Laboratorul 6.

Aparatul respirator şi respiraţia
Aparatul respirator cuprinde căile respiratorii şi plămânii.Căile respiratorii sunt reprezentate de cavitatea nazală, faringe, laringe, trahee şi bronhii. Căile respiratorii Acestea sunt reprezentate printr-un sistem de conducere prin care aerul pătrunde în plămâni.Acest sistem se compune din : cavitatea nazală, faringe, laringe, trahee şi bron hii.La rândul lor cavitatea nazală şi faringele vor forma căile respiratorii superioare, iar laringele, traheea şi bronhiile, vor forma căile respiratorii inferioare. Cavităţile nazale sunt protejate de nas.

Nasul şi cavităţile nazale
Acestea alcătuiesc un organ complex, cu funcţie respiratorie şi senzorială. Din punct de vedere anatomic nasul este împărţit în două segmente, şi anume nasul propriu – zis şi cavităţile nazale, numite şi fose nazale. Între aceste două segmente există strânse legături atât anatomice, structurale, cât si funcţionale. Nasul Nasul se prezintă ca o proeminenţă situată în mijlocul feţei ce serveşte ca organ de protecţie pentru fosele najale; totodată a dobândit şi un rol estetic. Ca aspect exterior , el are forma unei piramide triunghiulare care prezintă o rădăcină, o bază, un vârf, două feţe laterale şi trei marginii sau muchii. Rădăcina nasului este depăşită de frunte prin şanţul nazofrontal. Baza nasului priveşte în jos şi prezintă două orificii numite narine, separate prin septul nazal mobil. Feţele laterale prizintă o porţiune superioară fixă şi o porţiune inferioară mobilă, numită aripa nasului. Două margini sunt laterale, corespunzând şanţurilor nazopalpebrale şi nazogenian, şi una anterioară, care formează dorsum nasi; ea se întinde de la rădăcină până la vârful nasului.. Nasul este constituit dintr-un schelet osteocartilaginos şi o serie de ţesuturi moi care acoperă acest schelet. Scheletul osteocartilaginoseste format din oase şi cartilaje.Scheletul osos este reprezentat de oasele nazale şi ramurile ascendente ale oaselor maxilare.

1

cornetul nazal inferior. carilajele laterale ale nasului şi cartilajele alare mari şi mici. 2. sfenoidul şi vomerul. În regiunea olfactorie a mucoasei nazale. ţesutul conjunctiv lax. palatinul.Osul nazal. Figura 1. etmoidul. subcutanat şi muşchii pieloşi. situată deasupra 2 .La alcătuirea scheletului osos al acestora participă următoarele oase. 3. de la orificiile narinare (orificiul de comunicare cu exteriorul) până la coane sau orificiile prin care fosele nazale comunică cu faringele. Suprafaţa interioară a cavitaţilor nazale este acoperită de mucoasa nazală pe o suprafaţă de 2 -3 cm2. Fosele nazale sunt aşezate sub baza carniului.de o parte şi alta a liniei mediane. 4 – Cartilajele accesorii Ţesuturile moi care acoperă scheletul dur al nasului sunt reprezentate de piele. ce micşorează şi lărgesc diametrul nărilor. maxilarul. Cavităţile nazale (Fosele nazale) Fosele nazale sunt două conducte situate înapoia piramidei nazale.Cartilajul lateral. deasupra cavităţii bucale.Cartilajul alar mare. înaintea faringelui şi înăuntrul orbitelor. 1.Scheletul cartilaginos este constituit din următoarele cartilaje: cartilajul septului nazal.

