Eugen Barbu GROAPA Cuprins Nuntă............................... Iepe de şişic............................ Lume ............................... Didina.............................. Ghetele.............................. La spovedit...........................

. Moartea lui Marin Pisică.................... Ramazanul............................ Pomana lui Mielu........................ Sinefta............................... Nea Fane . . . .......................... Balul meseriaşilor........................ Săptămâna brânzei ....................... „Rudele" lui Bică-Jumate................. La pârnaie............................ Aia mică.............................. La Borţoasa .......................... Priveghi........................... Stăpânul............................. Stere............................... În câmp la „Căţelu”................. Morcovii............................. Vânzarea...........................

Peste rufe fâlfâia seara. Omul se opri. Gunoierii se întorceau grămadă. Trecură mai departe. - Noroc, şefule! aruncă unul. - Noroc! Grigore era îndesat, vânjos, îmbrăcat cu o haină groasă şi pantaloni strânşi pe pulpe. Mijlocul şi-l sugrumase într-o curea lată de piele, bătută în ţinte. Şedea şi privea locul cu palmele la spate. Cerul se întuneca. Oraşul scânteia îndepărtat. În iarba fierbinte mişuna vântul de vară. Gunoierii aprinseseră focul. Fumul înecăcios acoperi pământul tare. Se descălţară. Aveau tălpile negre, tăiate şi pline de răni. Le perpeleau la căldură. O ceată de câini îi înconjură. Erau mari cât nişte viţei, flocoşi şi răi. Lătrară spre groapă şi se repeziră către marginile ei înalte. Grigore nu se întoarse. Haita se opri mârâind. O femeie trecută şi osoasă, aplecată de şale îi alungă din preajma ei şi se depărtă. Dulăii îşi scuturau laţele, muşcându-şi puricii din blănile vechi. - Huo! Na pagubelor! strigă nevasta şi aruncă bolovani după ei. Ceata se împrăştie. Se strânse apoi mai departe.
1

Gunoierii beau ţuică, plescăind din buzele arse de tutun. Sticla trecu din mână în mână. În jur se răspândi mireasma de prună veche, dulceamăruie. Cel mai bătrân sorbi de-a-n picioarele, ştergându-şi barba cu mâna lată şi păroasă. Muierea se uita la el, aşteptându-şi rândul. Le puse dinainte blide de tablă în care aburea o fiertură. Nu mai vorbi nici unul. Mestecau repede, cu poftă. Se auzeau Ungur ile izbite. Grigore S privi cu coada ochiului. Ceilalţi şedeau pe vine în jurul mesei cu trei picioare, luminaţi de flăcările focului. Aveau feţe ascuţite, prelungi. De sub şepcile murdare le ieşea părul întunecat pe frunţile înguste şi, sub cozoroace, privirile lacome nu slăbeau zeama din talere. Clefăiau neîntrerupt, urmăriţi de câini. Mâinile murdare apucau cu îndemânare. Dulăii se apropiară, încăierându-se. Femeia le aruncă o bucată tare de pâine. Se iscă o bătălie înfricoşătoare. Trupurile animalelor se încordară, ochii lor galbeni sclipeau, se sfâşiară urlând, îşi apucară beregăţile, căzură unul peste altul şi căutară zadarnic. Oamenii râdeau, asmuţindu-i cu alte bucăţi pe care le zvârleau din ce în ce mai departe. Se lăsase răcoarea. La picioarele lor rămăsese doar o spuză roşie, pierită. Fumau sprijiniţi în cozile lopeţilor. Erau osteniţi şi strânseră paiele rare din jur. Se lungiră unul câte unul pe pământ. Împrejur mirosea a bălegar încins. Începea o noapte liniştită. Câinii se ogorâră lângă gunoieri, îngenuncheară pe labele dinainte, mişcară cozile groase şi hămăiră scurt, stins. Încet, îşi lăsară capetele lungi şi mândre pe gheare şi moţăiră cu ochii deschişi. Femeia îmbuca deoparte. Se uita rar spre Grigore şi întingea miezul de pâine în resturile răcite. Se auziră cocoşii din mahalalele vecine. Dinspre câmpul întins şi pustiu al Cuţaridei, mai răzbeau înjurăturile căruţaşilor. Glodul răsuna sub copitele cailor. Într-o parte se desluşeau câteva străzi înguste cu case joase. Când îşi adusese Grigore nevasta şi lopata să-şi sape bordeiul, împrejur nu era ţipenie de om. Un an de zile păzise singur tinichelele gropii şi gura ei adâncă. De primăvara până dădea viscolul mai schimba o vorbă, două cu gunoierii. Ăştia erau nişte drăngălăi de la ţară, cam leneşi şi hoţi, slugărind Bucureştiul, cărând tot ce lepăda oraşul. Mureau de tineri, loviţi de oftică. N-aveau Dumnezeu, nici prieten, nici neamuri. Trăiau cu muieri fără căpătâi ca şi ei. Acestea le lepădau copiii prin şanţurile Cuţaridei. Altfel, băieţi veseli. Soseau dimineaţa la rampă, fluierând şi înghiontinduse, împingând tumbăraiele grele, pline de gunoaie. Pe umeri, purtau mături lungi de nuiele. Desculţi şi flămânzi, beţivi şi răi, trebuia să ţipi la ei ca să te asculte, că şi el avea o socoteală aici, lua leafă de la stat, păzea lucruri. Când se mai îmbătau, haidamacii îşi spuneau printre dinţi: - Vătaf puturos, de ne mănânci pâinea şi sudoarea, o să te tăiem, o săţi scoatem maţele afară! Dumnezeu îl ştia câte făcuse pentru ei. Aglaia, nevastă-sa, le mai dădea câte ceva de mâncare, îşi rupea de la gură, că-i ştia amărâţi. - Să fie de sufletul mamii, zicea, şi bătea o cruce mare, aplecându-se de şale până în pământ. Gunoierii mâncau cu lăcomie, îşi ştergeau gurile sălbatice şi mormăiau
2

câte o înjurătură. Unii îl bănuiau că are bani ascunşi şi i-o spuneau privindu-l cu ochii lor răi. Bătrânul nu le răspundea. Era tăcut şi mâhnit. Navea nici el prea multe: un bordei c-un pat, în care împletea iarna mături, şi, afară, câmp cât vrei. Primăvara semăna roşii şi pe la mijlocul verii le păzea să nu le mănânce câinii, flămânzi şi ăştia, gata să apuce ce le cădea sub fălci. Ţinea o condică. În ea scria câte camioane de gunoi soseau la rampă, făcea socoteala chivuţelor care adunau trenţe pentru o fabrică de textile şi strângea sticle sparte împreună cu muierea. Punea ban pe ban să-şi cumpere un loc mai la faţă spre Griviţa, să-şi ridice o casă când n-o mai putea să muncească. Omul zgârcit, de credinţă, nu spunea un lucru de două ori. Văzuse lume cât nisipul mării, era mâncat şi de bine, şi de rău. Până la urmă îi îmblânzise. Adunase vreo trei pe lângă el, le ajutase să-şi sape câte un bordei şi le botezase copiii. Cât şezuse singur îi fusese mai greu. Ţinea şi o nevastă slută, de vorbea şi nu mai isprăvea. El, mut. Când ieşea o vorbă din gura lui, răsărea soarele. Înmormântase mulţi, era singur, sărac şi silnic. Între sprâncenele negre i se săpase semnul posomorârii. Avea ochii duşi în fundul capului. În ei mocnea mereu un foc neostenit. Iute şi mânios, nu se lăsa înşelat la socoteli. Când se mai întindea câte unul la vorbă, ridica o palmă grea. Era de ajuns. Pe urmă mai veniseră oameni. Mahalaua se lărgise spre marginea gropii, de-a lungul drumului Cuţaridei. Lume nevoiaşă, ceferişti de lucrau la stat, meseriaşi pe banii lor, nişte zidari, plini de copii, cu muieri frumoase şi parşive, un negustor care ridicase odăi de zid şi deschisese cârciumă la rampă, un frizer, un croitor cu atelier şi ucenic; semăna a aşezare, nu-i mai era frică iarna când cădeau viscolele. Spre malurile de lut ale gropii, nu se îndesa nimeni. Anii treceau pe neştiute. Încet, încet, maidanul se umpluse într-o parte. Nu mai cunoşteai. Se ridicau case de lut, se croiau uliţe noi şi soseau alţi vecini. Se numea că nu mai e singur. Începuse să-i cunoască pe fiecare după nume, bea cu ei la cârciumă, se împrieteniseră, se ajutau unul pe altul, că aşa-s oamenii săraci: îşi cred unul altuia mai repede. Cei mai mulţi lucrau la Căile Ferate, Grigore îi vedea când plecau la treabă. Îşi dădeau bună dimineaţa, şi seara se întâlneau în prăvălia negustorului, ciocnind câte un ciocan de rachiu. Necăjiţi şi ăştia, aveau copii mulţi, nu se ajungeau cu banii, nu le era uşor să trăiască. Puneau tara la cale, se mai certau, oricum, erau săritori, nu te lăsau la vreun necaz. Când se strica timpul, se culcau devreme, osteniţi. Rămânea singur cu baba lui. Plecau şi gunoierii în judeţ la ei, să se pună pe trai. Până primăvara nu-i mai vedeai. Aglaia strângea ce mai avea pe afară, cumpărau de la Obor un sac de faină şi unul de mălai, două sute de chile de cartofi, aşezau murături la butoi şi aşteptau amândoi iarna. Salcâmii rari ai Cuţaridei îngălbeneau. Frunza lor rotundă suna trist seara. Câmpul învineţea. Ierburile opărite în vipiile verii se măcinau. Din cerul leşiatic cădea câte un stol de brabeti, împrăştiindu-se pe pământul tare. Nu mai soseau nici căruţele. În noiembrie, toată frumuseţea aceea pălită se despuia. Maidanul îşi schimba culoarea. Scoarţa roşcovană căpăta o dungă cum e fierul care străbătea burta de buruieni uscate. Lumina albicioasă a soarelui abia sticlea. - Vine bălana... îi spunea nevestei.
3

Îl dureau genunchii, şi ăsta era semnul lui. Privea norii. Şeile lor albe se târau spre apus. Pielea întinsă pe ciolanele-i lungi se încreţea de frig. Grigore îşi chema găinile. - Hai la tata, domnişoarelor, hai la tata... Le număra şi le închidea într-o magazie. În câteva zile frigul se înteţea. Cerul cădea peste malurile sălbatice. Pustiu loc! îşi mai găsea de lucru pe afară, asculta ropotul mărunt al ploilor nesfârşite şi i se făcea somn. Pământul dimprejur lucea stins în lumina sfârşitului de noiembrie. Cutarida încremenea într-o tăcere de moarte. Ziua tulbure, ca rachiul, pierea pe la cinci. Soarele nu mai încălzea. Rămânea mai mult o lumină gălbuie. Cădeau brumele. Ploile conteneau. Buruianul se înnegrea. Apoi nopţile se limpezeau. Cerul avea o şiră verde de stele. Dinspre răsărit, peste malul stingher se pornea un crivăţ furiş, scormonind tulpinile mătrăgunei. Vuitul culca scaieţii, urca râpile tunse şi mătura praful cărămiziu al maidanului. Salcâmii uscaţi răsunau. Gerul apăsa. Aglaia aprindea focul într-o sobă de tuci, înnegrită de funingine, şi bordeiul lor se încălzea. Atunci îi plăcea bărbatului să-şi aprindă o lulea îndesată cu tutun negru, iute şi să deschidă gura. După aceea, cădea zăpada. Întâi, vremea bolea, umed. Frigul scădea. Începea să ningă mărunt. Peste Cutarida se aşternea o pulbere albă. După o zi, nămeţii acopereau groapa şi câmpul. Mahalalele vecine se mistuiau într-un nor coclit. Auzeau numai câinii, afară, scuturându-şi blănile de uşa bordeiului. Noaptea, urlau spre funduri, înspăimântător. Nu mai ieşeau. Grigore se apuca să împletească mături. Avea strânse de cu vară grămezi de nuiele de vişin. Aglaia uda într-o oală rafie şi-i ajuta. Bătrânul se înfofolea într-o flanelă miloasă de lână tigaie şi înţepenea ceasuri întregi pe scaunul său. Nevasta îi fierbea ceai, timpul trecea repede. Veneau nopţi lungi, nesfârşite. Asta până sosea primăvara. Într-o noapte, Grigore auzea lunecarea tăcută a gunoaielor. Pe acoperişul bordeiului se topea zăpada. Bătrânul simţea cum tot pământul acela sterp se trăgea mai spre fund, aşezându-se strat peste strat. Ieşea afară şi chema câinii. Ceata se aduna împrejur. Privea mahalaua adormită şi cerul limpezit. Stelele călătoreau peste Cutarida. Dinspre groapă adia vântul de martie. Îşi aprindea luleaua şi aştepta ivirea zorilor. Dulăii se aşezau pe labe şi moţăiau. Spre dimineaţă răsunau strigătele ascuţite ale cocoşilor. Se chemau de departe peste câmpul sur. Urechile lui bătrâne auzeau umbletul furiş al unor oameni. Către fundul gropii se mişcau umbre aplecate. Câinii tresăreau în somn, ridicau capetele, dar nu lătrau. Se întorceau hoţii. Grigore punea mâna pâlnie la gură şi striga: - Care eşti, mă, acolo, măăă? Nu răspundea nimeni. Trecuseră zile după zile, unii muriseră, el văzuse nunţi şi petreceri, copiii mahalagiilor crescuseră sub ochii săi bătrâni, îşi aducea aminte de un foc ce mistuise casele, de nişte întâmplări de care mai râdea şi acum, că aşa e viaţa, ca o panoramă...

4

O palmă. A răsuflat uşurat la plecare. te fac om! Şi aşa fusese. şi atât! Dacă te mai încearcă vreo nevoie. domnul Pândele Vasiliu îl chemase la el în odăi şi-l poftise pe un scaun. sănătos. altfel nu te mai respectă. Muncea cât şapte. creşte! Ce să te mai învăţ? Ia-o încet. jupânul îi spusese: . două. A stat vreo două săptămâni între ai săi. A urcat scările. de la mic la mare! Fii cu ochii în patru! Se deschid cartiere noi. nu mai avea ce să caute la ţară. se chinuia să agonisească ceva. Oi fi. Na banii tăi. acolo e câştigul. învăţase meseria. să te mai deprinzi şi cu alte rele. banul se câştiga mai lesne şi se cheltuia mai repede. Sănătos.Nuntă Stere nu mai scăpase de gura muierii: nu şi nu. Strânsese vreo trei ciocane de rachiu. Se spurcase la o viaţă uşoară. căpătase grad de sergent pentru vrednicia lui şi se întorsese la stăpân. Acu. . aşeza totul la spate. Stere era tânăr şi ager. s-a 5 . merge. vrednic te ştiu. îi zisese. se cunoştea că avea şcoală de negustor. Te uiţi că ţi-am dat cam puţin pentru cât ai muncit? Să faci la fel. plăteşte statului ce-i al lui şi nu te mai odihni! Prost nu eşti. Tot în timpul ăsta murise şi taică-su. Când se făcuse de armată. câteva sticle şi un butoi de vin acrişor. mânca ce da Dumnezeu.Du-te să te încalţe ăia. La plecare. că se ajuta cu el. aflase că e băiat de la ţară. tocmai la primărie se oprise. o săţi vie şi ţie rândul. să vezi şi tu ce-i pe lumea asta. La mine au slujit mulţi. Cunoştea. cu ce mai dosise. Era pentru prima oară când se întâmplase lucrul acesta. a dat bacşiş celui care venise cu el şi s-a apucat să-şi ridice singur prăvălia. Cumpără un loc şi ridică o magherniţă. Într-un an împrejmuise dugheana. Slugii să nu-i întinzi mâna şi să nu-i laşi decât atât cât să răsufle. niţel noroc să ai. Cârciumarul şi-a ales locul. Aglaia îl ştia de când sosise la groapă cu omul de măsura loturile. În vremea aia. Îi plăcuse şi lui Grigore. ai să mă găseşti. vânzându-l în câteva zile gunoierilor. nu se încurca. nişte alea urâte. rele de gură şi duşmănoase. I-a pupat mâna şi-a plecat. când mă văd îşi scot pălăria. Unii zic că sunt zgârcit şi-al dracului. cam duhos. nedezlegat la limbă. ai terminat cu mine. Lipsise atâţia ani. Slugărise la un negustor prin Lipscani de la doisprezece ani. să iasă din sărăcie. putea să-şi cumpere un lot de casă mai spre marginea oraşului şi să deschidă prăvălie. Dacă eşti şmecher. nu-l mai lega nimic de pământul muncit de surorile lui. o adunătură de case spre Griviţa. spetite de muncă. banul creşte. o magherniţă de lemn. Unde dă jupânul. mai înmulţise capitalul. Avea o privire de punea omul jos. sărac. până l-au înmormântat şi au împărţit ce sărăcie le lăsase răposatul. hăndrălăii nu ridicau colţul. Cu ce avea strâns din slugăreală. Au avut ce învăţa. Locul său era în altă parte. că aşa trebuie să se poarte stăpânii. îşi spăla singur rufele. pune o firmă. că să-l însoare. şi. Se canonise doi ani şi pentru stat. De la gară. când oi veni înapoi. nu-şi vindea lesne sufletul. La oraş. numai minte bună să ai! Eu îmi iau mâna de pe tine. Aceştia se bucuraseră că le aducea cineva băutură la îndemână.Stai colea şi ascultă. face pui! Lasă-i pe alţii să petreacă. Cuţarida era aproape deşartă. Bătrânul îl ispitise.

Acolo se tolăneau vara câinii la umbră şi beau căruţaşii. şi seara lumina lui trăgea oamenii ca aţa. Număra miile. Hainele miroseau a resturi încinse. După o săptămână nu mai pridideai de ei în dugheană. era greu s-o ocolească. În câteva luni trebuise să mai ridice o odaie alături. Lucrurile au mers mai greu la început. îi era frică. nu obosea stând în picioare toată ziua. O lume amestecată îi umplea prăvălia: mecanici. cu gâtlejele uscate de fumul gunoaielor. pe care i-l croise Aglaia. Adusese un dulgher de-i făcuse rafturi şi tejghea. Cu timpul învăţară şi şoferii drumul cârciumii. Aburul ţuicii era mai puternic. Avea un român tocmit care-i aducea vin. prosteşte. pornit tocmai din fundul Olteniei. le plăcea. Când însera. o lene binefăcătoare le cuprindea trupurile. noroc să dea Dumnezeu!” se urca iar pe leagănul de lemn şi o lua înapoi. şoferi. dădea cailor de mâncare şi descărca butoaiele fără să spună o vorbă. beai şi-ai mai fi băut. desfăcea hamurile. spre groapă nu-şi mai făceau drum decât negustorii sau lăptarii. la groapa lui Ouatu. să nu-l supere. Aşa s-a întemeiat. Împodobise apoi lemnele vopsite cu hârtie colorată. Cârciumarul părea om cinstit.negri de soare. oprea carul. dar nimeni nu se sinchisea. Înjurau şi băteau cu pumnii lor mari în tejgheaua şubredă. Băutura e lucrul dracului. A umblat apoi pe la tribunal să încheie actele. unii . a plătit şi nu i-a rămas decât să se ducă să-şi vadă metrii cumpăraţi. unde se ridica o mahala nouă. Şoferii întorceau camioanele. Câte unuia i se făcea a harţă. tăiată pe margini cu foarfecele şi atârnase la geam de două sfori sticle pline pe jumătate. A ales un loc spre Tarapanaua Filantropiei. samsari în trecere prin marginea aceea a Bucureştiului. până învăţară trecătorii locul. După câteva înghiţituri. Iarna. de la un muşteriu cu nărav. olteni. Locul era pustiu. deşi o mai boteza câteodată. parcă se mai liniştea. dar dulăii erau mai mult călători. Mai cumpărase câteva clondire. cu feţele supte şi uscate de vânt. să vadă curioşii ce fel de marfă vinde. osteniţi. un pat ca lumea. Vestea că a deschis unul prăvălie în gura gropii se lăţi. Cărase cu Grigore nuiele şi împletiseră împreună un şopru deasupra uşii. Stere ţinea ţuică bună. Posomorât şi ăsta. când îi căuta erau fugiţi. soseau cei de la rampă. Ciupeau în treacăt femeile de spate şi goleau împreună cinzecurile. nu trăgeau la casă de om gospodar. Îşi mai făcuse o magazie. Hârtiile se adunau în tejgheaua negustorului. râdeau cu bunăvoinţă. de vreme ce li se aşezase cârciuma în drum. trânteau uşile de tablă şi năvăleau să se răcorească. le ascundea într-un brâu gros şi după ce spunea: „Ei. 6 . Se chinuia mai mult noaptea.plini de ulei. Limbile se dezlegau repede. alţii . La urmă se aşeza pe un scaun şi aştepta dreptul lui până la ultimul ban.dus la serviciul vânzări-cumpărări şi funcţionarii i-au întins pe masă o hârtie pe care era desenat oraşul. şi cu ce bani îi mai rămăsese cumpărase câteva mese şi scaune. Mai cumpără un petromax. cu hainele pătate. era mulţumit. mai cereau. tot pe băutură. Când auzea câinii de la bordeiul lui Grigore. să-l scoale dacă simt om străin. şi mai cereau. Gălăgioşi şi veseli. pânză de un şorţ. Ăştia aveau bani şi nu se uitau. Aflară şi oltenii de cărau zarzavat în mahalalele vecine. gunoieri. că pofta vine mâncând şi. Se scula din ceas în ceas şi dădea târcoale prăvăliei. Cu muieri cu tot. gustau rachiul. scoteau banii murdari şi-i aşezau pe mesele ude. Pripăşise vreo două javre la uşa lui. de-abia îl scoteau ceilalţi pe uşă.

nu sta un ceas.. se amesteca şi muierea. mai te calcă... sub icoană.Adică de ce să-mi iau eu belea pe cap? . Casa sclipea de curăţenie. dăduse într-o fundătură de mahala peste unul Marin Roşioară. În fund se ridicau trei odăi arătoase. . Era dogar şi meşterea acasă. Lumina moale a odăii îţi făcea somn. Aglaia avea dreptate.că de la ele aflase . plină de orătănii. Mai vorbeau să treacă timpul. cu geamuri înalte.Cine eşti dumneata? . Ici-colo atârnau fotografii înrămate cu scoici şi la răsărit. care ridicară capetele. De mult nu mai dormise lângă o femeie. muierea nu se lăsase.N-ai vrea matale să intrăm înăuntru. ce mai calea-valea.Poftim. când 1-a găsit Aglaia.Bună ziua. şi pe patul înalt. numai într-o flanelă. bătea drumul spre bordeiul lui Grigore. zisese Roşioară şi îşi puse mâinile pe genunchi. Chipeş eşti. acoperite cu perdele albe.Poftim. Om în putere. colorate. dormeau doi motani. zisese muierea de la poartă. acoperit cu o cergă aspră. Mirosea a gutui ţinute la căldură. aşteptând. slavă Domnului! Negustor. Aglaia se aşeză. lucra pe frig afară. Şi-l iscodise cu ochii ei curioşi. că aici nu se poate vorbi. În odăi se făcuse frig..Aceştia treceau cu săniile peste Cuţarida.Ce belea? Nu vezi că te prăpădeşti? Te-ai înnegrit ca pământul. îşi trase barizul mai bine pe frunte. bani. abia pâlpâind. şi la drumul măturat de zăpadă. de la groapa Cuţaridei. Stere îşi găsea de lucru.Bună ziua. . se sfătuise cu nişte rude de-ale ei şi. bătrân şi serios. mai îţi face o mâncare ca lumea. Femeia roti ochii împrejur. le păpurea. Dogarul clătină capul neîncrezător. Şi-ntr-adevăr. Meseriaşul s-a oprit cu papura în mână. O scormoni pe femeie cu privirile. Lui nu-i trecuse prin cap una ca asta. leneş. ardea o candelă de sticlă roşie. în cele din urmă. Ocoli putinele dimprejur şi se apropie. umblase câteva săptămâni.Dar de însurat de ce nu te însori? aruncase Aglaia într-o zi. .A lui Grigore. . Ce-i puţin lucru să cari toată ziua basamac la neisprăviţii ăştia de muşterii? O femeie mai te spală. Meşterul îşi scutură şorţul şi o iscodi: . Când se ogoiau viscolele. Cu stare. stai pe scaunul ăsta. . Cumetrele . răspunsese şi se ridicase în picioare. Se simţea mână de om gospodar. negustor! Om cu situaţie. de-i şef pus de primărie. când auziră glasurile. Intrară. Lucrurile stăteau aşezate la locul lor fiecare şi pereţii erau îmbrăcaţi în velinţe grele. îl potrivi şi-o luă pe 7 . . Într-o sobă de tuci mocnea focul potolit. apoi îi făcu loc. că om eşti şi dumneata! Noaptea se perpelise pe scânduri.spuneau că omul avea casele lui şi atelier. . de. Afară ploua. cu fată de măritat.Şi ce vrei? Cocoşată s-a uitat repede la curtea largă. spuse ea cu şiretenie. Repara butoaiele. Patul nu i se păruse niciodată atât de tare. în curte. .

la treaba ta.Cum s-ar zice.Cine? . Dintr-acolo venea un iz de lemn bun. .. Vorbea cu însufleţire.Om cu bani atunci. E mare de-acum. domnu Stere! Ehe.Da. grabă mare aşa n-ar fi..Parcă dumneata nu ştii? Ai sau n-ai fată de măritat? Se lăsă o tăcere stânjenitoare. cântări velinţele şi lucrurile din jur. Se bucura.Negustor? Se gândi o clipă. Vine seara: 8 . spuse ea. de era negustor la Tarapana? Ea îl însurase! Dar de domnul Ilie Mitarcă.De. cu voce stinsă.Am un băiat fain! Ce băiat! . .A. . . N-o minţiseră cumetrele. .. Bărbatul avea o faţă roşie şi sănătoasă. Muierea tot cu privirile pe lucrurile gospodarului. că sunt femeie în toată firea. . repede..Băiatu ăsta de care-mi vorbeşti. Aglaia adulmeca mirosul de lucruri vechi ce stăruia în odăi. luminată din când în când de flăcările focului potolit. al mesei scumpe din mijlocul camerei şi se întrebă cum să facă să afle ce mai cuprindeau lăzile de zestre.. bărbate. ce mai vorbă. ascundea spatele de trestie al câtorva scaune şi pâlnia albastră a unui gramofon.Da cu ce se ocupă? Ce face? . Îşi netezea cu palmele pantalonii lustruiţi.Vorbeşte şi dumneata cu a dumitale. şi muierea. .De. eu îmi văd de-ale mele!" Vine la prânz. lat şi scund. s-o întreb şi pe fată. se agăţă nevasta de vorbele lui.Adică pentru ce? . cu bază! Merge serviciul: îl scoli la şase. îl laşi să doarmă oleacă.. rosti dogarul mulţumit de cele ce auzise şi se foi pe locul său. .. oameni la locul lor. Auzise el de Mihalache Tobă. Socoti pe furiş aşternuturile şi pernele dolofane. coană Aglăiţo! că mult bine le făcuse. să vadă ce se mai găsea în casa meşterului. Dogarul o ascultă şi după aceea spuse blând: . Ăia-s oameni serioşi. eu de unde să ştiu? Dacă e să ne înţelegem. Meşterul se înseninase puţin. dusă în multe case de oameni. să-l vadă şi fata.. .O să vin şi cu băiatul.Bun. Şi-i povesti câţi oameni au făcut casă de pe urma ei..Şi eşti singurel azi? . ditamai negustorul! . A mea a plecat la un maslu cu fata.. îi dai de mâncare. .Că pentru asta venisem şi eu.Eu cu a mea mă gândeam s-o ia unul de la gară. . ai venit în petit? întrebă în cele din urmă gazda. Nu-ţi aduc eu cine ştie ce golăneţ. îl pui pe urmă să mai robotească prin curte. socoti în gând preţul mobilei. Aruncă o ochire peste prag. ne înţelegem noi.Da frumos mai e la dumneavoastră! Se cunoaşte că sunteţi oameni vrenici. pe câţi îi cununase şi câţi îi aduceau daruri la lăsata-secului. aproape fără să răsufle. să-l vedeţi şi dumneavoastră.. impiegatul de la mişcarea Griviţa-vagoane? Tot ea îi pusese cununiile. Să mă mai sfătui cu nevasta. . Umbra unui şifonier. îi faci o cafea: „Du-te. Şi de câţi alţii care n-o mai scoteau din săru mîna. am să mai trec pe aici..departe: .

că. Dar lui i-o place. masă. să le stăpânească sănătoşi. Numai cuminte să fie. Se lăsau pe crusta lucioasă. De fapt.. Spre maidan. pat.„Hai. În câmp se auzeau roţile căruţelor alergând pe drumul desfundat al Griviţei. bun. .De... ar fi zidit o cârciumă cu pivniţă.Da. cum n-o fi. Privi în urmă. scaune. gudurându-se. N-o să ceară cine ştie ce. Mirosea a paie putrede.Ar fi bine. Şi-ar mai fi luat un loc. cum s-ar zice. că ar da fata şi că ea crede că o să-l căpătuiască pe cârciumar. să aibă unde ţine butoaiele.. Cu tot ce vezi: are în faţă o marchiză.Bun.Bine. că băiatu nu-i orice tercheaberchea! Vrenic de nu-l încape pământul. .Aş mai pune şi eu şi ne-am face un rost. apoi îi ieşiră înainte. Îi plăcuseră casele şi ar fi vrut să-l vadă însurat mai repede pe Stere. amestecat cu zgomotul copitelor care loveau glodul îngheţat. Când a auzit.. pentru ea le-am făcut. Grăbi pasul.Ei? o întrebă. intrară în bordei şi îi povesti pe scurt că socrul e om la locul lui. Pe drum. ca la oamenii pricopsiţi.Păi de asta să nu ai dumneata grijă. şi pe urmă. . Oraşul îşi aprindea în depărtare luminile verzui. că n-a văzut-o? .Îi dau şi trusău: şase cearşafuri de madipolon. pătrunzându-i prin fustele largi. . bărbate. cădeau ciorile în stoluri dese. a bătrânilor. Grigore arunca zăpada făcând cărare spre rampă. Muierea îl asculta. sârmă de om. căutând smocurile rare de buruieni. Meşterul o duse până la poartă. Aglaia se gândi că ar fi trebuit să-l mai toace.. croncănind a ninsoare. După moartea noastră. Dacă are avere. să facem vederea. să-i facem omului un rost.Nu-i aşa? ..Ei. şi dumneata. lui ce să-i mai pese? Tot două picioare! Cum o fi. odăile. mă rog dumitale.. . lor să le rămână. ca lumea. mormăia bătrânul. uite. ce să zic? I-aş da casele cu act dotai.. şi fata..Să vedem. zisese.. . . . săptămâna viitoare sunt cu el aici. să ne înţelegem. cum îmi place mie. tot ce trebuie la casa omului. Zări gardul lui Stere. apoi se ridicau chemându-se. să ne culcăm!" Aşa aş vrea eu.De. trei magazii.Dar trusău. .. Câinii de la bordeiul lor lătrară. că aşa am trăit treizeci de ani cu nevasta. Peţitoarea se ridică. Femeia răsuflă. Cerul avea un tiv de oţel spre miazănoapte şi îşi spuse că iar o să ningă. Bătrânul tot se mai codea. lui bani i-ar fi trebuit. am încărunţit şi nu vreau să ne fie degeaba.. Stere s-a însufleţit. o să-ţi trimit vorbă să fie şi a dumitale de faţă. şi frigul o învălui.Casa? . un fluierat prelung de osii neunse. dar numai dacă-i băiat bun. . . cu gard vechi de cărămidă şi poartă de fier. Gospodarul avea curte răsărită. . c-am 9 . şase feţe de pernă. Trebuie apoi să ne gândim şi la bătrâneţele noastre. Cărarea se ştergea în zăpada murdară. e cam pădureţ.. câteva odăi sănătoase. scapără locul sub el! Vorba e: ce să-i spun? Să ştie şi el la ce vine.

să m-ajute . Lângă ei. strigându-se. tutungerii. haine ţepene pe manechine de lemn. pantofi lungi şi unduiţi ca nişte peşti. brumării şi negre. Muierea.şi gata! Să-l învăţ în muncă şi-n dreptate. încărcate cu mături. că eşti ca al nostru! . Deasupra automobilelor. . . ceasornicării. Creşte mahalaua. albe. Aglaia mai vârî un lemn de salcâm în foc. rachiuri şi sticle. Larma îţi lua auzul. Camioane cu osii de fier hurducăiau prin gropile drumului. covrigi. în paporniţe. o dată om! Faţa cârciumarului se luminase de un surâs. . pâini rumene. coană Aglăiţo! Să dea Dumnezeu să pun şi eu trei cărămizi una peste alta. cleşti. sosiţi de la muncă. măcar că nu mai terminăm noi cu astupatul!" . . sau se amestecau purtându-şi cobiliţele grele pe umeri ca jupânii adevăraţi ce se plimbau numai. altă lume: strada largă. fierării şi manufacturi. O să fie bine şi pentru noi.auzit că ar fi cumpărat unii locuri aici. cu stele de alamă. munţi de făină. Afară începuse să ningă. . Dăduse soarele. Alături alergau maşinile pline vârf cu precupeţi veniţi de la Găieşti şi Piteşti. pahare străvezii de sticlă şi borcane de lut. înainte. gata să cumpere ce le vedeau ochii. şoltici. deasupra cărora moţăiau copiii lângă femei în fuste lungi. Rafturile îţi luau ochii. rahat tăiat felii. olteni încinşi cu brâie de piele. luând Griviţa de la un capăt la altul. privind.O să fie. dădu şi muierea din cap. după ea. ţipau curcani şi porci legaţi cu frânghii. şi zăpada de pe acoperişurile prăvăliilor începuse să se topească. cofetării cu geamurile pline de acadele şi prăjituri cu fistic verde. hamuri şi şei de cal.. vindeau mere iernatice. Îşi adunase păunele lângă sobă. sărut mîna. Negustorii strigau la trecători şi-i ademeneau în prăvăliile lor întunecoase. fumând şi înţelegându-se din ochi în faţa vitrinelor.Aşa e. se fuduli Grigore. negustorul. mătăsuri lucioase.. Au mers la târguială împreună.Să-mi fac şi un copil. să te audă Ăl de sus! Hainele de le avea se cam hărtăniseră de atâta purtare.Ca maica-mea. pielării având de vânzare bocanci cu tălpile numai ţinte şi potcoave. şi domnu Grigore. cuie subţiri ca acele sau groase cât luminările. portocale în foiţă. cu lămpi de carbid în mână. Manufacturile miroseau la fel: a stofă ţinută la căldură şi a 10 .Să nu ne uiţi. săpun. Începe să mişte. că eu i-am spus Aglaiei: „Ce ştii tu? Ăsta e loc cu viitor. cuţite de oţel cu prâsele de sidef. Aici. Pe uşi intrau şi ieşeau ţăranii veniţi după târguială şi lucrătorii plini de unsoare. mişuna de căruţe ţărăneşti cu coviltire înalte. trăgând la cântar de sub priviri. oale smălţuite. Mulţimea se înghesuia pe trotuarele late. Priviră prăvăliile aşezate una lângă alta: cojocarii cu galantarele pline de căciuli de miel. să mai cumpăr câţiva metri de loc şi nu vă uit.Să-ţi faci. strigând şi lăudându-şi marfa. zilele astea. nepavată. domnu Stere. cafea cu bobul cât gândacul. plăcintă julită. hăinării din pragul cărora te trăgeau de mânecă vânzătorii. valuri de stambă prinse în pioneze amestecându-şi culorile ca un curcubeu. prăjită şi mirosind frumos. Căruţaşii spătoşi suduiau caii năduşiţi şi-i loveau năprasnic cu bicele. oamenii vorbeau tare. cu nuci la mijloc.Centru o să fie groapa asta a noastră. Intrară în câteva locuri. tot ce voiai şi nu voiai. Dădeau bună ziua şi hăinarul îi poftea mai lângă tejghea.

se rugau. duhnind a rachiu.Să luăm şi o cămaşă. Numără banii de două ori. Nu-i prea veneau. le răsucea meşter şi băga vârful foarfecelor mari în apa lor.Stofă bună. . amestecătură de femei şi orăşeni. punea deasupra haina ruptă în coate şi se numea că nu e gol. . aruncându-le pe tejghelele din faţa lor.Cum o să mai las? Ce marfă! Ţi-e mai mare dragul să ai aşa ceva pe tine. Aglaia se certa cu negustorul: .Potriveşte-le oleacă! Le mai dai la ucenicii dumitale să le facă cum trebuie. Nimeriră unul. albe. îi lega cu o sfoară. ce-ai dus crucea la înmormântarea lui tata? El. că trebuie! Intrară în altă prăvălie plină de ţărani veniţi după târguieli. Vorbea tot mai tare. vechi şi cârpiţi. Suntem oameni săraci. negustorul alerga după ei. vecina se prefăcea că voieşte să plece. Îi aducea jupânul nişte pantaloni de-ai lui.. .Le iau.O cămaşă de gata. Trecea de la el la fiecare un deget şi le ura să poarte marfa sănătoşi. Apoi se răsti la cârciumar: . cine ştie când îmi mai fac! spuse şi bărbatul în cele din urmă.Cum. o duzină: albastre. tot pe căpătate se îmbrăcase.Luăm. muierea se întoarse din prag şi se împăcară. ceru Stere. în dungi. i se strânse inima: . Se răsteau unul la altul. În genunchi. El era bucuros. ori nu i se mai vedeau mâinile din mâneci. Negustorul le zvârli una peste alta.Schilod mai eşti. Erau largi şi scorţoase. până scoteau baloturile. ardeau lămpi care împrăştiau o lumină plăcută. . Marfă cusută cu economie pentru câştig. Şedeau pe el ca doagele.. le răsuci pe toate părţile. Stămbarul măsura cu un metru de lemn. îl trăgea de mână pe Stere până la uşă. lăudându-şi marfa. ca pe jar. Negustorii îşi înmuiau glasurile. scorţoase. Uite haine. Negustorul nu mai prididea aducând alte costume. americă. . tutunii. parcă n-ai pus pe dumneata! îndreaptă umerii. madipolon. verzi. târând hainele şi arătându-i-le. pestriţe. deasupra rafturilor. 11 . Era cam strâmt.. înghesuindu-se să plătească. Stere căuta haine de gata. Ori erau scurţi pantalonii. domnule! Ce. precupeţi graşi şi gălăgioşi.lume multă. îi momeau.Mai laşi dumneata. moi ca mătasea. lăudându-le croiala şi calitatea. Înăuntru. Cârciumarul încercă vreo câteva costume. De când se ştiuse. Ieşiră afară.. dar mai bună. atâţia bani? Jupânul mototoli pantalonii. răsturna baloturile aspre. stambă. Într-un loc găsiră. Îi mergea repede gura: . Când auzi preţul. crezi că magazinul meu are lucruri de două parale? Tot femeia se tocmi: . dar mergea. poţi să dormi îmbrăcat şi să te duci pe urmă cu ele la nuntă! Aglaia tot mai stăruise.Cu ce să vă mai servim? Marchizet. poplin? . mai largi la guler. se înduplecă în cele din urmă să mai lase ceva.

A doua zi. Casa. şi strigă la ea: Lino.. groasă şi lungă. o cravată şi o pereche de ghete. Cheltuise bani mulţi şi socoti cât timp îi trebuia că să-i pună la loc.. . Aglaia vorbea pentru toţi: c-o fi. eu îi fac pe ei. . ia vin. ridicându-se. Le cântări în mână şi începu să se tocmească. numai ciucuri. abia călcate. Aşa cămăşi purta numai jupânul lui.Da fata pe unde e? se miră ea prefăcută. .O să-i scot eu. 12 . e cam sperioasă. grase şi oloage. . rămuroşi şi tineri. Stere a încuiat uşile. Tot Aglaia i-a descurcat: . gătită cu o broboadă.Tu n-auzi? se înciudă şi maică-sa. nu mă fac pe mine nişte amărâţi de creiţari. se mângâiase singur. doar o zări-o. Era îmbrăcat de sărbătoare. nedusă-n lume. Negustorul era clădit bine. cu nodul gros. Le-ar fi luat pe toate. Stere şi-a numărat restul. albă. Bărbaţii şi-au strâns mâinile. zise dogarul. prin noroiul drumului. se mai lasă! Au plecat apoi spre Cuţarida. La poftit pe scaun şi pe el. Nevestii i-a pupat Stere mîna mică şi rece. Meşterul l-a măsurat dintr-o ochire. De alături se auzi o mişcare abia simţită. să se mai uite să nu intre cineva înăuntru şi-au plecat.Dincolo. că boul bălţii. cum îţi poftea inima. tată. Seara. -Şedeţi! Cârciumarul luă seama odăilor. Pe pântec i se vedeau lampasurile ceasului şi lanţul cu verigi cizelate pe margini. Roşioară îi aştepta cu vinul pe masă. socri mari! spuse femeia veselă. l-a rugat pe Grigore. curcani negri-albăstrii. La gât purta o cravată lată. Mai târgui o fleandură de palton. Avea şi un pilc de pomi.. privindu-se. Orătăniile cârâiau lingă prag: o mulţime de găini roşcate. cu pene bătând în roşu. Nevastă-sa. încărcaţi de pachete. spunea. de om care pândeşte. printr-o chivuţă. o femeie mărunţică şi negricioasă.străvezii. le ură meşterul. aprig după privire şi sănătos.. calde la pipăit. c-o păţi. cu obrazul supt. gâşte cu ciocurile late. unduioase şi miroseau plăcut. raţe leşeşti. neştiind ce să spună mai întâi. cu haină groasă şi pantaloni în dungi. că vine cu omul. şi pe Aglaia. se fâstâcise în nişte foi lungi. Fata nu se vedea. Avere frumoasă! Locul întins! De la poartă până la uşă. cu manşetele făcute din două bucăţi. Stere privea peste prag. Cizmarul a scotocit tot magazinul până să-i brodească o pereche. Nu găsi măsura la început. şi alţii. Muierea trimisese vorbă înainte la gospodar. Privise la venire curtea şi lucrurile. s-a ruşinat. dar la umblătură. Avea labele noduroase şi late. încenuşate şi călcând într-o parte. . dar din odaia alăturată se simţea o răsuflare iute. spoită cu var şi împodobită cu preşuri. Erau ca firul de păianjen. să nu te-atingi! La început fură stingheriţi şi unii. totul lună. porumbi pe acoperiş.Dumnealui este! l-a arătat pe cârciumar. dar nu se ivi nimeni.Bine v-am găsit. Două a cumpărat. picat atunci şi el în pragul prăvăliei. Se vedea bine că mai cununase oameni. s-a îmbrăcat şi s-a învârtit prin prăvălie până a sosit Aglaia. iar lingă poartă gâfâia un porc creţ. încheiată sub gulerul scrobit.Bine aţi venit. . gospodarul pavase drumul cu cărămizi. Îl cam ţineau. cu gâturile pline.

Era prăpădită de plâns. Îi plăcuse chipul cârciumarului şi credea că în cele din urmă se vor înţelege. băieţandru de vârsta ei. năltuţă. cât câştigă. muierile se strânseră şi ele alături. o iarbă. toate. Stere se ridică. Bătrânii îşi găseau de treabă pe afară. Nu prea se împăca cu gândul că Stere avea prăvălie la groapa Cuţaridei. Meşterul vorbea frumos. unu şi unu. 13 . dă-i muia! o îmboldi şi maică-sa. Îi juca sângele sub bluza albastră de atică. aşa sunt femeile la măritat. tânărul venea duminica în casa lor. el ar fi vrut ca fata să rămână pe lângă ei acasă. Pe urmă venise primăvara. o descusu cu vorbe mieroase şi la plecare aruncă soacrei: . Aglaia se aşeză mai lângă Lina. povestea de-ale lui. fluierând până târziu. Tot nu isprăvise cu bocitul. n-avea ce le face. el i-o dă cu dragă inimă. despre neamurile lui. Linei nu-i plăcea. Mai văzuse multe fete plângând. ce Dumnezeu. Un fulg de fetişcană. Cu ochii tot în jos.Nu-ţi fie frică. să-l lase să cerceteze... aducea fetei pachete cu bomboane.Ei. Nevasta lui Roşioară le aduse între timp câte o dulceaţă. Trupul ei se cutremura. ajunseră şi unde trebuia. până atunci. Veni lângă ea şi-i apucă braţul alb şi cald. boante şi noduroase pe care şi le trosnea. ce le mai plăcea! Bărbaţii mai vorbiră de una. Linei îi tremura inima de dorul lui.. . că doar de măritat este. îl cercetă dacă a făcut armata. să se mai vadă cu fata şi. subţire. Aglaia râdea. . Mai mult o speriau mâinile sale mari. Acu să nu se uite că fata lui e atât de speriată.Hai. că o închiseseră în curte de când cu străinul. s-a mai sfătuit cu nevasta. dar cu timpul se obişnuise. împletite ca nişte funii. se uita mai în pământ. Roşioară nu voia să se dea tot la început. dar nu i se apropia de suflet. părea cam neînvăţat. însă. că pricepuse. Peste mahalale se aşternuse un cer leneş. Se speriau la început. Negustorul ofta lung. îi făcu inimă bună cârciumarul. O apuca plânsul pe neaşteptate pentru că o ţinea o rană veche. îşi apuca genunchii între palme şi aştepta să mai spună şi fata ceva. Ea începu să plângă cât era de mare. oameni cu influenţă. meşteri toţi ca şi el. să afle cu cine stă de vorbă. mamă. o îndemnă meşterul. Privea pe sub gene la bărbatul înalt şi gros. Îl auzea numai trecând pe la gard. cu bunăvoinţă. ce. După ocolişuri. Se uita după unul Nicolae. dacă Linei i-o plăcea. Drumurile erau. sta lângă Lina. când jucăm la nuntă? Muierea dădu din umeri. fată. Tată-său ştia. îi spuse şi despre el că e om cu avere. pe care o crescuse cu grijă. cu obrazul limpede şi priviri deschise. dar pe urmă. muncite. mamă. a privit dugheana de scânduri. Îi spuse să mai treacă pe la ei. îi vorbi despre fiica sa. Nici nu se uita la ei. neîmplinit.. Dogarul îl întrebă pe Stere unde are prăvălia. ei singuri în toată casa. se uită la dogar şi la fată şi nu spuse nimic. Se întâlneau seara la capul mahalalei. Stere n-o scăpa din priviri. dumnealui nu mănâncă oameni. de alta. Meşterul şi-a făcut drum spre cârciuma lui Stere.Dă mîna Iu domnu Stere. albastru. parcă a lui nu fugise când îl văzuse. îşi dădeau mîna şi roşeau. unde se ghicea pieptul tânăr. şi pe spatele plin îi jucau cozile negre. crescuţi împreună.O aduse de mână. .

Lina i-a spus necazul. să sară gardul şi să-i cadă în braţe. Înjura şi ieşea în curte. dar i se făcuse ruşine. a pus piciorul în prag şi-a chemat-o faţă. tot cu ochii pe ea. Roşioară îl cumpărase pe negustor cu vorbe subţiri. O apuca un pojar. Trebuia făcut la un fel. pe domnul Stere de bărbat? Lina a tăcut puţin şi pe urmă a răspuns: . Ba o dată. tată? a întrebat meşterul cu răbdare. Îşi muşca buzele mici şi scormonea ţărâna cu piciorul. când a fost plecat taică-său. Mama fetei se făcea că împunge cu acul într-o pânză şi trăgea cu urechea. 14 . Întâi i-a spus cu duhul blândeţii: . şi tăcerea se aşternea între ei. zău dacă-i de nasul meu. ostenită şi înfricoşată. şi bătrâna nu-l mai slăbea: . Că şi să-ţi dai fata după oricine e lucru la îndemână. să-l laude şi domnul Pandele. După alergătură. cunoştea. Lina era altfel decât femeile pe care le cunoscuse. ca orice om care văzuse destule în viaţa lui.Eu nu mă mărit. asmuţind câinii. Nicolae da târcoale. coană Aglăiţo. ei. mă-sa s-a făcut că nu bagă de seamă şi-a lăsat-o la poartă. Băiatul ascultase cu capul în pământ. Îi dădea fata. îşi spunea. Socrul îi dădea o sumă rotundă. cum îţi ia Dumnezeu glasul când îţi place o muiere!” Se plângea când ajungea acasă Aglaiei. două. Doamne păzeşte! . scosese la iuţeală actele. Abia schimbau o vorbă. băgăreţ. Ea nu răspundea. privindu-i pe furiş. La despărţire i-a întins repede mîna şi-a fugit. şi casele cu act dotai. mai mult supărat. Au vorbit puţin.. cu ce mai auzise de la fostul stăpân. Stere stătea într-o parte. meşterul se hotărâse. şi tot în ochii ei se uita. Pe obrazul oacheş se lăsase tristeţea. Nu fusese uşor. Şi cu ce mai pusese Aglaia o vorbă.Îl iei. Cu acelea era uşor: puneai mîna. aşa să ştiţi dumneavoastră! Şi-a fugit în odaia alăturată. Când sosea Stere. că meşterul chibzuise mult înainte de a se hotărî. să fugă. tată. să vadă bătrânul ce probă de om o să aibă de ajutor la bătrâneţe. să poată să-şi ridice prăvălie de zid. a căzut pe pat. domnu Stere. se strică totul. L-a mai zărit de câteva ori. că eşti în toată firea. trebuia să se supună. Cu un plan l-a cărat şi pe la prăvălia jupânului. unde muncise. şi gata! Fata lui Roşioară însă îl făcea să nu ştie ce să mai spună.De ce ţi-o fi frică. . la sfârşit. Băiatul era dezgheţat. Că-i tare frumoasă. „Uite cum se prosteşte omul. Timpul trecuse. Se gândea că tocmai acum. ai mai văzut şi dumneata la viaţa dumitale. Dogarul. pe alt scaun.când se stingeau lămpile. A trebuit s-o aducă de mină. pe un scaun. că-i era frică să nu vină hapsânul din oraş. dar parcă mă strânge cineva de gât. la tribunal învârtea grefierii pe degete. plătise în dreapta şi-n stânga. Şi-a aprins liniştit după aceea o ţigară. Ajunsă acasă. Tot muţi îi găseau oamenii. Cârciumarul îşi schimba numai locul.De ce nu-l iei.Nu mi-e frică.. Îi tremurau mâinile şi-i venea să plângă de mila fii-si. El numai să ştie să stăpânească şi să înmulţească ce căpătase. Ar fi vrut să plângă. apăsătoare. Bătrânul a lăsat-o puţin şi pe urmă a chemat-o înapoi. totul e să şi te gândeşti. cântărise ce stofă are. îşi ştergea lacrimile şi se aşeza lângă el. umblase cu el. Nu se putea face nimic. Cu dogarul se înţelesese în cele din urmă în privinţa zestrei.

Întreab-o pe-a mea. de-abia se făcuse de armată. Vorbise cu cârciumarul. Tot cu grija în sân şedea meşterul. nu putea să-şi ia cuvântul înapoi. să fii şi tu negustoreasă. dar socrumeu. Hohotea Înăbuşit. când au întins masa.Nu te lua după vorbele ei. gata sajute. bărbaţii. Îl ştiau pe Nicolae. că ea nu se mărită şi că-şi face seama. Dumnezeu să-l ierte. a muştruluit-o. Lumea începuse să vorbească. rugându-se de gospodar să-i fie milă de zilele sale tinere. om de petrecere.Crezi că e vreun părinte care doreşte să-şi nenorocească fata? Ai auzit tu de asta? Zi! Lina nu răspundea. cu ţambal. Socrul nu se lăsa. el face una mare. Venise şi mama lui. Meşterul s-a schimbat deodată: .Biserica mă-ti de neisprăvită! Tu hotărăşti în casa mea. vrândnevrând şi-a pus balţul şi-a mers la biserică. facem un fel de fîtanţă. nu jucărie. să te respecte lumea şi să spună: „Uite fata dogarului dacă a ascultat: e cineva!" Ce zici? Fata iar s-a ridicat. Lina plângea cu sughiţuri în odaia alăturată.Haide. . număratul lucrurilor de zestre. ei între ei. încercatul rochiilor. şi gata! S-a făcut linişte. Avusese de furcă cu fie-sa.Las-o. Stere îşi freca genunchiul cu pumnul lui mare.Eu nu mă mărit. a tocmit lăutarii după spusele acestuia. că o iubeşte şi că dacă Lina se duce după venetic. alături.După ce-o duci la biserică. Noaptea punea lanţul pe poartă şi pândea să nu-i facă zgâtia numele de ruşine. Lăcrima şi măsa pe furiş. Roşioară a găsit naşul. dar de înduplecat. Lina se lăsa greu: nu. A vorbit cu un ţângău dupacilea din mahala şi crede că orice zboară se mănâncă. Femeia împungea mai repede cu acul. A fost mai greu până la logodnă. Până atunci îl zorise Aglaia să termine mai repede cu bărbieritul. se gândea. sau eu? Şi vru s-o lovească. Toată frica ei se risipea pe neştiute şi. un geam. era om. un brutar din Griviţa. Dragostea e lucrul naibii. o să aibă grijă de tine. Stere sosise la casa dogarului în haine noi. o să te ducă la casa ta.Mă. . Pe obraji îi curgeau lacrimi. o auzea pe fată cum se chinuia în perne oftând. fu cuminte! Domnu Stere o să fie ca un părinte. . zise gazda. să n-o vadă meşterul. auzindu-i cum se tocmesc. . Stere îl opri: . O furaseră pregătirile nunţii. Nu ştie ce vrea. Când se culca. că mai fugiseră altele de la părinţi. nu s-a înduplecat. dac-ai tine seama de gura muierilor! Şi hotărâră logodna. Hei. la nuntă îţi număr ce ti se cuvine. trebuia să-l ia statul.. să fie frumos! Le-a 15 . eu îţi vreau ţie răul? Spune! Se auzea numai torsul motanilor. patru. Nu mai mişca.şi Dumnezeu să-ţi ajute! Femeia dogarului deschisese.Ce s-o las? Ce-i după ea? Eu am făcut-o. să-l îmbrace şi pe urmă se mai putea sta de vorbă. Maică-sa se întoarse către negustor: . nene! . că nici ea nu voia să mă ia. eu o omor! Scurt! Lina încremenise lângă un pervaz. armonică şi viori. preţul casei până la unul. că se făcuse cald. a dat în ea. muşcându-şi pumnii. dreaptă: . dar chip de scapă de ţiganii care-i cântau cu arcuşul în timp ce frizerul îl potrivea din brici. copila tatii. sărbătoarea din casă. că pe urmă inima fetei s-a mai muiat. o iei . nu plânge.

cu fiul în braţe. Îl căută cu privirile pe Nicolae în mulţimea de capete. Caii gătiţi tropăiau veseli. Avea o privire blândă şi glasul cald şi adânc. Preotul se apropie şi le puse antimisul în faţă. Grigore călca strâmb în bocanci şi se uita alături. Ar fi vrut să plângă. petrecuţi de cântecele lăutarilor. gunoierul cu a lui. izbindu-se una de alta şi neştiind ce să-i aducă mai degrabă la îndemână: cununiţa de ceară albă. fudul. meşterul. în rochia albă. că erau atâţia oameni de faţă. abia călca. Rochia scumpă şi groasă. şi-au potrivit hainele şi-au intrat. cu prapure desenate în cruci de \MT şi chipul Născătoarei. După ce mireasa s-a spălat pe chip şi pe mâini. privind pereţii afumaţi ai pronaosului. Simţea răcoarea de sub bolţile vechi de piatră. Citea din Evanghelii. la clipa aceasta când va fi mireasă şi parcă nu-i venea să creadă că se află în biserică. Totul împrejur era o lumină aurie de soare care curgea prin geamurile turlelor. Aşteptară câteva clipe.Mă ţine! . Biserica era tocmai în Griviţa. şi când s-au dat jos. În jur. Aglaia. Lina se strânsese mai lângă naşă. purtându-şi femeia de mână şi. Îndreaptă-ţi haina. sfioasă. gospodari curioşi şi golani din cartier. Nuntaşii au plecat în trăsuri împodobite cu panglici albe. pe treptele de piatră. nevăzând pe nimeni. ca orice fată. vezi că râde lumea de noi. după ei veneau Roşioară. Simţiră mirosul înecăcios de luminări şi auziră pe preot cădelniţând. sau beteala lungă şi foşnitoare. ocolind străzile neumblate. cu ce avea mai bun pe ea. Au străbătut mahalalele vecine. ca din partea mirelui. lângă bărbatul pe care trebuia să-l iubească de aici înainte. Se gândise de atâtea ori. amestecată cu flăcările mici şi vesele ale luminărilor. Cârciumarul i se păruse urât şi bătrân. ţinând câte o luminare albă de spermanţet. nevasta brutarului şi ginerele. îi urmau naşii: brutarul cu nevasta. În faţă şedeau mireasa cu naşul şi cu soacra. încreţite. muieri cu copii după ele târâş. cu bobi cât cireaşă. S-adunaseră vecinii meşterului. Lina. Era îmbrăcat în odăjdii brodate. Nevasta brutarului o mângâie cu mîna ei caldă şi o clipă crezu că totul îi place şi nu-i mai păru rău de nimic. numai fete. maicăsa o chema să-şi întâmpine ginerele. desfăcea foile cu degetul cel mic. îl îmboldea să se poarte bine. La urmă. Mirii s-au apropiat de altar. aceştia s-au suit pe capra trăsurii şi au pornit grămadă spre casa miresei. Nu-l văzu. rugând-o pe Lina să nu uite ca la intrarea în biserică să-şi tîrască piciorul de prag. şi-au scris numele cu creionul pe talpa pantofilor albi şi moi. şi gâtul îi înţepenise în strânsoarea gulerului cămăşii. De afară se auzeau lăutarii. Lumea se înghesuia să-i vadă. Când s-o încalţe. în pantofi de lac.dat balaoacheşilor bacşiş. a trecut fiecare şi şi-a udat faţa cu apă călduţă. ca o bâtă gătită cu flori de liliac. bogată mirosea frumos a mosc. spunea bătrâna în şoaptă. trecute. Avea o faţă negricioasă. toată curtea se umpluse de oameni. Lina nu terminase cu spălatul şi dichisitul. Veniseră şi gunoierii de la groapă. şi fata nu mai avu timp să se privească în oglindă. socrii. lângă Stere. cu dantele la poale şi mâneci strânse. lungă. apoi ceilalţi mai în urmă.Nu-i nimic. dar nu se mai putea. glumind cu nişte cârlane de fete. închidea pe rând cărţile cu îmbrăcăminte 16 . unele cârne. Stere îşi potrivea părul lins pe frunte şi şuşuia cu Aglaia: . prietene de-ale ei.

ţărani în cămăşi lungi. Birjarul chiui o dată la animalele ascultătoare şi apucară spre gară.Las'. mândru şi cu forţă. Lumea ieşită la plimbare până la gară se uita curioasă. Trăgea în piept aerul proaspăt şi o ciupea de obraji pe mireasă. din piepturile pline şi musculoase. Coborâră. Stere ofta şi îşi freca nerăbdător bărbia. cu plopi. Era străin.Da. şi ginerele. soţ şi soţie. decor. . c-o să fie bine! Se despărţiră. bust. cuprinşi de evlavie. Se învârtea în jurul brutarului. Caii băteau nerăbdători din copite pe pietre. şi câte altele o mulţime. Au ieşit apoi la trăsuri. cu ferestre multe şi late. neveste cu pălării înalte. cu Grigore şi nevastă-sa plecară spre casa dogarului. se auzea tuşea seacă a lui Grigore. Afară ardea soarele şi boarea primăverii le răcori obrajii. ajutând-o pe Lina să urce scările. Fierul suna limpede ca nişte clopote mici. scoţând teancuri de poze. Fotograful îi pofti pe scaune. Naşul saluta în dreapta şi-n stingă cu pălăria. roşcate şi lucioase de sudoare. pe o pernă de catifea roşie.grea de aramă şi copci de argint. trei sferturi. totul era numai un fum parfumat. În faţa galantarului se opriră. . ceferişti şi tramvaişti. naşa. mişcându-şi cu mândrie spinările pieptănate şi împodobite cu stele de alamă şi flori de hârtie. spăsit şi pătruns. fără să se gândească mult. precupeţi mândri. văzură fotografiile. fără plopi. Aglaia şi Grigore lăcrimând. după el mireasa. Stere se apropie de Lina. În geamuri. părintele în cap. socrii mândri. Sfinţia-sa le-a ţinut şi o predică. ginerele. privind pe furiş chipul femeii. Lina nu spuse nimic până la fotograf. . copii pe blăni de urs. fără decor. negru. naşa. înghesuiţi de curioşi. că vorbea repede şi peltic.Ţi-e frică? o întrebă. Naşul râdea pe sub mustăţile mari. spunea rugăciunile pe dinafară. îşi potrivea mustăţile ca o coadă de rândunică peste buzele late şi pline. La sfârşit. abia înţelegeau ce spune. să nu i-o sufle vântul. unele peste altele. O voce de bărbat cânta alături. au jucat Isaiia dănţuieşte. în picioare. ofiţeri cu şepci şi decoraţii. despre datoriile femeii de a da ascultare bărbatului şi la bine şi la rău. cenuşie. galbene de tutun. Întâi naşul.Sepia. că voiesc să fie unul al altuia. cercurile de fier pe frunţile încinse. brutarul ferind luminările. blagoslovind. şi femeia şi mirele ei. că era citit şi cu drag de meserie. Nunii porniră la fotograf. Naşa îşi ţinea pălăria neagră. că acolo era petrecerea. Intrară. cu calotă. aruncând copitele înainte. să i le arate ca probă. cu ochii în pământ. Schimbară inelele de aur şi răspunseră pe rând. Om cunoscut! Din când în când. Pe bucăţi mici de carton subţire erau chipuri necunoscute: negustori graşi.. care cunoştea pe neamţ. Se închinară bătând semnul rar. Pe urmă simţiră amândoi. aştepta răspunsurile dascălilor ascunşi în umbra stranelor şi arunca lanţul cădelniţei spre mulţime. goi şi dolofani. şi ginerele văzu verigile şi cununiile în faţă. Caii săltau în galop. Străbătură piaţa pavată a poştei şi se opriră în faţa unei clădiri cu două caturi. Muscalul în livrea de catifea albastră le atingea rar spatele puternice. Ei răspundeau săltând într-o parte şi-n alta cozile tăiate scurt. . se vedea bine. 17 . Părinţii. zvâcnind în acelaşi timp. Răsuflară. cu chimire. făcându-i curaj. în haine croite bine.. cum să facă şi să se înţeleagă. Atelierul era aproape.

şi el cu soaţa. Se ascundea după nişte muieri. Mulţimea se îngloti spre trăsură. voinic şi ăsta. duşi pe la ospeţe. Din spate. ţinându-se de mână. văduv cu doi copii. şi Stere. Îşi drese părul sub coroana de lămâiţă şi întinse pliurile rochiei. . roşii. mai roşcate şi cenuşii. o liotă de oameni cu copii şi cumnaţi. Lina le simţi privirile curioase şi se lipi de umărul puternic al lui Stere. firi iabraşe.Acum! zise după aceea. Neamţul îi pândea pe sub ochelarii lui legaţi cu şnur negru. albastre. iar în părţi naşa şi naşul. tăcută. Auziră un ţăcănit şi fotograful le mulţumi. vorbind repede: la mijloc. cam zbanghiu la privire. să le tai cu firul de aţă: finul Tache. Stere cu mireasa. Birjarul aduse luminările de la trăsură şi le rezemă de un perete. Brutarul a plătit şi s-au suit iar în trăsură. o muiere puţină. vârând capul într-un burduf de pânză. Pozele trebuiau să fie gata după opt zile. albit şi posomorit. Neamţul îi chemă. olteni chiuind şi jucând în jurul unor fete sănătoase. Vecinii toţi. aşezându-le în braţele miresei. Avea privirea tristă şi pe obraji i se săpase o linie aspră. la poartă. gătiţi. rotar. de faţă. cu mare pricepere şi fără osteneală. râzând cu toţi dinţii şi veselindu-se că era ziua lor de sărbătoare. care usca în duşmănie cănile. cu ochii în toate părţile. naşul îi apucă braţul şi o purtă peste pragul curţii.Cum vrei. cuscrul Vasile. finule? Cu sau fără plopi? . în două culori. aducândo în faţa lăutarilor. îmbrăcate pe jumătate ca la ţară. în păr. o clipă. toţi meşteri. soldaţi cu moletiere kaki. Naşul nu se mai tocmi la preţ şi-l întrebă pe cârciumar: . Nuntaşii se uitară la gâtul cutiei. Se auzeau lăutarii cântând marşul de bun venit. mireasa îl zări pe Nicolae al ei. să-i vadă. cu pălării tari şi bastoane. Întreba mereu: . Caii tropăiau pe caldarâm. Rămaseră aşa. ce bea binişor. şi Cristea. la umăr cu bărbatul. Când să coboare. I se păru mai frumos şi. apoi îl scoase. roşcovană. Birjarul strigă mulţimii care se înghesuia în drum să facă loc. Erau o grămadă pestriţă: femei în rochii de stambă. verzi. Se încinse jocul. încălţaţi în cizme.Se uitară şi mireasa. Frumoase toate. aprinse un bec deasupra şi aduse un buchet de flori ceruite.Zi. u veni să plângă. Lina se mai însufleţi. care-l făcea mai bătrân. Aglaia chiuia în curte: .Cum o fi! Numai să semene. fina Smaranda. cu feţele pline şi roşii. Din pomii înverziţi se împrăştia mirosul crud al frunzelor tinere. Clasa întâia! O dată se însoară omul! Fotograful dispăru apoi după o perdea.Scump. Se însera. lângă făclii. şi naşa. cu a lui. nenea Ghiţă Bîlcu. care avea un tub terminat cu o sticlă lucioasă. să-şi pregătească sculele. Duduia curtea. Dogarul îşi chemase rudele de la Obor. Îi potrivi cu mina lui. veniţi cu nevestele. mă! Zi! Aşa! Aşa! Caii se opriră. o clipă. rudă 18 . un munte de om. Birja o cotise spre mahalaua ceferiştilor. Le spuse să nu mişte şi alergă la aparat. încremeniţi. le strigă să se strângă mai mult unul întraltul. negustori în haine de stofă ca ambra.Sepia sau negru? Spate cu decor sau clasa întâia cu flori şi castel? Tot brutarul răspunsese: . Căută cu mîna un şiret. aşezându-i în faţa unei lăzi galbene. se vedea bine.

cu naşul. Mâncare era. Lina. a ginerelui şi a socrilor. Iar se întristase şi ofta din când în când. Aduseseră lămpi pe care le spânzuraseră prin pomi şi legaseră câteva meşe puse cap la cap. Se ridicase şi soacra să dea o mână de ajutor. şi el. Începu ospăţul. Oaspeţii nu se încurcau. om în putere. C-a mai fost unul ca tine: Când a fost la o adică. Când şezu finul Tache. Scaune erau berechet. ce avea şi el o gură de aur. să-şi facă curaj înainte de masă. Se ciuceau. Privea numai în farfurie. Znovoşi ăştia. Stere cărase un butoi de vin. ca din partea miresei: Poate să ştie fiecare: Vreau să dorm pe-un pat mai tare… Grigore se răsti la lăutari. Ciocni de câteva ori la rând cu Roşioară şi cu naşa.. unde-l bănuia pe Nicolae. care priveau prin gard. cinsteau în sănătatea naşului. lovindu-şi carâmbii. ginerică. se auzeau murmurele femeilor curioase. acoperindu-le cu pânză. cu sticlele-n mâini. Ciuguleau măslinele puse dinainte. Curtea meşterului mirosea a flori de vişin şi vântul răsucea feţele de masă şi se pierdea peste străzile mahalalei. strigau către naşi şi trăgeau duşcă după duşcă. se ridică cuscrul Vasile. aprig la vorbă. Femeile cărau fripturile şi sosurile în farfurii lungi. a miresei. Se întuneca. Jucau tot pe vine. slavă Domnului! Rudele dogarului se ridicau. Lăutarii se traseră mai într-o parte. la damigene. Aburii băuturii începeau să-l cuprindă. Dac-o fi la o adică. nimica! Râsul gros al mesenilor acoperi stihurile celelalte. Farfuriile pline cu hartane rumene erau golite la repezeală. şi naşul se îngrijise să-i spună de unde să târguiască nişte ţuică de-i plăcea lui. Nuntaşii bătură din palme. să intre în pământ de ruşine.veche de-a soacrei. ceapa tăiată felii. socrii mari cu ginerele. pune-o jos Şi sărut-o cu folos. dulce şi parşivă: Fă aşa cum este bine. Avea ochii posomoriţi şi arunca privirile peste uluci. Grigore şi cu Aglaia turnau în cănile lustruite. Auzea viorile şi armonica. înverşunat la pahare. Ea-i cerea. De afară.. Ia mireasa. până luă vorba finul Tache. să fie mai îndrăzneţ. Mireasa se aşeză în capătul mesei. Femeile gospodăreau cu soacra la aşternutul tacâmurilor. muşcau din pâinea coaptă bine şi înfulecau brânza albă şi grasă. înveseliţi. Aduseră vinul. ştiau zicale de nuntă! Se ridică nea Ghiţă Bîlcu şi strigă cu o voce care se auzea până la Tarapana: Ginerică. şi o veselie neobişnuită îl făcea să se apropie de mireasă. Stere asculta tăcut. Gunoierul sorbi pe furiş câteva 19 . înotând în oţet. Rudele socrului tot nu terminaseră. din stradă. şi mesenii începură să se aşeze.

dă-mi gura! Împrejur răsunau râsetele mesenilor. Pe Lina au luat-o pe sus.Hai. Din casa gospodarului ieşi în goană fina Smaranda. nuntaşii aproape beţi jucând sălbatic în jurul ei. îmbălsămat în mirodenii şi foi late de salată verde. cântând: Cine joacă Periniţa. Brutarul se scotoci. Se spetise cărând şi bău şi ea câteva rachiuri în bucătărie cu nevasta meşterului. şi el o muşcă de buze. vecinii şi rudele lui. Vioriştii bătură cu arcuşurile în cutiile de lemn ale instrumentelor. Ea strânse dinţii. se scutură naşul. socrul şi ceilalţi.. apoi trecu nevestei restul. Muierea spre el bătea cu căpăţâna. cântând ceva săltăreţ. Jocul ţinu şi a doua oară. Era ca într-un vârtej. cu privirile pe 20 . Naşul apucă un cuţit şi o furculiţă. sălta naşul pocnind din degete. Smaranda ocolise masa o dată. Mirosea a mâncare şi a rachiu. căută cu ochii un loc pe unde să scape din hora sălbatică. Privirile erau pe naş. jucând cu o tavă lată de alpaca pe care zăcea un purcel rumenit. cu ochii pe el. Ghiţă Bîlcu strigă la ţigani: . La poartă. Se cutremura mahalaua de strigăte. Lina luă perna de jos şi. jucând după măsurile cântecului şi. ce să spună? Râdea cu socrul: . . În frunte. bădiţă. Periniţa. că-l dau! Cine pune mai mult? Nu puse nimeni mai mult. fluturând o hârtie de o sută. trecea din braţe în braţe. totul un cerc alb. pe ginere roşu şi încălzit de vin. Naşul îşi făcu porţie. că acum o iau cu mine. Fata se aplecă şi-i întinse obrazul. uluită. să pupăm şi noi mireasa! Ce spui.. Bădiţă. Bădiţă. uscat între dinţii rânjiţi. . ginerică? Stere. simţea obrazurile aspre. Brutarul făcea ocolul nevestelor cu o pernă în mână. Petrecerea abia începea.Nu. rotea friptura proaspătă şi frumos mirositoare pe sub nările rudelor lacome.Ia ziceţi.Pupaţi-o. Aglaia îi făcu semn cu mîna să îngenunche în faţa lui Stere. îi striga să aibă grijă de meseni. Mesenii se rugau. să se răcorească. cei nepoftiţi îşi dădeau coate. Aproape fără să ştie. Baragladinele se făcură mai aproape de masă. scoase un pumn de bani şi vru să-l arunce pe tavă. pe taică-su cu cravata lui lată de sărbătoare care atârna peste pântecele încins cu o curea. puse un pumn de băncuţe pe masă şi două sute albastre. ridica povara împodobită şi striga: . mişcător. afară. îngenunche în faţa miresei. O ameţeală dulce u îngreuna privirile. Mirele.ulcele de vin. mustăţile meşterilor gâdilând-o. Chicotea: . Lăutarii o înconjurară repede. Pe frunte i se ivise sudoarea.Care dai banii pe el? Are ouă! Alde Tache. Lui îi era dat să guste primul din pulpa friptă ce mirosea bine. Vedea curtea plină de pomi.Cine dă mai mult? zise Ghiţă Bîlcu. cu un pai galben.Două sute de lei pentru zestrea miresei! strigă în timp ce brutarul despica sârguincios carnea rumenă. zăngăneau banii. cu poftă. aplecate peste faţa ei. bădiţă. Fina Smaranda luă lacomă banii şi-i flutură deasupra mesei: .Nu! se răsuci femeia. Se încinse jocul. Aglaia. mulţumit de gustul purcelului. Să-ţi sărute guriţa. în cele din urmă. Tava îi fu aşezată în faţă. . Porcul rânjea încă între doi gogoşari roşii şi frunzele salatei. Muierea se învârtea sprinten în jurul mesei. ştiind jocul. mă. după el.

n-are bani. Pe deasupra casei mele Trece-un stol de rândunele. Mestecară pulpanele de gâscă şi 21 . Cârciumarul mormăi ceva şi o strânse în braţe. guristul după ei: Foaie verde trei smicele.. amintindu-şi de tinereţe. . Se auzeau cocoşii. Se apropie şi i se aplecă în faţă. la Merişani. Bea şi mi se veseleşte. Ce frumoasă te-ai făcut. Peste deal.. Când bărbatul o luă de subţiori. Armonistul umflă burduful şi ascultă o clipă tactul ţambalului. Lăutarii cântau ce cântau şi întorceau ochii după fripturi. întâi pe şoptite. S-a tras şi brutarul lângă el şi le-a cerut să-i cânte Colo-n vii la Drâgăşani. Socrul oftă alături.. Cu el petrecuse la toate nunţile.Ia zi-l şi p-ăla. Şi nu-i stol de rândunele. cu vocea caldă: Colo-n vii la Drăgăşani. abia mişca picioarele.. Lasă repede zălog Calul său cel pintenog. A luat-o uşor... şi mie ceva de inimă albastră. Din tinereţele mele. Atât i-a trebuit dogarului. Foaie verde trei smicele. Nu puteau să-l supere tocmai la masa unde cununa. Socrul chemă ţiganii mai aproape. Era canonit rău de băutură. Care m-am iubit cu ele.ea. Unul dintre viorişti. Şi la mândra în pridvor Mi se-opreşte-ncetişor. subţirea în trup. abia scoţându-i din mâinile naşului.. mă.. Aglaia le dădu câte un scaun. Are neică. De e vin şi nu-s parale. apoi mai tare: Mândro. Când terminară. Li se uscase cerul gurii. Cu ochi negri de ochit. că brutarul nu-i slăbea de loc: . Cânta armonistul. rosti. Lăutarii o întoarseră. Guristul ştia oful naşului.Ia cântaţi-mi. Trece-un drum şi trece-o vale. cânta ţambalagiul. . Se uită peste pahare la nevasta bătrână şi-i veni un dor de beţie. N-aveau ce face. Cu gura de ceruit Şi sprâncene de-amăgit. Alea-s dragostile mele. îşi lăsă capul pe umerii lui. Ţiganii se mai însufleţiră. Că puicuţa îl iubeşte.

. care izbucni pe neaşteptate în plâns de ruşine . Se ridică de la locul lui. îi privi pe rând pe meseni.băură bine.. Dogarul spuse naşei: . cum ştia el. adică cei de-o să-i faceţi. .. şi. subţiindu-şi o clipă gura: 22 . din ce în ce mai repede. Naşul zâmbi: . -.... cu noi. Stere se apropia de mireasă. lângă fata lui. mă gândesc. Şopti lui Grigore.Le-a ajutat Maica Domnului.Căci. nu zdrîngari! Cântaţi. la o întrunire. Aglaiei îi jucau ochii în lacrimi.nea Marin e mândria cartierului nostru! Noi ştim cât a muncit şi ce-a făcut.Se duce fata mea.. ce-i va ţine strânşi şi iubitori tot restul de viaţă al lor.şi-o arătă pe Lina. cetăţeni! Cine este această fată? Floarea lui nea Marin! Şi cine este ginerele. încântat tot mai mult de sine.Este! strigară ceilalţi în cor. cu palmele pe masă. ori vă bat cu prăjina! Noroc cu muierea şi cu brutarul. s-au plăcut şi s-au iubit? Mireasa hohoti. Şi se aruncă încălzit. îi şopti muierea.Onorată masă! Eu una ştiu: fiica aceasta. o luă naşul iar cu vorba..dragostea.Dar bine le mai potriveşte! . fiii mei. aici de faţă . Dumnezeu să-i ajute! Soacra lacrimă pe umărul Aglaiei: . este într-un cuvânt un aluat de unde iese pâini mai multe.. vezi că se uită lumea! Naşul mai spuse: . cu şervetul petrecut după gât. care vrea să zică. Rudele dogarului strigau la ei: . care azi o să-l lase şi o să se ducă la casa ei. Chiar neamurile socrului se potoliră din mestecat. îi cuprinse umerii cu braţul şi ascultă mulţumit..Lasă şi dumneata. Când termină cu Lina. Rudele încremeniră cu furculiţele în mâini. îi privi pe fiecare în parte şi le aduse din cuvinte.. se unesc azi cu o verigă. cum zicea părintele la biserică. drept în luminile ochilor.Onorată masă! spuse. nemaiputând să se ascundă. unde vi s-amestecă sângele.e născută din părinţi onorabili! Cine nu-l cunoaşte pe nea Marin Roşioară? Să îndrăznească cineva să spună o vorbă urâtă despre el! Este? . tot eu am să vă răspund. Nuntaşii bătură din palme.. mi-o ia străinul! .. reteză cu degetele strânse. că mai vorbise la „Vox”.. copiii voştri... Lăutarii struniră coardele şi făcură repede pe arcuş: Mulţi ani trăiască. Socrul plecă fericit capul lui alb. care am fost la fel.Aşa e el! gâfâi ea. şi la noi. pe care-l uitase Dumnezeu cu o sticlă în mână: . se adresă brutarul mirilor. roşie de plăcere. pentru ca să stea aici.. care se apucă să vorbească.. cel care de faţă cu dumneavoastră petrece? Cine sunt întrun cuvânt aceşti tineri ce s-au văzut în această casă.aceşti tineri. ridicând paharele. mulţumi pentru aplauze şi reîncepu: . când spun aşa. Vorbitorul apucă un pahar. adică la această sfântă taină. .Balegă de oameni sunteţi. pe care o să-i creşteţi şi o să-i vedeţi ca pe voi. .. gustă pe îndelete. îşi trecu degetele prin mustăţi. zvârlind vorbă după vorbă.

mirându-se parcă el însuşi. . Maică. Vecinii se împrăştiaseră.Pe fată o cunoaşteţi. le mai încornora.. Vinul o ameţise şi îi plăcea să asculte clămpănitul ţambalului. le spuse. ea o să plângă. Naşul o luase pe Lina de mijloc şi-i şoptea glume deocheate.Ăsta e om al dracului. lăutarii începuseră să cânte fără perdea: Şi când mai venii o dată.. râzând de încurcătura ei.Da. pe ocolite.. Acesta încremeni cu dumicatul în gât.. pricepute la de-alde-astea. Cârciumarul ascultă chiuiturile mesenilor. ginerică? . dar ginerele? Mai sorbi repede din paharul cu vin şi. să răstoarne mesele şi s-o fure de lângă ginere. sau alegerea vecinului şi iubitului nostru prieten este cea mai nimerită? Se opri cu ochii pe Ghiţă Bîlcu. se gândea fata. o mai pupi. .Acum să te văd! şi făcu din ochi. cum s-o dezmierde. şi. Erau vreo trei sichimele de muieri. Aglaia îl trase pe Stere deoparte. că era tânără şi nu trebuia s-o sperie. mamă. le suci.Oi şti eu! tăie bărbatul. scundace. că vă spargem diblele-n cap! 23 .Cine este el? El este un om de rând. aruncă aceste vorbe: . încurcat şi obosit de vin. de felul cum o crescuse. . sărind gardurile cu o bâtă. În curte. nuntaşii mai apucau friptanele şi paharele. vioriştii moţăiau. Găsii uşa descuiată. cu suflet. Limba cocostârcului. Dar nu se întâmplă nimic. Şi ar fi vrut să-l vadă pe Nicolae al ei. pe departe. S-a văzut Tîrgu-Frumos! Şi-n mijlocul târgului.Ziceţi. Stere. spune-i că de-acu a ta-i şi n-are ce să facă. Pe urmă o luă cu snoave. nu-i nimic. Alături. Şi râse iar cu înţeles. răsunetul lui trist şi adânc. . cu vorbe alese. Cu o zi înainte. în frica lui Dumnezeu. Femeia gunoierului îl învăţă cum să se poarte. gospodină şi harnică.. trânteau pernele şi spuneau măscări. Venise timpul să pregătească patul miresei.O iei binişor. ar fi umpluto de sânge dacă ar fi auzit-o drăcuind şi acum îl lăsa pe străinul acela ameţit de vin să-i povestească lucruri cu două înţelesuri. pomenind de zestrea dată fiicei.Gata. ce mai fată! Căci de la buric în jos. Îi mai ajuţi. mă. un fieştecare. aşezând cearşafurile.. Roşioară bea. râdeau de vorbele lui şi-şi spuneau: .Aşa e că nu ştiţi? Păi de unde să ştiţi? se bucură naşul. Se făcea că nu-l aude. Cumnatele dogarului chicoteau în casă. Rudele socrului strigau armonistului: . . lăudându-l pe mire că e negustor şi că ginerele cel mai nimerit pentru fata meşterului nu putea fi decât el... n-auzi cum le potriveşte de bine? Vorbi după aceea şi socrul. care mesteca pe furiş o pulpă de gâscă. Se ameţise puţin şi vorbea împleticit.

naşule! striga Aglaia. puţin câte puţin. fata se opri. In mijloc. care acopereau pereţii văruiţi. înveselite de chef. iar vioristul cu arcuşul se unduia peste vioară.Şi-aşa! Şi-aşa! Cuscrul Vasile o răsucea pe soacră ca un titirez. Flăcările lor tremurau. Soacra se strecură afară. care pocnea din degete: . De-abia aştepta să-şi ia nevasta şi banii şi să plece la cârciuma lui. Dogarul îi ţinea hangul. nu alta. Văzu feţele luminate de lămpi. Străbătură curtea pietruită printre lăutarii care o duseră acum pe Marşul miresei şi. înfiorate. când pe vine. Cumetrele spuseră tare că patul de nuntă e gata. Stere ieşi râzând din odăi. apoi rudele de la Obor. brutarul juca ţinând luminările de cununie în mâini. Îi fu frică şi în tot trupul i se urcă o amorţeală. ca şarpele. cântând din obişnuinţă şi simţi aerul rece al nopţii înfrigurând-o. Lina se ridică. vesel şi aproape beat. s-ar fi simţit străin între oamenii aceia. resturile de mâncare în farfuriile murdare. când cu palmele de pământ. în prag. lovea din călcâie şi striga răguşit: . apoi iar se însufleţeau. îşi apleca burta. Ţiganii. Unde erau surorile lui. mândria îl cuprinse. dar lacrimile nu mai veneau. să-şi facă curaj. înconjurâdu-şi femeia. 24 .Zi! Zi! făcea nevasta gunoierului. şi-i luă mîna. Stere îi întinse mîna peste prag şi o aşteptă. când grămadă. . Se priviră în ochi pentru prima oară. Avea palmele calde şi râdea stingherit. Patul alb. ca apucată de streche. îl aducea după şold. să fărâme sculele. Când terminară jocul. urmată de bărbat. Aşteptă. se mai uita la Lina şi nu-i venea s-o cheme. asudat tot. juca sârbeşte pe pavajul curţii. În curte. avea o strălucire rece. îl desfăcea. femeile aşternuseră masa lor rotundă cu un singur picior. clipind. făcându-l când lung. dar bucuros. . ca şi când ar fi fost de-al casei. Parcă nu era acolo. cu abajur de porţelan albastru. cu cine petrecea şi ce fel de fată luase? Viaţa i se schimba şi începea să simtă acest lucru. Cam aprins la faţă. Zi! Zi! Acesta sărea tot pe ciucite. Acum Stere nu i se păru atât de bătrân. Cârciumarul vorbea. plângând. i se părură străine.Aşa. Intrară şi muierile în rând. o lua lângă ureche. El ceru un pahar şi cumetrele strigară în cor să se joace cearşaful. Şifonierul şi dulapurile negre. chiuind de se stingeau lămpile. Îl cercetară despre mireasă. Avea răsuflarea fierbinte şi ochii lui păreau prietenoşi. şi ţambalagiul abia se ţinea după ei. Şi. Lumina lămpii. Lina privi odaia. . care ajuta la aducerea farfuriilor. Bărbatul încuie uşa în urma ei. Dacă nu l-ar fi zărit pe Grigore.Hă-tu! Hă-tu! Stere cântărea paharele în palmă. Unde-mi sucea armonistul burduful. Ar fi vrut să plângă. numai în cămaşă.Ţi-i frică? o întrebă el.Ghiţă Bîlcu. De afară se auzeau cântecele mesenilor. Năduşiseră şi nu se lăsau. lat şi înalt aştepta desfăcut. Se încurcau în rochii. să-l vadă cum ajunsese. Sub ochii mesenilor. a apleca. mustăţile i se ascuţiseră. aprins la fată. lăutarii osteniţi. Mai bău câteva pahare. dar tot aprige. Ea nu-i răspunse. se stingeau aproape.o ridica ascultând-o. lanţul lat de la brâu sălta şi el. galbenă de spaimă. îl simţi cum se apropie.

Femeile ţipau întărâtate de vederea sângelui care rămăsese în mijlocul cârpei ca un bujor. aşezat pe vine în faţa ei. când îi dădu drumul. Ar fi vrut să rămână singură cu maică-sa. Apoi se strigară darurile.Mai repede! porunci ţiganilor. pe care le aşternuse în palma acesteia. ai băut.Masă pricopsită.Fina Smaranda. . . se clătina într-o parte şi-n alta. Cobzarii apucară instrumentele din nou.. din partea finului Tache. ascultă clinchetul lor cristalin. sub lumina lămpilor. Brutarul adusese o albie căptuşită cu tablă.Zi! Zi! se aruncă Aglaia spre lăutari. Mesenii o primiră cu strigăte de bucurie sălbatică. Gunoierul trase darurile aproape. să-l ţină Dumnezeu. aici de faţă. întrebând-o cu vorbe mieroase cum a fost. o sută de lei şi o faţă de masă. Spre ziuă. negustor ce se află. Ea nu răspunse. că-i văduvă. A gunoierului ieşi cu aşternutul mototolit. fina Smaranda aduse o găină vie. legată de un brad mic. Nenea Ghiţă Bîlcu dă un ceas deşteptător care cântă Valsul dimineţii şi o sută de lei. dar îi pleacă băiatul la armată! . ce se zbătea speriată. beată. Muierea le frecă de bărbie. a întrebă pe şoptite ce dă şi strigă apoi: . îl ciupi de ureche. ca şi când ar fi jucat. Meşterii bătură din palme. Îi era ruşine şi glasul peţitoarei o supăra. atârnând de picioarele legate. Cristea se repezi spre femeie cu un cinzec de rachiu în mână şi dezlegă pasărea căreia îi turnă băutura pe gât. De afară o chemau vocile rudelor înfierbântate de vin. . Lăutarii ciupiră coardele. . să le vadă toată lumea şi să se îndemne. nea Cristea. făcu Aglaia. Capul i se limpezise şi nu simţea decât o durere ascuţită între coapse. Mesenii se tăvăleau de râs. Muierea ajunse la cuscrul Vasile. . Ai mâncat. Mamă-sa o mângâia pe cap. Pasărea se mai zvârcoli de câteva ori. 25 .. să plângă în voie. O ajutară să se îmbrace.Masă bogată! trecu femeia la altul. făcu semn lăutarilor să-i cânte. o sobă de gătit şi cinci sute de lei. patru prosoape lucrate de mîna nevestei şi două sute de lei! Ruda se sculă în picioare şi mulţumi pentru aplauze. Hârtiile foşniră plăcut la urechea mirelui. Penele îi erau mânjite la coadă cu un sânge vesel. iar Aglaia începu ocolul de la naş. eu banii ţi-i iau! De la naşul.Masă bogată! strigă cocoşată din răsputeri.Să ne trăiască! strigară rudele în cor.Şi are de unde! adăugă o rudă. . Grigore aşeză o masă într-o parte. că face pâine bună. .Să ne trăiască! spuse socrul. . Vioristul luă bucata de pânză în arcuş şi o juca deasupra capului. o albie. Fina Smaranda o culese şi o duse la-tăiat.Aglaia intră în casă şi o găsi pe Lina tremurând în pat. Găina. făcu o săritură în aer şi căzu lată în ţărână. dă o sută de lei şi un serviciu de porţolan! Grigore sună ceştile cu unghia. că-i meseriaş. a saftea. o sobă de bucătărie şi mai scosese şi cinci site de lei. O ţinu câteva clipe lângă el şi. Ghiţă Bîlcu bătea din palme.Alde Vasile dă o lampă şi o sută de lei! Ar fi dat mai mult.

prin crengile vişinilor. Mireasa şedea lângă naş. cu mâinile adunate pe piept. Caii trăsurilor venite să-i ia tropăiau la poartă.Adu o sticlă de rachiu. Lucrurile de zestre ramaseră între ei. Cum cădeau pe pernele de catifea.Ce mai daţi? adăuga către cei zgârciţi. Roşioară îi făcu semn lui Stere. Ghiţişor! Masa se mai rărise. altul la celălalt.Sănătate. picior de nun.De la Stanică Cepeleag. care-l ţinea din arcuş: Mario.Mulţi ani trăiască! strigau mesenii.Nenea Cristache Cuţu. acum e treabă de bărbaţi! Muierea ieşi. să-şi strângă ce mai are pe aici. Naşa sări cu gura pe el: . dar a plătit trenul de la Roşiori! La urmă. o puse pe masă şi ieşi bocind. Soacra aşeza rufele pe pat. Unul la un capăt. Nuntaşii începură să plece. privind peste ulucile umezite. Aglaia tot mai striga pe rând numele unora. .. cu grijă. Lina se aşeză pe un scaun lângă ginere care ieşise între timp şi asculta glumele mesenilor. lămpile unsuroase care ardeau în pomi. Sticla se sparse şi-i însângeră buza. Bătrânul numără rar. să ciocnesc cu băiatul! Cheam-o şi pe Lina.. osteniţi. Ofta rar şi striga lui Ghiţă Bîlcu. Socrul ieşi în prag şi îşi chemă nevasta: . doborâţi şi galbeni. care se prăbuşise cu capul pe masă: . cu luare aminte. Totul i se păru murdar. Văzu urmele umede de pahare pe feţele de masă şi o învălui tristeţea.. cerul ca o leşie. le păturea una peste alta şi ofta. . Le aşeză apoi pe masă. la picioare.Cumetre. Intrară în casă şi statură pe pat. Ar fi dat mai mult. am iubit şi eu la viaţa mea una. De afară se auziră cocoşii. Horăiau de-a-n picioarele. Meşterii erau ţepeni de băutură. Se mai oprea la câte unul: .. n-a băut. bani a trimes! Să ne trăiască! . prietenul socrului. Zestrea mirilor creştea. socrul aduse şi banii. . of! şi-i venea să plângă. aici de faţă. aşa înlemneau. de la Tramvaie. Dogarul se răsti la femeia lui: . Apucă un pahar şi-l muşcă în margine cu dinţii lui puternici. Nevestele îşi cărau bărbaţii până la scara droştilor. Soarele sclipi în geamurile aburite. Stere privea grămada de bani. ..De la conu Ionel. cânta cu glas stins la urechea vioristului. muiere. şaptezeci de lei. beat. . la nunta ta. că pleacă de la casa mea! Soacra le aduse ţuica.Te-ai îmbătat. Brutarul.mulţumit. că-i mai bună ca toate! răspundeau unii. zidurile casei. Florile vişinilor se împurpurau. Câteva căzură pe preşuri.Tu du-te afară. o cămaşă de noapte şi şase tacâmuri.Masă bogată! Nae Dragavei. cincizeci de lei! N-a mâncat. o sută de lei şi un servici de tort! Iar îşi arunca ochii împrejur. Femeile strigau la birjari şi trăsurile porneau în goană spre Griviţa. Le dădu 26 . Spre răsărit. cincizeci de lei şi o oală de noapte smălţuită! Muierea sună piesele de metal din ea şi o dădu lui Grigore. una lângă alta. A lui striga mai departe: . Damful băuturii se risipise. Acesta se ridică şi intrară în casă din nou. răzbea lumina tulbure a zorilor.

să 27 . dar ele erau goale. dar nu-mi pare rău. Ea. fac! Dădea.Că şi fata noastră. batiste. cu buzele supte şi albe.. scăpa. Soba naşului fu pusă deasupra. . tot.Ce. aşa palidă. În curte. că se duce mireasa! Ţiganii se dezmeticiră. în somn.Uite. pe care o cară cu Stere şi cu Grigore până la spatele unei droşti. îi cântări o clipă în mână şi-i ascunse în haină. însoţită de maică-sa. Era vremea să plece. şi veneticul le punea pe spinare şi le ducea. pantofii. să n-o baţi. ceea ce am zis. se gândea la lucruri. Unde bag banul. la ei. brutarul se răstea la lăutar: . Vântul scutura florile pomilor pe lemnul murdar al meselor. Căută prin rafturile şifonierului. Închise uşile grele şi se uită peste prag la cei doi bărbaţi care goleau paharele de rachiu.E munca mea. Simţea că e bucuros.Eu sunt om cinstit. agoniseală grea. ciorapii. Numai degetele nu i se odihneau. Să vă dea Dumnezeu bine şi s-aveţi noroc să înmulţiţi ce v-am dat! Vorbele socrului îi mergeau la inimă lui Stere. Pe lemnele lustruite alergau speriaţi câţiva gândaci. Taică-său băgă rufele şi darurile într-o ladă.. Lina. eu nu sunt orice ciuruc. de. Se amestecă şi ea în vorbă: . lângă albia aşezată cu grijă de gunoier. deodată. ţânc. să nu se turtească. care o aştepta. împăcaţi.. maică: şase cearşafuri. că venea cu femeia. Cârciumarul le numără şi le aşeză deoparte. deschise uşa şi privi zestrea strânsă. unde-o iubi? Unde-o fi. ţânc. ca femeile. Lăsă perdeaua să cadă. să-i facă patul. iese ban.. . dar o să-i treacă. saltea de lână. Bărbia îi cădea pe piept şi tresărea speriat. cu fată cu tot. unde-o fi? Undeo fi. perdele. Linei îi veni să râdă.Bun! mormăia. că erau făcute cu greutate. Lina nu-i mai ascultă. Adăugă şi el: . vorbind cu naşul. Soacra se uita cu duşmănie la străin.Nici o grijă. şase feţe de pernă. în mijlocul odăii. că e greu la început prin străini. Se rezemase de pervazul ferestrei şi privea curtea goală. Era frumoasă Lina. lovind mai repede în coarde. dădu şi el cu gura. să n-o înjuri! E trăită bine. apoi la mireasă. miroseau numai a levănţică. spunea meşterul. e dobă de carte! Şi să te porţi omeneşte cu ea. Sterică maică. Dogarul avea o faţă veselă de om uşurat. Soacra le mai turnă în pahare. voi dormiţi? Cântaţi marşul de plecare. Pe scaune cucăeau lăutarii şi cumătra Aglaia se îmbătase la urmă şi deabia o sculă Stere. călca stingherită lângă Stere. cu picioarele de tablă în sus. mă.. hainele. două. la casa lui. ţânc. . o să mai plângă o zi. Acesta îi opri la masă. două feţe de masă.. Ea se ridică fără o vorbă. negru de oboseală. Bărbatul se uită la vinul rămas. grămadă. unde-o-nopta? Pe ce braţe s-o culca? Ce guriţ-o săruta? Ce sân alb o dezmierda? Ţambalagiul bătea tactul cu ochii închişi.în primire mirelui. . bluzele fetii. preşuri. în groapă. privind cerul limpezit. să meargă înainte. spunea la urechea naşului: Unde naiba o dormi? Unde-o fi. Instrumentul cânta singur: Ţânc.. Apoi iar îl pirotea somnul. fotele. Guristul. Strânse banii.

ca şi când ar fi voit să arate mereu ceva.Uf. scaunele. femeia zări fereastra întunecată a prăvăliei. şi cârciumarul îi dădu câteva piese. . hurducăind. Pânza întunecată şi rară a salcâmilor tremura în vântul dimineţii. strălucea în lumina soarelui. care se lăsase de atâta greutate. Parcă nu s-ar mai fi întors niciodată în casa părinţilor. ţinând câte un sifon în dinţi. Aştepta bacşişul. care se însufleţea. Văzu locul pustiu şi întins. Birjarul cară lada cu Grigore. plângând. Trăsura se opri în faţa dughenei. Era vesel şi mândru. Soarele îl învăluia. juca de mână cu finul Tache. Auzi foşnetul frunzelor şi simţi mirosul dulce al florilor. verde. acoperit cu carton. Simţi mîna cârciumarului cum îi cuprindea umerii şi o auzi pe maică-sa din spate: . răspunse în silă. Peste umerii lui. ardea o lampă. Nevasta meşterului mergea cu ei. să-l scoale din osteneală. corcofelit. 28 . Rămăseseră în faţa gardului spălat de ploi. zări gunoierii care descărcau un camion. a naşului şi a naşei. Ulucile se pierdură în urmă. Era roşu şi cânta în gura mare: Taci. Muierea gunoierului o luă de mână şi o trecu pragul. gustară mâncarea şi lăutarii le mai ziseră una de plecare. Lina privi încă o dată pomii de care mai spânzurau lămpile aprinse..Şi-aşa! Şi-aşa! Dogarul le făcu un semn scurt cu mîna. că era făcut zmeu şi abia îşi mai ţinea ochii deschişi. deasupra. pună de buruieni.Nu. Lina nu se mai uită înapoi. Ţiganii cântau în curte un marş săltăreţ. Nevasta îl descheie pe la baiere. . Oamenii asudaseră şi nu dovedeau. Aglaia vorbea cu soacra. scuturându-şi penele. unde-ai nimerit. mireaso. patul de şipci şi duşumelele goale. Surugiii dădură bice cailor şi trăsura abia se urni.soarbă cu el o ciorbă de potroace. Se urcă lângă mire şi nu mai privi la vecinii strânşi lângă gard. La urmă ginerele pupă mîna socrului. Droşca întoarse şi plecă înapoi. Se aşezară. fata mamii! Peste acoperişul repede.. Avea o faţă dreaptă şi bărbia aruncată înainte. Prin ferestrele mucegăite. dres de borş şi de arcuş. Pereţii de scânduri ţineau o vineţeală umedă şi geamurile murdare de praf ascundeau restul. acră foc. Lina văzu odăile. nu mai plânge. spre bucuria brutarului.Asta-i cârciuma mea! Se opri să răsufle. La poartă îl văzură pe cumătrul Ghiţă Bîlcu între doi gealaţi de birjari. zburau brăbeţi graşi. Caii smuciră hamurile şi trăsura se depărta.Bine ai venit la noi! spuse. Înăuntru era rece şi mirosea a vin oţetit. gătită de soacră la repezeală.Ţi-e frig? . Stere deschise larg poarta şi spuse: . Cuţarida. căznindu-se să se urce în trăsură. să nu se înăbuşe. De-abia l-au aşezat pe pernele droştii. ţinut de subţiori. Naşul. Pe un raft. Abia îşi stăpâni lacrimile. Lina nu spuse nimic. I se părea că în locul inimii avea o piatră grea. Soacra zise încet: .

până vă faceţi casă ca lumea. negri şi mici jucau tot timpul sub nişte sprâncene dese. Se ridică şi căută sticlele de rachiu. înaltă. te mai înveseleşte. ascultă la mine. domnu Stere? . i se vedeau dinţii rari. Te uiţi ca locul e cam pustiu. ai să vezi. Îi zicea pentru prima oară astfel.Norocos eşti! Luaşi zestre. Ţi-e dor de ălălalt? Lina nu răspunse. Cea tânără tăcea posomorită. Lina o privi ostenită. Ar fi vrut să fugă cu maică-sa acasă. asta-i buba? mi-am zis. Când râdea. Pân-am aflat. m-a bătut. I-am făcut ce i-am făcut. mă Grigore?” îl întrebam. să se roage de dogar s-o lase să rămână toată viaţa lângă ei. uite-l. din tinereţe.Nu te speria.Ne-om face! Casă de zid. Băutura e bună. uscată de vânt. Aglaia tot mai trăncănea. A venit cu mîna goală.. eu.Ce să-i faci? Parcă cine n-a pătimit? Dacă te-ai lua după inimă! Mie crezi că mi-a plăcut Grigore la început? Ce. se opri şi întrebă cu milă: . Avea o fată slabă şi oacheşă. ascuţite. e tot cu mine şi suntem bătrâni amândoi. Cocoşată îl fericea pe negustor: . cârciumarul luă o damigeana de ţuică şi porni la gunoieri. aşezau lucrurile aduse şi parcă dugheana începea să se schimbe.Ce ai? Parcă nu ţi-e-n voie! . aşezară clondirele şi întinseră hârtii pe rafturi.La noi e cam strâmt! Dar aşa e la început. Mirosea a iarbă proaspătă şi soarele sclipea încă în geamurile murdare. îi făcu muierea curaj. dar ce mai fată! Stere şezu cu ele până la prânz. E pus pe ajuns. să-şi vadă de treabă. Tot cu munca. nimic. povestind de-ale sale. Primăria vinde locuri încoace. De afară se auzeau glasurile gunoierilor. nu-i om rău. să se cinstească cu ei.. După ce mâncară împreună. Eu îl vedeam că nu mai e în apele lui. Lasă!” M-am ţinut de capul lui. Gura ei ca o pungă se deschidea şi se închidea fără încetare. să fie la locul lui. Numai mă înjura.. El. că atunci e greu! Aşa-l apucase pe-al meu într-o vară. Totul e să ţie de casă. O trecea iar plânsul. Văzând că fata n-o ascultă. Soacra şi nevasta şefului deretecau prin odăi. Fata dogarului asculta. vorbea. Şi goli păhăruţul ei. „A. la noi a tras întâi. Aglaia spunea: . nevastă? adăugă. . că d-aia v-aţi luat! ce zici. Destupă una şi umplu trei ceşti ascunse prin rafturile cârciumii.Las-o şi dumneata! zise soacra. .. de loc! Dar l-am întors.Ia luaţi. măturară. eram ca acuma? De muncă mam făcut aşa. Soacra şi Lina nu se îndemnau. . ca orice om care schimbă locul unde s-a pomenit. Eh.Pe domnu Stere îl ştiu de când a picat aici. netezind cearşaful aspru de americă. sănătoasă! Nu-i aşa. numai ochii vii. Aglaia se aşeză pe un scaun. .Se aşeză pe o margine tare. ce mai femeie am fost la viata mea! Mai pe urmă m-am deprins. nu-i nimic! într-un an. să nu fie curvar şi să plece după altele. Femeile spălară vasele. doi se face şi aici mahala. pe care muierea îi ascundea cu un bariz ce-i ţinea capul 29 . Îi picase cu tronc una dup-în Grant. Ea era cam speriată şi mâhnită. Nu se dezlipea de lângă Lina. Aglaia vorbea. „Ce-ai.

înfăşurat. Viţe cenuşii de păr îi scăpau de sub legătura prost făcută şi-i cădeau peste obraz. Şi le îndrepta repede, mai se bătea cu palmele ei osoase pe genunchii ascunşi sub o fustă neagră, largă şi încreţită. - Numai să ai grijă de el, spunea, e cam pădureţ, şi mă uit la tine, maică, biserică de fată eşti... e zgârcit, dă-l pe brazdă, învaţă-l cu o mâncare bună, cu o cămaşă ca lumea pe el. De-astea nu prea ştie, a fost crescut greu... Altfel, pâinea lui Dumnezeu. O să vezi dumneata ce fel de om ai luat. Şi-a mai turnat rachiu, l-a sorbit cu ochii ascuţiţi de plăcere şi şi-a şters gura cu coltul barizului. A băut şi maică-sa, a gustat şi ea în cele din urmă. Până seara, au mai pus tara la cale. Cocoşată a povăţuit-o ce să facă după cele ce se întâmplaseră, lucruri de-ale lor, femeieşti. Stere tot mai chefuia cu Grigore şi gunoierii. Goliseră damigeana şi începuseră să vorbească mai tare. Au pus de mâncare. Odăile se luminaseră. Au dat să-l cheme pe cârciumar, dar a gunoierului le-a spus: - Pe bărbat să-l laşi în banii lui când e la petrecere. Eu ştiu de la al meu. Mă calcă în picioare dacă mă amestec când e la un pahar. Cerul coclise. Mirosea a gunoi ars. Grigore aprinsese un foc înăbuşit. Limbile lui izbucneau din când în când şi aruncau scântei. Auziră pasul bărbatului. - Păi eu mă duc, zise Aglaia. Stere fluiera. Intră închizând uşa. Femeile simţiră mirosul de ţuică. Bărbatul se ţinea drept. Se aşeză lângă Lina. Soacra se ridică şi spuse că pleacă. Cârciumarul o rugă să mai rămână să mănânce cu ei, dar ea nu voi. O sărută pe Lina şi o ţinu multă vreme la piept, umezindu-i obrazul cu lacrimi. - Să fii cuminte, fata maichii. S-asculţi. Mâine am să vin cu taică-tu pe aici, să-mi spui dacă nu ţi-a fost urât... Negustorul o duse până aproape de casă, peste maidan, ferind-o de câini. Când se întoarse, nevasta aşezase masa. Mâncară amândoi, în tăcere. Când terminară, el întrebă: - Ti-e somn? - Nu. O să mă mai uit afară. Stere tăcu mâhnit. O auzi cum trece. Rochia ei foşnea. Se descălţă. Căută ligheanul şi-l umplu cu apă. Îşi muie picioarele, oftând uşurat, îl strânseseră pantofii şi baia rece îl liniştea. De afară se auzea vocea lui Grigore. Era bine. Se gândi la tot ce i se întâmplase de la venirea lui în Cuţarida şi se apucă să numere banii strânşi la nuntă. Puse miile una peste alta, adună sutele de metal într-un săculeţe de pânză, sugrumându-l la gură, ridică perna şi acoperi totul. Stinse apoi lampa şi îşi aşteptă înfrigurat nevasta, speriat că n-o să mai vină. Îi trecu o clipă prin gând că ea a plecat peste maidan. Se uită afară. Lina şedea rezemată de scânduri, privind cerul. Trecu o ceată de câini, muşcându-se şi lătrând. Ea îi auzi multă vreme, fugind peste mahalalele vecine. Pământul sclipea şters. Spre marginile gropii se ivi o linie albicioasă, întortocheată şi lungă. Plânse adânc, în tăcere, din tot sufletul, ca un om singur, pierdut de ai săi, părăsit pentru totdeauna şi, când i se uscară lacrimile, intră, uitând uşa dată de perete.
30

Se auzeau greierii, ţârâind tare şi ascuţit. Femeia se aşeză pe marginea patului, obosită. Stere îi simţi mâna pe cearşaf. Nu spunea nimic, ca şi când n-ar fi fost acolo... Iepe de şişic Vara pleca. Groapa era adâncă şi verde. Vântul culcase ierburile sălbatice. Frunza măselariţei începea să îngălbenească. Gheorghe ştia răcoarea asta care-i înfiora pielea şi cerul ostenit, stins, cu lungi scame fumurii. Şobolanii ieşiseră din găurile lor şi mişunau înfriguraţi, târându-se după urmele sărace ale soarelui. Hoţul scuipa în silă. Erau mari, graşi, cenuşii ca fierul, cu cozile năpârlite. Alături, pungaşii suceau babaroasele. Stăpânul mesteca zarurile în pumnul lui mare şi negru şi privea întunecat pământul bătătorit cu palmele. - Doi-doi! spuse Oacă şi-şi trecu mâneca zdrenţuită pe sub nas. Ceilalţi fumau pe vine împrejur, aşteptându-şi rândul. - Pâră-n coadă! - Şase-cinci... mormăi Nicu-Piele, aruncând în ţărână un chiştoc uscat. Sandu zvârli un ban de doi lei şi se mai căută în fundul nădragilor. Fruntea i se brobonase de sudoare. Îşi mişca repede spatele ca de mâncărime şi se uita drept în ochii lui Bozoncea. Acesta apucă oasele îngălbenite şi tocite pe margini. Între picioarele caramangiilor se strânseseră o grămadă de piese de aramă, la care trăgeau cu coada ochiului toţi. Gheorghe se ridică dându-l la o parte pe ucenic: - Ia stai, Paraschive, să mă bunghesc şi eu! Sub malul surpat, vântuI obosea. Se auzea numai fâşâitul aglicei culcate de furia lui, şi pe faţa bălţii se vedeau valuri mici, zbuciumându-se. Stăpânul desfăcu pumnul şi zarurile căzură. - Parâ-ndărăt! - Ce vine... - Şase-şase... - Perechi! mai spuse unul, şi mâna norocosului strânse paralele cu praf cu tot. Mână-mică se aşeză de-a binelea. Bozoncea abia atunci râse, icnind: - V-am curăţat, puişorilor... Şi se scutură pe fundul pantalonilor. Seara cădea repede. Urmele soarelui se şterseseră. Gunoiul luneca tăcut, surd, aşezându-se mai jos în straturi. Hoţii se adunară. Erau cinci. Patru caiafe şi ucenicul. Tunşi, cu chipuri negre, tăiaţi în obraz. Gheorghe aprinse un foc de vreascuri. Flăcările se târâră o clipă la picioarele lor desculţe şi pâlpâiră. - Tu eşti Paraschiv? fl întrebă pe cel tânăr Bozoncea. - Eu, se băgă el mai în sufletul pungaşilor. Hubăhil îl măsură dintr-o ochire. Ucenicul avea un trup subţire de fată mare şi o privire ascuţită, ageră. - De zulit, ai mai zulit la viaţa ta? se amestecă şi Oacă, suflându-şi nasul. - Da. - O fi găinar d-ăia de ciordeşte corcoviţe şi le mănâncă fofeaza...
31

aruncă în batjocură Sandu-Mână-mică şi-i scuipă între picioare. Cel tânăr nu-l privi. Gheorghe îl trase deoparte. - Nu-i băga-n seamă, bijboc, fac pe şmecherii, au uitat când au venit în gaşcă. Nu ştiau nici să umble. Paraschiv auzi groapa. Locul era tainic. Cerul de deasupra se încenuşa. Îi fu frică de haidamacii ce-l preţuiau din priviri, hoţi bătrâni toţi, duşi pe la puşcării. Tăiaseră sare la viaţa lor şi luaseră oameni în cuţit. Lumina apusului se stingea în apa bălţii. Flăcările uşoare, roşcate ale focului jucau în unda ei verde. Spre margini, acolo unde rămânea numai un noroi pierdut, subţire, cu o iarbă deasă şi întunecată, fiartă în dogorile verii, alunecau într-o parte şi-o alta cutii de tablă ruginite, scufundate în clisa vânătă. Peste capul lor trecură muştele, o pânză de bâzani, albaştri şi graşi cât greierii. Aerul suna sub lamele aripilor. - Cu suriul ştii să dai? mai întrebă Stăpânul cu glas răguşit, şi o clipă cercelul de argint, legat cu aţă roşie de ureche, sclipi în lumina focului. Avea nişte ochi mohorâţi şi blânzi, mai negri şi mai adânci. Era spătos şi pe obrazul muncit, stâlcit în bătăi, nu se citea nimic. Mişca greu palmele mari şi cu degetele îşi aruncă mai spre ceafă şapca unsuroasă. Când se urnea, în buzunarele largi îi sunau creiţarii câştigaţi la barbut. În picioare purta pantofi în două culori: alb şi roşu, legaţi cu şireturi de piele, ca orice staroste de hoţi. Paraschiv scoase de sub brâul de piele un şiş lung, Cu lama ascuţită, îndoit la vârf. - Doi am tăiat cu el în Mandravela! spuse cu glas subţire. Am lucrat cu Mafoame, ăl de dădea găuri în Calea Rahovei. Nicu-Piele apucă uşor cuţitul, îl întoarse şi pe-o parte, şi pe alta, îi trecu lama de oţel pe limbă şi clipi din ochi, strâmbându-se: - Mişto cosor, să n-am spor! De unde l-ai pescuit? Oi fi neam de caramangiu şi-ai moştenit sculă bună... Focul pâlpâia la picioarele lor, gata să se stingă. Gheorghe mai aruncă un pumn de talaş şi lumina crescu. Cerul bolovănos aluneca tăcut peste malurile sălbatice. Culoarea lui se întunecase spre margini şi ucenicul văzu primele stele. Mirosea a bălegar încins şi se gândi că pe undeva pe aproape trebuie să fie vreo herghelie. Smulse o mână de iarbă afinată şi simţi în palme sucul ei lipicios. Pungaşii nu mai spuneau nimic. Stătuse şi vântul. Rar se mai auzea pipirigul lovindu-şi tulpinile la cea mai mică adiere. În cele din urmă, Bozoncea îl întrebă pe Oacă: - Mă, pământ de flori, zici că neică l-a adus? - Da, spuse acesta, şi se aşeză pe vine lângă focul cel mic. - Să nu fie vânzare, că pe toţi vă tai cu mânuşiţa mea... Mi s-a urât cu pârnaia... - Nici o grijă, Stăpâne, adăugă Gheorghe, e de-al nostru, uită-te la cazmaua lui, mmă de şuţ, nici vorbă. Îl iau în garanţie, să-l învăţ, că-i tânăr şi-al dracului, pisică, nu altceva. Este, bă guguştuc? Paraschiv râse şi-i privi pe fiecare. Îi plăceau ochii bătrânului, care-l bătu pe umăr: - Al meu eşti, pută! - Al dumitale, îngădui ucenicul. - O să te punem la probe, la noapte; să te vedem...
32

- Ştii să mangleşti cai? Gloabe? aruncă Mână-mică. - Fac orice... - Bine, încheie hubărul şi strigă lui Nicu-Piele: Pune mămăliga aia la fiert şi adu drojdia să ciocnim cu bidiviul! Nicu cară un săculeţe plin cu mălai şi un ceaun, pitite în mărăcini. Le aşternu în faţa lor. Oacă plecă după apă. Alerga aplecat într-o parte şi trupul lui scund se mistui repede în întunericul abia lăsat. - Da neamuri ai? mai cercetă Bozoncea. - Nu, zise ucenicul. M-a făcut mama de fată şi a murit de oftică. Mai mult nea Florea m-a ţinut din pomană. Fur de când mă ştiu... - Eşti de-ai noştri, necăjit, vai de vietişoara ta... se mili Sandu. Nicu-Piele aşternu nişte pirostrii afumate pe pământul tare, deasupra focului. Sosi şi Oacă cu un bidon plin, deşertându-l în ceaun. Gheorghe aruncă un pumn de talaş peste flăcări. Vântul se iscă iar. Se încorda în trestiile înalte şi drepte, care sunau ca un ţambal. - Vine toamna! suspină unul. - Ne strânge, s-a dus binele... Paraschiv auzi glasul bătrânului, domol şi cald. Gheorghe turnă mălaiul şi începu să mestece mămăliga. Un miros bun se răspândi împrejur. Oacă urcă sub malul scobit, să mai aducă ceva. În mâna lui Bozoncea străluci o sticlă albă, lunguiaţă. Ucenicul îl văzu cum soarbe cu sete, dând-o peste cap. Beregata lui arsă de soare se smucea repede şi cămaşa subţire de mătase roşie i se desfăcuse la piept, lăsând dezgolită pielea păroasă, plină de tatuaje. Apoi rachiul trecu din mână în mână. Nicu-Piele bău de-a-n picioarelea, răscrăcărat peste umbrele focului. Era înalt cât malul, numai oase, şi când lăsă mâna în jos, ceilalţi văzură sticla golită pe jumătate. - Ăsta are înghiţitura mare, spuse într-o doară Mână-mică. Gheorghe nu bău. - Ia, Treâhţă, îl îndemnă starostele, ia, că n-o să-ţi cadă dinţii. Codoşul dădu din umeri şi răsturnă mămăliga fierbinte pe un fund de lemn. Sandu aruncă deasupra un strat de brânză frământată cu mâna. Palmele hoţilor apucară câte o bucată. Îi lăsară şi noului-venit. Un strat de drojdie pe fund şi o bucată caldă de mămăligă, din care ieşeau aburii. - Potoleşte, nenică! îl îndemnă ăl bătrân. Aşa mămăligă nici la mă-ta nai halit. Să-ţi baţi copiii! Lui Paraschiv îi era foame. Înghiţi cu lăcomie şi aşteptă să isprăvească şi ceilalţi. - Bună? - Bună. - Ţine de cald? - Ţine. - Pâine pe blană! Peste groapă căzuse o podoabă de noapte, albastră şi rece. Ucenicul auzi iarba foşnind. Lingă el lipăia Sandu, aducând sub braţe doi pepeni lunguieţi şi grei. - Ia desertul, neamule, spuse, aşternându-i pe pământ. Stăpânul îi despică dibaci, şi miezul roşu, plin de seminţe, fu îmbucat cu lăcomie. - Îţi place la noi? întrebă Piele rânjind.
33

Lângă el pe peticul bătătorit se adunau piesele de doi lei. şi ronţăia seminţe. Luase de trei ori şi ăl bătrân se uită la el pe 34 . Să nu-l puie înainte. Îl aştepta pe Florea. Babaroasele cădeau clănţănind în praf. Golanul le mai răsuci odată. Bătrânul îl înteţi cu buruieni uscate şi un fum gros se răspândi împrejur.. cu o voce dulce: Şi-o să vorbesc cu colindul Să nu-mi bată mititelul..Tu nu te-arunci? Ori n-ai marafeţi? . Să nu-l puie de plantoane..Îmi place. şi Bozoncea scoase zarurile. Aruncă şi Piele. Doamne. .. bătătoriră pământul cu palmele.Şanu-Brăila! spuse unul. ascultă la ureche sunetul lor dulce şi tainic şi le zvârli. Prăpădeşte gloanţe multe. patagda. Ia patagda. că era bisericos.. Oacă îşi perpelea nepăsător tălpile la para focului Prin genunchii sparţi ai pantalonilor soldăţeşti i se vedea pielea negricioasă. patagda. Îi făcură loc. Paraschiv avea mână bună.Băiete! îl opri Sandu şi se răsti la el: Bă. . . Deasupra cazărmilor. . Scuipă şi-şi făcu semnul crucii. Că e mititel şi-adoarme. meşter se dovedi codoşul. râse cu toată gura lui frumoasă de i se văzură dinţii albi şi puternici. patagda. nu jucăm arşice. Fă-mă.. Lângă flăcări.. . Fă-mă raza stelelor. grămadă.Ba am. cel mai mic.Trei-trei. râse şi tânărul.Perechi! mârâi alături Piele.. Focul abia se vedea. Se apropie şi ucenicul. . ce moi face. şedea deoparte. că se curăţase.. Şeful îi spuse.Până-n coadă! . Gheorghe strânse leii de aramă şi-i aruncă în fundul nădragilor. Mai scuipă două seminţe şi o luă de jos. Oacă. Pungaşii se apucaseră iar de barbut. nu le da-n paguba noastră. Dogoarea plăcută îi făcea somn. Bozoncea strânse oasele. Că e mic şi fără minte. De data aceasta.. Jocul se îndârjea.. Paraschiv adulmecă locul şi nu-i mai ascultă. . şi acesta nu mai venea. văzându-l jinduit: . Începu să cânte ca să-şi sperie lenea: Foaie verde trei spanace. Hoţii priveau cu ochii aprinşi norocul. Ia patagda. patagda.Doi-una! zise după aceea supărat.

Soarele se ridica greoi şi căldura lui le încălzi trupurile. Se auziră lătrături de câini depărtate şi pe malul înalt se iviră primii gunoieri. năduşit şi supărat. O ceaţă albă se lăsase peste pământul uscat. prin inima locului pustiu. de nu se mai oprea. ce zăcea în el şi ce făcuse la viaţa lui? Cel tânăr îşi spuse: „Staţi voi numai oleacă să v-arăt eu. uşchitule. să ţină minte. . unde era mai adăpost de frigul dimineţii. când o da Stăpânul semn. În noaptea aia l-au cercetat pe Paraschiv dacă i s-a urii cu binele. că vine iarna? îl întrebă Florea pe Paraschiv. De cu ziuă. La urmă. plin de balegă şi de dudău veşted. să se urce în cârca uneia şi să le 35 . şutul a început să se laude că o să-l înveţe meserie. da te-om vedea noi. Treaba se făcea pe şest. prin nişte tufişuri de nu-i vedea nici pasărea.sub sprâncene: . peste baltă. trebuia să lege iepele la un loc şi. care-i umbrea buzele subţiri.Ceată bună.Ai scăpat.Nu-i nevoie.. într-un ţarc de lemn. dacă auzise de poliţie şi de om mort. să mergi peste trestii. spunându-le că abia noaptea viitoare or să aibă de lucru.. văzuseră coamele lucioase şi le auziseră nechezatul mândru şi răsunător. Tocmai dincolo de locul lor. Mânămică. ardea un felinar unsuros. în putere şi cu sămânţă bună. Banul şi harul. că ceilalţi cucăiau de somn. sub malul mâncat îşi ţinea omul ginerii. . Cale de o jumătate de ceas de la ascunzişul lor. La lumina soarelui. Ăl tânăr. Nu era cîflână sau hîţă în groapa lui Ouatu să nu le fi îmborţoşat ei cu steaua şi cu puterile lor. Oacă adormise lângă ei şi se zbuciuma în vise. tot Gheorghe îi lăsă lefteri. spuse Oacă. Până spre ziuă. dintr-o Mărăşească. să nu afle statul şi să-i puie la impozite. Că mi s-a urât să tot trag nădejde. i-a dibăcit ce-i aia furat şi câte altele. Vântuleţul dimineţii se juca în firele negre de păr de pe pieptul puternic al lui Bozoncea. Sus. să le dea în călăreală la armăsarii unuia.Ei. poţi să mănânci o pâine ca lumea. trăgând fumuri dese pe nas. de păzea într-un bordei averea primăriei de la rampa de gunoaie. Când se lumină veni şi Florea. Caii păzitorului tot cai erau vrea să zică. Se întinseră apoi liniştiţi sub mal. care deşertară resturile oraşului zvârlind gunoiul cu lopeţi înguste. Cârcotaşii dormeau duşi alături. încă buimac de somn. .Tu n-ai o treanţă mai groasă pe tine? Un parpalac. moş Leu. la rampa de gunoaie. pentru că era mai sprinten. Dar cine să-l ştie pe ucenic. ai? Aruncară de câte două ori. cu picioarele strânse sub ei. Pungaşul ştia şi preţul: douăzeci de lei de bucată.Ai fermece-n labă. . că el. cum ţi se pare? . dacă se pricepea să taie un buzunar fără să-l simtă nici Dumnezeu cu îngerii lui din cer. m-oti crede vreun husăn.. Bozoncea pierdea şi fuma oţărât.. Florea tot nu mai venea să le vândă pontul. le potriveşti. dacă a văzut sânge şi dacă e mut ca mormântul? Vorbea mai mult Sandu. Florea le spuse că în noaptea aia trebuiau să vină la groapă nişte căruţaşi cu iepe de şişic. ai?” Şi râse uşor pe sub mustaţa bălană. Nu mi-e frig.

Cel care cunoştea strigă spre bordeie: . Vântul. erau cam cheflii şi or să petreacă în bordei.. O iapă puţină se baliga cu nepăsare. Şinele de fier ale roţilor răsunară aproape. Moş Leu lumina cărarea îngustă cu un felinar. Le-o fi şi lor. Gheorghe şuşoti: . Veneau.. . Acestea luceau scurt în lumina roşie a lunii. să nu-l simtă ageamiii. Desfăceau chingile şi zăbalele.Să iei câte o mână de fân de la curu căruţii şi să le pui sub bot. Numai ucenicul să fie priceput şi cu mână uşoară. Căruţaşii coborau ţinând animalele de căpestre.Treanţă! strigă Bozoncea la cel bătrân. măăă! Mai ieşi.. Îşi împărţiră locurile. Iarba albise. Paraschiv simţi cotul codoşului în muşchi. bă? . . tată. umedă şi senină. Suleo? . o promoroacă aurie scălda fundul gropii. Cerul se limpezea peste malul de pământ. unchiaşule. . ca briciul. boală. O dungă zăpezie se ivea tăind marginile. îi ştia Florea. că ţi-au venit peţitorii. Auzi ce spune dumnealui. Hoţii râseră cu înţelegere. Ceilalţi rămâneau în treabă. Parcă se destrăma. vreme de un ceas. Nişte câini lătrară în depărtare. peste maidane. Un zgomot surd de căruţe zdroncăni pe drumul plin de praf.Acum. nene Floreo! spuse el după ce auzi ce are de făcut. Aşteptară aşa. Auziră lunecarea tăcută a gunoaielor pe râpi. culcaţi pe burtă. Cornul roşu al lunii iscodi marginile cerului. Noaptea veni repede.Na. .Ho. moşule. . lângă rampă. măăă.Când le-or aduce înapoi. Iepele băteau din picioare şi se opinteau pe drumul alunecos. cu Gheorghe de ajutor.. afară.Las' pe mine. dacă s-ar fi ivit greutăţi. Paraschiv ţinea tira la un dâmb. Eu le sunt naş.Nu. . ho! opri primul.Ai adus prinţesele? . Spre seară. Armăsarii sforăiau înfioraţi. Au plecat câte unul.mâne spre câmpul Cuţaridei. Dungi subţiri se împleteau în braţele pomilor.Eu. Priviră într-acolo.Aici e. stai. Lolica! Glasurile se amestecară. în drumul căruţelor. De jos. ronţăind fire uscate de buruiană. se auzi nechezatul întărâtat al armăsarilor. În urmă rămăseseră Gheorghe cu ucenicul. . Ceilalţi râseră în întuneric. te strecori pe colea şi le dezlegi uşurel! Ţi-e frică de cai? . bând aldămaşul în cinstea mireselor. .Mă. Balta putredă luci. Peste groapă trecură brăbeţi. Sub ei se vedea lumina bordeiului şi în ţarcul întunecat se mişcau umbre mari.Le-am adus.Tu eşti. Crăcile subţiri ale salcâmilor se desluşiră.Aici. Pe deasupra plutiră aburii fundului. Numai dumneavoastră să-i ţineţi în şişuri dacă s-or întinde la vorbă. la drumul Dudeştiului. Pungaşii auziră copitele potcovite bocănind şi nechezatul unuia mai neastâmpărat. 36 . Căruţaşii. . Apoi se lăsă linişte.

răsuflând uşurat.. nu-ţi fie frică. ei. Erau şase. moşule! zise unul. dumicatul cui te-a făcut. Le sloboziră. . Na. Paraschive! şopti. . Surule! Nu te lăsa. Ciotul lunii se făcuse galben. pe aici. Bozoncea se târî până la ei. . neştiind dacă nimerise. călăreşte-o. Merse drept la iepele din faţă. Cârlane. tată. dă-i bine! Aha. se mai auzi vocea celui de la groapă. . na.Acum.Băgaţi-le-n ţarc.Ai răbdare. Caii se muşcau şi-şi loveau gâturile puternice. .Lolica.Acum să te vedem. hi. 37 .. Din groapă nu se auzi multă vreme nimic. Lolica! şopti pungaşul. Căruţaşii îmboldeau iepele spre poarta deschisă: . Bozoncea le făcuse semn. haide. Alergau în loc şi se izbeau de lemnul gardului.Garoafa. moşul închise poarta. Aşa. Malurile căpătară umbre măreţe. Armăsarii turbaseră. . n-o lăsa. Biciuştile sunau prin aerul rece: .Ehe. Ocoliră în goană iepele cu coamele zbârlite şi le loviră cu copitele.. aşa. nu. ai ostenit.Împroaşc-o.. Ele ar fi vrut să mai pască şi se codeau. Se potoliseră şi armăsarii. apucă o mică de fân de sub picioarele lor şi le mângâie coama umedă. în care ardea un miez roşu de tutun aprins: . Când intrară toate. hii! Se auzeau sforăituri şi icneli. Oamenii căutară sub paiele de pe fund şi scoaseră câteva sticle de rachiu. că-ţi face bine. Căruţaşii alergau pe marginea ţarcului..Na. Animalele îl simţiră. Cel tânăr se ridică uşor şi vesel. Cârlanii care nu coborâseră mâncau liniştiţi fânul de la picioare.Hai să ne cinstim naşul! se auzi o voce înfundată. na.Straşnici armăsari ai. Urmă o învălmăşeală.Haide. Armăsarii încă nechezau. . Lolica.Lasă-l. Gheorghe îi spuse: . Paraschiv se ridică în mână. boala dracului. năduşite.. Pământul era rece. Picioarele lor subţiri şi lucioase tremurau în bătaia lunii. . boala dracului.. Dinţii iepelor mestecau într-una. . Ridicară gâturile. Armăsarii se ridicară în două picioare şi nechezară de se cutremură groapa.. acum. Întorceau numai capul cu lene şi iar se aplecau. . Oamenii râdeau. Gheorghe îi mai dădu un cot ucenicului. mânându-le spre căruţe. Coborâră.Parcă-s hrăniţi cu iarbă-mare. ai. sunând din căpestre.Mănâncă o căruţă de fân şi tot nu-i ajunge unuia. Moş Leu îşi îndemna armăsarii trăgând cu furie dintr-o lulea. şi ucenicul văzu încordarea trupurilor roşcate şi negre.Hop. aşa! . aha. Pe urmă iepele fură gonite să pască. Ilie. Trecuseră trei sferturi de ceas şi le amorţiseră oasele. Lola... m-auzi? Hi! . na la tata. rezemaţi de codilele bicelor. Paraschiv numără căruţele. ha. Căruţaşii le adunară. na. că te-ai pricopsit.. calu tatii. aşa.Aşa. pulică! Se auzeau zăbalele izbind în măselele iepelor.. una lângă alta. strigând: . slobozeşte-te. Îşi muşcau cozile din când în când.. Lasă-i să se matolească niţel.Haide. Ucenicul era neliniştit. intră dracii-n tine.

hâţânat pe şira ascuţită a calului. chioare şi rare.Fugi. în burţile pline. În depărtare se vedeau luminile Bucureştiului. Numai aproape. Trecu de Tarapana. ostenit şi dămfuit. Paraschiv mai dezlegase un mârloi de mânz. la adăpost. pierdute sub oţetari sălbatici. începu să fluiere.. Frumoasă noapte! Se dezmorţise puţin. ştii unde ne întâlnim! îi şopti Gheorghe. auzi vioriştii cântând încă chefliilor şi se aşternu la drum. Cârlanul se smuci într-o parte şi scăpă. gloabelor! Iepele o luară la goană speriate. lăsând în urmă mahalalele. blând ca un iepure. dar vesel că scăpaseră cu bine. încercă să muşte şi lovi cu copitele. mai mult pe sub ulucile din margini. hi. dar era prea târziu. Mâna hoţului le pipăia dibaci boturile calde şi ochii lăcrămoşi. Mânzocul alerga sprinten alături. pâlpâiau felinare cu gaz. auzi? Nu. Hamurile cădeau fără nici un zgomot în praful drumului şi Paraschiv le puse numai câte o frânghie subţire în jurul gâtului. În urmă. Nu mergeau în acelaşi pas. că unul îl cunoaşte pe Stăpân: 38 . care se lăsa greu.Nii. II durea spatele şi i se făcuse somn. Lasă-i pe noi. hopa. Fierul intră în gingiile calului şi acesta bătu aerul cu picioarele dinainte. A cincia oară. Oacă îi sări înainte săl ţină. Simţind mână străină pe el. ca un policandru atârnat de cerul jos. spre mahalaua Filantropiei. mai apucă să audă un zvon surd de glasuri amestecate. de strigăte şi lovituri repezi. legândule căpăstru ungă căpăstru. hai. unde simţise armăsarii nechezând şi aruncând din copite. Luna tocită se lăsase într-o parte spre câmpul Cuţaridei. Căruţaşii ieşiră repede afară pocnind din bicele lor lungi. A străbătut Cioplea şi de acolo a călcat peste nişte grădini de zarzavat neîngrădite. Îl lovi cu cotul sub greabăn şi-l dezlegă. Şi le lovea cu picioarele desculţe pe cele mai apropiate. care se aşternea greu peste iarba scurtă a maidanelor. Când trecu la a doua căruţă. De patru ori târî codoşul perechile.Se făcuseră ai dracului.Haida. Ucenicul le îmboldea harnic: . Pungaşul se încăpăţână. .Lasă-l! strigă bătrânul neliniştit. Era răcoare şi noaptea de septembrie avea o limpezime strălucitoare. Treaba merse repede.. Animalele se liniştiseră. . . Simţi mirosul veşted al frunzelor de salcâm. Gheorghe trăgea perechea dezlegată spre câmp. Caramangiul îi apucă zăbala rece şi-o răsuci.. Drumul era lung şi pungaşul amorţise. scuturate şi împrăştiate. Drept spre ţarc o apucă. De jos nu se simţea nimic. Trapul uşor al mârţoagelor abia se auzea. Paraschiv dădu peste un cârlan sătul. Nici nu dăduse de ziuă când a sosit şi Gheorghe. uscăturilor! Hai. Cel tânăr mai încercă o dată.Şi se apucă să le desfacă legăturile. peste maidanele pustii. Degeaba încercă să-l potolească.. ca să le ţină la un loc. Ia altul. În urma cailor rămânea o dâră lungă de praf. că nu te ajung ei! Cel tânăr se aruncă şi şuieră o dată năprasnic: . Până să se dumirească. Ca să-i treacă de urât. Ucenicul se făcu mort lângă roţi. o iapă necheză speriată. agăţat la coada unei căruţe.

starostele. Când zeama albă dădu în clocot. căscă şi deschise leneş poarta grea de lemn. Ţinea o pătură veche. la un tăinuitor mai vechi. striga. Gheorghe îi da ajutor. Pielea cailor sfârâi. Nevasta luase animalele de gât.. Nu cunoşteau locul şi nechezau. că avem treabă. priveşte la iepşoara asta. Aveau în ochi o suferinţă tăcută şi de sub pleoape li se scurgea o zeamă limpede ca lacrimile.Pică şi el acum. dar ce să le faci? A trebuit să le dăm buzunări la burţi.Ce zici. Trebuie să-i ţinem la îngrăşat ca să luăm ceva. Stai să-i vedem.Devreme o mai luarăţi azi! spuse. cu şorţ roşu dinainte. Atinge-mă cu o ţigare! Cel tânăr râse stingherit. Au bătut în poartă. Şi se urcă şi el. şi doar asta nu voiam. Bozoncea unde-i? . Haide... câte bătrâne luăm pe ei? Celălalt se scarpină în cap. Gazda se scutură puţin..Să fie un ceas. Priceput. sub care aprinsese focul o muiere între două vârste. . Erau albi de praf. murgule. Aduse o căldare şi fierse nişte var. întrebând: .Bine c-am terminat! răsuflă Gheorghe uşurat.Eu. Când scăpară. Aduce de băutură. şi Paraschiv îi văzu dinţii galbeni şi rari. Gazda turnă varul fierbinte în găurile păturii. Ăia ştiu să scoată sufletul din ei. . da tu venişi de mult? .Te-a ginit careva? . .. cu ochii umflaţi de somn. le pipăi grumazurile şi dădu din cap: .L-am împuns niţel. Mânzul încercă s-o ia înapoi. te uiţi prin ea. paşte. şi-atât. acolo? . dar mâna puternică a femeii le stăpânea. din care mustea sângele.„Săriţi.Care eşti. Mi-a dilit unul o labă peste muie de nu mai vedeam. El i-a cărăbănit de sub nasul stăpânilor. L-a adus Florea. Cocîrţă se spălă pe mâini şi veni spre ei. Îl lăsară în mijlocul curţii. am adus nişte gloabe. atunci sculat.Da ăsta cine mai e? . mă.Ucenicul nostru. Omul le aşternu goroveală dinainte şi se îmbrăcă grăbit. Într-o parte era un şopron părăginit. S-au oprit tocmai în câmpul Dudeştiului. El zburda sătul prin ograda murdară. plină de găuri şi aştepta. bă ucenicule. iarbă verde! Mama lor de nemâncaţi! Păi animalul. zise Gheorghe. c-a venit Bozoncea cu ai lui şi ne-a luat căişorii!. Numai mânzul scăpase. tu-i dumnezeul mamii lor!” I-a potolit el. îşi aminti de Paraschiv: . Cocîrţă. Caii se înghesuiră speriaţi. într-o cămaşă lungă.Bună treabă făcuşi! îi spuse codoşului.Marfă proastă. săriţi. A ieşit o huidumă de om. aşezându-se pe picioarele dinainte. trebuie să-i dai şi lui. 39 . Încolo. . să fie cu vărsare de sânge.De. se ţine cu socoteală. zulitorul aşternu pe rând ţolul pe spinarea iepelor. n-o ungi? Ptiu. Părul lor frumos şi des se curăţa ca luat cu briciul. rămăseseră câteva buboaie albe. nu le mai trebuie. Iepele se smuceau nechezând. Bătrânul înconjură caii. . . numai coaste. se întinseră rănite la soare. arsă. Că şi maşina. . două.Nici dracu nu era pe drum.. Tăinuitorul îşi cunoştea meseria. În locurile goale.

Şapte ochi în plapumă! . rară şi foşnitoare. dăduse şpagă oamenilor lui şi se înfiinţase cu acte în regulă pentru iepele furate.O să ne mai odihnim şi noi până le-o creşte părul.. . le crescuse alt păr. S-au scuturat. le pipăi rănile proaspete şi clătină mulţumit din cap. ceata.. ha. minate de ţărani. Treanţă îi mângâia blana. . .Fante! . După el.Cum să fie? Ei ţipau şi noi îi cujbeam! rosti scurt. cum îi era obiceiul. nu le mai cunoşteai. Un câine mare şi lăţos se gudura la picioarele lui Gheorghe. . se ridică gazda. Soarele mai mult lumina decât încălzea.Da de soilit unde soilim şi noi? întrebă Oacă. Nu-şi găsea locul. În grădini. smocuri. avem biştari frumoşi! .O să plouă. îi văzură şi pe ceilalţi sosind. şi-i urcă într-o şură de paie uscate. într-o comună apropiată.Dacă l-a adus mandea! se fasoli ăl bătrân.În regulă. gonind. . trântind în paie cărţile soioase. Se făcu frig. hoţii râdeau.. Sub ei se auzea ronţăitul mărunt al cailor.Se aşezară pe buturugi. moară neferecată ce eşti! . . Piele şi Bozoncea. Lumina soarelui se şterse. Tăinuitorul adăposti iepele şi în curând începu să picure. zise Florea. Nicu-Piele.Uite spaţiul. Către Bucureşti treceau căruţe pline cu pepeni. se amestecă Oacă. cu şire lungi de fir alb. acum arătau pestriţe.Mucles! Dă-te-n câştig! Glasurile se ascuţeau. ha.Le-aţi făcut formele? . smocuri. Caii sforăiau la soare. peste care erau întinse preşuri curate. . Dacă scoatem un preţ bun.Haideţi cu mine. În curtea plină de orătănii nu era nimeni. cenuşii. Faţa lui ciupită de vărsat se strâmbă într-un râs scurt. Corcoduşii aveau o povară de frunze. Pe cer se adunau nori lunguieţi. În frunte era Stăpânul gonind.. Muierea tăinuitorului 40 .Şi cum a fost? întrebă tăinuitorul. Banii aveau un clinchet limpede şi treceau din mână în mână. Tocmai a doua zi pe la prânz s-au sculat.Rigă! . Pământul se întărise. Gheorghe se apucase să joace dardăr cu Oacă. Morţi au căzut. înveseliţi. Peste câmp. Din negre ce erau. .Leagă căţeaua. Oboseala se lăsa în picioare. . Paraschiv auzi zgomotul mărunt al ploii şi-i fu urât. turcaleţilor. n-aveau ce face. Se înveseliră. Mirosea a sfoiegeală şi a toamnă. ha.Noroc! aruncă Bozoncea de departe. Soarele strecurat prin şipcile putrede ale şopronului le încălzea spatele. Ucenicului iar i se făcu somn. pungaşii vorbeau mai repede. a nimerit ucenicul? . Starostele cercetă gloabele. Tot câmpul Dudeştiului pălise. au mai căscat. Timpul se înăsprise. . întortocheate.Le mărităm taman bine la târgul Oborului. cădea puful de pe gutui. Lângă el. Cocîrţă umblase pe la primărie. Pe spinările arse cu var. Mârţoagele se puseseră pe picioare.

băgase şi câte o vadră cu apă în ele. mâncate bine. în pas mândru. prefăcându-se că ştiu totul. Geambaşii cu cefe groase şi roşii. Pungaşii şi-au făcut loc cu coatele. Glumeau cu negustorii şi-şi bălăbăneau burţile revărsate peste centiroane. nu jucărie. câte doi. Văzu cum vânzătorii plimbă caii în ocolul plin de bălegar şi de paie. stăteau căruţele şi carele dejugate. nevasta le agăţase funduliţe roşii. Larma tocmelii se auzea de departe. Gheorghe şi-a făcut o cruce mare şi-a scuipat în sân. băuţi. cu dinţi de aur dădeau târcol iepelor de doi ani cu picioare fragede şi alungite. de aramă. Bouarii şedeau alături vorbind. vârâţi în cizme lungi. ţi-era mai mare dragul să le priveşti.le umflase cu orz şi. Stăpânul cu Florea trăseseră la hanul Oborului. câte doi-trei. copii desculţi. Câte doi. Oacă şi Nicu-Piele pipăiau locul. ce se plimbau fără scop. Era treabă. lustruite. hoţi de armăsari. Crescuse şi mânzul. târând după ei boii supuşi. Bani. umede de năduşeală. Vânzarea iepelor ca vânzarea. Bozoncea ocolea herghelia şi clătina capul mulţumit: . Târgul se simţea de departe după larma glasurilor şi după mirosul de vită. numărate de mâini lacome. înainte de a pleca la târgul Oborului. să le vadă cumpărătorii. ruginite. ameţiţi de băutură? Într-o parte. să nu le deoache careva. Unii îl cunoşteau şi strigau: . vesele. nepăsător. Sandu-Mînă-mică. într-un ţarc împrejmuit cu şipci albe. veneau mai în urmă Cocîrţă şi ai lui. din care pocneau pe neaşteptate. Mai erau şi curioşi căscând gura. stăpâni de herghelii şi poliţai cu şepci înalte. cu cuţite lungi la carâmbi. dădeau ocol caii şi vitele. dar puteau ei să lase bunătate de fraieri. Numai hârtii de cinci sute şi o mie. bă. Drumurile erau stricate şi pline de praf. gârlă. Iepele grele se mişcau alene. ochi cu priviri scormonitoare şi mai ales o veselie iute stârnită. păzea buzunarele! Glasurile se pierdeau în larma tocmelilor şi codoşul ocolea pe departe. care miroseau frumos.Parcă-s armăsari de Vidin. privind în jur la cumpărători. să nu stea la vedere. . Mulţimea pestriţă de târgoveţi se înghesuia spre mijloc. Nu purtau cămăşi largi şi nici opinci. cu ochii-n patru.Ai ieşit la treabă. burduşiţi de parale. cu ochii mari şi blânzi. mirosind a drojdie. mişcându-şi gâturile pline şi încordate. Aveau brâie late de piele cu chingi oţelite şi limbi groase. Cârlanul bătea cu copita şi necheza nărăvaş. tu-i cerul mă-si! Când au plecat. uceniciile! a strigat la Paraschiv. ţăranii vindeau oale de pământ şi linguri de lemn. unde. au luat drumul Oborului. vorbea cu parlagiii şi măcelarii. gata dup-un bacşiş. Cel tânăr se uluise. După ce dădură un ocol. Cu caii. În margini. feţe încordate şi pânditoare. Aceştia şedeau împrejurul ţarcului pe scaune de lemn cu trei picioare. că erau cunoscuţi. se băteau aproape pentru o vită în timp ce ăilalţi râdeau nepăsători şi plecau deoparte. Gheorghe se dădu lângă geambaşi şi bouari şi întrebă ce preţuri erau în ziua aia. se tocmeau tare.Baftă şi-un preţ bun! Haide. Din portul de la ţară nu ţineau decât sumanul şi pantalonii albi. neadăpaţi de cu dimineaţa. împletite. bătrânul spuse: 41 . înjurau toţi în acelaşi timp. Gheorghe. cu obrajii ca para focului. Spălate şi dichisite cum erau. Târgul boilor se înteţea la urmă. În mâini învârteau bice subţiri. Erau altfel îmbrăcaţi. Râdeau tare. Pe la căpestre. Paraschiv era numai ochi.

Era mai mult o petrecere. . Aveau preţul lor. flocoşi şi obraznici. nu 42 . Se încinseseră câteva grătare. Împrejur. că pică Sandu acum şi ne spune. târându-se pe sub mese. la mese înalte şi lustruite din lemn de brad.Să nu vă prind! se răsti la ei starostele. Mai era vreme. din Dealul Spirii. şi câteva vaci leneşe însemnate cu fierarul roşu pe pântece. Unul vindea. Nu mai aveai loc. la cerul învăluit într-o lumină de toamnă şi parcă nu s-ar mai fi ridicat. Aceştia se hărtăneau întărâtaţi. mâncate de igrasie. nişte boi cât streaşină hanului. cu geamuri afumate şi înalte. scuipau cu plăcere şi îşi clăteau gura cu puţin vin acrişor. unde se înghesuia toată mulţimea de negustori. stăteau cu picioarele întinse la soare nepricopsiţii. fuduli şi ghiftuiţi. Florea trăgea dintr-o ţigară. numai negustori. târând după ei vitele legate de coarne. la picioarele stâlpilor verzi. neliniştiţi. nu bea. Or. veseli că umflaseră câteva portofeie. Ggîrlea. rămase de cu vară. Paraschive! îi şopti caiafa celui tânăr. cu toarte vechi de alamă.L-aţi văzut pe Cocîrţă? îi întrebă starostele. Tăinuitorul sosise cu hîţele de pricopseală şi se oprise într-o parte. schilozii şi pociţii. Ei se spurcaseră.Nu. Ucenicului îi lăsa gura apă. Nu se grăbeau. Se auzeau lăutari şi chiote din prăvălia neluminată. scoteau resturile de prin măsele cu unghiile lungi şi galbene de tutun. Picară şi Mînă-mică cu Nicu şi cu Ciupitu. lângă ţarcul de vite. Lângă el negustorii înfulecau pe nerăsuflate.Hai mai într-o parte. Oamenii cârciumarului le ungeau cu grăsime. cu coaja rumenită şi trandafirie. că locul aducea bani. smălţuite pe afară. crescute. costelivi şi murdari de balegă. Lângă ei geambaşii înghiţeau cu lăcomie. sub care. In faţa cârciumii cu ziduri vechi. . Tot Caţaveiul. aşteptând pomana negustorilor. de frunze uscate de plop. aşteptându-şi rândul. proaspete. le rodeau până nu mai rămânea o bucăţică de carne şi le aruncau cânilor. Ăştia rămaseră în soare posomoriţi. cu obrazul plin. se adunaseră vreo câţiva cîini trăiţi bine. . adulmecând. din Rahova şi Foişorul de Foc.Uite barosanii. cum s-ar zice. Stai. Buzeştii. Se auzeau trosnind fălcile puternice şi măselele lor fărâmiţau oasele moi. de la Mandravela. se adunau tocmaşii la un pahar de voie bună. Azi suntem negustori! Oacă clipi la ceilalţi. Negustorii erau înţeleşi. Împrejur. altul cumpăra. grămezi de felii albe. mai la urmă. Privi prin umbrarul de frunze uscate prin care cădea soarele. viţei roşcovani care mugeau ascuţit. era un acoperiş lung. aşezând deasupra fleici roşii. Jos. duhnind şi înjurându-se. De-abia dacă unul-doi vânduseră la preţul cerut şi numai dacă găsiseră vreun prost. Te trăsnea de departe un miros de mujdei şi abia dădură peste Bozoncea într-un colţ. Îl cuprinsese lenea. Cum să nu pui muia când vezi atâta bănet?! Alţi cirezari se îndreptau spre cârciumă. Li se făcuse foame. O femeie tânără căra pâine în panere adânci. Se auzea sfârutul cărbunilor peste care cădea untura topită şi un miros aţâţător îţi muta nările din loc. Tocmaşii râgâiau apoi mulţumiţi. Către ei se îndreptau şi cirezarii. Aşteptau la umbră să le pice marfa. Nu mânca. Slugile hangiului cărau băutura în ulcele de pământ ars. din grâu copt. să nu s-arate vreun păgubaş! S-au tras către hanul de şiţă. decoloraţi. . chelălăind şi apucând oasele aruncate.. boi nu cumpăra oricine. Zece Mese. nu era degeaba.

cu spete de bivol şi braţe puternice...Nu-l iau! Cumpărătorul se făcu că pleacă.Le-aţi umflat ca să pară mai grase.Am plecat. privind la alte vite. pe care le băteau de carâmbi. Ce i-ar mai fi uşurat! Tocmeala începu sub nasul lor. rumeni de băutură.Fugi.Cât iei? .Două sute! aruncă negustorul. Pungaşii se apropiară ca şi când nu-l cunoşteau pe Cocîrţă.Nu-l lua dacă nu-ţi place! Negustorul scoase teancul.Cinci sute. croiţi pe picioare groase.Trei sute. cu alamă în capete.Ce boală? sări proprietarul. Cetele se priveau.ieşeau din el decât dacă dădeau de animale mai bune.Atât! .. Acesta lovea cu pumnii coastele boilor strâmbând din nas. dintr-o pungă lunguiaţă de piele doldora de hârtii de o sută.Patru. Ăsta-i bou de Arad care a jucat la nunta lu’ împăratu’ Traian! . Negustorii se şterseră bine la gură. . Tocmaşii aveau cizme de lac şi nuiele scurte de trestie de mare.Trei sute! . ehe. Florea.. Erau toţi înalţi. o dădură pe gât pe nerăsuflate şi aşteptară tot încruntaţi. . se uitară la ceasurile de la brâu şi se apropiară de vite. păşiseră dezmorţiţi pe bătătura din faţa şopronului şi se pipăiseră prin buzunare. lasă-mă să-i umflu ăstuia ghiulul de pe deget! se rugă Mînămică şi-i arătă starostelui un negustor. făcea pe niznaiul: 43 .Nu-l dau! . Cerură câte o ulcică de vin.. domnule.. Ei luau inima târgului. că vă ştiu eu. Clientul ocolea gloabele..Tu n-auzi că geme. . Sandu lăsase o mână în jos şi era cu ochii ţaglă. d-acilea! Nu vezi că pică d-a-n picerele? E bun de pastrama! Vânzătorul se căina.Nici un leu mai mult! Cirezarul se ţinea dârz: . le pipăia burţile pline şi clătina din cap: . Stăpânul se ridică de la masă îndreptându-se către ţarcul unde Cocîrţă vindea iepele.Cât? .. . Barosanii se ridicaseră. lăsă celălalt turtindu-şi pălăria pe urechi. care era mai îmbrăcat. . . Se făcu supărat: . oftară.Mă duc? mai întrebă Sandu. Ocoleau vitele şi închideau dintr-un ochi. . lasă.Aşa căişori nu mai găseşti dumneata.Că nu l-oi vrea de pomană!? . ăsta-i bou? se întoarse clientul. Tocmai era în preţ cu un muşteriu şi muierea dădea din clanţă. . . Tăinuitorul mai rămăsese cu mânzul şi cu două mârţoage. Pungaşii nu mai aveau astâmpăr. bă. Bozoncea tăcea mut şi încruntat. .Da ce.Stăpâne. . n-oi vrea să zici că-i de cişit? .A cui e boala asta? . scuipă năduşit şi văzu cu ochii lui cum pierde preţul. blestemă mincinoşii. şi îl flutură pe la nasul cirezarului. Pe negustori îi lăsară în plata Domnului. Gheorghe nu-i slăbea. Stăpânii nu spuneau nimic.

Într-un colţ mai petreceau trei negustori cu lăutarii. Toată omenirea aceea zgomotoasă pieri într-un ceas. gonind. nu spuse nimic. privind cu nepăsare. aduşi de vânt. Câţiva ţărani îşi numărau banii sub căruţe. Deasupra câmpului plutea un nor gros de praf. hai în petrecere! rosti mulţumit Bozoncea.. Cocîrţă îi dădu banii legaţi într-o basma muierească.O scoatem noi la capăt până-n primăvară? Ce zici.Oi fi de la poliţie. Împrejur.Na. . dacă vrei să ştii. .. masa Stăpânului? întrebă Oacă în gura mare.. cu mânz cu tot? Muşteriul mormăi: . negri. Bozoncea se rezemă de gardul murdar. mirosea frumos până departe. şi n-arătau ca astea.Ce să zic? Numai să nu ni se urască. bătându-l pe umeri. coji de mere şi balegă. Slugile hangiului strângeau ulcelele golite şi resturile din farfurii.. Aruncă repede: . Îi luaţi? Hoţii râseră uşuraţi.. Starostele scosese suriul său cu prăsele de sidef şi scobea gardul iuteiute. Erau rupţi de foame.De.Le iei? întrebă tăinuitorul.. . cu pereţii afumaţi era aproape goală.Cum să nu? Da ce crezi dumneata? Şi scoase un teanc de hârtii ştampilate. unde nu le vedeam eu. Frunzele uscate ale acoperişului foşniră şi o ploaie galbenă de crengi smulse pică peste mesele umede şi părăsite.Vă dau patru sute.. şi făcuseră focuri la care coceau porumbi lăptoşi.. că ţi-e mai mare dragul! Eu am târguit mai de dimineaţă tot aşa ceva şi m-a costat două sute bucata. Manglitorii dădură buzna în han. care cânta de inimă albastră. Dinspre apus soseau nori mari. Era la spartul târgului. Se hitrofoniseră şi moţăiau cu ochii în gura guristului.. ăştia-s cai de furat. acolo l-ar fi mântuit pe client. .. Pe jos. 44 .Care pui. asta ţi-am dat! Fă-i tu în parte. Gheorghe. pline de timbre. Nu mai rămăseseră decât câţiva clienţi care beau grăbiţi. Stăpâne! Asta am luat. Sandu îi şedea în cârcă şi omul băgă de seamă.Da ce-au cârlanele astea. mă. Starostele vârî legătura în nădragi şi râse: . sumeţindu-şi pantalonii prea lungi. nenişorule. Necunoscutul avea o şapcă murdară şi şi-o trase mai pe ochi. .. la umbră. . Dacă ar fi fost groasă... Oborul se pustia. că eşti mai bătrân? . rămăseseră numai paiele tocate de copitele vitelor. Slăbănogul cercetă totul cu grijă şi mai zise: ..Da acte au? . Pe şoselele ce duceau în afara Bucureştiului. Gheorghe se lipi şi el în stânga muşteriului şi zâmbi: .Al nostru eşti! zise codoşul.Eu sunt geambaş vechi şi. Schimbul se făcu la repezeală şi plecară mulţumiţi. Întâi răbufni o furtună ridicând praful şi măturând târgul. se vedeau căruţe goale. Ce te-apucaseşi să spui vorbele alea urâte. ai cerut cam mult...Şi-acum. Ploaia izbucni deodată cu picături mari..Ce mult? Care mult? Cinci sute. Odaia întunecată. Uite la părul lor. .

mînca-ţi-aş leafa! Era sfrijit şi nedormit cu zilele. . copilo. de-a cântat la granguri şi la feţe bogate. Caiafe bătrâne. Mitică Ciolan. Bozoncea chemase lăutarii la masa lor şi-i judeca: . o momită acolo şi-o ciorbă de burtă dreasă cu oţet şi cu usturoi stors. cu nişte ochi dulci. Să n-avem vorbe! Cu mine nu senghite! Slugile au spălat măruntaiele din care mai picura grăsimea şi sângele. Că lacrima ce-ţi plânge în anii tinereţii Nu e de-o alinare. După târguială. Se aşezară. şi Neacşu. A dat femeile la o parte. ploua să rupă pământul. Focul să te arză Şi lumina zilei să nu te mai vază. Ăl cu ţambalul clămpăni o dată coardele şi trase cu ochiul la ceilalţi: . dădea pe gură. Inel. cu nevasta şi cu ajutoare. Ori nu-l ştiţi? Anghel. Cântaseră pungaşilor. cu degete lungi. N-ar mai fi plecat nimeni. şi Dumitru. . cine-i mai ţinea minte? Zicea guristul: Inel. Negustorului tocmai îi picaseră câteva târnuri cu ficăţei şi maţe de miel de la zahana şi codoşul a pus ochii pe ce era mai bun. porunci starostele. că aşa-l chema.Mă. p-asta şi p-asta. Afară.Se poate? Avea o mână subţire şi ageră. Doamne fereşte de aşa muşterii! Hangiul striga la ele vesel şi cu oarecare îngrijorare. Eu te-am iubit. Instrumentul răsună şi vioristul luă cântecul din zbor: . Gheorghe năduşise alergând când la bucătărie. Dar n-am avut noroc. inel de aur. au încins un grătar şi şi-au văzut de treabă. Adio. proţăpit într-o cravată albă de ginere.Să-mi ziceţi Inel. Piele îşi întinse ciolanele lui lungi şi oftă cu mulţumire. inel de aur.Dumitru-mi zice. 45 . băgă dibla sub braţ şi rânji: . cel mai gras.Slugile se înghesuiră să le cureţe scaunele.P-asta să mi-o pui. dragă Nelo. iar ultimul. zise unul. dar cu mâna repede. Cu acordeonul cânta Neacşu. care tremurau pe coarde. că erau toţi de pe vremea lui Maciste. Sandu trase două mese aproape. căutaţi la dinţi. inel de aur. când înapoi în prăvălie. se lasă seara. cam urduros. Şi unde mi s-au aşternut hoţii pe mâncat! Cârciumarul căra cu tovarăşii lui. merge câte o fudulie de berbec. Cu piatră la mijloc.Taraful lui Mitică Ciolan. a deschis o fereastră şi a ales. lui Gică-Adormitu. care sunteţi? Ia să-mi spuneţi. Erau patru balaoacheşi. şi Mitică. lipicioşi şi se făcură mai aproape de masă. Ci e scurtarea vieţii. Eu plec. lui Mielu-Calapod.

n-or să te mai ţie balamalele. de avea şi un zdrîng cu care intra în cântece.N-avea tu grija asta. . Se împărtăşiră şi lăutarii. răspunse el netulburat. Cârciumarul aşternuse dinaintea pungaşilor o fată curată de masă şi le turna în pahare o drojdie pricopsită. parcă o gâdila. Spune. Că nu l-am vândut la preţ.Toarnă. Mână-mică le trăgea chiulul la băutură. Şi iar mai întingea un miez de pâine în sângele proaspăt al fripturilor. În timpul ăsta. . Mâncarea sârbească era pentru apelpisire. spune. îşi puse mâna pe piept şi zise: Spune. Guristul se matolise puţin şi avea chef de ciripit. . Slugile aduceau tocmai un castron de pământ în care aburea ciorba. Oacă îl înghiontea: . . Mitică-Ciolan. Treanţă. salată. Bozoncea râdea.. Atuncea caii se fură. roşii şi brânză moldovenească cu bucăţi subţiri de vinete şi inimi tocate. că doar n-oi avea pâlnie de argint în beregată! Sandu nu se sinchisi. ca şi când ar fi ştiut. Uscase o sticlă pe dinăuntru. astâmpără-te.. Vechiul cântec se împletea cu sunetul stins al acordeonului şi cu tristele măsuri ale ţambalului.Rupe-mi şi mie din bulca aia un coltuc! Se băteau calicii de foame la gura lui. Îmi ştiu eu măsura. Piele băgă de seamă. Lemnul ei scump răsuna dulce o dată cu cuvintele: Căpitane de judeţ. Frumoasă e şi viaţa. moş bătrâne. caii când se fură? Noaptea pe fulgerătură.Bă.Bă. galbenă ca untdelemnul. Frumoasă e Constanţa. Cocîrţă umplu paharele din nou şi hoţii băură cu sete. Dar mai scumpă şi mai dragă Îmi este libertatea! Sunetul dulce al viorii acoperise ploaia de afară. Ceru lui Paraschiv o bucată de pâine: . 46 . în care nevasta cârciumarului fărâmase piper. că era hămesit. Începură masa cu o groază năprasnică. Să duc pâine la copii. molan Stăpânului! se răsti Oacă la ăl bătrân. cu un iz vechi. Anghel bătea cu degetele în spatele viorii... ca să capete puteri. Şi am luat pe el cinci mii. plăcut. Halea Piele cu patru guri.. Pentr-un pui de murguleţ. râdeau şi ăilalţi. Buzatul pusese ochii pe masă. Gheorghe striga la muieri să aducă mai repede ciorba de burtă..Şi-ţi las ca amintire O mică lăcrămioară. îi strigă. Câte cinci momite şi câte două fleici. Iuţeala le făcuse râie în gât.. De ce mă ţii la arest.. Şi unde au început să care.

. de nu mă uita. Guristul iar gungurea. Să-mi dai drumul la chindie.Aşa. erau chiauni. Oacă gonea spre casa gagicii. S-aduc tata cailor. Oborul era pustiu. Ţiganii nu prea se îndemnau.. care se afanisise. făcu Neacşu. La Mariţa la bordei. Cardeşte-mi. Paraschiv îi veni bătrânului în ajutor. ostreaţă! Halal de mă-ta de te-a făcut! .. Dumitru tot mai bătea coardele ţambalului şi Mitică răguşise: Ia dă drumul... Gheorghe î! căra în spinare pe Nicu-Piele. Bozoncea băgă mâna-n nădragi şi scoase sutele. Hangiul deschise uşile şi aerul rece pătrunse înăuntru. şi Anghel. Mitică. au plătit.Las'. gagica Stăpânului. S-a ales bules de ei. să-i ia piuitul.. Hangiul aduse şi nişte ulcele cu vin roşu. au dat bacşiş slugilor şi au plecat cu ţiganii după ei spre Trei Coinaci. că luăm alături. Bozoncea.. scoal’. Să-ţi aduc de-o herghelie. Neacşu schimbă măsura: Banii mei. dus de subsuori. . să dea de veste că sosea Stăpânul în petrecere. . de avea o undă fierbinte şi un gust acrişor. cu mine să staţi. Lăutarii îşi făceau treaba. În frunte. O dată se însufleţiră balaoacheşii. Să-ţi aduc bătrân şi breaz. caşa avea obiceiul. C-afară plouă şi varsă. mergea chiuind. la casa Didinei.. Pe la cinci după masă. aici. Juca în drumul noroios şi striga: Cardeşte-mi. lăsându-l pe Ciolan să se odihnească. Mitică trase din oblon la ceilalţi şi zise iar: Să-mi dai drumul la nămiaz. Şi-am scăpat de la pedeapsă. Florea a pus laba pe masă: . trezeşte-te! Lunganul călca în străchini. 47 . cardeşte-mi. făcea Sandu între două înghiţituri. Când s-a întunecat bine.Staţi colea de înfulecaţi şi voi ceva! i-a poftit Bozoncea. Lăutarilor le era mai mare dragul să cânte. Îi trimisese înainte pe Mînă-mică şi pe Florea să târguiască stofă de rochii ibovnicei. Felinarele mărunte ardeau spre Mandravela şi numai câinii lătrau în câmpul părăsit..Brava. Starostele a umplut ţambalul cu poli. Stătuse şi ploaia. Şi muma cârlanilor.. . năduşit tot. zicea buzatul.dumicând. candriule! Aşa..Mă.. se răţoi starostele şi ceru slugilor să le pună dinainte. Era vesel pezevenghiul pentru că avea bani şi-i era bine. Afară se mai luminase. II înjura şi-l smucea: . gata cu arcuşul în paharul Stăpânului. cu o mână la spate şi una deasupra capului. fă nevastă.Nu. ciripi vioristul. banii mei. mă.

biciuiţi de căruţaşi. mirosul nopţii de primăvară. întârziind. Acum avea casă ca lumea. de părinţii morţi. Cu câteva zile înainte. topirea înceată a zăpezii şi auzise strigătul tulburător al cocoşilor. urmele cerului se ştergeau. Negustorul se gândi că trecuse şi iarna. Întâi a venit Matei. Dacă mai soseau alţii. Stere umblă câtva timp însoţit de câini. însemna că o să-i crească şi lui deverul. Se întorseseră gunoierii. Trecu pe lângă gard. Era spre primăvară.. Deschise poarta. de sus. verzuie de iarbă. Voia să simtă de acolo. Auzi burlanele casei zuruind. Gunoiul zăcut sub zăpadă mirosea frumos a frunze putrede. Dinspre Tarapana veneau căruţe cu cherestea. Urmări descărcarea scândurilor şi fluieră vesel. cu palmele. scotea greu bocancii. Nevastă-sa aduna bălegar 48 . de casa de la ţară. împletite peste clădirile depărtate. să nu se mai canonească. O căldură abia simţită se zbătea peste loc. dar mergea mai departe. Răcoarea serii cădea abia simţit. neliniştea sfârşitului de martie..Lume Stere deschise larg uşile. şi se dezbrăcă leneş. Nori albicioşi călătoreau spre oraş şi se pierdeau în sârmele numeroase. Inginerii bătuseră ţăruşii. Câinii se gudurau la picioarele lui. se vedea bine.Lasă. vopsită. din Moldova. Pământul negru şi gras dospea. Prin fereastra aburită se vedeau capetele câtorva muşterii şi umbra Linei. mâncaţi. du-te de te culcă. Căruţele goale îşi sunau roţile şi osiile spre Griviţa. Închid eu prăvălia. în seara aceea. Flăcări vesele se aprinseseră şi pe rampă. rece ca o apă. Lina îl auzi apoi aşezând obloanele şi deschise ferestrele. trăgeau greu. de care legase cu rafie tulpinile crude. Cuţarida prinsese o barbă scurtă. adusă de pe front. ferindu-se de lumina focurilor. Îşi descheie nasturele de la gât al cămăşii şi vântul şovăitor i se strecură pe piele. Le pusese fiecăruia câte un tutore de salcâm tare. I se făcu dor de ai lui. Simţea şi ea boarea lui aprilie. Închise uşa în urma sa şi-i spuse: . O toropeală neînţeleasă îl cuprinse. de unde plecase de la doisprezece ani prin străini. Era îmbrăcat într-o scurtă de stofă militară. Lucrătorii plecaseră. la întrebarea lui. În ea zăcuse de tifos. Cârciumarul îşi privi pomii. cu burţile murdare de clisa neagră. Dumnezeu îl ştiuse cum adunase banii de loc. Glasurile lor se auzeau înăbuşit. îşi făcuse prăvălie frumoasă de zid. Locul fusese împărţit în două. socotise la masă cu un creion şi. Necăjit. Grigore le împărţea lopeţile şi măturile. că nu-l luase Ă-lde-sus. măsuraseră loturile şi oamenii se apucaseră de treabă. La lumina lămpilor. un funcţionar de la primărie se abătuse pe la cârciumă cu vreo câteva registre la subsuoară. Şi-a ridicat casa singur. căscau leneşi. îi răspunsese că or să-i vină vecini. unse cu gaz. Paşii i se înfundau în noroiul gros. care venea pe furiş. moleşiţi. învăluindu-l. Femeia lui mătura duşumelele negre. Grigore avusese dreptate. o namilă de român cu un păr rar şi dinţi negri. încet. Începea să se aşeze. spre rampă. Se grăbi înapoi. Zări focurile ţiganilor puşi să păzească stivele. Caii. pline vârf. clădită pe temelie sănătoasă. Gurile lor de tablă aruncau în curte cocleala ultimei zăpezi de pe acoperiş. Simţise pe rând.

pe marginea tare a gropii se ridicară bordeiele chivuţelor care adunau sticlele şi cârpele pentru fabrici. acarul. Tot cam la vremea aia. Cârciumarul îi vedea numai seara. scuipau în silă. tot galbeni şi duşi.Creşte. Stere află de la Grigore că spre rampă cumpărase o curea de loc unul Bică-Jumătate. în camioanele care-i aduceau ar mai fi încăput. legaseră un câine de par şi se numeau stăpâni. Se umpluse maidanul de plozi. In câteva zile îşi ridicaseră şi ei odăile cu geamuri oarbe. Stăpânea. au plătit parcelele. Ba cu împrumuturi. Mahalaua prindea faţă. şi Ilie. speriată. cereau câte un dorobanţ şi nu spuneau nimic. cu feţele supte şi ochii arşi de nesomn. om al dracului. Au ridicat două odăi acoperite cu carton şi muierea le-a spoit cu albastru. Sub şepcile vechi strălucea părul. Intrau în prăvălie. După ei picară în Cuţarida şi vreo doi precupeţi de olteni care n-aveau în ce băga banii. se lăţea. puşi pe negustorit. îl avea pe nenea Cristache Cuţu. parcă vorbiţi. unde era locul mai gras. petrecăreţ. să nu-i mai numeri. Nu semănau unul cu altul. Ieşeau chirii şi cârciumarului îi păru rău că nu i-a dat lui mai înainte prin minte să cumpere pe preţ de nimic buza aia de pământ. Aveau hainele lustruite de cărbune şi miroseau de departe a fum. Puneau la loc. Ai treabă. dar nu le trebui multă vreme să înţeleagă. unul după altul. Spiridon. Pe urmă au sosit ceferiştii. Ţinea nevastă şi casă grea. cu coliva-n piept. Au dat ploile lui aprilie. după şeful gunoierilor. Venea seara rupt de şale de la muncă. Cel mai vechi vecin în groapă. de umbla şi el cu trenurile. când se întorceau de la muncă.de pe rampă. Creşte! . că-l schilodiseră de-un picior în război. sec şi adânc. Stere îi privea de pe scările de ciment ale prăvăliei. Nu prea 49 . fochistul.Mişcă! Mişcă! zicea Grigore cârciumarului. lată şi adâncă. măsurau cu paşii pământul cumpărat. În câteva luni. . Împrejur numai amărâţi. Ăştia îşi făcură grădinărie spre Tarapana. S-au mai îndemnat vreo câţiva lucrători. se uita la ei cu milă. ba cu economii. Era altceva să vadă acoperişuri în dreapta şi-n stânga. adunat grămadă. Venise în Cuţarida cu nevastă şi copii. Copii. oamenii forfoteau. se mai dregea cu un rachiu. „Ce. nene! răspundea Stere. Strigau la neveste. te urci în tramvaiul cu cai la Tarapana şi până la prânz te-ai şi întors înapoi”. tăcuţi. În părţi rămâneau maidanul nesfârşit şi groapa fără margini. îl mânca un vierme pe dedesubt. Iarba pierise în drumul căruţelor. cu mulţumire. îl amesteca în apă cu lut şi lipea chirpiciul pe pereţii de scânduri subţiri pe care bărbatul îi potrivise în grinzi. Funcţionarul primăriei îşi făcea drum tot mai des spre locuri. Avusese dreptate jupânul lui: nici oraşul ăsta nu stătea pe loc. vai de viaţa lui cum se trudea cu beteşugul de-l avea. Aveau mai mulţi copii decât lucruri. Negri. se uita la vecini. Avea ochii în fundul capului. Chirică acarul şedea într-un fel de magazie de scânduri prin care bătea vântul. Le căra mere într-un sufertaş. apoi potecile s-au zbicit. n-avea ce le face. adică aici nu era bine? se întreba. de fusese şi la nunta lui. dus în lume. de era brutar în Griviţa. se întemeiase cu ce apucase. tramvaist. măsurile de rachiu şi plecau. pe tejghea. tuşea a doagă. ca şi când ar fi fost străini. Statul scumpise de la o vreme preţul metrilor de pământ şi asta îi plăcea negustorului. Şedeau unul lângă altul. Se miraseră ce-l găsise. Chirică.

ţinute iarna în paie până rodeau iar pomii.că aşa e gura lumii. dar degeaba. şi se despărţeau. râzând moale: . se spălau la pompă. l-ar fi mâncat câinii. bani. le aşeza pe masă. Vedeau firma de tablă strălucind în soare şi mesele scoase afară o dată cu îndreptarea timpului. şi străbătea maidanul. amuţise. Se dusese vestea . Unul o lua spre Revizie. Stere se uita. Au aflat de pe la lucrători şi gunoieri ce voiau să ştie. Sărăcie de om. priponeau caii lor voinici de stâlpii gardului şi intrau în prăvălie. Spre sfârşitul zilei. curtea negustorului se umplea de chivuţe şi de gunoieri. Nimeni nu ştia cine i-a adus. De la un timp se abătuseră pe la cârciumă şi nişte hoţi de bolintineni. banii. în drum se întâlneau cu alţi ceferişti din mahalaua vecină. slobodă. pentru mânji! Scotea pe rând fructele cocârjite. tot la muncă. apoi. pe îndelete. muierea ţinea uşa şi ferestrele deschise. Se scurtase şi timpul. Treceau groapa în faietoane înalte. descălecau din fugă. Se tăiase un drum nou spre Griviţa. de alta. Chipeşi oameni. Toţi îl vorbeau cu patimă şi duşmănie. De la o vreme se înstrăinase parcă şi de-ai lui: de Spiridon şi de Matei. două. Nu bea mult. verzi. Socoteala nu era rea. pustie la ora aia. mirosul ţuicii sau vreun cunoscut. dar nu-l băga nimeni în seamă. saluta pe portar şi se îmbrăca în hainele de lucru. Treceau Cutarida. şi gata. cerea un dorobanţ. limpeziţi de drumul făcut. înalte şi late. Purtau căciuli încă. Îşi rupea de la gură să le cumpere. mai aveau de mers. unde erau nişte porţi de fier. După ce dădea bună seara. usca locul pe unde trecea. Aşa ceva le-ar fi trebuit. Cârciumarul vorbea câteodată cu nevastă-sa: altcum. în stradă. era să deschizi uşa ălor de aveau. îmbucau ceva la repezeală. Lăsau în urmă calea negustorilor. să mai audă de una. părea omul dracului. la lucru. Drumul trecea pe la Stere. În odaia lui ardea o lampă unsuroasă. la patru suna sirena de schimb şi plecau acasă. Când s-au mai învechit. Nu puteau să nu treacă să dea bună seara. să nu mai vadă în dreapta şi-n stânga. Nici nu băgau de seamă când apucau spre mahalaua lor. nu altceva. Strada lungă era plină de căruţe şi de oameni veniţi după târguială. că mai mult cu Matei umbla împreună. Cu ce drag privea rachiul! îl sorbea rar. femeile au tras-o pa Lina de limbă. unde se reparau scaunele trenurilor. Dacă ar fi fost toţi muşteriu cum era Chirică. primenea aerul. Erau prea mulţi la un loc! Priveau toţi prin geamuri la averea cârciumarului. murdară. Băga capul între umeri. pline de garniţe cu lapte. Ziua trecea repede. la marginea oraşului? Nu înţelegea nici el. os de domn.încăpeau multe. deşi 50 . celălalt se îndrepta spre atelierul de tâmplărie. apoi mai cerea una. Cu el nu era chip de vorbit. Ziua. Şi cu mintea lui proastă se gândea ce l-o fi adus pe negustor aici. aveau sprâncene parcă desenate cu linia şi gurile pline. Când golea măsura. Se sculau dimineaţa la cinci. de unde la început mai spunea o vorbă. Tuşea în coltul lui. Lui Chirică i-ar fi plăcut să mai stea în cârciumă. Soarele încălzea pereţii. Precupeţii erau filotimi. dădeau şi la alţii. nu altceva. vorbind în gura mare. sănătoase. tot pe rachiu îi dai. se gândea Chirică. număra piesele de doi lei. ridica marca de alamă. Când ai bani. Le arăta cârciumarului. ameţit puţin. nici Matei din ce-şi ridicase Stere zidurile. pleca acasă. dar ăsta ce să facă? Să-l poftească afară nu putea. îşi dădeau ziua bună. Îşi auzea de departe copiii tuşind. să mai uiţi. Omul simţise şi. Îi plăcea mirosul iute şi curat.Uite vecine. Griviţa se schimba. Abia avea de ţuica lui. Pentru ei nu era altă scăpare.

pe puţin. Plini de bani! Stere îi simţise. ăl mai pişicher. ca să le facă plăcere. ca ale berzelor. Proprietari se aflau numai de-ai pricopsiţi. . se ridicau pieţe şi magherniţe de lemn. Sâmbăta. râdea şi el. Alţi negustori îşi încercau norocul de-a lungul noului drum comercial. hamurile curate lună şi îi întreba dacă se mai întorc. Veneau cu el la Bucureşti. ascundeau banii în chimirele late de piele şi până la căderea serii erau la drumul jumătate. acoperite cu trandafiri urcători. glumind cu Stere. uneori 51 . Zidurile spoite cu var. Dacă plecau la trei noaptea dintr-acolo. Călcau greu şi apăsat. Nenişor. se ascundeau bănci verzi sau chioşcuri deschise. Pe aleile acoperite cu pietriş. Spre capul acestei lungi căi de piatră. străluceau în soare şi pomii din curţile umbroase erau tunşi cu îngrijire. se scărpina după urechea găurită de care atârna un cercel de argint şi-i spunea: . Niculaie Apopii. alergau câini mari. Între gardurile acelea de gresie.iarna trecuse. cu bani mulţi. Spre Filantropia crescu o mahala nouă. Untarii erau pricopsiţi. Vacile dădeau câte douăzeci de litri de lapte pe zi. din piele de oaie dobrogeană ori de astrahan.Fie vorba între patru ochi: dacă noi nu ne-om mai pricopsi: lăptarii. Aveau un drum de judeţ spre şina barierei şi o tăiau mai scurt prin groapă. Ele erau scrise pe căruţele albastre. negustorul le învăţase şi numele. Banii se adunau repede. Casele rare. În câteva luni. O zarvă veselă se auzea de departe. călcând pe picioarele lor lungi. miloase şi bogate. Altfel de lume. temeinice şi mândre. Ei picau la săptămână. semănată. locul se schimbase. Sub capra lor ascundeau putineie de brânză şi smântână. străvezii. răspundea în doi peri negustorul. să vândă laptele şi untul adus în faietoane.. De la scările de ciment se deschideau peluze de iarbă crudă. încărcau faietoanele cu pânză pentru neveste şi ibovnice. aduceau frişca rece pentru boieri. Deasupra numelui vopsitorul adăugase cu ştiinţă: propietar. Ferestrele aveau perdele bogate. Era mai mare norocul că le căzuse în drum. un hoţoman şi jumătate. se deschideau străzi pavate. şi. cu flori: Cristu Surcel. într-un câmp. că trăim din botezuri. Cârciumarul. desenate pe la osii. cu şireturi şi ciucuri în margini. la săptămână. Cârciumarul îi petrecea până la uşă. şi se opreau pe la casele oamenilor cu stare. umpleau prăvălia. pe la începutul amiezii ridicau drumul de bârne al camioanelor. căzând în falduri pe pervaze. locuri de arat şi animale. peste maidan. nu era departe. râdeau.. se înmulţeau. Când veneau cu muierile. aveau case la ţară. Se jucau cu miile. în culori dulci. Bulancea. Beau pe nerăsuflate. Totdeauna veseli.Eh. deşertau bidoanele. sub tufişuri de oleandri. Şi râdea cu gura până la urechi. Îmbrăcămintea le era amestecată. bătând burţile cailor. Tramvaiul scrâşnea pe şinele-i de fier. Către lacurile din marginea oraşului se ridicau alte curţi. cenuşii. străbăteau Griviţa în goană. privea caii bine hrăniţi. Tarapanaua Filantropiei rămânea la mijloc. Umblau cu maşini şi aveau droaie de servitori. Alde Cristu. clipea din ochii săi mici. cu tei pe margini. Sub dulămile aspre de postav ascundeau cojoace albe şi în picioare purtau cizme. mai arătoase. despărţind cele două laturi de parcele aliniate de măsurătorii primăriei.Merge? Merge? . lăsau polii şi plecau spre oraş. După ce se însufleţeau cu rachiu. aveau caturi şi balcoane. Cu timpul. popii şi cârciumarii.

Şi pentru că se auzise că spre Cuţarida se vând loturi mai ieftine. i-au dat unul o şipcă. Lucra ieftin şi muierea lui se pricepea la croitul rochiilor. Avea de lucru. puneau temelii zidarii. se aduna lumea grămadă. scoteau bani frumoşi. de silă. din chirpici. 1-a pus într-o colivie legată cu funde bogate. Maidanul fusese împărţit în pătrate. pe limba lată şi stearpă. Deasupra străzii pluteau nori de praf. numai sufletu-n el. el cu acul. crescută din belşug. de-abia-i ajungeai la umăr. Florica o chema şi-i era dragă bărbatului de nu mai putea. un dos plin de tinichele. Năpăstuiţii nu se mai ajungeau cu banii. chip de-i mai porneşte! Camioanele pline cu cărămizi hurducăiau prin gropile pavajului. zidari şi gunoieri. fără milă. cu faţa spre Filantropia. se dăduse în vorbă cu Ilie. Pielea ţi-ar fi luat-o datornicii. se tăiau străzi. ba şi un meseriaş cu briciul. altul o ulucă. de lucra acasă. erau 52 . umpluseră locul. Mahalaua Cuţaridei se lăţise. Tilică. Singur şi ăsta. o ştiau şi copiii. Din martie îşi curăţau mistriile şi nu-i mai zăreai până dădea zăpada. muşterii se găseau. de tocmea lucrul. le rădea obrajii aspri. Tilică a ridicat o baracă cu geamuri. mahalagiii şi-au trimis şi copiii să le scurteze chicile. Mai târziu s-a plătit de datorii. Pe spinarea amanţilor. Printre ei. şi n-o să mai găsească nimeni nici apă de băut. legată în trei şindrile. ea trăgând la maşina de cusut fustele de stambă ale femeilor de ceferişti. că avea mărunţiş din bacşişuri şi-i stăteau rău gologanii în buzunar. nu se ierta om pe om. cu neveste cu tot. Între Griviţa şi şoseaua largă care ducea spre nordul oraşului. oameni cumsecade. şi în Văcăreşti. oamenii l-au ajutat. Pretutindeni se ridicau prăvălii şi curţi. Lucrau la aceleaşi binale. le-a spus cine este. şi s-a apucat de treabă. dădeau care mai de care năvală. o oglindă cam plesnită şi alte foarfeci. spate la spate. Antreprenorul le dădea pâine să mănânce. A dat vorbă prin vecini. altfel. se mai tăiau pentru vreo curviştină. de nu mai cunoşteai. Era nevoie şi de un frizer. lucrători. Îşi băteau nevestele. Între ei mai răsărit era Ghiula. şi-a cumpărat un sticlete. Săritori unul pentru altul. că se înmulţiseră oamenii. negustorul a pus restul cu dobândă. tare ca piatra. mai bune sau făcute la repezeală. metrii vânduţi ban cu ban. zidarii şi ceferiştii. Ştia să dea cu gura. om necăjit. Muierile strângeau mălai şi cartofi. se întorceau seara şi a doua zi o luau de la cap. că le crescuse părul ca la urşi. Nevasta meşterului abia încăpea pe uşă. La buza gropii se adunaseră alţi ceferişti. Ţiganii descărcau nisipul şi varul. Primăria săpase cişmele şi pompe de apă la răspântii. ridicat din nimic.caii se speriau. că n-aveau ce face. unii se pricopseau. pentru că se spunea că o să se facă revoluţie. la cârciumă. Era un ăla pipernicit şi janghinos. în Trei-Cuţite. Zidarii nu mai lăsau mistria de când dădea soarele până în noiembrie. un croitor. Duminica ieşeau amândoi la plimbare pe Griviţa. la Mandravela. zece cuie. Noul venit se oprise întâi la Stere. în spatele lui Matei. Rar îi vedeai acasă vara şi primăvara. să le spună câte-n lună şi-n stele. Cu el munciseră şi în Lipscani la case boiereşti. Înspre drumul cel mare al Filantropiei. şi de milă. Tundea lucrătorii. îi potrivea pe la sărbători. Stere se întreba din ce se ridică lumea asta? Era o vreme de afaceri. Avea o traistă cu scule şi hârtia primăriei că a plătit în bună regulă lotul. Era dat cu rachiul şi el. Iarna tocau paralele la cârciumă. nişte ţigănci pătimaşe de umpluseră pământul de copii. cu Spiridon. L-au sfătuit. Case noi. Într-o primăvară se mai aciuase şi Gogu. L-au făcut om. o tablă.

cum îşi ridicase o magherniţă şi cum se ajutase cu şeful. Să tot fi fost vreo suta-două de suflete. Altfel. Păi de unde să ştie ei ce nuntă făcuse? Ce mireasă era Lina lui. nu altceva. Ce ţi-o spune el e sfânt! M-ai auzit? Stere privise mulţimea zgomotoasă. mâncau şi petreceau numai din ce dădeau la spate. Aveau ibovnice care-i ascundeau. îl încălţase. Umbla cu şorţ de piele. spoită totdeauna cu var. Unul. nimeni nu putea să spună pe unde dormeau. mai avea vreun necaz. începuse să pună deoparte. şi-l pusese să se spele. Nu uitase încă palmele şi ghiontii. cum le luase lor dobânzi. după vin. nu se bucura. tocmea rachiul. Şi când au ieşit afară şi au dat cu ochii de clădirile cu caturi. îl milea şi se răstea la el. copil sărac. făcute din chirpici. fără părinţi. el nu mai termina. cum umblase Aglaia şefului să-l împace cu socrul cu care avusese o ceartă pentru nişte sume. Nu călcau mahalaua. Când coborâseră din vagonul murdar al trenului care-i adusese din fundul Olteniei. Stere tot pe drum se afla. le vindeau pe nimic. Oameni darnici. dar astea „îl făcuseră om”. Domnul Vasiliu avea cârciumă mare în gura Lipscanilor la Piaţa Sfântu Gheorghe. Aglaiei îi dădea pe furiş. Muşterii. îşi aducea aminte de ucenicia lui la Pândele. Pe vremea aceea avea doisprezece ani şi abia învăţase să buchisească şi să socotească. se mira Gogu. avea gospodărie curată. obişnuiţi cu traiul prost. cu inimă largă. nu le păsa. cum îşi cumpărase alte butoaie şi lucruri pentru prăvălie. se gândea să se mai întindă. ieşeau bani. că de rest are Dumnezeu grijă! Să asculţi şi să te supui. Ceilalţi ascultau cu ciocanele de rachiu în mână. Şi Lina. Îi era drag să povestească cum îl adusese taică-său de la ţară şi cum îl băgase băiat de prăvălie la jupân. cinstea vameşii. luminate de soare. negustoria mergea. gârlă. două de rachiu acolo nu se cunoştea. El tot pe la Stere petrecea. îl apucase o poftă mai mare de câştig. Se lipiseră şi gunoierii. Îl vorbea pe cârciumar: . era jupân.şi vreo câţiva hoţi de s-aveau bine cu cei din groapă. viţă de om! Băgase băiat de prăvălie pe-o rudă de-a lui de la ţară. la fel. s-au oprit o clipă în loc. oamenii se ştiau. când îl mai încălzeau aburii vinului. taică-său îi spusese: . Nu-l mai cunoşteai. Era când la Drăgăşani. Trăgeau spre bordeiul lui Grigore. Oamenii băgaseră de seamă că se schimbase. navea ce le face. Gunoierul le povestea cum picase într-o seară pe maidan. nu şedea. muieri între muieri se ştiu.Numai cuminte să fii. O litră. Fel de fel. să-l înveţe meserie.Ăsta ne cumpără pe toţi! Unii n-aveau de unde să-l ştie pe negustor. aducea băutura. o descărca. nu cheltuia. când la Buzău. Tănase. femeie strângătoare. Nu munceau. Cărau rufele scumpe de prin curţi. Se minuna Tilică. nu s-ar mai fi săturat. se speriase de ce văzuse în Bucureşti. Odăile lor erau joase. Tot prin cartiere pricopsite îşi făceau veacul. Picat de la coada vacii. Îi crescuse ceafa cârciumarului. Sutele se adunau în tejgheaua lui de tablă. Îl îmbrăcase. c-o ajuta şi nu se putea altfel. Ei între ei se înţelegeau. Nu te lua după unu şi după altu. că luase muiere vrednică. Făcuse o odaie pentru băiatul del slugărea. la câte-un Paşte îl luaseră ai lui pe 53 . Ce de vreme trecuse! Ce ştiuse el? Păzise oile şi boii. fugeau de sergenţi. Tu de jupân să ştii. Stăpânul îl tunsese din prima zi. peroanele înalte şi locomotivele învăluite în nori de aburi. Nu se uitau la bani. Câteodată. Ce mai risipea. Negustorul închidea ochii. că aici sunt o mulţime de oameni. şedea mai bine.

umedă şi întunecoasă. sfoară. se adunau sus în odăile întunecoase toţi cei de-l slujiseră. nu putea să-i ceară. Se ridicase şi Stere. nu-i păsa. ajunseseră. Nevoia se ivise mai devreme decât crezuse. Cel puţin la domnul Pândele Vasiliu învăţase ceva: să n-ai milă de altul. Se uita Stere. îi spusese: . Noaptea dormea într-o odaie lungă şi joasă. făcută de surorile de acasă. De câteva ori voise să fugă. vânzarea crescuse. se obişnuise. rafie. Greşea. A privit vechiul vad comercial unde-şi mâncase anii şi tinereţile. dar nu se băga de seamă. strigându-şi mărfurile. cu iz de leşie. parcă ieri plecase de la jupân. preşuri şi covoare cu desene. Fără ajutorul jupânului ar fi slugărit încă. picau cu nevestele. la Sfântul Pantelimon. Mânca şi el cu ceilalţi. Duminica umbla în Cişmigiu după servitoare. atunci spălat. parchet de pus pe jos. În nări mai simţea încă. De ziua acestuia. Aici se făceau afacerile. dar scăpase. cu femeile laolaltă. Deverul nu slăbise. mirosul halatului albastru. Domnul Vasiliu n-avea de ce să se plângă. albe: PÂNDELE VASILIU. Era greu să roboteşti de la cinci dimineaţa şi până seara târziu. nu se putea treabă fără scărmăneală. să-i mulţumească. ştii unde mă găseşti. şi atât. îl pupa în creştetul capului şi-l întreba pe jupân dacă e ascultător. nişte lături rămase din farfuriile muşteriilor. i se cuvenea. gândeau toţi băieţii de prăvălie. Începuse să doarmă în patul bucătăreselor şi să bea pe furiş din ţuica stăpânului. Tată-său venea o dată pe an. Lumea. prăvălia era plină. forfotă. Mătura prăvălia. peticit pe la coate.Şi dacă mai ai vreo nevoie vreodată. A zărit de departe placa de sticlă. VINURI. Cu ani în 54 . cine-l ştia? După plecarea duşmanului. albă. Veneau toţi lipscanii şi telalii. Mulţi plecaseră. Crescuse negustori. petreceau. Vânzătorii te trăgeau de mânecă. El ce să facă? Unde să se ducă? Era legat. îţi împuiau auzul. sobe. Abia te mişcai. panglici. Îi aduceau daruri. După nuntă. Cu socrul nu se mai avea aşa bine. la un pahar de drojdie. curăţase cartofi pentru bucătărie. mai se găseau şi oameni noi. Mai avea şi el puţin. Îi dăduse mustaţa.la Râmnic. La plecare. Vindea şi cumpăra cartofi pe sub mână. e mai prost să rămâi. a văzut şi pe alţii. Aşa începuse viaţa lui la oraş. Venise războiul. bucătărese şi jupânese. I-ar fi trebuit vreo zece mii de lei ca să se pună pe picioare. putini. Le bătea vântul. ridicase prăvălia cea nouă şi cam isprăvise banii. domnul Vasiliu avusese câteva încurcături. Mai dăduse şi în el. Mai treceau pe la el. după ani de zile. la bâlci. Cât a stat la jupân. mosorele de aţă. de schimbau banii. scrisă cu litere mari. GRĂTAR. Găseai ce voiai şi ce nu voiai: lână. Stere îi cunoştea pe nume. Trecuseră ani de zile de când nu mai dăduse prin locurile acelea. Unii plecau după câteva luni. Anii trecuseră repede. Firmele erau neschimbate. Trebuie să fi ţinut bani berechet. căra butoaiele cu bere din curte. după încheierea socotelilor. Unde să se ducă decât la jupân? S-a suit în tramvai şi-a coborât în Lipscani. pe fiecare. deschiseseră prăvălii şi ei. Jupânul avea învârtelile lui cu comandamentul nemţesc care ocupase Bucureştiul. Nu-l blestema nimeni. vândut stăpânului. îi aducea o pâine mare. ce nu făcuse? Norocul lui era că trăise rău şi nu se băga de seamă. BUCĂTĂRIE TRANSILVĂNEASCĂ Ca totdeauna. La stăpân e uşor să te duci. Stăpânul mai mărise prăvălia.

le cărase băutură acasă la neveste sau la ibovnice. şedea tot în cuşca ei de sticlă. de unde pândea tot localul. a ieşit gâlgâitoare. scuipând pe degete.E cam bolnav azi. Privirile i se şterseseră şi veselia din ochi îi pierise. privise multă vreme în gol. Chelnerii aduceau listele de plată. magazii. plină de inele. atârna o mână albă.urmă. Deasupra ardea lampa electrică cu picior lung. O aprinsese şi în odaie se răspândise mirosul aromat al tutunului. Nimic nu se schimbase. vechi şi lucioase. mai vechi. sub piept. ţinută ani întregi în suflet. masa scundă.Eu sunt. jupâne. a trecut prin coridorul întunecos şi a bătut la uşă. Târziu.Am vândut vinul. A urcat vechile scări de ciment. Când terminase. pe pereţii înalţi. plină de hârtii. odăi de dormit. de porţelan.Stai colea. Stere cântărise totul dintr-o privire. mică. subţire. Peste hârtiile risipite pe masă. care mâncau bine şi petreceau. pe fotoliul ăsta! Se aşezase. Un miros greu de aer stătut plutea în odaie. Se apropiase prin mulţimea clienţilor şi ea îl recunoscuse. .Tu eşti. Nu prea avea timp de vorbit. a ridicat ochii. fumând. tot. tot în cărămizi am 55 . . cu unghia alegea restul. aruncând într-o cutie lungă de tablă piesele de doi lei şi de un leu. număra repede hârtiile. Inima cârciumarului bătuse mai tare. O dâră albastră. numărând un rest.. Nevasta patronului. Din banii lor se pricopsise domnul Vasiliu. Lucrurile abia se zăreau.Aşa e când faci avere. Stere nu ştia cum să înceapă. o mulţime de parale m-a costat. Acelaşi tapet albastru. când 1-a simţit înăuntru. Ce bacşişuri îi mai dădeau! Erau oameni veseli. Pândele i-a întins peste masă palma subţire. Jupânul fuma.. Pe ea aluneca strălucirea lămpii. casă de zid. Şi râse mângâindu-şi sprâncenele subţiri. Până să-l întrebe ce mai face. Jupînul asculta liniştit. La tejghea serveau doi băieţi de prăvălie. aşezau banii pe tejghea şi ea ştampila bonurile. în mijloc. toate s-au adunat într-o frică neînţeleasă. Stere tăcuse încurcat. răspândind împrejur o lumină ostenită.. acelaşi oblon care acoperea fereastra şi. înaltă.După câte înţeleg eu.Da.. . ce vânt te aduce pe la mine? Iar scoase ţigaretul lui. Parcă nu mai vedea lucrurile prea apropiate. sărut mâna! . decolorat. Pândele rostise cu lene: . Stere i-a desluşit prin pânza cenuşie de dincolo de masa încărcată chipul lunguieţ şi slab. Aceeaşi spaimă veche. . el plecase. mă? a întrebat. ca de femeie. vezi că-i sus. A auzit vocea slabă a lui Pândele poftindu-l înăuntru şi a intrat.Ia spune-mi. privise rafturile pline de sticle şi simţise vechiul miros de bere şi de carne friptă. fără să spună nimic. Cârciumarul se oprise în uşă. aşa cum fusese şi el îmbrăcat odată. Domnul Vasiliu socotea cu un creion şi. tunşi şi îmbrăcaţi în halate albastre. mai trecută şi mai grasă. străvezie se ridica spre tavanul nevăzut. . I-a pupat mâna şi a întrebat-o de Pândele. I-a povestit ce-a făcut de când plecase de la el. i-a răspuns femeia. aproape străvezie. glasul poruncitor al stăpânului. ţi-ai făcut şi casă. Palmele şi ghiontii lui uitaţi. cu ce mi-a mai adus muierea. părul argintiu pe la tâmple şi hainele necălcate. aşezată pe uri-postament de lemn. cârciumă în faţă. în care vârâse o Remesea. . .

muşcându-şi buzele. dar aştepta ca acesta să-l roage. Coroanele lor atingeau ferestrele.. trebuie capital mai mare. să aud ce ziceţi. tu eşti pus pe pricopseală..E o sumă mare. Îi dă sau nu-i dă dacă o să-i spună pentru ce venise? Auzi pendula din perete bătând rar orele. cu ce mai strânsese. Ghicise ce voia Stere.. Facem poliţă.. stins şi îşi potrivise în jurul gâtului un fular alb. Fără girant. că s-a mărit prăvălia. Domnul Vasiliu aruncase fumul pe nări....Acum.Şi ce vrei să faci acum? Ţi-ai ridicat casă. Pândele se juca cu ţigaretul. Dar el? Altceva e să pui cărămidă pe cărămidă şi altceva să aşezi temelie.De. că acesta se gândea la altele.Am trecut şi pe la dumneavoastră să vedem ce mai faceţi.. că era om hotărât.. Socoteala n-a prea ieşit. fusese neam de neamul lui negustor.....Dac-o să fii deştept. m-aş cârpi. Cucoana mi-a spus că sunteţi cam bolnav. de mătase.. în ochi îi strălucea o undă de şiretenie. mă. Se însufleţise. Stere se gândea aproape cu pizmă că nu va avea poate niciodată atâţia bani să-şi facă o prăvălie ca a lui Pândele. să vedem.Totul ar fi cum ar fi. nu dau un pol. eu îţi număr banii pe loc.Ştiu eu? Mâinile îi tremurau şi păreau străvezii sub lumina palidă a lămpii. Cu ce moştenise.n-ai! ..Jupâne. ştii ce credincios ţi-am fost. Zece mii de lei dacă aş avea. ai fost omul meu. Lăsă vorba la jumătate.. Cam greu. .. iscăleşti. Se îndoia. tuşise scurt..Ei? Cârciumarul îşi luase inima în dinţi şi zisese: . Îl lăsa să vorbească.băgat. Stere îngheţase. să bea vin scump cu ei.. Mă gândeam să vă întreb. să ţină servitori şi să cheme musafiri. . .. Păcat de cârciumă.. . oricum. . dar mai e un chichirez. El tot bătea şaua! .. Se oprise puţin. Mă. Poate copilul lui. Când ridică privirile. .Dar. spuse. Tăcu câteva minute. ajută-mă. o s-ajungi bine! a mai spus. Pândele fluiera încetişor.... Nici nu ştiu dacă am atâta în casa de bani. Se auziră iar bătăile ceasului.Îmi trebuie zece mii de lei... degeaba! Zece mii de lei împrumutaţi de un negustor pe o vreme ca asta e ca o mână moartă. ... ai mărit prăvălia. să vadă dacă jupânul pricepuse. Stere şedea ca pe jar. adunase avere frumoasă.. Cu alţii n-aş îndrăzni. am încredere. Buzele i se ascuţiseră Într-un râs tăinuit. Jupânul îşi aprinsese încă o ţigară şi spusese: . . Afară se mişcau pomii. dacă i-o ajuta Cel de sus.Eu dau banii cu dobândă. sau cine putea să ştie? Jupânului îi venise uşor. parcă ostenit. dar banul e ochiul dracului: dai . . . 56 .Te cunosc. Ţie n-am să-ţi iau cine ştie ce.. că nu ţi-am ieşit din voie şi n-am să te uit. gânditor.E bine. . Se făcuse tăcere. dar nici aşa.

Zece la sută. Când ai o mie.Aşa. Aşa e la mine. Ce.Să-ţi ajute. că de la dumneata am învăţat.Eh. rău este! Nu-l încontra! Muşteriul tău. te execut! Tu mă ştii. Peştele mare înghite pe cel mic! Am avocaţi. că omul la asta se uită.Mi-am oprit dobânda. Lui Stere i se făcuse frică. aici e aici!” De la lucru mic ies banii! Ascultă ce zic oamenii. n-avea dumneata grijă.. Dobânzile sunt sfinte: banii tăi sunt banii tăi. Totuşi întinse mâna şi numără şi el. Zici că se ridică mahala nouă la tine. Se ridică de la locul lui. borş. dar? . bea cu clientul la cot. Nu-ţi bate joc de bani.. mă. judecători. delicatese? Tu ştii cum e la noi. şi gata muşteriu. numele. ajută-te tu. dar. era uşor să împrumuţi. înainte de a i le întinde. că te ştiu destoinic. pe care scrisese cu mâna lui. lucruri de băcănie? .. Băcănie.Păi dacă ştii. curat si ieftin? Cumpără-ţi un cântar.Mă.Dumnezeu să-mi ajute! . stăruise şi la urmă zisese: .. îşi puse nişte papuci de pâslă şi deschise casa de fier. Ţie nu-ţi cer atât.. zidită într-un perete.Nu-i nevoie. acolo-i treabă de făcut. dar. iscăleşte. Poliţe nu iscălise niciodată şi ştia că nu merge să te joci cu banii când aveai de-a face cu oameni ca Pândele.Ce. zugravul să-ţi scrie pe uşă: Bun. mă răsfoi o dată în faţa lui hârtiile de o mie şi. . Pe urmă l-a ispitit cui vinde. Îl ascultase.. că n-aveţi. toţi odată. până să te-ajute el. ce nu trebuie la casa omului? Sare. de ce nu chemi. .. nu merge! Dai până la ultimul sfanţ înapoi! Banii miroseau frumos a cerneală. câte o mie. în Cuţarida? . Cum vrei: câte o sută. Şi i-a pus în fată poliţa. stăpânul tău! Mai aduci vorba.. suma împrumutată în litere şi cifre. ce-ţi pasă! El plăteşte! Zice el că-i bine. . e bine? Banii mi-i înapoiezi într-un an. Zice el că-i rău. .Da. aşa. . . las actele casei. şi termenul datoriei. acadele. nu sta ca proasta. mai adăugă: . fii cinstit. trăncăneşte. da eşti cam posac. ştiu eu? O merge? Că aşa-mi spuneam: mai aşez nişte rafturi ca lumea. i-a zis jupânul. mă băiatule. dar şi culege. tu zi la fel... De împrumutat. îi spuse: De obicei iau douăzeci la sută.. . 57 . niţel mălai. Pune umăr. gata! N-ai plătit. ba făină. înmulţeşte-o! Seamănă. m-am gândit eu la astea. să facă nevasta. încerci: „Mă nea cutare. mă. jupâne. . mai scriu două litere pe geam.. parcă nu mă pricep. dacă v-aş căra eu şi nişte zahăr pentru copilaşi.. îşi scutură ţigaretul.Ştiu. dar când se împlineşte termenul.Asta-i pâinea negustorului! Dar de-ale mâncării vinzi ceva? Coloniale.Reclama e sufletu comerţului! . ştiu. adresa. Din procente faci alţii.Învaţă de la mine. cu litere de-o şchioapă.. pe urmă bagi capital în fleacurile astea şi sămi spui mie cuţu dacă nu ţi-o place. dar era mai greu să pui leu pe leu şi să înapoiezi suma. .De. Numără suma de două ori cu spatele la el şi. când se întoarse la masă. .. mă! Mai deschide şi tu gura.Domnu Vasiliu. Erau nouă mii. pastrama. ce câştig scoate pe zi.Băiatule.

Tu iei zahărul cu zece lei. şi asta pe deasupra! Câştigul de la băutură e altceva. e greu să-i mai dezveţi. Marfa nu se strică niciodată dacă ştii s-o conduci. Cârciumarul mai avea de adăugat ceva. soarele ardea puternic. că nu ştie.banul e ochiul dracului. Totul e să te zbaţi. întrebând de unde ar putea să scoată o autorizaţie pentru coloniale şi delicatese. spoite cu var trandafiriu şi împodobite cu flori de piatră. peste podul de piatră al Dâmboviţei. Jupânul zicea: . dă fuga a doua zi la piaţă cu ea. n-ar face la fel? Dacă le place. macină întruna şi te-alegi cu ce curge. Pândele ostenise. nu lăsa miile în tejghea! Asta-i moartea francului! Când stă. Scările erau pline de oameni. Îşi îndopase ţigaretul din nou şi tăcuse. Din şase. nu prea au parale. Greşi scările şi uşile. vorbea repede. de la altul! N-au bani totdeauna? Nu-i nimic. iar mai cumperi. Aşa făcuse el banii. Socotelile ştii cum se fac. i-l dai cu paisprezece. ascundeau camere cu covoare moi şi perdele de pluş în desene curioase. şi. dar. adu la prăvălie. Fă cum îţi spun! După vreun ceas. ei? îţi faci suma.. înaltă. la săptămână să te văd: doi de colea. e mort! Nu mişcă. el nu zice nu! Tu scrii! La ziua lor. Afară. cumpără ceva. Toate aceste lucruri la un loc îl stârneau şi îi făceau o poftă sălbatică de viaţă. bătuse la uşi. Numai în brâu să nu ţii banii! Stere ascultase cu trei urechi. că-mi place de tine. Intră pe coridoarele lungi şi reci şi se pierdu în acel du-te-vino. când i-ai obişnuit. deşi nu venea prima oară pe aici. cu mai multe etaje.. Se agăţă de braţul unui uşier şi-i strecură un bacşiş în palma primitoare. cum nu cunoştea decât serviciul actelor de liberă desfacere a băuturilor 58 . cu dragoste.Jupâne. A doua zi era la primărie. altfel nu se poate. cu urme vinete de ploaie. unde se benchetuia şi se zvârleau banii. d-aia creşte. Dacă nu ştii să umbli cu el.Ce dacă sînt săraci? Nu se spală. urcase pe scări tăinuite. Ce. Patru şi cu patru fac opt şi cu opt şaisprezece. fată. uneori faţadele înnegrite de vreme. te-am mai învăţat. Ici-colo se ridicau clădiri noi. adică. cu geamuri largi şi posomorite se vedea încă de departe. curaj să ai. Stere plecase. aduce sutele pe sârmă! Bagă în cap ce-ţi spun. prinde rugină! Iei azi o sută din vânzare. ies şaisprezece. de ce-o laşi. Zici că-i puţin? Nu-i nimic. nu mănâncă? De unde cumpără mălaiul. Se gândea că mare lucru nu trebuie să fie. fă-i loc în carnet! Azi îi dai. scoţi socoteala: atât şi-atât! Trebuie să plătească! Altfel nu le mai dai şi. trei de colo. Ies patru leişori la chil! Uşor. se îngraşă. Bucureştiul era plin de schele şi el ştia lucrurile de preţ din fiecare odaie.. Îl ştii cu leafă. Tragi din condei. pe urmă. că n-o să cânte cocoşul tău pe gardul lor! N-ai să te duci să le ceri. Privise casele din centrul oraşului. dacă ei ar fi în locul tău.. umblase. aprins. nu bagi de seamă. Dă-le pe datorie. mâine-i dai. cocleşte. . Clădirea cenuşie. Pierzi la unele. în care leneveau femei frumoase şi câini. vin alte câştiguri. vorbind tare. Mulţimea îl aruncă de colo-colo. să nu te laşi.cum îi pui punga în balanţă! La preţ arde-l. Şi-au făcut casele din te miri ce. Datoria e ca buba coaptă. Iar mai vinzi. Stere nu era un ageamiu. gata! Cum îl faci să umble. săpunul? Nu de la tine.. . urcând şi coborând grăbiţi. Cârciumăritul e ca la moară. Se însufleţise. la mine e lume săracă. n-o pune sub saltea. Pe buzele subţiri ale lui Pândele trecuse un zâmbet.

Cum nu? Se face. Foile îngălbenite foşneau mai departe. ochelari mari. numai să scap! Pentru atâta lucru pierduse o dimineaţă întreagă! Parcă nu ştia el cum se trăieşte..Nu vă supăraţi. Aşteptă în câteva locuri la uşă. Ăsta. A cumpărat materialul şi într-o săptămână Matei i-a dat gata rafturile. aş vrea să deschid şi băcănie dacă se poate. In cele din urmă. Ziua se mărise. cum să nu vrea? S-au tocmit. Banii câştigaţi tot la negustor în tejghea au rămas. . S-a pus pe treabă. 59 . Cârciumarul îşi spunea că nu se face să-i superi decât cu bani şi privea mai departe. apoi plecau cu treaba făcută. stins ca într-o apă. L-a întrebat dacă nu voieşte să câştige şi el un ban. merse mai greu puţin.. de nedesluşit. Deasupra birourilor scrijelate. răbdător. şi el tot lângă praguri. aş vrea să scot o autorizaţie.Ce fel de autorizaţie? .De. arhivar. prin ferestrele deschise. mai un fierăstrău. . Uşile se deschideau şi se închideau. L-a ascultat. legaţi cu şireturi şi mânecuţe de satin lucios până la coate.Păi. Celălalt îşi frecase palmele pătate de cerneală şi râsese.Da? .. dar nu-l întrebau ce caută. numărând treptele..Bine. se mai uitau la el. la o săptămână avea patalamaua.. Odăile în care intra erau pline de dosare şi aerul cenuşiu şi stătut mirosea a tutun prost şi a hârtie veche. salutau cu voce tare. dar trebuie să mişti din urechii Şi făcu un semn din degetele uscate. când ieşea de la lucrul lui.. cum să nu ştie. râdeau. a umplut prăvălia cu făină şi cu mălai..spirtoase.. I se făcuse foame trăgând pe nas mirosul de mezeluri proaspete şi de muştar. Pe urmă cârciumarul a plecat la târguit. zidul verde din faţă. cât mai repede. Se apropia prânzul. Se face.. Omul din faţă ridicase privirile.Sunt negustor şi vând numai băuturi. ba o rindea. acoperit cu iederă. Aprindeau apoi câte-o ţigară. Funcţionarul îl cântări repede câte parale face şi se ridică: .. nevopsite. L-a chemat pe Matei.. Lumina de afară părea şi mai ştearsă.Mişc! Cum să nu. dădeau mâna cu funcţionarii. Funcţionarii aveau feţe încordate. . a mai dat pe acolo. îşi zise. atunci scrie dumneata colea o cerere cum ţi-oi spune eu şi las-o aici. . se face. mai scrisese ceva la repezeală într-un registru şi mormăise: . se uitau pe ferestre osteniţi. s-apuca de ciocăneală. veneau alţi oameni. a cumpărat salam şi zahăr. Tuşeau scurt. se apropie de o masă plină cu hârtii. „Cu ruşinea nu faci treabă în viaţa asta”. se face!. . Îl dureau picioarele stând rezemat de ziduri. Lui i se păruse că oamenii aceştia dezleagă lucruri încurcate. Cei de la birouri scoteau pachete cu mâncare. Auzise de la femeia lui că e tâmplar. Şi când îţi trebuie? . a scris. I-a băut cu Spiridon şi cu Chirică. ardea un bec galben. Muşcau cu poftă. Scule se mai găseau pe acasă. se face. şi el ameţi de atâta gălăgie. se adresă unuia cu ochelari. calupi de săpun. Începuseră să vorbească de-ale lor. Omul de serviciu îl trimise de la Ana la Caiafa.Dacă te servesc eu!? îmi dai voie: Iliescu. De afară se auzea fierberea oraşului.

cărau pe şoferi şi îşi lăsau banii negustorului. urât şi posac. după ce descărcau zece-unsprezece camioane. Aburii de rachiu miroseau adânc. pe un raft. că golaşi sunt destui!” Femeii nu i se mai părea ca altădată. răsturna damigeana grea şi pântecoasă până o umplea şi aşeza triftărul la locul lui. a prună. Când venea bărbatul în prăvălie. Lume necăjită! Câştigau puţin. Îi era uşor acum să toarne ţuica în cinzecuri şi să umple litrele cu vin. Jupânul meu spunea. Fitilul lor lat şi înalt dădea o lumină blândă. Se mai îmbăta câte una. o scoteau măturătorii pe braţe afară. Metilicul aromea. muierile s-au apropiat de rafturile vopsite proaspăt. îl lăsa la tejghea şi aştepta comenzile răstite ale muşteriilor ameţiţi. . tare şi iute. Era frumos cârciumăritul. A aşezat-o pe o rână a casei. şi ce să le dea de mâncare? Stere nu se supăra. au privit făina şi zahărul şi au început să cumpere. o terezie cum trebuie şi a scris şi o firmă nouă: COLONIALE ŞI DELICATESE. ceferiştii făceau un ocol scurt şi se înfruptau. Simţeau ochii cârciumarului urmărindu-i şi le pierea graiul. eu îi trec şase. Ba se învăţase şi chivuţele să tragă câte o duşcă. să se vadă de departe. aduşi de cei vechi.De ce să le dai. Trecuseră amândoi 60 . gunoierii şi lăptarii. îl scria pe-o hârtie. Şi. pe datorie? . El de unde să ştie? La plată. deasupra căreia Stere atârnase un clopoţel. l-a umplut şi iar a îndopat rafturile. Îi plăcea şi Linei să aibă de toate. Tu strânge bani şi-ai să vezi pe urmă ce bună ziua capeţi. Lucrătorii unde să-şi spele gâturile de praf? Iar gunoierii. mai puternice sau mai scăzute. Nu alegea banii. Lumina se încenuşa şi rafturile abia se mai vedeau.Mai adu un chil! striga vreun lucrător cu hainele lustruite de cărbune. Seara. Se întindea negustorul. aveaţi acasă copii. tot ai mai vrea. Lina se amestecase şi ea: . îi aşeza frumos. să cântărească. Băutura e ca lucru de leac: şi de te-ai făcut sănătos. adunate în tejgheaua cea nouă de tablă. Lina aprindea lămpile. Soseau mereu alţi clienţi. zic: „Atâta face!” Dă. Stere. O îmbăta şi pe ea sunetul pieselor galbene de cinci lei. mângâind alama sunătoare. Se deprinsese. lucrătorii. . ca un parfum vechi. care lăudau rachiul. Până vorbeau lucrătorii. Iar s-au pus pe vorbă. să zdrăngăne. Gunoierii deschideau uşa. Acesta suna de câte ori intra cineva. Ea înfigea pâlnia în gâtul unei sticle. Parcă toată casa era plină. Zgomotul vocilor amestecate. luminări de seu galben. Stere a tocmit un camion. Clinchetul paharelor ciocnite. să ţină socoteli cu creionul chimic pe hârtie şi să dea restul.drojdie de bere.Nu fi proastă. Cu încetul. Zilele treceau repede. N-avea unul. amestecându-se cu fumul de tutun. apoi îi răsturna pe o parte. La Stere. toate o făceau să fie veselă fără să ştie de ce. Adunătura pestriţă se însufleţea pe măsură ce le împărţea mai multă băutură. Se apropia Pastele şi prăvălia se golise. Dumnezeu să-l ţină: „Lasă pe alţii să se înghesuie la petreceri. Nu îndrăznea nici unul s-o atingă cu vreun cuvânt. Câteodată îşi uita mâna în bani. îi mai încurc la socoteală: bea unul cinci ţuici. apoi. strângându-i fustele. îi dădea o ameţeală plăcută. Au aflat vecinii. fişic după fişic. Tot la mine trag. Până în Griviţa. Cârciuma era în trecere. că nu simte.Bună seara! îşi urau mesenii unul altuia şi beau mai departe. Stere cumpărase vreo trei. Oamenii o priveau. izul de vin risipit pe mesele de fag. Ştiuse bărbatu-său ce ştiuse: vadul era bun.

locul cu casa e totuna? . . Îmi este dragă fata dumitale şi vreau să trăim mai bine. ce mai vorbă! Parcă o să stau numai eu în casă? . fierul. .. să nu-l necăjească: . Stere nu voia s-o scrie şi pe ea în actul făcut. adică n-aveau încredere în el? . 61 . Pe urmă.Atunci? Socrul nu ştia ce să spună.Este.. cârciumarul le spuse la toţi că de când se află lumea era lucru cunoscut că averea se scrie pe numele bărbatului.Sterică tată. actele. Ba ieşise şi cu ceartă. Ce credeai? Ea îşi aruncase privirea peste liniile încâlcite şi vorbele lui Stere o făcuseră să roşească de mulţumire.Da. privata. Meşterul văzu negru înaintea ochilor.. . Vreau să ne facem un rost în lume. sigur că nu.Apăi.Ei. Bărbatul o întrebase: . El e stăpân în casa lui.Aici o să fie prăvălia. Îmbrăcaţi bine. Când au ridicat casele.. Ne-ai dat bani de zestre. tabla. Erau doi domni graşi. şi cumnaţii lui de la ţară aşa pomeniseră: averea femeii se stinge într-a bărbatului. Se opintiseră. împletite. gardul. fuge cineva? O s-o dea cineva afară pe nevastămea din casele noastre? .În actul casei? se mirase cârciumarul. Unul le spunea. să-i spuie. Ţineau la subsuoară genţi mari. lui Stere şi dogarului. duşumeaua. care era de faţă: .De. ginerele meu. cu dinţi de aur.Păi dacă este. Dacă ştia socrul altfel. ei. O luase uşor. Ce.. Şi taică-său.Ia pune colea un pahar de vin.. Îi plăcuseră hârtiile foşnitoare. eu am uitat să te întreb: pe Lina ai pus-o în actul casei? Se făcuse linişte.Iţi place? Asta o să fie casa noastră. Roşioară se apropiase şi o întrebase: .Nu.. purtau inele scumpe.Doamne fereşte. Căutaseră în maldărul de acte şi scoseseră desenele pline pe margini de linii şi cifre.prin multe. aici odăile.. Înţelesese unde bătea negustorul. el umblă singur. Ginerele îi turnase. Venise şi maică-sa. Şi o dată se încruntase. pline de hârtii. Dogarul a zis de-a dreptul: . însă ar fi bine să fie şi Lina în acte.. de ce v-aţi luat? . magaziile. Asta fusese în ziua când veniseră antreprenorii cu planurile. ..Măi Sterică.Că eu pentru cine mă zbat? îl întrebase. Ce să caute muierile în acte? Ele nu se pricepeau. eşti omul meu. Nu-i trecuse prin minte.. . . . Dar ce. e mai bine. Şi are o datorie sfântă: să-şi ţină nevasta şi pe ai săi. îi răspunse puţin nedumerită.Eu sunt om serios! retezase Stere aproape supărat. . .Pe tine te-a pus în acte? .. vezi ce fac cu ei! Plec undeva? . avuseseră şi o cumpănă.Nu ştiu. Lina cu mă-sa tăceau mâlc. dar ştii. Antreprenorii socoteau cu voce tare: . În degetele groase. Taică-său se întorsese tulburat lângă ceilalţi. cu pietre roşii ca para focului.Nu. Spre seară rămăseseră numai între ai lor.Adaugă cuiele.

şi nu vreau s-o văd pe drumuri.Ce-ai făcut cu actele? M-ai scris şi pe mine? Întâi el tăcuse îndârjit. . casă trebuie să fac. Ea vedea urmele focurilor pe zidurile roşii de cărămidă şi o cuprindea o mândrie de neînţeles. a mea-i casa! S-o întrebăm şi pe Lina: vrea s-o pun în act. după îndemnul mă-si.Bine. dacă ţi-o spune la fel. Când puseseră temelia. bărbatul îi întinsese doi bani de argint. De afară se auzeau glasurile zidarilor. mă. să mă mai gândesc şi dacă o fi nevoie o s-o pun şi pe ea în acte.Mă Sterică. să ne aşezăm pe un temei. umblă moşneagul după asta! zisese soacra. parcă cine le stăpâneşte? Eu cu ea! . dar eu ziceam că treaba se face bărbăteşte: mi-ai dat zestre. tablă de zinc pe casă. Mă-sa o bătuse la cap vreun ceas. fii larg la buzunar! Dă cu inima deschisă.Pe urmă. Stere primise cu jumătate gură: . . ci de omul ăsta ursuz şi puternic.Te-ai făcut şi tu a dracului? 62 .” . nu i-am furat! Cu palmele astea două. mă Sterică. după obicei. să nu ne râdă lumea! Eu sunt negustor. o pun! E zestrea ei! Eu nu-i vreau răul! D-aia am luat-o. altă umblătură. alţi bani pe timbre. cât pentru lucru. du-te la tribunal şi scrie-o în acte. care nu se mai ogoiau. că banii i-am muncit. alte bacşişuri. dă pe petiţii. maică. dă la autorizaţie. Pereţii creşteau sub ochii lor şi îşi dăduse seama că de acum nu mai ţinea de părinţi. da când e vorba să faci treabă pentru tine. încheiase Marin Roşioară.Să fiţi sănătoşi! . Mi-ai dat ce mi-ai dat. să se cunoască cine a venit întâi aici. că ce e scris n-are moarte! Dar pe Lina o furase viaţa şi grijile lângă bărbat. . tată.Eşti. crezi că miajunge? Ai văzut bine cât mi-a cerut pentru materiale.Sunt cununat cu Lina? . dar tot nu mă las. magazii. să-l întrebe: . am mai mărit locul şi Dumnezeu să ne ajute să apucăm binele pe care-l vreau eu la amândoi. şi rămâne cu buza umflată. ştiu ce-i banul! Nu-mi bat joc de el. Avea şi el cuiul lui. şi tot se termină. mai sfătuieşte-te şi cu Lina.. se amestecase şi soacra. ia gândeşte-te. de astea ne arde nouă acum? Spune şi dumneata! . mă.Şi lumea-i rea. de nu mai isprăvea. . Treabă încâlcită.Am văzut. Şi rămăsese cu fata s-o hotărască. lăcomeşte-te. Într-o zi a îndrăznit. cu două. în cele din urmă. să fiu cu inima împăcată! Stere mai aruncase: . odăi. Păzea avutul cu nelinişte.Nu-i nimic. Tot câineşte dormea cârciumarul. e fii-mea.Eu te las. Să nu fie proastă să se lase cu una. spusese. dar ce. apoi rostise scurt: . Dacă fac casele. că ea nu cunoaşte la oameni: o dată o lăsă negustorul.Şi dumneavoastră! Şi atunci? Ce înseamnă? Dogarul se încurcase. măi băiete. mâine-poimâine.Atunci? Vezi doar că trag la gospodărie: cârciumă de zid. întreab-o şi pe ea cum ai zis şi. Mă bag dator. izvor să fie. gard. eu ridic casă! A mea-i nevasta. să-i aşeze sub prima cărămidă. în Cuţarida! Jupânul meu îmi zicea: „Bă.Dă la măsurător... . să ţină morţiş să fie trecută în actul casei. Îl auzea noaptea cum se scoală şi dă ocol casei.

când venise străină în groapă.Nu mă-mpac până n-o trece şi pe Lina în acte! Şi ea parcă-i dădea dreptate bărbatului când vedea ce avere aveau. . Stere aşternuse masă mare.. hoţule! Sau dau foc casei! . Dacă nu erau vecinii pe aproape. că te potrivesc eu! Parchetul te mănâncă! Se roşise tot şi se repezise cu pumnii încleştaţi să-l lovească pe ginere. stropise zidurile cu agheasmă. într-o seară. dar la ce-ţi foloseşte? Nu eşti nevasta mea? Nu le stăpânim noi casele? Nu sunt eu bărbatul tău? Spune! . de ce nu mă laşi tu să fac treabă? Că eu una am învăţat: e rău să te laşi sfătuit de muieri. nu zic nu. taman acu! Dogarul a vrut să-şi ia fata cu el acasă. . tot Aglaia îi împăcase. când a rămas cu meşterul. . nu întrebase nimic. se ameţise de bucurie şi. aşa cum ne-a fost vorba.. îţi fac proces. Că nici el nu vrea răul! . Linei îi fusese mai greu la început. La vreo săptămână. erau la cuţite. îi era mai mare dragul să privească! Meşterul nu se lăsase.. certându-se.. să nu ştie unul de altul. se omorau. Dogarul era cătrănit.Măi femeie. întreab-o şi pe fata dumitale. Stere o trimisese acasă la el. Dogarul nici nu voia să audă de aşa ceva. spune! o zgâlţâia şi mă-sa de mână.Spune. o dată dusă după bărbat. Dulgherii se descoperiseră şi se închinaseră.Atunci? De ce nu mă laşi să le potrivesc aşa cum e bine? Făcuse ce făcuse. Socrii au plecat târziu. Lina tăcea chitic. a încântat-o. Mi-ai furat zestrea fetii! Las’..De atunci nu se mai încumetase să-l întrebe ceva. . Ea a fugit. De un Crăciun. lătraţi de câini. . dăduse ajutor şi abia când au pus salcia la acoperiş a îndrăznit să aducă vorba despre actul casei. blagoslovise şi citise din cărţile lui.. Grigore şi Aglaia lui. Stere chemase un preot să facă o slujbă. Ce ţi-a băgat mă-ta-n cap? Să te trec în acte? Eu te trec. Ar fi snopit-o taică-său în bătăi. Lina se potolise. să-l împace. c-avea gură bună. Vreo câteva luni. că vă împăcaţi! îl potolea cocoşata. Au mâncat cu salahorii împreună. îşi chemase şi vecinii. 63 . el a certat-o cu blândeţe: . Şi lui Stere i se urcase sângele la cap. deschisese proces. Ţigăncile împodobiseră căpriorii cu frunze verzi şi cu un drapel de hârtie.Ce să ne mai încurcăm. s-au luat la ciorovăială. s-a terminat. Dogarul mai venise de câteva ori.O să te mănânce judecăţile. pe când şedeau amândoi la masă. duşmănos. pe care-l bătea vântul. Aglaia se băgase între ei şi le striga în gura mare: . Ce treabă avea ea? Tot maică-sa o învăţase că. . Îşi luaseră avocaţi. Nici la părinţi nu mai avea ce să caute.Hoţule! striga Marin Roşioară. şi socrul se aşezase cu nevasta la dreapta la masa lor.Spune! Tu nu vrei să fii în acte? Ea începuse să plângă speriată. Părintele se suise pe schelele de lemn.Las'. Mai că n-a târât-o. trebuie să nu ieşi din cuvântul lui. striga bătrânul din drum. Bătrânul se repezise la ea: . În cele din urmă. Îl simţise multă vreme ca pe un străin.Să vă fie ruşine! Ne râde lumea.Da.Ai scos actul? a întrebat cu privirile în ochii ginerelui. Cârciumarul împărţise vin zidarilor.

plin de sănătate. cu garniţele pline de lapte. acoperită de o barbă sură. Cristu Surcel bătea mai des drumul Cuţaridei.Dă-mi. Se scula mai devreme. Îi aducea ciorba acră şi fierbinte. Bărbatul nu i se mai păruse atât de urât. Apuca feliile de mămăligă tăiate cu firul de aţă. Numai să nu fi fost atât de întunecat. Lăptarului îi căzuse dragă nevasta cârciumarului. parcă i-ar fi fost ruşine să râdă. Când lipsea Stere. . să le întărească doagele cu rafie. Nu ştia ce suflet are. Se odihnea privindu-şi curtea largă. răsturna mămăliga din care ieşeau aburii şi-l aştepta să se închine. Îl aştepta să şteargă urmele de pe marginile tacâmurilor.Mai dă-mi! Îi aducea încă o porţie. Pe faţa-i aspră. Stere se mai închina o dată. De la o vreme. se scutura de plăcere. Lina pregătea sosurile în farfurii adânci. Robotea toată ziua prin curte. chiuind şi înjurând. Apopii şi Nenişor. apoi deschidea uşile cele noi ale prăvăliei. să n-o vadă nimeni.. şi nu ştia cum să vorbească cu ea. că aflase ce fel de om este. Când golea farfuria. se uita afară. Şi n-ar fi băgat de seamă cum se duce viaţa ei dacă nu s-ar mai fi întâmplat câte ceva. murdare de noroiul adus pe tălpile clienţilor. Rareori se apropia de el . Îşi descheia nasturele de la gât al cămăşii. Când rămâneau numai ei doi. mormăia. cu timpul. Îşi găsea totdeauna câte ceva de făcut. vesel. la Nicolae. Clopoţelul de deasupra se smucea timp îndelungat. le vopsise şi le aducea de la şina Constanţei porumb. lovind caii. 64 . Gândul la celălalt. Bea numai cu sete rachiul. Aflase de la maică-sa că după nunta ei plecase la armată. gonea câinii pripăşiţi la picioarele cârciumarului şi strângea masa.Gata. se pierdea. Ea se apuca să măture duşumelele. de parcă îi tot tuna şi fulgera. sufla în fiertură şi mesteca rar. le făcuse cu mâna lui coteţe de şipci. plângea pe furiş. Linei i-a fost greu să bage de seamă. Dar. Tot singur. Nu spunea nimic. de mulţumire. în care el strivea ardei verzi. . tot aici îl găseau ceilalţi: Bulancea. le căuta de ouă. Se ferea de negustor. nu pierise. când îşi mai aducea aminte. nu se vedea nici o lumină. ca să le îndoape. Ea întindea faţa de masă. Îl auzea numai pe la prânz: .Gata masa? . sfiala trecuse. se bucura puţin. Uneori. Doamne. tânăr era. vorbea puţin. Chipul i se lumina puţin. Era ostenit. cerea iar: . De afară venea aerul plin de miresme al maidanului. Lina nu băga de seamă. cu ochii în ochii Linei. Când intra în prăvălie. Bărbatul avea privirile stinse. Cumpărase păsări. Când se bucura. Sosea în faetonul lui înalt. se da aproape de tejghea. Zilele treceau repede. Stere le număra seara şi dimineaţa. se apuca să spele butoaiele. sunând fără rost. iuţi şi parfumaţi. roşu în obraz.Bună.Bună? îl întreba.şi atunci cu spaimă. Prânzul îl mulţumea. nu ştia cum să-i intre în voie. Bărbatul aştepta nemişcat în prag. i-ar fi dat inima ghes. desfăcută la gât. se ridica de pe scaun şi spunea făcând semnul crucii: .. numai să nu stea. în cămaşă albă. râdea cu înţeles. şi mâine ce mi-ai dat azi! Apoi se aşeza. Sorbind adânc din lingura lată.Bărbatul era posac.

Dacă dădea de Stere. clătinând din capul său mare şi sorbind cu zgomot din ţoi. Se învârtea pe afară. pentru că 1-a mirosit negustorul când s-a întors. că strig la nea Grigore şi te spun lu bărbatu-meu când o veni! . El o chema iar.Lasă-mă. şi o apuca şi pe ea un fel de tremurat. tineri amândoi. Vru să se smucească. I-o fi şoptit cineva. ei singuri în toată prăvălia. Prin asta i s-a tras lăptarului. nu se cunoştea. dar Cristu o înşfăcase de mână şi spunea: . dar el nu-i dădea de loc drumul. zărea o umbră. A încercat să se întoarcă. Stere a plecat la Drăgăşani. Lăptarul a răbdat ce-a răbdat. Când o găsea pe ea. cu privirile în obrajii ei. La urma urmei. să aibă curaj. fiecare cu treaba lui! Cârciumarul intrase în viitoare. Intrau alţi clienţi. A numărat banii. Lăptarul o ţinea strâns de încheieturi şi nu-şi găsea locul. nu era chip. ofta şi-o ţinea şi o frică de bărbat. îşi făcea de lucru. Avea o mustaţă rară. răsturna piesele de aramă pe tejghea. . Era băut după drum.Mi-ai mâncat inima! Ce zici? Te duc în Bolintin. Am să te ţin ca pe-o prinţesă! Nimic nu-i nevoie să faci! Decât roabă la olteanu ăsta! Ia te uită ce de bani am! Cumpăr Bucureştiul cu ei! O să te port numa-n mătase. prinsese gustul banului. să umple poloboacele. De atunci o chemase pe Aglaia. pe care o tundea des cu degetele subţiri şi albe. Mai plătise din datorie lui Pândele. degeaba bătea şaua şi Spiridon. Cum şedea aplecat cu faţa spre ea. să stea cu ea până la întoarcerea lui Stere. îl suiau în faeton şi-l urneau cu chiu. Femeii nu-i trecuse prin cap una ca asta la început. Stere n-avea de unde să ştie. cu vai spre casă. devreme. Erau singuri în cârciumă.Untarul venea la timp nepotrivit. Bolintineanul venea în fiecare zi şi se îmbăta de necaz. Lina se strecurase de lângă el şi intrase în casă. şi pe aici ţie drumul. Se încurca în sticle. Lina nu-şi mai vedea capul de treabă.Haide. Lina nu-i 65 . cu caii spumă. Vara trecuse. Umbla după marfă. mai împrumutase. dar prea era focos Cristu. De unde să ştie cârciumarul ce lăsase acasă? Cristu Surcel a aflat de plecarea negustorului şi a început să dea târcoale. scuturându-le frunza. se uitau la bolintinean: lucrul dracului. zicea. şi pe fruntea netedă. să scape. semăna niţel cu Nicolae. sa urcat în leagănul unei căruţe şi-a strigat căruţaşilor că-i gata.. scăpa câte o vorbă. Sosise devreme. n-a fost chip! El s-a apropiat repede şi-a întrebat-o neted: . Zvârlise pe tejghea un pumn de sute. că n-a măturat. Lumea începuse să vorbească. În plopii Drăgăşanilor bătea aripa toamnei.Cucoană nu vrei să pleci cu mine? Linei i-au ars obrajii de ruşine. lăsându-l singur. şi într-o dimineaţă n-a mai putut. a deschis el ochii. nu putea să ştie bine. sărea în ochi. arunca ţuica pe gât cât ai clipi. lustruită. roşie ca pana de cocoş. Linei îi era mai mare ruşinea. Muierii nu-i venea bine. Abia îl scoteau ceilalţi afară. se încurca socoteala. Venea vremea rea. Alt chip de român.. că-i prea de dimineaţă.Haide! scrâşnea Cristu. Ilie mai glumea la o ţuică cu ceilalţi. mai cerea un cinzec. Nu-l băga în seamă. A dat să-i zică ceva. înspăimântată să n-o fi văzut cineva. Aruncau văpăi ochii lui. femeia a avut parcă o bănuială. Pe la prânz au ieşit din Bucureşti şi-a doua zi se apropiaseră. Când 1-a văzut. . Viile erau galbene.

liniştită. într-un drum lung spre fundurile sălbatice. Capul îi era acoperit de o capelă soldăţească. Nevasta cârciumarului s-a chinuit până la ziuă şi a născut un băiat. scâncind. cu ochii lipiţi. A ajuns acasă. Şi-a chemat vecinii şi au petrecut într-o seară. să le spună şi lor. când să iasă la maidan. Au întins aşternuturile. Casa lor. prinse în muchiile de beton. Stere a înjurat-o de mai multe ori şi dacă n-ar fi ieşit repede afară ar fi fărâmat-o în bătăi. Într-o zi cârciumarul a dat peste el cu ochii pe nevastă-sa. Bărbatului nu i-a spus nimic. Către sfârşitul iernii. fără să simtă ceva. potolit. alb. Casa se scufunda încet. uşurată. Parcă mai crescuse. Lina mergea repede. Femeia n-a mai rostit nimic. s-a ridicat fără să spună un cuvânt. De atunci nu i-a mai văzut nimeni pe lăptari în prăvălie. s-au îmbrăţişat. Pământul îngheţase. au mai vorbit de-ale lor şi spre seară s-a întors. ostenit de la drumurile lui. o dată cu malurile acelea sterpe. A stat să glumească cu Stere.Lino! . cu cine a dat ochii? Cu Nicolae. dacă nu vrei să se întâmple o nenorocire! Untarul. dar nu-l ţinu minte. a chemat-o întâi pe maică-sa şi i-a spus vestea. mai pe urmă. a ei şi a lui Stere. Soldatul a plecat repede peste glodul îngheţat. Noaptea ninse mult. i se păru mai caldă în seara aceea. apoi iar se făcea linişte. Când se apropie. au fiert apă şi au îngrijit-o. Ascultase aşezarea liniştită a zăpezii şi ţipetele lungi şi ascuţite ale cocoşilor. se gândea numai cu spaimă la îndrăzneala lui Cristu. Câinii rodeau scândurile coteţelor. Crivăţul îi bătea poalele mantalei. Se uita doar înainte. Căută pe drum să-şi aducă aminte de chipul lui. învelită într-o broboadă grea de lână. Când Aglaia i-a arătat copilul. Ea plângea în pat. cu dragoste. Mirosea a spic de zăpadă. Era slăbită şi plânsă. Purta cizme cu carâmbi înalţi şi centiron de piele galbenă.Lasă polul dumitale şi pleacă. În capul străzii. A pornit şi ea spre casă.Nicolae! Se priviră. n-a mai putut de bucurie. după ce se zbătuse multă vreme lângă bărbatul care răsufla adânc lângă ea. o mână de carne. s-a sculat. închisă la gât. Muierile spălară băiatul şi-l înfăşurară în cearşafuri proaspete. Femeia tremura după tejghea. a pupat mâna dogarului. punându-l să-l scuipe de deochi. încălzite pe sobă. cu baionetă la şold. Stere. o strigă cu jumătate gură: .purta duşmănie. dar acesta a pus palmele pe masă şi i-a zis: . cu picioarele îngheţate. Parcă-i înghiţise pământul. Cocoşată îl freca uşor cu palmele pe picioare şi-l descânta: 66 . Bărbatul s-a aplecat şi-a pupat-o de două ori. găunoase. şi hainele de militar abia îl cuprindeau. femeia se simţise însărcinată. i s-a făcut milă şi de nevastă-sa şi a intrat s-o vadă. că erau de-o vârstă şi se pricepea la moşit. Lina a născut aproape de Crăciun. Aglaia a chemat-o şi pe-a lui Matei. Femeia adormi târziu. a aprins lămpile şi s-a învârtit tot timpul împrejurul muierilor. Simţea cum se aştern gunoaiele şi cum se lasă zidurile de cărămidă. urlau repezindu-se spre gard. A doua zi a trimis-o la părinţi. El n-o recunoscu de la început. Când a aflat cârciumarul ce noroc dăduse peste el. Vântul îi bătea mantaua largă.

să vadă în ce pricopseală stă fata lui.Să fugă ca iepurele şi să fie deştept ca vodă! zicea trecându-i degetul mare peste frunte. cu mic. să guste fiecare sorturile de rachiu şi de vin. a gustat alviţa. să vadă împrejurimile. împletită cu tei şi cu rafie în care se afla vin negru. Vecinii naşului au ieşit la porţi. portocale. că le plăcea. Ieşiseră şi negustorii afară din dughenele lor să se uite. ţinută de Aglaia şi de Grigore. nea Ghiţă Bîlcu. Naşul a scos vin din pivniţa lui. a turnat în pahare şi au închinat pentru noul-născut. deasupra. Cârciumarului îi creştea inima de bucurie să le spună că peste toate el se afla stăpân. Oltenii suflau în palme de frig. pivniţa unde au zăbovit bine. La spatele lor. a poftit ploconul în curte. fără îndoială. încărcaţi cu daruri pentru fin. cuscrul Vasile. alviţă. tigheliţi cu lânică. Sosiseră în trăsuri tocmite.curte de gospodar. bătând opincile. Brutarul a încercat vinul din ploscă. nu scoteau nici un strigăt. Locuinţa brutarului se vedea de departe. înspre mahalaua Grantului. cu ochii mici. legându-i-l cu sfoară roşie. A lui Matei i-a înnodat buricul. Cocoşată sucea dosul. bomboane umplute cu cremă. Cristea şi naşul cu naşa. beată. 67 . miraţi. Gâştele. împiedicate cu inel de cositor. cu căciulile pe cap. cu acoperişul înţigluit şi geamuri verzi la cercevele. blânde.. au poftit rudele şi ţinte petrecere! Socrul a chemat neamurile. albaştri. odăi lângă odăi. legate cu funde albastre. albe ca laptele. botezăm! . pocnea degetele lăutăreşte. cântau lăutarii de-i avuseseră la nuntă. să afle toată lumea că botează cârciumarul. Au trecut podul de fier după plocon. tot posomorit şi însetat. cu Grigore cu tot. Casele naşului erau peste Griviţa. Veniră. Aglaia a strigat la lăutari şi vioristul a zdrăngănit la ăilalţi arcuşul. adăugase de urechile socrului. după aceea. a cântărit în braţe darul şi-a rostit: . Muierea chiuia şi juca darurile. atunci aduşi din mahalalele vecine. Câinii au început să latre. veseli. l-a închinat la sfântul Gheorghe din perete şi l-a uns cu untdelemn. apoi coteţele cu animale şi păsări . Stere. ăl de jucase primul mireasa la nuntă. Vorbeau şi se mirau de ce neamuri are. clătinând deştepţi din cap. şi cu a lui. comandând lăutarii. de îndulceau lumina soarelui. scutecele de stambă şi ciorapi mici. făcând un Mulţi ani trăiască pentru cei din casă. au întins masa. cu fulgi mari. cu gâtul lung. cu mare: finul Tache. Meşterii au lăsat femeile în casă şi au ieşit în curte. răcnea o dată. totul pe o tavă lată. Birjarii aşteptau la poartă. Vecinii se uitau de prin curţile lor sărace la adunarea de trăsuri de la poarta negustorului. Aglaia a fost înapoi. ca omul după somn. Ningea des. Au trimis. Aduseseră plapumă de mătase. o ploscă veche. A deschis porţile. cu dogarul şi cu naşul înainte au arătat rudelor gardul şi pomii. Lina se oprise în loc şi privea convoiul cel vesel.Să fie într-un ceas fericit! a urat Grigore. lucraţi în grabă de femeie. Până seara. ploconul la naş pentru botez: două gâşte fudule. înveliţi în pături flocoase. Aveau numai nişte ochi mari. fina Smaranda. Zăpada scrâşnea sub picioare şi s-au apucat să joace ca să se încălzească. Acesta era. Lăutarii iar au cântat. Pentru că tot cădea în sărbători. s-au uitat la muiere şi au strigat la proprietar.Bun.

la mai mult! Să vă dea Dumnezeu noroc! Sosi şi preotul. o privise frumoasă fină îşi luase. să-l usuce. în spatele căreia lăcrimau soacra şi dogarul. pe alt glas. de zgârcit ce era. îl punea pe spinare şi-l cară înapoi. şi luminările albe. Brutarul o pupase la venire. Erau amândoi roşii de frig. mulţumiţi. gătite cu funde late. împreună cu ajutorul lui. Îl aducea un bătrân din capul Griviţei. I-au zis Alexandru. ce începuse să ţipe. Mai aveau şi necazuri. Nu vrei ca lumea să-şi scoată pălăria la tine. şi l-au scufundat de trei ori în cazan. tot în trăsură. Îşi certa nevasta: . răspunsurile. Aduseseră copilul. Apoi. subţire şi palid. Iar i se îmbolnăvise un copil. Părintele i-a uns creştetul capului cu mir şi – l-au închinat la icoane. nu mă lăsa. cu nenea Ghiţă Bîlcu şi cuscrul Vasile. . pregătit. de ţinea Evangheliile.Gazda o chemase şi pe Aglaia de ajutor. al bisericii. Mirosea a cozonac şezut la răcoare şi a friptură. că erau tineri şi viaţa trecea. alături. copilul. de mort. Părintele avea o voce dulce şi caldă. După ce l-au înmuiat. Stere se mai supăra. 68 . a aşternut scutecele la îndemână şi au aşezat vasul în mijlocul casei. cu naşa şi naşul. l-a ajutat. cărând cazanul sfinţit.. trăsese obloanele la ferestre şi acolo potrivise ospăţul. fura câte un rachiu. cumpărate de naş. Rudele. şi nu înţelegeau nimica. dădea. albe. care plângea în braţele Linei. s-a închinat şi a început slujba. şi pe Matei. argintii şi întunecate. mai închizând ochii. Aglaia a încropit apă pe maşină. şi un fum frumos mirositor s-a răspândit împrejur. Uite împrejur. a înmuiat tistimelul de busuioc şi a blagoslovit casa.. Nu trecea primăvara. de aramă. adus de Grigore. Ori nu ţi-o place să te fac cocoană?! Vorbele bărbatului o atingeau drept la inimă.Ajută-mă. îl desfăcea. Apoi a luat. ascultau glasul preotului. Acarul nu mai scăpa de belele. Preotul a sfinţit apa cu crucea lui de argint. Cum adică. Tot la Stere venise să ceară. cu dascălul.. Aglaia l-a înfăşurat în crâşmitul de americă. Părintele şi-a pus odăjdiile. Dascălul. privindu-şi din când în când nevasta. să nu vrea să fie cocoană? Care femeie nu vrea? Numai că i-ar fi plăcut să mai scape câte o duminică la plimbare. veniţi după drum. să-i poarte noroc şi să se umple de bani. îi trecea cheful de petrecere. aşterne-te masă până a doua zi. După trei zile se întorcea. golise cârciuma. Prin ferestrele mari răzbea lumina strălucitoare a zăpezii şi de afară se auzeau clopoţeii cailor. Dar când îl vedea pe Chirică cât e de amărât. Stere abia se ţinea să nu plângă de bucurie. cu capetele descoperite. Cârciumarul le-a dat câte un rachiu. nu se putea să n-aibă. De fier să fi fost.. domnu Stere. Le-au aprins. L-au poftit la căldură.Bună treabă. şi la poarta ceferistului atârna un drapel alb. şi spune dacă voieşti să ajungem ca ei... îi era mai mare dragul de belşugul altuia. mai strâmbându-se. Lina. şi nu putea să-l lase când îl vedea cum se chinuie. înzdrăvenită. Cârciumarul. aşeza tacâmurile pe masă. şi pe ceilalţi. Lumina feştilelor juca în firele rare din barbă. n-avea ce zice! Stere le-a arătat odăile spoite atunci. acolo unde-i mai slab omul... şi naşa i-a lipit pe frunte o piesă de argint. din zestrea nevestei. la vreo risipă. Meşterii lăudau: . Ceilalţi oftau împrejur. Aceasta glumea cu oaspeţii. să mai petreacă şi ei. cu perdele şi preşuri. îl lega cu sârmă în ostreţele gardului şi pleca.Tu nu m-asculţi pe mine! Nu înţelegi unde bat eu. la amanţii ăştia. după ce le sărutase tivul de aur.

Soseau gunoierii. cu ce avea în buzunar. Când sosea duminica. Lucrătorii îşi spuneau unul altuia: . nu 69 . pe nerăsuflate. când auzea pe Lina punând drugii obloanelor. unde cântau şi dansau nişte artiste dezbrăcate. Doamne. să-i facă să uite de greutatea vieţii. Chirică punea o mână pe coşciugul nevopsit şi nu scotea un cuvânt sau o lacrimă până la groapă.Tu-ţi dumnezeul tău. vânturându-l spre stele: . Aşa era meseria asta. Pe urmă cădea cu capul pe masă. se dovedeau repede unul pe altul. nu se înghesuia la băutură. de acum beau pe unde munceau. dădeau în primire. Casa lui era plină de rude. după ce se termina totul. aflai destule. se oprea şi ridica pumnul lui mare. adormea liniştit. Femei. ţeapăn. Frizerului îi căzuse dragă nevasta lui Gogu. nu jucărie. „Prietenii –l-au mâncat. de-ţi baţi joc de sufletul meu! Dar ce-i păsa cârciumarului de necazurile altora? Fiecare cu norocul lui! Dacă ar fi stat să judece. aducea un butoi de vin vechi mai la îndemână şi spăla jumătăţile. totdeauna avea papion. curată. La cârciuma nu prea venea. Ceferistul se trezea către miezul nopţii. spunea. şi muierea. Se certau.. Acolo ar fi stat croitorul şi ar fi privit până îl uita Dumnezeu. iar se împăcau. care le-ai făcut pe toate strâmbe. rumeniţi. călca. Se prăpădea. când se întâlneau. Pe ăştia îi mai ştia Stere. Erau mai tineri. Şi are nişte ochi coana Florica! Suflet larg. n-avea ce-i face. Şi nu-l mai băgau în seamă. că şi ăsta era pişicher. trăiţi bine pe la părinţi. Gogu nu-şi mai vedea de meserie. Cu ceilalţi. I le tocase în câţiva ani croitorul cu cărţile sale. n-ar mai fi trebuit să vândă băutură amărâţilor. cârciumarul scotea mesele afară. se purta şi el. Odăile miroseau rânced a moarte şi a lumânări scurse. intra în cârciuma negustorului şi cerea o litră de rachiu. . nu-i vorbă. petreceau până toamna.Asta însemna că acarul rămăsese cu un copil mai puţin. Zidarii plecau pe la binale. Şi n-ar fi fost nimic dacă n-ar fi avut şi patima cărţilor. ba de la Spiridon. ca să se îmbete. O bea repede. duminica îşi punea hainele bune şi se ţinea pe urmele croitorului. Treaba mergea. care citea. omul nu se schimbase. nu-i mai vedeai. Dacă şedeai să-l asculţi. cosea. la cafenea. moştenite de la părinţii ei. Chema un preot. Negustorul tot de la alţii aflase. că pe atunci avea clientelă. iar e necăjit. Osteneau.. Copiii ceilalţi plângeau lângă el. o lua pe Florica şi se opreau în Griviţa la o grădină ştiută de mult. la piaţa lui Matache Măcelarul. Tilică iubise şi el la viaţa lui.Săracu Chirică. Lui îi plăceau dezbrăcatele. despre ce case avuseseră.Astea-nalte-mi plac mie! îi spunea lui Spiridon când se ameţea. Toată ziua la noi în casă şedeau. graşi. i-ar fi dat inima brânci. el nu se uita. la un pahar. cu odicolon. cu lei de cretă la uşă. pe fiecare. nu putea să se vaite. Cum suna băltăreţul peste Cuţarida şi se topeau zăpezile. ba de la Ilie. În câmp. Nevastă-sa îi povestea Linei. Îşi vedea de lucrul lui toată săptămâna: croia. cu săpun. Pleca clătinându-se şi înjurând. nu alta. că el pentru asta le aşezase prăvălia în drum. şi-şi ducea mortul la cimitir într-o căruţă goală. Şi el.. şi băiatul de prăvălie. Pierduse o mulţime de bani în viaţa lui.. Gogu avea alte metehne. Cârciuma era plină de dimineaţă până seara. Femeia se mai strâmba. Numai seara.

ieşea francul.. plutea un abur greu. După ce le făcea voia. în mijlocul cărora creştea încă dudăul. şi luminile lui se vedeau mai aproape. Sfătos ca toţi unchiaşii. Nu trecea mult. care împărţeau malul Cuţaridei. trăgând cu urechea la hîţele lui. se ridica în capul oaselor. Dar ce.. când se întorcea seara. care vorbea tot timpul. şi iar pierdea totul. Deasupra gurii ei largi. Pământul era numai o clisă galbenă. alb. dormea. sosea şi Chirică.aşa! Oameni. Oraşul înainta pe nesimţite într-aici. care avea camion şi două cârlane de iepe. îndesat şi iute la treabă. Ăsta era albit de bătrâneţe. îşi povesteau de ale lor. abia înotând în şanţurile alunecoase. treceau convoaie lungi de căruţe goale. mai vorbea. cu şanţuri înalte. să-şi cumpere câte o rochie. cărând sifoane pe la cârciumari. şi-a ridicat o iesle pentru animale. unul şi unul. A adus cu spinarea nişte uluci şi a împrejmuit locul. scotea gardul şi pleca în camionul lui. A tras spre casele oltenilor. abia scotea de-o pâine şi de un ciocan de rachiu. Pe şoseaua de piatră. Uneori se întorcea cu buzunarele pline. Se croiseră alte străzi de pământ. nu-l cerceta nimeni. Nu se mai înţelegea cu Florica de mulţumit ce era. ca nişte degete răşchirate. Dimineaţa înhăma iepele. plecau amândouă la gară. dar el îi zicea să-şi vadă de prăvălie şi de copil. tot ar fi cumpărat. o palmă de bălării. să lase luxul. Îi spunea şi lui Stere. Drumul camioanelor se schimbase. puţină. şi noaptea. că vedea că se ridică mahalaua. făcea un ocol spre curtea lui Stere şi se întorcea la Tarapana. ca altele? Bărbatul nu scăpa banii din mână. Din când în când. nu-i mai tăcea gura. ehei!” Făcuseră datorii. pâlpâitoare. El se odihnea sus. de ziceai că se ceartă. Linei îi era milă de femeia aceasta voinică. căscate. îl apucau dracii. Ştia câte-n 70 . care rumegau încă iarba grasă şi umedă a gropii. parcă asta se numea că e luxoasă. altfel. pe rampă. Spiridon îl cerceta. Se împrietenise cu moş Leu. Îl apuca prânzul spre şina Constanţei. Mai veniseră şi alţi oameni în Cuţarida. om necăjit şi ăsta. de păzea avutul primăriei la rampă. se culca-pe leagănul droştii. le închidea şi trăgea la Stere. şia humuit un bordei cu mâna lui. Întindea un ţol pe pământ şi se lungea mulţumit. după pâine. Vesel om. o lua mai departe după ce dădea iepelor o mână de nutreţ uscat la soare. în Griviţa. Dinspre Filantropia se deschisese un drum nou cu prăvălii de cărămidă. lua dorobanţul lui. înghiţind loturile sălbatice. Întâi un sifonar. să-şi încerce norocul. Căra ca robii. trăgea la umbră. Nu se plângea. dându-le drumul în groapă să pască. Unde împungea el cu acul. Le mângâia boturile umede. drepte. pe Griviţa. mânca o roşie. căsca. Fuma tot timpul dintr-o pipă de lemn ars. cu şapca pe ochi. Spunea mereu că într-o zi o să câştige o sumă mare de bani şi o să răscumpere casele pierdute. trecea peste maidan. le vorbea ca unor oameni şi. Toamna noroaiele se întindeau peste tot. liniştită şi muncitoare. Sifonarul dormea mai mult pe afară. de pe unde este. Se împrieteniseră repede şi. la negustori. când scăpa cu mâna în bani. Numai spre groapă nu se îndesa nimeni. au vândut averea şi. fura ce brumă strânsese din croitorit şi fugea la cafenea. din ce le rămăsese. peste câmpul rămas. le împiedica. ca între oamenii săraci. felinarele cu gaz răspândeau o lumină albastră. începea să lucreze în silă. cumpăraseră loc în Cuţarida şi ajunseseră ca vai de lume. cerea o boască. În margini răsăriseră oţetari cu frunze lungi şi rare. Oamenii îşi cumpărau cizme şi înjurau.

nu poţi să-l mişti nici cu o privire! Şi pe urmă. Ţinea după el armăsari de prăsilă. mereu soseau oameni noi. trimiteau fetele de şcoală sau plozii. Din când în când. câte patru într-o odaie. înainte de termen. Prinseseră cheag. pe săturate. Altele învăţaseră. Pe lucrători îi aflau repede şi nevestele. că-i ţinuseră bine cei de la primărie. dar nu-i dădeai. după ce le făcea grămezi-grămezi. Carnetul negustorului se umplea de linii şi de semne. altul deoparte. umbla după chivuţe şi le tăvălea prin sipică. Cârciumarul se lăsa greu. daţi de serviciul edilitar să ajute la căratul gunoaielor. oricât de vrednici se dovediseră.lună şi-n stele. şi caii lui le îmborţoşau odoarele. Oamenii se supărau. Oltenii se întinseseră. striga de afară la ceilalţi: . După trei zile intrau în prăvălia lui Stere şi-i cereau făină pe datorie. aveau obrajii roşii de trai bun. Om al dracului. L-au aflat căruţaşii că are armăsari de prăsilă. cârciumarul îi încărca dintr-un condei. Se apucau să înjure. S-a aşezat în gura bălţii. Ca să scape de palmele bărbaţilor. dar erau mulţumiţi că nu mai plătesc chirii şi că aveau casele lor de pământ. Iarna dormea întrun bordei. vezi c-a venit muierea după tine. Când i-a adus înapoi. Se înmulţiseră. Moş Leu îi hrănise mai mult cu răbdări. Ieşea vreunul. cum să ştii a doua zi dacă ai băut două ţuici sau trei? Că te mai lua unul. şi drumurile gropii lui Ouatu se lăţeau. Veneau pe furiş. nu îndrăzneau să intre. cum erau. săi ceară bani. îşi aşterneau cum puteau. Stere îi ştia pe fiecare. cum ţi-ai cunoaşte sufletul: cu necazurile şi încurcăturile pe care le aveau. să le trimiţi după un bărbat? Unele dintre ele se mai căpătuiau. Să fi avut şaizeci de ani. Dar cei mai mulţi erau săraci. se altoia cu un rachiu şi se întorcea să doarmă pe grămada lui de coceni. nu le venea să-i zică. De unde să le iei banii. urca la cârciumar. Ţineau fete de măritat. Stere îşi făcea datoria în foile lui. Strângea tinichelele adunate de chivuţe şi. de frică să nu-l supere. n-ai mai fi plecat. plăteau moşului. Le goneau acasă la copii şi se îmbătau de dudă. A ridicat din coceni un adăpost. Cât era de trecut. La leafă plăteau până la ultimul leu. cu toate că le ştia pe fiecare după nume. Nici Grigore nu le mai putea ţine seama. a înfipt în pământ un ţăruş şi a scos dintr-o traistă un ceaun de mămăligă. Grigore crezuse la început că or să-l înece zăpezile pe fundul gropii şi pe el. că nu mai avea treabă. îşi mai adăugaseră un loc pentru grădinărit. lângă pipirigul ei. Se umpluse mahalaua de mânji. Copiii erau desculţi şi tremurau la 71 . Unii se apucaseră să negustorească spre Filantropia. dar omul dăduse animalele serviciului edilitar. şi nu le mai cunoşteai. şi acolo mânca. de bălegar. Nu era singur. petreceau câte trei zile. şi pe armăsari. simţiseră ce se ridică în Cuţarida. înhăma armăsarii la o droagă şi trimitea tabla statului la o fabrică de conserve. caii erau arătoşi. ciocneai. Îi rămâneau bani.Ioane. Unii trăgeau spre rampă. se mirau de cât aveau să dea. trăiau ca vai de ei. Treceau câmpul înfofolite în broboadele lor de lână. Aici scăpau de impozite şi de datorii. De unde să le dai zestre. c-aşa-i omul sărac: fudul! Nevestele năşteau repede. să nu ştie primăria. Precupeţi vechi. Când făceau nunţi. pentru că la el se opreau la vreo nevoie. se uitau prin geamuri. nişte pirostrii. dacă nu ţi-i mai dă? Cumpăraseră locurile cu economii. după cum se vedea. alţii îşi luaseră locuri. acolo dormea. c-aşa-i făcută lumea asta: pe-ăl de-ţi dă.

avea sângele tânăr şi. Aprigă muiere. de viţă stropită cu piatră acră. Când se asprea vremea. coclise. Se supăra vreunul mai deştept: . Avea 72 . Peste dealurile Drăgăşanilor plutea o lumină verde. pută? . tot în câmpul Cuţaridei se adunau cete-cete. fi . de sufletul ţâncului ăsta? De ce-l otrăviţi? . de toamnă. mi. Când s-a potolit focul. şi pleca după vin la Drăgăşani. de râdea repede cu un glas dulce. două. Negustorul se aşternuse la masă cu cărăuşii lui. Acum. Pădurile aveau un miros putred şi soarele leneş de octombrie le bătea frunzişul galben. Aveau fraţi mai mari la care se uitau. muiaţi în mujdei de usturoi.Sau baftist d-ăia de nu bea. pută se îngălbeneau la obraz.Ce. Ce-i păsa lui? De la o vreme nu-l mai părăsea binele. Tatăl ieşea din fundul cârciumii. scăpa uşor banul printre degete. ca piatra de munte.De ce vă bateţi joc. ei slobozi. De când îi mergeau treburile.Al lui Vasile. i-a căzut sub ochi o fetişcană plină şi puternică. fierbinte în iarba pălită. la crame. Clienţii nu ţineau la băutură. Voica îl ostenise până dimineaţa într-o căpiţă. Copilul se uita la muşterii şi nu spunea nimic.Ia. Se uita puicuţa. El o lege avea: să nu plece muşteriul nemulţumit. .uşă. pierit. scosese parale . . tăind câmpul. femeile cu treburile lor. oi fisocialistru? . . Erau osteniţi şi vlăguiţi. să-i sare la inimă pe necăjiţi. într-o toamnă. Întinseseră masă. se uşurase. Mirosea a fân ţinut sub ploi. stinsă. le făcea ţuică fiartă cu zahăr şi piper. A cumpărat vinul nou. de nu ştie ce-i aia cur de muiere. drumul avea alt farmec pentru cârciumar. a plătit..Cine-l otrăveşte?! îl învăţăm! se făleau ăilalţi. Dintr-o litră. sănătoasă şi veselă. cu mămăligă subţire şi vin negru. Îi băga vreunul înăuntru.Să ştie de mic! Copiii erau însă deprinşi cu toate relele.. perpeliţi atunci într-un jar de vreascuri.• ' :. Bătuse mult calea asta. de nu mănîncă. seamănă lui tat-său! râdeau ăilalţi.Al cui eşti tu. Sufletul cerea. zgaibă! Băiatul punea ţoiul la gură şi-l dădea peste cap. Şi de se găsea câte unul să le zică. cu pui fripţi. Ascundeau ţigări prin buzunare şi fumau pe maidan. Un vânt rece. cine să-i stăpânească? Bărbaţii erau plecaţi toată ziua la muncă. câte doi-trei. Stere nu se amesteca. Mirosea a unsoare de bocanci şi a rachiu. se uita şi Stere. Tot ţinutul acela albăstrui. mă. cârciumarul s-a ridicat de la petrecere. Făcea ce făcea. Câte unul îl îndemna să-i guste ţuica: . se posomorau. Plecau spre seară pe trei cărări. ei râdeau: . de rămăsese numai o inimă roşie. In prăvălie era cald. Fumul de tutun înnegrea pereţii. Fugeau de la şcoli.Bravo. Trosneau măselele. roz ca petala trandafirului. mişca crengile uscate. în fote curate. O rugină ştearsă şi găunoasă bolea în frunze. lua odrasla de mină şi apuca iar ţoiul.negustoritul e meserie frumoasă dacă mai cade şi altceva la un popas..

L-au dus la locul de veci. nu se putea. tot neamul. Animalele băteau glodul cu copitele. Mirosea altfel străina. De la poartă. Cârciumarului îi dădură lacrimile.Mai viu! Şi-a dat bici cailor. nu se mai sătura. luminat de flacăra luminărilor. dar tot au mai zăbovit. l-au văzut întins pe masă între două sfeşnice. Au intrat în cimitir. aşteptau prietenii răposatului.Te duseşi. Se adunaseră iar rudele: finul Tache. Văduva a chemat un preot. i-a cinstit.Tătucă. şi lui nu-i mai venea să plece. casa tot curată. Din spatele lor costelive ieşeau aburi calzi. s-au dus acasă. Muierile muşcau din batiste. atârna şorţul lui mototolit. le-a tăiat basmale de doliu. A venit Aglaia. Pe faţă i se scurgeau picăturile de ploaie. să ajungă pe hoţii de cărăuşi care-i duceau vinul. cu sfârcurile cât crugul. Iar a citit preotul din cărţile lui. urcându-se repede pe şleauri: . tătucă! Ne lăsaşi. cuscrul Vasile. tată! se căina Lina peste cosciugul lui. Aduseseră coroane de flori. Pe scaun. . Muşca bărbatul. plângând: . femeile puseseră gura în batiste.Dumnezeu să-l ierte! Clopotele băteau rar. cârciumarul.Veniţi. se închinau şi plângeau. vii şi tari. Căruţaşii râdeau cu înţeles. I-au pupat mâna ţeapănă. Lopeţile sclipeau în soare şi tot cimitirul era împurpurat. O săptămână s-au iubit şi când au început ploile au coborât drumurile Piteştiului. simţindu-i pieptul tânăr sub cămaşa umedă. Meşterul lucrase până în ultima zi. şi gura muierii . . pietrişul potecilor scrâşnea. rostogolindu-se şi izbind înfundat în capacul poleit. cu patru cai şi dric împodobit. s-au închinat. a stat iar lângă ea. a dat fuga până în târg. Morfolea numai din gura ei ştirbă şi se văita. cu finul Tache şi cu Ghiţă Bîlcu luaseră cosciugul pe umeri. Pe urmă groparii au coborât sicriul de lemn pe frânghii în deschizătura neagră a pământului. În odăile dogarului plutea un miros de tămâie şi de busuioc stătut. Un fum alb de luminări plutea deasupra ierbii. la Sfânta Vineri. Lăcrimau. Cristea. I-a spus scurt. acesta a citit slujba. Voica mersese până la bariera Drăgăşanilor în căruţa lui. ca la venirea lui în peţit. cu capetele plecate. Mai dădea Dumnezeu şi câte un necaz. Ardea toată. şi naşul Linei şi al negustorului. în fata gropii deschise. i-a cumpărat femeii cercei. Ei mergeau împreună pe urma mortului. cu paşi măsuraţi. Ghiţă Bîlcu. Îl chemau treburile la Bucureşti. meşteri bătrâni toţi. suspinând. Aveau ochii roşii de plâns. zguduite de miluire. parcă-i bătea sângele mai repede sub piele. În ochi stăruia o posomorâre nespusă. Murise socrul. tată-socrule! a rostit negustorul trist. Se strânseseră vecinii pe la porţi.ananas. Stere a închis prăvălia. Strigătele văduvei şi ale fie-si nu putură să acopere zgomotul bulgărilor grei de pământ. Cerul avea o culoare curată şi sub linia lui 73 . Bărbatul a ajutat-o să coboare. fina Smaranda. lumea se uita. I se uscaseră ochii de plâns.nişte barbeţi de sâni. Afară şedeau desfăcute câteva butoaie cu papura în doage. cu sunete adânci. spunând: . Se uita împrejur. Stere a oprit caii. S-a pus şi Lina pe un vaiet. Se treziseră într-o dimineaţă cu mama Linei la poarta lor. bărbaţii se descopereau. că s-a prăpădit bătrânul! le-a spus.

legaţi prin sânge. Vizitiii băteau clopotele. Mijlocul îl aveau prins în panglici late şi pe cap purtau pălării de pai. Aglaia. ba o salbă de galbeni de la nişte ţigani.Fată. plângeau ca femeile. Soacra venea mai rar pe la negustor. Acestea luaseră 74 . O jura să-l aştepte şi se întorcea la a lui. lângă nevestele sau ibovnicele lor. Griviţa era plină de oameni. s-au îmbrăcat şi au mers la plimbare. vesele. rotunde şi mari. a început s-o scoată în lume. caii călcau mândri piatra cubică. fără să vorbească. Era tot voinică şi cu draci. cu tulpini subţiri. Fetişcanele îmbrăcate în rochii de stambă sau poplin mâncau seminţe. Într-o duminică s-a îndurat. era pus pe risipă. Cât despre Stere. râdea şi-l giugiulea. Pe părţi se sădiseră pomi tineri. acesta avea treburile lui. Lina îi dădea bani pe furiş. Cu timpul l-au uitat pe Roşioară. Îndesise drumurile după vin. să bea limonada cu lămâie. prin care vântul trecea. Se uita în ochii femeii şi-i era dragă de nu mai putea. şedeau răsturnaţi cu plăcere negustori pricopsiţi. Femeile purtau rochii uşoare şi străvezii. săpaţi cu grijă la rădăcini! Se înălţaseră case noi. sau să ia un rahat cu apă rece. s-a legat mutu ăsta al tău de cineva pe-acolo pe unde se duce. vizitiii pocneau din bicele lungi şi subţiri. hohotind şăgalnic la soldaţii ce se ţineau pe urmele lor. dar închisese ochii pentru că şi unui ticălos nu-i este îngăduit să fie zgârcit când este vorba de iubire. Abia se descurcau în gloata pestriţă. La întretăieri se deschiseseră bragagerii cu perdele tărcate şi tejghele de zinc. ascultă la mine. Tăcerea locului întrista. cu balcoane pline de iederă. Îl aştepta ibovnica.se zbăteau. Alături ţineau bastoanele cu argint în vârf şi pălăriile tari. Prea mare graba! Dar nici el nu era prost. 1-a simţit. Se uita cârciumarul. care-i aducea aminte câteodată că trebuie să pună ban pe ban. I se strângea inima numărând banii. au închis prăvălia. treceau în galop caii bine ţesălaţi. Trecătorii se salutau unul pe altul. O umbră plăcută plutea deasupra trotuarelor. că-l costaseră o mulţime de parale. I-a spus Linei: . Cârciumarul îi cumpărase din târgul Grantului stambă de rochii şi ciorapi de bumbac. cu vestele închise la mai mulţi nasturi. I se legase sufletul. Către gară. cu borduri înguste. înhămaţi la trăsuri noi. nu i se mai părură străini. Negustorul grăbise paşii. cu plecăciuni mari. mai posomorit şi tăcut. Glasul mulţimii acoperea această larmă de sărbătoare. La plecare îi cumpărase. şi oamenii aceia pe care-i cunoscuse nu demult la petrecerea nunţii lui. tencuite frumos. Pe drumul atunci pietruit. nu-şi mai aducea aminte prea des de răposat. pe care-l uda primăria cu stropitoarele. apoi îşi vedea fiecare de casa ei. adunaţi acum din nou în jurul unuia de-ai lor. aprindeau candela la capul meşterului. vrăbiile. Zăbovea câte o săptămână în Drăgăşani. să se dea lumea la o parte. cu câte două caturi. Ca să nu-l simtă nevasta. Prostimea făcea loc.Uite. . muiere bătrână. Umbla. înfiorându-le. se ridicaseră prăvălii noi de cărămidă. Stere! se mira nevasta şi tăcea gândindu-se la vorbele bărbatului. ba mărgele. Calea negustorilor se schimbase. şi Stere s-a simţit pentru prima dată legat de o familie. tei şi castani. arătându-şi inelele groase de aur. Pe pernele albastre de catifea. Au plecat împreună. Voica tot cântărea darurile. Femei şi bărbaţi se înghesuiau în fata tarabelor. se duceau împreună la cimitir. să se ajungă şi ei.

„La italianul”. serviciu prompt şi conştiincios. c-o stămbărie întunecoasă. uniforme pentru C. se puteau citi în nişte jgheaburi de tablă. „Modern” şi câteva magazine de mercerie. pelin de mai. jartiere de elastic. pardesie. ca să nu fie prea aproape una de alta. Pe mâinile lor străluceau brăţări şi inele de aur.Ce zici. „Hotel Tranzit”. Împrejurul pieţei de piatră erau hotelurile răpănoase cu ferestrele mâncate de ploi: „Hotel Nord”.O da Dumnezeu. zahăr. foarfeci şi lame de ras şi „La vapor” cafea. aranjat mirese. nunti. cu magazin de încălţăminte. clanţe. Stere se uită la femeile de la mesele vecine şi parcă atunci deschise ochii asupra lumii. „La şicul elegant”. şine pentru betonul armat. şepci. negustorii şi toate mahalalele dimprejur. aici să te fac de-o negustoreasă! . chingi. tot ce voiai. 75 . şedea rău pe trupul slăbit. aceste rânduri aşezate într-un fel anumit: „La roata lumii”. Deasupra uşii largi şi înalte a prăvăliei lui noi spânzurase o firmă de patru metri lăţime. cu economie. cuie de cizmărie. tablă de acoperit casele. unde ştia cârciumarul o grădină de vară de avea bere şi mititei. „Prima" si mosorele. broaşte. căzute sub târnăcop.. „La briciul vesel” sau „La minut”. frizerie de lux. Dorobanţul. La parter. de la care târguiau ţăranii din Ilfov. subţiri. Poştă. Şi trecură mai departe spre Buzeşti. Forfota crescuse. magazin de coloniale şi delicatese. magazin de mărunţişuri şi pielărie. tocilărie. unul Isidor Katz. tuburi de fontă. voaluri şi centuri. cuie. şi Ilie Arghir.. pinteni pentru ofiţeri. simigerie. de avea fierărie într-o hală rece şi înaltă. Lina avea pe faţă o oboseală abia ascunsă. manşete artistice şi gulere de domni. sub frontonul de piatră mâncată. petliţe şi alte nimicuri. tocuri de cauciuc. făcută cu luni în urmă. cerură câte ceva. ras şi frezat. ale căror balcoane atârnau deasupra şinelor de fier. Se întoarse spre Lina şi-i spuse: . Se schimbaseră firmele. Se jucau cu mărgelele de la gât şi beau din paharele aburite. în locul ăsta să-şi fi făcut Stere cu timpul o prăvălie! Câţiva ani buni să fi avut şi bani mai mulţi. de vindea harnaşamente de cai. pe ziduri se ridicau litere şi nume noi. tuns. pingele. Peste drum se ţineau şelarii. pălărier care călca cravate. „Tricolorul”. care învârteau banii pe degete: unul Nicolaie Curcuman. lângă el era bodega „La ocaua lui Cuza”. şi rochia ei. împodobite şi tinere. vesele. unul Manole Dulămiţă. zăbale. cum scria pe a doua firmă. bere la orice oră. fracuri. ţinea asortiment de dame. nu mai aveai loc. Dumitru Domnişor & Fiii.R. Înspre peroanele gării. croitorie. în foi împachetate. apoi intrai în gura gării. restaurant de noapte. vinuri. Altfel arătau. se înălţa o casă cu trei etaje. botezuri. Cum se însera. scrise cu litere de sticlă. unde ţinea ţiglă. Se aşezară la o masă. pălărierii şi croitorii. erau alte prăvălii: „La balon” a unuia Marin Bălună. parcă despărţindu-le. Numai oameni cu bani. care avea orchestră de balalaici şi bufet bine asortat. Ei. vin şi acasă. Aici se înţeleniseră câţiva comercianţi puternici. dreve.. veniţi la Bucureşti după treburi. toval. Frumoase. ceaprăzărie. Se uită şi la a lui. paltoane. Între bodegi. În faţa ieşirii te îmbiau uşile câtorva birturi: „La dorul vinului” şi „La dreptate”. pe numele său adevărat Gheorghe Herghelegiu. adăpostită între patru pereţi igrasiosi. Un zugrav îndemânatic scrisese pe ea: „La şaua lui Traian”. pe aceeaşi parte a ieşirii.F.locul vechilor magherniţe. priviră împrejur. nevastă. ascuţim brice.

Zidurile ajunseseră la jumătate. cu un păr bogat adunat întrun coc la spate. La Spiridon ardea încă o lumină.Încotro. fericită puţin..Ăsta-i ucenicul nostru! a rostit Bozoncea. Era înaltă.Năduşise la subsuori şi nu spunea nimic. magazii de lemn şi şoproane acoperite cu paie. lor ce să le pese? Fiecare cu ale lui. Cu o mână şi-a aşezat o şuviţă de păr. Calea Negustorilor era pustie la ora aceea.. tot câmpul acesta era gol. ibovnica aşternuse 76 . Ucenicul privi odăile scunde de pământ. Lămpile cu gaz aruncau lumina lor pe trotuarele pustii. semafoarele verzi şi roşii clipeau deasupra liniilor ferate. Avea dreptate Stere. însemna că le merge bine. le lumina luna galbenă. pungaşul rămăsese uluit în prag.Paraschiv îi zice. Cât cârciumarul chemase o trăsură şi se urcaseră. Până acasă. . şi sânii ascuţiţi s-au ridicat sub mătasea capotului.. şi privise cerul de vară.Dii! îndemna iepele vizitiul somnoros. Pe patul lat. Nevasta se ameţise puţin. Cel puţin avea ce povesti Aglaiei. toate furate de mâna Stăpânului. Prin întunericul rămas în ungherele boschetelor. de iapă. plin de miresme. Şi îşi aduse aminte de banii cheltuiţi. Spre miezul nopţii. ar fi vrut să spună o mulţime de lucruri şi nu ştia cu ce să înceapă. cucoană? întrebase birjarul. În dreptul Grantului o cotiră spre mahalaua lor. Se mişca lumea. cărnoasă. Era ameţit. al gropii. numa bună de pupat! Paraschiv picase într-o seară cu ceilalţi în casa ei din Caţavei. roşie. Cuţarida rămăsese între aceste două şei bătute.. şi el o zări la lumina lămpii. bărbatul a plătit şi a lăsat şi bacşiş. La podul Basarab. De aici se vedea câmpul acoperit de curţi până la Tarapana.. golaşă şi rară. . care acoperea felinarele. Orchestra cânta o romanţă a cărei melodie plutea uşor deasupra grădinii. Muierea se întorsese. Pereţii erau acoperiţi cu preşuri. . case de bălegar şi chirpici. . Ţiganca a râs scurt. Că dacă începuseră să se întoarcă cu trăsura acasă. un râs întărâtat de femeie acoperea muzica. şi cel tânăr i-a văzut dinţii albi. puternici. Sorbea numai berea rece şi înţepătoare.. Didina Trupeşă Didina! Şi-avea o govie. O răcoare plăcută plutea deasupra locului aceluia şi se auzea foşnetul viţei-sălbatice. a mai adăugat Gheorghe. Când o adusese Stere în Cuţarida. abia gustând din friptura proaspătă adusă de chelner. şi Lina l-a sprijinit până la poartă. Stere a dormit cu capul pe umărul ei.La Cuţarida! răspunsese Lina. Când au deschis uşa. atunci picat în groapa lui Ouatu. Femeia ascultase trapul cailor pe caldarâmul Griviţei. Îşi aduse aminte că lîngă ei ridica de vreo săptămână o casă de paiantă unul Goşneţe. se zăreau luminile mici ale ţigărilor aprinse. întretăiată de maidane. şi pocnetul sticlelor desfundate răsuna în toate părţile. îşi făcea pereţi de adăpost. Dacă ai sta să te gândeşti. Din când în când. care urca dinspre capătul Filantropiei. şi-a făcut loc lăutarilor cu care veniseră. Toată sărăcimea dibuia. clădită bine. . Simţi de departe aerul rece şi tăios.

Mahalalele Bucureştiului se zăreau într-o parte. Pentru ea fură. c-avea peştele ei. a dracului.. Mai dă şi pe de lături. până la femeie. Glasul îi era altfel. Tocmai atunci îl găsise s-o fure. Aşa că să nu-l superi. doar o dovedi-o. ehe. cu luminile lor pierdute.Altfel e băiat cumsecade. Sandule!” şi el tăia. Tabachere de-alpaca. Parcă-l văd. când îl şucăreşti. O ţine dragă. pe neaşteptate. O clipă. Cârpă l-a făcut.Şi când mă gândesc că a lui Sandu a fost întâi.Asta-i haleşte banii şi zilele. să-i prindă şi să-i scalde-n sânge. Presării erau în razie. Din casă răzbeau sunetele leneşe ale acordeonului. ei nu i-ar da o palmă. Tabachere de argint. la aşternut. Oacă ţinea taxiul şi 77 . Amândoi ne-am potrivit. tot de la Didina o să i se tragă. Te văd tânăr şi mi-e milă. îşi taie tovarăşii.. Şi la ochi şi la sprâncene. tot cu ochii pe Didina. . Cârcotaşul scoase o ţigară şi-o aprinse. Omoară oameni. Cam iute.velinţe scumpe şi moi.Didina! Celălalt tăcu. Şi ce mai priviri avea! Gheorghe a băgat de seamă. Altă putere n-avem. Paraschiv nu spunea nimic. În fiecare colţ ardea câte o lampă albastră de porţelan. Bozoncea-i pâinea lui Dumnezeu. Femeia aşeza farfuriile. Umblă Bozoncea orb după ginitori. gagica lui de inimă. Dacă o să cadă starostele. . Lăutarii îşi scoseseră pălăriile soioase şi se aşezaseră într-un colţ. El a scos-o din Cruce. O dată se schimbă. Sorbi câteva fumuri.Cine? .. Oacă îi împărţise cu mâna lui dibace. Se spovedi: . ce dragoste-avem! Numai din ochi ne vedem. flacăra chibritului îi lumină faţa..Didina. . Tăcuseră toţi. Veniseră poterile grămadă. Să te port la sân cu drag. Eu îi strigam: „Nu te lăsa. tivită cu nichel pe margini. Din casă se auzea glasul guristului: Foaie verde untdelemn. era mai tânără! A mierlit Mână-mică doi comisari în noaptea aia. pe prispa de lut a casei. Mai la ziuă.Îţi place... .Ce să-mi placă? făcu ăl tânăr pe prostul. l-a tras afară. Neică. Pe Gheorghe a ajunsese băutura.. Era o noapte limpede. Ca doi porumbei la pene. sorbea vinul scump şi râdea cu ochii în ochii Stăpânului. . când se încurcaseră limbile şi dase o amorţeală peste Nicu-Piele. . să nu bage de seamă că-ţi place Didina. Tu ai fost gagica mea. Dac-aş avea eu putere. noaptea. Tabachere de mărgele. Paraschive? întrebă codoşul. Ţiganca gătise doi curcani la tavă. Deasupra foşneau frunzele zorelelor căţărate pe pereţii scunzi. Bătaie mare. Bozoncea a destupat sticlele aduse şi s-au aşezat la masă. cu sete. dar n-o prinde! Pică la casa ei. Tabachere cu capac. Ucenicul. Te-aş face de-o tabachere.. Să te ţin la sân la piele. Da muierea. s-o îmbrace.

. Se opri. să cumperi un cartier cu oameni cu tot. cam dus din tinereţe. ucenicul întrebă: . Gheorghe se dumeri. că o să dau de voi pe aici. Până să se ridice. Îmi spunea ea mie. şi zicea că trăieşte cu cucoane pricopsite. Ce-a făcut.. aur în degete. vărul ibovnicei. dar îi plăcea de el. Când tuşea. şedea haina pe el ca-n galantar.. Pe urmă. ce.. inima. Codoşul s-a uitat. s-a auzit poarta scârţâind. Bozoncea l-ar fi tăiat de mult.. În mână învârtea un baston cu cioc de metal. uite aşa-l fierbe! Nici nu se uită. te joci?! Două luni a zăcut.Cât îl vezi de târnosit. a pus Stăpânu ochii pe dânsa. Ştia cântece de lume bună. Ghiuluri groase. celălalt intrase în casă. În curte intrase cineva. Era băut atât cât îi stă bine bărbatului. Beau la cot. Muierea se duce cu ăl de are mai multă putere. Mi-a plăcut şi mie. n-a avut ce face.eu i-am păzit fuga. că e manglitor. Rămas singur cu Gheorghe. mâinile sale. ţigluit.. Da cui nu-i place? Aşa coardă. Tot la el a venit...Un pleşcar. ce-a dres. da mor muierile după el. dar nimeni nu putea spune c-a auzit vreodată să fi trecut prin politii. se pupau. privind înjur. Cine s-apropia de Titi Aripă? L-ar fi făcut starostele bucăţele-bucăţele.Cum v-am mirosit eu. Când să pătrundă în casă. spălat. pe la urechi albise. Un fular alb. cu chef de petrecere.. Călcat. deşi după felul cum urcase treptele i se simţea încă agerimea. Să-l fi auzit Bozoncea.Da ăsta cine mai e? Codoşul mormăi ceva neînţeles.. mureau ţigăncile când râdea. . Bărbierit.. ţi-ar fi răspuns că 78 . Dracu ştie cum am scăpat. cu filigran. da mare minune dacă nu-i turnător sau. dădea frigu-n ele. ca fraţii.Îmi dai voie. i-a suflat-o! A vrut Sandu să-l taie pe staroste. Dacă l-ai fi întrebat de ce-are patima asta.. numai aur. Didina. mai rar. întinzându-i mâna celui tânăr. Ucenicul îl măsura nepăsător. sunt Titi Aripă. obrazul lui ca un cur de copil! Şiavea şi nişte dinţi. din stofă reiată. . băgă şi Paraschiv de seamă când intrară în casă după el. avea pantofi cu scârţ şi baston. Se purta bine. de ce spunea şi ce ştia.. cu rame cusute şi ştaif înalt. Unii ziceau că dă cu cuţitul.. Acum oftează şi tace.Parcă cine nu-l cunoaşte? Şi asta aşa era. să nu mai vorbim. Noul-sosit era îmbrăcat într-o redingotă şi în pantaloni largi. puişorule! zise acesta. Altfel. pline de inele. . Paraschiv îi strânse palma umedă şi moale... ca muierile.. mai de hatârul Didinei. Primăvara îşi punea şal la gât. speriat puţin. s-au mardit. Vocea-i tremura. scotea o batistă moale. lat. pe care nu-l cunoştea. Se uită la Paraschiv. acolo-l lăsa. spuse vărul Didinei. parfumat tot. împletite. Părea între două vârste. au stat supăraţi. că purta pantofi de hubăr. Se simţea că nu poate să-l sufere şi că i-ar fi sucit gâtul cu dragă inimă la vreo ocazie. beau şi pup! Era vorba lui. După un timp mârâi: . ţine minte de la mine. punând-o la gură. Avea o dambla: umbla cu flori la rever. să-l fi lovit pe careva. 1-a băgat Bozoncea-n spital pe păgubaş. Zice că-i neam de-al Didinei. Scuipă chiştocul ars. Da eu cred că tot o mai are la inimă. îmbrăcat la opt sute şi-un pol. A trăit el ce-a trăit cu ea. Când s-a apropiat mai bine. Era Titi Aripă. de mătase. urcând scările de lemn. .

împrejurul mesei. La-nchisoarea cu capace. Oacă. Stăpânul şi-a aşezat ibovnica pe genunchi şi-a mai destupat o sticlă. se urcase pe un scaun şi spunea înduioşat: . Părul moale. să nu audă de el. Dacă muierea da să-ntoarcă spatele. că purta şi pălărie.eşti prost. Iute s-au înveselit manglitorii. parcă ardeau. să-mi fac pomană! Avea o voce muierească.. nu altceva! Când n-avea ce mai bea. Cel tânăr o privi o clipă şi bău până în fund. îşi legase pantofii de şireturi şi-i atârnase de gât. dar nu se lăsau. îşi punea hainele amanet şi striga în gura mare: . să nu-l vadă. Când intrară în casă.Sunt Titi Aripă. Începuseră să cânte fără perdea. Îşi freca palmele uşor şi zâmbea. ce-i pe mine-i de câştig! Gheorghe. Ceilalţi râdeau. treaba ei. de lup.A băut pisica oţet! Guristul se apropiase şi el de staroste şi-i zicea: Nu vreau lume. Ciupea muierile de sfârc prin mahala şi le făcea cu ochiul. se uitau posacii de bărbaţi după el ca la dracu. castaniu îi cădea într-o parte. la-nchisoare. ce-mi tot spuneţi mie?! Inima. Era subţire şi ager.. Cataroiul muşca paharul. Gura i se strângea în margini răutăcios.. ce chilomanuri făcuse.Aşa! Aşa! Afară se lumina de ziuă şi numai în casa Didinei mai stăruia lumina 79 . vărul ibovnicei cânta la urechea lui Bozoncea: Spune. mai afumată de tutun şi stricată de chefuri. ehe. să n-o vadă cineva. Pe jos se răsturnaseră câteva sticle golite. Eu cu lanţuri de picere. Se răsucea numai în ciorapi.Sărut mâna! zicea. îi dorea moartea. Uite-aşa.. Buzaţii osteniseră. da-mi place. Avea nişte ochi albaştri-cenuşii. Sub fruntea largă îi luceau doi ochi vii. fraţilor. Tu comanzi sticle-nfundate. dându-şi coate: .. Lăutarul îl aţâţa: Eu stau coardă. Oacă juca geamparalele pe coate. Tu cu şuţii prin locale. lele. beau şi pup! atât mai spunea. Umblau muierile după el ca după prescure.Ce-am avut şi ce-am pierdut! În pielea goală m-am născut. Eu sunt condamnat la moarte. spune tu. ea iartă tot. Tu comanzi sticle cu bere. care bătea tactul din palme: . Şi o contesă când se scoală din pat are negru sub unghie. Îi apucase un plâns pe pungaşi şi nu-şi mai ridicau ochii din pahare. Crai bătrân. Ţiganca şi-a aruncat privirile peste masă şi l-a măsurat pe Paraschiv. ameţit. Ehe. Îi plăcea una. Unde dezertorii zace. clipind către Sandu.Nu vă uitaţi la mine. romane să scrii. N-alegea. el o stăpânea cu privirile. Nu vreau ca să mai trăiesc. Boturile de porţelan ale lămpilor luminau masa încărcată. şi-şi scotea pălăria. ţigancă o fi.. Cu cine-ai făcut pruncu? L-am făcut cu o cătană! L-am făcut cu o cătană. cu câte fugise. . o dată o oprea: . nu vreau viaţă. ea ştie tot.

plin de bucurie şi de mânie. Gheorghe i-a făcut semn celui tânăr. pezevenghiul avea o faţă încruntată.. perechi. Paraschiv se întristase. are de ce. N-au plecat de acolo decât după trei zile. Ăl bătrân simţi unghiile ucenicului în păunele lui. Era un geamăt adânc şi dulce.. Auziră şi geamătul bărbatului. .E vesel Bozoncea. după un timp. întărâtat şi furios.Ia. În urma lor rămâneau urme subţiri. O duşmănie necunoscută îi cuprinse inima lui Paraschiv. Strigătul ei se ridica.Auzi cum nechează. Ţipătul se auzi din nou. Ucenicului îi amorţiseră mâinile. înţelesese că lui Paraschiv i se făcuse de cuţit. Şi totul se stinse într-un ţipăt ascuţit. Şi-a început să-şi plimbe altfel şoldurile. În casă se stinse lampa. Pungaşii aveau o inimă cum au oamenii cărora viaţa le merge din plin. Starostele îi însoţea jocul cu bătăi din palme.Auzi.. Creştea prin pereţii subţiri. Tremura tot.. ca şi când i-ar fi spus: „Fă-mi ceva dacă poţi!” Ţigăncii îi plăcea gura ucenicului. Codoşul scosese de sub şuba lui o sticlă: . Didina îl chema pe nume pe Bozoncea cu acelaşi glas tulburat şi cald.. Scormoneau praful şi-l spulberau. Deodată se auzi strigătul ţigăncii. I se opri inima lui Paraschiv.N-ai potolit destul? Din casă se auzea zgomotul pantofilor Didinei. ucenicule.. Paraschiv îşi aminti chipul Didinei. Îl privea cu îndrăzneală în ochi. Paraschiv se uita lacom la ibovnică. . Bătea vântul. O lumină subţire învelise oraşul. ar fi pus-o jos. Privea numai curţile pustii. dinţii ei deşi. că are treabă cu a lui. . Îl aţâţa Gheorghe. Căldura vinului se risipi repede în tot corpul. puternică. Pe Paraschiv îl scoteau din sărite cântecul repede şi tocurile muierii.St! spuse codoşul. În seara de despărţire. că ei mai rămăseseră în casă: . Îl zgândări: . care loveau duşumelele. Cerul era alb. că umblau poterele pe urma lor. Tăceau.. Din casă nu se mai auzea nimic. Se auzeau câinii Mandravelei hămăind gros şi rar ca o bătaie de tobă. Nici muierea nu se sfiia. tânără şi roşie ca o garoafă. .. ca orice muiere ce simte că place. . Linge nişte vin să-ţi treacă.. Celălalt nu spuse nimic. Ţiganca avea o voce groasă. două câte două. Bătură din aripi şi cântară. Îi venea să se ridice şi să lovească geamul cu cotul. să-l spargă şi să strângă muierea de gât. când să se ducă Stăpânul în judeţ să se ascundă.Ce-ai nenică. Paraschiv nu se mai gândi la nimic. auzi. În ograda curţii se plimbau doi cocoşi. se potolea şi începea din nou. Când îl privi Gheorghe. răşchirate.lămpilor în toată mahalaua Caţaveiului. nu ţi-e bine? Cel tânăr. Ceru sticla şi sorbi. se ridicau fumuri albe şi drepte... Gagica juca de dragul Stăpânului. mai adăugă codoşul. 80 . Peste mahalale.. nimic.Hai afară să-l păzim pe Stăpân. Ieşiseră pe prispa joasă a casei. lovindu-şi aripile.

Ghetele Se ridicaseră şi copiii. Înainte mergea Oprică. una de da în cărţi şi făcea de dragoste la fetele nemăritate. ce le mai plăcea! Se opreau lângă bordeiul lui Grigore şi se aşezau turceşte lângă gunoieri. cu ochii pe sticla lui.Na.Ţi s-a urât cu binele. Haidacii beau ţuică. trăgând cu praştiile în vrăbii. .Bun basamac! făcea Tănase. Ucenicul s-a uitat mult după caii care alergau pe drumul de judeţ. pe rând. Colindau mahalalele. Oprică. toţi copiii lui Spiridon. nene. unul de se uita cruciş. tocmai la şina Constantei. ştirbul. . că d-aia v-am dat ţuică! striga după ei Tănase. mai deştept se afla Petre al tâmplarului. coinac! i-a spus Gheorghe. aţâţător. da să nu vă-mbătaţi! Sorbeau câte o înghiţitură. şi puterea stăpânului ei. 81 . Pe urmă. Copiilor rebegiţi de cu iarnă.Luăm. Rămăseseră singuri până a doua zi în casa ţigăncii.Las’ pe mine. parcă a înţelegere. trăsura se depărtase repede. de-ăi mici. . Cine ştie cât timp avea să treacă până s-o mai vadă iar? Dimineaţa. În odăi mai stăruia duhul femeii duse. după el.. de le bătea vântul.. El fura zmeiele ţuicilor şi începuse să bea şi ţuică. atârna o rochie verde. Se lăuda că fusese la femei. Da căldura aşa. mă. . sau la gârlă la Herăstrău. Mai era şi Ene. scuipând cu sete.Să-mi aduceţi raci. ca o mângâiere. Pe urmă. râdea înveselit deodată al Măritei şi cobora malul de pământ al gropii după ceată. aruncat cu mândrie peste umeri când îşi desfăcea cocul în fierbinţeala jocului. Ăsta se pricepea să arunce sticloanţele şi să facă praştii. Îl purta legat la brâu de curea. mă. încolo. care făcuse trei clase primare şi ştia şi Crezul. pentru că prea n-avea de unde.. dar ceilalţi nu-l credeau. Plecau împreună şi nu se întorceau până seara. săreau gardurile putrede şi de acolo tăiau maidanul până la rampa gropii. Toţi. Paraschiv a scos o ţigară şi-a aprins-o. . O. cu o soră şleampătă şi fraţii lui. Arăta lung şi gălbejit. sorbind dintr-un muc de ţigară. Treceau peste grădina oltenilor. auziţi voi. Apoi ofticoasele de fete ale lui Chirică.buzele pline şi părul aspru. striga la ceilalţi şi se ridicau. mă. la Tarapana. mirosea.Voi luaţi. un miros muieresc. Ăilalţi. pe unde nu-i găseai: la capul Filantropiei. Pe scaun. şi pungaşul simţi în clipa aceea că doreşte şi femeia. frumos mai era primăvara când albea Cutarida de flori de salcâm! Şi mirosea. la plecare. de parfum şters şi de lucruri încălzite. Naie al croitorului şi. o gură? se milea gunoierul. Oprică fura încă o sorbitură. . Avea un ciorap plin de bile vopsite. .. o ceată. de dădeau la peşte. nebăgaţi în seamă. Ăl mai mare era Oprică al lui coana Mărita. ibovnica îi clipise mărunt din ochii săi întunecaţi.

. undele ei se încreţeau şi aduceau la mal cutii ruginite de tablă. rufe de la boieri. căzut pe ochi.O să vie acu. ştia să umble cu şişul.Io ţi-adun chiştoace! . să n-audă cineva. ca peria. Nici vrăbii nu mai treceau prin cerul de deasupra. Se făcea linişte.. Dacă găseau una. Târa ceata după el. Li se ridica părul măciucă la copii. să bage frica în ăilalţi. sub malurile scobite. surd. buboşi vara şi înalţi. o să-ţi facă maţele coadă de zmeu! Era legat cu hoţii Cuţaridei. Oprică n-avea Dumnezeu. De jos. Îşi potriveau părul spălăcit. că le ştia pe toate. dar se ţinea bine. Li se făcea frică. deşi. Ce făcea al Măritei. Dincolo de apa puturoasă nu călca nimeni. îi spunea cu dinţii strânşi: . Se apropiau de baltă. Iarba scurtă. După ce le trecea spaima. arunca vreo vorbă: . privind lintiţa în care înotau broscoi...Spune. Spre margini. Ene şi Petre căutau găini moarte sub măselele de lut. Nu bătea drumurile degeaba. . i-o aduceau lui Oprică. Unii ziceau că-i al lui Florea. 82 .Aici stau hoţii. îi vedeai îndesându-se peste malurile sălbatice. Acestea sclipeau în soare ca oglinzile. Gunoiul luneca tăcut. se îndesa Petre. noaptea se lăsa la baltă. El o lega cu o sfoară de un ţăruş înfipt în pământ moale şi arunca mortăciunea în apa putredă.Şi cum arată? . strângând ciorapul cu bile la piept. de-l făcuse cu cărturăreasa.Vă spun. că d-aia ne-a dat ţuică.Nu. Şedeau aşa cam un ceas. Noaptea. . Era numai un stufăriş şi un pustiu de mărăcini. da ce-mi daţi? . de lângă baltă. spunea ştirbul cu inima cît un purice. să vă judece. să nu-l ia la ochi sergenţii. la tinereţe.Vi-e frică? întrebă încet Oprică. cerul se vedea cât un cerc siniliu pe care călătoreau nori albi. albastră. Lui Ene îi venea s-o rupă la fugă. unul de hoţea pe unde apuca.Păi să mergem. şi se uitau în toate părţile.. se lovea de şeile albicioase şi venea înapoi. În apa murdară se glodeau norii bolovănoşi. Aveau potecile lor ascunse spre marginea sălbatică a gropii. tot prin curţi. Auzeau numai clipocitul bălţii. . Nu-i vedeai. trebuie să-i ducem raci lui Tănase. ardeau focuri roşii. Şi p-ormă. Le vindea ponturile: de unde să fure cherestea pe Filantropia. Smulgea limbile proaspete ale măselariţei şi asculta freamătul pipirigului. destrămaţi. Când îl bătea vreunul mai mare. la căpetenii. molcom şi rar.Spre fund era răcoare. zicea Petre cu jumătate glas. nene Oprică. că moartea-i pe voi! Pe fetele lui Chirică le treceau năduşelile. Zgomotul cel mai mic creştea aici. Punea geana pe ceva. Mirosea a bălegar încins şi a iarbă crudă. să vă întrebe. . .Io fur bani de la mama. Căldarea de pământ răsufla tainic. Lui Oprică îi plăcea să se laude.Vine el nenea de la pîrnaie.. găini. .Ce să mergem. Atunci auzeau groapa. Cum îi vedea că ciulesc urechile. Dacă ridicai privirile.. Naie întreba: . Dar cu privirea.Taci.. dacă sunteţi cu mine. ce dregea. .

La pălmicică. Se strângea carnea pe copii ca la găini.. Întâi u jura pe toţi: . Aplecau apoi gâturile puternice şi încordate.. de fată. ascultau cu urechile ciulite şi muşcau nepăsători smocurile proaspete. Au tras sticleţii-n el. Petre. Falnici cai! Se piteau în dudău pe brânci şi priveau. Şef peste toţi e Bozoncea. Din doi pumni. Dar copiilor putea să le spună. Îi fierbeau femeile în ceaune şi se numea că avuseseră carne la masă. blând după priviri. Trăgeau sfoara şi-i scoteau unul câte unul.N-au. Vreo trei şi-au făcut pardesiu de scânduri de pe urma lor. alungind muştele cu coada.Io ţi-aduc ţuică. . A mierlit un comisar şi-a dat multe găuri. Atunci bateţi laba cu geambaşul! Prin apă veneau racii la mortăciune. des şi lins.Sunt nişte huidume de te fărâmă! Fugiţi de la armată. era rost de ţuică.. să-i vadă armăsarii.. dacă suflaţi ceva.Aducem. c-avea un ban cu două luaturi pe care-l arunca la şmecherie.. Duceau şi-acasă. De la baltă treceau pe la bordeiul lui moş Leu.Unuia-i zice Bozoncea. a pus gardienii jos. chit că-l picai cu ceară. . L-au dus legat la pârnaie. Naie? . Era un băiat bălai. Eu sunt de-ai lor! . la părinţi. Scuturau din pintenii de piele ai copitelor. dar pe drum a rupt lanţurile de la picioare şi de la mâini.. Petre îi arunca în sacul lui cu gioale. .Să moară! Şi se întorcea către fetele acarului: . meşter mare 83 . parcă nu mânca decât miercurea. Al Măritei se dezlegase la limbă: . nu-l bănuiai. Animalele aveau o piele lucioasă. amărâtelor. cu păr scurt şi aspru. ştia s-o ţină. . pe urmă. Ceilalţi.Să moară mă-ta. .Şi n-au frică de vardişti? . Dar până seara mai era timp.Da. Îi ciupeau de mâini. Se scărpina într-una în cap şi mesteca. Băgau în ei. că nu spui la nimeni? .. numai ochi. de câte.Să moară! . Copiii nu prea înţelegeau limba păsărească a lui Oprică. dă benga-n voi! Dacă te uitai la el. Înfricoşătoare poveşti mai ştia Oprică! Găina moartă era plină de raci. dizertori. Vara jucau rişca pe maidan. se învoia ăl mare..De ce să dea? râdea al Măritei.Dizertori? . l-au găurit. Petre le căra toţi gologanii.. şase gloanţe aren piele. sită-i făcut.Da-n tine nu dă? . Dacă era vorba de-o taină. şi mi-adunaţi chiştoace? Şi mi-aduceţi bani şi ţuică? . Lăsa să treacă o vreme. Ce ştiau ei? Şi.Bine. Avea o voce subţire.Bine. nu se cunoştea. . Aveau crustele reci şi cenuşii şi gheare ascuţite.Să moară mă-ta.Băi. Au centiroane şi bărbi şi aruncă cuţitul la fix! Unde vrei te găureşte! . dar tăceau din gură. Îi auzeau cum se înfig în carnea putrezită.Iar voi. unuia Gheorghe.

era Naie. Fura două puni negre din ochii negustorilor şi le împărţea cu ceilalţi. . mai luau câte o palmă. unde ţineau unii brutării. Hoţul de Oprică n-avea prea mare bătaie de cap. priceput cum era. Chirică de unde să scoată bani pentru ale lui? Pe lângă casă le ţinea cum putea. cu Oprică şi cu Petre. mulţi îi pupau mâna. Numai să vină la şcoală. era frumos. mai cu un joc de-a hoţii şi vardiştii. grăbea paşii şi se lipea de câte-o tarabă. şi Ene. Ene tăia boşarii cu şişul lui. Nu trebuia şorţ şi încălţăminte. pe alta-i ieşea. unu mai mic. Până să bage cineva de seamă. zăreau dughenele de lemn şi şoproanele acoperite cu rogojini. Înfulecau lacomi şi de acolo tocmai la piaţă. la pod. la ciordeală de pepeni. nu mai uitau. se prefăcea că încearcă un pepene. marfa lu tata! Târguiau lucrătorii pe capete. Adică ce să caute la şcoală? Era vremea gutuilor. i-a cârpit şi i-a trimis. priceput. că veneau sergenţii şi le strângeau ţoalele. îi scriseseră pe toţi după vârstă. mă. Se şi băteau câteodată. mai cu arşiţe. doi şi le făcea vânt printre picioare. Dar tâmplarul îl mai lovea pe-al lui! . Erau iuţi de mână. pepenii ca mura! Nu e dulce. Când fusese vorba să-i dea la meserie părinţii. trecea vara fără să ştie cum. când le era negustorilor lumea mai dragă. scosese calfe multe. nu-l plăteşti! Cincizeci de bani bucata. în octombrie. Toamna. umblaseră învăţătorii din poartă în poartă. să le văduvească averea. tot trebuiau ei. Petre. Seara plecau spre mahalaua Grantului. Ălora mai mici le dădea ce rămânea: coji muşcate până la margini. o treabă! Fă-te. Copiii se amestecau în zarva pieţei. Acasă tocmai noaptea ajungeau. Prada o împărţeau sub un gard.. om! Pe-o ureche-i intra. apucau. Era ordin să nu mai rămână unul acasă. la Obor.Le daţi pe dracu. Ceferiştii nu prea aveau cu ce să le cumpere ghete şi şorţuri. Unii rămâneau fără haine. Ceata ocolea camioanele şi. i-a dichisit.. nu se cunoştea. Ene nu prea se îndemna. Cât despre al Măritei şi-al lui Matei. sub care erau adăpostiţi cantalupii. într-o condică. Acarul clătina din cap şi mormăia pentru el: . la Chibrit se opreau. nu-l întrecea nimeni pe Beghe. În grădina oltenilor pomii aveau crăcile pline cu fructe galbene. şi desculţi nu se făcea să-i trimeată să înveţe. iar la peretas. Petre.Învaţă şi tu. felii-felii. priceput. aceştia trecuseră pe lângă şcoală. Dar ce-a stat Petre? După o săptămână s-a 84 . lăsau banii în palmele lacome ale ţăranilor. iute de mână. Degeaba şedeau hapsânii la pândă.. i-a strâns şcoala. de-i curgea nasul. Nevastă-sa i-a spălat. Aceştia păzeau grămezile de boşari. Buni de gură.. fugiseră. negustorii spintecau bostanii cu cuţitele şi-şi lăudau marfa: .Le dăm noi! făgăduiseră învăţătorii. trăgeau cu ochiul la ţăranii veniţi de la Turnu.Ia pepenii. drept în braţele ştirbului. Mirosea încă de departe a jimblă caldă. Se prinsese învăţătura de ei ca apa de gâscă. seminţele şi fruntea scobită cu bricegele. într-o jumătate de ceas. parc-aţi fi niscai pricopsiţi şi voi! Spiridon avea o liotă de băieţi. abia-i despărţeau ăi mari. băieţii fugeau. scoteau bricegele. Ăsta avea atelier încăpător. a doua zi erau la gârlă de dimineaţă. L-a dus o dată legat la meşterul lui.

Se auzeau câinii în fundul gropii. pe poteca albă. Şi Naie. Nici Ene n-a făcut purici mulţi. dar la şcoală nu s-a mai întors. să mai fure ceva. a aluat şi a vin cu prescure. Cum să laşi cerul ăla.. Zidarii cântau în prăvălia plină de fum. a vrut să-l tîrîie înapoi la învăţători. Glasurile copiilor se înfiripară sub geam: Am venit să colindăm. şi gârla. Se golise maidanul. Lina le aduse mere şi covrigi. Când se apropiau sărbătorile. Unii băteau Griviţa. să-nălţăm. Au pornit apoi. unii mai mici. A rămas Petre golan la poarta lui! Se înhăitase rău şi degeaba se căina părintele: . Colinda începea de la croitor. Copiii îmbucară din cozonacul pus pe masă de muiere. n-a fost chip. Casa negustorului mirosea a sărbătoare. Zidarii puseseră bâta pe-ai lor. La Ajun. Ene pleca în ceată. alţii trăgeau spre şina Constanţei. bătută de paşii lucrătorilor. Ocoliră depoul pe nişte uliţe strâmte şi oarbe.. plină. Stere pofti colindătorii înăuntru. În cârciumă se făcu linişte.. Spiridon -la făcut măr. ar mai fi vrut. Pe maidan sticlea lumina nopţii. a miere şi a stafide. unul după altul. Printr-un gard de fier. Trecură şi pe la tâmplar. N-a scos-o la capăt nici cu vorba bună. În mahalaua Cuţaridei plecaseră toţi copiii cu colindul.Vezi de daţi pe la alde cumătră. şi-a dat buzna afară. 85 . şi Oprică. gata să te sfâşie. Matei ar fi vrut să-l facă şi pe el tâmplar. Era bun. Domn. şi pe la cuscrul! Să le pupaţi mâna şi să le ziceţi sănătate de la tat-tău! Băiatul a luat nuiaua. văzură locomotivele negre. Cârciuma. o s-ajungi prost! Ai să mori de foame! N-o să se uite nimeni la tine! Vorbele cădeau ca ploaia în baltă. nici cu bătaia. Beghe a găsit lampa stinsă.. femeile desfătau pernele. a zbughit-o pe fereastră. . La rampă îi lua o frică şi grăbeau paşii. Ei.trezit cu el la uşă! Plângea de i se rupea sufletul lui tat-său. la ceferişti. Aşa era obiceiul. Parcă se dădu Dumnezeu jos din cer. Lucrătorii se căutară prin buzunare. şi din feţele peticite făceau traiste pentru covrigi. lacomi. Învăţătorii îi speriaseră cu amenzile dacă nu-şi trimit copiii la şcoală. Se înţelesese de cu ziuă cu ai vecinului. Trenurile se auzeau aproape. şi vrăbiile. Când a fost să-i tundă. îşi strânseră traistele şi îşi dădură ghionti. La cumătră. copiii se pregăteau de colinde. Râpele erau îngheţate şi jos şedeau haitele. întinse cinci lei lui Ene. Au trecut degeaba groapa. Băiatului îi plăcea mai mult să hoinărească cu Oprică şi cu Petre la şina Constantei. Beghe şedea cu ochii-n patru. învăluite în aburi fierbinţi. şi pe la Stere. Zăpada scârţâia sub ghete. însă. Zidarii veneau devreme acasă cu litra de tescovină şi cu beţe pe care şedeau înşiraţi covrigi cumpăraţi de lâ negustori. Mă-sa a scos din dulap o căciulă jupuită şi o nuia. Dus a fost. plin de polei. şi Petre. că din asta trăise. Vântul spulbera zăpada. şi-a înnodat mai bine traista după gât. Fier rău. Tilică lăsă cinzecul. Domn. În case. femeile frământau puni negre. La plecare.Mă. să înveţe meseria lui. lui Beghe. care abia îl aşteptau. i se făcu de-un Ajun să meargă cu uratul. şi ălui mic. A stat fugit o săptămână de frica lui taică-său. cârciumarul caută şi el în tejghea.

Se întoarseră spre câmpul gol. neamurile cuscrului. cu câlţi albi pe margini.Care? . Afară. Se răsti la băiat: 86 . Când terminară.. ca pe nişte zmeie.Mamă. gerul tăia obrazul. Intrară toţi în curte. Raza soarelui.Pe unde-ai fost? îl întrebă.Care eşti. Haide. că vine gerul de afară. Era ostenită. se îndurară să plece. Câinele stăpânului se smuci în lanţ. nins cu vată şi împodobit cu sticle. Trecură Griviţa. Aproape de cârciumă îi alergară câinii negri ai lui Stere. Împrejur. Petreceau cu lăutari şi aveau curcan pe masă şi cozonac! . Ăl mai mare îl căută pe Beghe în traistă şi mâncară colindeţele. adică moşul ăla care dă pe la alţii. . Raza soarelui. e adevărat? . nevasta rudei. spuse unul din băieţi. . priviră ciolanele din farfurii. şi la cârciumar. muma-n cămaşă. a petrecere. dimineaţa le găseşti pline cu jucării. Femeia oftă.Beghe.Copiii spun că dacă laşi ghetele la uşă. Mai să le sfâşie pantalonii.Moş Crăciun.. ca la sărbători. se despărţiră. năduşit.. Prăvăliile aveau geamurile luminate cu becuri galbene şi albastre. mă? .. un brad mic. Ar fi vrut să se culce lângă bărbatul care sforăia în pat. E târziu.Ăsta-i Moş Crăciun cu pomu lui.Fugi de-acilea! Numai la ăi bogaţi nimereşte! Ce să caute la noi? Şi-ar pierde cizmele prin noroaie! .Tot cuscrul ni i-a dat. al lui Spiridon! Am venit să colindăm! . îi puse la masă. de are barbă de câlţi.Haideţi la culcare. iar înăuntru se auzeau glasuri vesele. Ochii se umezeau de ger. . Copiii se dădură lângă sobă.. Muierea se încruntă. potolind dulăul. La ei ardea încă o lampă. gazda.Ia te uită ce de trenuri! spuse ţâncul vecinului. . Îi era somn. Vântul le flutura traistele golite. Nucile şi covrigii uscaţi se loviră. Beghe îi arătă şi banii.. Obrazul îi era supt şi rece. sunând nucile puţine. Nişte păpuşi îmbrăcate în postav verde. Spiridon dormea. Mama lor trebăluia încă. spânzurau de-o sfoară lungă. Pe casa săracului. ar fi muşcat.. Ceilalţi tăcură şi se uitară mai departe. muieri cu bărbaţii lor. latră. pe care Beghe îi strânse mulţumind. că erau mai mulţi.. Se bătuseră cu ai ceferiştilor şi le furaseră covrigii. muceo! făcu omul. .Da? făcu Ene. Trecură şina Constanţei înapoi. La poartă. Li se făcuse frig.. Plecară pe la alde cuscri. La casa rudei ardeau lămpile. În casă. . . Când le-au îngheţat tălpile. de e şi-n cartea de citire. O luară spre Cuţarida. lucea în lumina luminărilor. Lângă ele. Ieşi un bărbat. masă mare. Partea lui. Se apropiară şi priviră. Petreceau cu vinul dinainte.Pe la alde cuscri. Pe gene li se aşternu o brumă subţire. La plecare zbieră săru’ mîna. Venea şi Ene cu ceata lui.. Începură să cânte: Lerui. Bărbaţii scoaseră câte zece lei. Cel mic o întrebă: . şi mai mâncă un covrig.. Ier. le spuse. În odăi se simţea frigul de afară. Îi împărţiseră pe drum. mai muşcară din covrigii strânşi în feţele de pernă şi o luară la fugă. Copiii se dezmorţiră.Intră.

Nu trecu nici de data asta. Spre drumul Griviţei. a lui Gogu. pocneau copcile îngheţate. căutau banii pe după poliţe.. că avea pălărie de paie şi haine mai bune pe el. înainte de a adormi. Copilul trăgea prin somn mai bine ţolul pe el. Peste Cuţarida. că n-aveţi păstor şi trebuie să vă facem şi dumneavoastră un lăcaş de închinăciune.Până la urmă. Beghe se trezise devreme. îl lătrau câinii. pe sub saltele. Tat-său încă sforăia. sub streşini.. la baltă. . apoi. spunea. Ăştia erau ai dracului.Pune-le şi tu şi du-te la culcare. pleca mai departe. osteniţi. Cel cu registrul se încrunta.Pentru o sfântă de biserică. Cât vă lasă inima. miezul nopţii căzu greu şi tăios. S-au apropiat şi ceilalţi . Se auzeau şinele de oţel ale roţilor scrâşnind în zăpadă. să încapă mai multe lucruri. Sifonarul s-a dat aproape. . vecinele. cu inima la gură. Prin mahalaua Cuţaridei. Au dat toate. treceau căruţe.. . .. a lui Spiridon. funcţionar de bună seamă. gata să scrie. nu se mişca. de frig. a luat mahalaua din poartă-n poartă. Moş Crăciun nu trecuse niciodată. abia îi potoleau muierile. rânjea Tănase după el. La câte o curte a nimerit pe bărbaţi. În fund. Beghe se descălţă. tot la biserica noastră a nimerit. Îl opărise căldura şi osteneala. În fiecare zi ne împărtăşim.S-a răit lumea. Crăpau pietrele. Pe la prânz. Spiridon. Lucrătorii îşi dădeau coate: . la domnu Stere.Face.Aici. închidea cartea cu danii şi pleca. 87 . Se auzea răsufletul gropii. zicea a lui Matei. Trecuse câinele şi se uşurase pe şireturi.Du-te matale singur în rai. făcut covrig lângă perete. Femeile. Copilul. . pe unde-i aveau ascunşi.Unde? .. Avea buzunarele pline de bani. Câinii se încolăceau mai bine. Veniţi atunci de la munci de noapte. Funcţionarul scria în registrul lui. umflaţi de udătură. funcţionarul s-a oprit la jupân. la dumneavoastră. Ene.. Se trezea din când în când şi asculta afară.fochistul. Nu venise moşul ăl bun. cu înţeles. se închină. deschise uşa şi luă o gheată în mână. să bea un rachiu. Afară se îngâna ziua cu noaptea. unul cu catastif la subsuoară. băga piesele de alamă în buzunar. O azvârli.La ce ne trebuie nouă biserică? Avem una. La spovedit Într-o dimineaţă de vară. fără gând la Dumnezeu.Am auzit că face statul biserică... Tăcerea cuprinsese locul sălbatic. . Bătea cu un baston. Tilică. Omul şi-a strâns cărţulia. uitându-se unul la altul. Şi râdeau gros. Poate ne-o vedea Sfântul şi pe noi. Scormoni zăpada lângă burlan şi aşeză botforii lui. . cu frica lui Dumnezeu. şi îşi muia creionul pe limbă.. Le desfăcu şireturile.

gras şi ochios. vreo doi comisari. mai mulţi preoţi. răngi de fier. Femeile îi ocărau: . Tot muierile vorbeau: . aici stâlpii. Le spuse arătând cu degetul: . ca negustor.Mare! spuse fochistul. Cărămizile se îmbucau una în alta. . era desenat locul bisericii.. Pe când aşa. Într-o săptămână făcuseră o şosea lată peste maidan pe care alergau camioanele pline de ciment. trebuie să dai fuga până în Griviţa după popă. şi săpătorii s-au apucat să scormone pământul pentru temelie. tot.. ce vorbiţi! Vistierie să ai! Parcă din banii noştri se putea! Zidarii înjurau în gura mare: .Aici or să fie scările. Stere cu două sute. . Crapă românu nespovedit. altarul. într-un cerc alb. că ne mor copiii de tifos. şi nici vorbă de biserică. ceilalţi cu câte cincizeci de lei. A doua zi. îmbrăcat în odăjdii strălucitoare şi încins cu un brâu. Sus. Până seara. Îl aduci. şi liniile acelea închipuiau străzile lor. în faţa gropilor ce închipuiau forma lăcaşului. mă oameni buni!.O mai face. care 88 . Când îţi moare cineva. var şi bulumaci. n-are cine-i îngriji. veseli. Toată mahalaua se uita împrejur. cofraje. Au turnat betonul ca peo ciulama şi. spre răsărit. Dar a trecut anul. inginerii cercetau cu o aţă întinsă între două cuie şi cu un ochean de lemn. unde trebuia să fie altarul. toţi ţigani. plină de linii. groapa şi drumul Filantropiei. aşteptând materialele.O să vă rămână gura strâmbă. Actul avea ştampile şi timbre. Biserică ne trebuie nouă? Mai bine făcea spital. au îngropat o cruce de argint.Ce biserică. Veniseră şi patru ingineri cu măsurătorile. cu sculele lor. mahala întinsă.Costă mult o biserică. Mănânci o pâine până acolo.. Oamenii şedeau cu capetele plecate. Omul a desfăşurat altă hârtie unde lăcaşul fusese făcut cu deamănuntul. în haine negre. face un maslu. îl ai colea pe părintele. scria cu litere mari: CARTIERUL CUTARIDA. S-au înscris şi ei..Am crescut şi noi. de-au umplut cârciuma.. au ridicat o gheretă de lemn şi-au întins desagii la umbră. Treceau oamenii şi se închinau în faţa locului.Ar fi bine! zise Spiridon în urma lui. păcătoşilor.De unde s-o mai facă? Ne-a înşelat calicu. cu barbă roşie cum e amarantul. nu le ridicai. el cunoştea la planuri. turlele.. marmură în bucăţi mari de. e bun la o nuntă. în frunte cu unul mic de statură. S-a apropiat şi Stere.. Funcţionarul a plecat după aceea. şipci. Salahorii ridicaseră schelele pe măsură ce creşteau zidurile. A trecut iarna şi.Şi unde-o face? Funcţionarul a scos o hârtie de calc. . mai botează copiii. au picat şi nişte meşteri tocmiţi de primărie. primarul. Supăraţi pe Dumnezeu. Alta spunea: . lume aleasă. şi-au sărutat pe rând Sfânta Scriptură. Nu-l aude şi pe el Dumnezeu.. bile pentru schele. au citit din cărţile sfinte..Mitropolie face statul! . din capul Filantropiei au sosit vreo douăzeci de căruţe cu nisip şi vreo alte douăzeci cu cărămizi. La mijloc. prin mai. două turle o să aibă! Costă o mulţime de bani. soro? . ascultau vorbele preotului celui mic şi la urmă s-au închinat cu evlavie. Veniseră şi câţiva dregători. Până iarna au terminat biserica.

opreau iar lucrul. Întâi au potrivit nişte ciubucuri şi flori albe deasupra intrării. să îndulcească lumina. cădeau răpuşi de oboseală pe grămezile de nisip. Atunci a venit un meşter italian să aşeze marmura la faţă. Meşterul tot mai cânta. le creştea inima. lustruite de lanţurile macaralei. Lucra cântând cu vocea lui puternică.. Când făcea ea bezele prin ferestre italianului. dormeau tun până dimineaţa şi. unde se pictau sfinţii. Mahalagiii priveau. A stăpânit meşterul peste Cuţarida. şi s-au dat jos de pe schele. Multe luni după aceea oftau muierile cu gândul la el. au pus o floare cât omul. pică şi omul în uşă. Unii legau bucăţile mari. italianu scobea figuri de sfinţi. se spălau la pompă cu apă rece şi o luau de la cap. Au sărit vecinii s-o scape. n-avea milă. fărâmau şi o luau de la capăt. alţii o aşezau pe bile şi el le meşterea. ăsta. să îmbrace biserica pe dinafară. s-a auzit până la bina. tăiau roşii. Ţigăncile deşelate de corvoadă aprindeau focuri. nu l-au dovedit. cu pielea întunecată şi ochi arzători. şi fetele zidarilor se luaseră de gânduri. degeaba. O lovi cu mâna lui grea pe faţă şi pe spate şi-o fărâmă în picioare. A lăsat-o să se scălâmbăie şi. Jos. dormea noaptea mereu în alt pat de muiere. soarele ardea nemilos pielea zidarilor. Trecea spre seară pe sub geamurile fetelor şi nevestelor. Aşterneau un chenar de piatră dreaptă. la mijloc. le amestecau cu castraveţi în blidele lor murdare şi mâncau. Înalt şi subţire. Nu-i minţise primăria. ajunseseră la turnuri. Prin septembrie. s-o împodobească. deasupra. au bătut tabla deasupra. meşterul. Trei luni cât a aşezat marmura. icoană o făcuse! N-o mai cunoşteai. fierbeau câte o zeamă lungă şi se odihneau. Oftau lângă cratiţe. La firide. 89 . cu petale de marmură. ţinând în mâini mistrii uşoare şi dălţi de scobit piatra. mai ieşeau afară să privească. împrejurul uşii înalte de stejar negru. cu muchii ascuţite. Făcea treabă şi negustorul. le sărau. despuiaţi până la brâu. Se suia pe schele dimineaţa cu oamenii lui. Călca şi prin casele ălor măritate. lipindu-le cu ipsos. Cărămidarii terminaseră. Şi-a strâns sculele şi-a plecat cu oamenii lui. pe care puteai să intri călare. s-a nimerit. El cioplea marmura şi pe ceilalţi îi avea de ajutor. venea noaptea. O săturase de talian. A pândit-o. dar croitorul a pus piciorul în prag şi le-a spus: . Când se aspri timpul isprăvise lucrarea. ghiventuri de aramă. când i-a dat una.Nu v-amestecaţi! E muierea mea! Cine-mi calcă în curte piere! Până la prânz. ucenicii lui înveleau stâlpii şi bolţile cu plăci subţiri. Cânta pe limba lui şi nici câinii nu mai lătrau în mahala când începea. Tencuială nu-i trebuia lăcaşului decât pe dinăuntru. Aşa tablou de bărbat nu mai pomeniseră. Într-o săptămână au pus turlele. au potrivit streşini şi burlane. apoi. O lună zăcuse Florica. O ştia rea de muscă. Pe la zece.. La prânz. Ţipa Florica. unde geamgiii puseseră sticle colorate. Venise luna lui cuptor. oamenii trimiteau băieţii după rachiu. Frumos om. ochiul acela se tulbura. cum dregea. Cum făcea.avea o geană de apă. Cărau pe scările de lemn pietrişul. Lucrul mersese greu la început. cu piepturile pline de un păr creţ ca de miel. când răsărea soarele. în margini. negri de soare. strigau la muierile şi copiii de le ajutau. nu se ştie. Doar Gogu a prins-o pe-a lui. uşor de nici nu se vedea lucrătura. Dacă zidul nu era drept.

Prin ferestrele turlelor întră lumina veselă a soarelui. că te văd negustor răsărit.. Părintele le-a mulţumit. pe Maica Domnului. Era o frumuseţe! La isprăvire. Şi i se potrivea. apostolii şi pe Iuda Iscarioteanul. 90 . s-o înzestreze cu odoare. clătinase mulţumit din cap. La uşă îi pupase mâna. albe şi roşii. Primăvara au venit pictorii s-o împodobească. a pus piatră. lângă ferestre. ca după drum. să calce la ei pentru prima dată părintele. goală. a măturat. nu lipsea mitropolitul cu mitra şi cârja lui. câte alea. în paradisul lui Dumnezeu. . popa a bătut mahalaua. S-a aşezat şi ea într-un colţ. lămpi. au scos schelele. Veni Spiridon. într-un nor albastru. Stere îşi trimise băiatul de prăvălie. veni frizerul. Antreprenorul îi dăduse cheile. de oameni neavuţi. oglinzi. au strigat la căruţaşi. i-a făcut şi popii casă alături. grădina Gheţimani cu florile ei. o să ne împăcăm bine. Au deschis uşile. . ce-i drept! Până când a citit prima liturghie. că era parohie săracă.Biserica era gata pe dinafară. semnul Sfintei Treimi îl aşternuseră deasupra altarului. Muierile vorbeau pe la porţi: . Mai mare dragul să te uiţi! A sădit primăria pomi în jurul ei. au întins cu bidinelele zugrăveala până şi:au potrivit cum le plăcea culorile şi s-au apucat să picteze pe domnul Isus. Haralmbie de la hram. A venit şi preotul de slujise la temelii. îşi mângâia barba. Pe pereţi. Oamenii au sărit să-l ajute la descărcat. osoase.Apăi tocmai de aceea am venit la dumneata. Predica de pe munte. pe Adam şi Eva. Nevastă-sa a pus perdelele la ferestre. Adusese lucrurile în două camioane mari. goi. tot. galbeni şi schilavi. evangheliştii. pat greu de stejar şi şifoniere. veghind de acolo. i-a dat un scaun. murdare de culori. pe Pilat din Pont şi judecata din urmă. Nicolaie. Mai la stânga. Deasupra. pictorii zugrăviseră pe Sfinţii Părinţi cu schiptrul puterii. Fochistul a cărat dulapurile cu spinarea. se uitase la odăile spălate şi dichisite. tot lăcaşul mirosea a ulei şi-a vopsea proaspătă. împreună cu preoteasa. Era cinste mare pentru casa lor. o spuză de stele. pe Iov săracul şi chipurile lui Ilie cel cu biciul. raiul şi iadul. biserica. putea să se aşeze cu preoteasa lui. icoane şi candelabru. cu scări şi gard de zid. până seara întinsese preşurile. O umezeală rămasă de cu iarnă se simţea din pereţi. îngerii răului şi ai binelui.Acum. Măria Magdalena. a început Stere. Erau doi tineri cu bărbi şi feţe lungi. oale.Ce fel de popă o fi ăsta? Are barbă roşie ca Ucigaşul! Şi-i mic de-un metru. M-am gândit să fii pildă pentru sufletele pe care le păstoresc. Aveau haine peticite şi rupte. tot poporul lor din cer.. că suntem vecini. o sobă. Au amestecat vopselele şi s-au suit pe schelele pline de ciment. A luat-o de la pricopsiţi întâi. Cârciumarul l-a primit în odăile lui. înaltă şi arătoasă. Multe lucruri avea sfinţia-sa: scrinuri grele. ştersese praful. Avea o sutană lungă şi neagră şi nişte ghete pline de praf. au desenat ochiul Tatălui cu vopsele negre şi verzi. spre răsărit. Au desfăcut frânghiile. pe o noapte întunecată. şarpele. Lina se învârtea primprejur. Nici n-o să-l vedem după evanghelii! Popa Metru i-a rămas numele sfinţiei-sale. mirosea a tencuială proaspătă şi avar. Tavanul era. Obosit. cu copilul. că avea şi o fată ce se uita uimită împrejur. fără pardoseală.

avea multe păcate. Negustorul a pus apoi masa. cum? . Popa a râs mulţumit şi l-a bătut pe umăr.aşa că n-ar strica să ridici şi o strană lângă altar. apoi cu înţeles.. luase o preoteasă cu stare. Bărbaţii ascultau în tăcere.. . să nu pui mâna pe ele. părinte.. sfinţite. n-avea ce face.Văd eu că în casa asta stă Diavolul! Totuşi. să amintească păcătoşilor de calea cea bună pe care a umblat mielul lui Dumnezeu. te vede lumea. Lina a gătit ceva la iuţeală şi a adus şi o ulcică de vin vechi. şi două 91 . nu te-nghesuie. Ori el. . şi uite că trăim. a zis. A început să povestească din tinereţile sale. Înţelesese Stere. L-a scos din noroaie şi sărăcie. ca negustor de băuturi. Era de la ţară. de aia se şi deschisese casa Domnului. trebuie să dea ceva pentru biserică. . încheiase. împodobeşti în acelaşi timp şi lăcaşul. îi aminti că domnul Isus condamna beţia şi preacurvia. mâhnit: . spuse în cele din urmă.Le cumpărăm.Fac.Putem să lăsăm noi biserica? .. Le-a vorbit ca biserica era săracă. Când o fi slujbă. Venise... Adică dumneata ce-ai vrea să facem? .Adică. Când termina. părinte. s-o înzestreze.. Îi dăduseră parohia asta.. a zis Stere. noi cu necazurile noastre! Vorbeau cu păcat şi preotul le-o spunea: . nu-ţi ia nimeni locul. colo o candelă. Pe la patru.Nici noi n-avem multe. dar cu ai cui bani? Preotul se ridica. câte unul dădea din cap: . învăţase prin şcoli. Şi la urma urmelor.Bine. degeaba se ostenea părintele. Sfinţia-sa s-a oprit apoi şi la alţii. câte nu-i trebuiesc?! Bărbaţii îşi mângâiau obrazurile aspre şi răspundeau în dodii: . Şi ca să-l mai îmblânzească. fiecare cu ale lui. S-a dezlegat limba părintelui. o să cumpăr icoane şi un rînd de odăjdii pentru sfinţia-ta.De.. n-are preşuri. Mai trebuia să-i ia podoabe.Ştiam eu că eşti om de înţeles. taică. că era golaşă. o cruce şi o masă pentru altar. Asta în afară de odăjdiile tivite cu cruci. Era mulţumit că cel puţin slujea într-o biserică nouă şi frumoasă. Femeia îl făcuse om. asculţi cu familia cuvântul Domnului. că avem alţi sfinţi la care ne închinăm.Păi. pus deoparte de bărbat pentru prieteni buni.. după câteva săptămâni primise nişte sfeşnice de alamă. n-are sfeşnice. Dumnezeu cu arhanghelii.Să le cumpărăm.El asculta cu respect. ori meseria lui era să îndârjească oamenii. să nu plece preotul cu gura uscată din casa lui. . noi nu prea dăm prin casa lui Dumnezeu. Stere cumpărase o cădelniţă de argint. A umblat pe la Mitropolie. dar se gândi că nu strică să-şi aducă aminte că omul are numai o viaţă şi că-l aşteaptă lumea cealaltă. . duminica. părinte.. Şi se gândea cu plăcere că la el în sat numai cei avuţi îşi aveau stranele lor la biserică. pe la cei mari. Popa o luă cu meşteşug. că ar trebui colo o icoană. Cârciumarul l-a păzit de câini până la poartă. Asta venea tot ca un fel de bir. că şi preoţia avea rangurile ei. pentru că rachiul îi înrăia. i-au dat drumul.

plini de ape. Fiecare cu numele proprietarului scris pe o placă. Mirosea a tămâie şi a zugrăveală proaspătă şi femeile priveau stranele noi. cădeau în genunchi la icoane.icoane. veneau toate babele: baba Aglaia. A citit din Evanghelia lui Matei. crude în lumina subţire. Înăuntru era o răcoare plină de fum verde şi un înec de flori. În săptămâna mare. Oamenii au trecut pe rând pe sub crucea lui. Ochii lor bătrâni. călca piatra altarului cu Biblia în mână. făcute din lemn sculptat. Babele băteau câte trei cruci mari. cu îngeri pe margini. parcă lumea se schimbă? Cu timpul. abia călcau paşii dascălului. cu rame scumpe. deopotrivă. a venit lume în păr. prietenii şi duşmanii. cu barişuri pe cap şi cu câte o luminare în mână. Răsunau bolţile. Ei. Părintele. groasă şi plină. de liliac mov şi de frunză proaspătă de salcâm. rostind îndelung rugăciuni vechi. ba un cazan de botez. Luaseră şi copilul. în umbra stranelor. Mahalaua mirosea toată a liliac şi a salcâm. baba Tinca. câte alea. baba Marghioala a lui Mială şi alte câteva mai fără nume. şi luminările aruncau o lumină roşie. Muierile ascundeau banii. înşelau pe bărbaţi şi tot cumpărau ba un antimis. tot ai fi făcut bine şi ai fi râs.. tot au adus sfântului lăcaş. la trecerea pe sub domnul Cristos. Păşeau iute-iute pe drumul Cutaridei privind pe furiş în stânga şi-n dreapta. o cristelniţă pentru mir. Sub bolţile largi de piatră se auzeau corul şi clinchetul cădelniţei preotului. pravoslavnice. pe pereţii pictaţi în culori întunecate. Cârciumarul se îmbrăcase în hainele lui bune. făcând ceara ghemotoc în palmă. bătută pe spătar. fiecare mulţumit şi uşurat. sărutau podoabele altarului şi se trăgeau către naos. balcoanele ei cu stâlpi de cărămidă şi bolţi aurite. străluceau mărunt. care stingea luminările arse până la coadă. Pe masa lată şi înaltă din faţa altarului zăceau grămezi de zambile albastre şi roz. Erau îmbrăcate în negru. mic cum era. Lina şedea smerită lângă el. aduse de nevoiaşi. Avea Stere una şi alţi trei-patru mai cuprinşi. Nu mâncaseră de cu dimineaţă. duminica nu mai călcau în biserică decât bătrânii şi femeile. ajutate de muierile mai tinere sau de copii. clipind când şi când. poleite. Negustorul asculta slujba cântărind din priviri toată bogăţia bisericii. Aduceau în buzunare acatiste în care erau pomenite neamurile. Pe preşurile moi. Intrau câte una în biserică. ştiute numai de ele.. din ce n-aveau. din ce aveau. Îşi vedea 92 . vie. în rochiile lor de moarte. ba încă şi din alte mahalale. tot. Şi era împrejur un aer bun de primăvară. el le-a lipit beţişorul sfinţit de frunţi. pe care pluteau îngeri pictaţi. Nu-i mai încăpea locul. după ce se mai obişnuise. pentru că veneau la spovedit şi împărtăşit. abia urcând treptele de piatră. preşuri. i-a certat pentru păcatele făcute şi i-a chemat la miruit. Cu cei săraci a fost mai uşor. călduţ. baba Lixandra.. albi în pânza aceea de lumini amestecate. Baba Miţa se uita împrejur. Când a fost hramul. Mai în margini puteau fi văzute şi florile sălbatice ale gropii. i-a binecuvântat şi s-au dus acasă.. Avea o voce frumoasă. cu icoane. abia încropit. Altarul era împodobit. baba Miţa. La urmă le-a povestit pilda semănătorului. albăstruie a lăcaşului. Dar ce.

Pe uşile larg deschise pătrundea lumina soarelui de afară. soro. postul Sfintei Marii. Mai sosea câte-o mamă cu copilul de mână. . Azi n-am pus nimic pe limbă. Începea sfinţia-sa. ai postit? . De la locul ei baba Chiriţa mârâia: .. miercurea şi vinerea. îi aştepta un crucifix înalt. ia spune. Pe zidurile reci jucau luminile luminărilor pentru morţi. Tăierea Capului. că aveau multe pe suflet. biserica se golea. părinte.Bine. Babele treceau şi ele pe sub sfântul aer şi sărutau piroanele bătute în picioarele domnului Isus şi sângele de ulei ce se scurgea din ele. Dincolo. Şedea îngenuncheată. de îngânări şi parfumuri tari de primăvară le dădea o ameţeală. Stoborul Blagoveştenilor. . Baba Chiriţa.Da. . postul Paştelui.Doamne. şi mai făcea trei cruci mari până la pământ. În dâra lui strălucitoare se zăreau jocurile firelor de praf şi chipurile celor care intrau.Iete. uiţi că suntem în biserică. . De postit. morfolea singură ocări văzând vânzoleala muierilor tinere care ieşeau repede afară. pe baba Tinca o apuca şi un somn. mântuieşte pe păcătoşi şi mai dă-mi şi mie zile! se ruga baba Aglaia. . Când credea ea că n-o să mai poată.. Se aşeza pe un scăunel după ce le citea trei pagini din cărţile sale cu chivăre de aramă. spăsite toate. Către seară. se duceau la preot. Tinco. una puţină şi slabă ca scândura.Păcătoase.St! Că ne-aude sfinţia-sa.Ţin şi Stoborurile. ajunul Bobotezei. Babei Lixandra îi plăcea liliacul. Popa Metru le chema pe rând în odăiţa vecină cu altarul.. mai mici şi mai mari. Babele aşteptau să fie spovedite şi împărtăşite. păcătoşi şi din cei cu sufletul curat.Da înălţarea Sfintei Cruci? . Tot amestecul acela de cântec. cu obrazul veşted lipit de anteriul scump al părintelui. de nu mai avea dinţi de loc.. postul Sfinţilor Apostoli. toate. de nu se mai ţinea. . Baba Marghioala a lui Mială nu ridica privirile..vecinele. acu se vine? . Babele încremeneau cu ochii la săbiile arhanghelilor.Ei. toţi se adunau în această după-masă la biserică. Îi pupau şi lui mâna albă. Cuvintele rugăciunilor se amestecau. Îşi umplea un braţ bun şi se mai închina o dată. Mereu alte buchete umpleau masa încărcată a Mântuitorului. Din pereţii afumaţi priveau sfinţii în glugile lor de tencuială verde.Da mai taci şi dumneata. frumos mirositoare. Oamenii pupau icoanele aşternute pe flori. se ridica bine pe oase. şi le măsura cu privirea ei aprigă. se aplecau şi mergeau pe sub masa de brad. Ţin toate posturile: postul Crăciunului. . ... grăbindu-l să facă cele de cuviinţă.. Ele rămâneau la urmă. rezemată de lemnul lustruit al stranelor. Acesta aştepta într-un colţ să le miruiască. Stoborul Sîn-pietrului. După ce ocoleau de trei ori masa acoperită de flori.Şi înălţarea Sfintei Cruci. şi se întorceau să ia câte un mănunchi de zambile. Tineri şi vârstnici.Şi harţii? 93 . ascultând vocea preotului. pe care era desenată răstignirea.

De curăţit.Îţi speli trupul? . să-ţi citesc dezlegarea.. .Ia mai spune. Numai să vii la Bunavestire.. ce să zic? Mai dau câteodată în plumb la vreo neisprăvită.Fac.Spun. Mai citea popa ce mai citea.. sfinţia-ta. descânt cu cărbuni.. ..Datinile le ţii? . . Pe babă o dureau genunchii.Mi-l spăl. Să faci încă douăzeci de mătănii pentru asta. Da farmece faci? O dată înlemnea baba. sărut dreapta. şi la Schimbarea la faţă. iar o întreba: . sfinţia-ta.Să nu mai dai şi să asculţi numai de glasul lui Domnul Dumnezeu.Părinte. cu sufletul pierdut în întunericul ce-i acoperea vederile.. Preotul îi aşeza prapurul lui aurit.O să vin.. . coşi? .Drăcui? . Chir şi Ion. Se lăsa mai pe o parte. Pe sub uşi trecea un curent care-i îngheţa pielea.. Toate. Doamne.Să mănânci că-i curat şi-i plăcut lui Dumnezeu.Se poate? Am cinci icoane: una cu potopu. una cu iadu şi cu raiu. părinte. Şi iar se ruga popa pentru păcatele ei.Nu ridic un lemn. ca să nu mai vorbesc de Paşti şi de Crăciun.No să-l mai iau.Dau.Mă curăţ.Duminica lucrezi. . Baba Marghioala asculta înspăimântată făgăduielile făcute păcătoşilor pentru lumea cealaltă şi-i picau lacrimi din ochi.Peşte mănânci? . arunc răul pe câini. Lăsata-secului. iartă-mă! . ...Să nu mai drăcui.Rar.Stai. .. Popa Metru iar se apleca asupra ei: . .Câteodată. .Aşa să faci pentru sănătatea ta. .. de mătase. .Da numele Domnului îl iei în deşert? . că i-a înmulţit. . Rusaliile. Părintele răsufla puţin. .Şi harţii. . Sfânta Nicolaie.De dat în cărţi. .. alta a sfântului Ilie Tesviteanu şi alta cu tăierea lui Belzebut. .Le ţin. .Le fac. şi-ţi dau dezlegare. . . una a sfinţilor Dimitri fără arginţi. auzi? Şi să faci douăzeci de mătănii în fiecare marţi şi vineri seara. Sfânta Dumitru.Să mai faci treizeci de mătănii. că Domnului îi place curăţenia şi blândeţea. părinte. dai? . Intrarea Maicii Domnului în biserică. înălţarea.. la Sfântul Alipie. mai scot câte-un junghi. la Sfântul Silvestru..Nu mai lua numele Necuratului în gură în sfântul altar. de Sfânta Anisia şi Teodora. Părintele o descosea mai 94 . Marghioala încremenea. pe cap şi-i citea din evanghelii. te cureţi? . .Am să fac.

Moliftele i le-ai făcut? .Şi dumneata. .Nu. Când băteau clopotele pentru slujba cea mare. una lângă alta.Ce spuneţi? .Trage-n biserică. .Nu. bărbaţii erau ca acu.Aşa e.Mai poftesc câteodată.O mânca-o! . să nu-l trimeţi. Baba Marghioala se scula în picioare. păi pe vremea mea. . pupa dreapta popii şi se mai închina o dată. . .. . I-ai dăruit lucrurile? I le-am împărţit.Nu. . .Nu-şi mai găsea locul.Le-am făcut. numai nădragii de ei? Păi când mă lua al meu de coade şi mă-ntorcea şi mă sucea. coană Marghioală! .. . sărut dreapta.Lacomă eşti? .departe: .Da-i a dracului.Să nu mai pofteşti. că nu le mai ajunge. Sufletul lor.. îşi freca genunchii amorţiţi.O văzurăm.Îmbrăcată ca o paparudă şi cu ochii-n toate părţile. care era cam surdă. fă. să nu mai dai Necuratului şi să-ţi faci seara rugăciunile. Coborau copleşite scările.Şi abia te spovedişi! . ca hârtia..Argintu-viu îl trimeţi? .Ce să spunem? Iar dădui dracului! . .. nu l-ar mai încăpea ţărâna pe unde-o fi acu şi s-ar face praf şi pulbere.Zice că să fie ale dracului de fleoarţe. ce v-a apucat? Tii. adăuga şi baba Chiriţa. . . Ce.Bine.Nu stric.. babele ieşeau în prispa bisericii. Trăgeau în piept miresmele proaspete şi strănutau.Bine. bărbatu-miu. că mânii pe Dumnezeu. de seară.Iartă-mă Doamne! . . . iar luai pe Necuratu-n gură! .Fac pomeni de sâmbăta morţilor pentru răposatu. .Da p-a lui Ţuluc o văzurăţi? se învenina Aglaia. soro.Răcii! zicea baba Tinca.Ca şarpele. Acu du-te.Da case de oameni ai stricat? . Iar îl pomenii pe Necuratu! . ce. . .Nu le mai ajunge. privind cerul dulce de primăvară. . dădui dracului! . n-am văzut-o eu? .Ce-aţi zis? întreba Lixandra. .Şi prostu de bărbat-său o crede sfântă! Ptiu. Să te ţii în curăţenie. ieşind de-a-ndărătelea. nu. că-i păcat. dracului. ce.. părintele.Ce să zicem? Trage-n biserică! . . nu ştiu eu? 95 .Aşa.Tăceţi..Ce zice? Ce zice? . La săraci împărţi? .Să nu strici.

aduna flori şi-ntre pereţii odăii lui zburau scatii şi brabeţi bătrîni.. că o dată te blestem! Să nu cad la daruri. că-i ardea gâtlejul după atâta ţuică. cam ce-ai vrea. Parlagiul şi-a adus aminte câte vite îngenunchease sub cuţit.Aşa o fi. oliu. .. Sufletul gropii scrâşnea undeva la fund. că nici nu dă pe la biserică. Şi peste cearta lor stăruia slava serii de primăvară. La cinci trebuia să fie în curtea abatorului. Se făcea că era după învierea a doua a lui Cristos... te-astupi! Baba Lixandra se oprea nedumerită în drum şi dădea din umeri: . nu se mai vedea om cu om. ştii că ai o gură rea! . În mahala nu ţi-ar fi tăiat o găină. Vorbea singur.Păi ce să vrea un pârlit ca mine? . . .Las-o.Zice că-i afurisită. nu mai blestema. Cuţarida. deşi noaptea se mai sculase de vreo două ori să bea apă. nu găsea lampa.Parcă a croitorului e mai brează? Da o loveşte el. şi o lună spulberată. da la abator ţii vitele-n cosor! . . Şi parcă tot aerul tremura de răgetele boilor. aia ţi se izbândea. să nu-l mai ţii pe umeri. Avea de mers vreme de un ceas. Aglaio? . era plin de sânge şi pe suflet.Chiriţo. moartă sub zăpadă.. Pisică? îl întrebase fiul lui Dumnezeu. ai surzit de tot. Avea inima ca o fereastră deschisă. o dată s-a făcut lumină şi n-a mai simţit frigul. praf se făcuse. P-astea numai când le loveşte câte o dambla. domnu Pisică.Taci. Şi-n mintea lui canonită.Da pe dumneata nu te vezi. c-ai ajuns numai oase! . În casă. Femei bătrâne şi proaste! . El.. că nu mai are mult şi asta! . care nu mânca pasăre şi nu satingea de carne. Cerul. frig.Ce-aveţi. ca o basma. parcă nu ştim noi? Dar Marin Pisică nu era adventist. La ce gândeai..Păi n-o auzi.Vorbişi şi dumneata.. da izmenit mai eşti! Zici că nu intri-n păcat pentrun suflet de pasăre. Chiriţo. . dar acolo-i servici le răspundea. Dormise greu. numa-ntr-un prapur alb..Oliu.Ce să spună. când cu gândul n-o gândi! . A plecat nespălat. să taie vitele în reprize. pupa-iaş curu lui! O loveşte. 96 .Ce spune? .Are limbă afurisită. se numeşte că eşti adventist..Ba am să ridic mâna.. . care n-aveau unde să mai plece. Şi unde înfloreau pomii împrejur şi-n Cuţarida. să nu-mi cobeşti. Doamne iartă-mă.Da. taci. parcă nu veniţi de la sfânta împărtăşanie. numai vălătuci..Cine s-astupă? .Da tu.Servici-neservici. Moartea lui Marin Pisică Marin Pisică se văruise de cu seară cu un cumnat. străveziu. Lixandro. Şi avea un cap greu. coană Tinco.Ce zice? Ce zice? . Dumnezeu. Încă râdeau muierile de el: ... care sculase săracii din pământ şi mergea înaintea lor. înjurând. Chiriţo! . .Grăieşte. atunci îşi aduc aminte de Dumnezeu.

strângând de funii.. ajunse la o uşă groasă. De la poarta de fier. mohorât. Muşchii lor jucători se zbăteau sub tricourile rupte care le acopereau trupurile puternice. M-aş plimba într-o grădină frumoasă. fraţilor! aruncă parlagiul. îl priveau. Din ele picura încă sângele.. Pocnetele bicelor se înteţiră. . aruncate la întâmplare. şi parlagiul înţelegea graiul lor mut. Cristos nu se mai văzuse. izbeau aerul la întâmplare şi. îmbătrânită devreme. Bărbaţii fluierau de plăcere.Am băut aseară cu un cumnat şi m-am făcut puzderie.Ptiu. Dinlăuntru se simţea duhoarea maţelor deşertate. şi le îmboldiră cu ghionturi şi înjurături. cu verdeţuri. să nu mai curgă sânge. împingând odgoanele de fier pe rotilele de deasupra. se strânse ca un sac. Deasupra. Vântul umfla firmele negustorilor şi s-auzea un muget de tablă zgâlţâită. negri şi buni.Nu ştiu ce mi-e. bărboşi şi crunţi. sunt cam ostenit. Începuse munca crâncenă a tăietorilor din prima repriză. La capătul Griviţei s-a trezit din visări. se izbeau surd în faţa porţilor înalte de fier. tovarăşul lui. care pocneau din bicele lor. Acestea turbau de spaimă simţind mirosul veşted şi cald al sângelui proaspăt. împletiţi peste geamurile oarbe ale abatorului. . O mie de ochi. Că eu mă hrănesc numai cu iarba. mugind cu spaimă. Avea şi o inimă grea. . Prin poarta de piatră erau împinse vitele. Marine! .Şi domnul Isus îl ţinea sub priviri.. Trupurile mari.Păi să fie aşa o înfrăţire. şi-mi merge bine. treceau mormănite cu jumătăţi însângerate. împinse de oameni cu feţe duşmănoase. A grăbit paşii.Da ce-ai păţit? . Le mângâia grumazurile şi le simţea năduşeala cu miros plăcut. În ferestrele mari. . pe rotile. ale parlagiilor erau. scuipând.Bună dimineaţa. vânăt. Împrejur era un vaier prelung. un zgomot de copite împiedicate.Ce faci. Doamne. şi pe Marin Pisică îl înconjurase o gloată de vitişoare care suflau cu boturile lor pe mâinile sale. Pe podul de piatră se înghesuiau boii de cinci sute de kilograme. ardeau lumini puternice. uite ce-mi face băutura! Încă de pe cheiul Dâmboviţei simţi în nări mirosul sângelui de vită.Ce să fac. Tăietorii se aruncară între ele. . închise între stinghii murdare de nuc. Se dezbrăcă tăcut. mi s-a urât cu 97 . . loviţi de cărăuşii năduşiţi. adunat din scursorile sângelui şi resturile de vite. înjurăturile oamenilor se auzeau slab în înglotirea aceea şi paznicii nu mai pridideau cu controlul. cu drugi ruginiţi. răspunseră câţiva. .Bună dimineaţa. erau despărţite de o mână dibace. privind mersul repede al undiţelor groase de oţel care cărau pulpe şi dindărături de vaci. Parlagiul intră în hala încăpătoare. rămăsese un zoi lipicios. abia desluşite în lumina dimineţii. Pe tavanul halei de piatră tremurau copitele spintecate. . Bine mai era aşa. se bălăbăneau scurt. Fata lui chircită.. având şorţuri de piele dinainte şi cuţite ascuţite la brâu. una peste alta. Marine? îl întrebă Chişcă. agăţate şi zvârlite de braţele puternice ale celor ce aşteptau sub ele. pe pietre. mă băiete. cu şine de fier pe jos.Grăieşte. să trăiască oameni şi animale laolaltă. mirosind a baligă. scârţâind. Vagoane lungi.

albastră. Umbla prin Cuţarida noastră desculţ. ştergându-şi buzele murdare de grăsime. . nu ştie carte.” „Ce să vreau. Chişcă se uită la el cum îşi împletea o ţigară cu degete dibace. se încinse cu şortul şi intră în hala de piatră a reprizelor. dau boierilor carne să mănânce şi mi s-a făcut lehamite.. Şi se sculă de la locul lui. lovindu-i cu nişte ciocane de lemn. .Ei? .Gata. cu lama subţire. Aici erau ucise animalele..Ce să mă culc? Şi treaba cui s-o las? Scuipă între picioare. O dată i se încrâncenă inima lui Pisică. îi împingea printr-o poartă de gratii.. Mai trebuie să şi petreacă. ... dacă pârlitu ăla de Adam n-a avut de lucru şi-a pus laba-n pomu lu Dumnezeu.De douăzeci de ani trudesc aici.. . Privi animalele despicate la repezeală. de sânge încleiat pe lucruri şi de sudoare plutea între zidurile vechi. Se făcea case dăduse Cristos jos din cer.. de tăiaseră porci. .Nu mai mi-aduc aminte. . Burta cere. Doamne? Să fie bine!" . . Începea tăierea boilor. Omu nu-i făcut să tragă numai pedepse pe lumea asta.Cum îţi spun.. Îşi făcură loc printre despărţiturile de ciment înalte cât omul. Şiruri lungi de mate. Zgomotul macaralelor care ridicau resturile şi al scripeţilor ce scânteiau în viteză creştea. de capu meu. Chişcă râse cu gura până la urechi: . Marin Pisică îşi încercă pe limbă tăişul cosorului său.Gata.. pe măsură ce ţipetele de moarte ale animalelor creşteau îngrozite. făcuseră un foc mic într-o parte şi fripseseră şorici proaspăt. tot mai înverşunat. da mie tot mi-ar place într-o zi ca asta să umblu aşa. câte douăzeci într-un ţarc închis. . Făcură loc celei de-a treia echipe. Prin geamurile nespălate de multă vreme se cernea de deasupra o lumină ştearsă şi grea. Trebuie să fie altceva.. în care nu rămăseseră decât măruntaiele. mai bine du-te de te culcă. Sub brâiele de lână săltară cuţitele lor lungi şi ascuţite. se umplu de oameni.Nu-i asta. Uruitul macaralelor încetă. ce aşteptase până atunci. că mi s-a urât.Oi fi ostenit. 98 . şi bazinul de ciment.. Un parlâgiu deşirat. Toată această larmă de fier frecat şi de voci groase şi sparte se amesteca cu guiţatul porcilor. cu fălcile căzute.De. Umbla înaintea amărâţilor şi m-a întrebat: „Tu ce-ai vrea. c-am avut şi o arătare pe drum. Chişcă! Parlagiii din prima repriză.. Plecară. atârnau peste marginile de beton. Duhoarea de sânge apăsa.Dă-l în suflet încolo şi pe Dumnezeu! N-avem ce face.. inimile mici şi roşii de alta. Câţiva hamali le cărau afară. Pisică?. nea Marine? . Trei-patru oameni se învârteau printre ei. ai rămas de-aseară. Altă echipă.atâta sânge...Mă nea Marine. Se auzi un fluierat ascuţit şi se ridicară în picioare.. le împărţi în grămezi: rinichii de o parte. Un miros de murdărie deşertată. ca o dantelă.Şi el ţi-a spus cum să faci? . pe rând.

galben. Când să mai izbească o dată. Chişcă i-a adus grămada de haine. Pe poarta de fier intră în galop o ciurdă de tăuraşi negri. cu un păr scurt şi încreţit. Corpul lucios din faţa lui nu căzu. fără suflet. nu căţel. Marin Pisică murise încruntat. Animalele asudară de spaima morţii. vorbeau în şoapte. Strigătele se amestecară cu înjurăturile şi parlagiii tăiară scurt. se loviră una de alta. Tăietorii le trecură lanţurile lor scurte şi reci peste grumazi şi le traseră în ţarcurile de beton. n-are tată. simţi o sfârşeală în stomac şi mai apucă să vadă ochii fioroşi ai animalului care-l împunsese. Marin ştiu că nu l-a lovit unde trebuie. Între picioarele vitelor. goniţi de bicele bouarilor. În coarnele scurte. că-i mai fericit! A scăpat şi ăsta. Nu spunea nimeni nimic. Drevele grele se mişcară scârţâind. Îl cuprinse frica. Mulţimea murdară şi zgomotoasă se potoli. Mugeau de se cutremurau zidurile. pierdute. cu mâna dreaptă încleştată încă pe cosor. Pe urmă strigă la ăilalţi. pieile lor murdare se frecară şi un miros greu umplu hala. parcă ar fi vrut să taie pe cineva şi pe lumea ailaltă. 99 . i-a pus-o sub cap şi-a zis celor care făcuseră o roată împrejur: . Şi deodată ţipetele reîncepură. Pe poarta larg deschisă intrau nişte boi falnici. Doi hamali l-au ridicat de jos şi l-au scos pe zăpadă. Ultimul animal pe care-l tăiase Marin Pisică era roşcat. c-avem treabă! Peste trupul înţepenit al mortului ningea. şi parlagiii ridicară mâinile. sub poarta de fier care semăna de departe cu un pieptene de oţel. Zece cuţite puseră capăt agoniei taurului. Simţea în tot corpul o slăbiciune. Căzuse la picioarele lui şi se mai zbătea puţin. mustrându-l parcă cu privirea lui moartă. scoţând cuţitele. îndesat.Ţin-te. . Alături se mai auzeau copitele animalelor ucise. Un animal ager. Boii cădeau. Până şi parlagiii. Încă ştie de ce-a trăit. În capătul sălii. Haideţi înapoi. cu maţele afară. speriaţi de lipsa ţipetelor înfiorătoare ale animalelor. că 1-a lovit pe nea Marin! strigă Chişcă. Îmi spunea când a venit că s-a matosit aseară cu un cumnat. cărate afară din ţarcuri târâş. Se rezemă de zidul de ciment şi aşteptă o clipă. aşteptau vitele încremenite. . veni drept asupra lui. Cu mişcări iscusite. Tăietorului îi tremurau mâinile.Las’.O linişte desăvârşită coborî deasupra locului. Ridică mâna şi înfipse cuţitul întors sub beregată. se buluciră spre mijloc. aşa cum stăteau una lângă alta.Gata! strigă cineva. oamenii despărţeau capetele de trunchiuri şi trăgeau pieile. Taurul simţi arsura loviturii şi sângele care curgea din rană. N-are mamă. Bouarii ridicară bicele şi vitele din faţă se proptiră de-a latul. Frica morţii apropiate le înţepenea gâtlejurile şi păreau de piatră. cu ochii roşii de spaimă. mort. Cum şedea aşa.Săriţi. abia licărea lumina cenuşie a zorilor. zăcea parlagiul. nea Marine! îi strigă Chişcă dintr-o parte. cu priviri rătăcite. o să-i fie mai bine. . nu purcel. O gură de cişmea curgea năvalnic şi curăţa cimentul umed de sângele porcilor.

Câte nopţi umblaseră astfel? Cine să le mai ţină seama? Osteniră. Paraschive? Câinii.Ce ne trebuie nouă casă? N-avem noi casă? Pension.Mergem. aşezându-se pe pachetul moale.Cum adică? .. . Iarna era aproape şi presării nu-i mai slăbeau. Mirosea a veşted şi carnea li se strângea sub cămăşile subţiri. Oiştea lui luminoasă căzuse peste casele scunde.. mânzeşte. . somn pă gratis. Da barim să trăim. mă apucă dracii. Se opri punând jos păturile: Mai ia-le şi tu. Peste locurile pustii atârna sabia lunii.Ba da. spre bariera Mandravelei. . covrigată şi rece. e rău? . trenţuite. După vreun ceas. Hoţii îşi duceau avutul puţin la ibovnice. Ăl bătrân scoase o ţigară. .Atunci? Celălalt tăcu. Până la casa Didinei. mai era drum de făcut..Auzi. Codoşul oftă: .Nu mai merge.Ramazanul Peste râpele gropii curgeau frunzele rotunde ale salcâmilor. Stelele călătoreau pe neştiute. legat cu frânghii. Gheorghe fluieră a pagubă.. Paraschive! Cel tânăr umbla alături. Se auzea cum seceră vântul tulpinile buruienilor. umbrele lor urcau potecile sălbatice. M-am săturat de atâta hărţuială. octombrie urca încordat ca o fiară.Mergem? întrebă în cele din urmă. deodată. Măciuliile lor uscate. . Pe la răsăritul lunii. Grăbiră pasul. Ehe. Sub maluri sclipeau flăcări. . Râse scurt. Aia-i casa hoţilor.Nu. şi ucenicul pândea la capătul drumului să nu vină cineva. nu altceva! Nu ne costă nimic.. . Tot câmpul Cuţaridei era întunecat şi deşert. nu-i mai cunoştea. abia ne-aşteaptă.Cum vine amărâta asta de iarnă. Seara cădea. c-ajungem noi şi-acolo. 100 . scuturate de mult. Îmi vine să mă las de meserie. Furiş. Priviră spuza de stele risipite pe cerul negru. bătaie. .. Dacă pleacă undeva. o bătu la capetele amândouă şi îşi aduse aminte: . un stăpân. rece. . în dealul Văcăreştilor. bătaie. Pe ei îi trimiseseră ceilalţi să cureţe cuibul. da noi? Ucenicul scuipă. Paraschiv lăsă păturile la picioare.De..Tu nu tragi un fum? . mâncare pă gratis. Se ridicară.. Carul-mare era tocmai în faţa lor.Nu-ţi place pământul pe care dormim? . Gheorghe căra nişte pături vechi. să nu ştim că-i rău pe lume. Pe la cinci.Cum să nu? . Şi câinii au o casă a lor.Să mă fac om la casa lui. Din mahalaua Cuţaridei se auzeau câinii. Îşi ascultau paşii în praful drumului şi nu mai spuneau nimic. Numai spre Griviţa ardeau felinarele. mi-ajunge.Da ce.. au unde se-ntoarce. gunoierii aprindeau focuri înăbuşite şi un fum albastru plutea deasupra pământului sterp. mă. se aplecau scoţând un şuierat cunoscut. colo sus la mînăstire. Stăpânul era dus cu gagica-n plăceri..

.. Să doarmă neîntors! . El m-a-nvăţat: „Ce stai şi te uiţi la mă-ta cum se canoneşte?” „Da ce să fac... obosit. . Da-i altceva. Pe urmă. Pac.Aşa. Paraschive.Aşa. frică nu mi-e. c-ai s-ajungi mare şi n-ai să ştii nici o meserie şio să fie vai de sufleţelu tău!” Am băgat la cap. Ce frică să-mi mai fie? Pe toate le ştiu.Şi zici că te-a născut mă-ta de fată mare.. să am o casă. gu-rru. ca miezul oului.. gu-rrrruuuuuu. Când eram mic. am omorât unu cu praştia. până s-a-nhăitat cu Florea. Eram curat. îi aduc cu vorbe la cuibarul meu şi-i fac să se 101 ..Păi că nu ţi-o fi frică?! Gheorghe se gândi puţin. şi-a căzut la picioarele mele. cu nişte pene moi şi pufoase. Trase adânc în piept fumul ardeiat al tutunului ieftin şi vorbi fără să-l privească pe ucenic: . m-a rupt în bătăi. . Noaptea să-i aud cum se scarpină şi se giugiulesc. Avea un gât alb. Cu el am furat în mahalale. Cum să-ţi spui. să le fac un coteţ cocoţat pe un par.. gu-rrruu.. gălbior.Nu. visez urât. cu ochiul ca o mărgică. Vai de sufletu ei. să le dau grăunţe din palma mea şi apoi să-i las să zboare. n-a avut ce-mi mai face. Când i-am simţit sângele cald în palme. mâncat. Am dat în ea. . Celălalt era rece şi albastru ca o sticloanţă... să stau liniştit într-o mahala. de câte ori văd de atunci porumbei. îmi aduc aminte de ăla. Tu ştii ce frumos miroase cleiul de păsări? Îşi mai aprinse o ţigară. Sub buza de jos i se lăţise o umbră neagră care-l posomora. Credeam că-mi retează mâinile. Ehe. alunecos. rosti târziu manglitorul. .. şi mi-ar place să cresc porumbei. Iar îl scormonea urâtul.Luă lacom ţigara şi o aprinse.. sămi ciugulească din palmă şi să-l aud noaptea: gu-rrruuuu.. Când s-a prins mama că o gonesc stăpânii.Mie mi-ar trebui altceva acum. cocoană.Să-i număr seara: gu-rrruuuu. ehei. greu să mai faci treabă. şiam rămas cu Florea. unde să nu mă ştie nimeni ce-am făcut şi ce-am dres.. Îşi frecă fruntea cu palma lui aspră. se vedea bine.De ce? . Părul lui ca mălaiul strălucea stins în lumina lunii. L-am lăsat acolo şi. obosit. galben. Caut unu la fel. Îl iscodi pe ucenic.. .Stăpân.Băga-mi-aş rafa-n ea de viaţă! Bă. mai şparleşte ceva..Da. . A murit de oftică. Drept în ochi îl plesnisem.Zi. Luna se ridică deasupra şi le lumină feţele tăiate. gu-rrruuuuu. călcat. Ca pe-un trandafir m-a ţinut. te-ai făcut stăpân? . oftă uşurat.Te uiţi-ncoa.. mila mă-ti de mireasă! Nu era în apele lui. pă unde-o putrezi acu. Paraschiv îl privi mai bine.. Ştiu şi să le descânt. săraca. cu tata. Ce era să facă? M-a crescut. şi-un cioc. Cu aşa hoţ. ai? . om cinstit l-aş face. unde să-i ademenesc şi să-i prind cu clei. ce să zic! Spăla-n cartiere pe la pricopsiţi. Se mira cum de-l mai ţine Bozoncea-n ceata lui. Să nu ştie ce-i aia frica. Uitasem.. nenică?" „Pune şi tu laba. Codoşul rumega. Vrenică femeie. Ehe. cu gâtul alb şi mătăsos. să am un copil. pe unde-am fost eu. o dată parcă m-a fiert. ca să-i mai treacă: . mă chinui în somn. A avut pe unu de-a lăsat-o borţoasă şi s-a uşchit. Gheorghe o privi şi înjură: . Era bătrân.

Avem meserie frumoasă. cu topoarele. că-i ţinea ascunşi. I-am tras şi lui una. pe Bozoncea. Fusese la pârnaie. că restul.. era altceva.. pe Nicu-Piele? Eu! întreabă-i! Că nu-s morţi. Scuipă amărât într-o parte: Acu mă-njură. . bă. pe Oacă. Mână uşoară să ai. de pe vremea lui Pazvante. Când stăteam şi mă uitam la ei. Am nasul mai lung. . că proşti mai eram! Fraţii trăiesc o lună dintr-o gaură. Am dat în el.. Bogaţi negustorii! Retezam degetele şi trăgeam ghiulurile. Ţinea în tinicheaua ei o lumină ruginită. la Ciucea. vine un motan şi începe să miorlăie. mai avem. Găinari proşti! Puneam pucioasă în gura coteţelor. Au nevoie de mine. Întinse o mână albă şi subţire: Cât a cărat asta! Pe câţi i-a lăsat săraci. Dar nu mai merge. Îi împuie capul celui tânăr până în Caţavei.. parcă aud vaietul muierilor! Ridicam coada toporului şi nu mă uitam.înmulţească. m-am şi învechit. Cine crezi că i-a-nvăţat p-ăştia să fure. Cădea şi luna din creştetul cerului. N-ar mai fi terminat zulitorul cu basmele lui.. tăiase cinci ani sare. Au sărit calfele de le avea. Ce mai bătăi am mâncat ca să mărturisim.. mâncaseră pâine mucegăită împreună.. Ochii lui stinşi se însufleţiră. cu banda unuia Toropeală.. prăvălea. s-au făcut şuţi.. Miros mai iute.... cu lama.pe când acu. Bătrânul vorbea îndârjit: . Aş putea să trăiesc din asta.. Dam în dreapta şi-n stânga. Gârlă curgea sângele. Ce mai hoţi! Tremura Bucureştiul! Cunoştea multe Cataroiul. atât să trăiesc eu fericit. inele de mahări! Şi parale. Ăştia tinerii lucrează mai subţire. Caută-i marafetii. Era adus de şale.Dă să mai duc şi eu. şi pe ce pun geana. Se apropiau de casa Didinei. în tinereţe. O dată. Numai inele cu piatră verde şi roşie aveau. Ziceam că suntem niscaiva deştepţi! Da când mă uit la ei. Dar tot o să te lemeteşti şi tu de ea. Uuuu. ucenicule! înotai. Trebuie să mă las eu. de la ei învăţase meseria. cu briciul. dar nu mă lasă meseria. ştearsă şi se prăvălea. mă minunez: uite. Privi cruciş la codoş. cărase hârdăul cu tâlhari vestiţi. pe Florea al tău. e treabă de făcut. dar ne jurasem. sunau capetele ca lemnele. ce vrei. să nu ţipe. De altfel. Pielea lui Paraschiv se încreţise. până nu mă gonesc ei. am tăiat o mahala întreagă. ameţeam corcoviţele şi le băgăm capul sub aripă. Altcum se fura pe vremea mea şi altcum azi.. Drumul se scurta pe la ulucile Dudeştiului. aveam şi noi ponturile noastre. Na! Na! făceam. saci! Ajungem şi la brutar. nu-i găseam. Trecură pe sub felinare şi cotiră de-a dreptul prin câmp.. Paraschiv îşi dezmorţi picioarele şi luă pachetul.. cu jupânul nouă. altfel se face meseria. Îmi umplusem un buzunar. am ostenit. Aşa. ascultă-mă pe mine. Nu ne-au dovedit. Doi ani ne-a căutat politia! Asta era înainte de război. os bătrân! Au uitat că i-am învăţat să-l scoată pe om din bocanci fără să simtă! Dar de părăsit nu mă părăsesc nici ei.. pe Sandu-Labă-mică. .Hai. Gheorghe se ridică. Noi tâlhăream la drumu’ mare. Opt am pus jos. n-a spus. Pe urmă mi-a părut rău: ce avusesem eu cu sufletu’ ăla? A scris şi la jurnal de noi. şi sub ochi avea pungi de carne care-l îmbătrâneau şi mai mult. 102 . ce ştia Paraschiv ce-i aia puşcărie? Ăştia nu glumiseră la viaţa lor! Aveau câte douăzeci pe suflet. ce vrei.

Pungaşii au luat-o de-a dreptul pe linia pustie a tramvaiului.O să dăm gaură la o biserică. ascultaţi la mine. până se mai linişteau comisarii.. Când era groasă. chema lăutarii. ai? Ce dacă-i biserică? Noi nu ne uităm. Trebuia să se despartă. nici dracu nu ne prinde. . O dată s-a-ngălbenit Gheorghe. cum se strica vremea. o mai iubea. Luăm! Că n-o să stau cu Dumnezeu la masă pe lumea ailaltă. de avea case şi prăvălie. şi-o căciulă de miel. lustruită şi înaltă. Stăpânul. şoşoni călduroşi. Nu mă stăpânesc. boiereşti. Îi las sânge! În noiembrie dase frigul. Să-l fi văzut. mai zise el. plumbii ieşeau de sub vine. de unde era Didina. Începuse să viscolească. Cit despre prins. Didina încărcase casa cu lucruri furate şi încingea nişte focuri mari. care trebuia să rămână să păzească ogeacul.Ia uitaţi-vă. Lunganul le povesti cum pusese geana pe un lăcaş de la Sfântul Gheorghe. Poate găsim ceva mărunţiş la cutia milelor. .Ţi s-a făcut de cucuie. bă! Strângea din dinţi şi încorda muşchiul betegit. Treanţă? Codoşul nu spuse nimic. Mai avea şi nişte gloanţe-n muşchi de când îl făcuseră o dată gardienii sită şi. Vântul stinsese toate felinarele şi nu 103 . s-avem şi noi de ciugulit până una-alta. făcut de rege. Nu răbda la frig. În picioare.Are el grijă. căptuşit cu blană. făcând să joace boabele de plumb sub piele. Stăpânului cei păsa? Pornise la Videle. ce-o cădea acolo.Adică să punem cazmaua pe aurul ăla? întrebă Paraschiv. Se înţolea ca un barosan. ard cu cuţitul. nu-l mai cunoşteai. Duminicile chefuiau prin comunele apropiate. la nunţi.Ce e? întrebase Oacă. La miezul nopţii. trăia din ce-i trimitea fii-sa de la Bucureşti.. Cine să-l ştie? Ţăranii îl credeau negustor. Şedea încălzindu-şi oasele lângă soba de tuci. aşezată într-un cartier de pricopsiţi. Dormea Bozoncea.. . Nicu 1-a văzut. Pe când ei ce să facă? S-au strâns în Caţavei. că-l durea carnea bătută şi vlăguită prin puşcării. N-avea Gheorghe ce face. tot oraşul stătea mort sub giulgiul îngheţat. biserică arătoasă. Să nu mănfurie unu. să nu simtă frigul Stăpânul. la sfat. neagră. . Nu lipsea nici Titi Aripă. vărul Didinei. Starostele şedea în casa veche a ţigăncii. O reparase cu ani în urmă şi acolo trăgea. spuse Gheorghe.. . Au vorbit ce-au vorbit. Sandu Mînă-mică se supără: . că-l fac arşice. n-avea nimic. o bătrână surdă şi beţivă. au mers cu toţii. Avea palton scump. Râdea hahalera şi le arăta celorlalţi: . văruite proaspăt. Le păzea mama ibovnicei.Până să plecaţi. măcar o lună. Erau trei odăi de lut. acolo-şi făcea veacul. N-avea pământ. că el era credincios. până să plece. Îl ţineau şalele de atâta dormit pe pământul gol şi la vremea asta se canonea. . să-şi piardă urmele din Bucureşti.Eu nu mă bag.O boală am. Se stârnise un crivăţ care lovea în pereţii casei cu putere şi lemnele se topeau repede în para focului. întindea câte o masă şi petrecea. pe care şi-o aşeza pe-o ureche. le-a vândut Nicu-Piele un pont. Da unde-o să-l schimbăm? . Pe Horea îl lăsaseră acasă cu Titi Aripă. Nu stau popii să păzească altarele.Ce-ţi veni.. să cumetrească.

neîncrezători. nu te mai scarpini! Ce te uiţi. cu ciucuri pe margini. ia praful! Vindecă râia şi gălbeaza! Omoară căpuşa în găoacea ei? Nu te zgâi. A scos pila şi a făcut să sară zăvoarele. îndesat şi isteţ. Înjura în gura mare în sfânta biserică.se vedea nici la doi paşi. se uitau la pungaşi. şi ceilalţi au plecat împreună. Codoşul s-a mai închinat o dată. neam de neamu mă-ti n-a scăpat de păduchi! Apropie-te. Se minuna ăl bătrân. Până dimineaţă au fost înapoi la casa starostelui. cumetre! Răguşea. Celălalt. Au ajuns în vreo două ceasuri şi-au urcat scările bisericii. Ocoleau târgul plin de căruţe. plin de ceară uscată. nu tu nimeni. Era ger. ucenicul a mai cărăbănit un sfeşnic cu trei picioare. Le-ar fi trebuit praful străinului. puşi pe înşelat. Bolţile de piatră gemeau. de la uşă. cuscre Ilie. se tocmeau. O pulbere rece le lovea obrajii. Nicu-Piele le aduna. cojoace şi ţoale. mărunţel de podul palmei şi striga iar: . Cădeau în zi de târg. pregătit anume pentru asta. Au luat lingurile. Viscolul zgâlţâia cercevelele. băuţi. neamule! Praf pentru pureci! Omoară lighioanele. vere Marine. plin cu cărămidă pisată mărunt. Erau îmbrăcaţi amândoi în şube de miel. Înăuntru era adăpost.Hai. să-i pască pe ţărani. Trebuiau să se întâlnească peste o săptămână în târg la Alexandria. să dibuiască niscaiva bani de la miruit. Gheorghe şi-a făcut o cruce mare: . Au tras pe la Bolintin. Au urcat nişte trepte scunde şi au dat la o parte o perdea de catifea. Ia praful de pureci! Ascultau leliţele. Gheorghe scotea un sac de sub şubă.Apropie-te. bani la ei. Parcă n-ar fi fost de-ai lor. pe la Căţelu. şi Sandu căra într-un buzunar un lanţ cu chei ruginite şi o pilă ascuţită. vasele. au îngropat lucrurile şi s-au împrăştiat. dar nu găsise. Ţăranii. Aveau genele albe şi mâinile îngheţate. verzi ca prazul. Ucenicul a aprins un chibrit. Au colindat comunele din jurul Bucureştiului. strălucitoare. şi noroaie de te-ngropai. Lipăiau prin zloată cu opincile lor de porc.Doamne. berechet. Ăl bătrân se învelise pe dedesubt cu un sac. la picioare şi se apuca să strige: . toate ciordite de la negustorii de pe Griviţa. Sandu scotocise toate ungherele. vreo două icoane poleite cu aur şi hainele de slujbă ale sfinţiei-sale. doar ochii i se vedeau de sub căciulă. un cazan de aramă. că-i 104 . Pe drum. nu tu sergenţi. să dormi liniştit. cumpără praful de pureci „Lux”. au dibuit clanţele şi au încercat cheile. îl freca mărunţel. S-a uitat Paraschiv. Paraschiv după el. Pe o măsuţă şedeau cărţile sfinte cu peceţile lor de argint şi odoarele. În biserică era o răceală de ziduri şi mirosea a untdelemn. intrau în cârciumă. luminând pereţii. Au păşit spre altar. călcate atunci. Gheorghe a desfăcut sacul lung şi clistirele sunară dulce a metal scump. nea Ioane? E bun şi pentru păduchii de lemn! Cumpără. bătrânul înainte. Paraschiv era pestriţ şi gălbejit. neamule. dădea drumul prafului printre degete. Mână-mică n-a găsit nici una care să se potrivească. Gheorghe l-a luat pe ucenic. cu căciulile aşezate pe ochi până în vârful nasului şi bocanci grei în picioare. târguiau ulcele. iartă-mă! Oacă a aprins o luminare. Îl trântea în noroi. Unde să vinzi bulendrele astea? Le-au împachetat bine şi. Ţăranii. doi lei cornetu.

Ia. unchiule! De pomană ţi-l dau. Le punea şi nuci pe masă.Merge pe cinci ani. că pe urmă curgeau! Când terminau sacul. . se încălzeau la foc. taman de unde veniţi. O încălzeau privirile pungaşilor.Şi de-atunci. .Singurică şi tinerică! Se lăsa vinu-n genunchi. . Să mai fi avut un sac .Bine-i. Bea tuta. Ea aşternea cearşafurile în odaia musafirilor. Şi se strecura după femeie.Aşa e! Miloasă eşti. Se uita caiafa la muiere. nu te-nghesui! Se înveselea Paraschiv văzându-i aşa proşti. Pica Gheorghe.Singurică.Noi. Huiduma se făcea iar spre femeie: .Şi ce-oţi vrea? . o întrebau: . plin vârf. .. Cereau câte două cornete. cu spumă roşie. Ofta Gheorghe de plăcere: . .. Înăuntru era răcoare şi se auzea greierul casei. pernele brodate şi două cămăşi ale răposatului. . râdea. caramangiul înşfăca pe câte unu! şi-i punea în mină un cornet făcut la iuţeală de degetele meştere ale lui Paraschiv.Vrem să dormim la noapte.Care voi? . Scotea din lăzile de zestre plapuma grea de lână. o ştergeau prin mulţime. albe şi ţepene.Cine-i? . o scutura. Se uita la fotografiile de pe pereţi. ca sfântul Sisoe? Dezgheaţă-te..Da vreo ulcică de vin n-ai? . Gheorghe îl îmboldea pe ucenic: . ţărănesc. Aducea de-ale gurii. îi şoptea ăl bătrân lui Paraschiv.Ia-l. că mă uit la dumneavoastră. îşi ştergea picioarele.Negustorii de la Bucureşti. dacă n-o fi bun. negru. Deschidea văduva. Văduva se ducea să le aştearnă. . . de vânzare. Paraschive! Să-ţi baţi copiii. Mâncau. da ce mai ochi! N-ai dumneata inima aia să laşi călătorii afară. .Văduvă. lele! .Ia..Oi avea. băiete! Când aducea gazda băutura. să se prăpădească. şi striga: . Întreba: 105 . că ţăranii erau ca oile: până apuca să cumpere unul. dar de unde să ştie ei că e bun? În cele din urmă. . lele. văduvă. Gorobetele scotea doi lei şi-i aşeza în palma celui tânăr.Tu să te faci c-adormi. Noaptea trăgeau la câte-o casă de văduvă.De mult ţi-a murit bărbatul? .Deschide. îşi scotea căciula.Oliu. tocmai la femeie singură? Că mă râde lumea. Îi poftea apoi la masă. Sorbeau vinul greu. Paraschive. singurică? .sugeau lighioanele. Veneau şi ceilalţi pe urmă. Băteau la geam. noaptea. Numai mieji dulci. după ce le mai umbla Gheorghe prin chimire.Ce stai. O îmboldeau şi pe ea: . mînca-ti-aş gura! Ieşea muierea.

puişorule. O năduşea.. care o dată se spăşea.. . În aşternutul răposatului! Şi-i mai da sfârcurile şi-l aprindea. Ofta văduva-n plăceri. îi lăsau o sută în palmă şi tocmai la telali se opreau. subţire ca trestia.Zău. Se apucau să strângă cămăşile. . moartă-n somn. cu bani la buzunar..Cuscrul. Simţea tuta că nu mai este ăl bătrân. .îţi plăcu. unde-i dulce carnea de muiere. că se vede peste drum! Sufla hoţul în lampă. Călifarul îi aşternea palma pe ceafă. c-a fost reangajat şi el! Oh. Plecau frumuşel.Nttt! Şi-i despica bluza cu zale de arnici. .Se poate. Făceau două baloturi. Se auzeau cocoşii. că era vârlav. măiculiţă! . Paraschiv dărâma patul cu ea. cu poftă de bărbat. încercănaţi. lele? . stătută.. . Se urcau. Mieluşică se făcea văduva. când mă gândesc ce viată am dus şi cum mă mai chinuiesc acum. La capătul comunei.Să ştii că strig la vecini! . .Asta cine e? Muierea ce să mai zică? . . Îl scula pe Gheorghe.. găseau vreo căruţă. mai cu frica poliţiei.Strigă! Şi-o pupa sub puful urechii. cearşafurile. O dată o răsturna ucenicul. şi pungaşii plecau uşuraţi. Femeia. mai cu îndrăzneală. Pungaşul avea o mustaţă rară şi ochi adânci. Ostenea Gheorghe.Doamne fereşte.Îmi plăcu. fără pagube. .Doamne fereşte.. că se răceşte aşternutul! Se strecura zulitorul lângă femeie. Se înţelegeau în preţ. Încă întreba Paraschiv: 106 .Greu. plapuma şi rufele din lada de zestre.Lasă-mă. Îi dădea un ghiont lui Paraschiv. pân’ te nimereşte! .. . . le înnodau bine .Naşul de ne-a cununat. La bariera Bucureştiului.Maică Precistă! se închina femeia.A murit mă-sa lu ăsta! Şi-l arăta pe Paraschiv. jupâne? se fasolea ăl bătrân..Şi ăsta? .Ttt! . mie-mi spui? ..Barem stinge lampa. şi-i muşca ţâţele. Domnul Goldenberg îşi punea mâna în cap: . Ţăranul întreba ce-au în legăturile mari. deschideau poarta şi de aici erau în şosea cât ai clipi din ochi. să nu le fure careva. Uite aşa trecuse săptămâna.Ce faci? .Fugi d-acilea. Uite colea pe Dumitru al meu când era la rigiment. Spre ziuă o lăsa dezvelită.Dumnezeu s-o ierte! se închina românul.. care se lungea pe unde apuca: . Prin geamuri cădea lumina zorilor.văduva. Femeie bătrână! Am înmormântat-o şi i-am luat trentele. Se ducea până afară.. .Fugi. muceo.Greu fără bărbat! . nu-i simţea. horăind.N-oţi fi omorât pe cineva?! . Nu mă ştii că lucrez elegant.

ai? .. Pungaşii jucau stos la căldură. . acolo. Oacă le umbla prin chimire. . tu spuneai „uite. Pe aici făceau pe târgoveţii. Pe şoseaua Alexandriei treceau zi şi noapte căruţe şi sănii pline cu saci.Dacă omoară cineva într-o noapte pe toţi carditorii. nu-i mai găsea nici dracul în câmpul ăsta. mărunţiş. Se pusese o bîhliţă de vreme. Au tras cu urechea. tu cu Treanţă eşti ruşinea hoţilor! El tăcea. Iarnă grea.Doi pe-o coastă! Se înfierbântau trosnitorii: . când s-au potolit viscolele. . să vadă ce e de făcut. Au bătut la geam. Nicu-Piele a scos şmecheriile lui din nădragi. .. Duminică au ieşit la târg.Damă! . în piaţă. Toată câmpia Munteniei era acoperită de un omăt gros şi şoselele se înfundaseră. În zori.Unde-o fi Oacă? Unde-o fi Nicu-Piele? Unde-o fi Florea? Dar el. Noaptea cădea repede. Ăl din casă i-a primit la căldură. să n-am spor! râdea Nicu-Piele. . pe vremea când omoram eu oameni. Oameni cu bani. gloabă bătrână. m-auzi? adăuga şi Sandu-Mînă-mică.Faci pe şolticu? Ai uitat că. ce fel de hoţ oi fi tu? se mira Oacă.Bine. .Care iei maşina. Câteodată se mai certau.. Pe geamuri se împleteau florile frigului. Nu-i ştia nimeni. mamă. maşina?! Pentru bătrâne şi soacre mari! Maşina de băgat aţa în ac.Aşa să-mi fie toată viaţa! . Le-a aşternut pături şi ţoale.Mă. Aşternea cărţile pe patul tare. Căsca Florea de plăcere: . şi o încărcătură de 107 . După trei zile. cu ţeava retezată. Se apropiau leliţele şi cârţanii. Le închidea gura.Hoţ pârât. Se zgâiau la degetele lui. Bucuria lui Florea că dăduse de trai bun şi de somn.Ce bine e. Au mai stat până au început iar nişte viscole. ploua. Asta era momeala. un leu. se întorceau negustorii de la Bucureşti. Drept în mijlocul precupeţilor s-a oprit: . burduşiţi de parale. Bani aveau. au privit în dreapta şi-n stânga. militarii”! Şi asta cam aşa era.Bărbosul! Afară se aşterneau nămeţii. Loc de tâlhărea. au ieşit la drumul mare..Mă. Auzeau chiotele vântului de afară. SanduMînă-mică? Und’ să fie? Se dăduseră jos la Alexandria dintr-un tren îngheţat şi trăseseră la o gazdă veche. Tot au mai scos câte ceva.Îţi zice oasele bodaproste. încăperi avea.. Oacă începea garagaţa: .Trei ochi! . Numai grânari. Şi mai răsuceau foiţele soioase: . Gazda avea un ciot de puşcă veche. tu mori nevinovat. au plătit tăinuitorului vinul şi de mâncarea. a făcut focul. Floreo. un leu! Şi învârtea între degete o sârmă răsucită şi o aţă.Şapte ochi! scuipa Florea.

gloanţe. Au pândit într-o pădure săniile negustorilor. Când s-a mai zbicit zăpada şi s-a făcut pârtie, au ieşit grânarii cu încărcătura spre Bucureşti. Iau lăsat să treacă. Să fi fost cinci-şase târlii, pline. Hoţii au făcut un foc de vreascuri şi au aşteptat. Pe la patru după masă, zăpada albăstrise. Soarele şters, depărtat şi rece, se rostogolea peste coroanele despuiate ale fagilor. În pădurea Munteniei venea o noapte sură şi înfricoşătoare. Vântul lovea trunchiurile subţiri şi drepte. I-a luat o frică pe pungaşi! Se uita Horea împrejur, se uita Oacă. Nu erau obişnuiţi. Parcă tot mai bine era în mahalalele lor, la golitul buzunarelor! Pe cerul lucios şi verde răsăriseră stelele. Auziră din depărtare chiotele negustorilor beţi. Zurgălăii săniilor sunau uşor în aerul rece. Puseră mâna pe retevei şi lăsară focul. S-au apropiat de drum. Se auzeau şinele de fier tăind zăpada. Iute i-au cădulit pe grânari. Florea a ridicat ţeava scurtă a puştii şi-a tras un foc spre cer. Caii din fată s-au speriat şi-au răsturnat săniile. Din mestecăniş, au sărit ceilalţi cu pari în mână. - Ho! a strigat Nicu-Piele. Mierliseră negustorii. - Banii! a zis Oacă. Florea le-a descheiat chimirele, le-a deşertat băierile şi când le-a strâns sutele în nădragii lui, Sandu-Mînă-mică a lovit caii, şi săniile au luat-o razna pe câmpul întins şi nesfârşit. În urmă, hoţii râdeau cu mâinile pe burtă. - V-a plăcut? i-a întrebat Florea. - Măi, ai dracului mai suntem! se mira singur Oacă. Au stins focul şi-au plecat pe furiş înapoi la gazda lor. După o săptămână picară şi ceilalţi doi: Gheorghe cu ucenicul. Trebuiau să stea ascunşi, să nu scoată nasul afară, că umblau poterele primprejur. Codoşul se uita pe geam şi ofta: - O, nu mai vine ea vremea aia bună, să trecem pe la simigii, să le luăm cîful! Ce zici, Paraschive? Ăl tânăr privea salcâmii despuiaţi din curtea gazdei şi căsca. În crengi ţipau ciorile şi o dată umpleau cerul cu o ploaie neagră. - De, bine-ar fi, mormăia şi Oacă, să ne mai târâm la soare, să mai vedem şi noi o gură de iarbă... Sandu-Mînă-mică ar fi luat-o razna. Nici să stea pe loc nu se putea, fie ce-o fi. Cânta încet, privind drumul de tară: Trei în lume nu se poate: Să scape omu de moarte, Să-ntinerească nu poate, Să le iubească pe toate... N-au avut ce face şi-au plecat spre Bucureşti, grămadă. La bariere, chip de trece. Mişunau presării. Abia au avut timp să se adăpostească întro bina părăsită. Nicu-Piele a bătut nişte uluci pe la geamuri, să nu intre viscolul, şi au aprins un foc mare. Dormeau pe grămezi de nisip, învelinduse cu cojoacele. Gheorghe, mai bătrân, a scormonit ce-a scormonit, a găsit o grămadă de bălegar. L-a adunat cu unghiile. Râdea Oacă de el, dar râdea degeaba, că n-a fost chip să iasă unul afară mai mult de-o săptămână şi-a început ramazanul cel mare. Cu trei puni în traistă n-au dus-o nici două zile. - S-au pus pe capul nostru, vor să ne dibuie! se căina Sandu, într-o seară l-a podidit pe codoş. A dat un plâns în el de nu se mai potolea. - Ce-ai, mă curcă? L-a luat Piele în râs.
108

- Nu ştiu. Mi s-a urât. M-a făcut mama inimă slabă, n-ar mai ajunge-o ţarina! Că la fel era şi ea de izmenită! Una-două, pişa ochii... Îi era frig şi se acoperise cu bălegarul strâns. Nu-l mai ţineau oasele bătrâne şi-i era şi foame. - Plângi ca o muiere beată! se strâmbă Oacă la el. Florea îi apucă de mână: - Ce-ai, mă Treanţă? Nu-ţi place, mă? - ?? - Zi-i, mă... - Nu ştiu, m-apucă o streche. Parcă aş vrea să vă las, să mă duc în lume, să mă fac om cinstit, dar mi-e frică. Când mă trezesc din somn nu vă văd. Vă caut şi-mi pare bine că sunteţi lângă mine... Tăcu. - Ţi s-a urât cu fugitu, Gheorghe, zise Sandu Mînă-mică, de, ia să ai o casă şi să stai cu ibovnica lângă tine, la căldurică, aşa cum stau alţii... Ceilalţi îl priviră. Şi-acum îl ustura sufletul pe şuţ de Didina. - Dar bani de unde? întrebă posomorit Piele. Că ne-am apucat să furăm icoane în loc să ne vedem de păcatele noastre. Stăpânul şi-a luat partea lui, ce-i pasă de amărâţi, că stau cu comisarii-n cârcă!... - Bani, bani! se răsti la ei Florea. Dacă vreţi bani de ce nu vă luaţi după milogul ăsta de Gheorghe, să vă faceţi oameni cinstiţi, să v-apucaţi de muncă... Oacă râse fără veselie: - Să muncească el, că-i prost! Dacă munca era bună, o luau pricopsiţii şi p-aia! Fiecare cu cinstea lui! Trebuie să fii prost să te duci să-ţi dai libertatea pentru un pumn de biştari. Nu te uiţi la pârliţii ăia din mahalale?! îi stoarce până le iese şi sufletu şi ce pricopseală mare dă pe capul lor?... Abia au ce număra! Noi suntem boieri, mă Floreo. Că mai iei câte o mardeală şi-un an, doi, de puşcărie, fleac! Nu tu stăpân, nu tu nimic... - Da pe Bozoncea-l uiţi? cârâi cu glasul lui dogit ăl bătrân. Paraschiv trăgea cu urechea şi nu spunea nimic. Nici în ceata asta hoţii nu erau ca degetele de la o mână. Sub vorbele lor, ucenicul le simţea pizma. - Şi dacă ar fi la o adică, să nu mai meargă cu prăduiala, de ce să ne luăm? întrebă Sandu. Paşte iarba pe care-o cunoşti, zicea taică-miu, care se numea că tot hot fusese la viaţa lui. Lasă-i pe alţii să se zbată, să se omoare. Tu să trăieşti din ce dă pe de lături. Pace să fie şi să ai de la cine fura. Că o dată trăim. Ce-i pe lumea ailaltă, lasă-i pe popi să se gândească. N-o să te faci înger! Oacă se amestecă şi el, că-l mânca limba: - Parcă cine nu fură în lumea asta? Numai că unii se numesc cinstiţi, şi proştii plătesc oalele sparte. Dacă ar fi să-l judeci pe fiecare, noi suntem buni să stăm în rai, marafeţilor! Că luăm de colo un pic, de colo un pic? Cinstea-i aşa, o broboadă - care-i mai arătoasă, aia ascunde mai multe. Cavem şi oameni pe suflet, asta-i altceva. Aşa e meseria. Dai şi scapi. Ce, parcă vrei? Ţi se pune unu nainte, nu poţi să-ţi laşi libertatea, să te dai legat... Gheorghe îşi simţea maţele subţiate de foame. Ca să mai uite, se amestecă şi el: - Aşa e, dar mi se face sufletul criţă când mă gândesc câţi bani mi-au trecut prin mână şi nu m-am ales cu nimic. Sandu-Mînă-mică scuipă într-o parte:
109

- Bă Treanţă, nici nu ştim noi ce bine ne e! Păi să iei unu de pe stradă şi să-l întrebi o dată, da ştii, aşa, la fix: „Ia spune, nenică, cu ce te-ai ales? Ce-ai făcut la viaţa (a? Ai strâns bani, ţi-ai ridicat odăi, ţi-ai adus muiere la aşternut, ai copii, să fie la dumneata, da altceva?” - Adică ce? întrebă Nicu-Piele din colţul lui. - Aşa, vreo nebunie, s-arunci într-o noapte cu banii pe fereastră, să nuţi pese ce-o să fie a doua zi... - Oamenii-s urâţi, strâmbi, tu-le neamul lor! se amestecă Paraschiv. Ca câinii! Mârâie dacă te-apropii de ce-i al lor. Da ce-i al lor? Cine-a făcut împărţeala asta? Cine ţine legile în palma lui? Păi să-l judec eu, să-l întreb pe fiecare: Tu de ce ai, mă, mai mult decât cutare? Da cutare de ce are, mă, mai mult decât tine? Ia să netezesc eu, să-mi daţi mie ce rămâne peste ce vi se cuvine, să le dau şi ălor de n-au de loc... Ucenicul ar fi vrut să mai spună câte ceva, dar îşi înghiţi vorbele. Pentru că şi pe staroste ar fi trebuit să-l întrebe de ce face totdeauna prăduiala în două: jumătate şi-o opreşte lui şi jumătate le-o aruncă celorlalţi, ca unor câini. În noaptea aia, codoşul s-a dat lângă el. Era frig, frig. L-a acoperit cu un strat de baligă: - Miroase, dar ţine de cald, i-a spus. Ăştia fac pe oamenii subţiri, dar tremură bine... Gheorghe fuma întins pe spate, cu coatele în grămada de nisip. Alături mai mocnea încă un rest de foc. Rămăsese numai un miez fierbinte cât un ban, care pâlpâia. Lumina lui putină juca pe feţele ostenite ale pungaşilor. Mînă-mică horcăia, Nicu-Piele se întorcea când pe o parte, când pe alta. Ăl bătrân privea bilele schelei. Avea nişte ochi posomorâţi şi sub buză i se adâncise o dungă neagră. - Nu dormi? îl întrebă Paraschiv. - Nu. - De ce? - Nu mi-e somn. De pe ziduri curgea molozul. Îl auzeau cum picură pe scânduri ca o ploaie. Mirosea a var stins în apă şi, din pereţii de cărămidă, netencuiţi, se răspândea un iz de casă nouă. Celui tânăr îi îngheţaseră ţurloaiele. Mai aruncă o şipcă şi focul se înteţi. Lumina crescu pe zidurile umede. - Uite aşa, patru pereţi să am, Paraschive, ai mei să fie. Să nu mă dea nimeni afară. Să stau cum e acu, să-mi fac un foc şi să ies din când în când în curte la porumbei, să-i chem: gu-ru, gu-ru, gu-rrruuu. Ei să mi saştearnă-n palmă, să ciugule, şi eu să le mângâi penele: na cu tata, guru... Ochiosule, na cu tata, gu-ru, gu-ru... De ce-o fi omu păcătos, mă ucenicule, legat de patru pereţi, de lucruri? Ptiu! Că-i ascultam adineaori pe ăştia. Mi-e că odată ne lasă starostele şi pleacă cu Didina lui, şi noi? Ca puii de potârniche... Paraschiv se ridică într-un cot şi privi înjur. - Dac-ai să m-asculţi pe mine, te fac om, ai auzit? - Ce-i? - Să m-ajuţi când ţi-oi spune eu... Gheorghe trase cu urechea la ceilalţi. - Ce, ţi s-a urât cu binele? Si pe urmă, după o scurtă şovăială, îi întinse mâna: Bine, dacă vrei tu, o să împărţim amândoi ridichea şi covrigul... Si de atunci, înţeleşi au rămas, fraţi de cruce, peste prietenia celorlalţi. Se înteţise ramazanul. Nu mai era chip să se mişte nici unul. Morţi au şezut, nemâncaţi, nebăuţi. O zi, două, a mers. Pe urmă a început să-i
110

scurme şi mai rău foamea. Vai de mama lor ce-au păţit! Era şi-un frig de nu te mai sculai. Nicu-Piele privea cu jind la bălegarul codoşului. Slăbiseră, le crescuseră bărbile, erau palizi de vedeai prin ei. A şasea zi, Ciupitul a avut un vis grozav. Era într-un leşin lung, abia se ridicase în coate. Ochii i se măriseră şi se adânciseră în fundul capului. Se acoperise cu nisip, parcă era sculat din morţi. A ridicat mâna lui osoasă şi le-a spus: - Să vedeţi, fraţilor, ce mi s-a arătat azi-noapte... Se făcea că Dumnezeu mă luase la el. Şi ce de stele erau împrejur! Colţoase, strâmbe şi stinse ca nişte felinare, parcă ar fi turnat cineva gaz peste ele şi le-ar fi dat foc. Deasupra atârna luna, buboasă ca o curviştină, fleaşcă era, moale, şi de-o atingeai sărea puroi din ea. Nu mai lumina. Ruginise şi arăta ca o tinichea. Împrejuru meu, numai îngeri. Nişte copile cârne, cu ciorapii sumeşi, cu luminări în mână. Se uitau la mine şi-mi ziceau: „Bine c-ai nimerit, Oacă, să ţi-l arătăm pe Dumnezeu, haide-n-coace!” Atârnau joarţele de pe ele şi-n picioare aveau botoşei rupţi care nu s-auzeau. Am mers ce-am mers, şi l-am văzut şi pe Dumnezeu. Şedea cu nişte coarde pe genunchi şi le coţăia. Eu am dat să zic ceva. Îmi luase glasu! Parcă eram căzut din leagăn. Şi-n faţa lui era o masă întinsă, fraţilor, ce mai masă! Numai curcani fripţi şi găini de săreau din oalele în care fierbeau. Şi cârnaţi, şi salam, şi prune... Îmi lasă gura apă şi-acu. Am întins mâna sănfulec ceva, parşivul de Dumnezeu mi-a tăiat zarurile: „Nu se poate, Ciupitule! Tu eşti pedepsit să stai şi să te uiţi cum beau eu cu sfânta Petre bere la metru!” Şi s-au apucat, mânca-v-aş ochii, să pilească! Şi parcă erau mai mulţi şi înşirau sticlele lâng-un zid. O sută, două sute, nu ştiu câte erau. Se făcuse sfânta Petru cât o bute, da nu plesnea. Băga-n el şi râdea la mine: „Ar mânca gura ta, Oacă, o corcoviţă?” „Ar mânca, sfinte Petre!” i-am zis eu. „Da o aripă de găină ar mânca gura ta, Ciupitule?” „Ar mânca, sfinte Petre!” „Nu se poate. Stai şi te uită!” mi-a arătat el cotul. Si pe urmă, parcă aduseseră şi lăutarii, pe Mitică Ciolan cu ai lui. Guristul îmbătrânise de tot, dar se ţinea. De la poarta raiului începuseră să cânte. „Ia zi-i, Anghele”, s-a răstit bunul Dumnezeu la armonist. Dumitru bătea coardele cu degetele. Plângea sfânta Petru, plângea curvarul de Dumnezu, plângeau şi muierile de pe genunchii lui... „Ce-aveţi, mă beliţilor?” m-am răstit la ei şi m-am hâit la îngeraşii din jur. M-am ridicat de la masă şi-am început să joc geamparalele pungăşeşti. O dată s-a-nveselit tot raiul! S-au aprins şi stelele alea moarte, şi luna... „Aşa! Aşa!” făcea Dumnezeu cu mîna pe şoldurile muierilor. Şi le răsucea când într-o parte, când în alta. Jucau şi îngerii şi sfântu Petru, care-şi pierduse şalupele. Când i-am ostenit, am rămas singur, jucând. Obosiseră şi lăutarii, da nu i-am lăsat. „Haide, ha! Zi-i, Dumitre, că m-anticăresc...” Mi se aprinsese obrazul şi din ochi îmi ieşea un fum gros, care acoperea tot ce era împrejur. O dată am horcăit şi-am căzut pe spate. Pe gură mi-a ieşit tot sângele din mine, un şuvoi ca miezul vişinei... Oacă tăcuse. Nicu-Piele s-a ridicat cu greutate şi 1-a privit. Pe pieptul hoţului se vedea o pată întunecată de sânge. - Mă, ce-i cu tine, mă? a strigat. S-au ridicat şi ăilalţi. Ciupitul avea un obraz vânăt, îngheţat. - L-a mâncat fript oftica! a zis Sandu. Trebuie să-l ducem undeva de aici.
111

Împrumuta bani. n-avem. nu era mare lucru zece lei pe lună. Să-l fi văzut. Câţiva pomi uscaţi îşi ridicau coroanele sărace până la înălţimea geamurilor de sus. Nimeni nu ştia de unde picase. cu trepte ştirbe urcau până în faţa unor uşi joase. cam prăbuşită într-o parte. Era un ăla neajutorat şi slut. Scări întortocheate. a făină acrită. murdară. să nu le bată soarele. unde începea o ulicioară a lăutarilor. îi înapoiai şapte. Că am şi eu afacerile 112 . Pomana lui Mielu Dincolo de Podul Basarab. să nu-şi pârlească părul la dogoarea cuptoarelor. ochi curioşi. le adunau grămadă. s-avem unde pune capul”. câte trei la un loc. nu dormea. Aprig proprietar! Se putea spune că scosese aur din mâinile lui. da vă costă! La mine-i ca la bangă. Când ploua mai tare. Trebuia să le împingi bine cu umărul ca să se deschidă. slabi şi palizi. totdeauna nematurată. dar la sărac şiun capăt de aţă atârnă greu! Chivuţele cereau îngăduinţă: . striga la slugi să se grăbească şi urca iar scările întunecoase până la el în odaie. cu copiii după ele.Oacă nu se mai mişca. Jupânul cobora pe la trei. Ce s-au gândit muierile: „Ia să ne ridicăm şi câte o magherniţă. Proprietarul rânjea: . o sală lungă cit un vagon de tren. nematurată cu lunile. tot căutându-se prin buzunarele pline de poliţe şi chitanţe.. se afla brutăria proprietarului. N-ar fi iertat nici pe tat-său pentru un leu. cu trei cuptoare. îmbrăcat numai într-o cămaşă de noapte. Înăuntru. Acolo mâncau. roboteau lucrători. Azi una.. Pe nimica. acoperită de gunoaie. cu dinţii căzuţi. Printr-o uşă. Pe locul lui! Le lua chirie. se duceau dracului acoperişurile şi trenţele.Eu vă las. cumpărase o curea de pământ la rampă. nu dădeai doi bani pe el. despuiaţi până la brâu. când încă nu se lumina de ziuă. plină de turtii şi hârţoage. aşa cum îl ştiau oamenii. cu balcoane înguste.Domnu Bică. dând spre o curte înghesuită. cine lo fi sfătuit. pe care chivuţele de strângeau trenţe la rampă ridicaseră nişte şandramale acoperite cu tinichele vechi. domnul Bică-Jumate. Nu mânca. purtând pe cap scufe de pânză. neosteniţi. mâine alta. Locuia într-o cameră mare. El la zi-ntâi se înfiiţa după chirii. că de-aia i se zicea şi Jumate. în care ardea un foc neostenit. Bun în socoteli. Mirosea greu. ştia cifrele şi jocurile lor. Îţi dădea cinci. Se umpluse rampa de colibe. Plângeau câte o săptămână. o întindere tare. Lumea îl ştia cum începuse: cu două sute de metri pătraţi în buza gropii lui Ouatu. mai lasă-ne câteva zile. intrai într-o încăpere cu pereţii acoperiţi de rafturi şubrezite. cu ferestre oarbe. Domnul Bică-Jumate nu ţinea seama de asta. Chivuţele strângeau tinichele şi câlţi. şi nu-l dovedeai. Asta era altă chirie. cu feţele albite. Jos. acolo dormeau. de pe care se luaseră câteva rânduri de vopsea. Semăna cu un gândac de gunoi. verzui la faţă. s-au întins. Cum făcuse. avocat să fi fost. Să fi dat să fugi! Trăiau ca viermii. trecătorul putea zări o casă galbenă cu două caturi. dincolo de care vegheau. le vindeau. la intrare. Acum. împrejmuite cu lemn. Clădirea era un fel de hărăbaie întunecoasă. Numa inimă-n el. încerca maiaua cu degetul.

cu cal cu tot. schimba şinele de otel. Jupânul îi număra cornurile şi pituştile de doi lei. lăsa trei sute de pâini. îi potrivea hamurile şi fundele. lângă cuptoare. mâncată bine. făcuse burtă. duminica o tocană şi. Mielu. o îmbrăcase. Într-o parte stăteau franzeluţele cu lapte şi japonezele împletite iscusit. mai nimica. dar frigul nu mai avea atâta putere. să dai bice calului. cu căruţa plină. ungea osiile roţilor şi striga la el: . un haidamac de ridica un camion în spinare. pocnea din bici şi iepşoara bătea caldarâmul Griviţei. Nu trecu mult. o încălţase. Ce câştigau. cu frica în sân să nu-l fure careva. Mai mare dragul să stai pe capră. Iarna scotea dintr-o magazie sania jupânului. Se dădea jos de pe capră şi striga în 113 . Mielu nu crâcnea. puturosule? Treci de încarcă pâinea! Mielu aducea iapa din grajd. să fie la îndemână. adică să doarmă în podul clădirii cu două caturi. s-ar fi omorât cu străinii pentru jupânul lui. Masă. Grantul şi Filantropia.Gata. cu lucrătorii laolaltă. maturatul grajdului şi altele. Când se lumina bine. Cine mai era ca el? Cam îmbătrânea şi-l învinsese lăcomia de bani. se numea c-a venit primăvara. trecea de Puţul Dracului. La coada căruţei. unde omorâseră unii o femeie. lasă ţesălatul calului. o bătea pe burta caldă. Drumurile pline de gropi nu-l înspăimântau. Veneau oamenii. îi ungea tălpicile. Vara. ce da Dumnezeu. gătită. a vândut ce avea şi şi-a ridicat o brutărie lângă ulicioara lăutarilor.mele! Le punea să apese cu degetul sub slovele scrise strâmb pe chitanţele pregătite dinainte. le repara. La cinci de dimineaţă. ţinută bine cu nutreţ. Stătea singur ca un huhurez în cămăroaia lui de sus. robul său. după ce dădea socoteala jupânului. să-i cureţe arcurile de noroi. că începea hărţuiala. că o iapă avea domnul Bică. iar iarna în brutărie. Credea că o să împărătească pământul. trebuia să spele căruţa. şi nu-l mai cunoşteai. zicea bogdaproste că găsise unde să-şi odihnească oasele. Ţinea cu pâine mahalaua. pornea cu căruţa plină pe poarta brutăriei. iar era bine. se fudulea. Casă. Era un băiat de la tară. şi lua străzile la rând. Mirosea încă a zăpadă. La patru. Să tot vinzi! Scuipa în palme. Auzise de hoţii Cuţaridei. muierile se trezeau vândute cu totul. adică să mănânce pâine câtă vrea. tocmise un sergent de-l veghea noaptea. o ciorbă de roşii la două zile. Numai că se obişnuise. ţinea o ibovnică. mică şi îndesată. La pod. Încet-încet. Roţile săltau prin gropile acoperite de noroi. A dat dracului toate târfele. Credincios. Iar s-a aşezat cu poliţele şi dobânzile pe cartier. în rest. pe lângă cărămidarii. îi da casă şi masă. pe nişte ţoale. vara. bătea spre câmpul Tăcăliei. Umbla duminica pe Griviţa în trăsură. Se înţolise. pe ceferişti. mă rog. nu dormea. pe drumurile proaste ale Grantului. O vopsea bine. Îi plătea ce-i plătea. tari şi negre. Numai când se topeau zăpezile începea balamucul. că tot ardeau lemnele pentru fabricarea pâinii. Dar asta însemna că iar n-o să doarmă destul. La casele evreilor se aprindeau lămpile. Calea Negustorilor abia se desluşea. se rugau de el. în buzunarele slutului se scurgea. cu arcuri vechi de otel. punea un zugrav să-i scrie numele cu literele cele mai mari. Avea un om de credinţă. nu ti-ar fi risipit un franc. le lua pielea. ieşea sufletul din el. Domnul Bică adăpostea sania şi scotea droşca de tablă. vesel. lumea zicea că are case în altă mahala. zbura cu jimbla în cartiere. când se întorcea.

acoperind pituştile cu şorţul. mărunţeii fişic-fişic. în timp ce mesteca miezul pufos. că avea pâinile cu socoteală! Când stătea soarele sus. şi-i număra.Pâinea! În mahalaua asta lăsa o sută de pâini negre. Mirosul de pâine proaspătă pătrundea prin ferestrele deschise. Ştirbul privea bucata din care ieşeau aburi calzi. Iapa trăgea. cerea Linei: . la umbră. Ăştia erau săracii Cuţaridei de plăteau la chenzină. ghicitoarea. Râdea ca prostul la ăilalţi copii din jur: . deschidea uşa căruţei. două pentru popă şi câteva chifle pentru Mariţa. aşternea paralele. dă-mi şi mie un coltuc din ăsta! În mână avea bucata de pâine neagră. uşoară. de. proţap. ştirbul lui Fanache. le-ar fi dat de pomană o pituşcă.Tanti. Lăsa şi ceferiştilor o sută de bucăţi şi apuca spre groapă cu marfa rămasă. cu căruţa goală.Lasă. strigând: . că astea dormeau mai mult. La ei pica tocmai pe la unsprezece. Cum cădeau ploile începeau necazurile. îi era milă. Mai târziu de ceasurile nouă nu ţi-ar fi intrat în gura Filantropiei. îi mai ajutau şi mahalagiii. pentru că pe o astfel de vreme îl aşteptau la pompă. îţi muta nările. atunci cumpărată de ta-său şi ruptă. trecea pe la Tarapana înapoi. O dată isprăvită şi numărătoarea lor. Muierea se răţoia la el: . în praf. Uşoară. îşi ştergea frumos fruntea de sudoare şi se aşeza pe trotuarul de pământ. să nu se risipească ceva. Tabla droaştei zdroncănea pe drumul prost al Filantropiei. când făceau cucoanele ochi. Sluga lui domn' Bică se oprea sub un salcâm. lua iar piesele de doi 114 . Copiii lăsau joaca şi îi speriau calul.Să-ţi cumpere mă-ta şi ţie dacă ţi-e poftă de franzelă! şi intra în casă. nu puteai să le scoli cu noaptea-n cap! Vara şi iarna era mai uşor. dar cine-o plătea. să fluieri şi să pocneşti din coada biciuştii. că mi-a spus mie tata: pe lumea ailaltă noi o să mâncăm pâine albă şi pricopsiţii or să se uite şi-o să le lase gura apă! Şi-şi vedea mai departe de dambiluşca lui. părăluţă pe părăluţă. După ce termina cu număratul. calicii se dădeau mai într-o parte. lega hăţurile de un cui bătut anume în capră. Când le împărţea. De franzele şi de cornuri nu s-atingea. Astea erau pentru pricopsiţii de dincolo de Tarapana. se dădea jos. pe care o lovea cu biciul. Punea şi linia. Mielu lăsa şi câteva pituşti împletite pe care le avea pregătite în lada de sub capră: două pentru cârciumar. cu ochii lacomi. Bună şi asta! Cam acră. pe care avea însemnaţi datornicii cu creta. trăgând cu praştiile în tabla droaştei. Dacă bătea vântul. dar pâine. era o plăcere să te salte arcurile.A venit căruţa cu pâine! A venit căruţa cu pâine! În Cuţarida. obrazuri subţiri. dar căruţa tot se înfunda în noroiul Cuţaridei. bă fraţilor. ridica de osii. lângă cârciumă. Împingea Mielu. Căuta un creion bont şi o hârtie în brâul gros ce-i lega strâns mijlocul. Mai scuipa în palmă.poarta fiecăruia: . mai îndrăzneţ. Pe la opt întorcea droaşca şi mâna spre Cuţarida. Ene. Scotea taşca în care ţinea banii. e drept. ţinea hârtiile de cinci lei sub o piatră. făcut mai apoi cocă în burtă. unsprezece şi jumătate. Auzea Mielu. Alături. trăgea o bară pe hârtie sub socoteală şi aduna.

Banii o să-i plătească el cu timpul. şi i-a spus cu gura pe jumătate: 115 .. că 1-a slujit. şi a strigat la lucrători: . să nu se facă risipă de gaz. A început să strângă. A socotit Mielu ce-a socotit. vai de lume! De unde să ceară. a întrebat. stăpîne! . Înţepa un friguleţ de primăvară. după lăsata-secului. la ferestrele chiriaşilor se luminau geamurile. şi alt pământ. dacă nu se grăbeşte să ia un lot. Şi era bine că ţinea un soare blând şi o fericire de cer deasupra. Ar fi fost cea mai frumoasă zi din viaţa lui. S-a apropiat iar de stăpân. putea să se ducă la primărie să-şi plătească locul. l-ar costa o groază de parale. duhos. Nu era scump. văzându-l aşa. Buuun! îi mai rămâneau şi lui câţiva mărunţei. O să se uite şi la fruntea lui. S-a dus într-o dimineaţă şi pe la primărie. În brâu. n-o să închidă din ochi tocmai acum. mâine altul. Îşi trăsese numai pantalonii şi i se vedea pieptul păros prin despicătura cămăşii de noapte. Vreo trei zile s-a codit. Vântul ridica praful de pe pavaj. Ce s-a gândit Mielu: de slugărit. în curte.Bună dimineaţa. şi un pungaş de funcţionar de-acolo. cât e pământul. Sus. a băut şi-o gură bună. Până să coboare domnul Bică. nu s-atingea jupânul. se vinde tot. de unde să ceară? Ia să se ducă la jupân. să aibă un loc unde să pună capul şi să zică: al meu este! Că doar nu s-o isprăvi norocul tocmai la el! Zis şi făcut. îi mai trebuiau cinci sute de lei mari şi late. să-i ţie pe drum de sete. i-a spus că. Mulţumit că-i ieşiseră socotelile bine. dar dintr-atât n-o să sărăcească! În lunea aia. Dacă jupânul îi dădea restul. când 1-a auzit tropăind pe scările de lemn. Unul încă râdea cu el: . Mielu avea toate paralele strânse. şi-a spălat faţa. i-a ieşit înainte: . mai la faţă. Pe Bică ii ştia cât e de hapsân. Calul bătea cu copita. Azi un ban. a stropit osiile căruţei cu un furtun. N-ar mai fi plecat Mielu de la domnul Bică..Bună dimineaţa.Să trăieşti. De-acum putea să fie liniştit. Tot trecând el prin Cuţarida. numai că nu cunoştea sufletul stăpânului. una câte una. a făcut o sumă. a scos iapa afară. Îngheţase sufletul în Mielu. Îi aduna într-o cârpă murdară şi-i ascundea sub brâul gros. i-a răspuns domnul Bică. s-a răcorit.Cum ai dormit azi-noapte? . s-a sculat de dimineaţă cu inima bucuroasă. Socoteală bună. dar lui nu-i ajungeau banii. cam după lăsata-secului.. se petrecuse un lucru care merita să te facă să scuipi pe lumea asta de rabdă atâtea strâmbăciuni. s-a trezit jupânul? . Aia era averea lui. mângâia calul pe coamă şi se urca în droaşcă. Când nu le ai. a auzit de la unul. ce să zic.. să nu iasă greşeală. i-a pus niţel catran la încheieturi şi. a dat drumul la apă. cam prost. la nevoie. al lui! Treabă cinstită.Acum se dă jos să-ţi numere pâinile. Jupânul stingea lămpile din curte.lei.Cum să dorm? Repede. S-a dus la pompă. Numai că într-o luni. Ce-i al stăpânului e-al stăpânului. şi-a lepădat cămaşa de pe el. O dată a simţit sluga că-l taie cineva la inimă cu un cuţit. ce-i al lui. făcea o cruce mare. n-o să-l slugărească pe domnul Bică o viaţă întreagă! Dacă şi-ar cumpăra şi el o palmă de pământ să-şi ridice cu timpul o magazie. de la altul că la rampă ar fi locuri de vânzare.

dar slugii i s-a părut că l-a supărat. nu altceva.. că s-a făcut târziu.Domnu Bică. aş avea o mare rugăminte. mă prostule! Parcă a mai prins curaj Mielu.Mă Mielule. cinci sute de lei nu-i cine ştie ce. . că nu mai mi-ar merge bine altfel.Domnu Bică. l-a lovit de două ori cu biciul... făcu Bică-Jumate gânditor. A dat bună dimineaţa şi a cerut o ţuică mare. mă.. mă? Haide mai bine să numărăm pâinile.. . mă..Ei? a mormăit stăpânul. Ce.. nu m-am atins de ce-i al dumitale. şi dacă-ţi dau. Negustorul stropea duşumelele cu un maţ de cauciuc... mă.Zi.Şi nu-mi ajung banii. că aşa mă ştie o lume întreagă.Ei? . loturile astea mai ieftine se vând. tu vrei să mă nenorocesc.. Mi-a spus unul de la primărie că dacă nu cumpăr acum..... mie toate astea? .Spune. . .Ce-i? . . d-aia ţi-am slugărit eu atât..Îţi dau. Mielu. Domnul Bică se ţinea dârz. Avea o voce spartă.Domnu Bică. . aş avea o rugăminte. Jupânul i-a întors spatele. mă. Vorbea singur pe capra droaştei: ..Ce să fie. eu dau banii cu dobândă. Parcă nu-i venea să creadă că aude bine. . Şi răsplata care-a fost? Ai? Că nu poţi să-mi dai şi mie cinci sute de lei cu împrumut. Capul lui... Scăpărau copitele iepei.Domnu Bică. de-mi dai pâine să mănânc? . nu mai băuse de la Crăciun Mielu. aşa că mai bine nu-ţi mai împrumut. acuma trebuie să-ţi fac şi case? Iar voise să plece. S-a oprit tocmai la gară. şi ţie nu-ţi pot lua dobândă.. sigur că-ţi dau. Pe urmă o sămi trebuie bani mai mulţi. Mă.. dar nu-i am şi-mi trebuie. cât burta iepei.Nu se poate.. mă. eu sunt cămătar.De ce-mi spui. . a început iar cu inima cât un purice. A dat în cal. Bani fără dobândă de la mine din mână nu pleacă. la o cârciumă care atunci îşi ridicase obloanele. Sluga. Cu împrumut. A plecat ca din tun.. Nici nu ştiu cum s-a urcat pe capra căruţei. de nedormit ce era. . Parcă ce-i cinci sute de lei pentru dumneata.Şi ce-mi spui mie? Se răstise. mai îmi trebuie cinci sute de lei. . Jupânul a ridicat sprâncenele mirat. domnu Bică? D-aia ţi-am dat banii dumitale până la ultimul creiţar.. Cinci ţuici mari a băut.Domnu Bică. . să am şi eu un metru de pământ al meu.. Nu-i mult. cu ochii mici. .. după el. De băut.. nimic.. domnu Bică? 116 . După aia a mai cerut una şi încă una. auzi tu? Şi apoi e luni.I-auzi colo! Ce spui? De ce nu mai aştepţi să strângi şi restul care-ţi trebuie? . . cum au toţi bărbaţii vocea dimineaţa. şi cine dă lunea nu-i merge bine toată săptămâna.Domnu Bică. Se învârtejeau toate cu el. am strâns bani să-mi cumpăr un loc în gura gropii.. şi rămân cu buza umflată.Păi cui să-i spui? Nu eşti dumneata stăpânul meu. Jupânul s-a întors mirat spre el.

scotea mesele sale de fier cu craci. Asta e! Da dumneata nu dai lunea că-ţi merge rău. nu se uitau afară. făcut pământ. ciucită toată. a proştilor de te slugăresc cinstit şi-ţi dau banii până la ultima ultimii. scoteau dambiluştile şi biciul . a altora. puteai să joci pe ei. Se uitau babele spre Griviţa. domn' Bică. de alta. nerăsăriţii. Tinca. le desfăcea. Când ostenise. ştergea feţele pătrate cu o cârpă. joacă! Ene avea cea mai frumoasă dambiluşcă din groapa lui Ouatu. S-a trezit Mielu în capul mahalalei. În lunea aia bătea vântul pe cimentul lui. auzi! îţi merge rău. . A luat-o spre Cuţarida. . bine era. Mirosul plăcut gâdilase nările copiilor. Aglaia povestea de ale ei. Ene lăsase dambiluşca. La mijloc îi potrivise şi un punct roşu. soro. Ce-ar mai fi ros şi el o cojită! Alături. de faţă şi ea. Era şi de amiază. dac-o lăsai.. privind mândru împrejur. fetele lui Chirică nu-şi mai luau ochii. Baba Marghioala ostenise. dar ăştia. Ieşiseră în haine. Băiatul doar o mângâia cu coada biciului. sus. Parcă nu-l cunoaşteţi? Umblă ca ceasul. uscată pe maşina de gătit. Îşi strânsese broboada în jurul gâtului să nu răcească şi-şi trăsese poalele fustelor largi în jurul gleznelor. bărbaţii. după cum juca ţinta de sub ea. Se lăsase pe vine. Îl aşteptau de cu dimineaţă. frati-său.şi ţin-te. Cei mai mari erau duşi la şcoală. să n-o ia vântul pe dedesubt.când se lăsau pe maidan.Nimica toată. ai? Da ia să te iau eu şi să te întreb. câte mii de lei ai sub pernă? Şi de unde le ai. da mugurul. Calul nu mai ştia încotro s-o apuce. Mare cât o ceapă şi ascuţită. îi mergea gura ca o meliţă. în scaunul droaştei. nu altceva. de bătuseră alviţa. Cine ştie ce i s-o fi întâmplat. pe cimentul din faţa cârciumii lui Stere. Lumea. se strânseseră muierile deoparte. să sperie iarna.Nu-i adevărat! Nu bea Mielu. Era după lăsata-secului şi nu mai isprăvea. doar l-or zări. cu mâinile în poale. ziceai că aruncă cineva cu bolovani. scosese din buzunar o coajă de portocală. să-şi îndulcească sufletul. Copiii l-au întâmpinat ca de obicei cu 117 . Ene o spoise pe deasupra cu vopsele. în faţă la Stere. negustorul întinsese vreo zece metri pătraţi de ciment. îşi înfigea cârpa în brâu şi aştepta muşteriii. A dat Dumnezeu de s-a ivit Mielu. Se uita Petre. dădea cu mâna la spate pe pantalonii din piele de drac. Fusese cu o seară înainte la cumetri. În faţa cârciumii. cu strungul. Ei n-aveau altă treabă. copiii spre Filantropia.. se învârtea o zi şi-o noapte. Şi cerul se spălase tot ca un geam. copiii. Nu mai spunea nimic. să fi fost douăsprezece. Se uitau în sus. se uita Beghe. făcută de ta-său. Din mai.Ce să fie? O fi luat-o şi el de lunea! adăugase Aglaia. la Halta Griviţa. bărbaţii se dădeau mai la soare.Da ce-o fi. Da de unde! Erau tot brabetii dolofani ai Cuţaridei . Fraţii beau la umbră în prăvălie. Pe copii îi lua cu huideo. îşi pusese mână la gură: . mai repede sau mai încet. câţi erau. mai băuse un pahar de vin. de nu mai vine zevzecu? întreba-baba Marghioala. Şi până să pice droaga de fier. care se micşora şi se mărea. Unuia i se păru că vede rândunelele. să nu-i strice ceva. de unde le ai? Din munculiţă mea. când se învârtea ziceai că-i curcubeu. pâlc. Muierile făcuseră scurtă la gât privind spre Filantropia.

Mă. 174 Muşcau ofticoasele lui Chirică din pâine. Când s-a trezit sluga între muieri. Se uita baba Marghioala la el ca la moaştele sfântului Spiridon. ce ţi s-a-ntâmplat? Mielu rupea pământul cu lacrimile.. şi nouă? . Zicea într-una Aglaiei: . o dată şi-a adus aminte de fapta stăpânului şi s-a pus pe plâns. Ţinea în şorţul ei larg trei pâini grele. Muierile rămăseseră încremenite.Ştiu. dacă-i de pomană. În uşa cârciumii ieşise şi Stere. Nu se apropiau. Mielu i-a mai pus una în braţe.Luaţi. Negustorul 1-a chemat mai aproape: . Beghe fugise mai departe. Privea. . . mă oameni buni. că erau făcuţi la dinţi. nene. să luăm. mă. avea poala plină. Mielu împărţea în dreapta şi-n stânga. . ruşinoşi. fraţilor! Zidarii. încă nu se apropiaseră. I-a chemat sluga: .Cu ce? . A luat două. cu mâna la gură. Şi a început să împartă pâinile. colea! Şi-a scos taşca lui din brâu. soro..strigăte: . să mai tragă aer în piept. veniţi de luaţi! Baba Marghioala.Să fie înaintea mă-si! Dumnezeu să primească.Da ce-ai. .Eu.Veniţi. haide. Doamne fereşte! Şi-a venit sluga în fire. a şi băgat mâna unde ştia el că stăteau pituştile albe la care râvnea de luni de zile. maică. mă. tu ştii cât costă un camion d-ăsta cu pâine? . c-o dau de pomană! Azi fac eu pomană. Oamenii se împrăştiaseră care încotro. care primise de două ori.Uite bani. . cu buzunarele pline. să nu-i cărăbănească vreo franzeluţă. de frica lui frati-său. Ce-l găsise pe Mielu? Acesta terminase şi se scutura pe mâini. să nu piardă nimic din cornurile frumos mirositoare pe care le căpătase. ştirbul. . Se dezmeticiră şi muierile.I-o fi murit mă-sa lu ăsta. lacom cum era.Ne dai. n-auziţi că azi e pomana săracului? Şi-a golit cutia droaştei. S-au apropiat şi ceilalţi. A intrat în 118 . de pomană să fie! Baba Chinta s-a lipit şi ea la coada căruţei. Îi trecuse beţia şi-i ardea gâtul. Mielu nu i-a zis nimic. nu se dumireau. Parcă ţi se lipea de suflet.Vine căruţa cu pâine! Vine căruţa cu pâine! Au ieşit şi muşteriii afară din prăvălie.Vă dau. nu vă mai uitaţi la mine aşa.Şi cine-l plăteşte? .Na-vă. cum a auzit.Oliu. mă oameni buni! Luaţi-o. Baba Marghioala zise cu voce tare: . Bună pâine! Aşa un miez bun nu gustase gura lor până atunci. A luat una. Ene. a deschis uşa căruţei cu pâine şi-a început să strige: . ascunzându-le. Cârciumarul nu credea. Petre strângea firimiturile căzute din coaja rumenită bine şi le arunca pe gât. oameni buni! Luaţi toată pâinea asta. mă. fericit.

prăvălie şi a chemat oamenii împrejur: - Ce vreţi, fraţilor, să beţi? Azi plătesc eu! Se mira Chirică, se mira Ilie. N-au zis nu. Afară rămăsese uitată căruţa, goală, cu uşile vraişte. În ea intrau brabetii Cuţaridei, gureşi, să ciugulească şi ei firimiturile rămase din pomana lui Mielu. Târziu, aproape de miezul nopţii, l-au urcat în droaşcă, de subsuori, doi ceferişti. Mielu era ţeapăn şi râdea prosteşte. N-a fost nevoie să dea în cal. Acesta ştia drumul singur. Numai larma de pe uliţa lăutarilor l-a deşteptat. Lucrătorii de la brutărie nu se culcaseră. Stăteau în poartă şi-l aşteptau. Cânta şi pocnea din bici. A ridicat tot praful din curtea lui Bică-Jumate. Până s-apuce ceilalţi să-i spuie că jupânul îl căuta cu poliţia, acesta a şi oprit iepşoara, crunt, şia strigat la Mielu: - Banii, tâlharule! Unde sunt banii? Argatul râdea de parcă-şi pierduse minţile: - Ha, ha, te-ai speriat, domn' Bică! Te-ai speriat, ai? Credeai că plec cu banii dumitale... N-am ce face cu ei, că-s murdari, dacă vrei să ştii! Şi i-a aruncat în obraz ce i se cuvenea. Stăpânul a adunat polii şi piesele de cinci lei strânse cu trudă de slugă, a mai cerut şi, când a fost socoteala gata, a mârâit: - Să te duci unde-oi vedea cu ochii, că mie nu-mi trebuie beţivi la uţă! Şi 1-a chemat pe unul de alături: Florică, de mâine să pleci tu în cartier cu pâinea, s-a înţeles? Împrejur se făcuse tăcere. Nu scotea unul o vorbă. Se uitau numai la faţa jupânului, verde în lumina felinarului chior. Mielu s-a trezit dintr-o dată. Cum, adică, de mâine să nu mai ducă punea în cartiere? - Domn' Bică, domn' Bică! s-a repezit spre el. - Nimic! a răcnit acesta. Cum am spus! N-am nevoie de beţivi la uşa mea! Sluga privea la ceilalţi. Şi ei tăceau. - Nu se poate, domn' Bică! Stăpânul plecase în odăile lui. Nu-l mai prinse. La vreo lună, unul din lucrători îl întâlnise în faţa cârciumii lui Stere. Mielu ajunsese rău. Avea o privire de capiu şi nu ştia ce mai spune. De când îl aruncase domnul Bică-Jumate afară, în stradă, trăia din mila femeilor. Lucra noaptea la serviciul barometric, vai de mama lui cum mânca o pâine, că se dase în patima beţiei. Risipise tot ce-i mai rămăsese într-o săptămână, şi, să-l fi văzut acum, nu-l mai cunoşteai! Stere îl scotea afară din prăvălia lui după ce bea două cinzecuri pentru că începea să cânte popeşte şi spunea prostii. Sluga avea o faţă blândă, poleită parcă, aşa cum au sfinţii. Nu se supăra. O lua târâş-târâş spre buza gropii, într-acolo unde-ar fi vrut să-şi cumpere peticul său de loc, şi se oprea la rampă, cu mâinile în buzunarele nădragilor peticiţi. Gunoierii îi învăţaseră damblaua. Cum aveau puţin timp să răsufle de la descărcatul resturilor din camioane, se apropiau de el şi-l întrebau: - Ce-ţi mai face duşmanul, Mielule? Prostul râdea câtva timp şi pe urmă, ca şi când şi-ar fi adus aminte, se
119

încrunta deodată, spunând mânios: - Eu pe lumea ailaltă am să mă fac pisică, domn' Bică, şi tu, duşmanu meu, şoarece, ca să te chinuiesc cum m-ai chinuit tu pe mine! Veneau mai mulţi împrejur şi-l smoneau, că sluga vorbea ca din cărţi. - Nu râdeţi! se răstea la ei Mielu. Nu râdea nimeni, cine să râdă, aşa i se părea lui. - Nu râdeţi, că Dumnezeu pe cei buni îi face vânt, pentru că dacă eşti pasăre, tot te vânează vânătorul, dacă eşti broască, te mănâncă şarpele, pe când vântul, ehe, lui nu-i nici cald, nici rece, pătrunde oriunde, nu-l poate opri nimeni... şi eu vânt o să fiu, şi pisică. Iar duşmanul meu, broască şi şoarece, să-l chinui cum m-a chinuit el pe mine... Gunoierii se întorceau cu spatele, să nu le vadă prostul rouă din ochi... Sinefta Era într-o sâmbătă. Prin mahalale, ieşiseră femeile cu împărţitul pentru sufletul morţilor. Lângă o poartă, pungaşii dădură cu ochii de o fetişcană, năltuţă şi făcută bine, care mai mult alerga decât mergea. Coadele părului îi săltau pe spate ca nişte hăţuri. - Ia priveşte, Treantă, a zis Nicu-Piele. S-a uitat ăl bătrân. Bună bucăţică! Lunganul o apucă de braţ: - Und' ti-i drumul? Copila avea în mină o oală cu sfinţi de cocă. - Mă duc să-mpart, a răspuns. - Mie nu-mi dai un bolindeţ d-ăsta? Şi-a scormonit-o cu ochii lui. - Îti dau. Până să întindă cana, el a băgat deştele, trăgând afară coca dulce. Gheorghe fluiera alături, numai ochi. - Şi cum îţi zice, fata neichii? Codana a săltat pieptul tânăr, a lăsat ochii-n zăpadă si-a îngânat: - Sinefta. - A cui eşti, mânca-te-aş? - Tata a fost chirigiu la Tarapana, da s-a prăpădit. - Ce spui?! - Da. Mardeiaşul a cuprins-o în focul privirilor lui. - Şi de sufleu lui dai de pomană? - De sufletu lui şi-al mamii... - Muri şi mă-ta? - Muri... - Dumnezeu s-o ierte! Şi nu ti-e urât singură pă lumea asta? - Nu mi-e, că mă tine o mătuşă. Fata prinsese o îndrăzneală şi împrăştia zăpada cu pantoful ei mic. - O să dau pe la tine, a mai zis Piele. Da unde stai? - Da de ce vrei să ştii? - Aşa, să mai trec câteodată să-ti ţin de urât... - Nu mai spune? Gheorghe o dată a întors obrazul lui bătrân. - Ete-a dracului! Lunganul i-a dat un ghiont:
120

- Taci, Treantă, că-mi strici ploile! S-a-ntors către ea. Hai, spune, neică, să-ti iau de-o rochie, niscai pantofi, c-oi fi goală puşcă, vai de vitişoara ta! - Ce inimă mare ai, să nu-ti fie de deochi! râse Sinefta, şi ăl bătrân se uită mai bine spre fată. Codana, să nu-i dai şaptesprezece ani, avea un obraz curat de fată cuminte. Când râdea te-apuca aşa, o furnicătură. - Nu mă fierbe, mînca-ti-aş ochii... - De, că-ti spusei, la Tarapana stau. Caută-mă, numai să mă găseşti, şi să nu te simtă mătuşi-mea, că e dată dracului, te bagă-n gura lumii! Şi plecă, mişcându-şi şoldurile lungi şi coadele. Codoşul îşi puse palma la gură. - Ce-ai de zis? Piele dădu din umeri. - Asta întoarce un cartier şi mai dă şi p-alături! - N-aş crede! E crudă, miroase a lapte. - Ce lapte, huiduma dracului, nu vezi ce-i iese din gură? Ningea mărunt şi nu era frig. Ăl bătrân se săturase de atâta şedere. Poterele îi mai slăbiseră şi ieşiseră să umfle câte un portofel prin tramvaie. Se împărţiseră, să nu-i vadă lumea grămadă, să-i miroasă comisarii. Sandu-Mînă-mică plecase cu ucenicul pe Griviţa, să-l înveţe cum se blătuieşte o moară fără bătaie de cap. Paraschiv, tăune, nu ştia să umble cu lama. Aşa nu mai mergea, că şi meseria de hot cere mereu alte deprinderi. Nicu-Piele era vesel în ziua aia. Ciupise nişte gologani de cu dimineaţă sau, cum spunea el, făcuse piaţa într-un tramvai. La Gara de Nord s-a oprit cu ăl bătrân, unde era înghesuială mai mare şi loc prielnic de uşurat gorobetii. Peroanele, ticsite de pasageri care aşteptau plecarea trenurilor. Unii atunci soseau: gogleţi de la Galaţi şi de la Brăila, încărcaţi cu geamantane. Se cunoştea că sunt din provincie. Aveau fete speriate şi se uitau uluiţi în dreapta şi-n stânga. Nu cunoşteau. Trăsurile aşteptau afară, la intrare, şi le venea greu să care, trebuiau ajutoare. Ai lor erau! Cei doi se înţeleseseră fără multe vorbe: - Gheorghe, punem ochii pe vreun barosan şi-i luăm geamantanele. Tu unul, eu unul. Când ieşim afară şi-oi face pst! tu o ştergi la dreapta, eu la stânga. Ne găsim la „Doi păduchi”, în Taica Lazăr. Zis şi făcut. A ochit Nicu un fraier. Boier după înfăţişare. Avea haine-n dungi şi-un pardesiu scump. Într-o mână ţinea un baston. - Să-ţi ducem geamantanele, stăpâne? Se înfiinţase ăl bătrân în faţa lui, scoţându-şi şapca din cap. - Ieftin, un pol până la trăsură, a adăugat şi lunganul. Străinul n-a zis nu. Pungaşii au pus mâna pe valize. Scumpă marfă! Din piele de porc, cu catarămi de aluminiu. Le-au pus pe spinare şi-au mers spre ieşire, unde aşteptau birjarii. În urmă, păşea liniştit muşteriul, lovind pietrele peronului cu bastonul. Mergea uşure-uşurel. Hoţii au mărit pasul. Barosanul abia se ţinea după ei. - Mai încet, că vă pierd! gâfâia. Ei, de unde... Când să treacă piaţa gării, o dată s-a uitat codoşul la Nicu-Piele. - Acu! Au zbughit-o amândoi, unul într-o parte, altul în cealaltă. În urma lor, boierul s-a dumerit greu şi-a început să strige:
121

- Hoţii! Până să alerge păgubaşul, ia-i de unde nu-s! Se adunaseră sergenţii, fluierau degeaba. Pungaşii s-au urcat fiecare într-un tramvai şi duceau prada. Spre Calea Văcăreştilor era un târg înghesuit între două străzi murdare, unde se desfăceau lucruri de furat. Acolo nu te întreba nimeni de unde ai cămăşile de mătase sau hainele scumpe de dril. Dughenile gemeau de asemenea marfă. Veneau oamenii săraci să se înţolească şi luau mai ieftin costumul. Întrebau, puneau banii pe masă, plecau. Gheorghe ajunsese mai înainte. Îl aşteptase pe Nicu la staţia de tramvai. Merseră apoi la domnul Goldenberg. Intrară în nişte odăi mici şi întunecoase. Mirosea urât, a resturi râncezite de mâncare. În fundul prăvăliei era atelierul, o cameră înaltă, fără geamuri, luminată de becuri galbene, murdărite de muşte. La vreo cinci maşini de cusut lucrau ucenici palizi, prefăcând croiala hainelor. Schimbau nasturii şi le descoseau semnele, nimeni n-ar mai fi cunoscut de unde vin mărfurile. Aveai un costum la două rânduri, negustorul îl făcea sacou, îi rotunjea poalele, mai scotea un buzunar şi punea altul pe faţa stofei, nu mai semăna cu ce aduseseşi. Lucrurile treceau în încăperea din faţă, plină de umeraşe pe care atârnau o mulţime de costume ţepene şi cămăşi de diferite culori. Aici răzbea o lumină slabă prin geamul vitrinei încărcate. Şi afară, pe trotuarul îngust şi plin de hârtii, atârna un şir lung de haine, păzit de nevasta negustorului, o femeie grasă şi înaltă. Aceasta ademenea cumpărătorii în prăvălie, strigând din toate puterile: - Ia şi te-mbracă! Ia şi te-mbracă! Costume de stradă, fracuri de închiriat, costume de înmormântare, pantofi extra, preţuri ieftine... Degeaba, domnilor! Desfăcură geamantanele cu o cheie potrivită şi scoaseră lucrurile furate. Erau vreo douăsprezece cămăşi, două costume de haine, o pereche de pantofi, aşezaţi pe şanuri, batiste şi izmene, o perie de cap şi nişte sticluţe cu parfumuri. Negustorul trăgea cu coada ochiului spre intrare, să nu dea cineva peste ei. - Ce dai, jupâne? întrebase codoşul. Domnul Goldenberg se mai strâmbase, zisese ca totdeauna că ei or săl bage în puşcărie şi, în cele din urmă, le făcuse preţul. S-au mai tocmit. Nicu-Piele se uita la lucrători. Ăştia nu scoteau capul din lucrul lor. Luaseră banii şi ieşiseră în bazar. Au băut câte-un pahar de vin şi până seara au umblat aiurea prin mahalale. Lunganului îi rămăsese gândul la Sinefta. Umbla cu capul aiurea. Nu mai asculta la ce-i spunea Gheorghe. Pe la nouă, s-au îndreptat spre centru, unde stăteau deschise vreo câteva cafenele. Oraşul avea toate vitrinele aprinse. Focul lor aluneca pe trotuarele lucioase. Lângă bursă dădură şi de ceilalţi. Jucau biliard. Salonul, vopsit în ulei, negru de tutun, plin. Căldura dinăuntru le încălzi oasele. Florea îşi potrivea tacul şi, când îi văzu, lovi bilele albe în grabă. Într-un colt, Sandu-Mînă-mică bea cu ucenicul. Gheorghe le-a făcut din ochi: „Nu ştim, nu ne cunoaştem!” La mesele din jur se juca table sau stos şi chelnerii cărau cafele aromate negustorilor. Se fuma în draci şi un miros acru de ţigară ieftină otrăvea aerul. Florea a trecut pe lângă Paraschiv şi i-a şoptit:
122

Paraschiv s-a răstit la ei: . . Atunci a început Gheorghe a măslui cărţile. Gheorghe i-a poftit la un joc. Piele clipea din când în când peste masă. Vreau să las niţel sânge în seara asta. nene! că mă gâdil repede. . Tot nu mai avem noi pe cine să curăţăm. Treceau sub palma pungaşilor. dibuind. că eu fac urât dacă mă calcă cineva pe picior! . întunecaţi la chip. Curgea sângele din el ca dintr-o cişmea. gâtuite. Sandu a răsturnat masa. 123 . . le filau cu plăcere şi zâmbeau mulţumiţi. cu ochi de şobolan.Stai lângă uşă şi comandă ceva..Cu plăcere. . Sandu juca în pierdere. Înţepenise. Au mai schimbat ce-au mai schimbat popii şi damele. Miza creştea şi li se făcuse cald.Ce e. În înghesuială. dar nu se lăsau. ce mai faci? . În cafenea. La miezul nopţii.. Păgubaşii se frecau de scaune. Plecau lefterii. Era prea târziu. Nu se auziră decât câteva ţipete scurte. Câştigau negustorii. să te-nveţe ea! Paraschiv nu se roşise..Uşcheală.Aduc poliţia! a mai apucat să spună unul dintre păgubaşi. le mângâiau. domnule? . Luaţi loc la masa noastră. Puseră în fată. Se adunase lume. că ne priponeşte! Un mort nu mai are gură! Nicu-Piele le-a spus unde să se găsească şi s-au risipit în toate părţile. Trebuiau să-l lase dacă nu voiau să cadă în mâna sergenţilor. Sosiseră şi ceilalţi.Banii! a răcnit o dată. gârlă pe el: . escrocilor! striga gabroveanul. pe lemnul lustruit. Când o ieşi cu bătaie. Polii au făcut picioare. Piele strângea polii risipiţi pe duşumele. Uşa se deschidea şi se închidea. Negustorii. amestecau cărţile murdare. Erau băuţi şi cu chef de muieri. Curăţaseră locul şi-i lăsaseră pe negustori să se taie între ei pe întuneric. a mai spus NicuPiele. Rămâneau ăi cu parale multe. Ne găsim afară. Îl înjunghiaseră gabrovenii. Se uita numai chiorâş la ele. tu să spargi lampa şi să te faci mort. ce te roşeşti aşa? Hai cu mămica sus. faceţi cu pricină! Florea şedea încă pe scaun şi-i privea blând.. vreo cinci. gâfâind. sub Hotel Nord. Mama voastră. Mână-mică îl aducea de subsuori pe Florea. Jocul se întărâtase. încălziţi cu lichioruri. Ucenicul îi privea.Banii. nu mă supăra.. se aşezau la alte mese. ca să nu se prindă păcăliţii. şedeau la o masă şi râdeau. şi un cap care trosnea lovit cu ceva puternic.Nene. Ucenicul îi aştepta afară. până s-a ridicat un negustor în picioare. Ceilalţi doi au scos şişurile. micule. Nici ei nu aveau vreun suflet mai curat. a primit un sfrijit. cei mai mulţi plecau.Să trăieşti. cenuşii şi crânceni.. L-au târât ce l-au târât pe Florea. fum să-l tai cu cuţitul. Se făcuse întuneric deţi băgai degetele în ochi. Intrau oameni noi. Cum l-au văzut coardele pe ucenic. cafeneaua începu a se goli. după planul lui Florea. Vezi. cu ochii pierduţi în tavanul întunecat.Trandafiriile. din când în când. grămezile lor de poli galbeni şi. rămăseseră numai gabrovenii şi caramangiii. Paraschiv a aruncat cu un scaun în lampă. După vreun ceas. La miezul nopţii s-au întâlnit într-un gang. Osteniseră. Negustorii aveau şi ei cuţite la carâmbi.. nişte gabroveni de te înmormântau în baftă. Gheorghe şi-a rupt o mânecă de la cămaşă şi a vrut să-l lege. Încremeniseră şi chelnerii.

- Miorlăitule, n-oi avea daravelă! Ca gâştele erau. Abia l-a scos Mână-mică din mâinile lor: - Daţi-vă la o parte, boarfelor! Venise ţaţa, care le ocăra pe neruşinate. Gheorghe i-a şoptit patroanei că aveau nevoie să stea ascunşi vreo două zile în tractirul ei. Una mai arătoasă i-a pus ţâţa-n palmă lui Sandu, să-l înfierbânte. Împrejur se învârteau peştii şi câţiva olteni veniţi să-şi aleagă de căpătâi. Mirosea a sudoare şi a odicolon. Într-un colţ cânta un gramofon răguşit, şi două femei dansau, învârtindu-se în jurul lor. Ţaţa i-a închis într-un salon, le-a adus de mâncare şi de băut, şi au numărat banii primiţi de la Nicu-Piele. După aia, i-a vârât în sân şi-a zâmbit cu gura ei ştirbă. - Domnii nu vor nişte fete? 1-a întrebat pe codoş. Le era somn şi frică. Nicu privea pe fereastră afară. Ningea încă mărunt şi fiecare se gândea că-l lăsaseră pe Florea ţeapăn pe trotuar, singur în moarte. Îi apucase o poftă de dragoste sălbatică, nu se mai saturau. Colindau cartierele, înnoptând pe la ibovnice uitate de mult, le spuneau că nu-i mai slăbesc presării din urmă şi petreceau cu lăutari. Nicu-Piele s-a dus întins la Tarapana, după Sinefta. Filantropia se vedea de departe, dreaptă şi luminată de felinare. Ningea blând şi pungaşul prindea în palmă fulgii uşori, care se topeau. S-a uitat în dreapta, s-a uitat în stânga, a întrebat. A găsit, a ocolit o curte luminată cu lămpi de carbid şi-a sărit nişte uluci înalte. A măsurat lung ferestrele din fata lui şi-a aşteptat. Casele erau dărăpănate, căzute pe-o rână, cu geamuri oarbe. Într-un pervaz a zărit faţa Sineftei. Fata îşi despletise cozile şi cânta ceva îngânat. Pe sticla umedă se aşternuse o brumă subţire de răceală. Hoţul s-a apropiat pisiceşte. Zăpada se aşeza liniştit, straturi-straturi. S-a dat lângă fereastră. În odaie ardea numai o candelă, şi când Sinefta i-a văzut chipul în geam, alb ca ţuica, a ţipat cu mâna la gură. - Deschide! a spus de afară pungaşul. Copila era speriată, dar parcă-l cunoscuse. A deschis. - Cine e? De afară pătrunse frigul uşor şi o ploaie de fulgi albi. - Eu, mă mai cunoşti? îl ţinea minte. - Nu mai puteai, venişi! Şi până să mai zică ceva, lunganul a şi pus un crac pe pervaz şi cu al doilea a fost tocmai înăuntru. - Să nu se deştepte bătrâna! se văita ea pe întuneric. - Ţi-e frică? - N-ai de unde să ştii cât e de-a dracului! - Las-o pe mine, îi sticleşte norocul dacă se deşteaptă! Caramangiul înconjură odaia cu privirile. - Da frumos mai e la tine! Ai şi gramofon! Şi cum miroase a gutuie, parcă-i în grădină la Mitropolie! Era înalt de atingea candela. Avea jambiere şi bocanci. Mirosea a bărbat şi a vin. Ninsoarea i se topea pe cojocul scurt şi călduros. Se auzea trosnetul lemnelor în godinul pântecos şi torsul pisicilor adormite pe o sofa scundă. Aşa a început dragostea lui cu Sinefta. Copila l-a frecat ce l-a frecat, îl
124

aducea noaptea, îl ţinea în odaia ei, la căldură, dar nu-i credea vorbele mincinoase, că vorbea Piele, vorbea, dar nici codana nu era vreo proastă. I-a povestit viaţa ei, roman, nu altceva. Crescuse greu, din sărăcie, n-avea nici de mâncare. S-a făcut cântăreaţă. Câţi n-o batjocoriseră, se săturase! Aşa, mai râdea ea, se mai ascundea, dar ce şedea în inima ei să nu fie nici la duşmani! Şi dacă el, bărbat ce se afla, voia să-l aibă de suflet, să-l iubească, trebuia să mai aştepte, să se deprindă împreună. Praf îl făcuse Sinefta pe pungaş, că era frumoasă, frumoasă! Râdea Gheorghe: - Te-a-ntors pe plătit oafa aia, Nicule! El dădea din cap cu mândrie: - Da de unde! - Parcă eu sunt chior, nu văz... - Ţi se pare. - Mă! - Du-te dracului şi lasă-mă-n pace! - Să te arză un foc mare dacă minţi? - Gheorghe, acu scot şişul! - Vezi, mă, vezi c-aşa-i? Păi tu nu te uiţi la ea ce ochi are? Asta-i curvă descântată, c-un plan te vinde, cu altu te cumpără! Şi aşa era. Ce nu-i căra hoţul? Mărgele şi inele, brăţări şi câte alea, dar de învins n-o învingea, codana nu-i da carnea ei. N-o slăbea. Seara, grămadă era la „Doi curcani”, unde cânta Sinefta. Se uita. Se mai lipea vreun gagistru de avea parale. Pleca cu el. Rămânea Piele cu buzele umflate. Iar râdea Gheorghe: - Tu o aştepţi ca prostu, şi ea se dă-n bărci cu ăi de are franci! Pungaşul punea capul în pământ. - Când îţi spun eu că asta are stofă, tu nu mă crezi! Te joacă pe degete, ca pe fraieri, şi tu-nghiţi! Înghiţea, că nu mai putea după ochii ei. Încă tot el o apăra: - Ce ştii tu, Treanţă!? Ce-are a face muşteriii cu mine, eu suit gagicu ei de inimă, d-aia nu mi-o dă, că mă respectă Se prăpădea ăl bătrân de râs: - Te respectă, ai? Oi fi tat-său, da nu ştiurăm noi! Şi-n gândul lui avea o bănuială. Într-o zi 1-a luat pe neocolite: - Ascultă, Nicule, tu oi fi suferind, nenică?... - De unde-o mai scoseşi şi p-asta? - De... - Ce de, mă, ce de?! - Nu te-o mai fi ajutând câinele, nenică!? Hoţul s-a făcut roşu tot. - Dacă mai scoţi o vorbă, te tai! A plecat Gheorghe. N-a mai răbdat nici Piele. S-a aşezat la o masă la „Doi curcani”, a privit împrejur şi-a chemat cârciumarul. A cerut o vadră de vin şi-a bătut-o cu trei necunoscuţi. Când s-a simţit dârz, a strigat la Sinefta: - Ia să-mi joci, puică, pe masă, să ştie şi ăştia de te cumpără pe cine iubeşti tu! Curva a înţeles că nu mai e de glumă. Şi-a ridicat fustele şi i-a jucat pe masă. În zori, pungaşul a chemat o trăsură şi a luat muierea în braţe. - Asta-i ziua ta de nuntă, Sinefto! i-a zis. Copila râdea. Avea un obraz proaspăt şi rumen în lumina dimineţii. Vântul îi spulbera părul, şi sufletul lui Nicu-Piele era ca vioara.
125

Numai că se îmbătase şi adormise pe drum. Se trezise tocmai a doua zi, fără un ban, ţeapăn, într-un şanţ. Gagica dusă a fost, n-a mai văzut-o decât peste vreo lună, să n-o mai cunoască, îmbrăcată ca o cocoană, la braţul unui negustor, nevastă de-acum. Era tot cu Gheorghe. Ăl bătrân, cum a zărit-o, i-a dat un ghiont: - Nicule, aia nu-i Sinefta, de-o iubeai tu? S-a uitat pungaşul. Ea era. - Da. Ia priveşte ce clift are! - Mai ţii minte când te-a lăsat lefter şi n-ai mai găsit-o?! - Mă duc după ea. - Ce, ai mâncat găini zăpăcite?! Stai la un loc, nu fi prost! Ce rost are? - Cum ce rost are? - Păi dacă eşti gâlmă şi nu ştii că la femei credinţa e scurtă cât coada câinelui! - Lasă-mă să mă duc să-i mai văd ochii, s-o scuip şi să-i zic: Ptiu, curva dracului, da pe prostu ăsta cât o să-l mai ţii? Gheorghe zâmbea cu gura lui veştedă. - Lasă, mă Piele, treacă de la tine!... Să fie şi ea fericită! Aşa e în viaţă, o dată păcăleşti tu pe altul şi de-o mie de ori te păcăleşte cine nu teaştepţi. Hai mai bine să bem ceva, ehe, câte n-am văzut eu! Tu eşti încă tânăr, şi-ai să mai pătimeşti, numai minte să te-nveţi! În ochii lunganului stăruia o părere de rău. - Nu mi-e de altceva, Treanţă, nici că mi-a tocat banii, nici că i-am cărat ca un prost ce-a vrut şi ce n-a vrut. Ştiu, muierea fuge tot la ăl de are mai mult, dar să mă fi înţeles, mă! Să mă fi înţeles pricepi? Pricepea Gheorghe. Nea Fane Nea Fane, gură bogată, de-i mai zicea şi Carambol, că-i plăcea să joace biliard, avea ceasul lui când se oprea-n faţă la Stere, se uita în prăvălie şi dădea bună seara. Lucra la morgă, despuia morţii, le făcea el cu dresuri, îi îmbălsăma, umbla-n om cum ai căta într-un raft. Cine nu-l ştia? Era îndesat, cu priviri batjocoritoare, nu scotea mâinile din buzunare. Scuipa des, cu scârbă şi-avea o vorbă a lui, de-o ştiau toţi: - Bă, dacă dreptatea ar fi o sârmă, aş îndrepta-o eu! Să fi avut cincizeci de ani, da nici nu-i dădeai, deşi albise devreme. Obrazul - proaspăt, subţire, sănătos. Se apropia de tejgheaua negustorului şi cerea cu o voce puternică de se auzea până în fundul cârciumii: - Coană Lino, dă-mi şi mie o sticlă de lampă numărul doi! Asta era măsura cu care începea: un cinzec. Privea drojdia veche, o amirosea cu nările hulpave, făcea din ochi nevestei. - Merge... Nu se aşeza pe scaun, ca oamenii. El bea de-a-n picioarele. - Destul o să stau culcat în groapă, zicea. Cînd e vorba să beau un rachiu, barim să-l simt şi-n tălpi. Câte nu ştia ăsta! Văzuse la viaţa lui. Oamenii îl chemau la masa lor:
126

- Mă nea Fane, ia vin’, mă, de ne mai spune ceva... - Nu pot, am treabă, zicea, şi mai cerea o măsură: Coană Lino, încă o sticlă de lampă... Femeia îi turna, se uita să nu greşească mai puţin, că muşteriul s-ar fi făcut foc. La asta ţinea: să nu fie înşelat, că adăuga: - Destui am înşelat eu! La al doilea cinzec, ochii i se aprindeau de plăcere, băutura îl fericea. N-ar mai fi plecat. Nu-şi lua mâna lui frumoasă de pe măsura rece, de sticlă. Avea nişte degete de domnişoară, albe şi prelungi. Pica vreun necăjit. Cerea dorobanţul lui şi-l sorbea îngândurat; nea Fane se da-n vorbă cu el: - De unde vii, tată? - De la muncă, răspundea Chirică, ştergându-şi barba ţepoasă. - Ostenişi? - Ostenii. Ce, e uşor? Dau drumu la douăzeci de trenuri pe zi, m-a deşelat acu... - Da ce ac e ăla? - Pă unde schimbi şinele. Vezi matale, şi la trenuri e o socoteală, ehe... Nea Fane se mira: - Ce spui? - Da. Vine de-vn paregzamplu „Titu”... - „Titu”? - Da. Vine, cum îţi zic, „Titu”. Îi dau drumu pe-a treia. Din partea cealaltă trece „Crivina”, le fac loc. Trece unu-ntr-o parte, altu-ntr-alta, socoteală mare, trebuie să ai capu limpede. Ai greşit acu, s-a dus dracului totu. C-aşa a fost unu... la Vintileanca. - Ei, nu zice! - Cum spusei. O fi băut ceva, o fi fost omu-n somnu al doilea, a greşit... - Ce-a făcut, tăticule? - A dat drumu p-aceeaşi linie la două garnituri. Ciulama s-au făcut. Morţi, răniţi, ia-l la întrebări: cum a fost, cum s-a-ntâmplat; zace omu-n puşcărie şi-acu... Nea Fane o chema pe negustoreasă: - Mai dă-ne câte-o sticlă de lampă la amândoi... Chirică mulţumea: - Noroc să dea Dumnezeu, da dumneata pe unde tragi? - Eu? - Da. - Eu-s cu morţii.. - Nu vorbi! fi îngropi? - Nu, le fac autopsia... Chirică trăgea un gât bun, scutura din cap: - Şi otopsia asta cum e? - Păi, te uiţi în om. Chirică nu înţelegea. - Cum vine asta te ui(i în om? Nea Fane zâmbea uşurel, mai privea rachiul, apoi fi spunea: - Îl iau, îl spăl, îl tai... - Aha... - Văd de ce-a murit, ştiu cum stă maţele-n dumneata... - Nu mai spune! Eşti doctor care vrea să zici? - Nu chiar doctor. Un fel de felcer... Coană Lino, mai dă-ne câte-o gamoaie! Chirică zicea: - Vai de mine, dumneata vrei să mă-mbeţi... Dar apuca cinzecul cu
127

aş îndrepta-o eu! Şi iar începea să vorbească cu Chirică despre morţii lui: . îmi vine ajutoru. Îl întreb: „Cum crezi. .Vorbeşti cu ei? . Fane! Nu e bine. nu se mai deosebesc.Ce spui? . vin rudele. domnu cutărică! S-a zis! D-aia-i Dumnezeu mare! Că-i aduce pe toţi la un fel. dac-ai da jos hainele de pe ei. nu făcea scandal dacă se îmbăta. îl ia Aghiuţă de chică. că vreau să-l fotografiez!” Auzi dumneata: vrea să-l fotografieze! Unii îşi aşează morţii-n sicrie de sticlă. Nişte scârnăvii de muieri care plâng de zici că li se rupe inima după răposaţi.De ce să-mi fie scârbă? Ehe. E muncă mare şi la noi.” Încă trebuie să nu mă supere. Popescule. Bine? Nu v-a fost frig?” Ei. acelaşi tacâm de maţe. Îi vezi aşa cum i-a lăsat Dumnezeu.Păi nu ti-e scârbă? . să-i mai vază! Ptiu! Ce să mai vază la ei? Că-s reci.” Mă uit la ei. unde nu mă prindeai tu acum câteva luni?! Ce mi-ai fi făcut! Pă când aşa.Cum e. Bogat. nebun. că stă fierea-n ăsta?” Mortu pare cumsecade. Îl apucau îngerii pierzării de ceafă. Nu mai fac pe-ai dracului. După toate astea. O dată se posomora.Cum să fie? Beau. începea să bea cu litra. Ei. Da-ntr-unele fluieră vântul şin altele musteşte grăsimea. Îi ştiu după acte. Că dacă mă supără. „Nu mai ziceţi nimic? mă răstesc la câte un bărbos. Autopsierul era un beţiv liniştit. Şi-mi spun: „Asta nu e bine. Încă vreo văduvă mă roagă: „Fă-l pe Mitică al meu mai frumos. Sunt mulţi. că nu mai poate nici unu nimic! Minte scurtă de femei. că mi s-a făcut scârbă de lumea asta! Să fie dreptatea o sârmă. Nu mai mişcă. Încă mai vorbesc cu ei. nimic. i-ai vedea: toţi la fel. Până le vine rândul. stai colea în faţa mea cu zgaibaracele-n sus. . nea Fane? întreba Ilie de alături.Şi tot cu munile-astea mănânci? . toţi în piele. câţi ai băgat la gherlă. că acolo nu mai e ca pe lumea asta: toţi cu apă şi cu aer stau! Sufletu n-are cămaşă şi firmă la poartă: domnu cutărică. Vasile. Popescule! Te-oi vedea eu pe lumea ailaltă.. Tac. îl las de putrezeşte mai repede. Ţi se face lehamite de om când îi vezi. fraţilor? îi întreb.Nu-ţi miroase a hoit? . Seamănă..Coană Lino. le tremură mâna.nădejde. Cică să se mai uite la ei. Nu zic pis.Da. Şi-i întreb: „Ei. Dumneata nu ai de unde să ştii ce frumoşi sunt morţii.. da când le cer un bacşiş. Ăştia nu mai pot să-ţi facă rău. câţi ai vindecat. ce crezi dumneata? Dimineaţa. nu mai strigă Ia tine. Nea Fane ostenea. Se uitau muşteriii ceilalţi la el. Schimba măsura: . Ce să mai zică? Şi mă uit că au rânza la fel.. omu. O. . dă-ne câte-o sticlă de lampă numărul cinci! Nevasta cîrciumarului îl cunoştea. Mă spăl. că haina-i roieşte. „Ei. Nu spărgea nimic. bun. mai aşteaptă. Şi dacă putrezeşte mai repede.. Ăsta a fost negustor. Da nici eu nu-i las nepedepsiti. Dar când i se năzărea a chef. cum mă duc. . ăsta neam prost. cum aţi dormit. ăsta judecător. . . tăticule? Câţi ai înşelat?” Ei nu zic nimic.Da cu care? .Nu-mi miroase. la fel sunt: ţepeni. îmi iau halatu.Da ce crezi? Sunt ca nişte copii. sărac. deschid fereastra.. Mă uit la 128 .Acu i-am lăsat să doarmă.

Câtă frumuseţe strânge cucoana asta. Câte muieri o fi pupat? Pe mâinile ţepene are inele. cu înflorirea şi stingerea pomilor. veşted când nu mai e viaţă-n el. după cum se vede. Cel puţin când oi muri eu. asta-i tinereţea!” Şi-i mângâi părul lung şi-o cert. „Uite. mă uit: „Ăsta a băut mult”. încă n-am murit. mi-e greu. De murit. La câte-o baborniţă-i găsesc fierea. alţii la cap.. A zburat când a venit moartea. ca şuruburile la locomotivele dumitale. Acu vreo doi ani am fost la un doctor. Pe la miezul nopţii. Unele nici n-au ştiut ce-i aia bărbat. călca dârz şi cânta cu vocea lui mare: Cristos a înviat din morţi Cu moartea pre moarte călcând. mă.. trebuia să treacă maidanul. Fane. Că e frumos omu şi pîn-nuntru. cu sărbătoarea zăpezilor. Cel puţin să nu mă prăpădesc de scârbă! Că de-asta beau. ce-ar fi dacă am opri noi verighetele astea? La ce-i mai foloseşte mortului?” Nu m-ating. Bucuria zilelor lui asta era: ameţeala pe care i-o dădea drojdia. îi zic Iu Vasile. proasto? Ce-ai făcut?” Şi mă gândesc că-n carnea aia n-a intrat vlaga bărbatului. Bine. „S-a dus! îmi spun. Că mă uit câteodată: ce maşină-i trupu ăsta al nostru! Ţie milă să strici ceva. cum trecea vremea cu podoabele ei. Păi să vezi creierii. dacă-i vreuna de-a băut sodă: „Ce-ai făcut. O. . venea seara. Cum o fi? Ca un porumbel. tu tot prost ai să mori!” îi zic. Şi-n ochii ăia n-or să mai curgă lacrimi şi n-or să mai vază minunea lumii ăsteia. Încă unii au ei grijă înaintea noastră să nu lase aurul pe degetele răposaţilor. sau ca o gâză?” Punea iar litra la gură şi bea până-n fund. Şedea într-o odaie plină de oase şi de borcane. singur prin Cuţarida. nea Fane pleca pe trei cărări. mi-am zis.. Să mă uit în ce stă puterea lui: în nişte sfori de carne şi-n sângele ăla albicios. frumoase în fata mea. n-o să mai fie nevoie de spirt. Avea de mers până la Tarapana. „Da sufletu unde-o fi.: Balul meseriaşilor 129 . tăticule. bereguşul. Caut sufletu şi nu-l găsesc.” Şi-mi mai pică şi câte-o fetişcană. „Mă. Stau albe. Şi ca să-şi facă curaj.buzele lui. că pântecele ăla cât o lubeniţă n-o să mai rodească. iarna. Vasile?” îl întreb pe ajutor. Maţele mele stau bine-n drojdie. Să le fie de bine! Şi uite-aşa îmi trece ziulica! Am învăţat: le scot ficatu afară. p-astea să le vezi! Abia le-a-mbobocit ţâţele. când punea Stere obloanele la ferestre.. îmi spun. moartea!. Mie nu-mi trebuie.. Mi-a spus: „Să nu mai bei. şi răul. şi p-afară.. Mi se face câteodată lehamite de tot. care-i aduceau aminte de meseria lui. Totu-i la locul lui.... arhitect a fost Dumnezeu! Şi-n carnea şi-n sângele ăsta e ascuns şi binele. c-ai să mori!” „Asta era”. Pleca dimineaţa. Îi era urât să se ducă acasă. n-o să te mai viseze rudele. Să putem să ştim cum să-l scoatem. Încă Vasile îmi spune câteodată: „Mă nea Fane. să vezi cum stă inima-n dumneata. Pe ea ar fi trebuit s-o ia Dumnezeu întâi.. N-avea timp să se mai uite în dreapta şi-n stânga. El de unde să ştie? Dă din umeri. Şi-am băut mai departe. Şi-mi aduc aminte că unii îl caută la inimă. o arunc într-un lighean: „Na! De-acu n-o să mai fii a dracului! Cel puţin te faci înger. Îl înjur şi-l pui să-şi vadă de treabă. Mi-era rău de nu mai puteam.

zău. pungaşii s-au uitat într-o oglindă. s-a urcat pe o scară. mormăia. altfel dă dracu-n voi! Şi să v-alegeţi niscai umblători mai ca lumea. dar să nu vă prind! O să lucreze Didina. unde mergeţi? 130 . să nu se ginească! Sidiliţi-vă. şi hainele şedeau ţepene pe el ca doagele. că eşti mai subţire.Îndreaptă cocoaşa! strigă Paraschiv la ăl bătrân. să stea cu privirile pe el. dată de finii lui. a zis scurt.. treaba voastră ce faceţi. să-i potriveşti tu. Domnul Goldenberg râse cu bunăvoinţă. jupâne.. . Arătau ca nişte fanţi şi călcau stingheriţi. să nu se cunoască. Stăpânul i-a adunat împrejur: . om vedea. gândea în sine Sandu. voi numai să ţineţi tira şi să daţi cu suriul dacă se-ntinde vreunul.Am poftă să petrec ca oamenii. acolo făcută în judeţ. . Acolo-i rost de cârpeală. odihnit şi cu poftă de treabă. să căutăm. unde se ducea cu Didina. Ovreiul s-a uitat la ei pe rând.Atunci? . Sandu-Mînă-mică se lipise lângă vitrină şi-ar fi pus mâna. . . Şutul îl zgornea: . A auzit de moartea lui Florea. căptuşită cu blană pe dedesubt. să vă râdă urâţii ăia. le-a ales haine pe măsură şi le-a făcut câte-o probă. . . O să mergem la balul meseriaşilor.Stăpânul zice că să fie ceva mai de lux.M-a trimis Bozoncea să-mi îmbraci băieţii ăştia.Bine-bine. Privi prin geam strada pustie. I-a dus Titi Aripă la ovrei. ca şi când de când eşti tot în haine deastea ai stat! Domnul Goldenberg râdea alături. Fă-te aşa.Da nu.. Avea o haină de piele. Gheorghe parcă ar fi pisat străchini. I-a făcut cu ochiul nevestei. unde vin toţi meşterii din Bucureşti. numai nasturi şi găitane. nu scroabe ori şalupe.. a scos marfa. ştii bine că nu-i sezon. Pentru lungan era mai greu de potrivit. Pentru asta trebuie să vă încliftaţi. lasă laba jos.Da unde vă duceţi? . . dădea cu clanţa Nicu-Piele. ai grijă de gloaba asta de Gheorghe. Dă-le câte-un spenţer şi câte-o galibardă! . a pus la spate. „Neamul prost se cunoaşte şi când doarme”. domni să-mi fiţi. Avea o fată buhăită şi îi crescuse pântecele. Făcea ce făcea..Dumnezeu să-l odihnească. .Să trăieşti.. Când au terminat.Cum nu? Am ceva extra. Îl fierbea. în Taica Lazăr. şi dacă se poate pe deasupra şi altceva. Pe ucenic îl încurcau cravata strânsă pe gât şi nasturii cămăşii de olandă..Mă. îl fierbea. . A scotocit rafturile. Avea măsură mare. Îl pierdea gagica din ochi. . poftiţi! Şi i-a dus în atelierul de alături.Nu ne lua la mişto.. Titi.Avem treabă. Staţi. se mai potrivea cu degetele. Vă duceţi la Goldenberg să vă împrumute nişte ţoale mai ca lumea.Noroc.Se întorsese starostele. Au răscolit vreun ceas magazinul să-i găsească pantofi. că ne face de râs. Iar aţi găsit ceva? .Aha. Degeaba o ostenea ucenicul cu privirile.

Să n-am spor dacă nu semeni cu Mafoame. aşteptau trei trăsuri. Titi Aripă a început să le ciupească pe la spate de cum a dat cu ochii de ele.. Celălalt rosti. Bine era să trăieşti! . O fetişcană îi pieptăna părul lung şi-i aşeza cocul. Pe acoperişurile lucioase se fugăreau motanii. La el a mers uşor. strânsă grămadă pe lângă pomi.Nicu-Piele a dat să zică ceva. că a lui fusese. A mai tras de spatele lunganului. Parcă altfel lătrau şi câinii. s-a mai uitat chiorâş la ăl bătrân. La sfârşitul iernii. uitat de Dumnezeu. Îl văzuse pe Paraschiv cum o privise toată seara pe gagică şi i se făcuse frică. La urmă. călcate. Încă râdeau: . şi-acum numai cu uitatul rămânea. Paraschive. din material scump. ghicind: . de-ţi luau ochii.. într-un salon cu becuri electrice şi cu parchet pe jos. Hoţii şi-au descheiat paltoanele. strălucitoare şi veselă. pe la zece a terminat şi Didina cu oglinditul. la „Locomotiva”. Era la sfârşitul lui februarie.Ce mai. 1-a îmbrăcat ovreiul şi pe Sandu. n-o mai cunoşteai. să-i ducă pe sus. şi când oi lua şi-un pahar mai mult. Braţele lungi rămăseseră goale până sus şi ibovnica îşi potrivea pe ele brăţările. Codoşul răspunse târziu: .Cum îţi vine. Le plăcea pungaşilor! Afară. se ţinea lângă Gara de Nord. O lună bogată şi tânără cutreiera deasupra Caţaveiului. întinzându-se pe pernele de catifea. Nicu-Piele se văietă: . Paraschiv rămăsese la uşă.Da ce-o avea ucenicu. jantilicu ăsta? . că-i caciolit rău. şi-o batistă curată la buzunarul de sus. plătite gata. Avea haine-n dungi. Intră şi starostele. Se auzeau streşinile curgând şi prin curţi se vedea ultima zăpadă. Tot oraşul era împânzit de o iţă de lumină. furate şi alea de Bozoncea şi aduse de dragul ei. cu barete argintate. Se bunghea şi Nicu-Piele. Ştia cum se stă picior peste picior şi cum se umblă ca domnii.Nu poţi nici să scuipi în trenţele astea! Au ieşit pe la prânz şi cu câte un palton de împrumut pe ei. lucioasă. la rădăcini. să nu se murdărească. Gheorghe se uita înapoi la trăsura în care şedea Paraschiv cu SanduMînă-mică.Parc-am fi conţi! zise Nicu-Piele. I-a privit pe rând. că se îmbrăcase.ce să mai vorbim! Mort era. Stăpânul îi cumpărase pantofi scumpi.L-o fi lăsat vreo boarfa ţuţ! El ştia.Ce ne facem? Bal ne-a trebuit! Mor cu legătura asta la gât. se uitau Gheorghe. I-a înfipt câteva arcuri de os alb în el. Aici veneau meşterii din tot Bucureştiul cu nevestele să petreacă şi să se 131 . ăl de dă găuri în tren! . balul meseriaşilor.. Sandu . la poartă. dar Mână-mică o dată s-a-ncruntat: . În aer se simţea boarea primăverii care venea. ne-ntitirizarăm! În odăile Didinei se adunaseră vreo trei croitorese care potriveau o rochie roşie. cu privirile pe umerii frumoşi ai ţigăncii.. Aerul mirosea proaspăt şi drumurile pline de bălţi şi noroi se zbiciseră pe margini..Mucles! Gheorghe ofta lângă ucenic: . călcând rar.. mici. că mai purtase. Şi cum călca! S-a sculat în picioare şi s-a-nvârtit prin odăi.

Lăutarii cântau pe o estradă cocoţată în fund. când se dădea balul romilor. pe la ce baluri umblase. Veneau cu nişte muieri grase. cu limba ascuţită. se trăgea tombola şi se alegea regina balului. săltând vesel din umeri şi ocolindu-se cu grijă. au închis ochii o clipă. îşi puneau ce aveau mai de preţ pe ei şi pe la nouă coborau din trăsuri. Păi unde era petrecerea de la Gib. gata să le sară ţandăra şi să se supere. şi la atâta chiloman cine mai sta să-i măsoare? Salonul avea o podoabă de lanţuri de hârtie. să strice petrecerea.. de sticlă. de râsete înfundate amestecate cu cântecul orchestrei o întărâtase. Nu se cunoştea. altă dată un cizmar îşi călcase muierea în picioare pentru că dansase cu altul.. O dată s-a schimbat Didina. de lac. Ce mai muiere. când au dat de lumina puternică. se auzeau viorile. în rochii de batir sau de mătase neagră tivite cu stric. făcând pe nepăsătorii. La uşă se punea pază. năduşite. Într-un an.. Prin ferestrele deschise. ce se mototoleau la căldură. Într-o noapte ca asta furase o nevastă şi-o dusese în Tei la o gazdă. plini de parale. de nu mai aveai loc de ţigani.. numa-n fracuri şi gulere tari? Unde era balul ofiţerilor de la Cercul militar? Dar balul florarilor? Câţi ani trecuseră.. că era lumea lor. Parcă zgomotul acela de farfurii ciocnite. dar câte nu se întâmplau. Cine mai sta să le facă socoteala? Veneau flămânzi. numa bună să guşti din ea. pe care o dansa într-un vals de onoare preşedintele federaţiei meseriaşilor. tâmplari.. sosirăm. o vitrină aurită. Bozoncea îşi aduse aminte de tinereţea lui. Pe drum. doi câte doi. Tocmeau din timp un taraf de lăutari buni. zise cineva. se înnodau iubiri şi-şi pierdea câte-o calfă tânără capul după vreo curviştină intrată în bal.veselească. Noaptea aceea de început de primăvară trecea totdeauna repede şi nu putea s-o uite nimeni. se ghiftuiau grăbiţi şi se îmbătau. pe gâturile groase. În fiecare an. care mai de care mai luxos. La urmă. aici se întâlneau meşterii blănari. şi cei mai tineri dansau în mijloc. Cei de la uşă au făcut loc.Gata. nu intra oricine. puşi pe petrecere şi pe risipit.. Aici se desfăceau case. O muzică dulce şi un zgomot de oameni mulţi. meşterii fierari. după moda timpului. fura şi-i aducea. Aceştia serveau la repezeală. şi întâi au coborât starostele cu Didina. Numai la mijloc strălucea cu o sută de luminări vii un candelabru de aramă. cu tocuri scunde. acoperită cu pânză colorată. 132 . cu ochii pe bărbaţii lor. Trăsurile s-au oprit în fata intrării. în care se ascundeau becuri galbene şi roşii. de-şi lăsau banii. cu ibovnicele sau cu nevestele lor. cu braţe întortocheate.. la care şedeau negustorii.. la Bragadiru. mai încliftat. cu mărgele colorate. călcând prost în pantofii noi. Bozoncea a plătit biletele şi pentru ceilalţi şi. care soseau aghesmuiţi. . şi împrejurul salonului se întinseseră mese. Au urcat scările. În dreapta uşii era bufetul. Plin era. spre ziuă. O lumină tulbure plutea deasupra. guralivi. Un fum des ieşea prin ferestre şi pe o uşă mare de lemn alb. păzită de chelneri ageri. Stăpânul cu a lui şi la urmă caramangiii. o fată de croitor aruncase cu vitriol în ochii unei neveste. colorate în fel şi chip. cădeau până jos. de sus. Altă dată se tăiase cu nişte hoţi în Dudeşti pentru o fată de cincisprezece ani.. o făcuse mieluşica lui. vorbind şi râzând. secretarul sindicatului cooperativelor şi câte unul mai îndrăzneţ.

Pungaşii mestecau stingheriţi şi Sandu îl îmboldea pe sub masă pe ăl bătrân: .. cu şuţii şi cu fetele din Cuţarida. Mai puneau ochii pe câte o străină. flencăneau. Îşi lăsau muierile şi ieşeau afară. şi nu i se întâmplase niciodată ce-a păţit în noaptea aia.Nu aşa. Servitoarele nu se supărau dacă le înghionteai pe afară. Bozoncea îl mirosise. altceva simţeai să mai schimbi muierea. Gheorghe. să înveţe. Nu se uita nimeni cum bagi bulca-n gură. veseli şi nepăsători. Parcă-l înţepa cineva în spate. tremurând de poftă.Ăsta e.Paraschiv i-a văzut nările încordate. Ar fi lăsat dinainte mâncarea.şi pe duşumele. tăiaţi şi dichisiţi în farfurii lungi.. Om serios. Aruncau polii. A comandat Bozoncea de băut şi de mâncare. Cu asta o ţinea Bozoncea în ghearele lui. Ibovnica făcea fartiţii să bage dracii în toţi bărbaţii. râzând Stăpânului. Era ziua lor de desfrânare. parcă eşti la noi în groapă.. Ţine ca lumea furculiţa. Băgau de seamă legitimele. aşa se proptise de lemnul scaunului. cu a lui. şi a înţeles că aici îi plăcea ibovnicei mai mult să trăiască. sâmbătă seara? Acolo petrecea cu ai lui. Dibace femeie! Au şezut la o masă. Numai peşti erau. Se dădeau în vânt. pe un balcon care atârna deasupra liniilor de tren. Ţiganca a pus ochii pe Petrică Cârca. Umblau blănării ca turbaţi în jurul curvelor aduse de peştii lor Ia petrecere.. Degeaba îşi întindeau meseriaşii gâturile. că-mi vine jitia când te văd. nu se uitau. mai spălaţi. Unde erau balurile la care mergea ei. mai deştepţi. Pe unii îi mai ştia. Era frumoasă cum călca uşor. să le umble-n sân şi să le făgăduiască bani. Saloanele erau luminate de lămpi cu gaz şi puteai să joci la ziuă cum voiai . Se dusese timpul lui! Se ridicau altfel de hoţi. Îşi umezea din când în când buzele pline şi-şi mişca mândru capul. le mai loveau. Starostele a rotit ochii împrejur. îşi luau nevestele de mijloc şi jucau cu ele. le furase din prăvălii. preşedintele federaţiei. că li se făcuse de altă carne. Ibovnica. se răsteau la ele. să vorbească la ziuă meşterilor şi să le spună pentru ce se adună fondurile balului.. n-o slăbeau din privit. Îi venea să-l tragă de 133 .. căuta. daţi la liceu. Acesta şedea într-un colţ cu nişte prieteni şi cu nevestele lor. cu privirile la clienţi. cu calfe şi cu curve. Bărbaţii lăsaseră furculiţele şi căscau gura. Ale lor îi înghiontiră. Negustorii mâncau bine. Meseriaşii au întors capetele când au zărit-o pe ţigancă. cu dinţii ei albi şi deşi. Trase cu ochiul la Nicu-Piele. El trebuia să strângă banii de la tombolă şi de la bufet. Meseriaşii se supărau. să pipăi şi altă subsuoară de femeie. Dar ca Didina parcă nu mai văzuseră. n-auzi? Codoşul înghiţea cu noduri şi nu mai vedea înaintea ochilor. doi copii mari. pe la miezul nopţii. de toate neamurile. cu puterea şi cu banii săi. Nici lui nu-i şedea bucăţica-n gât. Lui Gheorghe îi ploua în gură de poftă. pe alţii acum îi vedea şi-i cântărea câte parale fac. tot cu ochii roată împrejur. ai grijă de el. că văzuse bunătăţile de la bufet. cu sosuri de untdelemn şi mirodenii. beau cu plăcere vinul tare ţinut în gheaţă şi după aceea. Avea acasă. cum făcea în fiecare an. Mânca liniştit şi bea cu măsură. I-a şoptit Didinei: . căuta. pe Filantropia.

ce să mai vadă? îl îmboldeau pe Petrică Cîrcu. şi-au făcut ei socoteală. Petrică Cîrcu se ridică matolit.Ia. De îmbătat. Lăutarii începuseră un dans săltăreţ şi mardeiaşii învârtiră nevestele meşterilor. Mai treceau pe sub ochiul lui. i se vedeau ţâţele tari prin despicătura rochiei. parc-ai avea douăzeci de ani! În cele din urmă. să nu învârtească vreo şmecherie. a mai golit un pahar. mă. A mai băut un pahar. Necunoscuţii. mai ia altul. Băgase de seamă cum îl pierde din ochi ibovnica pe meseriaşul de la masa vecină. Şi-a sculat nevasta. şi Stăpânul le spusese să stea liniştiţi. Le-a şoptit pungaşilor: . om şi el. L-a simţit Bozoncea slab. . erau sticleţi de-ai lor. că ai lor o dată pe an le scoteau din casă. a dat o raită pe la bufet.Să mă duc? bâlbâia preşedintele.. Erau nişte transilvănence grase. a strâns banii de la tombolă.mână şi să-i spună: „Hai. Hoţii.. mai ia un pahar. i-a împăturit după ce-i numărase şi i-a aşezat în portofelul lui de piele scumpă. . le spuneau vorbe cu două înţelesuri.. Erau nişte potci slute. că de când se uită muierea la matale. Femeile se ameţiră de plăcere. Că se mai tăiau cu câte unul. nene. care cunoştea. năduşise. nu era supărare. Tocmai duminică dimineaţa le dădeau drumul.Du-te. strigau la lăutari să le cânte cântece pungăşeşti şi-i răsplăteau. de-ai de luau mangă. s-a cam înveselit.. petreceau. . Îţi rupi gâtul pe şina trenului!” Acolo mergeau fără frică de sergenţi. pe când aici? Te uitai în dreapta. S-a mai făcut că nu bagă de seamă. şi câte o coardă.Nu sunt cătrănit. Se uitau la uşi. împleticindu-se şi se 134 . mă. nu puteai să te apropii. nici n-ai pe unde s-o-ntinzi. Pe urmă.Dar dacă mă tratează c-un refuz? . Nechezau ungurencele. a ridicat şi de-acolo o sumă şi s-a întors la masă. A înţeles preşedintele ce să facă. neduse pe la petreceri.. Puteau să ia ştoalfele de şolduri şi să le învârtească până ameţeau. asta era altă poveste. . tineri. cu pieptul mare. că le plăcea. închideau ochii. ţepene de frig. te uitai în stânga. pofta lui! Le pupa după ureche şi le scotea în curte. S-a ridicat Sandu. Era de unde! Spre ziuă le întindeau pe nisipul vreunei binale şi le dezveleau. trebuie că erau negustori de-ai lor. dar mulţumite. N-oi vrea să te ia de mână. Căpătase curaj. meseriaşii . Intrau teleleu peste lume. toate buzate şi blonde. cu părul scurt. s-a uitat la chelneri. Îi plăcea gustul vinului.Du-te. nu petrecea. le ţineau strâns la pieptul lor. nu-l certa nimeni. însă. Ţiganca se mişca. . şi bea.. Să ţie paharul ştia. îşi alegea.Duceţi-vă de le luaţi muierile la joc. s-a dus la oamenii lui de aveau în primire balul. şi l-a îndemnat şi pe Paraschiv: . numai neveste. mă? Ucenicul nu mânca. care se afanisise: . că eşti cătrănit. tot s-a-mbătat Gheorghe. inima lui fierbinte. De ce mă minţi. Bea şi mânca. Petrică Cîrcu. Parcă dracul îl învăţase să facă aşa. nene. S-au apropiat. meseriaşii le-au lăsat. s-a mai răsucit. că aici nu-i de noi! Dacă vine poliţia. Femeia de alături nu se ridicase.Ce refuz. i-a socotit. că se aflau cu ţuţării lor. dar alea erau în treabă. S-a ridicat Piele.În flăcările alea mari să te văz. Prietenii lui de la masă se chercheliseră. a dansat un vals. că se vânduseră toate numerele şi se împărţiseră câştigurile.

Grangurii nu se supărau. mânca-ţi-aş ocarina! Câţiva meseriaşi băteau cu conferi şi deasupra lor căzu o ploaie de hârtii mici. că te-aude dumnealui..Glumeşti dumneata. . . mai obosite. c-o păţi. se aşeză la locul lui. Bozoncea lăsă paharul. Starostele comanda chelnerilor să mai aducă. . că aflase cum îi cheamă. spunea codoşul. . care le umbla prin buzunarele de la spate. Gheorghe i-a dat un scaun.. Aşa şi-a pierdut Petrică Cîrcu cinstea şi cuvântul lui de preşedinte al meseriaşilor. .Nu. Prietenii meşterului o dată s-au oţărât: . Se împărţeau cărţile poştale pentru alegerea reginei balului. poftiţi... dacă nu plătim şi noi cinci baterii.Ce vorbeşti?! Mie aşa-mi plac femeile. nene.Cu plăcere. S-au mai certat.Să trăieşti.Eu plătesc! făcea. el a mulţumit şi-a spus: . puiule! 135 . Cîrcu nici nu apucase să se dezmeticească şi s-a şi trezit cu ţiganca în braţe.Taci.. că râzi de mine. Ceru şi el o sută.Permiteţi? . Nevestele nu se întorseseră. Începu să trăncăne.. . râdea ea stingherită. Închideau ochii şi ascultau muzica. Se ridicase Gheorghe şi Paraschiv să le învârtească. ce gură ai! Arătările chicoteau. naveau ce zice.apropie de masa lui Bozoncea. .Nu vă supăraţi. uluit încă. îi pupă mâna şi. . Paraschiv ţinea în braţe pe una slabă şi uscată pe care atârna rochia.Nu râd... Petrică Cîrcu ceru o sută şi puse un pol pe masă. înjurau în gând: „Uite-al dracului!” Cum să nu te umfli de mândrie? Didina îşi apăsa pieptul pe braţul lui şi meseriaşul se pierdu.Fugi d-acilea. După un dans o aduse la masă. ne supărăm. Au mai cerut câteva sticle cu vin şi s-au lipit cu masa de cea a starostelui. C-o fi. a râs ibovnica. .Când te mai văd.Oliu.Ce dacă? Nevestele nu mai auziseră astfel de vorbe de ani de zile. Găina bătrână face zeama bună. oftau şi nu mai ştiau de ele. Se băga în sufletul lor şi le zicea: . .. Le ameţise codoşul. . ca omul asupra chefului. Bău pe nerăsuflate şi îşi pironi capul în pământ. c-am auzit c-aveţi şi copii. Spre ziuă se pupau cu Gheorghe. că tare mai eşti şucară. Meltenii se încălzeau pe nesimţite. Să-ţi trăiască nevasta şi copiii. cucoană.. Vinul strălucea în lumina candelabrului. Asta aşteptau şi caramangiii.Poftiţi. ridicându-se. făcu Stăpânul. Uitase de toate. Femeia mirosea bine a odicolon şi a piele încinsă.. Se învârtea uşor şi el a căpătat curaj. Se uitau nevestele de la mese.. Împrejur se învârteau serpentine şi viorile se mişcau vesele sub arcuş. se uitau meşterii. Nişte fete iuţi treceau pe la fiecare masă şi le vindeau.Al nostru eşti. doamna dansează? şi s-a uitat spre Didina. până la urmă i-a învins băutura. O privea cu îndrăzneală drept în ochii osteniţi şi spunea: . Petreceau şi muierile. nene Costică.

Sunt negustor. măţarul de la coada Dristorului. lasă-i dacă poţi! Când o ostenea îi făcea cu ochiul lui Gheorghe: .Da matale? se linguşi preşedintele.Buzatu de stai cu el la masă.Adică-i eşti ţiitoare? .. .Şi ce-nvârteşti dumneata? îl luă pe departe. meseriaş vechi.. Cocă s-au făcut draibării..Te are cu cununie? o întrebă..De. acasă. Petrică Cîrcu o lipea pe Didina de pieptul lui. Se cam clătina. şi Picu Calată. de cântă lu nen-tu! striga conu Costică Galeş.Îhî.Ce vorbeşti?! Şi-l mai împunse cu ţâţele. că ele nu erau băute.. Se uita lunganul la una ca la Fecioara Măria: . Şi după el se luară şi ceilalţi: nenea Mihalache Tobă. .Care slut? . N-ai auzit încă de Petrică Cîrcu? . Juca otrăvile. Pe la poarta mândrii trece. . . Trece neică să se spele Şi dă de urmele mele. prieteni la toartă. unde se ţin nişte magazine. . obiceiul lui de neam prost: .Şi nu ţi-e urât lângă slutu ăla bătrân? . din Calea Victoriei.Da de ce-ntrebi? Ţi-o fi milă de mine!? 136 ..Nu vezi? Ţiganca îi râse în urechi şi răsuflarea ei caldă îl ameţi pe bărbat.Păi eu am casele alea mari. om de patruzeci de ani. Bărbatul prinse curaj. să n-am spor.Dumnealui. că-l ştia o lume. hai să te mai fac şi eu un danţ! Şi trăgea cu oblonul la lungan.Mă Piculeaţă. Grigore Piculeaţă s-a dat aproape cu ai lui. ostenite de băutură. că i-ar fi dat sufletul. s-a supărat Sandu-Mînă-mică. L-a pupat pe lăutar pe amândoi obrajii şi-a oftat: . Conu Costică l-a măsurat şi s-a sculat în picioare. dar sa ţinut bine. Meseriaşii aveau nişte feţe grele.. Ţiganii au încordat viorile şi Piculeaţă le-a stihuit la ureche: Izvoraş cu apă rece. la masa lui. .Cine? .Şi iar se pupau.Nu.Mai ia-o şi tu! Acesta se înfiinţa. . care se învârtea neostenit. Ibovnica râse: .N-am auzit. care nu-ţi bea decât duminica. Au chemat lăutarii la masă. de era negustor în Piaţa mare. . Mai au tras după aceea nevestele de ei.Ia să te-aud.Cucoană.Coană. ce-aş mai lăsa eu dracii-n dumneata! Potoapa râdea cu plăcere. Era lac de apă. ştergându-şi palmele năduşite pe pantaloni. Meseriaşul se fâstâci. le mai gâdila. blănarul. Nicu-Piele nu s-a lăsat nici el mai prejos. . Didina îi simţi portofelul burduşit cu hârtii. . le-a luat iar la dans. ia vin'.Să trăiţi! zicea. să-i simtă carnea caldă şi sfârcurile. îl îngână ea. banii meseriaşilor. mă. cu etaj.. . . Băga boala în ele. În timpul ăsta. . le cărau de lângă bărbaţi. Iordan Beluşica. .

of..Adică.. Nea Mihalache Tobă a scos o sută şi-a lipit-o cu scuipat de fruntea guristului.Da copiii. 137 . Păi. Ochii tăi mă bagă-n boală. suferă! Piculeaţă a lăsat ochii în jos şi-a schimbat-o: De-ai fi om şi ai pricepe Dragostea de unde-ncepe. Of. of.Ia spune.. să te-ncalţe. să-mi trăiască. De la ochi. Simţea gura fierbinte a meşterului lângă obraz. .Păi cine să fie? Eu! Ochii ei se aşternură într-o parte. . vreau să mai risipesc.. de la sprâncene. Of. . ca la turci! Uite! Şi-i aşeză mâna pe pieptul său. Uitătura lui era verde şi rea.. Bea tăcut. lele. Leano.Cum adică? Preşedintele se dezlegă la limbă: . Leano. dar ea nu-l asculta. mendrele lor. dar îi şi plăcu. Îi fu frică ţigăncii. Ardea de o mânie abia ascunsă.. să te-mbrace.Să mai aducă vin! strigă el. Bani la mine. care ştiau plăcerea meseriaşilor.Să mă mai gândesc şi eu. palma lui lată şi plină care-i umbla pe spate şi i se făcu a dragoste. .Ce să te mai gândeşti. La mfndra cu ochii negri. Paraschiv şedea la masă şi-o privea. Foaie verde firul ierbii. o lungi mai departe Cîrcu. . să te ţină ca pe-o prinţesă? . Dar era bine şi se simţea fericită văzând pofta atâtor bărbaţi. Erau trei acordeonişti tineri. ce-ţi mai trebuie? Petrică Cîrcu o privi drept în ochi: .Parcă n-ai şti că ţi se urăşte! . of. să-ţi cumpere ce vrei şi să-l iubeşti.Şi n-ai vrea matale vreun negustor cu parale. Eu plătesc! Ea ştia că nu-i de loc beat şi că acasă o s-o bată pentru că l-a lăsat pe Cîrcu s-o mângâie. mă sui pe dealul Cernii. .Aşa. aşa. Şi-apoi. Jumătate din orchestră cânta mai departe pe estradă pentru ceilalţi.. c-oi avea şi copii? . bolborosea preşedintele. .Păi dumneata ai nevastă cu cununie. dar ce-are familia cu treaba asta? îmbătrânesc.De! chicoti el.. în duşmănie. Străinul vorbea întruna. Leano.Am. să te aibe pe banii lui. Locul se mai golise. .. mi-ajunge cât am strâns. mă. De la buze tinerele. lelişoară.Şi ăla cine-ar fi? . Of. Întâlni şi privirea Stăpânului. Unde cîntă puiul mierlii. of. Piculeaţă tot mai cânta la urechea lui conu Galeş: Of. lele. Salonul se umpluse de fum. şi curentul făcut de geamul deschis şi de uşă nu mai ajuta la nimic. unde se simţea portefelul plin.

nunţi şi bătăi. că-mi fură nevasta! Lăutarii s-au oprit uluiţi din cântat. mă. Vara da o iarbă înaltă. gârlă. În mijlocul salonului se făcuse un loc larg în cinstea celei alese. Mai muriseră. abia ţinându-se pe picioare. pe nesimţite. când a băgat de seamă mişcarea. apoi liniştea învăluia din nou curţile până la Bobotează. Lucrătorii aduceau gâşte să le îndoape şi porci pentru îngrăşat. Săptămâna brânzei Cine să-i ţină minte? Băteau vânturile peste locul sălbatic. A încredinţat-o lui Gheorghe şi s-a aşezat lângă meseriaşi. Gheorghe cu ucenicul s-au dat lângă uşă. dar n-aveau ce-i face. . Timpul căciulii. Nenea Mihalache Tobă i-a lipit şi lui o sută de frunte.. după obicei. Laţi i-au lăsat. Muierile ţineau prosoapele lucrate în arnici. Atât aşteptase Bozoncea. Tot pe atunci băteau finii la uşile naşilor cu plocoanele. suferă! se ruga şi Picu Calată. că le plăcea şi lor ibovnica. fii atent. duium de omăt. ca târgul! Dar erau frumoase locurile ălor de le îndrăgiseră. mai uitându-se cu frică la staroste. veneau zăpezile. portocalele şi lămîile învelite în foiţe. Săriseră şi nevestele să-şi scape bărbaţii şi strigau cu frică. Au ocolit tot salonul. Trecea părintele cu dascălul. . se împuţinau ăi vechi. Ceilalţi se uitau dimprejur la ei. când venea sfinţiasa cu miruitul. Preşedintele federaţiei. Acordeonistul s-a apropiat şi el. veseli. au plecat cu trăsurile în goană. Pe urmă s-au strigat cărţile poştale. Vremea se înăsprea. şi negustorii au început să bată din palme. De sărbători. Se mai amestecară nişte chelneri şi alţi negustori. Nu putea să-i lase singuri la o asemenea împrejurare şi. unde cântaseră lăutarii cânta câteodată popa. Au scos-o regina balului.Săriţi. Măr i-a făcut Stăpânul pe meşteri. meşterii aruncau cu confeti şi cu serpentine roşii. I-au strigat numele. le-a înjumătăţit sumele. O învârtea uşor. Piele i-a dat un cot lui Paraschiv: .. Fetele oftau cu părere de rău.Suferă. să nu-l bage de seamă. Cădeau ploile. A răsturnat masa şi-a strigat: . mă. În înghesuială. codoşul s-a apropiat şi le-a pus piedică de-au măturat parchetul. Nevestele se uitau chiorâş la ea. că s-au ciripit muşteriii! Mînă-mică tot mai dansa cu o nevastă gătită ca un vicleim.Na-vă! Să vă mai uitaţi la nevestele altora! striga. Zilele treceau. veneau alţii. drumurile se lăţeau. şi Petrică Cîrcu a oprit-o sub candelabru şi-a dat so pupe. Cîrcu cumpărase încă cinci sute pentru Didina şi vreo cinci sute ceilalţi. dar Sandu şi Nicu-Piele au terminat repede cu ei. Lanţurile de hîrtie îi legase la un loc. s-a ridicat după obicei. mai râzând. ploştile 138 . Până să vină sergenţii. De pe margini. Lumea. uşurel. râzând şi spunând măscări. Didina atunci îl uşurase de portofel pe preşedinte. Doar aşa era obiceiul! Sandu şi Nicu Piele i-au şi încălecat pe negustori.Ucenicule. iar bărbaţii.Mai că nu plângeau meşterii. Plesnea de mândrie. apoi primăverile.

drept în pulpa dulăului. mă! Precupeţul s-a întors: . şi mă latră.. zice. Din când în când. îmi iese înainte. Al cârciumarului sufla cu limba scoasă. la pompă. l-au apucat dracii. Zăvozii se năpusteau scormonind. Al lui Chirică rămânea mai în urmă. Când dădea iama în grămadă însemna că terminase. crezi că mă mai lasă să intru în curte? Da de unde! Ăsta nu-i stăpâna meu. Plecau pe urmă mai departe. roşcaţi. flocos şi întunecat. Aveau boturile ascuţite şi ochii fierbinţi de poftă. Al lui Chirică. că-l prinseseră grădinarii în bostani şi-l schilodiseră. În frunte. Veni şi celălalt. Îl rupea aşchii-aşchii şi scotea dintr-o dată măduva galbenă şi putredă. unul după altul. Nu vedea bine înaintea ochilor. Primăvara venea neştiută. camioanele. Era beteag de un picior. urcau malurile. Din cauza lui era să se omoare omul cu oltenii într-o dimineaţă. cel mare. ai lui Stere şi d-ăi fără căpătâi. Mirosise osul. dăduse prin gardul de mărăcini şi răscolea brazdele. Sătul. Ce de petreceri! Prin februarie se ardeau gunoaiele şi se reparau gardurile. Dregea o sapă. Grădina era departe. lung ca un castravete şi bolâu. că mergeau ca la nuntă. coborând pe drumul îngust. Ieşea tot praful din el. Corciturile oltenilor lipăiau lângă şef. Încă la cârciumă mai glumea cu Spiridon: „Ehe. că şef era câinele lui Matei! Nu mişca unul. Ăl mai mic dintre fraţi şedea lângă un pălimar. Spiridoane. Vineţiul fochistului bătea aerul cu coada ridicată.. ridica ochii. cum mă simte. Tot nu mişcau. ca stăpânii! Albi. Ia să viu seara nebăut. până acasă. se fudulea privindu-i cum se încaieră pentru ciozvârta rămasă. Era lacom. Cam aprins. al lui Chirică. pe la grădinile oltenilor. Toţi priveau pieziş. Nemâncaţi." Puşcă în toată mahalaua Cuţaridei n-aveau decât oltenii. Râpile galbene se umpleau de câini.Bă! a mai strigat o dată. El. în mână. care a luat-o de-a dreptul prin roşii. păi al meu mă cunoaşte după miros. şi din fundurile lor se rostogoleau resturi grase. Adulmecau gunoaiele şi cu nasul tot sub coada căţelelor din jur. grămadă. ai gunoierilor. până-l sângera. suflecându-şi mânecile.Ia ascultă. apoi se întorceau spre groapă. Păi stăpânu meu miroase frumos. că era la începutul săptămânii şi el se grijea lunea la Stere. pişându-le verzele putrezite. chelălăind. Pândarul de sus.şi gâştele gătite. să-i meargă bine. Se lăsau pe malul gârlei. Cerul se subţia. moţăia de-a-n picioarele. Erau o ceată: al lui Gogu. ce. nu te-apropiai. plin de cositor. pe mal. Javrele. Gunoierii descărcau sus. dă damfuri! De-aia îmi beau dorobanţul meu. Dulăul rotea ochii la ăilalţi. hămesiţi. a rachiu. Lua unul de blană şi-l târnosea. Mahalaua creştea spre Filantropia. El scormonea pământul. Câinele. Era plin de pământ şi se uita la ceferist. 139 . Ceata se oprea împrejur. Chirică a dărâmat poarta de sârmă: . Sub garduri încolţeau mărăcinii. Când şi-a văzut câinele cu sângele baltă sub el. rugătoare. Chirică ţinea la al lui ca la un copil. Animalul îşi lingea rana şi avea o privire sfârşită. numai colţi. Victor. pentru că os se afla sub laba sa. şi-ntr-acolo apucau. cu spete mari. cât viţeii. câine. Dă din coadă şi se bucură. A plecat cu fierul încins. negri. pe sub gardurile negre. Acarul lipea o cratiţă în curte. ai mecanicului. poc! cu puşca de sare. să-i ucidă. al tâmplarului.

Se opreau în faţa bisericii şi se întindeau pe lespezile albe. din care se scurgeau seminţe albe. cu inima uşoară. Avea urechile clăpăuge şi-l ciupeau muştele. de ziceai că moare. nu vedeau. şi mai multe nu! În timpul ăsta muierile năvăliră în răsaduri şi cărară toate verzele. Pe la două. Noroc că se feriră. Oltenii văzură că nu-i de glumă. Era plin de troscot şi afumat. Au dat buzna în grădină. v-arăt eu vouă! Victor se apropie să-l împace: . Şi barem să fi murit jigodia! De unde! A scheunat trei zile. Din gâtlejurile adânci li se scurgeau bale groase şi adormeau. mahalagiii n-auzeau. Când plecă şi ceferistul acasă. când soarele cobora spre apus. Îi cam duşmăneau pe venetici. Întâi se ridica cel brumăriu. Nici roşiile nu le-au lăsat. Câinii erau leneşi. îi creşteau din sărăcie. vă bag în spital! . Abia şi-a tras sufletul şi s-a pus pe ţipat: . Hămăia scurt.Dar de ce dracu nu-l legi? îndrăznise până la urmă şi cel mic. Se târa câte unul după umbră şi iar cădea pe labe. că se pricopsiseră din grădinărit. Chirică 1-a oblojit cu apă de plumb şi javra a rămas şchioapă. Al lui Gogu horcăia încă. Era ceasul când soseau 140 . Negustorii udau salata şi pepenii cu căldări mari de apă. Parcă se mai lungiseră. Chirică l-a înşfăcat pe Victor. Se întorcea cu ceata pe la prânz. . îşi vârau boturile sub vinetele putrede. împărţeau bucata de mămăligă. aţi început să ne împuşcaţi? Vecinii alergară să vadă ce-i. Sifonarul sări să-l ajute. plutea o duhoare stătută de ceapă stricată. unde erau dughenile cu zarzavat.Să vă luaţi calabalâcul de aici. apoi adulmecau spre prăvăliile măcelarilor.Ce să fie? Mi-au omorî nepricopsiţii ăştia câinele! . Pică tocmai atunci şi sifonarul. . grădina era toată o paragină.Aoleu! Şi asta o auziră şi ceilalţi. al lui Ilie. din groapă. O apucau spre şina Constanţei. Blănurile duhneau a gunoaie şi. Să-l omoare.Vă omor! Şi zvârli fierul spre ei. Nici nu se mişcau. Atât i-a trebuit lui Chirică. Drumul îl ştiau. târându-şi limbile prin praf. S-a făcut o dată galben la faţă. aruncau după ei cu coceni de porumb. numai să aibă cine lătra în bătătura casei. Lovea aspru camionagiul! îl apucase pe cel mic cu o mână şi-l vârâse între genunchi. Javrele dădeau roata pe la grămezile de roşii terciuite. scormoneau baliga limpede. şi dă-i buşeală. Ce. Sacagiii. sătul. nene Chirică? Ce s-a întâmplat? îl întrebă apropiindu-se. Deasupra.Sărăciilor! Mi-aţi omorât câinele. se urneau. Prin magherniţe se aprindeau lămpile. Ceata se strângea şi câinii se vânzoleau a joacă. Piaţa mirosea a resturi. Fochistul zbiera cât îl ţinea gura: .Nimic. să lingă băltoacele.Ce-i? . Ei ţineau la dulăi. . Arunca zadarnic din coadă. nişte haidamaci soioşi.. după munci. şi plecau mai departe. Se mai canonea pe o parte şi se scula cu dosul la biserică. deschizând un ochi. Degeaba strigară să nu le calce vinetele în picioare. cât era el de pirpiriu. la soare. Ridicau poalele pline şi blestemau pe olteni... Căţelele o luau înainte şi dulăii după ele.Ce-i.Ascultă. se opreau pe la cişmele. Se lăsa amurgul şi se întorceau sacalele primăriei. puteai să-i loveşti cu pietre.

să rupă burlanele. nu alta. Nu se mişca de loc. Loveau cu topoarele şi cu ţintele. des şi încâlcit. cu două.Ce făcui? scuipase gunoierul.Na! Javra a icnit. unde şedeau nişte câini boiereşti. Pe pietre.camioanele pline cu viţei tăiaţi de la abator. Grigore îl omorâse pe al lui cu prăjina într-un ajun de Crăciun. o luau înapoi spre groapă. Tabla 141 . Pe urmă. se încingea sângele în ei. Mai croiau vreun crac de pantalon. năclăit. de pe buturugile negustorilor. dar nu scăpa zdravăn.. şi cu ochi mari. . Le-ar fi dat inima dulăilor! Se opreau în faţa vergelelor de fier. Degeaba. Nu erau de nasul lor asemenea căţele lăţoase! Privirile animalelor sătule treceau peste capul mândru al câinelui lui Gogu.Vin'. Câinii se repezeau în cizmele parlagiilor. o puzderie de căţele scurte-n picioare. până 1-a găsit Aglaia. cu părul ca sârma. că n-oi muri dintr-atât! El. de necaz.. Asta era vara. omule. Nunţile pe acoperiş se ţineau lanţ. A mâncat ce-a mâncat. de necaz. . se îmblânzeau şi îşi găseau loc prin magazii. Câte unul din ceată trăgea o piele după el. l-a lovit o dată cu sete: . Mai înfuleca vreunul câte o halcă de carne pusă la afumat. Potaia fugise lăsând resturile. L-a pândit nemâncat. domoliţi. A patra dimineaţă. miroseau mârâind. Şeful. că numai Dumnezeu ştiuse cum strânsese banii să cumpere porcul. Grigore era făcut drojdie. Altfel. Uitase magazia descuiată şi câinele a dat peste o jumătate de porc spânzurat într-un cui. Când începeau ploile. Se opreau în capul mahalalei. s-a îmbătat. a plecat la Stere să se îmbete. sângele câinelui înroşise zăpada. dădea strechea în ei. lasă. săreau cu labele pe gard. se scurgea sângele cald al boilor. Vinovatul s-a apropiat tremurând. rotunzi. Omul îl aştepta. A sărit de două ori şi a apucat hartanul. Când i-a venit sub bocanci. Întâi le apuca un pârjol pe pisici. Ăştia nu se speriau cu una. dar n-apuca să fugă. Aglaia ieşise din bordei şi se ruga de bărbat să nu-l ucidă. Iarna tremurau sub porţi şi se jigăreau de nemâncare. de loc. trişti şi plini de ape. Al lui Gogu tot nu se lăsa până nu fura un bojog roşu. că am rămas fără porc! a strigat cocoşată. Ce le-ar mai fi scărmănat jigodia! Ieşeau servitoarele stăpânilor şi îi alungau cu pietroaie. dar omul nu s-a îndurat decât după ce-a rupt prăjina pe el. Turma se întărită de mirosul sângelui. hop şi câinele! Se gudura. la un gard înalt de piatră. nu făceau nici un rău jigodiile. care pândea ceasuri întregi în faţa grilajului cenuşiu. Ceata fugea schelălăind. că sosise săptămâna brânzei. Precupeţii dădeau chiot şi ieşeau cu ciomegele. târân-du-se cu burta pe zăpadă. Vreo trei zile a stat ascuns. şi cum venea februarie. şi dulăii. ori vreo bucată de zgârci cu copită cu tot. Ce să-i mai tihnească dumicatul? Degeaba trăgea nevasta de el: . mai murea câte unul otrăvit. Şi.Haide. Nici nu se uitau. Potăile erau gătite cu funde şi cojocele de postav.

cădeau în podurile pline de praf. acoperite cu gunoaie. Câinii. O forfecau în colţi. O întorcea şi pe-o parte. şi mici şi mari. Din partea cealaltă. lucind pe sub streşini. Din groapă urcau motanii urduroşi ai sifonarului. îi sărea drept în ceafă. Miaaaauuuuuu. soseau pisicile ceferiştilor. Apoi. Cotoiul vărgat al lui Stere se prelingea pe lângă coşurile de cărămidă. Cumplite nopţi! Cădeau ploile de martie şi tot nu se astâmpărau. Începeau pândele. Din găurile podurilor. de acolo. se aruncau unul asupra altuia. se unduia peste ea. peste burlane. cu ceata. pe neaşteptate. mirosea şi. Şi să-i fi văzut! îşi trenţuiau floacele.Miarlaaauuuu. de sidef. negre şi lunguieţe. o lua cu dinţii lui puternici şi o tăvălea. pe lângă ţevile unsuroase. Cotoii se întâlneau sub căpriori şi se scărmănau. umbrele lor călcau falnic. De sub colţii albi scotea limba lui lungă şi băloasă. o cuprindea acoperind-o cu trupul lui mare şi o răsucea încet. Hoţomanul o lăsa oleacă. Ieşeau cu toţii. Treceau în galop prin grădini. jos. rupând lanţurile şi gardurile. Tavanele de lut şi bălegar duduiau sub ei. de sus. Jos. Luna urca tăcută. Câte douăzeci după coada unei căţele.. o ducea moale ca pe-o treanţă până la marginea streşinii şi o zvârlea în curte. în umbră.. pleca spre Grant sau spre Tarapana. pisicile lepădau prin magazii. Turbau. Motanul mesteca din mustăţi. Dulăii atâta aşteptau. O blană zbârlită urca furiş şina acoperişului. suiau prăjinile puse lângă coşuri şi. El se oprea în vârf. se avântau în fundul negru şi adânc. un mieunat adânc. de-a dreptul peste malurile abia înverzite. nu alta. Bairamul nu se isprăvea până în martie. Se ascundeau în întuneric pândindu-se şi. Câinele croitorului se oprea departe. lângă butoaiele cârciumarului. peste sticlele luminoase. Lupta era crâncenă. când stelele pluteau într-o ceaţă lăptoasă pe acoperişuri. ceata adulmeca. Când era aproape. Torcea nepăsător. În aprilie. Pisicile cădeau pe magazii. Se apropia şi lătra scurt. se înălţau sforăielile motanilor. . Se umplea mahalaua de mâţe. unde se încurcau căţelele chivuţelor. îşi alegea potaia. se auzea din vecini. Ocoleau curţile Adinei şi întunecate. şi de acolo. Se amestecau zvâcnind şi stropşindu-se. numa ochi. Pe la nouă. Săptămâna brânzei numai săptămână nu era. Pe luminatoare. sfâşiindu-şi blănile cu ghearele. cu gâtul întins la lună. Doar colţii ascuţiţi ca bricele aveau un luciu şters. Apoi dădea strechea în câini. Cotoiul se făcea că n-o vede. Vineţiii oltenilor se repezeau şi ei 142 . şi pe alta. se strecurau cetele cenuşii. lângă calcanul casei. deodată. urla aproape de căţeaua înspăimântată şi se linguşea. răspundea. mârâind. dinspre Griviţa. O târcolea înfiorat. măturând zăpada vineţie cu ea. Dulăii stăteau nemişcaţi. ruginită şi mâncată. mireasa se oprea. . Luna răsărea pe la opt. cu ochii lui ageri. Al lui Gogu.Miaaauuuu.cârciumarului duduia de bătăile cotoilor. O săptămână nu le ajungea. cu coada ridicată. miaaaaarlllaaaauuuu. cu ochii galbeni. Peste tinicheaua caselor cădea o zăpadă de lumină subţire. Săreau gardurile şi. Se strecura apoi dedesubt. ţinând-o răstignită între gheare. săltau gheme şerpuitoare. La urmă. Răspunsul era prelung.

Nu se mai arătau multă vreme. mestecând tutunul între fălci sau aprinzând ţigările unul de la altul.. Într-o vară îi apucase o turbare. aprigi. Trăgeau să moară. 143 . Atunci nu te puteai apropia de ele. Muriseră pe capete: al mecanicului. Tot al lui Gogu era mai tare. Când cădea noaptea. Trupurile se încolăceau. dar atât. Dacă mai scăpa câte unul-doi. Din când în când se auzea un ropot mărunt de picioare degerate. zvâcnind scurt. rar. Muierile ieşeau cu prăjini. Se întorceau beliţi. Din curţi. încremenit. s-apucau să sugă ţâţele roşii şi pline. de primăvară. Mergea tot cu capul în jos şi nu mai mânca. chiori. Câinii scoteau urlete lungi şi se avântau spre drumul Chitilei. Avea ochii sticloşi şi se lungise. nici măruntaiele de la măcelării. într-o zi de iarnă. bărbaţii. L-au dus ucenicii lângă baltă. atât de vorbăreţe altădată. Femeile. se alăturau alte cete. Era frig. parcă fără chef. Îl sângerase unul de beregată. ca o pătură îngheţată. Ogarii ceferiştilor aveau picioarele subţiri şi lungi şi capetele ascuţite.şi se încăierau. Croitorul 1-a găsit. Se muşcau unul pe altul şi înţepeneau. aruncându-se spre namilele murdare. Rânjea o dată cu ochii aprinşi şi se zvârlea spre ceilalţi. În urma câinilor se ridicau nori mari de praf. În iunie. şchiopătând. se înnodau. muierile le înecau plozii în zoaie. nu spunea nimeni nimic. Geamurile negre. Peste iarba crudă. Tăiau apoi liniile albe de fier. Erau furioşi şi întărâtaţi. cu perdelele lăsate nu scăpau nici o lumină. ai oltenilor şi vreo câţiva străini. Grămada neagră şi lăţoasă a celor din groapă se strângea lângă şef. A murit şi al lui Gogu. pestriţi. Şina Constanţei era aproape. treceau Griviţa tot fugind. mort. Rânjeau colţii şi se dădeau la picioare. Dulăul nu se juca. De la canton săreau zăvozii celui ce schimba macazurile. Câteva sute de oameni aşteptau nemişcaţi în faţa porţii: muierile. Spre seară. să-i alunge. cu broboade negre aşternute pe obraz şi cu pumnul strâns. ca şi când ar fi vrut să nu tulbure somnul mortului. turma sălbatică urca iar malul pieptiş şi cădea în goană peste câmpul pietros care ducea în mahalaua vecină. Îşi căutau beregăţile. să-i despartă. Câte şase făceau. Nunta se desfăşura înverşunat. Cerul. După o săptămână înlemnise lângă uluci. Din el scăpau nişte floce albe de zăpadă. cădea o bură. orbi şi graşi. Din inima lui neagră mâncase o căţea. „Rudele” lui Bică-Jumate Mulţimea privea tăcută şi neclintită ferestrele casei de peste drum.. în spate. Când fătau. Goana nu se domolea decât atunci când intrau pe uliţele noroioase de lângă Ateliere. îi alunga şi se întorcea potolit. Aruncau după ei cu lături. şi măturau pământul. spre seară. căţelele gâfâiau la umbră şi aşteptau să nască. Nu le mai priau nici oasele. iar pe dulău l-au ciugulit ciorile. Ceaţa s-a risipit. înţeleşi. Căţeaua venea singură şi se lăsa coţăită. I-au lăsat doar blana bogată. nu scoteau un cuvânt.

că gardul înalt de piatră ce ascundea casa întunecoasă va ocroti taina lor. spre locuinţa cămătarului. ca să privească în stradă. Speria mai ales această tăcere apăsătoare. începuse să miroasă şi nu mai puteau întârzia fără să-l fi dus la cimitir. Rudele. Îi strânsese laolaltă vestea adusă de o femeie: . erau cu toţii aici şi aşteptau. se mişcau neliniştiţi câinii lupi ai stăpânului. şi dacă se mai încumetase câte unul într-aici. Dar pe la patru. spuse cu spaimă: .ascuns dincolo de zidurile mute ale casei cu două caturi. Îşi blestemau în gând soarta pentru că răsturnaseră casa cu susul în jos şi nu găsiseră decât o ladă plină de poliţe. până unde. stăpânirea cruntă din ochii oamenilor. Oamenii nu aveau ce să-şi spună încă. Popă nu chemaseră. înfometaţi şi gata să sfâşie pe cineva. Dricul sosi dinspre Filantropia. deşi iarnă. hurducăind prin gropile drumului 144 . ca de obicei. ca să nu afle lumea că Bică-Jumate nu mai era. Nu puteau s-aştepte nici noaptea. vreo două femei şi vreo trei bărbaţi. Pe o masă aştepta coşciugul. acoperit cu un giulgiu alb.Uitaţi-vă ce-i afară! Rudele se înghesuiră şi văzură mulţimea tăcută. cu siguranţă. Femeile se închinau din când în când şi priveau spre podele. Bică-Jumate dormea netulburat în coşciug. domnea o tăcere apăsătoare. bănuiau că vor scăpa cu faţa curată. strânsă pe neştiute în faţa porţilor de lemn. să-l bocească. să-l care la Străuleşti. gândeau. de oameni mari. Dar lumea tot aflase. Rudele pândeau neliniştite din casă uliţa aglomerată. Vor să-l scoată din casă pe furiş. orbii şi schilozii trebuiau să aştepte la capelă. Era un bărbat trecut de 50 de ani. Urmele ghearelor lor. scund cât să intre într-o ladă. pentru că nici unul din preoţii mahalalei n-ar fi venit să-i cânte la cap fără primejdia de a fi sfâşiat de oameni. cu o faţă suptă. totdeauna legate cu un lanţ gros. ţinută atât de bine. Rudele aşteptau să sosească dricul. cu ochi răi şi întărâtaţi. dar cerşetorii. Fratele mortului tocmise o ceată de milogi. Şi clipa sosirii dricului se apropia. Trecu aşa un ceas sau mai mult.A murit Bică-Jumate. Şi aici. până pe la prânz în ziua aceea.. când una din femei trăsese puţin colţul unei perdele. acoperiseră curtea. cărat noaptea la domiciliul cămătarului. şi-l priveau cu o ură neascunsă. Jos. azi îl înmormântează. nu va merge nimeni. sicriul semăna cu o ladă soldăţească de campanie. în încăperea fără lucruri. fusese pus pe goană. porţile cimitirelor se închid. pentru că ceea ce avea să urmeze era o treabă serioasă. Animalele adulmecau o primejdie de afară şi nu urlau dezlănţuite. cu faţa acoperită de giulgiul cel alb. Era un sicriu de brad. răposatul şi-i ţinea în altă parte. şi toţi bănuiau că fratele mortului ştia unde şi-i ascunsese. tocmit tot în taină. Într-adevăr. în curte. un cimitir de la marginea oraşului. aşteptau încremeniţi pe nişte scaune. Copiii rămăseseră acasă. O dată cu căderea întunericului. mulţumindu-se să pândească numai pe cei din uliţă.. rămase în zăpadă. tocmai pentru a nu băga nimeni de seamă că vestitul cămătar al Cuţaridei pleacă în lumea celor veşnici. Banii. Mortul stătuse trei zile şi. ieftin şi întocmit la iuţeală de doi meşteri din alt cartier. Cei de faţă dormiseră cu schimbul în timpul priveghiului şi.

. făcu sec fratele mortului. Unde-i mortul.Ce-o mai fi şi asta? Să duci omul Ia groapă când e noapte!. aţi venit? întrebă o femeie.. Pe cap avea o pălărie caraghioasă cu pampon din pene de gâscă. cioclii îşi scoaseră pălăriile caraghioase şi îşi făcură cruce. .Nu i-o fi plăcut lumina soarelui. nu-i nimeni aici? întrebă tare cel care mânase caii. Lanţul căzu cu zgomot şi oamenii din uliţă zăriră o clipă chipul verde al fratelui. Ajunşi în casă. . Cioclii nu văzuseră până atunci mulţimea. . Bateţi capacul coşciugului.. Nici o perdea nu se clătină.Am venit. Ajutorul se dădu jos.Intraţi. Nu răspunse nimeni. .. Mâna caii nepăsător. parcă zidită cu picioarele în zăpada îngheţată. nebănuind că o să găsească atâta lume de faţă. urmându-l pe bărbatul necunoscut care tocmise acum trei zile echipajul mortuar. acoperit cu bălţi îngheţate. spunea leneş şi plictisit celălalt cioclu. Nu e timp de întrebat. cu putină spaimă în glas. făcu semn către poarta spurcată a cămătarului.Cum. un om înalt şi slăbănog.Nu.Hei..Încă puţin. Pe capră stătea un cioclu îmbrăcat în haine negre. . trăgând cu 145 . adăugă altcineva dintr-un colt.. întinzându-le noilorveniţi: . n-auziţi? A venit dricul! În cele din urmă se desluşiră paşi prin curte. cu mâini lungi ca de maimuţă şi un chip livid de băutor. Cioclii se apropiară şi bătură tare cu pumnii în scândurile lustruite. . . Când unul din ei observă rândurile de femei şi bărbaţi încremeniţi în faţa porţilor avu un fior de spaimă.Ce-i cu ăştia? întrebă. Cineva. Caii se opintiră de câteva ori şi în cele din urmă echipajul ajunse iar pe drumul cel bun. o muiere bătrână. că aici ne-a dat adresa.nesigur. oameni buni? întrebă ajutorul. . şi rupeam spiţele. blestemând mahalaua împuţită cu oamenii ei cu tot..Luaţi.. aflat tot pe capră: .Aşteaptă şi ei pomana mortului. Dricul intrase într-un şanţ acoperit cu o zăpadă pufoasă.Gata. şi se întoarse spre mulţimea tăcută. . sărind jos de pe capră.Ptrrr! Noii-sosiţi priviră porţile ferecate cu lanţ şi lacăt şi ferestrele întunecate. atunci.. . Cioclii se mirară: . date şi ele cu tuş sau cu altceva.Să pornim. şi o roată din spate se scufundase până la butuc. spuse scrâşnind. Cioclii înţeleseră că ceva nu era în regulă şi se strecurară repede dincolo de poartă. de sufletul mortului! Cioclii băură de două ori la rând şi se apucară de treabă. nu mergeţi cu el neacoperit? . speriat ca un şobolan. spuse el scurt.Hei. Era numai mirat că înmormântarea trebuia să aibă loc atât de târziu şi vorbea cu ajutorul lui. Una din femei aduse două păhărele de rachiu. Caii se opriră adulmecând.

privind la ciocli.. acoperiţi cu o blană de scânduri. opintindu-se şi asudând de efort. fără popă.. mai păsuieştemă!” El.Pleacă.. ne lasă! . din scânduri ieftine de brad. . Fratele mortului dădu de perete poarta casei. dar aceştia porniseră. îmi mor copiii de foame. Urmă un moment de descumpănire. şi o secundă cele câteva femei mai din apropierea curţii fură gata-gata să-şi facă cruce. Dricul hurducai prin gropile uliţei. îţi cerea o sută jumate. le înţepeni mâinile şi aşa îngheţate. înfruntând privirile duşmănoase de-afară. Uşa fu dată de perete. ca şi când ar fi vrut să-l oprească. Bărbaţii priveau sicriul negeluit. spuse unul. Cioclii apucară coşciugul: unul de un capăt. că vă dau un bacşiş.urechea spre stradă. Am venit la el şi i-am căzut în genunchi: „Domnu Bică. care împingeau coşciugul mai în fundul dricului. strigă o femeie. când 146 . Ceilalţi îşi luară paltoanele din cui cu o strângere de inimă care nu scăpă nimănui.. Bărbaţii se buluciră spre cai.Pe-al meu când l-au schilodit la fabrică şi-am vrut s-aduc doctoru l-a lăsat fără un sfanţ pentru că n-aveam ce-i da în garanţie! Glasurile muierilor şi ale bărbaţilor se amestecau acum ca o grindină. cu capacul bătut în cuie. Cioclii îi biciuiau fără milă. Se auzi un scâncet de femeie. Îţi da o sută.Pleacă! făcură cu spaimă muierile din faţă ca la un lucru neaşteptat. . .Mie mi-a luat trenţele din casă.Eu mi-am dat foc la casă. numai ca să n-o ia el strigă o femeie mai dintr-o parte. nimic: inimă de câine! . înspăimântaţi şi ei puţin.L-au ascuns.Dormea pe poliţele noastre. Morţii înspăimântă întotdeauna pe cei vii. Rudele se făceau că n-aud. Când capacul fu bătut în cuie cineva spuse: .Şi mânaţi mai cu viaţă. dar o ură veche. mai repede.Haideţi. Cioclii desfăcuseră uşa de cristal a dricului şi aşezau sicriul pe nişte bulumaci.. încât toţi priviră înapoi.. clătinându-se când pe-o parte... .Calic a fost.. altul de celălalt şi coborâră încet scările. cu care ne storcea pe la judecăţi şi pe la portărei.Pe mine m-a scos la vânzare! A protestat poliţele şi mi-am mâncat de sub unghie ca să plătesc aucaţii. că v-ajungem noi! Se mai bău câte un pahar cu rachiu. strânsă de ani de zile. amintindu-le viitorul. Mulţimea încremenită până atunci începu să se mişte. Unul din bărbaţi şi o femeie rămaseră acasă. peste care se aşternuse o pânză neagră. . Cioclii închiseră în cele din urmă uşa dricului şi se urcară în grabă pe capră.Cerea camătă. muiaţi. .. calic moare! Glasurile se aprinseră: . atât de nepotrivit. Poarta fu închisă repede în urma celor care trebuiau să urmeze mortul. spuse scrâşnind fratele mortului. . şi uite-l cum pleacă la groapă fără slujbă. . Dintr-acolo nu se auzea nimic.Avea bani să cumpere şi biserica. .

Ăla de-a fost plutonier în armată şi s-a pricopsit pe spinarea săracilor. pentru că nimic nu este mai fioros decât mânia unui grup de oameni. scăpat de pe bulumaci de atâta goană. m-auzi?! Cioclii tremurau pe capră şi abia stăpâneau caii tulburaţi de rumoarea glasurilor din spate. Arcurile negre de metal erau bune şi de fiecare dată sicriul mişcat când încolo. Ceferiştii atunci ieşiţi din schimb întrebau de pe trotuare: . 147 .Se ţinea cu judecătorii şi cu sergenţii. Când să treacă podul Constanţei. ridicând mâna ei osoasă ca o gheară deasupra capului.pe alta. . . aşteptând parcă să se întâmple acel fapt care iar fi răzbunat fără ca ei să mai facă ceva. . cât ar fi vrut ei s-ajungă mai repede la Străuleşti. stăpânită multă vreme şi aprinsă acum ca benzina. că pe mulţi a mai nenorocit.. . şi vorba asta îi împacă oarecum pentru că urmară rudele. Marşul precipitat îi încălzise pe oameni şi stârnise în rândurile lor o oarecare veselie. .. . cămătarul. măi oameni buni? Convoiul fără cruce. tâlharule. când încoace revenea la locul său. cu mort cu tot.Ne scotea trenţele în stradă şi-şi bătea joc de sufletul nostru.Mie mi-a pus poprire pe leafă pentru că n-am mai avut cu ce să-i plătesc. . Rudele. îi dăm foc la casă! spuse un bărbat îmbrăcat într-o scurtă vătuită. Rudele se ţineau bine. le stârnea curiozitatea: .Unde-alergaţi aşa. Nu scapi tu. gâfâiau cu ochii cârpiţi de groază la mulţimea care ajunsese iar lângă dric. care ne-ai batjocorit fetele şi ne-ai vândut! Ceva scânteia în aerul rece.N-ai să dormi liniştit! Nu e linişte pentru tine nici pe lumea cealaltă.Nu l-ar mai încăpea pământul. năduşite ca vara sub paltoane. care opri cu greutate. ridicat în picioare. Cioclii loveau caii tot mai tare.. . privind cu mânie sicriul. . . străbătând Griviţa în galop. dar cine îl mai asculta? Se întuneca tot mai mult şi goana nu conteni. trăgând înspăimântate cu coada ochiului înapoi. Dricul se hâţâna ca o corabie şi mersul echipajului mortuar se transformase într-o goană bezmetică... dricul se opri.A murit Bică-Jumate.. Bariera era lăsată şi cioclii n-aveau ce face. plină de unsoare.Cade el de-acolo! spuse cineva.Ăla de nu bea. dricul fu cât pe-aci să intre într-un tramvai.. Femeile călcau apăsat. agăţate de arcurile de la spate.Ei. . nu mânca.Nu scapi tu! strigă o muiere bătrână.După ce-l ducem. . hotărâte să facă un lucru despre care nu ştiau prea multe până acum. Când s-apuce spre Ateliere.. o ură surdă. să-l ducem până la cimitir..Haideţi după el.. Vatmanul se dădu jos şi începu să înjure în gura mare. de parcă şi răposatul ar fi simţit ura celor ce-l urmau la groapă. Goana după dric şi teama din ochii rudelor aţâţau şi mai mult femeile şi bărbaţii obosiţi.Aha..A făcut şase case pe Griviţa din dobânzi! ... uite-l că a luat-o şi el din loc! ..

Fraţi creştini! Nu intraţi în păcat! . în care se zbătea parcă Bică-Jumate. dar glasurile din spate erau atât de ameninţătoare. în pământul tău. ridică un bulgăre de gheaţă şi îl aruncă în uşa de cristal a dricului. Ceea ce trebuia să se întâmple se întâmplă atunci. O ploaie de bolovani şi de bucăţi de gheaţă se abătu asupra echipajului. Se întuneca tot mai mult şi cădea o ninsoare rară. La geamurile prăvăliilor se aprindeau primele lămpi. Rândurile se îngroşaseră. tocmai când erau foarte aproape de intrarea cimitirului.S-a desfăcut capacul. alunecând într-o parte. Atunci se întâmplă ceva neaşteptat.Uite-l.Trecu o locomotivă în manevră şi cantonierul ridică bariera uluit. dincolo de cimitir.. Din cauza unei hurducături. ce vreţi să faceţi. Zadarnic băteau clopotele tocmite. Până la cimitir mai era cam un kilometru. şi zăpada era neagră de noroi şi spartă. şi nimeni nu l-ar fi dus cu atâta alai la cimitir. nu cu Dumnezeu! strigau femeile. Dincolo de şina Constanţei. pentru că de pe Griviţa mai veneau oameni care-l cunoscuseră pe ticălosul de răposat. Se făcu o învălmăşeală cumplită. numai zdrenţe. peste capetele rudelor. Acuşi pică în stradă! . nu la groapa de veci. care începură să huiduie şi să lovească cu picioarele în burţile animalelor. ostenită. Fratele mortului se ridică pe trotuarul de pământ şi începu să răcnească cerşind mila mulţimii: . galbene. Doamne. Fuseseră tocmiţi să vină la cimitir şi să întâmpine dricul cântând: „Primeşte-l. dar în faţa clopotniţei se izbiră de un zid de oameni. înghesuindu-se spre uşa fărâmată a dricului. Pe aici treceau camioane şi căruţe. drumul iar se strică şi goana dricului se mai domoli. pe neştiute. Se auzi un zgomot sec de sticlă risipită şi văzură şi mai bine sicriul de lemn negeluit. ţeapăn cum era.. să scape de răposat. Erau milogii. Rudele vrură să oprească. Convoiul trecu. rudele lui Bică-Jumate l-ar fi înmormântat pe cămătar noaptea. mâniat pe neaşteptate de nepăsarea mortului. Milogii nu înţelegeau prea bine ce se întâmplă..Voi sunteţi frate cu dracu. coşciugul alunecă cu totul spre spatele dricului şi capacul bătut în cuie se desfăcu. care se aplecară înfricoşate. fără vestea adusă de femeia aceea în mahala. . dând să iasă afară. vreo cincizeci de bărbaţi bărboşi. Cioclii auziră sfărâmarea geamurilor şi bătură cu desperare caii. care parcă rânjea batjocoritor către cei ce-l urmau. Giulgiul sfâşiat de cuiele smulse lăsă o clipă să se vadă trupul mortului şi chipul său palid. . Atunci mulţimea înţelese că. dând să intre pe poarta de fier a Străuleştilor. Fratele mortului apucase între nişte femei şi întrebă prostit: 148 .. Drumul nu ţinu mult. nişte lumini triste. fraţilor! strigau rudele. Nu se ştie cine. încât se rugară în gând să ajungă mai repede la poarta cimitirului.Fraţilor.Stă cu mâinile pe piept şi pare liniştit. abia pâlpâind dincolo de sticla îngheţată." şi acum vedeau cu mirare cum coşciugul e cărat de muieri şi de bărbaţi. prin care bărbaţii traseră afară sicriul din scânduri ieftine. . râde de noi! strigă o femeie.

. şi bărbaţii îndârjiţi. De la cimitir se mai auzea rar clopotele. Aici domnea o linişte încremenită. răsunând până departe peste câmpia încremenită. starostele făcea prăduiala-n două părţi. După ele rămâneau găurile mari de ghete în care se scufundaseră ceilalţi. Strigătele se potoliseră. Păreau mulţi şi înalţi.” Ajunşi la mijlocul podului.O să vezi tu. Doamne.Atârnă greu! spuse careva. cântând fără să ştie de ce: „Primeşte-l. îngropat fără cruce. al căror miros pierise în frigul locului deschis... Pe malurile albe de zăpadă rămăsese mulţimea înspăimântată parcă de judecata care avea să urmeze.. Bătea un vânt ascuţit şi paşii se scufundau în zăpada moale ca într-un nămol. rătăcite între muierile. privind fără milă la bărbaţii care îl duceau pe cămătar. bătând fără noimă: . câinii să te mănânce! rosti unul dintre purtătorii coşciugului. Mulţimea ajunsese pe un dâmb în spatele cimitirului. Cei ce purtau sicriul se opriră lângă o podişcă mişcătoare ce spânzura deasupra Colentinei. spunând: . De acolo de sus se auzea văicăreala cioclilor. Sicriul pluti puţin deasupra râului. abia văzut sub seara cenuşie. Râul avea o pojghiţă subţire verde si părea nemişcat. Femeile urcau cu greutate dâmbul acoperit cu zăpadă. se auzi un trosnet ca de mal surpat şi gheata se sfărâmă de greutate.Pentru că vă ţin în spinarea mea şi vă dau să mâncaţi şi să beţi..Bang! .. care priveau dricul spart şi fărâmat şi caii deshămaţi care o luaseră razna pe câmpul îngheţat din jur. în pământul tău!" Aveau nişte glasuri dogite de beţie. privind când şi când la chipul lui Bică-Jumate.Bang! Rudele plângeau sfâşietor. şi lada de lemn fu zvârlită peste balustrada podişcei. acuşi. La urmă de tot păşeau milogii. . La pârnaie La urmă. în pământul tău. Una o lua el.Bang! . Ei 149 . Nu-l lovea nimeni.. Patru bărbaţi cărau cu paşi măsuraţi lada de lemn. orbii şi ciungii.Unde-l duceţi? Unde-l duceţi? . cătând înainte spre tocul unde cerul întunecat al zilei de iarnă se unea cu linia câmpiei. fără luminare.Ca un câine ai trăit. nu-l privea nimeni. Cerşetorii tăcură pe neaşteptate şi nu se auzi decât gâfâiala mulţimii care respira dezordonat. Numai milogii cântau la nesfârşit. oamenii se opriră. deşi lui de asta îi era foarte frică. urmând celorlalţi în trenţele lor murdare. Doamne. mai putură să vadă cu toţii în lumina scăzută a sfârşitului de zi chipul rânjit al mortului. Prin copca făcută. Mulţimea se destramă.. în speranţa unei pomeni: „Primeşte-l.

împărţeau restul. S-a ridicat de la locul lui. privind vitrinele pline şi trăgând cu ochiul. se mai putea face ceva. Atunci îl priveau cu duşmănie pe Stăpân. Mituiai presării. Ce-i veni lui Nicu-Piele să se înghesuie într-un barosan! I-a făcut un vânt uşor drept în braţele lui Sandu. n-a uitat palma. numai să-mi vie bine!” La altă împărţeală.Ce-i. s-au mai împuţinat. . Înainte mergea lunganul. sergenţii au pus laba pe lungan. zgribuliţi. S-a şters Paraschiv la gură. Ştia ce înseamnă prefectura. dar acolo cine se încumeta? Mînă-mică trecuse prin astea. Alergă repede la Bozoncea. Leanţo. te tundea şi te trimitea la zdup. îţi lua apoi urmele de la degete. S-au oprit tocmai la prefectură. Un ger târziu stăruia deasupra oraşului.. după obicei. făcându-se că nu-l cunoaşte. Sandu-Mînă-mică l-a urmat prin mulţime.. vrei crăpelniţă? Cere! De plătit. Starostele trebuia lovit altfel. în care se înfundau căruţele şi caii. îţi arăt eu. Aceasta juca cărţi cu ucenicul şi cu Gheorghe. Treanţă? . pe la spate. Pungaşii.. Se dusese libertatea lui! Celălalt a rămas la porţi. toarnă pelin. Tot o să-i dea doi coţi de pârnaie. ucenicul a cerut şi el de băutură. să-l înveţe că între hoţi unul taie şi spânzură. O dată dădea cu cuţitul.Mă mucosule! De ce faci zaur? Aici eu comand! Vrei molan.Au pus laba pe Nicu-Piele. Până atunci. se împăcau. Mînă-mică avea şi el o răfuială cu starostele.. a apucat să-i şoptească lui Gheorghe: . . Păgubaşul îl lovea peste gură cu pumnii pe Nicu-Piele.El luleaua şi noi muştucul! Aşa o fi şi pe lumea ailaltă? L-a simţit cataroiul duşman. paznicii. Ieşise în treabă cu Sandu pe Griviţa. cum au făcut. că s-a gâdilat clientul şi-a început să strige: „Hoţii!” Până să se întoarcă. să-i spuie tărăşenia.Unde? 150 . dar nu crâcneau. Cum s-au încurcat. Dacă l-ar fi poprit pe la vreo circumscripţie.Ce să zic? . pe Nicu-Piele. Întâi să-i câştige şi pe ceilalţi. neică. însă. Cu ăl bătrân era mai uşor. eu plătesc! Ăl mai mare! Şi l-a dilit cu laba lui grea peste gură. În gândul lui şi-a zis: „Lasă. Stăpânul l-a văzut fiert.. copt. Toată strada era plină de o zeamă neagră de noroi. întâi te fotografia. fi ştiau pe Stăpân. Pomii încremeniseră cu mugurii închişi. aceştia se făceau că au pierdut actele. Râdeau ceilalţi. Cerul negru şi zdrenţuit atârna peste prăvăliile negustorilor. Vântul rece smucea firmele de tablă. mare şi duhos: . au mai cântat guriştii: Toarnă. L-a apucat frica şi pe Paraschiv.Ce zici. căutau un client. Întâi l-au prins gaborii pe NicuPiele. El de unde să ştie? A mai adus cârciumarul o damigeana. La marginea trotuarelor se mai vedeau urmele zăpezii mieilor. nu s-ar fi dat îndărăt. La o petrecere. Pân’ la ziuă-aşa s-o ţin! Căci aşa ne prăpădim. toarnă! Toarnă vin. Nici mă-sa nu dăduse-n el. pe Sandu şi pe Gheorghe. ucenicule? Ţi s-a urât cu binele? Atât a spus şi s-a aşezat. s-a uitat.. nu o sută.. socotea. privindu-l crunt: Oacă şi ceilalţi se uitau speriaţi. Ăl bătrân a lăsat foiţele. Cu pastrama şi cu vin. când le cântau lăutarii.. Acesta i-a băgat mâna în buzunar. S-a supărat Bozoncea: . murdare şi îngheţate.Ce-i? .

Te umflă din aşternut dacă nu ştii din vreme.. Dar ea era învăţată şi-a dracului... Tu o încurci. te întreabă iar: „Spui?” Şi te gâdilă la momite. Căpătase sămânţă la limbă: . Într-un ceas. Gheorghe îl pregătea: . Te deşteaptă cu apă.. În somnu ăl mare tenhaţă. Hoţii veneau la apusul soarelui.. L-a auzit Sandu. Te dezbracă. Am făcut pe Mutu de la Manutanţă. numai să scapi sănătos. de la unu puţin. numai gura-i de el! Cum ia o duşcă de basamac.. Întâi îţi dă o palmă. S-a strâmbat la el şi-a scuipat în râs. Mingea mea. Mărăcinii aveau tulpinile cât suliţa. Atunci a aflat Paraschiv că cine deschide gura şi-şi vinde tovarăşii nu mai scapă de cuţitul starostelui.Numai de n-ar da pe gură. şi. Patru kilograme de drojdie au băgat în ei. era mai uşor. Pe drum. află restul. Ager. Se făcuse tăcere. Te duce pe sus şi te pune la canoane. cu sângele fierbinte. bules De ea. Nu spui. De fier să fii. Pe urmă. şi tot scapi ceva. spunea Bozoncea: .. n-am scos un cuvânt. fugise de la pârnaie. cum o mai bătuseră.Gata. Asta însemna că Nicu-Piele îşi ţinuse 151 . la podul Basarab. că se cam trecuse. începe să taie piroane. Limbile lor lingeau iarba tânără. cu stele albe şi mărunte. Se simţea bătrân şi obosit.. Mahmuri. aşezându-se. să nu deschidă pliscul! Rămâne numai Didina. verde. nu l-ar fi vândut. i se înmuiaseră oasele. Bine! Te bate la pielea goală. uşcheală. Vântul se încorda în ele ca într-o harfă. pun gheara şi pe alţii şi.Iar vorbeşti. Trecuse o săptămână şi nu-i luaseră ibovnica. se lăsau pe rîpi şi înnoptau sub maluri. când m-au prins ultima oară. nu mai scăpa. Atâta le trebuie.Bine mai e! spuse Sandu. a ta e libertatea! Iar te-apuci de meserie! Stăpânul tăcea. Paraschive.trenţele de dormit. În felul ăsta. udă o frânghie şi-ţi face spatele negru.. Şi se gândea că or s-o ia pe ţigancă şi-or s-o bată să spuie unde se ascund. Strângeţi-vă catrafusele. numai soarele dacă-l vezi. Ce mai primăvară! Plesneau florile de salcâm şi toată groapa era verde. Mînă-mică aducea sacul cu haleală. se topiseră. Noi coborâm la groapă. În tinereţe.În Griviţa. Starostele a zis scurt: . Te duce la beci şi te ţine trei zile nemâncat. ' S-a ales. că pe urmă. plină de dudău şi barba-popii. cheamă un gealat. Avea poftă de glumit. de la altu puţin.. Pe mine. Şi cădeau nişte nopţi line. Până-ţi dai sufletul. dacă l-ar fi prins. Eram în şuteală şi s-a prins clientul. Gheorghe cânta: Mingea mea. Trase în piept aerul proaspăt şi-şi scoase chiştocul.Când eşti acolo. Bozoncea îşi trânti şapca în praf. Asta până la poarta puşcăriei. Iar te bate. s-au oprit la o cârciumă şi s-au pus pe băutură. întunecat şi crunt. . Lângă baltă se aprinseseră iar focurile. hahalera dracului! Se laudă. şi ucenicul . Codoşul nu se sinchisea. zici în gândul tău că termini cu toate.. iar te cheamă. . Se gândea cât o să-i mai meargă şi lui. Mă mir că nu ţi-a spus cum a furat el în Banca Naţională. nu-l asculta! Ăsta. Spui? Nu. Aşa e meseria.

Numai să iasă şi Nicu din puşcărie. Companiile erau departe. să-i târguim puţin. că le plângeai de milă.Avem! ... Jandarmii au înconjurat groapa. starostele. pe degete. parcă nici nu-i mai ajungea pielea pe el. Mînă-mică piti pirostriile şi păturile în buruiana tânără. Gheorghe a răsturnat un ceaun cu apă peste focul mic şi a împrăştiat cenuşa cu piciorul lui desculţ. şi asta cerea îndrăzneală. De mult pusese el geana pe negustori. umedă. nu alta! Ăştia aveau tarabe la capătul pieţei.Avem. trecem pe la simigii? . în piaţă.Treanţă! . mestecând tutun. Pungaşii au intrat în apa rece. . Strigă la Gheorghe: . pe urmă ucenicul. Nu cunoşteau. Treceau linia ferată. adăugă şi ăl bătrân. hoţii au auzit motoarele maşinilor păcănind pe drumul Cuţaridei. ce ne trebuie? . În zori. Sandu. . Până dimineaţa au cotrobăit jandarmii groapa. nu se auzea nici vântul. .Staţi aici. ocoleau vagoanele negre. la urmă. . Soldaţii şi-au stins ţigările şi n-au mai vorbit. Soldaţii atinseseră fundul. . golaş şi uşchit. şi tot nu-i găseau.Scăparăm! a oftat Sandu uşurat. şiştirit. spunea Bozoncea. Şi-au tras ciolanele mai lângă flăcări. Era linişte. numai într-o cămaşă.Suntem. pestriţ şi bocciu. Se uitau. Au apucat potecile acoperite cu iarbă şi s-au furişat la buza apei. N-au pus mina pe ei. Ăsta era hazul lor. ca după o moarte.Suntem cumnaţii lui Dumnezeu-piele goală? . Trei camioane s-au deşertat la rampă. abia scăpat din braţele Didinei. Abia dase trestia.Suntem! Râdea Paraschiv. pline de ţiţei. nătăfleţilor. Erau puţini. ostenit.. scuipând cu râvnă într-o parte. vindeau covrigi cu susan. râdea Sandu. mă. le-a spus Bozoncea. Toată primăvara au bătut Grantul şi rampa de mărfuri. boieri? . Întuneric beznă. făcea codoşul. trenţăros şi desculţ.Suntem. Ajunseseră la un dâmb uscat şi se odihniră. săreau scările lor unse şi ajungeau la rampa Reginei. Jandarmii trebuiau să treacă balta. Gheorghe înainte. mă.. . dulce şi parşiv. Vântul primăverii spulbera focul în toate părţile. O dată a ciulit Stăpânul urechea. Cişmele la ochii lor.gura..Trecem. Şi să-i fi văzut pe greci.Să-i scuturăm niţel.Ar trebui să luăm Griviţa asta de la un cap la un cap. spuse starostele. cu mâinile în nădragi. Dinspre rampa gunoierilor cădea un miros greu de floare de salcâm. şi lintiţa aluneca. Gunoaiele au început să se prăbuşească. . Căutau pe dezertorii fugiţi de la armată.Şase! a strigat scurt.Ei? . să se întoarcă şi Oacă de la Filaret. 152 .Ce ziceţi. Un căpitan i-a împărţit în plutoane şi au coborât. A treia noapte. au picat poterele.. care le pişcă pielea. ţinându-şi din când în când pantalonii legaţi cu o sfoară şi. .

să mai ia aer. Nu le mai merge! Hoţii nu se sinchiseau. răspunsul. că-i căutau gaborii. care aducea lucrătorii de la Regia de tutun în faţa dughenelor.Zi. ba un joc de cărţi. plini de curaj.. Aşa au dus-o. Se întindea Sandu. . . Se băga sub burţile lor. Un miros greu. Puia la prânz aveau burţile pline. numai să-i lase în pace. nu ne blagosloviţi c-o vorbă bună? Acum vă caftesc! Simigiii se trăgeau mai spre uşi.Lasă-i.. că pe urmă ieşeau singuri cu darurile. Şi umfla o mână de covrigi. . şi se întorcea iar spre ei: Merge marafetul? Negustorii. Grecii mormăiau. . Liftele o întindeau pe tarabe după ce-şi legau şorţurile. Treanţă. c-o să mergem acu-acu. Hahalerele abia se târau. că vin bandiţii! striga el celorlalţi în gura mare. i-a pornit starostele la tiribombe. halva. Pe toată rampa se scurgea un miros dulce. bună ziua Stăpânului! se înfuria Gheorghe din spate. petrecuţi de huiduielile negustorilor! Mînă-mică se mai întorcea către ei şi zicea: .. Simigiii ieşiseră cu lopeţile de copt covrigii la spate. tăia primăria nişte străzi noi şi lucrătorii abia ridicau maiele grele cu care băteau pietrele. în timpul ăsta. Soarele ardea. faceţi pe-ai dracului. Întâi îi vedea Iani.. O luase şi pe Didina.Lasă-i. făcu Gheorghe. Plecau apoi liniştiţi. Pungaşii îşi umpleau buzunarele goale de dimineaţă. Pe urmă începea cearta.Măăă! Simigiii arătau lopeţile late de lemn. . Ţineau mâinile în buzunare şi cu ochii pe prăvălii! . mai cu găinării.Ţineţi-vă. stăruia peste câmpul verde. Priveau de departe alviţa. altul o alviţă. Cel tânăr şi cu Sandu. mă. Le era lene şi căscau. gata cu laba-n coş. Paraschiv fluiera cu voie bună lângă Stăpân. În grădini înfloriseră corcoduşii şi merii.Daţi. Acu-i acu! Paraschiv se lipea de tarabe. peltea şi seminţe.Îi rupem! zicea unul. unul o jumătate de dovleac.Pungaşilor! Bandiţii. Au trecut Cuţarida târându-şi caroasele. 153 . se ţineau la adăpost.corobeţe. nu-i bate! şi-l trăgea de mânecă. Apoi grecilor: Zi. Ceilalţi se opreau alături. bre. Cât te-ai şterge la ochi. Tot Gheorghe spunea: . . . Ăl bătrân era cu muştarul sărit de cu noaptea. mai cu ciordeală. numai ochi. . spunea moale starostele. că nu-l ştiau.De. Gheorghe îşi troznea degetele. Asta până au băgat spaima în ei. în Mandravela. dulce. Bozoncea tăcea oţărât. pe sub mustăţile lor mari. striga Iani. De paşte. La el nu prea se uitau.Bună dimineaţa la negustori! rostea Bozoncea. în grămezile de nisip dormeau femeile venite cu ei. Spre Tarapana. seminţele erau tocmai în fundul nădragilor. s-o plimbe.Ce bună ar fi o baie! spuse Paraschiv. tot nu l-aţi învăţat de frică pe Stăpânul? O să vă taie el cu mânuşiţa lui într-o zi pe toţi. Toamna umpleau prăvăliile cu bostani copţi.

Cerul era acum aprins şi norii lui greoi se apropiau.. . Îşi încorda mâna pe lemnul fierbinte şi avu spaima că alunecă. şi vreo şase neisprăviţi împingeau sus spiţele de lemn ale roţii uriaşe. Numai fuste în altiţe şi floricele. Puse o piesă de doi lei pe masă şi căpătă trei mingi de cârpă. Acesta nu se dăduse în lanţuri. leneşe. pe care le cântări în 154 . dezvelind-o. în timpul ăsta. fierul îndoit de dedesubt se încorda şi scârţâi. mulţimea pestriţă se înghesuia la jocurile de noroc. când dedesubt pe Paraschiv. Sub ei. Când coborâră. când se scufunda în apă. cu mişcări încete. Fetele ţipau speriate şi-l băgau în neamul mă-si.Bine mai e! oftă şi Stăpânul. Sandu râdea de Gheorghe. se mişca uşor în vânt.. ai? Tu în pat o să mori! zise. pe urmă. cum se apropie şi se depărtează şi vântul.Ibovnica trecu pe lângă gardurile văruite şi culese un braţ de liliac. răspunse ţiganca. Şi. privind-o cu ochii lui verzi ca veninul. Codoşul înjură. Pungaşul şedea aplecat peste lanţul scurt de la mijloc. şi ei i se păru o clipă că o să cadă de acolo. Au ajuns pe la patru. şi auzea răsuflarea scurtă a ibovnicului. să aibă de buzunar. Pe ochi îi apăsa încă privirea ascuţită. Paraschiv căsca ochii la bărci. Câte un bâzoi de muscan se arunca în aer şi cădea ameţit. Ibovnica nu mai auzi nimic. mai învârtise câte ceva. ca la gârlă. În salturile mari ale scaunelor care se smuceau. spunând că are ameţeli când se urcă în drăcoveniile acelea. râzând cu toată gura. Acolo cânta o fanfară pe nişte bănci. lunecând de pe lemnul lustruit. cu cozi lungi. Gheorghe puse ochii pe cizmele ardelencelor. Le apuca pe la spate de cozi. rezemată de braţul lui Bozoncea. Moşii se întindeau într-un colţ al Mandravelei şi auziră de departe tromboanele şi lăutarii. Mînă-mică sugea o creangă de măr şi sucul bun îi rămânea în gură. şi se auzeau cum le trosnesc spetezele. Ucenicul desfăcuse braţele şi se arunca dintr-o parte. Întâi i-a dus Bozoncea la o cârciumă şi-au cerut pui fripţi. Poligonul de dat la semn avea câteva stive de cutii de conserve. Cîteva păsări negre zburau sus de tot. pocneau puştile şi tinichelele.Ţi-e frică. cu aripi străvezii. Sau suit în lanţuri. bătută. Prin iarba grasă a maidanului mişunau gâze albastre. . Păşi clătinânduse. Scaunul lui trecu pe lângă al starostelui. Din cartiere se ridicau zmeie portocalii.Nu. . Închisese ochii şi umbla în neştire. Floarea lui mică. Nu spuse nimic. care-i ţinea cu palmele leagănul îngust. şi-l scuipă între picioare. Roata se învârtea tot mai repede. Din trei lovituri trebuia să le dărâmi ca să capeţi o cană şi Sandu îşi încercă norocul. valvârtej. Sub nişte şopruri. albastră cum era cerul în dimineaţa aceea. În urechi avea un vâjâit surd. grenie. alături.Ţi-e frică? u strigă el de sus. verde a celui tânăr. cu privirile sub fustele ălor de se legănau. îl vedea când deasupra. Zarvă mare şi lume. au băut câteva kilograme de vin şi mai cu inima plină au ieşit şi ei să petreacă. Treanţă. era palidă şi tremura. . Ţipa Didina de plăcere când o învârtea Stăpânul deasupra capetelor celor de jos. Ţiganca simţea cum se învârteşte tot pământul acela. Astea aveau figuri sănătoase şi huiduma se dădea în vânt după ele.

. Se adunase lume împrejur. .Gata. Mizaţi. . Luă maiul şi i-l întinse lui Paraschiv: . Maiul era greu şi avea o coadă lungă. nu mai e voie? . Şutul i-a spus: 155 .. Aşeză apoi altă capsă. una albă. Nu-i venea să-şi creadă urechilor. Ţi-ai luat polul. Când a înţeles fraierul. Starostele îşi îmbrăcă haina şi hohoti de moliciunea lui. Era stângaci şi încercă de trei ori. O privi cum râdea în lumina primăverii cu dinţii ei puternici şi albi. nu vrei? Ce-i bulibăşeala asta? .Încearcă şi tu! Ucenicul ridică ciocanul. Fii atent şi urmăreşte. . o fumase şi i-a ciupit banii ginitorului de două ori. Celălalt se băgă sub ochii starostelui. . Peşte nu mănânci.Aşa oi fi şi la muieri! La plecare. Plătiră un leu şi îşi încercară puterea. ar fi pisat-o cu picioarele.Păi ai tras. cine mai trage? La încercarea puterii! . mârâi. Pungaşului i se ridică sângele în obraz. Se strecurară prin mulţimea amestecată şi ajunseră în faţa aparatului.O să-ţi stric daravela! Îşi suflecă mânecile şi se uită mândru la Didina. Sandu ştia şmecheria. Ţiganca chicoti deodată cu glasul ei limpede şi ascuţit. domnilor! Cu o cărămidă nu faci casă. Cea cu marca se plăteşte. Dacă n-ar fi fost acolo alde Bozoncea.Să nu dai! Abia se potoli. . s-o înveţe minte. Ia frumos la-ntoarcere. Negustorul scoase un pol şi-i luă ciocanul din mână.Cum adică. Când lovi capsa. Dacă ţi-e frică de baltă.Eu mai trag! râse Bozoncea. Stăpânul măsură înălţimea unde trebuia să pocnească o capsă. Mînă-mică l-a prăjit pe-un carditor care învârtea nişte cărţi strigînd mulţimii: Două negre. Pe aici nu-l ştiau. era prea târziu. Cum a luat şi dom' plotonier-major. strângând din ochi şi prăpădindu-se de neîndemânarea lui.palmă.Dă-i.Nu. Lui Bozoncea îi plăcea însă la tiribombe. Nici c-o floare primăvară. O dată se supără hoţul. Premiul l-a luat ucenicul dintr-o singură tragere. Ridică o dată ciocanul şi plesni jos drugul de fier al tiribombei. Vântul de aprilie îi mişca părul bogat şi pe faţa lui mohorâtă se aşternu un zâmbet de mulţumire.. Starostele ceru ciocanul şi zise râzând: . Avea ochiul bun şi-a curăţat raftul. Abia îl ridică deasupra capului.Ce. Se auzi un trosnet şi în capul ei se aprinse un foc mic. Era greu. nu pocni sus.. du-te cu Dumnezeu. Didina îl rugă: . şi îi făgădui în gând s-o sfărâme în bătaie dacă o prinde-o vreodată singură. .Nu-ţi mai dau.

Uite ce mai costum! Extra. Nu-i văzuse decât noaptea pe camionagii. . s-au despărţit..Ce să fie? Mi s-a urât.. . frăţioare! Şi-i trăgeau pe mocani de mână. Sandu zâmbea pe sub mustaţă. Griviţa gemea de precupeţi şi de ţărani. .. Zise şi el într-o doară: .Ia şi te-ncalţă! Ia şi te-ncalţă! .. Nu mai aveau ce să facă. serj! .. Îi ardeau palmele să mai simtă hârtiile de-o sută în buzunare. Frumos mai mirosea seara de primăvară! Tot Bucureştiul duhnea a mititei şi la Tarapana se auzeau lăutarii.Te-oi fi săturat de bine. Îi stătea gândul la Didina. Era prea târziu.. Negustorii scoseseră stămburile afară. de sfârşit de iulie. îi băgau în prăvălii şi le luau banii. O casă nu era mare lucru.. Au trecut de gară şi s-au amestecat în mulţime. nenică. Într-o sâmbătă au pus mâna sergenţii şi pe Gheorghe şi pe Paraschiv. şi le-au căzut în cârcă. că de cînd vă căutăm! zise Rică. Stăpânul a plecat cu gagica la ogeacul lor în Trei Coinaci. Era zi de leafă şi se putea face treabă. Paraschive. parcă ar fi fost blestemaţi banii care-i trecuseră prin mână. şi strigau cât îi ţinea gura: . . L-a tras de mână pe ucenic într-o parte. Te mişti ca ochiul mortului. Ce ştia Paraschiv ce înseamnă o viaţă de hoţ! Să furi treizeci de ani şi să nu te-alegi cu nimic. gândi. cu două bice în mână. că ştiu eu de unde se trage urâtul ăsta. Mai că trecuse şi vara aia fierbinte. pândind trenurile de marfă pe care le scodoleau noaptea. . Codoşul s-a îngălbenit. La bariera Dudeştiului. la Băneasa. Bine că vă găsirăm. şi noi tot coate-goale. O căldură moale. sticleţii! Au întors dosul şi-au vrut să se strecoare. la urma urmei. . . la furtul iepelor. pe cine văzură? Pe Rică şi pe Sulă. puişorule! Râdeau toţi primprejur.Care mai cumperi americă.Şestul.Vine iar toamna. Pe lături ardeau felinare vesele.Ca mielul eşti. să mai miroasă. şi-au plecat mulţumiţi.Mai învaţă... Numai ucenicul era fiert. madipolon. Treanţă! răspunse nepăsător ucenicul.Las'. Rar cădea câte-o ploaie. în faţă. arzătoare. plutea împrejur.Uite-i pe-ai lui Bozoncea! a strigat unul.. Huidumele îl ştiau pe Gheorghe. Plecaseră pe Griviţa.Mai repede. şi puse muia pe cel tânăr. Se iviseră şi nişte sergenţi pe la margine. Când să străbată spre Ateliere. oftă ăl bătrân. Manglitorul a adulmecat. au dat cu ochii de sergenţi. că am eu şustele mele.Ce-i puişorule? îl întrebă ăl bătrân. Haide-ncoace. Salcâmii sălbatici de pe Calea Negustorilor începuseră să se usuce. l-a grăbit pe ucenic. .. 156 . În timpul ăsta ea se iubea cu Bozoncea. veneau şi ceferiştii grămadă. Palate ar fi avut dacă ar fi strâns şi n-ar fi risipit cu muierile. Cel tânăr nu-i cunoştea. şi Sandu i-a cărat pe ăl bătrân şi pe Paraschiv la coardele lui. Când. Tot pe malul gârlei şedeau. pe scaune.

şi mai multe nu. . Scrâşnea şi se uita la Rică: . Treanţă? întrebă Paraschiv. au trecut şi prin piaţă. bre. că ne fac proastele astea pagubă! Hoţii ajunseseră la circumscripţie cu păgubaşii împrejur. că nu are cine să le mai fure! Muierile aruncară cu roşii terciuite în tarabele lor. Pe caramangii i-au pus sergenţii într-o pivniţă de ciment. .Or să ne întindă oasele'. Se scarpină după ureche. că ştiţi voi ce cai! Şi iar îi loveau cu pumnii lor ca baroasele. îl iei pe nu ştiu în braţe. nu scap eu. Şi strânse iar brânzoaicele: Băgaţi.. l-a aprins cu un chibrit pe care 1-a frecat de pantalonii lustruiţi şi a tras un fum adânc în piept.. te omoară. bre... Nu simţea nici o frică. sărăcuţul. negustori.. Asta nu le-o ierta el aşa de uşor. bre? se mira Iani.Las'. . vai de oasele noastre.Am scăpat bre. Sulă 9 ţinea pe bătrân. Precupeţele oftau după Gheorghe: .Te doare? .Ei? . că se întoarce el odată şi-o să vedeţi voi! Iani îşi mângâia guşa şi striga la prăvăliaşi: .Huo! Că voi sunteţi mai pungaşi decât ei! Vindeţi bostanul cu doi lei felia. Acolo au dat camionagiii câte o declaraţie. Asta era bătaia aia de-i povestise Gheorghe.Dar ce-aveţi.Mă. Pungaşii.. .Da mai tăceţi dracului. poate mai scapi un cuvinţel. Moarte le-ajurat ucenicul.. Se ţineau cu mâna de burtă simigiii. . ni le paradesc ăştia! îşi şterse sângele de pe ochi. Gheorghe a scos un muc de ţigară din fundul buzunarelor. De asta spui că ne ocupăm.. De cai ca 157 . . Îi fusese ruşine să treacă bătut pe sub nasul negustorilor. gândi ucenicul. Lumea se adunase în păr. Pe drum. Tot drumul i-au lovit cu bicele. . hi. hi. ziceau grecii.Care cai? Ce cai? striga codoşul la ei. îi întindeau şi lui pielea. c-atât v-a fost! . Râdea Iani din uşa plăcintăriei: . frecându-şi barba cu palma: . nu ştii nimic! Am fost la Tulcea după peşte. şi scuipă în duşmănie. cum a fost. a vrut să fugă. marfa-napoi. uite bre.Cum e. plăcintele afară. legându-şi curelele. Ăl bătrân rumega. să intre în pământ. bandiţii.Rău.L-au luat. nu are ce ne face! Tăcu puţin.Să scoateţi caii.Nu că sânt obişnuit. Ieşiseră negustorii ca la urs.Paraschive! . Numai o mânie grea îi ţinea inima.Scoateţi. spre circumscripţie.S-a smucit Paraschiv. două.Vezi. nu vă e milă de omul sărac! Fir-aţi ai morţii cu neamul vostru! . . Se dusese dracului şi libertatea lor. Cereau despăgubiri şi pedepsirea vinovaţilor. Dacă nu mărturisim. Te taie. Las'. I-au dat pe mâna gaborilor. Sânge îi făcuse.Hi. şi ce om cumsecade era! Apoi se răstiră la negustori: . dar nu i-a mers. că ieşim noi de-aici! Celălalt tăcea. Vrea să zică nu scăpase.

Ia spune.Cum îţi zice? îl întrebă. . dar să nu-i faci cântarea lui Bozoncea. să trăiţi! răspunse repede Treanţă.De ce vorbeşti. pline de praf. ..Ţin-te. privind prin fereastra murdară salcâmii betegi din curte.Nu ştiu nimic. Peste vreun ceas. . . neîntrebat? se supără poliţaiul. Se uită la cel tânăr. mormăi ucenicul.. ascunzând-o la spate. luminată de ferestre prăfuite. Pe cap ţinea chipiul lui tivit cu fire de aur. Duşumelele erau murdare şi se vedea că în camera asta nu se măturase de mult. Te omoară. Sergentul îşi potrivi mai bine chipiul. . cu geamurile nespălate. . Sub ochi avea două pungi vinete de grăsime. să trăiţi! se repezi codoşul. rămăseseră încremeniţi lângă uşă. ia roşii de bulion!” Şeful tot tăcea. n-am văzut!” Dacă te-ar pica. lipindu-şi picioarele desculţe unul de altul. tu. gras şi burduşit. Umbra lor subţire se lungea pe o hartă aşternută pe un perete. a intrat un sergent şi i-a chemat sus la comisar. Lumina de afară crescuse. Se scărpina în cap cu tocul de lemn pe care-l avea în mână. Sergentul schimbase piciorul din repaus. Paraschive! Suiră într-o odaie scundă. privindu-i. poţi să sufli câte ceva dacă n-o să mai poţi. Se 158 . . Trase cu coada ochiului la Gheorghe. şi câteva bănci înguste şi lungi. Nu era nici tânăr. Vorbi târziu.Da. Presarul mormăi. Năduşise şi gâfâia. Pungaşii. Câteva muşte îi bâzâiau în jurul chipiului.de cai. dom' comisar! se repezi tot Treanţă. Pungaşii îl priviră mai bine. mă.. dat pe ceafă. Gheorghe îşi scoase pripit şapca. . mă. După o masă.Şi ăsta cine e? arătă spre cârcotaş.Gheorghe. cu sergentul lângă ei.Vorba! se făcu sergentul spre el. În pivniţă era umezeală şi frig. . De sub masă ieşeau două cizme strânse pe pulpele groase. cu cozorocul ridicat. Acesta se îngălbenise de tot.. ălălalt! Ce-i cu caii? . Gheorghe şi-a făcut repede o cruce: .Ăştia sunt? întrebă şeful cu voce răstită.Care cai. pline de hârtii. cu ţinte de fier pe tălpi. nici bătrân. Or să ne întrebe: „Da stăpânu vostru pe unde este?” „Nu ştiu. cu gura pe jumătate: . Peniţa de oţel scotea un sunet limpede. să trăiţi. . ridicându-se şi răsturnând scaunul omul statului. . dom' comisar. unul din voi. În odaie era o căldură zăpuşitoare. . parcă n-ar fi auzit. Abia se vedea.Paraschiv.. . ca la militărie. Părea nedormit. descusute la carâmbi. Se auzeau muştele lovindu-se de geamuri. care ştie ce-i cu caii ălora? Paraschiv îşi muşcă limba..Ia zi. în care se aflau două mese nevopsite. Împrejur se simţea un miros de tutun prost. şedea comisarul.Taci! strigă. să trăiţi? se bâlbâi.Noi. pe un scaun ce scârţâia. că degeaba mai ieşi de aici. După aceea tăcu. Şeful tăcu. Din stradă se auziră oltenii strigând: „Roşii. mă. o namilă de om.Bine. Sub pieliţa lor subţire se zbătea sângele în nişte vinişoare albastre.

Afară foşneau salcâmii şi frecau zidul cu crengile lor uscate.Unde-s. Nu spuneţi. că altfel e vai de măiculiţa voastră! Caii. tu ai şi clanţă mare.. mă. Să vă spună şi nea Lache.. învârtin-du-se pe călcâie. Caii.Să crape ăl de ştie ceva. să trăiţi! spuse Treanţă cu inima la loc. spuneţi! Unde-s caii. Tăceau. Sergentul iar se amestecă: . caii! o îndulci comisarul.. Voi aţi auzit de Parchet? Hoţii tăcură. mă. Afară trecea un dric.Va să zică. Paraschiv nu mai putu să rabde şi se uită afară. ăi de i-aţi furat voi! Sergentul îşi strânse mai bine centiroanele. scoţându-şi chipiul. îi privi. În lumina stinsă dinăuntru tremurau dungi de praf ca nişte gratii albe. ia să ţi-o-nmoi eu oleacă! Dar parcă se răzgândi. nu spuneţi! Se depărta cu mâinile la spate. dar repede. Dricul trecuse. râzând. mă.Nu da. ăsta mai bătrân. Caramangiii priveau duşumelele. zâmbi şi vorbi iar: . eu şi cu tovarăşul ăsta.Caii. care 159 . Se făcu linişte. Îl cârpi de două ori. peste gură. cu dosul peste faţă.Spuneţi. Se băgă în vorbă. Avea nişte ochi galbeni. până nu se supără dom’şef! .Dumnezeu să-l ierte! zise pios. Simţise în gură gustul sărat al sângelui şi încleştase pumnii. ca unul care ştia metehnele celui mai mare: . dom' şef? Dacă daţi în scris că aduceţi caii înapoi. Avea inele de alamă pe degete şi-i clănţăniră dinţii. voi n-aţi auzit nimic despre nişte cai furaţi! N-oţi fi vinovaţi. Dacă i-aţi luat. că cu de-alde-astea ne ocupăm. Haide. Dom' şef vă iartă.Spune. dar mărturisiţi! Scăpaţi mai ieftin. Tăcură. Îi privea parcă pe dinăuntru. .Zău! întări Paraschiv. Lor le ardeau obrajii de lovituri. mă. ăl de la haltă. de motan. mă. . Ascultară fanfara şi bocetele rudelor. .. caii? urlă de zuruiră ferestrele.Zi. tu. i-aţi luat.. . Am fost la Tulcea după peşte. mă. Haide. Şeful scoase din saltarul mesei o bucată de pâine şi o roşie pe care o tăie cu briceagul. Şeful se uită la el. caii căruţaşilor. Se rezemă de masa hodorogită. Să fi fost patru după masă.proptise cu palmele pe masă. . Comisarul se repezi şi la ăl bătrân...Caii! răcni. Îşi făcu şi Gheorghe o cruce mare.Caii.Nu ştiu nimic! Să fie mama a dracului! se jură codoşul. Presarul îşi aşeză iar şapca pe părul moale.Ce cai? se răsti Paraschiv. Sergentul apucă bastonul lui de cauciuc şi închise ochii. . Presarul se depărta de masă şi veni spre ei călcând greu în cizme. spuneţi! Că acolo e mai rău.. . . . se plimbă puţin prin faţa lor. şi eu vă bat degeaba! Săracii! . Se dădură doi paşi înapoi. Înfulecă lacom şi vorbi cu gura plină: . bine. mă. Palma celui din faţă îi căzu grea. negustori. Comisarul se închină. nu vă mai duce la Parchet. Nu-i aşa.Zi. strânse fălcile şi aşteptă. spunea încet. Pe Gheorghe îl apucă un tremurat. mă. dom' şef! scrâşni. Celălalt stătu.

. mulţumit: .Peştele de l-am cumpărat. . La miezul nopţii. Afară. auziră iar lacătul. . Îl ciupi cu dinţii la un cap. trei lei kilogramu. că vă bag în pământ! Şi-i lovi pe amândoi cu pumnii.Aşa e. Las'. Codoşul căzu. Se apropie de geam. sugându-şi limba.Cui vinzi tu pepeni? Dumnezeul mă-ti de huidumă! Da când aţi furat.Aoleu! Aoleu! . fără milă. 160 . Aici era mai greu. oftă şi zise în cele din urmă. pungaşilor le veni să sară gardul şi s-o rupă la fugă. văicărindu-se. dom’ şef! Nu-i aşa.Păi să fi fost acum câteva săptămâni. . batjocoritor. Se rezemă de zidul rece.Dom' şef. Presarul se duse iar la fereastră. că ne-a văzut la gară cu paporniţele de peşte. Clasa una! Să vă aduc şi dumneavoastră două chile! Sergentul înghiţea în sec în spatele lor. că te fărâm! . mânzeşte. Au aţipit târziu. că le era inima cât un purice. tot la Tulcea aţi fost? Caii! Unde sunt caii. Cel tânăr simţea încă pe obrazul sfâşiat inelele comisarului. Râdea. Paraschiv se ţinea cu mâna de fălci.Hm! mormăi omul de la fereastră. Luă un chibrit. Pe Treanţă îl pălise cu cizma în boaşe. mor! mor! se tăvălea hoţul. Îl vârî apoi în buzunarul pantalonilor. . Ne-am suit într-un mărfar şi-am colindat toată Dobrogea. Şi veni aproape de ei. şi întrebă leneş: . zi. Săriră buimaci şi înspăimântaţi în sus. Se mai uită pe geam. aţi fost la Tulcea? . îl ascuţi şi se scobi în măsele. Râseră şi pungaşii. Alaltăieri ne-am întors. O durere ascuţită de dinţi îl făcu să se perpelească încă mult timp. pe care gaborul o încuie cu lacătul. . presărase dintr-o hârtie de pe masă sare.Scoal'.Ia-l! strigă comisarul la sergent. gemând. privind cum dumica cu plăcere comisarul.Când aţi plecat? Nu-i mai privi. la pământ. fleoarţă? îl înghionti Paraschiv. Bătrânul căzu pe duşumea.Du-i la pivniţă! porunci în cele din urmă.Da. Mai scosese şi o jumătate de castravete din sertar. Beciul avea o uşă de tablă.lucrează la mişcarea trenurilor. Scump peştele. Un leu şi jumate chilu! Era şi crap.Ce-i. Ieşiră. . că se mai gândesc ei. Îi ţiuiau urechile şi ar fi dormit. dar face banii. Paraschive? . Vorbi tot Gheorghe: . Gheorghe tot mai gemea. . O dată se încruntă comisarul: . ţinut de subsori de sergent. Doar de-atâta-mi eşti? Celălalt nu răspunse.Şi. Mestecă resturile gânditor. Scuipă pe duşumea un dinte rupt şi-l cuprinse o ură oarbă şi neputincioasă. să mai adune sucurile rămase.Care peşte? sughiţă şeful. Presarul rămase cu un coltuc de pâine în mână şi îşi curăţă briceagul de miezul lui pufos şi alb.

Aduseseră cărbuni să-i ardă la tălpi. nu altceva. Gheorghe înţelese. Umbra i se lungise peste cercevelele întunecate ale ferestrelor.. Treantă începu să urle. se întinse din toate oasele şi râse încet: . De acum putea să spună că e şi el călit şi nu-i mai fu frică. Îi culcară pe duşumele şi le cărau cu picioarele. Dacă nu ne dovedesc. .Ăştia sunt? . Ceilalţi suspinară. O durere fierbinte li se adâncea în trup. omorâţi-ne! Nu ştim nimic! zise Paraschiv hotărât. Lipăiră cu picioarele goale pe duşumelele nemăturate. Paraschiv oftă uşor. Nu mişcară. c-ai să spui tu şi ce lapte ai supt de la mă-ta. Caiafa clipi. Sergentul şi cel de j^e ladă astupau lampa. tăiaţi-ne.Ăştia. Hoţii îşi fereau degetele şi mâinile. Înăuntru. tot n-o să spuneţi? Oamenii legii se aşezară în fata lor. s-ar fi repezit la el. Îi pisau. Îi astupară gura. Iar urcară treptele de ciment..Nu ştim nimic. Ca o tobă suna spinarea codoşului. . Şeful îl mângâie cu palma lui grea pe barbă: . Era unul bondoc şi iute. Sergentul se schimbase. în spate şi în cap. În bojoci. Ucenicul îşi feri faţa. Se făcu iar linişte. Acu era acu. Nici Gheorghe nu mai ţipa. Şeful ridică pleoapele. câte unul! porunci. Când obosiră zbirii şi se aşezară asudaţi pe ladă. Făcură pe morţii. Parcă i-ar fi tăiat cineva cu briciul. Între picioarele lui zăriră un lighean acoperit. Se auzeau doar izbiturile. Paraschive! spuse repede ăl bătrân.. Deasupra mesei ardea o lampă cu sticla afumată.Nimic! rosti şeful. Ucenicul simţi o mândrie care-i umplea pieptul şi parcă rănile nu-l mai durură.. Trase cu coada ochiului la tovarăş.. ar fi dat unde ar fi nimerit. .Pune-i la uşă. Pe o ladă mai şedea un om. Pe urmă. .. S-a mai jurat şi Gheorghe. nebărbierită şi doi ochi încercănaţi şi negri. şi pe urmă totuna iar fi fost.Să vedem. cu mâinile în buzunare. Gâfâia şi din cămaşă îi ieşeau aburi.. Îi chemă afară. Avea o faţă slabă. Încleştară măselele.Tot aşa. Lumina ei n-ajungea în toate ungherele odăii. începând să geamă. .Caii! striga comisarul. nau ce ne face. Bătaia a început îndată. Cel tânăr se apleca şi ignea fără o vorbă. 161 . Palmele mari îi atârnau peste genunchi. El vorbi la început. Prin uşa deschisă.Las'. Dacă nu l-ar fi apucat ceilalţi. căscă. În mijloc aştepta comisarul. Degeaba. Sergentul îşi scosese vestonul şi îşi strânsese cureaua. Cel nou se ridică şi-l întrebă pe sergent: . Simţiră vârfurile ascuţite în coaste. n-avea grijă.Caii! zicea şi sergentul. Tot trupul le ardea ca o râie. să-i zdrobească. şeful lepădă haina. Întâi i-a lovit lunganul. . Comisarul tăbărâse cu cizmele pe capul lor. lovituri după lovituri. văzură cerul limpede de vară.Spuneţi unde sunt caii? Hoţii se priviră în ochi. comisarul moţăia pe scaun.

că spuneţi voi! Îi vârâră unghiile în despicătura de lemn. Îi traseră pantalonii lui Paraschiv. mă. Îl lăsară pe duşumea. Balamalele scârţâiră. Scrâşnea din dinţi. Când s-au dezmeticit.. Iar băgau foc în el.Nu ştiu nimic. I-au făcut degetele zob. El îi privi pe fiecare în parte. . Ucenicul strânse fălcile. Puteau să-l mai bată. Îi scoaseră şi cămaşa. Aproape îi rugă: .. Lumina lămpii scădea. Îmbucătura uşii îi zdrelise pielea. . Sergentul se 162 .A mişcat! spuse comisarul. Pungaşul se uită liniştit la ei. cu dreapta. Curgea sângele din buricele lor rupte. Veni rândul lui Paraschiv. . Hoţul tresări.Spui? întrebă unul. Frânghia cădea mereu în alt loc. că era mai aproape. Îl duru şi a doua lovitură. . . Îl cărară pe ladă. . în cap îi juca numai un gând: că le dăduse mâna stângă şi că. Până în şira spinării îl durea.Îl ridicară pe Gheorghe. N-a scos un cuvânt. sărată. Sângele ţâşni şuvoi. Comisarul o deschise puţin. furios. Îl traseră în sus şi sergentul îi vârî vârful degetelor în ţâţâna uşii. Numai o gălbeneală urâtă îi juca sub pleoape.Udă frânghia! zise unul. şi îşi lipi obrazul lui rănit de tălpile desculţe ale celuilalt. Se sfârşea. Degetele nu le mai simţeam.Bine. ah. Iar ţipă. o răceală li se prelingea pe obraji. Parcă erau retezate. .Treceţi la treabă! le porunci şeful. O durere ascuţită îl străpunse până la inimă. Sorbi cu limba apa scursă. Se trezise şi Paraschiv. Se făcu din nou linişte. pe şolduri şi pe la încheieturi. Îi mutau oasele. Îl mângâie apoi încet cu barba.. dacă i-o fărâmă. Gheorghe râdea bucuros în el. . Parcă-i îndesaseră o vergea de foc prin limbă. să nu-i uite.. Ţipă. . Căscă ochii mari şi nu mai văzu decât o pată cenuşie. întâi pe spate. Şeful era aprins la obraz. Necunoscutul râdea. .Ah. . Lampa ardea încă deasupra lor cu lumina ei murdară.Caii! striga presarul. Uşa fu deschisă şi mai mult.Spuneţi. dom' şef. şi a treia. Auzi apoi apa clipocind în căldare. dracului unde sunt caii! Hoţii tăcură. Îl plesni o dată cu sete. Sfoara groasă şi răsucită bine se lipi adânc de piele. Îşi îndreptă şalele zdrobite. Huiduma belise ochii şi părea cârpă. Se aprindeau pe dinăuntru.Caii! striga presarul. mama mea! Aoleu. alături. Se gândi că ar fi fost bine să fi putut să nu mai ştie nimic. Parcă-i băgase jar sub unghii. Simţea sângele izbucnind afară. tot o să poată mangli. Rămăsese în pielea goală. Sergentul se apropie. Apoi nu mai ştiu nimic. Îl întoarseră cu fata în jos. Gheorghe oftă domol şi crăpă ochii. Lumina lămpii pierise. Presării i-au udat pe amândoi cu apă.Aoleu. Zbirii şedeau vorbind lângă fereastră. Sergentul îşi potrivise frânghia. Icni scurt. că pe aia o ferea.Las'. gâfâind.

Comisarul se înfuriase.. Codoşul tremura ca varga.Spui? Ucenicul gemea. de carne sfâşiată. Paraschiv. nu ne omorî! Nu ştim nimic.Spune. . . Sergentul îi trânti un pumn în moalele capului.Să nu mai dai! Să nu mai dai! O să vă omor pe toţi. . înjurau şi-i udau cu apă. Apucă ligheanul şi-l aşeză sub picioarele hoţului. că spui tu! scrâşnea lunganul furios. Sergentul căra căldările una după alta. Ridică braţul şi-l lăsă cu furie de nenumărate ori.. dom' comisar. crescu. Cărbunii pâlpâiau stins. Vru să se ridice.Caii! Tu. auziţi voi? Cu mâna asta. că păţeşti la fel! rânji şeful. se ascuţi. arsă. L-au luat şi pe Gheorghe.. Au crezut că-l omorâseră. Pielea i se topea. Îi lăsară cu spinările ca piftia. ăsta tânăr! strigă. . Necunoscutul dezveli ligheanul şi sergentul scoase un chibrit. Se smuci cât putu. cu picioarele pe pieptul lui. şi-l lovi cu inelul peste gură. . Îl luară şi pe el şi frânghia udă sapă şi în carnea lui semnele sălbatice ale bătăii. Loveau cu sete. îi atârna de colţul buzelor. Presării se schimbau pe rând.. se scutură ca de un frig mare şi căzu peste ei.Nu spun! Nu spun! răcnea Paraschiv. Îl dureau măruntaiele. Se răsti la ceilalţi: . lungă. . Lovi ca un turbat în dreapta şi-n stânga. sub foc şi ţipetele pungaşului se pierdură într-un horcăit. apoi iar nu mai ştiu nimic. Nu mai auzea pungaşul. Urlă ca un bou înjunghiat. Focul îi intra sub piele. Capul i se rostogoli şi se prăbuşi de pe ladă. cam un ceas. Parcă se scufundase într-o apă fierbinte.. şeful u aşeză cărbunii la subsoară.Trebuie să spună unul din ei! Fumară aruncând ţigările arse pe jumătate. 163 . negru de durere. Aduseră din curte o lampă de carbid. Nu-l mai stăpâneau. Dădură foc. Ăl bătrân îi apucă mâna să i-o pupe. se aplecau mai mult. Îl împânzi o lene dureroasă. Îi ridicară apoi pe ladă ca pe doi saci şi-i aşezară spate la spate. Fumul gros se răspândi în odaie. Inima sta să-i iasă afară. Urla cât putea: . Gheorghe tremura de frică pe duşumea.Caii! strigau. iute. Doi îl ţineau de genunchi şi al treilea îi apăsa tălpile pe cărbunii aprinşi. O dungă roşie. Comisarul îl plesni peste glezne cu cizmele şi-l doborâră. Căzu iar pe ladă. Cei ce-l ţineau se clătinară. Îl udară din nou cu apă şi-i împinseră ţurloaiele în ligheanul cu jar.Dă cărbunii! ceru şeful.Las'. care arunca o flacără galbenă.O să vedem. Îi răsuciră mâinile la spate şi-l legară cu frânghia. Pielea sfârâi încinsă. îl izbi şi peste urechi. Presarul se apropie iar. . .. .Nu ne omorî. . .Aprinde cărbunii! ordonă şeful. Gheorghe plângea cu capul în piept. călare.încălzise.. Cu mâna lui. . Durerea se înteţi.Caii! Caii! strigau cei trei. Ochii i se roşiseră şi se săltă din toţi muşchii.

Numai că au trecut trei zile. gândeşte-te la bătrâneţile mele! Nu ştiu nimic! Să-mi moară ce-am mai scump dacă ştiu ceva! . apoi îi plimbă flăcările pe mâini. drept mulţumire că v-am găzduit.. dom' şef! Iartă-mă! se ruga caiafa.. . . Îl apropie de faţa hoţului. Treanţă se bucura: .. Pe urmă. Comisarul cercetă hârtia şi mormăi ceva. .Gata.Bine. . cu ştiinţă. pe la opt.Să trăiţi! ziseră amândoi.Caii! Focul îi pârlea barba. dom' şef? întrebă codoşul după ce terminară.. dar întâlni privirea ca o baionetă a pungaşului. Îi cărară în pivniţă..Să iscăliţi câte o declaraţie. să le treacă arsurile.Caii! Îi arse buzele şi obrazul. lună le-a făcut. . Îşi înfipse dinţii în braţul sergentului şi nu mai ştiu nimic. tot comisarul i-a chemat: sta crăcit în scaunul lui şi mânca struguri. În odaie mirosea a piele arsă. ciugulea câte un bob şi plescăia din buzele groase. şi tot în beci îi ţineau. omeneşte.Caii.. Abia se ţineau pe picioare de teşmeniti ce erau.Cum scap de-aici. şi cu sufletul uşurat se apucară de treabă...Cum e. . Paraschiv deschise un ochi şi-l văzu pe Treanţă în braţele sergentului. I-au mai ţinut o săptămână. .. . ..Ce declaraţie? se miră Paraschiv. spălaţi şi voi geamurile.. Plângea fără o vorbă. slugos.. . ne dă drumul. băieţi? i-a întrebat din uşă.. 164 . Cânta ăl bătrân şi freca ferestrele. din gâtul căruia ţâşneau flăcări albe. Iscăliră. . lipi călcâiele betegite şi răspunse pentru amândoi: .. scriem.. milă! Presarul apucă fierul. îmi iau un costum de ţoale şi m-astâmpăr. Afară se lumina de ziuă. mai neînfricaţi. mama mea... De dovedit. Presarul râse încet. . cum să fie? Să trăiţi! Şeful mesteca pielitele negre şi dulci. nu v-am dovedit.Că nu ştiţi nimic de caii furaţi şi că v-am cercetat.Caii! Caii! striga presarul într-una. Gheorghe nu mai putu.Liberi. . şopti Gheorghe. Parcă-i trăgeau pielea de pe el. Mi-ajunge. drept în Gălăgie merg. Deschise gura să mărturisească. scăparăm.Dă lampa cu carbid încoa! ceru celălalt.Iartă-mă. pe piept şi pe la încheieturi. Îl betegeau. Prin fereastra murdară se vedea cerul mototolit. . spunea.Pe osul meu! Păi câtă bătaie am luat noi.Nu ştiu! Să crap dacă ştiu! Iartă-mă! Maică. Gheorghe. Ţipa de se cutremurau zidurile. . şi cu mine aţi terminat.Pe osul tău? glumea cel tânăr. oi spune şi la morţi.Dom' comisar. uşa de tablă s-a deschis şi sergentul i-a chemat afară.Dom' comisar.Gata.. . de m-ai făcut! .Mai întâi daţi o mătură pe-aici. Într-o seară. Le-a pus în faţă două foi. unde sunt caii? .

manglitori de rând. Dacă nu eram cu el. Îi cunoştea aproape pe toţi. vorbea: . . Cum i-a văzut Gheorghe. să le mai treacă timpul. Şedeau pe ciment şi aşteptau să fie trimişi la ocne. Unul. Câte mai avea de aflat.. toată crema caramangiilor. tâlhari de drumul mare. Mula. aveau picioarele amorţite. numai ei ştiau cum le ascundeau.Ne-am ars. Erau hoţi şi hoţi. Mantă. unii cu câte o sută de ani de puşcărie. Paraschiv privi clădirea cenuşie a prefecturii. Altfel. şnorări de-ai lui.Ne duce la Mititică. Codoşul vorbea.Ăsta. ca domnii. fără ferestre. mai vezi şi tu lumea! Toţi ponţii pe la Mititică trec întâi şi pe urmă îi duce. şperacle de deschis orice uşă şi câte şmecherii. dus în puşcării. Ilă-Plic. Caiafa păli. Acum erau şefi de bandă. Se adunară împrejur. Cât nu-mi place mie sângele de om. .Iar se bărbiereşte Gheorghe. oftă printre dinţi ucenicul. cu morţi pe suflet şi cu condamnări în şir. Duba opri brusc. Hoţii ăilalţi i-au arătat instrumentele de spargere. Pe unii din ei el îi învăţase să ciordească. hoţi de cai. Ucenicul i-a privit pe rând. Când se dădură jos. Doi agenţi îi înghiontiră spre scara joasă a dubei. da la el a fost ceva de bunghit! Nu ne lăsau şi-a trebuit să arunc eu cu cuţitul. se înjura cu ei. voi ştiţi cine o să-l termine pe staroste. de-o omorâse pe mă-sa. c-a mai omorât trei pentru asta. înţeleşi cu paznicii. că nu-i dracu aşa de negru! Ţine-te bine. Jucau barbut pe şest. Doi am pus jos. De sus. Toţi zulitorii Bucureştiului. Se simţea ca între ai lui. râse unul din fundul beciului.. TicăBlîndu. Mai bătrâni şi mai tineri.În poarta circumscripţiei aştepta însă duba prefecturii. să nu-şi uite meseria.Gura! strigă la ei un sergent şi-i cară după el. carditori. sau jerpeliţi.. scăpaţi de sub escortă şi iar prinşi. Cât au rămas în beciul prefecturii. I-a bătut şi ziua. e mişto. . gioablelor. cu haine bune pe ei. a mai învăţat cel tânăr câte ceva. să tot trăieşti. Era o maşină scundă şi neagră. să le aibă la îndemână.. şi noaptea şi tot au spus. Pârnaia era plină. venea o lumină chioară de la un bec lunguieţ. numai pe Stăpân să nu-l vindem. . ciur ne făcea politia. că intrau cu ele în pârnaie. spilcuiţi de nici nu-i bănuiai. Se înghesuiră înăuntru cu oamenii poliţiei. unul de trosnea la Obor.. să tai sare.. ce mai. ucenicul meu. vă dă şapte înainte! Patru comisari a mierlit până au pus mâna pe noi.De aici nu mai scăpăm zdraveni! spuse. Drumul scurt se sfârşi. trosnitori. care zăceau la zdup pentru vreo găină. L-a arătat pe cel tânăr şi a început să-l laude că se afla cu el: . numai să-i scape pe cei liberi. Nu mai văzuse ucenicul. De mulţi auzise: Arsene. din tavanul afumat al beciului. Treanţă le spunea pe nume.Bă. Au dat vina în Nicu-Piele. VizanteGaragaţă şi alţii. Şi-l arătă cu mândrie pe Paraschiv. Stătuseră împreună la gros. căruia n-aveau ce-i mai face. care le legară la repezeală mâinile. care încotro. care umbla cu gura de lup. Gătitu. i-a pus în mână şi o gură de lup şi l-a învăţat să umble cu ea. cine-o să vă-nveţe pe voi ce-i aia hoţie şi câştig? Ăsta mă. ginitor în Rahova.O. Se ciocniră cu capul de tavanul ei de scânduri. s-a înveselit. . . bă gioarselor. ne ia iar la întrebări. Paraschive. că şi meseria de hoţ nu-i uşoară! Ucenicul îşi zicea de 165 . fugiţi. şuţi.

Unii şedeau încă în prevenţie. cu ziduri înalte şi porţi de fier. scapă mai ieftin.. . A făcut ce-a făcut. Din când în când îi mai ridicau la anchetă. mai furau unul de la altul câte ceva şi. care i-a adus neatinşi bătrânului.. Le-a strigat numele la fiecare şi poreclele. oameni erau. trimiteau afară după ţigări şi mâncare bună. Mai pica vreunul. Abia mai răsuflau de căldură. şi în procese nu mai puteau să dea înapoi. După două ceasuri au aflat bucuria: scăpaseră cu un an. fugim noi. Nu pot să rabd! Treanţă zâmbi: . fără păr. Celor de-l povăţuiau le plăcea tânărul. Sigur.Gata. un magazioner le-a dat câte un costum gros de postav. a venit Didina cu alţi bani şi cu rufe de schimb. Gardienii luau bacşişuri grase. Se schimba garda şi se auzeau glasurile gardienilor pe crestele de piatră. S-a întristat ucenicul. că era silitor şi se împrieteniseră la toartă. În noaptea aia i-au suit iar în dubă şi i-au cărat în dealul Mărţişorului. pupaleaş tălpile. A răsuflat Gheorghe. Pe mine m-a uitat că mai am două condamnări.. îl puneau la probe. şi i-a trimis la tuns. ca popa. Şoseaua nepavată a Olteniţei urca spre închisoare.. restul l-au dat priceputului. Comisarii aduceau grefierii la anchete. i-a cercetat pentru ce sunt în pârnaie şi le-a spus că dacă ung osiile pe unde ştia el. încuiate cu nişte driguri de oţel. I-au dat jos într-o curte mică. .Da ce-oi vrea? Să zici mulţumesc. Starostele a pus două mii în mâna unui gardian. I-au lăsat şi lui o sută. Sâmbătă seara.. să stăm noi închişi un an? . Frizerii. ne face scăpaţi. începător.. să mituiască judecătorii. Sala tribunalului era plină de lume. Un gardian a făcut apelul. Îi îngrijeau până îşi veneau în fire. Şi-au luat rămas bun de la hoţi. în dungi. Codoşul şedea tăcut într-un colţ. Asta-i casa hoţilor de-ţi tot vorbeam 166 . bani aveau. mai făceau şi câte un chefuleţ. când ieşeau. ţinuţi cu bacşişuri. să le treacă urâtul. i-a spus ălui bătrân.. n-avea tu grijă. Mai e Apelul. Gheorghe râdea: . nu ne lasă Stăpânul aşa. care avea oameni în poliţie.Ieftin. ucenicule. noroc cu judecătorii. Au trimis bilet lui Bozoncea să le arunce ceva lovele. Nu era aşa de rău la puşcărie dacă cunoşteai. să le treacă timpul mai uşor. puteau să nu mai aibă griji. îi aduceau seara bătuţi măr. dar ieşim noi. tu ce credeai? Paraschiv atunci s-a trezit. e mult.atunci în gând: „Cine n-a trecut pe la puşcării nu-i caramangiu deadevăratelea!” Aici era şcoala. Mirosea a vechi şi ucenicul îşi pipăi capul cald. mai dădeau în el. abia îi aşteptau. Noaptea de sfârşit de vară era în miezul ei. Toată ziua s-a gândit la ibovnică şi l-a apucat furia. Maşina hurducăia pe drumul prost şi-i dureau oasele de atâta bătaie. un cot. puşcăriaşi şi ei. glumind.Eu fug. Aceştia scriau declaraţiile. sluga lor îl făceau. O dată îl trecură lacrimile pe Paraschiv. am ajuns şi la locul nostru. În locul hainelor. . că aduseseră mai mulţi o dată. lucrurile au ajuns la ei. La proces. că mărturisiseră. De rest se îngrijea spărgătorul. ce crezi tu.Cum adică. dar îi serveau. Mula.Dacă o să putem. că fără bacşiş luam doi. bagă el şpagă la comisari.. Auziră lăutarii din cârciumile mahalalelor.

Mai dă-ne câte-o adormire! Nevasta cârciumarului măsura rachiul. ce mai om.. autopsierul. Omul bătrân îţi trebuie. Până închidea Stere prăvălia. să nu-l fi văzut: . Nea Fane. Ne-ncalţă. privea prin prăvălie.Dumnezeu să primească! Şi tramvaistul vărsa o picătură de rachiu pe duşumea. Plătesc eu. că-l ştiau şi primarii. ăl de-i rău de lăcuste. Nea Fane se ştergea la gură şi adăuga: . îşi mai chema bărbatul. o ştiau mahalagiii. fata domnului Aristică Mîrzu. Şi dacă mai bea câte un morocar de rachiu la Stere. fiecare pe limba lui: . repara motoare. iute ca o zvârlugă.. Nimeni nu-i dădea cincisprezece ani şi un vecin îi zisese în glumă aia mică şi aia mică i-a rămas numele. Le spusese numărul celulei la fiecare şi pe urmă îi înghionti către o uşă înaltă. totul pe de pomană.. prin salcâmii Cuţaridei toată ziua. bărbat de comitet dacă-l cumpărai...Încă o sticlă de lampă şi ne ducem. Nevasta cârciumarului aşeza cinzecurile pe tejghea şi-şi vedea de treaba ei. i se aprindea gura. ne-mbracă. dacă vrei să afli! Păi băutura are şi ea un dichis! Trebuie ticluită. Ucenicul nu-l mai ascultă. Era unul dârz. ce-am păţit cu una de i-am tăiat-o pe mă-sa. tot aşa. domnu Aristică? Nu ştii că băutura e lucru sfânt.. Făcuse multe pentru cartier.Noapte bună! . le bătea cu pumnu-n masă şi-i ocăra. Când se întâlnea cu nea Fane.. Eram ca tine. nu se risipeşte?! Domnu Aristică clipea şi se supăra: . Cereau. Paraschiv privi încă o dată curtea şi zidurile. Taică-său lucra în depou pe Ştefan cel Mare. Pe urmă.eu de ea. Bărbaţii închinau: .. pentru morţi. N-ar mai fi plecat.Păi să-ţi spun eu. patronul lupilor. nu ştiam. . De la el am învăţat multe. pe groapă.Coană Lino. 167 . el îi lua în colţi la vreo nevoie. Glasul autopsierului se pierdea în zgomotul cârciumii.. Aia mică Pe Veta.. că de-aia nu mai plouă. muşteriii povesteau de-ale lor: . Ştia că minte. şi lui îi ardea sufletul să fumeze o ţigară. Peste clopotniţa Văcăreştilor atârna o lună păguboasă. Altfel. de la Tramvaie. puriu.Două gamoaie. spunea vrute şi nevrute. se ruga nea Fane. după ce-am tăiat la Ciucea. ca la părinţi! Şi îşi aminti înduioşat: Aici am fost eu cu Tata-Moşu.Apăi dumneata strici datinile. ehe. fă-ne câte o injecţie! .De ce faci crimă. domnu Aristică.. zicea nea Fane.. sau lângă focurile gunoierilor. parcă tot îi trăsnea şi-i fulgera. se turteau amândoi. cât moţul mălaiului. cu privirea duşmănoasă.. Şi se întorcea către Lina: Mai supără-ne c-un rând. un năpârstoc de fată de nu mai creştea. Eu totdeauna las o picătură şi pentru sfântu Trifon. Un gardian striga la ei şi-i număra..

Coana Marioara fusese femeie frumoasă în tinereţe. ieşise din sărăcie. Când nu mai putea răbda. . păi cui să semene? N-a făcut-o mă-sa cu impiegatu? Despre lucrul acesta oamenii ştiau câte ceva. dar îi plăcuse şi. te dau la croitorie dacă ţie nu-ţi place. dar vorbeau pe ascuns. el mai bine se lăsa călcat de vagoanele sale decât să-şi bănuiască nevasta. fată deşteaptă. De când o luase. Coana Marioara navea somn. Asta se întâmplase înainte de războiul ăl mare şi o ştia numai baba Marghioala. În loc să te mai strângi şi tu. de unde se mutaseră cam în acelaşi timp aici. nici lacrimile coanei Marioara n-au hotărât-o să se întoarcă.. şezuse la ei în gazdă unul Constantin Şarpe. Nimeni însă nu putea să pună mâna în foc că Veta e făcută de el.Bine. mai mult aciuită prin duzi. Îi plăcea să stea mai mult pe 168 . Şi-o pupase pe frunte. să nu-l simtă nevasta când se întoarce. Crescuse cam sălbatică.. zisese în cele din urmă şi domnul Aristică. cu palmele astea te-am crescut. Veta nu semăna nici cu coana Marioara. o bucată de carne mică şi neagră. însă acolo nu-i mai plăcuse fetei. Adevărul era că mai demult. Nici palmele tatălui. dar atât.A luat aia mică primu. . să ne căpătuim şi noi copila. şopteau muierile pe după porţi. Eu nu-mi chinui copila pentru nişte sclifosite de profesoare! Eşti sângele meu. Veta. vecină în Vespasian cu tramvaistul. Îl aştepta cu lumina aprinsă să-l certe: . să nu mai stea cu chirie. spuse ea într-un suflet acasă.Mai astâmpără-te. astâmpără-te că eşti om în puterea cuvântului. cu şapcă roşie şi servietă. şi pe mine mai bine să mă pici cu ceară decât să-mi zbengui părul.Ne pune să ne facem coadele. mângâindu-i părul aspru. Cât despre domnul Mîrzu. Aristică. îi făcea semn femeii: . deşi bătrâna se jurase pe toţi sfinţii că ea le înlesnise dragostele. Fata lor.Coana Lina se uita la bărbat. pentru că nu se făcea să audă domnul Aristică.Arde-i-ar focul de neisprăviţi cu şcoala lor. că mâine. în Cuţarida. . Trebuie să mai dormim şi noi! La miezul nopţii. când coana Marioara avea douăzeci de ani. ce vrei. Pe fată o iubeau toţi pentru că era deşteaptă. avea şi acum nişte ochi de oftau şapte mahalale. nici cu domnul Aristică. se despărţeau la pompă. Tramvaistul vrusese s-o dea la învăţătură mai departe. domnul Aristică îşi privea nevasta. poimâine se face de măritat. Domnul Aristică Mânza mergea uşurel. şi baba Marghioala se îndoia ea însăşi câteodată dacă aducea măcar cu impiegatul. La şcoală se dusese greu. pentru că măsa spăla rufe toată ziua şi taică-său venea acasă numai seara. ai fată mare şi ne râde lumea. a ieşit toată strada s-o vadă. Dar nici la croitorie nu s-a dus Veta. impiegat la Calea Ferată. când s-a întors cu coroniţa de frunze şi medalie în piept. nu se certau din alte pricini decât din vinile lui de bărbat căzut în tagma beţivilor.St! Vezi c-o scoli din somn! Şi pe furiş. munciseră împreună. îşi cumpăraseră loc în groapa lui Ouatu. tu dai bănişorii la cârciumar. nu-ţi mai ajunge! Tramvaistul tăcea nule. Stere încuviinţa pentru că nu putea să-i supere pe clienţi: . să aibă fiecare casa lui. A stat un an la liceu şi-a fugit. Ea scria femeilor scrisori la neamurile din provincie şi pomelnicele bătrânelor pentru vineri seara.

se ridica parcă ostenită. începuse să citească romane. De aici. şi amestecul ţarinei. verzuie. pluteau într-o lungă călătorie corăbiile norilor. unde avea un loc tainic. Glasul femeii. şi adâncimea cerului depărtat.. Vara aşternea pe jos buruieni uscate şi asculta cum se rostogoleau de sus bulgării mari de pământ. Şi. să joace bile cu băieţii sau să tragă zmeie în cartier.maidan. Nume scump Ce alină dorul. Încă taică-său se supăra când o vedea: . la bordeiele gunoierilor. şi pielea albicioasă a rimelor grase. umbra malului din faţă creştea ameninţător şi parcă i se făcea frică. Pământul mişuna de gâze albastre.Iar citeşti prostii d-astea? Cai verzi pe pereţi! Să nu te mai prind! Dar ce. Fata tramvaistului cunoştea cărăbuşul greoi de gunoi. şi lungile mustăţi ale lăcustei. neştiută de nimeni. Carmencita. Odăile lor erau alături de biserică. După amiază. Îi era frică să nu fi venit taică-său mai devreme de la munci şi să n-o găsească acasă. ca după o caznă lungă. auzind din când în când nechezatul sălbatic al armăsarilor lui moş Leu. Era o scobitură rotundă. ca să mai scape de gura lui şi de-a mă-si. Făcea la cap o gogoaşă roşie. Eşti speranţa şi fiorul. Parcă stătea într-o apă. o întrista fără să ştie de ce. Carmencita. mânca pe unde apuca şi se întorcea seara când aprindeau mahalagiii lămpile. mistuite în ceasuri întregi. dincolo de baltă. ea putea să-şi închipuie mai bine mările la fel de albastre şi galioanele cuprinse de foc pe oceanele îndepărtate. Numai când se lăsa noaptea. i se părea că o să-l vadă într-o zi pe regele Arthur. destrămate de vântul nesimţit. Pe frunzele lui se oglindea nopţile luna ştirbă a Cuţaridei. Luminile oarbe ale Cuţaridei o chemau cu grăbire. răzbind din pâlnia de tablă. Vara pleca de dimineaţă pe groapă să adune ciulini. De la rampă picura mirosul gunoaielor încinse. Ajunsă sus. fata-l asculta? De unde să ştie el ce plăcute erau foile acelea care povesteau aventuri de dragoste cu contese şi bandiţi? Uneori. acoperit de zalele sale cenuşii. Prin geamurile deschise ale casei părintelui se auzeau cântecele unui gramofon. Buruiana avea o tulpină lemnoasă. nu s-ar mai fi dezlipit de lângă uluca bisericii: Carmencita. De-o roză. şi culoarea ochilor de broscoi. care se umfla ca un cimpoi. Dimineaţa bătea soarele şi iarba se usca foşnind lingă ea.. sub malul galben al rampei. care abia se mişca sub zaua lui neagră. Asculta Veta. Mi-aminteşte De-un parfum uitat. pleca în groapă. 169 . nişte cărţi groase. plină de spini. Deasupra gropii. Parcă-i venea să plângă. cu mantia-i roşie fluturând pe spate ca o flacără. Te doreşte gândul meu Ca pe-o narcoză. Alături creşteau loboda şi pelinul argintiu. Prin iunie înfloreau mărăcinii. Îi ţiuiau urechile de atâta linişte. împodobite cu aripi străvezii. se trezea din visare. pline de poze. coborând în goană malurile gropii.

şi cu câteva trenţe şi lucruri de-i prisoseau. Într-adevăr. ca ofiţerii. a băgat o sobă. suspina fata popii. vine seara. Deschisese geamurile şi din când în când privea afară întunericul. care-i amintea de tinereţe. Într-o seară. să fi avut douăzeci şi cinci de ani. că vin! Aici sunt! răspundea ea înfuriată. Tocmai pe la zece. a aflat că-l cheamă Procopie şi că era student. cu priviri vesele. Maică-sa o chemase să-i ajute la strânsul rufelor.Veto. că vine Aristică şi iar nu te găseşte. Învăţat. că-şi adusese aminte de-o odaie pe care o ţinea degeaba în fundul curţii. . Veta se nimerise prin curte. să aibă chiriaşul iarna la ce se-ncălzi. că navea timp. Îl văzuse cum îşi aşezase lucrurile. să nu dea taică-tu peste tine. Îşi trecea degetele subţiri prin părul lung. copilita mamii! Hai.De alături. mai multe tablouri şi un raft de cărţi. şi ea fugise în casă. Tăcea şi maică-sa. cu coperţi de piele şi câteva ramuri înverzite de salcie. că se scorojiseră. cu rame negre. Veto? Hai acas'. autopsierul. care parcă înveseleau locul. şi într-o dimineaţă. zicea domnul Aristică. se auzea vocea maică-si: . la poarta curţii s-a oprit un camion în care erau aşezate câteva lucruri: scaune. mişca încet buzele şi iar se uita în foile pline de cifre şi linii. I-a plăcut Vetii. a de da-n cărţi. A pus-o deci pe coana Marioara să spoiască din nou pereţii. cum citise la lumina lămpii vreo două ceasuri. şi ea n-ar mai fi terminat.Ai crescut şi tu. Avea ochelari mari.Bun băiat. mi-a plătit înainte pe o lună. Ar mai fi scos sărăcia din casă. Înăuntru mirosea a sulfină şi duşumelele pocneau sub paşi. Pe pereţi. Îi pusese la ochi. venea fluierând cântece de-ale lui. Pe fruntea brobonată de sudoare îi cădeau viţele negre ale părului. coana Mariţa. Atunci a intrat fata lui Aristică pentru prima dată la el.O. S-au tocmit ei ce s-au tocmit. chiriaşul a chemat-o pe maică-sa şi-a rugat-o să-i spele şi lui rufele şi să-i mai dea din când în când câte o mătură prin odaie. Se uitase la necunoscut. Pleca fluierând. 170 . Până seara îl pândise pe după perdele. să-l vadă când pleacă şi când se întoarce de la treburile lui. Tânăr şi serios. se închideau ferestrele. gol. ascultând în prag vechiul cântec. Dar domnul Aristică nu se întorcea aşa curând. cu ochii lui miopi. ce-i veni lui domnul Mârzu? A dat sfoară în mahala săi caute cineva un chiriaş. pe unde eşti. Acesta era bine făcut. Pe masa scundă Veta a văzut un teanc de cărţi groase. Nu mai cunoştea odaia lor rece. Coana Marioara o privea înduioşată: . i-a găsit un chiriaş. la vreo două săptămâni. înalt. Într-o primăvară. Nu mai era liniştită fata tramvaistului! Din ziua aceea tot cu ochii pe geam şedea. de ştia un sac de vorbe şi nu mai termina. Pe pervazul casei vecine. dacă era miezul verii. Chiriaşul ajutase căruţaşului să descarce. se numea că poate să ia ceva bani. mici. Subţire băiat! Călca uşor şi se ţinea drept. chiriaşul aşternuse preşuri colorate şi tablouri. Avea încă de vorbit cu nea Fane. ruşinată. Pleacă dimineaţa. cum acoperise geamurile cu nişte hârtii prinse în pioneze şi. şi e vai de pielea ta! . Când s-a întors taică-său acasă. Tânăr. Atunci intra şi Veta în odăi. N-o s-avem bătaie de cap cu el. c-abia o privise în treacăt. îmbrăcat în haine călcate. dezbracă-te mai iute. şi lumina galbenă a fitilului lat i se aşternuse pe braţul păros. când se înserase.

.Da. cu o cută pe frunte. . spune.. cu plăcere. privind-o serios. .Pe fata mea.Bună ziua.Sunt tratate de medicină. pentru că inima i se cocoloşise. străveziu ca o perdea.Da de ce-ntrebi? se iţise copila spre el. uitate deschise pe masă. Deschidea geamurile şi se apuca să măture. . . c-aşa-i la bărbatul singur.Nţţ! . Ştii ce-i asta? . 171 . N-o să fie degeaba. .Ghici! . uite-o.Câţi ani ai? . spusese. să iasă afară. . încheiase domnu Procopie înţelegerea.Pe cine? .. . aia mică. descumpănit.Tot nu mi-ai spus. o trimit p-asta mică.Nu vreau.Ia te uită! Oi avea douăzeci? . pe Veta.Întreb şi eu. Ridicase ochii. că nu vezi dumneata.Nici. să plece. Procopie tăcu o clipă. Pe urmă ştergea urmele de praf cu o cârpă umedă şi silabisea titlurile cărţilor groase şi grele. . .Nu.Atunci ai dumneata grijă.Mai puţin sau mai mult? . Ce făceai aici? Te uitai la cărţile mele? Avea o voce plăcută de bărbat tânăr. de. Într-o zi. scuturându-şi părul.Dumneata câţi îmi dai? Îşi aşezase mâinile la spate şi-şi aruncase pieptul abia ivit înainte. Procopie se întorsese mai devreme şi dăduse peste ea cu nasul în hârţoagele lui. aruncându-i o privire în treacăt. Eu nu mă sperii uşor. . .Să fii dumneata sănătos de când i-am împlinit! . să nu-ţi fie de deochi. răspunsese femeia bucuroasă.. sfeclă.Dumneata te faci doctor? l-a întrebat fata în loc să-i răspundă. Inima-i bătea sub rochie. Ce-mi dai? . . De atunci se scula în fiecare dimineaţă mai devreme şi îl pândea de la fereastră. . El lăsa uşa descuiată şi Veta intra cu sfială în odaia în care mai atârna un fum verde de ţigară scumpă.Păi.Oi fi curios. mai faci curat din când în când şi pe-aici.Nişte cărţi de citit. da aşa-i zicem noi.. El zâmbea.Ce să-ţi dau? . parcă-i un gândac! Procopie râsese. ai treisprezece? Veta râse iar.Hai. şi fata se roşise toată. . Le răsfoia cu puţină spaimă şi privea desenele colorate şi explicaţiile scrise într-o limbă străină.. Râseră amândoi. aşa. adăugase studentul. Îi văzuse dinţii albi şi puternici şi sclipirea binevoitoare a ochilor. Mai bine ar fi murit. Ce ştii dumneata? Se dăduse jos de pe scaun şi chiriaşul venise lângă ea.Atunci optsprezece.Pari cam speriată... Mai dau ceva peste chirie! . .Cum să nu. Că de n-oi veni eu.. .

I le întinsese: . dacă vrei să ştii! .Nu ştiu.Dar cum credeai? Vindec boalele. şi a celor sărace. habar n-ai ce să faci cu ea! Şi se burzului: Zău.. şi dacă te plictisesc să-mi spui.Poftim.Să caut.Păi să te învăţ eu! Da pentru asta trebuie să răceşti zdravăn o dată! Trecuse timp destul. Ăsta-i trupul omenesc.Îţi place să citeşti? . .Nu.. . Veta le luase şi plecase. zău! Şi ce romane? .Da ceva mai vesel nu ai. ştii sau nu ştii? . nu-i chiar aşa de uşor. se făcu el că nu pricepe. pentru că.. na. Când isprăvise. . . . . E vorba-mi dai sau nu-mi dai? Studentul stătea drept în faţa ei şi o măsura..Şi ce-ai mai citit până acum? .Eşti prea tânără pentru astea.Şi de ce eşti aşa mică? . înţelegi? Cu Paturel n-ai? Sau Rocambole? Ai citit dumneata d-alea cu Rocambole? sau cu Cavalerul Negru. spaima turcilor? . dar nu mi-ai spus câţi ani ai. n-am citit. că ies copiii neterminaţi! Procopie râse din toată inima.. că spun femeile că d-aia nu-i bine să te iubeşti pe furiş.. ia te uită! . Oare în lumea asta să fie oameni atât de răi? Studentul o bătuse pe umăr cu un fel de prietenie: . pui pariu că nici ventuze nu ştii să pui! Chiriaşul tăcea.Multe nu-nţelegi dumneata. domnu Procopie? Că mi se rupe sufletu de ce-am citit. Crezi că-i la îndemînă să umbli în el să-l repari? .Uite.Prea multe vrei să ştii. ha. grăieşte. sau nu-mi dai romane? .Ştii dumneata să vindeci? Fugi d-acilea! Păi dacă-ţi arăt frunza sunătoarei. dar ici. . de ce nu vorbeşti.Dă-mi romanele pe care mi le-ai promis! Studentul căutase prin raftul lui şi dibuise câteva cărţi. . Lasă. Şi-a adus aminte de cărţi. trebuia să plece.. credeam că eşti mai deştept! Am să te duc la baba Aglaia să te înveţe cum se scoate junghiul cu foarfecă! Uite.Vorba este-mi dai. ha. aia mică mai prinsese o meteahnă: începuse să umble 172 .Oho. nu prea semănau cu cele ce citise până atunci.Ei.Romane. Erau altfel de romane.Asta-i bună! Dumneata repari oameni! Ha. . Veta îl măsurase curioasă şi spusese dezamăgită: ... Gura lumii. . de când e lumea.Arunci ce fel de carte-oi fi ştiind? Procopie îi arătase desenele din cărţile deschise pe masă: . mai ceruse: . ..Nu.M-a făcut mama din sărăcie.. . dac-ai sta s-asculţi.Cincisprezece. .Asta aşa e. Da mie nu-mi trebuie ceva greu. Tot pe atunci..Caută.Nu-nţeleg.Îţi dau. inima femeilor era aceeaşi: şi a celor bogate. colo găsea câte un suflet de femeie care semăna cu al conteselor..

Huo. mai bine să te duci pe pustii. .. decât să-i faci vreo ruşine. fa mamă. .Ei.. că ne rupe pe-amândouă în bătaie.Ce să bag de seamă? . La coada tumbărăului veghea un sergent cu o şapcă soioasă. c-avea treabă şi nu era chip să întârzie. A doua zi.Să nu afle tat-tău.De ce? . Femeia tresărise.Taci.Da nu ştii ce-i în capu ei. a crescut. bărbate. ne plângem de milă! Copila tăcuse vinovată. Şi-a plecat repede la depou. şi dacă?! . fa. mamă! Şi când o afla. trasă de două gloabe. . albă. Procopie şedea şi se uita la viţa urcătoare ce acoperea ferestrele lui.Ce ţi-e.. aruncând umbre pe pereţi. na! Huo. fată? i-a zis într-o noapte când bărbatu-său sforăia în patul celălalt. Veta îl privea de după perdea. ....Bărbate. moleşit.Ce tot îndrugi acolo? .Nu ştiu.. Mirosea a gutuie pârguită. Se auzeau salcâmii din curte foşnind ca un foc iarna. .Asta voiai să-mi spui? Tu nu vezi că-i cât un mosor? .. Din capul străzii. pierită.Da cine-i? întrebase mai târziu coana Marioara.. fata noastră a început să umble cu lămâiţă-n sân! . că prea citeşte. le miroase de la o poştă şi a cal breaz. la o fabrică.. ţinând în mâinile lor noduroase şbilţurile lustruite. . că se scoală Aristică şi ne dă afară.. na! La oase! A ieşit afară. fata a auzit o larmă surdă şi vocile băieţilor din mahala: ..Studintu. Aristică. . orbit de lumina aceea mângâietoare. Afară lătrau câinii. Coana Marioara a băgat repede de seamă. .. Tu nu vezi că miroşi ca o spiţerie? O să laşi lămâiţa cumetrii fără frunze şi-o să ne afle mahalaua. Pe capră şedeau doi ţigani cu mânecile suflecate. O lumină de început de septembrie. când a venit domnul Aristică la prânz. că nu mai terminau cu lătratul. . cu ochii în soare. mamă? Stăteau amândouă sub candela care pâlpâia stins. haidamacii s173 . venea o droagă cenuşie. Maică-sa oftase lung. ia spune.S-o dăm. La biserică. Pomii lăsau o umbră rară în ţarină.. mamă? şi-i dăduseră lacrimile. numai într-o cămaşă subţire.Da ce-ţi veni? se oţărî aia mică din ţoale.Aristică.cu lămâiţă în sân.Cum ce mi-e. Aristică. . împânzea curtea. ai băgat ceva de seamă la fata noastră? . la poartă. deschide ochii. ţinându-şi genunchii între palme. Întâi. că aşa sunt muierile: ca pisicile.Bărbate. deschisă la gât. Usca-i-s-ar ochii ălui de n-a iubit! Apoi dăduse dracului toţi câinii din mahala. . muierea l-a cercetat: . Aristică. da parcă-mi place domnu Procopie. Întomna. Atunci sosiră dinspre Griviţa hingherii. Era aşezat pe un scaun. . Trecuseră câteva luni. îndesată pe cap.Mai taci dracului din gură! Ai îmbătrânit şi tu ca alte cumetre.Aristică. Pe tine te are şi. că o apucase un dor.

. auzind larma de-afară. dădură fuga. era să le rămână ciolanele pe-aici. Atunci au năvălit şi băieţii. să-i bage în curte: .au dat jos. Veta a închis poarta în urma dulăilor. Azor. dacă nu-l ajuta celălalt. Ei hămăiau încă spre groapă. la Stere. strigând: „Huo!” şi trimiţând din praştii altă ploaie de pietre. lovind caii. Se zbătea degeaba în sârmă. . Ce să mai scapi câinii. pândind câinii oamenilor. bea o cinzeacă. Dintre câini.Azorică. Fata începu să ţipe. Ăi prinşi lătrau în oiştile lor. Un băiat a sărit şi-a deschis uşile cuştilor. ca peştele în undiţă. dar l-a văzut pe sergent şi s-a oprit. în faţă. se strânseră din nou la pompă. tot l-au luat pe al cizmarului. Şi-au mai trimis o grindină de pietre în ţurloaiele hingherilor. Tot Negru l-a lăsat pe omul legii fără pulan. bătrân şi rău. Copiii din urma droaştei strigau cât puteau. să sperie dulău: .Dacă nu eram noi. Era unul cât poarta. L-a pus la pământ dintr-o dată şi. Capul îi ardea de spaimă şi de bucurie. Studentul râdea de isprava câinilor. A dat să sară afară. Negrule! Na! Ptiu! Ce să mai audă câinii?! Ăl bătrân. Râdea Veta. dar animalele l-au luat şi pe el în tărbacă. S-au uitat unul la altul. Un hingher a întins laţul şi l-a săltat din zbor. Când să facă spre răspântie. urlând. de-ţi era mai mare mila să-i priveşti cum se uitau prin obloanele găurite. sosi ceata de copii.Şi zi.. Râdeau copiii de se tăvăleau: .Da. repezindu-se în şbilţul huidumelor. pe el! strigau. împrăştiaţi o clipă. la cârciumar.Aşa. Vreo opt. Sărise şi sergentul. căruia i se făcuse o bătaie auzind urletele ălor din cuşti. . sus pe capra droaştei. Veneau pe sub garduri. Dulăii săltau în goană cozile lungi şi zbârlite. Sta şi se uita cum aduna potera căţelărimea. Adunaseră vreo treizeci şi de prin alte mahalale. Se făceau că joacă gioale şi mai adunau cărămizi. O ploaie de pietre rotunde se abătu pe tabla căruţei. A sărit şi Procopie de la locul lui. la umbră. Băieţii. Negru fugi cu lanţul celui căzut în dinţi. Era un gomor de lume.Na! Na! Huo! La oase! Şi scoseseră praştiile lor lungi din maţe de cauciuc. Celălalt. A grăbit pasul. mai tânăr. . Groapa începea de la gardul scund al oltenilor. îngână ea. lung şi muşchiulos. Hingherii se pregăteau să lase casa lui Stere în spate. Goşnete era în vecini. Sergentul opri convoiul şi alergă azvârlind după derbedei cu bastonul de cauciuc. trebuiau scăpaţi hingherii! Huidumele. când câinii domnului Aristică. dacă văzură aşa. Veta îi vedea bine pe ăi mici cum cărau pietrişul din praful drumului să li-l dea celor mari. râdea şi Procopie. ţâşniră pe poartă printre picioarele Vetei. cu un cap mare şi greu. În grădină se vedeau 174 . muşcându-se unul pe altul. îi sări într-ajutor. cu crăcane de salcâm. Într-o clipă s-a golit căruţa. ai zidarilor. Au ieşit şi femeile din curţi. Pe hingheri abia i-au scos mahalagiii până-n Griviţa. se opinti şi sări drept în pieptul unui hingher. şi zbirii n-au mai avut pe unde să fugă. ţintind duba. îi mânca urechile. urmaţi de huiduielile şi chiotele copiilor. Goşnete a prins curaj şi-a pus mâna pe un bolovan. Veta strigă după ei. A aflat numaidecât. ai lucrătorilor de la Ateliere şi de-i cât pragul care cărau pietrele.

Aici se ascund uneori hoţii Cuţaridei. că. pentru coborât. ai înţeles? 175 . şi verze vinete. Nu era nimeni. Alături.Pe ochii din cap! . da să nu spui la nimeni. călcând încet. galbeni. când e inundaţie! Trecură balta. se luă după ea. Din locul unde şedeau. nedumerit. Peste maidan. Pe urmă.Dacă-ţi arăt locul ăla al meu. Dintr-o parte veneau trâmbele de fum de la coşurile Atelierelor. Pasul Vetei crescuse şi studentul abia se ţinea pe urmele ei.Dumneata nu intri? Ţi-e frică? Aici nu-i mai era teamă de el. Se uită înapoi unde-şi lăsase servieta şi pantofii. începu să râdă: . Cenuşa era spulberată şi alături mai rămăseseră câteva surcele. Procopie a privit în toate părţile. cu flori pălite. . nu se vedea nici o potecă.Haide să culegem pelin. el chicotind. începeau buruienile. dacă se află. Şi îşi ridică poalele rochiei intrând în apă. se auzeau ciocănitorile zgâlţâite de vânt la grădinari. în care sclipea balta. Veta îi arătă urmele unui foc stins mai demult. neculeşi. Procopie se descălţă şi. Cerul avea o leşie murdară în scamele norilor joşi. Iar o apucă tremuratul pe fată. .Bine. Ea ştia însă pe unde s-o apuce. cu fereală. Procopie simţi pământul gloduros intrându-i în pantofi şi nevoind să se lase mai prejos. De sus. tot pe margini. în care erau săpate găuri. Ea înainte. El se uita unde aşezase Veta mai înainte piciorul şi o urmă. uitaţi între răsaduri. mototolite şi destrămate.Pe ochii mei din cap că nu spun la nimeni! Şi-i întinse palma umedă. aproape. Iarba pălită mirosea bine. că m-am încălzit. fără să clipească: . drept.Parcă eşti de la pompieri. încercând adâncimea. Coborâră. începea de sub deal. jură! . Rar. Jos. balta. acoperite de iarbă. nu spun. De aici puteai cuprinde toată groapa fără să fii zărit. albastre şi albe ale sifoanelor fărâmiţate. Despică măselariţa şi căută din ochi urmele. Îi plăcea nămolul care i se încleia pe degete. printre mărăcini şi ghimpi. Veta. primi. ajunsă pe fund. Pe jos licăreau sticlele colorate. Fata sărea râpele ca un ied. abia se zărea fundul gropii. Au cules câte un braţ sănătos şi Veta l-a întrebat. deodată. or să vină să ne omoare. îl chemă. Câmpul plin de buruiană vineţie începea de la marginea apei şi se sfârşea sub un mal drept. crescuţi în pământul sterp. . Zări. cu foile scorţoase. O pantă dreaptă. înconjurată de trestii. Pui prinsoare că strâng mai mult! Da-ntâi să-mi răcoresc tălpile. Urca repede ca o pisică.Nu. râdea de neîndemânarea lui. rostogolind lutul şi bolovanii.pepenii de mai rămăseseră. ţinându-şi fusta între pulpe: . se surpau gunoaiele într-o mişcare liniştită. . îi spuse în şoapte. văzu fundul şi malul celălalt. juri că nu spui la nimeni? Studentul râse. Îi spuse râzând uitându-se în ochii lui. unde nu se putea să se scufunde. Mahalaua nu se mai vedea de sub malurile galbene. a vară plecată. tinichelele ruginite luceau domolit în soarele de octombrie.Pe ce? . Când au ajuns sus. o adunătură întinsă de scaieţi scuturaţi. Mergeau pe poteci ştiute numai de ea. În spate erau alte scobituri. când îl văzu cu pantalonii sumeşi.

Sub linia cerului decolorat treceau stoluri negre de păsări într-un zbor leneş. Părul îi căzuse pe frunte şi ochii fetei sclipeau de mândrie. care o furnica până în creştetul capului. Şi-au adus aminte de braţul de pelin cules. Tăcură. Umbra i s-a mişcat după aceea de câteva ori prin dreptul perdelei.Nu ştiu. pişcând-o. şi-a luat servieta şi-au urcat la rampă. curios: . dădu ea din umeri.Nu ţi-e frică? îl întrebă Veta. Ieşiseră cu felinarele de pepeni. Nu era băiat în cartier să nu fi găurit coaja unui cantalup de miez şi să n-o fi scobit. . Fata simţi bruma rece pe degete. .. Înserase.Mai eşti supărată pe mine? Avea un glas plăcut de om tânăr.. Peste sticlele fărâmiţate se scurgea o scamă umedă. Sub cot îi simţea degetele calde şi sângele tot i se urcă la inimă. Ochii ei se aprinseră mânioşi.Nu. dacă ai da peste hoţi? Copila nu se gândise. sunt sigură. În ţarcul lui moş Leu. . . Se adunau în capătul străzii. adulmecând spre ei... cu luminări aprinse în 176 . nu ţi-e teamă că într-o zi ai s-o păţeşti dacă mai vii singură pe aici? Veta clipi nedumerită: . aşteptându-şi rândul la apă. găurele-găurele. Împrejur era o linişte apăsătoare. . uitând pelinul cules. şi el îi zări zbaterea sinilor mici şi ascuţiţi sub rochia subţire de stambă. . În poartă.De. În dreptul pompei au întâlnit câteva muieri.Îţi place? curmă fata tăcerea. cu gâturile întinse. Studentul aprinsese lampa. Pieile asudate aduceau de departe cu o marmură spălată cu apă.Vreau să spun. . râse el. . . Umbrele se şterseseră prin iarba uscată.. Se despărţiră şi ea rămase multă vreme în curte privind geamul lui. pierită. răspunse. dar nu s-au mai întors. de ce te gândeşti la lucruri urâte? Uite. N-a trecut o săptămână şi luase foc mahalaua. armăsarii săi stăteau nemişcaţi.Da.Eu ştiu? Da nu mi-ar face nimic. lângă Filantropia.Ştiu eu. că are cine să mă apere.Procopie o privi mai bine. . El s-a încălţat.Ia spune-mi. cu coada unei peniţe. Procopie i-a apucat braţul şi-a întors-o spre el: . lângă căldări. să ştii că m-am supărat pe dumneata! Şi se ridică. şi păreau mai mari în încremenirea lor. .A. reflexele lui luminau până sus malul roşcat ca o pecingine. de pildă. ce-ai face.Adică ce să păţesc? Studentul nu ştiu ce să-i răspundă. .. Coborâră tăcuţi. Erau negri şi puternici. Procopie îşi scoase haina şi privi cerul prăvălit peste streaşină de lut care-i acoperea.Nu-i bine? Procopie se întoarse spre ea. Au trecut balta înapoi. Soarele aluneca pe suprafaţa lucioasă a bălţii.Şi de unde ştii tu lucrurile astea? . Asta de la copii s-a tras.

Vâlvătaia se domoli. mâna spre biserică. aprindeau gunoaiele de prin curţi şi urcau stâlpii cătrăniţi ai porţilor. Gunoierul era plecat. Pe drum a luară şi pe Tilică. Magazia lui Tănase. Mirosea a baligă încinsă. focul ostenise. Se aprinsese magazia lui Tănase şi ardea ca o lumânare. Parcă răsărise soarele. la gară. cu faţa la biserică.Arde! Arde! se auzeau alte ţipete. Au dat să-l înăbuşe. Era prea târziu. şi băieţii se strânseră cu pepenii la un loc. Focul topise în căldura lui magaziile şi sărea peste salcâmii cuprinşi de flăcări. Bătea un vânt rece şi şui. Apoi pârjolul coborî malurile. Ardea.Pune mâna pe topor şi haide după mine! Săriră şi alţi vecini. Mistuise casa lui Tănase şi încă vreo cinci. se duceau şi casele lui.Arde! Arde! strigau zidarii. . Au nimerit în spatele casei lui Tănase. Nu putură să oprească focul. şi focul. Aceştia le zvârleau în calea pârjolului. c-o trăsură! Stere înţelese că. Auziră grinzile căzând la zidari. Oamenii răsuflară uşuraţi. Cârciumarul apucă o coadă de topor şi se repezi cu încă doi lucrători în duzii bisericii. Preotul făcea cruci mari. flăcările trecuseră la acoperiş. numai într-un jar. Acoperişurile se spulberau într-o clipită. hrănit de furia vântului. Copiii au răsturnat în joacă un felinar de bostan. şi drumul de lemne. Preotul. Abia la vreun ceas sosiră şi pompierii. inimi pe locul zidarilor. dus de vânt. Zidurile de paiantă se prăbuşeau şi muierile strigau. au luat-o la fugă. Îi puseră la pământ şi-i grămădiră departe de gardul popii. arde casa Domnului! Nu lăsaţi. Căldura se înteţea. Într-o clipă s-au ridicat vecinii. Vâlvătaia roşie se întindea. Trâmbe lungi de fum înecăcios se lăsau prin curţi. vecine. Cerul se luminase de pălălaie.Arde! Arde! se desluşea de departe ţipătul femeilor. . fraţilor! Cârciumarul a ieşit şi el afară cu muşteriii după el. tocmai unde avea omul o magazie plină cu paie uscate pentru caii primăriei. Cerul fumega. într-un cerc de scântei. Se aprinseseră şi duzii din grădina oltenilor. cu nişte cazmale. Strigă năprasnic la băiatul de prăvălie: . împrăştiindu-se. şi o muiere pompă apă din gura cişmelei Veta căra cu maică-sa căldări de apă şi le dădeau bărbaţilor. inimi. De frică. să vadă al cui e mai frumos. Cineva spunea: . Tot la săraci făcuse pagubă. strângându-şi lucrurile şi ce mai putea fi scăpat. Acum îi ardeau lucrurile. Focul trecuse gardurile şi. Şuvoaiele flăcărilor se întindeau şi se încolăceau pe buruienile maidanului. Tot malul gropii ardea. să nu se stingă lumina. Pe străzi alergau câinii cu părul zburlit. Cum au nimerit. . şi rampa. Femeile aduseră un furtun de vin din prăvălie. Vântul a aruncat scânteile în gardul de alături. nu se mai putea. dădeau focului hrană şi-l potoleau. vorbea mahalagiilor: . În felul ăsta. Până să aşeze tulumbele. Până să bage oamenii de seamă. acoperindu-i cu palmele.Fraţilor. Trunchiurile duzilor erau umede şi nu ardeau decât foarte încet. Muierile 177 .Să se ducă la pompieri. scrum. Se simţea bine fierbinţeala care venea dinspre casa gunoierului.boşarii goi. Focul a trecut în spate. Vecinii alergau la pompă cu căldările să le umple. dacă pârjolul trecea de biserică. gata. scos din odăile lui. că altfel nu i-ar fi lăsat.

Stai. aşa. .. Când termină. privind nedumerit împrejur la hărmălaia iscată. unde mai punem noi capul.. Din capătul străzii venea şi Procopie. Aduse o cană plină.. mie îmi trebuie ceva. Tot obrazul îi era negru de fum şi îşi simţea cerul gurii uscat. Nu plecă. Procopie o apucă de mână: .. aducându-şi aminte: . Se mai întoarse o dată de la uşă. aooolică. mai uşor. şi se pieptănă îndelung. Păcat.Acuma-ti plac? Şi se învârti pe un picior sub privirile lui uimite. .. Îi întinse prosopul moale.Apăi cuvântul dumitale-i aşa.Aooolică. Femeile se băteau cu pumnii în cap şi strigau cât puteau: ..N-ai adus patefonul! . Îşi lăsă iute servieta şi ieşi iar la poartă.Aha.. . că mă caută mama. Ei. Acum obrazul oacheş îi strălucea.Bine că sunt! Hî..Parc-ai fi o pisică! zise Procopie. frate? Ea îşi ştergea fruntea de sudoare. .. întrebând-o pe Veta: . pe cuvânt.. Ce-oi mai sta?! Am uitat că sunt supărată pe dumneata.N-am avut bani. Ea îşi răcori faţa încinsă şi rămase aşa cu mâinile umede scuturându-le.. mânioşi şi îngrijoraţi. mai vesel..plângeau... aooolică..Şi nu mai eşti supărată pe mine? . umezite puţin în margini.. veni drept în faţa lui şi-i zise: . Afară însera. . cu mişcări leneşe. şi dumneata eşti sărac. Îşi scutură pletele negre şi aspre. nu-s de nasul meu. . o fudulie.Parcă nu se vede! Ce-oi mai întreba! A luat foc pricopsită asta a noastră de mahala! Că la omu sărac nici boii nu trag! Împrejur mirosea a lemn ars şi zarva nu încetase. cu ochii în pământ..Ba sunt. să-ţi aduc un şervet! Intră în casă..Dă-mi şi un pieptene! Se apropie de o oglindă mică. zău! . maicăăă. Şi acum mă duc. un om aşa de învăţat şi să n-aibă bani. . ţi-am spus eu.Dar nişte cărţi nu mai vrei? Fata şovăi puţin şi spuse dezamăgită: . atârnată într-un colţ al odăii. dar ai numai romane serioase dumneata. Meşterii înjurau lângă ele. Se opri deodată. Veta trecu pragul după el. Mă duc. Fata tramvaistului se întoarse acasă. Închiseră poarta.. Dumitale-ţi mai arde să glumeşti.. până aduci patefonu. privind rămăşiţele negre.Poimâine ]l aduc. Şi scoase limba la el.. Procopie aprinse lampa.Nu vrei să te speli? o întrebă studentul. din care-i turnă în căuşul palmelor. 178 .Ba da.Aş mai fi luat. frântă de oboseală. . maica mea. . . Va să zică..Dar ce s-a-ntâmplat. care mirosea a săpun bun.

Pompierii tot nu plecaseră. Eu sunt fată mare.Ce mai e? . ca o americă spălată. Se dezbrăcă tăcută. plin de fum. . Trase în piept aerul iute.Ce să nu-mi spui? .Mama spunea că am început să-mi pun lămâiţă-n sân.. . mai scoate vorbe.. Vetei îi venise să râdă.Da. într-o duminică. Tot o mai credeau un copil. că aşa şi pe dincolo...O să te spun lu’ Aristică.... stingeau trenţele scăpate. vezi dumneata. Şi ieşi afară.. cuprinsă de o posomorâre mare. nu-i frumos. O zgură murdară.Ce nu-i frumos? .Ce ştii dumneata. Fetei îi veni să plângă fără să ştie de ce....Avem noi. . şi altele la vârsta mea au sărit de-acu pârleazu. aşa. pe jumătate pârjolite. Zidarii. au sărit pârleazu? . Numai spre răsărit atârna o fâşie albă între cioturile salcâmilor arşi.. că ţineau o petrecere numai între oameni mari şi nu se făcea să-i audă urechile ce-şi spun bărbaţii la un pahar de vin. Prin noiembrie. Pe urmă mai e ceva. Mi-e frică de dumneata. Coana Marioara şi domnul Aristică se gătiseră încă de la prânz. la iubirea fierbinte care-i înecase inima. o vorbă. Maicăsa mai bodogăni câtăva vreme. . vorbind cu gura pe jumătate. 179 . Studentul nu înţelegea prea bine. . .Că stăm aşa. Îşi muşca buzele şi îşi împletea degetele încurcată.De ce? ..Ce vorbeşti? . ..Mi-e frică.Acu să ştii că mă duc de-adevăratelea... luată de vânt.. .Îţi pui lămâiţă-n sân? ..Da. amândoi.. şi intră în casă. Procopie fluieră. se aşternuse în curtea lor.. I-a însoţit până la poartă şi taică-său i-a făgăduit că dacă are să fie cuminte o să-i aducă ceva la întoarcere. .. Într-o lună împlinesc şaisprezece ani.. . păi să ne afle mahalaua. Vocea i se sugrumă. domnu Procopie.. Cerul era cenuşiu de tot. fată? o luă la zor coana Marioara cum o văzu. muierile astea bătrâne de-abia aşteaptă. Prea vrei să le ştii pe toate. Locurile arse fumegau încă şi peste toată mahalaua plutea un miros încins de cârpă.Da unde umbli. .Şi ce dacă stăm?! .Frică? se miră el. Înserarea tristă cuprinsese Cuţarida. ce-i asta.. . auzi tu? Ai început să-ţi faci de cap. Nu se gândea decât la sufletul său pierdut.Ar trebui să nu-ţi spun..Zău. Se roşise..Adică.. Rămăsese toată casa în seama Vetei. Tăcu o clipă. ai ei plecaseră la nişte rude. Veta nu răspunse. dar copila n-o mai auzea. .Să miros frumos ca dumneata. Eu sunt fată şi. cu muierile. că cine ştie ce.. apoi rosti iar: Şi nu e bine. Se codea. Loveau cu târnăcoapele în bârnele fumegânde. Pe fată n-o luaseră. Chiriaşul îşi scoase ochelarii şi îi şterse cu batista.....

deşi ştia bine că n-o să fie aşa. Tăcea. aşa. . . Fata fl simţea aplecat peste ea. aşa.. Procopie fusese la început stângaci. puţin curaj. Numai să mă înveţi să dansez. Toată odaia se umplu de sunetele dulci ale unor viori.. Se mişca greoi. lucios... încet. condus de braţele ei. tam-tam. Îl auzea cum râde când paşii i se încurcau şi parcă nu mai răsufla.Ai adus patefonu? . Blondă sau brună Mie mi-e totuna.. . că mie-mi place la nebunie. Să fi fost trei după masă. numai într-o flanelă strânsă pe gât. simţindu-i trupul puternic aproape şi hainele care miroseau frumos. că mă calci pe picior. Bine. aşa. Ostenise. cu capetele pe labele puternice.Ce să fac. Mi-ai cedat.. să mă duc la baluri.. tam-tam.. cu gura aproape de păr. În odaia lui era cald şi plăcut. ai mei s-au dus la o petrecere.. Pe-amândouă le doresc. te învăţ eu. . ia-te după mine.. bine. ta. Se lipi de fereastră şi privi afară. .. am rămas singură acasă. un-doi. că el o ţinuse aproape. Studentul învârti arcul şi puse o placă.Uite. domnu Procopie. Studentul se învârtea supus. . unu-unu. uite. ieşise Procopie..Cum să nu..Ce faci? o întrebă cu glasul său plăcut. Uliu. să-mi fac rochii lungi. un-doi.Nu stau mult. încet.. să nu ne vadă cineva. şi că dansaseră împreună. Pot să vin? Dumneata ştii să dansezi? Dacă nu. Ce dulce. . o bucurie sălbatică o cuprinse şi abia după câteva ceasuri îşi aduse aminte ce se întâmplase cu ea... aşa: un-doi. Prin curţile vecinilor se auzeau gramofoanele.Bine. albe. numai cu oglinzi şi cu parchet pe jos. da ţeapăn mai eşti. vezi că-i uşor? Ei. pustii. În bătătura lui Tănase nişte meşteri ridicau altă casă din bârne. Se întoarse. domnu Procopie.. Străzile.Ce-mi dai dacă-ţi spun ceva care o să-ti facă plăcere. spuse fata.Da. i . Intră înainte şi vin şi eu după aceea. tam-tam... În uşa lui.. încet.. Că-n nopţile senine.. ca să lunec aşa. Gunoierul dădea ajutor cu nevastă-sa. Îşi ascultă bătăile inimii.. haide. Îi era frică şi parcă era şi bucuroasă că se afla singură cu Procopie aici. mai cu îndemânare. Studentul se aşezase pe patul scund de alături. 180 ... .. care aluneca peste maidan. unu-unu. Da rămâne între noi.Era o zi senină şi friguroasă. Fata se ameţi dintr-o dată. O. un-doi. Privea soarele alb. învăţase. să nu afle ai mei că am trecut pe la dumneata când au fost ei plecaţi... Din când în când schimba plăcile. şi să fie şi o sală mare. Ai să vezi ce uşor este.Ce bine-mi pare. Peamândouă le iubesc. în braţe.. Un-doi. dragă. După vreo jumătate de ceas.. de-abia aştept să mă fac mai mare.. în curte. Placa veche hârâia încă un tangou: Ilona. Pe masă zări cutia neagră şi plăcile. Mirosea a hârtie veche. că nu prea ştiu. îi spusese. Fata privise Cuţarida. Da unde-i patefonu? Să nu mă fi minţit.. Calvar mi-e viaţa fără tine. câinii se întinseseră la soare.

Dinspre Griviţa tot mai cădeau sunetele curate ale clopotelor de la Sfânta Vineri.. cu mindirele lor roşcate pe umerii ridicaţi. De la geam se vedea grădina oltenilor. la cârciumă: .. Tânăr. prin mahalaua noastră. mă.cam face zâmbre chiriaşului. nu te supăra.. da mai ştii. Spunea numai: . îi cuprinsese umerii şi o sărutase pe obraz şi pe gură. Aerul limpede de afară era ca o apă luminoasă.. E cuminte. Se apropia seara. A doua zi. a zis.Cânta o voce de bărbat.. Nu mai doarme Veta noastră de când cu studintu ăsta şi-o să păţim una lată de-o să se ducă vestea! Ce-ar fi să-i zici tu să-şi ia ce-i al lui şi să plece unde-o vedea cu ochii.. P-acilea. Peste Cuţarida răsunau acum clopotele de la cimitirul Sfânta Vineri. . ce zici. ca nişte curcani înfriguraţi. încremeniţi într-o îmbrăţişare veche de când lumea.. Ţineau capetele aplecate în pământ şi umbrele lor scurte atârnau într-o parte.. pe unele le-apucă şi pe la treisprezece ani.Păi să nu fie cu păcat. Vetei i se făcu deodată frică. Ţăranii şedeau în acelaşi loc. Om cu carte. Fata se smucise. Veta nu-şi dădu bine seama ce-a fost. am un chiriaş. În odaia lui Procopie se făcuse linişte. Pe urmă. Picoteau de-a-n picioarele. Strânse câteva ace risipite pe duşumele. Nea Fane a sorbit cinzecul său cu evlavie. . . cum s-a luminat. a aşezat măsura pe tejghea şi a clătinat din cap: . Domnu Procopie. Procopie se apropiase de ea. că voi ce vă pricepeţi? Puneţi căciula pe-o ureche şi vă vedeţi de treaba voastră. l-a întrebat şi pe nea Fane. şi plânse. student. .. să ne lase în sărăcia noastră? Tramvaistul s-a mai gândit. Aveau căciuli negre şi creţe.Şi-adică ce-ai vrea dumneata să afli? . şi pe umeri îşi aruncaseră mindirele de culoarea boabei de porumb. da-mi spune mă-sa. şi ce-are-n suflet. Vorbea repede şi răsuflarea lui fierbinte îi ardea urechile. nu-i. dar nu putea. îl mângâie şi-l sărută şi ea şi rămaseră unul lângă altul multă vreme. Nu mai scăpa domnul Aristică de gura nevestei: . şi umblă cu burta la gură. pentru că din tot trupul i se ridicase o dorinţă pe care n-o putuse stăpâni. .. am de vorbit 181 .Bună dimineaţa. Fata merge şi ea pe şaisprezece anişori.Mă bărbate.Ce faci? Ce faci? Şi teama i se amestecase cu o bucurie nouă şi necunoscută.De. fetii. lucru curat cu fata noastră.Mă vecine. Acu. Nu vorbeau. şi râse. cresc în văgăunile inimii şi s-arată. o apucase o spaimă mare şi-ar fi vrut să fugă. de. Sunetele lor pătrundeau până aici.. N-a mai băut domnul Aristică.Ascultă şi de gura femeii. numai ce-i al sufletului nu. aţi şti şi ce-are-n cap.Iar începi? se mânia omul. Lumina se schimbase puţin. cu durere.. eu n-am văzut-o. Orice poţi să ascunzi în lumea asta. ascultă la mine. aşa. a bătut în uşa studentului. Nu le vezi pe-ale zidarilor? Nici nu sunt răsărite bine. Că dragostele sunt ca buruiana rea. Lângă porţile de sârmă şedeau doi ţărani cu faţa către soarele puţin.. săraca.. cam la cât i se face. să-mi trăiască.Să-ţi trăiască! . dar ia să staţi ca noi lângă copii. necunoscută.. Avea în tot trupul o durere surdă. uite.

Motanii se tăvăleau a dragoste în jarul lor. la Tramvaie. care umblau toată ziua după o pâine. n-ai de unde să ştii dumneata. Sub streaşină se aşternuse un strat de frunze roşii de viţă sălbatică. Muierile încă vorbeau pe la porţi: . soarele de noiembrie. răspunse Procopie cu inima uşoară. Uneori se scula şi i se părea că aude galopul cailor peste câmpul Cuţaridei. tristă ca de moarte. 182 . n-o să se supere. În mahalaua gropii bărbaţii erau altfel. Ea îi vedea în fiecare zi. Procopie plecase pe la patru.Poftim. unde trăiau amândoi până la bătrâneţe. O să-mi vie o rudă de la Focşani. n-am de ce să mă plâng. şi-o să intre la noi. Nu întrebă nimic. Intră în casă. . .. oameni necăjiţi. dar suntem la mare nevoie. acu are bani. îi aduse aminte că are de făcut treabă. N-are unde sta. din toată inima. Studentul se mutase într-o luni. clădit pe o stâncă.. şi mirosul de leşie. Maică-sa spăla. încărcând într-un camion cele câteva lucruri pe care le avea. În câte nopţi nu visase ea pe prinţul d'Astra. Ginerii nu erau marchizi. pierită a nopţii şi ofta. fetele erau furate de conţi şi de marchizi. tocit şi şters. înţelegi? . Se mută mai la centru.. când s-a întors şi-a văzut odaia goală şi trenţele mă-si spânzurând în geamurile deschise. Le zvântau în bătăi chiar a doua zi după nuntă... la nişte cumetri. Se trezea buimăcită. Afară. că a ieşit doctor. mânjită cu lumina stinsă. Privea fereastra albastră. Ştii dumneata. pe marchizul de Gadelle şi pe câţi alţii!. ce vrei. Pe Veta o trimisese maică-sa încă de dimineaţă în Obor.. Pe drumul Griviţei treceau căruţele lăptarilor în goană. Simţi că i se face frig. şi-a scos batista şi şi-a şters fruntea de sudoare. cu cămaşa udă în spinare. aşa sunt rudele. Acesta înfrunta o mulţime de primejdii şi.. tinichigii sau cizmari. Procopie uitase un caiet cu scoarţe albastre. Ieşi. ci salahori ori fochişti. eu de-acolo sunt. Îşi luau neveste frumoase dintre fetele ungurenilor sau ţigănci mai spălate. Nu-i cădea nici lui bine.. că e băiat înţelegător. ba încă şi înainte. Altfel.Se duce. om cu ştiinţă la bază. Chiriaşul i-a deschis cu inima cât un purice.Uite ce este. Fata a aflat tocmai pe seară.ceva cu dumneata. gata să ţipe. pe care se mai vedeau urmele lucrurilor luate şi hârtiile desprinse din pioneze. Ei. Tramvaistul s-a aşezat pe un scaun. îşi ducea mireasa întrun castel frumos.. locuiau în case triste până se ivea un bărbat îndrăzneţ să le schimbe viaţa. Eroinele fascicolelor îngălbenite. Mi-ai plătit chiria la timp. Ce m-am gândit: i-a să-l rog eu pe domnu Procopie..Înţeleg. cădea peste case. sărace şi frumoase. vechi şi cunoscut. în cele din urmă. Câinii se scărpinau de pomi. cu treabă. Se închise într-o odaie şi plânse mult. Pe duşumele.. poftim. În cărţile pe care le citise Veta. S-a oprit în prag şi a privit pe rând pereţii albi. Nu semănau..

zicea..Uite câinii. de copila asta a noastră..Ce să zic? Nu mai eşti ucenic. Codoşul se scarpină după ceafă şi începu să fluiere. Treanţă! Ridică un bolovan şi-l aruncă după ceată. azi-mâine. băiatu e strângător. La vreun an născuse un băiat pe care-l iubea de nu mai putea.. .. domnu Fănică. Lemnul ascuţit se înfigea în noroiul drumului. Da ea. Dulăii urcau în goană poteca. La rampă se strângeau lopeţile. tinereţe cu bâzdâc! A mea intrase.. domnu Fănică.. Viţa-sălbatică era vânătă şi rară.. de capul tău! Priviră pomii prăfuiţi şi cerul în care zburau păsările. La borţoasa Lumina toamnei aluneca pe gutuile noduroase. uite.Veta s-a mai gândit ce s-a mai gândit la Procopie.Eşti bun de-o cinste! . Ce zici? . . să-mi trăiască! Ce vrei? Aşa o fată cuminte ca a mea. slăbiţi de nemâncare. scăpaseră şi părinţii cu faţa curată.. şi. băuţi. A dat-o după unul de-ai lui.Da ce-i? . pot să mă numesc şi eu hoţ ca lumea. Vântul spulbera frunzele corcoduşilor şi le arunca pe maidan.Tare-i dibaci să umbli aşa.. 183 . dă-ne câte-o sticlă de lampă numărul doi. Încă nea Fane spunea: . Acesta i-a făcut nuntă. Mai rămăsese o creastă de ciulini uscaţi şi buburoşi. Trecură.Ce vrei. Erau ogărâţi şi muşcaţi. Făcuseră focuri alături. spuse cel tânăr. şi gunoierii. ciupeau muierile. şi răul. înghioldindu-le spre camioanele deşertate. vorba lui nea Fănică. Îi era cald şi bine. Aglica pierise. mai rar! Nu mi-a ieşit din cuvânt. de la Tramvaie. săraca. la idei: „Aristică. şi fumul atârna destrămat peste crestele gropii. ... . Atârnau floacele de pe ei. a dus-o în mahala la el. . că ne. îmi mai toarnă un nepoţel. . cum zici dumneata. la dragostea lor scurtă ca viaţa florii de veronică şi în cele din urmă a uitat de el şi de cărţile lui. şi mi se pare că. Artistică. e ca porumbielu. Ai văzut şi binele. Ai şi nepot! .Nu mai spune! .Amărâţi de-ai noştri. scuipând în palmă. .Şi-l iubeşte.Şi ce soare! zise pungaşul.Acu. ..Ei..Intraseşi la idei.Am. ai grijă. Copiii băteau turca... E drept că a găsit şi un bărbat bun.. că am trecut prin astea. .Cum să nu! Coană Lino. Se mişcau alene.. lucrează la macaze. au petrecut. Urât e la pârnaie. vecine.. Domnul Aristică i-a găsit un bărbat. Paraschive! spuse ăl bătrân. Or să-şi facă nişte odăi.Să-mi trăiască! . face de ruşine”.Să-ţi trăiască! . Sub streaşină caselor scunde luceau pânzele albe şi alunecoase ale păianjenilor.

Te lauzi. încercase el. Îi mai aduseseră o dată la tribunal la un apel. Lua şpagă şi o împărţea jumate-jumate cu gardienii. Se făcuse linişte. ţie? . cu o faţă neagră. Le mai spunea câte ceva. L-a apucat pe ageamiu cu o mână şi l-a tras lângă el. . De atunci nu l-a mai atins nimeni. Mai mult de un an nu ştiuse ce-i lumina soarelui.Cum îţi zice. dacă nu-mi vine să răstorn puşcăria asta şi să viu 184 .Da tu cine-oi fi? Nepotul lui Zmeu? se supără cel tânăr. Scăpase mai uşor.Puişorule.Da ţie cum îţi zice? Ce-oi fi vreun şpiler? Vătaful a ridicat pumnul să-l lovească.. Nu-l cunoştea Gheorghe.. se vede treaba.Nu mai ies odată. mai bătrân şi mai uscat la inimă.Zexe-mi zice. Dar trebuia să-i dai. . Mesteca o bucată de tutun. O privea Paraschiv printre sârme şi-l apuca deznădejdea. o trimisese pe Didina pe la gardieni pe-acasă. Duminica venea ţiganca în Dealul Văcăreştilor şi le căra pui fripţi şi curcani. nu fusese chip. Cărau ăilalţi hârdăul. voiai să trimiţi o scrisoare afară. Ei se uitau.Cum îţi zice.. Mutu-i zicea. Mai mare peste puşcăriaşi se afla un vătaf de se ţinea bine cu păzitorii. micule! îl zădărî unul. grozavule! . Din ochii verzi ca mucegaiul ieşeau scântei. Tăiase oameni şi avea de stat o viaţă în puşcărie. el le făcea pe toate. . I-a înmuiat mâna. nici pe Gheorghe. Se uitau şi ceilalţi.Mânca-ţi-aş ochii.Stăpâne am să-ţi spun de-acum. Au dus-o ca beii.Dă-te-ncoa. nici pe el. să-i facă scăpaţi. măturau.. Cel tânăr l-a slăbit şi i-a lăsat pumnul în jos. Celula era lungă şi întunecoasă. . Puşcăriaşii cei vechi au îngheţat.. Nu mai mişca unul. dar zilele trecuseră. L-a văzut Paraschiv.. Gheorghe l-a tras de mână. mă. .. El tăia şi spânzura.Sanchi. Avea ce povesti câte petrecuse. de-aici. Cum intraseră. . Didino.O să vezi tu. spunându-i: . n-au avut cum.Şi ce-ai să faci? . pungaşul i-a prins muşchiul între degetele lui subţiri. Se apropiase. . Noul venit nu le ştia obiceiurile. ţinea ţuţări de-l serveau şi făcea pe nebunul. Vătaful s-a dat jos la ei. Zicea ăl bătrân: . tolomacule? .. Nu ştii ce-i aia gherlă. Aveai nevoie de-o ţigară. Bozoncea. Hoţii cei vechi le-au dat ţigări şi de mâncare.. . Îl ţineau şi pe el cu parale.Aşa. Era mai mâhnit. Treanţă înlemnise. Într-un zid ardea o lampă chioară. Cine i se împotrivea vedea pe dracul. Cu o mişcare iute. Nu prea se vedea bine.. Întâi pe Paraschiv l-a luat în focuri: . i-au luat în primire hoţii mai vechi. Dăduse şi de urma lui Nicu-Piele. Trăia ca la mă-sa acasă. de mâncare.Şi aşa fusese. la rude. au vrut să fugă. tăiată sub ochi. Îi venise greu lui Paraschiv. dacă vrei să ştii! Asta a fost. tu n-ai mai fost pe la pension. Că şi acolo erau reguli şi stăpâni. Era un ăla jimbat. Avea de făcut numai şase luni de mititică.

Ce mai aştepţi? râdea ea întărâtându-l. să v-o dau vouă s-o mârliţi şi s-o batjocoriţi. să-i înveţe minte să mai râdă de ei. plină. Pleca repede. s-au dus la casa Didinei. . Era frumos ucenicul. se vedea după cum pune mâna. Didino.Nu mai râde. cu tarabele încărcate. şi a doua zi. Au grăbit pasul... Începuse să-i placă şi ei manglitorul. i-au luat la rând. aveam treabă cu comisarul.Ce mai faceţi. Paraschiv vorbea îndârjit.Bine. Mi s-a urât să le ia el pe toate şi să-i joc la uşă. fără gălăgie! A aşternut caţaonul paralele pe masă. Codoşul îşi freca palmele cu bucurie. să le-arăt eu cum se bate! Şi să-l omor pe ăl de-mi punea cărbuni la subţiori. Grecul holbase ochii. că te tai! i-a strigat Paraschiv. Îi spuse lui Gheorghe: . că 1-a lăsat pe Sandu şi s-a dus după ăl puternic! Caiafa îl privea fără să spună nimic. cu mine? Du-te la alţii mai pricopsiţi! ... sălbatică: . 185 .şi să mă-ntorc şi la comisari şi să-i jughinesc. I-a arătat şi el muchea cuţitului: . privind groapa adâncă.Mi s-a făcut sete. Paraschiv ar fi mâncat-o. dă banii.Bine. Ăsta era om al dracului. ca şi când i le-ar fi dat lui. Bozoncea se ramolea. cu jumătate gură. L-a scotocit ăl bătrân şi prin buzunare. Piaţa.Gura! Să n-aud un cuvânt! Haide. pe Bozoncea şi pe-a lui. să beau sângele lui. . ia spune! Iani tremura. . Drept la Iani în prăvălie s-au înfiinţat. Grecii. să văd ce e-n Obor şi Mandravela şi să-i fur Stăpânului pe Didina.Râd. De ce râdeai.. în zori.. Mirosea de departe a dovleac copt şi a sămânţă prăjită. să stăpânesc numai eu peste hoţi. cum îi stă muierii bine în focul vârstei. Era tinerel-tinerel şi-o zăpăceau ochii lui veninoşi şi plini de poftă.O să vedem noi ce-i cu legea starostelui. . Caţaonul înlemnise. Treanţă. Bănuise el ce bănuise. na! Şi-şi înfigea ţâţele tari în plasa care-i despărţea. dar matale? Şi i-au răsturnat taraba cu plăcinte. N-a crâcnit. În noaptea aceea au dormit în groapă. pe ea o căuta. Nici nu mai mişca. aşa cum râdea cu toţi dinţii ei strălucitori şi umezi. Au băgat pungaşii spaima-n simigii. Şi-acum că scăpase. l-a dojenit şi Gheorghe cu vocea lui frumoasă. . s-a zis cu tine! Bâţâia negustorul de frica morţii. Nu se înşelase nici de data asta. bre.să te iau din braţele starostelui! . Trecuse şi vremea lui. cu faţa lui pestriţă. scoate mardeii. aprinsă de o putere care-i lucea în ochi. În drum au trecut şi pe la simigii.Banii. oh.. A mai găsit. mai frumoasă.Îl vezi? Dacă se-aude vreo vorbuliţă după ce plecăm. să nu-l mai vadă pe Paraschiv. veselă.Bună ziua la negustori! a zis cel tânăr. să călăresc Grivita şi Filantropia. .Să nu crâcneşti! Credeai că ai scăpat de noi? . . Au ieşit. I-au găsit pe toţi: pe Nicu-Piele. Începuse să-i albească părul pe la urechi. pe Sandu-Mînă-mică. mă? Că eram în lume. nu mai râde! . bre? a întrebat negustorul. .Ce-ai... mă!. mă. Ăl bătrân îl privi cu spaimă. De ce nu ne-ai respectat.

Ajunseseră. cum nu..De. De unde se găsise şi el să fure! Asta nu putea să i-o ierte Stăpânul. farfurii cu gogoşari aromaţi sau castraveţi în oţet. în poala muierilor. Titi Aripă avea o cravată de mătase. nimerit cu Stăpânul. aveam biştari să vă-ngrop. Bozoncea l-a scuipat drept în gură. s-a uitat cu scârbă la ruda gagicii. se lipise de-un orb. abia ieşit din pârnaie. i-aţi îmbătat şi le-aţi luat centiroanele. strălucind. Nu zici că l-a adus Dumnezeu pe Bozoncea tocmai atunci! L-a văzut. i-a luat după el pe Griviţa. Băgase mâna în banii de pomană. Prin gardul de lemn verde se vedea câteva lămpi mari. încheiase dând din umeri. Noaptea de toamnă. Mai auziseră povestea asta de o sută de ori. Sandu zicea c-ar fi auzit că s-a spânzurat.. să-l treacă ea prin ardei şi să ti-l dea cu sângele şi cu gustul său. A întrebat ăl bătrân de ei. „La Borţoasa” era o veche grădină. băiat bun. feriţi de ochii politiei. şi Titi Aripă... nu prea-şi ridică viata singuri. n-avea parale. S-a îngălbenit tot. de ziceai că dă moartea-n el. A vrut să spună ceva. În urma lor rămânea praful. A dat din umeri şi-a luat-o înainte. abia începuse. cunoaştem. . Sandu io reteză scurt: . dus în dealul Filaretului. numai aur. cum îl ştii şi tu. S-a bucurat. învăţaţi să trăiască bine. pentru că ăştia. Ştiau caramangiii. chelnerii îmbrăcaţi în halate albe.. Să ne frigă Borţoasa nişte momite şi nişte ficăţel.Lipsea numai Oacă.Hai. Ruda Didinei o păţise cu starostele. N-ar fi fost nimic. După ce i-a numărat gologanii cerşetorului şi i-a pus la loc. să facă plăcerea pungaşilor şi să le zică la ziuă câte ceva fără perdea. Nu-l mai ascultau. Pe Calea Negustorilor treceau trăsuri şi maşini.. unde chefuiau şutii din Grant. Treanfă. ca piţigoii. purtau în goană tăvi cu fripturi şi patricieni. altminteri. privind în ochii lui Paraschiv: . ce ştiţi voi. I se dusese vestea pentru vinurile ei şi pentru grătarul pe care-l avea. Stăpâne. câteva ţigănci vindeau marfa în foi uscate. şi mirosul de mititei şi de porumb fiert se simţea de departe. Gheorghe cunoştea. la Ciucea. în dreapta şi la stânga potecii 186 . mândria lui de peşte. Şi ca să arate că-i părea rău de el pentru că petrecuseră împreună chiar în casa în care se aflau. chit că bea apă dimineaţa! Stăpânul. Din fundul grădinii răzbătea zgomotul făcut de grataragiu cu cleştele său. spre şina Constantei. de faţă şi el. cât era de-ai lor. Ce-i venise într-o zi. Pe urmă au venit comisarii. Pe două şiruri. de cântau dezbrăcate pe o scenă mică şi dărăpănată. La poarta grădinii. Toate astea le povestea lunganul.Lasă. mă ucenicule. Se auzeau lăutarii. Aici venea şi lume mai scuturată.. Ăl bătrân s-a întristat. luminoasă şi caldă. l-a înhăţat de gât şi i-a dat peste ochi vreo două. aici am venit. cu şervete lungi pe braţ. cu Toropeală. geamabetilor! Păi când am tăiat eu mahalaua aia. eh. Erau şi fanteze. dar lui Nicu-Piele nu-i venea să creadă. Era îmbulzeală.. mai petrecuse în tinereţe acolo. de bucurie. şi cu degetul mic i-a tras afară cravata din flanelă. De atunci nu-l mai văzuse nimeni pe tăinuitor. la o cârciumă de-o ştia. negustori şi mahalagii din cartierele învecinate. cu coliva-n piept. i-aţi pus la masă.

DACA NU BEI TOT MORI! DECI MAI BINE BEA CĂ VIATA E SCURTĂ! BORTOASA VĂ ZICE POFTĂ BUNĂ! CONSUMAŢI RENUMIŢII PATRICIENI DE CASĂ! Un tal aduse o listă de mâncare şi i-o dădu lui Bozoncea. SALATĂ LA GREC Nu consumaţi scobitorile la ciorbă! Dacă nu-i bună salata. în culori vii. şi să aşeze şi un vin negru de 187 . Ţigări POFTĂ BUNĂ vă urează BORTOASA Urma o fotografie a patroanei. VIN NEGRU. o femeie de vreo patruzeci de ani. caşcaval. într-un fel curios: MENU LA BORTOASA. Renumita ciorbă de SUS INIMA ROMÂNI! Ciorbă de bătături. alături. şvifer. Lui Mână-mică îi rămăseseră ochii pe icre. roşii la gheată. lângă o poartă care da în câmpul Chitilei. Starostele le-a răspuns vesel. ducând repede furculiţele la gură. patricieni. Pe hârtia lucioasă. mestecând cu zgomot. Ţuică. lipite pe gardul împletit: AICI CÎNTĂ ZAVAIDOC. BEŢI VINURILE NOASTRE: Muscat-Ottonel. ascultă-l pe ZAVAIDOC! CIORBE: Supă grasă cu mujdei. Stăpânul chemă chelnerul şi porunci. debreţini la comandă. ÎNCURAJAŢI ARTIŞTII ROMÂNI! DACA BEI MORI. peşte. brânză Telemea. Era babilonie curată. Râdeau încălziţi de vin. CÎNTĂRET POPULAR DE ARII ŞI CÎNTECE NAŢIONALE. să poată fugi dacă era nevoie. dar mai mare. grasă şi veselă. Morun. privind rar în lături şi numai atunci când răsuflau după un pahar de vin rece. săltând burţile încinse în centuri lucioase de piele. secărică. Întâi câte o drojdie. Mâncau cu poftă. Anghimaft cu orez. unde nu bătea aşa tare lumina.Ce vreţi. Mai într-o parte. Astăzi: FRIGANELE. Raci. Oasele daţi-le la câini! FELURI: Ostropel de văcuţă cu Salată VERDE. Lichior. marafeţilor? u întrebă Bozoncea. Fripturi: Purceluş la MICA VITEZĂ VACĂ cu cartofi pai RIDICHI Accelerat Fudulii de berbec INIMĂ LA TAVĂ cu spanac Mititei. Dă chelnerului bacşiş şi nu uita pe lăutari! V O E B U N Ă! Cafele. Ardei umpluţi. restaurant şi grădină. erau înşirate mese uşoare. Pe scaunele cu spătar şedeau negustori şi oameni de-ai lor. felurile erau scrise cu creion chimic. . mamă Bere blondă şi brună la halbă şi la Ţap. Citi o dată şi Nicu-Piele. stridie. Saba. drojdie. cântă ZAVAIDOC şi orchestra ANTREURI: Ridichi. Valea Dosului. acoperite cu americă tărcată. Mamă.pe care păşeau. omar. care râdea clienţilor. erau şi mesele manglitorilor. Paraschiv citi afişele colorate. Şi-au făcut loc. Câţiva l-au cunoscut pe Bozoncea şi i-au dat bună seara. prăjituri de casă. ICRE.

. Mama cînd m-a alăptat. Se cutremură carnea pe el. Chelnerii se opriseră sub lămpi. Şi l-a cuprins o veselie nestăpânită. . date prin fum.Aşa! se însufleţiră pungaşii. m-am uşchit de la armată. a învăţat şi Paraschiv meseria? Mai că nu plângea Treanţă. când era de petrecut. Negustorii şi şuţii de alături bătură din palme. se urcase pe scena îngustă. Vizante. Pentr-un puişor de fată.. Chelnerii cărau fripturile. măi. Asta i-a pierdut şi pe el. şi s-a apucat să dea paharele peste cap. . apoi câte o bucăţică de caşcaval cu roşii şi mititei.Şi ce făceau? . Viorile iar se îndulciră şi guristul o dete pe limba lor: Păi. măi.. Era o bucurie de vin! Cântecul se isprăvise. îi strânge câte unul.Da. Cu vin vechi m-a adăpat.. Arsene. Frumoasă era! Juca o stavă de cai sub pielea ei.... Paraschiv ridică ochii.. Râdea Stăpânul. Purta la gât o cravată bogată. . cu picăţele. cu părul cărunt. Mula. Avea culoarea prunei brumării şi le era mai mare dragul că trăiesc. Numai ăl bătrân băgase de seamă.. Didinei şi lui Sandu le aduseră câte o farfurie de icre şi bere. Un bărbat negricios şi gras. Ăi scăpaţi din puşcărie mâncau fără să scoată un cuvânt. A înţeles cel tânăr că nu mai avea mult de aşteptat.Ei? . câţi or încăpea pe grătar. Avea o voce plăcută şi râdea. Ţiganca se întoarse puţin şi râse uşurel spre pungaş. a început Gheorghe să-şi aducă aminte. Îl întreba Bozoncea: . Când s-au mai matolit. ascultând şi ei. Erau hămesiţi şi doriţi de lucru bun.Ne-au ars cu cărbuni. cu păsat.Pe săturate. .. se duce dracului tagma hoţilor! 188 . Nu cu lapte. Îşi lingea gura sălbatică cu limba şi strângea uşor fălcile. Ilă-Plic. Ibovnica simţise şi se făcea că se joacă cu o furculiţă.Lume bună. Ce-au vrut le-a pus starostele dinainte.V-au bătut. că pătimiseră fiecare şi ştiau ce-i aia bătaie la politie.Vinul aburise paharele înalte şi străvezii. şi ne-au bătut cu frânghia udă. Didina avea pe buze o spumă subţire şi albă de bere. să meargă băutura. Păi alde Gătitu.Şi cine mai era pe-acolo? .Va să zică. Toţi întorseseră capul spre cântăreţ. măi. că sunt liberi şi că petrec. Pe estrada de scânduri se urcase orchestra şi o melodie uşoară sui deasupra grădinii. Vocea lui acoperea grădina. câte unul.Ce să facă? Şedeau la umbră şi dădeau la peşte. măi. Se făcea carnea ca la găini pe hoţi. pentru ca la urmă să facă şi câteva fripturi aşternute bine pe cărbuni. Nu mai mânca nimeni. Negustorii din jur bătură din palme.Ei..trei inşi la gheaţă. Începuse uşurel: Foaie verde tei rotat. Stăpâne. strânsă sub bărbie. să se găsească din vreme la baterii.. mă? . De aia-i plăcuse lui Gheorghe să-l slujească. Stăpânul nu se uita la parale. nu mai isprăviseră cu mâncatul . . Starostele se gândea. . petrecea. şi pe ea. Spuse cu amărăciune: . Era Zavaidoc.

Trăieşte cu nepăsare. când cortina de pânză decolorată căzu peste capetele lor. şopti cel tânăr.Înainte.. Zicea Zavaidoc: Păi. Griji n-are. Lămpile albastre cu gaz aerian lăsau sub ele.Cine o să mai spargă o casă.. ibovnica se întoarse cu frică şi-l întrebă. Chemă lăutarii la masă şi-i puse să-i cânte la ureche. Se ridicară clătinându-se şi se apropiară de scenă.. cu sete. că mâine-poimâine ne prăpădim! Guriştii sorbiră vinul şi iar zdrăngăniră coardele. oh. Privi la ţigancă.Dii! îndemnau vizitiii caii somnoroşi. Ele băteau podelele murdare cu tocurile pantofilor în acelaşi timp. de sufletu nostru.Pă care-o iei. Nicule? întrebă Mînă-mică. banii.Beţi. fumând. . . mama mea... Se îmbătase. . trăgând cu ochiul la cel din poale: . de are aluniţă la genunchi. Birjarii întrebau din când în când: . Numai pe ea să nu i-o fi luat cineva. Nu spunea nimic pungaşul. s-o ducă prin puşcării. Sandu a turnat în pahare.. înfricoşat puţin şi de soarta lui. Cine-i are. mă.Nu te cred.Mi-eşti dragă. Paraschiv nu-şi mai lua ochii de pe ea. mama mea. legănat de trapul uşor. Din depărtare se simţeau mirosul ascuţit de gunoaie şi miresmele vechi ale gropii. Copitele cailor loveau caldarâmul şi în celelalte trăsuri se auzeau chiuiturile hoţilor. Cerul se limpezise. umbre albastre.Mama lor de coarde. banii i-aş blestema.. şi-am să te iau. mi-a venit zbânţul. fugiră repede în grădină la gagii. au lăsat bacşiş chelnerilor şi au plecat cu lăutarii în trăsuri. care-l ţinea pe staroste în braţele ei. Era înalt şi sticlos. abia acoperite de rochiile scurte. oh. Răcoarea toamnei acoperea boschetele de iederă roşie şi leandrii ţepeni de la intrare.Încotro? . făcea Gheorghe şi iar se lăsa pe spate. Aveau pulpele goale şi dansau după sunetele unui pian. Dar cine-i are. că moarte de om ar fi făcut. Didino. In jurul lămpilor se strânseseră ţânţarii. Pe scenă ieşiseră vreo cinci femei.Ce te-oi fi uitând atâta? .. se lăsau pe vine. Şantezele începură să joace mai cu foc şi. Pungaşii opriră două şi le luară la masa lor. maica mea. Piele şi Paraschiv se uitau la şanteze. Paraschiv se nimeri lângă Didina. şi-am să fac moarte de om pentru tine. cine o să mai bage o gaură? Şi mai sorbi un pahar. le-a dat şi ţiganilor: . Răceala dimineţii învineţise obrazul frumos al Didinei. . săltau din buric şi făceau cu ochiul crailor. şi-am să te pedepsesc. Stăpânul adormise. Că nu-mi trebuie. În zori. Negustorii se prăpădeau privind. Privea numai cerul albicios şi salcâmii despuiaţi ai Griviţei. Nu se supăra Bozoncea.P-a din dreapta. pe trotuarele pustii. Aceştia aruncau cu piese de cinci lei pe scenă şi clipeau la muieri. Ţiganca râse: . oh. 189 . Într-un timp.

muiere bătrână şi proastă! . A gunoierului îl simţea de departe. că iar trece! îl vezi. A doua zi după trecerea lui prin mahala. Muierea începea să blesteme: .Poate ne-o fi şi nouă. îşi ţinea toporul înfipt într-o buturugă. Îi auzeau numai glasul dogit. se ştergea la gură cu mâneca hainei zdrenţuite şi. puternic. Până în Caţavei nu se mai auziră decât cântecele lui Zavaidoc. femeie.Doarme cu morţii. În capătul străzii care se sfârşea la rampă. Muierile îi dădeau de pomană şi închideau repede porţile.O să vezi. Călca rar. se ridica. Starostele dormi mai departe. te iei după prostii d-astea. Întâi trecea spărgătorul de lemne. Privea cu ochiul său beteag mulţimea. şeful zărea umbra mătăhăloasă a lui Tudose. . trap. O dată se împosoca. Îşi făcea câte o cruce mare. îşi sălta toporul pe umăr şi pleca. cu un ochi alb. Aglaia spălase morţi. Mergea agale. Tăcură. La sâmbăta morţilor. Femeile îi făceau porţie din colivă şi-l rugau să se închine. cu sufletul.. muierile vedeau în câte o poartă drapelul negru al morţilor.Iar a trecut Tudose! Baba Tinca se jurase pe ochii din cap că-l văzuse la Sfânta Vineri cînd ieşise dintr-un cavou.Ptiu. Era un om fără vârstă. uită-te la el! Tudose se pierdea în lumina aurie a după-amiezii de toamnă. Dar n-aş vrea să mor înaintea ta. Priveghi Mai muriseră.. Nimeni nu ştia de unde vine şi unde se duce. ăsta-i Ucigă-l toaca! 190 . ţinut pe un umăr. mare minune dacă n-or bate până diseară clopotele la Sfânta Vineri! Spărgătorul de lemne cădea rar în Cuţarida..Grigore. înspăimântaţi amândoi. pe sub uluci: „Sparg la lemn'! Sparg la lemn'!” Îl cunoşteau şi copiii. Scuipau în sân şi murmurau: . le mâncase din pomană. I-ar fi muşcat gura şi-ar fi bătut-o. ca pe un pai. . Nu scotea un cuvânt. Nuşi aminteau mulţi să-l fi văzut tăind lemne. parcă-i a cu coasa. trap.Acolo ar fi răsturnat-o. Înalt de atingea streşinile.Na. nu ştiu ce mi-e. care nu vedea.. scurs. cu toporul său înfipt într-o buturugă. trap. Nu i se mai auzea decât glasul gâtuit.. Am o inimă rea. tu să mă îngropi. Tudose se aşeza pe treptele bisericii. soro.. Până s-o bage şi pe ea în pământ. şi copitele cailor: trap. când se sătura. Grigore? . cu faţa la răsărit. ca şi când nu s-ar fi grăbit niciodată. rostea bărbatul cu spaimă. îşi lăsa scula alături şi aştepta. presărat cu bomboane. îndepărtat: „Sparg la lemn”! Sparg la lemn!” Gunoierul se întorcea către Aglaia: .Că şi tu. Trupul greoi al lui Bozoncea se mişcă. care se suise pe capra trăsurii. fără să se uite-n dreapta şi-n stânga. Spărgătorul de lemne mânca lacom grâul dulce. .

. s-o vadă vecina cât suferă. doctorii îl trimiseseră acasă.Slab! . . şi-a vărsat căldarea. . .. S-a dus până la pompă şi-a umplut găleata. domnu Gogu?” „Bine. mi-a zis.Spărgătorul de lemne o lua prin spatele cimitirului.. . Mortul avea sub ochi o pată galbenă.. În două ceasuri nu mai era. păroase şi slabe. îl ruga. degeaba.Acu. şi-a îndreptat şalele şi a strigat la Florica: .. numai pielea şi osul pe el.Barim să mor în patul meu. Şi-a înnodat şorţul. A oprit-o: . Gogule? Cui m-ai lăsat? Bătrâna se supără: . că ştiu eu cui te-a lăsat! Vino-ncoace! I-a închis ochii. Ce nu-i dăduse. câte doctorii. Trâmbe de fum alb. L-au dus cu o trăsură.Mai putea? . trăgându-şi răsuflarea. Muierea îl acoperi cu un ţol şi-i strânse izmenele aspre şi cămaşa. Mâinile croitorului. Ce să fac?” Dar l-am văzut eu. bărba-tău! . Muierea plângea cu sughiţuri. nu se mai vedea. 191 . Se rezema într-un baston.Cui m-ai lăsat.A murit al meu! i-a spus şi s-a aşezat pe plâns. şi dumneata. sub coroanele pomilor. n-aveau ce-i mai face. se oprea sub copacii atinşi de moarte şi strângea purcoaie-purcoaie straturile uscate care foşneau sub paşi.Haide. Sărăcuţa de mine.Ptiu! blestema în timp ce aşeza lemnele. să-l spele. Gogule? A scos gazul şi i-a dat foc cu chibritul.Stai liniştit. Nui era bine de loc! Au mers amândouă până la casa croitorului. Oh. că m-a lăsat al meu. . în cele din urmă. înecăcios se ridicau drept în sus. aprindea un amnar cu iască şi dădea foc. A dat fuga în magazie. Aglaia despuiase mortul. . Acu ţi-ai găsit să mori.Ce spui? . Şedea prăvălia închisă. pe sub arţarii bătrâni ai străzii Pomenirea. auzi tu. mai mare păcatul. .E ţeapăn. Era galben. . care se întinsese pe tot obrazul.Ce-i omu. . Trecea nevasta lui Spiridon. Nevasta a chemat-o pe Aglaia.Ei. Nu-l mai cunoşteai. uluită: . Pleoapele reci erau grele şi aspre.Da slab.Lasă boceala. Într-o dimineaţă îşi apucase gâtul cu mâna şi se zbătuse.. Trei zile se chinuise până să-i iasă sufletul. atârnau peste marginile patului. Toată strada aceea pardosită cu frunze se împânzea într-o lumină în care nu se mai desluşea nimic.Da. Doamne! Cocoşată a pus mâna la gură. trebuie să-l spălăm. spunea meşterul. spunea. Florica se zăpăcise de tot. Femeia lui plângea alături. stai liniştit. nevastă-sa.Cum s-a tras tot sângele din el! şoptise bătrâna. soro! Parcă ieri dădea cu acul colea. că rămân singură şi pedepsită de Ăl-de-sus! S-a întors repede cu apa. Florica. Plângea de înecase pământul. căinându-se: . fă.. Tot corpul i se răcise.Eu mor. L-am întrebat încă: „Ce mai faci.Gata albia? întrebă. ce mai stai?! Pune să fiarbă apa. să aprindă surcele. Privea căderea frunzelor roşcate. Gogu croitorul zăcuse două luni pe patul spitalului şi. coană Aglăiţo.

.. Frizerul zisese încet: . .Ce faci... . fierbinţi.Spune. Căută săpunul şi ştergarul să le ducă vecinei. hai.Da de cântat. Bărbatu ăsta al meu parcă-i un stâlp! Nu mă distrează şi el. frumoasă. A dat în ea. fă. şi ea îşi aduse aminte de vorbele Aglaiei. că-nţepeneşte bărba-tău de tot. apăsă cocoşată.Cu. de ce nu mai cânţi seara din mandolină? Că tot întind urechea s-auz. că sunt tânără încă. Parcă dumneata nu ştii? . frizerul o întâlnise pe la pompă. nu se interesează de mine. Omul ei. rostise. Ridică uşor căldarea de pe foc.De-aia umblai tu după alde Tilică? Ia vezi apa aia! Florica fugi sumeţindu-şi mânecile. .Cocoşată râse. coană Florico. Năduşi şi se şterse cu mânecile rochiei pe frunte.Coană Aglaia..Ce faci. domnu Tilică..Ce dacă?! E gata! N-aude. I se tăiaseră picioarele lui Tilică. zău.. Într-o vară. abia păşea peste Cuţarida.. se liniştise Florica. unde avea o feştilă.Cu pruna asta a lui? . dezvelindu-şi dinţii galbeni şi rari. . şi dumneata. Te zdruncina? . Dumnezeu să-l ierte! Spune... că de când se prăpădea după ochii coanei Florica! Numai că pe muiere o simţise Gogu că prea trăgea cu urechea la vecin când acesta ieşea seara în pragul prăvăliei şi cânta din mandolină.. .O să ne iasă vorbe. .. Cară albia şi-i spuse bătrânei să caute în dulap. înaltă.Dă. .Ce să fac? Muncesc. . Tilică clipise repede. . Spuma albă umpluse albia. Acum o uitase Dumnezeu în magazie cu apa dinainte şi Aglaia striga după ea: . 192 . sunt muiere bătrână. slavă Domnului! Altceva decât cărţile nu mai ştie. Aburii se ridicau deasupra.. Muierea râsese parşiv: ..Şi-aşa. femeie. Acum era ceasul lui. coană Aglăiţo.În faţa mortului? . Turnă în albie. cu-al tău! Dărâma patul sub tine! Te melcezea! Da cu Tilică cum e? . Tot nu-i stătea gura Aglaiei: ..Lasă. Florica îşi aduse aminte că nu i-a pus o luminare la cap lui Gogu.Bună dimineaţa. abia te mişti.Că doar nu ţi-o fi ruşine! . putoare. După aceea îi ajută să coboare mortul din pat.. mergea.Ba nu. cu care împărţise ani de zile masa şi patul.Ce-ai? Ce te izmeneşti? Pune mâna cu nădejde pe picioarele lui şi hai să-l dăm jos! Vezi să nu-l scăpăm! Gogu era greu. era rece.Oho. Florica. . domnu Tilică? .Şi ce dacă! Mi s-a urât. Îl aşezară uşor pe fundul apei şi Florica luă săpunul de leşie şi începu să-l frece pe cap. Treceau vecinele pe lângă ei.Cum îţi spun. . Ca mormântul! Văduva se codea. Mergea. .. nimic.Spune.. că-şi lăsase prăvălia singură. nu vede.

193 . domn' Tilică. . Văduva tot se mai văicărea în uşă: . . La capul mortului ardeau luminări groase. că sa prăpădit. fără să-l privească. Unde cântau sticleţii şi ucenicii nu mai pridideau cu foarfecele! Patronul număra banii la tejgheaua lui de lângă uşă. ascultă la una mai bătrână. Şi dădu fuga să-l cheme pe Tilică. ia una mai proastă. că prea cânta domnu Tilică din mandolină. .Lasă. dar ce-or să zică vecinii? . văduva pământului...Mai dă-i dracului! Ascultă-mă pe mine. Când a auzit ce nenorocire căzuse pe capul ei. . carea văzut la viaţa ei.. că frizerul văd eu ce fel de bărbat este. nu om să piară! ..Nu l-am bărbierit! îşi aduse aminte vecina. gureşi. Florica le aduse. La acesta prăvălia era plină. Aglaia chitise totul în casă. dar o să vezi tu ce rău e fără om la uşă! Cine o să te ţie.O să fie greu! Bătrână luă prosopul şi şterse bine trupul mortului. ..Da ce-a avut. ehe.Nu. . – Aşa e. mi-am pierdut capul. Acu. Sticleţii cântau înainte în colivii.A murit.. Acestea aflaseră de moartea croitorului de la femeia lui Spiridon. Căută o cămaşă curată şi-l îmbrăcă. s-a uitat la cei ce aşteptau pe scaune şi. aducându-şi aminte că sunt de faţă toţi vecinii. Nu era departe.Fier al dracului! Ce-ai? Nu-ţi dădea Gogu de mâncare? Nu te îmbrăca? Nu se uita la tine ca la soare? Da aşa sunt unele. Nevasta descuie şifonierul de nuc. vinooo. două garduri. . vin' de-l bărbiereşte pe Gogu.Acum la ce mai mă cerţi? . .. Florica începu să plângă: ... i-a mai dat drumul la un şuvoi de lacrimi. N-au mai fost zile de la Âlde-sus! Tilică a ascuţit un brici şi s-a dus să-l bărbierească pe Gogu. Voi să-l îmbrace cu cămaşa de ginere. Ţine lucrurile de le ai de la el! Or să-ţi prindă bine. sărăcuţul! S-a dus omul meu! M-a lăsat! M-aaa lăsaaaat.Nu te cert. l-am spălat.Are.Scoate-le. aduse de vecine. .. s-a ridicat cu muşteriii în picioare şi s-au închinat. Florica le perie şi lustrui şi pantofii. Nu mai călcase în curtea croitorului de mult.A murit. femeia lui Dumnezeu? se mirau zidarii. . Hainele pline de molii ale lui Gogu fură întinse pe masă. sughiţă Florica.Dumnezeu să-l ierte! au rostit.Domn' Tilică.Haine bune are? .Nu-ş' ce-i cu mine.. Florica umbla repede-repede în faţa lui. Ce-l cere ferchezuit pe lumea ailaltă? .Dacă zici dumneata. Femeia a urcat scările. Că era în putere. văzând-o în uşa prăvăliei. aoliu! Meşterul se învolburase.

sosi şi părintele. 194 . picurând ceara pe cearşaful întins sub trupul înţepenit. Nu vorbeau decât rar. În timpul ăsta. Prin ferestrele deschise ieşea fumul de tămâie. Să-i fi văzut de departe. Nu mai aveau somn de mult. ieşiţi la soare în cămăşi. din vecini. văduva îl ajută să-l spele şi să-l pudreze. nu e bine. gata-n patru scânduri! Afară se lăsa seara. Florico? Văduva . Începuse priveghiul. Îi ştiau femeile. mă. Se alergau. nemişcaţi. legând degetele lui Gogu cu amici roşu. nemişcată. Pe poartă intrau acum şi bătrânii mahalalei. iar Chiriţa se dase lângă văduvă şi o sfătuia: . Erau vreo opt. Din capul străzii soseau cetele de copii din groapă. Gogu şedea cu mâinile pe piept. Golise o odaie şi adusese lămpi. stârnind praful în urma lor. Una din vecine plecă la biserică.Nu e bine. Feştilele galbene de la capul mortului ardeau încet. două. soro. şi cum se mai ducea unul de pe lumea asta. cu părul rar şi cu mustăţi groase. cu o vorbă.Te duseşi şi matale. atunci culese din grădina ei. Aglaia îi cunoştea pe toţi. albiţi. tuşind şi asudând. Ei nu lipseau de la priveghiuri. Lixandra privea din prag mortul. scriseră pe o hârtie lungimea şi lăţimea sicriului şi plecară. Întunericul căzuse repede. să dai gunoiul spre coada casei. Baba Miţa se mira că nu-l aşezaseră pe Gogu cu capul la uşă. . Barba suna ca oţelul şi.Dacă mături. când termină. Vara trecută fuseseră mai mulţi. bolborosea cuvinte neînţelese. Azi eşti. auzi tu. o dată cu lucrătorii tâmplari. să nu i se descleşteze mâinile împreunate pe piept. să cheme dascălul şi să-i aducă drapelul. că ştie ea! se amestecase Aglaia. Popa îşi pusese odăjdiile şi deschisese cartea. Aşteptau să se încălzească timpul pe câte o buturugă în porţi. Doamne fereşte. cu un păhărel de ţuică.Las'. şi se îndesa spre luminări să nu le lase să se stingă.Ce ţi-e şi omu. Se împuţinau şi ei. îl plânse meşterul. Florica trimise o vecină la cârciumar să-i aducă ţuică şi o împărţi muierilor. bătând câte trei cruci în toate unghiurile casei. lung. chemaţi de Aglaia. trebuiau să-şi ia rămas bun de la el. să ia măsuri de coşciug.Frizerul îşi şterse obrazul cu palma lui albă şi parfumată şi privi pe răposat. Se îmbrăcase într-o rochie neagră şi pe cap se înfăşurase cu un fişiu negru de mătase. nemişcat.. pe lângă perete. pentru vama morţii. Tinca. E muiere trecută. meşterii măsurară. Marghioala a lui Mială îşi învelise capul cu un bariş negru. Pe la nouă. să nu te iei. Văduva scosese câteva bănci şi le pusese afară. aspre. mâine. nene Gogule! Ţi-a fost dat să te rad eu! Femeile plângeau. zicea Aglaia. După aia se învoi cu văduva când să vină pentru slujba de înmormântare. mai ales că nopţile treceau uşor.. venite să-l privegheze pe răposat. mai slabă şi uscată. În curte se adunaseră vreo cinci babe. când l-o pune-n tronul lui să nu-l lăsaţi aşa. Nu lipsea una: Miţa adusese o mână de crizanteme albe. în care u pusese un ban de argint. după răposat! . . ai fi zis că sunt nişte patriarhi. scoţându-şi pălăriile. Tilică îl săpuni bine pe răposat şi după aceea trase de câteva ori cu briciul peste obrazul vânăt şi înţepenit. .de care să asculte mai degrabă? Dădea din cap că a înţeles şi făcea tot ce ştia ea. Călcau măsurat. Se umpluse curtea de babe. Te duseşi. care-i atârna puia la poale.

Aglaia. La miezul nopţii. adăugă: . în straiele lor de moarte. Bătrânii stăteau pe scaune privind mortul. Se spovedeau ca muierile şi ţineau posturile ca să intre în rai. care fusese de faţă la slujba preotului. Când bătea vântul în câte un drapel. Cioclu au cărat sicriul până la poartă. s-ar fi certat în gura mare. La sâmbăta morţilor.Ce zice? Ce zice? se hlizi iar Lixandra. două să se odihnească.. .. spunea Tinca.Sigur că se posomorăşte mortul. Au venit şi popa Metru cu dascălul. necredincioaselor! Să nu fi fost atâta lume de faţă. limbile se dezlegară.Da taci. Muierile nu mai terminau: . mai dând din cap în semn că înţeleg. pentru că o dată ce-i citeşte Stâlpii ştie c-a luat-o pe drumul său! . văduva a bătut telegramă la rude. aşteptau rânduiţi în prispa bisericii. să li se dea din colivă. numai urechi. Tot în ziua aceea. pentru că porcul acesteia îi rosese o ulucă: . Plecau liniştiţi în lumea drepţilor. Pe câte unul îl uitase Dumnezeu pe pământ. Gogu. da. Dricul a sosit numaidecât după prânz.. împăcaţi cu lumea. ce crezi c-a făcut? . care mirosea a brad. de duminici ce să mai vorbim?! Ascultau de la opt şi până la pilda popii. O dată am scuipat-o-ntre ochi şi i-am dat cu huideo! .Nimica nu zice. . Alături sfârâiau luminările şi de afară pătrundea răcoarea nopţii de toamnă.Ce? întrebă Marghioala. La cimitir l-au pornit a treia zi pe Gogu.Ba pe voi să vă ia.Nu lipseau vinerea seara de la slujbă. În urma dricului plângea 195 . Dacă apuca săptămâna negrilor nu mai vedea lumină pe lumea cealaltă.Păcat că nu l-aţi văzut pe domnu Gogu cum s-a posomorit când i-a citit sfinţia-sa Stâlpii! . soro.Atunci nici eu nu m-am lăsat. mai moţăind. să vină la înmormântare.Bine-i făcuşi! râdea Chiriţa veninos. lucrătorii aduseseră o ladă. surdo! răbufni Tinca. Erau cuviincioşi.Nu. în provincie.Ce zice? Ce zice? . şi unele femei le pupau mâinile cu respect. ca şi când n-ar fi fost. ţeapăn pe o masă. vopsită proaspăt.Cum o să se mai posomorască? se miră Chiriţa. .N-o lua-o Dumnezeu şi pe asta! . atunci picată din curte.Da. I-au pus mortului sub cap o pernă..Zice că s-a certat cu a lui Banculea. . că muri acum. La ziuă. nemişcat. că să mă ia Ăla! Baba Lixandra îşi pusese mâna pâlnie la ureche şi întreba pe Tinca: . O vecină cumpărase un giulgiu şi au căptuşit pe dinăuntru lemnul coşciugului. mahalagiii ştiau că bătrânii se mai împuţinaseră.Şi dacă i-am spus să şi-l ia dracului la ea-n curte. Abia a avut timp un ceas. . trecea de o sută de ani. Uitaseră de mort. Babele se încălziseră cu ţuică şi aveau sămânţă de vorbă. Un copil a luat crucea şi aplecat înainte. Miţa povestea cum s-a certat cu Măndica a lui Banculea. Nepoţii îi ţineau curaţi pe lângă casă. oricâte luminări i-ar fi aprins Florica! Baba Marghioala. se amestecă şi ea: . Era nedormită şi năucă de cap.

de-au făcut strîmbătăţi.. Vorbeau: .Mai stai colea. între Aglaia şi Lina. păcatele lui. Florica a destupat câteva damigene de le avea pregătite.. Doamne. Tilică.. ăl cu dor! Şi când auzea Florica vaietul muierilor.Cui mă laşi.. cele ce-au greşit şi ascultă-i. o rugă frizerul. bătu din poalele anteriului pe loc şi se întoarse spre mulţime.. dascălul unul.Florica. Gogule. s-o afle toată lumea: . că n-o să-i tihnească mortului somnul! . că pe el îl aveam şi la rele.Lasă lacrimile. şi ele în capul mesei.. . femeia răposatului a picat grămadă la pământ. La masă rămăseseră vecinii.De ce mă pedepseşti. mai rău se pornea. convoiul se opri şi părintele coborî să arunce agheasmă în patru colţuri. ăl cu dor! Ăl cu milă.Om liniştit. Câte unul îşi ştergea lacrimile pe furiş. . Când simţi că femeia ostenise. că ţi-o fi ajungând. la spate.Beţi mai puţin. pentru că nu se află bucurie nedesfătată de griji. cu Aglaia. Făcu o cruce mare spre răsărit.Gogule! Gogule! Te-ai dus. nu pe tine! Bocitoarele i-au acoperit glasul: . În spate păşeau rudele. Preotul se ruga pentru odihna tuturor nelegiuiţilor morţi fără spovedanie: „. Au ocolit puţin. Muierea iar se puse pe plâns: . o chemă lângă el: . că aşa e el: îi strânge pe ăi buni! . cu nevasta şi cu copilul. . chelner la gară. şi m-ai lăsat singură..şi iartă-le lor. bunule? Cuuuui mă laaaaşi? striga a croitorului. şi la bune! Sufletu meu! În faţa prăvăliei lui Stere. ăl cu dor! Ăl cu milă. mieluşelule? Cui mă laşi? Bocitoarele jeleau şi ele.Ăl cu milă.Cui mă laşi. unul Ghenadie. coană Florico.Sărăcuţaaa de mine.Ăl cu milă. Lângă văduvă şedeau fraţii lui Gogu. în cele din urmă au ajuns la locul de veci al croitorului.Sărăcuţa! oftau femeile după uluci. singurică. Au spus încă o dată „Dumnezeu să-l ierte” pe răposat şi au plecat. Clopotele de la cimitirul Sfânta Vineri se auzeau de departe. Aglaia morfolea o ciozvârtă de curcan în dinţii ei rari.. răposatului! Neamurile azvârliră mărunţiş copiilor din marginea drumului. Urmau apoi Tilică şi vecinii. Când au început să cadă bulgării. . Îşi aducea aminte de întâlnirea de la pompă. să nu ia sufletul mortului şi să-l facă strigoi. Gogule! Că mai bine mă lua pe mine Dumnezeu. nevasta lui Stere şi vreo câţiva zidari.Acu ramaseşi singură.L-a luat Dumnezeu. în gura mare: . Popa a gustat un pahar. că ţi se duc ochii. ăl cu dor! Copiii goniră o pisică ce trecuse pe sub dric. şi cel mic. Văduva striga: . Tilică o privea cu coada ochiului. au trecut pe Griviţa. Gogu. Costel. au plătit.. nu zicea el nici dă-te mai încolo! . Babele şuşoteau în 196 . că. Babele." După înmormântare s-au întors la casa văduvei. viii cu viile! a mormăit Ţuluc. de era jandarm.Morţii cu morţii.. nici nu ridicau sprâncenele din farfurii. duhoşi. la praznic. fraţii mortului.Şi iartă-i. A mai tras pe câte unul de mânecă: . rostind cu vocea lui joasă: . Doamne. unul Iracle. Doamne.

. cu privirile ostenite.Mai dă şi dumneata din când în când pe la cunoscuţi.Ia te uită! . curvar. ameţite puţin de vin: . ce ştia? Dacă Gogu i-o fi înapoiat banii? Ş-apoi. Tilică a înţeles. Câte nu văzuseră ochii ei. nici să n-audă. ea.Cu frânghia.Tăceţi. întări Miţa.Mai tare. . a clătinat din cap: . Florico. frate.Nu mai spune?! . că ne-aud ăştia. Trecuse vreme îndelungată. nu te-a luat după stradă! Două zile i-a mai ţinut de au dormit la ea. pe urmă i-a dat afară.Ce parte? Care parte? Să nu le dai nimic. O dată l-a întâlnit pe stradă pe Tilică. şi Florica se gudură lângă frizer. Iracle pomenise de un împrumut mai vechi. .. să se ducă la casele lor. 197 .Bine.Cartofor. Neamurile au plecat.. Aglaia a ajutat-o pe văduvă să strângă tacâmurile. mititica. că v-aude fraţii lui şi ne dă afară. Iute a chemat-o pe Chiriţa: . Tăcea. .Cine-o bătea? . întrebaţi-o şi pe Aglaia.Ce zice? Ce zice? . asta era o treabă a lor.. Se certaseră...Pagubă-n ciuperci! După vreun ceas. . Baba n-a mai spus nimic. şi Florica le-a spus că nu vrea să-i mai ştie.Da.. îşi clăti gura şi mârâi: . . că bem vinul răposatului! . să se sfătuie cu dumneata..Cum a scăpat... între fraţi.Cine s-o bată.Ştiu eu? Partea lor. . că nu-nţeleg! se ruga Lixandra. vai de capul ei de muiere! . a scăpat şi ea. auzi tu? Că Gogu te-a avut cu cununie. I-a văzut baba Miţa împreună. era greu. e încă tânără. a îmbărbătat-o. I-a spus: .Ce-i? . nu se amesteca. Gogu! Parcă n-a prins-o-n adopter cu frizerul? .Taci acolo. Ţinea prăvălia singură. se certa cu lucrătorii.Şi-a vândut casele de la Matache Măcelarul şi le-a jucat în cărţi.Ei. că poate mai vrea cineva să-ţi spună ceva. s-a uitat la rudele mortului şi-a întrebat-o: .Ce să facă şi ea.. Pe urmă a început greutatea. .Da ăştia ce mai vor? . . am auzit şi eu că era al dracului. neamurile lui! o îmboldea Chiriţa pe Lixandra. păi cum să nu-l dai dracului de om şi să te uiţi după altul?! . proastelor?! O bătea..capul mesei. Trebuia un bărbat lângă casă.Ce ştiţi voi. coană Tinco? Marghioala a lui Mială scuipă nişte oase mici în farfurie. a plecat fiecare acasă.Nici n-a putrezit Gogu bine..

şi eu o să te-aştept. a ieşit ţiganca numai într-o cămaşă scurtă. Paraschiv l-ar fi omorât acolo dacă l-ar fi băgat de seamă. S-a zbătut puţin. puternice şi tari. cu damful în cap. n-auzi. şi Paraschiv a auzit-o. Cel tânăr i-a muşcat gura de câteva ori. să se înveţe minte să se mai ridice la femeia lui de Stăpân. S-a uitat afară. . nebun. Era o noapte slută.Eşti nebun? Nu acum. noaptea. viscolea. . că-i iertase regele pe dezertori. A auzit frământarea înăbuşită şi-a dat să se ridice.Stăpânul La o petrecere. .Îl mint eu şi nu mai vine. Se linişti pe măsură ce ura lui pentru amândoi îl făcea să se gândească la ce pedeapsă să-i ţină. când or să-l părăsească şi prietenii. Muierea scăpase din braţele pungaşului. Îi mirosea a carne de muiere. Stăpânul îşi simţi mâinile amorţite şi reci. Spune-i că pleci undeva. Starostele a scos cuţitul de sub pernă. Didina s-a speriat şi-a strigat scurt. Ucenicul trebuia lovit în moleşeala dragostei. Paraschiv trebuia ucis pe îndelete. aproape de Crăciun. 198 . să-i taie nasul. Tremura.. Striga Didina în braţele lui de plăcere. dar să nu ştie Bozoncea. Altădată cum l-ar mai fi spintecat cu suriul lui. Pe la două. orb şi înfricoşat de vânzarea muierii. Iar pe femeie atunci ar fi ucis-o.Da când? a întrebat gâfâind. Starostele. Paraschive? Hoţul o ţinea lângă el. să-i chinuie. ostenit şi scârbit. A pândit până a adormit Stăpânul şi-a intrat în odaia de-alături. când s-au mai liniştit presării. cum ai răsturna o căldare. I-a stat în faţă şi-a apucat-o în braţele lui. l-a simţit Bozoncea pe ucenic. Glasul Didinei se auzi limpede: . dar acum era moale ca o cârpă. şi puterea. Starostele se aruncă în pat prefăcându-se că doarme. Nu mai dăduse de mult cu şişul. i-a dat afară şi s-a apucat să-şi iubească ibovnica.. cum i-ar fi luat maţele-n cuţit.Dar dacă doarme la tine? . că fusese necredincioasă. Ibovnica s-a mai zbătut să scape. Iar pe ibovnică cu frânghia udă trebuia s-o bată. O lampă cu fitilul mic îi lumina chipul răvăşit şi aţâţat. că i se golise inima. pornit. fără grabă. ameţit de mirosul părului. dar n-a spus nimic. El i-a pus palma pe buze şi a îmbrăţişat-o. neputincios. că ne omoară pe-amândoi. Atunci a prins cuvintele gagicii cu urechea lui ascuţită. Avea un trup fierbinte şi drept. Dincolo se trezise starostele. S-a ridicat uşurel într-un cot şi sa apropiat de uşa deschisă. Gura îi era umedă şi prin cămaşa lucioasă pungaşul i-a văzut ţâţele. Totdeauna fi fusese frică de clipa asta. Se scoală Bozoncea şi dăm de dracu. Viscolea. Îşi dădu seama că era bătrân. Îl cuprinse o mâhnire ca înaintea morţii. dar n-a putut. Şi o spaimă pe care nu o ştiuse niciodată îl apucă.Mai bine vino sâmbătă.

Se prefăcu că se trezeşte atunci şi puse mâna pe pieptul muierii.N-o fi el mai al dracului decât mine. . .. să facă rost de bani. să nu-l deştepte. să n-o audă celălalt..Să închid uşa. S-au vânturat ce s-au vânturat prin faţa prăvăliilor şi-au ochit un husăn de avea bani grubă pe el.. că avea de gând să meargă cu daruri la Didina. Celălalt răsufla greu dincolo. că aşa trebuia la ocazii d-astea...Mă. vai de mama lui. de acasă.Ce nuntă? . Avea şoşoni de pâslă... uşurel. nu te-a simţit Stăpânul? . Număra zilele. Se vedea că e venit din provincie. L-a luat deoparte pe Paraschiv: . . sâmbătă mă duc în nuntă. că nu te văd bine.Păzeşte-te. În spate. Umbra lui subţire juca pe pragul scund. Să petrecem. după cumpărături. Stăpânul o lovi cu sete peste fată de două ori. . La un colţ. Unul înainte. Nu se mai uita la ceilalţi. Vru să nu strige. a mai cumpărat ceva pentru ai săi.. .Treanţă.Eh.. ce să ştie. parcă-l apucaseră pandaliile. că cine ştie..Nu. cu lăutarii alături. S-a-nvoit Gheorghe. Negustorul.Da până atunci am nevoie de tine.Didina călca în vârful picioarelor. . .Nu.. Îl primi aşa cum era.. A ghicit caiafa. Bea şi nu se cunoştea.Mă.Cu ce să mă simtă? .Să fim veseli! striga. trebuie să dăm o gaură. Nu ştiau hoţii ce-i cu el. Ea nu scoase nici un cuvinţel. Zvârlea cu banii.. A trebuit să mărturisească ălui bătrân.. . . mergea. A luat-o Paraschiv la picior şi l-a întrecut. l-a umplut cu jurnale îndoite şi i l-a dat lui Gheorghe. luminat de lampă.Ce e? . dar nu mai putu. . şi pofta i se iscă. Simţi cum o striveşte şi o înăbuşă.. mergea liniştit înaintea lor. Şi-o muşcă dornic de ţâţe.Haide. Bozoncea simţi carnea tare a femeii de lângă el. L-a luat pe codoş şi-au mers la Tarapana. Se dichisiseră. Cel tânăr era bucuros ca un ginere. sălbatic şi nedomolit. Provincialul a mai intrat.. Manglitorii nu-l slăbeau. călduroşi. Codoşul a ginit unde ţinea taşca şi s-au luat după el. . Mergea. Îi veni să plângă de mila lui. Paraschiv a pregătit la repezeală alt portofel. Ca turbatul a fost Bozoncea săptămâna aia.Că te-ai dat la Didina. arzătoare. .. şi un palton nou. altul pe urma lui. Numai Gheorghe era posomorit. Şedea muma-n cârciumi. ăl bătrân se uita cu nepăsare în galantare. Fuma liniştit şi trăgea în piept aerul rece al zilei de iarnă. ..Tu dormi? întrebă. să facem rost de pitaci.. . o dată s-a oprit Paraschiv.Nu-ţi fie târşală. şi ele parcă nu mai treceau.De. cu gulerul bogat. Paraschive. .Stai! se împotrivi Didina. s-a pipăit bine la piept şi a 199 ..

. unul de piele galbenă. că ne-apucă ploaia! S-au întâlnit tocmai într-o cârciumă şi-au făcut banii jumate-jumate. că i s-a urât. văzu banii.Şucară? a întrebat Mînă-mică. Bea Bozoncea de joi seara şi nu se mai odihnea. Codoşul se prefăcea că râde de el: .Da ce s-a întâmplat? Pungaşul a spus speriat.Parcă dumnealui zice că l-ai luat dumneata? Dar să te caute.Aicea nu-i. sau mai bine să te caut eu. Provincialul se îngălbenise.Şi când pleci? a zis şi Stăpânul într-o doară. Pe urmă s-au întors în ceată amândoi. căutând parcă: . Gheorghe l-a dus. .Să nu mai văd dacă ştiu ceva! Sunt om serios. caută-mă. că nu vă cunosc nici pe unul. Codoşul îl luă cu binişorul: . îl desfăcu.Zău dac-am văzut ceva! S-a apropiat şi Gheorghe. acesta l-a oprit: . cu ochii în zăpadă. A întrebat într-o doară. aicea nu-i. Cel tânăr ce să înţeleagă în ameţeala dragostei? A lui era lumea! Caiafa îi făcea ploile: .. Cercul se sparse.N-oi fi avut dumneata portofel! Câţi am văzut eu d-ăştia care fac pe nebunii. Trecătorii plecară la treaba lor. zise Paraschiv. . Se mira străinul cu gura căscată. . domnule? Nu simţise. Clientul se îndepărtă uşurat şi liniştit. se-nsoară Paraschiv.Aşa e.Iertare. Au şters-o. spuseră de bună-credinţă. ca trecător: . nepăsător. L-am întrebat dacă nu l-a găsit.De piele.. Treanţă îl luă ca la poliţie. să vă bateţi copiii.început să strige: . Mormăia: . să nu rămînă vorbe. . ..Bine. În buzunarele ălui bătrân atârnau miile. s-o încânte pe gagică. îndopat cu hârtii.N-ai găsit matale un portofel? . Merge la una de-a trăit cu ea. bucuros că scapă numai cu atâta. Se uită.Am pierdut un portofel. Când dădu de taşca omului. Când a ajuns în dreptul zulitorului.. sticle de vin.Vezi. Unul într-o parte. A făcut un coş şi 1-a trimis.Ce vorbeşti?! s-a mirat Piele. se miră: .Nu-i! Negustorul râse mulţumit: . Ce n-a cumpărat? Un curcan. s-a întunecat. Îl scotoci prin buzunarele pantalonilor. şi în spate nu venea decât dumnealui. i le întoarse pe dos. portofelul! Clientul venea agale. Se strânseseră încă vreo doi trecători care nu înţelegeau. . spuse Paraschiv cu ochii-n patru. trecu apoi la cele ale hainei.Cărei. Cum ziceai dumneata că e portofelul? .Aşa. n-o fi ăsta. 200 . se învoi clientul. A plecat Paraschiv la târguit. L-a luat cu frig pe codoş. Hoţii petreceau într-o cârciumă din Dorobanţi.. nici pe altul. .Ia să vedem. Se jura pe copiii lui de-acasă: .Huidumelor. .Ce portofel? s-a uluit negustorul. .... Când l-a văzut pe ucenic..Aoleu.Da. o să-l mai caut. altul în alta: . . citi actele cu voce tare şi puse la loc portofelul lui pregătit.

A mai băut un pahar. auzi tu. Mâna lui puternică a ridicat paharul şi l-a izbit de podele: . s-a mai bărbierit. din gură! Paguba dracului! Afară. . Mitică. alb ca o rochie de mireasă. fleoarţă..Bagă de seamă. beat mort.. pe la patru după masă. Viermii prin a tale plete. Lăutarul iar se apropie de urechea Stăpânului: . Gică. 201 . Să-ţi iasă la primăvară. De client o să te pierd. Pungaşul i-a râs în nas: . Gheorghe. că s-a stricat timpu şi-am chef de petrecere. a luat-o spre mahalaua Didinei. săracu! sughiţă lunganul copleşit.Ia zi-mi. să joc. a plecat Paraschiv.. p-ăla: Aolică. S-a oprit pe la frizeri. s-a mai tuns. Stăpânul pusese ochii pe Paraschiv. puţin ameţit de vinul băut şi de aşteptare. mânca-ţi-aş sufletul. va să zică săpau amândoi în puterea lui.. ia. Ia. Bea vesel cu Nicu-Piele. Paraschive. Pe unde vă găsesc? Hoţii s-au uitat la staroste. Să te saturi de-a iubi. Mînă-mică. cu capetele pe masă. Cucăiau şi caramangiii... .Păi sâmbătă pe la prânz. întunecaţi. bagă de seamă. De te-oi prinde la gagică. Şi-n pământ te-oi înveli. Nicu-Piele se ţinea bine. De trei ori îi îmbătase până acum starostele şi nu-i mai slăbea. şi noi în petrecere.. Turna vinul în el şi nu ostenea. Peste petalele roşii ca sângele cădea găteala iernii întrun joc rece.Păi tot aici. Ochii lui erau negri. Gică.. cu fulgi mici şi deşi. cum să se desfete. ce vă uitaţi la mine? s-a înveselit hoţul deodată. Gică! a poruncit. La uşă. ningea mărunt. strălucea în lumina zăpezii.Beţi. Sandule.. că nu mai pot. Gheorghe nu mai bău. Bozoncea se făcuse albastru la obraz. . căzuse pe masă.. numai ochi. şi-a şters gura şi-a lăsat mâna pe masă: . Îşi aduseră aminte de Oacă. mă curcilor.Unde-o fi Ciupitu. Dulce.. Sâmbătă. L-a ghicit Bozoncea. Guristul a chemat pe ăilalţi aproape şi-a început să cânte: Aolică. El pe patul spitalului. s-a parfumat ca un fante şi. cu un buchet mare de garoafe în mâna îngheţată. C-un cuţit să te dezmierd.Lăutarii! Să vie lăutarii! Ţiganii erau doborâţi de oboseală.Să-mi faci geamparalele.. Neacşu se căznea cu acordeonul. În cârciumă ardea un godin mic care scotea fum. Gică. iute. Oraşul. Luni sunt al vostru. că mi s-a făcut foame. Pungaşii dăduseră afară pe ceilalţi muşterii şi Bozoncea strigă la Dumitru: . floare rară. Era omul ucenicului.. El n-a băgat de seamă.Şi din gură.. numai lui Bozoncea îi era bine.. Şutul avea o inimă uşoară şi-o veselie de tânăr cu noroc.Taci. ce stai Nicule? Să ne mai dea un rând cu întărâtarea sa. Treanţă ia şoptit înspăimântat: . deşi începuse să plângă. spre seară.

. Bozoncea îi turna pahar după pahar.Da mai duceţi-vă. Călifarul îşi pironise ochii în oglinda vinului. că n-am timp. Într-un ceas a fost cu cinci muieri după el.Gata! Merge toată lumea cu mine! A strigat şi la negustor: Să-mi dai un butoi cu vin şi o căruţă.. la Hotel Nord şi cară-mi toate boarfele de-acolo. să le pun să joace cu mine. Se ruga negustorul de ei: . Era negru şi avea o faţă sălbatică... Codoşul i-a simţit privirea pe el. cu privirile în pământ. Te las noaptea culcat.. Mitică Ciolan cânta: Foaie verde şi-un susai. puişorule.O. A pus o slugă de-a înşeuat o droaşcă de-o avea. Îi mirosise starostelui.. N-am un cuţit să te tai. atunci trezit din somn cu poftă de băutură.Nu ne supăra! a zis blând Mînă-mică. Tremura tot.. Că astea sunt şmecheroase Şi cu ele nu faci casă. . Treanţă. îi era frică de nebun. O luă mai repede: Nu te blestem ca să mori. A plecat ăl bătrân. Bozoncea a vărsat paharul pe duşumele. Au umplut cârciuma. Anghel nu terminase. Plecăm. V-aţi făcut ai dracului. Îl ardea cântecul. Da repede. da să-mi ziceţi şi p-ăla: Soarele m-a blestemat. ai? L-a trimis pe Gheorghe după curve: . că în seara asta scap eu de toţi duşmanii mei. Şi să-fi moară ăl dintâi. Te toacă şi te mănâncă Şi-şi iau drumul să se ducă. Inimă de putregai. . S-a ridicat. că m-am săturat.. A privit crunt împrejur. na. Trei feciori ca trei bujori Şi să faci vreo trei copii. a adăugat şi Stăpânul. Te blestem ca să te-nsori Şi să ai vreo trei feciori. şi la altul.. ia cu mine. plătesc! Uite. Şi-a dat groaza-n el. Pungaşii şi curvele s-au căţărat 202 . Sutele albastre i-au luat ochii cârciumarului. m-auzi tu? Că vreau să fac una mare! Da repede! Du-te la gară..Starostele i-a dat una peste gură: . Să văd înuntru ce ai? Anghel a întins vioara şi caramangiul i-a umplut-o cu poli: . cât vrei? Na! Şi-a pus tot ce-avea la el pe masă. neiculiţă.. ..Să nu-mi boceşti aici când mi-e bine mie. că plecăm.Să-mi aduci aici toate coardele.. să-l îmbete. că voi nu mai sunteţi în stare. mă. ajunge. Vioristul a deschis pliscul lui şi i-a făcut plăcerea hoţului: Soarele m-a blestemat Să nu iau fată din sat. nu mai era scăpare. să-mi vii cu ele.Ia. înspăimântătoare. că am treabă în noaptea asta. .. a suit butoiul cerut pe şleauri şi-a desfăcut cepul. Se duce la altu-n pat.Na. Şi să-ţi moară ăl dintâi.

săracu.. Ştia gagica să trăiască. A stins lampa. Avea gura unsă de grăsime şi îi sclipeau ochii când apuca paharul.Mână! a strigat argatului. Îşi umpleau căciulile lor încăpătoare cu băutură şi strigau veseli la pungaşi: .Şi n-a băgat de seamă? . Mitică Ciolan abia se ţinea într-o margine. A ciugulit şi ea puţin. Pe faţa lui îngheţată se scurgeau lacrimi mari. mă. c-a murit Bozoncea. au simţit hamalii că e rost de petrecere. Hoţii chiuiau în gura mare şi lumea ieşise pe la porţi. ostenit. stăteau câte bunătăţi şi vinul starostelui.Cine-i? s-a auzit dinăuntru glasul femeii.Cântă. . .Da de unde! îi cântă lăutarii. Hoţul le simţea alunecându-i pe gât şi pe piept şi o durere fierbinte îi apăsa inima. Gheorghe murise de frică la spatele căruţei. şi de-acolo s-o iei spre Trei Coinaci.Cântaţi. . vârându-le zăpadă între ţâţe. Cântaţi. La urmă. vereşcane! strigau hamalii bând din şepcile pline cu vin.. Să mă treci Griviţa pe la Gara de Nord.Să trăieşti. numa-ntr-un capot. spuse. că dă moartea-n voi. de hazul lumii. ce se ţinea pe margini. Pe masă. Uşurată. spumos. Pe crucea căruţii.. Starostele s-a urcat deasupra butoiului. 203 . Se lipiră şi vreo câţiva ţărani care aşteptau trenurile de noapte. mă gaşperilor! se mai supăra iar starostele.Să-ţi trăiască! Să-ţi trăiască! Stăpânul urla cătrănit către ei: . Mînă-mică îi mai strunea pe ţigani: . mă. mă. Era ostenit... Se uita mai mult la el.pe unde-au putut. A bătut în geam. fraţilor. I-a deschis.Luaţi.Sufletul meu. Dumitru bătea ţambalul cu greutate. din care ţâşnea un vin negru. s-a ridicat în picioare. Paraschiv. Râdea fără să spună nici un cuvânt. sprijinindu-se de şleauri cu picioarele îngheţate. Coardele cântau bete de gâtul lui Sandu şi-al lui Piele. La casa ibovnicei ardea lampa. şi-acum îl avea alături! Cel tânăr muşca dintr-un hartan de pasăre. .Unde l-ai lăsat? . Neacşule! Să audă toţi cum chefuiesc eu! urla de sus Bozoncea. . Privea zăpada spulberată de copitele cailor. În zăpadă rămânea o dâră neagră şi roatele droaştei scârţâiau. A întrebat de staroste: . dar speriaţi de glasul grozav al Stăpânului care poruncea.Eu. Didina tremura toată. Ţiganca îl aştepta cu masa întinsă. Acesta le umbla în sân. . . De când îl plăcuse. La gară. săracu! Luaţi. nemulţumit. Era flămând pungaşul.. .Petrecea cu hoţii. liniştit.Gâdilaţi dracului cobzele alea. nedumeriţi. muierea l-a aşezat să-i guste mâncarea. înghesuiala dimprejur şi nu mai înţelegea nimic. Alergau cu şepcile în mână să culeagă vinul risipit... cu privirile speriate şi cu poftă de bărbat. paraponisiţilor! Nicu-Piele juca în căruţă. şi beţi de sufletul lui Bozoncea! C-a murit.

Încă se auzeau lăutarii şi chiotul curvelor venind din urmă. A umplut patul cu părul ei aspru. clătinând din pieptul lui uriaş. De-abia se dezmeticise din plăceri şi o lene ucigaşă îl cotropea încă. l-a lăsat răpus între aşternuturi.Ce-i? . de toate zilele acelea când pleca. d-ăştia mi-eşti. Pungaşul şi-a tras nădragii şi cămaşa. Luna îi lumina umerii puternici şi juca pe preşuri. O dată l-a încolăcit.Şi-o luă în braţe şi-o culcă în culcuşul starostelui. Îi părea rău că nu l-a omorât. A ţipat. Gagica s-a ridicat într-un cot şi 1-a privit. că mi-e frică. Didina şedea la geam şi asculta. să nu mai ajungă până la ea. N-a mai ştiut nimic apoi. ucenicule? Îi trecuse oboseala.Nu ştiu cine-i afară! S-a răcit pielea pe el. Paraschiv s-a dat doi paşi înapoi. Aproape de casa Didinei. A auzit câinii departe şi un zvon de lăutari. . între perne. dăduse sluga cârciumarului la o parte şi mânase el caii. care gâfâia asudat. era o iţă de lumină putredă. S-a uitat împrejur şi şi-a adus aminte unde se afla. şi vîntul împrăştia zăpada din curte. şi ei rămâneau în puşcăria friguroasă. Didina a căzut pe aşternuturi. că tu mi l-ai trimis la însurătoare. acolo. mai mult mort decât viu. gol. pe piept şi pe la buric. când se ridicase luna deasupra Caţaveiului din cerul spulberat. . Trap i-a adus. S-a ridicat. Afară.. A mormăit: .Zi.Scoal’! El dormea adânc. În geamuri se clătina lumina ştearsă a nopţii de iarnă. Îşi aduse aminte cum îl bătuseră la poliţie şi cum se gândise în pârnaie la ea. Curtea era albă în lumina lunii. sub subsuori. 204 . Nu mai avea Paraschiv puteri. Paraschive? a întrebat starostele. astupându-şi gura cu pumnul: . L-a zgâlţâit pe Paraschiv. Muierea tremura. târându-l după el şi pe ăl bătrân. S-a uitat afară. de nopţile când îl păzise pe Stăpân şi-o auzise strigând în braţele lui. A scos şişul.Scoal’. Pe la trei. Îl împletise cu crăcii ei lungi şi-l murseca. Îi era greu celui tânăr. a apucat lama suriului şi-a aşteptat.Asta o fi muierea lui. Îl ţinea c-o mână pe Gheorghe. Stăpânul s-a întors către codoş: .. Atunci a văzut ibovnica o umbră lungă mişcându-se în curte. A auzit lăutarii mai aproape.Aici erai. Cataroiul râdea sălbatic. l-a muşcat de gât şi l-a răsturnat. Parcă se făcuse frig în odaie. La şoseaua Mandravelei. Pe nesimţite a cuprins-o spaima. dacă l-ar fi auzit: „Bă. Şi l-a plesnit cu pumnul de l-a pus jos. căruţa se împotmolise în noroi şi o luase pe jos. Îl scormonea cu limba şi-l împungea. s-a terminat cu Bozoncea! A mea-i Didina! No mai dau! Iar pe el o să-l sfârtec!” Ibovnica avea jar sub piele. să strige hoţilor. scuturându-şi lenea. Acuma o ţinea caldă şi despuiată în braţele sale şi-i venea să iasă afară cu ea de gât. Nu mai putea să rabde gândul de a-l şti pe Paraschiv în braţele ibovnicei. Îşi plimba gura ca focul pe trupul lui. A înţeles cel tânăr. la cârciumă. . Se zbătea pungaşul. Uşa s-a dat de perete şi în prag îl văzură pe Bozoncea. Caramangiul horăia doborât. Treanţă.

Starostele ocoli masa care-i despărţea. du-mă mai repede undeva la căldură. Umbrele lor se mişcară încoace şi-ncolo. Ştia că dacă-l aruncă. Se proptise de un perete. clampa. Pumnul călifarului căzu în gol. Paraschive! M-auzi tu? Nu te uita că mi-a albit părul. În zori. Se repezi la cel căzut. Dacă nu s-ar fi lăsat pe vine. Bozoncea se îndreptă de şale şi râse. Nicu-Piele juca în curte. Deodată simţi că nu mai are loc. dar de data asta nu mai scăpă. Paraschiv mai avu timp să se dea într-o parte şi să-l arunce pe staroste la pământ. Îl apucau căldurile şi se uita în urmă dacă nu vine cumva Bozoncea după el. O clipă îl avu în mină. să-l vedeţi pe Paraschiv. Lumina de afară poleia pereţii. trânti ţambalul lui Dumitru şi alergă pe poartă spre câmpul Mandravelei.. repede..Scăpai. Lăutarii cântau repede. În mână ţinea încă suriul. Pe drum îşi rupse o mânecă de la cămaşă şi se legă cum putu la spate. tăcură speriaţi. .. În uşa deschisă mai apucă să-l vadă pe Sandu.. – L-a dus în Crucea de Piatră la o ţiitoare a lui şi-a chemat un doctor să-l îngrijească. Era ca o fiară. care se înghesuiau pe scări. În Caţavei se strânsese lume ca la urs. Strigă apoi la ceilalţi de afară. Acesta se uita speriat la ei. de gât cu o coardă. Paraschiv leşină.. Dimineaţa. Codoşul văzu rana adâncă. Mâna îi era moale şi simţi cum i se scurge toată puterea din el şi înţelese că dacă nu fuge e pierdut.Scăpaşi. Cel tânăr dădea îndărăt pas cu pas. Putea să-l împungă dintr-o parte.. mişcând repede mâinile îngheţate.Aoleu. O fierbinţeală u aprinse şira spinării.Veniţi. mă. se plecă. La pompă îl aştepta Gheorghe. Cel tânăr se feri. Nu ştia încotro pornise. A pus 205 .Îl privi pe ucenic şi alese locul unde să-l lovească..Taci.Ai uitat cine-i mai mare peste voi! Şase am îngropat până acum. Caramangiul zvârli şapca. Când urcară. leagă-mă tu bine. Bătea în perdelele albe şi cădea ca o ploaie peste lucruri. Frica îl gonea cu sângele curgând din el. pe marginile căreia sîngele se închegase. Ura îl copleşea.. Ridică cuţitul şi el văzu lama ascuţită deasupra capului. tremurând: . În odaie se făcuse frig. Sângele zbucni afară prin cămaşa tăiată. îl lovi pe Mînă-mică şi-l răsturnă... Dădu la o parte curvele. Şişul lui Bozoncea îi spintecase spatele de la ceafă pînă la noadă. Bozoncea strânse bine cuţitul său lung şi făcu doi paşi înainte. Părul îi cădea pe frunte. Celălalt era aproape. mai aproape. încordat şi fioros. Pe drum. Dumitru bătea ţambalul în neştire: clampa. care se apropiau neştiutori: . înfricoşat: . nu greşeşte.Scăpaşi? . dar nu mai avu putere să lovească. Ăl bătrân îi apucă umerii zdreliţi şi-l purtă. Parcă nu mai avea vlagă în el. Treanţă tot mai tremura. Nu mai avea loc pe scările înguste şi se încălzea. ucenicule. . Paraschiv nu-i vedea faţa. Stăpânul a scos-o pe Didina în curte în pielea goală şi şi-a desfăcut cureaua de la nădragi. Stăpânul ridică şişul şi lama luci scurt. Pungaşul se plecă. plin de sânge şi el. dar oboseala nu-l părăsise încă. Se făcu că trece pe o parte şi se azvârli. Se aruncă spre uşă. Dar ştia că şi el trecuse pe lângă moarte şi furia îi crescu. era mort. Vorbi: ... Pe urmă se auzi ţipătul muierilor..

să-ţi ajungă! Ţi-a trebuit corditor. că-i era parcă mai dragă.. Curvele o înveliseră bine pe Didina în nişte cearşafuri şi-i făcuseră ceaiuri. ai? Curvă fără saftea! Didino. Plângea şi el şi nu se lăsa. că-l pălise şi pe el Paraschiv.Nu mai da. Scrâşnea numai din dinţi şi muşca paharul. Mînă-mică a aprins focul. şi furia îl orbi. l-a cuprins din nou furia. s-o ţină mai bine şi-o plesnea pe spate şi pe faţă: . Ardea pielea pe ea şi-o ţineau junghiurile. Na. A început să ţipe de durere. s-o lase altora. noi să fim sănătoşi. Îl ţineau coardele ca pe un frate. O lovea Bozoncea.. Se simţea bătrân.. I-au uns pielea cu untdelemn şi-au lăsat-o să doarmă. Starostele nu-i răspunse. de ruşine şi de durere. Ţiganii nu mai puteau. S-a întors cu câteva sticle şi cu mâncare. Pielea se făcuse vânătă. a şters sângele de pe duşumele şi-a plecat în cartier după băutură.Lasă. să-i plătim. Se răsti la Nicu-Piele: . Ţiganii nu prea se îndemnau. nu putea s-o piardă. şi somnul nu-l mai cuprindea. Vreo două săptămâni zăcuse Paraschiv.. Sandu a crezut c-o omoară şi s-a aruncat între ei: . să punem laba pe ucenic. cu fierbinţeli în trup.. Îl durea rana de la mână.Du-te dincolo şi spune-i să tacă! Să n-o mai aud! Da-n inima lui bătrână o iertase. Se răstea iar la lăutari: . Las-o! Bozoncea a dat să-l lovească şi pe el. mi-ai mâncat viaţa.Las-o! a strigat. nu mai da! Iartă-mă! Iartă-mă! Avea mâinile roşii de frig şi pe spinare i se băşica pielea. A plâns după aceea multă vreme.Las-o! strigă Mînă-mică de sus.. Starostele nu mai auzea. Către seară. Îi răsucise coadele bogate.Na! Na! striga. Piele a cărat-o pe Didina în casă şi-a gonit lumea strânsă pe la porţi: . Bozonceo. Şi-a pipăit fata lovită şi-a văzut cum îi mai curge încă sânge din buzele despicate. Didino. dar şutul s-a ferit cu dibăcie şi 1a potolit. cântaţi. să-i taie nasul ibovnicei. Au fugit unul câte unul.. că nu-i panoramă! Şi-a poruncit lăutarilor să cânte mai departe. uşcheală. mort aproape. Starostele o apucase de păr şi o îngenunchease între picioarele lui. Stăpânul nu ostenise: . Se gândea că o să vie vremea să-l vândă şi ceilalţi. c-o mai iubea încă. Le-a arătat cuţitul.Mai na! Mai na! . s-a trezit gagica. Bozoncea privea lămpile albastre cu scârbă. bătrân. N-au avut ce face. fiecare la casa lui. slăbit.lăutarii să-i cânte. de pe trepte. Cântau şi plângeau de mila gagicii. Îi venea să se ducă peste ea şi s-o jupoaie de vie. Dincolo. pornit. vânătă. cu trupul umflat.. În casa ibovnicei se încălzise bine. Când s-a trezit gagica şi ia auzit ţipetele. Piele îi turna pahar după pahar.Hai.Ce vă uitaţi. De-acum pierduse totul. Gheorghe nu se mişca de lângă pat: 206 . că bag şişul în voi! Gagica se târa pe zăpadă şi-l ruga: . Stăpâne. Mînămică i-a spus: . I se măriseră ochii şi-şi căuta cuţitul. că le plăcea tinereţea lui. îl usturau ochii şi liniştea odăilor îl făcea să urle. de-acum trebuia s-o păzească.

Privea pe fereastră şi vedea acoperişurile caselor pline de zăpadă. să-i învăţ eu meserie! Iar la împărţeală. Îşi amintea noaptea aceea de pomină.. Şi fără el.. . fără poftă de lucru. Îi jură pieirea şi ucenicului şi ălui bătrân.. n-ar mai fi scăpat. . .. Privirea lui se otrăvise. vrea să treacă peste Stăpân. nu mai trece iarna asta. Pungaşul avea o privire împăienjenită.Astâmpără-te.S-a făcut râios.. Încă din noaptea încăierării o bănuia de vânzare. Clătinau din cap: . . n-avea nici o grijă. fuga lui şi lumina rece a lunii. o duceau prost. Nu mai era nici o îndoială că fuseseră vorbiţi. dar să vedem.. aflase Sandu. mă puişorule? îl întreba când deschidea ochii.Ce nu crezi? Ah..Gata. mirosul de sânge şi mai ales fierbinţeala loviturii. Gheorghe se îndoia..Ia. ieşise 207 . s-o prind numai.. Mi-a vrut moartea. ura lui gâtuită şi leşinul care-l apucase. Şi pe urmă mai liniştit: Să dai zvon printre pungaşi că vreau să fac bandă. l-am văzut. putem să ieşim în treabă. .. ceilalţi erau parcă fără cap. puterea ursului: ... ia. lasă treaba. dar le venea peste mână să-i comande cel tânăr. mânca-ţi-aş ochii? . că iar dăm peste nebun şi-o scăim la fas! E greu de doborât. . dar nu-i nimic. Paraschive..Ce treabă. Codoşul s-a însufleţit: . Şutul se dezmeticise după aia. A auzit Bozoncea. Fiere era.. Bozoncea scapă de muia mea? Că era cât pe aici să-l mierlesc. Se cam saturaseră de staroste că-l vedeau bătrân şi moleşit. Abia vorbea de durere. naveau ponturi.Scapă. să tâlhăresc Griviţa. Codoşul se ducea după doctor: . Lipsea şi Treanţă.Eu nu cred..Bine. . Mă fac eu bine.Scapă.Te-ai speriat tu.Te doare? îl întrebase Gheorghe. mai odihneşte-te. S-a dus şi-a spus printre oamenii lui. Mai dăduseră ei două-trei lovituri. Se mai înveselea ăl bătrân. Aflase Nicu-Piele.Nu. Nu mi-e frică. că e bătrân.Ce să m-astâmpăr?! De-acum eu o să fiu mai mare.Cum e. în câmpul Mandravelei.Niţel mă mai ţine în spate...... la cârciumă.Eu am scăpat. Pe urmă s-a ridicat din pat şi-a început să umble. Şi-n mintea lor se gândeau că parcă s-ar fi dus după Paraschiv. Nu se mişcau. Paraschive. nenică. . . că ea m-a vândut şi ma dat starostelui. Gheorghe. Stai să dea primăvara şi mergem iar la groapă.. . am să dau ecsivă la caramangii că n-ai murit şi că-i chemi la prăduială.. . l-ar fi găsit starostele şi l-ar fi terminat acolo. Îi aducea vin negru. e sănătos tun.. Dacă n-ar fi fost Treanţă. frăţeşte.. Şi s-o pedepsesc şi pe Didina. că o să împartă totul cu dreptate. Îşi aduse aminte de cântecul pe care-l ceruse Stăpânul lăutarilor. tulbure..Oh.. Se încuia de la o vreme zile întregi cu ibovnica în casă. Cel tânăr râdea: . facem totul parte la parte! N-am să opresc un biştar mai mult! Că mie îmi place cu dreptate să fie.. spuse.

Zice că să-l laşi pe Bozoncea. În primăvară. . Gheorghe.Să n-am parte de mama dacă-i adevărat! Ce. Starostele se aşezase pe treabă. uitându-se afară.Nu-i nebun. Cum ar fi plecat cu ăl bătrân. 208 . Codoşul se grăbea: . furase boi. Luase Oborul. e nebun? . ştie el ce spune. pe Paraschiv. nimica toată.O s-o fur.. Şezuse tot cu frica-n sân. n-am ce face.. îl cutreiera. gîlmă. Gheorghe s-a încruntat. Când a auzit pungaşul răspunsul. S-a dus codoşul. că el o ia de nevastă pe Didina şi că vrea să-i facă nuntă să se pomenească. Parcă l-a împuns cineva cu un cui în inimă.M-a trimis Paraschiv. Stăpânul era mai drăgăstos.Didino! Ţiganca a deschis uşa. A dat buzna peste ibovnică: . dacă l-ar fi simţit Stăpânul.. dar carnea ei nu uitase bătaia. Şi.Treanţă. ..Ce-i? . câte o maimuţă şi vreo patru ghiuluri. te fură şi-o să fie rău de tine. Şi parcă de când o prinsese la aşternut cu ucenicul. A pândit vreo două zile. Şi-a lăsato nedumerită. noaptea. Îi trebuiau bani pentru petrecere şi se pusese cu jaful. vin de-o fur! Altfel. acasă la ea să mi te duci.... N-o uitase. A dat din umeri..Cine-i? . dar şi mândria ei de-a fi mireasă o ţinea. cruce-şi punea la cap. să nu-ţi pară rău. A aflat şi Paraschiv.Gura.... Cum s-a mai bucurat sufletul ei. apoi..Să ştiţi că-i în anul morţii.Ce să-i spun? . Acolea. Care femeie nar fi vrut să poarte cununiile? Pe ea n-o dusese hoţul la biserică şi nu putea să scape o fericire ca asta. s-o învăţ minte.Şi ce să fac? .. ca în tinereţe. .slab.Didino.Eu ştiu? Sunt în puterea lui Bozoncea. L-a chemat pe Gheorghe: . I-a sucit de tot minţile gagica... ... Vorbeau ăilalţi: . Am plecat. speriată: . Nu ştia ce să-i mai facă s-o ţină în voie. . Spune-i că dacă ţine nuntă cu Bozoncea. Şi-a aşteptat în groapă nunta lui Bozoncea.. i-a spus tovarăşului. până a plecat starostele de acasă. de unde ştia ea care e mai tare? Uneori se mai gândise la noaptea lor de dragoste şi-o cuprinsese un dor de trupul tânăr al pungaşului. să mă fure dacă poate. să te urmeze la mine. că te lovesc! Te faci luntre şi punte să-i vezi ochii..Şi dacă? . Altfel. . ce-i veni Stăpânului? Nu. . Gagica îşi scutură cerceii şi părul negru. Cădea şi el la bănuială: . Ibovnica a început să se jure. iar i s-au aprins ochii de ura lui veche. dar nu s-a arătat.. că.Eu. Atunci l-ar fi lăsat pe staroste. să-l lase. tu l-ai vândut atuncea. c-a auzit că-l iei cu cununie. Gaborii tot pe capul lor şedeau.Să vii cu mine.Mă omoară Bozoncea. înfricoşată.

dăduse buzna în case de negustori. veneau Mînă-mică şi cu Piele. şi pe urmă naşa. hoţilor. când în alta. a ieşit îmbrăcată într-o rochie albă. să nu le strice potopul. a îmbrăcat şi casa miresei în lucruri noi şi în curte a aşezat un butoi cu vin.. Pe Sandu îl uitase Dumnezeu lângă poartă. Bozoncea se gândea că lăsase casa pe mâna lui Mitică Ciolan. cu Gheorghe şi cu vreo trei patru haidamaci. Avea o inimă rea şi se gândea la vorbele lui Gheorghe. Luaseră fiecare câte o trăsură sub ochi şi scoseseră cuţitele. să nu-i facă vreo pagubă. de furase şi el în tinereţile sale. muierile o găteau pe gagică. băuţi puţin.Daţi-le bice. el cu Sandu şi cu Piele. să aibă chef. Într-a treia trăsură. se mai uita cum potriveau croitoresele rochia miresei şi îi era şi mai dragă ţiganca. Se îmbrăcase în haine negre şi dăscălea lăutarii. Când s-a făcut ceasul plecării. să o ducă Stăpânul în linişte la biserică. unu Praporgicu.Mă. S-a ridicat drept în trăsură. De dimineaţă plouase în duminica aceea. că nu mai ai şaisprezece ani şi-ai stat cu el în pat.. A auzit starostele. Când să iasă cu trăsurile din Caţavei. fără treabă. le-adunase banii. Încremeniseră şi birjarii şi hoţii ăilalţi. cu brazurile rase proaspăt. unde întorceau tramvaiele şi începea drumul pietruit. a tocmit doisprezece lăutari. Şi-a căutat şişul sub hainele lui grozave. Abia aştepta să se dea jos din trăsură la biserică.. să-l vadă şuţii cu mândreţea lui de gagică. dacă mă lăsaţi să-i iau inima-a şuriu prostului ăsta bătrân de ginere. cu ochii pe ea.Ce. şi-a scos şi galbenii ascunşi de-i avea de la un omor şi i-a pus la bătaie. Fusese o ploaie repede şi caldă. Parcă ar fi vrut să nu se întâmple nimic. cu cununiţă în părul ei aspru. mă! Am venit s-o iau pe Didina şi s-o fac mireasa voastră. În casă. să vie cu mic. trăsuri. Vouă v-o dau mai întâi. s-o cunune popa şi s-o vadă lumea că e deacum femeie cu bărbat. a întins masa şi-a trimis vorbă şuţilor din Grant şi din Mandravela. la casa ei. galben şi furios. gătiţi. Nişte vecine o ajutaseră pe ţigancă să strângă lucrurile. de se bucurau şi lăutarii privind-o. cu mare. Atunci erau scăpaţi din puşcărie şi puşi pe omor. cu starostele. ţi-e frică? De. Când îşi făcuse suma. frumoasă. arătos. frumoasă. 209 . apoi ieşise soarele. ce să-i cânte şi cum să-i strige la masă darurile. pantofi.. A cumpărat Didinei rochii scumpe. că mă grăbesc! Didina se chircise pe pernele moi şi se uita cu grijă când într-o parte. le-au ieşit Paraschiv înainte. Naşul îi spunea: . Soarele strălucea vesel deasupra. adunaţi de ăl bătrân pentru treaba astă. Bozoncea se învârtea de colo până colo. Toată mahalaua era la porţi şi-o privea pe ţigancă. hoţilor de lemne de la gara Filaretului. că avea bani din gros. prieten cu Bozoncea. şi în oţetarii Caţaveiului se zbăteau vrăbiile gureşe. Nerăbdător şi vesel. Pungaşul a strigat de departe lui Sandu şi lui Nicu-Piele: . caramangiilor. S-au urcat în trăsuri. care trebuia să fie cu ochii-n patru pe lăutari. nevasta lui. Didina se privea neliniştită în oglindă. că aveau şi ăştia mână lungă. şi-a făcut haine de ginere. Iar au aşezat scaunele sub duzi. veseli amândoi că se trezise Stăpânul şi că aveau de lucru. Caii mergeau greu prin noroi şi Stăpânul striga la birjari: . Naşul în faţă cu mireasa. că se cunună cu a lui.

să spună lăutarilor să nu mai cânte. pungaşul a pus-o jos. şi furaseră pungaşii mireasa. A strigat: . l-a spintecat pungaşul râzând. Treanţă.Să mă duceţi cu lăutarii la locul meu. mă. Parcă-i luase Dumnezeu puterile.. c-am venit cu taxiuri. c-avem acum alt stăpân. nu muri.. Suriul starostelui a căzut.Atunci ajută s-o ducem pe Didina la maşină. că eu am o răfuială cu Stăpânul! Şi s-a urcat pe scara trăsurii. Numai Nicu-Piele s-a azvârlit jos şi s-a repezit la Paraschiv. oamenii lor. Paraschiv i-a apucat braţul şi i 1-a răsucit. . că s-a spart petrecerea. Hoţii s-au privit o clipă drept în ochi. pe mireasă. Într-o trăsură. suit pe malul de pământ din marginea drumului. vecinele au pus la poarta Didinei o treanţă neagră. Din faţă se auzeau ţipetele naşului. au coborât în groapă.. Până să-l apuce bine. nu muri. În timpul ăsta. semn că nu mai asculta de nimeni.Gata. Gheorghe a făcut un foc mare şi-a dat-o Paraschiv pe gagică 210 .Merg. A strigat la Gheorghe: . cu feţe albe. a chiuit o dată la ceilalţi. Praporgicu îl desfăcuse pe staroste la cămaşă şi-i căuta rana. la trăsura în care şedea Mînă-mică. horcăind.. Privirile lui verzi îl străpunseră înaintea cuţitului. Nunta n-a mai venit. că ştia ce-o aşteaptă. mă! Sandu n-a mişcat. plătind şoferilor. .. Călifarul a ridicat repede pumnul. plini de păsări şi ţipăt.. A mai văzut cerul ca scrobeala de rufe si duzii Caţaveiului. Paraschiv era cât cerul. Degeaba au aşteptat hoţii Filaretului la biserică.Ia-o. dăduse-n Praporgicu şi-o luase pe Didina în braţe. Cel tânăr se aruncă înaintea trăsurilor.Mergi. când s-a întunecat bine. de hubăr. cu noi? 1-a întrebat codoşul. Dintr-o lovitură i-a găsit inima.Didina îngheţase în braţele naşului. Bozonceo? a întrebat ucenicul. Venea lumea puhoi. Se adunase lume împrejur si abia au mai avut timp să se strângă. Dintr-un pumn. să dea lovitura sa. Gheorghe aruncase pe birjar jos de pe capră.. În picioare avea pantofi roşii. Nevasta lui Praporgicu s-a băgat între ei. S-au suit în maşini si-au fugit. că ai nuntă azi. la loc sigur.. mai repede. N-a mai trăit decât până la poarta gagicii. Nu mai era timp de pierdut.Mă frăţioare.. Cel tânăr îl mânca din ochii lui veninoşi. Nasul plângea pe umărul lui şi-i strângea mâna rece: . Sângele hoţului a ţâşnit cald şi roşu pe mâinile subţiri ale lui Paraschiv. purtând-o peste noroi. A mai apucat să bolborosească: . Starostele s-a ferit într-o parte. mă. . haide. Când i-a văzut sângele curgând în noroi. . Până seara au ocolit mahalalele ca să-şi piardă urmele de sergenţi si. Era ca şi mort. Sângele curgea din el şi ochii i s-au împăienjenit.Nu mă lăsaţi. Naşii s-au întors târziu la casa ibovnicei. Numai pentru asta ar fi trebuit să-l omoare Bozoncea. Bozoncea avea obrazul vânăt. Şi-n loc de văl de mireasă. Stăpânul a încremenit. că mi-a plăcut. si-l tăiaseră pe ginere. Bozoncea s-a prăbuşit pe pernele trăsurii. pe care-o bătea vântul primăverii. legaţi cu şireturi de piele.

. Plângeau şi Dumitru. şi lui Gheorghe. Lăutarii cântau în convoi ce-i plăcuse Stăpânului la viaţa lui: La şalul cel negru. Of. Vecinele au chemat poliţia. cum le fusese vorba. a tocmit dric clasa întâi şi-a chemat lăutarii. Tot Caţaveiul mirosea a salcâm si prin grădini era o troienea de flori. Of. Iar se adunase lumea grămadă. Degeaba striga ea: .Nu i-aţi cântat la nuntă. cât nu mai avea el puteri. I-a întins pe furiş mâna si-a mângâiat-o. s-a răstit Paraschiv la ea. şi celor noi. de mâna mea mierleşte! Asta vă spun. Era deşelată de dureri şi-i vâjâia capul. si privirea lui rea se plimba pe ei.. si ce-oi avea. gaşca ălui bătrân. Aduseseră flori si erau încliftaţi ca domnii. săracul! Cum petrecea el. A înfipt în pământ cuţitul cu care împunsese inima lui Bozoncea si le-a zis: .Nu mă lăsa. şi la moarte. Pungaşul fuma numai. cu voi împart! La fel pentru toţi! S-a înţeles? Ăilalţi l-au privit cu frică. sufletu meu. De-acum se dusese liniştea ei.. Şi lui Sandu-Mînă-mică. Că nimeni nu mă mai iubea. Didina tot mai plângea alături. mama mea. albe si bogate... şi-n carne îi creştea dorul după trupul ei. Gagica i-a aruncat scârbită degetele. Praf i-au făcut rochia de mireasă. să-i scormone în suflete. dar trebuia s-o pedepsească pentru că nu venise când o chemase el si că-l dăduse starostelui. Au pornit dricul după trei zile spre cimitir.. Plângea Mitică Ciolan: .Iar tu... Să m-ascultaţi şi la bine. ce bani i-am mâncat noi..pungaşilor s-o mârlească. roaba lui era. pentru că a lui fusese şi-o mai vrea. Praporgicu l-a îngropat şi pe el. dacă mă mai vinzi vreodată.De-acum eu sunt ăl mai mare peste voi! Cine s-o ridica peste mine. dar cel tânăr n-avea milă. i-au despuiat.. că aşa a vrut. c-o iubea. Numai Sandu se gândea că în sufletul lui tot o mai ţinea pe muierea asta batjocorită pe care i-o furaseră alţii. la înmormântare. cu Nicu-Piele alături.Ce cumsecade era. . şi Neacşu. trebuia să-l urmeze pe Paraschiv şi la viaţă. strângându-şi rochia ruptă şi murdară. că a ta sunt de-acu. cu mare. 211 . ştii ce te-aşteaptă! Ceilalţi râdeau gros. Veniseră cu mic. Şi mucede ziduri deasupra M-acopereau. şi pe hoţul lui de tovarăş. În urma morţilor păşeau pungaşii Mandravelei si hoţii de la Filaret. Paraschiv le-a cerut jurământ la toţi. . Flăcările îi luminau faţa slabă. le-au făcut autopsia şi i-au trimis înapoi după ce ţinuseră şcoală pe ei. Au simţit hoţii altă putere. În noaptea aia. A cheltuit parale multe. să-l cinstească. pe care atunci le scutura boarea lui aprilie. Numai Anghel se ţinea mai bine. Plângeam la tăcere. că-l vânduse. Plângea Didina c-o pângăreau caramangiii. auzindu-i suspinele. s-o facă poştă. barim să-i cântaţi acum. si la rău. au cercetat cum l-au omorât pe staroste şi l-au dus la Morgă. mama mea. au sosit comisarii.

Lăsau ferăstraiele şi mistriile şi intrau în curţi. Câte o bătrână ridica şervetul uns cu urmele gurii ştirbe. Peste Cuţarida se lăsa o ceaţă ca scama de păpădie.Iubită avusesem. lătraţi de câini. Mariţa îl chema pe Oprică. Plângeau şi coardele de veniseră de hatârul lui Nicu. întreba de Ene. De la Stere se auzeau cântecele muşteriilor.Murişi. apoi se aşeza şi ea la masă. Străin sub bolta cea rece. să se răcorească. şi meşterii. Sâmbătă seara luau leafa. Nu mai spunea nimeni nimic. mama mea! Dase un plâns în pungaşi şi drumul nu se mai isprăvea. Foşnete lăsa calapoadele. răsufla adânc. Ciorba acră luneca până în măruntaie. aşteptând oasele. să alunge gângăniile. Nevestele. plângeau şi finii lui Praporgicu. Ţiganii băteau măsurile repezi ale geamparalelor. Muierile răsturnau ceaunele pe mesele mici. Naşul se ţinea de crucea lui Bozoncea şi hohotea: . să le ia sculele.. murişi. se duse şi ea. să joace cu Nicu-Piele tot pe vine şi-n călcâie! La cimitir a citit preotul o slujbă şi au pus coşciugele în pământ. dulce ca morcovul. cârciumarul aducea un vin albicios. după ce mânca. Era caldă şi bună. apoi se apuca să înfulece. starostele. Din spre gura gropii se ivea Tudose cu toporul lui înfipt în buturugă strigând „Sparg la lemn. Era ceasul sfânt al cinei. Ei îşi adânceau tălpile crăpate şi negre. mirosea dulce şi ameţitor a usturoi.. Lângă lămpi roiau ţânţarii. Stere La amurgit. a plătit groparilor şi şi-a luat nevasta acasă. gagicile lui din cartiere. Copiii erau trimişi după ţuică. a fost un vaier. la negustor. Toamna. se lega la izmene şi. se aprindeau focurile. neică. cu trei picioare. sparg la lemn”. Of. sparg la lemn. Nu mai şedea unul acasă. Lângă neveste se gudurau dulăii. Naşul a împărţit bani la copiii din jur. Golanul de copil nu răspundea. Tot atunci veneau şi zidarii. Timpul ce trece. Alături. osteniţi. Cine nu se oprea întâi la Stere. în papuci. Mirosul mămăligii abia răsturnate umplea mahalaua. unde era Oacă. Se auzeau cântecele leneşe de seară ale cocoşilor. Spiridon spărgea câte o ceapă cu pumnul lui mare şi negru. Zidarii mâncau dumicând.. Aştepta câteva clipe să-l audă alergând cu picioarele lui desculţe peste maidan. lucrătorii se întorceau de la fabrică. îşi tăia o roşie cu cuţitul ascuţit cu care spinteca tălpile şi muşca dintr-un codru de pune. 212 . iute să nu i-o ia altul înainte. în păr la porţi. Unde era el. Băutura era tulbure şi ardea când o dădeau pe gât. Când au început să cadă bulgării pe lemnul puternic care adăpostea trupurile hoţilor. Prin magazii.. îşi privea cu dragoste băieţii cei mici. Din vecini. Aveau sufertaşele goale. Cum aşteptam. Femeile aduceau ligheane pline de apă.

o luau spre cârciuma lui Stere. După ce le frecau buricul cu untdelemn. şi li se făcea iar sete. . Când se măreau. cu copiii alături. Fiecare pe-a lui: . Lunea se sculau devreme şi plecau la muncă. le umpleau cu apă fierbinte şi îşi spălau copiii pe cap. Îl apucau şi pe Matei dracii. Zidarii luau cozile ţigăncilor în pumni şi le smuceau sălbatic. Ocoleau halta trenurilor şi mergeau în alte cartiere. şi asta-l supăra. dar de om nu se lăsa. Se legau cu panglici roşii luate de la încuietorile şifonierelor şi îşi ungeau părul cu gaz. Atunci îşi băteau nevestele. Aveau mână grea meşterii. Erau frumoase nevestele lucrătorilor sâmbătă seara. După asta. Sub mânecile lungi îşi ascundeau vânătăile. meserie. Se ridicau şi fetele de măritat. Din nimic se aprindeau. Le plesneau cu palmele lor grele peste faţă. punându-i să se închine şi să pupe icoanele cu margini de lemn în care mişunau cariile. Îi apuca noaptea de vorbă. Fugeau. pe care-i purtau numai la zile mari. pe la rude. Ii strângeau pantofii cu boturi ascuţite. să-şi aştepte bărbaţii la întuneric. Aveau fuste albe şi ciorapi de bumbac cum e rugina. Ţipa a lui Ghiula. să-i caute la bărbierit sau la drojderie.Te omor dacă te mai prind! îţi miroase a bărbat? . Toată mahalaua era un vaiet. ei le băteau. .Pâst! Fată! Le dăduseră ţâţele.Fată! A lui Tuluc! Mă. Meşterul îşi luase un ucenic şi doi lucrători.Îţi arde pipota. Îi însurau.Căţea! Semeni cu mă-ta! Nu scăpa una nebătută. O tăvălea toată casa pe-a lui. Copiii adormeau repede şi ele plecau după bărbaţi. Călcau mândre lângă meşterii tăcuţi şi mahmuri. se desfăceau la gât încinşi de zăpuşeală şi porneau înapoi.Nevestele rămase acasă scoteau din magazii albiile mari de rufe. spunea el. Şuierau printre dinţi: . râzând şi spunând de ale lor. Apoi le jucau în picioare. la naşi sau la fini. Hainele se mototoleau de căldură pe ei. femeile goleau căldările şi se primeneau. aşteptau lucrătorii în drum. Frizeria lui Tilică era plină. ţepene şi scurte. Se uitau pe furiş la neveste. mandolina-i mandolină şi meseria.Dar-ar boala-n ochii tăi! scuipau hăndrălăii. ei le iubeau! Treceau Griviţa. Muierile priveau prin geamul aburit şi. ai? îţi dau eu ţie! . Unora le crescuseră băieţii. Taţii ieşeau după ele şi le ocărau. să se înghesuie cu ei. ţipa a lui Şandor. Se spăla şi se culca furiş. să n-o vadă nimeni. dacă zidarii nu erau la frizerie. ţinându-se de mână. bărbaţii le scoteau pe muieri la plimbare. pentru că. Loveau cum 213 . Toţi bărbaţii din mahala se tundeau atunci. Până a doua zi se împăcau. tot osteniţi. Se făceau că n-aud. cu ochii înroşiţi puţin de săpun şi mâinile curate ca albuşul de ou. privind galantarele negustorilor. Duminica. Le rămăseseră rochiile scurte. dar acestora le plăcea mai mult mandolina. frumuseţe de judeţ! Ele. Iarna le îngheţau ţurloaiele. Şedea ascunsă. Meşterii erau arţăgoşi şi cântau. în hainele lor călcate prost. prinşi cu barete de piele. Salahorii le pândeau pe după grămezile de nisip. Mai venea câte una plină de sânge acasă. îi înveleau în ţoale. Femeile aveau rochii de stambă verde cu buline şi pantofi cu toc înalt de lemn. de loc. Duceau zidarilor de mâncare la schele. Lucrau cam în silă. Schimbau apoi aşternuturile pline de petice şi pernele dolofane.

. doi îi opreau pe schele: .Spune. de unde să aibă şi grija copiilor? Şi apoi trăiau laolaltă! De la şapte ani. Câte unul. aşteptând banii pe care-i împărţeau meşterii. îi învăţa: . Ei.. Erau îmbrăcate cu ce aveau mai bun. spunea meşterul Tuluc. Hârtiile albastre foşneau plăcut şi miroseau bine.Mi-e ruşine.Zi-i. îşi dădeau bărbile jos şi se opreau la cârciumar. Pe la paisprezece ani erau galbeni şi necrescuţi. vezi că-ţi cad ciorapii. Treceau pe la frizer. hai de cinsteşte-un rachiu cu noi! . zidarii îşi luau băieţii la meserie.Nu zic. date cu roşu. nărăvit. S-aprindea jarul în fete. Salahorii strigau după ele din uşa prăvăliei. Nu glumeau lucrătorii! Degeaba voiau să le crească în frica lui Dumnezeu.Lasă.Nţ! . Când venea vreuna cu burta mare la părinţi. 214 ..Mă urâto. să cânte şi să se îmbete.Firo. Voiau să placă bărbaţilor. a lor era lumea! Prin faţa prăvăliei. În mahala răsunau gramofoane.Halal! râdeau zidarii în cor. sâmbăta. Se ridicau mereu altele. . Între salahori şi ţigănci.Ce-i ăsta. şi până târziu se simţea bucuria sfârşitului de săptămână. cu ochii aprinşi de poftă. când puteau să petreacă. . abia o scăpau vecinii de sub picioarele lor. că te bat. Muşca oftica din pieptul lor.Un' te duci. ziceau. Glonţ mergeau. Lepădau treanţele groase de iarnă şi le jucau ţâţele în bluzele de atică. cu ţoiurile în mână: . ţâcă! .. Ele nu întorceau capul. asta era viaţa. dar după un an. Le împătureau şi le ascundeau în buzunare.Spune. cu mijlocul subţirel. Noaptea deschideau ochii şi vedeau ţigăncile despuiate în braţele bărbaţilor. îşi îmbrăcau cămăşile peticite şi se adunau sub schele. ţâcă! Stai lângă varniţă! Acolo se ridicau. toată ziua la muncă. . Mai mureau.Da asta? . firave de le bătea vântul. Tot de la ei luau ţigări şi învăţau să tragă mahorca-n piept. La şcoală îi trimiteau de frica învăţătorilor. Îşi puneau cercei în urechi şi mărgele la gât.Pe al meu nu-l fac popă. a sâmbetei. parfumate cu odicolon. Beau secărică cot la cot cu băieţii de-i ajutau.. ţâcă! Iar râdeau salahorii. Dormeau cu ăi bătrâni şi le învăţau mascările. Măscilite. dă-te alături. Mergeau la baluri în Griviţa sau la Tarapana. Înjura unul.Buricu! . Erau împăraţi! La patru lăsau mistriile. . .Ţine de urât.aşezau cu mistria. mă? . fă? . să risipească.Dar mă-ta ce-are? . Creşteau lungi în picioare ca berzele. Pe la treisprezece ani se uitau la surori sub rochii. chemate de viorile lăutarilor. Spre primăvară. Dar aveau o zi a lor meşterii. copilul zicea la fel a doua zi. să-l învăţ cu cărămida! Şi ca el gândeau mulţi. se spălau. treceau fetele. toată mahalaua era un ţipăt.

să nu ia în seamă strâmbăturile gunoierilor. ca mâine. Pământul aspru şi tare gemea sub biciul vântului.Numai Stere cu a lui nu se odihneau până luni de dimineaţă. Ce-i păsa? Mila nu face casă bună cu pricopsiţii. Nu se mai uita. că-şi mai luase unul. Sărbătoare. Strânseseră la repezeală ţoalele de pe afară. ieşea şi din treaba asta ceva. Şi parcă-l mânca un vierme pe dedesubt. Să cari şi să nu mai isprăveşti. Încremenise şi firul ierbii. zi de lucru. Gutuile galbene se scuturau în grădini. dar ce-i păsa? Seara. lasă-i pe alţii să petreacă. şi-atunci nici negustoritul nu mai mişca. Şi de când vedea cum se întinde cartierul. Prăpădul începuse devreme. Dar până atunci mai era! Trebuia să toarne apă mai multă în vin. Muierile alergau prin curţi după rufe. îşi auzise vorbe. ar fi vândut casa şi locul. Lina trebuia să păzească tejgheaua. dar cum să te-nduri să dai cu piciorul banilor? In doi ani îşi ridicase şi un depozit de lemne în spatele cârciumii. în loc de o sută de kilograme. Să fi fost în altă parte. Nu se putea spune că le merge tuturor la fel. Nu-şi mai scotea nevasta la plimbare. să nu poţi să-i numeri. Se făcuse linişte. Dacă ar fi găsit ce-i trebuia. Învârtea miile cum te-ai juca. se încinseseră şi câteva prăvălii. Ar fi închis mai devreme. Cerul întunecat căzuse jos. mai scumpe. Datorii nu mai avea. cu chibritele. Femeile simţiseră răceala ploii care venea. să fie cu ochii pe muşterii. Ba după lemne. Maidanul fusese cosit de scaieţi. se gândea negustorul. Erau luni de când şedeau şi zidarii. El mai mult pe drumuri era. mai intra în casă să vadă ce face. către şina Constanţei şi dughenile de la Tarapana. să vezi ce bună ziua capeţi!” Paralele se strâng singure dacă ajuţi şi tu. Dinspre margini se adunau norii. iarna vindea cu suta de kilograme nenorociţilor. Nici cu băieţii de prăvălie nu dovedea. vălătuci-vălătuci. 215 . Nu se uita că. venea timpul să-l dea la şcoală. să plece neplătit. Punea leu pe leu. Vântul se ogoise de la o vreme. Mariţa se păruise cu o vecină. dă cu zece mai puţin. că fără cincizeci de mii de lei nu mai scotea capul din Cuţarida! Iarna. aşa. bani să iasă. Le luase vijelia cu prăjini cu tot. ba după vin. îl apucase o poftă şi mai mare de bani. Lina avea şi grija copilului. că locurile în Cuţarida se vindeau acum altfel. după ce lăsa obloanele. ar fi scos de trei ori pe atât. o să vie şi timpul tău! Când ai să ai franci. Unii proprietari lăsau pereţii netencuiţi. De departe se auzeau bubuiturile surde ale furtunii. de când începuse primăria să paveze străzile şi să tragă tramvaiul electric încoace. În octombrie care trecuse a dat şi un potop de ploaie peste Cuţarida. şi pe zidurile încă umede se aşezau firme noi. să-şi cumpere un loc cu vad în Griviţa. Ba. să strângă o sumă mare. Apoi s-a iscat un vânt. se apuca să-şi numere câştigul. că se mărise mahalaua şi nu mai prididea. Muierile îl blestemau. Trebuia să fie cu ochii-n patru să nu-l înşele careva. Oraşul înainta spre mahalale. şi-ar fi acoperit ce cheltuise. Îşi aducea aminte de cuvintele jupânului: „Stere. că li se încurcaseră trenţele. Peste malurile galbene fulgerele brăzdau cerul. Avea un plan pe care nici muierii nu i-l împărtăşise. Alergau şi ocărau. Şi pielea ar fi luat-o de pe clienţi. Mereu se ridicau alte case din cărămidă. să îngheţe şi să atârne mai mult la cântar. uda lemnele cu un furtun. că începuse să umble şi să vorbească. Pe la prânz cerul se albise tot. spre Filantropia.

să nu se mai cunoască urmele prăpădului. Drumul rampei era tot un nămol. numai în izmene. Butoaiele se mişcau greoi în nămolul gros. Se strâmbau muşteriii. nu se cunoştea. Rămăseseră şi zidurile cu o mucezeală. să-l oprească. Când dădu zăpada. Apa bătuse şi la geamurile pivniţei lui. Femeile aruncau lucrurile pe paturi şi pe scaune. apăsase pereţii de lut. A trebuit să le pună papură nouă. o clisă neagră. se strecurase pe sub cercevele şi intrase în odăile pardosite cu lut.. Muierile aprinseseră candelele. cu vai. Stere înjura în gura mare că prea umblau încet. Până la gură se umpluse beciul. Ploaia îi furase calapoadele. Şi-a chemat nevasta şi băieţii de prăvălie. se năpustiseră peste locul sălbatic. să dreagă stricăciunile. În odăi rămăsese un frig ascuns şi un miros de putregai. 216 .Cârciumarul a tras obloanele şi a aprins lămpile. deschise pe margini şi întunecate spre pământ. Până a doua zi au scos afară găleţile pline. Acestea aveau pe afară dungi albăstrii ca floarea de oţet. cu mare. plângând. Apa apăsa pe acoperişuri. Făcuse floare şi căpătase o acreală. Măritei îi luase preşurile.. Casele lucrătorilor se dărăpănaseră. Mucegaiul urca pe neştiute. Se deşelaseră.Uite ce face banul! spunea acarul lui Spiridon. alerga cu Petre. Apele scăzuseră. La Spiridon potopul dărâmase o magazie. Lui Matei potopul îi urnise dulapul cu scule. care pluteau spre rampă. Vinului îi pasase. Locul rămăsese dedesubt. ardeau godinurile. Cu chiu. În casa lui Stere. Vasele se şubreziseră. Parcă pe casa lui n-a plouat! Şi privea la odăile lui. iar la zidari căzuseră ferestrele. Stere privea de pe scările lui de piatră mahalaua înecată toată sub o gârlă galbenă. Într-un târziu. Oamenii se strângeau unul într-altul. Au bocănit până seara.Doamne. Cârciumarul n-avea când să se mai gândească la necazurile altora. ca o grindină. cu copiii de mână. Maica Domnului! Scapă-ne. negru şi moale. Ieşiseră copiii s-adune coteţele. Pânzele ploii măturau totul. să-l lipească la loc. . a uns cărămida cu catran. Balta se umflase şi clocotea. Întâi s-au umflat şanţurile. suiţi în albii. Apa urcase până la ferestrele înguste. Bolţile se despicaseră. bălegarul proaspăt îngheţă şi pervazele se surpară. Meşterul. Noroc că erau mulţi şi din răsuflare se mai încălzeau. Pereţii nu mai prindeau varul. A pritocit băutura. a văzut că apa intrase şi la el în pivniţă. Lui Chirică i se surpase un perete. Fetele alergau după chirpici. Apele gâlgâiau sub geamuri. ţinând nişte prăjini în mână. Când s-a uitat cârciumarul mai bine. Puhoiul se lăţise. Cârciumarul îşi spoise casa pe afară. Cizmarul abia adunase pantofii clienţilor. Mai bătea rar şi rece. Iarna aceea degeaba au ars zidarii focurile. ploaia ostenise. A adus meşteri. Luaseră gardurile şi bulumacii. Picături mari şi grele. Dinspre mahalaua ceferiştilor se scurgeau şerpi galbeni de gunoaie. purtate de valul greu. să nu se întindă răceala la pereţi. Căpătaseră o coşcoveală şi o spuzeală verzuie de igrasie. Doamne! se rugau. care se fărâmiţa şi cădea. cu mic. . Oamenii au sărit. care se rostogoleau spre adânc. turtise magaziile lucrătorilor şi cărase vreo două acoperişuri. Se făcuse frig. frigul se strecura pe sub cercevele. Şipcile subţiri se frângeau. Noaptea. a pus iar poloboacele în picioare.

dar femeia tăcea. Când s-a deşteptat coana Mariţa. că negustoritul aşa este. în care muierea se lăfăise ani de zile. Încă spunea Spiridon: „Aşa păţesc curvele astea de-au petrecut la tinereţe cu hăndrălăii! Le pedepseşte Dumnezeu pentru câte case au stricat şi câte muieri au lăsat pe drumuri!” Şi asta cam aşa era. pe mulţi îi adusese înapoi la rostul lor. Cum vine de la drum. cât e el de bun. că. că s-a pus nebunul pe capul meu. Pe la Drăgăşani trecea o dată la câteva luni. n-avea cum să-l împace. frumos şi-al dracului! N-o asculta. îi vânduse odăile şi-o lăsase goală puşcă în stradă. Dar tinereţea ca şi averile n-au viaţă lungă. Coana Mariţa o spinteca la miezul nopţii şi-i scotea maţele afară.Ce-i fac. se schimbase. Se înhăitase cu hoţii. N-avea nici gard. Să fi spus o vorbă. 217 . Când se întorcea. Stere căuta pricină. unul Vasile Cudalbu. se face al dracului dacă-i tot dai. coană Aglăiţo. Să fi privit la ea. să întoarcă bărbaţii la casa lor şi se uita în cărţi cum te-ai uita pe fereastră. până au aflat-o fetele mahalalei că ştie să facă de dragoste. nu se mai uită la mine! Bătrâna s-a gândit ce s-a gândit. cu ce-au mai ajutat-o prietenii cei vechi. nu se uita unde se duc banii.Mutu tău s-a-ncurcat cu vreuna pe unde se duce. cum îi sucea minţile. mai câinoasă. coana Mariţa fusese femeie frumoasă. tot mai vedeai urmele vechii frumuseţi. încărcat cu daruri pentru ibovnică. îi făcuse şi o casă cât o corabie. dacă bărbatul vrea să găsească cusur. abia şi-a încropit două odăi în Cuţarida. Negustorul dăduse faliment. Oprică. Avea descântecele ei cu sânge de nouă fraţi. câte o muiere înşelată. Se zicea că orbeşte ţiitoarele. iar la Bobotează topea cositor într-o ceaşcă şi ştia dinainte dacă-ţi vine vreo boală sau vreo năpastă. îngrijite cu sârguinţă. plină de lucruri de preţ. Ce-i făcea Voica. la ea venea. de mă pisează în bătăi. Omul. sculase pe mulţi din morţi. începuse s-o bată din nimic. c-o puică albă. La început o dusese greu. spre uliţa zidarilor. o icoană de copil! Frumos. Avea încă nişte ochi negri care ardeau şi mâini nemuncite. Doamne fereşte de asemenea lucruri! De Anul nou învăţa codanele să se despoaie în faţa oglinzilor când cântau cocoşii a doua oară. Lina nu se mai înţelegea cu el. să se uite ea-n cărţi. ba la Focşani. a clătinat din cap şi i-a spus: .Umbla după vin ba la Buzău. era mare lucru. ba că lipseau din banii prăvăliei. Trăise cu negustori. să vadă ce-i şi să ţi-l dezlege. nici poartă. Ştia să facă farmece. În tinereţe. dacă nu-i ajutau acatistele date la biserică pentru îndepărtarea spinului de la inima bărbatului. Ba. nu trebuie să tragi în acelaşi loc. numa-ntr-o petrecere o ţinuse. nu chemau doctorul.. A vorbit şi cu a gunoierului: . numai nişte uluci putrede. căzute. punea argintul-viu şi-l trimitea pe şina tramvaiului ibovnicelor. ba nu-i plăcea cum măturaseră băieţii. Greu lucru! Cu ce-i mai rămăsese. de învârtea afaceri peste afaceri. De când îţi tot spun eu şi nu vrei să m-asculţi! Hai la ghicitoare. Ba. zidarii la ea veneau. Coana Mariţa şedea într-o casă de lut. să-şi vadă logodnicii. scotea junghiurile cu foarfecă înfiptă lângă uşorul uşii. Câţi bărbaţi n-o avuseseră dragă şi câte parale nu prăpădise! Umbla pe vremea aceea numai cu trăsura. avea şi un copil de crescut. le sluţeşte cu vrăjile ei. Dădea-n bobi.. Şi băiatul ei. O ştia lumea. îl găseşte! Nevasta s-a speriat.

prinsese limbă: . lipa-lipa. să te facă cârpă! Câţi am înşelat eu! Dac-aş sta să număr. Peste nouă ţări şi nouă mări. Aglaia trăgea cu ochii în toate părţile. O luase pe Aglaia şi. stând fără supărare unul lângă altul în rame de bronz. Până să apuce să le dea în cărţi. pe patul moale. Câinii nu latră. deochi. Cu făclii aprinse. ca între femei: . Patul scund era plin de pisici. Luminat Ca steaua din cer. n-aş avea timp şi mai mi-ar trebui şi-un ajutor să socotească! Lina asculta mirată. nişte ofiţeri.. şi bolborosea cu capul în piept: Fugi. Pe jos stăteau aşternute nişte cergi flocoase în care paşii se scufundau. Ea-şi punea broboada de lână pe umeri. Din perete priveau chipurile foştilor ibovnici ai gazdei. când nu se zărea nimeni pe uliţele pustii. .. numai în papuci. Să rămâie cutare Curat. să scoată răutatea de unde se cuibărise. mari cât paralele.. plină de mucegai. Coana Mariţa se ameţise repede. apuca repede cu un cleşte câţiva cărbuni. Că acolo te-aşteaptă. şi. cam slinoasă. Ca rouă din câmp. mamele la coana Mariţa alergau într-un suflet. Deasupra atârna o lampă aprinsă. În odaia igrasioasă. Unde popa nu toacă. . ce ştiţi dumneavoastră?! îl vedeţi pe ăsta? şi le arătă o fotografie 218 . o luă gura pe dinainte. Căuta focul.. parcă dumneata nu ştii? şugui bătrâna.. Era îmbrăcată într-o rochie înflorată. Coana Mariţa le iscodi pe amândouă cu ochii scormonitori. într-o seară ploioasă. m-auzi tu?” Da ce.Ei. Mariţa le-a ieşit în prag. zicând: . Le descusu pentru ce au venit şi le pofti să stea alături. Dintre ochi. eu fără tine n-am să pot trăi. negustori falnici. leneşe şi parşive. să creadă că a lui eşti.Poftiţi. eu iascultam? Că bărbatului nu e bine să-l laşi să-i crească coarnele.Când se deocheau copiii. le-a spus. Ce de bani avea! Numa flori îmi trimitea şi-mi zicea: „Mariţo. Fata mare nu se mărită. poftiţi pe aici.Ehe. au intrat amândouă pe uşa joasă a casei dărăpănate. sosea. nişte pisici boiereşti de Angora.. Într-un raft nevasta cârciumarului văzu câteva cărţi groase pe copertele cărora puteau fi zărite capete de mort şi numiri ciudate. atârnau pe pereţi covoare groase şi fotografii vechi. stingându-i într-o căldăruşă. Ca sfânta tămâie! Da apoi copiilor să bea de trei ori din apa descântată şi ieşea afară.Ăsta-i cutare.Aşa să fugă deochiul. căutând un câine pe care o arunca. Cu mese-ntinse. ăsta-i cutare. cum se scutură dinele de apă! Linei îi fusese ruşine să se ducă ziua la ghicitoare. cu ochii galbeni. cu mustăţi mari. numai a lui.

coană Lino. la drum. Întoarse pe rând cărţile şi spuse repede: Craiul de tobă cade într-o adunare. uite-l colea! Şi craiul numa-n daruri o ţine. Aşa bine să daţi. Aşeză apoi cu mâinile ei frumoase pachetul de cărţi. Mai e cineva în preajma ei. Coana Mariţa întrebă: . Da mă luai cu vorba şi nu te întrebai. suflă .Căprui. fantele de tobă a căzut la aşternut cu dama asta. Erau bani! La mine-n casă a murit.. care ţi-e supărarea? Pentru ea vorbi Aglaia: . au cu trupul. şi-i pică câştig şi un dar de bani. Aşa să-mi spuneţi. şi zise. deasupra căruia făcu o cruce.Aha.Pune un ban aici. Suferea de inimă. Tot la drum de seară se arată. era o femeie tare cumsecade. Cum v-a zugrăvit zugravul. zăpăcite. dar inima damei de ghindă tot la ăl de pică este. atunci în timpurile alea.. ptiu. Dac-o fi rău.Aşa e. Cade la aşternut pe drum de seară. Si nu e singură. Degeaba privea 219 . Şi lătra. Fugea de-acasă şi venea la mine. Au cu gândul. care. Parcă-l mănâncă ceva. latră”. numai afară să nu mă dai. îi spuneam. că or să se certe. altfel nici nu şedeam în pat cu el. cu pacostea de bărbat. uite aici. c-aşa-i zicea.Cine? întrebară muierile amândouă.Cum e al dumitale? Ce fel de ochi are? . cine? Inima lui ca trandafiru. nu s-a supărat. Dac-o fi bine.... Am chemat nevasta.. pe urmă. Dumnezeu să-l ierte.. Cu bucurie sau necaz.. Ce nu-mi aducea? Bomboane. Cumsecade om! Avea trei fetiţe şi-o balabustă de nevastă... Lina puse. Păi p-ăsta-l puneam să joace în faţa mea. coană Lino. fac ce vrei.care înfăţişa un munte de bărbat.. nu intra pe uşă. de rău să iasă. Încuviinţă nevasta cârciumarului. Numai că dumneata te ţii într-un necaz şi ai o supărare.deasupra lor şi spuse pe şoptite.Da cade bine. să dau la spate! Aruncă o carte peste umăr. Cu dar de bani şi dragoste-n casă. că de casa lui a uitat. Văd lacrimi şi supărare.. . Domnul Marcel. . În braţele mele. El nu ştie. le risipi pe pat. atât îmi spunea: „Scumpo. tot fără dragoste se întoarce şi cu sufletu-n altă parte. sufleţelu meu. Ghicitoarea îşi căută cărţile.. Cărţile mele. prăjituri. Uite aici. Dacă craiul de tobă cu dama de verde. că văd o damă de ghindă.. De la o vreme nu-şi mai vede de casă.Cine? Bărbatul dumitale. şi-o ţine-n bine.. aşa cum ar sta o apă coclită sub inima dumitale.. joc. Pe urmă tăie cărţile cu mâna stingă. vezi dumneata. îmi făcea rochii! Am nişte cercei de la el. nu-i aşa? Şi când se întoarce. . Uite...Ce să fie. numai să vi-i arăt! O minune! A dat cinci mii de lei pe ei. Amândouă l-am înmormântat. de bine să iasă. amestecându-le: Douăzeci şi patru de fraţi. . are unul de suflet. că nu pot fără tine!” „Atunci.. . . latru.

ce să te-aştepte pe tălică? O s-o ducă la Cepari. Drumul îngust şi întortocheat printre viile negre i s-a părut nesfârşit lui Stere.. toate. Îi dă inima brânci. că a terminat Stere cu ibovnica. Au trecut Piteştiul.A găsit şi ea unul tânăr. A întrebat. să ştie toată lumea. c-am auzit că-i aduci înapoi. Voia să plece mai curând. Pe drumurile pline de praf coborau care. Urca drumul iute-iute. Trecuseră luni de când n-o mai văzuse pe Voica. .Se grăbeşte jupânul! ziceau căruţaşii. l-a plătit. Pe drum. Lumea a râs cu înţeles. şi-a spus că de acum se duseseră tinereţele lui. Stere s-a dat jos şi-a lăsat căruţele. mânios. umezit. avea chipul îmbujorat şi părul îi căzuse pe frunte. în bariera Drăgăşanilor. Femeia privea încurcată în pământ.. La capătul Griviţei oprise convoiul de căruţe şi intrase la negustori să târguiască. nu înţelegea nimic. Ghicitoarea strânse cărţile. Vântul scutura floareasoarelui uscată şi frunzele de tutun. Şi i-a făcut ce i-a făcut şi cu Marcu.E-adevărat? a întrebat-o el. Dealurile. Coana Mariţa puse degetul la gură: . le arunca prin şanţuri. pe cine i-a scos Dumnezeu înainte? Pe Voica. când coborau dealurile. O muiere a îndrăznit: . că voiau să mai rămână. pantofi şi ciorapi. Îl apucă un dor de băutură. A chemat lăutarii lângă el. şedeau pe vine şi ciocneau ulcelele. Vântul scutura frunzele late de viţă. . Începeau pădurile. Se lăsa seara. Voica se oprise încurcată în faţa cârciumarului. Avea la gât salba cumpărată de el şi în urechi îi jucau cerceii de argint. Cumpărase rochii. Muierea se mai împlinise. Se vedeau livezile şi viile. A urcat butoaiele în căruţe. Se simţea bătrân şi netrebnic.. îi înjurase că abia mergeau. Toată noaptea i-au cântat ţambalagiii la ureche..Pleci la Cepari? 220 . s-a certat cu oamenii. Între români lipsea Voica. Dimineaţa avea capul limpede şi inima criţă. N-a putut să se îmbete. Cum îl mai chemau plopii Drăgăşanilor pe cârciumar! A dat ghes cailor. Şi-a adus aminte de carnea femeii. Le-a strigat oamenilor să-l aştepte în marginea oraşului. Rămăsese singur lângă căruţă.St! Astea nu se potrivesc aşa. Degeaba. trebuia să le aducă înapoi nevestei! A tocmit vinul. Veniseră şi lăutarii. Pe drum strigase la căruţaşi. la părinţi.Lina. spuse. Cărăuşii petreceau alături. A cerut şi el o stacană şi-a băut cu sete. Căruţaşii făcuseră foc în faţa cramei.Da n-ai putea dumneata să faci ceva. Oamenii l-au primit bucuroşi. Pe urmă iar a golit cana de lut cu miros de vin până a început să simtă băutura în braţe şi în picioare. Aglaia se îndesă mai către Mariţa: . . Mai dă pe la mine să-ţi mai ghicesc. Jos. Deasupra dealurilor se aprinsese luceafărul şi carulmare. roşcate. Mirosea a must şi a strugure strivit cu picioarele.Au obosit. Parcă se făcuse frig. Urcuşul era uşor. Au trecut bariera oraşului într-o goană sălbatică. . Păcat de banii daţi pe rochii. Auzi cobzele şi glasurile lăutarilor.

Voica rămăsese în drum. Unora li se tăiaseră lefurile. Pe la patru se întorceau de la servici. unsuroase. Voica a ridicat ochii la el.De ce nu m-ai aşteptat? a mai întrebat Stere cu teamă şi furie în glas. Pocnea să audă toată mahalaua că se întorcea de la drum cu marfă nouă. Stere îi aduna din praf şi când a terminat s-a apropiat de ea. şi sub ele sticleau ochi aprigi. cu alta codirişca de piele cu plumbi în vârf. I-a smuls unul. Stere strigă la cărăuşi să ferească pomii şi opri caii: . sorbeau cu lăcomie cinzecul şi. deschideţi. după ce mâncase cu oamenii. plec. strigă deodată: .. Dădeau bună ziua. şi mie-mi trebuie bărbat în fiecare zi. trecuse el înainte şi uscase gloabele în bătăi. Proptiră două grinzi groase cu capete de fier în zidul pivniţei sub chepeng şi începură să răstoarne poloboacele. crăcănat pe şleauri. Sâmbăta nu se mai umplea cârciuma ca altădată. Din Griviţa. Vânduseră casele de paiantă şi se mutaseră spre şina Constanţei. a îngânat femeia cu sfială. clătinând în mâinile lor negre de cărbune sufertaşele goale. După un răstimp. Abia târziu. Darurile nu se iau înapoi nici la păgâni. Pe cap aveau şepci mari. cereau câte un dorobanţ de ţuică. pe alţii îi dăduse afară stăpânirea. porţile! Îi plăcea să vadă casa în picioare.. Butoaiele acelea erau averea lui. A plecat înjurând după căruţaşi. Voica îl privea prostită. obrajii lor trudiţi se luminau puţin la vederea rachiului. boalelor! Ptr. ţinute în frânghii. ca arniciul. Copiii se feriră din calea cailor şi câinii lătrau după convoiul zgomotos. Cântări galbenii şi-i numără. le plângeau copiii de foame. înduşmăniţi. pe crucea căruţei. sub cercurile de fier clipocea sângele său.Lino. în fruntea căruţaşilor.Ptr.. Cu o mână ţinea hăţurile. strigându-i: . comandau încă o dată. Vinul suna sub doage şi mirosul lui proaspăt îmbată nările negustorului. Nu-i mai trebuiau. nu se 221 . La poartă. Se pierduseră doi. Convoiul intră val-vârtej. cu părul în vânt. dar nici ibovnicii nu putea să-i lase. Pe gât i se prelingea o şuviţă subţire de sânge. Cârciumarul a scuipat cu obidă-n ţărână: . Băieţii de prăvălie dădură porţile la o parte. Nici în groapă nu mai aveau unii loc de sărăcie. . Barem pe amărâţii ăştia de ceferişti îi ştia cum ţi-ai cunoaşte buzunarele. Dac-ar fi stat şi-ar fi plâns de mila altora. Viaţa se înăsprise. Stere n-a scos un cuvânt pînă acasă.. unde ajungea? Câteodată se încrâncena carnea pe el. Stere îşi aduse aminte de cele întâmplate. dacă mai aveau bani în buzunarele largi.Dă-mi şi cerceii! Femeia a vrut să-i desfacă. tălică azi eşti. Prea vedea multe.. mă. Nu se mai clintea inima negustorului! „Fiecare cu norocul lui!” îşi zicea. rupându-i vârful urechii.Curvă! Să-mi dai salba şi cerceii de ţi le-am luat! Şi până să mai spună muierea ceva i-a tras galbenii de la gât. n-auziţi? Descărcară apoi butoaiele şi le puseră binişor pe pământ. pipăindu-şi carnea zdrelită. El n-avea timp de pierdut.Păi. Lume săracă. îndemnând animalele. mâine te duci.Da. Cârciumarul era falnic. A sosit în goana cailor. Muierile ieşite la pompă priveau după el cu mâna la gură. .

La o săptămână. Stere o ştia.Pe coaste să vă fie! blestema Mariţa în urma lor.. care le vede pe toate! Nu v-ar mai muri mulţi înainte! .Păi. . să aibă pe ce pune capul. pentru că aşa era legea. Ce să le dea de mâncare copiilor? Abia ieşiţi din iarnă. scaunele. nu se uitau. Dacă se mai găseau două.Leagă-mă.. Muierile blestemau înjur. Ziceau: ..Huo! strigau.Mă! Acu te leg! .. Citiră catastifele lor. să strângă dările. zicea roşcovanul. că prea s-a răit lumea! . cu puşcă la spinare. cărară la camion mesele hodorogite. perceptorii se întoarseră. Cel dintâi ţinea la subsuoară o geantă plină de hârtii.Vin să ne ia trenţele! Nu-i lăsaţi! Nu-i lăsaţi! Ieşiseră şi băieţii cu praştiile. trei scaune alături şi o masă. Să vă mănânce buba neagră pe voi şi pe copiii voştri! .Păi dar! sărise de alături nea Fane cu gura lui păcătoasă. Parcă zidarii erau mai pricopsiţi? Treceau uneori luni întregi până să se uite la mistrii. chemară oamenii la porţi. Perceptorii plecară repede. să-i aruncăm pe ăştia de pe capră. . chiar că nu mai avem nimic. Noi asta avem ordin să facem. dumneata.Poate o să ne luaţi pielea! Că aia a mai rămas de luat! . Camionul se ducea plin. oamenii se treziseră cu perceptorii trimişi de stat. Aveau ochii aprinşi de ură. Erau trei: un roşcovan adus de picioare. pune un foc să-i arză.Ai de dat atâta. Eu.. petrecut de furia câinilor dezlegaţi şi de huiduielile copiilor. nu mai poate de focu vostru! Alta-i buba! Ia să punem noi mâna. Dacă nu aduci banii într-o săptămână. abia se târa un camion tras de o gloabă. dacă ştiau. Cel cu toba lovea pielea cu două beţe: Bum! Bum! Bum! Intrară.Cum cine e?! se mirase perceptorul. venim de-ţi cărăm lucrurile din casă! De unde să aibă? Că nu mai câştigau nimic. O luaseră din capul mahalalei. tâlhari şi hoţi! Nu le lăsaseră decât patul. măiculiţa Domnului. Şi aşa era. asta facem! Nu te joci cu stătu! . căzând în genunchi: . .. dumnealui. .Doamne. În odăile lor nu se aflau decât un pat şi un dulap. o slugă cu tobă de gât şi un jandarm. îi puseră să iscălească.Nu ştim. .Da stătu ăsta cine e? întrebase Ţuluc.ajungeau. înfricoşaţi. de la zidari.Când aduceţi banii le luaţi înapoi. arătând 222 ... cu hainele atârnând de pe el. Jandarmul se dăduse jos la el: . spunea roşcovanul. ce găsiseră. După ei. ia să vezi. noi toţi şi cei care te apără cu arma. le dădură câte o hârtie. Pe capră se mai ridică ameninţător jandarmul. afară de viaţă. să nu vie duşmanii să-ţi ia viaţa şi ce mai ai. Săracu Dumnezeu. lung de-l uitase Dumnezeu. Muierile strigau: .Gândiţi-vă că e un Dumnezeu în cer. .Prafu să s-aleagă de stătu ăsta al vostru. na! Oamenii se îndârjiseră în jur.

şi nu se opreau decât la poarta lui nenea Tache Sachelarie. să-i trezească din adormiri. să-ţi plăteşti datoriile. ăştia pricopsiţii! Totul e să nu te laşi. În câmp la „Căţelu” Se prăpădiră şi lăutarii! Cine o să le mai cânte mahalagiilor? Că erau buni ţiganii. se înfiinţau cu „mozica”.Mişcă-te. ci blestemul. Abia târa Anghel contrabasul. după moartea lui. Într-o zi. în pântecele căruia dormeau cântece nemaipomenite. care ştia ce ştia pentru că îl trăgeau şi pe el curelele ţambalului. să fii tu deasupra. jupânul lui. apoi la cârciumar. îi spusese o dată: . Parcă putea să-i ajute cu ceva pe vecini? Tot Pândele. Mitică Ciolan. Nu lăsau o casă necântată. unde-i aşteptau nişte cozonaci moldoveneşti. Lăutarii petrecuseră la nunţi boiereşti şi la chiolhanurile pungaşilor. în coada Filantropiei. lumea nu e împărţită prost! Ce-ar fi dacă ar avea toţi? Ia gândeşte-te! Trebuie să fie şi unii care să ne slugărească pe noi. cum îi zicea Dumitru instrumentului. Mare lucru era să ai. mare cât un hambar.. neaşteaptă oamenii să-i cinstim cu câte un cântec! Uşor de zis când duceai la subsuoară numai un arcuş colo şi o ştiucă de vioară. nici pe tată-tău să nu-l ierţi! Ferească Dumnezeu să încapă omenirea pe mâna sărăciilor.Stere. scrijelit de atâtea drumuri. îi mâncaseră oasele de atâta cărat. mai repede. De Crăciun o luau dinspre Griviţa. să dai. zărise zidul cârciumii.spre mulţime puşca cu o baionetă în capăt. nimeni nu va mai şti cine a ridicat casele. că trece ziua şi nu ne-am făcut treaba. Titi Aripă. Ştiau oful săracului. galbeni ca berea. lumânărarul. pe la popă. să nu te supere. dar ia să-l fi văzut pe puriul de Neacşu cărând nu armonica lui de-o ţinea pe-un şold. starostele. Când e vorba de asta. La el. nu-l mai slăbea cu gura dacă zăboviseră mai mult în vreun loc: . perceptorii veneau cu pălăria în mână. că de la ăştia nu mai scoţi nimic! Ăştia când or apuca puterea n-o mai lasă! Binele pe care vrei să-l faci lumii începe de la binele pe care ţi-l faci ţie. gata şi bala-oacheşii. ştiau chichirezul meseriaşilor. să-i cânte de acolo Veşnica 223 . proprietar. Îl salutau cu respect. mă. Cum scârţnau cuţitele să se taie porcii prin magazii. osteniţi. Stere se uita din curtea lui şi îşi înţelese puterea. Ar fi trebuit să fi pus la tencuirea pereţilor pe un zidar să sape sub streaşină câteva litere: Stere Drăgănoiu. Îi trecu prin gând că nu lăsase măcar un semn în cărămizile astea şi că va pleca de aici şi. se întorceau cu viorile pline de poli. în pom într-o iarnă. îi cinstea cu câte o ţuică. să te ţii bine cu statul. pe o vreme cumplită. şi ţuică fiartă.. călcînd răţeşte. asta e. Câte nu păţiseră! Parcă nu-i suise unul nebun. De la Sfântu Dumitru nu se mai odihneau până-n primăvară. nici o ureche de om primitor nedesfătată. să-i guste vinul. alb şi gol în lumina amurgului. să-i cânte olteneşte. vechi şi negru.

Anghel. în câmp. nu şi nu. Ăl tânăr mai risipise. trebuia s-o încânte. Aveau case grele. ce câştiga băga-n el. s-o momească-n daruri. să-i ţie pe drum. apucat de bătrâneţe. Nenea Mitică Ciolan. adunase pentru copii. Erau morţi de osteneală. că-i plăceau ţigăncile. până la urmă tot împreună: la lăsata-secului de carne. se făceau ca foiţa. o bătea. să mai petrecem şi noi. când să plece. S-au uitat în sus. se mai despărţiseră la vreo împărţeală prost făcută. cerul aproape negru. Iarna era timpul lor! Cum împrimăvăra. Fiecare. bătea cu palma în cutia contrabasului. împuşcau francul. că-l aşteaptă nevasta. vai de mama ei de femeie amărâtă câte pătimise! Anghel şi nea Mitică Ciolan erau mai aşezaţi. Tăcuse totul înjur. Veneau de la o nuntă la care cântaseră de sâmbătă seara. nepăsător la frigul ascuţit. ce credeţi dumneavoastră? Ia-ţi. o ţigancă frumoasă. care nu-i dădea carnea pe daiboj. Guristul strânsese câte ceva. Fugeau dinaintea viscolului. Nu vedeţi. Încă nuntaşii trăseseră de ei: . Peste câmpia pustie a Munteniei se strigau ciorile. vă mai dăm trei sute de lei dacă ne mai cântaţi până diseară! zise ginerele. înaltă. Cine l-ar fi văzut mângâindu-şi copiii murdari n-ar fi recunoscut în el pe veselul cântăreţ care spunea la ziuă glume fără perdea. dar n-ar fi făcut paradeală-n câştig! Se mai certau. vesel-vesel. avea un bordei de casă. Neacşu făcea socoteala cam cât le-ar veni de căciulă. de n-o ştia a lui.Mă. că-i suise. când râdea punea mâna la gură. când apuca un pahar mai mult şi le lipea sutele cu scuipat pe frunte şi le cerea să-i zică: Cine n-are dor pe lume. că nu-i vreme de plecat. aşa i-a găsit moartea. câte şase-şapte copii.. ? Lăutarul nu se odihneşte în lumea asta. laolaltă. slăbeau. Asta s-a petrecut iarna. Pentru că. Ar mai fi rămas. altfel. a cu secera. că se încurcase cu o firotenie de muiere.pomenire. să cânte la vreun botez. pe ce punea mâna. Dumitru mai ţinea sub acoperiş şi-o muiere oloagă. măţarul de la Coada Dristorului. le mai cumpăra de-o basma acolo. la Rusalii pe la vreo tiribombă. Zăpada. De ăilalţi ce să mai vorbim? Parcă era vreunul mai pricopsit? încă Neacşu mai avea şi darul beţiei. sau la vreo petrecere. că băuse mai mult la înghesuială. În zori.Nimic! Mergem! Avem şi noi treabă. .. dărâmat de 224 . Căra la ai lui tot ce găsea. moţăia cu capul în piept. toţi flămânzi şi bolnavi. numa cozi. împărţea plozilor bucăţile de pâine furate de la petrecere şi ascunse prin buzunarele lui largi. Pe la patru au plecat cu o sanie. se aşează a ninsoare. trebuie să îngrijească de suflete. să nu supere pe cineva. la „Căţelu”.. Mitică. I-ar fi trebuit de-o pereche de cercei. da-i chema dumneaei. Anghele. Dumitru era un om trist.Mai staţi dracului şi azi.. cu spaimă. în gândurile lui. ce erau să facă? Cine ar fi scăpat de mânia lui Picu Calată. . să-i aducă parale de ciuguleală. ostenit de nopţile pierdute. blestemul şi haide! se răstise starostele la buzat. Era într-o luni când i-a prins viscolul. care ar mai fi stat de dragul câştigului. să adune lumea. Umbla muierea pe urmele lui. vânătă. Bacşişurile le strângea muierea şi le ascundea sub saltea.. încolo după Bobotează prin comunele din jurul Bucureştiului..

că ne-apucă viscolul. ... ascunzându-şi picioarele într-o pătură groasă...Măcar un kilometru să ne mai fi dus. aţi stricat petrecerea. Câmpia dreaptă şi îngheţată se însufleţi deodată.Eu mă întorc. . Lăutarii grăbiră pasul. Cereţi un chil de ţuică fiartă şi vă dregeţi. pe urmă tăcerea cuprinse iar locurile. Ţiganii fură orbiţi o clipă şi întoarseră spatele viscolului. şi peste păduricea aia ajungeţi în barieră.Ce-i facem acu.. mârâi în cele din urmă.. Crengile îngheţate ale păduricii din apropiere sunară încă. să-i cumpere curvei cercei. Neacşu îşi făcea socoteala că dacă ajunge mai devreme. cădea cum e mai bine.De.Hooo! Eu aici vă las! Lăutarii s-au scuturat din amorţiri şi-au privit norii de deasupra. m-apucă ninsoarea şi rătăcesc drumul. să-şi bea rachiul. treceţi un şanţ.. s-o amăgească. la cârciumă. apoi zăpada fu spulberată pe neaşteptate şi ridicată în nişte perdele albe şi înalte care se prăbuşeau. spuse: . şi-şi potrivi mai bine curelele ţambalului pe umăr. Aerul era curat. Se întunecase şi liniştea serii de iarnă fu spartă de un vuiet îndepărtat. Parcă la capătul ei cel mai depărtat ar fi alergat o herghelie de cai. Ce spui. spăimos cum era. Să fi mers un sfert de ceas. cât te-ai văita. Pe timpul ăsta. Se făcu din nou linişte. mă nea Dumitre. .. uite. Caii sforăiau speriaţi. că n-o să murim noi. şi dădu bice cailor. . Bătu animalele pe crupă şi se aruncă în leagănul săniei.. Mitică? Starostele şi-a strâns mai bine şalul de mătase albă care-i înfăşură gâtul golaş şi slăbit şi s-a apropiat de cel care-i cărase cu sania: . Dumitru. Omul se grăbea. care se zăreau în depărtare. Într-o jumătate de ceas sunteţi la „Spânzuratu". Anghel s-a dat mai aproape de ţambalagiu şi l-a liniştit.Ho. Asta dură numai o clipă. . şi el dă o fugă până în piaţă la Matache. dispărând într-un vârtej de zăpadă. ca şi când cineva şi-ar fi tras sufletul. Întorsese ulubele cailor. cobea dracului. . Numai Dumitru ridica pleoapa lui vânătă şi îl grăbea pe ăl de mâna sania: . am rupt-o-n fericire! se căina Dumitru.. a lui o să-l creadă rămas în nuntă. stă să ningă! Neacşu a desfăcut armonica şi-a început să cânte: Te cunosc după fular. îi lasă pe ceilalţi la „Spânzuratu”. de ce nu mai stăturăţi şi voi măcar până mâine de dimineaţă..Lasă. Ceilalţi îl urmară. Primul val 225 . Nu mai ajungem până-n barieră. Vântul tăie iute faţa încremenită a omătului şi mişcă ţurţurii cenuşii ai pădurii.Dă-i bice. omul a tras de hăţuri: . Parcă se mai încălzise. îl potoli Mitică Ciolan. Ţiganii s-au privit. La început nu ştiură ce era. Părea că dincolo de turlele vechi ale Bucureştiului.osteneală. de o limpezime apăsătoare. Către bariera Bucureştiului. C-ai iubit particular.Şi zici că nu ne mai duci măcar până-n barieră? Omul nu răspunse. Voi luaţi-o drept înainte şi-o să daţi de fortu Căţelu. se prăvăleşte ceva greu. abia scuturate. mai bine am porni-o la drum! Şi-o luă înainte..Mă duc. la magazinele ovreilor.

a moartă. două de când se zbuciumau. Dumitru începu să strige la ceilalţi: . Vântul se înteţise.. întunericul căzu deodată.. nene Mitică? zise Dumitru. târându-şi contrabasul. Zăpada acoperi totul în câteva clipe. . pe care se aşezase un strat gros de zăpadă. După vreo jumătate de ceas. Nu ne era nouă bine la căldurică. Cine ştie încotro se pierduse Bucureştiul! O dată intră spaima-n ţigani. Alerga ca o nălucă peste întinderea goală şi se învârtea.S-au dus dracului instrumenturile! oftă Neacşu. mă! Staţi! Dumitre.Haita! zise sugrumat Dumitru. . mai încet. Îi trecură năduşelile.. că dă benga-n voi! rosti în cele din urmă.Aoleu. .Mai repede. ce-i facem? .. Abia mai apucară să zărească şanţul fortului şi grăbiră într-acolo. dar cum să mai deosebeşti ceva prin negura care se lăsase şi cine să te audă dacă ai striga în chiotul vântului? . Clipea des din genele albe şi sufla greu. strigă după ei. Îi răspunse celălalt cu gura îngheţată.Ptiu! Cine ne puse să plecăm.Gura. Moartea-i cât capra pe noi. Aşezările omeneşti erau pe aproape. Întunericul creştea. nea Mitică. unde sunteţi. Pierduse pasul şi nu mai vedea urmele celor din faţă. Starostele tăcea îndârjit. . hai nainte! zise Dumitru înfricoşat. Anghel râse cu glas stins: 226 . Mitică. săltând la câte o adâncitură nevăzută. dumneata să ne scoţi la cap. În câmpie.Ssttt! . . Nu se mai zărea nimic. Privea împrejur şi nu ştia încotro s-o apuce. cu molanul pe masă? Ca să nu mai vorbesc de bani. mai repede. că n-ai vrut să stăm la nuntă! După o ceartă scurtă începură iar să caute. nici o lumină.Aici ne prăpădim! făcu Neacşu. Se mişcară în neştire.. Crengile subţiri ale copacilor se loveau unele de altele.. care simţea cum i se îngreuiază armonica. nici înainte.. De undeva de departe se desluşea strigătul unei fiare Măritate. spărgându-şi coaja de gheaţă. şi se răsti la bătrân: Dumneata ne-ai adus aici.trecuse. . .Staţi. .Lupii. pe care valurile de ninsoare le acopereau numaidecât.Trecu sufletu mă-ti. nici înapoi. întrecând vântul sălbatic. Anghele! glumi Neacşu. . văzură o trâmbă care se îngroşa. când au auzit urletul lupilor. În curând începu o ninsoare deasă şi lipicioasă.. Neacşule. Să fi trecut un ceas. mă! Anghel rămase în urmă. nu mă lăsaţi aici! Îi tremura bărbia de frig şi pe obrazul neras i se lipise un strat îngheţat de omăt.Staţi.Nainte.. crivăţul fluiera înfricoşător. mă fraţilor! Apucară să intre toţi patru în păduricea pitică şi se opriră osteniţi.Ducă-se. E vorbirea. părăsind drumul ca să scurteze. . Mitică. Ace ascuţite de gheaţă le răneau ochii. ieşiră la o margine. Când priviră în urmă. Nicăieri..

Şi vuietul viscolului fu acoperit de cântecul fără Dumnezeu al tarafului. Lupii fugiseră la câţiva paşi. Priveau neclintiţi grupul de oameni şi din gurile sălbatice li se scurgeau balele.Mă prăpădesc. Haita aştepta nemişcată în întuneric. ascultând încordaţi. . . din drum! îl înghionti Anghel năduşit. Se căutară înfriguraţi. Dădu să aprindă. d-acilea. Lupii se apropiau. nu mă lăsaţi. Când auziră iar urletul unuia mai apropiat. cu capetele mari şi coame înspicate de gheaţă. .. Erau aproape de tot. . mă. Neacşu găsi o cutie prin fundul nădragilor. ai? râse iar Anghel mânzeşte. ce să caute lupii-n Bucureşti! Tăcură. Îi căutau. şi după câtăva vreme. Dumitru se uită îngrozit Împrejur. nu mă lăsaţi. însufleţit şi el deodată. Încercă şi el stricând câteva chibrit. Erau cât nişte viţei.. . Adu la mine.. nu ne lăsa. fraţilor. mă! Ia mai dă chibriturile.. ţambalagiului i se păru că toată păduricea se umpluse de puncte roşii care se apropiau şi se depărtau.Scoal'. Vioara îi căzuse din mână şi o acoperise zăpada. Mitică Ciolan îi numărase în gând fără să vrea. În întuneric se zăriră luminile roşii. Dumitru căzu în genunchi şi începu să se roage.Un chibrit. Un sunet prelung ieşi din instrumentul ud şi lupii se depărtară speriaţi. ajută-ne Doamne. Cântecul ciudat. În groaza lui. să-i speriem! Neacşu desfăcu armonica şi umflă burduful. cântaţi.Trage şi tu din arcuş. Neacşule! În grabă pierdură şi cutia cu cele câteva beţe rămase. Doamne. Lumina vânătă a începutului de zi îi făcea şi mai înfricoşători. Dumitru.Fugiţi. nu se mai isprăvea. căutând un pom mai înalt în care să se caţăre. Anghele? înjură ţambalagiul.. aveţi careva un chibrit? se dumeri cel dinţii starostele.Mă. Câte unul mai flămând se ridica şi se repezea spre lăutari.Cântaţi. Un ger năprasnic îngheţa totul. nu vă temeţi. Urletul fiarelor se potoli. se apropiaseră din nou. gâfâia. mă! striga Mitică răguşit. dârzi în aşteptarea lor nedumerită. Staţi aproape de mine. starostele strigă la ceilalţi: . şi când ajungea aproape de ei. era pata rotitoare a zăpezii spulberate. Lăutarii nu mai simţeau nici frigul şi nici biciuirea zăpezii.Doamne ajută. lovindu-se şi frecându-se. mai tare! îi aţâţa Mitică Ciolan în sudorile spaimei. Plângea degerat: . Umbrele negre ale copacilor tineri se mişcau într-o parte şi-n alta.Mai tare.Îţi tremură mâna. Stătuse şi vântul. Priveau luminiţele jucăuşe care se mişcau în jurul lor. în câmpie. . Spre ziuă starostele înţepenise.. Cine ştie cât au stat aşa. Bătrânul nu-şi mai 227 . Erau nouă. Acum nu se mai auzeau decât crengile pomilor. boala dracului.. mă prăpădesc. Sunetul gros al contrabasului îl făcea să urle înfuriat şi neputincios.. vii ale ochilor sălbatici. care nu semăna cu nici un cântec ştiut şi spus vreodată.Ei. Lupii aşteptară câteva clipe. Ţiganii le auziră mersul gâfâit în haită şi iar strigătul de foame al căpeteniei.. o lua speriat înapoi. obişnuindu-se cu zgomotul instrumentelor. dar crivăţul stinse flacăra mică a băţului umezit. Dincolo. Să fi fost şapte sau opt. bătu coardele ţambalului şi-l înghionti pe Anghel: . Şedeau pe labele dinapoi şi aşteptau... poate-or pleca! . mă.

. strigă la el Anghel. curată.. Pe Dumitru îl ţineau arsuri sub ochi şi nu putea să se mişte. . privi animalele şi în cele din urmă începu cu voce spartă: Aseară li-am luat basma Astăzi te văd fără ea.Las' că scăpăm.Şi eu mă gândeam. . Pe Neacşu îl trecuseră apele.. nici Dumitru. da cu nea Mitică şi cu Dumitru ce facem? . Anghele! îi făcu semn. Bătrânul gurist avea ochii plini de lacrimi. Câmpia căpătase o scoarţă albăstrie.Aşa. Chip de te urneşte! Erau îmbrăcaţi subţire. spuse şi Dumitru şi se dădu mai aproape. Albise tot şi parcă se mai subţiase. Şi-acuş te văd fără ele.. Anghel se ţinea mai bine.. Eu nu mai pot. Nici mâinile nu-i îngheţaseră şi trăgea vârtos pe coardele groase ale contrabasului. pe care se fugăreau dâre albe de zăpadă spulberată. să te mai încălzeşti. îl îndemnă Anghel. nu se poate! Da-n gândul lui înţelesese că. Neacşu începea să simtă şi el înţepeneala dinaintea morţii. . .Să ieşim undeva mai la lumină.Unde să merg? .Cântă.. Dumitru tot mai căuta din ochi un pom mai înalt. nu mai pot nici eu. de căpătat. poate stătea pitit sub omăt.. nea Mitică! se însufleţiră ceilalţi. Zgâria din când în când coardele ţambalului cu cozile beţişoarelor. că ne mănâncă lupii!. nea Mitică. dincolo de păduricea încremenită.Nu ne lăsaţi.Ne bate Dumnezeu. Îşi aduse aminte de curva lui şi-l podidi plânsul. până la care să se ducă. Cât vedeai cu ochii nu se zărea decât blana bogată a iernii. ca şi când i s-ar fi tras tot sângele din trup. Nu ne lăsaţi. .Haide. cântă. Picioarele îi degeraseră şi o osteneală mare îl îndemna parcă să se aşeze jos. cu nişte paltoane jerpelite. cântă. pupa-o-aş! Trebuie să treacă cineva pe aici.Cântă.. . In sânge îi mai alerga rachiul băut înainte de plecare. nene Mitică. Ciolan se uită nedumerit la ceilalţi.. undeva.simţea degetele şi coatele. nu mai era nici o scăpare. Se mai uita la lupi şi-i da ghes armonistului: Aseară ţi-am luat cercei. vă spun eu. că n-o să mai văd lumea asta. .Nu te lăsa. Cine ţi-o mai lua basma Să se destrame ca ea... . Bucureştiul nicăieri.. Cine ţi-o mai lua cercei Să stea agăţat ca ei. uite ziulica. ceva. abia scoţându-şi picioarele din zăpadă. Astăzi te văd fără ei. Privi cerul care se lumina spre margini.Cântă... mă... Era curată. Aşteptau toţi patru scufundaţi până la genunchi în zăpada crescută peste noapte. Starostele îşi pusese mâna pe piept şi zicea cu ochii în ochii lui Neacşu: Aseară ţi-am luat mărgele... dacă n-or să iasă din locul acela în care se încurcaseră ca într-o capcană. Cine ţi-o mai lua mărgele Să se spânzure cu ele. Starostele şi ţambalagiul înţeleseră şi începură să plângă: 228 . . Anghele. . . fraţilor! se târa la picioarele lor starostele.Îi lăsăm.

barim.Te-a ajuns ura ta. aplecat peste instrument. cu a mea.Când m-am luat eu. nu pleca. să mai joc ca atunci. tot mai scoteau gemete înfricoşătoare..Cântaţi. .. Neacşule! El. und' te uitai. să nu te mai mişti. n-auzi.Daţi-vă aproape... zi-i Nuneasca. nene Mitică? Dar nu se uita la el. aşa-ţi trebuie. Daţi-vă aproape şi cântaţi mai departe. încercară de câteva ori să se apropie de cei căzuţi. Anghel albise şi el. Mă. avem copii. încercând să se mişte cu ultimele puteri. Haita îl prinse şi-l sfărâmă în câteva clipe. o vreme ca asta. criglă.. La vreo douăzeci de paşi.Nu te lăsa. te omor! Neacşule.. nemişcat. ce vremuri! Patru zile au băut ţiganii. ca şi când starostele l-ar mai fi putut auzi: . surd. m-aşteaptă curva să-i iau cercei. depărtându-se: . să murim cu toţii. Unul era Dumitru! M-auzi.. că în 229 .. nemaiştiind nimic.Nu pleca.. nene Mitică.. Cânta într-una. făcute din maţe de cal.. ia zi-i. Şi în închipuirea sa înfierbântată se vedea departe de câmpul sălbatic.Nu ne lăsaţi. cu spaima în priviri..Să nu osteneşti! îi striga starostele din zăpadă. Nu lipsea unul.. Lupii se întoarseră.... Acesta se făcu că nu-i aude şi desfăcu cât putu de tare burduful. nea Dumitre. Înfloriseră pomii... ai fi zis că mai vede încă cerul albicios. mă. . Anghele. Anghel nu se mişcă de la locul lui. Alături. şi duşmănie. croncănind. Neacşu nu ajunse departe. În glasul lor era şi groază. nene Mitică. Dumitru privea coaja verzuie a zăpezii şi umbrele nemişcate din jur. dacă e să murim. lume.. Anghel strigă după el: . îngheţat. stai. nu pleca. şi în jurul gurii făcuse o spumă care îngheţa.. Burduful instrumentului scotea nişte sunete fără noimă. în care băteau ciorile... Firele ude ale arcuşului uriaş se rupseseră. învârtea înverşunat arcuşul. cântă. m-auzi tu. nu mă lăsa! Neacşule. căzu. Uite aşa era. ştiind că nu are cine să-i răspundă. desfăcând şi strângând cu furie armonica. Din armonist nu mai rămăseseră decât ghetele peticite. dar coardele groase. . Şi încercă să se târască cât mai departe de ceilalţi. Anghel tot mai cânta la contrabas.Am întins-o. marşul miresii. Ca să nu îngheţe de tot. ţambalagiul vorbea într-una. până-n zece o să stau cu ea în braţe. le spuse Anghel. De mine nu s-atingeau. dar cântecul contrabasului îi speria. . Şi lui Dumitru i se păru o clipă că împrejur înfloriseră pomii. nu pleca. Armonistul râdea ca un apucat şi urla peste umăr. fraţilor! Neacşule... ici şi colo. Cei trei îi auziră ultimele strigăte şi puţin după aceea trosnetul oaselor sfărâmate de dinţii lacomi.. se rugă Dumitru. mă. Şi maşini. Nuneasca sau Periniţa. burduful sfâşiat al armonicii şi mânecile hainelor ferfeniţate. Animalele se încăierară şi se sângerară. fraţilor. ce vă uitaţi aşa? Ceva săltăreţ..Neacşule. Mitică Ciolan şi ţambalagiul îl blestemau în gura mare: . îngheţat într-o tăcere de moarte. şi milă. inimă de câine.. Nu se poate să nu scăpăm de aici.Aşa-ţi trebuie. Cum murise. o sârbă. mă. . S-au bătut vreo doi pentru Tinca la un joc. A mea. Mitică Ciolan zăcea cu ochii înţepeniţi lângă el. Anghele. frumuseţe. în rochie albă. Ţambalagiul îşi aduse aminte şi de el: .

albe şi nu spunea decât atâta: .Vă place..crengile lor cântau păsările cerului şi că-l dogorea soarele. Erau trei oameni înalţi. Nu-l mai auzea nici el. „Staţi la un loc. cât polul. ţigan scuturat. Când termină. cu chitul căzut.Ce v-am spus eu. nene Dumitre şi nene Mitică. se mai întorcea către celălalt. Avea privirile rătăcite. m-asculţi? Împrejur nu se auzea decât contrabasul lui Anghel. n-a lipsit unul. numai în papuci. Aci se încenuşa. nene Mitică. se omorau. Dumitru nu mai termina: . Ce bătaie s-a încins! Dacă nu săream între ele. îl ştii matale. de se topea zăpada. Şi în timp ce sania uşoară aluneca sprinten pe zăpada scârţâitoare. Îşi strânseră mai bine cojoacele pe ei şi se făcură că nu aud nimic. să nu le umfle curentul şi să strănute. verzi-coclite. ţineţi-vă bine. şi mâna lui dreaptă. . Ia ascultaţi. aci cerul se albăstrea. nu se opri nici când îl suiră cu grijă în sanie.Şi cum îţi spuneam. să vă cânt eu un cântec. să-i fie bine.. Ce vrei. . Până şi duşmanu meu de moarte. Ţambalagiul plângea fără să ştie. îmbrăcaţi în cojoace. Anghele. chicoti singur: . acasă eşti? În geamurile crăpate.. nişte vânători găsiră lângă şanţul fortului „Căţelu” pe Anghel. cântând încă în faţa hoiturilor starostelui şi al ţambalagiului. şi clinchetul crengilor îngheţate. Din tălpi urcau arsuri plăcute. dar ce. Împuşcaseră doi lupi şi-i alungaseră pe ceilalţi. Căldura aceea plăcută îi cuprinsese tot trupul. horcăind ca un muribund. pline de frunze de muşcate. şi totul înflorea în lumina abia ghicită a soarelui. murdare. Cîrlea. care nu-şi mai termina cântecul.Pe urmă ne-am dus la fotograf. puşca şi nevasta. Ce vremuri. ca să i le încălzească. Nevasta mă primeneşte. până la gardul văduvei. cu puşti în mâini.M-auzi. uşori. urca în obraji şi gura i se mişca din ce în ce mai greu. Puşca de hoţi mă păzeşte. Nu mai simţea frigul.. Aşa-i ţinea iarna ţiganca lui picioarele toată noaptea în braţele ei. vânătorii îl auziră abia şoptind cu o voce pierdută: Drag mi-a fost pe lumea asta Calul. încă fumegânde. soarele. ce vremuri. începuse să ningă cu fulgi mari. Ziua aluneca deasupra câmpiei.. ca şi când cineva i-ar fi plimbat o flacără de-a lungul picioarelor şi le-ar fi dezmorţit. . care mişca încă vioi arcuşul aproape rupt. unul lângă altul. Lipa-lipa. venise. babele. rănită de ger. nene Mitică. toate pâlc în casa coanei Marghioala a lui Mială.. cu barişul pus pe ureche.. nene Mitică? În aceeaşi zi. Priveau la nebunul din faţa lor. pe care abia le mişca vântul. Calul mă călătoreşte.A. . cu maşinile. făcea cercuri de lumină. ce ziceţi? Vânătorii aşezaseră morţii la spatele lui Anghel. spre seară. Purta joben şi frac. Anghel râdea încet. şi ce mai primăveri cădeau peste Cuţarida.Nu te lăsa. ocările dracului!” strigam la ele.. câte una. pe neştiute. coană Marghioalo.. luată parcă în lopată. Morcovii Cum da primăvara. mai m-ascultau? Praf mi-au făcut costumul de ginere. Din cauza lui erau să se omoare nişte muieri de-l iubeau. scurgându-şi orele încete. nu te lăsa.. Bătea 230 .

a de-o seamă cu timpul. te uitai prin ea: obrazul. Nu mai vedea. . Să se fi înţeles. păşea binişor în ţărâna ogrăzii şi auzea cocoşii Marghioalei dând ţipăt. cât jumate curte. În salcâmii lustruiţi de crivăţ se posomora cerul cât era el de albastru.. . şi în prag se arăta mama pământului. Pe coana Chiriţa o înfiora toată. pe scaune.. . Punea palma descărnată la ochi. că trăgea moartea de ea.Da. cu un batic negru legat sub bărbia ascuţită. cuprinşi de o frică.Stai. au murit. bată-te să te bată! Intră. . că-i podidise şi pe ei arşiţa înşelătoare a primei călduri. perpelindu-se în focul primăverii. nu mai spune.. sosea-sosea şi baba Miţa. parcă dumneata n-auzişi? Se duse şi Vasiloaia. cum e pergamentul. .. vorbe de-ale lor. ne ducem. . . şuie. Drumurile bătute.Nu mai spune! se mira cealaltă.Eu. Chiriţo. . Se uitau una la alta.. .. dulce-iute. Chiriţo! spunea Marghioala în dodii. ca spuma mării. că vin! făcea muierea din casă.Cine mai muri iarna asta? întreba una. de bătrâni. abia ţinută în ţâţânile ruginite. Afară se răsteau cocoşii la vreme. . coană Marghioalo! Din casă se auzea un bufnet şi o vorbă: „s-acasă!”. Intrau amândouă în casă. şi nu credeai că pică tocmai acum.Te lungişi.Câini mai ai. Pica şi baba Miţa. cine să le mai înţeleagă. să n-o dovedească lumina. zicea gazda.O..vântul lui martie.Păi cine să mai moară. se bucura bătrâna. .Coană Marghioală! Coană Marghioală! 231 . Marghioală? . numai flori.. dinspre groapă. Chiriţa.Ei. ca şi când ar fi lăsat-o să înţeleagă că din pricina vremii se întindea. Pe poteci. dar ea uitase. cum treceai de cârciuma lui Stere simţeai un fum înecăcios de gunoaie. . Musafira se uita peste ulucile putrede în curtea largă. subţire.S-au dus câinii. în fusta ei de astă vară. dar de auzit.. .. Să fi fost la amiază când se întorceau muncitorii de la treburi şi căscau ucenicii frizerului. parfumat ca para putrezită.. îşi subţia genele ca o buză şi se uita lung pe câmp. .A.Care eşti? . Dumnezeu s-o ierte! O fi pă lumea ailaltă acum.. Deschidea poarta. fără buruiană. tot auzea. Umbra babei.Ba eu una nu vreau să mă duc. Marghioala. miorlăind să iasă afară. de parcă-şi aducea aminte c-o mai întrebase anul trecut tot aşa.. ne ducem.Ce să-i faci. împărţind dreptatea.. umplându-i fustele. tot ai fi tras pe nas! Uşa veche. neunsă cu gaz de când lumea. numai cu nişte floace albe călătoare.. Mai albise.Ei. Îi auzea motanii căzând de pe scrinuri. afară. scârţâia lung. mai am treabă. .Câini mai ai? .Cum zici? . Chiriţo..

ţinea vreo cinci. fornăia Chiriţa. că venea primăvara şi se isprăviseră cartofii. nişte cotolani roşii. coană Marghioalo? Morcovi ca la muierea lui Mială nu mâncase nimeni în Cuţarida. la vremea asta ajuns pe fiind.Cald afară! . să nu caut!..Ce faceţi. Chiriţa întreba tare: ..A mai fugit una de la părinţi. de afară striga Lixandra. prietena dumitale.Cine-o mai fi? se mira Marghioala. . pentru că la o ceartă îi făgăduise că o să-i mănânce ea întâi coliva. .Cine să fie. cu privirea în toate părţile. dar văduva cunoştea. unde păstra murăturile. hop şi Tinca. de avea o sută de ani. şi când nu mai putea. numai buni de mâncat la vremea asta. . alunga miţele rămase prin casă. .Cald. Marghioala se lăsa rugată: că. ştiind sorocul primăverii. Se foia ce se foia Tinca. că nu ţinea una. . buboşi şi tari. scoţând un fel de behăit. Se numărau în gând. surorile mele? . Când intra şi asta. Şi până să se apuce să le povestească Miţa. ce să facem? răspundea cam cu duh Chiriţa. babelor li se umplea gura de apă. Lixandra se ridica în picioare. Mirosea stricat. care nici nu mai bătea la uşă.Auzirăţi? . intrate în pământ. Dincolo. scormonea unde ştia şi-şi umplea poala. că i-am terminat. întreba: .. cine să fie. Se scula. babele ştiau ce le trebuie sufletelor: ceva dulce şi proaspăt. cu un glas abia auzit. O băga văduva şi pe Miţa înăuntru.. care nici pe Lixandra no prea avea la inimă.Nu mai spune! Care e aia? săreau în cor celelalte. stăteau morcovii. în răceala lui.. dincolo. surda. subţire şi-nalt. tăceau.Ce s-auzim? . mai aplecată de şale ca anul trecut.Coană Marghioalo. cea mai tânără dintre ele. şi trecea pragul într-o odaie. .Ne-adunarăm.Zice că nu mai are morcovi! Surda râdea uşurel. două. Acum. . . butoiul cu varză şi un săculeţe de fasole. verzitură de împrospătat sângele. întunecată.Ce zice? Ce zice? . Ar fi trebuit să aprinzi o luminare dacă n-ai fi cunoscut. se uita drept în ochii văduvei cu mânie şi făcea câţiva paşi. perdelele ciuruite şi florile din geam care-i plăceau atât. dar dedesubt. Şi cât se dondăneau. da câte-un morcov nu ne dai? N-avea ce le mai face. Marghioala se lăsa pe vine. să vedeţi.Da cine o mai fi? se mira aceasta. a ieşit şi ea din iarnă! Chiriţei parcă-i părea rău că spune lucrul acesta. privea lucrurile putrezite. că nu mai am. auzi tu. Pe podeaua de lut amestecat cu bălegar stătea aruncat un strat mai mărişor de nisip.Să nu caut eu. rezemată în baston. înverziţi.V-adunarăţi? . Mai lipsea Tinca. Şi până să vină şi ea. cu tavanul scund. Baba mîfua nărăvaşă. 232 . Marghioalo. pentru că în el se mai uşurau motanii babei.Dar din morcovii ăia buni mai ai. . .Miţa. să meargă la inimă.Bine.

şi. că să paveze Cuţarida! Au auzit mahalagiii. lustruită în coate a străinului. ca între bătrâni. nici nu vă place! Acum nu mai e bun nisipul! Domn' primar să trăiască.Ce zice? Ce zice? întreba Lixandra. dar după septembrie să te ţii! Cum lăsau Griviţa în urmă.Ho. ce şi-au zis: ăsta cine-o mai fi şi ce-o vrea de la sufletele noastre amărâte? Nu ziceţi că picase şi unul c-o tobă de-o bătea ca perceptorii. Se uitau la haina neagră. Se uitau şi aşteptau. sta multă vreme tăcută. Acela nu spunea nimic. . să nu care cumva să ne dea ceva mai bun. Când cu alegerile. Aşa că. Văduva.Să nu mai ude nisipul ăla. după ce a privit mulţimea iară. şi când lepăda într-o hârtie. muieri.ciucure. mătreaţa murdară..Zice că ce face dincolo coana Marghioala. îşi scoteau pantofii să nui strice. al meu parcă-i argăsit. Vara. ho.. s-a uitat la lumea strânsă afară. parcă nu ştiu eu?! Alege morcovii. nesătulelor. Îi da mâna. când i-a fost lui bine. . de s-au speriat oamenii. Babele se uitau una la alta şi râdeau. de pe deasupra. că s-a învechit. copii. dar ce te faci cu celelalte..Îi alege. bună numai în lume. că se saturaseră de-atâta noroi. potolindu-le: .. cu boruri rotunde.. să nu facă murdărie. se uitau oamenii în sus. la pălăria lui tare. 233 .. Tinca se uita la al ei. Baba Lixandra morfolea ce morfolea. ieşea soarele. .Ce zice? Ce zice? .. şi atunci o să-l schimb. ştirbe toate! Miţa cerea un cuţit şi se apuca să-şi cureţe bucăţica ei. Marghioala o dată se supăra. Venea ea toamna. care le-au cules de prin noroi. . femeie. o dureau gingiile. ce i-a venit unuia: nu. să fi căzut potopul lui Noe. cu poala plină. de Paşti. a dat din cinstea lui şi unui nătâng care păzea două căruţe: una cu pietre.Ce să zică? Zice că nu-i bun morcovul.Nu mai sunt morcovii de anul trecut! Ăia parcă erau mai proaspeţi. În mulţime. . şi alta cu nisip. Tăia solzii umezi. că mai avea câţiva dinţi. mai face el alegeri. A lăsat numai pe căruţaşi să descarce bolovanii şi nisipul.. dând alteia cuţitul. în fată la Stere. Vorba văduvei: ce s-ar fi făcut ele fără primar... despre sculele bărbaţilor morţi şi se apuca să ronţăie. A ieşit frizerul. dacă s-au trezit cu unul înalt şi bun de gură. să nu-şi prăpădească mândreţe de încălţăminte. a ieşit afară cârciumarul. Goşnete cizmarul.Ce faci. trecea pragul. se-mposocau. şi. că v-am adus. mahalaua . şi duminicile. drept în fata cârciumii.. se amesteca şi Tinca.. Unde nu dădea Dumnezeu să calce şi ei pe piatră. s-a urcat pe-un scaun cerut de la negustor.. . cum sta să plouă. ca apostolul Pavel. coană Marghioalo? întreba Chiriţa nerăbdătoare. Lunganul a băut mai întâi o cinzeacă.Da de unde. treacă-meargă. la răspântie. aripile verzi-albicioase care înfloreau în capul morcovului.După ce vă dă omul.. şi la ochelarii ce-i avea pe nas. băgându-l pe cârciumar înăuntru. . o să ne aducă nisip. bărbat. care se întreba ce-o să se întâmple. se duceau şi bălţile.. Întâi a scos un teanc de afişe albastre şi le-a aruncat mahalagiilor. s-au bucurat. spunea tare: . glumea cu celelalte. o liotă de puturoşi şi bărbaţi rămaşi acasă de pe la slujbă. Şi le împărţea morcovii reci şi proaspeţi. de Crăciun. şi până acasă aşa umblau. se lăuda Chiriţa.

. şi ea de faţă. lumea. Marghioala a îmboldit-o cu pumnul pe sub fustă: . . Lunganul.Aha.Atunci. toată lumea la vot.. ţi-ai pierdut pâinea! Ăsta ce să zică? A dat din cap că a priceput. a început să răcnească cu voce popească. a sfătuit-o el. domnul primar Rigo.Vezi. Scoase pe nerăsuflate din buzunar un afiş mare. primarul sectorului de verde! Toboşarul mai lovi de câteva ori în instrumentul lui şi mulţimea se împrăştie. ce să-i spună? într-un cuvânt: baba Marghioala a lui Mială s-a gândit ce s-a gândit. cum nu lipseşte martie din post. Unii de nu ştiau să citească ţineau hârtiile pe dos. . atunci picată şi ea. aşa că la alegeri ştiţi ce aveţi de făcut. că o să vorbească românul ăsta acum.Poate o da Maica Domnului să scăpăm şi noi de noroiul ăsta. Lunganul intră în cârciuma lui Stere. . pe unul mai tânăr. ia să asculte de nebun.Este! au zis câţiva. nu se mai poate. Semnul său electoral arată aşa.Zice că vin liberalii şi ne pavează strada. fraţilor. se uita: pietrele.” . dus prin şcoli. Muieri. . Tot aşa bătea vântul.. că am mai auzit noi. care nu putea să lipsească de la o adunare. Este? . se întoarse iar spre mulţime: . dogită: . cam fără convingere. Drept care.Fraţilor. fraţilor. albastre. care suferă cel mai mult de lipsă de urbanistică.Stai şi ascultă.. se răsti la nătărăul care-l aştepta afară: . Nisip de temelie. după ce i-a rugat pe cei din margini să se apropie. că eu una m-am săturat. dar cum să stai să păzeşti avutul primăriei? Ziua mai trecea câteodată cu mâinile la spate. cam tot atâtea.Era ca acum.. s-a sfătuit şi cu Chiriţa: . Lunganul făcu semn celui cu toba să bată de câteva ori. maică? întrebase şi baba Marghioala a lui Mială. domnul primar Rigo a hotărât să vă paveze străzile. ţara românească nu mai poate de hoţi şi nătărăi. Pe cine să întrebe şi cine. Votaţi-l cu toţi pe părintele oraşului nostru.Ce zice? Ce zice? întrebase baba Lixandra. dar de ce strigi aşa... s-auzim ce mai spune... mai bău ce mai bău cu zidarii şi. dar nisipul scădea văzând cu ochii. Partidul nostru.Căci. se răstise necunoscutul şi mai răguşit. mătuşă. Punem la iarnă morcovii în el.Taci. pentru că. a şoptit văduvei baba Miţa. în mijlocul căruia se afla portretul unui bărbat între două vârste şi dedesubt trei bastoane groase. nişte zidari care văzuseră multe.. s-a hotărât să sfârşească cu hoţia. primăvară. numai să fie aşa... liberalii. mai într-o parte. să întroneze cinstea şi libertatea. bărbaţi.. Bărbaţii. Roşu. . cum dă 234 . . copii se uitau ca viţelul la poarta nouă. şi când acesta termină. mulţumită că ieşise din iarnă. adică cu cartierul dumneavoastră. când termină să le împuie capul. Îi strigase în ureche Miţa. Baba Marghioala a stat.Soro. că-i avutul primăriei. clătinau din capetele bătrâne: „De. domn' primar Rigo a început cu pavarea străzilor. şi dacă află domn' primar că s-a clintit ceva.. ai grijă să nu ia careva pietrele sau nisipul.Ce zice.. fraţilor. ce-ar fi să luăm şi noi câte un lighean din nisipul primarului? E bun.Fraţilor. răcnea lunganul. ne-am înţeles. pentru domn' primar! Trăiască părintele oraşului nostru. că n-oi fi surdă. al liberalilor.

Hai mai bine să luăm câte un lighean. cu mâzgăleala cerului şi ploi. Şi-acum. . Ce.Să te mai iei după gura mincinoşilor! Într-o dimineaţă l-au văzut pe nătâng cu doi căruţaşi strângând ce mai rămăsese: câţiva bolovani şi cam un sfert de căruţă de nisip. n-a mai întrebat-o. fă. după ce le lăsa să dumice liniştite.Eu nu mă ating. 235 . Au venit şi alegerile.. mâine altul. atunci umezit de rouă. . putea să guste cum o da primăvara un morcov proaspăt.Chiar la el.Da. că mai are un fund de curte nepavat.. pe Lixandra. Face statul stradă. Zidarii înjurau în gura mare: . Azi un lighean. coană Marghioalo.. Să vă văd eu numai că veniţi la mine. a mârâit numai în ea: „Bine.Ce. Prospătură.Cum e..La domn' primar? .Cum o să ne prindă? Luăm noaptea. Chiriţa da din colţ în colţ: . .Bun. Nu vrea să se ducă pe urmă la popă să se spovedească. .Tu nu furi. a ieşit într-o noapte şi şi-a umplut un lighean cu nisip jilav. Să trăiască domn' primar. ca s-audă numai el înjurătura cumplită pe care-o trimitea primarului.. ce apucau să roadă cu gingiile lor tocite.Bun.. .. Şi s-a aplecat la urechea nătângului. cum să fie. poimîne altul. liniştită acum că nu păţise nimic.. să nu le mai vadă pe celelalte babe. că fără el nu mai mâncam noi prospătură.. dospit o iarnă întreagă. a strâns cît i-a trebuit..Ce stradă? se mirase văduva. nisipul? . la fel.Ce zice? Ce zice? întreba Lixandra. Nătângul de păzea avutul primăriei na băgat de seamă. a ieşit şi domnul primar Rigo.. Şi-a cumpărat morcovi. . A trecut şi vara. sosea toamna. Or să paveze Cutarida când mi-oi vedea eu ceafa. Marghioala a întrebat-o şi pe Mita: . coană Marghioală. Lasă. în martie.Ei. la câtva timp de la întâmplarea aceasta. ai? mârâia văduva supărată numai de faţă. cum să nu fie bun.primăvara îţi mai îndulceşti sufletul. urâta. să avem în ce pune morcovii..Nu se poate.. că-i ştiu eu pe mincinoşii ăştia. acum. bine. un lighean de nisip de la primar? . mahalagiilor ce să le pese? Aşteptau să sosească lucrătorii să le paveze străzile. cum să ne atingem? . Cât despre coana Marghioala a lui Mială. preţul nisipului. Tinca. Pe surdă. femeie cu frica lui Dumnezeu: . după făgăduială.Zice că dacă-i bun morcovul? . Baba Chiriţa. mi-e frică. Chiriţo. . văduva nu le ierta.. Nu vreţi. N-a spus nimic.Bun. Încă un zugrav îşi pavase bucata lui de curte cu bolovani şi nu l-a spus nimeni. parcă a pus sergent lângă el? Nu se băgase Chiriţa.” Şi fără să mai vorbească cu nimeni. Dacă ne prinde? . morcovul? ..Unde-l duce? a întrebat unul cu limba mai lungă. scutise doi poli cel puţin.Nu fur. .. coană Marghioalo. Ehei. când nu e nimeni.La domn' primar acasă. atunci să-i spui şi din partea mea ceva. .

îi făcea loc. Îşi aduse aminte că Marghioala o rugase să fure şi ea un lighean de nisip şi că nu îndrăznise. O fierbea pe Didina. tot şef de bandă. Că-mi place să fac ce-mi trece prin cap. umbla şi pe la alte femei.Decât să mă bage iar la mititică. Asta o mai ţinea pe Didina.. Chiriţa mai ţinea încă sub fustă o bucată roşie de morcov. şi Tinca. Mai era unul Manole. mor cu gaborii de gât. bocanci. Omorâse oameni şi-l aşteptau ocna şi sila. şi privea drumul desfundat. unelte de fier. babele plecau spre casă. de-l tăiase pe starostele cel bătrân şi se căznea să strângă tagma hoţilor la un loc. plin de bălţi. aveau ele ce aveau să-şi spună. Zicea Paraschiv: . Nu e bine să stăm numai aici. care se aşeza în lucruri pe neştiute. Avea bani. numa-n papuci. Umblau sergenţii şir după ei. una câte una. Au spart obloanele la Tarapana. Ca nişte câini îl încolţeau. să nu-şi murdărească ciubotele sparten vârf. n-avea ce-i face. Umblau şi presării după el. alta în Buzeşti. însă tot la ţigancă se întorcea. nu era chip să-i prindă. şi Miţa. de o palmă. să nu mai văd lumina soarelui. Primăvara. Spre seară. noroiul... haine de gata. Se sfârşea de dorul lui. Simţea că îmbătrâneşte. O dovedea soarele moale.Haide să mai schimbăm locul. Pe urmă au trecut la jaful Griviţei. abia morfolită în margini. lipa-lipa.Banii! O învăţaseră şi pe Didina. Mai băgase manglitorul vreo doi în spital. orice ar fi spus fiecare. Îl ştiau şi alţi hoţi de frică. toată primăvara asta. pe urmă se înţeleseseră. Mergea-mergea iute. Le scăpa printre degete. Se strecurau în prăvălii pe care încă nu le jefuiseră: baloturi de bumbac. Înflorise măceşul şi florile mărăcinilor cât pumnul! O iarbă sălbatică acoperea fundul neumblat al gropii. nu alegeau. că-i aveau fotografia de când fusese la puşcărie. Intrau ziua-n amiaza mare peste negustori şi le puneau cuţitele în piept: . că nu se uita. dar să nu fi fost morcovii. mătase. O noapte loveau la şina Constanţei. Gheorghe i-a spus celui tânăr: . timpul trecuse şi bine i-ar mai fi prins acum să nu mai bata atâta drum pentru o bucăţică de morcov. să nu dau socoteală. s-ajungă mai repede acasă. Până în vară l-a terminat Paraschiv şi pe Rică. căruţaşul de-l băgase la 236 . să ţină şestul. arunca. Pentru că. Îl ţinea în voile sale. dar hoţului îi trecuse focul dragostei. de bolovani. Până şi ziarele îl înfăţişau şi îndemnau pe tăinuitori să-l dea pe mâna poliţiei.. că-l iubea cu toate relele pe care i le făcuse. I se dusese vestea lui Paraschiv. Lăsase vreo două borţoase. care intra prin ferestre. În faţa cârciumii lui Stere. Miţa moţăia în scaun. şi Lixandra. Vânzarea Se duse vorba-n Bucureşti că se ridicase un pungaş iutei şi tânăr peste toţi manglitorii. Umblau hoţii pantaraura. pe care le purta de multă vreme. Uite.Alături. căciuli. Se gândea că bine ar fi fost să calce pe un trotuar sănătos. Când auzea de pungaş. O luau cu ei în spargeri. La început se încăieraseră. Şi unde mi s-au aşezat pe capul negustorilor! întâi au răscolit Filantropia. Dar caramangiul era îndrăzneţ şi hotărât. au cărat marfa cu un camion tocmit. ca o cringhiţă. când la alta. Înnopta când la una.

scoate-i ochii! Pungaşii lucrau mână-n mână cu comisarii. Ăl bătrân îl certă pe Paraschiv: . Parcă nu mai avea poftă de nimic. . Găseau căruţele răsturnate cu oiştile-n sus şi pe negustori numai în izmene.. o aia cârnă şi potcă. Ochii lui se împăienjeniseră de ură. Bărbatul era mazgugur de băutură.Mai am o socoteală şi cu comisarul ăla de ne-a luat pielea. Aveau şi vreo câţiva sergenţi de erau înţeleşi cu ei. că-i vine şi lui rândul! Până în iarnă tot aşa au ţinut-o.El e. şi să am putere! Se mai linişti. Treanţă! Mie omu mi-e duşman. râzi! Bătrânul necheza: ..Prindeţi-i. dar acesta avusese noroc în ziua aia.Ce să-l las. îl căutau în altă parte. nu mă uit! Cât e de petrecut. Când îi venea lui Paraschiv să dezbrace oameni. Dacă ţipa vreunul. Se încruntase şi degeaba erau şi dezmierdările gagicii. că nu vreau să mor legat! Până atunci. când băteau bidinăresele cu papucii lor roşii de catifea în cutiile viorilor. mă fraţilor. la locul lor. Se făcea că 237 . să vă-ngrop. strângând din dinţi. da lasă-l! . ce. Dădu în plâns. Avea alţi cai. După aia Gheorghe l-a visat vreo lună la rând pe Paraschiv. că tot la salamet ieşim! Ostenise. să am bani. bă. şi gloaba de Gheorghe.Nu mi-e milă. Tăcu..Gura. hodorogule. ţi s-a urât cu binele? Să nu-mi umbli cu şahărmahăr. . Au dus-o în groapă. A mârlit-o şi Paraschiv.Hî. Nu se atingea de mâncare. hî. să-mi cânte lăutarii şi să joc. hî. Gheorghe lihoti de groază. plângându-şi banii de nu-i mai aveau. Spre ziuă.Nu pricep. Le trimiteau şpagă. Pe urmă spusese mai îmbunat: Lumea asta-i o hazna. că ştim noi ce să le facem! Prinde orbul. cu ochii lui reci. Îl găsise în câmpul Herăstrăului cu căruţa lui. Cum a dat cu ochii de el. să petrecem. Se mai odihneau. dac-o fi să se-ntâmple.. . Didina aşeză palma ei uşoară pe pieptul celui tânăr. opreau cursele pline cu ţărani ori căruţele. Didina se uita.. nu mi-e milă de om. a plecat Sandu-Mînă-mică cu gazda. că-i al dracului şi nu se uită! Şi mi-ar trebui să trăiesc uşor. Fac ce-mi place.Râzi. Le-a stricat hoţul petrecerea. că din pricina lui am stat eu la mititică. pe Sulă. să dau cu ei de-azvârlita. Noaptea aşteptau sub podul Constanţei pe negustorii de la Piteşti. Strângea din fălci şi scrâşnea: . n-o fi ăsta Rică? . Petreceau. Nu le păsa. numai vână.pârnaie cu Gheorghe. iute-l linişteau. a căzut pe jos. Îl căutase din ochi şi pe celălalt. las'. ori soseau mai târziu. Dac-aş putea să-i iau sufletu. Şi-a băgat brişca-n burta lui. de drag ce le era. ziceau oamenii legii. şi-a adus aminte: . . Cerea numai de băutură.. Sandule. De Crăciun s-au îmbătat la o petrecere cu zidarii din Filantropia. Cărase nişte cireşe.. să-l liniştească.. Paraschiv nu se potoli. de ce pângăreşti tu toate lucrurile? . m-auzi? Şi scuipase cu scârbă. A vrut să-l împiedice.Numai să nu pună laba pe mine.Treanţă. Să nu-l văd. aşezaţi în pământ. spunea.

Venea martie.. dar era mort. .Ocna ne-a halit! zise codoşul. Timpul pricălise..Tu i-ai vândut. nu i-ar mai putrezi oasele. Afară se băteau vuiturile. să pun laba pe vânzători. . Nu-i venea să creadă lui Paraschiv..Îmi pierd punea.I-ai mâncat fripţi.. că pe Paraschiv şi pe Gheorghe i-a luat poliţia.Asta numai de la Sandu ni se trage. 238 . sa-nvoit omul. . Gazda tot îi îndemna să plece.. numai cizme de gabori. şi dacă?! . mă bagă pe mine în locul lor. . i-a turnat Sandu la poliţie. turbată. A dat să facă ceva..În numele legii. Nu vezi c-a plecat de dimineaţă şi-a luat-o şi pe Didina cu el?. Ca din oală i-au luat. Pe urmă.Ce-ai făcut? Ce-ai făcut? Şutul se apropiase de ea şi-o încânta: ...De... numai să-i scape pe hoţi. dar nu aveau pe unde să iasă.. ce... Caramangiii au auzit o voce la uşă: . I-a plăcut acestuia dosul ţigăncii. tot cu frică. Vreo zece presari au coborât în cartierul Teiului. Sandule! .. Hoţii dormeau numai în izmene lângă o sobă. s-a dat în vorbă cu un gardian. că eu te-am scos din Cruce şi mi te-a luat Bozoncea.. deschideţi! O dată s-a înverzit ăl bătrân. Ţiganca nu ştiu până seara. să nu pună mâna şi pe ea. Paraschiv s-a ridicat în picioare. şi tot scap. l-a ademenit cu ochii ei păcătoşi.Eu. Mergeau unul lângă altul.Ce-mi tot spui?! . i-a promis bani şi trupul ei. acesta u spuse: . Cel tânăr se gândea.Ei. că el îl zgâlţâia şi-l simţea rece şi ţeapăn. Didino.. S-a uitat afară. Ibovnica începu să plângă. dar tot nu mă las.Haide cu mine. De cât timp o râvnea el pe Didina. Era pe la prânz. A umblat şi pe la prefectură. . . nu mă ai pe mine? Să vezi ce bine o să trăim iar împreună. Ca nebună a fost după aia. Nici nu visau pungaşii ce-i aşteaptă..Să pleci. cu gazdă cu tot.. fără să ştie. şi de când te ţin eu dragă. Se săturase.O carcalisirăm. . aur să ai pe tine. Hoţul parcă dormea. Nu mai putea să aştepte. numai cu pomi înfloriţi. Aşa i-au luat.sade într-o grădină frumoasă.Lasă. Se plângea: . pe nemâncate..Adică să mă fi vândut iar muierea? Să se fi dat cu şafării?. măcar să mă omoare. Muierea l-a lovit de două ori cu palma peste faţă: . ... privind mulţimea care-i huiduia. Când să se întoarcă cu Sandu.Cine ne-o fi turnat? Gheorghe a înţeles numaidecât: .. A zis că se duce la târguială.Sunt la gros. că nu mai puteam fără tine. cu mâinile legate la spate. să te duci! Nu vreau să te mai văd! Eu după tine nu mai merg. A făcut ce-a făcut. Noroc că gagica plecase. . Gagica i-a plimbat ţâţele pe piept. dusă de vânzător în altă parte. m-auzi? Şi l-a lăsat în stradă. Sandule.

.Nu-i nevoie. Aici se simţea el bine totdeauna. bre. gâlmă? îl înghiontea cel tânăr.. bre? a întrebat Iani nedumerit. şi ei umblau osteniţi de bătăi..Iar a dat mila-n tine! Gheorghe a strigat caţaonilor: . am mai trecut să vă vedem. Plângea şi nu ştia ce să mai facă. Ăl bătrân plângea la capul lui: . Să mă las de meserie. cu mâinile în buzunare. Gagica râdea şi plângea. . S-a bucurat Paraschiv: .Sufletelu meu. Şi l-a luat pe Paraschiv după el. Au plecat. Didina îi aştepta cu un taxi afară şi cu haine. fato. câte o halviţă..Ce-i. ne-am făcut negustori de fitile de candelă. galben. Culese un fir de măselariţă şi-l fărâmiţă între degete. Dumnezeu îi ştiuse cum o tuliseră scăpând de sergenţi. te-ai dus după Stăpânu. De acolo au luat-o spre groapă. Îl ducea Paraschiv ca pe un fulg. de milă: . . o ducem bine. S-a rugat de cel tânăr. 239 ..Te vorbeşte? . Pungaşul a cărat o mână de seminţe. ţinându-l de gât: . sufletelu meu.. de silă.. când a fost să-i judece pentru toate câte săvârşiseră. Nu mai semăna. Gheorghe nu spunea nimic.Nu mai eşti nici tu..Da. Au trecut pe la simigii întâi. dar tot i-a scăpat pe manglitori. privea rampa şi malurile înverzite.. numai pielea pe el.Îmi pare rău că vă las sănătoşi! le-a mai strigat ăl bătrân. Tremura şi acum.Să vă dau. mânca-i-aş zilişoarele.. grecule.... lasă-i că poate n-o să-i mai întâlnim. Şi. . A stat tot fugită pe la gazde vechi. Trebuie să plec. să mai vadă o dată locurile pe unde furase la viaţa lui. Tare era bine la soare.Credeam că tu mi-ai mâncat libertatea.. fericit că mai vedea soarele. Nu uitase cuţitul lui Paraschiv şi banii furaţi. Îl pupa şi nu-i mai dădea drumul.. Dar hoţii nu aveau chef de treabă. Era uşor şi în coşciug. Maşina i-a lăsat la capul Cuţaridei. . cu cerul ăsta deasupra.Nu mai spune dumneata! Grecul fi privea speriat. S-a spart gaşca. Rămăsese o mână de om. scăparăm! Noi să fim sănătoşi şi să-l găsim pe cumnatul nostru. . să umble. A risipit ce bani mai avea în toate părţile. Treariţă era vesel. . că ieşise soarele.Bine. . şi codoşul şi-a spus în gând: „Acum nu mai e de mine.Nu le face nimic. Gardianul i-a făcut pierduţi pe sălile tribunalului. la Filaret. iaba.Două luni n-a mai avut somn. se rigli la cerul albastru.Ce faceţi. Gheorghe a aflat că Oacă murise la spital. Ciupitule. Îl ţinea o scârbă de om şi o duşmănie. unde-o fi. Codoşul. şi s-au dus.Îmi pare rău că vă văd sănătoşi! Negustorii râdeau.. Au mers de l-au scos şi l-au dus la cimitir. Îi pierea frica Lângă locul sălbatic şi larg. unde nu te putea nimeni ţine în gheara lui.. Ce-ai pus capul în noroi? Scăparăm. Iar s-au îmbătat. că-l ţineau pandaliile pe codoş. Pământul maidanului scotea aburi calzi. că tot ieşeam.. . ne-am pricopsit. că ne-oţi fi dus dorul. zvârlind-o în buzunar. . N-a fost uşor. te rog eu.

au trecut şi pe la casa Didinei. Gheorghe strânsese bani şi avea de gând să-i lase. pătate de muşte. cu mâinile în buzunare. Ce zice? N-a avut.Te-am minţit.Mă. Paraschiv tăcea crunt. . . doar boala asta o am. Pe drumul Filantropiei se aprindeau felinarele. 240 .Treanţă. Îl trecură năduşelile. că lui Bozoncea îi băteai cu papucii pe masă..Tu du-te la masă. Hoţii au colindat Mandravela şi Oborul.. Şi nici la Ciucea n-am fost. bre. S-au înfundat în cârciuma lui Stere şi-au cerut de mâncare şi de băutură. grecii vorbeau între ei: .Le-o fi ajuns câtă bătaie le-a dat.. Ibovnica s-a ridicat şi i-a făcut voia. Pungaşul s-a uitat bănuitor la el: .Mă belitule. nu te lasă. te mai iartă. cine intră pe uşă? Sandu Mână-mică cu una. Să moară! Dar celălalt ştia că minte si parcă i se făcu frică. eu chem politia. .. Spuse curvei cu care era: . O să vie la noapte să ne taie. A mărturisit: .Haide cu mine.Da ce-ti veni? . a vrut s-o şteargă. Era ultima lor seară. tu-mi ascunzi ceva. Gheorghe? l-a întrebat pungaşul. E al dracului! Dar dacă iei sufletu omului. Codoşul fluiera de unul singur. nu zic. Nu-l mai asculta Paraschiv. În geamurile negustorilor. suflete? Celălalt îngălbenise şi-i tremurau buzele. Privea cerul noros. bre.Nu.. I-a spus lui Paraschiv: .. lămpile palide luminau mărfurile învechite.. . Nuielele măturilor zgâriau pietrele pline de praf. ..Te vorbeşte? făcea Iani. ori îţi găureşte pielea..Ce mai faci.. nu cumva.. .. . Au chemat şi un armonist să le cânte şi Gheorghe s-a însufleţit. cloşcă. dar Paraschiv a şi fost lângă el: .Ce-i? .Ce-i cu tine. s-au liniştit. A chemat armonistul. Când se învîrtea mai cu foc. Era cald şi măturătorii loveau caldarâmul cu bocancii lor grei. căzut peste casele Cuţaridei. Curtea se acoperise de buruiană.Mă. că vreau să pic şi eu o dată la zar. Tot de la un zbanghiu am învăţat: dacă pui mâna.Ce să fie? Nimic. Didino. da din muzicuţă ştii să zici ceva? Ştia. că cine ştie.. am furat.Iote. Li se făcuse somn şi scârbă. Au plecat s-o caute pe Didina. ia-o şi pe Didina.. Numai gura de mine. .... Trosnitorul s-a oprit. să dau de pileală! ..Uite-aşa m-a apucat pe mine.. nu dau cu suriul.În urmă.Ia să te mai văd. I-au dat bacşişul lui şi-a pus-o pungaşul pe gagică să-i joace: . Au închis poarta şi-au plecat. De furat. mînca-ţi-aş ochii! N-am lovit cu cuţitu-n viata mea. Şi-au adus aminte de Bozoncea şi de ceata lor. ori te bagă la sare..

.Să-ti cânte de moarte! închină-te! Guristul se oprise cu armonica strânsă în braţe.Astă-seară plăteşte Treantă.. Didina a sughiţat înspăimântată şi Gheorghe a aruncat o sută de lei pe lemnul lustruit. Nu văd iarba pe pământ Şi soarele luminînd. Tremura de frică. neslăbindu-l de loc. Şi de amărât ce sunt. A început Sandu să plângă. Gheorghe a mai cerut vin şi de mâncare.Ia cu noi. Se foia pe scaun. . dar privirile fioroase ale tovarăşului l-au oprit. Ce era să facă? A mers la masa lor.Lasă-l! s-a rugat ăl bătrân. I-a zis vânzătorului: . Ce de mine rămâneţi. S-a ridicat Paraschiv în picioare. Când l-a simţit moale. gemând numai uşor. Picaşi singur.Nu ţi-o fi foame? Ţi-o fi frică să nu te matoleşti. ce te uiţi?! Cântă de sufletu lui Sandu. Şi-a aruncat un pumn de bani pe masă. mămulica mea. la pârnaie. Că de supărare multă Mi-a căzut lumea urâtă. cu scârbă. pe rând.. am scăpat şi-am venit să te caut... că i-a venit de la moşie.. l-a zvârlit la pământ. că nu ne-am mai văzut de mult! Bea şi miră-te că ne găseşti. puişorule. mai cu durere: Plângeţi voi patru pereţi. Hoţul a scos şişul pe masă.. Taman bine ai picat. Şi-a chemat armonistul mai aproape: Cântă.. vargă. că o dată-i pomana golanului! Codoşul i-a şoptit celui tânăr: . l-a scuipat între ochi şi i-a înfipt cuţitul. că iar am fost la mititică. dar ne-am întors! El abia punea gura. că mandea-ti plăteşte. 241 . şi pentru dumnealui. . Îi clănţăneau dinţii. Gheorghe a vrut să zică ceva. Mână-mică a căzut în genunchi: . Ţiganul îngâna mai mult mort decât viu: Firicel de iarbă rea. Muşteriii au ieşit afară.Ce vrei să faci? .Nu bei un pahar de vin cu noi? îl întrebă Paraschiv. Paraschiv l-a ridicat de gât. Mână-mică şedea ca pe ghimpi. . Pungaşul îl îndemna mieros: .De ce să nu te omor? Tu n-ai vrut să mă-nfunzi la ocnă? Da uite. .Cântă. În cârciumă s-a făcut linişte.Vezi de treaba ta. Nu-şi găsea locul.Pe faţă simţea ochii verzi ai şutului. .. Nu plânge la moartea mea. ce să-ţi fac?! Şi s-a încruntat la armonist: Cântă-i de moarte! Lăutarul. Şi pe urmă. că m-a dat presărilor. Caramangiul râdea: .Să nu mă omori! Didina tăcea încruntată. candriule! se mira cel tânăr. se cheme sergenţii. ... Mână-mică avea fata udă de lacrimi şi nu mai spunea nimic. nu-ţi băga nasul. Mamă.

Muierea trânti o căldare şi se apucă să mormăie: . că iar trece Tudose! Grigore privi şi nu-l văzu pe spărgătorul de lemne.Uite. Grigore privea cerul fără culoare. I-au mirosit. Cocoşii bătură din aripi şi scoaseră câteva strigăte ascuţite.. Sticleţii au pus mâna pe gagică. Treanţă? se miră Paraschiv. şi scoase din buzunarele nădragilor largi un pachet de hârtii.Aşa. că ne prind! Ce dracu ai. Gheorghe căzu în genunchi. Gloanţele şuierau alături. haide. Paraschiv îl lăsă. Vorbea singură: . murdari.Ce ţi-e ţie. fără putere. Aglaia scotea măturile din magazie. să fi crescut porumbei. . Altele plescăiau în apă. De acolo au trecut maidanul spre groapă. A strigat: . Mai dă un ţignal. Bărbatul n-o mai ascultă... târându-şi burduful care mai scotea sunete nelămurite. că m-am săturat să-i tot slugăresc. că sunt ostenit. lacomi. Se ridică în capul oaselor şi îşi aprinse luleaua. De pretutindeni se arătară oameni. Focurile se încrucişau şi se apropiau. În trestii se mişcau şobolanii. De afară veneau presării galop. ce bine ar fi fost.Topeală. nu-l mai lua somnul. Făcuseră moarte de om şi nu i-au slăbit. mi-ajunge.. în mflul moale. Pungaşii văzură uniformele şi lucirea stinsă a armelor. ca nişte muşte negre.. să nu piardă banii. ce-ai. Săriseră în curtea cârciumii şi se strecuraseră pe lângă nişte butoaie goale. Voiam să-mi iau casa aia cu ei. N-am pomenit aşa ceva. ehe. Ajunseseră lângă baltă.. Se lăsau stoluri-stoluri la rampă. Chemă găinile: .Mă Gheorghe.Ce-i. Sergenţii erau aproape. muiere? Se aşezase pe un scăunel şi privea groapa. Era mai bătrân şi mai ostenit. Bărbatul se gândea că iar începe treaba.. El râse numai. Peste malurile ei galbene zburau păsări. domnişoarelor. că ne-agaţă! Şi-a spart un geam. Îi cunoşteau.Na. pe urmă au început să tragă de departe. Ăl bătrân gâfâia. aşa! zise gunoierul. Pe malurile sălbatice se iviră copoii. Pe manglitori n-au mai avut de unde să-i ia. fâşâind. Dulăii alergau speriaţi spre rampă.Armonistul a ieşit repede. Se înfigeau. liberi.Când vin ăştia. că scăparăm şi de iarna asta.. Ochii îi îngheţară. Despicară frunzişul. Roti privirile şi văzu câinii.Haide mai repede. străveziu. adânc. Peste salcâmii Cuţaridei treceau brabeţii.. Erau sfârşiţi.. Paraschiv îl grăbea: . Ochii brotanilor licăreau în apa moartă. .Hai la tata. . parcă se iau după mine. netulburată. Îi văzuseră. Avea o privire limpede. Nu se schimba nimic din viaţa lui. se 242 . Sergenţii strigară după ei să se oprească. mă? Ăl bătrân mai apucă să spună: . rodeau tulpinile tari şi se fugăreau. Paraschive. parcă n-au stat la casă de om. Îşi ţinea mâinile în buzunare. tată. ia tu banii ăştia. ştii tu. A simţit codoşul. de-abia te mişti! Au coborât drumul rampei. .

numai el şi cu Aglaia nu se clintiseră de la rampă. acolo-şi aşteptau moartea.. Să se fi sculat morţii. unii nu mai erau. Câmpul Cuţaridei se umpluse de lume. se mai deschiseseră câteva prăvălii.. trece spărgătorul de lemne.Ti se pare. tu nu-l auzi? Bărbatul ascultă puţin şi spuse dând din umeri: . creşte iarba.. să fure nişte mături? Nu mai apucase să strângă bani să-şi ridice şi el o casă. s-ar fi rătăcit prin mahala.Grigore. Nu mai aveai loc. dădea târcoale avutului primăriei. rece şi înaltă. Noaptea de primăvară.. Se tăiaseră străzi noi. pe care-l păzea. Cine să vie aici. --------------- 243 .scula cu noaptea în cap. îşi aprinsei toate stelele Aglaia tot mai bodogănea: .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful