Bilet nr. 7 1. Palparea regiunii cordului. Descrierea rezultatelor obținute. Interpretarea clinic a modificărilor posibile patologice.

Palpația inimii permite a caracteriza șocul apexian, a evidenția șocul cardiac, a aprecia pulsația evident sau a depista aceste simptome, precum și tremorul cutiei toracice – simptomul “freamătul catar” (“torsul pisicii”). *** Pentru determinarea șocului apexian palma se pune pe pieptul pacientului (la femei în prealabil glanda mamaraă stîngă se ridică în sus și în dreapta), cu baza mînii spre stern, iar cu degetele spre regiunea axilară, între coastele III și IV. După aceea, cu pulpa falangelor terminale ale celor 3 degete flexate, așezate perpendicular pe suprafața cutiei toracice, se precizează locul șocului, mișcîndu-le pe spațiile intercostale din afară înăuntru pînă la locul unde degetele încep a sesiza mișcările apexului cardiac. NB! Dacă șocul apexian ocupă o suprafață însemnată, se găsesc limitele lui, apreciind punctul limită din stînga inferior al sectorului proeminent, care se consider locul șocului apexian. NB! Palpația poate fi facilitată prin înclinarea înainte a părții superioare a corpului sau prin palpația în timpul expirației profunde. În astfel de poziții tangența inimii cu peretele thoracic este mai mare. În condiții fiziologice: - Sediul: se localizează în spațiul intercostal V, cu 1–1,5 cm în sens interior de la linia medioclaviculară stîngă; NB! În mod ormal, în 1/3 din cazuri el nu se palpează, fiind acoperit de coastă; - Mobilitatea: în poziția de decubit sting, șocul apexian se deplasează în stînga cu 3 – 4 cm, iar în decubit drept – în dreapta cu 1 – 1,5 cm; - Suprafața (vastitatea): (pe are se resimt pulsațiile) 1-2 cm2. NB! Dacă șocul apexian are omsuprafață mai mare de 2cm, atunci el se numește difuz, dacă mai mic – limitat; - Înălțimea (valoarea): (amplitudinea oscilațiilor cutiei toracice în regiunea șocului apexian) deosebim șoc apexian înalt și jos; - Puterea: (presiunea pe care o exercită vîrful nimii asupra degetelor palpatoare) - Rezistența: (densitatea proprie a mușchiulu cardiac) Patologie: La mărirea ventriculului sting, șocul apexian se deplasează în stînga, pînă la linia axilară și în jos spre spațiile intercostale VI și VII; La dilatarea ventriculului drept, șocul se poate deplasa în stînga, fiindcă ventriculul sting este deplasat de ventriculul drept dilatat în partea stîngă; În anomalii congenital, poziția inimii – aflarea ei în hemitoracele drept (dextrocardia) șocul apexian se află în spațiul intercostals V, la 1 – 1,5 cm în sens interior de linia medioclaviculară dreaptă; Mărirea presiunii în cavitatea abdominal (graviditate, ascită, meteorism, tumori) condiționează deplasarea șocului apexian în sus și în stînga, deoarece inima în așa caz nu doar se ridică în sus, ci și se răsucește spre stînga, ocupînd poziție orizontală; La prezența exudatului sau a gazului în cavitatea pleural dreaptă, șocul apexian în mod corespunzător, se deplasează spre stînga; Aderențele pleuropericardiace și ratatinarea plămînilor atrag inima în partea bolnavă;

-

de asemenea.- - - - În pleurita exudativă din stînga și acumularea lichidului în cavitatea pericardului. în formă de puls venos pozitiv. 4) Spațiul I intercostal pe stănga – aorta descendentă. Pulsația epigastrică: Pentru a determina pulsația epigastrică se aplică 3 degete sub unghiul epigastral și se apasă ușor. *** Șocul cardiac este format de partea cordului care nu este acoperit de plămîn. Auscultația plămînilor. vîrful inimii capătă o formă de con și se simte în formă de cupolă consistent elastiă (șoc globulos). 5) Spațiul II intercostal pe stănga – pulsația trunchiului pulmonar. crește la aderența mai mare a inimii la cutia toracică (cutia toracică subțire. Înălțimea șocului se schmbă în raport cu vastitatea lui. Cel deasupra aortei în tmpul sistolei – pentru stenoza aortic. Depinde nu numai de hipertrofia ventriculului drept. Se lărgește în hipertrofia ventriculului drept. șocul apexian dispare. fiind vorba de șoc rezistent. așa ca degetele să intre sub rebordul costal. tireotoxicoză se mărește contracția nimii și crește respective înălțimea șocului apexian. 2. cînd inima contactează mai puțin cu toracele. e necesarde a aplica mina pe acele puncte unde de obicei se auscultă inima. Densitatea se mărește la hipertrofia mușchiului. Pulsația cauzată de hipertrofia ventriculului drept de obicei se determină sub apofiza lanceolată și devine mai slabă la inspirația profundă. emoțiinale. ratatinarea plămînului sting. Pulsația hepatică poate fi adevărată și de transmisie. . febră. Descrierea rezultatelor obținute. deplasarea inimii înainte de către o tumoare a mediastinului. Cea de transmisie presupune transmiterea pulsației. 2) Spațiul I intercostal pe dreapta – pulsația venei cave superioare. poziția joasă a diafragmei.). cmbinîndu-se cu vastitatea lui. *** “Freamătur catar” se manifestă cînd la palparea inimii avem senzația că netezim o pisică care toarce. Interpretarea clinic a modificărilor posibile patologice. Pulsația condiționată de aorta abdominală se localizează ceva mai jos și devine mai puțin pronunțată la inspirația profundă. Pentru a-l depista. spații intercostale largi. Vastitatea șocului poate. Acest simptom depinde de aceleași cauze ca și formarea suflurilor în stenozele valvulare. Micșorarea suprafeței șocului apexian se produce în obezitate ori edem. Șoc apexian de o putere excesivă se observă în hipertrofia concentric a ventriculului sting. cu deplasarea ficatului într-o parte. ci și de pulsația aortei abdominale și a ficatului. etc. se aplică palma pe cutia toracică. *** Alte pulsații în regiunea precordială: 1) Spațiul II intercostal pe dreapta – la dilatarea părții ascendente a aortei. La hipertrofia considerabilă a ventriculului sting. Șocul apexian difuz apare în caz de mărire a dimensiunilor inimii. De asemenea. Pulsația aortei se determină (vezi mai sus). se întîlnește la bolnavi cu insuficiența valulei atrioventriculare drepte. la fiecare pulsație. În normă nu se determină nici o pulsație. NB! Freamătul catar determinat la apexul inimii în timpul diastole e characteristic pentru stenoza mitrală. Cea adevărată. mai ales a ventriculului sting. 3) Fosa jugulară – în anevrisme sau dilatarea manifestă a arcului aortal (la o dilatare mai puțin însemnată a aortei – pulsația se simte în regiunea manubriului sternal). la eforturi fizice. emfizem pulmonary. în stînga sternului. Pentru palparea lui.

Suprascapular pe dreapta și stînga. astfel sumarea unui număr colosal de zgomote ale vibrațiilor pereților alveolari provoacă un zgomot prelungit. localizat sub unghiul scapular). pe partea dreaptă și stîngă a coloanei vetebrale (dacă pacientul e mai înalt. ce paote surveni în poziție verticală. fin. . suflant. pe dreapta și stînga.Spațiile intercostale I. în fazele inspirației și expirației se pot ausculta zgomote respiratorii secundare sau supraadăugate – raluri. în momentul umplerii alveolelor cu aer în timpul inspirației.Fosele axilare dreaptă și stîngă (pentru comoditate. La auscultația plămînului mai întîi se compară zgomotele respiratorii în diferite faze ale respirației. Auscultația se poate efectua în orice poziție a pacientului. *** Murmurul vezicular – ia naștere ca rezultat al vibrațiilor elementelor elastice ale pereților alveolari. iar cele supraadăugate la respirația adîncă. durata. iar apoi aceste zgomote sunt comparate cu zgomotele respiratorii pe regiunea simetrică a hemitoracelui opus (auscultația comparativă).și infraclaviculare și treptat stetoscopul se deplasează în jos. .Spațiile intercostale V și VI. cu gura deschisă. Umplerea alveolelor cu aer se petrece în mod succesiv. Se auscultă: a) Pe partea anterioară: . în regiunile axilare și în părțile inferioare ale omoplaților (unde este situat mai mult țesut pulmonar). se apreciază caracterul. II și III. atunci se poate ausculta în cîte 2 puncte de auscultație pe partea dreaptă și stîngă). treptat amplificîndu-se. și la începutul expirației. *** . De aceea se recomandă a proteja cu mîna liberă bolnavul.Fosele supraclaviculare dreaptă și stîngă. la auscultația regiunilor subaxilare. c) Pe partea posterioară (cu scopul măririi suprafeței auscultate a spațiului interscapular. La instalarea unor procese patologice.Auscultația se efectuează începînd cu partea anterioară de sus în regiunea supra. . pe dreapta și stînga. crepitații și frotații pleurale. b) Pe părțile laterale: . dar este preferabilă poziția șezîndă cu mîinile pe genunchi. astfel omoplații se îndepărtează în părți de la coloana vertebrală): .Interscapular.Subscapular (în spațiul intercostal. la rugămintea medicului. pacientul încrucișează mînile pe piept. pentru a evita vertijul sau leșinul. care se auscultă pe tot parcursul inspirației. NB! Zgomotele respiratorii principale se recomandă a fi auscultate la respirația bolnavului prin nas. În primul rînd se atrage atenția asupra zgomotelor respiratorii principale – murmurul vezicular (deasupra țesutului pulmonar) și suflul bronșic (deasupra glotei. cu gura deschisă. traheii și regiunii situării bronhiilor de calibru mare). puterea (tăria). NB! În condiții fiziologice murmurul vezicular se percepe mai bine mai jos de coasta a II-a. pe dreapta și stînga. pe liniile axilare anterioare.Spațiile intercostale IV. . . bolnavul ridică mîinile în sus și palmele se plasează pe ceafă). lateral de linia parasternală a părții anterioare a toracelui.

bronhospasm) – expirația devine puternică și prelungită. frison neurogen. 4. . aerul nimerind prin fisura vocală în lumenul mai larg al traheii. cu o dezvoltare slabă a mușchilor și a țșesutului celuloadipos subcutanat.Diminuarea: 1. 5. micșorarea considerabilă a numărului total de alveole din cauza atrofiei și dezintegrării treptate a septurilor intraalveolare și a formării unor bule de aer mari. 2. cînd faza inspirației se aude sub formă de mișcări respiratorii scurte. la împiedicarea propagării undelor sonore spre suprafața toracelui (de exemplu. săvîrșește mișcări rotative. .Lipsa: 1. incapabile de a se contracta la expirație (astfel de condiție se observă în emfizem pulmonar). .Diminuarea – în îngroșarea peretelui toracic. la pătrunderea insuficientă a aerului în alveole prin căile respiratorii. mai ales în regiunea apexurilor). la o slăbire pronunțată și adinamia bolnavului). la îngustarea lumenului lor (edem inflamator al mucoasei. De asemenea. întrerupte de pauze neprelungite. 2. din cauza împiedicării trecerii aerului prin bronhiile de calibru mic. cu fazele expirației și inspirației mai pronunțate – respirație aspră – se întîlnește la îngustarea pronunțată și neuniformă a lumenului bronhiilor de calibru mic și a bronhiolelor (ca urmare a edemului inflamator a mucoasei lor – bronșită). Undele sonore apărute astfel. la acumularea unei cantități mai mari de lichid sau aer în cavitatea pleurală. 2. modificată: 1. *** Suflul bronșic (tubar) – se formează în glotă și trahee la trecerea aerului prin fisura vocală. se paote observa și în timpul efortului fizic. diminuarea se poate instala în îngroșarea inflamatorie a pereților alveolari a unei părți a plămînului și în micșorarea vibrațiilor în timpul inspirației (în fazele inițiale ale pneumoniei). din contul dezvoltării exagerate a mușchilor sau depunerii unui strat gros de grăsime în țesutul adipos subcutanat. În faza expirației . ce produce dificultăți de trecere a aerului în această porțiune (în prezența unui infiltrat tuberculos. în urma apariției în ele a unei piedici mecanice (spre exemplu a unei tumori). pe o porțiune limitată.MODIFICAREA murmurului vezicular: a) Modificări fiziologice: . La extinderea nesimultană a bronhiilor de calibru mic și bronhiolelor. în atelectazia pulmonară. ce provoacă obturarea unei bronhii de calibru mare. la îngroșarea foițelor pleurale sau la acumularea de lichid sau aer în cavitatea pleurală). mai ales cu constituție astenică. expirația nefiind. Se întîlnește în contractarea neuniformă a mușchilor respiratorii (la auscultarea bolnavului în încăpere rece. b) Modificările patologice: . Totdeauna se auscultă la copii – fiind numită respirație puerilă.Exagerarea: 1. din cauza umplerii alveolelor cu exudat.Respirașție intermitantă sau sacadată – o variantă a murmurului vezicular.Exagerarea – la persoanele cu perete toracic subțire. etc. 3. . în slăbirea considerabilă a fazei de inspirație (ca urmare a inflamației mușchilor respiratori. în fracturile coastelor. a mușchilor intercostali. Murmur vezicular adînc. 3. de obicei. În expirație.) 2. se propagă prin coloana de aer prin tot arborele bronșic. La inspirație. în afectarea mușchilor respiratori. în faza a doua a pneumoniei – murmurul este imposibil de auscultat.

La formarea unei cavități (abces sau cavernă). iar timbrul lui – mai jos. formînd un focar de inflamație mai mare. El se poate ausculta în faza a II-a pneumoniei franc lobare. Respirație bronhoveziculară sau mixtă – se auscultă în bronhopneumonie sau tuberculoză pulmonară infiltrativă. cînd este afectat un lob al plămînului. Deasupra altor porțiuni ale toracelui datorită stratului masiv al țesutului pulmonar. El se percepe parcă chiar lîngă ureche.) – vibrațiile pereților alveolari lipsesc. drept consecință a umplerii alveolelor cu exsudat inflamator (pneumonie francă lobară. din cauza condensării lui devine un bun conducător al undelor sonore ale respirației laringo-traheale spre suprafața toracelui. în pneumoscleroză. Suflu slab și cu timbru de bas – în atelectazie pulmonară prin compresiune. Condensarea (indurarea) țesutului pulmonar. care se întîlnește la îngustarea traheii sau a unei bronhii de calibru mare cu o tumoare. Respirația cornaj – exagerarea suflului. 2. traheii și proiecției pe cutia toracică a bifurcației traheii (din aprtea anterioară – în regiunea manubriului sternului și în locul joncțiunii lui cu sternul. și apariția mișcărilor de rotație a aerului în cavitate în timpul trecerii din lumen mai îngust al bronhiei la inspirație. cauzată de substituirea țesutului pulmonar aerat printr-un țesut conjunctiv (pneumoscleroză). tuberculoză pulmonară. ultima comunicînd printr-un orificiu cu mediul înconjurător. timbrul lui în aceste cazuri este ceva mai ridicat. *** Suflul bronșic PATOLOGIC: Amplificarea sau diminuarea: 1. care servește drept rezonator. 4. iar țesutul pulmonar. situat la adîncime. cu amplificarea undelor sonore în cavitate. 5. care comunică cu o bronhie. Suflu amforic – apare în prezența unei cavități mari cu diametrul nu mai mic de 5-6 cm și cu pereții netezi.aerul de asemenea trece prin fisura vocală într-o cavitate mai largă a glotei și provoacă mișcări de rotație. NB! În condiții fiziologice suflul bronșic se auscultă bine la nivelul laringelui. 3. care comunică cu o bronhie. se poate ausculta în pneumotorax deschis. situat între bronhii și torace. cînd cîteva focare sunt situate aproape unul de altul sau se contopesc. Suflu metalic – sunet puternic. Condensarea (indurarea) țesutului pulmonar. iar din partea posterioară – în regiunea infrascapulară la nivelul vertebrelor III și VI toracale). care este amplificat datorită indurației țesutului pulmonar în jurul cavității. fără aer. amintind sunetul care apare dacă efectuăm lovituri pe metal. NB! În prezența unei porțiuni mari de condensare a țesutului pulmonar și localizării ei superficiale în plămîn se auscultă un suflu bronșic puternic. La indurarea unui segment sau numai a unei porțiuni a lui. cînd aerul se află în cavitatea pleurală. Poate fi auscultat în bronhopneumonie. cînd focarele infiltrative sunt situate la adîncime în țesutul pulmonar și la depărtare unul de altul. suflul bronșic propagat la suprafața toracelui va fi mai slab. etc. suflul bronșic este înăbușit și nu ajunge la suprafața toracelui. timbru înalt. *** - - Zgomote respiratorii supraadăugate: .

NB! Gradul de răspîndire și puterea ralurilor depind de gradul de afectare a arborelui bronșic. Buloase mari – se formează în bronhii sau bronșectaze de calibru mare și în cavități pulmonare (abces. care poate adera la pereții bronhiei și. Acumularea în lumenele bronșice a unei spute vîscoase. sunt sesizate ca fiind o mulțime de zgomote scurte. inflamarea lor. pneumoscleroza). NB! Ralurile uscate se auscultă atît la inspirație. discante sau fluierătoare – cauzate de îngustarea lumenului bronhiilor de calibru mic. . NB! În accesul de astm bronșic. 4. 2. Raluri uscatede tonalitate joasă. sau în focar (în tuberculoză. B. Ele pot fi uscate sau umede. de timbru și puteri diferite. sunt de diferite tipuri. în consecință. de adîncimea situării bronhiilor afectate și de puterea actului de respirație. formînd niște bule de aer de mărime diferită. . pătrunzînd prin stratul de exsudat lichid în lumenul fără lichid al bronhiei. suflante și sibilante – la îngustarea bronhiilor de calibru mediu și mare. B. neuniformă (în bronșite). de bas. sînge) și pătrunderii prin această secreție a aerului. În funcție de calibrul bronhiilor: A. NB! Se auscultă atît în faza de inspirație. sau la acumularea în lumenul lor a unei spute vîscoase.Uscate – condiționate de îngustarea lumenului bronhial – totală (astm bronșic). cît și în cea de expirație (mai clar în inspirație). poate îngusta lumenul ei. cavernă). cele din bronhii de calibru foarte mic și în bronhiole după sonoritate se aseamănă cu crepitațiile. prelungit și de tonalitate înaltă. Umede – iau naștere ca urmare a acumulării în lumenul bronșic a unei secreții lichide (spută. în bronhii sau într-o cavitate pulmonară. care conțin un exsudat lichid și comunică cu o bronhie de calibru mare. Dezvoltarea țesutului fibros atît în pereții bronhiilor aparte. cît și în țesutul pulmonar cu modificări ulterioare ale arhitectonicii lor (boala bronșiectazică. A. tumoare bronșică). Aceste bule. se caracterizează printr-un sunet puternic. care. se sparg și provoacă niște zgomote-pocnet. Raluri uscate înalte. transsudat. Buloase mijlocii – se formează în bronhii de calibru mediu C. Buloase mici – se formează în bronhiile de calibru mic. cît și la expirație și în funcție de putere. Spasmul mușchilor netezi ai bronhiilor. se încadrează și vibrează. la trecerea aerului. de care trebuie deosebite. cît și joasă. care se produce în timpul accesului de astm bronșic. apar raluri atît de tonalitate înaltă. 3. Vibrațiile sputei la deplasarea ei în lumenele bronșice (bronhii de calibru mare și mijlociu) la inspirație: sputa din cauza vîscozității ei. NB! La o afectare restrînsă a pereților bronhiilor de calibru mare și mijlociu se pot ausculta un număr mic de raluri uscate nesonore. 5. Edemațierea (umflarea) mucoasei bronhiilor. Acestea pot fi cauzate de: 1.a) Ralurile – apar în prezența unui proces patologic în trahee. înălțime și timbru. în timpul trecerii aerului prin bronhii poate să formeze niște bride de la un perete la altul.

3. la schimbarea poziției bolnavului din orizontală în cea verticală și invers. 3. 6. NB! Se auscultă atît la inspirație. De aceea crepitația se auscultă numai în apogeul inspirației. instalate la depunerea de fibrină. (sunt caracterizate prin putere. care apar în inflamația ei.NB! Deasupra unor cavități mari. b) Crepitația – se formează în alveole. la depuneri mari de fibrină – frotațiile devin aspre. În funcție de caracterul procesului patologic: A.în faza I (incipientă) și III (terminală). apoi reapar iar (în pleurizia reumatică). la dezvoltarea în focarul inflamației a cicatricelor colagenoase. 2. c) Frotațiile pleurale – apar în caz de rugozitate sau neregularitate a suprafeței pleurale.Puterea: 1. care se dezvoltă ca rezultat al slăbirii funcției constrictive a mușchiului ventriculului stîng sau stenozei pronunțate a orificiului venos cardiac stîng. Acestea pot fi cauzate de: 1. în porțiunile latero-inferioare ale plămînului. . 2. se percepe în formă de pocnituri ușoare. Infarct pulmonar. ele pot să se amplifice sau să dispară după tuse. sau în cavitatea pleurală. la primele inspirații adînci. NB! Deosebirea crepitației de ralurile umede – ralurile buloase (umede) mici se auscultă atît în faza de inspirație. crepitația însă se auscultă numai la înălțimea inspirației și nu se modifică după tuse. sau chair scîrțîitul zăpezii. situate superficial pot îmbracă o nuanță metalică. La persoane de vîrstă înaintată. . în jurul cărora se află țesut pulmonar condensat. Sonore (consonante) – se auscultă în prezența exsudatului lichid în bronhii. Nesonore (neconsonante) . B. Pneumonie crupoasă . cu diametru de 5-6 cm și mai mult. care conține puroi lichid și aer. . apoi dispar. durată și locul auscultației). cît și în cea de expirație. În faza evoluției active. Apariția lor în regiunile inferioare ale plămînilor poate indica o inflamație a țesutului pulmonar. În faza resorbției. iar în cele subclaviculare sau subscapulare – prezența în plămîni a unui infiltrat tuberculos sau a unei caverne. Tuberculoza pulmonară infiltrativă. Numai pentru cîteva ore. În fenomene de stază. astfel la expirație pereții alveolari se lipesc. de asemenea la diseminarea canceroasă ori tuberculoasă a pleurei. slab. În atelectazia prin compresiune – crepitație temporară. NB! Sunetul picăturii căzînde apare în cavități pulmonare mari. aderențelor și tendoanelor între foițele pleurale. cît și la expirație. care înconjoară bronhiile.Durata: 1. 5. pot aminti crepitația. În perioada inițială a pleuriziei uscate zgomotul este mai fin. condiția de formare este acumularea în lumenul alveolar a unei cantități neînsemnate de secreție lichidă. raluri buloase mici. înconjurate de un țesut pulmonar condensat fără aer sau a cavităților pulmonare cu pereți netezi.se auscultă în inflamația mucoasei bronhiilor și în edem pulmonar acut în urma insuficienței compartimentului cardiac stîng. 4. iar la inspirație se dezlipesc cu mare greu și numai la maximul ei.

Locul – în dependență de situarea focarului de inflamație (cel mai des – în partea lateral-inferioară. rugînd pacientul să pronunțe în șoaptă ”ceașcă cu ceai”. *** Clapotajul toracic – apare la acumularea concomitentă a exudatului și aerului în cavitatea pleurală. 2. iar frotațiile pleurale nu se schimbă.Matitate localizată – hepato-. După tuse ralurile își modifică caracterul său ori dispar complet pe un timp oarecare. uter în graviditate. 3. . d) La instalarea focarului inflamator în pleura care este în contact direct cu cordul. *** Bronhofonia – transmiterea vocii de la glotă prin coloana de aer a bronhiilor spre suprafața toracelui. iar ralurile și crepitațiile – nu. în pneumoperitoneu. pe cînd frotațiile pleurale – în ambele faze. dar și în timpul sistolei și diastolei cordului. care conduce mai bine undele sonore. la aplicarea urechii pe suprafața toracelui în locul hidropneumotoraxului. 4. Interpretarea clinică a modificărilor posibile patologice. frotațiile pleurale se auscultă. În mod normal deasupra stomacului și intestinelor se obține un sunet percutor timpanic cu nuanțe variate. Descrierea rezultatelor obținute. care se auscultă atît în inspirație. Exagerarea – în prezența condensării țesutului pulmonar. megacolon toxic.Matitate pe flancuri – acumulări medii de lichid ascitic (deplasabilă la schimbarea poziției). cît și în expirație. infarct intestinal. Se determină prin auscultație. și a cavităților în plămîni. Pe parcursul unei săptămîni sau mai mult (pleurizie uscată de etiologie tuberculoasă și pleurizie exudativă). Se determină prin auscultație. acumulări foarte mari de lichid ascitic . . - 3. NB! Frotațiile se deosebesc de ralurile buloase mici și crepitații prin: 1. Nuanța diferită a sunetului timpanic deasupra stomacului și deasupra intestinelor permite uneori diferențierea limitei inferioare a stomacului. cu degetele flectate (sau ciocănașul percutor) – simptom Mendell – pot releva participarea foiței parietale a peritoneului.Hipersonoritate – în caz de ileus paralitic. pot apărea zgomote pleuropericardiace. globul vezical. . . frotațiile pleurale se accentuează. Percuția abdomenului. nefromegalie. Abdomenul se percută în toate regiunile radial. tumori intraabdominale. . La imitația respirației cu gura închisă și nasul astupat. în procesul patologic. pe cînd ralurile rămîn fără schimbări. spleno-. Apariția senzațiilor dureroase denotă antrenarea lui în proces. care rezonează și amplifică zgomotele. proba la fluctuație.Lovituri sacadate în regiunea epigastrică. În condiții fiziologice – vocea se auscultă foarte slab și uniform pe ambele părți simetrice. Dacă apăsăm cu stetoscopul asupra toracelui. în dependență de cantitatea de gaze.Matitate difuză – peritonită generalizată cu contractură parietală.2. pornind de la ombilic. cu acumulare excesivă de gaze în intestine. *** . unde mobilitatea plămînului este mai mare). În caz de asocierea cu mărimea în volum a abdomenului – pancreatită acută. Crepitația se auscultă numai la apogeul inspirației.

pornind de la apendicele xifoid . pînă la apariția sunetului mat. NB! Dacă el se determină peste 7-8 ore după masă și mai tîrziu. Astfel. Percuţia ascitei (semnul undei (valului) sau proba de fluctuație): 1. tumori abdominal. colecție lichidiană masivă pe dreapta. unele forme de ciroză. Punctual 5 – pe marginea rebordului costal sting. determinat anterior. Marginea inferioară (stîngă) (punctul 4) – pe linia median anterioară. percutăm în sus. Pe arcul costal sting (7cm). Medicul percută cu vârful degetelor mâinii drepte în flancul drept si percepe undele de percuţie. pînă la apariția sunetului mat. Percuția ficatului (metoda Kurlov): presupune determinarea a 3 dimensiuni hepatice: 1. începînd de la ombilic. semnul "valului" : bolnavul în decubit dorsal. paralizia diafragmului. meteorism marcat. sarcină. se determină: - - - Limita superioară. Marginea superioară (stîngă) (punctul 3) – se află la intersecția liniei mediane anterioare și orizontalei ce trece prin punctual 1. apasă cu marginea cubitală a unei mâini pe linia albă abdominală. ptoză hepatică.- Clapotaj gastric – se observă la persoanele sănătoase numai după masă. ciroza atrofică. în condensarea pulmonară bazală pe dreapta. cu palma mâinii stângi. Limita inferioară. 2. percutăm în sus. plasată în flancul stâng. pe linia medioclaviculară dreaptă (punctul 1) – de la spațiul intercostals II percutăm în jos. pahipleurită diafragmatică. examinatorul aplică palma dreaptă pe abdomen și execută cu degetele cîteva lovituri sacadate. bolnavul în decubit lateral: se constată că matitatea declivă este deplasabilă pe flancuri. 2. c) Reducerea matității hepatice (reală) – în distrofia acută a ficatului. transmise prin lichidul de ascită. Pe linia medioclaviculară dreaptă (9cm). Bolnavul stă culcat pe spate. leucemii. . b) Mărirea matității hepatice (aparentă) – în vărsatul lichidian pleural. chisturi. ascită voluminoasă. 3. a) Mărirea matității hepatice (reală) – cauzată de congestia venoasă din insuficiența cardiac dreaptă. pe linia medioclaviculară dreaptă (punctul 2) – de la punctual de intersecție a liniei medioclaviculare cu orizontala ce trece prin ombilic. cu concavitatea în sus. pneumotorace. Pe linia median anterioară (8cm). 3. începînd cu linia axilară anterioară. pînă la sunet mat. f) Ridicarea matității hepatice – în atelectazia de lob inferior drept. abces subfrenic sau subhepatic. Cu mina stîngă examinatorul fixează în acest timp mușchii abdominali lîngă stern. tumori. bolnavul în decubit dorsal: se percută radiar. indică o dilatare a porțiunii antepilorice a stomacului (symptom Vasilenko). percutăm în direcția punctului 3. amiloidoză. NB! Clapotajul determinat în dreapta de la linia median a abdomenului. hepatită. Se constată o zonă de matitate declivă. e) Coborîrea matității hepatice – în emfizem pulmonary. acest fapt denotă o insuficiență de evacuare a stomacului (mai frecvent în stenoza pilorului) sau o hipersecreție gastric. d) Reducerea matității hepatice (aparentă) – în hipersonoritate abdominal. în "evantai".

în sus. 2. 4. de asemenea. NB! Coborîrea. Pentru a determina diametrul transversal – determinăm mijlocul matității longitudinal. percutăm perpendicular pe coastă. apoi în jos. Coasta X împarte splina în 2 jumătăți. ca și cele hepatice. pînă la sunet mat. (în partea opusă manevrei din punctual 2). . De la linia axilară anterioară (sau chair medioclaviculară). ridicarea și mărirea matității splenice e condiționată de aceleași stări. De la linia axilară posterioară. și percutăm.- Percuția splinei: 1. începînd de la el. pînă la sunet mat. 3.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful