You are on page 1of 180

SF.

IOAN DAMASCHIN

DOGMATICA
Traducere de Pr. D. FECIORU

APOLOGETICUM 2004

Sfântul Ioan Damaschin

XCIV, prin colaţionarea textului cu edi ţia de la Verona, 1531.

Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin a fost tradus ă după ediţia din Migne, Patrologiae Cursus Completus. Series graeca, Parisiis, 1864, volumul

Ediţia de faţă reproduce textul edi ţiei a II-a, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucure şti, 1943, cu modific ările cerute de regulile ortografice actuale. Edi]ia a III-a a ap\rut la EDITURA SCRIPTA, 1993, Bucureşti, ISBN 973-95696-9-2

2

Dogmatica

INTRODUCERE VIAŢA ŞI OPERA SFANTULUI IOAN DAMASCHIN
Sf. Ioan Damaschin1 ultimul părinte bisericesc, s-a născut în Damasc2 - de aici şi numele de Damaschin - la începutul celei de a doua jumătăţi a secolului VII 3 dintr-o familie nobil ă şi bogată, care se găsea în fruntea administra ţiei fiscale a Siriei înc ă de la începutul secolului VII 4. Cu toate că Siria a avut nefericirea s\ treacă sub diferite stăpâniri, totu şi membrii familiei lui Damaschin, care ocupau succesiv aceast \ înaltă dregătorie, n-au fost înlăturaţi din funcţia lor5. Cel care face celebră familia lui Damaschin, dar de o celebritate cu nume rău printre ortodoc şi, a fost bunicul teologului nostru, numit Mansur 6; acesta a avut nefericitul rol de a trata capitularea Damascului la 4 septembrie 635 în mîinile arabilor 7. Eutihie (876-940), patriarhul Alexandriei, `l acuz ă formal de trădare8; Teofan (sec. VIII- IX)9 însă şi Elmakinus10 (+ 1247), apără suficient memoria str ăbunului lui Damaschin. Lui Mansur a succedat fiul s ău Sergie sau, cu numele arab, Sargun ben-Man-sur11, tatăl Sfântului Ioan Damaschin. Dup ă mărturisirea cronografilor arabi şi creştini, Sergie a fost consilierul intim al califilor Mo
Bibliografie despre via ţa [i opera Sfânlului Ioan Damaschin s ă se vadă în: D. Fecioru, Via]a Sfântului Ioan Damaschin. Studiu de istorie literar ă creştină, Bucureşti, 1935, p. 193-203. ~n române şte: Pr. Cicerone Iord ăchescu, Sfântul Ioan Damaschin. Studiu patristic , Ia[i, 1912: C. Sandovici, Sf. Ioan Damaschin, Biografia, scrierile şi doctrina sa, Bucure[ti, 1902; Despre opera antiiconoclast ă: D. Fecioru `n: Sf. Ioan Damaschin, Cultul sfintelor icoane . Bucureşti, 1935. p. XV-XXVIII. 2 Teofan, Cronografia , MG, CVIII, col. 824C; Nichifor al Constantinopolei, Istorie pe scurt, MG, C, col. 976A; H. Delehaye, Synnaxaryum ecclesiae Constantinopolitanae , Bruxelles 1902, col. 278; Via]a Sfântului Ioan Damaschin , atribuit\ patriarhului Ioan al Ierusalimului, MG, XCIV, col. 432 B -436 A; M. Gordillo, Vita Marciana, Roma, 1926, p. 63. nr. 1. 3 D. Fecioru, Viaţa Sfântului Ioan Damaschin. Studiu de istorie literar ă creştină, Bucure[ti, 1935. p. 1281

129. 4 Eutihie, Analele, MG. CXI, col. 1089 A. 5 H. Lammens, Etudes sur le regne du colife omaiyade Mo âwiya I -er, XIX Jean Damascene et Akhtal,

După M. Lequien, MG. XCIV, col. 436 C. ~n sensul lui Teofan şi al lui Elmakinus sunt concluziile lui H. Lammens ( art. cit, p. 251-256) cu privire la rolul pe care Mansur l -a jucat la căderea Damascului. 11 L. Caetani, Cronografia islamic\. Periodo primo , Roma-Paris, 1912, fasc. II. p. 465. 3

commencaux de Yazîd. La dynastie financiere des Sargounides. Sargoun au siege de Damas. La situation des Maulas. Jeunesse de Jean Damascene. Akhtal et les Taglibites sous les Sofiânides , `n Melanges de la Faculte orientale de l’Universite Saint Joseph de Beyrouth (Syrie) , T., III., fasc., I, 1908, p. 251. 6 Teofan, op. cit., col. 841 AB. 7 Louis Halphen, Les barbares des grandes invasions aux conquetes turques du XI-e siecle. (Peuples et civilisations. Hist. Generale, V) Paris, 1926, p. 135; Gaudefroy-Demombynes et Platonov, Le monde musulman et byzantin jusqu’aux croisades (Histoire du monde , VII, 1), Paris, 1931, p. 163. 8 Eutihie, op. cit, col 1096B -1098D. 9 Op. cit., col 692 BC.
10

258. angajând ca preceptor al lui şi al fiului s ău adoptiv Cosma16. 461 AB. sacrificând rangul şi situaţia socială pentru Mântuitorul Hristos 22. 741 C. Sergie. o educaţie aleas\15.448 B. col. op. 18 Teofan. 34-36. cit. Paris. Contra afirma ţiei lui Jugie să se vadă D. 19 Caetani. XCIV. Cl. MG. 140) t ăgăduieşte şi istoricitatea acestui preceptor al lui Ioan şi Cosma. op. Viaţa Sfântului Ştefan noul mucenic . Ioan. După ce şi-a împărţit. col. Patriarhul Ioan V al Ierusalimului (706-735 sau 745) pentru a-l avea mai aproape îl hirotonise şte preot25 şi-l însărcinează să predice în Biserica ~nvierii din Teofan. 70 jos. cit. XXIII. 824 C. l-a imortalizat. 14 Op. 132-134. col. Ioan Damaschin . Fecioru. Bruxelles. când califul Omar II (717-720) porneşte o politică sângeroasă contra creştinilor. Jugie. col. Delehaie. Paris-Leipzig. XIII. col.. p. r. 23 Viaţa Sfântului Ioan Damaschin . 261. 1902. Acest calif în ţelege ca în statul s ău să nu rămână decât mahomedani. p. 278. XVI. 375 B. a dat fiului s ău. art. cit. refuză. Contra argumentelor lui Jugie s ă se vadă D. în Echos d'Orient . p. art cit. Fecioru. dar chiar şi la petrecerile lor. cit. Jugie ( art. MG. în celebra mîn ăstire palestinian ă a Sfântului Sava 24. col. adică cam după 69018. după porunca Domnului. Sacrorum conciliorum nova et amplissima collectio . 741 BC. 25 Că Damaschin a fost preot o m ărturisesc unanim to ţi cronografii: Teofan. 24 Ibidem. MG. 1902. col. Un caz ni-l dă însuşi Teofan.. col.Sfântul Ioan Damaschin âwiya (660-680) şi Abd-el Metîk (685-705)12. 1. 17 Viaţa Sfântului Ioan Damaschin. p. pe un călugăr cu numele Cosma. cit. cf. Agani. 741 C. cit. Ioan ocupă aceeaşi dregălorie19 pînă în anul 718. averea la s ăraci şi la biserici şi a dat libertate robilor s ăi23. op. Synaxarium ecclesiae Constantinopolitanae . M.808 A. Totuşi a ştiut să folosească influenţa pe care o avea la curtea califilor în favoarea creştinilor.. care dep ăşeau după mărturisirea lui Abulfaraj (+ 1286). 805 C .. Viaţa Sf. Jugie (La vie de saint Jean Damascene . Ioan. t. 461 BC. 1120 A: G 4 12 13 . H. care ne poveste şte că Sergie a împiedicat pe Abd-el Melîk să distrugă în folosul mahomedanismului frumoasele coloane ale bisericii din Ghetsimani14. originar din Italia. Huart. cit. 445 B . Histoire des Arabes. cit. XCIV. col. Cosma. s-a retras împreună cu fratele său adoptiv. Probabil că Omar II a cerul lui Ioan s ă-şi menţină postul în schimbul credinţei. 1912.. p. 1924. 135 -139. limitele prescrise şi de morala islamic ă şi de cea creştină13. nu numai în afacerile de stat. sileşte pe creştini să se facă mahomedani. op. 441 A . cit. MG. p. 21 M. r ăscumpărat din robie17. însă. op. op. 16 M. col. 141) t ăgăduieşte orice legătură premonastic\ între Ioan şi Cosma. Lammens. XCIV. p. cit. Ştefan Diaconul Sfintei Sofii din Constantinopole. C. pentru aceea interzice consuma ţia vinului în oraşe. Aici n-a venit ca un necunoscut: a adus în primul rând pozi ţia sa socială şi numele familiei pe care. col. omorând pe cei care se opuneau20 şi decretează că un creştin nu poate ocupa o func ţie înaltă în stat21. 465.448 A. cu situaţia socială pe care o avea. 22 Mansi. op. După moartea tatălui său. 15 H. 20 Teofan. p. prin activitatea sa. col. 149.

col. `ncât posteritatea a atribuit lui Damaschin anatematizarea împăratului Leon29. CXXI. Anatema lui Gheorghe. 31 Mansi. Lupta sa contra iconoclasmului se poate asem ăna cu lupta lui Atanasie contra arianismului. cel de acelaşi gând cu el. cit. scrie apoi al doilea tratat pentru credincio şii care nu înţeleseseră primul trătat28. El este crainicul adevărului. MG. talantul care i s-a dat de Dumnezeu27. t. MG. 356CD. De la apariţia iconoclasmului este neobosit: imediat ce afl ă de edictul împăratului Leon Isaurul. op. 1284 C. după cum însuşi ne spune. Ce a însemnat Damaschin pentru erezia ic onomahă poate cunoaşte cineva din ploaia de anateme cu care sinodul iconoclast de la 754 acoperă memoria teologului nostru: „Voi (împ ăraţilor) aţi distrus ideile eretice ale lui Gherman. Rolul s ău în dezbaterile acestui sinod este atât de mare. care a falsificat înv ăţăturile părinţilor. pentru a nu ascunde în pământ. didascalul nelegiuirii [i falsul t ălmăcitor al Sfintelor Scripturi 31. Hefele-Leclercq. 482 C. Faima lui de adânc cunosc ător al problemelor teologice se răspîndeşte. apărătorul neînduplecat al tradi ţiei. iar când Leon Isaurul (717-740) public ă edictul contra icoanelor (726) patriarhul Ioan V al Ierusalimului se adreseaz ă lui Ioan. partea II. Anatema lui Mansur. Titlurile manuscriselor operelor sale şi notiţele din sinaxare ne m ărturisesc de asemeni c ă Damaschin a fost preot. insultătorul lui Hristos şi duşmanul imperiului. III. Fecioru. 28 Ibidem. Lui Ioan Damaschin Chedrinos. despre Gherman. Ia parte activ ă la sinodul antiiconoclast al episcopilor orientali. XCIV. cit. Paris. strigând continuu: „s ă nu depăşim hotarele veşnice pe care le-au pus părinţii noştri.. col.. cit. Gherman al Constantinopolei (715-730) şi Gheorghe din Cipru 32 abia sunt pomeni ţi. ci să ţinem predaniile aşa cum le-am primit”30. cf. p. col. 1301 A. ca sluga cea nevrednic ă. ci luptă fără preget. cel nehotărât. Damaschin nu-şi găseşte rost existen ţei sale decât invingând noua n ălucire diavoleasc ă. el este vrăşmaşul înverşunat al iconoclasmului. cel cu nume rău şi cu gând saracinesc. 32 Despre Gheorghe din Cipru s ă se vadă D. Acesta ia condeiul şi scrie. scrie primul tratat contra ereziei. Anatemele acestui sinod sunt apologia cea mai str ălucit\ a luptei pe care Sf. iar puţin mai tîrziu scrie al treilea tratat. XCIV. col. Anatema lui Mansur. Histoire des conciles. 162. Ca şi acesta. op. 703-704. Sinopsa istorică de la zidirea lumii până la domnia lui Isaac Comninos . 26 Pe unele manuscrise se g ăseşte următoarea notiţă: „Preot al Sfintei învieri a lui Hristos. p. adorator al lemnului. MG. Anatema lui Mansur. 29 Teofan. XCIV. Ioan Damaschin a dus-o contra iconoclasmului. 1284 BC. col. patriarhul 5 . op. Dumnezeul nostru". 1256 A. Anatema lui Mansur. 824 C. sistematizând ideile des pre cultul icoanelor cuprinse în primul şi al doilea tratat. ale lui Gheorghe şi ale lui Mansur. 30 MG. închinătorul icoanelor şi scriitorul de lucruri false. Anatema lui Gherman. nota l. col.Dogmatica Ierusalim26. 1927 B. Nu se mul ţumeşte numai cu scrisul. 27 Tratatul al doilea contra celor care atac ă sfintele icoane. 877 A.

cit. Dar lucru curios. episcopul Damascului. 1421-1422. ci şi oracolul teologic al celor de aproape din cuprinsul patriarhatului Ierusalimului sau Antiohiei 33. XCV. traducere de Pr. 1937. 37 Libel despre dreapta credin ţă. 100. 1596. ca din panta lui Petru preasfin ţitul episcop al Damascului c\tre aşa-zisul episcop iacobit al Dareii . Bucureşti. Ioan Damaschin. Ioan posed ă calităţile unui profesor: „claritatea. cit. V. în Echos d'Orient. alţii îl roagă să le scrie mărturisirile de credin ţă. 6 . Atanasie Dabbas. MG. de aici leg \turile strânse pe care le are cu monarhul de la Sf. pentru c ă era mai de temut. XCIV. 1. Monahul de la sf. MG. în timp ce scriitorii bizantini din secolele VIII -IX cunosc pe Damaschin numai în ipostaza de lupt ător contra iconocla ştilor. dragostea de distinc ţii şi argumentare. col. 1930. Lui se adresează Petru34. 39 MG. M. unul din scaunele sufragane ale mitropoliei Damascului. 34 Pe acest Petru la cunoscut Damaschin probabil de pe când era `n Damasc. 1435-1501. 40 M. Jugie. 36 Despre sfintele posturi .. col. Jugie. 698) spune c ă acest Ilie. XXIII. VIII. 64-72. în „Biserica Ortodoxă Română”. La vie de saint Jean Damascene . Imnele şi cântările sale se răspândiseră în toată lumea creştină şi cuceriseră toate inimile în dauna teologului. col.Sfântul Ioan Damaschin însă i se rezervă o împătrită anatemă. XCV. Jugie (S. Fecioru. XLVIII. pentru a combate pe episcopul iacobit al Dareii 35. p. p. 38 MG. pentru aceea şi anatemele sunt mai multe. 1924. Ioan Damaschin. obiceiul de a recurge la comparaţiile cele mai simple pentru a face s ă se înţeleagă doctrinele cele mai înalte”40. în Sf. onorându-l [i cu titlul de didascal al nelegiuirii. col. cei din secolul XI cunosc pe Damaschin mai mult ca melod şi imnograf decât ca teolog. 152-153. p. 35 Tom. acestea nu ni s-au păstrat. MG. art. preciziunea termenilor. XCIV. col. Cultul Sfintelor icoane . potrivit unei însemnări de pe un manuscris din Biblioteca Vaticanului. Asupra sfâr şitului lui suntem informaţi de Teofan (op. 100 A. s ă se vadă D. cum face Ilie. 840 B. ci un teolog. col. Sava. Unele expresii ale lucr ărilor sale38 [i unele titluri ale manuscriselor 39 ne permit să presupunem că a fost şi profesor în adev ăratul înţeles al cuvântului. p.841 A) că a murit de moarte martiric ă şi că Ioan Damaschin a ]inut s ă onoreze mucenicia sa prin cuvântări de laudă. `ncât Constantinopolei. Caralevskij. şi tot lui îşi exprimă nedumeririle sale asupra duratei postului mare c ălugărul Comitas36. Asupra lui Petru vezi şi MG. Jean Damascene. XIX. col. nota 4 şi 5. XCIV. 153. Atât de mult pl ăceau cântările sale. a fost episcop al Iabrudului. sau de „didascalos aristos" cum ni-l prezintă Teofan. Istoria Patriarhilor de Antionia . nu-i numai îndreptarul credin ţei pentru cei de departe. 1150. episcopul monotelit maronii al Iabrudului 37. p. îns ă. un sistematizator al teologiei vener ării icoanelor. în Dictionnaire de theologie catholique. col. 1421-1432. mărturisire pe care trebuia să o citească în faţa mitropolitului Petru al Damascului. Sava [i consilierul intim al patriarhului Ioan V al Ierusalimului nu era deci pentru episcopii aduna ţi de Constantin Copronim (740-775) la Ieria un simplu combatant al ereziei ca Gherman sau Gheorghe. 33 M. XCV. Mai mult. col. Radu şi C. XCIV.

7 Acta Sanctorum . 1935. Sava împreun ă cu nepotul s ău Ştefan42. Ioan Damaschin. 484 B. Această smerenie eminent cre ştină trebuie să fi impresionat pe contemporanii săi [i negreşit. 1903. care convinge şi de înălţimea de gândire a teologului. Descriere pe scurt a castrelor de la Antiohia pîn ă la Ierusalim.. Petrograd. a ţărilor Siriei [i Feniciei şi a locurilor sfinte din Palestina . Spre sfârşirul vieţii. ~n această introducere mă voi mărgini să dau numai titlurile Lexicon graece et latine ad fidem optimorum exactum post Thomam Gaisfordum recensuit et annotatione critica instruxit Godofredus Bernhardy . col. III. 166169. M. dar şi de smerenia creştinului. 1853. exegeza. 15 şi 16. . 1906. Bucureşti. De la 734. în Echos d'Orient. Viaţa Sfântului Ioan Damaschin . Despre mormântul şi chilia lui vorbesc to ţi pelerinii care au vizitat vestita m\năstire palestinian\48. Vailhe. morala. Halle-Braunschweig. 85 din aceea şi ediţie unde sunt date acelea şi indicaţii într-un proschinitar anonim. polemica. Date de la morte de saint Jean Damascene . nici gr ăitorului de cuvinte de aur şi nici vestitului şi neîntrecutului imnograf. p. p. îns ă. Pe cât de mult se suise pe treptele în ţelepciunii omeneşti. 948 C. 45 MG. col. Ceea ce n-a lipsit adâncului teolog şi filosof. p. a f ăcut o revizuire a operelor sale în ce prive şte fondul şi forma43. XCIV. 48 Ioan Foca. pînă la sfârşitul vieţii sale stă "`n m\n\stirea sf. Să se vadă şi D. căci se observă considerabile deosebiri pentru aceeaşi lucrare în diferite manuscrise 44. p. 42 44 MG. de unde şi numele său de Aghiopolit. editat ă de A. Sf. II. IX. 441 43 5. 469 A . omiletica şi imnologia. col 465-468 B. Ea îmbrăţişează: dogma. Opera Sfânrului Ioan Damaschin este foarte variată [i bogată. Ioan Damaschin moare în m\n\stirea Sfântului Sava în anul 47 749 . XCIV. p. pe atât de mult se coborâse pe treptele umilin ţei creştine. ascetica. Cu tot caracterul legendar al vinderii coşurilor la Damasc45 şi al curăţirii murdăriilor ignobile ale lavrei Sf. col. 34. 580 C.Dogmatica Suidas (secolul XI) spune că imnele sale n-au fost egalate şi nici nu vor fi egalate. Şi mărturie stă întreaga sa operă. aceste date ale vie ţii sale aghiografe p ăstrază în ele valoare de simbol. 46 Ibidem. faima smereniei lui a întovărăşit faima înţelepciunii sale. Sfântul Ioan Damaschin a activat în m\năstirea Sf. 158. art. CXXXIII. col. Iulie. Jugie. dup ă cum ne relatează viaţa atribuită patriarhului Ioan al Ierusalimului. s ă se vadă şi p. 1029. Sava46. Ştirea nu pare eronat ă. 47 Această dată a fost stabilită de S. r.cât va fi lumea [i p\mântul41. MG. după moartea sa. Sava şi în Ierusalim.472 A. a fost cre ştineasca lui smerenie. p. Fecioru. cit. 28-30. Povestire foarte folositoare şi frumoasă despre Sfântul Mormânt. Papadopulos-Keramevs `n Opt descrieri `n grece[te ale locurilor sfinte din secolele 14. I. t. Sf.

1435-1502. 99-112. 417-438. XCIV. iar pe de alt ă parte. MG. 8. 1421-1432. Opere exegetice: 1. Bucureşti. precedată de un bogat şi documentat studiu asupra psihologiei şi hristologiei Sfântului Ioan Damaschin. Izvorul cunoştinţei. Despre cele două voinţe şi activităţi [i despre celelalte însu şiri naturale ale lui Hristos şi pe scurt şi despre cele dou ă firi şi o singură ipostasă. 1232-142050. col. col. XCV. MG. 51 Tradusă în române şte. Discuţia lui Ioan ortodoxul cu un maniheu. II. Bucure şti. col. 1938. XCV. Dialog contra maniheilor . Epistolă către arhimandritul Iordan. XCIV. 247-278. pe de o parte. c) Expunerea exact ă a credinţei ortodoxe (Dogmatica) . col. col. MG. MG. 5. col. XCIV. Opere polemice: 1. MG. Introducere elementar ă în dogme. 2. XCIV. XCVI. b) Despre erezii.9-18. 1935. XCIV. MG. 1505-1584. 127-18651. XCIV. Trei tratate contra celor care atac ă sfintele icoane . I. col. Comentariu la epistolele sfintului apostol Pavel. compus din trei p ărţi: a) Capitole filosofice (Logica). MG.. nu intr ă în cadrul introducerii s ă vorbesc pe larg de fiecare din lucr ările teologului icoanelor [i al hristologiei. 3. Olimp N. XCVI. în două recenzii. Despre balauri. 6. Despre Sfânta Treime. 9. 5. XCV. col. 7. XCIV. XCV. MG. C ăciulă. 789-1228. MG. MG. Fecioru. 2. Tom ca din partea prea sfin ţitului Petru episcopul Damascului c ătre aşazisul episcop iacobit al Dareii . XCV.Sfântul Ioan Damaschin lucrărilor sale49. despre imnul Trisaghion . MG. MG. 8 50 49 . col. Ioan Voi trece numai lucr ările autentice. Libel despre dreapta credin ţă. Traduse în române şte de D. MG. 7. XCIV. col. 1335-1348. deoarece. de Pr. Contra ereziei nestoriene . col. col. Dr. XCV. MG. 21-62. col. 111-126. col. XCV. 6. XCV. 4. col. Despre firea compusă contra acefalilor. 187-224. Despre cei în credinţă adormiţi. MG. 677-680. III. 1585-1598 [i MG. col. MG. pregătesc un studiu de mari propor ţii asupra operei şi doctrinei Sfântului Ioan Damaschin. col. col. 525-676. 3. dup ă Sf. MG. col. MG. 1599-1604. Opere dogmatice: 1. Expunerea credinţei. 4. 1319-1336. Discuţia dintre un saracin [i un cre ştin. XCIV.

Dionys Stiefenhofer 53. tălmăcită din limha elineasc ă acum întru a doao domnie aicea a prea luminatului şi prea înălţatului nostru Domn Alexandru Constantin Moruzi Voevod. MG. 2. Trei cuvântări la Adormirea Maicii Domnului . Opere morale [i ascetice: 1. XCV. V. 545-576. XCVI. Paris. 1904. Ermoni54. col. 4. Cuvânt la Schimbarea la fa ţă a Domnului nostru Iisus Hristos . Izvorul cunoştinţei. Bd. col. Cuvânt la Naşterea Preasfintei St\pânei noastre Născătoarea de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria. MG. col.Dogmatica Hrisostom. 79-84. Despre cele opt duhuri ale r ăutăţii. 3. 661-680. 3. 52 A celui `ntru sfin]i p ărintelui nostru Ioan Damanhin Descoperire cu am \nuntul a pravoslavnicii credinţe. 4. MG. XCV. MG. Despre sfintele posturi . 1364-1369). 601-644. ~n volumul de fa] ă prezentăm `n traducere româneasc ă Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin. 9-442. XCVI. XCVI. 699762. iar fragmentar în limba francez ă de V. cu a c ăruia blagoslovenie şi cheltuială s-au dat şi `n tipariu spre folosul de ob şte. 817-856. Ea face parte din trilogia amintit ă mai sus: Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin a mai fost tradus ă în româneşte de cei de veşnică pomenire Grigorie [i Gherontie 52 în limba gerrnan ă a fost tradusă de Dr. VI. MG. Despre virtuţile şi viciile suflete şti şi trupeşti. în Iaşi. col. din porunca preaosfin]intlui arhiepiscop şi mitropolii a toat ă Moldavia Chiriu Chir Veniamin. Cuvânt la smochinul uscat şi la parabola viei . col. 63-78. col. col. în tipografia sfintei Mitropolii. col. aus dem griechischen ubersetzt und mit Einleitung und Erlauterungen verschen. MG. 9 . XCVI. adăogându-se la sf`r[it şi oarecare însemn ări. 1041-1588. 53 Des heiligen Johannes von Damaskus. XCV. Genaue Derlegung des orthodoxen Glaubens. col. col. XCV. 44). XCVI. 2. MG. IV. 54 Saint Jean Damascene. 441-1034. la anul 1806. Sfintele paralele. 85-98. Tradiţia atribuie Sfântului Ioan Damaschin [i compunerea Octoihului. MG. Cuvânt la Marea Sâmbătă. Munchen. Opere poetice: ~n MG avem publicate foarte pu ţine din produc ţiile poetice ale Sfântului Ioan Damaschin (XCVI. XCVI. XCV. Opere omiletice: 1. luna lui iunie. MG. 5-6. col. 1923 (Bibliothek der Kirchenvater. 575-588. MG. col.

Dumnezeu s-a făcut apoi cunoscut. 11. 59 Romani I. este cauza atot binele [i nu este supus nici invidiei. Nimeni. deoarece cunoştinţa existenţei lui Dumnezeu este îns ămânţată de El în chip firesc în toţi oamenii. apostoli şi evanghelisti „Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată. Invidia est e departe de firea dumnezeiasc ă. care este în sânurile Tatălui.Sfântul Ioan Damaschin DOGMATICA CARTEA INTAI CAPITOLUL I Dumnezeirea este necuprins ă de minte. nimeni n-a cunoscut vreodată pe Dumnezeu. acela L-a făcut cunoscut” 55. însăşi creaţia. fiind bun. nu numai dintre oameni. prin apostoli şi prin evangheli[ti şi nu cercetăm nimic mai mult decât acestea. 20. cunoştem [i cinstim toate cele predate nou ă prin lege. „căci nimeni nu cunoa şte pe Tatăl afară de Fiul [i nici pe Fiul afar ă de Tatăl”56. dar nici dintre puterile suprap ământe[ti. în chipul în care duhul omului cunoa şte cele ce sunt în el 57. Matei XI. Dumnezeirea este inefabil ă [i incomprehensibil ă. ~n afară de prima [i fericita fire 58. Pentru aceea primim. Dumnezeu. nici patimii. 57 I Corinteni II. atât cât ne este cu putin ţă să-l înţelegem. însă. Pe lâng\ aceasta. decât numai acela c ăruia ea i s-a descoperit. 18. cunoaşte cele ale lui Dumnezeu. iar în urmă prin Fiul Lui. 27. Fiul. Ioan I. Domnul [i Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Nu trebuie să căutăm şi să ne interesăm de cele ce nu ni s-au predat de sfinţii profeţi. prin profeţi. Unul-Născut. Sfântul Duh. adică chiar dintre Heruvimi [i Serafimi. 10 56 55 . nu ne-a lăsat în complet ă neştiinţă. Unul-Născut. Prin urmare. 58 Adic\: firea dumnezeiasc\. mai întâi prin lege şi prin profeţi. conservarea [i guvernarea acesteia vestesc măreţia firii dumnezeie şti59. Dumnezeu. însă.

că acelaşi este. cât [i cele cu privire la doctrina întrup ării. c ă Fiul. fiind des ăvârşite. din pricina îndur ării milei Sale pentru mântuirea noastr ă. în felul nostru omenesc de a vorbi. că se mânie. dup ă cum spunem că Dumnezeu doarme. indefinit. atoatepurt ător de grijă. ci suntem siliţi să exprimăm lucrurile. neschimbat. nemutând hotarele ve şnice60 [i nedepăşind dumnezeiasca predanie. a fost zămislit. Altceva este cognoscibilul [i altceva exprimabilul. Pentru aceasta nu pot fi exprimate cu claritate multe din acelea care se în ţeleg în chip obscur despre Dumnezeu. picioare şi cele asemenea. că este cunoscut [i este în trei ipostase. Unul-Născut şi Cuvântul lui Dumnezeu [i Dumnezeu. de a voi. 11 . fără de sfâr[it. incomprehensibil. atotst ăpînitor. Despre cele cognoscibile şi cele incognoscibile Cel care vrea să vorbească sau să audă despre Dumnezeu trebuie s ă ştie în chip clar c ă atât cele cu privire la doctrina despre Dumnezeu. creatorul tuturor făpturilor. 28. şi s-a născut prin Sfântul Duh. adică o singură fiinţă. din Sfânta Fecioară şi Născătoarea de Dumnezeu Maria [i s-a făcut din ea om des ăvârşit. nepref ăcut. c ă Tatăl [i Fiul şi Sfântul Duh sunt unul în toate. simplu. veşnic. Cunoaştem şi mărturisim că este un singur Dumnezeu. nici toate incognoscibile [i nici toate cognoscibile. nu sunt toate inexprimabile şi nici toate exprimabile. necorporal. Prin urmare. din Dumnezeire [i omenire. şi ca să spunem într-un cuvânt. atotputernic. adică Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh. prin bunăvoinţa Tatălui şi prin conlucrarea prea Sfântului Duh. ne-a descoperit s ă cunoaştem numai ceea ce este de folos şi a trecut sub t ăcere ceea ce n-am putut să purtăm. impalpabil. CAPITOLUL II Despre cele exprimabile şi cele inexprimabile. din dou ă firi. [i Dumnezeu desăvâr[it [i om desăvârşit. nezidit. în acelaşi timp. Noi cunoaştem [i mărturisim că Dumnezeu este fără de început. atoatev ăzător. dup ă cum altceva este vorbirea şi altceva cunoa şterea. pururea dăinuitor. stăpânitor [i judec ător. bun. ne-compus. [i în dou ă firi.Dogmatica singura bun ă [i în afară de orice patimă. care sunt mai presus de noi. Pe acestea deci să le iubim [i în acestea s ă rămânem. Dumnezeu. infinit. de a lucra [i de a acţiona liber. necircumscris. naştere [i purcedere. fără de sământă. 60 Pilde XXII. că are mâini. insesizabil. nev ăzut. afară de ne-naştere. fără stricăciune. că nu ne poartă de grijă. care au facultatea de a în ţelege. cunoscând toate şi îngrijindu-se dinainte de folosul fiecăruia. drept.

Pentru acest motiv. că a flămînzit. sau cum Fiul. Aşadar. prin puterea minunilor [i prin cuvântul harului. CAPITOLUL III Dovedirea existen ţei lui Dumnezeu Existenţa lui Dumnezeu nu este pus ă la îndoială de cei care primesc Sfintele Scripturi. sau cum este întru toate. a primit încercarea mor ţii şi a îngropării de trei zile. Noi. David. Psalmi XIII. a însetat. luminau. 1. a spus: „Zis-a cel nebun întru inima sa: Nu este Dumnezeu”62. Tot astfel şi urmaşii harului [i dreg ătoriei acestora. care n-am primit nici darul minunilor. pe cei întunecau [i întorceau pe cei r ătăciţi. noi vom vorbi pu ţin despre acestea din cele ce ni s-au predat de tâlcuitorii harului. f\când semnele dumnezeie şti prin puterea şi harul Lui. s\ înţelegem altceva decât cele care. anume de a spune că nu există Dumnezeu. însă. a obosit. s-a înălţat la ceruri. primind harul luminător al Duhului. ar ătând-o tâlcuitorul lucrurilor dumnezeie şti. ni s-au vestit sau ni s-au spus [i revelat prin cuvintele dumnezeie şti ale Vechiului [i Noului Testament. prinşi de vii fiind cu mreaja minunilor. fiind plăsmuit după o altă lege decât cea fireasc ă. deoarece nevrednici neam făcut prin înclinarea c ătre plăceri.Sfântul Ioan Damaschin potrivit defini ţiei şi raţiunii fiecăreia din firi. deoarece. golindu-se pe El însuşi. Şi martoră a acestora este dumnezeiasca Scriptur ă şi toată ceata sfinţilor. adică Vechiul [i Noul Testament [i nici de mul ţimea p\gânilor. 12 62 61 . dup ă cum am spus61. în general. Nebunia acestora. invocând pe Tat ăl [i pe Fiul [i pe Sfântul Duh. iar dac ă sunt ~n capitolul I. sau cum a umblat pe ape. au fost în ălţaţi din abisul necuno[ti ţei către lumina cunoştinţei de Dumnezeu. nici al înv ăţăturii. dar într-o singură ipostasă compusă. Dar r ăutatea celui viclean contra firii omene şti a avut atâta putere `ncât a tras pe unii în cea mai absurdă [i cea mai rea decât toate r ăutăţile. adic ă a Dumnezeirii [i a omenirii. p ăstorii şi învăţătorii. ucenicii şi apostolii Domnului. prăpastie a pierzării. şi iarăşi va veni în vremea de apoi. cunoştinţa existenţei lui Dumnezeu este sădită `n chip natural în noi. nu este cu putin ţă să spunem ceva despre Dumnezeu [i. în chip dumnezeiesc. fără să-[i ude picioarele. de unde a [i venit la noi. nu cunoa ştem şi nici nu putem spune. Unul-Născut [i Dumnezeu. Toate cele care există sunt sau create sau necreate. ei bine. a fost r ăstignit. înţelepţi fiind de Prea Sfântul Duh. Ce este însă fiinţa lui Dumnezeu. s-a făcut om din sângiuri feciorelnice.

fie în progresul în bine. pîn ă ce vom ajunge la cineva necreat. să se unească unele cu altele pentru formarea unei singure lumi. Lucrurile. Şi cine nu va cădea de acord cu noi că toate existen ţele. dacă nu le-ar uni o forţă atotputernic ă [i nu le-ar păstra totdeauna nedescompuse? Cine este acela care a orânduit cele cere şti [i cele pământe[ti. care a urzit acest univers.Dogmatica create. a altcuiva decât a întâmplării. adic ă focul [i apa. Creatorul. natura focului şi a apei? Cine le-a amestecat şi le-a împărţit pe acestea? Cine este acela care le-a pus în mişcare [i conduce mersul lor neîncetat şi neîmpiedicat? Nu este oare f ăuritorul lor acela care a pus în toate o lege. se schimb ă. Iar acesta cine este altul dac ă nu Dumnezeu? 13 . urmează că sunt negreşit [i neschimb ătoare. negreşit este şi neschimbător. căci existenţa acelora care a început prin schimbare va fi supus ă cu siguranţă schimbării. dar mai vârtos. creatorul fiind necreat. negre şit au fost create de cineva. Celelalte se schimbă prin naştere şi distrugere. prin schimbarea însu şirilor [i mişcarea de la un loc la altul. pământul. la început. Şi cine altul va fi acesta dac ă nu Dumnezeu? Dar [i coeziunea îns ăşi [i conservarea [i guvernarea crea ţiei ne învaţă că există Dumnezeu. Căci cum ar fi putut ca naturile contrare. A cui este orânduirea acestora? S ă o admitem. fie în îndep ărtarea de bine. fie schimbându-se în chip liber. chiar şi îngerii. se prefac şi se mişcă în multe feluri! Cele spirituale. toate cele din aer şi toate cele din ap ă. [i pe aceasta. trebuie să fie necreat. Prin urmare. fiind schimb ătoare. Dar dacă şi acela a fost creat. prin creştere şi micşorare. potrivit legilor dup ă care. cerul. şi aşa mai departe. adic ă însuşirile. negreşit sunt create. acelea au contrar şi felul de a exista. care au o existen ţă contrară. sunt negre şit şi schimbătoare. [i cum ar putea s ă rămână nedescompuse. Dar dac ă sunt necreate. aerul. dacă vrei. potrivit c ăreia totul se conduce [i se guverneaz ă? Şi cine este făuritorul lor? Nu este oare acela care le-a făcut [i le-a adus la existenţă? Căci nu vom da întâmpl ării asemenea putere! Dar să admitem că s-au făcut prin întâmplare. şi fiind create. cele dinaintea acestora. adică îngerii. îns ă. negre şit a fost creat de cineva. îl păstrează şi are totdeauna grijă de el. îl ţine. A cui este atunci conservarea şi păstrarea lor. toate cele care cad sub sim ţirea noastră. se schimb ă potrivit voin ţei libere. au fost aduse la existen ţă? Evident. care creşte sau se micşorează. aerul şi pământul. A şadar. fie distrugându-se. sufletele şi demonii.

zice Domnul?” 63. fără să se împletească [i să întâmpine împotrivire. Dar dacă unii zic că Dumnezeu este un corp imaterial. negreşit. pân ă vom ajunge la ceva nemi şcat. lupta. cerul şi pământul. însă. principiul descompunerii. fără de început. Deci trebuie să conchidem că Dumnezeirea este necorporal ă. Ieremia XXIII. Căci este cu neputinţă ca un corp s ă treacă prin corpuri. dezbinarea. Este evident că Dumnezeu este necorporal. Căci acesta spun ei că este al cincilea corp. este cu neputi ţă să spunem ce este fiinţa Sa. incoruptibil [i toate câte se spun despre Dumnezeu sau sunt în leg ătură cu Dumnezeu. oare. Dacă Dumnezeu ar fi corporal. impalpabil. dacă ar fi mărginit [i pasibil? Cum ar fi impasibil ceea ce este compus din elemente [i ceea ce se descompune iar ăşi în aceleaşi elemente? Căci compunerea este principiul luptei. neschimb ător. ca a[anumitul. nemărginit. deoarece. după cum nu o explică nici faptul c ă este nenăscut. Fiinţa [i natura Lui. 14 63 . este cu totul incomprehensibilă şi incognoscibil ă. iar descompunerea este cu totul străină lui Dumnezeu. Fiinţa lui este necuprins ă cu mintea Prin urmare. nev ăzut. acela care îl mişcă pe acesta? Căci tot ce se mişcă este mişcat de altcineva. Cu privire la Dumnezeu. mişcând toate prin mi şcarea sa. 24. este evident c ă există Dumnezeu. dup ă cum se amestecă [i se combină toate corpurile lichide. Căci acestea nu indic ă ce este fiinţa lui Dumnezeu. el se va mişca ca şi cerul. cine? Şi aceasta la infinit. dup ă cum spune Scriptura: „Nu umplu Eu. de în ţelepţii greci. îns ă. al cincilea corp. f ără să taie şi să fie tăiat. simplu [i necompus? Cum ar fi neschimbător. îns ă. nu ceea ce nu este. cum se va putea respecta dictonul c ă Dumnezeu străbate prin toate [i umple toate. Dar nici aceasta nu este ceva care explic ă fiinţa Lui. Şi pe acela. cum ar avea corp ceea ce este infinit. Cel care voieşte s\ definească fiinţa cuiva trebuie s ă spună ce este fiinţa aceluia. Iar cel care mişcă pentru prima dată este nemişcat şi acesta este Dumnezeu. vom spune c ă este cu neputinţă. Cine este.Sfântul Ioan Damaschin CAPITOLUL IV Despre fiinţa lui Dumnezeu. C ăci. principiul dezbinării. ci ceea ce nu este. Oare nu va fi circumscris în spaţiu ceea ce este mişcat? Pentru aceea. numai Dumnezeirea este nemişcată. fără de formă.

Dogmatica

Dar este mult mai potrivit s ă vorbim despre fiin ţa lui Dumnezeu f\când abstracţie de toate existen ţele, căci Dumnezeu nu face parte din existenţe. Asta nu înseamnă că Dumnezeu nu exist ă, ci că el este mai presus de toate existen ţele [i mai presus de însăşi existenţa. Şi dacă cunoştinţele sunt în leg ătură cu existenţele, urmează că ceea ce este mai presus de cuno ştinţă va fi negreşit [i mai presus de existen ţă, [i din contr ă, ceea ce este mai presus de existen ţă, va fi [i mai presus de cuno ştinţă. Prin urmare, Dumnezeirea este infinit ă [i incomprehensibil ă. Şi numai aceasta putem în ţelege cu privire la fiin ţa sa, anume nemărginirea şi incomprehensibilitatea Sa. Toate câte le spunem `n chip afirmativ cu privire la Dumnezeu nu indic\ natura Lui, ci cele `n leg\tur\ cu natura Sa. Chiar dacă vom spune că Dumnezeu este bun, c ă este drept, că este înţelept, sau orice altceva, nu indic ăm natura lui Dumnezeu, ci pe acelea în leg ătură cu natura Lui. Sunt unele, îns ă, care se spun în chip afirmativ cu privire la Dumnezeu, care au o putere de nega ţie covârsitoare; de pild ă când spunem că Dumnezeu este întuneric, nu în ţelegem că Dumnezeu este întuneric, ci înţelegem că nu este lumin ă, ci ceva mai presus de lumin ă; [i când zicem că este lumină, înţelegem că nu este întuneric. CAPITOLUL V Demonstrare că există un singur Dumnezeu şi nu mulţi Dumnezei A fost dovedit îndeajuns c ă există Dumnezeu [i că fiinţa Lui este incomprehensibil ă. Că există un singur Dumnezeu şi nu mulţi Dumnezei este neîndoielnic celor care cred în dumnezeiasca Scriptur ă. Căci spune Domnul la începutul legii: „Eu sunt Domnul Dumnezeul t ău, cel care te-a scos din pământul Egiptului. S ă nu ai alţi Dumnezei afară de mine"64. Şi iarăşi: „Ascultă, Israile: Domnul Dumnezeul t ău este un singur Domn” 65. Iar prin profetul Isaia spune: „Eu sunt Dumnezeu dintru început şi Eu după acestea [i afară de Mine nu este Dumnezeu, înaintea Mea n-a fost alt Dumnezeu [i după Mine nu va fi [i în afar ă de Mine nu este” 66. Şi Domnul în sfintele Evanghelii spune astfel c ătre Tatăl: „Aceasta este via ţa veşnică ca să te cunoască pe Tine singurul Dumnezeu adev ărat”67. Celor care nu cred în dumnezeiasca Scriptur ă le vom vorbi în chipul următor. Dumnezeirea este desăvâr[ită [i nu-i lipseşte nimic în ce prive şte
64

Ie[irea XX, 2-3. Deuteronomul VI, 4. 66 Isaia XLIII, 10-11. 67 Ioan XVII, 3.
65

15

Sfântul Ioan Damaschin

bunătatea, înţelepciunea şi puterea; este f ără de început, fără de sfârşit, pururea dăinuitoare, necircumscris ă şi, ca să spunem într-un cuvânt, desăvârsită în toate. Dar dacă vom spune că sunt mulţi Dumnezei, este necesar să se observe deosebire între cei mul ţi, căci dacă nu este deosebire între ei, este mai degrab ă unul [i nu mul ţi. Dar dacă este deosebire între ei, unde este des ăvârşirea? Căci n-ar fi Dumnezeu dacă ar fi lipsit de desăvâr[ire, fie în ce prive şte bunătatea, fie în ce prive şte puterea, fie în ce priveşte înţelepciunea, fie în ce prive şte timpul, fie în ce prive şte spaţiul. Dar identitatea în toate indic ă mai degrabă un singur Dumnezeu [i nu mul ţi. Dar cum va putea fi păstrată nccircumscrierea, dacă sunt mulţi Dumnezei? Căci acolo unde ar fi unul nu va putea fi celălalt. Cum va putea fi condus ă lumea de mulţi? Oare nu se va descompune [i nu se va nimici, deoarece se observ ă luptă între conduc ători? Căci deosebirea introduce împotrivire. Dar dac ă ar spune cineva c ă fiecare conduce câte o parte, atunci voi întreba: Cine a orânduit acest lucru, [i cine le-a făcut împărţeala? Acela ar fi mai degrabă Dumnezeu. Prin urmare, există un singur Dumnezeu, des ăvârşit, necircumscris, făcător al universului, ţiitor şi conducător, mai presus de des ăvâr[ire [i înaintea oricărei desăvâr[iri. Pe lâng\ acestea, însă, este o necesitate natural ă ca unitatea să fie principiul dualit ăţii. CAPITOLUL VI Despre Cuvântul şi Fiul lui Dumnezeu. Demonstrare silogistic ă Aşadar acest unic [i singur Dumnezeu nu este f ără de Cuvânt. Având Cuvânt, nu-L va avea pe cel neipostatic, c ăci nu a avut început al existen ţei şi nici nu va înceta de a exista. N-a fost un timp când n-a fost Dumnezeu Cuvântul. Dumnezeu are pururea Cuvântul S ău născut din El; nu este neipostatic cum este cuvântul nostru, care se răspândeşte în aer, ci este enipostatic, viu, des ăvârşit. Nu se depărtează în afară de El, ci este pururea cu El. Căci unde va fi, dacă este în afară de El? Pentru că firea noastră este supusă morţii [i lesne stric ăcioasă, pentru aceea [i cuvântul nostru este neipostatic. Dumnezeu, însă, pentru că există pururea [i pentru c ă este desăvârşit, va avea [i Cuvântul Lui des ăvârşit, enipostatic, pururea existent, viu, [i are toate câte are cel care l-a născut. Cuvântul nostru, care iese din minte, nu este în totul acelaşi cu mintea, dar nici cu totul deosebit de ea; dar pentru că este din minte, este altul decât ea, şi pentru că aduce însăşi mintea la expresie, nu este cu totul deosebit de ea, ci este una cu ea în ce prive şte natura, dar deosebit de ea în ce prive şte subiectul. Tot astfel [i Cuvântul lui
16

Dogmatica

Dumnezeu, prin faptul c ă există prin el însu şi, se deosebeşte de acela de la care are existenţa; dar prin faptul c ă arată în El însuşi pe acelea care se văd la Dumnezeu, este identic cu El în ce priveşte natura. Căci după cum se vede desăvârşire în toate la Tat ăl, tot astfel se vede [i la Cuvântul n ăscut din El. CAPITOLUL VII Despre Sfântul Duh. Demonstrare silogistic ă Cuvîntul trebuie s ă aibă [i Duh, căci şi cuvântul nostru nu este lipsit de duh. La noi, însă, duhul este str ăin fiinţei noastre. El este tragerea şi darea afară a aerului, care intr ă şi iese pentru men ţinerea corpului, în timpul vorbirii, duhul ajunge glasul cuvântului, dând la iveal ă în el însuşi puterea cuvântului. Dar cu privire la firea dumnezeiască cea simplă [i necompus ă, trebuie să mărturisim cu cucernicie existen ţa Duhului lui Dumnezeu, pentru ca să nu fie Cuvântul lui Dumnezeu inferior cuvântului nostru. Dar nu este lucru cucernic să gândim că Duhul lui Dumnezeu este ceva str ăin, introdus din afară în Dumnezeu, dup ă cum este la noi, care suntem firi compuse. Ci, după cum atunci când am auzit de Cuvântul lui Dumnezeu nu am socotit c ă este neipostatic, nici că rezultă prin învăţătură, nici că se exteriorizează prin voce, nici că se răpândeşte în aer [i se pierde, ci c ă are o existenţă proprie, că are voinţă liberă [i că este activ şi atotputernic, tot astfel [i când am fost învăţaţi despre Duhul lui Dumnezeu, care înso ţeşte Cuvântul [i face cunoscută activitatea Lui, noi nu gândim că este o suflare neipostatic ă. Căci dacă s-ar înţelege Duhul, care este în Dumnezeu, dup ă asemănarea duhului nostru, s-ar înjosi măreţia firii dumnezeie şti. Din contră, noi gândim că Duhul lui Dumnezeu este o putere substan ţială, care există într-o ipostasă proprie ei îns ăşi, care purcede din Tat ăl [i se odihne şte în Fiul şi îl face cunoscut. Nu poate s ă se despartă de Dumnezeu, în care exist ă, şi de Cuvântul, pe care îl înso ţeşte, şi nici nu se pierde în neexisten] ă, ci există în chip substan ţial după asemănarea Cuvântului. Duhul Sfânt este viu, liber, de sine mişcător, activ, voie şte totdeauna binele, [i în orice inten ţie a Lui puterea coincide cu voin ţa, este fără de început şi fără de sfârşit. Niciodată Cuvântul nu a lipsit Tat ălui, nici Duhul Cuvîntului. ~n chipul acesta, prin unitatea naturii dumnezeie şti, se nimiceşte rătăcirea politeist ă a elinilor; iar prin acceptarea Cuvântului şi a Duhului se distruge înv ăţătura iudeilor; iar din amândou ă ereziile rămâne ceea ce este folositor; din concep ţia iudaică, unitatea firii, iar din concep ţia elenismului numai deosebirea persoanelor. Iar dacă iudeul se opune accept ării Cuvântului şi Duhului, să fie combătut [i să i se închid ă gura de dumnezeiasca Scriptur ă. Căci despre
17

imuabil. este mai presus de fiin ţă. fără de început. 6. Şi iarăşi: „A trimis Cuvântul Lui şi i-a vindecat”69. Iar Duhul care se trimite. izvorul bunătăţii [i al drept ăţii. nepieritor şi nemuritor. 31. ea cuprinde universul. Este însăşi lumina. necreat. 20. 71 Psalmi XXXII. al vieţii pentru cei vii. le ţine [i le conservă pe toate. iar suflarea celui atotputernic este aceea care m ă ţine”72. nem ărginit. 4. de cuvânt. Şi Iov: „Duhul cel Dumnezeiesc m-a făcut. Iar despre Duhul acela şi David zice: „Trimite-vei Duhul Tău [i se vor zidi”70. mai presus de des \vâr[ire. Căci poate pe toate câte le voie şte. într-o Psalmi CXVIII. este mai presus de toate. nepref ăcut. care nu se poate cunoaşte cu nici o măsură. văzute şi nevăzute. nu este o suflare ce dispare. după cum nici gura lui Dumnezeu nu este un m ădular trupesc. Şi iarăşi: „Prin Cuvântul Domnului s-au întărit cerurile şi prin Duhul gurii Lui toat ă puterea lor”71. Dar cuvântul. 18 69 68 . îl ţine [i îl domin ă. noi credem într-un singur Dumnezeu. Creează toate făpturile. necorporal. pe toate le umple şi nu este cuprins de nimic. care ţine. simplu. Psalmi XVI. 72 Iov XXXIII. nevăzut. Străbate toate fiinţele fără să se întineze. care zide şte. Doamne. poartă grijă de toate. Ea delimitează toate începătoriile şi toate cetele [i st ă mai presus de orice începătorie [i ceată. nen ăscut. lumină spirituală. ba mai mult. pentru că este suprafiin ţială. mai presus de bine. mai presus de Dumnezeire. infinit de puternic. nu este trimis şi nici nu rămâne în veci. care întăreşte.Sfântul Ioan Damaschin Cuvânt a spus dumnezeiescul David: „~n veci. Pe amândouă trebuie să le înţelegem într-un chip vrednic de Dumnezeu. Credem într-o singură fiinţă. putere. necircumscris. pentru că nu are existenţa sau ceva din cele ce sunt de la altcineva. veşnic. El este izvorul existenţei pentru cele care exist ă. infinit. impasibil. le stăpâneste pe toate le conduce [i împ ărăteşte peste ele în o împ ărăţie fără de sfârsit [i nemuritoare fără să aibă potrivnic. însăşi viaţa. ci se măsoară numai cu propria ei voin ţă. al raţiunii pentru cei care participă la raţiune [i pentru to ţi cauza bunătăţilor. nestric ăcios. 70 Psalmi CIII. mai presus de cele ce sunt. de idee. care se roste şte cu gura. într-o singură Dumnezeire. de via]ă. este în afar ă de orice fiinţă. necompus. Cunoaşte toate înainte de facerea lor. 89. inaccesibil. CAPITOLUL VIII Despre Sfânta Treime Prin urmare. îns ăşi bunătatea. Cuvântul T ău rămâne în cer”68. într-un singur principiu. însăşi fiinţa.

prin care toate s-au făcut. născut nu făcut. atunci introducem o schimbare în ipostasa Tat ălui. care s-a născut din El. Căci Fiul lui Dumnezeu. lumină din lumină. Iar dacă admitem că Fiul nu coexist ă dintru început cu Tat ăl. Iar facultatea de a na şte constă în a naşte din El. ar deveni mai pe urm ă Tată. Fiul Său. Credem [i într-unul Fiul lui Dumnezeu. Este prin fire Tatăl singurului Unuia-Născut. zicând: „Botezându-i pe ei în numele Tatălui [i al Fiului [i al Sfântului Duh” 73. chipul ipostasei Tat ălui”74. Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adev ărat. înţelepciunea [i puterea cea vie 75.Dogmatica singură putere. Credem în Tatăl [i în Fiul [i în Sfântul Duh. Domnul nostru Iisus Hristos. născut din el din ve şnicie [i fără de început. Credem într-unul Tatăl. Evrei I. ~n adevăr. nefiind înainte de aceasta Tat ă. nu a fost adus din neexisten ţă la existenţă. în care ne-am [i botezat. des\vâr[it\ [i vie a nevăzutului Dumnezeu76. 75 I Corinteni I. totuşi nu s-a făcut din fiin ţa lui Dumnezeu. n-ar fi Tată. ci a fost totdeauna împreună cu Tatăl [i în Tatăl. 24. dar 73 74 Matei XXVIII. Căci astfel a poruncit Domnul apostolilor s ă boteze. când n-a fost Fiul. [i astfel s-a schimbat din a nu fi Tat ă în a deveni Tată. prin voinţa [i prin puterea Lui. Este însă necucernic să spunem cu privire la naşterea Fiului că a mijlocit oarecare vreme şi că existenţa Fiului este posterioar ă existenţei Tatălui. Deoarece spunem c ă naşterea Fiului este din El. 19. fără de Fiu. 19 . mărturisită [i adorată de toată făptura raţională. anume că nefiind dintru început Tat ă a devenit pe urm ă Tată. Cuvântul lui cel enipostatic. „str ălucirea slavei. lucru care pare şi absurd. Unul-Născut. Căci n-a fost cândva Tatăl. Căci este cu neputin ţă să spunem că Dumnezeu este lipsit de facultatea firească de a naşte. într-o singură împărăţie. într-o singură activitate. deofiinţă cu Tatăl. într-o singură voinţă. care s-a născut din Tatăl înainte de to ţi vecii. din care este născut. Ipostasele sunt unite f\ră să se amestece [i desp ărţite fără să se despartă. Iar dacă ar fi fără să aibă Fiu. icoana substan ţială. singurul care exist ă necauzat [i nenăscut. de la neexistent ă la existenţă. 15. într-o singură stăpânire. 76 Coloseni I. Şi dacă ar avea mai pe urmă Fiu. dar adorată într-o singură închinăciune. într-un singur principiu. adică din propria Sa fiin ţă ceva asemenea cu El după fire. este făcătorul tuturora. Căci Dumnezeu nu s-ar putea numi Tată. Când spunem c ă Fiul este mai înainte de to ţi vecii. principiul [i cauza tuturora. chiar dacă lumea s-a făcut pe urmă. lucru mai rău decât orice blasfemie. arătăm că naşterea Lui este în afar ă de timp [i fără de început. ci o dat ă cu Tatăl [i Fiul. Ea a fost adusă. Domnul [i Dumnezeul [i Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi purcedătorul prea Sfântului Duh. adic ă din natura Tatălui. 3. într-o singură domnie. nu s-a născut din cineva. cunoscută în trei ipostase des ăvâr[ite.

Dumnezeu. este fără de împreunare. El. care are firea şi existenţa mai presus de timp. pentru că este impasibil şi necorporal. impasibil. naşte pe Cuvântul Său. atât naşterea cât şi crearea este impasibil ă. naşterea la El este fără de început şi veşnică. Pentru ca cel care na şte să nu sufere schimbare şi să nu fie Dumnezeu întâi [i Dumnezeu pe urm ă [i să primească adăugire. ci şi cugetă mai întâi [i-[i imaginează în minte ceea ce are să facă şi apoi lucrează cu mâinile. deoarece este opera firii Sale [i provine din fiin ţa Lui. singurul impasibil. pentru c ă este imuabil.Sfântul Ioan Damaschin prin aceasta nu urmeaz ă o schimbare a firii lui Dumnezeu. Căci ceea ce este f ără de început este [i f ără de sfâr[it. care este desăvârşit. este f ără de sfâr[it [i f ără de încetare. fără de început şi fără de sfâr[it. impasibil. însă. Omul nu aduce nimic de la neexistenţă la existent ă. şi nici nu are nevoie de ajutorul cuiva. Tot astfel nici nu na şte Dumnezeu la fel cu omul. el nu voie şte numai. dup ă cum sunt îngerii. Omul. Dar ceea ce este fără de sfâr[it prin har. fără de sfâr[it [i exist ă totdeauna în acelaşi mod. fără de început. Omul [i Dumnezeu nu lucrează la fel. evident. Na şterea este actul prin care se scoate din fiin ţa celui care naşte cel ce se naşte asemenea cu el după fiinţă. incoruptibil. tot din pricin ă că este incorporal [i din pricin ă că numai unul Dumnezeu n-are nevoie de altcineva. atât în na ştere cât [i în creare. însă. în care ceea ce se zideşte şi se creează nu provine din fiin ţa celui care zide şte [i creează. imuabil şi totdeauna la fel. a înmul ţirii. pentru ca Dumnezeu să nu nască în timp. prin faptul c ă lucrul nu se face cum voieşte. f ără de sfârsit. Prin urmare Dumnezeu. fără de început. nu este [i f ără de început. suferă trudă şi osteneală. naşte în afară de timp. ba de multe ori nu reu şeşte. neschimbat. Naşterea lui incomprehensibilă nu are nici început. naşte într-un chip contrar. Şi aceasta din urm ă pentru motivul c ă partea bărbătească are nevoie de ajutorul p ărţii femeieşti. din cauz ă că este fără de început şi în afară de timp. însă. deoarece este simplu [i necompus. Crearea la Dumnezeu este opera voin ţei [i nu este coeternă cu Dumnezeu. La Dumnezeu. negre şit. a stric ăciunii. C ăci Dumnezeu. Căci fiind prin natur ă impasibil şi nestricăcios. unic. Zidirea [i crearea. Dar milostiv să fie cel care este mai presus de toate şi care depăşeşte orice 20 . nu este supus patimii şi nici stricăciunii. este un act extern. deoarece el se afl ă sub legea naşterii. a distrugerii. necorporal. care exist ă totdeauna. nici sfâr[it. a adus toate de la neexisten ţă la existenţă. ci este cu totul deosebit de el. este nestric ăcioasă. căci ceea ce se aduce de la neexisten ţă la existenţă nu poate să fie coetern cu cel fără de început [i cu cel care exist ă pururea. La Dumnezeu na şterea este în afară de timp. voind numai. incoruptibil şi fără de împreunare. este îmbr ăcat cu trup şi posedă în firea sa partea b ărbătească şi femeiască. fiind în afar ă de timp. ci ceea ce face o execută din materia pe care o are mai dinainte.

Chiar dacă Sfântul Duh purcede din Tat ăl. dar nu agenhtos (nezidită). ci este pururea cu El. ci mod de existen ţă. pentru că alta este fiin ţa nezidită. 18. Dar cu toate c ă lumina se naşte în chip nedesp ărţit din foc şi r\mâne totdeauna cu el. toate câte are Tat ăl. 21 . enipostatic şi întru totul asemenea Tat ălui. fără de stricăciune. tot astfel [i Fiul se na şte din Tatăl. care nu indic ă deosebire de fiin ţă. iar cuvîntul agennhton. afară de nenaştere. adic\ agenhtos. şi după cum lumina se na şte totdeauna din foc [i este totdeauna în el f ără să se despartă deloc de el. 3. căci este plăsmuit de Dumnezeu. totuşi nu are o ipostas ă proprie deosebit ă de ipostasa focului. Evrei I. 14. în afară de timp. ci numai prin modul existen ţei. Cum. Cuvântul se nume şte [i „strălucire”77. După cum focul exist ă deodată cu lumina din el şi nu este mai `ntâi focul [i pe urm ă lumina. nestric\cios [i nedespărţit. în afar ă de timp. 16. 18. impasibil şi incomprehensibil. I Ioan IV. pentru că singur El s-a născut întrun chip unic din unicul Tat ă. Toţi aceştia nu se deosebesc unii de al ţii prin fire. Pentru aceasta. afară de nenaştere. este purcesă din coasta lui Adam. din pricină că este desăvârşit. fără să se despartă deloc de El. ci deodat ă. c ăci ea nu a fost n ăscută. indică ceea ce nu s-a născut. Fiul. care din El s-a născut. Căci nici o alt ă naştere nu se aseamănă cu naşterea Fiului lui Dumnezeu [i nici nu este alt Fiu al lui Dumnezeu. Se numeşte „Unul-Născut”79. 3. Trebuie să se ştie că vorba agenhton scris cu un singur n înseamnă ceea ce este nezidit. Nu s-au născut. Sfînta sobornic ă [i apostolic ă Biserică învaţă că Tatăl există deodată cu Fiul lui Unul-Născut. deoarece lumina este o calitate naturală a focului. Acesta este alt mod de existen ţă necuprins de minte [i necunoscut ca [i na şterea Fiului. căci sunt oameni. căci ele au fost zidite de creator [i aduse la existen ţă prin cuvîntul Lui. însă. nu însă în chip de na ştere. nu se deosebeşte fiinţa de fiinţă. pentru că nu era înaintea lor o alt ă vietate de acelaşi fel din 77 78 Evrei I. scris cu doi n. Spre exemplu: Adam este nen ăscut. din cauză că s-a născut din Tatăl fără împreunare [i în chip impasibil. ci în chip de purcedere. numai Dumnezeul tuturor lucrurilor ştie. sau ceea ce nu s-a făcut. însă. totu şi are o ipostas ă proprie deosebit ă de ipostasa Tatălui. Potrivit primei însemnări fiinţa se deosebeşte de fiinţă. Potrivit celei de a doua însemnări. deşi este născut din Tatăl în chip nedespărţit şi neîndepărtat şi r\mâne pururea cu El. ale lui sunt. scrisă cu un singur n şi alta cea făcută sau zidită. Eva. Set este n ăscut. nici de dregătorie. 9. Se numeşte Fiu [i „chip al ipostasei p ărinteşti”78.Dogmatica gândire [i în ţelegere. căci prima ipostas ă a oricărui fel de vietate este agennhtos (nenăscută). Unul-Născut al lui Dumnezeu. III. căci este fiul lui Adam. 79 Ioan I.

adică Fiul a fost născut din Tatăl şi nu Tatăl din Fiul. Căci cum este cu putinţă ca ceea ce este făcut. 19. de la care orice paternitate în cer şi pe pământ”80. de fiime [i de purcedere. este cauza Fiului dup ă cum spunem că nu provine focul din lumin ă. când auzim că Tatăl este principiul Fiului [i mai mare decât Fiul s ă înţelegem aceasta cu privire la cauz ă. Numai Fiul este născut. este supus ă stricăciunii. {i după cum spunem că focul lumineaz ă prin lumina care iese din el. tot astfel spunem c ă toate câte le face Tatăl le face prin Fiul S ău Unul-Născut. în chip natural. Dacă spunem că Tatăl este principiul Fiului [i mai mare decât Fiul. Şi după cum spunem că focul lumineaz ă şi iarăşi spunem că lumina focului lumineaz ă. nu susţinem că El precede pe Fiul în timp sau în fire. De asemenea. căci sunt de aceeaşi fiinţă [i nezidite. nu prin na ştere ci prin purcedere. Fiul. 22 81 80 . Astfel ne înva ţă Sfânta Scriptură. schimbător. credem [i în unul Sfântul Duh. Prin urmare. căci s-a născut f\ră de început [i în afar ă de timp din fiin ţa Tatălui. nu ca printr-un organ slujitor. ci una şi aceeaşi. Ioan V. stric ăcios. ci prin o putere natural ă [i enipostatic ă. după cum am arătat mai sus. ci mai degrabă lumina din foc. c ăci prin El a făcut veacurile. ci mai degrab ă o putere natural ă. Dar lumina nu are o ipostasă proprie deosebit ă de ipostasa focului. circumscris. {i după cum nu spunem c ă focul are o altă fiinţă şi lumina alta. este o ipostas ă desăvârşită. s ă arate în chip clar fiin ţa dumnezeiască cea mai presus de fiin ţă şi liberă de toate acestea? Este evident. 14-15. Celei de a doua însemn ări nu particip ă deloc. Domnul [i f ăcătorul de Efeseni III. ci din contr ă. tot astfel „toate câte face Tatăl. Dar modul naşterii [i al purcederii este nepătruns de minte. Numai Duhul Sfânt purcede din fiin ţa Tatălui. deoarece numai Tat ăl este nenăscut agenitos. agenhtos. ni s-au împărtăşit noua de acolo. îns ă. de asemenea face [i Fiul” 81. Este cu neputin ţă să se găsească în lume o imagine care s ă exemplifice în ea însăşi în chip exact modul de existenţă al Sfintei Treimi. nedespărţită de ipostasa Tat ălui. îns ă. dup ă cum spune dumnezeiescul apostol: „Pentru aceasta îmi plec genunchii în fa ţa Tatălui. şi că Tatăl. că toată făptura poartă în ea pe cele mai multe din acestea şi că toată. potrivit firii ei. Trebuie să se ştie şi aceasta că fericitei Dumnezeiri nu i-a fost dat de noi numele de paternitate. Cele trei ipostase supradumnezeie şti ale Sfintei Dumnezeiri particip ă primei însemnări. {i întru nimic altceva nu se deosebe şte decât numai în ceea ce priveşte cauza. [i nu sus ţinem că lumina din el este un organ slujitor al focului. căci nu are existen ţa de la o altă ipostasă.Sfântul Ioan Damaschin care să se nască. compus. care are formă [i este coruptibil. tot astfel nu este cu putin ţă să spunem c ă Tatăl are altă fiinţă şi Fiul alta.

Enipostatic. sfin ţeşte şi ţine. Piatra. dar nu prin na ştere. ba. dar nu se sfinţeşte.Dogmatica viaţă. nu are nici Fiul. îndumnezeie şte. Credem în Duhul cel din Dumnezeu. Duhul Sfînt [i El este din Tat ăl. adică din pricin ă că Tatăl le are pe acestea. potrivit naturii lor proprii. şi însăşi existen]a. căci nu este din cineva: El î şi are existenţa de la El însuşi [i nici nu are de la altul ceva din ceea ce are. împărtăşeşte dar nu se împărtăşeşte. izvorul în ţelepciunii. căci nu este fiecare din ele în sine clădire. pentru ca să nu gândim că firea dumnezeiască este compus\. dar nu se îndumnezeie şte. există şi Fiul [i Duhul. toate câte le are Fiul şi Duhul. de naştere [i de purcedere. Tatăl este necauzat [i nen ăscut. {i din cauza Tat ălui. dar nu se desăvârseşte. adică din cauză că există Tatăl. Dacă nu este Tatăl nu este nici Fiul [i nici Duhul. sfinţeşte. fiecare este nedes\vâr[ită. atoatelucr ător. Căci tot ceea ce este compus 23 . Spunem că sunt nedes ăvâr[ite acelea care nu păstrează specia lucrului s ăvârşit din ele. Căci tot ceea ce este format din lucruri nedes ăvârsite este negre şit compus. Şi din cauza Tatălui. mai presus de des\vâr[ire [i mai înainte de des\vâr[ire. afară de nenaştere. purces din Tat ăl şi dat prin Fiul. dar care este felul deosebirii nu ştim deloc. spunem că ipostasele sunt des ăv\rşite. Zideşte prin El însu şi. Aşadar. [i Fiul [i Duhul au pe toate câte le au. Şi dacă Tatăl nu are ceva. nezidit. împreună închinat şi slăvit cu Tatăl şi cu Fiul. ci prin purcedere. mângâietor. dă fiinţă universului. în trei ipostase des\vârşite. cel conduc ător. ci o singură fiinţă. ci în ipostase. dar raportate la cl ădirea făcută din ele. Spunem că fiecare din cele trei ipostase are o ipostas ă desăvârsită. atotst ăpânitor. exist ă în propria lui ipostas ă. Dar din ipostase des ăvârşite este cu neputinţă să avem ceva compus. în toate asemenea Tatălui [i Fiului. nici Duhul. Noi cunoaştem că există deosebire între na ştere şi purcedere. Ele nu se deosebesc prin fiin ţă. El este în chip firesc principiul şi cauza modului de existen ţă a tuturor. deoarece prime şte rugăciunile tuturor. sunt des ăvârşite. creator. mai mult. ca să nu admitem o fire compus ă desăvârsită din trei ipostase nedes ăvârsite. atotputernic. Pentru aceea nici nu spunem c ă specia este din ipostase. simplă. nedespărţit şi neseparat de Tatăl şi Fiul. C ăci cele trei sfinte ipostase se deosebesc unele de altele numai în aceste însu şiri ipostatice. al vieţii şi al sfinţeniei. le are de la Tatăl. dar nu este stăpânit. dcs ăvârşit. cel drept. este primit de toată zidirea. care purcede din Tatăl şi se odihne şte în Fiul. lemnul [i fierul fiecare în sine. Prin urmare. ca fiind de aceea şi fiinţă şi coetern. El st ăpâneşte întreaga zidire. ci se deosebesc f ără despărţire prin caracteristica propriei ipostase. El este [i se nume şte Dumnezeu împreun ă cu Tatăl [i cu Fiul. nem ărginit în purtare. având toate câte are Tat ăl şi Fiul afar ă de nenaştere şi naştere. desăvârseşte. Fiul este din Tatăl prin naştere. Naşterea Fiului din Tatăl şi purcederea Sfântului Duh sunt simultane.

puterea. potrivit cauzei. în vrednicie. ca să nu introducem mul ţime şi gloată de Dumnezei. în sensul c ă în toate privinţele Tatăl. deoarece fiecare din ei este animal (fiin]\) raţional şi muritor [i fiecare este trup însufleţit cu suflet ra ţional [i cuget ător. şi nu în text. o singur ă stăpânire. ceea ce îi face unul. o singur ă voinţă. Acest titlu a fost o notă de pe marginea manuscrisului pe care 82 editotul a introdus-o în text. ceea ce îi une şte. o singură bunătate. Cu totul dimpotriv ă la Sfânta Treime cea mai presus de fiin ţă. ci una şi aceeaşi mişcare a celor trei ipostase. Acelaşi lucru îl voi face şi cu alte note marginale. Iar deosebirea aceasta se înţelege numai pe cale abstract ă. că Dumnezeirea este neîmp ărţită şi că este un singur Dumnezeu. căci este vorba de o singur ă fiinţă. Şi iarăşi spunem că cele trei ipostase sunt unele în altele. cunoa ştem că Dumnezeirea este necompus ă [i neamestecată. cauzatului [i Aliniatul acesta are în unele ediţii următorul titlu: Despre deosebirile celor trei ipostase şi despre examinarea real ă. Din pricina caracterului titlului. La toate făpturile deosebirea ipostaselor se examineaz ă real. Căci se examinează real Petru deosebit de Pavel. în capacitate. în temperament. trei şi mai mulţi oameni. adică înfăţişare. ci identitate [i unitate de mi şcare. Pentru aceea se zice: doi. Trebuie să se ştie82 că altceva este examinarea real ă [i altceva examinarea logic ă şi altceva examinarea abstract ă. am g ăsit potrivit să-l trec în notă. Căci cu privire la Sfânta Treime ceea ce o uneşte şi o face una este examinat real din pricina coeternit ăţii [i din pricina identit ăţii fiinţei. Căci ipostasele nu sunt unele în altele. st ăpânirea şi mişcarea. Sunt depărtate în spaţiu. deasupra tuturor [i incomprehen-sibilă. Căci gândim cu mintea c ă Petru [i Pavel sunt de aceea şi natură şi au o natură comună. Fiul şi Sfântul Duh sunt unul. cunoaştem. C ăci fiecare dintre ele nu are mai pu ţină unitate faţă de altă ipostasă ca faţă de sine îns ăşi. ca să spun a şa. în putere. se despart în timp. nu trei asemenea unele cu altele. deci. 24 . sunt unele în altele [i sunt identice în ceea ce priveşte voinţa. dar mai presus de toate în aceea c ă ipostasele nu sunt unele în altele. adic ă este despărţită în sine şi are multe lucruri care o deosebesc de cealalt ă ipostasă. fiimii şi purcederii. una şi aceeaşi. activitatea. o singur ă putere. din pricina acordului felului de a gândi [i din pricina identităţii stăpânirii.Sfântul Ioan Damaschin are ca principiu dezbinarea. Dar se examineaz ă logic şi abstract ceea ce este comun între ei. în figur ă. Fiecare are ceva special şi particular. Căci cunoaştem un singur Dumnezeu. iar prin faptul c ă ipostasele sunt de aceea şi fiinţă. puterii [i bun ătăţii. iar deosebirea o înţelegem numai în însuşirile paternit ăţii. Nu am spus asemănare. în ocupaţie şi în toate însu şirile caracteristice. naştere [i purcedere. activităţii [i voin ţei. ci desp ărţite. afar ă de nenastere. C ăci cu adevărat există numai un singur Dumnezeu: Dumnezeu şi Cuvântul [i Duhul Lui. logic\ şi abstractă. Acest lucru se poate vedea la orice f ăptură. este examinată logic. o singură activitate. Prin cele trei ipostase. se deosebesc în felul de a gândi. Această natură comună.

