You are on page 1of 1

Naturfilozofia sau filozofia naturii

Naturfilozofia sau filozofia naturii a fost etapa cea mai superioară de dezvoltare a filozofiei din Epoca Renaşterii. Incepind cu secolul al XV-lea se constituie o nouă concepţie despre ştiinţă. Ştiinţa nu mai este concepută ca o sumă de cunoştinţe absolute, date odată pentru totdeauna şi transmise invariabil din generaţie in generaţie (concepţia Evului mediu), ci devine un sistem de cunoştinţe dobindite prin observaţie, experienţă şi calcul. Se produce o adevărată revoluţie intelectuală. Au loc un şir de mari descoperiri ştiinţifice: Medicul Andrй Vйsale intemeiază anatomia omului, Michele Servet a descoperit circulaţia singelui, Nicolae Copernic a demonstrat sfericitatea Pămintului, rotaţia lui in jurul axei sale, revoluţiile planetelor in jurul Soarelui, care se găseşte in centrul sistemului nostru planetar. Galileo Galilei a demonstrat pe cale experimentală veridicitatea teoriilor lui Copernic şi a stabilit legile gravităţii universale. Iohan Kepler a demonstrat că orbita corpurilor cereşti este o elipsă şi a calculat timpul revoluţiilor lor. Necătind la faptul că de la mijlocul sec. al XVI-lea inchiziţia işi restabileşte vremelnic controlul asupra activităţii ştiinţifice (sunt arşi pe rug M. Servet şi J. Bruno, este persecutat G. Galilei etc.), aceste descoperiri au constituit baza dezvoltării de mai departe a ştiinţei experimentale. Pe la mijlocul sec. al XVI-lea tradiţia umanistă şi neoplatonismul şcolii lui Ficio cu ideile lor antropocentrice se epuizează ş i locul lor il ocupă filozofia naturii (naturfilozofia). Filozofia naturii se deosebeşte atit prin obiectul de studiu, cit şi prin metodele de abordare a diferitelor probleme filozofice. Inşişi ginditorii se numesc “filozofi naturali”, subliniind astfel că ei precaută atit Cosmosul, cit şi omul de pe poziţiile naturii autonome, independent de tradiţia teologică şi scolastică. Un deschizător de drumuri оntr-un şir de domenii ale ştiinţei şi artei in această perioadă a fost Leonardo da Vinci (1452 – 1519) – cunoscut pictor, sculptor, arhitect, medic, inginer, astronom, matematician şi filozof, figură cu adevărat titanică a Epocii RenaşteriiScrierile pe diverse teme, inclusiv filozofice, le făcea pentru sine (scria cu scris-oglindă). Leonardo da Vinci este un adversar inverşunat al scolas-ticii. El se pronunţă cu fermitate impotriva inchinării oarbe in faţa unor autorităţi, fie şi geniale, declarind că “ştiinţa nu se reduce la autoritatea unor inţelepţi”. Un semn al ignoranţei, al pseudoştiinţei, menţionează el, este şi diversitatea şi contra-rietatea părerilor, inconsecvenţa in păreri, precum ş“ţipătul” in loc de argumente: “ acolo unde nu ajung argumente raţionale ele sunt inlocuite prin ţipete De aceea susţinem că acolo unde se ţipă ştiinţa adevărată lipseşte” – scira el. Pentru Leonardo da Vinci “inţelepciunea este fiica expe -rienţei”. Experienţa este poarta prin care putem ajunge la cau-za fenomenelor, precum şi la prevederea efectelor. El respin -ge orişice cunoştinţe care nu se intemeiază pe experienţă. Şti-inţa adevărată are in calitate de condiţie esenţială experienţa. Leonardo da Vinci este cunoscut ca unul dintre intemeieto-rii metodei experimentale de cercetare. Este necesar a repeta experimentul de mai multe ori in diferite condiţii cu scopul de a confirma exactitatea şi veridicitatea rezultatelor – menţiona el. Vorbind despre experienţă şi observaţie ca mijloace sigu-re de cunoaştere a legilor naturii, Leonardo da Vinci subliniază totodată şi rolul teoriilor ştiinţifice. “Ştiinţa este conducă-torul de oşti, practica – soldaţii. Practica trebuie să se bazeze totdeauna pe o teorie bună”, – scria el. Leonardo da Vinci apreciază inalt rolul şi valoarea ştiinţei оn societate. Anume ştiinţa, menţionează el, va permite omului să smulgă secretele naturii şi să pună forţele ei in slujba omenirii. Din toate ştiinţele cea mai importantă este, după părerea lui, matematica. “Nici o investigaţie umană nu poate să fie numită ştiinţă veritabilă dacă nu trece prin demonstra-ţiile matematice”, scrie el şi declară categoric: “Să nu-mi citească lucrările acel ce nu cunoaşte matematica”.