unde se aflămucoasa olfactivă. una anterioară. artera facială. Vascularizaţia şi inervaţia nasului şi a cavităţilor nazale Sângele arterial provine din artera caotidă externă şi ajunge aici prin intermediul ramurii terminale. Ea acoperă toţi pereţii cavităţii nazale. pleacă axonul. în vena jugulară internă. Regiunea respiratorie a mucoasei este mult mai întinsă. Faringele Anatomia faringelui a fost prezentată în capitolul consacrat tubului digestiv . Celulele senzoriale sunt neuroni bipolari. în final. Fiecare fosă nazală prezintă din punct de vedere morfologic patru pereţii. Vestibulul nazal este situat oblic în sus şi înapoi şi este tapetat de piele care conţine glande sebacee şi foliculi piloşi. numită vestibul. Fiecare cavitate nazală prezintă două regiuni.zise. are o bogată vascularizaţie şi o culoare roşietică. pornesc dendrite scurte şi groase care se termină printr-un buton olfactiv care are circa 10 – 20 cili. De la polul apical al neuronilor bipolari. care este o colaterală a arterei carotide externe şi arterele etmoidale ramuri din artera oftalmică. Pe suprafaţa sa.Axonii se înmănuchează şi formează nervii olfactivi care străbat lama ciuruită a osului etmoid şi ajung în bulbul olfactiv. mucoasa respiratorie are numeroase glande tubulo – acinoase. şi alta posterioară. Venele ajung. care alcătuieşte cavităţile nazale propriu. fosele nazale au o direcţie orizontală.cornetului nazal superior şi în dreptul lamei ciuruite a osului etmoid. Iar de la polul bazal al neuronilor bipolari. două orificii şi o cavitate. 3 . care are direcţie verticală. Limfaticele ajung în ganglioni cervicali. artera maxilară. primul filtru în calea aerului inspirat. Inervaţia mucoasei este asigurată de ramuri din nervul trigemen. cu excepţia celui superior. Cavităţile nazale propriu – zise se întind de la pragul nazal (limen nasi) la coane. Spre deosebire de vestibulul bucal. sunt celule senyoriale şi celule de susţinere.

Laringele Laringele este un segment al căilor respiratorii superioare care îndeplineşte dublă funcţie : aero-vector şi organ al fonaţiei. muşchiisubhioidieni. două feţe anterolaterale şi trei margini. Vârful este îndreptat în jos şi se continuă cu traheea.feţele anterolaterale în număr de două (dreaptă şi stângă) sunt coperite de glanda tiroidă. vom observapatru plici întinse în sens sagital câte două pentru fiecare parte. fascia cervicală.Faţa posterioară formează peretele anterior al hipofaringelui şi este acoperită de mucoasa faringiană. este reprezentată de către orificiul superior al laringelui. Configuraţia externă Laringele are forma unei piramide triunghiulare prezentând o bază. Configuraţia internă (cavitatea laringiană) Laringele este un organ tubular.Dacă vom privi în interiorul lui prin orificiul superior . Figura 2. îndreptată în sus spre faringe. un vârf o faţă posterioară.Marginile sunt în număr de trei două posterolaterale şi una anterioară. numite plici ventriculare sau coarde vocale superioare 4 . este acoperit anterior de piele. fascii muşchi şi de glanda tiroidă. muşchiul pielos şi piele. Anatomia laringelui Baza. El se află localizat în regiunea anterioară a gătului. sub osul hioid şi înaintea faringelui. Se deosebesc două plici superioare.

are forma unei pâlnii. ele se mai numesc şi corde vocale false.Etajul glotic sau mijlociu este spaţiul care adăposteşte coardele vocale şi ventriculi laringelui. vocale sau coarde vocale Plicile ventriculare. Etajul subgotic reprezintă spaţiul de sub coardele vocale inferioare. deoarece au rol pasiv în fonaţie. supraglotic şi subglotic. Între coardele vocale inferioare şi cartilajele aritenoide se găseşte glota (rima glottidis). sunt lame fibroelastice acoperite de mucoasa laringiană. numite plici inferioare. Scheletul cartilaginos este format din nouă cartilaje. corniculate şi 5 . Laringele este format din cartilaje legate între ele prin ligamente şi articulaţi.El are de asemenea forma de pâlnie şi se continuă cu traheea. iar marginile coardelor vocale inferioare alcătuiesc glota vocală sau intermembranoasă de forma unui triunghi isoscel Coardele vocale împart cavitatea laringelui în trei etaje. glotic.(dreaptă şi stângă).ele se mai numesc şi coarde vocale adevărate.La interior laringele este tapetat cu o mucoasă. sunt acoperite de mucoasa laringiană. cuprin între orificiul superior limitat de unghiul tiroidian de epiglotă şi un orificiu inferior limitat de coardele vocale superioare. de formă patrulateră. cricoid şi epiglota) şi trei cuneiforme). Asupra cartilajelor acţionează muşchii laringelui (muşchi striaţi). Marginile cartilajelor aritenoide alcătuiesc glota intercartilaginoasă sau respiratorie.Dintre acestea trei sunt neperechi (tiroid. şi două plici inferioare. deoarece au rol activ în fonaţie. Între plicile vocale şi cele ventriculare de pe aceeaşi parte se află un spaţiu numit ventriculul laringian Morgagni.Etajul supraglotic sau vestibulul. Plicile vocal. sunt perechi (aritenoide. formate din ligamente şi muşchi.

şi dintr-un 6 . cu rol atât în deglutiţie. iar în jos cu mucoasatraheală. cu rol în funcţia respiratorie şi de fonaţie a laringelui.com) Muşchii laringelui se împart în două grupe: extrinseci. şi intrinseci. Histologic mucoasa se compune dintr-un epiteliu cilindric ciliat pseudounistratificat prevăzut cu celule mucoase şi cu glande de tip seromucos. se inseră cu un capăt pe laringe şi cu celălalt pe organele învecinate. Cartilajele laringelui (lumeastiintei. cât şi în fonaţie. Laringele este căptuşit pe toată suprafaţa sa interioară de o mucoasă care se continuă în sus cu mucoasafaringiană. acestea mai sunt legate şi prin articulaţiile cricotiroidian şi cricoaretenoidian.Figura 4. se inseră cu amândouă capetele pe cartilajele laringelui. Ligamentele laringelui unesc cartilajele laringelui între ele.

Peretele traheei este format din trei tunici : la exterior se află o adventiţie formată din ţesut conjunctiv lax în care se găsesc vase de sânge. Vascularizaţia şi inervaţia laringelui Arterele laringelui provin din artera tiroidiană superioară. locul unde se împarte în cele două bronhii. În partea posterioară. epitelul este de tip pavimentos multistratificat şi lipsit de glande. întinzându-se de la vertebra cervicală C6 până la vertebra toracală T4. ramură a arterei subcalvii. cu muşchii infrahioidieni şi pilea. 7 . Traheei i se descriu 2 segmente.Lateral vine în raport cu artera carotidă comună. format din 15 – 20 de inele cartilaginoase incomplet sudate în partea posterioară. exceptând muşchiul tirocricoidian.corion.Cartilajele sunt unite între el prin ligamente fibroelastice. bogat în fibre elastice. Nervul inferior innervează musculatura intrinsecă a laringelui. La nivelul plicilor vocale. În segmentul cervical vine în raport posterior cu esofagul.). ramuri din nervul vag. acoperiţi de pleura mediastinală. În structura traheei se distinge un schelet fibrocartilaginos. unele inele sunt incomplete. şi din artera tiroidiană inferioară. ramură a carotidei externe.6 – 2 cm. pe când nervul laringian superior inervează mucoasa laringelui şi muşchiul tirocricoidian. nervi şi formaţiuni limfoide. anterior cu istmul glandei tiroide. anterior cu arcul aortei şi cu ramurile desprinse din el.În alcătuirea stratului submucos intră un ţesut conjunctiv lax. elastice şi fibre musculare netede (muşchiul traheal. vena jugulară internă. şi lobii laterali ai glandei tiroide. cu timusul şi cu sternul. Sângele venos ajunge în vena jugulară internă. Inervaţia laringelui este asigurată de nervul laringian superior şi inferior. Traheea Traheea este un conduct fibrocartilaginos care continuă în jos laringele. iar lateral cu plămânii. nervul vag. există fibre colagene.Are o lungime de aproximativ 10 – 12 cm şi un calibru de 1.Posterior vine în raport cu esofagul. respectiv un segment cervical şi unul toracal.Porţiunea toracică este situată în mediastinul superior.

iar în porţiunea toracală în venele azygos. Limfaticele ajung în ganglionii cervicali şi în ganglioni traheobronşici. coloraţie SUSA. se varsă în vena jugulară internă. formată din innele cartilaginoase incomplet sudate în partea posterioară.Venele. AFT. 8 .org) Vascularizaţia traheei este dată de ramuri din arterele tiroidiene pentru regiunea cervicală.un muşchi neted (muşchiul traheal). Tunica mucoasă este bogată în glande şi este alcătuită dintr-un pseudounistratificat (vezi figura 5. Inervaţia este asigurată de fibre simpatice din simpaticul cervical şi toracal şi fibre parasimpatice din vag. 484 x) (anatomyatlases. iar pentru regiunea toracică de arterele bronşice.Tunica fibroelastică reprezintă scheletul de susţinere al traheei. în porţiunea cervicală. epiteliu Figura 5. legatuta dintre buzele arcurilor cartilaginoase se face printr. Secţiune prin trahee (Macaca mulatta.).

