Cursuri despre păsări, fluturi şi flori rare la Poalele Retezatului

EDIT A T DE TMT MEDIA INTERN A TION AL

DIRE CT OR GENERAL: VALENTIN POPESCU WWW.SER VUSPRESS.R O

conţine şi informaţii din Valea Jiului

Anul X z Nr. 2263 Vineri, 17 mai 2013, 12 pagini

Preţ: 80 bani

Pagina

7

RE CURSUL ÎN C AZUL GR UPĂRII L UI LITERA SE JUDE CĂ AZI LA ÎN AL T A CUR TE

„EU SÂMBĂTĂ SEARA NU DORM...”

Magna Curia din Deva are program nocturn în „Noaptea muzeelor”

Pagina

2

BENEFICIARII DE VENIT MINIM GARANT A T DIN JUDEŢ SE „ÎMB OGĂ ŢESC”

Pagina

5

VICT ORIA , MEDIC AMENTUL PERFE CT PENTR U „RĂNILE” DE LA P ÂNC O T A

Pagina

12

Parade de costume, lupte între daci şi romani, bucate preparate le ceaun, proiecţii de filme, expoziţii sau concursuri – aceste activităţi vor transforma în zi noaptea de sâmbătă spre duminică şi vor avea loc în toate muzeele din judeţul Hunedoara. Evenimentele au rolul de a asigura distracţia şi de a-i ţine treji pe hunedorenii care, în loc să doarmă, vor prefera să petreacă seara de mâine în curtea Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) din Deva (foto) şi secţiile sale din Orăştie, Brad şi Sarmizegetusa, dar şi în decorul medieval al Castelului Corvinilor din Hunedoara. Cele două instituţii de cultură din judeţul Hunedoara se alătură altor câteva sute din ţară şi îşi vor deschide porţile, şi în acest an, în „Noaptea Muzeelor”. Inspect Inspect orii de muncă fac fac v erif icări în cazul tr agediei de acum două zile de la Vulcan, Vulcan, când un muncit or a murit după ce un mal de pământ s-a sur pat pes t e el. Ei încear că să af le ce căut a omul în şanţul săpat

METEO

Deva Brad

Minim 150C Maxim 280C Minim 120C Maxim 270C

Hunedoara Petroşani

Minim 150C Maxim 280C Minim 130C Maxim 22 0C
Sursa: meteo.ro

A coborât în groapa ce i-a devenit mormânt să scoată un lemn care obtura o ţeavă
eful de lucrări care şi-a pierdut viaţa, în urmă cu două zile, în accidentul din şantierul de pe strada Crividia, de la Vulcan, a vrut să scoată din groapa săpată un lemn. Medicii legişti nu s-au pronunţat, deocamdată, cu privire la cauza morţii muncitorului, dar inspectorii de muncă spun că omul intrase

Ş

CURS VALUTAR

EURO

4,3375 RON

USD 3,3696 RON LIRASTERLINĂ 5,1259 RON
Sursa:bnr.ro

în şanţul adânc şi îngust ca să scoată un lemn ce obtura o ţeavă. Totul s-a petrecut după pauza de masă, când în şanţ s-a acumulat o cantitate de apă ce a antrenat malul de pământ peste muncitorul aflat în groapă

FRANCUL ELVEŢIAN 3,4839 RON
CMYK

Pagina

3

2

Nr. 2263, Vineri, 17 mai 2013

Servus Hunedoara

Jandarmii hunedoreni, la datorie şi în acest week-end

Actualitate

Peste 50 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine şi linişte publică la manifestările publice care vor avea loc în judeţ începând de astăzi şi până duminică inclusiv. Printre cele mai importante evenimente la care angajaţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) vor asigura paza se numără meciul de fotbal de astăzi, dintre echipele FC Hunedoara şi Unirea Deja, „Festivalul luminii”, care va avea loc mâine, „Ciclo-Caravana Tineretului” manifestare organizată tot mâine, pe traseul Deva – Băiţa şi retur, şi „Festivalul Narciselor”, de duminică. De asemenea, jandarmii hunedoreni vor fi prezenţi, duminică, în zona a 11 biserici din judeţ, cu ocazia sărbătorii Rusaliilor de către credincioşii cataloci. Jandarmii adresează invitaţia participanţilor la aceste evenimente să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi ale organizatorilor.

Hunedorean arestat în Gorj pentru înşelăciune cu file CEC fără acoperire
„ Poliþiºtii l-au acuzat pe Dragomir Gheorghe, de la Vulcan, cã, împreunã cu alte douã persoane, ar fi „dat þeapã” unei firme de la care a cumpãrat materiale de construcþii „
avize de expediţie, în valoare totală de 304.284 lei, pentru a cărei plată au emis o filă CEC pentru suma rămasă neachitată, în valoare de 244.284, care a fost refuzată la plată de către bancă, constatându-se lipsa totală de disponibil în cont”, se arată într-un comunicat de presă emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.

SENTINŢĂ. Doi traficanţi de droguri din Valea Jiului, condamnaţi la patru ani de închisoare

M

REŢINUT ŞI, APOI, ARESTAT
Ceilalţi doi inculpaţi din acest caz, respectiv Marius Cristinel Velican şi Călin Flavius Bodea, „parteneri” ai hunedoreanului în afacerea necurată, au fost arestaţi încă din luna aprilie în acest dosar. ProcuroDragomir rii au extins cercetările şi aşa Gheorghe (foto), au aflat că implicat în aceast fos din Vulcan, a J tă înşelăciune a fost şi bărIP l stu are în închis batul de la Vulcan, cu priviGorj, unde aşteaptă a recursului pe re la care s-a început urare on uţi sol doar că atunci când a venit vorba e l-a formulat împotri- mărirea penală. Astfel, de plata acesteia, a achitat doar o car deciziei de arestare va Dragomir Gheorghe a fost mică parte din bani, pentru restul preventivă luată în reţinut în prima fază, iar, ulfiind emise file CEC care, fiind introcazul lui terior, după ce poliţiştii l-au preduse la plată pentru decontare, au fost zentat magistraţilor Tribunalului refuzate pe motiv de lipsă în cont. „Există inGorj, pe numele său s-a emis un mandat de adicii temeinice că inculpatul Dragomir restare preventivă pe o perioadă de 29 de zile. Gheorghe, în calitate de pretins reprezentant Hunedoreanul a fost închis în arestul al unei societăţi comerciale, împreună cu inInspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) culpatul Marius Cristinel Velican, administraGorj. Se pare că, nemulţumit de hotărârea torul societăţii, şi cu inculpatul Călin Flavius judecătorilor din judeţul vecin prin care a fost Bodea, care şi-a atribuit tot calitatea de retrimis după gratii, acesta a atacat decizia lor prezentant al aceleiaşi societăţi, în luna aucu recurs, ce urmează să se judece în zilele gust 2011, au achiziţionat de la o altă societate următoare. comercială marfă pe bază de facturi fiscale şi
Ramona Şt efan efan

n hunedorean în vârstă de 52 de ani, din Vulcan, a fost arestat preventiv în judeţul vecin, Gorj, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Acesta este acuzat că, împreună cu alte două persoane, ar fi „ţepuit” o societate comercială după ce a achiziţionat materiale de construcţii pe care le-a plătit cu file CEC fără acoperire. Conform anchetatorilor, în anul 2011, hunedoreanul, pe numele lui Dragomir Gheorghe, şi celelalte două persoane care au fost arestate în acest caz, în calitate de reprezentanţi ai unei societăţi comerciale cu punct de lucru în Târgu Jiu, a achiziţionat marfă în valoare de peste 240.000 de lei de la o firmă,

U

agistraţii de la Tribunalul Hunedoara s-au pronunţat, ieri, în cazul a doi tineri hunedoreni, din Valea Jiului, acuzaţi că au făcut parte dintr-o reţea infracţională ce se ocupa cu trafic de droguri de risc, mai exact cannabis. Este vorba despre Mircea Florin Tivdă şi Valentin George Dănescu, din Vulcan, pe care instanţa i-a condamnat la închisoare cu executare. Primul dintre ei a primit patru ani şi şase luni de detenţie, în timp ce al doilea, conform deciziei judecătorilor, va sta în spatele gratiilor patru ani de închisoare. În plus, în afară de pedeapsa primită, magistraţii i-au mai obligat pe fiecare dintre cei doi la plata unei sume de aproape 1.500 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Sentinţa dată în cazul celor doi nu este definitivă, prin urmare, poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare, potrivit lui Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara.

ADUCEAU DROGURI DIN OLANDA
Cei doi tineri au fost arestaţi la începutul lunii ianuarie a acestui an, la capătul unei acţiuni a poliţiştilor ce a vizat destructurarea unei grupări infracţionale ce avea ca şi preocupare traficul internaţional de droguri de risc. Mai precis, ziceau anchetatorii la vremea respectivă, cei doi tineri, împreună cu alte persoane, ar fi adus din Olanda cannabis, pe care îl vindeau în oraşele din Valea Jiului contra unor sume cuprinse între 50 şi 60 de lei pe gram. De asemenea, poliţiştii mai spuneau atunci că gruparea din care ar fi făcut parte inculpaţii sar mai fi ocupat şi cu furturi în Olanda.
Ramona Şt efan efan

Azi ar put ea f i eliber aţi!

Cristian Litera, soţia sa şi ceilalţi inculpaţi din dosarul cămătarilor, „la mâna” instanţei supreme
„ Magistraþii ÎCCJ a României judecã recursul pe care deveanul, dar ºi consoarta lui, împreunã cu celelalte persoane arestate în acest caz, l-a formulat „

D

eveanul Constantin Cristian Litera (36 de ani), soţia sa, Mirela Simina, dar şi alte trei persoane arestate preventiv în dosarul cămătarilor, ar putea afla astăzi dacă vor fi sau nu puşi în libertate. Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a României judecă recursul pe care cei cinci l-au formulat împotriva deciziei prin care au fost trimişi după gratii. Atât Cristian Litera, cât şi Mirela Simina, soţia lui şi fostă parteneră de viaţă a afaceristului din Valea Jiului, Alin Simota, au fost arestaţi preventiv în urmă cu exact o săptămână, alături de Mihai Ciobanu, Florin Micluta şi Cătălin Penciuc, sub acuzaţiile de cămătărie, şantaj, înşelăciune şi trafic de persoane.

Decizia de a-i băga în spatele gratiilor aparţine Curţii de Apel Alba Iulia, hotărârea fiind atacată de către cei cinci cu recurs, competenţa de soluţionare a acestuia revenindu-i ÎCCJ a României. Anchetatorii au spus că Litera, fost bodyguard a lui Alin Simota, ar fi condus o reţea de cămătari care ar fi acordat împrumuturi în bani unor oameni de afaceri locali, pentru care ar fi perceput dobânzi lunare între 10 şi 20 la sută. Surse din rândul anchetatorilor au mai spus că sumele împrumutate erau recuperate prin violenţă şi sub ameninţare. Ba, mai mult decât atât, mai ziceau anchetatorii, Cristian Litera i-ar fi trimis pe unii dintre cei care ar fi luat bani cu camătă de la membrii grupării conduse de el în Libia, unde să muncească forţat,

iar sumele câştigate în urma serviciile lor ar fi intrat în buzunarele membrilor grupării. Tot anchetatorii au mai spus că prejudiciul cauzat în acest caz se ridică la suma de peste 800.000 de euro.
Ramona Şt efan efan

DN 66: Leşnic Zarandului Haţeg - Baru Mare nic Leş 7: DN - Sântuhalm DN 68: Haţeg Săcămaş DN 76: Şoimuş Toteşti Gurasada Bejan Ilia 7: DN DN 68: Toteşti DN 7: Gurasada Petroşani: pe DN 66 Zeicani juc Bur şi B-dul 1 Decembrie DN 66: Haţeg - Călan Burjuc-Zam 7: DN el Veţ tia DN 7: Min Deva: Calea Sursa: IPJ Hunedoara DN 7: Veţel -

Radar e 17 mai

) www.servuspress.ro

Servus Hunedoara

Nr. 2263, Vineri, 17 mai 2013

3

O fosilă de dinozaur va expusă la Deva în „Noaptea Muzeelor”
Atracţia evenimentelor ce vor avea loc, mâine, la Deva în „Noaptea Muzeelor” va fi expoziţia în care va fi prezentat omoplatul unei noi specii de dinozaur. Piesa a intrat recent în patrimoniul muzeului devean şi a fost descoperită de geologul Mihai Dumbravă în vara lui 2011 în apropierea Haţegului. Noua specie face parte din grupul dinozaurilor sauropozi, care ajungeau la 100 de tone greutate şi o lungime de 40 metri. Datorită modului în care s-a îngropat şi fosilizat, acest specimen nu a fost păstrat în întregime, lipsind mai mult de jumătate din fosilă. Estimativ, dinozaurul avea circa 20 de metri lungime şi o greutate de 15 tone, fiind un „locatar” al insulei Haţeg.

