ALEKSANDR SOLJENITIN VITELUL si STEJARUL ÎNSEMNÃRI DIN VIATA LITERARÃ Volumul II ALEKSANDR SOLJENItÎN, romancier si istoric rus, s-a nãscut

la 11 decembrie 1918 la Kislovodsk, Rusia. A luptat în cel de-al doilea rãzboi mondial, în 1945 a fost arestat pentru cã scrisese o scrisoare în ca-e îl critica pe Stalin si a petrecut opt ani în închisoare si în lagãre de muncã fortatã si încã trei ani în exil. Reabilitat în 1956, i s-a permis sã se stabileascã la Riazan, unde a devenit profesor de matematicã si a început sã scrie, în 1962 publicã nuvela O zi din viata luilvan Denisovici, care îi aduce notorietatea. Continuã sã scrie romane si povestiri, care circulã însã în samizdat sau sînt publicate în Occident, în 1970 i se atribuie Premiul Nobel pentru literaturã, dar refuzã sã se ducã la Stockholm sã-1 primeascã, de teamã cã nu i se va mai permite sã se întoarcã în tarã. La aparitia, în 1973, a primului volum din Arhipelagul Gulag, este vehement atacat de presa sovieticã, apoi, la 12 februarie 1974, arestat, acuzat de trãdare si expulzat, în decembrie îsi ia în primire Premiul Nobel. Din 1975 se stabileste în Statele Unite, unde continuã sã scrie, abia în 1990 recãpãtîndu-si cetãtenia rusã. în prezent, locuieste în Rusia. Alte scrieri: Primul cerc (1968), Pavilionul cancerosilor (1968), August 1914 (\912),Lenin la Zurich (1975), „Problema rusã" la sfîrsitul secolului XX (1994), Un grãunte între pietrele de moarã (1998), Rusia sub avalansã (1998) etc. COMPLETAREA A PATRA Iunie 1974 SOCOTEALA, MÃI VOINICE, IESI BINE, N-AM CE ZICE Precedenta completare, a treia, era deja gata, dar mai rãmãsese de redactilografiat, de microfilmat, de expediat textul în Occident, de ascuns resturile, cînd la 28 decembrie, la Peredelkino, la dacea familiei Ciukovski unde se gãsea din toamnã noul meu loc de schimnicie hibernalã, în timpul obisnuitei mele pauze pentru un dejun frugal, ascultînd emisiunea BBC de amiazã, am avut surpriza sã aud cã la Paris apãruse în rusã primul volum al Arhipelagului. Surprizã numai în ce priveste data, cãci eu îl cerusem si-1 asteptam pentru 7 ianuarie, de Crãciunul ortodox. Dar, cu precaritatea filierei noastre, cererea mea sosise prea tîrziu; si editorii nostri1, cu abnegatia aceasta care nu cunoaste nici duminici, nici repausul de searã, si în ciuda mijloacelor asa de restrînse încît întro bunã zi vor provoca uimire, devansaserã calculele mele. Cu zece zile numai, dar tocmai pe zile se joacã soarta unei literaturi clandestine: soare de n-ai la seceris — pãcat de rodul multor luni de muncã. Am auzit — n-am tresãrit si am continuat sã-mi vãd de varza mea. Cîte gesturi nu fãcusem eu în acesti ani, gesturi care toate pãreau a izvorî din disperare si nici unul dintre ele nu trezise nici o reactie din partea guvernului. Mã deruta aceastã slãbiciune, rigiditatea acestui zid sau a acestui bustean urias, pe nedrept

numit aici stejar, numai de dragul proverbului.2 De-atîtea ori trecuse chestia asta — de ce n-ar mai trece încã o datã?... O orã mai tîrziu mi-am ars mîna la resoul cu gaze si, în ciuda arsurii, a trebuit sã mã duc la Moscova; îmi ziceam în sinea mea: 1 Editura în limba rusã YMCA Press. (N.t.) 2 „Vitelul vru stejarul sã-1 rãstoarne, dar rãmase fãrã coarne." Acest proverb i-a inspirat autorului titlul memoriilor de fatã. (N.t.) sã fie vorba de un simbol? Dar, împreunã cu toti apropiatii mei, aveam sentimentul cã trãiesc o sãrbãtoare si asa am petrecut seara. si ce eliberare: mã ascunsesem, mã camuflasem, romanul îl pur-tasem — îl salvasem! De aceastã pietricicã stînjenitoare, lacrima noastrã pietrificatã, mi-am eliberat umerii, si am fãcut-o acolo unde trebuie. Nu îndrãzneam nici mãcar s-o pãstrez acasã, dar acum, de lenea v-o biruiti, poftiti, prieteni, de-o cititi! Ani multi la numãr mã stãpînise gîndul cã publicarea Arhipelagului o voi plãti cu viata. Pentru asa ceva, ei nu pot sã nu-ti taie capul: altminteri, ei n-ar mai fi ei, imperiul li s-ar duce de rîpã. Ca sã-ti pãstrezi capul, trebuie sã pleci din vreme în Occident. Dar dacã esti aici, atunci este normal sã tragi de timp, cã doar om esti si tu: bun, sã scrii primul nod si apoi pe-al doilea si n-ar fi rãu sã ajungi pînã la al patrulea, cînd Lenin a sosit deja la Petrograd si cînd romanul istorico-militar se transformã exploziv într-unul revolutionar, si o datã cu acestea sã si dispari sub ruinele arzînde. si între timp si Vitelul sã-1 isprãvesti de schitat. (Dacã am putut sã-1 duc la bun sfîrsit, o datorez numai faptului cã am isprãvit la timp Completãrile I-II-JQI; dacã nu le-as fi scris la vremea lor, n-as mai putea s-o fac astãzi, cînd toatã aceastã tensiune a clandestinitãtii a încetat, cînd iatã-mã proiectat într-o viatã cu totul schimbatã, cînd sub fereastra cãsutei mele alpine luceste cupa însoritã a muntilor elvetieni, si cînd nu mai e nevoie sã-mi pãzesc manuscrisele, si cînd vorbesc fãrã teama cã peretii ar putea avea urechi. Altã viatã.) Asa s-au tãrãgãnat lucrurile si cu Arhipelagul — de la primul lor termen, si tot asa mai departe pînã cînd, iatã, împrejurãrile n-au mai avut rãbdare. si cît de evident este pentru cel ce stie sã vadã: cît de mult au slãbit ei! Ridicaserã bariera conventiei referitoare la drepturile de autor, subredã palisadã în fata unui taur furios; ei credeau cã Arhipelagul se va împiedica de aceastã conventie, încã de la 23 decembrie, Pankin, seful Agentiei Centrale pentru Drepturi de Autor, ameninta: „contractul, ca si orice alt angajament, va fi considerat ca lipsit de valabilitate" conform legislatiei în vigoare; dar cine se mai teme de o zgîrieturã de pisicã atunci cînd începe sã se audã suierat de sãbii izbind cu putere? Declaratia Agentiei Centrale pentru Drepturi de Autor, datã chiar înaintea aparitiei Arhipelagului, lãsa sã se înteleagã cã pentru ai nostri era mai usor sã punã pumnul în gurã unor editori strãini decît mie, care eram în (arã. Dar si acesta era un calcul fals: Arhipelagul nu fãcea obiectul unui contract. Ei puteau opri orice roman, chiar si Octombrie saisprezece al meu, si pretentiile lor tot le-ar fi dat juristilor prilej de reflectie — fondat? nefondat? Dar a încerca sã prinzi Arhipelagul în latul din firele subtiri ale sicanei avocãtesti era semnul unei prea vãdite neputinte. Editorii americani se grãbirã sã declare, chiar sã adreseze rugãmintea insistentã ca autoritãtile sovietice sã-si încerce fortele în aceastã afacere, sã intenteze un proces la tribunal. (A trecut un an si jumãtate si recent

Pankin, ca motanul care, negãsind lapte în ulcicã îsi linge mustãtile, a grãit: tare doreau occidentalii ca noi sã pornim un proces contra Arhipelagului, dar i-am dezamãgit.) Uimitor: încã din august confiscaserã cartea, o examinaserã. Aveau sub ochi aceastã masã incandescentã, care atinsese deja punctul de topire — si ei tot se mai gîndeau: temperatura este insuficientã, metalul n-o sã curgã? N-am pregãtit nici rigole, nici tipare, nici forme în care sã toarne metalul. Reusisem sã-i ametesc în gara Kazan, reusisem sã pãcãlesc ministerul iubirilor mele.1 Au dormit toatã luna octombrie, au dormit toatã luna noiembrie. (N-au început sã se miste decît în luna decembrie: mi-au trimis prin postã un craniu si niste oase, anunturi mortuare decupate din publicatia newyorkezã Novoe russkoe slovo — dar cine din Uniunea Sovieticã mai primeste asa ceva, numãr de numãr?; promisiuni cã mã lichideazã pînã la sfîrsitul anului — dar pînã la acest sfîrsit de an, eu i-am devansat!) Exemplu de nepãsare, caracteristic pentru un sistem birocratic hipertrofiat. Merita osteneala de a crea contraspionajul cel mai redutabil din lume si nu numai de a rata aceastã carte mortalã pentru ei, ci si de a o scoate cu propriile lor mîini la suprafatã? Merita osteneala de a crea cel mai mare aparat propagandistic din lume si a nu pregãti nici mãcar un argument contra acestei cãrti ucigãtoare? în prima sãptãmînã, încremenire totalã, în 4 ianuarie, agentia TASS a început sã difuzeze declaratii prãpãstioase, dar numai pentru strãinãtate, fãrã sã le traducã în limba rusã, fãrã sã le publice pentru uzul compatriotilor: „ne-a stricat Anul Nou... vrea sã semene neîncredere între popoare... ponegreste poporul Uniunii Sovietice... prezintã regimul hitlerist ca pe un regim uman... Cel cãruia propaganda antisovieticã nu i-a luat mintile va respinge ' KGB, mai înainte Minister al Securitãtii Statului. (N.t.) sã fie vorba de un simbol? Dar, împreunã cu toti apropiatii mei, aveam sentimentul cã trãiesc o sãrbãtoare si asa am petrecut seara. si ce eliberare: mã ascunsesem, mã camuflasem, romanul îl pur-tasem — îl salvasem! De aceastã pietricicã stînjenitoare, lacrima noastrã pietrificatã, mi-am eliberat umerii, si am facut-o acolo unde trebuie. Nu îndrãzneam nici mãcar s-o pãstrez acasã, dar acum, de lenea v-o biruiti, poftiti, prieteni, de-o cititi! Ani multi la numãr mã stãpînise gîndul cã publicarea Arhipe-lagului o voi plãti cu viata. Pentru asa ceva, ei nu pot sã nu-ti taie capul: altminteri, ei n-ar mai fi ei, imperiul li s-ar duce de rîpã. Ca sã-ti pãstrezi capul, trebuie sã pleci din vreme în Occident. Dar dacã esti aici, atunci este normal sã tragi de timp, cã doar om esti si tu: bun, sã scrii primul nod si apoi pe-al doilea si n-ar fi rãu sã ajungi pînã la al patrulea, cînd Lenin a sosit deja la Petrograd si cînd romanul istorico-militar se transformã exploziv într-unul revolutionar, si o datã cu acestea sã si dispari sub ruinele arzînde. si între timp si Vitelul sã-1 isprãvesti de schitat. (Dacã am putut sã-1 duc la bun sfîrsit, o datorez numai faptului cã am isprãvit la timp Completãrile I-II-III; dacã nu le-as fi scris la vremea lor, n-as mai putea s-o fac astãzi, cînd toatã aceastã tensiune a clandestinitãtii a încetat, cînd iatã-mã proiectat într-o viatã cu totul schimbatã, cînd sub fereastra cãsutei mele alpine luceste cupa însoritã a muntilor elvetieni, si cînd nu mai e nevoie sã-mi pãzesc manuscrisele, si cînd vorbesc fãrã teama cã peretii ar putea avea urechi. Altã

viatã.) Asa s-au tãrãgãnat lucrurile si cu Arhipelagul — de la primul lor termen, si tot asa mai departe pînã cînd, iatã, împrejurãrile n-au mai avut rãbdare. si cît de evident este pentru cel ce stie sã vadã: cît de mult au slãbit ei! Ridicaserã bariera conventiei referitoare la drepturile de autor, subredã palisadã în fata unui taur furios; ei credeau cã Arhipelagul se va împiedica de aceastã conventie, încã de la 23 decembrie, Pankin, seful Agentiei Centrale pentru Drepturi de Autor, ameninta: „contractul, ca si orice alt angajament, va fi considerat ca lipsit de valabilitate" conform legislatiei în vigoare; dar cine se mai teme de o zgîrieturã de pisicã atunci cînd începe sã se audã suierat de sãbii izbind cu putere? Declaratia Agentiei Centrale pentru Drepturi de Autor, datã chiar înaintea aparitiei Arhipelagului, lãsa sã se înteleagã cã pentru ai nostri era mai usor sã punã pumnul în gurã unor editori strãini decît mie, care eram în tarã. Dar si acesta era un calcul fals: Arhipelagul nu fãcea obiectul unui contract. Ei puteau opri orice roman, chiar si Octombrie saisprezece al meu, si pretentiile lor tot le-ar fi dat juristilor prilej de reflectie — fondat? nefondat? Dar a încerca sã prinzi Arhipelagul în latul din firele subtiri ale sicanei avocãtesti era semnul unei prea vãdite neputinte. Editorii americani se grãbirã sã declare, chiar sã adreseze rugãmintea insistentã ca autoritãtile sovietice sã-si încerce fortele în aceastã afacere, sã intenteze un proces la tribunal. (A trecut un an si jumãtate si recent Pankin, ca motanul care, negãsind lapte în ulcicã îsi linge mustãtile, a grãit: tare doreau occidentalii ca noi sã pornim un proces contra Arhipelagului, dar i-am dezamãgit.) Uimitor: încã din august confiscaserã cartea, o examinaserã. Aveau sub ochi aceastã masã incandescentã, care atinsese deja punctul de topire — si ei tot se mai gîndeau: temperatura este insuficientã, metalul n-o sã curgã? N-am pregãtit nici rigole, nici tipare, nici forme în care sã toarne metalul. Reusisem sã-i ametesc în gara Kazan, reusisem sã pãcãlesc ministerul iubirilor mele.1 Au dormit toatã luna octombrie, au dormit toatã luna noiembrie. (N-au început sã se miste decît în luna decembrie: mi-au trimis prin posta un craniu si niste oase, anunturi mortuare decupate din publicatia newyorkezã Novoe russkoe slovo — dar cine din Uniunea Sovieticã mai primeste asa ceva, numãr de numãr?; promisiuni cã mã lichideazã pînã la sfîrsitul anului — dar pînã la acest sfîrsit de an, eu i-am devansat!) Exemplu de nepãsare, caracteristic pentru un sistem birocratic hipertrofiat. Merita osteneala de a crea contraspionajul cel mai redutabil din lume si nu numai de a rata aceastã carte mortalã pentru ei, ci si de a o scoate cu propriile lor mîini la suprafatã? Merita osteneala de a crea cel mai mare aparat propagandistic din lume si a nu pregãti nici mãcar un argument contra acestei cãrti ucigãtoare? în prima sãptãmînã, încremenire totalã, în 4 ianuarie, agentia TASS a început sã difuzeze declaratii prãpãstioase, dar numai pentru strãinãtate, fãrã sã le traducã în limba rusã, fãrã sã le publice pentru uzul compatriotilor: „ne-a stricat Anul Nou... vrea sã semene neîncredere între popoare... ponegreste poporul Uniunii Sovietice... prezintã regimul hitlerist ca pe un regim uman... Cel cãruia propaganda antisovieticã nu i-a luat mintile va respinge 1 KGB, mai înainte Minister al Securitãtii Statului. (N.t.) aceastã carte... Pretext pentru a atribui realitãtii sovietice racilele capitalismului...

Un pamflet plãtit în valutã..." în uscãciunea acestei argumentatii detectãm toatã deruta si teama lor. Asta-i tot? Timp de o jumãtate de secol, ei au ucis milioane de oameni si asta-i toatã apãrarea lor? Dar pe toti i-a întrecut comunistul francez Laroche, la 7 ianuarie, la televiziunea moscovitã: Soljenitîn nu a reflectat (în Arhipelag...) recolta record de anul trecut si, în general, nu ia în consideratie (pe deasupra mormintelor) realizãrile economice ale URS S!... Una dupã alta, la repezealã, lovituri neputincioase care nu fac nici un rãu. în acele zile s-a simtit un fel de indignare contra mea. Eu n-am urmãrit însã acest lucru, apoi treaba s-a îngrosat. Mi se relata despre aceasta, în „vitrinele agentiei TASS", pe strada Gorki, era expus un mare afis (eu personal nu 1-am vãzut) care arãta cum niste monstri cu trîmbite si tobe fac reclamã „operelor lui Soljenitîn", înfãtisat ca un schelet compus dintr-un craniu galben si niste oase negre. Caricatura era însotitã de aceste splendide versuri ale vestitului poet A. Jarov: Tot ticluind întruna, miseleste, Soljenitîn, mustind de-al calomniei cheag, Unor strãini suspecti atîta le slujeste încît acestia fac din el un steag. Sau asemenea expresii ale fidelitãtii: „De la comitetul raional Sverdlov al PCUS. — Cu un sentiment de profundã indignare am aflat despre noile actiuni trãdãtoare sã-vîrsite de Soljenitîn în scopul de a lovi în interesele statului sovietic si ale orînduirii socialiste. Zarva antisovieticã stîrnitã de propaganda burghezã în jurul ultimei lui scrieri aratã încã o datã în mod clar cã acest om s-a rupt definitiv de societatea noastrã si slujeste pe fatã adversarilor nostri ideologici, îl înfierãm cu mînie pe acest renegat si trãdãtor, si considerãm cã pentru el nu este loc pe pãmîntul sovietic! — Colectivul redactiei revistei Tînãra gardã." Tînãra gardã... si cînd te gîndesti cã eu îi apãrasem în fata celor de la Novîi mir... De Anul Nou m-am apucat din nou de pronosticuri — „Ce vor face ei?" latã-le: 1. Asasinat — Deocamdatã exclus 2. Arestare si condamnare — Putin probabil Posibil Posibil Lucrul cel mai de dorit pentru mine si cel mai stupid pentru ei Foarte posibil Nu-i exclus, dar e devreme Nu-i exclus 3. Deportare fãrã arestare 4. Expulzare în strãinãtate 5. Proces intentat unei edituri occidentale 6. Campania de presã vi-zînd discreditarea cãrtii 7. Discreditarea autorului — Foarte posibil (cu concursul fostei mele sotii) 8. Tratative 9. Concesii, delimitare: înainte de 1956 „nu am fost noi". (E un motiv si acesta pentru care am pus subtitlul1: 1918-1956.)

Deocamdatã asasinatul era exclus din cauza prea marii publicitãti, cãci dacã nu asta era cauza, atunci care era? Sã vedem sensul afirmatiei cã era exclusã posibilitatea producerii lui în orice moment. Sã rãpui un schior solitar — si unde mai pui — chiar în pãdurea de la Barvina era un fapt care putea sã jeneze autoritãtile, mai ales cã aceasta este „zona lor specialã", inaccesibilã muritorilor de rînd. Nimeni, în afarã de-ai lor, nu pãtrunde acolo. Dar nici la Rojdestvo nu lear fi fost deloc greu sã mã lichideze (uneori, sub diferite pretexte, veneau indivizi a cãror calitate de agenti era mai presus de orice îndoialã), ar fi putut s-o facã si pe un drum întunecos, în trenuletul electric care merge seara la Peredelkino. Dumnezeu m-a avut în paza lui, nu i-a lãsat sã meargã asa de departe. Dar existã solutia expulzãrii peste granitã, unde pot sã-mi facã imediat de petrecanie, cãci în altã tarã nu mai rãspund ei de mine. Deportarea undeva în Siberia nu mi se pãrea o mare nenorocire, cã doar eram obisnuit cu asa ceva. Numai cã în loc sã scriu despre revolutie, va trebui sã scriu despre lucruri din istoria vechii Rusii. Cu ultimele douã puncte însã îi credeam prea destepti. Or, ei nu puteau sã se ridice la un asemenea nivel de întelegere a lucruri1 Arhipelagul Gulag are ca subtitlu: încercare de investigatie literarã — 19181956. (N.t.) lor. Totusi, din septembrie erau în posesia „Scrisorii" mele „cãtre conducãtori", ar fi putut sã facã niste apropieri, sã reflecteze. (De fapt, o citise careva dintre ei?...) Planul meu era partial urmãtorul: dupã ce i-am lovit cu Arhipelagul în moalele capului — sã-i ametesc imediat cu perspectiva derutantã, schitatã în „Scrisoare", sã-i ademenesc pe pista punctului 9. în decembrie, le-am trimis avocatului si editorilor mei indicatia sã publice „Scrisoarea" automat la douãzeci si cinci de zile dupã primul volum al Arhipelagului. Adicã, mai întîi sã dea conducãtorilor douãzeci si cinci de zile pentru reflectie si apoi, fãrã sã mai astepte ceva, sã proiecteze în afarã, asupra publicului, aceastã ambiguitate, aceastã confuzie, pentru ca ele sã planeze nu numai asupra sãlii cu usile închise a biroului politic, ci si pentru ca sefii cei mari sã stie cã toatã lumea este cu ochii atintiti asupra alegerii pe care o vor face. si de un lucru eram încredintat: totul putea încã sã evolueze în diferite moduri. Nu era posibil ca la vîrful conducerii sã nu fi meditat nimeni asupra „Scrisorii". (Mãcar ceilalti, cei care mîine vor lua locul celor de azi: ca un drum posibil pentru ei, ca o iesire din impas.) Din cauzã cã Arhipelagul a iesit mai repede de sub tipar, scadenta „Scrisorii cãtre conducãtori" s-a decalat si ea mai în fatã: de la 31 la 22 ianuarie. Dar din momentul în care TASS, furioasã, a început sã facã spume la gurã, tonul conciliant al „Scrisorii" mele putea, pe acest fundal sîngeriu, sã fie luat drept o concesie din partea mea, drept un semn cã m-a cuprins frica; oamenii n-ar mai fi remarcat nici data de „5 septembrie". Intentionam ca dupã Arhipelag sã încerc imediat sã dau un brînci bolovanului imens care este statul nostru. Acest proiect s-a dovedit ineficient, prost conceput. Da, Arhipelagul era chemat sã schimbe istoria, de asta sînt sigur, dar nu asa de repede si, probabil, nu începînd cu Moscova. si pe 10 ianuarie m-am aruncat asupra unei ocazii cu totul întîmplãtoare si am oprit tipãrirea „Scrisorii". Treaba aceasta mi-a reusit datoritã unei fraze conventionale spuse la telefon în ultimul moment; chestiunea este cã

* * La vremea aceea era ceva pe care eu. mergeam la Peredelkino. Alia. (Despre un asemenea mod de viatã visez si astãzi. Noi nici nu citeam. dar mã comportam ca si cînd ar fi fost exact asa: nu m-am sechestrat în apartamentul nostru de la Moscova cel lipsit de lumina zilei (ca sã ne apãrãm de privirile indiscrete si de camerele de luat vederi. încã necunoscînd scala a ceea ce pretuieste Occidentul. într-un ritm. îsi urmau cursul lor. pasnic. nici mãcar idee n-aveam despre amploarea acelei campanii împotriva noastrã.) Dupã contramandarea „Scrisorii" m-am linistit: n-au decît sã fluiere si sã huiduiascã. dar de fapt si legile vîrstei si ale mutatiilor noastre interioare ne conditioneazã deciziile sociale. sînt dispus sã merg si la închisoare. prin împrejurãrile vietii sociale. Aici era vorba de douã fete ale unuia si aceluiasi deziderat: si poporul. deocamdatã eu mi-am fãcut treaba. de aer si de lãrgime. iatã. acelor zilisoare. Era cea pe care eu. sã scriu — si cãrtile mele n-au decît sã-si urmeze cursul. De multe ori scapi nepedepsit si. pentru a para loviturile cãrora încã le sînt tintã. le microfilmam. Nu e simplu sã iesi dintr-o luptã îndelungatã. începi sã te iluzionezi cã si în viitor te vei bucura de aceeasi impunitate. linã. unii prieteni veneau la noi si ne spuneau: „numai la voi acasã este liniste si pace". Comportamentul oamenilor îl explicãm. le pregãteam pentru expediere. dupã ea. De altminteri. în perioada cînd presa ne împrosca în fel si chip.„Scrisoarea" nu era de importantã minorã si plecase deja la cules. eu si sotia nu ne asteptam la represalii. n-o sã fie nimic. îmi finisam articolele pentru culegerea Voci din strãfunduri. de data aceasta. Alia redactilo-grafia ultimele capitole ale Vitelului. în afarã de injuriile din presã. La popasul meu din afara orasului ascultam radio pe sãturate: . începînd publicarea unei asemenea cãrti cruciale precum Arhipelagul si. oricum. era foarte convinsã cã. aveam eu în fond nevoie de miscãri si artificii tactice? Cãrtile mele. în acea lunã ianuarie. serios vorbind. mã aflu deja de patru luni în Europa si vor mai trebui multe luni de zile pentru a lãmuri complet lucrurile. nici nu cãutam sã citim toate acele injurii de care gîlgîia întreaga presã. una mai logicã.) cã viata noastrã. De altfel. pentru a spune tot ce am de spus. Veti veni. a avut o curgere asa de do-moalã. de la un moment dat. pentru mine neobisnuit de lent (ah. dar ceea ce vreau cu adevãrat este sã mã cufund cu totul într-un spatiu de liniste. Aceasta din urmã avea deja patru ani de lîncezealã si asteptare. a tuturor celorlalte scrieri care se acumulaserã. mã veti luai — Luatimã. cã autoritãtile or sã înghitã acest hap. Stare de apãrare pasivã. Eu nu credeam cã este asa. Acum îmi vine chiar greu sã cred cel mai hotãritor al luptei. îmi umpleam pe îndelete plãmînii cu aerul proaspãt de sub pini si. monotonã. A avut grijã Dumnezeu de mine si aici. tineam perdelele lãsate zi si noapte). ci. nu-1 întelegeam: „Scrisoarea" n-ar fi fãcut decît sã micsoreze efectul Arhipelagului si sã-mi fugã pãmîntul de sub picioare în momentul Posibilã era si o altã combinatie. si guvernul trebuia sã se scuture de una si aceeasi ignominie. mai înainte. ce-o sã le mai duc dorul!). deja o avusesem în vedere: cuplarea „Scrisorii cãtre conducãtori" cu „Nu trãiti în minciunã". (Adnotare din 1978. A fost stopatã. de obicei.

Arhipelagul meu îmi venea pe calea undelor1 ca trã-indu-si viata lui proprie, plin de propriile lui dureri, ca si cînd n-ar fi fost niciodatã construit de mine, ca si cînd n-ar fi fost posibil sã fie creat de mine — si aceastã reîntîlnire mã misca pînã la lacrimi. Ecoul international trezit de editia rusã a cãrtii a depãsit în vigoare si în densitate toate asteptãrile. Eh, desigur, occidentalii amestecau aceasta cu propriile lor probleme, mai aproape de întelegerea lor: pe de o parte, teribilele revelatii despre Arhipelagul barbar si pe de altã parte, ridicarea interdictiei de a circula cu masina duminica în RFG; pe de o parte, viata din Arhipelag, viatã pe care mintea omeneascã n-o poate concepe ca posibilã si pe de altã parte, sãptãmîna de lucru de trei zile din Marea Britanic. Criza petrolului suflase asupra Occidentului arhiprosper si aceste prime, încã slabe, restrictii îl fãcuserã insensibil la necazurile noastre. Spre cinstea lui însã, Occidentul n-a perceput penuria de benzinã ca fiind o suferintã mai mare decît suferinta acelor bãstinasi — martiri ai Arhipelagului. Numai în prezent, nu, numai în acest moment înteleg eu cît de uimitor este modul în care Dumnezeu a dus la îndeplinire aceastã sarcinã. Cînd, în tot cursul anului 1962, Ivan Denisovici se fofilase prin samizdat pînã la Kiev, pînã la Odessa, si fãrã ca un singur exemplar într-un an de zile (prin ce minune?) sã treacã frontiera — Tvar-dovski atîta se temea, iar eu cîtusi de putin; eu, în ardoarea mea, chiar doream ca Denisovici sã se smulgã din captivitate nedesfigurat —, nu întelegeam deloc cã numai asa si tocmai asa, mostenind de la Hrusciov, mã înfundam, crampon imposibil de extras, în zidul Kremlinului. Exemplarul de la Leningrad al Arhipelagului nu a fost ars, cum am cerut eu, cum eram convins cã s-a fãcut, ci a cãzut în mîinile securistilor. Aceastã întîmplare a avut ca rezultat publicarea 1 în cursul unei serii de emisiuni occidentale consacrate citirii în ruseste a operei. (N.t.) lui precipitatã, în rãcnetele lor furioase. Tocmai pe aceastã cale, Arhipelagul a cãpãtat valoarea unei mãrturii irecuzabile. Astãzi, aici, în Occident, aflu cã din anii '20 au apãrut aici pînã în treizeci de cãrti despre Arhipelag, începînd cu înfiintarea lui în insulele So-lovki. Este, asadar, vorba de cãrti care s-au publicat, tradus, divulgat — si care s-au pierdut iarã sã fi stîrnit vreun ecou, fãrã sã fi convins sau mãcar sã fi trezit pe cineva. Trãsãturã caracteristicã, omeneascã, a satietãtii si a multumirii de sine: totul a fost spus si totul a intrat pe-o ureche si a iesit pe cealaltã, în cazul cu Arhipelagul sovietic s-a fãcut simtitã si adierea gloriosului vînt socialist: tãrii socialismului i se pot ierta si nelegiuiri incomparabil mai mari decît cele ale lui Hitler, cãci ele nu sînt decît hecatombe la picioarele unui altar al luminii. Dacã 1-as fi publicat în premierã în Occident, Arhipelagul ar fi pierdut încã de la aparitie o jumãtate din forta sa de izbire. Iar acum, constatãm chiar cu uimire modul în care a fost înteles: „Un pîrjolitor semn de întrebare asupra celor cincizeci de ani de putere sovieticã, asupra întregului experiment sovietic de la 1918 încoace" (Vorwãrts). „Soljenitîn povesteste întregii lumi adevãrul despre lasitatea partidului comunist" (The Guardian). „Poate cã într-o zi vom considera aparitia Arhipelagului ca pe un reper mar-cînd începutul destrãmãrii sistemului comunist" (Frankfurter All-gemeine). „Soljenitîn cheamã la pocãintã. Aceastã carte poate sã devinã cartea de cãpãtîi a renasterii nationale, dacã cei de la Kremlin vor fi în stare s-o citeascã" (Deutsche

Welle). O asociatie de editori americani s-a declarat dispusã sã publice materialele de istorie pe care guvernul sovietic ar dori sã le contra-punã Arhipelagului. Dar asemenea materiale nu existau, în cincizeci de ani, cãlãii nu avuseserã cum sãsi strîngã justificãri. si în ultima jumãtate de an, avînd deja cartea la Securitate, ei nu gãsiserã timp sã se ocupe de aceastã chestiune. Au publicat în New York Times un articol searbãd al lui Bondarev (ca si cînd Arhipelagul s-ar referi la cel de-al doilea rãzboi mondial, iar nu la închisorile si lagãrele sovietice, ca si cînd subiectul ar fi Stalingradul si generalul Vlasov. Dar despre mine ce se spune? — Cã scrierile mele sînt lipsite de adevãr artistic, cã nu înteleg moralitatea, cã dau dovadã de sentimente antislave si de nihilism national, cã sînt certat cu întreg poporul.) Au publicat si în Izvestia un articol iarãsi despre generalul Vlasov, un articol amplu; am deschis ziarul, zicîndu-mi: bun, de data aceasta, vor dezminti: în chestiunea de a sti cine a eliberat Praga de nemti, documentele, ei le au; pe cele pe care nu le au, le vor fabrica, si cum as putea eu acum sã-mi convoc tovarãsii de celulã? Eh bine, nu! le-a lipsit tupeul, n-au dezmintit esentialul: cã singura actiune militarã a diviziilor lui Vlasov a fost bãtãlia contra nemtilor — pentru Praga! Departe de a fi înregistrat vreun spor de inteligentã de-a lungul unei jumãtãti de secol, ba, din acest punct de vedere, chiar în regres fatã de acea organizatie sireatã care a fost Kominternul anilor '20, presa sovieticã stia una si bunã: înjurãtura birjãreascã, hãituiala grosolanã. Ostilitãtile le-a deschis Pravda din 14 ianuarie: „Drumul trãdãrii". Articolul avea valoarea unei directive: aveau sã-1 reproducã a doua zi toate ziarele centrale si locale, ceea ce însemna deja un tiraj de aproape cincizeci de milioane. Tot în ziua urmãtoare Lit-gazeta a indicat un termen special pentru a mã desemna: vlasovian literar. si, cîteva zile, chestia asta a continuat sã se reverse din toate tipografiile, din toate vitrinele. si principala pungãsie consta în faptul cã închisorile, lagãrele nu erau mentionate nicãieri ca temã a cãrtii; toatã cartea incriminatã nu era, dupã pãrerea adversarilor mei, decît o jignire adusã memoriei celor morti în rãzboi; si mai ales se spunea, într-o formulã elegant-netransparentã: s-ar pãrea (dar aceastã opinie poate fi retractatã) cã acest nemernic, adicã eu, are trei masini — si apoi mai era aceastã bucatã savuroasã, mai excitantã decît orice, aruncatã multimii: „Ticãlosul! Ce-i lipsea?!" A doua zi dupã ce Pravda dãduse semnalul, am fost asaltati, în apartamentul nostru din Moscova, de telefoane de amenintare care au durat trei sãptãmîni. Nouã armã a secolului douãzeci: prin tîrî-itul impersonal al unui telefon poti sã dai nãvalã într-o casã bine zãvoritã si sã-1 întepi drept în inimã pe cel pe care 1ai trezit din somn, fãrã ca tu, intrusul, sã te ridici de la biroul tãu sau din fotoliul în care te-ai asezat ca sã degusti un cocteil. Acest tip de conversatie a început brusc-mîrlãneste: „Dã-mi-1 pe Soljenitîn!" — „Dar cine esti dumneata?" — „Dã-mi-1, sînt un prieten de-al lui!" Sotia mea a pus receptorul în furcã. Din nou sunã telefonul. Ea ridicã receptorul fãrã sã spunã un cuvînt (nici „da", nici „alo") — aceeasi dogitã voce de mîrlan: „Poate cã am stat si noi în lagãre, dar nu ne-am vîndut patria, ai înteles?? Noi n-o sã-1 lãsãm pe cîinele ãsta sã umble în libertate, ajunge!!" (Erau cuvînt cu cuvînt expresii de-ale

raportului CC din decembrie — numai 14 cã fãrã „cîine".) Atacul la telefon era ceva neasteptat, neobisnuit; era nevoie de nervi tari, de prezentã de spirit, de rãspunsuri ingenioase, de o voce fermã (nu ne impresionati, nu vã mai obositi!). Alia s-a adaptat repede la situatie, se descurca bine. Asculta, asculta în tãcere toate injuriile, apoi pe un ton calm: „Spuneti, la Securitate salariul se dã de douã ori pe lunã sau o datã, ca la armatã?" — în asemenea cazuri, cel de la capãtul firului totdeauna se fîstîcea. Sau chiar îi încuraja prin interjectii, dîndu-le rãgazul sã se exprime, dupã care intervenea ea: „Ati spus tot? Ei bine, în acest caz transmiteti-i lui Iun Vladimirovici (adicã sefului KGB) cã, dacã se bizuie pe cadre asa de mãrginite, o sã aibã necazuri." Apelurile telefonice erau în asa fel dirijate si aveau o asemenea continuitate încît prietenii nostri nu mai reuseau sã ia legãtura cu noi, iar noi ce era sã facem? Sã nu ridicãm receptorul? Dar dacã poate ne suna chiar un prieten? Am reusit totusi sã dau de veste despre acest bombardament telefonic (si, în aceeasi searã, posturile de radio occidentale, Dumnezeu sã le dea sãnãtate, transmiteau deja stirea despre atacurile prin telefon). Voci de bãrbati si voci de femei, invective, amenintãri, obscenitãti — si asa fãrã întrerupere pînã la unu noaptea, apoi o pauzã si din nou începînd de la sase dimineata. Cîteva telefoane a primit si Ciukovski, la Peredelkino; o insultau pe Lidia Korneevna, mã cereau pe mine: „sotia lui se simte rãu". (N-a fost o întîmplare cã, în aceste zile, toatã povestea asta a coincis cu excluderea L.K. din Uniunea Scriitorilor, în parte si ca rãzbunare cã m-a adãpostit. Prin corespondenti [35], am reusit si sã rãspund la aceastã mãsurã. Din fericire, cineva ne adusese de curînd un dispozitiv de înregistrare pe magnetofon a convorbirilor telefonice; si eu tot prin telefon, fãrã sã mã sinchisesc de Securitate, o instruiam pe Alia cum sã branseze, iar ea, tot prin telefon, verifica dacã si cum functioneazã aparatura respectivã: si iatã, dupã cum se vede, vom înregistra pe casetã fragmentele cele mai interesante... Civilizatia creeazã arma — ea creeazã si contraarma. Efectul s-a produs, adversarii nostri au început sã fie mai prudenti, sã vorbeascã mai cuviincios, sã simuleze cã ne vor binele („ne temem sã nu-1 aresteze!"). In acea primã searã s-a pus la cale o loviturã mai puternicã decît zbîrnîitul telefoanelor — se pare cã s-a mizat pe mînia poporului: niste indivizi au fost convocati în curte la Kozitki; au fost mobilizate aici si cîteva zeci de militieni, ca sã ne protejeze, dar nu s-au spart geamuri si n-a fost nevoie de interventia fortelor de „protec15 tie"; este clar cã între timp se schimbase consemnul, într-o bunã zi o sã aflãm si noi ce s-a întîmplat pînã la urmã. Dar apelurile telefonice s-au succedat timp de douã sãptãmîni, desi cu o frecventã mai micã decît în prima zi, în schimb într-un mod mai diversificat: — ...Vlasovianul încã mai trãieste?... — .. .I-am citit toate operele si mã rugam pentru el; dar vãd în prezent cã idolul meu nu este decît un rebut. Uneori se auzea si cîte un strigãt de indignare (dupã noua mea declaratie în fata presei):

— Dar ce mai face acest ticãlos?!! Nu se astîmpãrã, nu?! Temele nu atît se încrucisau, cît se înlocuiau unele pe altele, la comandã: într-o zi sau douã, numai amenintãri cu moartea; apoi numai „admiratori dezamãgiti"; apoi numai „prieteni de lagãr"; apoi voitori de bine, cu sfaturile lor: sã nu iesi pe stradã, sau sã ai grijã de copii, sau sã nu faci cumpãrãturi de la alimentara — cãci s-ar putea sã-ti dea produse otrãvite. Dar uimitor era faptul cã printre aceste sute de apeluri telefonice nu a fost nici unul cît de cît inteligent, cît de cît rafinat; falsitatea era detectabilã chiar de la primul cuvînt, de la primul sunet, oricare ar fi fost continutul. si toti se încurcau îndatã ce erau ridiculizati. si pentru a nu-si consuma din timpul lor liber, toti au început sã caute a-si îndeplini „sarcina" numai în orele de program. în felul acesta s-a încercat distrugerea moralului familiei mele si, prin repercutare, a moralului meu. Dar cu a doua mea sotie, Securitatea a avut ghinion. Alia nu numai cã a rezistat atacului, dar si a tinut pasul cu toate obligatiile ei curente. Treaba mergea, familia trãia si mai tîrziu micutii nostri vor întelege cã pruncia lor n-a fost deloc una banalã! Paralel cu atacul prin telefon (si, se întelege, prin presã) se desfãsura si un atac prin postã. Scrisorile ostile care soseau prin postã purtau totdeauna adresa mea completã, dar erau anonime. Au reusit sã-si facã drum cãtre mine si cîteva scrisori amicale (eroarea cenzurii: Deutsche Welle indicase adresa noastrã fãrã sã precizeze numãrul apartamentului — si de aceea aceste scrisori treceau printr-o altã cartare, nu erau retinute), ba de la „muncitori" din Ural, ba de la copii ai unor zeki dispãruti. Campania de presã sovieticã, zgomotoasã, furioasã si incoerentã, a fost asa de stupidã încît în cîteva zile a pierdut partida pe arena 16 internationalã. New York Times avertiza: „Aceastã campanie poate sã aducã URSS un prejudiciu mai mare decît însãsi editarea cãrtii." si Washington Post: „Dacã fie si numai un fir de pãr i se va clinti lui Soljenitîn, schimburile culturale si comertul vor fi curmate." A le curma sau a nu le curma; exagerare, bineînteles; destinderea era un obiectiv care nicicum nu trebuia ratat, însã, citind ziarele occidentale, liderii Kremlinului puteau sã-si punã niste probleme: doar n-o fi dracu-n persoanã acest Soljenitîn; meritã oare ca din cauza lui sã dãm peste cap tot jocul international? Presa occidentalã fãcea un cor asa de puternic în apãrarea mea încît excludea din capul locului asasinatul si arestarea. Dar atunci, toate aceste lãtrãturi unde duceau, la ce serveau? Spre ce antrenau ele nesãbuit pînzele cenusii ale ziarelor noastre? (în ce mã priveste, în aceastã campanie de presã, eu vedeam deja o victorie, pentru cã, vociferînd la adresa lumii întregi, ei neglijau simpla, banala, discreta arestare.) Dar ei începuserã campania impulsiv, cu rãutate, fãrã sã fi elucidat totul pînã la capãt; începuserã, dar în acelasi timp întãrîtaserã milioane de ignoranti din tarã—si acum lupta se dãdea, înainte de toate, pentru ei, pentru compatriotii mei. De altfel, si pentru Occident, povestea pãrea sã devinã oarecum de neînteles: de ce nu mã justificam eu mãcar cu un cuvînt? Poate în calomnie era o parte de adevãr? Iatã deci cã trebuie renuntat la a mai motãi în timpul încãierãrii. Pentru aceasta ar trebui o fire diferitã de a mea.

Eu am rãspuns prin douã lovituri: o declaratie pe 18 ianuarie [36] si un scurt interviu acordat revistei Time pe 19 ianuarie [37]. în declaratie am rãspuns la acuzatiile cele mai nedrepte si mai jignitoare apãrute în ziarele sovietice, înghesuind totul în douã mici pagini; în interviu mi-am explicat pozitia: un rãspuns fratilor Medvedev, pe care-1 ratasem în noiembrie; si un îndemn de a ne trezi la realitate adresat mie însumi, lui Saharov si tuturor celor care, în conditii de tumult si prigoanã, pierduserã simtul mãsurii: eram recunoscãtori pentru tot ce fãcea Occidentul în apãrarea noastrã, dar trebuia cît mai repede sã fim în stare sã mergem cu propriile noastre picioare; si atît timp cît nu mi se pusese cãlusul în gurã — nu se stia ce efect va avea acolo „Nu trãiti în minciunã" — trebuia sã fac sã se ia cunostintã si de acest important sfat al meu adresat tineretului, de aceastã unicã sperantã realã a mea; si apoi, pur si simplu, potrivit nevoii 17 resimtite de sufletul meu, sã rãsuflu usurat: „Mi-am fãcut datoria fatã de cei dispãruti..." Gemetele si zbuciumul osemintelor alor nostri s-au potolit: lucrurile au fost spuse si auzite... Multe posturi de radio si de televiziune le-au difuzat. Multi le-au aflat din ziarele din 21 ianuarie, ziua comemorãrii unei jumãtãti de veac de la moartea lui Lenin, eveniment care în ziua aceea nici n-a fost evocat. Dintr-un salt piezis si dintr-o muscãturã instantanee, cîte bãtãlii n-a cîstigat el cit a trãit! — Dar cum le pierdea el acum dupã o jumãtate de secol, încã nu s-a spus, încã nu se vede decît pe jumãtate. BBC: „Campania de douã sãptãmîni împotriva lui Soljenitîn n-a reusit sã-1 intimideze si sã-1 reducã la tãcere."—Die Welt: „Dacã-1 înlãturã, Moscova va fi nevoitã sã plãteascã un pret analog celui al Budapestei si al Pragãi." si asa am tinut noi piept toatã sãptãmîna care a urmat dupã semnalul Pravdei — în ciuda tuturor! Am tinut piept si chiar agentia TASS a fost obligatã sã reactioneze. Dar cum sã reactionezi la apelul prin care îndemnam tineretul sã nu mintã, sã reziste bãrbãteste? Ei bine, iatã cum: „Soljenitîn împroascã cu noroi tineretul sovietic, spunînd cã acesta este lipsit de curaj." Dar aceasta era în 22 ianuarie, si în ziua aceea la Washington în fata clãdirii Clubului National de Presã a avut loc o manifestatie a unor intelectuali americani de diverse orientãri, ceea ce pe mine m-a îmbãrbãtat foarte mult. Acolo s-au citit extrase am Arhipelagul, sa strigat în gura mare: „Jos mîi-nile de pe Soljenitîn! Lumea întreagã e cu ochii pe voi!" Era ziua de 22; atunci cînd Arhipelagul apãrea deja în nemteste si cînd primul tiraj se epuiza în cîteva ore. Noi am tinut piept o sãptãmîna, cu ea se fãcea aproape o lunã de cînd apãruse cartea, luna cea mai dificilã, cînd capul de pod este. încã asa de mic, cînd lumea încã n-a citit—dar a înteles deja asa de multe lucruri! De-acum, capul de pod se lãrgea, citirea acestei cãrti în Occident începea sã ia proportii de masã, si în ritmul pe care-1 luaserã lucrurile era chiar greu sã le prevezi consecintele. Iatã ce mi-am notat pe 23: „si ce dacã dusmanul va tremura si se va retrage (va începe sã recunoascã trecutul)? N-o sã mã mire chestia asta." (încã de la o datã anterioarã, mai precis, imediat dupã editia rusã, ar fi trebuit sã aparã editia americanã. Eu fãcusem totul pentru ca sã se întîmple acest lucru, dar din cauza a douã sau trei personaje seci si interesate, educate în

18 spirit occidental, se alesese praful de toatã trimiterea de Rusaliile anului 1968; editia americanã va întîrzia sase luni de zile, nu mã va asigura pe timpul cît voi trece peste prãpastie — si numai pentru acest motiv, cred eu, s-a produs deznodãmîntul care s-a produs. Dar se putea face, s-ar fi putut face — un pic mai trebuia — ca liderii nostri sã batã în retragere, dacã de Anul Nou 1974 toatã America ar fi citit efectiv cartea, în timp ce Kremlinul nu stia decît sã depene una si aceeasi poveste cum cã aceastã carte îi preamãreste pehitleristi...) La data aceea, eu vedeam lucrurile în felul urmãtor: dacã din prima lunã s-ar fi hotãrît ce-o sã fie cu mine — din clipa de fatã lupta cîstiga în amploare si în profunzime: de-acum, chestiunea era de a sti dacã masina de propagandã va înghiti încã o datã Rusia sau aceasta îi va rãmîne în gît. Minciuna presei va continua iarãsi si iarãsi sã se rãspîndeascã liber sau în sfîrsit va întîlni rezistentã? Credeam în posibilitatea unui viraj favorabil si cu atît mai mult întelegeam sensul situatiei în care mã aflam: declaratiile mele ulterioare trebuiau sã tinteascã nu Occidentul, ci niste adrese din interiorul tãrii. La sfîrsitul lui ianuarie, invectivele presei au devenit si mai virulente si mai numeroase, se strîngeau cearsafuri peste cearsafuri de semnãturi, acum si ale unor personaje cunoscute. Dar si tineri temerari înaintau unul cîte unul, ca în întîmpinarea mortii; ieseau în fatã într-o angajare deplinã, dezarmati, oferindu-se gloantelor — Dima Borisov, Boria Mihailov, Jenia Barabanov. Coincidenta fãcea ca fiecare dintre acestia sã aibã sotie fãrã serviciu si cîte doi copii mici. si Lidia Korneevna a spus sus si tare cine pe cine a trãdat [38]; rãspunsul ei este scînteietor din punct de vedere literar. Invectivele presei aveau un sunet de-ti zgîria auzul, dar de departe, din Vest, începea sã se vadã clar cã declaratiile mele aveau „un caracter net ofensiv" — în timp ce autoritãtile pãreau sã batã în retragere, cheltuind multe eforturi, dar degeaba. si zvonuri trãsnite cu trisca rãspîndite si gîndacii bat din tobe ca dracii, fiecare la locul sãu îmbrîncea cît putea, în timp ce ziarele îsi deversau injuriile, Securitatea îl costuma pe Vitkevici, colegul meu de scoalã, în vederea unui interviu ce urma a fi dat cuiva din Vest. O asemenea întorsãturã era stupefiantã: mã învinuia Securitatea de a nu fi fost suficient de constant fatã de ea, de a nu-i fi dat peste mutrã din clipa în care ne cunoscuserãm, cum o fãceam astãzi. Eu însumi mã asteptam la discreditarea persoanei mele mai 19 mult ca la orice, dar mã asteptam ca lucrul acesta sã nu se facã decît prin prima mea sotie. Nu presupuneam cã în aceastã afacere va fi atras si prietenul meu din tinerete. Ce n-am fost eu în ochii lor: politist, ghestapovist — si acum turnãtor al Securitãtii Statului. As fi preferat sã nu rãspund deloc, prea des eram solicitat. Dar o datã ce-ai intrat în horã, trebuie sã joci. Cît priveste rãspunsul, hai sã tragem clopotul cît putem de tare [39]. si, din nou, radioul si presa mondialã mi-au venit în ajutor. „Contra unor insurgenti înarmati, poti face uz de tancuri, dar împotriva unei cãrti?" — „împuscarea, Siberia, casa de nebuni n-ar face decît sã confirme dreptatea lui Soljenitîn." — „Propaganda s-a dovedit a fi un bumerang..." si nu era prima datã cînd Giinter Grass îmi aducea sprijinul sãu pînã departe rãsunãtor.

fapt cãruia 20 eu nu i-am dat importantã. cu alte cuvinte cã dupã un arest provizoriu voi fi expulzat. Or. cea mai elementarã — sã fiu bãgat cu forta într-un avion. Svirski1. sã mã înfund în bîrlo-gul meu — asa cum de-atîtea ori. el era asteptat pentru a se lua o decizie în ce mã priveste. rãspîndite în cursul acestei luni.. îsi zice: ia uite domnule. pauza: sã tac. Am tras o nouã salvã. dupã o confruntare. (Da. Ceea ce-mi doream cel mai mult era asta. si încã la lumina fulgerelor! Eu unul n-am remarcat nici o schimbare de directie." A spus-o si n-a mai retractat-o. nu mi-o imaginasem. cineva chiar ne prevenise cã pînã la urmã asa se va întîmplã. de departe. dar care. dar. asa cum se întîmplã întotdeauna. aflat deja în emigratie. si încã nu o . declara: „Pe Soljenitîn o sã-1 îmbarce cu forta într-un avion. Expulzarea putea sã aibã loc acum.) si eram departe de a gîndi cã se vor lipi asa de tare de mine cuvintele pe care la l februarie cancelarul Brandt le adresase tinerilor socialisti (cîtusi de putin bucurosi de asta. nu ne-am mai amintit-o niciodatã!. etapã funestã. Desi. sub aceastã formã. erau si unele premonitorii. dar ea ar fi putut sã aibã loc. Astãzi." Parcã ar fi citat un text deja tipãrit! si cînd te gîndesti cã eu admiteam eventualitatea unei expulzãri.. la începutul lui februarie.si am avut atunci impresia cã tocmai cîstigasem o nouL fazã a bãtãliei.) Prin multitudinea de zvonuri. sfîrsitul lui ianuarie si începutul lui februarie mi-aduseserã întotdeauna necazuri: în acele zile se îngrãmãdiserã multe primejdii — încercuire. mã retrãse-sem simi pusesem lacãt gurii. arestare. ei ar fi preferat sã vadã pãmînrul înghitindumã): „în Germania Occidentalã. îmi revin în memorie unele lucruri: în martie 1972. treceau neobservate si care puteau la fel de bine si sã fie date uitãrii atîta timp cît autoritãtile nu putuserã sã-si opreascã alegerea asupra unei mãsuri de luat. si numai apoi. revãzînd buletinele radio din acea lunã. corespondentul BBC transmitea din Moscova cã „existã indicii dupã care lucrurile tind spre o expulzare". o datã depãsite. de cînd mã stiam. (Brejnev s-a întors din Cuba. îmi scãpase. fãrã familia mea — nu stiu de ce. si numai eu. preocupat cum este de lucrurile simple de fiecare zi." Era o nechibzuintã din partea mea sã scriu asa ceva. Uitaserãm complet de asta. operatie si altele mai mãrunte —. era chiar pãcat sã iei pauzã. G. cînd parcurg aceastã carte în vederea tipãririi ei. acum. dar iat-o. mi se fãrîmita pãmîntul sub picioare. Omul are particularitatea de a trãi perioadele cumplite si catastrofice ale vietii sale la fel ca pe cele obisnuite. a mirosit o schimbare de rãu augur: faptul cã asaltul telefonic contra apartamentului nostru încetase si cã însãsi campania de presã lîncezea într-o oarecare mãsurã—toate acestea fiind lucruri de care autoritãtile se serviserã pînã acuma pentru a-si masca indecizia. iar atacurile lor parcã încep sã moarã sau s-au terminat (cum se întîmplase si-n septembrie)? Pozitiile mele sã se fi tot întãrit? Pe 7 februarie miam notat: „Pronostic pe februarie: în afarã de denigrare este putin probabil ca din partea lor sã mai urmeze ceva. mai degrabã o pauzã. datã fiind desfãsurarea bãtãliei. mai ales cã nu uitam cã. întor-cînd capul. constat cu surprindere cã la 18 ianuarie. La fel de surprins descopãr cã la 20 ianuarie. Dar sotia mea. totul se potolea imediat. Soljenitîn ar putea sã trãiascã si sã lucreze nestingherit. ia uite domnule.

autorul unei scrieri despre antisemitismul din URSS. vocea lui L. dupã interventiile din Storting (parlament). la sfîrsitul zilei de lucru. acelasi deatunci. am fotografiat. cu o activitate utilã: am scris ceva. la peretele opus ferestrei. iesind din acelasi receptor. eu si cu Alia ne-o imaginam în felul urmãtor: ne vor încercui locuinta. de urgentã. asa cã în cursul si mai ales spre sfîrsitul unei zile mohorîte.. pe o mãsutã sculptatã. la data aceea. si înainte: totusi. un telefon intempestiv de la Alia: a primit o citatie prin care eram convocat la procuratura generalã [40].) Lucram în liniste la Peredelkino. frontul care mã sprijinea se lãrgea. neam fi putut da seama cã o asemenea manierã nu convenea autoritãtilor. chiar dacã mas fi deplasat cu o vitezã de sinucigas. Dar dacã reiau toti acesti ani sãptãmînã cu sãptãmînã. în sufrageria familiei Ciukovski. (Imposibil ca de la Peredelkino sã ajung acolo la ora fixatã. constat cã pe fiecare dintre acestea le-am umplut. ne vor tãia telefonul si ne vor da ordin sã ne pregãtim — în grabã sau mai pe îndelete.) 21 tremur de pâmînt".. sotia mea a respins convocarea. Arhipelagul a apãrut în Suedia. am expediat în strãinãtate. Dacã ne-am fi gîndit mai profund. emigrase recent în Israel. cu variantele urmãtoare: zguduitura ne atinge împreunã. Dar dacã va avea loc. am recopiat. din septembrie '65. telefonul era de ani de zile în unul si acelasi loc. La 8 februarie. absenta numãrului de iesire (asa de caracteristic le era lucrul de mîntuialã. si în Norvegia.datã. am finisat degrabã ceva sau am corectat o variantã mai veche.t. totul era cenusiu. nespecificarea calitãtii în care eram citat (era absolut necesar sã-i sicaneze. Dar niciodatã n-am avut parte de rãgazul de a reflecta mai în voie: eram vesnic prinsi în agitatia treburilor curente. am întocmit scrisori explicative menite sã însoteascã o trimitere sau alta. si prinsi în clestele acestor griji si al încãierãrii cu adversarii nostri." Cauza mea. nementionarea motivelor pentru care eram convocat. sau în cãlãtorie — dar niciodatã nu ne-am apucat s-o elaborãm în detaliu. atunci. ea din priviri sfîsia aceastã notificare). deodatã. Ostaticii. (Dar tot sulubin cu „socialismul moral". (N. în acelasi semiamurg. de ce scriseserã asa?) Legîndu-se de neregularitãti ca. era arhiva . mi-am amintit imediat — primind în inimã acelasi pumnal ca atunci — cum în acest loc. Dar. auzisem. ministrul afacerilor externe i-a exprimat ambasadorului sovietic îngrijorarea opiniei publice norvegiene. mîine asa). sau pe fiecare în parte. am difuzat (si cîte frãmîntãri privind rezolvarea unei probleme: lucrul acesta — e mai bine sã-1 tinem acasã? Sau sã nu-1 tinem acasã? si încercãm azi asa. A urmat luarea de pozitie a partidului social-democrat danez—tot în favoarea mea. niciodatã nu se ajunsese la ea. de formã ovalã. de pildã. Era deja al treilea an de cînd aveam asupra noastrã o hîrtiutã intitulatã „Cu1 Grigori Svirski. si luînd receptorul si auzind vor-bindu-se de procuratura generalã. ne vor încercui pe noi toti împreunã. n-am mers niciodatã destul de profund pentru a transforma în grafic „Cutremurul de pãmînt". asa de mare le era graba). ca si cînd ar fi fost cea mai importantã dintre toate. cum de n-au luat în consideratie acest lucru. Kopelev: „Cauza ta a fost 22 transmisã la procuratura generalã.

La telefon. eu încã nu-i spusesem nimic în legãturã cu procuratura si acum.) în momentul acela. cu Banchetul învingãtorilor si cu Cercul.. Serioasã. spune cã dacã ar fi stiut nu le-ar fi deschis. însã totdeauna atitudinea autoritãtilor fatã de mine s-a deosebit de cea pe care ele au avut-o fatã de Saharov. „întoc23 miserã un deviz" (trãseserã cu ochiul la mine si la camera mea) — si iatã din nou „trebuie sã întocmeascã un deviz".) Era limpede cã eu cu picioarele mele nu mã voi duce acolo. (De ce nu s-au decis ei atunci la aceasta rãmîne o enigmã. atît cît mã stiu ele. în casa altuia. însfacã receptorul. Cercul meu zãcea pur si simplu într-un seif. Dar atunci la cel si de ce la sfîrsitul zilei de lucru. Dar eu. Calmul cu care-i rãspunsesem la telefon sotiei mele nu demonstra nimic: ei cunosteau deja si maniera mea de a vorbi cu subtext si dexteritatea cu care dispãream pentru luni de zile. pînã la urmã. le-am dat drumul sã intre în casã! (L. Dacã într-o orã sau douã as fi dispãrut — unde sã mã gãseascã pe întinderile nemãrginite ale Patriei? Cãci pînã la 14 februarie trebuia adus la îndeplinire ordinul biroului . La fel am procedat si acum. Pe scurt.. Ar fi reusit. L. tre-cînd totul prin Lubianka.confiscatã. Cu pretextul cel mai stupid: pentru repararea dacei (treabã de care nu se vor apuca) veniserã deja de douã ori. trebuia ca. De ce nu m-au luat chiar atunci. ele nu vãd în mine altceva. intrusul.K. (Se foloseau de ea ca sã mã ademeneascã?. Nu. nemaiîntocmind nici un deviz. mormãie — si în aceeasi clipã. ceva timp. avea sã mã muste acelasi sarpe amortit. chiar acolo? (Iatã de ce: ei nu veniserã decît pentru a verifica dacã nu cumva eu fugisem în cele douã ore de cînd îmi devenise cunoscutã convocarea la procuraturã. i-a urmat si a reusit sã vadã dincolo de poartã masina si doi sau trei alti indivizi. una peste alta. Nu trecuserã douã ore — deodatã tropãit de bãrbati în pridvor si o bãtaie foarte violentã în geamuri. sã dea si ei un ordin. Deodatã — sunã telefonul — si specialistul în reparatii. O abordare nomencla-turistã obligã la luarea în consideratie a unor fapte ca acestea: autoritãtile i-au conferit lui Saharov de trei ori „Steaua de aur". ca si cum aceastã convocare la procuraturã nu era cine stie ce (ea nici n-a telefonat imediat). bãteau exact cum bãteau cei de la Ceka. Dar era ceva profetic în toate acestea: opt ani mai tîr-ziu. cu sufletul la gurã. la procuratura generalã. asta nu fusese decît pentru o discutie menitã sã-1 determine sã punã capãt „activitãtii lui nedemne". disimulat. Vociferez împotriva lor de sapte ani. si transmiterea la procuratura generalã însemna tribunal. imperios. Ne-au luat pe nepregãtite. iatã-i plecînd cu totii. dar. Lidia Kor-neevna nu stia nimic: pentru a nu o întrerupe din lucru. Mã rodeau din priviri. nu mai aveam timp sã-i explic. însotiti de L. fac turul camerelor. Sã mã convoace Ia o mustruluialã — asta nicicum nu puteau s-o facã. pe jumãtate oarbã. sînt flaconul de amoniac la nasul lor. au profitat de serviciile lui si nu le este usor sã treacã acum cu buretele peste meritele lui. Or. si al ultimei zile lucrãtoare a sãptãmînii? Acest aspect ar trebui aprofundat. analogia era de naturã sã deruteze.K.K. cu aceastã rezervã totusi cã vara trecutã îl convocaserã pe Saharov în acelasi loc.) Sînt trei insi. dar aveam impresia cã-mi mai rãmînea ceva spatiu. ascultã. eu cu Alia vorbeam totdeauna cifrat. ca pentru o ultimã somatie. Dar am înteles amîndoi cã treaba era serioasã. în acelasi loc.

sã mã încurc undeva — aceastã inertie deci mã împiedica sâ-mi abandonez pe loc toatã munca. Iar noi nu începuserãm nici mãcar sã ne pregãtim. mi-am lãsat a?a cum se gaseau urmele vietii cotidiene. încît nam mai avut timp sã discut cu Alia 4 asa cum s-ar fi cuvenit si. stiam deja ce aveam • sã rãspund la procuraturã. în interval de cîteva ore. sîmbãtã si duminica nu formau un interval în care noi sã fim la adãpost de nãvala lor. le-am citit pasajul în fata microfoanelor lor. reflectînd. încît i-am strigat: „Pur neti-o în plic. impunitatea. dupã atîtea episoade deja consumate. Dupã ce s-a vãzut cu rãspunsul în mînã. nu stiu de ce. dar nu chiar cu noaptea-n cap. în loc de semnãturã. sãrea în picioare si lua pozitia de drepti. a pus-o în plic. Au venit de la New York Times.) Un lucru pãrea clar ca lumina zilei: veniserã dupã mine. am transcris un fragment din partea a saptea care privea deja epoca lui Brejnev: „Fãrã lege". timp de douã zile si douã nopti. dimineata. la mînã aveam mîncãrici — dupã asemenea cuvinte. s-o întind la Moscova. Dar sentimentul începea sã mã împingã mai departe. a acestui curier.^ rãmas- . dupã ce î l-am instalat în antreu. si chiar luni dimineata. plutind parcã în imponderabilitate si fiind în acelasi timp tot pe pãmînt. sã-mi fac metodic pregãtirile si. convinsi cã de-acum Cutremurul de pãmînt deja începuse! (Desi. Dar n-am sosit chiar asa devreme. t A început bãtaia — loveste-1 cu zel pînã sã te loveascã el! Cu. rierul încã nu plecase cînd am început sã le telefonãm corespondent tilor. bineînteles. plecînd în grabã. fãrã o arestare zgomotoasã. Mai întîi pentru a le aduce la cunostintã t rãspunsul meu. erau la înãltimea situatiei. Ope| ratiunea a durat destul de mult. ar fi putut foarte bine si sã dea buzna peste noi. 24 [ Pe 11 dimineata. continuîndu-mi molatec traiul obisnuit si nefinisînd nimic. Ba nu. ceea ce pe ofiterul-curier. plouã. mi-am recopiat la masinã rãspunsul [41 ] pe \ care l-am lipit. atunci spune i' tot ce ai pe suflet. spre Moscova. ce alt-•fr ceva mai era interzis a se spune? Dacã iei cuvîntul. eu am mai rãmas încã trei nopti si douã zile la Peredelkino. de la BBC. cu o nouã convocare. si curierul procuraturii (un ofiter. combinînd. dar cu un zîmbet jenat) se prezentase. în prezenta lui. si mai ales inertia muncii care de-atîtia ani nu mã lãsase niciodatã sã mã împotmolesc. în antreu. atît de matinal. si luînd al treilea volum al Arhipelagului. mai discret. t. a multumit si a plecat în ? asa mare grabã si fãrã sã împãtureascã foaia. o sîmbãtã si o duminicã. sã mã înfund. biroul plin cu toate cele> cãrtile. Era la sfîrsi-tul unei zile de vineri si. si au pus sub supraveghere dacea de la Peredelkino în ideea cã luni si-asa mã duceam la procuraturã — si astfel totul se va petrece mai pasnic. chiar la începutul zilei de lucru. Dar deocamdatã au verificat si au constatat cã n-am fugit.) Dar nu. sã ne luãm .politic cu privire la expulzarea mea. eu cu Alia am fi putut sã rezolvãm problemele cele mai urgente. de fiecare datã cînd îi treceam ." Neîndemînatic. sã-i chemãm la noi. Aceste douã rãspunsuri. prin fatã. desigur. iatã. pe adresa de convocare. l a fost de naturã sã-1 calce pe nervi. în drum spre Moscova. noi .

în piata Puskin. în linii mari.. (M-am gîndit la asta din momentul în care au venit pe lume fiii mei. arborii si bãncile din parcuri erau negre). si nu este vreun KGB blestemat) — prinde gîsca si bag-o în 1 sac! — m-ar fi arestat imediat. Repetam. fãrã martori. dar chiar s-a produs? — ne lipsea rigoarea. toate cãrtile importante erau la loc sigur. Acel bulevard Strastnoi — cu extremitatea devenitã. ea este chiar alãturi. inaccesibile KGB-ului. dupã rãspunsul meu insolent din dimineata zilei cu pricina. de cîte ori în acest loc nu mã întîlnisem eu cu cei de la Novîi mir\ De data aceasta eram urmãriti de aproape. si m-au lãsat sã trîmbitez sã audã toatã lumea? Poate cã le-a fost fricã de vîlva fãcutã în jurul rezistentei mele? Dacã m-as fi prezentat la procuraturã. 26 Searã pasnicã încummînd o zi de muncã. dacã totul fusese deja hotãrît? Deocamdatã speraserã cã mã voi 4uce personal la procuraturã (si. Dar creierii nostri erau obositi. de alta pe bulevardul Strastnoi (Narîskinski): acolo era locul nostru preferat pentru discutii ceva mai lungi — si ar fi de mirare ca ei sã nu ne fi ascultat niciodatã conversatia de-acolo (ce-i drept.. înseamnã cã 25 le-as mai fi dat speranta cã prin presiune mã puteau face sã nego-ciez cu ei. Spre searã am iesit cu sotia sã ne plimbãm putin. moinã (pãmîntul era alb sub stratul de zãpadã. cu caracterul meu. s-a izbit cu pieptul de mine. Sã scriu ce? Istoria Rusiei sub formã de povestioare pentru copii. într-o limbã transparentã. eram mai gata ca oricînd. în ambele sensuri ale bulevardului rulau masini cu farurile aprinse. iatã cã se lãsa amurgul. de niste indivizi dintre care unul. dar si pentru cã era aproape de Novîi mir. Lucram cu totii la ultima peliculã cu . t Dar. ar fi însemnat cã eu încã le mai recunosteam autoritatea. fãrã a înfrumuseta subiectul. prin lãrgire. sã strîngem lucrurile de primã necesitate. era asa de simplu sã mã deranjez pînã acolo. ne strãduiam sã vorbim schimbînd fãrã încetare orientarea gurii). functionau cu încetinitorul: pentru o adevãratã discutare a Cutremurului de pãmînt — s-a produs. dar cã mai mult.bun de la cunoscuti. sã vorbim de una. Dar de •: ce nu m-au ridicat luni si nici marti. chipurile beat. Cum mã voi comporta la interogatoriu. cã voi rezista doi ani la închisoare pentru a apuca sã-mi vãd publicate toate operele. la proces (în privinta asta mã hotãrîsem de mult: nu le voi recunoaste competenta si nu voi sta de vorbã cu ei). Ziceam cã în lagãr nu voi lucra nici o singurã zi. dar cã în regim de închisoare as putea si sã scriu. nu garantam. dar mã voi apuca vreodatã de o asemenea treabã?) Ne puneam problema ca momentul unei vizite sã-1 transformãm într-un prilej de iesire în lume a textelor de valoare. Ziua era pe punctul de a expira. lumini ostile ardeau la agentia de presã Novosti. la douã minute de mers pe t jos. si cã trebuia sã ne pregãtim în vederea unei arestãri. * de ce nu veniserã sã mã ridice imediat. ca si în trecut. Noi fãceam socoteala cã. Era o zi fãrã soare. ne cuprinsese un fel de lîncezealã. Aceastã bãtãlie — nu este prima — nu j. aproape UP crîmpei de parc — mi-era drag prin el însusi. nu ne înhãtaserã. este mai amenintãtoare decît cele dinainte. Dar cînd n-am fost noi urmãriti? — întîmplarea de-acum nu era un motiv sã marcãm cu o bifa specialã aceastã zi. fãrã zgomot. pe fatã.

ci prin mine însumi. Or sã înghitã si altele. n-aveam nici un fel de presimtiri. si calm. KGB-ul îi fila pe cei care veneau la mine. cu propriile mele mîini. Radioul ne dãdea de veste cã întreaga lume bubuia de rãspunsul meu de azi-dimineatã. s-au lins pe bot si au dat înapoi. în mentalitatea lor de viziri. voi avea nevoie de toate cele de pînã acum.Donul linistit1. Oare o fi citit-o careva dintre ei pe aceea predatã la ghiseul CC? si astfel eram cu sufletul împãcat. acum. de la editori: trebuiau studiate si arse de urgentã — si nici pentru asta nu era timp. prezentã în varianta anterioarã si care. Eseul. dar trebuia sã elimin nota persuasivã. îmi amintesc. nu-1 admitea: este vorba de faptul cã multe trimiteri în Occident eu le efectuam nu prin intermediari. pe cei care ieseau de la mine si pe cei cu care acestia se întîlneau ulterior — dar. Mai rãu decît atît: pe masã zãceau scrisori din strãinãtate de la oamenii mei de încredere. se ascundea prin ganguri fãrã felinare si pasa plicul. nici un individ suspect nu si-a arãtat nasul sub porticul de la intrare. ci de un eseu critic anonim si postum. Am adunat strictul necesar pentru un detinut. Nici un patriot n-a telefonat. Da. Acum am posibilitatea sã dezvãlui un fapt aproape de necrezut si motivul pentru care nici KGB-ul nu-1 credea. Ora douãsprezece. (N. la ore imposibile. dar nu am gãsit sacul — iatã cã ne-am boierit: n-am mai pregãtit sacul de puscãrie! Noaptea.) 27 dental (cu Stig Frederikson. am adus unele modificãri „Scrisorii cãtre conducãtori": aprecierile si propunerile rãmîneau neschimbate. corespondentii strãini stau de veghe în apropiere de casa noastrã? Eu nici mãcar nu-mi verificasem cum trebuie vastul birou aglomerat cu tot felul de hîrtii. judecind totul dupã ei. Ora zece. Cãci dacã ei vor citi vreodatã aceastã scrisoare — atunci s-o citeascã în aceastã variantã. nu mã apãsa nimic. nici generalii maiori. sã ard. datã publicitãtii. nimeni na dat buzna peste noi în apartament. intitulat Cum curge Donul linistit. schimbînd sapca (pe cea obisnuitã tinînd-o în rucsac). Nu m-am grãbit sã verific. sã ascund mai profund — cãci în munca mea. am fãcut si ceva treabã bunã. nici mãcar maiorii nu puteau sã-si imagineze cã un laureat al Premiului Nobel în persoanã se fofila ca o haimana prin colturi întunecoase. vezi Completarea a Cincea) — si mã grãbeam sã pregãtesc necesarul si numai necesarul în vederea trimiterii pe care-mi propuneam s-o fac în seara aceea. Niciodatã nu m-au filat si niciodatã nu m-au prins asupra . nu printr-o filierã. ora fixatã pentru convocarea de ieri. La Alia se strînseserã multe lucruri periculoase si toate se aflau pe masã. nu remarcasem o fotocopie destinatã de multã vreme arderii. fiecare la masa lui. Lucrãm fãrã sã ne spunem un cuvînt.t. prefatat de Soljenitîn. iatã explicatia: pe 14 seara aveam întîlnire cu un occi' Nu este vorba de romanul lui solohov. si atunci la ce bun sã le supun acestor cazne? De dimineatã ne-am înhãmat iarãsi la treabã. Ora unsprezece. Ce bine lucrãm! — ni se ia de pe suflet ultima greutate: au dat înapoi! Viata merge mai departe!! în rãspunsul meu stã scris: Sã fie judecati cei vinovati de genocid! — Sie pace. mîine si peste o sãptãmînã. iatã. Ei nu vin. ar fi sunat ca o slãbiciune. îl acuzã pe solohov de plagiat. Poate cã n-au venit din cauzã cã. chinuit de insomnia mea obisnuitã.

.. trebuia s-o sun pe Alia. în vãzul tuturor.. ce recoltã!.. unde fusese într-o misiune stiintificã. pe cãrãrile înzãpezite si pustii. De la Jukovka puteam sã nu iau obisnuitul tren electric (la garã. si trebuia sã las la fereastrã mica luminã de noapte. sãrind peste masa de prînz. La data aceea erau deja trei ani de cînd pregãteam. 1-am luat pe Stepan. sau. ci si în tot modul lui de viatã. nu-i asa. de m-ar fi prins. mã plimbam pe lîngã Stiopka: el dormea si eu citeam scrisori conspirative.. si cu autobuzul de centurã ajungeam la Odintovo. mã avantaja în privinta aceasta faptul de a locui în afara orasului — cînd la Rojdestvo. iscoadele pîndeau în permanentã) — mã duceam în cealaltã directie. imposibil de . Nu. cînd la Jukovka. Habar n-am de ce mi le-a arãtat. Astfel.. ce triumf ar fi fost. Ne cunoscuserãm la începutul lui 1968. m-am apucat sã defilez cu hîrtiile mele. si am plecat sã mã plimb prin curte. Sub reflectorul tuturor ferestrelor. Dar prima noastrã discutie nu s-a soldat cu nimic concret. în plinã noapte. conversatii linistitoare. Burtosii de securisti nu mã credeau în stare de asemenea lucruri. ele vor fi de folos si altora. Carura. el deja va fi pus în circulatie Socialismul sãu sisi va fi primit crucea sau Dumnezeu îl va scuti de calvar. prestanta acestui om era imediat perceptibilã nu numai în silueta lui. apt sã-i imprime o notã de ridicol: el avea pe masã niste cãrti postale cu peisaje colorate de la Marea Adriaticã. Lui însusi chestia asta nu i se potrivea deloc. în pas accelerat. Pentru aceasta. i-am fãcut o vizitã de o jumãtate de orã. De la Rojdestvo puteam s-o iau la picior vreo cinci verste pe o cîmpie netedã pînã la o haltã de cale feratã. si mai rãmînea si mersul pe jos. ea fiind marcatã si de interventia unui element întîmplãtor. bãietelul meu de cinci luni.. mã dezamãgiserã mai ales cele cu oameni din mediul academic. Dar dacã din în-tîmplare trebuia sã plec la întîhiire chiar din Moscova. Dar nu mi-a fost dat sã le citesc pînã la capãt pentru cã iatã-mã fatã-n fatã cu Igor Rostislavici safarevici. citind un pic. Linistitã zi se nimerise sã fie. apoi reflectînd. apoi. acum vor citi si se vor cruci. Voci din strãfunduri. Dar oare nu e timpul sã scriu si despre el în mod deschis? în momentul în care aceastã carte va iesi de sub tipar.faptului! — si. sau. Constient de valoarea timpului si nepunînd nici un pret pe bãscãlia practicatã la un pahar de bãuturã.. al tuturor trecãtorilor si al locuitorilor imobilului. s-o iau nonsalant spre pãdure si apoi fãceam un ocol si mã înfundam de nu mã mai stia nimeni. n-aveam decît sã mã îmbrac ca pentru o plimbare la tarã. împreunã cu Igor safarevici. ba ea chiar m-a ajutat sã întineresc 28 si mi-a ridicat tonusul. nu ieseam ca de obicei la stradã. ci treceam prin curtea din dos pe unde nu se mergea niciodatã iarna. La ora trei dupã-amiazã. cînd la Peredelkino. La cincizeci si cinci de ani nu mã consideram prea bãtrîn pentru o asemenea activitate. si numai acum se ivi ocazia sã citesc aceste scrisori din strãinãtate — a doua zi trebuia sã le rãspund. de obicei din unul din aceste locuri plecam la întîlniri. De la Peredelkino aveam drum pînã la halta Miciurinet. sã rãtãcesc prin întuneric si sã mã reîntorc la Moscova. încît. înainte de aceasta. ca de obicei. deocamdatã sã pãstrãm aceste retete de folosire a intrãriior'si iesirilor din oras. si. renuntasem la multe relatii. puteam sã mã culc. atunci trebuia ori sã ajung cu trenul în afara orasului. fãrã nici un camuflaj protector. te convingea. Ce-i drept. o luam pe o altã stradã. Nu-mi inspira încredere nici omul acesta.

pentru un om fãrã studii umaniste. Cînd asemenea cazuri rã-mîn superficiale. nimãnui. am vãzut atîtia academicieni si pot sã spun cã tuturor le place sã debiteze lucruri interesante si chiar îndrãznete. se pare. gîndeam eu. numai strigãte de „vrem libertate!". sau nu ti-o abandonezi.imaginat ceva cu care sã se afle într-un contrast mai izbitor. apte de o percepere proaspãtã si viguroasã a realitãtii. cînd însã sînt reusite. asa cum nu si-o abandoneazã acest dublu colos de safarevici care a rãmas pînã în ziua de azi un matematician de clasã mondialã. printre ei fiind si safarevici. este o a doua specialitate dobînditã în anii maturitãtii. anul 29 cel mai agitat al „miscãrii democratice". a întregii sfere de preocupãri. dar îi era rusine vã-zînd cã nimeni nu mai adera la ea si nu si-ar fi iertat faptul de a nu ajuta. dar spre care el. toti se împrãstie care încotro — i-am zis eu si am plecat. o aplicare a inteligentei la un domeniu neglijat de altii (în acest caz.R. Deocamdatã n-am gãsit nimic care sã ne apropie. Din punct de vedere civic. iar asupra a ceea ce va fi mai încolo nimeni nu reflecta cu responsabilitate în fata nefericitei noastre tãri — ca sã nu se reediteze o experientã stridentã si un masacru intern. iar cei care au pornit de la acest punct zero si au crescut pînã la a deveni arbori nu sînt mai mult de zece. toti acestia sînt.. sînt douã mii de oameni care se bucurã de o celebritate mondialã si. niste zerouri. La noi. Asemenea spirite nu sînt împovãrate de prejudecãti transformate în sloganuri. safarevici a intrat si în „comitetul drepturilor" al lui Saharov: nu cã-si punea vreo sperantã în eficienta acestei organizatii. tara ca atare putea sã si crape. (I. în ce-i priveste pe multi dintre ei. absolut nimãnui nu-i este dat sã facã fãrã efort primii (mai ales primii) pasi spre ipostaza neclintirii în fata primejdiei si apoi spre acceptarea sacrificiului. dar cînd e vorba de convenit o modalitate de a actiona si de a rezista. în Rusia. desi nu adesea. ele se constituie în exemple de spirite originale. matematicienii sînt o prezentã palidã. Concluzia mea a fost cã autoritãtile îl rãsfatã cu trimiteri în delegatie peste hotare (si era tocmai dimpotrivã!). de una mult mai rãsunãtoare decît a lui safarevici (pe pãmînt. avem de-a face cu fenomenul diletantismului. nu te poti bizui în nici o actiune. în vînturãtoarea criticii. este si o transfigurare a întregii constiinte. Mi-a fost dat sã observ la el. si-a început aceastã a doua activitate într-o manierã cu totul personalã. cum fac unii. nu existã oameni plãmãditi din metal. Mai tîrziu. Detasîndu-se de multimea capetelor plecate si spinãrilor încovoiate. ele separã pleava de boabele pline de continut. nu în detaliu. Intrarea în arena luptei civice. Pe asemenea oameni. din cauza lasitãtii lor. în general. la tragicul sostakovici care fãcea concesii cui nu trebuia. pentru el însusi. I. aceastã crestere silentioasã a tulpinii civice. Anul acela a fost. rarisimã). si anume — 30 de acolo de unde era cel mai firesc sã plece — de la genialul. tara.R. Noi toti sîntem din carne si oase. sau îti abandonezi specialitatea de bazã. era deja riscant sã evoci anii 1900 si 1910: numai contestare. se simtise . de. plecînd de la muzicã. este nu numai o crestere din punctul de vedere al curajului. De la a treia întîlnire a început sã se contureze posibilitatea conlucrãrii noastre. un om debordînd de viatã si de activitate).

. sã formulãm toate acestea undeva în plinã naturã. în lungi plimbãri. printre intelectualii sovietici de astãzi. Studiul despre sostakovici 1-a condus pe I. el nu si-a mai revenit niciodatã). — Ce amintire va rãmîne din toate acestea. punîndu-si la contributie capul si mîinile. au fãcut o treabã care nu era a lor. mereu asa de retinut. în scopul acesta. trebuia ca eu si safarevici. safarevici.. ne-am oprit pe un minuscul pod de lemn înnegrit de vreme. La el. cea mai organicã: legãtura lui cu pãmîntul Rusiei si cu istoria Rusiei. în fiecare zi lãsatã de Dumnezeu. numai Tvardovski este. cînd printre neasemuit de frumoasele . lîngã satul Serednikovo (fost satul lui Stolîpin. încerca sã înteleagã prin^ ce ne miscã sostakovici sufletele si ce le promite el acestora — o asemenea lucrare se impune de la sine. pod pe care. dar nimeni n-a fãcut-o. pentru motivul cã în Rusia nu-i mai puteai cere nimãnui s-o facã. coline din apropiere de Rojdestvo (granita dintre regiunile Moscova 31 si Kaluga) sau. (Dar si în ce mã priveste trebuie sã spun cã eu n-am o pregãtire literarã. dar este veselia altora. si unul. ca reprezentînd pragul unei noi ere spirituale. Sã remarcãm un lucru: dintre ei. Am traversat pîrîul limpede care curge în valea domoalã si sinuoasã dintre Ligaciov si Serednikovo. evitînd sã punã patos în exprimarea unui . dupã cum am aflat mai tîrziu). dacã. cea mai carnalã. Am privit amîndoi undele strãvezii ale apei în curgere permanentã printre ierburi si arbusti. Examinînd si reexaminînd timp de doi ani culegerea noastrã Voci din strãfunduri si materialele care afluiau spre ea. la noi este jale. dragostea de Rusia avea ceva pãtimas — poate pentru a acoperi ratãrile anterioare ale generatiei noastre? si ce perseverentã în a cãuta modalitatea în care. cu izbele lui rãsfirate. safarevici matematician. Asa sînt conditiile din Uniunea Sovieticã.) Dupã cum se vede. n-o sã mai fii în Rusia! am zis eu. trei personalitãti care au fãcut sau fac istoria noastrã civicã. decît sã se salveze în Occident. în liniile ei mari. nu exista nicãieri nici o posibilitate — si nu existã nici azi. safarevici a venit pe lume cu legãtura cea mai vie.) în plus. în privinta aceasta. sã plãteascã un pret care sã fie pe mãsura acestei iubiri. de la început pînã la sfîrsit. fãrã ele nu m-as fi descurcat. cu tristele lui paragini (ruinat la colectivizare. eu aproape cã n-am întîlnit. trebuie consideratã ca fiind marcatã de o crizã de nereligiozitate. femeile cuvioase îl trec pentru a urca dealul si a coborî povîrnisul spre bisericã. înainte ca eu sã fi aflat despre confiscarea Arhipelagului). trei nume mari au intrat în aceste însemnãri literare. Saharov este fizician.totdeauna atras. cu minunata lui bisericutã din vremea lui Aleksei Mihailovici si cu cimitirul sãu. Ne angajam.. om de litere. dar este jalea noastrã. El era gata mai degrabã sã moarã în patrie si pentru ea.R. pe cineva care sã-1 egaleze. la generalizarea urmãtoare: starea spiritualã a lumii. mistuit de flãcãri în timpul rãzboiului. Pentru a publica un asemenea articol.. în contextul sovietic. cînd în împrejurimile Jukovkãi. bineînteles. ci una matematicã si dacã am iesit teafãr din încercãrile prin care am trecut. o datorez numai matematicilor. Era neîntrecut în vigoarea si constanta unui sentiment ca acesta: peste mãri si tãri este veselie. o datã (în toiul „luptei inopinate" din 31 august 1973. si celãlalt. în fond.

si inima nu-mi semnala nimic rãu. toatã agitatia se potolise deja. Ah! vechiul procedeu: cineva bagã piciorul între usã si tocul acesteia si n-o lasã sã se închidã. si. Este ceva de lãmurit? Ziua avusese o curgere asa de linistitã. am observat eu. din biroul meu dãdeai într-un coridor separat. trebuia mai întîi s-o închizi. si trîntorii de la Securitate. trebuia s-o citesc. sã deschidem. de teamã ca acesta sã nu parã exagerat. Este ceva de lãmurit? Bine. inaccesibilã astãzi lumii occidentale hipnotizate de stînga politicã. tante convorbiri. In afarã de Socialismul. îi scoti unui peste mãruntaiele: — Dar este imposibil sã trãiesti în afara Rusiei! El a emis cu atîta intensitate acest „imposibil" încît ai fi zis cã în afara Rusiei nu existã aer. în culegere n-a încãput decît un articol de dimensiune potrivitã. Cu prospetimea. totalmente crispat. Acesta a fost momentul în care s-a auzit soneria de la intrare. si douã articole de-ale mele pe care le terminasem de curînd si urmau sã intre în culegere. dacã ne-ar fi auzit fie si numai o singurã datã. a rãspuns. n-ar fi luat ei mãsuri pentru confiscarea si stoparea culegerii noastre?) — chiar aici. plecînd de la Babilon. sã iei lantul. a revenit si a spus: „Din nou de la procuraturã. Cu aceeasi convocare: spun cã este ceva de lãmurit. am continuat sã examinãm cum stãteau lucrurile cu culegerea. cu acea degajare si cu acea detasare ironicã. cãtre ora patru dupã-amiazã. Pentru aceasta trebuia sã urc în apartament. Am discutat fãrã sã ne deranjeze cineva sau ceva. safarevici a abordat si problema socialismului. seara. trãiam un moment de destindere! Pentru a deschide usa. aruncînd pe masã scrisorile din strãinãtate pe care nu putusem sã le citesc. Igor a bãgat în servieta lui mare. lipsa de prejudecãti a inteligentei sale riguroase.sentiment. acum sînt doi. în ziua de 12 februarie. pierdere a . Lãsînd pentru un minut copilul cel mic cu Mitea. „Vechiul procedeu!" am tras eu o înjurãturã cu voce tare — dar unde au dispãrut vechile reflexe de zek? — dupã acest picior. sfîrsitul zilei de lucru. Copia dactilografiatã de care dispuneam era. de la Platon. El nu avea decît slabe sperante cã va putea accede la izvoare dupã ce va fi apãrut Voci din strãfunduri. foarte neclarã si atunci am întrebat dacã nu se poate sã mi se dea una mai clarã. m-am dus cu Igor în casã. în ultimele sãptãmîni. dar n-aveam timp. pînã la Saint-Simon si Marx. expusi tuturor privirilor si. apoi în antreul unde parcam cãruciorul copiilor. poate cã si ascultati (noi mai avuseserãm cîteva asemenea foarte impor32 ". cum puteai sã nu întelegi si sã deschizi usa? Tocire a instinctului de apãrare. nu existã apã. dar simte cã ceva o împiedicã sã facã lucrul acesta. Igor mi-a adus deci un alt exemplar al cãrtii lui. cu gura spre pãmînt de teama laselor. m-am dus spre usa de la intrare. deja umflatã. sotia încearcã s-o închidã. de parcã i-ai fi scos sufletul si inima din el asa cum. impartialitatea. Rãmînea sã facem schimb de exemplare. Alia a întredeschis usa lãsînd lantul. în curtea noastrã. în plinã zi. si aici. ultima versiune a acestei cãrti era la mine. de la statul incasilor. cu cîrligul unditei. hai sã mergem împreunã. copilul cel mãrisor. cine stie. safarevici a început sã scrie o carte în care sã prezinte o panoramã istoricã amãnuntitã. schimbînd neîncetat orientarea fetei." Era deja aproape de ora cinci. si-a lãsat servieta în apartament si a coborît la mine în curte.

cît ai clipi. n-am reusit sã ne dãm seama (si la ce bun ucenicia ta de opt ani. dar cum s-o dai s-o nimeresti? si noi care voiam sã rezistãm asediului!) si primul. de lup? Mandat de aducerel Cînd esti înfierbîntat. latã-mã înfierbîntat. toti înalti si vînjosi!!! Am început sã strig si sã repet ceva fãrã cap si fãrã coadã — „Ah! asa procedati?!. ce simplu aratã treaba asta: zãu asa. ne-am fi promis ceva unul altuia. exteriorizarea sonorã a unei furii neputincioase. le-am deschis. Prin cîte trebuie sã trecem noi. dar deodatã. s-ar fi observat. s-ar fi auzit. albã. desfãcu o mapã rigidã de genul acelora în care se tin diplomele pentru fruntasii în întrecerea socialistã. Dar. dacã încã nu ne-au tãiat firul. de a gîndi.. si iatã acum 33 ne supunem din nou. ce repede te strãbate o flacãrã si. nu sînt decît doi — în definitiv. asa cum am povestit eu însumi în Arhipelag. eu.. si astfel nu ne asigurãm rãgazul de a amîna. pentru cã mã convoacã la ei si eu nu mã duc. cel deja înghesuit „în . si atunci. sã nu-i lãsãm sã ne depãseascã numeric. în definitiv.. securistii deja stricaserã. ne tot împingeau înapoi pe mine si pe sotia mea. dacã este vorba numai de lãmurirea unor lucruri. nici tu memorie — dar atunci la ce bun te-au antrenat. si totusi discutaserãm. cei de la coada formatiunii începurã sã-i împingã pe cei din fatã. nesifonatã. totul lãsa de dorit. catîrule?! Dar unde este mîndria ta de ocnas. în aceste conditii. ca sã ne învãtãm minte? Este adevãrat cã mai ieri-alaltãieri. care în civil. nu se va vedea acest lucru decît dupã plecarea mea si. bineînteles. fãcuserã de nefolosit iala englezeascã. ei. ar putea strecura vreo hîrtie falsã în asa fel încît nici sã nu ne dãm seama) si sã încercãm. Am refuzat... sã nu le permitem sã intre mai multi decît vom fi noi. dar în aceasta era o foaie mare. este foarte clar.." — asta era. landou. tontule?) cã ei deja fãcuserã sir compact între cuier. Ora este legalã. Erau opt. mãsuta telefonului si ne împingeau înapoi. care în uniformã. si apoi al doilea intrarã asa cum se intrã la niste oameni. sã batã? Tot s-ar fi dus dupã speracluri. adicã ne supuneam jocului lor. Dacã nu le-as fi deschis usa. cu stema tãrii. operatiunea la fel. (Vai. intempestiv. sã-i prevenim. vom actiona în cutare si în cutare mod. eu cu Alia.. ar fi spart-o. îmbrãcat într-o subã luxoasã.. persoane adulte (în vederea perchezitionãrii. sã le telefonãm prietenilor. „Consilier superior de justitie Zverev! Mandat de aducerel" — spuse el si-mi vîrî în mînã un stilou ca sã semnez. au venit cu tot detasamentul. nu imediat: în timp ce sotia venise dupã mine. bineînteles. oamenii. 34 Mandat de aducere? Mã supun (o spun cu voce tare). Or. ne fãcuserãm planuri: cînd vor veni sã perchezitioneze. tîsnind dintr-un ungher întunecos din casa scãrii. Poate un sfert de orã am fi rezistat. am fi lãmurit unele lucruri. desigur. Asa care va sã zicã?!. Foarte prost am început-o: pur si simplu. Atunci un zdrahon tuciuriu. unde mai pui.deprinderii. noi i-am lãsat pe curieri sã intre în casã si nu s-a întîmplat nimic. am fi ars ceva. pe scarã se circulã des: înseamnã cã operatiunea s-ar fi desfãsurat în vãzul lumii. dîndu-si aere de respectabilitate. nici tu judecatã. Dar sã fi continuat sã sune. si de-acum era imposibil sã mai încui usa! A nu deschide însemna de la bun început a nu deschide.

He. cãlcînd-o pe picioare pe sotia mea. Securistii îmi pun în brate vesta mea de blanã — „Iatã ce aveti. eu. procuratura e la doi pasi. nu mã pãcãliti voi cu asta: pe planseul de ciment în ce o sã ne înfãsu-rãm? Nu-mi iau rãmas-bun de la nimeni. loc secret si interzis. he. asa cum ne-am si pregãtit în aceastã perspectivã (. eu cãutînd sacul. ei necedînd nimic din terenul cucerit. asa de nu se clintesc. el nu are decît sã întindã mîna. fãrã grabã. si acum stau ca pe jar pînã cînd nu-i scot din apartament. (si totul vine de la o primã eroare de calcul. Acum mã gîndesc la un singur lucru: sã mã îmbrac mai prost. sãculetul pentru galosii de scoalã ai lui Mitea. adicã cele mai importante — si iatã cã n-au fost arse si. „Nu" — rãspunde el. în acest sãculet sînt hîrtiile pe care le duc totdeauna de le ard în afara orasului.) si iatã-ne în biroul meu. de la faptul cã am fost asa de prost de i-am lãsat sã intre în casã. sã nu mã spînzur — ce-i pe masa mea. Trebuie sã mã duc sã-mi caut în birou sacul de puscãrias. cel deja împins de ei la iesire. si doi insi se înghesuie dupã mine. ne sãrutãm — sãrut de adio. lesne de priceput: cobor. accesibil numai celor ce-mi erau apropiati. Le cer sã rãmînã pe loc — nu! (Se întrevede. ce-o sã iasã? Nu.. nu sînt asa de prost. revin. Nu. sãculetul meu nu-i pregãtit! Este un altul.nu vã dati în spectacol — strigã ei — se întoarce imediat!"). Dar secu-ristii sînt în prada unei asemenea febre (sau lipsiti ca si mine de drepturi civice) încît nici nu se uitã la hîrtii. „Ah. nu vãd cã pe masã este etalatã. la port sã semãn cu un puscãrias. în acest sãculet îmi pune Alia lucrurile pregãtite pentru puscãrie. L-as da afarã din biroul meu (dar se lipeste de mine ca de un arestat. bineînteles. le mai si rãstorn pe un scaun. tinînd în mînã servieta arhiplinã de algebrã si de socialism. sã le frînez. asa sînt de grãbit! (asta pentru cã mã voi întoarce în curînd?) — numai de la sotie. pe deasupra. o namilã de cãpitan în manta de militian mãsu-rîndu-mi obraznic biroul. grija lor nefiind alta decît aceea ca eu sã rãmîn întreg si sã n-o sterg.cutiutã". negru ca un nor. cu retrezirea constiintei cã s-ar putea sã fie pentru totdeauna. înconjurati de securisti. nu? Atunci vã rog sã iesiti afarã de aici!" — strigã sotia. safarevici. mã duc. „Dumneavoastrã aveti ordin sã mã perchezitionati?" — îmi revin eu. ne îmbulzim — si nu trag de timp. are o sarcinã — sã nu sar de la fereastrã. Sã mã bat cu opt insi?—N-am s-o fac. îmbrãcati-o!" Ei bine nu. mã pricep la asta! De ce am adoptat ritmul securistilor? — Iatã de ce: ca sã-i scot cît mai repede din casã (plec eu—pleacã si ei si apartamentul rãmîne 35 curat). pînâ cînd . ba chiar mã grãbesc — iatã ciudãtenia. ca în aglomeratia din troleibuze. monument de neclintit. o scurtã din piele de oaie (scurta pe care o adusesem din surghiun). sã tãrãgãnez lucrurile. Mandat de aducere? Niste cuvinte simple. asa cum se pleacã la închisoare. si aceasta deja din pragul usii. simt cã iau foc. dedublare: plec. Parcã ar fi de piatrã. parcurgem cu totii în sens invers micul coridor. sã nu-mi tai venele. sã nu mã rãnesc. Am luat sãculetul. mã întorc acolo de unde am plecat. asa cum de altfel mã si pregãteam: o cãciulã veche. pe el nici nu-1 intereseazã). sã discut cu familia despre treburi cotidiene? în mod sigur i-as face de rîsul lumii. împrãstiatã toatã conspiratia. de ce mã grãbesc eu? Acum ar fi momentul sã-mi bat putin joc de ei -— sã mã asez la masã pentru un dejun de o jumãtate de orã. Atunci — sã mã întorc? Atunci sã mai fac niste pregãtiri? Atunci. dar — simt cã iau foc! — nu mã mai gîndesc la asta.

stergãtorul se plimbã pe parbriz. Nu umblu cu obiecte ascutite si tãioase — îi rãspund eu cu un calm binecuvîntat. N-are nici un rost sã opun rezistentã acum. eu i-am îmbarcat pe acestia opt. Ciudat. puiul de ger încã nu cedase de tot. De pe linia de centurã Sadovaia. la poarta Petrovski. corespondentii strãini doar ce plecaserã). unde or fi cei opt ai mei?) De ce o fi trebuind sã mergem cu masina. si gardienii din dreapta si din stînga mea sînt cu totii altii. patru acolo. Coboarã încet pacea senina A celor care merg la ghilotinã. mi-am pus-o pe genunchi. — Lãsati mîna în jos — mã atentioneazã pe loc gardianul din dreapta. Dacã merg la închisoare. Cu sigurantã. Iatã si bule36 vardul Strastnoi. soferul si ofiterul de lîngã el se asezaserã primii — masina demareazã. nu stiu de ce. Asa este mereu la ei. ce importantã are în care merg? Tot din cauza acestei febrilitãti m-a luat gura pe dinainte. în zãpãceala mea. Ieri ne întrebam: si dacã se întîmplã ceva — cum o sã fie? Ieri.nu-i trag dupã mine. Din nou mã atentioneazã cel din dreapta (cel din stînga tace. asa cã trebuie sã ocolim pe strada Petrovka. ãsta nu e drum sã-1 faci cu masina. si nu-mi mai întorc privirile si. îmi revin. prin usile din spate. (Ca si cînd as fi asteptat altceva. am si luat-o din loc. în oglinda retrovizoare vãd cã din spate vine o a doua masinã. Bineînteles. în tot ce am. aproape lipitã de usa din fatã (au urcat-o pe trotuar) — o masinã (pentru ca eu sã am mai putini pasi de fãcut în teren descoperit. sã-mi pipãi cu douã degete gî-tul. Ne vom completa colectia: uneori am fost chemat acolo la . o virãm la dreapta. pe strada Puskin este sens unic. ca pentru un masaj. ca sã mã poatã împinge rapid înãuntru. încordat ca un arc.) Pe îndelete îi fac sotiei semnul crucii. Securistii sînt deconcertati. în prezent e zloatã. nici nu vãd pe unde calc. mergem la Lefortovo. Doi insi au sãrit înãuntru. Mã înseninez din nou. în directia liniei de centurã Sadovaia. masîndu-mã. Mã masez. tot plinã. Ea mi-1 face mie. — Ai grijã de copii. ci ur-cînd. altfel spus. portierele s-au închis cu zgomot. cîte unul de pe fiecare laturã. portiera masinii o deschiseserã larg. ar fi mai aproape. —Ah! asta e. unul este totdeauna mai rãu decît celãlalt): — Lãsati mîna jos! — (Par eu a mã sugruma?) — îmi cunosc drepturile — îi rãspund eu. Cum era si de asteptat: afarã.. în oase.. — îmi cunosc drepturile. iar eu observ cã rulãm pe banda din stînga: pentru a întoarce nu coborînd. dintre doi tîlhari care mã flancheazã. acest procedeu este folosit chiar si în celelalte tãri ale Europei. mã asez pe mijlocul banchetei din spate. — zic eu. Am simtit nevoia. pe jos. Intrãm pe strada Puskin. coborînd scãrile. Cum am scris eu însumi cîndva despre precedenta mea arestare: în trup. Patru cu mine. Dar iatã cã deja m-a linistit acest simplu viraj la stînga. nui asa? (De-abia acum înteleg un lucru: soferul si ofiterul si. nu mai stiu cine pe cine scoate. se pare.) Mi-am scos cãciula (cei doi au tresãrit). dar asta mã usureazã mult. recent recuperat. spre procuraturã.

arde cu o iutealã imposibilã într-o situatie obisnuitã. ea aleargã la telefon — telefonul era deconectat. ar fi riscant sã fie pronuntate cu voce tare. Asupra mea coborîserã pacea si seninãtatea si. Este vorba de o tavã pe care noi o tineam permanent în birou pentru a arde pe ea.interogatoriu.t. era clar cã ei asteptau prin preajmã. La un moment dat. nu pot sã facã nici o reconstituire. înseamnã cã asteaptã o echipã nouã. fãrã sã se despartã de servieta lui care trebuie sã fi cîntãrit înjur de 20 de kilograme. le-a ars pe o tavã metalicã. iar pe celelalte. dar la carcerã n-am stat niciodatã. El a rãmas de pazã. Bu-un. timidul care venise prima datã. Acum o a doua sortare a hîr-tiilor. Unelt. (N. si acolo ce sã vadã: din cei opt rãmãseserã doi — huiduma de cãpitan „de militie" si acelasi „curier". (Sotia. trebuie s-o recunoastem. nici ochi iritati — o furie retinutã: sotia mea sorteazã. si iatã ce simplu se terminã toate: vitelul s-a tot luat în coarne cu stejarul. îi subapreciam — dar ce sã-i faci? Sînt tari. „convorbirile fãcute în scris"1. desigur. a dat buzna în birou. a barat trecerea. din cauza microfoanelor ascunse.) 2 safarevici. ea s-a întors iarãsi în birou. nu se eliminã suficient de bine prin ferestruicã. Eram tot timpul gata pentru arest. liliputanul s-a tot încontrat cu Leviatanul. Dar cîte alte documente de tot felul — diversitate de scrisuri reflectînd diversitatea oamenilor! si tot Octombriel si apoi toate schitele mele — munti de plicuri si de mape. de mai micã importantã. a strîns de pe masa mea si de pe a ei tot ceea ce prezenta un pericol imediat. în apartament este liniste — ce s-a mai întîmplat acolo? Pipãindu-se. va fi perchezitie. nici deprimare. dar pentru unele lucruri pe care nu le arzi în asemenea minute s-ar putea ca mai tîrziu sã-ti frîngi mîinile. în ce mã priveste..R. de opt oameni. eventualitatea aceasta nu era de naturã sã mã mire.2 sã apere usa. Imposibil sã le dai de cap pînã . nu credeam cã-si vor asuma un asemenea risc. asazã. s-a dus în antreu. în caz cã le descoperã.. cele ce. mergeam spre deznodãmînt. desprinzîndu-se cu greu din îmbrãtisarea mea si fãrã sã astepte sã iasã toti securistii care se îngrãmãdiserã în antreu. Te doare sufletul sã arzi toate acestea. pot fi dispersate în cãrti. deja mai sistematicã. Submineazã marxismul si umblã liber prin centrul Moscovei!" si. Nici supãrare. una peste alta. Dar de ce nici unul dintre ai lor nu vine lîngã ea? Nu se aud nici convorbiri. si treaba s-ar fi putut face cu si mai putinã cheltuialã.t. nici pasi. n-a fost nevoie decît de douã masini.. de pildã foile volante. presa mondialã bubuia: „Singurul rus de care se tem autoritãtile!. 37 Nu mã asteptam din partea lor la atîta fermitate. (N. locul nu poate fi lãsat nepãzit. constatînd cã lucrurile ascunse îi stãteau lipite bine de trup. Copiii însã au rãmas amîn-doi pe stradã — nici vorbã ca femeia sã-si permitã a se duce dupã ei: aici. Fumul de la arderea hîrtiilor umple biroul. pe mãsurã ce le aveam. dar fãcutã tot cu viteza fulgerului. cãci ei. sãvîrseam a doua gresealã: eram absolut convins cã mã aresteazã.) 38 dar ei nu se urnesc de-acolo!.. si la nãrile celor din antreu — 1 în cursul unei convorbiri se pun pe hîrtie. pentru interlocutor. ajunge. nici enervare. A ascuns asupra ei tot ceea ce ar fi fost imposibil de reconstituit. Dupã ce i-a fãcut semn lui I.

Da. pentru aproximativ o orã si jumãtate. Nu este liniste vãtuitã. nu se stie de ce. fãrã sã fi conceput-o cîtusi de putin anticipat: cum as putea coborî în maniera cea mai jignitoare. Douãzeci de minute dupã plecarea escortei. cei de la saraskoi Marfino. Continuu sã stau linistit pe locul meu. numãr fãcut corect — si.. mandat de aducere prin constrîngere.sã vinã perchezitia.. Lefortovo? Numai atunci. întrerupere. galeria încãperilor unde veneam la întîlniri noi. 1-au luat pe A. venisem aici sã studiez Lefortovo vãzut din afarã. indiferent la ce orã ar veni ea! Alia s-a dus în antreu. Mitea. atîta am lãtrat.I. Ies agale din masinã si intru în închisoare — cîtiva pasi pînã la trepte. „Coborîti!" — pe latura dinspre treptele închisorii. acum o jumãtate de orã. se fofileazã pe palier. dupã plecarea lor. nu e Lubianka. cea mai supãrãtoare pentru ei? Sãculetul meu pentru galosi este de culoare închisã si are o bretea lungã pentru a putea fi agãtat în cuier. acum trebuie mers la grãdinitã.) Portile glisante cunoscute. mã asteaptã. au stabilit care portiere trebuie deschise si care nu si în ce ordine sã se coboare din masinã." Apoi au plecat fãrã sã spunã un cu-vînt. în sfîrsit! S-au luat mãsuri de rigoare ca la luptã: acolo unde masina trebuie sa se opreascã la fix. Pînã sã sosim. si din nou ton prelungit. si nu m-ar mira sã fie prezent si vreun observator de la CC. înãuntru e cald si mai bine de-asa nici n-o sã fie. de la o cabinã. si în vitezã. se va putea telefona corespondentilor. cîtiva ofiteri sînt deja aici. cu sufletul la gurã. deocamdatã scaunul e moale. si Alia. este plinã de militieni. cu forta. Ignat. (Chiar cînd sã mã lansez în cursa pentru premiul Lenin. . Apoi.) împrejurãrile cunoscute ale lui Lefortovo. curtea. cineva este pe fir si face de gardã (sã vadã cine cu cine vorbeste la telefon?): ton. Ca Pugaciov1 în vremea Ecaterinei — iatã-1. au organizat un cordon circular format din vreo zece oameni în timp ce altii aleargã de colo pînã colo. la douã numere s-a putut vorbi. dar ei nu mai erau acolo: tot timpul se uitaserã la ceas. La ce rezistentã se asteptau ei? La ce interventie?. cel de un an si jumãtate. Dar trei sînt de-ajuns — telefoanele încep sã sune în toatã Moscova.. deja s-a cam întunecat. si deodatã — prin ce întîmplare? — nu s-a mai întrerupt legãtura. curtea. Cel mare. trei minute. m-au înhãtat. cu cojocelul de croialã ciobãneascã de Ka-zahstan . fãrã falsã modestie: în istoria lui Lefortovo. Douãzeci si douã de minute? Nu e procuratura. dupã aceea peronul. cã iala e spartã. numãrul urmãtor! si iarãsi. Poate cã de acolo. Cu cãciula cãzãceascã tocitã. uite. A plecat dupã ceilalti copii. reuseste s-o contacteze pe Irina Jolkov-skaia: „Fii atentã. se spune. 39 acesta nu este un moment ca oricare altul. apoi treptele. Dar a renunta — imposibil: 1-au luat si nimeni nu stie! si sotia continuã sã facã numere. 1-a adus din curte pe Stiopka. si iatã ce întrebare îmi vine subit în minte. Sotia face numere peste numere de telefon.. urgent!" si a pus receptorul în furcã. îi înteleg. nu sînt suficiente felinare pentru a ilumina curtea. am pus mîna pe el. unul spusese: „Mergem?" Celãlalt: „încã douã. dupã Ermolai. întoarcere la tactica precedentã a întreruperii. atîta am amenintat — cã pînã la urmã. se constatã cã usa nu se mai închide. desi nu este nici o sperantã de nicãieri. imediat. asa ceva nu stricã niciodatã. Mi-1 arunc pe spate si-1 fac astfel sã semene cu o desagã de cersetor.

etc. ceea ce eu am si fãcut fãrã sã ridic vreo obiectie: regulamentul e regulament. si în momentul acesta a apãrut un colonel: uniformã strãlucitoare. cã mai degrabã mor decît sã-i spun ceva.. Nu. dar mai era ceva: eram sigur cã nu mã voi supune regimului umilitor pe care închisoarea îl impune detinutilor nostri politici. luminos si curat (crud în curãtenia lui). El mi-a fãcut propunerea entuziastã de a-mi arunca lucrurile pe masã. cãci cum vreti ca o închisoare sã-1 primeascã în interiorul ei pe un detinut fãrã sã-1 perchezitioneze la intrare? Ar fi ca si cînd te-ai aseza la masã fãrã lingurã sau fãrã sã te speli pe mîini. a zis vulpea prinsã în capcanã. nu le-a pipãit prea tare. ce am de pierdut? Dacã nu sînt în stare eu sã opun rezistentã. Responsabilul cu scotocirea nici mãcar nu m-a grãbit sã mã dezbrac la pielea goalã — pãstrati-vã locul pe bancã deocamdatã. as zice). n-as fi crezut asa ceva. I-am predat deci cãciula. va spune dupã aceea Maliarov.. cu toatã forta si importanta pe care le cucerisem prin luptã — stiam precis cã judecãtorul de instructie n-o sã scoatã nimic de la mine. acum. pantalonii. absolut banal într-o închisoare. chiar si în anii '20. douã bãnci goale. atunci cine ar putea s-o facã mai bine ca mine? Dar dupã ce am parcurs primul coridor al închisorii. asa de strãin de orice gînd de înselãciune. a nu te ridica în picioare cînd intrã sefii închisorii etc.) Mam asezat si eu pe cealaltã bancã si mi-am pus sacul alãturi. capturat si adus într-o cuscã la Moscova. de la biroul serviciilor de spatiu locativ! Se respectã legalitatea. împovãrat de desaga plinã cu pomana pe care a strîns-o — aveam aerul celui care se întoarce la bojdeuca sa si nu are pe nimeni în jur. dupã ce m-am asezat în prima boxã pe prima bancã si dupã ce m- . cojocelul. în prezent aici fiind boxele pentru perchezitii corporale: totul din piatrã. o masã goalã. noi sub semnul lui am crescut.) 40 E devreme. Atunci cînd îmi imaginam viitoarea mea încarcerare — devenit ceea ce eram în prezent. în speranta cã cinstea cu cinste se rãsplãteste si cã le voi recupera imediat (a venit si un flãcãu ca sã ajute.t. cã-1 voi recuza din capul locului. unul dintre aceia de pe care atîrnã cãrnurile. Doi tã-rãnusi zdrentãrosi si murdari sedeau pe o bancã — zeki. fizionomie cenusie si inexpresivã. apãra mîndrele traditii ale prizonierilor politici rusi de altãdatã: de pildã. încît i te supuneai. 1 Conducãtor al unei mari rãscoale a cazacilor si a tãranilor în vremea Ecaterinei a Il-a. în acest moment a intrat nelipsitul responsabil cu scotocirea. cã nu voi recunoaste competenta tribunalului. un bec prãpãdit atîrnã de tavan.(„se îmbrãcase de parcã mergea la pescuit". cã numai la ultimul cuvînt îi voi zice cîteva de la obraz. Dar cabinetele de anchetã au fost mutate în altã parte. cãmasa. nu-i asa?. nu mã asteptam la asa ceva. Dar trebuie sã ai stiinta de a înnopta aici. (N. mi-am zis eu. era asa de simplu. De altfel. (Apoi s-a dovedit cã erau martori adusi de alãturi. pãr cãrunt. un ms hotãrît. asa de usor de înteles si chiar cinstit. aveam mersul legãnat al celui care se întorce acasã. Sincer sã fiu. Ei se hotãrîserã. cã voi tãcea pe toatã durata procesului. si acest procedeu. Eu însumi am scris destul în Arhipelag despre felul în care tineretul. a fost tras pe roatã.. si nu gresea). ca sã pipãie cusãturile.

si atunci. ca pentru o corvoadã. desi pe un ton delicat.. Dar. nu este asta o primã concesie din partea mea? Nu este începutul înfrîngerii? Cum or fi raportat sus despre faptul cã 42 m-am supus regulilor închisorii? Oare pentru careva de-acolo de sus o fi ãsta un motiv de a-si freca mîinile de bucurie? Este foarte posibil ca ei sã-si fi propus sã mã înfrîngã încã din prima searã — si atunci de ce sã nu încerce sã-si atingã acest scop? Bun — acum urmeazã noi atacuri. care în prima sa celulã era întrebat: din ce statiune climatericã provii? si astfel simteam acum cã s-ar putea sã nu am destulã fortã sã mã bat pe douã fronturi: si împotriva judecãtorului de instructie. Nu vãd pentru ce în Rusia sovieticã. împreunã cu suita. rumen la fatã. a lehamite. si deja o parte a capului meu arde de hipertensiune. Iatã. pur si . stiu bine cã. dacã. stau pe pat si invit: „Dar luati loc si dumneavoastrã. nu? Sã nu rãspund? Dar eu stiu bine cã asta se cere la toti. si la revedere si n-am cuvinte. acum. din obisnuintã. nimic n-ar fi mai usor decît sã mã aleg cu vreo carcerã. iatã-mã aproape lipsit de toate acestea. asa cum se lasã mulsã vaca — am început deja sã mã întreb: dar ce s-a ales din linia mea de conduitã? Masina se în-vîrtea nevoind sã stie (sau prefãcîndu-se cã nu stie) dacã are în fatã 41 un om cu renume sau un anonim. în fata sefului închisorii. dar numai în celulã (cãci seful nu vine sã-1 vadã pe detinut înainte ca acesta sã ajungã în celulã). Dar. anul si locul nasterii — caraghios. în plus. Anterior îmi imaginasem. vãd în fata mea aceastã suitã. cînd mã plimb cît vreau. mã ridic. Sau sã recurg la un siretlic: sã mã ridic în picioare de îndatã ce aud cheia rãsucindu-se în broascã — adicã sã rezulte cã nu pentru ei m-am ridicat în picioare. a venit în uniformã strãlucitoare colonelul cel cãrunt si cam siret. aproape dezbrãcat si luat prin surprindere. umezealã. la cincizeci si cinci de ani nu mai sînt combatantul de douãzeci si sapte de ani. si poate cã era mai rezonabil sã-mi rezerv toate fortele pentru primul front si sã renunt imediat la a mai lupta pe al doilea — si ducã-se dracului." Sau ceva despre inflexibilitatea atitudinii mele. foame. aceste scene. Totusi eu mã simt puternic cînd mãnînc cît îmi pofteste inimioara. si dupã ce deja am socotit cã trebuie sã-mi pãstrez fortele pentru lucruri mai importante — încet. de a ne ridica în picioare. cu frig.am lãsat atît de usor scotocit — da. — De ce nu vã ridicati în picioare? Eu sînt seful penitenciarului Lefortovo. si împotriva sefilor închisorii. prizonierii politici nu se ridicau în picioare în fata sefilor închisorii. cu ce sã-mi protejez urechile. colonelul Komarov! — a spus el cu aplomb. sub diverse forme. Dar iatã-mã în boxa pentru scotocire. sciaticã. de fapt. cînd dorm pe sãturate si cînd pot sãmi asigur niste elementare conditii de viatã: sã am ce-mi pune sub cap. opozabil tuturor celor de-aici. sã am cu ce sã-mi protejez ochii." Sau rezumativ: „în vechea Rusie.. ca pentru altcineva. noi cedãri: un ofiter cu un formular în mînã îmi cere numele — prenumele — patronimicul. mi-ar arde de principii si la nivel de fleacuri. aud dîndu-se ordinul formal.

care zgîrie. o tipicã muiere cu slujbã la penitenciar. încã nam petrecut nici o singurã noapte la aceastã închisoare. Dar poate cã tehnica penitenciarã a fãcut progrese cu care eu nu sînt la curent. ne îmbrãcau în costum. totusi!" — „Am înteles. de ce nu s-ar face acum o dezinfectie? Arãt cu degetul spre cojoc: „Asta nu se bagã în etuvã. curînd n-o vei mai avea. nu se poate spune cã are aer de intelectual acest dihor de puscãrie. îndepãrtati bratele. asa ceva nici de fricã n-ai cumpãra. întoar-ceti-vã. aici totul mi-e familiar. despre ce altceva puteam vorbi la telefon? — „Nu. sînt de un calm uimitor. gîndesc eu. asa ceva nu exista. asezati-vã. unul adevãrat. simt pulsatiile: 16-17.. pînã si apãrãtoarea pentru ochi fãcutã de mine. (Zãu. în care nu se ascunde 43 nici un accesoriu din fier si nici o copcã metalicã — pentru ce nu mi se restituie aceste lucruri?? Rãspuns: sînt date la dezinfectie. si nu e decît un început. vorbeam absolut pe fatã. Sã nu mã supun examenului medical. Altãdatã. în locul lucrurilor mele. coridoare. mã rog. (înfrîngerea continuã?) Doctorita. Privesc cu interes: vreau sã aflu unde poate sã fie acest sistem american de coridoare metalice suspendate despre care mi s-au povestit atîtea în legãturã cu Lefortovo. este o chestiune despre care acolo n-am putut sã-mi fac o idee. Un gardian în fatã si unul în spate. de cîte ori nu vorbiserãm noi la telefon despre ea. un bãrbat. pe deasupra. nu respirati." Eu m-am supus regulamentului. în inventar. Nu. ce mai vreti acum de la mine?) întoarceti-vã. Peste o orã sau douã îmi vor restitui tot ce este al meu. foarte atent cu mine: permiteti sã vã examinez si eu? Pulsul. si-un fir de-i vei neglija. n-o voi duce mult. dar este foarte grijuliu. sînt cu larii si penatii mei. asta-i regula." Chestia asta m-a uimit. n-am de ce sã am palpitatii. pentru cruciulita de la gît mi se dã chitantã: asta este în regulã. jumãtate închisoare. (Sã vã spun vouã cã am tensiune?) Nu-i nimic: stetoscopul. Vã doare ceva? Nu. nu tocmai la mãsurarea tensiunii ar trebui sã mã opun? Nu-mi mai pot ascunde punctul slab. cã e bun. dar iatã. vedeti cum se comportã ei?—Nu-mi restituie boarfelel De ce? Pentru ceas. Bine a zis cine a zis: barba. trag cu coada ochiului la cadran. la saraskã. mare lucru n-o sã auziti.simplu. respirati.) în timpul acesta. Aceastã tensiune. „Am nevoie de ea în celulã!" Nu mi se dã pe motiv cã e din metal. si o vestã neagrã. nise practicate în peretii coridoarelor1 — toate acestea ca si altãdatã. în auzul securistilor care ne interceptau. cã nu e bun. jumãtate azil de bãtrîni. si bocanci (fãrã sireturi) — asta. ceva ce iese din obisnuit—un nou medic îsi face aparitia. nu. A fost prima disputã. Dar. acum am sã le .. acompaniament de încãltãri lovind planseul. inima este în regulã — dea Domnul sã aibã toatã lumea inimã sãnãtoasã ca a mea. o cãmasã de corp arhigrosolanã. „Vã deranjeazã tensiunea?" — mã întreabã el. un costum. m-am supus procedurii de începere a scotocirii. Dar lucrurile moi. deci asta este îmbrãcãmintea care li se dã acum oamenilor? La noi. sã refuz? Ar fi o prostie. Am rãspuns. între timp scotocirea se apropie de sfirsit si din nou: întindeti bratele! (Zãu. este indicat totul. Ne punem în miscare. dar am pus-o pe seama noilor proceduri. Dar iatã ceva ce este straniu. din nou stetoscopul. cãrora li s-au palpat cusãturile. este normal. era si carnaval. desi n-am putut sã nu fac discutie în legãturã cu cruciulita. nu-1 vom bãga. ticãlosul scoate un tensiometru: permiteti? Ei bine.

Altminteri. Alia le-a povestit ce si cum a fost. în felul acesta detinutii sînt împiedicati sã se vadã. spe-rînd în reusita misiunii sale. în virtutea caracterului exceptional al situatiei. picheteazã în strada Puskin în fata Procuraturii Generale — în parte pentru a manifesta. în conditiile în care ei sînt politicosi si eu calm. suciti-1 si rãsuciti-1. dupã fiecare. dar are trei paturi. gînduri precise: cum sã procedeze. se apucã sã mã interogheze — eu ce sã fac. judecînd dupã dimensiuni. Un fel de circ lugubru si mut. mai stii? (dacã facem abstractie de înjurãturile cu care acelasi loco-tenentcolonel. în parte pentru a vedea dacã eu ies sau nu. am sã încep sã tremur. Nu 1-am observat. a trãit lîrgã ele fãrã sã le observe. pînã la urmã atitudinea mea s-a dovedit inteligentã: na-vã trupul meu. Mergînd pe linia slãbiciunii — declar: „Vã rog sã mã plasati în celulã individualã. cîte doi. dar de calmul meu o sã plesniti! Dacã. doi bãieti stau întinsi si trag din tigarã. la asta nu mã asteptam deloc: de ce nu într-o celulã individualã? si fumatul: cîndva si eu fumam. noaptea între douã spectacole.privesc cu propriii mei ochi. Ei bine. Primilor 1 Nise în care gardienii îl împing pe detinutul pe care-1 escorteazã cînd o altã escortã trece pe lîngã ei. este ca si cum nu i-as fi pãrãsit de un sfert de secol. da. sã mã înfurii? Sã fac tapaj? Sã mã manifest ca un isteric? — Pe dracu! N-am ridicat glasul. Da. în frunte cu Saharov.) Sã nu pierd din vedere numãrul celulei. Dar iatã explicatia: dacã am acest calm asa de imperturbabil. poate cã acum acesta este noul stil. acum. delegatul CC. Gîndurile îi rãtãcesc. bãtrîneste. s-ar pãrea cã nu existã." Locotenent-colonelul care mã însoteste îmi rãspunde politicos cã va raporta aceasta acolo unde trebuie. între timp. Mereu aceeasi furie rece. n-am accelerat ritmul. ce de mai sînt. ca si cum le-as fi prieten la cataramã. usa era prinsã cu un lant si se bãlãbãnea. Mergînd pe linia foarte bunã a fermitãtii — ar trebui sã tac. oameni apropiati nouã si oameni din afara cercului acestora. au povestit altora. fac miscare prin celulã — top-top. intrînd în celulã. în general. acolo. La apartamentul nostru nu încetau sã soseascã. dupã zece minute. e o fumã-raie generalã. Mare lucru n-o sã vezi.t. sã solicit te miri ce sau sã cersesc vreun 45 . cîte trei. Nu suport fumul de tigarã. aceasta se datoreazã faptului cã m-am conformat regulilor penitenciarului. lãsînd o deschizãturã prin care se putea vedea o priveliste dezolantã. îmi vîjîie capul. m-as fi epuizat complet în certuri meschine.) 44 veniti. s-a mai inventat ceva: plasele dintre etaje au fost acoperite cu pînzã de cort cenusie. ea s-a apucat din nou de hîrtii: o. Desi n-a fost premeditatã. si dacã ei îsi fãceau socoteala cum cã eu deodatã am sã mã înspãi-mînt. Sînt convins cã pãsesc într-o celulã individualã— intru: de individualã este individualã. La etajul unu. iar apoi acestia. încotro s-o ia. pas de a mai vedea ceva prin plasã de la un etaj la altul. (Urmare apelurilor telefonice s-au adunat cinci persoane. gãseam o plãcere în asta. i-a gratificat pe cei doi tovarãsi de suferintã ai mei). (N. stau pe pat — ai zice cã visez. de-abia acum îsi dã seama cît de multe sînt. cîte cinci. dublatã de o eficace stãpînire de sine. la rîndul lor. ei sînt foarte politicosi. ca si cînd n-ar avea nici o legãturã cu ea. fãrã s-o exaspereze: ce vor face cu el? îl vor omorî? Imposibil! Dar si arestarea pãrea imposibilã! Dar o animã si alt fel de gînduri.

nu prea ni se dã cãldurã. si cît e de pretioasã. Ferestruica scîrtîie 46 veselie. multã încã neînceputã. Patru pasi mici — dar conteazã. siret. pe o politã — pîine neagrã. sã împrãstie hîrtiile pe la prieteni si cunostinte? Acestia le vor ascunde. nici el se pare n-are încã trei zile. Bun. dupã ce ati fumat. dar nu si tineta. multi altii se zgîiesc la noi. unul este oaches. iscoadele. plin de viatã. Ferestruica de la usã scîrtîie fãrã încetare. acolo o sâ-i perchezitioneze fãrã nici un fel de mandat si fãrã procesverbal. Mã uit la tovarãsii mei de celulã (acesti începãtori sînt preocupati numai de propriul lor necaz). dar ele nu mai valseazã sub urletul si trepidatia tevilor aerodinamice de-alãturi ca odinioarã. si cu fumatul cum rã-mîne? De ce tineti ferestruica închisã? Pentru cã e frig. Sînt tineri.armistitiu. de la o cabinã publicã. buhav. o sã-i înghesuie în autodube. si apoi pas de mai demonstreazã ceva. ei ne privesc. Uitati. erau deja de fatã si niste corespondenti strãini. Trebuiau asteptati? Sotia era coplesitã de cîte decizii avea de luat: acum. pe masã. S-auhotãrît. al doilea este blond. liniste. palid cum este — atunci poartã multe semne ale unei deja lungi sederi la închisoare: asa sînt falsii detinuti. ne învelim cu mantalele si tot ne e frig. sã mã influenteze — sînt prea slabi s-o facã. pentru ei sîntem un spectacol care nu reuseste sã-i sature. nu trebuie sã actionezi ca . dar ghetele astea. Mi se povestise. spune el. Da.. care în sacosã? Dar poate cã tocmai asta asteaptã ei. pe care ei încã nu 1-au descoperit. Ca sã nu mã sinucid? Sã nu-mi zdrobesc capul lovindu-1 de perete?__ Ehei. trebuie sã aerisim putin.. în afarã de gardianul de serviciu. Cei doi deja se tutuiesc si. care în servietã." Ai nostri se adunau în numãr din ce în ce mai mare în bucãtãria lungã si încãpãtoare. (De la procuraturã. ale oricui numai ale mele nu. asa de agitat încît nu stã o clipã locului. încã nu si-a revenit. nu e arestat. este mersul de colo pînã colo prin celulã. exact acum douãzeci si patru de ore. dar realitatea este alta: dacã nu e bolnav — apatic.. Cãtinel-cãtinel. nici chiar asa. Acest mers îl practic de cînd mã stiu si. 1-au înhãtat. acum îmi prinde bine din nou. pahare. de tavan atîrnã un becu-let luminos.. da.) Au încuiat usa. ceilalti? si îndatã o sã-i culeagã unul cîte unul pe-ai nostri. ci „de ce vã acuzã?" De trafic de valutã. îmbrãcat într-o sitã. parcã sînt fãcute din lemn. (De ce m-au bãgat în celulã cu acestia doi? în ideea cã acestia mã vor trage de limbã? — E caraghios sã mizezi pe asa ceva.. Nu. uitati. asta înseamnã cã. primul i-a povestit totul celui de-al doilea. Nu întreb: „de ce sînteti închisi?". atunci tocmai din cauza calmului meu se va alege praful de socotelile lor. iatã.. si e deja searã. Bãietii sînt cam derutati. chipurile. grupul lui Saharov telefona din cînd în cînd cã este liniste si cã i s-a spus: „Aici nu este nici un Soljenitîn. ci retinut. probabil. Cum sã nu ti se punã un nod în gît? Mã tin pe mine însumi sub observatie si constat cu bucurie cã nu încerc nici un fel de senzatii de începãtor. cu toate acestea. Mi-ar fi plãcut sã calc în asa fel încît sã nu se audã nici un zgomot. celulele tot nu s-au schimbat: closetul cenusiu si murdar. care la subsuoarã. 1-au luat. Deliciul vietii de închisoare. dar cei cu perchezitia întîrziau sã aparã.

am zis eu. care n-a mai fost folositã. fãrã o rublã.. Sper cã si a voastrã. de toatã puterea explozivã a încãrcã-turn. Proastã pornire pentru un detinut. cum. smt calm. este evident. noaptea. aceasta de aici este destul de mizerabilã. (si poate cã nici nu e vorba de o arestare? Poate cã încã mai existã sansa ca el sã se întoarcã? „Se întoarce într-o orã". si el este un Soljenitîn." Ce dracu-i de clarificat aici? în sfirsit. Mi-amintesc un amãnunt: acasã. Cercul-96. cu o singurã pãturã. toatã forta mea tinea de sonoritatea vocii mele. vezi Completarea a Cincea). Ce-ar trebui sã fac eu . (Uit sã-i întreb pe bãieti: si lucrurile lor... la ora trei.un cap înfierbîntat. cel de trei ani. Vorbesc. un locotenent-colonel pãseste în fatã si un alt gradat mi-aduce a doua pãturã. apoi un al doilea. totul este de mult în circulatie. mã duc sã-1 plimb pe Ste-pan". „Lãsati-1 sã se obisnuiascã. „Votez" (ridicînd degetul). si mã trezesc fãrã porrmoneu în buzunar. as mînca. Socoteala mea a iesit bine. Ni se dã de prisoseste. drepturile — si chiar cu nonsalantã (în acei ani. Piesa despre SMERs. cu Completarea a Treia. e frig — spun bãietii. Este arestat. asa de tare ce m-am grãbit! Pîine? si voi ce-o sã mîncati? Dar noi nu vrem. 47 Bãietii îmi propun sã iau pîine de pe politã si pesmeti. Dupãpîinea negrisoarã. încep sã-1 pipãi. o s-o pãtiti voi! Dacã n-ar fi toate astea. e clar. si iatã un ofiter. De mîn-cat. Nu-i nimic. Poemul de lagãr. dar acum este vorba de o cu totul altã fortã: cãrtile mele cîstigã din ce în ce mai multi cititori): e timpul sã mi se returneze lucrurile. fie. De atunci sînt deja trei ore. Asadar. Ei nu-si dau seama. Fapt este cã ei nu întelegeau cã eu eram ca acea bicicletã-capcanã pe care nemtii o abandonau pentru noi în mijlocul drumului: iat-o întinsã pe jos. Un scenariu si un film. cu operativitate. Nodul al doilea. tot ce a fost de distribuit s-a distribuit. ca sã nu vadã si el cele ce se petrec în juru-i. de nerecunoscut. îndatã. Vã prisoseste?! Miracol. lutoasã. Ei bine. obisnuitã la Moscova. Asa cã sînt nemîncat de azi-dimineatã. Dar. „Se fac demersuri de clarificare. m-as per-Pe i. fãrã sã fac nici cel mai mic zgomot — nu clamîndu-mi. a luat mult timp dezinfectarea lor?) Fãrã palton o mierliti. usa se deschide. Bãietii sînt uimiti — cine o mai fi si individul ãsta (adicã eu)?. fãrã o copeicã pentru vreo cumpãrãturã de la vreun chiosc. Acum. Totul este de mult în Occident.") S-au hotãrît. dar încearcã numai de te urcã pe ea. mi s-a propus sã iau masa de prînz. au spus cei care 1-au ridicat. Chestiunea este în curs de clarificare.) Prietenii au propus sã-1 ia cu ei pe Ermolai. Dar ce înseamnã asta? Au trecut deja douã ore si lucrurile mele nu-s. de te sprijinã pe ea — si din cîtiva dintre ai nostri nu mai rãmînea decît amintirea. probabil. Bine. la îndemîna oricui. ca odinioarã. au expirat toate termenele de dezinfectare. coaptã în conditii programat mai rele. poate cã acum sînt noutãti peste tot. careva dintre ei deschide ferestruica: se înghesuie cu totii aici. Capitolele despre Lenin. care vine direct din depozit. în ajunul primei zile de anchetã penalã.. Deodatã. dezinfectarea tine pînã dimineata? Straniu. am intrat în celulã flãmînd si pînã mîine dimineatã nu se mai dã nimic. m-as consuma acum mai rãu decît nefericitul meu vecin. Niste oameni nevinovati ar înghiti si chestia asta. o sã mã obisnuiesc. „Nu. Banchetul învingãtorilor (salvat. Noptile prusiene.. programul automatizat se va declansa de la sine: testamentul meu — încã douã volume ale Arhipelagului ~ iatã acest Vitel.. fãrã apãrare.

Dar. La perchezitie i se confiscaserã nu stiu ce mãruntei si acum trebuia sã explice provenienta acestor bani. Un ofiter în fatã. si nimic altceva." El si sotia lui pe care o adora. pentru nimic în lume nu m-as fi dus. un scaun. apoi încã una. Poate cã a fost o înscenare de la început pînã la sfîrsit.acum? — Sã adorm mai repede. vizavi de cel cu capul tuguiat. în prezent. 49 acolo este locul unde. De fapt. de-a curmezisul drumului: pe lateral. conform semnului pe care mi-1 fac colonelul si locotenentcolonelul. dar de fiecare datã au grijã sã aeriseascã. este prima noapte. Sînt microfoane pe aici. poate sã-si ofere pur si simplu din salariu. I-am mai povestit încã vreo douã sau trei lucruri din experienta mea de puscãrias. Pentru prima confruntare de mîine. Auzi. simt. era clar. nu se mai efectueazã interogatorii? (în ce mã priveste. „în general. asta asa pînã sã ne ia somnul. Privire circularã asupra scaunelor: doi au luat deja loc (nu disting chipurile — de unde ies ãstia. acum lucrul cel mai important este sã dorm. toti cei din spatele meu s-au asezat în semicerc. nu am timp nici sã arunc o privire la pînzele astea de cort. încearcã deci sã adormi. de sub lampa de birou. la o distantã la care oamenii normali nu se asazã. Fericitã frîna pe care seara o pune mersului lucrurilor. îl simt pe negricios frãmîntîndu-se lîngã mine: „De fapt. Dar acum — treacã-meargã. . Mã asez. chiar într-un bou-vagon. îi zic. gînduri pe un fundal de nepãsare — iatã acum ocazia sã cîstig o orã. Somnifere nu. pe cînd la noi trebuie sã te descurci pe cãi ilegale. La masa principalã — un omulet.. cine a putut sã vorbeascã? Cine? Asta mã intereseazã. Stau întins. Exact ca odinioarã la Lubianka — cu putin înainte de stingere. eu nici ziua n-am sã deschid gura. chelie lucioasã.) Totusi. numai cã îmi atîrnã capul." A rãmas pe gînduri. datã fiind celula pe care au ales-o. si cei care au sosit o datã cu mine sînt cinci. poate îmi vor restitui cojocelul — ce bine e sã te înfãsori în el: chiar asezat pe niste linii de tren. stã arcuit si. fãrã sã mã acopãr. nu mi-e rusine sã mã culc si la opt. în mijlocul încãperii. vã rog. nici o grijã în privinta asta. Tãcem. la interogatoriu. tinere". voiserã sãsi facã o viatã în conceptia lor. Obisnuiesc ca la ora nouã sã fiu în pat. îsi cumpãraserã de curînd si masinã: ceea ce un muncitor. fãrã sã mã fi strigat vreodatã pe nume. seful de la Lefortovo. chiar pe o dusumea de lagãr. un ofiter în spate — si colonelul. Dupã stingere. fãrã sã mã fi întrebat vreodatã cum mã cheamã. un zornãit de chei rãsucindu-se în broasca de la usã. chestiile astea discutãle mai putin în celulã. cap tuguiat. întelegi? Chestia asta pritoceste-o mai mult în tine. si. noaptea. dar aici la zece se dã stingerea oficialã. un pic mai roz — ceva mobilier. trei. chiar sub lãmpi. mai bine sã stai pe scaun decît în picioare. douã. hîrtiile îi trimit un reflex alburiu. într-o tarã normalã. Iar. cine sînt? Deghizati?). cea care decide totul. trebuie sã mã asez. Ecleraj deosebit. mã invitã sã ies. Ce sã-i faci. si noaptea va fi albã. fãrã sã mã dezbrac. Deodatã. Ce jos este! (si cum sã ascund faptul cã am devenit alergic la o pernã prea joasã?) Iar bãietii — încã o tigarã fiecare. aproape cã nu am de mers. Dar este in48 terzis: am voie sã mã întind peste pãturã. Un mic vestibul — un alt mic vestibul — usa unui birou. un locotenent-colonel.

eu.. dacã te-ai ales cu zece ani de lagãr. e un tip operativ.. (cãci n-are decît treisprezece ani).Pentru. despre codul ãsta nou. incisiv. una peste alta. Atunci. Mirarea lui nu este chiar asa de mare: — Nu vã cerem decît sã semnati cã vi s-a adus la cunostintã. pun punctul pe i: — Eu nu voi participa nici la ancheta. se grãbeste: — Dau citire hotãrîrii..t. strãduindu-se sã fie chiar pãtrunzãtor: — Soljenitîn?? A gresit. fiecare subpunct. sub tãtucu Sta-lin. mã invitã sã mã apropii de masã. Se astepta la asta. pentru. parcã iesit dintr-o gãoace. (N... fa bine si învatã pe de rost.. (si-au reocupat locurile toti cei cinci din spatele meu — se asteptau ei ca eu sã mã arunc asupra procurorului?) — Semnati! — întoarce foaia cãtre mine. de care depinde saraska de la Mavrino m Primul Cerc. habar n-am. sînt în mîinile voastre: — El însusi. Nu-i nimic. conduce operatiunea în locul si în numele întregului birou politic.. Sau probabil cã nu poate sã respire aerul unei încãperi în care mã aflu si eu. la apartamentul nostru. puteai sã crezi cã este vorba de un mastodont al nomenclaturii. Fãrã sã mã clintesc. Maliarov. cu întreg volumul sonor si cu importanta pe care e capabil sã si-o dea: — Eu sînt Maliarov.) 50 — . în mod sigur. Sînteti acuzat în baza articolului 64! (o fi avînd si litera sau alineatul?) Eu. Citind ceea ce a scris el despre acest ins. Dar Saharov n-a spus cã loctiitorul procurorului general este asa un mititel. dar aici. sef al sectiei de tehnici speciale a Ministerului de Interne. 64? O fi fost asa ceva în bunele timpuri de odinioarã. acest Zverev cu suba lui luxoasã. pe întuneric. nu mã slãbi tu cu pipãitul.. nici la procesul dumneavoastrã. fie. ca si cînd n-ar fi vãzut niciodatã fiintã omeneascã.. .. loctiitorul procurorului general al URSS! — A-a-a. Ce-i asta. si. Nu mi-amintesc pentru moment cine „ratificã" — el sau procurorul general în persoanã.tuguiatul sef mã tot pipãie cu privirea. nota bene.. un Oskolupov. Din nou incisiv: ' — Aleksandr Isaici? Linistitor: — Exact. Citisem asta la Saharov. acesta venise aproape ca un simplu militian. face niste ochi de rac: — Trãdare de patrie! Rãmîn neclintit. de hotãrît „a hotãrît" consilierul principal de justitie. m-ati ridicat. dau drumul cuvîntului îndelung meditat.. cu o voce somnolentã. Trebuia sã întrebe: „Numele de familie?"... nestiutor ca un mujic: — stiti. Faceti-le fãrã mine.1 Dar el nu se întinde la vorbã. Am auzit de dumneavoastrã.. 1 Generalul de brigadã Foma Gurianovici Oskolupov.. Bine. dar.

si s-a terminat. urmase sã mã prezint eu. mã ridic si eu. Soljenitîn este arestat. sã creeze aparente. eu. cel lipsit de experientã! El stia cã în fiecare om rãmîn niste straturi neforate. si cît e de bine sã te afirmi ca un bloc turnat dintr-o bucatã. zekul de otel. Bãietii: „Deci care-i treaba?" Sã vorbesc. si-or fi zis ei. Desigur. de ce nu ne-ar fi la îndemînã sã-i smulgem niscaiva concesii? Dacã a existat un asemenea calcul. hotãrîrea lor cu privire la expulzarea mea sã fi fost gînditã pînã la ultimul detaliu. am chiar mai multã încredere în mine însumi: de ce sã le las sã se legene. nici întîlnirea cu plutonul de executie nu este exclusã. 51 cu mîinile la spate. Pe toti i-am prevenit. sã forteze nota. Unde-i minte. Mesajul adresat de ambasadorul nostru Ministerului Afacerilor Externe al RFG. iatã-mã deja în celulã. intru în rezonantã cu milioane de oameni. au îndrãznit. nonsalanta mea rigiditate 1-a spulberat. pe toti: vorbiti. cît ai clipi. si o modalitate de redactare a cererii. pozitia cu mîinile la spate. Da. nu i-as fi crezut în stare. Asadar. eu n-am sã vã contrazic niciodatã. strîngeti tot ce doriti. Ancheta nu va fi dificilã: nu va fi nevoie de concentrare cerebralã. „Sotul dumneavoastrã este retinut" — i s-a comunicat telefonic sotiei la ora 21 si 15. Dar. amintind cu delicatete obligatia de a respecta o anumitã disciplinã). mi 1-am spus. îndatã. nu se aventureazã sã facã presiune. un ofiter în spate. e si prostie. acelasi la care. Nici nu stiti ce efect întãritor poate sã aibã asupra unui zek acest crîmpei de stearpã promenadã fãcutã sub escortã. Asta este cea mai bunã tacticã. El nu discutã în contradictoriu. Eu. devin. chipurile. punctul de vedere. pe mine. trecem prin douã ves-tibule — mîinile la spate! (fãrã brutalitate. [Acum. Asa si trebuie procedat. nu-mi mai amintesc: pînã în cincisprezece ani — asta-i sigur. de contrazis. Asta-i tot. Ah! Cum mã presase judecãtorul de instructie. sarcina lor era sã gãseascã: o tarã dispusã sã colaboreze cu ei. sã nu vorbesc? De fapt. as putea foarte bine sã nu accept. un ofiter în fatã. dacã ati sti. cu mîinile la spate. o voce semidoctã i-a propus sotiei mele sã cearã telefonic informatii a doua zi dimineatã de la judecãtorul de instructie Balasov. în receptor. în aceeasi ordine — se ridicã cei din semicerc.— Eu. Dar eu. adicã mai tîrziu decît apelul telefonic*. acum douãzeci si nouã de ani. întoarce foaia de hîrtie si o semneazã singur. * într-adevãr. mai era necesar articolul de Cod Penal?) Ei încã mai sperau cã eu am sã tremur în fata lor — si atunci. dispusã sã mã primeascã. O asemenea succesiune a faptelor nu exclude posibilitatea ca. în primele ore ale detentiei mele si în momentul cînd am fost dus la Maliarov. prin care anuntã cã se va prezenta a doua zi dimineatã pentru a face o declaratie importantã. (si dacã fusese hotãrîtã. imposibil de reconstituit minut cu minut. (Adnotare din . pentru cã nu voi rãspunde la nici o întrebare. Poftim: au si variante. Dar convocarea la Maliarov a fost pînã în ora 21. o accept. desigur. a intervenit destul de tîrziu seara dupã ora europeanã. Sotia a pus receptorul în furcã si. ei nici mãcar nu încearcã.