ro) Între cele două bronhii există o serie de deosebiri. sunt conducte care rezultă din bifurcarea traheei la nivelul vertebrei toracale T4. cea stângă aproape orizontală Cea stângă este mai lungă circa 5 cm.3 cm. 9 . 5 – 7 la dreapta). Figura 6. bronhiile principale fiind formate din inele cartilaginoase incomplete posterior (9 -11 la stânga. Bronhia dreaptăeste aproape verticală.3 . cea dreaptă de crosa marii vene azygos. Arborele bronşic (ipedia. şi până la hilul plămânului unde se împarte şi formează arborele bronşic.Bronhiile principale Bronhiile principale dreaptă ţi stângă. Ele reprezintă ultimele segmente ale căilor respiratorii inferioare extrapulmonare şi se întind de la ultimul inel traheal. Structura bronhiilor principale este asemănătoare traheei. faţă de cea dreaptă aproximativ 2. în schimb bronhia dreaptă are un calibru mai mare.Bronhia stângă este înconjurată de crosa aortei. numit şi pintenul traheal. faţă de cea stângă.

a. Diametrul vertical este de 22 cm.brun.au mai puţin închis. Inervaţia vegetativă provine din plexul bronhopulmonar. iar transversal la bază de 9 – 10 cm ( la plămânul drept diametrul vertical este mai mic decât la stâng. la făt roşu. o bază. Culoarea plămânilor variază cu vârsta. Baza plămânului sau faţa diafragmatică are aspectul unei suprafeţe triunghiulare concave. Ei sunt aşezaţi în cavitatea toracică. care prezintă . la copil gri-rozie. de o parte şi de alta a mediastinului. dar celelalte diametre sunt mai mari).plămâni de fumător. Limfa ajunge în ganglioni traheobronşici şi ganglioniii mediastinali. Figura 7. b.plămânii unui nefumător (flickr. antero-posterior la bază de 18-20 cm.Consitenţa plămânilor este elastică butretoasă. a.com) Greutatea plămânilor este de 700 g pentru plămânul drept şi 600 g pentru cel stâng. Forma plămânilor este asemănătoare cu cea a unui trunchi de con. Plămânii şi pleura Plămânii (drept şi stâng) sunt principalele organe ale respiraţiei. b.sângele venos este colectat de venele bronşice care-l duc la sistemul azygos. două feţe şi trei margini. un vârf. Capacitatea totală a plămânilor este de 5000 cm 3 aer.Vascularizaţia arterială este asigurată de arterele bronşice. la adult cenuşiu mai mul s. Ea este orientată în jos copiind bolta 10 .

lob mijlociu şi lob inferior. ramificaţiile vaselor pulmonare şi bronşice. Pe faţa mediastinală a plămânului drept se află impresia cardiacă. mai puţin adâncă decît cea din stânga şi câteva şanţuri date de vena azygos. este plană şi vine în raport cu organele din mediastin. situate la nivelul ultimelor ramificaţii ale arborelui bronşic). lobuli (formaţiuni piramidale . Vîrful plămânilor. Pe faţa mediastinală a plămânului stâng se află amprenta (impresiunea) următoarelor organe: în partea inferioară hilului impresiunea cardiacă.marginea inferioară este reprezentată de circumferinţa bazei plămânului. una oblică (principală) şanţuri împart plămânul drept în trei lobi: lob superior. Faţa internă (medială sau mediastinală). esofag. se mulează pe şanţul costovertebral. Pe această faţă se găsesc şanţuri adânci. 11 . Aceste două Structura plămânilor Plămânii sunt constituiţi din:arborele bronşic. de forma unei bolte rotunjite urcă de la coasta a doua în sus depăşind orificiul superior al cutiei toracice. rotunjită. toate cuprinse într-un ţesut conjunctiv.Pe acesată faţa se află hilul plămânului şi nişte depresiuni lăsate de organele cu care acesta vine în contact. Arborele bronşic reprezintă totalitatea bronhiilor intralobulare care rezultă din ramificarea bronhiilor extrapulmonar. Pe faţa externă a plămânului stâng se găseşte o singură scizură (scizura oblică). impresiunea arcului aortic (şanţul arcului aortic ) şi impresiunea dată de aorta toracică (şanţul aortei toracice). Hilul plămânului reprezintă locul pe unde intră şi ies elemente anatomice care alcătuiesc pediculul pulmonar şi are forma unnei rachete de tenis cu coada în jos. Faţa externă (costală) a plămânilor este convexă şi vine în raport cu coastele. şi una orizontală secundară care se desprinde din partea mijlocie ascizurii oblice.diafragmului. numite scizuri care împart plămânii în lobi. care împarte plămânul stâng în doi lobi (superior şi inferior). Marginea anterioară este convexă pe dreapta şi concavă pe stânga din cauza incizurii cardiace. venele cavă inferioară şi cavă superioară. Bronhiile principale se ramifică dicotomic şi monopodial. Marginea posterioară. Pe faţa externă a plămânuluidrept se găsesc două scizuri. nervi şi limfatice.