Eveniment

Inspect orii de muncă fac v erif icări în cazul tr agediei de acum două zile de la Vulcan, când un muncit or a murit după ce un mal de pământ s-a sur pat pes t e el. Ei încear că să af le ce căut a omul în şanţul săpat

A coborât în groapa ce i-a devenit mormânt să scoată un lemn care obtura o ţeavă
„ Cel puþin asta cred, reprezentanþii ITM din Valea Jiului, din cercetãrile preliminare „
eful de lucrări care şi-a pierdut viaţa, în urmă cu două zile, în accidentul din şantierul de pe strada Crividia, de la Vulcan, a vrut să scoată din groapa săpată un lemn. Medicii legişti nu s-au pronunţat, deocamdată, cu privire la cauza morţii muncitorului, dar inspectorii de muncă spun că omul intrase în şanţul adânc şi îngust ca să scoată un lemn ce obtura o ţeavă.

Ş

„Era clar că nu avea ce să caute acolo”
Totul s-a petrecut după pauza de masă, când în şanţ s-a acumulat o cantitate de apă ce a antrenat peste muncitorul aflat în groapă malul de pământ. „Din primele audieri, nu putem trage concluzii, dar putem spune că în acea săpătură urma să fie montat un cămin. Ultimul din acea canalizare. Era deja făcută săpătura şi conducta era la o cotă superioară şi, pe timpul cât a fost pauza de masă, ca să nu intre în conducta respectivă material din şanţ, a fost blindată cu o scândură. După pauza de masă, şeful

ANUNŢ
În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003, privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare, se aduce la cunoştinţă publică următorul proiect de act normativ: Proiect de hotărâre privind ajustarea preţurilor şi tarifelor practicate de S.C. Salub S.A. Ploieşti – Punct de lucru Hunedoara, pentru prestarea serviciilor publice de salubrizare. Proiectul de act normativ, mai sus amintit, cu documentaţia de bază poate fi consultat: - pe site-ul Primăriei municipiului Hunedoara la adresa: www. primariahd.ro (secţiunea Consiliul Local - Proiecte de hotărâri); - la sediul Primăriei municipiului Hunedoara, B-dul. Libertăţii nr.17 (panoul de afişaj); - la Compartimentul Audienţe, Informaţii Publice, Transparenţă Decizională (fosta clădire B.R.D.). Proiectul de act normativ se poate obţine în copie, pe bază de cerere depusă la Compartimentul Audienţe, Informaţii Publice, Transparenţă Decizională. În conformitate cu prevederile art. 6. alin. 4 din Lege nr. 52/2003, începând cu data afişării şi până la data de 30.05.2013 se pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus dezbaterii publice. Propunerile, sugestiile, opiniile privind proiectul de act normativ, se vor transmite: prin comentarii pe pagina de internet a primăriei la adresa: www. primariahd.ro - secţiunea Consiliu Local - Proiecte de hotărâri; prin scrisori transmise prin poştă la adresa Primăriei municipiului Hunedoara, B-dul. Libertăţii nr.17, Compartiment Audienţe, Informaţii Publice, Transparenţă Decizională; depuse la Compartimentul Audienţe, Informaţii Publice, Transparenţă Decizională (fosta clădire B.R.D.); persoana responsabilă cu primirea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor, formulate în scris, cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice este: Toma Valerica, şef Serviciu Informaţii pentru Cetăţeni şi Relaţii Publice. Dezbaterea publică a proiectului de act normativ se va organiza în condiţiile prevăzute de art. 6 alin. (7) din Legea nr. 52/2003, privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare. Materialele transmise vor purta menţiunea: „Recomandare la proiect de act normativ” P R I M A R, VIOREL ARION

de lucrări a intrat în şanţ, acolo unde pe timpul pauzei de lucru sa acumulat apă, iar victima a coborât, practic, să ridice acel lemn. Atunci s-a produs căderea malului, iar noi considerăm că e era clar că muncitorul nu avea ce să caute în acea săpătură. Omul a vrut să deblocheze conducta ca apa acumulată să se scurgă şi să poată să monteze căminul”, a declarat Ileana Bodea, şefa SSM din ITM Valea Jiului.

Inspectorii de muncă s-au întors la locul tragediei, pe strada Crividia din Vulcan, ei încercând să afle ce căuta muncitorul care a murit în şanţul adânc de de canalizare

SUFEREA DE DIABET
Din primele date rezultă că, muncitorul avea câteva probleme de sănătate care i-ar fi putut agrava starea în momentul accidentului. Asta chiar dacă bărbatul de 45

Ileana Bodea

S.C Romtelecom S.A
vinde prin LICITAŢIE
- 1 proprietate imobiliară în judeţul Hunedoara. Proprietatea se află în localitatea CERTEJU DE SUS. Pentru mai multe detalii privind proprietatea şi regulamentul licitaţiei vizitează-ne pe www.realestate.romtelecom.ro. Telefon de contact: 0766.686.668 E-mail: imobiliare@romtelecom.ro

ani a fost prins sub pământ doar de la brâu în jos şi chiar a fost o bună perioadă conştient, după ce a ajuns la spitalul din Vulcan. „Deşi părea un accident cu urmări nu prea grave, din păcate, ulterior s-a constatat că a fost unul mortal. Va fi foarte important ca medicii legişti să stabilească mai întâi cauza decesului. Din primele informaţii, se pare că, victima avea şi diabet. Nu ştim cauza morţii şi nici dacă s-a produs în urma leziunilor produse desurparea malurilor, ori pe fondul unor afecţiuni din cauza stresului post-accidentare”, a mai adăugat Ileana Bodea. Reamintim că, accidentul s-a produs miercuri după-masă, în jurul orei 15:00, pe strada Crividia din Vulcan. Muncitorul a fost prins sub un mal de pământ surpat. Omul a fost scos în viaţă de sub pământ şi transportat la spital, unde, din nefericire, nu a mai rezistat şi, la scurt timp, a decedat. Bărbatul a lăsat în urmă o soţie şi doi copii îndureraţi. Tragedia s-a produs la circa două luni de la un alt accident de muncă similar, ce a avut loc tot la Vulcan şi tot la introducerea sistemului de canalizare. Atunci, alţi doi muncitori şi-au pierdut viaţa într-un mod asemănător, îngropaţi de vii de un mal de pământ ce s-a surpat peste ei.
Diana Mitrache Mitrache Ramona Şt efan efan

) www.servuspress.ro

4

Nr. 2263, Vineri, 17 mai 2013
Pompierii şi poliţiştii locali instruiţi la Orăştie, informaţi despre prevenirea faptelor de anticorupţie

Servus Hunedoara
Subofiţerii pompieri şi poliţiştii locali, care urmează cursuri de perfecţionare în carieră la Centrul de Formare Iniţială şi Continuă al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) din Orăştie, au participat, ieri, la o informare pe tema prevenirii şi combaterii faptelor de corupţie. Activitatea a fost organizată în colaborare cu Serviciul Judeţean Anticorupţie Hunedoara şi a avut drept scop promovarea bunelor practici anticorupţie, conştientizarea personalului cursant cu privire la prevenirea şi combaterea faptelor de corupţie având ca finalitate funcţionarea eficientă a instituţiilor publice în serviciul cetăţeanului. La centrul din Orăştie urmează în prezent cursuri de perfecţionare în carieră 17 poliţişti locali, din Brad, Deva, Haţeg, Hunedoara, Râu de Mori, Sebeş şi Aiud, precum şi circa 90 de subofiţeri pompieri şi protecţie civilă, din 20 unităţi ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Actualitate
PR OIE CT LA DEBUT

Şcolile tehnice şi profesionale din judeţ luptă pentru excelenţa în învăţământ
„ Activitatea acestor unitãþi de învãþãmânt va fi analizatã de o comisie formatã din oameni de afaceri ºi reprezentanþi ai unor instituþii „
nspectoratul Şcolar Judeţean obţinuţi în cadrul proiectelor pe (IŞJ) Hunedoara a găzduit ieri care s-au decis să le implemenprima întâlnire a comitetului teze. Rezultatele acestora vor fi alocal de dezvoltare a parteneria- nalizate de o comisie formată din tului social pentru formare profe- reprezentanţi ai mediului de afasională în cadrul unui ceri sau ai proiect ce vizează îmunor instibunătăţirea sistemutuţii prelui educaţional din jucum Direcdeţ. Programul se a- unităţi de învăţământ din ţia Judeţeadresează şcolilor teh- judeţ s-au înscris în acest nă de Statisnice şi profesionale tică (DJS) proiect până acum din judeţul HuneHunedoara doara. sau Agenţia Judeţeană pentru OReprezentanţi ai mediului de cuparea Forţei de Muncă afaceri, cadre didactice precum şi (AJOFM). Scopul acestui proiect diverşi directori de instituţii pu- este acela de a implica unităţile blice au participat ieri la prima în- de învăţământ de acest profil din tâlnire ce a vizat lansarea sche- judeţ în diverse proiecte ce au ca mei de excelenţă în judeţul Hune- scop dinamizarea activităţilor. La doara. finalul implementării proiectelor, şcolile care au obţinut cele mai VOR IMPLEMENTA bune rezultate vor primi diplome de excelenţă. Până la această PROIECTE ŞI VOR dată, la acest proiect s-au înscris FI EVALUATE şase unităţi şcolare din judeţ. Unităţile de învăţământ din ju- „Proiectul îşi propune îmbunătădeţul Hunedoara destinate pregă- ţirea calităţii învăţământului din tirii elevilor care au optat pentru aceste şcoli şi o mai bună coreladeprinderea şi învăţarea unei me- re între pregătirea elevilor şi ceserii pot participa începând din a- rinţele pieţei muncii. Proiectul cest an la un proiect ce va moni- vine în sprijinul tuturor unităţilor toriza activitatea şi rezultatele a- şcolare de acest tip din judeţul cestora în funcţie de indicatorii Hunedoara care doresc să îşi

I

Prima întâlnire a CLDPS Hunedoara a avut loc la sediul IŞJ

6

diversifice şi să îşi îmbunătăţească activităţile”, a declarat Marius Cireş, preşedintele Comitetul Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social (CLDPS) Hunedoara.
Iulian Str oia Stroia

BILANŢ DGFP DUP Ă PA TR U L UNI

Fiscul hunedorean a „umflat” bugetul statului cu peste 45 de milioane de lei

D

e la începutul anului şi până la sfârşitul lunii aprilie, structurile cu atribuţii de inspecţie din cadrul şi subordinea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Hunedoara au efectuat 333 acţiuni de control la persoane juridice şi 114 de verificări în cazul persoanelor fizice. Rezultatul: peste 45 de milioane de lei atrase suplimentar la bugetul statului. În cadrul inspecţiilor fiscale s-a avut în vedere respectarea de către contribuabili a reglementărilor legale privind stabilirea, evidenţierea declararea şi plata impozitelor, taxelor şi contribuţiilor datorate bugetului general consolidat.

RAMBURSĂRI DE TVA
În urma acţiunilor de control efectuate la cei peste 300 de agenţi economici din judeţ, inspectorii din cadrul DGFP Hunedoara au atras venituri suplimentare la bugetul statului de circa 35 de milioane de lei. Acţiunile de verificare efectuate la persoane juridice în perioada menţionată au constat în 15 inspecţii fiscale generale, 159 de parţiale şi tot atâtea controale inopinate şi cercetări la faţa locului.

DGFP De asemenea, s-au efectuat un număr de 114 cona făcut controale la persoane fizice troale cu folos rezultatele acestor acţi- de la începutul uni fiind concretizate în anului stabilirea unor venituri suplimentare în sumă totală de circa 1,3 milioane lei, reprezentând diferenţe de impozite şi taxe, accesorii şi amenzi. În aceiaşi perioadă au fost soluţionate un număr de 111 solicitări de restituire a taxei pe valoare adăugată (TVA). Din suma solicitată la rambursare în valoare de 9,3 milioane lei, s-au admis la restituire 7,78 milioane de lei.
Iulian Str oia Stroia

) www.servuspress.ro

Servus Hunedoara

Nr. 2263, Vineri, 17 mai 2013

5

RoRec vine, mâine, la Petroşani să colecteze deşeurile electrice
Primăria Petroşani şi Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec organizează o campanie de colectare a deşeurilor electrice, electronice şi electrocasnice (DEEE) ce va avea loc mâine, între orele 10:00 şi 17:00. Locuitorii se pot debarasa de aparatele electrice sau electrocasnice vechi sau defecte, prezentându-se cu acestea la unul din cele patru puncte de colectare amplasate la Casa de Cultură, Piaţa Dacia, Staţia Sortare, de pe strada Cărbunelui nr. 3, şi Pasarelă-Locomotivă. În plus, la dispoziţia cetăţenilor va fi pus şi serviciul de preluare gratuită de la domiciliu sau sediu de firmă ori instituţie, pentru deşeurile electrice grele sau voluminoase. Serviciul funcţionează pe bază de programare telefonică la numărul 0756.036.206, apelabil gratuit. Cetăţenii care vor depune deşeuri electrice în cadrul acestei acţiuni de colectare vor participa şi la o tombolă cu premii.

Social

S T A TUL A MĂRIT A JUT O ARELE PENTRU PENTRU NEMUNCĂ

PAR TIDUL NOUA REPUBLICĂ ŞTIE DE CE MOŢII S T AU „PE SE C“

Beneficiarii de venit minim garantat din judeţ se „îmbogăţesc”
„ Autoritãþile locale hunedorene vor trebui sã suporte majorãrile din propriile bugete „

N
CREŞTERE ÎN IULIE ŞI IANUARIE

ivelul lunar al venitului minim garantat va fi majorat cu aproximativ 13 la sută în două tranşe, conform unui proiect de act normativ aprobat recent de guvernanţi. Decizia a fost luată, iar premierul a declarat că autorităţile au capacitatea financiară de a majora ajutoarele sociale pentru a compensa creşterea preţurilor la energie.

„Brădenii sunt prea săraci ca să-şi plătească apa potabilă“
S
ituaţia socială grea cu care se confruntă comunitatea din municipiul Brad şi lipsa de perspectivă în ceea ce priveşte dezvoltarea economică a localităţii este criticată dur de liderul Noii Republici, filiala Brad, Daniel Voicu. În opinia acestuia, măsura drastică de sistarea furnizării apei reci din cauza datoriilor locuitorilor este cauzată de lipsa perspectivă a dezvoltării municipiului Brad. „Partidul Noua Republică din Brad ia act cu indignare de situaţia fără ieşire creată de factorii responsabili ai administraţiei locale, în problema furnizării apei potabile în municipiul Brad. Într-un oraş în care jumătate din populaţia activă nu are un loc de muncă, posibilitatea plăţii datoriilor restanţe la utilităţi devine de nerealizat”, se arată în comunicatul Noua Republică. ambelor părţi sunt legitime: furnizorul trebuie să îşi încaseze creanţele pentru a continua să funcţioneze, iar indignarea populaţiei (mai ales a bunilor platnici) este legitimă. Constatăm însă şi faptul că neplata datoriilor de către beneficiarii persoane fizice este rezultatul sărăciei şi lipsei locurilor de muncă. Nu s-a făcut nimic pentru atragerea investiţiÎn ilor în zonă în ultimii 8 ani. S-a preferat din , Brad înlocuirea muncii cu ajutorul social acauza datoriilor cordat în schimbul votului”, se arată în nu mai curge apă comunicat. În opinia „republicanilor“ la robinetele din municipiul Brad, Apa Prod SA va bine de jumătate din popintra în scurt timp în insolvenţă. mai multor ulaţia activă a municipiului locuitori „Diversiunile practicate în ultimele zile de Brad şi critică dur lipsa de administraţia locală, indecizia la nivelul furnipreocupare a administraţie locale pentru atragerea de investiţii şi stimularea zorului de utilităţi cauzată de calculul politic iniţiativei private. „Politica mâinii întinse a şi echilibrul precar din USL la nivel judeţean determinat sărăcie şi disperare în municipiul vor determina în scurt timp insolvenţa Apa Brad. Aflaţi în imposibilitatea de a-şi mai plăti Prod SA pe modelul SC Acvacalor SA Brad”, facturile la întreţinere furnizorul de utilităţi A- se arată în comunicat. Iulian Str oia Stroia pa Prod SA este pe cale să sucombe sub greutatea creanţelor neîncasate. Demersurile

Numai în Petroşani sunt peste 500 de oameni care vor primi mai mulţi bani, în timp ce la nivelul judeţului Hunedoara numărul beneficiarilor de venit minim garantat este de 6.000. „La Petroşani sunt 298 de oameni care iau ajutor social de la primărie, în timp ce 237 de familii primesc alocaţie de sprijin. Întreg efortul bugetar a fost, spre exemplu, în luna aprilie de 54.500 de lei, iar ulterior va fi majorat”, a declarat Nicu Taşcă, purtător de cuvânt al Primăriei Petroşani. Creşterea cuantumului venitului minim garantat, în două etape, şi a alocaţiei pentru susţinerea familiei a fost avizată în şedinţa de miercuri a guvernului. Conform deciziei, alocaţia va creşte în medie cu 30 la sută de la 1 iulie, respectiv de la 60 la 80 de lei pentru o familie cu doi copii. De asemenea, venitul minim garantat va fi majorat cu 8,5 la sută de la 1 iulie şi cu 4,5 la sută începând cu anul viitor, respectiv în medie de la 191 la 217 lei. Diana Mitrache Mitrache

„APA PROD VA INTRA ÎN INSOLVENŢĂ”
„Republicanii“ trag un semnal de alarmă faţă de sărăcia cruntă în care se zbate mai

GUVERNUL ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

ANUNŢ DE PRESĂ
TITLUL PROIECTULUI: „ÎMBUNĂTĂŢIREA DOTĂRII S.C. CONFORT PROIECT S.R.L. ÎN VEDEREA EFICIENTIZĂRII ACTIVITĂŢII” 1. Număr de referinţă: 19413 2. Data publicării anunţului: 17.05.2013 3. Programul: Regio - Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 4 „Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional şi local”, Domeniul Major de intervenţie 4.3 „Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor” 4. Autoritatea de Management: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice 5. Organismul Intermediar: Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest 6. Alte informaţii: S.C. CONFORT PROIECT S.R.L., cu sediul în localitatea Deva, str. 22 Decembrie, nr.180, judeţul Hunedoara, anunţă finalizarea, începând cu data de 21.05.2013, a proiectului „ÎMBUNĂTĂŢIREA DOTĂRII S.C. CONFORT PROIECT S.R.L. ÎN VEDEREA EFICIENTIZĂRII ACTIVITĂŢII”, co-finanţat prin Regio-Programul Operaţional Regional 2007-2013, în baza contractului de finanţare încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Proiectul s-a implementat la sediul social al S.C. CONFORT PROIECT S.R.L din localitatea Deva, str. 22 Decembrie, nr.180, judeţul Hunedoara, pe o perioadă de 22 de luni. În urma implementării proiectului au fost obţinute următoarele rezultate: - s-a contribuit la creşterea complexităţii şi calităţii produselor realizate de Confort Proiect prin achiziţia de echipamente şi software specifice; - s-a contribuit la eficientizarea şi modernizarea procesului productiv al firmei prin achiziţia unor noi echipamente/utilaje; - îmbunătăţirea dotării din cadrul firmei prin achiziţia a 31 de echipamente/utilaje, 3 echipamente informatice şi 3 aplicaţii software specifice; - s-a contribuit la diversificarea ofertei de structuri şi tâmplării metalice la nivelul Regiunii Vest; - au fost create 5 noi locuri de muncă în cadrul proiectului; - au fost realizate două rapoarte de audit; - au fost publicate 6 anunţuri în presă privind proiectul cu finanţare nerambursabilă implementat. 7. Valoarea totală a proiectului este de 995.426,40 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 802.763,22 lei. Note: Detalii suplimentare puteţi obţine de la: Nume persoană contact: Feier Alexandru-Ioan Funcţie: ADMINISTRATOR Tel/Fax: 0254/224.814, E-mail: confortproiect@clicknet.ro Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
UNIUNEA EUROPEANĂ

COMUNICAT DE PRESĂ
Data: 17.05.2013 Finalizarea proiectului „ÎMBUNĂTĂŢIREA DOTĂRII S.C CONFORT PROIECT S.R.L ÎN VEDEREA EFICIENTIZĂRII ACTIVITĂŢII” S.C. CONFORT PROIECT S.R.L., cu sediul în localitatea Deva, str. 22 Decembrie, nr. 180, judeţul Hunedoara, anunţă finalizarea, începând cu data de 21.05.2013, a proiectului „ÎMBUNĂTĂŢIREA DOTĂRII S.C. CONFORT PROIECT S.R.L. ÎN VEDEREA EFICIENTIZĂRII ACTIVITĂŢII”, proiect co-finanţat prin Regio-Programul Operaţional Regional 2007-2013, în baza contractului de finanţare încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Regional 2007-2013 în Regiunea Vest: Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest. Valoarea totală a proiectului a fost de 995.426,40 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 802.763,22 lei. Proiectul s-a implementat la sediul social al S.C. CONFORT PROIECT S.R.L din localitatea Deva, str. 22 Decembrie, nr.180, judeţul Hunedoara, pe o perioadă de 22 de luni. În urma implementării proiectului au fost obţinute următoarele rezultate: - s-a contribuit la creşterea complexităţii şi calităţii produselor realizate de Confort Proiect prin achiziţia de echipamente şi software specifice; - s-a contribuit la eficientizarea şi modernizarea procesului productiv al firmei prin achiziţia unor noi echipamente/utilaje; - îmbunătăţirea dotării din cadrul firmei prin achiziţia a 31 de echipamente/utilaje, 3 echipamente informatice şi 3 aplicaţii software specifice; - s-a contribuit la diversificarea ofertei de structuri şi tâmplarii metalice la nivelul Regiunii Vest; - au fost create 5 noi locuri de muncă în cadrul proiectului; - au fost realizate 2 rapoarte de audit; - au fost publicate 6 anunţuri în presă privind proiectul cu finanţare nerambursabilă implementat. Număr de referinţă (cod SMIS): 19413 Detalii suplimentare puteţi obţine de la: FEIER ALEXANDRU-IOAN, Administrator, Tel/ Fax: 0254-224 814, E-mail: confortproiect@clicknet.ro Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
UNIUNEA EUROPEANĂ

FONDUL EUROPEAN PENTRU DEZVOLTARE REGIONALĂ

Instrumente Structurale 2007-2013

FONDUL EUROPEAN PENTRU DEZVOLTARE REGIONALĂ

Instrumente Structurale 2007-2013

) www.servuspress.ro

6

Nr. 2263, Vineri, 17 mai 2013

Servus Hunedoara

Premiera mondială „Hoţii de frumuseţe” ajunge la Deva

Eveniment
C ONCURS ŞC OLAR, F AZA L OC ALĂ

Florin Zamfirescu, Medeea Marinescu şi Ioana Pavelescu sunt doar câţiva dintre marii actori ce vor urca pe scena Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva într-un spectacol realizat după un text de Pascal Brukner. „Hoţii de frumuseţe” este o producţie a Fundaţiei Compania de Teatru D’Aya & Asociaţia Inspira şi va putea fi urmărită de publicul devean, duminică 26 mai, de la ora 20:00. „Când începi să te naşti cu adevărat? Există tinereţe veşnică? Ce înseamnă prietenia şi trădarea? Furând frumuseţea altei persoane reuşeşti să fii fericit? Poţi să iubeşti pe cineva cu adevărat?” sunt câteva întrebări la care va răspunde spectacolul realizat după cel mai important text literar al lui Pascal Brukner.

„Sanitarii pricepuţi” din liceele şi şcolile din Hunedoara s-au întrecut la salvat de vieţi

Îmbrăcaţi adecvat, elevii au demonstrat că ştiu să acorde primul ajutor
cordarea primului ajutor în caz de înec, a unor răni la mână sau a unor arsuri s-au numărat printre probele pe care au trebuit să le treacă, ieri, mai multe echipaje de elevi hunedoreni pentru a demonstra că sunt „Sanitari pricepuţi”. Toate acestea au făcut parte din faza locală a concursului şcolar cu acelaşi nume, care s-a desfăşurat la Colegiul Naţional de Informatică „Traian Lalescu” din Hunedoara. Competiţia a adunat cinci echipaje de la şcoli generale şi licee din municipiu, micii sanitari demonstrând că sunt în stare, prin dotări şi cunoştinţe, să contribuie la salvarea de vieţi în cazul unor accidente. Printre organizatorii concursului se numără Primăria Hunedoara, Subfiliala de Cruce Roşie din localitate şi biblioteca municipală.

A

TEST GRILĂ ŞI „VICTIME” SALVATE „CU BRIO”
Circa 30 de elevi, împărţiţi în cinci echipaje, s-au adunat ieri la Colegiul Naţional de Informatică

„Traian Lalescu” din Hunedoara leţele pregătite de juriu şi trase la pentru a lua parte la faza pe mu- sorţi au stabilit încercarea prin nicipiu a concursului „Sanitarii care trebuia să treacă fiecare epricepuţi”. Echipele au reprezen- chipaj pentru a demonstra că potat liceul gazdă, Colegiul Tehno- sedă cunoştinţe temeinice de logic „Constantin Bursan” şi pa- acordare a primului ajutor. De la tru şcoli generale din Hunedoara. răni deschise, arsuri, probleme Pentru a-şi demonstra cunoştinţe- cardio-pulmonare, leziuni toracile în domeniul salvării de vieţi, ce şi căi respiratorii blocate, toamicii sanitari au avut de trecut te s-au numărat printre accidendouă probe: una practică şi una tele suferite de „victimele” ce treteoretică. Un buiau salvate de test grilă care a tinerii sanitari cuprins zece înpricepuţi. „Echitrebări, toate pe paje au trebuit tema acordării să acorde primul echipaje de elevi primului ajutor, a ajutor victimelor au participat la concurs verificat teoretic şi să le transnivelul informaporte până la ţiilor deţinute de către elevi şi a locul unde ar veni maşina de salcontribuit la punctajul final obţi- vare. Elevii au fost foarte bine nut de fiecare echipaj. pregătiţi şi au demonstrat că pot Îmbrăcaţi în halate albe, aşa oricând salva vieţi. Se vede că cum îi stă bine oricărui membru participă la cursurile de specialial personalului medical, şi dotaţi tate din şcoli cu profesori sau cu tărgi, instrumente şi o trusă asistenţi medicali”, a afirmat Lusanitară completă, cele cinci e- cia Tănase, bibliotecar în cadrul chipaje au intrat în proba prac- B i b l i o t e c i i tică, desfăşurată în sala de sport a MunicipaEchipajele Colegiului Naţional de Informati- l e au avut de că „Traian Lalescu”. Nişte birăspuns unor întrebări grilă la proba teoretică

Hunedoara. În final, juriul format din asistenţi medicali a stabilit că echipajele de la „Traian Lalescu”, atât cel format din liceeni, cât şi din

elevi de şcoală generală, au cei mai pricepuţi sanitari, fiind desemnate câştigătoarele concursului. Cele două echipaje au fost recompensate cu diplome şi vor

participa la faza judeţeană a competiţiei ce va avea loc tot la Hunedoara, în data de 8 iunie.
Oana Bimbirică

5

) www.servuspress.ro
CMYK PG. 6

Servus Hunedoara

Nr. 2263, Vineri, 17 mai 2013

7

„Doamna cu părul roşu” va fi lansată mâine la Hunedoara
Hunedoreanca Maria Dimia, elevă în clasa a X-a la Colegiul Naţional „Iancu de Hunedoara” din municipiul de pe Cerna îşi va lansa mâine, 18 mai, cea de-a doua carte din cariera sa de scriitor. „Doamna cu părul roşu” va fi prezentată publicului cititor, începând cu ora 15:30, la Cafe D`Art din Hunedoara, în cadrul unui eveniment organizat de Biblioteca Municipală din oraşul de pe Cerna.

Actualitate

P

este 100 de elevi hunedoreni vor participa la o lecţie ce va avea loc în natură în care vor afla totul despre despre importanţa speciilor protejate de floră şi faună din zona comunei Sălaşu de Sus. Lecţia se va desfăşura sâmbătă, 18 mai, în ariile protejate Fânaţele cu Narcise şi Vârful Poieni, iar participanţii sunt elevi de la şcolile generale din Sălaşu de Sus şi Sântămăria Orlea. Evenimentul face parte din proiectul educaţional „Şcoala de Biodiversitate. Păsări, fluturi şi flori rare la poalele Retezatului”, finanţat de Mol România în colaborare cu Fundaţia pentru parteneriat, şi va debuta sâmbătă, cu ocazia „Festivalului Narciselor” care va avea loc la Sălaşu de Sus. Proiectul este parte a Programului ”Spaţii verzi”, comp o -

„Şcoala de biodiv er sit at e”

Cur suri des pr e păsări, f luturi şi f lori rar e la Poalele R e t ezatului
„ Un proiect educaþional, desfãºurat în aer liber, va îmbogãþi cunoºtinþele despre naturã ale ºcolarilor ºi îi va transforma pe cei mai buni dintre aceºtia în ghizi juniori pentru turiºti „
nenta ”Arii naturale protejate” şi va fi desfăşurat de Asociaţia pentru Şoimărit şi Protecţia Păsărilor de Pradă „Peregrinus” în parteneriat cu Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) Deva, primăria şi şcoala primară din Sălaşu de Sus şi Şcoala Gimnazială din Sântămăria Orlea. tere, observare şi protejare a plantelor, fluturilor şi păsărilor. De asemenea, şcolarii vor asista la demonstraţii de zbor cu păsări de pradă deţinute legal de Asociaţia „Peregrinus”. Pentru a nu uita ce au învăţat şi a-şi fixa cunoştinţele acumulate, elevii vor participa la jocuri şi activităţi interactive, dar şi la activităţi de ecologizare. După finalizarea seriei de cinci cursuri, 10 dintre elevii care vor dovedi cel mai mare interes faţă de temele puse în discuţie vor beneficia de sesiuni de training cu scopul de a deveni ghizi juniori pentru biodiversitate. În colaborare cu Punctul de Informare de la Sălaşu de Sus, ghizii juniori pentru biodiversitate le vor putea asigura ghidaj profesionist tuturor turiştilor interesaţi să afle mai multe despre cele două arii protejate. Pe de altă parte, cei 100 de elevi ce

CONCURS, DEMONSTRAŢII CU PĂSĂRI DE PRADĂ ŞI TRAINING
În cadrul acestui proiect, timp de 5

Aria Protejată Fânaţele cu Narcise cu flora şi fauna ei va fi studiată de elevi în cadrul proiectului

săptămâni, grupe de câte 20 de elevi de Dorin Cărăbeţ de la la cele două şcoli vor participa la lecţii Asociaţia teoretice şi practice în aer liber, pe „Peregrinus” îşi va parcursul cărora vor descoperi detalii e ăril păs ta zen pre interesante despre geografia zonei şi de pradă în faţa elevilor a ariilor protejate, modalităţi de cunoaş-

vor lua parte la proiect vor putea participa şi la un concurs derulat pe patru secţiuni: desen, fotografie, text scris şi promovarea celor două arii protejate pe reţelele de socializare. “Şcoala de Biodiversitate. Păsări, fluturi şi flori rare la poalele Retezatului” se adresează totodată co-

munităţiilor locale, turiştilor, dar şi tuturor iubitorilor de natură care doresc să afle informaţii inedite despre cele două arii protejate şi cum pot fi ele ocrotite astfel încât de frumuseţea lor să se bucure şi generaţiile viitoare”, a afirmat Adina Popa, coordonatorul proiectului.
Oana Bimbirică

) www.servuspress.ro
CMYK PG. 7

8

Nr. 2263, Vineri, 17 mai 2013
7:00 Jurnal matinal 9:00 Legenda cavalerului 10:20 Ora de business 11:10 Legendele palatulu 12:30 Tribuna partidelor 13:00 Europa mea 13:30 M.A.I. aproape de tine 15:30 Oameni ca noi 16:00 Parlamentul României 17:00 Finanţe şi afaceri 17:40 Legendele Palatului 19:00 Ora de business 19:45 Sport 20:00 Telejurnal 8:00 Auto-mania 8:00 România frumoasă 9:00 India - părul ofrandă 10:00 Confesiuni 13:00 Concertele DP 2 14:30 Cultura minorităţilor 16:00 Poveşti de istorie 16:30 O poveste... cu cântec! 17:00 Confesiuni 18:00 Telejurnal 19:00 România frumoasă 20:00 Anatomia lui Grey 20:50 Muzica DP 2 21:00 Piloţii din Nunavik 22:00 Ora de ştiri 23:00 Zon@ IT 20:30 Fiecare vede altceva 22:30 Harold si Kumar 23:00 România dansează 7:00 Ştiri Sport.ro 8:00 Ştiri Sport.ro 9:00 Ştiri Sport.ro 9:10 Ora exactă în sport 10:00 Ora exactă în sport (live) 12:00 Ora exactă în sport 13:00 Stiri Sport.ro 13:05 Americanii au talent, Showtime 14:00 Stiri Sport.ro 14:10 Ora exacta în sport 15:00 Ora de Prosport (live)16:00 Stiri Sport.ro 16:30 Ora exacta în sport (live) 18:00 Stiri Sport.ro (live) 19:00 Wrestling WWE PPV Hell in a Cell Showtime 20:00 Spargatorii de râs Showtime 21:00 Wrestling RAW Showtime 23:00 Faceti jocurile European Poker Tour Premiera 7:00 Ştirile Pro TV 10:00 Tânăr şi neliniştit 11:00 Misterul din Caraibe 13:00 Ştirile Pro TV 14:00 Tânăr şi neliniştit 15:00 Micul geniu 17:45 Happy Hour 19:00 Ştirile Pro TV 6:00 Observator 8:00 'Neaţza cu Răzvan şi Dani 11:10 În gura presei 12:00 Mireasă pentru fiul meu 13:00 Observator 14:00 Mireasă pentru fiul meu 16:00 Observator 17:00 Acces Direct 19:00 Observator 20:30 Ucenicul vrăjitor 7:30 Gazeta de perete 8:00 Dragul de Raymond 8:30 Totul despre mame 9:30 Boss Lear, regele din Texas 11:45 Frumoasa Ceci 13:30 Sport, dietă şi o vedetă 14:00 Levinţza prezintă 15:00 Dragul de Raymond 16:00 Cu lumea-n cap 16:30 Efectul WOW 17:00 Mondenii 18:00 Focus 18 19:00 Focus Sport 19:30 Cireaşa de pe tort 20:30 Capcan TV 22:00 George şi dragonul 0:00 Ziua zero

Program TV
7:30 Stăpâna inimii 10:00 Draga mea prietenă 12:30 Ştirile Kanal D 13:15 Te vreau lângă mine 14:45 Teleshopping 15:30 Dragoste şi pedeapsă 16:45 Drept la ţintă 18:45 Ştirea zilei 19:00 Ştirile Kanal D 20:00 Roata norocului 22:00 Pe banii părinţilor 23:30 Cicatricea

Program TV Vineri, 17 MAI 2013

21:00 O dată-n viaţă 23:00 Drumul spre Malmö

6:00 Cei trei muşchetari (fra.-sua-engl., 2011, avent.) 7:50 Face toţi banii (sua, 2011, com.) 9:25 Transformarea (sua, 2013, com.) 11:00 Hazardul moral (sua, 2011, drama) 12:40 Pumni de oţel (suaind., 2011, f. SF de act.) 14:45 Războiul nasturilor (engl.-fra., 1994, drama) 16:20 Zarafa (fra.-belg., 2012, f. anim.) 17:40 Cei trei muşchetari (fra.-sua-engl., 2011, avent.) 19:30 Filme şi vedete (hol., 2008, emisiune magazin) 20:00 A naibii dragoste! (sua, 2011, com. rom.) 22:00 Spartacus: Războiul damnaţilor (sua, 2010, s, sezonul 3, episodul 10) 23:00 Bona (sua, 2011, com.)

6:00 Doamne de poveste (rep., col., a-n) (reluare) Cu: Olivia Steer 7:00 Stăpâna (mex., 2010, s) (reluare) 8:30 Poveştiri adevărate(emisiune informativă) (reluare) Cu: Ioana Maria Moldovan şi Dan Cruceru 10:00 Dragoste şi luptă (mex., 2012, s. dramă) (reluare) 11:00 Patimile inimii (sua, 2011, s. dramă) (reluare)12:30 Rosa Diamante (sua-mex., 2012, serial romance) (reluare) 14:00 Inimă de ţigan (rom., 2007, s) (reluare) 15:30 Stăpâna (mex., 2010, s) 16:30 Poveştiri adevărate(emisiune informativă) Cu: Ioana Maria Moldovan şi Dan Cruceru 17:30 Dragoste şi luptă (mex., 2012, s. dramă) 18:30 Patimile inimii (sua, 2011, s. dramă) 19:30 Rosa Diamante (sua-mex., 2012, serial romance) 20:30 Inimă de ţigan (rom., 2007, s) 22:00 Povestiri de noapte(2007, divertisment) Cu: Cabral şi Mircea Solcanu 22:30 Teresa (mex., 2010, s) 8:30 Salvaţi de bucătar 9:30 Bucătărescu 10:30 Doctorul Poenaru 12:30 Ştirile Kanal D 13:00 Teleshopping 13:30 WOWbiz 15:45 D-Paparazzi 16:30 Roata norocului 18:45 Ştirea zilei 19:00 Ştirile Kanal D 19:45 Asta-i România 21:00 Jumătatea mea ştie 0:30 Ştirile Kanal D 1:30 WOWbiz

Program TV Sâmbătă, 18 MAI 2013

7:00 Zestrea românilor 8:00 O dată-n viaţă 11:00 Pe scurt despre orice 11:15 Cu tine pentru totdeauna? 13:00 Ora Regelui 14:00 Telejurnal 15:00 Destine şi asasinate pe scena politică românească 16:00 Ne vedem la TVR 18:00 Exclusiv în România 18:45 Sănătoriile puilor 19:45 Sport 20:00 Telejurnal 21:10 O femeie la fereastră 23:00 Drumul spre Malmö 22:00 Eurovision 2013

7:30 O poveste... cu cântec! 8:00 Zon@ IT 8:30 Cap compas 9:00 Decor şi stil 9:30 Cultura 9 10:00 Rugby: RCMUV Timişoara - CSA Steaua 12:00 Ferma 13:00 Replay 14:10 Atenţie, se cântă! 15:30 Poveşti de istorie 16:00 Memorialul durerii 17:00 "Călătoriile lui Gulliver" la Edinburgh 19:00 Arena Leilor 20:10 Împreună 22:00 Ora de ştiri 23:10 Războiul lumilor

7:00 Ştirile Pro TV 10:00 Ce se întâmplă, doctore? 10:45 Micul geniu 13:00 Ştirile Pro TV 13:15 Top Gun 15:45 Superman revine 19:00 Ştirile Pro TV 20:30 Banditele

9:00 Plasa de stele 10:45 Ucenicul vrăjitor 13:00 Observator 14:00 Mireasă pentru fiul meu 16:00 Observator 17:00 Mireasă pentru fiul meu 19:00 Observator 19:45 FamiliaDA 20:30 Curierul 3

22:30 Sărutul care ucide

22:45 Drumul răzbunării

7:00 Cu lumea-n cap 8:00 Totul despre mame 9:00 Flavours, 3 bucătari 9:30 Secrete de Stil 10:00 Teleshopping 10:30 Sport, dietă şi o vedetă 11:00 Dragul de Raymond 12:00 S.O.S. - Salvaţi-mi casa 12:30 Capcan TV 14:00 După faptă, şi răsplată 15:30 Şi eu m-am născut în România 16:15 Schimb de mame 17:45 Focus Sport 18:00 Focus 18 19:00 Focus Sport 19:30 Cireaşa de pe tort 20:30 Indestructibilul 22:30 Familii la răscruce 0:00 Sherrybaby

6:00 Draga, am marit copilul!(sua, 1992, com.) 7:30 Pacatoasa Teodora (rom.-fra., 2011, f. doc.) 9:00 Curaj (sua, 2011, drama) 11:05 Larry Crowne (sua, 2011, com. rom.) 12:45 Jimmy şi Hope (sua, 2010, s. com., sezonul 3, episodul 14) 13:10 Piratii! O banda de neispraviti (engl.-sua, 2012, f. anim.) 14:40 L.O.L. (sua, 2012, com. rom.) 16:15 Mi-e dor de toata lumea(fra., 2011, drama) 17:50 Barbatii în negru 3 (sua, 2012, actiune) 19:35 Jimmy si Hope (sua, 2010, s. com., sezonul 3, episodul 15) 20:00 Casa minciunilor (sua, 2012, s. com., sezonul 2, episodul 7) 20:30 Californication (sua, 2007, s, sezonul 6, episodul 5) 21:00 Lumina rece a dimineţii(sua, 2012, actiune) 22:35 Concediu cu învoire de la consoarta (sua, 2011, com.)

7:00 Ştiri Sport.ro 8:00 Ştiri Sport.ro 9:00 Ştiri Sport.ro 9:10 Ora exactă în sport 10:00 Ora exactă în sport (live) 11:00 Ora exacta în sport 13:00 Stiri Sport.ro 14:00 Americanii au talent Showtime 15:00 Stiri Sport.ro 15:05 Regii KO-ului Exploziv 16:00 Liga lu' Mitica (live) 18:00 Stiri Sport.ro (live) 19:00 Gala Box: Simion - Dinu Exploziv 21:00 Stiri Sport.ro (live) 22:00 Local Kombat Craiova (live) 0:00 Bellator: Gladiatorii: Alexander "Storm" Shlemenko - Maiquel "Big Rig" Falcao Exploziv

8:30 Poveştiri adevărate(emisiune informativă) (reluare) Cu: Ioana Maria Moldovan şi Dan Cruceru 10:00 Dragoste şi luptă (mex., 2012, s. dramă) (reluare) 11:00 Patimile inimii (sua, 2011, s. dramă) (reluare) 12:30 Rosa Diamante (sua-mex., 2012, serial romance) (reluare) 14:00 Inimă de ţigan (rom., 2007, s) (reluare) 15:30 Un colţ de rai (mex., 2012, s. dramă) 16:30 Poveştiri adevărate (emisiune informativă) Cu: Ioana Maria Moldovan şi Dan Cruceru 17:30 Dragoste şi luptă (mex., 2012, s. dramă) 18:30 Patimile inimii (sua, 2011, s. dramă) 19:30 Rosa Diamante (sua-mex., 2012, serial romance) 20:30 Inimă de ţigan (rom., 2007, s) 22:30 Teresa (mex., 2010, s) 23:30 Lara (cro., 2011, s. dramă)

Utile şi timp liber Întreruperi de energie electricã
Ortodox
Sfântul Apostol Andronic

Nr. 2263, Vineri, 17 mai 2013

9

Hai că-i tare...
Savantul Bulă studiază un purice în laborator. Îl aşează pe o foaie de hârtie şi strigă: - Sari! Puricele sare. Bulă îi taie picioarele, îl aşează din nou pe hârtie şi strigă: - Sari! Puricele nu mai sare. Constiincios, Bulă notează: După ce i se taie picioarele, puricele nu mai aude!

UTILITĂŢI:
Apã caldã 0254/212.225 Apã rece: 0254/227.087 Electrica: 0254/205.864 Ascensoare: 0254/235.090 E.ON Gaz Distribuþie: 0265/200.928 0800.800.928 Informaþii CFR: 0254/212.725

Greco - catolic
Sf. ap. Andronic ºi cei împreunã cu el; Sf. Iunia.

Romano - catolic
Sf. Pascal Baylon

INSTITUŢII PUBLICE:
AJOFM: 0254/216.151 Casa de Sãnãtate: 0254/219.280 Casa de Pensii: 0254/224.560 Consiliul Judeþean: 0254/211.350 Prefecturã: 0254/211.850 DSVSA: 0254/221.145 OPC: 0254/214.971 Birou anticorupþie:0254/223.700

Enel Distribuţie Banat - Zona Reţea de Medie şi Joasă Tensiune Deva anunţă întreruperea furnizării energiei electrice pentru lucrări anuale de reparaţii şi întreţinere a instalaţiilor şi reţelelor, după următorul program: Astăzi, 17 mai Turdaş (parţial), Bobâlna, Boiu, Folt, Cigmău, între orele 09:00 – 13:00 Sălişte, Podele, Luncoiu de Jos, Prăvăleni, Ciungani, Ociu, Ocişor, Basarabasa, între orele 08:00 – 18:00 Hunedoara: bulevardul Dacia (bl. A2-2, A4-1),

între orele 08:00 – 18:00 Uricani: strada Mailat, între orele 08:00 – 15:00 Sursa: Enel Distribuţie Banat

Hor oscop
Se anunţă o zi deosebită, cel puţin pe plan sentimental. La o petrecere, faceţi cunoştinţă cu o persoană deosebită. S-ar putea ca atracţia să fie reciprocă şi să ajungeţi la o prietenie durabilă. Sunt şanse să Puterea creativă de care dispuneţi vă îndeamnă să începeţi o activitate nouă. Aveţi toate şansele de reuşită pe plan intelectual şi sentimental.

