „acei cari au conducerea unor servicii sau a unor subdiviziuni ale unui serviciu sub direcţiunea superioară şi controlul funcţionarului public”. b) gradul de stricteţe al disciplinei. prof. Astfel. Drept administrativ.2 Într-o altă opinie. pp. b) funcţionari „de preparaţiune”. Drept administrativ şi elemente de ştiinţa administraţiei. utilizând drept criteriu de departajare specificul activităţii (obiectul principal al acesteia) şi anume1: a) funcţionari de deciziune sau de direcţiune. funcţionarii din administraţia de stat sunt clasificaţi în trei categorii. prof. Ioan Santai realizează clasificarea funcţiilor şi funcţionarilor publici după şase criterii. c) după gradul de tehnicitate. autorul distinge funcţionari aleşi şi funcţionari numiţi. care pun în aplicare deciziile superiorilor. de control şi de execuţie. Romulus Ionescu consideră că funcţionarii din administraţia de stat pot fi clasificaţi după patru criterii. şi anume: 1 2 Paul Negulescu.

cu o notă de personalitate sunt identificate trei categorii: funcţionari publici civili. primăriilor. se disting două categorii. c) din punct de vedere al preponderenţei unor activităţi în competenţa funcţiei distinge funcţionari publici de conducere şi de execuţie. e) în funcţie de nivelul studiilor sunt identificaţi: • funcţionari publici din categoria A. b) după cerinţele privind nivelul studiilor absolvite. absolvite cu diplomă. • funcţionari publici din categoria B. autorul distinge potrivit Statutului două categorii: funcţionari publici şi personal auxiliar din aparatul de lucru al autorităţilor şi instituţiilor publice. Într-o altă opinie. b) după rigurozitatea disciplinei. respectiv: funcţionari centrali sau guvernamentali (ministeriali sau departamentali) şi funcţionari teritoriali sau locali (ai prefecturilor. se disting două categorii şi anume: funcţionari supuşi statutului general şi funcţionari supuşi unor statute speciale. d) după natura autorităţii publice. respectiv funcţionari publici care fac parte din structura unor autorităţi de natură statală şi funcţionari publici locali. f) după gradul de stricteţe a disciplinei şi modului de subordonare. două categorii respectiv funcţionari civili şi funcţionari militari. această clasificare este superfluă întrucât se referă la două categorii distincte de personal: funcţionari publici şi salariaţi personal contractual). absolvenţi cu studii superioare de lungă durată. serviciilor publice descentralizate). (În opinia noastră. Verginia Vedinaş identifică şase criterii potrivit cărora realizează clasificarea funcţiilor publice şi în mod implicit. funcţionari publici militari şi o categorie intermediară. d) după modul de învestire. în concret fiind vorba despre funcţionarii civili din armată sau poliţie. c) după vechimea în muncă şi modul de învestire (titularizare) conform căruia distinge între funcţionarii publici debutanţi şi definitivi. 318 . prof. cu diplomă de licenţă sau echivalentă.a) după natura competenţelor (grad de independenţă în exercitarea atribuţiilor şi mod de subordonare) distinge funcţionari de conducere şi funcţionari de execuţie (operatorii). e) după competenţa teritorială se disting două categorii. a funcţionarilor publici. studii superioare de scurtă durată. după cum urmează: a) după regimul juridic aplicabil.

alin. cu precădere în funcţie de dispoziţiile Legii nr. cei care au studii medii liceale sau postliceale absolvite cu diplomă. (1) lit. vom realiza clasificarea funcţionarilor publici. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. din analiza Statutului funcţionarilor publici am identificat următoarele criterii de clasificare şi categorii de funcţionari publici: 1.funcţionari publici din categoria C. a şi art. Menţionăm însă. Din punct de vedere al regimului juridic aplicabil. care include funcţionarii publici eliberaţi dintr-o funcţie publică din motive neimputabile. 5 din lege. 2. opiniile citate nu au avut în vedere şi nici nu puteau să ţină cont de dispoziţiile Legii nr. care se găsesc în raporturi de serviciu cu autorităţile şi instituţiile publice la care au fost numiţi şi învestiţi în funcţie. alin. • corpul funcţionarilor publici în rezervă. Capitolul II al legii fiind intitulat „Clasificarea funcţiilor publice . 3. f) în funcţie de statutul lor se disting două categorii şi anume: funcţionari publici debutanţi şi funcţionari publici definitivi. distingem conform art. cu modificările şi comletările ulterioare. În ceea ce ne priveşte. alin. În mod evident. (2) din lege distingem: • funcţionari publici care exercită funcţii publice generale. republicată. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. considerăm că trebuie remarcată preocuparea legiuitorului pentru obiectul analizei noastre. că regăsim în mod explicit sau implicit criterii de clasificare ale funcţionarilor publici şi în alte dispoziţii care nu sunt cuprinse în cele două capitole. republicată. Din punct de vedere al actualităţii raporturilor de serviciu potrivit art.Categorii de funcţionari publici”. Astfel. 2.188/1999. Pentru început. identificăm: • corpul funcţionarilor publici în activitate. 319 • . Sub aspectul funcţiei publice pe care o îndeplinesc astfel cum sunt clasificate şi definite în art. iar Capitolul III are titlul „Categoria înalţilor funcţionari publici”. două categorii: • funcţionari publici din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice ale administraţiei publice centrale şi locale cărora li se aplică dispoziţiile Statutului aprobat prin Legea nr. cu modificările şi completările ulterioare. (2) din lege. • funcţionari publici din cadrul unor autorităţi şi instituţii publice ale administraţiei publice centrale şi locale cărora li se aplică dispoziţiile unor statute speciale. 7. 7. fiind anterioare acestora.

11 din lege sunt incluse în această categorie persoanele numite într-una din următoarele funcţii publice: secretar general al Guvernului şi secretar general adjunct al Guvernului. legea distinge în art. După nivelul atribuţiilor titularului funcţiei publice. activitatea ştiinţifică. această categorie trebuia să constituie un „vârf” al carierei funcţionarilor publici. absolvite cu diplomă. subprefect. alin. în cadrul căreia se includ persoanele cu studii medii liceale. • categoria funcţionarilor publici de conducere. la care să se acceadă pe baza unor criterii obiective. O primă observaţie este aceea că. În opinia noastră. reformularea în termeni clari. abstracte cu privire la funcţiile publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici utilizând procedeul enumerării care. această clasificare este ambiguă. distingem conform art. În opinia noastră. • categoria funcţionarilor publici de execuţie. 4. secretar general şi secretar general adjunct din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. fără echivoc. legiuitorul instituie în art.funcţionari publici care exercită funcţii publice specifice. enumerarea concretă a acestora fiind realizată de legiuitor în anexa la lege. În legătură cu această clasificare apreciem necesare câteva precizări şi comentarii pentru fiecare categorie în parte. cum ar fi: nivelul studiilor. pe bază de examen susţinut în 320 • . 8 din lege trei categorii. În ceea ce priveşte categoria înalţilor funcţionari publici. respectiv: • funcţionari publici clasa I-a. experienţa în administraţie etc. 9. (2) regula conform căreia funcţionarii publici numiţi în funcţii publice corespunzătoare claselor a II-a şi a III-a pot ocupa numai funcţii publice de execuţie. • funcţionari publici clasa a III-a. Totodată. precizăm că potrivit art. inspector guvernamental. de lege ferenda propunând abrogarea dispoziţiilor în cauză sau. 9: • categoria înalţilor funcţionari publici. absolvite cu diplomă de bacalaureat. legiuitorul organic nu stabileşte norme generale. evident este subiectiv. 5. După nivelul studiilor. • funcţionari publici clasa a II-a. din care fac parte funcţionarii care au studii superioare de lungă durată. prefect. absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă. în care se includ cei care au studii superioare de scurtă durată..

e) şef serviciu. 123 alin. dimpotrivă. potrivit cărora: „Guvernul numeşte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti. schimbarea regimului juridic al funcţiilor de prefect şi subprefect prin lege organică nu va rezista în timp. în ipoteza posibilă şi probabilă a unor alternanţe la guvernare. precum şi funcţiile publice specifice asimilate acesteia. al ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. persoanele numite într-una din următoarele funcţii publice: a) director general şi director general adjunct din aparatul autorităţilor administrative autonome.. O a doua observaţie are în vedere cuprinderea în categoria înalţilor funcţionari publici a prefecţilor şi subprefecţilor. Rămâne ca viitorul să ne confirme sau. 188/1991 privind Statutul funcţionarilor publici. b) director şi director adjunct din aparatul autorităţilor administrative autonome. precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora. dispoziţiile analizate coroborându-se cu cele ale art. f) şef birou. Categoria funcţionarilor publici de conducere. 1 din Constituţia României. republicată. susţinerea noastră se fundamentează pe dispoziţiile art. în acest context constituţional considerăm că o schimbare a guvernării va atrage. în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice subordonate acestora. alineatul 2 al aceluiaşi articol stipulând că: „prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local. Printre altele.” Or. d) director executiv şi director executiv adjunct al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ – teritoriale.. În opinia noastră. neangajaţi din punct de vedere politic. potrivit art. precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora. al ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. 9 din Legea nr. 12 din Legea nr. pe criterii politice schimbarea din funcţie a prefecţilor şi subprefecţilor. Mai concret. conform cărora: „Prefectul şi subprefectul fac parte din categoria înalţilor funcţionari publici”. precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora. în cadrul instituţiei prefectului. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului. 321 . precum şi funcţiile publice specifice asimilate acestora.faţa unei comisii formată din specialişti în domeniu. cuprinde. sa ne infirme opinia. astfel cum prevăd dispoziţiile legale menţionate. ne exprimăm mari rezerve în legătură cu depolitizarea funcţiilor de prefect şi subprefect. c) secretar al unităţii administrativ – teritoriale.

distingem implicit din prevederile art. 5. consilier juridic şi auditor şi funcţiile publice asimilate acestora. în categoria cărora intră categoriile de funcţionari publici prevăzute în art. iar funcţionari publici din clasa a III-a sunt persoanele numite în funcţia publică de referent. respectiv. funcţionari publici debutanţi şi definitivi. 6. care au efectuat perioada de stagiu prevăzută de lege şi au obţinut rezultat corespunzător la evaluare. 1 lit.Alineatul 2 al aceluiaşi articol conferă autorităţilor administrative autonome competenţa de a stabili funcţiile publice prevăzute la alin. • funcţionari publici militari. Funcţionarii publici de execuţie. în funcţie de nivelul studiilor absolvite. După vechimea în specialitate corespunzătoare funcţiei publice distingem. 322 . Pot fi numiţi funcţionari publici definitivi. 6 luni. în următoarea cronologie: debutant. coroborate cu art. precum şi alte funcţii publice prevăzute de reglementările specifice. consilier. pe cele trei clase. după caz: • funcţionarii publici debutanţi. 8 luni şi. alin. Pe de altă parte. 13 al legii sunt nominalizate funcţiile publice de execuţie. principal şi superior. Astfel. inspector. • persoanele care intră în corpul funcţionarilor publici prin concurs şi care au vechimea în specialitate corespunzătoare funcţiei publice de minim 12 luni. 12 instituie regula potrivit căreia funcţiile de director general şi director general adjunct şi în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică locală cu un număr minim de cel puţin 150 de posturi. 3 al art. Din punct de vedere al rigorii disciplinei. 7. asistent. • funcţionari publici civili cu statut special. 5 al legii. ca nivel maxim.10 din lege. e şi f (şef serviciu şi şef birou). Pot fi numiţi funcţionari publici debutanţi persoanele care au promovat concursul pentru ocuparea unei funcţii publice de grad profesional debutant. 30 din lege următoarele categorii: • funcţionari publici civili. În art. în funcţie de vechime. din clasa I-a fac parte funcţionarii publici care îndeplinesc una din următoarele funcţii publice: expert. se clasifică în 4 grade profesionale. conform art. Sunt funcţionari publici din clasa a II-a cei care îndeplinesc funcţia publică de referent de specialitate.

pot fi ocupate. consacrându-se în mod implicit.2 Potrivit art. de regulă. 6 lit. actuala redactare a art.” Legea organică a administraţiei publice locale nr. în condiţiile prevăzute de legea organică. 215/2001. citată. nr. se consideră că pentru a accede în corpul funcţionarilor publici candidaţii trebuie să îndeplinească atât o serie de condiţii generale. ce poartă. scris şi vorbit. (2) din Constituţia României. 85 323 . având un suport constituţional în art. p. cu modificările şi completările ulterioare. Regimul juridic al investirii funcţionarilor publici 3. vol. Partea I-a. civile şi militare. se poate spune că legiuitorul a anticipat modificarea ce urma să se producă cu ocazia revizuirii Constituţiei. cu modificările şi completările ulterioare 2 A se vedea Ioan Santai. 50 din Legea nr. (3) având următorul conţinut: „Funcţiile şi demnităţile publice. În acelaşi timp însă. 16 alin.Spre pildă. precum şi condiţii speciale instituite pentru anumite funcţii publice.1. în condiţiile legii. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. conform art. potrivit art. Condiţiile de acces în funcţiile publice În doctrina de specialitate. (1) din Legea nr. 120 alin. b) cunoaşterea limbii române. 440 din 24 iunie 2002. Este o condiţie firească. 1 alin. I. republicată: „În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere semnificativă se asigură folosirea limbii minorităţii naţionale respective în scris şi oral în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu serviciile publice descentralizate. uniformă…”1. 3. înarmat. de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară…”. limba oficiala este limba română”. Faţă de textul iniţial al legii care stipula în art. 13 al legii fundamentale conform căruia: „În România. a fost eliminată din legea organică condiţia persoanei de a avea exclusiv cetăţenia română. posibilitatea ca funcţiile publice să poată fi exercitate de către persoane cu dublă cetăţenie. cu statut special. op. Aşadar. 360/2002 privind Statutul poliţistului: „Poliţistul este funcţionar public civil. pentru a ocupa o funcţie publică persoana trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiţii: a) cetăţenia română şi domiciliul în România. a „are numai cetăţenia română şi domiciliul în România”. cuprinde în acest sens o serie de 1 Publicată în Monitorul Oficial al României.

atestată pe bază de examen medical de specialitate. Pe de altă parte. j) nu a desfăşurat activitate de poliţie politică. cu modificările şi completările Legii nr. f) să aibă studiile prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiei publice respective. 251/2006. ocuparea funcţiilor publice se face prin: 1 Vezi art. îndeplinirea acestor condiţii trebuie verificată de către compartimentul de resurse umane al fiecărei autorităţi şi instituţii publice. nr. pe baza unor documente justificative sau a unor declaraţii date pe proprie răspundere. după caz. din motive de alienare sau debilitate mintală. d) capacitate deplină de exerciţiu. care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice. Partea I-a. republicată. 574 din 4 iulie 2006 324 . c) vârsta de 18 ani împliniţi. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. care împiedica înfăptuirea justiţiei. publicată în Monitorul Oficial al României. În acelaşi timp. publicitatea hotărârilor cu caracter normativ etc.dispoziţii specifice cu privire la desfăşurarea şedinţelor consiliilor locale. Această condiţie are menirea de a exclude accesul la o funcţie publică a persoanelor puse sub interdicţie prin hotărâre judecătorească. g) să îndeplinească condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice respective. h) să nu fi fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii. legea privind Statutul funcţionarilor publici nr. legiuitorul stabileşte şi modalităţile concrete prin care pot fi ocupate funcţiile publice. Astfel. se instituie principiul potrivit căruia ocuparea funcţiilor publice vacante şi a funcţiilor publice temporar vacante se va face „numai în condiţiile prezentei legi1. Considerăm că. i) nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani. 188/1999 constituie „dreptul comun” în materia ocupării funcţiilor publice. 501 din Legea nr. Cu alte cuvinte. astfel cum este definită de lege. de serviciu sau în legătură cu serviciul. de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie. contra statului sau contra autorităţii. cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea. se impune constatarea că în anumite unităţi administrativ-teritoriale funcţionarii publici trebuie să cunoască şi limba unor minorităţi naţionale. e) stare de sănătate corespunzătoare funcţiei publice pentru care candidează. În concluzie.

Numirea funcţionarilor publici Ocuparea funcţiilor publice printr-una din modalităţile menţionate (promovare. Jean-Bernard Auby. citată. promovare. Se poate constata că legiuitorul nostru organic se găseşte în concordanţă cu opiniile exprimate în doctrina de specialitate din ţară şi din străinătate. în limita funcţiilor publice vacante rezervate în acest scop prin planul de ocupare a funcţiilor publice. autorii francezi susţinând că „noţiunea de funcţionar implică faptul că acesta este recrutat pe bază de numire. care este un act unilateral al administraţiei. denumirea funcţiei publice. mutarea funcţionarului public în cadrul altui compartiment sau altei structuri fără personalitate juridică a autorităţii sau instituţiei publice şi exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere. redistribuire. data de la care urmează să exercite funcţia publică. op. Agentul recrutat prin contract nu e funcţionar. b. e are în vedere: delegarea.a. vol. transfer. recrutare. concurs etc. art. 54 3 Jean-Marie Auby. alte modalităţi prevăzute expres de prezenta lege1 În opinia noastră. c. Potrivit legii. 3.2. precum şi locul de desfăşurare a activităţii. art. e. d. 91. pag.374.” 1 2 ibidem. p. I. legiuitorul consacră un minimum de elemente pe care trebuie să le conţină actul administrativ de numire. Ioan Santai. numirea în funcţiile publice de conducere şi în cele de execuţie se face prin actul administrativ individual emis de către conducătorii autorităţilor şi instituţiilor din administraţia publică centrală sau locală2. 1993.”3 Mai mult. precum şi forma scrisă a actului. V. drepturile salariale. Droit de la fonction publique. numele funcţionarului public. Vedinaş. Dâlloz. În acest sens. 54 alin. op. etapă obligatorie în procedura de învestire a funcţionarilor publici. pentru a institui un mod de lucru unitar. transfer..410-412 325 . citată. Recrutarea persoanelor în vederea intrării în corpul funcţionarilor publici se face prin concurs. 2-éme édition. art. detaşarea. redistribuire.) se poate face în mod legal numai după numirea în funcţie. (4) din lege dispune: „Actul administrativ de numire are formă scrisă şi trebuie să conţină temeiul legal al numirii. 51 ibidem. p. ipoteza reglementată la lit.

specialiştii în dreptul public au susţinut că numirea funcţionarului public constituie o etapă în procesul de investire în funcţia publică. în sensul că: a) numirea într-o funcţie publică se face printr-un act administrativ de autoritate (manifestare unilaterală de voinţă). Aşa să-mi ajute Dumnezeu.5 din lege). funcţionarul public depune jurământul de credinţă în termen de trei zile de la emiterea actului de numire în funcţia publică definitivă”. citată. d) actul administrativ îmbracă forma scrisă.De asemenea. Această etapă finală relevată în doctrina de specialitate şi-a găsit reglementarea legală. drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. să păstrez secretul profesional şi să respect normele de conduită profesională şi civică. Din textele citate. are în vedere persoana care urmează să ocupe o funcţie publică vacantă prin modalităţile prevăzute de lege. obligatorie dar nu şi suficientă. A. Vedinaş. (6) al legii stipulând: „La intrarea în corpul funcţionarilor publici. ca o condiţie de valabilitate a actului. cu alte cuvinte. 1 A se vedea: I. citată. funcţionarul public trebuie să depună jurământul de credinţă.” Apoi. (6) se consemnează în scris şi atrage revocarea actului administrativ de numire în funcţia publică. Santai. să aplic în mod corect şi fără părtinire legile ţării. op. se instituie regula ca fişa postului aferentă funcţiei publice să constituie anexă la actul administrativ de numire (art. conform art. pp. b) actul administrativ este emis de o autoritate publică în mod unilateral. I. 93-95 326 . 188/1999. art. să îndeplinesc conştiincios îndatoririle ce îmi revin în funcţia publică în care am fost numit. pp. 85-91. pp. Giurgiu. Rogoveanu. (7) „Refuzul depunerii jurământului prevăzut la alin. o copie fiind înmânată funcţionarului public. op. prin act administrativ emis în condiţiile legii. op. V. problema regimului juridic al actului de numire într-o funcţie publică a fost elucidată prin modificările şi completările aduse Legii nr. 410-412. 54 alin. Jurământul are următoarea formulă: „Jur să respect Constituţia. 54 alin. 54 alin. C. citată.1 Pentru desăvârşirea procedurii de investire într-o funcţie publică. Aşadar.H. vol. Segărceanu. funcţionarul trebuie să depună jurământul de credinţă. c) actul administrativ are caracter intuituu personae. La unison. apreciem că se desprind următoarele concluzii: a) după numirea în funcţia publică. Obligaţia de organizare a depunerii jurământului aparţine persoanei care are competenţa legală de numire”. L.

I. Costin Horia Rogoveanu. Giurgiu. op. 3. refuzul fiind calificat ca echivalând cu demisionare prin efectul legii. „Mandatul primarului este de 4 ani şi se exercită până la depunerea jurământului de primarul nou-ales”. republicată. 95. „Guvernul în întregul său şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul. (2) din Constituţia României. 215/2001 legea administraţiei publice locale. Astfel. vom uza de două texte ale legii fundamentale şi legii organice a administraţiei publice. conform dispoziţiilor art. de a depune în faţa consiliului local jurământul prevăzut de lege. respectiv din momentul numirii sau din momentul depunerii jurământului. respectiv un demnitar public. 65 al legii instituie obligativitatea primarului. art. p. Faţă de complexitatea procedurilor de învestire într-o funcţie publică. de asemenea. (6) şi alin. cu modificările şi completările ulterioare. Pentru a da un răspuns pertinent şi concludent. aceasta este concluzia la care ne conduce şi interpretarea logico-gramaticală a dispoziţiilor art. citată. op. op. Verginia Vedinaş. citată. Deşi. vol. 104 alin. chestiunea momentului din care funcţionarul public îşi poate exercita în mod legal atribuţiile de serviciu. Aurel Segărceanu. Ioan Santai.” Pe de altă parte. 72 alin. începând de la data depunerii jurământului.3. aceste dispoziţii privesc o autoritate publică. potrivit art. p. L. alături de alte opinii exprimate în literatura de specialitate. În consecinţă. (7) din Statutul funcţionarilor publici. în acelaşi spirit. 411. p. pentru simetrie în tratamentul juridic al funcţionarului public apreciem că sunt aplicabile aceleaşi principii. d) refuzul de a depune jurământul de credinţă are drept consecinţă revocarea actului administrativ de numire în funcţia publică. (1) din Legea nr. e) depunerea jurământului de credinţă consfinţeşte finalizarea procedurii de învestire în funcţia publică. de către funcţionarul public respectiv. considerăm că statutul de funcţionar public se dobândeşte din momentul emiterii actului administrativ de numire în funcţie. Funcţionarul de fapt Aşa cum am arătat.b) termenul de depunerea jurământului de credinţă este de 3 zile de la numire. a cărui alegere a fost validată. c) jurământul de credinţă se depune numai de către funcţionarii publici definitivi. atribuţiile care formează conţinutul unei funcţii publice pot fi exercitate în mod legal de către funcţionarul public investit în 1 A se vedea. în doctrină s-a ridicat. citată.1 De altfel. 54 alin. 91 327 . iar funcţia publică se exercită în mod legal din momentul depunerii jurământului de credinţă.

destituite. Într-o altă opinie. după caz. instrumentate de un astfel de funcţionar. implicit. numire neaprobată). să emită sau să semneze acte administrative producătoare de efecte juridice. Este vorba despre ceea ce doctrina denumeşte funcţionar de fapt. În astfel de situaţii. avansare înainte de termen). pp. mai ales faţă de terţi. exercită – pe o anumită perioadă de timp – atribuţiile ce constituie conţinutul acelei funcţii publice. I. ar putea fi afectaţi (vătămaţi) în drepturile lor prin eventuala anulare a actelor şi operaţiunilor administrative ai căror beneficiari sunt. Se poate observa că. în schimb. în timp ce.2 1 Ioan Santai. pe care un autor îl defineşte ca fiind: „persoana care. vol. a oricărei manifestări de voinţă care se vrea producătoare de efecte juridice. ipoteza a doua vizează atât actele administrative precum şi operaţiunile administrative emise sau. îndeplinind acte producătoare de efecte juridice. op. deşi nu a fost legal investită într-o funcţie publică. după cum urmează: a) investirea în funcţia publică este afectată de vicii esenţiale. plecându-se de la constatarea că „ilegalitatea investirii este dificil să poată fi imputată cuiva” şi având în vedere consecinţele grave pe care le-ar avea de suportat terţii. Argumentul pentru această concluzie.1 b) investirea în funcţia publică este afectată de vicii neesenţiale (lipsa avizului. într-o opinie. se apreciază că principiul „quod nullum est ab initio nullus producit effectus”. nedepunerea jurământului. din partea persoanei în cauză. nu trebuie aplicat cu rigiditate. considerat a fi funcţionar de drept.funcţie conform procedurii prevăzute de lege. rezidă în faptul că terţilor nu li se poate imputa iregularitatea investirii. Astfel. citată. 91-92 328 . situaţie în care autorul consideră că atât actele administrative precum şi operaţiunile sunt valabile.” Problema „funcţionarului de fapt” a constituit şi constituie o preocupare constantă a doctrinei de specialitate. În practică. autorul consideră că: „Lipsa numirii şi a celor mai multe din formalităţile esenţiale ale investirii antrenează nevalabilitatea exercitării funcţiei şi. are în vedere actele administrative emise de un funcţionar de fapt. adică inexistenţa actelor administrative lipsite de orice aparenţă de legalitate (cazul persoanei încă nenumite. prima ipoteză. concursul nevalidat. se disting două situaţii în care s-ar putea afla un funcţionar de fapt. se pot însă întâlni situaţii în care persoane (funcţionari publici) care nu au parcurs sau au parcurs doar în parte procedura investirii legale în funcţie.

vol. • conţinutul actului să fie conform cu legea. aceasta este ipoteza reglementată de legiuitor în art. din textul citat. Cluj Napoca. sunt valabile. 7 al Legii nr. pe de altă parte. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei.Mai mult. În literatura de specialitate.564 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. 7 din Legea nr. 1951.”1 Având în vedere cele două opinii de referinţă în doctrina actuală a dreptului administrativ. Tratat de drept administrativ. În opinia noastră. 119/1996. că însuşi legiuitorul se referă la întocmirea actului. Editura Risoprint. Bucureşti. • actul să corespundă scopului urmărit de lege. 2002. b) Operaţiunile administrative instrumentate de către un funcţionar de fapt sunt valabile. pp. • actul să fie emis în forma şi cu respectarea procedurii legale. precum şi de un funcţionar public competent. nr. autorul invocă soluţia dată de legiuitor în ceea ce priveşte materia actelor de stare civilă. cu alte cuvinte la redactarea înscrisului şi nu la emiterea 2 Antonie Iorgovan. 107-147. Partea I-a. pe de o parte şi complexitatea practicii administrative. Editura All Beck. fiind vorba atât despre o autoritate publică. Actele de drept administrativ. chiar dacă acea persoană nu avea această calitate. cu respectarea prevederilor prezentei legi. sunt valabile. 33-45 329 . Întrucât această condiţie nu este îndeplinită.2 Prima condiţie de valabilitate trebuie înţeleasă în sens larg. în cazul nostru apreciem că actul administrativ respectiv este nevalabil. ne exprimăm următoarele puncte de vedere: a) Actele administrative emise de către funcţionarii de fapt nu produc în mod valabil efecte juridice. chiar dacă acea persoană nu avea această calitate. ediţia a III-a. fiind lovite de nulitate. p. s-a relevat faptul că pentru a produce în mod valabil efecte juridice actele administrative (actele de drept administrativ) trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiţii de valabilitate: • actul să fie emis de organul competent şi în limitele competenţei sale legale. conform căruia: „Actele de stare civilă întocmite de o persoană care a exercitat în mod public atribuţiile de ofiţer de stare civilă.” Se poate observa. cu modificările şi completările ulterioare: „Actele de stare civilă întocmite de o persoană care a exercitat în mod public atribuţiile de ofiţer de stare civilă. cu respectarea prevederilor prezentei legi. II. conform art. Astfel. Ioan Santai. vol. 282 din 11 noiembrie 1996 2 Tudor Drăganu. 119/1996 privind actele de stare civilă. I. Editura Ştiinţifică. 2001. pp.

care produc efecte juridice ca urmare a unui fapt juridic (naşterea sau decesul) sau. exemplificându-se cu acte emise de către demnitarii publici de fapt2 (ex. avizează acte administrative emise/adoptate de autorităţile administraţiei publice sau demnitarii publici). În literatura de specialitate. În realitate. a consimţământului exprimat de viitorii soţi. Modificarea. Aceasta este considerată a fi valabilă numai dacă sunt respectate prevederile legale în materie. Bucureşti. Editura Lumina Lex. în cadrul aceleiaşi autorităţi publice sau într-o altă autoritate ori instituţie publică. suspendarea şi încetarea raporturilor de serviciu 3. 2002. modifica sau stinge drepturi şi obligaţii). litera şi spiritul legii vizând operaţiunea administrativă. 7 din Legea nr. deces sau căsătorie dar. funcţionarul public „de fapt” poate să întocmească actul de naştere. 119/1996 Ion Corbeanu.4. 119/1996 privind actele de stare civilă. 6 din Legea nr. p. Drept administrativ. contrasemnează. Cu alte cuvinte. vom constata următoarele inadvertenţe: • în doctrină se analizează consecinţele juridice ale actelor emise de către funcţionarii de fapt. funcţionarul în cauză nu emite un act administrativ (manifestare unilaterală de voinţă. numai pe baza documentelor prevăzute de lege şi a declaraţiei persoanei (persoanelor) îndreptăţite1. ci săvârşeşte o operaţiune administrativă.4. 3. după caz. d) De lege ferenda apreciem a fi necesară o reglementare specială care să elucideze problema în discuţie.1.actului administrativ. c) Comparând doctrina în ceea ce priveşte materia „funcţionarului de fapt” pe de o parte. • legislaţia nu conferă sau. cu precădere. astfel cum prevăd dispoziţiile art. în cazul actului de căsătorie. Modificarea raporturilor de serviciu Prin modificarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici trebuie să înţelegem situaţiile în care aceştia exercită în mod temporar sau permanent o altă funcţie publică. Actele de stare civilă sunt acte constatatoare sau recognitive. 1 2 A se vedea art. în scopul de a naşte. se apreciază că modificarea raporturilor de serviciu poate surveni ca urmare a manifestării unilaterale de voinţă a autorităţii sau instituţiei publice. 227-229 330 . aceştia săvârşind operaţiuni administrative (semnează. cu legislaţia şi practica administrativă pe de altă parte. sunt foarte rar întâlnite situaţiile în care funcţionarii publici au competenţa de a emite acte administrative. cu modificările şi completările ulterioare. primarul). reprezentate prin conducătorul acesteia.

c) în interesul funcţionarului public. cu modificările şi completările ulterioare. În aceste cazuri. d) mutarea în cadrul altui compartiment sau altei structuri fără personalitate juridică a autorităţii sau instituţiei publice. astfel cum prevăd dispoziţiile art. 3 din lege. numai cu respectarea condiţiilor pe care le vom prezenta în cele ce urmează. b) în interes public. pentru dezvoltarea carierei în funcţia publică. Conform art. Delegarea2 se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei publice cu care funcţionarul public se găseşte în raport de serviciu. vol. Editura Risoprint. republicată. care.”1 Această afirmaţie trebuie percepută în sensul că modificarea. 92-93 331 . ClujNapoca. e) exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere. sub sancţiunea eliberării din funcţia publică. Potrivit legii. modificarea raporturilor de serviciu dispusă în interes public sub forma detaşării ori a mutării în cadrul altui compartiment sau altei structuri fără personalitate juridică a autorităţii sau instituţiei publice nu poate fi refuzată de funcţionarul public în cauză. 2002. I. Menţionăm că. funcţionarul nu poate negocia drepturile şi obligaţiile ce formează conţinutul raportului de serviciu în care se află şi nici modificarea sau schimbarea lor ulterioară.„Ca regulă. 75 alin. suspendarea şi încetarea raporturilor de serviciu se produc în baza unui act administrativ unilateral. funcţionarilor publici le este garantată mobilitatea în cadrul corpului funcţionarilor publici. cu avizul sau la solicitarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. modificarea raportului de serviciu se dispune prin act administrativ de către persoana care are competenţa de numire în funcţia publică. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. 2 din Statutul funcţionarilor publici. b) detaşare. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. pp. se poate realiza prin modificarea raporturilor de serviciu. deoarece cu privire la aceste aspecte decide în exclusivitate autoritatea sau instituţia publică la care se află. conform art. 75 alin. pentru o 1 Ioan Santai. c) transfer. emis de conducătorul autorităţii administraţiei publice dar. 1 din Legea nr. modificarea raporturilor de serviciu poate fi dispusă de către conducătorul autorităţii şi instituţiei publice pentru următoarele motive: a) pentru eficientizarea activităţii autorităţilor şi instituţiilor publice. 75 alin. Modificarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici de conducere şi a celor de execuţie se poate realiza prin următoarele modalităţi: a) delegare.

cazării şi indemnizaţiei de delegare. republicată. sau. Articolul 77 al Legii nr. cu modificările şi completările ulterioare 1 A se vedea art. autoritatea sau instituţia publică este obligată să-i suporte integral costul transportului dus-întors. Detaşarea.face contraindicată delegarea. e) pe timpul detaşării în altă localitate. dacă motive familiale temeinice justifică refuzul de a da curs detaşării. spre deosebire de delegare. cu modificările şi completările ulterioare 332 . poate avea loc între autorităţile sau instituţiile publice. ca modalitate de modificare a raportului de serviciu. iar autoritatea sau instituţia publică este obligată să-i suporte costul integral al transportului. cel puţin o dată pe lună. perioada detaşării poate fi prelungită mai mult de 6 luni într-un an calendaristic. 2 A se vedea art. 188/1999. detaşarea se face într-o localitate în care nu i se asigură condiţii corespunzătoare de cazare. dacă starea sănătăţii . îşi creşte singur copilul minor. Pe timpul delegării. Transferul. se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei publice în care urmează să-şi desfăşoare activitatea funcţionarul public. delegarea poate fi dispusă pentru o perioadă de 60 de zile calendaristice într-un an. privind Statutul funcţionarilor publici. privind Statutul funcţionarilor publici. 78 din Legea nr. Cu acordul scris al funcţionarului public. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. 188/1999. 76 din Legea nr. republicată. c) funcţionarul public poate refuza detaşarea dacă se află în una din următoarele situaţii: graviditate. la cererea funcţionarului public1. dacă salariul corespunzător funcţiei publice pe care este detaşat este mai mare. al cazării şi al indemnizaţiei de detaşare. d) pe perioada detaşării funcţionarul public îşi păstrează funcţia publică şi salariul. consacră următorul regim juridic al detaşării: a) se poate dispune pentru cel mult 6 luni pe an calendaristic. Funcţionarul public poate refuza delegarea dacă se află într-una din următoarele situaţii: graviditate.perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice pe parcursul unui an calendaristic. funcţionarul public îşi păstrează funcţia publică şi salariul. în interesul serviciului sau. republicată. b) cu acordul scris al funcţionarului public. cu modificările şi completările ulterioare. starea sănătăţii – dovedită cu certificat medical – face contraindicată detaşarea. după caz.dovedită cu certificat medical . îşi creşte singur copilul minor. el are dreptul să primească acest salariu. este singurul întreţinător de familie sau.

Plata acestor drepturi se suportă de autoritatea sau instituţia publică la care se face transferul. • concediu plătit 5 zile. funcţionarul public transferat are următoarele drepturi: • indemnizaţie egală cu salariul net calculat la nivelul salariului din luna anterioară celei în care se transferă. clasă şi grad profesional cu cea deţinută de funcţionarul public sau. b) dacă transferul în interesul serviciului se face la o autoritate sau instituţie publică din altă localitate. transferul la cerere este reglementat de art. • cererea de transfer se aprobă de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice la care se solicită transferul. ca modalitate de modificare a raporturilor de servicii este reglementată de art. Astfel. (3) şi (4) din Statut. dacă regula preenunţată este îndeplinită. transferul în interesul serviciului este guvernat de următoarele reguli: a) se face numai cu acordul scris al funcţionarului public în cauză. mutarea poate fi definitivă sau temporară.Legea instituie regula conform căreia transferul se poate face numai într-o funcţie publică pentru care sunt îndeplinite condiţiile specifice prevăzute în fişa postului. 79 din Statutul funcţionarilor publici. într-o funcţie publică de nivel inferior. 333 . • acoperirea cheltuielilor de transport. conform dispoziţiilor alin. • transferul poate avea loc numai între anumite categorii de autorităţi şi instituţii publice. după caz. 78 alin. după cum urmează: între autorităţi sau instituţii publice din administraţia publică centrală. clasă şi grad profesional cu funcţia publică deţinută de funcţionarul public sau într-o funcţie publică de nivel inferior. în termen de cel mult 15 zile de la data aprobării transferului. 5 din lege şi se supune următoarelor reguli: • iniţiativa transferului aparţine funcţionarului public interesat care trebuie să formuleze o cerere scrisă în acest sens. Mutarea în cadrul altui compartiment sau altei structuri fără personalitate juridică a autorităţii sau instituţiei publice. între autorităţi sau instituţii publice din administraţia publică locală. Conform art. 78 alin. Pe de altă parte. • transferul se poate face într-o funcţie publică de aceeaşi categorie. între autorităţi administrative autonome ori. 1 al articolului menţionat. c) se face într-o funcţie publică de aceeaşi categorie.

79 alin. cu respectarea pregătirii profesionale a funcţionarului public. pe o funcţie publică de aceeaşi categorie. mutarea definitivă în cadrul altui compartiment se poate face numai prin emiterea unui act administrativ individual de către conducătorul autorităţii (instituţiei) publice. Pentru mutarea temporară în cadrul altui compartiment. Măsura se dispune prin act administrativ emis de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice.Mutarea definitivă în cadrul altui compartiment poate avea loc în următoarele situaţii: a) când se dispune de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public. 79 alin.2. poate surveni ca urmare a suspendării titularului prin intervenţia uneia dintre situaţiile prevăzute de art. 80 din Statut. cu respectarea pregătirii profesionale a funcţionarului public şi a salariului acestuia. este necesar acordul scris al funcţionarului public. diferite în raport cu nivelul studiilor) şi a salariului. înştiinţarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. trebuie să îndeplinească condiţii specifice pentru ocuparea funcţiei publice respective. 81 din lege. cu avizul sau. clasă şi grad profesional. legiuitorul instituie în art. cu modificările şi completările ulterioare 334 . prin promovarea temporară a unui funcţionar public care. Exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere vacante. (3). cu respectarea pregătirii profesionale (respectiv a celor trei clase. 2 din Legea 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. • actul administrativ trebuie să fie motivat. cu aprobarea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice.4. Suspendarea raportului de serviciu 1 A se vedea art. 3. republicată. b) la solicitarea justificată a funcţionarului public. se realizează conform art. • mutarea temporară se dispune pentru maximum 6 luni într-un an. c) în alte situaţii prevăzute de dispoziţiile legale.1 În opinia noastră. următorul regim juridic: • se dispune prin act administrativ al conducătorului autorităţii sau instituţiei publice. clasă şi grad profesional sau cu repartizarea postului corespunzător funcţiei publice deţinute. • se dispune în interesul autorităţii (instituţiei) publice. În acest caz. pe care le vom aborda în subcapitolul următor. Vacantarea funcţiei publice. pe o funcţie publică vacantă de aceeaşi categorie. după caz.

i) carantină. cu excepţiile prevăzute la art. în temeiul legii. la propunerea motivată a comisiei de disciplină. este concentrat sau mobilizat. Deşi legea nu reglementează. f) este arestat preventiv. în situaţia în care funcţionarul public care a săvârşit o abatere disciplinară poate influenţa cercetarea administrativă. l) forţa majoră. h) se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă. Raportul de serviciu al unui funcţionar public se suspendă de drept în următoarele situaţii1: a) este numit sau ales într-o funcţie de demnitate publică. k) este dispărut. în condiţiile legii. pe o perioadă mai mare de o lună. apreciem că funcţionarul public are obligaţia de a aduce la cunoştinţa conducătorului autorităţii sau instituţiei 1 A se vedea art. l1) în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. a soţiei ori a unei rude până la gradul I inclusiv. dacă funcţionarul public nu se află în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă. în condiţiile legii. republicată. sau din iniţiativa funcţionarului public. în condiţiile legii. pentru perioada respectivă. e) efectuează stagiul militar. serviciul militar alternativ. m) în alte cazuri expres prevăzute de lege şi nu a unui act administrativ constitutiv de drepturi şi obligaţii. 50 lit. b) este încadrat la cabinetul unui demnitar. după caz. 188/1999. 33. d) desfăşoară activitate sindicală pentru care este prevăzută suspendarea. g) efectuează tratament medical în străinătate. cu modificările şi completările ulterioare 335 . j) concediu de maternitate. iar dispariţia a fost constatată prin hotărâre judecătorească irevocabilă. precum şi pentru însoţirea soţului sau. pentru perioada respectivă. h. în condiţiile legii.Prin suspendarea raportului de serviciu se înţelege întreruperea temporară (vremelnică) a acestuia şi poate opera de drept. c) este desemnat de către autoritatea sau instituţia publică să desfăşoare activităţi în cadrul unor misiuni diplomatice internaţionale. l2) pe perioada cercetării administrative. 81 din Legea nr. în condiţiile legii.

în condiţiile legii. are obligaţia să solicite în scris. suspendării de drept. i. Pe de altă parte. În schimb. art. neinformarea conducătorului autorităţii publice are drept consecinţă încetarea de drept a raportului de serviciu al funcţionarului public. prin care se constată apariţia situaţiei prevăzute de lege şi nu a unui act administrativ constitutiv de drepturi şi obligaţii. conducătorul autorităţii sau instituţiei publice are obligaţia de a emite actul administrativ prin care constată suspendarea raportului de serviciu. legea reglementează în art. h. c). La rândul său. condiţiile necesare pentru reluarea activităţii. în alte situaţii decât cele prevăzute la art. (2) şi (3) obligaţiile şi termenele de îndeplinire a acestora de către funcţionarul public şi conducătorul autorităţii publice. Informarea trebuie făcută cu cel puţin 15 zile calendaristice înainte de data încetării motivului. c) desfăşurarea unei activităţi în cadrul unor organisme sau instituţii internaţionale. la încetarea motivului suspendării de drept a raportului de serviciu. credem noi. potrivit art. Funcţionarul public aflat într-o atare situaţie sau pentru un alt interes legitim personal. prin cerere motivată 336 . În al doilea rând. în condiţiile legii. funcţionarul public are obligaţia de a informa în scris pe conducătorul autorităţii (instituţiei publice care l-a numit în funcţia publică despre încetarea motivului care a determinat suspendarea de drept a raportului de serviciu. 3 din lege obligă conducătorul autorităţii publice să asigure în termen de 5 zile de la expirarea termenului menţionat.publice situaţia concretă. d) pentru participare la campania electorală. în următoarele situaţii: a) concediu. Astfel. raportul de serviciu se poate suspenda din iniţiativa funcţionarului public. în cazul copilului cu handicap. cu excepţia situaţiilor menţionate la literele f. Subliniem faptul că este vorba despre act administrativ recognitiv. până la împlinirea vârstei de 18 ani. e) pentru participare la grevă. de natură să determine suspendarea de drept a raportului de serviciu. b) concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau. (1) lit. 87 alin. alin. în cazul copilului cu handicap pentru afecţiunile intercurente. 82 din lege. 81. dar nu mai târziu de data luării la cunoştinţă de motivul încetării. pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau. de îndată. Potrivit legii. până la împlinirea vârstei de 3 ani. k şi l. 81 alin.

precum şi din iniţiativa funcţionarului public (lit. b) la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de declarare a morţii funcţionarului public. d) prin destituire din funcţia publică. d). b) prin acordul părţilor. a). În toate cazurile. 3. e) prin demisie. această condiţie trebuie privită în spiritul art. după caz. c) prin eliberarea din funcţia publică.adresată conducătorului autorităţii sau instituţiei publice.3 din lege. Suspendarea raportului de serviciu se poate face pe o perioadă cuprinsă între o lună şi 3 ani şi se aprobă prin act administrativ emis de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice. din motive imputabile acestuia (lit. 337 . din motive neimputabile funcţionarului public (lit. republicată. încetarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici se face printr-un act administrativ emis de către persoana care are competenţă legală de numire în funcţia publică. c) sau. c) dacă funcţionarul public nu mai îndeplineşte una din următoarele condiţii: • cetăţenia română şi domiciliul în România. raportul de serviciu încetează în următoarele situaţii: a) la data decesului funcţionarului public. Pe perioada suspendării.84 din lege. după caz. conform art. d) la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau. • studiile prevăzute de lege pentru funcţia publică respectivă. 16 alin. cu cel puţin 15 zile înainte de data la care se solicită suspendarea. la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă. raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici nu pot înceta şi nu pot fi modificate decât din iniţiativa sau cu acordul funcţionarului public în cauză.3. prin acordul părţilor (lit. e). Încetarea raportului de serviciu Modalităţile de încetare a raporturilor de serviciu prevăzute de art. Aşadar. sunt următoarele: a) de drept. se poate observa că raportul de serviciu poate înceta în temeiul legii (lit. din iniţiativa conducătorului autorităţii sau instituţiei publice. Reluarea activităţii se dispune prin act administrativ al persoanei care are competenţa legală de numire în funcţia publică. De drept. • capacitate deplină de exerciţiu. (3) din Constituţia României. consemnat în scris.4.83 alin. b).

de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice. ca măsură de siguranţă ori ca pedeapsă complementară. de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie. de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus interdicţia. 841 din Legea nr. h)1 sau prin care s-a dispus aplicarea unei sancţiuni privative de libertate. • în acordul părţilor trebuie precizat termenul de la care încetează raportul de serviciu. h) din Legea nr. Încetarea raporturilor de serviciu. de serviciu sau în legătură cu serviciul. • încetarea raporturilor de serviciu se constată prin actul administrativ emis de conducătorul autorităţii (instituţiei) publice. precum şi alte clauze. h) la data expirării termenului în care a fost ocupată pe o perioadă determinată funcţia publică. Subliniem că în astfel de situaţii. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. potrivit legii.2 Potrivit legii. 50 lit. nu este detaliată de legiuitor. 188/1999 are următorul conţinut: „nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii. care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice. despre intervenţia cazului de încetare a raportului de serviciu. 2 A se vedea art. 251/2006 338 . pensionare anticipată parţială ori invaliditate a funcţionarului public. • acordul de voinţă al părţilor trebuie consemnat în scris şi înregistrat la registratura autorităţii sau instituţiei publice. cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea”. g) ca urmare a interzicerii exercitării profesiei sau a funcţiei. 50 lit. actul administrativ are caracter constatator. în opinia noastră compartimentului de resurse umane îi revine obligaţia de a informa în scris şi motivat pe conducătorul autorităţii publice. la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În opinia noastră ea poate opera în următoarele condiţii: • iniţiativa o poate avea conducătorul autorităţii publice sau funcţionarul public. de la data la care nulitatea a fost constatată prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. prin acordul părţilor. e) ca urmare a constatării nulităţii absolute a actului administrativ de numire în funcţia publică. 1 Art.pensionare anticipată. dacă este cazul. modificată şi completată prin Legea nr. constatarea situaţiei care conduce la încetarea de drept a raportului de serviciu se face în termen de 5 zile lucrătoare. prin act administrativ. recognitiv. contra statului sau contra autorităţii. republicată. Deşi legea nu prevede. f) când funcţionarul public a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru o faptă prevăzută de art. care împiedică înfăptuirea justiţiei.

e. Potrivit legii1. funcţionarul public nu mai îndeplineşte condiţia prevăzută la art. „Condiţiile specifice funcţiei publice”). nu îi mai permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare funcţiei publice deţinute. • motive imputabile funcţionarului public. 842 din Legea nr. ca urmare a refuzului neîntemeiat al înaltului funcţionar public de acceptare a numirii în condiţiile art. starea sănătăţii fizice şi psihice a funcţionarului public constatată prin decizie a organelor competente de expertiză medicală. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. pentru incompetenţă profesională. g (s. e) – g). autoritatea sau instituţia publică şi-a încetat activitatea ori a fost mutată într-o altă localitate. b. 50 lit. prin reducerea postului ocupat de funcţionarul public. ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcţia publică ocupată de către funcţionarul public a unui funcţionar public eliberat sau destituit nelegal ori pentru motive neîntemeiate. iar funcţionarul public nu este de acord să o urmeze. g. autoritatea sau instituţia publică îşi reduce personalul ca urmare a reorganizării . cu modificările şi completările ulterioare 339 . persoana care are competenţa legală de numire în funcţie publică poate dispune şi eliberarea din funcţie. f. republicată. o constituie eliberarea din funcţia publică. categorie în care se includ cele menţionate la litera d). de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus reintegrarea. categorie în care se includ cele menţionate la literele a) – c) şi lit. Indiferent de motivul care a determinat eliberarea din funcţia publică. d.A treia modalitate de încetare a raporturilor de serviciu. prin act administrativ individual care trebuie comunicat în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere funcţionarului public în cauză. Eliberarea din funcţia publică poate fi dispusă într-una din următoarele cauze: a.n. autoritatea sau instituţia publică are obligaţia de a acorda funcţionarului public un preaviz de 30 de zile calendaristice. 801 Din analiza cauzelor menţionate putem distinge: • motive neimputabile funcţionarului public. 1 A se vedea art. c. în cazul obţinerii calificativului „nesatisfăcător” la evaluarea performanţelor profesionale individuale.

În cazul în care există o funcţie publică vacantă corespunzătoare. c şi e funcţii publice vacante corespunzătoare. 1 lit. prin actul administrativ al persoanei care are competenţa legală de numire în funcţia publică. cu modificările şi completările ulterioare. 844 din Legea nr. funcţionarul public va fi transferat în interesul serviciului sau la cerere. fără afectarea drepturilor salariale. raporturile de serviciu pot înceta prin destituire din funcţia publică. după cum urmează: • obligaţia de a pune la dispoziţia funcţionarilor publici eliberaţi din funcţie pentru cazurile prevăzute la literele b. dacă acestea există. republicată. şi anume: a) cercetarea prealabilă a faptei săvârşite b) audierea funcţionarului public consemnată în scris. sub sancţiunea nulităţii. 842 alin. a. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. cu până la 4 ore. legea instituie anumite obligaţii în sarcina conducătorului autorităţii publice care a dispus eliberarea din funcţia publică. legea lasă competenţa conducătorului autorităţii publice de a acorda celui în cauză reducerea programului de lucru. 66 din lege. legiuitorul stabileşte unele obligaţii pentru conducătorul autorităţii (instituţiei) publice. 842 alin. cu modificările şi completările ulterioare 340 . Pe de altă parte. 4. dacă în cadrul autorităţii publice nu există funcţii publice vacante corespunzătoare. 2 A se vedea art.2 Aşadar. în următoarele cazuri: a) pentru săvârşirea repetată a unor abateri disciplinare sau a unei abateri disciplinare care a avut consecinţe grave. numai cu respectarea regulilor procedurale prevăzute de art. pe perioada preavizului1 Astfel. destituirea din funcţia publică este cea mai gravă sancţiune desciplinară aplicabilă funcţionarilor publici pentru motive care le sunt imputabile. b. identificată în perioada de preaviz. după caz. • obligaţia de a solicita Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici lista funcţiilor publice vacante. În al patrulea rând. Destituirea se dispune în mod unilateral. b) dacă s-a ivit un motiv de incompatibilitate. dar. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. în primul rând printr-o normă permisivă. 5 şi 6 din Legea nr. iar funcţonarul public nu acţionează pentru încetarea acestuia într-un termen de 10 zile calendaristice de la data intervenirii cazului de incompatibilitate. iar funcţionarul public a fost eliberat din funcţie pentru cazurile prevăzute de art. 1 Vezi art. zilnic. c şi e.În acelaşi timp.

188/1999.” Din analiza textului legal citat.  se depune şi se înregistrează la registratura generală a autorităţii (instituţiei) publice. republicată. Această prevedere legală1 are menirea de a conserva drepturile obţinute în mod legal de un funcţionar public şi după încetarea raportului de serviciu. cu modificările şi completările ulterioare 341 . considerăm că putem desprinde următoarele reguli care guvernează regimul juridic al demisiei:  demisia trebuie formulată în scris şi se adresează conducătorului autorităţii sau instituţiei publice. prin care se constată încetarea raporturilor de serviciu dintre autoritatea publică şi funcţionarul public demisionar. legiuitorul oferă funcţionarului public posibilitatea de a se adresa instanţei de contencios administrativ. cu condiţia ca încetarea raportului de serviciu să nu fi fost determinată de o cauză imputabilă acestuia. persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică trebuie să emită un act administrativ cu caracter recognitiv. La încetarea raportului de serviciu funcţionarul public îşi păstrează drepturile dobândite în cadrul carierei. Pe de altă parte. art. acesta poate cere instanţei de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care 1 A se vedea art. Actul administrativ de destituire din funcţie se comunică funcţionarului public. Demisia nu trebuie motivată şi produce efecte după 30 de zile calendaristice de la înregistrare. Deşi legea nu prevede în mod expres. raporturile de serviciu pot înceta şi ca urmare a demisiei. în opinia noastră şi în cazul demisiei. 85 din Legea nr.  demisia nu trebuie motivată şi produce efecte după 30 de zile calendaristice de la înregistrare. În sfârşit. în cazul în care consideră că decizia de încetare a raportului de serviciu a fost netemeinică sau nelegală. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. 1 din Statutul funcţionarilor publici prevede: „În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcţionarul public le consideră netemeinice sau nelegale. 86 din Legea nr. în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii. cu excepţia cazului în care raportul de serviciu a încetat din motive imputabile acestuia. care are următoarea redactare: „Funcţionarul public poate să comunice încetarea raporturilor de serviciu prin demisie. Demisia constituie modalitatea de încetare a raportului de serviciu prin manifestarea unilaterală de voinţă a titularului unei funcţii publice. În acest sens. 89 alin.c) propunerea comisiei de disciplină. notificată în scris persoanei care are competenţa legală de numire în funcţia publică. Acest lucru rezultă cu claritate din conţinutul art.

art. să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice şi juridice cu care are relaţii cu caracter patrimonial. integritatea. precum şi plata de către autoritatea sau instituţia publică emitentă a actului administrativ. 554/2004. constituite conform legii.s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu. 279 din 21 aprilie 2003. c) interesele sale patrimoniale. prevenirea şi sancţionarea corupţiei1. transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public. Incompatibilităţi Legea nr. b) participă în cadrul aceleiaşi comisii.”2 În acelaşi timp. care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative. nr. a sintetizat. a funcţiei publice şi în mediul de afaceri. cu modificările şi completările ulterioare 2 A se vedea Legea nr. Funcţionarul public se consideră a fi în conflict de interese dacă se află într-una din următoarele situaţii: a) este chemat să rezolve cereri. sunt stabilite şi principiile care conduc la prevenirea conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi a funcţiilor publice. Capitolul II. 161/2003. cu funcţionari publici care au calitatea de soţ sau rude de gradul I. Astfel. Conflictul de interese şi alte interdicţii. 3. astfel: imparţialitatea. în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarul public. a unei despăgubiri egale cu salariile indexate. cu modificările ulterioare. ale soţului sau rudelor sale de gradul I pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice.5. printre altele. Prin conflict de interese legiuitorul înţelege „situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială. Secţiunea a 4-a. Cartea I. Titlul IV intitulat „Conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice” au fost instituite norme generale în materie pentru toate categoriile de demnitari şi funcţionari publici. în Cartea I. Titlul IV. 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. 79 342 . incompatibilităţile pentru persoanele care exercită demnităţi publice sau funcţii publice preluându-le din diverse reglementări. Partea I-a.

1 Idem. Titlul IV. Încălcarea de către funcţionarii publici a normelor legale privind conflictul de interese are drept consecinţă antrenarea. administrative. având următorul conţinut: „Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi. care trebuie să soluţioneze situaţia de conflict de interese. poate chiar neconstituţionale. va desemna un alt funcţionar public. cu excepţia cazului în care funcţionarul public este suspendat din funcţia publică. cu aceeaşi pregătire şi experienţă pentru a soluţiona problema respectivă. b) în cadrul cabinetului demnitarului. pe durata numirii sale.” Considerăm necesar să relevăm că aceste dispoziţii ne apar ca fiind specifice pentru funcţionarii publici. de „a nu face”). remunerate sau neremunerate. Capitolul III. după caz. a răspunderii disciplinare. Secţiunea a 5-a incompatibilităţile care-i privesc pe funcţionarii publici. o dublă obligaţie şi anume: a) obligaţia de a se abţine de la rezolvarea cererii. derogatorii. 161/2003 stabileşte în Cartea I. Conform art.1 Legea nr. societăţilor comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ. în termen de 3 zile de la luarea la cunoştinţă. în condiţiile legii. art. potrivit legii. după cum urmează: a) în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice. precum şi unele interdicţii. de „a face”). în cadrul unor asociaţii familiale sau ca persoană fizică autorizată. conform legii. 79 343 . 94 alin. din sectorul public sau privat. luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii (obligaţie negativă. În ipoteza în care un funcţionar public se află într-o situaţie de conflict de interese.” Alineatul 2 al aceluiaşi articol detaliază dispoziţiile alineatului precedent. discriminatorii şi. c) în cadrul regiilor autonome. b) obligaţia de a-l informa de îndată pe şeful ierarhic căruia îi este direct subordonat (obligaţie pozitivă. precum şi cu funcţiile de demnitate publică. civile ori penale. conducătorul autorităţii sau instituţiei publice. (1) din lege: „Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit.Ori de câte ori un funcţionar public se află într-una din situaţiile preenunţate îi revine. d) în calitate de membru al unui grup de interes economic. la propunerea şefului ierarhic căruia îi este subordonat direct funcţionarul public în cauză.

4). 161/2003. republicată. art.Aşa de exemplu. Titlul III. Titlul IV din Legea nr. 90. 95. Partea I-a. cu modificările şi completările ulterioare. Deşi. 161/2003. pe cele ale Codului muncii ca fiind neaplicabile funcţionarilor publici. 161/2003. Aşa fiind. Partea I-a. dispoziţiile Legii nr. 94 alin. legiuitorul le tratează în Secţiunea a 5-a. (5) . alin. Textul în cauză are următoarea redactare:4 1 2 Publicată în Monitorul Oficial al României. art. doctrina şi jurisprudenţa vor identifica soluţiile legale şi oportune în materie. nr. întrucât dacă s-ar ivi un motiv legal de incompatibilitate. Capitolul III. în termen de 10 zile calendaristice. ni se par totuşi excesive şi discriminatorii incompatibilităţile impuse de Legea nr. iar. 35 din Codul muncii2 prevede că: „Orice salariat are dreptul de a cumula mai multe funcţii în baza unor contracte individuale de muncă. 1 din Legea nr. funcţionarii publici nu pot avea calitatea de mandatari ai unor persoane. 4 A se vedea Legea nr. conducătorul autorităţii sau instituţiei publice va dispune prin act administrativ destituirea din funcţia publică. Cartea I. Cu certitudine. având în vedere regimul juridic diferit aplicabil celor două situaţii. interdicţia ni se pare superfluă. potrivit principiilor de drept (caracterul novator. publicată în Monitorul Oficial al României. În caz de pasivitate. 161/2003 intitulată „Incompatibilităţi privind funcţionarii publici”. forţa juridică a legii organice etc. Capitolul IX.) putem considera ca fiind abrogate. iar pentru salariaţi. 53/2003. inserate în art. Fără a nega necesitatea instituirii unor incompatibilităţi pentru funcţionarii publici care să aibă în vedere interzicerea unor activităţi în legătură cu atribuţiile ce decurg sau sunt în legătură cu funcţia publică exercitată. în ceea ce priveşte efectuarea unor acte în legătură cu funcţia publică pe care o exercită (art. (1) din Constituţia României. funcţionarul public în cauză are obligaţia de a acţiona pentru înlăturarea acestuia. Spunem acest lucru. prevederea ne apare absolut nejustificată. art. Pe de altă parte. Aşa fiind. conform art. 95 344 . din motive imputabile funcţionarului public în cauză. în mod implicit. Cartea I. 2/19911 orice persoană poate cumula mai multe funcţii având dreptul să primească salariul corespunzător pentru fiecare din funcţiile ocupate. Cu caracter novator. beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea”. 41 alin. statuează: „Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit”. în timp.3. considerăm că este vorba despre interdicţii şi nu incompatibilităţi. 72 din 5 februarie 2003 3 A se vedea Legea nr. Evident. 161/2003 instituie şi alte interdicţii aplicabile funcţionarilor publici. rămâne totuşi discutabilă constituţionalitatea acestor incompatibilităţi. nr. Cartea a II-a. 1 din 8 ianuarie 1991 Aprobat prin Legea nr. 2/1991. Secţiunea a 3-a. art. Legea nr. De asemenea.

• termenul de opţiune este de 60 de zile. pentru categoria înalţilor funcţionari publici este instituită interdicţia de a fi membri ai unui partid politic sub sancţiunea destituirii din funcţia publică. urmând ca raporturile de serviciu să fie suspendate. au în vedere inclusiv subordonarea faţă de un demnitar public. (3) se constată de către şeful ierarhic superior al funcţionarilor publici respectivi. pentru încetarea raporturilor ierarhice directe sau renunţarea la calitatea de demnitar. al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice. astfel: • funcţionarii publici pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic. (2) şi neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la alin. (4) Orice persoană poate sesiza existenţa situaţiilor prevăzute la alin. (1) se aplică şi în cazul în care şeful ierarhic direct are calitatea de demnitar. • funcţionarii publici pot candida pentru o funcţie eligibilă sau pot fi numiţi în funcţii de demnitate publică. (3) Persoanele care se află în una dintre situaţiile prevăzute la alin. ministru sau prefect. care dispune încetarea raporturilor ierarhice directe dintre demnitar şi funcţionarul public soţ sau rudă de gradul I. (6) Situaţiile prevăzute la alin. (2) al aceleiaşi secţiuni. (2) Prevederile alin. spre deosebire de starea de incompatibilitate care trebuie înlăturată exclusiv de către funcţionarul public în cauză etc.„(1) Nu sunt permise raporturile ierarhice directe în cazul în care funcţionarii publici respectivi sunt soţi sau rude de gradul I. după caz: 345 . O altă interdicţie este prevăzută de art. de către primul-ministru. ne apar cu evidenţă elementele distinctive care ne-au determinat să susţinem că este vorba despre interdicţie şi nu incompatibilitate şi anume: • raporturile ierarhice directe dintre soţi sau rude de gradul I se referă nu doar la funcţionarii publici ci. În afara conflictului de interese. care dispune încetarea raporturilor ierarhice directe dintre funcţionarii publici soţi sau rude de gradul I. în termen de 60 de zile. (1) sau (2). după caz. (1) sau (2) vor opta. incompatibilităţilor şi interdicţiilor legiuitorul a stabilit şi ceea ce le este permis funcţionarilor publici. (3) se constată. (5) Situaţiile prevăzute la alin. (1) şi neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute la alin. • interdicţia poate fi sesizată de orice persoană. conform căruia: „Funcţionarilor publici le este interzis să fie membri ai organelor de conducere ale partidelor politice şi să exprime sau să apere în mod public poziţiile unui partid politic. 98 alin. în vreme ce termenul pentru înlăturarea stării de incompatibilitate este de 10 zile.” În sfârşit.” Analizând conţinutul textului citat.

cu modificările şi completările ulterioare.”1 4. indiferent de modalitatea ei de realizare. de apartenenţă sindicală. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. I. dacă nu este ales. Este vorba despre un raport specific. consecinţa investirii funcţionarului public în funcţie este naşterea raportului de serviciu dintre autoritatea administraţiei publice şi funcţionar. 30 „Libertatea de exprimare”. orientare sexuală. vol. În acest sens. citată. administrativ în cazul nostru. guvernat de normele dreptului administrativ.o pe durata campaniei electorale. cu modificările şi completările ulterioare. convingeri religioase.1 Drepturile funcţionarilor publici2 Drepturile funcţionarilor publici. opiniile şi credinţa prin orice mijloace (în scris. Drepturile şi îndatoririle funcţionarilor publici Aşa cum s-a arătat în literatura de specialitate. până în ziua ulterioară alegerilor. 1) Este un drept fundamental. de sex. etnice. (2) din Statut: „Este interzisă orice discriminare între funcţionarii publici pe criterii politice. Primul text consacră libertatea gândirii. prin sunete.” 1 2 Ioan Santai. a opiniilor şi a credinţelor religioase care nu pot fi îngrădite sub nici o formă. 4. origine socială sau de orice altă asemenea natură. Conform art. respectiv în art. Ioan Santai arată că: „Investirea într-o funcţie publică. republicată.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. 29 intitulat „Libertatea conştiinţei” şi art. stare materială. 100 A se vedea Capitolul II „Drepturi şi îndatoriri” din Legea nr. o până la încetarea funcţiei eligibile sau a funcţiei de demnitate publică. p. imagini etc.). 346 . reglementate de Legea nr. dă naştere unui raport tipic de serviciu sau de funcţiune care intră sub incidenţa regimului de drept public. 25 alin. op. în timp ce al doilea text stabileşte inviolabilitatea dreptului de a-şi exprima gândurile. stabilite prin Legea privind Statutul funcţionarilor publici sunt următoarele: a) Dreptul la opinie (art. prin viu grai. 25 alin. care îşi are sorgintea în două texte constituţionale. prof. al cărui conţinut constă în totalitatea drepturilor şi obligaţiilor specifice celor două părţi ale raportului de serviciu. în cazul în care funcţionarul public a fost ales sau numit. având un conţinut specific ce constă în totalitatea drepturilor şi a obligaţiilor specifice părţilor titulare participante la respectiva relaţie juridică. recunoscut tuturor cetăţenilor.

cu respectarea principiului continuităţii şi celerităţii serviciului public. 29) Pentru activitatea desfăşurată funcţionarii publici au dreptul la un salariu. suplimentul postului. nr. pe bază de rasă. a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege. f) Dreptul să poarte uniformă (art. convingeri. 28 alin. 26) Este un drept care îşi găseşte suportul în alin. republicată. 1 conform căruia: „Funcţionarilor publici le este recunoscut dreptul la grevă. aprobată cu modificări prin Legea nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. limbă. Deşi. în condiţiile legii şi constituie.” c) Dreptul la asociere sindicală este garantat funcţionarilor publici. în domeniul politic.1 b) Dreptul de a fi informat cu privire la deciziile care se iau în aplicarea Statutului şi care îl vizează în mod direct (art. 188/1999 1 A se vedea art. 168/1999 cu privire la soluţionarea conflictelor de muncă. potrivit legii. o consecinţă a dreptului fundamental prevăzut de art. în condiţiile legii2. naţionalitate. publicată în Monitorul Oficial al României. potrivit Statutelor speciale sunt obligaţi să poarte uniformă (poliţişti. sporul pentru vechime în muncă. folosinţei sau exercitării. 40 din Constituţia României. conform căruia: „Autorităţile publice. etnie. suplimentul gradului. de asemenea. nr. Partea I-a. Partea I-a nr. compus din: salariul de bază. sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal. în condiţii de egalitate. 1 din O. restricţie sau preferinţă. 69 din 31 ianuarie 2002 2 Vezi Legea nr. social şi cultural sau în orice domenii ale vieţii. cu modificările şi completările ulterioare 347 . sunt obligaţi să poarte uniformă în timpul serviciului o primesc gratuit. categorie şcolară. sex sau orientare sexuală. Partea I-a. apartenenţă la o categorie defavorizată sau orice alt criteriu care are ca scop restrângerea sau înlăturarea recunoaşterii. 48/2002. religie. militari etc. este evident faptul că priveşte o categorie restrânsă de funcţionari publici care. economic. 582/29 noiembrie 1999.” e) Dreptul la salariu (art. excludere. nr. 30) Funcţionarii publici care.). potrivit competenţelor ce le revin. în condiţiile legii. De asemenea.Prin discriminare legiuitorul înţelege orice deosebire. 431 din 2 septembrie 2000. (2) al art. publicată în Monitorul Oficial al României. d) Dreptul la grevă este consfinţit de art. 31 din Constituţie. funcţionarii publici pot beneficia de prime şi de alte drepturi salariale. acest drept este prevăzut în Statut. publicată în Monitorul Oficial al României.G. motiv pentru care apreciem că nu-şi găseşte justificarea în Legea nr.

alineatul 2 al aceluiaşi articol stipulând că: „Refuzul neîntemeiat al numirilor prevăzute la alin. 38) l) Dreptul la protecţia legii în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau. Astfel. (3) din lege. republicată. funcţionarilor publici li se poate aproba schimbarea compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea. a concediilor de maternitate şi a celor pentru creşterea şi îngrijirea copiilor până la vârsta de 2 ani. 34) Funcţionarul public are dreptul. 37) k) Dreptul la pensie şi la celelalte drepturi de asigurări sociale de stat (art. 40 alin. g) Dreptul de a fi aleşi sau numiţi într-o funcţie de demnitate publică. 1). j) Funcţionarii publici beneficiază de asistenţă medicală. de drept sau din iniţiativa funcţionarului (art. 11. raportul de serviciu se suspendă.privind Statutul funcţionarilor publici. violenţelor. În mod excepţional. la o primă egală cu salariul de bază pe luna anterioară plecării în concediu. pentru motive de sănătate. 1) Acestui drept îi corespunde corelativ o obligaţie a autorităţii publice. 89 alin. proteze şi medicamente (art. 348 . (2) stipulând: „Autoritatea sau instituţia publică este obligată să asigure protecţie funcţionarului public împotriva ameninţărilor. cu respectarea prevederilor art. pe lângă indemnizaţia de concediu. 81 şi art. 1: „Înalţii funcţionari publici sunt supuşi mobilităţii în funcţie şi prezintă disponibilitate la numirile în funcţiile publice prevăzute la art. în legătură cu serviciul (art. după caz. 15 alin. de natură să le ocrotească sănătatea şi integritatea fizică şi psihică (art. 40 alin. cu modificările şi completările ulterioare. potrivit legii. autoritatea sau instituţia publică va solicita sprijinul organelor abilitate. În legătură cu acest drept. h) Dreptul la concediu de odihnă. i) Dreptul la condiţii normale de muncă şi igienă. 82 din lege). autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să rezerve postul aferent funcţiei publice. Pe perioada suspendării raportului de serviciu. 1). la concedii medicale şi la alte concedii (art. facem precizarea că în ceea ce îi priveşte pe înalţii funcţionari publici constituie deopotrivă un drept şi o obligaţie. 801 alin. în condiţiile legii (art. Pentru garantarea acestui drept. În perioada concediilor de boală. potrivit art. 36 alin. art. iar în cazul copiilor cu handicap până la vârsta de 3 ani etc. faptelor de ultraj cărora le-ar putea fi victimă în exercitarea funcţiei publice sau în legătură cu aceasta. conform art. (1) atrage eliberarea din funcţia publică”. 33 alin. 3”.

de „a nu face”. Yves Gaudemet. în acelaşi timp ar constitui o pată asupra corpului funcţionarilor publici. Tome I. Jean Claude Venezia. imparţialitate şi în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici (art. precum şi a atribuţiilor ce le sunt delegate (art. c) Funcţionarul public este obligat să se conformeze dispoziţiilor primite de la superiorii ierarhici (art. conform Statutului. 104 349 . în condiţiile prevăzute de Statut. are dreptul la despăgubiri din partea autorităţii sau instituţiei publice.m) Dreptul la despăgubiri (art. Pentru încălcarea. 1). 41) În cazul în care funcţionarul public a suferit din culpa autorităţii sau instituţiei publice un prejudiciu material. 1988.J. după caz. pe cale de consecinţă. respectiv: • obligaţie pozitivă. poate primi dispoziţii cu caracter 1 André de Laubadère. p. de „a face”. b) Funcţionarii publici răspund. 1). 4. în timpul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu. cu conotaţii juridicoetice. profesională. L. una dintre obligaţiile principale care-i incumbă funcţionarului public este disciplina.G.. f). 42 alin. Se poate observa că textul legal la care am făcut trimitere stabileşte o dublă obligaţie. n) Stabilitate în funcţia publică Acest drept rezultă în mod implicit din principiile care stau la baza exercitării funcţiei publice (art. subordonarea faţă de şefii ierarhici constituie un principiu specific modului de organizare a funcţiei publice. Cu alte cuvinte. prin care legiuitorul îi impune funcţionarului public o conduită adecvată faţă de cetăţean în slujba căruia se află. 2). Aşa cum s-a susţinut în literatura de specialitate1. abţinându-se de la orice faptă prejudiciabilă pentru particulari care. Doctrina de specialitate a fost unanimă în a consacra teza conform căreia. civil sau penal. funcţionarul public se află situat într-o anumită ierarhie şi.2. contravenţional. Obligaţiile funcţionarilor publici a) Funcţionarii publici au obligaţia să îşi îndeplinească cu profesionalism. a îndatoririlor de serviciu funcţionarul public răspunde. 10 édition. 3 lit. cu vinovăţie. • o obligaţie negativă. 44 alin. de îndeplinirea atribuţiilor ce le revin din funcţia publică pe care o deţin. Traité de droit administratif.D. 44 alin. disciplinar. care-i impune funcţionarului public o conduită complexă.

Totuşi. în vederea îmbunătăţirii activităţii autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea. Dacă cel care a emis dispoziţia o formulează în scris. este pasibil de sancţiuni disciplinare. 5.47 alin. în considerarea funcţiei lor publice. pentru ei sau pentru alţii. conducătorului autorităţii sau instituţiei publice. 47 alin. trebuie furnizate în condiţiile prevăzute de lege. modificată şi completată prin art.obligatoriu de la superiorii ierarhici. în termenele stabilite de către superiorii ierarhici. 46).1 f) Funcţionarii publici au obligaţia de a rezolva. Evident. Răspunderea funcţionarilor publici În doctrină se susţine că „în activitatea desfăşurată funcţionarii trebuie să respecte legile şi celelalte acte normative şi individuale cu 1 Legea nr. 42 alin. 188/1999 „Funcţionarii publici de conducere sunt obligaţi să sprijine propunerile şi iniţiativele motivate ale personalului din subordine. precum şi la încetarea raportului de serviciu. 2). cu excepţia în care este vădit ilegală. dimpotrivă. conform dispoziţiilor art.279 din 24 aprilie 2003. informaţiile sau documentele de care iau cunoştinţă în exercitarea funcţiei publice (art. publicată în Monitorul Oficial al României nr. • să facă intervenţii care privesc soluţionarea acestor cereri (art. nu fac obiectul acestei obligaţii informaţiile de interes public care. e) Funcţionarilor publici le este interzis să solicite sau să accepte. publicată în Monitorul Oficial al României nr. secretul de serviciu precum şi confidenţialitatea în legătură cu faptele. fiindu-le interzis: • să primească direct cereri a căror rezolvare intră în competenţa lor sau să discute direct cu petenţii. direct sau indirect. declaraţia de avere. funcţionarul public este obligat să o execute. 115/1996. funcţionarii publici sunt obligaţi să prezinte. (2) din Legea nr. în scris şi motivat îndeplinirea dispoziţiilor primite de la superiorul ierarhic. în condiţiile legii. La numirea într-o funcţie publică. Pe de altă parte. În cazul în care nu le execută întocmai şi la termenul dispus. 1). cu modificările şi completările ulterioare 350 . precum şi a calităţii serviciilor publice oferite cetăţenilor.III din Legea nr. lucrările repartizate (art. se actualizează anual potrivit legii. daruri sau alte avantaje (art. 44 alin. dacă le consideră ilegale. care. situaţie în care este obligat să o aducă la cunoştinţa superiorului ierarhic faţă de cel care a emis dispoziţia (art. funcţionarul public are dreptul să refuze. 161/2003. 263/1996. 3). 45).” d) Funcţionarii publici au obligaţia să păstreze secretul de stat.

citată. 133-146 4 Verginia Vedinaş. inclusiv regimul conflictului de interese. pp. vol. incompatibilităţilor şi interdicţiilor. op. pur şi simplu. vol. în care este inclusă răspunderea disciplinară. citată. p. săvârşeşte o abatere. într-o opinie. 2001. • răspunderea reparatorie. prin conduita sa funcţionarul public încalcă normele de drept. 52 din Constituţie şi pe Legea nr.caracter legal aplicabile raporturilor sociale în care participă”1. pentru săvârşirea de către funcţionarii publici a unor fapte antisociale calificate de lege ca fiind contravenţii. va fi angajată răspunderea sa juridică. „Ceea ce este specific abaterilor săvârşite de funcţionarii publici e faptul că ele pot interveni în timpul exercitării funcţiei. fundamentată pe dispoziţiile art. 1 2 Ioan Santai. contravenţională şi penală. unor terţe persoane.”2 Aşa cum rezultă din legislaţie şi doctrină. dar care pun sub semnul întrebării prestigiul funcţionarului public. I. În altă opinie4. în care include răspunderea patrimonială3. c) răspunderea patrimonială. nemijlocită cu funcţia. sunt identificate următoarele forme de răspundere a funcţionarilor publici: a) răspunderea disciplinară. 554/2004 – legea contenciosului administrativ. ediţia a III-a. Astfel. Bucureşti. d) răspunderea civilă care intervine în următoarele ipoteze: • pentru pagubele produse. 133 Antonie Iorgovan. în legătură cu exercitarea funcţiei sau. I. ca o consecinţă firească a varietăţii reglementărilor aplicabile în administraţia publică. se consideră că răspunderea funcţionarilor publici poate fi redusă la două forme principale. Ori de câte ori. • pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor acordate necuvenit. citată. vol. răspunderea juridică a funcţionarilor publici îmbracă forme diversificate. b) răspunderea contravenţională. • pentru daunele plătite de autoritatea sau instituţia publică. pp. 436-437 351 . în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. altfel spus. p. I. în calitate de comitent. prin abaterea de la anumite norme care nu au o legătură directă. Tratat de drept administrativ. cu vinovăţie. respectiv: • răspunderea sancţionatorie. op. Edtura All Beck. op. 614 3 Ioan Santai. bazată pe încălcarea normelor de disciplină specifice raportului de serviciu (de funcţie publică). patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează.

5. (2) din Legea nr. b) vinovăţia funcţionarului public. represiv. Astfel. a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea disciplinară. în acelaşi timp. respectiv: • să restabilească ordinea de drept care a fost încălcată şi. prin intermediul răspunderii se realizează un scop multiplu. A. astfel încât să o regrete şi pe viitor să nu o mai săvârşească.L. 188/1999.R. Răspunderea disciplinară Potrivit dispoziţiilor art. 398 2 Publicată în Monitorul Oficial al României. care poate îmbrăca fie forma culpei. în scopul de a-l conştientiza. Ghimpu. cu modificările şi completările ulterioare. iar art. Ţiclea. din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice”2. în cazul nostru răspunderea funcţionarilor publici urmăreşte două finalităţi.1.” Din dispoziţiile legale citate. (1) din Legea nr. rezultă că. 157 din 23 februarie 2004 şi intră în vigoare la 15 zile de la publicare 352 . care intervine atunci când funcţionarul public a săvârşit o infracţiune.e) răspunderea penală. precum şi pentru persoanele care ocupă temporar o funcţie publică. să revină la starea de legalitate perturbată prin săvârşirea faptei ilicite. nr. p. după caz. legiuitorul consacră pentru funcţionarii publici 4 forme ale răspunderii juridice prin art. 188/1999. 1998. contravenţională. conform căruia: „Încălcarea de către funcţionarii publici. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici stabileşte: „Normele de conduită profesională prevăzute de prezentul cod de conduită sunt obligatorii pentru funcţionarii publici. Răspunderea juridică. ediţia a III-a. În sfârşit. cu vinovăţie. republicată. 24 1 S. c) existenţa raportului de cauzalitate între rezultatul dăunător şi fapta ilicită pe care doctrina îl consideră a fi prezumat1. 1 alin. pentru a fi antrenată una din formele răspunderii funcţionarilor publici se cer a fi reunite următoarele condiţii: a) săvârşirea unei fapte ilicite. • să manifeste o atitudine negativă faţă de autorul faptei. 65 alin. sancţionator şi preventiv-educativ. art. fie pe cea a intenţiei. „Încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii publici a îndatoririlor corespunzătoare funcţiei publice pe care o deţin şi a normelor de conduită profesională şi civică prevăzute de lege constituie abatere disciplinară şi atrage răspunderea disciplinară a acestora. pe cale de consecinţă. 64 al Legii nr. Dreptul muncii. Partea I-a. Casa de Editură şi Presă „Şansa” S. Bucureşti. civilă sau penală.” Pe de altă parte.

b) neglijenţa repetată în rezolvarea lucrărilor. în condiţiile legii. se poate concluziona că abaterea disciplinară este o faptă ilicită săvârşită de un funcţionar public care poate consta în încălcarea cu vinovăţie a îndatoririlor de serviciu sau a normelor de conduită profesională. apreciem că legiuitorul a înţeles să stabilească cu certitudine faptele funcţionarilor publici care constituie abateri disciplinare. 257-258. Statutul funcţionarilor publici califică abateri disciplinare următoarele unsprezece fapte1: a) întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor. Ediţia a II-a revăzută şi adăugită. Spre deosebire de Legea nr. op.H. 65 alin. precum şi în afara acesteia. 2). i) refuzul de a îndeplini atribuţiile de serviciu. 119-120 353 . se constată că unele dintre ele vizează îndeplinirea atribuţiilor şi sarcinilor de serviciu. j) încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri. pp. incompatibilităţi. d) nerespectarea în mod repetat a programului de lucru. g. Rogovenu. f) nerespectarea secretului profesional sau a confidenţialităţii lucrărilor cu acest caracter. (2) din Legea nr. enumerarea fiind exhaustivă. conflicte de interese şi interdicţii stabilite prin lege pentru funcţionarii publici.” Din cele două acte normative sus-menţionate. 65 alin. în timp ce altele se referă la conduita. Bucureşti. 188/1999. 188/1999. Legea nr. pp. care stabileşte în mod limitativ un număr de 11 abateri disciplinare (art. c) absenţe nemotivate de la serviciu. e) intervenţiile sau stăruinţele pentru soluţionarea unor cereri în afara cadrului legal. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. comportamentul funcţionarilor publici în cadrul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea.alin. (1) statuează: „Încălcarea prezentului cod de conduită atrage răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici. C. Segărceanu. Editura Lumina Lex. problema se 1 2 A se vedea art. Giurgiu.2 Din analiza faptelor calificate de Statut ca fiind abateri disciplinare. g) manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea. k). h) desfăşurarea în timpul programului de lucru a unor activităţi cu caracter politic. k) alte fapte prevăzute ca abateri disciplinare în acte normative din domeniul funcţiei publice şi a funcţionarilor publici. În consens cu alte opinii exprimate în doctrină. j. L. citată. republicată A se vedea Verginia Vedinaş. în relaţia cu cetăţenii şi societatea civilă (lit. 2002. A.

servil şi dependent de factorul politic. (4) din lege. legiuitorul a stabilit şi procedura de aplicare a sancţiunilor disciplinare. modificările ulterioare consacră o singură sancţiune cu caracter moral. într-un număr de 18 articole. (3) din Legea nr. b) diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până la 3 luni. conform art. 157 din 23 februarie 2004 L. Segărceanu. odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. art. un număr de cinci sancţiuni disciplinare. 65 alin. 65 alin. modificată şi completată prin Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici. 188/1999 şi H. publicată în Monitorul Oficial al României. C. la individualizarea sancţiunii disciplinare. mustrarea scrisă.complică şi devine mult mai confuză. 188/1999. astfel3: a) mustrare scrisă. 120 3 A se vedea art. conform art. cu un pronunţat caracter educativ.H.1 Astfel. Giurgiu. 188/1999 care stabilea un număr de 6 sancţiuni disciplinare. trebuie să fie luate în considerare următoarele aspecte: 1 2 Publicată în Monitorul Oficial al României. reducând la cinci numărul sancţiunilor disciplinare prin eliminarea avertismentului. 757 din 29 octombrie 2003 354 . d) retrogradarea în treptele de salarizare sau retrogradarea în funcţia publică pe o perioadă de până la un an. 24 din Legea nr. Partea I-a. c) suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau.161/2003 4 A se vedea art. 70 alin. 70 alin. de promovare în funcţia publică pe o perioadă de la 1 la 3 ani. A.4 Astfel. 7/2004. sunt introduse o multitudine de obligaţii şi interdicţii ale căror încălcări au drept consecinţă antrenarea răspunderii disciplinare. e) destituirea din funcţia publică.”2 Funcţionarilor publici le sunt aplicabile. fiecare având mai multe alineate. Rogoveanu. 71 şi art. (3) din Statut. Codul de conduită va genera un funcţionar public vulnerabil. nr. Sancţiunile disciplinare se consideră a fi „mijloace coercitive prevăzute de lege. (4). În opinia noastră. după caz. p. ierarhizate în funcţie de gravitate. nr. 79 din Legea nr. timorat. din care două cu caracter moral (avertismentul şi mustrarea). având ca finalitate apărarea ordinii disciplinare şi dezvoltarea spiritului de responsabilitate al funcţionarilor publici în îndeplinirea riguroasă a atribuţiilor şi în respectarea celorlalte îndatoriri de serviciu. citată. Partea I-a. op. nr. Faţă de varianta iniţială a Legii nr. În acelaşi timp. 1210/2003 privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplină şi a comisiilor paritare din cadrul autorităţii sau instituţiilor publice. conform art.G.

în această materie.cauzele şi gravitatea abaterii disciplinare. sancţiunile disciplinare se aplică după caz de primul-ministru.e din lege). în cazul sancţiunii disciplinare prevăzute de art. Partea I-a. se vor consemna într-un proces-verbal.65 alin. b . (2) din H. Conform art. faţă de prevederile iniţiale ale Legii nr.G. după caz: a) la propunerea conducătorului compartimentului în care funcţionează cel în cauză. astfel cum prevăd dispoziţiile art. (3) lit. 757 din 29 octombrie 2003 355 . Trebuie subliniat faptul că. Termenul înăuntrul căruia se pot aplica sancţiunile disciplinare este de cel mult 1 an de la data sesizării comisiei de disciplină cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. 65 alin. împrejurarea în care a fost săvârşită abaterea disciplinară. a) din lege (mustrare scrisă). dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârşirii abaterii disciplinare. conducătorul autorităţii sau instituţiei publice centrale. Pentru înalţii funcţionari publici. ministru ori. Legea prevede ca audierea funcţionarului public să fie consemnată în scris. nr. nr. 3 lit. actul 1 • • • • • Publicată în Monitorul Oficial al României.5 din Legea nr. 65 alin. la propunerea comisiei de disciplină. În toate cazurile. sancţiunea disciplinară se aplică prin act administrativ individual emis de persoana competentă.188/1999 în temeiul cărora primele două sancţiuni disciplinare (avertismentul şi mustrarea) puteau fi aplicate de către conducătorul compartimentului în care funcţionează cel în cauză. în mod direct. gradul de vinovăţie şi consecinţele abaterii. Refuzul funcţionarului public de a se prezenta la audieri sau de a semna o declaraţie privitoare la abaterea disciplinară care i se impută. actuala reglementare stabileşte competenţa exclusivă a conducătorului autorităţii sau instituţiei publice. Competenţa de aplicare a sancţiunilor disciplinare revine potrivit art. 66 din lege persoanei care are competenţa legală de numire în funcţia publică. caracterul primar sau repetat al abaterii disciplinare şi al sancţiunii (sancţiunilor) aplicate. 35 alin. sub sancţiunea nulităţii. 1210/2003 privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplină şi a comisiilor paritare din cadrul autorităţii şi instituţiilor publice1 sub sancţiunea nulităţii absolute. Sancţiunile disciplinare nu pot fi aplicate decât numai după cercetarea prealabilă a faptei săvârşite şi după audierea funcţionarului public. comportarea generală a funcţionarului public respectiv. b) la propunerea comisiei de disciplină pentru celelalte sancţiuni disciplinare (art.

c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de funcţionarul public în timpul cercetării disciplinare prealabile. dacă îl consideră ca fiind ilegal. 188/1999. 1210/2003 funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea disciplinară aplicată se poate adresa Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici „care. 20 alin.” Din interpretarea textului citat rezultă în mod implicit faptul că. 188/1999. (3) lit. 36 din H. cele două acte normative conferă Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici „un control de tutelă” asupra „actelor prin care autorităţile sau instituţiile publice încalcă legislaţia referitoare la funcţia publică şi funcţionarii publici. conform art. d) temeiul legal în baza căruia se aplică sancţiunea disciplinară. 68 din Legea nr. Sancţiunile disciplinare se radiază de drept. în termenul general de 30 de zile de la comunicare. Mai concret. astfel cum prevăd dispoziţiile art. 70 din Legea nr. după cum urmează: 1 În acelaşi sens. este cel puţin discutabilă această competenţă conferită prin lege şi hotărâre guvernamentală Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. a se vedea art. Totodată. 188/1999. şi poate dispune efectuarea unui control asupra modului cum autorităţile sau instituţiile publice respectă legislaţia referitoare la funcţia publică şi funcţionarii publici. Funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de contencios administrativ. e) termenul în care sancţiunea disciplinară poate fi contestată. republicată 356 . modificată şi completată 2 Art. conform art. 188/1999. constatate ca urmare a activităţii proprii de control. Pe de altă parte. are legitimare procesuală activă.”2 Rămâne ca doctrina şi jurisprudenţa să se pronunţe şi să aducă clarificări cu privire la această chestiune. f) instanţa competentă la care actul administrativ prin care s-a dispus sancţiunea disciplinară poate fi contestat. b) precizarea prevederilor din procesul-verbal al comisiei de disciplină. potrivit legii.1 În opinia noastră.G. sub aspectul constituţionalităţii. potrivit legii. persoana abilitată să aplice sancţiunea disciplinară nu poate aplica o sancţiune mai gravă decât cea propusă de comisia de disciplină. a) din Legea nr. 20 alin. solicitând anularea sau modificarea actului respectiv.administrativ prin care se aplică o sancţiune disciplinară trebuie să cuprindă următoarele elemente: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară. Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici poate ataca în contenciosul administrativ un act administrativ prin care s-a dispus aplicarea unei sancţiuni disciplinare. nr. (3) din Legea nr.

(2) din H. 20 din H. 121 4 Art. republicată Idem. 66 din Statut.1 În cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice se constituie comisii de disciplină care. 65 alin. e (destituirea din funcţia publică). a) (mustrare scrisă). 72 alin. de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice respectiv. (2) din Legea nr. C.G. (3) lit. 65 alin. comisiile de disciplină au următoarele atribuţii principale: a) cercetează abaterile disciplinare pentru care au fost sesizate. republicată. pot fi organizate pentru o singură autoritate sau instituţie publică sau pentru mai multe. A.”3 Comisiile de disciplină se compun dintr-un preşedinte şi 4 membri titulari şi se constituie prin act administrativ emis de persoana competentă. modificarea sau anularea sancţiunii disciplinare aplicate în condiţiile prevăzute de art. op. b) propun aplicarea uneia dintre sancţiunile disciplinare prevăzute de art. b) – d). Giurgiu. Desemnarea membrilor titulari se realizează în sistem paritar. (1) şi art.65 alin. c) în termen de 7 ani de la aplicarea sancţiunii prevăzută de art.Segărceanu. în funcţie de numărul funcţionarilor publici. c) propun menţinerea. 3 alin. trebuie să aibă studii superioare juridice sau administrative. 65 alin. citată. 8 din H. 1210/2003 3 L. p.G. b) în termen de un an de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate sancţiunile disciplinare prevăzute de art. având competenţa să cerceteze şi să propună sancţiunea aplicabilă funcţionarilor publici din autorităţile şi instituţiile publice respective. (3) din Legea nr.4 Comisiile de disciplină au un secretar titular şi un secretar supleant numiţi prin actul administrativ de constituire a comisiei de disciplină. nr. Conform art. nr. Pentru fiecare comisie de disciplină se vor desemna cel puţin doi membri supleanţi. de către organizaţia sindicală reprezentativă a funcţionarilor publici din cadrul autorităţii sau instituţiei publice.(3) lit. art. Mandatul preşedintelui şi al membrilor comisiei de disciplină este de 3 ani şi poate fi reînnoit o singură dată. 1210/2003 357 .H. nr. 1210/2003. de regulă.2 Comisiile de disciplină „sunt instanţe disciplinare constituite în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice. 1 2 Art.a) în termen de 6 luni de la aplicarea sancţiunii disciplinare prevăzută de art. fiecare câte doi reprezentanţi. Rogoveanu.G. 70 alin. 188/1999. radierea de drept a acesteia se face prin act administrativ emis de persoana competentă. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. (3) lit. La fel ca şi aplicarea sancţiunii disciplinare. care.

prin hotărâre de Guvern sau. Sesizarea comisiei de disciplină.2. stabilită şi sancţionată ca atare prin lege. b) clasarea sesizării. întocmeşte un raport pe baza votului majorităţii membrilor săi. comisia de disciplină poate propune: a) sancţiunea disciplinară aplicabilă. citată. oraşului. 188/1999. vol. după caz.1 Contravenţia este fapta săvârşită cu vinovăţie. pe care le înaintează conducătorului autorităţii sau instituţiei publice. atunci când nu se confirmă săvârşirea unei abateri disciplinare. se poate face în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la data luării la cunoştinţă. trecând şi asupra societăţii în general”. deşi mai ridicat decât al celor disciplinare. dar mai scăzut decât al celor penale. I.în cazul în care această măsură a fost contestată la conducătorul autorităţii sau instituţiei publice. b) conducătorul compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public a cărei faptă este sesizată. Răspunderea contravenţională A doua formă de răspundere aplicabilă funcţionarilor publici este răspunderea contravenţională. (1) din Legea nr. În funcţie de rezultatul cercetării. de către: a) conducătorul autorităţii sau instituţiei publice. În doctrină se susţine că „Specificul acestei răspunderi rezidă în faptul că gradul de pericol social al abaterilor. audiază în mod obligatoriu funcţionarul public a cărui faptă a fost sesizată. p. op. prin hotărâre a consiliului local al comunei. în cazul în care s-a dovedit săvârşirea abaterii disciplinare de către funcţionarul public. administrează alte probe şi. d) întocmesc rapoarte cu privire la fiecare cauză pentru care au fost sesizate. care se angajează în cazul în care aceştia săvârşesc o contravenţie în timpul şi în legătură cu sarcinile de serviciu. c) orice persoană care se consideră vătămată prin fapta unui funcţionar public. în termen de 15 zile lucrătoare de la data emiterii lui. 71 alin. Comisia de disciplină efectuează cercetarea abaterii disciplinare. Santai. Actul administrativ de sancţionare se emite în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data primirii raportului comisiei de disciplină şi se comunică funcţionarului public sancţionat. 5. 140 358 . depăşeşte nivelul local al instituţiei sau al funcţiei. dar nu mai târziu de două luni. ordonanţă. pe baza acestora. municipiului sau al 1 I. conform art.

268 din 22 aprilie 2002. nr.. d) din Legea nr. 2/2001. care constituie dreptul comun în materie. la Consiliul General al Municipiului Bucureşti. a menţiunilor. rezultă că avem în vedere un subiect calificat. prin delegare. Partea I-a. 34 alin. atribuţiile ofiţerului de stare civilă. publicată în Monitorul Oficial al României nr. cu modificările şi completările ulterioare 2 Publicată în Monitorul Oficial al României.. conform art. art. Conform art. a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. nr. după caz. publicată în Monitorul Oficial al României. constituie contravenţie la regimul actelor de stare civilă următoarele fapte: „ .(2) din O. Spre pildă. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. în timp ce calea de atac (recursul) se soluţionează de către instanţa specializată de contencios administrativ.3 Plângerea suspendă executarea. (2) din Legea nr. 180/2002 „Hotărârea judecătorească prin care sa soluţionat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. 31-36 din O. de către ofiţerul de stare civilă. 282 din 11 noiembrie 1996 3 A se vedea art.sectorului municipiului Bucureşti. 180/2002. respectiv un funcţionar public şi nu orice subiect de drept.G. nr. la secţia de contencios administrativ a tribunalului. calitatea de contravenient o poate avea numai ofiţerul de stare civilă sau funcţionarii publici care exercită.” Se poate observa faptul că avem de a face cu o competenţă materială atipică. Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale se fac printr-un proces-verbal încheiat cu respectarea condiţiilor de fond şi formă prevăzute de O. nr. d) necomunicarea la autorităţile administraţiei publice competente. Partea I-a. neînscrierea menţiunilor pe actele de stare civilă ori netransmiterea celui de-al doilea exemplar al registrelor de stare civilă la consiliul judeţean sau. autor al contravenţiei. aprobată prin Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă2.G. întrucât legea prevede ca săvârşirea contravenţiei să aibă loc „în timpul şi în legătură cu sarcinile de serviciu”. 188/1999.G. funcţionarul public se poate adresa cu plângere la judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are sediul autoritatea sau instituţia publică în care este numit funcţionarul public sancţionat. 410 din 25 iulie 2001. a copiilor de pe deciziile de admitere a schimbării numelui. 1 A se vedea art. aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. 71 alin.1 Pe de altă parte. nr. în termen de 30 de zile de la data când toate filele au fost completate. 1din O. Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii. în sensul că judecarea fondului se face de către o instanţă de drept comun (judecătoria).G. 62 lit. nr. 2/2001 359 .” În exemplul prezentat.

op. pp. precum şi o serie de condiţii specifice.3. Rogoveanu. raportul de cauzalitate dintre faptă şi paguba produsă. citată. culpă). în calitate de comitent. c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituţia publică.H. I. spre deosebire de răspunderea materială (patrimonială) a salariaţilor care se limitează la suportarea reparaţiei pentru paguba produsă. vol. publicată în Monitorul Oficial al României.”1 În mod diferit.3 1 2 Ioan Santai. citată.patrimoniului locului de muncă. art. unor terţe persoane. Segărceanu. 124-125 360 . 142-144. b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit. 72 din 5 februarie 2003. în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.din vina lor şi în exercitarea sau în legătură cu atribuţiile de serviciu . L. Astfel. Caracterul novator al acestei forme a răspunderii funcţionarilor publici a fost relevat în literatura de specialitate. citată. indiferent de persoana păgubită. în exerciţiul sau în legătură cu exercitarea îndatoririlor de serviciu. p. Giurgiu. paguba.5. creând un regim juridic unitar al răspunderii unice civile. răspunderea civilă este mai severă. Răspunderea civilă Răspunderea civilă a funcţionarilor publici este reglementată de art. I. Codul muncii instituie pentru salariaţi răspunderea patrimonială. 53/2003. • fapta şi paguba trebuie săvârşită şi respectiv produsă. care are următorul conţinut: „Răspunderea civilă a funcţionarului public se angajează: a) pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează.2 După cum este cunoscut. op. A. după cum urmează: • autorul faptei (subiectul pasiv al raportului juridic de răspundere) trebuie să aibă calitatea de funcţionar public aflat în raport de serviciu cu autoritatea sau instituţia publică. într-o opinie se remarcă faptul că: „În mod cu totul interesant şi original Statutul funcţionarilor publici rupe tradiţia juridică românească consacrată în codurile şi legislaţia muncii ce instituiau răspunderea materială a salariaţilor pentru pagubele cauzate . 142 Aprobat prin Legea nr. Aşadar. Partea I-a. răspunderea civilă a funcţionarilor publici constituie o formă specifică de răspundere a acestei categorii de subiecte de drept pentru antrenarea căreia se cer a fi întrunite atât condiţiile generale (delictul civil fapta ilicită. pp. 269-275 3 A se vedea Ioan Santai. 72 din Legea nr. nr. 188/1999. precum şi beneficiul (câştigul) nerealizat (damnum emergens şi lucrum cessans). vol. presupunând atât suportarea pagubei produse. op. C.

republicată. remarcăm faptul că este consacrat dreptul la acţiunea în regres al autorităţii sau instituţiei publice. în condiţiile Legii contenciosului administrativ. respectiv 30 de zile de la constatarea pagubei. considerăm că în astfel de situaţii procedura administrativă prealabilă nu trebuie îndeplinită1. 188/1999. şi procedura sunt reglementate de art. a unui angajament de plată. c) din Legea nr. considerăm că termenul înăuntrul căruia trebuie semnat angajamentul de plată este acelaşi cu cel prevăzut de lege pentru emiterea deciziei de imputare. 72 lit. (3) din Codul civil. republicată. • actul administrativ de imputare poate fi atacat la instanţa de contencios administrativ. Considerăm că prepusul. astfel: • repararea pagubei se dispune de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice. prin emiterea unui act administrativ ilegal sau prin refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere. 1000 alin. 72 lit. a) şi b) din Legea nr. împotriva prepuşilor săi. legea nu prevede. pentru recuperarea sumelor plătite terţilor cu titlu de daune. Referitor la ipoteza reglementată de art. legea nu prevede în mod expres. poate cauza paguba plătită de comitent (autoritatea sau instituţia publică) în situaţiile reglementate de art. în calitate de comitent. • dreptul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice de a constata producerea pagubei şi a emite actul administrativ de imputare. 1 A se vedea art. prin scrisoare recomandată. Deşi.Modalitatea de reparare a pagubelor provocate autorităţii sau instituţiei publice pentru situaţiile prevăzute de art. 16 din Legea nr. 52 din Constituţia România. se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei. iar acţiunea trebuie introdusă în termen de 30 de zile de la comunicarea actului. consfinţită de art. • repararea pagubei se poate realiza şi prin asumarea de către funcţionarul public vinovat. în temeiul obligaţiei de garanţie. în cazul nostru funcţionarul public. legea contenciosului administrativ. 554/2004.73 din lege. prin emiterea unui act administrativ individual (ordin sau dispoziţie de imputare).188/1999. 21 din Constituţia revizuită 361 . • actul administrativ individual de imputare trebuie emis în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei şi comunicat funcţionarului public sub semnătură sau. Deşi. republicată şi art.

În legătură cu răspunderea penală a funcţionarilor publici.4. Răspunderea funcţionarului public pentru infracţiunile săvârşite în timpul serviciului sau în legătură cu atribuţiile funcţiei publice pe care o ocupă se angajează potrivit dispoziţiilor penale.h1. persoana care are competenţa numirii în funcţie publică are obligaţia să dispună mutarea temporară a funcţionarului public în cadrul altui compartiment sau altei structuri fără personalitate juridică a autorităţii sau instituţiei publice (art. 362 .74 alin. după caz. care împiedică înfăptuirea justiţiri. de serviciu sau în legătură cu serviciul. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice. 1 Art. conform art. a emis sau a încheiat actul ori. 5. lit. republicată. cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea. Răspunderea penală Cea mai gravă formă de răspundere aplicabilă funcţionarilor publici. revine în primul rând autorităţii publice şi numai în subsidiar. răspunderea pentru actele şi faptele de putere vătămătoare pentru terţi. recuperarea pagubelor pentru daunele plătite de autoritatea sau instituţia publică unor terţi se va face de la funcţionarul public vinovat numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. În cazul în care acţiunea se admite. stabileşte următoarele reguli: a) în cazul în care funcţionarul public este trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. contra statului sau contra autorităţii. persoana respectivă va putea fi obligată la plata despăgubirilor. art.” Din analiza textului sus-menţionat rezultă cu certitudine faptul că.5 din Statut). prevăzute de prezenta lege. 74 din Legea nr.În astfel de situaţii. de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie.50 lit. cu modificările şi completările ulterioare. vor putea fi formulate şi personal împotriva persoanei fizice care a elaborat. o reprezintă răspunderea penală. persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică va dispune suspendarea funcţionarului public din funcţia publică pe care o deţine. Pe de altă parte. (1) din Legea nr. republicată. h) din Legea nr. în situaţia în care funcţionarul public poate influenţa cercetarea. dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere. 16 alin.50. solidar cu autoritatea publică respectivă. funcţionarului public vinovat.554/2004: „Cererile în justiţie. cu modificările şi completările ulterioare. care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim. b) de la momentul începerii urmăririi penale. are în vedere săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii.

Prin act administrativ emis de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice. În situaţia în care sunt întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii penale. aşa cum prevăd dispoziţiile art. iar funcţionarul public respectiv îşi va relua activitatea în funcţia publică deţinută anterior perioadei de suspendare. republicată. funcţionarul public respectiv va fi reintegrat în funcţia publică deţinută anterior şi îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare. în sensul că fapta funcţionarului public poate fi considerată abatere disciplinară.74 alin. 363 .3 din Legea nr. suspendarea din funcţia publică încetează. cu modificările şi completările ulterioare. va fi sesizată comisia de disciplină competentă.c) dacă instanţa judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.

era larg răspândită în literatura juridică europeană a perioadei interbelice. 1934. Terminologie. jurisprudenţa şi legislaţia au folosit diverse expresii pentru a denumi actele juridice emise de organele administraţiei publice. Ediţia a IV-a. mai întâi. actele „făcute de puterea executivă” în raporturile cu cetăţenii şi cele care au „intervenit între diversele servicii publice ale statului”1. p. Consideraţii cu caracter istoric şi de drept comparat. între actele „puterii executive” în raporturile sale cu Parlamentul. Astfel. Editura „E. Actul jurisdicţional era definit ca un act juridic. cu putere de adevăr legal. în care se regăseşte ideea de dominaţiune şi comandament. vol.PARTEA II Capitolul XI ACTUL ADMINISTRATIV – FORMA CONCRETĂ PRINCIPALĂ DE REALIZARE A ACTIVITĂŢII EXECUTIVE 1. Marvan”. p. cu caracter public care cuprindea o manifestare de voinţă exprimată de funcţionarii publici determinaţi de lege. ce „tinde să creeze unui organism administrativ. I. 294 364 . autorul citat considera că actele puterii executive în raporturile sale cu cetăţenii se împart în trei categorii. guvernată de norme de drept public. o situaţie juridică cu caracter patrimonial. actele administrative de gestiune şi actele jurisdicţionale. o situaţie juridică sau anumite fapte2. Apoi. De la început relevăm faptul că. doctrina. Actul de gestiune era înţeles ca fiind manifestarea de voinţă făcută de un organ competent. Bucureşti. profesorul Paul Negulescu distingea. Teza actelor administrative de autoritate şi. în scopul de a constata. Tratat de drept administrativ. Această teorie a fost formulată chiar în primele cursuri de drept 1 Paul Negulescu. de-a lungul timpului. în literatura din perioada interbelică. reglementată de normele dreptului privat”. distingând: actele administrative de autoritate. prin care se creează o situaţie juridică generală sau individuală. respectiv de gestiune. Actul de autoritate era considerat ca fiind o manifestare de voinţă făcută de un organ administrativ competent. 290 2 Ibidem. Principii generale.

p. 218 365 . Paris. p. respectiv de gestiune. chiar prin denumire. emise în cadrul activităţii 1 H.D. consideră că denumirea de „acte administrative” este cea mai potrivită pentru a evoca actele juridice ale organelor administraţiei de stat5. vizează sensul formal al actului. dintre toate s-au remarcat două formulări care au avut rezonanţă în legislaţie. 1973. au fost preocupaţi de elaborarea unei definiţii „unice şi certe” a actului administrativ. în practica judiciară şi în literatură de specialitate. p. atât în doctrină cât şi în jurisprudenţă.N. Berthélémy. Autorul arată însă că se apelează la termenul de act administrativ. p.administrativ. material şi funcţional.J.4 Autorul a urmărit a releva.)3. 216 4 Tudor Drăganu. Teoria actului administrativ de autoritate şi. faptul că aceste acte se supun unui regim juridic propriu şi diferit de cel al altor categorii de acte juridice. îndeosebi în lucrările lui H. Actele de drept administrativ. acte ale administraţiei de stat. 218 3 Romulus Ionescu. Autorii de drept administrativ francezi dar şi din alte ţări europene. citată. având însă puncte de vedere diferite. p. În acest sens. Traité élémentaire de droit administratif. respectiv al efectelor produse de actele organelor administraţiei de stat.2 Literatura juridică postbelică a formulat mai multe denumiri (acte cu caracter administrativ. 1959. emise în realizarea puteri de stat. Bucureşti. Astfel. în literatura de specialitate fiind enunţate o varietate de definiţii. pentru a desemna şi actele unilaterale ce emană de la persoanele private în exercitarea diferitelor servicii publice. dar. Profesorul Romulus Ionescu. în ideea de a evidenţia cu claritate regimul juridic al elaborării şi. 1908.. Berthélémy.. de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea1. Denumirea de acte de drept administrativ a fost promovată de profesorul Tudor Drăganu. cu nuanţări de la un autor la altul. mentorul Şcolii de drept constituţional şi administrativ de la Cluj.. precum şi de regimul juridic aplicabil actelor civile emise/adoptate de organele administraţiei de stat. 58 5 Romulus Ionescu. 17 2 Andre de Laubadère. actele de drept administrativ sunt definite de profesorul Ioan Santai ca fiind „actele juridice unilaterale. reprezentantul Şcolii de drept administrativ de la Bucureşti.D.J. Editura Ştiinţifică. acte de administraţie etc. 6eme édition.G. Acestor două mari curente de gândire s-au raliat discipolii celor două şcoli de drept administrativ. 5 eme éd. Paris. op. op. citată. L. Traité de droit administratif. respectiv cele de act de drept administrativ şi de act administrativ. L. André de Laubadère analizează cele trei sensuri ale actului administrativ: formal.

profesorul Antonie Iorgovan apreciază că pot fi utilizate ambele denumiri.1 În opinia prof. Drept administrativ şi instituţii politico – administrative. actele administrative reprezintă „manifestări unilaterale şi exprese de voinţă ale autorităţilor publice. citată. 52 din Constituţia României. dintre care enumerăm: Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 (art. modifică sau sting drepturi şi obligaţii corelative”3. Verginia Vedinaş consideră că „actul administrativ reprezintă o manifestare de voinţă expresă. op. precum şi controlului de legalitate al instanţelor judecătoreşti. precum şi de alte acte normative. autorul defineşte actul administrativ ca fiind „acea formă juridică principală a activităţii organelor administraţiei publice. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Faţă de opiniile exprimate în doctrina de specialitate. Legea nr. p.citată. care emană de la autorităţile administrative sau de la persoane private autorizate de acestea. 23 5 Ibidem. acte administrative. care constă într-o manifestare unilaterală şi expresă de voinţă de a da naştere. p. considerăm că actul administrativ poate fi definit ca fiind o manifestare unilaterală de voinţă care emană de la o autoritate publică. sau acte de drept administrativ. 1).5 În ceea ce ne priveşte. În acest context. sub controlul principal de legalitate al instanţelor judecătoreşti”. de regulă din sfera puterii executive. considerăm că.executive de autorităţi publice. Această denumire este consacrată de art. etc. „După părerea noastră. Manual practic. în scopul de a produce efecte juridice. 287 3 Verginia Vedinaş. a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii. p. prof. nu există suport constituţional şi legal decât pentru denumirea de act administrativ. la nevoie poate fi pusă în executare în mod direct. cu scopul de a naştere. în calitatea lor de subiecte special investite cu atribuţii de realizare a puterii de stat”. în realizarea puteri publice. citată. Analizând această problematică. în principal. p. Rodica Narcisa Petrescu. 18 Rodica Narcisa Petrescu. 24 366 . modifica sau stinge drepturi şi obligaţii în regim de putere publică şi care.2 Într-o altă opinie. op. în funcţie de contextul de idei şi de opţiunea legiuitorului sau a doctrinarului. subliniindu-se ideea regimului juridic aplicabil”4. se poate spune la fel de bine. 2002. p. în prezent. op. Editura Lumina Lex. punându-se accentul pe ideea activităţii în sensul că evocăm actele ce realizează administraţia publică. prin care se nasc. republicată. 1 2 Ioan Santai. autorităţi ale administraţiei publice. Bucureşti. vol II. 84 4 Antonie Iorgovan. prin forţa de constrângere a statului. unilaterală şi supusă unui regim de putere publică. în temeiul puterii publice”.

Trăsăturile actului administrativ 2. denumirea şi conţinutul trăsăturilor actului administrativ (de drept administrativ)”2. cit. Bucureşti. în dubla sa accepţiune. pp. 51 – 57 4 Romulus Ionescu. c) este emis în realizarea puterii de stat. vom cita în cele ce urmează câteva dintre cele mai autorizate opinii exprimate în materie. Editura Ştiinţifică. existând un fond comun de idei. p. şi anume: a) emană de la organe ale statului. se emit în realizarea puterii publice. 1959. 24-25 3 Tudor Drăganu. profesorul Romulus Ionescu identifică cinci trăsături ale actului administrativ. dintre care amintim următoarele: sunt acte juridice. Cu toate acestea. Într-o altă opinie. op. pp. 18 Antonie Iorgovan. s-au conturat unele trăsături constante. Astfel. 2002. după cum urmează: a) formă principală de activitate a administraţiei de stat. vol. e) are o formă specifică4. f) actualitatea.. d) emană numai de la un organ al administraţiei de stat. pe baza şi în vederea executării legii şi a altor acte normative. citată. Actele de drept administrativ. b) unilateralitatea manifestării de voinţă. op. b) este manifestare de voinţă juridică unilaterală. Pentru edificare. p. 1 2 Ioan Santai. „nu există o unanimitate de opinii cu privire la numărul. manifestări unilaterale de voinţă. respectiv de activitate şi de sistem de organe (autorităţi publice). Situaţia în doctrină Trăsăturile actelor administrative sunt definite ca fiind „acel ansamblu de însuşiri care determină includerea respectivelor acte în categoria actelor juridice şi în mod concomitent le diferenţiază de alte specii de acte juridice aparţinătoare diverselor ramuri de drept”. op. citată. II. 221 – 235 367 . d) caracterul obligatoriu. c) obligativitatea emiterii pe baza şi în conformitate cu legea.1 Aşa cum s-a relevat în doctrina de specialitate. profesorul Tudor Drăganu3 consideră că actul de drept administrativ se particularizează printr-un număr de şase trăsături.1. e) caracterul executoriu. Motivaţia acestei diversităţi rezidă în faptul că autorii de drept administrativ atribuie conotaţii diferite noţiunii de administraţie publică.2.

Prisăcaru. în opinia prof. 1993. c) este obligatoriu. op. b) este manifestare de voinţă unilaterală emisă în temeiul puterii de stat. g) are un regim juridic specific. e) produce efecte numai pentru viitor.Tot cu un număr de cinci trăsături operează şi profesorul Ilie Iovănaş. citată. citată. hotărâre judecătorească). Prisăcaru4 consideră că actul administrativ de autoritate. pp. instituţii publice şi regii autonome). Partea generală. 198. pp. d) este obligatoriu. d) este emis pentru executarea unei legi existente. Iovănaş. Negoiţă2. Bucureşti. pe care le formulează altfel5: a) este act juridic. b) manifestare unilaterală de voinţă. 5 2 I. c) poate avea caracter normativ sau individual. b) manifestare de voinţă unilaterală. 288–292 4 Valentin I. de la organe ale administraţiei publice. Aceste trăsături sunt următoarele: a) principalul act juridic al autorităţilor administraţiei publice. pp. Al. Editura Lumina Lex. Actele administrative au. pp. în principal. Reprezentanta Şcolii de drept clujene. d) voinţa unilaterală este supusă unui regim juridic specific. b) cuprinde o dispoziţie. contract. e) este executoriu. un ordin. c) voinţa provine. 211 – 219 Alexandru Negoiţă. 1993. f) este emis pe baza legii şi pentru organizarea executării şi executarea în concret a legilor şi a celorlalte acte normative. e) este executoriu. în concret fiind vorba despre următoarele: a) act juridic. Tratat de drept administrativ român. d) organizează executarea şi execută în concret legile şi celelalte acte normative. prof. c) se emit în temeiul şi pentru realizarea puterii de stat. Rodica Narcisa Petrescu3 considera că există şapte trăsături ale actului administrativ prin care acesta se diferenţiază de celelalte categorii de acte juridice (lege. op. patru trăsături. se particularizează prin următoarele trăsături: a) sunt adoptate sau emise de serviciile publice administrative (organele administraţiei publice. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. 199 368 . Profesorul Valentin I. 111 – 114 3 Rodica Narcisa Petrescu.

sunt emise în realizarea administraţiei publice. d) are un regim juridic specific. pp. b) este o voinţă juridică unilaterală.1. d) este emis/adoptat în temeiul şi pentru realizarea puterii publice. op. 25 A se vedea Verginia Vedinaş. op. de exemplu: actele administrative reprezintă manifestări unilaterale de voinţă. c) este emis numai în realizarea puterii publice. sunt emise în temeiul puterii publice. În acest context.f) produce efecte de la data la care a fost publicat sau adus la cunoştinţa celor interesaţi. de drept administrativ. în centrul căruia se află Legea contenciosului administrativ (Legea nr.1. Actul administrativ este un act juridic. 2. autorul consideră că actul administrativ are următoarele trăsături: a) este forma juridică principală a activităţii organelor administraţiei publice. o autoritate a administraţiei publice. considerăm că actul administrativ se particularizează prin următoarele trăsături: a) este un act juridic. citată. citată. Actul administrativ constituie exteriorizarea voinţei interne a unei autorităţi a administraţiei publice în scopul de a produce în mod direct efectele juridice. e) are caracter obligatoriu şi executoriu din oficiu. manifestare unilaterală de voinţă. de faptele material-juridice săvârşite de administraţia publică. pp. Profesorul Antonie Iorgovan1 apreciază că anumite trăsături reliefate de unii autori (cum ar fi caracterul obligatoriu şi caracterul executoriu) reies din alte trăsături. 554/2004). Rodica Narcisa Petrescu. în ceea ce ne priveşte. 84-90. 288-292 369 . adică de a da naştere. f) este guvernat de un regim juridic specific. pe de-o parte. de a diferenţia actul administrativ de operaţiunile tehnico-materiale respectiv. bazat pe Constituţie şi pe Legea contenciosului administrativ2. citată. b) este cea mai importantă formă juridică prin care se realizează activitatea autorităţilor administraţiei publice. p. de regulă. iar pe de altă parte. manifestare unilaterală de voinţă Aşa cum s-a arătat în mod constant în literatura de specialitate. g) este asigurat sub aspectul executării de puterea publică. această trăsătură are menirea de a determina includerea actului administrativ în sfera actelor juridice. c) autorul actului este. Faţă de diversitatea opiniilor exprimate în literatura de specialitate. a modifica sau a stinge drepturi şi 1 2 Antonie Iorgovan. op.

Această teză doctrinară îşi găseşte astăzi şi un suport legal. Partea I-a. unilateralitatea manifestării de voinţă ne apare cât se poate de evident. neîndoielnică în a schimba ceva din ordinea juridică existentă până în momentul manifestării ei1. b. După cum este cunoscut. actul administrativ se adoptă/emite cu efectuarea unei prestaţii sau a unei plăţi de către subiectul pasiv al raportului de drept administrativ. c. modifică sau stinge drepturi şi obligaţii.obligaţii. 70 din 3 februarie 2003 370 .52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică3. spre pildă. 9 al Legii nr. 30 3 Publicată în Monitorul Oficial al României. împreună cu legile şi hotărârile judecătoreşti. Prin această trăsătură se înţelege acea calitatea a actului juridic de a fi adoptat sau emis fără participarea ori consimţământul subiectelor de drept cărora li se adresează. în categoria cărora intră şi actele administrative. pp. conform căruia: „(1) Adoptarea deciziilor administrative ţine de competenţa exclusivă a autorităţilor publice. activitatea autorităţilor administraţiei publice se desfăşoară din oficiu sau. Fiind specifică tuturor actelor de putere. p. 1 2 Ibidem. precum şi cel de executare al unor acte administrative pun sub semnul întrebării caracterul unilateral al manifestării de voinţă şi anume: a. de la o autoritate din sfera puterii executive. sau cu privire la care dă naştere. cu caracter normativ sau individual.2 Caracteristica principală a manifestării de voinţă din actele administrative o constituie unilateralitatea acesteia. la cererea persoanelor interesate. (2) Punctele de vedere exprimate în cadrul şedinţelor publice de persoanele menţionate la art. modul de adoptare sau emitere. un act administrativ. 29. a unei păreri sau a unui sentiment. de organizare şi executare în concret a legilor şi provine de regulă.” Există însă situaţii în care. op. În situaţia emiterii sau adoptării din oficiu a actelor administrative. actul administrativ se adoptă cu îndeplinirea unor formalităţi procedurale. Voinţa manifestată de către o autoritate a administraţiei publice trebuie să fie expresă. actul administrativ se adoptă în comun de două sau mai multe autorităţi publice sau cu participarea mai multor persoane. 8 au valoare de recomandare. nr. de vreme ce cuprinde o manifestare de voinţă juridică. Pentru aceste considerente se apreciază că. unilateralitatea manifestării de voinţă din actele administrative se particularizează prin faptul că are loc în cadrul activităţii executive a statului. citată. în art. 223 Antonie Iorgovan. nu poate avea semnificaţia unei rugăminţi.

autorităţile administraţiei publice au o componenţă colegială şi sunt investite cu atribuţii de realizare a puterii publice. publicată în Monitorul Oficial al României. şi subiecte de drept diferite. b) În general. De pildă.a) Astfel. Un astfel de exemplu îl constituie Metodologia nr. există unele situaţii în care adoptarea sau emiterea unui act administrativ este precedată. în aceste cazuri. Caracterul unilateral al actului administrativ se menţine şi în aceste situaţii. Se poate pune întrebarea. efectuate de celălalt subiect al raportului juridic de drept administrativ. 990 din 12 decembrie 2006 2 Republicată în Monitorul Oficial al României. dacă ne aflăm în prezenţa unei contraprestaţii oneroase a beneficiarilor unor acte administrative. 933 din 13 octombrie 2004. drepturi şi obligaţii opozabile între părţile contractante. drepturile şi obligaţiile nu sunt opozabile între organele emitente ale actului ci. Partea I-a. faţă de subiecţii de drept cărora li se adresează şi faţă de care actul apare tot ca o manifestare unilaterală de voinţă. capacităţi juridice distincte. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare. 1 din 15 octombrie 1997 pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor Legii nr. de primar sau preşedintele consiliului judeţean. autorizaţiile de construire sau demolare se eliberează. Acestea sunt rezultatul unui proces decizional care cunoaşte mai multe etape respectiv. la cererea persoanei interesate şi cu plata anticipată a taxei legale. care se realizează prin adoptarea unor acte administrative. în cazul actelor administrative adoptate în comun. fără a se putea considera că suntem în prezenţa unui contract intervenit între autorităţile emitente. livretul militar se eliberează persoanelor care şi-au satisfăcut stagiul militar1. altul decât organul emitent. precum şi plata taxelor sunt obligaţii ce rezultă direct din lege şi nu ca urmare a unui acord de voinţă intervenit între cele două subiecte ale raportului de drept administrativ. nr. potrivit Legii nr. actul administrativ are caracter unilateral şi în situaţia în care a fost adoptat în comun de două sau mai multe autorităţi administrative. cu modificările şi completările ulterioare 371 . deliberare şi în final aprobarea (cu majoritatea prevăzută de lege) persoanelor care compun organul colegial. De asemenea. după caz. însoţită sau succedată de efectuarea unor prestaţii sau a unor plăţi. astfel încât acestea să dobândească un caracter bilateral? Răspunsul dat în literatura de specialitate a fost categoric negativ. deoarece voinţa fiecărei persoane componentă a organului colegial nu are relevanţă juridică decât numai în mecanismul decizional al autorităţii publice în cauză. Partea I-a. deoarece atât prestaţia. dezbaterea. Cu totul deosebit. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie2. nr. Se susţine acest lucru întrucât contractul presupune nu numai existenţa unui acord de voinţă ci.119/1996 cu 1 Vezi Legea nr.

o autorizaţie) de către titularul drepturilor conferite prin el nu are nici o relevanţă în ceea ce priveşte 1 2 Publicată în Monitorul Oficial al României. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor. în sine. op. 318 bis din 19 noiembrie 1997 Art. la cerere. Partea I-a. În cazul actelor administrative emise la cerere4. spre pildă. chiar la dreptul conferit de actul respectiv. 7 al Legii nr. pp. în literatura de specialitate s-a pus problema de a cunoaşte semnificaţia juridică a renunţării beneficiarului la exerciţiul dreptului sau. Partea I-a. republicată. manifestarea de voinţă a celui interesat nu este «încorporată» în structura actului”5. nr. cu modificările şi completările ulterioare 3 Art. Actul normativ citat stabileşte un cadru unitar de lucru în materia actelor de stare civilă. c) Caracterul unilateral al actului administrativ se menţine şi în cazul adoptării sau emiterii sale cu parcurgerea unor formalităţi procedurale prealabile. citată. s-a pus întrebarea: „Renunţarea beneficiarului are semnificaţia unei modalităţi de încetare a efectelor juridice produse de actul administrativ?”. spre exemplu: cererea solicitantului. avizul. acesta are obligaţia să o examineze şi să emită actul de revocare. rezultă implicit faptul că actul administrativ poate fi revocat numai prin voinţa organului emitent. citată. p. cererea prealabilă are doar valoarea unei condiţii prevăzute de lege în vederea eliberării actului administrativ. De altfel. solicitanţii au deplina libertate de a se folosi de beneficiul acestor acte. 14 din Legea nr. renunţarea la beneficiul unui act administrativ individual (de exemplu. deoarece în cazul actului administrativ suntem în prezenţa unei manifestări unilaterale de voinţă a organului administrativ. să procure arme letale3 etc.privire la actele de stare civilă. Aşa cum rezultă din textele legale citate. persoanele fizice de cetăţenie română care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pot fi autorizate. autorizaţia de construire se eliberează la cererea persoanei fizice sau juridice îndreptăţite2. nr. nefiind vorba despre un consimţământ al părţilor în ceea ce priveşte emiterea actului. ce trebuie aplicat de către toţi ofiţerii de stare civilă. 56-62 5 Antonie Iorgovan. o modalitate de încetare a efectelor actului administrativ. şi în astfel de situaţii manifestarea de voinţă are caracter unilateral şi provine exclusiv de la autoritatea administrativă competentă. 583 din 30 iunie 2004 4 Tudor Drăganu. adoptată în comun de fostul Departament pentru Administraţia Publică Locală şi Ministerul de Interne1. Cu alte cuvinte. din momentul în care dorinţa beneficiarului actului este adusă la cunoştinţa organului emitent. În opinia profesorului Ioan Santai. De aici. Astfel. Se apreciază că. 50/1991. Răspunsul la această întrebare dat de profesorul Antonie Iorgovan a fost următorul: „Renunţarea beneficiarului actului nu reprezintă. acordul aprobarea etc. În consecinţă. publicată în Monitorul Oficial al României. op. 33 372 .

” În concluzie. concomitente sau ulterioare adoptării/emiterii actelor administrative au menirea de a asigura valabilitatea actului administrativ. 28 373 . deconcentrării şi autonomiei locale. p. ponderea deţinând-o cu certitudine actele administrative.forţa efectelor pe care le produce . relevante sunt dispoziţiile art. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor conform cărora: „Revocarea dreptului de port şi folosire a armelor letale se dispune de către organul competent care a acordat acest drept. acestea fiind modalităţi de desfiinţare legală ale actului administrativ1. 47 alin.existenţa actului juridic. aceasta datorită unor aspecte de natură calitativă . din analiza formelor concrete prin care îşi realizează activitatea autorităţile administraţiei publice constatăm că emit o gamă variată de acte juridice. se scoate în evidenţă faptul că actul 1 2 Ioan Santai. 2.”2 De altfel. Necesitatea şi oportunitatea acestei trăsături ne apare în mod elocvent din aprecierile profesorului Antonie Iorgovan.şi unor aspecte de natură cantitativă . printre care: acte administrative. op. Pentru a putea determina încetarea efectelor juridice ale actului administrativ. atunci când titularul dreptului se află în una dintre următoarele situaţii: a) renunţă să mai deţină armele înscrise în permisul de armă. 133 Ibidem. prin intermediul cărora autorităţile administraţiei publice îşi realizează competenţa conferită de lege. forma cea mai importantă. Încetarea efectelor trebuie să fie exclusiv rezultatul manifestării de voinţă a organului de stat care l-a emis în mod unilateral. nu ni se mai par a fi astăzi de actualitate. conform căruia: „Actul administrativ este. acte civile. citată. În acelaşi sens. În legătură cu această trăsătură. iar efectele juridice ale acestuia sunt exclusiv consecinţa manifestării unilaterale de voinţă a organului emitent. II. Într-adevăr. învederăm faptul că formalităţile procedurale anterioare.2. vol. acte de dreptul muncii etc.1. p. renunţarea beneficiarului actului respectiv trebuie să fie urmată de o revocare sau de o anulare dispuse de o autoritate competentă. însă. în contextul descentralizării. (1) din Legea nr. Actul administrativ este cea mai importantă formă juridică prin care se realizează activitatea administraţiei publice Actul administrativ este una din formele concrete de activitate. diferenţierile făcute în doctrina de specialitate cu privire la ponderea unora sau altora dintre formele concrete în activitatea diferitelor autorităţi din sistemul administraţiei publice.ponderea pe care o ocupă. autoarea Verginia Vedinaş consideră că: „Prin această caracteristică. cu semnificaţie juridică.

printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri. realizate de organele administraţiei de sat. pp. 1 2 Verginia Vedinaş.administrativ nu este singura formă juridică prin care lucrează administraţia. la „autorităţile publice” şi nu doar „autorităţile administrative”. A. citată. De regulă.”2 2. Bucureşti. Editura All Beck. intitulat „Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică” statuează: „(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim. prin care se realizează administraţia publică. E. 2004. Autorul actului este reprezentat. op.3. 85 Romulus Ionescu. actul administrativ reprezintă cea mai importantă formă concretă.”1 În acelaşi timp şi în consonanţă de idei. Sintagma „de regulă” semnifică faptul că art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 48 al Constituţiei României din 19913 a extins sfera autorităţilor care pot adopta/emite acte administrative astfel cum era interpretată de art. (2) Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică. fără deosebire de natura lor juridică”4. şi anume: contractele. 52 din Constituţia României. Constantinescu. de regulă. citată. Iorgovan. republicată. 29/1990. este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim. anularea actului şi repararea pagubei. „Constituţia României revizuită. ci la toate actele administrative emise de autorităţile publice. Muraru. comentarii şi explicaţii. 222 3 Devenit art. p. p. actul administrativ este emis/adoptat de către autorităţile ce compun sistemul administraţiei publice. rămâne opinia profesorului Romulus Ionescu potrivit căreia: „acest caracter deosebeşte actul administrativ de toate celelalte activităţi juridice sau nejuridice. autoarea Elena Simina Tănăsescu susţine: „Referitor la actele vizate de alin. cu semnificaţie juridică. de o autoritate publică. op. dar care nu fac parte din administraţia de stat. republicată 4 M. dar este forma juridică cea mai importantă.1. 52 din Constituţia României. actele juridice unilaterale ce nu sunt emise în realizarea puterii de stat. Tănăsescu.S. o autoritate a administraţiei publice Aşa cum am arătat deja.” Comentând textul constituţional. În acelaşi sens art. 106-107 374 . operaţiunile tehnice de administraţie şi operaţiunile direct productive. (1) şi (2) trebuie precizat că textul nu se referă doar la actele administrative emise de către autorităţile executive (administrative). I.

a modifica sau stinge drepturi şi obligaţii. au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public. p. cărora. Actul administrativ este emis/adoptat în temeiul şi pentru realizarea puterii publice În doctrină. op. op. ci ele concretizează numai voinţa acestor organe ca subiecte în raporturile juridice ce presupun exerciţiul autorităţii publice. p. 89 Antonie Iorgovan. din punctul de vedere al naturii organului de la care emană. prin actul de autoritate dat în scopul realizării unor servicii publice. 33 375 .”3 1 2 Verginia Vedinaş. citată. autoarea Verginia Vedinaş apreciază că: „Prin această trăsătură. 33. persoanele juridice de drept privat care. II. în regim de putere publică. trebuie să subliniem că potrivit art. de regulă. p. În acelaşi spirit.”1 Pe de altă parte. le este specific. pentru satisfacerea unui interes public. p. „Actele administrative nu sunt orice manifestări unilaterale de voinţă ale organului administraţiei publice.4. citată.1 lit. op. Aşa cum am relevat. sunt asimilate autorităţilor publice. concluzionăm că autorul unui act administrativ este. p. o autoritate din cadrul administraţiei publice precum şi orice autoritate publică. adică de structuri cărora le-au fost transferate anumite prerogative de realizare a administraţiei publice. vol. potrivit legii. voinţa de a da naştere. identificăm actul administrativ. în sensul prezentei legi. 554/2004 prin autoritate publică se înţelege: „orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează. citată. în regim de putere publică.1. 2002. de regulă. respectiv despre actul emis de administraţia publică.Aşadar. op. II. Rodica Narcisa Petrescu. vol. b din Legea contenciosului administrativ nr. 88 3 Antonie Iorgovan.290. astfel cum este definită de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Verginia Vedinaş. Faţă de acest context legislativ şi doctrinar. şi despre actul administrativ emis prin delegaţie. în măsura în care exercită atribuţii ce ţin de puterea executivă. cu modificările şi completările ulterioare. 2002. legea fundamentală consacră dreptul unor structuri interne ale puterii legislative sau al conducătorilor de instanţe judecătoreşti de a emite acte administrative. actul administrativ nefiind apanajul exclusiv al autorităţilor administrative. fiind vorba despre actul administrativ tipic. însă. actul administrativ emană. se apreciază că această trăsătură diferenţiază actul administrativ de autoritate de celelalte acte juridice cu caracter unilateral ale autorităţilor administraţiei publice2.2 alin. citată. 2. citată. de la autorităţile administraţiei publice ca subiecte de drept special investite prin lege cu prerogative de putere publică. op.

administraţia ocupând o poziţie supraordonată în raport cu cei administraţi. Ori de câte ori însă.). Puterea publică semnifică ansamblul prerogativelor cu care este înzestrată o autoritate publică. cât şi ca subiect obligat să îl execute. Astfel. spre deosebire de raporturile dintre particulari care se bazează pe egalitatea juridică a părţilor. competenţa de a interzice sau suspenda spectacolele. dispoziţiile sale trebuie respectate atât în această calitate. faţă de subiectele de drept care cad sub incidenţa actului şi faţă de organele ierarhic superioare. 31 376 . Actele individuale trebuie să respecte. p. exorbitante. 2002. administraţia publică este înzestrată de legiuitor cu prerogative specifice. de respectiva autoritate a administraţiei publice. la ordinea şi liniştea publică etc. Preda. Actele cu caracter normativ sunt obligatorii atâta timp cât rămân în vigoare (până în momentul revocării. a. vol. citată.). etc. II. op. în scopul de a apăra interesul public uneori.5.). Verginia Vedinaş. În situaţia în care actul se adresează chiar organului emitent. reprezentaţiile sau alte manisfetări publice care contravin ordinii de drept ori atentează la bunele moravuri. 2.Scopul administraţiei îl reprezintă satisfacerea interesului public. făcându-se distincţie între actele normative şi cele individuale. exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Obligativitatea actelor administrative este analizată sub trei aspecte şi anume: obligativitatea faţă de organul emitent. Actele administrative sunt obligatorii pentru organul emitent. asigurarea ordinii şi liniştii locuitorilor. în toate cazurile. raporturile stabilite între autorităţile administraţiei publice şi particulari se caracterizează prin poziţia de inegalitate a părţilor. activitatea acesteia exercitându-se în regim de putere publică. Pentru a-şi realiza această menire. el nu va mai 1 Antonie Iorgovan. M. chiar în detrimentul intereselor individuale (ex. Actul administrativ are caracter obligatoriu şi executoriu din oficiu A. care îi conferă o poziţie de superioritate faţă de cei administraţi. Caracterul obligatoriu Această trăsătură este abordată în doctrină fie în mod distinct (a se vedea Rodica Narcisa Petrescu. dispoziţiile actelor cu caracter normativ adoptate în materie. fie ca o consecinţă a faptului că actul administrativ se emite în regim de putere publică (a se vedea Antonie Iorgovan. persoane fizice şi juridice. Din această trăsătură derivă caracterele obligatoriu şi executoriu din oficiu ale actelor administrative. anulării sau abrogării)1. etc. organul emitent doreşte să adopte un nou act administrativ cu caracter normativ într-o anumită materie.1.

a vechiului act normativ1. Există însă cazuri în care emiterea sau 1 Legea nr. în activitatea de îndrumare şi control pe care o exercită organul superior asupra activităţii desfăşurate de autoritatea ierarhic inferioară. mai mult chiar. primul trebuie să respecte actele administrative ale subordonatului. dacă constată că un anumit act este ilegal.fi obligat să-şi respecte propria reglementare normativă. având în vedere principiul legalităţii care guvernează regimul juridic al actului administrativ. mai mult chiar le poate modifica. Însă această problemă trebuie analizată nuanţat. adoptarea unui nou act normativ are drept consecinţă abrogarea. Actele administrative sunt obligatorii şi pentru subiectele nesubordonate în mod obişnuit autorităţii emitente atunci când aceasta are un rol coordonator într-o ramură sau domeniu de activitate. în activitatea de verificare organul ierarhic superior va ţine cont de reglementările emise în materie de organul controlat (obligaţia de conformare). Dacă actul administrativ este declarat ilegal. organul ierarhic superior în temeiul raporturilor de subordonare. subiecte de drept nesubordonate. c. ordinele emise de ministrul finanţelor publice prin intermediul cărora se reglementează execuţia bugetului de stat sunt obligatorii atât pentru autorităţile administrative subordonate (direcţiile generale ale finanţelor publice. b. revoca sau abroga. poate dispune anularea sau revocarea actului în cauză. de regulă. 3) 377 . Dimpotrivă însă. cât şi cele cu caracter individual emise sau adoptate de organul ierarhic superior. persoane fizice sau juridice. tacită sau expresă. Actele administrative sunt obligatorii şi pentru organele administrative ierarhic superioare organului emitent. 24/2000 impune ca abrogarea să se facă în mod expres (art.). Cu alte cuvinte. după caz. Astfel. indiferent dacă sunt sau nu subordonate în mod obişnuit organului emitent. 61 alin. ele nu sunt obligatorii pentru organul ierarhic superior care le poate anula sau revoca. se remarcă faptul că. organul emitent nu are obligaţia de a-l executa. precum şi pentru agenţii economici. Pe de altă parte. administraţiile financiare etc. în funcţie de anumite situaţii concrete şi de caracterul normativ sau individual al actului. Pentru organele ierarhic inferioare sunt obligatorii atât actele cu caracter normativ. ori de câte ori organul ierarhic superior adoptă un act cu caracter normativ nu este obligat să respecte actele normative adoptate în aceeaşi materie de o autoritate ierarhic inferioară. Actele administrative sunt obligatorii şi pentru subiectele care cad sub incidenţa lor. Spre exemplu. În cazul actelor administrative cu caracter individual. dar care au obligaţii faţă de bugetul de venituri şi cheltuieli al statului.

b) actele administrative beneficiază de prezumţia de legalitate. cel îndreptăţit se adresează unei autorităţi statale pentru a obţine un titlu executor. persoane fizice şi juridice. B. pag. toate actele juridice sunt obligatorii. Prin aceeaşi hotărâre.adoptarea actului este de competenţa exclusivă a organului inferior. ceea ce înseamnă că pot fi puse în executare în mod direct. conform art. Aşa. iar în caz de nevoie executarea se realizează prin forţa de constrângere a statului. literatura de specialitate distinge două categorii de acte juridice1 şi anume: a) acte pentru a căror executare. Chiar dacă sunt obligatorii. procedura de elaborare a actului. atunci când cel obligat refuză executarea. spre pildă. caracterul executoriu al actelor administrative nu se identifică cu cel obligatoriu2. b) acte care pot fi puse în executare prin apelarea la forţa de constrângere a statului. potrivit art. întrucât constituie ele însele titluri executorii. se realizează în mod direct. consiliile locale stabilesc şi termenele până la care contribuabilii. a din Legea nr. citată. 19 alin. 55 3 Publicată în Monitorul Oficial al României. Aşa cum s-a relevat în literatura de specialitate. Caracterul executoriu al unor acte juridice semnifică faptul că executarea. inclusiv prin intermediul forţei coercitive a statului. din oficiu. Astfel. Partea I-a. 264 Ioan Santai. Caracterul executoriu din oficiu Din punct de vedere al modului de realizare. determinată de mai mulţi factori şi anume: poziţia organului emitent în cadrul sistemului ierarhic administrativ. citată.1 lit. chiar cu sprijinul forţei de constrângere a statului. op. 1 2 Romulus Ionescu. Caracterul executoriu al actelor administrative se manifestă chiar din momentul adoptării lor legale. atunci când ea nu se realizează de bună voie. situaţie în care organul ierarhic superior nu va putea anula actul sau să adopte/emită un nou act individual. bugetele locale se aprobă de către consiliile locale care au şi competenţa de a stabili anumite impozite şi taxe locale. competenţa organului emitent.b din lege3. 273/2006 privind finanţele publice locale. caracterul normativ sau individual al actului şi caracterul novator al actului administrativ. op. 618 din 18 iulie 2006 378 . susceptibil de realizare prin forţa de constrângere a statului. p. 27 lit. nr. actele administrative au forţă juridică diferită. Actele administrative se încadrează în cea de-a doua categorie având caracter executoriu din oficiu. Motivaţia care determină caracterul executoriu al actelor administrative o regăsim în următoarele argumente: a) actele administrative se adoptă sau se emit în realizarea puterii publice.

p. citată. cu modificările şi completările ulterioare 3 Antonie Iorgovan. nr. etc. 554/2004 În opinia profesorului Antonie Iorgovan: „Această trăsătură a actului administrativ ne ajută să deosebim actul administrativ. nr. 180/2002 publicată în Monitorul Oficial al României. 554/2004. 2. menţionăm că există şi unele acte administrative care nu dobândesc în mod direct caracter executoriu şi. 2002. de actele de autoritate specifice altor categorii de organe.”3 Literatura de specialitate defineşte regimul juridic al actelor administrative ca fiind un ansamblu de reguli de fond şi formă pe care se fundamentează naşterea.2005. Partea I-a. vol.20/2005 pentru modificarea şi completarea O. Partea I-a. Actul administrativ este guvernat de un regim juridic specific reglementat de Constituţie şi de Legea contenciosului administrativ nr. care este emis în special de organele administraţiei publice. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală1. în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.4 Cu certitudine. nr. 21 şi art. regimul juridic al actelor administrative este guvernat de art. op. Plângerea suspendă executarea. nr. op. astfel cum se arată în mod constant în doctrina de specialitate. În cazul în care această obligaţie nu se execută de bună voie. (3) din actul normativ citat2. pe cale de consecinţă.1. după caz. 268 din 22 aprilie 2002. cu modificările şi completările ulterioare 2 Publicată în Monitorul Oficial al României.au obligaţia de a achita impozitele şi taxele ce le revin. Astfel. aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.G.G. de instanţele judecătoreşti (în cazul unor litigii). publicată în Monitorul Oficial al României. de părţi (pe cale amiabilă) sau. nr.6. Pe de altă parte.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. p. nr. Atât legea fundamentală precum şi legea organică sus-menţionată instituie principiul conform căruia actele 1 Republicată în temeiul art. împotriva procesuluiverbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii (act administrativ) se poate face plângere. 410 din 25 iulie 2001. 32 alin. astfel cum prevăd dispoziţiile art. 35 4 Ioan Santai. dreptul muncii.III din O.. nu pot fi puse direct în aplicare. a căror existenţă juridică este hotărâtă. 52 din Constituţia României. II. pe baza hotărârii adoptate de consiliul local (act administrativ de autoritate). modificarea şi desfiinţarea acestor acte. vol. 31 alin. (1) din O.G. 101 din 31 ian. Partea I-a. citată. Alte excepţii de la principiul caracterului executoriu din oficiu se întâlnesc în situaţiile în care actele administrative dau naştere unor raporturi juridice de drept civil. II. în conformitate cu dispoziţiile art. republicată şi de Legea contenciosului administrativ nr. organele fiscale (serviciile de specialitate) pot aplica executarea silită prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr. 19 379 . 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

din următoarele considerente: a) nu toate actele administrative emise/adoptate de autorităţile administraţiei publice se supun controlului judecătoresc exercitat prin instanţele de contencios administrativ. citată. legiuitorul defineşte actul normativ ca fiind:”actul emis sau adoptat de o autoritate publică.”3 Având în vedere faptul că actele normative conţin reglementări de principiu. Actele administrative cu caracter normativ Actele administrative cu caracter normativ se particularizează prin faptul că ele cuprind reguli generale. op. II. vol. 554/2004. conduita prescrisă.3. op.2003 380 . 88 Ioan Santai. 52/2003 privind transparenţa în administraţia publică. 118-122.2 3. pp. 3. II. obligatorii şi impersonale. nr. 3. precum şi de conducătorii diferitelor instanţe judecătoreşti1. Partea I-a. autoritatea publică de la care emană (autorul acului). procedura de elaborare. pp. Clasificarea actelor administrative În doctrina de specialitate. actele administrative se grupează în două categorii.1. p. Verginia Vedinaş. citată. op. se aplică tuturor situaţiilor particulare 1 2 Verginia Vedinaş.1. citată. b) sunt supuse controlului de legalitate exercitat de instanţele de contencios administrativ şi actele administrative emise/adoptate de structuri interne ale Parlamentului. 2002. 90-91 3 A se vedea art. Totuşi. pp. pp. citată. 70 din 3 febr. Rodica Narcisa Petrescu. În spiritul doctrinei.administrative se supun controlului de legalitate exercitat de instanţele specializate de contencios administrativ. op. 292-296. respectiv: acte administrative cu caracter normativ şi acte administrative cu caracter individual. situaţia juridică generată. abstracte. lit. această trăsătură nu trebuie privită în mod absolut. Antonie Iorgovan. acte care constituie excepţiile prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. publicată în Monitorul Oficial al României. etc. impersonale şi de aplicabilitate repetată. vol. cu aplicabilitate generală. op. cel mai frecvent fiind utilizate următoarele: întinderea efectelor juridice. Clasificare după criteriul întinderii efectelor juridice pe care le produc După criteriul întinderii efectelor juridice pe care le produc. citată. 37-39. actele administrative sunt clasificate în funcţie de mai multe criterii.1. a din Legea nr.

Actele normative trebuie redactate într-un stil concis. iar eficienţa acestora nu încetează printr-unul sau mai multe acte individuale de executare. (2) lit. sobru.G. Actele administrative cu caracter individual Actele administrative cu caracter individual sunt manifestări de voinţă care produc efecte juridice cu privire la subiecte de drept predeterminate (persoane fizice. Produc efecte juridice erga omnes. La rândul lor. nefiind de aplicabilitate repetată. (3) din Legea nr. b) Acte prin care se conferă un statut personal sau acte atributive de statut personal În această categorie sunt incluse actele administrative individuale cu caracter recognitiv faţă de o activitate anterioară desfăşurată de beneficiarul 1 2 Rodica Narcisa Petrescu. clar şi precis. după cum urmează1: a) Acte prin care se stabilesc drepturi şi/sau obligaţii determinate pentru subiectul de drept căruia i se adresează. 3.G.N. actele normative sunt stabilite prin Legea nr.care fac obiectul normei respective. Partea I-a. Cu alte cuvinte. citată. O. Normele de tehnică legislativă conform cărora trebuie redactate.1. în H. op. cu modificările şi completările ulterioare 381 .24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi respectiv. 51 alin. specifice funcţiei publice respective. prin actul administrativ individual de numire în funcţie se stabilesc faţă de un subiect de drept determinat (câştigătorul concursului) atât drepturi. 50/2005. în conformitate cu dispoziţiile art.” Potrivit alineatelor (4) şi (5) ale aceluiaşi articol. publicate. 54 alin. aprobate. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici2: „Numirea în funcţiile publice pentru care se organizează concurs în condiţiile art. 251 din 22 martie 2004. Spre exemplu. nr.-uri. etc. precum şi obligaţii concrete. prin actul administrativ de numire se stabilesc atât drepturile salariale precum şi obligaţiile. faţă de toţi subiecţii de drept ce cad sub incidenţa normei în cauză. cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie. sarcinile specifice funcţiei publice pe care urmează să o ocupe persoana beneficiară a actului administrativ. persoane juridice. c) se face prin act administrativ emis de conducătorul autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică centrală şi locală. care să excludă orice echivoc. 292-296 Republicată în Monitorul Oficial al României. Aceste acte se particularizează prin faptul că îşi epuizează conţinutul printr-o singură executare.). nr. etc. actele administrative individuale se împart în mai multe categorii. pp.2.

În aceeaşi categorie se includ şi actele administrative individuale prin care se instituie măsuri asiguratorii în sarcina unor debitori ai bugetelor locale. potrivit art. S. Contenciosul administrativ român. prevăzută de lege. Astfel.” În opinia noastră. 1994. permisul pentru port armă. 295 382 . permisul de conducere etc. care trebuie motivată şi semnată de conducătorul organului fiscal respectiv. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. conform Ordonanţei Guvernului nr. ci dimpotrivă. op. A. apreciem ca fiind necesară şi oportună elucidarea chestiunii dacă actele administrativ-jurisdicţionale mai sunt sau nu de actualitate. p. deciziile de pensionare.”1 În legătură cu această categorie de acte administrative cu caracter individual. I. art. un conflict juridic ivit între un serviciu public şi un particular (persoană fizică sau juridică). prin ele. Comentând textul în cauză. Iorgovan. „Măsurile asiguratorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent”. universitare). p. (4) din Ordonanţă. citată. c) Acte administrative prin care se aplică constrângerea administrativă Exemplul tipic citat în doctrina de specialitate îl reprezintă procesulverbal prin care se constată săvârşirea unei fapte contravenţionale şi de aplicare a sancţiunii contravenţionale. care constituie „legea-cadru”. în acelaşi sens. p. 126 alin.actului şi căruia îi conferă un complex de drepturi şi obligaţii. iar gratuitatea este un mijloc de încurajare pentru a se recurge la asemenea proceduri. Constantinescu. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Muraru. Editura All. Tănăsescu. în condiţiile legii. d) Acte administrativ-jurisdicţionale Aceste acte juridice „sunt acte administrative pentru că sunt emise (pronunţate) de un organ de jurisdicţie ce funcţionează în cadrul unui organ al administraţiei publice şi sunt de jurisdicţie pentru că. 34. republicată. citată.”2. Astfel. se soluţionează după o anumită procedură. Prisăcaru. în contextul modificărilor aduse prin revizuirea Constituţiei. consfinţeşte activitatea administrativ-jurisdicţională.I. legea fundamentală nu elimină. 134 M. în condiţiile legii speciale. op. a se vedea Rodica Narcisa Petrescu. statuează „Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite. E. autoarea Elena Simina Tănăsescu relevă că: „Se exprimă astfel rolul acestor jurisdicţii în descongestionarea justiţiei. (4) din Constituţia României. 21 alin. Actele administrativ-jurisdicţionale se particularizează prin următoarele caracteristici: 1 2 V. Bucureşti. Materia este reglementată de Ordonanţa Guvernului nr. Astfel de acte sunt considerate a fi: diplomele de studii (şcolare.

obiectul acestor acte îl constituie soluţionarea unor litigii.G: nr. cu caracter contravenţional sau se consacră constrângerea administrativă în cele mai diverse forme.2.. a) Actele onerative sunt acele acte administrative care obligă subiecţii de drept cărora li se adresează la o anumită conduită sau prestaţie. În general. nr. care la rândul lor pot avea. 1050/2004. îl regăsim în dispoziţiile pct. se bucură de o stabilitate mai mare decât celelalte acte administrative. respectiv: onerative.”. pe baza sesizării persoanei interesate. prin astfel de acte administrative se stabilesc norme de interdicţie. conform cărora: „Orice persoană impozabilă.. b) Actele prohibitive se caracterizează prin faptul că interzic anumite acţiuni. actele administrative se clasifică în trei categorii. emiterea/adoptarea actelor administrativ-jurisdicţionale se face după o procedură bazată pe principiul contradictorialităţii. prohibitive şi permisive. 651 din 20 iulie 2004 383 .7 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. împotriva actelor administrativ-jurisdicţionale pot fi formulate numai căile de atac prevăzute de legea specială.G. aprobate prin H. de structuri administrative create în cadrul sau pe lângă acestea.1 Aşadar. prin actul administrativ menţionat se stabileşte conduita de urmat pentru contribuabilii care nu mai desfăşoară activităţi supuse taxei pe valoarea adăugată. nu mai realizează decât operaţiuni fără drept de deducere datorită obiectului de activitate. 1 H. 3. Un astfel de exemplu. ulterior înregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. nr.• • • • • • sunt emise/adoptate de către autorităţi ale administraţiei publice sau. publicată în Monitorul Oficial al României. care. Această particularitate nu echivalează însă cu puterea de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătoreşti. 92/2003. nr. în termen de . care trebuie motivată în toate cazurile. 1050/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O. caracter normativ sau individual. după caz. emitentul actului este independent în luarea soluţiei. Clasificarea actelor administrative după conduita prescrisă În raport cu acest criteriu. Partea I-a. 69. constituind o excepţie de la principiul revocabilităţii. are obligaţia să solicite scoaterea din evidenţa de plătitor de taxă pe valoarea adăugată.G.

4 (primari.Spre pildă.G.G. respectiv autorizaţii impuse de lege şi „autorizaţii libere”. 1 H. respectiv de a verifica dacă solicitantul a depus documentaţia completă şi în caz afirmativ.3/1997. 401/2003 publicată în Monitorul Oficial al României. op. conform punctului 53.1 din Normele metodologice aprobate prin H. nr. în cazul actelor administrative individuale cu caracter permisiv. poate numi unul sau mai mulţi experţi. nr. În mod generic. II. dreptul de a desfăşura anumite acţiuni se exercită de către titular pe baza unor verificări prealabile care au în vedere legalitatea acţiunii. nr.n. Partea I-a. Aşa de exemplu. nr. autorităţile administraţiei publice au o dublă obligaţie. Astfel. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrarea domeniului public şi privat de interes local. modificată şi completată prin Legea nr. cu indicaţia de a depune documentele necesare. Autorizaţiile se împart la rândul lor în două categorii. nr.) . de a elibera autorizaţia de construire. Partea I-a. în aceste cazuri. 7 alin. republicată în Monitorul Oficial al României.G. În cazul în care documentaţia tehnică este incompletă va notifica acest lucru solicitantului. 955/2004 pentru aprobarea reglementărilor cadru de aplicare a O. 38 alin. 660 din 22 iulie 2004 2 Ioan Santai. Partea I-a. Pentru prima categorie legiuitorul stabileşte obligaţia administraţiei de a le elibera. (5) din H. 955/2004: „Se interzice amplasarea reclamelor pe: a) clădirile ce adăpostesc sedii ale autorităţilor publice. nr. 50/1991 republicată. ci lasă subiecţilor de drept libertatea de a-şi alege conduita pe care o vor urma. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor.G. organul fiscal consideră necesară consultarea unor experţi. stabilind obiectivele asupra cărora aceştia trebuie să se pronunţe”. p. De regulă. publicată în Monitorul Oficial al României. respectiv preşedinţii consiliilor judeţene – s. dacă sunt întrunite condiţiile cerute de lege în vederea eliberării lor. Este evident că. 119 3 Legea nr.. cu completările şi modificările ulterioare „Autorizaţia de construire se emite în cel mult 30 de zile de la data înregistrării cererii.1 c) Acte permisive care se particularizează prin faptul că lasă subiecţilor de drept facultatea (libertatea) de a-şi alege conduita de urmat. citată. pe baza documentaţiei depuse la autorităţile prevăzute la art. 453/2001 publicată în Monitorul Oficial al României. potrivit art.”. 1050/2004: „Când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt. aceste acte se împart în autorizaţii şi acte atributive de statut personal2. conform art. nr.”3. nr. 431 din 1 august 2001 şi prin Legea nr. Partea I-a. vol. Această categorie de acte se particularizează prin faptul că nici nu obligă şi nici nu interzic o anumită acţiune. 749 din 27 octombrie 2003 384 . (1) din Legea nr..

Un exemplu concret. modifică sau sting raporturi juridice.Pe de altă parte. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere. precum şi numărul de manifestări de voinţă care concură la adoptarea actului. respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. dee construire.3. Astfel de acte constitutive de drepturi şi obligaţii sunt diferitele tipuri de autorizaţii ( ex. Dimpotrivă însă. în cazul aşa-ziselor „autorizaţii libere” legea lasă administraţiei libertatea de a aprecia dacă eliberează sau nu autorizaţia solicitată. Astfel de acte declarative sunt. actele administrative pot fi clasificate avându-se în vedere natura organului emitent. 45 din 28 ianuarie 2003 385 .1 Conform art. îl constituie autorizaţia pentru exercitarea activităţii de transport persoane sau bunuri în regim de taxi. din momentul emiterii lor sau de la o dată ulterioară. Clasificarea după situaţia juridică generată După criteriul situaţiei juridice generate distingem două categorii de acte administrative respectiv. particularizate prin faptul că stabilesc drepturi şi obligaţii preexistente emiterii lor. adică din momentul în care faptul juridic constatat s-a produs. acte constitutive şi acte declarative (recognitive) de drepturi şi obligaţii. Actele constitutive se particularizează prin faptul că instituie situaţii juridice cu caracter de noutate. spre exemplu. cu consultarea asociaţiilor”. 3. 14 alin. materie reglementată prin Legea nr. actele constitutive cărora le este caracteristic faptul că produc ele însele efecte juridice. competenţa acestuia. unele acte cu caracter confirmativ. etc. 3. Partea I-a. se va stabili prin hotărâre a consiliului local.4. produc efecte juridice anterioare adoptării lor. pentru exercitarea unor profesii sau meserii). 1 Publicată în Monitorul Oficial al României. actele administrativ jurisdicţionale. Clasificarea actelor după autorul lor În funcţie de autorul de la care emană. nr. actele de constatare ale organelor de control. actele de sancţionare etc. Actele declarative sau recognitive caracterizate prin aceea că. rezultă că legiuitorul lasă administraţiei publice locale facultatea de a stabili un anumit număr de autorizaţii în funcţie de necesităţile specifice ale unităţii administrativ-teritoriale. (3) din Lege: „Numărul maxim de autorizaţii taxi permanente şi sezoniere pentru perioada acordată. Din textul legal menţionat. Importanţa acestei distincţii rezidă în aceea că actele declarative. dar numai pentru viitor. menţionată în conţinutul lor. dau naştere. prin ele se constată o situaţie preexistentă emiterii actului juridic.

2.1. pp. actele administrative pot fi acte simple (când sunt rezultatul unei singure manifestări de voinţă. actele administrative se clasifică ţinânduse cont de gradul de complexitate al procedurii administrative. De structuri interne ale Parlamentului şi de către preşedinţii judecătoriilor. După competenţa organelor de la care emană. După gradul de complexitate. actele administrative pot fi emise/adoptate. provenind de la mai multe autorităţi publice). după caz. primulministru (decizii). În funcţie de subiectele cărora le sunt adresate .4. provenind de la o singură autoritate publică şi acte complexe (când cuprind două sau mai multe manifestări de voinţă. iniţiativa în elaborare. 3. De autorităţi din sfera puterii executive.4.1. modul de aducere la cunoştinţă şi forma exterioară. după caz: 3.1. După numărul manifestărilor de voinţă care concură la formarea lor. 121-122 386 . prefecţi (ordine).3. în vreme ce actele administraţiei locale generează efecte numai în unitatea administrativteritorială în care acestea au fost alese sau numite.4. op.1. După natura autorităţii publice sau demnitarului public de la care emană. consiliile locale şi judeţene (hotărâri). actele administrative pot fi acte de administraţie generală (care emană de la organele cu competenţă generală) şi acte de administraţie specială (care emană de la organele cu competenţă specială). cum sunt: Preşedintele României (decrete). în măsura în care exercită atribuţii specifice administraţiei publice.5.4.4. 3. 1. tribunalelor şi curţilor de apel. actele administrative se împart în acte interne care produc efecte în interiorul organului şi acte externe care produc efecte în afara organului emitent. 3. Actele administrative emise/adoptate de autorităţile centrale ale administraţiei publice produc efecte pe întreg teritoriul ţării. Actele elaborate după o procedură simplă nu presupun îndeplinirea unor formalităţi 1 A se vedea Ioan Santai.2.3. 3. Guvern (hotărâri şi ordonanţe).1. citată. etc. în timp ce actele complexe pot fi revocate doar prin acţiunea comună a organelor care au contribuit la constituirea actelor respective. Clasificarea actelor administrative după procedura de elaborare În funcţie de acest criteriu. acestea din urmă trebuind să fie conforme cu cele dintâi. vol.5. actele administrative pot fi elaborate după o procedură simplă sau după o procedură complexă. primari (dispoziţii). 3. precum şi de autoritatea publică superioară ierarhic. Actele simple pot fi revocate numai de către autoritatea emitentă şi de cea ierarhic superioară. etc. miniştrii (ordine). II. preşedinţii consiliilor judeţene (dispoziţii).

distingem acte administrative emise în formă scrisă şi acte emise fără îndeplinirea acestei condiţii (sau acte orale).3. După modul de iniţiere. publicată în Monitorul Oficial al României. 1 Art. de regulă. irevocabile). actele administrative se împart în acte emise din oficiu (acestea fiind. dezbaterea publică a proiectului. Aceste formalităţi le pot constitui: avizarea actului administrativ. actele administrative se clasifică după cum urmează: a) acte cu executare instantanee (actul de sancţionare contravenţională). 3. revocabile) şi acte emise la cerere (acestea fiind. b) creatoare de obligaţii (ex: actele de sancţionare contravenţională). a unui teren în folosinţă gratuită tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani pentru construirea unei locuinţe proprietate personală1). care trebuie să îndeplinească cerinţele unor formalităţi deosebite. (1) şi (2) din Legea nr. pentru a putea produce în mod valabil efecte juridice.5.5. c) creatoare de drepturi şi obligaţii (ex: diverse categorii de autorizaţii). După modul de aducere la cunoştinţă. Partea I-a. aprobarea.15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală. la cerere.procedurale deosebite. deosebim acte administrative care se aduc la cunoştinţă prin comunicare (cele individuale) şi acte publicate (cele normative). în general. Actele administrative sunt susceptibile de fi clasificate şi în funcţie de alte criterii. În cazul încălcării cerinţei formei scrise cerute de lege intervine nulitatea actului respectiv. În funcţie de conţinutul lor material. 3. După modul lor de executare. atribuirea. spre deosebire de actele elaborate după o procedură complexă.5. actele individuale pot fi: a) creatoare de drepturi (ex: diplome de absolvire a studiilor). 1 alin. 3.4. confirmarea etc. După conţinutul efectelor pe care le generează.2. c) acte nepatrimoniale (ex: dispoziţia de schimbare a numelui pe cale administrativă). nr. b) acte patrimoniale gratuite (ex: repartizarea de mijloace materiale nerambursabile instituţiilor administrative. După forma lor exterioară. 34 din 22 ianuarie 2003 387 . actele administrative pot fi: a) acte patrimoniale oneroase (ex: actul de concesionare a unui teren pe durata existenţei construcţiei contra unei taxe numite „redevenţă”).

acte care conferă un statut personal (drepturi şi obligaţii). specific lor. acte creatoare (de situaţii juridice noi). acte modificatoare (de situaţii existente) şi acte abrogative. 2. vol. autorii de drept administrativ au stabilit.3 4. şi anume regimului de drept administrativ. 19 388 . clasificate după diferite criterii. Legalitatea actelor administrative Legalitatea reprezintă elementul central al regimului juridic aplicabil actelor administrative. Regimul juridic al actelor administrative Regimul juridic al actelor administrative este reprezentat de „un ansamblu de reguli de fond şi de formă. citată. trebuie avute în vedere reguli ce guvernează formarea. acte normative şi acte individuale. pp. 3. 4. modificarea şi desfiinţarea acestora. 116 Antonie Iorgovan. în prezent nu există unanimitate de opinii în privinţa definirii regimului juridic. intrarea lor în vigoare. acte creatoare de drepturi şi facilităţi pentru particulari. 1 2 Jean Rivero. II. p. II. Din analiza acestor reguli. forţa juridică şi forţa probantă a acestora. de-a lungul timpului. punerea în executare şi încetarea efectelor juridice. op.1 actele administrative sunt clasificate în: 1. al întregii activităţi desfăşurate de administraţia publică. în sensul că e