. confirmau detaliile. jos vesta! Jos pantalonii! Dar asta nu-i totul. ci si memoriei victimelor. Hai. cîndva aveam aceastã rapiditate: pãturile — desfãcute.. Apoi am început sã respir profund. Sã dorm! Sã respir adînc. . rãspîndind stirea de-a lungul si de-a latul Moscovei. pe neobservate. locul e gol. prin apropiere. Dar. în gînd. .i. ah! canaliile.] în sfîrsit..1978. cine nu va mai putea fi arestat? Atunci pe cine vor rade mîine? Cine n-a cunoscut conspiratia nu va întelege aceste ezitãri chinuitoare: unde e mai bine sã pãstrez lucrurile? Sã le duc de-acasã? Sã le las? în acest moment sînt toti acesti vizitatori — sã le dau lor în pãstrare? Pe toti. n-or sã-i înhate. si am adormit. erau speriati de zgomot. . în aceastã forfotealã. de luminã. adînc. (. ce-i drept. Tot ce a fost rãu peste zi se revarsã atunci cînd te trezesti din prima atipire — si te arde în piept si te arde la inimã. oaspetii luau aparatul. Becul mã deranjeazã la ochi. dar aici pentru ca sã am eu sub cap un suport mai înalt. sã ne multumim cu ce putem îngropa pe aici. mai repede. New York. O sã ni se cearã oare sã tinem mîinile pe pãturã.. Soseau fãrã încetare alti si alti oameni. adînc. eu am si uitat ce-i acela aer." De la Stockholm ni se telefona si de la Amsterdam. mi-au luat cojocelul! si sosetele mele de lînã! Hai. (Sã respir ce? în celulã nu este aer. Atîta s-au grãbit sã notifice actul de acuzare — mîine. mîine dimineatã te pomenesti cu ei peste tine si-ti iau totull 53 Dar a le împãrti înseamnã a-i nenoroci pe oameni.] Nu e mare lucru sã adormi seara. si în agitatia generalã. prin ferestruica de la usã se anuntã stingerea. atentie. oricum ati socoti-o!. sub patul meu. si vei reusi dupã aceea sã strîngi toate aceste lucruri? Bun. de dimineatã vor declansa instructia judiciarã. jigodia a observat cã. acum. a deschis ferestruica usii si a strigat: — Pune-ti ghetele sub pat! în lipsa ghetelor. este frig. [Copiii nu adormeau. ! J. . (si totusi aceastã masã de neînfricati simpatizanti în apartamentul unui om arestat — înseamnã cã trãim vremuri noi! V-ati dus pe copcã. cum sã mai adormi? Nu vorbesc aici de gemetele. nici de tutunul cu .t*_Bi i y i k*. am tot încercat sã dau pernei o formã convenabilã. Dacã ratezi acest moment. Hamburg. tusti cu ghetele sub pernã! Vechi procedeu la care zekul recurgea pentru a fi sigur de ele. de toate aceste voci. repede. îsi ziceau: dacã 1-au luat pe Soljenitîn cu toatã carisma lui — atunci. Paris.) ' . pînã se limpezeste situatia.) Ei nu.. probabil. fãrã a pune la socotealã grupul lui Saharov revenit de la procuraturã. bolsevicilor. trebuie sã mi-i acopãr cu prosopul. Este un afront adus nu numai literaturii ruse.. nu sub ea? — Poate nu.) Din apartamentul nostru. Saharov rãspundea radioului canadian: „Arestarea lui Soljenitîn este o rãzbunare pe cartea lui... Ja Lu-bianka era voie. nici de zbaterea traficantului de valutã de lîngã mine. O 52 au început sã zbîrnîie alte telefoane. mare lucru e sã dormi dupã prima atipire.

ai. în afarã de propriile noastre greseli. ci un fel de tal-mes-balmes. e vorba de ceva mai rãu! Ultima anexã la Donul linistit — nu vom mai putea s-o expediem. Cap la cap cu mine era nefericitul traficant de valutã: gemea. pe jumãtate terminate. (Spre miezul noptii. Servieta poate cã el încã nu si-o va da — dar din ea a scos un exemplar si mi 1-a pus pe masã si nu va reusi sã-1 ascundã! Bine cã a luat articolele mele pentru culegere. totusi Aliei . si acasã e greu sã-l distrugi — acel trofeu. ai. n-ai decît sã întinzi mîna si sã le iei! N-au existat niciodatã situatii în care sã se fi rãtãcit vreuna. Dar acum totul se raporta la aceastã descindere. de unde Dumnezeu se ivesc ele în creierul ãsta neadormit. si din Captivii nu este un exemplar acasã? Ce sã mai vorbim de Nodul al Doilea si de capitolele referitoare la Lenin? — Toate acestea se aflã acum în mîinile l9r. sã vinã direct la mine.. de cu searã. si cu asta. ochii. sã mã dau cu capul de pereti. pur si simplu. pentru a aduna. pe aceia.. trei ani de pregãtire s-au dus pe apa sîmbetei. care-i legea aparitiei si reaparitiei lor neîncetate! Mai mult ca orice mã frigea la ficati întrebarea: cum se desfãsoarã perchezitia. pe jumãtate voalatã. din lasitate. mai ales de forte o sã ai nevoie. am fost ca o stîncã. Nici mãcar frmturi de gînduri. transcris pe curat! — îmi vine sã urlu în toatã celula. Doamne Dumnezeule. acolo. tot pe masã. se zvîrcolea. de gafele mele. Da. orice luciditate dispãruse. ce mai.. eu nu i-am mai vãzut apoi." Nu — „cine m-a vîndut?". Da! Corecturile la „Scrisoare cãtre conducãtori". basta. sau era vorba de o frînã care începuse sã actioneze în mine— pînã arunci nu intrasem în panicã la ideea perchezitiei de acasã. mã sãturasem de impresii adunate si de evenimente trãite. un duplicat al trimiterii anterioare: trebuia sã-1 54 ard. am uitat sã-1 duc dincolo de bariera orasului. De fapt. Iar al doilea dormea ne-întors. sã alerg! Anii sînt astfel o loterie: mie mi se pare cînd cã la mine este locul cel mai sigur si strmgem totul la mine. la fata locului. totul pãrea sã-mi fie imputabil.. si scrisorile din Occident — pur si simplu pe masã. ai. fãcute în ultima noapte.care el mã afumã toatã noaptea. Multe trebuie sã fie acolo. nu-i nevoie sã le cauti. nu se hotãrîserã niciodatã era. numai succese — si apoi un asemenea esec. cînd cã miroase a ars si cãrãm undeva sacul. iatã care era durerea lui. Da! si în dulapul ignifugat — acolo e tot Vite-lul\ Tot Vitelul. nici chiar de acest bec drãcesc care-mi nenoroceste ochii — nu. „Dormi — îi ziceam eu —. opt la numãr. iar noi ne punem pe masã toate cãrtile!. iar acestia le vor citi.. capul. faptul de a fi fost trãdati de cei de lîngã noi este cel care ne doare întotdeauna si mai mult ca orice. succese pe toatã linia. este absolut rusinos sã-1 predai. la Alia? Probabil cã. dar celelalte exemplare sînt. ci de greselile mele de calcul. oboseala rãzbise picioarele. De ce am deschis usa?! Am fi putut avea o jumãtate de orã pentru a arde. într-adevãr nu are sens.. dormi. De ce m-am grãbit sã plec? Au rãmas pe loc aproape toti. douãzeci si cinci de ani de conspiratie. se consuma. si tot ceea ce le rãmînea de fãcut si la care. si apoi proiectele altor autori. îsi aprindea tigãri. îl îngropãm. acelasi Zverev conduce acolo perchezitia? si a trebuit ca lucrurile sã se combine astfel: douã Socialisme din-tro datã — si safarevici cu ele. dar destinatarii nostri vor afla totul! Da! încã o peliculã. De Voci din strãfunduri s-a ales praful. pentru a ne coordona.

înainte de lupta inopinatã. a fost 56 . prietenã mie. îsi aduse aminte atunci cã. în douã luni. am totusi cei doi pumni sub pernã — tot e prea jos. mi-o trãisem sub semnul reusitei. 55 si în Crimeea. la bãtrînii Zubovi. constat cã totul mi-a reusit. cãci scrierile arse nu vor mai putea fi reconstituite. dupã ei. si n-au gãsit nimic. Ei veniserã pentru o capturã grasã/pentru un lucru mai rãu decît Arhipelagul — oare pe acest Vitel îl cãutau? singura piesã care le mai lipsea. dar nu mult. pînã sã fie arestat. sub orice conjunctie astralã. s-a fãcut perchezitie. Se gîndea sã ia a treia oarã la mînã hîrtiile. Capul îmi arde. nici acestor conducãtori. variantele. îmi si vedeam viata ca pe ceva încheiat. cãrtile au fost trimise la tipar. Dar. la care de cînd sînt n-am pãstrat nici mãcar un capãt de hîrtie. Este bine sã pãrãsesti viata lãsînd în urma ta o mostenitoare demnã. din nou cruda luciditate. în îndepãrtatul Ak-Meceti. schitele. . planurile — toate se aflã în mîinile ferme si sigure ale Aliei. Pentru a sti cã toatã opera mea a fost publicatã si pentru a muri linistit: e bãtut în cuie. nici succesorilor lor nu le va fi dat sã scape. De anatemele mele. numai cã nu aici. tare se înfierbînta. Aliei i-am promis cã în închisoare si în lagãr voi rezista doi ani. voiam sã continuu a scrie noduri. dar îmi voi pierde viata. As putea rezista încã multi ani. Nimic de zis. n-o sã dau ortul popii? Durata minimã a instructiei: douã luni...) Atmosfera se înfierbînta. de la micul dejun. lãudat fie numele Domnului! Dacã trec peste mãruntele nereusite în lupta cu perchezitia. Cu ce sînt mai bune conditiile de detentie de-acum fatã de cele anterioare? Capul este liber de aceste calcule istovitoare: si dacã mã întreabã asa? Ei bine! Eu îi rãspund asa — si dacã mã întreabã altfel? Eu îi rãspund altfel. Tava folositã pînã atunci pentru arderea hîrtiilor devenise prea micã. dar nu mai avea nici o vlagã. tovarãsii mei de deportare. ci la Riazan: paisprezece securisti au descins la domiciliul familiei Radughin. se congestioneazã. Nu-i ceva de groazã si nu voi face nici o concesie. liniste si posibilitatea de a scrie. Oare vor veni mîine dimineatã? — Dar atunci de ce nu în seara asta. Ce libertate: nici un fel de rãspuns. [Noaptea. Au verificat. mã rugam — si mã lãsam învãluit de aburii binefãcãtori ai somnului. cu conditia sã am aer. Dar aici. mai duceti-vã dracului!. mai mult ca orice — noduri. nici în cincizeci de ani. drept pentru care a fost înlocuitã cu un lighean mare plasat jos pe dusumeaua din bucãtãrie: un fel de rug care asa avea sã rãmînã acolo timp de o lunã si jumãtate. iar cele în proces de elaborare. dar si pentru atît cît am reusit sã fac. Voiam. Dar cu intermitente. Dar o perchezitie a avut loc în noaptea aceea. nu mai mîncase nimic si cã. sotul ei nu apucase sã se aseze la masa de prînz. Ie pare rãu. au ars. cã orice mi s-ar în-tîmpla — doi ani voi rezista. cu detasare. imediat? Deodatã. cãci la ei nu mai era nimic de gãsit. si. si acum îmi dau seama de un lucru: am fãcut promisiuni care mã depãsesc. si mai sînt si cei trei fii care vor creste si într-un fel oarecare vor continua linia pãrintelui lor. Mã potoleam respirînd profund. ei n-au dormit. ea si-a adus aminte de ceva! si-a adus aminte si a început sã caute: vara trecutã. si tot în zadar.nu-i era pic de somn.

. copiii se trezesc. noaptea.) Cea mai obisnuitã ridicare de oblon: sub lumina becului de noapte scîrtîitul care însoteste deschiderea ferestruicii din usã. pentru cã este îmbrãcat complet într-un cofraj de protectie.scrisã o declaratie privind incompetenta unui tribunal în materie de literaturã rusã. în planul din spate un cãpitan (grade prea înalte pentru o orã asa de matinalã.. efectueazã aceastã operatiune separat pentru fiecare celulã. în timpul noptii!! Sã dea un telefon corespondentului? Cui? Din diferite considerente. miscã-te. începînd cu ora 6. Trebuie sã le derulezi. Aplecat. Au bãtut la toate usile cîte o datã. gardienii care. el a repetat: nu va recunoaste în nici un fel legitimitatea interogatoriilor. nici a tribunalului. dati cu mãtura. ri-dicã-te repede. o vor surprinde. si din nou locotenent-co-lonelul. ce mai e si asta? Douã role întregi de peliculã. „Puteti veni? Am o rugãminte cãtre dumneavoastrã. Ea a ghicit unde sã caute! A gãsit!! [42] Atunci." — „Vin în cinci minute!" (Cum? De acasã de la unul care este arestat. sînt în declin bolsevicii. Dar nu si de la rãsuflarea mea s-a încãlzit atmosfera în celulã. nu se va sti nimic. nu trebuie sã li se deschidã (iala a fost deja reparatã): „Consider cã arestarea lui Soljenitîn este ilegalã. îl regleazã. asigurã cã le va distribui la toate agentiile. Iatã cã s-a fãcut ora sapte. Se continuã trierea hîrtiilor. sînt în declin. Trebuie expediat de îndatã. sã le derulezi îndelung pe sub lupã ca sã te convingi: da. nici a instructiei.) Nimic mai sumbru ca o dimineatã de puscãrias. ei pot veni.] Straniu. la foc cu ele. la aceeasi fereastrã întunecatã — sã astepti acum evenimentele obisnuite ale închisorii: pîine. Fortati usa!" Ora sase dimineata. toti dorm. Dar de ars. El ruleazã cu grijã exemplarele.. cîte asemenea dimineti nu s-au perindat! Mereu sub aceeasi orbitoare luminã nocturnã din tavan. Lacontre este corespondent de presã. înfoca-tule Dzerjinski?. pregãtirea pentru perchezitie este destul de ireprosabilã. acum bat a doua oarã: cine-i de serviciu în celulã? Puneti peria în functiune. desigur. uncropul. de ce n-ar culege el stiri? Este legal. O. Dar ce delicii: sã te îmbraci. (O scamã de la aceste paturi mi s-a lipit de hainã.. de cîte ori nu s-a scris despre asta. se telefoneazã. nu. duplicate. Lîngã lighean. desi ferestruica din usã s-a deschis nu o datã. declaratie rãmasã în ciornã si deci nefolositã si abandonatã. inspectia de dimineatã. probabil. îmi zic eu acum. Ei nu vin. 57 parcã-i un fãcut: în momentul acesta. cu atît mai mult o perchezitie în absenta lui. la Figaro (Lacontre). altminteri cum ar putea sã creeze regimul dorit? (Iatã. cîte schite trebuie salvate! Dar.) Alia se asazã la masina de scris si bate imediat 10 exemplare pe hîrtie pelur. sãti faci în asa fel patul încît te-ai putea întinde din nou pe el. Dumnezeule. în linii mari. Imposibil sã pipãi radiatorul. în noaptea aceasta nu a fost frig în celulã. Cîte scrisori venite de la altii trebuie arse. pe bulevardul Strastnoi. unde esti tu. pentru mine au dat cãldurã. dar eu nu cunosc regulamentele actuale si n-as putea spune care dintre ei este seful) — si . Cum sã nu fie asa! — Scîrtîitul ialei. o vor reduce la tãcere. unui corespondent strãin sã vinã si ei nu-1 intercepteazã?? Da. Dar dacã vin. pentru adulti nu-i vreme de dormit. Iar ieri. Mîinile îi ard! Cum sã facã sã nu întîrzie? Conform „legii". astea-s inutile. hîrtiile asteaptã la rînd sã fie arse. Desigur. sã-1 expedieze! în plinã noapte?. ard prost. înainte de nouã jumãtate nu va fi dus nimeni la interogatoriu.

miselul. ce bine e.) 2 Soljenitîn ia în deridere numele lui Maliarov. dar ofiterii rãmîn tot mai în urmã. nu vã dati seama? si mã si apuc sã mãnînc. aici din zece detinuti. El se întelege dintr-o privire cu infirmiera care. trebuie si sã începi sã te obisnuiesti. Chestia asta mã amuzã si pe mine: am auzit si eu legende despre detinuti celebri.. si nu mã palpeazã rãu.fãrã acel „cine are nume care începe cu S1"1. pîine tãiatã bucãti. Dezbrãcati-vã pînã la brîu. — Pînã disearã o mîntuim pe toatã. înseamnã cã nu-i un medic pîrît. cum am sã rezist pînã la urmã!! si obrãznicindu-mã: „unele se vînd ca infuzii gata pregãtite: mãces. chiar vag coloratã. plin de solicitudine. iar bãrbatul. îmi neglijez tensiunea. nu te bagã în celulã (dar apropo. ai zice cã s-a stîrnit vreun incendiu! în orice închisoare care se respectã.?). cãci . mã apucã groaza: — E.?. totusi ceva nu vã dã voie sã mã sfîsiati. a cãrui etimologie evocã un zugrav. de obicei. Unde ati avut tumoare.) 58 imposibil sã-i ascund aceste amãnunte: ei le-au auzit deja de o sutã de ori la telefon.t. de ce nu m-au dus la baie.) Beau lichidul care mi se toarnã — îl beau pe stomacul gol. îi rãspund eu. Zahãrul este ca în 1945. „Dar care?" Pãi ce. urmãreste chiar conturul calcificãrii. reiese clar: eu sînt cel care trebuie sã iasã. contra tensiunii?" Mi-este 1 Pentru a nu le spune pe nume unor detinuti în fata altor detinuti si mai ales în prezenta celor din celulele vecine. asistã ca o simplã infirmierã. De altfel. Sã-mi deschid sufletul în fata anchetatorului penal? Nici vorbã. si iatã zahãrul si apa încãlzitã. (N. opt sînt adusi în situatia de a se vedea cu tensiunea crescutã. în orice caz nu unul de-al lor.. nu se pronuntã decît initiala. (N.te obisnuiesti într-o zi cu pîinica de la Lefortovo. cu capul în dulap. întindeti-vã. da. Mergem în aceeasi directie ca ieri. Apoi mã rãzgîndesc si dau o treime dintr-o pîine înapoi. nu . se eschiveazã. „Ce luati. Zãu asa. Iatã infirmeria! Cei doi medici de ieri. aduce deja fiola familiarã. or sã-mi facã ei aici ceai medicinal? Dar ce am eu de pierdut? Dacã. tintaurã! (si de ce sã te miri. uitînd de toate bunele maniere ale privilegiatului si aruncînd o umbrã pe toate legendele ce s-ar putea broda pe contul meu. ce grozav de bine e! înapoi în celulã. tintaurã". nau luat decît o jumãtate de pîine. mã întreabã cum mã simt. o schimbãm. pe o tavã. dar chiar în fata biroului „zugravului"2. Ah! fiarelor.t. nu este ratia: la ferestruicã. în timp ce aici chiar inculparea a fost notificatã de la primul interogatoriu! Ãstia se grãbesc. e! ce faceti! — sar din pat si. în timpul anchetei. fãrã cel mai mic dubiu — din gesturi si din cuvinte. Babeta nu se amestecã. timp de douãsprezece ore dupã baie. Bãietii sînt uimiti: eu trebuie sã le par un privilegiat. „Ierburi". stie totul. Ah! ce viatã! Bãietii n-au deloc poftã. singurã constiinta nu e în stare sã te facã s-o înghiti. am vãzut si eu cum îl tratau pe Vorobiov. în timp ce stau pe pat. bag capul pe ferestruicã si însfac douã pîini întregi. întinde mîna si ia cîtã vrei. vreun consemn ceva. colonelul de MAI — acum mi se creeazã si mie acele conditii? Dar iatã si ratia de mîncare. îmi ia din nou tensiunea: aceasta este destul de ridicatã pentru o asemenea orã matinalã. De fapt.

nici urmã de Balasov nu existã. Ora nouã. ce se va abate asupra noastrã acum? Bratele-i cad dis-de-dimineatã — ea e obositã de parcã ar fi seara tîrziu. si cu toatã înalta mea constiintã de detinut. se strînsese multã lenjerie de-a copiilor. totusi nu 59 pot sã mãnînc aceastã fierturã. numai pe mine nu. noi putem sã ascundem totul. în noaptea aceasta. mai ales acelea de la etajele superioare! Au prescurtat ministerul în „Comitetul de pe lîngâ. cum de n-au confiscat totul pînã la ultimul rînd scris? Ea se apucã de spãlat. îi telefoneazã acestui Balasov.. Totusi.. Nu. între timp s-a întunecat si gîndurile o pornesc aiurea: 1-au omorît. în douãzeci si patru de ore. dar schema de . nimeni niciodatã nu va ridica receptorul. (Oricum. la capãtul firului. Telefonul lor nu existã.) (Sotiei mele i se pare o vesnicie pînã la ora nouã. Nu. Pentru cã 1-au omorît. Nu... Ce sã mai creadã acum? Ce-au fãcut cu ell Nici un semn de ceva viu. nu este mãcar zahãr cubic alb. cã n-au nevoie sã se grãbeascã? Sau poate. începea sã se lumineze. ci deasupra curtii. vor trebui sã dea ei însisi un anunt! Numai cã de unde atîta rãbdare ca sã astepte pînã atunci?. a schimbat ascunzãtorile. dar mai mult pentru a mã amuza — iatã cã-mi vine în minte ideea de a raporta în bunã si cuvenitã formã cã am nevoie de un regim alimentar fãrã sare. casa. în receptor sunã a pustiu.. Sau considerã cã ne aflãm în mîinile lor. din partea lor nimeni niciodatã nu va rãspunde. Sã-1 pãstrezi toatã ziua pe o bucatã de hîrtie? îl ia vuitul. asta-i clar. din zece în zece minute. cum de nu s-au precipitat. Sunã si iar sunã. cînd va putea sã sune la procuraturã. nimeni nu ridicã receptorul. în bunã logicã sovieticã — da. mai bine îl pui în apa încãlzitã si gata.'". evenimentele lumii exterioare par a se fi oprit. iar dincolo de fe60 reastra celulei. teamã: ce va afla Ia telefon.patria nu s-a îmbogãtit.. Iatã cu ce or sã mã dea gata pur si simplu: cu excesul de sare urmat de salturi ale tensiunii. Intre timp are loc inspectia de dimineatã. cãci în curte era mohorealã. nu-i adevãrat! Ne-au adus casa! Dimineata. Evident. trimis de Fidel Castro. si ce cantitate! Aproape un castron plin. apoi pe celãlalt. la urma urmei.. Eh! ti-aduci aminte de luxoasele celule de la Lubianka. nu chiar ne-ndoapã: fãrã grãsime.) Sosi vremea interogatoriilor — 1-au chemat pe unul dintre bãieti. chiar se crãpa de ziuã—nu în curtea închisorii Lefortovo. Magazinul s-a deschis — cumpãrare de alimente în perspectiva asediului. un fel de zori bãtînd în galben. desigur. zãu asa!. nu.. în sfîrsit. ei nu vin sã perchezitioneze — de ce? Cãci. Cineva îi sugereazã sã sune la Andropov. Cum de n-a înteles ea acest lucru ieri?—A trebãluit. stiu dinainte cã nu-mi vor da ceva mai sãrat decît aceastã casa. în schimb sare cu nemiluita. Ãstia ne îndoapã. dar iatã dimineata — deznãdejde. a ars. Dar sã-i ceri asasinului sã-ti dea informatii? Pentru nimic în lume! Nu vor avea încotro. si oriunde va bate — ea se va izbi de un zid. ci de acela tos pãmîntiu. si — cu un aplomb din ce în ce mai mare. De sase sau sapte ori portia care se dãdea cîndva la Lubianka la masa de prînz. cazul nu este grav? Dacã 1-ar fi omorît. în plus? Incredibil. si de trei ori blestematul bec din tavan va arde funerar toatã ziua facînd imperceptibilã trecerea spre noapte.

îsi aminteste. dar si cu mai multã jenã: un trãdãtor. — Tu n-ai citit ceva în genul lui Ivan Denisovicil — N-nu. în ce constã inevitabilul. Eu 1am prevenit asupra modului în care se putea desfãsura cercetarea si i-am spus cum sã-si fixeze o linie precisã si cum sã se tinã de ea pînã-n pînzele albe. aveti capitaluri în strãinãtate? si nu puteti sã plecati acolo? — Ba da. Dar el începe sã-si dea seama cu cine are de-a face. nimeni n-o sã mã mai vadã viu. Anchetatorul are nevoie de un prim reper de la care sã-si înceapã munca lui de artist). Oo... el s-a linistit întru cîtva (cum se întîmplã dupã acest linistitor dialog initial: Negi? — Neg! —Atunci.. în conceptia lui sovieticã despre lume nu putea sã încapã o asemenea bizarerie: sã ai posibilitatea sã pleci pentru a încasa saptezeci de mii de ru-ble-aur — si sã nu pleci. Dar se vorbea despre el. Primul simptom — interesul pentru interlocutor: si eu cînd am fost internat? Pentru ce? îi povestesc putin. dupã douã nopti de închisoare. realmente neputînd sã înteleagã de ce nu plec eu de bunãvoie. si în exclamatiile sale. nu-i asa. se ia cu mîinile de cap.. Comitetul Securitãtii Statului de pe lîngã Consiliul de Ministri al 61 — Da. da. întelegînd. geme de durere —pentru mine: dar cum am putut eu sã renunt? mã întreabã el si se mirã în continuare: si cînd te gîn-desti cîte masini se pot cumpãra pe banii ãstia! cîte. mai întîi pentru ei. de cele saptezeci de mii de ruble. îi pomenesc numai de Premiul Nobel. îi povestesc.. nu acesta este singurul motiv pentru care era el asa de abãtut si asa de concentrat?) I-au pus în vedere bãiatului meu cã este arestat. Spuneti-mi. cum este în lagãre? — mã întreabã el.) . — Cum?? Cum?? — Uluit. asupra metodelor principale ale anchetatorilor.. apoi îmi zic: de ce sã nu las o urmã vie? Pe mine or sã mã înghitã. Dar. de asemenea. si de un anume Soljenitîn n-ai auzit vorbin-du-se? 1 Vechiului Minister al Securitãtii Statului (MGB) i-a urmat în 1954 KGB. dar pot sã-ti povestesc cîte ceva despre cele vechi. Pe cel umflat la fatã 1-au luat pentru a-i extrage un dinte (în definitiv. sã-si pregãteascã explicatii convenabile. nu s-a scris despre el în Pravda! — Apoi cu mai multã însufletire. în regretele sale nu era nici urmã de invidie.. Chiar dumneavoastrã sînteti Ivan Denisovici? — As! nu sînt eu. apoi pentru copiii lor? Motiv pentru care ei se si înfuriau pe mine.. ce. du-te si reflecteazã. asta este pentru mine. Orizontul intereselor sale se lãrgeste rapid (în acest iepure speriat începe deja sã mijeascã sufletul nemuritor al zekului). L-am mai povãtuit ca. dupã primul interogatoriu. au mãrit-o. cu picioarele pe pat. asta nu este pentru el! Pur si simplu. bine. acolo unde nu va putea sã nu cedeze. nici o grijã. nu la asta le este si lor capul întotdeauna: cum sã construiascã dacea pe banii statului. L-am edificat.personal. discutia devine incomodã. si din toate nemuritoarele si glorioasele celule ale Clãdirii Interioare si-au fãcut birouri. dar acesta se va duce în lagãr si va povesti si povestea se va lãti. semneazã. întreabã: atunci. — si atunci? — N-am plecat. multe s-au schimbat. Pe furtunaticul traficant de valutã 1-au supus primului interogatoriu si apoi 1-au readus în celulã. (Pentru a-i întelege si pe sefii nostri cei mai mari nu e nevoie sã mergi sã cauti mai sus.

. o cravatã. un rîu. cu astea nici vrabia n-o sugrumi. dacã 1-ai cãuta cu tot dinadinsul — si sînt plini nu de puf. Le ghicesc intentia: vor sã-mi subtilizeze cojocelul si draga mea jachetã din pãr de cãmilã: — Ce sã fac eu cu astea? Dati-mi lucrurile mele! Cît le mai tineti în etuvã? Locotenent-colonelul. mãrunte. apanaj al unora dintre predecesorii mei. acolo unde cîndva se aflau birourile anchetatorilor penali si unde acum sînt boxele de primire. un semineu. si haina si pantalonii — nu ai obtine acest efect. si în locul grosolanei si asprei mele cãmãsi de corp — lenjerie ruseascã traditionalã. se aflã pe masã nu stiu ce bulendre. Din nou locotenent-colonelul.. Ba da. de bunãvoie si nesilit de nimeni. este pentru mine. ci de niste scame albe. cu toate acestea. Regretul de a nu fi plecat în 1970. Ia te uitã. nu de fulgi. si iatã acum mi-a iesit de sub tipar Arhipelagul. Acum este absolut imposibil. un pic jenat: — Iatã. mãruntele. în 1970. nu cu .. unde sã am cai. opera mea literarã. Dar eu n-am permis ca toatã acea viatã.. De ce m-as plînge? Dar: este usor sã accepti o moarte inevitabilã. cît si la închisoare. Veti pleca. Deci. De data aceasta este rîndul meu sã merg la interogatoriu. alei. cît permitea încãperea. este greu însã s-o accepti pe cea pe care tu însuti ai ales-o. 62 în trei ani nu mi s-a întîmplat niciodatã sã regret acest lucru: ce i-am mai atacat. si ce nu le-am zis! Pînã atunci acest regim nu avusese parte de o asemenea stigmatizare. Ai. albã. Dumneavoastrã veti pleca imediat. . sedea pe pat. scurte... Un gest cu valoare de invitatie. sub lumina gãlbuie drãmuitã de fereastrã. Exact ceea ce-mi spusese generalul de brigadã Travkin atunci cînd am fost arestat si din Germania am plecat avînd ca destinatie o închisoare din Moscova. mai tîrziu. folositã atît la armatã. de neconceput în prezent. — .Vecinul. sã se împlineascã în totalitate. în încãltãrile altuia. M-au dus jos. umblam de colo pînã colo. mi se deschisese calea spre destinul unor scriitori din bunele timpuri de odinioarã. spre posibilitatea. o cãmasã albã. habar n-am din ce este fãcut. priviti. în boxa vecinã cu cea în care m-au scotocit ieri. bibliotecã si unde sã scriu si sã tot scriu zece ani. de a mã instala undeva pe o mosie izolatã. e frumos costumul! în celulã lucrul ãsta nu se vedea. venisem aici sã mã sinucid..Dar costumul... si aceastã voce în care se simtea o vie compasiune m-a fãcut sã-mi dau seama de faptul cã într-adevãr.. stiu ce: o cãciulã din blanã de lutru sau dracu stie din ce: un palton. secularã. îmbrãcati-le pe toate. Usa. la lumina zilei: cum mã întinsesem eu pe pãtura închisorii. rigide ca lemnul. este vorba de însemnele unui om liber. si mã cuprinde un regret. pãstrati-1 pe dumneavoastrã. Locotenent-colonelul. ai. dar aici. agale... prin cei de la Stockholm.. din cea mai bunã pozitie — de aicil Am satisfactia datoriei împlinite. si mai deconcertat: — Mai tîrziu. nici ca lucrarea mea de cãpetenie. douãzeci de ani. si. dar. si eu însumi am pribegit încã trei ani si am venit sã crap în închisoare. sireturi pentru ghete! — subtiri. sã se realizeze. cu picioarele strînse sub el. ai!. iar eu.

pînã la urmã aici nu este vorba de un circ. (N. dar nu asa. în sfîrsit vom sta putin de vorbã! Eu. luati-o.. o navã cu toate pînzele jos. firele astea de lînã se prind asa de tare de lucruri încît a încerca sã le scoti cu unghiile unul cîte unul e trudã zadarnicã si apoi. uneori. dar mi-e jale de truda locotenent-colonelului. si apoi perie-1... mã întrebam eu. pentru prima si ultima oarã. niste mujici pentru multi dintre ei. dar numai într-un sens.) . chiar dear pieri. A reapãrut locotenent-colonelul. — se fereste sã pronunte sintagma jenantã. cã sînt interesati sã discute. în sfîrsit. Sînt îmbrãcat.. stînd pe vine cînd unul. Ceilalti au sters-o. Haina au curãtat-o.. încep sã mi le amintesc în detaliu. dupã gesturi. Nu trebuie sã întocmesc vreun plan. numai într-un sens! Eu nu mã obosesc sã-i ajut cu ceva — eu o tin una si bunã: dati-mi cojocelul. Cravata? — nu mi-o pun.. ceru o perie de haine.. vezi bine. poate discutia capitalã a vietii mele. ' • 64 — Va trebui sã mai asteptati un pic.sutele ci cu miile. niste indivizi care trãiesc numai pentru ei si pe care tara. Scuzîndu-se din nou: 1 în poezia Domoi (Sãmergem acasã) scrisã în 1925. jacheta din pãr de cãmilã si pantalonii mei. argumentele vor veni de la sine. Asteaptã masinile pentru Piata Veche? Constat cã ei nu se întorc. dar pantalonii sînt deja pe mine. Mereu aceleasi pasaje.. Moment de nehotãrîre: sã mã scoatã sau sã nu mã scoatã. el existã de mult în sufletul si în mintea mea. în fatã si-n spate. ci de o navã în reparatie. oribilã „în celulã". asa cã merg de colo pînã colo. eventualilor interlocutori sus-pusi le voi vorbi ca un om absolut liber. si m-as aseza pe pãrurã. dar. si timpul e mãsurat. sã nu-i fi interesat cazul meu? si atunci cînd am scris „Scrisoarea cãtre conducãtori" — aceasta era pentru a tine loc de o convorbire de genul acesta si nu fãrã a spera cã va urma una efectivã: eu nu voiam sã abandonez cu totul aceastã sperantã. asteptam un asemenea moment. Maiakovski începe sã viseze despre un raport prezentat de Stalin în numele Biroului Politic si care ar celebra cuceririle poeziei în acelasi capitol cu realizãrile industriei grele. Traficantii mei se dau repede la o parte: cãmasa albã este într-un contrast izbitor cu întreaga ambiantã a celulei.t. Nu. si unde trebuie sã merg? N-am nici o îndoialã: undeva sus sau chiar la guvern. cînd altul. nu se întorc. nu e o treabã usoarã. nu-i intereseazã? Nu avem dreptul sã ne pierdem orice sperantã de a convinge — altminteri n-am mai fi oameni. nici mai mult nici mai putin la biroul lor politic la care visa Maiakovski?1 Acum deci. chemã un locotenent. Sînt ei realmente lipsiti de ultima urmã de omenie? O discutie serioasã. . asa cum subordonatii lor n-o fac niciodatã. dupã itinerar. îi ordonã locotenentului sã curete haina. au fost niste rusi simpli. si iatã-i. Nu se întorc.. si bine cã e un robinet la îndemînã. ca firele de pãr de cîine! Locotenent-colonelul începu sã se agite. atunci copiii nu pot totusi sã fie pur si simplu niste renegati? Sã cred cã ei nu sînt decît niste hrãpãreti. dacã pãrintii lor. îmi dau seama: ne întoarcem în celulã. locotenentul si loco-tenent-colonelul îmi perie mie pantalonii. asteptam un semn cã vor sã se edifice asupra unor lucruri.. stropeste-1 întîi 63 cu niste apã..

Apoi telefonul sunã într-o veselie — dar e ca si cînd ar suna în apartamentul altcuiva: de la aceste apeluri telefonice. Dar nu-i asa: din nou angajare imediatã pe un coridor lateral. eh da! Ma-liarov în sus. Dar ce se întîmplã acum? Ei încã mai sovãie? încã nu stiu ce hotãrîre sã ia? Sã mã tinã la arest? Sau se gîndesc cã poate nici nu mã mai aflu printre cei vii? Dar. nu-i asa? Vitelul se lua în coarne cu stejarul — . în contrast cu ziua posomoritã de-afarã. mie totul îmi este deja perfect clar. Au venit sã mã ia. în gînd.) 65 Au venit dupã mine. cînd prin întindere. trecem de cabinetul medicului. ea n-are ce sã astepte. pe celelalte le ascult numai cu o ureche. Dar constat cu bucurie cã nu mã deformez deloc: ieri nu m-am tasat. De ce m-or fi gãtit asa? si. Ce-i de fãcut cu Testamentul-program? si cu „Nu trãiti în minciunã"? în cîteva locuri. Am sentimentul cã în douã sau trei ore voi reusi sã-i urnesc dintr-un anumit punct. capul îti vîjîie din cauza lor. problemele nu-ti dau pace. infanteria voastrã motorizatã si securitatea voastrã cu artificierii si santajistii ei — de ce bat toti în retragere — cãci bat în retragere. la fel de surescitat de importanta textului sãu. [Tu n-o sã speli multã vreme rufe. este circul mut al noptii. Cãci Hrusci1 — el deja întelegea ceva. pe berbecii turmei staliniste — era cu neputintã sã-i impresionezi. si ofiterii superiori iau Ioc în spate.. acestea sînt deja gata de lansare dacã autorul lor va fi sã moarã sau sã fie arestat sau deportat. mereu scaunul din mijlocul încãperii. Maliarov în jos.) în acest moment sunã din Zurich avocatul Heeb: „Cu ce-i pot fi util doamnei Soljenitîn?" Deocamdatã. vedeti dumneavoastrã. doar pentru a le controla. numai cã. desi emotionantã: cu ce poate el sã fie util?! Deodatã. (si actiunea va demara peste cîteva ore. dialoghez cu biroul politic. înseamnã cã s-au decis. lîngã el un alt colonel. Voi stiti totul. o idee o fulgerã: da... dar atunci la ce bun rachetele voastre. poreclã datã lui Nikita Hrusciov. dar sotia mea n-are ce sã afle de la ei si nici ei de la ea. desigur! Cu voce solemnã în aparat: „Rog pe maestrul Heeb sã procedeze imediat la publicarea tuturor operelor lui Soljenitîn pãstrate în depozit pînã la data de azi!" — N-are decît sã asculte Securitatea!. întrebarea este chiar rizibilã. azi nu mã întind. latã-i cum în interval de optsprezece ore fac sã varieze prelucrarea la care sînt supus: cînd prin comprimare. încãperea. de data aceasta se merge departe. nu? — mi se pare cã este cu neputintã. De-acum. subliniind fiecare cuvînt în parte: — Decretul Prezidiului Sovietului. ei însisi stiu totul. Pe fanaticii biroului politic leninist. si cu tonul la fel de grav ca si ieri. si la biroul de ieri —acelasi Maliarov de ieri. Sînt oameni care sunã din diverse capitale. este inundatã de luminã. cã-i voi face sã trãiascã un reviriment. si din aceste trei cuvinte.. înseamnã cã n-au avut poftã sã stea de vorbã cu mine. (N. ce-o vrea Dumnezeu! Eu grãbesc pasul. dacã au venit. t.] 1 „Cãrãbusul". Dar pe acestia — caraghios. apoi intrãm în acelasi birou în care ieri m-au declarat trãdãtor de patrie. Nu mai rãmîne decît atacul! Lansarea! si sã se punã data de ieri. în prezent. pentru mine.Merg — si. iatã-1 pe colonelul Komarov. pregãtiti sã sarã în ajutorul lui Maliarov în caz cã eu m-as arunca asupra lui.

Maliarov reflecteazã: — La OVIR1? Scrieti. (în ce priveste regimul de detentie. nu stiu încotro aleargã*. date de nastere. A fãcut un semn cu capul. da. dar Ia data aceea n-au îndrãznit so facã. o singurã datã am zburat pînã la Kiev si a fost vai de urechile mele. Enumerarea membrilor familiei. Decretul este al lui Podgornîi. eu nu pot. pe acesta l-ar fi înãsprit treptat — Adnotare din 1978. (Gresealã: ei se tem cã am sã sparg placa de geam. Eu scriu. Iatã deci. în particular ale acelora care pãrãsesc . Eu. trebuie sã evaluez rapid situatia. — Trebuie sã plecãm împreunã. va reflecta. nici cornitele. O adaug pe bãtrîna mãtusã Ira din Gheorghievsk. Deportarea. Stejarul n-a cãzut — dar nu-i asa cã parcã s-a lãsat într-o parte? Nu-i asa cã un pic a cedat? în timp ce vitelului nici fruntea nu-i suferã. în costum negru de ceremonie. nu am deloc experienta cãlãtoriilor cu avionul. îmi spune sã mã apropii de birou. eu trebuie. iatã-1: îsi reia alergarea. îmi dã hîrtie. pe o laturã. stã ca un actor plantat în mijlocul camerei: — Familia vã va urma. — La nici un OVIR. aici se regleazã toate deplasãrile sovieticilor care merg în strãinãtate. în caz cã ar fi facut-o si cã Occidentul ar fi protestat. scriu. De ce o declaratie? Nici acum nu-i înteleg rostul. da. — Dar unde este garantia? — Dar cine o sã vã despartã? * Poate cã. Reflecteazã. —Atunci.. — dacã într-o secundã nu te orientezi. vechi reflex de puscãrias care cautã sã se agate de ceva. din punctul lor de vedere. în sfirsit. ar fi reusit.. ca si cînd o declaratie ar avea vreo importantã în cazul în care ei hotãrãsc altfel. ce-i drept. De o imobilitate solemnã (este vorba de o operatiune aproape militarã. — Eu nu pot decît cu familia. ei 1-ar fi linistit spunîndu-i cã eu nu sînt la închisoare si cã destinderea si comertul nu trebuie sã sufere din cauza mea. eu zic cã nici nu au altã cale decît aceea de a mã expedia val-vîrtej. Dar secundele curg.. Dar aceasta este pur si simplu pentru a cîstiga timp. cãmasã mai albã decît a mea. dar eu îmi scriu pasnic declaratia. 1 Departamentul de vize si pasapoarte. Lui. Trebuie sã mã întorc la familia mea. cu capul dat pe spate.întreprindere aparent zadarnicã. asa este întotdeauna — trebuie sã redactez o declaratie. — De ce? — Nu-mi permite sãnãtatea. " O idee ar fi fost sã mã deporteze în Siberia. Dar. aceasta este singura posibilitate de a o lua. în general. care poate sã-i aducã si o decoratie). i — Asta nu se poate.) Ce sã mai inventez? — Cu avionul. dacã mã gîndesc bine. e bine sã nu faci vîlvã în jurul tãu. necesarmente ratezi ceva: cu ei..) 66 Maliarov. s-a ridicat în picioare. Ce manierã neasteptatã de a expulza un om.

cã nu sînt vinovat de nimic. internãri. Doamne. pe moment nu înteleg. ce atmosferã închisã. debarcat pe aeroportul din Berlin. dureazã mult. înapoi în celulã. funerarã. m-am împãcat cu gîndul cã-mi mai rãmîn douã luni de trãit. si. dar o portie în-cincitã în comparatie cu cea de la Lubianka. lumina este stinsã. . instalatia electricã este în pauzã. si apoi. deodatã. sã vezi si sã nu crezi: în celulã existã ziar în fiecare zi. tot mai usor dusumeaua. Bãiatul îmi stie numele. mîine si el o sã citeascã Decretul. Ciorbã de varzã si casa de ovãz. Dejunul. în sfîrsit. bine cã mãcar am apucat sã mîntui ciorba de varzã. (N. dar confidentul meu mã devoreazã din priviri. clamam saluturi. în prezent. va mai fi nevoie de ceva halealã. simplã. cã mã înalt în zbor. Deci. N-am reusit sã retin în detaliu toate coridoarele de la Lefortovo. si feliilor de pîine le-am dat drumul pe scîndurã: cine o sã le dovedeascã acum? îmi vîr o bucatã în buzunarul hainei.) 67 Eu nu am avut timp sã analizez si sã-mi dau seama cã ei nu pot risca sã mã trimitã cu trenul: dacã pe drum se produc ca din senin demonstratii. nici masã de operatie. nici butuc pentru tãierea capului. . cã ies din acest sicriu. sînt mai tare asa. sorb aceastã ciorbã de varzã. pot sã-mi trãiesc viata mai departe! Al doilea bãiat iar lipseste. îsi recunoaste în portia de ciorbã soldãteascã bunul ce i se restituie: amarnica lui patrie. 68 Nu m-au lãsat sã-mi termin dejunul. frugalã. si cu cît mai consistentã! La mine. Eu tin dinadins mîinile la spate. în Captivii. Intru. Bãiatul îsi ia portia si se duce s-o mãnînce pe parul lui. nu o oarecare zeamã lungã. Astãzi. trebuie sã ies. ce întuneric. îmi iau adio de la Rusia. da asa Iau pedepsit! Ferestruica se deschide cu zgomot. diverse evenimente? si apoi. si acestea în conditiile în care sînt obligat sã suport anchete. în boxa de primire îmi sînt restituite ceasul.t. îl îmbrãtisez pe bãiat. Dar mi-e jenã sã-i spun. bãiatul nostru rãpit din Europa. dar acum nu stiu de ce mi-e jenã. de aici pînã la aceste Europe. se dovedeste cã nu sufãr de nici o boalã. spre dimineatã. Mirarea va fi mai mare decît cea de astãzi: ah! da.definitiv URSS. Dar mã pomenesc cã tin în mînã niste castroane care nau nimic comun cu cele obisnuite. si am impresia cã tãlpile mele ating mai usor. de la amiazã pînã la ora unu. Apoi. dar mi-amintesc bine de acel loc unde de fiecare datã mã fãceau atent sã nu mã lovesc cu capul de partea de sus. Cînd din celulele de la Butîrki mã conduceau din nou la întîlnirea cu ceea ce se cheamã libertatea. Apoi si casa de ovãz. mîncare fãrã sare! si cu deliciu culeg tot ce este în castron. cu aceastã ultimã portie de mîncare ruseascã. Ne apropiem sã-1 luãm. zgomot de iale. Asa si eu acum: cu aceastã casa. la comanda mea. asteaptã sã-i povestesc. Duc la gurã prima lingurã de ciorbã de varzã — ce-i asta? Ciorba nu este sãratã deloc. eu jubilam. Sîntem în toiul zilei. Locotenent-colonelul avu o tresãrire: ce-i cu buzunarul ãla umflat? îi arãt pîinea. adicã este asa cum îmi place mie si asa cum nu se putea pregãti la închisoare. eu mã asez pe unicul loc de la mãsutã. cruciulita. semnez de primire. nedreasã cu nimic. ciorbã de închisoare dar ciorbã ruseascã. îi urez toate cele bune — iatã-mã plecat.

bun. Sîntem de-un îeat. elevi cu matele chiorãind de foame. cîndva. drãgutul de limbaj leninisto-trotkist care a marcat durabil trei generatii. Eh. si douã echipe . în aceastã zi lesioasã. mã priveste insistent: — Dumneata la ce scoalã de artilerie ai învãtat? — La a treia de la Leningrad. unii au si copiii cu ei. Luptam amîndoi de aceeasi parte a baricadei. Ai zice chiar cã îmi zîmbeste amabil. avionul asteaptã. ce atras se simte el de mine! Ca de tot ce este tainic. zloatã pe strãzi. trecem pe lîngã. în timpul acesta. Nemai-fãcînd impresie cu galoanele si zorzoanele sale. Am trecut de trei gãri.. Am încercat sã-mi pipãi din nou girul. El se întoarce spre mine si. — Da. în cealaltã sînt patru. si de ce o fi încãruntit asa? Iar la mine nici un fir alb. Pe acest bulevard noroios la culme. nu în cel al puscãriei: — Nu se poate schimba nimic. ce-i cu ea? Ia te uitã. gest care i-a fãcut sã-si concentreze imediat vãzul si auzul asupra mea. ce uituc sînt! Pãi. si de data aceasta. cu geamantãnasul lui. cel care m-a luat de-acasã. pas cu pas. îi spun medicului. medicul. îmi vine si mie sã rid. în aceeasi epocã. as fi înteles mai multe: începînd din chiar 69 momentul cînd am iesit din casã. Virãm si încã o datã virãm pe bulevardul Leningrad. la înghesuialã. Ne îndreptãm spre Gara Bielorusã? De unde am fost adus în stare de arest. cel de azi de la revãrsatul zorilor. însusi drumul acesta mi-este odios. asadar. Cauza întîrzierii nimeni n-o stie. plecãm. ãsta este medicul meu! — Cel de ieri.. pentru ele. visînd la tunuletele încrucisate de pe petlite. opt. Plecîndu-si capul într-o parte. acelasi guler. Numai cã acum el are pe epoleti însemnele Ministerului de Interne. Iatã. care poate fi destinatia noastrã dacã nu aeroportul seremetievo? începînd din vara trecutã. venind din Europa. Douã masini. m-a însotit ca o umbrã. (Dacã as fi stiut eu de cît timp astepta! De trei ore! Pasagerii sînt la capãtul puterilor.. si figura aceea prea cunoscutã. dar acum dumneavoastrã sînteti de cealaltã parte a ei. Baricadele ca baricadele. Am trecut de gara Kursk. din nou pe bancheta din spate între doi insi. dacã as fi privit mai atent. Nu. noroioasã. alergam.. al misiunii. ca de traiectoria unui meteorit. nu-i nimic. inexplicabil. de cînd cu groaznica noastrã sedere la Firsanovka. E moinã si astãzi. Portile blestemate s-au deschis. Din nou — cordonul în curte. ei erau cu ochii pe mine. Din nou trebuie sã asteptãm. dar de partea dumneavoastrã — sofale si fotolii foarte moi. si seful de ieri. — Eu nu pot cãlãtori cu avionul. — Iar eu la a doua.sovãie. într-un limbaj pe deplin al omeniei. Iar de partea noastrã — „mîinile la spate!" Iesim. aceeasi cãciulã. întreaga lume e pe baricade dincolo de care nu le e dat sã vadã tufisurile si zmeurisurile peisajului natural. ba chiar avînd o minã cumva visãtoare. nesupus legilor vietii. masinile se stropesc unele pe altele. smecherosul comandant al închisorii Lefortovo vine sã-mi tinã companie.

inscriptia îndemnînd la prinderea centurilor de sigurantã se aprinde. exact nu stiu nici eu. „N-am sã cred decît atunci cînd am sã aud vocea lui A. am plecat Ia bordul unor vehicule ce se îndreptau spre front. si luati bomboane «pentru decolare».. Ce cautã în chestia asta prietenii lui Boli? E spectacol. una dupã alta. Deodatã. care dupã o jumãtate de orã. am toate medicamentele. nu mai disting nimic: si unele. si el foarte grijuliu: „Dumneavoastrã n-ati mai mers cu avionul? Iatã. Ea. aici. un vecin. Vecinul meu. care dupã douã ore. si. si în spatele lor. sã-i învete meserie). si pe rîndul de mijloc. dar tot acest ansamblu nu este mai putin ultimul fragment de Rusie pe care-1 vãd. pe aceea n-o iau. însotit de trei securisti. el dã dovadã de si mai multã naivitate: „Vedeti dumneavoastrã. Decolãm. Plec din Rusia pentru a doua oarã: prima oarã. Dar iatã-1 si pe medic: se apleacã spre mine grijuliu si-mi explicã ce medicament este recomandabil sã iau imediat. au verificat starea aparatului. Arestare de-a-ndoaselea. doi. si altele îmi repugnã. De altfel. între mine si hublou. Simpli cetãteni sovietici de-ai nostri? si avionul ruleazã pe pista mohorîtã.. echipa este iarãsi pe de-a întregul nouã (ei au trebuit sã-i pregãteascã pe toti acesti oameni de pazã. Din nou cordon în semicerc — de data aceasta în jurul pasarelei de îmbarcare: si ce s-ar întîmplã dacã as sãri în lãturi si as lua-o la fugã? Pasarela duce la salonul din fatã. — Cîte ore?" Descumpãnindu-se. ei sînt opt. în afarã de medic.I. cu trupele angajate în ofensivã: Supune-te pãmînt strãin! Deschide-ne portile tale! Dar din strãinãtate n-am revenit decît o singurã datã: din Germania si pînã la Moscova. asa se prinde centura. Securistii rãmîn cu gura cãscatã. si din nou plec din Moscova. Pe lîngã alte avioane sau pe lîngã nu stiu ce clãdiri. Asa cã mã vãd înconjurat ca de o centurã. Mi se indicã un loc precis. sub ochii mei. Atunci de ce au venit sã-1 ia în formatie de opt la unu? . este cu atît mai nevinovatã cu cît habar nu are cine sînt acesti clienti. spre culoar." si asteptarea ia sfîrsit: usile de acces se închid cu zgomot. apartamentul rãsunã de plînsete: „Este în avion! L-au expulzat! în Germania Occidentalã!" Cineva anuntã la telefon cã prietenii lui Boli au lansat zvonul cum cã acesta îsi asteaptã musafirul la Frankfurt. acoperitã de o zãpadã murdarã.) — Dar eu voi fi cu dumneavoastrã. în salon. ca toate aeroporturile.tehnice. una dintre 70 tablete. în spatele nostru doi insi." Din mîinile stewardesei în albastru. plus al optulea — medicul care mã însoteste.. (Vor sã mã adoarmã pe drum sau sã mã drogheze?) „Dar ce. (Aceste solicitãri telefonice nu aduc mare lucru. asa de mult o sã dureze zborul? — îl întreb eu cu naivitate. tot în compania lor. si din Europa dispecerii întreabã ce se întîmplã.. iatã. avionul trepideazã: îmi fac semnul crucii si trimit un salut pãmîntului care se îndepãrteazã. ajutã foarte mult. sapte civili.. E verosimil? Poti sã crezi în asa ceva? Ei însisi au rãspîndit acest zvon ca sã abatã atentia de la închisorile lor subterane. în fatã unul.. dupã cît mã taie pe mine capul. numai cã de data aceasta. extrage fiecare tabletã din ambalajul de fabricã. ai nostri mint: ceatã. deocamdatã. si doi de cealaltã parte a culoarului. este un somnifer. demonstrîndu-mi în felul acesta cã nu este otravã.

continuã sã fie în asa fel fãcute încît în tavan becurile de noapte s-au si aprins — si ard pînã în miezul zilei urmãtoare. strãin. Mã gîndesc si n-am nici rãgazul. nu vãd nici un sef.. port o bucatã de pîine de la Lefortovo.Ca. Ministerul Afacerilor Interne al landului Renania de Nord-Westfalia a confirmat: „Este asteptat în Germania Occidentalã. L-au expulzat: atunci la noi va fi confiscare? —Ah! Ar fi trebuit sã distribui ce era de distribuit. arestîndu-1. La stînga. în buzunar.. Nu te iluziona acum: într-o lume nouã. Zburãm. pe colo. pentru oamenii care gîndesc altfel. sã-si atragã oprobriul lumii 71 întregi — pentru a-1 expulza? Dar iarãsi si iarãsi sunã agentiile strãine. I se face semn.) Apoi — totul le este mai familiar cititorilor decît îmi este mie: zborul prin diferite straturi de nori. îl întreabã pe celãlalt: se poate? (Cine-i seful — nu stiu. o violentã. bomboanele. este o nenorocire. cum zburãm în raport cu soarele — si rezultã o linie între Minsk si Kiev. existã Zurich. pentru nenorocirea asta?. La tipurile de avioane nu mã pricep." Ba mai mult: „Deja a sosit si se aflã în drum spre resedinta lui BoU!" Deci este adevãrat?. deci. sau ce? Cît despre securisti. Dar. este felicitatã — pentru ce. n-a fost un vis. el îsi pune aparatul acolo de unde 1-a scos. am pierdut timpul! Ea arde.. dacã-mi redai viata — cum sã dãrîm aceste celule? Cam prin multe am trecut în nici douãzeci si patru de ore. pe deasupra norilor. Dar de ce se bucurã toti? Cãci. Viena? Nu-mi pot imagina altceva. existã Viena.. nu cunosc nici iti-nerariile. Doamne. dar ca timp nici . prospectele.. mutrã zîmbitoare. veselã misiune. ca si cînd si pe mine m-ar cotropi o plictisealã infinitã. Scaun moale. sã aducã de la vrãjitoarea cea rea un fragment de obiect material: ca sã nu uite cã situatia prin care a trecut a existat aievea. Orarele Aeroflotului? Cu mare lene. complicatii noi. soarele. Unul dintre ei a scos un .. latã-mã suspendat între cer si pãmînt. Deci putin probabil sã mai facem vreo escalã în URSS si deci.. 72 aparat de radio.. Frankfurter Allgemeine. si pe ce rutã mergem. soarele aruncã o luminã orbitoare asupra întinderilor albe ca zãpada ale norilor. Destinatii de zbor existã o multime.. în definitiv.. L-au expulzat—cuvîntul este strident.. dau din cap: „Mã deranjeazã" (în gînd).) Mã încrunt ostentativ. este o faptã comparabilã cu cea a eroului din basme care reuseste sã smulgã. arde de nerãbdare sã-i dea drumul... ca deasupra unei cîmpii înzãpezite. nici pofta de a-mi studia escorta. îmi fac calcule: ce orã e (aproximativ douã. suspendati între cer si pãmînt. una dupã alfa.. nici aeroporturile. Dar celulele. plictiseala îi face sã nu stea locului. nu mai putin decît lagãrul. Traversarea unui spatiu aerian are valoare de simbol: am lãsat în urma mea cincizeci si cinci de ani. ... înainte. Diplomati.. Primele telefoane. cu 15° mai mult decît amiaza realã). eu tot n-as uita. cine stie cîte si unde mã asteaptã surprizele viitorului? A fi suspendat este ca o întrebare: am trãit eu cum trebuie? Am trãit cum trebuie. Credeti-mã. chiar si fãrã aceastã bucãticã de pîine. iau un orar si cu aceeasi lene mi-arunc ochii peste el. nu se opreste din ars. si orarele. Cei doi din spate — sã fie de altã facturã? — citesc ziare nemtesti... citesc reclamele împrãstiate pe ici.

una nu pare a se potrivi.. Situatie chiar de neconceput. Oricît m-as concentra asupra a ceea ce vreau. la hublou. este o victorie.) si ai mei. mã întreabã: Ce s-a întîmplat? Cum ce s-a întîmplat? Mã dut. pentru asta se gãsesc bani în vistieria statului nostru.. cu ce pradã s-or mai fi ales cei cu perchezitia? (Dar nu mã mai frãmînt ca în timpul noptii. a aterizat deja. Permiteti! Desigur. . Dar. cu o voce asprã: „Ivan Ivanîci. ce-or fi fãcînd la ora asta? [Toate posturile de radio au repetat deja de zece ori: el este la bordul avionului — a aterizat — o masinã îl duce acasã la Boli. Totusi. ce 73 senzatii am.. nu era încã asta.. Vreau sã merg mai departe. care." Atunci. dar în acest moment trei bãrbati mã prind din urmã — printre ei si „Ivan Ivanîci". care mai de care: este încã în zbor.. Deschid usa — mai încolo tot salon? — si complet gol! Ce vreti. economisim pîinica. Dar sosind la toaleta din fatã. poftiti. A fi suspendat între cer si pãmînt si a întelege un singur lucru: asemenea ore nu sînt multe într-o viatã de om. Politete învãtatã la scoala detentiei: doriti sã priviti? Poftiti. Cu asa grabã încît am luat-o cu douã secunde înaintea panicii care avea sã-i cuprindã si care avea sã fie cu atît mai mare dupã aceea. „Iertati-mã. Mã întorc. de altfel neîncercînd sã mi-o ia înainte. Curg informatiile. Sã bem deci. pe scaunul de lîngã al meu. La unu si jumãtate-douã nu pleacã nici un avion spre o destinatie europeanã convenabilã. Ne balansãm ca o cobilitã. Unde-i asta? Cu sigurantã în coada avionului. unul mai buldog. nu.. Oricum ai lua-o. Asa. totul devine clar o datã pentru totdeauna: îl vor duce de aici. se vor descotorosi de el — si-si vor declina orice rãspundere pentru persoana lui. ei îmi fac loc sã ies. uitati. nenorocirea!? Ba da. acolo. asa. Pãi. de acord. Bine. Nimic de zis. nu-mi iese pasienta. o sã vã popularizez eu!] Stewardesa împarte cafea cu biscuiti. ministrul cum a putut sã declare cã „el (Soljenitîn) a sosit de mult"? si toti corespondentii la rîndul lor? Deci nimeni nu 1-a vãzut în carne si oase?? Atunci. Rusia revolutionarã în ipostazã de nabab. o sã vã rãmîn ca un os în gît. ne prinde bine. Medicul mã întreabã din nou cum mã simt. constat cã nu pot sã închid usa dupã mine: tot în directia aceea se înghesuie si doi secu-risti. cel dinainte n-a fost la înãltimea încrederii acordate. a luat loc un altul. mi-a arãtat atîta amabilitate chiar din momentul în care am fost scos din Lefortovo. socialismul îsi poate permite acest lux. ia sã dau eu o fugã pînã la toaletã. înseamnã cã acum sînt un om liber.. cursa se amînã! si atunci." Ah! actiunile mele au scãzut!. iato. Pe asta încã o pot lua ca pe un exces de amabilitate. încã n-a decolat de la Moscova. în borul avionului! Ah! în botul avionului. asta-i tot. care e prenumele si patronimul dumneavoastrã?" Interlocutorul meu pe loc se îmbãtoseazã si. la toaletã. Fãrã sã spun cuiva vreun cuvînt mã ridic cu de la mine putere si iatã-mã plecat în grabã spre locul cu pricina. la bãrbati. îl vor duce în Egipt sau în Cuba. ia stati asa! Cetãtenia dragã inimii mele mi s-a luat. se face. Asta înseamnã cã mi s-a dat un avion special? Da. nu acolo. chipurile îngrijorat. ce spectacol mai e si ãsta?! Nu zboarã în nici o directie?!? Atunci. ticãlosilor. bine. dacã nu vreau sã mai iau o tabletã. Acasã.. bun. Vitelul nu s-a dovedit mai slab decît Stejarul. si cînd nimeni nu se mai îndoia de asta: „Avionul va sosi într-o orã si jumãtate. probabil cã a si dormit la închisoare.

sonor si transparent" — va cuteza sã creadã fie si cît negru sub unghie. cîteva zile mai tîrziu. mã vor debarca. si dacã vreunul dintre ei a ratat ocaziile de pînã în prezent. unde? — nu sînt obligati sã aducã acest lucru la cunostinta corespondentilor de presã. nu m-am interesat niciodatã . Dar în curînd sînt deja trei ore de cînd zburãm.. Somnolez pe jumãtate si observ: ce mutre au ãstia? Ce-si spun între ei? Au aerul de a se pregãti pentru actiune? Ce lucruri au cu ei? Vãd cã aproape toti au mîinile goale. Oare un detinut autentic — „subtirel. Decretul a fost publicat. Adicã libere. încît nici nu mai era nevoie sã fie verificat. sub aceastã formã. Cîteva zile mã vor tine la ambasadã. Printre ei sînt trei sau patru despre care poti fi aproape sigur cã au asasinat. si. Cam multisor. cercetat. fie si pentru un minut — într-un procuror sovietic sau într-un presedinte sovietic? Eu! Putine cazuri stiu eu cînd. în oricare capitalã europeanã. voi reusi sã scot un strigãt sã se audã. el este gata sã se facã remarcat chiar astãzi. nu-i asa? Tot acest plan. ba chiar schimb cîteva cuvinte cu unul sau altul dintre ei — mã las totalmente pe mîna lor. din pãcate. fie si numai unul. Cît o fi pînã la Viena asta? Habar n-am. nemteasca mea învãtatã în copilãrie si de atîta amar de vreme abandonatã! Compun fraze în minte. Nu stiu. sã nu fie nici un politist prin apropiere. ziua pe stradã. zîmbesc. îsi împingeau victima în masinã si o 74 duceau în beciurile ambasadei? si apoi o expediau unde voiau ei? în fiecare ambasadã sovieticã sînt destule asemenea încãperi. m-au expulzat — cînd. dar se poate ca. cîte cazuri de acestea nu s-au vãzut!). Hai.. cum de pot sã mã las încîntat în felul acesta? în cine am crezut? — în Maliarov.. un veteran al puscãriei — si a doua zi. Dar ce plantã agãtãtoare mai sînt si eu. Ce-i de fãcut acum? Iatã ce conduitã îmi impun: cît mai multã nepãsare. nu-i obligatoriu sã mi se repartizeze mie o celulã la Lefortovo. nu stiu deloc rînduielile de pe aeroporturi. în aceastã timoratã Austrie neutrã. dupã rãzboi. solide. o masinã a ambasadei se va lipi pur si simplu de scara avionului gol. asemenea semicavouri din piatrã. cu aceeasi atentie.. compun: . era în asa mãsurã în stilul KGB. si dacã e. la Viena. ce mutrã de asasin! Apoi pe ceilalti. vor face din mine un balot si.îl cercetez cu atentie pe noul meu vecin: totusi. atunci. în Podgomîi? Eu. acesti opt indivizi mã vor împinge înãuntru fãrã efort (dar ce spun eu! Aici. hai. cineva mã va gãsi asasinat pe marginea unei sosele austriece — si pentru ce ar trebui sã fie fãcut rãspunzãtor pentru aceasta guvernul sovietic? în toti acesti ani. în interiorul avionului. si în aceasta a constat securitatea mea — dar acum ei nu mai au aceastã rãspundere. fãrã îndoialã. Cum de nu putusem sã-mi dau seama de el din capul locului?.Jferr Polizei! Achtung! Ich bin Schrifts-teller Solschenizyn! Ich bitte um Ihre Hilfe und Verteidigung!" (Domnule politist! Atentie! Eu sînt scriitorul Soljenitîn! Vã cer ajutor si protectie!) Voi reusi sã strig asta? Chiar dacã numai pe jumãtate si chiar dacã mi-astupã gura — el o sã înteleagã!] si acum mã multumesc sã-i observ. numai si numai greseli. [Mãcar sã nu mã facã balot legat cu sfoarã — mãcar sã-mi pot scoate picioarele. înseamnã cã m-am dezobisnuit. mã decontractez. Acum. La aterizarea avionului. cei care au rãspuns de mine au fost ei. haidãii nostri. vino de mã salveazã. mã odihnesc. pe care tocmai îl intuisem.

Din 1918 încoace. totusi. nu-i asa? Ei mã încercuiesc imediat si. de ce?? Sînt zek. si de data aceasta. Cu zece minute înainte de aterizare. nepãsãtor. este. Ceva pun ei la cale.) „Oare asta mai are vreo importantã?" — zîm-besc eu. Eu totusi nu mai am rãbdare. iatã.. piept în piept — si iatã-1 aproape lipit de mine. trebuie sã-1 îmbrac. si unul dintre ei chiar pare a-i reprosa celuilalt cã nu i-a spus nu stiu ce." si. asa cã voi avea la cine sã strig. transantã. în general. de ce sã nu le iau? Cãci de la ei îmi primesc ratia. ci cu zãbavã. Dunãrea? Spuneti dacã stiti. ceilalti stau pe scaune în jurul meu ca niste tigri. ciorba de varzã. Se zãreste un oras mare.. fatã de nimeni. si nu putinã. din cabina de pilotaj. dar la ora actualã unde nu-i industrie?. au cîstigat ei vreodatã vreo rublã prin muncã cinstitã?) — Fatã de nimeni. Descriem un cerc.. sã mã mutilez ca borfasii cînd nu vor sã fie transferati în altã parte. trag cu coada ochiului. Totusi. pur si . vreo douã sute de persoane. Aha!. Rulãm pe pistã.. Eu. se planteazã amîndoi în prag.. De altfel. (Adicã pentru ca unul sã fi putut lua pozitie înaintea mea. mai sînt eu un zek sau nu mai sînt? în spatele meu — doi tipi.75 de asta. Ah! Iatã si aeroportul. virãm — este politie.. nici mãcar figura nu i-am vãzut-o ca lumea. pe cãrarea deja cunoscutã mã duc la toaleta din botul avionului. ca eu sã nu mã pot închide înãuntru. pe un ton imperativ: „Rãmîneti pe scaun!" Asta nu-i a bunã. Nu prea se vãd parcuri si suburbii vie-neze. dar nici îngust. Da. nu se poate striga asa decît cu referire la un zek. Printre alte clãdiri se ridicã una pe care scrie „Frankfurt-am-Main". si dispãru din calea mea. comanda: — îmbrãcati-1! Scoateti-1 afarã! Totul este de naturã sã mã umileascã. Cîtiva dintre ai nostri se precipitã spre cabina de pilotaj si revin. începem sã reducem din altitudine. Mai jos. se agitã. rostitã cu voce tare. la ce bun sã transpir în acest palton? si. Bine le-ar fi stat sã mã ducã sugrumat!) Fie. De afarã se aduce pasarela. fac pe gentlemanul: — Permiteti. dacã identific eu bine uniforma. (Abia acum îmi dau seama: ei aveau ordin sã nu mã lase sã mã sinucid sau sã mã rãnesc. lume destul de multã. Pe un fluviu. Din aceastã pozitie îmi paseazã cinci hîrti-oare — cinci sute de mãrci germane. Deodatã. rãmîn locului: într-adevãr... Dar. îmi repet frazele mele nemtesti. „Pãi cum sã nu. confectionat de fratii nostri cehoslovaci).. De ce. eu vã deschid usa. si cãciula. treaba nu-i asa simplã. deodatã. Un mic fior îmi strãbate sira spinãrii: nu. Coborîm. Dar iatã. nas în nas. paltonul 1-am îmbrãcat fãrã ajutorul nimãnui. Fatã de cine voi fi îndatorat? (Cît sînge nu ne-au supt ei.. mai mult industrie. si nu pot sã mã abtin de a mai face un test: nu cu grabã. Un fluviu nu asa de larg. Mã asez la locul meu initial si. si. din pragul cabinei de pilotaj unul dintre 76 cei opt dã nãvalã spre mine. Rulãm. Trei sau patru tipi aleargã. nepãsãtor si relaxat. soseste pînã aici în salon. Ne oprim. si este un gest firesc pentru un pasager: unde-i paltonasul meu (cel de la Lefortovo. Rãmîn pe scaun. nu m-au fãcut balot.

. evident dincolo de o linie interzisã. [Corespondentilor strãini din Moscova li s-a adus la cunostintã decretul prin care mi s-a retras cetãtenia. vorbind deja de aceastã viatã. desigur. si nimeni nu mai coboarã. Pentru numai douãzeci si patru de ore.) La capãtul de jos al pasarelei mã asteaptã. în sfîrsit. Arunc. au nãvãlit în apartament. Pe mine m-asteaptã? stiu ele despre ce este vorba? Iatã. însotitorul meu îmi propune sã mergem la Boli si gonim pe sosea. Cobor trei sau patru trepte — arunc totusi o privire înapoi.. ceea ce ." Acum din RFG: amãnuntele primirii la aeroport. dar. într-o liniste încordatã. nici nu mi-au lãsat timp sã mã pregãtesc. Ministrul presupune cã acesta este primul buchet pe care-1 primiti de la un ministru de Interne! Oh. Cinci si cinci minute. este el însusi cel care sunã. nu mai sînt cei doi tipi sã mã înghesuie ca întro cutie.simplu nu 1-am observat. Mi s-a refuzat chiar si dreptul de a locui cu ai mei. asa cum nu s-a cerut nimãnui permisiunea de a ateriza la Praga în 21 august. sînt... „Familia sa va putea sã-1 regãseascã îndatã ce ea va dori acest lucru. sînt dezorientat. o altã masinã a politiei ne depãseste. tine de moravurile comuniste ideea cã nu trebuie sã ceri nimãnui un asemenea acord." — „Pînã nu aud vocea lui. Din aceastã a doua masinã sare un tînãr roscat. într-un cerc larg. da. Securistii stau deoparte. da! Oh. Cobor. el îmi oferã un enorm buchet pe care-1 însoteste cu explicatia urmãtoare: —Din partea Ministerului Afacerilor Interne al landului Renania-Palatinat. De o parte si de alta. busculîndu-se unul pe altul. Sînt exact douãzeci si patru de ore de cînd. ora Moscovei. si de-acum am cale liberã. sînt singurul pasager. O voce: — Coborîti! Bine. Dar un al doilea interval de douãzeci si patru de ore a si început— o masinã a politiei mã scoate din aeroport prin iesirea de rezervã. ne ordonã sã tragem pe dreapta. Atunci trebuie sã fiu atent unde pun piciorul. numai cãtuse. desigur! De la ai nostri. (Eu am uitat cu totul cã nu ai dreptul sã aduci pe cineva într-o tarã fãrã sã fi cerut acordul acesteia. nici nu mã asteptam. si mai rapidã. nu mai departe de ieri. de altfel. reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Federale. si o privire înainte.. la acest foarte simplu lucru. cam multe cele ce s-au întîmplat. asteaptã vreo douã sute de persoane. n-am sã cred în existenta acestei posibilitãti. un om foarte simpatic. la aceastã primire. la douã mese de lucru se termina.. fotografiazã sau învîrt o manivelã. Ei au rãmas pe loc! Astfel. zîmbind. sã nu care cumva sã mã poticnesc. care a si început. si destul de fluent în limba rusã: — Peter Dingens. în biroul unde. pilotul a coborît. Rulãm cu 120 de kilometri pe orã. aplaudã. O asemenea chestie nu este cumva o nãscocire? Nu e vorba de un actor care tocmai a aterizat? Telefoneazã corespondentul lui New York Times: el tocmai 1-a sunat pe Boli si a vorbit cu Soljenitîn. si se apropie o femeie: îmi oferã flori. forta maleficã a rãmas toatã în avion.

dupã cum mi s-a explicat. A doua zi dimineata era. „ti-ai luat vreun angajament scris?" — „Ce vorbã-i asta la tine. Bombardati de blituri foto. baltã programul de lucru si mi-a oferit 78 din plin ospitalitatea sa. iesind din zona mortii de la Lefortovo.) Voi tãcea — spunînd aceasta. intuitia nu m-a înselat. Numai acum pot sãmi strîng. ceva s-a blocat. ci mãcar sã mã dumiresc ce-i cu mine? Este si asta. din primele minute. Toatã viata mea am cãutat sã fac o bresã prin care acest adevãr sã iasã la lumina zilei. familia mea a sosit la Zurich. în ce priveste pozitia mea în Europa. de la mare distantã poti sã publici cît poftesti. de-acolo. si cînd din nou corespondentii au dat nãvalã. Dar mai este si altceva: deodatã mi s-a pãrut nedemn sã mã lansez în invective aici. presupunînd cã de data aceasta. pînã noaptea tîrziu.era de terminat. deja parcate de-a lungul strãdutelor înguste. sã devin prada fotografilor — si sã spun cîteva cuvinte.. declaratia mea putea fi interpretatã si într-un mod ambiguu: dar cum vine asta — voi tãceai Cum poti sã taci atunci cînd atîtora li se pune pumnul în gurã? Pentru ei. cunostinte —pentru a asista la convorbire. mã vedeam trimis sã-mi public cãrtile. M-au îmbrãcat din cap pînã-n picioare. am sãrit drept în casã. în Rusia. acum ce-o sã le mai dea el la cap\ Acum. nemaiavînd a mã teme de ceva." în sfîrsit. sã vorbesc aici. voi spune cîteva cuvinte — nici atunci n-am mai avut nimic de adãugat. lucrul nu-ti iese ca lumea. aveam în vedere sã-mi impun a tãcea în fata microfoanelor.' firesc sã nu vorbesc! Acum pot sã fac declaratiile cele mai senzationale — si ei se vor întrece în a le difuza. acolo. acolo.. M-au acuzat de trãdare. retrospectiv. si acum. fãrã secure deasupra capului si cu zecile de microfoane întinse spre gura mea. unde sînt la adãpost.. si iatã-mã pînã la urmã liber cum n-am fost niciodatã. inevitabil sã ies din casã. Aici s-a rãspîndit zvonul (1-au lansat în mare grabã.. si ce sã mai spun dupã Arhipelag! Iatã tot ce mi-a iesit din gurã: — Am vorbit destul atunci cînd eram în Uniunea Sovieticã. în sãtucul lui Boli. o sã le dea la cap!!] Seara. Esential pentru mine era faptul cã. — Dar în interiorul meu. unde toti vorbesc. acum se îmbulzesc patruzeci de persoane — prieteni. colonelul Komarov. îmi spun: a fost bine. ne-am fãcut drum printre douã siruri de masini ale corespondentilor de presã. ne-a fost dat sã auzim larma corespondentilor pe la ferestre. esentialul era violenta pe care o . n-au avut timp sã-i dea o formã mai credibilã) cã de bunãvoie am ales expulzarea în loc de închisoare... Dragul de Hein-rich si-a lãsat. în haine de securist. am conceput-o. ulterior. (si cînd.. Sã spun cîteva cuvinte? Toatã viata am fost torturat de imposibilitatea de a spune cu voce tare adevãrul. totusi. încã din primele ore. unde acest lucru este permis. Dar la noi. în biroul în care apoi s-au nãpustit securistii si în care au fost arse atîtea lucruri. apoi de cum s-a crãpat de ziuã. nici prin cap nu mi-a trecut.. Acum voi tãcea. ca pe o activitate în sfîrsit nestingheritã de nimeni si de nimic: douãzeci si sapte de ani scrisesem pentru sertar. nu sã mã pregãtesc pentru a vorbi. recolta. bietul de el.. Oare din cauza rapiditãtii transbordãrii n-am avut timp.. cu sîrg si devotament. ale celor mai mari agentii internationale — vorbeste! si este chiar ne.

. de fiecare parte.. spune el. Petrenko. pe înãltimile orasului Ztirich ' Acum. multelor Noduri. KGB nu poate. sã-1 înceapã si sã-1 termine: toatã enorma mea arhivã. în perspectivã. se întelege. puterea sovieticã nu poate sã lase în libertate nici mãcar o foitã care nu-i este pe plac. n-as fi fost decît un infirm. în haine de securist. Dar este imposibil. cu sufletul sfîsiat. Dar cum sã pãtrunzi la Lefortovo? E zãvoritã. Astfel si printre oamenii cei mai apropiati. imposibil. directorul penitenciarului Lefortovo! De partea aceasta a baricadei poti sã fluieri — sã suieri dupã numele de familie! si cu atît mai mult dupã lucruri. însotit de doi aghiotanti (ei sar si. sonoritate împrumutatã atunci de rîndurile pline de mînie ale lui Reghelson [43]. în momentul în care îl va îmbarca pentru acolo.* Iunie 1974 Sternenberg." — „Noi nu stim nimic. cãrunt.. în caz contrar.. si aceastã poveste. plin de importantã: — Colonel. [. 80 sã nu permitã celor de la vamã a le reproduce cu ajutorul a vreo zece aparate de fotocopiat gata sã intre în functiune. iau pozitia de drepti). Ca si cînd trupul lui ar continua sã rãmînã sechestrat Ia ei.. au fost arse." — „Dar dumneavoastrã 1-ati dus acolo pe Soljenitîn. sã nu-i lase sã le retinã. putine sînt neimportante) sã nu treacã prin cercul de fier al politiei de frontierã. aici. pentru ca apoi în aceleasi sertare sã le plaseze în acest birou. bine ar fi s-o includ si pe ea chiar în aceastã carte. Procuratura? — „N-avem telefonul închisorii Lefortovo. pe calea aerului.exercitaserã asupra mea. din cap pînã-n picioare. da. schite fãcute de-a lungul a doisprezece ani si destinate. pe drum. iar nu un scriitor. pot încredinta tiparului cele scrise (Completarea a Cincea). nici unul dintre aceste plicuri folosite de obicei ca dosare.M-au îmbrãcat. un tip cu cãrnurile atîrnînde.. Trebuie sã batã la ghiseul închis: „Chemati1 pe colonelul Komarov!" în perete se aud niste chei rãsucite în iale si. în exil. Trebuie sã reintre în posesia hainelor lui. si. cãci. Sau împãrtite între ai lor? Sau confiscate în vederea vreunor falsuri?] Cîte nu-i rãmîneau ei de fãcut! îi rãmîne acum de fãcut lucrul cel mai important. cu ranã deschisã. si. Dar anchetatorul îti dã un numãr de telefon la care nu mai rãspunde nimeni." Joia. practic. Dar cînd . pe care 0 exercitau si asupra altora—si eu sã tac? Ei percepeau acest lucru 79 în sonoritatea stihinicã a versurilor lui Lermontov La moartea unui poet. sã aibã grijã ca nici o hîrtie importantã (si printre hîrtiile mele. si de aceastã sarcinã. sotia mea s-a achitat cu bine. pe uscat sau pe mare. Li se pãrea (impresie de moment) cã era mai bine într-un lagãr sovietic decît sã fi trãit în felul acela în strãinãtate.. practic. diversitatea duritãtilor vietii poate." o infamie! si asta pentru ca adevãratele lui haine de exilat sã rã-mînã la ei? — noroiul e lipicios. la Lefortovo.. sã producã o diversitate de perceptii. Telefonul? Aceste numere nu figureazã în cartea de telefoane.. chiar si în douãzeci si patru de ore. trebuia sã aducã toate acestea în Elvetia. Telefoanele anchetatorilor? Unii îsi mai cunosc tortionarii. fãrã sã piardã nici o hîrtiutã. este zi în care detinutii pot primi pachete — îsi aminti ea si plecã direct acolo. Arse! în aceeasi zi.

Pînã la ultima suflare. despre existenta unor orãsele. atîta timp cît. Nu le plãcea sã se vorbeascã în casa lor despre aceastã femeie istericã din popor. iremediabil prãbusitã în cîteva luni. si la terminarea facultãtii de medicinã. ale istoriei noastre. Dar ea era plinã de tot felul de idei fixe si plinã de vointa de a le impune fiului ei. putea sã extragã din adîncuri si sã expunã un crîmpei despre rînduielile de Ia calea feratã.) "i 81 COMPLETAREA A CINCEA 1974-1975 INVIZIBILII Nikolai Ivanovici Zubov în orice epocã. despre viata functionãrimii. într-adevãr. nu ca un mare tablou dintr-o bucatã. Oricum.I. oarecum pe ascuns. Viata omului. cît si pentru cei care vor fi tineri atunci cînd depozitarul amintirilor va fi deja bãtrîn. Povestea totdeauna lucruri pe care lui însusi îi era cu neputintã sã le priceapã pînã la capãt si pe care era cu neputintã sã le gãsesti în cãrti. nu avea o viziune politicã asupra vietii. mai departe. Chiar si la bãtrînete. Cu un asemenea talent deosebit. dar si timid. stia sã facã manual multe lucruri si cu femeile era. desi contemporan al rãzboiului civil. ea 1-a trimis în gubernia Novgorod ca sã lucreze un timp într-o cooperativã producãtoare de ulei. mîndrie bãieteascã — purta totdeauna cu el un briceag. ea a adus . în schimb. nu putea sã povesteascã aproape nimic despre acesta: îl trãise ca spectator.I. învãtãm noi însine cum sã ne gospodãrim viata. luat individual. Revolutia 1-a prins în postura de observator aflat la vîrsta de douãzeci si doi de ani. De timpuriu i-a murit tatãl — si aceastã vîrstã adolescentinã la care Kolea Zubov a rãmas orfan s-a manifestat atît de puternic în el. dar remarcabile. Capul 82 lui pãrea sã refuze a înmagazina date despre acest talmes-balmes îngrozitor. ce-i drept. si încã din primii ani ai tineretii. neîndrãznind sã se opunã hotãrîrilor ei. trãiesc pe pãmînt niste oameni talentati nu în a scrie ceva pentru posteritate. iar eu despre ea nu stiu nimic. cu blînda întelepciune a vîrstei lui. si-a respectat si si-a iubit mama. încã ne lumineazã calea — el este un izvor la care ne potolim setea de cunoastere a trecutului si la care. pentru cã N. era înzestrat Nikolai Ivanovici. tandru. ci în a pãstra ceva pentru interlocutorii lor — atît pentru cei mai vîrstnici. încît i-a determinat caracterul pînã la bãtrînete: atitudine juvenilã fatã de viatã. despre particularitãtile geografice ale unor localitãti. cunostinte despre fabricarea uleiului si despre gubernia Novgorod. atent si dãruit cu o bunã memorie — si toatã acea lume a Rusiei de odinioarã. s-a pãstrat uimitor de vie în amintirea lui. încît ea e în stare sã-si urmeze cursul si independent de evenimentele cu caracter general. Dar uite cã problema cãsãtoriei a rezol-vat-o prost. ci ca o multime de crîm-peie strãlucitoare. despre niste amãnunte de mîna a treia.oare le voi publica?? (Adnotare din 1978. Una dintre aceste idei era aceea cã un bãiat prea tandru si inteligent trebuie sã se însoare cu o femeie din popor si cã pentru aceasta trebuie sã meargã în popor. nu ca participant. trebuie sã facã fatã atîtor sarcini si evenimente cu caracter personal. tînãrul si-a însusit pentru toatã viata. si atîta timp cît acest cap încã nu si-a pierdut echilibrul. nestiuti de lume. N.

) . printre care una casnicã. Viata cu acesta ea si-o amintea ca pe cea mai înaltã treaptã pe care o poate atinge fericirea pe pãmînt. mai vîrstnic decît ea cu douãzeci si cinci de ani. iar el s-a simtit pînã la bãtrînete atras de meseria lui chiar si dupã ce. si. si — dintre . din cauzã cã N. de mult îndrãgitã: împletitul. N. în clipele de rãgaz ardea de dorinta de a împleti. a fost o bucurie si o usurare pentru paciente. s-a pensionat. Specialitatea medicalã 1-a ajutat pe Nikolai Ivanovici sã supravietuiascã celor zece ani de lagãr (si s-o aranjeze pe Elena Aleksandrovna ca infirmierã si ani la rînd sã locuiascã în acelasi loc din incinta lagãrului). Dar multipla lui dexteritate îl împingea tot timpul Ia meserii manuale. într-o scoalã medie localã. apoi si în deportare se fãcuse luntre si punte ca sã si le procure. soldate apoi cu traume pentru toatã viata. si în anii '30. cleste — le avusese si acasã pînã în momentul arestãrii. un curs despre tot ce este „rusinos". Ele îi pãstrau un statornic sentiment de recunostintã. Cred cã a fost un ginecolog de o rarã mãiestrie. si chiar în perioada de lagãr linistitã i le pregãtiserã mesterii lui. dar despre care pãrintii lor nu le vorbesc direct niciodatã. despre situatiile pentru care ele trebuie sã fie pregãtite. capitolul 6. Era în intentia lui si scrierea unei cãrti ca un fel de curs pedagogic pe aceastã temã. 83 Dupã activitatea în domeniul productiei de ulei. pentru fetele din clasa a zecea. Toate cele necesare si de primã importantã — bardã. infirmierelor). Aflat deja la vîrsta de saptezeci si cinci de ani. deci într-un ev care nu se mai caracteriza nicicum prin pozitia subalternã a femeii în familie. cãtre anii '70. si cu acest bãrbat. îl stãpîneau de asemenea o pasiune deosebitã pentru latinã (drumurile lagãrului îl puseserã în contact cu marele latinist Dovatur. si ceva derivat din indecizia tinereascã în relatiile cu toate aceste fiinte de sex opus de pe Pãmînt. luînd cu sine pe cei trei copii: pe linistitul si inexpresivul fiu care nu 1-a continuat niciodatã în nici o privintã si care a crescut ca un strãin. s-a mãritat nefericita vãduvã Elena Aleksandrovna. poate. s-a retras într-un „ev mediu al ei". pe cei doi soti i-a ajuns mîna lungã a NKVD si i-a aruncat în lagãr. astfel. ea s-a autoeducat în spiritul acceptãrii acestui nou destin. Acest fapt nu putea sã nu dea rezultate. apoi. si prin protectie medicalã îi aranjase acestuia sã tinã chiar lectii de limba latinã!. în el. astfel încît el însusi a trebuit s-o pãrãseascã. a putut sã se întoarcã la medicinã si sã se specializeze în ginecologie. si în Pavilionul cancerosilor—Kadminii. si anume ceva interesant. si pe cele douã fiice cu nebunie ereditarã de la mama lor. (Povestea lor am relatat-o în Arhipelagul Gulag. în plin regim sovietic..destulã nenorocire în viata lui Nikolai Ivanovici. partea a IlI-a. Aici s-a format si sensibilitatea rafinatã a mîinilor si dîrzenia tandrã a caracterului si.I. s-a supus vointei soacrei. n-a mai îndrãznit niciodatã sã iasã de sub aceastã vointã. cu un divort la activ si cu trei copii nereusiti. fetele erau determinate sã renunte la obiceiul de a-si transmite unele altora informatii confuze în materie. el a rãmas binevoitor si receptiv ori de cîte ori a fost solicitat sã intervinã în cazul unei nasteri dificile sau al unei femei grav bolnave. Era acum femeie la treizeci si trei de ani si-i murise primul sot. în urma muncii depuse si în ciuda întreruperilor cauzate de internãrile în lagãr.I.. toate astea coexistau printre niste strengãrii refulate. si-a realizat unul dintre proiecte: a organizat. Remãritîndu-se.

o lipea (el stia si prepara o multime de cleiuri). reabilitat. Eu 1-am simpatizat foarte mult pe acest autor ascuns. lakubovici. încît la desfacerea în straturi sã se pãstreze scrisul. reinstalat în apartamentul lui de pe . urma a doua scrisoare în care îi spuneai cã poezia a fost un acrostih. le-a luat cu el în exil si apoi i-a scris lui stiokli. toatã aceastã tehnicã Nikolai Ivanovici o folosea în mod curent. Astfel avea un procedeu care permitea ca prin postã deschisã sã intri în corespondentã conspirativã cu un partener aflat departe si nefamiliarizat cu nici un fel de trucuri. Aici pe fîsia lipitã. în 1956 mam dus si eu la Moscova. Noi credeam cã el nu întelege aluziile din scrisori si cã socoteste cã opera lui s-a pierdut. ci încleind copertele multor foi de manuscris cu un asemenea clei. cãrtile postale rãmîn aproape totdeauna neverificate. o stratifica. pe partea interioarã scria ceea ce trebuia.I. N.I.) în lagãr. dacã ar fi stiut cum sã ascundã unele lucruri. Dar vai. în fond. dar nu lãsa sã se vadã în interesul cui. nu avea nevoie.I. Dupã ce te convingeai cã a primit-o. semi-bolsevicul. dacã mai întîi o pui în apã caldã si apoi o desfaci în straturi. în toate regimurile de cenzurã.îndrãgitele si captivele jocuri — conspiratia. pe cel de-acuma.I. însã i-a oferit imediat un excelent procedeu de pãstrare: nu mfundînd filele între coperte de carte (aceasta ar fi necesitat multe coperte).P. si apoi scria textul exterior— în asa fel încît rîndurile exterioare sã se astearnã peste cele interioare. Cînd se strîngeau file pînã la grosimea unei coperte. Apoi stiokli sau a fost transferat în alt lagãr sau si-a abandonat înainte de vreme proiectul. pornind de la cea de zek. Au verificat si au constatat cã rezultatul era excelent. fie pe fundul dublu al unei casete sau — culmea mãiestriei! — într-o simplã carte postalã. Personal. întîi i se trimitea o poezie inofensivã cu rugãmintea fierbinte de a o memoriza. pe cine nu împinge lagãrul la reflectii? — avea cu M. Nikolai Ivanovici mi-a încredintat misiunea sã-1 gãsesc pe stiokli si sã-i spun fãrã ocolisuri ce si cum. Aici a fãcut el cunostintã cu moscovitul Alfred stiokli. N. Omul citea coloana primelor litere: „Dezlipeste plicul" — si îl dezlipea deja pe al doilea. dar le-a si scos din lagãr. le încleia si le tinea absolut la vedere în fata scotocitorilor din administratia lagãrului. trec peste diferite bariere mai usor decît toate celelalte forme de corespondentã. pe acest confrate al meu. Fapt este cã pe toate cele scrise de el N. i se explica în scris modul în care el va primi informatia urmãtoare: fie între copertele unei cãrti. cu cariera stiintificã restabilitã. 85 aflat acum la Moscova în libertate: veniti sã vã luati manuscrisul! stiokli i-a rãspuns derobîndu-se sub diferite pretexte amabile. care devin astfel neidentificabile. Cu aceastã ocazie. asa cã el însusi de 84 conspiratie. Fantasticã tehnicã! Simpla carte postalã. lungi discutii despre istoria Rusiei). nu numai cã le-a pãstrat. Acesta i-a spus cã. dar în orele lui de rãgaz nu obosea sã-i elaboreze procedeele. N. ar fi scris în lagãr o nuvelã despre epoca lui Spartacus si ar fi descris prin analogie (asa cum face majoritatea temerarilor din literatura sovieticã) psihologia de sclav. eruditul specialist în teoria literaturii. N. se tinuse totdeauna departe de politicã (totusi. (Trebuie spus cã liberalistii sovietici se temeau de o asemenea corespondentã conspirativã si adesea nu o sprijineau.I. si stiokli a început sã scrie.

cu atît era mai mare optimismul lui: sã începi viata la cincizeci si opt de ani. nu stiu cum s-a fãcut cã am mers împreunã prin aul. a sosit cu cîteva luni înaintea mea. în exil. dar sprinten ca un tînãr. de la prima vedere. Eram doi bãrbati singuri: el îsi astepta sotia. Cum deti obosesti creierul. pe mine. A venit si una dintre fiice. ca si cînd pînã arunci n-ai fi trãit. în ultima perioadã de lagãr. am intrat într-o ceainãrie. Seara ne duceam pînã dincolo de capãtul micii colonii. dar încã nu le identificase nimeni. N. îi citeam din stocul meu de poezii (dar si de prozã). Sotia îi fusese luatã de lîngã el si trimisã în tinutul Krasnoiarsk (mãsura era urmare nu a premeditãrii celor de la Ceka. mi s-a destãinuit în asa mãsurã. în perioada detentiei mele. si peste cîteva zile mi-a fãcut cadou un prim dispozitiv — uimitor prin simplitatea lui. devotatul si neluatul în seamã personaj lermontovian. dar toate astea ulterior. el a fost primul si ultimul în fata cãruia m-am deschis.I. aici. uscãtiv. a venit si ea tîrîs-grãpis sã-si vadã fiul. stiokli pierduse interesul fatã de scrierile lui din lagãr: sã mai zicã cineva cã trãim în sclavagism! Toatã povestea aceasta îmi amintea de Maksim Maksimîci.I. verificînd în ce mãsurã îi plãceau aceste compuneri ale mele. unde am stat la un pahar de bere. dar si pentru cã era usor de mutat dintr-un loc în altul: o lãditã . Totul este distrus si încã netrãit! Pe oameni i-am atras de partea mea totdeauna de la prima în-tîlnire. purtînd în dumneata toate acestea ani de zile? întreba el. senzatie care pune stãpînire pe detinutul eliberat. Dupã un an au adus-o înapoi. ne asezam pe o movilitã la malul unui vechi canal de irigatie si-i citeam. fiind primul care le-a bãnuit). La Kok-Terek. dar primul care m-a surprins cu o reactie nici de laudã. El mergea atunci pe cincizeci si opt de ani. încît repede m-am hotãrît sã-mi deschid si eu sufletul în fata lui. pentru cã nu trezea bãnuieli. nici de criticã. ci de uimire. prin adecvarea lui la ambianta cea mai sãrãcãcioasã. ci a neglijentei celor de la Ministerul de Interne). eu mã obisnuisem deja cu încordãrile ei. în exil. Dar cu cît vîrsta lui Nikolai Ivanovici era mai mare decît a mea. Ne întîlniserãm în spitalul raional.Petrovka. si chiar primãvara stepei kazahe cînd înfloresc ginghilul parfumat si ghimpele 86 cãmilei — dar si întîia primãvarã de dupã moartea lui Stalin si ultima primãvarã a lui Beria. Avea niste ochi asa de luminosi încît nici o cãutãturã nu puteai sã nu i-o observi si sã nu i-o tii minte. eu pe treizeci si cinci. si temperamentele tineresti ale amîndurora. iar în prietenia care se legase între noi era ceva tineresc pe care-1 întretinea si aceastã situatie a noastrã de nefamilisti. si în curînd. N. Trebuie sã spun cã nu el m-a tratat si cã întîlnirea noastrã a fost ca de la zek la zek. cu fata înseninatã de un zîmbet. Bãtrîna mamã. mã pãrãsise sotia. din cauza cãreia se întîmplase toatã povestea cu arestarea acestei perechi. care se declansase exact în momentul eliberãrii (erau metastazele anuale ale cancerului. dupã externarea mea. si aceastã senzatie de minunat început al începutului vietii. Un alt loc de pãstrare decît memoria mea nici nu-mi permiteam. Dar deocamdatã el trãia singur — deja totalmente albit. el a fost al nouãlea cãruia i-am servit asemenea lecturi. aflatã deja în pragul dementei complete. cu vesnicele repetãri — iar el se apucase sã mi-o degreveze. unde eram internat din cauza unei boli enigmatice. Nikolai Ivanîci m-a încîntat asa de mult din prima clipã. mic de staturã.

de care detinutul trebuie sã aibã grijã si sã-1 foloseascã pentru mãruntisuri. sã scriu cîte ceva în fiecare zi si acelasi lucra în toate duminicile. am constatat. un poem. era vorba de un spatiu de o sutã de centimetri cubi. nu captura nimic. douã piese. si acum. cînd am primit cadoul. Un asemenea obiect. au un pret de nimic. ascundeam totul în bordeiasul meu solitar pe care-1 încuiam cu un mic lacãt. N. n-a fost zadarnicã pasiunea lui pentru conspiratie! într-o colonie micutã. dar placajul nu i se îndoia. chestia asta mi-a usurat mult activitatea de scriitor ilegalist: în ultimul minut. îi luceau ochii. repede puteai sã te asiguri cã 87 nu se rostogoleste nimic. Acolo repede puteai sã arunci.din placaj. Cu ajutorul unui cleste plat. iar printre acestia nici zece rusi. acestea puteau fi scoase rapid.I. nici agentul co-menduirii nu gãsea. cu toatã enorma (dubla) solicitare din partea scolii. palpînd din douã pãrti. îl întinerea: a prins bine.I. deci într-o asemenea colonie a trebuit ca un subversiv autor amator sã dea din prima clipã peste un înnãscut conspirator amator! Oare nu-i asta o minune? Mai tîrziu. unde exilati politici erau mai putin de patruzeci de oameni. Spatiile pentru pãstrare cresteau. timp în care mã simteam perfect asigurat: nici hotul n-avea de ce sã fie tentat. accesibilitatea era perfectã. Iar pentru repetarea si pregãtirea lectiilor noi nu mai pierdeam o sãptãmînã la lunã. sã potriveascã cele douã funduri în asa fel încît sã lase un spatiu între ele. nu erau bãtute în placaj. si numai niste mîini de ginecolog putuserã. Apoi erau douã cuisoare care. cã nu se produce nici un zgomot care sã te dea de gol. am început putin cîte putin sã-mi astern pe hîrtie cele douãsprezece mii de rînduri: versuri. înainte de a pleca la scoalã. aceastã cavitate oferea suficient spatiu pentru tot ce as fi consemnat în cinci ani de lagãr. dar care nu se pot cumpãra în exil. Ajutorul acordat mie de Nikolai Ivanovici în momentele cele mai dezolate ale distrusei si deznãdãjduitei mele vieti si simpatia arãtatã mie de Elena . si. în conditiile în care. eram nevoit sã fac literele cît mai mici. într-adevãr. în ciuda mustãtilor si a bãrbutei cãrunte. ci montate strîns. reuseam sã mã uit în fiecare zi în manuscrisele mele. dar am scris-o într-un context care sã dea de înteles cã asta a fost dupã cãlãtoria la Taskent — exemplu de denaturare menitã a face sã nu planeze nici o bãnuialã asupra lui Nikolai Iva-novici. un teritoriu care. cãdea o micã barã. nici nu face notã discordantã cu mobilierul sãrãcãcios dintr-o încãpere cu pãmînt pe jos. cu exceptia celor în care ne mînau la muncã în colhoz. iar zîmbetul. de acolo reputeai sã scoti ceea ce trebuia. se deschidea o cavitate secretã si atît de adîncã si întunecoasã cît se dorea. (în textul principal al Vitelului am scris: „o idee fericitã si un ajutor bine venit din partea unei persoane". dintre acelea folosite la expedieri si care. desi fãcea parte din cel al URSS. a aranjat pentru mine un dispozitiv secret si într-un birou grosolan. Din aceastã zi de mai 1953. scriind. Acum puteam sã-mi definitivez textele: le vedeam cu ochi proaspeti si eram convins cã memoria mea nu va avea de suferit din cauza eventualelor modificãri. era iesit de sub controlul puterii sovietice. Lãditã avea fund dublu.) Mã cuprinsese entuziasmul: momentul cînd ti se anuntã eliberarea nu este mai putin important decît cel cînd iesi pe poarta lagãrului! si lui N. în marile orase. si plecam pentru multe ore.

stiind cine-i expeditorul si cine destinatarul). noi fiind nevoiti sã stãm în zãpuseala îmbibatã de mirosul lãmpii cu gaz. ei sã vinã sã stea o noapte la mine. au fost fluxul de cãldurã si luminã care m-a fãcut sã nu simt lipsa restului omenirii de care mã ascundeam. Din clinica oncologicã de la Taskent (mai tîrziu — din Torfoproduct. toate rolurile din piesã. Dar piesa era foarte lungã. acestor vechi fosti detinuti si binecuvîntati prieteni ai mei. Bordeiul meu însã avea o pozitie mai bunã. N-am vrut sã las manuscrise în casa lor. o datã si jumãtate mai lungã decît este acum. si astfel n-a rãmas decît o singurã solutie: cînd deja se întunecã. asa cum numai noptile stepei nemãrginite pot fi. ar fi început sã latre. înaripat de sentimentul bucuriei. la o adicã. iar eu ieseam în curte sã vãd: nu s-a furisat careva prin preajmã? Nu trage careva cu urechea? Dar ne pãzeau cîinii Zubovilor. Aceasta m-a si fãcut sã mã simt legat de ei ca de rudele mele. pe lîngã faptul cã nici slujba si nici gospodãria nu permiteau acest lucru. Cînd în primãvara lui 1954 am fost rãsplãtit cu sansa de a mã însãnãtosi si. la o moarte aproape sigurã. Dar a trebuit sã tinem ferestrele închise ca sã nu fim auziti si astfel tot aerul proaspãt 1-am lãsat afarã. Cumplitã a fost conjunctura în care ne-am cunoscut si de aceea discutam la modul pragmatic despre apropiatul meu deces si despre modul în care ei trebuiau sã gestioneze avutul meu. la marginea stepei pustii. iar izba în care locuiau era înghesuitã între alte izbe. drumul de acces la el se vedea de la o sutã de metri. iar dupã vîrstã (N. ca sã nu le complic existenta.. venitã si ea printre noi astã-toamnã. care. nu mai scrisesem nimãnui niciodatã. cu voce tare. dar pe parcela mea am îngropat în pãmînt o sticlã cu poemul din lagãr si piesele.I. si singurul care stia acest loc era N. în noaptea aceea a reînviat în . Citirea ei cu antracte cu tot lua cinci ceasuri. ne jeluiam împreunã cã eu nu puteam sã mã însor din cauza manuscriselor si cãutam o modalitate ca totusi sã mã însor cu cineva. gîndul meu fiind sã le-o citesc în mod special lor.Aleksandrovna. de sfîrsit de iunie si solemn selenarã. or a avea musafiri atîtea ceasuri în timpul zilei era de naturã sã trezeascã 89 bãnuieli din partea vecinilor si a comenduirii. A. dar nu tuturor le este dat sã aibã cu pãrintii lor momente asa de interesante si de vesele ca acelea pe care le-am avut eu cu Zubovii. Ne trimiteam biletele prinse de zgarda unui cãtel (acesta alerga de la o casã la alta.. Era o noapte caldã. aproape ca de pãrintii mei. asa cum. era putin mai tînãr decît rãposatul meu tatã). or eu voiam sã interpretez. atunci i-am avut în vedere aproape numai pe ei. E. precum si din Riazan) le-am trimis adesea scrisori consistente si dense. mergeam împreunã la cinematograful micii colonii sau sedeam la taifas în chioscul lor de chirpici. nu-si va uita stagiul de lagãr si care vede în acesta lectia supremã a vietii si a întelepciunii. si cu mai multã sinceritate decît se obisnuieste a se manifesta în relatiile cu pãrintii.I. cît va trãi. sosise. în antracte ne aeriseam. în viata mea. am scris Republica muncii. Sã le-o citesc — dar nici intentia aceasta nu era simplu de realizat: fiica lor reprezenta un risc. Ambii Zubovi apartineau acelei foarte bune jumãtãti din efectivul fostilor detinuti. iar eu asteptam aprobarea de plecare la un dispensar oncologic.

Iar. s-a studiat mai întîi teoria. prinzînd lumina naturalã permanentã (dacã se înnoreazã sau începe ploaia. si cvincvagenara Elena Aleksandrovna. aidoma unor bãieti ajunsi la maturitate. a spus: „si ce senzatie de tinerete avem! Senzatia de a fi fatã-n fatã cu privelistile sublime ale vietii!" Pe noi.I. mã grãbeam sã-mi fotografiez liliputanele foite manuscrise (cea mai mare — 13x18 cm). dar si în cîteva straturi. micuta colonie adormise de mult. (Lucrul acesta s-a fãcut pe baza unei documentãri temeinice. sã nu mai fim nevoiti a accepta amputãrile practicate de lagãr asupra venitului nostru bãnesc si deci sã cîstigãm ca oameni care presteazã o muncã în „libertate".fata noastrã. Cartea aceasta am pãstrat-o ca pe o amintire despre munca minunatã a lui N. mã grãbeam sã-mi montez instalatia portabilã si.. în toatã cruzimea culorilor lui. acestea s-au perimat. poate si datoritã faptului cã acum pentru prima datã credeau cu adevãrat în mine. apoi mi-am refãcut textele. în acest bordeias. vãlul subtire al cetii de dinainte de mijirea zorilor începuse deja sã se lase. cea mai complicatã lucrare de legãtorie pe care a facut-o vreodatã N.. — dar era în-tr-adevãr ceva admirabil! (Singurul lucru care ne nelinistea era acela cã. neterminatã. Dupã spectacol am iesit cu totii în aerul noptii deafarã: aceeasi luminã de necuprins revãrsatã asupra întregii stepe. cã. din cauza sãrurilor de argint. Dar toatã munca finã si importantã îi revenea lui Nikolai Ivanovici: sã scoatã legãtura unei brosurele englezesti oarecare. sã facã în ambele coperte locuri pentru pãstrare ca niste plicuri. tabloul vietii de lagãr — senzatie pe care lumea o va încerca peste douãzeci de ani. deja în cu-rînd sexagenar. exprimîndu-si pãrerea cã. viata nu ne-a rãsfãtat cu privelisti sublime. însã în momentul dezastrului din 1965 am ars-o.I. iatã. legãturile de carton ieseau mai grele decît ne asteptam. eu si Nikolai Ivanîci. dar în . ceea ce fãcea sã sporeascã si mai mult aparenta de fantastic. — si sã facã totul în asa fel încît brosuricã sã parã cã doar ce a iesit din magazin! Desigur. pe fostii detinuti. se pregãteste ceva uluitor. iar noi am încercat-o în noaptea aceea.) Totusi. în englezã. Erau piesele lui Bernard Shaw. cu niste ziduri fãrã acoperis.I. Zu-bovii erau tulburati. N. ne-am si realizat visul dintotdeauna: ne-am cumpãrat cîte un fotoaparat. aici. citind Arhipelagul.. mi-a servit de adãpost contra vîntului si m-a ferit de ochii vecinilor: îndatã ce sosea mohoreala de scurtã duratã în Kazahstan. Un asemenea turist nu s-a gãsit. numai luna trecuse de partea cealaltã a boltii ceresti. sprijinindu-se de mîna sotului ei.) Acum nu ne rãmînea decît sã-1 gãsim pe acel nobil turist occidental. plãcerea acestei meserii nu mai putea sã împingã în planul doi.. în curînd. trebuie sã te lasi pãgubas). dupã carte. i-2 transmis în scris fabricii „Smena" observatiile lui critice cu privire la modul în care fusese proiectat aparatul. iar 90 în deplasãrile mele pentru tratament la Taskent mi-am procurat substante chimice originale — si am învãtat sã fac excelente reproduceri. O magazie din chirpici. sã repartizeze în plicuri fîsii a cîte patru cadre. Dar si acum îmi stã în fata ochilor. care se plimbã pe undeva prin Moscova si-si permite riscul de a lua o carte subversivã din mîinile unui trecãtor grãbit. De-abia începusem. ci numai sã stimuleze pasiunea noastrã pentru conspiratie: dar cum sã pui în slujba cauzei noastre fotografia? Am studiat amîndoi dupã manual tehnica reproducerii.

) Pe un fost detinut nu vrea sã-1 primeascã absolut nimeni nicãieri. desi nu mai erau prizonieri ai Ministerului de Interne. eu si Zubovii. a nãscut. a lui N. s-a aruncat de pe fereastra trenului electric din suburbiile Moscovei. Tehnica de pãstrare elaboratã de N. încît dupã aceea mi-a trimis-o prin postã în Rusia Centralã. Râmînerea lor la Kok-Terek a fost consecinta dificultãtilor cu care se luptau în viata de fiecare zi: le era greu sã mai schimbe locul. pînã la urmã. atîta timp cît trãi-serãm cu ideea cã sîntem pironiti de el pentru eternitate. autoritãtile au fost în sfîrsit de acord sã-i dea doctorului Zubov un loc la Ak-Mecet (acum Cernomorskoe) — o micutã colonie dosnicã. (Uimitoare ereditate: crescînd într-o familie ruseascã. Noi. si atunci în ce situatie se poate gãsi un fost detinut si. cu toate greutãtile. purtãtoare a numelui de Zubov fiind. m-a instruit asa de bine. era asa de usoarã si de comod transportabilã. Pentru Zubovi. Toatã Crimeea era. fiica lui umbla creanga prin Kok-Terek. la Torfoproduct: mi-a expediat trei asemenea lãzi care mi-au folosit încã multi ani. se pare. din tot ce evocã aceastã denumire si din tot ce îsi bmintea Elena Aleksandrovna. încît si mie mi-au venit idei destul de ingenioase: cînd i-am fãcut plafon dublu dulapului. Ea avusese la Simferopol o tinerete fericitã. bãiatul prefera poza musulmanului care stã cu picioarele strînse sub 91 el. fiecare lucrare avînd-o în 3-4 exemplare — mi-au trebuit noi spatii de pãstrare. plecînd de mic copil din Kazahstan. asezatã într-un tinut dezolant din Crimeea de nord-vest.editie sovieticã. orice om are la picioare niste ghiulele care-1 împiedicã sã se urneascã din loc. pentru ea. a dispãrut într-un ospiciu.) Cealaltã fiicã.A. au plecat. foarte scump plãtit ulterior de noi amîndoi) si cînd acolo. Dupã multe scrisori si cereri.I. dar în primãvara lui 1956. dupã ce trãise experienta lagãrului). cale de întoarcere în împrejurimile Moscovei nu mai era („bilete de cãlãtorie retur în tara trecutului nu se vînd!" — era reflectia preferatã. înjur: stepã pustie ca si la Kok-Terek si chiar localitatea avea acelasi .I. cu presedintele sovietului sãtesc. volumul materialelor pãstrate a crescut brusc. iar mama lui era bolnavã. care deja avea la data aceea sase ani de cãsnicie cu altul — pas gresit. Natalia Resetov-skaia. fortele lor fizice scãdeau. eu am plecat imediat si ei. Cînd însã m-am mutat la Riazan (m-am unit din nou cu prima mea sotie. nefiind niciodatã educat în spiritul imitatiei si neavînd un exemplu în sensul acesta.I. Din Crimeea. Atunci în Crimeea? — îsi lua elan E. pe mîinile unei kazahe si. o amintire scumpã. în conditiile în care aveam masinã de scris. au rãmas pe loc. cînd a fost desfiintat tot exilul politic. si nereabilitat? (N-au putut sã le ierte totul si sã le dea si lor pentru scurt timp mãcar adãpostul care se dã pînã si unui dezertor. într-adevãr ce mult îl îndrãgiserãm! si ce dezolati am fost cînd a apãrut darul libertãtii si toti au plecat pe capete. ne puseserãm în gînd sã ne stabilim definitiv la Kok-Terek. Dar N. putine lucruri mai rãmãseserã. dar tristã. în conditiile rînduielilor sovietice. cînd am înghesuit manuscrisele în interiorul picupului si asa greu. a rãmas gravidã. si chiar înainte de expulzarea mea din URSS încã mai fãceam uneori uz de ele. în 1958 s-au urnit si. un an mai tîrziu. Ce bun mi se pãruse locul nostru de surghiun. asa cum era înscris în actele noastre. dementã. unde mai pui.

întretinînd amîndoi corespondentã cu prietenii — si acesta era universul lor. si sub pretextul unui voiaj estival al meu si al sotiei mele.A. Asa cã de Pastele lui 1962. cu fulgii în mînã. dar nimeni nu-mi era mai apropiat si mai demn de încredere decît ei.. nu 1-au mai pãrãsit niciodatã. dublîndu-i fundurile si peretii. se duceau în flecare searã sã priveascã apusul de soare. Cînd Tvardovski mi 1-a acceptat pe Denisovici. luîndu-se de mînã. unde comsomolistii 92 au sãpat pînã au dat de mare". A. cît au trãit. cu un exemplar asupra mea. si-a transformat rudimentara sa mobilã de bucãtãrie. unde sotii.. ascultînd amîndoi. în 1959. autenticã apã de Marea Neagrã. m-am grãbit. cu toatã claritatea. mi-am fãcut în acea primãvara încã trei fotocopii complete a absolut tot ce scrisesem pînã atunci. am plecat sã le dispersãm pe la prieteni din vremea detentiei. nu departe de casã — o bancã într-un golfiilet. le-am povestit dragilor mei bãtrînei despre incredibilele evenimente de la Novîi mir. pare-se pentru prima datã. o muzicã vesperalã. oamenii cãrora am avut dorinta cea mai fierbinte de a le povesti despre acest succes au fost Zubovii. E. se oprea uimitã — si anume pentru faptul cã asa de asemãnãtor se repetau agreabilele reuniuni în trei de la Kok-Terek. dupã ce am terminat cu încã o redactilografiere a Cercului. plajã întinsã. jumulind în timpul acesta cocosul tãiat pentru un prînz festiv. Una am lãsat-o la incomparabilul si bunul meu prieten si tovarãs de detentie. si amãnuntitã.. dar am înteles cã i-am jignit) — în schimb. si n-ar fi trebuit sã-i împovãrez pe bãtrîni. la o masã rotundã asemãnãtoare cu cea care era cîndva la KokTerek. numai cã acum aveam acces la electricitate — mie însumi mi se revela. nemaiputînd sã se deplaseze nici pînã la acea bancã. dar numai atît cît era prudent într-o situatie în care cenzura era cu ochii pe noi. ceea ce este mai important. El a . Mica masinã de scris mi-a dat posibilitatea sã-mi fac copii de pe toate operele mele si. de Ia Riazan mi-am dus la ei toate piesele. Acolo. care atunci mi se pãrea deja gata. si. sub un acoperis linistit.aspect de peisaj pustiu si pîrjolit (nu stiu ce mi-a venit de am fãcut o glumã: „KokTerek. Dar în scrisoare nu încãpeau toate nuantele. Cu uimitoarea lor capacitate de a-i face fericiti ne cei din jur si de a fi ei însisi multumiti cu orice lucru cît de mic. poemul inspirat din viata de lagãr si Primul Cerc (96 de capitole). E. sã plec la Zubovi. Din Riazan am continuat sã întretin o corespondentã cordialã cu ei. în Crimeea. acest miracol: cãci noi niciodatã 93 nu speraserãm sã vedem ceva tipãrit în timpul vietii noastre! Dar oare chiar se va tipãri?. în atmosfera familiarã mie. ca sã ascundã lucrurile mele. si din nou N. nu mai era tînãrã cînd si-a pierdut cu totul mobilitatea.I. Ei stiau sã trãiascã: interiorizati. împreunã cu care compuneam pe dusumelele de la Butîrki si de la hidrocentrala din Perm Zîmbetul lui Buda (în Cercul — Potapov). iar acum stã culcatã de-a binelea. în alt loc va trebui sã-mi tin gura: pregãtindu-mã pentru orice neplãcere la aparitia lui Denisovici. a apãrut necesitatea de a le pãstra dispersat. Ni-kolai Andreevici Semionov. Zubovii recunoscuserã cã Ak-Mecet era un loc fericit pe care. în felul acesta.

dar în scrisori nu recunostea acest lucru. el a murit. Elena Aleksandrovna era tintuitã la pat. precum si aria mea de culegere a materialelor s-au lãrgit exploziv si. prietenul meu de încredere de la Ekibastuz. ca. a rezultat un exil pe de-a-ndoaselea: ca sã ajungi la ei trebuia de-acuma sã obtii un permis de la MAIul regional. pentru 94 taifasuri. s-au adîncit în clasici. Cu timpul s-au închis în mica lor lume staticã.primit-o si a pãstrat-o cu credintã pînã am ars-o eu. la orima cãlãtorie cu masina noastrã — de la Moscova pînã în Estonia. la Pavel Baraniuk (în Captivii si în Tancurile — Pavel Gai). asa cã rugul Zubovilor nu m-a . Din nou. al obligatiilor mele. al cunostintelor. Astfel cã nici n-am mai ajuns la Pavel. si în acele zile au fost nu stiu ce fenomene solare). cu o bombã. din bãnuialã. Chiar în acele zile si din acelasi motiv mi-am trimis în Occident (cu V. Dar el iarãsi s-a dat la fund în mica lui colonie care a devenit •zona interzisã" (stationarea flotei militaro-maritime). Andreev) rola de microfilme pe care n-o lãsasem la Kizel. ca productivitate munceam cît cel putin cinci oameni. cînd au aflat despre rãsturnarea lui Hrusciov. Dar Zubovii însisi se miscau tot mai putin. pînã în prezent neexplicatã. tot mai putine idei puteam sã exprim în acestea. mai adesea nu cele mai bune. iar dintre lucrurile noi. si acum nu-mi aduc aminte: mi-o fi restituit toate materialele si eu le-am distrus. li s-a pãrut cã în cîteva zile va începe un dezastru general. corespondenta cu sabia cenzurii deasupra capului îsi pierdea aproape orice sens: aluziile nu mai erau sesizate. ca nu cumva întîmplãtor. o zi întreagã am hoinãrit cu ferealã prin Kizel. nu mai putea sã asculte radioul occidental. una din capitalele Gulagului. din cauza surditãtii tot mai accentuate. nu-i asa. corespunzãtor. dar de înteles: asa de mult 1-au strîns cu usa dupã rãscoala noastrã de la Ekibastuz. omul acela nobil si totdeauna calm. Ce-i drept. jai Ivanovici a venit sã ia parte. Zubovii au ars toate scrierile mele aflate în pãstrarea lor si m-au anuntat despre aceasta printr-o frazã conventionalã. Experientele si ritmurile noastre nu se mai potriveau unele cu altele. cercul corespondentei. sufereau interpretãri gresite. M-am dus fãrã sã înteleg cã pînã la Pavel se putea ajunge numai cu masinile Ministerului de Interne si cã el însusi devenise supraveghetor de lagãr. dupã pãrerea lor. si nu numai lor. Asa ne si înteleseserãm: dacã. în vara lui 1964. Pe a treia am lãsat-o la Ekaterinburg. Eu si înainte. apare o primejdie gravã. sã mã înhate vreuna dintre nenumãratele patrule de aici. le urmãreau numai pe acelea care ajungeau pînã la ei. toatã atmosfera dintre noi era una de apropiere si întelegere. alãturi de mine si de sotia mea. dar pînã la iesirea la suprafatã mai aveam totusi scurte rãgazuri pentru scrisori. Cu o capsulã de microfilme în buzunar. sau microfilmul acela se aflã si în ziua de azi în vreo pãdure din Urali. si bine cã s-a întîmplat asa. Atunci lor. Nikotai Ivanovici. aceastã pierdere este o ranã. eroul lagãrului. într-o scrisoare. din cîte-mi amintesc. Tot mai rar puteam sã le trimit Zubovilor scrisori amãnuntite. la Iuri Vasilievici Karbe. El tot cu bunãvointã a primit-o si tot cu credintã a pãstrat-o undeva într-o pãdure. în mai 1968. în octombrie 1964. Pe a doua voiam s-o las undeva lîngã Kizel. aproape în aceeasi zi cu Arngold Suzi (amîndoi — cardiaci. Acum nu le mai aveam. ei sînt liberi sã ardã totul. din gresealã. în pãmînt. s-a mãrit si atentia cu care mã urmãrea neadormitul Zreim. O datã cu publicarea lui Denisovici.L. în timpul noptii.

N. absolut totul. tocmai pe ea a rugat-o sã-mi transmitã istoria secretã a peripetiilor prin care trecuserã scrierile mele si i-a dictat adresa mea.afectat prea tare: aveam acum destule exemplare. a venit la Moscova. între timp îl dãduserã la un internat pentru copii greu educabili (ce chin pînã 1-au vãzut si acolo! si cu pretul cîtor rugãminti si cãciuleli!).I. altminteri nu era chip sã ajungi la el. dacã el ar fi reusit sã meargã cu denuntul pînã la capãt! — expulzarea din colonia vecinã cu baza militaro-maritimã ar fi fost mãsura cea mai blîndã si cea mai usoarã ce s-ar fi luat împotriva lor. si în anul 1969. ajuns deja la vîrsta de treisprezece ani. Asta mi-o spunea într-o frazã cam obscurã pe care eu n-am descifrat-o pînã la capãt (era de domeniul trecutului ambianta de la Kok-Terek. si iatã cã singurul rezultat a fost acela cã din douã exemplare ale Banchetului învingãtorilor am rãmas numai cu unul. a trecut pe la Rojdestvo. Zubovilor le rãmãsese acel plod conceput la KokTerek.I. Acesta s-a apucat repede sã . cã pentru mine deja a devenit mai periculoasã decît orice iscoadã — si pentru cã este gata sã se alieze cu oricine împotriva mea. împreunã cu el. eu. Dar în 1970 mi-a scris cã ar trebui sã mã duc în vizitã la o foarte veche cunostintã de-a lui din Moscova. La data aceea nu puteam sã prevãd în mîinile cui o va arunca divortul nostru pe fosta mea sotie: cã din clipã în clipã ea va deveni. si neintuindu-i intentiile. Nu m-am dumirit. Venind într-o scurtã învoire la bunici si certîndu-se cu acestia (amenintîndu-i -— si nu era prima datã — cu moartea). i-am rugat s-o primeascã. la Simferopof. i-a spus unei vecine cum cã el îi are „la mînã pe bãtrîni" cã a descoperit cã acestia tin ascunse în mobilã „scrieri antisovietice"! Ce s-ar fi întîmplat cu Zubovii. Spetind în influenta nobilã si atenuantã a Zubovilor. cã singurul lucru care se pãstrase întim-plãtor era o variantã timpurie a Cercului: acum. si pentru cã stie multe lucruri secrete. în primãvara lui 1971. Ce-i drept. dar în situatia lor. De pe urma fiicei demente. am ars-o si pe aceasta — într-o sobã. asta si asa ar fi însemnat o condamnare la moarte. Dar vecina 1-a informat îndatã pe N. dar mã durea sufletul cã acum pentru mine Banchetul era pierdut. printr-o scrisoare. Resetovskaia. în tiraj secret. confiscarea arhivei lui Teus s-a tradus pentru mine prin aceea cã nu mi-a mai rãmas absolut nici un exemplar din Banchetul învingãtorilor. N. Dar dupã încã un an. luase de la Zubovi aproape tot teancul de scrisori pe care eu le adresasem acestora chiar în acei ani cînd ea mã pãrãsise. N. situatia rãmînea 95 aceeasi. de care eram deja despãrtit. cînd ne întelegeam asa de usor unul pe altul si ne miram de cît de greu ne pricepeau corespondentii nostri liberi.I. nu mã mai îndoiam cã de la Banchet îmi luasem adio pentru totdeauna. poate cã exemplarele de la ei se vor pãstra pentru viitor. lunga despãrtire ne-a pus si pe noi în situatia de a ne pricepe greu unul pe altul). si-a luat un permis de la MAI si s-a dus pentru cîteva zile la Zubovi. Mi-a rãspuns. într-un acces de furie. îl editaserã la CC. avea nevoie de ele pentru a-si umple lacunele memoriilor. nepotul nu s-a mai abtinut si. în 1966 m-am întîlnit cu Nikolai Ivanîci la Simferopol. înainte de aceasta. acel nepot-kazah. L-am întrebat dacã a ars totul. handicapat si de o rãutate neobisnuitã. sigur de sine. de nevoie crescut de ei.

specialistul în istoria anticã: Irina Va-lerianovna. Irina mi-a trimis un bilet prin Rostropovici. Cînd însã a fost la Moscova. si iatã cã în iunie 1971. dar au continuat sã locuiascã în acelasi beci dezolant. care avea deja o vechime de un sfert de veac. unde într-un demisol umed. amîndoi sînt istorici si amîndurora le repugnã sã fie pãrtasi la întretinerea minciunii oficiale — vor si ei ceva cu care sã-si împrospãteze plãmînii. prãpãdit. dar care atunci încã mai lua în calcul posibilitatea de a mã recupera. fosta mea sotie. dar totul era asa de neclar si asa de multi veneau la mine cu fleacuri. o conspiratie începutã asa de vesel la Kok-Terek. Dintr-o cu totul altã generatie (eu si Liusa le spuneam „Infante si Infantã" — nume de cod). Ultimul lucru . în vara lui 1970 au venit de la Leningrad sã se odihneascã la Cernomorskoe niste cunostinte de-ale cunostintelor lui — de-ale aceluiasi Dovatur. circumspect ostilã. pe deplin încrezãtor în Kuklini. numai pentru a salva o piesã — dar oare nu vor plãti ei pentru asta cu ruinarea propriei lor vieti? S-au oferit sã mã ajute si în continuare. cã cei de acolo au ars totul demult). Dar. din trenul direct Crimeea-Leningrad. sã le distrugã.caute si a descoperit o ascunzãtoare de care uitase —-si în ea Banchetul învingãtorilor. în aleea Sapiornîi. ei. Dar putin a fost aerul curat de care au avut parte. si sotul ei. amîndoi pãrinti tineri ai unei fetite. ei m-au ajutat în activitatea mea literarã clandestinã. Nepotul a observat cã lucrurile cu pricina dispãruserã si. si bani nu avea — se cãdea ca nu ei sã mã ajute pe mine. al unei clãdiri vechi. Din cauzã cã transportul sovietic si modul de viatã sovietic au particularitãtile pe care le au. fiindu-le deja peste puteri. în elanul lor doreau mai mult decît puteau: în curînd li s-a nãscut si a doua fiicã. m-au ajutat numai într-un episod. Dar N. Eram din nou în posesia Banchetului. a început sã drã-cuie. în ce mã priveste. iar eu i-am rãspuns cã mam dus degeaba. si mîinile i s-au umflat. ci eu sã-i ajut pe ei. nu puteau sã coboare la Moscova.L stia deja cã Banchetul trebuie pãstrat — sã-1 tinã acum era însã periculos: dacã-1 denunta careva? si nu stia cum sã-mi comunice si nici sã vinã la mine nu putea. urmînd ca ei sã mi le restituie cu prima ocazie. si totusi 1-a mai tinut încã vreo cîteva luni! Atîta s-a prelungit. Anatoli lakovlevici Kuklin. si Anatoli s-a îmbolnãvit. Le-a gãsit imediat o altã ascunzãtoare. 91 îmi deveniserã dragi acesti tineri. M-am strãduit sã primesc aceastã adresã fãrã sã-i acord mare importantã (întorcîndumã o datã de la Leningrad. doctorandã a acestuia. n-am rãspuns. peste douã zile eram deja la Leningrad. înfuriindu-se. acesti tineri minunati si neînfricati pãstrau deja de un an si iatã erau în stare sã-mi retumeze intact materialul meu exploziv. mi-a transmis. si acum. încît de data aceasta am continuat sã-mi vãd de treabã. cu saptesprezece ani în urmã. Republica muncii si alte mãrunti96 suri. latinistul. într-un moment nu încã dintre cele mai rele ale ei. toatã aceastã poveste si adresa. Nikolai Ivanovici le-a dat lor manuscrisele mele regãsite. De la prima lor sosire aici si din prima zi în care au fãcut cunostintã cu Zubovii. acesti tineri au fost cuceriti de acea atmosferã de caldã cordialitate care-i înconjura totdeauna pe cei doi bãtrîni. ea m-a întrebat ce si cum. iar dacã situatia va lua o turnurã proastã. suduit cu cuvinte înspãimîntãtoare pretutindeni în discursuri si în ziare.

cã Zubovii au fost colaboratorii mei cei mai apropiati în exil. ocolind astfel posta. Nikolai Ivanovici mi-a trimis un om simpatic. Andrei Dmitrievici Goliadkin. în mod indirect.. . si poate. a scris. (O datã. spre stiinta tuturor (în 1972. E.) Oricît s-ar împleti frînghiuta. cînd o sã ne lãsati în pace? Amãnunte nu stiu. Poate cã asta n-avea nici o legãturã cu mine. suferind de surditate aproape totalã. în fiecare primãvarã. avea o singurã sorã care trãia în Crimeea. cînd m-au arestat. cã citeau toate scrierile mele despre lagãr si cã erau depozitarii Cercului\ Eu însã continuam sã corespondez cu ei deschis prin postã. era cã lui Anatoli începuserã sã i se facã mizerii la serviciu. O.I. unele care exprimã recunostintã pentru Banchet.. cele mai intime. în seif. era clarã chiar si prin Resetovskaia: ea se grãbea sã-si publice. Uneori i se solicitã ajutorul la casa de nasteri. N. Totdeauna bucurosi sã aibã de-a face cu tinerii. Dar poate cã totusi avea.I. înainte de expulzarea mea din tarã.) Din cauza dificultãtilor cu care se confruntau. ci si prin mãrginimi de provincie îndepãrtatã au cãutat „principala" mea ascunzãtoare (nu stiu de ce ajunseserã la concluzia cã eu îmi ascund scrierile în provincie). dau peste niste scrisori (si cîteva datînd din perioada Kok-Terek.A. Dar poate cã acesta a fost ultimul soc din viata lor. Au plecat cu buzele umflate. continuã. printre ele si unele „de stînga". dar nu mi-e greu sã-mi imaginez scena: bãtãi în usã. nu numai la Zubovi. în Vece). a fost si el prezent în acel rol de tatã care pînã atunci nu-i reusise niciodatã. dar mai degrabã. doi oameni caresi aruncã halatele pe umeri. Fiul era si nu era.. amintirile despre mine si pentru asta nu s-a dat în lãturi de la nimic. probabil.I. bãtrînete neajutoratã. bãtrînul îsi îngropase capricioasa mamã.D. cele de stînga sînt arse. pentru ca ele sã nu-si schilodeascã viata. Dar în 1974 — de-acum eu eram în exil — s-au dus.pe care 1-am auzit despre ei. Ce aveti scris de el? latã-i cotrobãind peste tot. mereu 98 cu perchezitii? întrebãri despre Soljenitîn. N. si în tot restul timpului se ocupã de treburile casei si o îngrijeste .. unul dintre cei 227 de povestitori ai Arhipelagului. Mai tîrziu. cîti ani mai are viata în sac: 40-50-60 mereu cu cekisti. cu o scrisoare.I. iatã cã lor nu le-a fost dat sã aibã urmasi directi.. S-ar putea ca securistii sã fi stiut din auzite ceva despre niste pereti dubli. desigur. N. cît sînt eu în viatã. Cele douã fiice nu mai erau în viatã. spaimã a inimii chinuite a fostului detinut. a fost cavaler de onoare la cununia mea religioasã cu Alia — astfel. si sã fi verificat si mobila si perdelele? în acel interval de douãzeci si patru de ore. A. sã-si tinã cursul scurt cu fetele din clasa a zecea. S-au dus si toamna s-au întors cu o veste care mie mi-a parvenit în Elvetia abia în iarna urmãtoare: în noaptea de 12 spre 13 februarie. Cu ani în urmã. Greseau: principala mea ascunzãtoare era deja la Zurich. nenorocitilor. Kuklinii douã veri nu s-au mai dus la Cer-nomorskoe. chiar si în ultimul an le-am trimis pachete. nu fãcuserã decît sã chinuie niste bãtrîni. si eu cu ce pot sã-i ajut? Cum sã-i salvez? Sã apelez la opinia publicã occidentalã? Necazurile altora deja o obosiserã. Legãtura mea specialã cu N. care nu i-au fost date Resetovskãi. la Zubovi au venit cekistii sã facã perchezitie.

cu care m-am ajutat. neprimind în schimb nici mãcar recunoasterea oamenilor. Povestea despre modul în care sistemul sovietic a stiut sã distrugã mintile cele mai luminate ale Rusiei. (Adnotare din 1978. Dar de la sfîrsitul anilor douãzeci. în lagãre. Profesor la universitatea din Moscova. dar iatã cã ea este deja pe sfîrsite. si multora nu le va fi dat sã mai apuce publicarea chiar si a acestor însemnãri. -i 99 Iatã ce întorsãturã au luat lucrurile: eu sînt teafãr si nevãtãmat. secãtura de Rjezaci 1-a gãsit si din nou 1-a chinuit si pe bietul Nikolai Ivanovici. nu mai venea sã tinã prelegeri: agorafobia a fãcut ca aceste iesiri. si timp pentru a medita pendelete. Dumnezeu sã-i odihneascã în împãrãtia sa! (Adnotare din 1986. faptul cã nu 1-a înghitit si nu 1-a rîsnit masina Arhipelagului. O viatã de om! — în închisori. se explicã prin aceea cã în permanentã a avut probleme cu sãnãtatea. îmbolnãvirile lui s-au tinut lant. cu care am colaborat. fãcea excursii cu bãrcile pe undeva prin Altai. în deportare — o viatã de om. încã la începuturile puterii sovietice. eu le vãd ochii si le aud glasurile — mai atent decît am fãcut-o în toiul luptei. Necunoscuti. Kobozev a fost unul dintre oamenii cei mai inteligenti pe care i-am întîlnit vreodatã. M-am asezat sã scriu aceste pagini — si. Toate trãsãturile biografiei lui. chiar si cînd nu le-a aruncat în închisoare. analiza si confrunta fapte si probleme ale stiintelor paralele. aproape toti încã în viatã si cu sabia deasupra capului. care aproape nici nu se mai ridicã din pat. convocati de memorie. ei riscau totul. el. si ca s-o fac nu m-a împiedicat altceva decît vesnica mea alergãturã..pe E. Pe studenti si aspiranti a început sã nu-i mai primeascã decît acasã. concomitent cu cercetãrile lui principale. el.) 100 2 Nikolai Ivanovici Kobozev Despre acest om intentionam sã scriu o poveste separatã. acea recunoastere care înfrumuseteazã pînã si moartea. chiar si la lucrãri în laboratorul sãu. cînd a început oprimarea si lichidarea întregii intelectualitãti tehnico-stiintifice care scãpase pînã atunci. mã înconjoarã ca niste umbre prietenoase.I. precum si ale filozofiei. sã devinã din ce în ce mai rare si la un moment dat sã înceteze cu totul. Am o presimtire. Dar pe care dintre ei nu-1 voi mai gãsi?* * Pentru brosura lui kaghebistã. apoi cu tablourile extravagant-interesante ale fiului sãu de . vesnica mea lipsã de timp. A fost un mare specialist în fizicã si chimie. Treptat s-a obisnuit cu viata cantonatã numai în cele douã-trei camere ale unui apartament orãsenesc — cu veche mobilã maronie.) Iar în 1984 mi-a parvenit stirea cã ambii Zubovi au decedat. dar. ale istoriei Rusiei si ortodoxiei. N. se misca în societatea celor fãrã asemenea probleme.A. iar ei toti sînt la discretia cãlãului. în timpul consacrat profesiunii ca si în timpul sãu liber. am o credintã: eu tot am sã mã întorc în Rusia. înscriindu-se în nobila traditie a stiintei ruse anterioare. toti cei cu care m-am sfãtuit. destinul i-a acordat mai mult decît multora din acest veac. mai mult decît atît. cu bibliotecã. Pînã la vîrsta de douãzeci de ani. Ce-i drept. de la jumãtatea anilor treizeci.

desteptarea — la masa de prînz. Mergînd la el si încã într-o perioadã cînd se simtea mai bine. ca pentru toti oamenii care suferã de insomnie si duc o viatã dezordonatã: fãrã miscare si fãrã aer. pur si simplu într-o izbã. la un moment dat a început sã simtã o slãbiciune a picioarelor care apoi i-au paralizat cu totul. nu a mai avut parte nici de liniste. dar niciodatã nu se scandaliza de situatia lui. asa cum în tara sovieticã nu se gãsea loc pentru nimic original. pentru ele nu se gãsea loc. agraveazã bolile si decrepitudinea. zîmbea. Nu mi-ar fi greu sã enumãr bolile de care nu a suferit Kobozev. Cãrui plan stiintific puteau sã-i corespundã asemenea studii asupra unui asemenea raport abordat în general din punctul de vedere al vietii si al naturii? Era un noroc dacã unor asemenea studii li se fãcea loc în Buletinul cercetãtorilor naturii—o revistutã necititã de nici unul dintre cei cu activitate stiintificã. aproape mai multe decît asupra biblicului Iov. Iar noaptea era pentru el principalul segment de timp. orele de luminã diurnã devin ore de somn. finantarea activitãtii laboratorului. de aceastã asistentã avînd nevoie si din cauza unui ulcer stomacal.doisprezece ani. ba chiar si spre dimineatã. din care cauzã a ajuns sã fie plimbat în fotoliu. Kobozev a elaborat de unul singur. ca asupra celui iubit de Dumnezeu. revistutã care nu stiu de ce n-a fost suprimatã în epoca taristã. îi venea pe nas lichidul cefalo-rahidian. iar lungit în pat si încovoiat de boli. absolut independent de Wiener. somnul vine tot mai tîrziu. care depãseau cadrul „slujbei" lui. prin dîrzenia lor. prin influentã inversã. asa cã sotia lui îi mãruntea si-i muia hrana. nu puteai sti dacã-1 gãsesti stînd pe scaun sau stînd lungit pe pat. si numai niste discipoli energici obtineau. apoi banii împutinîndu-i-se. ale sirei spinãrii. ca unui copil. Kobozev era un autor la fel de nepublicabil ca si mine — . Cãtre anul 1948. Cu duiumul se abãtuserã bolile asupra lui. 101 Ferestrele îi dãdeau spre Tverskaia-Iamskaia. nestiind nimic despre lucrãrile acestuia. atîmate de pereti. a doua îi tremura toatã cînd tinea o lingurã sau o furculitã. nu erau cîtusi de putin încurajate. dar în ultimul timp huruitoare si poluatã din cauza neîntreruptului flux automobilistic. aducînd tot mai mult a copil. asa cã sihastrul. boli apãrute totdeauna mai multe deodatã. nici de aer. tot mai tîrziu în noapte. ceea ce dincolo de ocean a devenit cibernetica si care peste opt ani a pãtruns si la noi. în ciuda faptului cã se manifesta rar în lumea stiintelor sociale. si tratamentul unora era contraindicat pentru celelalte. deodatã începea sã umble prin camere. De staturã era mic. ale sistemului circulator. ci zîmbea supunîndu-se smerit vointei lui Dumnezeu. tipãrirea lucrãrilor lui nu era încurajatã. Iar studiile profesorului. decenii Ia rînd linistitã. Kobozev fãcuse studii 102 privind raportul optimal (2:1) pentru orice cercetare — raportul dintre tenacitatea vectorialã si pasivitatea brownizatã. semãna cu un ghemulet absolut neajutorat. suferea de un concurs de afectiuni ale oaselor. Nu o datã s-a internat în spitale—pentru sãptãmîni. Provocatã de boli. complicate fenomene medulare pînã la urmã. vara si-o petrecea la Uzkoe: mai întîi într-un sanatoriu academic scump. O mînã o avea scrîn-titã de la cot si nu putea sã ia nimic cu ea. Kobozev se afla permanent în dizgratia administratiei. în cu totul altã terminologie si metodologie. aceastã dezordine. nici mãcar noaptea. uneori. pentru douã luni.

editatã de Universitatea de Stat din Moscova): în URSS a fost publicatã din nebãgare de seamã. Aliosa. nu-mi pãrea rãu. din punct de vedere termodinamic. fãrã rezerve. era un ortodox simplu. pe naturalist? A fi tinut în permanentã cu lacãtul la gurã. aproape fãrã lumina zilei. în aceastã carte. a rugat-o sã-i mijloceascã o întîlnire cu mine. de Vladimir Soloviov. încã de la prima convorbire am cãpãtat încredere unul în celãlalt. în 1969.dar mie. In materie de religie. cu credintã si fermitate. orice lucrare de-a mea. el a reformulat. Reiesise de la sine cît era de greu sã asiguri pãstrarea tuturor acestor manuscrise. Cel mai adesea mã eschivam: nu cu idei îsi abordeazã un romancier materialul. neobisnuite idei îmi dãdea. scoasã de samizdat. la vremea aceea. Dupã ce a citit nuvela Ivan Denisovici. dar a uneia amplasate nu la înde-mînã. cu temele mele. era cea mai completã — si pentru lucrãri neterminate. toatã cibernetica si a dat fundamentarea termodinamicã a existentei lui Dumnezeu. toatã aceastã constrîngere se suprapunea. ele se cristalizeazã în însusi procesul . Coincidenta foarte profundã a vederilor noastre mã fãcea sã-i încredintez. ci la sora cumnatei fratelui lui care pierise în închisoare. ci undeva în adîncime. Foarte acut resimtea naufragiul spiritului rus în secolul al XX-lea. reparînd avariile aduse traditiei si ajutîndu-mã sã ies din ignorantã. în strãinãtate nu a fost tradusã tot din nebãgare de seamã. era un cititor sîrguincios si analitic. Kobo-zev. fãrã complicatii. toate aceste manuscrise le-am mutat la Alia. el le cîntãrea cãlãuzit fiind de o gîndire proaspãtã si independentã. si el a fost acela care a propus amenajarea unei ascunzãtori. Problemele. îi plãcea sã mã descoasã asupra ideilor-cheie ale viitoarei mele opere cu subiect din istorie. Mi le aducea si le ducea fiul ei. a început sã se intereseze foarte tare de mine. pe ea eu n-am vãzut-o decît o singurã datã si nici mãcar nu-mi amintesc cum o cheamã. pentru schite si creionãri pe care oricum nu puteam în nici un chip sã le tin acasã. si cu toate acestea în ultimii ani a fost în stare sã scrie o strãlucitã lucrare intitulatã Cercetare în domeniul termodinamicii unor procese ale informatiei si ale gîndirii (1971. Oricare dintre conversatiile mele de searã la Kobozev includea referiri la neastîmpãrul inteligentei lui. a fi pus permanent în imposibilitate de a-ti anunta prin presã descoperirile. Aceastã ascunzãtoare. a fi osîndit la mutenie permanentã. care-i fusese doctorandã. Am început sã-i dau sã citeascã manuscrise de-ale mele încã necunoscute de altii. si de atunci s-au adîncit treptat convorbirile noastre din acele putine seri cînd zãboveam la el. a pãstrat din 1962 pînã în 1969 toate exemplarele de bazã ale tuturor principalelor mele manuscrise (nu la el. bolilor lui deprimante si stãrii lui de captiv încarcerat într-o camerã fãrã aer. Pe prima mea sotie. Aceasta îmi si era de trebuintã mai 103 mult ca orice. dar îi sînt recunoscãtor pentru totdeauna. dupã ce se fãcuse mare). orice s-ar întîmpla cu mine. Era pasionat de Dostoievski. însã de ce nu-1 publicau pe el. Ea era ca o temelie solidã pentru toatã activitatea mea: certitudinea cã toate ale mele se vor pãstra. într-o camerã ce dãdea spre o stradã duduind de automobile de la cinci dimineata pînã la douã noaptea. Colosale. exasperant si apãsãtor. aflatã în miscare perpetuã.

fie sã dea dovadã de bãrbãtia de a spune pe nume lucrurilor de dinainte. cum altfel! Cu revolutia din februarie cum e? Cum e cu rãsturnarea tarului si cu însusi principiul monarhiei? Revolutia din februarie includea în sine cu necesitate si pe cea din octombrie? si de ce atît de micile retrageri din timpul acelui rãzboi pãreau niste catastrofe. fusese în tinerete un înversunat „comunist fãrã de partid". tatãl ei. Kobozev 1-a petrecut deja în luptã cu moartea. însusi Veniamin Lvovici era laureat al premiului Stalin (în domeniul industriei . S-a întîmplat ca. sã trec tocmai pe Tverskaia-Iam-skaia. dar el le spunea. si peste o lunã a murit. autoflagelîndu-se. o educase în spiritul unui iudaism riguros (în primii ani ai puterii sovietice. cu timpul urma sã rãspund la toate acestea. Coloana vertebralã nu-1 mai ajuta deloc. toatã aceastã mentalitate s-a subtiat. diferentã pe cale de a se sterge la vremea cînd i-am cunoscut eu (aveau deja un nepot. 104 întîlnirile noastre aveau loc totdeauna seara. Desigur. din cauzã cã o tineam tot întro alergãturã. într-o stare de semiinconstientã. El insista: bun. sub imperiul ideologiei de atunci. si sã nu spun niciodatã tot ce aveam de spus. Veniamin Lvovici si Susanna Lazarevna Teus între ei era o mare diferentã de vîrstã. Istoria luase o asemenea întorsãturã încît acum nu toti erau capabili fie sã-si aminteascã. si totusi. Multe si nepretuite lucruri as fi putut sã culeg de la el. comunizantã). Cu sotul nu avea divergente. Lazar Krasnoselski. Veniamin Lvovici. si nu devreme. si cele mai noi medicamente strãine i le procuraserãm. fie si sã creadã ei însisi. am tras cu coada ochiului la poarta lui. Kobozev îmi deschidea capul si spre probleme si spre domenii pe care eu. ar fi socotit cã era un act de bravurã sã informeze GPU despre activitatea dusmãnoasã a cuiva (asta nu înseamnã cã. iar fiul preda matematica la institut. intram totdeauna pe întuneric. cicã. adesea cu manuscrise asupra mea. dar degeaba. dupã cum îmi povestea el acum. Prin Rostropovici îi aduseserãm o curiozitate de medic din Kazahstan. Voia sã scrie. iar cele atît de mari din timpul acestuia din urmã sînt tolerabile? Da. a dispãrut. a si procedat asa. pe sub ferestrele lui. Pe Susanna. si mi-am adus aminte de el chiar în acel moment.creatiei. L-am invitat sã participe la culegerea Voci din strãfunduri. efectiv. în anii '30. n-as fi reusit sã le cuprind. pe unde. el nu voia decît sã dea o idee despre atmosfera generalã. dar întrucît simtea cã n-o sã mai apuce sã citeascã opera mea viitoare. pe ruta pe care kaghebistii m-au dus de la Lefor-tovo la aeroportul seremetievo. si totdeauna trebuia sã mã grãbesc pentru a prinde trenul de noaptea tîrziu. ca si ambii lui pãrinti). Tot anul 1973. Dar n-a mai gãsit puterea s-o facã. Tot cercul lor era alcãtuit din oameni cãrora epoca sovieticã le adusese prosperitate: vãrul primar al Su-sannei Lazarevna era mare procuror. Nikolai Ivanovici se grãbea sã discute anumite aspecte ale ei. asigurîndu-mã de fiecare datã cã nu mã urmãreste nimeni. dar sã-1 scãpãm de boli nu s-a putut. ea îsi lua prietenele de la scoalã si le ducea la Pastele evreiesc — dar aceasta s-a terminat cu o blîndã mustrare). dacã n-as fi fost atunci într-o asemenea tensiune. ca sã strãbat apoi o curte. Mai tîrziu.

în libertatea acordatã de regimul sovietic.aviatice) si profesor. si le-am dat s-854 (o variantã mai tãioasã a lui . inclusiv Cercul. gãsea cã Ivan Denisovici era „anost.A. Am observat eu. ci si cel spiritual. Mã hotãrîsem. peste niste foarte interesanti parteneri de conversatie: sotul — un om cu niste judecãti neobisnuite. Se schimbase epoca — se schimbaserã si Teusii. care se numãrau printre cunostintele ei. iar Lev Kopelev spusese: „realism socialist tipic". naturalã. vizînd nu numai domeniul politic. sotia. Un cerc sau un grup social care sã mã poatã citi si accepta. în toti anii de dupã eliberarea din lagãr m-am simtit. rarii tovarãsi de lagãr care veneau la Riazan nu pretuiau cele scrise de mine. extrem de liber exprimate.A. Am dat. Prin Kopelev aveam atunci unicul acces la lumea literarã. si înaintea multora: începuserã sã considere ca rusinoase simpatiile lor anterioare pentru comunism. La Riazan. cã din cauza grabei avea niste discontinuitãti în idei. desigur. îndeletnicire pãrînd a-1 îndepãrta pe om cu totul de viata „normalã" a tuturor celorlalti — iar Susanna a rãmas pînã la sfîrsit femeia laicã. ca si asupra multora. peste un cuplu exceptional. la rãscrucea anilor '50. iubitoare de viatã. Susanna pãstrîndu-si buletinul de Moscova. sotia — o femeie fermecãtoare. Eu însã eram convins cã toate aceste scrieri nu sînt chiar asa de slabe. Ei au rãmas prieteni cu N. siliti sã se dea la fund. întîlniri diverse. delicatã. Veniamin Lvovici a trebuit sã meargã sã predea la Riazan. Sotia mi-a propus sã încerc sã-mi dau manuscrisele sã le citeascã Teusii. apãrutã atunci cînd Veniamin Lvovici. puteau fi si exceptii fericite. Furtuna s-a dezlãntuit asupra lor. tot asa acum. ori intelectualitatea sovieticã. tot cercul cultural care prin minciuna lui activã slujea opresiunii comuniste. ca un captiv într-o tarã strãinã. încîntatã de Cerc. Dar. ce-i drept. într-adevãr. eu nu-mi imaginam. acest pãtimas sentiment comun i-a unit trainic si a astupat complet acea fisurã periculoasã. Teusii fãcuserã cunostintã cu N. ascutite. La sfîrsitul verii lui 1960 ne-am dus la dacea lor de lîngã Moscova. Resetovskaia si cu bãrbatul ei deatunci. si dupã ce s-au întors la Moscova. cã el era cam confuz. dar asa cum în anul 1956 el îmi respinsese tot ceea ce adusesem din deportare. monoton". fãcuse pasiune pentru antropozofie. emanînd afectivitate din toatã fiinta ei. în 1960 m-a cuprins pentru prima datã disperarea din cauza lipsei de perspectivã a activitãtii mele literare clandestine: eram ca îngropat de viu. iesind la pensie la începutul anilor '60. si tot mai constant le umplea pieptul si tot mai profund se lãsa asimilat în ei binomul credintã-iubire 106 pentru Israel. în divergentele psihologice ale sotilor. cînd au început persecutiile antievreiesti. ori masa asupritã. amîndoi. dupã ce a fost la Riazan. rudele nu erau decît fosti detinuti împrãstiati prin toatã tara. dar în discutie trãsãtura asta era chiar simpaticã. si în diferitele momente speciale ale vietii. mi-a refuzat si tot ceea ce am scris în continuare. Timp de cîtiva ani. tot restul era ori puterea asupritoare. dar dupã doisprezece ani de muncã solitarã aveam nevoie sã le mai testez pe cineva. 107 si mai era la mijloc si un oarecare amestec de zãpãcealã în probleme ale vietii de flecare zi — dar ce problemã aveam eu? Doar aceea de a hotãrî dacã le dau sã citeascã. dar locuind si ea la Riazan.

sã-1 citeascã amîndurora. în gãoacea mea. si a fãcut imediat un gest arbitrar: neconsiderînd necesar nici mãcar sã mã întrebe. mai la început. Dar pe mine tare m-a socat aceastã scurgere neasteptatã! Mi se strîngea inima ca de o mare nenorocire. stiam cã textul fusese citit de Kamenomostski.Denisovici) — scrierea cea mai inofensivã pe care o aveam atunci. repeta solemn: „Acum slobozeste. dar stiu cã locuia pe strada suhov) •— sã le încredinteze si lor impresiile lui despre text. Doamne. nici Kamenomostski nu s-au putut abtine si au venit împreunã la Riazan. Rezultatul citirii materialului cu pricina a fost exploziv. fostã. seriosi. Treptat m-am obisnuit cu situatia. De îndreptat ceva. pentru literatura sovieticã si pentru tarã. A trebuit ca treptat sã mã împac cu aceastã bresã. De-atîta entuziasm. nu cu mare succes. însãsi hotãrîrea mea de a-1 oferi pe Denisovici spre publicare în Novîi mir se maturizase în mine datoritã nu numai impulsului dat de congresul al XXII-lea. începea sã aparã — prin propria mea vointã! — ca un fel de fisurã. (într-o vreme. însã pasul acesta a fost pentru mine foarte riscant: încã niciodatã nu lãsasem fereastrã întredeschisã spre sufletul meu unui om pe care sã-1 fi cunoscut atît de putin si pe care sã nu-1 fi verificat pe baza datelor ce mi le soptea inima. în care se citeau si se discutau una dupã alta scrierile mele. sinceri. nici ei. si încã la un docent. si chiar si capul. Cîstigam doi cititori. iar V. nu mai era posibil. prin aceastã trãsãturã.. Cîteva zile le-am petrecut 108 sub apãsarea acestor gînduri. O. Dar cine i-a permis! — si zîmbeste asa de senin ca si cînd nu s-a întîmplat nimic: toti se bucurã. eu citisem în apartamentul lor Luminare în vînt. altã reactie nu au. s-a dus la amicul sãu. Scurgerea. actritã la Malîi teatr. Kamenomostski a rostit o frazã care mie mi-a sunat atunci straniu: cã. Sotia lui Kamenomostski. dar puteam sã-mi pierd munca tuturor anilor petrecuti în lagãr. (si printre alte laude a fost si afirmatia lor cã i-a miscat delicatetea eroului principal si a autorului fatã de Cezar Markovici. Scurgerea nu s-a produs. în sinea lui asa si gîndea despre sine — cum era sã nu se înmoaie? S-a creat un mic anturaj. 1-a dat spre citire si fiului sãu.) si pe toti i-a cuprins exaltarea.) si acum amîn-doi voiau sã citeascã. ce-i drept.L. dar au apãrut cititori — inteligenti. într-adevãr. ci un eveniment istoric. ca de o prãbusire care s-a si produs.. ce greu e sã iesi din clandestinitate!. docentul Kameno-mostski. Despre lakov Abramovici nu mi se spusese nimic. Povestirea mea a fost apreciatã imediat ca epocalã — pentru ei. lakov Abramovici (numele lui de familie nu mi-1 amintesc. pe robul tãu!" Dupã aceea. la drept vorbind. în deportare si „în libertate". ci si succesului neasteptat pe care aceastã povestire îl repurtase cu un an mai . Autorul care. anume acea crãpãturã prin care suierã vîntul si duce departe o tainã de pret. povestirea mea „reabiliteazã poporul rus". actualmente decedat. Nu le mai dau ceva de citit? Nu mai am vreo noutate? — mã întrebau ei. nu s-a produs. cu lãrgirea cercului celor care stiau despre ce este vorba. Veniamin Lvovici îsi pierduse echilibrul si linistea. a chemat pe cineva de acolo. mai vîrstnicul lui prieten si îndrumãtor în ale antropozofiei. El a numit povestirea nu o simplã reusitã artisticã. dupã cum s-a aflat. dupã pãrerea lui. protejatã si închisã.

sonoritatea cuvintelor si multitudinea de straturi a semnificatiei lor. aici. politiceste era prudent. el. comunism. încãrcãtura conceptualã a vietii pe care o trãise se sedimentase în el. unul dintre milioanele de fosti detinuti — mi-am adus (în picup) de la Riazan la familia Teus al doilea (primul era deja la Kobozev) set de texte dactilografiate si fotocopiate. fiindcã el era sincer cînd rostea sintagme si fraze precum . iesit de curînd la pensie. încadratã în tabloul general al istoriei universale. întredeschi-dea o fereastrã spre sine însusi. era cititã cu plãcere. dar n-a reusit). ori înfloresti. Dacã toate acestea se pãstrau la Teus. Aceastã lucrare. întocmea conspecte ale manuscriselor antropozofice ale acestuia si ale altora (si foarte stãruitor încerca sã mã atragã si pe mine. probabil. leninism. putere sovieticã". (Pentru fiecare text aveam fotocopie executatã de mine însumi. Un entuziasm asemãnãtor celui stîrnit de Ivan Denisovici i-a produs stiu tancurile adevãrul. Dar prietenia cu Novîi mir mi s-a oferit din plin si mi-a redirectionat toate planurile.) Veniamin Lvovici. „indicatii din stiinta spiritului"). El însusi. curente mai mãrunte în societatea cultivatã. (De altfel. Antropozofia îi dãdea o înaltã viziune generalã si permitea aplicatii speciale — si iatã. nici nu era vorba de prudentã. a purces aproape imediat la al doilea articol: „Soljenitîn si misiunea spiritualã a scriitorului". ci de rãmãsite ale anterioarelor lui convingeri orto-doxiste.devreme în cercul restrîns al prietenilor familiei Teus. niciodatã n-a folosit cuvinte precum: „socialism. (Tot asa considera cã dreptul colhoznic asupra pãmîntului este o 109 performantã categoricã în utilizarea pãmîntului. Ce-i drept. si cînd peste un an m-am afirmat în Novîi mir si n-am mai fost o oarecare pietricicã rotundã în prundis. De-acuma. chipurile. Mari sperante îsi punea în varianta iugoslavã a socialismului. încredintatã de el samizdatului. într-o abordare proaspãtã si sensibilã. apropiat mie. în acest articol. el se ocupa acum cu studierea limbii lui Ivan Denisovici — si analiza. expunîndu-i ideile esentiale. principala lui preocupare era antropozofia. Fiind cît p-aci sã-i spunã pe nume antropozofiei („nou-nãscuta stiintã a spiritului". nu concepeam. dacã deja te-ai transformat într-un automat care munceste. pregãtitã pentru a fi expediatã peste granitã sub pseudonimul Stepan Hlînov si retusatã în locurile prea autobiografice. citea una dupã alta cãrtile lui Rudolf Steiner.) Asa s-a si creat atunci la Moscova singurul grupulet de cititori. Toate acestea rãmãseserã în el. el îmi fãcea consideratii si observatii cum cã din negarea bolsevismului nu se poate simpatiza în nici un caz cu miscarea Albilor din rãzboiul civil: în rãzboi. eu încã nu presupuneam cã ar exista. dupã ce niciodatã nu se interesase de teoria literaturii si de profunzimile limbii ruse. trupeste mai bolea din cînd în cînd. (Alte divizãri. Acest microsucces mi-a dat certitudinea cã nuvela va fi acceptatã de cei care n-au fost detinuti. poporul ar fi fost. era firesc si sã-i permit sã le citeascã pe toate la rînd. care ar fi putut sã mã dea de gol. alãturi de Rosii si nu întîmplãtor bãieti de nouãsprezece ani erau promovati în posturi de comandanti de regiment. dacã ti-ai pãstrat cele omenesti). el arunca o privire asupra epocii staliniste. stihinic si unanim. Pornind de la Captivii. din proprie initiativã. dar intelectualiceste era plin de vigoare (cunoscuta remarcã sovieticã: la pensie ori mori.

cînd familia mi s-a destrãmat din nou.L. gãsea în suhov „o slabã dezvoltare a gîndirii si o personalã libertate moralã". nemaicitit de nimeni. Mã atasasem de ei. încã necunoscute nouã". Custodelui unor manuscrise secrete nu i se potriveste nicicum rolul de recenzent public al acestora. „din cele spuse nu rezultã deloc cã toatã cauza revolutiei a fost falsã si vicioasã din capul locului. sã fie tinut secret. Bine ar fi fost ca articolul. si avîndu-le 110 în fata ochilor.. V. unde nu era nevoie sã mã ascund.) 111 Dar caracterul strîns al relatiilor noastre V. Dar.. printre care si de tînãrul sãu prieten si discipol în .. acum de fiecare datã. dar pentru Tiurin trecea cu rea-vointã. eu. mediatori si împãciuitori. numai unor „alesi". prin urmare. (Atunci fisura s-a încleiat pentru încã sase ani de chin. Dar avînd ceva important din punct de vedere spiritual.. încãrcat cu sacose grele cu alimente. a fost un act necesar al istoriei. fãceam. în special Susanna Lazarevna cu talentul ei de a se apropia de oameni si de a-i întelege. este suficientã ca sã-ti stîrneascã pofta de a povesti. Revolutia s-a produs si.L. în mod irezistibil si stihinic. Dar citind în acest timp deja multe lucrãri de-ale mele pe care nimeni nu le citise. fãrã îndoialã. Astfel. Aflîndu-mã la Moscova. si multe fragmente din scrisorile primite de mine de la cititori. numai cã sub pseudonimul „Blagov". aceastã orientare a muncii lui constituiau acum pentru Teus obiectul de interes al vietii lui — si ce inimã trebuia sã ai ca sã-i interzici aceste lucruri? Dar cît de nebun sã fiu eu ca dupã toate acestea sã mai pot lãsa în pãstrarea lui manuscrise de-ale mele? O asemenea gresealã nu mi se poate ierta. a început sã-1 dea spre citire — deocamdatã. singurã într-o companie. nu putea sã se abtinã de la a face aluzii la faptul cã în anii activitãtii mele literare clandestine scrisesem „probabil si alte lucruri. se pare. nepublicat nici pînã azi. un lung ocol ca sã ajung pe Mîtnaia la Teusi. însã aceste articole. o faptã a unor forte spirituale superioare". foarte apropiat lui Soljenitîn. toate acestea alcãtuiau o parte importantã a articolului si cu atît mai mult atrãgeau privirile KGB care-si putea spune: autorul este.L. îl întelegea ca pe o mare libertate în a dispune de manuscrisele mele nepublicate. deportat. si deja fãrã nici o ferealã cita în articol bucãti întregi din poemul meu despre viata de lagãr. ce-i drept. nu putea sã reziste dorintei arzãtoare de a-i împãrtãsi cuiva ideile lui pe tema în discutie. o legasem cu Zubovii. cultul conducãtorilor revolutiei. V. articolul si asa a început sã iasã la suprafatã. ci unde era atîta caldã cordialitate si unde puteam sã povestesc absolut deschis despre întîmplãrile mele si sã mã sfãtuiesc. ei au fost oamenii de încre.nocivitatea micii proprietãti în agriculturã. si acest al doilea articol V. Ea era dintre acele femei care se caracterizeazã prin aceea cã oricare dintre ele. „cãlãii albgardisti taristi". Erau ascultãtori excelenti.L. în a le da sã fie citite de rudele si persoanele apropiate. sã mã prefac. primii cãrora le-am povestit toate peripetiile mele cu Novîi mir si altele. „crimele comise de Bisericã de-a lungul istoriei". o datã scris.t dere si ai sotiei mele si ai mei. ei au fost primii cãtre care mi-am descãrcat sufletul la Moscova. Teusii îmi deveniserã asa de apropiati. Era ca si cum asupra Teusilor ar fi trecut traditia prieteniei si a convorbirilor sincere pe care. încît în 1964. Teus.) Apãrînd povestirea mea de atacurile deja declansate atunci de cãtre oficialitãti.

am reusit sã mã cã-rutez cu picupul la Anicikovi.L.L. Acum mã mir: cît de mult îmi pierdusem simtul obisnuit al prudentei chiar cu Teusii. 112 Dupã ce am aflat despre aceasta — V. noii mei prieteni (schita 6). un exemplar al celui de-al doilea articol al lui a plecat. trecînd prin faza obisnuitului mers pe frînghie. dezordonat de felul lui. pe atunci la Moscova încã nu-si punea nimeni problema interceptãrii convorbirilor. atîta timp cît n-am simtit foarte clar pericolul — dar chiar si în statiunea climatericã Druskeniki le povestea unor oameni cu totul strãini.. cred cã tocmai de aici i-a parvenit lui Diomicev la CC banda magneticã imprimatã cu povestirea mea). unor cunostinte întîmplãtoare. lucru de care eu de asemenea nu stiam. mã asigurau ei în legãturã cu acest individ. Veniamin Lvovici. îmi spusese chiar atunci si eu luasem ca pe semnalul unui pericol extrem — la începutul lui iunie 1965. Nici nu pricepe individul despre ce e vorba. Dar.. în general. despre prietenia lui cu mine — nu stiu dacã nu le-a spus si ceva despre niste scrieri încã nepublicate. e prost ca noaptea.. Sau dacã V. de altfel. dar au rãmas acolo piesele cele mai incriminatoare: Banchetul învingãtorilor. i-am împovãrat destul de mult. fãrã sã mã previnã. o simplã spargere a ialei si o simplã perchezitie în absenta stãpî-nilor!. luase. versurile despre lagãr. aproape vreo zece dintre manuscrisele mele. ei locuiau într-o camerã. se repeta acelasi procedeu ca si cu Kamenomostski în prima perioadã dupã ce facuserãm cunostintã. unde eu trebuia sã mã întîlnesc cu el. dar se afla în mod precis la CC. încã nu exista acest concept de „microfon în tavan".antropozofie. si cu convorbirile telefonice (ca. si i-a prezentat ca pe rude ale sale. numai cã fãrã stirea cui trebuia.L. Asadar. Republica muncii. Imprudent era V. ciorne de neînlocuit si altele! . si asa si era. Ilia Zilberberg. uitase de ele.. dacã la transferul lor am fi verificat rafturile din dulapul lui V. în iunie 1964.L. în acest timp. si are o fiicã adultã care e la fel ca el. ar fi îndeplinit cu strictete conditia pe care o convenisem cu el: din manuscrisele mele. or dincolo de peretele subtire era un individ pensionat din Ministerul de Interne!. tot ce e posibil. V. fiind tintã a tuturor ochilor si urechilor KGB — totul s-ar fi terminat cu bine? — da. Eu am luat picupul. într-un apartament la comun. sã nu ia decît unul si. din neatentie. nu-1 mai pusese pe nici unul înapoi si. pentru ca sã nu rã-mînã. fãrã sã-mi cearã acordul. fost detinut. în privinta aceasta nimeni nu avea temeri serioase. îmi spuneam eu. mi-am luat lucrurile pe la Teus.. dar totusi Interne! Pe mine. le scosese din picup. cum am putut sã-mi tin comoara la ei — mai mult de trei ani! si în conditiile în care locuinta lor era asa de nesigurã si de neîncãpãtoare — da. si multi dintre noi. vor sti ele Organele sã-1 lãmureascã. pe care el în permanentã le scotea din picup ca sã le reciteascã si sã le recenzeze. dupã ce 1-a folosit. cum de mã pãrãsise vigilenta? si asa de categoric! Ce-i drept. totul s-ar fi terminat cu bine pentru lucrurile mele.. sã-1 punã neconditionat înapoi. Dar.L. ceva pe-acolo. în acei ani în care-mi tineam manuscrisele Ia Teusi si le povesteam cu deamãnunrul despre toate cele (le desenam uneori si discutia mea cu Diomicev si rîdeam de el. se vede treaba. atunci cînd filajul va duce la acest apartament. i-a chemat pe sotii Zilberberg sã vinã pentru a face cunostintã cu mine în apartamentul familiei Stein.

îl copiase în mod samavolnic din Arhipelag] Cu zece ani înainte de publicarea acestuia!) Dar ce sã-i faci! Faptul acesta i se pãrea atît de neimportant. încã mai putea sã mã cheme de la Riazan. A gresit. depuse timp de optsprezece ani. fãrã sã aibã dreptul de a face chestia asta. le-a dat sã stea peste varã la Zil-berberg.L. încît la fel de bine putea sã le lase în continuare în apartamentul lui. Dar. — V. printr-o telegramã.L. autorul acelui articol. or acolo erau si lucruri de neînlocuit. dosarul lor clasat. V.L. Dar cel mai devastator era faptul cã aceasta mi se în-tîmpla într-un moment foarte delicat! Tot viitorul Arhipelag nu1 aveam decît ca pe o lucrare ce încã nu depãsise faza de început. a dat peste periculoasele mele lucrãri. Eram asa de supãrat si de distrus! Din neglijentã si din indolentã. chiar imprudent. nu stiu de ce. ar fi fost pe deplin constient de realitate si ar fi înteles toatã primejdia care mã pîndea. Dar propriile mele greseli mã ardeau la ficati: cum de putusem sã nu fiu ferm în salvarea cauzei mele.L. si KGB pãrea sã nu fi observat Banchetul meu. intentionînd sã plece — era varã — într-o excursie. fãrã stirea mea. si Zilber-berg. Dar acel articol nu mirosea a pîrnaie. încît atunci cînd la sfîrsitul verii am fost la ei si apoi. (Peste cîteva luni s-a pus masinãria în miscare. si erau si cele douã sute si ceva de mãrturii ale unor fosti detinuti. Primele convocãri la Lubianka nu sînt usoare. 113 Kaghebistii au confiscat Banchetul si versurile despre lagãr. mutãri dintr-un lagãr într-altul. Iar Balaurul. nu mi-a mai spus cã dãduse peste aceste piese si le încredintase lui Zilberberg! Zilberberg a avut un concediu mai lung si a lipsit deci mai mult decît Teus — si kaghebistii 1-au asteptat sã se întoarcã. cu totul imprudent.L. cu care legãtura lui Teus era atît de în vãzul lumii. Dar KGB lãsa impresia cã nu-1 cãuta decît pe „Blagov". M-am rupt de Teusi pentru mult timp. mãrturii care încã nu-si gãsiserã un loc. S-au ales praful si pulberea de eforturile neîntrerupte. puscãrii. V. încã nu se hotãrîse sã mã frece cu smir-ghel. El. si toate acestea vor pieri acum? si nu vor mai fi fãcute cunoscute niciodatã de nimeni? si niciodatã aceste voci de dincolo de mormînt nu se vor face auzite? Imediat a trebuit sã ard si materialele rãmase la Riazan. Totul s-ar fi putut repara dacã V. (Din lista materialelor luate se vede cã. ei au descins si la Teus. mai din vreme! Mi-era greu sã mã mai vãd cu V. sederi ilegale la Torfoprodukt si la Riazan — îl rupsese si nici nu întelegea ce fãcuse — si-mi propunea numaidecît o sustinutã colaborare pe mai departe. am adus de la Novîi mir tot la bietii de ei geamantanul cu Primul cerc. desigur acest lucru era pentru ei un soc.) Pînã la urmã însã ancheta în cazul articolului lui Blagov a fost suspendatã. A fost lovitura cea mai cumplitã din cei — acum deja împliniti — douãzeci si cinci de ani ai mei de activitate literarã conspirativã. el mi-a bãgat toate secretele într-un pachetel si.L. pierdute acum pentru totdeauna. din prostie. pe lîngã acel pachet. deportãri. Deocamdatã. nici nu si-a mai amintit. S-a întors — si în seara de 11 septembrie. era acolo si un paragraf pe care V. pe care eu îl împletisem din lumina crepuscularã a celulei. Acum erau chemati la interogatoriu si Teus. prin gropi. . si la Zilberberg.Dar si aceasta încã s-ar mai fi putut repara: cîteva zile mai tîrziu. rupsese un fir urzit cu multã rãbdare.

corectare. din neatentie (n-as vrea sã spun cã în mod premeditat). A doua eroare pe care el o face aici este urmãtoarea: în 1965 i s-a încredintat nu „arhiva" mea.L.L. pãstratã normal si iatã.* * în 1976. începuse pe un ton calm sã ne spunã ceva si eu (Z. ba pentru „o traducere tehnicã". Zilberberg construieste multe dintre acuzatiile lui. Dar nu se stie de ce n-a urmat nici un rãspuns. ba chiar dimpotrivã. îmi reproseazã cã eu stiam cã arhiva mea era la el: pasãmite. a gãsit pentru acest demers resurse sufletesti. V.) am auzit cum el (V. Neavînd canalele lui. cãtre care are o usoarã înclinatie. titlul avînd aerul unei emanatii a comitetului de partid.A trebuit sã treacã ani si sã se cicatrizeze rana. erau bolnavi. cu multe idei importante. Prin aceasta. Se grãbea sã-si termine lucrarea în care investise multi ani si în care studia destinele evreimii. Zilberberg atunci „nu cãuta si nu putea sã-si dea seama de adevãratul scop al perchezitiei". la începutul lui 1965. abreviere". întîlnirea o postdateazã din 23 iunie 1964 (miamintesc precis pentru cã a fost în ajunul plecãrii mele în Estonia. (Dintr-un motiv de neînteles. Veniamin Lvovici avea tot mai des probleme cu sãnãtatea si pierderi de memorie.L. pãcat. între timp emigrat în Occident — cu indicatia „sã fie publicatã fãrã nici o modificare. „nici unul dintre ei nu a fost prea antipatic"). nu m-a prevenit . în special morale. el a fost uluit de faptul cã eu nu „am dat fuga" imediat la ei sã ne sfãtuim „ce si cum vom face mai departe". la nevoie. ba pentru „lectii de matematicã". nu cu mai putinã mãrinimie a încercat Susanna Lazarevna s-o ajute si s-o linisteascã pe sotia mea în momentul rup114 tuni noastre familiale definitive. ci fragmente întîmplã-toare ale ei. sã se îndrepte lucrurile — sã nu pier. aflu despre niste vizite suspecte pe care persoane cu misiune specialã i le fãceau lui Teus mai înainte. în 1972 am pregãtit un al doilea exemplar al ei. mi-am zis cã fotocopia n-a ajuns la destinatar (în realitate a ajuns). Dupã pãrerea lui. Toatã chestia asta este o inventie mai tîrzie a lui Zilberberg însusi: el. pe care Teus uitase sã mi le restituie si numai de aceea i le-a pasat lui Zilberberg. evenimentul central a fost ancheta în cazul articolului lui „Blagov" (de altfel — „tratamentul pe care ni 1-au aplicat nu amintea de anchetatorii stalinisti". L-am expediat. si. lucrare superioarã în conceptie.L. De altminteri. în 1970 am început sã mã întîlnesc din nou cu Teusii. înregistrare de mai multe ore fãcutã pe bandã de magnetofon — niciodatã V. Eu am citit-o cu interes si cu folos.) a spus «la el». îmbãtrîniserã. Dar Zilberberg nu s-a grãbit sã rãspundã nici pînã în ziua de azi. care va sã zicã.) „V. Zilberberg a omis sã mentioneze în procesul-verbal publicat al perchezitiei numele kaghebistilor. mã rugase sã-i fac o fotocopie si sã i-o trimit lui Zilberberg. arãtînd cu mîna spre mine (Z. Zilberberg a editat la Londra o carte care pe mine m-a uimit foarte mult: Discutie necesarã cu Soljenitîn. sã ies învingãtor—pentru ca aceastã amãrãciune sã-mi treacã si sã devinã posibilã reînnoda-rea legãturilor. transmisibilã. inspirau compasiune. desi fãrã cãldura de altãdatã. M-am conformat si am trimis-o. Z.).) Dar de-abia acum. iar dumneata (Soljenitîn) ai dat aprobator din cap". din cartea lui Zilberberg. în timpul singurei mele întîlniri cu el (cu Z. unde urma sã lucrez în timpul verii) în iunie 1965. si pe aceste douã erori. si chiar despre o înregistrare a unei discutii libere pe care Teus si Zilberberg o avuseserã afarã.

de ce a tãinuit. Murind V. el constatã „aberatia vizualã atît de caracteristicã" mie. bune.) . cu referire la „cunostinte" apropiate pe care nu le numeste. cu aerele lui de superioritate.. Dar cartea depãseste cu mult cadrul acestor erori. în contextul relatãrii despre toti Invizibilii. Veniamin Lvovici a decedat. cu aplomb îmi face multã moralã (ca toti oponentii lasi.L. pe cînd ar fi trebuit sã le folosesc pe unele dintre cele „superioare". mã întreabã el. care toate „spuneau" nu stiu ce nu stiu cui. „în viata literar-socialã. eu foloseam. în sfirsit. de ce a dat deoparte lucrarea pe care a primit-o de la Teus. fost detinut suferind de deformarea iremediabilã pe care mi-a provocat-o Gulagul (pozitie si a lui V. mai mãrturiseste el.„tãrãboiul în jurul Banchetului". Dar mai bine ar fi dacã ar explica de ce nu a publicat. îmi dã lectii despre legile comportamentului moral într-o societate normalã (sovieticã): împotriva puterii sovietice. ce ranã dureroasã a fost pentru mine dezastrul din 1965. si nu numai o datã în viatã. si dimensiunea sarcinii — ce rãspuns puteam sã-i mai dau? Pe fiecare poet. si iatã: chiar vrea sã-mi dea ajutor spiritual ca sã-mi dobîn-desc armonia interioarã. a înteles. metode „inferioare". ne-omitînd sã loveascã în mine pentru declaratiile de cãintã si mãrturisirile pe care le-am fãcut public). în 1967. în mai 1973. Zilberberg. în ultimii ani. cu permanenta lui lipsã de tact. Dar de ce o fi decretat el cã tocmai cartea învãtãtorului sãu nu trebuie sã vadã lumina tiparului? (Adnotare din 1986.) Comportarea mea în lupta corp la corp cu Puterea este „faptã de om sovietic": cum am putut eu sã mã umilesc prezentînd o informatie despre reabilitare (cînd pe mine mã declaraserã ghestapovist)? Atunci de ce m-am recunoscut autor al Banchetului (si apoi nu destãinui cã acesta este prea autobiografic). Realitatea este urmãtoarea: am rostit acest nume si pentru cã pînã atunci vorbitorii tribunelor fãcuserã gargarã cu el deja de multe ori.. . „s-a revãrsat asupra mea sub forma unui har". ea transformîndu-se într-o ^lipicã împotriva mea. despre prietenia lui cu acesta se exprimã astfel: „cel mai mare dar al destinului". dã lectii. n-am studiat cu ei tactica anchetei în cazul articolului lui Teus? Dacã Zilberberg a înteles atît de putin si mãrimea poverii mele de-atunci. ce restantã pe viatã a însemnat pentru mine proiectul Arhipelagului nedus la bun sfirsit si al istoriei anului 1917 — dar de ce. el produce o sutã cincizeci de pagini de amintiri si lãmuriri. în urma unui episod de cincisprezece minute în care mi-a fost bãgat pe gît. eu am intrat". „pentru mine începe o nouã etapã a vietii". 115 Relatiile mele cu Teusii au fost. (Iar în manifestãrile mele publice. trebuie sã-1 atingã o copitã de mãgar. Este adevãrat cã nu i-am rãspuns atunci: rãspunsul i-1 dau numai aici.în legãturã cu acest episod si deci nici eu n-am devenit mai atent. dupã pãrerea lui. „pe baza unei minciuni intrinsece" (împotriva PCUS) — si ea „transpare ca niste pete de ruginã în însemnãrile mele autobiografice si în multe manifestãri publice de-ale mele. Luînd fatã de mine o atitudine profesoralã.. Greseste Zilberberg si atunci cînd afirmã cã la Secretariatul Uniunii Scriitorilor. Mie. si faptul cã am asociat în public numele noastre a întãrit pozitia lui Teus. chipurile. Vitelul el deja 1-a citit. Altminteri. persoane din planul al treilea si al patrulea. „afinitate sufleteascã". Laksin). desi prietenia noastrã de altãdatã nu s-a mai refãcut. eu as fi fost primul care a rostit în public numele lui Teus. si a pãtruns si în operele mele artistice".

Din afluenta de scrisori de dupã Denisovici am pescuit o datã si scrisoarea de suflet a lui Arnhold Suzi: toatã familia lui fusese deportatã în Siberia. în lagãr nu ne cunoscuserãm de-aproape. linistiti. ArnholdSuzi. Natasa Tenno. ofiter de marinã sovietic. dar el era un estonian petersburghez. el se ocupa acum cu popularizarea „culturismului" (cuvînt greoi pentru dezvoltarea corpului uman). ca si sotul. închisoarea. cînd într-alta" — spuneau ei. pentru care era exemplu de conduitã în lagãr si în viatã). Sotia i-a murit de cancer. în 1919. cu pãrul de culoarea inului. cinstiti. cîndva o femeie fragilã. unul ca un punct luminos în fruntea acestei serii — tovarãsul meu de celulã de la Lubianka. ne-am împrietenit instantaneu.) Astfel. si ea. nu a fost nevoie de muncã de lãmurire cu nimeni. si Petrogradul?) Sentimentul acesta s-a nãscut din vinovãtia noastrã a tuturora fatã de ei. si sotia lui. pentru totdeauna (nu mi-a parvenit decît un zvon cum cã ar fi invalid în sectia Spasski a Steplagului). cã printre estonieni n-am întîlnit oameni rãi. cu numeroase inscriptii latinesti. Tot asa de severã si . dupã cum au fost si asemenea estonieni care au ajutat la înfrîngerea albilor la Livni în 1919 (ce-or fi cãutat ei acolo?) — dar aceastã împrejurare nu-mi toceste sentimentul de om de lagãr care-mi spune cã toti estonienii pe care i-am vãzut sînt oameni cumsecade. universitar. era si ea acum o fostã detinutã. am arãtat cã ei nu se puteau stabili în nici un loc. exageratã. ar fi avut curajul sã le spunã: „sînteti independenti!" — nu i-ar fi eliberat ei lui. din familiarizarea cu aceste sute si sute de necunoscuti mie. dintr-o datã. iar viata în libertate este o ciudãtenie vremelnicã. dar fãrã dreptul de a locui în oras. Tenno. peregrinau: „locuim cînd într-o zonã. inghermanlandezã din Petersburg. Atlet si gimnast. (Scriind în Arhipelag despre sotii Tenno în libertate. trecutã prin multe încercãri. (Dacã ludenici. se opriserã undeva într-un cãtun. printre primii. pentru cã si unii dintre ai lor au contribuit la aruncarea si mentinerea Estoniei în bratele comunismului. sã se întoarcã. lîngã Tartu. cu zece ani de privare de libertate executati. Dintre ei. arunci cel putin sã ne pregãtim trupul pentru saltul viitor. trecuti prin proba tuturor celor întîm-plate. de atunci dispãrut. lupta. preda.116 4 Estonienii în Ivan Denisovici am afirmat. se pãrea. pe fostul Ohotnii Riad. Toti prietenii lui apropiati erau numai fosti detinuti (el este cel care mi-a fãcut cunostintã cu Aleksandr Dolgan. Profesa aceeasi filozofie ca noi toti: eterne sînt lagãrul. complet rusificat.) Cînd Ivan Denisovici a apãrut în Novîi mir si eu sedeam ca un popîndãu la hotel „Moscova". cu un munte-parc la mijloc. Afirmatie. în vara lui 1963 ne-am vãzut la Tartu — minunat orãsel medieval. cãlãii comunisti. vorbitori ai unei limbi necunoscute. Dar si în aceasta el era 117 cel dinainte: dacã nu putem sã ne eliberãm de cãtusele noastre. desigur. dar apoi. (Despre amîndoi — multe în Arhipelag. numai unul mi-a fost apropiat. m-a sunat si a venit imediat la mine. ne-am împrietenit prin spirit. unii dintre ai lor au fost si în Comisia Extraordinarã de la începuturile regimului sovietic. se vede treaba. prin eroul meu. pierdut. poate. Apoi pe la Ekibastuz a trecut meteoric eroicul si pitorescul Georg Tenno. numai recent li se permisese. si eram gata sã facem front comun în fata primului pericol care s-ar fi ivit. tinea prelegeri.

pentru acces era o potecã bãtãtoritã. S-a întîmplat cã noua mea colaboratoare activã. nici acum. nu li se permitea sã se întoarcã în patrie. tarã care mi-a devenit si mai dragã. Lipsea numai fratele lor mai mare. mai urzicãtoare în multe detalii ale ei. din Leningrad. dobîndind un „Moskvici" si umplîndu-1 pînã la refuz. Voronianskaia. prin aceiasi severi ochelari cu ramã de baga. si în mijlocul acestui popor. relatãrile martorilor. prima traducere în URSS. deci incomparabil mai mult decît pentru cititorii de limbã rusã. dar îsi pierduse vigoarea fizicã. Arno. editatã în cel mai ieftin tiraj de masã. Pentru prima datã în viata mea am petrecut o varã — nu cu tracasãri. slujbasul statului nu poate sã plece într-un loc stiut numai de el.) si mi-am dat seama cã nu pot sã plec de aici cu una cu douã si pentru totdeauna. un loc foarte secret. Heino: plecase cu nemtii.D. în 1964. pe dîmbul de lîngã Vîra. iar fiica ffeli. iar Heli avea un bãietel — ascultasem cîndva o poveste în celula de la Lubianka. iar multe familii deportate rãmîneau încã în Siberia. era încã una dintre cele fericite: unora. Despre acesti copii — acum Amo era cãsãtorit. fiul sãu. într-o minunatã zonã cu lacuri. Mã simteam asa de bine în Estonia încît mã preocupa în continuare ideea de ami aranja aici. si deja i se închinase un loc într-un cãtun de lîngã Vîra. si ea. si familia lui Suzi. dar eu acum — cu dispensã de la scriitori. s-a nãscut forma definitivã a Arhipelagului mare si s-a cristalizat pentru mine o metodã nouã de asamblare armonioasã a unor materiale acumulate haotic. si aici. unde pentru lucru aveam o masã cu picioarele împlîntate în pãmînt. Ratiunea cu prudenta ei si inima-prooroacã îmi dãdeau ghes sã-mi pregãtesc o Ascunzãtoare. ne-avînd locuintã. în Uniunea Sovieticã. ca odinioarã Ia Lubianka. cu constrîngerea unor trambalãri grãbite. iar eu locuiam ceva mai încolo. nearanjatã. m-am dus cu sotia în Estonia ca sã lucrez acolo în timpul verii. ci la ai mei. iar în caz de ploaie te adãposteai într-un cort. Pregãteam textul Cercului si în plus orînduiam. a rãmas legatã de Estonia.clarã era privirea lui Arnhold luha-novici. dispersatã. obtinuse cumva aprobarea de a locui si ea acolo. . Acolo ne-am pus la lucru cele trei perechi de mîini: în cãtun femeile dactilografiau cu schimbul varianta Cer-cului87. pe un delusor împãdurit cu pini. dupã douãzeci de ani. E. Cartea aceasta. Datoritã si faptului cã atunci în Estonia spiritul sovietic era slab. asociati cu el în jurul ineficientei „cauze" a creãrii unei Estonii independente. o ducea greu la Tartu. cu regim de concediu. ci una cu portile larg deschise pentru lucru. mi-a rãmas în minte un calcul: o carte la patru-cinci familii. pentru orice eventualitate. declin la care se adãuga cãruntetea pãrului si a mustãtilor. în mijlocul acestei tãrisoare. nu oriunde. si deja în vara urmãtoare. Sotia îi murise deja. iar acum trãia în Statele Unite. îsi petrecea verile tot în Estonia. (în partea ruseascã a Uniunii. acea varã. a fost aruncatã ca o scînteie traducerea 118 lui Denisovici. sã se primeneascã. acel spirit încã asteaptã sã se primeneascã. cum nu mai întîlnisem niciodatã în lumea sovieticã. din cãtun a venit singur Ia întîlnire. te simteai în tara aceasta mai acasã ca oriunde. Prin niste crînguri linistite puteai ajunge la un lac misterios. au citit-o în Estonia aproape toti — si acum eram înconjurat aici de o atmosferã familialã. combinam din Mnturi si micul meu Arhipelag anterior si noile materiale despre lagãr. de o cordialitate totalã. venitã de la Tallin si profitînd de neatentia autoritãtilor.

precum si remarcabila capacitate de muncã. Activitatea rãposatului ei sot se caracterizase prin loialitate si apolitism. la optzeci de kilometri de oras: îl durea inima vãzînd cum moare Estonia cãtunelor si cum tineretul pleacã la oras. sustinea cu propriile lui forte gospodãria ce-i revenise ca mostenire la Rae.v>. cu rezervã de lemne. puteai sã-ti imaginezi ce plãcut trebuie sã fie iarna aici. i-ar fi fost mai simplu sã nu sprijine niste ilegalisti. de nu 1-ar lua la ochi autoritãtile sovietice înainte ca el sã ajungã asa de departe. Lembit primise acest nume în cinstea unui erou al eposului estonian si. noaptea citea. dar era uimitor prin aliajul de experientã de lagãr. dar am lãsat totul pentru mai tîrziu si. adãpostise si alti estonieni pe care-i ruinase deportarea. întruchipa concret idealul intelectualului care lucreazã cu pãmîntul.. dragoste de Estonia si nãzuintã fierbinte spre restabilirea vietii firesti si a istoriei acestei tãri. cu sobe vechi. Era pedolog si. Doamne fereste. Era lagãrul în care autoritãtile trimiteau elementele cele mai incorigibile. în aceeasi varã. cu ferestre uriase. în acel an.. acum oameni cu cariere strãlucite (unul era ar-hitect-sef al orasului Tallin). unde fusese aruncat de pe cînd era un bãietandru. cu fata latã ce exprima hotãrîre. un tînãr care se împrietenise cu Tenno în lagãrul disciplinar siberian Andziuba din perioada deja post-stalinistã. Sotiei nu i-am arãtat drumul spre cãtunul lui: ca sã n-o împovãrez cu lucruri ne care nu avea nevoie sã le stie. era nu departe de Tartu. Lembit sosise la noi lîngã Vîra si cinase împreunã cu Voronianskaia. cred. Dupã aceea ne-am dus la Piarna. cãreia i-1 prezentasem sub un nume fals. iar acum fãrã pic de sovãire îmi propune pe loc sã vin în secret la Haava si sã lucrez aici cît poftesc. asa cã Martei Port. Iar vara — si pîrîiasul de alãturi. sã stea culcatã pe bancheta din spate si sã nu priveascã drumul.„ 119 Cãtunul în care locuia familia Suzi la întoarcerea din deportare se numea Haava.eliberat de obligatiile fatã de scoalã—pot! si ne-am dus sã ne vedem prietenii si în acelasi timp sã cunoastem locurile.. cãlãuzitã de sentimentul matern si de instinctul de autoconservare personalã. si cu toate acestea. dar fãrã sã întrerupã activitatea care-i asigura existenta. era si viguros trupeste. „. si pãduricea. . Latã-n umeri. Eram convins cã el va fi unul dintre cetãtenii de frunte ai viitoarei Estonii independente. pe merit. locuind în oras. pregãtindu-mã sã plec si eu însumi necrezînd cã va trebui sã mã folosesc vreodatã de aceastã ofertã. a început un curs de istorie la universitatea din Tartu. se remarca prin tãria si puritatea caracterului. Ei locuiau de fapt într-o casã ce apartinea Martei Martînovna Port.. Acolo Tenno si sotia erau oaspeti ai lui Lembit Aasalo — si acesta fost detinut. si 120 bine fãcut — si toate aceste calitãti trecuserã prin proba durã a lagãrului. nu-mi dãdeam seama cît de curînd se va pune problema. Familia lor o ducea bine sub Soviete.. Numai. aceastã femeie. îi multumisem. Dar ea a adãpostit o familie cãzutã în dizgratie precum cea a lui Suzi. probabil. vãduva unui savant biolog. în timpul cãlãtoriei spre acea destinatie. în timpul „liber" îsi completa biblioteca. în acelasi spirit crescuserã si fiii ei. Foarte bine era aici: patru camere spatioase si înalte. i-am pus conditia ca. si inteligent. el. absolutã stãpînire de sine. excelentã pricepere în ale politicii. încã nu împlinise treizeci de ani. dupã ce si-a luat diploma în aceastã profesie.

la un alt refugiu unde sã-mi fi terminat opera. si aici am dactilografiat ultima variantã a Tancurilor. un lucru la care tineam foarte mult: Masinuta de scris „Rena" — Rheinmetall. Slavã Domnului cã am scãpat teferi! Ne-au scos cu ajutorul unui tractor. pe întuneric.în acel adãpost de rezervã. degajat. Dar la data de care vorbesc. La statia de service. (Pe ea mi-am bãtut singur de cîteva ori toate cãrtile raele de tainã. din neobisnuintã am în-tîrziat sã iau piciorul de pe acceleratie. la Lembit. a scãpat în capul meu si al lui Tenno o foarte grea ramã metalicã de la o estacadã: lui Georg aproape cã i-a zdrobit umãrul. pentru orice eventualitate. Iar prin Heli (reusisem sã le dau prilejul de a se cunoaste). a plecat în Estonia. O asemenea pierdere este o catastrofa si o durere fãrã margini. ne-fiind scrisã ca lumea decît Ocna. trebuiau sã meargã în cãtun ca sã mute o sobã. Tenno o asteptase pe sotia mea de la care. eu aduceam a doua oarã si o masã pliantã. trebuia sã reparãm masina. el. Cu toate acestea i-am îndrãgit pe estonieni — pe ei nu te poti supãra nici pentru asa ceva. si peste încã o zi totul a fost ascuns în cãtun. Lembit cu Evi. sedeam la Rojdestvo în vãzul tuturor asteptînd de la o orã ia alta sã fiu arestat sau perchezitionat. si mai sã ne ducem la fund. mã serveste si astãzi. mai strîns decît la un interval. în exil. ne-am pomenit alunecînd de pe un povîrnis într-un mic lac. Dumnezeu m-a ajutat sã nu-mi pierd munca unei perioade atît de îndelungate. acest estonian spate al frontului se consolidase într-atît încît nici nu m-am gîndit la o altã solutie de salvare a comorii mele. si tot aici mi-am lãsat. Tenno fiind si el cu noi. m-am adaptat locului — a fost bine. un copac tãiat plin de crengi. de o neglijentã neestonianã. sotia sa. un estonian lungan. Toatã aceastã operatiune cu Tenno a fost exceptional de bine gînditã. ne-am dus din nou în Estonia. insuficient ca sã-i distrugã cu totul bara de directie. în mare tainã. Eu n-am redus viteza. iar la Moscova. n-as mai fi avut rãbdarea si capacitatea de a-1 reconstitui. . la Nadia Levitskaia. iar mie mi-a adãugat o cicatrice la rãdãcina nasului. La începutul primãverii lui 1965. a primit tot ceea ce constituia atunci Arhipelagul. eu avînd în timpul acesta toate materialele si manuscrisele Arhipelagului asupra mea. A doua zi. de meserie so-bar. S-a nimerit însã sub masinã un bustean. fireste. potrivind cu mîna mãrimea intervalului. seara. Aceastã cãlãtorie n-a fost fãrã peripetii. si cu un estonian. Dar în toti acesti ani de luptã istovitoare si de conspiratie. la Estonia. si mai dosnic si mai tainic. si. am zãbovit acolo zece zile. Georg a anuntat cã în iama aceea era posibil ca eu sã vin la Marta. si totul era pregãtit în detaliu si mã astepta. la Bolsaia Pi-rogovka. Eram într-o cursã veselã pe sosea. la un moment dat am cotit pe un drum noroios spre cãtun. (Dacã acesta s-ar fi prãpãdit. în lift. dacã scãpãm — decît. în masinã fiind. bãtrînã si ea. cred cã pentru nimic în lume nu 1-as mai fi scris. respectînd pauzele la 121 fiecare rînd.) La 13 septembrie 1965 s-a dezlãntuit furtuna asupra mea. Au mers în masina mea. masina a început sã patineze. iar situatia mea s-a agravat. în cãtunul Martei. în toamna aceea a fost rãsturnat Hrusciov. Totul era sub formã de petice de hîrtie si fragmente. Mi-a parvenit stirea despre dezastrul cu arhiva de la Teus. si. suficient ca sã n-o lase sã se ducã la fund. fãrã urmãritori.

orasul pãrea sã se identifice total cu lumea de dincolo de granitele URSS. parcã as fi scãpat de hãituiala blestematã a KGB. trecuse de treizeci si cinci de ani si deja chelise. Tinerii Suzi se mirau de felul meu de a percepe realitãtile de prin partea locului. la fiul sãu. cu Europa. dar mi-o voi explica eu cîndva. om de afaceri si organizator — dar a fost fericit sã facã o muncã inferioarã de ajutor de sef într-un oarecare birou de constructii. rece. In asemenea conditii locuiau patru persoane (fiica. în seara de 2 decembrie. Nu mai era nici chiar asa de tînãr. cum sã nu chelesti? Avea aptitudini exceptionale pentru stiintele economice. Nici pînã în ziua de azi nu înteleg indecizia manifestatã de KGB în toamna aceea. Petrecuse deja sapte ani de cumplitã deportare siberiana. as putea sã atrag bãnuieli asupra mea si asupra lor ca gazde ale mele (slavã Domnului — nu s-a întîmplat acest lucru. el nu ezita sã mã adãposteascã si sã mã ajute.Trecuse toamna neagrã a lui 1965. dupã ce am plecat de la Novîi mir si am ajuns la locuinta din oras a familiei Ciukovski.) în trenul de Tallin. un centru operativ al KGB. cumpãrînd în stînga si-n dreapta alimente sã-mi ajungã patru sãptãmîni. toatã viata lui n-a fost decît o luptã pentru scuturarea jugului. unde avusese în grijã o bunicã. prost construit: trei cãmãrute. mi-am ras barba si m-am urcat într-un taxi avînd la volan pe Liusa. nu mã arestaserã. nu s-a aflat). lãsînd geamantanele Ia Arno Suzi. sub masca unui punct de agitatie. si o fatã strãinã. dintre care una era pur si simplu o cuscã. pe care de milã o luaserã de la tarã ca s-o creascã). Ei stiau bine cã aici totul este radiografiat si cã toate iscoadele sînt la fel si cã eu însumi. la care se adãuga Arnhold luhanovici. o lunã la fiica sa la Tallin (unde 123 . Acest sentiment linistitor m-a ajutat sã mã apuc mai repede de lucru. ar fi putut fi un savant sau. în aceastã zi. (Curtea lor era foarte observabilã. în mînã cu un ghid de conversatie amatorist. 122 La Tartu. mai ales. exista. am umblat mult prin oras. în cel mai rãu caz. neizolat fonic. iar eu. pentru faptul cã i s-a dat apartament într-un bloc cu multe etaje. cînd vechea lui universitate era foarte împodobitã si cînd. pentru analizã. o mamã si o sorã. cu conductorul foloseam expresii estoniene foarte simple. si pentru prima datã în viatã am avut senzatia cã mã aflu într-o emigratie proteguitoare: parcã as fi plecat de-a binelea din URSS. mã strãduiam sã tac. printre estonieni. nu impuneam nimãnui limba mea. încã din lagãr îmi spuneau estonienii cã semãn cu ei. iar în cãlãtoriile mele prin Estonia observam de asemenea cã lucrul acesta îmi prindea bine. poate cã încã de atunci. Cu toate acestea. Au urmat umilirile si îngrãdirile rezervate celor ce nu prezentau încredere din punct de vedere politic: dificultãti în a urma o anumitã formã de învãtãmînt. avînd deja trei ani. am ajuns într-o dimineatã cu zã-nadã si chiciurã. în a obtine aprobarea de a se stabili undeva. si sã mã fi ajutat raderea bãrbii? — dar poate cã nu mã urmãriserã îndeaproape. Acesta sedea o lunã aici la Tartu. Pe mine. desigur. aparitie deosebit de singularã printre estonieni. în a alege un loc de muncã. dar un rus care se strãduieste sã învete estoniana este asa de neobisnuit încît este mereu primit cu cãldurã. vizavi de intrarea lor principalã. de zece ani. mã recunosteau dupã accent. si aceasta si datoritã faptului cã toti de aici evitau sã vorbeascã ruseste. orasul meu preferat.

cineva parcã mã minase. Asa ca în aceste o sutã patruzeci si sase de zile petrecute în tainã n-am lucrat de cînd sînt. n-am mai fãcut altceva decît sã dactilografiez. în casa ei. deja frînt de obosealã. cã eu am locuit în cãtun. Nu citisem nimic. în prima iarnã am rãmas aici saizeci si cinci de zile. si fiecare cuvintel îmi era ca o foarte dulce picãturã de rouã. mã culcam. în principal. regim sub care am lucrat douã ierni la rînd. sãream din pat si la lumina intensã a becurilor începeam sã lucrez. de obicei. El fãcea însã consideratii foarte pãtrunzãtoare despre societatea occidentalã. teancul materialelor si al primelor capitole ale Arhipelagului s-a transformat într-o lucrare gata dactilografiatã: saptezeci de coli de autor (fãrã partea a sasea). Eu mã grãbeam totdeauna. eu nedeschizînd gura. si imediat începeam norma a doua pe care pînã la masa de la ora sase o îndeplineam. încãlzeam soba. sau mã gospodãream. si în aceste douã ierni — cu sosirile. în ce priveste cele ce se întîmplau . Cãtre ultima parte a intervalului matinal. în primele sãptãmîni ale primei ierni încã mai aveam o strîngere de inimã. Arno era si el prins totdeauna cu treburile — prilejurile de a vorbi între noi erau rare si scurte. nici în anii aceia. încã nu-mi revenisem din socul provocat de confiscarea arhivei (în greaua mea situatie am compus atunci trei rugãciuni pe care mi le-am notat). 1965-1966 si 1966-1967: cu adevãrat absolut inaccesibil KGB-ului si în afara ariei de circulatie a zvonurilor. în a doua iarnã am rãcit strasnic. cu treizeci si opt de grade temperaturã. Ambele ierni au fost asa de asemãnãtoare din punctul de vedere al modului de viatã pe care mi 1-au prilejuit. ca si cînd eu n-am fost decît percutantul resortului care stãtuse strîns o jumãtate de secol si care acum îsi dãduse drumul. scrisese cu mîna mea. rãzleatã cum sînt toate casele într-un cãtun. si ce fericit era!) A doua zi. Marta Port nu le-a spus fiilor ei. (Cîtiva ani mai tîrziu si-a cumpãrat o casã spatioasã într-un cãtun. cu plecãrile. o altã parte — stînd lungit sub pãturi. Aici. aveam deja realizatã norma de muncã pentru o zi plinã. Amo m-a dus cu taxiul pînã la Haava. lipindu-mã cu spinarea de soba încãlzitã în loc sã-mi pun 124 cataplasme cu fainã de mustar. dar cu multe mici modificãri — si reuseam sã fac cîte o coalã de autor pe zi! Un asemenea salt si un asemenea succes au fost posibile numai pentru cã m-am simtit eliberat de teamã si de constrîn-eeri. sau fãceam focul la sobã. el întretinîndu-se cu soferul. am avut dureri si frisoane. uneori si înnoptam la ei. La sapte seara. Nu mi-am pãstrat nici o legãturã cu lumea exterioarã. La ora douã noaptea mã trezeam. complet refãcut. singurul capitol umoristic („Fostii detinuti — o natiune"). la ora zece. si în aceste douã perioade. în a doua — optzeci si una. încît amãnuntele mi se amestecã în memorie.regimul buletinelor de identitate nu-i permitea sã zãboveascã prea mult). cu expeditiile mele dupã alimente — îi mai deranjam si eu. în alte pãrti ale Uniunii as fi îrãit cu teama cã vor veni si mã vor surprinde lucrînd la ceea ce lucram. nici mai tîrziu. în a doua iarnã. Afarã erau treizeci de grade minus. cînd se îngînã ziua cu noaptea. o parte din treburi o fãceam stînd în picioare. Radioul occidental îl ascultam numai în timp ce eram la masã. doar din cînd în cînd pe noapte cîte o foaie din blocnotesul cu extrase din Dai. Cu toate acestea spãr-geam lemne. s' a?a am scris. Asa am început o viatã de om tãinuit. era ca si cînd n-as fi fost eu.

el avea în servietã pãrtile lipsã ale Arhipelagului. casa mea era deja în curs de devastare — despre aceasta nu stiam nimic precis. peste Sena") mã ducea deodatã prin toatã lumea. într-o vechiturã de casã prin care trecea vîntul fluierînd. la Piarna — sã dau o parte din manuscrise. Erika si Ruti — împreunã cu ea s-au angajat sã-mi pãstreze ciornele. în a doua iarnã el a devenit student la fãrã frecventã al Universitãtii din Tartu. nici un radio nu se auzea.acolo. nu se stie încotro. lumina nu ardea în interior. la niste rude. el a devenit un artist cunoscut. numai sã reusesc sã termin Arhipelagul. toti pasagerii motãiau pe scaunele rabatabile. chiar dacã. în lungul soselei. punea în evidentã. copilul de paisprezece ani. în deportare. Heli Suzi. copiile dactilografiate. spre fotocopiere — m-a ajutat sã fac o fotocopie a Arhipelagului. si ultimul scop al vietii mele era acela ca din aceastã identificare sã se nascã Arhipelagul. locuia în afara orasului. iar radioul atunci nu informa asa de repede si amãnuntit despre persecutiile din URS S. iar curînd dupã aceea a început sã facã el singur totul. Heli se mãritase cu un bãrbat de vîrsta ei. si ale însingurãrii mele. mã pãzeau asemenea prieteni credinciosi?. si ce bucurie si cãldurã . absolut de unul singur. pentru mai multã sigurantã nu tineam totul la mine. Dupã ce sa întors acasã. (Eu aproape cã 1-am împins pe el. cã mã desprind si merg. Mã vedeam într-o situatie ca aceea în care mã vãzuse Heli: un autobuz gol („peste Neva. si tot cu gãleata scotea lãturile. mã ducea pe mine singur prin întunericul de cãrbune sau mã scotea cu totul din lume. L-am dus sã-i fac cunostintã cu Suzi-seniorul si cu Suzi-juniorul. Tocmai dupã asemenea cuvinte a fost nevoie sã fac o cãlãtorie prin toatã Estonia pentru ca finalmente sã ajung la Lembit.. pe care o preda la conservatorul din Tallin. Acestea au fost sãptãmînile de vîrf si ale victoriei mele. ascultãtor. poate. peste Nil. si singurul. as fi 125 fost pus la zid. Fiul luhan a rãmas la ea. apa o aducea din curte. de parcã ar fi fost gol în mijlocul unui spatiu nocturn gol.) si trei prietene ale Heliei—Ello. ne-am întîlnit în oras. Dar tot ce se întîmpla în lumea exterioarã nici nu putea sã mã atingã pentru cã mã aflam în afara ei si mã identificasem cu materialul meu tainic. cu farurile. de timpuriu cîstigat la ideea nationalã si la preocuparea pentru politicã. Pe ea a pãrãsit-o. pînã la etajul unu. doar claxona si. O salva minunata cunoastere a limbii germane. iar o parte s-o iau. revenind în lumea exterioarã. cu gãleata. lucrurile cele mai importante le pãstra Lembit. Separat. tot timpul gata sã ajute. serios. în realitate. nimeni nu vorbea. chiar dacã ar fi fost ca de aici sã mi se tragã moartea. cînd a venit la sesiunea din iama. soba o încãlzea cu lemne. autobuzul negru alerga. timp de cîteva ore. pete albe de zãpadã. mi-a spus cã las impresia cum cã nu mai apartin de nimeni si de nimic în aceastã lume. la scoalã premiant. eram singur. în conditiile în care mã ajutau. eram gata pentru orice. dar se mîngîia cu faptul cã fiul ei crestea cum numai în vis creste un copil: harnic. Aceastã femeie ducea o viatã foarte grea. aproape fãrã opriri. îmi spuneam cã. un esto-nian. Am cãlãtorit cu un autobuz de noapte.. materialele — toate acestea împreunã au format un fond important care undeva existã si astãzi. care în timpul acela mã vizita uneori. într-un loc convenit.

ne-a cuprins, ca o flacãrã mîngîietoare, sufletele! în acele douã ierni, Arnhold luhanovici îsi terminase memoriile, în estonianã: viata elitei intelectuale a orasului Tallin înaintea celui de-al doilea rãzboi mondial, în timpul rãzboiului — între ciocanul sovietic si cel german, slaba încercare de a forma un guvern esto-nian la sfîrsitul lui 1944 — si lagãre, lagãre, lagãre. Cîte ceva din amintirile lui din lagãr mi-a încredintat si mie în Arhipelag: erau rãspunsuri la chestionarul meu, menite sã astupe anumite goluri din materialul aflat la dispozitia mea, dar, mai mult decît orice, m-a ajutat cu teribilul capitol intitulat „Copilasii". Amo si Heli se întreceau în a-mi povesti despre exilul lor siberian. Tatãl si fiica reusiserã sã-mi ia din mînã si sã citeascã unele capitole. Heli avea un dezvoltat simt artistic si-mi fãcea uneori observatii interesante. Un 126 crãciun l-am petrecut împreunã cu toatã familia lor (la estonieni, în jurul bradului se adunã numai ai lor). Prima mea iarnã în ascunzãtoare s-a întrerupt dureros, mai devreme decît avusesem eu în vedere: o sãptãmînã îmi mai rãmãsese de stat acolo (dar o sãptãmînã, cînd esti în vitezã, înseamnã foarte mult, în altã situatie nici o lunã nu-ti ajunge sã-ti rezolvi problemele), cînd ce vãd — prin zãpada înaltã, încãltat în pantofi (încãltãminte mai adecvatã nu avea, viatã de orãsean), înoatã spre mine bietul septuagenar Arnhold luhanovici. Telegramã pe adresa lor din Tartu. Din Riazan: „Vino imediat, Ada." Era clar cã era de la sotie, dar de ce Ada? Asemenea apelativ nu exista la noi, de un asemenea nume nu auzisem niciodatã, ea putea pur si simplu sã nu semneze, lucrurile tot clare erau. Dar în aceastã „Ada" — era cumva vreo aluzie infernalã1! Acolo se pune la cale vreo ticãlosie infernalã!... Ce avea ea în vedere? Ceva periculos si presant se întîmplase, fãrã îndoialã. Viata linistitã, munca fãcutã din pasiune — totul se risipeste într-un ceas, ia o întorsãturã bruscã, nu mai ai parte de liniste sufleteascã, totuna e si dacã nu mai lucrezi, adio manuscrise de neuitat, poate cã din lumea exterioarã n-am sã mã mai întorc niciodatã la voi. încã mai trebuie sã le ascund la loc sigur: în termene neprevãzute, fãrã întîlniri si cãlãtorii stabilite acest lucru este mai greu ca orice. Care va sã zicã, manuscrisele rãmîn deocamdatã la Arno, pe la care trecusem nu o datã. Trenul de noapte pînã la Moscova. De-acolo sun imediat la Riazan, rãspunsul: mai repede! Mai repede! vino! în sfîrsit iatã-mã la Riazan, iatã-mã cu barba rasã, deja deconspirat, reperat: ce s-a întîmplat??? Pãi nimic. Aproape din toamnã, tu nu mai locuiesti la Riazan, si eu tot timpul singurã. Pur si simplu, nu mai puteam sã astept. (Dar de un an si jumãtate la noi deja totul este în destrãmare, totul este pe moarte.) si trebuie sã primim apartament în Riazan, dar sovietul orãsenesc tace... — Dar de ce „Ada"? — Pãi, trebuia sã mã semnez cumva, pentru Estonia trebuia sã semnez cu un nume nerusesc, si mi-a venit în minte — Ada. Din toamna trecutã prinsese picã pe Arhipelag: ar fi avut curajul si sã-1 publice, dacã ar fi semnat alãturi de mine — dar dacã pentru Arhipelag plec si chiar sã-1 scriu acasã nu mai pot — atunci sã nu mai audã de el. (Am avut ocazia sã ascult înregistrarea unui inIn limba rasã ad înseamnã „iad", „infern". (N.t.) v, s, , , ....,,.--. 127

terviu pe care ea, în 1974, cînd Arhipelagul abia iesise, 1-a dat ziarului Figaro în prezenta lui K. Semionov, delegat al APN s-o asiste în pregãtirea unei cãrti împotriva mea. Ea a declarat atunci cã Arhipelagul nu este decît folclor de lagãr, cã este o cercetare nestiintificã a unei teme înguste, speculatã în Occident, si cã eu aleg numai fapte care confirmã ideile mele preconcepute.) Iarna urmãtoare la Haava am trãit sufleteste mai degajat: nu m-a mai apãsat gîndul cã mã vor aresta, cã-mi vor cãuta si-mi vor rãvãsi lucrurile ascunse. Tot mai sigure îmi pãreau lucrurile din jurul meu: acesti pereti deja familiari, marile ferestre geruite, soba veche cu ingenioasa ei usitã de fontã, bufetul vechi, tabloul de grup repre-zentînd pescari estonieni. Deja fãrã teamã mã avîntam pe schiuri si în împrejurimi: vecinii stiau cã printre ei se aflã „un profesor din Moscova", un prieten de-al lor care se strãduieste sã vorbeascã în estonianã. Uneori, în serile cu lunã, mã plimbam pe un teren pe care-1 bãtãtorisem cu umbletul meu încoace si-ncolo, deprins din vremea detentiei, si mã invada bucuria la gîndul cã am o carte deja aproape gata, o carte care deja dobîndise grandoarea unui edificiu, în aceastã iarnã mi-am lãsat barbã, nu am ras-o. Nici asa nu mi-au dat de urmã, nu puteam sã-i dãm notã mare Securitãtii Statului, (în iarna lui 1975 în Estonia cîtiva au fost arestati, cîtiva au fost sicanati — dar de tinerii Suzi si de prietenele Heliei nu s-au atins.*) în a doua iarnã eram pus pe fapte din ce în ce mai temerare, în-cãlzindu-mi la sobitã spinarea bolnavã — era spre Boboteazã —, mi-a venit ideea unei scrisori cãtre congresul scriitorilor. Chestia asta pãrea atunci un pas îndrãznet, chiar periculos. Terminînd de lucru, m-am dus la Tallin la familia Suzi — ca sã refotografiez acum tot Arhipelagul. A.I., luîndu-si rãmas-bun de la mine, m-a felicitat pentru felul în care concepusem „scrisoarea". Chiar prietenii mei estonieni, nemaivorbind de estonienii care nu-mi erau apropiati, încã aveau dificultãti în a întelege ideea mea cum cã eliberarea lor, a tuturor, nu poate sã înceapã decît de la Moscova, printr-o undã de soc stîrnitã de la centru. La începutul lui 1967 încã putine erau indiciile unei asemenea evolutii, dar mie mi sa limpezit aceastã perspectivã atunci, cînd de la douãzeci de ani de activitate literarã clandestinã am trecut la ciocniri deschise. Estonienii, în sufletul lor, îi consi* si nici pînã azi nu s-au atins de aceste persoane. (Adnotare din 1978.) 128 derau asupritori pe toti rusii, eu fiind pentru ei o stranie exceptie de la regulã. si încã o datã, în vara urmãtoare, împreunã cu sotia, m-am dus cu masina la Ascunzãtoarea mea, ne-am luat masina de scris, ne-am luat rãmas-bun — nestiind cã era ultimul — de la Marta Martî-novna si de la Amhold luhanovici. Iar Heli a mers cu noi ca sã viziteze Leningradul — cea mai simplã actiune, dar si în fiecare actiune simplã conspiratorul trebuie sã prevadã legãturile pe care trebuie sã le stabileascã si pe cele de care trebuie sã se fereascã. Eram înclinat sã-i fac cunostintã cu Voronianskaia — ce bine, îmi ziceam, locuiesc aproape una de alta, va fi o legãturã în plus. Din fericire însã nu le-am fãcut cunostintã. De aceea Heli (ca si Lembit!) nu a nimerit în jurnalul nefast tinut de Voronianskaia. în interogatoriile de cinci zile si cinci nopti de la Casa Mare, Voronianskaia n-a putut sã dea numele nici unui estonian, tot ce stia ea (dar sper cã si ascundea) era cã

„în general estonienii" mã ajutau (si dacã stia ceva în plus, de vinã sînt eu), dar n-a precizat nici un nume, nici un loc. si în aceeasi primãvarã, în acelasi iubit Petersburg al lui, în prezenta mea, Tenno s-a îmbolnãvit: cauza era, probabil, o intoxicare bruscã, el bãnuia cã i se trage de la un salam. Voia sã se vindece prin nemîncare si, încã bine dispus, mi-a povestit, sase ore cît a durat cãlãtoria retur cu trenul, multe despre viata lui. (Peste cîteva zile, în aceeasi lunã mai, el a depus în multe cutii postale din Moscova „scrisoarea" mea „cãtre congresul scriitorilor". A fost cel mai activ difuzor al acestui document. El încã nu-si dãdea seama de natura bolii incipiente.) Dar, în realitate, era vorba de un cancer insidios, care în cinci luni de zile 1-a si doborît. Erou, luptãtor, atlet — dintre toti cei evocati în aceastã schitã, el era cel mai viguros, cel mai îndrãznet, chiar cel mai îndîrjit, un om în deplinã maturitate si bucu-rîndu-se de sãnãtate — si a murit înaintea tuturor. Pe el, ca pe multi fosti detinuti, oameni vigurosi si curajosi, 1-a ruinat mãrunta tracasare nervoasã în conditiile bunului plac al regimului sovietic. N-a rezistat acestei tracasãri. El este unul dintre eroii principali ai Arhipelagului si una dintre principalele surse de inspiratie ale acestei cãrti — dar n-a apucat sã trãiascã nici mãcar pînã la ultima redactilogra-fiere, necum pînã la triumful de astãzi. Ultima datã am fost la el pe 22 septembrie 1967 — cu o orã înainte de a merge la lupta din secretariatul Uniunii Scriitorilor. Doamne! Se fãcuse subtire ca un rus voinicul de altãdatã; pe acest fus atîrna, pleostitã si supraabun129 dentã acum, draga lui flanelã de marinar. Fata lui avea culoarea pã-mîntie de dinaintea mortii, i se descãrnase; trupul chinuit i se ningea de durere. A rãmas nerealizat aprigul lui plan de a-i face de petrecanie lui Molotov. Ca un pãduche cenusiu se plimba acest cãlãu pe aleile de la Jukovka, si mîinile lui Tenno nu putuserã sã-1 ajungã, încã mai avea prietenul meu firea de luptãtor si puterea de a evalua lupta care mã astepta, chiar de a reînflori pentru o clipã, dar nu avea puterea de a se recunoaste bolnav si cu un picior în groapã. si sotia lui îmi fãcea cu ochiul sã mã aliniez tuturor celor care-1 minteau cum cã în cazul lui era vorba de o ocluzie temporarã a stomacului si cã în curînd o sã scape de ea — o sã se însãnãtoseascã. Cred cã în ziua aceea m-am bãtut asa de bine pentru cã de la patul de suferintã al unui detinut veneam la niste porci de scriitori. Un an mai tîrziu, de Crãciun, am fost pentru ultima datã la Tallin. împreunã cu Heli si Lembit am aprins, dupã obiceiul estonian, lu-mînãri la mormintele lui Arnhold Suzi si Georg Tenno. Ei sînt acolo, nu departe unul de altul, la Pirita. Ah, scumpii mei estonieni! Ce mult ati fãcut voi pentru cauza noastrã comunã! Sufleteste m-am legat pentru totdeauna de voi. O, atîtia dintre voi ati plecat unul cîte unul, prieteni ai mei din vremea detentiei, copãrtasi la lupta mea subteranã! Ajutã-i, Doamne, pe cei încã în viatã sã nu calce pe mine cu explozie întîrziatã. Necazul pe care 1-am pãtit cu Arhipelagul în 1973 reedita într-o oarecare mãsurã necazul din 1965 cu prima mea arhivã. Dar, în rest, nu m-am lãsat cuprins de slãbiciune, nu mi-am pierdut curajul, n-am devenit inactiv, nu m-am ascuns si am tras pînã la Paris firul exploziv. Vîrtejurile agitatiei, ale întîlnirilor si prevenirilor

brusc-ne-cesare — semãnau cele de-acum cu cele de-atunci. Trebuia sã-i previn si pe estonieni si, sprijinindu-mã pe cele încã ascunse si pe locui unde erau ascunse, sã tin în mînã chiar destinul Arhipelagului. Spre norocul meu, Heli tocmai sosise la Moscova, la niste cursuri de douã luni. si cu ea, si cu vãduva lui Tenno m-am întîlnit de trei ori — în aceeasi camerã în care murise Georg si din care, potrivit sistemului locativ sovietic de tip sclavagist, vãduva nu putea sã plece, ci trebuia sã îndure totul pe loc. Locul mobilei, ea deja îl schimbase în asa fel încît nu mai vedeai, uitai privelistea mortuarã anterioarã. Chinuitã, îmbibatã de fumul de tigarã al celor din jur, îmbãtrînitã, ea presta o muncã za130 darnicã la odiosul APN si de munca aceasta trebuia sã se tinã pînã la pensie. — „Napa! Public Arhipelagul, poate sã nu public cã Ghera voia sã-1 omoare pe Molotov?" I-a scãpãrat flacãra nestinsã a ochilor: „Publicã!" Dar cum sã te întîlnesti, cînd s-a produs necazul cu Arhipelagul si cînd, fãrã îndoialã, Securitatea din Moscova stãtea cu ochii pe mine si mã ameninta cu ghearele? Sã vã spun un secret: la locurile interzise, unde n-ai voie sã lasi urme, cel mai bine este sã te duci la ora cinci dimineata (fãrã sã aprinzi lumina în camera ta). Oricum ti-ar supraveghea kaghebistii locuinta, si la unsprezece seara, si la unu noaptea, si la trei, — dar spre cinci dimineata o lasã mai moale, cãci nimeni nu lucreazã din constiintã; la KGB de mult nu se mai lucreazã din constiintã; poate cã niste ochi electronici clipesc, dar n-are cine sã le prelucreze semnalele. La cinci dimineata iesi pe stradã — în cartier nici înapoia, nici înaintea ta nu e nimeni, nici om, nici masinã. Probabil cã nu mai esti urmãrit, în primul troleibuz te asezi spre vatman — singur sau cu cineva care nu are nimic suspect — si cobori singur, nu e greu sã verifici dacã ai pe cineva prin preajmã. Abia se deschid primele usi ale metroului — trec pe lîngã tine cîtiva oameni, toti — oameni obisnuiti, naturali si nu ai probleme cu nici unul. Astfel, poc-poc din tocuri printre gunoierii matinali, treceam prin-tr-o curte cunoscutã, imensã, încã pustie; fãrã sã mã audã cineva, fãrã lift, urcam niste scãri — si, neasteptînd sã sun la usã (apartament la comun, vecina nu trebuia nici sã vadã, nici sã audã), Nata Tenno, fãrã nici cel mai mic zgomot, îmi si deschidea (prima datã, de la telefonul public, mã întelegeam cu ea asupra orei, iar apoi rã-mînea stabilit sã ne vedem „ca data trecutã", „cu o jumãtate de orã mai devreme"), si Heli, care înnopta la ea de cu searã, deja mã astepta. Prima datã am alergat la ele: acolo, în Estonia, trebuiau sã ardã totul, ca sã se salveze. A doua oarã, mai relaxat: sã astepte putin, pînã la un anumit semnal. Dar a treia oarã am spus stop: nu trebuie ars, ci tradus în estonianã, în curînd trebuie sã-1 dãm sã circule din mînã în mînã. Totusi, mersul istoriei este în favoarea noastrã! Elizaveta Denisovna Voronianskaia La iesirea de sub tipar a lui Ivan Denisovici, suvoiul de scrisori adresate mie era asa de mare si de presant încît, dacã m-as fi ocupat numai de ele, dacã as fi început sã-i rãspund fiecãreia, nu mi-ar mai fi rãmas nici timp pentru altceva, nici posibilitatea de a urma linia pe care mi-o dicta constiinta, si n-as mai fi fost scriitor. Tocmai urmînd linia mea, am reusit sã mã feresc de aceastã primejdie.

Mã strãduiam sã retin tot ceea ce era fecund în aceste scrisori — uneori compuse „în cheia de stînga" de cãtre cineva din lagãr, uneori asternute pe cîte saisprezece pagini mototolite scrise cu un ciot de creion. Din aceste scrisori se întîmpla cîteodatã sã transparã si un alt imponderabil de care de asemenea aveam mare nevoie — acela al disponibilitãtii unuia sau altuia de a mã ajuta operativ si dezinteresat, îndatã dupã „miracolul" hrusciovist, cetãtenii sovietici, scriindu-mi, exprimîndu-si simpatia fatã de mine, lãudîndu-mã, multumindu-mi sau oferindu-mi ajutorul lor, nu mai riscau nimic. De sutele de scrisori superficiale, ocazionale, ba chiar si false, se distingeau, prin puritatea tonului, cele sincere. Cu ajutorul unor asemenea scrisori i-am pescuit pe cîtiva dintre viitorii mei Invizibili, printre ei si pe Elizaveta Denisovna. Chiar din prima ei scrisoare (si ea era o maestrã strãlucitã în a le scrie) se vedea cît de mare îi era cãinta pentru trecut—cãinta unei femei care nu gustase din amarul vietii de lagãr. Pînã atunci, adicã timp de cincizeci si sase de ani, dusese o viatã cu nimic deosebitã de cea a cetãteanului sovietic de rînd: nu participase la nelegiuiri, dar nici nu li se împotrivise, votase disciplinat acolo unde i se ceruse; uneori, ajutatã de inteligenta ei ascutitã si ironicã, întelegea înselãciunea, alteori, luatã de valul indiferentismului din viata socialã, nu o întelegea. Politiceste, nu era incompatibilã cu nimeni, 132 valul terorii din trecut nu-i afectase viata — dar avînd trãsãturile unui caracter irezistibil ca un uragan, ea, urmare a congresului al XXH-lea si a lui Ivan Denisovici (fratele ei dupã tatã!), a început sã aibã remuscãri în fata poporului (ea însãsi era abia din prima generatie cu instructie scolarã), sã dispretuiascã partidul si sã urascã institutia KGB-ului. Nu era dintre aceia care fac epoca, ci dintre aceia r>e care-i face epoca, dar devenise deja foarte profundã si dobîndise o mare putere de pãtrundere. Revirimentul de-atunci a fost al întregii societãti — dar în cazul multora schimbarea nu s-a produs decît pe jumãtate si a fost marcatã de reveniri si de baterea pasului pe loc. Elizaveta Denisovna însã nu s-a mai abãtut pînã la moarte de la aceastã orientare a anului 1962 si nu a mai cunoscut limite în revolta ei împotriva asupritorilor, dar si împotriva întemeietorilor, si s-a îmbogãtit intelectual din mers, în mare mãsurã si din cãrtile mele. în scrisori (în cele „în cheia de stînga"), ea se exprima aproape mai dur decît noi toti, asa încît si pãstrarea lor era riscantã. (Iar în cercul nostru se stabilise ferm: toate scrisorile „în cheia de stînga" sã fie arse imediat.) Nu pregeta sã copieze de mînã, sã dactilografieze, sã dea prietenilor, sã-mi trimitã mie diferite pasaje perfide si scandaloase din întemeietori. si în aceastã îndîrjire a ei împotriva unei epoci debusolate si apoi din nou stalinizate, se lãsa condusã mai mult de sentiment decît de intelect. Printre versurile ei preferate erau si urmãtoarele: De iubesti, iubeste cu nesãbuintã, Dacã tai, atuncea taie pîn-la os. Cu aceeasi repeziciune si se lãsa cuprinsã de entuziasm, si nega motivul care o entuziasmase. Aceastã puternicã pornire, acest elan subit nu doar de a ajuta, ci de a se pune în slujba unei cauze, a reiesit din prima ei scrisoare cãtre mine. I-am rãspuns, între noi a început sã functioneze o relatie epistolarã, în vara lui 1963 s-a ivit si prilejul

de a ne cunoaste — gesturi largi si tonuri furtunoase au însufletit îndatã atmosfera. Pentru viitorul R-17, am rugat-o, încã din prima iarnã de dupã aceastã întîlnire, sã cerceteze niste editii rare din anii '20, sã culeagã amãnunte caracteristice epocii respective si aspecte ale modului de viatã de atunci. (Mã grãbeam si eram atunci în faza unei ample regrupãri de forte în vederea unei noi cãrti, adunam material pentru cele douãzeci de Noduri dintr-o datã, nu-mi dãdeam seama cã pentru asa ceva 133 se cere mai mult de o viatã de om.) Ea s-a achitat binisor de aceastã sarcinã: a rãscolit o multime de pagini tipãrite si a strîns bob cu bob elementele caracteristice; avea si gust artistic si un deosebit de dezvoltat simt al anecdoticului. Iar în vara urmãtoare, în cãtunul de lîngâ Vîra, a rebãtut împreunã cu mine Cercul. Pînã atunci lucrase ca directoare a bibliotecii geologice de pe Moika. în întîmpinarea cerintelor mele, a învãtat repede, usor si bine sã batã la masinã, lucru cu care pînã atunci nu se ocupase niciodatã. Din primele ei lucrãri pentru samizdat au fost Fãrîmele mele cãrora tot atunci ea, cu de la sine putere, le-a adãugat Rugãciunea, datã ei numai pentru a o citi. Rugãciunea a zburat din mîinile delãsãtoare ale E.D. si a ajuns sã fie publicatã în toatã lumea — si acesta a fost pentru mine un prim avertisment de care n-am tinut seama. Dupã cum spunea ea, din cauza caracterului ei coleric, viata ei avusese un curs nefericit, cu omul iubit nu se mãritase, si a trãit întotdeauna singurã. Din cauza bãrbiei proeminente si a nasului mare si ascutit, era urîticã. Dar spiritul scînteietor cu care întretinea o conversatie si fãcea glume, izbucnirile de umor si furie, pornirile spre actiune, spre manifestãri de ospitalitate, îi eclipsau neajunsurile fi-zionomice, o fãceau sã parã chiar mai tînãrã decît era. Mai mult decît orice în viatã iubea muzica, reusea sã meargã la cele mai bune concerte din Leningrad, alerga prin orasul de pe Neva, în cãutarea unor cinematografe de mîna a doua unde era un film cu un concert dirijat de Karajan (asemenea filme nu erau prezentate la un cinematograf central). Nu exagera cînd scria: „Muzica si oamenii demni sînt sprijinul vietii mele. Dupã o muzicã bunã simt cã parcã mi se împrospãteazã sufletul." (Vorbele acestea s-au confirmat: E.D. ne-a procurat, mie si sotiei, bilete la Recviemul lui Mozart la Capelã, a stat cu noi, a ascultat înlãcrimatã. si tot ea ne-a fãcut cadou Recviemul lui Verdi.) îl adora pînã la uitare de sine pe sostakovici („dacã mi-ar permite, i-as spãla hainele si galosii"); acum acest sentiment ea îl împãrtea între el si mine, dar avea mare grijã ca primul sã nu fie înlãturat de al doilea, si cu durere primea stirile despre conduita socialã lamentabilã a idolului ei. („Ca Ivan Karamazov cu diavolul, asa sînt eu cu sostakovici — nu pot sã mã împac cu aceastã situatie. Lucrurile se complicã prin aceea cã el s-a dat cu ei si în acelasi timp este si singurul care i-a anatemizat în muzicã.") Infatigabilã, citea în englezã, desi nu fãrã dictionar, si, imperturbabilã, o alterna pe Agatha Christie cu Joyce. îi plãcea sã-i citeascã pe înteleptii din 134 diferite epoci si sã-si extragã aforisme. Infatigabilã, transcria paragrafe întregi în scrisorile cãtre prieteni:, A explica prin jocul întîm-plãrii facerea lumii este la fel de naiv ca a sustine cã simfoniile lui Beethoven s-au creat prin niste puncte care sau aflat întîmplâtor pe o bucatã de hîrtie." (Asta nu însemna cã devenise

G. orb. zãu cã era o reminiscentã din Petersburgul lui Dostoievski. de altfel mã obisnuisem cu tot felul de cotete. mie nu-mi prevestea nimic. iar prescurtat — Q. pripitã. prietena ei de la Institutul de Istoria Artelor. Motivele care o fãceau sã treacã prin asemenea stãri erau diverse. pînã sã înceapã a se însira bolile. Soneria era ceva fãrã legãturã cu electricitatea. vesnic mirosind a petrol de la lãmpile de gãtit care stãteau acolo.) Dacã as fi fost prea mofturos în materie de selectie. al apartamentului. ba cu Liza sipovalnikova. prin falsa ei dublã adîncime. (si nu mas cãi nici în ziua de astãzi. „trogloditi" — asa-i numea Q pe vecinii ei. Dar în semiclandestinitatea mea. îngust. cînd îti alegi pentru serviciu colaboratori cu platã conform unui principiu profesional. în lunga ei camerã-nisã. impulsivã. n-am putut sã nu-i acord deplinã încredere acestei femei. Medvedeva-Tomasevskaia (vezi schita 14). (asteptînd la ora fixatã) sau careva dintre vecini — neapãrat se mai iteau si de la alte usi niscaiva fete nu prea binevoitoare. Q avea o oglindã lateralã care te uluia. si E. începusem sã-i spunem „Queen Elizabeth".F. Deschidea însãsi E. sã mã înfund în fotoliul suferind de bãtrînete si uzurã. ci ca prieteni. în cãlãtoriile ei la Moscova si la Riazan. înainte. ci o sîrmã groasã si grosolanã care iesea în afarã ca un lat printr-o gaurã fãcutã în usa întunecoasã — trãgeai de ea. Q a noastrã locuia aproape de Raziezjaia. nu era un buton alb. Q mi-a fãcut cunostintã cu IN. ar ft însemnat sã mã condamn la a rãmîne aproape singur. ne- . si numai inchizînd usa acestei camere si tresãrind de fiecare datã din cauza oglinzii. sã iau o gustare. nu stiu dacã lui Q îi prevestea ceva. roasã. sã verific materialele pregãtite.credincioasã. dupã ce-mi rupeam picioarele prin Petrogradul de altãdatã. vãduva lui B.V. în cercul nostru restrîns. sã beau un ceiulet. Desigur. o ajuta cu medici.D. sã te izolezi fonic de toti „neanderthalienii" care se auzeau prin subtirii pereti despãrtitori. Locuinta avea patru odãite diferite care dãdeau într-un coridor sinuos. neluînd oamenii ca prestatori de servicii. „Neanderthalieni". o gãzduia la ea la daced]. ele au fost foarte bune prietene. si undeva în interior rãsuna un clopotel amenintãtor. Etkind (mult bine a fãcut Ekaterina Fiodorovna pentru Q — o vizita cînd era bolnavã. sã ascult muzicã foarte bunã.) Era entuziasmatã de Nabokov. ca ajutoare entuziaste si binevoitoare.Cuvintele de spirit citate din abundentã se îmbinau cu pro-priiie ei cuvinte de spirit de bunã calitate. lunguiete. Se dãdea la o parte un zãvor dintat si greu. dacã n-ar fi fost moartea ei groaznicã. Aspectul întunecos a) casei. Iar eu iam fãcut ei cunostintã ba cu E. chiar scãpãrãtoare. si totusi. sã mã amuz de alternanta entuziasmelor si indignãrilor lui Q. scrisorile ei erau vesele. îmi plãcea sã vin în aceastã cãmãrutã-nisã. al scãrii. fosta mea elevã de la Riazan (cîtiva ani. pe strada Romenskaia — dar la ce numãr? Scara întunecoasã. te soca. nu te opresti la o fiintã atît de schimbãtoare. cu ajutorul unui radio cu picup — Q tinea o multime 135 de discuri minunate —. Tomasevski. Liza. murdarã. a bucãtãrie si a canalizare mizerabilã. cu o ferestruicã spre afarã. într-o lume liberã si normalã. Tot apartamentul era ca o pesterã neanderthalianã. pe care nu pregeta sã-1 apere de reprosuri. puteai. crispate.

iar cu mine — mai mult decît cu oricine. la minunata „tarevna" (Natalia Vladimimvna Kind). unde mai pui. de cum a cunoscut-o în acele zile (si pînã la moarte). iar Q era spionatã de mai înainte ca zvonul si manuscrisul sã se fi rãspîndit mai departe. altfel unele lucruri pot sã piarã si sã fie date uitãrii — a luat apoi hotãrîrea nefericitã de a nu-si arde exemplarul intermediar din Arhipelag. în conditiile aparent „largii" (apoi tot mai îngustei) simpatii a societãtii fatã de mine — noi. sã nu vorbesti sub orice tavan. începînd cu un anumit an. în februarie 1967. sã-i lase spatii mai mari între cuvinte si rînduri. Mai tîrziu. în cercul nostru nici nu s-a pus problema dacã n-ar trebui s-o înlãturãm pe Q de la activitatea si de la toate secretele noastre. riscînd a fi oricînd cãlcatã de cãtre cineva care ar bãnui-o cã adãposteste ceva — ce-i drept. si minatã de acelasi capriciu de romantic cu capu-n nori — voia sã fie depozitara unui document pentru istorie. sã nu le lasi peste tot. si sã arzi . despre scrisori „în cheia de stînga" (si supuse arderii!) primite de ea — ce mai. actiuni. cu acesta legase o prietenie solidã. Q se apropia vrãjitã. De aceastã carte. Dar tocmai acei termeni admirativi în care se exprima despre aceastã carte n-au împiedicat-o sã le vorbeascã despre noutatea ca atare si chiar sã le împrumute pagini prietenelor ei apropiate — o. iar la centrul de coordonare era Liusa Ciukovskaia. m-am limitat la niste reprosuri de o severitate neconvingãtoare: cãci totul s-a terminat asa de bine. era dactilografiat înghesuit. a ajuns instantaneu (prin Nina Pahtusova) la una dintre prietenele din Moscova. Samutin. întrucît alta nu avea. Dar cu toti ea a fost sincerã si credincioasã. si sã nu pãstrezi texte dactilografiate. scurgîndu-se cãtre douã leningrâdence. în cãmãruta ei sufocatã de dulapuri si pereti. unul din cele douã. în total numai unui numãr nu mai mare de una sau douã persoane! Din cauza spatiului extraordinar de strîmt în care se miscã nu stiu dacã întreaga lume sau numai cea a intelighentiei rusesti. aceastã prietenie s-a dovedit funestã si pentru ea. De aceea. si mereu ca-n jocul de-a v-ati ascunselea: sã nu duci manuscrise totdeauna.a fost si agent de legãturã). dar nu la una oarecare. Exemplarul meu din Arhipelag.A. asa de comic. am fost totdeauna mai putini de zece. o punea mai presus de toate celelalte cãrti ale mele. si pentru el.. Aceasta pentru a avea posibilitatea de a mai corecta si finisa textul. cu adoratie si spaimã—parcã se simtea legatã fatalmente de ea. ba cu L. aceastã informatie. un jurnal de conspiratori Asta îi trebuia. în trecere venind din Estonia. Impetuoasa ei nechibzuintã a fãcut-o (noi nu stiam) sã-si tinã. care eram chiar în miezul activitãtii. asa cum era obligatã s-o facã. dar spre nenorocirea amîndurora: pînã la urmã. redactilografiindu-1. Aceasta ne-a transmis-o nouã. sã nu suni de la orice telefon. pe un asemenea exemplar am fãcut eu ultimele corecturi. Dar pentru mine nici aceastã lectie n-a constituit un avertisment serios. ci la una foarte apropiatã nouã. în trei exemplare. si de muncã era istovitor de mult. Q a ciocãnit într-o veselie la masina de scris pînã a terminat toate cele o mie cinci sute de pagini — si. i 1-am dat lui Q ca.. un jurnal despre întîlniri. si în atmosfera ostilã a unui apartament la comun. la data aceea locatara era deja la pensie si sedea mai mult acasã — la masa la care mînca. asa de drãgut.

Instalîndu-mã Ia Rostropovici. Q o fãcuse partial. Iesise la pensie si faptul cã dobîndise îndemînarea de a bate la masinã o ajuta sã cîstige si ea un ban în plus. am hotãrît sã distrugem exemplar cu exemplar. si pentru a include chiar capitole întregi. sã ating toate locurile vechiului Petrograd. Asa am si fãcut: timp de treizeci si cinci de zile. hotãrîserãm sã ne adunãm la Rojdestvo cu trei dactilografe (Liusa.A. pînã undeva în prima decadã a Iui iunie (pînã sã se adune toti vilegiaturistii) fãrã sã deschidem fereastra pentru aerisirea camerei umede — ca sã nu se audã tãcãnitul masinilor de scris — am efectuat dactilografierea definitivã a Arhipelagului. iar exemplarul personal al lui Q era la dacea lui L. Samutin. pe tot parcursul celor douãzeci si patru de ore multiplicate cu numãrul mohorîtelor zile petersburgheze. redactilografiase suplimentar August. unul a fost îngropat lîngã dacea lui E. Dar toti depozitarii temporizau 138 si se împotriveau: un exemplar a fost ascuns prin O.indigoul.I. în martie 1972 am fost la Leningrad . pe scurt. Redactilografiase capitole din manuscrisul intitulat Scara „Donului linistit" si avînd ca autor pe I. Idee superfluã.) Dupã acea clacã din luna mai. pentru a accelera. pentru a introduce numeroasele corecturi din ultima redactare. în acei ani slãbise si devenise mai dificilã legãtura cu toti cei de la Leningrad. Etkind. Atunci.. apoi devenise clar cã nu va reusi s-o ducã Ia bun sfîrsit. si fãcuse deja si multe alte lucrãri: redactilografiase suplimentar Cercul-96. (si chiar în ziua cînd am terminat aceastã treabã a aterizat la noi N. o multiplicare urgentã. ca înainte. pentru o mai bunã cunoastere. noi. Aceastã lucrare. lîngã Luga. cãci deja nu mai era loc de pãstrare si era pãcat sã distrugi cele trei exemplare în plus: poate cîndva vor prinde bine. nu mai mergeam ca sã stau la bibliotecã si nici numai ca sã fac turul orasului.G. cînd eram puternic presat de aparitia iminentã a romanelor mele în Occident si cînd era pe terminate ultima corecturã a Arhipelagului. destinate a figura în trama lui Martie si sã mã consult de urgentã cu cunoscãtorii anumitor evenimente. timp avea din belsug — si cerea de lucru „pentru suflet". ea acum. sã se expedieze pelicula cu Arhipelagul. Atunci s-a nãscut în capul Liusei si al lui Q ideea de a salva textul redactilografiat intermediar al Arhipelagului. însã pierzîndu-si mobilitatea din cauzã cã începuse sã schiopãteze. Q si sotia mea 137 Natasa) pe douã masini — si sã luãm cu asalt lucrarea. zice-se. colaborarea noastrã cu Q a început sã se diminueze — fireste. Q însã continua sã-mi cearã insistent sã-i dau de lucru si iar sã-i dau de lucru. iar corespondenta s-o trimiti numai cu vreo ocazie. îngropat. prin postã nu se poate. mergeam mai rar Ia Leningrad. si trecusem la Roata rosie. Tomasevskaia. Dintr-un înalt turn nevãzut bãtuse ceasul meu.L. ca sã nu lãsãm variante. ci.N. de la sine: eu terminasem toate lucrãrile care necesitã o imensã muncã de dactilografiere. Devotamentul sincer fatã de cauzã pãrea a fi trãsãtura cea mai importantã — la ce bun sã te legi de niste neajunsuri secundare? In primãvara lui 1968. tot.A. sedea închisã în hruba ei din apartamentul neanderthalian. de Rusalii. Stoliarova ca sã ne spunã cã în Occident a apãrut în ruseste Cercul si sã-mi spunã la ureche cã se intentioneazã ca peste o sãptãmînã.

. iar data urmãtoare cumva altfel. spre consolare. N. îi trimitea prin postã Liusei Ciukovskaia scrisori foarte pline de vorbe de duh. dar si cu aluzii. i-am aranjat cumva si Elizavetei Denisovna un transfer valutar: din Franta. Iar al doilea si al treilea erau întregi. avea în caracter puseurile acestei temeritãti. în scrisori mã implora sã-1 pãstrez. le putem strînge împreuna): „Rog cerurile sã nu se nãruiascã nici acum si nici în viitor. de la teamã la deplina nepãsare." (Dar oare ei îi dãdeau vreo importantã?) Tocmai pentru cã în ultimii ani eu cu Q nu am mai desfãsurat activitãti conspirative serioase si întîlnirile noastre au fost rare. au ars pînã la ultima filã mîndrete de text dactilografiat. Dupã previziunile si intentiile mele ar fi urmat sã editãm Arhipelagul în primãvara lui 1975. ca de pildã „a dumneavoastrã Vorojeikina". si cu semnãturi enigmatice. n-as vrea sã nimeresc în gura unei hiene." „Zilele acestea am fãcut o plimbare pînã la Casa Mare. trebuia sã astept anotimpul cald. Resetovskaia... s-a aflat cã Liza sipovalnikova se întîlneste cu Q. I-am scris. Confortabilã casã. Iar Q încã din varã refuza. Adresa Liusei era si a mea. învãt pe de rost sonetul al saizeci si saselea de Shakespeare" (Strig dupã moarte. drãguti oameni.pentru ultima oarã si cei de-acolo numai de primul exemplar m-au asigurat cã a fost distrus.. dar pãmîntul era înghetat. apoi toatã povestea pãrea sã se fi terminat. „Da. asa se face cã riscase inutil încã o iarnã. desi eu cerusem de multã vreme sã fie arse — si în acei moment eu cu mîinile mele le-as fi scos si le-as fi ars pe amîndouã. suspinînd (ea). ea nu putea gãsi pe nimeni real—poate cã si acest transfer neobisnuit a facut-o suspectã.A. pe lîngã prudentã si luciditate. nu mai cunostea pe nici . Din scrisorile ei din ultimii ani rãzbãteau presimtiri ale unor lucruri pe care atunci nici Q. Dar chiar dacã n-ar fi fost nici unul dintre aceste repere (acum ce simplu e sã le confrunti) — tot ar fi devenit cunoscute vechile mele ajutoare din cauzã cã fosta mea sotie. dar de la o persoanã fictivã. si kaghebistii s-au interesat despre Voronianskaia la vecinii de apartament ai Lizei. strînsese legãturile cu noii si bunii ei prieteni din APN si le dãduse acces neîngrãdit la arhiva ei (si la o parte dintr-a mea.. si urechiusele scoase 139 afarã nu puteau sã nu atragã asupra lor atentia KGB. cu pendularea ei zgomotoasã între extreme.A. pe care refuza sã mi-o restituie. ea m-a mintit. cã în curînd am sã-i dãruiesc un exemplar adevãrat. Erau la ea fotografii deale lui Q si de-ale altora — bine cã de cîtiva ani N. Dupã Premiul Nobel se ivise posibilitatea sã-mi ajut prietenii. Dar deja prinseserã contur alte termene. în problema unuia dintre geologi. din fericire. A fost si o împrejurare exterioarã: probabil. scrisorile erau verificate minutios.). (Dar în realitate nu arseserã nimic.. Etkind. dar apoi — mi-a spus — 1-a ars.) Nu puteai sã nu dai crezare descrierii patetice fãcute de Q. nu prea mi-am fãcut griji în legãturã cu cît este ea de prudentã în comportamentul pe care-1 are în societate. nici noi nu le vedeam (acum însã sînt vizibile. abia în toamna lui 1972 mi-a trimis o descriere pitoreascã si pateticã despre modul în care ea si Samutin arseserã exemplarul: în decorul creat de frunzisul galben si purpuriu care cãdea au aprins un rug si. Ea însã. curînd dupã aceea si scrisorile mele cãtre ea le-a predat celor de la APN pentru ca acestia sã le comercializeze în Occident). Pentru alt deznodãmînt mã pregãtesc.

se pare. mizerabil apartament de secol al XlX-lea au fost mutati undeva în conditii mai bune. încã înainte de Crimeea. „a cãlãrit" bãieteste acolo si deodatã si-a rupt piciorul. O jumãtate de an la pat. un oarecare „Ghenrih Moiseevici Gudiakov. sepulcral." si cu toate acestea.A. fãrã nume. si cu Samutin (el i-a luat cu mult zel partea în divortul nostru) N. la 4 august. ca multi oameni care nu au bolit aproape niciodatã în viata lor. veniserã la E. Acesta îi citea mereu din versurile lui Gumiliov si din ale lui. Din acest moment nu mai stim nimic despre ea decît amãnuntul urmãtor. iatã. acasã la Q.D. sufocãrile. pe un procuror pensionar. sprinteneala si. Ninei Pahtusova poetul i se pãrea suspect. si în urma acestui pîrîit de oase rupte. promitea sã cedeze în urma unei lovituri neasteptate si a unei prelucrãri. inumanul tratament „gratuit" sovietic. Dar în 1965 s-a dus pe litoralul caucazian.) Pe amîndouã le-au arestat la Leningrad pe peronul gãrii Moscova. îsi pãstrase mobilitatea. Dar dacã n-ar fi pãstrat exemplarul „distrus" si n-ar fi tinut un jurnal — aceastã arestare s-ar fi soldat cu un esec. . Era foarte îndrãgostitã de Crimeea de la care. fãrã apãrare. aritmia cardiacã. a rãmas infirmã pe viatã. neasteptat „unchi" al unei neasteptate noi vecine de apartament. optimismul. se întîlnise nu o datã. dar Q sustinea cu tãrie cã nu poti sã fii toatã viata neîncrezãtor în toti oamenii. Cu aceleasi mijloace intentiona sã-1 culturalizeze în aceastã varã si. în ultimele sãptãmîni petrecute acolo le-a tot dat tîrcoale un individ suspect. Aproape pînã la saizeci de ani. Nina Pahtusova) s-a dus din nou în Crimeea si „tumefiatã. Cum mã privesc în oglindã. „în urma tuturor acestor tratamente slãbesc si am senzatia profundã cã sînt un fel de pod al casei. pod în care toate mãruntaiele mele sînt întinse ca niste rufe pe sfori. E. Pentru început a fost aleasã Q ca una care stãtea pe margine. sufocînduse". dar în cazul Elizavetei Denisovna poate si dupã aceastã datã.unul dintre noile mele ajutoare. Pavilionul. la toaletã — si Q (trasã la fatã. apoi doi ani de schiopãtat cu dureri. ochi strãlucitori) i-a soptit: „Nu te încãpãtîna. poet moscovit dintre cei nepublicabili". KGB putea sã loveascã în diferite persoane. Apoi piciorul cumva s-a întremat.. în ciuda tuturor bolilor si a piciorului nevindecat. probabil cã o si efectuaserã. superficialul.D. în 1973. dar au apãrut umflãturile. Stranie miscare loca-tivã: „neanderthalienii" — muncitori din acest groaznic. anchilozã a încheieturii deformate (din cauza tratamentului incorect). iar în locul lor s-a instalat cu plãcere nepoata unui procuror! (Mai avuseserãm un avertisment în urma cãruia nu luaserãm mãsurile de rigoare: astã-primãvarã. s-a cãtãrat pe coastele muntelui. dar care. douã fete „dornice" sã lucreze ca dactilografe particulare — dar în realitate n-au fãcut decît sã ia caracterul literei de la masinã si sã disparã. eu am povestit totul!" . nu stim) pe Pahtusova au pus-o fatã-n fatã cu ea o singurã datã în Casa Mare. Cu fractura — la Leningrad. Q 1-a invitat la ea ca sã citeascã Cercul. îmi vine sã îmbrac feregeaua. Chinuitorul. în ultima 140 ei varã. sub reflectorul direct al kaghebistilor. buze inflamate. le-au despãrtit: pe Pahtusova au dus-o acasã pentru perchezitie. spera s-o tinã tot asa si în continuare. ea (îm-nreunã cu prietena ei. ultimul: în cele cinci zile de interogatorii neîntrerupte (de la 4 la 9 august. simtea cã-si ia adio. si prin trãsãturile ei de caracter. pe Avtorhanov.

D. cu stagiu de zece ani la Vorkuta. si pentru cã era constientã de greselile sãvîrsite. El mi-a dat ulterior explicatia cum cã nu putuse sã nu le arate kaghebistilor locul. eu nu puteam sã-mi imaginez! Dupã cîteva luni au mai apãrut în presã si alte „memorii ale lui Samutin". pentru noi. de suferintele pe care. sorã medicalã. dar n-a cedat în nici o privintã. cu prilejul unor expeditii geologice. Dar iatã ce este interesant: kaghebistii aflaserã deja de trei sãptã-mîni despre Arhipelagul îngropat — si nu s-au dus dupã el. Dar atunci de ce?* * Acum la Samizdat au apãrut însemnãrile deja rãposatului Samutin. Nu cumva pentru cã se temeau cã se va produce o explozie? La asta ei nu se gîndesc niciodatã. în alte locuri ale terenului respectiv se pãstrau si alte lucruri. sã se stabileascã. care. de regulã. Putea si sã nu explice. cãruia încercase sã-i facã. Pahtusova a fost interogatã la fel de stãruitor cinci zile si cinci nopti. desi tot ce avea sã i se întîmple îi era cunoscut în totalitate din Arhipelag. Dar si jurnalele E. la Leningrad. chipurile. cu scãzutã capacitate de împotrivire. hoinãrise mult pe lîngã insulele Arhipelagului. el era cel mai lipsit de apãrare. în legãturã cu lucrarea despre paternitatea Donului linistiti Dar pentru ea lucrul cel mai greu si inevitabil a fost sã dea Arhipelagul pe mîna autoritãtilor si sã le spunã cã acesta se gãsea la Samutin. dupã cum mãrturisesc vãduva si fiica rãposatului — dar poate ulterior si ajustate de KGB. sã interpreteze. sã refuze a rãspunde. cãci. prin propria ei vinovãtie le va provoca unor oameni — ce mult o chinuiau aceste gînduri. nu putuse sã se eschiveze de la niste mãrturisiri în legãturã cu Etkind. scrise asa cum le-au dictat cekistii. sã inventeze. dar mã mintise si el alãturi de E. si mai mult decît orice—pentru cã propriul ei jurnal se afla pe masa anchetatorului si nu mai putea sã se dezicã. inevitabil în legãturã cu Liusa Ciukovskaia. oare fãcuse mãrturisiri si în legãturã cu Irina Nikolaevna Tomasevskaia. o hartã.) 142 Despre ce s-a întîmplat mai departe cu E.D. pust tot atunci la secret. ziarist anticomunist. (Adnotare din 1990. pe cãi ocolite.D. Din acestea aflu acum cu uimire cã Samutin (se vede treaba. Reusise. cãci se gãsise în imposibilitatea de a se dezice. stia de mult despre dispozitia mea ca Arhipelagul sã fie ars. la vîrsta pensionãrii. în august.D. cu care pentru prima datã fãcea cunostintã pe propria ei piele. Leonid Aleksandrovici Samutin era un fost vlasovian. bolnavã. în toatã nenorocirea noastrã. ci trebuia sã se descurce. si pentru cã era ceva nou. ca prin minune scãpat de glont la sfirsitul rãzboiului. nepoatã de procuror. Dupã versiunea acesteia. E.). nu avem nici o stire precisã. Toate informatiile provin de la suspecta nouã vecinã. si scrisorile pãstrate de ea au fost confiscate tocmai la perchezitia din apartamentul Pah141 Ne putem imagina ce groazã trebuie sã-i fi fost lui Q la anchetã: si pentru cã era bãtrînã. nu a sacrificat manuscrisul. Un asemenea hal de superficialitate. „Cum a fost confiscat Arhipelagul. sã atenueze —. eliberatã dupã cinci zile si . Aceastã hartã începutã nimerise si ea acum în mîinile KGB. constrîns sã mai trãiascã acolo încã cincisprezece ani. împreunã cu Cercul-96.. ce mult o chinuiau aceste gînduri! Probabil. ci pur si simplu 1-a tinut în podul dacei.Nina Pahtusova era o femeie foarte hotãrîtã si serioasã.

D. Dusia.) Fuseserã evacuati toti? Nu mai existau nici martori. un fel de verisoarã de-al doilea. Apoi s-a întors acasã. si locatarii erau acasã! Asadar. Nu i-au arãtat cadavrul. nu cunostea pe nimeni.D. dar i-au precizat data înmormmtãrii.." (Adnotare din 1986. demult. el doar se mira de ce E.revenitã acasã. Nu exista nici un risc: femeia era analfabetã. (Dar aceeasi sorã medicalã.. dupã ce bãuse la parastas un pahar în plus. Nici noi n-o cunosteam pe ea. Vinkovetki îmi scria cã anchetatorul. si usa principalã. acolo nu mai locuia nimeni. probabil în ultimele zile ale lui august. chiar si în marile orase.D. venit parcã din Dostoievski.) de la institutul geologic. pînã la casa lui Samutin care. dar n-a iesit nimeni.D. nu va mai apãrea. de pe margine. pe colaboratoarea lui (a lui I. încercãrile de a uita: înspãimîntãtoare nu erau acele lucruri cu care o speria Casa Mare. . in-terogînd-o curînd dupã moartea E. nu vine — trebuie sã se fi întors din Crimeea. Iar Samutin n-a stiut nimic pînã în ultima zi. întunecos. Cãuta acum dupã amintire si casa. la parter. Dar a respectat ea consemnul? Sau dimpotrivã: a încercat sã ia legãtura cu noi si tocmai de aceea a fost omorîtã? Este îngrozitor sã-ti imaginezi scena fioroasã a unui asasinat într-un întunecos apartament-pesterã.*) Cã Elizavetei Denisovna i se interzisese sã încerce a sufla vreo vorbã cuiva— reiese clar din metodele obisnuite ale GB si din dispozitia datã Ninei Pahtusova. din cauza unui atac de inimã s-a internat în spital (cu ajutorul aceleiasi vecine). s-a spînzurat în acel coridor strîmb. în acel august. sînge si cã nu asa se spîn-zurã oamenii.) Apoi. stia ea. Dusia o condusese pe E. umbla de colo pînã colo si spunea: „Eu sînt Iuda. si s-a dat o explicatie: pe Voronianskaia au împins-o la moarte niste intelectuali. nu mai exista nici loc al actiunii.A 143 statului. unt mirositor. sedea tot timpul în camerã. i-a spus cu mîndrie acesteia: „Dupã interogatoriile mele. totdeauna prietenoasã.V. intuitia si memoria reperelor pãdurii si ale cîmpului. era un prieten apropiat al verisoarei ei si vãzuse usa principalã pe unde intrase aceasta.D. Dar oamenii de la tarã pãstreazã. . în Leningrad o rudã analfabetã. Dar cine a anuntat-o? Nu militia. I. am trãdat atîtia oameni nevinovati!" (Desigur. amarnice trebuie sã fi fost autoimputãrile. ci securitatea Dupã multi ani. nu scrie. A îndrãznit sã urce pînã acolo. E. se vede treaba. începuse sã fantazeze cum cã pe trupul Elizavetei Denisovna erau rãni de cutit. Nina Pahtusova a trecut de cîteva ori pe Romen-skaia — nici o fereastrã a apartamentului nu este luminatã.) •«. si o carte de valoare. si gîndurile cã prietenii poate au pierit.. oamenii se spînzurau. Numai ea singurã a fost anuntatã cã a murit E. . în curînd. memorie a cîtorva milioane de oameni. unde a stat o sãptãmînã. a fãcut sã sune teribilul clopotel. a tras de latul de sîrmã. (Telefon în apartament nu era. o femeie analfabetã a fost mai ingenioasã decît KGB si a legat prima verigã a lantului care va face ca Arhipelagul sã zguduie ca o explozie întreaga lume. dar cum sã procedeze mai departe? S-a hotãrît: va bate la rînd la fiecare usã si va întreba: Ati cunoscut-o pe Elizaveta Deni-sovna Voronianskaia? Usa lui Samutin s-a dovedit a fi prima care i-a iesit în cale. >. nu sunã.. cicã. avea. . care nu cunostea pe nici unul dintre noi. în emigratie. Cîndva.. ci tocmai aceastã oroare a unei vieti solitare zdrobite.

Eu sînt un cunoscut de-al ei.. s-au dus la cimitirul Sudului — departe. La Leningrad s-a nimerit sã fie în acele zile Lev Kopelev." Dar unde-i Dusia? Ea. spune el.30. Sinucidere. si n-a cãutat intermediari. Li s-a rãspuns cã rãposata a fost dusã de-acolo cu douã ore în urmã. si iatã data înmormîntãrii: mîine. voi fi acolo. pot sã plec din Moscova si spre searã sã fiu la Leningrad. 1-au dus la Casa Mare — si el imediat s-a oferit sã le predea Arhipelagul. vechi locatar al lagãrului.. S-au asezat toti cinci în automobilul familiei Etkind. De ce a murit? Nu stiu. Iar despre arestare. si imediat telefonul familiei Etkind s-a întrerupt pentru douã ceasuri.. Toate telefoanele au fost interceptate în ziua aceea. Idee fireascã: sã-i înstiinteze pe cei din familia Etkind despre care el stia. Etkind 1-a rugat sã-mi comunice mie. la 14. Dar dacã mã duc acum si-1 iau?. sotii Etkind. desigur. cu trenul de zi. fost vlasovian.. si Galia — prietenã de ocazie a Zoiei. din povestirile E. Zoia — fiica Tomasevskãi. venise. — „Dar nici dumneavoastrã nu stiti!" — s-a mirat functionarul — bune rude!.* în ziua de 30.. la morgã. iar intelectualitatea 144 asta diabolicã a si mirosit-o. admis într-un mod atît de neobisnuit sã . la ora 14. Telefonul lui Kopelev a avut în continuare efectul unui detonator si a fãcut sã se precipite evenimentele. atunci a fost liberã masina. unde sînt si barãcile. pentru orice eventualitate. Kopelev nu stia cît de serios se împletea aceastã moarte cu toate firele conspiratiei noastre. despre anchetã — nici Dusia nu stie nimic. Dar KGB n-a reusit sã le întrerupã imediat.. dactilografa lui. în afara orasului. Ei stiau de trei sãptãmîni unde se aflã Arhipelagul — si nu se grãbeau. mai devreme — si cu acea masinã funebrã plecase la cimitir.30. Peste trei ceasuri. kaghebistii 1-au arestat de pe stradã. spre înãltimile de la Pulkovo — orasul mortilor de pe lîngã capitalã care n-au pile ca sã fie îngropati în conditii mai bune. Lui Etkind i-a venit în minte sã întrebe: dar ce s-a notat în registru? Care este cauza mortii? Functionarul de-acolo n-a refuzat sã rãspundã: „Asfixie mecanicã. cã au oarecare legãturã cu mine si cã locuiesc lîngã Mînãstirea Aleksandr Nevski. îngroparea — mîine." si a explicat: „Spînzurare. „Cum se poate asa ceva?" __vPãi. In masinã au fost discutii aprinse: De ce? Ce s-a întîmplat? si-au amintit de certificatele de valutã: sã fi sugrumat-o neander* Din memoriile lui Samutin (cele adevãrate) astãzi se pot preciza unele lucruri: în aceleasi ore ale zilei de 29. Anuntati pe cunoscutii nostri comuni (pe mine). 30 august." Pentru KGB trebuie sã fi fost o surprizã si un motiv de furie: o tainã deplinã. excrescentã a unui oras suprapopulat.. (Mã mir. ci a sunat-o pe Alia la Moscova: „Spuneti-i lui Sania cã a murit Elizaveta Denisovna.... — Bine. s-au strîns la barãcile Botkin urmãtoarele persoane: Samutin.." — „Nu se poate! Faceti confuzie?".Acum — moarte subitã. ca la tarã. si în aceeasi zi de 29 a sunat la familia Etkind: — Cunoasteti o anume Voronianskaia? A murit. la adãpost de orice indiscretie. corpul neînsufletit se aflã la barãcile Botkin.D. ce sã mai vorbim. Pe lîngã morgã se tot învîrtea un individ.

Celor sositi li s-a arãtat mormîntul nemusuroit. Cimitir de tip socialist. Totul este împãrtit în dreptunghiuri: cîte 36 de rînduri si 24 de morminte pe fiecare rînd.) In noaptea spre 30. moartea E. si Arhipelagul. anul nasterii si al mortii.D. frînghie? în ce-1 priveste pe Samutin: dupã ce a predat Arhipelagul—trebuia si sã ascundã. kaghebistii au primit la dacea lui Arhipelagul. argilã (ce tare ti se lipeste asta de tãlpi pe vreme de ploaie!). el avea în carnetul de însemnãri o multime de adrese ale unor oameni pe care acum putea sã-i tîrascã dupã el si dispunea din belsug de literaturã samizdat. cãrucioare motorizate transportã repede sicriele. si de la ea o stim si noi.. (Chiar si dupã un an. fãrã precizarea zilei si a lunii. Nici un pomisor. sotia lui Etkind: „Sinucidere? Nu se poate! Eu o cunosc destul de bine. Erau acolo oameni simpli. filarea la tot pasul continuã—tocmai . numele dupã tatã si prenumele rãposatului.imediat lui Etkind: „Totul e la ei. Cimitir — deprimant prin monotonie. Sã zicem cã a fost chiar sinucidere — atunci.) 146 „Plafoanele" ascultã. are legãturã cu aceasta. Apropo de adresa asta: „Galia. o datã cu ea. Este clar cã 1-au obligat sã tacã: sã nu sufle nimãnui nici o vorbã despre asta. filarea apartamentului.. prieteni de-ai Dusiei. si sã tacã? Ce-o fi fost în mintea bãtrînului fost detinut? * Iar Samutin. mormîntul ei rãmãsese tot ?no-nim. si ea a povestit versiunea ei. (Adnotare din 1990. si sora medicalã Lidia. mai treceau pe-acolo Liusa si Tomasevskaia. cu precautia de rigoare. Dusia îi dãduse lui Samutin adresa unde face ea astãzi parastasul. ei nu cunosteau faptul cã Samutin tinuse la el în mod samavolnic Arhipelagul. Mormintele au aspectul unor cãzi din beton. „Cãzile" se acoperã cu pãmînt în care se pot sãdi flori. Etkind. i-a spus — scrie el —. si încã o datã 1-au tîrît la întîlnire la hotelul „Evropeiskaia". Dar ea nu era implicatã cu nimic în toatã povestea asta. Prin pasaje. vorba aceea: unul cu cheful si altul cu mahmureala. Cei sositi nu se cunosteau defel între ei. într-o asemenea pozitie precarã. acum se temea cã-i vor descoperi acea literaturã samizdat si. acolo nu mai locuieste decît o sorã medicalã cumsecade. poate te duci dumneata acolo? Mai afli ceva!" Galia s-a dus. ãsta e asasinat politic!" — a strigat careva.. dar cel mai mult se temea sã nu-si traumatizeze sotia si copiii printr-o perchezitie acasã!. 1-a întrebat pe Samutin: „Nu cumva or fi luat ceva de la ea?"* Pentru Galia. Dar în dimineata zilei de 30 si-au adus aminte cã le trebuia semnãturã de la el cum cã le-a dat de bunãvoie ce le-a dat. chinuitã fizic. (Adnotare din 1990. de unde atîta fortã la Elizaveta Denisovna sã caute cîrlig. Este interzis sã se punã cruci la morminte sau sã fie împrejmuite cu garduri.locuiascã în Leningrad. care în timpul drumului ascunsese celorlalti faptul cã Arhipelagul fusese luat. Ei credeau cã era vorba de vreo arhivã a E. Un imens maidan desfundat.D.. El însã nici corporal n-a fost perchezitionat. cei care le însotesc merg în pas alergãtor. avînd înfipt la capãt un bãt." Ekaterina Fiodorovna. la cãpãtîi — „vîsle" cu tãblite albastre pe care sînt scrijelite numele.) Devenea tot mai clar cã la mijloc era ceva necurat." Dar Etkinzii nu stiau ce puteau sã fie acest totul.) 145 thalienii? Samutin: „Ãia s-au mutat. Dupã model Fourier?." — „Vã spun eu. exact cînd trebuia.

si e ceva cu totul inofensiv sã te duci la Serghei Maslov. proprietarul outsider al unui apartament. lui. La locul de muncã — se întelege. din 30 pînã în 31. sã întrebe. la Institutul de Mine. „Arhip" devine „Arhivã". la Moscova. trecînd si prin alte cîteva guri. se duce. Se trezeste apoi Etkind.. colegei ei pe nume Arsanskaia (despre al cãrei bãrbat se stie cã este prieten cu Kopelev. si nu intuim bine ce posibilitãti i-au rãmas lui Samutin. pentru cã îl bãgãm pe bãiat în bucluc. ce anume au luat? si ea îl roagã pe Aliosa sipovalnikov (prin sorã se cunoaste cu Samutin) sã se ducã.. îi povesteste despre cele întîmplate sotia lui Samutin.) Simplu — dar nu foarte. aduc la mine. acolo. Etkind îi atrage atentia chiar la telefon cã nu se sunã la o asemenea orã.. Se teme sã nu-si punã sotia într-o situatie neplãcutã? Dar.) Eu si Liusa ne enervãm si facem greseli. constiinta i-a suflat cã despre Arhipelag nu se poate tãcea. Totusi. Eu mi-am exprimat îndatã îndoiala: Arhivã? Arhip? (Dar ce arhivã avea Q? Dar nici Arhip nu mai existã de mult. „Transmiteti-i numai atît: 1-au luat pe Arhip!" (Noi. Kopelev îi telefoneazã duios lui Etkind: „Fima. si spre sfîrsitul zilei. dar Samutin nu scrie nimic despre acest subiect. si se si duce efectiv. dupã cum povestea în cursul zilei Etkind). a doua zi. si-si pune brusc întrebarea: dar ce am fãcut noi? Maslov nu întelege despre ce este vorba. întîlnire cu Arsanski. e deja seara tîrziu. si la 12 noaptea.) 147 el si Liusa.prin asta îsi corecteazã GB-ul deficienta. Tînãrul îsi ia cu curaj sarcina în primire. numai unei femei. sau poate cã însãsi sotia lui a fãcut chestia asta. Dar chiar dacã 1 se va rãspunde în scris si chiar dacã arde hîrtia. Vrem sã stim. în orele de lucru si sub acoperisul locului de muncã. trebuie totusi sã stim exact si repede: ce. seara. încã foarte bolnavã dupã accidentul de automobil. dimineata. anuntul denaturat. KGB-ul le-a blocat pe toate si totusi toate sînt cunoscute! Supãrat de deranj. noaptea. Este o aberatie care nu poate sã dea decît bãtaie de cap. Mai e un tren de noapte spre Moscova. Nu-i corect. nu riscã sã fie arestat la . probabil. asa cum 1-a înteles el. Anuntul acesta. Se duce la apartamentul asediat. E simplu?* si Arsanskaia se duce pur si simplu acasã si-i povesteste sotului. o numeam uneori în felul acesta. Acesta din urmã asa si întelege: a fost luatã arhiva. pe l septembrie. se asigurã cã nu va mai avea loc nici o scurgere! Dar poti sã te tii dupã o femeie la locul de muncã?. iar Kopelev este chiar acum la Leningrad. numai ei. la Firsanovka. Maslov i-1 aduce. Kome " (Vmceslav) Ivanov. Dar nici nu mai trebuie nimic! — iatã cît de scurt este circuitul stirilor în marile orase: la slujbã. Iar sotul — chiar intentiona sã se ducã la Kopelev. nu poti sã vii imediat la mine?" Asta era pe 31 august. cei care cunosteam cartea. * Acestea ne-au fost povestite tot atunci în cercul lui Kopelev-Etkind. sã vadã. fãrã stirea lui Samutin? (Adnotare din 1990.

Acum nu mai exista nici o îndoialã: Arhipelagul fusese confiscat. la fel de bolnavã. asa cum le-a fãcut ea. pe Stiopa. spunîndu-mi cã ea. Din aceeasi sursã aflu cã forma în care Voronianskaia i se aratã Johannei este aceea a unei umbre venite de departe.) 149 Natalia Milievna Anicikova si Nadia Levitskaia si tot asa m-a abordat într-o scrisoare Natalia Milievna. mã si rog pentru ea. a început sã vinã des pe la aceasta din urmã. La Liusa. în fiecare an. fostã detinutã. pentru a mã face mai receptiv. Atunci. nepregãtind nimic în acest sens si tremurînd toatã de spaimã. în situatia ei actualã. Dar la l septembrie seara pleacã la Moscova Etkind cu precizarea unei litere. pînã atunci o necunoscutã pentru mine. a traversat toatã Moscova si s-a îndreptat spre nord. care în timpul vietii nu s-a cunoscut cu corespondenta mea. îl pun în amintirea ei. peste comunismul mondial. a dat un brînci care a fãcut ca teribila avalansã a Arhipelagului sã se rostogoleascã peste lume.) Dupã durele mele luãri de pozitie. spre Firsanovka. . la Alia. Aceastã femeie bãtrînã.* * Discul cu Recviemul de Verdi pe care mi 1-a dãruit Q îl am cu mine la Vermont si. rugînd-o sã-mi transmitã solicitarea ca. (Adnotare din 1978. la Peredelkino. Samutin dã în Occident un interviu infam. Pe 5 dimineata îi pocneste ca din senin stirea difuzatã de radioul occidental. necunoscutã mie. eu s-o ajut din toate puterile. la ordin. (Eu nici pînã azi nu 1-am citit. si ea. eu. „Sã explodeze!" — rãspunde ea cu neînfricare. Avem doi copii si chiar în aceste zile îl asteptãm pe al treilea. Pe 4 dimineata. „Asa-i cã trebuie sã facem sã explodeze?" — o întreb eu.. desigur. si pentru a mã ademeni. lor le place sã cãlãtoreascã prin Nordul îndepãrtat si sã fotografieze peisaje de-acolo. Neinspiratã ideea. a plecat cu taxiul spre Moscova. singurã si bolnavã.iesire? si Samutin rãspunde de sub plafoane: „ Au luat? Primul cerc. aranjez pentru searã o întîlnire cu corespondentul Stig Fredrikson (schita 13) — prin el transmit în Occident comunicatul destinat publicitãtii cum cã mi s-a confiscat Arhipelagul (transmit si dispozitia secretã: sã se publice imediat). din suburbie. adãuga ca pe niste condimente amãnunte ca: Pavel Dmitrievici Korin este vecinul lor si ele pot sã mã punã în legãturã cu el. peste tara noastrã.) In noiembrie 1985 primesc o scrisoare de la o adeptã a lui Steiner. tot fostã detinutã. la 28-30 august. prin telefonul convenit. (Adnotare din 1986. pentru a-mi aduce (seara de 2 septembrie) aceastã singurã literã. îmi multumesc pentru Ivan Denisovici si sînt gata sã mã ajute cu ce pot. Q îmi scria de fiecare datã: „De ce participati la coridã în asemenea conditii de inegalitate? De ce faceti sã se precipite evenimentele?" 148 Dar nimeni nu le-a fãcut sã se precipite.. In ce mã priveste. si fiica ei adoptivã. Din scrisoare reiese cã Elizaveta Voronianskaia. desigur. Iar KGB-ul este într-adevãr convins cã a astupat toate gãurelele." Sub plafon el nici nu trebuie sã vorbeascã. o anume Johanna Fischer din Elvetia. Pe 3 ziua mã duc la Moscova.

trãiesc cum dã Dumnezeu. si fiecare în proces separat. grasã. revolutia îi dispersase. nestatornicã si chiar capricioasã în privinta caracterului. fusese biolog.. pe cînd Nadia era înaltã.. de un neastîm-pãr în contrast cu vîrsta. pe toti prietenii ei din copilãrie. tineri din nobilimea petersburghezã. Altminteri între ele erau mari deosebiri: Milievna era scundã. dar începînd cu a doua — n-am mai fost reticent. La prima întîlnire încã mai avusesem grijã sã nu mã destãinui prea mult. meticuloasã. unul cîte unul — tata. expuneau. în lagãr. foarte riscante pentru Milievna la cei saizeci si cinci de ani ai ei si departe de a fi sãnãtoasã. venise un dar neasteptat. desi tatãl ei. Nici pe altii nu-i omiteam. s-a lipit de ea. acest înalt si permanent sens al vietii lor se condensa într-un simbol: îsi aranjau cãmãrutele ca pe un muzeu. Regimul sovietic cvincvagenar continuase sã-i împrãstie rudele si cunostintele. de o retinere necaracte-risticã anilor pe care-i avea. probabil. Nu stiu cum. . nu s-ar mira dacã mîine ar fi ridicate din nou. si am constatat cã nu e nici un fals la mijloc. îi împuscase. nu mai rãmãsese nimeni. circumspectã. eu. Tocmai acest dezinteres în ce priveste achizitionarea de bunuri. aproape din scrisoarea fiecãruia extrãgeam cîte ceva si dupã aceea cu multi mã si întîl-neam. unde nu orice tînãr se aventureazã. apoi si fratele. aflatã pe punctul de a muri de inanitie. cã ele sînt exact asa cum se si recomandã: femei cu un trecut de detinute înscris pentru eternitate în biografia lor si cu un suflet necrispat. vesnic ocupatã cu treburi. Nu puteam sã rãmînem distanti unii fatã de altii. colaborator foarte apropiat al lui Vavilov. si în cãlãtoriile lor anuale fãcute vara. un adaos ilegal. Familia lor n-a fost arestatã toatã în acelasi timp. se pare. ele ajung în asemenea locuri inaccesibile. la Anicikove. mama. iatã. de azi pe mîine. slabã. Milievna devenise. si de fiecare 5 martie. bunicul ei fusese un înalt dregãtor la departamentul pentru treburile curtii imperiale. Nadia provenea dintr-un strat mai modest. si în ea nu erau numai o sutã de scrisori. printr-un joc al destinului. sefã la masina de tãiat pîine — si a salvat-o pe orfana Nadia. si acest lucru le-a unit pentru totdeauna.Fost detinut" era pentru mine o parolã care-mi inspira încredere în cel care o folosea. de multe familii de fosti detinuti — de faptul cã. în anii de odinioarã ai detentiei. ziua mortii lui Stalin. Milievna a salvat-o pe Nadia. apropiate si depãrtate. îi pusese pe fugã. Natalia Milievna era dintr-o veche familie de nobili. veselã. Pãrintii i-au pierit în lagãr. si de la prima întîlnire si pînã la cea de pe urmã. Grigori Andreevici Levitski. purtîndu-i vesnicã recunostintã. Aceasta si era trãsãtura remarcabilã a întregii lor vieti. Acest spirit caracteristic fostilor detinuti si trecutul purtînd pecetea lagãrului le-au unit într-o familie. El pierise din cauza lui Lîsenko. sarcini de care ele s-au achitat întotdeauna ca de ceva important si hotãrîtor pentru viata lor. apoi ea însãsi. a supraalimen-tat-o. Nu mai stiu cum m-am dus o datã la Bolsaia Pirogovka. si Nadia. ci în patru reprize. si numai în lumina acelor ani îsi primea aceastã trãsãturã sensul ei. prin aceasta ele aminteau de sotii Zubov si Tenno si. Ea învãtase la gimnaziul Tagantevski. un supliment. nici o singurã datã nu 150 le-am scutit de sarcini pe linia cauzei noastre comune. voioasa neîncredere în ziua de mîine si atasamentul fierbinte fatã de nefasta zi de ieri au cimentat prietenia noastrã. ca pe mamã si fiicã. a ajutat-o sã-si refacã moralul. „Fosti detinuti" — asa se intitula în arhiva mea de corespondentã mapa cea mai mare.

Multe lucruri mi-a tradus ea: articole de ziar. cu transbordãri. nu prezenta sigurantã. însã nu s-a retras. Nadia. recenzii. [A fãcut si gafe. puneau muzicã funebrã—si cîteva ore prin acest muzeu se perindau invitatii: cunostinte si fosti detinuti. ea reflecta un timp — si totdeauna repera exact persoana cãreia trebuia sã ne adresãm. ci conspecta si grupa materialul pe teme. pe foi de anumite dimensiuni. cu titluri clare. nici pe cel al dobândirii unei profesii. (Cu deosebitã recunostintã mi-amintesc cum mi-a pregãtit ea — adesea în trenul electric si în metrou. A dus materialul departe. sã nu cunoascã nici momentul întemeierii unei familii. acest talent nu este totdeauna bine venit. cu care îsi cîstiga acum existenta lucrind la biblioteca de literaturã strãinã. fotografii ale celor împuscati si pieriti în lagãre. la un om nobil. ea nu-mi traducea o carte în totalitate. au luat asupra lor chestiunea. Dar locuinta lor avea o curte de trecere si era suspectatã.) N-aveam unde sã ascund un 152 exemplar cu textul definitiv al Arhipelagului? Milievna se gîndea — gãsea solutia. sotia lui asijderea. Milievna s-a gîndit ce s-a gîndit si si-a adus aminte de vestitul geolog Boris Abramovici Petrusevski. Harababura anilor de rãzboi si revolutie si firea cîndva tare nebunaticã a Natasei Anicikova au fãcut ca întreaga ei viatã sã se dea 151 peste cap. îl ducea unde trebuie. la rezervatia naturalã Ve-siegonski — se pare. de încredere.. A trebuit sã iau de urgentã manuscrisele de la Teus — am dat fuga la „Ne Ne" („NN".atîtea cîte putuserã sã-si procure. pentru un conspirator..) De aceea. si Milievna a trebuit sã care înapoi toatã greutatea. cãci n-as fi putut sã citesc un volum asa de mare. în schimb. vreo zece kilograme. care se bucura de privilegiul de a face deplasãri în interes de serviciu peste hotare. Dar trebuie sã arãt si cum m-a ajutat: întelegînd bine sistemul meu si spre ce se îndreaptã interesele mele. însã cu Milievna lucrurile aveau o încheiere fericitã: indiferent cu ce problemã nouã si neasteptatã o abordam. cãrora într-o vreme le-am adãugat chiar cîteva Arhipelaguri. ceea ce ar fi fost pentru mine o dificultate în plus. spunea ea. dar acesta s-a speriat. n-as fi reusit niciodatã sã le citesc în nemteste. cu vaporul. stia din copilãrie limba germanã. încã fetiscanã fiind. I s-a adresat lui si el a acceptat solicitarea. i-ar fi fost usor ca împreunã cu nemtii sã se retragã din zona Pskovului. si a fost pedepsitã cu lagãr.) Tot ea a tradus cartea lui Seemann despre legãturile lui Lenin cu Ministerul de Externe german. Mã înclin pînã la pãmînt în fata lui. nici una dintre acestea ne-fiind disponibile în limba rusã. unind primele litere ale numelui lor): fãrã sã sovãie. fiind ea însãsi în crizã de timp! — cartea generalului Frantois si amintirile generalului Gurko. în general. apoi si cãrti întregi pe care eu. or— la vîrsta ei! L-a dus la . Astfel cã nici nu neam cunoscut vreodatã. dar. Dar Milievna avea alt talent: acela de a avea cunoscuti de o mare diversitate. (în timpul conspiratiei nu numai cã nu 1-am vãzut. ajutorul firesc si cel mai bun pe care 1-am primit de la Nadia au fost traducerile. asa le spuneam noi. picupul. n-a regretat niciodatã cã a rãmas în patrie. (în timpul rãzboiului. si trei-patru ani mi-a pãstrat cu credintã manuscrisele. din lipsã de timp. dar m-am strãduit sã nu-i retin nici numele si sã nu stiu unde locuieste.

fãrã sã-mi dau seama. stiu cã e „sub un mãr". Milievna s-a gîndit si a gãsit o dactilografa: Olga Aleksandrovna Krîjanovskaia. (Undeva se afla un vraf de exemplare ale lui 96 de sã-1 ridici cu macaraua. exemplarele de la unu la cinci. acolo este îngropat w. apoi toate au fost arse. De altminteri. totul pe bazã de entuziasm). despre care el se exprimase injurios.. si din nou trebuie sã caute. a tipãri la samizdat este lucrul cel mai firesc. (Pe la mijlocul cãrtii.) . Timp de multi ani. si amîndurora în drum le era suficient un telefon. cã trebuie sã pregãtim mai multe exemplare. una foarte bunã si de mare încredere.Leningrad. în 1971... aceste pachete de foi se deterioreazã. sã-I strecoare cuiva la Ekaterinburg. 153 Milievna se considera onoratã sã difuzeze texte samizdat nu numai în Moscova. adicã douãzeci de bucãti — dar unde sã Ie plasãm apoi? Din cauza acestei cantitãti. ci mai ales în provincie. m-am înselat mult cu Cercul-96: socotisem eu cã o sã-1 difuzãm una— douã.„. (Adnotare din 1989. Aventuroasa Milievna se cunoscuse cu el în timpul unei cãlãtorii de varã.. Bun. ^. Arhipelag. ne-am lãsat cuprinsi de entuziasm. „v . dar eu nu stiu nici numele. Ea nu numai cã 1-a convertit. în general. nici locul. Punctualitatea. si Arhipelagul împreunã cu Tancurile a stat în bune conditii douãzeci de ani la nobilul si curajosul Aleksei Alekseevici Liverovski. responsabilitatea le caracterizau pe amîndouã. toti Viteii si multe exemplare ale lui Nouãzeci si sase. îsi meritau reciproc prietenia.) Un exemplar. si cum? — se ciondãniserã pe tema Ivan Denisovici. 1-a lãsat pe mîini bune (la o veri-soarã primarã). Andrei Ivanîci. de la serviciu la serviciu — dimineata sau seara. sã-i dau lucrurile cele mai teribile (dar de plãtit ioc. s-a gîndit. „. militar activ.) în primãvara lui 1968. . dar cîte a fãcut ea pentru noi. dar mîna n-am reusit sã i-o strîng. I-am trimis scrisori de multumire. a gãsit! Pînã în prezent. si 1-au dat din mînã în mînã. au realizat si culegerea Citindu-l pe „Ivan Denisovici" de la început pînã la sfârsit — si 1-au dactilografiat. .„.*] Trebuie sã gãsesc o dactilografã. se pare. pe neasteptate.. nu vrem sã tinem o asemenea nenorocire. am permis celor douã N.. si tot bun ar fi fost si un legãtor discret. Nici pe aceasta eu n-am vãzut-o niciodatã. mi-a legat toate Arhipelagurile scoase de samizdat. . ea avea Ekaterinburgul. în trecere pe la Novocerkask. si acest Osionnov Serghei Ivanovici s-a nimerit sã fie un om foarte putin cunoscut. Cu asemenea vaste relatii (si cu asemenea îmbulzealã de intelectuali la biblioteca de literaturã strãinã). de-acum însã neapãrat în Leningrad. eu cu A. Printre alte asemenea locuri. Cercul a fost de cîteva ori la un pas de a fi confiscat. indiferent ce-as fi dat la samizdat — totdeauna eu cu Liusa repartizam celor douã N. printre care si 96. (între Liusa si Nadia aveau loc în statiile de metrou întîlniri bine puse la punct — si locul si minutul cunoscute. colonel-inginer. Acum sînt dezgropate. am scos patru „sarje". Iar sotul ei. cîte a pãstrat! — mã înclin pînã la pãmînt în fata ei. de-abia tinîndu-se între atacuri de cord. vine un apel: luati-1 de la noi. dar si 1-a trecut printre prietenii si oamenii ei de încredere si a început sã-i trimitã texte samizdat.. Osionnov nu a dezamãgit... cãci între timp a murit. de încredere: altminteri. se pierd. Deacolo. A. acest episod 1-am povestit dinadins denaturat. unde. ci chiar s-a dovedit un om de mare caracter. cele douã N. ca sã nu-i cãsunez omului niscaiva neplãceri.

n-au mai continuat cercetãrile (dar unde sã le mai continue? — Pavilionul cancerosilor^. si se pãrea cã deocamdatã îl lasã în pace. acesta mi-a strecurat o sumedenie de informatii si utile. amator de arhive. nu 1-au retinut. Dar pentru aceasta trebuia sã completeze multe formulare si sã mentioneze toate rudele. (Drept recunostintã. faptul acesta era extrem de periculos. si nu puteam sã-i strigãm — arde-l\ si cîteva luni. dar Osionnov a continuat sã pãstreze obiectul cu pricina. si inutile. zeloasã. pînã s-a ivit cineva prin care am transmis sã-1 ardã. si el s-a hotãrît sã-1 pãstreze. El s-a dus acasã si 1-a adus. un nou om util — desi eu nu cãutam si nu-i ceream asa ceva.!!). si cu aceastã ocazie s-a constatat cã împotriva lui Osionnov exista un denunt cum cã el dãdea spre lecturã Pavilionul cancerosilor. i-a poruncit: sã-1 pãstrezi ca pe lumina ochilor. cu toporul atîrnînd deasupra lui si deasupra noastrã. si adesea mã convingea cã este necesar sã fac cunostintã cu cutare si cu cutare. Cîte eforturi a trebuit sã depunem pentru a-1 dezminti. în provincie. Inteligent. „Aduceti-1!" — i s-a spus. Apoi a vãzut cum problemele de acolo nu se pot rezolva din cauza birocratiei. sã mergi sub urmãrire nu se poate. o nouã sursã de informatii. vechi „detinut pe santierul canalului de la Marea Albã". firea ei vulcanicã nu-i dãdea pace. prin . chiar sã-mi amintesc totul nu se poate. Milievna (de mult la pensie) activase energic în societatea pentru protejarea vestigiilor trecutului si a monumentelor. Pe de altã parte. dar 1-au dus pe Osionnov la ei la sectie si numai acolo 1-au întrebat: „Recunoasteti cã aveti Pavilionul cancerosilor!" A priceput bietul nostru om cã e mai bine sã recunoascã. si a ajuns chiar si în strãinãtate. Numai spre primãvara lui 1976 s-a convins Osionnov de autenticitatea mesajului nostru si a ars ceea ce era de ars. uite. care iarna era pustie.) Pentru el s-a ivit un pericol imprevizibil: un nepot de-al lui s-a întors din armatã. Totusi. Dar poate câ-1 urmãresc! Ce-i de fãcut cu 961 Milievna. acesta este un fapt periculos. cã veniserã. Mai mult decît atît — nici n-au 154 mai perchezitionat camera. chiar bucurosi cã scapã de un martor. de trimis n-ai pe cine trimite — n-am reusit decît sã aflãm cã s-a declansat o actiune de urmãrire. tot la niste cunostinte ale Mi-lievnei. Veniti de-1 luati! Ceva era si în apartament. nerãbdãtori. Tot ea mi-a fãcut cunostintã si cu Dmitri Petrovici Vitkovski. pe acesta Osionnov îl tinea la o micã dacea de varã. si acum voia sã se aranjeze si „în civilie". apoi pe aceste rude Organele trebuiau sã le studieze îndeaproape. unde îl rãsfãtaserã cu serviciul la bruiaj si interceptare radio. însã legãtura cu noi era slabã — într-o scrisoare multe nu poti sã spui. este ca o bombã! Dar kaghebistii. si în plus în acest moment se afla aici si un cunoscut care tocmai luase si îsi vîrîse în geantã un exemplar din August. starea sãnãtãtii îi impunea sã stea mai mult acasã. ei au descins direct — cîtiva oameni! — la custodele nostru! în ce-1 priveste pe 96. Din proprie initiativã. Ea îmi gãsea în permanentã vreo nouã cunostintã.V. la Ekaterinburg. 96 a stat asa. A. Dupã convocarea la KGB. si cu ginerele lui Korolenko. Hrabrovitki.Ugrimov 1-am cunoscut. Acum clasez — un întreg foc de artificii. noi am pus în cui vigilenta si i-am dat un volum din Arhipelag sã-1 tinã în mînã o jumãtate de orã fãrã a iesi din casã cu el — si unde nu s-a rãspîndit prin Moscova zvonul despre Arhipelag. cunoscutul i-a îmbrãtisat cu privirea pe oaspeti: „Bine. eu plec!" Iar kaghebistii provinciali. Un timp.

ea a plecat în regiunea Tambov. cît pe-aci 156 sã-1 bage la nebuni. asa cum promisese.! Exista un Nikolai Pavlovici Ivanov. text scris de el încã înainte de revolutie! Pentru munca mea. si nu numai pe el. îi cãutaserã cele douã N. . am prins-o si pe Rita seffer — tot un destin rusesc ruinat. nepotul unui preot. m-am convins. si am cumva nevoie de materiale secrete si importante privind regiunea Donului? Pãi ea. ne colationau texte[e__tot Arhipelagul 1-au colationat. si m August. desigur. A fost nevoie de unele informatii despre orasul Tambov? — Milievna le-a procurat de la unicul he-raldist din Moscova. chiar si o nevastã. „plafoanele" nu erau considerate periculoase. — cîtã claritate a mintii. în acele conditii. dar despre ea voi vorbi separat. A fost o vreme cînd la cele douã N. cîte chinuri îndurate prin hãtisul rânduielilor sovietice ca sã dea de urma alor sãi. dupã Arhipelag. un om cãruia nu-i plãcea sã povesteascã despre propria lui viatã. foarte umblatã prin Rusia Centralã. La rugãmintea mea. L smarov. însã pentru mine a fãcut o expeditie utilã în regiunea Tambov: a adunat material de arhivã si s-a vãzut cu sora vestitului rebel Piotr Tokmakov. aceastã descoperire nu numai cã nu-mi fãcea trebuintã. dar care mi-a fost un mare furnizor de date despre întreaga gubernie! A fost nevoie ca în locul meu sã meargã altcineva prin locurile rãscoalei. datoritã ei.) De cele douã N. psihiatrii lui de la Riazan îl si retinuserã. dar n-am timp sã1 caut. cine sã facã treaba asta? Cele douã N. de la aceasta am cules nu putine lucruri. pe care nu-1 mai bãnuiam deloc: mirosise Milievna cã în Leningrad. la o femeie din cãzãcime. (si din cauza tuturor legãturilor cu noi. dar mã si fãcea sã mã îndrept pãtimas spre alte probleme — cum însã s-o ignori? Cui nu începe sã-i fiarbã sîngele în vine la o asemenea ispitã? Am vãzut despre ce este vorba. de care nu mã mai interesam. si în Octombrie. în 1966. biolog. si pe mine în putine privinte m-a ajutat: intentiona sã multiplice Arhipelagul—dar acest lucru s-a dovedit imposibil. am reusit sã fac cunostintã cu acest om remarcabil si sã vãd cu ochii mei niste studii pentru Rusia care se duce. cineva care — absolut neobservat si mai meticulos decît mine — sã chestioneze în dreapta si-n stînga? S-a gãsit la timp o Valentinã Pavlovna Holodova. numai asa s-a introdus el la mine. ele. colaboratorii sînt gata sã mi se alãture.cîte spaime am trecut!) Aici e si urma lui Palcinski: Milievna gãsise o femeie energicã foarte. si i-am spus admirativ Milievnei: ce mînã bunã ai! Ce fire mai am si eu uneori: existã un om capabil sã mã ajute. originar din Tambov si martor în viatã al tuturor celor întîmplate. Era nevoie de niste mãrturii credibile 155 din partea familiei despre generalul Svecin? Milievna le procura uneori cu pretul a luni de corespondentã. cu pretul unor cãlãtorii a nu stiu cãror persoane. se pãstreazã arhiva lui Fiodor Kriukov si caietelul cu textul primei pãrti a „Donului linistit". cîte proiecte. de solicitãri. dar n-au gãsit. m-a pus în legãturã si cu Korin. si iatã un lucru la care nu mã mai asteptam. ce încordare! — dar nimic mai acãtãrii n-a reusit sã facã. cumnata lui Piotr Akimovici. si am cumva nevoie de concursul activ al Bibliotecii de Istorie? — iatã-i.

într-o zonã specialã. Lucrezi asa de bine cînd cel cãruia trebuie sã-i pasezi foile îti este aproape.în 1967. primele în URSS. trei fosti detinuti ocupau un lot de teren. Cînd noi. Milievna mi-a adus rãsad de scorus cu fructe negre. eu treceam pe la ele ca sã mai glumim. mã îngrijeam de sala cazanelor. Nadia ducea la Moscova si aducea de la Moscova toatã posta stîngã. în mai 1968. ea se mai restabilise. cînd. exemplare încã de semnal. am „organizat" în „taverna" de sub podul casei si ceremonia încoronãrii mele cu Premiul Nobel. iar în curte un cîine de Terra Nova. asa de simple erau aceste relatii între niste fosti detinuti. ca la noi cu cele douã N. Ne deveniserã asa de apropiate. le-a vrãjit — si în cîteva ore le-a adus încoace. Cãci 157 în casa spatioasã a Rostropovicilor. la îndemînã. Mã hotãrîsem sã plec la Rojdestvo. si astfel iatã-le instalate aici pentru douã ierni: în casa principalã ele. pecetluitã de neuitatele ratii de pîine neagrã. si cu Liusa. vara cînd mica noastrã dacea era goalã. masã nestearsã si strachinã cu ciorbã lungã. Aceeasi Milievna fusese de fatã si atunci cînd a venit militia sã mã dea afarã din Jukovka. si chiar în ziua în care-mi propusesem sã mã duc la ele. am primit de la Paris „prin posta stingã" douã prime exemplare ale Arhipelagului. în aceste margini de pãdure. Ne simteam bine! — Eu curãtam zãpada de pe poteci. în toamna lui 1969. aceea clasicã. salvase manuscrisul început al Arhipelagului. (Apoi toate cele cinci exemplare luate trebuiau împrãstiate în diferite locuri secrete!) si tot ea. Cînd Milievna locuia la Rojdestvo. tremurînd pentru ea. cãci Rostropovicii. Nadia. plecau în strãinãtate. ea le-a colindat aproape cît le-am colindat si eu. si de la gara Baskino. si atunci noi le-am propus pe cele douã N. pe care 1-au îndrãgit la nebunie. ele desfãsurau o bunã activitate de samizdat —dactilografiau. în stilul si ritmul lui. timp de cãutat alti locatari nu era. în absenta lui Stiva (plecat în strãinãtate). dar treaba nu sta pe loc. colationau si mã ajutau cu ce puteau. ele au locuit la Rojdestvo-peIstria. totdeauna pe jos. Nu în orice familie au lucrurile un curs asa de natural. casa principalã a rãmas goalã. nu mai avea cine sã locuiascã în ea. era atîta loc între noi pentru glume si bancuri — încît era firesc sã le chemãm sã locuiascã în dragul nostru colt de tarã. Locurile dragi mie. dupã o întreagã zi de muncã la Moscova. le-a uluit. în septembrie 1965. si el pe ele. Cu aceleasi douã N. de-abia mã instalasem într-o anexã la Ros-tropovici. în mare grabã si pentru multã vreme... Nadia venea din trei în trei zile ca sã ia materialul dactilografiat si sã1 punã la adãpost. într-o aripã a casei eu. rar le mai deschideam usa — dar naturaletea relatiilor noastre a rãmas pînã la sfîrsit aceea care-i caracterizeazã pe fostii detinuti. înotînd cu sufletul la gurã prin marea de treburi pe care eu le aveam la Moscova. gard în gard cu un vicepresedinte al Consiliului de Ministri!. Apoi nu ne-am mai întîlnit asa de des. înainte nu avusesem parte de asa ceva. în ultima iarnã petrecutã de mine la Moscova. cum rar tremurã o fiicã pentru mama ei. dactilografiam Arhipelagul la douã mici masini. . eu o vãd ca pe o figurã înscrisã în peisaj. participase la operatiunea Tenno. în aceste poieni. ajungea în douã ore la Rojdestvo si dimineata era în douã ore înapoi la Moscova. dupã cum s-a vãzut. de cele mai multe ori singur. Dintr-o îndepãrtatã rezervatie de lîngã laroslav. negru si lãtos. Stiva a alergat la ele. Milievna a bolit îndelung.

nu s-a în-tîlnit cu nimeni dintre ai nostri. La noi atunci deja începuse Cutremurul. o vizitã la noi ar nenoroci-o. ea mi-a fost colaboratoare activã si foarte valoroasã. una i-am lãsat-o Aliei. împreunã cu ele am deschis la pagina unde erau sase fotografii ale unor împuscati — sase fotografii date de Milievna din expozitia lor din luna martie. Suferea de multi ani de diferite boli. tocmai prin fotografiile apropiatilor ei. absolut tot drumul era încã de parcurs. Mira Ghenadievna Petrova Timp de patru ani de zile. A venit un medic si a încercat s-o convingã sã se interneze în spital. Avusesem unele relatii cu Arhiva Centralã de Stat pentru Literaturã si Artã (ACSLA). Nadia n-a dat pe la noi. trebuie sã trãiesti sã vezi cauza noastrã trium-fînd!" — sînt cuvinte pe care eu i le-am spus nu numai o datã. trebuie sã trãiesti sã vezi Arhipelagul apãrînd! Milievna. a rostit cuvintele urmãtoare: — Spuneti-i cã aceia au fost ani fericiti. în acesti cîtiva ani. Cei de-acolo fãcuserã cîndva gafa de a mã propune la premiul Lenin (ce sãpunealã li s-a tras pe chestia asta ulterior).încã înainte sã le primeascã KGB si CC.. Milievna. „Milievna. a chemat reanimarea — dar pacienta murise deja. De fiecare datã se întrema. nu-mi vine nicicum sã-mi pãrãsesc tara — ne-a rãspuns ea. în situatia ei precarã la locul de muncã. prin toatã viata ei. si. chiar înaintea plecãrii familiei noastre. si în acelasi moment i-a trecut peste fatã o umbrã vinetie. s-a implicat în lucrarea mea. sã-mi strîngã opinii despre Pavilion din partea colaboratorilor care vor voi sã . si bine am fãcut. Apoi am fost expulzat. nu a cunoscut pe nimeni. Dar în 1975 a fãcut infarct. „De ce sã mã internez în spital? Mai bine sã mor acasã!" — a spus ea stînd pe pat. noi am trimis din Zurich o scrisoare cãtre Nadia: o întrebam dacã nu vrea sã vinã la noi. Aflînd despre moartea Milievnei. Nu. Dar o datã. altii ca ei nu vor mai fi niciodatã. împreunã cu ele ani frun-zãrit-o la aceeasi masã la care ne cunoscuserãm cu zece ani în urmã. A trecut un an — si ne-a parvenit si nouã stirea despre moartea Milievnei. a sunat telefonul. o voce de femeie care plînge. cînd tot. în toate limbile. s-a prins pentru totdeauna în tesãtura Arhipelagului în toate editiile lui. Medicul a sãrit sã-i facã respiratie artificialã. într-un moment dificil depusesem la ei spre pãstrare Cercul. dar o voce cunoscutã. s-a tinut totdeauna deoparte. în toatã aceastã lunã si jumãtate de fierbere a simpatizantilor nostri si a strãinilor. apoi citisem tot la ei capitole din Pavilionul — si o rugasem pe Miralda Kozlova. si a zãcut la pat. un neobisnuit de activ functionar al ACSLA. dar nu a fãcut parte din mica noastrã retea. si a suferit cumplit. cealaltã am luat-o si am plecat cu ea la cele douã N.. 158 Persoana de la capãtul firului nu si-a dat numele. nu a venit în atingere cu cercul conspirativ. Am rãsfoit-o la ele. si totdeauna astepti vag un asemenea suflet. iar ochii care cautã dau peste altceva. si printre acestea—una a bãrbatului pe care ea îl iubise cîndva. dar tocmai un asemenea suflet nu se manifestã. Nici n-am apucat sã rãsfoiesc cartea acasã. Alia se pregãtea de plecare. sã trãiascã si sã munceascã alãturi de noi. Milievna s-a clãtinat putin si a început sã se lase într-o parte.

Opinia era formulatã cu asemenea sensibilitate încît ai fi zis cã emitãtoarea ei. Avusese o camerã a ei întunecoasã pe zgomotoasa stradã Domnikovka. Am rugat-o pe Mira sã-mi spunã mai în detaliu ce ar mai vrea ea sã vadã îmbunãtãtit si corectat la Pavilionul cancerosilor (era în toamna lui 1966. cot la cot. este ea însãsi. Tatãl ei fusese împuscat. drept pentru care a abandonat-o cu catrafuse si bibliotecã. în conjunctura sovieticã. si tocmai în acest moment se schimba cãrarea pe care va înainta lucrarea mea. Miraldei i-a fãcut plãcere sã-mi aranjeze o întîlnire la Mira. lucram noi cît pofteam. la o actritã a Teatrului Mic vestitã cîndva. doctor în stiinte. Dar pînã atunci se acumulase materialul purtînd amprenta experientei de lagãr. încît Mira. Apoi m-am dus acolo de multe zeci de ori. nuvela n-ar fi trezit asemenea ecou. cã trebuie s-o reiau. ci numai autorii. dacã n-o scoteai din sãrite) sã facã aprecieri. în aceastã casã înnoptase odinioarã Napoleon si lucrase. ea îsi gãsise o muncã mai corespunzãtoare la Institutul de Literaturã Universalã. Comentariul ei avea chiar un caracter vijelios care i se trãgea de la aparenta inconsecventã a pozitiei: îmi reprosa cînd o insuficient de elevatã manierã de a zugrãvi femeia. a luat cu chirie o camerã si jumãtate într-o casã a actorilor. alãturi de mine. observatii si chiar sã dea sfaturi. dar avea un caracter asa de insuportabil. era luminã. în judecãtile ei m-a uimit si dezinvoltura cu care se misca pe terenul problemelor de literaturã. si nu s-a sfiit 160 (în general nu se sfia. Cu ocazia acestei nuvele am aflat pentru prima datã cã n-o am. îmi lipsise tocmai o persoanã ca aceasta. la acest secretar. si acea deosebitã cunoastere a sufletului feminin. zice-se. Nota de comoditate o dãdea mai ales vechiul si complicatul secretar. material pe care-1 stãpîneam la perfectie. la care acum. coautoare a nuvelei. Am înteles cã nu o singurã datã mã voi mai duce în Vorotnikovski. micã de staturã si. într-o profanã. Aici. calmã. Doar ce iesisem — si începu sã mã sî-cîie senzatia cã n-am terminat convorbirea. la ea. Am vrut s-o cunosc. chiar dacã nu a fost medic în acel dispensar. dintr-o casã de mosieri aflatã pe drumul Smolenskului. fiind si acesta un semn al vremii. îi era imposibil sã schimbe aceastã camerã cu alta. în toti anii de activitate scriitoriceascã inspiratã de experienta lagãrului. era extrem de independentã si chiar vehementã. liniste. desi nemãritatã. Am constatat cã Petrova nu mai lucra la ACSLA. Multe lucruri au fost realizate aici! Pînã la amãnunt concepuse Mira fiecare patã de culoare din camera ei — îi plãcea la . Mira era fiica unor vechi bolsevici — dar cît de departe era ea de linia lor. mama ei era în viatã. Iatã pînã în prezent. în particular. cu acelasi mod de interpretare a realitãtii ca si al meu. se separase de mult timp de ea. Dintre acestea ma frapat una: se referea la întreg destinul lui Kostoglotov si la iubirea lui nefericitã. nu voia însã nici sã-si ruineze viata. pe care eu n-o aveam. provenit. istoric al literaturii si textolog. Mi-a strîns vreo zece asemenea opinii. si în observatiile ei era un simt literar ca acela pe care criticii nu-1 au. în aleea Vorotnikovski. era plãcut si comod. a exilului si desfãsuratã în afara Moscovei.scrie pe aceastã temã. de altfel frecvent acum. si ea singurã. conform legendei. de obicei. cînd o insuficientã preocupare de a sugera corporalitatea acesteia. textul încã putea fi modificat).

Mira a cedat încetul cu încetul si. mai mare decît Tolstoi si Dostoievski) ea avea atîta talent în a percepe fenomenul literar. care poate zãdãrnici tot proiectul. Ea mi-a fost si interlocutor cu rol de instantã verificatoare: pînã la 162 ea nu discutam cu nimeni despre lucrarea aflatã chiar în curs de realizare si uneori chiar înainte de stabilirea primelor jaloane. în rest. ea. în categoria unor asemenea idoli ai ei intrau Thomas Mann (mai tîrziu si Boli). Portretele ultimilor doi le tinea într-o vitrinã rezervatã cãrtilor. tvetaeva si. în tãcere. îl paste pericolul de a nu respecta conditia contemplãrii estetice nepripite a proportiilor si a detaliilor operei.) în alegerea acestor idoli. unde eu nu mai eram conspirator. ci un strãin care fãp-tuieste si gîndeste altceva.. cã aceastã carte s-a fãcut singurã — nu în atelierele artei. nu mai aveam nevoie de nici o altã verificare. pe un scriitor atît de preocupat sã se ascundã. cu cît. Cu accentuata independentã a opiniilor personale. (Eu am fãcut multã vreme ironii la adresa lui Ehrenburg: spuneam cã n-are el mutrã sã figureze într-o asemenea galerie. Pentru. Nu rareori. Cehov. supus constrîngerilor mecanice exterioare ale conspiratiei si ale termenelor ei rigide. Mai avea si alte cîteva obiecte de adoratie — de adoratie cu atît mai neselectivã si mai 161 intensã. în general. ci scriitor în stare purã. la aceastã discutie nu trebuia sã ai imediat hîrtie si creion. 1-a scos de-acolo — si curînd dupã aceea fostul ei idol a murit. De aceea se si plasa pe o asemenea pozitie deosebitã — departe de toatã conspiratia mea. ci în cel literar n-dimensional. se reflecta nu numai propriul ei gust. Mira mi-a fost un ajutor de neînlocuit în istovitoarea mea muncã din acei trei. De aceea printre cãrtile mele existã una cu care ea n-a avut nici o tangentã—eu nam pus-o în contact si nici ea n-a cerut sã intre în contact cu Arhipelagul. sã scrii. ea nu era ajustabilã prin realitatea timpului (cum erau toate celelalte din viata mea). Dar dincolo de exagerãri (Cehov este vîrful cel mai înalt al literaturii ruse. nu tinînd de vreun precept de-al acesteia. O asemenea discutie este ceva delicat. încît pentru mine tinea dintr-o datã locul a zecedouãzeci de alti cititori — avantaj inestimabil pentru un scriitor aflat în ilegalitate: dacã ea îmi verifica un capitol nou. patru ani. desigur. în acea asprã derulare a povestirii mele. nici hãrnicia mîinilor ei n-ar fi avut la ce sã fie valorificatã. ca fire. ea prilejuia o înceatã reasezare si verificare . si atunci cînd i-am adus toate trei volumele ca sã le citeascã în cinci zile. în general. Alia. Ea a avut o tresãrire de om superstitios — si 1-a repus pe Ehrenburg la vechiul loc. sã tãinuiascã. ci si orientarea generalã a gustului manifestat de cãtre intelectualitate în ultimii ani. pînã la urmã. Aceastã discutie se ducea nu în spatiul real. ea se încadra în acest curent general al intelectualitãtii democratice traditionale sau.nebunie Van Gogh si avea oroare de orice discordantã coloristicã. Ehrenburg. a existat un lucru si numai unul despre care ea nu mi-a spus nici un cuvînt: însãsi cartea în chestiune. al cadetismului tîrziu. ea îmi rezerva un teritoriu numai al meu. o paginã nouã. Mira tocmai asupra acestui lucru îmi atrãgea atentia. dacã interlocutorul nu este chiar un alter ego al tãu. dupã ea abordam acest subiect numai cu sotia mea.. nu conformîndu-se vreunei reguli. dupã ce mi-a fost confiscatã arhiva. mai degrabã. era mai independentã.

ce aliatã avea în Mira. în asemenea discutii se clarificã si pot fi evitate trasee false. dacã nu le-ar fi recopiat acolo. M-a ajutat sã fac ordine în multe dintre cele aflate într-un talmes-balmes din cauza ritmului meu încordat si a vietii încordate a unui om care trebuie sã-si tãinuiascã activitatea lui cea mai importantã. ea se ducea la o bãtrînã bucãtãreasã de casã mare si o întreba despre diferite feluri de mîncare si despre modul lor de preparare. sã-i înteleagã.a bazelor. apoi refãcute acolo unde se putea pierde sau denatura ceva—si astfel m-a ajutat sã realizez forma definitivã a lui Denisovici. cu mîndrie si convingere. sã-si exprime pãrerea asupra lor. printr-un joc al întîmplãrii. comprimîndu-si munca ei de la birou. La Mira duceam impresii proaspete. A redactilografiat si scrierile mele mari (Pavilionul cancerosilor. nu trebuia decît sã reusesti a o prinde la telefonul familiei de actori. repeta. Textolog. „atenuate" (pentru cenzurã). si verificîndu-mã pe mine prin intermediul ei. (Au fost distruse la vama din Moscova la plecarea din tarã a familiei mele. în cinematografia noastrã. ea a efectuat analiza si prelucrarea comparativã a multora dintre variantele mele — adevãrate. am fãcut multe înregistrãri pe magnetofon. în acea vreme. nu avea un program fix de la ora cutare pînã la ora cutare. în activitatea actoriceascã. si pentru ca sã intri la ea. unde. Era rapidã în gãsirea de informatii. fãrã sã pierd pentru aceasta cîtusi de putinã vreme. Vesnic activa. de lungã duratã. cu tensiunea în care traversam liniile de centurã ale capitalei. din fericire. nelocuind la Moscova. între tot acest paradis estetic al ei si Novîi mir era o distantã de cinci minute de mers pe jos. bãtãtorite ani de zile. dureri de cap. La ea puteam sã-mi recapãt echilibrul. Nu stia A. si. Dintre toti apropiatii mei. a tuturor povestirilor. ci si sã-i vadã pe altii în aceastã ipostazã. se pare. ea era singurul cunoscãtor serios al Rusiei prerevolutionare (prin natura serviciului se ocupa cu acest lucru). ci si mesei de prînz. Tot Mira era aceea care. uneori nici n-as fi reusit sã-mi duc povara.) Mira 163 urmãrea cu mult interes tot ce era mai bun în teatrul nostru. ci pentru orice muncã epuizantã si migãloasã. ca multor femei îi plãcea nu numai sã se producã singurã. dar ea a fãcut patru cincimi din lucrare. sã mã reculeg sau sã cer un sfat. si pregãtea pentru mine niscaiva ierunci cu vin rosu fiert cu zahãr si cu mirodenii. si de alte genuri de informatii. constrîns sã trec în douãzeci si patru de ore prin sapte locuri — a mînca si a-mi veni în fine era uneori una dintre primele probleme. Eu. în camera ei. neobosita Mira era mereu gata nu numai pentru convorbiri. fãrã aceasta. Depãsind cu mult acest cadru.T. pentru cã o bunã parte din viatã si-o petrecuse la Biblioteca Lenin. le-a colationat minutios. despre cãdeti cunoscuti. metodelor si structurilor pe diferitele axe ale confruntãrilor. a comparat variantele. a cãutat greselile. am citit capitole din romane. senzatie de obosealã si foame. Era si o mare admiratoare a revistei Novîi mir. în toate conflictele mele cu Trifonîci era mereu de partea acestuia. în special despre intelectuali. si mai era Mira foarte atasatã de teatru si de cititul artistic. n-as fi reusit de unul singur. nelãsîndu-mã pe mine decît sã iau deciziile de rigoare. „pentru ca . Cu viata mea trãitã în afara Moscovei. Datoritã ei am fost si eu cîtiva ani la curent cu aceste lucruri. Cercul-96). cum de altfel nici n-as fi putut. din tvetaeva: cã poetul trebuie sã dea importantã nu numai versurilor. completãri fãcute în fugã.

invocînd: cînd admiratia generalã de care se bucura Gorki în perioada prerevolutionarã. cît este el de înrãdãcinat în intelectualitatea de astãzi si cît îsi va mai pune amprenta pe istoria Rusiei. A atacat cu multã înversunare familia Tomceak si pe Oria. si. în timpul acesta. poeta ei preferatã. strãinã. ea.. încercaserã s-o . avusesem o bãnuialã cum cã pe drumul spre ea sînt urmãrit (veneam cu o încãrcãturã importantã dintr-un loc important). treceam prin cîteva curti. în aceastã privintã ca si în multe altele. îsi si exprimase rezerve fatã de Augustul meu. ca pe un produs proaspãt recoltat. absolut de neînteles pentru ea. asta nu era o treabã usoarã. venea dupã mine. Ea avea si astãzi nostalgia revolutiei din februarie — si i se pãrea de dorit ca din mlastina de azi sã se iasã în acelasi fel. si în ce mãsurã mi-este strãin. iesind de la ea. A efectuat cu multã rivnã aceastã operatiune (cu succes). s-a comportat chiar foarte frumos. Dar.) Lucra atunci la Cronica evenimentelor literare. nici cãtre Mira. semnalizîndu-mi anumite lucruri. ea. la institut.apoi sã-mi fie mai usor la scris". desi nu se ocupase niciodatã si nu se pregãtise pentru asemenea misiune. în care-si tinea poseta. * Cîtiva ani mai tîrziu am aflat si eu cã de la sfîrsitul lui 1974 — si chiar pînã în 1979 — kaghebistii au tot tracasat-o pe Mira.). ea exprima principala stare de spirit a intelectualitãtii actuale: sã li se tragã si acestora o zgîltîialã precum Ro-manovilor (dar — numai nouã nu. dupã care acesta era mai îndreptãtit decît Bunin sã ia Premiul Nobel. i se potrivea felul conventional în care se rãsucea. si-ar uni glasul cu al lui. N-am solicitat niciodatã. asa cum putine femei stiu sã fie. cu idoli literari moderati si chiar anemici. cînd opiniile Marinei tvetaeva. experimentatii doctori în stiinte nu fãceau atîta cît îi aruncau Mirei în spinare sã facã. KGB-ul nu slãbise urmãrirea ce mã avea ca obiect pe mine — si. cãci s-au potolit ei vreodatã? îi ticluiserã un „material acuzator" (si totul pe Ungã subiect). Ultimele texte pe care Mira mi le-a examinat. Aceastã afundare în presa prerevolutionarã fãcuse din ea o adeptã consecventã a cadetilor. date primilor cititori în toamna lui 1969. deja în 1969. nici de la Mira.. în aceastã femeiuscã plãpîndã. ca sã aibã o bazã. desigur. si a lipit la ea în camerã toate plicurile pe care singurã le-a vîrît nu în putine cutii postale). acest loc era reperat de ei. Permanent cãuta sã mã convingã sã nu mã manifest nicicum în societate. si a bãtut-o la masinã. au fost capitolele de probã ale lui August. (Serviciul îi dicta sã-1 punã sus pe Gorki — fãrã acesta s-ar fi golit de sens tot ceea ce fãcea ea acolo. Celelalte foi cu observatiile si constatãrile ei m-au fãcut sã înteleg ce este acela „neocadetism". împreunã cu Mira am pus la punct o tacticã: eu. Asta nu înseamnã cã acum era mai dispusã sã se alãture convingerii pe care 164 mi-o formasem treptat cum cã nu se poate tinde si chema la o nouã revolutie. Odatã. si ea însãsi stia sã fie discretã. ci sã mã ocup cu arta în ce are ea mai esential (totusi ea a fost de acord cu scrisoarea mea cãtre congresul scriitorilor. se afla si un Stenka Razin: dacã acesta ar apãrea mîine pe strãzi. îsi confectiona artificial argumente ad-hoc. La serviciu. de la fereastrã. desigur. circuite telefonice aflate sub urmãrire.* si mai era ea si o lucrãtoare harnicã. Cu gustul ei artistic.

ea a citit August. pe bunã dreptate. în acei ani. Numai în 1973 au fost ceva semne cã redeveneam prieteni sau redobîndeam posibilitatea de a examina împreunã manuscrise aflate încã în stare brutã. acum nu mai era nimic din toate acestea — si tocmai din aceastã cauzã între noi s-a produs o rupturã ireparabilã. mai exact spus. chipurile. dar ea a dat dovadã de . o iritau din cale afarã. de la sfîrsitul lui 1965 încoace. în ultima mea varã petrecutã la Moscova. si asa se face cã la noua ei locuintã de la bariera Preobrajenski m-am dus de cîteva ori cu fragmente din Octombrie saisprezece. Totusi. mesajele —. alteori în împrejurimile Moscovei. scrise înaintea mortii subite. aflîndu-mã uneori la Riazan. el se strãduia din rãsputeri sã se justifice. mînioasã. împotriva ei.) • 165 Din motive interne. îl frãmînta. Liusa era nepoata lui Kornei Ivanovici Ciukovski -— una dintre cei cinci nepoti. Dar dacã altãdatã ne întelegeam repede si gãseam un numitor comun. Mira bãtea. Amîndurora ne-a venit greu sã ne lepãdãm de obiceiul de a discuta împreunã cîte un manuscris. Cînd eu scriam în aceastã carte: „noi am hotãrît". A fãcut si cu aceastã ocazie observatii importante. petrecutã în Rusia. aceasta însemna cã timp de cîtiva ani la rînd prin acest „noi" am vrut sã spun — eu cu Liusa. rãspunsurile. începînd din toamna lui 1969 întîlnirile noastre au devenit mai rare. îi provocau parcã o stare vecinã cu supãrarea capitolele religioase. e clar. Aceasta mai ales si din cauzã cã eu nu lo-cuisem niciodatã la Moscova.) Astfel se putea constata cã vechea armonie a punctelor noastre de vedere nu mai exista. pe care o sesiza în Nodurile mele. Ea se îngrozea de orice tendintã „de dreapta". în ea se încruciseazã toate liniile. cu pumnul în teancurile formate din capitolele manuscrise ale lui Octombrie saisprezece si eu nu eram cîtusi de putin de acord cu ea — nici atunci nu obiectasem cu vehementã. si-mi tot dãdea ca exemplu povestirile antireligioase ale lui V. era statul-major concentrat într-o singurã persoanã (vai. a rezistat demn. si dacã Liusa telefona cuiva sau chema la ea insistent si pe neasteptate sau cerea brusc si fãrã fasoane sã fie primitã la cutare adresã. „noi am fãcut". toate legãturile. Dar nici atunci cînd. care era aproape de finisare. I-a plãcut anvergura capitolelor despre armatã si despre Samsonov. treptat acest lucru a ajuns sã fie cunoscut la perfectie de cãtre KGB). Liusa Ciukovskaia s-a aflat în chiar epicentrul si în vîltoarea agitatei mele activitãti: în acesti ani. dar probleme apãreau neîncetat si trebuiau rezolvate nu altundeva decît la Moscova. în 1970. nu bãnuia cã acele povestiri vor fi dintre ultimele. . aproape deloc.tãrie de caracter. (Adnotare din 1990. (Pe suksin. întrebãrile. dar într-o problemã urgentã de-a mea. ci întîmpinasem cu atentie si recunostintã revãrsarea acelei mînii. sau.determine sã ia atitudine împotriva mea prin APN. anticadetã. îl stîrnea foarte tare tema religiei. sau cã efectiv Liusa vorbeste în numele ei. invit sau vin eu. dar în sinea lui bãtea în retragere. 8 Elena tezarevna Ciukovskaia Aproape cinci ani de zile. Ea era un fel de sef al statului meu major. suk-sin pe care îl admira.si în urmãtorii trei ani de pînã la expulzarea mea nu putine au trecut tot prin mintea si mîi-nile ei. în urmãtorii doi ani ne-am vãzut si mai putin. atunci toti întelegeau cã prin ea vorbesc eu. Tot cercul apropiat si chiar neconspirativ stia acest lucru.

el îmi opunea cu convingere urmãtoarele: „Nu înteleg ce motive ai ca sã te frãmînti. si cã eu continuam sã fiu foarte deprimat. nestiind dacã voi mai reusi vreodatã sã gãsesc cititori pentru ele. am cunoscut-o pe Liusa în perioada cea mai grea. apoi performant lucrãtor stiintific. aceasta. Liusa. ca sã poatã spune cã nu stia de periculozitatea conceptiilor mele? Ca sã nu-si strice linistea cu acest ferment politic? într-una din seri i-am recitat din memorie lui si Lidiei Korneevna Noptile prusiene. Ciukovski nu pierdea niciodatã simtul mostenirii literare si al ierarhiei general-literare. desi îmi vorbea de „locul al doilea". necîs-tigatã sufleteste de institutul ei.I. îsi petrecea de un numãr bun de ani sîmbetele si duminicile la Peredelkino. ne-fiind în stare nici sã citesc. asa este mereu si peste tot în viatã: cei neconstiinciosi nu se înfig niciodatã la muncã. în dezolarea mea. zãceam ca un vînat rãnit. si-1 ajuta foarte mult. dupã Tolstoi.dar ea era cea favoritã. în plus. în toamna lui 1965. m-a adãpostit aici. profund devotatã muncii lui. dar interventiile lui aveau un caracter personal si nu se lãsau cu tam-tam publicistic. prin vointa ei de a-si tine în ordine lucrãrile si de a strãbate pînã la capãt drumul de la proiect la realizare. cînd ea nu fãcea decît sã caute un sprijin 168 pentru a trãi. la tinerea arhivei. dar — Cercul!. acuratete. si-1 ajuta foarte mult la corespondentã." Mã ducea la un podet din fundul curtii lui — si mã povãtuia cum sã-mi dosesc acolo manuscrisele. cea mai nesigurã pentru amîndoi.. am iesit.. la el. a trecut printr-o crizã tragicã. bizuindu-se pe statutul lui literar destul de deosebit. iar eu. ai ei se alarmaserã foarte mult. ei însisi îsi cautã de lucru pretutindeni. Liusa a suferit o mare pierdere. întreprindea demersuri în favoarea lor sau suna la cineva sus. transformînd aceste posomorite zile nelucrãtoare în zile de maximã activitate si bucurîndu-1 prin aceasta pe sîrguinciosul mosneag (reactie pe care o înteleg si o împãrtãsesc pe deplin). Nu citise pînã la sfîrsit Pavilionul cancerosilor—poate din ipohondrie.I. rãmînea fãrã secretarã. îmi citise povestirile publicate în Novîi mir—si nu mi-a spus niciodatã nimic despre ele. Acest ajutor s-a întrerupt atunci cînd.) si peste toate acestea. seara nici mãcar aprinzînd beculetul pentru a citi. cînd de la o zi la alta asteptam sã fiu arestat si o datã cu aceasta sã se punã capãt întregii mele activitãti. însãnãtosindu-se.I. Cu un ciocãnit prudent în usa camerei mele cufundate în întuneric. K. m-a chemat la cinã. (în adãpostul pe care mi 1-a oferit el am trãit cele mai nesigure si demoralizante sãptãmîni. K. A aflat imediat cã bãtrînul K. ea s-a întors din Crimeea si a venit mai întîi la Peredelkino. cînd dumneata deja te-ai plasat pe locul al doilea. Terminase facultatea de chimie. în camera ce mi se repartizase. (La drept vorbind.I. de-abia a supravietuit. îsi dãduse doctoratul. devenise doctor în stiinte. fireste neprinzîndu-se de ei. am remarcat interesul foarte viu cu care mã privea . lua apãrarea unor persecutati sau chiar arestati.) Din cînd în cînd. distingîndu-se prin exceptionala ei sîrguintã. 167 cei constiinciosi au de muncit pentru mai multi si. în afarã de asta. sau chiar sã pãstrez manuscrisul. Asadar. dupã ce mi se confiscase arhiva. cînd amîndoi cu trudã reuseam sã ne mentinem pe verticalã.. în al 33-lea an al vietii. cînd K. meticulozitate.. temîndu-se sã nu se îmbolnãveascã si el.

. Se pãrea cã-mi va fi imposibil sã dactilografiez singur— si totodatã. care se exprimase cã mai bine as fi fost arestat decît sã mã ascund si prin aceasta sã-mi asigur posibilitatea „de a trãi voit în afara familiei". strîmtorat cum eram. atunci constiinta unei certitudini. dimpotrivã. mi se dãruiau douã sãptã-mîni pline! — oferta era asa de generoasã. ascuns ei. în primul rînd — apartamentul pe care-1 avea ea cu Lidia Korneevna în oras urma sã-1 folosesc nu numai pentru opriri.) Cu sãnãtatea ei subredã. a început. si în primãvara lui 1966. cu redusa ei poftã de mîncare. nu trãia decît sub forma unei tensiuni sufletesti. una dupã alta. era si util fiind vorba de versiunea urmãtoare.nepoata amfitrionului si dintr-o datã am simtit cã în ea voi avea un ajutor. Liusa a fost singura persoanã cãreia. a treia-a patra —. si m-am întors la Rojdestvo-ul primãvãratic (era luna mai). eu nu numai cã nu mai puteam sã mã bizui pe sotie.. ea. în materie de secretariat. Se oferea si sã participe în locul meu la unele întîlniri cu oamenii.. sã-mi propunã. o asemenea ofertã era ceva nou. degrevant: un asemenea ajutor surprinzãtor de mare în activitatea mea nemijlocitã mi-a 169 înlesnit reechilibrarea în acele luni dificile. ci si pentru lucru (mie ca provincial îmi lipsea foarte mult un asemenea punct de sprijin în Moscova). începuse sã-i modifice conceptia despre lume. cu toate acestea. Dar Liusa. în sãptãmînile imediat urmãtoare. Pentru mine. (Apoi ea mi-a povestit cã se astepta sã vadã un om distrus sufleteste si cã. pãrea a nu se supune balansului unor energii fizice — dar cu atît mai mult îi era necesar un motor spiritual care sã fie. probabil. dacã nu o certitudine. m-am lãsat ispitit de propunerea insistentã si repetatã a Liusei ca ea sã dactilografieze în locul meu. nicidecum imponderabilã. de dactilografiere. în situatia mea atunci grav primejduitã. trebuia sã construiesc un sistem nou. captivatã. si mie nici . La Moscova. dupã ce am terminat la Rojdestvo partea întîi a Pavilionului cancerosilor si pregãtindu-mã. pentru întîlniri cu oameni. dactilografia cu o vitezã colosalã. asa cã pe ea niciodatã n-o s-o mai doboare vreo crizã de disperare. douã sãptãmîni ivite ca din senin! Liusa. sã dactilografiez singur — ceea ce. de organizare. inevitabil pãstrîndu-i la nivelul anterior participarea la ceea ce stia ea. ca întotdeauna. ce-i drept. neobisnuit. din bucãtãria ei. cum sã nu mã tenteze? Codindu-mã. mi-am dat acordul. cu permanenta si neobosita ei activitate — Liusa. si dupã aceea îsi amintea cã faptul de a mã fi cunoscut dãduse vietii ei o stabilitate interioarã. la mine punctul zero era plasat mai sus. imediat în al doilea rînd — concursul ei. chiar si într-o perioadã bunã. i-am dat adresa din Tartu a lui Suzi. a fost uimitã sã constate cît de departe eram eu de conditia unui înfrînt. dar. Nicidecum micã. Chiar în acele zile (chiar în acea sufragerie a familiei Ciukovski) atinsese limita extremã a încordãrii conflictul dintre mine si sotia mea. modalitãti de ajutorare. Din aceastã clipã.. ca unui neprieten. cu atît mai mult întruna rea. stare sufleteascã de om cãruia i se dãruie ceva. de orice naturã. pentru orice eventualitate. Totusi. a vãzut cu oarecare uimire cum îmi dãdeam barba jos. în curînd m-am deplasat la Ascunzãtoarea mea din Estonia — si plecarea mi-a aran-jat-o chiar Liusa care.

inundînd cîmpiile samizdatului. Asa a procedat în primãvara lui 1968: într-o lunã (aprilie) la Moscova mi-a dactilografiat întreg volumul unu al Arhipelagului. si situatia literarã deosebitã a familiei Ciukovski usura foarte mult difuzarea (noi încã nu stiam. Pahtusova. Asa de mare ne era graba. Kind. prea mari spatii necompletate). evidenta a ce si cui s-a dat—toate acestea tot Liusa le luase asupra ei. repede. într-o zi mohorîtã. N. chiar în ajun de Rusalii. le 170 discutam împreunã minutios (la un moment dat am început sã evitãm a mai discuta sub plafoane. cum si unde va merge mai departe pelicula.) Iatã cînd am aflat eu ce repede pot sa zboare cãrtile prin samizdat! — Totul e sã reusesti sã le scrii! în timp ce Liusa bãtea prima parte. lãmuriri. pe parcursul lunii mai. tocmai Liusa m-a ajutat sâ-mi schimb tot ritmul vietii si sã trec la o ofensivã neîntreruptã. De aceea Liusa nu-mi dactilogra-fia în doze mici scrierile. Liusa a fost initiatã în Arhipelag si în toate miscãrile lui. o si refotografiaserã. ne-am retras în naturã). exceptional de repede. si iatã cã deja Liusa bãtea partea a doua. ce usurare. stiind mai dinainte cînd va fi vîrf de muncã la mine. ci atunci cînd trebuia sã lucreze intens pentru mine. transmiterea lor pentru dactilografierea urmãtoare. a venit sã preia si partea mea de lucrare. încît am smuls aceste sapte exemplare din masinã — si le-am rãspîndit repede. asa de repede — asa o cerea tactica — trebuia sã dãm la samizdat. de Pasti a sosit Q. cã Liusa s-a si apucat de dactilografierea definitivã. nimeni nu stia dacã samizdatul va lua întreg romanul). atunci a început ea pentru prima datã sã culeagã informatii. numai Liusa stia prin cine. ci. ea. partea a doua a Pavilionului. si peste alte douã zile. se închidea în ea si în lucrare. . O simteam ca pe singurul meu ajutor în toate proiectele si actiunile practice. eu o scriam la repezealã pe a doua. care într-o mare mãsurã o si terminaserã. cu vînt.. apoi recuperarea la termen. Dupã esecul meu din 1965. (Nu avea încã experienta colationãrii. nu iesea cu luna din camera umedã—si-i dãdea zor. si în timpul verii am terminat. aveam acum parcã de douã ori mai multã fortã si mai mult timp. participase la toate peripetiile acelei aventuroase trimiteri a Arhipelagului realizate la Rusalii. a bãtut întreg volumul al doilea („dactilografa Pãgânim" — asa îi spunea Q pentru rapiditate) si încã si la al treilea le-a ajutat pe Q si pe sotia mea. iar Liusa la serviciu. nu-si lua concediile atunci cînd îi erau programate de la serviciu. si devenea tot mai periculoasã o anumitã particularitate a apartamentului lor: rãmînea adesea gol — cînd Lidia Korneevna era la Peredelkino. a venit de la Moscova la Rojdestvo ca sã ia de la mine o capsulã cu un microfilm pentru Eva (vezi schita 9) — si ce presimtiri negre stîraise vîntul acela hain. ne-am strîns la Rojdestvo: Liusa.prin cap nu-mi trecuse cã aceasta era prima ei mare experientã la masina de scris. si începuse sã curgã a doua. si toatã aceastã repartizare a exemplarelor. Era deja destul de cunoscutã KGB-ului conlucrarea ei cu mine. dar eu am refu-zat-o: tot lucru amatoristic iesise. s-a ocupat de proiectul hãrtii Arhipelagului (harta o fãceau niste geologi calificati precum N. Mi-aduc aminte cum. si de-abia terminasem finisarea primei pãrti si începusem sã dactilografiez ceva. cu care nu prea se avea bine. Liusa se ghemuia în ea. Chiar de la început. Dintre ele trei.

cînd deja dormeam. i-am spus Liusei care-i acel loc. O datã dispãrutã primejdia. m-am apucat imediat de redactarea finalã a Cercului96. mi-a bãtut la masinã deja cinci cãrti voluminoase.) si împreunã cu munca si actiunile mele. sã-mi prelungesc libertatea mãcar cu cîteva luni. în trenul electric. M-a cuprins sentimentul primejdiei iminente. (în vara lui 1975. Pe sotie n-am lãsat-o sã vinã. si aceastã îndelung rãbdãtoare si istovitoare muncã a efectuat-o Liusa în cîteva luni de iama—în fiecare searã. important 172 era însã cîte topuri de hîrtie de bunã calitate trebuia sã se cumpere. Dar Liusa s-a hazardat — sã salveze. Numai în seara celei de a doua zile. frica a fost mai mare decît mine si am hotãrît sã dispar din Rojdestvo. ea împãrtãsea manevrele si mãsurile mele de precautie. si sã mã ascund. toatã vara aceasta trebuia sã recupereze absentele de la serviciu.. schita 9) a fost urmãrit — tot presimtirile noastre! Dacã e sã fim absolut realisti. Eu aflasem despre urmãrire — si deodatã am 171 spus adio cuibului meu drag de la marginea pãdurii si vîrfiirilor clâ-tinãtoare ale mestecenilor. sã ducã ce era de dus. dar nu venea: sedea. Dar trei zile foarte grele le-am petrecut ca un schimnic. dupã ce deja îsi petrecuse „concediul" m Arhipelag. sã scap de urmãrire în aceste zile. Astfel. de la garã ne-am despãrtit — a rãsuflat usuratã cã plec fãrã anexã. Pe drum. Iar Liusa. si deja în toamnã Liusa mi 1-a luat pe 96 si 1-a dactilografiat pe nerãsuflate. lîncezea la ea acasã. tîrziu. 1-au lãsat sã plece din Uniune. si în timpul uneia dintre plimbãrile noastre iarna prin pãdurea de la Peredelkino mi-a propus un plan: ca sã nu-i punem „pe prietenii nostri din America" (noi îi consideram atunci prieteni pe cei din familia Carlyle. (Din punct de vedere sovietic. o muncã de ani de zile a înghitit-o pãmîntul. sã reusesc sã mai fac ceva. a dat buzna peste mine si mi-a adus bucuria de moment cã mãcar „pe bãiat" nu 1-au retinut. de la serviciu fugea acasã. încã douã zile si douã nopti puteam sã rãmîn la Rojdestvo fãrã sã risc ceva. De soarta norocoasã a încãrcãturii noi n-am aflat decît a patra zi. dar si de la bunicul care. fireste. Liusa trebuia sã vinã la mine cu orice veste. trebuie sã fiu singur acolo unde mã duc eu. si asa numai luni dimineata putea sã-i dea capsula. 1-a ars si pe acesta. dar într-un asemenea mod special încît sã vadã toate modificãrile si sã le traducã numai pe acestea (era vorba de ceea ce numeam noi exemplar „cosmetic"). Iatã cã în cei trei ani ai colaborãrii noastre. cã bãiatul (Sasa Andreev. si cît indigo. asemenea calitate nu era totdeauna în vînzare. totul si toti se eliberaserã. iar în caz de necaz — poate din nou în ascunzãtoare. era gelos fatã de toatã investitia de forte pe care nepoata o fãcea colateral. astepta zadarnic noutãti. trebuie sã spunem cã nu era cazul sã vinã dupã mine: si asa numai duminicã trebuia sã zboare Sasa. . arzînd tot ceea ce rãmãsese..) Setea de a lucra a Liusei si dãruirea ei nu cunosteau limite.Liusa a revenit pe neasteptate la Rojdestvo cu vestea cã transmiterea n-a decurs lin. micã si cochetã. ob-servînd el de multã vreme cã ajutoarea lui nu mai era cea dinainte. într-o jumãtate de orã trebuia sã pãrãsesc iubita mea dacea.) în situatia de a traduce din nou tot romanul si de a gãsi dupã multã cãutare variante — sã dactilogra-fiem din nou pentru ei toatã cartea.

iar aceasta le aproviziona cu cãrti. li se dãdea tot adresa Liusei. apoi lãsa primele exemplare în principalele puncte de pornire (Nadiei Levitskaia la Biblioteca Internationalã. în curînd. cu „infantii secunzi" (Kuklinii). de fiecare datã. „declaratiile". apartamentul ei a devenit centru pentru legãtura mea cu Leningradul: cu Q. care cunosteau adresele noastre din Leningrad si duceau direct acolo ce era de dus. La un moment dat a apãrut la noi un dictafon: în . sã las în seama ei unele cunostinte de-ale mele cu totul diferite între ele. probleme si legãturi. apoi cu „infantii primi" apãruti acolo (grupa tinerilor voia sã mã ajute. Eu n-aveam nici o grijã: ea pregãtea totul în cantitatea necesarã. începusem. ea tremura pentru mine ca nu cumva sã cad în vreo capcanã tocmai cu prilejul unui pas obisnuit. De la adresa Liusei plecau si traducerile lunare pentru mãtusa mea. pentru simplificare. în întîlniri cu scriitori — Liusa era ca printre ai sãi. le întîlnea în numele meu. adresa ei. pur si simplu. m-a ajutat s-o multiplic în peste o sutã de exemplare. cum s-a întîmplat cu interventia pe marginea cazului Jores Medvedev. al principiilor. Cu atît mai mult în tot felul de întîlniri la aeroport. îngrijoratã si dezaprobatoare. al strategiei. si familia Teusilor. Acum. primii mei pasi în arena socialã — mai întîi luãri de cuvînt în public. si cîtorva persoane sosite din provincie pe care nu voiam sã le resping. si familia Kobozevilor. tinea totul la linia de start pînã în momentul fixat pentru explozie. Atît de multe zeci de oameni s-au perindat prin fata ei încît nici nu mã încumet sã le refac din memorie lista. în mod deschis. în legãturã cu nici unul dintre acesti pasi ai mei. apoi cearta cu secretarii Uniunii Scriitorilor. dãdea din cap sau. fiecare voce cîntãrea asa de mult în luarea deciziei! si eram asa de coplesit de munca si lupta mea încît n-am priceput decît treptat faptul cã pe Liusa n-o interesa ansamblul problemelor. Cincizeci de „însemnãri" detaliate în legãturã cu secretariatul Uniunii Scriitorilor prin mîinile ei au trecut. într-un timp chiar si Zubovilor le-am dat. cu Etkinzii. Liusa n-a rostit niciodatã în mod direct vreun cuvînt de sustinere. Desi nu a fost de acord cu scrisoarea cãtre Congres. le încredinta scrisori. n-a spus — da! Trebuie sã lovesti! Ci — sau. si de aici o luau mesageri ocazionali. la Peredelkino. unde rareori dãdeam si eu cîte o raitã. printre care: vãduva lui Tenno cu unele persoane venite din Estonia. pur si simplu. (Lidia Korneevna era de bastinã 173 din Petersburg. pentru scrisori. apoi scrisoarea cãtre congres. dar îndrãznet. si. cãuta sã mã deconcilieze. deci. cãci asa de putini erau cei informati despre loviturile pe care le pregãteam eu. nici sã le îngrãmãdesc numele în aceste pagini. dar colaborarea cu ei nu s-a realizat). eu deja mã gîndeam sã-i atrag la multiplicarea Arhipelagului. Liusa fãcuse cunostintã cu ceilalti colaboratori ai mei si tot în mod firesc luase asuprã-si multe întîlniri cu ei.în 1966 am fãcut. Annei Berzer la Novîi mir. Aceastã atitudine mã deranja de fiecare datã. în cîteva apartamente ale „Aeroportului". dar pe care împrejurãrile numi permiteau sã le întîlnesc eu însumi. Ira.) Apãruserã deja cîtiva oameni de încredere. toatã posta „stingã" pentru Leningrad se aduna la Liusa în apartament. si chiar în Moscova. si cîte cineva care venea de la Leningrad aducea de acolo aici tot ce este de adus. prin cineva la Leningrad) — si mai departe lucrurile rulau de la sine. tot acolo s-a nãscut si Liusa. si la fel în ce priveste toate „scrisorile deschise". ele pãstrau legãturi strînse cu orasul.

face. toatã nãdejdea cu arhiva lui si cu publicarea postumã nu era decît la ea). în toamna lui 1968. Cît timp si cîtã energie a economisit ea. usurîndu-mi situatia. cui s-o dãm pentru manifeste. întorcîndu-se din Europa. pentru mine — este cu neputintã de evaluat. ci a fãcut totul ca s-o accelereze. (L-a adus înapoi. dar cele douã bãtrînele din compartiment nu ajungeau la plasele 174 de jos si atîta au rugat-o sã le lase pe ele sã-si tinã bagajele în cea . la mare distantã. cîte cãutãri zadarnice au loc uneori! într-o asemenea directie falsã ne-a împins Stiva Rostropovici. Liusa a luat-o din loc spre Rostov ca sã salveze exemplarul respectiv. si apoi nu mai stiam cum sã ne debarasãm de rãsucitoarea asta. (La data aceea gîndeam cã toate acestea le vom edita. ratate de mine. Polivanov si cu altii). multã vreme. multe copii. pe hîrtie specialã. pe care eu le luam ca mici liste deja pregãtite. punînd cu grijã geanta cu Arhipelagul într-o cutie în plasa de jos.) De regulã. încît în 1968 singurã a conceput. pe baza chestionarelor mele. si datoria si sentimentul o tineau pe nepoata favoritã lîngã patul bunicului (de altfel. legãturi. dupã o copie bãtutã la masinã. Pornind numai de la necesitatea unei organizãri mai lesnicioase. cu nepoata lui Gucikov. un tiraj de 100-200 de exemplare din Arhipelag. s-a gîndit — ce cadou sã-mi facã el mie de ziua cînd împlineam cincizeci de anj? — si a cumpãrat si fãrã sã-si facã probleme a adus în tarã (tre-cînd nestingherit prin vamã. transferînd si iarãsi transferînd totul asupra Liusei. consultatie. prin acest procedeu. Dar am înteles cã treaba asta nu vom putea s-o facem. un set complet al Arhipelagului. am fãcut experiente cu ea. pe aceastã cale. 1-am rugat pe Stiva sã ne mai aducã ceva în plus din Occident.M. pentru aceasta era nevoie de un nesecat elan sufletesc. se nimerise sã fie o întreagã lucrare redac-tilografiatã.e jos — dar cum sã lasi peste noapte. Liusa singurã cãuta sã recupereze prilejurile de întîlniri. la data aceea pe el nu-1 controlau!) o rãsucitoare — noi nici nu stiam cum sâ-i zicem — care. a subapreciat mãsura în care toate componentele acesteia erau explozive. el. ne-a adus. Liusa a jucat. Stiva considera cã în felul acesta îmi deschide perspectiva minunatã de a mã autopublica în URSS! si eu cu Liusa. Asa era de pasionatã de munca mea si de ecoul ei în societate. rolul de centru al unui cerc clocotind de activitate. ne-am agãtat de aceastã jucãrie. Dar cîte eforturi. fãrã control. într-adevãr.activitatea Liusei s-a deschis posibilitatea de a conversa. cu martori ai revolutiei (cu cumnata lui Palcinski. o asemenea bombã? — Le-a mintit pe bãtrînele cã ea este dupã operatie. un pericol: la Rostov pe Don. la niste strãini. ne amintim mai mult acele eforturi care au dat un rezultat concret. intitulatã Cu-vîntul sparge betonul. am început sã gîndim o modalitate de a scoate. si cum sã masori cheltuiala ei de efort? în cazul de fatã consumul de energie depãsea posibilitãtile unui om. în locul meu. a lansat culegerea publicisticã de samizdat. apoi de a copia la masinã cele înregistrate. prin noi însine. Avînd o imagine superficialã despre viata mea. a alcãtuit. Niciodatã nu mi-a tergiversat rezolvarea problemelor. cu inginerul K. Kornei Ivanîci era pe moarte.) Am fãcut rost de hîrtie. în aceste împrejurãri a apãrut brusc. eu i-am încredintat si misiunea întîlnirilor cu . în tarã. ajutor.

revista scoasã de Kriukov la Novocerkask în anii 1918-1919. ba ni se aduceau hãrti amãnuntite ale Donului cu toate asezãrile — si aceeasi Liusa aranja copierea. Prin niste juristi cunoscuti. Tomasevskaia asupra lui solohov. nu le-ar fi fost dat sã discute. nu usor accede omul la întelegerea împrejurãrilor generale: participanti la procesul social aflat în neîntreruptã devenire. Dar eu am perceput aceastã atitudine ca pe ceva nou. între noi nu i-am spus niciodatã pe nume)? Mi-a rãspuns sincer cã nu. ea în felul ei. si în primii patru ani ai activitãtii noastre n-a apãrut între noi nici mãcar o datã necesitatea unei explicatii — cã doar oamenii nu-si dau explicatii cînd totul e bine. Se petreceau diverse lucruri: ba apãrea ca din pãmînt un pictor de prin pãrtile Donului si-mi aducea în dar Valul Donului. 176 într-adevãr. ale ostilitãtii puterii fatã de mine. încît niciodatã drumurile lor nu s-ar fi încrucisat. dar nici eu însumi multã vreme nu-mi întelesesem .) Asa de pãtrunsã de spirit de sacrificiu. a trenat: dupã legile sovietice. de altfel. Termenele în care trebuia sã facem anumite lucruri erau în acei ani atît de inuman de strînse. pur si simplu. fãrã poticneli. Ani de zile. Stefanov. eu. —-si tot prin Liusa. încît uneori pierdeam din vedere natura diferitã a solului pe care crescuse Liusa si de care nu era în stare sã se desprindã. încît la începutul lui 1968. si m-am întristat. am întrebat-o pentru ce face ea toate acestea: cumva pentru cauzal Pentru acel Mare scop (cãruia. nu mai stiu cu ce prilej.N. cuprins de o în-tîrziatã stare de uimire. Tema Donului era pentru Liusa ceva oarecum socialmente ostil si neinteresant — dar începuse sã ne cotropeascã 175 viata din diferite pãrti si în diferite modalitãti: ba prin mostenirea lui Kriukov. asa de eficientã si de neînlocuit era Liusa. O datã. Starikov — si din nou salvarea noastrã nu era alta decît Liusa. lãmuriserãm deja ce pasi se puteau face chiar în conditiile sistemului sovietic. încît în afarã de probleme imediate nu ne mai rãmînea timp sã discutãm nimic altceva. ca sã mã ajute. Dar. Problema aceasta s-a dovedit a nu fi deloc simplã. pentru mine. desigur. ba prin cercetarea întreprinsã de I. organizarea treburilor mã absorbea asa de mult. ca doi prieteni. ba trebuia sã prelucrãm niste materiale urgente despre Don de la S. noi toti îl întelegem cu întîrziere. Nu numai Liusa. ale vechii armate rusesti — un om atît de strãin ei si cercului ei. în încordarea luptei. dar lucram bine. gîndindu-mã tot mai mult cã as putea sã pier instantaneu. era pãtrunsã de ideea cã unele cãrti lasã urme adînci în mintile oamenilor. aceste motivãri i-au fost suficiente Liusei ca sã nu aibã nevoie a face cercetãri pentru a afla telul meu îndepãrtat. am început sã-mi pun problema dacã n-ar trebui s-o fac pe Liusa mostenitorul meu literar. statul avea la dispozitie calea „rãscumpãrãrii silite" (confiscãrii) a drepturilor de autor ale defunctului. cã ar trebui totusi sã fac într-un fel pentru ca munca mea sã continue sã circule si dupã mine si pentru ca scrierile mele sã ajungã pînã la generatiile viitoare. Cum întelegea ea toatã munca mea? Oare la fel cum o întelegeam eu? De ce fãcea ea toate aceste lucruri? Eu întelegeam în felul meu. Cã le face. specialistul în problemele Donului.LA. (Tot ce e în legãturã cu Donul — vezi schita 14.

toti cei din afara aparatului birocratic. totusi devenise o modã sã se atribuie icoanelor calitatea de creatii ale artei plastice si chiar de poezie a bisericutelor din peisaj. tocmai din cauzã cã era prea tãrãnesc. desigur. chestia asta se întîmplase nu o datã: astfel erau unii care-1 sprijineau pe Tolstoi. . aici era reflexul mental al unei societãti divizate: „cercul" nostru „de oameni de culturã" nu putea sã le ierte vlasovienilor faptul cã în anii rãzboiului cu Hitler ar fi putut sã se gîndeascã la ceva mai îndepãrtat. asa cum se temea Tvardovski în 1962. Fiintã emotionalã. La o asemenea reactie trebuia sã mã si astept. Dupã cinci ani de batere hrusciovistã a pasului pe loc în problema mausoleului lui Stalin. cã scriitorii au dusmani. dar nu 1-au socotit atrãgãtor pentru urechile compatriotilor lor. Nu era ceea ce dorea fierbinte societatea cultã. (Aveam. în schimb mã sustinea solidar întreaga societate. nu se observau. Dar. se spune. si n-au fãcut-o. Pe o adolescentã crescutã în capitalã. mai întîi la samizdat. Desi se manifesta dispret fatã de ortodoxie. prea rusesc si de aceea oarecum cifrat. Nici unul dintre noi nu vedea înainte si nici unul nu întelegea.) Astfel toti tînjeau dupã o ocazie de a-i da peste bot statului. dar. nici colaboratoarea mea cea mai apropiatã n-am avut ocazia sã constatãm deosebirea dintre conceptiile noastre generale. un strigãt a crescut de la sine. Singurul care mã urmãrea era KGB-ul. si intelectualitatea (în totalitatea ei) — a contribuit cel mai mult la rãspîndirea operei mele de inspiratie sãteascã si la fixarea ei în constiinta publicã. de pildã.." si atunci a apãrut Ivan Denisovici al meu. Prima chestiune gravã care a dus la ruptura dintre ideile noastre a fost aceea referitoare la vlasovieni si s-a pus în momentul în care Liusa a citit Captivii. dar o fãceau numai ca sã se plaseze pe o pozitie potrivnicã statului. nerãbdãtor sã porneascã din gîtlejul întregii tãri. au oameni care-i invidiazã. cred cã Ivan Denisovici n-a sãrit imediat peste granitã. „tara astepta pe cineva. (în vechea Rusie. si ani la rînd m-am tot mirat: iatã. desi nu-i îmbrãtisau învãtãtura. ea mi-era strãinã ca stare de spirit — si nu putea sã înteleagã de unde putuse sã aparã o asemenea problemã. într-un sens mai larg. era alt erou. fãrã exceptie.adevãrata mea pozitie în societate. în legãturã cu aceasta se exprima deocamdatã asa: „unele pasaje nu le pot accepta". nici eu însumi. Nu era posibil sã ne cãlcãm atîta pe picioare. în agitatia vietii. era altã sferã a trãirilor omenesti.) în acei cîtiva ani n-am avut cum sã-mi dau seama cã sprijinul acordat mie de cãtre întreaga societate înaintatã era un fenomen vremelnic.) în prima perioadã (încã înainte de publicarea în Novîi mir) a si existat o asemenea bãnuialã instinctivã în cercul oamenilor de culturã: nu cumva aici sînt niste tendinte antiintelectualiste? Pentru „cercul oamenilor de culturã" mai întelept ar fi fost ca aceastã nuvelã sã nu fie lãudatã prea mult. într-o perioadã a istoriei sovietice marcatã de rãzboi. în acei cîtiva ani. Dar stihia se pornise de la sine. (Apropo. cînd „cercul oamenilor de 177 culturã" întîmpinase cu simpatie chiar Fãrîmele mele. Corespondentii occidentali probabil cã 1-au si citit în acel an. chiar si strãini mie — si cîtiva ani m-am aflat pe creasta acestui val de simpatie. cum s-o faci sã înteleagã experienta de închisoare si de front a unei tãri? Acest lucru este imposibil de realizat fãrã lungi si rãbdãtoare explicatii si relatãri. Era vremea conceptelor nediferentiate. în favoarea mea erau. generat de o neîntelegere.. dar eu nu am nici un dusman. la viitorul Rusiei.

sub rotile cãruia îsi punea capul. si nici mãcar nu reuseam totdeauna sã-i gust umorul foarte reusit si simpatic din momentele ei bune. o scotea în lume. de ce scrie toate aceste lucruri!" (Auzeam aceasta de la multi din cercul oamenilor de culturã. deci si Octombrie. a epocii tariste. si nobletea ei niciodatã dezmintitã. societatea cultã nu a avut cum sã perceapã suferintele natiunii ruse. cãuta sã-si explice în termeni omenesti de ce-i evitam eu pe semenii mei — si gãsea acel rãspuns foarte la îndemînã pe care-1 avansau multi: cã sînt hãrtuit de obligatiile decurgînd din munca si lupta mea si cã din aceastã cauzã mi s-au atrofiat sentimentele omenesti cele mai simple si am devenit indiferent fatã de cei din jur. dupã ce deja apãruse culegerea Voci din strãfunduri. chiar si E.. ea iubea aceastã carte. cã mã sufocam din cauza lipsei de timp. transmise. Dar toatã aceasta povarã n-o vedeau nici colaboratorii mei apropiati: în afarã de lupta cu statul comunist. o promova. a anului 1914. Zvorîkina se întreba: la ce bun toatã aceastã rãscolire a trecutului. „.. mai era cazna cu lespedea funerarã— mai invizibilã decît toti Invizibilii mei — apãsînd asupra muribundului spirit rusesc. prin tot modul ei de viatã trãitã în atmosfera capitalei în anii '20-'30. Dar ce era asta? Din mîinile ei cãdea capitol dupã capitol: „Pur si simplu e de neînteles. Dar problema nu era cã sentimentele mele si-ar fi pierdut din intensitate. Iar Liusa. desi deveniserã de mult ostili fatã de forma actualã a puterii sovietice. n-as fi putut sã-mi duc pînã la capãt toatã povara.(Apoi aceiasi vlasovieni o scîrbeau si mai tare pe Liusa în Arhipelag. Desi nu subscria decît la o parte din încãrcãtura Arhipelagului. Cîndva. Societatea cultã nu avea o idee clarã decît despre necazurile evreilor si ale altor cîtorva nationalitãti. familia Ciukovski. ea a dus la bun sfîrsit operatiunea cu „primii cititori" (exemplarele trebuiau difuzate. tactul ei. si aici se mai adãuga si faptul cã. nu începuse sã observe anumite lucruri. printre ei. impresiile ei despre scrierile mele. Dacã n-as fi tinut cont de aceste constrîngeri. probabil. ridicatã si rostogolitã pe versant în jos. fãrã sã ezite. îi plãcea acest moment si acest rol al ei de a fi prima care-mi bate la masinã lucrarea.) Cercul oamenilor de culturã si. si totul cu repeziciune si discretie) — si faptul cã multi se . Aceastã lespede trebuia urnitã. rãmîneau atasati de traditia ateistã a Miscãrii de Eliberare si de moda politicã de secol al XlX-lea bazatã pe proclamarea iubirii de popor (Lidia Korneevna era astfel si o admiratoare înfocatã a lui Herzen) — si de aceea atitudinea lor de condamnare a prezentului nu puteau nicicum s-o extindã si asupra rezultatului principal al Pseudoeliberãrii — anul 1917 în întregimea lui. . prin tot stratul profund al constiintei lor. recuperate. Lidia Korneevna îsi exprimase nedumerirea: dar cînd oare au putut sã aparã si chiar sã se agraveze si necazurile astea ale rusilor? Ea omisese. încã plinã de sperante. Liusa a luat în primire micul teanc de carnetele manuscrise ale lui August. 178 Dar cu Liusa trãiam asa de mult în mijlocul riscantelor noastre actiuni conspirative încît eu nici mãcar nu cãutam sã aflu cu de-amã-nuntul pãrerile ei. eu le percepeam ca pe niste daruri venite de la sine. ci cã trãiam sub presiunea strivitoare a datoriei. totusi. cine are nevoie de asa ceva?) Dar.

pe nemeritate. ci si curentele sociale din Rusia începutului de secol.entuziasmaserã de ceea ce citiserã începuse s-o facã mai binevoitoare cu August. si sistemul statal. Uneori o puneam în contact cu aceia care urmau sã dea informatii. cu profesorul P. ca. îi plãcea conlucrarea noastrã si o percepea ca pe o binefacere.A. Supãrarea pentru neres-pectarea intangibilitãtii Patriarhului? O. Unele treburi si actiuni nou apãrute. poate. Ce-i drept. de pildã. si nu era vorba de conceptii: Liusa era dintre acele naturi integre si devotate care nu simt nevoia sã-si lumineze cu felinarul ideologic fiecare pas. s-a revoltat pe fatã. împreunã cu tot sistemul ei bisericesc. ca. ci invitam ortodoxia ca. si ce dacã nu aveam acelasi mod de a gîndi? De fapt. si în acest moment a fost ea însãsi. a rupt vraja: în al saptelea an al activitãtii noastre a iesit la ivealã cã noi doi nu aveam acelasi mod de a gîndi. chiar cã societatea cultã nu putea sã accepte asa de multã ortodoxie. Asta chiar cã era culmea. eu nu m-am mai întors. si din nou punîndu-si la bãtaie toatã energia. Dar. sã se implice în viata realã. Tocmai din cauza lui August si a „Scrisorii" nu mai puteam sã contez pe sprijinul unanim pe care aceastã societate mi-1 acordase. rãmîneau deja în afara cercului si a preocupãrilor ei. Numai aici am constatat pentru prima datã cã trebuie studiat nu numai primul rãzboi mondial. si la chestiunea — neperfectatã de noi — a mostenirii literare. Zaioncikovski. ea. ea s-a reîntors sã lucreze acolo unde lucrul era pe mãsura ei. în speranta cã majoritatea articolelor îi va da cîstig de cauzã. : 179 Dar cînd în februarie 1972 i-am propus sã batã la masinã Scrisoarea cãtre Patriarh. a refuzat. nu.—partial. erau cîtiva ani de cînd unele pãrti si domenii ale activitãtii noastre comune începuserã sã n-o mai intereseze. si dupã aceastã revoltã cu Scrisoarea. pînã acum — asa cã în favoarea mea rãmînea o minoritate subtire care de-abia urma sã capete consistentã în lungul proces de ridicare a noi straturi sociale si a noi generatii. sufleteste. pentru prima datã în cursul întregii noastre colaborãri. polemizînd cu mine. Liusa era chinuitor divizatã: pe de o parte. si multe cerinte. si chiar lista completã a uzinelor din 180 petersburg cu indicarea lor pe harta orasului. nu putea sã nu sufere influenta întregului ei mediu de viatã. parcã în virtutea inertiei. pregãtirea culegerii Voci din strãfunduri. Liusa a început sã completeze si culegerea de articole de samizdat. Iar evolutia lucrurilor legate de Octombrie saisprezece fãcea sã aparã atîtea noi cerinte pe care nu puteam sã le prevãd atunci cînd scriam si scoteam August. culegere intitulatã „în patrie se citeste August paisprezece". de pildã. Apoi. dar de-acum în majoritatea ca/urilor ea singurã . Dar iatã motivul probabil: în scrisoarea mea vorbeam nu despre chestiuni abstracte ale spiritului religios. si miscarea muncitoreascã. împotriva a ce se revoltase Liusa? Ce anume din Scrisoarea mea cãtre Patriarh scandalizase în asa mãsurã societatea cultã? Oare tonul ei demascator? Lumea se obisnuise cu asta. lucrãri si mesaje legate de acest ansamblu de probleme emanau iarãsi de la Liusa. si o vastã galerie de persoane de la monarhisti pînã la mensevici. iar pe de altã parte.

Desi nu erau dovezi complete. Liusa nu era lipsitã de obiecte incriminabile: ceva ducea cu ea. de obicei acolo se aflã un portar-iscoadã). unde se pãstrau multe. aceasta a fost o loviturã cu adresã precisã din partea KGB-ului. Au dus-o la Skli-fosovskoe. Numai cã în sãptãmînile urmãtoare a continuat atacul împotriva mea. agresorul era vreun dement. unde era ea. direct prin filtrul KGB-ului. încã mai era membru al Uniunii Scriitorilor) — si. exact în acelasi timp cu atacul scrisorilor „banditesti" anonime asupra familiei mele. evident. Cei din anturajul ei înclinau spre ipoteza cã. chiar dacã n-ai pãgubit si n-ai vãtãmat pe nimeni (si Liusa s-a dus la tribunal în dorinta naivã de a-1 apãra pe sofer. poate. Judecind dupã succesiunea în timp a faptelor. si nici la telefon nu ascundeam cã aceste cãrti continuau sã se scurgã spre Jukovka. în sfirsit. ca o vîlvãtaie. confiscarea Arhipelagului.I. pe atunci L. în acest moment. La sfirsitul lui 1972. cel care vireazã în felul acesta nu este un nebun. Liusa s-a îngrozit si a început sã tipe. Izbitura trebuia sã fie mortalã. Aceasta a venit în fuga mare si cu tenacitatea ei de om trecut prin lagãr a salvat totul. faptul cã.K. pe linia de centurã Sadovaia. De asemenea s-a recurs la folosirea abonamentului Lidiei Korneevna la Biblioteca Lenin (adicã la dreptul exceptional de a lua cãrti acasã. un camion face. Toate cunostintele incriminabile ale Ciukovskilor si Liusa însãsi fuseserã studiate de multe ori si orele deplasãrilor lor erau cunoscute. în aceastã cãlãtorie. cãci s-a dovedit a fi dintr-o „unitate militarã specialã'''. arestarea Elizavetei Voronianskaia. Stoliarova care locuia la doi pasi. Numai pentru 181 un asemenea viraj poti sã iei ani de puscãrie. la intrarea principalã a unei clãdiri lipsite de orice prezentã umanã în clipa aceea (fiind si acesta un amãnunt dinainte pus la punct. Apoi s-a smuls din mîinile atacatorului. iar coliziunea s-a produs direct în coltul din fatã dreapta. totusi eu ajunsesem aproape la convingerea cã . si din nou probe directe cã a fost vorba de un atentat nu s-au gãsit (dar cînd se gãsesc în tara sovieticã probe împotriva KGB?). Dar toatã curtea aceea era sub supravegherea KGB-ului. inexplicabil. „ca sã nu fie închis". de formã. a trîntit-o jos izbind-o de un planseu de piatrã si a strîns-o de gît. un „necunoscut" a atacat-o pe Liusa. rolul Liusei în lupta mea devenea intolerabil pentru KGB.cãuta cãi. alegea consultanti în functie de variatele mele întrebãri. un viraj brusc de 90 grade si izbeste un taxi cu care mergea în paralel. vizavi la douãzeci de pasi era biroul lor. ea a scãpat cu viatã reprezintã mai degrabã o exceptie de la regulã. Numai cã în fluxul cu multe benzi de circulatie al liniei de centurã Sadovaia. si pe acest straniu bandit al traficului tribunalul 1-a pus imediat în libertate. La 20 iunie 1973. se tot luau cãrti. conform regulamentului i-au luat toate lucrurile. militia a fãcut o oarecare investigatie care n-a dus la nici un rezultat. s-a abãtut direct asupra ei. în taxi se afla Liusa. acesta a fugit. dupã un tratament îndelungat. ba avea si cheia apartamentului ei. la rãu vãzuta aripã a dacei lui Rostropovici. pentru lucrãrile mele. si ca întotdeauna. eu nici mãcar numele acelor consultanti nu le stiam si nici nu o întrebam pe ea (si nu stiu cui sã multumesc). are si el doi copii). si primejdia. dar ea cu mintea ei zdruncinatã tot a priceput despre ce este vorba si a reusit s-o sune pe N. Se pare cã.

sedeam amîn-doi într-o poienitã linistitã si mã gîndeam: încetul cu încetul o sã se însãnãtoseascã. Am întrebat-o dacã pot sã mentionez în interviu atentatul împotriva ei — mi-a interzis s-o fac. întunecatã. într-o poianã din pãdurea de lîngã Peredelkino i-am povestit de planul de atac pe care voiam sã-1 declansez atunci printr-un mare interviu pentru Occident. a Arhipelagului. si orice încercare de a o preveni putea fi fatalã. cãci riscau sã cadã în prãpastie planuri. Acum socul era profund. Liusa nu-si mai dãdea seama de tot ce fãcea: agitatã cum era. Liusa. nici pe stradã nu mai putea sã meargã. sã stea de vorbã cu mine. Treptat. de-atunci si-a jurat sã nu mai meargã cu nici un vehicul. moartea lui Q si pieirea Arhipelagului au fost o loviturã grea pentru Liusa. Lupta care începea nu necesita participarea Liusei. sãrea de la o temã la alta. da! Dar tocmai în aceste zile si tocmai din acelasi motiv al pericolului extrem. Dar astãzi ei îi trebuiau manifestãri de simpatie. n-o mai împovãrez cu nici o problemã.182 a început pe neasteptate! Q se frãmînta la Casa Mare! Noi nu stiam. Dar trebuia chibzuit la rece. i-au îngreunat însãnãtosirea. atîtea încercãri de deconsiliere. Acesta n-a fost primul accident din viata ei: cu cîtiva ani în urmã a avut unul cu motocicleta. Liusa a lãsat sã se piardã totul ca într-o ceatã a indiferentei — si devenise ea însãsi indiferentã. Liusa devenise victima acelei miscãri dîrze la care de-atîtia ani participase ea însãsi. Liusa trebuia sã rezolve probleme complicate. sã nu citeascã. ci mai degrabã trebuia sã actionez. Totdeauna întîmpinam atîta freamãt. solicitudine. din fericire ni se deschiseserã aceste cãi. Dar lupta '. multe la Lamara (schita 10).. a acelui context — singurul în care se obtinea o victorie. în conditiile în care mintea îi era confuzã. S-au procurat urgent niste medicamente din strãinãtate. si manuscrisele erau întregi. în aceastã strînsoare a problemelor. spe-rînd sã facã asa ceva si cu ea însãsi). sã salvez manuscrise. avea nevoie ca timp de cîteva ceasuri pe zi sã se întîlneascã. acum. cu manifestãri de lungã duratã. prinsese fricã.. voia sã conexeze elemente disparate si contradictorii (probabil. nu putea sã se opreascã din vorbire. dar ar fi putut si sã i-o facã absolut imposibilã. de fapt. Trebuia sã stea mult la pat. pe mine. Singurul lucru pe care 1-am fãcut cu Liusa în aceste zile a fost trimiterea lui Aliosa sipovalnikov la Samutin — gresit pas. însãnãtosirea Liusei fãcuse din nou . în starea ei precarã.lovitura aplicatã Liusei mã viza. dar nici a n-o face nu se putea. Totusi lovitura nu s-a mai abãtut nicicum asupra cercului nostru (tocmai datoritã înversunãrii si deznodãmîntului fericit al luptei. încurajare — acestea îi lipseau. si aveam ce chibzui. Douã zile la rînd a venit la mine la Firsanovka sã-mi aducã vesti despre confiscarea arhivei. enigma mortii lui Q o rîcîia pe suflet. sã aplic lovituri. sã nu facã efort intelectual. eu nu aveam nici mãcar un minut pentru întîlniri si pentru discutii. manuscrise rãmase. în aceste sãptãmîni. Recidivase starea ei de confuzie si agitatie cu care se alesese dupã accident. salvarea tuturor a fost în acest cerc). o vreme. în august s-a întors dintr-o vacantã petrecutã în zona Mãrii Baltice. Cu asemenea stare a sãnãtãtii. Peste douã sãptãmîni. si încã în asemenea zile! — si totusi trebuia! si era si obligatia mea. cu modificãri cerebrale. si punea stãpînire pe ea sentimentul cã este pãrãsitã — pãrãsitã într-o lume amenintãtoare.

cu atît era mai obligatoriu sã-si ajute bunicul în ultimii lui ani si acum mama care orbise si care se lupta cu dificultãti incredibile? Am iesit din nou din camera aceea si m-am dus în sufragerie. acum — pentru niste dificile explicatii la lumina mohorîtã a lui ianuarie. în toamna trecutã deja plecasem din Firsanovka.progrese si lãsase loc si preocupãrilor pentru I. Mã certa si mã bestelea cu o asprime care nu caracterizase niciodatã relatiile dintre noi. ea monologa împotriva orientãrii mele inimaginabil de rusinoase. dar întrecîndu-se în nerãbdare pe ea însãsi. sã-mi reproseze mie chestia asta. încã o loviturã datã creierului ^ei neînsãnãtosit. era o nemiloasã punere în discutie a unor fapte generatoare de întrebãri: oare era posibil ca ea sã-si fi pus. m-am hotãrît sã încep sã le dau lor spre a le citi. a citit douã articole din Voci — le-a gãsit cam exagerate. 184 slabã — în ce i se mai tinea sufletul? — folosindu-si ultimele resurse. mã grãbeam sã termin ce se putea termina: prefata la Scara Donului linistit si. Liusa citea si aproape cã înjura. timp de atîtia ani. (Ea era înclinatã spre o viziune mai largã. dar nu s-a supãrat. încã un vîrtej de griji. Asadar. Tomasevskaia. mai ales. Intrasem deja într-un ritm crîncen. încã nerestabilitã. si oricum foile ieseau alandala — si cu ele se grãbea sã le ducã singurã la Peredelkino. ca acum opt ani. si în plus si trei articole din culegerea Voci din strãfunduri — prea de tot! insuportabil! si s-a dezlãntuit vulcanic aversiunea ei specialã împotriva ortodoxiei si a patriotismului. Lidia Korneevna a citit „Scrisoarea cãtre conducãtori" si spre uimirea mea a fost de acord cu ea (criteriul ei suprem era totdeauna comparatia cu Herzen: Herzen scrisese si el o scrisoare tarului Alexandru al II-lea). „din strãfunduri". la Rostropovici nu mai locuiam din primãvarã. Dar era si ceva pe care ea nu putea nicicum sã-1 accepte dintr-o datã. ca sã nu piardã expresiile cele mai sfichiuitoare. întelegînd pe deplin cît de greu vor accepta. grav bolnavã în Crimeea. si în Occident). Iar în octombrie a venit pe neasteptate din Gurzuf vestea despre moartea Irinei Nikolaevna (schita 14). Era pentru prima datã cînd ea lua sã citeascã — în necunostintã de cauzã si cu o întîrziere de cîteva luni — un text de-al meu în momentul cînd acesta deja ajunsese la destinatari (si la conducãtori. cît de exagerate le vor pãrea aceste articole si mamei si fiicei Ciukovski. palidã. la Moscova cu familia — nu mã lãsa militia sã locuiesc — si din noiembrie Lidia Komeevna mã invitase sã-mi petrec iama din nou la Peredelkino. Aici era si acel fenomen de substituire pe care-1 întîlnim în controversele cu femeile: iritarea produsã de un motiv se transferã cu totul asupra altui motiv. atunci — ca sã fac cunostintã cu Liusa la blînda luminã a lãmpii electrice. cele mai bune forte în slujba unei cauze în legãturã cu care avea anumite dubii? Cu cît era mai just. din acela de pe ultimii metri. articolele pentru Voci din strãfunduri. în care nu mai era nici o urmã din echilibrul intelectual atît de propriu ei — si apoi transcria pe foi. îsi înregistra la dictafon supãrarea.) Nu acelasi lucru era cu Liusa. Dar aceastã împre183 jurare nu fãcea ca întîlnirile mele cu Liusa sã fie mai dese. pravoslavnicopatriotice. scria pe foi. „înteleg acum cã în vinele mele nu în zadar curge si .

ba cu înjurãturi birjãresti. unde Alia era ocupatã pînã peste cap cu împachetarea si evacuarea. nu mai dîrdîim de teamã ca . informatii despre persoane. Copoii si provocatorii securitãtii se strecurau cu neobrãzare în dacea de la Peredelkino. sarcinã despre care nu se stia dacã îi va sta în putere Aliei s-o ducã la bun sfârsit. voia din nou sã mã ajute! si eu ce aveam în timpul acesta? Nu puteam sã-i dau decît sã pregãteascã tabelul cronologic al revolutiei din februarie. Nu si-a pierdut curajul. si dupã aceastã discutie. în ciuda mediului ei. Nu vã e fricã? — Nu. le tinea — ca vrãjitã — pe umerii ei. si mama erau coplesite de scrisorele anonime — ba în versuri. ba cu vestea cã „leul a fost omorît". venea din nou si. mi-a trimis la Zurich o telegramã de felicitare — mie. bombãnindu-i cã nu-i spun lui „bunã ziua" (iar cel împiedicat sã intre avea 75 de ani!) Din cauzã cã era pe cale de a orbi. cu tristete vedeam ce multe lucruri omi-sesem pe parcursul multor ani si ce tîrziu era ca sã mai îndrept ceva. în atmosfera fierbinte a acelor ore. ba cã „va fi omorît". cinste ei! si a rezistat cu demnitate pînã la însãsi expulzarea mea si dupã aceea. alegea. prima din exil. nu puteam sã-i schimb convingerile. sorta si punea în plicuri copii. materiale. dintre care pe multe le bãtuse ea însãsi la masinã sau le cunostea. continua sã meargã înainte. si fiica. Dar chiar si în acele luni. Am obiectat — moale. Lidia Korneevna nu putea sã scrie decît cu carioca neagrã din strãinãtate — la vamã i le strica sau i le umplea cu un lichid cleios trandafiriu. Liusa. Liusa îsi consumase toate puterile în acest monolog.) Apoi în curînd a urmat expulzarea mea. si sentimentele nu se refasoneazã.sînge evreiesc" — a spus ea. portarul-turnãtor 185 îi oprea pe vizitatorii familiei Ciukovski. sã rãsufle. în apropierea zilei mele de nastere. fatã de care îsi exprima si admiratia! KGB-ul n-a suportat chestia. si în plus toate astea se petreceau în ianuarie 1974. sã se odihneascã. nu mai sîntem în anii treizeci. sã aleagã din grãmada evenimentelor revolutionare — fragmente. ea continua sã mã roage sã-i dau de lucru. Dis-de-dimineatã la telefon — un dialog tipic: — Elena tezarevna. dusmanul nr. l al poporului. deschisã tuturor aidoma unui muzeu. Evenimentele nu mai curgeau în albia pe care o avea ea în vedere. pãs-trîndu-si verticalitatea. Cu durere. a felului ei de a gîndi — felul meu de a vorbi cum gîndesc este ceva strãin? — ea îsi asuma cu consecventã sarcinile. (si — bine i-a trãsnit cu rãspunsul ei. dar de ce? Ce e drept e drept. în casa noastrã rãvãsitã si asediatã. se aseza la biroul meu. Liusa. de treaba asta ar fi trebuit sã mã ocup ceva mai devreme. trebuia sã se culce. La intrarea principalã. Pregãtea arhiva în vederea expedierii în strãinãtate. Primele luni de dupã expulzarea mea au fost grele pentru familia Ciukovski. a educatiei. nu era perioada cea mai potrivitã pentru certuri. continua sã mã roage sã-i dau de lucru. si într-un mod asa de insesizabil încît ti-e si lehamite sã protestezi public. la telefon este cutare de la KGB. în fiecare searã dupã serviciu. Nebãnuite sînt posibilitãtile statului de a face rãu. în aceste sãptãmîni a fost exclusã din Uniunea Scriitorilor si Lidia Korneevna.

Dar oare e usor pentru o femeie singurã sã tinã piept unui monstru cu mîinile lungi. -— si cînd veti fi la serviciu? — Nu sînt dispusã sã vã dau informatii.„Wi.. în general. KGB-ul este deja luat peste picior. atunci trecem noi pe la dumneavoastrã. nu voi putea. — si cu bãrbatii nu vorbiti politicos? De aici dialogul devine tot mai ferm: ' — Eu v-am sunat si vã rog sã veniti. — Bun. — Nu. o sã-i chem în ajutor pe trecãtori! — Dar dumneavoastrã nu tipati întotdeauna] (Aluzie la întîmplarea de pe scãri.v 186 I — Bun..) Totusi am vrea sã vorbim cu dumneavoastrã neoficial. . Iatã cã au confirmat cã a fost fãcãtura lor. numai oficiale! si a trîntit receptorul în furcã! si n-au venit. înseamnã cã veti putea sã fiti la noi în a doua jumãtate a zilei. — Acesta ar fi un lucru extrem de nedorit. . Ea se înfurie la culme: — Vã rog sã retineti cã eu cu dumneavoastrã nu voi avea nici un fel de convorbiri neoficiale.) — Dar de data asta vã asigur cã voi tipa! — Degeaba vorbiti asa.. cu multe boturi. Liusa. bine hrãnit? Apoi seria telefoanelor de la o zi la alta: — Astãzi. o sã vã luãm de pe stradã! — O sã tip tare.. asteptati-i pe beduini! — Cãmilele sînt deja pe drum!. ce-o vrea Dumnezeu! — Nu."-». — Ah. e-n regulã. — Eu vã vorbesc politicos.. Trebuie sã fii ferm cu ei! —Aceasta era o învãtãturã pe care Liusa o trãsese din lupta noastrã. asta înseamnã cã vã recunoasteti vinovatã si vreti sã vi se facã dosar"? si încrucisarea de spade continuã: — Ba nu. (Interceptaserã scrisoarea prin posta stingã?. —Acela pe care-1 scrieti cu literã mare. — Dar cum sã facem? — Trimiteti adresã scrisa. supãrîndu-se si chiar înfuriindu-se: — Eu nu sînt de la Salvare si nu vin acolo unde sînt solicitatã telefonic.. nu-i asa? . — Dar cînd vã e la îndemînã sã veniti? —Mie.altãdatã. — Bine. — Cu care prieten? Eu am multi prieteni.. Dumnezeu e cu prietenul dumneavoastrã. — Mã rog. nu mi-e la îndemînã sã vin la dumneavoastrã. Parcã totul este din Ilf si Petrov. si nu s-au atins de ea... dar cam de groazã. ca unei femei. Noi sîntem tot timpul cu dumneavoastrã. Dar un asemenea procedeu.

cunostinta cu mine a costat-o ani si suflet si.) 188 Natalia Ivanovna Stoliarova si Aleksandr Aleksandrovici Ugrimov Cînd. în lipsa ei. (Adnotare din 1990. sã recunoascã — da! — cã a ajutat literatura rusã si sã le spunã cã mai multe nu doreste sã discute cu ei. cînd omul încã este pasibil de incriminãri pentru faptele lui recente — pe ea încã o mai poate astepta orice. cititorilor li se pãrea cã aud vocea cuiva de pe margine. ea îsi propusese sã aibã conduita cea mai simplã: sã nu nege. a tîrît-o — aproape în ciuda convingerilor ei — spre ce?* * A sosit epoca nouã a „transparentei" gorbacioviste — si aceeasi Liusa. în anul 1906. sã nu încurce nimic. cît timp si cîtã inimã dãruise ea acestui autor. prin valoarea lor moralã. Dar. A fost arestatã si. La rugãmintea lui. în redactie a nãvãlit multimea scrisorilor de multumire si a cîtorva de indignare. Natasa Klimova a scris sub cerul liber scrisoarea de dinaintea mortii. o eserã-maximalistã de douãzeci si doi de ani.L. condamnatã la moarte. a clamat despre mine si despre necesitatea întoarcerii mele în tarã. acum. împãratul a gratiat douã femei participante: pe Natalia Klimova si pe Nadejda Terentieva. niste revolutionari au pus la cale dinamitarea vilei lui Stolîpin si modalitatea de a-1 ucide împreunã cu familia (si au ucis treizeci de vizitatori si au rãnit grav pe alti treizeci. prima. descendentã a unei familii de vazã din Riazan. cînd tocmai se bucura si ea cã au lã-sat-o în pace. si „prin posta stîn-gã" îmi scria. ea. una dintre principalele participante la atentat. si chiar reeditãri ale cãrtilor lui pentru copii. pe insula Aptekarski din Petersburg. în interventia Liusei. nimeni nu stia cîte forte. în Revista cãrtilor. si chiar cãrti despre el. nici mai mult nici mai putin. cîntãresc mai mult decît toate multele tomuri ale . apartamentul îi era violat si perchezitionat în plinã zi. Dar—desi a trecut prima si cea mai primejdioasã perioadã. scrisoare care mai tîr-ziu a fost publicatã si 1-a determinat pe S. Dupã expulzarea mea. Klimova însãsi nu ceruse gratierea. iar Stolîpin a scãpat teafãr si nevãtãmat). fiicã de negustori. iatã cã.Dupã cîteva luni linistite. De curînd. împreunã cu ceilalti participanti la atentat. cosmetizîndu-mi involuntar imaginea în asa fel încît sã am o aparentã de cetãtean sovietic. Cunostinta cu mine a ajutat-o pe Liusa în acea îndepãrtatã toamnã sã-si depãseascã depresiunea sufleteascã. cu ocazia asta. si kaghebistii s-au rãzbunat pe cãrtile lui Ciukovski: au ridicat totul — si Ciukokkala lui. printr-o orbitã tragicã. încã multi ani. I-a fost de ajutor într-o luptã cumplitã. ea nu s-a mai abtinut si într-o sedintã la institut s-a ridicat în apãrarea mea. a avut grijã de bãtrîna si neputincioasa mea mãtusã din Gheorghievsk. 187 în caz de arestare. ce-i drept. (în asteptarea executiei. Frank sã scrie o recenzie pe marginea ei: ea — scrisoarea — „ne demonstreazã cã puterea divinã a sufletului omenesc este capabilã sã învingã" chiar si suferintele provocate de inevitabilitatea mortii violente. îmi trimitea la Zurich multe lucruri de interes literar. „aceste sase pagini. dar lucrul acesta 1-a fãcut pentru ea tatãl ei. kaghebistii vorbesc despre ea ca despre „seful contrainformatiilor lui Soljenitîn". membru al Consiliului de Stat. La unele interogatorii cu alti oameni. cu copiii. „doamna din echipaj" era Natalia Sergheevna Klimova. Li s-a comutat pedeapsa în muncã silnicã pe viatã.

întrucît printre evadate nu era nici o bolsevicã. el a plecat spre tarã. de pe aceeasi stradã. Atît de mare era atunci coeziunea întregii emigratii ruse din Paris. unde a locuit în sigurantã o lunã de zile. A treia fatã a murit de gripã spaniolã curînd dupã nastere. si avocatul a conduso la trenul de Siberia. a supus-o pe supraveghetoare — si.) în libertate. si scos de acolo de cãtre E. Acolo. Aici. mama a reusit sã le creascã. la Petrograd (atunci era posibil acest lucru. spunea: Natasa.) j 190 Tatãl Natasei fusese deja surghiunit lîngã Buhara într-o tabãrã de eseri. Evadatii de la Novinsk si alti fosti detinuti politici se adunau lîngã Geneva. Sora ei. Acum si-a întîlnit fiica. Katia. lãsîndu-si sotia însãrcinatã.filozofiei si poeziei contemporane a tragismului". dupã ce-si adusese si ea contributia la renasterea spiritului tãrii. — dar dupã arestarea acesteia fost si el arestat pentru a fi împuscat. la cei unsprezece ani ai ei. încît s-a gãsit din acelasi Riazan. la „vila amazoanelor". mensevic. din casa vecinã. a plecat în vizitã la tatãl ei. (în epoca sovieticã s-a scris un scenariu de film despre aceastã evadare. atunci de . La începutul anilor '20. cu ajutorul acesteia. în decembrie 1934. la Natasa a încãput si iubirea fierbinte fatã de Franta. si cea exageratã fatã de Rusia (nu fatã de revolutia cãreia îi slujise maicã-sa). si asa si-a urmat neabãtut ideea de a se întoarce în tarã — în ciuda contraargumentelor lucide si spre îndreptãtitã mîhnire a cercului emigrantilor de la Paris—într-o vreme cînd nimeni nu fãcea asemenea pas. o reedita pe mama—prin puritatea caracterului. Klimova 189 a fost dusã în casa unui avocat liberal. intrînd din nou în Organizatia Militantã (teroristã). care a înfiat si a educat fetele (cea mai mare dintre ele fiind Natasa). în curînd a vrãjit-o si. dar a. aidoma ei. milioane de oameni ar fi sfidat astfel focul si primejdia. în 1917.P. si el emigrant politic. fiul judecãtorului silovski. în noaptea de dupã evadare. Peskova (si ea fusese eserã în trecut). dar filmarea a fost interzisã. în timp ce jandarmii supravegheau casa din Riazan a Klimovilor si un conac.) Perioada de început a detentiei. imediat dupã asasinarea lui Kirov! (si niciodatã nu a regretat. unde s-a aruncat în cazanul clocotit al Retrogradului. Dupã aceea si-a luat înfãtisare de femeie profund îndoliatã. Natasa. la Savinkov. si cu atît mai putin acum. Desi se spune cã douã iubiri nu încap în aceeasi inimã. Dacã. atunci cînd va avea douãzeci de ani. nici mãcar atunci cînd a cãzut în prãpastia lagãrului. murit si ea. prin cutezanta faptelor. a organizat celebra „evadare a celor treisprezece" femei. prin aspiratiile înalte ale sufletului si totodatã prin felul ei de a se arunca în actiune. Pe cele douã mai mari. spiritualiceste. cînd asa ceva era nebunie curatã. cineva deja le astepta. prin nobletea intentiilor. cu care a avut douã fete. scuarul central din Riazan încã mai purta atunci numele Klimovei — casa ei pãrinteascã nefiind departe de acel parc) — si a început sã nutreascã ideea cã. Pe Natasa au lãsat-o în pace doi ani sã se bucure dacã nu de Rusia. Klimova a petrecut-o la închisoarea Novinsk din Moscova. poate cã istoria noastrã ar fi evoluat mai rapid. se va întoarce neapãrat aici. A trecut în Japonia si de acolo a ajuns cu vaporul la Londra. în foarte multe privinte. ea s-a cãsãtorit cu revolutionarul emigrant Ivan Stoliarov. rãmasã în Franta.

atunci înseamnã cã desfãsoarã activitate contrarevolutionarã). în 1956 s-a mutat la Moscova. Anii trecuserã si peste furtunoasa ei viatã personalã si. Toatã povestea am aflat-o chiar de la N.T. lucrurile evoluau negativ si primejdios pentru destinul nuvelei. amintire care arde) — si deosebit de greu ia cãzut ei prea „timpuria" întoarcere la libertate. si decizia — toate au fost ale ei): mi-a transmis prin Kopelev cã trebuie sã-mi comunice ceva im-P°rtant (în realitate. Spre el. amenintãtor de aproape de comitetul regional de partid. în 1946. (a lucrat la Ehrenburg pînã la moartea acestuia). afluiau scrisori cu rugãminti. cînd se stia deja cã printre cei cu greutate care-1 citiserã era si Ehrenburg. si multi dintre ei erau fosti detinuti — asa cã treaba asta a fost foarte potrivitã pentru N.) si numai dupã aceea a ajuns manuscrisul la Ehrenburg. Nimeni nu stie însã cum putuse el sã-1 citeascã printre primii. cînd încã nimeni nu se întorcea. în 1953. La Riazan. este spioanã. A predat aici limba francezã. era — asa 1-am gãsit eu — fãrã nume. ca secretarã. pe prima paginã. si asa a început sã zboare totul prin samizdat. ea voia sã mã cunoascã. ne-a ajutat. 1-a rugat pe Zaks sã-i dea manuscrisul.I. Acum . inventase totul. subaprecia mijloacele tehnice actuale. spre bucuria mea atunci prosteascã. ca spre o celebritate. („Hainã de piele". cînd libertatea sovieticã nu era pregãtitã sã se lase fructificatã de cei care-si ispãsiserã pedeapsa. Auzind despre nuvelã. Era vremea cînd manuscrisul lui Deni-sovici circula pe sub mînã. sã zicem cã nu e spioanã. în prima ei celulã de la Lu-bianka a întîlnit o femeie cu un trecut interesant. fiica lui Ehrenburg (cu care N. ea încã nu bãnuia cã va veni în contact cu actiuni explozive îndreptate împotriva regimului sovietic. ea s-a dus la redactia lui Novîi mir si. a fost arestatã în 1937 (s-a întors de bunãvoie în Uniune? Desigur. cînd acest fapt era încã prea neobisnuit. a reusit (si aceasta — prin interventia lui Ehrenburg si a altor persoane influente) sã obtinã dreptul de domiciliu supravegheat în Riazanul pãrintesc.) Numaidecît s-a dus la un prieten fotograf. el mi-a explicat cã este 191 vorba de o fostã detinutã). apoi el a lucrat uneori si pentru noi. scris de novomirieni. Zaks a mîrîit nitel. evadase si ea din închisoarea Novinsk! Natasa a strãbãtut împreunã cu multi altii un drum cumplit (si acesta i-a rãmas în suflet. N.libertatea sovieticã. Apoi vremurile s-au mai îmblînzit — soarta Nataliei Ivanovna s-a mai îndreptat si ea. învãtase la aceeasi scoalã la Paris) si-a convins tatãl s-o ia pe N. evitat acum de locuitorii orasului si inutil comitetului regional.I. Vãdim Afanasiev. dar n-a putut sã refuze o rugãminte din partea unui asemenea nume. fãrã vreo urmã a Klimovei. sotul verisoarei ei primare. Aceasta. (Ea s-a uitat si. în realitate însã. Riazanski" — si s-a întrebat miratã dacã nu cumva autorul cu pricina este din acelasi loc cu ea. — Bietul A. spre nedumerirea si nelinistea lui. în numele lui Ehrenburg. Ea a fãcut chestia asta în primãvara lui 1962. recurgînd la o stra-togemã (si nevinovata stratagemã. probabil. dupã multe neplãceri. atunci cînd mi-a vorbit de îndoita asemãnare a experientei trãite de noi: stagiul fãcut în Arhipelag si cel fãcut la Riazan. numele de „A. veneau solicitanti.I.I. cînd Tvardovski nu intentionase nicicum sã-i dea manuscrisul. împreunã cu mama Natasei. a vãzut. fostul scuar al Klimovilor.I. de unde mama ei plecase cu atîta usurintã la revolutie.

dar încrederea mea în ea se întãrise. cã femeia era de-a noastrã. Convorbirea noastrã a pãrãsit îndatã temele literare. nu-i plãcuse deloc) s-a dovedit a nu avea nici un amestec în aceastã întîlnire si era în strãinãtate. dar acestea. iar eu. cu unele noutãti despre circulatia manuscrisului. pe de altã parte.. nimic esential nu se adãugase fondului initial de idei si impresii. (Oare ea cãuta un mod de a-1 încuraja pe autor?) Pe oricine altcineva m-as fi supãrat pe loc. de parcã as fi fost încãrcat cu recipiente grele pline cu o solutie de care mã temeam sã nu-mi curgã pe din afarã. deodatã parcã ceva mã trage cu putere înapoi. Dar cu ce presentiment? Ies din apartament.") Tocmai lucrul acesta îl stiam bine. dar noi ne aflam în cabinetul lui. am depãsit limitele prudentei obligatorii 192 pentru lumea sovieticã. Voia sa se lãmureascã dacã regimul are vreo sansã de a mã ademeni spre alte teme. Stranii se asociau la ea cele mai confuze reprezentãri despre evenimentele mondiale si aversiunea ireductibilã fatã de regimul nostru. cu jumãtate de voce ca sã nu audã cei din casa lui Ehrenburg. Beneficiarã a unei educatii excelente. brusc. am sunat-o la telefonul lui Ehrenburg. pregãtirea mea de a face fatã încercãrilor iminente. „Nu vã temeti! — am asigurat-o eu cu calm — n-o sã mã las ametit!" („Tocmai de aici — îmi spunea ea mai tîrziu — a plecat devotamentul meu fatã de dumneavoastrã. de a mã face sã-mi însiropez scrisul. a venit vorba despre rãscoalele din lagãrele de muncã fortatã. evident. „Da.I. de luarea unor decizii foarte îndrãznete (apoi. nu ne vãzuserãm de-cît în fugã. dar nu puteam sã mã supãr pe o fostã detinutã care pãstra viu sentimentul generatiei noastre si amintirea insulelor noastre din Arhipelag. dar din însufletirea si stãruinta ei se putea trage concluzia cum cã patronul ei stã alãturi si boleste?) M-am dus la adresa indicatã. si. pe zidul literaturii sovietice urcam încordat la maximum. (Nimic nu era spus direct. Nici ea nu mã chemase pur si simplu sã-mi spunã cît mã admirã. îndatã. stiam cã nu mã vor prinde în mrejele gloriei. Oi fi uitat ceva? Mã întorc si. asa cum propusese ea. apropo. m-a îndemnat sã nu cedez.. înzestratã . devenind simplã ca între fosti detinuti. Deja în prag. pe de o parte. cobor scãrile. sã vadã cît de mare era hotãrîrea mea de a merge pe aceastã linie. si cu atît mai mult pentru cea literarã. de vreo douã ori. de formularea unui considerent clar. N. cînd era vorba de o Cauzã importantã. Cu toatã simpatia care se nãscuse între noi. Ehrenburg (cãruia nuvela. cu anii. involuntar. Natalia Ivanovna m-a invitat insistent sã vin la apartamentul lui Ehrenburg. Ceea ce s-a si confirmat. rectitudinea si fidelitatea de neclintit. primesc telefonul dumneavoastrã. lucrurile acestea. Dar iatã astãzi — mã întrebam — n-a curs nimic? N-am spus nimic de prisos? Inima îmi spunea cã nu. m-a servit cu unele noutãti. sã nu mã las ametit de gloria care mã asteaptã. trebuie scris despre toate astea!" — am auzit-o spunînd. si asta mi s-a întîmplat de cîteva ori. extrema neglijentã si inconsecventã femininã în vorbe si în fapte. eu le-am analizat din ce în ce mai mult). nu erau suficiente ca sã justifice vizita mea. la care eu n-am tãcut.I. ci am murmurat: „S-a scris deja!" si drept rãspuns am vãzut o fatã iluminatã de bucurie. care nu-si tine gura. ci sã verifice.. evident. n-am ridicat din umeri.relatarea N. despre opinia unor persoane importante? Cãlcîndu-mi destul de mult pe inimã.

eu am simtit deodatã nevoia s-o trag deoparte pe N. incontestabil.I. fratele lui. Un noroc accesibil. dar nu pe tema activitãtii noastre). (Prevãzãtor. am intrat în panicã: situatia mi-o întrezãream în contururi extrem de periculoase. Oarecum pe neasteptate. spre sfîrsitul lui octombrie. s-a do194 vedit în aceastã privintã o femeie extrem de întelegãtoare si agreabila. Capsula cu filme o aveam deja gata de expediere.) stirea m-a gãsit la Riazan. s1 totusi nu puteam evita ca odatã si-odatã sã transmit niste micro193 filme în Occident). sotia lui. si care se cunostea cu aceasta din urmã. putin uscãtiv.L.. V. în cãmãruta ei dintr-un apartament la comun. neîmpins de nici o urgentã (Hrusciov era mcã la putere. pe aleea Malo-Demidovski. N. discretã. Dar în octombrie 1964. încît pentru acest salt va mai trebui ceva timp: pînã la prima perchezitie — unsprezece luni. si ocazie nu exista. L.) si Olga Viktorovna. ca si soraNataliei Ivanovna. judecîndu-1 dupã felul în care se rãfuise cu multi pînã la mine. cu prietenii ei. si-a asumat consecintele. la Moscova si întrebam: Se poate! Cînd?. Pînã la urmã am constatat cã dinamica scãzuse în asa mãsurã. a rãspuns pe loc: da! Numai — sã nu stie nimeni. pînã la prima loviturã hotãrî-toare — nouã ani. chiar si instantaneu. alãturi de el. (Sau. s-a dovedit un gentleman de facturã veche. dintii ascutiti ai dusmanului puteau sã-mi sarã repede. Pînã atunci ea deja va fi vorbit cu Vãdim Leonidovici. peste un an. venind >n vizitã în vechiul ei Riazan. imediat s-a ivit si ocazia: fiul lui Leonid Andreev. fãrã sã stea pe gînduri. iar încercãrile esuaserã. dinamica revolutionarã anterioarã. considera o asemenea propunere drept o cinste pentru el. retinut. poate. a fãcut ochii mici si a hotãrît: îl va ruga pe Vãdim Leo-nidovici. dar si pentru lagãrele sovietice. tocmai se afla în vizitã la Moscova. fiica vitregã a liderului eser Cernov. si s-o întreb dacã n-ar fi dispusã sã facã o asemenea nãzdrãvãnie. cînd 1-au rãsturnat pe Hrusciov. ci o anumitã fermitate în comportament atunci cînd lua o decizie?) Asa si aici.I. N.. neprotejati nu numai de imunitate . i-a fost alãturi în multele ei actiuni.I. aceastã noblete deja îi anula posibilitatea de alegere. (Ulterior. si nu stiu de ce in fulgerarea acelei clipe. si întîlnirea ne-a aranjat-o într-o searã. ea a avut din nou parte de interogatorii. si iatã-i pe ei.cu sensibilitate si tact. atribuiam regimului. A doua zi eram deja la N.I. nu norocul acesta chior era hotãrîtor. la gît. Natalia Ivanovna mi-a spus cã V. un om de mare noblete. sprintenã — si orgolios fermã în fata KGB-ului (cîtiva ani mai tîrziu. cu curajul si sprinteneala ei. unde si Daniil. Ea a aprobat hotãrîrea sotului si. La drept vorbind. încrederea — sentimentul nãscut primul între noi—fãcuse imediat un salt înainte. petrecuse mult timp. care locuia la Geneva. a trecut pe la mine. dar deocamdatã nu ardea. la Lubianka. e sigurã cã n-o s-o refuze! Mi-a spus sã vin la Moscova din nou. si iarã nici o ezitare. formal aceiasi iepuri de casã sovietici ca si noi. posibilitatea de a refuza o asemenea rugãminte—pentru literatura rusã. eu încã mã bucuram de o oarecare subredã protectie. chiar si în cele imprudente pe care si eu i le observam. Natalia Ivanovna se remarca totdeauna prin rapiditatea deciziilor si prin aceea cã era norocoasã.

asemenea primejdie nu se va mai ivi niciodatã! Tot restul vietii va fi deja mai usor. Iar prin asemenea întîmplãri de nerecunoscut 195 pãtrunsese ca un fascicul de raze inevitabilul: sã primesti ajutor din universul concentrationar. lîngã fursecuri. un pic mai mare decît o minge de pingpong — am deschis-o putin. zãcea sub sfãrîmãturile stîncilor negre. ei au mai apucat sã-i dea de înteles cã afacerea reusise. ceea ce mi se pãruse un salt mortal si în viatã unicul salt — iatã. si oare chiar asa de simplu se împlineste visul vietii mele în toatã plinãtatea lui? si eu voi rãmîne acum—cu mîinile libere. Despre operatiunea însãsi aproape cã nici nu s-a vorbit. se afla în buzunarul lateral al hainei lui V. întîmpla-rea si chiar siretenia îsi dãduserã mîna în prima noastrã inutilã în-"Inire de la Ehrenburg. în parte pentru a putea veni mai des si mai usor în patrie).L. se pãrea. prin aeroportul din Moscova.L. hotãrîrea în privinta aceasta fusese deja luatã înainte de întîlnirea noastrã. am pus totul pe mãsuta de ceai. si din partea Riazanului. în entuziasmul patriotic postbelic al unei pãrti a emigratiei rusesti. Ne-am întretinut despre sintaxã. nu întelegeau profund ce se ascundea chiar în acea capsulã. Capsula a trecut ca un obiect protejat de numele lui Leonid Andreev. si un asemenea dar mi-a adus mie Natalia Ivanovna! — Eva. care nu stia nici un fel de procedee de ascundere. (Un nume — se pãrea atunci — fa-vorizant. se înfaptuise într-o atmosferã prozaic de linistitã. dar întelegeau destul de bine cã acolo este material exploziv. si convorbirea despre scriitor prelungindu-se. Sînteti fiul scriitorului? — a întrebat vamesul. însusi. despre cartea lui V.L. Cînd peste un an s-a produs dezastrul cu arhiva mea de la Teus si n-a mai fost nici urmã din conjunctura anterioarã propice expedierilor în strãinãtate si cînd întreaga viatã. cum am început eu în curînd sã-i spun în mod conspirativ. Mi-am scos din buzunar capsula de aluminiu plinã pînã la refuz. lîngã dulceatã. si de la frînturile unei emigratii împrãstiate. angajîndu-se sã ia cu ei o capsulã explozivã — tot ceea ce scrisesem eu timp de optsprezece ani. pur si simplu. La 31 octombrie 1964. va fi ca o coborîre de pe un delusor. omul care a îndrãznit. si cînd eu . omul independent? Asemenea tensiune. Acea searã mi s-a pãrut atunci momentul cel mai important al întregii mele vieti! Ceea ce visasem în surghiun. V. trecuse la cetãtenia sovieticã. cãci. Copilãria. nu s-a mai efectuat un control vamal serios.) Eva si-a condus prietenii la aeroport. despre locul adjectivului în raport cu substantivul lui. de la primele versuri ireconciliabil ostile sistemului lagãrelor pînã la Cercull Ei nu stiau. si din partea Rusiei. Pãsind de pe o scarã rulantã pe alta. Ea. mica mea bombã a trecut frontiera URSS. si Vãdim Leoni-dovici a transferat capsula în buzunarul lui. Mã uitam la bãtrîna pereche ca la o minune. într-o politicoasã convorbire neeroicã. dar nici de cetãtenie strãinã (pasapoartele lor erau sovietice. la douã sãptãmmi de la instalarea Conducerii Colective. Bãtrînii genevezi ascultau uimiti. le-am arãtat rolele. si 1-au dus cu ei. vãzînd pasaportul. Iar Natalia Ivanovna nu m-a lãsat pînã nu am povestit despre întîmplãrile cele mai uimitoare a cãror amintire o purtam în mine — despre rãscoalele din lagãre. despre genuri literare. care apãruse în URSS si pe care eu o citisem..diplomaticã.

cu o problemã laKomei Ivanovici — Eva! — întoarsã cu putin timp în urmã de la Paris. avea o extremã „naturalete" a comportamentului — probabil. tot ascultînd relatarea despre frecventa tot mai mare a persecutiilor de aici. în tara asta nu te plictisesti!" Aceasta — imediat dupã Paris (unde putea sã rãmînã definitiv). fãrã gres. si Kornei Ivanîci ne-a fãcut prezentãrile.I. Era suficient sã-mi dea de stire. nu puteam nici s-o sun. ca întotdeauna. Evei i-au scãpat niste vorbe: „Da. Ne-am prefãcut cã nu ne cunoastem. (Dar felul în care Eva citea Arhipelagul finisat! Stilul ei: toate trei volumele dactilografiate le tîrîse cu ea la . avu ideea s-o conducã pînã la statie. încã nereadaptatã la cîino-senia de la noi. curajos. o minune a minunilor (temîndu-mã sã nu las vreo urmã. cu zîmbetul pe buze. pur si simplu. ca un înger luminos (într-o rochie sclipitoare de culoare închisã). oferite întotdeauna operativ. cu ea nu se putea altfel. apoi. Unde n-am stat noi de vorbã: ba. îmi spunea la telefon cã trebuie sã ne întîlnim — si-mi explica (si nici de data asta complet) cum e cu cele omise. în timpul acesta. ba în curtea mînãstirii Petrovski. si vorbeam si. în mod dezinteresat. Cu mare greutate i-am convins pe K. Ea nu se astepta sã dea de mine aici. dar cum apãrea ceva de importantã hotãrîtoare — actiona precis. o ploaie bine venitã cãdea asupra noastrã. pe lîngã faptul cã devenea neînfricatã. Dar ceea ce era uimitor era faptul cã din nou nu avea nici o umbrã de regret cã s-a întors în tarã! Apoi. încã pãtrunsã de aerul de relaxare de acolo. eu nu mã asteptam sã vinã ea aici! Sosirea ei a fost. nesocotinta. dar tare nevoie era de un capãt de fir viu acolo. dar pe aceastã ceatã a serii eu aveam de discutat cu ea niste secrete. Aveam senzatia cã-mi vin niste aju196 l toare pur si simplu din cer.lîncezeam la dacea lui Ciu-kovski—pe neasteptate la o cinã a venit. despre una despre alta. nelinistitã.I. K. munca mea subteranã se lumina brusc printr-o jnicã razã venitã de acolo. cã ne întîlneam imediat. cãutam sã trec si pe la ea. Numai prin ea. în permanentã îi reprosam (si ea mie) imprudenta. si pe Liusa sã se întoarcã de la jumãtatea drumului. ba pe bulevarde. dar ea avea o caracteristicã uimitoare: încurca lucruri de ordin secundar. Eva devenise o a doua conditie indispensabilã vietii mele precum aerul. ba venea ea la mine la dacea de la Rojdestvo si aici ne asezam departe de toti sau ne duceam în pãdure ca sã putem vorbi mai în voie. în timpul cinei. ea omitea în permanentã ceva important. razã în bãtaia cãreia se vedea cum se desfãsoarã acolo treburile mele. în momentele cele mai primejdioase. în lumea liberã!). cãderi de acord. rãtãceam prin curtile si scuarurile din centru (asa tni-a arãtat ea curtea Bahrusinski unde — n-aveam cum sã stiu — începînd din 1970 avea sã locuiascã viitoarea mea familie si de unde aveam sã fiu ridicat pentru expulzare). Iar eu cu Eva ne-am tîrît picioarele mai departe spre statie. Necesitatea atîtor întîlniri. cît de particularitãtile prietenei noastre (ea era deja în contact si cu Liusa): nerespectînd sistemul unei conversatii vii. sã-si exprime intentia de a ne vedea. trãsãturi mostenite de la maicã-sa. re-precizãri si re-re-precizãri era dictatã nu atît de problema în chestiune. si de fiecare datã cînd veneam la Moscova. întîlnindune chipurile întîmplãtor în librãria din blocul în care locuia Ehrenburg. traducerea Cercului în englezã. din trei vorbe ea retinea douã. nici sã mã duc la ea.

Iatã. treburile noastre necurmate.) si peste trei zile. chiar si atunci cînd Eva venea fãrã nici o intentie acasã la noi. trecuserã unsprezece zile de la difuzarea scrisorii. La un moment dat aceasta a 198 iesit în balcon ca sã-mi sopteascã ceva: era Olga Andreeva-Carlyle din Statele Unite. dacã trebuia sã se stie de urgentã cine este Victor Louis — apãrea aceeasi Eva. dupã ce am difuzat 250 de exemplare ale „Scrisorii cãtre congresul scriitorilor". congresul se si terminase. adicã de treburi în legãturã cu strãinãtatea. în apartamentul lui Ehrenburg. Dar toate mtîlnirile. multele întîlniri cu ea duceau la o 197 constatare în ceea ce o privea: ce viguroasã noblete înnãscutã (excludea colaborãri la nivel inferior). deus ex machina. tunetul începea sã se audã pînã departe. ce aliaj de mîn-drie. comisie! Eva se hazardeazã sã plece cu cele trei volume. si Eva pãrea sã înteleagã aceastã situatie. sotia mea de atunci. si lãmurea lucrurile. (Eva vãzuse cu mult înaintea mea acest pericol. dar avea ochi si vedea. discretie si desãvîrsitã si prietenoasã simplitate! Operativitate!. nici explica altfel. la o întîlnire secretã. sã ne desprindem de ceilalti. Dar s-a întîmplat ca el sã moarã tocmai în aceste zile. niciodatã lãmurite pînã la capãt. în mai 1967.. de unde m-a sunat si m-a invitat la o plimbare. dar a existat si urmãtoarea împrejurare: doi ani mai tîrziu. Eva a adus o tînârã. Ca din senin. specialist francez în domeniul artelor. (Se putea spune cu certitudine cã numai despre participarea Andreevilor nu stia nimic. m-a întrebat: „Dar sotia dumneavoastrã nu stie nimici" Pãi direct. astãzi îl expediez!" (Cu acest gînd îl adusese la Peredelkino pe Maurice Jardot. ne fãceau mereu sã ne soptim. Toate astea nu se puteau realiza. inventariere. în plus. eu nu avusesem în vedere. ea nu stia nimic. mã bãnuiti de ceva?!" si a iesit cu ele. m-am retras la Pere-delkino la Ciukovski.) Totusi relatiile mele cu Eva.serviciu. scrisoarea a apãrut în Le Monde. si campania a fost cîstigatã! — Dacã se întîmpla ceva cu telegrama de la Grani. Eva apãru în vizitã la o altã dacea. conduitã dubioasã în lagãr. în apartament la „tarevna". el propunea schimb de valutã strãinilor. Pe Victor Louis îl stia din Lagãrul de pedepsire: copil din Moscova. Nu degeaba ceruse Eva chiar de la început: numai sã nu stie nimeni. dar în Occident nimeni n-o publicase. în prezenta a sapte-opt persoane. într-o clipã. Imediat. pur si simplu n-aveam timp sã stau la taifas cu ea sau s~o admir. Dar în toamna lui 1965. cînd era în plinã desfãsurare ancheta asupra lui Siniavski. dar sotia lui Ehrenburg o retine: „Ce scoti afarã?" Evei i se urcã sîngele la cap: „Dar nici dupã atîtia ani nu mã cunoasteti. nimeni nu o anuntase în nici un fel. printre care era si sotia mea. Un asemenea plan. ei îi veni o idee: „Nu aveti un exemplar în plus? Dati-mi-1. decît spu-nîndu-i sotiei cã noi ne ocupãm de niste treburi foarte serioase.) . simple. amicale. din gura mea. cîtã generozitate. vesele. Sigur si precis o avusese în vedere pe Resetovskaia. nu puteam sã le ascund de sotie. Acesta era în relatii bune cu Le Monde si se angajase fatã de Eva sã ne ajute.) Ritmul încordat al întregului meu demers mã presa totdeauna toarte mult. Eva..

prilej de a lãmuri cu ce mã putea ajuta Aleksandr Aleksandrovici. Astfel. prudenta si puterea de pãtrundere.I. Ugrimov si era mosier. a dat-o ca tintã a rãzbunãrii KGB-ului pentru publicarea Arhipelagului. la fel si diplomatii francezi. în general. presedinte al Societãtii Moscovite de Economie Agrarã. în curînd sînt deja doi ani de-atunci. de la bun început în ideea cã si el mã va ajuta. neagrã. de-a lungul anilor. am plecat sã hoinãrim. presentimentul n-a înselat-o: în 1973. set de materiale care apoi. N. s-a înzecit — în continuare începusem sã batem totul la masinã.. dar fãrã fanatism. de pildã: inteligenta analiticã subtilã. Timp de multi ani de-atunci înainte. membrã a Societãtii filozofico-religioase din Moscova si-si educase copiii în credinta ortodoxã. Norii care atîr-nau n-au adus furtunã. Din prima clipã.Deasupra Evei se proiecta încã de atunci umbra pericolului si întunecoasã. situatã acum în aleea Daevîi. a rãmas în el pentru toatã viata. grea. cînd tocmai venisem de la Ascunzãtoare si încã mã agitam cu Arhipelagul. Resetovskaia a lansat amenintãri la adresa Evei. conform unei proceduri de mare strictete: nu la el însusi. nu le voi cunoaste niciodatã. în 1922. omul acesta mi-a plãcut foarte mult — dinspre el venea o adiere de certã seriozitate si de. (si asa e mult a tinut la respectarea acestei restrictii încît. salvat de la Teus. ea se proiecteazã si azi.) I-am fãcut 199 cunostintã cu cele douã N. Ne-a ferit Dumnezeu! Cu ocazia uneia dintre întîlnirile de la începutul lui 1966. Era fiica avocatului Garkavi. în emigratia berlinezã. Chiar mi-a fãcut impresia cã are o permanentã poftã de a rîde. Mama lui se trãgea dintr-o cunoscutã familie evreiascã. iatã. ci la asa-numitele „cîrtite" pe care eu. dar aceastã calitate eu am supraestimat-o. toatã familia lor împreunã cu tatãl lui a fost expulzatã din tarã. trebuise sã munceascã si ca . Eva mi-a fãcut cunostintã cu prietenul ei apropiat Aleksandr Aleksandrovici Ugrimov. probabil avusese o perioadã fericitã în viata lui.. Tatãl lui Aleksandr Aleksandrovici se numea A. desi este vorba de oameni care opt ani de zile au purtat de grijã dinamitei mele. era crestinã. în gara Kazan.A. iar A. — si de la ele a luat al doilea important set al meu de materiale. dupã necazul cu arhiva mea. (Tocmai aceastã amenintare m-a silit sã mã pronunt deschis în vara lui 1974 într-un interviu pentru CBS. umor. si aceasta îi dãdea mai multã vigoare în confruntarea cu autoritãtile). Eva se întîlnea cînd voia cu multi strãini si adesea se întretinea cu ei la telefon — tocmai în aceasta consta tactica ei curajoasã de a actiona pe fatã: strãinii o cunosteau. a organizat totul bine si pe scarã largã. si el mi-a propus ceva ce. în exclusivitate.A.) Ce-i drept. eu o consideram extrem de nesigurã. po-tnvit conditiei impuse de el. Dar multe alte calitãti de-ale lui urma sã le testez în viitor. iar în 1917 cîtva timp a fost si director al departamentului agriculturii. religiozitatea profund înrãdãcinatã. era de milioane: sã-mi pãstreze manuscrisele! Sã-mi pãstreze manuscrisele — chiar multe volume si în mai multe locuri. Pe Eva. ceea ce este nemaipomenit atunci cînd ai sub tãlpi vatra încinsã a conspiratiei. fãrã sã tinem socoteala volumelor.A. profesor de agronomie. al nostru (nãscut în 1906) slujise de mic copil la pãrintele losif Fudel. A. Ca sã nu vorbim „pe sub plafoane" (locuinta Evei. nici astãzi nu pot sã numesc aproape pe nimeni. A.

(Iar mie mi-a dãruit un mic seif special. Ca si multi din emigratie. cã între noi deocamdatã va fi si o verigã intermediarã. dar ei. la început.A. pe care 1-am îngropat imediat cu o parte dintre manuscrise. si mãtusa — în legãtura cu cunoscutul „caz Daniil Andreev". sã ne sfãtuim.. „deranja" si strînsa prietenie care se înfiripase între A. apoi prin noi cu Alia. Primise. a scãpat. apoi s-a mutat în Franta. trecuse prin ancheta cumplitã de la închisoarea Lefortovo.) A. Danila îsi si fãcuse un obicei din a veni la Rojdestvo. 1-a ros apoi toatã viata. Mai tîrziu. dupã un sfert de veac de exil. spunea: . si Ugrimov a fost trimis la Vorkuta. sã vorbim.) Intrase în „Uniunea cetãtenilor sovietici" si împreunã cu ei toti a fost expulzat din Franta la sfîrsitul lui 1947. au fost arestati si el. unde a terminat scoala de agriculturã si a devenit morar. tare voiau sã se întoarcã si credeau cã a sosit vremea unor schimbãri radicale si cã. (nici pe departe nu are oricine asa ceva. Dupã rãzboi si-a restabilit cetãtenia sovieticã. iar aici aveam unul de încredere. arhaic. Noi. era pasionat de curentele politice. numai foarte bãtrînul tatã al lui A.. în al doilea rãzboi mondial a participat activ la Rezistenta francezã. foarte curînd. si ca electrotehnician. venea adesea la noi în familie. si mine: s-a vãzut cã era interesant si usor sã ne întîlnim. (în prezenta sotiei îi spuneam „Aleksandr Nikolaici".. el tot nu regreta cã s-a întors în patrie si acum nici mãcar nu-si putea închipui viata lui fãrã acesti ani de lagãr. pe poporul rus mai mult îl compãtimesc decît îl iubesc. admira vitejia Armatei Rosii si-1 proslãvea pe Sta-lin pentru victoria asupra Germaniei.A. Legãtura aceasta o facilita si autoturismul lui A. nefericitii detinuti din lagãrele sovietice. La acest rol consimtise Georg Tenno. astfel ocazia ca numãrul masinii sã-i fie luat la ochi." si mie. dînd. secret). visa sã se întoarcã în patrie si s-o ajute sã se ridice din ruine. în privinta viitorului tãrii si al întregii omeniri sînt extrem de pesimist.A. în conditiile prieteniei lui cu Eva. Atunci tocmai se înfiintaserã lagãrele speciale.A. Ce-i drept. nu întelegeam aceastã nãzuintã. primise multe puncte pe baza articolului 58. cã a adus-o într-o stare de plîns. si sotia. nedîndu-mi seama .Rusia n-o mai admir. Iar în patrie. apoi a fost o vreme membru al „Tinerei Rusii". si sora sotiei. Da. A. si pentru legãturi cu burghezia mondialã. (Sentimentul de vinovãtie cã si-a nenorocit familia.A. portia „normalã" de zece ani. (El însusi ne propusese cum sã-1 chemãm în mod conspirativ: „Danila. Ne-a ajutat mult si la diferite transferuri. al nostru. pentru revansa pentru anii 1914-1918.A.sofer. în vara lui 1953. dar în curînd el s-a îmbolnãvit. încãlcãm cu totii regulile prudentei.) Drept sã spun de masina asta a lui noi si abuzam: în ea am aranjat o cu totul inutilã întîlnire între mine si un ziarist italian însotit de Eva. strãvechea Rusie va reînvia. (Ce-i drept. pentru siguranta celor date în custodia lui. de altfel. Acolo. Asa a si rãmas — Danila. doar cu confiscarea întregii averi. si pentru faptul cã îl suspectaserã de a fi fost trimis cu misiune în URSS (distinctiile acordate de aliati încã îi mai îngreunau 200 situatia). A. si dupã ce îndurase toate acestea. fãrã cheie. a iesit din joc. Mai întîi stabilisem cu A. vizitiul".A. mi se pãruse o fire asa de veselã. Mai întîi a aderat la monarhistii legiti-misti. mãcar în parte.) Tot el le adusese la Rojdestvo pe Liusa si pe Q ca sã balã Arhipelagul. a nimerit în greva celor din lagãr. ne plãcea sã ne întîlnim si în patru. cã noi nici nu ne vom întîlni. poate. sotia lui nu îi împãrtãsea sperantele.

admirator al isprãvilor fãcute de acestia. ea a fãcut chiar atunci niste scurte însemnãri pe care apoi le-a ars.) Iar depozitul de la A. ar vedea ei ce si cum!") O datã cu aceasta. corpul mi s-a spuzit cu niste bãsici mari. fiica lor. mi-am zis cã trebuie sã he o arsurã de soare. pînã la fihoretkaia.A. spre searã. (si din strãinãtate a intervenit acuzator în procesul fratelui sãu. la Paris se agitau studentii revolutionari. reperase plecarea mea. a fãcut din nou niste însemnãri. conditiile se înãspriserã. (Plecaserãm în mod conspirativ. La Novocerkask. manuscrisele nu trebuie îngropate în metal. cînd cu Olga Carlyle.A.A.A. Sasa (Aleksandr Vadimovici) Andreev. noi am terminat de bãtut Arhipelagul.cã tocmai asa este usor de gãsit de cãtre cãutãtorul de mine. Prin ei a trecut si desfãsurarea în continuare a afacerii cu microfilmul trimis al Cercului — cãci Vãdim Andreev era prieten din emigratie cu A. la Rojdestvo.A. Alia le-a scos din tarã. cu o grupã UNESCO. si nu ne-a urmãrit pe drum. evident. folosea deja douã sisteme de evidentã.) In vara lui 1971 a trebuit sã merg în sud — de unul singur nu puteam. KGB-ul. pe Eva au început. la bãtrînii Andreev. Eva a riscat mult cu treburile mele.). acum le folosesc eu. cã o sã treacã. Eva si Danila erau în permanentã cînd martori. doar mã constrîngea la aceasta caracterul neobisnuit al întîlnirilor. Pe cît tinea A. . si iatã: si înainte de si dupã aceasta. a sunat-o pe Eva ca sã-i spunã cã i-a adus niste cadouri si cã o sã-i povesteascã despre glorioasele manifestãri studentesti fatã de care moscovitii au o atitudine asa de meschinã si indiferentã. fiul lor. periculozitatea lor si faptul cã deja îi aleseserãm pe Andreevi. A. pe atît n-o putea el suferi niciodatã pe Olga Carlyle — dar necazul a fost cã nu s-a amestecat si nu m-a prevenit. dar nu si faptul cã plecasem împreunã cu A. îi evoc aici pe Eva si pe Danila într-o singurã relatare. rãpindu-i linistea si somnul.. într-o delegatie de o sãptãmînã la Moscova. altul pentru Liusa. Deja mai aproape de data expulzãrii mele. Bine dispus.A. — Vezi însã Completarea pentru anul 1992. neintersectate: unul pentru Alia („mãrci postale"). începuserãm sã trecem unul pe lîngã altul ca niste necunoscuti. pentru cã începînd din 1966 toate planurile si actiunile lor întru ajutorarea mea au fost initiate si întreprinse în comun. („Ce dracu vor? Dacã ar trãi la noi. Am mai rulat cu A. cînd sfetnici. A. (Eu si singur trebuia sã-mi dau seama. si mai aveam încã mult de mers — dar m-am simtit 201 asa de rãu încît a trebuit sã ne întoarcem la Moscova. în 1974. scurtimea. crestea întruna. cînd intermediari. dar din însemnãrile ei rezultã cã toate celelalte pericole ea nu le percepea cît trebuie. deja dupã expulzarea 202 mea.) în primele zile ale lui iunie 1968. si cu masina mea se considera cã e periculos — s-a oferit sâ mã ducã Danila cu masina lui. cînd cu Sasa. Eva si Danila au participat împreunã la pregãtirea si realizarea întîlnirilor mele cînd cu bãtrînii Andreev (acestia veneau uneori în concediu în URSS). s-o frãmînte întrebãrile: nu-i oare o ocazie pe care ne-o oferã destinul? Sã nu-i dãm acum lui Sasa sã ducã Arhipelagul în Occident? Despre aceste cîteva zile îngrozitoare. a venit. adicã în problema urmãririi penale împotriva lui A.

îmi vorbise cu o asemenea convingere (mereu victorioasã!). în sîmbãta de Sfînta Treime tot grupul urrna sã plece cu avionul la Paris. la . ea a dus-o la bun sfîrsit printr-o supraîncordare de zece zile. Dar eu sînt totusi rus. aceastã nepãsare a ei era ceva de suprafatã. A." (Pentru a doua oarã. cã a fost un om foarte chibzuit. n-ar fi observat de la fereastrã cã apãruserã niste urmãritori: unul s-a dus dupã cei doi tineri.. ce-i drept. el. era si un asemenea concurs de împrejurãri care fãcea ca în chiar ziua terminãrii Arhipelagului (si cu rezerva de zile pentru recopierea microfilmului) sã se iveascã si posibilitatea de a-1 da pe mîini curate! Cum sã distingi între libertatea noastrã de decizie si cele prevãzute în schema divinã? S-a hotãrît ca problema sã fie rezolvatã fãrã tînãr: da! De altfel. el îi adusese contraargumente. Mai întîi: abisul trebuia împiedicat sã înghitã Arhipelagul. mi-au propus sã mergem în pãdure. si. dacã joi seara Sasa cu o rudã de-a lui din Moscova nu s-ar fi dus în vizitã la A. Ajutã-mã. se vede treaba. si. îsi aminteste Eva. cu simtire autentic ruseascã si care nu vor folosi ocazia în detrimentul cauzei. se vede cã încã nici n-o luase pe deplin — mie însã. altminteri nu. probabil. (Eu nu sînt pe deplin convins.—Nu ti-e fricã? — Mi-e fricã. probabil. excesul de prudentã îl dusese pe A. m-as complica prea mult. A." în operatiune. chiar presimtise cã va fi solicitat. si. îi amintise cã era ocupat cu ceva mai important — cu pãstrarea permanentã a manuscriselor. celãlalt a luat-o la fugã nu stiu spre ce tintã. si pentru autor. Sasa spera sã-l întîmpine la Paris si sã scoatã personal manuscrisele din container. Dar a nimeri din mîinile lui Sasa în mîinile vamesilor ar fi fost un dezastru si mai mare si pentru carte. Sasa a primit-o cu calmul unui osîndit. A rã-mîne pe vecie aici însemna un dezastru pentru aceastã carte.Actionati numai dacã sansele de succes sînt de 99%. si iarãsi Andreev — îsi poate permite cineva sã-1 roage? si va fi el de acord? însã este vorba de mîini curate: oameni dezinteresati. prezentã în memorie si în ziua de astãzi. el a spus cã îl va ruga pe 203 operatorul însãrcinat cu expedierea containerului cu materialele cinematografice ale grupului lor sã bage printre acestea si capsula cu microfilmul nostru si cã o sã-l lãmureascã în felul urmãtor: „Acestea sînt manuscrisele bunicului meu. cu întreita lui prudentã. departe de a fi atins. dupã iesirea lor. acesta. Aceste îndoieli. în alte ca/uri. nici mãcar protejat de vreun statut diplomatic. mi-amintesc. încît repede mi-a biruit îndoielile. si dacã. Aceastã operatiune.Era ea profund nepãsã-toare? Nu. Ca sã le scot pe cale oficialã din Uniune. totul ar fi mers bine. Arhipelagul pentru ea avea o importantã mai presus de toate destinele noastre. dupã cît se poate întelege. si pentru toti cîti erau pomeniti în Arhipelag si încã mai trãiau — si pentru el însusi. marti. . Operatorul urma sã plece cu trenul în ziua de Rusalii. Sã ratezi acest prilej — dar cînd se va mai ivi unul asemãnãtor?. Au venit la Rojdestvo. avea importanta pe care o are Rusia însãsi. umbra lui Leonid Andreev însotea materialele mele.) însã Eva deja se pornise si era greu s-o opresti. Din însemnãri se vede ce greu îi venea ei sã ia o hotãrîre. socotesc cã el a avut dreptate. •— A doua zi.A.) Dar containerul nu era nici mãcar sigilat. întrebarea. acest procent a fost. Eva le împãrtea cu A. eu le spusesem: . (si privind acum la toatã istoria de zece ani.

cu mîna pe volan. nu. (si aici altã întîmplare: un taxi cu capota ridicatã se afla lipit de masina lui A. nu poti sã scapi de responsabilitate si trebuie sã iei o decizie de care vor depinde si multi oameni dragi tie — si cauza. rãmînea sã asteptãm. Sasa s-o sune la Geneva pe sora Evei. Dar tocmai aici slãbiserã nervii încercati ai tuturor: primejdiile rãmase în stare potentialã apãsau . L-a scos din metrou si 1-a condus pe o stradã linistitã la masina lui (a lui A. (Totul era înscenat nu mai rãu ca la Klimova-mamã..interpretãri eronate. poate. bine sau rãu. cînd. noi toti luaserãm urmãrirea ca pe o certitudine... si nu ca o concluzie din cele de mai sus. Transmiterea Arhipelagului s-a efectuat în piata Lubianskaia\. în imposibilitate de a te sfãtui cu cineva. acela nici mãcar nu-si poate închipui aceastã stare de maximã vlãguire. ea devenise invalidã si stãtea aproape tot timpul acasã). în dimineata zilei de sîmbãtã de dinaintea sãrbãtorii de Sfînta Treime. Posibil. cînd v-ati întors acasã.) Ce a urmat a fost o improvizatie: au fãcut un cerc prin fata lui Bolsaia Lubianka. ci numai ca rezultat al impulsivitãtii ei. în statia Dzerjinskaia s-a apropiat din spate de Sasa si 1-a luat de mînã.. în crizã de timp. au luat-o din loc — taxiul dupã ei.A. si anume acum!" Dupã aceasta.. (Drept sã spun. Apoi — consideratiile Evei cu Liusa (care venise sã ia o capsulã). S-au înteles ca marti dimineata. Dupã ei? Nu cumva aceste bãnuieli erau neîntemeiate? Taxiul a rãmas în urmã. Mai întîi. la locul convenit. i-a debitat niste fleacuri si.) Dar cînd A. Dzerjinskaia. înseamnã cã se vor fi pãcãlit. Iar acum Sasa va primi „bomba" nu de la Eva. — ci un pachet cu jucãrii pentru copii: dacã urmãritorii vor fi observat si vor fi înteles în ce constã transmiterea respectivã.. în statia urmãtoare. ceea ce ne-a fãcut sã febricitãm vreo cinci zile. Danila 1-a dus pe tînãr pînã aproape de locul spre care era necesar sã-1 ducã. Danila..) Acela (desi nu stia nici un fel de secrete) a înteles si 1-a dus pe Sasa sã înnopteze într-un loc stiut numai de el. ci de la A. acesta a tresãrit prea tare.. Dar Eva si în ziua de azi sustine cã s-a confirmat cã în acel caz a fost urmãrire — numai cã pentru un motiv nelegat de actiunea noastrã. Katerina Ivanovna (rãnitã în timpul Rezistentei. anchetat. vorbind ca mitraliera.) în acele zile. Cu cît analizau mai mult. dilema a fost pentru însusi Danila si pentru Eva: sã continue operatiunea sau s-o abandoneze? Cine n-a trãit în conditii de conspiratie. 204 cu atît totul pãrea mai periculos. i-a strecurat pe frantuzeste: „ieri searã. la a vedea urmãritori si acolo unde nu erau. îndatã ce va scoate capsula din container. ca sã facã într-o atmosferã mai linistitã ceea ce avea de fãcut. si Danila al nostru a schimbat solutia: s-a dus cu Sasa mai departe. si aceasta sã-i transmitã telefonic Evei la Moscova fraza convenitã. Dupã cum le-a fost întelegerea. dacã ei urmãresc temeinic — atunci si aceastã frazã au înregistrat-o. Eva 1-a întîlnit pe Sasa si i-a transmis — nu „bomba". Au vorbit putin despre urmãrirea de ieri.A. Eva a luat legãtura prin telefon cu ruda din Moscova a lui Sasa. Decizia lor a fost: „primim lupta pentru patrie în aceastã formã accesibilã nouã. ati fost urmãriti". uneori dezarmat în fata esecului iminent. i-a explicat lui Sasa cum sã-si întindã mîna si sã ia „bomba" din sacosã. în jurul „sticlei" lui Dzerjinski. fapta a fost fãcutã.A. A..). Asadar. în statia de metrou Kirov. interogat. Acum se pãrea cã nu era nimeni prin preajmã. Eva a luat „bomba".

iar Ghicitoarea o 205 sunase de la telefon public pe Liusa. unde era în curs vecernia de ajun de Rusalii. Dar mult mai supãrãtor s-a dovedit faptul cã mîinile alese. desi necredincioasã (dar tocmai într-o bisericã s-au vãzut ei prima datã). Danila si Liusa — au venit sã-mi aducã vestea eliberatoare de stres. Operatiunea. (Acum se vedea cã toatã operatiunea noastrã fusese amatoristã si precar organizatã. Deocamdatã. deconspirînd într-o anumitã mãsurã apartamentul meu secret. mijlocul zilei. ca sã fie el primul editor în ruseste al Arhipelagului. Dar mai departe. de la sora Evei — si nu s-a primit. jumãtate în serios. „Zãu cã sînteti niste aventurieri!" — le-am spus eu. cheia fiind la mine. chiar cumpãrase textul cules. dacã ei ar fi dis-cutat-o cu mine.ca un cosmar. o sunase pe Eva. pãgubitor pentru noi.A. Asa ne-am chinuit toatã ziua de marti — si rãspunsul nu venea. Iar Liusa. neavînd nici un fel de experientã sovieticã. cu foarte bãtrînul sãu tatã. Eva. Eva a gãsit cu cale sã ia legãtura prin-tr-un telefon neutru cu acea rudã a lui Sasa si a aflat cã acesta plecase fãrã vreo întîrziere. la familia Carlyle. si nu se putea ca Eva sã sune ea prima: devenise imposibil sã se transmitã telefonic textul convenit. Abia miercuri dimineata a sosit vestea eliberatoare. fãcea pe viteazul. Degeaba ne . Starea de neputintã si inactivitate era greu de suportat. Vãdim Leonidovici 206 tremurase pentru cartea aceasta. A. totdeauna pregãtit pentru mine. as fi oprit-o în oricare stadiu al ei. nu le venea bine sã se vadã etichetati ca „aventurieri". desigur. încordarea a scãzut. capsula noastrã s-a împotmolit — si textul american al Arhipelagului a rãmas multi ani de zile nepublicat (despre aceasta voi vorbi în alt loc).) si pe malul însorit al rîului Tarusa. unde locuia A. atîrna incontrolabil. mereu altele au fãcut ca tot pachetul nostru sã-si piardã din importantã. pradã usoarã pericolelor. Microfilmul plecase din mîinile noastre — dar nu ajunsese nicãieri. Doamne! în momentele de ananghie cine ne întelege mai bine decît Dumnezeu? întorcîndu-se la Moscova. A. era de mult timp sã se primeascã un telefon de la Geneva. se afla pentru prima datã într-un lãcas sfînt. eu mã retrãsesem în apartamentul închis al „Ghicitoarei" (schita 10). cu Arhipelagul. si se pãrea cã dezastrul s-a produs: deja la Lubianka se citeste Arhipelagul — ne ziceam noi. (Ce se în-tîmplase? Greva de la Paris. Sasa Andreev. Iar Eva. nu din curiozitate. toti trei — Eva. si absenta Evei ne speria pe toti ca un dezastru deja început. plecase la Tarusa. s-a rugat. se interferase. Liusa s-a hazardat sã vinã dupã mine la Rojdestvo.) în cursul zilei de miercuri. Jubilau. asteptarea s-a prelungit pe tot parcursul zilei de luni. ci pentru cã avea un nod în gît: ajutã-mã. S-au decis sã se întoarcã la Moscova. ne-stiind toate aceste amãnunte. cu maximã concentrare. pe drum s-au oprit la o bisericã. ca sã nu lîncezeascã în oras în zilele de sãrbãtoare. jumãtate în glumã. Dar iatã cã era deja marti-. semirevolutia paralizase legãturile. Dar cei trei. Acest pachet nu ne-a ajutat la greu. si i-am supãrat. soarele era pentru prietenii nostri o flacãrã neagrã. în zece zile se depãsiserã pe ei însisi si. a aprins luminãri pentru toti participantii la operatiune.

întrucît pe toatã acea operatiune. ar fi rãsunat ca un rãzlet bubuit de tun în noapte. (Da. în publicistica mea. interesantã. El si mai putin ne întelegea. A fost nevoie sã se facã o traducere în germanã. Pentru o nouã fotografiere trebuia sã luãm textul dactilografiat al Arhipelagului. si biografia lui spiritualã si sufleteascã era complexã. prevenindu-mã corect cã fãceam o gresealã tacticã: jigneam si îmi îndepãrtam tot Occidentul. De la cine? De la Danila. îmbinînd atît de multã si diversificatã experientã. Nu stiu cum se fãcea cã noi cu el parcã nu eram adversari si totusi aproape în toate privintele eram pe pozitii divergente. în tainã. dupã cum s-a vãzut mai tîrziu. au fost multe lucruri si dãunãtoare. copia textului rusesc de la fiica lui — el s-a speriat: o sã se batã toba despre chestia asta (si el e cu pasaport sovietic). De douã ori îmi rãspîndise discursul nobelian pe care eu apoi 1-am modificat radical. Devenind aproape francez. si folosul atît de multor evaluãri.grãbiserãm. nici toatã trimiterea efectuatã de Rusalii. trecînd peste împotrivirea lui. în primãvara lui 1971 n-am fi trimis din nou Arhipelagul în Occident. Exista un Arhipelag în Occident — si parcã nu exista. dupã naturaletea lui dezinvoltã. Asemenea discutii pe probleme operative avuseserãm cu Danila de cîteva ori si. iar editia rusã. Asa s-a întîmplat si cu A. si acest lucru nu poti sã nu-1 pretuiesti. mai nimãnui nu puteam sã-i încredintez lectura proiectelor mele. ci de perioada imperialã petersburghezã. dar motivele lui erau totdeauna nobile. Danila insistase foarte mult ca eu sã renunt la cîteva duritãti din Pacea si violenta. si a trebuit sã repetãm toatã operatiunea de expediere a Arhipelagului din URSS — operatiune foarte grea si periculoasã. noi am avut dreptate. tocmai acest timp mi-a lipsit întotdeauna. nu el. Printre prietenii mei nu era nici unul care sã-i semene întru cîtva. pe de o parte. A. riscaserãm si ne mîndriserãm! — era ca si cînd nu am fi trimis nimic. înseamnã cã în momentul esecului din 1973 n-am fi avut traducerile în germanã si în suedezã. dupã gustul lui subtil si selectiv — el stia sã pãstreze maniera pur ortodoxã 207 de a percepe lumea. el s-a dovedit pentru mine în ultimii ani un critic subtil. manierã datînd din copilãrie. dar eu n-am cãutat sã-i aflu tainele. inaccesibilã cititorului occidental. chiar si marcatã de autocratie. din punct de vedere tactic. dar asa îmi dicta inima! Nu toatã viata sîntem buni . cu victimele si spaimele ei. dar el se împotrivea acestei miscãri.L. cu atît mai mult pãrerile lui erau pentru mine pretioase si neasteptate — cãci. Din aceasta. pentru oamenii cei mai apropiati de care mã legase o prietenie srrîn-sã. o redusese deja la zero familia Carlyle. De-a lungul întregii mele vieti avusesem timp sã iau pas cu pas informatii despre cele trãite — fie de la cei pe care-i descriam nemijlocit. si aristocrat dupã obisnuintele fãcînd parte din modul lui de viatã. Dar pentru oamenii alãturi de care pur si simplu trãisem. numai cã atasatã nu de vechea Rusie. Devenise foarte circumspect si-mi demonstra mie si Aliei cã nu trebuie sã subapreciem nici depozitul de la Andreevi. inteligent si nepãrtinitor. noi i-am trimis Bettei (schita 12) vorbã sã-i cearã lui V. si firea încordat-ru-seascã. Dacã noi. si în ele este el tot. discursul însusi a cîstigat mult. pe de altã parte. fie de la cei de la care primeam material sub formã de mãrturii. si inutile pentru mine. Era un om minunat.

A. „Scrisoarea cãtre conducãtori". Eu nu fusesem niciodatã acolo.A. mare pãcat. ei veniserã la mine si la Alia. Nu numai în jurul acestor observatii critice. Ei amîndoi luau în derîdere concluziile mele. la Firsanovka (Danila — special ca sã citeascã Pacea si violenta. el nu era niciodatã rapid în a se apuca de ceva). poftim de alege. în glumã. spiritul. sa îngrozit.) îmi critica si Octombrie saisprezece — dar contradictoriu. cã sînt tare pe pozitie. cu un an înainte de aceasta îl rugasem insistent sã participe la culegerea noastrã Voci din strãfunduri. Locul acesta este asa de rusesc. Cu Eva aveam dese altercatii. constiinta — în fata bolsevismului. îmi dau seama acum. Cu Danila. ea s-a aruncat în luptã sã-1 apere. Aproape în acele zile terminasem. Eva. deodatã din douã pãrti: cum cã nu se poate sã te exprimi rãu la adresa tarului si sã faci acelasi lucru la adresa cadetilor. cãci altfel se tinea de mult la distantã). si de fiecare datã teza ei principalã era cã eu nu înteleg deloc Occidentul si cã nu-1 voi întelege niciodatã. nu puteam sã nu-mi fac pãrerea tristã cã Occidentului îi slãbeste vointa. dar el a refuzat categoric. însã pentru sejururi scurte. sã ai 208 asemenea opinii deosebite — si sã nu le torni în tiparul unui articol închegat. dar el da! Ea venise acum patruzeci de ani din Franta. numai pe Berdiaev. aceasta a . el avea deja treizeci de ani de cînd plecase de acolo si era si el convins de infailibilitatea judecãtilor sale. Controversele cu ei mã îmbogãteau si. si convorbirea de acolo asa mi s-a si întipãrit în memorie. Acum. mi-a citit si articolele din Voci din strãfunduri. prezicînd cã în Occident actiunea aceasta se va solda cu un esec — si a avut dreptate! Desi atunci eu eram foarte sigur cã nu pot „sã esuez".tacticieni!. ascultînd zilnic cîteva emisiuni occidentale. îl blama si astãzi cu acea energie pasionalã care cîndva o împinsese sã pãrãseascã prosperitatea europeanã si sã vinã de bunãvoie la chinurile din Rusia.. blama Occidentul. Iar ei între ei se luptau pe viatã si pe moarte. cînd ea era deja în Occident si cu cîteva zile înainte de publicarea programatã. nu se remarca prin coerenta vederilor politice. Eu mã exprimam despre Occident. si ce pãcat cã ultimele douã zile din Rusia mi le-am cheltuit cu totul inutil cu acest Berdiaev. Dar pe însusi A. cînd se împlineau treizeci de ani de cînd ea se afla aici. mã exprimasem foarte dur la adresa acestuia — aproape cu aceeasi vehementã si chiar cu avîntul sãritului peste cal. ce-i drept. Altã datã nu stiu de ce mã supãrasem eu pe Occident. neadmitînd posibilitatea unei schimbãri atît de socante a Europei.A.. dar nu reusisem sã-i arãt lui A. si pe marginea acestora mi-a trimis unele observatii critice si nu putine aprobative — si mi-1 tot strecura pe Berdiaev. dupã pãrerea ei. In iulie 1973. si asta este o trãsãturã ruseascã: sã reflectezi atîta (pãtrunzînd adînc. dar. cu cartea trimisã mie de A.. Danila a citit-o în ianuarie 1974. în aprecierea pe care o fãceam asupra Occidentului. însã în ultimele sãptãmîni în patrie. dar încet în subiect. în ce-1 priveste pe A. în fata cãruia se pleca totdeauna. iatã se întîlnea chiar la Moscova cu o multime de strãini si era convinsã cã pãstreazã sentimentul viu al Europei. în termeni prea pozitivi — ea încerca sã mã convingã de contrariu. ci în general în toate discutiile cu Eva si Danila ne mcontraserãm de multe ori. Temîndu-mã de niscaiva microfoane implantate pe parcela noastrã. într-un fel m-au pregãtit pentru Occident. mi-am condus musafirii la o plimbare pe o potecã printr-un lan de secarã.A. dar si în serios.

parcã si acum simt îmbrãtisarea noastrã de adio. Eva s-a comportat pînã la sfîrsit conform cu obisnuintele si îndrãznelile ei — neascunzîndu-se cîtusi de putin. însã vesnic gãsea cîte ceva cu care încã mai putea sã fie utilã. primejdioasã si dezinteresatã. încetineala cu care se organizeazã actiuni conspirative chiar în Uniune. inestimabilã. de la începutul lui 1973. "In urmãtorii trei ani — îl asiguram eu pe Danila — depozitul de a dumneata se epuizeazã. evita momentele prea încordate. nefacînd un secret din convorbirile ei telefonice si ivindu-se chiar si în momentele celui mai greu asediu. pînã ce am descifrat de la distantã listele codificate si am aflat ce a rãmas acolo si am hotãrît ce sã se mai trimitã. în privinta aceasta. pe cãi ascunse. si deodatã. se comporta prudent. Iatã. desi nu în detaliile actiunilor lor. în marile ziare. Cã m-am hotãrît sã încep sã public totul la rînd. pe strada Kozitki — cu trei ore înainte de arestarea mea! Intuitie si cutezantã: n-a venit decît sã-si ia rãmas-bun! Am fost foarte emotionat. si 209 vei putea sã iesi la pensie. în ajutorul nostru. un an si ceva a trebuit sã treacã pînã ce noi am inventariat tot ce sosise. — avea saizeci si sapte de ani — mi-a reprosat: „Uite. luînd de douã ori atitudine ostilã fatã de mine în New York Times. netãinuindu-si prietenia (de Alia o lega o strînsã prietenie. Alia. de persoane si termene întîm-plãtoare. Eva si Danila intraserã în mare panicã: fiindcã ea tocmai pe ei doi îi stia. le-a expediat în Occident — dar tot au rãmas în tarã puduri întregi de hîrtii. în ciuda diferentei de vîrstã).fost ultima noastrã convorbire într-o atmosferã relaxatã. preferind sã rãmînã în umbrã si în loc dosnic. a cîtorva prieteni apropiati. Eva deja de mult nu mai era singura noastrã legãturã cu Occidentul (dar. Cã de la mine se va începe. si conform cu trãsãturile caracterului sãu si conform cu tactica necesarã a Custodelui Responsabil. fãrã sã omit ceva. Danila. cînd prima mea sotie începuse sã se manifeste în publicisticã. toate ale mele vor fi deja publicate." Am rîs cu totii. împins de presentiment. De altfel. a venit în apartamentul nostru aflat sub osîndã si asediu. dar nu se vedea cã primejdia o sã sarã peste mine si cã o sã rãmînã atîrnatã chiar deasupra lor. încetineala gîndirii omenesti care nu reuseste sã tinã pasul cu evenimentele exterioare. Prieteni credinciosi nouã. Materialele cele mai urgente si mai necesare din arhivã. A. arunca în permanentã cîte ceva dincolo). dependentã de ocazii. 210 De aceea a fost deosebit de nelinistit si de neclar primul an de dupã expulzare. convocãrile si întîlnirile cu el se aranjau în secret. cu chestia asta de pe urmã m-ai jignit!" încã de atunci existau semne cã sub prima si cea mai grea loviturã mã aflam eu. lucru explicabil avînd în vedere: încetineala cu care se scurgea arhiva spre Occident (unele avuseserã nevoie de o jumãtate de an). cu o splendidã dexteritate. ce sã se distrugã.A. sub acoperire. Deznodãmîntul era deja aproape. a plecat din tarã si familia. numele lui nu era rostit la telefon si pe sub plafoane. si încã multe documente pretioase si o bunã jumãtate din toatã bogãtia se aflã la Danila. ea avea un foarte fin spirit de observatie. Am fost expulzat. apãrea rar. . Le-am povestit cã în curînd mã voi lansa într-un mare atac. ei în toti anii pînã la sfîrsit îsi desfasu-raserã munca lor neîntreruptã. ce s-a demonetizat si ce sã rãmînã în pãstrare ca fiind în afara oricãrui pericol. încetineala cu care se miscã posta secretã.

Acum. împreunã cu Liusa (împreunã — ca sã existe martori. nu numai cã nu s-a potolit în acel an. treaba aceasta nu s-a încheiat atît de usor pe cît poate sã parã. ca si înainte. nu pot s-o redau mai bine decît el. Spre vara lui 1975. cu schimbare de persoane. îsi ducea viata ei liberã de traducãtoare nescripticã. zadarnic irositã. despre acea goanã dupã Vitelul care fugise în ajunul Crãciunului. KGB-ul totusi 1-a convocat pe Aleksandr Aleksandrovici în 1974 si a dovedit cã stie unele detalii — de pildã. toate materialele de la Danila. în acel an. se întîlnea cu strãini. inundatã de denunturi) — nu numai cã nu s-a speriat. 1-am acuzat de scurgere de informatii. patru locuri diferite. se temeau. în sinea mea pricepînd si stiind cã Occidentul nu se va arunca sã-i salveze pe Indivizibilii mei si cã realmente eu nu dispuneam de forte pentru a-i apãra.S. Dumnezeu ne-a ajutat.* Dupã expulzarea mea au început sã dea semne de nervozitate „cîrtitele". Dar iatã. . a reluat cu o nouã energie operatiunea prin care ne trimitea sacose si valijoare pline cu materiale din arhiva noastrã. iar printre acestia — cu ai nostri si. s-au deplasat cîtesitrei la familiara lor Rojdesrvo-pe-Istia — si pe terenul de acolo. ci. 1-a consemnat si mi 1-a trimis în Ver-mont — si toatã acea atmosferã. Acest interogatoriu la Lubianka. ca în basmul de Crãciun. Dar si toatã natura si tot ce este viu se caracterizeazã prin aceea cã în fiecare proces de dezvoltare si în fiecare specie de plantã.) Fãceam complicate declaratii aluzive în interviurile din primul an. în lunile de întreruperi. din fericire. cu expulzare de corespondenti. au ars complet aceste puduri de muncã parcã „superfluã". cît ei încã rãmîneau complici reali si cît urmãritorii puteau spera sã strîngã probe. ce-i drept.) i 211 pãstrate de multã vreme si avînd un caracter istoric (în trei. cu sigurantã de sine si cu temeritate. existã o rezervã. totul trebuia sã se termine cu bine. materialele au trebuit sã fie mutate de cîteva ori dintr-un loc în altul. loviturile mele erau totdeauna inopinate si viguroase.Iar pedeapsa KGB-ului putea sã se abatã asupra prietenilor nostri apropiati — mai ales în aceste prime luni cît încã atmosfera nu se linistise. ca sã nu se repete experienta lui Q care „arsese" materiale în absenta oricãrui martor). (si eu chiar în aceeasi zi i-am si reprosat. Se înmultiserã. Au facut-o cu jalen suflet. pe tot teritoriul Moscovei riscurile unor perchezitii inopinate si ale unor convocãri — dar aici. si care putea sã-1 coste capul pe Aleksandr Aleksandrovici.) Dar poate pentru cã era în ziua de ajun. în iunie 1975. * Nu. se efectuase lichidarea completã a tuturor materialelor aflate în pãstrare. cu vederea spre o stingherã cupolã bisericeascã. Iar Eva — prima dintre suspecti (reperatã direct de KGB. existã un ce superfluu care piere numai ca sã facã loc tulpinii principale. au ars multe lucruri. goanã pe care ne-o prilejuise indolenta lui A. [44] (Adnotare din 1978. si eu cu ce puteam sã-mi apãr prietenii? Numai cu faptul cã autoritãtile se tem de mine? (si.A. de exemplu. Ei sînt întregi. rãmase mie necunoscute) — toate au fost distruse Au reusit! Din nou au reusit mai devreme decît KGB-ul! Acum KGB-ul putea sã rãmînã numai cu niste bãnuieli — si fãrã nici un fel de probe. A. cu blocare de canale.

în aceastã situatie. fãrã cuvinte. Genial de operativã: n-apucã agentul sã caste gura — si torul este deja în regulã. grija de. Evei i s-a permis sã meargã în Elvetia la sora ei. iar strãinii se dovedeau mai fricosi.în primãvara lui 1975. a lui Danila si a „cîrtitelor". (Cu aceastã ocazie.) Dacã am ajuns în posesia acestui pachet urias. Eva a luat asupra ei si legãtura noastrã „prin stînga" cu toti prietenii. trimise mie tot prieteneste de cãtre fiica celei care ratase ocazia de a-1 asasina. trimis de Eva prin Elfrida. Rusia fãcea o întorsãturã de o sutã optzeci de grade. iar alãturi se aflau niste pachete. si era clar cã nu va putea veni la noi. Dar cu ajutorul nostru (americanii i-au eliberat un act suplimentar de pus în pasaport) a sosit cu bine la noi în Vermont. nu ocoleste locurile periculoase.. dupã douã minute a urcat la noi Arkadi Petrovici Stolîpin. care ni 1-a adus la hotelul parizian D'Isly de pe rue Jacob. iatã. Ea nu putea nicicum sã cearã la ambasada sovieticã vizã pentru SUA: si era interzis sã schimbi tara. interesul viu pentru Rusia. disponibilitatea de a-si asuma toate riscurile. a nu induce în eroare pe cineva. ne-am sincronizat nu stiu cum. trimis de Natasa Kli-mova-junioarã. deja actioneazã împreunã. anul 1978): în toamna lui 1976. prietenii voiau sãmi trimitã în trei transe un pachet. o figurã nouã — corsicanca Elfrida Philippi. mult mai periculoasã decît înainte.L. în primãvara lui 1977 a locuit la noi.) Toate fortele sãnãtoase ale Rusiei iatã. deja se unesc. imediat. pe divan continua sã zacã un morman: era un pachet nedesfacut. Iar de la sfîrsitul lui 1974. fiica lucra si risca acum de cealaltã parte a baricadei. Din toamna lui 1974 a apãrut. Iatã cum o descrie Eva: „Frumoasã. fusese cît p-aci sã piarã în explozia pusã la cale pe insula Aptekarski de Natasa Klimova-senioarã si care venea acum sã discute cu mine schita capitolului meu despre Piotr Stolîpin. la sectia culturalã a ambasadei franceze. Dez-arrnînd prin zîmbet si gratie. Ne-am împrietenit de la prima vedere. se 213 . copil mic al lui Stolîpin. Eu n-am vãzut-o niciodatã. asa cum numai Istoria stie sã prilejuiascã. Suferea mult din cauzã cã Olga Carlyle. dupã douã treimi de secol. dupã aparitia culegerii Voci din strãfunduri." Astfel. — fiecãrei perechi de mîini care m-a ajutat îi multumesc. Elfrida 1-a cîntãrit în mînã si a spus: „iau eu totul imediat!" Gestul a fost de naturã sã usureze foarte mult sarcina Evei. la un moment dat. Eram gazda acestui om simpatic si discutam prieteneste. tot prin ea. (Addendum. Astfel. o datorãm si lui Stepan Tatiscev (schita 13). Cu acelasi talent si avînt care o caracterizase pe mama ei.. aceastã operatiune se arãta a fi mult mai supravegheatã. O caracterizeazã operativitatea în luarea 212 unei decizii. Aducãtorul a plecat. (Desi neabãtîndu-se mult de la linia politicã eseristã: blamîndu-1 mereu si pe Stolîpin si vãzînd în regimul sovietic o continuare directã a celui tarist. cînd îi displace ceva este glacialã. la mansardã — si aici s-a produs o coincidentã mai mult decît simbolicã. mi-a trimis ceva si B. cînd îi place ceva este fermecãtoare. zveltã. acelasi care. Pe aceeasi scãricicã îngustã care ducea la pod. pe care ea o atrãsese. Moscova ne-a retezat de la ambele capete posta deschisã (nu mai permitea nici mãcar niste ilustrate trimise la ziua de nastere a copilului).

cred. 4) s-a publicat un articol (care a fost reluat în Guardian din 20 aprilie 1992 si care s-a reverberat în tot Occidentul) bazat pe informatiile date benevol de B.A. Deci asta a fost. Dintre ei însã cîtiva.. niste agenti KGB au încercat sã mã asasineze (evident. suferea de pancreatitã. Ivanov. Citea Invizibilii si m-a rugat sã-i permit sã ia cu ea aceastã a noua schitã (sã lase o copie la Paris — si sã ia una la Moscova. anul 1992): în aprilie 1992. Le-a alunecat printre degete. la Novocerkask. posibilitatea de a rãmîne pentru totdeauna în Occident. Iar în urma suferintelor îndurate iubirea mea fatã de Rusia nu sa tocit.I. La sfîrsitul lui august 1984 a simtit deodatã dureri acute.AleksandrAleksandro-vici s-a îmbolnãvit grav si a decedat.) Iatã.) La înmormîntarea ei a fost o adevãratã afluentã de securisti în civil. încã un prieten dispãrea. si stim unde 214 se afla fiecare lucru al ei" — i s-a spus la interogatoriu vãrului primar al Nataliei Ivanovna. nu suport asa ceva.A. si rînjind cu întîrziere au clãntãnit unii despre ea prin ziare.A. Se lãudau! stiau. [45] (Addendum. prin întepãturã cu un ac muiat în otravã de ricin — „umbrela bulgarã" avânt la lettre). Este greu de imaginat cã. o pastem de multã vreme. ci dimpotrivã s-a intensificat" — explica ea de ce s-a mutat în Rusia în 1934.. Se chinuia îndelung. la buletinul Strict secret (nr. au venit sã descrie apartamentul defunctei. iar nu o . „Sã nu crezi dumneata cã eu am venit ca sã sufãr. (Sper cã despre activitatea Fondului cîndva cineva va scrie cu lux de amãnunte. apoi s-o ardã). N. Din 1975 si pînã în 1984 prin ea s-a mentinut nu numai tot canalul nostru secret prin care circulau scrisori si cãrti între noi si prietenii nosti din URSS. am fi putut sã întretinem o legãturã asa de vie. (Tatãl lui trãise pînã Ia o sutã de ani si se pãrea cã si A. toti numai ochi si urechi. s-o citeascã A. se deschidea. fost lo-cotenent-colonel cekist la Rostov. în fata ei. Ultima ei scrisoare redã aceste frãmîntãri. cîntãrea îndelung.scrintise. fãrã curajul si inventivitatea ei. (înainte de a muri a reusit sã transmitã pentru noi: „Acum trebuie sã te opresti la timp!" Se vede treaba cã simtea cît de mult se strînge cercul.. în ultimii ani. (Addendum. probabil. mai bine decît o fac eu. le-a continuat chiar cu înversunare. dar cu ce întorsãturi bruste ale destinului! Dar nu chiar asa de neobisnuite în veacul nostru cumplit. dar mã asigura mereu cã e o prostie. Dar n-a fost sã fie. s-a internat în spital — si peste o sãptãmînã a murit. Acum.) KGB-ul a urmãrit-o din rãsputeri — si niciodatã n-a prins-o cu nimic. ademenitoare. va fi longeviv. îmi spunea cã aceasta scrie o carte ostilã. am venit ca sã mã bucur. la Moscova. Natalia Ivanovna însã n-a abandonat niciodatã operatiunile conspirative. dar nu totul. anul 1986): în anul 1981. N-au putut s-o prindã! — Le-a scãpat. în ultimul moment. si încã un fost detinut. El a scris un text cu valoare de mãrturie [46] din care rezultã cã în august 1971. ci si — mai important — ajutorul Fondului Social Rus din URSS. „stim totul despre ea. sub pretext cã sînt „stagiari la notariat".

Rememorînd acum nume dupã nume. ci si fatã de Rusia. Iatã. Mai întîi trebuie s-o amintesc pe Anna Vasilievna Isaeva. probabil. ci pentru o tratare mai degajatã a subiectului. a fost supus de KGB în 1974 [anexa 44]. Altminteri.. conteazã si fiecare împletiturã. îi multumesc din inimã. au rãmas cu gura cãscatã la o asemenea tãgãduire categoricã si nici n-au putut „sã-1 prindã" cu aceastã replicã a lor: „Dar noi ne-am tinut dupã voi prin regiunea Rostov! Pãi. farmacistã cu mare pregãtire stiintificã. si tuturor le sãdea în suflet iubirea nu numai fatã de cauza libertãtii. adineauri am pomenit-o pe Ghicitoarea. pe altii sã-si facã un drum în viatã. nemaipornind acum de la considerente de securitate. îl ocoleam. atît de pretioase pentru mine. în glumã i se spunea asa pentru faptul cã-i plãcea sã-si ghiceascã în cãrti. cîte douãzeci de . sã obtinã o locuintã.ciudatã „arsurã solarã". si din nou îi ocoleam. a pãstrat sapte ani si mi-a returnat în anul 1956 manuscrisul Sã iubesti revolutia (fãrã acest ajutor.. a ajutat cauza noastrã. La saizeci de ani încã nemãritatã. un loc de muncã. deja constituiti parcã într-o a doua serie. ceea ce nu mai este cazul meu. si încã ce mult a ajutat-o uneori! Un pod rezistã numai datoritã pilonilor sãi de piatrã? Nu. a întãrit. Dar iatã scrisesem aceste nouã schite si povestirea venea din nou în atingere cu Invizibili. Totusi aceastã a doua serie a avut si ea meritele ei: a sprijinit. Anastasia Ivanovna lakovleva era doctor în stiinte biologice. îl treceam pe planul al doilea. ea a primit de la mine.A. ba apoi chiar si medicii — nici unul nu a putut sã stabileascã ce belea dãduse peste mine. nu as fi reluat lucrul la el) si numeroase carnetele cu extrase din Dai. mã gîndesc cu strîngere de inimã: unii dintre ei sînt si azi expusi suspiciunii sau denuntului si deasupra unora dintre ei atîrnã o primejdie. persoanã dupã persoanã. pe Soljenitîn l-am atins (cu acul) la Novocerkask!" '.. cum crezuserãm arunci eu si Aleksandr Aleksandrovici.) Din aceastã atmosferã s-au nãscut scrisorile colective ale cercului lor cãtre mine. în multe locuri povestirea dãdea peste cîte unul dintre Invizibili. era înconjuratã în permanentã de un grup de tineret pentru care ea era o adevãratã binefãcãtoare: pe unii îi ajuta sã-si termine institutul. si aici fiecare întîlnire prilejuia constatarea cã poate exista si un asemenea sentiment. într-o retea conteazã numai nodurile? Nu.. pentru moment. cã el n-a fãcut decît sã mã transporte în Moscova la garã. Acum citim într-un mod nou acel pasaj din interogatoriul la care A. (Iubirea fatã de Rusia nu era prea rãspînditã printre cei din clasa instruitã. salariatã la saraska Marfmo: riscînd sã-si atragã represaliile Securitãtii si ale Codului Penal. el rezistã si datoritã fiecãrei grinzi îmbinate într-un anumit fel cu celelalte. idee cu care eu cochetasem totdeauna). Mi-1 notam pentru viitor si. cînd kaghe-bistii 1-au întrebat despre cãlãtoria noastrã a amîndurora cu automobilul si cînd el a rãspuns cu sigurantã de sine si nonsalantã cã n-a existat o asemenea cãlãtorie.' io Seria din umbrã Cînd scriam textul principal al acestei cãrti. cercetase efectele secundare nocive ale medicamentelor (si din ceea ce spunea ea reiesea cã în 216 general e mai bine sã nu folosesti nici un fel de medicamente. Cekistii.

ascunzãtoarea mea din acea noapte s-a nimerit sã fie la cincizeci de metri. ci ea a povestit cum a rãmas singurã în anii urmãtori. nu este exclus sã ne fi cunoscut si prin Eva. drept pentru care în 1964 se contura o nouã asemenea plecare. dar mie (pesemne cã din cãrti iesea prost pentru mine) nu mi-a spus decît atît: „Unui 217 om ca dumneavoastrã nu este nevoie sã i se ghiceascã. care înnoptase la rudele lui dupã ce pusese microfilmul în container si care a doua zi dimineata plecase cu avionul la Paris. ce bine veniti sînt asemenea oameni pentru educatia generatiilor. si din nou mi-a prins foarte bine adãpostul oferit de ea de Rusaliile 1968.semnãturi deodatã era un fel neobisnuit chiar si în momentele cînd mã nãpãdea corespondenta. Anterior nu i se fãcuserã greutãti la plecãrile în strãinãtate. în 1963 încã nu cãzusem în dizgratie si legãtura lor cu mine nu-i expunea nici unui pericol.Anastasia Ivanovna. cu sapte sute de kilometri pãtrati suprafatã locuibilã." si asa este (Eu cred cã nimãnui nu este nevoie sã i se ghiceascã. am si transferat-o la Eva. Ghicitul tine de necurãtenia vietii. nu eu am descoperit. Dar începuse sã se teamã de bolile bãtrînetii — si s-a dus sã-si încheie viata într-o casã pentru invalizi la Kliaznia. mã mai ascundeam la ea uneori cînd trebuia sã scap de urmãrire. Ceva important se pãstrase pentru scurtã vreme la el si în nenorocitele mele zile din septembrie 1965. Cu Anastasia Ivanovna am corespondat si în continuare. îmi oferea micul ei apartament de pe Parkovaia 13 pentru cazul cînd aveam nevoie sã lucrez în liniste. dar. sã stiu cã mãcar în noaptea respectivã probabil n-or sã vinã. în septembrie 1965. la noi trebuie sã reproduci literã cu literã). Ea s-a apucat sã-mi ghiceascã pe ascuns în bucãtãrie. dacã manifestarea de neîncredere politicã i s-ar fi fãcut în timpul controlului vamal. în prealabil primise de la mine o capsulã cu microfilme pe care o tinea la el — si categoric ar fi luat-o cu sine. în perioada mea de dezastru. de Sasa Andreev. ea a consacrat mult timp acestei activitãti. se vede treaba. în Occident pentru treaba asta existã posibilitatea xerocopierii. Prin acesta ne cunoscuserãm. a fãcut mult. (Printr-o coincidentã neverosimilã în Moscova. sã mã odihnesc dupã ce trecusem prin vreo primejdie.) în nelinistitele mele popasuri la ea. riscîndu-si capul — dar în ajunul plecãrii a fost chemat la CC si i s-a anulat delegatia (nu din cauza mea). în aceste conditii le-am vizitat institutul de chimie care era situat în piata Zu-bovskaia. pentru cã îmi amintesc de urmãtorul lucru: tocmai iesisem . pensionatã deja. Era prieten de pe front cu Lev Kopelev. oras cu sapte milioane de locuitori. Iatã-1 pe Ivan Dmitrievici Rojanski. peste un bloc. Dacã într-adevãr 1-ar fi urmãrit pe el — tocmai eu as fi putut sã le cad în plasã copoilor!) . dar la noi nici gînd de asa ceva. continuase sã fie inspiratoarea micului ei cerc de tineret. A ne cunoaste viitorul nu ne e dat si pace. (Acea capsulã. un fapt care a atras atentia.) Apoi el îmi copiase niste benzi magnetice care nu mai puteau fi încredintate spre ascultare nimãnui. ghiciti-mi cum se va termina treaba asta!" — am rugat-o eu chiar atunci cînd lîncezeam în autoclaustrare. în privinta lui nu avem decît presimtiri. Numãrul consecintelor neplãcute ar fi fost mai mare. ea se oferea sã-mi rebatã unele materiale (îi dãdeam sã-mi batã piese pe care nu le ascundeam de autoritãti si sã-mi copieze ciornele lui R-l 7 ca sã nu se piardã fãrã urmã. Nemaistiind cu ce sã mã ajute.

era încurcat în viata birocratic-functionãreascã de care îi plãcea sã se deconecteze în ambianta bibliotecii sale. putin flegmatic în discutie. fãrã sã-mi dau numele. începuse sã-1 poarte Natalia Vladimirovna Kind. „tareviciul" era numele de cod pe care i-1 dãduserãm noi (fie dupã Ivan. încã de pe cînd acesta nu era terminat. simplifica stabilirea contactelor. cã apartamentul ei strãlucea de curãtenie. ba cã si-a cumpãrat lîngã Moscova un teren cu grãdinã. Aceasta însemna cã la ea se puteau aranja întîlniri cu strãini (cu rusi din afarã — cînd cu bãtrînii Andreevi cu care se împrietenise încã la Geneva cu ocazia delegatiilor sotului ei. si m-am dus cu noaptea-n cap sã discut cu el. scurgerea de informatii dinspre Q — si chiar dupã moartea lui Q a obtinut pentru noi. doctor în stiinte. Avea o pasiune deosebitã pentru filozofia anticã. sã detectãm. preferind parcã mai mult sã gîndeascã decît sã vorbeascã. ne trimiteam întruna biletele. aflam ba cã a vizitat din nou tundra care-i plãcea foarte mult. Dar mai tîrziu. prin fruntea ei de femeie inteligentã. Atunci cînd aceste schite vor fi publicate. prin derivare. stiam despre bucuriile ei. prin asa de rusescul ei fel de a fi. cînd cu nenorocita Carlyle. Nu aveam cãrti pe care sã le ascund de ta-revna. prin acelasi lant. Numai ea .D. Era un om bun. De multe ori a venit la Alia si dupã expulzarea mea. sã acceptãm ca ele sã marcheze lupta si alergãtura noastrã? Pentru noi important era faptul cã ea era fermã. Era un geolog talentat. Avea 218 un suflet foarte generos. ea fusese printre primii cititori ai textului dactilografiat al lui August. tarevna ne vizita adesea pe mine si pe Alia. din tarã.din apartamentul Ghicitoarei cînd 1-am sunat de la telefon public. în ultimele luni sumbru-amenintãtoare petrecute de noi în tarã. devotatã. trimis de ea). ea a reusit sã vinã sã ne vadã si arunci cînd convocarea la procuraturã ne fusese deja înmînatã. sotia lui de-atunci. Dar oare era timpul sã punem pret pe aceste calitãti si sentimente. acest întîmplãtor supranume conspirativ s-a justificat pe deplin si prin maniera ei de a se comporta. nu toti compatriotii nostri vor întelege ce tãrie de caracter trebuia sã ai ca sã te incluzi în „canal". fãcusem schimb de manuscrise prin ea cu safarevici. ceea ce deja închidea cu totul cercul nostru. ne ajutase sã întocmim harta Arhipelagului.. îi unea tot trecutul. Terminînd — eu din Occident si prietenii mei din Uniune — pregãtirea culegerii Voci din strãfunduri. un dezastru total. el însusi fizician.* * Au trecut anii — noi. atîta timp cît eram încredintat cã nu trag dupã mine vreo coadã. ea. dar eu mã duceam la ea sã discutãm capitolele nefinisate ale lui Octombrie — asta suna atunci academic. Mã ameninta. o inteligentã superioarã. devenindu-ne tot mai apropiatã. „tarevna" era numele pe care. de o vastã culturã. cînd cu Stepan Tatiscev. desigur. ba cã împreunã cu Eva. Astfel tarevna împreunã cu Eva s-a inclus în canalul principal. printr-un nu stiu ce interior. de la Pahtusova relatarea despre desfãsurarea unor evenimente funeste. prin lantul de geologi cu Pahtusova. I. Liusa se aflã la odihnã în Crimeea. Danila. se pare. Fiu al unui cunoscut fizician. tareVna era foarte bunã prietenã si cu Eva. care-i era vecin. fie si dupã Dmitri). o femeie de un mare echilibru sufletesc — era de invidiat tãria cu care suporta necazurile. din strãinãtate. publicase o carte despre Anaxagora. cã trãia departe de colcãiala Moscovei.

folo-sindu-se de cunostintele apropiate si de relatiile de prietenie. trebuise sã le întindã prin tot apartamentul ca sã se usuce. care eram supusi unei presiuni deformatoare din afarã. Mai tîrziu 1-am eliberat de aceste sarcini. unul dintre autorii culegerii Voci din strãfunduri. a 219 în parte prin tarevna. de la noi cãtre ei era de-a dreptul neverosimilã. un gînditor subtil care nu avea însã acces la deliciul unei conversatii libere decît cu cîtiva prieteni si în cîteva locuri.) 220 bicicletã (velosiped în ruseste — n. lui si Liusei le era usor sã se întîlneascã în zilele de duminicã la Peredelkino. el însusi se hrãnea cu aceasta si-i hrãnea si pe cititori. Kolia fãcea parte dintr-o generatie care nu mai suferea de epuizare. matematician. botezat de noi cu numele de cod „Vel". uimindu-ne si bucurîndu-ne pe noi la Ziirich printr-un neasteptat telefon din Paris. M. din cauza ferestrelor deschise se învîrtejiserã si se amestecaserã. era credincios dar respecta asa de mult libertatea celorlalti. un suflet curat. pe neasteptate. dar multã literaturã interzisã a trecut prin mîinile lui. din Invizibilii. ci i-a lãsat sã creascã si sã decidã ei (toti s-au botezat). Aceastã stire nedeformatã. Neavînd a se teme de vreun control. de nãdejde în ceea ce întreprindea." Au lãsat-o în pace. datoritã marii lui circumspectii. kaghebistii au venit la ea pentru perchezitie (cînd se strinsese cercul înjurai Evei. fiecare actioneazã. pãstram legãtura cu Mi-hail Konstantinovici Polivanov. Pe tatãl . t. ceea ce nu se putea face pe sub tavanele din Moscova. de aceea cu greu îmi reprim bãnuiala cã fiecare miscare de-a mea si. ca noi toti cei de-acolo. Li s-a rãspuns simplu: „Sînt prietenã cu el din anii '60. (Adnotare din 1986. aluzie la pasiunea lui pentru noua. mãtusa lui. foile se umeziserã. vie.) Dar în aceste scrisori. Eva le povestise amãnunte despre Vermont. apoi în Vermont printr-o scrisoare din Italia. si Cercul-96. au luat cãrtile mele.stiuse despre vizita Evei la noi în Vermont — si în roica ei dacea de lîngã Moscova se citise cu voce tare precedenta schitã. el a reusit sã evite orice suspiciune din partea KGB-ului si a continuat sã beneficieze de deplasãri în strãinãtate. prietenul Liusei dintr-o tinerete petrecutã în perimetrul dacelor de la Peredelkino era Nikolai Veniaminovici Kaverin (fiul scriitorului). aceastã scrisoare este urmãritã. (si ce destin au sovieticii! — „Aici sînt si alti oameni din URSS. fireste. au cerut explicatii în legãturã cu provenienta acestora. Ani de zile mi-a pãstrat si Arhipelagul. punctual în felul de a se comporta. încît pe propriii sãi copii nu i-a botezat de mici. se pomenise cu perchezitia pe cap — du totul într-un garaj. fãrã stirea acestuia. Asa cã nu vã mirati de urmele unei conspirativitãti bolnãvicioase chiar în aceastã scrisoare". Era un om hotãrît.) * Totusi. (Adnotare din 1986. apoi prin Liusa. care întelegea cã numai prin propriile ei eforturi poate dobîndi libertatea. el — la vremea aceea aproape singurul din tarã care fãcea o bresã în zidul tãcerii — relata despre niste ample si profunde ecouri Ia Nodurile deosebit de dragi nouã la acea datã. cînd îa tatãl lui. fã operatiunea asta chiar tu cu masina). Astfel. în jurul Fondului). Iar la sfîrsitul lui 1983. mai ales. scrierile mele cele mai periculoase — cînd la el acasã (si cîte nu s-au întîmplat în timpul acesta: le tinuse sub cadã. care-si avea locuinta ei separatã.* Extinzînd reteaua conspirativã.).K.

apoi nu stiu de ce a trebuit sã ia manuscrisele la ea. de pãstrare a manuscriselor mele. acum Arhipelagul s-a prãbusit. venise la mine la Peredelkino. pe Leonid Krîsin. tocmai pentru cã asa cereau legile conspiratiei. si le-au pãstrat în conditii excelente. Pe Lamara însã. în realitate pentru a face cunostintã cu mine si a primi manuscrise pe care sã le multiplice. Totusi. nu am avut momente de cãintã! Le-au luat. Alt colaborator era foarte simpatica Lamara Andreevna Kapanadze. îl însufleteau curajul si dispozitia de a ajuta la orice si fãrã sã tinã seama de pericole. acest lucru era firesc. eu. pentru un model de înregistrare foneticã pe bandã de magnetofon. Se înconjurase de un mic cerc de tineri. fãrã sã tremure. acolo era apartamentul fost cîndva al lui Beria. dar si Liusa o întîlnea foarte rar.) Kolia o ajuta pe Liusa la ascunderea si pãstrarea microfilmelor si a manuscriselor mele. Liusa era bolnavã. în toamna. de aceea cu pãrere de rãu au distrus-o într-un moment de primejdie. Putea fi vorba si de un interes fatã de o tînãrã femeie atrãgãtoare. Necesitatea o constrîngea pe Liusa sã aibã si un loc al ei permanent. (Aceasta s-a dovedit extrem de eficientã. nu-1 tinea la curent cu ceea ce fãcea el. a lui 1968 i-am propus ei asemenea pãstrãtori precum colaboratorii Institutului de Limbã Rusã de pe Volhonka. dupã pãrerea mea. Se pare cã locul de pãstrare la Lamara se schimbase — mai întîi la niste rude la niste bãtrîni nevinovati.) 221 la Liusa. în aleea Troitki — printr-o ironie a destinului. în viata mea. n-am mai vâzut-o niciodatã__ n-am avut posibilitatea nici sã ne cunoastem mai de aproape. special. din pãcate.sãu.I. neîntîlnindu-se cu noi si neocupîndu-se cu nimic altceva dintre cele nepermise. (Ei m-au mai ajutat si în niste cercetãri privind dialectele din zona Kubanului si a Donului. întrucît el continua sã se ocupe de mostenirea lui K. Liusa oricum îl stia din vizitele lui la K. arunci cînd pleca. si nam gresit.I. dintre care de douã ori în legãturã cu initiativa ei pe linie de institut — de a mã invita. lãsa materialele într-o locuintã la comun! Dar. I-am dat atunci — la timp.) A treia oarã i-am chemat pe amîn-doi (pe acelasi familiar si fatal bulevard Strastnoi. Ciukovski. chipurile. putea fi vorba si de niste tentacule ale KGB-ului. apartament transformat acum în locuintã la comun! Evident. adicã. si foarte voluminoase. dupã accident. pe aceeasi dragã si micã alee „novomirianã" în curs de lãrgire) — si pe loc le-am propus sã-mi pãstreze ei manuscrisele mele cele mai periculoase si. dupã scrisoarea mea cãtre congresul scriitorilor. (Adnotare din 1990. cred.* El a dat „startul" pentru multe dintre scrierile mele de samizdat. am vãzut-o în total de trei ori. în ianuarie 1974. motiv pentru care le-am si dat „rãsu-citoarea" de copiat adusã de Rostropovici. în sine acest loc de pãstrare era nesigur: Lamara locuia singurã. un loc separat de sistemul lui Danila. forte pentru a rezolva . în vara lui 1973. în plus. Pe unul dintre ei. Leonea lua materialele de la Liusa si aducea materiale * Abia acum aflu cã. a venit si de aici o veste alarmantã: un musafir de-al vecinilor fusese surprins de douã ori uitîndu-se pe gaura cheii în camera Lamarei. Acum. nici sã mai stãm de vorbã. ei împreunã cu prietenii lor mã apãrau la Peredelkino. cînd la noi totul trosnea din încheieturi. pentru una dintre lansãri în ziua arestãrii mele — Nu trãiti în minciunã. pe întuneric. ea nu avea de ce sã atragã atentia.

Berzer si Inna Bo-risova care continuau. ea. Din aceastã împrejurare derivã conceptia si amintirile care sînt ale întregii noastre generatii. si totul este paralizat. Berzer s-au pãstrat uimitor de statornice si netulburate relatii prietenesti — de cînd ne-am cunoscut prima datã în redactia lui Novîi mir. din nou lucrurile au rãmas în suspensie. încã o coincidentã: în aceeasi alee Troitki. în ianuarie 1972. însusi felul ei de a gîndi si a simti mi-era apropiat. calmã. Ea era de aceeasi vîrstã cu mine si a învãtat la MIFLI chiar în perioada cînd eu eram acolo la fãrã frecventã. în apartamentul lui N. sã facã bancuri si sã se plîngã. si din nou s-a oprit miscarea. ea a depis-tat-o instantaneu. iar toatã ambianta era ostilã. în cel mai înalt grad. Vilmont. toamna. Leonea Krîsin. în urma unui atac de cord. Cînd la Riazan m-au exclus din Uniunea Scriitorilor si telefonul din Moscova al Aliei amutise. ne punea în gardã. La ele avea cale deschisã si Liusa si astfel si în Novîi mir cel „corectat în spirit comunist" mi se puteau transmite manuscrisele. Mai tîrziu în cursul toamnei. toatã arhiva am scos-o cu bine de acolo. si astfel stirea aceasta. mi se puteau rãspîndi declaratiile fãcute prin samizdat. a rãmas invalid pentru multã vreme. în acea toamnã avusesem senzatia unui cosmar. cînd surorile Berzer au fost aruncate întrun prãpãdit de bloc nou la periferie. sectia prozã.S. Ea însã pentru noi culegea multe. toti veneau acolo sã tãifasuiascã. era totdeauna gata sã preia.I. era totdeauna ca un club literar liber. cunoscut teoretician al literaturii si traducãtor. al doilea telefon pentru mine a fost cel de la Novîi mir al Annei Samoilovna. cît si cu ce puteau. casã lîngã casã cu locul de depozitare (!) al Lamarei. drãguta de ea. agreabilã. traditiile anterioare. cu înfãtisarea ei de femeie pur si . si apoi o datã cu demolãrile de redactii cînd Anna Samoilovna a fost scoasã si din noul Novîi mir si fortatã sã iasã la pensie. Ani de-a rîndul. nu existau diferente sensibile între reactiile noastre. ca si cînd ar fi plecat nu se stie unde. Existase chiar un proiect conform cãruia Liusa urma sã dactilografieze tot Arhipelagul în apartamentul Annei Samoilovna — s-ar fi cufundat acolo. între noi si A. în ajunul Crãciunului. în sfîrsit. iar Inna. Acolo chiar si dupã desfiintarea redactiei dãdeai tot peste A. plinã de tact. si desi nu trecuse prin nici un antrenament. pe atunci încã în clãdirea veche. sã transmitã orice manuscris secret—si uneori eram beneficiarii ajutorului ei.problema cu Lamara nu erau. cînd tocmai ne hotãrîserãm sã ne scoatem arhiva de la ea. si-a luat zborul! Camera lor de la Novîi mir. Orice plan secret puteai sã-i împãrtãsesti acestei femei si puteai fi sigur cã nu-i va povesti nici prietenei. Scurgerea de informatii privind Vitelul. Pur si simplu nu a fost nevoie sã-i dezvãlui mai mult. si era. nici surorii. nu numai eu. neorgolioasã si avea un suflet bun. lucrurile s-au îndreptat. s-a terminat cu succes alergarea mea si a Annei Samoilovna Berzer dupã Vitelul iesit pe o portitã lãsatã deschisã (scurgere de informatii) si ajuns în galop pînã aici. ca atunci cînd trebuie sã faci o miscare de apãrare cu mîna. viitorul Novîi Arbat — 222 i apoi o datã cu demolarea vechii alei. sã ascundã. sã ducã. modestã. Toti autorii publicati de Novîi mir o iubeau. de la primele relatãri pe care mi le fãcea în secret despre miscarea lui „Denisovici" prin cercurile CC — acestea se petreceau încã în fostul ei apartament din aleea Krecemikovski. Dar am renuntat: prin peretii blocului lor treceau toate sunetele. ne povestea multe.

judetul Kirsanovski.) • 224 mult mã ajutau ei sã mã apãr! Ce armã îmi puneau la îndemînã! îmi venea ajutor din locurile cele mai neasteptate.) (Adnotare din 1978. a devenit datoritã acestei împrejurãri un nume la modã în cercurile oficiale. care pentru Mojaev puteau sã se soldeze si cu închisoare. I-am propus sã participe la revista samizdat. s-a instituit asupra ei un fel de embargo. sãptãmîni de-a rîndul. Ni se adusese din Occident editia rusã a Cercului. a acoperit cu delegatia lui de corespondent voluntar neanuntata mea cãlãtorie acolo. si doi scriitori. de felul lui din Inokovka. — în apartamentul ei solitar de la Aeroport. noi încã nu cunosteam numele pirateresc Phlegon. A. De obicei nu le stiam numele si nu li-1 ceream — dar ce * Faptul cã Vitelul a vãzut lumina tiparului s-a repercutat negativ asupra Annei Samoilovna. perspicace si cu o perfectã întelegere a lucrurilor. nu era cîtusi de putin dispus sã se bage într-o conspiratie. în contacte secrete. nu s-a speriat cîtusi de putin. Dar si el în iunie 1965 m-a ajutat sã strîng în secret materiale privind rãscoala din regiunea Tambov. ar fi putut sã-si permitã luxul de a se ocupa exclusiv de literaturã ca atare. Boris s-a comportat demn.) Iar apoi lordul Beteli (Marea Britanie) 1-a atras pe Boris. în 1972. cel mai bun cunoscãtor al satului rusesc si al naturii rusesti. Dementiev. cumpãtatã. (Dimpotrivã. ferm si. în toti anii '60. Dar cine poate sã prevadã totul? Nu puteam sã ocolesc cuvintele de laudã si recunostintã la adresa ei — iar pentru asta i s-a poruncit redactiei lui Novîi mir sã nu-i mai dea posibilitatea unui cîstig suplimentar. Din acel cerc al simpatiei i-a venit si lui Mstislav Rostropovici ideea de a mã gãzdui la dacea lui — si astfel el si Galina mi-au fãcut cel mai generos si mai . Inna. om însã de o extraordinarã prudentã de tip tãrãnesc. Din acel cerc al simpatiei sociale multi binevoitori anonimi mã tineau la curent cu calomniile contra mea pe care partidul le debita de la tribuna sedintelor cu usile închise unde ei formau auditoriul. El exprima prin sine jetul vesnic si egal (sau cresterea ca o înfrunzire) a vietii poporului. searã de searã. pãstra de asemenea de ani de zije Cercul-96 si încã ceva. în aventura lor. venind în contact. prietenul meu foarte apropiat. o altã cãlãtorie în aceeasi regiune Tambov mi-a acoperit-o cu rubedenia lui. 223 fT se ocupase de colationare si corecturã — înspãimîntãtor de multe denaturãri!* Scriitorul Boris Mojaev. credeam cã aceasta este editia Andreevilor. (Asa cum. cercul celor care simpatizau cu activitatea mea si aveau un sentiment de repulsie fatã de guvern era asa de clar conturat în societate încît puteai sã ceri un ajutor consistent si de la niste oameni întîlniti întîmplãtor pe stradã si nu erai refuzat si nici „vîndut".simplu drãgutã—fermã. înclinau sã ne ajute si cei mai prudenti si mai retrasi. blamat de mine în Vitelul.D. Caldele mele relatii cu el se statorniciserã ca si cîndtara noastrã ar fi fost liberã. ca si cum s-ar fi obisnuit cu toate aceste lucruri. N-a fost de acord. prin ziaristul slovac Liciko. Ea începuse sã orbeascã. sã o lipseascã de comenzi de colaborare. vechiul camarad de puscãrie Ivan Emelianovici Brîskin.

nu i s-ar fi permis sã se întoarcã!" — si cum cã se dusese la CC cu propunerea de a se începe publicarea scrierilor mele.salvator dar pe care 1-am primit vreodatã.) în permanentã pregãtea niste pesmeciori gustosi speciali pentru pachete ce urmau a fi trimise în lagãre. ca sã nu existe dovezi compromitãtoare. dar la arestarea mea s-a pierdut) — si ministrul îmi trimite de la statul-major al MAI o hartã cuprinzãtoare a întregului perimetru al actiunilor lui Samsonov. dar m-am hotãrît sã-i culeg cu litere italice si numele lui) — ministru al Afacerilor Interne al URSS si amic al lui Brejnev! — m-a ajutat si el tot în tainã.. le ajuta. aduna pentru mine date despre Kozma Gvozdev. îmi aranjase o întîlnire secretã cu Boli — pentru a-i transmite niste texte destinate . apoi. si iatã cum acum Stiva îi spune lui sciolokov cã am nevoie de o hartã topograficã amãnuntitã a Prusiei Orientale (în timpul rãzboiului îmi fãcusem rost de o asemenea hartã. se întîlnea cu sotiile detinutilor.) si la interventia lui Stiva. pe toti „liber cugetãtorii" de prim-plan — rupînd din portia de solicitudine cuvenitã propriilor ei copii si nepoti. cînd 225 pe Saharov. („Pînã la moarte trebuie sã dau de la mine. o hartã asamblatã cu grijã.. La vremea aceea. a trimis-o repede pe nevastã-sa sã-mi ia harta. cu stagiu. aceastã bunicutã tipicã accepta fãrã sovãire sã punã ceva periculos în sacosa ei de gospodinã si sã-1 ducã acolo unde trebuia. Wîlhelmina Slavut-kaia. „bine a fãcut! Altminteri. Astfel. în perioada cînd toti se asteptau sã plec la Stockholm. cînd pe safarevici. si ce mult m-a ajutat! Cum de s-a putut întîmpla asa ceva? Chestiunea este cã Svetlana. (Dar cum sã ajung în acele locuri care apartin acum de Polonia?. care în diferite perioade a ajutat mult în viata de toate zilele. îmi fãcuse cunostintã cu copiii lui Aleksandr sleapnikov. este ca si cînd calci cu propriii 3 tale picioare terenul respectiv. Avea mereu gata de lucru douã dactilografe — pregãtite sã multiplice dezinteresat orice scriere samizdat. de zece ani de lagãr.. cînd pe mine. în gospodãrie — cînd pe R. Pentru asta. Dar nimeni n-ar fi bãnuit si n-ar fi crezut cã în 1970 Nikolai Anisimovici sciolokov (paradoxal. ca multumire cã n-am fost în lagãr" — spunea ea.Miscarea) puteau exista si asemenea bãtrînele ca Nadejda Vasilievna Buharina. vreme îndelungatã colaboratoare a Cominternului.. sciolokov a cerut el însusi sã mi se acorde vizã de sedere în Moscova. Am tinut-o la mine aproape un an (deacum credeam cã pot s-o retin pentru totdeauna) si m-a ajutat sã avansez destul de mult cu lucrul asupra lui August: cu totul alta este senzatia cînd citesti în cheie militarã o hartã si vezi fiecare 100 de metri ai localitãtii. Am aflat ulterior de la Stiva cum cã ministrul se bucurase cã n-am plecat cãci. spusese acesta.* Ce sã mai vorbim de fostii detinuti? Printre ei nu exista nici unul pe care sã nu-1 însufleteascã dorinta de a ajuta. împãrtea daruri si brosuri pentru cîteva orase provinciale. înzestrîndu-mã astfel cu un material de mare valoare. trei bãtrînele constituiau „batalionul samizdatului". sotia lui sciolokov. Medvedev. tatãl ei îl luase din piata gãrii si-1 adãpostise multã vreme la el pe Leopold Rostropovici. Printre cei care mã simpatizau (nu numai pe mine. dar de sus i s-a dat rãspuns negativ. putin a lipsit ca sã-si piardã postul. era prietenã din copilãrie cu Rostropovici: în sensul propriu al cuvîntului. ci si toatã . care nu avea casã si care si-1 adusese pe talentatul lui fiu sã-si facã o carierã la Moscova.

ci era obligatoriu sã fie arse. Una dintre ele. el era si la saptezeci de ani încã viguros. cu capul chel rotund ca un cucurbi-taceu. în 1982. ea s-a compromis în 1986. Kaghebistii o terorizeazã si azi. KGB-ul i-a cãzut pe cap cu o perchezitie. om care la vremea lui îsi fãcuse cei zece ani de lagãr (la fel si mama lui. i-a fost rãu si în douãzeci si patru de ore a murit de trombozã la inimã (avea 81 de ani). cercetasã. Iar legãtura ei cu noi era pe fatã. interzise a fi scoase din tarã. Ele îmi adunaserã material pentru Arhipelag si. amîndouã neobisnuite). * Vestitã specialistã în arta culinarã. cazac vînjos cu o neobisnuitã capacitate . dar de gãsit corpuri delicte mai va. primise zece ani de detentie în deceniul al patrulea pe motiv cã era mic-bur-ghezã sovieticã. de secol al XlX-lea. dar n-a fost nevoie sã-i dau ceva important. Ce-i drept. copil precoce (cu un spirit de observatie si cu o memorie.) " Iar dupã moartea Evei în 1984 a luat asupra ei reteaua secretã a ajutorului Fondului nostru Social Rus. în prezent rãposatã). letona Olga Zvedre (fostã cekistã de bazã. cînd s-a înregistrat primul mare esec al Fondului. au cotrobãit. îi strîngea la ea. Mai aveam la Riazan o fiintã hotãrîtã si devotatã." O altã colaboratoare a Cominternului. („Viata a devenit mai veselã. Nikola din Kuznetî în prezenta a o grãmadã de lume. I s-a fãcut slujbã la Sf. martor al evenimentelor revolutionare de acolo (peste asemenea oameni inofensivi si încã nelichidati trece Mãtura de Fier). îmi pãstraserã pãrti din Arhipelag si microfilme si alte manuscrise. Defuncta a fost înmormîntatã la Vagankova. dupã excluderea mea din Uniunea Scriitorilor. a cãpãtat un sens!") întrucît aveau sobe. pe toti prietenii si cunoscutii nostri. multi ani dupã aceea. De Ziua Aco-perãmîntului Maicii Domnului. zãpada a acoperit totul. în ziua arestãrii mele. cînd masina kaghebistã sta de gardã la poartã. în anii '20 fusese închisã ca anarhistã. a venit sã-mi multumeascã pentru Ivan Denisovici si sã-mi ofere ajutorul sãu la arhive. Anna Mihailovna Garasiova. a venit Anna Mihailovna si a luat în sacosa ei de gospodinã exemplarul însemnãrilor — sã fie asigurat pentru cazul în care kaghebistii ar da nãvalã în apartamentul meu. ca iarna. în noaptea dinaintea mmormîntãrii a fost la Moscova un viscol nelalocul lui.) -' 226 în perioada de la Riazan fãcusem cunostintã cu douã surori bã-trîne. Se oferise si sã pãstreze manuscrise. care-i cunoscuse personal pe toti sefii Comisiei Extraordinare) — îmi furniza date inestimabile. (Adnotare din 1986. care nu puteau fi pur si simplu aruncate. în 1964. Nadejda Vasilievna. Cealaltã. fãcea parte din reteaua generalã. cu aceastã responsabilitate. Dupã arestarea si expulzarea mea a ajutat-o pe Alia sã expedieze cãrtile despre revolutia rusã adunate de mine. cînd încã nu cãzusem în dizgratie si lucram oficial la Arhiva de istorie militarã—Iun A leksandrovici Stefanov rni-a vãzut semnãtura în cartea vizitatorilor. în dãrãpãnata lor cãsutã provincialã. (Adnotare din 1986. dîndu-le astfel ocazia sã se revadã la aniversãri si comemorãri. luaserã toate hîrtiile din apartamentul nostru. Tatiana Mihailovna. cu flori si luminãri pe zãpadã. Ea pãstra legãtura cu cele douã Garasiove. Originar din Novocerkask. Au rãscolit. plicurile.Occidentului. Natalia Evghe-nievna Radughina. era un ajutor de nãdejde. Dis-de-di-mineatã. în aleea Levsinski.

punea la dispozitia acesteia nu niste liste recomandate oficial. a rãscolit si ea. mare cunoscãtor în materie de arhive. Deprinderile de arhivar care stie ce. Galina Andreevna Glavatskih. Dar a fost urmãritã sau. Anna Aleksandrovna Sdakint. Inginer petrolist fruntas. ginerele lui Korolenko. iar munca herculeanã de scurmare prin arhive ei o fac fãrã nici un fel de remuneratie si în timpul lor liber. De-a lungul anilor m-a ajutat inestimabil de mult cu amplele lui informatii despre unele unitãti si personalitãti ale vechii armate ruse si mai ales despre cãzãcime.de muncã. Cînd de la istoricul si profesorul Piotr Andreevici Zaioncikovski. aluziv. ea însãsi a scãpat vreo vorbã fatã de cineva. chiar în locul cel mai închis si inaccesibil. ci zeci. i-am fãcut o mare bucurie „Donetului" (cum începusem sã-i zicem) cu editiile „albe" despre cãzãcime. Cînd de la Evghenia Konstan-tinovna . printr-un singur bilet—si numai de la Liusa stiu cã G. unde si cum sã caute. el i-a fãcut ei multe neplãceri prin incapacitatea lui de a vorbi concis. Iar cînd ne-a cãzut pe cap si mostenirea lui Kriukov (vezi schita 14). m-a ajutat enorm.A. dar a luat multe lucruri si pentru temele lui. era o persoanã care ne simpatiza. Cu anii. avea atunci înjur de treizeci si sapte de ani. destul de multe materiale gazetãresti din sectorul special. Cînd de \aAlek-sandr Veniaminovici Hrabrovîfki. obositã". periclitîndu-si astfel chiar propria lui situatie. cercetãtoare a operei Marinei tvetaeva. dacã nu sute de cãrti interesante — cu locurile marcate. sã-mi refuze accesul si documentarea. (La Arhiva de istorie militarã.) însã materialele. si prietena ei. Din motive de conspirativitate nu m-am vãzut niciodatã cu G. fapt este cã au scos-o de la sectorul special. antibolsevice (desi si le ascundea cu îndãrãtnicie în spatele obiectivitãtii cercetãtorului). arhivele au început. iar prin contiguitate si a armatei imperiale ruse. Pe fisa Liusei (si a mea). cã era „modestã. la cererea mea. cînd am început sã primesc cãrti din strãinãtate. dupã aparitia lui August. LA. sa fãcut chiar o anchetã pentru descoperirea persoanei care-mi dãduse în 1964 materiale despre primul rãzboi 228 mondial.A. Galina. teoretician al literaturii. a cãzãcimii. cu alte cuvinte. Cînd de la Vmceslav Petrovici Neceaev. care colaboreazã în asemenea conditii au undeva un serviciu. Cînd de la Vladislav Mihailovici Glinka. prin obiceiul de a dezvãlui multe lucruri de prisos. rãspunsurile la întrebãri tot îmi parveneau în flux neîntrerupt. talentat. informatiile necesare mie. si conceptiile lui erau pur cãzãcesti. cã era istoric. poate. Vera Semionovna Grecianinova. la telefon. schopen-hauerian. si religioasã.) Mai tîrziu. Liusa lua de la bibliotecã nenumãrate asemenea cãrti. mi le aducea în afara orasului si de la mine le ducea din nou Ia bibliotecã. Uneori ne procura materialele cele mai rare. apreciat si neobosit în muncã. petrogrãdean. în 1972. poate. L-am contactat prin Liusa. si i-am multumit pentru ajutor. (Trãsãturã generalã în URSS: toti cei care ajutã. facînd o adevãratã artã din servirea clientei ei. el le avea 227 dezvoltate la maximum. a devenit exploratorul principal al acestui munte de hîrtii. Chiar si în sectorul special al Bibliotecii Lenin. Fireste. subtire. el numai serile si duminicile si le consacra pasiunii sale: istoria generalã a Donului. Liusa a fãcut cunostintã cu un bibliograf prieten cu mine. La Biblioteca Lenin. una dupã alta.

am urcat pe podiumul lui Rodzianko. însãsi intelectualitatea nu mai stia de partea cui este. Am vrut la un moment dat sã vãd în palatul Tavriceski sala de sedinte a Dumei si locurile fierberii din februarie. în 1978 a fost deportat în Kazahstanul de Nord. fãrã sã mã grãbesc.) 229 mai fost. Liusa lucra cu ei fãrã mine). era sorã cu acea dactilografa. Lectorul meu.Igosina (pensionarã a Editurii de Stat pentru Literaturã. partea aceasta a palatului se închide imediat. fragilul Gabriel Superfin". si n-au venit dupã . m-a condus pe lîngã punctul de control militar. Epoca era asa de complexã. fac o plecãciune cãtre lector. iar între timp m-au expulzat). ea a luat de la mine tema „Foametea din 1921". si oameni bãtrîni (nu-i stiu pe toti. dar în momentul arestãrii lui în 1973. si dacã totusi am ajuns acolo în primãvara lui 1972 — un scriitor rus ajunge într-un loc memorabil al istoriei Rusiei conduse acum de niste „rusi"! — aceasta s-a realizat numai pe riscul si cu inventivitatea a doi evrei: Efim Etkind si David Petrovici Pritker. aceste surori locuiserã ca douã strãine în aceeasi Moscovã. Ca si cînd ar fi cãpãtat noi forte. îmi notam caracteristicile peretilor. eu. scoala ocupa si bloca palatul Tavriceski. scãldatã în razele asfintitului. coloanelor). si lagãrele. super-dotat în materie de cercetãri arhivistice. lustrelor. astfel ca ulterior sã nu se poatã proba nimic. s-a purtat bãrbãteste la proces. Mã ajutau si oameni cu totul strãini. Abia ce intraserãm acolo cã iatã sosind în fugã un gardian: îi spune ceva deoparte lui Pritker. ah ce pãcat! Tare s-a mirat Pritker. totusi foarte complicat (de-atunci eu la Retrograd n-am * Era asa de fragil. nu cel mai important. La controlul ca atare. ani de zile. Pritker era lector la „scoala regionalã de partid". si datoritã cãrtilor mele s-au reapropiat). fãrã grabã. am subliniat dinadins participarea lui la activitatea mea — ca sã-i asigur chestiunii o mai mare rezonantã internationalã si prin aceasta sã-1 apãr. Cum sã nu pomenesc de bine acest ajutor dezinteresat? Pritker m-a întîmpinat în pragul palatului. jenat. (Adnotare din 1978. Tremura de fiica arestãrii (care plana deasupra lui pentru produsul samizdat numit „Cronica evenimentelor curente") — dar la anchetã s-a descurcat bine: de unele nefericite depozitii initiale s-a dezis apoi în întregime. Fierbem! O iau din loc! Important este ca la iesire paza sã nu-mi cearã documentele. A mai fost si un tînãr inteligent. N-a reusit sã facã mult. apoi. Olga Konstantinovna. trebuie sã întrerupeti!" N-am mai ajuns pînã la Sala semicircularã. de acolo m-am uitat în toatã pãrtile. dar s-a conformat. a suportat bãrbãteste si închisorile. într-un interviu dat ziarului Le Monde. Sala Ekaterinei (o mãsurãm cu pasul fãrã grabã. cu toatã fragilitatea lui. si carcerele. persoane oficiale. am perorat amîn-doi (eu stiam dinainte. M-a ajutat o singurã datã într-un caz. de la Milevna. Nu s-au prins. Nu se poate vizita acum aripa unde a fost Sovietul de deputati ai muncitorilor? am întrebat eu. mã anuntã cã trebuie sã plec imediat. aici. ce gîndeste si care-i este identitatea. care unde sedea). în ce-i priveste pe deputati. El singur m-a abordat. apoi am intrat în sala de sedinte a Dumei. Mi s-a interzis categoric accesul. s-a oferit sã-mi dea ajutor si m-a ajutat — cu privire la Gucikov (capitolele 39 si 66 din Martie) si la unele date generale despre Rusia prerevolutionarã. cînd deodatã soseste în fugã un gardian: „David Petrovici. si am început sã admirãm pe îndelete Sala cu cupolã. multumesc din inimã. plec agale. care devenise un obiectiv oarecum secret.

Ei dãdeau dovadã de sinceritate prin aceea cã nu-si ascundeau frica. frecventarea îndelungatã si cu succes a mediilor literare si stiintifice — nu-i predispunea deloc la risc. a scris cã nu stie numele de familie al omului pe care 1-a condus prin palat. el îmi gãsea mereu alti si alti oameni capabili sã mã ajute cu informatii. în al nu stiu cîtelea an de cînd ne cunosteam.mine afarã. Scrisorile acesteia erau totdeauna pline de umor. încît nimeni din apropiere nu putea sã se mentinã în neutralitate. si iatã. Mergeam împreunã ba la teatru. sã-1 pãstrezi si sã-1 ascunzi o vreme. ba în cãlãtorie cu automobilul (la Konigsberg. ei primesc de la mine pentru lecturã Arhipelagul. s-a hotãrît sã ia de la mine scrisoarea deja gata pentru congresul scriitorilor (cu douã luni înainte de congres) si cu mari precautii a transmis-o în Occident (acest exemplar a ajuns apoi la BBC. „Dar ce. în grãdina Lavrei si 1-a prevenit: „Considerãm cã eu n-am stiut pe lîngã cine am fãcut pe ghidul. Dar vîrtejul din jurul luptei noastre dezvolta o asemenea fortã de absorbtie. Ekaterina Fiodorovna Zvorîkina. Le-am fãcut cunostintã cu Liusa. Sincer îti spun: te invidiez. înainte de a fi exclus. directorul institutului: „Dumneata esti acuzat de prietenie cu Soljenitîn. si ceea ce în alte împrejurãri s-ar fi cicatrizat prin uitare în acesti ani revenea în actualitatea memoriei: si tatãl lui. Tu mi-ai spus cã este un docent din Siberia. ci si-o reprimau si si-o depãseau. se spãrgea orice cadru obisnuit de viatã normalã. unde s-a citit din el. între ei s-a stabilit o legãturã ca aceea care . n-au ghicit? Atunci de ce o asemenea agitatie pentru întreruperea vizitei mele? (A doua zi. Au ghicit. (Etkind. ba la ei la dacea. I s-au cerut explicatii scrise. era un om erudit. relatia evolua excelent si în rest neutralitate.G. la care D. fin. Cuprinsi de neliniste.) 230 scrisoare trimisã mie de cãtre foarte simpatica lui sotie. ne cunosteam. fusese prevenit între patru ochi de Boborîkin. au venit amîndoi la Moscova pentru a mã convinge sã nu pun cumva în circulatie aceastã carte. cu sfaturi. la Marea Balticã). E. Nu era nicidecum necesar si nu aveam un plan de a-1 atrage pe el în conspiratie. Iar eu acum.G. dar pentru aceasta trebuia sã iei si sã tii la tine acest lucru. sefii n-au avut probe. Pritker s-a întîlnit cu Etkind în secret. E. palatul Tavriceski este un submarin atomic?" a întrebat el. Fireste: voiai sã citesti „ceva nou-nout".: ce as fi fãcut eu dacã nu as fi vãzut cu propriii mei ochi palatul Tavriceski pe dinãuntru?! (Adnotare din 1990. asta pãrea într-adevãr cã depãseste orice limitã. plecînd în strãinãtate la începutul lui 1967. împingea totusi în aceastã directie. Ne cunoscuserãm la Leningrad.P. Mai întîi tare s-au speriat.") Totul începuse de la o * Pritker a avut dupã aceea mari neplãceri: 1-au amenintat cu concedierea. Totdeauna era plãcut sã mergi în vizitã la ei. si n-au venit. nu m-au urmãrit pînã la colt. unde se aduna si o companie interesantã. cu fapte. La Leningrad. „Palatul Tavriceski este o institutie de stat!" i-au rãspuns sefii. te amuzai citindu-le."*) De Efim Grigorievici Etkind mã leagã o mare prietenie care în momentul expulzãrii mele împlinise deja zece ani bãtuti pe muchie. si tatãl ei muriserã în detentie. la conspiratie. Dar epoca. ceea ce a constituit salvarea lui. în totalitatea ei. Tot modul de viatã deschis al celor din familia Etkind. dupã ce am terminat deja Martie. bubuitura a fost mare). n-am destule cuvinte ca sã-i multumesc lui D.P. Astfel.

i-am cerut sugestii).. ne-am întîlnit de cîteva ori la Paris (i-am povestit Despre proiectul meu de înfiintare a unei universitãti ruse în strãinãtate.. lîngã dacea.functioneazã prin curieri de ocazie. Acestia pãreau în acele luni cã se îndreaptã vijelios spre libertate. din deportare si mã întrebam cu emotie: pe care dintre ele va fi de acord sã le expedieze? Scrierile mele însã nu-1 încîn-tau. Lev nu dãdea nici o importantã opusurilor mele provinciale. putin cîte putin. Etkind m-a atacat în public: a declarat cã eu.. în mai 1961 le-am adus Kopelevilor la Moscova un s-854 atenuat.•. cît si cu occidentali progresisti.) t -. si dintre toate per231 soanele legate activ de istoria acestei cãrti numai el s-a ales cu un soc puternic. •. Iar în continuare. lui îi tot citeam texte de-ale mele din lagãr. mi-am pierdut repede încrederea în turistii strãini si în posibilitatea de a rãzbate la vreo ambasadã. dar n-a reusit. Zubov (care îl cunostea si el pe Lev. Dupã doi. sã punã o armã la dispozitia „re-actiunii internationale". într-o vreme.I. dupã el. Etkind a devenit unul dintre nelipsitii soptitori ai basmului despre asa-zisul meu teocratism si antisemitism. Cu N. De atunci am pus cruce acestei idei. Promitea cã. Dar nici polonezilor nu le-a transmis nimic. -. împrejurãrile au fãcut ca Etkind sã se afle la micã distantã de locul flãcãrii însesi si al exploziei mondiale a Arhipelagului.. chipurile. asa cã scrierile mele au încremenit în situatia în care se gãseau. Kamenomostski). si s-au tot scurs de la Moscova la Leningrad ba noutãti samizdat.-. Ar fi însemnat.. a afirmat cã eu vreau pentru Rusia un nou aiatolah si cã aiatolahii rusi vor fi si mai rãi decît cei iranieni! Aceastã atitudine a fost inexplicabilã pentru mine. si astfel. din lagãr) discutasem în deportare si ajunsesem la concluzia cã persoana care poate sã expedieze în cele mai bune conditii aceastã carte cu microfilme este Lev. cãci el se întîlnea — nu-i asa? — atît cu scriitori sovietici progresisti. totusi în atitudinea lui se simtea * La început. Dar în Lev îmi puneam mari sperante. ba chiar la gura pîlniei rãmase în urma acestei explozii. Dar dupã ce în toamna lui 1960 m-am apropiat de primul cerc de cititori netrecuti prin detentie (Teusii. prietenia noastrã a continuat si în strãinãtate. toamna 1979. si anume — lucru important—spre o libertate socialistã.* Iar cu Lev Kopelev lucrurile s-au desfãsurat astfel: din anturajul nostru de fosti detinuti.•«. A trebuit sã-i rãspund tot public — Trucul persan.. de strãini. *.. E. vreau ca Rusia sã devinã un nou Bizant. un exemplar al Arhipelagului a fost îngropat la familia Etkind. poate le dã polonezilor nuvela mea Republica muncii. el s-a apropiat cel mai devreme si cel mai mult de cercurile literare din capitalã. (Adnotare din 1986. 232 . trei ani. ne-a vizitat la Ztirich. iatã. ». ba diferite hîrtii secrete. Apoi lucrurile s-au schimbat. La drept vorbind. si în chiar toiul executiilor din Iran care au fãcut sã se cutremure întreaga lume. Dupã ce am venit la Moscova în 1956. Ba chiar. Desi Lev vedea în acesta „o nuvelã industrialã". cu biciuire publicã — si a fost dat afarã din tarã. . el a cãutat sã-si mentinã echilibrul. si mai ales în acel an 1956 nu voia nicicum sã-i provoace daune sistemului comunist care începuse — nu-i asa? — „sã se însãnãtoseascã".G.

Ospovatii. Mi-au smuls o oarecare listã de cititori agreati de mine: Rojanski. o scrisoare: pînã si aceasta s-a împotmolit la vamã. Dar operatiunea de publicare s-a desfãsurat cu succes — si din nou m-am adresat lui Lev: nu expediem ceva dincolo? Numãrul strãinilor care se perindau prin apartamentul lor era mare. Eva era în Franta. Acesta-i caracterul lui: pentru o luptã serioasã si îndelungatã nu are tãria de a pãstra discretie. si peste cîtiva ani. Rojanski nu ne-a înselat. Dar în aceeasi varã si toamnã au început sã dea de citit fãrã sã mai tinã cont de listã. Nu mi-am luat atunci inima în dinti ca sã-i fac reprosuri serioase lui Lev. a început sã mã obsedeze teribil ideea de a expedia în Occident Tancurile si Noptile prusiene. cînd deodatã. o bagatelã. cît de recunoscãtor îi eram! Un lucru nu stiam: timp de cîteva sãptãmîni cît s-au aflat la el Noptile prusiene. s-a angajat sã transmitã pentru Unita. Iar între mine si el s-a produs o semirupturã. cînd „disidenta" a început sã se scindeze. M-am dus din nou la Lev. a luat materialul care trebuia."fi l dar cu el nici una dintre actiunile mele n-a fost scutitã de esec. acolo cineva le-a copiat. si cînd. ci a pus-o pur si simplu pe masã ca pe o oarecare hîrtie obisnuitã. îmi. dupã congresul al XXII-lea. în momentul acela. cãutînd o modalitate de a expedia în Occident arhiva explozivã care-i rãmãsese pe cap. ãsta era rolul lor. dar — nu.. dupã expulzarea mea. care. mai întîi. Ei. Lev porunci sã ne pregãtim sã transmitem ceva prin Rojanski. cumnata lui. aveam oarecare sperantã.pierdusem deja orice sperantã. prin Stern. si de data aceasta a expediat efectiv cîteva materiale — prin Boli.clar o înnoire-primenire. Eu. si în continuare m-am descurcat fãrã Kopelevi. 233 11']. de a le salva. aruncînd asupra revistei vina pentru aceastã rãspîndire). nici unul nu s-a angajat sã ne serveascã. am cãzut de acord sã-i delegãm pe Kopelevi sã depunã povestirea la Novîi mir. Eu însã fãcusem deja cunostintã cu Eva. Lev le-a dat spre a fi citite si de Liusia. în toamna lui 1965. Kopelevii erau acum de pãrere cã „sub acest paravan" se poate proceda la o largã râspîndire (adicã. aceastã scurgere avea sã-mi pericliteze grav situatia: va ajunge pînã la KGB si. în posibilitatea ca povestirea respectivã sã aparã în paginile revistei... Iar în noiembrie 1961. dar cãlãtoria lui s-a contramandat. cînd m-a acuzat de . iar dupã versiunea Armei Berzer: nu a explicat nimic în legãturã cu continutul. Numai în momentul necazului cu arhiva mea. împreunã cu Raia Orlova. în 1964. Adus-o Raia Orlova. nici cu focul nu scoti mirosul"). din nou cine stie ce s-ar mai fi întîmplat. va fi folositã împotriva mea. dupã articolul meu „Pacea si violenta". ei nu credeau defel. 1a rugat s-o ajute în aceastã problemã. slavã Domnului. El s-a angajat sã mã ajute. neimportantã — i-o fi fost rusine?) Dar dupã ce au încredintat-o revistei Novîi mir. Ce bucurie pe mine. Koma Ivanov. Este ceva comic. în ce mã priveste. (Dar. la pozitia de sustinere a lui Roi Medvedev.. Iatã. iar în el nu s-a trezit constiinta vreunei vinovãtii.. au început sã ducã muncã de lãmurire cu mine sã le permit ca în doze mici „sã le dea de citit" si altora. Lev n-a miscat un deget. îi refuzasem categoric. Alia. la rîndul ei. Lev a revenit Ia vechile lui simpatii marxiste („din oala în care a fost catran. prin Vittorio Strada. (Dupã versiunea ei — i-a înmî-nat-o direct si cu explicatii Annei Berzer. dar apoi am cedat. le-a dat unei prietene.) în august 1973.

ci mi le dãdeau. 234 bastuzul. Este de amintit aici si cercul din jurul Elenei Vsevolodovna Vertograd-skaia. El este cel care mi-a adus Canalul dintre Marea Albã si Marea Balticã. Acelasi Ghersuni mi-a fãcut cunostintã cu un alt mic cerc binevoitor. cum era cercul de tineret din jurul A. si a devenit pentru eternitate dusman înversunat al acestui program si al meu însumi. nu vreau sã vãd pe nimeni! Eu sumbru si taciturn. El pãcãtuia mereu printr-o asemenea poliloghie. Le luceau . dar pe care în realitate nu le distrugeau. din cauza avalansei de treburi. M-a gãsit în mijlocul unei parcele de pãdure: pur si simplu! M-am înfuriat: ce treabã am eu cu acesti americani. Ultima noastrã întîlnire a fost în decembrie 1973 la Peredel-kino.). Dupã expulzarea mea însã a aflat de „Scrisoare cãtre conducãtori". ciufulitã. cînd esti cu latul de gît si nu stii de vei citi vreuna?). cercurile se lãrgesc. sã mã plimb de-a lungul rafturilor. O datã ei au stãruit sã le fac o vizitã chiar acolo la fond. apoi de Voci din strãfunduri. lakovleva. fatã de prietenii mei — dar ce-o fi la gura lui fatã de strãini? si totusi am continuat sã tin la Lev. mie. astfel cã aveau posibilitatea. Lui Ghersuni îi apartin si doi termeni. Lev asijderea: cu asta ne-am despãrtit.P. relatiile noastre s-au întrerupt. pãstrînd în memorie figura lui mare. sã copieze cãrti pe care urmau sã le distrugã. în 1985. iar în ce-i priveste rãspunsul eu nici n-am putut sã-1 citesc pînã la capãt. Din cauza sufocantei lipse de timp. dar eram prieteni. singura carte editatã în URSS si care contine fotografii ale unor cekisti. cã nu se poate abtine nici mãcar fatã de Liusa si de Lidia Ciukov-skaia. Tot el m-a pus în legãturã cu M. el. la dacea familiei Ciukovski. cu ultimul schimb de scrisori. exact vizavi de Bolsaia Lubianka! si ce fond! Din cãrti semiinterzise. dar presupun cã nu continea niscaiva idei pretioase. era chiar bun. detinut din tinerete. cunoscut mie în legãturã cu Eki* Dupã plecarea lui în Occident si dupã niste scrisori reciproc împãciuitoare. cînd nu era mînios.I.) . cerc care semna scrisori colective adresate mie.^> . Eu cu ei nu mã cunoscusem cum trebuie. si cordialitatea lui sincerã: era generos cu toatã lumea si. totusi m-am ales cu cîte ceva. aproape mai lung decît „Scrisoarea" însãsi (semn rãu pentru criticã).„moscovo-centrism" (vãd opresiunea din URSS. Ei toti lucrau la un fond de carte al partidului. si „cei pieriti în manierã comicã" — despre ortodocsii comunisti. totusi. Cu mare entuziasm îmi aducea cãrti vechi si rare pentru Arhipelag si despre istoria revolutiei. folositi de mine in Arhipelag: „Lagãre de exterminare prin muncã". Fiecare cunostintã fãcutã cu cineva atrage alte asemenea cunostinte. (Adnotare din 1986. dar încã nedistruse. iarã sã mã previnã — mi-1 aduce pe editorul american Proffer cu sotia. de exemplu. lakubovici. iar el — fãrã sã mã întrebe. A scris un rãspuns vehement la „Scrisoare". chinuit.* A mai fost si nu lipsitul de importantã ajutor din partea lui Volo-dia Ghersuni. dar n-o vãd pe cea din Chile etc. chipurile. unde mã aflam încoltit. si unde? în piata Dzerjinski. nu ne familiarizaserãm. Apoi mi s-a scris de la Moscova cã mã „ponegreste" peste tot în toate felurile. s-a încadrat fãrã scrupule în acel cor al calomniilor cu care mã împroscau ceilalti emigranti din transa a treia. m-am folosit irational de putin de aceastã împrejurare (la ce bun sã strîngi cãrti.

în lipsã. la sosirea Albilor. si tot asa s-a împotmolit în îndepãrtatul Rostov pe Don. la telefon si pe sub plafoane). ea era sub supravegherea KGB-ului care credea. Alik Ghinzburg a reusit s-o atragã pe N. Traducea cartea lui Gheorghi Katkov despre revolutia din februarie. (Cine face si desface are mereu ce face. cu chipul ei aspru. dar în afarã de fotografiile mele n-au gãsit nimic si au lãsat un biletel în bãtaie de joc. la Fondul Social Rus. Nu credeam cã acest cerc o sã-mi mai fie de vreun folos.) Snesariova fãcuse pentru mine o analizã comparativã a douã traduceri engleze ale Cercului (si a strîns suficient material ca sã demonstreze neconcordanta lor cu originalul). Asa era la Leningrad „Natania" (Natalia Alekseevna Kntcinina. dar nu fãcuserã oare o imprudentã? Nu stiu cum s-au descurcat. traducãtoare nenorocoasã din englezã. au zãcut undeva într-un ungher. între noi îi ziceam „Pãpãdia". mai vîrstnica mea colegã de universitate. Din cauza gafelor la telefon (avea caracteristica periculoasã de a vorbi în plus cînd nu trebuie si ce nu trebuie. Au acceptat. Iar Neonila Gheorghievna Snesariova — o femeie singurã si nefericitã. iar apoi si Arhipelagul complet.G. au fost arse de curînd." Cîtiva ani mai tîrziu a început totusi sã-mi batã la o masinã proastã. amîn-douã fãrã casã si ruinate pe viatã. în Elvetia. marginalizatã de „trusturile" lor descurcãrete (adicã de niste exclusiviste colective de traducãtori). Mi-a dactilografiat Cercul. ani de zile arsese de dorinta de a mã ajuta cu ce putea. iar dupã rãzboi nimerise din nou în lagãr. lucru pe care apoi trebuise sã-1 ascundã toatã viata — si asa a putut sã termine sectia de traduceri 235 a Institutului de Literaturã. (De bastinã era din Voronej. mi-a spus pãtimas: „Sania! Dã-mi orice lucrare — pentru revolutie! Mã sufoc în mlastina asta!" Nu puteam sã-i rãspund decît în felul urmãtor: „Mutã-te la Moscova. ca tãiat din piatrã si cãrbune.) însã dupã plecarea noastrã. fericirea. M-am dus acolo în 1963 — si ea. în scrisorile lui cãtre noi. Mãrgãrita Nlkolaevna sejfer. medic) — nu exista sarcinã pe care sã n-o fi acceptat-o (dar cu ea nu am lucrat decît putin în chestiunea arhivei lui Kriukov si în cea a Donului linistit). încît nici mãcar nu ascundeau cã ei sînt de la KGB. le-am propus sã aranjeze un depozit separat pentru arhiva lui Kriukov. probabil. unde si eu mi-am irosit toatã tineretea. sãracã si pe jumãtate oarbã. dar printre ei a fost si o iscoadã — si neplãcerile nu i-au ocolit. si mai erau oameni care locuiau prea departe ca sã-i chemi în ajutor. ca sã distribuie ajutoare detinutilor si pentru legãturã. Dar cu zece zile înainte de expulzare. (Atît de departe erau de a o socoti si pe ea om. Paginile bãtute de ea n-au fost de nici un folos. mama ei fãcuse cinci ani la Solovki la începutul anilor '30. ea si-o vedea în posibilitatea de a mã ajuta atît cît îi permitea sãrãcãcioasa ei rezervã de timp liber.) Cu aceasta n-am fãcut decît sã traversãm încã o aventurã — o . ca sã gãsesti o bunã întrebuintare pentru fortele lor. o lãuda. Apoi legãtura mea cu ei s-a estompat. sumbru. Aici nu vei putea sã ajuti la nimic. Ea a lucrat cu abnegatie si curaj. fiicã de preot împuscat de Ceka în 1919. cu un indigo mizerabil si cu multe greseli în prima perioadã. mizînd tocmai pe solidaritatea acestui grup. cã va captura de la ea cine stie ce: chiar dupã expulzarea mea i-au perchezitionat locuinta.ochii de bucurie.

cu cele „douã N. dar si Rita s-a obisnuit cu stilul conspirativ. seria si mai mare a celor care. care iesise din camerã. noi cãlãtorii. si a mai fost si sirul urmãtor. iar ale noastre cîte 20 de ruble. apoi 1-au înlãturat savantii si culturnicii prosperi. lu-îndu-i în calcul si pe cei nenumiti. fizician) luptase la Novosibirsk." (si a stabilit o legãturã operativã. instructiunea operativã pentru urmãrire. acei doi tineri din comitetul de radio de pe Novokuznetkaia — cu un curaj nebun au scos din servieta unui kaghebist. (Productia lor. iar eu dupã aceea am putut s-o citez într-un interviu (Completarea a treia). Dar chiar si aceastã sursã de cîstig a subordonat-o unei utilitãti sociale: pentru multe lucrãri de tip samizdat n-a pretins nici o platã. ci între 237 timp a pus la cale tipãrirea Arhipelagului în Georgia. se pare.) . a asigurat tãierea si legarea lor. încã de acolo se manifestase. numai în aceastã schitã. nu numai cã a dat un ajutor nemaipomenit familiilor de detinuti si chiar detinutilor. si din neagra singurãtate are la cine sã vinã sã-si deschidã sufletul). Ea i-a deschis acestei culegeri drumul spre samizdatul unional si spre celebritatea mondialã. se ofereau sã ajute. si totul s-a întors sub formã de coli la Moscova. putînd în schimb sã-si permitã luxul de a fi liber cugetãtor. cinstit. extrem de periculoasã pentru editorii respectivi. A scos niste produse pe deplin asemãnãtoare cu niste cãrticele: o editie neverosimilã. Sau au fost oameni care au ajutat într-o singurã împrejurare — au venit din necunoscut si au rãmas necunoscuti. Sau iatã cazul lui Igor Hohluskin. 1-a xerocopiat ilegal acolo dupã editia YMCA. si din toate schitele precedente. nu mai era loc si pentru contributia lor. în atelierul sãu de tîmplãrie dintr-un muzeu. Cum-necum a reusit „sã se agate" de Moscova. în afarã de slaba calitate a tiparului. iar mai departe Hohluskin. trebuind sã lucreze mai întîi ca legãtor de cãrti. apoi ca tîm-plar.. De pildã. Iar cînd Arhipelagul a sosit în Uniunea Sovieticã — dar în prea putine exemplare si numai pentru oraselecapitalã de republicã —. se vor strînge la patruzeci. aici a fãcut cunostintã cu Liusa. ceea ce înseamnã deja mai mult de o sutã! — si totusi acestia sînt Invizibili! si ce-ai fi fãcut tu fãrã ei? Trãiesti — uiti cîti sînt la numãr. absolut de neînlocuit. care nu o datã dãdeau dovadã de vointa de a-si asuma riscuri si de fermitate — dar nu mai aveam nevoie de ajutor. acum te uimeste lista cu numele lor. se distingea prin nivelul pretului: editiile strãine costau cîte 300 de ruble cãrticica.. Rita a reusit 236 în sfîrsit sã se mute lîngã Moscova. si astãzi este singura dactilografã de încredere pentru culegerea Voci din strãfunduri. Au scos-o si au copiat-o.întîrziere de un an a setului de materiale adãpostite în magazii pe la oameni întîmplãtori din Rostov — cum de nu s-au pierdut? Cum de n-au fost descoperite? Noi alarme. dar de-acum era fãrã un ioc de muncã stabil. Aleksandr Ghinzburg. Tot cu gafe. în 1970. si iatã-ne ajunsi cu numãrãtoarea. plus douãzeci de strãini. plus de-acum încolo peste cincisprezece. la aproape patruzeci de persoane. Mai întîi el (lucrãtor stiintific. conducãtorul legendar al Fondului nostru. în conditiile sovietice.

nu s-a afisat sub proiectorul minciunii — si deci ce figurã fac acestia în povestea vietii mele? Figurã de Invizibili. Tver si unele orase mai mici.. puteau sã-1 urmãreascã niste observatori —. Pentru a nu se afla de întîlnirea noastrã cu el. fãrã sã mã podideascã lacrimile. (în anul acela Saharov încã mai avea acces la lucrãri secrete. Novosibirsk. ne-am înteles ca eu sã vin la apartament înaintea lui — pe el. ci totdeauna îmi programam temeinic sã rezolv mai multe. în strãinãtate. Saratov.) Cu douã ore înainte de întîlnirea cu Saharov am venit sã fac cunostintã cu . prima transã — 200 de exemplare. cu atît mai mult cu cît acesta este acum locotenentcolonel de securitate. colega mea de scoalã. cît pentru provincie. Kras-nodar. pentru ca Arhipelagul sã pãtrundã pînã în colturile cele mai îndepãrtate ale Rusiei. locotenent-colonelul Psecenko.. Sã-ti fac cunostintã cu cîtiva?" Am fost de acord.) 238 11 Reteaua nouã în vara lui 1968. (Adnotare din 1978. Krasnoiarsk. De la gene-ralul-maiorTravkin. si mai mult decît orice — de la prietenul si camaradul meu de pe front Viktor Vasilievici Ovsiannikov. nu veneam niciodatã la Moscova ca sã rezolv numai o problemã. care. în mod oficial. (Tiraj — 1500. Editia este nu numai si nu atît pentru snobii din Moscova. Dar eu chiar de la Rojdestvo. dar n-a cedat!* * Agentul cekist Rjezaci a încercat sã gãseascã printre martorii vietii mele insi care sã mã calomnieze. cã au rezistat presiunilor lui? El nu putea sã nu obtinã depozitii de la Lidia Ejeret. Eva nu mai înceta cu insistentele: „Dumneata îti risipesti fortele acolo unde ai putea sã ti le cruti. asa cum i se cerea — si pentru aceasta a fost supus persecutiilor.. Cum se explicã faptul cã majoritatea celor abordati de el nu s-au lãsat atrasi în acest joc. pentru aceeasi searã pe care conveniserãm s-o folosim pentru a-1 întîlni si cunoaste pe Saharov — scop în care mi se fixase ca loc de întîlnire apartamentul academicianului Fain-berg pe Zoologhiceskaia — am fãcut în asa fel ca în acelasi raion sã rezolv si alte probleme. el si toatã familia lui —. Nu pot sã-i evoc pe toti. A fost foarte bine asa.) Cred cã Dumnezeu nu va îngãdui curmarea acestei actiuni. o asemenea carte de la Eva. dar neînfrînti. maiorul Paskin. Asa si aici. Avem în vedere orasele Irkutsk. Nu ai niste oameni tineri si energici care sã te ajute." Asa îsi riscau viata tinerii rusi. si sã nu-i rînduiesc printre Invizibili si pe acei eroi lipsiti de notorietate. Sverdlovsk. Eva mi-a fixat întîlnire direct la locuinta Svet-lovilor pe strada Vasilevskaia. cunoscîndu-mã din trecut. De la Emil Mazin si Mihail sleniov. nu sînt mentionati în cartea lui murdarã? Nu prin faptul cã 1-au deviat pe alte piste. Habarovsk. din apropiere. au rezistat tuturor presiunilor si n-au fãcut declaratii calomnioase la adresa mea? Pãrintele Viktor sipovalnikov a refuzat sã ia atitudine împotriva mea în Revista Patriarhiei din Moscova. comandantii mei de pe front.. si sã plec mai tîrziu. Dar iatã cã nici unul dintre ei nu a arãtat nimic convenabil scopului urmãrit de agent.încercam un sentiment neobisnuit: sã primesti aici. prieteni din vremea studentiei. din Rusia! Iatã ce scrie Igor: „Cu bucurie vã trimit în dar editia de aici a Cãrtii.

laconicã precum unii bãrbati. Repolarizarea stridentã a generatiilor a marcat si a dislocat istoria Rusiei din anii '50. si în plus o caracteriza o afinitate afectivã cu rãdãcinile . pentru început. cu proceseverbale interzise ale congreselor si cu tot felul de maculaturã. a tacticii. niste întrebãri exacte pe care eu însumi nu mi le pusesem. de doborîrea de pe soclu a lui Stalin.Natasa Svetlova. (Era generatia zguduitã. din dorinta de a cunoaste. Patosul ei în discutarea unor probleme sociale îmi plãcea foarte mult. adicã într-un domeniu care nu mã asteptam sã-i fie familiar. La mine la Rojdestvo auzisem totul la radio. Dupã arestarea lui în 1937 a rãmas o bibliotecã de literaturã comunistã. si m-a corectat în privinta unor amãnunte ale istoriei partidului.. cãci în realitatea de toate zilele n-am întîlnit niciodatã. cînd fiul ei de sase ani se ducea deja la culcare. A spune cã era „operativã" înseamnã a spune putin: era promptã. tocmai în ultimul ei an de scoalã. dar amãnunte concrete despre demonstratia de la Moscova nu stiam. Dar asa ceva nu puteam decît sã visez. A acceptat cu plãcere. sã-mi batã Cercul-96. exactã. As fi vrut sã am si printre bãrbati un prieten care sã-mi fie apropiat din acest punct de vedere. Era la o sãptãmînã de la ocuparea Cehoslovaciei si la trei sãptã-mîni de la demonstratia fãcutã de cei sapte în Piata Rosie. D 2 aici au si pornit sãpãturile ei. ca timp disponibil avea douã ceasuri seara. s-a aflat dupã aceea. îmi povestea despre demonstratie: cum s-a desfãsurat si chiar cum se pregãtise. ea a intrat imediat în cadenta mea impetuoasã de atunci. electronicã. ea. pentru ea însãsi.) Acel putin. Ca ritm. Un bunic de-al Natasei. fãrã aproape nici o gresealã si cu un deosebit gust al asezãrii în paginã. Ferdi-nand Svetlov. si acum o femeie tînãrã si serioasã.. încã elevã fiind în cursul superior. în conceperea actiunilor. dãdea dovadã de o rapiditate. pe marginea textului deja gata. Am aflat astfel cã.) Am întrebat-o dacã ar putea sã mã ajute în ceea ce priveste pãstrarea scrierilor mele. lat-o deja astãzi pe Natasa îndreptîndu-se spre o altã optiune. si între optiuni aproape cã nu existã interval despãrtitor. rãscolise istoria realã a partidului bolsevic. Ne asemãnãm si în ideile pe care ea le exprima înainte ca eu sã le fi formulat pe ale mele. lucru pe care nici nu-1 urmãrisem vreodatã în mod expres. cu bretonul — pana corbului — venind spre ochii verzi. Gãseam în ea un duplicat al caracterului meu. Mi-a rãspuns cã se va ocupa de rezolvarea acestei probleme. (Mãcar cã-si termina doctoratul la matematicã si fãcea lucrãri practice cu studentii. Acest lucru mã aranja si pe mine foarte mult. dar în contradictie flagrar ta cu Cursul scurt. Era ea fãcutã pentru asa ceva? 239 în unele momente ale vietii ne aflãm la rãspîntie. si doi dintre participanti îi erau prieteni. comunistã. cu Miscarea. extrem de sobrã în felul de a se îmbrãca si de a se purta. Dar mi-a bãtut timp de patru luni. Aveam asa nevoie de ea sã-mi lucreze! Poate la prima întîlnire sau poate la a doua i-am si propus. De unde stia oare? Pînã la urmã a reiesit cã avea legãturi strînse cu ei. (Asa cã numai putin a lipsit sã meargã si ea în Piata Rosie în ziua aceea.) Chiar de la întîlnirea urmãtoare începuse sã-mi punã. fusese chiar un remarcabil publicist bolsevic. cum îi ziceam eu.

stia pe dinafarã o multime de versuri. dupã doi ani s-a nãscut primul nostru fiu. ce depozite vechi sã lichidez din motive de securitate. Muncii mele si luptei mele. de unde sã sun. în timp ce în societatea sovieticã începuserã dezbinarea generalã si disidenta. apoi fãcuse extrase din diferite scrieri despre Lenin. Ani de-a rîndul mi-am muncit creierii cu asemenea vesnice întrebãri suplimentare: de la cine si ce manuscris sã iau. Era inundatã si îmbibatã de poezie rusã. în semn de recunostintã si încredere. Alia s-a dãruit repede si — total. adunase si clasificase trãsãturi ale aspectului exterior. mai exact — din cãrti comuniste. si un extraordinar interes de îndrãgostit fatã de limba rusã. Tare mã bucura si mã reconforta aceastã sansã. Aceastã apropiere — bazatã pe întelegerea exactã a personajelor. de finisaj artistic. înainte. mã socoteam liber întru cîtva de obisnuitele obligatii ale studiului în bibliotecã — idee pãguboasã si eronatã. îmi strica dispozitia: pînã cînd . lucruri pe care eu. între mine si Alia se nãstea o uimitoare solidaritate care în continuare avea sã devinã si mai strînsã. eram singur. cu esenta spiritului rus. strategice. pentru ca sã diminuez riscul. în legãturã cu Arhipelagul deja terminat. si brusc. Dar mai mult decît atît: ea a dovedit subtilitate si talent în materie de redactare. iesise o harababurã. si o asemenea vioiciune clocotitoare mã fãcea adesea sã vin s-o vãd. acum am do-bîndit încã o pereche de ochi care verificau. în special a celor din Lenin pe care eu. ale manierei lui de a se purta. le luasem din diferite editii. în toate hotãrîrile importante. ca ÎHtre prieteni. sã le vãd mai de la distantã): Tot ea selectase din amintirile lui sliapnikov. ale vorbirii. Ea s-a încadrat în ritmul meu si m-a ajutat imediat pe cîteva planuri. a evenimentelor si a momentelor istoriei noastre—în 1968 încã nu ne unea asa de profund ca mai tîrziu. de la acest gest. Iar conlucrarea îsi urma cursul ei si devenea si ea tot mai bunã si mai profundã. bucuros. (Ca scriitor ilegalist. le-am descoperit treptat. le lega pe cele încã interzise. pentru cã nu erau cuprinse în Noduri. Alia a insistat si a reusit sã depunã o muncã uriasã în verificarea si corectarea citatelor. cu sfaturi. si la a patra sau la a cincea întîlnire. a doua mea sotie. cui sã-1 duc spre pãstrare. Natasa a devenit Alia. dupã trei ani a început deja sã mã ajute si la conceperea lui Octombrie. i-am pus mîinile pe umeri. în ce ordine sã fac deplasãrile. cînd.) Apoi ea a întocmit inventarul cu datele evenimentelor descrise în Internodurile mele (eu nu mã ocupam de ele. o instantã — dar si 241 o sfãtuitoare permanentã. cu sugestii în privinta pasilor de fãcut. ce depozite noi sã deschid. care mi-ar fi fost direct necesare pentru scris. adicã din izvoare de mîna a doua. Pe aceastã suprasolicitare intelectualã se duseserã deja niste forte. si ea însãsi le „edita": le dactilografia.240 entitãtii ruse. cele douã mîini ale mele pe cei doi umeri ai ei. dar trebuia sã le stiu. pentru ca sã nu-mi divulg legãtura. si o asemenea grijã obsedantã mã apãsa ca o realã povarã fizicã. viata noastrã a luat un alt curs. Eu însumi neavînd timp pentru verificãri în bibliotecã. în grabã. necesarã spiritului si tonului meu inflexibil.

(Astfel. cum sã-1 iau de acolo. Un asemenea om — familiar. si de aceea cel mai reprezentativ.va trebui sã mai tîrãsc astea toate (si tot mai grele) dupã mine?. le-a sistematizat (în acelasi 242 timp cerîndu-mi. depozitul luat în aceste conditii nu putea sã rãmînã multã vreme în locuinta Aliei: tocmai pentru cã eu. pentru ca nici în caz de delir. Totusi. (Este mai bine ca fiecare sã stie numai strictul necesar. tocmai de aceea depozitul trebuia sã fie pãstrat la niste persoane care sã locuiascã mai departe. de-cît aceea de a-i comanda cele necesare. a pregãtit „artizanal" schita copertei cu care August a apãrut apoi la Paris. în zilele grele ale . ea a trebuit ca mai tîrziu sã recurgã la diferite solutii: într-o iarnã a tinut exemplarul Arhipelagului la ruda ei. trebuia sã am aceastã libertate. pentru cã eu deja mã hotãrîsem ca tocmai pe ea s-o fac mostenitoare a avutului meu literar. tatã care-si vizita din cînd în cînd fiul rãmas cu maicã-sa. Adicã: de la ea trebuiau sã ia materiale oameni care si înainte o vizitau si care si de acum încolo o vor vizita si ale cãror astfel de miscãri erau usor de explicat. sarcina mea nu rãmînea decît aceea de a le aduce la ea pe cele excedentare. ne-cerîndu-i Aliei sã mi le spunã. înainte de orice. la care tinusem tot acest depozit ani de-a rîndul. semnãturi si explicatii scrise cu mîna mea pe primele foi). nici în momente de slãbiciune a vointei sã nu poatã spune secretul. cuprinzînd primele si cele mai importante exemplare. apropiat — era fostul sot.. Alia. totul pînã la ultima hîrtiutã. si cele la care s-a întrerupt lucrul. Garantie era si identitatea profundã a convingerilor si diferenta de douãzeci de ani a vîrstelor noastre. casa veche urmînd a fi demolatã) — deci trebuia adunat absolut totul. în plus trebuia sã se descurce singurã si sã cearã acordul acelor oameni. Leonora Ostrovskaia. si pe toate acestea le avea acum înregistrate în memorie si le cunostea în detaliu. Asa s-au strîns acolo manuscrisele definitive. cum sã-1 depun din nou acolo. cu sufletul usurat. si cel mai de încredere. pentru cazul cã as muri subit. acesta era depozitul principal: si cel mai vechi (avea deja opt ani). aceasta. mã duceam des la ea. la niste persoane pe care eu nu le-am vizitat niciodatã si ale cãror nume într-adins nu voiam sã le stiu. puteam sã-i transfer totul Aliei. trebuia sã schimbe locuinta. Or.. Printre altele. nici sub hipnozã. si din toate punctele de vedere tocmai Aliei îi revenea sarcina pãstrãrii acestui depozit. artist plastic. nici deplasãrile. Tocmai s-a întîmplat cã în curînd n-a mai functionat depozitul de la Kobozev (sora cumnatei lui. mai complet. I-am aranjat întîlnirea cu studentul Aliosa. în sfîrsit. s-au dus amîndoi cu rucsacurile goale la acel depozit aflat într-un loc unde eu n-am fost niciodatã — si au mutat în altã parte materialul cu pricina. tatãl copilului. Din toate punctele de vedere. ascultînd de glasul inimii. a citit si a cercetat ceea ce scrisesem eu. fiul lui Kobozev. Alia s-a angajat fãrã sovãire sã aranjeze un adãpost sigur pentru toate scrierile mele — de care sã stie numai ea. nici injectat. S-a gîndit bine Alia: sistemul de pãstrare trebuie sã se înscrie în fluxul vietii în asa fel încît sã nu trebuiascã schimbate nici cunostintele. Apoi le-a clasificat. Altã datã. nici întîlnirile. si cele curente. desi încã nu stia unde va fi locul de pãstrare. adicã scutindu-mã pe mine complet de probleme ca acestea: la cine se aflã materialul.) Alia s-a apucat repede de treabã.

Ugrimov (pentru a evita denumirea neclarã si confundarea pachetelor): se cumpãrase o garniturã dublã de timbre dintre cele mai diferite. la o activitate subteranã. cînd la Riazan m-au exclus din Uniunea Scriitorilor si. încît a mã ajuta sã mã mentin în aceastã pozitie pãrea — atunci — a fi sarcina tuturor pãturilor culte. abãtut. tot sistemul se punea în miscare — si mi se livra tot ce ceream.) Un sistem atît de precis era pe deplin sigur si pe deplin eficient. niciodatã alterate. iar unul identic cu acesta se pãstra la Alia într-un fel de album filatelic. si. ca si fratele ei. ponderatã si serioasã. ba chiar mentinute la un nivel superior. la vremea aceea încã sub treizeci de ani (deja doctor în stiinte fizico-matematice. n-a ezitat sã ne ajute. calm. operativ si infailibil. functiona snur datoritã metodei propuse de A. Dar nici Andrei. Calina Tiurina. Cînd eu comandam un manuscris. de-acum fãrã nici o întîlnire directã între Alia si Galia. Era cu totul în afara intereselor si cercurilor rebele. care venea adesea s-o ajute. Dar eu începusem sã mã înfig ca un asemenea ic special în societatea sovieticã. acesta îl trimitea Galici. si schiurile. nu s-ar fi angajat. A fost de acord sã ni se alãture — si apoi cinci-sase ani „gospodãrise" depozitul — mereu receptiv. iar undeva separat se afla o listã cifratã a manuscriselor. nu trebuia sã pãstreze scrieri deale mele la el.va pãstra manuscrisele la sora lui bunã. de vreme ce venea des la Alia. relatii personale cu Alia. . Alia stabilea timbrul. unde tinea si barca.) Nici Andrei Nikolaevici Tiurin. matematician talentat. excursiile cu barca si schiul montan. revolutionarã.) A început sã tinã toate manuscrisele undeva la mezanin. doctor în stiinte. Tot sistemul. am dat fuga sã sun la Moscova. Alia s-a gîndit sã scoatã din casã niste foi incriminatorii. Galia. în 3-5 zile de la comanda mea. El se îndrepta convins spre o eliberare religioasã si spiritualã (prin suflet remodeleazã Dumnezeu nesocotita si nefericita noastrã societate). ea preda la Universitate. pasiunea ei fiind matematica. rapid si de o acuratete proprie matematicienilor. si era sincerã. (Pentru manuscrise pãstrate în conditii si mai conspirative. De243 pozitul de la el era si cel mai mare dintre toate celelalte depozite ale mele si era unicul care functiona cu regularitate (depozitele de la cîrtitele lui Danila erau aproape blocate. i-1 dãdea lui Andrei. A. în chip fericit. si Andrei a gãsit si el cea mai simplã solutie —. livra plicul care trebuia. Aerianul Hrusciov nici pînã la moarte n-a înteles ce ic ajutase sã se înfigã. si franchete bãrbãteascã. primul nu244 mãr de telefon pe care 1-am fãcut a fost cel al Aliei. dar ea1111 era acasã. în cîte o pungulitã se afla un numãr. ci undeva mai departe. directã. si care totdeauna purta cu ea o sacosã de gospodinã. în locul pachetului luat rãmînea de asemenea un timbru — mãrturie a faptului cã pachetul este luat. sã stea cu copiii. în noiembrie 1969. primeau si dãdeau cu tîrîita). pe fiecare pachet aflat în pãstrare se lipea cîte un timbru. Strãlucit specialist în algebrã. de succes). Acest sistem este si comod atunci cînd o anumitã hîrtie trebuie adãugatã unui anumit pachet: o datã cu hîrtia se trimitea si un timbru.asediului. Le-a expediat prin bãtrînica Nadejda Vasilievna Buharina. le-a fost dat urmasilor lui sã-1 scoatã. A fost si ea de acord! Semn al timpului! (Probabil. acelasi sistem îl folosea Alia chiar cu Aleksandr Aleksandrovici.

Iarã doua zi dimineata a venit la mine. Alia. plecînd din Riazan pentru totdeauna.. zburase cu prietenii în Caucaz. sotul — pentru o vreme — s-a semidereglat...Ait citit" — „si ce pãrere ai?" — mã verificam pe mine si o verificam si pe ea.. „Ai citit?" (adicã în ziar. legat de pierderea arhivei.(Pentru ultima datã plãtea tribut obiceiului ei din tinerete. Despre ce era vorba. cea mai descurcãreatã dintre ei. nu am luat cu mine U Juko^ka. Moartea ei i-a zguduit pe cei apropiati. din cauza cãrora pierdeam acum toate pozitiile cucerite.. 245 Dar toatã forta acestei lovituri perfide eu am resimtit-o ca pe un nou memento.. — „Poftim!" *~ i~am întins eu rãspunsul meu deja gata. dar si decît Nodul al XlV-lea. ca sã schieze. — . în ideea cã acest material va putea fi transferat în liniste la locul de pãstrare. — „Trebuie ripostat! — nu se îndoia ea. dar pe drum 1-am întrebat totusi: „Ce s-a întîfn.. conducîndu-si de una singurã barca peste o anumitã limitã. de fapt? De un oarecare articol in llit^azeta cãruia. Elanurile noastre de luptãtori se completau reciproc. era capitolul cu Dzerjinski. angajînduse apoi în nesuferita aglomeratie de pe Vlinski cel cu multe benzi de circulatie..p'at>nu stiti?" — „Nu stiu precis. Cu greu putea sã existe ceva jna' compromitãtor. dupã pãrerea Liusei si a cercului de la Novîi-nir. Totdeauna. departe. sã las eu însumi sa se ducã de rîpã totul?. în iulie 1970.. s-a înecat — ea. iar acestia. sunase în toatã Moscova dupã o echipã de exploratori echipatã cu utilajele necesare. în debit accelefat>tot calvarul anului 1965.) si peste cîte® zile. Ea se întorsese deja. în conditiile indiferentei si neparticipãrii nici unei autoritãti. Desi noi vedeam clar de la etajul al optulea cã agentii stau lîngã bloc (lucru confirmat si de Eva. calvarul ucigãtor. dar e o mare nenorocire". trebuia sã-i rãspund imediat. Avea 32 de ani. (La locul nenorocirii. cu ajutorul aviatorului care a .. Mai compromitãtor decît capitolele despre Lenin. Galina Tiurina si-a dus într-o excursie cu bãrcile prin Nord un grup de prieteni si. Cum de n-am murit de-a binelea? într-o jumãtate de orã s-a repetat cu mine. s-au întors la Moscova. si: ce bine va fi cînd totul se va fi retras în adînc. imputabil propriilor mele greseli. referitor de-acuma la epoca sovieticã.. Ce bagatelã! . Tînãrul nu era initiat în nici o problemã. nu stiu de ce. cea mai îndemînaticã. a rãspuns e^-Asa!!! Nu mai era nici o îndoialã! Mã chirceam si muream & m" viam în masina lui. Ce s-o mai fi întîmplat? M-a trecut un fior: confiscare! Dupã plecarea mea au descins pentru perchezitie la locuinta Aliei! Dar cnm Pu~ tusem sã repet o asemenea imprudentã. Erau ni?te capitole aduse de mine.. S-au gãsit niste oameni cu suflet nobil.f. mai în avalul rîului. un vãr priinar alLiusei cu rugãmintea din partea acesteia sã trec de urgentã pe la ea. la Jukovka. despre excluderea mea). Andrei a plecat cu avionul sã-i caute trupul. m-am dus imediat de \iNovîi mir la ea. care în acest moment venea &™~ bitã spre noi).. imobilizatã din cauza graviditãtii. afarã doar de Arhipelag. Andrei a gãsit trupul. desi trãgeam dupã mine trei agenti.. fãrã sã-i caute trupul.. eu. temeinic! însã nu pe tot parcursul anului au iesit toate asa cum fuseserã puse la cale. dispusi s-o ajute. în timp ce el avansa încet pe îngusta sosea Ru-bliovski. ci am lãsat la Alia capitolele despre Lenin. orãseni nepriceputi. Le extrãsesem din diferite Noduri.

Dupã o boalã începuse sã schiopãteze.A. si-a dobîndit toatã instructia scolarã prin propriile lui eforturi. în anii maturitãtii a început dintr-o datã sã cînte la pian. si în toatã aceastã jale generalã trebuia sã ne punem întrebarea: unde o sã le pãstrãm în continuare? Cercul apropiatilor era luat de la sine în consideratie.P. fãrã stirea sotiei acestuia. el a pus conditia ca în chestiunea aceasta sã nu fie initiati si amestecati nici chiar cei mai apropiati si mai cumsecade. Noului custode. pentru prudenta si profunda lui conspirativitate. Se nãscuse într-un sat. a hotãrît sã schimbe locul manuscriselor. Serghei Petrovici era si el matematician. în liniste. dar tot se ducea cu prietenii sã schieze în munti. dar în Moscova era unul dintre primii care. Ugrimov cu Dima Borisov s-au dus cu Sonia Tiurina. Din spirit de prevedere. cu o voce domoalã. dar cu convingeri ferme. si A. Trebuia trimis cineva care sã salveze manuscrisele aflate acolo în pãstrare. cîndva membrã a acestui anturaj. Andrei nu era. Trãia ca un anonim. cu discretie. Au adus-o si au îngropat-o la Moscova. de mult 246 nu mai participase la excursii alãturi de ei. S. ci la fratele lui. Era un om foarte serios. se poate întîmpla orice. sotia lui Andrei.încãlcat consemnul ce-1 avea pe linie de serviciu. viata ei complicîndu-se cu probleme de-ale mele. în ciuda celor 35 de ani ai sãi. (Sotul defunctei a aflat cã în casa lui se pãstrase ceva si 1-a mîhnit faptul cã sotia lui avusese un secret fatã de el. eu cu Alia îi spuneam între noi „Viezurele".) Alia cãutase prin telefon o echipã de exploratori. Deodatã în familia fratelui a intrat dihonia. de la Institutul Steklovski. a început sã-si sacrifice veniturile personale pentru a-i ajuta pe detinuti si pe familiile lor — gest la care n-a mai renuntat niciodatã. împreunã se plimbau duminicile prin împrejurimile Moscovei. sã scoatã din casa dispãrutei dintre cei vii rucsacurile cu manuscrise (27 de kilograme) în asa fel încît sã nu înteleagã nimic cei care. aceste rucsacuri rãmãseserã la Andrei. dar nu din cauza mea. ardea pentru ea tot felul de maculaturã si rebuturi rezultate din munca noastrã de dactilografiere clandestinã: imposibilitatea de a arde hîrtie într-un apartament de oras constituie unul din gravele handicapuri ale conspiratiei contemporane. iar apoi mi le-a livrat transã cu transã peste granitã. din disperarea provocatã de nenorocire. (Mai tîrziu 1-au exclus din institut. ponderat. dar prin durere si jale strãbãtea teama cã acasã la rãposata rudele vor da peste ceva ce nu era cunoscut nici uneia dintre ele. calm. Din ignorantã. si le-a pãstrat aici pînã la expulzarea mea. pãrtasi la doliu. discutînd în afara razei de actiune a microfoanelor chestiuni sociale. asi-gurîndu-le astfel portia de prospetime capetelor suprasaturate de matematicã. iar Andrei.) si cîteva sãptãmîni.) Acum se angajase sã ne fie custode Serghei Petrovici Diomuskin — un om foarte-foarte circumspect. si unde sã le ducã? Le-a gãsit un alt adãpost (eu nici acum nu-1 stiu). cu ocazia unor asemenea plimbãri. veneau sã-si ia adio de la Galia. (Alia. departe de orice publicitate. Un moment de panicã a fost si cu manuscrisele aflate în grija lui: nu le tinea la el.) . din lipsã de pregãtire. Cercul apropiatilor era un cerc de matematicieni: împreunã fãceau excursii în munti (si împreunã degerau si-si pierdeau degetele de la picioare).

* si încã si în anul urmãtor. Zaharova. aceastã meserie mi-a fost de un ajutor incomparabil. dar si.< . el si ai lui mai trimiteau în Occident manuscrise. mama lui. se duce pe Kozitki. buzele si prin pesimismul care-1 apãsa cînd se gîndea la . operatiunea de lichidare a depozitului de la ei s-a încheiat cu bine. pentru cã exemplarul trimis peste granitã ne devenise inaccesibil. pentru ca toate cele pe care le-am scris precum si arhivele principale sã le am într-o formã concentratã si sã pot dispune de ele — setul „Seif. si în conditiile acestea. Acum.) . în sãptãmînile cele mai periculoase de aprigã urmãrire. fizician de la USM (Universitatea de Stat din Moscova). Ardeau rãmãsitele. în general. (Adnotare din 1978. : •_ . Dar.) Aceasta a fost o muncã imensã. Mã frapase prin vãlul fin si persistent al melancoliei * Se întreprindeau mãsuri menite s-o intimideze si pe A. ea le-a fotografiat pentru a le expedia sub formã de microfilme în strãinãtate. mestesugul ca atare cãutam sã-1 transmit primei mele sotii (si trebuie spus cã în 1968 ea mi-a fotografiat în conditii excelente iot Arhipelagul). setul complet. în privinta aceasta dovedindu-se si foarte apropiat de familia noastrã. purta cu sine materiale secrete voluminoase. Ie corectau pe cele râmase incomplet finisate si pe care* nu reusiserãm sã le luãm cu noi. 248 care-i umbrea privirea. nu-1 puteam folosi pentru a fi tradus în limbi europene.-•. ca s-o fereascã de intruziunile cui vrei si cui nu vrei. îmi lua prea mult timp.>.I. si m-a mai scutit de o obligatie Alia — textele mele care erau gata. Alia a propus ca treaba aceasta sã fie fãcutã de prietenul lor comun Valeri. folosindu-se de niste drepturi de rudenie. în vara lui 1975. Dupã expulzarea mea. mi-a asigurat o independentã perfectã în activitatea mea conspirativã — dar. în ciuda faptului cã el îsi luase un doctorat strãlucit. sã-1 am în sigurantã. A avut Dumnezeu grijã de el." Dupã plecarea noastrã s-au rãzbunat pe Andrei supunîndu-1 unor reatestãri anuale: în afara oricãror legi si norme. îi fãceau mizerie si-1 discutau prin consilii stiintifice si prin cabinete neconfirmîndu-1 ca profesor si chemîndu-1 tot timpul la interogatorii „social-politice". nu numai cã venea zilnic ca sã ne protejeze locuinta. Iar acum volumele se tot mãreau. unde i se spunea: „Trebuie sã-1 salvãm pe Andrei.Andrei Tiurin nu-si ascundea prea mult antipatiile politice. cînd scriu aceste rînduri. De aceea. (A trebuit sã facem o copie si dupã Arhipelag. Pe Valeri Nikolaevici Kurdiumov îl vãzusem o datã în compania lui Andrei. Ceea ce este însã important este faptul cã în primãvara lui 1971 ne-am hotãrît sã refotografiem totul de la început pînã la sfîrsit si sã-1 trimitem avocatului meu de la Ziirich. aceasta era invitatã — chipurile prieteneste — la KGB (multi ani ea lucrase ca inginer de tehnicã radio în sistemul lor). si mai trebuie spus cã fãcea aceasta în conditiile în care era strîns cu usa de un calendar sever: anume în zilele cînd la Alia erau asteptati corespondenti strãini care sã ducã mai departe 247 acele materiale — pentru ca acestea sã nu zãboveascã în locuinta noastrã. Ani de zile. volumul de muncã mã coplesea.„. aceastã afacere s-a terminat cu bine. o.

Era convins cã ai nostri nu vor slãbi surubul niciodatã în nici o privintã. dupã care s-au fãcut mai tîrziu toate traducerile. nãscut în faimosul an 1937. a iesit un sceptic absolut si înzestrat cu întelegerea a tot ce se petrece în lume. Ca sã-i înmînez lui Valeri un manuscris m-am dus singur. nu vor face concesii. Era un bun tehnician radio. Era o întreagã bibliotecã din care el. bancã n-am gãsit. Asa au fost confectionate un nou set microfilmat al Arhipelagului.viitor. Judecãtile lui erau mature. Nu demult împlinise treizeci de ani. el o socotea ca fiind de naturã sã-mi apropie sfîrsitul. dãdea tuturor sã citeascã si dãdea chiar texte foarte periculoase. I s-a luminat fata cu un zîmbet. cu propriile lui mîini. numai acolo ne-am salutat. El a cãrat toate utilajele la ea si a recopiat si a developat si a uscat la ea. dar îl mina tristetea caracteristicã omului bãtrîn care stie totul despre viatã si nu mai asteaptã nimic de la ea. fie ea si de intensitatea unei lupte împotriva comunismului. Mai rãu decît aceasta — socotea Va-leri — este faptul cã orice miscare. îsi crease o colectie completã — o raritate în Moscova — de texte samizdat fotocopiate si legate de el însusi. mergînd la lupta hotãrîtoare. pe una dintre strãzile din Pes-cianaia. chiar în perioadele de puternic bruiaj asculta destul de mult radioul occidental. (Aceastã duplicare fãcutã în etape ne-a împovãrat si ea enorm activitatea conspirativã. Astfel si toatã lupta mea el o aprecia ca pe un fenomen unic. si chiar publicarea cãrtilor mele în Occident. Mai tîrziu Alia a început sã-i dea lui Valeri sã fotografieze manuscrise (pentru a evita riscul legat de existenta unui singur manuscris si care ar putea sã disparã) precum si versiuni intermediare si materiale pentru romane. Din magazin am mers dupã el. Din Valerik. fiecare cuvînt. la distantã. adicã textul în forma în care era scris la acea datã. era ferm si chiar profund convins era necesitatea de a salva din cele ce-mi apartineau: tot ce am scris. m-am hotãrît sã-i fac o bucurie si sã-1 îmbãrbãtez. afarã de cele din spatiul anglo-american. Dar lucrul de care el. atunci or sã mã omoare. urmãrea politica în deplinãtatea si ramificatiile ei. exacte. trei zile si trei nopti la rînd. Alia se temea sã ducã la locuinta lui tomuri cu scrierile mele. si jumãtate din întreg setul «Seif'. amestecat cu o undã de regret: se . i-am povestit cîte ceva despre cele ce urmau sã se întîmple. stiind cît de mult îi urãste Valeri. Tatãl lui fusese detinut la Marea Albã. dimpotrivã. Era soare peste tot. nu se vor schimba (prognozã foarte lucidã) — si cã pînã la urmã îi vor înghiti pe blegii de occidentali. acela din magazinul de lactate. ca acelea ale lui Avtorhanov. Singur. apoi la canalul Mos-cova-Volga. ne-am plimbat. stabiliserãm ca întîlnirea sã aibã loc în magazinul de lactate aflat în blocul în care locuia el. Dar tot cu zîmbetul dintii. Eu deja aveam în cap planul pentru acea zi al atacului meu în trepte si. am ajuns amîn-doi întrun mic scuar între blocuri. generos. S-a angajat cu plãcere sã facã fotocopii si pentru mine. iar pe mine — opina el — dacã nor sã mã închidã. un zîmbet trist. totul în forma în care lucrarea se între249 rupea fortat sau se oprea. pierdut. toate documentele. este lipsitã de orice perspectivã. Pãrintii nu ascundeau nimic copiilor. internã sau externã.) în august 1973. mã grãbisem — ca sã fiu sigur cã totul este în regulã — sã transmit în Occident microfilmul cu Octombrie saisprezece. ca pe o minune care însã nu va clinti nimic si pe nimeni din loc.

dupã cãutãri. Cum presimtea el mereu zãdãrnicia oricãrei împotriviri fatã de ei\ Presimtire la fel cu cea a lui Q. asa de multe probe am reusit noi sã distrugem. aleea Kozitki. Este ca atunci cînd. si din nou m-am întors la sistemul „descurcã-te singur": din nou am cumpãrat utilaje ca acelea care se uzaserã de-a lungul anilor. Am aflat prin posta stingã de la prieteni cã dupã expulzarea noastrã au început sã-l sicaneze. fãrã sã se anunte si fãrã sã fie chemat. a luat-o el. chestia aia s-a rãtãcit în sertarul mesei. Valeri a recunoscut cã m-a ajutat. iar a doua zi lucrarea trebuia deja sã fie expediatã. si numai lui Dumnezeu trebuie sã-i multumim cã iatã. Iar mai departe: trecutul devine într-o tot mai mare mãsurã trecut. am început sã fotografiem noi însine în locuinta din Moscova. Nu stiu: ce a fãcut ca întregul cerc al celor care ne-au fost ajutoare apropiate sã reziste în lunile cele mai pline de primejdii? Numai rugãciunile. se pare. iar transformarea manuscriselor în microfilme se cerea uneori efectuatã pe loc. pierde legãtura cu fazele practice ale luptei. Au început sã-l ameninte: „Dumneata observi cã aici la noi e foarte multã liniste. în septembrie 1974. s-a complicat la maximum legãtura cu toti cei pe care îi tineam departe de riscuri. Eu si Alia am iesit „sã ne plimbãm". asa de multi au devenit acum mai putin vulnerabili. nu stiu cum. Dupã o pauzã.) El sa fîstîcit. imprudent. manifestãrile mele . Eram vesnic cu storurile trase.1-au tîrît la Lubianka. Dar ultimele zile au fost cele mai grele." Dar cu asta. cu mîinile lui minunate. Mai întîi 1-a chemat „directorul cu probleme speciale" (exista asa ceva în institutul lor special pentru problemele fizicii). ci numai se întrista la gîndul cã ei din nou vor rezista.) Deodatã. Apoi. Era la rînd o lucrare oarecare. erau perfect informati despre întîlnirea noastrã în magazinul de lactate. dupã un an si jumãtate de la expulzarea mea. încã asa de putin i-a zgîltîit si i-a reprimat regimul pe ai nostri. iar noi din nou vom sucomba. îl sunãm de la un telefon public. neglijînd astfel neîndoielnica prezentã a acelei camere instalate de KGB în blocul de vizavi de intrarea noastrã principalã. treci de multe ori pe lîngã un roentgen în functiune si te alegi cu boala radiatiei. iar peste alte cîteva zile constat cã lipseste o piesã importantã—o fi scãpat-o pe undeva? O fi pierdut-o? I-o fi smuls-o careva? Lucrurile s-au lãmurit cãtre miezul noptii. Valeri vine la Alia." Slavã Domnului! A adus-o el însusi a doua zi. se pare. dar asta nu înseamnã cã aici nu se si împuscã. si toate aceste aparitii ale lui Valeri la noi n-au trecut fãrã sã lase urme. dar a refuzat sã precizeze ce anume a fotografiat.bucura de apropiatele mele lovituri si de tãria lor — si nu putea sã se bucure. 1-a amenintat cã-1 dã afarã. trist. chiar si filmul s-au oferit sã i-1 arate. Noii fermenti. (Dificultatea consta. povestea deocamdatã s-a încheiat. trebuia sã-ti dai numele. începu sã rîdã blajin în receptor: „Da. boalã de care nu-ti dai seama imediat. în toamna lui 1973 am fost urmãriti pas cu pas. si în aceea cã sotia lui Valeri nu permitea 250 la telefon nici un fel de voci feminine necunoscute. îi vãd zîmbetul de om deznãdãjduit. în mod special a lucrat un timp pentru a adapta incomodul stativ reproductor sovietic la scopurile noastre. (Sasa Gorlov. peste douã zile ne-a retumat-o pe o cale indirectã. reusiserã sã afle în ce a constat legãtura lui cu noi. într-una din zilele acestor sãptãmîni îngrozitoare. Era deja unu noaptea.

destinatã de acesta pentru Papa de la Roma (pentru ca dintr-o loviturã „sã schimbe convingerile si atitudinea" întregului Occident si ale întregii lumi. Mai departe. Pentru acest rol. îndatã ce ne-am completat reciproc în muncã. un fin degustãtor de poezie. nu numai cã eu însumi nu m-am mai întîlnit cu el aproape niciodatã sau numai de trei ori în patru ani. fac ca lupta sã se transfere pe alt teren. Cînd ne-am cunoscut. si în anul 1968. atîta timp cît canalul meu nu sa înfundat. 97 precum si completãrile ulterioare. (Cel mai reusit dintre acestea fiind preluarea samizdatului de cãtre Vestnik-n\ parizian.) La el.'. acest miracol se va destrãma).) Noi ne-am cunoscut („am intrat în legãturã") nemijlocit cu el la pãrintele Aleksandr Men. dar nici Alia nu 1-a mai întîlnit decît de cîteva ori: trebuia gãsit din nou un factor care sã îngreuneze urmãrirea — încã o persoanã intermediarã ale cãrei în-tîlniri cu Alia si cu Barabanov sã fie firesti. Eva nu avea un canal permanent. Dima Borisov este un om de mare si .europene si americane.' „Da.. dupã ce am expediat Arhipelagul. aleasã o asemenea temã-si putuse sã fie sustinutã o asemenea tezã (pînã la urmã. Iar atunci s-a întîmplat sã fac cunostintã cu fermecãtorul pãrinte Aleksandr Men.. am simtit nevoia de a avea spre Occident un canal nou. cu pãr negru ondulat. în aceastã carte nici eu nu credeam. ea 1-a ales pe unul dintre prietenii ei. cel totdeauna bogat în proiecte de organizare si reorganizare. la ea totul se baza pe improvizatie.) si a luat asuprã-si problema. Mi-a rãspuns prompt si foarte ferm. organizator principal era însã Evgheni Barabanov. Pãrintele Aleksandr era conducãtorul spiritual al unui curent explorator. pe Dima Borisov.. Dima era doctorand la Institutul de Istorie. (Din aceste eforturi s-a nãscut buchetul de articole din Vestnik nr. stiam cã are legãturã cu Occidentul si 1-am întrebat dacã vrea sã ne ajute. cunoscãtor al cîntecelor rusesti si avînd el însusi o voce frumoasã. pentru o mai mare sigurantã a canalului si a întregului lor grup. cu ochelari. Eu cu Alia. Pe acesta îl tulburase si-1 speriase evolutia fiului sãu. Numai printr-o familiarizare mai strînsã ne-am dat seama cum lucrau pinioanele acelui angrenaj. încã neînsemnat la data aceea. Dãdea impresia cã nu este consecvent în vointa de a munci si de a-si organiza munca. pe nasul fiului ei mai mare. mascatã cu formulãri sociologice) se referea la istoria Bisericii rusesti din secolul al XlV-lea. el conducea niste seminarii neoficiale si îndruma o grupã de tineret. Teza lui de doctorat (desigur.). iar cei anteriori nu-si mai foreazã cu atîta zel drum spre suprafatã. si a rezolvat-o. dar în virtutea unei vechi prietenii datînd din anii detentiei socoteam de datoria mea sã ajut la expedierea ei. permanent si care sã fie al nostru. un curent al ortodoxiei nevoite sã activeze sub regimul sovietic. desigur.. ne-am înteles cu privire la transmiterea prin canal. dar repudiase drumul si convingerile tatãlui sãu. de domeniul miracolului era faptul cã putuse sã fie 252 . ea a refuzat sã expedieze (simtind ceva strãin aici) microfilmul de 251 pe cartea lui Dmitri Panin. De domeniul miracolului era faptul cã-1 admiseserã la acest doctorat." (L-am invidiat: acest om are canalul lui! De-am avea si noi!. drãgut. El se nãscuse în familia unui important functionar sovietic. Acesta era un tînãr sfios.

i-au citit numele într-un ziar: . si ea n-a fost niciodatã urmãritã de KGB. articolul lui din Voci din strãfunduri (ca si „Zvon si controverse" din culegerea de samizdat în patrie se citeste „August Paisprezece ") nu reprezintã decît începutul posibilului sãu drum. dar si foarte savuros. Aceasta a fost principala noastrã legãturã neîntreruptã cu Occidentul. cã a expediat manuscrise în Occident. nas al lui Stepan al meu. în locuinta noastrã. un accent care si în Uniunea Sovieticã a fost suprimat. Dar eu 1-am oprit: nu deserta tot ce ai în traista care-ti atîrnã de gît. gogo-sele pe niste oaspeti multi la numãr). cu un accent rusesc nu numai pe deplin pãstrat cum la putini din emigratie îl mai întîlnesti. nimeni de-acolo nu mai stie sã-1 foloseascã. Dar asa — a scãpat. de salvare a arhivei rãmase în urma mea. De unde eu mi-o imaginasem ca pe un înger plãpînd. cavaler de onoare la cununia noastrã religioasã. începînd de la dactilografierea lui August la YMCA în 1971. Desigur. Micul lant — Dima Borisov. dar si proaspãt. m-am pomenit în camera noastrã de hotel cu o grãsanã blajinã. iar ceilalti de la ambasadã nu stiau nimic. o lunã si jumãtate de pregãtiri ale Aliei. nu cu transmiteri conspirative trebuia sã se ocupe el (si nu trebuia sã sufere de somaj. Era cãlugãritã catolicã—apartenentã religioasã ce s-a dovedit adevãratã. deschis si temerar. ale înfrîn-gerii. atîtia oameni am pierdut. apoi întîmplãtor. cred eu. Ceea ce visa ea mereu era sã trãiascã în Rusia. recunoscînd chiar atunci. tatãl ei se pierduse în necunoscut. apoi zilele ultimei prigoane împotriva mea. Alia i-a botezat pe una dintre fiice. Anastasia Borisovna Durova se nãscuse în 1908. amenintãrile la adresa lui în 1974 dupã plecarea noastrã) de o asemenea fermitate si chiar de o atît de neasteptatã putere de ripostã. Dima Borisov a dat dovadã chiar din primele confruntãri cu KGB (chemãri la interogatoriu în primãvara lui 1973. Rãzboiul civil îi împrãstiase familia. în fata unui corespondent strãin. cu o rusoaicã provincialã. (în septembrie 1973. Asia cu mama locuiserã lîngâ Giugba pe malul Mãrii Negre. dar dupã 60 de ani este asa de vlãguitã Rusia. încît nici nu are cine sã se ocupe de jocul acesta de-a v-ati ascunselea pe întunecate strãzi lãturalnice. dupã ce a nimerit în vizorul filajului si.) 253 Toate amãnuntele despre aceastã legendarã „Vasia" n-am început sã le aflãm decît într-o perioadã cînd eram deja în Occident. în general delicat. iar eu pe cealaltã. si. Jenia Barabanov si mai departe cineva de la ambasada fracezã pe care noi nu-1 stiam si cãruia conventional îi spuneam „Vasia" (cu întîrziere mi-a soptit Barabanov cã „Vasia" era o femeie si totodatã cãlugãritã) — functionase impecabil trei ani. iar în primãvara lui 1975 la Paris am fãcut cunostintã cu ea însãsi. fãrã îndoialã o gospodinã excelentã (cel mai usor era s-o vezi cu ochii închipuirii cum îi serveste cu sãratele. sub Albi. încît iatã cã pînã astãzi regimul nu s-a hotârît sã-1 aresteze sau sã ia alte mãsuri împotriva lui. Jenia si-a luat avînt sã pomeneascã si de scrierile mele: se pãrea cã nu mai era nimic de pierdut. contemplativ. Dima Borisov a devenit prieten apropiat al familiei noastre. de sãrãcie). lasã acolo o rezervã cã n-o sã-ti juleascã beregata si o sã-ti prindã bine. n-am fãcut rãu: dupã expulzarea mea i-ar fi imputat acest lucru.crescîndã eruditie. visãtor.

. o puseserã în legãturã cu Nikita Struve (schita 12) de la YMCA. Ea a luat examenul de profesoarã de limba rusã. Dupã cãderea Arhanghelskului. rã254 jnãsese vãduv si acum avea nevoie de o menajerã care sã-i administreze casa din Moscova."). Sprintenã. îmbinarea specialã de spirit gospodãresc. la unii se ducea acasã (la Barabanov—în 1966. operativã si în acelasi timp cordialã. si sã nu aibã familie. Gimnaziul a existat pînã în anul 1962. încît a ajuns sã-i cunoascã pe disidentii (atunci încã nu li spunea asa si nici nu erau identificati ca atare) pe cale de aparitie. tînjind mereu dupã Rusia.. încît si ambasadorii urmãtori au apelat cu plãcere la serviciile ei. ea neavînd imunitate diplomaticã.) în acest spirit a crescut si Asia. Asa de usor si de firesc s-a familiarizat cu ambianta sovieticã. tatãl ei a deschis un gimnaziu rusesc. Ea. facînd cunostintã cu el prin studenta frantuzoaicã Jacqueline Griinwald. a obtinut pentru ai sãi viza de iesire — la sfîrsitul lui 1919. cu putin timp înainte. Iar în primãvara lui 1964 a venit în URSS noul ambasador Baudet. La Paris. Acesta. si aceeasi Grunwald si Ania Kisilova. perspicacitate.. împreunã cu cîtiva ofiteri. si i-a botezat copiii). si sã nu aibã rude în URSS (un ambasador nu trebuie sã sufere nici influente. iar apoi întoarcerile benevole în URSS ale unei pãrti a primei emigratii au fãcut ca dorul ei de tarã sã fie si mai irezistibil. pe Rusia au cãlcat-o în picioare oamenii si a pãrãsit-o Dumnezeu.. Era o sarcinã pe care diplomatii apãrati (dar preocupati de cariera lor functionãreascã) de imunitate nu aveau curajul sã si-o asume." Iar dupã gimnaziu. a trecut la catolicism. Mai tîrziu a fãcut mai mult: rusii de altã orientare decît cea oficialã vor totdeauna sã transmitã ceva. dar sã stie la perfectie si franceza si rusa. îmbina fermitatea si maleabilitatea în relatia cu oamenii administratiei sovietice. altã studentã din Paris. desi de la Leningrad bunica o prevenea pe ocolite: „Nu mai visa la Rusia. în urma unor demersuri. inventivitate. Afluxul postbelic al celei de a doua emigratii. Ea o fãcea si pe-asta (si de la Siniavski cu Daniel de asemenea. ea s-a adaptat usor la conditiile sovietice. ajungînd astfel sã calce cu picioarele ei pe pâ-mîntul pe care se nãscuse. (Cãci întoarcerea în patrie era asa de aproape! — eterna aberatie a emigratiei. dar de-acum a trecut prin atîtea refractii încît s-a transformat în nãzuinta de a salva Rusia prin catolicism. iar ocazia de a-i educa pe copii ca pe niste rusi nu trebuia ratatã. împreunã cu Helene Za-moiskaia).detinea un post înalt în guvernul de la Arhanghelsk. femeie cu orizont larg asa cum sînt rusoaicele si ucrainencele. îndrãznealã si dezarmantã bunãtate-simplitate. tatãl ei a plecat la Paris si de acolo. în 1962 a venit ca traducãtoare la expozitia francezã de la Sokolniki. dar Asia Durova a fost tocmai omul potrivit pentru asa ceva. nici reprosuri). Vechiul ei dor de tarã nu s-a stins. Asa de usor si de firesc. îndrãzneatã. încît n-a ezitat sã-i dea peste gheare KGB-ului („nu vreti sã ne întîlnim la hotelul «Evropeiskaia»? . . cu lucrãtorii sovietici.nu vreti sã mergem la dacea în Golful Finic?. cu putin înainte de cosmarul evacuãrii de la Novorossiisk. de obicei. suvoiul viu al Rusiei. Asia s-a înscris la un colegiu catolic. din domeniul aprovizionãrii — si a dat atîtea dovezi cã este omul potrivit la locul potrivit. i-a permis Asiei Durova sã mentinã ani de zile periculosul. si la nuntã la el. si sã fie o gospodinã excelentã — o sumã de cerinte aproape irealizabilã. poate principalul canal ilegal Rusia-Occident. în anul 1959 a venit ca turistã în Uniunea Sovieticã.

n-o însela niciodatã. ea a fost de acord sã ia August sub formã de manuscris — cãci nu exista nici un plan. Asa a iesit din tarã August. ci numai si numai ca de o prãjiturã reusitã. Urmare a acestei întîlniri de la Varsovia. cu prãjiturile.trimitea. tot ce scrisesem dupã eliberarea mea — setul de microfilme „Seif. Iar în mai 1971. a dus-o fãrã nici un fel de jenã. Buletinul MSCR (Miscarea Studentilor Crestini Rusi) a început sã fie publicat în format mare si sâ-si propunã un program amplu care sã includã si autori din Uniune.. .. (Copiii erau îngrijorati: o doamnã de-alãturi îi urmãrise foarte insistent.. "•?! ^te i-t •••>• •S3 Elena tezarevna (Liusa) Ciukovskaia Mira Ghennadievna Petrova Vãdim Vitalievici Afansiev Aleksandr Vadimovici (Sasa) Andreev . Pnn cîteva verigi." „Un anume simt". mai adesea fãrã mãcar sã le spunã cã urmau sã transporte cu ei materiale de naturã a-i compromite în fata autoritãtilor sovietice. care-i spunea cu cine se poate si cu cme nu se poate face treaba respectivã. sã ia una care nu era a lor. La aeroportul Orly.) Extraordinar!. dar consumatã încã de sãptãmîna trecutã. Asia a trimis si încãrcãtura mea principalã. cu Varsovia. eram si noi racordati la ea — începînd din toamna 255 lui 1968. a luat-o tarã nici un fel de ezitare. o asemenea includere se si realizase. ci. prin diferiti oameni care se întîmplau sã se fi cunoscut la Paris cu mult timp în urmã. nici o perspectivã clarã. Dar pleca la Paris un oarecare politist francez — si harnica Asia. nu prin diplomati. Politistul. Tot Asia a conceput si a realizat ceva cu totul nemaipomenit: întîlnirea dintre Jenia Barabanov („delegatia" sovieticã „pe linia artei decorative") si Nikita Struve (turist parizian) la Varsovia în septembrie 1970. pentru ca apoi „sã le încurce". acea pasagerã a fost întîmpinatã de Nikita Struve cu familia.) Acum ea îsi aminteste de toate acestea cîtusi de putin ca de niste fapte eroice. ci mai mult riscantã — dar de vreme ce fusese programatã! Pentru aceasta a fost nevoie si de niste ingenioase convorbiri telefonice dinainte convenite cu Parisul. la vreun colegiu. convorbiri pe care Asia le-a realizat în mod operativ. „Totdeauna oamenii iau mai usor lucruri secundare. Nu ne este dat pentru prima oarã sã vedem cum Rusia îsi strînge la sînul ei copiii care i-au fost rãpiti. asa. cu o altã pasagerã întîmplãtoare (dar care stia cã duce cu sine ceva serios). Asia Durova nu si-a mai gãsit locul nicãieri în Occident — si a venit din nou la Moscova. cu torturile si cu mai ce? — 1-a rugat sã fie asa de amabil sã ducã o cutie mare cu bomboane pentru o cãlugãritã bolnavã. vesnic ocupatã cu florile. au intrat într-o cafenea la un ceai si si-au pus gentile pe dusumea. de la prima transmitere a microfilmului lui Dmitri Panin în februarie 1971. Dupã c&si-a încheiat activitatea la ambasada francezã din Moscova. acum doar ca sã locuiascã la ambasadã — pentru multã vreme — si sã fie mai aproape de sora ei mai micã si de nepoatele ei. galant. (De fapt. asa cã întîlnirea a fost nu deosebit de neclarã. Astfel.

Tatiscev la Moscova Stepan Nikolaevici Tatiscev Aleksandr Moiseevici Gorlov Boris Aleksandrovici Ivanov (ofiter KGB) Inna Petrovna Borisova Natalia Vladimirovna Kind luri Aleksandrovici Stepanov („Donet") Vilghelmina Ghermanovna Slavutkaia La Leningrad.I.I. Ciukovski Elfrida Philippi „încrucisãri ale destinului" descoperite de N. Soljenitîn în patrie (pe masã la Peredelkino).ino B iciuic epcMfl Hafirn ros iiamcM crpanu. la K. 1973 Irina Nikolaevna Medvedeva-Tomasevskaia Ultimele lucruri citite de A. Foto S. Bukalov HPE3PEHHE H T H E B K axa Hi denii * pcdaitifuio toerynai nPEflATEJIBCTBO HE nPOIItAETCfl Tpy.S.I. la Efim Grigorievici Etkind si Ekaterina Fiodorovna Zvorîkina. Sfîrsitul anilor 1960 Natalia Dmitrievna (Alia) Soljenitîna Nadejda Vasilievna Buharina cu Ermolai si Ignat (fiii lui Soljenitîn). Fritz Heeb Ultima varã în Rusia Cu fiul Ermolai. Tarusa. Vara 1974 Dr. 1974 Mãrgãrita Nikolaevna seffer (Gutalova) Aleksandr Ilici Ghinzburg cu fiul Sania. npomncro. Soljenitîn fãcutã înainte de a fi expulzat In curtea casei de pe ki. februarie 1974 CoodmeHHe TACC BepxosHoro CoseTa CCCP sa cHcreMa-TnqecKoe coBepmeHHe AeãcTBHH. Moscova. Firsanovka. 1973 Igor Nikolaevici Hohluskin Andrei Nikolaevici Tiurin Calina Nikolaevna Tiurina Natalia Evghenievna Radughina Elizabet Markstein („Betta") Nikita Alekseevici Struve Cu Nils Morten Udgord la Sternenberg. ianuarie-februarie 1974 Lidia Korneevna Ciukovskaia Ultima fotografie a lui A.Natalia Ivanovna Stoliarova („Eva") Olga Viktorovna si Vãdim Leonidovici Andreev la Peredelkino. DOHWIIACKBHAlIHTy ROHEH JIHTEPATYPHOrO BJIACOBUA Prigoana prin presã. ne .

Apoi — un reprezentant oficial (un avocat?) care sã poatã respinge juridic orice lucrãturã kaghebistã de genul aceleia cu care Sovietele însesi fac comert în Occident cu manuscrise furate de la autori interzisi în Uniune.—B. ci si înainte de acesta. Comunicat de presã al Agentiei TASS. una initiatã. în caz cã aici eu si Alia am fi pierit. sã am în Occident un editor rus permanent (si o legãturã permanentã cu el!). purtînd deja în mine toatã experienta trãitã în lagãr. sãvîrseste în mod sistematic actiuni incompatibile cu calitatea de cetãtean al URSS si dãunãtoare Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice. evident. Din anii '20 si pînã în anii '70. sã am acolo un sprijin. 14 februarie 1974 DE LA AGENtIA TASS Constatînd cã Soljenitîn A. dar mult din ceea ce ani de zile scrisesem. în gura monstrului uitãrii. era nevoie: în primul rînd. care sã mã înteleagã bine si sã înteleagã bine si conditiile din Uniunea 273 Sovieticã. si tainitele din Moscova. fãrã gres si cu fidelitate. acumulasem. 50124.I. multor predecesori si frati mai vîrstnici de-ai mei. M 378. cãrtile. tocmai asta li s-a întîmplat: li s-a luat si li s-a aruncat totul în abis. mijlocite mie de Invizibili. K H6My. pentru totdeauna. Iar eu. construisem. H. cunoscuti si necunoscuti. dar sã trãiascã într-un loc inaccesibil labelor KGB —-si astfel sã poatã . capabil sã-mi promoveze. nu aveam dreptul sã-mi permit o asemenea vulnerabilitate. o datã cu perchezitiile asociate cu arestarea. kaghebistii puteau sã vinã simultan si la mine si la cei cîtiva apropiati ai mei si sã ducã imediat în bîrlogul lor nu tot. H3ff. Iar pentru toate acestea.coBMecTHMBix c npHHaAAe>KHOCTblO K rpa^KAaHCTBV CCCP H HanocmitHx ymep6 Coioay CoseT-CKHX ComîaAHcnrqecKHX PecCCCP H 13 $eBpaAfl 1974 roAa BbiABopen 3a npeAeAM Coseiv cKoro Coioaa CoA5KeHnm>iH A. Eu deja scrisesem cã întreaga literaturã nationalã a pierit o datã cu Arhipelagul. K3K TOABKO CO-H6o6xOAHMfcIM. nu prezentau nici ele sigurantã. si nu numai în sufletele si mintile oamenilor. Trebuia ca toate manuscrisele sã mi le pãstrez în Occident. PEAAKItHOHHAH KOJIJIErHH B 03739. o adevãratã forta care sã mã sprijine împotriva acestora mi-a lipsit cu desãvîrsire. Prezidiul Sovietului Suprem al URSS decreteazã decãderea lui din aceastã calitate si expulzarea lui începînd cu 13 februarie 1974 de pe teritoriul Uniunii Sovietice. Colegiu! de redactie i 12 Triunghiul de sprijin Dar cu toatã publicitatea zgomotoasã fãcutã înjurai loviturilor date de mine în luptã dreaptã cu autoritãtile. cum deja nu o datã a demonstrat-o acelasi Viktor Louis (si — o legãturã permanentã cu acest avocat). Familia lui Soljenitîn va putea sã meargã la el îndatã ce va considera necesar acest lucru. multora. în orice noapte si chiar în orice zi. Dar si mai important: si o persoanã de mare încredere.

si de aceea si mai mult decît în vremea lui Tiutcev. (Eram încã din tinerete foarte interesat în a-mi face o idee de ansamblu despre modul în care emigrantul rus percepe lumea. ea si-a petrecut în URSS toatã . acest lucru aveam sã-1 înteleg si eu în relatia cu fiii mei.noi (adicã emigrantii. si nepot (de frate sau de sorã?) al vestitului teoretician al literaturii Gleb Petrovici. Struve sa achitat cu bine de ea. pe sub tavanele apartamentului orãsenesc al familiei Ciukovski. A." Peste încã o duzinã de ani. (In spatele lui. într-un fel. despre care auzisem de mult: originarã din Austria. osîndindu-i la suferinte morale. va avea un larg cerc de cititori si va ajuta la coagularea dezbinatelor forte intelectuale rusesti. din anul 1966. împotriva logicii si a utilitãtii. copiii nostri sã rãmînã rusi. în scrisorile „prin posta stîngã" nelegale. si mai ales urmasii emigrantilor) sîntem niste rusi dematerializati". Adicã — trei puncte legate între ele. cînd de-acum mã aflam în afara granitelor tãrii. dificilã. dupã cartea cãruia." si iatã. erau afirmatii ca acestea: . sã credem în Rusia. Credem cã Rusia poartã pecetea tãrii alese de Dumnezeu — unica tarã ortodoxã. Struve data deja de mai multã vreme. al personalitãtii istorice care a fost Piotr Berngardovici. fiicã nici mai mult nici mai putin a lui Koplenig. însusi Struve rãmînea pentru mine un om încã total necunoscut. Iar si mai devreme. Editarea unei asemenea reviste pentru o tarã în care nu locuiesti si cu care nu ai legãturi postale deschise pentru primirea de manuscrise si opinii si pentru difuzarea tirajului este o sarcinã foarte neobisnuitã. Sã-mi construiesc astfel un triunghi nedeformabil. Legãtura dintre Rusia si Ortodoxie pentru noi este una dintre cele mai înalte valori umano-dumnezeiesti". Editorul s-a dovedit în mod univoc a fi Nikita Alekseevici Struve. îndrãzneatã.. mare si vie.. miam format prima impresie despre continutul si dimensiunea literaturii emigrante. Legãtura lui Barabanov cu N. Nikita îmi va scrie la Moscova si mie: „A fi emigrant este cea mai dificilã dintre arte. acest om.) De altfel.gestiona cu pricepere tot ce am expediat în Occident. împotriva realitãtii si a evidentei. conducãtorul Partidului Comunist Austriac.. probabil în toamna lui 1967. Dar atunci nu reuseam sã înteleg detalii de viatã ca acestea: „Facem eforturi supraomenesti pentru ca. tocmai în Ortodoxie este plenitudinea adevãrului si a vietii. trebuie. 274 o revistã care la Moscova va fi asteptatã cu sufletul la gurã.) Mai tîrziu. în anii care au urmat.. pe care i le scria Struve. „Rusia (pentru noi) aproape cã nu este o realitate. Barabanov mi-a furnizat primele date despre acest nepot al unui bunic celebru. începînd din 1969 a reusit sã facã din emigrantul vechiul subtirel „Buletin MSCR" o punte spiritualã din ce în ce mai trainicã între emigratie si metropolã.. avea sã depunã nu putine eforturi spirituale ca sã creeze pentru acea Rusie o revistã religios-literarã cu totul necunoscutã ei. întrucît aceastã educatie monstruoasã îi rupe de mediul lor de viatã. Dar N. cu speranta lui fierbinte si cu credinta profundã într-o Rusie poate inexistentã („acum este greu sã ne imaginãm cît de rupti unii de altii am fost pînã în anii '60"). se eclipsau. unde atunci încã nu ne obisnuiserãm sã ne ferim de interceptãri. editura YMCA din Paris si aparatul ei cumva se pierdeau în ceatã. ci o idee. Kopelevii mi-au fãcut cunostintã cu Lisa Markstein. Legãtura bilateralã cu el s-a aranjat prin Barabanov si Durova.

operativitatea. conversînd numai pe ruseste. ceea ce nu zgîria urechea pietonilor care se întîmpla sã treacã pe lîngã ele — o asemenea priveliste nu atrage atentia. dar revenea adesea în tara noastrã (nu întîmpina nici o greutate în obtinerea vizelor). Ne-am asezat lîngã foc — de necrezut! — iatã. tratativele cu aceasta privind posibila ei activitate în Europa le-am dus eu împreunã cu Alia. Lisa a venit pe neasteptate la mica mea dacea de la Rojdestvo. a inserat crîmpeie de text în conspectele ei de sintaxã rusã. în toamna aceea. apoi a plecat în Austria. Cu ocazia uneia dintre urmãtoarele sosiri discrete la Moscova ale Lisei. aici de curînd terminaserãm Arhipelagul. 275 In mai 1968. mi s-a transmis o scrisoare venitã „prin posta stingã" de la Paris. este foarte greu sã prevezi consecintele pe care le are într-una dintre lumi un pas fãcut în cealaltã. Am fãcut cunostintã cu ea într-o atmosferã de mare simpatie: o caracterizeazã abordarea precisã si directã a lucrurilor. cu inteligenta ei agerã. cã nu poate sã n-o doarã cînd vede cum acolo escroci sau impostori dispun de cãrtile mele lipsite de protectie juridicã. mental si afectiv. Astfel. Mai tîrziu Lisa a fost nevoitã sã aparã si ca martorã într-un proces dintre edituri. lumea. pe strada Vasi-levskaia. Mai spunea cã ea ar fi gata sã-mi apere dezinteresat drepturile dacã eu i-as da procurã. (Aceste îndreptãri au ajuns la edituri. Lisa. care este gata sã punã în miscare totul! Apoi peste un an m-am apucat sã-i povestesc Aliei despre o remarcabilã Lisa. Austriaca a adus în germanã textul juridic al procurii si mi-a sugerat sã-mi iau un . prin destinul ei. Cîteva luni mai tîrziu. si iatã un om din altã tarã. cînd noi dactilografiam de zor Arhipelagul la Roj-destvo. si-a însusit cunoasterea intimã a douã limbi. Niste plimbãri banale a douã femei pe bulevardul Precistenski. aceastã idee a prins teren. era deja chematã sã joace un rol special între aceste douã lumi. Dar de data aceea nu ne-am propus nimic practic.adolescenta si tineretea. a douã culturi (ceea ce apoi îi va fi de foarte mare ajutor la traducerea Arhipelagului). atît de familiar lor. care venise din Austria sã se intereseze de disidenta de la Moscova si de modul în care ea ar putea-o ajuta. Am constatat însã cã Alia o stia deja de cîtiva ani — asta sã însemne cã lumea-i micã sau cã Moscova-i îngustã? Nu stiu în ce împrejurare cineva îi fãcuse cunostintã cu Lisa. un binevoitor sincer si inteligent. cu fierbintea ei inimã nerãbdãtoare. s-a întors deja cu 180 de grade — dar cînd se va realiza si în viata realã aceeasi întorsãturã?!) Astfel ne-am hotãrît deja sã legãm noduletul. în plus. amîndouã fiind la zi cu antrenamentul în a privi în jur si a se uita împrejur.) f . încet. Lisa a luat de la Liusa si a dus în Occident micile mele îndreptãri la Pavilionul cancerosilor: cu scrisul ei. mai tîrziu siau jucat pe neasteptate si rolul procesual ca probã — cînd ca text autentic. scrisoare prin care Lisa îi spunea Naiei Mirova (Lazareva). (De la lovitura de stat din octombrie. judecãtile curajoase si clare. Eu ardeam frunzele cãzute pe jos. în septembrie 1969 m-am întîlnit cu Lisa la Alia. cînd ca niste corecturi ale autorului — în litigiile dintre edituri cu privire la Pavilionul cancerosilor. a douã moduri de viatã — occidental si sovietic — avînd o largã viziune asupra amîndurora. dar ca martorã anonimã — altminteri si-ar fi dezvãluit legãtura cu noi. prietena ei din Moscova.

presupunerile si deciziile au .)] si Nikita Struve (Nikita — Nikolai — „Kolea") au format în strãinãtate acel foarte dorit triunghi. totusi procura aceasta. Dar iatã cã pe Betta au început s-o suspecteze. pe jumãtate lipsitã de continut (de obicei cu o singurã informatie. dar pe fugã. dar în acelasi timp una ce parcã nici nu este interzisã de 276 lege? Eu si Alia ne-am dat imediat acordul. si atunci. Lisa a venit din nou. dacã era posibil. încã nu o controlau la vamã. Katia Svetlova. Ultima datã m-am vãzut cu ea în toamna 277 lui 1970. la telefon. A spus cã ea poate sã-mi recomande un avocat bun din Elvetia. pe doctorul Fritz Heeb. KGB nu tãia legãtura — ca sã aibã ce urmãri?). Noi nu cunosteam nici un nume din nici o altã tarã apt a-i face concurentã lui Heeb. Cu aceasta. Fritz Heeb [„Iura" __de la jurist (pe ruseste iurist—n. pentru autoritãti cu totul neasteptatã. Pe Lisa. sã nu-i mai permitã sã vinã în URSS. Lisa (de la Elisabett numitã de noi „Betta"). la data aceea.) Cu Heeb. în ambele cazuri mi-as fi pierdut sporul la lucru. Temînduse sã nu fie date de gol.avocat în Occident. m-as fi vãzut pus într-o mare întîrziere. eu lui pe ruseste. i-am scris corespondentului meu: nu m-am supãrat. el îmi scria pe nemteste. acest dar ceresc: sã ai avocatul tãu în Occident? — o miscare puternicã. Iar cînd autoritãtile sovietice sãvîrseau imixtiuni flagrante în procesul meu de divort. Spre aceste trei puncte se îndreptau acum toate scrisorile mele nelegale si de la ele trei se primeau rãspunsurile. cãci niste recenzii injurioase m-ar fi demoralizat. autoritãtile interceptau chiar si aceste scrisori. (Betta la Viena primea de la Heeb din Ziirich xerocopia scrisorii mele cãtre el sau direct de la noi scrisoarea „prin stingã" pentru Heeb — si i-o traducea lui cînd în scris. asta s-a fãcut din grijã pentru mine. procurã ne care eu am semnato din nou. în aceastã privintã. planurile. vizitele Lisei au luat sfîrsit si discutiile noastre deschise sau întrerupt. pentru sigurantã. Alia a întîlnit-o si în anul urmãtor (folosindu-se si de mijlocirea lui Dima Borisov). asa cã am primit cu bucurie aceastã recomandare a Lisei. pe numele cãruia trebuie sã scriu procura de bazã pentru ca el sã-mi poatã gestiona treburile. purtam si o corespondentã legalã superficialã. uneori si pentru a-mi bate joc de ei. eu de asemenea îi prezentam lui Heeb acest lucru ca pe un paradox sovietic. de ochii lumii. ne-am jenat sã întrebãm ceva despre acel Heeb. influentând si deter-minînd prin aceasta soarta cãrtilor mele în strãinãtate în modul — dupã cum gîndeam eu — cel mai bun. cînd. iar unele laudative m-ar fi fãcut sã-mi pierd capul. si scrisorile ajungeau la destinatar. a adus forma definitivã si atotcuprinzãtoare a procurii pe numele lui Heeb. n-as mai fi reusit sã tipãresc o nouã carte pînã la aderarea URSS la conventie. a ascuns-o magistral în capacul de carton al unei cutiute cu bomboane. Toate sugestiile. Aceastã corespondentã deschisã o foloseam uneori si pentru a-i face pe kaghebisti sã-si ia ochii de la adevãratele mele planuri sau sã-i avertizez în legãturã cu problemele pentru care mã voi bate cu foarte mare îndîrjire.t. cererile. Cînd nu mi-au livrat de la Heeb pachetul cu recenziile la August apãrute în presa occidentalã. La începutul lui 1970. mama Aliei.

La Moscova am început sã co-lationãm cartea care sosise — am mai gãsit în ea o sumedenie de greseli de tipar. oricît de cumsecade vi s-ar pãrea ei. Anterior. am trimis pentru Heeb niste pachete importante (Arhipelagul iesea a doua oarã din tarã): „Acesta este mai mult decît un destin personal. reînvie în memorie. Acum am în fatã acele scrisori. Dintr-o neîntelegere. prin apeluri telefonice sau scrisori deschise cãtre Lazarevi. eu nu dau importantã celei de a doua jumãtãti a frazei si o iau în ansamblu ca pe o aprobare pentru Heeb. desi e cam uluit de complexitatea situatiei" — spune. dupã întîlnire. sã nu le acordati încredere. în cazuri extrem de urgente. se întelege. cînd o postfatã — apelul meu cãtre emigranti de a trimite materiale. Rog sã-mi trimitã amintiri de-ale emigrantilor despre revolutie. (Dar în realitate Nikita voia sã-mi spunã cã Heeb. si încã ceva: dacã la dumneavoastrã la editurã vor apãrea colaboratori noi dupã editarea lui August. apoi si cãrtile lui Melgunov. deja uitatã. Nici în editia a doua n-au reusit sã le corecteze. îndatã ce am terminat August. deschis." îl învãt conspiratie sovieticã: mergeti la Heeb personal si nu singur. vorbind în parabole. dupã ce cãpãtaserã textul bulgakovian Inimã de dine. precum si altele. Acea atmosferã. Toatã acea corespondentã primitã de noi. Din toamna lui 1970. m-am ho-tãrît sã i-î trimit lui Struve la YMCA si. Asemenea preveniri îi fac pe occidentali.început sã circule subteran prin corespondentã clandestinã.) Legãtura functioneazã excelent — si pofta mea devine tot mai mare. (si Nikita îmi trimite foarte valoroasele amintiri ale lui V. sã transmitã ceva sau sã se informeze. a fost arsã pe loc. si în primãvara lui 1971.F. noi am comis o gresealã grosolanã cu cursivele: le-am subliniat cu litere mari în textul dactilografiat (din lipsã de experientã tipograficã). încã necu-noscînd maniera extrem de delicatã de a se exprima a lui Nikita. prin Nikita. Nikita despre Heeb. (Aceasta este si prima lor experientã de colaborare directã cu un autor din Rusia. Klementiev. ci însotit. YMCA asa le-a si tipãrit. în caz contrar în spatele dumneavoastrã poate sã aparã potera. desigur.) Noi le mai strecuram cînd o hartã. sã rida — cãci cine de la ei a simtit pe propria lui piele ghearele KGB? „Mi-a fãcut o impresie bunã. La începutul primãverii lui 1971. nu este prea potrivit pentru treaba asta. în asa fel încît lucrãrile sã nu rãmînã nici un minut nesupravegheate. reusea. Legãtura prin Durova functiona excelent la vremea aceea. abordati-1 cu cea mai mare precautie si întelepciune. si cã sarcina corecturii si-o asumã el cu sotia. si aceastã gresealã regretabilã va trece si în editiile strãine. sã-1 public acolo sub numele meu — dar totul sã fie secret pînã în clipa aparitiei. faceti asta si pînã la publi278 carea lui August. fãrã tam-tam. „Nu am senzatia cã s-a realizat o editie idealã" — i-am scris eu lui Nikita. cu litere mari: s-a obtinut o aparentã de expresivitate. entuziasmîndu-se de el si dorind neapãrat sã-1 publice — editura a aflat cã vãduva lui Bulgakov o amenintã cu un proces si multã vreme nu s-a mai luat nici o hotãrîre în aceastã privintã. Betta. dacã vor fi existînd. el îmi rãspunde cã deja culegerea este în curs. se pare.*) Comand cartea de amintiri a lui Gurko în nemteste si o primesc. cheamã! — rarã sã încapã în comprimata sferã . (Cãrtile dorite sosesc. Dar ea s-a pãstrat în întregime la Lisa si la Nikita. cînd o schitã de copertã.

Iatã-1 semnalîndu-mi articolul anecdotic din Noul cuvînt al Rusiei. 103 este jignitor pentru un rus. (Adnotare din 1986. Eroare opticã de la Paris: nu se vede cum la samizdat se produc. nu pentru publicare. nu stiu de ce. articol în care scriitorul emigrant N. si chiar iatã deja ce idee îmi vine: în editiile strãine ale Rotii Rosii trebuie efectuate niste prescurtãri. (Idee justã. „Scrisoare cãtre Patriarh". 97 mã revoltã. îi împãrtãsesc entuziasmul meu pentru predicile pe care un oarecare „pãrinte Aleksandr" le tine la radio „Svoboda". El nu întelege pericolul sciziunii iminente. dar seria nu se înfiripã nicicum. încerc din rãsputeri sã-i explic acest lucru lui Micitã.încinsã a vietii mele. varianta articolului meu de rãspuns. (încã nici nu-mi dau seama cã. lucrarea pe microfilm a lui Teus despre destinele poporului evreu. si el (Struve) salutã din inimã chestia asta.) Trimit pentru noua întîlnire dintre Nikita si Heeb setul secret al microfilmelor mele „Seif. îi trimit. Trimit textul original al Pavilionului cancerosilor. Teus se nelinisteste. Un altfel de vîrtej era în tensionata corespondentã cu Betta. rãbufniri împotriva Rusiei. tocmai YMCA.) Trimitem pentru publicare la YMCA In patrie se citeste August paisprezece.) Dar atrag atentia: se pregãteste o serie de brosuri numitã Gîndirea rusã contemporanã (nasterea culegerii Voci din strãfunduri} — o vom publica! (Nu o datã scriu despre aceasta. trece mult timp pînã confirmã primirea. prin acelasi Nikita. dar nu despre cauza noastrã: iatã-mã re-actionînd cu amãrãciune la Aleile întunecoase ale lui Bunin. dar nematerializatã. iar redactia nu face nici un comentariu si nu se delimiteazã. au editat diletantistic Pavilionul în francezã dupã un întîmplãtor text samizdat. Nikita cu o grupã de traducãtori francezi. acum trei ani. (Vestnik oglindeste marea frãmîntare pe care scrisoarea a stîrnit-o în cercurile pravoslavnice ale emigratiei. si îi trimitem pe aceeasi cale si o a doua rolã de microfilm. (Zilberberg tace. dar vedeam în ele o primã încercare la nivel corespunzãtor de a întelege ceva din cele ce s-au întîmplat." în hãituitele scrisori „prin posta stingã" reusim totusi sã facem uneori schimb de pãreri. Era pãrintele Aleksandr smeman.) si încã mai insist asupra particularitãtilor regulilor mele gramaticale. Dar el rãspunde cu blîndete: „Mie multe lucruri din aceste articole nu-mi erau pe plac. cã asta este o creatie colectivã si o nãscocire a KGB. cu biografia lui. o zoresc cu . ci numai pentru el însusi. Nu-mi pare rãu cã le-am dat posibilitatea sã se exprime. si în medicinã. Dar corespondenta mea cu Nikita este încã pe deplin calma. Culegerea de articole din Vestnik nr. trimit în martie 1972.) Pentru Zilberberg. dã peste aceeasi gazetã si fãrã tact este publicatã acolo). si în politicã si în istorie -— si Struve îi trimite acestei gazete rãspunsul lui fierbinte. Cãpitanul Klementiev asa si intrã în Martie saptesprezece. text în care cuvintele mele idiomatice erau „retusate" ca sã aibã un aer „mai literar". apoi si articolul lui „Teleghin" din nr. sub numele lui. Struve îi trimite o copie a scrisorii mele entuziaste (mai departe.) Este în desfãsurare si o controversã cu Struve. Occidentul i-a fascinat pentru cã sînt tineri si fãrã experientã. iresponsabil si stihinic.) 279 nu este timp pentru organizarea ei. o zoresc. Ulianov sustine cã de fapt nu existã si n-a existat nici un Soljenitîn. si în practica si teoria militarã. O zoresc. cã un autor nu poate sã se descurce asa de bine si în stiintele exacte.

vãd rãscoala lagãrului pe toate ecranele lumii! si de la începutul lui 1971 280 îi rog pe ai nostri sã înceapã tratativele cu regizorii. Dorinta mea fierbinte este sã scriu în tihnã Nodurile. Dar iatã încã o noutate: în nopti de nesomn prind de la radio „Svo-boda" la ora 2 si 30 de minute emisiuni privind istoria revolutiei din anul 1917. întreabã: în Germania vor sã se telefil-meze Pavilionul cancerosilor. se va pune la cale un atac contra lor.. Betta. Dar deocamdatã acolo. fãrã întrerupere. cei de stînga se tem sã-si lege numele de un film anticomunist. în America — ne spunem noi — încã din anul 1968 se traduce de zor Arhipelagul. cînd s-a creat triunghiul de sprijin si toate microfilmele mele sînt la Zurich (multã vreme nu-mi gãsesc linistea: nu tineti la birou scrierile mele.) Betta. numai acum e timpul sã declansãm operatiunea defensivã cu Testamentul. microfilmele repetate ale Arhipelagului sînt la Heeb. un întreg colectiv de ajutoare neasteptate! Dar cum sã fac sã folosesc mai eficient aceste lucruri? Ii scriu Bettei: sã numim uDoitreizeci" acest proiect. dar lupta precedentã prea m-a bãgat în vitezã." în 1972: „O sigurantã de sine si o libertate cãrora de mult le uitasem gustul. puneti-le într-un seif de bancã. interviuri.. dar tot cu bruiaj. mai multe lovituri! Apoi mai pierd din elan si o rog pe Betta sã nu grãbeascã tratativele privind montarea Tancurilor. asa si sînt pãstrate!). si aceeasi Betta ia problema în serios (datele respective le va cãuta sotul ei). iar Heeb este cu totul profan în materie.. Filmul stiu tancurile adevãrul! — mi se pare a fi o teribilã loviturã datã comunismului. Nici regizori nu se gãsesc. nu are fortele necesare. (Dar unde vei gãsi toate astea? Tratativele au si început. fireste. Pentru aceastã activitate suplimentarã. dar de trei ani sînt cam infructuoase. în februarie 1972. sã le dãm voie? — Da! — Ea însã propune sã se pregãteascã telefilmarea lui August. din februarie 1972 începe si Betta traducerea în germanã. fie ca traducerile sã arunce în aer muntele vrãjit al Dragonului! — iar eu în timpul acesta voi scrie cît voi pofti. cãci aceasta este o treabã de lungã duratã. la subsol! — în sfîrsit soseste si confirmarea: da. Vreau sã scriu Octombrie. nu e timpul sã începem a încerca stabilirea unei legãturi prin cineva? Sã primiti aceste materiale si sã mi le trimiteti mie? în afarã de asta: nu puteti sã extrageti pentru Martie ecouri din presa europeanã cu privire la revolutia din februa-ne? îmi închipui cã asemenea titluri de articole de gazeta apãreau 281 si atunci. datoritã lui Heinrich Boli — pururea îi multumesc — am beneficiat de tihna de care am . Sã lucrez si în '72 si în '73. Sã mã ocup de roman. sã pregãteascã filmarea. din vara lui 1971. acesta este un lucru pozitiv.. ascult cu nesat. sã încep Martie. si fie. De ce nu? Bine. la familia Carlyle. „Sã lãsãm anul 1972 sã rãmînã un an linistit. în schimb. Sã gãsesti regizorul care sã nu se teamã a pune în miscare toatã forta politicã a filmului! si sã nu fie strãin de tematica si tipologia rusã! si sã nu se lase ametit de trucurile ieftine ale Hollywoodului. numai de roman si sã neglijez actiunile sociale" — preocupãrile de scriitor trec pe primul plan. este ca si cînd s-ar depune o muncã uriasã pentru mine: strîngere de materiale. Acum.cererile mele scrise mãrunt pe foitã de tigarã. se tem sã nu fie huiduiti de Stînga politicã.

si corecturile la testament si adãugarea de noi scrieri destinate publicãrii — pe nesperate salvatul Banchet al învingãtorilor. în acelasi timp. Boli. una care sã ajungã si la cunostinta opiniei publice. si fãrã mine. unde am fost botezat. cele adevãrate. începînd cu primãvara lui 1972. cei de acolo 1au publicat în martie 1973. sã vã curgã în cap cãrtile mele! Acum în scrisori secrete rãmîne sa convenim cu ce fraze conventionale în scrisori deschise cãtre Heeb sau cu ce frazã a unui brusc apel telefonic cãtre Zurich se declanseazã explozia: în totalitate sau pe bucãti.) Acum devine iminentã aderarea URSS la conventia drepturilor de autor. el a certificat cu semnãtura lui fiecare filã a Testamentului meu pe care 1-a luat cu sine în buzunar. cetãtean al liberului Occident! Prin Lisa i-am trimis o scrisoare de multumire. ele de asemenea se multiplicã. si ce viraje iau destinele oamenilor: dupã aceea situatia lui în Germania Occidentalã într-atîta a devenit de vulnerabilã — cãci a scris despre niste tineri teroristi.) Iar între timp Nikita nu reuseste nicicum sã publice textele lui Ivan Denisovici si al Matrionei. iatã 282 biserica din cimitirul Gheorghievski.vorbit. cã sînt Juni idealisti adusi la disperare" — încît a fost nevoie ca eu din captiva URS S sã-1 apãr pe el. este vorba de o substantialã întãrire a apãrãrii mele — tocmai aici.6. bãteam mingea în incinta sfîntu-lui lãcas. (Deja de curînd eu însumi îi îndemnam într-acolo. în perioada cea mai încordatã pentru mine.) si aici nu este vorba numai de un testament. si pe urmã o sã înceapã sã vã curgã. Alia a scris si a trimis anonim la Le Monde articolul intitulat „Cutit înfipt în spatele cuvîntului rusesc". în prezent demolatã: ar fi fost o ocazie sã-mi rãscumpãr pãcatul nechibzuintei de-atunci. el se cunoaste foarte bine cu Lisa. si iatã cã Testamentul este deja la ai nostri! (si unde sã-1 înscriem pe H. în locuinta noastrã de la Moscova. Proiectul unei uriase biserici a Sfintei Treimi pe terenul viran de la Zvenigorod pare deja prea exagerat si se pune problema dacã n-ar fi mai bun unul mai modest: renovarea bisericii Panteleimonovskaia de la Kislovodsk. unde se odihneste tatãl meu sub stadion. cãci pentru asta nu meritã sã te bagi în „lupta pentru conventie". îl grãbesc: sã reuseascã pînã în ziua conventiei (l . încã în anul 1965. noi toti am înteles cu întîrziere cã si în problema aceasta vom fi trasi pe sfoarã. deja si Vitelul pînã la Nobeliana si Jurnalul R-17 care a luat amploare — totul! totul! totul sã fie publicat si sã-i cadã în cap Dragonului! în aceastã ordine voi programa actiunile pe care trebuie sã le întreprindã Betta. îsi are izvorul si o asemenea sigurantã de sine: acum îndrãzniti numai de vã atingeti de mine! Eu stiu cã acestea se vor publica. era la modã. Iar în acest timp nici detaliile testamentului nu-mi dau pace. nedesfigurate pentru cenzura sovieticã — si eu îl grãbesc. ci si de o miscare importantã în viitoarea luptã. dacã nu printre Invizibili? Boli. viitori membri ai grupului Baader-Mainhoff. iatã. (Asemenea fraze conventionale si nume codificate elaborãm si pentru diferite alte cazuri. a luat de la Moscova un scenariu si un poem de-ale mele si ani de zile le-a pãstrat la el si apoi le-a predat Lisei. cãci copil neastîmpãrat. acolo n-a mai rãmas pic de teren unde sã construim un mic paraclis pe locul bisericii Kazanskaia din Rostov. si fãrã Alia.'73). scurtarea culegerii de versuri inspirate din viata de lagãr. .

unilateralã. cartea costã 10 dolari. si chiar pe harta Prusiei Orientale — în editie germanã! — unele puncte sînt marcate cu 80 de kilometri mai la dreapta sau mai la stînga! în halul ãsta de lenesi. acest sînge trebuie sã urce ta ceruri. acesta este sînge la jertfelnic. Glanny a . neatenti. Iar pe ecranele cinematografelor. Glanny a avut josnicia sã se justifice spunînd cã August este scris „asa de prost". dar cum sã aperi drepturile unui autor anonim D — sã facem asta prin Heeb? Prin Heeb? (si asa scriu." Sã fie plãtitã la nivel normal munca traducãtorilor. Iar Heeb obiecteazã în bloc. a celor din URSS si nu ridicã nici o obiectie.) si desi am experienta vietii si stiu foarte bine cã nu poti fi stãpîn în casa altuia. apoi întocmeste si-mi trimite un referat nebulos pe aceastã temã. Dar în orice limbã se va gãsi mãcar o editurã onorabilã si noi apoi o vom rãsplãti cu alte cãrti. principiul înregistrãrii nu este înteles cîtusi de putin! si tinta proverbelor este de nerecunoscut. presez de la o scrisoare la alta înflãcãrîndu-mã tot mai tare cu proiectul ieftinirii drastice a apropiatei editii & Arhipelagului. editiile deja apãrute si care aflueazã spre noi nu sînt de naturã sã ne bucure. în ruble la cursul real. de cinci ori mai ieftin! Ca sã-1 citeascã toti] — Totul este ca el sã tragã. Rãu de tot am pãtit-o cu traducerea în englezã a lui August: Glanny a fãcut pentru Bodley Head o traducere* din cale afarã de proastã. o fac din plãcere. înseamnã 40-50 de ruble volumul! Dar se poate admite asa ceva? Un volum al Arhipelagului trebuie sã se vîndã de trei ori mai ieftin." Betta întelege destul de bine combativitatea noastrã. si asa mã corectez. sã loveascã în monstrul sovietic! Pentru ca în Occident sã-1 citeascã zeci de milioane de oameni. dar ce fac ãstia? în ce groaznicã masinã de tocat carne a intrat munca noastrã de aici? Cum sã facem sã nu se mai repete asemenea lucruri în celelalte editii? si cine va reusi sã urmãreascã toate chestiile astea? — pe toate astea singurã Betta nu le va dovedi. N-avem forte. ceea ce. As vrea sã aduc în universul editorial al cãrtilor o viziune 283 nobilã. în acest timp. ce greseli grosolane. a functionarilor editoriali —-si toate pierderile sã se împartã între editurã si autor. acest material nu este comercializabil. sã chem la constiintã editorialã. neglijenti. „Multi se vor lepãda de o asemenea afacere — sã le fie de bine. n-avem! Iar cu traducerile în limbi strãine. proportional cu cota-parte primitã de fiecare. Ce oroare! în Occident. iar mie de pe urma lui nu-mi trebuie nimic în plus! „Pentru mine aici este vorba de un mare sens moral. într-a-devãr. acolo cele mai bune forte scriitoricesti nu se bat defel pentru traduceri. dacã nu cu înjurãturi. iar un reprezentant al editurii a declarat: „Dacã am fi tradus August cuvînt * Dupã cum mi-a povestit apoi în Anglia o membrã a „Artelului" lui. dacã traduc bine. „Decît o traducere nereusitã.Dar mai e ceva: la noi deja se lucreazã în secret la Donul linistit. August a fost primit în Anglia numai cu strîmbãturi din nas. încît pe alocuri a trebuit „sã corecteze fraze întregi". traducãtorii occidentali. Ce mai cîrpaci s-a dovedit Luchterhand cu August în nemteste! „Nodul I" si datele lui restrictive se pierd chiar de la foaia de titlu. cîte griji! în Occident nu este ca în Uniunea sovieticã. prevãd cã va fi ceva senzational. formalã — mai bine lipsã!" îi scriam eu Bettei. a zetarilor. iar recompensa pentru traducere artisticã este insuficientã.

) 284 cu cuvînt. 1-am cãutat si 1-am gãsit. Nu este de gãsit. primele capitole. si acestia s-au înhãmat la treabã. asta si trebuie: traducãtorul ca un coautor drag! Numele traducãtorului n-am putut sã-1 descopãr printre datele exemplarului.) Cu atît mai mare era rãspunc erea în legãturã cu traducerea Arhipelagului: cît de neserioasã fusese plasarea acestuia la familia Carlyle. în secret. a plecat în Australia. apoi.) Iar cãutarea unui traducãtor francez mergea greu: cãci în strictele conditii de secret în cine sã te-ncrezi? Stepan Tatiscev primise de la Andreevi. modul de •ucru trebuie sã fie unul special. un grup oarecare lucreazã la traducerea Arhipelagului — cine? Pe ce exemplar? De unde aceste informatii? si nu vei afla. sã-mi dezgoleascã . aceste lucruri tot n-au pãtruns. un traducãtor. nici prin cap nu-i trecuse sã plece undeva. încã mai încerca sã afle unde este. în definitiv. De urgentã i-am solicitat lui Heeb sã dea de urmele acestui minunat traducãtor! (si 1-a cãutat aproape trei ani! si în 1973. Cel cãutat era Harry Willets de la Oxford. Nikita cãuta si el. nu i se cunoaste adresa — mi-a rãspuns avocatul meu. Betta a luat legãtura direct cu editura Du Seuil. si buna cunoastere a realitãtilor sovietice o ajuta si ea foarte mult. trã-gînd unul hãis. Mai întîi îi cãutãm pe traducãtori Pentru edituri. semnat de Patricia Blake în Time: zice cã în Occident. încã nu-mi imaginasem. Iar în editiile occidentale. Iar eu nu mai aveam rãbdare: trebuie cãutat si un traducãtor în spaniolã! — cãci asta este o limbã vorbitã în toatã Ame-nca de Sud! Ne-am hotãrît: pentru Arhipelag. cãutãm editura. Chestia asta tare mi-a plãcut si eu cu Alia am avut mult de lucru la sortarea sublinierilor si a trebuit sã expediem listele cu corecturi — în plus fatã de corecturile urgente de fond—si cele scrise pe tot parcursul anului 1973. jjjj-a trecut pe sub priviri traducerea „Lacului Segden" apãrutã în Intellectual Digest. ca într-o strãfulgerare. altul cea. care-mi scria cã „s-a legat sufleteste" de aceastã carte. am fi ajuns de rîsul lumii. iar apoi. Am citit-o si chiar am tresãrit de emotie: aceastã traducere este mai presus de toate celelalte! Aceasta este ca si cînd eu însumi as fi scris în englezã fiecare frazã! Ce bine este redatã toatã cadenta. (Adnotare din 1978. pe încredere. cu aprobarea lui. Mai tîrziu a trebuit sã se accelereze traducerea primului volum. sã se înjghebeze o grupã de traducãtori. Ba un fragment din Noptile prusiene a apãrut nitam-nisam în Die Zeit pe care noi îl consideram ca prieten — litigiul trebuie aplanat prin Heeb! Ba ne-a bãgat în sperieti un articol foarte îngrijorãtor. la New York. în nemteste îl traducea însãsi Betta. respiratia si vocea! Zborul si pulsul frazei! Iatã. 285 • • si cîte nãpaste din diferite pãrti nu s-au abãtut pe neasteptate asupra noastrã. de-abia scapi de una cã vine peste tine alta." Brusc. acel traducãtor. iar titlul cãrtii este pe buzele tuturor! Toate astea amenintã sã-mi strice planul viitorului mare atac. numãrul din aprilie 1971. (Tot ea mi-a propus douã feluri de subliniere a cuvintelor: cursive pentru terminologie si aldine pentru expresivitate. si noi am pierdut trei ani în care acesta ne-ar fi fost de mare ajutor! Venind eu în Occident. fãrã succes. si sã presezi n-are rost. cu sprijinul ?' acordul traducãtorului. plãtim noi însine traducerea.portionat tot August-\il si a dat cîte o bucãticã fiecãruia dintre cei care i-au oferit servicii de traducãtor. dar traducerea lui n-a mers.

îi fuseserã oferite si lui New York Times. cãci biograful.flancurile înainte de vreme. cum sã nu-i ajutãm pe cei care. în maniera lui Zamiatin. dar fãrã acordul lui. apoi separat date despre el. (si într-adevãr: i-a transmis APN-ului. I se trimite o listã Bettei în care se precizeazã cine ce numãr are. se grãbeste. Nr. Asemenea actiuni nu se deosebesc cu nimic de cele ale unui detectiv. numele de familie îl rupem de pronume si de numele dupã tatã. si despre ei — diverse paragrafe mai încordate ale scrisorilor noastre secrete din toti acesti ani. nimeni altcineva. se vede treaba. Consider cã este o nerusinare si o imoralitate sã întocmesti biografia unui scriitor în timpul vietii lui. debiteazã o minciunã. iar banii „în valutã" reprezintã si o valoare incomparabilã. scrisorile mele cãtre ea. unde sînt casele Bahrusinski. toti se aflã în nevoie. dupã aceea le comercializase la Geneva agentul Alain Davo. Deja în iunie 1974. italianul Tempo publicase „Scrisorile de dragoste ale lui Soljenitîn". ne ajutã dezinteresat? Toti duc lipsã de bani. Ce-i de fãcut? Sã-1 stopãm juridic?—Nu avem asemenea drepturi. iar altii sînt asa de ascunsi. astfel în scrisori îi vom numi numere. în cazul lor dãm pe bucãtele în douã-trei reprize: o datã strada fãrã numãrul casei. în total douãzeci de numere. adresele. ba biografia mea —• si cã îmi va cita din abundentã scrisorile. — ei. ã la sovietique.. prin Zilberberg — si un cui mã strãpunge la gîndul cã acestea sînt fragmente furate de cineva (si cît de mari sînt?)! Dar poemul nu 1-a avut în mînã decît Teus. ca sã se laude în fata întregii lumi.) Iar imediat „aliatul" Jores Medvedev. ce sã-i faci. ale unui politist sau ale unui pris-tav. nu vrea sã 286 astepte pînã la moartea mea. nu pot fi trasi la rãspundere nici dacã. este un fel de detectiv-voluntar. Urmeazã imediat scandalul cu biografia lui Faifer. nu pot fi actionati injustitie. Pentru unii. poate. spre vînzare si publicare. pericolul e minor. a mirosit ceva si acum publicã ceva ce eu ascunsesem.) Mai existã si un proiect precum urmãtorul: întrucît acum avem în strãinãtate banii de la Premiul Nobel. 3. (Din rãspunsul pe care mi1 dã Heeb prin posta de stingã înteleg cã Burg si Faifer. îndatã dupã expulzarea mea. De ce sã nu întocmim acum o listã — Nr. pare-se. Aceeasi Betta mã anuntã cã se zvoneste cum cã în Index la Skemmel se tipãresc fragmente din Potecile. l. ceva ce ascunsesem de KGB. O altã precizare de fãcut: tara si autorul de la care provine traducerea. la rîndul lor. încît este imposibil ca într-o scrisoare sã le dai imediat si numele si adresa. venite. Lucrurile încep sã se lãmureascã: acele fragmente nu sînt altele decît cele pe care Teus deja le-a publicat în articolul „lui Bla-gov". Deci de urgentã sã-i cerem sã elimine acel plan din carte! — Iar la Moscova se zvoneste imediat cã Natalia Resetovskaia în colaborare cu agenti APN pregãteste ba memoriile ei. Dar o declaratie amenintãtoare din partea lui Heeb? îi scriu pe cale legalã: „Vã rog sã faceti o declaratie împotriva biografilor abuzivi.. Cineva are în strãinãtate . Alarmã — sã stopãm! — si în legãturã cu aceasta cîtã corespondentã plinã de nervi si de o parte si de alta. 2. el. începînd cu anii de front. aduce în cartea sa copia unei invitatii din care se vede cum se poate gãsi locuinta noastrã pe una dintre strãzile lãturalnice. fãrã sã-si dea seama de asta. în ce priveste scopul facem niste mentiuni mai absurde si fãrã o legãturã clarã cu alte elemente. Nr. dacã nu mi-au lezat onoarea.

un prieten care este o personalitate cunoscutã, altul o rudã adevãratã, de la ele trimitem ce avem de trimis colaboratorilor nostri. Iar celorlalti trebuie sã le trimitem de la persoane cu totul fictive, si aici pot sã aparã suspiciuni din partea KGB (si uneori apar dintre cele periculoase). Sau: deodatã soseste traducerea Nr. 11, dar Nr. 11 n-a reusit sã se pregãteascã pentru a rãspunde la întrebarea: „de la cine asteptati?" Pericol iminent! — Din cauza unui asemenea caz trebuie efectuatã o urgentã anchetã secretã (iar pentru fiecare biletel — o întîlnire, o transmitere secretã, separatã), încordarea e foarte mare, în fiecare scrisoare sînt multe date despre numere, nu putine sînt si neîntelegerile, din cauza încurcãturilor nu ne alegem decît cu mare obosealã. Iar Betta cum sã descurce si sã-i transmitã toate astea lui Heeb, si anume în formã completã si clarã, pentru executare? L.K. Ciu-kovskaia orbeste, are nevoie de un aparat optic; noi nu stim exact de care, si nimeni nu stie, aparatul trebuie sã aibã un diametru mare Pentru cuprinderea unei pagini întregi si sã mãreascã mult, de 5-7 287 ori (lupele obisnuite fie mãresc mult si au diametrul foarte mic, fie invers), si sã aibã si fond. Cum sã identifici tipul? Unde sã-1 comanzi? Probabil în Olanda, nu sînt ei mesteri? Iar de trimis o sã-1 trimitem din partea lui Boli, pe care o sã-1 rugãm sã ne ierte de deranj. Dar dureazã, dureazã mult corespondenta între Moscova si Viena si Zurich si Koln si cîteva locuri necunoscute, si iatã ni se trimite, dar nu este ceea ce trebuie! înseamnã cã trebuie s-o luãm de la capãt, iar între timp Lidia Korneevna orbeste într-un ritm catastrofal, iar ochii ei — dintre cei mai scumpi nouã — îi zorim, îi presãm cu noi solicitãri, în sfîrsit ni se trimite un aparat bun, sîntem salvati! — dar fãrã nici o lampã de rezervã, iar lãmpile sînt unicat, înseamnã cã acum le comandãm separat. Desi cu greu, comenzile se îndeplinesc treptat, pînã la Nr. 20 traducerile s-au primit, si eu cu Alia aveam o nouã preocupare: cum sã-i ajutãm în acelasi mod pe detinuti (nasterea viitorului Fond Social Rus)? Din nou aceeasi procedurã, introducem numerele de la 20 pînã la 40, dar din partea cui sã le trimitem lor? — si noi anchete politienesti sînt în toi. între timp, Betta, nemultumind autoritãtile sovietice cu unul dintre articolele ei publicate în Austria, îsi vede retrasã definitiv permisiunea de a mai veni în Uniune. La începutul lui 1973, consulul sovietic la Viena îi spune în fatã: „De ce sã mergeti într-o tarã care vã displace asa de mult? Nu vã dãm vizã si multã vreme de-acum încolo n-o sã vã mai dãm." Dar ce simplu ar fi sã ne întîlnim si sã vorbim, cîte lucruri s-ar lãmuri dintr-o datã! Mici modificãri: cînd sosea la Moscova fiica cea mai mare a Bettei si se întîlnea cu Alia, cînd pleca Eva în Elvetia si se întîlneau acolo — dar întîlnirile Evei se lãsau cu multe ambiguitãti. Asadar, toatã abundenta cascadã a problemelor, propunerilor si deciziilor se realiza numai prin scrisori „prin posta stîngã", iar acestea circulau numai cu ocazii. Iatã, am scris o scrisoare: neivindu-se ocazia, zace neexpediatã douã luni, iar în timpul acesta s-au schimbat toate evaluãrile si solutiile, fã bine si scrie alta. Deja uit—din care cauzã mã si repet—dacã am scris un anume lucru data trecutã sau nu, cãci copii nu se pot tine, rescriu, iar ceea ce schimb sub incidenta împrejurãrilor precum si a noutãtilor de ultimã orã este uneori o solutie într-una si

aceeasi scrisoare. Din vîrtejul acesta de scrisori, meticuloasa Betta extrãgea indicatii, rugãminti, corecturi — si, creîndu-si o cartotecã, repartiza temele pe 288 fise, evidenta era mai clarã asa. Iar noi trimiteam multe si pe microfilme, iar la acestea ba se schimba expunerea, ba se diminua claritatea, cãci totul se fãcea în conditii de adîncã ilegalitate, uneori chiar trebuia s"ã împachetãm la repezealã instalatia. Se petrecea si urmãtorul fapt: noi trimiteam deja corecturi pe microfilme, iar la Zurich, microfilmul principal încã nu era trecut pe hîrtie. Betta trebuia sã prelucreze metodic toate trimiterile noastre si sã contacteze diferite puncte din Europa. si uite asa îsi consuma sãptãmîni întregi cu redactarea de scrisori si cu convorbiri telefonice („cît de mult urãsc telefonul" — scria ea; si eu, cît de mult o întelegeam!). Cãci din februarie 1972, munca ei principalã nu era alta decît aceea de a traduce primul volum al Arhipelagului, si încã pe tãinuite, nu trebuia sã se sfãtuiascã decît cu mine. „Greu este nu atît din cauza muncii, cît din cauza rãspunderii" — spunea ea în aceleasi scrisori. Arhipelagului si întregii noastre lucrãri ascunse, ea si-a dãruit rarã rezerve sufletul, asa cum nimeni în Occident nu obisnuieste s-o facã: „Eu trãiesc o viatã dublã. Sufletul, gîndurile îmi sînt la dumneavoastrã. Uneori merg pe stradã si deodatã mã întreb: unde mã aflu?" Se învãlmãseste Viena liberã cu Moscova împilatã. In scrisorile încurajatoare pe care ni le trimite rãzbate unda de nedezmintitã cãldurã si credintã fatã de cauza mea. îi rãspund: „V-am citit scrisorile si ne-am minunat constatînd cît sînt de neputincioase si depãrtarea în timp si cea în spatiu sã ne înstrãineze pe noi de dumneavoastrã si invers. Avem senzatia cã tot timpul gîndim si simtim împreunã, si cã deciziile dumneavoastrã aratã aproape sutã la sutã ca si cînd le-am fi luat împreunã... Aveti o structurã sufleteascã asa de asemãnãtoare cu a mea si a Aliei!" Dintr-o neîntelegere apãrutã nu stiu cum, ea îi sunase pe Lazarevi, codificînd ceva. Iar eu i-am rãspuns: „Cred cã noi si dumneavoastrã ne iubim reciproc mai presus de orice divergente posibile. In toti acesti ani atîta ne încãlzeste si ne inspirã o asemenea certitudine si un asemenea optimism faptul cã existati. Credinta mea în dumneavoastrã este nestrãmutatã si de aceea sînt linistit..." Desigur, venind din lumi diferite, nu putem sã ne potrivim chiar asa de perfect, uneori frontul nostru mai prezintã unele fisuri. Cineva m-a informat cã Betta „este mîhnitã de interviul pe care eu l-am dat în august ziarului Le Monde... acolo este multã confuzie", asijderea si în Pacea si violenta, întrucît chiar în legãturã cu aceasta auzisem cã existã si la Moscova niste obiectii vehemente si avînd 289 în minte culegerea Voci din strãfunduri, aflatã deja în curs de cristalizare, i-am scris Bettei: „... Cred cã foarte curînd opinia publicã socialistã si democraticã din Occident va avea ocazia sã afle niste adevãruri zguduitoare, atunci cînd din Rusia se va decreta cã divinitãtile cele mai sfinte si multiseculare sînt niste idoli falsi... si eu nãdãjduiesc fierbinte cã dumneavoastrã veti fi printre primii europeni capabili sã accepte asta cu simpatie si întelegere." Peste o lunã, Betta îmi rãspunde cã este mîhnitã: „Mã doare sufletul cã vi s-au dat informatii incorecte despre mine. Cauza dumneavoastrã nu numai cã o aprob, dar o consider una mare, divergentele noastre nu sînt decît asupra unor lucruri minore."

Iar acestea erau deja zilele de dinaintea dezastrului cu Arhipelagul. si de unde aveam eu o asemenea clarã presimtire? La 22 august 1973 îi scriu Bettei: „Aceasta va fi o toamnã deosebit de dificilã. Poate cã nici nu vom mai avea cînd sã vorbim. Poate ati observat cã în multe privinte la noi ritmul si densitatea evenimentelor au crescut. Asta este o anumitã miscare a astrelor sau, cum se zice la noi, vointa lui Dumnezeu. Eu intru în luptã cu mult mai devreme decît gîndeam, multe — fãrã îndoialã — mã forteazã s-o fac. Nici un pronostic nu se poate face, dar este clar cã va fi nevoie ca Arhipelagul sã fie gata mai devreme decît se preconiza, în caz cã lucrurile vor lua o turnurã proastã va trebui ca dumneavoastrã sã decideti fãrã noi doi." Despre cãderea Arhipelagului, Betta a aflat douã sãptãmîni mai tîrziu de la agentiile de stiri si ne-a scris: „Acum cuvîntul de ordine în familia noastrã a devenit «totul pentru front, totul pentru victorie!» De-am rezista fãrã sã stricãm calitatea" (traducerii). Iar eu îmi vin în fire: „Oare de cîti ani amîn eu chestia asta, Dumnezeule? Mai departe nu se putea, cum de n-am înteles eu asta mai devreme? Dar împreunã e mai usor: acum putem tine acasã tot Arhipelagul, nu mai avem ce pierde, si ce mult s-au simplificat informatiile despre text! si putem sã-1 dãm vizitatorilor sã-1 citeascã. Iar pe de altã parte, mã tem cã si la Viena locuinta Bettei devine vulnerabilã, o pun în gardã. în aceste luni de toamnã ale lui 1973 (în octombrie se întîlnesc toti trei la Zurich pentru a se consfãtui, noi nu stim nimic despre asta) legãtura noastrã clandestinã pulseazã si mai spasmodic, îi mai trimit Bettei urarea de drum bun în legãturã cu Arhipelagul: „Cu strîngere de inimã m-am abtinut ani de zile de la publicarea acestei 290 cãrti care era deja gata: datoria fatã de cei vii cîntãrea mai mult decît datoria fatã de cei morti..." si cum sã accelerãm acum publicarea? oate__o xerocopie de pe textul dactilografiat? n-are importantã cum va arãta editia, numai sã iasã mai repede! si lui Nikita îi trimit vorbã: lasã sã arate rudimentar Arhipelagul — si sã fie mai ieftin, asta nu-i o carte sã faci bani de pe urma ei. (Redus la neputintã de gãurile din bugetul unei edituri sãrace, Nikita roagã sã se înteleagã cã editia rusã nu poate fi nicicum mai ieftinã. Eu sînt de acord.) Nikita promite sã editeze volumul unu în timp record, în trei luni. Zetarul Arhipelagului — scrie el — mi-a spus cu lacrimi în ochi: cînd voi muri, puneti-mi aceastã carte în sicriul meu. Insist în continuare: dar cum sã facem sã publicãm volumul al doilea imediat dupã primul, nu se poate la o lunã dupã? Nu, imposibil... YMCA poate sã scoatã în mai volumul al doilea. — Nu! nu! Sub nici un motiv mai tîrziu de martie! — Nu, nici la acest ritm nu se angajeazã de douã ori. Dar poate sã fragmentãm si volumele (nu este esentialã împãrtirea pe volume), sã publicãm separat Partea întîi, a doua, a treia — ca pe niste caiete, numai sã fie mai repede! si luati mãsuri de securitate, nu pierdeti din vedere posibilitatea unui atac direct asupra tipografiei! KGB nu se dã înapoi de la nimic! — în atentia Benei: dupã ce va apãrea în rusã primul volum, toatã nãdejdea se leagã de aparitia foarte rapidã a editiei în germanã, dacã întîrzie — nu s-ar putea scoate si publica separat în reviste niste capitole?... „Mai repede, ca sã stie toatã

lumeal — si atunci se va termina cu arderea." în aceastã toamnã aflãm cu indignare cã familia Carlyle ne-a tras pe sfoarã: traducerea americanã nu va fi gata nici în cinci ani; de-abia acum, la sfîrsitul lui octombrie, au predat traducerea, dar si aceea nefinisatã, „mai trebuie lucrat la ea". Dar ne ajunge din urmã traducerea în suedezã a lui Hans Bierkegren — aceasta ne va fi de ajutor! si cum stãm cu mãsurile de securitate? Secretul poate sã se scurgã deja din trei tipografii. Trebuie publicat mai repede! — Eu mai repede am nevoie ca procesul sã devinã ireversibil, sã se producã explozia, pentru ca KGB nici sã nu încerce sã smulgã ceva de la mine. si un asemenea (nãstrusnic) contracalcul: si deodatã KGB se va repezi sã publice mai devreme decît mine Arhipelagul capturat (doar s-a întîmplat cu Allilueva) — astfel vom demonstra cã exemplarul este furat, incomplet, o redactare veche — s>i trimit Bettei lista dovezilor. Sau invers: Sovietele vor încerca sâ interzicã Arhipelagul în Occident? La cererea lui Heeb îi trimit 291 „prin posta stîngã" si o nouã „Confirmare a deplinelor împuterniciri" — special pentru cazul Arhipelagului: cã este împuternicit pentru toate editiile acestei cãrti si cã în acelasi timp este liber de obligatii personale de platã (el se temea de o asemenea întorsãturã a lucrurilor). Acum Testamentul a încetat a mai fi necesar, acum se deschide perioada publicãrii integrale a tuturor scrierilor mele, perioadã limitatã doar de posibilitãtile noastre tehnice. Da, si ia te uitã nici nu pricepi de îndatã: acum deja se poate sã nu mai ascundem capitolul &m August despre Lenin, n-am putea sã-1 inserãm în vreo editie? si acum, cînd în URSS s-a desfiintat bruiajul — de bine ce apare Arhipelagul—sã fie citit imediat la toate posturile de radio! (Ce mã mai întind si eu! — nici Vocea Americii, nici BBC nu vor misca un deget, ca sã nu strice relatiile diplomatice cu URSS...) Filmul Tancurile—îndatã ce încheiati un acord — imediat însã o notã în gazetã despre asta. (O-o-o, încã mai e departe pînã la film...) Sã dinamitez totul, mai repede! Pe „Nu trãiti în minciunã" am în vedere sã-1 public în februarie. (si am nimerit-o!) Trimitem la Ziirich microfilmul lui Octombrie — de acolo de unde a rãmas, poate, nu va mai fi dus niciodatã pînã la capãt. Trimitem pe fragmente si articolele din culegerea Voci din strãfunduri. Dar si mai repede! — la mijlocul lui decembrie îi trimit lui Ni-kita „Scrisoare cãtre conducãtori", ea trebuie publicatã la 25 de zile dupã primul volum al Arhipelagului] (M-am zãpãcit cu totul, nu înteleg ce fac, îmi tai craca de sub mine: dar dacã Occidentul va citi acea „Scrisoare" — pe el nici nu-1 intereseazã Arhipelagul.) si s-o traducem mai repede! De „Scrisoarea cãtre conducãtori" s-a apucat imediat o tipografie pe care eu n-o cunosc: YMCA. Iar cînd la 28 decembrie iese la atac Arhipelagul, mie îmi cade brusc fisa cã trebuie sã retin de la publicare „Scrisoarea cãtre conducãtori"! A.A. Ugrimov mã previne cã în Occident ea va provoca o reactie de respingere. Dar pentru mine nu acesta este motivul principalei altul: „Scrisoarea" începe sã sune acum nu ca în septembrie, cînd am depus-o la CC. Mã întreb dacã astãzi lumea nu va detecta la mine vreo nuantã de împãciuitorism, în tumultul care însoteste lansarea Arhipelagului, momentul pentru „Scrisoare" nu este bine ales, nu. Nu! („Cap de fontã, nu mã satur de somn!") ... ,; • .. ^v,. ,

292 La începutul lui ianuarie 1974 îi scriem lui Nikita si Bettei sã etinâ „Scrisoarea" pe termen nedefinit, sã n-o difuzeze deloc, nici chiar traducãtorilor, sã stopeze si toate traducerile! par — scrisoarea aceea a întîrziat si noi n-am mai fi putut sã oprim nimic — la YMCA, la Nikita, tirajul era deja gata, si traducerea francezã, gata si ea, intrase în tipografie. Am tinut lucrurile loc printr-un telefon indirect, conventional. Le-am tinut! N-a transpirat nimic! (Nimerealã!? Sau gafa!? — Totul depindea de niste simple întîmplãri, si situatia eu n-o evaluasem cu toatã seriozitatea, capul si trupul îmi deveniserã semiinsensibile. Dacã n-am fi retinut „Scrisoarea", eu as fi ajuns mai repede la închisoare, iar nu la expulzare peste granitã: nimeni din Occident nu m-ar fi apãrat atunci.) si în plus toatã aceastã tracasare suplimentarã cãdea întruna asupra Bettei! — în sãptãmînile cînd a predat la editurã primul volum al Arhipelagului si începuse sã1 traducã pe al doilea. Ce multã rãbdare îi trebuie, si ce nivel de inteligentã! La sfîrsitul lui ianuarie, ultima ei scrisoare, care nu m-a mai gãsit în URSS: „La elanul neobisnuit se adaugã o obosealã groaznicã si sentimentul vesnic mocnit cã ceva nu iese asa cum trebuie. Mã trezesc din cosmarurile devenite acum o permanentã: ceva important am uitat sã fac! Chiar mã ridic brusc uneori... Sînt foarte bucuroasã cã «Scrisoarea cãtre conducãtori» a fost amînatã: asta i-ar fi derutat groaznic pe oamenii de-aici si chiar ar fi dãunat întelegerii Arhipelagului. Ca sã întelegi «Scrisoarea» trebuie sã cunosti Rusia..." si mîndria ei legitimã: „Cu Arhipelagul s-a reusit tinerea secretului pînã la sfîrsit." Dar este deja extenuatã: o parte a traducerii volumelor al doilea si al treilea, ea o va împãrti cu un partener, acum nu mai este nevoie de tãinuire ca înainte. Traducerea Bettei este lãudatã de Boli, de Die Zeit, de Der Spiegel. ...„Dar si dorul mistuitor si teama pentru voi..." Iar ei> cãtre ea, într-o scrisoare care nu i-a parvenit: „Am eu oare senzatia cã nu ne vom mai vedea niciodatã? Categoric: nu! Cred într-o viitoare întîlnire vie, interesantã, tihnitã. Cum? Enigmã, încã multe minuni si surprize ne asteaptã... Fie ca noul an sã fie anul victoriilor noastre!... Nu-mi vine sã-mi iau rãmas-°un, dar pentru orice, pentru orice eventualitate..." si Alia, cu scrisul ei lãbãrtat, în ultima scrisoare: „12 februarie. Azi, la ora 5,1-au ridicat pe Sania, opt oameni. La 10 seara mi s-a spus la telefon cã este arestat. Continuati, fãrã sã încetiniti ritmul! 293 Toate scrierile lui, una dupã alta, sã vadã lumina tiparului. Acesta-i principalul." încã din prima mea zi la Boli au venit si Lisa, si Heeb. Acesta din urmã: impunãtor, important, înalt, pufnea din lulea. Suna de la Paris si Nikita Alekseevici, se gîndea sã vinã imediat, dar sufleteste nu puteam sã absorb totul dintr-o datã, 1-am invitat la Ziirich. Cu el m-am întîlnit deja acasã la Heeb — pe loc atmosfera a devenit foarte caldã: era singurul rus dintre toti cei care fãceau un zid compact în jurul meu. si în plus: un om dintr-o datã asa de apropiat, cu care ne-am înteles în indiferent ce problemã a venit în discutie, desi el toatã viata a fost emigrant, iar eu toatã viata cetãtean sovietic.

si iatã, tot Triunghiul de Sprijin s-a adunat într-o camerã, si, în loc sã mai recurgem la scrisori cifrate, vorbim liber — cine, pînâ de curînd, ar fi putut sã prevadã asta! Casa, în întregime, este înconjuratã, asediatã de urmãritori — dar din partea mijloacelor de informare în masã, nu din partea Ceka. Acest Triunghi de Sprijin a fãcut pentru mine chiar mai mult decît a reusit el efectiv sã prelucreze: a creat acea stare de încredere în mine, acel zid nevãzut în spatele meu, zid de care sprijinindu-mã, putusem sã stau în fata Dragonului fãrã sã sovãi cîtusi de putin, fãrã sã am vreo clipã de regret, gata sã strãbat drumul pînã la sacrificiul suprem. si Nikita Alekseevici a mai rãmas douã, trei zile la Zurich si — în acele momente cînd eu pe strãzile orasului elvetian nu mergeam, ci alergam, iar dupã noi se tinea o întreagã ceatã de corespondenti de presã si televiziune — m-a însotit peste tot: si în subsolurile bãncii cantonale (acolo în seif se pãstrau toate microfilmele noastre; pe „Nu trãiti în minciunã" i 1-am dat imediat lui N.A. spre publicare, dupã ce deja ne-am bucurat cã Alia n-a ezitat sã publice acest mesaj la Moscova; ziaristii din jurul bãncii au tras concluzia si au informat ca atare cã eu am venit sã-mi inventariez capitalurile); si la filmul O zi din viata lui Ivan Denisovici; si la casa unde a locuit Lenin; si în munti, la Sternenberg, ca sã vãd dacã pot lucra acolo; si Ia vecernia de la abatia benedictinilor. Foarte simplu, usor mi-a venit sã mã explic cu N.A., îi povestisem deja despre Vitel, despre Scara „Donului linistit" si despre ceea ce vom mai edita în curînd. Problemelor rusesti, N.A. le arãta, neabãtut, interesul cel mai proftind. De aici începînd, conlucrarea editorialã si prietenia ne-au unit ani si ani de zile. 13 Strãinii în textul principal al Vitelului, eu am declarat cã, de fiecare datã cînd am transmis ceva în Occident, am fãcut-o personal. Am scris asa, ca sã-i acopãr pe Eva, pe Dima Borisov si pe Jenia Barabanov. în realitate însã, pînâ 1968 nimeni, în afarã de Eva, nu mã pusese în legãturã cu Occidentul. Ea cãutase posibilitãtile si ocaziile, iar eu rãmãsesem complet nestiutor de o asemenea grijã. Apoi intrase în functiune canalul BarabanovDurova, si din nou am fost ajutati sã trimitem manuscrise, sã facem schimb de scrisori cu aliatii nostri —Nikita Struve si Betta. A început sã ne încingã o poftã, a început sã se aprindã în noi o dorintã nouã: sã primim cãrti din Occident — si Eva ni i-a gãsit imediat pe Axei si Jacqueline Krause; el era un comerciant american care putea sã primeascã postã voluminoasã necontrolabilã. Ei au ajutat pe multi, printre care si pe noi. si cu atît mai mult, acest lucru pãruse, timp îndelungat, cã era pe deplin suficient. Nevoie de o legãturã directã cu corespondenti strãini, asa cum o resimteau multi moscoviti, eu încã nu aveam: multi ani de zile mã abtinusem de la asemenea contacte si nu presupuneam cã voi ajunge sã le caut. Jores Medvedev, care nu o datã îmi oferise serviciile lui conspirative (dar din prudentã totdeauna le refuzasem), mã îmbiase în toamna lui 1970 la o întîlnire cu norvegianul Peer Hegge. Acesta, la data aceea, mã cãuta, dar pe mine chestia asta încã nu mã interesa. Dar atunci mi s-a dat Premiul Nobel, si Hegge, aflînd nu stiu de unde numãrul de telefon al lui Rostropovici, m-a sunat si m-a gãsit, si n-am avut încotro, a trebuit sã-i rãspund la întrebãri. si cînd la povestea

Medvedev) într-o anumitã zi. cãci se duce la Zurich sã-i ia un interviu lui Heeb. sau. dar acum trebuia sã comunicãm de urgentã prin Betta. dar de data asta de la radioul suedez. a trebuit continuatã cu Hegge. agentiile telegrafice ale tuturor tãrilor scandinave (succesorul lui Hegge). pentru ca Heeb sã nu creadã cã suedezul vine din partea noastrã. în pauzã a venit la mine dîrzul si cam grosolanul Ulle Stenholm — tot un scandinav. si. data urmãtoare în înghesuiala de la biblioteca Lenin ne-am întîlnit în doi. Smith si R. numai eu cu Hegge. transmiterea nelegalã a scrisorilor în Scandinavia. fireste. 296 Atunci (în primãvara lui 1972.cu Nobelul au început sã se adauge noi episoade. (Cu el vom avea bãtaie de cap si în viitor: va veni acasã la Alia sã întrebe dacã avem sã-i dãm sã transmitã ceva. Medvedev si a strãbãtut cu 295 noi cîteva cartiere întunecoase.. nu ne-a fost dat sã observãm atintiti asupra noastrã ochii gînditori ai altui tînãr suedez. si mi-a cerut un interviu.. Mai tîrziu însã a venit la noi. Ne-am notat coordonatele lui. am reusit sã mergem la Conservator. prin J. Asa cã îndatã ce a intrat în casã — Alia nici mãcar nu 1-a observat ce face. Jores si-a refãcut legãtura cu concursul.) A veni. poate. chiar prin aparenta lui lipsã de experientã gazetãreascã. de mirare. sã ne ajute cu ceva?. Kaiser—cu magnetofon si întrebãri pregãtite (uimitoare prin tematica lor minorã). iar cînd apoi am iesit pe o altã stradã. dar acesta trebuia oferit unor ziare de foarte mare rãsunet — si alegerea noastrã s-a oprit (corect) asupra a douã ziare americane de prim-plan si i-am invitat pe corespondentii respectivi (indirect. de data aceasta. nu lipsitã de un aer de severitate. care totusi nu ne-a abordat de data aceea. operatiune care nu s-a desfãsurat cu foarte mare rapiditate si iscusintã. Au venit H. Curînd dupã aceea. I-am rãspuns cã nu avem. primul meu interviu.. A plãcut din prima clipã prin puritatea. afarã de asta. la noi în familie nici nu era un asemenea obicei — s-a descãltat si a intrat în camerã numai în sosete — gest si maniere de neconceput la un corespondent hîrsit în ale meseriei! (Mult mai tîrziu am aflat cã este fiul unui pastor din sudul Suediei.) în seara aceea multi mi-au cerut autografe. însufletitã de doi ochi albastri. Vãzuse el undeva un vechi obicei tãrãnesc. al lui Robert Kaiser (Washington Post) si al lui Hedric Smith (New York Times). O întîlnire ne-a aranjat-o J. Stig Fredricson. Dar si la mine era pregãtit tot continutul (pentru mine numai . Peer Hegge a fost expulzat din URSS. A gãsit-o acasã pe Alia. a început sã se lege un mic nod. ani mers iarãsi prin niste cartiere întunecoase si într-o curte necunoscutã de lîngã Volhonka i-am vîrît materialele mele nobeliene. ci numai asa. curtea aceasta de asemenea. am vãzut amîndoi o firmã care lucea: era a unei sectii de militie. A mai trecut un an — eu cu Alia. dar nici mãcar cu intentia de a cere un interviu. de fapt. nu ne-a fost dat sã privim nestingheriti una si alta. si din nou mi-a oferit niste servicii — si eu din nou 1-am refuzat. cînd persecutiile împotriva mea luaserã forme acute) mi-a venit în gînd sã dau marele. sinceritatea.. L-am refuzat. Toate acestea emanau direct de pe fata lui tînãrã.

o femeie gravidã care îti iese în cale este de bun augur.. oricît 1-as fi strãbãtut cît e de lung. pîndind. Nestiind nimic despre corespondentii occidentali si despre ziarele lor. Am fost de acord. si apoi. în pasajul subteran al Gãrii Bieloruse pe unde trecea mereu drumul meu dinspre si spre dacea lui Rostropovici. iar acum mi se asociazã cu fiecare amintire: ultima stradã pe care m-au dus la expulzarea din Rusia.). Ne-am întîlnit la sfirsitul lui aprilie (aveam în buzunar microfilmul cu discursul nobelian. hotãrînd eu însumi ca textul complet sã-1 dau lui Stig pentru ca el sã-1 transmitã a doua zi agentiilor lui scandinave. fie ele si cu completãri. oare nu-i si asa ceva senzational? Se vede treaba cã nu. ei s-au simtit jigniti si umiliti de o asemenea propunere (si. iar Alia — din alt loc. Ne-am hotãrît. de fapt. (Acest microfilm mi I-a bãgat într-un mic tranzistor. Eu sedeam într-un loc aproape neobservat. desi Stig telexase totul cuvînt cu cuvînt. ambele noastre sotii. au dres cu observatii si consideratii frivole lucrurile importante — iar în Scan-dinavia n-a apãrat nici un rînd din textul meu. totul s-a rezolvat rapid si ireprosabil. transformînd toate acestea într-un „story" pentru publicul lor cititor. nu cuvînt cu cuvînt.în el îsi avea rost interviul!) — dar în formã scrisã. el a fost de acord. Asa au si fãcut. pe care n-am putut sã-1 expediem altfel. în primul caz. stiri. dupã cum am înteles eu apoi ziarele occidentale. el si sotia sa Ingrid veneau brat la brat. într-adevãr refuzul venise din partea agentiilor. Potrivit unei credinte populare. dupã ei. Cele douã ziare americane de rãsunet au mãrun-tit fructul gîndirii mele pînã au scos din el niste tãitei. Chestia asta ni s-a pãrut ingenioasã. adicã încredintînd numai condeiului lor ordinea. nu fac nici douã parale. Imediat la o sãptãmînã s-a consumat esecul ceremoniei nobe-liene de la Moscova. Eu încã nu întelesesem cã stirile date „a doua zi" nu sînt. Iar eu îmi puneam întrebarea: cum poate sã nu intereseze un autentic text de autor? Dar Stig? — Stig era foarte convins cã de la el o sã primeascã. Totusi îmi pãrea rãu sã pierd ocazia pe care o reprezentau aceste douã ziare de rãsunet. noi toti patru am luat-o fãrã grabã pe bulevardul Leningrad. „asa 1-am si dus si 1-am predat la Academia Suedezã" — povestea Stig. eu socoteam cã ei vor fi multumiti sã ia interviul si în aceastã formã. ajun-gîndu-i din urmã. (Acest bulevard nu mã emotiona niciodatã prin nimic. Ceea ce înseamnã cã. Iar aici — douã erau gravide. ni se lipise de suflet.) în timpul discutiei eu i-am propus. si într-o curte întunecoasã i-am transmis microfilmul.. ei nici nu puteau sã aibã altã reactie). tot pîndind. si iarãsi îmi spuneam: trebuie sã ajungã în Suedia). Ne plãcea: era de o cinste absolutã. si el si-a dus-o pe-a lui sã nascã în Suedia. eu. Iar printre toate acestea m-am înteles cu Stig sã ne întîlnim în afara casei. fireste. 297 De data aceasta. s-o facem Prin Stig. dar cea mai mare parte. totul a fost în zadar. veri-ficînd: nu sîntem cumva urmãriti? Totul a iesit bine. Cea mai mare concesie la care — din respect fatã de mine si din pasiune pentru senzational — s-au învoit a fost aceea de a lua din rãspunsurile mele. stilul si accentele — si înregistrînd pentru aceasta pe magnetofon si rãspunsurile la setul lor standard de întrebãri (despre Evtusenko si altii. . si trebuia fãcutã o scurtã declaratie — si care Sa ajungã neapãrat în Scandinavia. nu le mai primeste nimeni.

unde sã-1 ajung eu din urmã. si iarna spre 1973 am continuat sã ne întîlnim. s-a realizat o rapiditate a transmiterii si de fiecare datã aveai ce sã transmiti si ce sã primesti (asa au început sã meargã acum toate scrisorile mele prin stînga cãtre Struve. spioni guvernamentali. iar ambasadele occidentale de la Moscova sînt si loiale si neputincioase. (Ora întîlnirii era mereu aceeasi. scriitor si remarcabil traducãtor suedez (cu excelentele lui traduceri de care au beneficiat înjurai lui 1970 Cercul si Pavilionul. pe alei si în curti întunecoase din apropierea Gãrii Bieloruse. Numai bolsevicii însisi au creat un asemenea sistem în care aceia dintre strãini care sînt oameni de suflet nu pot sã nu treacã peste interdictii si sã-si asume misiunea de transmitãtori clandestini. n-au trebuit sã se foloseascã de ajutorul corespondentilor strãini. totdeauna pe întuneric. Un contact realizat atît de usor si atît de cinstit era pretios si ca atare trebuia pãstrat. Bierkegren si-a dat adresa pentru scrisori venite din Occident pentru mine." Aceastã întîmplare nefericit-fericitã ne-a si unit definitiv. dar si corespondentii e greu de presupus cã s-ar fi angajat la asa ceva. Acolo. era parsivã. am pus la punct tehnica întîlnirii: prin ce puncte trecem. nimeni niciodatã n-a trãdat. Stig — spre uimirea noastrã — deodatã a încetat sã mai vinã.) La vremea lor. tot mãnunchiul legãturilor principale). în toti anii. ci prin alta. le stabileam mereu la despãrtire. au fãcut serviciu oameni exceptional de nobili. care. pentru legãturile lor. (Iar mai departe — tot pe MDN. din cîte tin minte. nici prin cap nu le-ar fi trecut asemenea idee. Ne-am mai întîlnit cu el de vreo douã ori pînã în varã. 298 si toatã toamna lui 1972. fãrã excep-t'e. nimeni niciodatã n-a esuat. Apoi un alt corespondent scandinav ne-a adus din partea lui Stig o emotionantã scrisoare redactatã într-o rusã nepretentioasã: întorcîndu-se cu automobilul din Finlanda si grãbindu-se tocmai la întîlnirea noastrã din acea searã. noile scrieri. dupã ce va fi luat textul — de la cine oare? Pãi de la Heeb. încotro o cîrmim apoi. bolsevicii. dar mã înclin în fata acelor oameni!) Canalul acesta noi 1-am numit MDN — Marele Drum al Nordului.) La întoarcere. si micile role de microfilme. Betta si avocat. (Nu stiu nici în ziua de azi sã citez vreun nume. si nu numai pe noi. Tot asa si diplomatii: din momentul în care diplomatii sovietici de peste hotare sînt aproape toti. cã fãrã ele chiar nu pot trãi — cum oare am trãit nouã ani fãrã întîlniri personale directe cu un occidental?! Au apãrut facilitãti care înainte nu existau. în diferiti ani. Iar Stig le transmitea mai departe prin posta diplomaticã. unor . Ei ne-au ajutat. La mijlocul verii. la ce distantã sã fiu de el. noile variante. în acest context. cu un termen din vocabularul concentrationar si sovietic. ne-a povestit despre reusita actiunii.amintea si de operatiunile anterioare de îngropare pentru ani de zile a manuscriselor. de-acuma numai eu cu el. Treptat. iar data urmãtoare precum si cea de rezervã. a avut un accident pe traseu. Astfel în cercul legãturilor noastre s-a înscris si Occidentul. sã înceapã imediat traducerea suedezã a Arhipelagului.) si nu stiu cum acum mi s-a limpezit ideea cã aceste contacte sînt absolut necesare. el mi-a pregãtit în multe privinte accesul la Premiul Nobel). dar nu prin posta sa suedezã. în aceste plimbãri a apãrut brusc o idee: Hans Bierkegren. „Dar în acea clipã Dumnezeu a fost cu mine — si sper sã mã fac bine si chiar fãrã urmãri.

ca slavist. Stepan Tatiscev a povestit cum s-a întîmplat: pe el. Neprimind vizã. Mai jos vor fi niste asemenea uimitoare exemple. pe strãzi. aceeasi Eva a adus stirea uluitoare: Stepan Tatiscev este numit atasat cultural al Frantei la Moscova — pe timp de trei ani bãtuti pe muchie! Un neverosimil succes dintre acelea cu care noi n-am fost rãsfãtati. între noi se nãscuse o încredere deplinã. la Moscova a sunat-o imediat pe Eva — pe cine nu stia ea dintre parizienii rusi?! — si Eva 1-a adus la întîlnire cu mine la tarevna. sulov . în acelasi timp cu „Marele Drum Nordic" s-a constituit. ne-am vãzut din nou la Eva. în magazine — cum sã se poarte în asteptarea filajului si evaluîndu-1 din punctul de vedere al curajului. tot din a doua generatie a primei emigratii. (Ulterior. Tatiscev le-a plãcut: era simpatic si spiritual în conversatie. Tatiscev a intrat nestingherit în tarã. 1-au sunat de la Ministerul de Externe cerîndu-i sfatul pe cine sã numeascã pentru urmãtorii trei ani în Rusia — iar el. de unul singur. sigur si permanent activ — la asa ceva nu ne asteptaserãm! (Dat Asia Durova n-a vrut sã fie deschisã cu el si fiecare si-a continuat drumul lui. plimbîndu-se prin Moscova. se pare. învãtîndu-1 — pe drum.) Pe trei ani — un canal diplomatic 300 erios. în decembrie 1967. si celor cîtiva prieteni apropiati. A reiesit cã el împreunã cu Struve predã la o universitate. prin bunãvointã dumnezeiascã. stilul este omul.functionari de ambasadã s1 diplomati înzestrati cu simtul dreptãtii nu poate sã nu li se înmoaie 299 inima si sã ne ajute pe bietii de noi.) si deodatã. iarãsi fãrã sã realizãm mare lucru. ascunzîndu-se de toti ceilalti din ambasadã. ea 1-a rugat atunci sã vinã la Moscova ca turist (iar între timp sã se întîlneascã cu mine) pe Stepan Nikolaevici Ta-tiscev.Str. — un al doilea drum. s-a deschis prin el însusi — nu. (O datã.. tînãr slavist parizian. iar ca sã sune ru„te__„Milka"). adunati în seara aceea la tarevna. sã fie cu mare bãgare de seamã. nu-1 stresa conspirativitatea. dar cunostinta s-a fãcut. povestea cu haz despre alunecarea spre stingã a studentimii pariziene si a întregii intelectualitãti. Tatiscev.) Sperantele noastre nu s-au dovedit întemeiate în întregime. Am ho-tãrît sã întredeschidem o fereastrã a sufletului nostru cãtre el si sã ne explicãm cu Struve. dar si-o învinge. Le-a luat drept un semn. în primãvara lui 1971. Cu mult înainte de aceasta. rãspunsuri învãtate pe dinafarã) pãrea atunci important.. a vãzut cu uimire la o intersectie niste inscriptii: Str. neascunzîndu-si dorinta de a ajunge în patrie. Ta-tiscev (pentru mascare noi îi spuneam „Emil". a fãcut la început niste pasi necugetati din cauza cãrora a trebuit.) însusi obiectul convorbirilor (întrebãri învãtate pe dinafarã. dar familiarizîndu-ne din ce în ce mai mult unii cu altii. (Ea a apreciat cã el are teamã. si a venit si a doua oarã ca turist. De altminteri. apoi nimic important n-a rezultat din ele. ardea de dorinta de a veni la Moscova sã negocieze cu mine Olga Carlyle. s-a recomandat fãrã jenã pe sine însusi! — s1 candidatura i-a fost acceptatã. care nu corespundea în . multã vreme. si Tatiscev avea stilul lui.

si de vreo douã ori asa ne-am si întîlnit: la lumina clarã a diminetii de varã într-o garã misunînd de lume. Tatiscev ne-a fost util. nea ajutat foarte mult. ducînd în strãinãtate o listã mare cu numerele: mod de a preciza cui si din partea cui sã se transfere din strãinãtate ajutor bãnesc. rezervat si taciturn. Astfel au fost degajate metodic toate depozitele lui A. în primãvarã i-am propus lui Stig ca întîlnirile noastre sã aibã loc la o orã matinalã. o informatie — si totdeauna direct la Struve. Restul. S-a arãtat a fi tandru. ce-i drept. cînd am început deja sã-mi pregãtesc plecarea de la Rostropovici. ultimul. Pe ei se si sprijinea întreaga activitate voluminoasã si foarte periculoasã. Cea care a urmat dupã el a fost Eva. fãrã sã-i pronuntãm numele Pe sub tavane. cu încãrcãturã. chiar mai mult decît înainte: prin alte persoane de la ambasada francezã a pãstrat legãturi directe cu Eva — si aceasta a continuat si în tot anul 1975 sã ne trimitã mari cantitãti din arhiva mea încã aflatã în tarã. codul de cifre au trecut granita în ambele sensuri. eram departe de a putea transmite prin el totdeauna. evaluati. retinut — si Mlnisterul de Externe al Frantei i-a acordat cu plãcere al doilea mandat. de pe margine îl gãsea pe „Milka" de o imprudentã nebuneascã. si. cînd mã despãrteam pentru totdeauna de Gara Bielorusã.totalitate asteptãrilor noastre. apoi Alik Ghinzburg (iar dupã arestarea lui a venit dupã Eva si Boris Mihailov). dupã cum ne asigura el însusi — în aparenta usurintã cu care actiona stãtea si vigilenta lui încordatã (Eva.* si chiar si-a asumat rãspunderea pentru actiuni mai mari si complicate: el a fost veriga principalã a acelui lant prin care se transmitea tot ajutorul din partea Fondului Social Rus de la noi cãtre unele persoane din URSS. imediat si în cantitatea necesarã — dar uneori el era marele nostru salvator. o dispozitie. Spre deosebire de Tatiscev. un frantuz profund credincios si devotat culturii ruse pînã la a fi gata sã-si asume risc si sacrificii. conform însemnãrilor noastre. identicã în cel mai înalt grad cu ea însãsi. nu se desfãsurau chiar ca la carte. apoi pe o stradã mãrginasã într-un chiosc verde dintr-un cartier muncitoresc. de-a dreptul în mîinile care trebuiau! O datã ne-a scos dintr-o mare încurcãturã. Cãlãtoriile la Rojdestvo erau pentru mai tîrziu. (Vechile liste în care Alia înscrisese manuscrisele pãstrate în diverse locuri. si îl tot corecta si povãtuia). Yves era extraordinar de prudent. Ugrimov. lîngã statia de metrou „Studenceskaia". si dupã y'7. în 1975 si-a asumat riscul de a veni la 1101 la Ziirich. (Adnotare din 1978. Douã canale independente reprezintã o foarte mare înlesnire: fiecare completeazã spatiile goale ale celuilalt. Puteam fi fotografiati. Tatiscev si-a încheiat mandatul cînd eu mã aflam deja în Occident.A. fie ele si occidentale. Tare ne-am bucurat! Noi îi spuneam „Fei". el nu s-a deconspirat niciodatã si a lucrat cu succes pe toatã perioada mandatului sãu. El a fost imediat de acord. de-acum numai partialul meu refugiu. Yves Aman. Nu o datã se slãbise legãtura cu el. i-am propus lui Stig sã ne transferãm întîlnirile la Gara Kiev — mai aproape de Rojdestvo.) 301 Dupã întoarcerea la Paris. 1-au ars ei acolo. repede filati — dar nici .)* în primãvara lui 1973. Dar cel care ia urmat ca atasat cultural francez la Moscova. în special cînd era vorba de transmis o scrisoare.

) . A venit din nou în vara lui 1977: de data aceasta 1-au supus unui fîlaj compact deschis si 1-au avertizat cã „o sã-i rupã picioarele". In intervalul 1975-1976 a revenit de douã ori în URSS. Una dintre ultimele fapte în slujba patriei. cel mai prost traseu era cel scandinav. în semiîntunericul de sub copacul peste care se asternuse umbra înserãrii. I-am aprobat initiativa. plecînd din Rusia. cã asta o sã-i întãreascã pozitia. (El a vorbit apoi foarte respectuos despre seriozitatea si inteligenta lui Heeb — si acest lucru m-a fãcut sã gresesc si mai mult. dar n-au îndrãznit sã-1 perchezitioneze). Gestul m-a uimit. 1-a propus pe Frank Krepo de la Associated Press. s-a gîndit putin — si a renuntat. Iar dupã opt ani. a murit de cancer.nu ne mai vã-zuserãm de multã vreme la lumina zilei! (Pentru prima datã m-a fotografiat si el — nu din obligatie profesionalã. periculos si inapt a-i adãuga ceva la nume. Risca si prin faptul cã venea la întîlnire aducînd în buzunar lucruri interzise (o datã a si fost retinut de militieni.) Aveam impresia cã o sã-i facã plãcere sã-mi ia un interviu. Iar el. . si prin faptul cã se întorcea de acolo cu alte lucruri interzise. cã e curajul disperãrii. cã — ne încredinteazã el — direct si fãrã probleme s-a dus la tarevna. si-i propuneam acum lui Stig sã iasã din rolul lui ascuns. „Vocea Ortodoxiei". pentru sine. Am venit la întîlnirile cu Stig: aveam planul unei întregi serii de lovituri în cadrul contraatacului gîndit de mine. numai cã în jurul acelei date Stig însusi se si întorsese din concediu si a venit la întîlnirea cu mine: pe o bancã lîngâ „Studenceskaia". Nu s-a speriat. Dar. un lucru este cert: la fiecare întîlnire cu mine. într-o searã. aproape pe neasteptate. nu-i asa? * Tatiscev era totdeauna operativ în primirea si trimiterea scrisorilor — cãci nu era de glumã corespondenta care se derula la noi an de an între Europa si Rusia. ca turist. a felinarelor. îi propuneam acum ca el însusi sã-mi ia în mod deschis un interviu.) Iar în locul lui pentru varã. îmi dãdeam seama cã acesta era ultimul si cel mai important lucru pe care mã vor lãsa sã-1 fac. el îsi riscase acest post si chiar toatã profesia de ziarist.302 în primãvara aceea i-a venit o idee: sã se ducã la avocatul meu pentru a face cunostintã. a fost organizarea unei radioemisiuni cãtre Rusia. ci asa. chioarã. a comis niste imprudente. întelepciune. probabil.de corespondent. absolut dezinteresat. inteligentã. cu implicarea a zeci de oameni. cãlãtoriile acestea si le-a încheiat cu bine. abia s-a desprins de ei într-un bazar oarecare. care acum refuza sã-1 primeascã. „pentru cazul cã se întîmplã ceva". (încã nu pricepusem cã pentru interviurile mele. Dar. asta este întelepciune. nu-i asa? Stig mai putea sã rãmînã la Moscova un an si jumãtate si chiar doi si jumãtate. dar. sub un copac. si — s-a întîmplat sã fie nevoie de acesta la sfîrsitul lui august. (Adnotare din 1986. Cã e lipsã totalã de întelepciune. dar la întoarcere la hotel a fost imediat expulzat din tarã. a mai transmis ceva. evident. Condus de sentiment. el. încã foarte tînãr. Stig era mereu tras la fatã si cam palid — tip de scandinav. într-o acceptie occidentalã de rutinã.) Chipul lui respira foarte multã noblete. el si-a lãsat inima în Rusia si nu se mai putea multumi cu viata parizianã anterioarã. onestitate. Aceasta era pe la 19 sau 20 august. o sã-i aducã glorie. la lumina slabã.

mi-am amestecat îndelung urmele: de la dacea o luasem pe alte alei. le considerãm mult mai iubitoare de libertate decît sînt ele în realitate. unde peronul rãmîne complet curat — garantie deplinã cã nu esti urmãrit. Dar ce se întîmpla dacã se defecta telefonul. el le recunostea pe loc si totdeauna asta însemna: astã-searã trebuie sã ne întîlnim (ora si locul fiind cunoscute). unde cuvine-se a judeca logic.) în asteptarea luptei operative. ca la Krasnoselskaia. cînd telefoanele sînt interceptate? Stig a avut o idee bunã: „Ati gresit" telefonul: „Spuneti. si a nu face prostii. la interviu 1-a trimis pe Frank Krepo (foarte simpatic cinstit. Dar ce sã spui în situatia asta. Minunatii nostri prieteni occidentali! — Ce multe contradictii si-au dat mîna în pozitia si-n deciziile lor! Stig s-a pãtruns asa de mult de vigilenta noastrã de conspiratori mcît în legãturã cu pericolul unei divulgãri.risca mult mai mult decît atunci cînd. Aflasem despre cãderea Arhipelagului — si era nevoie sã transmitem imediat în Occident stirea despre acest lucru si sã trimitem dispozitie ca manuscrisul sã fie dat la tipar. se tempera pe sine însusi. Nu mã gîndesc 303 decît la un lucru: eu voi putea sã vã fiu de mai mare ajutor dacã nu se va rãspîndi nici un zvon. Pe sub tavane.. 304 însã cînd Stig s-a apropiat de mine în locul nostru retras lîngã Studensceskaia" . într-un biletel am scris cã as vrea sã public în Le Monde o serie de articole despre viata din Uniunea Sovieticã. Pentru asemenea cazuri extreme aveam si noi în minte ceea ce era de fãcut: sã-1 sunãm pe Stig dis-dedi-mineatã. la rece.. (La data aceea eu încã nu aveam o idee clarã despre oportunismul si duplicitatea acestor ziare. si însãsi întîlnirea. cu întreitã bãgare de seamã.. este curãtãtoria chimicã?". este biroul de comenzi la Alimentara?. Pe toate noi cei din Est. Ingrid). „Spuneti. vã rog!" Era suficient pentru recunoasterea vocii. a spus o datã urmãtoa-rele: .. si a Aliei si a mea. Credeam cã se va agãta de propunerea mea ca de o ocazie bine venitã. ca toatã lumea.. înainte de a sosi secretara lui sovieticã. la insistenta mea. rece. dar era nevoie si de mai multã operativitate.Jn definitiv. Asadar. sau era ocupat îndelung. noi nu discutam nimic de prisos cu corespondentii. Datele fuseserã stabilite mai dinainte. sau Stig nu era acasã. ci în zona banalului. Pentru cã un interviu nu se afla în zona pericolului incomensurabil unde îl mînau sentimentele sale (pe el si pe fermecãtoarea lui sotie. Seara. Cum? Nu e biroul de comenzi? Iertati-mã. mie personal mi-este indiferent. pe corespondentul lui Le Monde un tip foarte încrezut. m-am înteles cu Stig în septembrie 1973 sã ne întîlnim din zece în zece zile. bazîndu-se pe niste obisnuite argumente occidentale. Vocile. în metrou schimbasem trenul în statii care se golesc rapid. bun) si.? La 4 septembrie. totul iesise bine — si un asemenea „ati gresit telefonul" din înghesuiala suburbanã a Gãrii Leningrad." Iar la interviu a renuntat. dar Le Monde a refuzat chiar cu indignare: de ce sã ia articole de la mine. dacã are un corespondent al lui la Moscova?..

Eram si eu. el face o socotealã corectã: ziaristii bine asigurati material se vor crampona de locul lor. Femeile s-au aplecat asupra copilului — de departe nu se vede miscarea mîinilor—Alia i-a transmis scrisoarea. . în situatia în care se încerca sufocarea mea. totusi. privilegiat. îi pãtrunde. în aceastã searã de 4 septembrie se pare cã am transmis multe: si stirea despre Arhipelag. Era singurul cãruia îi povestea despre întîlnirile noastre. Despre asta i-am spus lui Stig. a rezolvãrii unor probleme. postul la Moscova este pentru corespondentul occidental unul foarte înalt. unii — ca sã afle o noutate sau sã facã o fotografie. îmi amintesc: a fost ceva uluitor. ci pe timpul cît sînt printre noi. mã întîlneam cu Stig. corespondentii strãini s-au manifestat foarte diferit în acele zile. care a verificat dacã ne-am întîlnit. si totusi: desi toti cu o educatie occidentalã si trãind în aceleasi conditii. în aceste zile grele. se apropia termenul sã-1 nascã pe Stepan. ci rezultatul influentei mediului în care nimereste omul. toatã furtuna — si cît mai era de asteptat pînã la întoarcerea lui Stig! Necesitatea unei legãturi. cînd veneau în contact cu miscarea noastrã am început sã observ o schimbare uimitoare: se leapãdã de obisnuitul calcul al copeicilor si-si sacrificã si viata. Ingrid — o luminare suedezã de Crãciun pentru noi. (si ea era în ultimele zile de sarcinã. la noi acasã vereau multi corespondenti. si din cel al bunelor conditii de viatã pe care le presupune (pînã si scutire de platã pentru dãdacã la copii. El a rîs: „Da. si multe dispozitii pentru Occident. si „Scrisoarea cãtre conducãtori". guvernului sovietic nu-i pare rãu de cheltuieli. O datã pentru transmiterea unei scrisori suplimentare. altii — ca sã ne ajute (John Shaw. într-o precipitare a evenimentelor. seara eu si Alia eram în sãrbãtoare: totul se prãbusea. Frank Krepo). poate nu pentru totdeauna. iar Alia sã-i meargã în întîmpinare cu Ermoska. si de Crãciun ei au plecat în Suedia. peste patru zile copilul a si venit pe lume. si nu mai stiu care microfilm de-al meu." Acesta. dar etica nli-i permitea sã-si deranjeze prietenul. Este Udgord. Iar în Rusia existã de mult (în ciuda opresiunii sovietice) un Mediu al dãrniciei. a unei urgente subit apãrute. important — si din punctul de vedere al carierei. Dar în unii oameni cu educatie occidentalã. Ce-i drept. Din multe motive. si s-a ascuns dupã o casã. 305 nu vor trimite corespondente foarte critice). Faptul de a fi în fiecare clipã calculat pînã la amãnunte si cu cît mai amabil în formã. ziarist norvegian. ne-am înteles ca el sã nu se arate: Ingrid sã se plimbe pe bulevardul Narîskinski. cu atît mai necrutãtor în continut — nu este o însusire înnãscutã a occidentalilor. iar aici s-a dezlãntuit Arhipelagul. si nici mãcar nu s-a apropiat pentru a face cunostintã cu mine. al spiritului de sacrificiu — si acest Mediu îi influenteazã si pe occidentali.) în acea groaznicã ultimã toamnã.— mie mi s-a pãrut cã mi-a trecut prin fatã o figurã. iar noi iatã cã rezistam. Udgord voia si el foarte mult sã participe la întîlnire. fiecare dintre aceste întîlniri îmi era ca o indispensabilã gurã de oxigen. în conditii foarte bune. îi era prieten. a trimiterii de corecturi apãrea aproape din trei în trei zile. ca aceea care-i place destinului.

chiar în ziua în care Pravda a început un mare atac de presã împotriva mea. în spatiul de sub poartã. dacã si-ar fi imaginat. Aceastã idee se maturizase si în el. cu trãsãturi decise. Iar pe un asemenea prieten minunat precum Stig voiam sã mi-1 pãstrez.) îndatã ce m-au luat de-acasã. Cel mai adesea. acolo se explicau între ei prin biletele (cã doar nu se putea prin viu grai! Ba mai mult decît atît: în timp ce scrii biletelul trebuie sã îndrugi ceva din gurã). apoi la o posibilã bazã de expediere în strãinãtate. mai întii unde-o fi. unde nu ne vedea nimeni. în ziua expulzãrii mele. cãci îmi va fi mie secretar în Norvegia si legãturã generalã cu lumea înconjurãtoare.. îi plãcea.Ultima mea întîlnire cu Stig a fost la 14 ianuarie 1974. daca le-as fi pierdut. om asa de nobil. Acesta era deja începutul roirii corespondentilor strãini în locuinta noastrã. (La patruzeci si opt de ore de la arestarea mea. iar el va suferi pentru legãtura cu mine. Puteti sã ne ajutati?" (El era deja un om „cu trecut". de la arestarea mea. la toatã revolutia — si cîte dintre acestea ar fi fost pentru mine imposibil de reconstituit. de o compromitere a carierei de corespondent. a doua zi i-a cerut Aliei procurã scrisã pentru posibile . toate scrierile complete. la bolsevici. incomplete. ne-am îmbrãtisat de rãmasbun. Iar întîlnirea urmãtoare fusese fixatã pe 14 februarie. Komsomolskaia Pravda deja îl ponegrea. cãci de copiat nu mai era timp. ceea ce asigura o acoperire. roire care s-a declansat dupã arestarea mea si care i-a dat Aliei posibilitatea de a-mi salva toatã munca de-o viatã. Nils Udgord — cunostintã recentã. se retrãgea într-o cãmãrutã. în acest caz mã gîn-deam cã voi rãniîne în Norvegia. atunci sã nu se teamã de o expulzare din URSS. el se ridica deasupra tuturor) — el a fost primul cãruia Alia. întrerupte — si toate într-un singur exemplar. la Lenin. calme. Ci. Deja se întrezãrea printre altele si urmãtoarea posibilitate: nu mã vor aresta. dar ei n-aveau obiceiul sã circule cu ceva în mînã prin Moscova. împreunã cu cei initiati. Cred cã. ci mã vor expulza în Occident.) si Stig.. acolo se transmiteau si pachetele. veneau cu mîinile goale si deci nu puteau sã iasã de la noi cu sacosa. adicã — era în evidenta cui trebuia. (Cred cã KGB nu-si imagina cîte lucruri aveam eu deja pregãtite — referitor la Roata. cu sigurantã de sine în actiune. si cu el Nils Morten Udgord au trecut pe la Alia în zilele lui ianuarie: acest lucru arãta firesc atunci. serios. si este necesar s-o scoatem din tarã. Sã-si fi umflat buzunarele cu pachete? Dar cum sã facã sã nu devinã prea grosi la trup? Cu toti de fatã. Drept pentru care i-am si spus cã dacã va fi asa. lear fi strîns pe toate 306 încã de la început. îsi punea întrebarea: este mai bine sã le ducã la niste strãini? în ce-i priveste pe corespondenti. iar de ajutorul si prietenia lor era o nevoie acutã. cu toti deo-jatã —Alia n-a vorbit si n-a transmis nimic: prezenta unor strãini o punea în imposibilitate de a se întelege cu ai ei. cel mai cult dintre toti corespondentii (istoric erudit. i-a pus problema: „Existã o arhivã voluminoasã.) Dupã ce a reflectat. Alia a trebuit sã le scoatã pe toate acestea mai repede din locuintã si sã le ducã. acestia — nume-rosj — veneau în suvoi neîntrerupt.

Dupã aceea studiase la Universitatea Columbia istoria Uniunii Sovietice. Urma sã-si împacheteze. ce! Iar acum iatã. Aceasta îl scutea de necesitatea de a se adresa cuiva dintre functionari si poate de neplãcerea de a primi un refuz. nici chiar Soljenitîn. care mi-a salvat principalele manuscrise si mi-a asigurat continuarea pe ani de zile a lucrului la Roata Rosie. si doi ani în Vietnam. a fãcut serviciu în misiunea americanã de pe lîngã trupele sovietice. abordînd-o cu anvergura istoricului. ci si pe al Aliei zãcea lista cifrului continînd tot sistemul de pãstrare a manuscriselor: la cine. si-si încheia stagiul aici. nici astãzi nu se poate povesti. ce este de dorit. Dar — o sã-i înhate oare pe cei care ies cu manuscrise? Pe cine? Din ce moment? Cînd m-au luat pe mine — nu numai pe biroul meu era împrãstiatã corespondentã conspirativã cu Occidentul. Din pãcate.Dar toate astea nu arãtau asa de bine în locuinta noastrã asediatã. în fond. înainte de a veni la Moscova. 1-a gãsit acasã pe amicul sãu William Odom. despre aceastã operatiune remarcabilã.) . întorcîndu-se de la concert.. si iatã deja de doi ani este la Moscova. si el doctor în stiinte ale istoriei. . Totusi despre aceastã intentie i-a povestit sefului si prietenului sãu. sã-si expedieze bagajul personal (ca bagaj diplomatic) în Statele Unite — tocmai în acest bagaj va pune arhiva. Acum i-a adus lui Nils proaspãt apãruta brosurã APlvj împotriva Arhipelagului si a mea. A vorbi pe sub tavane nu se poate. Devenise deja clar cã arhiva este mai mare. despre Osoaviahim. contraamiral Mayo. . sã construiascã un nou sistem si în legãturã CM fiecare scriere sã decidã: ce trebuie trimis neapãrat peste hotare dupã mine. zãpãcealã si în proiecte: ce sã astepti? Cã nu este perchezitie acasã — faptul acesta a devenit clar în urmãtoarele douãzeci si patru de ore. (în plus se pãrea cã nu trebuie fãcutã risipã nici de ore. fusese profesor de istoria Rusiei la West Point. 307 Printr-o întîmplare fericitã. nici de zile. Alia trebuia sã se descurce cu toate cele aflate în pãstrare (sã întindã mîinile pînã acolo pînã unde ani de zile nu ajunseserã). ce urmeazã sã rãmînã în pãstrare în URSS .negocieri: „Rog sã-1 considerati pe domnul Nils Udgord ca pe reprezentantul meu împuternicit pentru legãturi cu.Ceea ce Udgord nu întelegea pe de-a întregul era modul în care acestea vor încãpea acum în cele douã geamantane permise lui. el a fost de acord imediat: numai sã nu stie nimeni." William Odom era destul de initiat în istoria acestui secol si a tãrii noastre. si.. unde. pentru cã familia mea putea fi alungatã din URS S în orice clipã. Solicit ajutorul dumneavoastrã pentru a scoate din tarã arhiva lui Soljenitîn. . La rãzboiul din Coreea nu a participat numai datoritã faptului cã în chiar acel an a intrat la academia West Point.. scrisese studii despre Sverdlov. iar nu a corespondentului. Odom. avînd în vedere multele lucruri încã rãmase. Nils i-a scris lui William: „Marea problemã este arhiva lui Soljenitîn. cvadragenarul asistent al atasatului militar american.." Iar mai departe el a pus pasiune în treaba aceasta. Zãpãcealã era si în hîrtii.. care era atasat militar.

ziare importante din anul 1917.„. gazdele erau prevenite ca sã stie cam cînd sa astepte si ca sã nu se însele cu privire la identitatea vizitatorului. dar aceastã solutie aproape cã n-a fost necesarã — a si riscat Alia sã le facã sã treacã din nou printr-o locuintã periculoasã. care a fãcut si ea foarte mult. v. .. ce se distruge. cãrti scãpate cu greu de la ardere. era ceva remarcabil. dar nu pentru miscarea ilegalã din Rusia — au ajutat mai mult decît toti si mai inteligent decît toti în aceste zile. iar aici sã le revadã. Ghinzburg a luat si a strîns acele manuscrise care trebuiau sã rãmînã în URS S.) Dar înainte de aceasta. cu concetãteni sovietici. pentru a fi recunoscut. . cã e mai sigur dacã le iau de la alte adrese.. Prietenii s-au precipitat imediat ca o ceatã lãrmuitoare (la familia vecinã Pasternak. s-a început strîngerea tuturor materialelor si aducerea lor înapoi la noi. si tot singurã a aranjat totul. Iar apoi cu ai ei. 309 Acesta. (Aceastã treabã nu putea s-o facã decît Alia singurã. V. pe soseaua Rubliovskoie si în Medvedkovo. Dima Borisov. Andrei Tiurin si Alek-sandr Ghinzburg — o figurã nouã pentru cercul persoanelor implicate în pãstrarea manuscriselor noastre. Stig (la întîlnirile cu mine se obisnuise sã foloseascã buzunare încãpãtoare) a luat cu sine schite ale articolelor pentru culegerea Voci din strãfunduri si scrisori pentru Occident. 308 De aceea — desi era mai simplu ca din diverse locuri de pãstrare sã le arunce imediat la expediere. ce se pãstreazã. au început — în virtutea unui prim impuls — sã ducã de urgentã hîr-tiile la cineva! La alte adrese! Chiar si în seara arestãrii mele.) si încã vreo cîtiva oameni (Wilhelmina Ghermanovna Slavufkaia. la diferite adrese. dar seara venea Liusa. (Exista o regulã vamalã sovieticã potrivit cãreia era interzis sã scoti din tarã cãrti editate pînã în anul 1945. o cãpãtînã de varzã) si apoi s-au condus unii pe altii acolo unde trebuie. El va face o transbordare pe drum.. dar mai putin periculoase. ciorne de-ale mele.) La Medvedkovo s-a dus sã recupereze ce era de recuperat însusi Udgord.-. Alia mi-a expediat nu numai manuscrise. sã le bage si sã le scoatã. dar nu poate fi solicitat niciodatã. în continuare. Aceste adrese erau comunicate lui Stig si lui Nils pentru corespondentii strãini. ci si cãrti rare. Alia trimisese la prieteni. grupîndu-le în alte plicuri. avea în carnetul lui de corespondent un semn conventional fãcut cu creionul.pînã la solicitare.. si chiar mai rãu. ceea ce întrecea deja asteptãrile. deasupra hîrtiilor erau frunze de ceapã. Asa s-a împrãstiat arhiva mea (ca un ochi de apã în care calcã brusc o cizmã): stropi sãrind în diferite locuri îndepãrtate ale Moscovei si chiar în cartiere mãrginase. Aleksandr Sergheevici Buturlin) au trebuit sã ia cãrtile cele mai voluminoase. cu alte cuvinte cãrti care puteau avea o orientare „necorespunzãtoare". (Peste cîteva zile s-a înteles caracterul eronat al acestei actiuni. cu al doilea taxi va merge nu pînã la casa cãutatã. în timp ce asteptau perchezitia acasã.. Slavutkaia singurã a conceput o modalitate de trimitere mai departe a cãrtilor. uneori dupã o listutã. Exista pãrerea cã pentru corespondenti este periculos sã ia materiale scrise direct de la noi..

cuviincios îmbrãcatul Ugord „voteazã" (îi face semn sã opreascã). Corespondentii s-au comportat foarte diferit în aceste zile. Textul meu intitulat „Declaratie în caz cã voi fi arestat". în nici un caz. (Mai simplu ar fi fost cu un autobuz?) Cît risc. e luminã. este luat în masinã—dar pe drum: conversatie. (Toate astea — ca sã nu rãmînã urme. seful lui îi va întelege si-i va ierta actiunea. în timp ce fata-i atingea expresivitatea maximã. Fãrã ei. le era mai usor. ci numai cu ironie la adresa celui care a esuat. mai întelegãtoare.) La americani. ba microfilme — si. de promovare pe linie de serviciu — nu numai cã nici vorbã nu poate fi. si este de înteles cã unii au refuzat sã ne ajute. a iesit în stradã: dar unde sã gãsesti în vãgãuna asta un taxi pentru întoarcere în oras? Ora trei ziua. si pe cele de la spate — costumului sãu reportericesc. în caz de esec. Trec cu taxiul niste militari. în gheatã. (Iar pe Frank Krepo.) în privinta aceasta. nu 1-a trimis pentru conspiratie. dupã cunoscutele interviuri cu mine si în mod logic bãnuind pericolul. si taxiului îi va da drumul. si trebuia ca unii sã meargã dupã materie explozivã si s-o poarte cu ei — în fiecare zii (Cred cã KGB. si faptul cã este strãin iese la ivealã. si felul în care îsi juca destinul. Bob Evans si Richard Wallace. la ziarele lor. multumit cu expulzarea mea. Iar geamantanele (viitoare) sînt mari. si înainte de a iesi. lucrarea mea ar fi întîrziat ani de zile. de laudã. .) Fie ca aceste foarte tîrzii rîndulete sã constituie expresia modestului meu prinos de recunostintã fatã de acei corespondenti. si pe cele de la piept. De pildã. 1-a luat de la Alia în timpul noptii: 1-a bãgat 310 în sosetã. un colonel (or fi kaghebisti? pas de ghiceste). corespondentilor unor organe europene. (Dar el si „cãra" incomparabil mai mult decît altii. toti anii de carierã. Jim Pypert — ne-au ajutat neîntrerupt. dar glorie n-a dobîndit nimeni. si trei englezi de nãdejde: Julian Nandy. dar fiecare riscã sã strice totul. de altminteri cu promptitudine. Iar el — lua în permanentã ba hîrtii. 1-a avertizat sever: în relatiile cu Soljenitîn sã nu depãseascã pragul a ceea ce este permis. în mod special. Dar trei tineri minunati — americanii Steve Browning. a luat douã sacose grele din plastic. corespondentul lui Le Figaro. le ascundea: fata lui sugera si felul în care i se miscau degetele acolo undeva. notiunea de carierã este deosebit de strictã: esecul nu este întîmpinat cu întelegere nici de sefi. Udgord era convins cã. privea calm la roiul de corespondenti si n-a înhãtat pe nici unul pentru cã nu voia un scandal în plus — dar nici n-avea o idee despre importanta si volumul materialului dus dintr-un loc într-altul. A fost pentru fiecare o alegere dictatã de constiintã.ci numai pînã la casa vecinã cu ea. mare de staturã cum era. Associated Press. toti anii de eforturi: cãci ziarul. de succes. nici de colegi. Lacontre. iar buzunarele de corespondent—mici. pe talpã. sã transmitã stiri la agentiile lor. o încercare. RogerLed-dington. cu totul neobisnuit pentru corespondentii de la Moscova! si în plus în fiecare zi trebuie sã munceascã la întreaga capacitate (ascunzîndu-se de secretara sovieticã infiltratã în dispozitivul lor). se privea atent în oglinda înaltã: sã nu care cumva sã-i iasã din buzunar vreo hîrtie. încãrcîndu-si buzunarele — si pe cele laterale.) Dar iatã — si-a încãrcat toate buzunarele largii lui haine „reportericesti".

Dar „vamesul". cîte mutãri periculoase cîte trambalãri prin Moscova! Asa cum în bucãtile de carne desprinse din el.. în timpul acesta. se mai zvîr-coleste.. Zãu cã asta era mult mai simplu sã fie transmisã prin viu grai. cînd simte cã-1 apasã ceva pe suflet? în ultimele ore de dinaintea plecãrii. a fost cît p-aci sã esueze. A reusit sã-i sopteascã ceva unui compatriot de la compania aviaticã respectivã. cu atît mai mare era pericolul deconspi-rãrii. (Dar acasã. Ingrid a început sã se agite — cum sã salveze cauza? în timpul acesta. mersul treburilor. . nici ulterior. trupul ciopîrtit al unor animale încã se mai miscã. de a se întîlni cu mine pentru prima datã dupã expulzare. încã mai vrea sã trãiascã — tot asa si arhiva mea se zbãtea. Stig a trecut pe la noi pe-a-casã. Stig o va face verbal.. a luat o parte din manuscrise în masina lui. Alia a comis o gresealã gravã trimitîndu-mi scrisoare prin Stig — si toatã operatiunea. Aici. a retinut scrisoarea. (Dar. si acesta s-a dus la Ingrid sã-i relateze ceea ce-i spusese Stig. cu toatã foarte marea noastrã nechibzuintã. ducînd o parte la el acasã. Cîte miscãri de prisos.) însã kaghebistul a spus ceva în bãtaie de joc. a luat si a deschis imediat chiar acest aparat — si a confiscat scrisoarea. (De aceea.. un diplomat pe care s-a ho-tãrît sã-1 roage sã ia temporar la el încãrcãtura periculoasã. (Iar iscoadele or fi vãzut cum se încarcã?!) Celorlalte a început sã le schimbe locul neobositul Nils. La 23 februarie a devenit cunoscut cã din Elvetia eu am plecat în Norvegia. Scrisoarea fãcutã ghemulet a ascuns-o — conform unui procedeu „verificat" — într-un tranzistor oarecare. dar a plecat repede la aeroport. el personal iesea rar. dar nu 1-a oprit sã treacã mai departe.) si oricum: relatarea principalã despre mersul treburilor. Diplomatul. o parte la. si anume cu Stig! — asta ne împingea sã continuãm. Dar — gresealã. si cã înainte de plecare îi este imposibil sã nu facã o declaratie publicã. voia sã trãiascã! . nici nu putea sã se abtinã Stig de a veni si el acolo. la el se formase un întreg depozit. pusã la punct cum era. fãrã sã stea pe gînduri. probleme. ca un copil.) Au fost duse la Stig — asa cã toti stiau acest lucru! Cu cît stiau mai multi corespondenti strãini. si. s-a înrosit si a intrat în panicã — umilitor! si pentru ce? si dupã cîte operatiuni foarte dificile. asa cum fãcuse cu doi ani în urmã cînd îmi scosese din tarã discursul nobelian. fireste. totul iesise asa de bine. pe termen asa de lung.Cele mai multe hîrtii au fost duse la Stig. Dar iatã cã nu s-a deconspirat nimic! Nici atunci. ambasadã. dar la locuinta lui din Moscova se aflã un întreg depozit pentru expediere! — Dar dacã acum ãstia se duc acolo?. (Coincidentã? Obisnuit loc de ascundere? Sau cîndva Stig a soptit pe sub tavan?) Stig. nu cu foarte mare plãcere. mai tresare... prin telefon. sã n-o grãbesc sã pãrãseascã tara). Tot ce trebuia sã-mi scrie 311 ea se reducea la — în afarã de chestiuni personale — explicatia cã ea nu va pleca pînã nu va reusi sã salveze si sã ascundã totul (ca eu. si Stig a zburat cu o foarte mare piatrã pe suflet. ea avea în vizitã.. cine nu face greseli cînd îi plesneste capul de probleme. de a face schimb de informatii privind planuri.

(Iar pentru cekisti: nimic altceva. arhiva sosise legal. într-adevãr nedeprinsi cu asa ceva. numai de data aceasta. dar toate benzile magnetice s-au sters. cele mai directe! S-a întors Stig — si a strîns la loc partea lui din arhiva mea. si toate geamantanele noastre au mers în flux pe banda rulantã. unde functionarul elvetian promisese sã nu permitã sovieticilor sã verifice bagajele. si m-am simtit vinovat în fata lui.) Eu stiam cã Alia a expediat totul pe ascuns. le lipseau ratiunea si îndrãzneala sã recurgã la mãsurile cele mai simple. parcã li se întuneca mintea. cum nu m-am simtit niciodatã în anii iscusitelor noastre operatiuni. ci cu compania elvetianã ale cãrei avioane aterizau pe micul seremetievo-2.(Vestea despre esecul lui Stig a ajuns la mine în Norvegia. Sã nu-si fi dat ei seama de toate legãturile? în transmiterea unei scrisori sã fi vãzut ei un serviciu singular. mam repezit la bagaj si am cãrat singur douã geamantane grele cu acele hîrtii de mîna a treia pe care le adusese Alia Aparent.si cu toate cã în aceastã actiune s-au implicat destul de multi aliati — întradevãr occidentali.Abia în aprilie 1974 a trecut pe la noi. cã nu aduce nimic important cu ea. si lui Stig nu i s-a pus nici o piedicã la întoarcerea în URSS. Dar acum a intrat în actiune Nils. cu sacose si cosuri —• eu.) Ascultati ce vã spun! Pe KGB parcã-1 furase somnul: n-a urmat nici o loviturã. acest aparat sã aterizeze pe seremetievo-1. în drum spre concediu în Italia. nimic important nu asteptam. dar nu se stie cît de serios este continutul ei. o tînãrã pereche germanã cu o fetitã. Nu exista nici mãcar certitudinea cã o sã-1 mai lase sã revinã la Moscova. Dar ce s-au gîndit kaghebistii?! — Cu cîteva ore înainte de sosirea avionului elvetian au dat dispozitie ca de data aceasta. si ce primejdie pentru el! Dar o orã mai tîrziu a sosit însusi Stig. în prezenta tuturor corespondentilor. sau tocmai de aceea. studiati!) . Le-au tinut mult. . întîmplãtor... . din partea unuia dintre multii corespondenti care se îmbulzeau la noi acasã? Sau numai s-au ferit sã amplifice scandalul din jurul meu? însã din compararea multelor cazuri din aceastã carte rezultã cã atunci cînd era vorba de mine.. Dar nu se stie de ce. (Nu stiu dacã au refoto-grafiat. în cãsuta pictorului Veideman — o datã cu John Shaw de la Time. la verificare de cãtre KGB. însã trebuie sã arãt cã am avut o strîngere de inimã pentru el. . nu stiu de ce mai devreme decît Stig însusi si într-o formã îngrozitoare: lui Stig i s-au luat pe aeroport microfilmele cu manuscrisele 312 mele! Acest lucru mi s-a pãrut verosimil — microfilmele erau la fel si atunci ce loviturã. pe la Ziirich. în afarã de ceea ce ati fotografiat la seremetievo. El sedea din nou pe dinamitã. al cãrei tatã a scos din masinã (dar si . urmînd ca acestea sã fie preluate imediat. dar încã specialisti în culegerea de stiri de senzatie — nici unul dintre ei n-a scãpat niciodatã nici un cuvînt!!! M-am înteles cu Alia la telefon ca ei sã vinã la Zurich nu cu Aero-flotul.. dintr-un 1InPuls inconstient. S-a aflat cã i s-a luat o scrisoare. sau din amuzament: cînd familia a sosit cu zece 313 geamantane.

verifica numerele pachetelor sosite. Dar Udgord si Stig s-au apãrat cu dîrzenie. au cerut Ministerului lor de Externe sã-1 apere pe ziaristul devenit tintã a persecutiilor. Udgord mi-a luat un interviu literar pentru Aftenposten. iar în curînd si primul ajutor al Fondului nostru cãtre unele persoane din Rusia. ci mi-a întins în tãcere actul de identitate. cunoscînd si observînd structura mentalitãtilor de prin partea locului. M-am dus cu Udgord în munti. Priveam la ei ca la propria noastrã familie. dar aproape tot un geamantan. în Occident. si împotriva lui Stig — jar totul plutea în ceatã. Pe William Odom 1-am cunoscut un an mai tîrziu în America— în mare tainã si într-un mod care mi-a permis sã-i exprim netãrmurita mea gratitudine. ei ne duceau scrisorile cãtre prieteni. Iar la sfirsitul lui iulie au fost în vizitã la noi Nils si Angelika.aici ferindu-se de fotograf) douã pretioase geamantane si o sacosã. Numai aici. colaborator al ambasadei italiene de la Moscova. si era asa de prudent. au dezmintit categoric acuzatiile respective. Ziarele si uniunea ziaristilor din Norvegia 1-au sustinut pe Udgord. corespondenti. ne erau cu totii oaspeti dragi. Acele lucruri de valoare nu au sosit la noi. încît în prezenta fiului avocatului Heeb nu si-a spus numele. De multã vreme si din ce în ce mai multe se acumulau la ele 314 nativele de nemultumire si împotriva lui.* în primele noastre luni la Zurich nu o datã ne-au vizitat noi prieteni. unde Nils a povestit pentru prima datã despre toate tainele si miscãrile. Toate sînt lucruri importante. cu toate numele. mi-a luat exemplarul de semnal al Scãrii „Donului linistit" si 1-a dus în URSS-Toate acestea le-au fost extrem de dezagreabile autoritãtilor sovie-tice. întorcîndu-se la Moscova. Multumesc! Iatã si aceste cãrti din nou pe rafturile mele. Ce sentiment al libertãtii si al triumfului ne stãpînea: sã vorbesti cu voce tare despre asemenea taine — si ca despre trecut! Aici — eram convinsi — nu ne mai aude nimeni. Bagajul lui a sosit cu vaporul în Statele Unite. decît în septembrie 1974. cu unii fãceam cunostintã prima datã. nu era nici o greutate ca si aici sã se monteze din afarã un dispozitiv de interceptare a convorbirilor. Alia. toate sînt lucruri de valoare: iatã-le! Au sosit! Le-am salvat! si apoi — multe cãrti necesare lucrãrii mele va aduce Mãrio Corti. El ne-a adus încã o parte — nu de trebuintã urgentã — a arhivei. Era ultimul lor an de sedere la Moscova — "n primãvara lui 1975 i-a atacat Literaturnaia gazeta: „Dosarul negru al domnului Udgord". Iar ceea ce era la Odom a durat mai mult. în apãrarea lui Stig s-au ridicat cei din Suedia. O nouã bucurie! Nici în peretii de la Ziirich noi nu mai aveam prea mare încredere. la o casã izolatã în Sternenberg. Steve Browning a venit la noi în noiembrie la conferinta de presã privind culegerea Voci din strãfunduri. foarte atasat de oprimatul crestinism rus. ale cãrei mîini vibrau de bucurie. S-a dovedit cã atacantii nu cunosteau adevãrat acel dosar si-i învinuiau în mod absurd pe cei doi de contrabandã cu tablouri. la Ziirich. puteam sã apreciez asa cum trebuie eroismul acestor occidentali . iar el însusi a mai zãbovit vreo cîteva luni în Europa. au protestat la ambasada sovieticã.

mîine un pic — nepremeditat. cui nu-i era cunoscutã? Pe cine n-a obsedat? în copilãria mea. într-un îngust spatiu intercatodic — au luat foc. era greu sã-ti gãsesti un cît de mic loc liber pentru o preocupare de altã naturã. altele mai putin credibile. multe discutii am auzit pe aceastã temã. sub apãsarea clandestinitãtii si a primejdiilor.— da. Noi ne tîram deja sub niste averse potopitoare (si radioactive) si. ci o biatã sãmîntã de floarea-soare-lui. Aceasta a fost preocuparea privind paternitatea Donului linistit. .. si totusi a apãrut si acea preocupare de altã naturã. tuturor le parveniserã zvonuri — unele mai credibile. ca Voce a Partidului si Poporului. s-au strîns la modul azi un pic. . nu pot sã-i evoc. s1> Promovat. nu numai membru al CC al PC(b) al Uniunii Sovietice. atunci lumea deja se . cînd majoritatea participantilor încã mai era cu serviciul la stat. 316 Eu. cîhd în acest spatiu aglomerat n-avea unde sã cadã nu un mãr. PetrovBiriuk s-a mirat: ce dovadã poate fi asa de incontestabilã? Necunoscutul a arãtat ciornele Donului linistit pe care solohov nu le-a avut si nu le-a prezentat niciodatã si care în momentul acela iatã.. Nu pot sã-i privesc. solohov trecea drept Primul Scriitor al URSS. eroismul. (Adnotare din 1978.) . si nimerind la noi.. A-ti exprima cu voce tare îndoieli în aceastã privintã a fost decenii de-a rîndul o faptã pasibilã de aplicarea unui adevãrat Articol cincizeci si opt. . necoordonat. în diferite perioade. El. cãlcate. dacã riscam ceva. Enigma ca atare — la noi. nimereau în aceastã furtunã umedã si întreaga lor societate. în special. 315 14 Scara Donului linistit în insuportabila densitate de probleme ale miscãrii noastre. cu dragile lor haine uscate. lua cuvîntul la congresele partidului si la sesiunile Sovietului Suprem. fãrã sâ-i admir. întregul lor cerc de prieteni. Ei depãseau un prag moral mult mai mare. Dar. în asemenea conditii. ci imaginea vie a CC. nu riscam decît sã ni se toarne în cap niste gãleti în plus pline cu apa acelorasi averse. puteau fi vãzute. s-a întors la agentia lui. "ils si-a încheiat cu bine stagiul în URSS. . s-au adunat din diferite pãrti. care i-a declarat cã are dovezi complete cum cã nu solohov a scris Donul linistit. în Sud. ale acestei lucrãri. Dupã moartea lui Gorki. si anume: în anul 1932. . Chestiunea însã nimeni n-a abordat-o metodic. da. orice ar fi gîndit el despre solohov (se temea de el. sãrind din confortul lor. sînt unul dintre ultimii pe care aceastã problemã . toti erau convinsi cã nu solohov scrisese cartea aceea. iar Stig chiar a mai rãmas. se pare. si s-au gãsit pentru ea si forte. si timp. cînd el (Petrov-Biriuk) era presedinte al asociatiei scriitorilor din districtul dintre Marea de Azov si Marea Neagrã. necomandat. nimic din afara celor legate de lupta noastrã nu putea sã ne capteze fortele si interesul. Elementele noii noastre lucrãri._a pus pe gînduri: în vara lui 1965 mi s-a relatat povestea pe care petrov-Biriuk a depânat-o la o masã în restaurantul Casei Centrale a Scriitorilor. i s-a prezentat un om oarecare. trebuie cã n-a vãzut în toatã aceastã întîmplare altceva decît pedeapsa aplicatã prostiei si nechibzuintei. occidentalii.. cu un altfel de scris! PetrovBiriuk. Dar.

el aducea apã din belsug la moara mea.1. lãbãrtat. în iarna dinspre 1967. ci si tema indispensabilã a unui viitor roman. Prea multã minte stricã îmi plãcuse foarte mult. Dupã aceea am notat si întîmplãri din satele novgorodene din anii '20 (am aflat cã I. Intr-un cu totul alt sector al vietii. care este dreptatea istoriei. Cabinetul acela gemea de cãrtile care se însirau nu numai pe rafturi lipite de pereti. E locul sã spun cã ea fusese martorã a deportãrii tãtarilor din Crimeea. probabil.. si ca talentat teoretician literar. ci si pe rafturi plantate în mijlocul încãperii. Kriukov. în cel mai nesemnificativ.N. asa cã si dupã a doua cãsãtorie — cu un bãrbat ilustru de data aceasta — nu voise sã renunte la numele primului ei sot). a venit o lucrare de-sPre Griboedov cu dedicatie din partea autorului care era Irina Ni317 kolaevna Medvedeva-Tomasevskaia. cînd ca prietenã actualã de la Leningrad (pentru cele patra luni de iarnã. Prin Donetul (lui LA.temea de el). ca într-o bibliotecã. LA. Iar Donul era nu numai o amintire a copilãriei mele.D. Era dureros: aceastã pieire în pur stil gulag a unui om curajos acoperise deja un plagiat atît de suspect? si ce pãcat pentru foarte nefericitul adevãrat autor: cum. fatã din mediul cel mai cult. El este si primul care mi-a povestit despre articolul lui Molojavenko si Putin despre Kriukov — mai înainte nu auzisem despre el. Numele de Irina Nikolaevna a început sã se iveascã si pe o altã linie. demnã de rãposatul ei sot celebra împreunã cu care pregãtise editia academicã a lui Puskin. se apropia deja de 65 de ani. De acolo i s-a spus: trimiteti-1 la noi pe acest om. restul le petrecea în Crimeea).N. si încã uitîndu-se în toate pãrtile de fricã sã nu-1 audã si altcineva. cu hîr-tiile lui. toate împrejurãrile au concurat conspirativ împotriva lui! Pentru ei amîndoi era necesarã acea rãzbunare care se numeste rãsplatã. în aceastã baltã stãtutã. Stefanov). ea venea la Leningrad. si totdeauna ca o femeie de o inteligentã viguroasã si strãlucitã. a sunat la sectia agitatie a comitetului districtual al partidului. s-a mãritat cu Medvedev. si acele ciorne au dispãrut pentru totdeauna. si am stat vreo trei ore la ea în cabinetul din cam ciudata casã de scriitor. situatã în aleea Ceboksarski (lîngã Spas-na Krovi). Ne-am cunoscut. acolo unde se desigileazã pachete cu cãrti de dãruit. si Biriuk—chiar dupã 30 de ani si nu cu mult înainte de a muri — nu a dezvãluit acest episod decît la betie unui tovarãs de chef. despre coloniile . anume în povestirile si scrisorile pline de nerv si de miscare ale lui Q: cînd ca prietenã a ei din anii studentiei. tot scria pentru mine cearsafuri cu scrisul lui mare. iar studiul acesta s-a dovedit interesant. dar deloc defãimãtoare. Eu adunam materiale pentru Arhipelag. si a dus-o bine de tot cu el. un simplu mujic novgorodean. si informatii uimitoare. Singurã vederea cotoarelor cãrtilor era suficientã ca sã semnaleze aici vechea si statornica prezentã a unor oameni de culturã. tot aducea si aducea. apoi pe neasteptate despre deschiaburirea dini 930. cineva aruncase deja un bulgãre mare: în îndepãrtatul meu Rostov-pe-Don fusese publicat articolul lui Molojavenko despre F. si acel om. Dar cine va gãsi forte pentru ea? Eu nu stiam cã în aceeasi varã 1965. Eu începusem sã strîng material despre Crimeea anului 1944. o jumãtate de secol.

N. sã încep Roata Rosie. Rãzbãtea din atitudinea ei dorul dupã o rectitudine civicã de care ducea lipsã toatã generatia ei. nici despre tema Donului. i se ghicea din trãsãturile cam aspre. n-am fãcut nimic. si cã acolo as putea sã-mi încep Povestirea pe care de ani de zile o purtam în mine. aflua în vorbirea ei. A te afla sub acelasi acoperis era chiar incomod pentru asemenea ursi capriciosi. ci ea mi-a spus mie despre articolul lui Molojavenko si despre ce rãspuns amenintãtor a primit el de la Moscova. Am avut ocazia sã-i cunosc si caracterul auster. nici Pãmînt deste-'enit nu e scris de el — asta e ceva de care n-am mai putut sã mã 319 . era rece si era mult de mers pe jos. sã lucrez chiar în acest cabinet. de insurmontabil.. I. cu chiparosi de jur împrejur. ferm si aceastã trãsãturã le disloca pe toate celelalte. niste renuntãri naive n-au dus la nici un rezultat. La trecerea unui an. Dar demonstratia faptului cã nu solohov a scris Donul linistit este la îndemîna oricãrui teoretician literar serios. (Cã. obisnuit. trebuie sã-l începi anume pe locul vechi. am vorbit cîteva minute — despre Donul linistit.N. am sperat cã în noile conditii voi beneficia de o atmosferã sufleteascã nouã. în picioare. eu. A fost o eroare: ceva. ardeam de dorinta de a mã apuca de treabã. obisnuiti sã nu-si pãrãseascã bîrlogurile: ea încerca sã fie gazdã. am obosit repede amîndoi. sã nu survinã nici un fel de alte dificultãti — or. si de Crimeea nici nu mai voiam sã aud. Adevãratul eveniment s-a produs însã din mers: ne-am întîlnit pe verandã si. Timp îndelungat îmi fãcuse cu ochiul aceastã fotografie: o gurã de rai unde eu nu voi locui niciodatã — si cînd te gîndesti cã sînt asteptat acolo. si. si totusi absolut nimic nici despre solohov.N. eu mã fortam sã primesc ospitalitatea. ca mine si ca I. limba. desigur. a scris si o carte despre aceasta — Tauridd)\ cu cordialitate — dar n-a fost 318 usoarã statornicirea climatului de simpatie. Inteligenta I. N-am putut sã mã obisnuiesc acolo. ci nu-mai sã compare stilul. Apoi fãcusem cunostintã cu fiicã-sa. în absenta ei. Probabil cã nimeni nu va reusi s-o clarifice juridic. în afarã de tensiunea lucrului ca atare. din bãile de-acolo nimic. si încã ceva peste mãsurã de greu. si fãrã sã depunã foarte mult efort. poate. pentru ca. arhitectã. si la Gurzuf mã invita sã vin sã lucrez (îi plãcea foarte mult Crimeea. si cîte chestiuni de literaturã nu discutaserãm în timpul vizitei. era un om autoritar. îmi trimisese o minunatã fotografie a dacei • jg ia Gurzuf: pe munte.N. ale fetei cam brunete — o inteligentã severã. de a pleca de acolo cît mai repede. Cu atît mai greu se va putea descoperi adevãratul autor. dupã trei zile am plecat. Nu eu ei. bãrbãteascã. dimpotrivã. nici unul dintre noi nu se îndoia cîtusi de putin de faptul cã nu solohov a scris Donul linistit. sperînd sã-i trezesc cuiva interesul si pasiunea pentru aceastã problemã. Mã primea cu cordialitate si mã chema sã vin. S-o jncep — pentru aceasta nu era de dorit sã schimb toate conditiile? si în martie 1969 m-am dus la I. Din munca de-acolo n-a iesit nimic. toate procedeele artistice ale Donului 'inistit si ale Pãmîntului destelenit.arakceeviene (locuri în care si ea trãise). Iar eu am spus — n-a fost ea prima care a auzit-o de la mine — ceea ce spuneam uneori la întruniri literare.. pentru cã e tîrziu. într-adevãr. îmbãtrînite. sansa e pierdutã. în ideea cã din clipã în clipã o voi începe.

N. trebuia sã se decidã cine sã meargã primul la Solohov — si deja se îndreptau si alte elemente spre un punct de convergentã care însemna explozie. si munca a început. Natasa Krucinina („Natania". ci chiar te descãpãtîneazã). trebuie si un nume conspirativ. Mai mult decît atît: I. cînd în Crimeea. pentru cã si din primele ei cuvinte îti dãdeai seama cã era deja obsedatã de enigma literarã amintitã. si-1 amintea bine pe rãposatul tatã al Liusei si pe aceasta ca fatã. dar si pentru aceastã temã strãinã. la acelasi cerc literar moscovito-lenin-grãdean. din cauza fundãturii în care ne ducea modul nostru de viatã. din strãinãtate. tarã urmãri. I. cãci nu era deloc familiarizatã cu tema Donului. în general. si aici s-a produs însã o minune dumnezeiascã. care vrea sã-i smulgã un ca-ietel de mare pret: . materiale despre istoria si a Donului si a rãzboiului civil. terapeut leningrãdean. am afirmat — asa cum nu o datã sustinusem (si totdeauna în zadar: toti teoreticienii literari au nevoie de hranã. Liusa s-a înhãmat cu sîrguintâ. cu succes. nici la telefon) toate informatiile si cãrtile. împrejurãrile se înnodaserã în asa fel încît Liusa îndeplinea acum si pentru „Doamnã" — cînd la Leningrad. una grea. cartea Scara n-ar fi apãrut asa cum a apãrut. ceea ce era greu de gãsit. A cerut prima editie a romanului. cu mîna ei vesnic norocoasã.N. si ceva despre istoria cãzãcimii. Curînd dupã aceea (nu-mi fac iluzia cã asta a fost ca urmare a discutiei noastre. îsi atrãsese încrederea pacientei sale Mãria Akimovna Aseeva. cît pentru copii.N. cu inventivitate. dacã nu din nou pe Liusa Ciukovskaia? Cãci Liusa primea orice sarcinã nouã — si acum iatã încã o povarã. ea se angaja acum sã asigure toatã organizarea exterioarã.'/A ocup!) Am afirmat — nu am obligat. la fel de indispensabilã Irinei Nikolaevna ca si mie. Fiica unei prietene din copilãrie. Tema cãzãceascã îi era cu totul strãinã Liusei. si pe cine oare sã rogi sã-i furnizeze acum „Doamnei" (de vreme ce e conspiratie. ceea ce a tãcut ca între ele sã se nascã imediat niste relatii cordiale. Ce-i drept. O asemenea discutie scurtã. or pentru o asemenea lucrare nu numai cã nu te remunereazã. La treaba 320 aceasta. nu am insistat (desi pentru o clipã am sperat). Iar o parte din cãrti venea. pe canalele noastre. aceasta era usuratã de apartenenta I. unde a crescut Liusa. cãci nu poti sã-i spui pe numele adevãrat nici în scrisori. s-a hotãrît sã se scuture de servitutea istovitoare a unor lucrãri de mîna a doua efectuate pentru cîstigarea unui ban (nu atît pentru ea. i-am spus noi. Ajutorul ne-a venit prin Mi-lievna. Trebuia sã înceapã prima miscare. erau cam multe Natase printre noi). si sã studieze dialectele din zona Donului — dar ea însãsi nu putea sã cearã nimic de la biblioteci — s-ar fi dat de gol! Din primul moment trebuia sã recurgã la artificiile drãcesti ale conspiratiei. trebuia acum sã citeascã multe cãrti. si aceasta i s-a confesat ei cã este urmãritã de banda lui Solohov. iar în capul ei gîndurile legate de aceasta pur si simplu se limpezeau). deja mari) — si curînd dupã aceea a dat de veste prin Q cã a hotãrît sã se apuce de lucrarea referitoare la Donul linistit. Fãrã ea. a avut loc nu la începutul si nu la sfîrsitul sejurului meu de trei zile. nu în apropiere —• toatã munca de aprovizionare si informare.

or sã mã spînzure. Noi încã nu aveam o idee despre ce fel de om era Akimovna însãsi. a fost nevoie si de o a treia expeditie — Dima împreunã cu Andrei Tiurin. pentru cã o mustrã cugetul pentru cei 50 de ani cît a tinut-o aproape neatinsã. inginerul de mine Aseev din Petersburg. din cauza felului în care s-au desfãsurat evenimentele. pentru autor. încît îi promitea cã-i lasã ca mostenire acest caietel — dar nu acum. si dacã or s-o sperie pe Aseeva si-i vor smulge caietelul? si atunci? Trebuie sã ne convingem cu propriii nostri ochi! si ce arhivã o mai fi acolo? si în numele cui sã cerem? într-al meu? — Va usura asta situatia sau o va îngreuna? Cel mai corect ar fi sã mã duc personal. au fost trei ani zbuciumati si moartea în timpul retragerii Albilor. Dar. ci cînd va muri. Dar caietelul. cu el ar fi trebuit sã începem. este capricioasã. fãcea imprudente. e putin probabil sã te poti întelege cu ea desi ar fi dispusã. abia mai tîrziu a citit ceva de sau despre mine. pot sã trag dupã mine filajul. se adunaserã trei ditamai rucsacurile. acolo îsi lãsase manuscrisele. ajunseserã chiar sã cînte împreunã cîntece rusesti. A. Liusa presupunea . cunoscut (?? — nu nouã) scriitor din tinutul Donului. sucitã. cãpãtase o asemenea încredere în Natania. cicã. arhiva. El locuise acasã la tatãl ei. S-a oferit sã meargã Liusa. iesea în evidentã. a-1 trimite era 321 imposibil). Poate cã asa era. el a cîstigat imediat încrederea Akimovnei. incertitudinea continuã — voi fi în stare sã scriu povestea sau nu voi fi în stare? Mi-este imposibil sã mã rup de ea. în plus." Acum M. pentru cîteva sãptãmîni. cicã. probabil.) Atunci ar fi trebuit sã ne hotãrîm a trimite un om din tinutul Donului (si noi aveam un asemenea om — dar era de gabarit mare. cãci si asa primiserãm o mare bogãtie. nu s-a mai întors niciodatã. Era sfîrsitul anului 1969. Dar însãsi preluarea nu era treabã de un minut. si a convins-o sã ne dea nouã arhiva. Liusa nãdãjduia cã firma Ciukovskilor va inspira suficientã încredere si va da mai putine motive de temere. Desi nu era de prin pãrtile Donului. de fapt. atunci cînd în primãvara lui 1917 plecase la Don —provizoriu. principala si.. Ne-au adus — nu de tot. Noi nici nu mai insistam. apãrut în anii '20 — a descoperit-o tatãl ei: „Dar dacã am sã spun. Akimovna aproape cã nici nu stia cum mã cheamã. Ce-i de fãcut? Sã stãm deoparte? Imposibil. Sã asteptãm ani de zile? — E o nebunie — si asa mai bine de patruzeci de ani a rãmas nelãmuritã aceastã ticãlosie. Noutatea a uluit micul nostru cerc. în acel an.) Liusa s-a întors si abãtutã si cu mîna goalã: femeia aceea.primele capitole ale Donului linistit. Aceasta era. Avînd mare experientã în pãstrarea arhivei propriei ei cauze. Asemãnarea caietelului cu Donul linistit. Dar eu mã aflu în vîrf de lucru cu August. A fost o gresealã. (Erau chiar lunile de dupã excluderea mea din Uniunea Scriitorilor si cînd mi se sugera sã plec din tarã. se pare. (Dupã cum a reiesit.. vorbea mult. Ne-am hotãrît sã echipãm o a doua expeditie: pe cea a lui Dima Borisov. ci numai ca s-o triem — toatã arhiva rãmasã de la Kriukov. sã dea la triere partea nesecretâ a arhivei lui Kriukov. scrise încã la începutul anului 1917 la Petersburg. Iatã. Dar de unde?? Cine? Ei bine — Fiodor Dmitrievici Kriukov. Ulterior. singura arhivã a lui Kriukov. mai tîrziu.

sã lucreze ca sã-si cîstige existenta. si materialele noastre nu se pretau la trimitere prin postã. (Iar eu de primit nu mai puteam. a intrat în amãnunte (în plus extrãgîndu-si pentru sine multe lucruri).cã si în aceastã arhivã va face ordine. si împrejurãrile — toate erau neclare. I. cîte putin se plimbase la omul de la Don 322 si înapoi. Dar nu i-a stat în putere sã facã decît o clasificare foarte superficialã. în acest roman nu existã o constructie unitarã. în care erau prezentate toate ipotezele principale: si cã solohov nu numai cã a luat lucrul altuia. Ce prototip aduce cu sine atîta text scris?! Mi 1-am luat. într-atît este de luminos.N. el. apoi partial a fost transferatã la Liusa. niste proportii judicioase. dar nu mai încãpea nicãieri. si era interesant de aprofundat cazul lui Kriukov. pentru cîte încã s-a mai gãsit loc! si ce jenant: sã intri în tema Donului nu prin propria ta experientã. nestiind de rãgaz si de duminici si uitînd de sine. si chiar îsi propunea ca lucrarea sã si-o încheie prin reconstituirea textului initial al romanului! întreprinderea era de anvergurã! Cercetãtoarea încã de la început acoperise o arie mai extinsã decît ne asteptasem noi. trãise pentru ea. plus cã avea si un scris nu dintre cele mai lizibile. S-a aruncat în viitoarea acestei afaceri. tocmai el asteptase toatã viata aceastã arhivã. propriu-zis. Arhiva a fost mai întîi la Galia Tiurina.] Pe mãsurã ce materialele ieseau la ivealã. Liusa a avut o idee fericitã pe care mi-am însusit-o imediat: pe Kriukov — fie cã este. Ca întotdeauna. a ascuns. ea a adus trei pagini mici (tipãrite ca „Plan preliminar al cãrtii"). Numai cã nu stãtea bine cu sãnãtatea. de tema Donului si de mãrturia unui martor exceptional. Iar ceva mi-era de trebuintã si mie — ceva legat. vîrsta si timpul liber: din nou trebuia sã lucreze. Un birou deschis noi n-am avut niciodatã. a tãiat. si. ci printr-un martir de la Don. Sosind într-o zi de iarnã. semnala chiar pe capitole o destructurare a textului adevãratului autor. sînt defecte care se vãd imediat. Sînt toate motivele sã se creadã cã în economia romanului n-a umblat numai autorul. Dar tocmai aici a intrat în actiune — un om de prin pãrtile Donului! într-adevãr. fie cã nu este autor al Donului linistit — trebuie sã mi-1 iau ca personaj al unui roman. si ne-a prezentat un tablou complet al structurii si al continutului. Eram asa de îmbibat de amãnunte. si într-atît de mult material edificator existã despre el. tot ce putea fi util pentru Doamna trebuia oferit Doamnei (iar ea era mai mult în Cri-meea decît la Leningrad. a muncit cît trei. în-tr-un an. într-adevãr. De transferuri valutare de la . — cãci aici trebuia sã ne aranjãm o ascunzãtoare de nivelul unu. probabil la începutul lui 1971. ci cã 1-a si stricat: a permutat. interesant. [Toate acestea necesitau multe întîlnin si transmiteri. Iar noi însine eram lefteri de bani sovietici. nu continea referiri la obisnuita opinie publicã literarã si nici teme obisnuite: si numele. si cã adevãratul autor este Kriukov. Aceastã arhivã era cu totul aparte.) Irina Nikolaevna primea materiale proaspete pe tema Donului. si locurile. ce-i drept. partial fusese apoi retrasã la Lamara (la fostul apartament berian"). Ipoteza ei era în curs de fundamentare. încît îmi pierdusem capacitatea de absorbtie.

scriitorul putuse sã scrie o prozã mai densã. si eu. A. cartea ei ar fi fãcut mari progrese. si am deconspirat faptul cã undeva pe lîngã noi cineva se ocupã de Kriukov.N. Dar ne presau volumul si greutatea arhivei. si dacã acestea ar fi semãnat realmente cu începutul Donului linistit. a refuzat sã se foloseascã. în plus. nu era la fel de circumspectã la alegerea oamenilor cãrora le acorda încredere —. Dar cercetãtoarea avea convingerea ei. cine stie. de tragedie. în mod efectiv. (Dar dulcegãria a rãmas în peisaje chiar si în Donul linistit.") Mi-a pãrut rãu. cînd încer-cînd s-o miluiascã). mi s-a servit un prînz ca la Don. unii din partea lui solohov. Si iarãsi am început sã mã îndoiesc: poate cã nu existã carnetelul. ai cãzã-cimii (iar pentru el. Fatalã. voia adevãrul despre Don si adevãrul despre Kriukov. Aceastã predare a fost o gafã din partea noastrã: si ni s-a dat putin. Numai cã diluate cu asocieri cam usurele si. iar noi în anii 323 1972-1973 n-am fost în stare s-o eliberãm de grijile materiale. ci un autor încã necunoscut nouã. Ne asteptaserãm la o figurã graniticã. Nu rãmînea decît sã fie adus de la tarã. Altminteri. cînd amenintînd-o. care cîndva nu si-a tinut gura. cicã. care mai în sigurantã. Ea.A. Iar eu credeam în caietelul ei. pentru cã era greu de pãstrat. mai amarã. familiarizîn-du-mã treptat cu tot ceea ce publicase si pregãtise Kriukov. îmi promisese cã pînã plec îmi face rost de el. pe care o cunoscuse la policlinicã — M. vin. eu am fost la Leningrad si i-am fãcut o vizitã M. Pasaje rãzlete. Gresealã fatalã! Desi ei îi era greu sã spunã care loc era mai periculos. aproape geniale. de mare efect. erau risipite în multe povestiri ale lui Kriukov. Akimovna s-a dovedit o femeie fermã. I. 324 Totusi nu mi-a fãcut rost. pentru cã noi am fi dat fotocopiile spre publicare împreunã cu mostre ale scrisului lui Kriukov. Mi se pãrea cã ea credea în seriozitatea mea.) Cînd însã unele pasaje mai bune din Kriukov leam concentrat în capitolul „Din însemnãrile lui Fiodor Kovîniov" — a iesit ceva strãlucit. nici necazurile familiale (o pãrãsise sotul) nu i-au slãbit vointa.niste terchea-berchea din Occident. dar se temuse: cãci eu eram persecutat. Dar poate cã acesta nici nu este el. partea cea mai putin valoroasã a arhivei studiate am predat-o (interpunînd-o pe rãzbãtãtoarea Mi-levna) la biblioteca Lenin si cele 500 de ruble primite i le-am trimis Akimovnei. („Nu-1 dã bãtrîna. întîlnirea a fost plãcutã. cu adevãrat dîrzã în fata bolsevicilor cãrora nu le-a iertat nimic. de la tarskoie Selo.A. Am început sã admit ideea cã în anii cumpliti. furtunosi. La ea am bãut vin de Don. poate cã. La dorinta Mãriei Akimovna. cãci eram urmãrit. ultimii ani ai vietii sale). solohov ar fi fost detronat definitiv. si . Si unei femei pe nume Faina Terentieva. La început. concluzia cã autorul Donului linistit este moalele Kriukov dezamãgise. fiind pusi într-o situatie penibilã fatã de Akimovna. însãsi. dulcege. ea chiar i-a povestit cã voise sã-mi dea caietelul. nar atunci de ce o asemenea pãcãlealã? Nu e posibil. Nici bolile. „de la o bãtrînã. credeam cã acesta exista. în iunie 1971. am început sã fiu de acord cu ea. sã se ridice deasupra eului sãu anterior. nu era exclus sã mi se confiste caietelul. n-aveam unde. care-1 pãstreazã" (pentru cã la M.

locuia la comun (exact ca în cazul lui Q!) si i-a adus în locul lor pe oamenii ei. este un fost detinut. Textul avea un scris dificil. muncã plictisitoare. îmi propunea sã-i fiu „negrisor": eu sã prelucrez materialele. numai dacã va putea sã reziste ani si ani.P. (Acum vremurile deveniserã asa de încordate — mã îngrijora faptul cã în prag dãdusem peste o vecinã scriitoare. dar hrãnitoare. Nu era bine.. dar numai treptat. Starikov (agreat de autoritãti) adunase (din arhive închise) multe materiale scandaloase — nu numai în legãturã cu Mironov. desi bolsevic. se tinea dîrz. el s-o semneze. comandant la care el fusese comisar de regiment. i-ar fi dat caietelul. dar I. Nu cu mult înainte de tot deznodãmîntul. cu caietelul ei. fãrã sã-1 pufneascã rîsul. Numai dacã M. care.N. (Eu si uitasem de o asemenea problemã. or sã vinã si or sã constate cu ce se ocupã. îsi continua în deplinã singurãtate drumul spre o mare faptã. (Adnotare din 1986. unde ea emigrase si de unde îmi scria cã ea. Akimovna era.) 325 la cale. El voia sã-i eternizeze memoria lui Mironov printr-o carte separatã pe care însã nu putea s-o scrie singur. tare. ea se întîlnise cu mine si cu Liusa. A insistat sã mã întîlnesc la ea cu un cazac bãtrîn. Singurã începuse sã monologheze în legãturã cu ce-o sã rãspundã ea daca iatã. punem ceva Acum a murit si Mãria Akimovna. la Leningrad..A. obositoare. comandantul Armatei a doua cãlare. Acest sfîrsit de poveste mi-a fost relatat de Faina Terentieva în iulie 1975 la Toronto. Totusi aceasta mergea greu: I. de fapt. din nou în acel cabinet unde ne cunoscuserãm si unde ea îmi propusese sã lucrez. depãsind de mult toate limitele. ca la închisoare. Iar acum M. o multime de intercalãri — într-adevãr nu putea fi dat unui strãin. dar si cu decimarea cãzãcimii de cãtre bolsevici în timpul rãzboiului civil. nu va înnebuni în asediul în care se aflã. îmi dãduse sã citesc conspecte ale unor capitole. Ultima oarã m-am vãzut cu I. care putea sã afle ceva. dar era tîrziu: întelegînd ponderea mare a dovezilor. Liusa (sau Q la Leningrad) le dactilografiase.A. în martie 1972. favoritul lui. dacã M.A. sã scriu cartea. cãruia îi fãcuse de petrecanie Trotki.N. urmãritã la tot pasul. si totul s- .) Boala îi rãzbea mai agresiv prin trãsãturile fetei. rãmãsese redusã la neputintã si ar fi fost bucuroasã sã i-1 paseze cuiva. pe motiv cã acesta vrea sã-mi dea niste materiale importante despre Filipp Mironov. bãrbãteste ca întotdeauna. s-o editeze si sã-mi dea si mie o parte din onorar.A. dar fiecare trebuie cîndva sã depãseascã o primã limitã—oricît de greu ar fi) Acum era pregãtitã sã rãspundã — decis si cu sigurantã de sine Nu semna petitii.Kriukov restabilit ferm în drepturile sale. s-ar fi temut sã-1 ia si se întreba cum sã-1 scoatã acum de-acolo. La care eu i-am spus sã-mi dea mie materialul si Mironov va intra în contextul general al epocii. Nu stiu: a luat cu ea taina sau n-a existat nici o tainã. Nicicum.* Se întelege cã n-am primit nici un caietel — nu asteptam decît rezultatul cercetãrii. aceeasi Milevna a mai turnat niste gaz pe foc.N. S-a dovedit cã la mijloc era o neîntelegere: S. nu se întîlnea cu nimeni. M-am întîlnit. Trecînd prin Moscova. putea sã conchidã cã eu si I. puternica Institutie i-a mutat în altã parte pe vecinii cu care M. era coplesitã de munca pe bazã de contract. si iatã acum. Nu ne-am învoit. Acum.N..

cãruia în tinerete îi fusese cel mai bun prieten. poate. se retrãsese 326 împreunã cu el în Kuban. tomnatica lui fiicã — i i-a dat ca zestre lui Miska (mirele avea — se spunea — 19 ani. acolo îl îngropase. unde am rãspuns totodatã la ri-d'cola analizã computerizatã a slavistului norvegian Geir Yetso si a colegilor ui. Buletinul DCR (Democrat-crestinilor rusi). Milevna m-a anuntat cã Starikov. se pare. cu o figurã cu totul stearsã). cicã — o datã cu Mãria. apoi a sunat-o ca sã i-1 scurteze si mai mult. (Adnotare din 1986. timp de 20 de ani. Dar sã vã spun un lucru: revenindu-si din atacul de cord. îi fusese apropiat lui Kriukov. nelâsînd sã se înteleagã clar ce anume ne intereseazã pe noi. Nr. (Asta vine de la Roi Medvedev si compania lui comunistã: în trecut doar si bãtrînul a fost bolsevic! Aproape imediat dupã aceasta îi va da lui Roi toate materialele.) Totusi Starikov s-a învoit sã-mi dea ceva cu împrumut pentru scurt timp. Rezulta din nou cã nici pe acesta din urmã nu-1 scrisese solohov. socrul lui. care era atunci copil de 15 ani. Ea s-a dus la Starikov. nici cinci minute. care încercau sã demonstreze cã solohov este autorul cãrtilor în discutie. iar mireasa 25). intrase în posesia manuscrisului pe care. Roi nu s-a gîndit. el fusese la Albi. în perioada aceea a apãrut volumul doi al Pâmîntului destelenit. 141. Eu am tinut-o pe-a mea: dati-mi sã folosesc într-o mare epopee materialele despre Mironov. Liusa a extras în disperare. Dar. dar cine sã ia materialul? N-aveam mîini suficiente. nu complet. deja prevenit si pus în gardã. a copiat la masinã (cãci nu aveam posibilitatea de a xerocopia!). de-abia revenindu-si. anterior.1984]. întradevãr. a selectat materialele cu un aer important. Dar si Starikov presa în permanentã: si-a adus aminte si cerea insistent sã i'se resIn anii '50. Materialul era. asa si va apãrea cartea despre Donul la care. ci a reluat cu mine aceleasi tratative anoste. dar spunea cã stie cine „terminase de scris" Donul linistit si scrisese Pãmînt destelenit. dar dupã moartea lui Gromoslavski. Iar dupã moartea lui Gromoslavski. vrea sã-mi dea mie totul si mã roagã sã vin mai repede. Bate fierul cît e cald! Nu trebuia ratatã ocazia. Am dat curs acestei rugãminti. din socul pe care i-1 produsese accidentul de automobil.* Tratativele mele cu Starikov s-au încins încã o datã în ultimele luni ale toamnei groaznice pentru noi a lui 1973. Eu semnalam acest lucru >n articolul despre Pãmînt destelenit [„Dezbatere ca la Don". realmente. am discutat putin despre unele lucruri colaterale si iatã ce am aflat: Mironov era din aceeasi stanitã cu Kriukov.) 327 . fiind pe moarte. Solutia era din nou aceeasi Liusa. diacon care renuntase la rangul bisericesc). solohov n-a produs nici un rîndulet. A trebuit mai întîi sã se foloseascã de dictafon — muncã dublã. Alia era cu trei copii în brate. El i le-a dat pe termen scurt. dar si om de litere.ar fi terminat printr-o neîntelegere. nedezvoltat. el nu prea se pregãtea de moarte. si însusi Starikov era din aceeasi stanitã Ust-Medveditkaia. El. nici solohov n-a mai scris nimic. din care cauzã trebuise apoi sã se ascundã toatã viata. fost cîndva ataman de stanitã (iar si mai demult. ci Piotr Gromoslavski. Gromoslavski încã mai trãia. si nu numai cã nu se îndoia de faptul cã solohov îi furase lui Kriukov Donul linistit (îl vãzuse la Viosenskaia pe solohov. cînd sã ne despãrtim. formidabil. îmi spune cã a auzit cã eu denaturez istoria Uniunii Sovietice.

O dãduse. a angajat la Gurzuf o sorã medicalã care sã-i asiste mama la domiciliu. Considerente de sigurantã impuneau ca. Cu aceastã rugãminte. Liusa s-a adresat unei persoane care o cunostea bine pe I. putea sã dezvãluie întreaga linie a Donului linistit (pe Irina Ni-kolaevna ea o vãzuse. pînã cînd — nepotii avînd nevoie de ea — a trebuit sã se întoarcã la Moscova. E.D. nelinistitã.N. la telefon dacã locuinta ei de la Leningrad mai este întreagã (. Stoliarova. ocazie cu care a adus o parte din lucrarea I. Liusa s-a gîndit sã roage pe cineva sã meargã s-o ajute pe I. rãmasã. 328 Fiica din Leningrad a I. a luat imediat avionul spre Crimeea. singurã la Gurzuf — a aflat la începutul lui septembrie. Dar Liusa. a venit la Alia si a insistat sã i se dea si extrasele fãcute de noi: se temea sã nu fie descoperite la frontierã si sã se înceapã vreo anchetã pentru identificarea celui care le luase din arhivele secrete si sã se constate cã fãptasul este Starikov. Irina Nikolaevna. (Urmau inevitabil sã înnopteze la Simferopol. Tocmai pentru cã se temea cã la interogatorii Q a povestit despre lucrarea I. tocmai acum.. Pentru septembrie o chemase la ea în vizitã pe Liusa — pentru ca aceasta s-o ajute la accelerarea lucrului. A gãsit-o pe Irina Nikolaevna dupã infarct.N. pãrãsindu-i pe cei patru nepoti. V. Astfel si aceastã catastrofã a împiedicat finalizarea Scãrii. la istorie a lucrat Serghei Pavlovici. sã scoatã hîrtiile din casã. a locuit acolo o lunã de zile. dar ho-tãrîtã sã-si continue si continuîndu-si efectiv lucrul — si a rãmas pe loc s-o îngrijeascã. iar într-o asemenea perioadã le era imposibil sã gãseascã locuri la vreun hotel — iatã încã o complicatie permanentã de care se izbesc conspiratiile în comunism. si a fãcut infarct. a decis sã nu ascundã manuscrisele si sã nu întrerupã munca.: Ekaterina Vasi-lievna Zabolotkaia. sã salveze restul de manuscrise în legãturã cu care se întelesese cu medicul ca acesta sã le ia la el în cazul decesului I...N. cînd ea zãcea la pat. în acea situatie de neliniste. V. femeie cu caracter dîrz.N. de cãderea Arhipelagului si moartea E.N. (Noi nu stiam. care în acea varã de-abia ce-si serbase împreunã cu fiul si fiica împlinirea a 70 de ani.tituie materialul! (Iar dupã expulzarea mea.. cînd pentru ea era o problemã sã întindã mîna dupã o carte — tocmai acum lucra din plin si recupera în tainã întîrzierea. pe acel „poet Gudiakov". si E. la Gurzuf — dar cum! tî-rîndu-1 la I. E. dupã accident. de-abia se tinea si ea pe picioare. I. n-a venit perchezitia?)Si deodatã vestea cã Irina Nikolaevna a murit.N. se întelege. de la un post de radio occidental. V. Zabolotkaia a Oferit ea singurã sã zboare din nou la Gurzuf. Cu cine însã? S-o întovãrãseascã pe Zabolotkaia s-a oferit vesnicul argint viu care era N.N. întreba.N. un om de ispravã! în acea toamnã s-au îngrãmãdit toate: cãderea Arhipelagului — si o luptã inopinatã — si moartea lui Q — si îngrijorarea cã ea Q.) în general.) Dar. vãduva sexagenarã a poetului. si în grija permanentã a unui medic. cãlãtoria sã se facã în doi. care se lipise de ea în Crimeea. fãrã sã stea pe gînduri. si aceastã împrejurare putea sã devinã nefastã). ci dimpotrivã: sã-si concentreze fortele si sã ducã la bun sfîrsit ceea ce începuse! Cu vointa ei incomparabilã.I. Mi-am amintit de casa de la . ultima dintre noi. si cã aceasta ar putea fi surprinsã asupra manuscriselor. dupã plecarea copiilor.

Simferopol, unde eu cu Nikolai Ivanovici arseserãm cîndva Primul cerc. Am scris pentru orice eventualitate un bilet pe care 1-am dat celor douã. Au fost gãzduite peste noapte la Zu-bovi, desi s-au mirat foarte mult, si-au dat în scris numele ca la militie, apoi au vorbit cu Nikolai Ivanovici; Zubovii n-au aflat cine erau cele douã si de ce veniserã; de la mine venea cu fosnet cãtre ei trena veche de 20 de ani a unor tainice proiecte, initiate cîndva împreunã.) Dar de mers la Gurzuf, s-a mers degeaba: medicul nu le-a dat nimic si le-a bãlmãjit ceva despre un incendiu la o magazie de lîngã dacea I.N. si, în general, despre existenta unor lucruri despre care el nu poate sã povesteascã. Pentru noi, circumstantele mortii I.N. au rãmas neelucidate. Asa cã nici nu sîntem convinsi cã avem toate fragmentele scrise ale studiului ei. Asadar, în completarea cãrtii n-a intrat decît ceea ce se primise anterior. Cu totul insuficient, în doi ani putine s-au îndeplinit din îndrãznetul si bine conceputul plan initial al I.N. Dacã Liusa ar fi fost sãnãtoasã si s-ar fi dus în septembrie la Gurzuf, poate cã am fi reusit sã scoatem niste capitole în plus din ciornele ilizibile. Vã spun, vrãjitã a fost comoara Donului linistit." ' în 1988-1989 în revista israelianã 22 (Nr. 60 si 63) a fost publicat stu-d'ul lui Zeev Bar-SelI „«Donul linistit» împotriva lui solohov", o analizã «xtologicã foarte convingãtoare — exact ce se si astepta de multã vreme. (Adnotare din 1990.) 329 Atîta m-a obsedat — ca o grea datorie — aceastã problemã colateralã a Donului, încît si în ultimele luni, fiind eu însumi la un pas de a nimeni cu gîtul în streang, am tot întors-o cînd pe-o fatã cînd pe alta. Ba mi s-au adus de la Riga bune fotocopii ale întregii editii princeps a Donului linistit, editie pe care în anii urmãtori redactorii împuterniciti au mîzgãlit-o bine de tot, cu un efectiv de zece condeie (se spune cã însusi Stalin fãcuse niste corecturi; pe editia din anul 1948 existã o observatie: „sub supravegherea redactorului Ciu-rov G.S."; se spune cã acesta ar fi fost chiar Stalin). Ba îmi îmbunãtãteam prefata la Scarã, chiar în ultimele zile pe care le-am petrecut la Peredelkino si care au fost si zilele din ajunul expulzãrii mele. Ba din diferite însemnãri fragmentare ale I.N. compuneam cîte o micã paginã pentru publicare. (Din Don si din „Doamna" am extras pentru cercetãtor aceastã literã D* — Irina Nikolaevna alesese un pseudonim din lista mea de nume din tinutul Donului, dar pînã la urmã a renuntat.)* în mine a prins rãdãcini trainice sentimentul cã, pentru siguranta ei, arhiva lui Kriukov împreunã cu tot ce tine de Donul linistit trebuie separatã complet de tot avutul meu. si cu zece zile înainte de expulzare — evident ultima vizitã pe care am fãcut-o în patrie — a fost cãlãtoria la Elena Vsevolodovna Vertogradskaia, dincolo de bariera Krestianskaia, unde ea adunase cîtiva tineri si unde trebuia * în interesul copiilor I.N. a trebuit ca încã 15 ani sã ascundem numele autorului, dînd unora ocazia sã spunã în bãtaie de joc cã eu însumi 1-am nãscocit pe acest D*. în 1989, din scrisoarea doctorului în stiinte filologice V.I. Barabanov publicatã în Knijnoe obozrenie (Revista cãrtilor), aflu urmãtoarele: cînd în 1974 a iesit cartea Scara „Donului linistit" — m 4JRSS se pregãtea un rãspuns rãsunãtor. Mai întîi i s-a trasat sarcinã lui K. Simonov sã dea un interviu revistei Stern (RFG), lucru pe care el 1-a fãcut. A urmat o perioadã de asteptare. Trebuia ca atunci cînd

Occidentul îsi va îndrepta atentia spre acest interviu, sã se tragã imediat o salvã de articole în Litgazeta, în Voprosî literaturi si în Izvestia. si articolele erau scrise, dar... dar în Occident interviul lui Simonov n-a stîrnit nici un ecou. Articolele pregãtite au fost totusi publicate, dar ca pentru a 70-a aniversare a lui solohov, nereferindu-se astfel la cartea lui D*. Iar acum în presa sovieticã se scrie cum cã, vezi doamne, tocmai cartea lui D* 1-a demobilizat pe solohov si i-a tãiat elanul de a termina romanul Ei au luptat pentru patrie, roman a cãrui scriere a tot amînat-o timp de 30 de ani. Aceasta ar fi explicatia faptului cã nici mãcar un rîndulet nu s-a mai adãuga' la o carte începutã în vremea rãzboiului. (Adnotare din 1990.) 330 stabilit cine sã preia arhiva Donului linistit. si-au asumat aceastã sarcinã Ghorghi Pavlovici si Tonia Ghikalo. si imediat, dupã cîteva zile, Sasa Gorlov, la vremea aceea deja rãmas fãrã serviciu, le-a transferat lor arhiva lui Kriukov. Bine c-au reusit! Arestat, stiam cã aceastã arhivã este salvatã. Parastasul pentru Irina Nikolaevna avusese loc la Moscova, la Ilia Obîdennîi. Nu puteam nicicum sã mã arãt pe acolo. Liusa însã, ca si cînd toatã lumea ar fi cunoscut-o ca prietenã a Zoiei Tomasev-skaia, a fost prezentã. Dar mai înainte de aceasta, celei care fãcuse ultima cãlãtorie ca s-o vadã, I.N. i-a transmis expresia unui vis si a unei dorinte: cîndva cineva sã-i facã un parastas la Biserica înãltãrii din Geneva, unde primise ea odinioarã botezul. Dar cui sã-i încredintezi aceastã misiune? Cine si cînd o sã aibã drum pe la Geneva? Cel care va nimeri acolo aveam sã fiu chiar eu, în curînd... în octombrie 1974, împreunã cu Alia am sosit la Geneva, ce-i drept, în seara unei zile de lucru, cînd nu trebuia sã fie slujbã nici în aceastã zi, nici în cea urmãtoare, cãci nu era nici o sãrbãtoare. Ne-am dus pe ploaie, la noroc — sã ne atingem de usi. De dincolo de usi se auzeau cîntãri. Am intrat. Am aflat cu ocazia aceasta cã a doua zi era cinstirea înãltãrii Sfintei Cruci, cã tocmai aici se tinea praznicul în legãturã cu pristolul! La rugãmintea noastrã, în dimineata urmãtoare, dupã liturghie, Antonie, arhiepiscopul Genevei, a tinut slujba de parastas. Irina, Fiodor... am scris eu. Bisericã de piatrã, bisericã arãtoasã, frumoasã. Soarele de toamnã lucea în ferestre. Venea fum de tãmîie. Micul cor cînta cu atîta convingere, cu atîta zel acest „cu sfintii odihneste", încît inima bãtea sã-mi spargã pieptul, nu puteam sãmi stãpînesc lacrimile. Reveneau, reveneau numele lor unite în aceeasi pomenire — arhiepiscopul înãlta rugãciuni pentru ei, corul asijderea. S-au unit destinele lor — al nenorocosului autor de la Don si al apãrãtoarei lui de la Petersburg — pe deasupra asasinatelor, pe deasupra înselãtoriilor, pe deasupra tuturor opresiunilor veacului nostru. Fã-le, Doamne, dreptate deplinã. Dã la o parte piatra care le apasã pe suflet! 1974-1975 Zurich Anexe Lista anexelor 1. Interviu acordat lui Sedze Komoto 15.11.1966 2. Scrisoare cãtre cel de al patrulea congres al Uniunii Scriitorilor Sovietici 16.05.1967 3. Cãtre Secretariatul Conducerii Uniunii Scriitorilor din URSS 12.09.1967

4. însemnãri de la sedinta Secretariatului Uniunii Scriitorilor din URSS 29.09.1967 5. K. Voronkov cãtre A. Soljenitîn 25.11.1967 6. Secretariatul Uniunii Scriitorilor din URSS 01.12.1967 7. Unui membru al Uniunii Scriitorilor din URSS 16.04.1968 8. Secretariatului Uniunii Scriitorilor din URSS 18.04.1968 9. Redactiilor Le Monde, L'Unitã, Literaturnaia gazeta 25.04.1968 10. Redactiei Literaturnaia gazeta 12.12.1968 11. Prezidiului Colegiului orãsenesc Moscova al Avocatilor 07.05.1969 12. însemnãri de la sedinta organizatiei din Riazan a scriitorilor 04.11.1969 13. Scrisoare deschisã cãtre secretariatul Uniunii Scriitorilor dinRSFSR 12.11.1969 14. Iatã cum trãim 15.06.1970 15. Tovarãsului M.A. Suslov 14.10.1970 16. Academiei Regale Suedeze, Fundatiei Nobel 27.11.1970 17. în loc de cuvînt de salut la banchetul de la Stockholm 10.12.1970 18. Academia Suedezã, domnului Karl Ragnar Gierow Fundatia Nobel, domnului Nils K. Stole 21.01.1971 335 19. Scrisoare deschisã ministrului Securitãtii Statului al URSS Andropov 13.08.1971 20. Lui A.N. Kosîghin, presedinte al Consiliului de Ministri al URSS 13.08.1971 21. Cuvînt comemorativ despre Tvardovski 27.12.1971 22. Cãtre K.R. Gierow, N.K. Stole 22.10.1971 K.R. Gierow cãtre A. Soljenitîn 22.11.1971 23. Domnului K.R. Gierow 14.12.1971 24. Interviu acordat ziarelor New York Times si Washington Post 30.03.1972 25. Declaratie în legãturã cu anularea ceremoniei Nobel 08.04.1972 26. Comitetului Securitãtii de stat a URSS 02.07.1973 27. Ministrului Afacerilor Interne al URSS, N.A. sciolokov 21.08.1973 28. Din interviul acordat agentiei Associated Press si ziarului Le Monde 23.08.1973 29. Serviciului postal al KGB 31.08.1973 30. Redactiei Literaturnaia gazeta 28.09.1973 31. înstiintare despre confiscarea Arhipelagului Gulag 05.09.1973 32. Pe pagina de titlu a editiei samizdat sept. 1973 33.LuiA.D. Saharov ' 28.10.1973 34. Lui A.D. Saharov 16.09.1973 35. Declaratie pentru presã 14.01.1974 36. Declaratie pentru presã 18.01.1974 37. Interviu acordat revistei Time 19.01.1974 38. O bresã în zidul tãcerii 04.02.1974 39. Declaratie pentru presã 02.02.1974 40. Convocare la Procuratura URSS 08.02.1974 41. Procuraturii URSS, ca rãspuns la a doua sa convocare 11.02.1974 42. în eventualitatea cã voi fi arestat

43. L. Reghelson. Extras dintr-o scrisoare cãtre guvernul URSS în legãturã cu expulzarea lui Soljenitîn 17.02.1974 44. A.A. Ugrimov. O jumãtate de an de tãrãgãnare si o orã si jumãtate de convorbire 45. N. Stoliarova cãtre A. Soljenitîn 29.10.1977 46. Boris Ivanov. Moscova-Rostov sau KGB contra Soljenitîn 336 [1] 15 noiembrie 1966 Mult stimate domnule S. Komoto! Sînt foarte miscat de amabila propunere de a mã adresa cititorilor japonezi prin intermediul revistelor de Anul Nou. Am toate cele trei editii în japonezã ale scrierii mele O zi din viata lui Ivan Denisovici. Nu am posibilitatea sã apreciez traducerile ca atare, dar sînt încîntat de aspectul lor exterior. Pînã în prezent, am refuzat sã dau vreun interviu sau sã mã adresez cititorilor de ziare. Totusi, de curînd, mi-am reconsiderat aceastã decizie. Sînteti primul cãruia îi acord un interviu. Vã rãspund la întrebãri. 1. (Cum apreciez eu reactiile cititorilor si ale criticilor la operele mele.) Avalansa scrisorilor de la cititori pe care le-am primit dupã prima publicare a operelor mele mi-a produs una dintre cele mai profunde si mai puternice trãiri din întreaga mea viatã. Am scris ani de-a rîndul, fãrã sã am cititori nici mãcar atîtia cîte degete sînt la cele douã mîini. Cu atît mai intensã a fost aceastã senzatie vie cã mã citeste tara. 2. (Ce as putea sã spun despre Pavilionul cancerosilor.) Pavilionul cancerosilor este un roman de douãzeci si cinci de coli editoriale, compus din douã pãrti. Partea întîi am terminat-o în primãvara lui 1966, dar n-am putut încã sã-i gãsesc editor. Partea a doua sper s-o termin în curînd. Actiunea romanului se petrece în 1955 într-un spital oncologic dintr-un mare oras sovietic din sud. Eu însumi am fost acolo, atunci cind mã aflam la un pas de moarte, si îmi folosesc impresiile personale. De altfel, romanul nu vorbeste numai despre spital, pentru cã într-o abordare artisticã orice fenomen particular devine, ca sã folosim o comparatie watematicã, o „concurentã de planuri": un anumit numãr de planuri biografice se intersecteazã pe neasteptate într-un punct ales. 337 3. (Proiectele mele literare.) A rãspunde la o asemenea întrebare nu are sens decît pentru un scriitor care deja si-a publicat si si-a prezentat pe scenã operele anterioare. Cu mine este altfel. Pînã în prezent, marele meu roman (Primul cerc) si uneie mici povestiri nau fost publicate, piesele mele (Cerbul si tîrfa ocnei, ]_u mina care este în tine) nau fost reprezentate, în aceste conditii, nu sînt deloc dispus sã vorbesc de „proiecte literare", cãci acestea nu au o semnificatie realã. Forma literarã care mã atrage cel mai mult este romanul „polifonic" (fãrã erou principal, unde personajul cel mai important este cel pe care 1-a „surprins" povestirea într-un anume capitol), cu coordonate precise de timp si de loc al actiunii. 4. (Ce pãrere am eu despre Japonia, despre poporul japonez, despre cultura

sa.) încerc totdeauna sã scriu dens, adicã sã fac sã încapã mult într-un volum mic. Dupã cum mi se pare mie, din exterior si de departe, aceastã trãsãturã este una dintre cele mai importante ale caracterului national japonez, însãsi pozitia geograficã a format-o la japonezi. Iatã ce-na dã mie sentimentul de „rudenie" cu caracterul japonez, desi la mine acest imponderabil nu a fost niciodatã dublat de vreun studiu special al culturii japoneze. (O exceptie o reprezintã filozofia lui Yamaga Soko, a cãrei simplã cunoastere superficialã a produs asupra mea o impresie de nesters.) Petrecînd cea mai mare parte a vietii mele cînd în conditii de privatiune de libertate, cînd ocupîndu-mã cu matematica si cu fizica, singurele care-mi dãdeau mijloacele de a subzista, restul timpului mi 1-am consacrat propriei mele munci literare si de aceea sînt slab informat asupra evenimentelor culturii mondiale contemporane, am slabe cunostinte despre autorii, artistii, teatrul si cinematograful strãin contemporan. Acest lucru este valabil si pentru Japonia. N-am avut ocazia sã merg decît la un singur spectacol japonez (acela al teatrului Kabuki) si n-am vãzut decît trei filme japoneze. Dintre ele, Insula pustie m-a impresionat puternic. Stimez profund hãrnicia exceptionalã si talentul de care poporul japonez dã dovadã în conditii naturale permanent dificile. 5. (Cum vãd eu obligatiile scriitorului fatã de cauza apãrãrii pãcii.) Eu înteleg aceastã chestiune într-un mod mai larg. Lupta pentru pace nu este decît o parte din obligatiile scriitorului fatã de societate. Lupta pentru dreptate socialã nu este mai putin importantã, la fel ca si întãrirea valorilor spirituale printre contemporanii sãi. si numai apãrarea valorilor morale din sufletul fiecãruia poate fi începutul unei eficiente apãrãri a pãcii. 338 Educat în traditiile literaturii ruse, nu pot sã-mi concep activitatea lite-arâ ca pe ceva în afara acestor scopuri. Le urez cititorilor japonezi un An Nou fericit! A. Soljenitîn [2] SCRISOARE CÃTRE CEL DE AL PATRULEA CONGRES AL UNIUNII SCRIITORILOR SOVIETICI (în loc de discurs) Prezidiului Congresului si delegatilor Membrilor Uniunii Scriitorilor Sovietici Redactiilor gazetelor si revistelor literare 16 mai 1967 Neavînd acces la tribuna Congresului, îl rog pe acesta sã dezbatã urmãtoarele probleme: I. Regimul de aservire devenit intolerabil la care este supusã literatura noastrã de zeci de ani de cãtre cenzurã si cu care Uniunea Scriitorilor nu se mai poate împãca de-acum încolo. Cenzura, care nu este prevãzutã de constitutie si care este deci ilegalã, care nu este niciodatã mentionatã public, dar care se ascunde sub denumirea voalatã de „Glavlit", apasã asupra literaturii noastre si-i supune pe scriitori bunului plac al unor agramati în materie de literaturã. Reminiscentã a Evului Mediu, cenzura îsi prelungeste viata sa matusalemicã pînã în secolul al douãzeci si unulea.

Neeternã prin firea lucrurilor, ea tinde sã se eternizeze — sã stabileascã ea care sînt cãrtile demne si care cele nedemne. Scriitorilor nostri nu li se acordã, nu li se recunoaste dreptul de a emite judecãti anticipatoare asupra vietii morale a omului si a societãtii, de a explica în felul lor problemele sociale sau experienta istoricã trãitã în tara noastrã cu pretul unor suferinte asa de mari. Operele care ar putea sã exprime un gînd maturizat în mintea poporului si sã exercite o influentã oportunã si salutarã în domeniul spiritual sau asupra dezvoltãrii constiintei publice sînt interzise sau desfigurate de cenzurã pe considerente meschine, egoiste si mioape în ce priveste interesul poporului. Manuscrise excelente ale unor autori tineri, purtãtoare ale unor nume 'ncã necunoscute, sînt astãzi refuzate de redactii, numai pentru cã ele 339 „nu vor trece". Multi membri ai Uniunii Scriitorilor si chiar delegati la acest congres stiu cum ei însisi n-au rezistat la presiunea cenzurii si au fãcut concesii în ce priveste structura si conceptia cãrtilor lor, au înlocuit capitole, pagini, paragrafe, fraze, le-au dat titluri incolore, deformîndu-sj astfel în mod ireparabil continutul operelor si demersul creator — toate acestea numai pentru a le vedea tipãrite. Prin natura însãsi a literaturii de pe urma tuturor acestor deformãri suferã operele de talent si n-au nimic de pierdut cele mediocre. Tocmai cea mai bunã parte a literaturii noastre nu vede lumina tiparului decît în variantã masacratã. Or, toate etichetele obisnuite ale cenzurii („dãunãtor din punct de vedere ideologic", „viciat" etc.) sînt efemere, fluctuante, se schimbã vãzînd cu ochii. A fost o vreme cînd, la noi, nu era publicat nici Dostoievski, mîn-dria literaturii universale (nici astãzi nu este publicat integral); era exclus din programele scolare, fãcut inaccesibil cititorilor, ponegrit în toate felurile. Ani de zile, Esenin a fost considerat „contrarevolutionar" (si pentru cãrtile lui erai chiar trimis la închisoare). si Maiakovski, n-a fost el un „huligan politic anarhizant"? Zeci de ani, versurile nepieritoare ale Ahmatovei au fost considerate „antisovietice". Acum zece ani prima si timida publicare a exceptionalei tvetaeva a fost calificatã drept „grosolanã eroare politicã". Numai cu o întîrziere de 20 si 30 de ani ne-au fost restituiti Bunin, Bulgakov, Platonov; stau la rînd cu drepturi imprescriptibile Mandelstam, Volosin, Gumiliov, Kliuev; este imposibil sã se evite ca într-o bunã zi „sã fie recunoscuti" si Zamiatin, si Remizov. Moartea scriitorului incomod este un element decisiv dupã care, mai devreme sau mai tîrziu, ne este restituit, asortînd aceastã reabilitare cu o „explicatie a erorilor lui". Nu e mult de cînd numele lui Pasternak nu putea fi pronuntat cu voce tare, dar o datã ce a murit, cãrtile îi sînt tipãrite si versurile îi sînt citate chiar la ceremonii. Cuvintele lui Puskin se dovedesc cum nu se poate mai adevãrate: Lor dragi le sînt numai cei morti! Dar publicarea tardivã a cãrtilor si „autorizarea" de a cita nume nu compenseazã nici pierderile sociale, nici pierderile artistice pe care le suferã poporul nostru de pe urma acestor întîrzieri monstruoase, a aservirii constiintei artistice, (în special scriitori ai anilor '20 ca Pilniak, Platonov, Mandelstam denuntaserã din primul moment germenii cultului personalitãtii si trãsãturile particulare ale lui Stalin — dar ei au fost lichidati sau li s-a pus pumnul în gurã în loc sã fie ascultati.)

Viata literarã a tãrii noastre apare astãzi întregii lumi incomparabil mai sãracã. Sîntem obligati sã întrerupem aceastã l'stâ prin cuvintele „si altii". nu meritã nici numele de literaturã: cel 340 mult poate aspira la cel de cosmetologie. supusi ofenselor si calomniilor în coloanele presei sau în luãrile de cuvînt de la tribune. . n-au fost niciodatã primite m rîndurile ei! Ba si mai mult. ea a pierdut de asemenea prestigiul de experiment strãlucit prin care se distingea "n anii '20. Artiom Vesiolîi. mai platã si mai mediocrã decît este ea în realitate. dar conducãtorii ei au fost invariabil printre primii lor persecutori.Literatura nu se poate dezvolta dupã categoriile „asta va trece — asta nu va trece". Andrei Platonov. „despre asta se poate . Multi autori (Bulgakov. Uniunea Scriitorilor nu numai cã nu le-a pus la dispozitie propriile sale organe de presã pentru ca ei sã rãspundã si sã se justifice. 'agãrul si moartea (Pavel Vasiliev. eliberarea editurilor de obligatia de a obtine o autorizatie pentru orice paginã tipãritã. ar dobîndi o nouã vigoare. fãrã ca ei sã aibã posibilitatea fizicã de a rãspunde atacurilor. Pilniak. O asemenea literaturã pierde "ncrederea propriului ei popor si tirajele ei nu merg la cititori. o tristã experientã de mai bine de treizeci de ani a arãtat cã Uniunea n-a apãrat nici „celelalte" drepturi.despre asta nu se poate". Or. Tabidze. strîmtoratã cum este. II. Aceasta din urmã pierde pentru cã literatura noastrã. tvetaeva. . în timpul vietii. Mandelstam. conducerea Uniunii i-a abandonat în mod 'as la nenorocire pe aceia a cãror persecutare s-a terminat cu deportarea. obligatiile Uniunii fatã de membrii ei.. Propun congresului sã cearã si sã obtinã desfiintarea oricãrei forme de cenzurã — vizibilã sau ocultã — asupra operelor artistice. Or. O literaturã care nu este aerul societãtii scrie timpului ei. Ahmatova. Pasternak. Aceste obligatii nu sînt formulate cu precizie în statutul USS („apãrarea drepturilor de autor" si „mãsuri pentru apãrarea celorlalte drepturi ale scriitorilor"). cãci. Zoscenko. ar atinge chiar o treaptã nouã. nu-i mai furnizeazã roadele de care are nevoie. decît ar putea ea sã se afirme. care nu îndrãzneste sã previnã la timp asupra pericolelor sociale si morale care o amenintã. mai mult. toatã evolutia artisticã a lumii ar lua o altã turnurã. Dacã acest transfer de substantã ar functiona. Aleksandr Grin. nici mãcar drepturile de autor ale scriitorilor persecutati. Numele care constituie mîndria poeziei noastre din secolul al XX-lea s-au aflat pe lista exclusilor din Uniune sau. Babei. Vasili Grossman) au fost. Literatura noastrã a pierdut locul de frunte pe care-1 ocupa în literatura universalã la sfîrsitul secolului trecut si la începutul celui actual. au trebuit sã sufere constrîngeri si persecutii. nu numai cã n-a intervenit ea însãsi pentru a-i apãra. care nu îndrãzneste sã-i comunice societãtii propria ei durere si neliniste.. Din cauza aceasta pierde si tara noastrã în fata opiniei publice internationale. dupã congresul al XX-lea al partidului. pierde si literatura universalã. ci la reci-clatorii de hîrtie. si chiar mai rãu. dacã nu i s-ar impune restrictii si claustrãri. pentru cã nu mai are sansa de a se îmbogãti cu experienta noastrã spiritualã. Zabolotki si altii).

Propun sã se formuleze precis. sã împiedic abuzurile si plagiatul. am fost condamnat pentru delicte de drept comun. „am trãdat Patria". de cãtre securitate. Cineva „publicã" pe sub mînã si difuzeazã în acelasi cerc fragmente extrase tendentios din aceastã arhivã.341 am aflat cã sînt mai mult de sase sute de scriitori complet nevinovati pe care Uniunea i-a abandonat docil destinului lor de detinuti si deportati Totusi. Asa prezintã unii cei unsprezece ani ai mei de lagãr si de deportare la care am fost condamnat pentru vina de a-1 fi criticat pe Stalin. 3. extremitatea lui nederulatã nu poate fi cititã si ochii nostri n-o vor citi niciodatã: figureazã acolo nume de tineri prozatori si poeti pe care noi n-am putut sã-i cunoastem decît cu ocazia unor întîlniri întîmplãtoare. care-i blocheazã astfel procesul normal de publicare. mi s-a confiscat arhiva literarã care dateazã de 15 si de 20 de ani si care contine lucrãri ce nu sînt destinate publicãrii. în afarã de roman. acest roman a fost „publicat" în mod anormal în editie „închisã" pentru a putea fi citit de un cerc restrîns si anonim. Autoritãtile aratã romanul meu birocratilor literaturii si-1 ascund majoritãtii scriitorilor. La instructaje si întruniri cu usile închise vin oameni cu functii oficiale si debiteazã asemenea calomnii. De trei ani de zile se duce contra mea. discutarea deschisã a romanului meu. pe care am compus-o în minte pe cînd mã aflam în lagãr si purtam haine marcate cu patru cifre (cînd. Nu-mi stã în putere sã obtin lectura publicã. nici un jurnal n-a publicat rãspunsul meu cãtre calomniatori. la punctul 22 din statutul USS. o iresponsabilã campanie de calomnii: cã. care am fãcut rãzboiul ca sef de baterie si care am fost decorat pe cîmpul de luptã. în schimb. în caz cã nu va trece indiferent pe lîngã cele ce am scris aici. sau m-am predat Ia inamic (n-am fãcut niciodatã asa ceva). deci aceastã piesã abandonatã de multã vreme îmi este atribuitã acum ca opera mea cea mai recentã. condamnati sã murim prin înfometare. 2. toate acele garantii de apãrare pe care Uniunea le oferã membrilor sãi deveniti tintã a unor calomnii si a unor persecutii nedrepte. cînd nimeni din afara lagãrelor n-a luat atitudine contra represiunilor). contra vointei mele si chiar fãrã stirea mea. Rog acest congres. eram uitati de societate. „am fost în slujba nemtilor". pentru ca repetarea ilegalitãtilor sã devinã imposibilã. vezi Doamne. în timpul vietii mele. sulul acestei liste este si mai lung. tineri ale cãror talente au pierit în lagãre înainte de a înflori si ale cãror opere nau trecut mai departe de cabinetele securitãtii statului din epoca lui lagona-EjovBeria-Abakumov Nici o necesitate istoricã nu impune ca nou-alesii conducãtori ai Uniunii sã împartã cu vechii conducãtori responsabilitatea pentru trecut. Piesa în versuri intitulatã Banchetul învingãtorilor. sã ia în consideratie interdictiile si persecutiile a cãror victimã sînt eu: 1. Dimpotrivã. In 342 zadar am încercat sã pun capãt acestei campanii adresîndu-mã Conducerii Uniunii Scriitorilor din RSFSR precum si presei: conducerea nici mãcar n-a rãspuns. . cu mai putin de doi ani în urmã. Romanul meu Primul cerc (treizeci si cinci de coli editoriale) mi-a fost ridicat.

si apoi. în tara noastrã. Se urmãreste astfel linistirea opiniei publice: chipurile. si poate cã din fundul mormîntului mi-o voi face cu mai mult succes si cu mai multã autoritate decît în timpul vietii. în orice împrejurare. Pe de altã parte. se folosesc. Partea întîi a romanului meu Pavilionul cancerosilor (douãzeci si cinci de coli editoriale). multele experiente pe care le-am trãit ne vor învãta ele sã nu-1 mai oprim. simplul fapt de a da „spre citire si recopiere" un manuscris constituie un delict (copistilor din vechea Rusie. Nimeni nu va reusi sã bareze cãile adevãrului si sînt gata sã mor pentru ca el sã înainteze. acum cinci secole. 7. Goslitizdat. „Bi-blioteka Ogonka") si rãmîn astfel inaccesibile marelui public. dupã cum stiti. Ce pãcat. micile povestiri (Palma dreaptã. piesa Lumina care este în tine. 5. Scenariul de film stiu tancurile adevãrul. în schimb. nu poate fi publicatã în capitole separate (cinci reviste au refuzat-o) si cu atît mai putin în integralitatea ei (Novîi mir. Povestirile mele apãrute în revista Novîi mir n-au fost niciodatã adunate în volum. s-au acutizat. o asemenea întelepciune nu ne-a înfrumusetat istoria. Sînt linistit. Prostor si Zvezda au refuzat-o). Soljenitîn 343 [3] Cãtre Secretariatul Conducerii Uniunii Scriitorilor din URSS Tuturor secretarilor Conducerii 12 septembrie 19<J7 Scrisoarea mea cãtre Congresul al IV-lea al Uniunii Scriitorilor. astãzi. aprobatã de sectia de prozã a organizatiei din Moscova a Uniunii Scriitorilor. A.în ultimul an. iar Pavilionul cancerosilor si o carte de povestiri ar fi în curs de publicare. Dar toate acestea nu sînt decît minciuni. Dar oare. pînã la urmã. încã n-a primit aprobarea de a fi montatã. evident. . nici editor. pusã sub lacãt si defãimatã. pe scriitor de la scris? Pînã în prezent. Astfel munca mea este definitiv înãbusitã. congresul al IV-lea pansovietic se va angaja el sã mã apere? Felul în care se va rãspunde la aceastã întrebare pare sã aibã importantã si pentru viitorul literar al anumitor delegati. dintr-un acelasi centru de comandã. a rãmas necunoscutã publicului si neonoratã de vreun rãspuns din partea destinatarului. 8. desi sustinutã de mai bine de o sutã de scriitori. acceptatã de teatrul „Sovre-menik" în anul 1962. Piesa intitulatã Cerbul si tîrfa ocnei. arhiva si romanul mi-ar fi fost restituite. sînt refuzate peste tot („Sovetski Pisatei". în mod evident. li se dãdea voie s-o facã!). seria Fãrîmelor) nu-si gãsesc nici regizor. Astfel nu am voie sã citesc în public sau la radio extrase din operele mele (în noiembrie 1966. Fatã de o violare asa de grosolanã a drepturilor mele de autor si a „altor" drepturi ale mele. îmi este interzis orice contact cu cititorii. calomniile contra mea lansate de la tribune s-au intensificat. pentru cã datoria mea de scriitor mi-o voi face. s-au rãspîndit niste zvonuri uniforme în continutul lor si emanînd. 4. din unsprezece serate de lecturã deja convenite de multã vreme mi s-au interzis nouã în ultimul moment). extrase din arhiva ce mi s-a confiscat. iar eu sînt lipsit de posibilitatea de a rãspunde. deformîndu-le. 6. cît trãieste.

cã am fost eliberat de acolo. sedinta s-a terminat dupã ora 18. din vara lui 1966. Nici pus în mod expres la index. eu am prevenit secretariatul cã trebuie sã ne grãbim cu tipãrirea ei. revista Novîi mir ar vrea sã-1 publice. K. Dar în trei luni de zile patruzeci si doi de secretari ai Conducerii n-au fost capabili nici sã dea o judecatã de valoare asupra romanului. în ce-o priveste. L. nici sã-i recomande publicarea. ea deja s-a rãspîndit în sute de exemplare dactilografiate. Markov. Plîngerea lui cum cã i s-a blocat rezolvarea problemelor mi se pare neîntemeiatã. Persoane nu dintre cele anonime îsi exprimã din ce în ce mai insistent regretul cã n-am murit în lagãr. din cauza unei asemenea interminabile tãrãgãnãri. Acum. începutã la ora 13. mai ales de scriitori. S. Prin vointa cititorilor. mi-au declarat cã. A prezidat K. Am resimtit aceasta ca . si imediat dupã Ivan Deni-sovici s-au exprimat asemenea regrete. dacã o voim 344 ublicatã mai întîi în limba rusã. Dupã o absurdã tãrãgãnare de mai multe luni de zile este momentul sã fac urmãtoarea declaratie: dacã se va întîmpla asa. Conducerea considerã de datoria ei sã respingã public josnicele calomnii la adresa mea si a biografiei mele militare. cã altminteri nu o vom putea împiedica «j aparã independent de noi în Occident.. la sedintele cu agitatorii tinute cu usile închise. nici beneficiind de o aprobare expresã de a circula — acesta este straniul echilibru în care romanul meu se gãseste de mai bine de un an. aceastã carte este retrasã discret din bibliotecile publice. Nu numai cã nu a urmat nici o dezmintire. cu care am discutat în ziua de 12 iunie 1967. plus tovarãsul Melentiev de la sectia culturã a CC. La întîlnirea din 12 iunie. dar nu are aprobare. Fedin: A doua scrisoare a lui Soljenitîn m-a socat. aceastã scriere se va dizolva pe neobservate în neant. atunci aceasta va fi din culpa evidentã (sau poate din dorinta secretã) a Secretariatului Conducerii Uniunii Scriitorilor din URSS. Pe ordinea de zi: examinarea scrisorilor scriitorului Soljenitîn. dar calomniile prolifereazã: la instructaje. Sobolev. (De altfel. va înceta sã mai existe si cã astfel nu va mai fi nevoie sã se supunã la vot includerea sau neincluderea ei în literatura nationalã? Dar între timp este cititã cu plãcere.A.S. Pavilionul cancerosilor.Secretarii Conducerii Uniunii Scriitorilor din URSS. Fedin. se pune în circulatie noua si fantastica absurditate cum cã as fi fugit în Republica Arabã sau în Anglia (as vrea sã-i asigur pe calomniatori cã mai degrabã o sã fugã ei). Acum. la întîlnirile cu activistii. Vo-ronkov. Sartakov. Insist ca romanul meu sã fie publicat fãrã întîrziere! Soljenitîn [4] ÎNSEMNÃRI DE LA sEDINtA SECRETARIATULUI UNIUNII SCRIITORILOR DIN URSS 22 septembrie 1967 Au fost prezenti aproape treizeci de secretari ai U. Crede oare Secretariatul cã.) Aceiasi secretari ai Conducerii au promis cã „vor examina cel putin chestiunea" publicãrii ultimului meu roman. G.

Aceastã piesã reflectã disperarea care domnea în lagãre la vremea aceea. frîneazã examinarea problemei. lucrul acesta este nevoie sã-1 facem Pornind de la scrisorile lui. va trebui ca astãzi sã vorbim si de operele lui Solje-n'tîn. în general. Citindu-i scrisoarea. 345 Soijenitîn cere permisiunea de a spune cîteva cuvinte pe marginea su biectului discutiei. cînd constiinta era determinatã de existentã si cînd. pentru a discuta despre romanul Pavilionul cancerosîior li s-a propus secretarilor Conducerii sã citeascã piesa intitulatã Banchetul învingãtorilor. Argumentatia lui mi se pare ofensatoare. este nedemn de etica scriitoriceascã sã discuti o lucrare care a fost ridicatã dintr-o locuintã particularã în modul în care a fost ridicatã. care nu trebuie s-o înlocuiascã pe cea a Pavilionului cancerosilor. dar prima vorbea mai detaliat si mai emotional despre soarta scriitorului. el este cel care. prin pretentiile sale. piesã pe care eu însumi am dezavuat-o de multã vreme pe care de zece ani nici n-am mai recitit-o si pe ale cãrei exemplare le-am distrus în totalitate. Am aflat cã. Am explicat deja în mai multe rînduri cã piesa aceasta a fost scrisã nu de Sol jenitîn. Aceastã piesã n-are nici o legãturã cu opera mea actualã si discutarea ei echivaleazã cu refuzul deliberat de a examina concret Pavilionul cancerosilor. dar mi se pare cã." Korneiciuk: Am o întrebare cãtre Soijenitîn: ce crede el despre propaganda burghezã care s-a declansat în jurul scrisorii lui? De ce nu se delimiteazã de ea? De ce o contemplã imperturbabil si o tolereazã? Cum se face cã scrisoarea sa a început sã fie difuzatã de radioul occidental înainte chiar de data congresului? Fedin îl invitã pe Soijenitîn sã rãspundã. ai senzatia cã ti se dã o palmã peste obraz — ca si dnd noi am fi niste netrebnici. Cît priveste examinarea romanului meu Primul cerc. nu exista nici o sperantã de a mai redobîndi vreodatã libertatea si cînd nimeni din opinia publicã. . în timp ce a doua mi se pare ofensatoare. nu se ridicau rugãciuni pentru prigonitori. si nu reprezentantii intelectualitãtii creatoare. dar tonul pe care vorbeste frizeazã inadmisibilul. Eu nu vreau sã reiau aceastã piesã mai mult decît ar dori multi oameni de litere sã repete acum unele discursuri si cãrti de-ale lor din anul 1949. va lua cuvîntul atunci cînd îi va veni rindul. ci de detinutul anonim s-232 în anii aceia îndepãrtati. în afarã de aceasta. Ce problemã complexã este publicarea operelor lui Soljenitîn? Nici unul dintre noi nu-i neagã talentul. A doua scrisoare o continuã pe prima. Soijenitîn declarã cã el nu este un elev de scoalã ca sã sarã din banca la fiecare întrebare ce i se pune si cã. desigur. Citeste o declaratie scrisã: . cînd. la fel cu ceilalti.pe o jignire a colectivului nostru. nu s-a ridicat nici cu cuvîntul nici cu fapta contra represiunilor exercitate pînã si asupra unor întregi popoare. cu exceptia celui confiscat si acum multiplicat. Cã vrem sau nu vrem. A doua scrisoare a lui Soljenitîn parcã ar vrea sã ne forteze sã ne ocupãm de manuscrisele lui si sã le publicãm cît mai curînd. deci nici dintre scriitori. membru al Uniunii Scriitorilor. pentru detinutii politici. în scrisorile lui nu gãsesc tema solidaritãtii scriitoricesti. Trei luni si jumãtate nu constituie defel un termen prea lung pentru examinarea manuscriselor lui. Sesizez aici un fel de amenintare. La urma urmelor. aceasta este o chestiune aparte.

cîteva cuvinte despre confiscarea romanului meu si a arhivei mele. a interceptãrii convorbirilor telefonice si a folosirii aparatelor de ascultare la domiciliu.Fedin spune cã interpelatul poate sã grupeze mai multe întrebãri si sã le dea un rãspuns la toate împreunã. a fost supus unei anchete. Acest lucru este. de-abia apãrutã. Fedin (sustinut de ceilalti): Dar Secretariatul nu poate sã treacã la examinarea problemei dacã nu se rãspunde în prealabil la aceste întrebãri. unde s-ar fi gãsit asupra lui niste materiale (nu se spune ce materiale). Toatã aceastã poveste este o minciunã. atribuindu-i o mare semnificatie. întrebarea mea este urmãtoarea: de ce a crezut Soijenitîn cã este necesar sã citeze aceastã piesã la Congres. Aici se foloseste termenul de „strãinãtate" cu multã emfazã. Nu este adevãrat cã radioul occidental a început sã difuzeze scrisoarea mea înainte de congres. de cîteva ori în 1965. am scris Comitetului Central pe tema aceasta. unul dintre cunoscutii mei. cînd si în ce împrejurãri • a luat aceste materiale. si încã nu imediat dupã aceea. iar unul dintre secretarii Uniunii Scriitorilor — scriitorilor din . Murmure în salã: Soljenitîn poate sã refuze discutia cu Secretariatul. a început so difuzeze dupã închiderea congresului. Acum. dar s-o spunã! Soljenitîn: Bine. am sã rãspund la aceste întrebãri. Asupra lui nu s-a gãsit nimic care sã-mi apartinã. vrînd-nevrînd. Hîrtiile mele au fost descoperite prin metoda obisnuitã a filajului pe stradã. Teus. Da. conferentiarul Potiomkin a expus-o unui public numeros la Riga. am protestat. Soljenitîn repetã cã va rãspunde atunci cînd îi va veni rîndul. de înteles pentru cei care cea mai mare parte a timpului lor de muncã de creatie si-o petrec în cãlãtorii peste hotare si care ne inundã literatura cu note fugitive despre strãinãtate. Eu n-am fost niciodatã într-o tarã strãinã. Teus. Toatã viata mea am avut sub tãlpi pãmîntul patriei mele. Baruzdin: Desi Soijenitîn nu este de acord cu discutarea piesei Banchetul învingãtorilor. nu se stie la care. cãruia nu i se dã numele. cicã. dar nu i s-a adus niciodatã o asemenea acuzatie. noua versiune s-a si rãspîndit dintr-o datã în diverse locuri din tarã: recent. De ce piesa Banchetul învingãtorilor a fost mentionatã în scrisoarea mea cãtre Congres? Rãspunsul reiese clar din însusi continutul ei: ca sã protestez împotriva „editãrii" ilegale si a difuzãrii ei în ciuda vointei autorului si fãrã stirea acestuia. în legãturã cu un alt individ. ar fi fost. Dar ceea ce este surprinzãtor este cã. omul care avea în pãstrare manuscrisele mele. Autorul a cerut sã-i fie restituite? Cui s-a adresat? ' pedin îi propune lui Soljenitîn sã rãspundã la întrebãrile de pînã acum. Acum doi ani. noi însã. va trebui sã vorbim despre ea. Dar mie acest lucru mi se pare straniu. nu scriu decît despre el. la cele ale opiniei publice din tara ta. s-o mentioneze? 346 Salînski: îl rog pe Soljenitîn sã precizeze cine. nu cunosc nici una si nu mai trãiesc eu atît cît sã cunosc vreuna. ca si cînd ar fi vorba de o instantã superioarã pe a cãrei opinie se pune mare pret. nu aud decît durerea lui. Dar în ultimul timp a fost inventatã o nouã versiune a confiscãrii arhivei mele. si acesta ar fi fost retinut la vamã. poate. dar cineva ar fi decis sã mã protejeze de o asemenea relatie. Nu înteleg cum poti sã fii asa de sensibil la reactiile strãinãtãtii si sã nu fii la cele ale propriei tale tãri.

în realitate.. o injurie. Aleksandr Trifonîci. Dar în situatia care s-a creat în jurul numelui autorului. era natural sa cerem sã citim toate lucrãrile dumitale. decizia publicãrii sau nepublicãrii cutãrui sau cutãrui lucru este de competenta redactiei. si apoi iatã cã a fost lansatã a doua scrisoare. Tvardovski: Pãi. nic' vorbã n-a fost de asa ceva. Acel secretar sînt eu. exact ca Uniunea Scriitorilor! Voronkov:. Cu aceastã ocazie. ceea ce dumneata însuti ai recunoscut: cã hîrtiile confiscate erau ale dumitale si cã la dumneata acasã n-a fost nici o perchezitie. ce treabã are Secretariatul cu asta? Tvardovski: Dar cu Bek cum a fost? Secretariatul a intervenit si el. ce nu s-a spus despre mine! O persoanã care ocupã si l ora actualã un post foarte important a declarat public cã regretã cã n-a fost membru al „troikãi" care m-a condamnat în anul 1945.. sã-i rãspundã la întrebãri. dar v-a informat gresit. Cineva s-a grãbit sã vã informeze. sã stea de vorbã cu el. Nu mã îndoiesc cã în curînd voi începe sã prj mese din toate colturile tãrii scrisori despre difuzarea de care a beneficiat aceastã nouã versiune. Soljenitîn a amintit de un „secretar" care ar fi comunicat o informatie unei adunãri de partid a scriitorilor din Moscova. Ea este un ultimatum.. în cursul acelei adunãri. Despre confiscarea hîrtiilor dumitale. Secretariatul Uniunii este cel care trebuie sã decidã. Adineauri.. si cum Soljenitîn nu reactioneazã nicicum. Dar nu trebuie tratati asa de grosolan niste colegi de muncã si de condei! Dar dumneavoastrã. dacã socotiti necesar sã publicati un roman si dacã autorul acceptã corecturile dumneavoastrã. O voce: Romanul Pavilionul cancerosilor a fost acceptat sau refuza» de redactia lui Novîi miri Abdumomunov: De ce aprobare are nevoie Novîi mir pentru a publica romanul si din partea cui? Tvardovski: în general. el a adãugat 347 si un produs al imaginatiei sale: eu — pretinde el — as fi recunoscut toate acestea la ultima mea întîlnire cu cei de la Secretariat. Dar dupã publicarea scrisorii sale de cãtre murdara presã burghezã. el m-ar fi trimis atunci în fata . eu m-am mãrginit a spune. Dupã scrisoarea adresatã Congresului tovarãsii din Secretariat au avut dorinta sã-1 întîlneascã. Soljenitîn: Da. publicati-1 sãnãtos. Cum poate sã scrie cã niste tovarãsi sus-pusi îsi exprimã regretul cã el n-a murit în lagãr? Cu ce drept scrie el asa? 348 Saripov: si pe ce cale a ajuns scrisoarea în Occident? pedin îi propune lui Soljenitîn sã rãspundã la aceste întrebãri. aceastã dorintã a dispãrut. s-a recomandat sã se publice romanul si totusi n-a fost editat niciodatã. Dupã scrisoarea pe care ati adresat-o Congresului. Voronkov: Soljenitîn nu s-a adresat niciodatã direct Secretariatului Uniunii Scriitorilor din URSS. sã-1 ajute. nedemnã de obstea scriitorilor nostri. Voronkov: Dar pe mine acum mã intereseazã mai ales atitudinea lui Soljenitîn ca cetãtean: de ce nu reactioneazã la mîrsava propagandã burghezã si de ce se comportã în felul acesta cu noi? Musrepov: Am si eu o întrebare.Moscova.

cartea a început sã fie retrasã. persecutat. Soljenitîn: Iar redactorii de jurnale — care si ei sînt frati — nu publicã dezmintirile mele. Iatã o scrisoare pe care tocmai am primit-o din raionul Krasnog vardeiski„ din Crimeea: La biblioteca raionalã mi s-a spus în secret (eu sînt un fre ventator al acesteia) cã este ordin sã fie scoase cãrtile durnnea voastrã. si mie acest ultimatum. scrisoarea mea este 'nterpretatã ca un ultimatum: sau publicati romanul meu. Tvardovski: Nu toti sînt indiferenti. sau îl publicã Occidentul.. de cîtva timp. si le dã si altora sã le citeascã. si din bibliotecile publice. O functionarã a vrut sã-mi dea ca amintire romanul Oz~ publicat într-o revistã care nu-i mai fãcea trebuintã. la Moscova. si cã n-a reactionat contra tuturor calomniilor a cãror victimã am fost eu. dar o altã fonc' tionarã a oprit-o îndatã pe imprudenta ei prietenã: „Ce faci? NU e voie! întrucît cartea a fost pusã la sectia specialã. acesti frati de condei si de muncã privesc netulburati la felul în care eu sînt urmãrit. Aici. fãrã zgomot. Iar apoi redactia lui Novîi mir a primit din Occident o scrisoare care ne aducea la cunostintã cã aceste povestioare miniaturale fuseserã publicate si acolo. Dar nu eu sînt cel care dã ultimatum Secretariatului. ba cã nu se poate ajunge la raftul respectiv. o aceeasi difuzare rapidã au cunoscut-o niste „povestiri miniaturale" sau poeme în prozã: de-abia le dãdusem cuiva spre a le citi cã s-au si rãspîndit în mai multe orase din Uniunea Sovieticã. O voce: Cum s-a putut produce asa ceva? Soljenitîn: Scrierile mele au o caracteristicã stranie: lumea le cere cu insistentã ca sã le citeascã si. Dar. Mi se scrie din diverse locuri despre diversele moduri de a-i refuza pe ci-Morii care vor s-o ia cu împrumut: ba cã este la legat. si solicitantul este nevoit sã 349 renunte.plutonului de executie!. Mã mirã faptul cã tovarãsul Voronkov spune cã ei n-au stiut de unde sã si-1 procure si cã 1-au cerut de la KGB. calomniat. în cursul perchezitiilor a fost confiscatã si pentru ea unii oameni au fost bãgati la carcerã chiar în acele luni cînd toate jurnalele lãudau în gura mare O zi din viata lui Ivan Deni-sovici si promiteau cã „aceasta nu se va mai repeta"." N-am sã spun cã aceastã carte a fost retrasã din toate bibliotecile.. Tovarãsul Voronkov a folosit aici minunata formulã de „frati de condei si de muncã". sectia de prozã a citit prima parte a romanului meu. îsi sacrificã timpul liber si mijloacele pentru a face copii dupã ele. dupã ce le-a primit. Pe ici pe colo mai poate fi gãsitã. Acum aproape trei ani. nu le-am numãrat). Nu mai vorbesc de interdictia de a citi cartea mea m lagãre: nu a fost lãsatã sã intre în lagãre. Dar niste persoane care au venit la mine în vizitã la Riazan nau putut sã obtinã cartea la sala de lecturã a bibliotecii regionale: li s-au dat . Ei bine. ci viata ne dã si dumneavoastrã. Am scris cã mã nelinisteste difuzarea romanului meu în sute de exemplare dactilografiate (este o cifrã aproximativã. Tocmai pentru ca sã împiedic ca aceeasi scurgere sã se producã si cu Pavilionul cancerosilor am trimis la Secretariat o scrisoare asa de presantã. de doi ani si jumãtate. este periculo s-o dai cadou cuiva. Este deja un an de cînd. ba cã este datã. Nu mai micã mi-este mirarea cã la scrisoarea adresatã Congresului Secretariatul n-a reactionat înaintea Occidentului.

acest lucru 1-a fãcut conferentiarul A. Evident. dacã ai iesi' 350 rl'n lagâf fie ?' tirîndu-te pe genunchi — înseamnã cã ai fost eliberat „îna-• te de termen". cînd te izbesti nemijlocit de ea si. cu aceastã osîndã/>e viatã. fãrã judecatã. dar la noi este si rusinos sã amintesti o asemenea bagatelã. toate acestea sînt notate si rãspîndite mai departe pe o arie de o sutã de ori mai mare. si altã datã tot el: Lui Soljenitîn i s-a interzis oficial sãscrie\ Sã recunoastem: aici. Semiceastnîi nu mai este ministru. am petrecut o lunã de zile în închisorile de tranzit.. arunci rãmîi uluit. Fostul ministru Semiceastnîi.diverse explicatii. A treia solutie? Dumnezeu cu mila. Dar dacã dumneavoastrã stiti. cînd calomnia ia o formã nouã. conferentiarii societãtii pansovietice pentru difuzarea cunostintelor stiintifice continuã sã o rãspîndeascã. nu o datã s-a ocupat si de cazul meu. dacã ati citit undeva. Cine îndrãzneste sã nu creadã? — întreabã adjunctul sectiei politice. ineditã. Documentul a fost prezentat Secretariatului. maiorul sestakov a declarat cã eu am fugit în Anglia. dar. Cãci iatã ce încurcãturã caraghioasã se produce: cine acceptã onorarii din Occident înseamnã cã s-a vîndut capitalistilor. Una dintre uimitoarele l i acuzat"' una chiar comicã. dar ideea lui continuã sã aibã curs. la Riazan. am primit surghiun pe viatã. am fost eliberat — si asta este ceea ce se cheamã „înainte de termen"! Aceastã micã formulã exprimã filozofia cãldutã a anilor 1949-1953: dacã n-ai murit în zoaiele lagãrului. dar cartea nu li s-a dat. Poate stiu cei de la „Cartea Internationalã"'? Sau cei de la Comisia externã a Uniunii Scriitorilor? Sã mi se spunã: uite. Cercul minciunii s-a lãrgit în voie si s-a mers pînã la a se afirma cã eu am fost prizonier la nemti si cã am colaborat cu acestia. Fiindcã osînda era pe viatã si tot ceea ce se întîmpla "nainte de moarte era înainte de termen. sectia reabilitãrilor. si degeaba" — se mai spune despre mine de la înãltimea tribunelor. nu stiu nimic de chestia asta. de exemplu la Bolsevo. este de datoria ta patrioticã sã încasezi acesti bani. la sedintele de instructaj pentru învãtãmîntul politic. numai datoritã congresului al XX-lea. De exemplu. mai mult decît atît. era urmãtoarea: „Soljenitîn sustine materia-I 'ceste lumea capitalistã pentru cã nu-si ia onorariul" pentru cartea aia publicatã acolo. Or. era vorba de Ivan Denisovici. Tvardovski: Acolo este si caracterizarea din punct de vedere militar a ofiterului Soljenitîn. . am petrecut trei ani în surghiun si. cînd e lansatã de la înãltimea tribunei. . Dar asta nu-i nimic! în vara aceasta. inventivã si prolifereazã rapid. Soljenitîn: Expresia „înainte de termen" este foarte savuroasã în acest context! în plus fatã de cei opt ani la care am fost condamnat. cel putin el este aproape de adevãr. cine nu acceptã înseamnã cã-i sustine materialiceste. A fost pus în libertate înainte de termen. li s-a spus propagandistilor cã eu am fugit în Republica Arabã si cã miam schimbat cetãtenia. cãruia îi plãcea sã se pronunte în proble-ele literaturii. profitînd de o cãlãtorie turisticã.. si aceasta se întîmplã la doi pasi de capitalã! Existã si o altã variantã: la Solikamsk. dacã e musai gã-i smulg capitalismului acesti bani. apoi. Degeaba sau nu degeaba. de ce nu-mi spuneti si mie? Eu. pentru cã altã carte nu exista. asta o putem judeca în lumina sentintei Colegiului Militar al Tribunalului Suprem. Calomnia — se stie de mult acest lucru — este inepuizabilã.

ar fi groaznic. Poate cã trebuie acceptate unele dintre remarcele fãcute autorului. dar calomniatorii mei sînt cu sutele. dar nu este obligatoriu ca el sã placã tuturor. a trecut cîtva timp si deodatã încep sã circule zvonuri prin toatã Moscova. Aspectul acesta trebuie eliminat într-un fel sau altul. începînd cu povestea cã Tvardovski s-ar fi rãstit la mine si ar fi bãtut cu pumnul în masã. ci de unul din paza lagãrului. fie Rusanov. De aici am plecat fiecare la treburile lui. — dar de ce este indispensabil acest lucru si pentru Vãdim. autorul scrie la modul patologic despre boli. fireste. Personal. fãrã sã nãscocim ceva. sã se rãstãlmãceascã. noi am avut o convorbire calmã si seninã. de ce sã se mintã? Iatã. pentru soldat? La sfîrsit de tot aflãm cã nu este vorba de un soldat obisnuit. nu voi reusi niciodatã sã mã apãr si nu pot sti dinainte ce acuzatii mi se vor aduce. Nu totul îmi place în acest ultim roman. desigur.t.) Simonov: Nu accept romanul intitulat Primul cerc si sînt împotriva publicãrii lui. dar aceasta se poate discuta. Freifeld la 16 iulie anul curent. fãrã sã deformãm ceva. Eu. atunci iatã prima mea rugãminte: hai sã relatãm despre sedinta de astãzi. Dacã ar propovãdui national-socialismul sau socialismul national în variantã chinezeascã. o poveste ca la circ. fie Kostoglotov. la fel ca si causticitatea foiletonisticã. (N. si. într-o formã sau alta. iarã sã vrea va fi cuprins de teama de cancer. Eu sînt singur.) Iatã ce idiotenii poate sã povesteascã nestingherit despre mine cine vrei si cine nu vrei. ar fi groaznic. Fiecare om este liber sã gîndeascã în felul lui despre socialism si despre evolutia acestuia. iar cititorul. Dar cei care au fost de fatã stiu cã nu s-a întîmplat nimic de genul acesta: atunci. si pentru sulubin. cãci este o lucrare strãlucitã si viguroasã. Ce-1 drept. cred cã socialismul este determinat de legile economice. la Secretariat. aici.A. în schimb. si acum cu privire la socialismul etic: personal nu vãd nici un rãu în chestia asta. si astãzi întelegem Ia fel tot ce se zice aici. Ideea fundamentalã a romanului este una referitoare la sfirsitul unui trecut greu. Supãrãtor este si faptul cã aproape toate destinele personajelor se leagã. este imposibil sã . si asa atît de rãspînditã în secolul nostru. Atunci de ce sã nu se publice acest roman? (în continuare. de lagãr sau de viata de lagãr Hai. La 12 iunie. Cele douã mii de spectatori trebuie sã fi rãmas cu gura cãscatã: mare pezevenghi mai este si Soljenitîn ãsta! Fãrã sã iasã din Uniunea Sovieticã si fãrã sã aibã o copeicã în buzunar. sînt pentru publicarea Pavilionului cancerosilor. Nu m-as mira sã aud spunîndu-se despre mine cã sînt un adept Organism care se ocupã de problemele internationale referitoare la edi-'Tea de cãrti. dar. (într-ade-vãr. Saiînski: Eu am sã vorbesc de Pavilionul cancerosilor. în sfîrsit. la circul din Sverdlovsk. vorbitorul cheamã Secretariatul sã combatã cu fermitate calomniile rãspîndite împotriva lui Soljenitîn. a reusit sã întãreascã materialiceste capitalismul mondial. Dacã Soljenitîn ar propovãdui socialismul amoral. sã se deformeze lucrurile. dar cine poate garanta cã si dupã sedinta de astãzi nu se va rãstãlmãci totul? si dacã sîntem „frati de condei si de muncã".) 351 al teoriei geocentrice si cã am fost primul care a pus foc rugului lui Gior dano Bruno. Consider ca este necesar sã fie publicat.

pe un ton hotãrît): Eu?? — nu. Tvardovski: Situatia lui Soljenitîn este de asa naturã încît el nu poate sã facã o declaratie publicã. iatã. (îl roagã pe Voronkov sâ-i procure un proiect de comunicat al Secretariatului. la ce ar trebui sã serveascã publicarea de cãtre noi a protestelor dumitale? înainte de orice. trimitîndu-si scrisoarea la un numãr asa de mare de persoane. epuizati. nu este adevãrat. Uniunea Scriitorilor. te simti vinovat? Tvardovski (repede. te vom ajuta. desigur. dar dumneata ai evitat sã le rãspunzi. în scopurile cele mai murdare. atunci noi îl vom publica. Noi sîntem cei care trebuie si putem pune capãt acestor acuzatii false. Sã nu crezi cã m-ai ofensat facînd aluzie la însemnãrile de cãlãtorie. Aleksandr Isaevici. si nu de la publicarea operelor dumitale. Fedin: Nu. Ar trebui sã i se publice si o carte de nuvele cu o prefatã care ar fi un pretext excelent pentru a-i prezenta biografia — si astfel calomniile ar cãdea de la sine. Aleksandr Tri-fonîci. (Aprobare printre membrii Secretariatului. Secretariatul nu trebuie sã tipãreascã sau â respingã ceva. . îti dai seama ce colosalã luptã planetarã este în curs si în ce conditii grele? Noi nu putem sta deoparte. de vreme ce autorul lui nu vrea acest lucru. cu unele modificãri. în Occident. avem datoria sã-i dãm un avertisment sever lui Soljenitîn pentru modul inadmisibil si ne-cuvenit în care s-a adresat Congresului. Dupã dumneata. dumneata trebuie sã protestezi împotriva folosirii murdare a numelui dumitale de cãtre dusmanii nostri din Occident. Tocmai de la aceasta trebuie sã porneascã justificarea dumitale.) Korneiciuk: Noi te-am invitat nu ca sã aruncãm cu pietre în dumneata. Ar fi altceva dacã Soljenitîn însusi ar da ocazia de a descîlci situatia care s-a creat. Zvonurile care circulã nu sînt un pretext suficient. Prin opera noastrã. noi ne ducem în strãinãtate ca sã luptãm si sã ne întoarcem de acolo frînti de obosealã. dimpotrivã. Sîntem noi vinovati de ceva? Dumneata. desigur. Totodatã. nu de la tîrgul acesta: cîte luni avem noi dreptul sã vã examinãm manuscrisul. Te-am chemat ca sã te ajutãm sã iesi din aceastã situatie grea si ambiguã.) Voronkov nu se grãbeste sã procure comunicatul. numele dumitale figureazã si este folosit acolo. Banchetul învingãtorilor nu 1-am citit si nu doresc sã-I citesc. Fedin: Nu e nevoie sã se caute un pretext artificial pentru a face o declaratie. Noi. partidul nostru. vei gãsi posibilitatea sã exprimi cu voce tare si o parte din necazurile dumitale la care teai referit astãzi aici. nu el singur. Redactia Novîi mir nu vede nici un motiv de a nu publica Pavilionul cancerosilor. ti s-au pus întrebãri. proiect pregãtit încã din iunie. Noi sîntem de asemenea obligati sã respingem calomniile îndreptate împotriva lui Soljenitîn. între timp: 352 Voci: încã nu s-a hotãrît nimic. poporul nostru. Dumneata faci ironii pe tema cãlãtoriilor în strãinãtate defmindu-le drept plimbãri agreabile. Unii sînt contra. Dacã acesta va fi un document reusit si judicios. Noi nu vrem decît sã obtinem aprobarea Secretariatului sau cel putin ca Secretariatul sã nu obiecteze. noi apãrãm guvernul nostru. trei? Patru? Oare aceasta este problema? Problema este cã. Este de datoria lui Soljenitîn sã se exprime public.fie acceptate toate. dar cu sentimentul datoriei împlinite.

poporul o citeste! Cînd ai fost dumneata în lagãr? Nu în anul 1937! Dar în 1937 noi a trebuit sã îndurãm multe!! — si nimic n-a fost în stare sã ne opreascã! Corect ti-a spus Konstan-tin Aleksandrovici (Fedin): dumneata trebuie sã iei atitudine în mod public si sã lovesti în propaganda occidentalã. eu cãlãtoresc pentru nevoile Consiliului Mondial al Pãcii. în trecutul nostru n-au fost numai ilegalitãti. sã nu fim si ostasi1) Soljcnitîn: Declar încã o datã cã nu este cinstit sã se discute Banchetul învingãtorilor si insist ca acesta sã fie exclus din discutie! Surkov: Gura altuia. Noi am decis sã ne convingem prin noi însine de caracterul antisovietic al acestor manuscrise. în pofida tuturor eforturilor noastre în favoarea pãcii. Dacã am fi discutat-o atunci. Noi am pierdut timp. asa cum a dat-o el în Banchetul învingãtorilor. ti-am citit manuscrisele încã informe. Astãzi. La data aceea. Banchetul învingãtorilor miroase a ranchiunã. Du-te sã lupti împotriva dusmanilor tãrii noastre! întelegi dumneata cã în lume existã arma termonuclearã 353 si cã. vrei sã obtii zor-nevoie publicarea unui roman pe care nu 1-ai pus la punct. si am consumat mult timp ca sã le citim. Acest santaj ti se pare demn de un scriitor? La noi. Interventiile dumitale nu sînt decît niste rechizitorii. si care a fost sustrasã .Eu nu fac însemnãri. eu am fost primul care mi-am exprimat temeri în legãturã cu Casa Matrionei. autorul trebuie sã-si aducã aminte cã este obligat fatã de organizatia care 1-a descoperit ca scriitor. mai putin dispusi la o cumpãnire calmã. la cald. Destinul militar al lui Soljenitîn pare dovedit prin documente. ne-am fi arãtat mai duri. murdãrie. scriitori sovietici. momentul dezicerii lui Soljenitîn de Banchetul învingãtorilor încã nu concordã cu impresiile mele. pe care nu îndrãzneai sã le supui atentiei vreunei redactii. într-o altã epocã. toti scriitorii ascultã cu plãcere de pãrerile redactorilor si nu le forteazã mîna. si ai zice cã la acel plan se raporteazã titlul lucrãrii. îl aud pe Soljenitîn dezavuînd imaginea defãimãtoare despre realitatea sovieticã. vorba-ceea. stim cã ai suferit mult. Vechi comunisti. Din lagãr. Statele Unit pot sã facã uz de ea? Cum putem noi. au fost si fapte eroice. ticãlosie! si scrierea asta se rãspîndeste. dar nu pot sã uit impresia pe care am avuto la citirea acestei piese. n-a fost niciodatã cititã de nimeni. Dar dumneata lucrurile acestea nu le-ai vãzut. Poate cã din cauzã cã în Primul cerc si în Pavilionul cancerosilor decelez acelasi spirit de rãzbunare pentru toate cîte le-a trãit. în plus. cu tot nonsensul absolut pe care-1 reprezintã discutarea unei lucrãri scrise acum douãzeci de ani. ofensã. pentru prima datã. dar n-ai fost singurul. Prin a doua dumitale scrisoare. totusi planul sãu fundamental nu este medical. si cînd este vorba de destinul acestor opere. si tocmai acest lucru este inacceptabil. Pentru mine. lucrare care. Pe lîngã dumneata au fost multi alti oameni în lagãre. Soljenitîn: Cu toate explicatiile si protestele mele. nu poti s-o încui cu cheia. în conditii incomparabile si de cãtre un alt om. n-a fost publicatã niciodatã. dar noi discutãm acum nu ofiterul ci scriitorul. ei au plecat direct pe front. Kojevnikov: Marele interval de timp dintre scrisoarea lui Soljenitîn s' dezbaterea de astãzi demonstreazã tocmai cã Secretariatul a luat foarte în serios aceastã scrisoare. prin acumularea tuturor ororilor posibile si imaginabile. ci social. Pavilionul cancerosilor suscitã dezgust prin excesul de naturalism.

mi-am bãgat nasul si în Mihailovski si în Vãdim Soloviov. N-am sã ascund un lucru: eu sînt un om cinstit. Cunosc bine toate aceste teorii economice si sociale. Desi. operele toi Soljenitîn sînt mai periculoase decît cele ale lui Pasternak. Surkov: Am citit si eu Banchetul învingãtorilor. cu asupra de mãsurã. este adevãrat. are si lucruri reusite si lucruri ratate. Desigur.. si acest lucru este inadmisibil. Care dintre toate personajele a intrat în lumea eroului? Numai acest straniu sulubin. acesta nu este un roman fiziologic. pentru noi.) 354 h Jev-tenski pentru corespondentele sale destinate agentiei Osvag'. în ultimul timp.. apoi în volum în 1918.) . Trebuie mai ales sã se ia atitudine împotriva laturii pamfletare. pe atît de asemãnãtor cu un comunist pe cît sînt eu cu. în aceste articole scriitorul se opunea cu înversunare bolsevicilor. lu-^ ri care au fost publicate. c jjjeiciuk a spus aici cã asa ceva nu s-a mtîmplat niciodatã si nu se va -Vrnpla niciodatã. Filozofia socialismului etic nu emanã numai de la protagonist. As ruga sã se facã o serie întreagã de prescurtãri.. Ea a mers mai întîi la dusmanii nostri. Pavilionul cancerosilor s-ar putea întoarce împotriva noastrã si ar avea mai multã fortã decît memoriile Svetlanei. Nu. sulubin. Dacã ar fi publicat.. caricaturale. ea pare a fi îmbrãtisatã de autor. (N. Romanul are pasaje de calitate inegalã. ar fi trebuit împiedicatã publicarea romanului în Occident. Este un lucru mult mai absurd decît dacã. dar aceasta n-a avut nici o influentã asupra conceptiei lor despre lume. în legãturã cu publicarea Pavilionului cancerosilor. cu ideile lui infinit de învechite. (N. Da. la primul congres al scriitorilor. Printre scriitorii reprimati pe nedrept s-a aflat si Zamiatin. întocmai! Ozerov: Aceastã scrisoare cãtre Congres a fost un act teribil din punct . cã nu sa vãzut niciodatã ceva de genul acesta în istoria literaturii ruse. monumentul lui Marx încã nu exista. în scrisoare erau unele afirmatii incorecte. Mai este încã de depus o muncã foarte serioasã. Starea de spirit pe care o degajã este: „sã vã ia dracu pe toti"! si în Pavilionul cancerosilor continuã sã sune acelasi laitmotiv. eu am fost un apropiat al Annei Andreevna Ahmatova si stiu cã ea dãduse cîtorva persoane sã citeascã Recviemul: cîteva sãptãmîni mai tîrziu. despre care nu pot vorbi aici din lipsã de timp. dar este greu. acest idol din Piata Teatrului. se poate ajunge la un acord cu Novîi mir: poate fi publicat cu conditia de a corecta manuscrisul si de a discuta corecturile efectuate. cititorul nostru este atît de evoluat si are atîta experientã încît nici 0 brosurã n-ar putea sã-1 abatã de la comunism.t. totusi. dar dumneata esti scriitor! Eu cunosc comunisti care au suferit. de exemplu. ci unul politic. Pasternak Osvag era agentia de informatii a armatelor lui Denikin. dumneata ai dreptul sã te simti ofensat ca om. si apoi. cum te exprimi dumneata.dintr-un sertar — o parte dintre oratori se concentreazã numai pe aceastã lucrare. si pe tot parcursul lui abordeazã chestiuni de fond. ve<jere politic. Dupã atîtea încercãri. cineva 1-ar fi denigrat pe Maksim Gorki pentru ale sale Gînduri inoportune^ sau pe Ser1 Articole scrise de Gorki si publicate în ziarul sãu Novaiajizn în 1917-1918. la data aceea. si numai cu cincisprezece ani mai devreme.t. Iatã. textul a apãrut în Occident. si este o naivitate sã crezi cã economia poate sã depindã de moralã.

Deja Casa Matrionei este cu mult mai slabã decît prima sa operã. în istoria omenirii. fãrã rnO" 356 . în roman existã Rusanovi. existã marii martiri P. de la început. Abdumomunov: Este foarte bine cã Soljenitîn a avut curajul sã se dezicã de Banchetul învingãtorilor.355 era un om rupt de viatã. n-am cerut niciodatã Uniunii Scriitorilor aprobarea de a publica sau de a nu publica. . fãrã motiv"?1 Astea sînt niste cuvinte îndreptate îm" triva regimului nostru. Totusi dumneata scrii cã-ti sînt interzise operele? Dar cenzura nu s-a atins de nici unul dintre romanele dumitale! Mã mir cã Tvardovski cere dezlegare de la noi. iar Primul cerc are foarte multe puncte slabe: Stalin. scene naturaliste. Printre lucrurile pe care trebuie sã le recunoascã Soljenitîn este si acela cã el nu este „continuatorul realismului rus". nu poti sã scrii un roman fãrã o licãrire SA luminã.) Baruzdin: Eu sînt tocmai unul dintre aceia care. asa. Oare a putut sã creadã Soljenitîn cã scrisoarea lui „în loc de alocutiune" va fi cititã imediat la Congres? Cîte scrisori s-au primit la Congres? Voronkov: Vreo cinci sute.aia: „asa. ansa jati în prima revolutie care nu si-a schimbat nici cuvintele de ordine ni ' drapelele! „Socialismul etic" este un socialism destul de mic-burghe demodat. (îl roagã pe Soljenitîn sã aibã încredere în recomandãrile lui Novîi mir si promite. Sursa de energie a acestui scriitor se aflã în îndîrjirea sa. Dacã publicãm Pavilionul cancerosilor. Abakumov si Poskrebîsev sînt prezentati într-o manierã deprimant de naivã si primitivã. Pavilionul cancerosilor este o operã antiumanistã. Comporta-mentul maresalului Rokossovski. El va avea curajul sã se gîndeascã la modalitatea de a traduce în viatã propunerea lui Konstantin Aleksandrovici (Fedin). si apoi existã multe lungimi. n-au împãrtãsit entuziasmul general pentru opera lui Soljenitîn. politic. „greier. de înteles. tapajul si prejudiciul care vor urma vor fi mai mari decît acelea deja provocate de prima sa scrisoare. Sfîrsitul romanului conduce la ideea cã „ar fi trebuit sã se meargã pe altã cale". al generalului Gorbatov. El este un om cu idei. Sînt lucruri omenesti. adnotãri pe marginea fiecãrei pagini a Pavilionului cancerosilor. si ce înseamnã asta: „El a aruncat tutun în ochii macacului. Secretariatul nostru trebuie sã se transforme din ce în ce mai mult într-un organism creator si sã nu fie zgîrcit cu sfaturile pentru redactori. . dar unde sînt ceilalti? Unde este societatea sovieticã? Nu poti a! îngrosi liniile în felul acesta. toate acestea trebuie suprimate. Noi sîntem. în ofensele pe care le-a suferit. Eu. din partea „tuturor celor prezenti". de exemplu. este mai cinstit decît cel al eroilor dumitale. în timp ce Soljenitîn are un temperament viu h~ tãios. repetitii.. primitiv si (întorcîndu-se spre Salînski) nu stiu cum puteti s"' nu întelegeti aceste lucruri si sã mai gãsiti si ceva valabil printre ele Salînski: Dar eu nu le apãr cîtusi de putin. Riurikov: Soljenitîn a suferit din partea acelora care 1-au calomniat dar si din partea acelora care-1 laudã peste mãsurã si-i atribuie calitãti pe care el nu le are. Baruzdin: Ati auzit? Putea cineva sã le citeascã imediat? Nu sînt de acord cu Riurikov: este just ca problema aprobãrii sã fie trecutã asupra Secretariatului.

de exemplu. Autorul cunoaste subiectul mai bine decît orice medic sau profesor. însemnãrile Svetlanei Stalin nu sînt decît o flecãrealã muiereascã. el refuzã viata. acesta sprijinã si el propunerea lui Fedin: Soljenitîn trebuie sã facã o declaratie presei pentru a se ridica împotriva calomniilor occidentale în legãturã cu scrisoarea lui. nu existã nici un cuvînt cald Pur si simplu ti se face greatã cînd citesti. Poate cã lucrurile esentiale de-abia urmeazã. si apoi ce înseamnã acest „nouãzeci si nouã plîng si unul singur rîde"? Asta e în legãturã cu Uniunea Sovieticã? Eu sînt de acord cu ceea ce a spus prietenul nostru Kor-neiciuk.t. dar arta adevãratã începe cu asamblarea. Dar aici.) lasen: (Are cuvinte injurioase pentru Banchetul învingãtorilor. scriitori cinstiti si talentati. de pildã. (N. tînãrul Ikramov. iar el. Dar ei au înteles cã vina pentru aceste nedreptãti o poartã nu poporul. Dar pe Soljenitîn îl paste pericolul de a cãdea în cealaltã extremã: existã la el pasaje care au un caracter de pur reportaj acuzator. el demonteazã o masinã pentru a vedea ce are înãuntru. Cine Episod din Pavilionul cancerosilor. totul e sumbru. nu puterea sovieticã. Eu propun sã-1 excludem din Uniune. Oamenii sînt scandalizati cã în rîndurile Uniunii Scriitorilor existã un asemenea scriitor. ii otrãveste ura. se aflã un talent unanim recunoscut. Brovka: în Bielorusia sînt multi oameni care au fost trimisi în lagãre. De ce vede autorul totul în negru? si eu de ce nu descriu lucruri întunecate? Eu mã strãduiesc totdeauna sã scriu numai despre ceea ce umple de bucurie sufletul omului. Apoi ro mânui va putea fi dat spre citire unui grup restrîns de persoane. chiar ni se interzicea s-o facem. N-am ãmas cu impresia cã acest roman nu se poate publica. nu partidul. Observ cã Soljenitîn îl întreabã pe vecinul sãu cum se numeste fiecare orator. (Totusi. mîna maestrului. N-a fost singurul care a suferit. dumneata resimti durerea patriei dumitale. si chiar mult prea mult. Serghei Grakovski. repet.) Kerbabaev: Am citit cu mare neplãcere Pavilionul cancerosilor. xxxv. dar nu-i trãiesti bucuriile ei. desigur. Beria? Sau remarcabilii nostri conducãtori actuali? Trebuie spus clar. de aceea nu pot sã-mi exprim o opinie mai profundã. în Pavilionul cancerosilor se simte. poporul a priceput despre ce este vorba si rîde de chestia asta.Abasidze: N-am reusit sã citesc decît 150 de pagini din Pavilionul ancerosilor. Vera îi oferã eroului casa ei si-sj deschide bratele în fata lui.) Pe autor nu-1 frâmîntã nedreptatea. în fata noastrã. dar ceilalti înteleg mai bine tragedia epocii noastre. partea a ll-a. a petrecut acolo douãzeci de ani. Toat personajele sînt fosti detinuti. pentru blocada Leningradului el îl acuzã nu numai pe Hitler. nu-mi pot exprima o opinie mai profundã. i-am combãtut totdeauna pe cei care înfrumusetau lucrurile. tocmai în aceasta constã pericolul de a-1 publica.) 357 sînt acesti altii? Nu se întelege. Artistul este ca un copil. Noi toti. Dar. nu poate fi publicat. Propunerea lui Konstantin Alek-sandrovici (Fedin) este justã: sã rãspundã Soljenitîn însusi la calomnii. Nu este suficient cã s-a . Dar iatã. cap. Pavilionul cancerosilor este prea sumbru. De ce nu cunoaste pe nici unul dintre noi? Pentru cã nu 1-am invitat niciodatã. ci „si pe altii". (Ca toti antevorbitorii si ca toti cei care vor urma. oratorul sprijinã decizia curajoasã a W Tvardovski de a lucra asupra romanului împreunã cu autorul. Da. poate mai întîi printrun text de uz intern.

omul/ E-un trãdãtor. dar nu se stie la adresa cui.spun cã. o operã de talent. un zbir sau un captiv" — constituie o teorie injurioasã. Altminteri. asteptãm de la el sã facã o declaratie presei. noi trebuie sã condamnãm cu hotãrîre aceastã metodã. trecînd peste capul destinatarului ei oficial. Mã asociez cuvintelor severe ale lui Tvardovski. el a sfãrîmat ceva în mine în raport 5 autorul. Nu pot în nici un chip sã accept elucubratiile politico-sociale. din punct de vedere uman. Chiar dacã acest roman va fi adus la o anumitã conditie calitativã. chiar si Suvorov.„Cînd o sã înceteze acest Doljenitîn (sic!) sã defãimeze literatura sovieticã?" Noi asteptãm de la Soljenitîn un rãspuns foarte precis calomniilor burgheze. saripov: Ba eu nu i-as acorda nici un rabat. „Cineva a fãcut asta" — spune el. unde am vorbit de cinci ori în fata unui public numeros. Nu sînt de acord cu revendicãrile principale ale scrisorii: nu se poate admite ca totul sã fie publicat. Republica noastrã a destelenit pãmînturi si le-a dat agriculturii si merge din succes în succes. mi-a luat o piatrã de pe inimã.dezis de Banchetul învingãtorilor. tot ce este sovietic este prezentat într-o manierã negativã. El trebuie sã-si apere onoarea de scriitor sovietic. Dar chiar în aceastã situatie. vã rog sã mã scuzati. în privinta Pavilionului cancerosilor. eu as socoti necesar sã fie publicat. 358 1 nu va deveni un roman al realismului socialist. lucrul cel mai important rãmîne acesta: care este constiinta ta? Care este disponibilul tãu de moralitate? si dacã romanul s-ar limita la aceasta. stiu cã va trebui sã mor. Sensul poli-ticoideologic al socialismului etic este negarea marxism-leninismului. L-as considera curajos dacã s-ar dezice de Pavilionul cancerosilor. Sînt cu totul de acord: sã se dezicã de Pavilionul cancerosilor. dar în bilet scria exact asa. pentru societatea noastrã si pentru poporul nostru. sînt de aceeasi pãrere cu Surkov. Eu am citit si Banchetul învingãtorilor si trebuie . Eu nu sînt un copil. cred cã acest roman poate fi finisat. Doar într-un loc mi s-a dat un bilet. jVlarkov: Discutia noastrã a fost foarte utilã. atunci 1-as îmbrãtisa ca pe un frate. Este socant cã numele lui Gorki este invocat atît de des de un personaj josnic si respingãtor ca Rusanov. Trebuie spus cã 'cãieri nu se face un tapaj deosebit în jurul numelui acestui autor. eu 1-as exclude din Uniune! în piesa lui. Eu tocmai vin din Siberia. încerc sentimente amestecate. si poate în aceleasi chinuri ca si eroii lui Soljenitîn. Toate aceste lucruri sînt categoric inacceptabile pentru noi. dar scena caricaturalã cu fiica lui Rusanov este un amestec josnic în viata noastrã literarã. în roman. Trebuie depãsite toate rãdãcinile acestei piese. Dezicîndu-se de Banchetul învingãtorilor. Novicenko: Scrisoarea cãtre Congres a fost difuzatã într-un mod inadmisibil. ceea ce este ofensator. Rusanov este un tip odios. toti cei care au avut de suferit sînt pusi sã judece societatea. Dat fiind spiritul de bunã colaborare care existã între Novîi mir si Aleksandr Isaevici. Dar va fi un eveniment rterar. dar aceasta necesitã o muncã . ar trebui sã publicãm si Banchetul învingãtorilor! Sã revenim la Pavilionul cancerosilor. zugrãvit veridic. si apoi aceste cuvinte din Puskin — „Dintre stihiile toate. Dar este inadmisibil sã faci din el reprezentantul si purtãtorul de cuvînt al întregii noastre societãti oficiale. Opera se situeazã totusi într-un plan practic.

Eu acum voi vorbi foarte rar pentru ca fiecare dintre cuvintele mele sã fie înregistrate exact. dar asa cum îl resimt în fiecare zi bolnavii.serioasã. inclusiv unii dintre apropiatii dumneavoastrã si asa cum poate. Desigur. Pentru un simbol. Am dat romanul spre lecturã unor mari oncologi cerîndu-le pãrerea în materie: mi-au rãspuns cã. pentru a-i descoperi. pasta este prea groasã. dat fiind caracterul meu. asa cum se prezintã azi. Este vorba anume de cancer. eu cred cã. Aleksandr Isaevici. asa cum nu se vorbeste de el în literatura de divertisment. Dar eu consider cã datoria literaturii fatã de societate si fatã de individ nu constã în a-i ascunde adevãrul. în privinta aceasta. sã pregãteascã pentru presã declaratia despre care au vorbit toti aici. nu poate fi dat la cules. de cancer ca atare. în curînd. una dintre personajele prezente aici va sta întinsã pe patul unui serviciu de oncologie si va întelege atunci ce „simbol" este acesta. nu m-as fi apucat niciodatã sã scriu ceva de genul acesta. în virtutea spiritului tovãrãsesc care trebuie sã ne cãlãuzeascã.I. apoi ar putea fi dat publicitãtii un comunicat din partea Secretariatului. Ce-i de fãcut mai departe? Concret: A.I. altminteri. unde aveti fii si fiice si unde nu toate sertarele se închid cu cheia. trebuie sã traversezi tu însuti toate etapele cancerului si ale agoniei. cînd toate conditiile s-au modificat complet. ca pe un tovarãs de-al nostru. Este exact contrariul. dar trebuie sã revin la acest subiect. Baruzdin si încã vreo cîtiva au spus cã „poporul citeste Banchetul învingãtorilor". ar fi foarte bine ca acest lucru sã se întîmple chiar în ajunul sãrbãtorii. ci în a-i spune cu sinceritate ceea ce este si ce-1 asteaptã. Nu înteleg deloc acuzatia de antiumanism adusã Pavilionului cancerosilor. eu pot sã vã reprosez tuturor cã sînteti contra teoriei dezvoltãrii. nici în a-1 atenua. Tot în sensul acesta ne vorbesc si . Vã rãspund: este un simbol foarte comod dacã. este triumful vietii asupra mortii. noi ne gãsim într-o situatie delicatã din vina dumitale. pentru un simbol sînt prea multe detalii medicale. dacã gînditi în mod serios cã un om rãmîne neschimbat în douãzeci de ani. care n-a fost citit niciodatã de nimeni. este ireprosabil si în pas cu ultimele noutãti ale domeniului. eu declar solemn cã toatã rãspunderea pentru aceasta îi revine acelei organizatii care s-a servit de singurul exemplar existent al acestei piese. nu trebuie sã ne grãbim. iar nu din vina altcuiva. Soljenitîn: M-am ridicat nu o datã în cursul zilei de azi împotriva discutãrii Banchetului învingãtorilor. ca si cînd aceastã piesã ar fi pusã în circulatie. pentru „a-1 publica" în timpul vietii mele si contra v°mtei mele: aceastã organizatie este cea care rãspîndeste piesa! De un 311 §i jumãtate nu încetez de a avertiza spunînd cã lucrul acesta este foarte 359 periculos! Eu cred cã dumneavoastrã acolo nu aveti o salã de lecturã si cã manuscrisul vã este dat pentru acasã. La urma urmelor. al viitorului asupra trecutului. Mi se reproseazã chiar titlul. Dar. din punct de vedere medical. eu v-am prevenit sj vã previn si acum! Acum despre Pavilionul cancerosilor. spu-nîndu-se cã pavilionul cancerosilor si cancerul nu sînt un subiect medical ci un simbol. Dacã Banchetul învingãtorilor cunoaste o largã difuzare din mînã în mînã sau este tipãrit. în ce priveste propunerile de excludere din Uniune. Dar am auzit aici un lucru mai serios: Komeiciuk. Totusi eu continuu sã-1 consider pe A.

tocmai de aceea presez Secretariatul. Tovarãsul Riurikov mi-a dat si un sfat. Nu ati înteles aceastã scenã? sulubin îl citeazã pe Bacon. care nici nu este pomenit în romanul meu. Individului care încearcã sã treacã fãrã sã stea la coadã. au rãmas cu o imagine deformatã despre ele. Iatã. ci sã dezavuezi interpretarea acestui rol. se subîntelege în mod concret Stalin. o salut. fãrã motiv"? Dar dacã nu este asa. Kostoglotov îi aruncã-n fatã acest proverb. Ei bine. ata. la realismul rus nu voi renunta niciodatã. fraza „nouãzeci si nouã plîng si unul singur rîde" este un proverb curent în lagãre. o persoanã cu un gust artistic fin. depãsirea durerii sufletesti si a acelor legi ale destinului uman care s-au nãscut în noaptea imemorialã a mileniilor si care vor fi în vigoare pînã cînd se va stinge soarele de pe cer. tot timpul. acela de a nu mai continua realismul rus. Iar aici se trage concluzia cã asta este despre Uniunea Sovieticã în 360 întregimea ei. asta-i tot.. vã spun cu mîna pe inimã. fãrã motiv". Cum ati putut sã credeti cã este vorba de Moscova si de monumentul. Riurikov: Eu n-am spus sã renunti la realismul rus. sarcina scriitorului nu se reduce la a critica sau a apãra cutare sau cutare mod de repartizare a produsului social. conflictul vietii si al mortii. Dar prima parte a Pavilionului cancerosilor circulã de mai bine de un an si tocmai aceasta mã nelinisteste. ci pe cel ce mai strecoarã uneori si-un „ba". Fireste. Soljenitîn: Acum referitor la propunerea lui Konstantin Aleksandrovici (Fedin). drept urmare. fantezia v-a jucat o festã. în cazul de fatã. mã strãduiesc sã obtin! Destul ne-am ascuns. si. are nãravul amar ca fierea. si. Lucrul acesta n-ar trebui sã se întîmple. la a critica sau a apãra cutare sau cutare formã de organizare statalã. este clar cã prin omul rãu care i-a aruncat tutun în ochi. Aleksei Aleksandrovici! Dumneavoastrã sînteti un poet. al lui Marx?. asa cum este ea datã în Occident. De exemplu. Mã mîhneste faptul cã tovarãsii nu au citit cu atentie unele pasaje ale romanului si. fãrã motiv.proverbele rusesti: Nu-1 iubi pe cel ce zice-ntruna „da".. si cum asta nu se poate. . Transparentã. iatã exact ceea ce. Sau acest macac se gãseste de douã ori în carte si. Sectia de prozã a hotãrît sã trimitã stenograma acestei dezbateri la redactiile interesate. dacã comparã cele douã pasaje. Pãi bine. Cel ce la vorbã dulce-i ca mierea. încã neridicat. Sarcina scriitorului este sã trateze subiecte mai universale si mai eterne: misterele inimii si ale constiintei umane. pentru a-1 face sã afle cine este el. îl amplaseazã în piata teatrului. atunci lucrul acesta este legitim. nici mãcar n-am reusit sã înteleg de ce a adus vorba de Marx. de la care ia terminologia: el vorbeste de „idolii pietei" si Kostoglotov încearcã sã-si imagineze o piatã în mijlocul cãreia se ridicã un idol albãstriu. necesar? Surkov m-a uimit: în primul rind. Tovarãsul Surkov a spus cã au fost suficiente cîteva sãptãmîni de difuzare pentru ca Recviemul sã ajungã în strãinãtate. Si ce mi se obiecteazã? Cã nu este „asa. sulubin vorbeste despre „idolii teatrului" si Kostoglotov îsi imagineazã un idol în interiorul unui teatru. destul ne-am dosit discursurile si destul ne-am încuiat stenogramele cu sapte lacãte. în general. Ce credeti cã s-a în-tîmplat? In loc de aceasta. Kostoglotov. am avut o dezbatere despre Pavilionul cancerosilor.

Dar nu e nevoie sã tinem conferinte ci sã publicãm romane. în Occident se spune cã romanul a murit. iar astãzi se pun conditii. la Secretariat. am gura astupatã si eu sînt cel care ar trebui sã facã aceasta? Mi se pare cã Puternicei Uniuni a Scriitorilor îi vine mai usor s-o facã. cîndva cucerise si fascinase lumea. rãspunsul este clar: serveste literaturii nationale. Dacã vreti. A. Sã dezavuez part ' generalã? Dar eu rãmîn la pãrerea mea si nu renunt la nici un cuvînt Cã • despre ce vorbea aceastã scrisoare? Voci: Despre cenzurã. Fedin: Nu. sã declar injuste si false cele opt puncte particulare ale pãrtii a doua? Dar ele toate sînt conforme cu adevãrul. Mie mi se taie °nce rîndulet pe care-1 scriu. Dupã atîtea remarce încurajatoare privind talentul dumitale si stilul . si cu mare greutate am obtinut sã mi-o dea mie. nu eu. desi nu înteleg sã se dezbatã piese de teatru furate. Prima declaratie publicã trebuie si fie a dumitale. apoi un comunicat al Uniunii în legãturã cu scrisoarea. K. aici. Aceastã scrisoare vorbeste despre destinul marii noastre literaturi care. cã acest comunicat va fi publicat fãrã nici o conditie. Eu tot nu înteleg si nu vãd de ce scrisoarea mea n-a fost luatã în ^ 361 consideratie la Congres. Pentru mine. nu s-a îndreptat nimic. si atunci „neoavangardistii" vor fi paralizati. Dar stranie idee are Konstantin Aleksandrovici cînd spune cã eu trebuie sã descîlcesc situatia. Ce sa schimbat? Cartea mea Ivan Denisovici este interzisã. adicã zgomotul fãcut în Occident în jurul scrisorii mele Du e' neavoastrã vreti ca eu sã public o dezavuare — dar ce anume sã dezavu Nu pot sã intervin în legãturã cu o scrisoare care n-a fost publicatã S-mai ales. Eu sînt legat de mîini si de picioare. Nu intentionez sã mã dezic de partea generalã a scrisorii mele. mai întîi dumneavoastrã trebuie sã neteziti mãcar un drumeag pentru o asemenea declaratie: începeti prin a publica scrisoarea mea. si-a pierdut pozitia. dar care. propunea sã combatem nu cauzei ci efectele. Konstantin Aleksandrovici? „La ce serveste publicarea protestelor dumitale?" — a întrebat Konstantin Aleksandrovici. voi putea sã intervin public. Singurul lucru care mã consoleazã este acela cã nici o calomnie nu va putea niciodatã sã-mi provoace infarct. Continuã si se intensificã împotriva mea campania de calomnii. ea are o parte generalã si o alta particularã. si o voi face cu plãcere. nu-i asa. si eu. astãzi. Numai dumneavoastrã puteti s-o combateti. n-a murit. si noi. noi ne agitãm si tinem conferinte ca sã demonstrãm cã nu. Atunci ce pot sã declar? Nu. romane care pentru ochii celor de acolo sã fie ca o luminã puternicã — si atunci „noul roman" o sã se potoleascã. înseamnã cã n-ati înteles nimic. publicati si declaratia mea de astãzi despre Banchetul învingãtorilor. sper s-o primesc. Soljenitîn: Dacã spuneti asa.a ascuns-o. pentru cã m-am cãlit în lagãrele staliniste. nici sã se dezavueze scrisori care n-au fost publicate. ordinea de zi este alta. La 12 iunie mi s-a spus. Sã spun cã am obtinut partial satisfactie? Pînã în prezent nu s-a schimbat nimic. autorului. Cît priveste stenograma de azi. în timp ce Uniunea are toatã presa la dispo-2ltie. indicati îndatã care dintre cele opt puncte sînt în curs de realizare si atunci. Acum.

Soljenitîn în cursul sedintei) [5] Uniunea Scriitorilor din URSS Conducerea Nr. ideea binevoitoare cã era necesar sã dispuneti de un anumit timp pentru a reflecta profund asupra a tot ceea ce s-a spus la Secretariat. la timpul ei. Voci: O sã mai reflecteze! Soljenitîn spune încã o datã cã el nu poate sã facã primul o declaratie de acest gen. Secretariatul ar dori sã stie ce decizie ati luat. iar apoi dumneata — o asemenea replicã este lipsitã de un fundament solid. la Leningrad. declansatã în strãinãtate de o propagandã ostilã. într-adevãr. în patria mea? (Iatã fapte noi: la 5 octombrie 1967. Tvardovski: în acest caz. la care s-a procedat la o examinare a scrisorilor dumneavoastrã.I. scrisoarea trebuia publicatã atunci. la ce bun acum? 362 „ ijenitîn: Mai bine mai tîrziu decît niciodatã. vei gãsi forma care trebuie. Cu stimã. eu am rãspuns deja si sper cã totul a fost stenoorafiat exact. _Oljenitîn: Ei bine. tovarãsii au exprimat pe lîngã o criticã ascutitã a gestului dumneavoastrã.. 3 Soljenitîn: Aleksei Aleksandrovici (Surkov).11.c. în jurul numelui si scrisorilor dumneavoastrã. Acum. „neprietenesti") declansate contra mea de trei ani de zile. (Note luate de cãtre A. 3142 din 25. Surkov: Dumneata trebuia sã spui dacã te delimitezi de rolul de lider l opozitiei politice pe care ti-1 atribuie Occidentul. cãci cititorul din Rusia n-ar sti despre ce este vorba. pentru ca imediat sã puteti interveni public si sã vã definiti atitudinea fatã de campania antisovieticã. Au trecut douã luni. la Casa . scrisoarea chiar va fi publicatã? Fedin: Nu. Soljenitîn 25 noiembrie 1967 Stimate Aleksandr Isaevici. 3142 Tovarãsului A. în cursul sedintei Secretariatului Conducerii Uniunii Sciitorilor din URSS din 22 septembrie a. nu-mi vine ' mi cred urechilor cînd vã aud spunînd asemenea lucruri: artist al cultului si lider a' opozitiei politice? Cum se împacã una cu alta? în unele scurte interventii se insistã ca Soljenitîn sã accepte propunerea lui Fedin. Voronkov Din însãrcinarea Secretariatului Conducerii Uniunii Scriitorilor din URSS 363 [6] Secretariatului Uniunii Scriitorilor din URSS l decembrie 1957 Din scrisoarea dumneavoastrã nr. si ce se va întâmpla ru cele opt puncte ale mele? fedin: O sã vedem dupã aceea.dumitale. Mai întîi noi. strãinãtatea nea luat-o înainte.67 nu înteleg urmãtoarele: 1) Intentioneazã Secretariatul sã mã apere contra unei campanii neîntrerupte de calomnii (eufemistic vorbind. K.

La Universitatea din Perm.. De atunci am mai scris în douã rînduri Secretariatului Uniunii Scriitorilor si de trei ori am trecut personal pe acolo. Simonov Ae a mi se publica ° culegere de nuvele? g) De ce pînã în prezent n-am primit stenograma sedintei din 22 sep-fflbrie a Secretariatului. sau rãmîne indiferent în fata acestui pericol? Se fac demersuri pentru ca Litgazeta sã publice extrase din roman si pentru ca Novîi mir sã-1 publice integral? 4) Nu intentioneazã Secretariatul sã intervinã pe lîngã guvern pentru ca tara noastrã sã adere la conventia internationalã a drepturilor de autor? Aceasta le-ar da autorilor nostri un mijloc sigur de apãrare împotriva publicãrii ilegale a operelor lor în strãinãtate si împotriva nerusinatei curse comerciale care are loc pentru traducerile lor acolo. (în revista Voprosi literaturi s-a actionat în felul acesta chiar într-un articol tradus din. precum si romanul Primul cerc. si a recurs la metoda rãsuflatã de defãimare a indezirabililor. spunînd despre mine cã sînt un schizofrenic. Zimianin. în sfirsit.Presei. cãrtile . un grup de studenti care voia sã publice. Conferentiarii Comitetului Orãsenesc Moscova al partidului au avansat noi versiuni mincinoase cum cã eu „as fi înjghebat în armatã" o organizatie despre care nu se stie dacã era „defetistã" sau „teroristã". sã înceteze difuzarea „editiei" ilegale de extrase din arhiva mea si pentru ca sã fie distrusã aceastã „editie"? 6) Ce mãsuri a luat Secretariatul pentru ca arhiva mea confiscatã sã-nii fie restituitã.M. un studiu asupra operelor mele deja apãrute. iar despre trecutul meu de detinut în lagãr cã a devenit pentru mine o idee fixã. fãrã sã fi primit de la acesta vreun rãspuns.. de exemplu)? 7) Secretariatul a aprobat sau a respins propunerea lui K. cum cã eu as fi fost prizonier. redactorul-sef al Pravdei a repetat în fata unui vast auditoriu minciuna de-acum indigestã. în afarã de declaratiile Pu~ 364 hlice dupã care aceastã restituire ar fi avut deja loc (cea a secretarului 0zerov. japonezã. pentru ca s-o pot studia? V-as fi foarte recunoscãtor pentru lãmurirea acestor chestiuni.) 2) Ce a întreprins Secretariatul pentru ca sã fie anulatã mãsura ilegalã care interzice accesul în biblioteci al operelor mele publicate? Aceeasi întrebare si cu privire la anularea ordinului prin care cenzura interzice mentionarea numelui meu în articolele de criticã literarã. Se pune întrebarea cum au putut aceste circumstante sã scape Colegiului Militar al Tribunalului Suprem. 5) La sase luni dupã scrisoarea mea cãtre Congres s-a fãcut ceva pentru ca. Soljenitîn [7] Unui membru al Uniunii Scriitorilor din URSS 16 aprilie 1968 A trecut aproape un an de cînd am adresat scrisoarea mea cãtre Congresul scriitorilor. Nici pînã astãzi nu s-a schimbat nimic: arhiva nu mi-a fost restituitã.) 3) Vrea Secretariatul sã ia mãsuri pentru ca Pavilionul cancerosilor sã nu fie publicat haotic în strãinãtate. într-o culegere de scrieri stiintifice. a fost sanctionat.

cui 1-a transmis.67 a lui K. fãrã sã fie completã. Ceea ce s-a întîmplat mã obligã sã fac cunoscut mediilor noastre literare continutul scrisorilor si interventiilor anexate la prezenta. Nu numai cã Secretariatul n-a fãcut nimic pentru a facilita publicarea în Novîi mir a Pavilionului cancerosilor." As vrea sã protestez contra publicãrii Pavilionului cancerosilor atît în Grani cît si în altã parte unde aceasta s-ar realiza de cãtre V. Soljenitîn Anexe: • Scrisoarea mea din 12. pentru ca prin aceasta sã blocheze publicarea lui în Novîi mir. dar caracterul tulbure al telegramei necesitã înainte de orice clarificarea urmãtoarelor puncte: 1) Telegrama a fost expediatã efectiv de redactia revistei Grani sau printr-un interpus (ceea ce usor poate fi verificat cu ajutorul telegrafului international. ea este absolut conformã cu adevãrul si poate constitui un element de informatie suficient. Revistei Literaturnaia gazeta Membrilor Uniunii Scriitorilor 18 aprilie 1968 La redactia lui Novîi mir mi s-a arãtat telegrama urmãtoare: „NM 0177 Frankfurtpe-Main H 2 9 16. deja cules la tipografie. pînã la publicarea stenogramei complete. S-a pierdut un an si inevitabilul s-a produs: acum cîteva zile. 365 2. unde existã riscul sã mai aparã? si ce legãturã are . noi am hotãrît sã publicãm imediat aceastã lucrare.20 Lui Tvardovski. De aceea. Am prevenit cu insistentã Secretariatul asupra riscului ca operele mele sã plece în strãinãtate.67 cãtre Secretariat. printr-o cerere a telegrafului din Moscova la Frankfurt-pe-Main)?' 2) Cine este acest Victor Louis. dar a fãcut totul ca sã nu fie publicat. [8] Secretariatului Uniunii Scriitorilor din URSS Revistei Novîi mir.12. 4.9. pentru ca pozitia si responsabilitatea Secretariatului Uniunii Scriitorilor din URSS sã aparã cu claritate. fireste. numele mi-este interzis.nu mi se publicã. Darea de seamã anexatã a interventiilor auzite cu ocazia sedintei din 22 septembrie 1967 a Secretariatului a fost fãcutã de mine personal si. Scrisoarea din 25. 3. Scrisoarea mea din 1. Acum nu mai poate fi exclusã eventualitatea publicãrii si a altor texte. Louis. Novîi mir Vã facem cunoscut cã de curînd comitetul securitãtii statului prin Victor Louis a trimis în Occident încã un exemplar al Pavilionului cancerosilor. datã fiind larga difuzare din mînã în mînã pe care ele o cunosc de multã vreme. Redactia revistei Grani. poate bazate pe versiuni inexacte si nefinalizate ale romanului. care este nationalitatea sa? A scos el efectiv din Uniunea Sovieticã un exemplar al Pavilionului cancerosilor. el chiar a împiedicat examinarea pãrtii a doua a romanului de cãtre sectia moscovitã de prozã.67 adresatã tuturor secretarilor (patruzeci si doi) ai Uniunii Scriitorilor.11. Voronkov. Darea de seamã asupra interventiilor auzite la sedinta din 22 septembrie 1967 a Secretariatului. ce fel de om este acesta. suplimentul literar al lui Times a publicat unele capitole din Pavilionul cancerosilor.

Soljenitîn Riazan. ap. stiu deja din experientã cum. El constitui6 pentru noi un avertisment serios: literatura nu poate fi redusã la conditi3 366 "n care operele literare devin mãrfuri profitabile pentru orice traficant po-cesor al unui pasaport. mai existã si literatura. Soljenitîn [9] Redactiilor Le Monde. Ivan Denisovici a fost alterat în toate traducerile. 1968 367 [11] Prezidiului colegiului orãsenesc Moscova al avocatilor Redactiei ziarului Izvestia din partea scriitorului Soljenitîn A. din cauza grabei. 12 dec. decît prin intermedierea dumneavoastrã: «Multumesc cu emotie tuturor cititorilor si scriitorilor care mi-au tri-wis felicitãrile si urãrile lor pentru cea de a cincizecea mea aniversare. Dar în afarã de bani. cred cã el poate sã obtinã rapid rãspunsuri la aceste întrebãri. or." A. Acest episod te face sã te gîndesti la cãile bizare si obscure prin care manuscrisele scriitorilor sovietici pot sã ajungã în strãinãtate. nu recunosc nimãnui dreptul de a se erija în editor al scrierilor mele. Le Promit cã nu voi trãda niciodatã adevãrul. Singura mea dorintã este sã mã atãt demn de sperantele Rusiei care citeste. Probabil cã asta este soarta rezervatã si Pavilionului cancerosilor. si nu sã ajungã prada editurilor strãine. orice denaturare a textului (inevitabilã în conditiile multiplicãrii si difuzãrii necontrolate a manuscrisului) mã prejudiciazã. pentru a rãspunde numeroaselor persoane care mi-au trimis urãrile lor. 11 Declaratie . recuz si interzic cu hotãrîre orice adaptare neautorizatã pentru ecran sau pentru scenã. Soljenitîn [10] Redactiei Literaturnaia gazeta Copie revistei Novîi mir stiu cã revista dumneavoastrã nu-mi va publica nici un rînd fãrã a-i da un sens fals sau viciat. L 'Unitã. Literaturnaia gazeta 25 aprilie 1968 Am aflat din ziarul Le Monde din 13 aprilie cã în diverse locuri din Occident se publicã extrase si pãrti din romanul meu Pavilionul cancerosilor si cã editorii Mondadori (Italia) si Bodley Head (Anglia) îsi disputã deja copyright-ul pentru acest roman. Operele autorilor nostri trebuie sã poatã fi publicate la noi.cu aceasta Comitetul Securitãtii Starului? Dacã Secretariatul Uniunii Scriitorilor este interesat în stabilirea adevãrului si în eliminarea riscului de a vedea publicîndu-se Pavilionul cancerosilor în rusã în strãinãtate. Dar nu am altã posibilitate. De aceea nu recunosc ca legalã nici o publicare prezentã sau viitoare (fãrã aprobarea mea).I. Declar cã nici un editor strãin n-a primit de la mine manuscrisul acestui roman si nici n-a fost mandatat de mine sã-1 publice. Riazan. pasajul lablocikov l.

Vasili Matuskin (membru al US. redactorul C° • edituri — Povarionkin. A sunat-o si pe Dranovskaia Dina Isaevna. el i-a propus direct sã-i fie concubinã. Riazan. o singurã chestiune: infor-area secretarului Uniunii Scriitorilor din RSFSR. secretarul sectiei din Riazan. si cînd una dintre fete a dat curs acestei solicitãri. In principal. precum si membrului organizatiei din Riazan a US.] Cu mai putine amãnunte sînt cunoscute si alte asemenea cazuri. ap. dupã cîteva fraze generale despre . chipurile. asa cum s-a anuntat.. 154 CP). încep dezbaterile (regulamentul prevede pentru fiecare vorbitor zece minute). Informarea în sine nu dureazã mult. Soljenitîn. lui Bulat Okudjava. De exemplu. Soljenitîn [12] ÎNSEMNÃRI DE LA sEDINtA ORGANIZAtIEI SCRIITORILOR DIN RIAZAN 4 noiembrie 1969 sedinta a durat de la ora 15 pînã la ora 16. el frecventeazã restaurantul „Bazarul slav" unde se dã drept „Scriitorul Soljenitm". secretarul cu agitatia si propaganda al miletului regional Riazan al PCUS — A. lui Lev Kopelev. sã-i citeascã în public operele. comandã muzicã explicînd în gura mare cã el „a suferit în lagãr" si cã acum are nevoie de o atmosferã veselã (din 1963 pînã în 1965 a fost într-adevãr în detentie. despre hotãrîrea „ cretarjatului US a RSFSR „Cu privire la mãsurile de întãrire a muncii educativ-ideologice printre scriitori". i-a citit în numele meu „versuri de lagãr" si a rugat-o „sã-i aleagã niste artiste tinere cu buni parametri fizionomiei". str. Bed-nîi 17. el are agresivitatea si obrãznicia de a cãuta. conform art.7 mai 1959 Vã rog sã mã ajutati în a-mi apãra numele de actiunile de naturã a mã face de ocarã ale lui salaghin Aleksandr Fiodomvici (Moscova. era spitalizat pentru o operatie): secretaru 368 din RSFSR — Frânt Taurin. care. Informeazã cã asemenea sedinte au avut deja loc în numeroase organizatii regionale ale scriitorilor si s-au situat la un înalt nivel. precum si mãsuri privind educatia ideologicã a scriitorilor. D. a sunat la Mosfilm cu rugãmintea de a i se gãsi o dactilografã-secretarã tînãrã care sã-1 însoteascã în cãlãtoriile lui prin Uniune. De mai multe luni de zile. unde s-au adus acuzatii Lidiei Ciukovskaia. mai ales la organizatia scriitorilor din Moscova. femei care sã-1 urmeze. împarte în numele meu autografe se comportã cu o dezinvolturã sfidãtoare. Taurin. Kojevnikov. provocatã de fuga lui Anatoli Kuznetov1 peste granitã si care indicã noi mãsuri pentru întãrirea controlului asupra scriitorilor care se deplaseazã în strãinãtate. [. F.30. 246) si în a curma aceste actiuni. Din cei sapte membri ai organizatiei scriitorilor din Riazan au fost prezenti sase (Ernst Safonov. Pe ordinea de zi a fost. în numele meu. regizorul colectivului teatral al Palatului Culturii Gorki. plus trei tovarãsi de la niste organizatii regl°Notele urmãtoare au fost luate de Soljenitîn în cursul sedintei. bloc l. Taurin citeste hotãrîrea Secretariatului US din RSFSR. face cadouri scumpe unor femei necunoscute (oficial însã este pensionar care trãieste dintr-o pensie micã)..S.

conform regulamentului. Existã oameni care sînt publicati fãrã sã fie membri al Uniunii. Matuskin cere o prelungire. si va trebui sã ne despãrtim. el a hotãrît sã scrie de acum înainte sub numele de A. în statutul acesteia se spune direct: Uniunea îi reuneste pe adeptii unei aceleiasi idei. pe cei care merg pe calea realismului socialist. au trecut. nu a participat la discutarea scrierilor debutantilor. el a stat deoparte. Soljenitîn nu-si are locul într-o organizatie de scriitori. Kuznetov a profitat de o cãlãtorie în Anglia. (N. sã luãm în consideratie atitudinea lui fatã de organizatia noastrã. Soljenitîn: Dati-i cît cere tovarãsul. Renegîndu-si operele publicate în URSS si desfigu-rate de cenzurã. el sã creeze deci separat. versiunea nouã si autenticã a faimosului r . Anatoli. în 1 969 . dupã articolele lui Simonov si ale lui Tvardovski. trebuie totusi sã spun: drumurile noastre sînt diferite. ceilalti scriitori. A asistat la adunãrile de alegeri.situatia organizatiei din Riazan): Nu pot sã nu vorbesc despre atitudinea tovarãsului Soljenitîn fatã de literaturã si fatã de organizatia noastrã. Dar. dar n-a luat cuvîntul. I se acordã prelungire. Oricît de mare ar fi sentimentul de amãrãciune pe care-1 încerc. n-am fost invitati sã le discutãm) merg în rãspãr cu ceea ce scriem noi. cãci eu i-am dat cîndva recomandare la intrarea în Uniunea Scriitorilor. noi nu le cunoastem. Am sã spun cinstit si sincer cã toate ultimele sale scrieri (la drept vorbind. pe cei care-si consacrã acestei cauze toatã opera. Dacã luãm statutul Uniunii si-1 comparãm cu activitatea civicã a lui Aleksandr Isaevici. Pseudonim cu care a semnat. Matuskin: Uniunea Sciitorilor este o organizatie în care se intrã absolut benevol. Pentru noi exista Patria-Marnã si nimic nu este mai scump. Baranov (presedinte de sedintã): Cele zece minute la care. Aleksandr Isaevici. N-a depus nici o muncã. Aici este si rãspunderea mea. Iatã. criticîndu-1 astãzi pe el. orasul Kasimov): Nu mai e nimic de adãugat la ceea ce a spus Vasili Semionovici. în felul acesta. nu mai puteam discuta. Cînd a apãrut Ivan Denisovici. aveati dreptul. pentru a cere acolo drept de azil. în toti acesti ani. Aveam speranta cã Soljenitîn va fi o mîndrie a organizatiei noastre. ce-i drept. multe lucruri din aceastã operã nu ne-au plãcut. Operele lui Soljenitîn se publicã în strãinãtate si toate acestea se deverseazã imediat asupra patriei noastre. eu mã critic pe mine însumi. considerindu-se mai inteligent decît ceilalti S.) 369 organizatia noastrã si fatã de modestele noastre rezultate literare. Ajutor tinerilor scriitori — una dintre obligatiile noastre statutare cele mai importante — nu a dat. Eu nu am . Aceste sperante nu s-au realizat. Nikolai Rodin (membru al US. nu le-am citit. mai ales. nu totul în aceastã scriere era imediat acceptabil. pe cei care construiesc comunismul. Cînd se aruncã de zor cu noroi asupra patriei noastre folosindu-se operele lui si cînj i se dau lui Aleksandr Isaevici indicatii despre felul cum trebuie sã rãspundã — un articol în sensul acesta a fost publicat chiar în Literaturnaia gazeta — el nu reactioneazã. în acest caz. vom vedea mari nepotriviri.t. Constatãm nu fãrã durere cã este arogant fatã de Scriitorul A.

ele sînt un cutit cu douã tãisuri. iar acum unii ar vrea din nou sã-1 desfiinteze. n-am vãzut niciodatã în Ivan Denisovici decît un tablou foarte negru. Riazan): Mi-este foarte greu sã vorbesc. intuitia nu ne însalã. unde se gãseste o asemenea Matriona? Eu speram totusi cã Alek-andr Isaevici va scrie lucruri necesare poporului. Sã ne amintim cum a fost denigrat Esenin. desigur. organizatia noastrã din Riazan a fost comandatã de cãtre netrebnicul de Ivan Abramov. va trebui sã ne separãm de el. Eu mi-am fãcut studiile la Institutul de Literaturã în acelasi timp cu Anatoli Kuznetov. Am mari nemultumiri fatã de el. Dar. noi avem mari necazuri în organizatie: nu li se dau apartamente membrilor Uniunii. Dupã pãrerea mea. n-a tinut cont de Uniunea noastrã. Ca s-o spunem pe-a dreaptã. Opera Iui noi n-o cunoastem. dimpotrivã: n-am auzit niciodatã pãreri asa de dure ca acelea exprimate la adresa lui Soljenitîn. Colaboram la Literatura ijizn cînd lui Soljenitîn i se aduceau elogii nemaipomenite.Soljenitîn s-a rupt de organizatie si. n-a respectat statutul. A. despre ce vorbesc ele? Noi nu stim. în organizatia noastrã.nimic de adãugat dupã cuvintele lui Vasili Semionovici. articolele statutului pot fi interpretate în douã feluri. as vrea sã-1 întreb pe Aleksandr Isaevici de ce n-a participat la activitãtile organizatiei. cãci Soljenitîn a refuzat o asemenea sarcinã. evident. presedintele îl refuzã. Mã simt coplesit în fata extraordinarei amplitudini a miscãrii care animã limba de pendul a aprecierilor. Soljenitîn cere voie sã punã o întrebare de ordin general tovarãsilor care au luat cuvîntul. Serghei Baranov: Aceasta este o problemã foarte serioasã si conducerea Uniunii Scriitorilor o ridicã la momentul oportun. Evgheni Markin (membru al US. Ni s-a întîmplat sã n-avem cui da sã recenzeze manuscrisul unui scriitor începãtor. si apoi iar îl excludem. si apoi iar îl reprimim — eu nu vreau sã particip la chestia asta. Dar unde-si publicã el lucrãrile. este vorba de prezenta lui Aleksandr Isaevici în organizatia noastrã. Atunci unde or sã-si caute un al doilea apendice cei care s-au eschivat de la discutia de astãzi?1 Or. Dacã pe Soljenitîn astãzi îl excludem. si apoi îl reprimim. care nici mãcar nu era membru al Uniunii si care ne lipea nouã pe spate etichete politice. Timp de doi ani. Eu nu eram încã membru al Uniunii atunci cînd 1-ati primit în rîndurile dumneavoastrã. unde a vãzut el o asemenea 370 femeie» singurã cuc. Dar eu. locuind cu gîndaci si o pisicã. Mie mi-e mai greu ca oricui sã mã dumiresc în situatia aceasta. Dar ce se va întîmpla dacã noi ne împrãstiem care încotro? Cine va educa tineretul? Cine va conduce cercurile literare care sînt numeroase în uzinele noastre si în institutele noastre de învâtãmînt? Just a pus Vasili Semionîci problema lui A.I.I. Asemenea excese influenteazã apoi constiinta oamenilor care iau decizii. nu-1 iubeam pentru cã era un fãtarnic. La început s-a fãcut mare zarvã în legãturã cu operele lui. Sau Casa Matrionei. noi nu-i cunoastem opera. Trebuie sã ne îmbunãtãtim nãrerea pe care o avem despre noi însine si pe care o avem unii despre altii. iar apoi a început sã fie ridicat în slava cerului. mai greu decît oricui. De atunci încoace. Sã ne amintim de judecãtile aspre de dupã anul 1946. si pe care n-o ajutã nimeni. personal. . trebuie sã ne cunoastem bine unui sufletul celuilalt si sã ne ajutãm unul pe altul.

(N. încît nu i-a lãsat timp organizatiei de bazã din Riazan sã mã primeascã în rîndurile sale. o organizatie obsteascã. chestiunea a fost lãmuritã de cãtre tovarãsii care tocmai au vorbit. cã a refuzat sã ia cuvîntul în fata tinerilor scriitori. . înainte de toate. Cãci aceasta poate prezenta interes nu numai mîine.alior ani. Soljenitîn: Regret cã sedinta noastrã nu se stenografiazã. Povarionkin: De-a lungul r. ca secretar la acea vreme al sectiei din Riazan. El însã s-a izolat.I. Caracteristicile ideologice ale operelor sale nu ne ajutã sã construim societatea comunistã. Numai un adversar ideologic putea sã arate o creaturã asa de tîrîtoare precum Ivan Denisovici. Dupã cîteva ezitãri.I.) 371 privire Ia prezenta Iui în Uniunea Scriitorilor? El nu apartinea organizatiei scriitorilor din Riazan. a fost r„pt de Uniunea Scriitorilor. A. Matuskin: Un membru al Uniunii Scriitorilor trebuie. de ce despre aceasta nu ne-a relatat nouã? De ce nu s-a strãduit Aleksandr Isaevici sã explice corect si sã facã în asa fel încît pozitia lui sã fie clarã pentru toti? Eu nu i-am citit operele mai noi. conform statutului. Secretariatul Uniunii Scriitorilor din RSFSR era asa de grãbit sã mã primeascã în organizatie. Safonov. ce-as fi fãcut eu? As fi venit sã mã consult cu tovarãsii mei. Este el însusi negru pe dinãuntru. n-a intervenit în presa noastrã. Pãrerea mea cu ' Aluzie la operatia secretarului sectiei din Riazan. As vrea sã mã pun în locul lui Aleksandr Isaevici si sã mã întreb cum m-as fi comportat eu Dacã în strãinãtate unii s-ar fi servit de opera mea ca de o armã. s-a exclus singur din organizatia scriitorilor. Soljenitîn cere din nou voie sã punã o întrebare. Sînt cu totul de acord cu majoritatea organizatiei Nikolai Levcenko (membru al US. El prezintã în negru viitorul nostru luminos. n-ati fãcut decît sã-mi aduceti niste formulare ca sã le completez. Este clar cã A. ci m-a primit ea cu de la sine putere si mi-a trimis o telegramã de felicitare.De ce. vreau sã iau piatra de pe inima tovarãsului Matuskin. sã fie activ. Vasili Semionîci. A.I. încît n-a lãsat timp de strîngere a recomandãrilor.. Cei care au vorbit tac de data aceasta. în loc de asta i se propune sã ia cuvîntul. i se dã voie sã punã întrebarea. De altfel la Secretariatul Uniunii Scriitorilor din RSFSR au lucrat trei stenografe. declarînd cã însemnãrile mele erau tendentioase. dar Secretariatul. absent de la dezbateri. în acea perioadã cînd toatã lumea mã acoperea de laude nemãsurate. în legãturã cu acel ta-paj fãcut în jurul numelui lui de cãtre presa strãinã. ci chiar si mai tîrziu. Riazan): în principal. sã citeze mãcar un caz de acest fel. tot n-a reusit sau tot nu s-a decis sã prezinte stenograma acelei consfãtuiri. cã nu se iau note minutioase. v-as aminti cã dumneavoastrã nu mi-ati dat niciodatã nici o recomandare. nu sã astepte invitatii.t. Nu venea la adunãrile de alegeri si se multumea sã trimitã telegrame: „mã asociez majoritãtii" — este asta o pozitie principialã? Gorki spunea cã Uniunea Scriitorilor este un organism colectiv. a intrat în Uniune în alte scopuri: ca sã aibã legitimatie de scriitor. Soljenitîn roagã pe membrii Uniunii Scriitorilor care i-au reprosat cã a refuzat sã recenzeze manuscrise. Mã alãtur deci majoritãtii.

Imediat dupã publicarea lui /van Denisovici am fost presat sã mã mut la Moscova. precum si la cea a tinerilor nostri autori. nici Pavilionul cancerosilor n-a fost deloc adus la cunostinta membrilor organizatiei din Riazan a US. pedeapsa datã pe merit. unde mi-a fost contrapus Anatoli Kuznetov si unde s-a spus cã trebuia sã rãspund Occidentului. este de altfel locul sã ne întrebãm de unde are redactia Literaturnaia gazeta informatii despre piesã. în ce priveste pretinsa mea arogantã. M-am adresat celor de la organizatia din Moscova. . dar cine a demonstrat. rugîndu-i sã mã înregistreze la ei. Acolo este pusã la îndoialã justetea reabilitãrii mele — prin propozitia aluzivã si perfidã: „si-a ispãsit pedeapsa" — si-a ispãsit pedeapsa si cu asta basta. se pretinde cã Primul cerc nu este decît „o calomnie rãutãcioasã la adresa regimului nostru". am fost refuzat. mi-a rãspuns cã este imposibil. ci în împrejurimile Moscovei. nu ca mine? La acel articol anonim. cum a facut-o el. în afara orasului. am cerut aprobare sã mã mut acolo. V. si acel articol mai contine si multe falsificãri mai mãrunte si deformeazã tot sensul scrisorii rnele cãtre congres. discutat în organizatia scriitorilor din Moscova. în cea mai mare parte a timpului. chiar în aceeasi zi. de unde a primit-o pentru a o citi. Pãcat cã secretarul nostru. De asemenea m-am arãtat totdeauna dispus sã iau cuvîntul în public. Cãci eu. dar m-am temut sã nu mã pierd în mediul de acolo si am refuzat. Cînd. tovarãsul Safonov.N. Acolo se spun minciuni despre romanele mele. i-a interzis s-o facã? Nu "umai cã n-am evitat sã am contacte profesionale cu organizatia din Riazan a US dar 1-am rugat insistent pe Safonov sã facã în asa fel ca Pavilionul cancerosilor. nu locuiesc la Riazan. dimpotrivã. cine a ilustrat acest lucru? Nimeni nu cunoaste 373 aceste romane. dar cauza este cã eu. nu stiu din ce motiv. întelegeti dumneavoastrã. eu nam ce sã rãspund. am copia scrisorii mele pe aceastã temã. Dar. si 1-am rugat mereu sã aducã aceste documente la cunostinta tuturor membrilor organizatiei din Riazan a US. 1-am pus la curent cu fiecare dintre crisorile mele cãtre congres sau Secretariat. nimeni dintre dumneavoastrã nu poate sã-si aminteascã vreun caz în care eu sã fi dat dovadã de asa ceva prin vreo frazã sau prin vreo expresie a fetei. e de rîs. a doua — t destinul meu literar.372 Acuzatiile ce mi s-au adus aici se împart în douã grupe cu totul dife-•te prima priveste organizatia din Riazan a Uniunii Scriitorilor. evident de teama a nu stiu ce. dar nu mi s-a permis niciodatã s-o fac. cã trebuie sã fac parte din organizatia din localitatea înscrisã pe buletin si cã locul unde trãiesc efectiv nu are importantã. Nu vi le-a arãtat? N-a vrut el? sau tovansul Kojevnikov. dar secretarul. aici de fatã. eu continuu sã nu înteleg ce fel de „rãspuns" se asteaptã de la mine — „rãspuns" la ce? Poate la acel faimos articol din Literaturnaia gazeta. este bsent. cine a arãtat. Ilin. dupã cîtiva ani. adicã. în siîrsit. în privinta primei grupe voi spune cã nici o acuzatie nu este întemeiatã. sã fie neapãrat discutat si în organizatia din Riazan. De aceea uneori mi-a fost greu sã vin la adunãrile de alegeri. din nou se ia la molfãit povestea rãsuflatã în le gãturã cu Banchetul învingãtorilor. Cã n-am fost totdeauna prezent la adunãrile de alegeri este adevãrat. în ce priveste acuzatiile cu caracter general. m-am simtit în relatii de totalã naturalete si camaraderie cu dumneavoastrã toti. despre ele se poate spune orice.

protestul meu ar fi putut sã opreascã publicarea pavilionului în Occident. cît mai mult. si ce s-a întîm-plat? Scrisoarea recomandatã. eu am prevenit cu insistentã Secretariatul asupra pericolului care exista ca Pavilionul sã aparã în strãinãtate din cauza marii lui circulatii la noi. La cîteva zile dupã aceastã convorbire. s-a gãsit în asta un pretext comod pentru a nu o publica la noi. Am presat pentru a se da dezlegare sã fie publicat la noi. Trebuie sã-i „rãspund" Secretariatului? Dar deja i-am rãspuns la toate întrebãrile pe care mi le-a pus. cãtre Le Monde. cum e cazul cu Banchetul învingãtorilor —. eu am trimis scrisori la Literaturnaia gazeta. nici la chestiunile de naturã personalã.[ anatemizãm si sã nu-i dãm acces la cititorul sovietic. n-a trecut. atunci se depun eforturi spre a-1 relata si „explica" nu-i asa. cele douã edituri americane Dutton si Praeger au abandonat intentia de a edita Pavilionul. Este exact acelasi procedeu care a fost aplicat Pavilionului cancerosilor. încredintatã cunoscutului publicist comunist Vittorio Strada. Dacã însã insist sã mi se publice lucrãri ca Pavilionul cancerosilor sau Cercul. îndatã ce le-au parvenit zvonuri cã eu protestez împotriva publicãrii cãrtii. Dar dacã fi fost publicat la timp. si atunci vom tea sj. au lãsat-o baltã si încep sã cred cã s-a asteptat cu tot dinadinsul ca ea sã circule pe o arie cît mai largã. scrisoarea a fost totusi publicatã în L'Unitã. deja la începutul lui iunie. în iunie. cele zece minute au . iar el nu mi-a rãspuns la nici una dintre întrebãrile mele. cu operele mele se întîmplã urmãtoarele: dacã îmi reneg eu însumi un lucru.dacã unicul exemplar existent a fost luat din biroul meu de cãtre Securitatea Statului? în general. dar Literaturnaia gazeta tot astepta-Ce astepta? De ce ascunsese ea scrisoarea mea timp de nouã sãptãmîni> de la 21 aprilie pînã la 26 iunie? Ea astepta ca Pavilionul cancerosilor s* aparã în Occident! si cînd.' Unitã. i-a fost confiscatã la vamã si eu a trebuit sâ-mi folosesc toatã puterea de convingere ca sã-i fac pe vamesi sã creadã cã era în interesul literaturii noastre ca aceastã scrisoare sã aparã în U Unitã. a apãrut în aceastã groaznicã edit'e rusã la Mondadori. A fost consideratã de micã importantã în raport cu celelalte probleme ale Congresului. Dar Secretariatul astepta. Cînd. la Le Monde si la Z. Si ce-ar fi fost dacã Litgazeta mi-ar fi publicat protestul îndatã? Baranov (presedintele sedintei): Timpul dumitale a expirat. trimisã prin postã. în primãvara lui 1968. Nam primit nici un rãspuns de fond la scrisoarea mea cãtre Congres. dacã nu vreau ca el sã existe. au început sã aparã semne cã din clipã în clipã urmeazã sã fie publicat în Occident. în Novîi mir. numai atunci a publicat Litgazeta protestul meu gar" 374 njgindu-l cu prolixul ei articol nesemnat unde eram acuzat cã protestez •nsuficient de energic împotriva publicãrii Pavilionului. scrisori prin care interziceam publicarea Pavilionului cancerosilor si contestam orice drept editorilor occidentali. atunci se face totul ca sã fie ascunse si trecute sub tãcere. cînd a fost publicatã în Occident. insuficient de tã-'os s' de ce Litgazeta retinuse protestul meu timp de nouã sãptãmîni? Calculul este clar: asteptãm sã aparã Pavilionul în Occident. Scrisoarea cãtre L'Unitã. în mai 1968. apoi. nici la partea ei generalã. încã din septembrie 1967. timp de douã sâptâmîni. De exemplu.

si pentru ca sã nu se spunã nimic rãu. dimpotrivã. i-au dat încã zece minute. vom pãstra tãcere asupra a tot ceea ce se întîmplã. acela. nedistribuirea sau întîrzierea scrisorilor. pagina 48 (citeste în grabã): „Dacã as avea o boalã grea si m-as vindeca si as scãpa de ea. evident. Baranov: Dar nu putem sã vã acordãm mai mult timp. telegramelor. tomul 3-4. Poetul Nekrasov a spus: Cine fãrã tristete si fãrã minte trãieste. sã facã uitate crimele lui Stalin. Biografia lui L. cel putin. N-as mai pomeni-o dacã as fi la fel de bolnav. Rezultatul este urmãtorul-important nu este ceea ce facem. secretarul comitetului de partid pentru raionul Frunze al orasului Moscova '-a convocat pe directorul Institutului de Limbã Rusã al Academiei de stiinte ?' i-a interzis sã înregistreze vocea mea la magnetofon la acest institut: el aflase de acest proiect printr-un extras al cenzurii postale. De ticãlosii nu trebuie sã ne rusinam atunci cînd vorbim de ele. în ce teorie a cunoasterii oglindirea obiectului este c°nsideratâ mai importantã decît obiectul însusi? Poate în niste filozofii 375 fantomatice. Rãspunsul lui Tolstoi îl citez dupã lucrarea lui Biriu-kov. si nu numai pentru mine. dar nu în dialectica materialistã. important este ceea ce se va spune despre ceea ce facem. Toatã corespondenta mea este interceptatã. de exemplu cînd am rãspuns celor ce m-au felicitat la împlinirea vîrstei de cincizeci de ani. si chiar mai bolnav decît în trecut. extras ce-i fii-sese remis. O tine fãrã sã spunã nimic. nici o telegramã din grãmada pe care a pri-mit-o pe numele meu cu ocazia celei de a cincizecea mea aniversãri. Acum despre acuzatia privind asa-zisa „înnegrire a realitãtii". Baranov: Cît timp îti mai trebuie? Soljenitîn: Mai am multe de spus. as pome-ni-o totdeauna cu bucurie. Dar ce sã mai spui cînd însusi secretariatul US din URSS sustine acest brigandaj postal? Cãci Secretariatul nu mi-a trimis nici o scrisoare. Da. Soljenitîn (accelerînd un debit si asa rapid): M-am adresat la Ministerul Postelor pentru a-1 ruga sã punã capãt brigandajului postal la care este supusã corespondenta mea. aceastã limbã oscileazã foarte mult. ci atunci cînd le corni-tem. S-a vorbit aici despre limba partidului. Sîntem bolnavi si . Se aud voci. Matuskin: Sã-i mai dãm trei minute. si cel care tot timpul e vesel si cîntã. nu ne lasã regulamentul. Tolstoi. opinii diverse. sã nu mai fie amintite. în special a celor venite din strãinãtate sau trimise în strãinãtate. dar mai mult: rezultatele acestei cenzuri postale ilegale sînt folosite cu o dezinvolturã cinicã. Acela nu-si iubeste tara. este indiferent fatã de patria lui. Soljenitîn: Ce regulament poate sã fie aici? Asta este o problemã de viatã si de moarte. „Dar trebuie sã ne amintim de trecut?" — 1-a întrebat pe Lev Tolstoi biograful sãu Biriukov. Spu-neti-mi cînd si unde. ci în toatã viata noastrã: unii vor sã ascundã. Dar aceasta nu este o solutie. Astfel.N. Dar dati-mi încã zece minute. Dupã ce s-au sfãtuit. si as vrea sã mã însel pe mine însumi. pachetelor. Soljenitîn insistã.trecut.

Congresul a respins scrisoarea dumitale ca inutilã. Nu doreste sã le rãspundã dusmanilor nostri. pe scriitor de la scris? Pînã prezent. .. Asadar. în orice împrejurare. Noi nu ne putem împãca! Trebuie sã mergem în aceeasi cadentã. îmi rãmîne sã spun cã nu mã dezic de nici un cuvînt. Soljenitîn: Eu deja am rãspuns cu vîrf si îndesat. Are toate ziarele la dispozitie ca sã rãspundã strãinãtãtii. Noi punem o întrebare. la rolul conducãtor al Partidului! si cred cã fostii dumitale colegi de breaslã au vorbit corect aici. multele experiente pe care le-am trãit 376 e vor învãta ele sã nu-1 mai oprim.. evident. aveti majoritatea. dar ea este mereu aceeasi. Kojevnikov (oprindu-1 pe Matuskin): Bine. ne dãm seama de cît de violenti sîntem astãzi. sã-mi rãspundã Secretariatul la ele. si ele trebuie denuntate. dumneata trebuie sã-mi rãspunzi la întrebare. Dacã ne amintim de trecut si-1 privim în fatã. nu va fi posibil ca la nesfirsit sã mergem împotriva adevãrului. Sînt crime care au fost sãvîrsite împotriva a milioane de oameni. ci cu propriile sale cuvinte — sã le rãspundã dusmanilor nostri. Cum explici dumneata faptul cã te editeazã cu atîta plãcere în Occident? Soljenitîn: Dar cum explici dumneata faptul cã mi se refuzã cu atîta obstinatie publicarea în patria mea? jyfatuskin: Nu. ca incorectã din punct de vedere ideologic. o asemenea întelepciune nu ne-a înfrumusetat istoria." si acum. si poate cã din fundul mormîntului mi-o voi face cu mai mult succes si cu mai multã autoritate decît în timpul vietii. iar el pune alta. Dumneata. Tineretul care se ridicã nu este prost." Nu! Nu va fi posibil ca la nesfirsit sã trecem sub tãcere crimele lui Stalin. eu nu vreau sã mã amestec în sedinta dumneavoastrã si nici sã vã influentez decizia. si ar fi bine sã ne întrebãm ce influentã moralã exercitã asupra tineretului acoperirea acestor crime. iar noi tinem foarte mult la acest lucru. în scrisoarea dumitale. toti împreunã. dar el nu se foloseste de ele. Tovarãsi. votati.. Asta înseamnã pervertirea a noi milioane de oameni. cît trãieste. ce ne împiedicã pe fiecare dintre noi sã fim pãrtasi la alte nedreptãti? Dosarul acestora va fi si el legat cu sapte sfori. si cã întreg dosarul trecutului este legat cu sapte sfori. Dar vreau sã protestez contra (cu o voce metalicã) turnurii politice pe care Soljenitîn vrea sã ne-o impunã. Nu doreste sã dea replica strãinãtãtii si — fãrã referiri la Nekrasov si la Tolstoi. pînã la urmã. pentru cã datoria mea de scriitor mi-o voi face. nu-i nevoie.. Pot sã închei cu aceleasi cuvinte cu care mi-am încheiat si scrisoarea (citeste): „Sînt linistit. dumneavoastrã sînteti perfect independenti. de nici o literã din scrisoarea mea cãtre Congresul scriitorilor. Dar sã nu uitati un lucru: istoria lite-turii se va interesa si de sedinta noastrã de astãzi. Dar oare. jyfatuskin: Am o întrebare pentru Soljenitîn. solidari. Boala de care suferim este omuciderea. negi rolul conducãtor al Partidului. numai cã i se spune altfel. el întelege perfect cã au fost milioane de crime si cã sînt trecute sub tãcere. disciplinati. Eu am întrebãri mai multe si leam pus înainte.mereu la fel de bolnavi. Nimeni nu va reusi sã bareze cãile adevãrului si sînt gata sã mor pentru ca el sa înainteze. Boala si-a schimbat forma.

cînd—cu urlete —-îl excludeati pe Pasternak. stergeti-vã cadranele ceasurilor! Le-a luat-o înainte secolul. Orice hotãrîre care se va adopta astãzi va fi exami natã la Secretariatul RSFSR. se propune excluderea literatului Soljenitîn din rîndurile membrilor Uniunii Scriitorilor din URSS. [13] SCRISOARE DESCHISÃ CÃTRE SECRETARIATUL UNIUNII SCRIITORILOR DIN RSFSR Cãlcînd în picioare. Acolo. fãrã sã vã fie pic de rusine. Esentialul este cã dumneata. Ati arãtat clar cã decizia a precedat „discutia". esentialul nu este recenzarea manuscriselor sau preocuparea pentru cercurile literare. pompieristic. te-au rugat pur si simplu pãrinteste: Ia concesii. tovarãse Safonov.. fãrã mãcar sã-mi lãsati cele patru ore necesare pentru a veni de la Riazan si a asista la sedinta voastrã. citeste): „. Poate cã în aceastã luptã se comit si unele deformãri. Rugãm Secretariatul sã confirme aceastã hotãrîre. Dar uneori trebuie sã plasezi destinul patriei mai presus de propriul tãu destin. dar eu cunosc stenogramele sedintei Secretariatului. Aici este vorba de o pagubã dublã: sîntem împroscati noi ca tarã si ni se rãpeste 377 un scriitor de talent. lucrurile sînt prezentate în sensul cã dumneata. pentru încãlca-rea grosolanã a prevederilor fundamentale ale statutului US din URSS —. Mã vãd silit sã le înlocuiesc prin aceastã scrisoare. cînd — la fel de servili ca si astãzi — o excludeati pe Ahmatova. cu talentul care-ti este propriu. fãrã mãcar sã-mi trimiteti o telegramã de convocare. ci constiintei noastre! Frânt Taurin: Acum de problema aceasta va trebui sã se ocupe Secretariatul RSFSR. Se voteazã. tovarãse Soljenitîn. Nu mai este epoca aceea sinistrã. Adunarea considerã cã modul de comportare al lui Sol jenitîn are un caracter antisocial. propriul vostru statut. nu te-ai împotrivit folosirii numelui dumitale în Occident." Markin: As vrea sã stiu pãrerea secretarului nostru. Pentru conduita sa antisocialã. si nu mai este nici epoca aceea cu politica ei timidã si incertã. care contra vine scopurilor si sarcinilor Uniunii Scriitorilor din URSS. nimeni nu vrea sã te punã în genunchi. El este informat sau nu? Baranov: Este bolnav. Pentru rezolutie: cinci voturi contra unu (al meu). . Asta se poate explica în parte prin nedreptãtile care ti s-au fãcut. m-ati exclus în lipsã. Articolul 2. prin sirul de ofense care ti sau adus. Dati la o parte perdelele grele si scumpe r Voi nici mãcar nu bãnuiti cã afarã deja se crapã de ziuã. care contravine scopurilor si sarcinilor Uniunii Scriitorilor din URSS. Este adevãrat. Levcenko (se ridicã pentru a citi un proiect de rezolutie deja bãtut la masinã. întunecatã. Aceastã sedintã este fãcutã în încercarea de a te ajuta sã te debarasezi de tot ce ti se lipeste pe spate în Occident.supunîndu-ne nu unui curent oarecare. si în special tovarãsul Fedin. dã o ripostã publicã acestui tapaj care se face în Occident. V-ati temut sã mi-acordati si mie zece minute de vorbire. întelege. actionezi public împotriva patriei dumitale. Secretarii. Adunarea noastrã este statutarã. nenorocitã..

de citit! Se pregãteste de asemenea excluderea lui Lev Kopelev — veteran de rãzboi. cum a îndrãznit ea sã permity o carte a ei needitatã1 sã fie cititã? De vreme ce instantele au decis sã nu te publice — sugrumã-te. acum cincizeci de ani. Voi. urele voastre cuvinte de ordine sînt „tine-1 si nu-i da drumul"! 51 Infestati presa cu articolele voastre pletorice. Transparenta. cã a violat secretul unui cabinet. iatã toatã justificarea voastrã. si cine nu vrea Este vorba de Casa pãrãsitã. deci si a societãtii noastre. Cãlãuze oarbe ale unor orbi! Voi nici mãcar nu observati cã vã tîrîti pasii într-o directie opusã celei pe care ati proclamat-o. (N. în aceste vremuri de crizã. si cã omenirea s-a diferentiat de lumea animalã prin gindire si vorbire. vidul vostru intelectual earcã zadarnic sã-si depãseascã conditia — argumente n-aveti. iarã nici o vinã. Dar ce-ati face voi fãrã „dusmani"? Dar nici sã trãiti n-ati mai putea fãrã „dusmani". Dar de ce aveti voi convorbiri care trebuie ascunse de popor? si nu nouã ni s-a promis. numiri si permutãri secrete si de neînteles. ci nu 10 ' masina de vot si cea de presat pe cale administrativã.) . Dacã mîine s-ar topi numai gheturile Antarcticii. o urã nu mai putin feroce decît cea rasialã. iatã prima conditie a sãnãtãtii oricãrei societãti. care este fundamentul comod al functiilor voastre si al existentei voastre. ura. mistuie-te! Nu da nimãnui nimic. Ca si cînd n-ar fi existat dusmani în epoca în care ni se promitea dezvãluirea imediatã a tuturor lucrurilor. nu-i asa. care descrie atmosfera marilor epurãri din 1937. cã masele vor sti si vor judeca totul în mod deschis! „Dusmanul nu doarme". voi sînteti incapabili sã propuneti ceva constructiv. sã fie libere. într-o asemenea situatie. si cã acestea douã trebuie. ceva bun pen378 societatea noastrã grav bolnavã. ba chiar vesnic.Rusinea aceasta nu vã este de ajuns? O vreti si mai de nesters? Dar nu-i departe ceasul cînd fiecare dintre voi va cãuta mijlocul de a-si rãzui semnãtura din josul rezolutiei de astãzi. A le încãtusa înseamnã a ne întoarce la starea animalicã. atît si nimic mai mult. zece ani de închisori si la-„jje — vinovat acum de faptul cã ia apãrarea celor persecutati. noi toti ne-am transforma într-o omenire pe cale de a se îneca. Dar astfel se toceste sentimentul de omenire una si indivizibilã si se accelereazã pierzania acesteia. cã nu va mai exista niciodatã diplomatie secretã. si se pregãteste împo Va ei clestele administrativ: cãci. fireste. nici voi toti laolaltã n-ati îndrãznit sã rãspundeti la celebra sen are a Lidiei Ciukovskaia. Doar ura si vigilenta vã caracterizeazã. cã a divulgat secretul sacrosanct al unei convorbiri pe care a avut-o cu o persoanã influentã. tratative secrete. el deja a petrecut. De aceea nic lohov. a devenit ambianta sterilã în care vã petreceti viata. acest „dusman" permanent. mîndria publicisticii ruse. sufocã-te.t. Este totusi timpul sã ne amintim cã prima categorie cãreia ne subsumãm este omenirea. o transparentã cinstitã si deplinã. cui i-ati mai bãga pe gît teza „luptei de clasã"? Nu vorbesc chiar de ziua cînd ultimele dintre bipede vor rãtãci pe pãmîntul radioactiv si vor dispãrea ca specie.

nu 1-au atins nici cu un fir de pãr. Suslov. înseamnã cã esti anormal! si cei care s-au adaptat trebuie sã gîndeascã toti la fel. Tocmai diversitatea darurilor sale este cea care-i atrage caracterizarea de om anormal: „dedublare a personalitãtii!" Tocmai reactia sa la nedreptate si la prostie a fost luatã drept deviere bolnãvicioasã: „neadaptare la mediul social!" De vreme ce nu gîndesti asa cum trebuie. precis. la vremea lui. si sîngele rece excesiv. acela nu vrea sã-i vindece bolile. Medicii îl declarã nebun.A. Soljenitîn 15 iunie 1970 [15] Tovarãsului M. chiar simplul bun-simt ar trebui sã-i retinã. 12 noiembrie 1959 [14] IATÃ CUM TRÃIM Iatã cum trãim: fãrã nici un mandat de arestare sau fãrã vreun motiv medical. Cãci pe Ceaadaev. Ca si camerele de gazare. Niste psihiatri slugarnici. om cu un intelect suplu. A. Ar fi timpul sã întelegem: a închide în case de nebuni niste oameni cu gîndire independentã este un asasinat spiritual. si dacã ar fi acesta primul caz! Dar devine o modã aceastã represiune sumarã fãrã cãutarea culpabilitãtii. iar maiorul de militie îi strigã: „Noi sîntem reprezentantii fortei publice! Ridicã-te!" Omul se vede cu mîinile rãsucite la spate si este condus la azilul de alienati mintal. secretar al CC al PCUS . sînt mult mai multi cei necunoscuti. Totusi. este o variantã a camerei de gazare. calificã drept „boalã psihicã" si atentia acordatã problemelor sociale. si nu existã recurs: chiar si demersurile celor mai buni savanti si scriitori ai nostri au un efect de parcã s-ar vorbi cu peretii. 380 j toti cei care vor fi participat la ele vor fi judecati fãrã prescriptie. A. si în fãrãdelegi si în crime. strãlucit si cu un suflet bun (cunosc personal ajutorul dezinteresat pe care 1-a dat unor necunoscuti aflati în pragul pieirii sau bolnavi). si totusi pe cãlãii lui îi blestemãm de mai bine de un secol. vinovati de încãlcarea jurãmîntului lor de medici. Soljenitîi.379 transparentã pentru tara noastrã. Cine nu vrea transparentã pentru patria lui. si însusi preaplinul acestora. si talentele prea marcate. cînd ti-e rusine sã precizezi cauza. acela este indiferent fatã de patrie. si ardoarea excesivã. patru militieni si doi medici vin la un om sãnãtos. trebuie totusi avutã în vedere limita de la care omul devine canibal! Este mãrginit la minte cel care crede cã poate trãi sprijinindu-se permanent numai pe fortã si neglijînd permanent obiectiile constiintei. Aceasta se poate întîmpla mîine cu oricare dintre noi si este experienta pe care tocmai a trãit-o Jores Medvedev. în timpul vietii si dupã moarte. savant-genetician si publicist. aceste crime nu vor fi uitate niciodatã. ci sã i le sãdeascã în interior pentru ca de-acolo acestea sã actioneze ca un factor de putrezire. si chiar una mai crudã: chinurile celor care sînt ucisi în felul acesta sînt mai cumplite si mai îndelungate. Unii dintre cei astfel reprimati sînt bine cunoscuti. acela nu se gîndeste decît la propriul sãu interes.

Dupã cum stiti. Propun sã se reconsidere situatia care s-a creat în jurul meu si al operelor mele de cãtre persoane de rea-credintã de la Uniunea Scriitorilor. 2) Sã se anuleze toate formele de pedepsire (excluderi de studenti din '"stitute etc. acceptat de Novîi mir. si sã fie pus în vînzare liberã (Editura de Stat. Sã se anuleze interdictia care face ca bibliotecile s* nu mai dea cu împrumut exemplarele din povestirile mele publicate anterior — este vorba de exemplarele care au supravietuit. Aug» ' Paisprezece. "a Dacã se acceptã si se realizeazã acest lucru. noul roman pe care-1 termin zilele acestea. Vã rog sã examinati personal si sã comunicati celorlalti membri ai conducerii statului propunerea care urmeazã. în editie separatã. Sã se anunte fcfc 381 aparitia în curînd a unei culegeri din povestirile mele (culegere care n fost publicatã niciodatã). Dacã este necesarã o întîlnire personalã.) a persoanelor gãsite vinovate pentru faptul de a fi citit ?i discutat cãrtile mele. pentru onoarea ce mi-ati fãcut-o . poate sã efectueze o atare operatiune în douã sau trei sãptãmîni). dacã i se dã indicatie în acest sens. mi s-a decernat Premiul Nobel pentru literaturã. este o purã neîntelegere. unde spiritul de sacrificiu si cele mai mari eforturi ale soldatii si ofiterilor rusi au devenit investitie zadarnicã si fãrã sens din cauza par liziei comandamentului militar tarist. romanul meu Pavilionul cancerosilor. o dezbatere eu sînt gata sã vin. Interzicerea acestui roman. Interzicerea si a acestei cãrti în tara noastrã ar stîrni o nedumerire generalã. persoane care au dat guvernului informatii eronate. o convorbire. SolJenitîn [16] Academiei Regale Suedeze Fundatiei Nobel Mult stimati domni! 27 noiembrie 1970 în telegrama pe care am trimis-o nominal secretarului Academiei. eu as putea sã vã transrn' în vederea publicãrii. Avînd în vedere timpul scurt care a mai rãmas pînã atunci. conducerea statului are posibilitatea sã schimbe radical situatia mea literarã si sã permitã astfel procedurii de înmînare a premiului sã se desfãsoare în conditii incomparabil mai bune decît sînt ele în prezent. cu un tiraj semnificativ. aprobat la Moscova de sectia de prozã. îmi limitez propunerea la minimum: 1) Sã se publice în cel mai scurt timp (cu corectura mea personalã a spalturilor).Mihail Andreevici! 14 octombrie 1970 Vã scriu dumneavoastrã. amintindu-mi cã ne-am cunoscut în decembrie 1962 si cã dumneavoastrã ati arãtat atunci întelegere pentru munca mea. mi-am exprimat deja recunostinta si mi-o exprim din nou acum. în cele opt sãptãmîni care au rãmas pînã la înmînarea acestui premiu. Aceastã carte nu poate în nici un fel sã aibã dificultãti cu CP zura: ea reprezintã o analizã militarã detaliatã a „catastrofei lui Samsonov" din 1914.

în termen de sase luni începînd din 10 decembrie 1970. în aceeasi telegramã. sã vã citesc sau sã vã prezint textul scris al discursului. cu obligatia de a completa niste formulare speciale. si de a te lãsa instruit în privinta comportãrii pe care trebuie so ai. Soljenitîn [17] Majestate! Doamnelor si domnilor! Sper cã absenta mea involuntarã nu va stirbi eu nimic plenitudinea ceremoniei de astãzi. chiar dacã nu esti membru de partid. atitudinea ostilã care s-a manifestat în aceste ultime sãptarrm11 în presa din tara mea fatã de premierea mea. prefer actualmente sã nu întreprind demersuri pentru a veni la Stockholm. Cu cele mai bune urãri. la drept vor-u. din cauza conditiilor dificile din ultimele decenii. Totusi nu pot sã nu observ acea întîmplare remarcabilã care face ca ziua înmînãrii premiilor Nobel sã . Printre scurtele alocutiuni care vor fi rostite este asteptatã si a mea. Conform statutului Fundatiei Nobel. sã primesc diploma si medalia din mîinile reprezentantilor dumneavoastrã la o datã care ne-ar conveni reciproc. Mai tîrziu. Eu si mai putin as vrea ca ea sã umbreascã festivitatea. de a obtine certificate de bunã purtare de la organizatiile de partid. desi anticipam procedura umilitoare care mã astepta si care. 382 pe de altã parte. Totusi. este de rigoare pentru orice cãlãtorie în strãinãtate. Aceastã scrisoare este o scrisoare deschisã si nu voi obiecta în caz cã o veti publica. au fost putin cunoscuti în traducere lumii cititorilor. Sufleteste. mi-am exprimat intentia de a da curs invitatiei dumneavoastrã de a veni la Stockholm. în informatiile pe care mi le-ati trimis si care privesc tocolul înmînãrii premiului. Eu as putea. A. în original. n-au trãit pînã la atribuirea acestui premiu sau care. sînt gata ca.decernîndu-mi Premiul Nobel. date fiind mo-T l rneu ^e v'a^ ^ caracterul meu. îl împart cu predecesorii mei în literatura rusã care. în timpul vietii lor. te exclude din institute) mã fac sã presupun cã o cãlãtorie a i»ea la Stockholm ar fi folositã pentru a-mi tãia legãtura cu pãmîntul meu natal' pentru a mã împiedica pur si simplu sã mã reîntorc acasã. prin telegramã si scrisoare. pot fi obositoare si derutante pentru • e Partea practicã. dumneavoastrã ti exprimat temeri asemãnãtoare în legãturã cu agitatia care ar putea • însoteascã sederea mea Ia Stockholm. chiar propriilor lor compatrioti. nu intrã. Sau. lucruri care. am descoperit cã solemnitãtile premiilor \Tbel comportã multe ceremonii si festivitãti.d în ceremonial. mãsurile discriminatorii care continuã a se lua împotriva cãrtilor mele (pentru citirea lor te dã afarã d* serviciu. în tara noastrã. dacã agreati o asemenea formã. Dupã ce am cumpãnit tot ceea ce v-am spus adineauri si folosindu-mã de amabila dumneavoastrã precizare cã prezenta mea personalã la ceremonie nu este o conditie obligatorie pentru a primi premiul. adicã discursul pentru premiu.

Asadar. Probabil însã cã mai adesea o asemenea schimbare de gen este foarte dificilã. în cazul acesta.coincidã cu Ziua Drepturilor Omului. mã întreb dacã un discurs. Totusi. mã întreb dacã acum renuntarea mea nu aduce vreun prejudiciu fundatiei Nobel. Laureatii premiilor Nobel nu pot sã nu resimtã responsabilitate în fata acestei coincidente. Soljenitîn 10 decembrie 1970 383 [18] Academia Suedezã. deocamdatã nu sînt semne cã situatia s-ar schimba în bine. probabil. sã vorbesc despre natura artei sau despre natura frumusetii si sã evit a vorbi despre modul de viatã contemporan în Est si în Vest. domnului Karl Ragnar Gierow Fundatia Nobel. întãrind acuzatiile cum cã procedura nobelianã slujeste unor scopuri politice. sã nu uitãm cã astãzi Nste detinuti politici sînt în greva foamei pentru a-si apãra drepturile diminuate sau cu totul cãlcate în picioare. chibzuind eu pentru mine însumi. Nici un scriitor occidental. am ajuns la concluzia cã ar fi mai rezonabil sã renunt la acest discurs. asa cum ne-o demonstreazã exemplul lui Camus. ar veni în contradictie cu latura publicã si cu latura mai putin publicã a traditiei nobeliene. dacã m-as lãsa condus de sentimentele mele si as merge într-acolo unde mã trage condeiul. de-atunci mi-am exprimat intentia de a prezenta unul. la acest banchet. eu vã voi prezenta textul (evident. mã va costa un mare (si. pur si simplu. Astfel. Personal constat cã nu pot sã mã mentin într-un cadru strict literar: pentru mine. se soldeazã cu rezultate strãlucite. ca acela care riscã sã-mi iasã mie. fireste. Aceastã scrisoare v-o trimit pe cale neoficialã si încã destul de devreme. l11 . domnului Nils K. Stole Mult stimati domni! 21 ianuarie 197j Dupã ce am început lucrul la alcãtuirea discursului pentru Premiul Nobel pentru literaturã. în ceea ce priveste însã modalitatea de a-mi înmîna diploma si meda\ia nobelianã. în ideea de a primi pe aceeasi cale rãspunsul dumneavoastrã. sã nu ating acele probleme care mã seacã la inimã. Dacã veti cons'-dera cã renuntarea la discurs nu mai este posibilã. sar dovedi inacceptabil pentru culegerea pe care vreti s-o editati. nu i-ar aduce un prejudiciu si mai mare. Totusi. am descoperit cã în însãsi aceastã temã se ascunde o contradictie: scriitorului i se propune sã-si schimbe modul de lucru si sã se pronunte într-un domeniu mai degrabã de teoria literaturii. judecãtile despre literatura zilei de azi nu pot fi rupte de judecãtile despre viata social-politicã. infructuos) efort ca sã mã tin în frîu. Persoanele adunate la primãria orasului Stockholm nu pot sã nu vadã în aceasta un simbol. discursul meu ar depãsi toate limitele admisibile a ceea ce se poate numi discurs ocazionat de primirea Premiului Nobel pentru literaturã. opinia dumneavoastrã pe care vã rog s-o exprimati fãrã nici o jenã. dacã nu imposibilã. A. O asemenea experientã. uneori. pe aceeasi cale) asa cum va iesi el. Pe de altã parte. Astã-toamnã îmi scriati cã nu este obligatorie citirea unui asemenea discurs. nu am alta. n-ar alege pentru asa ceva tribuna Nobelului — dar eu.

1-au trîntit în pãdure cu fata în jos si au început sã-1 batã cu sãlbãticie. Gorlov. Cariera dumitale (Gorlov este doctorand în stiinte tehnice. a fost dus la 0Masinã. unde de-abia au loc sã se întoarcã trei sau patru persoane. Soljenitîn [19] SCRISOARE DESCHISÃ ministrului Securitãtii Statului al URSS." 385 Cãpitanul (dupã documentul prezentat vecinilor) Ivanov (dupã declaratia lui personalã) 1-a condus pe Qorlov mai întîi la postul de militie Naro-Fominsk. confiscarea a jumãtate din ea. cu hainele rupte. Atunci. instalarea de aparaturã de înregistrare în locuinta din oras ca si în casa mea de la tarã. Gorlov rezista energic si striga. chemînd martori. în constructia aceea micã. diploma si medalia pot sã rãmînã mai departe în pãstrarea dumneavoastrã. ei erau pînã la zece în civil. cei care mã pîndeau au considerat cã eu plecasem de-acolo. unul dintre spãrgãtori a scos o legitimatie rosie si vecinii s~au îndepãrtat. unde agentii locali 1-au salutat respectuos pe „Ivanov". pe Gorlov 1-au legat cu mîinile la spate. pe care le reproducem textual: „Dacã Soljenitîn aflã ce s-a întîmplat la casa lui de la tarã. au fugit în grabã pe poteci ocolite. Acolo „Ivanov" i-a cerut lui Gorlov (H) explicatii scrise despre cele ce se în! tîmplaserã. seful spãrgãtorilor a cãutat sã-1 sugestioneze cu aceste cuvinte. prin tufãris. eu nu voi mai tãcea. si campania persistentã de calomnii dusã împotriva mea de la înãltimea tribunelor publice. Desi cu contuzii puternice. persecutiile administrative împotriva lor si mizeriile care li se fac la serviciu. Gorlov a expus în scris scopul sosirii sale la Rojdestvo si toate circumstantele faptelor. pe drum. Dar. Atunci au plecat la Moscova si. ducînd la masinile lor pachete. Cãsuta mea de la tarã (satul Rojdestvo. Revenit la Moscova din cauza unei îmbolnãviri subite. obiecte (poate si o parte din aparatura pe care o aduseserã). cu cele mai bune urãri. si cît timp? în asteptarea rãspunsului dumneavoastrã. între timp. Andropov 13 august 1971 Timp de multi ani am suportat în tãcere ilegalitãtile comise de colaboratorii dumneavoastrã: cenzurarea întregii mele corespondente. raionul Naro-Fominsk) era goalã. Gorlov a pãsit dincolo de prag si le-a cerut intrusilor sã se legitimeze. poti sã te consideri terminat. anchetarea corespondentilor mei.384 asteptarea acestei schimbãri. Gorlov a refuzat categoric. interceptarea convorbirilor mele telefonice. „Frumoase metode aveti!" — le-a spus el celor care-1 însoteau. Ceilalti. cu fata tumefiatã. hîrtii. filarea celor care mã viziteazã. "Noi sîntem în operatiune. Totusi. La comanda sefului: „în pãdure cu el! si faceti-1 sã tacã!". si-a prezentat teza de doctorat pe care urmeazã s-o . si în operatiune ne este permis orice. dupã spargerea de ieri. 1-am rugat pe prietenul meu Aleksandr Gorlov sã meargã sã caute la mine la tarã o piesã de schimb pentru masina mea. Dar lacãt la usa de la intrare nu mai era si se auzeau voci înãuntru. gãurirea plafoanelor. Dupã aceea sefuj spãrgãtorilor i-a cerut sã semneze un angajament de nedivulgare. cînd acestea sînt puse la dispozitia colaboratorilor ministerului dumneavoastrã. La strigãtele lui au venit ln fugã niste vecini care le-au tãiat calea spre sosea si le-au cerut docu-""entele. spionajul în jurul casei mele.

Dar Gorlov nu le-a cedat. sã dati publicitãtii numele tuturor spãrgãtorilor. A. asupra copiilor. Avem o . de-acum înainte.N. si de faptul cã în trecutul foarte apropiat. astept o anchetã judiciarã. nu vei mai sustine nici o tezã de doctorat. si numai rezistenta lui neobisnuitã i-a permis sã trãiascã asa de mult si pe deplin lucid pînã în ultima clipã. dumneavoastrã. numai pentru ca revista sã trãiascã. el era deja bolnav de moarte. cadaveric-buhãiti. si într-o jumãtate de an. numai pentru ca literatura sã nu sucombe. 386 w Erau prea putini saisprezece ani de umiliri. si pe deplin suferind. Pentru Tvardovski s-a ales modalitatea rãpirii de lui. te vom bãga în puscãrie. A. si. Asta se va rãsfrînge asupra familiei dumitale. sã fie pedepsiti conform codului penal si sã se dea o explicatie publicã acestui eveniment. portretul defunctului... trãieste cu amenintarea unei represiuni deasupra capului. în garda de onoare. Ziua a treia. Mi-aduc aminte cã.sustinã. în sunetele unei muzici rãscolitoare se aduc coroane peste coroane. Dacã guvernul URSS nu aprobã aceste actiuni ale ministrului Andropov. presedinte al Consiliului de Ministri al URSS 13 august 1971 Vã trimit copia scrisorii pe care i-am adresat-o ministrului Securitãtii Statului. Dupã o jumãtate de an.. este tot numai un zîmbet. Kosîghin. Era prea putin! A trebuit sã fie ars pe rugul nedreptãtii: sã j se dezorganizeze.. nu-mi rãmîne decît sã consider ca cel care i-a trimis sînteti. Deasupra sicriului. fãrã exceptie. sã i se distrugã revista. aceiasi care îl huiduiau si-1 hãituiau. Eu vã cer. îl consider responsabil direct pentru toate ilegalitãtile enumerate. cetãtene ministru." Cei care ne cunosc viata stiu cã aceste amenintãri sînt perfect realizabile.. a celei care devenise pasiunea vietii lui: revista lui. si iatã cã cei doisprezece minus unu ai Secretariatului1 au invadat scena. toti ostasii. pe front. asa cum arãta el în apropierea vîrstei de patruzeci de ani: servitutile amare dar dorite ale revistei încã nu i-au ridat fruntea. Dar noi ne amintim si de dispozitia care interzicea bibliotecilor militare sã se aboneze la Novîi mir. a refuzat sã semneze si. în cazãrmi. suportati cu smerenie de acest erou epic. stiau sã distingã sunetele miraculos de pure ale lui Tiorkin de cele ale altor opere de rãzboi. în caz contrar. E un gest demn. Soljenitîn [20] Lui A. lucreazã la Institutul Ghiprotis al Comitetului de Stat pentru Constructii a[ URSS) va fi compromisã. acest loc 1-a mistuit. Soljenitîn [21] Un poet poate fi ucis în mai multe feluri. numai pentru ca autorii sã poatã publica si cititorii sâ poatã citi. „Din partea ostasilor sovietici". radiind de acea încredere copilãreascã pe care si-a pãstrat-o de-a lungul întregii vieti si care revenea sã-1 însenineze chiar si în situatia lui disperatã din ultimul timp. detinãtorii cãrtii albastre (adicã ai revistei Novîi mir) erau tîrîti la interogatorii.. dacã va fi nevoie.

ce trebuie ascuns. înmînarea Premiului Nobel are loc în mod public tocmai pentru cã aceastã ceremonie are o semnificatie generalã. Stole. din cîte am aflat din comunicatul pe care mi 1-ati trimis. în fata unui anumit numãr de persoane. dar. domnul Jarring. în acest birou". o asemenea ceremonie este consideratã ca indezirabilã sau jenantã. O sã vreti sã scormoniti pãmîntul cu mîinile voastre ca sã-1 readuceti pe Trifonîci la suprafatã. la ale cãrui delicate îndemnuri toti erau cu luare-aminte.lungã traditie în privinta aceasta. ca si anul trecut. Soljenitîn pentru ziua a noua (27 decembrie 1971) 1 Secretariatul Uniunii Scriitorilor. Anul acesta. ca si anul trecut.) 387 [22] Domnului Karl Ragnar Gierow. 22 octombrie I97j Am primit „Comunicarea" dumneavoastrã „pentru presã" din 7. sînt dispus sã primesc însemnele Premiului Nobel la Moscova. Fãcînd un fel de zid de piatrã în jurul sicriului. Ei fac ce fac si se înstãpî-nesc asupra trupului lui. A. ceea ce pentru ei trece drept o victorie. crezînd cã înmînarea diplomei si a medaliei va avea loc în mod public.70 cã eram pregãtit sã primesc însemnele Premiului Nobel la Moscova. ei cred cã 1-au izolat.10. cu atît mai mult cu cît aceasta nu contravine statutului dumneavoastrã. eu voiam sã accept tocmai aceastã solutie. eu vã rog din nou sã continuati a pãstra însemnele mele la Fundatia Nobel. Dar ambasadorul Jarring mi-a replicat categoric cã ceremonia nu va putea fi decît una confidentialã. ambasadorul. nici situatia mea. Dar va fi prea tîrziu. de la Puskin încoace: exact în mîinile neprietenilor cade poetul mort. nu într-o manierã confidentialã. De atunci. într-adevãr. Zevzecilor! Cînd vor rãsuna vocile tinere. din care fãcea parte si Tvardovski. nici punctul meu de vedere nu s-au schimbat. sã nu întelegi deloc ultimul secol de istorie rasã. Trebuie sã ignori complet. stiind deja. Cînd v-am scris la 27. se întelege. eu voi continua sã nutresc împreunã cu dumneavoastrã speranta tenace cã va veni si anul acela cînd împrejurãrile îmi vor îngãdui. Fundatia Nobel Mult stimati domni! Moscova. în sfirsit. si cã voi putea sã-mi citesc în fata lor discursul pentru premiu. cã nu voi putea sã plec la Stockholm. mi-a propus anul trecut printre alte solutii. iau fata lumii cu discursurile lor mestesugite.t. 'Academia Suedezã Domnului Nils K. Dacã însã. subîntelegeam tocmai o asemenea interpretare fireascã. în momentul convorbirii mele cu dînsul. (N. A accepta o asemenea propunere mi s-a pãrut umilitor pentru Premiul Nobel însusi: este ca si cînd ar fi ceva vicios. iar nu o ireparabilã gresealã de calcul. Le-a reusit destrãmarea singurei noastre reviste.11. pe aceea de a-mi remite diploma si medalia Premiului Nobel la ambasada suedezã de la Moscova. în acest caz. ca sã vezi în aceastã destrãmare o victorie. „ca acum. sã . dure — ce-o sã mai regretati cã nu-1 mai aveti printre voi pe acest critic îngãduitor. Din cîte înteleg.71 si vã multumesc.

Convorbirea noastrã n-a condus la nimic nou. Dar. Cu urãrile cele mai sincere. ne vedem readusi la ceea ce. la Stockholm. îmi . încã de-acum un an. Aceasta nu este decît o propunere despre care voiam sã vã vorbesc. însemnele onorifice le pãstrãm în continuare aici. dupã cum scrieti dumneavoastrã. înainte de toate as spune urmãtorul lucru: desi obstacolele par sã se întãreascã si curajul sã slãbeascã. sã ne înarmãm cu rãbdare. Personal. eu apreciez foarte mult si chiar din toatã mima intentia fermã pe care ati exprimat-o de a veni la Moscova personal. .particip. cum spuneti dumneavoastrã. Nils Stole si eu ne-am întîlnit recent cu Gunnar Jarring. Asadar..R. Va trebui. Al dumneavoastrã K. fãrã sã vreau. în speranta cã mai tîr-ziu împrejurãrile ne vor permite sã realizãm dorintele la care momentan trebuie sã renuntãm. 9 si 22 noiembrie) dau o idee mai clarã despre mãsura în care este posibil sã mi se înmîneze însemnele nobeliene la Moscova în formele cuvenite. în acest caz..<. la ambasadã sau într-un alt loc convenabil dumneavoastrã. dupã toate cererile. fireste. as putea eventual sã iau cu mine o copie a discursului dumneavoastrã ca s-o putem publica în Les Prix Nobel. dupã toate comunicatele pentru presã. la ceremonia nobelianã traditionalã. 22 noiembrie 1971 Stimate domnule Soljenitîn. Vã multumesc sincer pentru aceastã decizie si. Gierow [23] Domnului Karl Ragnar Gierow Academia Regalã Suedezã Stockholm Moscova. dupã toate articolele de gazetã. în mãsura posibilului. dar noi nici nu ne asteptam la niste rezultate pozitive. dupã toate rãspunsurile Ministerului suedez al Afacerilor Externe si chiar dupã explicatiile personale ale primului dumneavoastrã ministru. Soljenitîn 388 Stockholm.. în asteptarea momentului cînd veti putea sã-1 cititi dumneavoastrã însivã. vã aduc amîndurora scuzele mele cele mai sincere pentru cã. 4 decembrie 1971 Stimate domnule Gierow! Ultimele dumneavoastrã patru scrisori (din 7 si 14 octombrie. Trebuie sã constatãm cã la ambasadã nu existã local adecvat pentru un discurs public si cã actualmente Academia nu are posibilitatea de a gãsi un spatiu convenabil într-un alt loc din Moscova.' . i A.? . pentru ca aceastã ceremonie sã aibã loc. v-am cauzat griji si nelinisti de prisos pe care cu majoritatea predecesorilor mei nu le-ati avut. eu sînt oricînd gata sã vin la Moscova pentru a vã remite în formele cuvenite diploma si medalia Premiului Nobel. Cu cele mai calde urãri. m orice moment si în orice împrejurãri. ca sã vorbim deschis. 389 > eu o consider ca pe o razã de luminã fãcîndu-si loc prin ceata groasã a acestei situatii.

va fi imposibil sã se gãseascã un loc pentru ceremonia noastrã. pur si simplu. sã creeze o ambiantã publicã potrivitã pentru citirea discursului prilejuit de decernarea unui Premiu Nobel. mã tem cã nu o semanticã superficialã ne separã pe noi de proprietarii de spatiu. ci o neasteptatã existentã a douã moduri diferite de a întelege traseul pe care-1 urmeazã frontierele culturii. nu existã spatiu. în acest apartament. într-adevãr. generos si senin. cu usile închise. Ceremonia ar putea sã piardã ceva din caracterul ei oficial. de data aceasta) ca pe un fenomen al vietii culturale apt sã uneascã popoarele noastre? Cãci dacã n-o considerã ca atare. oare nu se pot aseza scaune pentru treizeci de persoane? si dacã aceste persoane sînt invitate de dumneavoastrã si de mine. si anume în acela pe adresa cãruia îmi trimiteti scrisori. dupã criteriile noastre rusesti. aceasta ar trebui obligatoriu sã se petreacã în prezenta a mii de persoane? Pentru o ceremonie de o asemenea amploare. se pune întrebarea: considerã ea înmînarea Premiului Nobel (din pãcate. aceasta poate. domnul Jarring: o remitere a însemnelor nobe-liene fãcutã în secret. ci mai degrabã ca pe o umbrã reprobabilã care amenintã sã compromitã activitatea ambasadei. ambasada suedezã are în componentã un atasat cultural. dupã pãrerea mea. Dar aici mã consolez amintindu-mi cã mi-ati explicat cã Academia suedezã si Fundatia Nobel sînt independente si intangibile în activitatea si în deciziile lor si cã o ceremonie oficialã. evenimente culturale. si toatã supãrarea constã în aceea cã. organizatã „ca" de statul suedez. atunci. nu este atîta spatiu ca la ambasada suedezã. acte. ar putea chiar sã le dãuneze. fãrã publicitate. dar iatã. de exemplu. îndrãznesc sã vã propun altã solutie: sã organizãm toatã ceremonia 390 la Moscova într-un apartament privat. Dar. domnule Gierow. ce greutate le-am lua de pe suflet domnului ambasador al Suediei si chiar ministrului suedez al Afacerilor Externe! Eu nu cunosc analele Premiului Nobel. Pentru domnul ambasador Jarring si pentru administratia care-1 coordoneazã. (si poate cã necazul acesta pune ambasada si în imposibilitatea de a da receptii?) Mã întreb dacã aici nu este vorba de o neîntelegere semanticã.propunea. Cum spune proverbul. sã zicem de boalã. dar. ambasada suedezã din Moscova nu are spatiu pentru nici un fel de procedurã. înseamnã neapãrat „mase mari de oameni"? si dacã nu are loc între patru ochi. ce-i drept. Dar în biroul domnului Jarring însusi. chiar dispunînd de spatiul cel mai vast. ceremonie „publicã". „deschisã". vai. Pentru problemele culturii. deci o persoanã în competenta cãreia intrã tot felul de chestiuni. si gînditi-vã. întelegînd foarte bine si împãrtãsind sentimentul dumneavoastrã. si atunci reprezentantul Fundatiei sau al Academiei nu s-a dus si i-a . în el ar putea foarte bine sã încapã vreo 40-50 de persoane. în biroul sãu. mie. din norul mare doar o micã picãturã de ploaie. dar presupun cã si în trecut a existat un caz în care laureatul Premiului Nobel era pironit locului. stimate domn. Ar fi solutia cea mai simplã. în schimb ar cîstiga în intimitate si în cãldurã umanã. pe de altã parte necunoscînd la Moscova vreo organizatie publicã sau cooperativã care sã accepte a ne pune la dispozitie spatiu pentru scopul nostru.

cãrtile noastre. A. cãci ele au marcat personajele. în aceastã scrisoare. mi-am permis un ton mai glumet. pînã de curînd. dupã ce a asteptat deja un an. si dumneavoastrã. si desi cocioaba unde locuiam noi. Pe de altã parte. dupã cîte am înteles. am facut-o numai pentru a învinge mai usor neplãcerea pe care o provoacã dificultãtile. a fost distrusã de o bombã în 1942 si toate lucrurile noastre. Trebuie sã studiati multe materiale? Foarte multe. cu aceastã muncã nu sînt deloc obisnuit. sînt atîtea împrejurãri ostile exterioare încît îi era mult mai usor unui student total necunoscut. vã multumesc cãlduros pentru ea. dimpotrivã. vã îndepãrtati de temele general-umane si extratemporale? Mi se pare cã. cãci. eu si mama. succesorii dumneavoastrã vor înmîna cu întelegere aceste însemne fiului meu. discursul prilejuit de primirea Premiului Nobel pentru literaturã pe anul 1970 a îmbãtrînit. am constatat cã acest Nod este mai complex decît presupuneam eu. numai cã de data aceasta nu pe noi ne vor încercui altii. sã adune materiale despre catastrofa lui Samsonov (încã nestiind cã si mie îmi va fi dat sã parcurg aceleasi locuri3. Nu vã e teamã cã. Decizia dumneavoastrã este nobilã. ea este la limita posibilitãtilor dumneavoastrã si.1 Va fi terminat în curînd? Nu. atunci ne vom supune destinului: însemnele mele nobeliene sã rãmînâ în continuare în custodia Fundatiei Nobel. si cîndva. aceste douã carnetele s-au pãstrat ca prin minune si. hîrtiile noastre au ars. domnule Gierow. vã strîng cu cãldurã mîna. plonjînd în istoria detaliatã a Rusiei.înmînat aceste însemne direct acasã? Dar dacã toate solutiile ne sînt inaccesibile. împãrtãseste pe deplin punctele de vedere si aprecierile dumneavoastrã. Sincer al dumneavoastrã. nu-i asa? Totusi. Dar vã veti da seama cã acest ton nu vã vizeazã nicãieri personal pe dumneavoastrã. Vã rog sã transmiteti urãrile mele cele mai bune domnului Nils Stole care. nu poti întelege oamenii. cã doar nu se vor devaloriza din cauza aceasta. nu m-am ocupat decît de istorie contemporanã si nu am scris decît pornind de la experienta trãitã de mine. în cursul elaborãrii cãrtii. ci noi îi vom încercui pe altii). Fãrã evenimentele precedente. chiar si dupã moartea mea. mi-au . din nou.. Soljenitîn 391 [24] INTERVIU acordat ziarelor New York Times si Washington Post Moscova.. Pe de o parte. Ce vom face cu el?. Trebuie sã cuprind istoria curentelor sociale si spirituale de la sfirsitul secolului al XlX-lea încoace. Pãstrînd speranta cã o întîlnire între noi doi nu este irealizabilã pentru eternitate. în provincialul Rostov al anilor 1937-19382. Dacã am facut-o. 30 martie 1972 La ce lucreazã acum autorul? La Octombrie saisprezece. cînd m-am întors din exil. multe lucruri generale si chiar extratemporale se explicã prin aceastã istorie. al doilea Nod al aceleiasi cãrti. si mie? Ei bine.

si apoi. Lucrul acesta este deja verificat.) 392 r am nevoie sã vizitez unele clãdiri istorice. Munca aceasta nu pot s-o facã altii. Fiica lui a fost exclusã din Uniunea Scriitorilor. Eu trãiesc în patria mea. si cît la sutã. disparitie. un secretar care mi-ar reprezenta interesele s-ar izbi de aceleasi oprelisti si restrictii ca si mine. nu am dreptul la un secretar sau un asistent. Dumneavoastrã. unei opere de interes public în patria mea. primul Nod al operei. pur si simplu. Cãci dupã onorariile pentru Ivan Denisovici nam mai avut nici un venit semnificativ. în afarã de niste bani pe care mi i-a lãsat rãposatul K.. Nu. dacã n-am autorizatie.) Eu însumi nu voi utiliza decît Premiul Nobel. dificultãti si incertitudini. cu alte cuvinte ceva ce eu nu pot sã obtin.. aceastã revistã sincerã. în al doilea rînd. va trebui ca. occidentalii.t. (Literaturnaia gazeta. prin avocatul meu. dar acestea sînt institutii . Am nevoie sã vizitez locurile unde s-au pro-Ls evenimentele. probabil. acesta este un detaliu pe care — cu nevinovãtie — îl omite. pentru a-si fi exprimat sprijinul pentru Saharov si S°ljenitîn. Nu se pot primi bani din Occident? Am fãcut un testament si. care nu minte niciodatã. a scris urmãtoarele: „el a dat indicatii amãnuntite referitoare la utilizarea onorariilor sale". Mi-a reusit chestia aceasta pentru cã mi-am limitat cheltuielile la ceea ce erau ele înainte. sã srrîng informatii de la bãtrîni. secretari? Nu pot. pentru fiecare sumã care va veni. asistenti. la începutul lui 1974. Dar acum. Ministerul Comertului Exterior mi-a fãcut cunoscut cã.t. Dupã cîte îmi imaginez.) 3 în timpul celui de-al doilea rãzboi mondial. ultimii martori pe cale . scriu un roman despre Rusia. în patria mea. în Occident este o regulã dupã care orice muncã trebuie plãtitã si Scriitor rus mort în 1969. în Rusia orientalã. dar mi-este mai greu sã adun materiale pe aceastã temã decît dacã as scrie despre Polmezia. în primul rînd. Dar si drumul spre acesti bani mi-este presãrat cu umilinte. Primii mi-au permis sã trãiesc sase ani. atunci nu mi se puneau piedici deosebite. si sub ce formã. si fãrã acestea. Pentru mine nu cheltuiesc niciodatã mai mult decît ar trebui sã plãtesc unui secretar.) 2 Acolo unde a trãit Soljenitîn la epoca aceea si unde a început sã stringâ material documentar. toate onorariile mele vor fi atribuite. cînd lucram în învãtãmînt. toti se vor fer' de mme> 'e vo' pãrea suspect si nimeni nu-mi va povesti nimic. n-as avea cu ce sã plãtesc un secretar. si poate cã gre-sesc. colegiul sã stabileascã dacã mi se plãteste suma respectivã. dar pentru aceasta îmi trebuie aprobarea si ajutorul autoritãtilor locale. Pentru Nodul urmã1 Urmarea lui August Paisprezece. eu nemafiind membru al Uniunii Scriitorilor. Ciukovski'. (N. voi fi oprit eu însumi la fiecare pas. Acum le folosesc. nu vã puteti imagina situatia mea. acum si ei pe punctul de a se epuiza. un occidental cu greu o va întelege. . si în al treilea rînd. Cum reuseste totusi autorul sã adune documente? Aici este încã o particularitate a vietii noastre pe care. Accesul la arhivele centrale • regionale îmi este interzis. (N. urmãtorii. utoritãtile nu-mi dau voie sã intru acolo. trei ani.fost restituite.I. dar în ce priveste utilizarea publicã a acestor bani.t. printr-o decizie specialã. cînd se va ivi posibilitatea sã fie realizat. (N.

sa mizdatul. timpul liber.t. Adesea mã adresez eu însumi unor cunoscuti. considerentele sale profunde. petrec nopti pentru o muncã de p» urma cãreia nu se aleg decît cu persecutii. chiar dintre cele foarte rare. dar care mai de care e bucuros sã mã ajute. si oameni binevoitori. Asa si cu mine. cãci n-ar mai ajunge la destinatar — diferite cãrti. Cu atît mai mult cu cît se întîmplã ca acest lucru sã fie si foarte periculos. sã beneficieze de un permis de sedere în centrul Moscovei? Un alt aspect: specialistul pe care-1 consult mã întîlneste. atunci putem sã nu ne mirãm gîndindu-ne cîti insi în floarea vîrstei trindãvesc. cerîndu-le pãrerea în chestiuni foarte complicate. amintirile lor etc. nu se mentine decît prin aceea cã nu plãteste. ei misunã peste tot. douãzeci si patru de ore din douãzeci si patru.(N. Timofeev. Uneori se întîmplã si altfel. i-a obtinut concedierea. tinîndu-se dupã el ca dupã un atentator la siguranta statului. Qa menii îsi consumã fortele. în unele zile nu existã supraveghere exterioarã. toate datele primite "nt strînse. O familie a fãcut un schimb de locuintã perfect legal. alteori nu. arneni . îmi trimit ei direct sau prin altii -_ bineînteles. îmi dã unele informatii timp de o orã sau douã. la fel si dupã cei care circulã pe jos. ca. nu este totdeauna asa. ci fiul sãu nou-nãscut. unor specialisti. sã asculte convorbirile 394 oastre telefonice si din locuinte. despre tema pe care o tratez. si la Riazan existã si astãzi oameni care au fost concediati pentru cã au fost la mine acasã cîtiva ani. Dacã ne amintim cã existã unii care au misiunea ca.) 393 nu prea e cunoscutã sintagma de muncã neplãtitã. Posteazã la douã porti cîte o masinã. cã. îndatã ce s-a aflat cã acea familie era a mea. dar mã emotioneazã totdeauna si întãreste în mine sentimentul viu cã lucrez pentru Rusia si cã Rusia mã ajutã. toatã 11 respondenta mea. chiar si în afara Moscovei. în alte zile. cu o grabã indecentã. în jurul meu si al familiei mele s-a creat un fel de zonã interzisã. în unele localuri spatioase. si nu se lucreazã numai într-un schimb. La noi. în alegerea documentelor. Uneori aceasta se în-tîmplã atunci cînd trebuie si îmi este de mare folos. înaintea sosirii lui Heinrich Boli. a aflat cã o matematicianã din institutul lui îmi era sotie. si nu de cãtre niste functionari mãrunti. sã analizeze benzile magnetice. a intrat într-o asa panicã încît. desi acest fapt se producea aproape imediat dupã ce ea nãscuse si era contrar oricãrei legi. de exemplu. adesea niste necunoscuti pentru mine. ceea ce necesitã timp si muncã. mai multi functionari de la sovietul orãsenesc Moscova au fost sanctionati: cum de-au permis ca Soljenitîn. Se tin dupã vizitatorii mei cu masina. în fiecare se aflã cîte trei agenti. sau nu existã decît una foarte redusã. Despre lucrarea mea. adicã nu chiar el. confruntate. Securitatea Statului are programul sãu. de exemplu. director al unui institut din Moscova si membru corespondent al Academiei de stiinte. si nu numai cã nimeni nu mi-a cerut niciodatã bani pentru aceasta. De îndatã ce T. contaminatã. dimpotrivã. îndatã filajul începe sã-i sufle în ceafa. nu prin postã. omul respectiv este identificat si supravegherea asupra lui continuã pentru a se vedea cu cine se mai întîlneste. Altminteri. se stie pe o arie largã.

unor oameni de stiintã li se dã ordin sã-si pregãteascã stilourile si carnetele de însemnãri. inundã tara: nu poti merge sã-ti clamezi adevãrul în toat orasele. Atunci cei interesati m-ar putea face sã dispar. un caracter oarecum secret sau de-a dreptul secret. centru raional sau sovhoz unde sã nu ia cuvîntul. cu totii inaccesibili. Existã o retea bine constituitã de învãtãmînt de partid si cetãtenesc si o retea de conferinte care acoperã toatã tara. începînd cu 1966 s-a dat comandã sã se vorbeascã despre mine: sã se spunã mai întîi cã pe merit am fost închis în timpul lui Stalin. Occidentalul aproape nici pe asta n-o poate întelege. în timp ce calomnia. conferentiari si propagandisti. diferitele lui etape. Dar este deja epoca sa-mizdatului si cãrtile mele se rãspîndesc în toatã tara. cineva trimite agenti în afarã ca sã producã haos în editarea cãrtilor mele. în acelasi moment spun acelasi lucru. în toate locurile. se cupã de cunoscutii mei si de mine. Existã si cîteva variante: pentru capitale. Au decis sã mã sufoce începînd din 1965. Se întîmplã uneori cã. si calomnia pune stãpînire r» mintile oamenilor. orice slogan. Dar îi putem urmãri desfãsurarea pe parcursul ultimilor ani. Din cauzã cã accesul la ele este permis numai lucrãtorilor institutiei sau locuitorilor raionului în chestiune. în plus. Sistemul. cineva cotoceste prin biografia mea. conferentiari de acestia sînt cu miile. conform cu instructiunile primite de Ia un acelasi centru. Conspiratia tãcerii nu si-a atins scopul. Atunci a început împotriva mea (si nu s-a terminat nici astãzi) campania de calomnii de la tribuna sedintelor cu usile închise. potrivit unui anumit program. în exterior este liniste si pace. academii. Cum aflati lucrurile acestea? . inventeazã dusmani. cînd mi-au confiscat arhiva si cînd sau speriat de operele mele datînd din anii de lagãr. cã operele mele sînt criminale. Nicãieri sã nu mai aparã nici un rînd despre mine. Dar dupã congresele al XX-lea si al XXII-lea este mai complicat. totul merge ca în cea mai bunã dintr lumi. cã am fost reabilitat pe nedrept. ca si cînd ele puteau sã nu poarte amprenta unor oameni marcati pentru totdeauna! Dacã am mai fi în epoca stalinistã. o calomnie pe Car n-o poti combate. Trebuie adãugat cã însisi conferentiarii n-au citit în viata lor aceste opere din 395 cauzã cã cineva se temea sã le încredinteze. de fapt. si toti. Acest plan încã n-a adus rezultatul scontat «j de aceea a fost revizuit de mai multe ori din mers. Mai întîi au decis sã mã elimine prin tãcere. ajungînd apoi si în strãinãtate. chiar si lor. regiuni. asemenea conferinte au. dar le dãdea o din sã vorbeascã asa. si nimeni n-ar mai întreba nimic. fãrã ocolisuri. nimic n-ar fi mai simplu: el a dispãrut si cu asta basta. Nu existã institutie sau unitate militarã. si peste cîtiva ani voi fi uitat de toatã lumea. nimeni sã nu mai pomeneascã numele meu nici mãcar pentru a mã înjura. ideea constã în a nu le vorbi decît lucrãtorilor unei institm-date. Prin aceastã retea poate fi promovatã orice informatie. în loc sã presteze o muncã productivã în folosul patriei. nu existã nici o persecutie. armatã.care. nu ti se dã acces la aceste adunãri cu usile închise. Cineva întocmeste si regleazã un plan general menit a-mi compromite cãrtile.

ocazie cu care cineva ia transmis lui Tvardovski biletul urmãtor: „Cum ati putut admite ca în revista dumneavoastrã sã publice un fost agent al Gestapoului?" în felul acesta. chiar si la cele mai secrete peste tot. si djn provincie. de la tribuna adunãrilor cu usile închise poti sã-i debitezi publicului credul orice minciunã. conferentiarul cutare a spus despre dumneata cutare minciunã si murdãrie. în anii '30. ca Ivan Denisovici.. în sala cutare. n-are nici o importanta. desigur. cele mai simple. îsi ia adio de mîine de la locul de muncã. a lucrat direct pentru Gestapo! . într-o vreme era luatã la puricat povestea familiei mele. De ce persoanele care participã la aceste adunãri nu protesteazã imediat ce constatã anumite deformãri ale faptelor? Oh. ci etichetele ele mai primitive. în toatã tara: Soljenitîn s-a predat de bunãvoie la nemti! Nu. înce-"n'd din an" '^» aceea de „trãdãtor de tarã". îmi trimit vorbã cã: în cutare zi. La suprafatã. Tot asa si la noi sînt cazuri cînd loialitatea unui candidat la aspiranturã sau la o functie privilegiatã este verificatã dupã reactia lui la problema pe care o reprezint eu: „L-ai citit pe Soljenitîn? Ce pãrere ai despre el?" si soarta candidatului depinde de rãspunsul sãu. poate cîndva chestia asta îmi va servi la ceva. totul este calm. La aceste conferinte se spun multe vorbe de clacã. nici urmã de persecutie. si din Moscova îmi parvin foarte multe lucruri. opinia . pe diferite cãi. într-o epocã diferitã. si ani si ani de zile s-a povestit în toate sãlile apropiate si îndepãrtate. ci propagandisti titulafl în reteaua de învãtãmînt. în tara noastrã. nu se folosesc niciodatã argumente.. cum se spune. existã oameni care îmi vor binele si care. dacã nu si de la libertate. poate cã i-o voi putea arãta unuia dintre acesti conferentiari. Se spunea asa într-o doarã: „De altfel adevãratul lui nume de familie este Soljenit^ sau Soljenitfer. Calitatea unei solutii este verificatã dupã reactia acesteia la hîrtia de turnesol. era la modã eticheta je contrarevolutionar". cãci dacã îndrãzneste. într-o vreme. într-o zi. ce-au mai cãutat doar-doar or descoperi cã am fost mãcar douã zilisoare prizonier. si treaba asta n-o fac precupete de la bazar. a fãcut parte din armata lui Vla-sov! Nu. în anii '20. în396 •ficarea persecutãrii cuiva. Timpurile sînt de-asa naturã încît la toate aceste conferinte. Notez ceea ce este mai frapant. Imaginati-vã cu ce se ocupã unii la noi si pe ce încaseazã ei niste salarii: discutã de la înãltimea tribunelor despre însurãtoarea lui cutare. desi cei care o fãceau habar n-aveau sau aveau cunostinte foarte putine despre ea. aceea de „dusman al poporului". despre nasterea si botezul fiului sãu. „furia maselor". dar pe dedesubt creste deja tumoarea calomniei. revista Novîi mir a organizat o întîlnire cu cititorii la Novosibirsk. la noi asa ceva nici astãzi nu este cu putintã. la noi. ce mi-au mai frunzãrit documentele de militar. în serios a fost luatã o temã care are particularitatea de a fi receptat3 lesne de urechea ascultãtorilor: trãdarea de tarã. „Isaevici". ce mai gãselnitã ar fi fost asta! De altfel. Ah.Chestiunea este cã trãim într-o altã epocã. dar. pentru stîmi. asta. De regulã. poreclele cele mai grosolane. Nimeni nu îndrãzneste sã se ridice si sã obiecteze unui propagandist al partidului. o foarte mare plãcere le fãcea unora sã extragã derivate de la numele meu patronimic. el a tîrît în prizonierat o întreagã baterie! Apoi a fost politai în slujba ocupantilor! Nu.

Totusi. Evreiascã. în speranta de a putea demonstra cã eu sînt evreu. nu se spunea). Hudojestvennaia literatura. Apoi a venit rîndul Premiului Nobel sã fie luat ca pretext de aceeasi naturã. membru al PC chilian. Sovetskii pisatei. aparitia lui August te-a dat persecutorilor mei ideea de a merge pe o altã cale. nici o încriminare. spunîndu-se cã eu am transmis Pavilionul cancerosilor în Occident. o nu-i o minciunã! S-a omis asa o foarte micã frazã: dupã ce 1-a propus unul numãr de sapte edituri sovietice." si refrenul acesta se face auzit si astãzi. Deocamdatã au bunul-simt de a nu o face. Atunci. Molodaia gvardiia si diferitor reviste. prin aceasta. mi s-au fãcut propuneri clare sã o întind din tarã. dupã normele sovietice. fãrã ca aceia care-1 cîntã sã se preocupe de umbra pe care o pot arunca. Ceata a persistat multã vreme fãrã sã se transforme în ploaie si pînã la urmã s-a împrãstiat. Dar ce minciuni nu s-au spus de la tribuna adunãrilor cu usile închise? Cã la frontierã (la care frontierã. . Nici unul nu mi-a rãspuns la scrisoare. întrebîndu-i pe responsabilii acestora dacã nu voiau mãcar sã citeascã. de pildã. maiorul de securitate Blagovidov. mãcar sã frunzãreascã romanul si nici unul dintre ei nu si-a manifestat dorinta nici mãcar sã-1 ia în mînâ. sub acelasi pretext de „trãdare de patrie". De la toate tribunele s-a dat drumul la aceeasi Placã: „Premiul Nobel este salariul de iudã pentru trãdarea patriei. . Atunci a început o nouã campanie de acuzatii. oricît de caraghios ar pãrea acest fapt. mai exact. cã datoria de militar mi-am fãcut-o ireprosabil. s-a precipitat sã verifice dosarele personale ale tuturor purtãtorilor . Desi multi prieteni si multe cunostinte. Dar cinstita Literaturnaia gazeta face si aici o omisiune. Apoi. A trebuit sã se recunoascã public cã eu am fost ofiter combatant. care nu si-a atras. ei s-au aruncat „pe pistã" cu scopul de a mã compromite. îmi cunosc rudele. în ne1 Laureat al Premiului Nobel pe 1971 pentru literaturã. mort la putin timp dupã lovitura de stat de la Santiago în septembrie " 397 chibzuintã lor. Eforturile lor în privinta aceasta s-au dedublat. Parcã s-ar fi înteles între ei. nu se stia) a fost retinut prietenul unuia dintre prietenii mei (nu se dãdea nici un nume) si cã valiza lui ar fi avut fund dublu si cã acolo s-ar fi gãsit scrieri de-ale mele (care dintre ele. Chestiunea este cã în acest roman am dat multe amãnunte despre ascendenta mea maternã si paternã. un ofiter cu misiune specialã. atotstiutoarea Securitate a Statului. Dar August Paisprezece a fost transmis în strãinãtate de cãtre autorul însusi. nici unul n-a cerut manuscrisul. nevinovatã ca toate „omisiunile" ei: „SoU jenitîn a transmis imediat în strãinãtate manuscrisul romanului sãu".publicã din toatã tara era pe deplin pregãtitã pentru orice rãfuialã contra mea. n-a aflat despre ele decît din acest roman. aceia îi jignesc pe toti laureatii Premiului Nobel si jignesc însãsi institutia premiilor Nobel. încã în viatã astãzi. si totusi. asupra lui Pablo Neruda1. fireste. si întregii provincii i se suflau insistent la ureche aceste brasoave. un asemenea recidivist în trãdarea de tarã. si pe oameni îi bãga în sperieti gîndul cã existã un asemenea rãufãcãtor. o datã cu excluderea mea din Uniunea Scriitorilor. Mai întîi a revenit în actualitate linia rasialã. epoca nu mai este aceeasi si a zdrobi fãrã publicitate.

De exemplu. spre deosebire de Piatigorsk-ul vecin. Admit cã a fost si el împreunã cu niste sovietici. drept pentru care s-au dus la bãtrina mea mãtusã. Vai. sau un hot din categoria acelora care. nu le-a retinut trãsãturile. orasul Gheorghievsk. Vizita s-a repetat de cinci ori. a si spus la o adunare de partid: Aceasta este acea sursã pe care avem toate motivele s-o credem. cã im secretar al Uniunii Scriitorilor. linia rasialã a fost înlocuitã cu linia de clasã. Aparitia unui roman istoric complicã sarcina hãituitorilor mei: nu este suficient sã-1 ponegresti pe autorul însusi. conceptie deja exprimatã si pe care viitorul o poate confirma. detaliile convorbirii noastre si fotografiile fãcute hoteste (cu teleobiectivul ascuns într-un tufis) au apãrut chiar în Stern. Editura are lipsa de noblete de a voi sã se ascundã în spatele nobilului nostru samizdat. cercetãrile rasiale au dat un rezultat. sã spunã de la cine l-a primit. Redactorul-sef al lui Stern sustine acum cã însusi corespondentul lui a fost la mãtusica mea. De-abia ce apãruse articolul în Stern. a fost închis ertnetlC pentru strãini.numelui de Isaak. altul decît cel scontat: eram rus. dar fãrã semnãtura lui. Soarta manuscrisului lui August. aflate în arhivele pe anul 1914 ale Universitãtii din Moscova. Numai cînd a iesit . cînd Louis a venit la mine sã se justifice cum cã el nu vînduse Pavilionul cancerosilor în Occident. Aceasta ar fi deschis perspectiva ispititoare a unei „explicatii" privind pozitia mea literarã. înseamnã cã si de data aceasta s-a întîmplat la fel. musafirii nedînd semne cã s-ar fi grãbit EI 398 s_au arãtat foarte încîntati de biografia mãtusii mele pe care au rugat-o sã le împrumute pentru cîteva ore însemnãrile ei. Legãtura dintre Stern • victor Louis este bine cunoscutã de multã vreme. le-au forat. aproape oarbã. îti intrã în casã în absenta ta. editiile pirat ale lui Flegon Press si Langen-Muller1 submineazã sistemul de apãrare internationalã a cãrtilor mele. fãrã nici o conditie din partea mea. Are loc aici o fortare a logicii: de vreme ce operele mele anterioare au apãrut prima datã la samizdat. Asadar. Vercenko. am remarcat cã Stern beneficiazã de înlesniri speciale în tara noastrã. înarmati cu o legitimatie impresionantã. cã nu s-a întîmplat la fel! Scrierile anterioare le-am dat spre a fi citite. Acesta trebuie sã fie sau o persoanã foarte apropiatã mie. Atunci. Publicarea în Stern. din relatãrile ei au fabricat un articol pe care 1-au dat spre publicare revistei bulevardiere vest-germane Stern. Bãtrina. însemnãri pe care nici cã ie_au mai returnat. la mãtusica mea au venit trei insi vorbind fluent rusa. si tocmai. în toti cei 55 de ani ai puterii sovietice. Chiar cu putina mea experientã în materie. Cum a putut ea sã-1 primeascã dacã pînã în iunie eu n-am scos din sertar decît acel singur exemplar care a mers la YMCA-Press?2 Ei bine. trebuie în plus sã zdruncini încrederea pe care ar putea s-o inspire conceptia lui asupra istoriei ruse. Totusi trebuie sã observãm cã. Dar acea carte voiam neapãrat s-o conduc eu însumi pînã la tipãrire. are acces la numere de telefoane si la adrese ce nu se pot primi decît de la cei care ascultã convorbirile mele telefonice si-mi intercepteazã scrisorile. Editura Langen-Muller afirmã cã manuscrisul l-a primit de la samizdat încã din primãvara lui 1971. ^ar dupã manierele l°r> dupã tenta lor psihologicã în genul lui Job Trotter de Dickens. vizitatorii erau din anturajul lui Victor Louis si nu exclud posibilitatea ca acesta sã fi fost si el printre ei.

Toate pãmînturile apartineau armatelor cãzãcesti regulate din tinuturile Tersk si Kuban. Pentru rãzmeritã. multe dintre aceste pãmînturi erau pîrloagã. în afarã de cîtiva generali cazaci. la vremea lor. Numai cã excesul de zel nu este productiv. A primit cererea lui Soljenitîn de a publica. si unul si celãlalt erau tãrani. Literaturnaia gazeta se plaseazã totusi într-o posturã penibilã atunci cînd dã dovadã de atîta ignorantã în materie de istorie a patriei. Cu totul întâmplãtor. pe care-i cunoaste toatã lumea. si toate acestea pentru ca la pagina 740 sã iasã în fatã cu o frazã pe care Stern ne dã de înteles cã o ia în sens figurat.) 399 Astfel. n-a . descendenti ai vechii aristocratii care primise pãmînturi pentru serviciile prestate pe linie militarã. au fãcut conducãtorii Uniunii Scriitorilor cînd mi-au reprosat cã am studiat amãnuntit oncologia. pentru aceasta. Lor nu le poate intra în cap cã de multã vreme un om nu mai are nevoie sã se joace de-a v-ati ascunselea si-si spune deschis pãrerile despre actualitate. apoi a Arhipelagului Gulag. nu au existat niciodatã în Caucazul de Nord mosieri. neamul tãrãnesc al Soljenitînilor este mentionat în niste documente din anul 1689. Bunicii mei nu erau cazaci. Aici. mai ales acolo unde se eVnit judecãti privind natura creatiei literare. subtextul lui rãuvoitor lasã sã se întrevadã niste autori cunoscuti. Este exact ceea ce. Ia începutul lui 1974. Cit de exacte sînt informatiile date de articolul din Stern? Pãi sã vorbim direct si sã spunem cã articolul este din Literaturnaia gazeta. s-a strãduit sã înfãtiseze nu rãzboiul pe care 1-a trãit. mîna de lucru lipsea. editia originalã a lui August Paisprezece. la Paris. fãrã îndoialã. se afirmã cã ambii mei bunici erau mosieri în Caucazul de Nord. cînd strãmosul meu Filip a avut de suferit din cauza mîniei lui Petru I (a se vedea ziarul Voronejskaia Kommuna din 9 martie 1969. a citit un mare numãr de lucrãri de istorie în general si de istorie militarã. el s-a cufundat în studiul oamenilor unei alte epoci. ci un altul. cã m-am internat într-un spital pentru cancerosi si cã dinadins m-am îmbolnãvit de cancer — pentru ca sã strecor în cartea mea nu stiu ce simbol. asezonate cu minciuni vizînd un scop foarte precis. cealaltã în Germania federalã. (AU) Casã de editare în limba rusã. Prima si-a reînnoit tentativa.t. De exemplu. bine gîndite.cartea — numai atunci am început sã dau celor interesati exemplarul dactilografiat. în rest sînt niste prostii ridicole. Pînã chiar în secolul al XX-lea. maniera în care este scris articolul din Stern. strãbunicul meu a fost exilat din gubernia Voronej pe teritoriul armatei Caucazului. tãranii care se asezau prin pãrtile acelea nu puteau fi împroprietãriti decît cu mici parcele. pentru cã era un rãsculat. (N. adicã proprietari apartinînd nobilimii. dar armata cazacã dãdea cu plãcere în arendã suprafete de pãmînt oricît de mari si la niste preturi incredibil de mici. una m Anglia (în limba rusã). Ele sînt exacte în mãsura în care concordã cu romanul meu tipãrit. Aceste douã firme au publicat cãrti pirat ale lui August Paisprezece. articolul despre orasul Bobrov). care nu-i seamãnã. cu editia rusã a Arhipelagului Gulag. Aflãm cã Soljenitîn a aplicat un procedeu literar ingenios: el a transferat actiunea romanului în epoca prerevolutionarã. si toate acestea pentru ca sã-si deschidã drum spre puscãrie. Acesti oameni rãuvoitori si fricosi se bagã într-o problemã care nu-i de nasul lor: natura artei literare.

Rãmînînd vãduvã încã înainte de a mã naste pe mine. tot timpul sedeam cu chirie în cîte o cocioabã putredã la particulari. Despre mãtusa Irina?] Ale cãrei declaratii au inspirat articolul din Stern. era curent. nu s-a recãsãtorit. fãrã sã doarmã vreodatã suficient. cine avea cîteva nerechi de boi si de cai. Dar pentru politica „de clasã". învãtase si stenografia si dactilografia. Aceasta o obliga sã caute de lucru seara. Restul este rolul imaginatiei ei. iar cînd în sfirsit am primit o camerã. Ei formau o familie numeroasã si erau toti muncitori cu bratele. (Apoi s-a lãmurit cã acest fals s-a comis numai în partea sovieticã a tirajului. Mama cunostea bine franceza si engleza. mi-o amintesc. Lepãdãturile au umflat toate aceste minciuni pentru a putea de asemenea sã-i atribuie tatãlui meu. înainte de revolutie. si sub casa de vilegiaturã a familiei scerbak. în acelasi loc la aceeasi fotografie stã scris: „Casa din Kislovodsk. dar în institutii unde erau salarii mai bune nu era niciodatã primitã din cauza originii sociale. era epuratã. care apartinea Irinei scerbak. Acum aceasta este unul dintre pavilioanele sanatoriului. trebuia sã se inventeze nu stiu ce bancã. eu nu am aflat decît de curînd. vreo zece vaci si douã sute de oi nu era cîtusi de putin socotit a fi un om bogat. Soljenitînii erau tãrani 400 ^e rînd din Stravropol: la Stravropol. cincisprezece ani n-am putut obtine nici o camerã de la stat. o sinucidere lasã „din teama de rosii". Un prostãnac poate sã-si dea seama si el cã aceasta nu este o casã de stanitã. în tirajul care a plecat în Occident. sã se adauge niste zvonuri la avere. pentru ca Teoria înaintatã sã se justifice. Din cauza conditiilor nostre de trai. s-a îmbolnãvit de tuberculozã si a murit la 49 de ani. înainte de rãzboi. fãrã sã astepte venirea pe lume a primului sãu nãscut atît de dorit si aproape fãrã sã fi trãit cu sotia pe care o iubea! Judecatã de reptile. Eu n-am locuit cu ea niciodatã Ce-si aminteste autorul despre tatãl sãu? . am primit-o într-o parte a unui grajd transformat în locuintã pentru oameni.). noi am locuit la Rostov nouãsprezece ani si. Eu eram atunci pe front si n-am putut sã-i vãd mormîntul decît dupã doisprezece ani. ne încãlzeam cu cãrbune care era greu de procurat. dintre acestia. ce este aceea apã curentã în apartament.") Iatã ce „mosieri" sîntem noi.fost înrolat printre cazaci. contra unei mari sume de bani. Ce poate spune autorul despre mama sa? M-a crescut în conditii incredibil de grele. apa o aduceam de departe. narodnic si tolstoian. sã se scrie conacul" Soljenitînilor. în cãtun era o casã simplã din chirpici. unde se poate face colationarea cu Stern. (N. dupã lagãr si exil. dar i s-a permis sã se aseze pe niste pãmînturi necultivate. iar de propria ei gospodãrie sã se ocupe noaptea. sã se imagineze cincizeci de argati si sã fie chematã o verisoarã primarã colhoznicã la directie pentru a fi interogatã. chiar din institutii inofensive ca Melstroi (întreprindere pentru constructia de mori). la Kislovodsk. rãcea adesea. deja dereglatã. 401 Mama m-a trimis la ea de douã sau de trei ori în vacanta de varã. mai ales de teamã sã nu-mi aducã un tatã vitreg care ar fi putut sã fie aspru cu mine. unde m-am nãscut. adicã pusã pe liber cu drepturi limitate pe viitor.t. Totdeauna era frig.

în atacurile contra mea. As vrea sã vãd un director de sovhoz încercînd sã obtinã. ar fi întredeschis o fereastrã spre adevãrul insuportabil — ea. observati cã Literaturnaia gazeta. mi-aduc aminte. dar acest obicei de „a judeca omul dupã originea lui socialã" este foarte adînc înrãdãcinat în constiintã si este încã extrem de vivace în tara noastrã. Poate din cauzã cã „hrãniti cu otet încã de pe cînd erau copii". rugul se poate reaprinde oricînd si fãrã dificultate. în spatele unor ziaristi strãini. au trecut tractoarele ca sã facã loc unui stadion. Se mai reproseazã cuiva astãzi originea socialã? Evident. Aplecat de la zero. prin însusi acest fapt. în spatele unei reviste bulevardiere. cãci. atunci ea ar putea fi fundamentatã prin „originea de clasã". De la universitate a plecat voluntar pe front. apoi a început sã ia în arenda pãmînt si. pare a-si fi pierdut vocea. la Gheorghievsk. Deja tot frontul aproape cã se destrãmase. ei devin totusi realisti socialisti exemplari si chiar ajung sã se fofileze în conducerea Uniunii Scriitorilor si chiar a acestei Literaturnaia gazeta?. un post de tragere ardea. Ca ofiter a primit trei decoratii în primul rãzboi mondial. n-a discutat niciodatã despre scrierile si conceptiile mele. Era un om de o energie rarã si extrem de muncitor. ea care n-a avut niciodatã curajul sã publice despre mine o cît de micã analizã criticã autentica. din Taurida ca sã piscã oile si sã argãteascã. o asemenea asistentã din partea fostilor sãi lucrãtori. spre bãtrînete. La cincizeci de ani livra tãrii mai multe cereale si mai multã lînã decît multe sovhozuri de astãzi si nu muncea mai putin decît directorii acestora. în judecãtile ei asupra mea. Peste mormîntul lui.. a servit într-o brigadã de artilerie de grenadieri. dacã nu chiar în spatele unor cîntãreti de estradã si al unor jongleri. tatãl meu a cãrat singur lãzile cu obuze. le-am îngropat în pãmînt. si apoi relatãrile mamei mele si ale celor care 1-au cunoscut. cum se spune în Finlanda. nu mai este o chestiune arzãtoare ca în anii '20 si '30. Iar în cazul meu: dacã acuzatia de „trãdare de patrie" n-a putut fi fundamentatã prin prizonierat. dusmanii lui Tvardovski i-au imputat în mod public asa-zisa origine „chiabu-reascã".. dupã ce a fost destituit. pare a fi fost pãrãsitã de propriii ei critici si autori. nu sînt o simplã luare peste picior lipsitã de finalitate. Tata s-a întors în primãvara lui 1918 si în curînd a murit din cauza unui accident si a unui prost tratament medical. într-adevãr. erau considerate însemne periculoase ale unei crime si mama si eu. acestia de bunãvoie 1-au hrãnit pe tot parcursul celor doisprezece ani de viatã pe care i-a mai avut. 402 fie chiar una foarte ostilã. Sfiala asta eu n-o înteleg. în copilãria mea. Chiar foarte de curînd. pe fond. ea se tot ascunde în spatele unor reproduceri de texte. Astfel. si despre celãlalt bunic? Bunicul meu dinspre mamã venise. ea care.Nu am în memorie decît niste fotografii. si cu lucrãtorii lui se purta în asa fel încît. deci. Tata si mama au fost cununati pe front de cãtre preotul brigãzii. într-o zi. Apropo. de tînãr. cu tot agramatismul si stupiditatea lor. nu-i asa? Asa cã ultimele articole din Literaturnaia gazeta. dar bateria în care servea tatãl meu a rãmas pe linia întîi pînã la pacea de la Brest-Litovsk. din însãrcinarea revistei Literaturnaia gazeta. care. de teama unei perchezitii. dupã revolutie. devenise foarte bogat. ziaristul finlandez Larni s-a .

adicã social-democrati defensisti. Dacã în romanul meu ceva lipseste cu desãvîrsire. notorietatea este un mare impediment. probabil cã în viitor mã asteaptã mai multe decît pînã acum. probabil cã stie si el acest lucru. toatã lumea rîde de el. n-au 403 decît sã mã eticheteze cum poftesc. „nu i-ar displãcea sã-i vadã pe nemti în postura de învingãtori" si. asa cum s-a întîmplat nu o datã. îti mãnîncã fãrã folos o multime de timp. aceasta nu este ultima minciunã. Toatã aceastã persecutie poartã amprenta prostiei si a miopiei celor care o pun la cale. adicã mie (care n-am nimic dintr-un social-democrat!). si Larin.. el se catãrã undeva cãtre artisti. le multumesc cã m-au exclus din Uniunea Scriitorilor. Nu mai trage nimeni de mine — ca de altii — sã vin la sedintã. El trage de aici concluzia cã autorului însusi. el contra cãruia. stiti cum e la circ: un clovn prostãnac intrã în arenã. Larni se referã la nu stiu ce aluzii. si totusi. în general. si apoi. trage cu dintii de resortul de otel. Interviurile nu constituie obiectul de activitate al unui scriitor. Este un numãr între viatã si moarte. poate cã se va gãsi si altcineva care sã rãspundã în locul meu. ce nevoie ar fi avut ei de prizonieratul meu. ca membru al partidului comunist. cã acesta face un numãr între viatã si moarte. acesta este tocmai defetismul. cãci asa ea ar putea sã se reformeze social.apucat sã scrie si sã publice un articol nu la el în Finlanda. Lucram bine cînd nimeni nu mã cunostea.. Exact asta doreau si exact asa gîn-deau toti social-democratii defetisti spre deosebire de asa-zisii „socialpa-trioti". în 1914. ca un nesãbuit. ce bine ar fi prins criticii lor literare o micã atestare de la Gestapo. nu se exersa în fabulatii despre mine si nu aduna bîrfe de mahala la adresa mea. se pare. cã doar are mîinile libere?). Le trebuie neapãrat capul de pod al unei reviste pentru ca ulterior sã poatã publica „scrisorile indignate ale muncitorilor". sau în aceea ca eu „sã mã dizolv în ceata strãinãtãtii". Ah. si totusi ei continuã sã denatureze faptele. atunci ce nu pot ei inventa de la tribuna incontrolabilã a adunãrilor cu usile închise? Evident. în realitate. sau în a mã expedia în Siberia. ci într-o tertã tarã.1 în ce constã planul lor? Planul constã în a mã îmbrînci în afara vietii sau a tãrii. Ei nu vor sã cunoascã bogãtia si complexitatea istoriei în diversitatea ei. Dacã ei fac asemenea numere de acrobatie sub ochii întregului circ. se îndreaptã aceastã acuzatie de trãdare de patrie. au asupra pãmîntului rusesc mai multe drepturi decît altii. pe o sîrmã. pe care-i alintã cenzura. ci în 1941 (de ce sã nu facã el schimb de locuri între „l" si „4". Nouã ani de zile m-am ferit sã dau interviuri si nu regret cîtusi de putin. Ce neobrãzare sã sustii cã aceia. Pungãsie si nerusinare a unei prese care nu s-a obisnuit cu rectificãrile si retractãrile. cocheteazã cu ideea cã n-ar fi rãu ca Rusia sã fie învinsã. Tot ceea ce vor ei este sã reducã la . care si ei s-au nãscut aici. nu în 1914. s-a apucat sã tragã cu dintii de un resort de otel. fãrã sã-si dea seama cît de usor poate sã cadã de-acolo el însusi. si iatã ce înteleg eu: în romanul meu. n-am timp sã le combat pe toate. deodatã rãmîne suspendat tinîndu-se de sîrmã numai cu dintii si tot circul încremeneste si vede cã nu e deloc vorba de un clovn. social-democratul defetist Lenartovici. cum fac alde Burg si Feiffer. sub cupolã. cum si scriu ei negru pe alb. în a mã trînti într-o groapã.

printre scrîsnetele bruiajului. mai cinstit decît toti. pur si simplu. ale lui Grigorenko.tãcere toate vocile care sînt dezagreabile urechilor lor si care astãzi le rãpesc linistea. Smeliakov. Dacã aflãm cîte ceva despre evenimentele ce au loc la noi. sã nu mai rãmînã nici amintirea despre ei. Eu scriu cã Novîi mir a fost înãbusit si cã în felul acesta Tvardovski a fost ucis.. m-a dus deja la sfîrsitul secolului trecut mi-a arãtat cît sînt de pretioase pentru tarã solutiile pasnice. plin de sens. Evident. Vai. Unde . chiar vocea cea mai încãrcatã de blîn-dete. Tocmai în aceasta rezidã micimea si josnicia calculului acelora care conduc campania împotriva mea. or asta nu se poate. La 9 aprilie trebuie sã aibã loc ceremonia de înmînare a Premiului Nobel. Acest nou atac împotriva mea frapeazã prin forma lui: s-ar pãrea cã toatã presa se aflã în mîinile lor si cã ei nu gãsesc nimic mai apropiat pentru a-mi rãspunde decît Neve York Times\ Iatã ce înseamnã sã-ti fie fricã de adevãr: pentru a-mi rãspunde în presa sovieticã. nu stiu sã citeascã? Studiul istoriei ruse care. ei se explicã în privinta acestei aprecieri. dacã s-ar putea." Eu scriu cã despre front Tvardovski a scris mai sincer. nu le vine în minte cã un scriitor care gîndeste altfel decît majoritatea societãtii în care trãieste constituie bogãtia acestei societãti. i-a fãcut pe jumãtate orbi. de îndemnuri. Apropo. astãzi. dar ce sã facem dacã ei nu vor. noi n-o vedem. si ca societatea sã înteleagã situatia realã a puterii. Smeliakov face un ocol: „Tvardovski a avut clipe grele." Recititi elogiul meu funebru si spuneti-mi unde scrie asa ceva? Ultimul paragraf este. în New York Times. sã-si aplece cu bunãvointã urechea spre societate. iar nu rusinea si viciul ei. de acolo aflãm. De unde asta? Eu am scris textual: „acest critic îngãduitor la ale cãrui delicate îndemnuri toti erau cu luare-aminte". într-adevãr. s-a publicat o scrisoare a unui poet sovietic. ceea ce i-a sãrãcit. de conciliere. ci spiritul de dreptate. acum vreo douã sãptãmîni. cît este de important ca puterea. ei au fãcut deja prostia de a înãbusi Novîi mir si pe Tvardovski. ei nu se gîndesc la viitor. iar ei nu vor sã înteleagã pierderea pe care au suferit-o. 404 deformeazã: deci „Tvardovski a avut o atitudine negativã fatã de armata sovieticã". Lor. Presa occidentalã poate fi cititã aici? Nu. Cît de concesive. Smeliakov 1 Autori ai unei biografii a lui Soljenitîn tradusã la editura Robert Laffbnt. dar nici unul n-a fost ascultat: acestia. dar uneori. ar trebui sã mã citeze mãcar cît de putin. Smeliakov dã lucrurilor altã turnurã: „Soljenitîn îi atribuie lui Tvardovski propriile sale iluzii cã într-o bunã zi puterea sovieticã se va prãbusi si o generatie nouã va construi o Rusie nouã. cît este de important ca nu forta si violenta sã cãlãuzeascã tara. oricît ar fi ea de autocraticã si neîngrãditã. este si ea redusã la tãcere. acest studiu m-a ajutat sã vãd în activitatea lui Tvardovski tocmai linia de armonizare. auzim ce spun radiourile occidentale. cît de binevoitoare au fost recentele luãri de cuvînt ale lui Saharov. este insuportabilã pentru unii. Astfel. unde acesta contestã elogiul meu funebru la adresa lui Tvardovski. în introducerea acestei lucrãri.. Acest atac frapeazã si prin continut: este uimitor cã Smeliakov discutã ca si cînd nu m-ar fi citit.

dar. acest lucru nu este exclus. Cine va veni — vom vedea. pe cei a cãror operã o apreciez. în afarã de prietenii mei apropiati. este o interdictie irevocabilã si definitivã a oricãrei modalitãti în care Premiul Nobel mi-ar putea fi remis pe teritoriul tãrii mele.se va desfãsura aceasta? Deocamdatã. A circulat zvonul. de aceea si pune o . [25] DECLARAtIE în legãturã cu anularea ceremoniei Nobel 8 aprilie 1972 Eu si domnul Gierow am fãcut toate concesiile posibile: cãlãtoria lui era prevãzutã ca o cãlãtorie particularã. Amintirea celor ce se întîmplã acum nu va fi însotitã de un sentiment de rusine. anumiti academicieni. Nu vreau sã-i numesc deocamdatã fiindcã "u stiu dacã toti vor considera cã pot sã vinã si dacã vor voi s-o facã. nici multã inteligentã. Arta literarã este unul dintre cele mai mari daruri. în orice caz îi invit pe cei pe care îi cunosc. pe principalii regizori ai unor teatre importante. el trebuia sã poposeascã într-un apartament particular. practic este foarte usor de fãcut nu necesitã nici multe forte. douã ziare centrale care pînã în prezent nu m-au calomniat. în plus îi invit pe ministrul Culturii al URSS si pe corespondentii ziarelor Selskaiajizn si Trud. unul dintre instrumentele cele mai fine si mai desãvîrsite ale omului. doresc sã invit pe reprezentantii cei mai de seamã ai artelor si stiintelor. chiar sub aceastã formã. ci ca pe un eveniment politic. ar fi o barbarie si o infamie. pe unii scriitori. deocamdatã neconfirmat. Interdictia ceremoniei. este si faptul cã unii sînt asa de porniti împotriva Premiului Nobel. Nu pot sã aparã piedici în calea desfãsurãrii acestei ceremonii? Teoretic. concesia tardivã a Ministerului suedez al Afacerilor Externe nu mai are sens. Vor trece nu stiu cîti ani si acest eveniment va trebui luminat dintr-un unghi diametral opus. nici ambasada Suediei. cã împotriva scriitorului Maksimov sa pornit actiune penalã pentru romanul sãu Cele sapte zile ale creatiei. frizînd comicul. în cazul meu. Dar ea este si jignitoare: Ministerul suedez al Afacerilor Externe continuã cu obstinatie sã considere. Doresc de asemenea sã invit muzicieni si artisti reputati. eu nu stiu de ce obstacole se vor izbi. cei care deja se situeazã în afara umanitãtii si a naturii umane. nu am dreptul oficial de a invita pe cineva din strãinãtate. A pomi împotriva ei actiune penalã nu pot s-o facã decît cei care cad ei însisi sub incidenta legii penale. domnul Heeb. Din partea mea. De aceea. As ^ea sã-1 invit la ceremonie si pe avocatul meu. înmînarea Premiului Nobel nu ca pe o manifestare a vietii culturale. Uimitor. nici Ministerul nostru al Culturii n-au acceptat sã ne ajute. Cine va fi invitat? Nu stiu pe cine doreste domnul Karl Gierow sã invite. si dacã domnului Gierow i se refuzã viza? Atunci ceremonia nu va avea loc si însemnele mele vor rãmîne la Stock-holm încã zece sau douãzeci de ani. pentru o ceremonie cu caracter aproape privat. ca 405 persoanã particularã. Dar eu exclud aceastã ipotezã.

si nu numai în Moscova. regulile Academiei Suedeze prevãd cã însemnele Premiului Nobel pot fi pãstrate de cãtre aceasta pe o perioadã de timp nelimitatã. coercitiv. Dupã cum mi s-a explicat. în prezent. A. în aceastã perspectivã. academicieni. acest refuz este o ofensã adusã acestor patruzeci de invitati. la îndemînã. Soljenitîn [26] Comitetului Securitãtii de Stat a URSS „ . jignitor. cãci toate acestea ar putea fi interpretate de unii drept o „manifestare politicã". eu as considera ca umilitor si pentru el si pentru mine sã primesc însemnele Premiului jsiobel din mîinile altcuiva decît din cele ale secretarului permanent al Academiei Suedeze. în plus. fie la o selectie specialã a persoanelor care ar asista si la interdictia 406 pentru ele de a-si exprima în vreun fel atitudinea fatã de acest act. Dacã aceastã perioadã va fi mai lungã decît viata mea. sciolokov 21 august 1973 Acum patru luni am cerut în scris sã mi