You are on page 1of 3

Autoeducatia

Ideea necesităţii de a învăţa în permanenţă, de autoinstruire şi autoeducare este confirmată din cele mai vechi timpuri, fiind întâlnită încă din antichitate la greci şi romani, iar mai târziu scrisă în Coran de către arabi ca obligaţie religioasă. Proverbele populare, precum ,,Omul toată viaţa învaţă”, maximele latineşti:,,Ne discere cessa”(,,Nu înceta să înveţi”) ori cugetările celebre: ,,Tota vita schola est”.,Întreaga viaţă este o şcoală”(J.A.Comenius) atestă universalitatea şi existenţa milenară a conceptului. Cuvântul ,,autoeducaţie”, provenit din grecescul ,,autos”(,,însuşi”) şi latinescul ,,educatio”(,,educaţie”) este o activitate pe care orice individ o desfăşoară conştient pentru formarea sau desăvârşirea propriei persoane. El este atât subiect cât şi obiect al educaţiei, asupra lui aplicandu-se toate influenţele. Autoeducaţia presupune autocunoaştere, autostăpânire, autoconducere. A învăţa să înveţi şi a dori să te perfecţionezi continuu sunt cerinţe ale educaţiei permanente, prin care omul contemporan învaţă să fie el însuşi, receptiv la schimbări, capabil să le anticipeze şi să se adapteze la ele, oferindu-se ca participant la progresul social prin autonomia sa intelectuală şi moral -civică. Pentru secolul nostru, instruirea continuă şi implicit autoinstruirea au devenit cerinţe fundamentale ale societăţii, determinate de creşterea exponenţială a informaţiilor şi de uzura accelerată a acestora, de mobilitatea profesiilor, de progresele extraordinare ale ştiinţei, tehnicii, tehnologiei şi mijloacelor de informaţie, de dinamismul vieţii economice şi sociale, de democratizarea învăţământului, de creşterea nivelului de aspiraţie spre cultură şi educaţie, de folosirea cât mai plăcută şi utilă a timpului liber. Omul care doreşte să se autoeduce permanent, îşi formează personalitatea echilibrat, poate identifica şi folosi sursele de informaţie, participă la dezvoltarea societăţii şi la educarea celorlalţi membri ai colectivităţii din care face parte.Nicolae

în aceeaşi măsură este capabilă să-şi aplice un program raţional de autoeducaţie.. aspiraţiile şi concepţia proprie despre viaţă. un ideal propriu. iar pe de altă parte se integrează în educaţia permanentă sporindu-i eficienţa. 3 Actul educativ şi cel autoeducativ sunt călăuzite de scop.Învăţat e omul care se învaţă necontenit pe sine şi învaţă necontenit pe alţii. îndreptată spre perfecţionarea comportamentului. insistând asupra acţinilor prin care omul se autoeducă.Iorga susţinea că: . participând astfel la propria sa formare şi dezvoltare. Un adevărat proces de educaţie trebuie să servească. în primul caz acesta fiind stabilit de societate. Autoeducaţia devine posibilă la vârsta adolescenţei. este un act de autoeducaţie. pe tehnicile de învăţare eficientă. să stimuleze autoeducaţia. În acelaşi timp autoeducaţia favorizează asimilarea influenţelor venite din afară prin educaţie. le interiorizează. aceasta fiind socotită ca un înalt nivel de dezvoltare a copilului sau individului. să pregătească. pe folosirea unui stil didactic integrat. în acord însă cu cerinţele sociale. deoarece tânărul îşi proiectează în viitor propria persoană. Ea este într-un anumit sens şi un indiciu al rezultatului instruirii. în şcoală trebuie să se transmită elevilor bazele şi metodele autoformării. pe creşterea efortului de învăţare al elevilor şi pe formarea capacităţii de autoevaluare. . Orice acţiune conştientă. Ea trebuie să pună accent pe folosirea pe scară largă a metodelor activ participative. şcoala este o etapă iniţială a educaţiei permanente. În măsura în care o persoană are o concepţie mai bine(clar) conturată despre lume şi viaţă. El este aici mai accentuat fiind în conformitate cu năzuinţele. Ca urmare. o atitudine personală faţă de sistemul social de valori. iar în al doilea caz este stabilit de subiectul însuşi. El meditează asupra celor învăţate şi dispunând de un mod propriu de apreciere a valorilor socio-culturale.” În acest scop. formându-şi idealul în viaţă.

El va ajunge la autocunoaştere..Omul se cunoaşte pe sine în mod mijlocit.Deoarece nu vine pe lume cu o oglindă în mână. al relaţiilor sale cu alţii. Marx spunea: . omul se oglindeşte mai întâi în alt om”. prin intermediul actelor sale de conduită. al prestaţiilor personale. . raportându-se şi comparându-se necontenit cu alţii.