Nistoran Adriana-Elena Univ. Media An II, Gr.

I

Hannah Arendt

Originile Totalitarismului
Partea a treia: Totalitarismul

Editura Humanitas Bucureşti, 1994

reprezentând majoritatea acelor oameni neutri. Masele există în orice ţară. Căderea „zidurilor de protecţie“ ale claselor transforma majorităţile din spatele tuturor partidelor într-o singură mare masă dezorganizată.Capitolul X din „Originile Totalitarismului“. sau de partidele din ţările anglo-saxone. care se exprimă prin urmărirea unor obiective precise. fie din cauza indiferenţei sau a ambelor motive laolaltă. care rareori votează şi nu intră în partide politice. indiferenţi din punct de vedere politic. fie din cauza numărului lor. mişcările totalitare urmăresc să organizeze masele. Termenul de „mase“ se aplică acelor oameni care nu se pot integra în vreo organitaţie fondată pe interesul comun (partide politice sau guverne municipale. de indivizi 2 . („Masele“). este vorba despre importanţa organizării maselor pentru mişcările totalitariste. primele semne ale prăbuşirii sistemului de partide au fost neputinţa acestora de a recruta noi membri din generaţiile tinere şi pierderea sprijinului tăcut al maselor neorganizate care îşi exprimau noua şi violenta lor opoziţie. care îi au în vedere pe cetăţenii ce au interese proprii şi opinii în abordarea treburilor publice. Succesul mişcărilor totalitare asupra maselor a spulberat două iluzii democratice: activitatea poporului la guvernare şi neutralitatea acelor mase indiferente politic. Adepţii mişcărilor totalitariste ameninţau oponenţii politici cu moartea. Se au în vedere inconsecvenţa maselor şi atracţia pe care o exercită răul şi crima asupra mentalităţii acestora. Pe lângă indiferenţa în treburile publice şi politice. apoi în Europa. caracterizându-se prin atitudinea de dispreţ faţă de viaţa umană. care urmăreau să organizeze clasele. În primul dintre acestea. care nu mai puteau reprezenta interesele de clasă. o altă cauză care a dus la dezvoltarea mişcărilor totalitariste a fost ostilitatea burgheziei din perioada imperialistă. În Europa. Spre deosebire de clase. în care aceasta a început să aibă pretenţii şi să se organizeze pentru exercitarea puterii politice. Rezultatul a fost introducerea unor metode noi în propaganda politică şi indiferenţa faţă de argumentele oponenţilor politici. astfel încât în ţările cu o populaţie relativ mică ele par imposibile. nestructurată. este structurat în două subcapitole. deosebindu-se astfel de o mişcare totalitară. la care alte partide renunţaseră pentru că îi considerau prea apatici sau prea stupizi. ca o consecinţă a şomajului în masă şi a creşterii populaţiei. aşa cum sugerează şi numele. primul din partea a treia a cărţii. Mişcările totalitare sunt posiblile acolo unde se găsesc mase ce au căpătat gustul de organizare politică. Mişcarea nazistă în Germania şi mişcările comuniste din Europa după anul 1930 au avut un avânt puternic datorită recrutării membrilor din masa oamenilor aparent indiferenţi. este posibil doar atunci când mari mase de oameni devin de prisos sau pot fi utilizate fără a se atinge însă consecinţa depopulării. Prăbuşirea sistemului de clasă a însemnat automat şi prăbuşirea partidelor. mişcări împotriva sistemului de partide. ci nu convingerea. intitulat „O societate fară clase“. limitate şi accesibile. urmărind teroarea. organizaţii profesionale sau sindicate). Mişcările totalitare sunt foarte dependente de forţa brută a mulţimii. Sentimentul de prisos al „omului de masă“ a apărut în ţările Orientului. Un regim totalitar. masele sunt lipsite de această logică. Spre deosebire de vechile partide de interese ale naţiunilor unite.

cât şi plebea au fost atrase de activismul pronunţat al mişcărilor totalitare. devenind indiferent în faţa morţii sau a altor probleme personale majore. s-au distrus orice legături socilale şi familiale între grupuri. Fără mase. Pe acest fond al căderii societăţii de clasă s-a născut psihologia „omului de masă“ european. Dacă guvernarea totalitară nu a fost precedată de o mişcare totalitară (spre deosebire de Germania nazistă. care „devenise un fel de filozofie prin care se exprima frustrarea. Al doilea subcapitol. precum şi coincidenţa ciudată a aspiraţiilor acestora îşi avea originea în faptul că aceste pături fuseseră primele eliminate din structura statului naţional şi a societăţii de clase. fără rezerve. În atmosfera pretotalitară exista totuşi o diferenţă între plebe şi elită: prima dorea faima. care şi-a pierdut interesul personal. Alianţa temporară dintre elită şi plebe se sprijinea în mare măsură pe încântarea reală cu care primii îi urmăreau pe cei din urmă „distrugând respectabilitatea“: industriaşii germani ai oţelului au fost siliţi să-l primească pe oficial pe Hitler. clasa muncitoare (prin expropriere) şi birocraţia. liderul nu poate exista. liderul totalitar fiind funcţionarul maselor pe care le conduce. mişcările totalitare au săvârşit falsuri în domeniile vieţii intelectuale (istoria oficială era denunţată ca fiind o farsă). sunteţi prin mine. ci şi asupra elitelor. între altele.furioşi fără nimic in comun. datorită ideologiei sale. începe prin afirmaţia că mişcările totalitare exercită o atracţie nu numai asupra plebei. Totalitarismul nu conduce doar prin mijloace externe. resentimentul şi ura oarbă. Mişcările totalitare se definesc. acesta a fost cazul Rusiei). ci. iar a doua anonimatul. el a lichidat clasa ţăranilor (prin foamete şi deportări). prin epurări (executate atfel încât să ameninţe cu aceeaşi soartă pe cel învinuit. De asemenea. cu scopul de a face posibilă loialitatea totală – baza psihologică a dominaţiei totale. Cea mai importantă caracteristică externă a acestor mişcări este impunerea unei loialităţi totale. eliminând distanţa dintre conducători şi conduşi. a doua îl dispreţuia. De menţionat că Stalin şi Hitler erau capabili să organizeze masele într-o singură unitate colectivă pentru a sprijini propriile lor minciuni. cât şi pe toate persoanele legate de el). lipsa unor relaţii sociale normale. După primul război mondial. un fel de expresionism politic care folosea bombe pentru a se exprima“(pg. el poate fi înlocuit în orice moment şi depinde în tot atâta măsură de voinţa maselor pe cât depind masele de el. necondiţionate a membrilor lor individuali. tot ceea ce sunt eu. sunt numai prin voi“. Principala caracteristică a omului de masă este izolarea. de preferinţa acestora pentru terorism. Atât elita intelectuală. pentru a fabrica o masă atomizată. prima era deschisă către geniu. Astfel. totalitarismul domină masele dinlăuntru. fapt ce a avut consecinţe economice grave.etc. ca organizaţii masive ale unor indivizi atomizaţi şi izolaţi. Când Stalin a început să pregătească Uninunea Sovietică pentru o guvernare totalitară. fiind însă înclinat să ia noţiuni abstracte de viaţă şi fiind interesat de chestiuni ideologice importante pe timp de decenii şi secole. Într-un discurs. Ambele simţeau că 3 . Hitler a exprimat această interdependenţă astfel: „Tot ceea ce sunteţi voi.437). „Alianţa temporară dintre plebe şi elită“. Alianţa neobişnuită dintre plebe şi elită. au trebuit create artificial condiţiile pentru dezvoltarea unei astfel de mişcări. din cauza şomajului şi a inflaţiei. numărul oamenilor nemulţumiţi a crescut în Germania şi Austria.

probabil pentru că Stalin a fost convins de inutilitatea artiştilor. Propaganda şi teroarea nu sunt contradicţii în sine. ei nu au vrut să terorizeze populaţia. indiferent de simpatiile lor. Omul maselor. reprezentată de: 1. 2.reprezentau destinul epocii.446). iniţiativa intelectuală. discursurile lui Hitler către generalii săi). 3. Spre deosebire de politica bolşevică. membrii de partid sau membrii formaţiilor de elită puteau consideraţi şi ei aparţinând unei sfere exterioare. primul subcapitol din capitolul XI. ci să salveze „sângele germanic“. naziştii nu şi-au omorât talentele importante (undele dintre acestea şi-au oferit voluntar serviciile. Filistinul este un burghez izolat de propria sa clasă. Aceasta este. nu le puteau înţelege). grupuri de simpatizanţi care ezitau să accepte adevăratele ţeluri ale mişcării. În acest sens. că popoarele europene puteau fi alături de ele să facă revoluţia lor. masele trebuie câştigate. pentru că erau nazişti convinşi). ci orice activitate care nu era complet previzibilă din orice domeniu. cu atât va fi mai 4 . era gata să sacrifice totul – credinţă. Dominaţia totalitară se străduieşte să restrângă metodele propagandei doar la politica sa externă. care vedea o ameninţare faţă de dominaţia totală a omului în dorinţa plebei de a insufla maselor spiritul mai întreprinzător al lumii interlope. segmente ale propriei populaţii a căror coordonare nu a fost urmată de o îndoctrinare suficientă (de exemplu. când naziştii au început în 1942 să-i răpească pe copiii polonezi blonzi şi cu ochi albaştri. astfel că masa coordonată de filistini reprezenta un material bun şi capabil de crime. Astfel. nu a fost simpatizat în Rusia. În ceea ce priveşte membrii elitei. ambele fiind mai primejdioase decât opoziţia politică. avea mai degrabă trăsăturile unui filistin decât ale omului plebei şi era „burghezul care. demnitate. Liderii totaliari nu persecutau numai formele înalte ale activităţii intelectuale (pe care. Propaganda totalitară se adresează unei sfere externe. propaganda. Ambele se înşelau însă.448). Uneori. Avântul plebei (care spera că masele neputincioase aveau să o ajute să preia puterea) a fost curmat de totalitarismul ajuns la putere. Hannah Arendt analizează modalitatea de a atrage masele. De exemplu. căci. individul atomizat produs de prăbuşirea clasei burgheze însăşi. bineînţeles. dar nici nu reprezintă acelaşi lucru. cu cât mişcarea e mai mică. de altfel. Totalitarismul la putere înlocuieşte toate talentele. cu condiţia ca aceste crime să fie bine organizate şi să aibă aparenţa unor treburi de rutină.447). că erau urmate de mase nesfârşite de oameni. care pot fi atrase de „dezlănţuirea totalitarsismului însuşi“ (pg. numit „Mişcarea totalitară“. pentru că nu puteau fi încă dominaţi în mod cert. la cea mai mică provocare“ (pg. Absenţa scrupulelor nu se limita doar la plebe. pe care Himmler („cel mai puternic om din Germania după 1936“) l-a organizat pentru crimele monstruoase săvârşite atunci în istorie. În „Propaganda totalitară“. spirituală şi artistică a acestora este la fel de primejdioasă pentru totalitarism ca şi iniţiativa gangsterească a plebei. îndoctrinarea totalitară din ţară intră în conflict cu propaganda externă. cazul binecunoscutului pictor Picasso este un veritabil exemplu: deşi a devenit comunist. nu se preocupa decât de securitatea lui personală. Relaţia dintre propagandă şi îndoctrinare depinde de proporţiile mişcării şi de presiunea exterioară. în mijlocul ruinelor propriei lumi. spre deosebire de plebe şi de elită. onoare. „cu asemenea şarlatani şi imbecili a căror lipsă de inteligenţă şi creativitate constituie totdeauna cea mai bună garanţie a loialităţii lor“ (pg.

conducătorul totalitar îşi poate îndeplini toate minciunile şi adeveri toate profeţiile“ (pg. iar consistenţa ficţiunii şi stricteţea organizării îi permit. care sunt complet noi. întrucât doar într-o lume aflată total sub controlul său. în cele din urmă. dictatorii totalitari îşi anunţau intenţiile sub forma unei profeţii. de autoapreciere şi de securitate isterică pe care le oferea indivizilor izolaţi ai unei societăţi atomizate“(pg. Îndoctrinarea. ci îndoctrinează. Teroarea domneşte asupra unei populaţii total subjugate. Ea stabileşte o lume aptă să concureze lumea reală. acesta fiind un truc care „trădează ţelul ultim al cuceririi lumii întregi. iar teroarea este însăşi esenţa formei sale de guvernare.451). când mişcarea (lumea fictivă care a apărat masele) este distrusă. cuplată inevitabil cu teroarea. se creează unele organizaţii de faţadă şi se face distincţia între 5 . teroarea continuă să fie folosită de regimurile totalitare chiar şi când scopurile lor psihologice au fost atinse.448). Teroarea. mişcarea se putea constitui ca o extindere artificială a mitingurilor de masă şi îşi putea raţionaliza simţămintele. statul reprezenta un mijloc pentru conservarea rasei. Ţelul propagandei totalitariste nu este persuasiunea. indivizii revin la vechiul statut de izolare. ucigând mici funcţionari socialişti sau membri influenţi ai partidelor care li se opuneau. cum e cazul cu lagărele de concentrare. sporeşte o dată cu forţa mişcărilor. care este parte din „războiul psihologic“.459).mare propaganda. iar „acolo unde guvernarea prin teroare a fost dusă până la perfecţiune. este vorba de formele organizării totalitare. iar mişcările nu fac propagandă. cu cât presiunea asupra regimurilor totalitare din partea lumii exterioare mai mare. în timp ce în optica propagandei bolşevice. Prin propagandă. sinistra conspiraţie planetară troţkistă după lichidarea aderenţilor lor în Rusia sovietică şi asasinarea lui Troţki). În propaganda lui Hitler. al doilea subcapitol din „Mişcarea totalitară“. ca o contraparte a propagandei. Naziştii îşi recunoşteau în public crimele politice. Slăbiciunea propagandei totalitare este vizibilă în clipa înfrângerii. Fără a o recunoaşte. Cea mai eficientă ficţiune a propagandei naziste a fost invenţia unei conspiraţii mondiale evreieşti. statul era doar un instrument în lupta de clasă. generalizării să supravieţuiască atunci când sunt stârnite minciuni specifice (de exemplu. ei învăţau multe de la organizaţiile de gangsteri americani şi de la propaganda lor. Altfel spus. deosebindu-se de cei cei din alte partide şi impresionând publicul. ci organizarea. Masele sunt seduse de propaganda totalitară şi de aspectul ei fals ştiinţific. „Prin acest fel de propagandă. Necesităţile de propagandă sunt totdeauna dictate de lumea exterioară. În „Organizarea totalitară“. puterea evreilor după ce au fost masacraţi fără apărare. cu atât dictatorii totalitari se vor angaja mai mult în propagandă. propaganda este un instrument al totalitarismului pentru a face faţă lumii netotalitare. iar membrii mişcărilor totalitare vor căuta o altă ficţiune sau vor aştepta până când vechea ficţiune va recâştiga forţa de a relansa o mişcare de masă. În stadiul de dinaintea acaparării puterii. menite să transpună minciunile propagandistice ale mişcării într-o realitate ficţională. a avut un rol mai important în nazism decât în comunism. dovedind populaţiei primejdia la care se supunea prin simpla calitate de membru în asemenea partide. Forţa propagandei totalitare stă în abilitatea de a izola masele afară de lumea reală. propaganda dispare cu totul“(pg. în esenţă inconsistente. naziştii plasând problema evreiască în centrul propagandei lor: antisemitismul devenise preocuparea intimă a oricărui individ în existenţa sa personală. Spre deosebire de propagandă.

separat de formaţia de elită printr-un cerc interior al iniţiaţilor. Întreaga ierarhie este organizată cu scopul de a transmite repede voinţa conducătorului în toate rândurile partidului. Ei cred că puterea de organizare poate distruge puterea realităţii. „Totalitarismul la putere“. Tipul acesta de organizare îi împiedică pe membrii ei să se confrunte vreodată cu direct cu lumea de afară. primele. Fără divizarea organică a mişcării în formaţii de elită. şi că el va fi considerat complice la toate crimele săvârşite de elită. pretinzând în acelaşi timp respectabilitatea onestă şi inocentă a criminalilor din formaţiunile de elită. prin faptul că Hitler şi Stalin au fost membri ai unor societăţi secrete moderne înainte de a fi devenit conducători totalitari: Hitler în serviciul secret al Reichswehrului. Este extrem de abil în manevrarea luptelor pentru putere din interiorul partidului. Paradoxul totalitarismului la putere este că deţinerea întregii puteri guvernamentale şi de violenţă. iar o dezvoltare către naţionalism i-ar frustra expansiunea exterioară. În loialitatea lor. În structură. astfel încât mişcarea totalitară nu ar supravieţui. subestimând constant puterea comunităţilor stabile şi supraestimând forţa de atracţie a unei mişcări. Conducătorul totalitar. Funcţia formaţiunilor de elită este opusă celei a organizaţiilor de faţadă: cele din urmă inspiră încredere mişcării. Avantajul acestei structuri stă în capacitatea de a stabili şi menţine lumea ficţiunii printr-o coerenţă mincinoasă. în ritualuri. importantă nu este credinţa în infailibilitatea conducătorului. Întrucât acţiunile sale sunt planificate pentru secole viitoare. aceasta având nevoie de expansiunea exterioară. Organizaţiile de faţadă ale simpatizanţilor sunt o punte între membrii de partid şi lumea de afară. într-o ţară. se spune că o evoluţie către absolutism ar pune capăt energiei interioare a mişcării totalitare. îşi asumă răspunderea personală pentru faptele săvârşite de subalternii săi. membri de partid şi simpatizanţi. În capitolul XII. acesta este indispensabil mişcării. funcţionând în ambele sensuri: ca faţadă a mişcării totalitare şi ca faţadă a acestei lumi „normale“ în ochii ierarhiei interne a mişcării. Regimurile totalitare trebuie să urmărească dominaţia globală ca ţel final (folosind administraţia de stat) astfel încât să nu piardă puterea deja obţinută. spre deosebire de alţi conducători. extinzând complicitatea. mişcarea totalitară se aseamănă cu societăţile secrete (asemănări: în ierarhiile urmând stadiile de iniţiere ale membrilor. este nevoie nu de persoana. 6 . care scoate în afara legii asasinatul. verificarea finală a ceea ce face el scapă experienţei contemporanilor săi. minciunile conducătorilor nu ar funcţiona. Stratul cel mai înalt al organizării mişcărilor totalitare este cercul intim din jurul conducătorului (Biroul Politic bolşevic sau anturajul lui Hitler). a cărei ostilitate rămâne pentru ei o simplă presupoziţie ideologică. ca o consecinţă logică a acestui tip de organizare. ci de funcţia sa. ci convingerea lor că oricine stăpâneşte instrumentele de violenţă cu metodele superioare ale organizaţiei totalitare poate deveni infailibil.membrii de partid şi simpatizanţi. În centrul mişcării se găseşte conducătorul. Maşinăria care organizează falsităţile monstruoase ale mişcărilor totalitare depinde întotdeauna de poziţia conducătorului („El a avut totdeauna dreptate şi va avea totdeauna dreptate“). nu este un avantaj absolut. Pentru oamenii din jurul conducătorului. îl fac pe fiecare membru al partidului conştient că a părăsit definitiv lumea normală. iar Stalin în secţiunea conspirativă a partidului bolşevic).

Puterea. aparent fără nici o legătură între ele. dacă despre o instituţie se ştie puţine. pentru Hitler trupele SS erau mai importante decât industria şi oraşele germane.„Aşa-numitul stat totalitar“ este primul subcapitol din capitolul menţionat mai sus. printr-un şir de generaţii. Stalin a reînsufleţit guvernul său fantomă . Ca tehnici de guvernare. care singur poate decide cine va fi următorul inamic potenţial. Distincţia politică a poliţiei este că ea deţine încrederea celor mai înalte autorităţi şi ştie ce linie politică va fi aplicată. ca rezultat al revoluţiei. cu atât mai secrete devin ţelurile lui adevărate. Poliţia nu mai poate folosi provocarea. devenind în totalitate dependentă de autorităţile superioare pentru a-şi păstra funcţiile. Majoritatea observatorilor nazismului au apreciat că în Germania nazistă statul avea doar o autoritate fictivă. căci „puterea reală începe acolo unde începe secretul“(pg. singura regulă de care oricine poate fi sigur este că. ci în distrugerea formaţiunilor de elită despre care se presupunea că vor duce conspiraţia la domnia mondială. La fel. constă în forţa produsă prin organizare. deosebirea constând în faptul că Himmler monopoliza şi centraliza serviciile poliţiei secrete. şi invers. Într-un stat totalitar.514-15). Ca deosebire importantă dintre un stat totalitar şi o mişcare totalitară este faptul că dictatorul totalitar trebuie să practice arta minciunii totalitare mai consecvent şi pe o scară mai amplă decât conducătorul unei mişcări. în timp ce naziştii au menţinut fără nici o putere administraţia existentă. insistând asupra coexistenţei unei autorităţi duale în statul totalitar. regimurile totalitare dispreţuiau problemele economice şi financiare.525). şi anume partidul şi statul. într-o catastrofă militară. ea se va dovedi a fi puternică în ultimă instanţă. Pentru el. Şi în Rusia Sovietică a existat un guvern real şi unul aparent. Sistemul administrativ german era supus unei dedublări de servicii. procedeele totalitare asigură un monopol absolut al puterii. în distrugerea oraşelor. prin care se transmit toate ordinele. şi precedând dictatura totalitară a lui Stalin. aşa cum este concepută de totalitarism. însă. Rolul ei este de a trece la acţiune când guvernul decide să aresteze o anumită categorie a populaţiei. caracteristice regimurilor totalitare. pentru nazişti dedublarea fiind o chestiune de principiu. Accentul pus pe poliţie ca singurul organ al puterii şi minimalizarea importanţei armatei. În subcapitolul „Poliţia secretă“ este vorba de rolul poliţiei în totalitarism. Poliţia totalitară este total supusă voinţei conducătorului. înfrângerea nu consta în înfometarea populaţiei. Statele nazist şi bolşevic semănau în această privinţă. se poate explica într-un fel prin aspiraţia totalitară de a guverna lumea. Cu cât mai evidentă este puterea totalitarismului. care îşi pierduse funcţiile în primii 30 de ani. iar în Rusia exista un labirint al activităţilor de poliţie. Relaţiile dintre cele două „sunt de fapt cele ce decurg dintr-o autoritate aparentă şi alta reală. 7 . însă această constituţie nu avea nici o semnificaţie pentru viaţa şi jurisdicţia din Rusia. În plus. iar confuzia ierarhiei asigură independenţa completă a dictatorului faţă de inferiorii săi. Stalin credea că cele mai importante bogăţii ale Uniunii Sovietice erau „cadrele“ partidului (poliţia). realitatea statului constând în corpurile de conducere ale partidului nazist. prin abolirea conştientă dintre o ţară străină şi o ţară proprie. astfel încât maşinăria guvernamentală este de obicei descrisă ca faţada neputincioasă care ascunde şi protejează adevărata putere reală exercitată de partid“(pg. Stalin a mai introdus constituţia sovietică pentru a arăta lipsa de putere a sovietelor. Aceasta constituie organul executiv al guvernului.

care au sarcini speciale de a dirija filialele mişcării. de a influenţa politicile interne din acele ţări şi de a pregăti momentul de cucerire de către conducătorul totalitar. ele decăzând la nivelul unor executanţi. depinzând acum de autorităţile politice. criminalii sunt pedepsiţi. pentru că nimeni nu l-a văzut niciodată. Identitatea duşmanului obiectiv se schimbă după împrejurări. Totuşi. aşa cum stabilirea regimului totalitar depinde de izolarea lumii fictive a mişcării faţă de lumea exterioară. iar indezirabilii sunt şterşi de pe faţa pământului. în care oricine poate fi un agent de poliţie şi fiecare om se simte sub supraveghere constantă. nimeni nu ştie cui aparţine. singurul secret strict păstrat într-o ţară totalitară. Poliţia secretă rusă chiar deţinea dosare secrete despre fiecare locuitor. 8 . Revenind la inamicul obiectiv. „Societatea secretă a regimurilor totalitare este însăşi poliţia secretă. De exemplu. Trebuie menţionat că şi înainte ca mişcarea totalitară să cucerească puterea. Totalitarismul ascunde un sistem de spionaj perpetuu. dar şi toate cunoştinţele unui individ. prizonierul lagărelor de concentrare nu are nici un preţ. singura cunoaştere ezoterică existentă priveşte operaţiunile poliţiei şi condiţiile din lagărele de concentrare“(pg. pentru că erau folosite pentru suspecţii ale căror crime nu puteau fi dovedite şi care nu puteau fi condamnaţi prin procese obişnuite. deşi poliţia nu o poate dovedi. în totalitarism serviciile secrete nu mai ştiu nimic din ceea ce conducătorul nu ştie. în Rusia sovietică. lagărele de concentrare nu sunt invenţia regimurilor totalitare. că oamenii dispar. Această sursă de venituri a dispărut apoi în timpul războiului. care nu este neapărat vinovat de un anumit fapt. NKVD-ul era dependent de exploatarea muncii sclavilor. iar nazistul Himmler îşi finanţa trupele SS prin confiscarea proprietăţilor evreieşti. finanţarea poliţiei cu venituri provenind de la victimele ei a supravieţuit schimbărilor. poate fi oricând înlocuit. fiind folosite apoi în Africa de Sud şi în India pentru „elementele indezirabile“ (pg. iar cea mai mare oroare a lor constă în faptul că cei internaţi sunt izolaţi de lumea de afară mult mai categoric chiar şi decât dacă ar fi murit. prizonierii lagărelor trebuie ţinuţi în afara lumii celorlalţi. ca şi când toţi oamenii ar fi un singur individ. acestea apărând în timpul războiului cu burii. Spre deosebire de sclavi. pentru că independenţa sa a dispărut. Aceste lagăre se aseamănă în scop cu primele lagăre de concentrare ale dominaţiei totalitare. când o categorie e lichidată. orice crimă ce li se pune acestora în cârcă trebuie pedepsită. însă ei ştiu totodată că este extrem de periculos (consideră chiar cea mai mare crimă) să se vorbească despre asemenea secrete. ea are deja o poliţie secretă şi un serviciu de spionaj cu filiale în diferite ţări. ca instituţia centrală a puterii organizatorice a regimurilor totalitare. Populaţia şi membrii de partid cunosc că există lagăre de concentrare.564). Dominaţia totală se străduieşte să anihileze diversitatea fiinţelor umane. Pentru ca în lagărele de concentrare să se instituie dominaţia totală. Hitler urmărea lichidarea polonezilor sau a germanilor cu boli de inimă sau de piept. Totuşi. Spre deosebire de alte regimuri. după epurarea evreilor. „Dominaţia totală“ este intitulat subcapitolul al treilea. Astfel. În metodele poliţiei totalitare. prin faptul că teroarea impune uitarea.570).Ţinta poliţiei este duşmanul obiectiv. căci se are grijă ca victima să nu fi existat niciodată. începe războiul împotriva alteia. Lagărele de concentrare sunt instituţia cu cele mai multe consecinţe ale guvernării totalitare. în care erau consemnate rudele. ci este doar un „purtător de tendinţe“. tratând problema lagărelor de concentrare. consideraţi inutili.

Hannah Arendt distinge trei trăsături specific totalitare. astfel încât călăul se confunda cu victima. conducătorii totalitarişti. adeseori fiind chiar inutilă. Hannah Arendt împarte lagărele de concentrare în trei tipuri. ca toate lagărele de persoane deplasate. anihilarea individualităţii sale. „Pentru Hades corespund acele forme relativ blânde. lagărele sunt benefice doar pentru finanţarea celor care le administrează. se realiza şi prin distrugerea unicităţii oamenilor. în care oamenii au doar reflexe condiţionate. forţându-i să fie nişte asasini. făceau ca soarta unui individ să fie anonimă cunoscuţilor. Distrugerea unicităţii înseamnă distrugerea spontaneităţii. în care întreaga viaţă era sistematic organitată în vederea celei mai mari torturi posibile“ (pg. Iadul. în sfârşit. emanciparea faţă de realitate şi experienţă şi argumentarea acestei emancipări prin premise care nu sunt reale şi prin imitarea realităţii. făcându-i răspunzători pentru o parte a administraţiei. fiind şi cei mai chinuiţi în lagărele de concentrare.Cât despre partea economică. ci să îi împiedice pe oameni să îşi poată crea vreo convingere proprie. este ideologia“ (pg. căci scopul ideologiilor totalitare este de a transforma chiar natura umană. să aleagă între moartea prietenilor sau a unor străini. Pentru nimicirea persoanei morale. se încerca uciderea persoanei juridice din el prin distrugerea drepturilor acestuia. care nu sunt nimic altceva decât lagăre pentru persoane devenite de prisos şi supărătoare. aceasta din urmă fiind mai mult decât un mijloc de suprimare a opoziţiei. unde neglijarea nevoilor este combinată cu o muncă silnică haotică. „Ideologie şi teroare: o nouă formă de guvernare“ tratează regimul totalitar din punct de vedere al ideologiei sale şi al terorii în forma de guvernare totalitară.577). odinioară populare chiar în ţările netotalitare. Regimul totalitar nu ţine cont nici măcar de legile pe care însuşi le-a promulgat. treptat. apoi nimicirea persoanei sale morale şi.607). caracteristice oricărei gândiri ideologice: orientarea spre mişcare (istorie). Pentru a domina total un om. să îi facă deopotrivă apţi „pentru rolul de călău şi cel de victimă. fără nici un motiv real. a fost întrupat de cele două tipuri perfect realitate de nazişti. în înţelesul cel mai literal. SS-ul i-a implicat pe prizonieri în crimele lor. apatrizi. Ţelul lagărelor de concentrare. Purgatoriul este reprezentat de lagărele de muncă din Uniunea Sovietică. asociaţi şi şomeri. de la transportul spre lagăre a mii de oameni dezbrăcaţi. Ea împinge oamenii unii împotriva altora. fiindcă munca de acolo se putea face mai bine în alte condiţii. dovedind că el nu-i mai aparţinea nimănui şi că nimic nu-i aparţinea lui. 9 . ele au supravieţuit războiului. Capitolul XIII. adică personalităţi fără drepturi şi conştiinţă. de a pune deoparte elementele indezirabile de orice fel – refugiaţi. prin tratamentul din lagărele de concentrare. până la tratamentul aplicat în lagăre. Pregătirea aceasta dublă. corespunzând celor trei concepţii fundamentale occidentale asupra vieţii de după moarte: Hades. Purgatoriu şi Infern. distrugând spaţiul dintre ei. Ţelul totalitarismului nu a fost niciodată să cultive convingeri. menit să ucidă trupul şi mintea treptat. Majoritatea celor închişi în lagărele de concentrare au fost oameni nevinovaţi: evreii în Germania sau cei căzuţi în dizgraţie în Rusia. substitut al unui principiu de acţiune. astfel încât să îi poată ghida.

Câteva mii de studenţi care cereau răsturnarea statuii lui Stalin dintr-o piaţă din Budapesta au devenit spontan o mulţime uriaşă. ar fi cu adevărat singura lege stabilă. Dictatura a fost deposedată de orice putere în două zile. Situaţia este descrisă în subcapitolul al doilea. fără capacităţi politice. a urmat o luptă de succesiune care a dus la criza din Uniunea Sovietică şi din ţările satelite. Aşadar.] Dacă ar exista o lege a succesiunii. dar şi fără viaţă privată a membrilor ei. Masele au atacat poliţiştii şi au obţinut primele arme. Hannah Arendt analizează această revoluţie luând în considerare şi Rusia post-stalinistă. anul morţii lui Stalin. nealterabilă în întreaga structură şi deci ar putea reprezenta un prim pas în direcţia vreunui fel de legalitate“ (pg. aceasta devenind pentru partid mai importantă decât poliţia o scurtă perioadă. violuri de proprietate sau crime. conform căreia un al treilea război mondial ar duce la supravieţuirea capitalismului şi la moartea socialismului. În ultimul capitol. secretar general al partidului începând din 1953. condamnând crimele lui Stalin.. Nikita Hruşciov. ci a dus la apariţia consiliilor 10 . Tehnicile abordate de dominaţie au fost: proiectele de descentralizare (care urmăreau de fapt spargerea puterii claselor conducătorilor de întreprinderi prin stabilirea unor regiuni economice cu oameni noi care să le conducă). la fel ca şi în Polonia. chemată să ajute poliţia. a succesiunii [.Un astfel de regim. Hruşciov şi-a confirmat opinia făcută cu un an în urmă. prezentând un raport secret. apoi muncitorii s-au alăturat mulţimii. bazat pe teroare şi care are ca principiu de acţiune logica gândirii ideologice nu poate fi posibil decât într-o comunitate izolată. Astfel. au avut loc manifestaţii stradale ale studenţilor. Revoluţia nu a înregistrat jafuri. În Ungaria. Surprinzător. în subcapitolul „Rusia după moartea lui Stalin“ se subliniază că după moartea conducătorului menţionat. Reflecţii despre revoluţia ungară“. Hruşciov a preluat puterea cu ajutorul armatei. Aşa a ajuns o manifestaţie studenţească o adevărată răscoală înarmată în mai puţin de 24 de ore. „Revoluţia ungară“. Se punea accent pe tradiţia naţională şi pe libertatea religioasă. în care se atrage atenţia asupra faptului că cei care au început revoluţia au fost chiar cei mai îndoctrinaţi ideologic de regim: intelectualii şi studenţii. În acelaşi an. pentru că dominaţia totală se bazează pe singurătate.626). înarmându-l. a trecut de partea poporului. Masele cereau ca trupele ruseşti să părăsească teritoriul şi să fie ales un nou guvern prin alegeri libere. Studenţii s-au prezentat apoi la Radiodifuziune pentru a li se transmite manifestul ce cuprindea şaisprezece puncte. În 1957. O masă mare de oameni s-a strâns în jurul clădirii. „Una dintre cele mai serioase scăderi ale dictaturii totalitare este neputinţa ei aparentă de a găsi o soluţie pentru această problemă. spre deosebire de Stalin. poliţia secretă (AVH) a încercat să îi îndepărteze pe oameni cu câteva împuşcături şi atunci a izbucnit revoluţia. a început aşa-numitul proces de destalinizare.. fiind dominaţi de dorinţa de libertate şi adevăr. pe experienţa disperată a omului de a nu mai aparţine deloc lumii. Hruşciov urmărea atomizarea societăţii din interior. Discursul lui Hruşciov la Congresul al XX-lea din 1956 al partidului comunist a stârnit neliniştile şi revoltele din ţările satelite ale Uniunii Sovietice. „Epilog. înlocuirea anumitor funcţii ale poliţiei secrete cu o dominaţie foarte organizată a plebei (astfel încât să facă poporul să creadă că va fi propriul său poliţist) şi stabilirea uniunilor de creaţie pentru afirmarea artiştilor (urmărea supravegherea chiar din interior). chiar şi armata.

„Sistemul sateliţilor în sine. În acest context a fost posibilă revoluţia unei ţări satelit. a constituit semnul revoltei democraţiei împotriva dictaturii. cele revoluţionare au fost reacţia împotriva tiraniei politice. Imre Nagy. iar cele muncitoreşti reacţia împotriva sindicatelor. Ungaria. cum a reieşit din discursul lui Stalin la Yalta. Aceste consilii au fost primele strivite de revoluţie şi membrii lor au fost primii persecutaţi. însă. care nu reprezentau muncitorii. Rezistenţa Ungariei a fost eroică. care a demonstrat că întregul regim totalitarist rus se poate prăbuşi brusc. nu este nici singura şi nici cea mai naturală versiune a imperialismului totalitar. Bucureşti. Sistemul de consilii este singura alternativă a sistemului de partide şi este rezulatul exclusiv al revendicărilor şi al acţiunilor spontane ale poporului. a venit la putere. cel care apucase să proclame independenţa presei şi să desfiinţeze sistemul de partid unic. Expansiunea postbelică a Rusiei nu era determinată de motive economice. 1 Pentru informaţii despre sfârşitul revoluţei ungare. a fost executat în 1958. principala preocupare a puterii imperialiste dominante nu era menţinerea unei distincţii între regiunile naţionale şi cele coloniale. de obicei. 11 . este. a libertăţii împotriva tiraniei. a căror sarcină era tocmai aceea de a preveni haosul şi crimele.656).656-7). În fazele iniţiale ale sistemului sateliţilor. probabil datorită crizei de succesiune în Rusia după moartea lui Stalin.1 În subcapitolul al treilea. ci controlul partidului asupra lor. ci chiar egalizarea condiţiilor în teritoriile nou cucerite. şeful unui guvern favorabil URSS. caracterizat prin expansiune în numele expansiunii. A urmat persecutarea intelectualilor. căci a trebuit să depună armele la 13 noiembrie 1956 în faţa tancurilor sovietice. Eforturile Moscovei de a crea copii exacte ale guvernării ruseşti în ţările satelite nu s-au îndeplinit. coborându-le până la nivelul celor din Rusia sovietică însăşi. El trebuie văzut pe fundalul imperialismului nazist. În Ungaria. Imperialismul. Garrigues şi Ivernel. determinat de motive de ordin economic. nu restaurarea partidelor.revoluţionare şi muncitoreşti. Expansiunea porneşte de la frontierele naţionale şi îşi ascunde ţelurile finale în spatele pretenţiilor naţionaliste. autori: Carol. pentru că libertatea gândirii era socotită primejdioasă. Ed. iar Janos Kadar. ci din considerente de putere. Înfiinţarea acestor consilii. cu care modelul rus nu are decât un singur lucru în comun: insistenţa asupra expansiunii caracterizate de coeziune“ (pg. 2000. All Educational. „Sistemul sateliţilor“. dar în zadar. aflăm că noţiunea de „satelit“ este potrivită pentru „versiunea rusă a imperialismului totalitar“ (pg. am consultat Dicţionarul de istorie a secolului XX.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful