You are on page 1of 88

LECT.DR.

ILEANA POPOVICI

DIDACTICA EDUCAŢIE FIZICE

CUPRINS
I. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND FINALITĂŢILE EDUCAŢIEI PSIHOMOTRICE ŞI ALE EDUCAŢIEI FIZICE, LA NIVELUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREŞCOLAR ŞI PRIMAR II. PARTICULARITĂŢI ALE DEZVOLTĂRII MORFO-FUNCŢIONALE ŞI PSIHICE ALE COPIILOR DIN CICLUL PREŞCOLAR ŞI PRIMAR III. PRINCIPIILE DIDACTICE ŞI MIJLOACELE UTILIZATE ÎN EDUCAŢIE FIZICĂ IV. EDUCAŢIA PSIHOMOTRICĂ ÎN CICLUL PREŞCOLAR V. CONCEPTUL DE EDUCAŢIE FIZICĂ ÎN ŞCOALA PRIMARĂ VI. DESIGN-UL INSTRUCŢIONAL ÎN ACTIVITATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ VII. EVALUAREA ÎN EDUCAŢIE FIZICĂ (CICLUL PREŞCOLAR ŞI PRIMAR) VIII. SPECIFICUL PRACTICĂRII EXERCIŢIILOR FIZICE DE CĂTRE ELEVII CU CERINŢE EDUCATIVE SPECIALE

SCOPUL UNITĂŢII DE CURS: familiarizarea cu noţiunile teoretice fundamentale ale educaţiei fizice la nivel primar şi preşcolar şi formarea unor abilităţi practico-metodice necesare în procesul instructiveducativ. OBIECTIVE  să opereze cu elementele fundamentale ale educaţiei psihomotrice şi fizice  să argumenteze logic rolul şi locul exerciţiului fizic şi al jocului dinamic în dezvoltarea fizică şi psihosocială a copilului  să descrie particularităţile morfo-funcţionale şi psihice ale copiilor preşcolari şi şcolari  să utilizeze într-o manieră cât mai variată mijloacele educaţiei fizice  să exerseze actul proiectării didactice prin elaborarea unor proiecte corespunzătoare fiecărui ciclu vizat (preşcolar şi primar)  să dobândească o serie de abilităţi practice şi de cunoştinţe metodice de specialitate  să utilizeze terminologia specifică şi să se exprime corect şi coerent, oral şi în scris EVALUARE Evaluare finală (examen scris) Evaluare pe parcurs (teme obligatorii) * pentru fiecare formă de evaluare, trebuie obţinută minimum nota cinci Formula notei finale 50% 50%

Evaluarea finală se va realiza prin examen scris, la sfârşitul semestrului, subiectele fiind selectate din conţinutul unităţii de curs şi va reprezenta 50% din nota finală. Evaluarea pe parcurs: realizarea celor trei teme obligatorii şi predarea lor la o dată stabilită în cadrul tutorialelor - 50% din nota finală. Fiecare temă va fi notată pe o scală de la 1 la 10, iar media va fi luată în considerare în calculul notei finale. TEMA OBLIGATORIE NR. 1 Demonstraţi funcţiile metodei exersării în situaţii didactice concrete. TEMA OBLIGATORIE NR. 2 a. Descrieţi trei jocuri de mişcare (altele decât cele prezentate în curs): unul pentru dezvoltarea vitezei, unul pentru consolidarea deprinderii de a sări şi unul pentru consolidarea deprinderii de a alerga, specifice ciclului preşcolar. b. Prezentaţi un joc sau un parcurs aplicativ adecvat dezvoltării calităţilor motrice combinate, pentru ciclul primar (de exemplu, viteză şi îndemânare). TEMA OBLIGATORIE NR. 3 Elaboraţi individual un proiect de activitate pentru învăţământul preşcolar şi un proiect de lecţie pentru învăţământul primar, specifice domeniului educaţiei fizice, raportându-vă la un anumit tip de lecţie (la alegere).

DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE
 

I. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND FINALITĂŢILE EDUCAŢIEI PSIHOMOTRICE ŞI ALE EDUCAŢIEI FIZICE, LA NIVELUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREŞCOLAR ŞI PRIMAR
I.1. IMPORTANŢA EDUCAŢIEI FIZICE PENTRU DEZVOLTAREA COPILULUI Concepţia modernă privind educaţia fizică are la bază ideea că aceasta este parte integrantă a educaţiei generale, în şcolile de toate gradele, răspunzând următoarelor nevoi fundamentale ale copiilor:     de influenţare a proceselor de creştere şi de dezvoltare; de formare a unei capacităţi motrice optime; de a primi laude, aprecieri şi recunoaştere socială;

de acţiune şi integrare în cadrul unui grup. Vârsta preşcolarităţii este considerată a fi cea mai importantă pentru achiziţionarea unor deprinderi, a unor cunoştinţe şi stabilirea unor atitudini care să funcţioneze pe parcursul întregii vieţi. Practic, educaţia începe în familie. Este vorba de un context educaţional în care copilul asimilează tot ceea ce îi poate fi util, fără a fi obligat să acţioneze într-un context autoritar, formal. Copilul are nevoie în primul rând, de stimulare intelectuală, realizată cu ajutorul unor obiecte specifice, dar şi prin intermediul părintelui, care participă la toate investigaţiile şi „descoperirile” copilului. Părintele trebuie să-şi respecte copilul, asigurându-i securitatea fizică şi psihologică, dar şi suportul afectiv de care acesta are nevoie. Analizând dezvoltarea copilului, observăm că procesul de maturizare se manifestă pe mai multe direcţii, printre care şi cea fizică – considerată a fi domeniul cel mai vizibil la această vârstă. În această perioadă, copilul devine capabil de a iniţia foarte multe acţiuni (merge, aleargă, sare, aruncă şi prinde, manipulează obiecte, se caţără etc.), responsabile de stimularea musculaturii organismului său (atât musculatura grosieră, cât şi cea fină). Toate aceste deprinderi pe care copilul le achiziţionează, nu se dezvoltă în mod egal. Fiecare copil este o fiinţă unică şi are ritmul său propriu de dezvoltare, astfel încât orice comparaţie realizată între copii de aceeaşi vârstă este inadecvată şi nestimulativă. Adultul trebuie să observe toate „neîndemânările” copilului şi să intervină atunci când situaţia o impune, fără a apela la reproşuri şi a creea copilului o serie de frustrări. Un rol specific în dezvoltarea preşcolarilor îl are educaţia fizică, care încearcă să realizeze un echilibru funcţional între toate componentele personalităţii. Scopul educaţiei fizice la nivel preşcolar nu este limitat doar la dezvoltarea motrică a copilului, ci dimpotrivă, este orientat către o dezvoltare integrală a personalităţii. Perioada copilăriei este caracterizată de o dezvoltare intensă a organismului, de întărirea organelor şi a ţesuturilor. Din acest considerent, educaţia fizică reprezintă un instrument foarte important care influenţează întreaga dezvoltare a organismului copilului. Mai mult decât atât, călirea organismului,
  211

ILEANA POPOVICI
 

 

dezvoltarea psihomotrică pot asigura premisele necesare întăririi stării de sănătate a copiilor, dar şi creşterea randamentului lor în diverse activităţi. Nu în ultimul rând, variatele activităţi de educaţie fizică desfăşurate în grădiniţă oferă un context optim de conturare şi dezvoltare a trăsăturilor morale. În şcoala primară, educaţia fizică este un instrument al educaţiei generale, care utilizează exerciţiul fizic drept mijloc principal în vederea dezvoltării calităţilor fizice şi a capacităţilor motrice ale elevilor. Însă, influenţele sale nu sunt strict limitate doar la dimensiunea fizică, efecte favorabile regăsindu-se şi în componentele intelectuală, afectivă şi moral-volitivă. În general, interesul copiilor pentru mişcare este foarte mare în perioada ciclului primar, dorinţa lor de exersare şi efort fizic având la bază cauze de ordin fiziologic. Educaţia fizică în şcoala primară are ca obiectiv principal influenţarea dezvoltării corecte şi armonioase a organismului, îmbunătăţirea şi menţinerea stării de sănătate a elevilor, creşterea capacităţii de muncă. Sănătatea, rezistenţa organismului, normala activitate a organelor şi funcţiilor vitale constituie, la această vârstă, premise importante pentru formarea şi dezvoltarea complexă a personalităţii elevului, suportul necesar pentru organizarea cu mai multă eficienţă a procesului instructiv–educativ în şcoală. De asemenea, prin educaţie fizică se realizează echilibrarea solicitărilor de natură intelectuală cu cele psihomotrice şi ludice, ceea ce reprezintă un aspect deosebit de important pentru organizarea activităţilor didactice specifice elevilor cu vârsta cuprinsă între 6/7 şi 10/11 ani. Datorită caracterului practic, propriu organizării procesului instructiv-educativ la această disciplină, lecţia de educaţie fizică antrenează elevul în acţiune ca participant activ, favorizând exersarea deprinderilor şi a obişnuinţelor, iar pe de altă parte, mărirea ariei senzaţiilor, percepţiilor, a reprezentărilor spaţiale şi temporale, dezvoltarea spiritului de observaţie şi imaginaţie. Formarea relaţiilor de grup, ca şi influenţarea unor trăsături ale personalităţii, constituie obiective instructiv–educative cu importante valenţe sociale, care sunt foarte mult favorizate şi în cadrul activităţii de educaţie fizică la clasele I–IV. Vârsta preşcolarului şi a şcolarului mic reprezintă o perioadă optimă dezvoltării fizice, fiind necesar a se acţiona cât mai adecvat pentru a se valorifica la maximum potenţialul motric de care acesta dispune. Totuşi, una dintre problemele actuale o reprezintă interesul tot mai scăzut al copiilor pentru mişcare, prin apariţia unor noi forme de canalizare a energiei fizice şi a celei psihice, pe care unii părinţi le acceptă şi le susţin. O altă posibilă explicaţie ar fi marginalizarea orelor de educaţie fizică în cadrul curriculumului din învăţământul obligatoriu. Totuşi, trebuie să acţionăm astfel încât să nu ajungem a ne îndepărta prea mult de idealul educaţional al Greciei Antice, care îmbina armonios corpul cu dimensiunea intelectuală. În contextul acestor realităţi, profesorului de educaţie fizică/învăţătorului/educatorului îi revine dificila misiune de a adopta faţă de copii un comportament empatic, oferindu-le posibilitatea de a se destinde, de a se juca în mod organizat, de a se întrece în concursuri individuale sau pe echipe, în vederea atingerii obiectivelor propuse.

212  

angajând preşcolarii. a propriei identităţi. ca experienţe autonome de învăţare. forţă. fapt ce a determinat în mod implicit. abilităţile motorii şi de manipulare de fineţe.DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE   Indiferenţa sau chiar respingerea necesităţii de practicare zilnică a exerciţiilor fizice nu poate fi considerată o atitudine normală. Toate aceste domenii se găsesc într-o relaţie de interdependenţă. pp. care a intrat în vigoare în anul 2008. s-a realizat structurarea şi reconsiderarea Curriculumului pentru învăţământul preşcolar (3-6/7 ani). socială şi fizică a fiecărui copil în parte şi are în vedere atingerea următoarelor finalităţi ale educaţiei timpurii (Curriculum pentru învăţământul preşcolar 3-6/7 ani. deprinderi. din perspectiva tuturor tipurilor semnificative de rezultate de învăţare. Activităţile prin care preşcolarii pot fi puşi în contact cu acest domeniu sunt activităţile care implică mişcare corporală. Încurajarea explorărilor. capacităţi. deprinderi şi atitudini necesare acestuia la intrarea în şcoală şi pe tot parcursul vieţii. ca şi activităţile care pot avea drept rezultat o mai bună supleţe.  Dezvoltarea capacităţii de a interacţiona cu alţi copii. integrală şi armonioasă a personalităţii copilului. Domeniul socio-uman. precum criza financiară actuală. culpabilizând societatea românească sau căutând motive diferite. Prezentul curriculum prezintă o abordare sistemică. prin valorificarea simultană a elementelor biologice şi a celor psihice. destinate să promoveze şi să stimuleze dezvoltarea intelectuală. 7-8):  Dezvoltarea liberă. Domeniul psihomotric. prin formarea capacităţii de a învăţa. Domeniul psihomotric se centrează pe coordonarea şi controlul mişcărilor. a exerciţiilor. 2008. rezistenţă sau ţinută. Educaţia timpurie – prima treaptă a educaţiei formale – asigură intrarea copilului în sistemul de învăţământ obligatoriu (în jurul vârstei de 6 ani). a încercărilor şi a experimentărilor. sprijinind formarea autonomă şi creativă a acestuia. Programa şcolară cuprinde toate activităţile existente în interiorul structurii organizaţionale a grădiniţei de copii. a autonomiei şi dezvoltarea unei imagini de sine pozitive. în cât mai multe domenii experenţiale (Domeniul lingvistic şi literar. România a creeat un context favorabil introducerii conceptului de educaţie timpurie (de la naştere la 6/7 ani). de căre fiecare copil. DEZVOLTAREA PSIHOMOTRICĂ ÎN CONTEXTUL CURRICULUM-ULUI PENTRU EDUCAŢIA TIMPURIE A PREŞCOLARI COPIILOR Având la bază o serie de studii recente privind problematica educaţiei timpurii la nivel mondial. ca şi elemente de cunoaştere. I. educaţia fizică realizată la nivel preşcolar şi primar urmăreşte realizarea unei armonii. având ca obiect abilităţi psihomotorii.  Sprijinirea copilului în achiziţionarea de cunoştinţe. mobilitatea generală şi rezistenţa fizică. atitudini şi conduite noi. afectivă. prin experienţe de învăţare.   213 . competiţii între indivizi sau grupuri.  Descoperirea. Concluzionând. în funcţie de ritmul propriu şi de trebuinţele sale. cu adulţii şi cu mediul pentru a dobândi cunoştinţe. Domeniul estetic şi creativ). asigurând curriculum-ului o unitate permanentă. revizuirea curriculară.2. de anatomia şi fiziologia omului. Domeniul ştiinţelor. legate mai ales. a unui echilibru psihofizic.

sărituri.  Să-şi formeze o ţinută corporală corectă (în poziţia stând. rostogoliri.  Să fie apt să utilizeze deprinderile motrice însuşite în diferite contexte.  Controlul postural. Obiective de referinţă  Să fie capabil să execute mişcări motrice de bază: mers. spirit de echipă.  Să manifeste în timpul activităţii atitudini de cooperare. Stimularea calităţilor intelectuale. prin care copilul îşi exersează motricitatea ordonată în strânsă legătură cu perceperea directă a spaţiului. durată. coordonarea statică şi echilibrul. căţărări. aşezat şi în deplasare). nu au siguranţă la mers sau merg mai târziu decât ceilalţi copii. pp.  Să cunoască şi să aplice regulile de igienă referitoare la igiena echipamentului. 36-37):    Formarea şi dezvoltarea deprinderilor motrice de bază şi utilitar-aplicative. modificare a poziţiei obiectelor.şi tridimensional. Copilul are nevoie de timp pentru a învăţa şi a înţelege ordinea cauzală a spaţiului. de voinţă şi afective în vederea aplicării independente a deprinderilor însuşite. de competiţie. iar adultul are nevoie de răbdare şi disponibilitate afectivă pentru a se implica în jocurile şi experienţele cognitiv-motorii ale copilului.  Reproducerea/repetarea mişcărilor şi a gesturilor simple care au obţinut efecte de succes. Conduitele adaptative din copilărie se caracterizează printr-o deosebită plasticitate. sentimentul de succes asupra spaţiului imediat. prezintă retard în echilibrul şi autocontrolul postural. bucuria de mişcare. Educaţia părinţilor în această fază presupune mai întâi.  Să cunoască şi să aplice regulile de igienă a efortului fizic. mânuire. înţelegerea nevoilor de manifestare a 214   . Importanţa stimulării psihomotricităţii în educaţia timpurie se poate cu siguranţă observa în cazul copiilor crescuţi în spaţii limitate la experienţe perceptiv-motrice minime: ei au întârzieri în coordonarea motorie.  Organizarea psihomotricităţii după criteriile spaţiului bi. În educaţia timpurie a psihomotricităţii devin importante următoarele aspecte:  Coordonare dinamică a motricităţii cu senzorio-perceptivitatea. fair-play. Adaptarea la solicitările şi stimulările externe devine progresiv o iniţiativă condusă de dorinţa şi elanul experimentării autonome: să perceapă direct prin atingere. Cunoaşterea deprinderilor igienico-sanitare pentru menţinerea stării de sănătate.  Să se folosească de acţiunile motrice învăţate pentru a exprima sentimente şi/sau comportamente. localizare). Pentru acest stadiu al educaţiei timpurii sunt foarte importante jocurile funcţionale şi acţiunile comune cu adulţii. pentru a răspunde la diferiţi stimuli (situaţii). distanţă.  Exersarea lateralităţii şi dominanta manualităţii.ILEANA POPOVICI     Obiective cadru specifice domeniului psihomotric (Curriculum pentru învăţământul preşcolar 36/7 ani. În strânsă legătură cu plasticitatea şi amploarea învăţării motorii se poate semnala elanul afectiv al mişcărilor proprii.  Să perceapă componentele spaţio-temporale (ritm. alergare. 2008. susţinută prin curiozitatea de învăţare şi experienţa proprie. la diferite ritmuri.

copilul construieşte. a limbajului. La vârsta de 3 ani. merge într-un cerc desenat pe podea. Abia mai târziu. se dezvoltă motricitatea fină. analiza perceptiv-motrică. să meargă echilibrat. în acord cu particularităţile sale de vârstă. Educaţia timpurie oferă deci. adună. echilibrarea proceselor de excitaţie şi inhibiţie. cu scopul de a spijini educaţia copilului ca persoană. ARIA CURRICULARĂ EDUCAŢIA FIZICĂ LA NIVELUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PRIMAR Curriculum-ul şcolar de Educaţie fizică pentru învăţământul primar (2003 . respectiv: cadre didactice-părinţi-copii. aruncat). a limbajului. mişcări echilibrate. a procesului de gândire. În preajma vârstei de 6 ani.clasele I-II. Abordarea curriculum-ului din această perspectivă globală. bazată pe o permanentă explorare şi interacţiuni variate cu materialele. La vârsta de 4 ani. se urmăreşte în principal: întărirea stării de sănătate a copiilor. dezvoltarea spiritului de observaţie. oferind condiţii care să promoveze dezvoltarea fizică. coordonare oculo-motorie relativ independentă. să sară de pe un picior pe altul şi peste un obstacol mic. Atât conţinutul şi formele de organizare. cu ceilalţi copii sau cu adulţii. are rapiditate în mişcări (găseşte prompt obiectul cerut). vizează cuprinderea tuturor aspectelor importante unei dezvoltări complete a copilului. ci şi pe o serie de capacităţi. dezvoltarea   215 . cognitive şi fizice. rupere. se doreşte ca mediul educaţional să permită copiilor o dezvoltare liberă. cognitivă. dispune de echilibru şi rapiditate în mişcări. rapiditate în mişcări. pregătirea copilului pentru şcoală şi viaţă nu trebuie să se mai axeze doar pe competenţele academice. În contextul societăţii actuale. sare într-un picior. îşi perfecţionează mişcările fine ale mâinii. 2004 clasa a III-a. exersarea memoriei. perspectivă care accentuează importanţa domeniilor de dezvoltare a acestuia. Se urmăreşte îmbogăţirea bagajului motric şi al coordonării mişcărilor pe baza analizatorilor vizuali şi auditivi. suprapune. dezvoltarea percepţiilor. copilul are un echilibrul ortostatic mai susţinut. îmbină. La 5 ani. îmbogăţirea reprezentărilor. a creativităţii. cât şi metodele activităţii cu preşcolarii sunt subordonate dezvoltării complexe a preşcolarului. Noul curriculum pentru învăţământul preşcolar promovează conceptul de dezvoltare globală a copilului. copilul are foarte multă energie. prin finalităţile sale. odată cu intrarea copilului într-un spaţiu educaţional el va fi capabil.3. dezvoltarea capacităţii de concentrare a atenţiei. preşcolarul execută cu uşurinţă sărituri. 2005 – clasa a IV-a) se centrează pe concepţia conform căreia sistemul românesc de învăţământ urmăreşte. socio-emoţională. Prin obiectivele sale specifice. merge echilibrat pe o linie trasată pe sol. dar şi cu cele individuale. are mai multă forţă şi precizie. dezvoltarea complexă a personalităţii copiilor. De asemenea. în maniere care să integreze diversele domenii. să execute cu precizie unele mişcări (apucat. deprinderi. din punct de vedere motric.DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE   copiilor ca trebuinţe de explorare prin desfacere. Activităţile de învăţare se vor desfăşura pe baza coordonării eforturilor comune ale celor trei parteneri ai procesului de predare-învăţare-evaluare. stă într-un picior (3 secunde). un program de educaţie individualizată. I. atitudini specifice dezvoltării socioemoţionale.

Executarea cu rapiditate crescută a acţiunilor comandate sau necesare la semnale vizuale. aplicativ–utilitare şi sportive elementare şi dezvoltarea calităţilor motrice aferente:    Perfecţionarea deprinderilor motrice de bază în vederea aplicării în activităţile motrice. . Depunerea unor eforturi uniforme şi variabile cu durate prelungite progresiv. în regim de organizare şi de autoorganizare.  Manifestarea dorinţei de afirmare şi a spiritului competitiv în întrecerile organizate. 2. 4. în concordanţă cu specificul mediului natural. Perfecţionarea deprinderilor aplicativ-utilitare în vederea aplicării în activităţile motrice complexe. Adoptarea unui comportament disciplinat şi respectarea regulilor de evitare a accidentelor sportive.ILEANA POPOVICI     fizică armonioasă a acestora. 5. dezvoltarea capacităţilor psihomotrice şi educarea unor trăsături de comportament favorabile activităţilor desfăşurate în echipe. Menţinerea stării optime de sănătate a elevilor şi creşterea capacităţii de adaptare a acestora la factorii de mediu:     Cunoaşterea factorilor de mediu care asigură călirea organismului. Extinderea fondului propriu de deprinderi motrice de bază. auditive şi tactile. Dezvoltarea forţei generale şi segmentare. Practicarea independentă a exerciţiilor fizice. 3. Armonizarea propriei dezvoltări fizice şi prevenirea instalării abaterilor posibile de la aceasta:        Cunoaşterea posturii corecte a corpului şi a principalelor deficienţe fizice. Prezentăm în continuare. în funcţie de cauzele care le pot genera. obiectivele educaţiei fizice la clasele I-IV: 1. Consolidarea procedeelor tehnice de bază ale probelor şi ramurilor de sport pentru a le aplica în întreceri. Manifestarea spiritului de echipă şi de întrecere. Manifestarea corectitudinii în desfăşurarea întrecerilor. Cunoaşterea posibilităţilor proprii în vederea acţionării pentru creşterea indicilor calităţilor motrice. Acţionarea cu indici superiori de îndemânare în cadrul unor activităţi complexe efectuate individual şi în grup. în funcţie de un sistem de reguli acceptate:   216   Aplicarea regulilor cunoscute în desfăşurarea întrecerilor individuale şi colective. a jocurilor şi a diferitelor sporturi:   Valorificarea calităţilor şi a deprinderilor însuşite în activităţi independente. Cunoaşterea şi aplicarea adecvată a regulilor de igienă în funcţie de anotimp şi de locul de desfăşurare a activităţii. în relaţiile cu partenerii şi cu adversarii. Manifestarea grijii faţă de propria stare de sănătate. Manifestarea interesului constant şi realizarea activităţilor de practicare a exerciţiilor fizice. Cunoaşterea şi executarea complexelor de exerciţii pentru dezvoltarea fizică.

DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE   Educaţia fizică la clasele primare are un rol important. contribuind la formarea unui climat activ de învăţare şi interrelaţionare.   217 . atât în ceea ce priveşte influenţa ei favorabilă asupra procesului de dezvoltare şi de fortificare a organismului. cât şi asupra cunoaşterii copiilor. a adptării lor mai rapide la cerinţele şcolii moderne.

Integrarea copilului în colectivitate devine o condiţie esenţială a stimulării şi valorificării potenţialului de care acesta dispune. de la aproximativ 14 kg la 22 kg (aproximativ 2 kg anual). a capacităţii de cunoaştere şi de comunicare. Tot în această perioadă. Astfel. nivelul de adaptare şi integrare a copilului în stadiile următoare ale evoluţiei sale. psihice şi sociale a copilului. Procesul de osificare se intensifică (apar mugurii 218   . a. PARTICULARITĂŢI ALE DEZVOLTĂRII MORFO-FUNCŢIONALE ŞI PSIHICE ALE COPIILOR DIN CICLUL PREŞCOLAR ŞI PRIMAR II. asimilând modele de viaţă şi experienţe. fiind foarte importantă prin achiziţiile psihocomportamentale fundamentale. Particularităţile motrice vor fi abordate ulterior. CARACTERISTICI ANATOMO-FIZIOLOGICE ŞI PSIHICE ALE COPILULUI PREŞCOLAR Perioada preşcolarătăţii (3-6/7 ani) reprezintă „vârsta de aur a copilăriei”. perioada preşcolară mijlocie (4-5 ani). determină dezvoltarea personalităţii. s-au conturat trei subperioade şi anume:    perioada preşcolară mică (3-4 ani). care vor influenţa în mare măsură. în care se conturează primele elemente ale conştiinţei de sine şi se realizează o serie de progrese în planul socializării (Glava şi Glava. 2002). copilul conştientizează că propriile acţiuni produc anumite reacţii în mediul său. iar creşterea în greutate este semnificativă. psihică. în cadrul subcapitolului care se centrează pe dezvoltarea motricităţii la copilul preşcolar şi la cel de vârstă primară. Caracteristici anatomo-fiziologice Sistemul muscular şi osos Între 3–6/7 ani creşterea în înălţime a copilului se face de la aproximativ 92 cm la 116 cm (creşterea medie anuală a taliei este de circa 6 cm). raportându-ne la două dimensiuni: anatomo-fiziologică. grădiniţa devine un element-cheie al dezvoltării copilului în această perioadă. El se descoperă din ce în ce mai mult pe sine. ceea ce ne determină să afirmăm că are loc o schimbare importantă în aspectul general al copilului. perioada preşcolară mare (5-6/7 ani).1. Tot acum are loc schimbarea şi dezvoltarea structurii muşchilor (descreşte ponderea ţesutului adipos). pielea devine mai elastică şi mai densă. Această vârstă este considerată a fi o perioadă a descoperirii lumii înconjurătoare. Prezentăm în continuare – într-o manieră sintetică – o serie de caracteristici ale dezvoltării copilului preşcolar. Ca urmare a evoluţiei biologice. Copilul se integrează tot mai activ în mediul social şi cultural din care face parte. fiind vorba de o primă formă de responsabilitate.ILEANA POPOVICI     II. realizând că nu este identic cu ceilalţi. Solicitările complexe şi diversificate ale mediului social.

Prin intermediul mielinizării fibrelor nervoase. în timp ce muşchii mici se dezvoltă mai lent. 28). Are loc. 15). cu o musculatură slab dezvoltată şi asele cu un lumen larg explică tensiunea arterială a copiilor preşcolari (90-100mm Hg). fiind totuşi destul de elastice. 1979. către vârsta de 6 ani. La această vârstă se fortifică mai întâi muşchii mari. Kun. fapt care determină caracterul de dreptaci/stângaci/ambidextru al manualităţii copilului (Şchiopu. La finalul perioadei.. motiv pentru care. tot în această perioadă. p. Aparatul cardiovascular La vârsta preşcolară. El realizează unitatea dintre organism şi mediul înconjurător. de asemenea. ei fiin mai bogaţi în apă şi mai săraci în substanţe proteice şi minerale. ai membrelor superioare şi inferioare. vasele cresc relativ mai intens decât cordul. Acum oasele capătă aceeaşi structură cu cele ale adultului. Sistemul nervos Îndeplineşte funcţii complexe de control şi coordonare a tuturor organelor şi sistemelor. Mereuţă. în timp ce la adult reprezintă 45% (Rus – coord. 1997). 124). Acum. între 3 şi 4 ani. Până la 5-6 ani. căptuşite cu o mucoasă foarte fină şi foarte intens vascularizată.DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE   dentiţiei definitive şi se osifică oasele lungi ale sistemului osos). creierul ajunge la greutatea de 1300g (Rus – coord. continuă dezvoltarea diferenţierilor fine în antrenarea funcţională a structurilor scoarţei cerebrale. sunt create condiţii pentru dezvoltarea funcţiilor de semnalizare ale scoarţei cerebrale. 1998). 16). p. p. se realizează progrese importante. Ritmul bătăilor cardiace este instabil. Aparatul respirator Căile respiratorii ale copiilor sunt mai înguste. Bojin. Muşchii copiilor diferă de cei ai adultului prin structura şi compoziţia lor. pentru formarea rapidă a reflexelor condiţionate. Mereuţă. chiar şi cele mai mici inflamaţii ale   219 . 158). Greutatea muşchilor. fosele nazale mai strâmte. cordul păstrează ritmul de creştere a organismului. Cordul. p. iar membrele mai scurte în raport cu toracele). dar coloana vertebrală este încă maleabilă (Şchiopu. capul este mai mare în raport cu corpul. reprezintă la preşcolari aproximativ 27%. Verza. Frecvenţa pulsului este de 110-100 bătăi/minut la preşcolarii mici şi de 100-90 la preşcolarii mari (Dragomirescu. 2010.. pentru dezvoltarea celui de-al doilea sistem de semnalizare şi de accentuare a rolului acestuia în reglarea conduitei preşcolarului (Badiu. o schimbare şi dezvoltare a structurii muşchilor. Datorită faptului că nu toate organele şi segmentele corpului se dezvoltă identic. 1997. 2010. p. copilul are o înfăţişare uşor disproporţionată (de exemplu. sistemul nervos îşi intensifică procesul de maturizare. ele având un lumen mai larg. raportată la greutatea corpului. Toate aceste transformări se datorează schimbărilor care se produc prin intensificarea funcţiei glandelor cu secreţie internă (hipofiza şi tiroida) şi prin scăderea activităţii timusului şi a celorlalte glande (Badiu. din cauza insuficientei dezvoltări a centrilor nervoşi. De asemenea. angajarea plastică a zonelor vorbirii şi a dominaţiei asimetrice a uneia dintre cele două emisfere. Acest aspect va determina o lipsă de precizie la nivelul mişcărilor fine. Verza. 1998. corpul copilului devine mai subţire şi mai alungit. În dezvoltarea creierului.

la vârsta de 3 ani. Dezvoltarea insuficientă a musculaturii mici intercostale va determina ca respiraţia copilului să fie superficială. are loc o trecere spre o oarecare instabilitate. 220   . cu conduite adaptate acestora (Rus – coord. se vor avea în vedere. De la un relativ echilibru. poziţia coastelor este încă apropiată de cea orizontală. o oarecare expansiune ce exprimă o mare decentrare de pe obiectele concrete şi manipularea lor pe integrarea obiectelor în strategii mai largi de utilizare în care li se conferă funcţii simbolice (Şchiopu. care presupun mai multă precizie şi care antrenează musculatura fină a mâinilor şi a degetelor.  În selectarea exerciţiilor fizice şi a jocurilor de mişcare. Musculatura cavităţii toracice este insuficient dezvoltată.  Pentru dezvoltarea scheletului şi a musculaturii. p. 128).  Plecând de la particularităţile aparatului cardiovascular al preşcolarilor. Verza. concomitent cu constituirea vieţii interioare. fapt care facilitează integrarea socială.. le tulbură respiraţia normală. Plămânii preşcolarului au alveolele mai mici. Acest fapt va genera o mare varietate de conduite. 1997. p. a comunicării verbale complexe. mai ales în jurul vârstei de 6 ani.ILEANA POPOVICI     căilor respiratorii superioare. La 3-5 ani. 18). în primul rând. şi abia apoi. predomină tipul de respiraţie abdominală. a miracolului jocului ca formă preferată şi predominantă de activitate. care antrenează grupele mari de muşchi. iar ţesutul conjunctiv este predominant. se vor avea în vedere o serie de exerciţii pentru mobilitate. dar în acelaşi timp formativă. corectarea permanentă a poziţiei corpului. Caracteristici psihice Perioada preşcolară este caracterizată de o intensă dezvoltare psihică. Observaţii:  O contribuţie importantă la îmbunătăţirea respiraţiei copiilor şi la formarea unei respiraţii corecte o au: călirea organismului prin aer. acţiuni şi comportamente. trebuie avută în vedere şi preocuparea permanentă a educatoarei privind ţinuta copiilor. accesibile copilului preşcolar. 17). Din această cauză necesităţile de oxigen ale preşcolarului sunt mai mari (de 2-3 ori decât ale adultului) (Rus – coord. Perioada preşcolară mică se caracterizează printr-o creştere a intereselor. exerciţiile fizice pentru formarea deprinderii de a respira profund. 2010. aspecte ce nu se vor limita doar la aria activităţilor fizice. vom sublinia faptul că educatoarea trebuie să acorde o atenţie deosebită dozării eforturilor lor. Întreaga perioadă preşcolară este dominată de formarea personalităţii.. mişcările scurte. Presiunea structurilor socio-culturale şi absorbţia copilului în instituţiile educaţionale. iar la 5-6 ani va începe tipul de respiraţie toracică. mişcările mai ample. prin care copilul începe să trăiască roluri şi statute sociale diferite. îi solicită acestuia toate posibilităţile sale de adaptare. p. a aspiraţiilor şi a aptitudinilor mărunte implicate în satisfacerea plăcerii de explorare a mediului.  De asemenea. Reacţiile emoţionale au un pronunţat caracter impulsiv-exploziv. b. 2010. Capacitatea vitală a plămânilor creşte considerabil.

Cunoaşterea legilor de dezvoltare a copiilor are o importanţă deosebită în cadrul educaţiei fizice. În evoluţia sa biologică. emoţiile. este condiţionat de cunoaşterea legilor de dezvoltare a copilului. 1997. pecepţia se detaşează treptat de situaţiile concrete. În paralel cu acest proces. dar şi o dezvoltare psihică superioară vârstei anterioare. conduitele lui diversificându-se şi nuanţându-se. organismul copilului şi psihicul său. modelarea sunt activităţi care stau la baza dezvoltării abilităţilor intelectuale. Capacitatea de învăţare devine activă şi este dublată de interese de cunoaştere care incorporează şi forme mai evoluate de simbolizare (Şchiopu. PARTICULARITĂŢI MORFO-FUNCŢIONALE ŞI PSIHICE ALE ELEVILOR DIN CICLUL PRIMAR Această perioadă este apreciată de unii autori ca reprezentând sfârşitul copilăriei şi un început primar al pubertăţii. solicitând intens elevul şi determinând dezvoltarea unor capacităţi şi strategii de învăţare. p. ci cu o alternanţă a perioadelor lente cu cele rapide. Verza. Ideea de etapă de dezvoltare este justificată şi explicată de structurile şi funcţiile specifice. copilul achiziţionează şi o serie de deprinderi foarte importante. care dau organismului un anumit profil. învăţarea devine tipul fundamental de activitate. Succesul activităţilor educative în general. relaţiile de ostilitate cedează locul celor de cooperare. Copilul devine mai sensibil la semnificaţia evenimentelor. deoarece solicitările asupra organismului sunt deosebit de variate. creşte calitatea comunicării. având durate relative. Câmpul atenţiei este dominat de o înţelegere mai profundă a situaţiilor. De asemenea. Astfel. Jocurile de mişcare. din punct de vedere psihologic. ceea ce demonstrează o maturizare din punct de vedere psihic. operaţiile gândirii primesc noi valenţe. II. se intensifică dezvoltarea limbajului. integrarea socială sunt mai puternice decât cele de dominare şi agresivitate. trece prin anumite etape de dezvoltare.DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE   În perioada preşcolară mijlocie. în funcţie de vârstă şi de particularităţile individuale ale fiecărui elev. reticenţe în situaţii uşor penibile. cu alte cuvinte potenţează dezvoltarea cognitivă. 130). agilitate. desenul. Astfel. ce trebuie avut în vedere în desfăşurarea activităţii instructiv– educative. iar limbajul exprimă mai bine. La 5-6 ani. putem sublinia faptul că acesta manifestă o mai mare forţă. Raportându-ne la preşcolarul mare. competiţie şi prietenie. de construcţie. pe de o parte.   221 . inteligenţă. Problematica acestei etape vizează adaptarea şcolară şi de învăţare. emoţiile şi sentimentele de prietenie. dorinţele şi interesele. Dezvoltarea explozivă a motricităţii la această vârstă determină creşterea autonomiei. Dezvoltarea fizică a copiilor nu se desfăşoară într-un ritm uniform. deci şi al educaţiei fizice.2. Copilul de 6-7 ani începe să resimtă o puternică atracţie spre şcoală.

Substanţele organice sunt dominante. Dezvoltatrea motricităţii are loc în salturi. uniformă. dar fetele au o excitabilitate neuro-musculară superioară băieţilor de aceeaşi vârstă.ILEANA POPOVICI     a. Particularităţi morfo-funcţionale Din punct de vedere somatic. Muşchii copiilor au în structura şi compoziţia lor mai multă apă şi sunt mai săraci în substanţe proteice minerale. care ulterior se va intensifica uşor. iar muşchiul prezentând părţi tendinoase scurte. Aceasta se datorează insuficientei dezvoltări a muşchilor scurţi. Până la 10-11 ani. într-un interval de câteva luni. Oasele bazinului sunt insuficient sudate şi în cadrul unor solicitări mai mari. dar acestea nu sunt stabile datorită insuficienţei dezvoltării musculaturii şi dispar în poziţia culcat. cu creşterea conţinutului de săruri şi micşorarea elasticităţii. ceea ce determină o creştere mai rapidă. dar mai greu de fracturat. Forţa musculaturii este puţin mai mare la băieţi. Oasele prezintă în structura lor o cantitate apreciabilă de ţesut cartilaginos. La această vârstă predomină funcţia flexorilor în raport cu extensorii. p. precum şi a prezenţei ţesutului cartilaginos. întărirea lui manifestându-se către vârsta de 8-9 ani. Procesul dezvoltării nu se desfăşoară în linie dreaptă. mişcările executându-se cu un consum mare de energie. Sistemul muscular În ansamblu. 165). Dentiţia provizorie începe să fie înlocuită cu dentiţia permanentă (apar primii molari). aparate ale corpului. uşor de deformat. la vârsta de 6-8 ani. musculatura şcolarului mic este slabă. ca şi a mecanismelor de coordonare a sistemului nervos central. Datorită acestei compoziţii. cât şi în plan transversal (scolioze). claviculei şi coloanei vertebrale. Către vârsta de 6-7 ani. iar tonusul muscular este destul de redus. La 7 ani are loc osificarea bazinului. osul copilului prezintă o elasticitate mare. Sistemul articular mai prezintă instabilitate. cauzate de poziţii incorecte. Se fixează curbura cervicală şi dorsală. iar către vârsta de 14-15 ani. fibrele musculare fiind lungi şi elastice. copilul poate creşte cu 3-5 cm în înălţime şi cu 2-3 kg în greutate. Masa musculară se dezvoltă relativ lent. dar sărurile de calciu şi de fosfor se găsesc în cantitate mică. ceea ce determină o slabă rezistenţă a acestora la solicitările mai intense şi chiar. se fixează curbura lombară. Aceste deformări se pot produce atât în plan antero-posterior (cifoze sau lordoze). odată cu dezvoltarea musculaturii. În această perioadă pot apărea deformări ale coloanei vertebrale. Aparatul locomotor Între 6-7 ani are loc o încetinire a procesului de creştere. pot suferi modificări. diferenţele de talie şi greutate între fete şi băieţi sunt nesemnificative. ce nu este egal cu ritmul de dezvoltare al unor organe. ceea ce explică tendinţa către o poziţie incorectă a corpului (Fiedler. acestea manifestându-se în special la fete. Curburile coloanei vertebrale încep să se formeze din momentul în care copilul începe să meargă. oasele copilului capată aceeaşi structură cu oasele adultului. Ele se fixează treptat. 222   . Oasele copiilor sunt puternic vascularizate. 1998. Acest proces de dezvoltare a dentiţiei permanente este însoţit de osificarea mai intensă la nivelul toracelui. ci se constată un ritm mai rapid (caracteristic perioadelor de salt calitativ). deformarea lor.

se realizează cu dificultate. dar reţeaua lor este încă slabă (Fiedler. se vor introduce. Frcvenţa cardiacă se situează în medie la 90 de pulsaţii pe minut. Adaptarea la variate niveluri de solicitare fizică. Capacitatea de efort cardiovascular este mai crescută la baieţi decât la fete. Badiu şi L. capacitatea de efort este relativ mare. Amplitudinea respiraţiei este mai mică. când se accelerează creşterea inimii la fete. precum şi a musculaturii intercostale insuficient dezvoltate. Din cauza unui volum toracic care nu poate fi modificat puternic în actul respirator. caracterizându-se prin următoarele aspecte (sintetizate de G. se observă o creştere importantă a tonusului muscular. inspiraţia şi expiraţia sunt superficiale din cauza îngustării căilor respiratorii şi toracelui. în condiţiile educaţiei.   223 . Capilarele sunt largi. Alergarea devine ritmică. în momentul prelucrării analitice a aparatului locomotor. în cadrul lecţiilor de educaţie fizică prioritate vor avea următoarele aspecte: a.DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE   Spre sfârşitul perioadei. exerciţii care urmăresc dezvoltarea sistematică a musculaturii spatelui. necesarul de oxigen este asigurat prin creşterea accentuată a frecvenţei respiratorii. ţinuta în mers se îndreaptă. în vederea prevenirii deformării coloanei vertebrale. diferenţă care creşte până la 11 ani. Se poate observa desprinderea tălpilor de pe sol în timpul deplasării rapide. iar tensiunea arterială scăzută. cu precădere. cordul este puţin mai mare decât la fete. Aparatul respirator La această vârstă. o capacitate de adaptare la efort din ce în ce mai bună. mişcările devin mai coordonate şi mai precise. Carastoian. 166). p. având un diametru mare. Respiraţia este unul dintre factorii limitativi ai efortului fizic. asigurânduse astfel. 1995. Arterele sunt bine dezvoltate. Observaţii privind dezvoltarea fizică Dezvoltarea fizică armonioasă la elevii din ciclul primar prezintă anumite elemente distinctive care se află în relaţie directă cu particularităţile morfologice şi funcţionale. Pe baza cunoaşterii particularităţilor vârstei şcolare mici. 11-14):  Vârsta şcolară mică este perioada în care se simte nevoia unei permanente preocupări pentru formarea unei ţinute corecte şi estetice. 1998. fiind eliminate treptat mişcările inutile. Din punct de vedere al capacităţii funcţionale a sistemului cardiovascular. venele finnd subţiri şi cu trasee rectilinii. pp. la cel mai mic efort. dar reglajul sistemului nervos este restrictiv. Aparatul cardiovascular Frecvenţa cardiacă este crescută la această vârstă. Organele interne se dezvoltă în concordanţă cu creşterea generală a organismului. Totuşi. Ca urmare a acestui fapt. determinată de poziţia incorectă în bancă. marile funcţiuni de dezvoltă concomitent cu aspectele somatice. a rezistenţei la eforturi mari şi mai prelungite. trebuie reţinut faptul că vasele sanguine prezintă o mare elasticitate. La băieţi. care să evite favorizarea instalării diferitelor deficienţe ale coloanei vertebrale.

pe măsură ce se înmulţesc senzaţiile. c. de control. cât şi a săriturilor de la înălţimi mari şi medii. iar pe fondul lor. la această vârstă se poate începe dezvoltarea calităţilor motrice.      b. se va insista continuu asupra executării cât mai corecte a exerciţiilor (în această perioadă se formează cu multă uşurinţă. se va evita folosirea mişcărilor unilaterale. adaptarea acestuia la stimulii interni şi externi. se înregistrează progrese deosebit de mari în ceea ce priveşte motricitatea. O concluzie deosebit de importantă se impune a fi reţinută şi anume că. datorită 224   . perioadei de dezvoltare mai intensă şi de relativă stagnare. pe tot parcursul desfăşurării lecţiilor. La această vârstă. d. Deprinderile motrice de bază se perfecţionează. care va avea un caracter logic. Astfel. La această vârstă. Exerciţiile de forţă se recomandă a fi utilizate cu intensitate medie şi submaximală. de coordonare a funcţiilor tuturor organelor şi sistemelor. ea fiind denumită şi „vârsta primelor performanţe”. se va acorda o atenţie deosebită gradării efortului în dezvoltarea forţei şi a vitezei în regim de rezistenţă. Particularităţi psihice Sistemul nervos îndeplineşte funcţii complexe de informare. cu aterizări pe spaţii dure sau denivelate. a depunerii unor eforturi intense şi de durată. Există doar metode şi mijloace adecvate acesteia. Evident. Ele măresc capacitatea pulmonară. datorită procesului încă neîncheiat de consolidare a aparatului locomotor. se formează şi se consolidează altele noi. Din motivele arătate. percepţiile şi reprezentările. dezvoltă musculatura pulmonară şi abdominală. ci asigură şi unitatea dintre organism şi mediul înconjurator. nu există limită inferioară de vârstă pentru începerea dezvoltării calităţilor motrice. având în vedere că nici funcţiile aparatelor circulator şi respirator nu au atins nivelul maxim de dezvoltare. amplitudinea respiraţiei. exerciţiul fizic trebuie adaptat valorii fiziologice a fiecărui copil sau cel puţin la grupuri de copii cu aceeaşi disponibilitate. care vor fi folosite cu atenţie. a poziţiilor statice îndelungate.  Utilizarea raţională a exerciţiilor fizice trebuie să conducă la coordonarea respiraţiei cu mişcarea diferitelor părţi ale corpului.ILEANA POPOVICI     b. prin aprofundarea gândirii. Dezvoltarea psihică a copilului din ciclul primar se realizează sub influenţa puternică a mediului complex creat prin intrarea în şcoală. La fel şi exerciţiile destinate dezvoltării vitezei în regim de rezistenţă. micşorează frecvenţa respiraţiei. mai complexe. constituie o premisă a apariţiei dezvoltării diferitelor procese şi însuşiri psihice. El realizează nu numai unitatea din organism. priceperile şi deprinderile motrice de bază). Constatăm că acelaşi fenomen este caracteristic şi memoriei. Această dezvoltare psihică începe să se realizeze prin evoluţia proceselor psihice. Maturizarea creierului din punct de vedere morfologic şi funcţional. Competiţia constituie un element care poate influenţa dezvoltarea motricităţii şi a pregătirii fizice a elevilor. se va urmări alternarea judicioasă a efortului dinamic cu momentele de odihnă. în activitatea destinată dezvoltării calităţilor motrice.

încadrate într-un sistem de idei. De exemplu. asemenea reflexului conditionat. 158). II. Acum. stau procesele nervoase fundamentale: excitaţia şi inhibiţia. Conţinutul său trebuie dirijat în favoarea dezvoltării relaţiilor de grup. Dezvoltarea capacităţii senzoriale se concretizează în creşterea sensibilităţii. devine evidentă corelaţia dintre interesele copilului. este aceea a unei mai mari atenţii acordate jocului cu reguli în colectiv.3. Un alt aspect important îl constituie viaţa afectivă. În general. reproducere. de stingere si de întârziere. deci şi a celor motrice. p. Regula devine fenomen central. Capacitatea de prelucrare. la memoria logică. mărirea sferei motivaţionale a elevilor din ciclul primar.DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE   procesului educaţional. în vederea obţinerii unui efect complex de adaptare a organismului şi de perfecţionare a dinamicii acestuia (Terminologia educaţiei fizice şi sportului. activitatea motrică se încadrează într-un concept privind organizarea. Inhibiţia se caracterizează printr-o înfrânare a activităţii celulelor nervoase. a capacităţii de orientare în spaţiu şi a percepţiei timpului. Inhibiţia condiţionată de diferenţiere. Se ştie că orice reflex condiţionat se elaborează pe baza unui reflex necondiţionat. formării unor deprinderi motrice şi a unor conduite morale. învăţătorul trebuie să se centreze pe utilizarea jocului – ca mijloc de bază al educaţiei fizice şcolare. începe să se manifeste mai pregnant capacitatea copilului de a observa. în jurul vârstei de 9 ani. se va realiza trecerea de la memoria intuitivă (ce predomină la vârsta de 6-7 ani). care începe să se concretizeze prin stabilitate şi echilibru. Pe baza acestei consideraţii. Excitaţia constă într-o stare de activitate mai mult sau mai puţin intensă a celulelor nervoase şi se manifestă în exterior printr-un răspuns pozitiv al organismului. un fel de certitudine ce ajută copilul în adaptare şi pe care o consideră reper ca atare (Şchiopu. modificându-şi motivaţia. memoria motrică a şcolarului mic se găseşte în strânsă legătură cu cea vizuală. Verza. Prin creşterea capacităţii de analiză şi sinteză a scoarţei cerebrale. legăturile temporare care stau la baza diferitelor reflexe condiţionate se elaborează mai repede şi sunt mai stabile. p. La baza formării tuturor priceperilor şi deprinderilor. MOTRICITATEA ÎN PERIOADA PREŞCOLARĂ (3-6/7 ANI) ŞI LA VÂRSTA ŞCOLARĂ MICĂ (7-10/11 ANI) Activitatea motrică este un ansamblu de acţiuni motrice. 166). reguli şi forme de organizare . conţinutul şi finalitatea educaţiei fizice şi sportului. depinde de experienţa copilului şi se dezvoltă mai târziu. 1973. 1997. fixare şi stocare activă a acesteia se perfecţionează prin stocări sistematice. dezvoltându-şi atenţia şi imaginaţia. acţiunile dictate de necesitate încep să fie înlocuite treptat cu cele provenite din plăcere. În jurul vârstei de 8 ani. O altă caracteristică pregnantă a acestei perioade. Ea este utilizată şi ca o expresie care concretizează numai acele exerciţii fizice care   225 . capacităţile şi aptitudinile lui. stăpânirea grea a copilului de a executa o mişcare înainte de a auzi semnalul de începere. Mecanismele reflexelor condiţionate ale activităţii nervoase superioare se perfecţionează treptat. educării unor calităţi. printr-o oprire sau diminuare a reacţiilor organismului. Aproximativ de la vârsta de 8 ani.

pe cele trei categorii. elementară şi a maturizării.stadiul mişcărilor fundamentale (2-7 ani) . pp. efectuate pentru întreţinerea relaţiilor cu mediul natural şi/sau social. înnăscută şi dobândită.stadiul mişcărilor reflexe (0-4 luni) . La baza motricităţii stau o serie de factori neuro-endocrino-musculari şi metabolici. 256). o însuşire înnăscută şi/sau dobândită. dinspre cap în josul corpului (cefalocaudal). alergarea. 160). Moteţ (2001. care condiţionează deplasarea în spaţiu a corpului omului sau a segmentelor sale (Terminologia educaţiei fizice şi sportului. cea care asigură postura (motricitatea mare sau grosieră) şi motricitatea fină. Modelul de dezvoltare somatică a preşcolarului are la bază formarea aptitudinilor motrice care constituie fundamentul principalelor categorii de mişcare. citat de Marcu. aruncarea şi prinderea. echilibrul. vârstei preşcolare îi corespunde stadiul mişcărilor fundamentale. de la naştere până la maturitate: . putem lua ca reper scala descrisă de D. 2007. mijlocie şi mare). 1973. şi dinspre trunchi spre extremităţi (proximodistal). prezentată anterior. din punct de vedere motric.stadiul motricităţii rudimentare (4 luni-2 ani)â . aruncarea mingii la diferite distanţe şi 226   . Prima subetapă – iniţială (2-4 ani) La această vârstă. Vom descrie în continuare. Motricitatea omului reprezintă o însuşire a fiinţei umane. care consideră că motricitatea este totalitatea actelor motrice. pe care autorul acestui model îl împarte în trei etape: iniţială. Motricitatea în perioada preşcolară (3-6/7 ani) Motricitatea poate fi divizată în trei mari categorii: motricitatea ce realizează locomoţia. Educaţia psihomotrică vizează realizarea principalelor achiziţii psihomotorii fundamentale: mersul. săritura de pe un picior pe altul şi peste un obstacol mic. sub forma unei mişcări. citat de Glava şi Glava. care identifică patru stadii de dezvoltare a psihomotricităţii. fiecare etapă din stadiul mişcărilor fundamentale: 1. 161-162). p. p. Maturizarea motricităţii. 2006. motricitatea este o capacitate. care caracterizează toate tipurilr de mişcare. Gallahue (1982. Într-o manieră sintetică. se exersează cu succes deprinderi motorii simple: urcatul şi coborâtul scărilor. Conform stadialităţii lui Gallahue. 2002). etape ce pot fi atribuite celor trei substadii ale vârstei preşcolare (mică. inclusiv prin efectuarea unor deprinderi specifice ale domeniului de activitate.ILEANA POPOVICI     se găsesc într-o anumită interrelaţie sau structură şi care se aplică după anumite reguli şi cu un anumit scop. urmează cele două legi ale direcţionării maturizării neuromotoare: descendent. O altă definiţie îi aparţine lui D. de a reacţiona cu ajutorul aparatului locomotor la stimulii externi şi interni.coordonarea oculo-motorie.stadiul abilităţilor sportive (7 ani – vârsta maturităţii) A. În dezvoltarea copilului preşcolar. ce realizează gesturile de îndemânare necesare în viaţa curentă (Muntean.

unde faza de zbor nu este clară (Pehoiu. ambidextria poate oferi o serie de avantaje în diverse activităţi. există un anumit procent de ambidextri (când ambele mâini sunt la fel de abile). motricitatea fină. iar mişcările sunt caracterizate de o mai bună agilitate. Această perioadă este considerată o etapă de fundamentare a mişcărilor complexe. în special în privinţa coordonării ritmice şi a controlului mişcărilor. este legănat. merge pe bicicletă. în comparaţie cu dreptacii sau stângacii. p. eleganţă şi precizie. 2002. tot la această vârstă. el poate sta să se joace liniştit cu creioane. Aceste mişcări musculare mari reprezintă motricitatea grosieră. Acelaşi aspect se regăseşte şi în alergare. 55).. activităţi care implică în efectuarea lor. aruncă. determinând o mai mare receptivitate pentru educaţia psihomotrică. mersul pe vârfuri. În afară de dreptaci şi stângaci. elementul caracteristic este constituit de o serie de achiziţii suplimentare ale copilului. A doua subetapă – elementară (4-5 ani) În această subetapă. cade. 2002. 2005.DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE   prinderea ei. mersul cu bicicleta. A treia subetapă – de maturizare. deplasarea (în mers şi în alergare). În jurul vârstei de 4 ani. De asemenea. păstrându-se cu dificultate direcţia. decuparea şi desenarea unor figuri geometrice după model. deşi Tourette şi Guidetti (2002) susţin că persoanele ambidextre par mai neîndemânatice.   227 . păpuşi. De asemenea. activităţi pe care acesta le desfăşoară. ele fiind produsul interacţiunii dezvoltării neuromotoare şi a experienţelor cu mediul. utilizarea săniuţei. 3. mersul cu patinele (cu rotile sau de gheaţă). Echilibrul corporal se îmbunătăţeşte. lovirea mingii şi rostogolirea acesteia. jocuri de construcţie. rămân încă inaccesibile. doar spre înainte şi pe suprafeţe largi). Copilul de 4-5 ani poate efectua rostogolirea peste cap (de regulă. mai ales la 3-4 ani. 2. stabilitatea şi echilibrul corporal (în mişcare şi repaus). alergarea şi mersul pe tricicletă. p. fără un ritm sau structurare specifică (Glava şi Glava. este pentru prima dată când copiii sunt capabili să-şi formuleze finalităţi ale unor mişcări şi să acţioneze pentru îndeplinirea lor. sare. copilul aleargă. În general. lovirea unei mingi aflate în mişcare. cu multă energie. 24). fiind o vârstă optimă de selecţie iniţială pentru gimnastică. Deprinderile complexe. în general. Acţiunile complexe realizate în acest sens sunt încă necoordonate. cât şi capacitatea de rezistenţă la eforturi mai mari şi mai prelungite. care presupune o bună capacitate de a apuca şi o eficientă coordonare ochi-mână. se consideră că lateralitatea este stabilită în jurul aceleeaşi vârste de 3-4 ani. cu ritm inegal. specifice înnotului. dans sau balet. Mersul. de dezvolare a moticităţii generale şi fine (5-7 ani) Este considerată o perioadă optimă maturizării achiziţiilor fundamentale în toate componentele activităţii motrice: manipularea obiectelor (motricitate generală şi fină). cresc atât tonusul muscular. Totuşi. de lipit etc. p. 24). utilizarea corectă a instrumentelor de scris (Glava şi Glava. săritura pe un picior. La aceeaşi vârstă.

. Un element important în funcţionarea motoare îl reprezintă transferul unei abilităţi în construirea unei noi abilităţi. având o importanţă cu atât mai mare cu cât este vorba despre un gest mai complex şi determinat cultural (să mănânci cu tacâmurile sau cu beţişoarele. buni indicatori de dezvoltare globală. Din punctul de vedere al aprecierii distanţei şi a direcţiei de aruncare sau de deplasare. Pe de altă parte. 257). Evident că în cazul acestei complexe abilităţi nu poate fi vorba doar despre maturizare şi componenta practicii. motricitatea este debordantă. ghidate şi controlate prin feedback. pe baza celor deja acumulate şi considerate fundamentale: mersul. cu un scop. aruncarea. de la un copil la altul. Deprinderile motrice fundamentale se supun unui proces de consolidare-perfecţionare (Dragnea ş. a ţine ceva. p. când construirea unei noi abilităţi devine dificilă. a exerciţiului. În această etapă. coordonarea ochi-mână fiind baza a numeroase comportamente complexe cum ar fi: desen. 46). stadiul mişcărilor fundamentale reprezintă o perioadă de activare şi exersare a capacităţilor de mişcare. cea mai importantă.ILEANA POPOVICI     Abilitatea motoare este o secvenţă organizată de activităţi direcţionate. 259). Controlul mâinilor este unul dintre cei mai importanţi indicatori ai dezvoltării normale a copilului. 228   . dar posibilităţile de fixare a mişcărilor noi sunt reduse. manipularea obiectelor (Glava şi Glava. să desenezi cu diferite materiale. 23). În unele cazuri. dar şi de achiziţie a unor noi deprinderi. a experienţei. 2002. a târî etc. Exemplu: Dacă ne-am obişnuit cu un anumit tip de tastatură la calculator şi o schimbăm. se indică o vârstă medie. a îmbina două obiecte. mai complexe (Muntean. se constată încă neconcordanţe. 2006. În consecinţă. faptul că ne-am obişnuit să lucrăm cu o tastatură. ritmul apariţiei abilităţilor va diferi. până ne vom forma noi deprinderi. p. 2006. toate gesturile din viaţa cotidiană (a apuca. 2006. ne va facilita formarea mult mai rapidă a unor noi deprinderi decât în cazul în care totul este la început. Motricitatea la vârsta şcolară mică – perioada antepubertară (6 – 10/11 ani) Pe fondul particularităţilor morfo-funcţionale şi psihice menţionate în subcapitolul anterior. această interacţiune a abilităţilor motoare poate conduce la interferenţe nedorite.a. modelat şi de fapt.). a coordonării oculomotoare generale. doar repetarea sistematică integrează şi stabilizează structura nouă în repertoriul motric al copilului. p. p. din cauza vechilor abilităţi. În concluzie. B. alergarea. Momentul apariţiei şi eficienţa abilităţii vor fi însă. bine consolidate. schimbările care se produc în planul motricităţii au o semnificaţie deosebită pentru educaţia fizică a copilului de vârstă şcolară mică. scris. În toate scările de evaluare a abilităţilor motoare. capacitatea de învăţare motrică – remarcabilă. a trage. vom simţi un oarecare disconfort şi vom face greşeli uneori la început. Coordonarea ochi-mână este o particularizare.) (Muntean. dar. să utilizezi calculatorul etc.

Unii autori susţin că cea mai adecvată perioadă pentru dezvoltarea vitezei este între 6-15 ani. De asemenea. execuţia unor anumite acte motrice prezintă valori mai ridicate la băieţi decât la fete. este relativ mică. se poate dezvolta intens. Forţa la clasa I si a II-a nu este prea mare.DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE   Predominanţa excitaţiei corticale face ca stimulii externi să producă reacţii motrice exagerate. capacitatea de concentrare a proceselor nervoase fundamentale (excitaţia şi inhibiţia). consideră că la vârsta şcolară mică se constată o capacitate redusă de manifestare a vitezei. odată cu creşterea şi cu îmbunătăţirea repartiţiei de forţe. la mişcările efectuate de muşchii mici. în funcţie de posibilităţile organismului elevilor. În schimb. La 9–10 ani. deplasările la minge sunt mai sigure şi se caracterizează prin menţinerea stabilităţii posturale verticale (Dragnea ş. în schimb. Deprinderile naturale şi de bază se perfecţionează. O bună coordonare se remarcă la nivelul mâinii. datorită proceselor de excitaţie. braţele sunt semiflectate. în dezvoltarea rezistenţei la această vârstă. terbuie să se realizeze o dozare corectă a efortului.a. dimpotrivă. ceea ce corespunde unei mai mari extensii a piciorului de impulsie. Rezistenţa statică. Mobilitatea articulară prezintă valori ridicate la această vârstă. deşi sunt păreri contradictorii. piciorul liber are o cursă mai amplă. unele dintre ele prezentând chiar laxitate articulară. În general. aruncarea mingii este caracterizată de o fază pregătitoare. Prinderea mingii se caracterizează printr-o poziţie de aşteptare mai suplă. flexorilor plantari şi redresorilor trunchiului. De la 7-8 ani. această vârstă este mai indicată pentru dezvoltarea calităţilor motrice. copilul are dificultăţi de plasare în spaţiu în raport cu traiectoria mingii. să se aplice progresiv. calitatea aparatului de susţinere. Cercetările realizate ne-au demonstrat că elevii de vârstă şcolară mică pot alerga până la 6 minute. este vârsta când se poate dezvolta viteza. De aceea. Alergarea are un aspect apropiat de cel optim. La nivelul membrelor superioare constatăm că forţa flexorilor este mai mare decât a extensorilor. iar picioarele depărtate. Oboseala se instalează rapid (datorită inhibiţiei de protecţie) în cazul efectuării unor eforturi statice de lungă durată. explicabile şi printr-o slabă inhibiţie de diferenţiere. se interzice dezvoltarea forţei dinamice la nivelul membrelor superioare şi membrelor inferioare.. Creşte gradul de precizie al execuţiei. deoarece ea este condiţionată de masa musculară. în special la fete. braţul liber este ridicat pentru a echilibra rotaţia trunchiului. ce are   229 . în special a muşchilor extensori ai coloanei vertebrale. vârsta şcolară mică se caracterizează prin dezvoltarea motricităţii. cu o dozare corectă. deplasarea verticală a centrului general de greutate. a ligamentelor. creşte treptat forţa tuturor grupelor musculare şi în special a extensorilor membrelor inferioare. sub raportul coordonării. La începutul perioadei (7 ani). creşte. precum şi a forţei musculaturii abdominale. Orgnismul fiind încă fraged. insuficient coordonate. 2006. Îndemnarea. Capacitatea de apreciere a mărimilor spaţiale este scăzută. p. alţii. Din aceste motive. 46) În această etapă. cu ridicarea mai accentuată a genunchiului. în care piciorul opus braţului de aruncare avansează. iar pe fondul lor se formează şi se consolidează altele mai complexe.

cap – în funcţie de orientarea lor în spaţiu şi de amplitudinea mişcării fiecăruia dintre acestea (Dragnea ş. coxo-femurală). la dezvoltarea sa globală. în care copilul intră într-un regim mai strict de activitate. elemente importante în executarea deprinderilor motrice de bază. gimnastică). 2006. o relativ bună „cooperare” a forţelor orizontale şi verticale. contribuie la evoluţia optimă a copilului. orice deficienţă sau disfuncţionalitate în cadrul primelor trei aspecte ale dezvoltării. de altfel. o extensie completă a piciorului de impulsie în timpul zborului. Creşterea şi dezvoltarea normală a copilului sunt influenţate de către învăţător prin abilitatea cu care aplică exerciţiul fizic în cadrul orelor de educaţie fizică. p. psihice şi motrice. Urmărind formarea stereotipului dinamic. Concluzionând. şi din conţinutul instructiv al programei şcolare de educaţie fizică) implică o acţiune concertată a diferitelor segmente corporale – braţe.a.. Prin procesul pedagogic desfăşurat la grădiniţă. în pauzele organizate. Dozarea corectă a efortului la copiii antepubertari. fiind obligat să participe la un proces intstructiv-educativ bine structurat. creându-i condiţii favorabile intrării sale în perioada şcolară. alături de ceilalţi factori. o acţiune coordonată a braţelor. Concluzii Perioada preşcolară (3-6/7 ani) este o perioadă deosebit de importantă pentru înscrierea copilului în traseul educaţional parcurs de acesta în afara familiei. Săritura în lungime – una dintre cele mai utilizate deprinderi (ce face parte. momentul de educaţie fizică pentru prevenirea deficienţelor de postură (realizat la celelalte discipline). Copilul este capabil să realizeze o impulsie puternică a piciorului de bătaie. trunchi. În acest interval de timp. trebuie exploatate în mod just în vederea învăţării tehnicilor fundamentale coordonate grosier la început.ILEANA POPOVICI     drept consecinţă un recul al acestui braţ şi o flexie lejeră laterală şi antero-posterioară a trunchiului. trebuie să asigure o valorificare completă a capacităţii reale de efort şi posibilităţi crescute de progres. membre inferioare. copiii îşi perfecţionează chiar repertoriul gestual specific. Această deprindere motrică fundamentală se realizează printr-o acţiune pluri-articulară (scapulohumerală. Perioada şcolară mică (6/7-10/11 ani) reprezintă perioada primei şcolarităţi. care vizează pregătirea sa intelectuală şi influenţarea ordonată a proceselor de creştere şi dezvoltare. În probele sportive ce necesită o însuşire precoce a tehnicii (înot. la care se vor adăuga şi acţiunile complementare (de acelaşi gen) ale familiei. priceperilor şi calităţilor motrice. dar consolidate ulterior. Caracteristicile psihomotrice extrem de favorabile achiziţionării de structuri motrice. 47). copilul este supus unor influenţe de creştere şi dezvoltare pe multiple planuri. precum şi în activităţile extraşcolare. exerciţiul fizic se aplică într-o formă metodică bine stabilită şi. putem afirma faptul că între particularităţile de dezvoltare morfo– funcţionale. 230   . cu mijloace specifice. cu evitarea suprasolicitării sau subsolicitării. poate determina dificultăţi în procesul de formare şi dezvoltare a deprinderilor. există o strânsă interdependenţă.

elevul va fi cointeresat să formeze un parteneriat educaţional-formativ. desfăşurare şi finalizare ale procesului instructiv-educativ. PARTICULARIZĂRI ÎN CONTEXTUL ACTIVITĂŢILOR DE EDUCAŢIE FIZICĂ În vederea asigurării unei eficienţe maxime a procesului instructiv-educativ.  să-şi evalueze corect propriul randament şi comportament motric. p. aceste cerinţe şi reguli reprezintă principiile fundamentale care orientează activităţile de organizare.  să înţeleagă structura (mecanismul) de bază a acţiunilor motrice predate.   231   . PRINCIPII DIDACTICE. succesul procesului. se impune respectarea unor cerinţe. iar altele sunt caracteristice educaţiei şi se numesc principii educative (Badiu şi Mereuţă. Principiul accesibilităţii În didactica modernă. sex. necesitatea practicării sistematice a exerciţiului fizic. Acest principiu are un rol important în formarea capacităţii de aplicare a priceperilor şi deprinderilor motrice.1. efectul acestuia asupra organismului. implicând elevul în mod conştient în propria sa devenire. care au caracter de întărire a răspunsului (Lupu. Vom prezenta în continuare principiile clasice de instruire (didactice) specifice educaţiei fizice şcolare: Principiul participării conştiente şi active Activităţile de predare şi învăţare sunt corelate cu participarea activă şi conştientă din partea şcolarului. Cadrul didactic va acţiona în concordanţă cu cerinţele acestui principiu.DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE   III. PRINCIPIILE DIDACTICE ŞI MIJLOACELE UTILIZATE ÎN EDUCAŢIE FIZICĂ III. utilizând informaţiile primite. asigurând stabilitatea cunoştinţelor şi a abilităţilor dobândite. relaţie care asigură realizarea obiectivelor instructiv-educative ale ariei curriculare educaţie fizică. adecvarea conţinuturilor învăţării la particularităţile elevilor asigură în mare măsură.  să îşi formeze o atitudine corectă şi responsabilă faţă de modalitatea de transmitere a materialului predat. De fapt. reguli stabilite de către comanda socială. Unele principii sunt specifice procesului de instruire şi se numesc principii didactice. Datorită dispoziţiei naturale a copilului către joc şi activitate motrică. în domeniul educaţiei fizice. care permite conştientizarea acţiunilor şi valorificarea lor în alte contexte ulterioare. organizarea şi desfăşurarea procesului de instruire va lua în considerare posibilităţile reale ale elevilor (determinate de vârstă. 2006. Astfel. 1998). 66). volumul de muncă implicat în exersare. încercând să asigure condiţiile optime pentru ca elevul:  să înţeleagă precis materialul predat. toate acestea adaptându-se în funcţie de nivelul de instruire la care se află acesta.

materialul trebuie să fie eşalonat. Accesibilizarea conţinutului nu înseamnă o subsolicitare a elevilor prin propunerea unor situaţii deosebit de uşoare. exersare şi aplicare în practică (Dragnea ş.. informaţii acumulate anterior). este necesar să se asigure o contunuitate şi o coerenţă între lecţii. prin corelarea informaţiilor într-o manieră interdisciplinară şi transdisciplinară. ordonarea proceselor gândirii. ani. având la bază experienţa anterioară a individului. vom realiza formarea abilităţii de muncă sistematică. semestre. valorificând permanent cunoştinţele însuşite anterior. deoarece timpul afectat lecţiei este limitat şi numărul copiilor destul de mare. În lecţia de educţie fizică. în funcţie de vârstă.  valorificarea dificultăţilor de învăţare pentru experienţe ulterioare. ordonat şi programat în concordanţă cu logica internă a componentelor vizate. de la uşor la greu.  procesul de evaluare să se realizeze în mod diferenţiat. Cu alte cuvinte.  232   . crescând astfel. unităţi de învăţare. nivelul grupei valorice etc. accesibilitatea poate fi realizată prin respectarea următoarelor reguli de bază:  dozare corespunzătoare a efortului. invitând elevul la interogaţie. 1998). Chiar dacă individualizarea este dificilă.  în planificarea conţinutului.  utilizarea unor mijloace de acţionare adecvate potenţialului real de care copilul dispune. eficienţa activităţii. Abordarea metodică a sistemelor de acţionare presupune respectarea următoarelor reguli didactice:    de la cunoscut la necunoscut.  de asemenea. p. Enumerăm succint cerinţele acestui principiu:  materialul care urmează a fi predat trebuie să fie grupat.  participarea ritmică a elevilor la procesul instructiv-educativ. Principiul sistematizării şi continuităţii Acest principiu se referă la necesitatea predării integrate a cunoştinţelor.a. Principiul îşi găseşte aplicabilitatea în realizarea documentelor de programare şi planificare a conţinuturilor învăţării. dezvoltarea perseverenţei. 141). Prin intermediul acestui principiu. ci dimpotrivă implică o dificultate realistă a acestora.  expunerea şi demonstaţia să fie adaptate nivelului de dezvoltare psihomotrică a elevului. de la simplu la complex. care se înscrie în limitele posibilului şi ale necesarului. 2006. gradul de omogenitate a grupului. este dificil să realizăm individualizarea. cadrul didactic va condiţiona progresul elevilor săi prin realizarea concordanţei depline între posibilităţile elevilor şi dificultăţile învăţării (Fiedler.ILEANA POPOVICI     nivel de pregătire fizică. sex.

p. grafice. 68).a. în condiţii de generalizare şi aplicare. de abstractizare şi generalizare. particularităţile proceselor gândirii. încât să fie utilă activităţii şi vieţii subiecţilor (Lupu. Sunt două modalităţi de respectare a acestui principiu (Badiu şi Mereuţă. valorificarea practică a cunoştinţelor teoretice trebuie să fie astfel realizată.. bazată pe înţelegerea mecanismelor de acţiune. Temeinicia şi durabilitatea achiziţiilor presupune respectarea următoarelor cerinţe în cadrul procesului specific de educaţie fizică (Dragnea ş.  prezentarea unor materiale intuitive (schiţe. explicarea posibilităţii utilizării practice a acestora. se impune o verificare ritmică a colectivului. p. este necesară o motivaţie optimă în efectuarea actelor şi a acţiunilor motrice. În procesul formării deprinderilor motrice. toate acestea fiind condiţionate de competenţele pedagogice de care dispune specialistul implicat în procesul de predare. experienţa motrică. dar şi în fazele următoare. filme etc. 1998). 2006. Principiul aplicării cunoştinţelor în practică Instruirea nu trebuie transformată în scop în sine. 1998):  prin folosirea demonstraţiei (mai ales. se valorifică şi căile senzoriale de recepţie a informaţiilor (Fiedler. Proporţia utilizării celor două direcţii esenţiale este dependentă de capacitatea intelectuală.DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE   Principiul intuiţiei (al interdependenţei între cunoaşterea senzorială şi cunoşterea raţională) Intuiţia reprezintă o treaptă senzorială în procesul de cunoaştere.  în transmiterea informaţiilor să se apeleze la memoria logică. asigurând posibilitatea manifestării lor la un nivel superior. necesare însuşirii corecte a celor predate şi realizării altor obiective specifice. tactili şi auditivi). presupunând stimularea unui număr cât mai mare de analizatori (vizuali.  exersarea continuă şi în condiţii variate asigură temeinicia formării deprinderilor şi durabilitatea rezultatelor obţinute în celelalte planuri.  asigurarea unui număr optim de repetări. în faza de însuşire primară a actelor motrice. 2006. planşe. parametrii acestora sunt prezentaţi executanţilor pe cale logică (explicaţii).  pentru o apreciere obiectivă a nivelului de însuşire a celor predate. pentru înţelegerea corectă a ceea ce s-a propus spre învăţare (Badiu şi Mereuţă.). stimulând procesele de analiză şi sinteză. Materialele intuitive trebuie să fie în acord cu nivelul de înţelegere a subiecţilor şi cu etapa de însuşire a materialului predat.      233 . Pentru realizarea unei reprezentări corecte a mişcărilor. Pentru eficienţa acestui principiu. Principiul durabilităţii (al însuşirii temeinice a cunoştinţelor şi deprinderilor) Principiul se referă la însuşirea corectă şi durabilă a deprinderilor. 1998). 144).

în funcţie de tehnică. ci şi posibilitatea de a construi. mijloace asociate A. mijloacele reprezintă un ansamblu de instrumente prin intermediul cărora se realizează obiectivele educaţiei fizice. soluţii noi. contribuind la reglarea naturală a procesului de instruire (Lupu. în structuri (forme) diferite. Din acest motiv. diagnosticarea. Funcţiile şi etapele conexiunii inverse sunt: identificarea. 2006.  III. 1973. Feedback-ul se realizează în general pe baza unei comunicări de tip verbal şi nonverbal. ci o posibilitate de adaptare permanentă la condiţiile externe şi interne. 2006. o conduită motrică proprie subiectului care a asimilat anumite cunoştinţe motrice. sugerează o schimbare a experienţei. Mijloacele. care constituie mijlocul principal de realizare a sarcinilor educaţiei fizice şi sportului. 234   . El îşi are originea în actul motric general al omului (în mişcare). surmontarea unor dificultăţi. în timp. întărirea imediată a rezultatelor şi a comportamentelor pozitive. exerciţiul fizic nu presupune doar o repetare sistematică. Mijloace specifice – sunt utilizate efectiv în cadrul activităţilor de educaţie fizică. a existenţei sale şi care s-a diversificat. 68). 108).2. a) Exerciţiul fizic El constituie mijlocul fundamental prin intermediul căruia se acţionează în domeniul educaţiei fizice. alături de metode şi procedee metodice. evaluarea. Acest mijloc nu trebuie considerat ca fiind o repetare stereotipă.29).ILEANA POPOVICI     Feedback-ul sau principiul conexiunii inverse Feedback-ul susţine componenta de autoreglare. În acest context.a. Dragnea (2000). ele constituind un element esenţial în dezvoltarea somatică. în scopul realizării obiectivelor propuse. funcţională şi motrică a copilului. realizat pentru a acţiona asupra mediului intern şi extern. Literatura de specialitate consemnează o mare varietate de mijloace. p.. p. aparatură şi echipament de pecialitate nespecifice: factori favorizanţi. p. sistematizare şi efectul urmărit (Terminologia educaţiei fizice şi sportului. în educaţie fizică există două tipuri de mijloace:   specifice: exerciţiul fizic. pe care le exteriorizează apoi sub forma comportamentului motric (Dragnea ş. Exerciţiul fizic reprezintă actul motric repetat sistematic. SISTEMUL MIJLOACELOR UTILIZATE ÎN EDUCAŢIE FIZICĂ În activitatea de educaţie fizică. formează conţinutul propriu-zis al procesului instructiv-educativ. dar şi invers. informaţii pe care le recepţionează cadrul didactic de la elevi. de a asambla. pentru întreţinerea vieţii de relaţie. modalităţi de refacere a capacităţii de efort. pe baza mişcărilor învăţate. În opinia lui A. este foarte important ca aceste modalităţi de comunicare să fie utilizate şi valorizate corect de către cadrele didactice.

baza materială de care dispunem. soare.experienţa acumulată. din finalul lecţiei. .interesul manifestat în procesul de pregătire. 116): . . a aparatelor şi instalaţiilor specifice determină creşterea eficienţei procesului de pregătire. dotarea acestora cu duşuri şi instalaţii de aerisire şi de iluminat corespunzătoare şi nu în ultimul rând. aer. . fricţionări cu apă. aspecte privind igiena personală). Toate ecestea trebuie să fie în concordanţă cu normele privind protecţia muncii.veriga „revenirea organismului după efort”. estetic. .obiectivele de instruire. poate oferi de asemenea. Măsurile de igienă reprezintă o serie de acţiuni prin intermediul cărora se influenţează în mod favorabil condiţii de desfăşurare a practicării exerciţiilor fizice (igiena sălilor de sport. 2010. moral.particularităţile de sex şi vârstă.DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE   Pentru eficienţa acţiunii educative. Mijloace nespecifice Mijloacele nespecifice sunt reprezentate de o serie de mijloace asociate. afectiv. . b) Mijloace asociate Putem utiliza aceste mijloace pentru a forma elevilor o conduită complexă. asigurând prevenirea diferitelor accidente şi siguranţa elevilor. utilizate în contexte situaţionale specifice domeniului educaţiei fizice. dar şi flexibilă. a) Factori favorizanţi Aceşti factori cuprind o serie de factori naturali de călire a organismului şi diverse măsuri igienice. câteva momente de relaxare.nivelul de pregătire. p. împrumutate din celelalte componente ale educaţiei. b) Modalităţi de refacere a capacităţii de efort Modalităţile de refacere a capacităţii de efort utilizate în domeniul educaţiei fizice pot fi următoarele: . rezistenţa organismului se îmbunătăţeşte prin expunerea raţională la apă. din punct de vedere cognitiv. c) Aparatură şi echipament de pecialitate Calitatea materialelor.   235 .pauzele active sau pasive dintre repetări. se impune ca exerciţiile fizice să fie selecţionate în raport cu (Cojocariu. . volitiv. B. Utilizând factorii naturali de călire.

de influenţele educative cărora a fost supus pe parcursul copilăriei.. psihomotricitatea este considerată ca fiind atât o funcţie compexă. elemente ce vor influenţa comportamentul unei persoane. mişcarea nu este o simplă deplasare a segmentelor corporale. prin structuri succesive. fiecare detaliu al operaţiilor este expresia imediată a raporturilor stabilite între individ şi mediu. EDUCAŢIA PSIHOMOTRICĂ ÎN CICLUL PREŞCOLAR IV. Arcan (1980.a. Conduitele psihomotorii ale fiecărui individ evoluează în funcţie de potenţialul său aptitudinal. aspecte ale activităţii motorii. După Wallon (1975). adaptarea socială (tehnici eficiente de comunicare interpersonală). p. Motricitatea. 236   . funcţia psihomotrică este tocmai această intricare a motricului cu psihicul. psihomotricitatea face posibilă adaptarea pragmatică (învăţarea abilităţilor profesionale. se disting trei direcţii principale ale psihomotricităţii: formarea relaţiei cu sine. cu alţii şi cu mediul înconjurător (spaţiu. adaptarea estetică (expresie corporală). psihimotricitatea reprezintă rezultatul integrării funcţiilor motrice şi a celor psihice sub efectul maturizării sistemului nervos. unul gândirii pure şi celălalt mecanismelor fizice şi fiziologic. timp. În esenţă. Componentele psihomotricităţii şi ale conduitei motrice Sfera psihomotrică este foarte largă şi are un conţinut deosebit de bogat şi variat. de gradul de dezvoltare fizică şi intelectuală şi nu în ultimul rând. Pe baza acestui considerent. PSIHOMOTRICITATEA: DEFINIŢII ŞI CONCEPTE ASOCIATE Psihomotricitatea În literatura de specialitate. oricât de rudimentară. 2006. realizarea relaţiei cu alţii şi contactul cu mediul înconjurător (Albu ş.. obiecte). participă treptat la constituirea inteligenţei. acela al adaptării eficiente. ci dimpotrivă. citat de Albu ş. Între condiţiile exterioare ale actului motric şi condiţiile subiective mişcarea nu este doar un mecanism de execuţie. 9). P. Practic. care integrează în egală măsură. Se observă coprezenţa elementelor analitice şi sintetice. a cărei particularitate rezultă din influenţele factorilor genetici şi a solicitărilor exprimate faţă de individ.1. ea implicând o acţiune desfăşurată cu un anumit scop. psihicul şi motricul nu sunt două categorii distincte supuse.ILEANA POPOVICI     IV. suple la condiţiile externe. ci un circuit în care fiecare etapă. 2006. Prin componentele sale de bază. dar şi manifestări ale funcţiilor perceptive. sunt expresia bipolară a unui singur proces. Cu alte cuvinte. intelectuale). ce vizează raportul subiectului cu corpul său. cât şi o aptitudine. adaptarea educativă.a. Corpul poate fi privit ca un mijloc de relaţie cu sine. 9) defineşte psihomotricitatea ca fiind o funcţie complexă ce integrează şi conjugă aspecte motrice şi psihice. p. manuale.

2006. de fapt. conduite şi structuri perceptiv-motrice (Albu ş. generată de legătura ce apare între câmpurile senzoriale şi cele motorii. după 5 ani. (perfecţionarea prehensiunii. menţinând contactul cu solul. mobilitatea segmentelor corporale. oaselor şi articulaţiilor. aceasta fiind esenţială pentru dezvoltarea calităţilor motrice.Schema corporală – este imaginea pe care fiecare persoană o are despre propriul corp. perfecţionarea mişcărilor membrelor superioare. mâna dominantă execută o acţiune. rezistenţa întâlnită la mişcare. reprezintă asocierea mişcărilor membrelor superioare şi inferioare. sensibilitatea mio-artro-kinetică reprezintă. tonusul ne oferă informaţii utile despre trăirile corporale ale unei persoane. diferite tipuri de prindere).a.   237 . control şi coordonare-compensare. în final. . reprezentând structura de bază a atitudinilor ce se găsesc în relaţie directă cu acomodarea şi cu viaţa afectivă. simţul kinestezic informează scoarţa despre: poziţia părţilor corpului. cât şi al mecanismelor de „urmărire”. pp. . a sensibilităţii propioceptive. Se disting trei tipuri de activitate la copii: conduite motrice de bază.DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE   Pe planul comportamentului motric vom sublinia marea însemnătate a elementelor psihomotricităţii în reglarea voluntară a acţiunilor. . este o imagine complexă. Arcan (1980) introduce două elemente: imaginea de sine (reprezentarea mentală a propriului corp) şi perceperea de sine (cunoaşterea corpului în relaţie cu mediul înconjurător). tendoanelor. se ajunge la recunoaşterea părţii drepte şi stângi a propriului corp şi a persoanelor din faţă (la vârsta de 6-7 ani). copilul începe să-şi organizeze gesturile în funcţie de propria lateralitate. în sfera acestei noţiuni. simţul atitudinilor şi al mişcării diferitelor segmente corporale.Tonusul muscular – reprezintă starea de semicontracţie în care se găseşte un muşchi în repaus. influenţată de poziţia capului şi implică o intervenţie coordonată a sistemului vestibular. I. a sistemului extrapiramidal şi a analizatorului vizual.. echilibrul dinamic se referă la activitatea de locomoţie. Structurile şi conduitele perceptiv-motrice sunt legate de inteligenţă şi cuprind: . Conduitele motrice de bază sunt mai mult sau mai puţin instinctive şi cuprind: . mişcările devenind progresiv precise şi automate. 16-34). al orientării spre scop.Coordonarea dinamică generală – se dezvoltă treptat. Conduitele neuromotrice sunt strâns legate de maturizarea sistemului nervos şi includ: . . P. conduite neuromotorii. III. scris.Proprioceptivitatea – aceste senzaţii proprioceptive aduce informaţii de la nivelul muşchilor. este elementul psihomotor care se plasează la intersecţia dintre caracteristicile fizice şi psihice. II.Lateralitatea – este în strânsă legătură cu funcţia dominantă a unei emisfere cerebrale. care reprezintă abilitatea de deplasare dintr-un loc în altul. ce permite aprecierea relaţiei existentă între segmentele corporale şi a raporturilor corpului cu mediul înconjurător. descoperirea ei începând cu vârsta de 4 ani. în timp ce cealaltă mână doar ajută.Coordonarea oculo-motorie – este o coordonare complexă. pe măsură ce copilul creşte. atât sub raportul intenţiei. printr-o serie de jocuri ce impun execuţii simetrice.Echilibrul static şi dinamic – echilibrul static şi controlul postural se dezvoltă treptat (pe măsură ce sistemul nervos se mielinizează şi se perfecţionează) şi se obţine prin contracţia grupelor musculare ale trunchiului. prin exerciţiu.

Cunoaşterea şi utilizarea celor mai adecvaţi stimuli (exerciţiile fizice) reprezintă premisele obţinerii şi dirijării unui comportament optim. cât şi la cea şcolară. căţărare. de durata acestora. Atât la vârsta preşcolară. forţa. în acord cu scopurile propuse.     dezvoltarea capacităţii de lucru a organismului şi de adaptare la sarcina de mişcare (controlul corpului şi al mediului). ca în final să fie capabil să aranjeze spaţiul de care dispune). alergare. copilul se familiarizează cu noţiunile de înainte. 31).a.răspunsuri elaborate la anumite stimulări. În cadrul activităţilor zilnice. aceste persoane devin capabile să folosească ambele membre superioare în egală măsură.ILEANA POPOVICI     - Orientarea spaţio-temporală – organizarea spaţială este strâns legată de cunoaşterea schemei corporale şi a noţiunii de dreapta-stânga (în perioada preşcolară se realizează progrese în ceea ce priveşte înţelegerea relaţiilor spaţiale: iniţial. Deci.. Studiul comportamentului motor este foarte important deoarece în activităţile corporale predomină latura motică. Prin educaţie. Educaţia psihomotrică este o educaţie de bază. el se plasează în funcţie de obiect. rezistenţa. nu dispune de o minimă coordonare şi o stabilitate a gesturilor şi a mişcărilor sale. de reluarea ciclică a unor perioade şi de ireversibilitatea lor (plecând de la succesiunea evenimentelor. se execută gesturi dirijate către propria persoană şi către obiecte şi care sunt frecvent executate cu mâna dominantă ce asigură o execuţie precisă (Albu ş. educaţia psihomotrică cuprinde activităţi de dezvoltare armonioasă a diferitelor aspecte ale personalităţii. îndemânarea. supleţea). nu are abilităţi de orientare spaţio-temporală. săritură. ritmurile regulate de cele neregulate şi cadenţele rapide de cele lente). Reacţiile motrice reprezint . mai târziu. Educaţia psihomotrică Dezvoltarea psihomotrică poate constitui un obiectiv al educaţiei fizice care vizează: dezvoltarea calităţilor motrice (viteza. în funcţie de natura unor intervale. în care aptitudinile psihomotrice deţin un loc important. orientarea temporală reprezintă posibilitatea unei persoane de a acţiona în funcţie de succesiunea unor evenimente. în timpul şi după. care condiţionează întregul proces de învăţare. în 238   . cu alţii şi cu mediul înconjurător. dezvoltarea deprinderilor motrice de bază şi utilitar-aplicative (mers. specialiştii sunt orientaţi către stimularea ambisextriei prin procesul instructiv-educativ. reuşind treptat să realizeze aranjarea obiectelor în spaţiu. împingere. dezvoltarea kinesteziei (percepţia complexă a mişcărilor). este normal ca întregul efect al procesului instructiv-educativ să depindă într-o oarecare măsură şi de structura personalităţii. nu îşi cunoaşte lateralitatea. Această învăţare nu poate fi realizată în momentul în care copilul nu îşi conştientizează propriul corp. Scopul acesteia rezidă în faptul că. de realizare a autonomiei şi a relaţiilor eficiente cu sine. tracţiune).ca orice alte manifestări psihice . dezvoltându-se astfel ambidextria. 2006. p. aruncare. În prezent. el percepe şi deosebeşte perioadele lungi de cele scurte.

2. activităţile desfăşurate de copil vor fi orientate spre formarea funcţiilor de echilibru (atât static. alergare cu schimbări de ritm. mers pe vârfuri. toate acţiunile sunt centrate pe formarea unor conduite. alergare cu trecere pe sub un obstacol etc. alergarea.   239  . atunci când se realizează trecerea de pe un picior pe celălalt (alergare în linie dreaptă. 1. IV. Este un alt mod de deplasare a corpului. Relaţia reciprocă dintre deprinderi şi calităţi motrice trebuie privită ca o interdependenţă a formei şi a conţinutului activităţii motrice cu toate elementele caracteristice. componentele de bază. mers pe călcâie. FORMAREA GRADATĂ A DEPRINDERILOR MOTRICE ACCESIBILE COPIILOR Dezvoltarea calităţilor motrice şi a deprinderilor motrice nu reprezintă două activităţi izolate. Deprinderi motrice utilitar-aplicative: echilibrul. Deprinderi motrice de bază: mersul. ci sunt considerate două laturi ale procesului unic de perfecţionare a activităţii motrice a copilului. alergare în cerc sau spirală. mers cu pas adăugat înainte. adultul să poată desfăşura cu eficienţă acţiuni ce solicită o execuţie bimanuală precisă. alergare cu opriri la semnale auditive sau vizuale. aruncarea şi prinderea (vezi tabelul nr. târârea. Mersul şi constă din deplasarea corpului printr-o succesiune de paşi care variază în funcţie de modul în care se cere executarea deplasării (mers cu pas obişnuit. TEMĂ DE REFLECŢIE Identificaţi cel puţin trei caracteristici ale educaţiei psihomotrice.). Deprinderi motrice de bază Este o formă de deplasare care contribuie la formarea unei serii de deprinderi motrice 1. Calităţile motrice se manifestă prin corectitudinea efectuării deprinderilor motrice. cât şi dinamic) şi de coordonare motrică generală. Alergarea intervine o mică fază de zbor. mers cu pas şchiopătat. pe care să se dezvolte în mod treptat. în tempou şi cu viteză variate. escaladarea (vezi tabelul nr. alergare şerpuită.). 1). Plecând de la aceste consideraţii. 2). alergare cu transportarea unui obiect. ceea ce va determina construcţia unei reprezentări mai corecte privind mişcările corpului şi ale segmentelor sale. Tabel nr. mers cu pas încrucişat lateral etc. Acţiunea educativă poate cuprinde următoarele etape:  Educaţia generală a) Organizarea dinamică a folosirii de sine b) Organizarea spaţiului c) Organizarea timpului Educaţia diferenţiată a) Grafomotricitatea b) Organizarea şi structurarea spaţio-temporală c) Organizarea relaţiilor logice În procesul de educare psihomotrică. săritura. la care 2.DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE   activitatea profesională ulterioară. căţărarea. mers cu pas fandat.

materiale existente în sala grupei (măsuţă. sau un aparat de gimnastică (bancă. Acestea se dezvoltă în mod natural până la un anumit nivel. săritură cu îndoirea genunchilor. exerciţii cu diferite mişcări ale braţelor. 2. dependent de o multitudine de factori. 240   . aruncarea cu o mână sau cu două mâini.). aruncare înainte-înapoi. panou. ricoşat din perete. escaladarea cu braţul şi piciorul opus. Este o acţiune de azvârlire sau de lansare a unui obiect. prin deplasarea în înălţime sau lungime. sărituri cu întoarceri. din faţă sau de sus. sărituri cu diferite mişcări de braţe. Deprinderi motrice aplicativ-utilitare Reprezintă o situaţie a unui corp asupra căruia se exercită forţe care nu îi schimbă 1. prinderea cu două mâini etc. Prin această deprindere se înţelege urcarea. escaladarea cu braţul şi piciorul de aceeaşi parte etc. escaladarea prin trecere peste un obstacol. bolovan. sărituri peste diferite obstacole. Târârea sol cu sprijin pe genunchi şi pe antebraţe sau coate (târâre pe genunchi şi pe palme. exerciţii cu modificarea direcţiei de deplasare etc. prinderea obiectului jos. târâre pe antebraţe şi palme etc. care poate fi fix sau înclinat (căţărare pe scară cu ajutorul braţelor şi a picioarelor. pe 3. lateral sau sus. valorificând potenţialul organismului (funcţional) (Fiedler. scăunel) sau aparate de gimnastică (bancă. Escaladarea Obstacolul poate fi reprezentat de: un trunchi de copac răsturnat. DEZVOLTAREA CALITĂŢILOR MOTRICE Calităţile motrice sunt componente indispensabile activităţii fizice umane. bârnă joasă etc. panou sau din sol. îndemânarea. săritură în lungime de pe loc. cu ajutorul mâinilor şi a picioarelor. ladă. aruncare spre stânga sau dreapta. 1998. forţa. Calităţile motrice pot fi grupate în două categorii distincte:  calităţi motrice de bază (viteza. săritură cu depărtarea şi apropierea picioarelor. (prinderea efectuată din stând sau stând uşor depărtat. căţărare pe scara fixă cu deplasare laterală etc. căruia i s-a imprimat o mişcare lentă sau rapidă şi o anumită viteză pentru a ajunge la o distanţă oarecare. pentru scurt timp. aruncare la un partener sau la o ţintă etc. Reprezintă căţărarea pe o parte a obstacolului şi coborârea pe partea cealaltă.) (escaladarea prin urcare directă pe obstacol. care asigură posibilitatea efectuării unor eforturi caracteristice. Este acţiunea de a înainta prin mişcări specifice.). prinderea de la partener.3. Săritura 4. la o ţintă fixă sau mobilă (aruncarea de pe loc sau din deplasare. lateral stânga-dreapta sai înainteînapoi. exerciţii de echilibru dinamic sau din deplasare. sol etc. scară). urmată de revenirea pe sol (aterizare) (săritură dreaptă. 4. sărituri ca mingea efectuate pe loc. exerciţii efectuate cu micşorarea gradată a suprafeţei de sprijin. fiind perfectibile prin exersare. aruncare de jos.). Căţărarea o scară. cu corpul lipit de sol.) Este o acţiune de recuperare a unui obiect transmis de un partener. ladă.ILEANA POPOVICI     3. Echilibrul starea de mişcare (exerciţii de echilibru static sau de pe loc.) IV. rezistenţa. Aruncarea 5.) Tabel nr. exerciţii cu diferite poziţii ale piciorului liber. p. 3). sărituri efectuate pe unul sau pe ambele picioare etc.). 126). Prinderea Reprezintă desprinderea bruscă de pe sol şi ridicarea corpului în aer. a înainta pe 2. buturugă. mobilitatea şi supleţea) (vezi tabelul nr.

Săritură în lungime de pe loc (efectuată cu elanul braţelor). efectuate cu mâinile pe şolduri sau cu bătaia palmelor sus (deasupra capului). cu spatele cât mai drept. 4. cu ajutorul braţelor şi a picioarelor. 2. 12. fără a scădea eficienţa acesteia. palmă în palmă: îndoirea şi întinderea alternativă a braţelor. 19. Sărituri cu depărtarea picioarelor lateral şi înainte-înapoi. Mobilitatea şi elasticitatea/supleţea Reprezintă capacitatea omului de a efectua acţiunile motrice într-un timp cât mai scurt. în deplină concordanţă cu situaţiile respective. privirea spre înainte). 21. 5. 16. dirijând precis şi economic mişcările în timp şi spaţiu. Mers pe vârfuri cu braţele întinse în sus (spatele drept. 11. ridicarea şi transportarea în grup a unor coşuleţe cu diferite obiecte. manifestarea unei calităţi în „regimul”altei calităţi). Vom insista mai mult pe dezvoltarea calităţilor motrice.DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE    calităţi motrice combinate (specifice ramurilor sau probelor sportive. Este capacitatea organismului de a învinge o rezistenţă pe baza contracţiei musculare. încercând să desfacă într-un loc apucarea (priza). Mers pe călcâie cu mâinile la spate de coate apucat. 9. Aruncarea mingii la perete şi prinderea ei cu două mâini. 10. Calităţi motrice de bază 1. iar la semnal sonor. braţele întinse. Aruncări ale mingii la o ţintă fixă. până la orizontală. Stând câte doi.   241 . Capacitatea de a însuşi şi efectua acţiuni motrice cu diferite grade de dificultate. 14. ţinându-se de mâini: fiecare încearcă să tragă cercul spre el. efectuarea unei întoarceri (de 180° sau 360°). Tabel nr. 23. a formelor de manifestare şi a factorilor care le condiţionează în capitolul următor. 6. Căţărarea pe scara fixă. 18. Alergare cu schimbarea ritmului şi a direcţiei. Alergare cu transportarea unor obiecte până la un anumit reper (sub formă de ştafetă). Stând cu braţele întinse spre înainte: forfecarea braţelor cu sau fără arcuire. 8. cu braţe sus: extensia trunchiului (capul pe spate). Stând pe genunchi. destinat ciclului primar. Mers pe vârfuri pe banca de gimnastică întoarsă. 7. 22. 13. braţele întinse în lateral. Alergare uşoară. Exemple de exerciţii pentru dezvoltarea calităţilor motrice şi formarea deprinderilor motrice (de bază şi utilitar-aplicative) 1. Alergare uşoară. Îndemânarea 3. Capacitatea organismului de a efectua cu amplitudine mare acţiunile motrice. 3. Stând cu mâinile pe şolduri: ridicarea alternativă a unui genunghi sus. Forţa 5. Aruncări şi prinderi efectuate cu mingi de diferite mărimi şi din diferite materiale. 15. Sărituri cu trecere peste obstacole mici. Stând în cerc (câte 3 copii). 3. Mers ghemuit şi mers fandat cu mâinile pe şolduri. Capacitatea organismului de a efectua timp îndelungat o activitate. 17. Viteza 2. Rezistenţa 4. faţă în faţă. păstrând bazinul sus. Sărituri ca mingea. Stând depărtat cu mâinile pe şolduri: aplecarea trunchiului înainte. 20. efectuată în linie dreaptă şi cu ocolirea unor repere.

copiii se joacă alături „fiecare cu joaca sa”. plăcute.ILEANA POPOVICI     24. după 4 ani jocul se integrează strategic într-o structură de cooperare. Jocul dobândeşte în viaţa copiilor o dublă semnificaţie – exteriorizează emoţiile. în care copilul se antrenează după propriul potenţial. exersează şi stimulează toate funcţiile şi capacităţile psihice:      concentrează atenţia perceptiv-acţională asupra efectelor dorite. jocuri cu roluri. se supără dacă nu pot respecta ritmul jocului sau dacă sunt excluşi din joc pentru că nu respectă regulile lui. mese sau cercuri. o formă de activitate umană. atitudini de exprimare şi respectare a mesajelor. În raport cu nivelul de înţelegere şi de interacţiune al copiilor. la 1-1. Educaţia timpurie prin joc este susţinută de elanul natural. Rostogolirea mingii cu o mână. didactice. cu ducerea celuilalt în lateral.4. Astfel. Semnificaţia funcţională a jocului devine stimularea şi creşterea capacitaţilor de a trăi cu bucurie şi din plin împrejurările de viaţă datorită tuturor consecinţelor formative asupra condiţiilor de adaptare. După ordinea evoluţiei ontogenetice şi complexitatea lor.5 m distanţă: aruncarea mingii cu o mână şi prinderea ei cu ambele. faţă în faţă. uşor de asimilat la nevoile eului. construieşte reguli facile. Dacă la 3 ani. prin acţiuni corelate. susţine motivaţional răbdarea. care pregăteşte pentru efortul serios al vieţii sociale. J. în mod firesc şi fără alte constrângeri de efort. creative. corelativ cu posibilităţile de participare şi dorinţele copiilor. Stând câte doi. copiii de 3 ani nu pot participa la toate etapele jocului cu reguli pe care le organizează şi respectă preşcolarii de 5 ani: ei nu reţin toate regulile. satisfacţiile. perseverenţa şi stăpânirea de sine în sarcini acceptate. caracteristice vârstei şi interacţiunea copiilor cu situaţiile de joc. jocuri-simbolice. uşor de înţeles şi de respectat. Piaget clasifică jocurile la vârstele timpurii în: jocuri exerciţii. Jocul solicită. spontan pentru activităţi simbolice deschise. IV. De la un an la altul copiii dispun de o capacitate tot mai bine organizată de a stăpâni conduitele de joc. jocuri de construcţie. înainte sau înapoi. operare cu obiectele. Firescul învăţării prin joc la vârstele timpurii este exprimat în folclorul copiilor de exerciţii ritmate însoţite de cântece şi mişcări reale 242   . 26. modifică realitatea prin restructurări simbolice accesibile. plăcute. Stând cu mâinile pe şolduri: ridicare pe vârful unui picior. printr-un tunel format di scăunele. de a trăi satisfacţia şi bucuria succesului în joc. construite după criterii formative. dorinţele şi nevoile copilului prin detensionarea liberă şi exersează capacităţile de acţiune. 25. JOCUL – PRINCIPALA FORMĂ DE ACTIVITATE FIZICĂ A COPILULUI PREŞCOLAR Rolul jocului în educaţia timpurie Jocul este considerat un fenomen de cultură. ca tip fundamental de activitate a copilului. Educaţia timpurie prin joc trebuie să modeleze funcţiile adaptative ale jocului. Ceea ce în joc pare mimarea unei situaţii. trăiri afectiv-motivaţionale adecvate rolurilor. devine prin exerciţiul antrenant o “activitate reală” în care se învaţă conduite de interacţiune şi mânuirea obiectelor. satisface nevoia de mişcare. interacţiunea cu persoanele. educaţia timpurie prin joc se organizează diferenţiat. Alte jocuri elaborate pot fi: dramatice.

27). curte Jucători: colectivul de elevi Scop: concentrarea atenţiei. oferind copiilor posibilitatea revenirii la starea normală a organismului. perspicacităţii. Jocurile de mişcare Jocurile de mişcare sau jocurile dinamice au un rol deosebit de important în dezvoltarea generală a copilului la vârsta preşcolară. cât şi a modului de organizare. Transpunerea corectă a regulilor de joc influenţează formarea unei conduite morale adecvate a copiilor (Şova. autonomie în exprimare şi dorinţa de participare la activităţile de interacţiune cu ceilalţi. teren. Jocurile de mişcare evoluează atât sub aspectul complexităţii.dezvoltă toate grupele musculare şi îşi întăresc sistemul osteoarticular.  Vulpea şi iepuraşii Locul desfăşurării: sală. predomină jocurile cu reguli simple. Corelat cu dinamismul şi specificul vieţii în perioada copilăriei. p. . Învăţătorul/profesorul dă diverse comenzi. Exemple de jocuri de mişcare utilizate în ciclul preşcolar Atenţie la comenzi Locul desfăşurării: sală. 2000. dezvoltarea coordonării Descriere: clasa se află aşezată în linie pe unul sau pe mai multe rânduri. îndemânării.dezvoltă capacitatea de soluţionare a unor situaţii-problemă simple. precum şi gradul lor de dezvoltare psihomotrică. jocul de mişcare realizează intense trăiri. precum: a) „cine duce mai repede mâna stângă la urechea dreaptă” b) „cine duce mai repede mâna dreaptă la piciorul stâng” c) „cine se aşează mai repede în sprijin ghemuit” etc.dezvoltă calităţile motrice. socializarea copiilor. Prin jocurile de mişcare (şi parcursuri aplicative). Cunoscând particularităţile individuale şi de vârstă ale copiilor. fără un efort fizic şi psihic prea mare. plăcută. efectele intense alternând cu cele mai puţin dinamice. activităţile vor fi dozate cu atenţie. . având un caracter utilitar. curte Jucători: colectivul de elevi 243    . . copiii îşi: .DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE   exersate. analizând locul şi importanţa acestora în lecţia de educaţie fizică specifică ciclului primar. reuşesc să execute şi să-şi formeze o serie de mişcări importante într-o formă atractivă. atribuite însă cu simboluri ludice. a atenţiei. teren. La vârsta preşcolară. al căror scop principal este de a contribui la dezvoltarea psihomotrică fundamentală şi la formarea simţului estetic. Vom aborda mai detaliat această problematică a jocurilor de mişcare în capitolul următor. dezvoltarea spiritului de observaţie. Ele creează situaţii în care copiii. Achiziţionarea deprinderilor de joc oferă copiilor siguranţa de sine.consolidează deprinderile motrice de bază.

apoi. şi fluieră pe rând când cel din mijloc are ochii acoperiţi. drept pedeapsă. Dacă cel din mijloc ghiceşte cine a fluierat. pronunţând cuvântul „iepuraş”. este aşezat pe cerc. Jucătorul vulpe se plimbă încet pe partea exterioară a cercului. După ultima silabă mai accentuată. Profesorul alege atâţia arbitri câte echipe sunt. în spatele unei linii de plecare. 244      . dacă nu. În mijloc. Dacă este prins. teren. profesorul alege un copil care va fi „vulpe”. cu faţa spre interiorul spaţiului de joc şi la un interval de 2-3m între ele. se plasează un copil care îşi acoperă ochii cu palmele. toţi copiii aleargă şi se răspândesc în sală. curte Jucători: colectivul de elevi Materiale necesare: un fluier Scop: revenirea indicilor marilor funcţiuni la nivelul obişnuit Descriere: copiii sunt aşezaţi în formaţie de cerc şi au un fluieraş. aşezate în şir. teren. va fi salvat şi se schimbă rolurile.ILEANA POPOVICI     Materiale necesare: cretă Scop: dezvoltarea aptitudinii motrice de alergare liberă în cerc Descriere: colectivul clasei este aşezat într-un cerc trasat pe sol şi vor fi „iepuraşi”. curte Jucători: colectivul de elevi Materiale necesare: cretă Scop: dezvoltarea atenţiei şi a vitezei de reacţie Descriere: colectivul clasei. se învârt în jurul lui. Dacă nu este prins de „iepuraş” până acolo. minus un copil care este „urs”. Fluieraşul trebuie să fie bine ascuns în pumnul celui care a fluierat şi toţi copiii ţin mâinile strânse în pumn la gură. ţinându-se de mâini şi se învârt în cerc recitând: „Ursul doarme. Copiii. Cei de pe cerc transmit fluierul din mână în mână. ursul doarme/A uitat bietul de foame/De el poţi scăpa uşor/Dacă eşti prevăzător”. în timp ce ursul se trezeşte şi aleargă să-i prindă. rămâne „vulpe” şi aleargă încă o dată. Se schimbă „ursul” după 2-3 jocuri. Fluieraşul Locul desfăşurării: sală. La un semnal. Cine sare mai tare Locul desfăşurării: sală. Copilul urs stă în cerc în poziţia ghemuit cu capul între mâini şi „doarme”. urmărindu-l în jurul cercului. jocul continuă în aceeaşi formaţie. Ca să scape. „vulpea” aleargă cât poate de repede să ocupe locul rămas liber pe cerc. Copilul care este atins porneşte în alergare şi încearcă să-l prindă. Ursul somnoros Locul desfăşurării: sală. el îşi ia mâinile de la ochi şi încearcă să ghicească la cine este fluierul. cântând. rolurile se schimbă. atingând la un moment dat un copil pe umăr. teren Materiale necesare: creta Jucători: colectivul de elevi Scop: consolidarea săriturii cu desprindere de pe două picioare Descriere: Colectivul de elevi este împărţit în mai multe echipe egale ca număr.

DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE
 

Primii jucători din fiecare echipă execută o săritură în lungime de pe loc. Elevul arbitru trage o linie la locul de aterizare după ultimul călcâi. Următorul jucător, avansează şi se aşază cu călcâile la linia nou trasată şi execută săritura, etc, până la ultimul jucător. Câştigă echipa care a realizat cea mai mare distanţă. Ştafetă Locul desfăşurării: sală, tern, curte Jucători: colectivul de elevi Materiale necesare: bastoane, cretă Scop: dezvoltarea deprinderii de aruncare Descriere: colectivul este împărţit în grupe egale, dispuse în spatele unei linii. Primii din fiecare şir au câte un baston, iar la semnalul profesorului, aruncă bastonul spre înainte, după care aleargă în teren după bastonul adversarului, îl culege şi îl predă următorului din echipă. Câştigă echipa care termină prima. Pasul lui Guliver Locul desfăşurării: sală, teren, curte Jucători: colectivul de elevi Scop: deprinderea de a se deplasa Descriere: efectivul este împărţit în două echipe, egale ca număr, dispuse pe şiruri, înapoia liniei de plecare. La 10-15m faţă de aceasta, se trasează linia de sosire. La comanda profesorului, primii se deplasează cu pas fandat, cât mai mare, până la linia de sosire, o depăşesc şi se întorc în alergare prin partea dreaptă, îi ating pe următorii coechipieri pe umăr şi trec la coada şirului. Câştigă echipa care a terminat prima şi a executat deplasarea mai corect. Capcana Locul desfăşurării: sală, teren, curte Jucători: colectivul de elevi Materiale necesare: două bănci de gimnastică, două cercuri Scop: dezvoltarea echilibrului Descriere: copiii sunt împărţiţi în două echipe egale ca număr, aşezate pe şiruri, cu faţa la capătul câte unei bănci de gimnastică. La comanda învăţătorului/profesorului, primii din fiecare echipă se urcă pe bănci şi merg pe ele până la capăt, unde coboară cu săritură în adâncime, printr-un cerc ţinut orizontal de câte un copil, la 20 cm de sol, apoi ies din cerc, se întorc, îi ating pe umăr pe următorii şi se aşează la coada şirurilor. Pentru fiecare săritură corectă (în cerc) se acordă un punct. Câştigătoare este declarată echipa care întruneşte cele mai multe puncte.   

 

245

ILEANA POPOVICI
 

 

V. CONCEPTUL DE EDUCAŢIE FIZICĂ ÎN ŞCOALA PRIMARĂ
Educaţia fizică reprezintă activitatea care valorifică sistematic ansamblul formelor de practicare a exerciţiilor fizice, în scopul măririi în principal, a potenţialului biologic al omului, în concordanţă cu cerinţele sociale. Educaţia fizică este fiziologică prin natura exerciţiilor sale, pedagogică prin metodă, bilogică prin efectele sale şi socială prin organizare şi activitate, în centrul căreia stă omul. Ea se constituie ca o categorie de bază a domeniului, care valorifică extensiv exerciţiul fizic în scopurile amintite (Terminologia educaţiei fizice şi sportului, 1973, p. 112). În contextul actual, educaţia fizică redescoperă, reelaborează şi perfecţionează un mijlocitor – exerciţiul fizic, ca acţiune conştientă, desfăşurată în vederea autoperfecţionării. Prin particularităţile, scopul şi efectele sale, exerciţiul fizic reprezintă esenţa educaţiei fizice, dovada constituirii ei ca activitate socială nouă şi distinctă. Educaţia fizică moşteneşte o întreagă gamă de exerciţii fizice, creată în evoluţia societăţii şi, în acelaşi timp, o îmbogăţeşte cu noi forme şi tipuri. Eficienţa educaţiei fizice care să aibă ca bază de plecare o serie din valorile societăţii democratice, va fi dependentă de multiplele modificări survenite în procesul de predare-învăţareevaluare, în concordanţă cu relaţiile dintre şcoală, familie şi comunitate.

V.1. MODELUL ABSOLVENTULUI DE CICLU PRIMAR Absolventul de învăţământ primar trebuie să prezinte o dezvoltare fizică armonioasă, să dispună de o bună motricitate generală, să execute corect şi cu eficienţă crescută deprinderile motrice de bază şi utilitar-aplicative (mers, alergare, săritură, aruncare, prindere, căţărare, târâre, transport de greutăţi), să perceapă corect şi cu uşurinţă componentele spaţio-temporale, să aibă conştiinţa posibilităţilor sale de acţiune, să cunoască un sistem minimal de mijloace (exerciţii de dezvoltare fizică, jocuri), cunoştinţe şi priceperi de ordin organizatoric, pe care să le utilizeze în activităţile de timp liber şi în cadrul celorlalte forme de practicare a exerciţiilor fizice. De asemenea, el trebuie să aibă o serie de cunoştinţe şi deprinderi de igienă elementară individuală şi abilitatea de a le aplica în activităţile practice. Vom prezenta în continuare un model orientativ al elevului din ciclul primar, conform opiniei lui P. Fiedler (1998, pp. 173–174).

246  

DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE
 

Nivelul somatic Tabel nr. 4. Model orientativ al elevului din ciclul primar, din punct de vedere somatic Cls. Sex Talia (cm) Perim. Greutate Elast. tor. toracic (kg) (cm) B 121,2 58,6 22,0 6-7 I ±5,6 ±3,4 ±3,5 F 120,4 56,9 22,2 6,7 ±5,5 ±3,5 ±3,6 B 130,6 63,4 33,4 6-7 IV ±6,2 ±4,1 ±5,1 F 136,2 63,4 33,0 6,7 ±6,7 ±5,0 ±5,6 Elevul să fie sănătos şi să nu prezinte deficienţe fizice.

Quetelet (gr/cm) 250/350 250/350 250/350 250/350

Priceperi şi deprinderi motrice - să practice în mod independent şi în condiţii variate deprinderile motrice de bază şi aplicative; - să cunoască structuri de exerciţii analitice pentru dezvoltare generală, formarea ţinutei corecte, de tip înviorare; - să posede bazele generale ale mişcărilor; - să aibă capacitatea şi cunoştinţele organizatorice pentru practicarea jocurilor dinamice cu diferite elemente de bază. Cunoştinţe teoretice - rolul sanogenetic al practicării sistematice a exerciţiilor fizice; - cunoştinţe igienice de bază privind practicarea exerciţiilor fizice. Nivelul de dezvoltare al calităţilor motrice Tabel nr. 5. Model orientativ al elevului din ciclul primar, din punctul de vedere al nivelului de dezvoltare a calităţilor motrice Cls. Sex Alergare 25 Viteză Săritură Rezistenţă Rezistenţă mp. (sec) execuţie lungime abdomen (nr. spate (nr. (sec) (cm) repetări) repetări) B 5,6 – 5,2 8,4 – 8,2 125/126 16/20 10/16 I F 6,0 – 6,3 8,2- 8,0 120/130 18/22 10/12 B 5,3 – 4,9 7,8 – 7,6 130/160 20/24 18/22 IV F 5,5 – 5,1 7,6 – 7,4 140/150 24/28 16/20 Modelul de educaţie fizică prezentat mai sus are un caracter orientativ, fiind realizabil pe baza îndeplinirii obiectivelor instructiv-educative anuale şi ale ciclului de învăţământ primar. Notă: Proba de „viteză de execuţie” constă în cronometrarea timpului necesar efectuării următoarelor acţiuni: din culcat, ridicare în stând şi revenire în culcat.

 

247

ILEANA POPOVICI
 

 

V.2. DEZVOLTAREA FIZICĂ GENERALĂ ŞI A CALITĂŢILOR MOTRICE – COMPONENTE IMPORTANTE ALE PROCESULUI
DE PREGĂTIRE FIZICĂ A ELEVULUI DIN CICLUL PRIMAR

Realizarea obiectivelor educaţiei fizice şcolare este posibilă numai dacă se urmăreşte în mod sistematic – lecţie de lecţie, semestrial, anual şi pe durata unui întreg ciclu de şcolarizare a elevilor – desăvârşirea unor finalităţi de primă importanţă pentru instruirea motrică şi educaţia acestora, cum ar fi: dezvoltarea calităţilor motrice; însuşirea unui sistem de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi motrice; valorificarea influenţelor exerciţiului fizic în sprijinul realizării obiectivelor generale ale învăţământului, contribuind astfel la dezvoltarea integrală a elevului şi a personalităţii acestuia. În cazul consolidării deprinderilor motrice de bază, ca o componentă a pregătirii fizice, considerăm că la clasele ciclului primar, trebuie să se pună accentul pe mărirea numărului de deprinderi motrice. Elevii trebuie să aibă capacitatea de a executa cât mai multe deprinderi de alergare, săritură, aruncare-prindere, echilibru, escaladare-târâre, căţărare, ridicare şi transport de greutăţi, la indici superiori de corectitudine. După această etapă, accentul trebuie să cadă pe formarea capacităţii de a utiliza aceste deprinderi în condiţii variate, când trebuie solicitată la maximum creativitatea elevilor. Promovarea metodelor active este binevenită pentru acţiunea de perfecţionare a capacităţii de utilizare a deprinderilor motrice în condiţii variate. Folosirea lucrului frontal, în torent, jocurile de mişcare, parcursurile aplicative şi altele sunt căi care măresc densitatea lecţiilor, crescând curba intensităţii şi a complexităţii exerciţiilor. Dezvoltarea indicilor calităţilor motrice, respectiv a indicilor de viteză, îndemânare, forţă şi rezistenţă, este altă latură a pregătirii fizice a elevilor. În această privinţă, exprimăm punctul de vedere potrivit căruia trebuie să programăm mai multe lecţii cu teme de dezvoltare a calităţilor motrice, şi în acelaşi timp, să promovăm utilizarea exerciţiilor şi metodici specifice pentru realizarea acestui obiectiv. Când se acţionează în direcţia dezvoltării calităţilor motrice, la elevii claselor I – IV, nu se are în vedere că elementul esenţial pentru dezvoltarea lor este totuşi dezvoltarea intensităţii. De regulă, se acţionează cu intensităţi scăzute şi cu volum mare, care nu duc la realizarea rezultatelor scontate. Realizarea acţiunilor motrice diferă de la individ la individ. Faptul că un elev aleargă mai repede, sau mai mult, că sare mai sus, comparativ cu altul, depinde de nivelul la care el stăpâneşte tehnicile de execuţie ale acţiunilor menţionate, dar şi de gradul de dezvoltare al calităţilor motrice (viteză, forţă, îndemânare, rezistenţă etc.) Calităţile motrice sunt considerate aptitudinile, posibilităţile organismului în sfera motricităţii, particulare pentru fiecare individ, bazate pe însuşiri ereditare, perfectibile, în limitele fondului genetic, în urma unor acţiuni deliberat organizate în acest scop (Badiu, Carastoian, 1995, p. 16). Calităţile motrice pot fi clasificate în două mari categorii (Cârstea, 1993):   calităţi motrice de bază (forţa, viteza, rezistenţa şi îndemânarea, mobilitatea); calităţi motrice specifice unor ramuri de sport.

248  

tipul de fibre musculare angrenate în contracţie.DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE   O altă clasificare îi aparţine lui R. . . . Viteza este calitatea motrică cea mai puţin perfectibilă. care divide calităţile motrice în calităţi condiţionale şi calităţi coordinative (de coordonare). VITEZA reprezintă capacitatea organismului de a efectua acte motrice cu rapiditate. Elevii claselor I–IV pot realiza intensităţile respective dacă se promovează întrecerea sau se lucrează pe grupe cu acordarea de   249 . 2010. optic. Manno (1996). având în vedere natura factorilor care o condiţionează (dominant ereditară şi de natură nervoasă). p. în timp cât mai scurt. . 47). Etapa cea mai favorabilă pentru perfecţionarea vitezei începe cu vârsta şcolară mică. Pentru dezvoltarea vitezei. .viteza de accelerare – reprezintă capacitatea de a atinge nivelul maxim de manifestare a vitezei. mai ales viteza de reacţie. se pot influenţa favorabil. . precum: timpul în care se desfăşoară acţiunile motrice şi efectuarea acţiunilor cu o frecvenţă cardiacă dinainte stabilită. Constatăm că această calitate este determinată de posibilitatea dirijării şi prelucrării tuturor informaţiilor provenite de la analizatorii implicaţi în actul motric voluntar (tactil. în timp cât mai scurt. Factori care condiţionează manifestarea vitezei . Înainte ca procesele nervoase fundamentale (excitaţia şi inhibiţia) să se stabilizeze şi principalele organe de simţ să-şi maturizeze funcţiile. . intensitatea este reprezentată de rapiditatea executării acţiunilor motrice.nivelul de dezvoltare a celorlalte calităţi motrice. Formele de manifestare ale vitezei . .mobilitatea proceselor nervoase fundamentale. kinestezic. acustic) (Cojocariu.lungimea pârghiilor (segmentelor) implicate în efort.viteza de execuţie – reprezintă capacitatea de a efectua cât mai rapid un act sau o acţiune motrică (se măsoară prin timpul scurs între începerea şi încheierea unei mişcări).calitatea şi cantitatea surselor energetice.viteza de reacţie – reprezintă timpul scurs între recepţionarea unui stimul şi apariţia răspunsului motor. viteza). rezistenţa.viteza de transmitere a impulsurilor nervoase. . rapiditate ce poate fi exprimată în unităţi diferite. Calităţile coordinative (de coordonare sau de îndemânare) sunt condiţionate de capacitatea individului de a organiza şi ajusta mişcările corpului şi/sau segmentelor sale. încheindu-se în jurul vârstei de 18 ani.viteza de deplasare – reprezintă capacitatea individului de a parcurge o distanţă cât mai mare.nivelul de funcţionare a analizatorilor. vestibular. precum şi de eficienţa metabolică (forţa.viteza de repetiţie – se mai numeşte şi frecvenţa mişcărilor şi se referă la capacitatea individului de a efectua un număr cât mai mare de mişcări într-un timp prestabilit. Calităţile condiţionale sunt determinate de nivelul funcţionării aparatelor şi sistemelor organismului. .

acela al acordării de pauze pentru refacerea capacităţii în mod integral. . ea reprezentând capacitatea organismului de a efectua acţiunile motrice complexe. dificile din punct de vedere al coordonării.nivelul coordonării centrilor nervoşi. . . dependent de adversarii de întrecere (în cazul jocurilor sportive. intensitatea este reprezentată de gradul de dificultate al acţiunilor motrice utilizate. dependent de situaţiile care apar pe parcursul execuţiei.calitate inervaţiei musculare. orientarea în spaţiu şi în timp. . dirijând precis şi economic mişcările în spaţiu. .funcţionalitatea analizatorilor. Factori care condiţionează manifestarea îndemânării . . de exemplu) etc. de a sincroniza acţiunile proprii cu cele ale partenerilor. nestudiate anterior. considerate de unii specialişti drept corolar al celorlalte calităţi. 250   . Nu trebuie uitat celălalt principiu al metodicii dezvoltării vitezei. Pentru considerentele amintite la viteză şi în perfecţionarea îndemânării cea mai propice vârstă este cea a şcolarilor mici.experienţa motrică anterioară şi nivelul de dezvoltare a celorlalte calităţi motrice. Formele de manifestare ale îndemânării .îndemânarea în regim de forţă – se referă la capacitatea de a efectua mişcări precis coordonate. care trebuie să solicite în măsură mai mare coordonarea de tip ambidextru. în condiţii de forţă.ILEANA POPOVICI     „handicap”.îndemânarea în regim de rezistenţă – se manifestă într-un context de oboseală fizică şi nu numai. . cu rapiditate şi cu încordările necesare. ritmul motric etc. Îndemânarea se evidenţiază în uşurinţa cu care sunt coordonate mişcările. . în capacitatea de a soluţiona situaţiile noi. În cadrul dezvoltării îndemânării. necesară repetării efortului.capacitatea de anticipare. . .calitatea transmiterii impulsului nervos.îndemânarea specifică diferitelor ramuri de sport – se află în raport cu caracteristicile fiecărei ramuri de sport.complexitatea deprinderilor motrice însuşite. procedee metodice la îndemână în orice condiţii. ÎNDEMÂNAREA este una dintre cele mai complexe şi importante calităţi motrice. fără a consuma o cantitate mare de energie fizică şi psihică. reprezentând capacitatea individului de a efectua mişcările cu indici ridicaţi din punct de vedere al coordonării neuromusculare. în posibilitatea de a utiliza cunoştinţele.îndemânarea generală – se exprimă prin capacitatea de susţinere a diferitelor acţiuni motrice şi de efectuare a lor în diferite condiţii. priceperile şi deprinderile motrice. în condiţii variate.îndemânarea în regim de viteză – se manifestă prin capacitatea individului de a efectua mişcări cât mai precis coordonate în condiţii de viteză.

calitatea proceselor volitive. sunt neformate. lactacidă (între 10 secunde şi 2 minute). . în cazul dezvoltării rezistenţei. învingerii oboselii şi a unei restabiliri rapide.compoziţia biochimică a sângelui. Aceasta depinde de ventilaţia externă. dat fiind riscurile. înşişi elevii îşi supradozează efortul. . Factori care condiţionează manifestarea forţei .rezistenţa specifică . interesează dezvoltarea rezistenţei generale în condiţii de efort aerob (uniform – moderat). Din această cauză. Ele nu trebuie să lipsească din conţinutul activităţii la aceste clase.gradul de funcţionalitate a aparatelor şi sistemelor organismului. în cazul supradozării.nivelul de coordonare a muşchilor. .rezistenţa în condiţii de efort aerob – solicitată de un efort cu o durată de peste 2 minute.presupune capacitatea organismului de a presta eforturi într-un anumit gen de activitate .). de intensitate moderată.capacitatea de concentrare a proceselor nervoase fundamentale. având în vedere faptul că aceste funcţii nu sunt încă dezvoltate. . în condiţiile funcţionării economice a organismului. ridica.stabilitatea proceselor nervoase fundamentale. Dezvoltarea rezistenţei la elevii ciclului primar trebuie făcută cu mult discernământ. Formele de manifestare ale rezistenţei .nivelul capilarizării periferice. FORŢA reprezintă capacitatea omului de a învinge o rezistenţă internă sau externă sau de a acţiona împotriva ei prin efort muscular (de a împinge. ca şi aprecierea reală a posibilităţilor proprii de către elevi.   251 . toate aceste elemente se află în plină formare. în cazul alergării. trage o greutate etc. . fără scăderea randamentului.DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE   REZISTENŢA reprezintă capacitatea organismului uman de a depune o activitate.rezistenţa generală sau de bază – presupune capacitatea organismului de a presta eforturi variate. transporta. În condiţiile educaţiei fizice la clasele I–IV. . .tipul fibrelor implicate în efort. care este un exerciţiu tipic pentru dezvoltarea rezistenţei. de schimbul gazos alveolar şi sistemul de transport al oxigenului.rezistenţa anaerobă – alactacidă (până la 10 secunde). Factori care condiţionează manifestarea rezistenţei . Efortul volitiv. Elementele dozării.calitatea metabolismului şi a resurselor energetice. un timp mai îndelungat. Exerciţiile destinate dezvoltării rezistenţei constituie stimulente optime pentru dezvoltarea capacităţii funcţionale a cordului şi a sistemului respirator. La baza dezvoltării rezistenţei stă perfecţionarea funcţiei care asigură oxigenul necesar în teritoriile somatice supuse travaliului. număr de repetări) şi intensitatea reprezentată de tempou. . un timp cât mai îndelungat. . Dar. sunt volumul (distanţe. .

. Factori care condiţionează manifestarea supleţei . Dacă efectele dezvoltării forţei se fac simţite în legătură cu armonia şi proporţionalitatea ţesutului muscular. pe ambele planuri (somatic şi funcţional).tipul articulaţiei.forţa statică – apare în condiţiile contracţiei izometrice. capacitatea de întindere musculară. . fără efectuare de lucru mecanic. Prima se referă la amplitudinea mişcării. .durata contracţiei musculare. ci doar cu dezvoltare de tensiune internă.calitatea proceselor şi substanţelor energetice. cu apariţia sau nu a oboselii). Unii specialişti susţin că supleţe include mobilitatea articulară şi elasticitatea musculară. . prevenind rigiditatea. 252   . Formele de manifestare ale forţei .gradul de dezvoltare a celorlalte calităţi motrice. repetările trebuie reduse ca număr.forţa în combinaţie cu alte calităţi motrice – în regim de viteză (detentă.ILEANA POPOVICI     . SUPLEŢEA reprezintă capacitatea individului de a executa mişcări cu mare amplitudine. în una sau mai multe articulaţii. se recomandă creşterea numărului de exerciţii destinate mobilităţii articulaţiilor coxo-femurale şi scapulo-humerale. . forţă explozivă – capacitatea individului de a manifesta valori mari de forţă în cea mai mică unitate de timp).masa musculară. cele ale rezistenţei influenţează favorabil posibilităţile funcţionale ale organismului.supleţea specifică – solicitată în cadrul anumitor ramuri şi probe sportive În acest ciclu de învăţământ. Perfecţionarea lor asigură supleţea organismului. motiv pentru care se recomandă să se acţioneze în activitatea de educaţie fizică a copiilor al căror organism este în plină dezvoltare. Forţa şi rezistenţa sunt calităţile motrice cele mai perfectibile. . calitatea tendoanelor şi a capsulelor articulare.vârsta şi genul biologic.forţa specifică – dezvoltată de actele motrice implicate într-un anumit tip de activitate . în regim de îndemânare (capacitatea individului de a efectua mişcări precis coordonate în condiţii de forţă). Formele de manifestare ale supleţei . . centrura scapulară. . în regim de rezistenţă (capacitatea de a presta un efort de forţă un timp mai îndelungat.forţa dinamică – apare atunci când prin contracţie musculară se efectuează lucru mecanic. gradul limitat de mişcare la nivelul articulaţiilor. De asemenea. .tipul fibrei musculare implicate în contracţie şi grosimea lor.supleţea generală – exprimată prin intermediul mobilităţii principalelor articulaţii ale corpului (coloana vertebrală. determinată de posibilităţile de alungire a muşchiului. .forţa generală – solicitată în general de activitatea cotidiană a individului. determinată de gradul de mobilitate al articulaţiilor. este expresia forţei în cursul execuţiei unei mişcări. coxo-femurală) .temperatura mediului ambiant. iar ultima la amplitudinea mişcării.capacitatea de reglare a funcţiilor vegetative de către sistemul nervos central. tonusul muscular.

. dezvoltându-se pe etape.Deprinderile motrice de bază sunt forme de manifestare motrică indispensabile. 1998.Accesibilitatea acestor mijloace este nelimitată.etapa însuşirii precizate a execuţiei. viteză etc. . 3.   253 . . Deprinderi motrice utilitar-aplicative: echilibrul. p. . . psihice sau volitive.Contribuie la realizarea unui mare număr de obiective instructiv-educative caracteristice diferitelor intervale de vârstă.DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE   APLICAŢIE Descrieţi câte un exerciţiu pentru dezvoltarea fiecărei calităţi motrice la nivelul ciclului primar. precizie. Deprinderile motrice se formează în timp.etapa însuşirii preliminare a execuţiei.Au un caracter formativ deosebit. căţărarea. Din punct de vedere psihologic . . Deprinderi motrice de bază: mersul. săriturile. posibilitate de a le folosi pentru dezvoltarea calităţilor motrice. psihologic şi metodic. .3. . . formarea unui mare număr de deprinderi cu valoare deosebită. . aruncările şi prinderile. asupra troficităţii.Posibilităţi mari de influenţare a organismului sub raport motric.Manifestă influenţe asupra marilor funcţiuni.etapa a III-a – a stabilizării deprinderii. Din punct de vedere metodic .Sursă inepuizabilă de structuri cu finalităţi diverse. deprinderi motrice utilitaraplicative şi deprinderi specifice ramurilor sportive). a consolidării deprinderilor motrice. analizate pe trei planuri: fiziologic. ating un randament înalt pe baza perfecţionării indicilor execuţiei (coordonare. capacităţii motrice. V. 119). . tracţiunea şi împingerea.etapa fixării. escaladarea. Etapele formării deprinderilor motrice 1. Importanţa formării şi consolidării deprinderilor motrice de bază şi utilitar-aplicative este rezumată în următoarele aspecte: . alergarea.etapa iniţierii în bazele tehnice de execuţie a deprinderilor motrice. ridicarea şi transportul. târârea. 2. prin exersare. Din punct de vedere fizilogic .) (Epuran. DEPRINDERILE MOTRICE DE BAZĂ ŞI UTILITAR-APLICATIVE Deprinderile motrice reprezintă componente ale activităţii motrice voluntare şi care. citat de Fiedler.etapa a II-a – a mişcărilor rigide. încordate.etapa de consolidare şi perfecţionare.etapa I – a mişcărilor inutile a lipsei de coordonare. Acestea pot fi clasificate în funcţie de complexitate (deprinderi motrice elementare şi deprinderi motrice complexe) şi în funcţie de utilitate (deprinderi motrice de bază.

vom constata că acestea se bazează pe menţinerea condiţiilor execuţiei în exersare. pe zăpadă. dar acţiunea de influenţare continuă şi la vârsta şcolară mare.se perfecţionează prin exersare în condiţii mereu schimbătoare.învăţarea mecanismului de bază. Obiective instructiv-educative şcolare: . . care. p. . furişat.mers pe plan înclinat. Priceperile motrice prezintă câteva caracteristici esenţiale. .exprimă măiestria practică în situaţii variabile. pe care. . pe nisip. . . în acelaşi timp.se bazează pe calitatea proceselor cognitive. şi anume (Cojocariu. Dacă ne raportăm la deprinderi.sunt componente neautomatizate ale activităţii voluntare umane.coordonarea corectă a membrelor şi amplitudinii balansurilor. . . .sunt dependente de volumul şi complexitatea deprinderilor motrice însuşite anterior. p.exerciţii speciale din şcoala mersului. ritmat. de altfel. priceperile motrice nu se pot delimita cu mare precizie de deprinderi. . . Aceste abateri sunt frecvente.mers cu caracter de forţă: fandat. le definesc dar le şi diferenţiază în raport cu deprinderile motrice.ILEANA POPOVICI     . 81): . ghemuit. Se insistă în special la clasele mici. . 2010.reglarea amplitudinii oscilaţiilor corpului. A.etapa perfecţionării deprinderilor motrice. cauzate de anumite deficienţe fizice sau generatoare de deficienţe fizice.folosirea limitatorilor metodici.mers cu viteză variabilă.mers cu acţiuni exaggerate. . deoarece subiectul va trebui să răspundă unor condiţii variate.mers în condiţii de echilibru peste obstacole. .adaptarea respiraţiei la tempoul mersului. iar din punctul de vedere al priceperilor motrice va creşte complexitatea acţiunii. Deprinderile motrice de bază Mersul Se invaţă în mod organizat pentru a evita abaterile de la tehnica raţională. Datorită faptului că se găsesc într-o strânsă legătură. le şi influenţează. 122). în cele mai multe cazuri. 254   . în condiţii schimbate (faţă de cele în care au fost învăţate şi consolidate) (Fiedler. Priceperile motrice reprezintă capacitatea de a folosi conştient cunoştinţele şi deprinderile în corelaţii noi. 1998.mers pe plat cu control în oglindă. Metodologie: .

Obiective instructiv-educative şcolare: . mersul este folosit ca formă de deplasare. sportive şi a altor ramuri sportive. . Metodologie: . .   255 . Este o componentă indispensabilă jocurilor dinamice. la dezvoltarea rezistenţei generale şi vitezei de repetiţie. În veriga a doua. alergare de durată. Alergarea Este o deprindere naturală. continuând până la liceu. alergare accelerată.creşterea indicilor de rezistenţă şi viteză de alergare. . Metodologie: .în procesul de învăţare se urmăreşte însuşirea cât mai corectă a elementelor tehnice de bază ale săriturii: elan. Învăţarea alergarii începe încă din prima clasă a ciclului primar.DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE   Locul structurilor bazate pe mers în lecţia de educaţie fizică: Pe întregul parcurs al lecţiei. pas lansat de viteză. Săriturile Sunt desprinderi temporare de pe sol prin efort de forţă-viteză.jocuri dinamice. cu ajutorul mijloacelor adecvate.însuşirea mecanismelor de bază privind tehnica unor probe de alergări atletice. . .contribuie la perfecţionarea marilor funcţii. . dispun de o mare varietate şi o largă accesibilitate. economici.formarea capacităţii de a efectua alergarea în condiţii variate.exersarea mişcărilor de braţe pe loc sau în deplasare. alergarea este folosită corespunzator cerinţelor metodice în toate celelalte verigi. mersul se învaţă şi devine componentă a structurilor de ordine şi formaţie sau de pregătire a organismului pentru efort. Ca şi mersul. .alergare cu păşire pe marcaje.exerciţii pentru dezvoltarea calităţilor motrice implicate. are efecte multiple asupra organismului.formarea deprinderilor corecte de alergare. zbor. .abordarea metodică: pas lansat de semifond. nivelul de solicitare fiind mai mare.o atenţie deosebită trebuie să se acorde exerciţiilor pentru dezvoltarea detentei şi a celor de echilibru-coordonare fără de care amplitudinea săriturilor este redusă. Structura pasului de alergare este variabilă cu viteza de deplasare. aterizare . . la educarea unor calităţi volitive. Ca deprinderi motrice de bază. Locul structurilor bazate pe alergare în lecţia de educaţie fizică: Cu excepţia verigilor I şi VIII.exerciţii din şcoala alergării. desprindere. se învaţă pentru a deveni eficienţi. ca exerciţiu fizic pentru revenirea organismului după efort.

aruncări din poziţii diverse.învăţarea poziţiei de recepţie a obiectului (eventual. orientării spaţio-temporale. Practicarea exerciţiilor de aruncări şi prinderi are ca efecte dezvoltarea forţei explozive. împingere. Clasificare   După tehnica aruncării: lansare (cu variante). . azvârlire. cu îngreuiere treptată a condiţiilor de execuţie.aruncări şi prinderi individual.învăţarea tehnicii de bază a săriturilor atletice. influenţarea preciziei.dezvoltarea calităţilor motrice cu ajutorul săriturilor. Metodologie: . libere sau peste obstacole.aruncări şi prinderi în condiţii îngreuiate. cu ambele mâini sau cu una. 209). . deprinderi cu o importantă valoare aplicativă în viaţa cotidiană şi în activitatea sportivă. recepţionarea (intrarea în posesie) obiectelor aruncate de parteneri (Fiedler. uşor de apucat. respingerea acestuia – minge uşoară).învăţarea tehnicii săriturilor libere. . Locul structurilor bazate pe sărituri în lecţia de educaţie fizică: Sub diferite forme şi în concordanţă cu cerinţele metodice. coordonării neuro-musculare (îndemânare). .învăţarea amortizării la aterizare. . respingere. săriturile sunt prezente în verigile II– III–IV–V–VI. prin valorificarea forţei explozive a membrelor. mai grele (mingi medicinale.aruncări şi prinderi cu obiecte şi tehnici asemănătoare jocurilor sportive. de pe loc. Sunt folosite ca exerciţii speciale pentru pregătirea organismului pentru efort şi prelucrare analitică. p. După scopul aruncării: la distanţă.învăţarea săriturilor cu sprijin peste capră sau ladă. . apoi cu partener (cu diferite sarcini). . improvizaţii). 1998. Sunt folosite în jocurile dinamice şi parcursurile aplicative.ILEANA POPOVICI     Obiective instructiv-educative şcolare: . . . cercuri. din deplasare. la ţintă. . .aruncări cu ajutorul altor segmente ale corpului. . Aruncări şi prinderi Aruncarea şi prinderea este o deprindere motrică de bază şi constă în trimiterea unor obiecte la distanţă. bastoane.practicarea jocurilor dinamice cu elemente de bază aruncări diverse şi prinderi. Se urmăreşte formarea la elevi a mecanismelor de bază ale aruncării şi prinderii. aruncări şi prinderi.învăţarea aruncărilor începe de pe loc.învăţarea tehnicii săriturilor la trambulina clasică.învăţarea azvârlirii ca deprindere motrică se face cu obiecte diverse. .împingerea şi lansarea se face cu obiecte mai mari. .aruncările cu elan specific se învaţă fragmentar. 256   . . prilej cu care se învaţă şi se consolidează săriturile simple.

Aruncările se pot executa la ţintă. Exerciţiile introductive de aruncare – prindere trebuie să le urmeze cele de aruncare azvârlită.   257 . . împingeri cu două mâini. Obiective instructiv-educative şcolare: . rostogolirea mingii. în linie dreaptă sau prin obstacole. lovirea mingii pe loc sau din deplasare. Aruncările şi prinderile sunt programate în verigile lecţiei în care se urmăreşte formarea sau perfecţionarea priceperilor. prin executarea exerciţiilor de aruncare şi prindere. se îmbunătăţeşte coordonarea generală. urmărindu-se fie precizia şi siguranţa aruncării şi prinderii.). prindere sau conducere a mingii.educarea capacităţii de a folosi aruncări şi prinderi în condiţii diverse. cu o mână sau cu două mâini. lovirea succesivă a mingii cu o mână. la distanţă sau la partener. o poziţie echilibrată care asigură o execuţie corectă şi eficace. Exerciţiile enumerate se pot executa de pe loc sau din deplasare. şezând. . trebuie să conducă la însuşirea bazelor generale ale aruncării şi prinderii – şcoala aruncării – şi să asigure posibilitatea generalizării şi aplicării acestor deprinderi în condiţii cât mai variate.învăţarea tehnicii procedeelor de aruncare. lansate. Începând cu primele exerciţii de aruncare. Exerciţiile de aruncare – prindere. efectuate într-o succesiune metodică riguroasă. se recomandă ca fiecare elev să efectueze câte 2-3 aruncări consecutive cu aceeaşi mână în cadrul unui exerciţiu ce va fi repetat de mai multe ori. Pentru şcolarul mic. pe genunchi etc. învăţătorul va insista asupra poziţiei pe care elevii trebuie să o adopte în timpul executării. exerciţiile de aruncare – prindere cu partener se vor executa în clasa I. elevii vor fi aşezaţi cu faţa spre direcţia aruncării. fie lungimea aruncării. aruncarea mingii pe sub braţ şi prinderea ei cu ambele mâini. Totodată. preciziei şi capacitatea de a aprecia în mod judicios distanţa. folosind procedeul „aruncare oferită cu două mâini de jos”. aruncări – prinderi. constituind teme de lecţie. Tehnica acestei aruncări se însuşeşte mai repede dacă se execută din poziţia pe un genunchi şi apoi stând. Exerciţiile de aruncare – prindere a mingii reprezintă mijloace de bază pentru însuşirea unor priceperi şi deprinderi pe care elevul din clasa a IV-a să poată acţiona în cadrul jocurilor pregătitoare sau al unor jocuri sportive cu reguli simplificate. care să asigure prinderea fără dificultăţi. se dezvoltă viteza de reacţie şi de execuţie şi forţa musculaturii braţelor şi a centurii scapulare.învăţarea tehnicii prinderii cu ambele mâini sau cu o singură mână.DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE   De asemenea. cu o mână de deasupra umărului. exerciţiile de aruncare – prindere şi manevrarea mingii se pot executa sub formă de aruncări azvârlite. aruncarea mingii la perete şi prinderea ei (din stând. cu picioarele uşor depărtate şi genunchii îndoiţi. Pentru a asigura o traiectorie optimă. se dezvoltă simţul orientării. Pentru aruncările la ţintă sau la distanţă. cu spatele rotunjit. Astfel. având în faţă piciorul opus braţului de aruncare. sau sub formă de dribling. deprinderilor şi calităţilor motrice. Iniţierea în „şcoala aruncărilor” se face prin executarea unor exerciţii individuale care pot fi: aruncarea mingii în sus şi prinderea ei cu două mâini (de pe loc şi din deplasare).

au un caracter formativ deosebit. Târârea . agilităţii. 258   . Exerciţiile au rol corectiv. rezistenţă şi îndemânare.scopul exerciţiilor de echilibru este acela de a exersa şi perfecţiona funcţia de echilibru static şi dinamic a corpului. distractive. Ridicare şi transport . aruncări la ţintă. pentru a influenţa revenirea organismului după un efort deosebit. În veriga a IV-a.ILEANA POPOVICI     dezvoltarea calităţilor motrice cu ajutorul acestor mijloace (aruncări la distanţă. prin efort propriu de forţă şi rezistenţă.este capacitatea de a trece peste obstacole înalte prin mijloace proprii. cu obiecte mai grele. îndemânării. Influenţează dezvoltarea forţei generale şi a rezistenţei în regim de forţă. aruncări şi prinderi sau parcursuri aplicative.exerciţiile de ridicare şi transport au un caracter pronunţat de forţă. contribuind la tonifierea musculaturii spatelui. braţelor şi la îmbunătăţirea mobilităţii coloanei vertebrale. Escaladarea . componente ale parcursurilor aplicative. Locul structurilor bazate pe aruncări şi prinderii în lecţia de educaţie fizică: În veriga a III-a sunt folosite ca mijloace pentru prelucrarea aparatului locomotor. eventual sub formă de joc.este o formă de deplasare a corpului în poziţii joase cu ajutorul braţelor şi picioarelor. Deprinderile motrice utilitar-aplicative Echilibrul . Se bazează pe crearea unor situaţii diverse de dezechilibru şi pe formarea deprinderii de reechilibrare. Pot constitui teme de lecţie în situaţia învăţării sau consolidării tehnicii procedeelor de aruncare. folosind mânuiri diverse. folosirea unor segmente nespecifice).Constau în aplicarea unor eforturi de tracţiune sau împingere. contribuie la dezvoltarea calităţilor motrice forţă şi rezistenţă.constă în ridicarea corpului la înălţime pe obiecte naturale sau construite. Chiar şi în veriga a VII-a se folosesc exerciţii sau jocuri cu un nivel de solicitare redus. Căţărarea . se constituie în structuri utile pentru dezvoltarea vitezei de execuţie şi de reacţie. Contribuie la perfecţionarea capacităţii motrice a elevilor. B. Exerciţiile au rol în dezvoltarea forţei. Tracţiune şi împingere . asupra unor persoane sau obiecte mari cu intenţia de a le deplasa în spaţiu. În veriga a VI-a. „jocuri”). vitezei de execuţie. dar în mod deosebit pentru dezvoltarea îndemânării (exerciţii de aruncări şi prinderi cu obiecte diferite.

deplasare laterală şi a înălţimii păşire şi apucări succesive .cu două mâini.aruncare azvârlită la distanţă. cu desprindere pe unul .pe loc.în adâncime. la partener .la scara fixă şi banca de picioarelor. Crt.în coloană câte doi .pe loc şi cu deplasare.în lungime de pe loc şi pe ambele piciore.pe călcâie .pe părţile inferioare şi .folosind instalaţii şi obstacole coborâre la scara fixă naturale 259 Săritură Aruncare şi prindere 2.cu schimbare de direcţie .căţărare.pe genunchi şi antebraţe .peste obstacole joase picioare . 1. la executate individual şi pe deplasare perete perechi .obişnuit.cu pas adăugat diferite repere exterioare ale labei piciorului .cu pendularea gambelor înapoi .în coloană câte unul .aruncări la partener şi prinderi cu .depuneri şi culegeri de obiecte pe într-un picior.în coloană câte doi .cu ajutorul braţelor şi a . pe sub obstacole .cu transport de obiecte . cu transport de obiecte . Cicluri curriculare de învăţământ Conţinutul învăţării Deprinderi Mers motrice de bază Alergare Ciclul achiziţiilor fundamentale Ciclul de dezvoltare Clasa I Clasa a II-a Clasa a III-a Clasa a IV-a .pe o suprafaţă înălţată desprindere de pe ambele . cu . .aruncare lansată cu una şi .pe scara fixă şi bancă înclinată . în sol.aruncări şi prinderi succesive. însoţite de .cu trecere peste obstacole joase .cu ritmuri diferite .în cadenţă .aruncare azvârlită la distanţă . cu creşterea progresivă .azvârlită la ţintă fixă .cu menţinerea direcţiei către .pe banca de gimnastică . cu ţinută corectă şi .aruncare azvârlită la ţintă mobilă cu două mâini cu o mână de deasupra . la nivelul ciclului primar Nr. pe scara fixă. cu . două mâini.aruncare azvârlită la distanţă .cu schimbarea direcţiei de .cu pendularea gambelor înainte .din ghemuit în ghemuit .în coloană câte unul .pas săltat . pe un genunchi.cu pas de front .pe loc şi cu deplasare .cu genunchii sus .prinderi cu două mâini din .cu ocoliri de obstacole . prin înclinată gimnastică. efectuate din distanţă autoaruncări – în sus.joasă şi pe o latură.deplasări în echilibru pe .cu pas încrucişat . 6.DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE   Tabel nr. Deprinderi motrice de bază şi aplicativ-utilitare.menţinerea poziţiilor stând .cu diferite poziţii ale braţelor deplasare . pe sol şi pe transportul unor obiecte şi trecere suprafeţe înguste şi înălţate suprafeţe înguste şi înălţate peste obstacole mici . Deprinderi motrice utilitaraplicative Echilibru Târâre CăţărareCoborâre   .joasă.la coardă mişcări ale braţelor şi picioarelor .deplasări cu menţineri pe vârfuri.cu pas fandat coordonare de braţe . de pe suprafeţe înalte .cu menţinerea direcţiei .deplasări în echilibru pe . suprafeţe înguste şi înălţate suprafeţe înguste şi înălţate.pe vârfuri .cu rostogolirea mingii la umărului .joasă .pasul de alergare .ghemuit .

individual gimnastică. pe grupe.de obiecte şi de aparate. realizat în grup Tracţiune Împingere Transport 260   .cu apucare şi rulare pe piept şi . pe perechi.împingeri efectuate din aşezat împingeri cu braţele şi picioarele stând într-un picior spate în spate .ILEANA POPOVICI     Escaladare .acelaşi exerciţiu.cu apucare şi sprijin pe şezută pe obstacole obstacolului pe abdomen .„scăunelul” (transportul unui . prin banca de gimnastică. prin obiecte/partener efectuate la baston individual şi pe perechi . realizat cu două mâini.cu aruncare şi încălecarea . prin partener prin tractare cu braţele. efectuat din . apucate cu . la baston sau frânghie .de obiecte uşoare.tracţiune şi opunere.transportul partenerului în spate individual şi pe perechi pe umăr. prin tracţiune tracţiune cu braţele realizată individual şi pe perchi tracţiune simultană cu braţele alternativă cu braţele . sprijinite la piept sau elev de către doi colegi) pe perechi şi în grup . . parteneri.deplasarea unui obiect sau .împingeri între parteneri. banca de gimnastică. efectuat două mâini.cu apucare. apucate .deplasarea propriului corp pe o suprafaţă alunecoasă.de obiecte uşoare.unor obiecte. efectuate situat pe sol/bancă. deplasarea unor .deplasarea propriului corp pe .a băncii sau a saltelei de . sprijin şi păşire .deplasarea propriului corp.deplasarea propriului corp pe .

a calităţilor motrice. proprio-receptivă. primar. p. Jocul de mişcare – ca mijloc al educaţiei fizice Jocul de mişcare reprezintă un gen de joc compus din acţiuni cu structuri preponderent motrice. care nu este caracteristic numai copilului. le mobilizează forţele şi îi stimulează.  priceperile şi deprinderile motrice se perfecţionează în timpul jocului. Datorită multiplelor influenţe favorabile asupra copilului. acţiunilor şi eforturilor personale cu cele ale colectivului. 256). gimnazial. universitar.. ci însoţeşte viaţa omului pe tot parcursul existenţei sale.DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE   V. cum este în realitate. colaborare cu partenerii de joc. o activitate umană.   261 . codul de întrecere şi de interrelaţii între membrii colectivului care îl realizează (Terminologia educaţiei fizice şi sportului. precum şi a însuşirilor şi deprinderilor moral-volitive. ca urmare a legăturilor noi şi complexe care se stabilesc între ele şi datorită relaţiilor de condiţionare ce pot favoriza transferul pozitiv între cunoştinţe. Jocul de mişcare are reguli prestabilite care îi delimitează timpul şi spaţiul de desfăşurare. 1973. încadrarea în colectiv. Jocul de mişcare se deosebeşte de celelalte mijloace ale educaţiei fizice prin particularităţile sale specifice şi anume:  jocurile de mişcare permit manifestarea complexă şi favorizează dezvoltarea simultană a deprinderilor motrice de bază sau specifice. pe care îl experimentează în joc. având o anumită structură şi funcţie socio-culturală. competitivitatea. Prin joc. jocurile de mişcare au devenit un mijloc important al educaţiei fizice şi au fost incluse în conţinutul lecţiilor în toate ciclurile de învăţământ. cunoaşte şi învaţă mai bine structura propriilor procese mentale. Jocul este deci. atractive şi de întrecere care urmăreşte dezvoltarea psihomotorie a copilului sau recreaţia lui. Psihologia modernă a evidenţiat faptul că prin joc. liceal. a motivelor. calităţi motrice etc. priceperi. la conturarea şi dezvoltarea personalităţii copilului. numărul de participanţi. LOCUL ŞI ROLUL JOCURILOR DE MIŞCARE ÎN LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ Viaţa noastră nu poate fi concepută fără joc. deprinderi. prestând de fapt o “muncă” serioasă şi se manifestă aşa cum ştie. Întrecerea creşte interesul elevilor pentru activitate.  jocurile au ca element caracteristic de desfăşurare întrecerea. Aceasta este posibilă numai în cazul în care elevii stăpânesc un bagaj larg de deprinderi. chiar dacă în copilărie deţine locul principal. care impune existenţa unui fond de deprinderi şi calităţi motrice temeinic consolidate. copilul îşi descarcă.  jocul de mişcare permite manifestarea iniţiativei şi independenţei în acţiuni. atitudine critică şi autocritică. îşi cheltuie energia. ce presupune cooperare. expresivă şi intelectuală. au calităţi fizice dezvoltate corespunzător şi au fost instruiţi să acţioneze în limitele unor reguli precise. asumarea unor responsabilităţi.4. se dezvoltă toate principalele calităţi ale copilului: senso-motorie. Toate acestea contribuie în final. începând cu cel preşcolar.  jocului îi este specifică activitatea în colectiv. armonizarea intereselor. copilul îşi manifestă Eu-l. În timpul jocului. acceptarea şi recunoaşterea liderului.

După mediul în care se . jocuri pentru dezvoltarea calităţiilor motrice: viteză. După relaţiile dintre . După funcţiile exercitate: . . 2. aerobică.jocuri logice 6. pe gheaţă etc. După relaţiile reciproce .jocuri pentru pregătirea aparatului locomotor . 7. căţărare. forţă şi rezistenţă) . la mare. aruncări. În cadrul activităţii de educaţie fizică.individuale (specifice preşcolarilor şi claselor I–IV) la joc (efectiv): . alţii sunt reţinuţi.jocuri pentru consolidarea unor deprinderi cunoscute .jocuri pentru reducerea excitabilităţii nervoase şi revenirea organismului la starea iniţială 262   .jocuri pentru formarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice şi specifice pe ramuri de sport (jocuri pentru fotbal. alergări.jocuri în apă. îndemânare. jocuri pentru atletism.jocuri pentru ridicarea stării emoţionale în lecţie (corespunzător verigilor .jocuri cu contact direct cu adversarul participanţi: .interior (sală. După modul de participare . După anotimp: . a echilibrului. clasă) . hol. echilibru.jocuri în lecţie zilei de şcoală: .jocuri de atenţie de lecţie): .jocuri în timpul liber 10. sărituri. volei. ritmică. transport de greutăţi). pe terenul de sport) 9.jocuri de iarnă 8.jocuri fără contact direct cu adversarul 5.jocuri în pauză . se sustrag. în pădure.jocuri pentru formarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice de rezolvat: bază şi utilitar-aplicative (jocuri cu elemente: mers. sărituri. practică 7. Clasificarea jocurilor de mişcare în funcţie de diverse criterii Criteriul Tipuri de jocuri 1. datorită nivelului de pregătire sau însuşirilor temperamentale: unii sunt foarte activi. lucrează intens. 7): Tabelul nr.cu împărţire pe echipe 4. a tempoului.ILEANA POPOVICI      jocurile nu permit o dozare precisă a efortului şi nici o reglementare strictă a execuţiilor tehnice. escaladare.jocuri de creaţie . Toate aceste particularităţi impun măsuri didactice educative specifice. baschet. după mai multe criterii (vezi tabelul nr.exterior (la munte. După influenţa şi locul lor .jocuri de vară . După locul lor în regimul .jocuri distractive .jocuri pentru dezvoltarea calităţilor motrice . acrobatică.colective (specifice elevilor din gimanaziu şi liceu) 3.jocuri pentru educarea sensibilităţii motrice: jocuri pentru educarea simţului ritmului şi a orientării în spaţiu. handbal.fără împărţire pe echipe . jocuri pentru gimnastică aparate. După conţinut şi sarcinile de . După locul de desfăşurare: . Participarea elevilor este inegală. jocul are următoarele sarcini: Clasificarea jocurilor Jocurile de mişcare pot fi clasificate în general. pe zăpadă. târâre.

În veriga a doua din lecţie. într-un mod plăcut şi eficient. organizare şi desfăşurare. alegerea şi metodica predării lor fiind dependente de sarcinile şi de particularităţile de vârstă.jocuri cu obiecte . este bine să se folosească jocuri de mişcare cunoscute. Locul şi rolul jocurilor de mişcare în lecţia de educaţie fizică sunt bine precizate şi cunoscute de către profesori şi pot fi folosite astfel:   În prima verigă a lecţiei. Cu ajutorul lor se pot realiza. atractive şi cu posibilitatea de a angrena frontal în exersare pe toţi elevii. Pentru ca jocurile să îndeplinească obiectivul instructiv-educativ. Pregătirea organismului pentru efort. În şcoală. locul de desfăşurare a acestora etc. Jocurile se folosesc în toate ciclurile de învăţământ.DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE   11. adresat în special funcţiei respiratorii. precizate şi cuprinse în programa fiecărei clase. grad de dezvoltare fizică şi intelectuală.jocuri fără obiecte Locul şi rolul jocurilor de mişcare în lecţia de educaţie fizică Jocurile de mişcare nu sunt în exclusivitate numai pentru elevii mici. se pot folosi eficient jocurile de mişcare pentru realizarea următoarelor obiective de referinţă: . În penultima verigă. Jocurile de mişcare sunt folosite în toate ciclurile de învăţământ începând cu cel preşcolar. este necesar să avem în vedere corecta lor alegere. jocul de mişcare poate fi folosit cu succes în aproape toate momentele lecţiei. se recomandă. gimnazial liceal şi universitar. se recomandă folosirea unor jocuri cu caracter liniştitor.   263   . . de aceea nu se recomandă folosirea unor jocuri sub formă de ştafetă. În acest ciclu. scopul jocurilor de mişcare este de a îndeplini o serie de sarcini de ordin instructiv – educativ. Alegerea şi metodica predării jocurilor de mişcare este în funcţie de sarcinile şi particularităţile realizării procesului pedagogic. Organizarea colectivului de elevi. de condiţiile materiale. În verigile tematice. condiţii materiale. de vârstă. primar.sarcinile pe care vrem să le realizăm. sex. ponderea jocurilor de mişcare este de aproximativ 70% din lecţia de educaţie fizică (la clasele I – II) şi se reduce pe măsură ce copiii cresc şi trec în clasele III IV. Astfel. grad de dezvoltare generală. sex. folosirea unor jocuri pentru captarea şi educarea atenţiei.dezvoltarea /educarea calităţilor motrice. chiar şi a celor din ultimii ani de liceu. trasee aplicative sau parcursuri aplicative. multe sarcini ale pregătirii fizice a elevilor mai mari. La clasele I-IV (învăţământul primar). Revenirea organismului dupa efort. jocurile de mişcare sunt folosite pentru formarea deprinderilor motrice de bază cu efect benefic asupra dezvoltării multilaterale a organismului copiilor în vederea dezvoltării calităţilor fizice.consolidarea sau perfecţionarea deprinderilor şi/sau priceperilor motrice de bază şi utilitar– aplicative (mai ales la clasele mai mici). jocul se alege în funcţie de: . În funcţie de obiectivul urmărit. de mediul şi locul de desfăşurare. După materialele folosite: . atunci când este cazul.

La jocurile de lupte în doi sau transportul partenerului se face repartizarea perechilor în funcţie de talia şi greutatea jucătorilor. . Jocul a fost permanent un mijloc educativ pentru copiii de toate vârstele. se impune participarea integrală a colectivului şi evident mişcarea lui continuă. starea lor de sănătate. În asemenea condiţii nu este recomandabil ca jocul să dureze prea mult.vârsta jucătorilor. . creşte încrederea în forţele proprii. având menirea de a-i conştientiza pe participanţi de faptul că se află într-o situaţie de învăţare.schimbarea formaţiei de lucru. să fie suficiente ca număr. Respectarea cerinţelor şi a indicaţiilor metodice menţionate asigură o bună organizare a colectivului şi condiţiilor de participare optimă a elevilor. . activitatea trebuie să se desfăşoare cu toată seriozitatea. Comunicarea rezultatului şi mai ales motivarea lui constituie un element foarte important pentru participanţi.accelerarea ritmului de joc.simplificarea sau complicarea regulilor de joc. aprecierea şi dirijarea comportamentului elevilor. . să fie corespunzătoare vârstei din punct de vedere al dimensiunilor şi al greutăţii. nu poate avea efectele dorite.locul jocului în lecţia de educaţie fizică. În desfăşurarea jocului se impune atenţie la dozarea efortului. După un joc cinstit. deci. neadaptat la posibilităţile elevilor sau lipsit de elemente noi. reuşita provoacă mulţumire. Dacă jocul se organizează în aer liber şi temperatura este scăzută.nivelul dezvoltării fizice a elevilor. în care primează aspectul cognitiv şi că. . Pregătirea locului de joc presupune atât respectarea condiţiilor igienice. veriga în care urmează să fie folosit. Jocul poate îndeplini diverse 264   . .ILEANA POPOVICI     .mărirea sau micşorarea suprafeţei de joc în funcţie de numărul participanţilor. Materialele de joc trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie în stare de folosinţă.particularităţile de sex.mărirea numărului de repetări. stabilirea rezultatului. Prin respectarea acestor cerinţe se asigură accesibilitatea şi atractivitatea jocului. iar umiditatea mare. Disciplina în joc se menţine prin exigenţa profesorului de a respecta regulile de către toţi elevii şi prin atitudinea conştientă a acestora. măreşte interesul. . când se lucrează în aer liber. cât şi amenajarea acestuia corespunzător cerinţelor jocului ce urmează să se desfăşoare.mărirea duratei jocului. este necesar să se formeze echipe separate cu elevii înalţi şi cu cei scunzi. . şi anume. La jocurile cu târâre şi transport de greutăţi în colectiv. Dozarea şi gradarea efortului se poate realiza prin: . Jocurile solicită efort fizic şi emoţional care trebuie bine reglat. prevenirea accidentelor. nu trezeşte interesul şi.condiţiile materiale privind locul de desfăşurare şi inventarul de materiale de care dispunem. . deci particularităţile morfo–funcţionale şi psihice ale elevilor cu care se lucrează. . Este cunoscut faptul că un joc. .mărirea numărului de obstacole.condiţiile atmosferice. de vârsta şi sexul acestora.

se încadrează în cerinţe. reguli simple. De exemplu. organizare strictă. mai curajoşi. Sunt jocurile specifice claselor I – IV. Ele sunt prezente în diverse împrejurări: în cadrul lecţiilor de educaţie fizică. interesându-se numai de propria persoană. între participanţi se stabilesc raporturi de colaborare. Prin desfăşurarea efortului în comun se dezvoltă spiritul de colaborare şi acţiune în comun. În cadrul jocului. Comportarea în joc este foarte diferită. Oricum ar fi privit. 265    . Întrecerea şi competiţia amplifică încordarea psihică. Paralel cu descoperirea unor lucruri noi. ajutor reciproc. a serbărilor şi concursurilor sportive. găsind modalităţi de rezolvare a sarcinilor. îi învaţă pe elevi să suporte cu demnitate înfrângerea şi în acelaşi timp să preţuiască victoria. alţii sunt egoişti şi individualişti. Unii colaborează cu colegii de echipă sau de grup. Au reguli relativ puţine.DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE   funcţii în procesul pedagogic: mijloc şi metodă eficientă de instruire şi educare. jocul îmbină plăcutul cu utilul şi facilitează acţiunea de formare a personalităţii umane datorită caracterului său atractiv. folosite în special. La ciclul primar se pot utiliza următoarele forme:  Jocurile de mişcare (dinamice. mai perseverenţi. Unii sunt dinamici şi impulsivi. capacitatea de concentrare a atenţiei. jocul favorizează aplicarea cunoştinţelor însuşite anterior. cooperare. procedeu sau formă de organizare a activităţii. de renunţare la interesele proprii în favoarea celor colective. Jocurile dinamice. jocurile pregătitoare. sunt disciplinaţi. şi desfăşurate în condiţii de întrecere între echipe. Jocul de mişcare întăreşte atitudinile morale. Astfel ei devin mai hotărâţi. Participând conştient la joc. al perseverenţei şi fermităţii. unii participanţi respectă regulile. alţii nu. se formează deprinderi organizatorice şi se dezvoltă capacitatea de autoorganizare. marchează o etapă intermediară în desfăşurarea procesului de iniţiere a elevilor în practicarea unor jocuri sportive. copiii obişnuindu-se astfel să conducă şi să fie conduşi. având o temă precisă. elevul compară ceea ce ştie cu ceea ce i se cere în conformitate cu cerinţele de execuţie şi regulile impuse. Jocul crează condiţii care permit descoperirea unor autentice aptitudini de organizator şi totodată favorizează dezvoltarea autocontrolului. se desfăşoară pe un spaţiu relativ redus. traseele aplicative şi ştafetele constituie mijloace importante. oferind totodată afirmarea particularităţilor de personalitate pe care le şi dezvoltă. elementare). des folosite în educaţia fizică a şcolarilor mici. jocul îi determină pe aceştia să facă acţiuni motrice de intensităţi diferite. în scopul consolidării unor deprinderi şi priceperi. Tuturor trebuie să li se acorde o atenţie egală pentru dezvoltarea trăsăturilor pozitive şi preîntâmpinarea sau anihilarea celor negative. alţii reţinuţi şi timizi. În cadrul jocului se dezvoltă creativitatea. elevul fiind solicitat să caute şi să găsească soluţia cea mai potrivită care asigură succesul. În joc. Sunt folosite la elevii din clasa a IV-a. de bază. adaptând un comportament voluntar caracterizat prin prezenţa controlului realizării obiectivului propus. Jocurile pregătitoare. Punându-i pe elevi să rezolve independent şi în grup situaţii diferite. elevul îşi controlează manifestările.

Introducerea lor în primele verigi are drept consecinţe creşterea gradului de concentrare a atenţiei pentru activitatea din lecţie.ILEANA POPOVICI      Parcursurile (traseele) şi ştafetele aplicative asigură consolidarea unor priceperi şi deprinderi motrice de bază sau aplicative în condiţii variate. îl atinge pe jucătorul care urmează şi se aşează la coada şirului. se plasează câte un „călăreţ”. înapoia liniei de plecare. nestudiate. curţii). profesor. curte Jucători: colectivul de elevi   266   . În fiecare grajd. în toate momentele lecţiei de educaţie fizică. „Călăreţul” care a prins mai mulţi cai este declarat câştigător.  Şarpele prin tunel Locul desfăşurării: sală. având trasată la 5-10 m de aceasta o altă linie de sosire. jocurile de mişcare trebuie să fie prezente la toate clasele. Ceilalţi copii sunt răspândiţi în interiorul spaţiului de joc şi reprezintă „caii”. variate şi atractive. deprinderile şi calităţile motrice însuşite în cadrul lecţiei. punând pe aceeaşi linie un picior înaintea celuilalt (călcâiul unui picior la vârful celuilalt picior) ş. în cadrul unor activităţi complexe. priceperile. benzi scurte Scop: dezvoltarea atenţiei şi a vitezei de deplasare Descriere: În cele patru colţuri ale sălii (terenului. în condiţii noi. La comanda profesorului.teren.d. teren. legându-i cu câte o bandă la braţ ca să nu fugă. executând diferite acţiuni individuale sau în cadrul unor echipe. unde îi înseamnă. primul se deplasează până la linia de sosire prin măsurarea traseului. După trecerea liniei de sosire. Câştigă echipa care a terminat prima şi are cele mai puţine penalizări. deprinderea de a se deplasa cu mers economicos. Datorită atributelor lor excepţionale.a. se delimitează câte un loc care reprezintă „grajdul”. EXEMPLE DE JOCURI DINAMICE UTILIZATE ÎN CICLUL PRIMAR Cursa pe măsurate Locul desfăşurării: sală.m. înapoierea se face alergând prin partea dreaptă. Ele oferă posibilitatea valorificării. curte Jucători: colectivul de elevi Materiale necesare: cretă. în care participanţii se deplasează într-o succesiune şi în limita unor reguli stabilite de învăţător. teren. Călăreţii Locul desfăşurării: sală. La semnalul profesorului de începere a jocului. curte Jucători: colectivul de elevi Scop: concentrarea atenţiei. „Calul” care este semnat cu bandă roşie poate ieşi din „grajd”. În acest scop. Descriere: efectivul se împarte în două echipe agale ca număr. este recomandabilă alegerea jocurilor de scurtă durată. cunoştinţele. „călăreţii” aleargă să prindă „caii” şi să-i aducă în grajd. în formaţie pe şiruri.

1 punct al treilea sosit. cretă Jucători: colectivul de elevi Scop: dezvoltarea vitezei de execuţie şi îndemânare Descriere: Colectivul este împărţit în mai multe echipe egale ca număr. ocoleşte un reper şi transmite mingea prin rostogolire următorului din echipă.dacă. iar mai înainte la alţi 5m se află un jalon. coarda se dezleagă şi cade. Pe linia de start. se opresc şi o leagă la loc . fiecare elev memorându-şi numărul. jaloane Scop: dezvoltarea vitezei de deplasare. se află plasată o „fereastră” (treaptă de la lada de gimnastică. Înainte. la aproximativ 5m. ies din tunel. Cursa pe numere Locul desfăşurării: sală. reprinde mingea. 2 puncte al doilea sosit. în dreptul fiecărei echipe se află câte o zonă de schimb cu câte o coardă. la un interval de cel puţin 2m între ele. mingi.DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE   Materiale necesare: capace de la lada de gimnastică. leagă coarda de glezne.coarda se leagă şi dezleagă numai în sectorul stabilit  Şarpele îşi prinde coada Locul desfăşurării: sală. Se numără de la primul elev la ultimul din grupă. se ridică. teren Materiale necesare: jaloane Jucători: colectivul de elevi Scop: însuşirea ritmului de alergare – moderat 267     . apoi sar pe ambele picioare până la un reper pe care îl ocolesc şi se întorc de unde au plecat. împingând o minge cu mâna. intră în zona de schimb unde se dezleagă şi predau coarda următorului. aleargă driblând mingea. ultimii din fiecare echipă pornesc târâş prin tunel. Câştigă echipa care termină prima. în poziţia stând depărtat. 0 puncte ultimul sosit. Câştigă echipa care termină prima. îndemânare Descriere: clasa de elevi este împărţită în mai multe echipe. o prinde şi o aruncă peste. aşezate în şir şi în spatele unei linii de start. Căluţul împiedicat Locul desfăşurării: sală. teren Materiale necesare: jaloane Jucători: colectivul de elevi Scop: dezvoltarea vitezei de reacţie Descriere: Colectivul este împărţit în mai multe grupe care stau aşezate pe sol sub formă de şir şi la intervale de 2-3m una de cealaltă. Câştigă echipa care acumulează mai multe puncte. corzi. teren Materiale necesare: jaloane. plasate în spatele unei linii de start. primii elevi din echipă intră în zonă. aleargă driblând mingea până în dreptul „ferestrei”. ţinută pe verticală de 2 colegi). îl ocolesc fără să-l atingă şi se întorc aşezându-se la loc. Câştigă 3 puncte primul sosit. La semnalul profesorului. La semnalul profesorului. egale ca număr. Jocul începe când profesorul strigă un număr şi toţi cei care au acest număr pornesc şi aleargă până la reper. trece prin „fereastră”. Reguli: .

teren Materiale necesare: jaloane Jucători: colectivul de elevi Scop: însuşirea deprinderii de a merge cu spatele şi cu faţa spre direcţia de deplasare.fiecare şarpe trece de 3 ori printre jaloane. predau ştafeta. La semnalul profesorului. la 10-15m. se schimbă rolurile şi când ajung în dreptul propriei echipe. În faţă. Câştigă şarpele cu mai multe atingeri. elevii încep să se deplaseze în ghemuit. La întoarcere.ILEANA POPOVICI     Descriere: Colectivul este împărţit în mai multe echipe egale ca număr. Indicaţii metodice: . se află aşezate câte 4 jaloane în formă de pătrat (între jaloane câte 1015m).fiecare pereche câştigă 1 punct de fiecare dată când execută corect mersul fără a devia de pe traseul stabilit . iar ultimul este „coada”. ocolindu-le. şarpele porneşte în alegare printre jaloane. Dacă adversarul împins cade. încercând să-şi ajungă coada . în ghemuit. aşezate în spatele unei linii de start. Indicaţii metodice: . se schimbă rolurile şi jocul se repetă încă de 2-3 ori. teren Jucători: colectivul de elevi Scop: dezvoltarea forţei musculaturii membrelor inferioare şi a braţelor Descriere: Colectivul de elevi este aşezat în perechi în toată sala. teren . Umbra – ştafetă Locul desfăşurării: sală. La semnalul profesorului.fiecare atingere a cozii se notează cu 1 punct Lupta cocoşilor Locul desfăşurării: sală. faţă în faţă. încercând în acelaşi timp să-şi împingă adversarul cu mâinile. aşezate în şir şi se ţin de mâini formând „şarpele”.câştigă echipa care acumulează mai multe puncte  268     La pescuit Locul desfăşurării: sală. Câştigă elevul care rămâne pe picioare şi doboară adversarul de mai multe ori. pornesc străbătând traseul până în dreptul reperului pe care îl ocolesc. executând mai multe sărituri succesive. un jucător „umbră” din prima pereche se va întoarce cu spatele spre direcţia de deplasare şi amândoi. La semanl.capul şarpelui imprimă tempoul de alergare – moderat .următoarea pereche porneşte după ce a primit ştafeta prin atingerea palmelor Reguli: . precum şi a orientării in spaţiu Descriere: colectivul de elevi este împărţit în 2 echipe a câte 8-10 jucători (dispuşi în perechi).jalonul se ocoleşte fără a fi atins .elevul care se deplasează cu spatele va privi mereu peste umăr înapoi . Primul jucător din fiecare echipă este „capul şarpelui”.

Înainte. iar jucătorul care urmează. mingi Jucători: colectivul de elevi Scop: însuşirea mişcării de azvârlire şi lansare a mingii Descriere: Colectivul de elevi este împărţit în mai multe echipe egale ca număr. Dărâmă cetatea Locul desfăşurării: sală. ţinându-se de mâini. În mijlocul fiecărui cerc stă un jucător care ţine în mână o coardă care la celălalt capăt are legată o plasă cu o minge de baschet în ea. Acesta se învârte pe loc. Prinzătorii   269    . reaşează mingile în cerc. Profesorul alege 2 elevi care. o trimite spre echipe.DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE   Materiale necesare: creta Jucători: colectivul de elevi Scop: formarea obişnuinţei de orientare în spaţiu. Înainte. cel care a aruncat. sunt „năvodul” şi se găsesc plasaţi la mijlocul terenului. Este câştigătoare echipa care acumulează mai multe puncte. „peştişorii” înoată liber pe tot terenul şi. trecând mingea (inamicul) pe sub picioarele jucătorilor de pe cerc. ferindu-se de „năvod”. jucătorii trebuie să sară cât mai sus. La semnalul profesorului. primii jucători din fiecare echipă azvârle mingea ţintind fereastra. mingi Jucători: colectivul de elevi Scop: consolidarea săriturii cu desprindere de pe două picioare Descriere: Colectivul de elevi este împărţit în 2-3 grupe aşezate în formaţie de cerc cu faţa spre interior la un interval de 1-2 paşi între ei. Pentru a nu fi atinşi de minge. prin rostogolire. Fereşte-te de inamic Locul desfăşurării: sală. Dacă cetatea este dărâmată. mingi Jucători: colectivul de elevi Scop: însuşirea mişcării de azvârlire şi lansare a mingii Descriere: Colectivul de elevi este împărţit în 2 echipe egale ca număr. păzită de un elev. la circa 10-15 m se află 2 cercuri suspendate în cadrul unei porţi de handbal. La semanlul profesorului. aşezate în şir şi în spatele unei linii de plecare cu faţa spre interiorul spaţiului de joc şi la un interval de 2-3m între ele. Păzitorul prinde mingea şi. aşezate în şir. Primii jucători din fiecare echipă atacă cetatea cu câte o minge. la 10m distanţă se află aşezată o „cetate”. teren Materiale necesare: 2 cercuri. iar în spatele cercurilor sunt „prinzătorii”. teren Materiale necesare: 3 bastoane legate cu o sfoară la mijloc. alergare în perechi Descriere: Colectivul clasei este aşezat într-o parte a terenului mişcându-se liber în spaţiul de joc. Mingea prin fereastră Locul desfăşurării: sală. Prinzătorii aleargă în pereche să prindă unul sau mai mulţi „peştişori”. în spatele unei linii de start lângă care se găseşte câte un cerc cu 3 mingi. Într-un cerc aflat lângă linia de start se găsesc 3 mingi. încearcă să treacă în cealaltă jumătate a terenului. Elevii prinşi se transformă în „navod” şi jocul se reîncepe. câştigă 1 punct. teren Materiale necesare: 2-3 corzi.

câştigă jocul. predând mingea. care în momentul primirii are mâinile ocupate. transmiţând la rândul său mingea prin tunel. Jocul se reia cu faţa spre exterior. 2). nr. La semnal. nr. Jucătorii predau mingea celui din dreapta până la ultimul. ultimul jucător aleargă 270     . care aleargă prin spatele rândului şi se aşează în stânga primului.  Fig. Câştigă cel care mai puţine puncte de penalizare. Mingea peste cap Elevii sunt dispuşi pe 2-3 şiruri şi primii din fiecare şir au câte o minge în mână. 1). La semnal. nr. Câştigă echipa care termină prima (vezi fig. 2 Varianta a III-a: Jucătorii sunt dispuşi în formaţie de cerc şi se lucrează cu mai multe mingi. iar distanţa dintre rânduri este de minimum 3m. primeşte un punct penalizare. care aleargă prin lateral şi se aşează în faţă. Varianta aII-a: Executanţii sunt dispuşi pe şiruri (vezi fig. mingea se transmite peste cap prin oferire şi primire. urmărindu-se una pe alta. Mingea călătoare Grupa de elevi este dispusă pe două rânduri cu interval de un braţ între executanţi. După ce primeşte mingea. Jucătorii se află în poziţia stând cu picioarele depărtate şi primii din fiecare şir au câte o minge în mână. 1 Varianta I: Aceeaşi formaţie dar cu interval de 2-3m şi mingea transmiţându-se printr-o uşoară lansare. Fig. Variantă: Mingea poate fi transmisă şi prin rostogolire. la o distanţă de 1m unul înapoia celuilalt.ILEANA POPOVICI     recuperează mingile şi le transmit prin rostogolire jucătorului care a aruncat. care se transmit într-un singur sens. Câştigă echipa care reuşeşte să treacă mingea prin fereastră de mai multe ori. Executantul. primii transmit mingea printre picioarele celui din spate şi se continuă până la ultimul jucător. Mingea prin tunel Copiii sunt aşezaţi pe două sau mai multe şiruri. Şirul care termină primul. nr.

teren. Câştigă echipa care a reuşit să realizeze cele mai multe aruncări cât mai departe. se află o sfoară. mingi Scop: dezvoltarea deprinderii de aruncare Descriere: copiii sunt împărţiţi în 4 echipe egale ca număr. La semnalul profesorului. numerotate sau colorate. curte Jucători: colectivul de elevi Materiale necesare: cretă colorată. Înapoia unei linii de ochire. primii din fiecare şir. cretă Scop: dezvoltarea deprinderii de aruncare Descriere: efectivul este împărţit în două echipe egale ca număr. Jocul se finalizează când toţi executanţii au trecut prin faţă şi câştigă şirul care a terminat primul. Mingea peste sfoară Locul desfăşurării: sală. Înaintea fiecărei echipe. recuperează mingea. înapoia liniei de plecare. căutând să atingă punctul indicat de către profesor. fiecare echipă caută să arunce   271     . diferă în funcţie de vârsta copiilor şi de tema dată. curte Jucători: colectivul de elevi Materiale necesare: mingi de oină. aşezate pe şiruri. la 2-3 m. având câte o minge. curte Jucători: colectivul de elevi Materiale necesare: mingi Scop: dezvoltarea îndemânării şi formarea deprinderii de aruncare la ţintă Descriere: colectivul este împărţit pe două grupe care se află situate fiecare în jumătatea sa de teren. teren. Câştigă echipa care a avut cea mai mare precizie şi a terminat prima. Ţinteşte careul Locul desfăşurării: sală. mingi Scop: dezvoltarea îndemânării şi a deprinderii de aruncare la ţintă Descriere: efectivul este împărţit în două echipe egale ca număr. precum şi înălţimea la care este fixată sfoara. se trasează un careu despărţit în mai multe părţi mici. încearcă să o arunce cât mai departe. Fiecare echipă are în posesie câte două mingi. La comanda profesorului. La semnal.DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE   în faţă şi continuă transmiterea mingii în acelaşi mod. care execută acelaşi lucru şi se aşează la coada şirului. Cine aruncă mai departe Locul desfăşurării: sală. având câte o minge de oină sau de handbal în mâna îndemânatică. înapoia liniei de plecare. o pasează următorului. acumulând astfel cel mai mare număr de puncte. teren. curte Jucători: colectivul de elevi Materiale necesare: sfoară. Toate mingile în terenul advers Locul desfăşurării: sală. pe zid sau pe panou. apoi se duc să o recupereze şi i-o dau următorului. primii aruncă mingea. primii aruncă mingea peste sfoară. aşezate pe şiruri. Distanţa de la care se aruncă. La comanda profesorului. teren.

272   . În momentul în care se găsesc într-un teren toate mingile.ILEANA POPOVICI     mingea în terenul advers cât mai repede. această echipă este penalizată cu un punct. pentru a scăpa cât mai repede de mingea din terenul propriu.

Explicaţia – trebuie să fie clară. substrate).formularea recomandărilor. În pedagogia modernă.1.definirea obiectivelor la diferite niveluri.stabilirea unor instrumente de evaluare a calităţii predării şi a învăţării.formularea temelor de lecţie. în practică acţionându-se doar prin procedee metodice. logică şi oportună. Trebuie reţinut faptul că metodele există doar conceptual. citat de Lupu. . cât şi o serie de orientări metodologice moderne. mecanisme. poate să preceadă. asigură formarea unor cunoştinţe aprofundate care să se regăsească într-o serie de norme şi Metode verbale reguli de respectat privind formarea deprinderilor şi a priceperilor motrice. Epuran (1997. la nivel teoretic. METODE UTILIZATE ÎN ACTIVITATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ Acţiunea de instruire are ca scop modelarea subiecţilor. dar şi dezvoltarea calităţilor motrice. . are la bază o riguroasă argumentare a temelor abordate. VI. DESIGN-UL INSTRUCŢIONAL ÎN ACTIVITATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ Design-ul instrucţional depăşeşte schema behavioristă centrată pe intrarea şi ieşirea din sistemul educaţional. . trebuie să fie plastică şi bazată pe realităţi cunoscute de copii. M.   273 .stabilirea unor metode şi mijloace adecvate. Îndeplinirea obiectivelor implică utilizarea adecvată a unui sistem care cuprinde atât metode şi procedee metodice. 8. Tabelul nr. luând în considerare şi ceea ce se va întâmpla cu aceste componente (proces. Clasificarea metodelor de instruire specifice educaţiei fizice Povestirea – este caracteristică învăţământului preşcolar şi primar. Prelegerea – specifică învăţământului liceal şi superior. Vom sintetiza în continuare sistemul metodelor de instruire specifice educaţiei fizice (vezi tabelul nr. 2006. design-ul instrucţional constă din: . 51) afirmă că design-ul instrucţional cuprinde două aspecte importante: proiectarea activităţii şi definirea obiectivelor. concisă. ambele legate de anticiparea şi pregătirea tuturor dimensiunilor pe care le implică procesul instructiv-educativ şi care are drept scop asigurarea eficienţei acestui proces. p. 8).DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE   VI. să însoţească sau să urmeze Expunerea demonstraţia. . eficienţa acesteia fiind determinată şi de angajarea elevului în propria sa transformare.

presupune corelarea acţiunilor în funcţie de cerinţele activităţii practice şi ale competiţiei. (vezi tabelul nr. Ea se constituie într-o structură general valabilă.ILEANA POPOVICI     Metode intuitive (nonverbale) Metode practice Se referă la dialogul permanent care trebuie să se realizeze între profesor şi elevi. de finisare). Folosirea Se referă la utilizarea unor planşe. Brainstorming-ul Este indispensabilă activităţii de educaţie fizică şi se impune a fi realizată la nivel de model. un proces de învăţare Problematizarea activă. În urmărirea demonstraţiei. Exersarea complexelor de dezvoltare a calităţilor motrice – se realizează diferenţiat. algoritmizarea. kinograme. 9). impunându-se creşterea frecvenţei lor mai ales în lecţia de antrenament sportiv. printr-una din cele Demonstraţia două modalităţi: de către profesor sau de către un elev al cărui nivel permite acest aspect. este indicat să fie implicat un număr cât mai mare de analizatori. imagini materialelor video. în funcţie de caracteristicile fiecărei calităţi motrice. dar şi în alte momente. Orientări metodologice moderne utilizate în educaţie fizică Reprezintă o aplicare a învăţării prin descoperire. care se 274   . Conversaţia Orintările metodologice moderne sunt determinate de priorităţile educaţiei fizice şi ale antrenamentului sportiv. care are la bazî o serie de algoritmi. La început se execută în condiţii uşurate sau într-un ritm mai lent. Se poate executa global sau parţial/analitic/fragmentar (de regulă. Dintre acestea. cât şi a celor subiecţi negative privind execuţia elevilor în lecţiile curente sau a unor participanţi în cadrul competiţiilor. Observarea Este o acţiune orientată de către profesor spre execuţiei altor surprinderea atât a aspectelor pozitive. Exersarea mai multor deprinderi şi priceperi motrice – numită „simultană”. acţionând prin intermediul exerciţiilor pregătitoare şi a celor ajutătoare. având ca punct de plecare problematica centrată pe conţinutul şi metodologia instruirii. Este o metodă de raţionalizare a învăţării şi a predării. tratarea diferenţiată. Exersarea complexelor de dezvoltare fizică – în lecţia de educaţie fizică. se începe cu cea Exersarea globală şi apoi se trece la cea parţială. Exersarea independentă a deprinderilor şi priceperilor motrice (parţial sau global) – se întâlneşte în faza de formare a lor. în etapa actuală. problematizarea. Aceasta constă într-o serie de procedee prin intermediul cărora se creează situaţii problemă care impun subiecţilor pentru rezolvare. care evidenţiază mecanismul de bază şi tehnica iconografice realizării anumitor acţiuni specifice. Studiul individual Se utilizează mai rar. instruirea programată etc. o învăţare bazată pe rezolvare de probleme. analizarea relaţiilor dintre elementele constitutive şi elaborarea unor soluţii bazate pe cunoştinţele deja existente. aceste complexe sunt plasate în veriga a III-a. amintim: modelarea. printr-o serie de procedee metodice specifice. 9. dar şi în perspectivă. pentru o eficienţă crescută a înţelegerii şi a formării reprezentării mentale. Tabelul nr.

lecţiile pot fi de mai multe categorii:       pentru realizarea orelor prevăzute în trunchiul comun. Constituie metoda de instruire care utilizează modelele. prin intermediul căruia elevii acumulează cunoştinţe. pentru realizarea orelor opţionale. Algoritmul poate fi definit ca sistemul de operaţii fundamentale. VI. rămânând în limite constante. 275 . priceperi şi deprinderi care conduc la formarea de capacităţi. Semnificativ este faptul că această metodă constă în folosirea unor acţiuni sau respectarea unor reguli într-o anumită succesiune pentru a realiza un obiectiv propus sau a rezolva o problemă care nu se modifică pe parcurs. a. competenţe şi atitudini specifice educaţiei fizice şcolare . pentru realizarea orelor prevăzute ca extinderi.ca arie curriculară. Astfel. care aplicate într-o succesiune unic determinată. APLICAŢIE Încercaţi să oferiţi câte un exemplu pentru fiecare metodă modernă. mai ales în verigile în care se realizează temele şi obiectivele propuse. pentru realizarea orelor prevăzute ca aprofundare. imaginare sau concretizate material. contribuie la rezolvarea situaţiilor tipice din procesul formativ. pe baza particularităţilor biomotrice ale colectivului de elevi. ea devine o necesitate având în vedere eterogenitatea colectivelor de elevi. materiale sau ideale. necesare şi suficiente. Tipologia lecţiei de educaţie fizică După modul în care sunt cuprinse orele în aria curriculară educaţie fizică şi sport a planului de învăţământ. bazat pe schema stimul-reacţie-control. Organizarea şi desfăşurarea activităţii vor fi realizate pe grupe diferenţiate după criteriul potenţialului bio-motric al elevilor. LECŢIA – CA MICROSISTEM PEDAGOGIC: TIPOLOGIE ŞI DE EDUCAŢIE FIZICĂ ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR STRUCTURĂ Lecţia este singura formă definită ca activitate didactică prin care se realizează educaţia fizică şi sportul şcolar. ea reprezentând principala formă de organizare a procesului instructiv-educativ şi constituind cadrul pedagogic unitar. Constă în fragmentarea conţinutului învăţării în unităţi scurte. accesibile (secvenţe. Modelul este rezultatul unei construcţii artificiale.DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE   Algoritmizarea Modelarea Tratarea diferenţiată Instruirea programată poate aplica în situaţii standard. paşi metodici) şi eşalonarea lor într-un algoritm de dificultate unică pentru toţi elevii. în organizarea şi desfăşurarea procesului instructiv-educativ. Se elaborează un program logic. aplicabil în lecţia de educaţie fizică din învăţământul primar.2. Aplicarea acestei metode presupune respectarea principiului accesibilităţii conţinutului şi al individualizării instruirii. în lecţia de educaţie fizică. realizată pe baza unor raţionamente de analogie care tind să reproducă un original. ca analogii ale realităţii cu caracter de instrument.

activitatea se desfăşoară în conformitate cu un program diferenţiat. să evalueze periodic stadiul de pregătire al elevilor. Metodica dezvoltării calităţilor motrice. iar obiectivul pedagogic este cel de învăţare. să stimuleze permanent capacitatea de autodepăşire şi să acţioneze pentru formarea trăsăturilor pozitive de caracter. p. profesorul trebuie să efectueze următoarele activităţi:          să aplice cu consecvenţă unitatea de învăţare proiectată pentru fiecare probă/ramură sportivă şi să-i aducă. durata unei lecţii este de 50 de minute. Pentru realizarea eficientă a lecţiei. lecţie de perfecţionare – urmăreşte creşterea gradului de automatizare a deprinderilor şi extinderea formelor de manifestare a priceperilor motrice. să asigure un ridicat nivel emoţional pe parcursul exersării diferitelor categorii de conţinuturi. să transmită sistematic cunoştinţe de specialitate. organizarea. potrivit cu specificul fiecărei categorii de lecţie. îmbunătăţirile ce se impun. după un orar stabil. lecţia de antrenament sportiv. se adaptează în mod corespunzător la specificul fiecărei forme de activitate. Plecând de la etapele învăţării motrice. vom contura următoarele tipuri de lecţie (Lupu. adoptând şi structuri diferenţiate. Aceste tipuri de lecţii au următoarele caracteristici: se desfăşoară într-un cadru organizat. la care participă colective de elevi constituite din clase sau grupe constante. a formării şi perfecţionării deprinderilor şi a priceperilor motrice şi a mecanismelor fiziologice generează o anumită tipologie a lecţiei. se urmăreşte realizarea obiectivelor specifice fiecărei categorii de lecţie. Pot fi abordate şi două teme într-o   276   . să utilizeze în mod judicios demonstraţia şi explicaţia. să realizeze cu regularitate corectări individuale. să utilizeze pe scară largă mijloacele intuitive. structura lecţiei. Temele şi obiectivele determină tipologia. 53):  lecţie de predare-învăţare – caracteristica principală derivă din temă. profesor etc. după caz. relativ omogene ca vârstă şi posibilităţi motrice. dirijarea fiind asigurată de cadrul didactic (învăţător. nu vom programa niciodată două deprinderi diferite noi.). 2006. deşi respectă cerinţele metodice generale. lecţie de consolidare (fixare) – se desfăşoară după 1-3 lecţii de învăţare şi se menţine de-a lungul a 2-3 lecţii. În acest tip de lecţie.ILEANA POPOVICI             pentru realizarea orelor de ansamblu sportiv. respectă particularităţile de vârstă şi sex ale elevilor. care vizează o deprindere motrică nouă. predarea conţinutului. să utilizeze metode şi sisteme de acţionare care pot asigura îndeplinirea obiectivelor propuse.

oferind condiţiile de a fi respectate legile fiziologice ale efortului de tip psiho-fizic caracteristic activităţii de educaţie fizică. lecţii bisport (conţinutul provine din două ramuri sau probe sportive) etc. fundamentală. elaborate pe baza unor criterii bio-psiho-pedagogice şi metodice. Este programată la finalul unor cicluri de lecţie şi la sfârşitul semestrelor. de încheiere. 2006. profesor. . pregătitoare. lecţia pe verigi. Structura actuală demonstrează o posibilitate de adaptare. în concordanţă cu metodele şi mijloacele selecţionate de învăţător. parcursurile aplicative sunt recomandate în această etapă. Veriga – Organizarea colectivului de elevi (3 minute) Obiective: . ştafetele. reprezentând cursivitatea logică a acţiunilor. lecţia de educaţie fizică a prezentat următoarele elemente de structură (Dragnea ş. Structura lecţiei se realizează în funcţie de tipologia ecesteia.  lecţie de verificare – arată gradul de însuşire a deprinderilor sau nivelul valoric al calităţilor motrice. I. lecţie mixtă – rezultată din combinarea celor patru tipuri anterior descrise. Se programează o singură temă de verificare. de 2-3 ori pe fiecare semestru. . efectuându-se la începutul activităţii de testare iniţială.asigurarea unui început organizat al lecţiei. fundamentală.anunţarea temelor şi a obiectivelor lecţiei. sau lecţii de dezvoltare a calităţilor motrice. . prin obiectivele specifice fiecărei verigi. p.  b.captarea atenţiei şi asigurarea unui climat emoţional optim   277 .a. presupunând o dozare corespunzătoare a indicatorilor care determină densitatea şi calitatea lecţiei. de încheiere. de nivelul de pregătire al acestuia sau al elevilor. lecţia cu trei părţi: pregătitoare. echipamentul.DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE   singură lecţie (una de perfecţionare a unei deprinderi. Jocurile de mişcare. 172):    lecţia cu patru părţi: organizatorică. obiective specifice Conţinutul lecţiei este condiţionat de tipologie. dar şi în funcţie de viziunea cadrului didactic. practic nelimitată faţă de orice tipologie sau variabilă a lecţiei.cunoaşterea situaţiei privind componenţa şi starea de sănătate a colectivului de subiecţi. lecţii monosport (conţinutul aparţine unei singure ramuri sau probe sportive). lecţii bilanţ. lecţii introductive de organizare. În evoluţia sa. specifică etapei actuale. Structura şi conţinutul lecţiei.. alta de perfecţionare a unei priceperi).

III. perfecţionarea.anunţarea obiectivelor lecţiei şi a sarcinilor motrice specifice acestora. cu partener.variante de mers şi alergare.stimularea tonicităţii şi a troficităţii musculare. Veriga – Pregătirea organismului pentru efort (5 minute) Obiective: . Veriga – Dezvoltarea vitezei sau a îndemânării (5-10 minute) Obiective: .exerciţii de ordine şi formaţii. consolidarea.exerciţii pentru educarea actului respirator.exerciţii specifice dezvoltării calităţilor motrice viteza sau îndemânarea.formarea deprinderilor şi/sau priceperilor motrice de bază şi utilitar-aplicative sau a celor specifice unor ramuri şi probe sportive. . Veriga – Influenţarea selectivă a aparatului locomotor (7-10 minute) Obiective: . . fixarea. Conţinut: . verificarea şi aprecierea deprinderilor şi priceperilor motrice) (15-20 minute) Obiective: .ILEANA POPOVICI     Conţinut: . . a ambidextriei şi a coordonării. .educarea atitudinii corporale corecte. cu obiecte. . stretching.ştafete şi jocuri de mişcare. .dezvoltarea vitezei sub toate formele de manifestare.dezvoltarea mobilităţii articulare şi a elasticităţii musculare.complexe de exerciţii inspirate din gimnastica de bază. . II.stimularea treptată a marilor funcţiuni ale organismului şi asigurarea unui nivel optim de excitabilitate corticală pentru activitatea ce urmează. Conţinut: .dezvoltarea calităţilor motrice. .educarea percepţiilor temporale şi spaţiale.exerciţii pentru prelucrarea segmentelor şi a articulaţiilor efectuate din deplasare. Conţinut: .educarea actului respirator. paşi de dans.dezvoltarea armonioasă a tuturor segmentelor corporale. . . 278   . . . prevenirea şi corectarea deficienţelor fizice. . V.dezvoltarea îndemânării.verificarea echipamentului şi a stării de sănătate. IV. care se adresează succesiv segmentelor corporale şi care se pot executa liber.mijloace de captarea a atenţiei.Abordarea unităţilor de învăţare abordate ca teme ale lecţiei (Învăţarea. Veriga . pe fond muzical (tip gimnastică aerobică).

Particularităţi ale lecţiei de educaţie fizică în ciclul preşcolar şi primar La nivelul învăţământului preşcolar. 25 minute la grupa mijlocie.formarea deprinderilor de expresie şi comunicare specifice activităţii.creşterea indicilor de forţă sau rezistenţă. Structura „activităţii obligatorii” este asemănătoare cu aceea a lecţiei de educaţie fizică.aprecieri cu privire la modul de desfăşurare a lecţiei şi al participării subiecţilor. circuit. Conţinut: . VIII.mijloace specifice (exerciţii pregătitoare. . activitatea obligatorie.stimularea activităţii independente. 35 de minute la grupa mare şi la cea pregătitoare). în funcţie de grupă (15 minute la grupa mică. aprecieri. subordonate obiectivelor propuse. Conţinut: .DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE   . ajutătoare. VII. autoconducere şi autoevaluare. . posibilităţile materiale şi condiţiile de desfăşurare a lecţiei. exerciţii bazate pe contracţii izometrice. Veriga – Revenirea organismului după efort (3 minute) Obiective: . ca formă de bază a practicării exerciţiilor fizice. se desfăşoară în conformitate cu planul de învăţământ specific aceastei vârste. Conţinut: .formularea sarcinilor pentru activitatea independentă a elevilor privind practicarea exerciţiilor fizice şi beneficiile acestora.exerciţii efectuate pe ateliere (staţii). . ştafete. c. selecţionate şi dozate în funcţie de caracteristicile bio-psihomotrice ale colectivului.formarea capacităţii de autoorganizare. Veriga – Dezvoltarea rezistenţei sau a forţei (5-10 minute) Obiective: . Veriga – Încheiere (Concluzii. recomandări) (2 minute) Obiective: . .abordarea aspectelor cognitive şi afective. . . VI. având o durată variabilă. Conţinut: .alergare de durată în tempou uniform şi variat.scăderea indicilor marilor funcţiuni ale organismului la valori cât mai apropiate de cele premergătoare efortului şi relaxare musculară. analitice şi globale. în sensul că ea   279 . parcursuri aplicative şi jocuri dinamice). .modalităţi de evaluare (continuă) a nivelului de însuşire a celor predate în lecţie.conştientizarea nivelului de execuţie şi de participare din timpul lecţiei.deplasare în alergare uşoară sau mers.mijloace de acţionare şi procedee metodice specifice dezvoltării rezistenţei sau a forţei. Activităţile se desfăşoară de două ori pe săptămână .exerciţii de relaxare musculară şi de respiraţie. .

Prin această formă se consolidează şi perfecţionează exerciţiile natural-aplicative însuşite în lecţiile de educaţie fizică în cadrul programului obligatoriu. p. Alături de acestea. 185). p. Complexul de exerciţii menţinut un ciclu de lecţii (6. 10. La clasele I-II. de gimnastica de dimineaţă şi plimbări. Pentru verigile tematice. se poate realiza exersarea şi pe grupe. 12) este modificat când execuţia ajunge la un nivel optim. comună tuturor componenţilor grupei.). pentru unele exerciţii. cât şi din calităţi motrice (sau din componente ale psihomotricităţii). predomină cele de învăţare şi de consolidare a deprinderilor motrice de bază. într-un tempou scăzut. cât 280   . fiind o perioadă optimă introducerii jocurilor tematice în care apar reguli ce vor disciplina subiecţii din punct de vedere comportamental. variind în funcţie de etapa în care se află elevii. Organizarea colectivului necesită timp mai mult în primul an. În fiecare activitate. La clasele a III-a şi a IV-a. Atât pentru consolidarea deprinderilor motrice. 178). elemente de dans etc. ponderea timpului alocat pentru fiecare secvenţă. lecţia de educaţie fizică (atât din trunchiul comun. componente ale capacităţii de organizare (întorcerile de pe loc. Exerciţiile vor fi efectuate frontal. când elevii vin în contact cu noul format de lecţie. în corelaţie cu temele de lecţie propuse. 8. săriturii. Nu sunt indicate deocamdată utilizarea exerciţiilor pe perechi. Această activitate obligatorie. 2005. jocuri de mişcare şi o parte din exerciţiile de front şi formaţii. prezenţa jocului se impune de la sine. La nivelul învăţământului primar. dar pot fi întâlnite şi lecţii mixte/combinate. elemente din şcoala alergării. pentru a obţine o execuţie cât mai corectă. cu prezentarea temelor. pot fi prevăzute ca teme de lecţie.. vor fi incluse exerciţii din şcoala mersului şi a alergării. copiii trebuie să fie instruiţi pentru a-şi însuşi unele deprinderi de practicare a exerciţiilor fizice în diferitele momente ale activităţii (Pehoiu. cea de Influenţare selectivă a aparatului locomotor. pentru mişcările de bază. bine localizate la nivelul segmentelor corpului. care să fie exersate pe anumite perioade. Lecţia de educaţie fizică este condusă de învăţător sau de profesor. alături de calităţi motrice şi deprinderi şi priceperi motrice. cât şi aceea din curriculum-ul la decizia şcolii. trebuie să se realizeze o solicitare raţională a copiilor. cu formaţiile de lucru. una fundamentală (tematică) şi una de încheiere (Dragnea ş. Considerăm necesare toate secvenţele lecţiei. naturale. la numărătoarea cadrului didactic sau a colectivului de elevi. În veriga Pregătirea organismului pentru efort. poate fi completată de alte activităţi liber alese (gimnastică ritmică. 2006. formaţiile de deplasare).ILEANA POPOVICI     include o parte introductivă. Sarcina principală a acestui tip de activitate constă în realizarea unei instruiri uniforme. jocuri de mişcare. Raportându-ne la tipologia lecţiilor. punându-se accent pe combinaţii ale acestor mişcări şi însuşirea metodelor de aplicare a acestora. se recomandă în special exerciţii individuale libere.a. ca o condiţie a dezvoltării calităţilor lor motrice. cu teme atât din deprinderi. Pentru veriga a III-a. Se pot alcătui şi pentru această situaţie de instruire programe cu conţinut stabil. rămâne forma organizatorică de bază a practicării exerciţiilor fizice. prin adăugarea de structuri noi care se orientează spre poziţiile intermediare ale segmentelor.

EFORTUL ŞI ODIHNA ÎN LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ.DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE   şi pentru dezvoltarea calităţilor motrice. durata pauzelor. mărimea încărcăturii. B. manifestat printr-o stare de disconfort. oboseala. principala metodă de instruire o reprezintă jocul. apare în mod inevitabil oboseala. datorită cantităţii de efort depus. Această stare este una reversibilă şi fiziologic normală. Natura şi nivelul efortului fizic sunt determinate de ponderea pe care o au componentele acestuia la un moment dat. 50). organismul se adaptează la efort (pe baza perfecţionării funcţiilor sale). Oboseala poate fi considerată ca fiind răspunsul acut al organismului la efortul fizic. Limbajul corporal în lecţie porneşte de la expresivitatea gestului. Efortul. fiind important în latura modelării estetice. complexitatea – reprezintă componenta de coordonare neuro-musculară a efortului. ca exponent al efectului determinat de efortul specific asupra organismului subiecţilor. urmărită de profesor pe parcursul lecţiei. numărul acestora în unitatea de timp. frecvenţa. determinând astfel perfecţionarea morfo-funcţională a organismului şi reliefând rolul formativ al efortului. a. În lipsa unuia dintre aceşti parametri (care nu se pot manifesta izolat). DENSITATEA LECŢIEI Efortul – componentă inseparabilă a activităţii fizice sau intelectuale – reprezintă capacitatea psihofizică a omului de a presta activităţi caracterizate prin indici superiori de solicitare. astfel că indicii acestuia evoluează progresiv (Fiedler. Diminuarea sau înlăturarea oboselii se realizează prin odihnă şi refacere. este determinată de viteza de execuţie a mişcărilor. activitatea nu se poate desfăşura cu un randament acceptabil (E. intensitatea – este considerată componenta calitativă a efortului. Manifestările stării de oboseală se pot înlătura prin odihna asigurată de pauzele active sau pasive dintre repetări şi dintre lecţii. Scarlat şi M. caracterizat prin scăderea temporară a capacităţii de efort şi o alterare (dezechilibru) a coordonării funcţiilor organismului (Dragnea ş. Scarlat. p. durata exerciţiilor şi distanţele parcurse. încărcătura. odihna şi refacerea sunt fenomene fiziologice organic asociate cu activitatea motrică. exprimând dificultatea de realizare a acţiunilor motrice. Prin repetare în anumite condiţii. educarea motricităţii în direcţia comunicării. 2006. 87). Atunci când acest consum de energie este mare. 2002). el poate fi influenţat de numărul de repetări. Doar solicitările mari. 1998. VI. care nu trebuie prelungite dincolo de faza în care se păstrează   281  . care corespunde cerinţelor didacticii moderne privitoare la activizarea elevilor şi la problematizarea procesului instructiv-educativ.. situate peste limitele normale pot produce reacţii cu caracter de supraadaptare. p.3. Pentru efectuarea oricăror acte motrice se cheltuie o cantitate mai mare sau mai mică de energie musculară şi nervoasă. Parametrii (componentele) efortului   volumul – exprimă latura cantitativă a efortului depus de fiecare individ. exprimată în mărimi ce caracterizează tempoul.

urmat de o curbă descendentă. Din punct de vedere logic. funcţională şi motrică. precum şi relaţia dintre timpul de lucru al elevilor şi cel alocat acţiunilor didactice realizate de profesor. Densitatea poate fi de trei tipuri: pedagogică. poziţia lecţiei în orarul zilnic al elevilor etc. p. condiţiile atmosferice. Scarlat şi M. Pentru a obţine o densitate optimă. În cele ce urmează vom prezenta principalele procedee de exersare utilizate în acest scop (E. ea se apreciază prin aplicarea metodei cronometrării. formarea perechilor se va realiza de regulă.  densitatea pedagogică – exprimă raportul dintre timpul consumat de profesor (timpul afectat acţiunilor cu caracter pedagocic. cu talie şi greutate apropiate şi cu nivele de instruire relativ egale. ea este însă o cerinţă fundamentală de care depinde nivelul la care se realizează obiectivele lecţiei.  densitatea motrică – reprezintă relaţia dintre timpul consumat în mod util de către elevi pentru efectuarea exerciţiilor şi durata integrală a lecţiei. Scarlat. tipul de lecţie. ea se apreciază prin înregistrarea frecvenţei cardiace şi a frecvenţei respiratorii pe durata fiecărei secvenţe de activitate motrică a elevilor. 66-68):  exersarea frontală – presupune desfăşurarea unei activităţi simultane cu întreg colectivul de elevi. procedeul de exersare pe grupe – acest procedeu se foloseşte. B.    282   . timpul de lucru şi cel de repaus. particularităţile de vârstă şi de sex. intensitatea efortului depus. 2006. reprezentând relaţia dintre timpul afectat exersării în raport cu intensitatea efortului şi durata integrală a lecţiei. numărul de repetări. cu unul sau mai multe vârfuri. care subliniază calitatea lecţiei de educaţie fizică. profesorul va avea în vedere următoarele aspecte: nivelul clasei. Ea reliefează modalitatea de valorificare a timpului alocat lecţiei. Densitatea nu reprezintă un scop în sine. procedeul de exersare în perechi – este o activitate atractivă şi impune o participare continuă a celor doi elevi. În activitatea de proiectare a efortului care urmează să fie depus. Densitatea lecţiei reprezintă unul dintre indicatorii principali. 50). respectiv faza de supracompensare (Mitra şi Mogoş. efortul în lecţie este necesar să se realizeze sub forma unei curbe ascendente cu menţinerea unui platou. metodic şi organizatoric) şi timpul total alocat lecţiei. atât din punct de vedere al volumului.a.ILEANA POPOVICI     efectele favorabile ale efortului. din elevi de acelaşi sex. indiferent de postura în care se găsesc. o importantă pondere o are modul de organizare a exersării pe parcursul lecţiei. cât şi al intensităţii şi a complexităţii efortului depus. acesta stabileşte conţinutul exerciţiilor. ritmul de execuţie (tempoul). citaţi de Dragnea ş.. în funcţie de tematica lecţiilor şi condiţiile în care se desfăşoară activitatea. de regulă. necesitând însă existenţa unui număr corespunzător de materiale şi aparate specifice. pentru realizarea „unităţilor de învăţare”. densitatea funcţională – este dereminată de intensitatea şi complexitatea efortului. 2002. Ea se obţine în mod diferit. sub directa supraveghere şi îndrumare a profesorului. pp.

Cârstea (1993. să corespundă fazei de instruire. materiale). 10. stabilirea formaţiilor de lucru şi a procedeelor de organizare a exersării. citat de Dragnea ş. Care este posibilitatea de Stabilirea unui sistem concret de evaluare: elaborarea de cunoaştere a nivelului de îndeplinire modalităţi concrete de verificare şi apreciere a calităţii activităţii a celor propuse? desfăşurate de elev şi de profesor. la coordonarea exersării şi transmiterea unor indicaţii metodice. PROIECTAREA ŞI PLANIFICAREA ACTIVITĂŢII DIDACTICE ÎN CICLUL PREŞCOLAR ŞI PRIMAR Proiectarea reprezintă activitatea de anticipare şi pregătire a tuturor demersurilor pe care le implică procesul instructiv şi care are drept scop asigurarea eficienţei acestui proces (Epuran. în educaţie fizică pot fi abordate următoarele obiective: de dezvoltare morfo-funcţională.DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE    procedeul de exersare individuală – acest procedeu se recomandă a fi folosit cu precădere de către elevii din clasele superioare. climaterice. p. 2006. Fiecare cadru didactic îşi proiectează activitatea didactică într-un mod propriu. 2.   283 . citat de Dragnea ş. Cu cine şi cu ce vom realiza cele Analiza resurselor umane. analiza resurselor (mijloace. rezumându-se la consiliere şi supraveghere.a. cognitive. elaborarea strategiei. stabilirea dozării mijloacelor şi metodelor sau a procedeelor metodice. după ce aceştia şi-au însuşit un volum de cunoştinţe şi deprinderi care să le permită desfăşurarea unei asemenea activităţi. 1977. Tabel nr.operaţii 1. p. geografice: propuse? analiza colectivului de elevi (compoziţie numerică. Cum vom proceda pentru Elaborarea de strategii metodico-organizatorice: repartizarea realizarea celor propuse? timpului alocat lecţiei pentru fiecare verigă. Etapele proiectării didactice (Cârstea.: Rezultatul parcurgerii acestor etape conduce la constituirea unor modele de proiectare. conţinutul etapelor prezintă o serie de aspecte particulare (vezi tabelul nr. nivel de însuşire a deprinderilor şi priceperilor motrice). 184). analiza posibilităţilor materiale de care se dispune şi a condiţiilor geografico-climaterice. 2006. În acest caz. Obs. este necesară parcurgerea unor etape. 184).. psihomotrice. 4. materiale.4. rolul profesorului se diminuează. Pentru o eficientă proiectare didactică. ce urmăresc un anumit algoritm: precizarea obiectivelor. selecţionarea mijloacelor sau a metodelor sau procedeelor metodice necesare îndeplinirii verigilor lecţiei. afective şi sociale. VI. organizându-şi conţinuturile în conformitate cu cerinţele programei de specialitate. elaborarea sistemului de evaluare. 1993) Etape Soluţii . Conform opiniei lui Gh.a. sexul. stabilirea ordinii de abordare a temelor. 3. 10). să se poată realiza în timpul avut la dispoziţie. Ce vrem să realizăm? Stabilirea obiectivelor instruirii – acestea trebuie să fie de preferinţă măsurabile..

Exemplu de proiect didactic Teme lecţiei Obiective operaţionale: La finalul lecţiei... Data . semestrul.. Dragnea ş.... Perioada (codificate) învăţare lecţie unitatea de învăţare – proiectarea unităţii de învăţare reprezintă un demers metodologic. planul calendaristic semestrial – se elaborează pe baza planului anual şi oferă o imagine mai detaliată privind conţinutul instruirii....... A. pentru fiecare clasă. Materiale şi instalaţii necesare .....ILEANA POPOVICI     Procesul de proiectare necesită elaborarea unor documente de planificare:  planul tematic anual (eşalonarea anuală a unităţilor de învăţare) – reprezintă primul document pe care profesorul trebuie să îl realizeze. Verigi şi durată 284   Conţinut Dozare .prin indicatorii de recunoaştere (clasa la care se predă acel conţinut. 192) afirmă că proiectarea unităţii de învăţare trebuie să menţioneze: .. respectiv a unităţilor de învăţare..B....... elaborându-l sub formă grafică. perioada de realizare. Obiective cognitive c... probele de evaluare...F. prevăzute de programa şcolară şi selectate de profesor pentru a fi transmise elevilor în procesul de instruire. acest plan calendaristic cuprinde: indicatori de recunoaştere.. temele de lecţie.... anul de instruire... Clasa . numărul de lecţii alocate.. tabelul cu unităţile de învăţare şi temele de lecţie adecvate acestora şi repartizarea lor pe parcursul întregului semestru.  planul de lecţie (proiectul didactic) – în acest document se regăsesc toate elementele necesare abordării obiectivelor activităţii de educaţie fizică. lecţiei Obiectivele de referinţă Unităţi de Temele de Obs.......prin forma de prezentare (numărul lecţiei..... evaluarea)..a.. elevii vor fi capabili să: a. strategii didactice......... Efectiv........... ...... timpul alocat exersării)..   Unitatea de învăţământ . obiective cadru şi de referinţă urmărite în acel semestru... Obiective afective Formaţii de lucru şi indicaţii metodice Metode de evaluare Obs. care se realizează conform particularităţilor de predare a conţinuturilor fiecărei ramuri de sport. planul de învăţământ şi programa şcolară de educaţie fizică).. Exemplu de plan calendaristic semestrial Şcoala: Clasa: Anul şcolar: Semestrul: Probe de evaluare: Obiective cadru: Obiective de referinţă: Săptămâna/ Nr... p.. obiectivele operaţionale.... (2006... obiectivul de referinţă codificat..... Locul desfăşurării lecţiei .. având ca şi coordonate. resurse de timp şi materiale. Obiective motrice b.

În funcţie de etapele evalurii: metode de verificare. evaluare formativă – care se constituie într-un mod de control al nivelului de atingere a obiectivelor intermediare şi de luare a deciziilor care să regleze activitatea (dacă este cazul !). Ca acţiune complexă. 93-94): 1. În funcţie de conţinutul evaluării: metode de evaluare a gradului de creştere şi de dezvoltare fizică. evaluarea apare ca un instrument. pp. el fiind o parte componentă a întrgii acţiuni de evaluare educaţională.a. În funcţie de componentele modelului de educaţie fizică: metode de evaluare a cunoştinţelor teoretice. prin care se realizează măsurarea şi aprecierea calităţii activităţii de educaţie fizică din şcoală. 3. cadrul didactic va utiliza baremurile. Obligaţia învăţătorului este de a aprecia frecvent execuţia elevului. materializată prin acordarea de note sau de calificative. evaluarea presupune următoarele operaţii (Lupu. notarea – realizează legătura dintre verificare şi apreciere. de experienţa în domeniu a învăţătorului. noi putem verifica probele de control. 2006. evaluare sumativă – se consideră a fi un mod de control al atingerii obiectivelor finale în vederea promovării sau a certificării. aprecierea – se efectuează întotdeauna după verificare şi constă în reflectarea realităţii pentru cadrul didactic/învăţător. În cazul în care elevii vor susţine o serie de probe de control pentru care nu există baremuri. EVALUAREA ÎN EDUCAŢIE FIZICĂ (CICLUL PREŞCOLAR ŞI PRIMAR) În educaţie fizică şcolară. 2. Rolul procesului de evaluare este acela de a stabili în ce măsură am realizat obiectivele propuse. Metode de evaluare în educaţie fizică a. (2006. p. metode de evaluare a capacităţii motrice. de nivelul de cunoaştere de către acesta a modelului de execuţie. c. aprecierea va depinde de competenţa profesională. metode de evaluare a nivelului de dezvoltare fizică. metode de evaluare a nivelului de dezvoltare a calităţilor motrice. (în unele situaţii. acest aspect reprezentând un pas în algoritmul conducerii lecţiei. După finalităţi şi circumstanţe. fiind condiţionată de tipul probei verificate. cu ajutorul acestor baremuri care exprimă o scală valorică. b.DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE   VII. verificarea – subiectul este supus unor probe de control care sunt însoţite de norme de control (baremuri). metode de evaluare a nivelului de însuşire a deprinderilor şi/sau   285 . metode de notare. aprecierea poate deveni subiectivă). Pentru probele „măsurabile”. metode de apreciere. Dragnea ş. 213) descrie următoarele tipuri de evaluare:    evaluare iniţială sau diagnostică – serveşte la stabilirea nivelului de manifestare ale aspectelor măsurate înainte de începerea instrucţiei. metode de evaluare a capacităţii de efort.

extensia trunchiului cu ridicarea capului peste înălţimea băncii de gimnastică situată în faţa sa. săritură în lumgime şi aterizare pe ambele picioare. revenire în poziţia iniţială.se măsoară lungimea săriturii de la linie până la călcâie.5m situată la distanţa de 6m şi înălţimea de 2m      286   . picioarele îndoite şi tălpile fixate pe sol de un partener. avântare prin îndoirea şi extensia picioarelor.se trasează liniile de plecare şi sosire.se desfăşoară pe teren plat.se înregistrează timpul realiat în secunde şi fracţiuni de secundă. Exemple de probe de control utilizate în evaluarea activităţii de educaţie fizică din ciclul primar  alergare de viteză pe distanţa de 25m cu start din picioare . săritura în lungime de pe loc . alergare de durată în tempo uniform moderat . . extensii ale trunchiului din culcat facial .se execută din poziţia stând inapoia unei linii.executantul adoptă poziţia de culcat dorsal cu palmele la ceafă.executantul se dispune înapoia uneia dintre linii. cu minge de tenis.aruncare azvârlită cu o mână pe deasupra umărului.se executa în linie dreaptă pe teren plat.  navetă 5X5m .se trasează două linii paralele la distanţă de 5m. . . . .se înregistrează numărul de repetări. pe duratele corespunzătoare fiecărui calificativ. parcurgându-se de 5 ori distanţa de 5m. .se susţine pe o suprafaţă netedă şi nealunecoasă.alergarea este continuă. tălpile depărtate la nivelul umerilor. la o ţintă verticală cu lăţimea de 0. . fixat la glezne de un partener. simultan balansarea braţelor. . . ridicări de trunchi din culcat dorsal . în ritm propriu. . o depăşeşte cu ambele picioare şi revine la linia de plecare. . fără denivelări. în grupe de 6-8 elevi. .impulsie energică.ILEANA POPOVICI     priceperilor motrice.cronometrul se porneşte la mişcarea piciorului din spate.se înregistrează numărul de repetări. iar la semnal se porneşte în alergare până la linia opusă. .ridicarea trunchiului până la atingerea genunchilor cu coatele şi revenirea în poziţia iniţială.executantul adoptă poziţia de culcat facial cu palmele la ceafă. metode de evaluare a capacităţii de practicare independentă a exerciţiilor fizice. aruncarea la ţintă verticală .se înregistrează timpul realizat în secunde şi fracţiuni de secunde.

evită să bea apă imediat după efort.. Catalano ş.. respectând cerinţele unitare minimale referitoare la capacităţile care trebuie evaluate şi numărul de evaluări semestriale. legări de elemente acrobatice ....  procedee tehnice izolate din minijocul sportiv . Celelalte conţinuturi se predau şi se apreciază prin evaluări curente...............se execută 2-3 elemente acrobatice însuşite pe parcursul lecţiilor...prin această probă de control se verifică tehnica de aruncare a mingii de oină şi forţa în braţul de aruncare.... . corespunzător condiţiilor concrete în care îşi desfăşoară procesul didactic (nivelul de pregătire a clasei..... Educatoare ........... . categoriile de conţinuturi abordate. apreciindu-se corectitudinea execuţiei. mers în echilibru. Legendă: A = comportament atins.se execută izolat procedeele tehnice însuşite...... pentru comenzile de mers şi alergare (obişnuit şi în diferite variante) Execută corect mişcările diferitelor segmente ale corpului Se raportează la un reper dat Execută corect acţiunile motrice învăţate (mers..)... opţiunile elevilor etc. alături de celelalte activităţi: Numele şi prenumele ... prezentate anterior. va trebui să-şi stabilească propriul sistem de evaluare. Data naşterii .se apreciază cursivitatea şi corectitudinea execuţiei.... Evaluarea semestrială va cuprinde minimum trei calificative........ .. numărul de ore alocat. provenite din susţinerea probelor... elevii execută aruncarea mingii de oină la distanţă.. fiecare elev va executa câte 3 aruncări.. D = comportament în dezvoltare Nivel de vârstă 3-5 ani Activitatea de educaţie fizică Cunoaşte şi aplică reguli de igienă a efortului fizic (inspiră pe nas... notându-se cel mai bun rezultat....) Respectă poziţia corectă a corpului şi a segmentelor acestuia. Probele de control corespund numai unor categorii de conţinuturi prevăzute în programă. Sistemul Naţional Şcolar de Evaluare pentru învăţământul primar reprezintă pentru învăţător o ofertă din care acesta.. aruncarea mingii de oină la distanţă. de pe loc . pp. cu o mână de deasupra umărului (braţ – picior opus... Pentru ciclul preşcolar..DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE    se înregistrează numărul de aruncări reuşite dintr-un total de 10 execuţii...de pe loc... An şcolar .... 120-125) propune următoarea fişă de evaluare a comportamentului motric al copilului. târâre) Respectă regulile jocurilor de mişcare în care este implicat    Semestrul Semestrul 287 ..... mişcare de azvârlire).... alergare.... expiră pe gură....rezultatul se măsoară în metri. dotarea materială.a.... nu aleargă cu gura deschisă etc. (2006...

) Respectă poziţia corectă a corpului şi a segmentelor acestuia.ILEANA POPOVICI     Nivel de vârstă 5-6/7 ani Activitatea de educaţie fizică Cunoaşte şi aplică reguli de igienă a efortului fizic (inspiră pe nas. mers în echilibru. pentru comenzile de stând. mers şi alergare (obişnuit şi în diferite variante) Execută corect mişcările diferitelor segmente ale corpului şi demonstrează cunoaşterea schemei corporale Se raportează la un reper dat Execută corect acţiunile motrice învăţate (mers. evită să bea apă imediat după efort. progresiv. este activ şi participă la reuşita echipei Semestrul Semestrul 288   . acţiuni motrice cu grad de complexitate din ce în ce mai mare şi în număr crescut de repetări Respectă regulile jocurilor de mişcare în care este implicat. expiră pe gură. nu aleargă cu gura deschisă etc. târâre. demonstrând coordonare. alergare. ritm şi o adecvată orientare spaţială Execută. tracţiune şi împingere) Execută exerciţii fizice/elemente de dans.

ale căror obiective pot fi realizate şi prin intermediul activităţilor fizice şi sportive. care reprezintă o ramură a educaţiei fizice ce urmăreşte recuperarea şi integrarea socială. Aceste abateri de la normal pot modifica forma corpului şi funcţiile sale fizice în totalitate (global) sau numai la nivelul unor segmente şi regiuni.DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE   VIII. programe de dezvoltare care urmăresc îmbunătăţirea nivelului calităţilor motrice şi a posibilităţilor de realizare a deprinderilor şi a priceperilor motrice. 168). produse în forma şi structura corpului şi manifestate printr-o încetinire în creştere sau printro creştere excesivă. Astfe. programe corective care se adresează în special. fără ca aceasta să aibă un suport morfologic. Copiii cu cerinţe educative speciale sunt incluşi în programe de reinserţie socială. pentru indivizii cu cerinţe speciale (cu diferite tipuri de deficienţe). p. citat de Marcu – coord. 2007. Ionescu.. îi modifică aspectul exterior. fiind clasificate astfel:   289 . motrică. Vom exemplifica trei tipuri de programe şi anume:    programe adaptate care implică modificarea activităţilor fizice tradiţionale.a. SPECIFICUL PRACTICĂRII EXERCIŢIILOR FIZICE DE CĂTRE ELEVII CU CERINŢE EDUCATIVE SPECIALE Educaţia fizică reprezintă o necesitate pentru toţi indivizii societăţii şi în mod pregnant. afectiv-motivaţională etc. instalarea unor dezechilibre şi o serie de evoluţii nearmonioase. alături de deficienţa mintală şi de deficienţele de adaptare. deformaţii sau alte defecte de structură. îi reduce aptitudinile fizice şi îi scade capacitatea de efort fizic şi chiar intelectual. Aceste deficienţe determină în final.. Aceasta poate fi corectată doar dacă este identificată din timp şi se urmează un program profilactic adecvat. recuperării funcţiei posturale şi a deficienţelor de biomecanică a mişcării. Această raţiune nu mai trebuie argumentată. 2006. deficienţa fizică este considerată o formă de deficienţă în dezvoltare (la nivel calitativ). se conturează sintagma educaţie fizică specială sau adaptată. Deficienţa fizică reprezintă orice abatere de la normal în forma şi funcţiunile fiziologice ale organismului. În majoritatea statelor. urmate sau precedate de tulburări funcţionale. 1964. Atitudinea deficientă sau vicioasă presupune o abatere de la forma normală a corpului. p. prin promovarea programelor adaptate diferitelor tipuri de deficienţe (Dragnea ş. precum şi capacitatea de muncă (A. Cauzele pot fi multiple. având în vedere rolul benefic în recuperarea fizică. care tulbură creşterea normală şi dezvoltarea armonioasă a corpului. prin deviaţii. Deficienţele fizice se caracterizează prin modificări morfologice mai mult sau mai putin accentuate. astfel încât să ofere posibilităţi de participare pentru toşi elevii cu deficienţe. printr-o tulburare a dezvoltării sau o dezvoltare disproporţionată. 281).

. staţionare sau cu evoluţie lentă. cauze care se pot manifesta congenital. iluminare defectuoasă a locurilor de muncă. din punctul de vedere al .deficienţe neevolutive (statice. muşchilor. din punctul de vedere al .deficienţe de grad mediu. etc). care constau în modificări patologice ajunse într-un stadiu avansat de evoluţie. . care includ micile abateri de la normalitatea gravităţii corporală şi sunt considerate atitudini deficiente globale sau segmentare.deficienţe morfologice (cand este afectată forma corpului sau a localizării şi al efectelor segmentelor lui). foarte greu de prognosticului (evoluţiei) corectat). într-o proportie mai mare sau mai mică. modificări la nivelul oaselor. lordoza. a unor infecţii ale oaselor. alături de deficienţele senzoriale. 290   . deficienţele fizice sunt grupate. fixate definitiv. îmbrăcăminte neadecvată care să inhibe mişcarea şi circulaţia sângelui. c. b. cele mai multe asemenea deficienţe sunt de tip segmentar (exemplu: cifoza. cauze determinante (reprezentate de modificări care condiţionează funcţia posturală. condiţii de somn şi odihnă neadecvate. ale sistemului nervos şi o serie de boli organice. articulaţiilor.   Clasificarea deficienţelor fizice şi psihomotorii In unele studii.ILEANA POPOVICI      cauze predispozante (sunt determinate de factori ereditari.deficienţe evolutive (care progresează sau regresează. fiind grupate în funcţie de mai multe criterii (vezi tabelul nr. care prin executarea de mişcări corective (de timpuriu) se pot corecta destul de uşor şi total (deficienţa cifotica. în care sunt înglobate defectele morfologice şi funcţionale. scolioza. acest tip de cauze este mai frecvent în perioada copilăriei. fiind condiţionat de modificările continue care apar în procesele de creştere şi de dezvoltare ale copiilor). 11 Clasificarea deficienţelor fizice Criteriul Deficienţe fizice şi psihomotorii a. defecte ale organelor de simţ. tipul de activitate nervoasă.deficienţe funcţionale (cand sunt afectate structura şi funcţionarea organismului). deficienţei fizice .deficienţe fizice uşoare. din punctul de vedere al . 11): Tabel nr. care se corectează parţial sau răman nemodificate. mai uşor sau mai greu). cele mai multe deficienţe de acest tip sunt determinate în viaţa intrauterină ((exemplu: malformaţiile aparatului locomotor) sau ca urmare a unor paralizii. umeri aduşi înainte sau asimetrici etc. putand fi corectate. cauze favorizante (sunt determinate de condiţiile necorespunzătoare de igienă şi viaţă. deficienţei . Clasificarea deficienţelor fizice nu este o acţiune facil de realizat.). traumatisme osoase şi articulare. regim alimentar necorespunzător.deficienţe accentuate. în special ale analizatorilor vizual şi auditiv). muşchilor. după naştere sau în perioada de creştere şi de dezvoltare a organismului). în categoria deficienţelor somatice sau biologice. tipul constituţional. articulaţiilor sau ale vaselor de sange.

În categoria tulburărilor de psihomotricitate putem include: . . nu dependent de aceasta.incapacitatea de coordonare a gesturilor.deficienţe parţiale (regionale. frecvent întalnite la copiii cu CES.pierderea capacităţii de execuţie a gesturilor. Reabilitarea se referă la un proces care oferă posibilităţi persoanelor cu deficienţă să ajungă la niveluri funcţionale fizice. segmentare. Pentru întărirea sănătăţii. ale controlului postural etc. sau locale). instructiv-educativă. În corectarea deficienţelor fizice. lipsa memoriei spaţiului şi ale orientării temporale).tulburări ale conduitelor motrice de bază (ale mersului.tulburările lateralităţii (exemplu: încrucişată. furnizându-le acestora instrumentele prin intermediul cărora îşi pot modifica parametrii şi acţiunile. Recuperarea este un termen specific spaţiului românesc. disgrafia motrică – afectarea vitezei şi o forţei scrisului etc). . devenind util societăţii. perceperea greşită a poziţiilor în spaţiu. socială. strategiile diferite şi de conţinutul lor tematic. În funcţie de căile. ceea ce impune utilizarea termenului compensare. psihic. Acest termen are o încarcătură mai puternic medicală şi socială. să devină inoperantă în cazul deficienţelor dobândite şi/sau în cazul celor în care refacerea.tulburări de realizare motrică (apraxia . a mişcărilor. orientarea incorectă în spaţiu. psihice şi sociale corespunzătoare. contrariată). exerciţiul fizic este utilizat atât sub forma exerciţiilor statice. dispraxia . cu o semnificaţie echivalentă reabilitării. formării unei ţinute corecte a corpului în vederea asigurării poziţiei sănătoase a organelor şi favorizării bunei funcţionări. .).tulburări ale schemei corporale (presupunand necunoaşterea părţilor corpului sau incapacitatea de folosire a lor etc. restabilirea nu mai sunt posibile.DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE   Ambele categorii mari de deficienţe pot fi subîmpărţite în funcţie de întinderea şi de profunzimea deficienţei în: .tulburări ale conduitelor perceptiv-motrice (ale orientării spaţiale – necunoaşterea termenilor spaţiali.instabilitatea psihomotorie (exces de mişcare şi incapacitate de orientare şi urmărire a unui obiect în mişcare). . social. Elevul cu CES este redat unei vieţi potrivite posibilităţilor sale.deficienţe globale (generale sau de ansamblu). recuperarea poate fi de mai multe tipuri: morfofiziologică. . a dezvoltării normale. educaţionale şi sociale cu ajutorul cărora dizabilitatea este redusă la minim din punct de vedere fizic.tulburări ale conduitelor motrice fine (exemplu: incapacitate de concentrare şi de perseverare într-o acţiune anume). adaptate unui scop. . corecte şi armonioase a acestuia se recomandă efectuarea unor exerciţii speciale de gimnastică medicală. în vedere obţinerii unui grad mai mare de independenţă. cât şi a celor dinamice (după tipul contracţiei   291 . destinate corectării deficienţelor fizice. fiecare dintre ele completându-se reciproc. Readaptarea reprezintă un complex de măsuri medicale. . Noţiunea pare însă. psihologică.).

folosindu-se diferite obiecte ca : mingea medicinală. cu scopul de a corecta poziţia bazinului şi a coloanei vertebrale. Deficienţe fizice segmentare şi exerciţii corective 1. Exerciţii statice sub formă de poziţii fundamentale şi derivate. exerciţii efectuate în sensul redresării în atitudine corectă a coloanei vertebrale. răsuciri spre stânga şi spre dreapta. bazinului.mişcările membrelor superioare sub formă de extensii peste nivelul orizontalei umerilor. fie din punctul de vedere al gradului de încurbare. în plan sagital (antero-posterior). fiind selectat pe baza diacgnosticului şi a posibilităţilor subiectului. . . activ liber. 173). membrelor superioare şi inferioare. întinderi în axul lung al coloanei vertebrale. înclinări laterale. particularizate de la un elev la altul.exerciţii de respiraţie efectuate fie liber.exerciţii aplicative sub formă de mers. constând dintr-o accentuare a curburii fiziologice (Marcu – coord. alergare în scop corectiv. 2. nu ne referim la curburile lordotice fiziologice (cea din regiunea cervicală sau cea din regiunea lombară). circumducţii cu amplitudine mai mare către înapoi. cu convexitatea îndreptată anterior. Exerciţiile se realizează la banca de gimnastică.exerciţii de trunchi sub formă de extensii totale..exerciţiile pentru cap şi gât sub formă de extensii în plan posterior. Mijloace pentru corectarea cifozelor 1. Mijloace pentru corectarea cifozelor 1. Ele se adresează tuturor segmentelor corpului astfel: . toracelui. decubit ventral şi dorsal. combinate cu răsuciri şi circumducţii spre dreapta şi spre stânga în plan posterior . rotări spre stânga şi spre dreapta şi circumducţii stânga-dreapta în plan posterior.exerciţii pentru membrele inferioare sub formă de extensii. Exerciţii dinamice sub formă de mişcări corective ale trunchiului. fie legate de mişcările corective ale membrelor şi trunchiului. Un rol important în cadrul acestor exerciţii îl constituie poziţia bazinului care determină curburile coloanei vertebrale în plan sagital.reprezintă o deviaţie a coloanei vertebrale. Lordoza . fie ca localizare (Marcu – coord.. p. . răsuciri spre stânga şi spre dreapta. circumducţii şi forfecări numai în plan posterior.exerciţii de bazin sub formă de înclinări şi presări anterioare. ci la deviaţiile de la normal ale acestora. . 2. bastonul sau săculeţul cu nisip. 172). p. . corective şi hipercorective. menţinute sau iniţiale. circumducţii în plan posterior. atârnat la scara fixă. Cifoza totală – reprezintă o deviaţie a coloanei vertebrale. cu convexitatea orientată posterior. la scara fixă. 2007. . Exerciţii statice sub formă de poziţii corecte. în condiţii uşurate sau dificile. Exerciţiile se vor efectua activ liber. apoi poziţia membrelor inferioare şi superioare care amplifică redresarea coloanei vertebrale. 2007. corective şi hipercorective 292   . având diferite poziţii iniţiale: stând pe genunchi. fie ca întindere.ILEANA POPOVICI     musculare). cu ajutor şi cu rezistenţă. arcuiri laterale tot peste nivelul umerilor. Aceste exerciţii pot fi pasive. Când spunem că o persoană are o lordoză.

insistându-se în special asupra expiraţiei. exerciţii de târâre din diverse poziţii. Mijloace pentru corectarea cifozelor 1. atârnări pe plan înclinat. conştientizarea poziţiei “ a sta drept” sau “a sta înalt”. din ortostatism. urmărind alungirea gâtului şi a trunchilui în ax. din aşezat.Posturi fixe menţinute – corectoare sau hipercorectoare: decubit dorsal. ortostatism). . mers cu răsucirea trunchiului şi aplecarea lui spre înainte. axate pe: a. 4. de fapt. 2.culcat înainte cu o şa sub abdomen. 2007. 3. cu sprijin pe palme (cu trunchiul deasupra orizontalei). îndoiri laterale şi răsuciri efectuate numai în situaţii de menţinere a unui oarecare grad de flexie în articulaţiile coxo-femurale. pentru corectarea hiperlordozei lombare. Scolioza – este o boală evolutivă.poziţia pe genunchi: pe călcâie aşezat. b. mai ales cu genunchii îndoiţi. fiind atenţi să localizăm mişcările la nivelul regiunii lombare. Poziţionarea membrelor inferioare sau superioare este o modalitate curent folosită. spătarul scaunului.Exerciţii de corectare posturală. se utilizează perne. a scoliozei. Exerciţii pentru asuplizarea coloanei vertebrale. ventral. dar fără tendinţă la reducerea completă a acestora.. exerciţii de echilibru din poziţii corecte ca: mers cu trunchiul înclinat pe partea îngustă a unei bănci de gimnastică. aşezat cu picioarele la 45° şi mâinile apucând gleznele. Posturile se menţin în pauzele programului de gimnastică. caracterizată prin una sau mai multe curburi laterale ale coloanei vertebrale. a cifozei dorsale şi desigur. .. 3. scăderea cifozei dorsale prin exerciţii de “întindere” a coloanei vertebrale din cele trei poziţii de bază (decubit. Exerciţii dinamice: înclinări şi aplecări din diferite poziţii. cu trunchiul în afara suprafeţei de sprijin şi coborât sub nivelul sprijinului. fără să accentuăm cifoza fiziologică dorsală. 6. 171). Se controlează în oglindă. dar şi atunci când se scoate corsetul. utile pentru înlăturarea contracturii musculaturii lombare. peretele etc. .poziţia atârnat cu genunchii îndoiţi. .DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE   . Creşterea mobilităţii coloanei   293 . cu un genunchi îndoit înainte. 2. conştientizarea înclinării pelvisului pentru delordozare. p. suluri. însoţite de rotaţia vertebrelor cu o tendinţă la compensarea superioară şi inferioară a curburilor. 5. vizibile în plan frontal. lateral. Exerciţii de redresare cu menţinerea unor poziţii corective şi hipercorective. indiferent în ce poziţie se lucrează.poziţia aşezat: cu picioarele depărtate şi îndoite din genunchi. Reconstrucţia curburilor normale ale coloanei vertebrale Este vorba de corectarea scoliozei propriu-zise care se realizează prin: . mers cu apucarea gleznelor cu mâinile. aşezat.culcat lateral cu genunchii îndoiţi. . cu un picior întins înainte. prin suspendare sau decubit şi cu implicaţii în morfologia trunchiului (Marcu – coord. spre a evita lordozarea coloanei lombare. Exerciţii aplicative: mers ghemuit. Exerciţii respiratorii: respiraţii diafragmatice din poziţii corective.

înclinarea laterală. 4. dar şi a corectării deficienţelor fizice la copiii cu CES. culcat dorsal etc. Muşchii paravertebrali din partea concavităţii sunt scurtaţi şi cu un tonus scăzut. în general. c. să-i alungească pe cei din concavitate. a mecanicii respiratorii cu o insuficienţă respiratorie restrictivă. APLICAŢIE Descrieţi trei exerciţii corective (unul pentru cifoză. 3. din punct de vedere static şi în mişcare. aşezat. deficienţa mintală presupune lipsa echipamentului psihologic al primei copilarii. ceea ce impune ca. In general. executată din poziţii adecvate acestui scop. dacă ţinem cont de faptul că deficienţa mintală este asociată. Ameliorarea respiraţiei În scolioze. Creşterea forţei musculare (abdominale şi paravertebrale) Tonifierea musculară trebuie realizată selectiv. cu debilitatea motrică. (stând.ILEANA POPOVICI     Îmbunătăţirea mobilităţii coloanei vertebrale beneficiază de următoarele procedee: a. Întreaga activitate şcolară trebuie să fie orientată în sensul realizării şi menţinerii ţinutei corecte. întinderea în lungime. poziţia de efectuare rămânând la alegerea dvs. se impune ameliorarea funcţiei respiratorii din două considerente: existenţa pe de o parte. Tonifierea muşchilor abdominali se realizează tot în poziţii corecte ale curburilor scoliotice. presiunea directă asupra gibozităţii. printr-o educaţie sistematică să se reia şi să se completeze achiziţiile privitoare la mecanismele motorii si psihomotorii care constituie baza pentru toate mecanismele mentale. benefice asupra curburilor scoliotice. Prin gimnastică medicală va trebui să se restabilească echilibrul muşchilor paravertebrali din cele două părţi: să-i scurteze pe cei din convexitatea în regim de tonificare. ca şi pentru persoanele obişnuite. iar pe de altă parte pentru efectele corective. care are tendinţă să se încline spre concavitate în timp ce muşchii paravertebrali din partea convexităţii sunt alungiţi şi cu tonus crescut. Astfel. pregătind formele de activitate intelectuală superioară. 294   . deoarece un depun efort de susţinere a coloanei. studiul psihomotricităţii este considerat primordial în organizarea procesului instructiveducativ-recuperator pentru toate vârstele şi tipurile de deficienţi. unul pentru lordoză şi unul pentru scolioză). Educarea psihomotricităţii deţine un loc important în terapeutica educaţională. pe care le poate avea o respiraţie amplă.). întrucât se opun tendinţei de cădere a coloanei în partea opusă. b.

S. vol. A.). Aramis Print. Editura Didactică şi Pedagogică. Editura Sport-Turism. I. Editura Compania. Cluj-Napoca  Iacovlev.. Bucureşti  Ivan. (1995). Fundamentele teoretice ale educaţiei fizice şi sportului. Editura FEST.. V. Bota. (2010). Teoria activităţilor motrice. Bota. (2003). Copilul. Editura Didactică şi Pedagogică. Editura Institutul European. bijuterie a educaţiei fizice (clasele I – IV). Institutul European.. Kun.. Metodologia educării şi reeducării psihomotrice. Educaţia fizică în grădiniţe.. (2000).. (1998). L. Teodorescu. V. C. (1975). Imprimeria Alma. Bucureşti   295 . H. Craiova  Albu. Programa şcolară de educaţie fizică pentru clasele I . T. Bucureşti  MECT.. M. Cojocaru. Editura Evrika. Bucureşti  Ciocârlie. E. N.. V. Bucureşti  MEC – Consiliul Naţional pentru Curriculum. Teoria educaţiei. A. G. (2007). Stoicescu. Metodica educaţiei fizice în grădiniţa de copii. Bucureşti  Dragomirescu. Editura Sport-Turism. Feldrihan.. Brănişteanu. Iacob. T. Bucureşti  Dumitra. Editura Didactică şi Pedagogică. Iaşi  Albu. R. Pedagogie. A.. Editura Fundaţiei România de Mâine. A. P. Oancea. (2002). Jocuri pentru copii.. Şerbănoiu. Îndrumar pentru corectarea deficienţelor fizice. (1980). E. M.. Măriuca. Educaţie prin jocuri de mişcare. Editura Didactică şi Pedagogică. Metodica predării Educaţiei Fizice şi Sportului. Iaşi  Fiedler. S. C. (2002). Albu. Curriculum pentru învăţământul preşcolar (3-6/7ani). L. Teoria şi metodologia instruirii. Bazele fiziologice ale educaţiei fizice şcolare. Bucureşti  Marcu. Bucureşti  MEC – Consiliul Naţional pentru Curriculum. Bucureşti  Dragnea. Iaşi  Cojocariu. Bucureşti  Consiliul Naţional pentru Curriculum (2001). R. I. (1983). (1998). Nicolau. Metodica educaţiei fizice şi sportive. Bolţeanu. Tudor. Ghid metodologic de aplicare a programei de educaţie fizică şi sport pentru învăţământul primar. Editura Omfal Esential. Editura PIM. C. Bucureşti  Chiriţă.. (2006). Asistenţa psihopedagogică şi medicală a copilului deficient fizic. Introducere în pedagogia preşcolară. M. Educaţia fizică la clasele I–IV (Îndrumar metodic). A. Iaşi  Cojocariu. (2006). Bucureşti  Loghin. A. (2004). (1994). (1981). Editura Aramis. M. (2006).. Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului. Exerciţii şi jocuri de mişcare pentru clasele I-IV. Editura Universităţii din Oradea  MEC – Consiliul Naţional pentru Curriculum. (2004)... Programa şcolară de educaţie fizică pentru clasa a III-a.. familia şi grădiniţa.. Stănescu. Caietul profesional al educatoarei. Sistemul naţional şcolar de evaluare la disciplina educaţie fizică. (2002). Bucureşti  MEN–SNEE. (2000). Vademecum de psihopedagogie specială. Editura “Gheorghe Cârţu Alexandru”. Oancea. Marchitan.DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE   BIBLIOGRAFIE  Aga. E. Bucureşti  Lucian. Editura Spiru Haret. Bucureşti  Dragnea. Editura Sport–Turism. Bucureşti  Glava. Gh. Glava. S. Programa şcolară de educaţie fizică pentru clasa a IV-a. S.a II-a. Educaţie fizică şi sport – teorie şi didactică. M. A. Editura Aramis. E.. Jocul. Editura Dacia. Psihomotricitatea. Editura Fundaţiei Chemarea.). T. (2006).. A... C. C. Ghid metodologic privind proiectarea activităţilor de predare – învăţare – evaluare. (1999). (1976). Iaşi  Macavei. Câşlariu. M. A. Editura Didactică şi Pedagogică.. (1979). Educaţia fizică în grădiniţe. S. (1999). A. (1999). Galaţi  Catalano. (coord. A. (coord. V. Editura Polirom. Bucureşti  Demeter. G. (2005). Bojin. (2001). Albu. Galaţi  Badiu. Iaşi  Fozza. M.. (2008). Bucureşti  Lupu. A. Mereuţă. Iaşi  Badiu. Vlad. S. II.

Editura AS’S. A. Editura SemnE. D. (1980). Editura Sport –Turism. A.ILEANA POPOVICI      Mitra. Introduction à la psychologie du développement. curs destinat studenţilor cuprinşi în forma de Învăţământ la Distanţă. Educaţie fizică la preşcolarii şi şcolarii mici – o abordare psihomotrică. Editura Universităţii Bucureşti. (1975). Editura Didactică şi Pedagogică. (1980). Activităţi ludice (motrice). (1982). E. Bucureşti  Scarlat. M. Bucureşti  * * * (1973). Editura Cetatea de Scaun. Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi  Sabău. Proiectarea unităţilor de învăţare. Activităţi opţionale în grădiniţă.. Gh. (2002). Ciclurile vieţii. Iaşi  Pârâială. A. Editura Pro Humanitas. (1981). Educaţia copilului preşcolar – elemente de pedagogie la vârsta timpurie. Guidetti. Planificarea calendaristică. E. Continuitatea activităţii de educaţie fizică în învăţământul preşcolar. Bucureşti  Wallon. M. ABC-ul învăţătorului pentru predarea exerciţiilor fizice. Sabău. Educaţia fizică a copiilor de vârstă şcolară. (1998). (2005). (2006). L. (2000). Bucureşti  Zapletal. (2003). Bucureşti  Muntean . Editura Aramis. U. Pedagogie preşcolară. Drăgulin. Metodica educaţiei fizice şcolare. C. C. Mogoş. Du bébé à l’adolescent. S.. Editura Sport-Turism. Bucureşti  Saitoc. Iaşi  Rus. Bucureşti  Stoicescu. Mică enciclopedie a jocurilor. Editura SportTurism. Exerciţiul fizic în dezvoltarea armonioasă a copilului. E. elaborată de Comisia română de terminologie. (1993). (1990). E. Editura Editis.).. Evoluţia psihologică a copilului. Editura Polirom. Editura Sport-Turism. Bucureşti 296   . Pârâială. (2009). Editura Euristica. Pedagogie preşcolară. Editura Armand Colin. Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport.. I. C. (1997). Bucureşti  Şchiopu. Psihologia dezvoltării umane. (coord. Iaşi  Tourette. H. E. Psihologia vârstelor. (2002).. Verza. M. V. C. (1990). Bucureşti  Vrăjmaş. Târgovişte  Popescu. Paris  Voiculescu. M. Bucureşti  Rugină. primar şi fimnazial. Pentru profesorul de educaţie fizică şi sport. C. (1999). E.. Bucureşti  Şova. Educaţia fizică la preşcolari. (2010). Editura Stadion.. Iaşi  Pehoiu. Rădoi. Terminologia educaţiei fizice şi sportului. E. Editura Didactică şi Pedagogică. Editura Sport-Turism. Bucureşti  Stănescu.