între ipostasele Dumnezeirii nu există deosebire de voin ţă sau de gândire sau de activitate sau de putere sau de altceva din acelea care dau na ştere în noi la deosebire complet real ă. însu şirea este ceva netransmisibil. la prima cauză. a activit ăţii. deoarece ipostasele sunt unele în altele. Sfântul Duh. adic ă modului de existen ţă. A murit probabil în anul 318. Căci este din Tatăl. atunci trei sunt acelea la care tre buie să ne închinăm. Tatăl. ci. după cum în trei corpuri solare. Căci dacă trebuie să spunem pe scurt. mişcare şi voinţă a Dumnezeirii. Fiul şi Duhul se raportează la o singur ă cauză. ci purces. ci în sensul c ă sunt unite. ci în sensul c ă ele există unele în altele. Ele nu sunt dep ărtate unele de altele. în care este Dumnezeirea. Sabelie. Un Tată. care exist ă unul în altul şi sunt nedespărţite. pentru că purcede [i este Dumnezeu. care sunt acelea din care este Dumnezeirea şi care sunt de acolo din prima cauză în afară de timp. Doctrina sa. în sensul c ă este necauzat. la singura st ăpânire [i la una şi la aceeaşi. Arie a fost condamnat la sinodul I ecumenic de la Niceea din 325. şi nici împărţite în ce prive şte fiinţa. Un Fiu. `n origini. 11. pentru că a fost născut din cel nen ăscut — dar cum? — [i nici Duhul nu se schimb ă în Tatăl sau în Fiul. Arie t ăgăduieşte deofiinţimea Fiului cu Tatăl. Dumnezeirea este neîmp ărţită în cele ce se împart. atunci nu este cu adev ărat Tată. căci el este făcătorul timpurilor şi prin urmare nu cade sub timp. în sensul împărţirii lui Arie85. Dar dac\ ai raporta termenul de „început" la timp. în sensul c ă nu este necauzat. atunci avem în mintea noastr ă o unitate. nu în sensul c ă ele se amestecă. ca să spun aşa. căci unul este cu adev ărat Tatăl. nu în chip firesc.Dogmatica desăvârsirii ipostasei. nu sunt nici alc ătuiţi. care este fără de început. atunci nu este cu Ioan XIV. a domniei. A şadar. de aceeaşi slavă şi nedespărţite. pentru că a născut. Şi dacă Fiul este Tatăl. când privim la Dumnezeire. care zice: „Eu sunt în Tat ăl [i Tatăl în Mine”83. aparţine monarhienilor dinamici. eretic creştin. un eretic monarhian patripasian. după cum am spus. la identitatea fiinţei. atunci [i Fiul este f ără de început. a trăit `n secolul III şi IV. care nu este f ără de început. din contră. iar întrep ătrunderea reciproc ă a ipostaselor este f ără contractare şi fără amestecare. nici contracta ţi în sensul contopirii lui Sabelie 84. a tr ăit la sfârşilul secolului II şi începutul secolului III. Căci. avem o singur ă unire şi apropiere a luminii. că Sfânta Treime este un singur Dumnezeu. învăţătura lui se poate rezuma `n aceste cuvinte ale lui însu şi: „Era un timp când Fiul nu exista". a puterii. adică ipostasele Fiului [i Duhului. 25 84 83 . ipostasele Sfintei Treimi se unesc. sau ca s ă spun mai precis. Dar când privim la acelea. nici Fiul de na ştere. cum ar putea s ă rămână însuşire ceea ce se transmite sau se preface? Căci dacă Tatăl este Fiul. Fiul. Un Duh. Tat ăl nu este lipsit de nenaştere. potrivit cuvântului Domnului. care este din Tatăl. 85 Arie. Căci nu este din cineva. Cu privire la Dumnezeirea cea infinit ă nu putem vorbi ca despre noi de o dep ărtare spaţială. nu în sensul c ă ele se amestecă. Pentru aceea nu spunem c ă Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh sunt trei Dumnezei.

Sfântul Ioan Damaschin

adevărat Fiu, căci unul este cu adev ărat Fiu şi unul Duhul Sfânt. Trebuie să se ştie că nu spunem că Tatăl este din cineva, ci spunem că El este Tatăl Fiului. Pe Fiul nu-L numim nici cauză, nici Tată, ci spunem că El este din Tatăl [i este Fiu al Tat ălui. Iar Duhul cel Sfânt spunem c ă este din Tatăl, [i-L numim Duh al Tatălui. Nu spunem că Duhul este din Fiul, dar îl numim Duhul Fiului. „Dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, spune dumnezeiescul apostol, acela nu este al lui” 86. Mărturisim că s-a făcut cunoscut şi se dă nouă prin Fiul. „A suflat, spune Sf. Scriptur ă, [i a zis ucenicilor s ăi: Luaţi Duh Sfint”87. Fiul [i Sfântul Duh sunt din Tatăl, după cum raza şi lumina sunt din soare. Soarele este izvorul razei şi al luminii. Prin raz ă ni se dă lumina [i ea este aceea care ne lumineaz ă [i cu care ne împărtăşim. Dar nu spunem că Fiul este Fiu al Duhului [i nici din Duhul. CAPITOLUL IX Despre însuşirile lui Dumnezeu Dumnezeirea este simpl ă şi necompusă. Tot ceea ce este alcătuit din multe [i diferite este compus. Dac ă am spune că însuşirile de a fi nezidit, f ără de început, necorporal, nemuritor, ve şnic, bun, creator [i altele ca acestea sunt deosebiri esen ţiale ale lui Dumnezeu şi că Dumnezeu este compus din acestea, atunci Dumnezeu nu va fi simplu, ci compus. Dar a gândi astfel este cea mai mare impietate. Prin urmare, trebuie s\ ne gândim c\ fiecare din atributele lui Dumnezeu nu arat\ ceea ce este El `n fiin]a Sa, ci indic\ ceea ce nu este `n fiin]a Lui sau un raport cu ceva din acestea care se deosebesc de El, sau ceva din acelea care `nso]esc natura sa sau activitatea lui. Dintre toate numele care se dau lui Dumnezeu se pare c ă cel mai propriu este „Cel ce este", dup ă cum El însuşi s-a numit pe munte, lui Moise, când zice: „Spune fiilor lui Israil: M-a trimis Cel ce este” 88. Căci are adunată în El însuşi toată existenţa, ca o mare infinită şi nemărginită a fiinţei. Dar după cum spune Sfântul Dionisie 89, numele cel mai potrivit al lui Dumnezeu este „Cel bun” 90, căci nu este cu putin ţă să spui despre Dumnezeu că `ntâi există şi apoi este bun. Al doilea nume este „Dumnezeu" ( o& qeos), care derivă de la qeein, ce înseamnă a alerga [i a înconjura toate sau de la aiqein, care înseamnă a
Romani VIII, 9. Ioan XX, 22. 88 Ie[irea III, 14. 89 Despre Dionisie Aeropagitul şi opera sa, să se vadă D. Fecioru: Sf. Ioan Damaschin. Cultul sfintelor icoane, Bucureşti, 1937, nota 3, p. 9-13. 90 Despre numele dumnezeie şti, MG. III, col. 636 C -637 C. 26
87 86

Dogmatica

arde, căci Dumnezeu este foc mistuitor a toat ă răutatea91, sau de la qeastai, care înseamnă a vedea totul, deoarece lui nu i se poate ascunde nimic [i observ ă toate, în adevăr, a văzut pe toate înainte de facerea lor, avându-le în minte din ve şnicie; şi fiecare se face la vremea hot ărâtă de mai nainte, potrivit ve şnicii lui gândiri executive, care se nume şte predestinare, icoană şi exemplu. Prin urmare primul nume al lui Dumnezeu indic ă existenta Lui, dar nu ce este Dumnezeu92. Al doilea nume indic ă activitatea; iar însu şirile că este fără de început, incoruptibil, nef ăcut, adică nezidit, necorporal, nev ăzut [i altele ca acestea ne arat ă ce nu este Dumnezeu, adic ă: existenţa Lui nu are început, nu este supus stricăciunii, nu este zidit, nu este corp, nu este văzut. ~nsuşirile de bun, drept, sfânt şi altele ca acestea, care înso ţesc firea lui, nu indic ă însăşi fiinţa Lui. Iar însuşirile de domn, împ ărat [i altele ca acestea arată raportul cu acelea care se deosebesc de El. Se numeşte domn faţă de acei care sunt domni, împ ărat, faţă de acei care sunt împ ăraţi, creator faţă de cele create, păstor faţă de cei păstoriţi. CAPITOLUL X Despre unirea şi deosebirea dumnezeiasc ă Toate aceste însu şiri trebuiesc atribuite întregii Dumnezeiri în chip comun, identic, fără deosebire, neîmp ărţit [i unitar. ~n chip deosebit îns ă fiecărei ipostase a Dumnezeirii expresiile: Tat ă, Fiu, Duh, necauzat, cauzat, nenăscut, născut [i purces, care nu indic ă fiinţa, ci raportul unei ipostase faţă de celelalte [i modul lor de existen ţă. Aşadar, cu toate că ştim acestea şi suntem condu şi prin ele către fiinţa dumnezeiască, totuşi nu înţelegem însăşi fiinţa, ci pe acelea care sunt în legătură cu fiinţa, după cum, chiar dacă ştim că sufletul este necorporal, fără de greutate [i f ără de formă, totuşi nu am înţeles [i fiin ţa lui; tot astfel nu cunoaştem nici fiinţa corpului, chiar dac ă ştim că este alb sau negru, ci pe acelea care sunt în leg ătură cu fiinţa lui. ~nvăţătura cea adevărată, însă, ne învaţă că Dumnezeirea este simpl ă şi are o singur ă activitate simpl ă, bună, care lucrează toate în toţi, întocmai ca raza soarelui, care înc ălzeşte toate [i lucreaz ă în fiecare potrivit capacit ăţii sale naturale [i puterii sale de receptivitate, deoarece a luat asemenea energie de la Dumnezeu creatorul. Dar toate acelea care aparţin întrupării dumnezeieşti [i iubitoare de oameni a Cuvântului Lui dumnezeiesc sunt proprii numai Fiului. C ăci la acestea n-a participat nici Tat ăl, nici Duhul altfel decât prin bunăvoinţă [i prin facerea de minuni cea negr ăită, pe care Dumnezeu Cuvântul, care s-a
91 92

Deuteronom IV, 24; Evrei XII, 29. Tradus prin corectarea textului edi ţiei din MG, dup ă ediţia de la Verona, 1531, f. 15v.

27

Sfântul Ioan Damaschin

făcut om asemenea nouă, a săvârsit-o ca Dumnezeu neschimbat [i Fiu al lui Dumnezeu. CAPITOLUL XI Despre expresiile antropomorfice date lui Dumnezeu ~n dumnezeiasca Scriptură găsim foarte multe expresii simbolice antropomorfice cu privire la Dumnezeu. Trebuie s ă se ştie că noi, fiind oameni, îmbrăcaţi în trupul acesta gros, nu putem s ă înţelegem sau să exprimăm activităţile dumnezeieşti, sublime şi imateriale ale Dumnezeirii decât numai dacă întrebuin ţăm imagini, tipuri şi simboluri adecvate felului nostru de a gândi. A şadar, toate câte s-au spus antropomorfic despre Dumnezeu sunt spuse în chip simbolic [i au un sens mai înalt, c ăci Dumnezeirea este simpl ă [i fără de formă. Prin ochii lui Dumnezeu, prin pleoape şi prin vedere, în ţelegem puterea lui atoatev ăzătoare [i cuno ştinţa Lui căreia nu i se poate acunde nimic, de acolo c ă şi noi prin acest sim ţ dobândim o cuno ştinţă [i o încredinţare mai desăvâr[ită. Prin urechi [i prin auz înţelegem capacitatea lui de a fi milostiv şi de a primi rug ăciunea noastră, căci [i noi prin acest sim ţ ne îmbunăm faţă de acei care ne roagă, aplecându-ne cu mai multă dragoste urechea spre ei. Prin gur ă [i prin grai înţelegem facultatea prin care îşi exprimă voinţa lui; de acolo c ă şi noi facem cunoscute gândurile noastre intime prin gur ă [i prin grai. Prin mâncare [i băutură înţelegem conlucrarea noastr ă cu voinţa lui, căci noi, prin simţul gustului, împlinim o dorin ţă necesară a firii. Prin miros înţelegem facultatea Lui de a primi gândurile şi sentimentele noastre bune faţă de El93, de acolo că [i noi prin acest sim ţ primim mireasma cea bun ă. Prin faţă înţelegem arătarea şi apariţia Sa prin fapte, de acolo c ă apariţia noastră se face prin faţa noastră. Prin mâini înţelegem facultatea prin care realizează activitatea Lui, pentru c ă şi noi săvârşim cu ajutorul mâinilor lucrurile necesare [i pe cele mai de cinste. Prin mâna dreapt ă înţelegem ajutorul lui în lucrurile cele bune, de acolo c ă [i noi ne folosim de mâna dreaptă mai cu seamă în lucrurile mai nobile, mai de cinste şi care au nevoie de cea mai mult ă putere. Prin pip ăit înţelegem cunoaşterea şi perceperea Lui mai exactă a lucrurilor foarte fine [i ascunse, de acolo c ă [i cei pe care noi îi pip ăim nu pot să ascundă în ei înşişi nimic. Prin picioare şi mers înţelegem venirea şi prezenţa Lui ca să ajute pe cei care sunt în nevoi sau ca s ă pedepsească pe duşmani sau pentru orice alt ă faptă, de acolo că şi noi venim f\când uz de picioare. Prin jurământ înţelegem imutabilitatea hot ărârii Sale, de acolo c\ [i noi întărim prin jurământ
Tradus prin corectarea textului edi ţiei din MG, dup ă ediţia de la Verona, 1531, f. 16v. 28
93

Voi adăuga. unirea celor uni ţi. fiinţă superioară oricărui început. afar ă de cele care s-au spus despre venirea în trup a Cuvîntului lui Dumnezeu. Şi ca să spun într-un cuvânt. 1531. reînnoire [i prefacere pentru cei care au corupt starea naturală. principiul dcs ăvârşirii celor desăvârsiţi. Mai exact încă despre numele dumnezeie şti Pentru că Dumnezeirea este incomprehensibil ă. pentru cei care se urcă la dânsul94. somn [i somnolen ţă `ntelegem întârzierea Lui pentru pedepsirea du şmanilor [i amânarea ajutorului obişnuit faţă de cei ai Lui. pentru c ă este un început mai presus de orice început 95. atât cât este îngăduit şi cât este accesibil fiec ăruia. Dumnezeu este bun. Aşadar. MG. 17v. adică a cunoştinţei Lui. va fi negreşit [i fără nume. — Dumnezeu. f. III. Prin urgie [i mânie în ţelegem ura [i aversiunea faţă de rău. suflet raţional. rechemarea [i învierea celor care au căzut de la El. Prin uitare. însă. au un sens ascuns şi ne învaţă din lucrurile proprii firii noastre cele ce sunt mai presus de noi. căci numele indic ă lucrurile. ne-a adus de la neexisten]\ la existen]\ [i ne-a 94 95 Despre numele dumnezeie[ti . să nu căutăm numele fiinţei ei. bună părtă[enie a ceea ce este ascuns. însuşirile firii omene şti şi afectele naturale şi neprihănite. 589 BC. căci şi noi ne mâniem atunci când urâm cele potrivnice opiniei noastre. prin faptul c ă nu cunoaştem fiinţa ei. este mai degrabă Tatăl nostru decât cei care ne-au născut şi care au luat de la El şi existenţa [i capacitatea de a na şte — El este p ăstorul celor care-L urmează [i al celor păstoriţi de El. dup ă ediţia de la Verona. spiritualitatea existen ţelor spirituale. Cuvântul lui Dumnezeu. Tradus prin corectarea textului edi ţiei din MG. trup. pacea celor învrăjbiţi. care înalţă. cale [i c ălăuză. viaţa vieţuitoarelor. toate expresiile antropomorfice cu privire la Dumnezeu. zidire sfinţită pentru cei mişcaţi de vreo tulburare necurat ă. a primit pentru mântuirea noastr ă pe om în întregime. simplitatea celor simpli. care ne-a adus de la neexisten ţă la existenţă. col. dup ă cum a zis dumnezeiescul Dionisie Areopagitul: Dumnezeu este cauza [i principiul tuturor. că El este Tatăl celor făcuţi de El. însă.Dogmatica legămintele unora fa ţă de alţii. siguranţă pentru cei care stau. pricipiul îndumnezeirii celor îndumnezei ţi. [i pentru a ne `mp\rt\[i cu bun\tatea Lui. CAPITOLUL XII Despre aceleaşi lucruri ~n aceste învăţături am fost instrui ţi din cuvintele sfinte. luminarea celor lumina ţi. raţiunea existen ţelor raţionale. 29 . este fiin ţa existenţelor.

decât p\mânt. Sunt apoi şi unele numiri afirmative ale Coloseni I. Prin faptul c ă el este cauza tuturor existenţelor şi a întregii fiin ţe. cu toate acestea nu ne -a `mp\rt\[it cu fiin]a Lui [i nici cu cuno[tin]a fiin]ei Lui. ci este mai presus de toate. spre exemplu: lumin ă şi întuneric. a ceea ce este ra ţional şi înţelept se numeşte „raţiune" şi „raţional". C ăci este cu neputin ţă ca firea să cunoască în chip des\vârşit o fire superioar ă ei. ceea ce este identic cu a spune „existen ţă" decât inexisten ţă. spre exemplu: „Fiin ţă mai presus de fiinţă". 30 96 . via ţă" [i „viu". cum se va putea cunoa şte ceea ce este mai presus de existenţă? Dar pentru ca să participăm cât de puţin cunoştinţei lui Dumnezeu şi să avem chiar o idee cât de slab ă de El. „Dumnezeire mai presus de Dumnezeire". de asemenea se numeşte „gândire" [i „gânditor”. cele curate decât cele întinate. 16. neînceput. Şi aceasta pentru motivul c ă binele este existen] ă şi cauza existentei. din pricina bun ătăţii Lui nespuse. întrucât Dumnezeu este incomprehensibil. Iar prin faptul că este cauza oricărei raţiuni [i în ţelepciuni. Acestea sunt însu şirile negative [i afirmative ale lui Dumnezeu. „zi" decât noapte. „Principiu mai presus de principiu" [i altele ca acestea. Dumnezeu. mult mai propriu va fi numit „soare" [i „loc" decât întuneric. este şi fără nume. „duh" şi „apă". nev ăzut. apă şi foc. nu în sensul c ă este mai mic decât cineva sau c ă îi lipseşte ceva — căci toate sunt ale Lui şi din El şi prin El s-au făcut şi în El se ţin96 — ci pentru că el depăşeşte într-un grad cu totul superior toate existenţele: el nu este nimic din existen ţe. „bunătate" decât răutate. cele sfinte decât cele blestemate. Prin urmare. Şi prin faptul c ă este cauza tuturor existen ţelor. iar r ăul lipsa binelui sau a existen]ei. se numeşte „Cel ce este" [i „Fiin ţă". Pentru aceea unele din numirile dumnezeie şti sunt spuse în chip negativ [i arat ă că Dumnezeu este mai presus de fiin ţă. Aşadar. dar înainte de toate [i mai mult. ca elemente vitale. netemporal.Sfântul Ioan Damaschin `nzestrat cu facultatea cunoa[terii. este numit dup ă toate cele cauzate. Dar mult mai propriu este ca să fie numit din cele mai cinstite şi cele mai adecvate Lui. din aceea că el este cauza tuturor. ci este mai presus de fiin ţă şi fără nume. „via ţă" decât moarte. „putere" şi „puternic" [i în acela şi fel şi cu toate celelalte. „înţelepciune" [i „în ţelept". spre exemplu: nefiinţial. Dar prin faptul c ă este cauza tuturora şi că are mai înainte în El raţiunile şi cauzele tuturor existen ţelor este numit după toate existen ţele şi după cele contrarii. a binevoit s ă fie numit prin acelea care sunt proprii naturii noastre. Sunt mai cinstite şi mult mai adecvate Lui cele imateriale decât cele materiale. „foc". Dacă cunoştinţele sunt în legătură cu existenţele. ca să cunoaştem că fiinţa lui Dumnezeu nu este acestea. Alte numiri sunt date lui Dumnezeu în mod afirmativ. deoarece acestea şi participă mai mult la El. Dar numele cel mai pl ăcut este acela care rezultă din unirea acestor dou ă.

putere. se aplic ă întregii Dumnezeiri. El este mintea. Tatăl este izvorul [i cauza Fiului [i a Sfântului Duh. „putere". ci Duh al Talălui. cauza primară a creării tuturor. Numirile acestea. izvorului. Tat ă numai al Fiului [i purced ător al Duhului Sfânt. nu în sensul c ă este din El. Când m ă gândesc. pentru c ă este imaterial şi pentru că este atoatelucr ător [i atotputernic. 97 Evrei I. iar prin Cuvânt purced ătorul Duhului revelator. ştiu că ea este Dumnezeu des\vâr[it [i fiinţă desăvârşită. putere. Dar când mă gândesc la raportul reciproc al ipostaselor ştiu că Tatăl este soare mai presus de fiin ţă. strălucire. atât cele negative cât [i cele pozitive. neîmpărţită [i necompus ă. Şi la fel. Astfel El este n ăscut. Fiul este Fiu. I Corinteni I. icoană. în ţelepciune. nu născut.Dogmatica lui Dumnezeu. {i ca s ă nu spun multe. „în ţelepciune". Coloseni I. ci este o unitate des ăvârşită. chip al Tatălui97 [i din Tatăl. înţelepciune. care este singura putere a Tat ălui. pentru c ă este cauza acestora. abisul ra ţiunii. al Dumnezeirii. născătorului. la una din ipostase. „duh". 31 . Prin urmare toate câte convin Tat ălui care cauzează. Pentru aceea Duhul cel Sfânt este împlinitorul cre ării tuturor. al luminii. trebuie atribuite Fiului. Fiului n ăscut. „raţiune". abis al fiin ţei. pentru că purcede din Tatăl — căci nu este mişcare fără duh — [i Duh al Fiului. însă. voinţei. izvor al bunătăţii. voin ţă decât Fiul. al raţiunii. ci ceva mai presus de lumină. al în ţelepciunii. purces. Cuvânt. 15. 24. iar când unesc şi număr împreună pe cele trei ipostase ştiu că sunt un singur Dumnezeu des\vâr[it. spre exemplu: „întuneric". nu în sensul c ă Dumnezeu este întuneric. Căci numai Tatăl este cauza. care revelează cele ascunse ale Dumnezeirii. în acela şi chip [i fără de deosebire [i fiec ăreia din ipostasele Sfintei Treimi. cum numai El ştie. trebuie atribuite numai Tat ălui. nu este în Tat ăl. ci c ă nu este lumin ă. în trei ipostase des ăvârşite. Prin urmare Dumnezeu se nume şte „minte". căci Dumnezeirea nu este compusă. Şi toate câte convin puterii cauzate. Toate câte se potrivesc celui cauzat. purcese. ca ipostasă des\vâr[ită din o ipostas ă des\vâr[ită. El este [i se nume şte Fiu. născătorul Cuvântului. revelatoare [i des\vâr[itoare trebuie atribuite Duhului Sfânt. Cuvânt. al puterii. puterii care este cauza primar ă a creaţiei. ci în sensul că este purces din Tatăl prin El. 3. care au o putere de nega ţie covâr[itoare. cum numai El ştie. Iar Duhul Sfânt este puterea Tat ălui. izvor n ăscător [i produc ător al binelui ascuns în El. Sfântul Duh nu este Fiu al Tatălui. Cuvântului. din Tatăl prin Fiul. înţelepciunii.

Pentru aceasta cerul este tronul Lui98. iar corpul este con ţinut. unde este prezent ă. căci pe p\mânt a petrecut. 20r. deoarece este în întregime pretutindeni şi nu este împărţită parte cu parte în chipul celor corporale. f. Sfântul Lui trup este numit picior al lui Dumnezeu. ci numai limita aerului care conţine. iar p\mântul este aşternut picioarelor Lui 99. ~ngerul101 nu este conţinut într-un loc în chip corporal 102 `ncât să primească chip [i să ia formă. Se nume şte aşadar loc al lui Dumnezeu acela care participă mai mult la energia [i la harul Lui. dup ă ediţia de la Verona.Sfântul Ioan Damaschin CAPITOLUL XIII Despre locul lui Dumnezeu şi că numai Dumnezeirea este necircumscris ă Locul trupesc este limita con ţinutului. Fapte VII. 49. în mod absolut. în trup. nu este în vreun loc. 1531. însă. prin care con ţinutul este conţinut. Aşadar Dumnezeu. Isaia LVI. cu oamenii 100. căci umple toate. în cer este locul Lui de odihn ă. Fapte VII. căci am afierosit acest loc spre sl ăvirea Lui ca pe un loc sfin]it. 38. El străbate prin toate f ără să se amestece [i împărtăşeşte tuturor energia Lui. 1. 101 ~n fruntea acestui aliniat este urm ătorul subtitlu. o not ă marginală a manuscrisului: „Despre locul 99 32 Tradus prin corectarea textului ediţiei din MG. prin faptul c ă este 98 102 103 îngerului şi al sufletului şi despre no ţiunea de necircumscris". De asemenea. care fac voia Lui şi care îl slăvesc pururea. fiind imaterial şi necircumscris. Şi biserica se nume şte loc al lui Dumnezeu. ci este în întregime în toate şi în întregime mai presus de toate. că se află într-un loc [i se vorbe şte de loc al lui Dumnezeu. El este însuşi locul Lui. căci ea nu are trup ca s ă fie conţinută în mod trupesc. Ibidem. Dar există şi un loc spiritual unde se gânde[te [i este firea spiritual ă [i necorporală. lucrează [i este conţinută în chip spiritual şi nu corporal. . se numesc locuri ale lui Dumnezeu [i locurile în care ni s-a făcut cunoscut ă energia Lui fie prin corp. acolo unde se face cunoscut ă energia Lui. Trebuie să se ştie că Dumnezeirea este neîmp ărţită. 49. C ăci sunt mai curate cele imateriale decât cele materiale şi cele virtuoase decât cele întovărăşite de viciu. 100 Baruh III. Isaia LVI. Se spune însă103 că este într-un loc. în care ne facem rugăciunile noastre c ătre El. care vine în atingere cu corpul con ţinut. Se spune. 1. Spre exemplu: aerul con ţine. ceea ce conţine nu este în ceea ce este con ţinut. adic ă potrivit cur ăţeniei naturale şi voli]ionale. fie fără corp. în cer sunt îngerii. Nu tot aerul care conţine este locul corpului con ţinut. este mai presus de toate [i ţine toate. potivit capacit ăţii fiecăruia şi puterii de receptivitate. îns ă.

Dogmatica

prezent în chip spiritual [i lucreaz ă potrivit firii lui şi nu este în alt ă parte, ci este circumscris în chip spiritual acolo unde lucreaz ă. Nu poate să lucreze în acelaşi timp în diferite locuri. Numai Dumnezeu poate s ă lucreze în acelaşi timp pretutindeni, îngerul, prin iu ţeala firii [i prin faptul c ă este gata, adică grabnic de a se muta, lucreaz ă în diferite locuri. Dumnezeirea, însă, pentru că este pretutindeni şi mai presus de toate, lucrează simultan în diferite moduri printr-o energie unică şi simplă. Sufletul este unit în întregime cu tot corpul [i nu parte cu parte. Nu este conţinut de el, ci îl con ţine, după cum focul conţine fierul; şi fiind în el, lucrează propriile sale lucr ări. Ceea ce este circumscris este limitat în spa ţiu sau în timp sau în gândire; iar ceea ce este necircumscris nu este limitat de nici una din acestea. Necircumscrisă este numai Dumnezeirea, pentru c ă este fără de început [i f ără de sfâr[it, cuprinde totul [i nu este sesizat ă de raţiune. Numai Dumnezeu este incomprehensibil, indefinit, necunoscut de nimeni, dar numai el se cunoa şte pe sine însu şi, îngerul, îns ă, este circumscris în timp, căci existenţa lui are început; este circumscris în spa ţiu, deşi în chip spiritual, în sensul în care am spus mai sus; este circumscris şi în gândire. ~ngerii cunosc reciproc de ce m ărime este firea lor104. Ei sunt mărginiţi în chip des\vâr[it de Creator. Corpurile, însă, sunt circumscrise în timp, pentru că au început şi sfâr[it, sunt circumscrise în spa ţiu [i în gândire. Dumnezeirea105 este cu totul imuabil ă şi neschimbat ă. Ea a hotărît mai dinainte, prin preştiinţa Sa, pe toate cele care nu sunt în puterea noastr ă şi a determinat pe fiecare la timpul şi locul propriu [i potrivit. Potrivit acestui principiu, „Tat ăl nu judecă pe nimeni, ci toat ă judecata a dat-o Fiului”106. Este evident că a judecat Tatăl şi Fiul — ca Dumnezeu — şi Sfântul Duh. Dar însu şi Fiul — ca om — se va pogorî în chip trupesc şi va sta pe tronul slavei 107 — pogorârea şi tronul sunt ac ţiuni ale unui corp circumscris — şi va judeca pe toat ă lumea cu dreptate108. Toate sunt distan ţate de Dumnezeu, nu prin loc, ci prin fire. La noi prudenţa, înţelepciunea şi sfatul vin [i se duc, pentru c ă sunt nişte stări ale sufletului. La Dumnezeu, îns ă, nu este aşa. La El nimic nu se produce şi dispare, căci El este neschimbat, imuabil şi nu trebuie s ă admitem accidente la El. La Dumnezeu binele coincide cu fiin ţa109. Cel care doreşte necontenit pe Dumnezeu îl vede, căci Dumnezeu este în toate. Existen ţele depind de cel care există şi nu este vreo existen ţă, care să nu aibă existenţa sa în cel
104 105

Ioan V, 22. Matei XIX, 28; XXV, 31. 108 Fapte XVII, 31. 109 Tradus prin corectarea textului edi ţiei din MG, dup ă ediţia de la Verona, 1531, f. 21r.
107

106

Dumnezeu, despre Tat ăl, despre Fiul şi despre Sfântul Duh; şi despre Cuvânt şi Duh".

Ibidem, f. 20v. ~naintea acestui aliniat este urm ătorul subtitlu, o not ă marginală: „Rezumatul celor spuse despre

33

Sfântul Ioan Damaschin

care există. Dumnezeu este amestecat în toate, pentru c ă ţine firea. Iar Dumnezeu Cuvântul s-a unit după ipostasă cu Sfântul lui trup [i s-a amestecat fără amestecare cu firea noastră. Nimeni nu vede pe Tatăl afară de Fiul şi Duhul110. Fiul este voin ţa, înţelepciunea [i puterea Tat ălui. Nu trebuie s ă vorbim cu privire la Dumnezeu despre calitate, ca s ă nu spunem că El este compus din fiin ţă [i calitate. Fiul este din Tat ăl şi toate câte le are, de la El le are, pentru aceea nici nu poate s ă facă nimic de la El însu şi111, căci nu are o energie deosebit ă de a Tatălui. Dar pentru că Dumnezeu este prin fire nev ăzut, se face văzut prin activităţile Sale şi-l cunoaştem din structura şi conducerea lumii. Fiul este icoana Tat ălui, iar Duhul icoana Fiului, prin care Hristos, locuind în om, dă acestuia asemănarea cu Dumnezeu. Duhul cel Sfânt este Dumnezeu; El st ă la mijloc între cel nen ăscut şi cel născut, şi este unit de Tat ăl prin Fiul. Se nume şte Duh al lui Dumnezeu, Duh al lui Hristos, minte a lui Hristos, Duh al Domnului, însu şi Domn, Duh al adopţiei, al adevărului, al libert ăţii, al înţelepciunii — căci este făcătorul tuturor acestora. Prin fiin ţa lui umple toate, ţine toate, umple lumea cu fiinţa Lui şi este necuprins de lume din pricina puterii Lui. Dumnezeu este o fiin ţă veşnică [i neschimbătoare, creatoarea existenţelor [i este adorat ă cu gând cucernic. Dumnezeu este şi Tatăl, cel care există veşnic, nenăscut, pentru că nu s-a născut din cineva, dar a n ăscut pe Fiul cel de o ve şnicie cu El. Dumnezeu este [i Fiul, care este totdeauna cu Tat ăl şi este născut din El în afară de timp, veşnic, nestricăcios, impasibil, nedesp ărţit. Dumnezeu este [i Duhul cel Sfânt, putere sfin ţitoare, enipostatic ă, purcede în chip nedesp ărţit din Tatăl [i se odihne şte în Fiul, deofiin ţă cu Tatăl [i cu Fiul. Cuvântul este acela care este totdeauna prezent în chip fiin ţial împreună cu Tatăl. Cuvântul este iar ăşi mişcarea naturală a minţii, potrivit c ăreia se mişcă, gânde[te şi judecă, fiind ca o lumin ă şi strălucire a ei. Cuvânt este iarăşi cuvântul mintal, care vorbe şte în minte. Şi iarăşi există cuvântul rostit, cârteşte vestitorul gîndirii. A şadar Dumnezeu-Cuvântul este substanţial şi enipostatic. Celelalte trei feluri de cuvânt sunt puteri ale sufletului, care nu exist ă într-o ipostasă proprie. Dintre acestea, primul este o odraslă naturală a mintii, deoarece izvor ăşte totdeauna din ea în chip natural; al doilea se numeşte cuvântul mintal, iar al treilea, cuvânt rostit cu gura. Duhul are mai multe sensuri, înseamn ă, în primul loc, Sfântul Duh. Şi puterile Sfintului Duh se numesc duhuri. Duh se nume şte şi îngerul cel
110 111

34

Ioan VI, 46. Ioan V, 30.

Dogmatica

bun; duh [i demonul; duh [i sufletul. Sunt cazuri câ nd [i mintea se nume şte duh. Duh este [i vântul; duh [i aerul. CAPITOLUL XIV ~nsuşirile firii dumnezeie şti ~nsuşirea de a fi nezidit, f ără de început, nemuritor, infinit, ve şnic, imaterial, bun, creator, drept, lumin ător, neschimbător, impasibil, necircumscris, necuprins, indefinit, nem ărginit, nevăzut, incomprehensibil, perfect, stăpân absolut, liber, atoateconduc\tor, dătător de viaţă, atotputernic, infinit de puternic, sfin ţilor, împărtăşitor, cuprinzător [i conservator al universului, proniatorul tu turor, toate aceste însu şiri şi altele ca acestea le are Dumnezeirea prin fire, nu le-a luat din alt ă parte, ci ea împărtăşeşte tot binele f ăpturilor Sale, potrivii puterii de receptivitate a fiecăreia. Ipostasele locuiesc [i stau unele în altele, c ăci, ele sunt nedep ărtate [i nedespărţite unele de altele [i au neamestecat ă întrepătrunderea uneia în alta, nu în sensul c ă ele se contractă sau se amestecă, ci în sensul c ă ele sunt unite între ele: Fiul este în Tat ăl şi Duhul, Duhul în Tat ăl [i Fiul, iar Tatăl în Fiul [i Duhul, f ără ca să se contragă, să se confunde sau s ă se amestece. Există la ele unitate [i identitate de mi şcare, căci cele trei ipostase au un singur impuls şi o singură mişcare, lucru cu neputin ţă de văzut la firea creat. Luminarea [i energia divină este una, simpl ă şi neîmpărţită, şi cu toate că lucrează în chip mântuitor asupra fiec ăreia din cele care exist ă în exemplare singulare [i împarte tuturora p ărţile constitutive ale firii sale proprii, totu şi r\mâne simplă; se multiplic ă, fără să se împartă, în fiecare din cele care exist ă în exemplare singulare şi le adună, le întoarce pe acestea spre simplitatea ei. Toate o doresc [i în ea î şi au existen ţa. Iar ea împărtăşeşte tuturor existen ţa după cum au firea. Ea este existen ţa existenţelor, viaţa vieţuitoarelor, raţiunea existenţelor raţionale, spiritualitatea existen ţelor spirituale. Ea este mai presus de spiritualitate, mai presus de raţiune, mai presus de via ţă [i mai presus de fiin ţă. ~n afară de acestea ea străbate prin toate f ără să se amestece, dar prin ea nu trece nimic. Mai mult, ea cunoa şte totul printr-o cunoştinţă simplă. Vede totul în chip simplu cu ochiul s ău dumnezeiesc atoatev ăzător şi imaterial, atât pe cele prezente cât [i pe cele trecute [i pe cele ce au s ă fie, înainte de facerea lor. Este fără de păcat, iartă păcatele şi mântuie[te. Poate să facă pe toate câte le voie şte; dar nu voie şte să facă pe toate câte le poate, căci poate să piardă lumea, dar nu vrea.
35

este clar c ă eu vorbesc de Tatăl. este făcătorul tuturora. fiind fără început.Sfântul Ioan Damaschin CARTEA A DOUA CAPITOLUL I Despre veac Acela a făcut veacurile care există înainte de veacuri. Lumea aceasta are şapte veacuri. Domnul nostru Iisus Hristos [i de Duhul Lui cel prea Sfânt. . 2. căci El a făcut însuşi veacul. ~nainte de întemeierea lumii. Veac se numeşte iarăşi [i timpul de o mie de ani. c ăci înseamnă multe lucruri. Exist ă un sfâr[it particular. este îns ă [i un sfâr[it ob ştesc [i general. Şi potrivit acestei concepţii este un singur veac. Prin cuvintele: via ţă veşnică şi pedeapsă veşnică se indică nesfârşirea veacului ce va să fie. când va fi învierea obştească a oamenilor. Numai Dumnezeu. de Fiul lui Unul-Născut. iar dumnezeiescul apostol: „Prin care a făcut [i veacurile” 113. ci un fel de mi şcare [i interval de timp care mergea împreun ă cu cele veşnice. 2. adic ă vieţile oamenilor. Pentru aceea Dumnezeu se nume şte [i veşnic (aiwnios). cel fără de sfâr[it dup ă înviere. Căci după înviere timpul nu se va mai număra cu zile [i cu 112 113 36 Psalmi LXXXIX. Evrei I. moartea fiec ăruia. dar şi mai înainte de ve şnicie. Iar ăşi se numeşte veac toată viaţa prezentă. Se vorbeşte [i de un singur veac. Se vorbeşte şi de veacurile veacurilor. al veacurilor şi al tuturor existen]elor. nu timpul. Se numeşte iarăşi veac. adic ă cel format din zile şi nopţi. c ătre care zice dumnezeiescul David: „Din veac [i pân\ în veac Tu eşti”112. Veacul de acum şi cel ce va să fie se numeşte veacul veacului. nu era un veac care s ă se poată măsura. pentru c ă cuprinde în el toate veacurile. Veac se numeşte şi viaţa fiecărui om. anume de la facerea cerului şi p\mântului [i pân\ la sfârşitul [i învierea ob ştească a oamenilor. Al optulea veac este veacul ce va să fie. care se m ăsoară cu mişcarea [i drumul soarelui. Veac se numeşte [i veacul ce va s ă fie. singurul Dumnezeul nostru. nici o parte din timp. ci un fel de mişcare şi un interval de timp care merg împreun ă cu cele veşnice. când nu era soare care s ă despartă ziua de noapte. Trebuie să se ştie că numele de veac are multe sensuri. pentru c ă cele şapte veacuri ale lumii prezente cuprind multe veacuri. Iar când vorbesc de Dumnezeu.

Pentru cei păcătoşi va fi o noapte adânc ă. când soarele drept ăţii va străluci luminos peste cei drep ţi. străbătători. Evrei I. şi pe om. creeaz ă. veşnic mişcătoare. o natur ă necorporală. de unde î şi au originea. Prin apocatastasă se înţelege reîntoarcerea tuturor existen ţelor raţionale în Dumnezeu. cel care a creat universul. Care etste. numai ziditorul o ştie. un fel de duh [i de foc imaterial. 5. spirituală. Dacă astfel stau lucrurile. Numai Dumnezeirea este în realitate imaterial ă [i necorporală. necorporal\. dup ă cum spune dumnezeiescul David: „Cel care face pe îngerii Lui duhuri [i pe slugile Lui pară de foc”115. aduce de la neexisten ţă la existen ţă şi creează universul. atât pe cele nevăzute. CAPITOLUL III Despre îngeri El este făcătorul şi creatorul îngerilor. prin nimicirea mor ţii. CAPITOLUL II Despre creaţie Aşadar. cum va fi cu putin ţă să se numere timpul celor o mie de ani ai apocatastasei origeniste? 114 Prin urmare Dumnezeu este singurul făcător al veacurilor. spiritualizarea corpurilor şi transformarea lumii materiale. liberă. Se spune că este necorporal [i imaterial în raport cu noi. El i-a adus de la neexisten ţă la existenţă [i i-a zidit dup ă propriul Lui chip. Prin aceste cuvinte arată că ei sunt uşori. în timp ce gânde[te. grabnici spre dorul de Dumnezeu [i slujirea Lui. deoarece tot ceea ce se pune în comparaţie cu Dumnezeu. pentru că bunul şi prea bunul Dumnezeu nu s-a mulţumit cu contemplarea Lui proprie. 115 Psalmi CIII. arzători. însă. îndrepta ţi spre cele de sus [i liberi de orice gând material. iar gândul se face lucru. îngerul este o fiin ţă spirituală. natura [i defini ţia fiinţei lui. calzi. îngerul are o fire ra ţională. c ăci tot ceea ce este creat este schimb ător. este grosolan [i material.Dogmatica nopţi. care este alcătuit din elemente văzute [i nevăzute. 7. cel care exist ă mai înainte de veacuri. Aşadar. cât [i pe cele v ăzute. fără de sfârşit. singurul incomparabil. ci prin mul ţimea bunătăţii Sale a binevoit s ă se facă ceva care să primească binefacerile Sale şi să se împărtăşească din bunătatea Lui. slujeşte lui Dumnezeu [i a primit în firea lui nemurirea în har. liberă [i schimbătoare în felul de a gândi sau de a voi. Va fi mai degrabă o singură zi neînserată. realizându-se prin Cuvânt [i des ăvâr[indu-se prin Duh. 37 114 . Aşadar.

Eu spun nelimitaţi. pentru că îngerul are o fire ra ţională [i spiritual ă. de uşi. ~ngerii sunt circumscri şi.Sfântul Ioan Damaschin Numai ceea ce este necreat este neschimb ător. Căci cel care a făcut timpurile nu este sub timp. Toţi îngerii au fost zidi ţi prin Cuvânt [i au fost des ăvârşiţi de Sfântul Duh prin sfinţire. însă. ~ngerul nu este nemuritor prin fire. ci prin har. este liber.). ~ngerul este incapabil de poc ăinţă. Nu au nevoie de limb ă şi de auz. El care ştie toate. Nu sunt limita ţi de pereţi. Ei au din afară sfinţenia fiinţei lor. Nelimitat însă. Prin iuţeala firii lor se g ăsesc îndată pretutindeni unde ar porunci învoirea dumnezeiască. căci atunci când sunt în cer nu sunt pe p\mânt şi când sunt trimi şi de Dumnezeu pe p\mânt nu r\mân [i în cer. care î şi au luminarea din lumina primară fără de început. care a zidit-o. are facultatea de a r\mâne şi a progresa în bine sau de a se îndrepta spre r ău (cazul `ngerilor c\zu]i n. pentru că este necorporal. Cu toate acestea ei nu apar a şa cum sunt celor vrednici. evident. căci tot ceea ce are început are şi sfâr[it potrivit naturii lui. natura lor nu are o form ă trupească [i nici nu au cele trei dimensiuni. Tot ceea ce este raţional este şi liber. ~ngerii sunt puternici [i gata spre a îndeplini voin ţa divină. căci sunt nelimita ţi. căci nu sunt muritori. ci sunt prezen ţi în chip spiritual şi activează acolo unde li s-ar porunci. ~ngerii sunt lumini spirituale secundare.n. de la Duhul. însă. care i-a făcut. Omul. cărora Dumnzeu va voi ca ei s ă se arate. iar pentru că este creat [i schimb ător. participând la luminare [i la har în m ăsura vredniciei şi rangului lor. ci transmit unii altora propriile lor gânduri [i hot\râri fără să rostească cuvânt. din pricina sl ăbiciunii corpului are parte de poc ăinţă. ci sub o form ă oarecare. Sunt înainte st ătătorii 38 . este numai cel nezidit. fie c ă au rangul potrivit gradului de luminare. Au. Fiind spirite. Este. Aşadar. c ăci toată zidirea este limitată de Dumnezeu. Numai Dumnezeu este ve şnic. Nu au trebuin ţă de căsătorie. că cei care sunt mai sus împ ărtăşesc celor mai de jos luminarea şi cunoştinţa. dar mai degrabă este mai presus de ve şnicie. cu toate acestea ei nu pot s ă fie şi să activeze simultan în dou ă locuri deosebite. ei sunt în locuri spirituale. ei se luminează reciproc potrivit superiorit ăţii rangului sau firii. darul profeţiei. de încuietori [i de pece ţi. prin harul dumnezeiesc. Nu ştim dacă fiinţa lor este aceeaşi sau se deosebe şte a unora de a altora. ştie. Se deosebesc îns ă unii de alţii prin luminare [i prin rang. Nu sunt circumscri şi în felul celor corporale. ci deasupra timpului. Ei păzesc părţile p\mântului. prin fire [i în sensul propriu al cuvântului. fie c ă participă luminării potrivit rangului în care sunt. în aşa fel `ncât să-i poată vedea aceia cărora li se arată. Numai Dumnezeu.

mărturisesc că s-au făcut înainte de plăsmuirea omului. ei sunt superiori nou ă şi stau totdeauna împrejurul lui Dumnezeu116. singurul nezidit. Migne PG. Dumnezeiescul înv ăţător le împarte pe acestea în trei cete de câte trei. dup ă ediţia de la Verona. a Heruvimilor cu mul ţi ochi şi a Tronurilor celor prea sfinte. Ne conduc [i ne ajută în lucrurile noastre. 200 D – 201 A. 120 Cuvântul XXXVIII. Fecioru. adic ă Sfânta Scriptură ne indică 9 fiinţe cereşti. Prea Sfântul şi prea sfinţitul [i marele teolog Dionisie Areopagitul spune c ă toată teologia. Văd pe Dumnezeu atât cât le este cu putin ţă [i aceasta este hrana 117 lor. fiind creaturi. la Sfintele Pa şti. la Teofanie.Dogmatica neamurilor şi ai locurilor. din cele două. proneitorul [i ţiitorul tuturora este Dumnezeu. însă. Sunt mai presus de noi. însă. A doua ceat ă este ceata Domniilor. Dar toţi care spun că îngerii sunt creatorii vreunei fiinţe. potrivit predaniei. dup ă cum au fost orândui ţi de creator. cu toate acestea nu sunt impasibili. aceştia sunt gura tat\lui lor. Alţii spun că s-au făcut după ce s-a creat primul cer. a Arhanghelilor [i a îngerilor 118. Migne PG. p. a începătoriilor. nu sunt creatori. adic ă la Naşterea Mântuitorului. 320 C: Cuvântul XLV. Cicerone Iord\chescu [i tip\rit\ `n anul 1932 [i a fost reeditat\ `n anul 1994. Locuiesc în cer şi au un singur lucru de f ăcut: să laude pe Dumnezeu şi să slujească voinţei lui dumnezeie şti. col. potrivit voin ţei şi poruncii dumnzeieşti. a Puterilor şi a Stăpînirilor. numit şi Grigore din Nazianz. Unii spun că îngerii s-au făcut înaintea oric ărei făpturi. a tr ăit între 329(330) . au ajuns neînclina ţi. ci prin har [i prin st ăruinţa în unicul bine. col. El spune c ă cea dintâi ceată este aceea care se află totdeauna lâng\ Dumnezeu şi. Ia[i. 6-7. col. Negre şit. c ăci numai Dumnezeirea este impasibil ă. cit. Tradus prin corectarea textului edi ţiei din MG. 39 117 116 . Făcătorul. MG. dar nu sunt neînclina ţi. la Institutul European. diavolul. Lucrarea a fost tradus\ `n române[te de Pr. 1531. Dar eu sunt de p ărerea lui Grigore Teologul. este unit ă de aproape şi nemijlocit cu Dumnezeu. pentru c ă sunt necorporali şi liberi de orice pasiune trupeasc ă. Iau forma pe care le-ar porunci-o Stăpânul Dumnezeu şi astfel se arată oamenilor şi le revelează tainele dumnezeieşti. XXXVI. op. C ăci trebuia să fie zidită mai `ntâi fiin ţa spiritual ă şi apoi cea sensibil ă şi în urmă. 629 A. 118 Despre ierarhia cereasc\. Grigore din Nazianz s\ se vadă: D. Toţi. III. Despre Sf. C\ci îngerii. nota 6. 25r `n loc de “hrana” are: “desf \tarea”. f.389(390). A treia ceat ă [i cea din urmă. XXXVI. Aceasta este ceata Serafimilor cu şase aripi. Ei se înclină greu spre rău. însuşi omul. Acum. ~n edi]ia de la Verona.. nu din pricina firii lor. Grigore Teologul. 25r. f. 119 Sf. după cum spune Grigore Teologul 119: „La început Dumnezeu gânde[te puterile îngereşti [i cereşti şi gândul Lui s-a făcut faptă”120.

f. dup ă ediţia de la Verona. dar nu au putere să forţeze pe cineva. Marcu V. Luca VIII.Sfântul Ioan Damaschin cel lăudat şi slăvit în Tatăl [i în Fiul şi în Sfântul Duh. fiind creat ă de creator. 124 Matei VIII. Dar o dată ce Dumnezeu le îngăduie. înainte st ătătorul cetei terestre. Pentru aceea de multe ori mint [i nu trebuiesc crezu ţi. a fost bun ă căci „Dumnezeu a văzut toate câte a făcut [i iată foarte bune”122. a fost f ăcut pentru bine [i nu avea în el de la creator nici cea mai mică urmă de răutate. c ăruia Dumnezeu i-a încredinţat p\zirea p\mântului. ci. Facerea I. nici demonii nu cunosc ce le viitoare. Ei cunosc [i Scripturile. Li s-a îng\duit să ispitească pe om. Răul nu este nimic altceva decât lipsa binelui. Toată răutatea şi patimile necurate au fost n ăscocite de ci. cu toate acestea n-a suferit luminarea şi cinstea pe care creatorul i-a dăruit-o. Căci noi avem facultatea de a primi ispita sau de a nu o primi. Aşadar cu toate că erau de aceeaşi natură cu îngerii. El este cel dintâi care s-a depărtat de bine [i a c ăzut în r\u. s-a îndreptat de la starea sa natural ă la o stare contra naturii sale şi s-a ridicat împotriva lui Dumnezeu care l-a făcut121. în chip asem ănător şi răul este întuneric spiritual. Demonii nu au nici st ăpânire. Pentru aceea se realizează toate câte spun ei. 12-13. Dar şi demonii proorocesc: uneori pentru c ă văd cele ce se întâmplă departe. în chipul în care am arătat. se schimb ă [i iau forma pe care o vor după fantezia lor. au putere. alteori prin conjectur ă. înclinându-şi de bunăvoie voinţa lor de la bine spre rău. ci a fost bun. Pentru acest motiv s -a pregătit diavolului şi demonilor lui [i celor care îl urmeaz ă. totu şi au devenit r ăi. 12. 40 122 121 . i-a urmat lui şi a căzut împreună cu el. dup ă cum şi întunericul este lipsa luminii. C ăci binele este lumina spiritual ă. nu a fost f ăcut rău prin natură. cu toate acestea proorocesc. decât numai dacă li se îngăduie de Dumnezeu în scopul mântuirii. 1531. voind să se împotriveasc ă Lui. nici putere contra cuiva. cum este cazul cu Iov123 [i după cum este scris în Evanghelii despre porci 124. 26r. 123 Iov I. focul nestins [i Tradus prin corectarea textului edi ţiei din MG. Lumina deci. Mulţimea nenumărată de îngeri aşezaţi sub el s-a dezlipit. chiar dacă uneori spun adev ărul. 31. 30-32. îngerii proorocesc pentru c ă Dumnezeu le revelează şi le porunceşte să proorocească. Nici îngerii lui Dumnezeu. prin voin ţa lui liberă. CAPITOLUL IV Despre diavol şi demoni Dintre aceste puteri îngere şti. 32-33. dar a ajuns întuneric prin voin ţa sa liberă.

op. 23-24. 6. 131 Facerea I. le conţine pe toate. Numai Dumnezeirea este necircumscris ă. despre care filosofii p ăgâni. 6. 24. Mai mult. cum este cerul. CAPITOLUL VI Despre cer Cerul este totalitatea zidirilor v ăzute şi nevăzute. 41. a trăit între 330-379. 4. seminţele. CAPITOLUL V Despre zidirea văzută ~nsuşi Dumnezeul nostru. le-a făcut din cele care au fost create de el. Vasile cel Mare. 127 Psalmi LXVII. Dar pentru că Sfânta Scriptură vorbeşte de cer [i de „cerul cerului” 127 [i de „cerurile cerurilor” 128. aceea este căderea pentru îngeri.Dogmatica pedeapsa veşnic\125. 8. după cum nu o au nici oamenii dup ă moarte. nota 8. aducând pe toate de la neexisten ţă la existenţă. iniţiat fiind din dumnezeiasca Scriptur ă. 132 Sf. Despre Sf. pe altele. cum sunt vie ţuitoarele. 128 Psalmi CXLVIII. Dumnezeu a numit t ăria cer130 şi a poruncit ca acesta s ă fie în mijlocul apei. [i pentru că spune că fericitul Pavel a fost r ăpit pân\ la al treilea cer129. Psalmi CXLV. nu le-a făcut din o materie preexistent ă. CXIII. părinte bisericesc. 34. spune că natura acestuia este fin ă ca fumul133. 130 Facerea I. Dar trebuie să se ştie că ceea ce este moartea pentru oameni. aer [i foc. spunem că la facerea universului am primit şi facerea cerului. spun c ă este o sferă fără de stele. Acestea s-au făcut la porunca creatorului din p\mânt. însuşindu-[i învăţăturile lui Moise.. ea le umple pe toate. pentru că s-a Matei XV.a început a f ăcut Dumnezeu cerul [i p\mântul". Dup ă cădere ei nu mai au posibilitatea poc ăinţei. prosl ăvit în Treime [i Unime „a făcut cerul [i p\mântul şi toate câte sunt în ele" 126. 2. apă. plantele. cit. Migne PG. p. Dumnezeiescul Vasile 132. Vasile să se vadă: D Fecioru. le înconjoar ă pe toate. focul [i apa. Pe unele. aerul. înăuntrul lui sunt puterile spirituale ale îngerilor [i în el sunt închise [i înconjurate toate cele sensibile. 133 Omilia I la Hexaimeron: „I. orânduind ca el s ă separe apa care este deasupra t ăriei [i apa care este dedesubtul t ăriei131. XXIX. pentru c ă este mai presus de toate [i le-a creat pe toate. Alţii spun că este lichid ă. col. p\mântul. 20 41 126 125 . 129 II Corinteni XII.

Alţii numesc cerul al cincilea element. că este în formă de sferă şi ori din ce parte l-ai privi el este partea cea mai înalt ă. Toat ă această orânduire este pentru motivul c ă ele sunt contrarii: jos p\mântul [i apa — apa. de jur împrejur. Şi acest lucru îl vom observa la mersul lunii. pentru că sunt mai grele şi tind mai mult în jos. P\mântul [i apa. fie că este în chipul cel ălalt. însă. cerul. Ei spun că cerul înconjură p\mântul în formă de sferă şi trage împreun ă cu el. luna [i stelele înconjoar ă p\mântul de la apus spre miaz ă-noapte [i sosesc astfel iar ăşi la răsărit. însă. în formă de cerc. atârn ă în partea cea mai de la mijloc. avem aici zi. aici este noapte. potrivit celor spuse mai sus. când luceafărul de seară. care este mijlocul. pentru că. După el. ca o îmbr ăcăminte. Ei spun că cerul are şapte zone. este aerul. aerul. iar cele grele şi care trag în jos. prin mişcarea lui foarte iute. potrivit felului nostru de a sim ţi. eterul. Au spus că sunt şapte planete: Soarele. Unii au socotit c ă cerul înconjur ă universul în form ă de cerc. 3. Corpu rile uşoare [i fine au primit de la creator partea de deasupra. 42 . altul decât cele patru. Venus şi Saturn. soarele. şi peste tot împrejurul aerului. care în fiecare sear ă dă puţin îndărăt. Luna. Aceştia spun că atunci când soarele apune. Elementul cel mai uşor [i care tinde cel mai mult în sus este focul. Ei susţin că cerul are o natură foarte fină. avem noapte. cerul ocupă în toate părţile locul de sus [i p ământul pe cel de jos. Marte. 22. şi de la cuvintele fericitului Isaia: „Cel ce ai pus cerul ca o boltă”135. acesta. iar partea de la mijloc a locului cuprins de el este partea cea mai de jos. Au numit pe acestea planete. pentru c ă se mişcă contrar mişcării cerului: cerul [i celelalte stele se mi şcă de la răsărit la apus. Alţii şi-au închipuit c ă cerul este semisferic. 135 Isaia XL. Ei spun c ă Venus este când luceaf ărul de diminea ţă. Dar. fie că este aşa. una mai înalt ă decât alta. Al ţii. Mercur. spun ei. iar când este sub p\mânt. Ei spun c ă cerul se mi şcă în formă de ciclu şi că strânge împreun ă pe cele dinăuntru în aşa fel că ele r\mân fixe [i nu cad. şi îl numesc eter. 134 Psalmi CIII. pornind de la cuvintele lui David.Sfântul Ioan Damaschin făcut în mijlocul apelor. pentru aceea este [i mai mobil ă decât el — mai sus de p\mânt şi de apă. grăitorul celor dumnezeie şti: „Cel ce întinzi cerul ca o piele” 134. că este formată din cele patru elemente. mai jos. este a şezat îndată după cer. ca fumul şi că fiecare zonă are câte o planetă. peste tot. dar numai acestea se mişcă de la apus la răsărit. Iar în afar ă de toate. Toţi care au spus că cerul este sferic sus ţin că el se dep\rtează în chip egal de la p\mânt [i în sus [i în l ături şi în jos. Jupiter. locul cel mai de jos. Şi când soarele este deasupra p\mântului. cuvinte care arată cortul. luna [i stelele. ~n jos şi în lături adică. este mai uşoară decât p\mântul. când soarele se pogoar ă sub p\mânt. toate s-au făcut C – 21 A. iar acolo zi.

II Petru III. atunci cheamă la veselie pe îngerii din cer şi pe oamenii de pe p\mânt. Evrei I. Numai Dumnezeu este prin fire f ără de început [i f ără de sfâr[it. Iată trei ceruri. nu se v ătăma cu nimic cuvântul adevărului. pe toate p ăsările cerului”137. Scriptura obişnuieşte să personifice şi să vorbească de cele neînsufle ţite ca de cele însufleţite. Iordanul s-a tras îndărăt”145.Dogmatica şi s-au statornicit prin porunca lui Dumnezeu [i au dobândit ca temelie neclintită voinţa şi sfatul dumnezeiesc: „El a spus şi s-au făcut. despre care a vorbit dumnezeiescul apostol 138. 13. pentru că se vede sus. nu trebuie să o cercetăm. Şi munţii şi dealurile se întreab ă care sunt motivele s ăltării 136 137 Psalmi CXLVIII. căci sunt neînsufle ţiţi [i nesimţitori. 11. 145 Psalmi CXIII. iar tu r ămâi”141. 27. şi „Ce-ţi este ţie mare că fugi şi ţie Iordane că te tragi îndărăt?"146. Se ţin. adică cerul de deasupra tăriei. 5. Pentru aceea când dumnezeiasca Scriptur ă spune: „Să se veselească cerurile [i să se bucure p\mântul”144. Porunc ă a pus şi nu va trece"136. 80. 144 Psalmi XCV. sunt supuse stric ăciunii şi prin urmare [i cerurile. 143 Apocalipsa XXI. 3. care este deasupra t ăriei. Dar dacă ai vrea să iei pe cele şapte zone ca şapte ceruri. El a poruncit şi s-au zidit. De obicei în limba ebraic ă cerul este numit la plural ceruri. în Sfînta Scriptur ă se numeşte cer şi aerul. însă. adică ale aerului. însă. pentru aceea s-a [i spus: „Acestea pier. 142 Psalmi CI. 4. 1. iar când spune „apele de deasupra cerurilor” 140. şi se conservă prin harul lui Dumnezeu. potrivit firii lor. Aşadar când voia s ă zică cerul cerului. „Binecuvântaţi. 5-6. Evrei I. ~n mod obişnuit. Fiinţa cerului. căci Dumnezeu a numit şi tăria cer. 138 II Corinteni XII. Totuşi cerurile nu vor pieri complet: „Căci se vor învechi şi ca o haină se vor strânge [i se vor schimba142. cum sunt urm ătoarele texte: „Marea a văzut [i a fugit. Cerul cerului este a şadar primul cer. 2. căci ne este necunoscut ă. Iată două ceruri. spune Scriptura. le-a întemeiat în veac [i în veacul veacului. 11. Toate cele create. potrivit uzului limbii ebraice este numit cu p luralul ceruri sau aerul [i t ăria sau cele şapte zone ale tăriei sau tăria. 146 Psalmi CXIII. 43 . 140 Ibidem. 27. şi va fi cer nou şi p\mânt nou”143. Daniil III. 141 Psalmi CI. 11-12. Nimeni să nu socoteasc ă că cerurile sau lumin ătorii lui sunt însufle ţiţi. 139 Psalmi CXLVIII. Cerul este cu mult mai mare decât p\mântul. a zis „cerurile cerurilor” 139. C\ci aerul [i nu cerul este locul prin care merg p ăsările. însă. ceea ce indică cerul cerului.

153 Ibidem. întunericul este mai mult un accident decât o existenţă. Este u şor [i se ridica mai sus decât toate celelalte. pe care îl numesc eter. 3. Alţii spun că lumina este focul cosmic. luminători. iar noi. ca s\ conducă [i să st\pâneasc\ noaptea [i s ă o lumineze153. ci întunericul este lipsa luminii. ea este frumuseţea şi podoaba întregii crea ţiuni văzute. s-a făcut ziua [i noaptea. care s ă se audă de urechi sensibile. foc. prin aceste cuvinte nu vrea s ă arate că cerurile slobozesc glas.Sfântul Ioan Damaschin lor147. CAPITOLUL VII Despre lumină. 16. „Dumnezeu a numit lumina zi. care se află deasupra aerului. 5. 6. A fost creat de creator în prima zi. „Şi cerurile vor povesti slava lui Dumnezeu”148. Iar de la începutul zilei pân\ la ziua cealaltă este o zi şi o noapte. Prin aceste cuvinte nu voim s ă indicăm clădirile. 152 Facerea I. De asemenea întunericul nu este fiin ţa aerului. ci c ă ele. 44 148 147 . observând frumuse ţea lor. lună şi stele Focul este unul din cele patru elemente. N-a fost numit ă `ntâi noaptea. Aerul nu are în fiin ţa lui lumina. adic ă luna şi stelele. soare. lăudăm pe creator ca pe artistul cel mai des\vâr[it. la porunca dumnezeiasc ă. Tot astfel obişnuim şi noi să spunem: S-a adunat oraşul. ci un accident. iar durata unei zile este drumul soarelui pe deasupra p\mântului de la r ăsărit la apus — luminătorul cel mic. întunericul nu este o existen ţă. Unii susţin că focul nu este altceva decât lumin ă. Psalmi CXIII. Aşadar în cele trei zile. prin măreţia lor. este caustic [i lumin ător în acelaşi timp. deoarece este lipsa luminii. 149 Facerea I. pentru aceea `ntâi este ziua şi pe urmă noaptea [i noaptea urmeaz ă zilei. ci pe locuitorii ora şului. Aşadar Dumnezeu a făcut lumina la început. 150 Facerea I. în a patra zi a f ăcut Dumnezeu luminătorul cel mare. fără să poată să-[i arate frumuseţea lor. Căci ia lumina [i toate r\mân necunoscute în întuneric. 1. ne prezintă puterea creatorului. adic ă în prima zi. Scriptura a spus: „ Şi s-a făcut seară [i s-a făcut dimineaţă: ziua `ntâia”151. Psalmi XVIII. c ăci ziua este timpul când soarele este deasupra p\mântului. Căci dumnezeiasca Scriptur ă zice: „Şi a zis Dumnezeu să se facă lumină [i s-a făcut lumină”149. Aşadar aerul lipsit de lumină. ci ziua. l-a numit Dumnezeu întuneric. răspândindu-se [i adunându-se lumina. iar întunericul l-a numit noapte" 150. 151 Ibidem. adică soarele ca să conducă [i să stăpânească ziua152 — prin el se constituie ziua.

Căci le-a rânduit „la timpuri. Saturn. ~n urm\. crescătoare de sînge. Acest lucru îl arat ă şi faptul că şi pân\ acum în acest anotimp odr ăslesc florile. 30v. Marte. la zile şi la ani”156. Mercur ~n a şaptea şi cea mai de jos. dar pentru ca să nu r\mână inactivă acea lumină. la semne. iar durata nopţii este drumul soarelui pe sub p\mânt de la apus la r ăsărit. Saturn ~n a doua. ei spun de asemenea că ele au o mişcare contrară cerului. Primăvara ziua este de dou ăsprezece ore [i noaptea de dou ăsprezece ore. căci sunt stele pe cer deasupra p\mântului [i în timpul zilei. dar mai rece [i mai umed ă decât vara. dup ă ediţia de la Verona. ascunde atât stelele cât [i luna [i nu le îngăduie să se vadă. ~nvăţaţii spun că printre aceşti luminători sunt şapte planete. 156 Facerea I. Venus. caldă [i umedă. Soarele ~n a cincea. Prin urmare luna [i stelele au fost orânduite ca s ă lumineze noaptea. Creatorul a pus în ace şti luminători lumina cea dintâi creat ă. în fiecare zonă a cerului se află câte una din cele şapte planete: ~n prima. dup ă cum spune dumnezeiescul David: „Luna şi stelele pe care tu le-ai întemeiat”155. adică în cea de mai sus. nu pentru că nu avea alt\ lumină. Din pricina aceasta le-au numit planete.Dogmatica Noaptea este timpul în care soarele este dedesubtul p \mântului. Jupiter ~n a treia. 155 154 45 . Luna Ele îşi urmează fără încetare calea pe care creatorul le-a orânduit-o lor şi a[a cum le-a întemeiat. Venus ~n a şasea. pentru c ă este mai iute. Numele celor şapte planete sunt acestea: Luna. f. Soarele. dup ă ediţia de la Verona. Prin cuvintele „le-ai întemeiat" a arătat fixitatea [i imutabilitalea orânduielii şi aşezării date lor de Dumnezeu. f. prim ăvara. Căci luminătorul nu este îns ăşi lumina. 157 Tradus prin corectarea textului edi ţiei din Migne PG. Pentru aceea prin soare se constituie cele patru anotimpuri: primul. asta nu înseamn ă că ele sunt în timpul zilei mereu sub p\mânt. ci că soarele. 1531. Este temperată. Ţine mijlocul între iarn ă şi vară: este mai caldă [i mai uscată decât iarna. căci în el a făcut Dumnezeu universul. Ea constă prin răsărirea soarelui din jumătatea locului de unde r ăsare soarele. ci cel care conţine lumina. 4. prin str ălucirea lui mai puternică. Marte ~n a patra. când răsăritul soarelui Tradus prin corectarea textului edi ţiei din Migne PG. Acest timp se întinde de la 21 157 martie pân\ la 24 iunie. Ei spun 154 că cerul se mişcă de la răsărit la apus şi planetele de la apus la răsărit. Jupiter. iar cerul trage împreun ă cu el pe cele şapte planete prin mi[carea lui. Mercur. 30v. Prim ăvara este de asemenea anotimpul când ziua este egal\ cu noaptea. 14. Psalmi VIII. 1531.

El este cam la mijloc între frig [i c ăldură. Racul în luna lui iunie 24. care ţine mijlocul între prim ăvară [i toamnă. Toamna este friguroasă [i uscată [i cre[te în veninul cel negru.n. Fecioara în luna lui august 25. Acest anotimp are ziua cea mai mare. adic ă spre partea de miazăzi a locului de unde r ăsare soarele. C ăci raţiunea ştie că sunt vătămătoare schimbărilor bruşte. Cumpăna în luna lui septembrie 25. între uscăciune [i umiditate [i ţine mijlocul între anotimpul de var ă [i anotimpul de iarn ă. urmeaz ă anotimpul de var ă. în chip înţelept. care au o mişcare contrară soarelui. adică lunii [i stelelor. iar de la cel de iarn ă frigul. uscată [i cre[te fierea galbenă. ea cre[te în flegmă. . pe unele când r ăsare soarele şi este deasupra p\mântului. vine anotimpul iernii. [i zilele [i nopţile. pentru c ă este de cincisprezece ore. prin trecerea de la cea mai mare r ăceală sau căldură sau umezeală sau uscăciune la temperaturile contrare acestora. [i cea mai mare noapte. se întinde de la 25 decembrie pân\ la 21 martie. fiindcă este de nouă ore. a avut grijă mai dinainte s ă nu cădem în boli grele. căci are de la cel de vară uscăciunea. căci are căldura primăverii [i usc ăciunea toamnei. lunii şi celorlalte cinci planete şi că prin cele douăsprezece zodii trec cele şapte planete. ~nvăţaţii spun că dintre stele. Taurul în luna lui aprilie 23. Soarele dă lumină [i celorlalţi luminători. Se întinde de la 24 iunie pân\ la 25 ale lunii septembrie. ~n chipul acesta soarele produce anotimpurile [i prin ele anul. Leul în luna lui iulie 25. având o durată de nouă ore. Soarele face o lun ă în fiecare zodie şi timp de dou ăsprezece luni str ăbate cele douăsprezece zodii: Numele celor dousprezece zodii [i lunile lor sunt acestea 158: Berbecul primeşte soarele în luna lui martie 21. pe altele când apune şi este sub p\mânt.Sfântul Ioan Damaschin se urcă spre părţile mai de nord ale locului de unde r ăsare soarele. Dar când soarele se pogoar ă spre partea cea mai mică [i cea mai de jos. Gemenii în luna lui mai 24. căci are frigul de la anotimpul de toamn ă. Acest anotimp are iar ăşi ziua egală cu noaptea: ziua este de dou ăsprezece ore [i noaptea de douăsprezece ore. de cincisprezece ore. Se întinde de la 25 septembrie pân\ la 25 decembrie. Căci creatorul. vine anotimpul de toamnă în locul celui de vară. 158 46 Sub aceste nume erau cunoscute constela]iile – n. Apoi. sunt pe cer douăsprezece zodii. Este cald ă. El este friguros [i umed [i ţine mijlocul între toamn ă [i primăvară. iar umezeala de la anotimpul de primăvară. după ce soarele se întoarce iar ăşi la jumătatea locului de unde r ăsare soarele. iar noaptea foarte mic ă. Acest anotimp are cea mai mic ă zi.

care rezultă din pricina soarelui. Săgetătorul în luna lui noiembrie 25. c ăci noi am fost f ăcuţi liberi de creator şi suntem stâpânii faptelor noastre. Peştii în luna lui februarie 24. nici a distrugerii celor care pier. De multe ori se produc [i comete. Ele nu fac parte dintre stelele care s-au făcut la început. de uscăciune. nici de pedepse. Cu aceasta se ocup ă astrologia. care sunt ni şte semne ce vestesc moartea regilor. nici a producerii celor care se fac159. 1531. s-a arătat magilor o stea 161. Apoi Dumnezeu nu va cârmui şi nici nu va purta grij ă de făpturile sale. cercul din ăuntru va fi mai mic. Cornul Caprei în luna lui decembrie 25. căci atunci când se schimb\160 sunt stăpânite [i sunt conduse de raţiune. De prisos va fi ra ţiunea noastră. dar nici într-un caz semne ale faptelor noastre. Dar negreşit raţiunea ni s-a dat în scopul deliber ării. care nu era dintre Tradus prin corectarea textului edi ţiei din Migne PG. Dar noi sus ţinem că ele sunt semne de ploaie. iubitoare de oameni şi mântuitoare a Domnului. de frig. nici viciu. pentru aceea tot ceea ce este raţional este [i liber. care este mai joas ă. Poate că ar spune cineva că stelele. de secet ă. care pentru noi s-a făcut. îns ă. apusul şi prin conjunc ţia acestor stele. lunii [i a stelelor. 161 Matei II. 2. de vânturi [i de alte asemenea. se conduc destinele noastre. Elinii spun c ă prin răsăritul. Ibidem. este şi mai mic şi se termină mai iute. iar altora necazuri. Vărsătorul de apă în luna lui ianuarie 25.Dogmatica Scorpia în luna lui octombrie 25. a soarelui şi a lunii. sunt totu şi semnele lor. st ări sufleteşti şi dispoziţii. 160 159 47 . căci nu suntem st ăpânii nici unei fapte [i în de[ert deliber ăm. Iar dac ă nu am dobândit nici virtute. deoarece este mai joasă şi trece prin ele mai repede. 32v. tot astfel [i drumul lunii. C ăci după cum dacă vei face un cerc înăuntru altui cerc. dacă nu sunt cauzele r ăzboaielor. f. facem cu necesitate ceea ce facem: iar ceea ce se face cu necesitate nu este nici virtute. dup ă ediţia de la Verona. dac ă toate se conduc şi se produc din necesitate. d ă naştere într-un fel sau altul la diferite temperamente. Dar stările suflete[ti fac parte din actele care sunt în puterea noastră. Iar luna străbate cele douăsprezece zodii în fiecare lun ă. Dumnezeu va fi nedrept dac ă dă unora bunătăţi. de umezeală. Calitatea aerului. ~n timpul naşterii trupeşti. nici viciu. Noi spunem că stelele nu sunt cauza celor care se întâmpl ă. atunci nu suntem vrednici nici de laude. Dac ă facem toate din cauza mişcării stelelor. ci se produc la porunca dumnezeiasc ă în timpul hot ărât şi dispar iarăşi. ci mai degrabă semne ale ploilor şi ale schimbării aerului. de căldură.

pentru ca unul s ă conducă. apoi celor puşi de el să conducă. ci ca să pună în natură ritm [i ordine. de a da şi de a ne supune. Pentru aceea. căci tot ceea ce este schimbător. adică aşa cum este în a cincisprezecea zi. iar altul să fie condus. iar anul acela se nume şte bisect şi are 366 de zile. S ă nu te miri dacă corpul lunii este mai mic. potrivit firii sale proprii. Trebuie să se cunoască că lumea. în primul loc îns ă.Sfântul Ioan Damaschin stelele care au fost f ăcute la început. îns ă. Aşadar. cre[te pân\ ce ajunge la 14 zile [i trei sferturi. 25. După cum am spus. Pentru aceea. când ap ărea. cât de mult corpul lunii va acoperi soarele. aducându-ne aminte de 162 48 Romani I. într-un an cele douăsprezece luni ale lunii au mai pu ţin cu unsprezece zile decât cele douăsprezece luni ale soarelui. Şi iarăşi unindu-se cu soarele renaşte şi se reînnoie şte. Trebuie să se ştie că luna a fost făcută de creator lună plină. când de la miaz ănoapte la miazăzi. sfin ţii părinţi spun. Faptul acesta vădeşte nebunia acelora care adoră zidirea în locul ziditorului 162. când se ascundea. adic ă soarele este sub p\mânt. este luminat ă de soare. Căci din ziua a patra pân\ în ziua a cincisprezecea sunt unsprezece zile. Anii lunii au 354 de zile. după ce s-a născut. nu pentru că Dumnezeu nu a avut de unde s ă-i dea lumină proprie. Şi tot ce este schimb ător nu este Dumnezeu. ci să primim pe toate cele de la Dumnezeu cu mul ţumire şi cu recunoştinţă. devenind ca un zid desp ărţitor. adică după ce s-a înnoit. Soarele eclipsează atunci când corpul lunii. Eclipsa lunii se `ntâmpl\ atunci când o acoper ă umbra p\mântului. c ăci trebuia să fie des\vâr[ită. îl umbreşte şi nu-i dă voie să ne transmită lumina. iar luna deasupra p\mântului. Şi lucrul acesta este evident din aceea că steaua mergea când de la r ăsărit la apus. atât de mare este [i eclipsa. Iar aceasta nu este rînduiala [i natura stelelor. făcătorul şi ziditorul şi stăpânul. lui Dumnezeu. c ăci unii spun c ă şi soarele este cu mult mai mare decît p\mântul. Căci luna. Lunile soarelui au 365 de zile şi o pătrime. adunând aceast ă pătrime timp de patru ani. [i când se g ăseşte în partea contrar ă în centrul cel mai înalt. Şi să nu cercetăm pentru ce conduce acesta şi nu eu. este supus stric ăciunii. soarele a fost creat în a patra zi. apoi începe s ă scadă pân\ `n ziua a douăzeci şi noua [i jum ătate. Soarele şi luna eclipseaz ă. ca şi noi să ne învăţăm de a comunica unii cu al ţii. [i ne învaţă că sunt schimb ătoare [i trecătoare. când ajunge complet neluminat ă. avem o zi. când luna este în a cincisprezecea zi. că este egal cu p\mântul [i cu toate acestea de multe ori îl acoper ă un nor mic sau chiar o colin ă sau un zid. . Luna eclipseaz ă prin faptul c ă p\mântul umbreşte luna [i nu ajunge lumina solar ă să o lumineze. deci luna a luat-o înaintea soarelui cu unsprezece zile.

aproape plin ă şi aproape complet strălucitoare. 163 164 Tradus prin corectarea textului edi ţiei din Migne PG. când se depărtează 180 de grade. de două ori. Unii susţin că focul. de dou ă ori. când se depărtează 90 de grade. pentru aceea atunci când se stinge dispare. nu o cunoaştem. cerul are 360 de grade. când se depărtează 150 de grade. Racul a Lunii. care se numesc zodii. când apare164. Cump ăna a lui Saturn. luna şi stelele sunt corpuri compuse [i. Natura lor. Gemenii şi Fecioara ale lui Mercur. altă dată la descreşterea lunii. naştere163. pe jum ătate. Fecioara a lui Marte. din adaosul celor 11 zile. [i anul acela are 13 luni. 49 . ~nălţimile Berbecul are înălţimea Soarelui. dacă nu este unit cu materia. Taurul [i Cump ăna ale lui Venus. când se depărtează 60 de grade. Aşadar în fiecare an dă soarelui pe cele 11 zile. când se depărtează 120 de grade. Este clar că soarele. Taurul a Lunii. emisfera de deasupra p\mântului are 180 de grade şi cea de sub p\mânt 180 de grade. Am spus „de dou ă ori". Pentru aceea la evrei în al treilea an se `ntâmpl\ o adăugire de zile. Peştii a lui Venus. El este împărţit în 12 părţi. în formă de seceră. Racul a lui Jupiter. lun ă plină. în dou ă zile [i jumătate. când luna se afl ă în acelaşi grad în care este soarele. Cornul Caprei a lui Mercur. potrivit firii lor. sunt supuse stric ăciunii. iar gradul 60 de minute. Săgetătorul şi Peştii ale lui Jupiter. luna străbate fiecare zodie. 1531. de două ori. 34v. Zodia are 30 de grade. Fazele lunii Conjuncţie. când se depărtează de soare 15 grade. dup ă ediţia de la Verona. Al ţii susţin că atunci când se stinge se preface în aer. A şadar. îns ă. odată la creşterea lunii. Cornul Caprei şi Vărsătorul de Apă ale lui Saturn. este invizibil. de două ori.Dogmatica învierea noastr ă. răsărit. Ciclul zodiacal se mi şcă oblic. la primul p ătrar. Ibidem. f. Casele planetelor Berbecul [i Scorpia sunt casele lui Marte. Leul a Soarelui.

suflă vântul numit Zefir (vântul de vest). Din regiunea cerului unde soarele apune la echinoc ţiu. este limpede şi transparent. Aceasta este ceea ce a spus Scriptura c ă „întuneric era deasupra abisului” 165. care sufl ă unul împotriva altuia. ci este luminat de soare. Este umed şi cald. suflă vântul numit Evros (vântul de la est-sud-est). Vântul este o mi şcare a aerului. care-[i schimbă numele după deosebirea locurilor de unde sufl ă. Şi ce altceva conţin corpurile dac ă nu aerul? Sunt diferite locuri de unde se face mişcarea aerului [i de la care vânturile î şi capătă numele. mirosim. fără de culoare.Sfântul Ioan Damaschin CAPITOLUL VIII Despre aer şi vînturi Aerul este un element foarte fin. suflă vântul numit Argestis sau Olimpias sau chiar Iapix (vântul de la vest -nord-vest). C ăci locul fiecărui corp este con ţinutul lui. Aerul are locul lui. uscăciunea şi umiditatea. Toate vânturile sunt în num ăr de douăsprezece. Aliniatul atesta este aşezat în ediţia de la Verona într-un capitol separat. Din regiunea cerului de unde soarele răsare la echinocţiu. Din regiunea cerului unde soarele apune vara. numit [i Facerea I. vântul numit Boreas (criv ăţul). Se zice că aerul este stingerea focului sau abur de apă fierbinte. voind să arate că aerul nu are în sine lumin ă. ci că alta este fiinţa luminii. înăuntru. Vânturile166 suflă în chipul urm ător: din regiunea cerului de unde soarele răsare la solsti ţiul de vară suflă vântul numit Chechias (vântul de l a sud-est) [i vântul Mesis (vântul de la nord-est). aerul este cald. Are capacitatea de a primi căldura şi frigul. Are capacitatea de a primi lumina. lun ă. Din regiunea cerului unde soarele apune iarna. Este cauza respira ţiei [i a vorbirii. Aerul nu are în sine lumin ă. suflă numai vântul Apiliotis (vântul de est). dup ă capitolul IX al traducerii de faţă. căci prin el vedem. Din regiunea cerului de unde soarele r ăsare la solsti ţiul de iarnă. mai greu decât focul [i mai u şor decât p\mântul şi apa. Dar se răceşte în vecinătatea apei şi a p\mântului. în jos. Sau: vântul este un curent de aer. Serve şte celor trei sim ţuri ale noastre. în afar ă. adică nu are prin natur ă culoare. iar cele de sus calde. la dreapta. la stânga [i mi şcarea circulară. Toate mi şcările lui spa ţiale sunt în sus. Vântul intermediar între Evros [i Notos se nume şte Foenix. 2. stele şi foc. Este apoi vântul numit Notos (vântul de la sud) [i vântul numit Aparctias (vântul de la nord). Prin natura sa. 50 166 165 . auzim. pentru c ă părţile de jos ale lui sunt reci. sufl ă vântul numit Lips (vântul de la sud-vest). Este şi un vânt intermediar între Aparctias [i Chechias.

începuturile Libiei şi ale Europei. care a despărţit apa cea de deasupra tăriei şi apa cea de dedesuptul t ăriei175. 170 Pontul = Marea Neagr\. Sarma ţia se întindea de la Marea Baltică pân\ la Marea Caspică şi Marea Neagr ă. Dar pentru care motiv a pus Dumnezeu apa deasupra t ăriei? Din pricina arşiţei cea fierbinte a soarelui [i Bactnanii sunt locuitorii unui ţinut din Asia central ă. p ăstrat şi azi. 174 Facerea I. numit [i Levconotos (vântul de la sud-sud-vest). Căci abis nu este nimic altceva decât ap ă multă al cărei sfârşit este incomprehensibil oamenilor. în partea de unde sufl ă vântul Arghestis se afl ă Iberia. 6. ~n partea de unde suflă vântul Lips.Dogmatica Evronotos (vântul de la sud-sud-est). locuiesc indienii. Spania de azi. La început apa acoperea tot p\mântul. 173 Sachii. Pentru aceea a spus Dumnezeu s ă se facă tărie [i s-a făcut176. 176 Facerea I. Meotis171 [i locuiesc sarmaţii172. în partea de unde sufl ă vântul Foenix se afl ă Marea Roşie [i Etiopia. Vântul intermediar între Notos [i Lips se numeşte Livonotos. ~n partea de unde sufl ă vântul Boreas se afl ă Pontul170. Căci la porunca dumnezeiască tăria a fost întărită în mijlocul abisului apelor. ~n partea de unde sufl ă vântul Evros. ~n partea de unde sufl ă vântul Thraschias. 2. 175 Facerea I. Vântul intermediar între Aparctias şi Arghestis se nume şte Thraschias. a cărui capitală era Bactra. locuitorii Sarma ţiei. Despre aceasta face menţiune dumnezeiasca Scriptur ă când zice: „Şi era întuneric deasupra abisului [i Duhul lui Dumnezeu se purta deasupra apei”174. ~n partea de unde sufl ă vântul Chechias se afl ă Marea Caspică [i locuiesc sachii 173. locuiesc cel ţii [i popoarele megie şe. CAPITOLUL IX Despre ape Apa este unul din cele patru elemente. rece. Mai `ntâi a f ăcut Dumnezeu tăria. 172 Sarmaţii. care se întindea la răsărit de fluviul Don. cea mai bun ă creaţie a lui Dumnezeu. la dou ă golfuri ale coastei de nord a Africii. 51 168 167 . care tinde în jos şi uşor de vărsat. greu. un popor al Asiei vechi `n Sci]ia asiatic\. locuiesc locuitorii de dincolo de Siria 168. Apa este un element umed. numiţi garamanţi169. numit de băştinaşi Cherchios (vântul de la nord-nord-vest). Sirta este numele dat de cei vechi. Popoarele care locuiesc marginile lumii sunt acestea: în partea de unde suflă vântul Apiliotis. 6-7. 169 Garamanţii sunt un vechi popor al Africii în Libia interioar ă la sud-estul Numidiei. locuiesc bactrianii167. locuiesc etiopienii şi maurii occidentali. în partea de unde sufl ă vântul Livonotos. ~n partea de unde sufl ă Zefirul se află coloanele lui Hercule. 171 Meotis = Marea de Azov. ~n partea de unde sufl ă vântul Aparctias locuiesc sci ţii cei de dincolo de Tracia.

180 Adic\ Marea Ro[ie [i Marea Mediteran\. Numele unuia este Fison. 181 Tradus prin corectarea textului edi ţiei din Migne PG. d ă la iveală izvoarele. 179 Facerea I. prin care primind apa din mare. 10-14. căci el se află la mijlocul celor două mări. îns ă. Oceanul se împarte în patru începuturi. Iar prin faptul c ă spune „o singur ă adunare" nu arată că ele s-au adunat într-un singur loc — căci iată zice mai jos: „ Şi adunările apelor le-a numit mări”178 — ci cuvântul citat mai sus a ar ătat că apele s-au făcut simultan. f. 513. De multe ori. Facerea I. s-au adunat apele în locurile lor de adunare şi s-a zărit uscatul 179. c ăci limba român ă n-are un cuvînt corespunz ător. care se coboar ă din Etiopia în Egipt. Despre el mi se pare că a spus Sfânta Scriptur ă: „râu iese din paradis” 183 care are apă bună de băut şi dulce. De aici se formeaz ă norii [i se fac ploile. Constandinidis. ţărmuri [i coaste. se curăţă prin p\mânt şi în chipul acesta se îndulce şte. dup ă ediţia de la Verona. La fel s-a format şi marea răsăriteană. atunci [i apa izvorăşte după felul p\mântului. 9. vol. adic ă în patru fluvii. aparte. 184 Facerea II. cf. ca şi cum ar avea nişte vine. 9. numele celui de-al treilea este Tigru. El procură apa mărilor. capuri şi limanuri şi conţin diferite golfuri. Sunt şi alte foarte multe fluvii şi foarte mari. Iar soarele împreun ă cu luna [i stelele sunt în t ărie. Pentru aceea tot p\mântul este sfredelit şi găurit. A. numele celui de-al doilea este Geon. iar altele dispar în p\mânt. iar coast ă locul pietros [i povârnit. Oceanul este un fel de fluviu. care înconjoară Egiptul. adic ă Gangele indic. s-ar fi aprins tăria din pricina căldurii. care are adâncime chiar de la început. care se numeşte Indiană [i cea boreală care se numeşte Caspică. 1531. 52 178 177 . despărţite de p\mânt. De aici cele două mări180. Cum este felul p\mântului aşa este [i apa izvoarelor. se încălzeşte. care să redea sensul lui pelagos. acesta este Nilul. 182 Am tradus cuvântul pelagos tot prin mare. Ţărm se numeşte locul nisipos. 10. care înconjoar ă tot p\mântul. iar numele celui de-al patrulea este Eufratul 184. De aici s-au format şi lacurile. Aşadar. 35v. Prin filtrare apa se îndulce şte. 10. Apoi a poruncit Dumnezeu s ă se adune apele într-o singură adunare177. S-au format181 cele dou ă mări care au diferite mări182. Căci îndată după tărie se întinde eterul. insule. p. soarele [i trombele de ap ă trag totdeauna în sus partea cea mai fin ă. munţi. III. Iar dacă locul de unde iese izvorul se `ntâmpl\ să fie amar sau sărat.Sfântul Ioan Damaschin a eterului. 183 Facerea II. când apa este strâmtorată [i curge cu forţa. c ăci apa mării se filtrează. Aceasta zăbovind în m ări [i stând nemişcată se amărăşte. Din această pricină izvorăsc în Facerea I. Atena. 1904. Marele dicţionar al limbii grece şti. Dacă n-ar fi fost apa acolo. pe lâng\ aceasta. Raportul dintre pelagos şi qalassa este acelaşi ca între parte şi întreg şi pentru aceea „pelagurile" iau numele de la ţările lâng\ care se găsesc. dintre care unele se vars ă în mare.

~n Asia.709 stadii. nu numai a celei trupe şti. Dup ă Helespont vine Propontis. de la gura rîului Tanais 187 pân\ la coloanele lui Hercule sunt 609. col. Prin aceasta s -au făcut munţii. Marea Sicilică. Marea cuprinsă între capurile Sunion şi Scila se numeşte Marea Saronică. în Libia. atât pe cele mici cât [i pe cele mari. pe care o numesc Golful Corintic sau Marea Alchionidă.44 C. Marea Tiriniacă. Marea Ionică şi Marea Adriatică. Omilia II la Hexaimeron: „P ământul era nev ăzut şi netocmit". care se termină în Sicilia [i se începe de la marginea extremă a Mării Ligurice. 53 . chiţi. 41 C . Prin porunca dumnezeiasc ă s-au făcut în p\mânt scobituri şi astfel s-au strâns apele în locurile lor de adunare. Marea Liguric ă se întinde pân\ la marginile Tiriniei.252 stadii. a poruncit Dumnezeu s ă scoală suflet viu185. care se întinde de la coloanele lui Hercule pân\ la Munţii Pirinei. Apoi Marea Libic ă. Iar călătoria pe mare în Europa. împreun ă cu golfurile.072 stadii. căci ele s-au făcut din apă. balauri. care se termină la localităţile Halchidon [i Bizan ţ. aici sunt strâmtorile de unde începe Pontul. Tanais = fluviul Don. este absolut trebuincios şi curăţător al murdăriei. Apoi Marea Mitroică şi Marca Icarică în care sunt insulele Ciclade.309. Apa este elementul cel mai bun. care se revarsă din Marea Sicilic ă. Cuvintele acestea le-a spus dumnezeiescul Vasile. Iar dincolo de Marea Icaric\ se revarsă Marea Egee. de la Tinghis 188 pân\ la portul Canopic 209. 20. peşti care înoată în apă [i păsări zburătoare. care este dincolo de Sardinia [i se întinde în jos spre Libia. p\mântul şi aerul. locuiesc pe p\mânt [i zboară în aer. Iarăşi. deoarece Dumnezeu avea să reînnoiască pe om prin apă [i prin Sfântul Duh. Tinghis = Tangerul. Şi a scos vieţuitoare.Dogmatica chip natural ape calde. călătoria pe mare este de 4. dar [i a celei sufleteşti dacă primeşte harul Duhului. pe care Dumnezeu a făcut-o la început. care se purta la început deasupra apelor 186. Helespontul se termin ă la localităţile Abidos [i Sistos. Pamfilică şi Egipteană. XXIX. Apoi Marea Carpatic ă. Despre mări Helespontul prime şte marea Egee. de la începutul Europei şi al Libiei se afl ă Marea Iberică. Marea Sardinică. 185 186 187 188 Facerea I. Prin păsări se uneşte apa. Migne PG. La un loc ţărmul lumii locuite de noi împreun ă cu golfurile este de l. de la Canope pân\ la rîul Tanais. Dup ă Pont vine lacul Meotis. Apoi Marea Cretană.111 stadii. Din apa.

Toate sunt pentru întrebuin ţarea potrivită a omului. Altul spune: „Cel ce ai întemeiat p\mântul pe nimic” 191. la început p\mântul era acoperit cu apă şi netocmit. spre exemplu: c ămilele. Unii susţin că este aşezat şi fixat pe ape. Căci nu este vreo vie ţuitoare. 1. care s ă nu fie folositoare spre Facerea I. de fiare [i de vite 196. p\mântul a produs tot felul de neamuri de animale. cum sunt maimuţele. 193 Psalmi XXIII. ca din partea creatorului. trebuie s ă nu ne depărtăm de gândul cel curat. iar dintre păsări. nici vreo plant ă în care creatorul să nu fi pus o oarecare energie. p\mântul produce unele cu rod. numind puterea de sus ţinere a lui stâlpi. Din acestea unele pentru hrană. Când a poruncit Dumnezeu. 6. 2. altele pentru vindecarea bolilor.Sfântul Ioan Damaschin CAPITOLUL X Despre p\mânt şi produsele lui P\mântul este unul din cele patru elemente. Nici un om n-a putut să spună locul pe care st ă p\mântul şi temelia lui. adic ă fără podoab\194. arată că natura apei este de a se v ărsa pretutindeni în jurul p\mântului. Alţii spun ca este fixat pe aer. 2. 191 Iov XXVI. spune: „Eu l-am întărit pe stâlpii lui" 192. 24-25 54 190 189 . de târâtoare. 7. El este uscat. 12. 3. „La început. Iar cuvintele: „pe mări l-a întemeiat”193. florile sunt d ăruite spre desf ătarea noastră. în prima zi. Şi iarăşi David. greu. 20. Psalmi CXXXV. care este asemănătoare puterii de naştere. iar la porunca dumnezeiasc ă p\mântul a primit propria sa podoab ă fiind înfrumuseţat cu tot felul de ierburi şi de plante195. 192 Psalmi LXXIV. oile. de nutriţie şi de rodire. Aşadar chiar dacă admitem că este aşezat pe el însu şi sau pe aer sau pe ape sau pe nimic. ci să mărturisim că toate sunt guvernate [i ţinute prin puterea ziditorului. a f ăcut Dumnezeu cerul şi p\mântul”189. mierlele şi papagalii şi cele asemenea. caii. spre exemplu: cerbii. A fost adus de la neexisten ţă la existenţă de Dumnezeu. La porunca creatorului. după cum spune dumnezeiescul David: „Celui ce a întărit p\mântul pe apă”190. îns ă. boii. altele pentru plăcere. altele mirositoare. Dintre plante [i ierburi. s-au făcut locurile în care s-au strâns apele şi atunci au luat na ştere munţii. 195 Facerea I. grăitorul celor dumnezeieşti. După cum spune dumnezeiasca Scriptur ă. altele pentru mâncare. imobil. Porunca dumnezeiască a pus în ele puterea de cre ştere. rece. 196 Facerea I. 194 Facerea I. altele pentru lucru. măgarii [i cele asemenea. spune Scriptura. spre exemplu: trandafirul [i cele asemenea. c ăprioarele şi cele asemenea.

se apropia de el mai mult decât toate celelalte vieţuitoare şi vorbea cu el prin mi şcări plăcute. 22. Trebuie să credem că acestea aşa sunt prin faptul c ă pân\ acum Cuvântul Domnului lucrează la dăinuirea acestora. Unii spun că p\mântul este sferic. căci Dumnezeu l-a pus stăpân peste toate cele de pe p\mânt [i din ape 197.Dogmatica trebuinţa oamenilor. Dar. 197 198 Facerea I. înainte de călcarea poruncii toate erau supuse omului. iar lui i s-a poruncit să lucreze în sudoare p\mântul din care a fost luat 200. Şarpele era prietenul omului. 200 Facerea III. pentru acest motiv a creat toate spre trebuin ţa lui potrivită. „cînd s-a alăturat de animalele cele neîn ţelegătoare şi s-a asemănat lor”199. iar al ţii că este conic. pe altele pe p\mânt [i pe altele în ap ă. Dar nici acum nu este f ără de folos trebuin ţa fiarelor sălbatice. atunci [i zidirea supus ă lui s-a revoltat contra st ăpânului pus de creator. 12 canoane. Cine ar putea s ă admire după vrednicie în ţelepciunea infinit ă şi necuprins ă de minte a creatorului? Sau cine ar putea s ă mulţumească cum se cuvine celui care a dat atâtea bun ătăţi? Provinciile 205 sau satrapiile cunoscute ale p\mântului sunt următoarele: în Europa 35. a răsărit din p\mânt [i spinul. 27. căci omul. a ştiut că omul. [i când pofta iraţională a condus în el ra ţiunea. 18. 205 Aliniatul aceste lipse[te `n edi]ia de la Verona. ca un punct spânzurat în mijlocul acestuia. a sfătuit pe strămoşi198. Pe p\mânt nu era nici ploaie. 55 . potrivit hot ărârii Domnului. pentru c ă cunoaşte pe toate înainte de facerea lor. nici iarn ă. Evrei I.1-5. 19. în marele continent al Asiei 48 de provincii. El va trece şi se va schimba203. După călcarea poruncii. Fericit cel care moşteneşte p\mântul celor blînzi 204. 13. are să calce porunca [i are s ă fie supus stric ăciunii. îl fac să-şi aducă aminte [i să cheme în ajutor pe Dumnezeul care le-a făcut. ~ntr-adevăr. din pricina c ăreia p\mântul a fost condamnat s ă producă spini [i ciulini201. după călcarea poruncii. 11. Potrivit acestei porunci. Pentru aceea. 28. pe unele în tărie. El este cu mult mai mic decât cerul. Căci Dumnezeu. Facerea III. diavolul. autorul r ăului. când a nesocotit porunca St ăpânului. când zice: „Cre şteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi p\mântul”202. temându-se de ele. 29-30. 202 Facerea I. 204 Matei V. 203 Psalmi CI. Căci p\mântul care are să primească pe sfinţi este nemuritor. prin el. 201 Facerea III. 199 Psalmi XLVIII. prin voia sa liberă. P\mântul producea roade în chip automat spre trebuin ţa vieţuitoarelor supuse omului. spinul s-a unit cu desf ătarea trandafirului spre a ne aduce nou ă aminte de călcarea poruncii. 5.

dar pentru cei mai pu ţin desăvârşiţi şi pentru cei care sunt mai lacomi în poft ă era un lucru r ău. a cunoscut că era gol şi şi-a făcut un acoper\mânt. 25.Sfântul Ioan Damaschin CAPITOLUL XI Despre paradis Dar pentru că Dumnezeu a voit s ă facă pe om din o fire v ăzută [i nevăzută. în aşa fel ca noi să avem un singur lucru de făcut. în care trăind va avea o via ţă fericită şi norocită. Facerea II. Dumnezeu a voit încă să ne facă [i fără de grijă. plantat în Eden cu mâinile lui Dumnezeu. Căci Dumnezeu. acoperit cu plante ve şnic înflorite. 9. după ce a gustat. 56 207 206 . 210 Facerea III. o ispitire [i un exerci ţiu al ascult ării şi neascultării omului. s-a acoperit210. 26. ca pe un împărat [i stăpân al întregului p\mânt [i al celor ce sunt în el. care ne-a creat. Şi acesta este paradisul dumnezeiesc. 11-14. 7. Căci. Pentru aceea pomul cuno ştinţei a fost numit pomul cunoştinţei binelui şi răului208 şi a fost numit astfel pentru c ă a dat celor care se împărtăşesc din el puterea de a cunoa şte propria lor fire. Acesta era un lucru" bun pentru cei des ăvâr[iţi. depăşind noţiunea oricărei frumuseţi [i podoabe sensibile: un ţinut cu adev ărat dumnezeiesc [i o locuin ţă vrednică de cel făcut după chipul lui Dumnezeu. s ă ne tulburăm cu privire la multe lucruri. 211 Facerea II. Pomul cunoştinţei a fost o încercare. de a ne bucura de contemplarea Lui [i de a l ăsa pe seama Lui Facerea I. [i luând frunze de smochin. Atât de impasibili a voit Dumnezeu să ne facă! Căci acesta este punctul culminant al impasibilit ăţii. ~n mijlocul lui a s ădit Dumnezeu pomul vie ţii [i pomul cuno ştinţei207. 208 Ibidem. i-a zidit înainte un fel de palat împărătesc. umplut de lumin ă. c ămara întregii bucurii şi veselii. Dar înainte de a gusta „erau goi amîndoi" atât Adam cât [i Eva „si nu se ru şinau”211. Este situat în partea de răsărit. de a lăuda fără încetare şi neîntrerupt pe ziditorul. 209 Evrei V. după cum este rea hrana tare pentru cei fragezi şi care au nevoie înc ă de lapte209. Tocmai lucrul acesta l-a experimentat Adam. Are o climă temperată [i este luminat de un aer foarte fin [i foarte curat. plin de miros cu bun ă mireasmă. ci numai omul. pl ăsmuirea mâinilor dumnezeieşti. după chipul [i asem ănarea Sa206. acela al îngerilor. nici s ă ne neliniştim şi să ne îngrijim mai dinainte de viaţa noastră. Căci Eden înseamnă desfătare. în el nu locuia nici o fiin ţă iraţională. mai sus decât tot p\mântul. nu voia ca noi s ă ne îngrijim.

pentru că ea vesteşte prin ea îns ăşi măreţia creatorului. 33. Acest lucru ni l-a grăit [i prin profetul David. Şi iarăşi: „Căutaţi împărăţia lui Dumnezeu [i dreptatea Lui [i toate acestea vi se vor ad ăuga vouă”214. 25. Este cu putin ţă ca prin cuvintele „tot Psalmi LIV. Şi aceasta este ceea ce Dumnezeu a numit „tot pomul". Dumnezeu. 16. grija de propriul lor corp îi atrage şi îi smulge spre ea. Dumnezeu este lotul. Iar în Evanghelii. părinţii purtători de Dumnezeu au predat aceasta. după cum am istorisit. Astfel. înv ăţând pe ucenicii Lui. pentru că neavând sigur ă r\mânerea în mai bine şi pentru că nu sunt fixaţi solid în contemplarea singurului bine.Dogmatica grija noastr ă. bună pentru cei care sunt tineri şi care sunt mai lacomi cu pofta. Nu este. unii `nv\]ând că este sensibil. adic ă cunoaşterea propriei sale naturi. sau din care puteau să mănânce numai cei care erau vrednici de via ţă [i nesupuşi morţii. dar un lucru trebuieşte. socotesc eu c ă paradisul dumnezeiesc a fost dublu şi. care locuia în el. 213 212 57 . Pomul cunoştinţei binelui [i r ăului este discern ământul unei contemplări multiple. în El [i prin El se ]ine totul. nici cu trupul vostru cu ce v ă veţi îmbrăca”213. Iar către Marta: „Marto. căci Maria partea cea bun ă [i-a ales. în adevăr. iar al ţii că este spiritual. aceasta pe bun ă dreptate a fost numită pomul vieţii. omul locuia cu trupul într-un loc cu totul dumnezeiesc şi foarte frumos. Dar mie mi se pare că după cum omul a fost creat în acela şi timp corporal [i spiritual. Matei VI. 41-42. 215 Luca X. 216 Facerea II. 25. Ea este bună de asemenea [i pentru cei care nu se tem de cădere. tot astfel şi locaşul preasfinţit al acestuia a fost creat în acela şi timp [i corporal şi spiritual [i avea o înf ăţişare dublă. prin aceea c ă au ajuns cu timpul la o oarecare deprindere a unei asemenea contempla ţii. adică de a şedea lâng\ picioarele lui şi de a asculta cuvintele Lui. însă. [i El te va hr ăni”212. alţii că este spiritual. Căci. iar cu sufletul locuia într-un loc foarte înalt [i incomparabil de frumos. harul lui Dumnezeu îl înve şmânta. Dulceaţa împărtăşirii dumnezeie şti dă celor care se împărtăşesc cu ea viaţă neîntreruptă de moarte. se desfăta ca un alt înger cu singurul fruct prea dulce al contempl ării lui Dumnezeu. Ea este bun ă pentru cei des ăvâr[iţi [i pentru cei care s-au fixat în contempla ţia dumnezeiască. zicând: „Aruncă Domnului grija ta. Dumnezeu era îmbrăcămintea lui str ălucitoare. era casa lui. zicând: „Din tot pomul care este în paradis. care nu se va lua de la dânsa”215. spune: „Nu v ă îngrijiţi cu sufletul vostru ce ve ţi mânca. Pomul vieţii era un pom care avea o energie d ătătoare de viaţă. veţi mînca”216. 214 Matei VI. Marto. te grije şti şi spre multe te sile şti. cu această contemplare se şi nutrea. Unii [i-au închipuit c ă paradisul este sensibil.

dar în realitate pune pe cel care se împ ărtăşeşte cu ea în comunitate cu relele. pentru motivele pe care le-am spus. 223 Facerea II. care se capătă din toate cele sensibile. 17. Prin aceste cuvinte socotesc c ă a vrut să zică: „Suie-te. Pentru aceasta l-a numit [i „tot pomul". Este deci cu neputin ţă ca să r\mână nestricăcios cel care se împărtăşeşte cu mâncarea sensibil ă. Căci este clar că aceştia au o natur ă spirituală şi incorporal ă. la Mine. 58 218 217 . p\mântul [i cele care sunt a şezate în ele. Psalmi CXXXIII. pe Mine. via ţa cea adevărată. 1531. creatorul [i 220 cauza tuturor. f. căci în ziua în care ve ţi mânca din el cu moarte veţi muri”223. căci numai Dumnezeirea este cu adev ărat imaterială [i necorporală. se v ăd fiind cunoscute prin făpturi"217. iar împărtăşirea cu Mine fă-o întărirea existen ţei tale. şi culege din toate un singur fruct. Lumea spirituală este înrudit\ cu el — căci înrudită cu Dumnezeu este firea raţională care se poate sesiza numai cu mintea — iar lumea materială este Romani I. Aceast ă cunoştinţă era primejdioas ă pentru Adam. 41v. indicând prin aceste cuvinte des ăvârşirea. prin toate făpturile. Sau se poate ca prin „pomul vie ţii" să se înţeleagă cunoştinţa dumnezeiasc\219. A creat încă [i lumea material ă. 222 Facerea II. Toate să-ţi rodească viaţa. ~n chipul acesta vei fi nemuritor". 221 Ibidem. CAPITOLUL XII Despre om Dumnezeu a creat astfel lumea spiritual ă. adică a naturii noastre. deoarece era de curând f ăcut. care poartă în sine singura participare la bine. Dar cea mai înaltă decât toate cuno ştinţele [i decât aceste contempla ţii este cuno ştinţa noastră. şi înălţarea prin ele la f\cătorul. dup ă cum zice dumnezeiescul apostol: „Cele nev ăzute ale lui de la zidirea lumii. 16. 5. adică pe îngeri [i pe toate cetele cereşti. în chip natural mâncarea sensibil ă este o completare a ceea ce se pierde. adică cerul. dup ă ediţia de la Verona. dup ă cum spune dumnezeiescul David: „Minunat ă a fost cuno ştinţa Ta din mine" 218.Sfântul Ioan Damaschin pomul" să se înţeleagă cunoştinţa puterii dumnezeie şti care se capătă din creaturi. Iar cînd zic incorporal ă o pun în compara ţie cu grosol ănia materiei. făcătorul. 20. nedespărţirea221. „Dar din pomul cuno ştinţei binelui [i răului nu mâncaţi din el. adică din structura mea. 220 Tradus prin corectarea textului edi ţiei din Migne PG. 219 ~n text: mai dumnezeiasc\. ea se dă afară şi se distruge. Căci spune Dumnezeu: „Din tot pomul din rai s ă mănânci”222. Prin „pomul cuno ştinţei binelui şi răului" indic ă mâncarea sensibil ă şi plăcută care în aparenţă este dulce.

21. duh.. iar prin voin ţă liber. pentru că ea cade sub sim ţuri. cel mai mare scriitor bisericesc al primei perioade patristice. XLV. vremelnic [i nemuritor. încărcat cu toate bun ătăţile. Se `ndumnezeieste prin participarea la iluminarea dumnezeiască şi nu prin transformarea sa în fiin ţa dumnezeiască. Dar după cum spune grăitorul celor dumnezeie şti. 580-586. 321 C. dup ă cum avea [i putere s ă se întoarc ă de la bine şi să ajungă la rău. 9. Migne PG. 228 Origen. Ieremia. p\mântesc [i ceresc. lipsit de sup ărare. 378-383. Grigore. 227 Facerea II. op. 1926. Popescu.M. compus. 16. şi D. văzut şi spiritual. Denaturarea istoriei lui Origen. Trupul şi sufletul au fost f ăcute simultan [i nu numai `ntâi unul [i apoi celălalt. p. 26. la mijloc între m ăreţie [i smerenie. căci ea este orânduirea şi legea cea mai potrivit ă. Eu spun că expresia „trebuia" indic ă voinţa creatorului. ca o a doua lume. atât cât este posibil.Dogmatica cu totul dep ărtată de el. 181. un microcosm în macrocosm. iar termenul final al tainei este îndumnezeirea sa prin înclina ţia către Dumnezeu. ca o dovad ă a unei înţelepciuni mai mari [i a bog ăţiei faţă de firi. adic ă în viaţa prezentă. 36. Avea adică puterea să r\mână şi să progreseze în bine ajutat fiind de darul dumnezeiesc. condus de sus. fără de grijă. observatorul lumii v ăzute. iar cuvintele „dup ă asemănare" arată asemănarea cu Dumnezeu în virtute. lucru pe care Dumnezeu îl îng ăduia. Isaia. în „Biserica Ortodox ă Română". Dumnezeu creeaz ă pe om cu mâinile Sale proprii din natura v ăzută [i nevăzută. virtuos. cit. un alt înger închin ător. Spun fără de păcat. iniţiat în lumea spiritual ă. XLIV. împăratul celor de pe p\mânt. Nimeni nu va întreba pe pl ăsmuitor: De ce m-ai făcut aşa? Căci olarul are puterea s ă construiasc ă din lucrul s ău diferite vase spre a arăta înţelepciunea sa225. 710-718. iar suflet raţional şi gânditor îi d ădu prin insuflarea Sa proprie227.631 -635. 246-254. c ăci cuvintele „dup ă chipul" indic ă raţiunea şi liberul arbitru. Aceasta numim „chip dumnezeiesc". dar mutat în alt ă parte. col. XVIII. 59 225 224 . drept. după chipul şi asemănarea Sa226. Aşa stând lucrurile. iar trup din pricina mândriei. ci mai mult în libertatea voin ţei. p. Animal condus aici. din pricina harului. ca s ă r\mână şi să laude pe binef ăcător. XXIX. Dumnezeu a făcut pe om inocent. Dumnezeu l-a făcut pe om prin fire f ără de păcat. A făcut corpul din p\mânt. Despre Origen să se vadă: T. a tr ăit între 185 şi 254. 7. adică în veacul ce va s ă fie. Fecioru. trup ca să sufere şi prin suferin ţă să-şi amintească şi să se instruiască când se mândre[te cu m ăreţia. adic ă la Naşterea Mântuitorului. după cum în chip prostesc afirm ă Origen228. ca să fie un fel de unire între natura v ăzută [i cea nevăzută”224. 6. „trebuia s ă se facă o împreunare din cele două lumi. acela şi şi duh şi trup. Romani IX. luminat cu toat ă virtutea. 226 Facerea I. nu pentru că ar fi incapabil de a p ăcătui — căci numai Dumnezeirea este incapabil ă de păcat — ci pentru că nu are în firea sa facultatea de a păcătui. duh. La Teofanie. nota l. pentru motivul c ă omul era Cuvântul XXXVIII.

iar humorile din fructe. Corp este ceea ce are trei dimensiuni. flegma. Mişcării impulsive îi apar ţine facultatea de a trece de la un loc la altul. voli ţional. raţională. adică mânie şi poftă [i prin simţire [i prin mişcarea impulsivă.Sfântul Ioan Damaschin înzestrat cu liberul arbitru. adică de naştere. se serveşte de un corp organic şi îi dă acestuia puterea de via ţă. tactul (pip\itul n. Dumnezeu are aceste însuşiri prin fire. care este umed şi cald. iar altele în compara ţie cu grosol ănia materiei. corespunzătoare apei. în analogie cu cele patru elemente: fierea neagr ă. participă la viaţa celor neraţionale şi se împărtăşeşte cu spiritualitatea celor spirituale. schimb ător. Trebuie să se ştie că sunt patru elemente: p\mântul. dar [i prin puterea de nutri ţie. lăţime şi înălţime sau grosime. cu plantele [i prin acestea. Nu are un spirit deosebit de el. Fructele constau din elemente. adică schimbător prin voinţă pentru că este zidit.n. de creştere. iar corpurile vieţuitoarelor din cele patru humori. corespunzătoare pămâmutui. Unele exist ă cu aceste însu şiri prin natura lor. nemuritoare. de simţire [i de naştere. Pe toate acestea le-a primit în chip natural. îns ă. îngerii. corespunzător aerului. apa. de a 229 necorporal?". simplă. prin care a primit [i existen ţa precum şi de a exista prin fire în acest chip. Sufletul este liber. focul. c\ci este umed [i cald. căci este rece şi umedă. Căci ceea ce este ochiul în trup. fierea galben ă. adică lungime. Pe cele necorporale229 şi nevăzute [i fără de formă le înţelegem în două feluri. . care este rece [i umed ă. gustul. de creştere [i de îns ămânţare. căci este caldă [i uscată. Corpurile vie ţuitoarelor sunt compuse din humori [i se descompun în acestea. Trebuie să se ştie230 că omul comunică cu existenţele neînsufle ţite. spirituală. naintea acestui aliniat esle urm ătorul subtitlu. o not ă marginală: „Câte sensuri are cuvântul: 60 cu cele iraţionale şi cu cele raţionale". corespunzătoare focului. mirosul. prin natura sa. o not ă marginală: „Omul comunic ă cu cele neînsufle ţite. auzul. Pe unele le în ţelegem că au aceste însu şiri în virtutea fiin ţei lor.). cu cele neraţionale prin acestea [i înc ă prin dorin ţă. sîngele. Comunic ă cu existen]ele neînsufleţite prin corpul şi prin amestecul celor patru elemente. necorporală. care este uscat [i rece. ci spiritul s ău este partea cea mai curată a lui. Sunt cinci sim ţuri: văzul. demonii [i sufletele se spune c ă sunt necorporali prin har [i în compara ţie cu grosolănia materiei. Nu este virtute ceea ce se face prin for ţă. este uscat ă [i rece. activ. aceea este spiritul în suflet. aerul. care este cald [i uscat. Sufletul este o substan ţă vie. iar pe altele în virtutea harului. Orice corp const ă din patru elemente. De asemenea sunt [i patru humori. Căci tot ceea ce este compus se descompune în acelea din care este compus. prin harul celui care l-a creat. fără de formă. invizibil ă ochilor trupe şti. 230 ~naintea acestui aliniat este urm ătorul subtitlu.

partea iraţională a sufletului se nume şte pasional ă [i apetitiv ă. cugetă. scurgerea [i schimbarea. Schimbarea. răcirea [i cele asemenea. adică de naştere şi facultatea vegetativ ă. dar sufletul pentru îndeplinirea lor se serve şte de corp. T ăierea este despărţirea humorilor unele de altele. îndeobşte. cele umede [i r ăsuflarea.Dogmatica mişca tot corpul. Puterea iraţională are două părţi: una care nu ascult ă de raţiune. Acesteia din urmă îi aparţine [i facultatea de cre ştere. care atrage hrana. Aceste facult ăţi nu se conduc de ra ţiune. desfacerea lor dup ă formă [i materie. în ceea ce prive şte deşertarea. năzuieşte după virtute şi iubeşte punctul culminant al virtu ţilor. Facultatea vital ă 61 . Acestea sunt î n puterea noastr ă de a le face şi de a nu le face. Pentru aceea omul este un microcosm. cucernicia. care transformă mâncarea în humori. Puterea de cre ştere. Facult ăţile sufleteşti sunt acelea care se îndeplinesc în chip voluntar. păstrătoare. eliminatorie. Ele se referă la suflet. Puterile sufletului se împart în: putere raţională [i putere iraţională. care dă formă corpurilor. Omul se alătură prin raţiune de naturile necorporate [i spirituale. Mişcarea impulsiv ă este facultatea de a schimba locul. care se numeşte [i puls. Iar comune şi sufletului [i corpului sunt virtu ţile. judecă fiecare lucru. de a vorbi [i de a respira. care se numeşte şi nutritivă. deoa rece el raţionează. în ce prive şte calitatea. Proprii sufletului sunt pietatea şi cugetarea. adică nu se supune raţiunii. de a vorbi [i de a respira. adică încălzirea. Partea neascult ătoare [i nesupusă raţiunii se împarte în facultatea vital ă. Trebuie să se ştie că raţionalul prin fire conduce ira ţionalul. de a mişca tot corpul. de a căror completare are nevoie. Trebuie să se ştie că facultăţile oricărei vieţuitoare se împart în facultăţi sufleteşti. Facult ăţile vegetative şi vitale sunt acelea care se îndeplinesc în chip involuntar. facultatea seminal ă. Puterile părţii nutritive sunt patru: atr ăgătoare. căci sunt date afară cele uscate. puterea de creştere şi puterea seminal ă. de naştere [i pulsul apar ţin părţii nesupuse raţiunii. facultăţi vegetative şi facultăţi vitale. Trebuie să se ştie că mişcarea impulsiv ă aparţine părţii sufletului supus ă raţiunii. adic ă mişcarea impulsivă [i simţirea. Facultatea de nutri ţie. Trebuie să se ştie că proprii corpului sunt numai t ăierea. de nutriţie [i de naştere se numeşte vegetativ ă. alta care ascult ă [i se supune ra ţiunii. Acestea sunt în puterea noastră de a le face şi de a nu le face. care elimină şi evacuează prin anus ceea ce este de prisos. care ţine hrana [i nu permite s ă fie eliminată îndată. ci de natură. transformatoare. Partea care ascultă şi se supune raţiunii se împarte în mânie [i poft ă. Facult ăţi vegetative sunt: puterea de nutri ţie. Pentru aceea atât foamea cât [i setea sunt afecte naturale. Curgerea. iar pulsul se nume şte putere vital ă.

dar nu [i necesare. unele sunt în acela şi timp [i naturale şi necesare. dintre plăceri. unele sunt adev ărate. Sufleteşti sunt acelea care aparţin sufletului în sine. nici naturale. Din contr ă. tristeţea. iar plăcerile la care participă şi corpul sunt pl ăcerile senzitive. Trebuie să se socotească plăceri bune acelea care nu sunt înso ţite de durere. Iarăşi. Pentru aceasta se numesc trupe şti toate cele care se raportează la hrană. Dintre pl ăcerile la care participă şi corpul. care nu pricinuiesc c ăinţă. când este prezent. Trebuie să se ştie că atunci când spunem aici bine. cum este be ţia. Ele contribuie la conservarea întregului neam. desfrînarea. De asemenea. ele mai degrabă vătăma. Este îns ă cu putinţă să trăieşti în feciorie f ără ele. modul şi măsura potrivit ă. unele sunt suflete şti. plăcerea. fie că nu vrem. la legături sexuale şi cele asemenea. care nu nasc altă vătămare. vorbim fie de binele real. care satisfac trebuin ţa naturii. Trupeşti sunt acelea la care particip\ [i sufletul şi trupul. cum sunt mânc ărurile. cum sunt raporturile sexuale fire şti şi legitime. fără de ele nu este cu putin ţă de trăit. Când se aşteaptă un lucru bun se na şte pofta. când este prezent. 62 . fie de binele aparent. Tot asemenea [i despre rău. săvâr[indu-le la timpul. Dar nimeni nu va g ăsi plăceri proprii numai corpului. Plăcerile curat sufleteşti sunt pl ăcerile ştiinţei şi ale contempla ţiei. care nu ne sustrag mult timp de la lucr ările noastre importante [i care nu ne robesc. Pentru aceea cel care trăieşte după Dumnezeu trebuie să le urmeze pe acelea care sunt în acela şi timp şi necesare [i fireşti şi să pună în al doilea rând pe cele fire şti dar necesare. Alte pl ăceri sunt naturale. care nu trec dincolo de m ăsură. CAPITOLUL XIII Despre plăceri Dintre plăceri. Celelalte trebuie îndep ărtate cu totul. şi hainele cele necesare. îmbuibările care depăşesc trebuinţa. Trebuie să se ştie că lucrurile se împart în lucruri bune [i în lucruri rele. căci acestea nu contribuie nici la menţinerea vieţii noastre şi nici la continuarea neamului. Alte plăceri nu sunt nici necesare. iarăşi. altele trupe şti. Acestea se îndeplinesc fie că vrem.Sfântul Ioan Damaschin este pulsul. cum este pl ăcerea spre studiu [i spre contemplaţie. când se aşteaptă un lucru rău se naşte frica. altele false.

Aceasta este cea mai hun ă stare sufleteasc ă. în sfial ă. Sfiala este frica care rezultă din aşteptarea dojenii. Când mânia începe şi se porneşte. Neliniştea este frica că nu vom izbuti. adică fiere. Căci ne neliniştim atunci când ne temem c ă faptele noastre nu vor reu şi. resentimentul [i ura. colh [i colos. Ruşinea este teama care provine din o fapt ă dezonorantă. Resentimentul este atunci când iritarea stăruie. necazul. CAPITOLUL XVI Despre mânie Mînia este fierberea sângelui din jurul inimii. Ura (KOTOS) este mânia care pânde[te timp de răzbunare. ne mâhnim. Invidia este mâhnirea provocat ă de bunurile altora. ~ntristarea este mâhnirea care te face f ără glas. CAPITOLUL XV Despre frică Frica se împarte în [ase feluri: în ezitare. care derivă de la a r\mâne (menein) [i de la a fi predat memoriei ( th mnhmh paradidosqai). în groază [i în nelini şte. Nici această stare sufleteasc ă nu este fără nădejde pentru mântuire. Mânia este uneori o dorin ţă de răzbunare. resentimentul se nume şte şi ranchiună (mnhsikakia). care se nume şte în limba greac ă colh şi colos. în încremenire. Groaza este frica ce se na şte din o închipuire neobişnuită. care se produce prin exhalarea sau amestecarea fierii. ~ncremenirea este frica care rezult ă din o mare închipuire. Felurile mâniei sunt trei: iritarea. adic ă frica de nereuşită. Mila este mâhnirea provocată de relele altora. care înseamnă a şedea. 63 . Pentru aceea mânia se nume şte în limba greacă [i colh şi colos. Ezitarea este frica în vederea unei acţiuni ce are să se îndeplineasc ă. adică fiere. Necazul este mâhnirea care îngreunează. Numele său derivă de la keisqai. Atunci rezult ă o stare sufleteasc ă care este amestecat ă din poft ă [i mânie.Dogmatica CAPITOLUL XIV Despre mâhnire Felurile mâhnirii sunt patru: întristarea. căci fiind nedrept ăţiţi sau socotind c ă am fi nedreptăţiţi. invidia [i mila. se numeşte iritare. în ruşine.

Imaginabil [i perceptibil este ceea ce cade sub imagina ţie [i sub percep ţie. CAPITOLUL XVI 11 Despre simţire Simţirea este o facultate a sufletului care percepe sau cunoa şte lucrurile materiale. Avem miros plăcut când cele 64 . Sim ţurile sunt organele adic ă membrele prin care simţim. Al doilea simţ este auzul. Sunt cinci sim ţiri [i de asemenea cinci simţuri. adică lichid sau uscat. locul unde este. neted şi neneted. Distinge subţirimea. CAPITOLUL XVII Despre facultatea de imagina ţie Facultatea de imagina ţie este o putere a sufletului ira ţional. num ărul. care trimit mirosurile în creier [i merg pân\ la marginile cavit ăţii anterioare ale creierului. ca unii ce suntem nedreptăţiţi. care percepe glasurile [i sunetele. Acesta se face prin nări. dacă este aspru. produs de un lucru ce cade sub imagina ţie. Facultatea mirosului percepe mirosurile. Organele sunt nervii cei moi ai creierului [i construc ţia urechilor.Sfântul Ioan Damaschin Mânia este suta[ul ra ţiunii. mişcarea [i starea. Prima simţire este văzul. m ărimea lui. care nu are ca pricin ă nici un lucru ce cade sub imaginaţie. dacă este de apă sau de p\mânt. ascuţit. grosimea. forma. spre exemplu: o piatr ă sau altceva din acestea. moale. distanţa de cele din jur. Cea mai general ă deosebire a mirosurilor este mirosul pl ăcut şi neplăcut [i o medie a acestora când nu sunt nici pl ăcute nici nepl ăcute. dulceaţa şi tăria lor. Numai omul [i maimu ţa nu mişcă urechile. Ea lucrează prin organele sim ţurilor [i se nume şte [i percepţie. Dar odat ă cu culoarea percepe corpul colorat. Simţurile [i organele vederii sunt nervii din creier şi ochii. constitu ţia sa. în primul loc vederea percepe culoarea. slab. prin aceea că raţiunea judecă că faptul întâmplat merit ă indignarea la cei care păzesc orânduiala lor fireasc ă. Imagina ţia este un afect al sufletului iraţional. răzbunătorul poftei. Organul puterii de imagina ţie este cavitatea anterioară a creierului. Halucinaţia este un afect zadarnic al sufletului ira ţional. Sensibile sunt obiectele care cad sub sim ţire. după cum vederea este îns ăşi puterea optic ă. iar vizibil ceea ce cade sub vedere. Când dorim un lucru [i suntem împiedica ţi de cineva ne mâniem contra lui. Al treilea simţ este mirosul.

grăsimea. în acestea sunt r ăspândiţi nervii care vin din creier. Organele lui sunt limba [i mai mult vîrful ei [i partea de deasupra a gurii. greul şi uşorul. uscatul231. coarne. Ei anunţă părţii conducătoare a sufletului percep ţia care s-a făcut. tarele. rotundul. oţeţirea. dac ă este mic. Căci gustul este facultatea care le distinge pe acestea.Dogmatica umede din corpuri se coc bine. simţul tactil percepe cu ajutorul memoriei şi al gândirii corpul care este aproape. Cu simţul tactului a înzestrat tot corpul afar ă de oase. ca la oameni. nici în altă direcţie. Pe acestea le percepe mai degrab ă vederea decât tactul. Pentru aceea tot corpul. 47r. El rezult ă prin nervii care sunt trimi şi de creier în tot corpul. dou ă urechi. ad\ugat dup\ edi]ia de la Verona. amărăciunea. pentru ca atunci când se v ătăma unul să îndeplineasc ă celălalt funcţia sa. Iar aşa-numitele calit ăţi gustative ale sucurilor sunt acestea: dul ceaţa. uscatul. acrimea. dar şi celelalte organe ale sim ţurilor au sim ţul tactil. susul. este fără de gust în raport cu aceste calit ăţi. Cad sub sim ţul tactil căldura şi frigul. Iar oţeţirea este creşterea [i înmulţirea acidităţii. Când se coc pe jum ătate avem o dispozi ţie mijlocie. iar la altele unite. josul. fărâmiciosul. Şi avem miros neplăcut când se coc mai pu ţin sau deloc. impulsurile 231 Uscatul. când va fi de aşa fel `ncât să se poată percepe cu atingerea sim ţului tactil. 65 . Al patrulea sim] este gustul. 1531. Trebuie să se ştie că văzul vede în linie dreapt ă. vâscozitatea. nervi. care sunt desp ărţite la unele vie ţuitoare. adică simţirea. însă. iuţimea. Sunt comune tactului [i v ăzului: asprul. locul [i m ărimea. aciditatea. şi alte forme. Apa. lichidul. care sunt uşoare de perceput. Căci acestea se cunosc numai prin pipăit. sub ţirele. ci în orice direc ţie. Al cincilea simţ este pipăitul. căci ea nu are nici una din ele. unghii. pe care unii o numesc cerul gurii. sărătura. desul şi rarul sau răritul. Căci a făcut doi ochi. ca la şerpi. netedul. mirosul [i auzul nu numai în linie dreapt ă. asentimentele. iar tactul [i gustul nu percep nici în linie dreaptă. De asemenea. moalele. f. vâscosul. Tot astfel sim ţul tactil percepe num ărul pân\ la doi sau trei şi pe cele mici ale acestora. grosul. El percepe sau simte sucurile. p ăr. CAPITOLUL XIX Despre puterea de cugetare Puterii de cugetare îi apar ţin judecăţile. Acesta este comun tuturor vieţuitoarelor. ci numai atunci când se apropie de obiectele sensibile lor. Trebuie să se ştie că ziditorul a construit duble pe fiecare din organele simţurilor. două nări ale nasului [i dou ă limbi. încheieturi [i alte cîteva asemenea.

Memoria este o reprezentare r ămasă în urma unei percep ţii [i a unei gândiri care a avut loc în mod activ. Pentru aceea de multe ori. chiar când t ăcem. nu 66 . Reamintirea se nume şte redobândirea cuno ştinţelor adunate în memorie. CAPITOLUL XXI Despre cuvântul mintal şi cuvântul rostit Partea raţională a sufletului se împarte iar ăşi în cuvântul mintal [i cuvântul rostit. noi to ţi suntem raţionali. în chipul acesta avem opinia. principiile artelor. Uitarea este pierderea cunoştinţelor adunate în memorie. căci amândouă sunt identice. aversiunile [i evit ările acţiunii. spun că aceasta este singura prezicere adev ărată. Aceasta. desfăşurăm în noi înşine o întreagă vorbire şi discutăm când visăm. sau. cunoştinţe care s-au pierdut prin uitare. numit [i creierul mic [i sufletul animal din el. dar despre fiin ţa lor nu avem nici o amintire. Dar când p ăstrează icoanele acelora despre care şi-a format o opinie sau despre care a gândit. Căci [i cei care sunt mu ţi din naştere sau au pierdut vocea din cauza unei boli sau a unei patimi. puterea de deliberare [i puterea de alegere. Pe cele spirituale le percepe cu mintea şi avem gândirea.Sfântul Ioan Damaschin spre acţiune. dup ă ce le primeşte [i le judecă. îns ă. Puterea de imagina ţie percepe prin simţuri pe cele materiale şi le transmite puterii cuget ătoare sau celei raţionale. Pe cele sensibile ni le amintim de la sine. ni le amintim dac ă le-am învăţat. Trebuie să se ştie că înţelegearea celor spirituale nu o avem decât prin învăţare sau prin gândire natural ă [i nu prin percep ţie. care are loc în gândire fără de nici o exprimare. virtu ţile. Cuvântul mintal este o mi şcare a sufletului. cu alte cuvinte. imitând pe evrei. Pe cele spirituale. Organul memoriei este cavitatea posterioar ă a creierului. CAPITOLUL XX Despre puterea de memorie Puterea de memorie este cauza [i sediul memoriei şi al aducerii aminte. Pitagorienii. memoria este păstrarea percepţiei şi a gândirii. Puterea de cugetare este de asemenea aceea care ne prevesteşte viitorul cu ajutorul visurilor. ştiinţele. le transmite memoriei. Potrivit acestei calităţi mai ales. capătă numele de memorie. Sufletul sesizeaz ă sau percepe cele sensibile prin organele simţurilor. în chip special îi apar ţin înţelegerea celor spirituale. Organul puterii de cugetare este cavitatea medie a creierului şi sufletul animal care este în el.

dup ă ediţia de la Verona. este patimă şi nu activitate. patima trupească. Sau altfel: patima sufleteasc ă este o mişcare iraţională a sufletului. este adică cuvântul care se rosteşte cu limba [i cu gura. Durerea urmează patimii. Şi în alt chip activitatea se nume şte patimă. totuşi nu simt durere. Astfel mânia este o activitate a p ărţii irascibile a sufletului şi un afect (paqos) al celor două părţi ale sufletului [i înc ă al întregului corp. El este vestitorul gândirii. 67 . Mişcarea s-a făcut în cineva. provocată de altcineva şi tocmai aceasta se nume şte patimă. De aceea patima. pentru c ă este o mişcare naturală. provocat ă de reprezentarea unui bine sau rău. trebuie să fie considerabil ă. fie că este provocat ă prin altul. iar patima o mi şcare contra firii. Cuvântul rostit activeaz ă în voce şi în discuţii. Definiţia patimilor suflete şti este aceasta: patima sufleteasc ă este o mişcare sensibil ă a puterii apetitive. ideea de rău provoacă mânia. c ăci cele nesimţitoare deşi pătimesc. Nu se numeşte patimă orice mişcare a părţii pasionabile a sufletului. fiindcă este fără măsură [i nu este natural ă. Mişcarea pulsului inimii. Se numeşte iarăşi patimă. Activitatea este o mişcare `n conformitate cu firea. Iar eficace este ceea ce se mi şcă prin sine. palpitaţia însă. Cele mici şi cele imperceptibile nu sunt niciodat ă patimi. fie că este provocat ă prin ea însăşi. spre exemplu: pofta şi mânia. Se nume şte patimă. ca s ă cadă sub simţuri. când este dus de mânie cu forţa spre fapte. pentru aceea se şi numeşte cuvânt rostit. patima animal ă este aceea căreia îi urmează plăcere sau232 durere. Dar patima general ă adică comună se defineşte astfel: patima este o mi şcare care se petrece în cineva. dar nu însăşi patima este durere. adică mare. 1531. Căci trebuie ca patima s ă aibă 232 Tradus prin corectarea textului edi ţiei din Migne PG. Potrivit acestei definiţii activitatea se nume şte patimă când nu se mişcă potrivit firii. provocat ă de altcineva. ci numai mişcările cele mai puternice [i care ajung la sim ţire. Prin urmare patima nu este identic ă cu durerea. Ideea de bine provoac ă pofta. Potrivit acestei calit ăţi ne numim cuvântători. f. provocată de ideea de bine sau de r ău.Dogmatica sunt mai puţin raţionali. CAPITOLUL XXII Despre patimă şi activitate Cuvântul patim ă este omonim. spre exemplu: bolile [i r ănile. Activitatea este o mi şcare eficace. este o activitate. patima sufleteasc ă. 47r. ci durerea este simţirea patimii. îndeob şte şi în general.

Gândirea simplă raportată la ceva se numeşte gînd (ennoia). Pentru aceasta unii definesc aceast ă voinţă naturală qelhma astfel: Voinţa naturală este o dorin ţă raţională [i vitală. Sau în alt chip: trebuie s ă se ştie că prima mişcare a minţii se numeşte gândire simpl\ (nohsis). 233 68 Tradus prin corectarea textului edi ţiei din Migne PG. Trebuie să se ştie că sufletul nostru are dou ă feluri de puteri: puteri de cunoaştere şi puteri vitale. A şadar. f. judecata pură (dianoia). Această putere se numeşte voire (Qelhsis). Ei spun c ă din ea rezultă cuvântul rostit ( proforikos logos) care se grăieşte cu ajutorul limbii. care scapă simţirii. care se numeşte imaginaţie. 1531. după ce am vorbit despre puterile de cunoa ştere. să vorbim despre puterile vitale sau apetitive. care se numeşte [i cuvânt mintal ( endiaqetos logos). Şi în primul rând s ă vorbim despre puterile de cunoaştere. Puterile vitale. adic ă cele care privesc partea apetitiv ă a sufletului sunt: voin ţa (donlhsis) şi alegerea (proairesis). Din imaginaţie se naşte opinia. nu produc patima. Pe acesta definindu-l. după ce examinează părerea. Prin percepţie se naşte în suflet afectul ( paqos). percepţia (aisqhsis). care are loc fără vreo exprimare în puterea de ra ţionare a sufletului. dup ă ediţia de la Verona. Despre imaginaţie şi percepţie s-a vorbit îndeajuns în cele de mai sus. unii spun c ă este mişcarea cea mai completă a sufletului. Fiinţa doreşte să existe.Sfântul Ioan Damaschin o intensitate considerabil ă. râvnind dup ă propria sa existenţă naturală şi deplină. ea este o putere simpl ă. Trebuie să se ştie că în suflet a fost s ădită o putere care doreşte ceea ce este conform naturii [i care ţine pe toate cele care sunt în chip substan ţial legate de fire. pentru c ă nu este raţională nu se numeşte voire. Dorinţa fiinţelor neraţionale. Iar ceea ce s-a judecat şi s-a hotărît ca adevărat se numeşte cunoaştere. Dacă înţelegerea se măreşte. judecă ceea ce este adevărat. 48r. Pentru aceea voirea ( qelhsis) este însăşi dorinţa naturală. Pentru aceea şi cuvântul judecat ă pură derivă de la diavoeia = a judeca [i de la diakrinein= a examina pentru a decide. Puterile de cunoa ştere sunt următoarele: mintea (nous). . dacă este adevărată sau falsă. Dacă gândul persist ă şi fixează sufletul asupra ceea ce s-a gândit se nume şte reflexie (enqumhsis). deoarece mişcările mici. Judecata pur ă apoi. vom vorbi mai pe larg despre acestea. imaginaţia (fantasis). dă naştere la raţionament (dialogismos). Dar pentru ca să fie mai clare cele ce spunem. vitală şi raţională a tuturor celor ce constituie natura. opinia (doxa). să trăiască [i să se mişte spiritual [i senzual. care depinde numai de cele naturale. Pentru aceea defini ţiei patimii i se mai adaug ă: mişcare percepută de simţire. Dacă reflexia r\mâne în ceea ce s-a gândit şi se verifică şi se examinează pe sine îns ăşi233 se numeşte înţelegere (gronhsis).

alege în chip liber. adică o dorinţă naturală [i raţională a unui lucru. După întrebuin ţare dorinţa încetează. raţională şi liberă. Apoi se întrebuin ţează [i se numeşte întrebuin ţare (crhsis). când dorin ţa raţională se mişcă în chip natural c ătre un lucru. După voinţă vine cercetarea şi gândirea.Dogmatica Iar voinţa (doulhsis) este un anumit fel de voire natural ă. adică atât despre cele posibile. Pentru aceasta dorin ţa celor iraţionale nu se numeşte nici voire. căci voirea este o dorin ţă naturală. cât şi despre cele imposibile. atunci nu se nume şte opinie. aceast ă operaţie se numeşte judecată (krisis). nici voin ţă. Mijlocul care duce la scop este acela asupra c ăruia se poate delibera ( to douleutov). pe unul înaintea celuilalt. C ăci omul se mişcă în chip liber [i cu raţiune. care stau în fa ţă. A şadar. dar nu suntem dispu şi spre ceea ce a fost judecat. aceasta. voie şte în chip liber. această operaţie se numeşte opinie (gnwmh). spre exemplu: a împ ăraţi. Căci deliberăm dacă trebuie să ne apucăm de un lucru sau nu. adică deliberarea (douleusis). Căci puterea de a dori în mod raţional se află în sufletul oamenilor. Deliberarea este o dorin ţă examinatoare a acelora care sunt în puterea noastră de a le săvâr[i. judec ă în chip liber. deliberează în chip liber. Apoi judec ăm ceea ce este mai bine. C ăci de multe ori dorim să fim desfrânaţi sau să păzim curăţenia sufleteasc ă sau să dormim sau altceva asemenea. când se na şte dorinţa spre ceva. Voim probabil să nu murim niciodat ă. se nume şte voinţă (doulhsis). Şi după acestea. Apoi ne pornim spre fapt ă: aceasta se numeşte impuls (ormh). care sunt fiinţe raţionale. pentru că în el sunt unite puterile de cunoaştere [i puterile vitale. însă. Voinţa ţinteşte scopul şi nu mijloacele care duc la scop. a fi sănătos. însă. lucreaz ă în chip liber cele naturale. Apoi suntem dispu şi [i iubim ceea ce a fost judecat pe temeiul deliber ării. adică modul prin care noi trebuie s ă fim sănătoşi sau să ajungem împăraţi. dorin ţa naturală este condusă mai mult decât conduce. adică alegerea (epilogh). Preferinţa este a lua şi a alege din dou ă lucruri. Căci voinţa este o dorinţă [i un elan raţional către un lucru. Scop este lucrul voit ( to doulhton). La fiinţele iraţionale. urmează îndată [i impulsul c ătre faptă. Căci dacă judecăm. acestea sunt în puterea noastr\ [i posibile. La oameni. Trebuie să se ştie că noi cu privire la Dumnezeu vorbim despre 69 . Se zice voinţă atât despre cele ce sunt în puterea noastr ă cât şi despre cele ce nu sunt în puterea noastr ă. El doreşte în chip liber. Dorinţa celor fără de raţiune este iraţională [i ele se conduc de dorin ţa naturală. Voim îns ă să fim împăraţi şi aceasta nu este în puterea noastr ă. Apoi dup ă dispoziţie urmează preferinţa (proairesis). este din cele imposibile. se mi şcă în chip liber. dacă lucrul este în puterea noastr ă. urmează sfatul (doulh). se dispune în chip liber. examineaz ă [i gândeşte în chip liber. adic ă nu-l iubim.

Lucrul voit. cu privire la Dom nul nostru Iisus Hristos. lucrul supus voirii. însă. pentru că este o singur ă fire. necompuse [i nedespărţite. există o singură voinţă gnomică şi o singură mişcare a celor trei ipostase. Cel înzestrat cu puterea de a voi este cel care are facultatea de a voi. pentru că ipostasele nu se despart. deci. adic ă puterile voliţionale. simplă. sfinte. deoarece acela şi a fost şi Dumnezeu [i om. Voinţa este voirea îndreptat ă spre un lucru. nici altă voinţă decât voinţa Lui dumnezeiască. nu deliberează. ci. dup ă cum s-a spus. nici voin ţa gnomică nu se desparte. Am tradus to qelhtou prin: voin]\ gnomic\. nu prin har. căci nu era neştiutor. la fel cu aceea care se vede în toate persoanele omene şti. adic ă voinţa gnomică. este o singur ă voinţă naturală. Cu privire la oameni. spre exemplu: omul. potrivit unirii ipostatice.Sfântul Ioan Damaschin voinţă. Nimeni nu deliberează despre ceea ce este cunoscut. pentru aceea [i voinţele [i opiniile sunt deosebite. potrivit celor spuse de Sf. De asemenea. Dar pentru c ă este o singur ă ipostasă [i unul singur care voie şte. Trebuie să se ştie că altceva este voirea ( qelhsis) [i altceva este voinţa (doulhsis) [i altceva este lucrul voit ( to qelhtikon) şi altceva cel înzestrat cu facultatea de a voi ( to qelhtikon) [i altceva cel care voieşte (o& qelwn) Voirea este puterea simpl ă de a voi. adic ă ceea ce voim. Acum. pentru că în Dumnezeire este o singur ă fire. ci Sfântul Lui suflet a avut o voin ţă naturală. nici nu se depărtează în nici un chip. pentru că a fost unită după ipostasă cu Dumnezeu Cuvântul. Dar pentru că [i ipostasele sunt nedesp ărţite. cu excep ţia Dumnezeirii. pentru c ă cunoaşte toate într-un chip simplu. A delibera înseamnă a nu avea cunoştinţă de ceva. totu şi. Ioan Damaschin la sfâr[itul acestui capitol. în Dumnezeire. Iar dac ă deliberarea este o consecin ţă a ne[tiinţei. unul este [i lucrul voit. Dar pentru că ipostasele sunt desp ărţite şi sunt depărtate unele de altele în spaţiu. negreşit că [i preferinţa. anume voinţa Lui omenească urmează voinţei Lui dumnezeieşti. dar nu vorbim despre preferin ţă în sensul propriu al cuvântului. simple. avea cuno ştinţa tuturor lucrurilor. 70 234 . spre exemplu: dorin ţa se mi[că spre mâncare. este şi o singur ă voinţă naturală. şi voieşte pe acelea pe care voinţa Lui dumnezeiască a voit ca ea să le voiască. Cel care voie şte. c ăci Dumnezeu nu delibereaz ă. Căci opinia se deosebe şte în acelaşi timp cu persoanele. în timp [i în dispozi ţia faţă de lucruri [i fa ţă de multe altele. Nu a avut opinie. Nici cu privire la sufletul Domnului nu vorbim despre deliberar e şi preferinţă. adic ă voinţă gnomică (to qelhtou)234 potrivnic ă voinţei Lui dumnezeieşti. Chiar dac ă firea sa omenească nu cunoştea pe cele viitoare. este acela care face uz de voire. Dumnezeu. Pentru aceea sufletul Domnului nici n-a avut o voin ţă gnomic\. pentru c ă naturile Lui sunt deosebite. sunt deosebite [i voinţele naturale ale Dumnezeirii Lui [i ale omenirii Lui. Simpla dorin ţă este o voire raţională.

Dar [i afectele cele naturale se numesc de multe ori activit ăţi. Se numesc activit ăţi şi faptele. CAPITOLUL XXIII Despre activitate Trebuie să se ştie că toate facultăţile amintite mai sus. Trebuie să se ştie că al doilea mod este comun [i celui în putere [i celui în act. Şi iarăşi: Activitatea natural ă este puterea şi mişcarea fiecărei fiinţe. Prima. Se numeşte iarăşi activitate şi îndeplinirea puterii. dar nu interpretează. a merge. când activeaz ă. cele naturale şi cele tehnice se numesc activităţi. care constituie firea noastr ă omenească. ~n două moduri se zice că ceva este în putere şi în act. adic ă raţiunea ei veşnic mobil ă. 71 . ~n al doilea loc celui în putere [i în primul loc celui în act. Activitatea este puterea şi mişcarea naturală a fiecărei fiinţe. că are cunoştinţa gramaticii. spre exemplu: a vorbi. cele vitale. c ă poate să interpreteze. a bea [i cele asemenea. Pentru aceea este clar că existen]ele care au aceeaşi fiinţă au [i aceeaşi activitate. Cei care lipsesc pe Domnul de aceast ă fire nu ştiu pe ce se întemeiaz ă când spun că El este Dumnezeu întrupat. Şi iarăşi: activitatea natural ă este mişcarea înnăscută a fiecărei fiinţe. Spunem iar ăşi că filologul este filolog şi în putere şi în act. iar acelea care au naturi deosebite au şi activităţile deosebite. în act. Activitatea este o mi şcare eficace a firii. în putere. când lucru voit( to qelhton) [i se numeşte voinţă gnomic\ (qelhma gnwmhkon). Şi iarăşi: Activitatea natural ă este prima putere veşnic mobilă a sufletului gânditor. setea şi altele asemenea. care izvorăşte continuu în chip natural din ea. a mânca. spre exemplu: foamea. cele de cunoaştere. Iar eficace se nume şte ceea ce se mişcă de la sine. de care este lipsită numai neexisten ţa. C ăci este cu neputinţă ca fiinţa să fie lipsită de o activitate natural ă. Activitatea natural ă este iarăşi puterea care aduce la expresie orice fiinţă. singura [i adev ărata activitate a firii este voin ţa voluntară sau raţională [i liberă. adică când interpretează.Dogmatica Trebuie să se ştie că voinţa (qelhma) arată când voirea (qelhsis) adică puterea de a voi [i se nume şte voinţă naturală (qelhma fusikon). Spunem că sugarul este filolog în putere. c ăci are facultatea de a înv ăţa şi de a deveni filolog. Spunem iarăşi că este filolog în act.

Aşadar. Acţiunilor le urmeaz ă lauda sau blamul. fie atunci când se săvârşesc. acţiunile sunt dorite de cei care le s ăvârşesc fie totdeauna. altele numai câtva timp. îns ă. adică când suntem sili ţi de altcineva. a omorât din ne ştiinţă. 72 . Dar dacă cineva tr\gând cu arcul în locul obişnuit. adică cu ce instrument. Aceasta definind-o spunem: act involuntar este acela al cărui principiu este extern. fără să contribuim din propriul nostru impuls. dar şi în acţiune. se face cu durere. adic ă cauza. c ăci actul voluntar nu se s\vâr[e[te nici prin for ţă. dar nu involuntar. Spre exemplu: cine. adică locul. cum. „Detalii" sunt acelea pe care retorii le numesc circumstan ţe. Şi iarăşi. unele sunt dorite totdeauna. ce. Principiu numim cauza eficientă. ci se `ntâmpl\ astfel. Actul involuntar se învrednice şte de iertare sau de mil ă. pentru ce. adică beţia. a omorât pe tat ăl său. adică modul acţiunii. adică cel care a suferit acţiunea. c ăci el a provocat cauza neştiinţei. cu ce. este în însu şi acela care ştie toate detaliile prin care şi în care este ac ţiunea. Prin forţă. Unele din ele se săvârşesc cu plăcere. adică în ce timp. adică săvârşitorul. Actul voluntar. unde. Dintre cele dorite. care trecea pe acolo. unele dintre ac ţiuni dau na ştere la milă şi se învrednicesc de iertare şi altele sunt urâte [i pedepsite. adică ceea ce s-a săvâr[it. altele evitate. când principiul determinator sau cauza este în afar ă. altele cu durere. se zice c ă a făcut aceasta din neştiinţă şi involuntar. este contrar amândurora. spre exemplu: a omorât. Prin urmare. Actului voluntar îi urmeaz ă negreşit lauda sau blamul şi se s\vâr[e[te cu pl ăcere. Actul involuntar se s\vâr[e[te sau prin for ţă sau prin neştiinţă. fără să fim complet convin şi. actele involuntare nu sunt dorite [i nici actul nu se îndepline şte de la sine. f ără să colaborăm deplin la fapt ă şi fără să facem prin noi în şine lucrul la care suntem sili ţi. nici prin neştiinţă. Unele din ele sunt dorite de cel care s\vâr[e[te. actul voluntar este acela al cărui principiu. Act involuntar s ăvâr[it prin ne ştiinţă este atunci când nu suntem noi cauza neştiinţei. adică pentru care pricină. actul involuntar este de dou ă feluri: prin for ţă şi prin neştiinţă. la care cel silit nu contribuie prin propriul s ău impuls. pe cine. Tot aşa [i cu cele evitate. mulţi aşează actul cu adevărat involuntar nu numai în afect. cînd.Sfântul Ioan Damaschin CAPITOLUL XXIV Despre fapte voluntare şi involuntare Pentru că actul voluntar este într-o ac]iune şi actul socotit involuntar într-o acţiune. chiar dacă este silit. Spre exemplu: dac ă cineva fiind beat ucide. Pentru aceea trebuie s ă se ştie că acţiunea este o activitate raţională.

nici cel care a găsit-o n-a săpat astfel `ncât s ă găsească comoara. iar cel ălalt ca să sape groapa. Dar s-a întâmplat altceva decât ceea ce inten ţionau amândoi. totu şi nu şi prin alegere. dar nu [i prin alegerea noastr ă. Nici cel care a pus comoara nu a pus-o astfel `ncât altul s ă o găsească. adic ă asupra celor ce sunt în puterea noastră. Opera lui Dumnezeu este fiin ţa şi pronia. găseşte o comoară. Şi să spunem în modul urm ător. căci şi soarta este opera necesit ăţii. Opera `ntâmpl\rii sunt cele ce se `ntâmpl\ celor neînsufle ţite şi iraţionale în 73 . De asemenea. Trebuie să se ştie că copiii şi fiinţele iraţionale acţionează voluntar. sau necesitatea. deliberarea precedeaz ă alegerea. ci unul ca s ă o dezgroape când va voi. CAPITOLUL XXV Despre cele ce sunt în puterea noastr ă. opera soartei este ceea ce se îndepline şte prin ea cu necesitate. Şi negreşit. Spre exemplu: ne vine prietenul pe nea şteptate. pentru c ă ne bucurăm de ele. le facem voluntar. am dat peste dânsa în chip voluntar. sau natura. dar nu sunt [i prin alegere. Spre exemplu: cineva s ăpând o goapă. vegetalele [i animalele. să demonstrăm mai `ntâi că sunt în puterea noastr ă unele acte chiar din acelea recunoscute de ei c ă nu sunt în puterea noastr ă. Ei susţin că pricina tuturor celor care se `ntâmpl\ este sau Dumnezeu. pune mai `ntâi problema dac ă este ceva în puterea noastr ă. după cum s-a spus. venirea lui este pentru noi voluntară. adică despre liberul arbitru Discuţia asupra liberului arbitru. Revenind aşadar la prima problem ă. Spre exemplu: arunc ăm din cauza naufragiului cele ce sunt în corabie. opera necesit ăţii este mişcarea celor care sunt totdeauna la fel. opera naturii este na şterea. distrugerea. cele rare şi neaşteptate. sau soarta. ~n al treilea loc pune problema de a cerceta cauza pentru care Dumnezeu creându-ne ne-a făcut liberi. creşterea. opera norocului. dar care au un alt rezultat decât cel natural. sau norocul. care îşi au începutul în alegere. totuşi nu şi prin alegere. Acestea. deoarece nu sunt s ăvâr[ite prin deliberare. Toate acestea sunt acte voluntare. Sau: s-a întâmplat s ă dăm pe negândite peste o comoară. în locul unui r ău mai mare. toate câte le facem din cauza mâniei fără ca să deliberăm înainte. Aceasta pentru motivul c ă mulţi se opun acestei afirma ţii. dar nu [i prin alegere. sau întâmplarea.Dogmatica Trebuie să se ştie că sunt unele acte medii între cele voluntare [i cele involuntare. deşi sunt nepl ăcute [i dureroase. totu şi le acceptăm. Căci ei definesc şi norocul ca o coincidenţă şi un concurs a dou ă cauze. ~n al doilea loc pune problema: care sunt cele în puterea noastr ă [i asupra cărora avem stăpânire.

Iar a declara că este de prisos partea cea mai frumoasă [i cea mai de preţ din om. fapta este împiedicat ă. Astfel spun ei. ca a te mi şca şi a nu te mişca. Fa ţă de acestea suntem liberi. dac ă nu este deloc st\pânul acţiunii sale? Orice deliberare se face în vederea ac ţiunii.Sfântul Ioan Damaschin chip nefiresc şi atehnic. ~n care din acestea deci s ă clasăm acţiunile omene şti. altele nu sunt în puterea noastr ă. a dori cele ce nu sunt necesare şi a nu le dori. dacă fapta nu ar fi în puterea noastră. dacă deliberează. potrivit unui mod oarecare al proniei dumnezeieşti. Dacă omul cu nici un chip nu este principiul ac ţiunii sale. 74 . căci orice deliberare este în vederea ac ţiunii [i din pricina ac ţiunii. nici norocului. De multe ori însă. Este în puterea noastr ă de a înv ăţa-o pe aceea pe care am voi-o [i de a nu o învăţa. nici `ntâmpl\rii. a da şi a nu da. este zadarnic s ă aibă facultatea de a delibera. Alegerea acestuia o face mintea noastră. C ăci la ce îi va folosi deliberarea. căci ei susţin că cele produse de `ntâmplare apar ţin celor neînsufle ţite sau iraţionale. a porni [i a nu porni. nici soartei. Iar deliberarea este pentru cele deopotriv ă posibile. Dintre cele deopotriv ă posibile fac parte [i artele. Căci nu s-ar zice că acţionăm voluntar. c ăci ei spun că cele ale soartei fac parte din cele necesare şi nu din cele posibile. R\mâne deci ca însuşi omul. ~n sens propriu sunt în puterea noastr ă toate cele sufleteşti şi asupra cărora deliberăm. căci ele nu sunt întotdeauna la fel. nici naturii. Mai mult. Trebuie să se ştie că alegerea a ceea ce este de făcut este în puterea noastră. Prin urmare sunt în puterea noastr ă cele deopotriv ă posibile. CAPITOLUL XXVI Despre cele ce se `ntâmpl\ Despre cele ce se `ntâmpl\ unele sunt în puterea noastr ă. Prin urmare. să fie principiul faptelor sale [i să aibă liberul arbitru. ~n puterea noastr ă sunt acelea pe care suntem liberi să le facem şi să nu le facem. ar fi una din cele mai mari absurdit ăţi. care sunt faptele virtu ţii şi ale viciului. adică toate acelea pe care le facem voluntar. Ea este principiul ac ţiunii. Iar deopotriv ă posibil este lucrul pe care îl facem şi contrariul lui. c ăci acţiunile oamenilor nu sunt rare şi neaşteptate. deliberează în vederea acţiunii. dacă omul nu este cauza [i principiul ac ţiunii? Căci nu este cu cale s ă atribuim lui Dumnezeu acţiunile ruşinoase uneori şi nedrepte. Şi într-un cuvânt sunt în puterea noastr ă acelea cărora le urmează blamul sau lauda şi peste care este îndemn şi lege. nici necesităţii. a min ţi [i a nu minţi. c ăci operele naturii sunt vie ţuitoarele şi vegetalele. care acţionează [i lucrează. a te bucura de ceea ce se cuvine şi de asemenea a nu te bucura de ceea ce nu se cuvine [i câte sunt de felul acestora.

dacă ar voi. cu scopul de a alege ceea ce s-a judecat ca preferabil de deliberare şi. iar cea practic ă prudenţă. fiind fiin ţe raţionale. Tot cel care deliberează. Acest lucru l-a arătat diavolul. alegându-l. Partea practic ă deliberează şi hotărăşte măsura dreaptă a lucrurilor care se s ăvârşesc. adică răsplata faptelor noastre în 75 . fiind raţional. El a fost creat bun de creator. CAPITOLUL XXVIII Despre cele ce ne sunt în puterea noastr ă Dintre cele ce nu sunt în puterea noastr ă unele au principiile sau cauzele în cele ce sunt în puterea noastr ă. este [i lăudat [i blamat. deoarece este necesar s ă fie schimbătoare acelea a căror naştere a început prin schimbare. a ajuns descoperitorul r ăutăţii. sunt înzestra ţi cu liberul arbitru. Şi pentru că sunt creaţi sunt şi schimbători. cele iraţionale nu sunt nici l ăudate. conduce mai mult firea decât este condus de ea. nici blamate. iar cea practică. Din pricina acestor considera ţii. Pentru acest motiv cele iraţionale nu au liberul arbitru. cele ra ţionale. dar. Omul însă.) Cele neînsufleţite [i cele iraţionale se schimb ă prin modificările corporale pomenite mai sus. Facultatea de a raţiona are o parte teoretic ă [i alta practic ă. Astfel. se mişcă spre faptă. Iar schimbarea este a fi adus de la neexisten ţă la existenţă şi a deveni altceva din o materie dat ă. va fi st\pânul faptelor [i înzestrat cu liberul arbitru. Iar dacă este aşa. Trebuie să se ştie că îngerii.Dogmatica CAPITOLUL XXVII Pentru care motiv am fost f ăcuţi cu voinţă liberă? Prin urmare noi spunem c ă liberul arbitru înso ţeşte în chip nemijlocit raţiunea şi că prefacerea şi schimbarea este înn ăscută în cele ce se nasc. să-l facă. dacă este raţional. raţiune practică. omul. Pentru acest motiv nici nu se opun dorin ţei naturale. sau nu va fi omul ra ţional sau. îns ă. adică demonii. în timp ce celelalte cete ale îngerilor au persistat în bine. în virtutea liberului arbitru. Pentru aceea când doreşte. urmează că liberul arbitru subzistă cu necesitate raţiunii. el şi cu puterile care au apostaziat împreună cu el. Partea teoretică înţelege existen ţele aşa cum sunt. îndat ă ce doresc ceva. ci. deliberează pentru că are în stăpânirea sa alegerea celor care trebuiesc făcute. Partea teoretică se numeşte raţiune pură. partea teoretică se numeşte înţelepciune. Şi iarăşi. prin alegere. are putere s ă-şi înfrâneze dorin ţa sau să-i urmeze. (Tot ceea ce este născut este schimb ător. c ăci ele sunt conduse de natură mai mult decât o conduc.

Dar pentru că unii tăgăduiesc pronia. toate câte se fac prin pronie s ă fie făcute în chipul cel mai bun şi cel mai vrednic de Dumnezeu. Iar că Dumnezeu poartă de grijă [i că poartă bine de grij ă. în a şa fel `ncât nu poate s ă se facă ceva mai bun. s ă spunem puţine cuvinte despre pronie. însă. la fel [i cu celelalte pedepse. conservatoare [i proniatoare este voin ţa Lui cea bună: „Toate câte a voit. a fost introdusă din pricina r ăutăţii noastre spre pedeaps ă şi folos. Voinţei Lui nu i s-a împotrivit nimeni 238. Şi iarăşi: Pronia este voin ţa lui Dumnezeu. desf ătarea veşnică de cele bune. CAPITOLUL XXIX Despre pronie Pronia este grija pe care o are Dumnezeu de existen ţe. 76 236 235 . puterii Lui de conservare. conducerea şi mântuirea. bunătăţii Lui faţă de aceia care păzesc starea naturală în care am fost creaţi. 13. Iar puterea Lui creatoare. căci cel care nu poart ă de grij ă nu este bun. A voit să facă pe toate [i s-au făcut. Dar dacă pronia este voin ţa lui Dumnezeu. 237 Psalmi CXXXIV. în virtutea căreia toate existen ţele primesc conducerea potrivit ă. Moartea a fost introdus ă mai degrabă prin om. potrivit dreptei ra ţiuni. trebuie atribuite lui Dumnezeu. distrugerea. altul în a purta de grijă. nici logic. Romani V. Prin urmare Dumnezeu este [i creator [i proniator. puterii Lui proneitoare. Apoi. oricine o va putea vedea în chipul cel mai drept din următoarea argumentare. Toate celelalte. Dac ă ar fi aşa ar urma negreşit ca amândoi să fie imperfecţi: unul în a crea. 12. menţinerea noastră.Sfântul Ioan Damaschin veacul de acum [i în cel ce va s ă fie. 9-10. C ăci [i oamenii şi cele neraţionale în chip firesc poart ă de grijă de odraslele lor. vrea ca lumea s ă se menţină [i se menţine [i se fac toate câte vrea. Singur Dumnezeu este prin fire bun [i în ţelept. iar toate celelalte depind de sfatul dumnezeiesc. Facerea noastră o datorăm puterii Lui creatoare. „Dumnezeu nu a f ăcut moartea şi nici nu se bucur ă de pierderea celor vii”235. Este necesar ca acela şi să fie [i creator al existen ţelor şi proniator. Aşadar pentru că este bun. 19. Domnul a voit în cer [i pe p\mânt”237. îns ă. Facerea tuturor lucrurilor î şi are originea în Dumnezeu. poartă de grijă de existenţe în chipul cel mai bun. Căci nu este nici potrivit. poart ă de grijă. ~n]elepciunea lui Solomon I. adică prin călcarea lui Adam236. ca altul să fie creatorul existenţelor şi altul proniatorul. iar cel care nu poartă de grijă este hulit. pentru c ă Dumnezeu este înţelept. 238 Romani IX. este necesar ca.

ci al liberului nostru arbitru. 240 Iov I. în diferite moduri 239. să-şi mărturisească Domnului păcatele. XL. 246 Evrei X. pe toate să le lăudăm. Uneori se îng ăduie să cadă cineva [i în o fapt ă ruşinoasă spre îndreptarea unei alte patimi mai rele. care. 245 I Petru V. să se smerească [i. 243 Luca XVI. Ioan Damaschin o folose şte. iar prin îngăduinţă. după cum este cazul cu mucenicii. potrivit pre[tiin ţei Sale. altele prin îngăduinţă. Este părăsit cineva pentru o bucat ă de vreme pentru îndreptarea altuia. Este părăsit cineva pentru slava altuia sau pentru păcatele lui proprii sau ale p ărinţilor. conlucrează cu cei care aleg binele cu dreapt ă cunoştinţă. Prin bunăvoinţă. iar gândurile [i faptele noastre şi cele viitoare sunt cunoscute numai Lui. 3. prin faptul că slava celui ce sufer ă se măreşte. apropiindu-se. după cum a fost orbul din na ştere244 spre slava Fiului omului. căci cele care sunt în puterea noastr ă nu sunt de domeniul proniei. Migne PG. dup ă cum este mântuirea oamenilor prin cruce 241. prin opera lui Nemesie. Ducerea pân\ la capăt a faptelor bune se îndepline şte cu ajutorul lui Dumnezeu. Spre exemplu: dac ă cineva se laud ă cu virtuţile sau cu faptele lui. venind la con ştiinţa propriei lui sl ăbiciuni. se îndeplineşte prin părăsirea lui Dumnezeu. pe care Sf. 1. care iar ăşi. după cum este cazul lui Iov 240. sau ca să nu alunece în mândrie din pricina puterii [i harului dat lui. Ducerea pân\ la capăt a faptelor rele. Trebuie să se ştie că alegerea celor care trebuiesc f ăcute este în puterea noastr ă. 19-31. Căci în chip natural ne c ăim când vedem pe unii c ă suferă. 12-22. Despre natura omului. Unele din acelea care sunt de domeniul proniei sunt prin bun ăvoinţă. 77 239 . Altă dată îngăduie ca să se facă ceva absurd. 242 II Corinteni XII. ca s ă capete învăţătură ceilalţi care privesc la starea lui. 18. Aceasta pentru motivul c ă pronia lui Dumnezeu este incognoscibilă [i incomprehensibil ă. trebuie s ă admirăm toate operele proniei. în nădejdea slavei viitoare 245 [i în dorin ţa bunurilor ce au să fie246. cf.Dogmatica Observând acestea. pentru ca prin c ăderea sa. însă. 182 A. Dumnezeu îng ăduie ca cel cuvios s ă sufere cele rele. col. 7. ~n alt chip. 1. ca prin fapta absurd ă în aparenţă să se săvâr[ească ceva mare [i minunat. Dumnezeu îngăduie ca acesta să cadă în desfânare. ca să nu cadă din conştiinţa lui cea dreaptă. să se facă activă suferinţa în alţii. pe toate să le primim fără de cercetare. 241 I Corinteni I. cum a fost cazul cu Pavel 242. acelea care fără discuţie sunt bune. chiar dacă multora li se par nedrepte. potrivit Am completat lacuna din edi ţia Migne PG. 244 Ioan IX. după cum a fost cu Lazăr şi cu bogatul 243. căci de multe ori îng ăduie ca [i dreptul să cadă în nenorociri spre a ar ăta altora virtutea ascuns ă în el. Când spun „toate" în ţeleg pe cele care nu sunt în puterea noastr ă. Iar ăşi se îngăduie ca cineva s ă sufere spre râvna altuia pentru ca.

pentru că el este bun. 250 Iov I.Sfântul Ioan Damaschin pre[tiinţei lui. Dar vrea să fie pedepsiţi cei care păcătuiesc. ca Iuda248. căci el este cauza ei. 57v. îi părăseşte în chip drept 247. 12-13. însă. căci îşi are cauza în noi. dar nu le Tradus prin corectarea textului edi ţiei din Migne PG. 4. 251 Matei VIII. dar mai degrab ă nevindecabil. Sunt dou ă feluri de p ărăsiri: este o p ărăsire mântuitoare şi instructiv ă [i altă părăsire complet dezn ădăjduitoare. ci ca să participăm la bunătatea Lui. Trebuie să se ştie că toate `ntâmpl\rile triste duc la mântuire pe cei care le primesc cu mulţumire şi ele sunt negreşit pricinuitoare de folos. ci le las ă pe seama liberului arbitru. din pricina propriei lui hot\râri. Dumnezeu poartă de grija întregii crea ţii şi face bine prin întreaga crea ţie [i ne instruie şte de multe ori chiar prin demoni. mântuirea şi slava celui care sufer ă. pentru că El este drept. cum a fost cazul lui Iov 250 şi cu porcii251. şi care în realitate sunt rele nu le vrea nici antecedent. cea de a doua se nume şte voinţă consecventă [i părăsire. r\mâne insensibil. f. 32-33. dup ă ediţia din Verona. Atunci se dă pierderii celei des ăvârşite. după cum am spus. P ărăsirea completă. cu toate c ă Dumnezeu a făcut totul pentru mântuire. Aceasta cu privire la acelea care nu sunt în puterea noastră. Să se milostiveasc ă Dumnezeu de noi şi să ne ferească de asemenea părăsire! Trebuie să se ştie că felurile proniei lui Dumnezeu sunt multe [i nu putem să le interpretăm cu cuvântul şi nici să le înţelegem cu mintea. 12. Aşadar. pe cele bune le voie şte antecedent şi le binevoie şte. Căci nu este nici ra ţional. alta dezn ădăjduitoare spre pedeaps ă desăvârşită. 30-32. Căci nu ne-a plăsmuit ca să ne pedepsească. Cea mântuitoare şi instructiv ă se face pentru îndreptarea. sau pentru râvna şi pilda altora. prima voinţă se numeşte antecedentă [i bunăvoinţă. 1531. 249 I Timotei XI. 24-25. pe cele rele. CAPITOLUL XXX Despre pre[tiinţă şi predestinare Trebuie să se ştie că Dumnezeu ştie totul dinainte. Trebuie să se ştie că Dumnezeu voieşte antecedent ca to ţi să se mîntuiasc\249 [i s\ dobândească împărăţia Lui. Matei XXVI. îns ă. Marcu V. nici virtute ceea ce se face cu for ţa. Dintre cele care sunt în puterea noastr ă. este atunci când omul. nevindecat. nici consecvent. Şi aceasta din urm ă este dublă: una mântuitoare [i instructiv ă spre mântuire. 78 247 248 . Luca VIII. sau pentru slava lui Dumnezeu.

Prin urmare predestinarea este opera poruncii pre ştiutoare a lui Dumnezeu. a judecat mai dinainte totul. care ne cheam ă spre aceasta. potrivit bun ătăţii şi dreptăţii Lui. pentru că este raţional. neamul omenesc. Trebuie să se ştie că virtutea a fost dat ă în natură de Dumnezeu [i El este principiul şi cauza a tot binele [i este cu neputin ţă ca noi să voim sau să facem binele fără conlucrarea [i ajutorul Lui. dac ă ne abatem de la starea natural ă. Din aceast ă cauză omul ca st\pân a dat în chip profetic nume vie ţuitoarelor. din cauza călcării poruncii. fără să ne silească. dar cu sufletul tr ăia împreună cu îngerii. care ne cheamă spre aceasta. dându-i harul lui dumnezeiesc şi prin aceasta l-a pus în comuniune cu El. El nu voieşte să se facă răul şi nici nu forţează virtutea. însă. Creatorul a făcut pe om ca bărbat. asemenea lui253. pe bună dreptate i s-a încredinţat de creatorul şi st\pânul obştesc al tuturora conducerea celor p\mântesti. căci ele i-au fost date ca roabe 252. potrivit pre ştiinţei Lui. prin ascez ă [i osteneli. gânditor [i liber. 19-20. potrivit chipului lui Dumnezeu. C ăci creaţia primară se numeşte facere (genesis) şi nu naştere (genhsis). prin pre[tiin ţă Lui. sau a ne îndepărta de virtute. cultivând gânduri dumnezeie şti [i hrănindu-se cu ele. după călcarea poruncii. se urca numai către creator cu ajutorul f ăpturilor. adică de la virtute. Dar despre pom am 252 Facerea II. prin na şterea de copii. după cum şi întunericul este îndep ărtarea luminii. Era gol din pricina simplit ăţii sale [i a vie ţii lui naturale. a făcut din el femeia. şi venim la cea contra naturii. Dar Dumnezeu.Dogmatica predestinează pe toate. prin pre[tiin]a sa. Apoi. 254 Facerea II. adic ă de a fi în viciu şi de a urma diavolului. ajungem în viciu. care era atât spiritual cât [i sensibil. Predestinează pe cele ce nu sunt în puterea noastr ă. ca o consecin ţă a condamnării la moarte. este succesiunea unuia din altul. 17. de la starea cea contra naturii la starea natural ă şi de la diavol la Dumnezeu. Dacă r\mânem în starea naturală suntem în virtute. Căci viciul nu este nimic altceva decât îndep ărtarea virtuţii. Cunoaşte mai dinainte pe cele ce sunt în puterea noastră. Căci de pe acum chiar. Pentru că Dumnezeu a împodobit pe om în chip natural cu voin ţă liberă. bucurându-se şi veselindu-se de contemplarea Lui. Dumnezeu l-a pus pe Adam în paradis. Creaţia este facerea primară săvâr[ită de Dumnezeu. ~n cel sensibil s ălăsluia cu trupul pe p\mânt. Facerea II. Femeia este ajutor pentru a men ţine. 21-23. ~n puterea noastr ă este sau a r\mâne în virtute şi a urma lui Dumnezeu. naşterea. i-a dat poruncă să nu mănânce din pomul cuno ştinţei254. ajutor lui. 18. 253 79 . pentru c ă ştia că omul va călca porunca [i va fi supus stricăciunii. Pocăinţa este întoarcerea. dar nu le predestineaz ă.

ca astfel s ă primească nemurirea drept răsplată a virtuţii.Sfântul Ioan Damaschin vorbit dup ă puterea noastr ă destul în capitolul despre paradis 255. unindu-se cu Dumnezeu potrivit unei st ări sufleteşti speciale. s ă dobândim cele de sus. 257 I Timotei III. în chip neschimbat în bine. îl pogoar ă spre aceeaşi prăpastie a căderii. Psalmi XLVIII. de plăceri. ducând o viaţă nenorocită. prin har. fiind la mijloc între Dumnezeu [i materie. Diavolul din pricina nemuririi sale. s-a fixat în rău în chip neschimbat [i fără posibilitate de poc ăinţă. adică de la Dumnezeu. are nevoie de legături trupeşti şi de naştere seminală. dup ă alegerea de bunăvoie a virtuţii. prin dragostea de via ţă. s-au stabilit. a ajuns pasibil în loc de impasibil. ca să nu cadă în mândria [i condamnarea diavolului 257. va participa fericirii veşnice. cartea II. După cum iarăşi şi îngerii. Căci omul. după căderea lui de bun ăvoie. care a c ăzut din pricina mândriei. şi-a impropriat coruptibilitatea. dacă va prefera plăcerile corpului. Dumnezeu i-a dat această poruncă făgăduindu-i că dacă va păzi vrednicia sufletului. neţinând seamă de vrednicia lui. 6. ca şi când ele ar fi elementele constitutive vie ţii. va fi responsabil de moarte şi va fi supus stric ăciunii [i ostenelii. prin păzirea poruncii. 13. prin invidia diavolului. Prin urmare. 80 256 255 . Aşadar. ajungând mai presus de moarte. după ce se libera de leg ătura firească cu existenţele. Capitolul XI. va trăi în veci. Prin c ălcarea poruncii. omul a fost biruit. s-a lipit. Căci nu era folositor ca omul s ă dobândească nemurirea fără să fie încă ispitit şi încercat. Pentru aceea mincinosul mome şte pe nefericitul Adam cu n ădejdea Dumnezeirii şi după ce îl urcă la aceeaşi înălţime a mândriei. asem ănându-se animalelor neînţelegătoare256. îns ă. Dar dacă va supune sufletul corpului. scuturând jugul creatorului [i neglijând porunca Lui dumnezeiască. avea să se fixeze în chip nestr ămutat în bine. şi a schimbat dragostea de Dumnezeu în dragosle fa ţă de materie. c ăci un bărbat neispitit şi neîncercat nu este vrednic de nimic. şi urăşte fără nici o teamă pe cei care se sârguiesc s ă-l lipsească de ele. Şi în încercare să se des\vâr[easc\ prin păzirea poruncii. C ăci diavolul invidios şi urâtor de bine nu suferea. cunoscând pe creator [i p ăzind porunca Lui. îndreptându-se mai mult spre materie [i smulgându-[i spiritul s ău de la cauza lui. trebuia ca omul s ă fie încercat mai `ntâi. iar mânia contra adev ăratului duşman al mântuirii a pref ăcut-o în mânie faţă de ceilalţi oameni. dând victorie ra ţiunii. el. muritor în loc de nemuritor.

21. să nu fie supus prin păcat morţii. despre purtarea de grij ă de noi şi despre mântuirea noastr ă Cel îndurat. XIX. Prin toate acestea se căuta să se distrug ă păcatul. prin lege. 261 Facerea VI. prin diferite puteri. care depărtează de la stricăciune [i conduce spre via ţa veşnică. prin amestecul [i împ ărţirea limbilor 262. n-a trecut cu vederea pe omul care a fost am ăgit prin acest atac al diavolului. 13. 12. 1-33. trebuia ca cel care avea s ă aducă mântuirea s ă fie fără de păcat. Nu. 260 Facerea III. care subjugase pe om [i care îngr ămădise în via ţă tot felul de r ăutate [i să readucă pe om la o existen ţă fericită. adică cu mortabilitatea şi grosolănia corpului — căci aceasta simbolizează îmbrăcarea cu piei259 — care a fost izgonit din paradis260. n-a trecut cu vederea pe omul care n-a păzit porunca creatorului. 24-25. Căci însuşi creatorul [i Domnul prime şte să lupte pentru 258 259 Facerea III. prin apariţiile tipice dumnezeieşti. care s-a dezbrăcat de curajul pe care îl avea faţă de Dumnezeu. 23-24. 263 Facerea XVIII. ci încă prin el să fie întărită [i înnoit ă firea. Dumnezeu nu l-a trecut cu vederea. să fie învăţată calea virtuţii. cel care a dat existen ţa şi cel care a dăruit o existen ţă fericită. 7. prin biruinţe. prin semne [i minuni. 81 .Dogmatica CARTEA A TREIA CAPITOLUL I Despre dumnezeiasca întrupare. care s-a acoperit cu asprimea vie ţii plină de dureri — căci aceasta simbolizeaz ă frunzele de smochin 258 — care s-a îmbrăcat cu murirea. potrivit dreptei judecăţi a lui Dumnezeu. prin înfrângeri. prin incendierea oraşelor264. 7. Facerea III. ca o fiară sălbatică [i neîmblînzit ă. prin profe ţi. distrugând via ţa omenească. Dumnezeu arată noianul cel mare al dragostei de oameni pe care o are pentru om. prin distrugerea întregului neam omenesc aproape261. Dar pentru că prin păcat a intrat moartea în lume265. 1-22. prin războaie. să fie povăţuită prin fapte. ~n sfârşit. prin supravegherea îngerilor 263. care a fost condamnat la moarte şi supus stric ăciunii. 265 Romani V. chemându-l să se pocăiască prin suspin şi cutremur. încep ătorul răutăţii. care se râspândise în multe feluri. ci mai `ntâi l-a povăţuit `n multe chipuri. prin potopul cu ap ă. care a fost lipsit de har. 264 Facerea XIX. 262 Facerea XI.

Dreptatea. lucru ce părea cu neputin ţă. 82 267 266 . se pogoară aplecând cerurile. pentru c ă omul fiind biruit. pentru că n-a trecut cu vederea slăbiciunea făpturii Lui. Căci ce poate fi mai mare decât ca Dumnezeu să se facă om? Şi Cuvântul s-a făcut fără schimbare trup 271 din Duhul cel Sfânt şi din Maria Sfânta Pururea Fecioar ă Născătoarea de Dumnezeu. fiind zămislit în preacuratul pântece al Fecioarei. 14. Şi fiind Dumnezeu des ăvârşit. în afar ă de care nu este cu putinţă să dobândim mântuire. 6. 272 I Timotei II. 1-2. Şi singurul iubitor de oameni se face mijlocitor între om [i Dumnezeu 272. cel deofiinţă cu Tatăl [i cu Sfântul Duh. 5. cel f ără de început. 5. ci s-a îndurat de cel c ăzut şi i-a întins mâna. Căci aceasta înseamn ă pogorârea. ci de la Duhul Sfânt şi în chipul celei dintâi faceri a lui Adam. Ioan I. 9-10. vindecând neascultarea noastră şi făcându-ni-se pildă de ascultare. se pogoară spre robii Lui printr-o pogorâre inexprimabil ă [i incomprehensibil ă. înţelepciunea. cel mai înainte de veci. prin care se arată puterea infinit ă a lui Dumnezeu. Fiul Unul-Născut [i Cuvântul lui Dumnezeu. Şi se face supus Tat ălui. ci pe acela pe care altă dată moartea îl subjugase prin p ăcat. se face om des\vâr[it [i s\vâr[e[te cea mai mare noutate din toate nout ăţile. nu îng ăduie ca altcineva decât omul să învingă pe tiran şi nici nu răpeşte cu forţa pe om de la moarte. 268 Ioan I. nu din voin ţă sau din poft ă sau din leg ătură bărbăteasc\273 sau din naştere voluptuoas ă.Sfântul Ioan Damaschin creatura Lui [i se face înv ăţător cu fapta. Bun ătatea. cel care este în sânul lui Dumnezeu şi al Tatălui267. 18. acum este amăgit. 271 Ioan I. 273 Ioan I. căci Domnul s-a îmbrăcat cu haina trupului şi arată în acelaşi timp bunătatea. cel care era dintru început [i era cu Dumnezeu [i cu Tat ăl [i era Dumnezeu268 [i există în chipul lui Dumnezeu 269. dreptatea [i puterea lui Dumnezeu. ~nţelepciunea. CAPITOLUL II Despre modul zămislirii Cuvântului şi a întrupării lui dumnezeie şti Facerea III. adic ă smerind fără să smerească înălţimea Lui cea nesmerită. singurul nou sub soare270. prin luarea firii noastre. 269 Filipeni II. 270 Eclesiastul I. 13. pe acesta cel bun şi cel drept l-a făcut iarăşi biruitor şi a mântuit pe cel asemenea prin unul asemenea. pentru c ă a găsit dezlegarea cea mai potrivit ă a acestui lucru imposibil. Şi pentru că duşmanul amăgeşte pe om cu nădejdea Dumnezeirii 266. C ăci prin bun ăvoinţa lui Dumnezeu [i a Tatălui.

pentru c ă eu nu cunosc bărbat?”279. ci s-a unit după ipostasă în chip neamestecat. C ăci fiind prin fire Dumnezeu des\vâr[it.Dogmatica ~ngerul Domnului a fost trimis la Sfânta Fecioar ă. după cum a spus dumnezeiescul apostol. Acesteia binevestindu-i îngerul i-a zis: „Bucură-te cea plină de dar. ci de Dumnezeu întrupat. Pentru aceea [i Sfântul n ăscut din tine se va numi Fiul lui Dumnezeu” 280. 277 Luca I. ~n chipul acesta este simultan [i trup: trup al Cuvântului lui Dumnezeu şi trup însufleţit. Nu [i-a alcătuit forma trupului treptat prin ad ăugiri. Iar ea nedumerindu-se a zis: Cum va fi mie aceasta. ~nsuşi Cuvântul lui Dumnezeu s-a făcut ipostasă trupului. pârga fr\mântăturii noastre. acelaşi s-a făcut prin fire om des\vâr[it. Iar ea a zis către el: „Iată roaba Domnului. Atunci a umbrit-o înţelepciunea enipostatic ă [i puterea prea înaltului Dumnezeu. 275 83 . 279 Luca I. prin Duhul Sfânt. cel deofiint ă cu Tatăl. 35. din care semin ţie nimeni nu s-a apropiat de altar” 275. Iarăşi zice îngerul c ătre ea: „Duhul cel Sfânt se va pogorî peste tine [i puterea celui prea înalt te va umbri. care se trage din seminţia lui David274: „Căci este evident c ă Domnul nostru a r ăsărit din Iuda. căci ai găsit har la Domnul [i vei naşte Fiu [i îi vei pune numele Iisus” 277. fie mie dup ă cuvântul t\u”281. [i -a construit. pe care l -a spus îngerul. cur ăţind-o [i dându-i în acelaşi timp [i puterea de a primi Dumnezeirea Cuvântului [i puterea de a naşte. Pentru aceea nu vorbim de om îndumnezeit. Nu [i-a schimbat firea. fără ca să fie circumscris în ipostasa lui. ci pe cale creaţionistă. Luca I. trup însufleţit cu suflet ra ţional [i cuget ător. 34. ci locuind în pântecele Sfintei Fecioare. trup însufle ţit cu suflet ra ţional şi cugetător. iar îngerul a zis c ătre ea: Nu te teme. 27. Căci Cuvântul dumnezeiesc nu s-a unit cu un trup care exista aparte mai dinainte. 281 Luca I. adic ă Fiul lui Dumnezeu. Duhul cel Sfânt s-a pogorât peste ea potrivit cuvântului Domnului. 38. ca o sămânţă dumnezeiască şi [i-a alcătuit Lui din sângiurile ei sfinte şi prea curate. ci a fost des\vâr[it dintr-o dată. Pentru aceea cuvântul Iisus se t ălmăceşte mântuitor. [i însu şi Cuvântul s-a făcut ipostas ă trupului. Deci după asentimentul sfintei Fecioare. 30-31. 14. din sângiurile curate ale pururea Fecioarei. 276 Luca I. 278 Matei I. Ea s-a înspăimântat din pricina cuvântului. Nu [i-a alcătuit corpul pe cale seminal ă. nici nu avem o iluzie de întrupare. 16. 28. 13. 274 Matei I. „Căci el va mîntui pe poporul lui de păcatele sale”278. 280 Luca I. Domnul este cu tine” 276. Marie. Evrei VIII. raţional [i cuget ător. Despre aceasta vom vorbi mai precis mai pe urm ă. luând pârga fr\mântăturii omeneşti. 21.

ci numai Hristos.Sfântul Ioan Damaschin neschimbat [i neîmpărţit cu trup însufle ţit. dar nu se spune că este deofiin ţă cu focul. raţional [i cuget ător. acelaşi este [i se nume şte Dumnezeu des\vâr[it. [i om desăvârşit282. nici aer. iar ca om a fost uns. dup ă cum rezultă omul din suflet [i corp. nici p\mânt [i nici nu este deofiin ţă cu vreunul din acestea. Dar noi învăţăm că Hristos nu este dintr-o fire compusă. pe cea omenească sau pe cea dumnezeiasc ă. Spre exemplu: corpul este compus din cele patru elemente. ci arată că este din dou ă naturi. Hristos ar fi fost dup ă unire dintr-o singură fire compusă. al unei singure firi. 1531. care are în el însuşi existenţa. acelea şi. deoarece din naturi deosebite rezult ă ceva deosebit. dup ă cum ei gândesc. Mărturisim că Hristos este din Dumnezeire [i omenire. Cuvântul Hristos spunem c ă este numele ipostasei. nici om. ci. [i dacă este deofiin ţă cu Tatăl. nici nu este în Dumnezeire şi omenire [i nu va putea fi numit nici Dumnezeu. nici nu se nume şte foc. lucru absurd [i plin de toat ă blasfemia. Dar dac ă. nici n-a devenit inexistent ă şi nici din cele dou ă firi nu s-a făcut o singur ă fire compusă. f. Firea dumnezeiască nu s-a îndepărtat de simplitatea ei proprie. 63r. O astfel de fire nu este compus ă din Dumnezeire [i omenire. 282 84 Tradus prin corectarea textului edi ţiei din Migne PG. iar firea omenească nici nu s-a schimbat în firea Dumnezeirii. pe care l-a luat din Sfânta Fecioar ă. Dumnezeirea e ungerea umanităţii. Căci dacă Hristos ar fi dintr-o singura fire compus ă. Căci El însuşi s-a uns pe sine: a uns ca Dumnezeu corpul cu Dumnezeirea Lui. după cum spun ereticii. Iar cuvântul Hristos nu va fi numele i postasei. fără ca să se schimbe firea Dumnezeirii Lui în fiin ţa trupului [i fără ca să se schimbe fiinţa trupului în firea Dumnezeirii Lui [i fără ca să rezulte o singur ă fire compusă din firea Lui dumnezeiasc ă şi din firea omenească pe care a luat-o. . atunci va fi [i Tat ăl compus şi deofiinţă cu trupul. sau dup ă cum corpul rezult ă din cele patru elemente [i din cele deosebite. atunci s-a schimbat dintr-o fire simplă într-o fire compusă [i în realitate ei nu mai este deofiin ţă nici cu firea simpl ă a Tatălui nici cu aceea a mamei. nici că a rezultat ceva deosebit din naturi deosebite. dup ă ediţia de la Verona. nici ap ă. din două şi în două firi. acest cuvânt nu indică numai o singur ă natură. CAPITOLUL III Despre cele două firi contra monofizi ţilor Firile s-au unit unele cu altele f ără să se schimbe [i f ără să se prefacă. Firea compusă nu poate să fie deofiinţă cu nici una din cele dou ă firi din care a fost compus ă. c ăci El este [i Dumnezeu şi om.

nici nu s-au combinat. cit. din cea omenească [i cea dumnezeiasc ă. ele nu s-au amestecat. dacă ei spun că după unire El are o singur ă fire compusă? Este evident fiec ăruia. p. Când spunem că oamenii au o singur ă fire. Dar pentru c ă ipostasele oamenilor sunt foarte multe. 285 Eutihie. a fost cel mai subtil şi cel mai bun teolog monofizit. 284 Dioscur. Aici este un individ. dup ă cum există specia om. b) dup\ unire n-a avut decât o singur ă fire. arhimandritul unei m\năstiri de lâng\ Constantinopole. Hristos. Despre Neslorie s ă se vadă D. sau c ă este numai om. dup ă cum au zis urgisitul de Dumnezeu Dioscur284. însă. însă. Fecioru.431. Punctele doctrinale ale sale se reduceau la urm ătoarele dou ă: a) Hristos nu este deofiinţă cu noi.. nici nu este. a ajuns reprezentantul ereziei care `i poart ă numele. că Hristos înainte de unire are o singură fire. 85 283 . a fost scânteia care a dezlănţuit monofizitismul. 286 Sever. mort dupa 530. Pentru aceea spunem c ă unirea s-a făcut din dou ă firi des\vâr[ite. patriarhul Alexandriei de la 444 . căci toţi sunt compu şi din suflet şi corp. Cu toate acestea fiecare ipostas ă are două firi. Unde mai este atunci adev ărul că este desăvârşit în Dumnezeire şi des\vâr[it în omenire? Şi când vor putea ei sus ţine că Hristos are dou ă firi. nici nu va fi cândva un alt Hristos din Dumnezeire [i omenire. Cu privire la Domnul nostru Iisus Hristos nu se poate admite o specie comună. toţi primesc aceeaşi definiţie a firii. episcopul monofizit al Antiohiei. adică din suflet [i corp. muritoare [i nemuritoare. după cum se poate vorbi cu privire la individ (om) de o singur ă fire compusă din trup [i suflet. Eutihie285 [i Sever286 şi ceata lor blestemat ă. Căci nici nu a fost. 172. înver şunarea cu care combate hot\rârile sinodului de la Calcedon (451) şi le justifică prin aceea că doctrina sa este identic ă cu doctrina Sfântului Chiril al Alexandriei (+ 444). circumscris ă [i necircumscris ă? Dacă ei susţin că Hristos are o singur ă fire. în Dumnezeire [i omenire. ei vor spune c ă ea este simplă [i prin aceasta vor m ărturisi sau că El este numai Dumnezeu şi vor introduce o iluzie de întrupare. [i nici nu s-au unit printr-o unire personal ă sau morală sau printr-o unire de Nestorie. mort dup ă 451. c ăci este cu neputin ţă să spunem c ă sufletul şi corpul comparate unul cu altul sunt de o fire.Dogmatica Cum va fi cu putin ţă ca o fire să primească deosebiri substan ţiale contrare? Cum este cu putin ţă ca aceeaşi fire să fie în acelaşi timp zidit ă [i nezidită.451. a fost unul din cei mai înver şunaţi apărători ai lui Eutihie (+ dup ă 451). dup ă cum susţine Nestorie283. patriarh al Constantinopolei de la 428 . Ceea ce face ca ereticii să rătăcească este faptul că ei identific ă noţiunea de fire [i ipostasă. nota 5. toţi participă firii sufletului şi posedă fiinţa corpului şi o specie comună. este compus ă din două firi. Prin urmare nu se poate vorbi cu privire la Domnul nostru Iisus Hristos de o singur ă fire compusă din Dumnezeire [i omenire. [i nu întrupare. Spunem o singur ă fire a ipostaselor celor multe şi diferite. nici nu s-au confundat. op. trebuie să se ştie că nu spunem aceasta referindu-ne la definiţia sufletului şi a corpului. nu este un individ şi nici nu exist ă specia Hristos. acela şi [i Dumnezeu des\vâr[it şi om des\vâr[it.

Nu aşezăm pe fiecare din firi deosebit [i separat. Mărturisim o singur ă ipostasă în două firi des\vâr[ite a Fiului lui Dumnezeu întrupat. Cunoaştem că atât minunile cât [i patimile sunt ale Lui. episcopul Tarsului. p. fără confundare. adică om. drept izvorul ereziei nestoriene. Teodor al Mopsuestiei 288 [i adunarea lor cea diavoleasc ă. fără schimbare. care a fost prin fire şi cu adevărat Fiul omului. dac ă nu s-ar păstra cele care se deosebesc unele de altele? Iar deosebirea este ceea ce face ca lucrurile s ă se deosebească între ele. fără prefacere. a tr ăit în sec. cit. ceea ce este văzut a rămas văzut. Din pricina doctrinei sale hristologice poate fi socotit. ci unite una cu alta într -o singură ipostasă compusă. din cauza întrepătrunderii reciproce a părţilor şi a unirii dup ă ipostasă şi pentru că a fost unul şi acelaşi cel care a lucrat atât pe cele dumnezeie şti cât şi pe cele omeneşti în fiecare din cele două forme cu tovărăşia celeilalte. spunem că El se uneşte cu extremităţile: în virtutea Dumnezeirii Sale se une şte cu Tatăl şi cu Diodor. iar ceea ce este nemuritor a r ămas nemuritor. adică reală [i nu imaginară. fără împărţire şi fără depărtare. Aşadar în ce priveşte modul prin care se deosebesc firile lui Hristos una de alta. Unul şi acelaşi a fost Domnul slavei. a fost `ntemeietorul şcolii exegetice din Antiohia. după cum însuşi Domnul a spus290. Şi cum s-ar păstra deosebirea. iar ceea ce este nev ăzut a rămas nevăzut. ceea ce este muritor a rămas muritor. ceea ce este circumscris a rămas circumscris.Sfântul Ioan Damaschin demnitate sau de voin ţă sau de cinste sau de nume sau de bun ăvoinţă. Chirii al Alexandriei. IV. ci prin unire. nota 3. 13. ci c ă sunt unite una cu alta în chip real într-o singură ipostasă compusă a Fiului lui Dumnezeu [i stabilim c ă se păstrează deosebirea lor substan ţială. Despre Teodor s ă se vadă: D Fecioru. Afirm ăm că Dumnezeirea şi omenirea au aceeaşi ipostasă şi mărturisim că după unire se păstrează în el cele două firi. Spunem că unirea este substan ţială. tot astfel se p ăstrează şi deosebirea substanţială a firilor. de şi acelaşi cu altă natură făcea minunile [i cu alta suferea patimile. iar ceea ce este necircumscris a r ămas necircumscris. Cuvântul îşi împropriază cele omeneşti — căci ale Lui sunt toate cele ale sfântului Lui trup — împărtăşeşte corpului cele ale Lui proprii. Iar când spunem substan ţială nu înţelegem că cele două firi au dat naştere unei firi compuse. Aceasta pentru motivul c ă ştim că după cum se păstrează unitatea ipostasei Lui. op. potrivit modului comunicării însuşirilor. iar ceea ce este necreat a rămas necreat. mort înainte de 378. 8. 288 Teodor. adic ă după ipostasă. Ceea ce este creat a rămas creat. Pentru aceea se zice c ă s-a răstignit Domnul slavei 289. Unul străluceşte prin minuni.. deşi firea Lui dumnezeiasc ă nu a pătimit. iar cel ălalt s-a supus ocărilor. după cum spune Sf. 290 Ioan I. adic ă cu privire la fiin ţă. după cum au spus urâtorul de Dumnezeu Nestorie. 184. 289 I Corinteni II. 86 287 . Tot astfel se mărturiseşte că Fiul omului era în cer înainte de patim ă. Diodor 287. episcopul Mopsuestiei.

de Maica Sa [i de ceilal ţi oameni. îns ă. când cel particular prime şte numele celui general. Firile se unesc în ipostasa Lui [i au o ipostas ă compusă. unul existând f ără vreo pricină totdeauna din Tat ăl. fie că o numim dup ă cele dou ă firi. şi despre ipostase. iar altul f\cându-se mai pe urmă pentru iubirea de oameni. ca atunci când spunem c ă Dumnezeu este fiinţă incomprehensibil ă [i că Dumnezeu este unul. pentru c ă ştim că are două firi [i o singur ă ipostas ă compusă din cele două. Dar cu privire la modul prin care sunt unite firile Lui. îi atribuim însu şirile celor dou ă firi. este necreată. însuşirile Dumnezeirii. căci nu spunem c ă trupul. îns ă. nici nu atribuim trupului Lui. Căci iată a arătat pe Tatăl [i pe Fiul. Căci unul este cel care este deopotriv ă [i acela şi acesta. 9. Petru. spre exemplu: Dumnezeu. [i creat şi necreat. Duh. Fiu al omului. în virtutea căreia se deosebeşte de Tatăl [i de Duhul. 1. De asemenea. se ia.Dogmatica Duhul. iar în virtutea omenirii Sale se une şte cu Maica Sa şi cu toţi oamenii. trebuie să se ştie că numele de Dumnezeire şi omenire indic ă fiinţele sau firile. iar ipostasa arat ă individul (persoana) adică Tatăl. când dup ă una din părţi: Dumnezeu numai. Fiul lui Dumnezeu [i Dumnezeu. 87 . Cînd vorbim despre Dumnezeirea Lui nu-i acordăm Dumnezeirii însuşirile firii omene şti. adic ă omenirii lui. om numai. Sf. Sau atunci când spune: „Era un om în ţara Avsitidi”292. adică omenirea. omul. fie că o numim dup ă una din p ărţi. îl numim când dup ă amândou\ firile: Hristos. Când este însă numit după una din părţi. când numai după cele înalte [i când numai după cele smerite. Dumnezeu [i om în acelaşi timp. prime şte 291 292 Psalmi XLIV. spunem c ă se deosebeşte de Tatăl şi de Duhul. Când este. Iov I. Dumnezeu întrupat. când avem în vedere firile. dar când avem în vedere ipostasa compusă din firi. de Maica Sa [i de noi. Fiu al lui Dumnezeu. Fiul. ca atunci când Scriptura zice: „Pentru aceea te-a uns pe Tine. căci a arătat numai pe Iov. iar numele de Dumnezeu [i om se referă [i la fire. căci nu spunem c ă Dumnezeirea este pasibil ă sau creată. Căci Hristos — şi acest nume cuprinde amândou\ firile — se numeşte şi Dumnezeu [i om. Dumnezeul T ău”291. vorba de ipostasă. Cu privire la Domnul nostru Iisus Hristos. şi pasibil [i impasibil. CAPITOLUL IV Despre modul comunicării însuşirilor Am spus în repetate rânduri c ă altceva este fiin ţa şi altceva este ipostasa. Aşadar. şi că fiinţa indică specia comună [i cuprinzătoare a ipostaselor de aceeaşi specie. le numim Dumnezeire [i omenire. Pavel.

adică ale trupului. căci cunoaştem un singur Dumnezeu: pe Tat ăl. om f ără de început.Sfântul Ioan Damaschin însuşirile firii cu care s-a unit. Potrivit acesteia putem spune despre Hristos: „Acesta este Dumnezeul nostru. m ărturisim dou ă naturi. [i cunoa ştem că ipostasele sunt nedesp ărţite şi nedespreunate unele de altele. totuşi sunt unite prin fiin ţă [i prin însu şirile naturale şi prin aceea că nu se despart [i nici nu se dep ărtează de ipostasa părintească. [i după cum spunem că sunt în realitate trei ipostase şi afirmăm că toate însu şirile naturale şi substanţiale sunt simple. căci sunt trei. c ăci sunt despărţite. ci în atât c ă acelaşi este [i om. Şi chiar dacă fiecare există în sine. . 38. Spunem că se păstrează cele două firi [i după unire în singura ipostas ă compusă. formând din cele dou ă firi o singur ă ipostasă compusă. [i c ă cunoaştem deosebirea ipostaselor numai în cele trei însu şiri. unite [i întrep ătrunse fără confundare — ele sunt unite. CAPITOLUL V Despre numărul firilor După cum cu privire la Dumnezeire m ărturisim o singur ă fire. adică este o ipostas ă des\vâr[ită [i are o însu şire proprie. în cauzat [i firesc. anume în necauzat [i p ărintesc. care s-au legat reciproc şi s-au unit dup ă ipostasă. anume că fiecare fire dă celeilalte propriile ei însuşiri în virtutea identit ăţii ipostasei şi întrepătrunderii reciproce. care exist ă înainte de veci şi care s-a făcut în vremurile din urm ă copil. Şi după cum cele trei ipostase ale Sfintei Treimi sunt unite f ără confundare [i se despart f ără să se despartă [i se numără — iar numărul nu produce în ele împărţire sau separare sau înstr ăinare şi tăiere. 36. desp ărţite fără să se despartă [i numărate. precum [i: omul acesta este necreat. care s-a arătat pe p\mânt şi cu oamenii a petrecut” 294. chiar dac ă sunt unite. pentru aceea este şi se numeşte un singur Dumnezeu — tot astfel şi cu privire la dumnezeiasca şi inexprimabila întrupare. nu în atât ca om şi copil. dar nu se confund ă. impasibil [i necircumscris. în cauzat [i purces. adică în singurul Hristos [i c ă atât ele cât şi însuşirile lor naturale exist ă în realitate: unite f ără să se confunde. Acesta este modul comunicării însuşirilor. cea dumnezeiască şi cea omenească. 8. Şi când este numit om şi Fiu al omului prime şte însuşirile [i măririle firii dumnezeie şti: copil înainte de veci. Domnul slavei r ăstignit293. ci în atât ca Dumnezeu. nu în atât ca Dumnezeu. dar fără să se despreuneze. Domnul nostru Iisus Hristos. adică un mod deosebit de existen ţă. care depăşeşte orice minte [i orice în ţelegere a unicului Dumnezeu Cuvântul al Sfintei Treimi. pe Fiul şi pe Sfântul Duh — în 293 294 88 I Corinteni II. Baruh III. [i este numit Dumnezeu pasibil.

Pentru aceea ipostasa posed ă comunul împreun ă cu particularul [i existen ţa în sine. ca să nu se amestece [i s ă se nimicească deosebirea ipostaselor. spre exemplu: individul. [i se spune c ă a pătimit în una din ipostasele ei. iar numărul nu introduce împ ărţire. chiar dac ă sunt unite. Unite în sensul în care spunem c ă acest zid are 50 de pietre: desp ărţite în sensul în care spunem că în cîmpia aceasta se găsesc 50 de pietre. ci în ceea ce priveşte accidentele. Pentru aceea ipostasele nu se deosebesc între ele în ceea ce prive şte fiinţa. adică foc [i lemn. fie c ă sunt despărţite. Pentru aceea se [i num ără. c ăci nu are o parte din ea. aparţin ipostaselor [i nu firii. sunt o singur ă fire. ca specie. să amestecăm [i să desfiinţăm deosebirea lor. pentru că fiinţa este des\vâr[it\ în fiecare din ipostasele de aceeaşi specie. atunci întreaga fiin ţă pătimeşte. ci indic ă cantitatea celor num ărate. Aşadar. fie că sunt unite. sunt unite f ără să se amestece. des ăvârşit în Dumnezeire [i omenire. unite dup ă ipostasă. Şi chiar dacă se întrepătrund reciproc. iar particular ipostasa. Ipostasa se define şte: fiinţa împreună cu accidentele. pentru ca să nu nimicim. Altul este motivul care le une şte şi le desparte [i nu num ărul. ci este considerată în ipostase. Numărul nu este cauza natural ă a împărţirii sau a unirii. ci particular prin număr. Prin urmare. Este particular nu că ar avea o parte a firii. după cum este cu neputin ţă să spui că cele trei ipostase ale Dumnezeirii — chiar dacă sunt unite unele cu altele — fac o singură ipostasă.Dogmatica acelaşi chip şi firile lui Hristos. însă. însu şirile caracteristice. care sunt însu şiri caracteristice. Fiecare fire î şi păstrează neschimbată însuşirea ei naturală. Fiinţa este afirmată de ipostasă. Fiin ţa. Căci unul este Hristos. Comun este fiin ţa. CAPITOLUL VI ~ntreaga fire dumnezeiasc ă în una din ipostasele ei s-a unit cu întreaga fire omeneasc ă şi nu parte cu parte Cele comune [i universale sunt atribuite [i celor particulare care sunt sub ele. toat ă în Tatăl. Astfel. dac ă pătimeşte una din ipostase. îns ă. tot astfel este cu neputin ţă să spui că cele două firi ale lui Hristos. nu există în sine. Ipostasele se deosebesc prin num ăr [i nu prin fire. toată în Fiul. desp ărţite în sensul c ă alta este natura focului [i alta natura lemnului. căci a pătimit ipostasa. toat ă în 89 . Dar nu este necesar ca să sufere toate ipostasele de aceeaşi specie cu ipostas ă care suferă. mărturisim că firea Dumnezeirii este în chip des ăvârşit întreagă în fiecare din ipostasele ei. Sau un alt exemplu: sunt unite în sensul în care în c ărbune sunt dou ă naturi. totuşi nu primesc schimbare sau prefacerea uneia în alta.

ea nu locuie şte împreună cu Dumnezeirea. Căci vieţuitoarea lipsit ă de una din acestea nu este om. Nu suntem siliţi să spunem că sau unit dup ă ipostasă toate ipostasele sfintei Dumnezeiri. 90 . ca să-mi dăruiască mie în întregime mântuirea. ne-a aşezat împreună cu El. Căci ceea ce este neluat este nevindecat. C ăci cum se va putea spune c ă Hristos este Dumnezeu des\vâr[it şi om desăvârşit [i deofiinţă cu Tatăl şi cu noi. Pentru aceea Tat ăl este Dumnezeu des ăvâr[it. Dumnezeu Cuvântul n-a lăsat nimic din cele ce a s ădit în firea noastră când ne-a plăsmuit la început. după cum şi trupul. după cum rătăceşte părerea blestemată a ereticilor. însă. corp. 6. adică în trupul Lui. cu toate ipostasele omenirii. Cuvântul lui Dumnezeu s-a unit cu trupul prin intermediul minţii. PG. El în întregime m-a luat pe mine în întregime. C ăci zice dumnezeiescul apostol: „Ne-a sculat împreună cu El. Fiul Dumnezeu des\vâr[it. Căci mintea este puterea conduc ătoare a sufletului şi a trupului. Spunem [i aceasta c ă unirea s-a făcut din fiin ţe comune. Astfel [i în întruparea unicului Dumnezeu Cuvântul al Sfintei Treimi spunem c ă firea întreagă şi des\vâr[it\ a Dumnezeirii în una din ipostasele ei s-a unit cu toat ă firea omenească [i nu parte cu parte. Cu toate acestea este supus ă. mintea lui Hristos î şi arată propia sa conducere. Efeseni II. judecând pe cele imateriale în chip material. Migne. Aşadar. III. 592 A. Despre numele dumnezeie[ti. El în întregime s-a unit cu mine în întregime. purt ătorul de Dumnezeu Dionisie. suflet gânditor şi raţional [i însu şirile acestora. Spunem. 9. iar Dumnezeu este superior mintii. spune că Dumnezeirea a comunicat cu noi în întregime în una din ipostasele ei 296. Căci orice 295 296 297 Coloseni II. Mintea este partea cea mai curată a sufletului. C ăci spune dumnezeiescul apostol: „în el locuieşte în chip trupesc toat ă deplinătatea Dumnezeirii”295. urmează celui superior şi lucrează pe acelea pe care voinţa dumnezeiasca le vrea. Iar ucenicul acestuia. ci în sensul c ă firea noastră întreagă este în ipostasa lui Hristos. Mintea s-a făcut lăcaş Dumnezeirii unite cu ea dup ă ipostasă. adic ă cele trei. dacă în El s-a unit o parte a firii dumnezeieşti cu o parte a firii omene şti? Spunem că firea noastră s-a sculat din mor ţi şi s-a înălţat şi s-a aşezat de-a dreapta Tatălui. cel prea bine cunoscător al celor dumnezeieşti. Şi când cel superior îng ăduie. care stă la mijloc între cur ăţenia lui Dumnezeu şi grosolănia trupului. C ăci prin nimic altceva nu a fost părtaş Tatăl [i Sfîntul Duh la întruparea Cuvântului lui Dumnezeu decât prin bun ăvoinţă [i voinţă. Sfântul Duh Dumnezeu des\vâr[it. în Hristos”297. ci le-a luat pe toate. c\ s-a unit întreaga fiin ţă a Dumnezeirii cu întreaga fire omenească. zicând că într-un vas de 50 de litri nu încap 100 de litri. nu în sensul c ă toate ipostasele oamenilor au înviat şi s-au aşezat de-a dreapta Tatălui.Sfântul Ioan Damaschin Sfântul Duh.

Epistola XLIV. LXXVII. Popescu. Chişinău. col. 1927. Cicerone Iord ăchescu. LXXVII. MG. 33-34. îns ă. luând din ea pârga fr\mântăturii noastre. necreată. că a pătimit în Hristos firea omeneasc ă. 60. pentru că este deofiin ţă cu El. de fapt. nota 2. MG. cit. 224 D. MG. Chiril. cit. Despre Sf. necircumscrisă şi are pe toate câte le are Tatăl.. MG. MG. în pântecele Sfintei Fecioare. Despre Sf. Epistola XL.392). op. Fecioru. nevăzută. Sf. Pr. 91 298 . în chip necircumscris. Fecioru. Aşadar s-a întrupat. dar [i particularul ipostasei. p. socotind formula atanasian ă. a locuit. Atanasie. Epistola XLVI. 25-30). ci lui Apolinarie al Laodiceii (+ între 385 . chiar când era în pântecele Sfintei N ăscătoare de Dumnezeu. ap ărătorul dogmei deofiin ţimei Fiului cu Tatăl. XXVIII. în vremurile din urm ă. Iar când spunem după fericiţii Atanasie298 [i Chiril299 că firea Cuvântului s-a întrupat300 spunem că Dumnezeirea s-a unit cu trupul. Cuvântul. ci mărturisim că Hristos a suferit în firea omenească. este [i de aceea şi fiinţă [i de fiinţă deosebit ă. 299 f. Cartea III. op. a trăit între 295 373. Acela şi lucru îl face şi Sf. XI. Cuvântul lui Dumnezeu era în toate [i mai presus de toate. Iar Cuvântul posed ă şi comunul fiin ţei. necorporală. şi-o însuşeşte în multe scrieri justificând-o: Combaterea blasfemiilor lui Nestorie. Prin urmare aceea şi fire se g ăseşte în fiecare din ipostasele ei. col. Astfel când spunem „firea Cuvântului" indicăm pe însuşi Cuvântul. 245 A. CAPITOLUL VII Despre singura ipostas\ compusă a Cuvântului lui Dumnezeu Spunem deci că dumnezeiasca ipostas ă a Cuvântului lui Dumnezeu a preexistat fără de timp şi veşnic. Spunem. în „Misionarul". aceast ă măturisire nu apar ţine lui Atanasie. col. 193 A. Această formulă a apărut într-o mărturisire de credin ţă (MG. D. mort în 444. LXXVI. Ioan Damaschin în lurarea de fa ţă. fără să se despartă de sânurile p ărinteşti. a avut acela şi rol pentru hristologie pe care l-a avut Sf. cap. Sfântul Atanasie Patriarhul Alexandriei.Dogmatica fiinţă este comună ipostaselor cuprinse sub ea [i nu se poate g ăsi o fire sau fiinţă particulară [i deosebit ă. nota 10.. Sf. 300 Aici este vorba de celebra formul ă: „o singură fire întrupat ă a lui Dumnezeu Cuvântul". Chiril s ă se vadă: D. LXXVI I. impalpabilă. Chiril al Alexandriei. Cuvânt adresat prea binecredicioaselor `mp ărătese. Pentru aceea nu putem să spunem că firea Cuvântului a p ătimit. pentru că atunci ar fi necesar s ă spunem că aceleaşi ipostase sunt [i de aceea şi fiinţă [i de fiin ţă deosebit ă [i să spunem că Sfânta Treime. căci nu a pătimit în El Dumnezeirea. Atanasie să se vadă: T. necompusă. col. episcopul Alexandriei. col 1212 A. că este simplă. cum numai El ştie. fără să lăsăm să se înţeleagă toate ipostasele omene şti. potrivit Dumnezeirii ei. M. este des\vâr[ită şi nu se desparte niciodat ă de ipostasa Tat ălui. 61 C. se deosebe şte de ipostasa părintească prin modul na şterii şi prin relaţie. care a circulat sub numele Sfântului Atanasie. LXXVI. în ea era prin energia întrupării. episcopul Alexandriei. p. f ără de sămânţă şi într-un chip incomprehensibil [i [i-a luat în îns ăşi ipostasa Lui cea mai înainte de veci corp din Sfânta Fecioar ă. Atanasie pentru deofiin ţimea persoanelor Sfintei Treimi. însă. 132-133. Sfântul Atanasie. col.

Căci ştim că aceasta este însu şirea cea mai specială a ipostasei lui Hristos. de Maica Sa şi de noi. pentru c ă este pentru mântuirea noastră. cât şi însuşirile caracteristice şi determinante ale trupului. Pentru noi. Prin urmare mărturisim că El este unicul Fiu al lui Dumnezeu şi după întrupare şi acelaşi este şi Fiul omului. potrivit c ărora se deosebeşte de mamă [i de ceilalţi oameni. şi Dumnezeu şi om în acelaşi timp. Prin expresia „Dumnezeu des\vâr[it şi om des\vâr[it". lipsit de omenirea noastră. Prin expresia „întrupat ă" indicăm. dar nu în întregime Dumnezeu. Cinstim două naşteri ale Lui. Compusă din două firi des\vâr[ite. Nu propov ăduim două persoane deosebite. şi însuşirile firii omeneşti. care era mai înainte simplă. Asemenea nouă. acelaşi în totul Dumnezeu împreun ă cu trupul s ău şi în totul om împreun ă cu Dumnezeirea Lui mai presus de Dumnezeire. şi nici numai om. una din Tat ăl înainte de veci. Ea are atât însu şirea caracteristică şi determinant ă a fiimii dumnezeie şti a Cuvântului lui Dumnezeu. iar „în totul" arată ipostasa. pentru noi. singurul Fiul Unul-Născut şi Cuvântul lui Dumnezeu. Prin expresia „în totul Dumnezeu [i în totul om". în ce prive şte Dumnezeirea este necircumscris. a devenit compus ă. mai presus de cauz ă. Prin urmare Domnul nostru Iisus Hristos în totul este Dumnezeu desăvârşit. Iisus Domnul nostru. ci din Duhul Sfânt şi din Sfânta Fecioar ă Maria. Căci expresia „în întregime" arat ă firea. potrivit c ărora este unit cu Maica Sa şi cu noi. prin aceea c ă acelaşi este simultan [i Dumnezeu şi om. asemenea nouă [i mai presus de noi. c ăci nu este numai Dumnezeu. în ce prive şte corpul se micşorează şi se strânge. de raţiune. pentru că trupul lui nu se compar ă cu Dumnezeirea Lui necircumscris ă. Dumnezeu des\vâr[it şi om des\vâr[it. [i în totul este om des\vâr[it. ci [i om. Cuvântul s-a întrupat [i n-a pierdut imaterialitatea sa: în întregime s-a întrupat şi în întregime este necircumscris. iar ipostasa Cuvântului. se deosebeşte de Tatăl şi de Duhul. pentru c\ s-a făcut om din femeie şi la timpul firesc sorocit pentru na ştere. Are apoi [i însu şirile firii dumnezeieşi.Sfântul Ioan Damaschin trup însufle ţit cu suflet ra ţional [i cuget ător. ar ătăm unitatea şi indivizibilitatea ipostasei. Mai presus de noi. în totul Dumnezeu şi în totul om. fiin ţa trupului Aşadar. lipsindu-l de Dumnezeire. Mărturisim o singur ă fire întrupat ă a lui Dumnezeu Cuvântul. de timp şi fire. arătăm deplinătatea [i desăvârşirea firilor. c ăci nu este numai om. dar nu în întregime om. pentru c ă nu s-a născut din sămânţă. împreună cu fericitul Chiril. Pentru aceea îns ăşi ipostasa Cuvântului lui Dumnezeu s-a făcut ipostasa trupului. potrivit c ăreia se deosebeşte de Tatăl [i de Duhul. un Domn. [i alta în vremurile din urm ă. Nu-l propovăduim numai Dumnezeu. iar expresia 92 . Mai mult. ci [i Dumnezeu. un Hristos. potrivit c ărora este unit cu Tat ăl şi cu Duhul. ci una şi aceeaşi. mai presus de legea naşterii. din Dumnezeire şi omenire. dup ă cum expresia „alta" arat ă firea.

pentru că firile se numără numai prin modul deosebirii se vor reduce la cantitatea întrerupt ă. nu particip ă la cele ale noastre. Prin modul în care sunt unite nu se num ără. nici timp. se numesc dou ă ipostase. dar prin ea nu pătrunde nimic. în acela şi mod se şi numără. Unul este deci Hristos. întrucât se deosebesc întru atâta se [i num ără. Trebuie să se ştie că chiar dacă spunem că firile Domnului p ătrund unele în altele. 93 .Dogmatica „altul" arată ipostasa. Trebuie să se ştie că numărul este pentru acelea ce se deosebesc şi este cu neputin ţă să se numere cele care nu se deosebesc întru nimic. [i în modul în care se deosebesc cele ce se deosebesc. deoarece nu susţinem că trupului Lui nu i se cuvine închin ăciune. Căci aceasta străbate prin toate 301. căci sunt uni ţi prin defini ţia fiinţei [i nu pot să se numească două firi. păstrându-şi fiecare propria sa deosebire naturală. 301 Ieremia XXIII. nici spa ţiu. Spre exemplu: Petru [i Pavel. Deoarece prin faptul c ă sunt unite dup ă ipostasă [i au întrepătrunderea reciproc ă. Căci acestea sunt lucrurile care se num ără continuu. căci firile lui Hristos sunt dou ă prin defini ţia şi prin modul deosebirii. se numără. cu cât mai mult Făcătorul [i Domnul soarelui! CAPITOLUL VIII Către cei ce spun: firile Domnului se reduc la o cantitate continu ă sau la una întrerupt ă Dacă va întreba cineva despre firile Domnului dac ă se reduc la o cantitate continu ă sau la una întrerupt ă. nici o suprafaţă. totu şi ştim că întrepătrunderea provine din partea firii dumnezeieşti. după cum voieşte. căruia împreună cu Tatăl [i cu Duhul ne închin ăm printr-o singură închinăciune împreună cu preacuratul Lui trup. Astfel num ărul este pentru acelea care se deosebesc. Aşadar. care ne împărtăşeşte nouă din energiile lui. sunt unite f ără amestecare. Şi ea împărtăşeşte trupului din m ăririle sale. ca să se reducă la o cantitate continu ă. nici o linie. întrucât sunt uni ţi nu se numără. 24. Dumnezeu des\vâr[it şi om des\vâr[it. Dar prin modul în care se împart. Trupul este adorat în singura ipostas ă a Cuvântului. dar se împart fără să se despartă prin definiţia [i prin modul deosebirii. Prin urmare. căci nu spunem c ă firile lui Hristos sunt două după ipostasă. dar r\mâne impasibil ă [i nu particip ă la patimile trupului. C ăci dacă soarele. Dar prin faptul că se deosebesc după ipostas\. vom spune că firile Domnului nu sunt nici un corp. firile Domnului sunt unite dup ă ipostasă fără de amestecare. f ără să se despartă.

nici nu se numesc dou\ firi. Ipostasa nu este împ ărţită [i despărţită şi nici nu dă o parte a ei uneia. căci sunt uniţi prin defini]ia fiin ţei şi nici nu sunt. păstrându-şi fiecare şi după unire propria sa deosebire natural ă. întrucît sunt uni ţi. ci toat ă acesteia şi toată celeilalte. nici spa ţiu. CAPITOLUL IX Răspuns la întrebarea: dacă există fire neipostatic ă Chiar dacă nu există fire neipostatic ă sau fiinţă nepersonală — căci atât fiinţa cât şi natura este considerat ă în ipostase [i persoane — totuşi nu este necesar ca firile unite unele cu altele dup ă ipostasă să posede fiecare o ipostasă proprie. `ncât deosebirea este cauza num ărului". se numără. ci amândou\ să aibă una [i aceeaşi ipostasă. ceea ce este necreat a r ămas necreat. Dar prin modul prin care se `mpart f ără să se despartă. Dar ca să se vadă asemănarea dintre cele dou ă texte. îşi are mai degrabă ipostasa sa în ipostasa Cuvântului. fără ca să permită să aibă una faţă de alta ipostase deosebite [i f ără ca să fie uneori a acesteia. fără ca să îngăduie ca una din ele s ă fie neipostatic ă. am subliniat textele identice. prin defini]ia şi modul deosebirii. Este cu neputin ţă să se numere cele care nu se deosebesc întru nimic. ci ca unuia unit cu Dumnezeirea. nici timp ca s\ se reducă la o cantitate continu\. pentru c ă este neîmpărţită şi completă.Sfântul Ioan Damaschin care s-a făcut ipostasa trupului. Prin aceasta nu ne închin ăm făpturii. nu se numără. 94 După acest capitol se află în ediţia Migne PG un text pe care nu l-am încorporat traducerii. Prin urmare. ci exist ă în aceea. fără ca să fie neipostatice [i f ără ca să aibă fiecare o ipostas ă deosebită. nici nu s-a făcut o altă ipostasă în afară de ipostasa lui Dumnezeu Cuvântul. Trupul lui Dumnezeu Cuvântul nu exist ă într-o ipostasă proprie. întrucît se deosebesc întru atâta se şi numără. se vor reduce la cantitatea întrerupt ă. nici o suprafa ţă. Firile Domnului sunt unite dup ă ipostasă fără amestecare şi se împart fără s\ se despartă. iar altă parte alteia.Dar prin faptul că se deosebesc dup\ ipostas\ se numesc dou ă ipostase. ci este totdeauna ipostasa amândurora în chip neîmp ărţit şi nedespărţit. în idei şi în cuvinte. Deoarece prin faptul c ă sunt unite după ipostasă [i au întrepătrunderea reciproc ă. 302 „Firile Domnului nu sunt nici un corp. Ceea ce este creat a rămas creat. Nu spunem c ă firile lui Hristos sunt două ipostase sau două după ipostasă. . [i nu are o ipostasă care să existe prin sine îns ăşi. ci mărturisesc o singur ă persoană a lui Dumnezeu Cuvântul [i a trupului Lui. nici linie. deoarece reproduce. căci nu ne închin ăm trupului Lui ca unui simplu trup. C ăci Treimea a rămas Treime [i după întruparea Cuvântului 302. Spre exemplu: Petru şi Pavel. iar alteori a celeilalte. pentru c ă firile se numără numai prin modul deosebirii. Căci nu introduc a patra persoană în Treime — să nu fie! —. Către cei care întreab ă dacă cele dou ă firi se reduc la o cantitate continu ă sau la una întrerupt ă. pentru că cele două firi ale Lui se reduc la o singur ă persoană [i la o singur ă ipostasă a lui Dumnezeu Cuvântul. Căci acestea sunt lucrurile care se num ără continuu. sunt unite fără amestecare şi nu primesc schimbarea uneia în alta. Astfel aceeaşi ipostasă a Cuvântului este ipostasa celor dou ă firi. M ă închin celor dou ă firi ale lui Hristos din cauza Dumnezeirii unit ă cu trupul. M ă tem să ating cărbunele din pricina focului care este unit cu lemnul. textul capitolului IX. Aceasta pentru motivul c ă este cu putin ţă ca să se împreune într-o singură ipostasă. căci sunt două firi prin defini ţia şi modul deosebirii. Pentru aceasta îl dau în not ă.

Iisus Hristos. XXVI. care spune undeva a şa: „Pentru noi este un singur Dumnezeu. Cuvintele „Sfinte tare" le raport ăm la Fiul. prin care sunt toate [i noi prin El” 304. Vasile308 [i Grigore309 şi tot Petru Gnafevs (+ 488). monofizit. înainte de: „miluie şte-ne pe noi". ci la Sfânta Treime este martor dumnezeiescul şi sfinţitul Atanasie 307. [i un singur Domn. Tatăl. Iisus Hristos. Odat ă introduse aceste cuvinte. în care sunt toate. ca şi cum ar fi altul decât „cel puternic". a fost `n trei rânduri patriarh al Antiohiei: 469(470). col. îndeob şte. sau `nvată că Sfânta Treime este pasibil ă şi că s-a răstignit împreună cu Fiul [i Tatăl [i Duhul Sfânt. 348 AB . 95 303 . [i noi din El. MG. Amin” 306. col. Epistola CCXXVI. MG. dar [i Grigore Teologul. ci raport ăm în chip simplu [i absolut toate numirile dumnezeie şti la fiecare dintre ipostase. XXIX. MG. 305 Cuvântul 31. Dar. Nu numai el. „prin care" şi „în care" nu indic ă o deosebire de firi — căci dacă ar fi aşa nu s-ar putea schimba prepozi ţiile sau ordinea numelor — ci ele caracterizează însuşirile unei singure şi neamestecate firi. MG. Iar cuvintele „Sfinte fără de moarte" le raport ăm la Duhul Sfînt. Tat ăl. pentru c ă sau introduce o a patra persoană [i face deosebire între Fiul lui Dumnezeu. 6.Sfinte Dumnezeule". hot ărâm că este o hulă adaosul pus la Trisaghion de Petru Gnafevs 303 cel prost. col. Departe cu această vorbărie hulitoare [i f ără rost! Noi raport ăm cuvintele „Sfinte Dumnezeule" la Tat ăl şi prin aceasta nu d ăm numai Lui numele Dumnezeirii. ci numai la Hristos. El s-a făcut celebru prin introducerea cuvintelor „care ai fost r ăstignit pentru noi" în . Cuvintele „din care". Treime. şi între cel răstignit.488. [i un singur Duh Sfânt în care sunt toate [i noi în El. prin care sunt toate [i un singur Duh Sfânt în care sunt toate”305. Că Trisaghionul se raporteaz ă nu numai la Fiul. 308 Cuvântul IV contra lui Eunomiu despre Sfântul Duh. dar nu lipsim pe Tatăl [i pe Sfântul Duh de putere. urmeaz ă că imnul Trisaghion nu se raporteaz ă la Sf. Trisaghionul era raportat la Sf. 760 B. A Lui este slava în vecii vecilor.Dogmatica Pentru aceea nici nu este neipostatic [i nici nu introduce o alt ă ipostasă în Treime. La sfintele Lumini. CAPITOLUL X Despre Trisaghion Ca o consecinţă a celor spuse mai sus. 661 A. imitând pe dumnezeiescul apostol care zice: „Pentru noi este un singur Dumnezeu. deoarece ştim că este Dumnezeu [i Fiul [i Sfântul Duh. însemna c ă se introduce vechea erezie patripasiană. XXXVI.. Treime. 475(476) şi 485 . din care sunt toate şi un singur Domn. 307 Epistolă despre sinoadele ]inute în Italia la Rimini şi în Seleuda Italiei. 306 Romani XI. 304 Corinteni VIII. fără ca să punem în afară de nemurire pe Tatăl [i pe Fiul. Şi aceasta este evident din aceea c ă se adună iarăşi în una. 36. puterea enipostatic ă a Tatălui. aşa că dacă se admitea adaosul lui Gnafevs. dacă nu se citeşte superficial ceea ce se g ăseşte la acelaşi apostol: „Din El şi prin El şi în El toate.

I. ca să nu zic nebunie! Noi. ca [i cum el ar fi mai presus de Serafimi. sau integral prin ad ăugarea accidentelor. Şi astfel se găseşte în actele acestui sfânt sinod 312. Căci sfinţii Serafimi ne indic ă în chip precis prin repetarea cuvântului „sfânt" de trei ori. S\ se vadă şi D. şi se numeşte fire considerată în specie. a şa cum există într-o ipostasă. Căci zice Grigore Teologul: „Astfel Sfintele Sfintelor. La Teofanie. s ă se calce în picioare şi să se îndrepte a[a-zicând de părerea nejudecată a lui Gnafevs. MG. Sacrorum conciliorum nova et amplissima collectio . miluieste-ne pre noi". CAPITOLUL XI Despre firea considerat ă în specie şi în individ. adică la Naşterea Domnului. care sunt acoperite de Serafimi şi sunt slăvite de trei ori prin cuvântul «sfânt». La Teofanie. 311 Proclu a fost patriarh al Constantinopolei între 437 şi c. XXXVI. [i tot norodul a cântat imnul [i astfel s -a curmat urgia. petrecută în timpul arhiepiscopului Proclu 311. adic ă la Naşterea Mântuitorului. 96 . şi se numeşte fire considerat ă în individ. însă.Sfântul Ioan Damaschin corul purtătorilor de Dumnezeu p ărinţi. Paris . Cum trebuie în ţeleasă expresia: „O singură fire întrupată a lui Dumnezeu Cuvântul" Firea se în ţelege sau abstract — căci nu exist ă prin sine îns ăşi — sau comun în toate ipostasele de aceea şi specie. col. care a fost crezută din cauză că a încetat nenorocirea. ea este Cuvântul XXXVI.eipzig.. marele şi ecumenicul al patrulea sinod. Sfinte fără de moarte. 309 310 XXXII. 62. 320 BC. Dar ce obr ăznicie. 446. Acelaşi lucru l-a gândit într-un mod foarte frumos şi foarte înalt unul din cei dinaintea noastr ă. Şi întorcându-se iarăşi copilul a vestit învăţătura tainică. Iar în sfântul. col. unire şi întrupare. Ar fi într-adevăr de râs şi de batjocur ă ca această cântare întreit sfânt ă. p. Sfinte tare. op. col. VI. 320 BC. Fecioru. Cei care au compus Istoria Bisericeasc ă spun că în timp ce poporul din Constantinopole f ăcea litanii pentru înl ăturarea unei urgii trimise de Dumnezeu. nota 6. aşa spunem chiar dac ă ar crăpa demonii: „Sfinte Dumnezeule. col. s-a predat ca acest imn Trisaghion s ă se cânte aşa. cit. 936 C. miluieşte-ne pre noi". MG. Sfinte tare. 848 C. Sfinte fără de moarte. Despre deosebire. pe cele trei ipostase ale Dumnezeirii suprafiin ţiale. ei indică o singură fiinţă şi împărăţie a Treimii tearhice. XXXVI. adic ă la Calcedon. Cuvântul XXXVI. s-a `ntâmplat s ă fie răpit un copil din norod şi a fost învăţat `n chip tainic imnul Trisaghion prin învăţătură îngerească astfel: „Sfinte Dumnezeule. pe care am învăţat-o în chip tainic prin îngeri. 312 Mansi. ca să se arate Dumnezeirea în trei ipostase. care a fost ratificat ă [i întărită de sinodul atâtor sfinţi părinţi şi care a fost mai `ntâi cântat ă de Serafimi. Prin o singur ă Domnie. unindu-le. se unesc într-o singură Domnie [i Dumnezeire”310.

episcopul Cirului. din pricina unirii ipostatice. unde este «des ăvârşirea în omenire»? Sau: cum exist ă fiinţa cea asemenea nouă? Dar pentru că prin expresia întrupată» s-a introdus des\vâr[irea în omenire şi indicarea fiin ţei noastre. Despre Teodoret să se vadă: D. 244 A. adic ă cu omul. Fecioru. Ioan Damaschin. când pref\cându-se `ntreabă: Dacă «în întregime» este o fire. fără să se schimbe Cuvântul. Cuvântul este Dumnezeu [i omul este Dumnezeu. poate că ar fi avut o oarecare crezare cuvântul lor. 460). după cum şi înroşirea fierului indic ă unirea cu focul. ~nsuşi fericitul Chiril în scrisoarea a doua c ătre Suchensos. Altceva este unirea [i altceva este întruparea. col. este acelaşi lucru cu a spune înomenire. Dac ă ar fi luat firea în locul ipostasei. nota 9. a fost figura cea mai reprezentativ ă a şcolii din Antonia. trupul s-a făcut Cuvânt fără să se modifice trupul. Dar în apologia celui de al doilea anatematism îndreptat c ătre reproşurile lui Teodoreit 316. Prin urmare. 316 Teodoret (+ c. cit. să înceteze de a se sprijini pe un toiag de trestie" 314. ar fi fost firesc să spună acelaşi lucru şi fără cuvântul „întrupat". îns ă. este acela şi lucru a spune firea Cuvântului [i firea considerat ă în individ. 14.Dogmatica aceeaşi cu cea considerat ă în specie. ea nu indic ă [i cu cine s-a făcut legătura. 129-130. am fi t ăcut fără să adăugăm «întrupat ă». [i indic ă unirea cu trupul. 1936. spune astfel: „Dac ă atunci când am spus o singur ă fire a Cuvântului. C ăci însăşi ipostasa lui Dumnezeu Cuvântul s-a făcut ipostasa trupului. El a înţeles cel mai bine acordul care exist ă între formulele efesene şi calcedoniene şi s-a silit să „arate acest acord şi mai cu seamă să conving ă pe monofizi ţi că pot fi calcedonieni f ără să fie nestorieni". LXXVI. op. astfel zice fericitul Chiril: „Firea Cuvântului. Leontie Bizantinul (+ 542) este cel mai subtil teolog al epocii lui Iustinian. care este aceeaşi cu cea considerat ă în specie — căci a luat pârga fr\mântăturii noastre. în acest text Sfântul Chiril a pus firea Cuvântului în loc de fire. întruparea. iar Dumnezeu s-a făcut om. Migne PG. p. c ăci nu greşim dacă spunem în chip absolut o singur ă ipostas\ a lui Dumnezeu Cuvântul. ci firea comun ă considerată şi studiată în una din ipostase. 97 Epistola XLVI. [i. adic ă ipostasa. Sibiescu. 313 314 315 Ioan I. ci înşelăciune [i aparen ţă de întrupare — şi nici pe cea considerat ă în specie — căci n-a luat toate ipostasele — ci a luat pe cea considerat ă în individ. ci a fost o fire care a existat în ipostasa Lui. potrivit acesteia. Lui i se datore şte crearea teoriei „enipostasierii" pe care o aplic ă hristologiei şi de care se foloseşte foarte mult Sf. Despre raportul lui Leontie cu c ălugării sciţi să se vadă: Pr. interpretând cuvintele „o singură fire întrupat ă a lui Dumnezeu Cuvântul". C ăci prin aceasta nu se indic ă în sens propriu [i exclusiv nici individul. Unirea indic ă numai legătura. Aceasta n-a existat prin sine îns ăşi [i n-a fost mai înainte individ ca s ă fi fost luat ă ca atare de El. De asemenea şi Leontie Bizantinul 315 a înţeles expresia raportând-o la fire [i nu la ipostas\. . „Cuvântul s-a făcut trup”313. V. nici comunul ipostaselor. Dumnezeu Cuvântul întrupat nu a luat nici o fire care se în ţelege în chip abstract — căci aceasta nu este întrupare. Sibiu. Călugării sciţi. ci am fi exclus întruparea.

col. Sfânta Fecioară n-a născut simplu om. bunăvoinţă [i voire. S-a spus. Spunem c ă Dumnezeu s-a născut din ea. ci un Dumnezeu adev ărat: şi 317 Migne PG. în afar ă de timp. Am fost învăţaţi. C ăci nam auzit că Dumnezeire este numai Tatăl sau numai Fiul sau numai Sfântul Duh. Contra lui Teodoret. Pentru aceea expresia „firea Cuvântului" nu indic ă ipostasa. cel n ăscut înainte de veci. s-a întrupat [i s-a născut din ea fără să se schimbe. Căci numele „Dumnezeu" se dă fiecăreia dintre ipostase. întrupat din ea. Pân\ acum însă n-am auzit că firea Cuvântului a suferit în trup. Cuvântul „Dumnezeu" indic ă [i comunul firii. pentru mântuirea noastr ă. Pe lâng\ acestea toate. după cum şi omenirea indic ă firea. adică a noastră. ci firea comună considerată integral în ipostasa Cuvântului. N-am auzit deloc că Dumnezeirea s-a făcut om. s-a sălăşluit în pântecele ei. că Dumnezeu s-a făcut om şi că omul s-a făcut Dumnezeu — căci Cuvântul fiind Dumnezeu s-a făcut fără schimbare om. că Dumnezeu capătă formă sau fiinţă străină. dar se d ă prin derivaţie [i fiecăreia din ipostase. care există fără de început [i ve şnic împreună cu Tatăl [i cu Duhul. Contra nestorienilor Propovăduim că Sfânta Fecioară este în sensul propriu şi real Născătoare de Dumnezeu. LXXVI. de asemenea. în acela şi fel şi cu cuvântul „om". 98 Către cei care îndr ăznesc să apere învăţătura lui Nestorie spunând c ă este justă. ci am fost învăţaţi că Hristos a suferit în trup. CAPITOLUL XII Sfânta Fecioară este Născătoare de Dumnezeu. S -a spus de asemenea. care este însu şi Cuvântul”317. în zilele cele mai de pe urm ă. iar cuvântul Tat ă indică ipostasa. din Tatăl. trebuie s ă se ştie că Tatăl şi Duhul Sfânt sub nici un motiv nu au participat la întruparea Cuvântului decât numai prin minuni. Dumnezeu este cel care are fire dumnezeiască. iar om cel care are fire omenească. dar numele „Dumnezeire" nu putem s ă-l dăm ipostaselor. ci în sensul că însuşi Cuvântul lui Dumnezeu. însă. Prin faptul c ă cel născut din ea este Dumnezeu adev ărat.Sfântul Ioan Damaschin adică ipostasa. adic ă s-a unit cu trupul. nu în sensul c\ Dumnezeirea Cuvântului a luat din ea începutul existen ţei. că Dumnezeirea s-a unit cu omenirea în una din ipostasele ei. 401 A. S-a spus deci că firea Cuvântului s-a întrupat. R\mâne deci să spunem că a fi întrupat înseamnă a fi unit cu trupul. Cuvântul Dumnezeire indic ă firea. Astfel expresia firea Cuvântului nu indic ă nici numai ipostasa [i nici comunul ipostaselor. sau s-a întrupat sau s-a înomenit. iar Petru indic ă ipostasa. este adevărată Născătoare de Dumnezeu aceea care a n ăscut pe Dumnezeul adevărat. iar a se face Cuvântul trup înseamn ă că însăşi ipostasa Cuvântului a devenit în chip neschimbat ipostasa trupului. .

ci evident că nu este simplu om. Dar dacă spune: „Primul Adam. Cuvântul nu [i -a pogorât din cer corpul. 320 Galateni IV. dac ă nu sar fi făcut om? Este evident c ă Fiul omului este om. Şi iarăşi spune apostolul: „A trimis Dumnezeu pe Fiul S ău UnulNăscut. 21. Acest nume constituie toat ă taina întrup ării. pâng ăritul Nestorie. A arătat aşadar dumnezeiescul apostol c ă însuşi Fiul Unul-Născut al lui Dumnezeu şi Dumnezeu este cel făcut om din Fecioar ă şi c\ însuşi cel născut din Fecioar ă este Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu. Acest fapt indic ă o singură ipostasă. Căci cum s-ar fi născut din femeie Dumnezeu. Căci cum ar fi fost sub lege însu şi Cuvântul lui Dumnezeu. care a păcătuit. Dacă prima este adevărată. după cum spune dumnezeiescul apostol: „Pentru că prin om moartea. indicând pe amândoi. Căci s-a născut în chip corporal. 319 99 . şi este neîndoielnic c ă firea omului este f ăcută din p\mânt. Iar dac ă cel născut din femeie este Dumnezeu. C ăci iată l-a numit şi Adam şi Domn. care are existenţa înainte de veci. Aceast ă denumire a născocit-o spurcatul. care s ă fi trecut prin ea ca printr-un tub. 318 I Corinteni XV. ci a luat din ea un trup de o fiin ţă cu noi pe care l-a ipostasiat în El însu şi. Domnul din cer”319. Aceasta înseamn ă cuvintele: „s-a făcut din femeie". ci însuşi s-a făcut om în chip substan ţial şi real. potrivit fiin ţei dumnezeieşti [i fără de început. este adevărată şi a doua. negre şit şi cel născut din ea este Dumnezeu [i. îns ă. adic ă fiinţei omeneşti. două firi [i două naşteri ale Domnului nostru Iisus Hristos. nu afirmă că este din cer corpul lui. arată fiinţa dumnezeiască. care s-a făcut din femeie”320. Iar dacă aceea care a născut este Născătoare de Dumnezeu. Cuvântul „Adam" se tălmăceşte: făcut din p\mânt. care a căzut [i care s-a corupt. I Corinteni XV. cel cu cuget iudeu. adică în ipostasa Lui exist ă un trup însufle ţit cu suflet ra ţional şi gânditor şi El însuşi s-a făcut ipostasa trupului. 47. ci „din femeie". N-a locuit într-un om mai dinainte făcut. 4. Căci dacă şiar fi adus corpul din cer [i n-ar fi luat firea noastr ă. potrivit fiin ţei care are început şi cade sub timp. este [i om. N-a spus „prin femeie". al doilea Adam.Dogmatica nu un Dumnezeu simplu. negre şit. `ntrucât s-a făcut om. dacă n-ar fi fost om deofiin ţă cu noi? Pentru aceea pe bun ă dreptate şi cu adevărat numim Născătoare de Dumnezeu pe Sfânta Maria. la ce mai foloseşte înomenirea? ~nomenirea lui Dumnezeu Cuvântul pentru aceasta s -a făcut ca însăşi firea. cât şi cel care în vremurile din urm ă s-a născut din Fecioar ă. să învingă pe tiranul. este evident c ă este unul [i acela şi atât cel născut din Dumnezeu Tatăl. p\mântesc. Nu numim deloc pe Sfânta Fecioară Născătoare de Hristos. pentru că a fost plăsmuită din p\mânt. care a înşelat-o [i astfel s ă se elibereze de stric ăciune. ci un Dumnezeu întrupat. tot prin om învierea morţilor”318. din p\mânt. ca în profeţi. Cuvântul „Domn".

Acestea. dar [i firească omenească a lui Hristos. tatăl său. cea mai presus de noi şi cea asemenea nouă. iar lui Dumnezeu şi făcătorului universului s ă se facă om. căci demnitatea de împ ărat [i preoţia se ungeau. acesta. ca supărător [i spre a necinsti pe singura care cu adev ărat este mai cinstit ă decât toată zidirea. însă. pentru a desfiin ţa termenul: „Născătoare de Dumnezeu". anume nu numai firea dumnezeiască. a fost conceput din Fecioar ă. ci îl numim Dumnezeu întrupat. el are duble însu şirile naturale ale celor dou ă firi: două voinţe naturale. doi liberi arbitri naturali.Sfântul Ioan Damaschin vasul necurăţiei. Şi în chipul acesta Sfânta Fecioară se înţelege [i se nume şte Născătoare de Dumnezeu [i nu numai din pricina firii Cuvântului. şi mai pe urmă Dumnezeu. Zămislirea [i existen ţa acestora. a existat în amândou\ chipurile. cea dumnezeiască [i cea omenească. Poate s ă se numească de asemenea Hristos orice om purt ător de Dumnezeu. au avut loc într-un chip minunat în acelaşi timp. pe Născătoarea de Dumnezeu. cea dumnezeiasc ă şi cea omenească. două activităţi naturale. adică: corp [i suflet ra ţional [i cuget ător. CAPITOLUL XIII Despre însuşirile celor dou ă firi Mărturisind că acelaşi Iisus Hristos. nu este Dumnezeu prin fire. potrivit firii omeneşti. ci şi din pricina îndumnezeirii firii omeneşti. şi este a lui Dumnezeu şi dumnezeiesc într-un chip supranatural. din primul moment al existen ţei. Nu sa făcut mai `ntâi om. îndumnezeind ceea ce a luat. cel dumnezeiesc [i cel omenesc. Mai mult. C ăci însuşi Cuvântul s-a făcut trup. Domnul nostru. Este omenesc. sunt cu adevărat naturale. deci. unirea a p ăstrat cele unite a şa cum ele au [i fost unite. a avut şi însuşirile unui corp însufle ţit. pentru c ă de la începutul z ămislirii a avut existen ţa în însuşi Cuvântul. Departe de noi de a-l numi sau de a gândi c ă este purtător de Dumnezeu! Nu. Hristos (= uns) este şi David regele [i Aaron arhiereul. este Dumnezeu des\vâr[it [i om des\vâr[it. potrivit ordinii activit ăţii naturale. existen ţa şi îndumnezeirea ei de Cuvânt s-au `ntâmplat simultan. Astfel urgisitul de Dumnezeu Nestorie s -a semeţit să numească purtător de Dumnezeu pe cel n ăscut din Fecioar ă. chiar dac ă ar crăpa el împreună cu Satan. în aşa fel `ncât cele trei: luarea naturii noastre. ci totdeauna. ~nsăşi Maica lui Dumnezeu a dat în chip minunat F ăcătorului să se plăsmuiască. Potrivit celor două firi. afară de păcat numai. [i în ţelepciune [i cuno ştinţă atât dumnezeiască cât şi 100 . s-a născut Dumnezeu împreun ă cu natura pe care a luat-o [i care a fost îndumnezeit ă de El în acelaşi timp în care a fost adusă la existenţă. căci Cuvântul le-a primit pe acestea în virtutea întrup ării. adică zămislirea Cuvântului [i existenţa trupului în însu şi Cuvântul. afară de nenaştere şi le are pe toate câte le are Adam cel dintâi. spunem că acelaşi le are pe toate câte le are Tatăl.

Căci trebuie să se ştie că nu este acelaşi lucru a voi [i a voi într-un fel oarecare (to pws qelnei). dar fiind deofiin ţă şi cu noi. Acelaşi lucru îl vom admite şi despre activit ăţi.Dogmatica omeneasca. acelea au [i voin ţa şi activitatea deosebită. Căci a voi într-un fel oarecare. Aceasta este puterea voli ţională şi activă. iar cele care au voin ţa [i activitatea deosebit ă. iar cu privire la dumnezeiasca întrupare. Dacă am admite că acestea sunt însuşiri ipostatice. pentru că Hristos are dou ă firi. ale Lui sunt [i patimile. ci unit. voieşte [i lucrează liber ca Dumnezeu. C ăci afirmăm că voinţele [i activit ăţile sunt însuşiri fireşti şi nu ipostatice. acelaşi voieşte şi lucrează liber ca om. El nu voie şte şi nu lucrează în chip despărţit. Căci după cum numărul firilor — înţeles [i rostit în chip cucernic — ale aceluiaşi [i ale unui singur Hristos nu împarte pe unul Hristos. atunci am fi sili ţi să spunem că cele trei ipostase ale Sfintei Treimi sunt cu voinţe şi activităţi deosebite. în care şi care este Hristos. acelea au aceeaşi fiinţă. spunem c ă este unul [i acela şi cel care voieşte [i cel care lucrează în chip natural potrivit celor dou ă firi. deducem deosebirea firilor din deosebirea activităţilor şi voinţelor. ci indic ă deosebirea firilor p ăstrată [i în unire. dup ă cum [i a vedea într-un fel oarecare. fiind deofiin ţă cu Dumnezeu şi cu Tatăl. din care. C ăci cele care au aceeaşi fiinţă au aceeaşi voinţă [i activitate. Dar pentru c ă este o singur ă ipostasă a celor două firi ale lui. atât pe cele pe care le voie şte cât [i pe cele pe care le lucrează. Şi contrariul: cele care au aceea şi voinţă şi activitate. spunem că are două voinţe naturale [i două activităţi naturale. căci voieşte şi lucrează în fiecare din cele dou ă forme cu participarea celeilalte. Dumnezeul nostru. m ărturisim o dată cu aceasta şi deosebirea voin ţelor şi a activităţilor. potrivit căreia voieşte [i lucrează. Ale Lui sunt minunile. Căci. acelea au şi fiinţa deosebită. Pentru aceea cu privire la Tatăl şi la Fiul şi la Sfântul Duh deducem identitatea firii din identitatea activit ăţii şi a voinţei. Dar a voi într-un fel oarecare nu este o însu şire a firii. Cunoscând deosebirea firilor. ci a felului nostru de a gândi. tot astfel şi numărul voinţelor [i activit ăţilor legate în chip substan ţial de firile Lui — căci cu amândou\ firile Lui voia [i lucra mântuirea noastr ă — nu introduce împărţire — să nu fie! — ci arată atât numai păstrarea şi conservarea lor chiar în unire. CAPITOLUL XIV Despre voinţele şi libertăţile voinţelor Domnului nostru Iisus Hristos Aşadar. A voi este o însu şire a firii ca şi a vedea. căci o au toţi oamenii. a vedea întrun fel oarecare sau a lucra într-un fel oarecare este modul întrebuin ţării 101 . căci nu toţi oamenii voiesc la fel şi nici nu văd la fel. bine sau rău. dar cele care au fiinţa deosebită.

trei sunt felurile vieţii: vegetativă. A voi în mod simplu se nume şte voire (qelhsis) sau putere voliţională. vederii şi activităţii şi sunt proprii numai aceluia care face uz de ele [i îl deosebeşte de ceilalţi în virtutea aşa-numitei deosebiri comune. ~nsu şirea distinct ă a vieţii vegetative este puterea de nutri ţie. Căci atunci le voia pe acestea în chip firesc. de creştere şi de naştere. urmează că în chip natural se afl ă în viaţa raţională şi gânditoare liberul arbitru. Prin urmare. ci în virtutea însu şirii firilor. Dar deoarece are două firi voliţionale. şi aceasta nu în virtutea unei împotriviri de p ăreri. prin urmare omul este prin fire voli ţional. — căci tot ceea ce este raţional este şi voliţional şi liber — vom spune despre El c ă are două voiri. El a luat puterea voli ţională care există în chip firesc în noi. adică ceea ce este supus voirii. pentru că unul este Hristos [i una este ipostasa Lui. dacă în chip firesc se afl ă în viaţa vegetativă puterea de nutriţie. care este o dorin ţă raţională şi o voinţă firească. Dar a voi întrun fel oarecare. Iar voliţional (qelhtikon) este cel care are facultatea de a voi. Liberul arbitru nu este nimic altceva decât voirea. Dacă facem abstracţie de via ţa dumnezeiască. Aşadar. Voirea se află în chip firesc în om. Cel care voieşte (qelwn) este acela care face uz de voire. spre exemplu: firea dumnezeiască. când voi nţa Lui dumnezeiască le voia [i îngăduia trupului s ă sufere [i să facă cele ale sale. Acelaşi este voliţional potrivit celor dou ă firi ale Lui. dac ă Cuvântul s-a făcut trup însufle ţit. pentru c ă sunt raţionale. senzitivă şi gânditoare. gânditor [i liber. Şi pentru că unul este Hristos şi acelaşi care voieşte potrivit fiec ăreia din cele două firi vom spune despre El c ă are acelaşi lucru voit. nu în sensul c ă voia numai pe acelea. să înseteze sau s ă doarmă. mişcarea impulsiv ă. Şi nici nu înv ăţăm să voim. unul şi acelaşi este cel care voie şte în chip dumnezeiesc şi omenesc.Sfântul Ioan Damaschin voinţei. Mai mult: noi n-avem nevoie să învăţăm cele naturale. îns ă. însă. se numeşte lucru voit (qelhton) şi voinţă gnomică (qelhma gnwmhkon). firea dumnezeiasc ă. pe care în chip firesc le-a voit ca Dumnezeu — căci nu este o însu şire a Dumnezeirii a voi să mănânci sau să bei sau altele asemenea — ci că El voia pe acelea care ajut ă la menţinerea firii omene şti. pentru că omul se mişcă în chip liber potrivit voin ţei. este voliţională. să trăiască. iar în viaţa senzitivă mişcarea impulsiv ă. iar a vieţii raţionale [i gânditoare liberul arbitru. s-a făcut şi voliţional. [i acest lucru este evident din următoarea argumentare. Şi iarăşi: în fiinţele lipsite de ra ţiune conduce firea. Nimeni nu învaţă să gândească. adic ă ipostasa. Şi iarăşi: omul a fost f ăcut după chipul fericitei [i suprafiin ţialei Dumnezeiri. a vieţii senzitive. în om. Prin urmare a voi este ceva natural. să flămânzească. adică două voinţe naturale. ca şi firea omenească. Aşadar. este prin natur ă şi liberă şi 102 . este condusă firea. spre exemplu: Petru.

28-30. iar la alţii nu există. Şi gustând n-a voit să bea”322. deci era voli ţional şi ca om. Prin urmare. Daca voinţa nu este ceva care ţine de natură. După cum a luat firea noastr ă. Matei XVII.Dogmatica voliţională. Şi acum dacă omul este prin fire voli ţional. 34. Şi iarăşi: „Venind la locul C ăpă]ânii. Şi iarăşi: nu se poate spune despre fire c ă este mai mult sau mai pu ţin decât este ea. urmează că voind ca om n-a putut. de asemenea. Şi iarăşi: dacă. căci ipostaticul este caracterul ipostasei numai. voinţa va fi o distrugere a naturii. voinţa Lui va fi alta decât voin ţa Fiului. fiind o icoan ă a ei. cele care au o singur ă voinţă. căci Fiul nu este Tatăl. dar [i pentru c ă a fost om. una [i aceeaşi va fi fiinţa acestora. nu numai ca Dumnezeu. tot astfel a luat. Dar dac ă este contra naturii. a zis: Mi-i sete. [i este Dumnezeu [i Fiul şi este Dumnezeu [i Sfântul Duh. Dar dacă voieşte ca Dumnezeu. omul este prin natur ă voliţional. va fi sau ipostatic ă sau contra naturii. urmează că şi Domnul este prin fire voliţional. este necesar ca sau s ă nu vorbească de o deosebire naturală în Hristos cei care vorbesc de o singur ă voinţă. prin urmare omul. şi voinţa noastră. deosebirea firii nu se distinge într-o singură voinţă. prin urmare. Dumnezeu [i Tatăl tuturora voie şte sau ca Tată sau ca Dumnezeu. ~ncă: dacă. Şi i-au dat Lui vin amestecat cu fiere. căci este afect atât setea cât şi gustarea. acelea au [i o singur ă fiinţă. c ă „venind Domnul în p ărţile Tirului [i ale Sidonului şi intrând într-o casă a voit să nu ştie nimeni de El. sau să nu vorbească de o voinţă cei cari vorbesc de o deosebire natural ă. prin fire. Dar dac ă este ipostatic ă. Şi iarăşi: dacă. c ăci cele contra naturii distrug pe cele potrivit naturii. adică firească. 24. urmează că are afecte şi ca Dumnezeu. iar în alţii mai puţin. dar ceea ce se observ ă în chip obştesc la toţi caracterizează firea care este în indivizii de sub ea. 103 . Şi pentru acest motiv părinţii au spus că El şi-a format în El însuşi voinţa noastră. Dar dacă n-a însetat ca 321 322 Marcu VII. voin ţa există în toţi şi nu în unii mai mult. este prin natur ă [i liber şi voliţional. dacă voinţa Lui dumnezeiasca este atotputernic ă [i dacă voind să se ascundă n-a putut. urmează că una singur ă este voinţa Dumnezeirii lui Hristos [i una singur ă a omenirii lui. urmeaz ă că voinţa este a firii. Căci părinţii au definit liberul arbitru voin ţă. după cum spun părinţii. după cum spune dumnezeiasca Evanghelie. omul este prin fire voli ţional. Dar dacă voieşte ca Tată. Mai mult: în to ţi oamenii există voinţa [i nu la unii exist ă. Fiul va avea alt ă voinţă decât Tatăl. dar n-a putut să se ascundă”321. Ioan XIX. prin urmare. Dacă a însetat ca Dumnezeu [i gustând n-a voit să bea. după cum spun părinţii.

Migne PG. după cum spunem o ipostas ă compusă din două firi. negreşit a însetat ca om [i prin urmare a fost voliţional [i ca om. ci pentru c ă a fost om. urmeaz ă că sau cunoa şte că nu este bună creaţia Sa. ci liberă. Având în chip firesc liberul arbitru. 79v. şi neascultător. Dumnezeu. nu pentru că a fost Dumnezeu. Cu privire la Dumnezeu în chip suprafiin ţial. urmează că nu ne-am făcut în afară de păcat. 1531. căci nu vrea sau nu poate s ă ne mântuiasc\ desăvârşit. 104 324 323 . Prin urmare. dar în alt fel cu privire la Dumnezeu. aparţine celor care sunt supuse325. nu este prin constrângere acestea. fac uz de el neîmpiedicat. Mai `ntâi. dar Cuvântul n-a luat-o pe aceasta. Ascultarea este supunerea unei voin ţe care există. Căci cine este acela care să-l constrângă? Trebuie să se ştie că liberul arbitru se vorbe şte în sens omonim. Iar dacă voinţa a pătimit pentru prima oar ă şi Cuvântul întrupat n-a luat-o pe aceasta împreună cu firea. Tradus prin corectarea textului edi ţiei din Migne PG. nu a unei voin ţe care nu exist\324. este negreşit şi liberă. 325 Cuvântul al patrulea teologic. c ăci nu au nici o împotrivire din partea trupului [i nici nu au pe cineva care să-i ispiteasc ă. Fericitul Pavel apostolul zice: „S-a făcut ascultător pân\ la moarte. Cu privire la îngeri în a şa fel că la ei executarea merge împreun ă cu dispozi ţia spre acţiune. prin aceasta pe noi ne lipse şte de o vindecare complet ă. Aşadar prin ispită [i prin greutatea corpului execuţia este posterioar ă dispoziţiei. el are însă [i ispita diavolului şi mişcarea corpului. Dacă Adam a ascultat pentru c ă a voit şi daca a mâncat pentru c ă a voit. Ca Dumnezeu nu era nici ascult ător. căci dacă este raţională. şi la moarte pe cruce"323. Când spunem voin ţă naturală nu afirmăm că aceasta este constrâng ătoare. Domnul s-a făcut ascultător Tatălui. fără ca să se scurg ă vreun timp între dispozi ţie şi executare. Omul este liber [i are în chip firesc liberul arbitru. dup ă ediţia din Verona. col. iar pe El se arată ca fiind st\pânit de patim ă. Mai mult: dacă facultatea liberului arbitru al firii omene şti este opera Cuvântului. nici neascult ător. 8.Sfântul Ioan Damaschin Dumnezeu. XXXVI. urmează că în noi voin ţa a pătimit pentru prima oar ă. Dar cu privire la oameni în a şa fel că la ei dispozi ţia este conceput ă în timp înaintea execu ţiei. Nu numai firea dumnezeiască şi nezidită nu are nimic constrâng ător. sau ne invidiaz ă dacă ne vindecă această facultate. Căci nu vom spune c ă fiinţa lipsită de raţiune este ascultătoare sau neascult ătoare. deoarece a fi ascult ător. în alt fel cu privire la îngeri [i în alt fel cu privire la oameni. Este cu neputin ţă să spunem ceva compus din dou ă voinţe. f.. despre Fiul . prin fire creator [i prin fire Dumnezeu. pentru c ă sunt Filipeni II. dar nici firea cugetătoare [i creată. 109 C. după cum a spus purt ătorul de Dumnezeu Grigore. Lucrul acesta este evident. Hristos a fost voli ţional şi ca om. fiind prin fire bun.

După părere urmează preferinţa. căci voinţa Tatălui nu este compus ă. Uneori înseamnă îndemn. Prin urmare. 15. îl despărţim de Tatăl prin voin ţă. nevăzut şi văzut şi altele ca acestea. adic ă sfat [i judecat ă. 105 . Facerea I. asupra lucrului pe care nu-l cunoaştem. Cuvântul „înainte" arat ă că El nu cercetează şi deliberează în felul nostru. dac ă ar fi să vorbim în sensul propriu al cuvântului. adusă din afară. vom fi sili ţi să spunem că pot forma ceva compus şi celelalte însu şiri fireşti. însă. C ăci opinia este o dispozi ţie pentru ceea ce a fost judecat. care alege [i preferă pe unul în locul altuia. prin munc ă. 26. Trebuie să se ştie că termenul opinie ( gnwmh) are multe sensuri [i multe însemnări.Dogmatica compuse numai cele care exist ă într-o ipostasă [i nu acelea care se g ăsesc sub o altă noţiune [i nu sub a sa proprie. şi pentru că ştia toate nu avea nevoie de gândire. după cum [i rugina nu este ceva firesc. după cercetare [i deliberare. Domnul. Virtuţile sunt naturale [i exist ă în toţi în chip natural [i deopotriv ă. îns ă. va alege binele. Cum se va numi voin ţa compusă din voinţe? Căci este cu neputin ţă ca ceea ce s-a compus să fie numit cu numele acelora din care a fost compus. Pentru c ă atunci vom numi fire [i nu ipostas ă ceea ce a fost compus din firi. Mai mult: dacă vom spune că Hristos are o voin ţă compusă. pentru c ă era Dumnezeu [i pentru că ştia toate. va lepăda răul ca să aleagă binele”326. Astfel spune şi proorocul Isaia c ă „înainte de a cunoa şte copilul să aleagă pe cele rele. după cum zice dumnezeiescul apostol: 326 327 Isaia VII. era atras spre bine [i se îndepărta de rău. ci fiind Dumnezeu şi subzistând în chip dumnezeiesc în trup. pentru c ă dac\ vom spune c\ pot forma ceva compus voin ţele [i activit ăţile. chiar dacă nu toţi fac deopotriv ă cele ale firii. Domnul. anume însuşirea de a fi nezidit şi zidit. ci [i Dumnezeu. ci ceva care se depune din pricina neglijenţei. [i după cum este o ipostas ă compusă [i comună a firilor tot astfel este [i a însuşirilor sale fireşti. pentru c ă înainte de a cunoaşte copilul binele sau r ăul. Aceasta înseamn ă cuvintele „dup ă chip şi după asemănare”327. r\mâne să spunem că numai ipostasa lui Hristos este compusă [i comună. de deliberare [i de judecată. ci pentru a da la o parte viciul str ăin [i contra firii. îns ă. Iar asceza şi ostenelile acesteia n-au fost născocite pentru a dobândi virtutea. Este cu neputin ţă să vorbim de opinie ( gnwmh) şi de preferinţă (proairesis) cu privire la Domnul. Al doilea. adic ă unit cu trupul dup ă ipostasă. de cercetare. Căci prin călcarea poruncii ne-am abătut de la cele conforme naturii la cele contra naturii. o îndepărtăm [i dăm la iveală strălucirea naturală a fierului. în chip firesc. El. pentru că n-a fost simplu om. avea binele prin fire. ne-a adus de la cele contra naturii la cele conforme naturii.

Activitatea este mi şcarea eficace şi substanţială a firii. f. 15. indicând creaturile. de părere sau de cugetare [i. Activitate este şi toată alcătuirea vieţuitoarei: puterea de nutriţie. Ca Dumnezeu [i deofiin ţă cu Tatăl a avut activitate dumnezeiască.140 A. adic ă ipostasa. cel care activează este cel care face uz de activitate. ca atunci când spune profetul David: „Asupra poporului t ău sfat au urzit” 329. activ ă este natura de unde provine activitatea. Psalmi LXXXII. altceva activ (energhtikov). adică senzitivă. dup ă cum [i creatura se numeşte creaţie. Activitatea este îndeplinirea puterii. Activitatea se numeşte însă şi act. prin sine îns ăşi. despre Sfântul Duh . Alteori se ia în loc de credinţă. 82r. actul este îndeplinirea activit ăţii. 329 331 328 Cuvântul XXXI. dup ă ediţia de la Verona. facultatea gândirii şi a liberului arbitru. Trebuie să se ştie că însăşi viaţa este o activitate [i este prima activitate a vie ţuitoarei. Alteori înseamnă hotărâre. Duh: „Dac ă există o activitate. vom spune deci despre El că are [i activitate omeneasc ă. col. Se numeşte activitate şi primul gând care se na şte în noi. Dac ă toate acestea se v ăd la Hristos. Trebuie să se ştie că activitatea este o mi şcare [i ea mai degrabă lucrează sub o cauză externă decât lucrează în mod activ. 1531. adică vegetală332. XXXVI. Se nume şte iarăşi activitate [i exteriorizarea [i r ăspândirea I Corinteni VII. f ără de care nu s-ar putea numi pe bună dreptate minte. în chip tainic. de creştere. el este o activitate simplă şi fără relaţie prin aceea că mintea dă la iveală. Tradus prin corectarea textului edi ţiei din Migne PG. ci îndemn v ă dau”328.Sfântul Ioan Damaschin „Despre fecioare nu am porunc ă de la Domnul. propriile ei gânduri. 4. iar ca om [i deofiinţă cu noi a avut activitatea firii omene şti. 330 Daniil II. atunci este evident că va lucra sub o cauz ă externă şi nu va lucra din proprie ini ţiativă. 25. CAPITOLUL XV Despre activităţile care sunt în Domnul nostru Iisus Hristos Cu privire la Domnul nostru Iisus Hristos spunem c ă are şi două activităţi. iar actul [i activitate. mişcarea impulsiv ă. cuvântul opinie ( gnwmh) se ia în 28 de sensuri. şi altceva cel care activeaz ă (o energwn). al cincilea teologic. altceva actul (energhma). ca s ă spun pe scurt. ca atunci când Daniil spune: „Pentru cine a ieşit această hotărâre fără de ruşine?”330. 106 332 . Migne PG. Trebuie să se ştie că altceva este activitatea ( energeia). dup ă cum zice Grigore Teologul în cuvântarea despre Sf. căci zicem astfel: „toat ă creaţia". Alteori înseamn ă sfat. [i va înceta imediat dup ă ce va fi lucrat sub impulsul altuia”331.

asemenea [i întocmai activitate dumnezeiasc ă a Lui. 5-14. 335 Matei VIII. puterea facerii de minuni a fost activitatea Dumnezeirii lui. Tot astfel [i despre Domnul nostru Iisus Hristos. grăitorii celor dumnezeie şti. 16.Dogmatica celor gândite prin exprimarea cuvântului. Căci în chipul în care s-a îndumnezeit trupul [i n-a suferit schimbarea firii. Căci după cum cunoaştem că firile sunt unite [i că au întrepătrunderea una în alta şi nu tăgăduim deosebirea acestora. nu este fără relaţie [i simplă. acelea au şi o singură fiinţă. 13. a spune: „vreau. Luca V. după cum spun părinţii. ci le numărăm şi cunoaştem că sunt nedespărţite. Luca IX. Şi contrariul: cele care au aceea şi fire. 19-21. conducându-l şi dirijându-l. dar lucrarea cu mâinile. ţinerea în mâini şi cuprinderea a ceea ce se lucrează. a treia a corpului însufle ţit cu minte. Activitate este şi însăşi relaţia ce există între s\vâr[itor şi lucrul s\vâr[it. îns ă. 19. Cele care au firea deosebit ă. îndeplinirea. 3. Se numeşte activitate şi însăşi îndeplinirea activităţii. acelea au [i firea deosebit ă. 13. a voi. Luca V. 41. 3. iar cele care au o singur ă activitate. cunoaştem şi deosebirea şi le numărăm. este necesar una din dou ă: sau să spunem că una este [i firea lui Hristos. Ioan VI. Luca V. Activitatea corpului este alta: ea este condus ă şi pusă în mişcare de suflet. 11. Prima activitate este o activitate a sufletului numai. Mintea vede mai dinainte ceea ce are s ă se `ntâmple şi lucrează prin corp potrivit acestei vederi. Luca IX. sufletului îi aparţine forma [i înfăţişarea a ceea ce se face. pentru că este alcătuită din gândire şi cuvânt. 41. Aceast ă activitate. aceeaşi. el se folose şte de corp ca de un instrument. Prin amândou\. adic ă cel care voieşte şi lucrează dumnezeieşte şi omeneşte. acelea au şi aceeaşi activitate. Matei XIV. ci ea se găseşte într-o relaţie. ~ndeplinirea aparţine pe de o parte firii omene şti. iar cele care au activitatea deosebit ă. Marcu I. prin activitatea sufletului [i a corpului. trupului apar ţine atingerea. 41. şi în chipul acesta şi în chipul acela. îndeplinirea apar ţine şi trupului [i sufletului. tot astfel cunoa ştem [i unirea voin ţelor şi a activităţilor. cum este ruperea pâinilor 334. 336 Matei XIV. dac ă ne ţinem de adevăr şi mărturisim potrivit Evan333 334 Matei VIII. acelea au şi activitatea deosebită. 42. Ioan VI. Marcu VI. cur ăţeşte-te”333 a fost activitatea omenirii Lui. 337 Matei VIII. Marcu I. din cauză că a avut două firi. Aşadar. Aşadar este necesar să spunem că Hristos a avut două activităţi. iar pe de altă parte a celei dumnezeieşti cum este înmul ţirea pâinilor336 şi curăţirea leprosului 337. Marcu VI. dar nu introducem desp ărţire. 3. dac ă spunem că Hristos are o singură activitate. dar nu ies din propriile lor grani ţe. 107 . sau. auzirea leprosului [i rostirea cuvântului „vreau”335. a ar ătat unica. a patra. 12-17. a doua este a sufletului care face uz de corp. 36-44. în acela şi chip şi voinţa [i activitatea Lui s-au îndumnezeit. Marcu I. Căci unul este cel care este [i aceasta şi aceea. 13. A şadar sufletul este cel care conduce.

XLIV. 1160 A. 19. p. urmeaz ă că este după întrupare de aceeaşi activitate cu Tatăl. cit. 25. [i: „Faptele pe care le fac Eu m ărturisesc despre Mine” 343. episcopul Nisei 338: „Cele care au o singur ă activitate. Iar dacă activitatea este compus ă. 340 Ioan . va fi asemenea nouă în ce priveşte activitatea. Dacă cunoaştem din minuni că Hristos este de aceea şi fiinţă cu Tatăl şi dacă minunile sunt o activitate a lui Dumnezeu. 341 Ioan V. Este cu neputinţă ca firea nezidită [i cea zidită să aibă o singură fire. Căci fiind. sau şi Tatăl va avea o activitate compus ă.Sfântul Ioan Damaschin gheliei şi părinţilor că Hristos are dou ă firi. urmează că şi după întrupare este de aceeaşi activitate cu Tatăl. 108 338 . şi dacă aceasta este activitate. 17. [i: „Dacă nu mă credeţi pe Mine. trebuie să mărturisim şi două activităţi corespunzătoare acestora. Despre Sf. şi: „Fiul face de asemenea pe acelea pe care vede că Tatăl le face”341. Toate aceste locuri îl arat ă nu numai deofiin ţă cu Tatăl [i după întrupare. 46. Grigore s ă se vadă: D. deofiinţă cu Dumnezeu şi cu Tatăl. Dar dacă vom spune că Hristos are o singură activitate. în virtutea Dumnezeirii. iar Hristos va avea sau altă activitate decât Tat ăl. 385). Căci spune fericitul Grigore. în virtutea omenirii. vom spune: dacă părinţii au vorbit numai despre Dumnezeire [i dac ă Fiul după întrupare nu este de aceea şi activitate cu Tatăl. Dacă activitatea Dumnezeirii Lui şi a trupului Lui este una. fratele cel mai m ic al Sfântului Vasile. tot aşa [i Fiul dă viaţă acelora cărora vrea”344. Şi apoi fiind. 339 Explicarea Rug ăciunii Domne şti. adică frica. dar [i de aceeaşi activitate. 344 Ioan V. Iar dacă vor spune că prin activitate se introduce persoana. sau o singur ă putere. negre şit că au [i aceeaşi putere. 342 Ioan X. col. Şi atunci cui vom atribui aceste cuvinte: „Tat ăl Meu pân\ acum lucrează [i Eu lucrez”340. MG. nota 4. Dacă vei obiecta îns ă că sfinţii părinţi vorbind despre Sfânta Treime au spus: cele care au o singur ă fiinţă acelea au şi o singură activitate. atunci ea va fi compusă. nu va fi nici de aceea şi fiinţă. 38. vom atribui Dumnezeirii Cuvântului afectele sufletului raţional. căci orice activitate este îndeplinirea puterii” 339.. supărarea [i neliniştea. a fost episcopul Nisei. op. şi: „După cum Tatăl învie pe mor ţi [i dă viaţă. Grigore de Nyssa (+ c. 21. V. Fecioru. vom Sf. [i cele care au o fiinţă deosebită acelea au [i activitatea deosebit ă [i că nu trebuie să aplicăm asupra întrup ării termenii întrebuin ţaţi asupra Dumnezeirii. Şi iarăşi: dacă purtarea de grij ă de toate nu este numai opera Tat ălui [i a Sfântului Duh. este clar că şi firea. 343 Ioan X. deofiin ţă cu noi. ci şi a Fiului şi după întrupare. sau o singur ă activitate. va fi asemenea Lui [i în ce prive şte activitatea. credeţi faptelor Mele”342.

Şi nici nu spunem c ă sunt două cuţite înroşite în foc din pricina dublei activit ăţi naturale şi nici nu amestecăm deosebirile lor substan ţiale din pricin ă că este un singur cu ţit înroşit în foc. iar focul proprietatea de a arde. este îndeplinirea activit ăţii fierului. învierea346. t ăierea. Şi după cum cu privire la cu ţitul înroşit în foc se p ăstrează firile focului şi ale fierului. Altceva este aceasta [i altceva cealalt ă. nici omenească. vom huli.Dogmatica spune că dacă prin activitate se introduce persoana. atunci va fi sau creat ă sau necreată. Dacă St\pânul Hristos are o singur ă activitate. însă. căci nu exist ă o activitate intermediar ă acestora. 41 -42. sau. Deosebirea acestora se p ăstrează în tăierea cea arsă [i în arderea cea tăiată. Mai mult: dacă prin activitate se introduce persoana. în chipul acesta Sfânta Treime va avea trei activit ăţi. 54-55. Sfinţii Părinţi. nici deofiin ţă cu Tatăl. iar dac ă spunem că nu este nici dumnezeiasc ă. Luca. Căci nu exist ă fire fără activitate. atunci cei care au hot\rât să nu se vorbeasc ă nici de o activitate. 109 345 . IX. va fi [i activitatea Lui una. atunci potrivit unei juste inversiuni [i energia va fi introdus ă prin persoan ă. au spus în de comun acord c ă cele care au aceeaşi fiinţă au [i aceeaşi activitate. vom spune că nu este nici Dumnezeu. VIII. dup ă cum nu Este vorba de m ărturisirea de credin ţă redactată în 636 de Sergie. Identitatea dup ă ipostasă s-a făcut prin unire. Dac ă este păstrată. vom spune că aceasta este sau dumnezeiasc ă sau omenească sau nici una din două. lipsit de omenirea noastr ă. pentru c ă are o activitate. vor fi p ăstrate negreşit [i activit ăţile acestora. însă. îndeplinirea activit ăţii omeneşti este ţinerea mâinii copilei [i ridicarea. atunci se distruge deosebirea firilor. iar a omenirii Lui activitatea noastr ă. Tot astfel şi în Hristos. atunci [i firea Lui va fi una. dacă este omenească. va avea o persoan ă sau o singur ă ipostasă. 25. spunând c ă este simplu om. Fierul are proprietatea de a tăia. nici tăierea fără ardere. cu toate că după unirea fierului cu focul nici arderea nu s-a îndeplinit f ără tăiere. prin care se interzicea de a se vorbi de o activitate sau dou ă activităţi în Mântuitorul Hristos. Marcu. a Dumnezeirii Lui este activitatea Lui dumnezeiască [i atotputernic ă. iar dac ă nu-i aşa. Dacă este dumnezeiasc ă. vom spune că este numai Dumnezeu. 346 Matei. iar arderea este îndeplinirea activităţii focului. nici de dou ă activităţi ale lui Hristos345 au poruncit s ă nu se vorbeasc ă nici de o persoan ă a lui [i nici de două. nici om. deosebirea firilor. V. nici cu noi. chiar dacă există nedespărţite una de alta în activitatea Lui teandric ă. însă. pentru că una este ipostas ă Lui. pentru că are trei persoane sau ipostase. iar a celei dumnezeieşti. tot astfel [i cele dou ă activităţi şi îndeplinirile lor. Şi iarăşi: dacă am spune cu privire la Domnul c ă are o singură activitate. patriarhul Constantinopolei şi semnată de împăratul Heraclie în 638. Dar dacă pentru motivul c ă ipostasă Domnului este una.

LX. 18. Prea înţeleptul [i marele Sfânt Ioan Hrisostom 347. negreşit că El trebuie să fi gândit [i trebuie s ă fi gândit pururea. 349 Citatul nu este al Sfântului Chiril. îşi învederează firea sa prin cele ce activeaz ă. Cf. Cu toate acestea. col. 1937 şi D. se defineşte ca o mişcare substanţială a unei firi. sau unde a găsit o activitate. C ăci unul este Hristos [i una este persoana Lui. iar din trup cele smerite. care este prin fire Dumnezeu şi care s-a făcut prin fire om. iar dacă este necreată. a făcut lucrul acela mare şi minunat. Dacă Hristos are o singur ă activitate. fiecare din ele este comună amândurora firilor din cauza identit ăţii ipostasei. spune astfel în a doua omilie: „Nu ar gre şi cineva dacă ar numi patima Lui fapt ă. nota 6. p. Activitatea fireasc ă nu există în însuşirile cele din afara firii şi este evident c ă nici nu poate s ă fie. nu poate s ă facă ceva contrar firii ei. Aşadar. Căci plânsul este propriu firii omene şti. 350 Ioan XI. atunci unde a v ăzut cineva o fire imobilă sau complet inactiv ă. a s\vâr[it atât minunile cât [i patimile. în „Fântâna Darurilor". Ioan Hrisostom (+ 407) să se vadă T.Sfântul Ioan Damaschin există nici fire. nota 3. ci al Sfântului Grigore de Nyssa. Migne PG. 1-44. 35. Contra lui Eunomiu. atât timp cât r\mâne în însu şirile ei fireşti.M. O fire imperfect ă. Des heiligen Johannes von Damaskus Genaue Darlegung des onhodoxen Glaubens. Şi totuşi are două firi. 705 C. 48-49. prin urmare Hristos a fost activ [i ca om [i a fost activ pururea. col. iar viaţa este proprie vie ţii enipostatice. adică suflet gânditor [i raţional. în explicarea Faptelor Apostolilor. Focul nu răceşte şi încălzeşte [i nici apa nu usuc ă şi udă. Aşadar. va caracteriza numai fiin ţa cea necreată. cu o singur ă activitate? Aşadar. însă. care s ă nu fie mişcarea unei puteri fire şti? Dar după cum spune fericitul Chiril. 1923. atunci aceea şi activitate face şi pe cele dumnezeieşti şi pe cele omeneşti. Dacă orice activitate. Căci fiecare. nici nu poate s ă se cunoască fire fără activitate fireasc ă. iar cugetarea este o activitate a min ţii. Dr. care sunt comune fiec ăreia din Despre Sf. Nici una din existenţe. cit. Căci trebuie negreşit ca însu şirile fireşti să fie corespunzătoare firilor. Firea omenească nu învie pe Lazăr350 [i nici puterea dumnezeiasc\ nu lăcrămeaz\351. dup ă cum au decis despre aceasta înv ăţaţii. adică ipostasa. p. op. Migne PG. dacă este creată va arăta numai firea cea creată. distrugând moartea [i f\când toate celelalte”348. Munchen. a Dumnezeirii şi a omenirii Lui. Popescu. nici un om care cugetă just nu va admite c ă Dumnezeu [i creatura au o singur ă activitate fireasc\349. Dionys Stiefenhofer.. din Dumnezeire decurge în chip firesc slava care a fost comun ă fiecăreia din cele dou ă firi din pricina identităţii ipostasei. Prin urmare în ce chip Hristos. este cu neputin ţă să existe. atât timp cât nu se schimbă. 110 347 . căci prin faptul c ă a pătimit toate. 160. 348 Comentar la Faptele Apostolilor. XLV. dacă Hristos a luat minte omeneasc ă. Fecioru. 351 Ioan XI.

Şi în timp ce Dumnezeirea Cuvântului lucra. chiar dacă din primul moment al zămislirii n-a fost nici cea mai mic ă despărţire între cele dou ă firi. şi ale aceluiaşi sunt atât cele ale Dumnezeirii cât şi cele ale omenirii. 48-49. prin faptele firii sale. ci [i Dumnezeu. Prin urmare. Cuvântul. în virtutea st\pânirii şi puterii Dumnezeirii. Iar corpul lucreaz ă pe ale sale. Şi nici nu lucra în chip dumnezeiesc pe cele dumnezeie şti.Dogmatica cele două firi. totuşi cu nici un chip nu amestec ăm pe acelea care s-au săvârşit în mod nedesp ărţit. în timp ce trupul pătimea. s ă fie învederat adevărul. pe cele smerite. ci cunoaştem din calitatea faptelor ale c ărei din cele două firi este fiecare faptă. C ăci n-a suferit trupul Lui prin Dumnezeire aşa după cum Dumnezeirea a lucrat prin trup. ci faptele fiecăreia din cele dou ă firi au fost continuu ale unei singure persoane. Dumnezeirea s ăvâr[ea minunile. prin cuvânt [i prin cele asemenea. gândind şi ştiind cele ce se săvâr[eau. cu toate acestea r\mânea impasibil ă şi s\vâr[ea patimile cele mântuitoare. în chip suprafiin ţial. căci nu era numai om. apa şi-a pierdut calitatea ei de a mai curge [i n-a cedat greutăţii picioarelor materiale. a luat fiin ţă născându-se din Fecioară. nu pentru că apa s-a prefăcut în pământ. căci nu era numai Dumnezeu. tot astfel lucrează [i cele omeneşti mai presus de om. Nu s\vâr[ea în chip omenesc pe cele omene şti. Pentru aceea s\vâr[ea minunile prin pipăit. trupul. Dar dacă ar spune cineva: noi vorbim de o activitate cu privire la Hristos fără ca să desfiinţăm activitatea omeneasc ă. Marcu VI. Dumnezeirea era unit ă cu El. potrivit voin ţei Cuvântului. Corpul nu se mi şcă spre efectele fireşti. Căci unul este şi acelaşi cel care este aceasta [i aceea. Aşadar Dumnezeirea împărtăşeşte corpului m ăririle sale proprii. îns ă. Dar după cum. Hristos lucreaz ă potrivit fiec ăreia din cele dou ă firi ale lui şi fiecare fire din cele dou ă lucrează în El cu participarea celeilalte. 111 . care s-a unit cu el [i c ăruia îi aparţine. Pentru aceea [i patimile Lui sunt de via ţă făcătoare şi mântuitoare. Trupul n-a fost decât un instrument al Dumnezeirii. ci pentru că. A şadar. aceasta pentru motivul 352 Matei XIV. 25-26. mergând cu picioare p\mânteşti pe apă nestatornic\352. adic ă Dumnezeu şi om. ci şi om. prin faptul c ă voia Cuvântul [i îngăduia în vederea mântuirii s ă pătimească aceasta şi să s\vâr[ească propriile sale activit ăţi pentru ca. toate câte sunt domne şti şi împărăteşti. nici nu se îndep ărta [i evita de la sine pe cele dureroase sau pe cele care veneau din afar ă. lucreaz ă cele ce sunt ale Cuvântului. prin puterea suprafireasc ă a Dumnezeirii Lui. dar ea nu particip ă patimilor trupului. sfânta Lui minte era unit ă cu ea. dar nu le s\vâr[ea fără trup. ci corpul lui lucra a şa potrivit firii sale. dar nu f ără Dumnezeire.

ci potrivit felului de a fi. pentru c ă ea face deosebirea între specii. col. Au numit-o putere. Au numit-o calitate. Au numit-o însuşire. Căci a îngăduit firii s ă lucreze cele ale sale când a Facerea I. 355 Este vorba de papa Leon cel Mare (+ 461) şi de Epistola XXVIII. s ădit în ea la creaţie de către cauza făcătoare a universului. 86v. Dar noi spunem că sfinţii părinţi au numit mişcarea omenească în multe feluri. ci pentru că firea omenească. Au numit-o activitate. pentru c ă ea este specifică speciei. Pentru aceea sfinţii părinţi. prin urmare. nu se nume şte aşa prin opozi ţie354. calitate şi patimă. prin faptul c ă se mişcă. Migne PG. dup ă aceea a flămânzit”357. se numeşte patimă. suferă. ce altceva a făcut decât cel care a spus: „ Şi postind patruzeci de zile. Tradus prin corectarea textului edi ţiei Migne PG. mi şcare. atunci negre şit că şi firea omenească va fi rea din pricin ă că firea dumnezeiască este bună. în opoziţie cu activitatea dumnezeiasc ă. pentru că se mişcă — căci toate cele ce sunt din Dumnezeu [i dup ă Dumnezeu. se numeşte pasibilă. nu în opozi ţie cu cea dumnezeiasc ă. Au numit-o patimă. LIV. c ătre Flavian patriarhul Constantinopolei (+ 449). 1531. pentru că ele nu sunt prin ele mi şcătoare [i prin sine puternice. pentru că ea constituie specia şi se află numai în ea [i nu în alta. C ăci dacă activitatea omeneasc ă este patimă din pricină că cea dumnezeiască este activitate. Dar departe de noi de a numi patim ă activitatea omenească din pricina opozi ţiei ei cu activitatea dumnezeiasc ă. ar urma ca lucrurile s ă fie alternativ cauzele lor. potrivit acestei cuget ări vorbim de o singur ă activitate cu privire la Hristos. Au numit-o deosebire. ~n chipul acesta toate f ăpturile vor fi rele. 356 Epistola XXVIII c ătre Flavian. pentru c ă este ceva caracteristic. 31. activitate. A şadar. ci pentru că este o putere care îşi are cauza în ea `ns ă[i şi pentru că este neschimb ătoare. 2. pentru c ă mişcarea omenească se numeşte patimă. f. nu se cunoa şte [i nici nu se define şte existenţa cuiva din juxtapunere sau din compara ţie. Căci cel care a spus355: „Lucrează în fiecare din cele dou ă forme cu participarea celeilalte” 356. potrivit problemelor pe care le discutau. pentru că ea indică specia. după cum s-a spus. Au numit-o mişcare. care scoate la iveal ă ceea ce este asemenea în toate cele de aceea şi specie. 357 Matei IV. Au numit -o putere. în general vorbind. Căci. minte. dup ă ediţia de la Verona. deosebire. 768 B. iar firea dumnezeiască va fi bună pentru că firea omenească este rea. Dacă ar fi aşa. însuşire.Sfântul Ioan Damaschin că activitatea omenească. dându-i acelaşi nume au numit-o activitate. La aceasta vom spune: potrivit acestui ra ţionament şi cei care vorbesc de o singură fire nu vorbesc de aceasta desfiin ţând pe cea omenească. Şi invers prin antitez ă: mişcarea dumnezeiască se numeşte activitate. 112 354 353 . iar cel care a spus: „{i a văzut Dumnezeu toate câte a f ăcut şi iată foarte bune” 353. în opoziţie cu cea dumnezeiasc ă.

fără ca să fie în unul mai mult. pentru acest motiv. Prin urmare. este necesar ca Hristos s ă aibă trei firi şi tot atâtea activit ăţi Omul. Dacă orice definiţie indică firile asupra cărora se face definiţia şi dacă potrivit no ţiunii de fire nu este identitate între ra ţional [i muritor. potrivit legii propriei sale defini ţii. nu putem spune o singur ă fire. iar în altul mai pu ţin. Căci deosebirea este ceea ce face ca lucrurile să se deosebească între ele. Şi iarăşi: omul este fiinţă raţională şi muritoare. că are două firi. se numeşte fiinţă. gros. El spune astfel: „Este cu putin ţă să se vadă iarăşi că Duhul Sfânt este superior crea ţiei. se poate spune. luat separat. pentru că sunt făcute. atunci se ia numele firii în locul speciei. 113 . vizibil şi iraţional. căci fiecare din firi 358 XXVI. în lucrarea: „Contra celor care hulesc Duhul Sfânt". sau cei care au afirmat că are o activitate dubl ă. Cele care se împart prin opozi ţie după fiinţă nu sunt de aceea şi fire. contra celor cari hulesc şi spun că Duhul cel Sfânt este f ăptura.Dogmatica voit. ci unul ra ţional. Dar pentru c ă toţi oamenii au aceeaşi constitu ţie şi pentru că sunt compuşi din suflet şi corp şi pentru că fiecare om are două firi. a spus c ă există o singură fire a tuturor făpturilor. Sau ce altceva au spus cei care au afirmat c ă Hristos are în El o activitate deosebit ă. col. Migne PG. gânditor [i necorporal. ci nemuritor. altul. nu are o singur ă fire. Epistola I. prin urmare sufletul [i corpul nu sunt de aceea şi fiinţă. se zice o singur ă fire a oamenilor. Şi sfinţitul Atanasie. urmeaz ă că omul. Acest lucru nu este absurd. Nici corpul nu este nemuritor. [i avându-le pe acestea neschimbate în el. nici sufletul muritor. pentru că orice om este compus din suflet [i corp. către Serapion. fiind alc ătuit din dou ă firi. sau cei care au afirmat că are alta şi alta? Aceste din urmă numiri indic ă prin antonimie pe cele două activităţi. ca atunci când spunem c ă omul nu se deosebeşte de om prin vreo deosebire a firii. nici sufletul vizibil ochilor trupului. Fiecare păstrează [i după unire însu şirea naturală. Tot ceea ce este comun [i se observ ă în mulţi. toţi se reduc la o singur ă definiţie. pe bun ă dreptate. că este altceva decât firea celor f ăcute şi că este propriu numai Dumnezeirii” 358. nici corpul nevăzut. De multe ori prin antonimie se indic ă numărul ca prin a zice: dumnezeiesc şi omenesc. Iar dacă se spune uneori c ă omul are o singur ă fire. din suflet [i din corp. Dar cele care nu există cum pot să se deosebească? CAPITOLUL XVI Către cei care spun: Dacă omul are două firi şi două activităţi. Despre ipostasa Domnului îns ă. 589 C. ci muritor.

Căci sau cel unul î şi va schimba fiin ţa în cealaltă fiinţă. 180 A. vom fi sili ţi să admitem la Hristos trei firi. căci este necesar ca activitatea s ă corespundă firii. N-a fost un alt Hristos. din suflet [i corp. ci din cărămizi [i lemn. XXXVI. însuşirea firească [i nu este cu putin ţă să găsim o specie Hristos. Că omul se numeşte [i este din dou ă firi este martor Grigore Teologul. sau din cele dou ă se va face altceva. este dublă şi curăţirea. ci pe cele ce sunt imediat unite. Mai mult: dacă noi spunem c ă omul are două firi. s-a făcut asemenea lui Dumnezeu [i Dumnezeu în virtutea unei modific ări sau schimbări sau prefaceri sau amestec ări a firii.Sfântul Ioan Damaschin păstrează. Migne PG. nu este identitate între corporal [i necorporal. dacă r\mân în defini ţiile lor proprii.. nu avem în vedere părţile părţilor. pentru c ă aici nu există o specie care să cuprindă mai multe ipostase. pentru c ă spuneţi că omul este din două firi. pentru c ă este [i suflet şi corp”359. prin apă [i prin duh”360. dac ă vorbim de o singur ă fire cu privire la om — căci vorbim de o singur ă fire nu pentru c ă este identic ă calitatea substan ţială a sufletului [i a corpului. adic ă din cele patru elemente [i suflet. către presbiterul Clindonie contra lui Apolinarie . distruge îns ăşi existenţa acelora. a fi unul potrivit fiin ţei sufletului [i corpului. sau amândou\ se vor schimba sau. Şi iarăşi: nu este acela şi lucru a fi unul potrivit speciei de om. acela şi [i Dumnezeu şi om. Tot astfel [i despre activităţi. Cuvântul XL La Sfântul Botez. Tot astfel [i cu privire la Domnul nostru Iisus Hristos. care zice: „Sunt două firi. A fi unul potrivit speciei de om indică completa asemănare în toţi oamenii. col. ci. XXXVII. [i după unire. Dacă ar fi aşa ar fi necesar să spunem c ă omul este compus din cel pu ţin cinci firi. Mai mult: se spune c ă tot ceea ce este compus const ă din cele imediat compuse. C ăci nu spunem c ă o casă este compusă din p\mânt [i apă. ducându-i la completă inexistenţă. adic ă Dumnezeirea [i omenirea. Căci. Iar în cuvântarea la Botezul Domnului zice astfel: . . din Dumnezeire [i omenire. dup ă cum spune 359 360 114 Epistola CI. [i a fi unul potrivit fiin ţei sufletului [i trupului. din o fire v ăzută şi nevăzută. potrivit noţiunii de fiin ţă. Prin urmare nu este necesar. vor fi dou ă firi. Dumnezeu şi omul. col. CAPITOLUL XVII Despre îndumnezeirea firii trupului şi a voinţei Domnului Trebuie să se ştie că nu spunem că trupul Domnului s-a îndumnezeit. 368 A.Pentru c ă noi suntem dubli. îns ă. şi atunci [i voi ve ţi învăţa că Hristos este din trei firi. ci pentru că sunt cu totul asemenea indivizii de sub specia om — să vorbim de o singur ă fire cu privire la Hristos. Migne PG.

adic ă la Naşterea Mântuitorului. iar însu şirile acestora nev ătămate. iar eu îndrăznesc să spun că a fost făcută asemenea lui Dumnezeu. 3. Cuvântul XXXVIII La Teofanie. tot astfel [i îndumnezeirea nu d ă naştere unei singure firi compuse. Şi prin cuvintele „dintre firi". adic ă la Naşterea Mântuitorutui. Dup ă cum mărturisim că întruparea s-a făcut fără modificare [i schimbare. una a îndumnezeit şi alta a fost îndumnezeit ă”361. s-a îmbogăţit cu activit ăţile dumnezeieşti în virtutea unirii prea curate cu Cuvântul. 361 362 365 Ioan I. Voind. 325 BC. nu pentru că posedă. ci în virtutea Cuvântului unit cu el. Trebuie să se ştie că îndumnezeirea firii şi a voinţei este dovada cea mai semnificativ ă şi cea mai demonstrativ ă despre existen ţa celor două firi [i celor două voinţe. Luca V. căci cel care unge s-a făcut om. „dintre firi. potrivit căreia trupul s-a unit. a curăţat pe lepros364 din pricina unirii cu voin ţa dumnezeiască. în virtutea unui principiu firesc. ci că s-a unit cu voin ţa Lui dumnezeiască [i atotputernic ă şi a devenit voin ţa Dumnezeului înomenit. XXXVI. Marcu I. „una" [i „alta" a arătat că sunt două. 115 . nu [i-a schimbat firea lui sau însu şirile lui fire şti. Prin faptul c ă „Cuvântul s-a făcut trup”362. Căci nu lucrează cele dumnezeieşti în virtutea energiei lui. trupul era muritor prin el însu şi. energia de a arde. îns ă. Cuvântul ar ătânduşi prin el propria lui energie. adică după ipostasă. C ăci fierul înro şit în foc arde. firile neamestecate. dar dătător de viaţă din cauza unirii dup ă ipostasă cu Cuvântul. în chipul în care vorbim şi de înrosirea fierului prin foc. Căci au rămas. Căci spune Grigore Teologul: „Dintre firi. XXXVI. fără să se despartă. însă. ci arat ă atât pe cel înro şit prin foc. 24. Trupul Domnului. Pentru aceea voin ţa firii Sale omeneşti voind s ă se ascundă n-a putut de la sine 363. ci prin unirea în vederea întrupării. pentru c ă s-a îndumnezeit. adică după ipostasă. ci arat ă două firi şi unirea cea după ipostasă. Aşadar. şi arată că sunt două [i nu unul. tot astfel hot\râm că s-a făcut [i îndumnezeirea trupului. ci pentru c ă posedă această energie din pricina unirii cu focul. nu spunem c ă activitatea fireasc ă a ei a fost modificat ă. din cauză că Dumnezeu Cuvântul a binevoit să-[i arate în El însu şi existenţa reală a slăbiciunii voin ţei omeneşti. 42. Migne PG. 13. 363 Marcu VII. 14. 325 BC. col. iar cel care a fost uns s-a făcut Dumnezeu. Căci după cum înro şirea prin foc nu schimb ă în foc firea celui înroşit prin foc. Acestea nu prin schimbarea firii. una a îndumnezeit [i alta a fost îndumnezeit ă”365. Cuvântul XXXVIII La Teofanie. Tot astfel şi cu îndumnezeirea voinţei.Dogmatica Grigore Teologul. cu Dumnezeu Cuvântul [i prin întrep ătrunderea firilor uneia în alta. fără să sufere vreo pierdere însu şirile cele fireşti. 364 Matei VIII. Migne PG. şi după unire. nici Cuvântul n-a ie[it din grani ţele Dumnezeirii Sale şi nici din măririle Sale proprii demne de Dumnezeu şi nici trupul. cât [i pe cel care înroşeşte prin foc.

voind s ă înnoiască pe „cea după chipul lui Dumnezeu”366. Dacă Hristos a luat un suflet fără minte. atât ale Tatălui cât [i ale Mamei. C ăci însuşi spune: „De ce mă loveşti pe mine. 5. 368 Facerea XLVI. Dumnezeu cel milostiv [i de oameni iubitor. nici lipsit de minte. negreşit îi atribuim pe toate cele fire şti. Aşadar. 116 367 366 . C ăci cel care poate totul nu era lipsit de puterea de a elibera pe om de tiran prin st \pânirea şi puterea Sa atotputernică. S-a făcut om ca să învingă pe cel învins. omul care v-a vorbit Facerea I. trebuie să se ştie că uneori în Sfânta Scriptur ă omul este numit suflet. n-a fost vindecat. dacă nu mintea? A luat oare Cuvântul partea mai rea din om. ca în următorul text: „Tot trupul va vedea mântuirea lui Dumnezeu” 369. Dacă Evanghelistul a spus: „Cuvântul s-a făcut trup”367. ca să dea mântuire omului în întregime. care a căzut sub boală. Aşadar. anume c ă omul a fost învins de el. Nimeni nu tăgăduieşte că omul este o fiin ţă raţională [i gânditoare. 27. dacă cel care a fost supus pentru prima dat ă patimii n-a fost mântuit. ca să ridice pe cel asemenea prin unul asemenea. dac ă a luat un trup f ără suflet sau un suflet fără minte? Unul ca acesta nu este om. negreşit este [i neexistentă. 26. nici nu a fost reînnoit şi nici întărit prin leg ătura cu Dumnezeu? Căci ceea ce n-a fost luat. Ioan I. se amestecă cu mintea şi mintea este la mijloc între curăţenia lui Dumnezeu şi grosolănia corpului. 6. Cum s-a făcut însă Cuvântul om. voind să arate biruitor pe cel c ăzut. minte şi înţelepciune Când spunem că Hristos este Dumnezeu des\vâr[it [i om des\vâr[it. aşadar. Prin urmare Cuvântul ia pe om în întregime [i ia de asemenea [i partea lui cea mai bun ă. îns ă. Aceasta însă ar fi dat motiv de acuzare tiranului. al lui Dumnezeu ca chip. 14. ca în urm ătorul text: „Iacov a intrat în Egipt cu 75 de suflete” 368. dar a fost silit de Dumnezeu. se face om. s-a făcut om. l\sând partea mai bun ă? ~n adevăr mintea este intermediarul între Dumnezeu [i trup. atunci a luat sufletul unei fiin ţe iraţionale. al trupului ca împreun ă locuitor. Isaia XL. ci om. alteori este numit trup. 369 Luca III. Dar ce folos am fi avut din întrupare. Mintea.Sfântul Ioan Damaschin CAPITOLUL XVIII ~ncă despre voinţe şi liberul arbitru. Iar dacă este inactiv ă şi imobilă. Dar care era „cea după chipul lui Dumnezeu". Dumnezeu Cuvântul. Domnul nu s-a făcut trup lipsit de suflet. O minte neîn ţeleaptă [i lipsită de cunoştinţă nu poate să existe niciodat ă.

Din aceste cuvinte este clar c ă El avea să bea paharul ca om. de deliberare. ~n momentul când a îndep ărtat moartea. 40. ci şi ca om. a încercat mai `ntâi sl ăbiciunea firii Sale la gândul desp ărţirii de corp. căci cuvintele pronun ţate de El exprimă frica firii omeneşti. în aceia. care a fost om adev ărat. adică a Mea [i a Ta. atunci ea de bun ăvoie s-a supus patimii. potrivit bun ăvoinţei Lui. 372 Ibidem. negreşit. 36. în chip firesc a îndep ărtat-o. 39. lui Dumnezeu şi Tatălui ceea ce este omenesc şi a fost ascult ător Tatălui dându-se pe El însuşi exemplul şi pilda cea mai bun ă. suferea în chip firesc cele ale Sale. c ăci ele nu fac uz de ra ţiune. „Dar să nu se facă voia Mea”372. de gândire sau judecată. Prin urmare. adică aceea potrivit căreia sunt de alt ă fiinţă decât Tine. Căci la ce va avea raţiunea dacă nu judecă în chip liber? O dorin ţă naturală a sădit creatorul [i în fiinţele iraţionale. în orice fire raţională. Căci cele lipsite de ra ţiune nu pot conduce. nu ca Dumnezeu. Firea raţională are în adevăr o dorinţă naturală care activează. dar fiind înt ărită de voinţa dumnezeiască. 23. înainte de mântuitoarea patim ă. în El şi prin El. pe care o numim o activitate fireasc ă în raţiune. dacă este cu putin ţă treacă de la Mine paharul acesta” 371. 42. Pentru aceea ne-a dăruit îndrăzneală contra morţii. Pentru aceea nu sunt l ăudate şi fericite dacă săvârşesc virtutea şi nici nu sunt pedepsite dac ă fac răul. Pentru că acelaşi a fost în totul Dumnezeu împreună cu omenirea Lui şi în totul om împreun ă cu Dumnezeirea Lui. ci voia pe acelea pe care le voia voin ţa Lui dumnezeiască. Căci aceasta este superioritatea raţiunii: voin ţa liberă.Dogmatica adevărul?”370. aceasta le conduce în chip necesar pentru men ţinerea firii lor proprii. ci sunt conduse de dorinţa naturală. Marcu XIV. a trăit clipe de agonie [i s-a înfricoşat pentru motivul c ă voinţa Lui dumnezeiască a voit şi a îngăduit. c ăci s-a dat pe sine însu şi de bunăvoie morţii. Iar acestea sunt iar ăşi cuvintele îndr ăznelii. Aşadar. VIII. ca om voie şte să treacă paharul. ci voin ţa Ta. Matei XXVI. Luca XXII. dar este condus de Dumnezeirea Cuvântului. Voinţa omenească urma [i se supunea voin ţei Lui. simţind dragostea fireasc ă de fiinţa Sa omenească. care păzesc starea natural ă. Pentru aceea la fiin ţele iraţionale dorin ţa şi impulsul spre faptă sunt simultane. A voit în chip liber prin voin ţa dumnezeiască şi omenească. Iar când voin ţa Lui dumnezeiască a voit ca voin ţa Lui omenească să aleagă moartea. Căci prin îng ăduinţa voinţei dumnezeieşti. acelaşi ca om a supus. Domnul spune astfel: „Tat ă. însă. Căci sufletul Domnului. nu numai ca Dumnezeu. a luat trup însufle ţit cu suflet ra ţional şi cugetător. potrivit c ăreia sunt deofiinţă cu Tine. 370 Ioan VIII. este condus ă şi orînduit\ de raţiune. nu se mi şca prin propria ei opinie. are iarăşi îndrăzneala contra morţii. care conduce trupul. Prin urmare a avut în chip firesc şi ca Dumnezeu şi ca om voinţă. 371 117 . Voinţa liberă este înnăscută.

ca şi felul comunic ării însuşirilor care rezult ă din unirea inexprimabil ă a firilor. iar singurul Hristos este cele dou ă firi. Nici pe cele omene şti nu le-a lucrat în chip omenesc. când ca despre o singur ă persoană. str ăin şi minunat şi necunoscut firii existen ţelor. Prin urmare.Sfântul Ioan Damaschin Pentru aceea când s\vâr[e[te virtutea este l ăudată şi fericită. după cum spun Sfinţii Părinţi. III. în sensul c ă ar spune că a rezultat o singur ă activitate din cea dumnezeiască şi cea omenească — căci dacă ar fi aşa. teandric\373. Trupul nu se mişca la un semn al Cuvântului — Moise [i toţi sfinţii se mişcau la un semn dumnezeiesc — ci acelaşi unul fiind şi Dumnezeu şi om a voit potrivit unei voin ţe dumnezeieşti şi omeneşti. dar a voit în chip liber pe acelea pe care voin ţa Lui dumnezeiască a voit ca să le vrea. sufletul Domnului a voit mi[cându-se în chip liber. a luat început în timp şi a suferit înseşi afectele naturale [i neprihănite. ci mai degrabă în putere fireasc ă. Căci. Aşadar este acelaşi lucru 373 118 Epistola IV c\tre Gaius. căci n-a fost simplu om. Căci după cum cunoaştem unirea [i deosebirea firească a firilor. . dar şi una [i alta se raporteaz ă la un singur concept. mod înrudit cu modul inexprimabil al întrep ătrunderii reciproce a firilor lui Hristos. Căci voinţa Lui dumnezeiească era fără de început. iar când s\vâr[e[te viciul este pedepsit ă. Cele dou ă firi sunt un singur Hristos. era însoţită de putere şi era impasibil ă. însă. şi nici pe cele dumnezeie şti numai ca simplu Dumnezeu. am fi spus [i o singură fire nouă. atoatef ăcătoare. nu suprimăm activităţile fireşti ale celor dou ă firi. Trebuie să se ştie aşadar că despre Domnul nostru Iisus Hristos vorbim când ca despre dou ă firi. voinţa Lui omenească. ci fiecare lucrează în chip unit ceea ce are propriu cu participarea celeilalte. CAPITOLUL XIX Despre activitatea teandrică Când fericitul Dionisie spune c ă Hristos a trăit printre oameni cu o activitate nou ă. Pentru aceea cele dou ă voinţe ale Domnului nu se deosebeau unele de altele în opinie. dar prin faptul c ă a fost cu adevărat şi real voinţa Cuvântului lui Dumnezeu a fost [i atotputernic ă. cele care au o singur ă activitate acelea au şi o singură fiinţă —. Migne PG. Nu spunem c ă activităţile sunt desp ărţite [i nici că firile activează despărţit. ~n chip natural ea nu era atotputernic ă. rezultată din cea omenească [i cea dumnezeiasc ă. ci fericitul Dionisie a numit cele dou ă activităţi astfel. traiul lui ca om. 1072 C. ci El a fost în acela şi timp şi Dumnezeu [i om. voind să arate modul nou [i inexprimabil de manifestare al activit ăţilor fireşti ale lui Hristos. tot astfel cunoa ştem unirea [i deosebirea voin ţelor [i activităţilor fireşti. pentru c ă n-a fost simplu om.

Prin urmare firea dumnezeiască participă corpului care lucreaz ă. dar spunem c ă altă lucrare este tăierea şi alta arderea. CAPITOLUL XX Despre afectele fireşti şi neprihănite ale lui Hristos Mărturisim că Hristos a luat toate afectele fire şti [i neprih ănite ale omului. Acesta nu este firesc. agonia. durerea. afară de păcat. Participă la Dumnezeirea activă a Cuvântului. care lucreaz ă. iar activitatea Lui dumnezeiască n-a fost lipsită de activitatea Lui omeneasc ă. gândind şi cunoscând. coruptibilitatea. După cum spunem că este una atât arderea care taie.Dogmatica când spui: Hristos lucreaz ă potrivit fiec ăreia din cele dou ă firi ale Lui. Se numesc afecte fireşti [i neprih ănite acelea ce nu sunt în puterea noastr ă. prin faptul că prin bunăvoinţa voinţei dumnezeieşti i se îngăduie să sufere şi să facă cele ale Sale [i prin faptul c ă activitatea trupului este negre şit mântuitoare. nici îns ămânţat în noi de creator. anume că Dumnezeu s-a făcut bărbat. adică s-a înomenit şi activitatea Lui omeneasc ă a fost dumnezeiasc ă. f ără a ne st\pâni prin for ţă. activitatea omeneasc ă. activitatea Lui omeneasc ă n-a fost lipsit ă de activitatea Lui dumnezeiasc ă. Trupul particip ă la Dumnezeirea Cuvântului. că este mintea lui Dumnezeu şi că este adorată de toată făptura. [i a luat pe toate cele ale omului. setea. oboseala. prin noua îns ămânţare a diavolului. Aceasta din urmă nu este opera activit ăţii omeneşti. ci s-a născut în voin ţa noastră liberă. Prin urmare. cunoscând [i conducând nu ca minte simpl ă a unui om. lacrimile. ci a celei dumnezeieşti. cât şi tăierea care arde a cuţitului înroşit în foc. iar a omenirii Lui. frica. adică acelea care au apărut în viaţă din pricina condamnării prilejuite de călcarea poruncii. anume când cineva cuprinde printr-un singur cuvânt dou ă lucruri. adică îndumnezeit ă. 119 . termenul „activitate teandric ă" arată aceasta. [i că arderea focului şi tăierea cuţitului sunt activit ăţile unor firi deosebite. Căci a luat pe om în întregime. a Dumnezeirii Lui. şi: fiecare din cele dou ă firi lucrează în Hristos cu participarea celeilalte. înţelegem pe cele dou ă activităţi ale celor dou ă firi ale Lui. Trebuie să se ştie că sfânta Lui minte lucrează lucrările ei naturale. fuga de moarte. tot astfel şi când vorbim de o singur ă activitate teandric ă a lui Hristos. Felul acesta se nume şte perifrază. ci ca una unită cu Dumnezeu după ipostasă şi care este minte a lui Dumnezeu. pentru că s\vâr[e[te lucrările cele dumnezeie şti prin corp ca printr-un instrument şi pentru că unul este cel care lucreaz ă atât dumnezeieşte cât şi omeneşte în acelaşi timp. ci fiecare este considerată împreună cu cealaltă. gândind. spre exemplu: foamea. activitatea dumnezeiasc ă. amintindu-[i de traiul şi de patimile Sale de pe p\mânt. conduce şi guvernează totul.

Tot astfel firea omeneasc ă nu posedă în chip substan ţial cunoaşterea celor viitoare. nu s-a despărţit de mortabilitatea fireasc ă. erau. dacă a voit a murit. din pricina unirii cu însuşi Dumnezeu Cuvântul [i a identităţii ipostatice a fost îmbog ăţit. despar ţi vizibilul de spiritual 376. Din pricina identităţii ipostasei.124B. care a făcut-o. CAPITOLUL XXI Despre neştiinţă şi robie Trebuie să se ştie că Hristos a luat o fire ignorant ă [i roabă. Afectele activau în El conform firii. prin care a fost învins ă. pentru c ă în Domnul afectele fireşti nu precedau voin ţa. ajutorul îngerilor. f. îns ă. [i a unirii nedesp ărţite. ci a devenit făcător de viaţă din cauza unirii dup ă ipostasă cu Cuvântul [i nu putem spune c ă n-a fost [i nu este totdeauna făcător de viaţă. Domnul.Sfântul Ioan Damaschin din care provine sudoarea. în El nu se poate vedea nimic silit. trupul Domnului. XXXVI. după cum spune Grigore Teologul. sufletul Domnului a fost îmbog ăţit cu cunoaşterea celor viitoare [i cu celelalte faceri de minuni. Aşadar. însă. şi nu cunoaşte pe cele viitoare. care exist ă în chip firesc în to ţi oamenii. Căci firea omului este roab ă lui Dumnezeu. I. îns ă. Dacă a voit a flămânzit. Matei. Marcu. Trebuie să se ştie că nu putem să-L numim rob. mai presus de fire. Tradus prin corectarea textului edi ţiei Migne PG. Luca. A fost 374 ispitit şi a învins ca s ă ne dea nouă biruinţă [i să dea firii putere de a învinge pe du şman. cu celelalte minuni [i cu cunoa şterea celor viitoare. 93r. îns ă. pic ăturile de sânge. după cum am spus. 12-13. ci prin şarpe. ci toate sunt de bun ăvoie. unit după ipostasă cu însuşi Cuvântul lui Dumnezeu. Cel rău l-a ispitit pe Hristos din afar ă [i nu prin gânduri. sufletul Domnului. 1-13. col. potrivit firii Lui. al patrulea cuvânt teologic. la fel ca şi pe Adam. Căci [i pe acesta nu l-a ispitit prin gânduri. când îng ăduia trupului s ă sufere cele ale Sale. pentru ca firea învins ă odinioară să înving\375 pe învingătorul de altă dată prin aceleaşi ispite. pentru ca să fie învinse [i de noi afectele care l-au ispitit pe El [i le-a învins. 376 Cuvântul XXX. dacă. dup ă ediţia de la Verona. din pricina neputin ţei firii [i cele asemenea. trupul se nume şte rob [i ignorant. 1-11. dacă a voit i-a fost frică. [i Adam cel nou să mântuiasc\ pe Adam cel vechi. cum este numele de Tat ă [i de Fiu. 120 375 374 . IV. Prin urmare pe toate le-a luat ca pe toate s ă le sfinţească. nu este f ăcător de viaţă. dacă a voit a însetat. Fără îndoială afectele noastre fire şti erau în Hristos şi conform firii şi mai presus de fire. Căci numele robiei [i al st\pânirii nu indic ă firea. IV. a respins ispita şi ca fumul a împră[tiat-o. 1531. ci relaţia. despre Fiul. Migne PG. Trupul oamenilor. îns ă.

întocmai ca Nestorie. Dar cei care afirmă că El progresa în în ţelepciune [i în har. Mai mult: El î şi făcea progres al Său progresul oamenilor în înţelepciune. care am fost înfia ţi prin El378: „~ncât nu mai eşti rob. ci despre cele relative. Impasibil fiind. 52. Noi. ci ascultînd384 de prostul Nestorie. 384 Tradus prin corectarea textului edi ţiei Migne PG. 7. adică cunoaşterea lui Dumnezeu [i mântuirea oamenilor. 381 Filimon 16. în ce sens spune apostolul despre noi. Aşadar. în în ţelepciune. dacă nu este unit cu Dumnezeu Cuvântul. Dar dacă este rob. nici despre ce lucruri dau adeverire” 385. după cum am spus [i despre neştiinţă. 385 I Timotei I. 382 Coloseni II. Dar o dat ă ce s-a unit după ipostasă cum va fi rob? Căci unul fiind Hristos. în vârst\ [i în har”383. 378 377 121 . îl numim St\pânul şi Domnul întregii crea ţii [i afirmăm că unul Hristos. afirm ă implicit că unirea celor două firi nu s-a făcut din primul moment al existen ţei Sale în trup şi nici nu mărturisesc unirea după ipostasă. ştie totul. 94v. „Căci în El sunt toate visteriile cele ascunse ale înţelepciunii [i ale cunoa şterii”382. şi s-a făcut slujitor mântuirii noastre. tot astfel şi aici. f. Creştea în vârst\. 4-5. împart pe unul Hristos în dou ă. Aceste nume nu se spun despre cele absolute. ceea ce este creat de ceea ce este necreat. în har şi în îndeplinirea buneivoin ţe a Tatălui.Dogmatica Aceste nume nu indic ă fiinţa. Dar cei care numesc pe Hristos rob. 7. atunci trupul este rob. Aşadar cui va fi rob? Tatălui? Dar dacă este rob Tatălui nu sunt ale Fiului toate câte le are Tat ăl377. ci fiu”379? Se numeşte rob cu numele — căci El nu este rob — deoarece a luat pentru noi chip de rob 380 [i a fost numit rob împreună cu noi381. 15. spune Scriptura. dar prin creşterea în vârst\ scotea la iveal ă înţelepciunea care se afla `n El. 383 Luca II. ca [i cum ar fi primit un adaos la acestea. acela şi Dumnezeu şi om în acelaşi timp. ci relaţia. dacă desparţi prin gânduri pure sau pe cale abstractă. Căci dacă trupul s-a unit cu adev ărat cu Dumnezeu Cuvântul din primul moment al existenţei Sale în trup. îns ă. născocesc o unire relativ ă şi o simplă locuire a Cuvântului în om. Iar rob al Său nu este nici într-un caz. Galateni IV. şi mai mult că a existat în El [i avea identitatea Ioan XVI. CAPITOLUL XXII Despre progresul Domnului în în ţelepciune. 1531. „ne[tiind nici ce vorbesc. a robit pentru noi patimilor. dup ă ediţia de la Verona. 380 Filipeni II. 379 Galateni IV. nu poate fi Lui şi rob şi Domn. vârst\ şi har „El sporea. şi-şi însuşea pretutindeni firea noastr ă. 3. 7.

a avut această dorinţă. Chiar dacă cele ce s-au făcut s-au făcut prin legea firii. în virtutea c ăreia. f\cându-se om. cum oare nu l-a îmbogăţit în chip des\vâr[it cu toat ă înţelepciunea [i harul? Trupul nu s-a împărtăşit de har [i nici n-a participat prin har însu şirilor Cuvântului. ci. din necredin ţa şi din neştiinţa ceasului morţii. n-a numit neexisten ţa ei ca existent ă. în chip voluntar. din pricina dragostei naturale [i a familiarit ăţii puse în el de la început de creator. agonizează şi evită moartea. ele nu sunt supuse păcatului. chiar dac ă de multe ori s-a temut în virtutea întrupării Sale. b ăutură [i somn [i a făcut în chip natural experien ţa tuturor acestora. au în chip firesc dorin ţa de a exista şi nu de a nu exista. această teamă. în cele care menţin firea [i-a arătat tendinţa prin care era împins spre mâncare. Prin urmare [i Dumnezeu Cuvântul. 27. ~n adevăr. frică şi agonie aparţin afectelor naturale şi neprihănite. în virtutea unirii dup ă ipostasă. în cele care distrug firea. Aceast ă teamă este contra firii şi o definim astfel : frica contra firii este teama provocat ă în noi pe neaşteptate. s -a temut de moarte. Cuvântul «acum» arat ă momentul când a voit. Este o team ă firească. prin care atât cele omeneşti cât [i cele dumnezeie şti sunt ale unuia singur Hristos — căci acelaşi era [i Dumnezeu [i om în acela şi timp izvorăşte lumii harul. Pentru aceea niciodat ă nu s-a temut în acest fel. C ăci voind în chip voluntar le-a primit pe cele fire şti. afară de momentul patimii.Sfântul Ioan Damaschin ipostatică cu El. ca în timpul patimii când. [i-a arătat repulsia. căci El cunoştea timpul morţii. totu şi a arătat şi existenţa fricii. când sufletul nu vrea să se despartă de corp. se teme. Prin urmare. 122 386 . Caracterul firesc al acestora este tendin ţa spre cele ce menţin firea. în chip firesc. cum este cazul cu noi. însă. mai degrab ă. totuşi nu s-au făcut în chip silit. dacă toate au fost aduse de creator de la neexisten ţă la existen ţă. înţelepciunea şi plinătatea tuturor bunurilor. Că s-a temut cu adevărat spune sfin ţitul Atanasie în lucrarea contra lui Apolinarie : „Pentru aceasta Domnul a spus: «Acum s-a tulburat sufletul meu»386. ca atunci când ne speriem în timpul nop ţii când se produce vreun zgomot. Domnul n-a avut acest fel de fric ă. Toate s-au `ntâmplat prin fire şi cu Ioan XII. ca şi cum cele spuse de El s-ar fi `ntâmplat în aparen ţă. Este apoi o teamă care constă din trădarea gândurilor. CAPITOLUL XXIII Despre teamă Numele de teamă are un sens dublu. Definiţia acestui fel de team ă este următoarea: teama firească este o putere care se alipe şte prin teamă de existenţă.

în ce sens se ruga Domnul la învierea lui Laz ăr389 [i în timpul patimii 390? Căci sfânta Lui minte n-a avut nevoie s ă se urce către Dumnezeu. 1124 A. să-l cinstească ca principiu [i cauz ă [i să arate că El nu este potrivnic lui Dumnezeu. o dată ce era unită după ipostasă cu Dumnezeu Cuvântul. 392 Ioan XI.Dogmatica adevărat"387. A şadar. ni s-a făcut nouă pildă. 41-46. Eu îns ă ştiam că totdeauna mă asculţi. dar am spus pentru poporul care se afl ă aici ca să cunoască că Tu m-ai trimis”392. XXVI. col. [i n-avea nevoie să ceară ceva de la Dumnezeu. Căci unul este Hristos. totu şi s-au săvâr[it spre arătarea existenţei”388. 36. urcarea spre Dumnezeu. urcarea către Dumnezeu [i să plinească în locul nostru toat ă dreptatea391. după cum am spus. 15. corespunzătoare firilor Lui. MG. Dar împropriindu-şi persoana noastr ă [i formând în El însu şi firea noastră. după cum a spus către Ioan. pentru ca s ă ne dea biruin ţă asupra lor. Căci după cum a suferit afectele. 123 . 41-42. 32-41. Iar mai jos: „Cu nici un chip Dumnezeirea nu-şi împropriază patima fără de un trup care sufer ă. 41-42. Marcu XIV. nu este clar oricăruia că ne învaţă să cerem în ispite ajutor numai de la Dumnezeu. s ă preferăm voinţa dumnezeiască voinţei noastre şi arată că [i-a împropriat cele ale firii noastre [i că are cu adev ărat două voinţe. Sau: rugăciunea este cererea celor ce se cuvin de la Dumnezeu. Marcu XIV. tot astfel s-a şi rugat. 391 Matei III. nici nu se nelini şteşte sau se roagă fără de o minte care se nelini şteşte şi se roagă. da nu cum voiesc Eu. de este cu putinţă. şi a arăta că nu este potrivnic lui Dumnezeu? Dar când a spus: „Tat ă. CAPITOLUL XXIV Despre rugăciunea Domnului Rugăciunea este ridicarea min ţii către Dumnezeu. ne-a învăţat să cerem de la Dumnezeu. Migne PG. ci cum Tu voie[ti” 393. Cuvintele „cele s ăvâr[ite nu s-au `ntâmplat prin învingerea firii" arată că a suferit acestea de bun ă voie. Ioan XVII. ca pe cauza Lui. 39. dar nu potrivnice? A spus „Tată". treacă de la Mine paharul acesta. 393 Matei XXVI. XXVI. nu este clar tuturor c ă a rostit aceste cuvinte pentru a cinsti pe Tat ăl. îţi mulţumesc că m-ai ascultat. 1153 B. prin sfânta Lui minte. 39-44. Dar chiar daca cele săvârşite nu s-au `ntâmplat prin învingerea firii. Luca XXII. 42. Când la învierea lui Laz ăr a spus: „Tată. ca să ne deschidă. să ne ridicăm mintea spre El. a spus „de este cu 387 388 389 390 Ioan XI. l -26. Luca XXII. pentru că este deofiinţă cu El. Cuvântul I despre întruparea Domnului contra lui Apolinarie. Cuvântul II despre mântuitoarea întrupare a lui Hristos contra lui Apolinarie . deschizându-ne nouă. col. nici nu arată tulburare sau durere f ără de un suflet care se întristeaz ă [i se tulbură. [i să ne împace cu Tatăl Lui. fireşti. Matei XXVI.

compus din Dumnezeire [i Ibidem. 396 Galateni III. 13. nici nu îngăduie. afar ă numai dacă. în timp ce firea Lui dumnezeiasc ă şi singura impasibil ă a rămas impasibil ă. Matei XXVII. şi nici n-a fost părăsit vreodat ă de Dumnezeirea Sa. fără ca El să fie sau facă acestea. pentru ce m-ai părăsit”395. ci cum Tu voie[ti” 394. CAPITOLUL XXV Despre împroprierea firii noastre Trebuie să se ştie că sunt două feluri de împroprieri: una fireasc ă [i substanţială [i alta personal ă şi relativă.Sfântul Ioan Damaschin putinţă" nu pentru că nu ştia — căci ce este cu neputin ţă la Dumnezeu? — ci pentru ca să ne înveţe pe noi să preferăm voinţa dumnezeiască voinţei noastre. CAPITOLUL XXVI Despre patima corpului Domnului şi despre impasibilitatea Dumnezeirii Lui Prin urmare însu şi Cuvântul lui Dumnezeu a suferit toate în trup. Pentru aceea s-a rugat. în adev ăr. în chip natural. A spus: „Dar nu cum voiesc Eu. pentru iubirea de oameni. s-ar fi aşezat în acelaşi rând cu noi. însă. aceasta în chip firesc evit ă moartea. 46. voie şte. pentru că [i-a impropriat persoana noastr ă. ~mpoprierea firească şi substanţială este aceea potrivit c ăreia Domnul. ci noi suntem cei p ărăsiţi [i noi cei trecuţi cu vederea. A spus cuvintele: „Dumnezeul Meu. căci s-a făcut om prin natur ă şi cu adevărat [i a experimentat însu şirile fireşti. pe baza unei relaţii oarecare. Căci prin faptul ca a suferit unul Hristos. adică mila sau dragostea. împroprierea personal ă şi relativă este atunci când ia locul altei persoane. Cu neputin ţă este numai ceea ce Dumnezeu nu. ci a luat persoana noastr ă şi a fost aşezat în acelaşi rând cu noi. sau când roste şte în locul altei persoane pentru ea cuvinte care nici într-un caz nu se potrivesc Lui. 34. Potrivit acestei împroprieri personale şi relative şi-a împropriat blestemul [i p ărăsirea noastră şi cele asemenea care nu sunt fire şti. Căci Tatăl nu este Dumnezeul lui Hristos. despărţind pe cale abstract ă vizibilul de spiritual. arată. a luat firea noastră şi toate însuşirile fireşti. ca om. Dumnezeul Meu. 124 395 394 . voinţa omenirii Lui. Marcu XV. Un astfel de sens au cuvintele: „S-a făcut blestem pentru noi” 396. pentru că [i-a împropriat firea noastră. deoarece ca Dumnezeu are aceeaşi voinţă cu Tatăl.

cu cât mai mult suferinţa nu este proprie Dumnezeirii.Dogmatica omenire [i care este în Dumnezeire şi omenire. Căci dacă atunci când soarele lumineaz ă un copac. cu atât mai mult r\mâne impasibilă Dumnezeirea impasibil ă a Cuvântului unit ă cu trupul dup ă ipostasă. cu toate c ă el n-a fost tăiat. pre ţ de răscumpărare ca astfel să ne libereze pe noi de condamnare. CAPITOLUL XXVII Dumnezeirea Cuvântului r\mâne nedespărţită de suflet şi de corp şi în moartea Domnului. atunci când trupul suferă! Şi după cum dacă cineva varsă apă pe un fier înroşit în foc. care are însu şirea naturală de a suferi din pricina apei. în exemple este necesar s ă se observe asemănarea şi deosebirea. în locul nostru. Romani V. Căci după cum întunericul dispare când vine lumina. singura impasibil ă. 12. Aşadar. pentru aceea. căci noi am păcătuit faţă de Tatăl. iar securea taie copacul. [i aceasta este valabil ă mai ales despre cele dumnezeie şti. II. Nu era supus morţii. pentru că este impasibil ă. sau c ă Dumnezeu a suferit prin trup. se stinge. căci nu are însuşirea naturală de a se strica din pricina apei. 9. dar fierul r\mâne nevătămat. se aduce pe sine însu şi în locul nostru jertfă Tatălui. 29. adic ă focul. n-a suferit împreun ă cu corpul. a suferit firea cea pasibil ă. Să nu fie! Aşadar. [i cu atât mai mult r\mâne depărtată de suferinţă. şi r\mâne o singură ipostasă Domnul nostru Iisus Hristos a fost f ără de păcat. însă. şi El trebuia ca să-l primească pe El. Sufletul este pasibil. Domnul moare. moartea se apropie şi înghiţind momeala corpului este str ăbătută de undiţa Dumnezeirii. 397 398 I Petru. Sângele Domnului n-a fost adus ca jertf ă tiranului. Dumnezeirea. când corpul este t ăiat el simte durere [i sufer ă împreună cu corpul. primind în locul nostru moartea. ca una ce prin natur ă este pasibil ă. [i gustând din corpul infailibil şi făcător de viaţă este distrus ă şi dă îndărăt pe toţi aceia pe care altădată i-a înghiţit. 22. dar n-a suferit împreun ă cu ea [i firea impasibilă. dar nici într-un caz că Dumnezeirea a suferit în trup. de vreme ce prin p ăcat a intrat moartea în lume 398. Este însă cu neputin ţă să se găsească exemple întru totul asemenea cu privire la doctrina d espre Dumnezeu şi despre întrupare. căci altfel nu este exemplu. soarele r\mâne netăiat [i impasibil. Isaia LIII. C ăci asemănarea în totul va fi identitate [i nu exemplu. Trebuie să se ştie că spunem: Dumnezeu a suferit în trup. „căci păcat n-a făcut cel care ridică păcatul lumii şi nici nu s-a găsit viclenie în gura Lui” 397. Ioan I. 125 . atunci când trupul suferea! Dar nu este necesar ca exemplele să se potriveasc ă complet [i perfect. unul.

C ăci dacă era incoruptibil nu era deofiin ţă cu noi şi atunci nu s-au `ntâmplat cu adev ărat. 126 399 . iar cel care a introdus stricăciunea în viaţă. Iar dacă s-au `ntâmplat aparent. adic ă despărţirea sufletului de corp. Ipostasa Cuvântului a fost totdeauna una şi niciodat ă două. era unit prin Cuvânt. 10. Dup ă al doilea sens al cuvântului coruptibilitate. c ăci a luat pe toate acestea de bunăvoie. în acelaşi timp. oboseala. distrugere. Niciodat ă. Chiar dac ă spaţial sufletul s-a despărţit de corp. nici corpul n-au avut o ipostas ă proprie. atunci taina întrup ării este o înşelăciune şi o minciună. totu şi fiecare a rămas. ipostasa lui Hristos este una totdeauna. ci numai în aparen ţă. moartea. chiar dacă a murit ca om. atunci aparent şi nu adevărat am fost mântui ţi. [i cu toate c ă în timpul mor ţii a fost despărţit sufletul de trup. Aceasta este numită de mulţi mai ales distrugere. [i nici nu vei da ca s ă vadă cel cuvios al tău distrugere”399. Prin urmare. am dobândit mântuirea cea adevărată [i o vom dobândi. atunci to ţi capătă viaţă. ipostatic. foamea. cuiele. moartea. Coruptibilitatea. unica ipostas ă a Cuvântului a fost [i ipostasa Cuvântului [i a sufletului [i a trupului. acelea care spune Evanghelia c ă s-au `ntâmplat.Sfântul Ioan Damaschin tot astfel [i stric ăciunea este alungat ă la apropierea vie ţii. Este necucernic să spui că este incoruptibil corpul Domnului înainte de înviere. şi astfel nici unica ipostas ă nu s-a despărţit în două ipostase. având existan ţa în unica ipostas ă a Cuvântului. după cum spune profetul David: „C ă nu vei părăsi sufletul meu în iad. Noi. setea. Potrivit acestei însem nări spunem că trupul Domnului este coruptibil. îns ă. dup ă cum ne-au predat purtătorii de Dumnezeu p ărinţi. Corpul Domnului n-a avut experien ţa acesteia. îns ă. [i chiar dac ă Sfântul Lui suflet s-a despărţit de corpul Lui prea curat. adică de suflet [i de corp. alta decât ipostas ă Cuvântului. CAPITOLUL XXVIII Despre coruptibilitate şi distrugere Numele de coruptibilitate are dou ă sensuri: indic ă aceste afecte omeneşti: foamea. Căci corpul [i sufletul au avut de la început. împungerea coastei. înseamnă şi descompunerea şi dispariţia completă a corpului în elementele din care a fost compus. Dar după Psalmi XV. Aşadar. potrivit primului sens al Cuvântului coruptibilitate. m ărturisim că trupul Domnului este incoruptibil. totu şi Dumnezeirea nu s-a despărţit de cele două. atunci aparent [i nu adev ărat s-a făcut om. nici sufletul. îns ă. str ăpungerea cu cuiele. Astfel. existen ţa în ipostasa Cuvântului. adic ă nepieritor. [i cele asemenea. Să nu fie! Iar cei care vorbesc aşa să fie lipsiţi de mântuire. setea. după concepţia nebunului Iulian şi Gaian.

Şi astfel a slobozit pe cei lega ţi din veci [i iar ăşi a revenit dintre morţi deschizându-ne calea către înviere. vedere celor orbi403. 53. ca după cum a binevestit pacea celor de pe p\mânt. 2. celor p\mânte[ti şi celor dedesupt”404. 2. şi celor care au crezut a devenit pricina mântuirii ve şnice. 401 400 127 . ca după cum celor de pe p\mânt a răsărit soarele drept ăţii401. a incoruptibilit ăţii [i a impasibilit ăţii. tot astfel să strălucească lumină şi celor de sub p\mânt şi care stau în întuneric [i în umbra mor ţii402. 79. slobozenie celor robi ţi. spune dumnezeiescul apostol. „Pentru ca Lui să se plece tot genunchiul celor cere şti. 1. I Corinteni XV. 18. tot astfel [i celor din iad. f\cându-ni-se însuşi pârga învierii. spunem c ă trupul Domnului este incoruptibil [i dup ă primul sens. „Căci trebuia. CAPITOLUL XXIX Despre pogorârea în iad Sufletul îndumnezeit se pogoară în iad. Isaia IX. 10. Maleahi IV. Şi Domnul a dăruit prin corpul Lui propriu [i corpului nostru învierea [i incoruptibilitatea. 404 Filipeni II. mustrare a necredin ţei.Dogmatica învierea din mor ţi a Mântuitorului. ca acest corp stric ăcios s\ se îmbrace în nestric ăciune”400. 402 Luca I. Luca IV. 403 Isaia LXI. iar celor care n-au crezut. care urmeaz ă după înviere.

iar pe de alt ă parte omeneşte. nici sufletul. 34. ca Dumnezeu [i deofiin ţă cu Tatăl. în ălţarea de la p\mânt la cer şi coborârea Lui iarăşi sunt activit ăţi ale unui corp circumscris: „Căci va veni iarăşi. CAPITOLUL II Despre şederea în dreapta Tatălui Spunem că Hristos s-a aşezat cu trupul în dreapta lui Dumnezeu şi a Tatălui. şi în care. C ăci chiar dacă a gustat din mâncare dup ă înviere405. nici corpul. pe de o parte dumnezeie şte. 20. care a suferit [i a înviat. Evrei XIII. 11. văzând şi cunoscând c ă este adorat de toat ă făptura raţională. somnul [i oboseala şi cele asemenea. adic ă coruptibilitatea.Sfântul Ioan Damaschin CARTEA A PATRA CAPITOLUL I Despre cele de după înviere După învierea din mor ţi a lepădat toate afectele. în care Fiul lui Dumnezeu. [ade şi cu trupul. III. foamea [i setea. după ce s-a întrupat în vremurile din urm ă. spune Sfânta Scriptur ă. dar nu vorbim de o dreapt ă spaţială a Tatălui. 128 406 405 . 41-43. 1. există înainte de veci. Numim dreapta Tat ălui slava [i cinstea Dumnezeirii. N-a lepădat nici una din p ărţile firii. ci avea şi corpul [i sufletul ra ţional şi gânditor. Căci cum va avea o dreaptă spaţială cel necircumscris? Dreapta [i stânga au numai lucrurile circumscrise. Efeseni I. 32. 2. ca să învedereze adevărul învierii. totuşi nu în virtutea unei legi a firii — căci n-a flămânzit — ci în virtutea întrup ării Sale. 19. voli ţional [i activ şi astfel se aşează în dreapta Tatălui406. Romani VIII. conservarea [i conducerea tuturora. amintindu-şi de vieţuirea Sa de pe p\mânt. voind dumnezeie şte [i omeneşte mântuirea noastră şi lucrând. către voi aşa precum l-aţi văzut mergând la cer”407. anume că este însuşi trupul Lui. Sfântul Lui suflet cunoa şte că este unit după ipostasă cu Dumnezeu Cuvântul [i c ă este împreună adorat ca suflet al lui Dumnezeu şi nu ca simplu suflet. deoarece trupul Lui este sl ăvit împreun ă cu El. Marcu XVI. Căci este închinat de toată creaţia într-o singură închinăciune împreună cu corpul lut. Coloseni. I Petru III. Luca XXIV. 407 Fapte I. purtarea de grij ă.

ci din pricina lui Dumnezeu Cuvântul. Căci însuşirea este imobil ă. este neadorat. dar este adorat în Cuvântul lui Dumnezeu întrupat. dac ă vei despărţi pe cale abstractă vizibilul de spiritual. Altfel cum ar putea să r\mână însuşire. sau spuneţi că o fire este adorată [i una neadorat ă Ne închinăm Fiului lui Dumnezeu împreun ă cu Tatăl [i cu Sfântul Duh. dar când ajunge îmbrăcăminte împărătească este cinstit ă şi slăvită. iar dacă ar dispreţui-o cineva este condamnat la moarte. adică Dumnezeului întrupat. dar şi Dumnezeu. CAPITOLUL IV Pentru ce s-a făcut om Fiul lui Dumnezeu şi nu Tatăl şi nici Duhul? Ce a săvâr[it întrupându-se ? Tatăl este Tată [i nu Fiu. nu din cauza lui. lucru care s-a `ntâmplat de multe ori. nu este adorat. ca s ă r\mână imobilă însuşirea. ci cărbunele. în virtutea firii sale. pentru c ă este creat. se calcă în picioare şi se aruncă. Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat ca s ă dăruiască iarăşi omului aceea 129 . Şi nu spunem c ă ne închinăm unui simplu trup. ci trupului lui Dumnezeu. ci din cauza focului unit cu el — căci firea lemnului nu este inaccesibil ă pipăitului. adică lemnul înroşit în foc — tot astfel [i trupul. dar acum. Fiind Fiul lui Dumnezeu. `ntrupându-se din Sfânta Fecioar ă. dacă este mobilă [i se schimbă? Pentru aceea Fiul lui Dumnezeu se face Fiu al omului. C ăci în chipul în care împ ăratului i se d ă închinăciunea [i când este dezbr ăcat şi când este îmbr ăcat. iar porfira. dar când este unit cu focul şi făcut cărbune nu po ţi să-l atingi. şi după cum simplul lemn se poate pip ăi. trupul lui Hristos. îl ador ăm pe acelaşi întrupat şi făcut om.Dogmatica CAPITOLUL III Către cei care spun: dacă Hristos are două firi. iar prin aceasta nu s-a depărtat de însuşirea de a fi Fiu. dar pentru că este unit cu Dumnezeu Cuvântul este adorat din pricina Cuvântului [i în Cuvânt. ca simplă porfiră. Duhul este Sfântul Duh [i nu Tată [i nici Fiu. sau adoraţi creaţia închinându-vă unei firi create. s-a făcut Fiul omului. după întrupare. nu este adorat din pricina lui. în virtutea firii Sale proprii. Fiul este Fiu [i nu Tat ă. înainte de înomenirea Lui îl ador ăm necorporal. Aşadar. unit cu el dup ă ipostasă.

creator [i Domn al tuturora. prin El însuşi [i în El însu şi. Moartea. C ăci l-a făcut „după chipul lui” 408. Ibidem. Aşadar. s-a sfinţit zidirea prin dumnezeiescul sânge. s-a sădit cunoştinţa lui Dumnezeu. 410 In]elepciunea lui Solomon II. prin patimi şi prin moarte. la început l-a pus în comuniune cu El — „căci l-a făcut pentru incoruptibilitate" 410 — şi l-a ridicat prin comuniunea cu El c ătre incoruptibilitate. un Dumnezeu adevărat. [i „dup ă asemănare”409. Cuvântul ia starea mai rea. să ne întărească şi să ne înveţe să biruim pe tiran prin răbdare [i smerenie. Un fel de caracteristici ale firii dumnezeieşti sunt acestea: lipsa de grij ă. f\cându-se pârga învierii noastre şi să reînnoiască vasul cel netrebnic şi stricat. 26. Pentru că Dumnezeu ne-a dat o stare mai bun ă. bunătatea. socotită altă dată groaznică [i odioasă. sau surpat capi ştele [i templele idolilor. 14. 23. virtu ţile sunt îndeplinite. 412 Facerea I. am ajuns în viciu [i am fost lipsi ţi de comuniunea dumnezeiască. am întunecat [i am distrus caracteristicile chipului dumnezeiesc. nici cu ajutorul o ştilor. atât de înfrico şătoare înainte. dreptatea şi a fi lipsit de orice r ăutate. este învins ă. bătuţi. ca să înnoiască. Şi ajungând noi în afara vie ţii. îns ă. neînvăţaţi.Sfântul Ioan Damaschin potrivit căreia l-a făcut la început. n ădejdea învierii s-a dăruit prin învierea lui Hristos. ea. chemându-ne la cunoştinţa de Dumnezeu. Din pricina călcării poruncii. persecutaţi. au biruit pe cei în ţelepţi [i pe cei puternici. ca să ne înveţe pe noi vieţuirea în virtute — căci ne-a făcut virtutea prin El însu şi uşoară de practicat — ca să ne libereze de stric ăciune prin comuniunea cu via ţa. înţelepciunea. daţi morţii. A încetat religia demonilor. c ăci cu ei era puterea atotputernic ă a celui răstignit. Acestea sunt izbânzile venirii lui Hristos! Acestea sunt semnele puterii lui! C ăci n-a mântuit ca prin Moise un popor din Egipt [i din robia Facerea I. curăţia. ca să ne răscumpere de tirania diavolului. predicând pe cel răstignit în corp [i pe cel care a murit. Treimea cea deofiinţă. 130 409 408 . atât pe cât este cu putinţă firii omeneşti. Dumnezeirea nezidit ă este închinat ă. am căzut în stric ăciunea morţii. nici cu ajutorul armelor. dar n-am păzit-o. adică firea noastră. s ăraci. adică des\vâr[it în virtu ţi. nu. adică gânditor [i liber. ci pu ţini oameni goi. 411 II Corinteni VI. acum este preferată vieţii. 26. Şi lucru minunat este c ă toate acestea s-au făcut prin cruce. `n tot p\mântul s-a predicat vestea cea bun ă a cunoaşterii lui Dumnezeu şi n-a pus pe fugă pe cei potrivnici cu ajutorul r ăzboiului. „Căci ce împărtăşire are lumina cu întunericul?”411. diavolii se înfrico şează de oamenii pe care alt ă dată îi ţineau sub a lor robie. starea omului „dup ă chipul [i dup ă asemănarea lui”412.

31-33. când s-a întrupat. 6. însă. în ţelepciune. 16-31. desp ărţind marea413. Putere [i Dumnezeule atotputernic! Ce-ţi vom da noi neputincio şii. Ie[irea XIV. a ajuns compus ă din Dumnezeirea pe care o avea întotdeauna. a p ăcatului. 4. nici nu acoper ă cu p\mânt414. v ăzută [i nevăzută. 416 Iisus Navi VII. iarăşi la această stare pe noi. sau s ă fie negată deosebirea firilor [i s ă introducem schimbare şi amestecare. necreată. [i a devenit ipostasa trupului. dac ă spunem dou ă ipostase. în virtutea Dumnezeirii. ca oamenii să aleagă virtutea. Deuteronom XI. Altfel. Mulţumesc }ie celui care ne-ai dat existen ţa. celui care ne-ai dăruit o fericită existenţă. a izbăvit întreaga omenire de stricăciunea morţii şi de sub robia crudului tiran. ci mai mult. ci convinge. 415 Numeri XVI. în virtutea omenirii. Slavă }ie Hristoase. şi din trupul pe care l-a luat. prin negr ăita Ta bunăvoinţă. acum. cei căzuţi din ea! CAPITOLUL V Pentru cei care întreab ă dacă ipostasa lui Hristos este creat ă sau necreată Ipostasa Cuvântului lui Dumnezeu înainte de întrupare a fost simpl ă. dar stăruiau mai departe în p ăcat şi păcatul le era socotit ca Dumnezeu. 25. celui care ne-ai adus. şi creată. dar [i pe aceasta o dai [i din pricina nespusei Tale bunătăţi eşti chiar recunosc ător celor care o primesc. 414 413 131 .Dogmatica lui Faraon. Alt ă dată cei care păcătuiau erau pedepsiţi. Ipostasa are însu şirile celor dou ă firi şi este cunoscută în dou ă firi. în schimbul tuturor acestora? C ăci toate sunt ale tale [i nu ceri de la noi nimic altceva decât să ne mântuim. suntem sili ţi sau să împărţim pe unicul Hristos. torturări [i moarte.. oamenii aleg pentru credin ţă [i virtute asupriri. nici nu arde cu foc 415 [i nici nu porunceşte să fie loviţi cu pietre cei p ăcătoşi416. necompusă. îns ă. Cuvinte al lui Dumnezeu. Din aceast ă pricină aceeaşi unică ipostas\ este necreată. Numeri XVI. prin blânde]e [i îndelung ă răbdare. Deuteronom XI. Nu duce cu forţa spre virtute. necorporală. să lupte prin necazuri pentru ea [i să se bucure de roadele ei. 35.

1 133 B. LXXVI. care a sus ţinut preexisten]a sufletelor. s-a făcut trup în chip neschimbat [i a fost uns trupul cu Dumnezeirea. fără a fi unit cu Cuvântul. Dar când s-a făcut om este adus prin trup numele Hristos. Evrei I. Iar prea sfinţitul Chiril al Alexandriei. cu untdelemnul bucuriei” 423. despre Fiul . Iar în scrierea către împărătese. Noi. Migne PG. col. Migne PG. Aceast ă absurditate face parte din neroziile lui Origen. în acela şi moment a şi fost numit Iisus Hristos. ci a fost Dumnezeu la Dumnezeu421. col. fiind nevăzut [i impasibil. cel de veşnică pomenire. 423 Psalmi XLIV. n-am fost învăţaţi s\ gândim sau s ă spunem aşa. în cuvântul despre mântuitoarea întrupare spune astfel: „Dumnezeul care există înainte de venirea în trup n-a fost om. ca în versetul urm ător: „După acestea s-a arătat pe 418 419 420 421 422 Cuvântul XXX. col. Aceasta pentru motivul c ă prin numele Hristos se în ţelege Cuvântul cel din Dumnezeu împreunat în chip tainic cu omenirea. XXXVI. 132 . Dar că ungerea este pentru omenire nu se va îndoi nimeni din cei care sunt obişnuiţi să judece drept”420. însă. ci spunem că în momentul în care Cuvântul s-a făcut trup. spune astfel: „Unii spun c ă numele Hristos se cuvine numai Cuvântului n ăscut din Dumnezeu Tatăl care este gândit şi există deosebit. dup ă cum mint unii. XXV. Chiar dacă Sfânta Scriptură zice: „Pentru aceea te-a uns pe tine Dumnezeule. 1173 C. 1220 C. înainte de întruparea din Fecioar ă şi nici nu s-a numit de atunci Hristos. 9. adică cu Duhul de la Dumnezeu [i Tat ăl. 1.Sfântul Ioan Damaschin CAPITOLUL VI Când Cuvântul a fost numit Hristos? Mintea nu s-a unit cu Dumnezeu Cuvântul. a spus acestea: „Eu spun c ă Iisus Hristos nu trebuie s ă se numească nici Cuvântul din Dumnezeu f ără omenire [i nici templul care s-a născut din femeie. Migne PG. scriind c ătre împăratul Teodosie. Se nume şte Hristos. „Aceasta este ungerea omenirii". Evrei I. Cuvânt adresai prea binecredinciosului împ ărat Teodosie. col. dup ă cum zice Grigore Teologul417. îns ă. Dumnezeul tău. că Fiul [i Cuvântul lui Dumnezeu a devenit Hristos din momentul în care s-a sălăşluit în pântecele Sfintei pururea Fecioarei. Cuvântul II despre mântuitoarea întrupare a lui Hristos contra lui Apolinarie . Noi afirmăm. 9. 9. totuşi trebuie s ă se ştie că de multe ori dumnezeiasca Scriptur ă întrebuin ţează timpul trecut în locul viitorului. pentru că numelui îi urmeaz ă patima şi moartea”422. Ioan I. despre credin ţa cea adevărată `n Domnul nostru Iisus Hristos. pentru c ă a fost uns cu untdelemnul bucuriei 419.132 B. al patrulea cuvânt teologic. Cuvânt adresat prea birtecredincioaselor împ ărătese. Iar Atanasie. 417 Psalmi XLIV. Migne PG. 9. în virtutea unirii s ăvâr[ite prin întrupare” 418. LXXVI.

~n firea dumnezeiasc ă [i necreată se vede nenăscutul în Tatăl. când s-au spus aceste cuvinte nici nu s-a arătat. ci la ipostas ă şi indică ceea ce este nenăscut [i născut. Dacă cei care întreabă ar lăsa să se înţeleagă că cel care s-a născut din Sfânta Născătoare de Dumnezeu este din dou ă firi. ci Hristos a fost n ăscut. sunt două firi. adică create. însă. dar nu agenhta. nu s-ar vedea în fire şi naşterea şi nenaşterea. căci n-a fost născut. 38. Cuvintele agennhtos şi gennhtos. nici n-a petrecut Dumnezeu cu oamenii. Căci dacă naşterea ar aparţine firii. ci a ipostaselor. ci ale ipostasei. 425 424 133 . Cu privire la Dumnezeu na şterea este ieşirea numai din Tat ăl a Fiului celui deofiin ţă cu El. [i următorul text: „La râul Vavilonului 425. înviere [i în ălţare. Tradus prin corectarea textului edi ţiei din Migne PG. iar cele ce vin după firea dumnezeiască sunt genhta. CAPITOLUL VII Către cei care întreabă dacă Sfânta Născătoare de Dumnezeu a născut două firi şi dacă au fost răstignite pe cruce dou ă firi Cuvintele agenhtos [i genhtos . necreate. adică Baruh III. scrise cu un singur n. scrise cu doi n. Firea dumnezeiasc ă este agenhtos. căci acelaşi este Dumnezeu şi om. a suferit şi a fost răstignit cu firea cea pasibil ă. iar purcesul în Sfântul Duh. căci aceasta niciodat ă nu s-a `ntâmplat. f 102v. Hristos. iar cuvântul gennhsis înseamnă naştere. Prin urmare Sfânta Născătoare de Dumnezeu a născut o ipostas ă cunoscută în două firi. căci ele s-au făcut de creator. acolo am şezut şi am plâns”426. 1.Dogmatica p\mânt [i a petrecut cu oamenii” 424. în ce prive şte Dumnezeirea Sa a fost născut din Tatăl în afară de timp. 1531. căci s-a născut din ve şnicie din Tatăl. dar nu s-au născut din cele asemenea lor. născutul în Fiul. căci pe cruce a fost răstignit cu trupul [i nu cu Dumnezeirea. Cuvântul genesis înseamnă creare. dar în ce priveşte omenirea sa. Primele exemplare ale fiec ărei specii de animale sunt agennhta. Din aceasta cunoa ştem că naşterea nu este o însu şire a firii. De asemenea. 426 Psalmi CXXXVI. dup ă ediţia de la Verona. Aceste fapte nu sunt ale firii. Tot astfel [i despre r ăstignire. nenăscute. cu privire la corpuri. vom spune: prin urmare n-au fost răstignite cele dou ă firi. care este în dou ă firi. Dar dac ă ar răspunde negativ la întrebarea noastr ă: dacă au murit dou ă firi. naşterea este ieşirea unei ipostase de aceea şi fiinţă din împreunarea bărbatului cu femeia. nu se referă la fire. adică necreată. a fost întrupat în vremurile din urm ă din Sfânta Fecioar ă în timp şi s-a născut în trup. se raportă la fire şi indică firea necreată [i creată. spunem: da.

9. ci „Dumnezeul Meu". 434 Ibidem. înfiiaţi fiind prin botez 432. a murit în trup. El este numit „primul n ăscut între mul ţi fraţi”430 — căci este unicul n ăscut [i din mam ă — pentru că a participat în chip asemănător nouă sângelui [i trupului [i s-a făcut om. Romani VIII. 18. pe amândou\. 18. 431 Matei V. Luca VI. Galateni III. 14. 29. N-a spus „Dumnezeul nostru". ci a fost adus ă de la neexisten ţă la existenţă prin voinţa Lui. Romani IX. 9. 6. şi înţelegi sensul cuvintelor dac ă. iar prin El ne-am făcut [i noi fii ai lui Dumnezeu431. 29. 18. 35. în afar ă de timp. prim născut şi nu prim creat. A spus de asemenea „Dumnezeul Meu [i Dumnezeul vostru”434. care am ajuns prin poziţie [i prin har fii ai lui Dumnezeu [i am fost numi ţi fraţi ai Lui. 433 Ioan XX. III. atunci am presupune c ă este primul născut dintre creaturi. Dacă Fiul lui Dumnezeu s-ar numi primul născut. însă. Pentru aceea a spus: „Mă urc la Tatăl Meu şi la Tatăl vostru”433. r\mânând. a pătimit în trup. 429 Coloseni I. 7. trebuie să păstrăm cu privire la El. II Corinteni VI. pentru că [i El este din Dumnezeu. 432 Galateni III. s-a făcut primul născut între noi. 17. 26-27. 16. şi: „Tatăl vostru". 15. Luca II. El. ci „Tatăl meu". care este prin fire Fiul lui Dumnezeu. Ioan I. adică prin har. desparţi vizibilul de spiritual — şi „Dumnezeul vostru". Spunem că este „primul n ăscut din toat ă creaţia”429. a fost r ăstignit în trup. fie că este născut înaintea altor fra ţi. dar nu s-ar numi Unul-Născut. 45. pe cale abstractă. 430 Romani VIII. căci creaţia nu este din fiin ţa Tatălui. CAPITOLUL VIII ~n ce sens se numeşte prim născut Fiul Unul-Născut al lui Dumnezeu? Primul născut este cel n ăscut `ntâi. Evrei I. Coloseni I. pentru că este creator [i Domn. fie c ă este unicul născut. N-a spus „Tatăl nostru". 26.Sfântul Ioan Damaschin Cuvântul dumnezeiesc înomenindu-se a fost născut în trup. 134 428 427 . din fiin ţa lui Dumnezeu [i a Tat ălui va fi numit pe bun ă dreptate Fiul Unul-Născut. dar pentru c ă El este Unicul născut. 18. ca şi cum ar fi o creatură. dar [i crea ţia este din Dumnezeu. 15. I Ioan IV. adică este Tatăl Său prin fire. 26. impasibilă Dumnezeirea Lui. Dar pentru că este numit primul născut427 [i unul născut428.

Prin aceste cuvinte spune atât numai c ă botezul este tipul mor ţii lui Hristos440. pentru că ei răstignesc pentru ei din nou pe Hristos si-l batjocoresc” 438. Dar toţi cei care n-au fost boteza ţi în Sfânta Treime. a spus: „Botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului [i al Sfântului Duh” 444. `nv\]ând pe ucenicii S ăi invocaţia de la botez. 27. 439 Romani VI. „să se înnoiască iarăşi spre pocăinţă. iar prin aceste cuvinte suntem înv ăţaţi mărturisirea în Tatăl [i în Fiul [i în Sfântul Duh. A şadar toţi cei care au fost botezaţi în Tatăl [i în Fiul [i în Sfântul Duh [i au fost înv ăţaţi prin aceasta o singură fire a Dumnezeirii în trei ipostase şi se botează din nou. 438 Evrei VI. Domnul. Coloseni II. 19. ca din partea Domnului. 443 Isaia LXI. 1. 440 Romani VI. ca să nu fie Romani VI. dar pentru c ă noi am călcat porunca lui mântuitoare. Fiu. Hristos este Fiul Dumne zeului celui viu. Luca IV. 442 Psalmi XLIV. Ne botezăm. 18. totuşi. Ne îngropăm. ne-a condamnat la stric ăciunea morţii. 4-6. Evrei I. dup ă cum spune dumnezeiescul David: „Pentru aceea te-a uns pe tine Dumnezeule. 12. 3. trebuie rebotezaţi. 444 Matei XXVIII. pe care Tatăl l-a uns cu Sfântul Duh. Chiar dacă spune dumnezeiescul apostol c ă „neam botezat în Hristos [i în moartea Lui” 439. Şi este cu neputinţă să credem în Hristos dac ă n-am fost învăţaţi mărturisirea în Tatăl şi în Fiul [i în Sfântul Duh. Botezul indic ă moartea Domnului 435. 9. 436 435 135 . 441 Galateni III. 4. 12. spune totu şi că nu trebuie s ă se facă aşa invocaţia de la botez. din cauza c ăruia ma uns”443. cu untdelemnul bucuriei mai mult decât pe părtaşii tăi”442. 19. dup ă cum spune dumnezeiescul apostol: „Căci este cu neputin ţă ca cei odată luminaţi" şi cele ce urmează. după cum spune dumnezeiescul apostol 436. Coloseni II. Coloseni II. Dumnezeu ne-a făcut pentru nestric ăciune. Dumnezeul tău. 9. Şi după cum o dată s-a s\vâr[it moartea Domnului. Iar Isaia. aceştia răstignesc înc ă o dată pe Hristos. prin botez împreună cu Domnul. după cuvântul Domnului. deoarece botezul prin cele trei cufundări indică cele trei zile cât a stat Domnul în mormânt. în numele Tat ălui şi al Fiului [i al Sfântului Duh 437. 4. Prin urmare a fi botezat în Hristos înseamn ă a se boteza cei care cred în el 441. 437 Matei XXVIII. 12. tot astfel o dat ă trebuie să ne botezăm. deci. spune: „Duhul Domnului peste mine.Dogmatica CAPITOLUL IX Despre credinţă şi botez Mărturisim un botez spre iertarea p ăcatelor şi spre viaţa de veci.

se cur ăţeste tot cel necurat. pe de o parte. Căci cele văzute sunt simboluri ale celor spirituale. din suflet şi corp. curăţeste. Ilie a arătat că harul Duhului este unit cu apa. Primul botez a fost botezul potopului 453 pentru curmarea păcatului. 451 II Petru II. 26. s-a pogorât. 22. pe de alt ă parte. 10. Aceasta pentru motivul c ă cei care se botează au nevoie de Sfânta Treime pentru men ţinerea [i dăinuirea lor [i este cu neputin ţă ca să nu fie împreună unele cu altele cele trei persoane ale Sfintei Treimi. De la început „Duhul lui Dumnezeu se purta deasupra apelor” 447 [i dintru început Scriptura m ărturiseşte despre apă că este curăţitoare. prin apă şi prin Duh. prin harul Duhului. corpul de păcat. A doua na ştere se petrece în suflet. în virtutea milostivirii Sale. credin ţa are atâta putere să ne înfieze prin Duh [i s ă ne ducă la fericirea de altă dată. din sfânta [i prea curata Lui coast ă. 17-24. ne-a răscumpărat. din stric ăciune. VIII. iar Duhul dă arvună vieţii. căci Sfânta Treime este nedesp ărţită. pecete. 452 Iacob II. Ne-a dat porunci ca să ne renaştem prin apă [i prin Duh445. Credinţa adevărată se încearcă prin fapte. Prin apă. 1-18. pân\ chiar şi înseşi hainele sunt spălate cu ap\449. iar sângele este b ăutura pricinuitoare vie ţii veşnice. Al doiIoan III. Apa izvorâtă din coasta Sa este spre rena ştere [i inundarea p ăcatului şi a stricăciunii. prin patima sa. şi-l eliberează de stricăciune. Ne botezăm în Sfânta Treime. spre robi şi. f\cându-se asemenea nouă. Prin urmare. 32-38. potrivit legii. talisman [i luminare. c ăci cu apă a ars jertfa450. VII. Pe timpul lui Noe. 447 Facerea I. reînnoieşte în noi starea dup ă chipul [i asem ănarea lui Dumnezeu446. Dumnezeu a înecat p ăcatul mondial prin ap\448. harul Duhului însă. Apa îndepline şte icoana morţii. Prin botez se dă tuturora în mod egal iertare de p ăcate. izvorul iertării. Dar pentru c ă omul este dublu. 453 Facerea VII. luăm acum prin botez pârga Sfântului Duh. ca s ă nu ne întoarcem ca şi câinele la vărsătura sa451 [i să ne facem iarăşi pe noi înşine robii p ăcatului. 450 III Regi XVIII. Trebuie cu toată puterea [i cu t ărie să ne păstrăm pe noi înşine curaţi de lucrurile întinate. căci cu toate că suntem creaturi. 17-22. ne-a dat dublă [i curăţirea. iar apa. Facerea I. 5. „Credin ţa fără fapte este moartă"452 după cum şi faptele f ără credinţă. 2. 449 Levitic XV. deoarece prin rug ăciune şi invocare Sfântul Duh se pogoar ă asupra apei. 1-24. 136 446 445 . 26. Şi potrivit legii.Sfântul Ioan Damaschin răul veşnic. Ne-a izvorât nouă. aproape toate se cur ăţesc cu apă. Duhul. 448 Facerea VI. în măsura credinţei şi a curăţirii antecedente. iar rena şterea este pentru noi începutul unei alte vieţi.

Dogmatica

lea, botezul prin mare şi nori454, căci norul este simbolul Duhului, iar marea simbolul apei. Al treilea, botezul legii vechi, c ăci tot cel necurat se sp ăla cu apă, ba încă îşi spăla [i hainele şi astfel intra în tab ăr\455. Al patrulea, botezul lui Ioan 456, care a fost introductiv şi conducea la poc ăinţă pe cei botezaţi ca să creadă în Hristos. „Eu, spune Sfântul Ioan Botez ătorul, vă botez cu apă, dar cel care vine în urma mea v ă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc”457. Aşadar, Ioan curăţeşte mai dinainte prin ap ă, în vederea Duhului. Al cincilea, botezul Domnului458, cu care s-a botezat El însu şi. Se botează nu pentru că El a avut nevoie de cur ăţire, ci pentru că [i-a împropriat curăţirea mea, ca să zdrobească capetele balaurilor în ap ă"459, ca să înece păcatul, ca să înmormânteze pe tot Adamul cel vechi în ap ă, ca să sfinţească pe Botezător, ca să împlinească legea, ca să descopere taina Treimii, ca să ne dea nouă pildă şi exemplu de a ne boteza. Şi noi ne botezăm cu botezul des\vâr[it al Domnului, cel prin ap ă şi prin Duh. Se zice că Hristos boteaz ă cu foc, pentru că a revărsat harul Duhului peste sfinţii apostoli în chipul limbilor de foc 460, după cum spune însu şi Domnul: „Ioan v-a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi cu Sfântul Duh [i cu foc, nu mult dup ă aceste zile”461, sau din pricina botezului pedepsitor al focului ce va să fie. Al şaselea botez este botezul prin poc ăinţă [i lacrimi, care este cu adevărat greu. Al şaptelea, botezul prin sânge şi mucenicie, cu care însuşi Hristos s-a botezat în locul nostru; ci este foarte cinstit [i fericit, pentru că nu se pângăreste a doua oară cu întinăciunea. Al optulea botez [i ultimul462, nu este mântuitor, ci pe de o parte distruge r ăutatea — căci nu mai guvernează răutatea şi păcatul — iar pe de altă parte, pedepseşte necontenit. Duhul Sfânt s-a pogorât peste Hristos în form ă corporală ca un porumbel463 [i arată pârga botezului nostru [i cinste şte corpul. Pentru c ă [i acesta, adică corpul, este Dumnezeu prin îndumnezeirea lui. ~nc ă de la început a obişnuit ca un porumbel s ă binevesteasc ă sfârşitul potopului 464. Dar peste sfinţii apostoli s-a pogorât în chip de foc 465. Căci El este Dumnezeu, iar „Dumnezeu este foc mistuitor” 466. Botezului îi urmeaz ă ungerea cu untdelemn; el indic ă ungerea
454 455

I Corinteni X, 2; Numeri IX, 15-22. Levitic XV, 3-33. 456 Matei III, 1-12; Marcu I, 4-8; Luca III, 2-18. 457 Matei III, 11; Marcu 1. 8; Luca III, 16. 458 Matei III, 13-17; Marcu I, 9-11; Luca III, 21-22; Ioan I, 29-34. 459 Psalmi LXXIII, 14. 460 Fapte II, 1-4. 461 Fapte I, 5. 462 Adic\ focul cel ve[nic de dup\ judecata ob[teasc\. 463 Matei III, 16; Marcu I, 10; Luca III, 22; Ioan I, 32. 464 Facerea VIII, 11-12. 465 Fapte II, 1-4. 466 Deuteronom IV, 24; Evrei XII, 29.

137

Sfântul Ioan Damaschin

noastră, ne face hristo[i (=un şi) [i ne făgăduieşte, prin Duhul Sfânt, mila lui Dumnezeu, pentru că porumbelul a dus o ramur ă de măslin celor care au fost izbăviţi de potop467. Ioan a fost botezat punând mâna pe capul dumnezeiesc al St\pânului468 şi cu sângele său469. Nu trebuie să se întârzie botezul, când credin ţa acelora care se apropie de el a fost m ărturisită prin fapte. Cel care se apropie de botez cu viclenie va fi mai degrab ă pedepsit decât va folosi. CAPITOLUL X Despre credinţă Credinţa este dublă: una, „credinţa din auzite”470. Auzind dumnezeie[tile Scripturi credem în înv ăţătura Duhului Sfânt. Ea se desăvâr[e[te prin toate cele legiuite de Hristos, este învederat ă prin fapte, este cucernică [i îndeplineşte poruncile aceluia care ne-a reînnoit. Necredincios este acela care nu crede potrivit predaniei Bisericii sobornice[ti sau acela care are p ărtăşanie cu diavolul prin fapte urâte. „Credinţa este iarăşi încredinţarea despre cele nădăjduite, dovedirea lucrurilor nevăzute”471, sau o nădejde neîndoielnic ă [i oarbă în cele făgăduite nouă de Dumnezeu şi a dobândirii cererilor noastre. Prima credinţă aparţine sufletului noastru, cea de a doua, harurilor duhului. Trebuie să se ştie că prin botez ne t ăiem împrejur de tot acoper\mântul de la naştere, adică de păcat, [i devenim israeliţi duhovnice şti [i poporul lui Dumnezeu472. CAPITOLUL XI Despre cruce [i încă despre credinţă „Cuvântul cruce este nebunie pentru cei pierdu ţi, dar pentru cei care ne mântuim este puterea lui Dumnezeu” 473. „Cel duhovnicesc le judec ă pe toate, dar omul sufletesc nu prime şte pe cele ale Duhului” 474. ~n adevăr,
Facerea VIII, 11. Nici un text din Evanghelii nu se refer ă că Sf. Ioan Botezătorul a pus mâna pe capul Mântuitorului când l-a botezat. Afirma ţia aceasta s-a p\strat prin Tradi ţie şi prin influen ţa iconografiei botezului Domnului. 469 Matei XIV, 3-12; Marcu VI, 17-29. 470 Romani X, 17. 471 Evrei XI, 1. 472 II Corinteni VI, 16; Evrei VIII, 10; Apocalipsa XXI, 3. 473 I Corinteni I, 18. 474 I Corinteni II, 15, 14. 138
468 467

Dogmatica

crucea este nebunie pentru cei care nu o primesc cu credin ţă şi care nu ţin seamă de bunătatea [i atotputernicia lui Dumnezeu, ci cerceteaz ă cele dumnezeieşti cu gânduri omene şti şi fireşti. Toate cele ale lui Dumnezeu sunt mai presus de fire, de cuvânt [i de cuget. C ăci dacă cineva va socoti cum [i pentru care pricin ă a adus Dumnezeu pe toate de la neexisten ţă la existenţă şi va voi să ajungă la această cunoştinţă prin gândire natural ă, nu va înţelege. Această cunoştinţă este sufleteasc ă şi demonic\475. Dar dacă cineva condus prin credinţă va socoti că fiinţa dumnezeiască este bună, atotputernic ă, adevărată, înţeleaptă [i dreaptă va găsi pe toate lucioase şi netede [i cale dreapt ă. Este cu neputin ţă să te mântuie[ti f ără credinţ\476, căci prin credin ţă se menţin toate, atât cele omene şti, cât şi cele duhovnice şti. Nici plugarul nu taie brazda p\mântului fără credinţă, nici negustorul nu-şi încredinţează unui mic lemn sufletul lui noianului înfuriat al mării, nici nu se fac nun ţi, nici altceva din cele ce sunt în via ţă. Prin credinţă înţelegem că toate s-au adus prin puterea lui Dumnezeu de la neexistenţă la existenţă şi prin credin ţă izbândim toate, atât pe cele dumnezeieşti, cât şi pe cele omeneşti. Credinţa este un asentiment care nu iscodeşte lucrurile. Orice faptă [i orice minune a lui Hristos este foarte mare, dumnezeiasc ă şi minunată. Dar cea mai minunată decât toate este cinstita Lui cruce. C ăci prin nimic altceva decât prin crucea Domnului nost ru Iisus Hristos s-a distrus moartea, s-a dezlegat p ăcatul strămoşesc, s-a prădat iadul, s-a dăruit învierea, ni s-a dat puterea să dispreţuim cele prezente [i chiar moartea, s-a săvâr[it întoarcerea la fericirea primar ă, s-au deschis por ţile raiului, s-a aşezat firea noastră în dreapta lui Dumnezeu, ne-am făcut copii şi moştenitori ai lui Dumnezeu 477. Prin cruce toate s-au îndeplinit. „C ăci toţi câţi ne-am botezat în Hristos, spune apostolul, ne-am botezat întru moartea lui”478. „Toţi câţi în Hristos ne-am botezat, în Hristos ne-am îmbrăcat”479. „Hristos este puterea lui Dumnezeu [i în ţelepciunea lui Dumnezeu” 480. Iată dar că moartea lui Hristos, adic ă crucea, ne-a îmbrăcat cu înţelepciunea enipostatic ă şi puterea lui Dumnezeu. Cuvântul crucii este puterea lui Dumnezeu, sau pentru c ă prin ea ni s-a arătat puterea lui Dumnezeu, adic ă biruinţa asupra morţii, sau pentru c ă, după cum cele patru braţe ale crucii se ţin [i se strâng prin încheietura de la mijloc, tot astfel se ţin prin puterea lui Dumnezeu înălţimea, adâncimea, lungimea [i lăţimea481, adică toată creaţia
Demonică in sensul cuno ştinţei demonice de care vorbe şte Socrat, aşa că ar fi putut fi tradus aici „cunoştinţă demonică" prin „cuno ştinţă naturală, pe care o dobândim prin propriile noastre puteri sufleteşti". 476 Evrei XI, 6. 477 Matei V, 9, 45; Romani VIII, 17; IX, 26; I Corinteni VI, 18; Galateni III, 26, 29; IV, 7. 478 Romani VI, 3. 479 Galateni III, 27. 480 I Corinteni I, 24. 481 Efeseni III, 18. 139
475

Sunt mulţi Hristo[i şi Iisu[i. care a fost sădit de Dumnezeu în rai 488. pricinuitorul tuturor bun ătăţilor. Prin urmare. Ne închin ăm deci tuturor celor afierosite lui Dumnezeu. dar unul este cel răstignit. răsadul învierii. 28. Psalmi CXXXI. a preînchipuit această Ie[irea XII. izgonitorul tuturor r ăutăţilor. călăuza celor convertiţi. Crucea este pecetea pentru ca s ă nu ne ating ă nimicitorul. Evrei XI. semnului cinstitei [i de via ţă făcătoarei cruci. cu cât mai mult cele ale lui Dumnezeu şi ale Mântuitorului prin care am [i fost mântuiţi! Ne închinăm. aducând Lui închin ăciunea. Că în acest text vorbe şte despre cruce. ~ngerul [i apostolul n-au spus cel str ăpuns cu suli ţa. 7. întru odihna Ta” 484. chiar dac ă ar fi din aur [i din pietre scumpe. acolo va fi [i El. patul. se vede din cele ce urmează: „Scoală-te. 484 Psalmi CXXXI. iar apostolul: „Iar noi predic ăm pe Hristos cel răstignit”487. mântuirea trupului [i a sufletului. Pentru aceea şi îngerul învierii a spus femeilor: „C ăutaţi pe Iisus Nazarineanul cel r ăstignit?”486. dup ă cum spune Scriptura482. anume: ieslea. 23. des\vâr[irea celor înaintaţi. Sionul. 9. Dacă dorim casa. Golgota. 8. pe ştera. 12-13. dup ă cum a spus dumnezeiescul p\rinte. 140 483 482 . 487 I Corinteni I. Prin ea ne desp ărţim cei credincio şi de cei necredincioşi şi ne cunoaştem. ne vom închina în locul unde au stat picioarele Lui”483. distrugerea păcatului. toiagul celor p ăstoriţi.Sfântul Ioan Damaschin văzută [i nevăzută. Doamne. 485 Matei XXIV. mormântul mântuitor [i f ăcător de viaţă. 486 Marcu XVI. C ăci a spus pe când le vorbea ucenicilor săi: „Atunci va ap ărea semnul Fiului omului pe cer” 485. trebuie venerat pentru c ă s-a sfinţit prin atingerea cu Sfântul Lui trup şi sânge. chiar dac ă este făcut din altă materie. acropola Bisericilor. deci. Prin urmare. Crucea este scularea celor c ăzuţi. Dar nu trebuie s ă ne închinăm materiei din care este făcut semnul crucii. pe care Hristos s-a adus jertfă pe sine în locul nostru. ca simbol al lui Hristos. David: „Vom intra în loca şurile Lui. arma şi trofeul contra diavolului. ~n adevăr după cruce urmează învierea. Trebuie venerate şi cuiele şi lancea [i îmbr ăcămintea şi Sfântele Lui loca şuri. 30. Acolo undeva fi semnul. pomul vie ţii veşnice. sprijinul celor care stau. Crucea este pavăza. şi cele asemenea. 488 Facerea II. reazemul celor slabi. Noi nu cinstim materia — să nu fie! — ci semnul. 6. prin aceste cuvinte a indicat crucea. Pomul vieţii. haina celor pe care îi iubim. trebuie s ă ne închinăm semnului lui Hristos. acest lemn cinstit cu adev ărat şi venerabil. ci „cel răstignit". dacă se `ntâmpl\ să se distrug ă semnul. Crucea ni s-a dat semn pe frunte în acela şi chip în care s-a dat lui Israil tăierea împrejur.

[i ne unim într-un chip dublu cu Domnul. 495 Ie[irea XVII. Mâinile întinse în chipul crucii au biruit pe Amalic493. 25. 490 489 141 . 7-11. din care tot lucrul bun se îmbun ătăţeşte. în faţa ochilor vo ştri”498. 66. Moise cel mare a strigat: „Privi ţi viaţa voastră atârnată pe lemn. 491 Facerea LXVIII. Toiagul lui Aaron face cunoscut ă vrednicia preoţeasc\496. 492 Ie[irea XIV. 496 Numeri VII. iar Hristos în Scripturi se numeşte [i soarele drept ăţii501 [i răsărit502. Tot lucrul bun trebuie afierosit lui Dumnezeu. 1-24. 2. trebuie să-i afierosim Lui răsăritul spre închin ăciune. 494 Ie[irea XV. Iar Isaia: „Toată ziua am întins mâinile mele c ătre un popor neascult ător [i împotriv ă grăitor”499. iar lemnul mântuie[te pe cei credincio şi care privesc la du şmanul omorât497. Luca I. a fost în ălţat în triumf pe lemn. iar pe Faraon l-a înecat492. Şarpele. 502 Zaharia VI. cânta ţi Domnului care s-a Facerea III. 3. iar piatra curge [i revarsă izvoare495. Iacov cel dintâi a închipuit crucea când s-a închinat vârfului toiagului lui Iosif 490. Dar pentru că prin pom a venit moartea 489. 8-9. împ ărtă[indu-ne tainelor [i harului Duhului. Toiagul lui Moise a lovit marea în chipul crucii [i a mântuit pe Israil. 2. 493 Ie[irea XVII. 2-8. adică spirituală [i sensibilă ne închin\m Creatorului într-un chip dublu. Cei care ne închinăm acestui semn să dea Dumnezeu să dobândim partea lui Hristos cel r ăstignit. Prin lemn se îndulce şte apa cea amar\494. într-un trup al păcatului. Facerea LXVII. 499 Isaia LXV. Tot astfel a fost pironit Hristos. 501 Maleahi IV. care nu ştia de păcat. 12. 78. 8-13. 5-6. Amin. 16-29. CAPITOLUL XII Despre închinarea către răsărit Nu ne închinăm către răsărit fără motiv [i nici la `ntâmplare. 5. 500 I Ioan I. 498 Deuteronom XXVIII.Dogmatica cinstită cruce. cânta ţi lui Dumnezeu. 497 Numeri XXI. Pentru că Dumnezeu este lumin ă spiritual\500. 14. Pentru c\ suntem alcătuiţi dintr-o fire văzută [i nevăzută. Numeri XX. Căci spune dumnezeiescul David: „împărăţiile p\mântului. trebuia ca prin lemn să se dăruiască viaţa [i învierea. deşi era mort. ne botezăm prin apă şi prin Duh. iar când a binecuvântat pe fiii lui Iosif cu mâinile încruci şate491 este foarte l ămurit că a descris semnul crucii. dup ă cum cântăm [i cu mintea [i cu buze trupe şti.

apoi lumea v ăzută [i sensibil ă. nu s-a mulţumit numai să fie bun. 23-24. 8. `ntrucât exist ă. acolo a pus pe omul plăsmuit de El. uitându-ne la El. dar pentru că energia Lui conserv ă [i ţine pe cele făcute de El. A[teptându-l deci pe El. 3. 27. adică la apus. a tot bun [i mai presus de bun ătate. 506 Levitic XVI. 36. Ele sunt oarecum mai aproape de El. dup ă cum însuşi Domnul a spus: „Dup ă cum fulgerul iese de la răsărit şi se arată pân\ la apus. şi Sfânta Scriptur ă spune: „Dumnezeu a r ăsădit raiul spre r ăsărit în Eden”504. 33-34. îns ă. Şi în adevăr multe ni s-au predat fără să fie însemnate în scris. tot aşa va fi venirea Fiului omului” 508. participă bunătăţii Lui. l-a dat afar\505 [i l-a pus să locuiască în faţa paradisului desf ătării. Dar [i Domnul. 142 504 503 . Această predanie a apostolilor este nescris ă. căci acestea particip ă la bunătatea lui Dumnezeu şi prin faptul c ă există. Seminţia lui Iuda. Fiinţele raţionale particip ă bunătăţii Lui şi pentru motivele arătate mai sus. Iar când s-a înălţat. privea spre apus [i a şa ne închinăm. dar şi prin faptul c ă sunt părtaşe vieţii. toate cele f ăcute de El. a pornit spre r ăsărit şi astfel i s-au închinat apostolii [i El va veni tot a şa în chipul în care l-au văzut mergând la cer. ~n chip covâr[itor. Mai mult. cu toate că El negreşit le depăşeşte în chip incomparabil. pe care. poarta Domnului se afla spre răsărit. Ne închin ăm lui Dumnezeu căutând patria de alt ă dată [i uitându-ne către ea. 505 Facerea III. când a c ălcat porunca. dar şi pentru că au raţiune [i mai cu seam ă pentru aceasta. De asemenea cortul lui Moise avea catapeteasma [i ilastiriul c ătre răsărit506. adică să existe numai fiin ţa Sa. 507 Numeri II. ne închin ăm spre răsărit. 508 Matei XXIV. care este în totul bun ătatea. Psalmi LXVII. Facerea II. din pricina bog ăţiei covârşitoare a bunătăţii Sale. când a fost r ăstignit. Prin urmare.Sfântul Ioan Damaschin suit peste cerul cerului spre r ăsărituri”503. conservă [i ţine vieţuitoarele. ~n templul vestit al lui Solomon. 14. 509 Romani XI. El este existen ţa tuturor — pentru că „în El sunt toate” 509 — nu numai pentru c ă ne-a adus de la neexisten ţă la existenţă. fără ca să participe cineva la ea. CAPITOLUL XIII Despre Sfintele [i Prea Curatele Taine ale Domnului Dumnezeul cel bun. ci pentru aceasta a f ăcut mai `ntâi puterile spirituale şi cereşti. apoi din cea spiritual ă [i sensibil ă pe om. pentru c ă era mai cinstit ă [i-a fixat locuin ţa spre răsărit507.

516 Matei XXVI. Trebuia. Romani IX. să ne asemănăm Lui. voind să primească în locul nostru moartea cea de bunăvoie. le-a dat-o zicând: „Luaţi. El. 24. 26. 517 Ioan XIII. 29. s-a făcut pe Sine cale. Naşterea ni s-a dat prin apă [i prin Duh513. Romani VIII. dac ă va r\mâne în bine. 513 Ioan III. 7-13. ne-am asemănat Lui. Aşadar. omul. s-a făcut asemenea nouă. cel care s-a pogorât din cer515. prin botez. 23-24. fiind f ăcut raţional [i liber a primit puterea de a se uni pentru totdeauna cu Dumnezeu prin proprie alegere. ca să ne facă nestricăcioşi şi să ne facă iarăşi părtaşii Dumnezeirii Lui. 17. s ă ajungem fii510 [i moştenitori ai lui Dumnezeu511 prin poziţie aşa cum este El prin fire. în noaptea în care s-a dat pe Sine a lăsat moştenire testament nou sfinţilor săi ucenici şi apostoli şi prin ei tuturor celor care cred în El. după ce a mâncat pastele cel vechi cu ucenicii S ăi şi a plinit testamentul cel vechi. 515 Ioan VI. Galateni III. a eliberat firea de p ăcatul strămoşesc. 19. 26. Marcu XTV. 18. 511 143 . prin aceasta le-a dat un simbol al Sfântului Botez. 519 I Corinteni XI. 12-16. să se împărtăşească de cel mai bun nu numai pârga firii noastre. adică dacă va asculta de Creator. Domnul nostru Iisus Hristos. 5. şi împreună moştenitori cu El 512. Prin naşterea lui Dumnezeu Cuvântul. el însuşi ia firea noastră săracă şi slabă ca să ne curăţească. în foişorul Sfântului [i sl ăvitului Sion 516. tot astfel născându-ne din El. pentru ca dup ă cum fiind născuţi din Adam. 518 Matei XXVI. ci tot omul care vrea s ă se nască a doua oară. Făcătorul [i Creatorul neamului nostru. 22. pild ă şi exemplu. IV. ca astfel să ajungă la măsura desăvârşirii. moştenind nestricăciunea. din pricina îndur ărilor milei Sale. 9. mâncaţi. I Corinteni. Apoi. Şi pentru că ne-a dat chipul Lui şi Duhul Lui şi nu l-am păzit. iar mâncarea este însăşi pâinea vieţii514. să se nutrească cu o hrană nouă şi proprie naşterii. mergând pe urmele Lui. 4-12. 7. II Corinteni VI. 48. Galateni III. Marcu XIV. Pentru că acest Adam este duhovnicesc trebuia ca [i na şterea să fie duhovnicească. 50. prin înviere. 512 Romani VIII. 17. binecuvântarea [i slava Lui. De asemenea. Aşadar. frângând pâinea. a devenit pârga învierii. spală picioarele ucenicilor517. Luca XXII. ca şi noi. Luca XXII. adică prin Sfântul Botez. Dar pentru că suntem dubli [i compuşi trebuie ca şi naşterea să fie dublă. 17-19. 514 Ioan VI. 26. XI. adic ă prin întrupare. moştenind blestemul [i stric ăciunea. însă. după cum am spus. Dar pentru că a călcat porunca Creatorului s ău şi a fost supus mor ţii [i stricăciunii. 45. tot astfel şi mâncarea. f\cându-se întru totul om f ără de păcat şi s-a unit cu firea noastr ă. ne-a dat a doua naştere. prin patimă. 510 Matei V. tot astfel şi mâncarea compusă. de moarte şi de stricăciune. „care se frînge pentru voi spre iertarea p ăcatelor”519. acesta este trupul Meu”518.Dogmatica Aşadar.

sânge? La facerea lumii a spus: „S ă scoată p\mântul iarbă verde528 şi pân\ acum când plou ă. 529 I Corinteni XI. p\mântul. 525 Facerea I. pe care nu le poate cuprinde nimic altceva decât credin ţa. 35. 28. zice Sfânta Fecioară. p\mântul fiind împins [i împuternicit scoate vl ăstarele sale prin porunca dumnezeiasc ă. El ştie că de multe ori se întoarce cu dezgust de la acelea pe care nu le s \vâr[e[te în mod obişnuit. 6. Dumnezeu cunoa şte slăbiciunea omeneasc ă. „să se fac\ tărie”526 [i s-a făcut. 6. prin cele obi şnuite Matei XXVI. 24.Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea521. apa. I Corinteni XI. Şi plouă. Luca XXII. 34. Se ia pâine [i vin. acesta este sângele Meu. 24. 11. dacă cerul. 530 Luca I. 22. Căci aşa a spus" „Pân\ va veni”529. Marcu XIV. energia Duhului lucreaz ă cele mai presus de fire. în care era vin [i ap ă. 526 Facerea I. l-a dat lor zicând: „Be ţi din acesta toţi. tot astfel [i acum. [i dacă a zis: „Să se facă lumină”525 [i s-a făcut. 144 521 520 . dacă voind însu şi Dumnezeu Cuvântul s-a făcut om [i [i-a făcut fără sămânţă corp Lui şi din sângiurile curate şi neîntinate ale Sfântei Pururea Fecioare. în această ţarină nouă puterea umbritoare a Sfântului Duh. Sfântul Duh se coboară peste ele şi face pe acelea ce sunt mai presus de cuvânt [i de cuget. 25.Sfântul Ioan Damaschin luând şi paharul. prin invocare. f\când uz de îng ăduinţa obişnuită face. 12. I Corinteni XI. omul. 524 Psalmi CXXXIV. 6. Dacă „Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător”523 [i „toate câte a voit Domnul a făcut”524. Dup ă cum toate câte a făcut Dumnezeu le-a făcut cu energia Sfântului Duh. „Cum îmi va fi mie aceasta. aerul [i toat ă podoaba lor s-au alcătuit prin Cuvântul Domnului şi chiar această fiinţă faimoasă. 527 Psalmi XXXII. focul. 26. 26. Aşadar. toat ă puterea lor”527. căci de câte ori veţi mânca pâinea aceasta şi veţi bea paharul acesta. vesti ţi moartea Fiului omului şi mărturisiţi învierea Lui pân\ ce va veni”522. 3. 531 Luca I. pentru că eu nu cunosc b ărbat”530. dacă „prin Cuvântul Domnului s-au întărit cerurile şi prin Duhul gurii Lui. pân\ ce va veni. 528 Facerea I. nu poate oare s ă facă pâinea Trup al său şi vinul [i apa. 522 I Corinteni XI. al legii celei noi. . 523 Evrei IV. Dumnezeu a spus: „Acesta este trupul Meu" şi „acesta este sângele Meu" şi „aceasta faceţi-o întru pomenirea Mea" [i se face prin porunca Lui atotputernic ă. Şi acum mă întrebi cum pâinea se face trupul lui Hristos şi vinul [i apa sângele lui Hristos? Ţi-o voi spune eu. care pentru voi se vars ă spre iertarea păcatelor”520. Iar arhanghelul Gavriil îi răspunde: „Duhul cel Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea celui prea înalt te va umbri” 531.

dup ă cum Domnul [i-a făcut prin Duhul Sfânt. cu conştiinţa curată [i cu o 532 533 Tit III. pentru c ă este obiceiul oamenilor s ă se spele cu apă şi să se ungă cu untdelemn. 26. 5.Dogmatica ale firii. lui şi în El însuşi. Marcu XIV. l Corinteni XI. că după cum în chip natural. ele sunt trupul luat din Sfânta Fecioar ă. 53. dar pentru cei care se împ ărtăşesc cu necredinţă în chip nevrednic. ci că însăşi pâinea şi vinul se prefac în trupul [i sângele Domnului. pâinea. Matei XXVI. pentru că este obiceiul oamenilor să mănânce pâine şi să bea apă [i vin. 22. Pentru cei care cu credin ţă. ci unul [i acela şi. 536 Ioan Vi. Marcu XIV. este spre munc ă şi pedeapsă. pe cele mai presus de fire. Şi după cum la botez. activ. împărtăşania este spre iertarea p ăcatelor. ca să ajungem la cele mai presus de fire prin cele obi şnuite [i potrivite firii. 19. muncă şi pedeapsă veşnică. Dar dacă cauţi să afli chipul în care se face aceasta. 537 Ioan Vi. însu şi Domnul când a spus: „Acesta este trupul Meu” 533. Asta nu înseamnă că se pogoară din cer trupul care a fost în ălţat. după cum şi moartea Domnului pentru cei care cred a devenit via ţă şi nestricăciune spre desfătarea fericirii veşnice. a spus iudeilor: „Dac ă nu mâncaţi trupul Fiului omului [i nu be ţi sângele Lui. Luca XXII. a unit harul Duhului cu untdelemnul [i cu apa şi a făcut-o baie a renaşterii532. 22. 55. n-a spus: „acesta este tipul trupului Meu". 24. în chip vrednic. prin mâncare. „Căci trupul Meu este mâncare adev ărată şi sângele Meu băutură adevărată”536. tot astfel şi pâinea punerii înainte. Nu este rău să spunem şi aceasta. Şi iarăşi: „Cel care mă mănâncă va trăi”537. ci: „acesta este sângele Meu” 534. Pâinea [i vinul sunt în chip real trupul unit cu Dumnezeirea. dar modul în care se prefac nu s e poate cerceta. şi n-a spus: „Acesta este tipul sângelui Meu". spre viaţa veşnică. atotputernic. 535 Ioan VI. trup din Sfânta N ăscătoare de Dumnezeu. vinul [i apa. ci a spus: „Acesta este trupul Meu". XXVI 28. Mai mult nu cunoa ştem decât că Cuvântul lui Dumnezeu este real. Pentru aceea să ne apropiem cu toat ă frica. vinul şi apa se prefac în trupul [i sângele celui care mănâncă [i bea. Pâinea şi vinul nu sunt tipul trupului şi sângelui lui Hristos — să nu fie! — ci însuşi trupul îndumnezeit al Domnului. nu aveţi viaţă întru voi” 535. Şi înainte de aceasta. şi nu devine alt corp decât corpul lui cel mai dinainte. prin invocarea şi pogorîrea Sfântului Duh se prefac în chip supranatural în trupul şi sângele lui Hristos şi nu sunt doi. spre păzirea sufletului [i a trupului. Luca XXII. 57. iar celor necredincio şi [i ucigătorilor Domnului. tot astfel. se împ ărtăşesc. iar prin b ăutură. 534 Matei. 145 . 24. a unit cu acestea Dumnezeirea Lui [i le-a făcut trupul [i sângele Lui. î ţi este de ajuns s ă auzi că se fac prin Duhul Sfânt.

pentru aceea amândou \ împreună nu sunt o fire. VII. Aceasta este jertfa cea curat ă. suntem pedepsi ţi. I Corinteni XII. spune Scriptura. 17-18. 543 Maleahi I. buzele şi fruntea să ne împărtăşim cu dumnezeiescul c ărbune. 5 -9. Melchisedec. 32. ca să nu fim osândi ţi împreună cu lumea”545. întocmai ca acela prin care cureţi. pentru ca focul dorin ţei din noi. s ă i se aducă de la răsăritul soarelui pân\ la apus543. 12. osând ă lui[i mănâncă şi bea”546. 31-32. ci două. 540 Evrei VI. 28. a primit cu pâine [i cu vin pe Avraam care s-a întors dup ă învingerea celor de alt neam 539. [i încrucişând palmele să primim trupul celui r ăstignit. preotul Dumnezeului celui prea înalt. ci una a trupului [i alta a Dumnezeirii unite cu el. care a spus Domnul. căci este dubl ă. 541 Psalmi CIX. să ne aprindem şi să ne îndumnezeim prin împ ărtăşirea focului dumnezeiesc. nu se stric ă. Isaia VI. 20. 545 I Corinteni XI. 542 Ie[irea XXV. C ărbune a văzut Isaia538. 29. luând arderea din c ărbune. 146 539 538 . 546 I Corinteni XI. Dar fiind judecaţi de Domnul. prin profet. 11. Romani XII. după cum [i preotul acela era tipul şi icoana adevăratului arhiereu Hristos 540. Facerea XIV. eşti preot în veac dup ă rânduiala lui Melchisedec” 541. aurul fals pe care l-ai luat. ci este unit cu focul. 16-17. 27. Tot astfel [i pâinea împ ărtăşaniei. ele nu se mistuiesc. 6-7. să lumineze inimile noastre. Cărbunele nu este un lemn simplu. adică nesângeroasă. Pâinile punerii înainte542 închipuiau aceast ă pâine. n-am fi judecaţi. Leviticul XXIV. XL. ca s ă nu fim condamnaţi împreună cu lumea în veacul ce va s ă fie544 — căci curăţă prin boli şi tot felul de necazuri — după cum spune dumnezeiescul apostol: „Dacă ne-am fi judecat pe noi în şine. iar trupul unit cu Dumnezeirea nu este o singur ă fire. prin foc cura ţilor. 5. 5. Să ne apropiem de ea cu o dorin ţă înfocată. Cuvintele acestea se refer ă la ceea ce a spus pu ţin mai sus: „`ncât cel care se împărtăşeşte cu nevrednicie cu trupul şi sângele Domnului. să ardă complet păcatele noastre. Masa aceea preînchipuia masa aceasta mistic ă. ci unită cu Dumnezeirea. nu se aruncă afară — să nu fie! — ci slujesc fiin ţei şi menţinerii noastre. Să o cinstim pe aceasta cu toat ă curăţenia. Trupul şi sângele lui Hristos slujesc la men ţinerea sufletului şi trupului nostru. Sunt un mijloc de paz ă pentru orice vătămare [i un mijloc de cur ăţare pentru toat ă întinăciunea. 544 I Corinteni XI. atât sufleteasc ă cât şi trupească. Punând peste dânsul ochii. 21. Fiind curăţaţi prin El. ne unim cu trupul Domnului [i cu Duhul Lui şi ajungem trup al lui Hristos 547. 30. „Tu.Sfântul Ioan Damaschin credinţă neîndoielnic ă şi negreşit ne va fi nou ă după cum credem. dacă nu ne îndoim. 547 I Corinteni X. nu este pâine simpl ă.

ci pentru c ă acum participăm prin ele Dumnezeirii lui Hristos. Duh este 549. istoriseşte multe `ntâmplări din viaţa creştinilor din timpul s ău.Dogmatica Pâinea aceasta este pârga pâinii ce va s ă fie. nu pentru c ă ele n-ar fi în chip real trupul şi sângele lui Hristos. iar atunci numai spiritual prin contemplaţie. se împărtăşesc împreună cu noi. 553 Ioan Moshu `n lucrarea sa: Limonariul. Prin ea ne cuminec ăm şi ne unim unii cu al ţii. 550 I Corinteni X. pentru că prin ea ne cuminec ăm cu Hristos şi participăm trupului şi Dumnezeirii Lui. ajungând to ţi împreună — trup al lui Hristos552. Fie că este luat într-un sens. potrivit voin ţei libere. cu toată puterea să ne păzim să nu luăm o împărtăşanie de la eretici [i nici s ă dăm553. care este spre fiin ţă. 551 Romani XII. Cel născut din Duh. 552 I Corinteni XII. ca să nu ne facem părtaşi relei lor credin ţe şi osândirii lor. 6. 17. Ioan III. Ea se numeşte împărtăşanie. Ei au numit astfel acest dar de jertf ă. Căci. Duh f ăcător de viaţă este trupul Domnului. Spun aceasta fără să distrug firea trupului. Cuvântul „pâinea cea spre fiin ţă”548 indică fie „pâinea ce va să fie". prin care se pune `n eviden ţă tocmai acest adevăr. fie că este luat în celălalt. 5. c ăci a fost zămislit din Duhul făcător de viaţă. atunci negre şit ne unim cu to ţii cei care. Matei VI. Aşadar. pentru că ne împărtăşim dintr-o singură pâine”555. Căci spune Domnul: „Nu da ţi cele sfinte câinilor. Dar dacă unii au numit pâinea şi vinul antitipuri ale trupului şi sângelui Domnului. după cum a spus purt ătorul de Dumnezeu Vasile. 6. nu leau numit aşa după ce ele au fost sfin ţite. Dac ă negreşit împărtăşania este unire cu Hristos şi a unora cu alţii. Romani XII. ci voiesc s ă arăt că acesta este făcător de viaţă [i dumnezeiesc. Pâinea [i vinul se numesc şi antitipuri ale celor viitoare. 11. pentru că ne împărtăşim dintr-o singură pâine şi devenim toţi un trup550 şi un sânge al lui Hristos şi mădulare unii altora 551. 16-17. căci prin ea ne împ ărtăşim cu Dumnezeirea lui Hristos. după cum spune dumnezeiescul apostol: „to ţi suntem un trup. 555 I Corinteni X. pâinea va fi numit ă în chip propriu trupul Domnului. adică pâinea veacului ce va să fie. anume de a nu participa cu nici un chip la Sfânta ~mpărtăşanie săvârşită de eretici şi de asemenea de a nu împ ărtăşi noi ortodoc şii pe eretici cu Sfânta Tain ă a euharistiei. aceast\ unire se s\vâr[e[te prin voin ţă liberă [i nu f ără asentimentul nostru. Se nume şte şi cuminecătură şi este cu adevărat. ~ntr-adevăr. fie pe aceea cu care ne hr ănim pentru conservarea fiin ţei noastre. 147 549 548 . 27. 554 Matei VII. Luca XI. 3. 5. şi nici nu arunca ţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor” 554. ci înainte de a fi sfin ţite.

a fost preînchipuit ă [i mai înainte propov ăduită prin Duhul Sfînt. că Iosif se trage din semin ţia lui David au arătat precis prea sfin ţiţii Evangheli[ti Matei [i Luca. II Regi VII. evangheliştii s-au mulţumit să arate numai linia descendent ă a lui Iosif. Căci spune: „S-a jurat Domnul adev ărul lui David [i nu-l va lepăda: din rodul pântecului t ău voi pune pe tronul t ău”556. 5-6. 19. ~n timpul mai dinainte hot\rât. 12. şi pentru că era drept — căci aşa mărturiseşte despre el dumnezeiasca Evanghelie 562 — nu s-ar fi logodit contra legii cu Sfânta Fecioară. Iosif se cobora din semin ţia davidică. expunând partea cea mai însemnat ă. Deuteronom XXV. să se ştie că nu era obiceiul la evrei şi nici în dumnezeiasca Scriptur ă să se facă genealogia în linie feminin ă. 11. 35-36. potrivit f ăgăduinţelor făcute către el. Acum vom completa cele ce au r ămas. Şi Isaia: „Va răsări toiag din Iesei şi floare se va înălţa din rădăcina lui”558. Amândoi. prin diferite simboluri şi prin cuvintele profeţilor. anume că se numeşte şi este în sensul propriu şi real Născătoare de Dumnezeu. 1. Trebuie. Ea a fost predestinat ă prin sfatul pre[tiutor şi mai înainte de veci al lui Dumnezeu. 562 Matei I. c ă nu voi minţi pe David. iar Luca. 6-16. 23-31. 148 557 556 . însă. 559 Matei I. Aşadar. Sămânţa lui r\mâne în veac [i tronul lui ca soarele înaintea Mea [i ca luna f ăcută pentru veşnicie şi care este martor credicios în cer” 557. Şi iarăşi: „Odată m-am jurat întru cel sfânt al Meu. afară numai în cazul dac ă ea nu se cobora din aceea şi seminţie. însă. 558 Isaia XI. dar era lege ca să nu se facă căsătorii între semin ţii561. 8. a odrăslit din rădăcina lui David.Sfântul Ioan Damaschin CAPITOLUL XIV Despre genealogia Domnului şi despre Sfânta Născătoare de Dumnezeu Despre Sfânta şi prea lăudata pururea Fecioar ă şi Născătoare de Dumnezeu Maria ne-am ocupat pe cât trebuia în cele de mai sus. 561 Numeri XXXVI. Matei coboar ă pe Iosif din David prin Solomon559. au trecut sub t ăcere genealogia Sfântei Fecioare. 6-9. 563 Facerea XXXVIII. prin Natan560. Psalmi LXXXVIII. Cel care se năştea era după fire fiul celui Psalmi CXXXI. Aşadar. Trebuie să se ştie [i aceasta că era lege ca atunci când murea un bărbat fără moştenitor să se căsătorească fratele lui cu femeia celui r ăposat şi să se ridice sămân]a fratelui563. 560 Luca III.

primeşte pe Născătoarea de Dumnezeu. Se na şte în casa lui Ioachim. 567 Iov V. cel din semin ţia lui Solomon. Levi a n ăscut pe Melhi [i pe Pantira. prin rug ăciune şi făgăduinţă către Dumnezeu. care se găsea lâng\ poarta oilor [i este adus ă la templu. Iosif prin fire este fiul lui Iacov. 568 Isaia XXIX. Aşadar. Natan a avut femeie din linia genealogic ă a lui Solomon. Stăruie. s -a căsătorit cu femeia lui Natan. care se coboar ă din Solomon. c ăci aşa se numea. al celui răposat. Iacov din semin ţia lui Solomon. a luat pe femeia lui şi a ridicat sămân]a fratelui lui şi a născut pe Iosif. mama lui Iacov [i din ea a n ăscut pe Ili. fiind Maica Creatorului. dar dup ă lege al lui Ili. după lege. Aşadar Iacov [i Ili au devenit fra ţi din aceeaşi mamă. s ădită şi îmbogăţită fiind de Duh. fiul lui David. depărtând mintea de orice dorin ţă lumească [i trupească. însă. Din linia genealogic ă a lui Natan. iar Ili din semin ţia lui Natan. fiu al lui Levi. 14. care se coboar ă din Natan.Dogmatica de-al doilea. harul — căci aşa se tălmăceşte numele Ana — naşte pe Doamna — căci aceasta înseamn ă numele Maria — şi în adevăr a ajuns Doamna tuturor f ăpturilor. Când a venit plinirea vremii 569 a fost trimis îngerul 564 I Regi I. 19. Ili cel din semin ţia lui Natan a murit fără copil şi Iacov. I Corinteni III. din care s-a născut Iacov. adică al celui care l-a născut. Apoi în casa lui Dumnezeu. face ca s ă fie logodită tânăra cu Iosif. deci. sfânt fiind. Pantira a n ăscut pe Barpantira. minunat [i vrednic al prea înaltului Dumnezeu. care se t ălmăceşte: cu noi este Dumnezeu”566. Melhi. ca [i în aceasta s ă nu r\mână cu nimic în urma femeilor sl ăvite. este dat ă de preoţi „cartea cea nouă celui care ştie carte”568. Aşadar. Logodna a fost p ăzitoare a fecioarei [i în şelăciune a celui care pândea fecioarele. dar frate al lui Pantira. 11. cel care prinde pe cei în ţelepţi în viclenia lor567. Pentru că duşmanul mântuirii noastre pândea fecioarele din cauza profeţiei lui Isaia care spune: „Iat ă fecioara va avea în pântece [i va na şte fiu şi vor numi numele lui Emanuil. Acest Barpantira a născut pe Ioachim. cel din semin ţia lui Natan. păstrându-şi astfel feciorelnic sufletul împreun ă cu trupul. După cum Ana cea de altă dată fiind fără de rod a născut pe Samuil. locaşul oricărei virtuţi. Isaia LVII. fratele lui. s-a căsătorit cu cinstita [i vrednica de laud ă Ana. 20-21. El. 10-11. în sfin ţenie [i se arată templu sfânt. 11. 566 Isaia VII. prin rug ăciune şi făgăduinţ\564. întru sfinţi se odihne şte565. 565 149 . 13. dup ă cum trebuia. Ioachim a n ăscut pe Sfânta Născătoare de Dumnezeu. tot astfel şi aceasta. ca să amăgească pe cel care se îngâmf\ totdeauna cu în ţelepciunea. 569 Galateni IV. a ajuns ca un m ăslin încărcat de rod. Ioachim. fiul lui David. deoarece sânul avea s ă primească pe Dumnezeu. Dar când a murit Natan. 4.

~n adev ăr. iar na şterea prin scoaterea obi şnuită la iveală a celor care se nasc. C ăci era cu putin ţă să treacă prin uşă fără să strice peceţile ei. iar cel care a fost uns s-a făcut Dumnezeu. A îng ăduit Creatorului s ă se creeze. După cum atunci când a fost zămislit Cuvântul a p ăstrat fecioară pe aceea care a zămislit. cât şi cel care a fost uns. trecând numai prin ea [i p ăstrând-o încuiată. ci prin unirea dup ă ipostasă. a născut”572. Doamnă care st\pâneste toate f ăpturile. puterea enipostatic ă a Tatălui. roabă şi maică a creatorului. Nu s-a născut om purtător de Dumnezeu. Chiar daca s-a scris: „Şi nu a cunoscut-o pân\ nu a născut pe Fiul ei cel primul n ăscut”574. care s-a născut potrivit legii na şterii. necunoscând deloc b ărbat pân\ la moarte. prin energie. S-a născut dar din ea Fiul întrupat al lui Dumnezeu. tot astfel [i atunci când a fost n ăscut a păzit nevătămată fecioria ei. ea a fugit [i a născut băiat”573. Acelaşi era atât cel care unge. pentru că s-a născut fără Tată. N-a fost uns ca un profet. 13. 150 571 570 . Ca Dumnezeu s-a uns pe Sine ca om. Şi iarăşi: „înainte de a veni vremea durerilor. Se naşte f\ră de Tată. ci Dumnezeu întrupat. mai presus de natura naşterii. pentru că s-a născut la timpul sorocit na şterii — căci se naşte când a împlinit nouă luni [i trece în a zecea — mai presus de legea na şterii. Astfel a zămislit pe Fiul lui Dumnezeu. nu din voin ţa trupului. Potrivit legii naşterii. 574 Matei I. 573 Ibidem. ci din bunăvoinţa Tatălui şi din conlucrarea Sfântului Duh. adică împreunare [i sămânţă. Cum deci să nu fie Născătoare de Dumnezeu aceea care a n ăscut din ea pe Dumnezeu întrupat? ~n adev ăr. 26-38. ci prin prezen ţa deplină a celui care unge. nici din voin ţa bărbatului571.Sfântul Ioan Damaschin Domnului la ea [i i-a binevestit z ămislirea Domnului 570. potrivit legii na şterii. Zămislirea s-a făcut prin auz. pl ătind datoria str ămoasei. Ioan I. `ncât cel care unge s-a făcut om. cu toate c ă unii spun povesti c ă s-a născut prin coasta Maicii Domnului. trebuie să se Luca I. pentru că s-a născut prin femeie. Căci după cum aceea a fost plăsmuită fără de împreunare din Adam. Aceasta nu prin schimbarea firilor. potrivit cuvintelor profetului: „înainte de a sim ţi dureri. dar mai presus de natura naşterii. aceleia căreia nu i-a precedat pl ăcerea nu i-a urmat nici durerea. este în sensul propriu [i real N ăscătoare de Dumnezeu. 572 Isaia LXVI. R\mâne aşadar [i după naştere fecioară cea pururea Fecioară. 7. din femeia şi fără de mamă din Tată. Făcătorului să se plăsmuiască. tot a şa [i aceasta a născut pe noul Adam. 25. Fiului lui Dumnezeu [i lui Dumnezeu să se întrupeze şi să se facă om din cărnurile şi sângiurile ei curate [i neîntinate. căci s-a născut fără să pricinuiasc ă durere.

17. Dumnezeul dumnezeilor584. 1. care a fost învrednicit ă cu darurile supranaturale. 576 575 151 . negreşit că şi sfinţii se Matei XXVIII. îns ă. care propovăduieşte că este Dumnezeu cel care a murit în trup. I Tesaloniceni IV. 584 Deuteronom X. adică după învierea obştească. 7. 578 Ioan I. Cuvântul „prim n ăscut" arată că s-a născut primul. chiar dac ă ar fi unicul născut. suportând sfâ[ierea inimii din pricina dragostei de mamă. Acest lucru vor s ă-l spună cuvintele: „ Şi sabie va trece prin însu şi sufletul tău”577. 17. Domnul domnilor 583. Căci zice Domnul: „Iat ă sunt cu voi în toate zilele pân\ la sfâr[itul veacului”575. aceasta nu înseamn ă că se va despărţi după sfâr[itul veacului. atunci a fost sfâ[iat ă de gânduri ca de o sabie. Cum ar fi admis leg ătura cu bărbat. fii şi moştenitori ai lui Dumnezeu. CXXXV. Cuvântul „pân\" indică pe de o parte sorocul cel hotărîl al vremii na[terii. 582 Apocalipsa XIX. care a fost scutit ă de dureri când a n ăscut. „~ncât nu mai sunt robi. iar pe de alt ă parte nu neagă timpul ce urmează după aceasta. 17. Iar Domnul în sfintele Evanghelii zice apostolilor: „Voi sunte ţi prietenii mei. 17.Dogmatica ştie că prim născut este cel care a fost n ăscut `ntâi. 579 Galateni IV. le-a suferit pe acestea în timpul patimii Domnului. Nu v ă mai numesc robi. pentru motivul c ă vede omorât ca pe un f ăcător de rele pe acela pe care îl ştia Dumnezeu prin naştere. 581 Ioan XV. moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori ai lui Hristos”580. 20. 17. ci fii” 579. 14-15. 17. Psalmi XLIX. Dar însăşi fericita. LXXXIII. ea care a născut pe Dumnezeu şi care a cunoscut minunea din experien ţa celor care au urmat? Departe cu acest gînd! Nu este lucrul unei ra ţiuni înţelepte de a gândi asemenea lucruri [i nici într-un caz de a le face. 583 Apocalipsa XIX. 577 Luca II. 35. căci robul nu ştie ce face Domnul lui”581. dup ă cum zice Ioan Teologul şi Evanghelistul: „To ţi cîţi l-au primit le-a dat putere să ajungă copii ai lui Dumnezeu”578. 12. 2. CAPITOLUL XV Despre cinstirea sfin ţilor şi a moaştelor lor Trebuie cinsti ţi sfinţii pentru că sunt prieteni al lui Hristos. 580 Romani VIII. deoarece dumnezeiescul apostol zice: „ Şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul”576. 8. „dar dacă sunt fii sunt şi moştenitori. dar nu indic ă negreşit [i naşterea altora. Dar dacă Creatorul tuturor se nume şte împăratul împăraţilor582. Bucuria învierii. schimb ă durerea. Deuteronom X.

24. Nu spun că ei sunt dumnezei. Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov”585. Prin urmare. 587 II Corinteni VI. St\pânul Hristos ne-a dat ca izvoare mântuitoare moa ştele sfinţilor. ci sunt numiţi aşa pentru că au împărăţit [i au st\pânit peste patimi [i au p ăzit nefalsificat ă asemănarea cu chipul dumnezeiesc. împ ăraţi [i domni prin fire. Dumnezeul acestora este şi se numeşte Dumnezeu. 594 Ie[irea XVII. 5-6. Iar pe Moise Dumnezeu l-a făcut dumnezeul lui Faraon586. „Căci eu. 591 I Corinteni VI. Pentru ce dar nu trebuiesc cinsti ţi cei care au ajuns slujitori [i prieteni şi fii ai lui Dumnezeu? Căci cinstea dat ă de cei împreună robi către cei buni este dovada dragostei fa ţă de St\pânul obştesc. 6. 588 ~n]elepciunea lui Solomon III. 10. Moartea celor sfin ţi este mai degrabă somn decât moarte. 1. „Căci s-au ostenit în veacul de acum şi vor trăi pân\ la sfârşit”589. care locuieşte întru voi?” 591. Iar dumnezeiasca Scriptur ă spune că „sufletele drep ţilor sunt în mâna lui Dumnezeu şi nu se va atinge de ele moartea” 588. Aceştia au ajuns c ămări şi locaşuri curate ale lui Dumnezeu. 592 II Corinteni III.Sfântul Ioan Damaschin numesc dumnezei. spune Dumnezeu. 17. Numeri XX. Şi: „Dac\ va strica cineva templul lui Dumnezeu. 16. 12-13. 590 Psalmi CXV. locaşurile însufleţite ale lui Dumnezeu? Ace ştia pe când trăiau au stat cu îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu îl va strica pe acela” 593. 589 Psalmi XLVIII. iar prin participarea la El au devenit prin har ceea ce este El prin fire. Leviticul XXVI. „Voi locui şi voi umbla întru ei. 17. Şi: „Cinstit ă este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui”590. Ioan IV. Dar că Dumnezeu a locuit prin mijlocirea min ţii şi a trupurilor lor. cum nu trebuiesc cinstite templele însufle ţite ale lui Dumnezeu. Şi ce este mai cinstit decât a fi în mâna lui Dumnezeu? Dumnezeu este viaţă şi lumină. „Domnul este Duh”592. sunt Dumnezeul lui Avraam. domni şi împăraţi. iar cei care sunt în mâna Domnului sunt în viaţă şi lumină. faceri de bine şi dau la iveal ă mir cu bun miros. Nimeni să nu fie necredincios! Dac ă prin voinţa lui Dumnezeu a izvorât în pustiu ap ă din piatră tare594 [i din falca măgarului apă pentru Ie[irea III. în multe chipuri. spune Dumnezeu lui Moise. 593 I Corinteni III. 152 586 585 . 1. potrivit c ăruia au fost creaţi — căci se numeşte [i icoana împ ăratului împărat — şi pentru că sunt uniţi cu Dumnezeu după voinţă [i l-au primit locuitor în ăuntrul lor. 19. 6. şi voi fi lor Dumnezeu” 587. care izvorăsc. Domn şi ~mpărat. o spune apostolul: „Nu ştiţi că trupurile voastre sunt templu al Sfântului Duh. 7-11. Ie[irea VII.

din contr ă să-i supărăm.Dogmatica Samson căruia îi era sete595. Să le ridicăm stâlpi. de acelea se vor mânia [i osta şii lui. prin acelea se vor bucura [i slujitorii lui: de acelea de care Dumnezeu se mînie. ~n psalmi. ~n legea veche era socotit necurat tot cel care se atingea de un mort 596. 11. trebuie să-i cinstim. 11. prăznuind pomenirile lor. 600 Romani VIII. pentru c ă este înainte mergător. Să cinstim pe mucenicii Domnului. Prin cele care Dumnezeu este cinstit. noi credincio şii să cinstim pe sfin ţi. este de necrezut ca s ă izvorască mir bine mirositor din moa ştele mucenicilor? Cu nici un chip pentru cei care cunosc puterea lui Dumnezeu şi cinstea pe care o au sfin ţii de la Dumnezeu. Dar după ce însăşi viaţa [i cauza vieţii a fost socotit ă între morţi. orbii văd. apostol şi mucenic — căci. pentru ca s ă fie potrivit ă bucuria cu aceia care ne-au adunat la prâznuire. 16. 28. nu mai numim morţi pe cei care au adormit întru nădejdea învierii [i cu credin ţa în El. ap ărători care se roagă lui Dumnezeu pentru noi? Da. pentru ca nu cumva încercând s ă-i cinstim. Să cinstim pe proorocul Ioan. 599 Matei XI. martori oculari [i slujitori ai patimilor Lui „pe care Dumnezeu [i Tat ăl cunoscându-i mai dinainte. 19. bolnavii se vindec ă. Să cinstim pe apostoli. ispitele [i sup ărările se risipesc şi se pogoară toată darea cea bună de la Tatăl luminilor 597 peste aceia care cer prin ei cu credin ţa neîndoielnic ă? Cât de mult trebuie s ă te osteneşti ca să găseşti un sprijinitor. Coloseni III. care s ă te prezinte împ ăratului celui muritor [i să pună pe lâng\ el cuvântul pentru tine! Dar nu trebuiesc oare cinstiţi apărătorii întregului neam omenesc. Leviticul XI. Efeseni IV. al doilea prooroci. după cum a spus Domnul. 596 595 153 . în imne şi în cântări duhovnice şti598. 36. Cum poate să facă minuni un corp mort? Cum dar prin ei demonii sunt pu şi pe fugă. stâlpi şi icoane însufle ţite ale lor. icoane v ăzute [i noi în şine să ne facem. ridicând biserici lui Dumnezeu în numele lor. „nu s-a ridicat între cei n ăscuţi din femei mai mare decât Ioan” 599 — pentru că [i acesta a fost primul propov ăduitor al împ ărăţiei. dar nu erau socoti ţi necuraţi înşişi morţii. aducând roduri. mai dinainte i-a şi hot\rât să fie asemenea chipului Fiului Lui”600. 597 Iacov I. prin imitarea virtu ţilor lor. botezător. 29. 19. leproşii se curăţă. Numeri XIX. ale şi din toate categoriile sociale. 601 I Corinteni XII. în umilinţă [i în milostenie fa ţă de cei lipsiţi. căci prin acestea mai ales se cinsteşte Dumnezeu. pentru c ă au fost fraţi ai Domnului. al treilea p ăstori şi învăţători”601. pentru c ă sunt ostaşi ai lui Hristos şi au băut paharul Lui atunci când s-au botezat cu Judec\tori XV. bucurându-ne în aceste zile de pr ăznuire în chip duhovnicesc. 598 Efeseni V. bolile sunt alungate. 17. pentru c ă este în sens propriu [i real Maica lui Dumnezeu. Să cinstim pe Născătoarea de Dumnezeu. 11. „`ntâi apostoli.

însă. s ă le urmăm credinţa603. Ie[irea XXV. 149 C. Să cinstim pe profeţii dinaintea venirii harului. dar mai degrabă al întregii crea ţii? Dumnezeu spune lui Moise: „Vezi vei face pe toate dup ă chipul care ţi-a fost arătat în munte”605. 40. Pentru care pricin ă poporul mozaic se închina de jur împrejurul cortului. 154 Despre Sfântul Duh. Să cinstim [i pe cuvio şii noştri părinţi. nădejdea. pe cei care au vestit mai dinainte venirea Domnului. 607 III Regi VI. . 20. pe drepţi.Sfântul Ioan Damaschin botezul morţii Lui făcătoare de viaţă. 1-37. însă. dar jertfeau şi iudeii. Heruvimii. rătăcind în pustii. XXXII. II Paralipomena III. zelul. Migne PG. bine primită de Dumnezeu. jertfa drep ţilor. cei care au luptat cu tărie mucenicia cea mai îndelungat ă [i mai grea a conştiinţei. Pagânii jertfeau demonilor. 7. 37-38. Evrei XIII. ei de care lumea nu era vrednică. dac ă nu pentru motivul că suntem făcuţi după chipul lui Dumnezeu? Dup ă cum spune grăitorul de Dumnezeu Vasile cel prea renumit în cele dumnezeieşti. pe purtătorii de Dumnezeu asceţi. răbdarea pân\ la sânge ca să avem părtă[ie cu ei [i la cununile slavei. iar iudeii lui Dumnezeu. fiind lipsi ţi. Pentru care motiv. care purta în el icoana şi tipul celor cere şti. pe patriarhi. în mun ţi. Jertfeau p ăgânii. nu erau lucrurile mâinilor omene şti? Ce era templul prea renumit din Ierusalim? Nu făcut de mâini [i construit prin me şteşugul oamenilor?607. 606 Ie[irea XXV. „care au pribegit în piei de oaie [i în piei de capră. îndurând rele. col. care umbreau ilastiriul (chivotul) 606. oare. în peşteri [i în crăpăturile p\mântului”602. 1-16. Noe a jertfit [i „Dumnezeu a mirosit mireasma cea 602 603 604 605 Evrei XI. dar [i pe cei care jertfesc demonilor. să audă că dintru început Dumnezeu a f ăcut pe om dup ă chipul Său. a[a că au ajuns părtaşi patimilor [i slavei Lui. CAPITOLUL XVI Despre icoane Pentru că unii ne hulesc c ă ne închinăm [i cinstim icoana Mântuitorului şi a St\pânei noastre şi încă şi a celorlalţi sfinţi şi slujitori ai lui Hristos. viaţa. ne închin ăm unii altora. primul mucenic Ştefan. episcopul Iconiei. acuză pe cei care se închin ă celor cioplite. cel după care se face icoana. „cinstea adus ă icoanei se îndreapt ă spre originalul ei” 604. ~nainte st ătătorul lor este protodiaconul şi apostolul lui Hristos. 5. dragostea. c ătre cel `ntru sfin ţi Amfilohie. Privind la traiul tuturor acestora. XXXVI. Dar originalul ei este cel înfăţişat în icoană. stăruinţa în patimi. 9. Dumnezeiasca Scriptur ă. Evrei IX. strâmtoraţi. apoi. Jertfa pagânilor era de dispre ţuit [i de condamnat.

regele Edesei. s-a înălţat [i toate acestea sau `ntâmplat în chip real [i a fost v ăzut de oameni. ne aducem aminte de patima mântuitoare. sub această formă: „A venit la noi cuvânt din b ătrâni. 27. Facerea VIII. ~n adev ăr. 610 Baruh III. spre râvnă. a petrecut cu oamenii 610. cinstea dat ă de cei împreună robi către cei buni este dovada dragostei fa ţă de st\pânul obştesc. care o dorea611. 21. a fost r ăstignit. auzind de Domnul. şi nici nu se ocup ă toţi cu cititul. Facerea XVIII. Domnul. XIX. din pricina milostivirii milii Lui. după cum nescrisă este şi închinarea spre r ăsărit. Pe lâng\ acestea cine poate s ă facă chipul Dumnezeului nev ăzut. ci celui ce este înf ăţişat în icoană. să avem parte de fericirea Domnului. dar v ăzând icoana răstignirii lui Hristos. de multe ori neavând în minte patima Domnului. Cinstea dată ei se urcă spre cel întrupat din ea. şi cinstea adus ă icoanei se îndreapt ă către cel înfăţişat în icoană. p ărinţii au socotit ca s ă fie pictate acestea în icoane ca ni şte fapte de vitejie spre a ne aduce aminte repede de ele. [i c ăzând în genunchi ne închin ăm. a suferit. s-a înfăţişat în icoană chipul Lui spre a ne aduce aminte de El [i spre a căpăta învăţătură noi. nici materiei crucii. 1. necircumscris [i f ără de formă? Este culmea nebuniei şi a lipsei de credin ţă să înfăţişezi Dumnezeirea. a înviat. Astfel idolii pagânilor sunt de dispre ţuit şi opriţi. ci s-a făcut om în chip substan ţial şi real — a locuit pe p\mânt. ci chipului crucii. Tot astfel [i cu ispr ăvile sfinţilor bărbaţi. [i altele foarte multe asemenea acestora. Dar când Dumnezeu. pentru ca f ără să fi văzut. punând haina pe obrazul Lui dumnezeiesc şi de viaţă făcător. Deci prin ce se deosebeşte crucea care are chipul Domnului de una care nu-l are? Tot astfel şi cu privire la Maica Domnului. 611 Acest fapt mai este menţionat de Sf. cerându-i să-l viziteze. nu cum s-a arătat lui Avraam în chip de om 609 şi nici cum s-a arătat profeţilor. căci erau închipuirile demonilor. Tradiţia închinării la icoane este nescris ă. isprăvi care ne îndeamn ă spre bărbăţie. deci când s-au făcut acestea. Se povesteşte [i o istorie: Pe când Avgar era împ ărat în oraşul edesenilor. 38. Nu ne închinăm materiei. C ăci după cum am spus. a făcut minuni. că Avgar. necorporal. spre imitarea virtuţii lor şi spre slava lui Dumnezeu. s-a aprins de dragoste dumnezeiasc ă şi a trimis soli.Dogmatica cu bun miros” 608 a bunei lui voin ţe primind mireasma cea bine plăcută a bunei voin ţei sale către El. dar auzind şi crezând. dar din pricin ă că pictorul n-a putut să-l picteze din cauza luminii str ălucitoare a feţii. a trimis pe un pictor s ă picteze chipul Domnului. iar dac ă ar 155 609 608 . Dar pentru că nu toţi ştiu carte. care n-am fost de faţă atunci. s -a făcut om cu adevărat pentru mântuirea noastr ă şi s-a făcut om. s-a imprimat pe hain ă chipul Lui [i astfel a trimis-o lui Avgar. închinarea la cruce. Pentru acest motiv în Testamentul Vechi nu era obi şnuită întrebuin ţarea icoanelor. după cum nu ne închinăm materiei din care este făcută Evanghelia. Ioan Damaschin `n: Primul tratat apologetic contra celor care atacă Sfintele icoane.

613 I Corinteni XI. la paradisul cel cu bun miros. cel prea dulce. Prin Sfintele Scripturi suntem îndrepta ţi spre virtute [i contempla ţie netulburat ă. Lucrul acesta ştiindu-l cel care cunoa şte toate şi poate toate. adic ă cu fapte plăcute lui Dumnezeu. propovăduit de Vechiul [i Noul Testament. 156 . ci să o plinesc”614. Bucure şti. Cultul Sfintelor icoane. fra ţilor. 614 Matei V. Aşadar au vorbit prin Sfântul Duh legea şi profeţii. 618 Psalmi I. Şi iarăşi: „Cercetaţi Scripturile. 10. întocmai ca un copac s ădit la izvoarele apelor 618. Ioan Damaschin. El a lucrat mântuirea noastr ă. 616 Evrei I. „Cel care cere prime şte. deoarece Domnul zice: „N-am venit să stric legea. 615 Ioan V. ~n ele găsim îndemn spre orice fel de virtute [i îndep ărtare de la toată răutatea. este unul. care se p ăstrează pân\ azi". „Toată Scriptura este inspirat ă de Dumnezeu" şi negreşit „şi folositoare”617. fie prin epistola noastr ă”612. la paradisul prea frumos al Scripturilor. p. 612 II Tesaloniceni II. căci ele mărturisesc despre mine”615. Să batem. `ncât este un lucru foarte bun şi foarte folositor sufletului ca să cercetăm dumnezeieştile Scripturi. evanghelistii. care dă.Sfântul Ioan Damaschin Dar că [i apostolii au predat foarte multe în chip nescris o scrie Pavel. Iar către Corinteni spune: „V ă laud. iar în zilele din urmă ne-a vorbit prin Fiul” 616. 617 II Timotei III. cel ce răsună la urechile noastre cu tot felul de cînt ări ale păsărilor refuza să facă aceasta. şi celui care bate i se va deschide” 619. Fecioru. şi ţineţi predaniile aşa cum vi le-am dat”613. l ăudat şi slăvit în Treime. 2. păstorii şi învăţătorii. prin osteneal ă şi prin harul lui Dumnezeu. fie prin cuvânt. 37). CAPITOLUL XVII Despre Scriptură Dumnezeu. tot astfel şi sufletul udat cu dumnezeiasca Scriptur ă se îngraşă şi dă rod copt. traducere din grece şte cu un studiu introductiv de D. cel prea frumos. 16. apostolii. 39. se duc la bun sfârşit toate. 619 Luca XI. se împodobeşte cu frunze totdeauna verzi. că vă aduceţi aminte de toate ale mele. cel care caută găseşte. (Sf. 1937. credin ţa ortodoxă. fraţilor. Dacă suntem iubitori de înv ăţătură vom fi şi cu multă învăţătură. a poruncit unui pictor s ă-i facă chipul Lui. 3. staţi bine şi ţineţi predaniile noastre pe care le-aţi învăţat. Şi apostolul spune: „în multe p ărţi şi în multe feluri Dumnezeu a vorbit odinioar ă părinţilor noştri prin profe ţi. 15. deci. a luat o bucat ă de pânză şi lipind-o de faţa sa a imprimat acel chip. 1-2. apostolul neamurilor: „Deci dar. 17. pentru care este toată Scriptura şi toată taina. căci prin silinţă.

Psaltirea. Proverbele lui Solomon. Dar dacă am putea să culegem ceva folositor şi din literatura laic ă. iar de alţii numite aghiografe. Iar Panaretul. zarafi încercaţi ca să adunăm aurul cel bun şi curat [i să înlăturăm pe cel falsificat. care o mîngâie când este întristat ă. Astfel cărţile Vechiului Testament sunt formate din patru pentateuhuri 621 [i r\mân alte două cărţi. Să fim. după numărul literelor alfabetului ebraic. cartea a treia şi a patra a ~mpăraţilor. cartea a treia şi a patra a ~mpăraţilor. să întrebăm. acestea cuprind urm ătoarele cărţi: Iisus al lui Navi. Leviticul. cel care se atinge de inima noastr ă. Apoi cele două cărţi ale lui Esdra. însă. Cântarea Cântărilor a aceluiaşi. dar se găsesc douăzeci [i şapte. Iezechil. ci să stăruim. care saltă spre viaţa veşnică. Eclesiastul al aceluiaşi. o potoleşte când este mâniat ă şi o umple de o bucurie veşnică. de două ori. dintre care cinci se dubleaz ă. Căci în chipul acesta ni se va deschide. o carte. Acestea formează al doilea pentateuh. Dac ă citim o dată. Cartea `ntâia şi a doua a ~mpăraţilor se socotesc o carte. Pentru aceea şi cărţile Vechiului Testament se socotesc în acest chip dou ăzeci şi două. Trebuie să se ştie că Vechiul Testament are dou ăzeci [i una de cărţi. Apoi alt pentateuh. nu este oprit. Să nu trândăvim de a bate. `ncât cărţile canonice sunt următoarele: Cele cinci c ărţi ale legii: Facerea. o carte. o carte. Cunoştinţa nu este a tuturora. Să luăm învăţăturile cele bune. Deuteronomul. aşa că fac douăzeci [i şapte. sunt duble literele Haf. cartea `ntâia [i a doua a Paralipomenelor. adică ~nţelepciunea lui 620 621 Deuteronom XXXII. Ieremia. Alfabetul ebraic are dou ăzeci [i două de litere. căci are un har nesfâr[it. Numerii. o carte. Să ne veselim. Pe şi Sadi. din cauză că cinci din ele se dubleaz ă. Mem. 157 . o carte. să ne desfătăm fără de saţ. a şa-numitele grafia. carte `ntâia şi a doua a lui Esdra. Ieşirea. Isaia.Dogmatica spirituale purt ătoare de Dumnezeu. [i nu înţelegem ceea ce citim. Al patrulea pentateuh. Pentateuh = cinci c\r]i. Căci spune Scriptura: „întreabă pe tatăl tău şi-ţi va vesti [i pe bătrânii tăi şi-ţi vor spune”620. o carte. S ă scoatem din izvorul paradisului ap ă veşnic curgătoare [i prea curat ă. cartea `ntâi [i a doua a ~mpăraţilor. Al treilea pentateuh. unite într-o carte [i Ester. o carte. Nun. să medităm. S ă nu batem superficial. Acesta formează primul pentateuh [i se numesc Legea. ci mai degrabă cu osârdie şi cu stăruinţă. Daniil. c ărţile în versuri: Iov. 7. cel profetic cei doisprezece profeţi. Rut se adaugă la Judecători [i se num ără la Evrei o singură carte. iar pe zeii cei ridicoli [i pove ştile neroade s ă le aruncăm câinilor. care ne înalţă mintea noastră pe spatele strălucitor ca aurul şi prea luminat al porumbi ţei dumnezeieşti şi o suie cu aripile prea strălucitoare către Fiul Unul-Născut şi moştenitorul s ăditorului viei celei spirituale şi prin el o aduce la Tat ăl luminilor. să nu ne trândăvim. Căci am putea dobândi din ele cel mai bun argument contra lor. Judec ători cu Rut. şi cele două cărţi ale Paralipomenelor.

IX 35. 9. Ioan XIV. 34. 10. 39. IV. IX. 9. Efeseni IV.Sfântul Ioan Damaschin evreieste. 1. 629 Ioan I. ca acestea: „Fiul lui Dumnezeu"625 „Chipul ipostasei Lui” 626 [i acest text: „înger de mare sfat. 15. 13. 7. 41. 27. 8.4. 630 I Corinteni I. IV. şapte epistole sobornice[ti: una a lui Iacov două ale lui Petru. I Corinteni. Romani 1. 31. l. 3. 11. 9. ca următoarele texte: „Eu [i Tat ăl una suntem” 622. 158 623 622 Solomon şi ~nţelepciunea lui Iisus. 20. Alte texte arată desăvârşirea ipostasei lui Hristos. altele după unirea Cuvântului lui Dumnezeu cu firea omeneasc ă [i altele după înviere. III. II Ioan 3. 29. [i: „Cel care m-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl"623. XV. 3. II Corimeni 1. [i: „Care exist ă în chipul lui Dumnezeu” 624 şi cele asemenea. CAPITOLUL XVIII Despre textele din Scriptur ă privitoare la Hristos Textele din Scriptur ă privitoare la Hristos se împart în patru categorii generale: unele i se potrivesc înainte de întrupare. Cărţile Noului Testament sunt următoarele: patru Evanghelii. 11. X. 6. XIV. XI. 13. trei ale lui Ioan. 40. I Tesaloniueni I. 24. 38. III. 29. Marcu III. 54. patrusprezece epistole ale apostolului Pavel. 21. 625 Matei IV. Apocalipsa IX. 28. V. 6. Coloseni I. 10. cea după Luca. 35. 3. 3. V. Apocalipsa II. putere631 Ioan X. VIII. cea după Marcu. VI. sfetnic minunat" 627 şi cele asemenea. 628 Ioan X. 627 Isaia IX. 13. 624 Filipeni II. 63. V. 14. Galateni I. altele în unirea Cuvântului lui Dumnezeu cu firea omeneasc ă. Textele care se potrivesc lui Hristos înainte de întrupare sunt de [ase feluri. 6. sunt cărţi folositoare şi bune de citit. 18. 631 Ibidem. 5. 30. V. 3. una a lui Iuda. 7. 23. XXVII. 33. Iisus. fiul lui Sirah. 7. Evrei IV. I Ioan I. Alte texte arată întrepătrunderea reciproc ă a ipostaselor. dar nepotul acestuia. Unele din acestea arat ă unirea firii [i deofiintimea lui cu Tat ăl. 11. cea după Ioan. 13. IV. Faptele sfinţilor apostoii scrise de evanghelistul Luca. 29. a tradus -o în greceşte. 37.19. Faptele Apostolilor VIII. 10. II. 32. 9. dar nu se num ără în canon [i nici nu stau în chivot. X 36. 4. 9. I Ioan I. XIV. 20. VII. 43. XIX. cum sunt expresiile: Cuvânt 629. Apocalipsa evanghelistului Ioan [i Canoanele sfinţilor apostoli scrise de Clement. VIII. 9. 4. Ioan I. 18. 16. 12. XX. 1. 25. XXVI. ca acesta: „Eu în Tatăl [i Tatăl în Mine"628 [i arată că El îşi are temelia Sa indivizibil ă în fiinţa Dumnezeirii. 626 Evrei I. Luca I. 20. 16. 3. 49. 14. cea după Matei. 6. pe care tatăl lui Sirah a compus-o în . 10. XVII. VIII. înţelepciune630. V. XVI.

28. nu este nici Fiul. 28. Şi are pe toate câte le are Tat ăl. 38. 36. Tot astfel [i ceea ce face. şi „Eu trăiesc din cauza Tatălui”636. ca acest text: „Toate s-au făcut prin El”638. dar sunt spuse ca şi cum s-ar fi `ntâmplat. 634 Ioan XIV. Dup ă aceasta s-a arătat pe p\mânt şi a petrecut între oameni” 644. din El [i cu El. 19. [i acesta: „Domnul m-a zidit început c ăilor Lui spre lucr ările Lui”645. şi acesta: „Pentru aceasta te-a uns. [i cuvintele spuse de Mihea: „Iat ă Domnul pleacă din locul Lui [i se va coborî şi se va urca pe în ălţimile p\mântului”643. spre exemplu: „Va veni în chip v ăzut"641 şi textul din Zaharia: „Iată împăratul tău vine la tine”642. str ălucirea în lumin ă şi izvorăsc din ele. 643 Mihea I. şi acesta: „Trimis-a Cuvântul lui [i i-a vindecat”639. 642 Zaharia IX. ci ca de la cauza Sa. cum este acesta: „Tatăl este mai Mare decât Mine” 634. în ţelepciunea Lui substan ţială [i enipostatic ă. 9. cu untdelemnul bucuriei mai mult decât pe p ărtaşii tăi”646 şi cele asemenea.6. Alte texte sunt spuse în chip profetic. 637 Ioan V. Alte texte arată că toate cele ale lui Hristos se împlinesc prin activitatea Lui potrivit bun ăvoinţei părinteşti.13. care este cauza Lui. [i acesta: „Ca să cunoască că Tu m-ai trimis”640. Din acestea unele se raporteaz ă la cele viitoare. 640 Ioan XI. Existen ţa o are pe calea naşterii. 645 Pildele lui Solomon VIII. 636 Ioan VI. Alte texte arată raportul lui Hristos cu Tat ăl. ci aceeaşi — voinţă. dar nu prin participare [i nici prin instruc ţie. Despre cuvânul substanţial. Există una. activitate şi putere a Tatălui [i a Fiului şi a Sfântului Duh. 646 Psalmi XLIV. nu a creaţiei. ca acest text: „Acesta este Dumnezeul nostru. 641 Psalmi XLIX. din pricină că se observă în Tatăl [i în Fiul o singur ă mişcare. Dumnezeule.Dogmatica [i strălucire632. 635 Ioan XVI. Dumnezeul t ău. 57. 633 632 159 . 22. 2. 42. dac ă nu va vedea pe Tatăl f\când astfel”637. puterea. 638 Ioan I. nu ca printr-un instrument sau printr-un rob. Cuvântul îşi are temelia Sa indivizibil ă în minte — aici vorbesc de Cuvântul substanţial633 — înţelepciunea de asemenea. 3. singura şi aceeaşi — nu asemenea. 3. Alte texte se raporteaz ă la cele viitoare. 9. cuvântul mintal şi cuvântul rostit s ă se vadă mai sus Cartea I. Din El are atât existenţa cât şi pe toate câte le are. Evrei I. 639 Psalmi CVI. Dacă nu este Tatăl. cum este acest text: „Eu am ie şit [i vin de la Tat ăl”635. Fiul este din Tat ăl [i în Tatăl şi simultan cu Tat ăl şi nu după Tatăl. 3. cum este acest text: „Fiul nu poate s ă facă de la Sine nimic. 20. 644 Baruh III. ci ca prin Cuvântul. în cel puternic.

Trebuie să se ştie că se vede contrariul privitor la primul fel şi al doilea fel al textelor care se potrivesc lui Hristos în unire. decât în chip profetic. coeziune. atunci spunem unire. 17. conformare şi cele asemenea. după cum am spus. acestea sunt din partea Dumnezeirii. Dar firea dumnezeiască. s-a făcut om. spunem golire. Căci a suferit de bun ă voie acestea. dar se v ăd la trup. se numeşte făptură [i se numeşte „cel din urmă”647. pot fi spuse despre El [i dup ă unirea firii dumnezeie şti cu firea omenească. spunem îndumnezeire. Textele privitoare la Hristos dup ă unirea firii dumnezeie şti cu firea omenească sunt de trei feluri. c ă devine Dumnezeu şi asemănător lui Dumnezeu Cuvântul. înomenire. golire. Apocalipsa I. atunci spunem întruparea lui Dumnezeu Cuvântul. Acestea. smerenie [i cele asemenea. căci este cu neputin ţă ca trupul să pătrundă prin Dumnezeire. când vorbim despre partea Lui inferioar ă. când vorbim despre amândou\ în acelaşi timp. Şi la fel: Dumnezeu Cuvântul s-a întrupat. unite dup ă ipostasă. despre Cuvânt. au întrepătrunderea reciproc ă fără confundare [i f ără amestecare. Acestea [i cele asemenea lor se spun despre Cuvânt şi Dumnezeu din pricina unirii cu firea oameneasc ă. ~n virtutea unirii ipostatice se zice c ă trupul se îndumnezeieste. ci din partea Dumnezeirii. — căci este cu neputin ţă ca însuşirile fireşti contrarii s ă se găsească într-o singură fire — ci în sensul c ă cele două firi. întrupare. încuvântarea. o dată ce a pătruns prin trup. se spun despre Cuvânt [i Dumnezeu ca din partea trupului. Prin acestea noi arătăm bogăţia care s-a adăugat trupului prin unirea şi coeziunea cu Dumnezeu Cuvântul cel prea înalt. smerenie. Prin unire se arat ă ce a primit fiecare din cele dou ă. Din pricina acestui de-al treilea fel sunt spuse cele dou ă feluri amintite mai sus. ungere. Al doilea fel. înomenire.Sfântul Ioan Damaschin Textele privitoare la Hristos. încuvântare. în ălţarea trupului [i cele asemenea. a dat [i trupului întrepătrunderea inexprimabil ă cu ea. Când vorbim despre trup. întrepătrunderea n-a venit din partea trupului. comuniune. în ălţare. Primul fel. în virtutea unirii şi a întrepătrunderii celui care exist ă împreună cu El. texte care i se potrivesc înainte de unire. 160 647 . s ărăcire. Asta nu înseamn ă că cele două firi se prefac într-o fire compusă. Dar nici într-un caz nu pot fi spuse despre El înainte de unire acelea care i se potrivesc Lui dup ă unire. când vorbim despre partea Lui superioar ă. îns ă. ~n adevăr. Textele care i se potrivesc Lui în unirea firii dumnezeie şti cu firea omenească sunt de trei feluri. dup ă cum am spus. Când vorbim. atunci spunem îndumnezeirea. Al treilea fel. ungere. pe care o numim unire.

deoarece firea dumnezeiască n-a suferit nimic din acestea. Al doilea fel. [i „Eu [i Tatăl una suntem” 649. 650 Ioan VIII. 660 Matei XXVII. ci ca să arate că este om cu adevărat. Ioan X. 59. setea. 46. spre exemplu: na şterea din Fecioară. 655 Luca IV. 654 Marcu I. 34. nu pentru că nu ştia. 59. după cum cerea trebuinţa [i folosul. străpungerea cu cuie. ascunderea Sa654 sau retragerea Sa încetul cu încetul 655. somnul. [i acesta: „S-a făcut blestem în locul nostru” 662. 34. 40. 38. lacrimile. ci lua o atitudine omeneasc ă. S-a retras încetul cu încetul 659. fără de care nu este învederat ă existenţa trupului. moartea şi cele asemenea. 161 . 652 Ioan XI. rugăciunea656 şi cuvintele: „S-a făcut că merge mai departe”657. 59. 21. A întrebat 658. XII. omul. Textele care se spun sau s-au scris privitor la firea omeneasc ă a lui Hristos. 28. Unele din ele s-au săvâr[it [i s-au spus în virtutea firii Lui omene şti în vederea întrup ării. ca acest text: „De ce căutaţi să mă omorâţi pe Mine. 41-42. 661 II Corinteni V. Alte texte s-au spus în virtutea împroprierii noastre şi a relaţiei cu noi. [i acesta: 648 649 Ioan X.11. ca acesta: „Eu sunt în Tatăl [i Tatăl în Mine”648. mergerea la smochin 653. 30. cum este textul acesta: „Dumnezeul meu. 653 Matei XXI. Ioan VIII. 10. cel care arat ă firea Lui omenească. Ioan VIII. împreună cu existenţa lui ca Dumnezeu. Toate câte se spun despre El înainte de întrupare acelea se vor spune despre El [i dup ă întrupare. Dumnezeul meu. în toate acestea există o unire a firii dumnezeie şti cu firea omenească. 36. 659 Luca IV. 19. l-a făcut păcat în locul nostru” 661. Marcu XI. dar a s ăvâr[it mântuirea noastră. 21. sunt de şase feluri. Ioan VIII.Dogmatica Primul fel care arată firea Lui dumnezeiasc ă. cum este întrebarea: „Unde l-aţi pus pe Lazăr?”652. 658 Ioan XI. Astfel rug ăciunea a făcut-o pentru a arăta că nu este contra lui Dumnezeu şi că cinsteşte pe Tatăl ca pe cauza Sa. 14. 657 Luca XXIV. fie că El a vorbit. foamea. 35-37. XIV. 10. care v-am vorbit adev ărul”650 [i acesta: „Astfel trebuie s ă se înalţe Fiul omului”651 [i cele asemenea. nici ca Dumnezeu. 30. ca să ne înveţe să nu lucrăm cu îndrăzneală [i nici să ne lăsăm în voia soartei. 656 Ioan Xi. XVII. De acestea şi de cele asemenea n-avea nevoie nici ca om. oboseala. 13. fie că El a săvârşit. creşterea şi progresul în vârst\. care sunt afecte fireşti şi neprihănite. 651 Ioan III. Alte texte s-au spus în chip de pref ăcătorie. afară de faptul că n-a luat trup [i însu şirile fireşti ale acestuia. pentru ce m-ai lăsat”660. [i acesta: „Pe cel care n-a cunoscut p ăcat.

adică trupul de Cuvânt. 669 Ioan IV. căci mântuirea este din iudei” 669. nici ca om. 665 Matei XXIV. după Duhul sfinţeniei. El era şi este slăvit. ~n adevăr a fost făcut cunoscut şi a fost crezut în lume şi prin minuni. 162 663 662 . Hristos n-a fost părăsit niciodat ă de Tatăl nici ca Dumnezeu. 22. ~n adev ăr. ca s ă arate că [i-a împropriat persoana noastr ă [i că s-a aşezat în rândul nostru. 4. şi acesta: „Mă duc la Tatăl şi nu mă veţi mai vedea”671. spre exemplu: „Eu trăiesc din cauza Tatălui [i cel care mă mănâncă pe Mine acela va trăi din cauza mea”670. 16. de asemenea El n-a fost nici p ăcat. 57. nici blestem [i nici n-are nevoie să se supună Tatălui. Filipeni II. din pricina învierii din mor ţi”667. n-a fost nici rob. ca om n-a fost niciodat ă neascultător celui care l-a născut. El avea o fire roabă şi ignorant ă [i dacă trupul nu s-ar fi unit cu Dumnezeu Cuvântul. nici ignorant. pentru c ă am fost nesupu şi [i neascult ători. 664 Isaia XLIX. Şi acest text: „Sporea în în ţelepciune şi har”668. Ca Dumnezeu este egal Tatălui şi nu este nici potrivnic Lui şi nici supus Lui. I Corinteni XV. 668 Luca II. 10. Alte texte s-au spus ca să ne facă cunoscut cine este El [i s ă ne încredinţeze pe noi de acest adev ăr. 667 Romani I. 28. 6. Şi cuvintele spuse de apostol: „celui care a fost hot \rât Fiu al lui Dumnezeu în putere. noi ne închin ăm la ceea ce ştim. socotindu-se pe Sine însu şi împreună cu iudeii. slăve[te-Mă cu slava pe care am avut-o la Tine înainte de a fi lumea” 666. 7. Marcu XIII. Al treilea fel de texte privitoare la Hristos dup ă unire sunt acelea care indică o ipostasă [i care reprezintă pe cele două firi. Alte texte sunt spuse despre Hristos în virtutea împroprierii persoanei iudeilor. noi am fost cei acuzaţi de păcat şi de blestem.Sfântul Ioan Damaschin „Fiul însuşi se va supune celui care i-a supus Lui toate” 663. [i Galateni III. şi din pricina aceasta am fost p ărăsiţi. 666 Ioan XVII. deci. 52. Dac ă vei despărţi cu mintea pe acelea care sunt în realitate nedesp ărţite. prin înviere [i prin pogorârea Sfântului Duh. Dar din pricina unirii dup ă ipostasă cu Dumnezeu Cuvântul. Alte texte s-au spus potrivit desp ărţirii pe care o facem cu mintea între firile lui Hristos. 13. dup ă cum zice către samarineanc ă: „Voi vă închinaţi la ceea ce nu ştiţi. ca să fi trebuit să se supună. 670 Ioan VI. dar slava Lui nu ne era f ăcută cunoscută nouă şi nici nu fusese crezut ă. 671 Ioan XVI. 32. atunci Hristos se nume şte şi rob664 şi ignorant 665. cum este textul acesta: „Tat ă. în sensul acesta Hristos a numit pe Tat ăl Său Dumnezeu. A spus aceste cuvinte. 36. ar fi fost rob şi ignorant. 5.

ca acesta: „Se prefăcea că vrea să meargă mai departe”681. 685 Ioan XX. 676 Matei XVIII. Alte texte din aceast ă categorie se potrivesc omenirii Lui. 677 Matei XVIII. 682 Ioan XX. 681 Luca XXIV. mâncarea. 7. 27. 9. şi acesta: „Nimeni nu s-a suit în cer decât cel care s-a coborât din cer. Textele spuse despre Hristos dup ă înviere. ci în virtutea întrup ării. 17. Alte texte sunt spuse în virtutea împ ărţirii pe care o facem pe cale abstractă între firile lui Hristos. [i acesta: „Va intra împăratul slavei” 683. Alte texte scot la iveal ă firile. ca acesta: „Botezându-i pe ei în numele Tat ălui [i al Fiului [i al Sfântului Duh” 674. 13. 10. 19. I Corinteni II. ca acest text: „Dumnezeul Meu [i Dumnezeul vostru”685. 5-13. Alte texte sunt spuse în chip de pref ăcătorie. care este în cer" 673 [i cele asemenea. Fiul omului. 17. Ioan XX. 19. 679 Luca XXIV. Dintre textele care s-au spus despre Hristos dup ă înviere unele se potrivesc Dumnezeirii Sale. 674 Matei XXVIII. 683 Psalmi XXIII. Şi acesta: „Iată Eu sunt cu voi în toate zilele pân\ la sfâr[itul veacului”675 [i cele asemenea. Ioan XXI. pentru a da încredin ţare că a înviat însuşi trupul care a suferit. ca acesta: „Au cuprins picioarele Lui” 676. 684 Evrei I. 678 Luca XXIV. 20. 8. 28. texte care i se potrivesc omenirii Lui. Trebuie aşadar să atribuim pe cele înalte firii dumnezeie şti. 20. 675 Matei XVIII. dar nu în virtutea firii omeneşti. 680 Ioan XX. la Dumnezeul Meu [i la Dumnezeul vostru” 682. 42-43. căci este cu noi pentru c ă este Dumnezeu. cum sunt r ănile678. ca acesta: „Mă urc la Tatăl Meu [i Tatăl vostru. adică în numele Fiului pentru c ă este Dumnezeu. ca de a se duce de la un loc la altul f ără să se ostenească şi de a intra prin u şile încuiate680. Unele texte sunt spuse ca `ntâmplate în chip real. Ioan III. băutura cea de după înviere679. Alte texte sunt spuse ca `ntâmplate în chip real [i în chip firesc.Dogmatica acesta: „N-ar fi răstignit pe Domnul slavei” 672. [i acesta: „A stat în dreapta m ăririi întru cele înalte”684. 3. sunt de diferite feluri.9. pentru c ă El s-a pus pe Sine însu şi în acelaşi rând cu noi. 673 672 163 . şi acesta: „Şi acolo mă vor vedea”677 şi cele asemenea. 39.

LXXVII. căci cu nici un chip nu este împ ărţită unirea cea după ipostasă din pricina cunoa şterii deosebirii firii lor. altele spre necinste. sunt ale unuia [i ale ace luiaşi. 20-21. 686 687 688 Romani IX. Şi este justă [i inversiunea termenilor: dac ă nu se va curaţi. unele sunt spre cinst e. nu trebuiesc în ţelese că sunt săvâr[ite de Dumnezeu. Din toate acestea se cunoa şte deosebirea firilor unite şi că în Hristos nu există identitate între Dumnezeire şi omenire în ceea ce priveşte calitatea natural ă a lor. Epistola XLV. II Timotei II. Epistola L. adică singurului Hristos. Este clar că în chip voluntar se îndepline şte curăţirea. va fi vas de cinste. firii omene şti. [i acesta: „Le-a dat Dumnezeu duh de amor ţire. 690 Isaia XXIX. ochi ca să nu vadă. potrivit pentru tot lucrul bun” 688. Migne PG. şi trebuie să ştim că amândou\. nefolositor st\pânului şi vrednic de distrugere. 32. atunci vom crede drept [i nu vom r ătăci. col. către Nestorie. CAPITOLUL XIX Dumnezeu nu este cauza răului Trebuie să se ştie că este obiceiul dumnezeie ştii Scripturi s ă numească îngăduinţa lui Dumnezeu activitatea Sa. episcopul Diocesareii. 233 A. va fi un vas de necinste. 689 Romani XI. El face [i pe acestea şi pe acelea. după cum spune dumnezeiescul Chiril: „Unul este Fiul şi Hristos şi Domnul”686.Sfântul Ioan Damaschin superioară patimilor şi trupului. col. col. căci spune: „Dacă se curăţeste cineva pe sine". 10. iar pe cele smerite. Domnul nostru Iisus Hristos. Dac ă cunoaştem caracterul fiecăreia din ele [i dacă vedem că amândou\ sunt s\vâr[ite de o singur ă persoană. totu şi El nu construie şte lucruri cinstite [i necinstite. urechi ca să nu audă"690. care este Dumnezeu şi om. atât cele înalte cât [i cele smerite. 164 . sfin ţit [i de bună trebuinţă st\pânului. către Valerian. 8. una este şi persoana Sa. Deci de se curăţeste cineva pe sine de acestea. LXXVII. 45 C. Romani XI. Migne PG. Aşadar citatul de mai sus [i acesta: „Dumnezeu i-a închis pe to ţi în neascultare”689. Este obiceiul dumnezeie ştii Scripturi să numească îngăduinţa Lui Epistola IV. [i pentru c ă este unul. LXXVII. ci voia liber ă a fiecăruia. Acest lucru este evident din cele ce spune însu şi apostolul în a doua epistolă către Timotei: „într-o casă mare nu sunt numai vase de aur şi de argint. 21. ca atunci când spune apostolul în epistola c ătre romani: „Sau n-are putere olarul peste lutul lui s ă facă din aceeaşi fr\mântătură un vas de cinste [i altul de necinste?” 687. 257 B. ci că Dumnezeu le îngăduie din cauza liberului arbitru [i din cauză că binele este neforţat. ci [i de lemn [i de lut. Migne PG. episcopul Iconiei . prima epistol ă către Suchensos. despre credin ţă. căci numai El este creatorul tuturora.

prin faptul c ă ne pedepse şte. CAPITOLUL XX Nu sunt două principii Vom cunoaşte din cele ce urmează că nu sunt dou ă principii. Se numesc [i acestea incidentale. deoarece este creator. nezidit şi pentru c ă are o slavă naturală [i nu una primit ă din afară — ci ca să se arate biruitor al răutăţii noastre. în chip incomparabil. dar în realitate sunt bune. Trebuie să se ştie că noi suntem cauza acestor rele. Cel care a păcătuit n-a păcătuit cu scopul ca Dumnezeu s ă învingă. dacă păcătuim şi ne iartă dacă ne pocăim. biruitorul tuturor. 7. Acestea sunt numai în aparen ţă rele. ci pentru c ă aşa se `ntâmpl\ lucrul. Trebuie să se ştie şi aceasta: este obiceiul Scripturii s ă exprime cauzal pe unele care trebuiesc exprimate incidental. pentru c ă aşa se `ntâmpl\ lucrurile. fiind ocupat cu primirea prietenului. 693 Psalmi L. nu arată că Dumnezeu este cauza relelor. Spre exemplu: dac ă cineva stă şi lucrează şi vine un prieten. ci cu totul altceva. spune Scriptura. unul bun [i altul r ău. Prietenul. Dumnezeu nu vrea s ă fie numai drept. alteori arat ă răul şi durerosul în raport cu sim ţirea noastră. dar ca toţi să se asemene Lui atât cât este cu putin ţă. Binele şi răul sunt contrarii unul altuia. c ăci din relele voluntare se nasc relele involuntare. El nu lucrează. deoarece sunt dureroase. ajung pricinile convertirii [i ale mântuirii. el spune: prietenul a venit ca s ă nu lucrez astăzi. Prin urmare fiecare din ele va fi în o parte a universului. ci aşa s-a `ntâmplat. incomprehensibil. acesta este contrar virtu ţii şi voinţei lui Dumnezeu. ca să te îndreptezi întru cuvintele Tale [i s ă biruie[ti când vei judeca Tu”693. Când Scriptura spune: „Dumnezeu face rele” 691 [i: „Nu este răutate în oraş pe care n-a făcut-o Domnul”692. fiecare va fi circumscris nu numai de univers. 165 . n-a venit ca să nu lucreze. 6. adică supărările [i nenorocirile. Totuşi nu am păcătuit în vederea acestui scop. îns ă. 6. Acestea. se distrug unul pe altul şi nu există unul în altul şi nici unul cu altul. Amos III. se `ntâmpl\ prin Dumnezeu. ~n afară de aceasta: cine este acela care împarte fiec ăruia locul? Căci 691 692 Isaia XLV. Cuvântul „r ăutate" are sens dublu: uneori arat ă răul prin natur ă. Pentru cei care pricep rostul lor. în virtutea drept ăţii Sale. în primul loc. dar chiar şi de o parte a universului. ca acest text: „ Ţie unuia am greşit [i rău înaintea Ta am făcut.Dogmatica activitate [i faptă a Sa. chiar al acelora care nu păcătuiesc. [i nici Dumnezeu n-are nevoie de păcatul nostru ca s ă se arate prin acesta înving ător — căci Dumnezeu este.

care este păcatul. nu este rău. aşadar. Dar când una din făpturi s-a revoltat şi n-a ascultat de făcător. deoarece răul. adic ă abaterea de bunăvoie de la starea conform ă firii la una contrară firii. liber de orice rău. spun ereticii. Este necesar. Căci prin Dumnezeu tot binele se îmbunătăţeşte. Dacă r\mân aşa cum au fost zidite sunt foarte bune. La acestea spunem c ă răul nu este nimic altceva decât lipsa binelui şi o abatere de la starea conform ă firii la una contrară firii. Dar dacă altcineva a hot\rât locul propriu fiec ăruia. Şi `ntrucât se îndep ărtează de El prin voin ţă — căci nu se îndepărtează prin loc — a ajuns în rău. Răutatea nu este o fiin ţă. a format în ea îns ăşi răul. Facerea I. sunt foarte bune 694. [i nici binele nu este bine când tr ăieşte în prietenie cu r ăul. dep\rtându-se de Dumnezeu. Prin urmare nu exist ă decât un singur principiu. care aduce pace [i care trăieşte în bună învoială cu binele. lucru pe care nu-l poate binele. sau să existe ceva mediu. Este necesar de asemenea una din dou ă din acestea: sau s ă fie în pace. sau să fie totdeauna chinuit şi să sufere răul. atunci acela va fi mai degrabă Dumnezeu. iar binele s ă nu se opun ă şi să fie distrus de rău. făcător de viaţă şi făcător de lumină. de la starea conformă naturii şi dacă vin la o stare contra naturii. însă. De unde provine. s-a depărtat de virtutea fireasc ă [i a ajuns în întunericul r ăutăţii. de unde provine r ăul? Căci este cu neputinţă ca răul să se nască din bine. Şi atunci nu vor fi dou ă principii. c ăci acela care se lupt ă nu este în chip des\vâr[it bine. ci un accident. CAPITOLUL XXI Pentru care motiv Dumnezeu. 31. care să despartă binele de rău. căci a fi în pace nu este r ău. păcatul? El este născocirea voin ţei libere a diavolului. Toate câte a făcut Dumnezeu. Răul nu are existen ţă prin fire. pentru că este raţional. Dar dacă aşa stă lucrul. ci trei. singurul bun. în care nu va fi nici binele. dar acesta nu este caracterul binelui. Dar dac ă se îndepărtează. Sau s ă lupte răul. ci bun. ca un fel de barieră. căci a fost creat de creator înger luminos şi prea strălucitor şi liber. aşa cum s-au făcut. dac ă este preştiutor. una din dou ă: sau să se apropie şi să se distrug ă reciproc.Sfântul Ioan Damaschin nu vor spune c ă binele [i răul s-au înţeles [i s-au învoit unul cu altul. 166 694 . însă. nici r ăul. lucru pe care răul nu-l poate. în chip voluntar. Dar este diavolul r ău? Aşa cum a fost creat nu este r ău. nici o însu şire a fiinţei. De bunăvoie. sau să se lupte. ajung în r ău. Potrivit firii lor toate sunt roabe şi supuse creatorului.

Călcarea acestei porunci este p ăcatul. Şi dacă Domnul a spus: „c ă era mai bine omului aceluia să nu se fi născut”695. Legea lui Dumnezeu697. Legea este porunca care învaţă aceasta. ne ispiteşte prin trup. Dac ă cei păcătoşi n-aveau să existe şi nici n-aveau să fie răi.Dogmatica a mai creat pe cei care aveau să păcătuiască si care nu aveau să se pocăiască Dumnezeu. atunci nici n-ar fi fost cunoscuţi de mai înainte. atunci împăratul pe bun ă dreptate îl va prinde şi îl va pedepsi. nu a spus-o blamând propria Lui creatură. adică legea păcatului. Păcatul se numeşte şi lege696. Dacă am călcat o dată de bunăvoie legea lui Dumnezeu şi am acceptat ispita diavolului. Aceasta este la fel cu urm ătorul exemplu: dacă cineva primeşte de la împărat bogăţie [i dregătorie [i va tiraniza pe binef ăcătorul Lui. atunci i-a dat ispitei intrare. ~n primul loc este existenţa şi apoi existen ţa bună sau existen ţa rea. Păcatul se naşte prin ispita diavolului [i prin acceptarea noastră nesilită şi liberă. urcându-se în mintea noastr ă. dacă vede că el stăruie mereu în tirania lui. El cunoaşte mai dinainte pe cele ce vor fi. prin propria ei alegere şi lenevire. CAPITOLUL XXII Despre legea lui Dumnezeu şi legea păcatului Fiinţa dumnezeiască [i voinţa Lui este bună [i mai presus de bunătate. Romani VII. iar precunostin ţele sunt în leg ătură cu cele ce vor fi. 699 Ibidem. aduce cele ce sunt de la neexistenţă la existenţă. Pentru aceea corpul nostru 695 696 Matei XIV. 25. 698 Romani VII. Conştiinţa noastră se numeşte „legea minţii noastre”698. Prin urmare Dumnezeu face bune pe toate câte le face. 23. Ispita celui rău. atunci răul ar fi biruit bunătatea lui Dumnezeu. dar fiecare ajunge bun sau r ău prin propria lui alegere. pentru ca r\mânând în ea să fim în lumină. ne atrage spre ea şi excită conştiinţa noastră. 21. 697 Roamni VII. Căci lenevirea propriei voinţe a făcut pentru el nefolositoare facerea de bine a lui Dumnezeu. care s-a produs în creatura Lui. Aceea este bun ceea ce vrea Dumnezeu. urcându-se în mădularele trupului nostru 699. din pricina bunătăţii Sale. ci blamând răutatea. 167 . 23. Dar dacă Dumnezeu ar fi oprit să existe aceia care aveau s ă existe în virtutea bun ătăţii lui Dumnezeu şi care aveau să fie răi din pricina propriei lor voin ţe. vânzându-ne pe noi în şine păcatului. Cuno ştinţele sunt în leg ătură cu existenţele.

Prin urmare este cu neputin ţă să indeplinim poruncile Domnului f ără de răbdare [i rugăciune. dar însu şi Duhul se roagă pentru noi cu suspinuri negr ăite”706. Mirosul [i sim ţirea păcatului care se g ăseşte în trupul nostru. dup ă cum am spus. Dumnezeu n-a poruncit aceasta f ără motiv. arată că ne învaţă ce vom cere în rugăciune. 703 Romani VIII. 706 Ibidem. Numărul şapte este în cinste la iudei. contra legii min ţii mele. trimiţând pe Fiul Lui în asemănarea trupului p ăcatului”703 — căci a luat trup. în virtutea firii mele compuse. în caz de c ălcare a poruncii708. adică conştiinţa. se nume şte şi „legea din mădularele trupului nostru". „Dar ceea ce era cu neputin ţă legii. despre sâmb ătă Ziua a şaptea a fost numit ă sabat (= sâmbătă). întrucât era neputincios ă din pricina c ărnii. 707 Facerea II. deoarece Dumnezeu a poruncit s ă nu fie cinstit la `ntâmplare. 23. 705 Romani VIII. 3. ci potrivit Duhului” 704. C ăci cuvintele: „Nu ştim să ne rugăm cum trebuie. adică de porunc\701 şi o voieşte. căci în ea „s-a odihnit Dumnezeu de toate lucrurile Lui”707. Pentru aceea numărul zilelor merge la şapte şi se reîntoarce iar ăşi şi începe de la ziua dintâi. 26. 2. rătăceşte [i este convins s ă slujească păcatului. 22. Romani VII. care voiesc legea lui Dumnezeu şi care o iubesc [i care nu vreau p ăcatul702. Legea păcatului. pe care le în ţeleg bine bărbaţii duhovnice şti şi cei înzestraţi cu harul profeţiei. adică ispita care vine prin legea cea din m ădulare. Căci „Duhul vine în ajutor sl ăbiciunii noastre”705 [i dă putere legii min ţii noastre contra legii din mădularele noastre. 32-36. îns ă. Ibidem. Prin dulceaţa plăcerii şi prin pofta trupului [i a părţii iraţionale a sufletului. prin înclinaţia. după cum spune dumnezeiasca Scriptur ă. CAPITOLUL XXIII Contra iudeilor. Cuvântul „sabat" înseamnă odihnă. 3-4. 708 Numeri XV. lupt ă. adică a conştiinţei şi mă face prizonier pe mine. dar nici într-un caz păcatul — „a osândit p ăcatul în trup ca s ă fie împlinit ă dreptatea legii în aceia care nu umblă potrivit trupului. se bucură de legea lui Dumnezeu. 168 701 700 . aceea a făcut Dumnezeu. prin mişcarea şi prin partea ira ţională a sufletului.Sfântul Ioan Damaschin este dus cu uşurinţă spre păcat. 702 Romani VII. ci cu pedepse foarte grele. Aşadar „legea minţii mele”700. ci pentru anumite motive mistice. adic ă pofta şi plăcerea trupului. adică prin pofta corpului. 704 Ropmani VIII.

28. ca măcar în ea să se ocupe cu studiul ei cei care nu-[i afierosesc întreaga lor via ţă lui Dumnezeu. 715 III Regi XIX. 18. în al doilea loc. ci pentru cel nedrept” 711. cel care o scoate 709 710 Ie[irea XX. şi aceasta de frica tragerii la r ăspundere [i a pedepselor care urmează din călcarea poruncii. Şi voi începe de la cele mai de jos [i de la cele mai grosolane. iată motivul pentru care se ţine sâmbăta. a poruncit să se ţină sâmb\ta. în primul loc „ca s ă se odihnească şi robul [i vita". chinuindu-se pe sine în sîmbetele celor 40 de zile. 2. Dumnezeu. 10. 711 I Timotei I. ca s ă fie. care a mers cale de 40 de zile cu o singur ă mâncare?714 Acesta a dezlegat sâmb\ta. Când acesta a stat lâng\ Dumnezeu 40 de zile şi apoi încă alte 40712. care a dat legea. cei care nu slujesc din dragoste St\pânului ca unui Tat ă. cu toate că legea porunceşte să nu ne chinuim pe noi în şine în ziua sâmbetei 713. Când însă a fost dată prin Moise Scriptura inspirată de Dumnezeu. Şi Dumnezeu. iubirea de pl ăcerile trupului şi înclinarea complet ă către materie a poporului israelitean şi cunoscând în acela şi timp şi lipsa lui de judecată. liber spre a se aduna c ătre Dumnezeu ca să-[i petreacă toată ziua a şaptea în psalmi. prin despărţirea de grijile materiale. dar şi prin călătorie. prescris de lege. 27-44. [i totu şi sunt nevinovaţi? Iar dacă ar cădea o vit\ în groapă sâmb\ta. 714 III Regi XIX. 14. 9. i s-a arătat lui în Horib 715. 169 . Dar dacă ar spune iudeii c ă aceasta s-a `ntâmplat înainte de darea legii. 12. în studiul dumnezeie ştilor Scripturi [i s ă se odihnească în Dumnezeu. chiar dac ă ar cădea sâmb\ta?718 Oare nu calc\ [i preoţii şi leviţii sâmb\ta prin lucrările lor de la cort. Când nu era lege şi nu era nici Scriptura inspirat ă de Dumnezeu. ce vor spune despre Ilie Testiveanul. 713 Iudita VIII. Deuteronom V. ci să dea ca nişte robi nerecunosc ători măcar o mică şi neînsemnată parte a vieţii lor lui Dumnezeu. dup ă cum este scris709. XXXIV. 18. în cânt ări duhovnice şti. 3. 718 Leviticul XXIII. „Legea nu este pentru cel drept. nu numai prin post. 9-18.Dogmatica După cât cunosc eu neînv ăţatul. 8. cunoscând grosol ănia. 716 Daniil X. dacă se `ntâmpl\ să cadă în a opta zi?717 Oare israeliţii nu postesc postul cel mare. 10. Leviticul XII. 6. Deuteronom IX. în imne. Ce vor spune despre Daniil? N-a stat el trei săptămâni nemâncat?716 Oare nu-[i circumscriu to ţi israeliţii copilul sâmb\ta. negreşit că se chinuia pe sine cu postul în zilele de sâmb \ta. deoarece „bărbatul drept are milă de sufletele vitelor lui” 710. ci ca o recompens ă a virtuţii. nu s-a supărat de aceasta. Cel dintâi care a călcat ]inerea sâmbetei a fost Moise. 712 Ie[irea XXIV. Pildele lui Solomon XII. 717 Facerea XVII. nici sâmb\ta nu era afierosită lui Dumnezeu. i s-a afierosit lui Dumnezeu sâmb\ta.

pentru cei trupeşti. 38. „Când a venit ceea ce este des \vâr[it. adică ziua învierii. 727 Matei XXVII.Sfântul Ioan Damaschin este nevinovat. pentru a avea omul timp liber şi pentru Dumnezeu. după cum am spus. nu mai slujim pu ţin timp Domnului de fric ă. făcut om din femeie. 34. 48. 14. 11. a fost hot\râtă păzirea sâmbetei. II. dechizându-i-se uşile raiului. 45. Toţi câţi l-am primit. ne-a dat celor care credeam în El puterea s ă ajungem copii ai lui Dumnezeu 723. 726 I Corinteni XIII. 6. Matei XII. 12. 1-27. 721 Galateni IV. iar cei care o păzesc ajung superiori legii mozaice. 20. 3. 723 Matei V. 10. de asemenea dându-i odihnă de robia păcatului. 7. Galateni III. 724 Galateni IV. 51. `ncât nu mai suntem robi. Coloseni III. 18. înconjurând zidurile Ierih onului. iar pe dobitoc. şi să se odihneasc ă atât robul cât [i vita. I P etru III. II Corinteni VI. 729 Iacov I. conducătorul vieţii [i Mântuitorul. acoper\mântul legii. ceea ce este din parte s-a desfiinţat”726. cele trupeşti au încetat. să-l îndemnăm să slujească poruncilor dumnezeie şti. 35. în care Domnul Iisus. 725 Romani VI. s-a aşezat cu trupul de-a dreapta Tatălui730. Iisus Navi VI. Romani VIII. ci suntem datori s ă-i afierosim tot timpul vie ţii noastre [i. ne-a introdus în mo ştenirea făgăduită celor care ador ă duhovnice şte pe Dumnezeu. timp de şapte zile720. adic ă trupul. ci sub har 725. ca să răscumpere pe cei de sub lege. 2. unde vor intra [i cei care p ăzesc legea cea duhovniceasc ă. nu mai suntem sub lege. ci fii724. 728 Fapte II. Acum sărbătorim odihna des\vâr[ită a firii omeneşti. să îngăduim ca robul. 25. Marcu XV. s ă se îndeletnicească totdeauna cu Dumnezeu. 26. în care a intrat El. Luca XXIII. 19. Efeseni I. 730 Marcu XVI. Evrei XII. iar cel care o vede şi trece este vinovat 719. 3. 722 Galateni IV. IV. înviind din mor ţi [i. dezlipindu-ne de păcat. ca s ă-i dea şi Lui cea mai mică parte din timp. „Dar când a venit plinirea vremii. Oare n-a purtat tot Israelul chivotul lui Dumnezeu. P ăzirea sâmbetei a fost hot\râtă pentru cei care sunt înc ă copii [i care sunt robi ţi stihiilor lumii 721. mânia să o înarmăm contra celor potrivnici lui Dumnezeu. Luca VI. Acestea ne porunce şte legea duhovniceasc ă a lui Hristos. 4-5. adic ă catapeteasma s-a rupt prin răstignirea Mântuitorului 727. 9. care nu pot s ă înţeleagă nimic mai presus de trup [i liter ă. a trimis Dumnezeu pe Fiul Său Unul-Născut. ca s ă primim înfierea”722. în care negreşit a fost şi sâmb\ta? Prin urmare. 22. Duhul a str ălucit cu limbi de foc728 litera s-a desfiinţat. 1. care a fost f ăcut sub lege. 170 720 719 . adic ă mânia [i pofta. înainte merg ătorul nostru. s-a împlinit legea robiei [i ni s-a dăruit legea libert ăţii729. pofta întreag ă să o îndreptăm mereu către Dumnezeu.

19. femeia Lui. adorarea cea duhovniceasc ă [i unirea cu Dumnezeu. 736 Facerea III. neamul omenesc. Aşadar. prin naşterea 731 Romani II. după cum spune prea în ţeleptul Solomon ca „s ă dea parte celor şapte şi chiar celor opt” 732. Ecclesiastul XI. 734 Deuteronomul XXV. 733 Psalmul VI. Când însă au călcat porunca. căci orice plăcere care nu se face de la Dumnezeu [i în Dumnezeu este un prisos de pl ăcere. 2. ~n adev ăr. 6. au cunoscut c ă erau goi [i. VII. Şi după călcarea poruncii. Tăierea împrejur este lep ădarea plăcerii trupeşti. ne incumb ă toată lepădarea celor trupeşti. Omul a fost pl ăsmuit din p\mânt virgin. ru şinându-se. Sâmb\ta însă. Pentru aceea a fost înfiin ţată căsătoria. spunem că fecioria este de la început şi că dintru început a fost sădită în firea oamenilor. când legea a poruncit să se odihneasc ă în ziua a şaptea de cele trupeşti. Iar grăitorul de Dumnezeu David. 735 Facerea II. prepuţiul nu este nimic altceva decât piele de prisos a p ărţii sexuale. când au auzit: „P\mânt eşti şi în p\mânt te vei întoarce” 736. ~n paradis domnea fecioria. 732 171 . a arătat în chip mistic adevăratului popor israelitian. care s-a întrupat din Fecioară. din pricina mor ţii. este lepădarea celor de prisos şi nu a celor necesare. care poate s ă vadă pe Dumnezeu cu mintea. 1. este odihna de p ăcat. ca să nu se distrug ă şi să se desfiinţeze. cântând despre a opta733. CAPITOLUL XXIV Despre feciorie Cei trupeşti şi cei iubitori de pl ăceri blamează fecioria [i aduc drept m ărturie următorul text: „Blestemat este cel care nu ridic ă sământa în Israel”734.Dogmatica Aşadar nouă. Mai mult: trebuie s ă se ştie că numărul şapte indică întreg timpul prezent. II Corinteni III. când prin călcarea poruncii a intrat moartea în lume. pentru că. 737 Facerea IV. 25. [i-au cusut lor învelitori. ca să se aducă pe sine însuşi tot timpul lui Dumnezeu şi să se ridice peste cele trupeşti. a cântat despre starea ce va s ă fie după învierea din mor ţi. Dar noi având încredere în Dumnezeu Cuvântul. atunci „a cunoscut Adam pe Eva. Dumnezeiasca Scriptură spune că atât Adam cât [i Eva erau goi şi nu se ruşinau735. dar să se îndeletniceasc ă cu cele duhovnice şti. 29. celor care umbl ăm în Duh [i nu în liter\731. `ncât amândou\ ajung una [i astfel când sunt s ăvârşite de cei duhovnice şti nu săvârşesc nici cea mai mică călcare de lege. Din Adam numai a fost făcută Eva. 6. 9. şi a zămislit şi a născut”737. Tipul acesteia este prepuţiul.

28. prin pre[tiin]a Sa. zămislită prin dragoste şi teamă de Facerea I. avea să se mântuiasc\ neamul omenesc. 748 Daniil VI. ştiind că au să calce porunca [i au s ă fie condamnaţi la moarte. 17-24. [i încredin ţându-i-se să păstreze sămânţa lumii. 745 IV Regi II. Există o sămânţă duhovniceasc ă. prin feciorie. Facerea I.Sfântul Ioan Damaschin de copii. n-a moştenit îndoit darul Duhului. a f ăcut bărbatul şi femeia şi a poruncit s ă crească şi să se înmulţească. 12-28. 746 IV Regi II. căci. 15. conducătorul carului care sufl ă foc. 9-14. Dar Dumnezeu. pentru c ă trebuia să treacă în curăţie noianul de ape şi potopul acela mondial. când păşeau în Sfânta Sfântelor? Oare legea n-a numit curăţenia mare făgăduinţă făcută lui Dumnezeu? Trebuie aşadar să se înţeleagă în chip mai duhovnicesc porunca legii. trupurile n-au putut fi mistuite de foc? 747 Nu vom trece sub t ăcere nici pe Daniil. 8. 27. n-a poruncit s ă-[i cureţe corpul?749 Oare preoţii nu se curăţau pe ei înşişi. omul care străbate cerul742. 741 Facerea VIII. îi porunce şte astfel: „Intră tu şi fiii tăi şi femeia ta [i femeile fiilor tăi”740. Iată este îngăduită iarăşi căsătoria pentru înmul ţirea neamului omenesc. arătând aceeaşi virtute. al c ărui trup a fost înt ărit de feciorie `ncât dinţii fiarelor n-au putut să-l înghit\748. 11. 172 739 738 . 740 Facerea VII. ucenicul acestuia. 16. 1. 749 Ie[irea XIX. 16-22. anticipând aceasta. Poate că cei care au făcut obiecţia de mai sus vor întreba: ce vor s ă spună cuvintele: „B ărbat [i femeie”738 [i cuvintele: „Cre şteţi [i vă înmulţiţi”739. 747 Daniil III. care este tot una cu a vorbi despre castitate. care a trăit în feciorie? Dar Elisei. Dar dup ă încetarea potopului spune: „Ie şi tu şi femeia ta şi fiii tăi [i femeile fiilor t ăi”741. 742 IV Regi II. Să mergem mai departe în cele spuse [i s ă vedem [i superioritatea fecioriei. 7. Oare Dumnezeu când a voit s ă se arate israeliţilor. 744 III Regi XVII. 743 III Regi XVII. La acestea vom spune: cuvintele „Cre şteţi [i vă înmulţiţi" nu indică numaidecât înmul ţirea oamenilor prin împreunarea conjugal ă. I-a despărţit pe ei de femei. Dumnezeu putea să facă să se înmulţească neamul omenesc şi în alt chip dacă ar fi păzit pân\ la sfârşit necălcată porunca. cel care ştie pe toate înainte de naşterea lor. n-a îmbrăţişat necăsătoria şi a fost mărturisit prin în ălţarea sa mai presus de oameni? Cine a închis cerurile? 743 Cine a sculat mor ţii?744 Cine a tăiat Iordanul?745 Nu Ilie. Apoi Ilie. Poruncindu-i-se lui Noe să intre în corabie. când l-a cerut?746 Dar cei trei tineri? Nu prin faptul c ă au păzit fecioria au ajuns superiori focului.

însă. CAPITOLUL XXV Despre circumcidere Circumciderea a fost dat ă lui Avraam înainte de a fi dat ă legea756. Fecioria este via ţa îngerilor. ne-a învăţat şi ne-a împuternicit spre aceasta. Bună este căsătoria pentru cei care nu se pot înfrîna! Dar mai bună este fecioria. Dar cui nu-i este clar că acum fecioria domneşte între oameni? Bună este naşterea de copii. chiar dac ă va fi curvar. Ştim totuşi că fecioria este superior ă căsătoriei. El însă. 10-14. 1-10. 754 I Corinteni VII. 9. 4. însuşi a arătat în El însuşi fecioria cea adevărată şi des\vâr[ită. însu şirea oricărei firi necorporale. este imitarea îngerilor. neseminal şi fără de împreunare.Dogmatica Dumnezeu într-un pântec sufletesc. Ioan II. „căci nu toţi pricep acest cuvânt” 753. beţiv. Este oare fericit. după cum însuşi a spus. Cunoa ştem că toţi muritorii. „Cinstit ă este căsătoria şi patul neîntinat. 755 Evrei XIII. idololatru. 753 Matei XIX. Atât în virtu ţi cât şi în vicii sunt grade mai înalte şi mai joase. Spunem aceasta fără să hulim căsătoria — să nu fie! — căci ştim că Domnul a binecuvântat c ăsătoria atunci când a tr ăit printre oameni751 [i ştim [i pe cel care a spus: „Cinstit ă este căsătoria şi patul neîntinat” 752. dar şi întrupat pentru noi f ără de împreunare din Fecioar ă şi făcut om asemenea nou ă. Prin urmare pe cât este superior îngerul omului. care sufer ă [i naşte duhul mântuirii. 752 Evrei XIII. 173 . n ăscut numai din Tatăl fără de început. deoarece cultiv ă naşterea de copii ai sufletului [i aduce lui Dumnezeu rug ăciunea. Pentru aceea nici nu ne-a poruncit-o. 11. Dar ce spun înger? însuşi Hristos. Astfel trebuie în ţelese cuvintele: „Fericit cel care are s ămânţă în Sion [i rude în Ierusalim” 750. sunt odrasle ale c ăsătoriei. slava fecioriei. Necăsătoria. Aceia sunt plăsmuiri ale fecioriei [i nu ale c ăsătoriei. 756 Facerea XVII. 2. 750 751 Isaia XXX. afară de începătorii neamului omenesc. din pricina împreun ării legale din căsătorie. pe atât mai cinstit ă este fecioria decât căsătoria. dar pe curvari [i pe preacurvari îi va judeca Dumnezeu”755. 4. numai dac ă are sămânţă în Sion şi rude în Ierusalim? Nici un om care cugetă just nu va vorbi a şa. ca un fruct copt. prin faptă. pe care o aduce c ăsătoria! Bună este căsătoria din pricina destr ăbălărilor!754 Căsătoria le curmă pe acestea [i nu îng ăduie furiei poftei s ă fie mânată spre fapte nelegiuite. după cum am spus.

ca să plinească şi să întărească legea765. 134v. care desp ărţea pe Israel de celelalte neamuri printre care tr ăia. Este cu neputin ţă ca cineva să nu poftească deloc. c ăci atunci când în pustie Israel a tr ăit singur 40 de ani. pe cei din el [i pe cei din familia lui de neamurile printre care trăia. are aceast ă formă: „Vattaritidei". tipul [i umbra sunt nefolositoare. prin Sfântul Botez. Ceea ce este nefolositor din pl ăcere. cinstita cruce. 762 Galateni V. pe care Iisus i-a circumscris. [i nu o poft ă folositoare. Circumciderea era tipul botezului. 17. din piatră culturală [i [ezând circumcide pe fiii lui Israel a doua oar ă”759. Legea circumciderii s-a dat pe timpul lui Avraam. este clar că este un prisos al poftei.Sfântul Ioan Damaschin după ce a primit binecuvânt ările757 şi făgăduinţa758 ca un semn care îl despărţea pe el. to ţi cei care s-au născut în pustie n-au fost circumscri[i. Dumnezeu a dat din nou lui Iisus al lui Navi legea circumciderii. Păcatul. Şi în locul acelora a a şezat pe fiii lor. care ne desparte pe noi de p ăgâni. Toate neamurile au dobândit botezul şi au fost pecetluite cu semnul crucii. 21. Prin urmare. c ăci „cel circumscris este obligat s ă păzească toată legea”762. 3. acum este de prisos circumciderea şi este împotriva Sfântului Botez. pe care Domnul s-a jurat părinţilor lor să-l dea lor. Pentru c ă s-a arătat adevărul. Acest lucru este evident. 765 Ibidem. dup ă ce a trecut Iordanul. a păzit toată legea [i sâmb\ta. pe care îl circumscrie Sfântul Botez. 763 Luca II. aceea este păcatul. Şi mai jos: „Timp de 42 de ani s-a învârtit Israel în pustia Madvaritidei 760 [i pentru aceasta erau netăiaţi împrejur cei mai mul ţi dintre războinicii care au ie şit din Egipt. 764 Matei V. apoi a încetat în pustie 40 de ani. p\mânt în care curge lapte şi miere. 4-5. Dar când Iisus i-a trecut Iordanul. sau să fie complet insensibil pl ăcerii. dându-ne semn pe frunte. 761 Iisus Navi V. Domnul s-a circumscris763 ca să plinească legea764. Facerea XVII. Astfel circumciderea era un semn. 174 758 757 . au fost circumscri[i şi a fost a doua lege a circumciderii. în fiecare neam. care nu s-au supus poruncilor lui Dumnezeu. 5-7. pentru c ă ei au fost necircumscri şi în timpul c ălătoriei”761. cum este scris în cartea lui Iisus al lui Navi: „în timpul acesta a zis Domnul către Iisus: Fă-ţi cuţite din piatr ă. pe care i -a hot\rât să nu vadă p\mântul cel bun. f ără să se amestece cu alt neam. C ăci după cum circumciderea nu taie o parte folositoare a corpului. 2. Dar. f. 760 Coreclat prin textul Septuagintei. însă. ~n edi ţia din Migne PG şi de la Verona. 759 Iisus Navi V. ci un prisos nefolositor. cel credincios se desparte de cel necredincios. ni se taie împrejur p ăcatul. 6-8. adică pofta şi plăcerea nefolositoare. Dar după ce a fost botezat şi după ce Facerea XVII. tot astfel.

774 Adic\ de Templul din Ierusalim (n. că este Dumnezeu des\vâr[it şi că s-a făcut om desăvârşit. 14. Nu va veni pentru Hristos. Este antihrist tot cel care nu mărturiseşte că Fiul lui Dumnezeu a venit în trup 767. pe cel care se nume şte pe sine Dumnezeu. 768 Matei XIII. vine altul în numele Lui şi pe acela îl veţi primi"770. Luca III. că va veni mai `ntâi lepădarea de credinţă [i se va arăta omul păcatului. 10. Iar apostolul spune: „S ă nu vă amăgească pe voi nici într-un chip. pogorându-se peste El în chip de porumbel766. Dar în sens propriu şi special. Şi atunci va veni spre mustrarea iudeilor potrivnici lui Dumnezeu. de atunci s-a propovăduit cultul [i via ţa cea duhovniceasc ă [i împărăţia cerurilor. de cea iudaică. ar ătându-se pe sine[i cum că ar fi Dumnezeu”773. II Ioan 7. Domnul le-a spus lor: „Eu am venit în numele Tat ălui Meu şi nu mă primiţi. nu vorbe şte de Biserica noastr ă. 770 Ioan V. Iar apostolul: „Pentru aceea. ci le-a plăcut nedreptatea” 771. însă. fiul pierz ării. îl înva ţă îngerul pe Daniil. ci contra lui Hristos 775. va trimite lor Dumnezeu lucrarea în şelăciunii. antihrist se nume şte acela care vine la sfârşitul veacului 768. pentru acest motiv se şi numeşte antihrist. iudeii n-au primit pe Domnul Iisus Hristos şi Dumnezeu care este Fiul lui Dumnezeu. dar vor primi pe în şelător. „Şi Matei III. ca să creadă minciunii. 10-12. 40. pentru că n-au primit dragostea adev ărului ca să se mântuiască. Trebuie. dup ă ediţia de la Verona. Căci se va numi pe sine însu şi Dumnezeu.n. ci de cea veche774.Dogmatica Duhul cel Sfânt s-a arătat oamenilor. dup ă cum a spus Domnul 769. 43. Trebuie mai `ntâi să se predice Evanghelia la toate neamurile 776. 135v. ci la iudei. 22. 773 II Tesaloniceni II. 37. pentru a fi osândi ţi toţi acei care n-au crezut adevărului. Aşadar. 16. I Ioan IV.). 769 Matei XXIV. 5. II. 772 Daniil XI. 14. 775 Tradus prin corectarea edi ţiei din Migne PG. a şa `ncât să [adă el în Biserica lui Dumnezeu. care se înal ţă mai presus de tot ce se nume şte Dumnezeu sau este închinat. XXIV. CAPITOLUL XXVI Despre antihrist Se cuvine s ă se ştie că trebuie s ă vină antihrist. Ioan I. 32. 767 766 175 . 1531. 3-4. spunând a şa: „Nu va ţine seamă de Dumnezeul p ărinţilor lui” 772. 771 II Tesalonicieni. Când spune apostolul „în Biserica lui Dumnezeu". 3. Marcu I. Căci antihrist nu va veni la noi. mai `ntâi să se propovăduiască Evanghelia la toate neamurile. f. potrivnicul. fiind în acela şi timp [i Dumnezeu. 776 Matei XXIV.

Deci nu însuşi diavolul se face om aşa cum s-a înomenit Domnul — să nu fie! — ci se naşte om din curvie şi primeşte toată energia lui satan. este crescut în ascuns [i pe neaşteptate se răscoală. înşelătoare [i nu adevărate [i pe cei care au slab ă şi neîntărită temelia minţii îi va înşela şi-i va despărţi de Dumnezeul cel viu. pe care Domnul `l va omorî cu graiul gurii Sale şi-l va pierde cu venirea ar ătării Sale”777. 783 Fapte I.Sfântul Ioan Damaschin atunci se va arăta cel fără de lege. 27. Matei XVII. Marcu IX. nimeni să nu aştepte pe Domnul de pe p\mânt. deoarece învierea este starea de a doua a celui c ăzut. 779 II Tesaloniceni II. pe care o va avea. 11. pentru că sunt nemuritoare. îng ăduie ca să locuiască diavolul în el. cu slav ă şi putere784 [i va omorî pe omul fără de legi şi pe fiul pierzării cu Duhul gurii Lui 785. cum vor învia? Dac ă moartea se defineşte ca o despărţire a sufletului de corp. Matei XXIV. `ncât „s ă se smintească de va fi cu putinţă şi cei aleşi"780. [i „vor întoarce inima părinţilor către copii”782. adică sinagoga către Domnul nostru Iisus Hristos [i către predica apostolilor. cu toat ă amăgirea nedreptăţii la cei care pier. ia chipul sfin ţeniei. cunoscând mai dinainte toată perversitatea voinţei lui. Va veni cu „semne [i minuni mincinoase” 779. îns ă. dup ă cum am spus. CAPITOLUL XXVII Despre înviere Credem [i în învierea mor ţilor. 8. 27. ci din cer. 785 II Tesaloniceani II. dar ei vor fi omorâ ţi de antihrist. 6-10. negre şit că învierea este iarăşi unirea sufletului şi a II Tesaloniceni II. 176 778 777 . Luca XXI. Se naşte deci din curvie. va fi învierea morţilor. La începutul împărăţiei lui. 11-12. Vor fi trimişi Enoh [i Ilie Testiveanul 781. 784 Luca XXI. Căci în adevăr va fi. se împotriveşte şi împărăteşte. C ăci Dumnezeu. 782 Maleahi IV. 9. 31. 27. Aşadar. Dumnezeu des\vâr[it şi om des\vâr[it. 10-12. dar mai degrabă a tiraniei lui. a cărui venire va fi cu lucrarea satanei. 786 Matei XVI. persecut ă Biserica lui Dumnezeu 778 si-şi face cunoscut ă toată răutatea lui. 24. dar când ajunge st\pânitor. Sufletele. 8-9. 6. 780 Matei XXIV. XXV. 5. dup ă cum însuşi ne-a dat încredinţare786. Iar când spunem înviere. Şi va veni Domnul din cer. cu toată puterea [i cu semne şi cu minuni mincinoase. 781 Maleahi IV. spunem învierea corpurilor. în chipul în care sfin ţii apostoli l-au văzut mergând la cer783.

Facerea IX. 37. al celor care au murit şi al celor ce nu vor mai fi. nici pronie. ci toate sunt conduse şi purtate în chip automat. nu exist ă nici Dumnezeu.Dogmatica trupului [i a doua stare a vie ţuitoarei care s-a descompus şi a căzut. Dacă nu este înviere. Dumnezeu nu este Dumnezeul morţilor". Dacă nu este înviere. spune c ătre Dumnezeu: „Lua-vei duhul lor [i se vor sfârşi şi în ţarină se vor întoarce”791. 177 . numai el ar fi încununat. Iar David. C ăci Dumnezeu este drept [i răsplăţilor al celor care îl a şteaptă. Marcu XII. iar pe păcătoşi şi pe nedrepţi că trăiesc în bog ăţie şi în toat ă desfătarea. 38. Apoi adaugă: „Vei trimite duhului Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa p\mântului”792. fratele lui. însuşi corpul coruptibil [i descompus. Şi iarăşi spune Moise: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac [i Dumnezeul Iui lacov 789. Căci nu este neputincios cel care la început a f ăcut corpul din ţarina p\mântului şi care s-a descompus [i s-a întors iarăşi în p\mântul din care a fost luat. Iată vedem pe foarte mul ţi drepţi că sunt săraci şi nedreptăţiţi şi nu au parte în via ţa aceasta de nici un ajutor. 6. Matei XXII. Căci voi cere sângele vostru sufletelor voastre [i îl voi cere din mâna tuturor fiarelor [i voi cere sufletul lui din mâna a tot omul. „ci al celor vii"790 ale căror suflete trăiesc în mâna Lui. Şi care om. să fericim fiarele câmpului. Cel care varsă sângele omului. va fi înviere. iar dac ă numai el s-ar fi tăvălit în plăceri. Luca XX. 3-6. 32. 29. Luca XX. decât că vor învia trupurile oamenilor care au murit? C ăci nu vor muri fiarele în locul omului. 32. 27. nu este neputincios s ă-l învieze din nou. Prin urmare. Mărturiseşte [i dumnezeiasca Scriptur ă că va fi învierea corpurilor. 792 Psalmi CIII. c ăci am făcut pe om după chipul lui Dumnezeu”788. pe bună dreptate numai el s-ar fi pedepsit. Dar pentru c ă nici virtutea nici viciul nu l-a săvâr[it sufletul f ără trup. Iată este vorba despre trupuri. p ărintele lui Dumnezeu. în chip drept amândou\ vor avea parte de răsplată. 32. 791 Psalmi CIII. 787 788 I Corinteni XV. în ce ne deosebim de cele ira ţionale? Dacă nu este înviere. 13. Isaia XXII. iar corpurile vor tr ăi iarăşi prin înviere. Numai carne cu sângele sufletului nu mânca ţi. însu şi va învia incoruptibil. Dumnezeu spune către Noe după potop: „Ca iarb ă verde v-am dat vouă toate. 790 Matei XXII. Dacă sufletul ar fi purtat singur lupta pentru virtu ţi. 26. Marcu XII. care judecă just ar admite c ă aceasta este opera unei drepte judec ăţi şi a unei pronii în ţelepte? Prin urmare va fi. „s ă mâncăm şi să bem”787 [i să ducem o viaţă plăcută şi desfătătoare. i se va vărsa sângele lui în locul sângelui aceluia. 789 Ie[irea III. care au o via ţă lipsită de necaz. 30. Dacă nu este înviere. potrivit hot\rârii Creatorului. Cum va cere sângele omului din mâna tuturor fiarelor.

795 Iezechiel XXXVII. este clar c ă indică învierea trupurilor. Şi am văzut [i iată s-au născut peste ele nervi şi carne a răsărit [i s-a suit peste ele şi s-a întins pielea deasupra lor”794. Şi: „Hristos a înviat. Este evident că nu stau în morminte sufletele. care era în mormânt de patru zile. ci însu şi acela care se stricase. alţii spre ocară [i ruşine veşnică. cel care stă peste fiii poporului t ău. Căci cum s-ar cunoaşte [i cum s-ar crede învierea celui mort. Lazăr avea să se întoarc ă iarăşi spre moarte. Căci nu va spune cineva c ă sufletele dorm în ţarina p\mântului. nu va spune c ă sufletele sunt în morminte. Şi iarăşi: „Căci Isaia XXVI. 9-10. 798 Ioan XI. 39-44. însu şi Domnul s-a făcut pârga învierii des\vâr[ite. dac ă nu subzist ă însuşirile caracteristice? Pe Lazăr l-a înviat pentru a dovedi Dumnezeirea Lui şi pentru a ne încredin ţa de învierea Lui [i de a noastr ă. Pentru aceea şi dumnezeiescul apostol Pavel a spus: „Dac ă morţii nu înviaz ă. 16-17. în al doilea loc. 19. Iar fericitul Iezechil zice: „Şi s-a făcut. fiecare la încheietura lui. 796 Daniil XII. pe când am proorocit eu [i iată cutremur şi s-au apropiat oasele. Apoi arată cum poruncindu-lise s-au reîntors duhurile 795. Şi dumnezeiescul Daniil zice: „ Şi în timpul acela se va ridica Arhanghelul Mihail. Unii spre via ţa de veci. a predat învierea corpurilor: „Vor auzi. Niciodată un om. nici Hristos n-a înviat. Iezechiel XXXVII. 20. întristare cum n-a mai fost de când s-a făcut neamul omenesc pe p\mânt pân\ în timpul acela. zadarnic ă este credinţa noastră şi deci suntem încă în păcatele noastre”800. din cei care judecă just. Şi în timpul acela se va mântui poporul T ău. 801 I Corinteni XV. Şi va fi timp de întristare. 799 Ioan XI. Dar şi Domnul în sfin ţitele Evanghelii. Domnul a făcut cunoscut ă învierea trupurilor nu numai prin cuvânt. Iar dacă Hristos n-a înviat. 7-8. Şi cei care au fost înţelegători vor str ăluci ca lumina tăriei şi din drepţii cei mulţi ca stelele în veci [i înc ă vor străluci”796. 28-29. spune El. care se stricase [i mirosea 799. ci trupurile. ci [i prin fapt ă. 800 I Corinteni XV. Căci n-a înviat sufletul lipsit de trup. cei din morminte vocea Fiului lui Dumnezeu şi vor ieşi cei care au făcut fapte bune întru învierea vie ţii [i cei care au făcut fapte rele întru învierea judecăţii”797. 39.Sfântul Ioan Damaschin Iar Isaia spune: „Vor învia mor ţii [i se vor scula cei din morminte”793. a înviat pe Laz ăr798. care nu este supusă morţii. 178 794 793 . ci trupul împreun ă cu sufletul. 1-3. Spunând că „mulţi dintre cei care dormeau în ţarina p\mântului se vor scula". Şi: „Primul născut dintre mor ţi”802. tot cel care va fi găsit scris în carte. Şi mulţi dintre cei care dormeau în ţarina p\mântului se vor scula. [i n-a înviat altul. pârga celor adormiţi”801. os lâng\ os. în chip precis. 797 Ioan V. în primul loc.

crezi cel puţin în fapte. de unde şi aşteptăm pe Mântuitorul. după cum vedeţi că am Eu”806. pentru că Domnul a înviat. înviază întru nestricăciune. cu atât mai mult cu cât a existat [i s-a descompus? „Dar cu care trup vin? Nebune!”812. Ce necredinţă! Ce nebunie! Cel care. care are atâtea înfăţişări. 806 Luca XXIV. 35. prin voin ţă numai. Căci spune dumnezeiescul apostol: „Petrecerea noastr ă este în ceruri. 21. voind numai. Nu vorbesc de o schimbare în alt ă formă — departe cu acest gînd! — ci mai degrabă de o schimbare din stric ăciune în nestric ăciune. 179 . cum nu-l va învia iarăşi. care credeau că văd duh. ca [i trupul Domnului dup ă înviere. 808 I Corinteni XV. Şi iarăşi: „Se seamănă întru stric ăciune. Apostolul a spus „a şa". 25. ca îngerii lui Dumnezeu. 809 Marcu XII. se seamănă întru sl ăbiciune. 804 Ioan II. 812 I Corinteni XV. care a trecut prin uşile încuiate. 805 Ioan II. somn şi băutură. „Pipăiţi-mă [i vedeţi. Nu mai este c ăsătorie. 811 I Corinteni XV. devenit nestric ăcios. I Tesaloniceni IV. le-a arătat lor mâinile şi coasta [i i-a întins-o lui Toma să o pipăie". 39. pe Domnul Iisus. Şi spunând aceasta. „Ceea ce semeni tu nu înviaz ă. spune Domnul ucenicilor S ăi. a prefăcut ţarina în trup. Nu sunt oare de ajuns acestea pentru ca să fie crezută învierea trupurilor? Iarăşi spune dumnezeiescul apostol: „C ăci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestric ăciune [i acest trup muritor să se îmbrace cu nemurirea”807. 35-36. Dacă învârto[enia inimii nu-ţi îngăduie să crezi în cuvintele lui Dumnezeu. cel care a poruncit s ă crească în pântece o mică picătură de sămânţă şi să alcătuiască acest trup. care va schimba trupul smereniei noastre ca să fie la fel cu trupul slavei Lui”810. Şi 802 803 Coloseni I. 19. care nu simţea oboseala [i nu avea nevoie de mâncare. 42-44. spune Domnul. că duhul n-are carne şi oase. 18. înviaz ă întru slavă. se seam ănă întru necinste. 807 I Corinteni XV. 810 Filipeni III. „Dar va spune cineva: Cum învie mor ţii?”811. a şa şi Dumnezeu va aduce împreună cu El pe cei adormiţi prin Hristos”803. nici naştere de copii”809. Şi este martor vrednic de credin ţă sfinţita Evanghelie c ă vorbea de trupul Lui805. 14.Dogmatica dacă credem că Hristos a murit [i a înviat. Este clar că învierea Domnului a fost unirea trupului. 53. înviaz ă întru putere. „Căci vor fi. dacă nu moare. că Eu sunt [i nu m-am schimbat. 20-21. se seamănă trup sufletesc" — adică gros [i muritor — „înviază trup duhovnicesc”808. şi a sufletului — căci trupul şi sufletul au fost desp ărţite în moartea Domnului — căci a zis: „Dărâmaţi templul acesta şi în trei zile îl voi zidi”804.

~l vor vedea pururea. lăudându-l împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh. Cei care au făcut fapte bune [i cu îngerii vor străluci ca soarele spre via ţa veşnică împreună cu Domnul nostru Iisus Hristos. 41. tulpină. adic ă antihrist. deci.Sfântul Ioan Damaschin ceea ce semeni nu este trupul care va fi numai grăuntele gol. 10. care vine de la El. Priveşte. Amin. Sufletele se vor uni cu trupurile. 180 814 813 . C ăci la Dumnezeu puterea coincide cu voin ţa. Prin urmare vom învia. I Corinteni XV. poate de grâu sau de altceva din celelalte. 10. iar acestea vor fi nestricăcioase. la seminţele îngropate în brazde ca în morminte! Cine este cel care a pus în ele r ădăcini. Focul acesta nu va fi material ca acesta de aici. vor fi v ăzuţi de El [i vor culege bucuria nesfârşită. pentru că vor dezbrăca stricăciunea. II Corinteni V. frunze. Diavolul. omul lui. c ă la fel va fi [i învierea morţilor prin voin ţa [i semnul dumnezeiesc. demonii lui. Iar Dumnezeu îi d ă trup precum a voit şi fiecăreia din seminţe trupul ei propriu”813. Romani XIV. 36-38. Astfel ne vom apropia de înfricoşatul scaun de judecat ă al lui Hristos814. spice [i ţepii cei foarte fini ai spicului? Nu creatorul tuturor? Nu porunca celui care a creat toate? Crede. ci un foc cum numai Dumnezeu îl ştie. 815 Matei XXV. cei necredincioşi şi cei păcătoşi vor fi predaţi focului veşnic815. în vecii nesfârşiţi ai vecilor. aşadar.