17 mai 2013
Se pare că nu aveţi nici un moment de relaxare, dar imaginaţia şi ingeniozitatea vă ajută să duceţi totul la bun sfârşit. Astăzi puteţi avea mari realizări pe plan financiar. Sunteţi inventiv, bine dispus şi gata să întindeţi o mână de ajutor oricui are nevoie. Reuşiţi să vă afirmaţi la locul de muncă. Relaţiile cu prietenii şi familia sunt foarte bune. După-amiaza este posibil să vă schimbaţi programul din cauza unor probleme de serviciu. Nu este nimic grav, dar va fi nevoie să rămâneţi la muncă până seara târziu. Cei din jur vă apreciază pentru atitudinea deschisă pe care o aveţi. Relaţiile parteneriale au o evoluţie foarte bună. Sunteţi dispus să vă ajutaţi pe colegii şi să le oferiţi sfaturi utile.

TAXIMETRE:
City Taxi: 0254/222.222 Fulger: 0254/222.959 Fly Taxi: 0254/222.943 Euro Taxi: 0254/223.344 Astral Taxi: 0254/234.567

SUDOKU

DEVA
Farmacia Nr. 1 „Remedia“ program non-stop, Piaþa Victoriei, nr. 29 Farmacia „Tacomi – Humanitas II“, Al. Transilvaniei,

faceţi un pas foarte important în viaţă.Vă recomandăm să vă păstraţi calmul şi să mergeţi înainte, dacă sunteţi hotărât. Dimineaţa sunteţi dezamăgit din cauza unui eşec financiar şi deveniţi indiferent la tot ce se întâmplă în jur.Vă sfătuim să fiţi mai optimist şi mai activ. Eşecul într-o afacere vă ambiţionează şi sunteţi tentat să vă asumaţi mai multe riscuri. Nu este cazul să vă lăsaţi descurajat. Pur şi simplu, nu este o zi bună pentru afaceri.

HUNEDOARA
Farmacia „Energofarm“ program non-stop. Str. G. Enescu, nr. 14. Farmacia „Green Line“, program non-stop. Bd. Republicii, nr. 8. Farmacia „Arnica“, Str. G. Enescu, nr. 7.

Dimineaţa vă reîntâlniţi cu o persoană cu care nu v-aţi văzut de mult timp. Relaţiile cu prietenii şi cu rudele sunt foarte bune. Vă recomandăm să rezolvaţi problemele de familie pe care le-aţi tot amânat. În viaţa dumneavoastră au loc schimbări importante, care vă oferă multe satisfacţii. Activitatea intelectuală intensă şi puterea creativă de care dispuneţi contribuie la succesul dumneavoastră. Este o zi favorabilă deciziilor importante. Puteţi să vă faceţi planuri serioase în ceea ce priveşte relaţiile sentimentale. Vă recomandăm să nu vă ocupaţi de afaceri, pentru că flerul nu vă ajută prea mult.

PETROŞANI
Farmacia „Piaþã”, Str. A. Iancu, nr. 5 Orãªtie Farmacia „Oros”, Str. N. Bãlcescu, nr. 7

BRAD
Farmacia „Remedia”, Str. Avram Iancu,

PETRILA
Farmacia „Remedia”, Str. Tudor Vladimirescu,

Scopul jocului este de a umple această grilă cu cifrele de la 1 la 9, respectând anumite condiţii, unele cifre fiind de la început dispuse în grilă. Regula jocului este simplă: fiecare rând, coloană sau regiune nu trebuie să conţină decât o dată cifrele de la unu la nouă.

Program TV Duminică, 19 MAI 2013

7:10 Universul credinţei 9:00 Europa mea 9:30 Pro Patria 10:00 În grădina Danei 10:35 Viaţa satului 11:50 Minutul de agricultură 11:35 Viaţa satului 13:00 Ultima ediţie 14:00 Telejurnal 14:30 Parteneri de week-end 15:00 Tezaur folcloric 16:00 De la A la...infinit 18:00 Filmoteca veselă 18:40 Olimpiada veseliei 19:00 Lozul cel mare 19:45 Sport 20:00 Telejurnal 21:00 Distractis show 22:00 Concert Angela Gheorghiu la Bacău 23:00 Garantat 100%

8:00 Fraţi de viţă 8:30 Natură şi sănătate 9:00 Ferma 10:00 A fost odată... 10:00 În curtea bunicilor 12:00 O poveste nespusă 13:00 Pescar hoinar 13:30 Motomagia 14:10 Imposibila iubire 15:30 Retromobil pe drumul vinului 16:00 Rezistenţa prin cultură 17:00 D'ale lu' Mitică 18:10 Duminica poveştilor adevărate 20:10 Până ce vocile ne vor despărţi 21:50 Poate nu ştiai 22:00 Ora de ştiri 23:10 Războiul lumilor

7:00 Ştirile Pro TV 10:00 După 20 de ani 11:00 Întâlnire cu surprize 13:00 Ştirile Pro TV 13:05 Apropo TV 14:00 MasterChef 16:00 Comoara din spatele cartilor 18:00 România, te iubesc! 19:00 Ştirile Pro TV 20:30 Greu de ucis 4

9:00 Next Star 11:00 Majoretele: Totul sau nimic 13:00 Observator 13:15 Te cunosc de undeva 16:00 Observator 16:15 SuperBingo Metropolis 19:00 Observator 19:45 FamiliaDA 20:30 România dansează

8:00 Dragul de Raymond 9:00 S.O.S. - Salvaţimi casa 9:30 Casă, construcţie şi design 10:30 Cu lumea-n cap 11:00 Levinţza prezintă 12:00 Cunoaşte, Visează, Iubeşte! 13:00 Efectul WOW 13:30 Kiss Cinema 14:00 Copiii spun lucruri trăsnite 15:00 Mondenii 15:30 Cronica Cârcotaşilor 18:00 Focus 18 19:00 Focus Sport 19:30 Cireaşa de pe tort 20:30 Schimb de mame

8:30 Salvaţi de bucătar 9:30 Roata Norocului 11:45 Antrenorul 12:30 Ştirile Kanal D 13:00 Teleshopping 13:30 Jumătatea mea ştie 15:00 Roata Norocului 17:15 Asta-i România! 18:45 Ştirea zilei 19:00 Ştirile Kanal D 19:45 D-Paparazz 20:30 Ochii din umbră

0:00 Funcţionarii 2

22:00 Iubiri secrete 1:00 Soţia perfectă

23:15 Misterele fluviului
7:00 Ştiri Sport.ro 8:00 Ştiri Sport.ro 9:00 Ştiri Sport.ro 9:10 Ora exactă în sport 10:00 Ora exactă în sport (live) 10:05 ProMotor Premiera 10:30 Stiri Sport.ro 11:00 Ora exacta în sport 13:00 Stiri Sport.ro 14:00 Dezastre aeriene 15:00 Stiri Sport.ro 15:05 Spargatorii de râs Showtime 16:00 Patron la Steaua, reality show cu campioana României Episodul 7/12, Premiera 16:30 Liga lu' Mitica (live) 18:00 Stiri Sport.ro (live) 19:00 Local Kombat Exploziv 20:00 Spargatorii de râs Episodul 9/18, Showtime 21:00 Stiri Sport.ro (live) 22:00 Bellator Gladiatorii, Shahbulat „Assassin“ Shamhalaev - Rad Martines, Exploziv

22:00 Furia ucigasă 0:30 Jumătatea mea ştie

6:00 Bugs Bunny - Filmul (sua, 1981, f. anim.) 7:20 Filme si vedete (hol., 2008, emisiune magazin) 7:55 Flicka 2 (sua, 2010, f. de fam.) 9:30 Happy Feet 2: Mumble danseaza din nou ( aus., 2011, f. anim.) 11:10 Ziua Recunostintei în familie (sua, 2010, com.) 12:40 În cautarea lui Bin Laden (sua-engl.afga, 2013, s. doc.) 14:20 Contesa alba (engl.-sua-ger., 2005, drama) 16:35 Calendarul (sua, 2009, com. rom.) 18:05 Albert Nobbs (engl.-isl., 2011, drama) 20:00 Dictatorul (sua, 2012, com.) 21:25 Toata lumea din familia noastra (rom.-hol., 2012, drama) 23:10 Urzeala tronurilor (sua, 2011, s, sezonul 3, episodul 7)

7:00 Lara (cro., 2011, s. drama) (reluare) 8:30 Poveştiri adevărate(emisiune informativa) (reluare) Cu: Ioana Maria Moldovan şi Dan Cruceru 10:00 Dragoste şi luptă (mex., 2012, s. dramă) (reluare) 11:00 Patimile inimii (sua, 2011, s. dramă) (reluare) 12:30 Rosa Diamante (sua-mex., 2012, serial romance) (reluare) 14:00 Inimă de ţigan (rom., 2007, s) (reluare) 15:30 Un colţ de rai (mex., 2012, s. dramă) 16:30 Doamne de poveste (rep., col., a-n) - Prima ediţie din sezon Cu: Olivia Steer 17:30 Dragoste şi luptă (mex., 2012, s. dramă) 18:30 Patimile inimii (sua, 2011, s. dramă) 19:30 Rosa Diamante (sua-mex., 2012, serial romance) 20:30 Inimă de ţigan (rom., 2007, s) 22:00 Povestiri de noapte(2007, divertisment) Cu: Cabral şi Mircea Solcanu 22:30 Teresa (mex., 2010, s)

10 Nr. 2263, Vineri, 17 mai 2013
mare , zonă centrală, super amenajată, mobilată şi utilată(tv,ct,maşină de spălat automată, copmbină frigorifică). Nu sunt agenţie imobiliară. Tel:0722.252.603

Mica publicitate
Vând maşină, OPEL CADET, program RABLA, preţ 300 euro. Informaţii la telefon: 0727. 712.436.

SC Eco Sid SRL

APARTAMENTE ŞI CASE
O CA Z I E !
Persoană fizică vând apartament cu 4 camere decomandate, strada Liliacului, suprafaţa utilă 83 mp, etaj 3/4, 2 băi, 2 balcoane, debarale, centrala termică, geamuri termopan, parchet lemn, gresie, fără modificări Preţ. 46.900 euro, negociabil Tel. 0726/336.541

DIVERSE
> Societate Comercială din Vaţa

> Vând autoturism MIG
RENAULT MEGANE SCENIC 4X4, de 1870cm pe motorină, cu toate taxele la zi, preţ negociabil. Relaţii telefon 0726.458.970.

> Persoană fizică, vând garsonieră +

uscătorie alăturată, et.4, centrală termică, geamuri termopan, gresie şi faianţă, în Simeria - zonă centrală. Preţ neg.: 58.000 lei cu uscătorie sau 45.000 lei fără uscătorie. Inf. la telefon: 0726.774.179

de Jos, rebobinează motoare electrice, preţ avantajos şi garanţie. Relaţii la telefon 0744.398.487. > Vând haină monton „DORE” mărime mare aproape nouă fabricată de Vidra Orăştie. Informaţii la telefon: 0729.427.579.
> Vând maşină spălat automatică

> Vând Volkswagen 1,9 TDI

Spaţii de închiriat
HALĂ INDUSTRIALĂ -Oferim la preţuri avantajoase suprafaţă de 10003500 mp pretabilă pentru activităţi industriale, depozitare, etc.