de formă piramidală. cu peretele exterm de subşire.Bronhia principală dreaptă se împarte mai întîi în bronhia lobară superioară şi în trunchiul bronşic intermediar. care la rândul său se subîmparte în două ramuri. bronhiolele lobulare şi cele respiratorii pierd complet scheletul cartilaginos. Vascularizaţia şi inervaţia plămânilor Plămâni au o dublă vascularizaţie: nutritivă şi funcţională. de la care pleacă ductele alveolare terminate prin săculeţi alveolari.Bronhiile segmentare se divid în bronhiole lobulare care deservesc lobulii pulmonari. cu baza spre periferia plămânului şi vârful la hil. Bronhia principală stângă se împarte în bronhia lobară superioară şi bronhia lobară inferioară. acestea din urmă prezentând un perete fibroelastic. cele lobare şi cele segmentare prezentau un schelet cartilaginos . împreună cu formaţiunile derivate din ele (ducte alveolare.Arterele bronşice intră în plămân prin hil şi însoţesc arborele bronşic doar până la nivelul bronhiolelor respiratorii. Pereţi săculeţilor alveolari sunt compartimentaţi în alveole pulmonare. ramuri ale arterei toracale. fagocitară şi respiratorie. Alveolele sunt înconjurate de o bogată reţea vasculară. Bronhiolele lobulare se divid la rândul lor în bronhiole respiratorii sau acinoase. unităţi morfologice ale plămânului. Există circa 75 100 milioane de alveole. unde se termină în reţeaua 12 . Bronhiolele respiratorii. adaptat schimburilor gazoase. Bronhiile lobare se divid apoi în bronhii segmentare care basigură aeraţia segmentelor bronhopulmonare. lipsind segmentul medio-bazal. şi anume bronhia lobară mijlocie şi bronhia lobară înferioară. Dacă bronhiile principale.Sângele oxigenat este distribuit arborelui bronşic parenchimului pulmonar şi pereţilor arterelor pulmonare (deoarece acestea conţin sânge încărcat cu dioxid de carbon).Alveolele pulmonare au forma unui săculeţ mic .pe membrana fibroelastică există un epiteliu alveolar cu dublă funcţie. cu dispoziţie circulară. În pereţi ductelor alveolare întâlnim numai membrana fibroelastică acoperită de epiteliu. însumând o suprafaţă de 80 – 120 m2. peste care sunt dispuse fibre musculare netede. Acinul este unitatea morfo-funcţională a plămânului. Sângele încărcat cu oxigen este adus la nivelul plămânilor prin intermediul arterelor bronşice. Plămânul drept are 10 segmente iar cel stâng 9. săculeţi alveolari ţi alveolele pulmonare) formează acinii pulmonari. mai slab reprezentat la ultimile.

aer (pneumotorax). care este o formaţiune conjunctivă de formă triunghiulară.Arteriolele care ajung la nivelul acinilor pulmonari dau naştere capilarelor din peretele alveolo capilar. segmentare. Inervaţia plămânilor provine din plexul bronhopulmonar.Vascularizaţia nutritivă a plămânilor face parte din marea circulaţie. interlobulare şi lobulare.datorită presiuni negative din interiorul cavitaţii pleurale cele două foiţe stau lipite una de cealaltă.Acestea se strâng în venule şi în vene de calibru din ce în ce mai mare. care se varsă în atriul stâng. de la care pornesc venele bronşice ce duc şângele cu CO 2 în sistemul venelor azygos. fiecare ramură se divide în artere lobare. 13 . care căptuşeşte pereţii toracelui.capilară. şi o foiţă care acoperă plămânul pătrunzând şi în scizuri. cavitatea pleurală. şi se termină cu venele pulmonare.Vasele funcţionale trasportă sângele venos încărcat cu dioxid de carbon de la inima dreaptă la alveolele pulmonare. ca şi arborele bronşic. Mica circulaţie începe cu artera pulmonară. Limfa este colectată de ganglionii din hilul plămânului. Artera pulmonară se împarte în doua ramuri (dreaptă şi stângă). Vascularizaţia funcţională aparţine micii circulaţii. vene care se deschid în atriul stâng. acesta terminându-se în vena cavă superioară.Prin urmare venele pulmonare transportă sânge oxigenat. avănd vârful la pediculul pulmonar şi baza la nivelul diafragmei. Cavitatea pleurală devine reală atunci când între cele două foiţe se acumulează . Cele două foiţe se continuă una cu cealaltă la nivelul pediculului pulmonar şi a ligamentului pulmonar. puroi (piotorax). sânge (hemotorax).Pleura prezintă o foiţă parietală. iar cele simpatice determină bronhodilataţie. limfă (chilotorax). care ia naştere din ventriculul drept. Pleura Fiecare plămân este acoperit de o foiţă seroasă numită pleură. lichid (hidrotorax). Aici are loc schimbul gazos.Între cele două foiţe există o cavitate virtuală. în care se află o lamă fină de lichid pleural.Fibrele parasimpatice determină bronhoconstricţie şi secreţia glandelor din mucoasa bronşică. formând în cele din urmă două vene pulmonare pentru fiecare plămân.

ultima parte a canalului toracic şi o parte inferioară. frigul. esofagul. Localizarea edemului este favorizată de submucoasa laxă şi bogată în vase a laringelui. hiposemie. strănut ulterior apar rinoreea mucopurulentă. afecţiuni cardiace şi renale şi reacţii vasculare neurologice (edemul Quicke). uneori hipoacuzie şi epistaxis. acoperiţi de pleurele mediastinale. Patologia aparatului respirator Rinita acută virală. posterior până la coloana vertebrală. cele două vene brahiocefalice. ramurile crosei aortice. oboseală generală. Factorii care influenţează apariţia rinitei acute. nervii vagi. prurit nazal. nervii vagi. traheea. care protezează. canalul toracic. lipsa poftei de mâncare. boli infecţioase. cu depuneri ca tărâţa pe suprafaţa mucoasei traheei.Cauzele determinante sunt : operţii. nervii frenici. cordul cu vasele mari. Guturaiul debutează cu senzaţie de frig. expunerea în medii aglomerate. mediastinul inferior. iradieri. 14 . Edemul laringian este o tulburare de natură circulatorie gravă care poate da moartea prin sufocare. Traheita gripală prezintă o inflamaţie pseudomembranos – necrotică a mucoasei. simpaticul toracal. traheobronşice. sistemul azygos şi aorta descendentă. faringite. lacrimarea. esofagul. sinuzale. oboseal fizică şi psihică. Infecţia persistă de obicei 9 – 12 zile. uscăciunea foselor nazale. inferior până la diafragm. Nu există un tratament specific guturaiului. nervii frenici. cefalee.Anterior ajunge până la stern. lanţul simpatic toracal. iar superior comunică larg cu baza gâtului prin apertura superioară a toracelui. mediastinul superior în care sunt adăpostite. alcoolismul. tabagismul şi malnutriţia. coriza (guturaiul) este o inflamaţie acută a mucoasei nazale. oculare (conjunctivite). poluarea atmosferică.Rar pot apărea complicaţii auriculare. infecţii locale. sunt . timusul. Se localizează în special la nivelul glotei. după care mucoasa nazală îsi recapătă structura funcţională.Mediastinul Este spaţiul cuprin între feţele mediale ale celor doi plămâni. Se diferenţiază o parte superioară. de natură virală (rinovirusuri).

Cauza astmului.Bronşita acută prezintă o secreţie muco-purulentă. care stenozează lumenul bronşic şi leziuni epiteliale. medic pneumolog). Astmul bronşic Astmul este o afecţiune funcţională a bronhiilor. Tratamentul astmului bronşic constă în: • • • evitarea inhalării de alergeni tratamentul inflamaţiei bronşice tratamentul spasmului bronşic 15 . bronhiile se îngustează şi apar probleme în circularea aerului atât inspirat căt şi la expiraţie. Bronşiolita acută este o boală inflamatprie care apare în special la copii mici şi la bătrâni. Reacţie care provoacă inflamarea mucoasei bronşice prin vasodilataţie şi secreţia în exces a mucusului. Persoanele astmatice au nevoie de o monitorizare permanentă din partea unei persoane avizate (medic de familie. produsă de un conflict antigen anticorp în peretele bronşic. este determinată de o reacţie alergică de tip imediat. La astmatici. şi conduce pas cu pas la contracţia muşchilor bronşici.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful