Precum uile bilor, deschizndu-se necontenit, mping cldura dinuntru afar, aa i sufletul cnd vrea s vorbeasc multe, chiar

dac le-ar spune toate bune, mprtie i slbete puterea inerii de minte prin poarta gritoare. Prin aceasta mintea uit s spun lucrurile care se cuvin la vreme potrivit i mprtete de-a valma oricui se nimerete o amestectur de gnduri, nemaiavnd nici pe Duhul Sfnt, care s-i pzeasc cugetarea ferit de nluciri. Cci lucrul bun scap totdeauna vorbriei, fiind strin de orice vlmag i imaginaie. Bun este deci tcerea la vreme, ea nefiind dect mama gndurilor prea nelepte.

(Diadoh al Foticeii, Cuvnt ascetic n 100 capete, traducere de Pr. Prof. Dumitru Stniloae, n Filocalia, vol. I, Sibiu, 1947, p. 365)