Produse oferite
SC Eco Sid SRL Hunedoara oferă spre vânzare

diesel, avariat pentru piese de schimb. Telefon: 0724/575.787

OFERTE DE MUNCĂ
> Îngrijesc copii sau fac menaj
la familii serioase, spăl covoare. Zona Bradului. Telefon: 0747/984.955

Cugir. Preţ 400 lei. Informaţii la 0721.640.734.
> Vând 30 famili albine cu şi

Vând apartament trei camere, Deva, zona Casei de Cultură, et.3, centrală termică, gresie, faianţă, parchet, balcon închis. Preţ: 45.000 euro, telefon: 0722.327.148.
Casă de vânzare în oraşul Geoagiu, zonă centrală, compusă din 2 camere, bucătărie, cămară, hol, baie, utilităţi: apă, gaz, canalizare; curte, deschidere la drum asfaltat. Preţ: 28.000 Euro – NEGOCIABIL. Mai multe informaţii la tel. 0726.661.619 - rog seriozitate.

fără lăzi.Tel:0254.246.229 Vând 100 de oi cu miei plus 50 de miori. Sat Hărţăgani, comuna Băiţa. Telefon: 0254/265.046
> Vând firmă cu activitatea

MAŞINI AGRICOLE
> Vând combinator 2,7 metri,
cositori cu tamburi şi cu lamă, greble adunat fân tip păianjen 3 metri. Tel:0722.749.348
SPAŢII PENTRU BIROURI - Oferim la preţuri avantajoase spaţii pentru birouri, sedii de firme, etc., la nivel I, II, III în blocul administrativ în suprafaţă de 400 mp/nivel. TEREN - Oferim spre închiriere terenuri în suprafaţă de 2000 - 50000 mp, situat vis a vis de OE 2, pe DJ 687, la intrarea în municipiul Hunedoara.

următoarele materiale rezultate din recuperări: Traverse de cale ferată din beton SC Ecosid SRL Hunedoara nu are un depozit fix, materialele solicitate se află pe teren, necesitând forţă de muncă pentru manipulare. SC Eco Sid SRL Hunedoara efectuează lucrări de proiectare şi întocmirea devizelor de lucrări.

D Vând casă stare bună locuibilă, la
Şoseaua Principală, racordată la gaz, cu baie, bucătărie, anexă, gradină 1100 mp în comuna Şoimuş, judeţul Hunedoara, str. Bradului, merită văzută şi teren intravilan 1350 mp, ideal pentru construire casă, spre Bălata. Informaţii telefon 0736.994.267. Preţ negociabil.

principală: Comerţ cu amănuntul al armelor şi muniţiei de vânătoare, articole şi echipament sportiv pentru vânători. Relaţii telefon 0726.458.970. > Vând cabană din lemn de brad roşu, nouă, nemontată de 28 mp. Preţ 14.000 lei. Relaţii telefon 0726.458.970.
„ EFECTUĂM: REPARAŢII, ÎNTREŢINERE ŞI ÎNCĂRCĂRI SISTEME CLIMATIZARE (A/C) AUTOTURISME. TEL:0724.250.088 SAU 0758.614.422

PIERDERE
> Pierdut Certificat
Constatator emis de Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Hunedoara pentru SC SIMPHONE COMMUNICATIONS SRL cu nr.39232 din 16.07.2009. Il declar nul.

Relaţii suplimentare la telefon 0744.208.977 sau email ecosidhunedoara@yahoo.com, www.ecosid.ro

Anunţ vânzare
Persoană fizică, vând urgent apartament 2 camere, etaj 2, stare foarte bună, cu hol mare, bucătărie, baie, centrală termică, termopane, în Deva, str. Mihai Eminescu, zona supermarket PROFI. Merită văzut. Relaţii la telefon 0720.058.127 sau 0745.080.479. Preţ 33.000 euro negociabil. Exclus agenţie. Executăm case la roşu şi la cheie, amenajări interioare şi exterioare. Oferim seriozitate, calitate şi profesionalism la preţuri avantajoase. Tel: 0727/908473, 0769/443885.

OCAZIE !
De vânzare apartament 3 camere decomandat, hol central, localitatea Deva, zona Mihai Viteazu, parter înalt cu terasa închisă în termopan, centrală proprie, instalaţie cupru, tâmplărie interioară şi exterioară nouă, camere cu parchet stejar autentic, gresie, faianţă. Se poate vinde şi mobilat. Zonă cu multă vegetaţie, ideal pentru persoane doritoare de linişte. Merită văzut! Pret 41.000 euro, discutabil. Posibil şi cu credit ipotecar. Informaţii la telefon: 0723.660.160; 0745.253.662

TERENURI
> Vând teren în zona Castelul Corvinilor din Hunedoara. Relaţii la telefon 0760.484.294, după ora 20:00.
Particular, vând teren intravilan în Deva, str. Roci spre Cozia, zonă de case, sub pădure, parcele de cca 1000 mp, întabulat. Acces auto, curent, soare, linişte, aer curat. Preţ negociabil la faţa locului. Telefon: 0764.242.714

AUTOTURISME
> Vând maşină Dacia Break,
an fabricaţie 1998, în stare de funcţionare. Merită văzută. Preţ negociabil. Telefon: 0254.221.934

Licitaţie publică
SC ECO SID SRL Hunedoara, cu sediul în municipiul Hunedoara, str. Piaţa Iancu de Hunedoara, nr. 1, jud. Hunedoara, organizează, la sediul societăţii mai sus indicat, în data de 31.05.2013, orele 10:00, licitaţie publică cu strigare în vederea vânzării mijlocului fix ,,Clădire Hala Mecanică III’’ situată pe fosta Platformă Siderurgică. Preţul de pornire al licitaţiei este de 145.000 Ron fără TVA. Caietul de sarcini poate fi achiziţionat începând cu data de 15.05.2013 de la sediul SC ECO SID SRL . Preţul caietului de sarcini este de 500 RON. Contravaloarea caietului de sarcini nu se restituie. Actele doveditoare privind calitatea, capacitatea ofertanţilor precum şi conditiile, procedurile desfăşurării licitaţiei, cuantumul garanţiei şi a taxei de participare, sunt stabilite în caietul de sarcini. Ofertele vor fi depuse la sediul societăţii până la data de 28.05.2013, ora 15:00. Licitaţia va avea loc în data de 31.05.2013, ora 10:00 la sediul SC ECO SID SRL. În caz de neadjudecare, următoarea licitaţie va avea loc în acelaşi loc, la data de 15.06.2013, orele 10:00. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul societăţii sau la telefonele 0744208977 sau 0254775737.

ÎNCHIRIERE
> Închiriez Garsonieră suprafaţă

Anunţ public
Comuna Sarmisegetuza anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Canalizare Menajeră şi Staţie Epurare“, localitatea Sarmizgetusa, Hobiţa-Grădişte şi Breazova, com. Sarmizegetusa. judeţul Hunedoara, propus a fi amplasat în comuna Sarmizegetusa. Informaţiile privind proiectul pot fi consultate la sediul APM Hunedoara din Deva, str. Aurel Vlaicu nr. 25 în zilele de luni până vineri între orele 08:00-16:00 şi la sediul Comuna Sarmizegetusa, Sarmizegetusa, str. Principală, nr.4, judeţul Hunedoara, în zilele de luni – vineri, între orele 08:00-14:00. Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul APM Hunedoara.

Proprietar, execut case pe parcelele proprii situate în localitatea Mintia. Preţurile sunt avantajoase şi diferite în funcţie de proiectul ales. Tel: 0769/443885, 0727/908473.

Anunţ public
SC DARIANIS S.R.L, cu sediul în localitatea Certeju de Sus, str.Principală, nr.138, judeţul Hunedoara, anunţă depunerea solicitării pentru eliberarea autorizaţiei de mediu pentru obiectivul „Punct de colectare Deşeuri Metalice Reciclabile” situat în localitatea Certeju de Sus, str. Principală, nr.91, judeţul Hunedoara. Informaţii se pot obţine la sediul APM Hunedoara,din Deva, str.Aurel Vlaicu,nr. 25, judeţul Hunedoara, în zilele de luni – joi, între orele 08:0016:30 şi vineri între orele 08:00-14:00. Eventualele sesizări şi reclamaţii pot fi depuse în termen de 10 zile lucrătoare de la data publicării anunţului.
Redactor şef - int. 17

Anunţ
IONUŢ- Deva: Mulţumesc celebrei tămăduitoare MAMA MARIA, revenită în Deva, pentru că mi-a adus soţia înapoi. Dezleagă farmece, cununii, împacă cupluri. 0748.412.578.

Vând casă, 6 camere, grădină, curte, stare bună, ocupabilă imediat, în Teiu la 30 km de Deva, merită văzută. PREŢ 76.000 lei NEGOCIABIL. Telefon: 0728.046.870
ADRESA REDACŢIEI
22 Decembrie, nr. 37a (cl`direa CEPROMIN), Preºedinte - etaj 2, camera 216/2 DTP - 313 Secretariat - 312

Oana BIMBIRICĂ
SGR - int. 16

Colaborator Ţara Haţegului

Director marketing - int. 18

SUBREDACŢIA PETROŞANI
Corespondent Valea Jiului Diana MITRACHE e-mail:redactia@servuspress.ro Coordonator: Tiberiu VINÞAN e-mail:exclusivmediagroup@yahoo.com Tel. 0722/554.809

Aurel ANCA
Fotorepor ter - int. 15

Savin Cristian RISTA
Referent marketing

DEVA

Ramona ŞTEFAN
Redactori

Ionuţ ONU
Şef depar tament DTP - int. 15

Maria HOGMAN
Potrivit Art. 206 C.P., responsabilitatea juridicã pentru conþinutul articolului aparþine autorului. De asemenea,în cazul unor agenþii de presã ºi personalitãþi citate, responsabilitatea le aparþine.

Sorin VRĂJITORU Ovidiu MĂNĂSTIRE Iulian STROIA Alin Ştefan ONU
Secretariat - int.11

Camelia VRĂJITORU

0254/222.599 0 3 5 4 /8 0 9 . 7 8 4
servus@tmtmedia.ro redactia@servuspress.ro

Telefon/fax:
E-mail:

Tipărit la S.C. TIPOGRAFIA PRODCOM S.R.L. Târgu-Jiu, jud. Gorj. Tel. 0253.212.991, 0722.393.897 Fax 0253.218.343
Cod ISSN 1584 - 465X

A B O N A M E N T E s e p o t f a c e l a o r i c e f a c t o r s a u o f i c i u p o ş t a l d i n j u d e ţ ! N e g ă s i ţ i l a n r. 13 . 4 2 8 î n c a t a l o g u l p u b l i c a ţ i i l o r p o ş t a l e

Servus Hunedoara

Nr. 2263, Vineri, 17 mai 2013

11

Locuri de muncă vacante după data de 15 mai 2013

Societate Comercială angajează urgent muncitori calificaţi în construcţii: zidari, dulgheri, zugravi şi instalatori. Relaţii la numărul de telefon: 0254/217.433

SC LEMBECK STYLE & DESIGN SRL ANGAJEAZĂ CUSĂTOARE CU EXPERIENŢĂ SALARIU ATRACTIV PLUS BONURI DE MASĂ. PENTRU INFORMAŢII SUPLIMENTARE PUTEŢI SĂ NE CONTACTAŢI LA TEL/FAX 0254/773.131/ 0254/711.421.
Caut familie gospodară pentru întreţinerea unui imobil cu destinaţie turistică la munte, la 15 km de Sovata. Ofer cazare, gospodărie şi salariu. Informaţii: 0751.012.277.
OFERIM CREDITE PENTRU PENSIONARI ŞI ANGAJAŢI.

Fără garanţii sau giranţii! Vârsta între 21-69 ani. Venit minimum acceptat: 500 lei - pensionari şi 600 lei angajaţi. Dobânda fixă în lei. Venituri acceptate: Salarii şi bonuri de masă, Pensii vârstă, de boală, de handicapat, de urmaş, de veteran, de revoluţionar, indemnizaţii, PFA, chirii, dividente. Documentaţie: adeverinţă venit/fişă fiscală (angajaţi), cupon pensie/decizie pensionare (pensionari). Telefon: 0737.550.832.

ANGAJARE
Societate comercială angajează inginer tehnolog în zootehnie. Informaţii la tel: 0254.234.448, între orele 08:00-16:00. SC UNIOTEX Călan, angajează confecţioneri textile sau muncitori necalificaţi în industria textilă. Se oferă salar atractiv, tichete de masă şi transport decontat 100 la sută. Informaţii la sediul firmei din Călan, str. Furnalistului, nr. 17/I sau la tel. 0354/409.542

Deva - 0755.999.916, Hunedoara - 0755.999.917 Petroşani 0755.999.918 Orăştie - 0755.999.922 Haţeg - 0755.999.925

Brad - 0755.999.923 Călan - 0755.999.924 Simeria - 0755.999.921 Lupeni - 0755.999.919 Vulcan - 0755.999.920

Ilia - 0755.999.926 Petrila - 0755.999.928 Aninoasa - 0755.999.927

Pentru relaţii suplimentare 0254/216.151-int. 230

SC Corso SRL, din Deva, angajează bucătar şi ospătar cu experienţă minim 1 an în domeniu, pentru restaurantul PLAY din Deva, strada Mihai Eminescu nr. 124. CV-urile se pot depune personal la adresa menţionată mai sus, sau prin fax 0254/224.085.

12

Nr. 2263, Vineri, 17 mai 2013

Servus Hunedoara

Chelsea a câştigat Europa League

Sport
DE DOI BANI SPERANŢ Ă

Echipa engleză Chelsea Londra a câştigat trofeul UEFA Europa League, după ce a învins, scor 2-1, la Amsterdam, gruparea portugheză Benfica Lisabona. Toate golurile au fost marcate în repriza secundă, Torres deschizând scorul pentru Chelsea în minutul 60, Cardozo egalând pentru Benfica în minutul 68, din penalty, iar Ivanovic a adus victoria în al doilea minut de prelungire. Chelsea deţine acum toate trofeele europene şi până săptămâna viitoare se află atât în posesia Europa League, cât şi Champions League, cucerit anul trecut.

V ict oria, medicamentul per fect pentr u „rănile” de la Pânco t a
„ Cu o echipã decimatã, FC Hunedoara cautã cele 3 puncte în disputa cu Unirea Dej, sperând ºi într-o minune la Satu Mare „

R

ăzboiul promovării e aproape pierdut după crîncena bătălie de la Pâncota, însă hunedorenii nu au timp de lamentări, urmând să revină azi pe terenul de joc. Adversară îi va Unirea Dej, o echipă fără obiectiv care nu „s-a omorât cu firea” nici în duelul cu Olimpia Satu Mare.
Ovidiu Mănăstire Mănăstire o vidiu@ser vuspr ess.ro o vuspress.r

va fi o mare problemă pentru Marius Opric. În plus, tehnicianul hunedorean trebuie să apeleze la echipa de juniori pentru a avea numărul de jucători Under 21 impuşi de regulament, având în vedere că cei trei eliminaţi după evenimentele de la Pâncota sunt tocmai astfel de fotbalişti.

MAI EXISTĂ OPTIMISM
Chiar dacă şansele de promovare sunt minime, jucătorii hunedoreni încă mai speră la o minune, având încredere că Olimpia Satu Mare se va “încurca” întruna din cele două partide pe care le mai are de jucat, azi cu SESO Câmpia Turzii sau peste o săptămână cu Naţional Sebiş. „Cât se mai joacă, noi sperăm. Atât mai avem de făcut, să sperăm. Şi bineînţeles să câştigăm cele trei meciuri pe care le mai avem de disputat. Indiferent cine va juca, trebuie să-şi facă treaba, de aceea suntem 25 în lot”, a spus unul din absenţii de azi, mijlocaşul Janos Vajda, completat de colegul său Ovidiu Trăşcan. „Eu încă mai sper, şi nu cred că sunt singurul din lot. Cei de la SESO trebuie să joace pentru a evita retrogradarea, aşa cum ne-au încurcat pe noi, i-ar putea încurca şi pe ei. Orice ar fi eu am puterea de a merge mai departe pentru că vreau să promovez cu FC Hunedoara” a declarat cel poreclit „Mielul”.

Pe lângă moralul extrem de scăzut din cadrul lotului hunedorean, Marius Opric se confruntă şi cu mari probleme de efectiv. Acesta trebuie să apeleze şi la echipa de juniori pentru a avea numărul de fotbalişti Under 21 necesari.

PROBLEME MARI DE LOT
Încet – încet, FC Hunedoara începe să se resemneze cu ratarea unei noi promovări. Chiar dacă evenimentele de la Pâncota nu vor fi şterse prea curând din mintea fotbaliştilor antrenaţi de Marius Opric, trupa de pe Cerna trebuie să revină la joc, mai având de disputat trei partide oficiale. Prima va fi azi, împotriva celor de la Unirea Dej, formaţie aflată pe locul 5, cu 38 de puncte, fără un obiectiv anume în acest final de sezon. Echipa hunedoreană are mari probleme de efectiv pentru acest meci, urmând să absenteze Găceanu, Făgărăşanu şi Dragotă, eliminaţi la Pâncota, Vajda, suspendat pentru cumul de cartonaşe şi căpitanul Daniel Ambruş, care nu şi-a revenit complet după loviturile încasate în judeţul Arad. Mai mult, nici Tiberiu Bier nu este refăcut astfel că axul central al apărării

DEJENII, NEÎNVINŞI ÎN DEPLASARE
Adversara hunedorenilor în partida de azi, Unirea Dej, a avut rezul-

Pe locul 5

tate destul de bune în acest retur, pierzând însă doar în faţa Olimpiei Satu Mare şi a celor de la CS Oşorhei, ambele pe se clasează Unirea Dej teren propriu. În

schimb, în deplasare, trupa lui Dan Mănăilă este neînvinsă în retur, obţinând două victorii şi două rezultate de egalitate. În turul campionatului, FC Hunedoara a învins la limită, scor 1-0, prin golul din penalty marcat de Andrei

Andrei Făgărăşanu a marcat în meciul tur, dar Făgărăşanu. va absenta Partida FC azi Hunedoara –
Unirea Dej se joacă azi, de la ora 18:00, pe stadionul „Michael Klein”.

Ştiri pe scurt URICANIUL, ÎNVINSĂ ÎN PRELUNGIRI
Liderul Ligii a IVa Hunedoara, Minerul Uricani (foto) a pierdut partida din etapa a XXX-a, scor 01, disputată în deplasare împotriva celor de la CS Vulcan. Singurul gol al partidei a fost înscris în prelungirile partidei. De eşecul liderei au profitat atât Retezatul Haţeg, învingătoare cu 2-1 la Brad, cât şi Universitatea Petroşani, care a căştigat la „masa verde” împotriva Retezatului Râu de Mori. În clasament, Minerul Uricani se menţine pe primul loc, cu 65 de puncte, fiind urmată de Retezatul Haţeg, cu acelaşi număr de puncte şi de Universitatea Petroşani, cu un punct mai puţin şi un meci în minus jucat. Mâine, în etapa a XXXI-a, va fi rândul Minerului Uricani să ia 3 puncte la „masa verde”, în timp ce Universitatea Petroşani va întâlni pe teren propriu pe Şoimul Băiţa (meciul se joacă duminică). Retezatul Haţeg va juca tot pe teren propriu, cu Dacia Orăştie. conţine o partidă foarte importantă pentru desemnarea titlului de campioană a acestui sezon. Echipa de pe locul 3, Pera BMW, o va întâlni pe CSD, lidera clasamentului. Orice rezultat al trupei lui Marius Tănasă în afara victoriei o poate aduce pe Avantaje în fruntea clasamentului. Echipa lui Cristi Glodean o va întâlni pe Grawe Deva şi aşteaptă ajutor indirect de la echipa de pe treapta a treia a podiumului. A treia partidă a etapei se joacă între Venus 2005 şi City Taxi Deva. Meciurile primelor două clasate se joacă de la ora 15:00. cotate ca favorite la competiţia care, în trecut, a fost câştigată de Cerasela Pătraşcu şi Amelia Racea, ambele trecute pe la clubul de sub Cetate.

Fotbal
ETAPA XXX

Liga 4

DISTINCŢIE MONDIALĂ PENTRU GINA GOGEAN
Fosta mare gimnastă româncă Gina Gogean (foto), actuală antrenoare la CNS Cetate Deva, va primi o distincţie care îi recunoaşte meritele şi valoarea deţinută de-a lungul timpului în acest sport. Astfel, mâine în oraşul Oklahoma din SUA, Gina Gogean va fi inclusă în „Cartea de Aur” a gimnasticii mondiale. Alături de Gina Gogean vor mai primi aceeaşi distincţie Iuri Korolev, Libov Burda (ambii din Rusia) şi Albert Azarian (Armenia). De-a lungul timpului în International Gymnastics Hall of Fame au mai fost incluşi Nadia Comăneci, Ecaterina Szabo, Teodora Ungureanu, Daniela Silivaş, Simona Amânar, Octavian Belu şi Lavinia Miloşovici.
Ovidiu Mănăstire Mănăstire

Aurul Certej - CS CFR Simeria 8-3 Victoria Călan - Zarandul Crişcior 3-0* Dacia Orăştie 2010 - Metalul Crişcior 6-3 CSA Aurul Brad - CSO Retezatul Haţeg 1-2 Clubul Jiul Petroşani Hercules Lupeni 0-9 AS Şoimul Băiţa - Gloria Geoagiu 4-0 CS „U” Petroşani - Retezatul Râul de Mori 3-0* CS Vulcan - CS Minerul Uricani 1-0 CS Ghelari - CS Inter Petrila 3-2 * La masa verde

CLASAMENT
1. Minerul Uricani 2. Retezatul Haţeg 3. „U” Petroşani 4. Hercules Lupeni 5. Gloria Geoagiu 6. Aurul Brad 7. Dacia Orăştie 8. CS Vulcan 9. Metalul Crişcior 10. Aurul Certej 11. Şoimul Băiţa 12. CFR Simeria 13. Inter Petrila 14. CS Ghelari 15. Cl Jiul Petroşani 16. Victoria Călan 17. Râul de Mori 18. Zarandul Crişcior 30 30 29 30 30 30 30 29 30 30 30 30 30 30 30 30 29 29 21 20 20 18 17 16 17 16 15 13 12 8 7 8 7 7 3 1 2 5 4 5 7 9 4 6 2 7 9 4 6 2 4 3 3 2 7 5 5 7 6 5 9 7 13 10 9 18 17 20 19 20 23 26 65-29 80-38 70-22 67-39 67-35 58-24 76-44 72-38 69-53 76-48 55-37 58-87 48-75 48-83 55-104 33-86 22-91 10-96 65 65 64 59 58 57 55 54 47 46 45 28 27 26 25 24 12 5

IRIDON ŞI MUNTEANU CONCUREAZĂ ÎN ELVEŢIA
Gimnastele legitimate la CNS Cetate Deva, Andreea Iridon şi Andreea Munteanu (foto) vor participa în acest sfârşit de săptămână la un tradiţional concurs destinat juniorilor, ce are loc în Elveţia, la Lugano. Denumit „Trofeo Cita di Lugano”, concursul a ajuns la ediţia cu numărul 19 şi strânge la start cei mai valoroşi gimnaşti juniori din Europa. Cele două devence sunt

PERA BMW POATE SCHIMBA LIDERUL
Etapa a XXVI-a din cadrul Superligii Realsport

) www.servuspress.ro
CMYK PG. 12

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful