You are on page 1of 5

Mitul euro-peşterii: prea mult popor, pană de elită

Una dintre victimele Războiului Rece a fost şi Jean-Jacques Rousseau. Îmbrăţişat selectiv drept “părinte fondator” în Estul spartan -stalinist, unde naţiunile erau sacrificate pe altarul comunismului ca formă de religie civilă si deci de patriotism luminat/modernizator, denunţat en-gros în Vest de J.L. Talmon drept “protototalitar”, încadrat de Louis J. Halle în triada malefică a “ideologilor”, alături de Hobbes şi de Marx, Rousseau a suferit public cel mai mult în mâinile lui Paul Johnson, laburist convertit la neoconservatorism. Ca socialist, Johnson l-a atacat pe Ian Fleming, ca neoconservator, pe Rousseau. Ar fi fost cu adevărat iconoclast dacă proceda invers. În populara sa carte Intellectuals (1988; ed. româneasca Humanitas, 2006), Johnson îl descrie pe Rousseau drept un “nebun”, drept prototipul intelectualului modern care nu trăieşte ceea ce predică. Cartea lui Johnson e, cu toata frivolitatea ei, folositoare ca fabulă amară pe tema ipocriziei intelectualilor. Dar situarea lui Rousseau la rădăcina arborelui genealogic ale carui fructe au otră vit modernitatea mi se pare o nedreptate. O nedreptate care dovedeşte ceva. Johnson porneşte de la ideea că, în secolul al optsprezecelea, intelectualii au devenit, pe fondul secularizării, noii pontifi ai Europei. Mişcându -se cu agilitate printre romanticele, sau doar jalnicele, “ruinuri” ale creştinătăţii apusene, scuturaţi de orice fidelitate faţă de înţelepciunea trecutului, faţă de tradiţie, faţă de riâduiala deja existentă, predicând catehismul drepturilor omului şi evanghelia viitorului, intelectuali i sunt, în viziunea lui Johnson, nişte impostori. Şi asta deoarece, refuzând tradiţia, intelectualii refuză orice standard obiectiv după care ar putea fi judecaţi. Pretinzând că luptă împotriva ignoranţei, abuzurilor şi despotismului societăţii tradiţional -patriarhale, că, adică, reformează din temelii societatea, intelectualii reformulează de fapt temeiurile teologico -politice ale cetăţii, adică tocmai criteriile după care ar putea fi evaluaţi şi traşi la răspundere. Dar, deîndată ce refuză să fie doar păstrătorul sau transmiţătorul principiilor vieţii sociale pentru a deveni autorul unui “contract social”, impus cu forţa de statul “totalitar” sau prin mituirea şi coruperea cetăţenilor de statul “dădacă”, “intelectualul” se transformă în sacerdot al autoreferenţialităţii, într-un apologet egotist şi un veşnic trişor axiologic. “Înţelepciunea colectivă a trecutului, moştenirea tradiţiei, codurile prescriptive rezultate din experienţe ancestrale” pot fi, notează Johnson, “urmate selectiv sau respinse în

Rousseau devine aproape la fel de “fascist” ca Eminescu sub pana unor politologi neoconservatori de pe la noi. dacă mărturisirea îi e de multe ori compromisă de egotism şi penitenţa îi poate fi suspectată de masochism. dacă luciditatea îi e. Rousseau. nu-ţi vine să-i iei drept o bandă de şarlatani. fiindcă doar eu nu vă mint? Unul spune că nu exista corpuri şi că totul e do ar o închipuire. în conformitate cu propriile sale principii.totalitate” de către intelectual. Altul. poate fi socotit protopărintele intelectualilor stângişti moderni şi un ideolog “totalitar”. dusă până în pragul vertijului nietzschean (Nietzsche însuşi fiind. Scrisul lui Rousseau are un potenţial conservator ignorat în România. limbaje. O. departe de a fi progenitorul intelectualilor moderni. Dar. dacă imitatio Christi devine la Rousseau de multe ori doar un “Jesus complex”. Rousseau a fost primul mare critic al intelectualilor. ci mai degrabă dacă are talent”. mai degrabă încurajând anumite structuri sociale. nu vă înşelaţi. dupa ce conformismul generalizat al vremii lui astfel: “Astăzi [. se vor purta cu toţii în exact acelaşi fel. un gânditor care. necazul cu Rousseau e că a căzut pe mâna unor “intelectuali” cu misie. Dacă creştinismul său e idiosincratic. de vreme ce a denunţat sofisticarea urbană. a criticat. unde o generaţie spontanee de ideologi neoliberali a îmbrăţişat orbeşte cele mai obosite clişee ale Războiului Rece şi l-a citit pe Rousseau în cheie "totalitară". mari filosofi! De ce nu va ţineţi aceste folositoare lecţii pentru prietenii şi copiii voştri? Voi aţi culege repede ce aţi semanat. Rousseau nota că lumea se comportă de parcă "am avea un surplus de ţărani şi ne -am teme de o pană de filosofi". deseori. misia e lichidarea simbolică a adversarilor neoliberalismului. al ateilor. Unul spune că nu exista virtuţi şi vicii şi că binele şi răul moral sunt doar iluzii. “Nu mai întrebăm dacă un om are caracter. De fapt. Primul intelectual de acest fel a fost.] manierele noastre se află sub stăpânirea unui conformism dezgustător şi amăgitor: toate minţile par să fi fost turnate după acelaşi tipar ]…[ Nu mai îndrăznim să apărem aşa cum suntem cu adevărat şi." Discutând atitudinea dispreţuitoare a "intelectualilor" faţă de omul obişnuit. pretinde Johnson. În cazul lui Johnson. Altul. fiecare strigând din colţul lui de piaţă publică: veniţi la mine. al “luminaţilor” şi “iluminatilor” de tot felul. că nu există altă substanţă decât materia şi nici un alt Dumnezeu decât lumea. şi a pierdut multe din cauză că a criticat. oamenii care formeaza turma numită «societate». scria Rousseau. ca pe "cel mai sinistru şi cel . prin reforme politice. răul ascuns în ascensiunea tipului de intelectual descris dezaprobator de Johnson.. Sub pana lui Johnson. întreabă Rousseau: "Ce conţin scrierile acestor faimoşi filosofi? Care sunt lecţiile pe care ni le dau aceşti prieteni ai înţelepciunii? Ascultându -i. sub presiunea acestei constrângeri continue. lucru luat în considerare de studiile dedicate lui Rousseau de un Allan Bloom sau de un Graeme Garrard. cosmopolitanismul şi individualismul “capitalist”. după cum îi dictează acestuia interesele şi ideea că are dreptul “să răstoarne întreaga ordine” şi că întreaga lume poate fi refăcută.. găsindu-se cu toţii în aceleaşi circumstanţe. că oamenii sunt lupi şi că se pot devora cu conştiinţa împăcată. mai degrabă acuzând decât aprobând ingineriile sociale ale "experţilor" şi îndoctrinarea practicată de sistemul educaţional. iar noi nu ar trebui să ne mai temem mereu că veti face din prietenii şi copiii noştri discipoli de-ai vostri". valori şi moduri de viaţă confirmate istoric decât abstracţiunile scoase din pălăria "think-tank"-urilor. cultura. Dacă rândurile de mai sus vă sună mai degrabă conservator decât "comunist". De fapt. ca şi Kant. ca şi în cazul lui Eminescu. biografia şi bibliografia lui Rousseau ni-l arată ca pe un om care a văzut. un devorator al scrierilor lui Rousseau). al ideologilor.

ci doar celebrată ca "div ersitate". Rousseau nu poate fi considerat un "inamic al libertăţii". sau un Rousseau (neo)conservator. De aceea. în inflaţia de semne fără acoperire ontologică. Şi totuşi. ajung chiar să-şi iubească lanţurile. Mads Qvortrup). economist ale cărui premise rousseauiste. "umbre" ale adevărului. ignoranţa. ci în negustoria de "opinii". cel mai sagace critic al "despotismului soft" al "elitelor". "elita". tiranie. din punct de vedere educaţional. mai ales dacă o pu nem în contextul întregii opere a lui Rousseau şi al platonismului ei subiacent. Platon descrie un grup de oameni legaţi de pereţii unei pesteri cu lanţuri la gât şi la picioare astfel încât "să-şi ţină capul nemişcat întreaga lor viaţă". 2007). al intelectualilor siluitori de realitate descrişi de Johnson în cartea sa. Paul Rahe). prizonierii ajung să creadă că acele umbre sunt chiar realitatea. devin nişte "sclavi fericiţi". de cenzură. În acest mit. Astfel. în acest caz. nu au nimic în comun cu ceea ce sustin adepţii capitalismului financiar şi globalismului corporat multicultural de astazi (Pierre Force). În slujba despotului se află "proiecţioniştii" umbrelor. un Rousseau precursor şi inspirator al prudenţei constituţionale. Din contra. în afară de ungherele igrasioase în care istoriografia a stat la ora lui Lester Crocker sau Jacob Talmon. Renato Galliani. fidel Genevei. scos la lumină de David Lay Williams (ucenic al lui Patrick Riley şi al lui T. se întorc să-şi elibereze semenii înlănţuiţi.K. dupa cum am spus. Lanţurile de care vorbeşte Rousseau sunt lanţurile a ceea ce Platon considera a fi. tirania politică e legata de minciună. lectura lui Rousseau s-a diversificat în ultimele decenii. În timp. refuză mâna întinsă de cei care. iluzii. pe bună dreptate. după ce au evadat spre lumină. în contextul paradigmei capitalist seculare în care funcţionăm. "opinii". ce se cere) în legatura cu orice. la umbrele proiectate pe peretele din faţa lor. Justiţia ar fi. şi luptând pentru restabilirea "libertăţilor ş i drepturilor burghezilor" din acea republică (Helena Rosenblatt). s-a redescoperit un Rousseau partizan al "ideologiei nobiliare" (Gordon H. Negarea de către filosofi a acestei ordini . Williams observă.mai formidabil inamic al libertăţii din întreaga istorie a lumii moderne" ( apud Isaiah Berlin). afimaţia sa conform căreia "omul s-a născut liber dar e pretutindeni în lanţuri" e mai folositoare "libertăţilor şi drepturilor (mic-)burgheze" ca oricând. Seung) în excelenta monografie Rousseau's Platonic Enlightenment(Pennsylvania State University Press. Ca şi Platon. ca şi la Platon. oraşul său natal. de încercarea de a contraface adevărul. un Rousseau ale cărui scrieri au avut o influenţă profundă asupra teoriilor lui Adam Smith. la Rousseau. o paradigmă în interiorul căreia speculaţia dogmatică nu poate fi niciodată combătuta ca "erezie". Prizonierii nu pot privi decât drept înainte. sau prin care ideologi de închiriat îl citează pe Hayek/Marx/Arendt/Toma d'Aquino (mă rog. Toate aceste lecturi mă îndreptăţesc să afirm că. aparenţe. a banilor fără acoperire în aur. civic-republicane. Rousseau nu poate fi considerat părintele ideologilor. iar din punct de vedere politic. Rousseau credea în existenţa unei ordini transcendente. în înmulţirea umbrelor de pe pereţii peşterii. al sistemului de "checks and balances" pus in mişcare cu atât de mult succes de Constituţia americană (Willmoore Kendall. că "lanţurile" de care vorbeşte Rousseau sunt luate din panoplia platoniciană. Roger Barny). mai precis din chiar mitul peşterii. Mergind înapoi la surse. filosofii de curte şi de sistem. un Rousseau patriot. adică pe cei interesaţi nu în căutarea şi asumarea adevărului. al culturii manipulării şi veşnicei invenţii de sine şi de alţii generate de societăţile dezrădăcinate (Allan Bloom. De a semenea. din punct de vedere metafizic. McNeil. revenirea la această ordine. Pentru că Rousseau atacă "sofisti" (asa îi şi numeşte pe intelectualii de curte ai vremii sale).

Aşadar. Pentru Rousseau. codată) nu poate fi folosită pentru apărarea rânduielii. cât şi tirania plebiscitară. Rousseau respinge esoterismul elitelor. "tinereţea fără disciplină". Deşi platonician. etica machiaveliană a lui virtu. ca filosof pentru care libertatea e legată indisolubil de dreptate pentru că e legată de ordinea în care libertatea noastra are sens şi realitate. după cum arată Williams. considera că. şi deci beneficiarii unor libertăţi. Rousseau nota că elitele a -morale. înţelegem de ce Rousseau nu a fost niciodată pe placul păpuşarilor. "femeile fără morală". convenţionale. folosesc un dublu standard şi că acest dublu standard e produsul trufiei.transcendente. Observând că esoterismul e "o doctrină fatală care desfide raţiunea şi adevărul" şi care "îşi are originea în orgoliu". "odată distruse simţul datoriei şi patriotismul". neîngăduite "vulgului". ideea de "filosof rege". Orice rege şi orice popor care se abat de la criteriul dreptăţii devin tiranici. spre deosebire de Platon.. măsluirea criteriilor. Rousseau. doctrina esoterică a tuturor intereselor lor. “pentru a fi liberi”. Va fi o societate în care. Rousseau respinge atât tirania minorităţii. Încercând să preîntimpine orice tentativă de justificare a doctrinei şi practicii dublului standard. trebuie să ne facem “sclavi” ai “dreptăţii”. "regii fără lege". împinsă până la fanatism" şi în care va predomina "libertinajul neruşinat".] nu ajută cu nimic la apărare şi e bună doar pentru atac”. ci şi omul “despătimit”. E chiar esenţa umanităţii” (Williams). "oamenii fără nici un Dumnezeu". ajutaţi de vocea conştiinţei şi de o educaţie în acord cu valorile perene. Rousseau scria: "Această moralitate secreta şi crudă. iluziilor şi decepţiei” pentru a ne asuma “lanţurile” a ceea ce el numea “natură şi ordine” . la o societate în care "oamenii vor fi nutriţi încă de mici cu o impietate intolerantă. predicarea "valorilor" slabe. Ca orice creştin (deşi un creştin a-liturgic). Rousseau cheamă la scuturarea de lanţurile “sclaviei. care pretind că “scopul scuză mijloacele”. ideologice şi lanţurile propriei noastre corupţii. Înteles astfel. Astfel. În acest sens. pretenţia "experţilor" de a fi depozitarii unor "adevăruri". ale patimilor noastre. care susţinea că doar "elita" are acces la adevăr. nu va mai exista nici o alta "legatură socială în afara fricii". Între a fi un “sclav fericit” şi a fi “robul lui Dumnezeu” e o diferenţă pe care Rousseau a recunoscut -o când a scris că. deşi sceptic în privinţa posibilităţii practice de a "elibera" din "lanţuri" întreaga omenire. creştinismul lui Rousseau joacă un rol important în viziunea sa ontologico-politică. după cum avertiza Rousseau. . care e singura pe care au practicat-o cu succes [. ci doar la distrugerea ei. “Omul natural” al lui Rousseau nu e doar omul “deparazitat” de bruiajul epistemologic al culturii mercenare. duce. Rousseau mai observa şi că o astfel de doctrină (esoterică. căreia toate celelalte (exoterice) îi slujesc drept mască. confirmiste.limitele propriei noastre firi create după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu am putea spune noi.. Ca atare. Rousseau ne reaminteşte că avem drepturi politice doar în măsura în care recunoaştem că avem îndatoriri fireşti. toţi oamenii pot rupe aceste lanţuri politico-epistemice. Nu e nici un element contingent al naturii umane. ca pentru orice creştin: “libertatea nu e o comoditate care poate fi negociată. Lanţurile d e care vorbeşte Rousseau sunt lanţurile politice. ca filosof al libertăţii.

duplicitar. adevaratul progenitor al decazutei dinastii a “intelectualilor” ideologi. Trăim într-o EUro-peşteră. Ca atare.ca . primul mare creator de “reţea” activistă pe care o folosea pentru a -şi prigoni şi cenzura adversarii de idei. pe sclavii tiranului sclav al propriilor patimi. Dar. În acest sens. primul spirit “UEuropean”. vom reuşi chiar să percepem. Voltaire a fost un apologet al paradigmei economice a luxului şi egoismului. Voltaire e bun deoarece. Şi păpuşarii ne induc ideea că avem un surplus de ţărani şi un deficit de filosofi. chipul Cancelarului. în filigranul irealităţii noastre de zi cu zi. un excedent de norod (vreo 8 milioane) şi o pană de “elită”. slugarnic cu cei puternici şi mişel cu oamenii obişnuiţi (ale căror cauze le îmbrăţişa doar dacă le putea instrumentaliza în favoarea lui şi în defavoarea creştinismului). a adulmecat dincotro bate vântul. toate graficele proiectate pe pereţii EUro-peşterii. holog rama care ne garantează că toate iluziile. Şi “sistemul” are întotdeauna un loc în panteon pentru oportuniştii utili. că toate minciunile cu care suntem obligaţi să ne hrănim sunt perfect autentice. primul “intelectual” dedicat distrugerii creştinismului. primul scriitor care a facut avere din duplicitatea sa. Voltaire a fost. Dacă ne ţinem capul regulamentar drept şi ochii regulamentar aţintiţi în aceeaşi direcţie.blogspot. un ipocrit persecutor al Europei creştine. scria Rousseau. un susţinător al lui homo oeconomicus. primul om “civilizat” care îşi ataca preopinenţii cu acuzaţia de “fanatism”. Se pare că a murit de o supradoză de opium. Şi. Voltaire a fost primul “tovarăş de drum” modern. dacă de la halucinogenele stângii la antidepresantele “dreptei” faimoasa legatură dintre i ntelectuali şi stupefiante ne face să ne îndoim de legatura dintre “intelectuali” şi realitate. spre deosebire de Rousseau. Principalul inamic şi persecutor al lui Rousseau a fost Voltaire. într-un fel.“Adevăratul sclav e omul care face rău”. necinstita alianţă dintre intelectualii care corup criteriile şi despotul dedat plăcerilor poate fi descrisă ca o cârdăşie între beţia de putere şi beţia la putere. Autor: Mircea Platon sursa: focuriinnoapte. oricât de mârşavă i -ar fi fost bio-bibliografia. şi primul “intelectual” care îşi liniştea conştiinţa încarcată drogându -se. Aşa ne spun toate rapoartele. deşi dilematic. Rousseau i -a combătut pe “intelectualii” corupţi. primul mare linguşitor al prinţilor şi apologet al “despoţilor luminaţi “. De aceea. pe complicii “sistemului”.