You are on page 1of 14

Studiul de caz numărul V: Romanul în perioada postbelică

şti, în care esenţială rămâne preocuparea scriitorului pentru tabloul social,dar, mai ales, pentru condiţia umană, ilustrând relaţia individului cu destinul sau cu istoria, surprinzând personaje-cazuri, marcate de psihologii abisale, ori banalitatea vieţii sub semnul unor reverberaţii fantastice. În cei 70 de ani de la terminarea celui de al Doilea Război Mondial, s-au produs numeroase schimbări în cultura română, în ierarhizarea valorilor şi a aprecierilor pentru anumite producţii literare, desprinzându-se câteva perioade specifice:

1

Ruptura se produce în al doilea.. dar liberală. după clasificarea făcută de Eugen diferite. revolta ţăranului sărac Ţugurlan. Spre exemplu. „La nivelul temelor şi al bogăţiei nivelului artistic. mai mult. sentimentele.]conflictul dintre Niculae şi Moromete simbolizează conflictul dintre două concepţii despre ţăran. discuţiile din poiana lui Iocan. iar mai apoi e cuprins de remuşcări. accidentele sufleteşti. conflictele şi mişcările psihologice etern umane. în urma căruia romanul cunoaşte o dezvoltare deosebită şi are loc o multiplicare a interesului pentru gen. chiar apar ororile comunismului incipient. Moromete s-ar zice că o presimte. nălucirile mitului şi închipuirile fanteziei. burghezia orăşănească. dar dogmatică. dragostea dintre Polina şi Birică. a tatălui (care crede nesmintit în valorile străvechi ale clasei lui) şi utopia revoluţionară. Niculae este un antimoromeţian.. Tocmai din această cauză. Ca filosofie a existenţei. ingenuă. familia chiaburului Tudor Bălosu.”(Nicolae Manolescu – Arca lui Noe) Planurile secundare completează acţiunea romanului. „Două utopii stau faţă în faţă: utopia tradiţionalistă. proza din această etapă cu greu mai poate fi comparată cu aceea scrisă cu puţin timp înainte. are loc un proces de renaştere. Perioada romanului realist-psihologic După 1964. ţinuturile arhetipale neatinse de febra vremurilor noi). crimele şi iubirile fără suport partinic. ci ca filosofie de existenţă. este reflectată tema iubirii. Această relaţie are rolul de a 2 . cel puţin.”(Eugen Negrici – Literatura română sub comunism) Unul dintre romanele care se încadrează în această tipologie. rolul instituţiilor şi autorităţilor în satul interbelic. a fiului (care crede la fel de convins că această clasă e pe cale să părăsească scena istoriei sau. adică scutite de explicaţii ideologice. dar nu face nimic ca s-o evite. pasiunile. Ba. să devină de nerecunoscut). lumea târgurilor şi a mahalalelor.2. şi-a nedreptăţit băiatul.[. Pe pânza ei îşi fac loc mediile sociale neortodoxe(lumea intelectualilor. Urmele conflictului dintre tată şi fiu pot fi descoperite în tot lungul primului volum. în cuplul format de Polina şi Birică. Moromete şi Niculae devin "reflectori": motivaţiile lor lăuntrice interesează nu numai ca expresie a adaptării sau dezadaptării spontane de o lume. conferindu-i caracterul de frescă socială: boala lui Boţoghină. o iubire care nu ţine cont de constrângerile sociale.

La sfârşitul volumului întâi. risipirea iluziilor lui Moromete.contraveni aceleia dintre Ana şi Ion din romanul lui Liviu Rebreanu.” Putem observa că întreg pasajul este aşezat în perspectiva interioară a personajului. după ce e înşelat de fii. şi părinte. fără a vinde pământ sau oi: „Se pare că nimeni nu înţelegea că hotărându-se în sfârşit plecarea lui Achim la Bucureşti însemna că trebuie să li se facă celor trei pe plac până la capăt.”(Nicolae Manolescu – Arca lui Noe) Ilie va tăia salcâmul pentru a achita o parte din datoriile famliei. gândi deodată aceasta reveni şi nu mai fi urmată de alta. salcâmul trebuia tăiat. fata lui Tudor Bălosu. fără ca mai întâi să se rătăcească. Era cu desăvârşire singur. cumva aceea şi copiii părintele de e gândirea era undeva acelaşi? Nu cumva trecerea lui era egală şi dacă o dată te ocrotea fărâmiţând Nu de Moromete când te credeai scăpat îţi distrugea de asemenea speranţele clădite peste legea lui? aceea sunt copii. care arătau că pe aici au fost oameni. haosul se instalează treptat. în timp ce în cimitir femeile îşi plâng morţii. că au fost lumina vie a minţii. ca să-i ierte şi să sufere pentru ei? Dar i-am iertat mereu."(Florin Mugur – Convorbiri cu Marin Preda) 3 . lumea Moromeţior îşi pierde sacralitatea.” Tăierea salcâmului duminică în zori. uscate adânc în pământul drumului.după cum declară chiar Marin Preda într-un interviu realizat de Florin Mugur: „Polina. Moromete se duce pe lotul său de pământ şi se lasă pradă gândurilor: „Moromete se aşeză pe piatra albă de hotar şi îşi luă capul în mâini. ci ale lui Moromete ce? Neliniştea unor asemenea întrebări îl determină pe erou să rămână pe poziţia lui până la sfârşit. fapt deosebit de important deoarece „nu concluziile naratorului (deci ale altora) ne sunt înfăţişate. ca să nu-şi înţeleagă părinţii. i-am iertat mereu. care " şi "glasul iubirii". i-am iertat mereu. axis mundi. Odată distrus arborele sacru. Nu cumva timpul primejdia. prefigurează destrămarea familiei. s-ar fi zis că porumburile au crescut singure. prăbuşirea satului tradiţional. şi rămase cu ea în cap până ce îşi luă seama şi o stinse. să nu se mai atingă nimeni de oi şi cum altceva n-aveau ce vinde. Dacă n-ar fi fost miriştea locurilor sau urmele roţilor de căruţă.

luând seama fiecărui cârd de păsări care se ridica dintre sloiuri. Omul cu baston purta cizme înalte cu urechi. situată în câmpia Dicomesiei. prea înalte pentru picioarele lui scurte. plăcere pentru taclale şi petreceri.Moromeţii este un roman al deruralizării satului. iar pe cap avea o şapcă decolorată până la alb. în pantaloni roscati si camasa în romburi cenusii fara guler. Milionarul este şi personajul principal. iar de vorbit vorbea cu cuvinte căutate. A plecat şi el spre regimentul 9 Hârşova – pe dealul roşcat din spatele bălţilor. un baston frumos cu flori. Puţin timp după ce au trecut Dunărea. 4 .”[. capul mic cu par blond încâlcit al acestei cărţi este defapt orasul Metopolis.. o şubă până la genunchi. pe care-l învârtea din când în când în pumn. dar n-a găsit nimic: scândura goală şi.” În cazul Cărţii de la Metopolis. înfăţişând încă de la început un personaj gata să ia în stăpânire rolul său în oraşul Metopolis. în criza unei familii. să apară de la Editura Eminescu. Din început pare a fi o naraţiune de persoana a III-a „A venit în localitatea Metopolis. trece peste aceşti oameni care aparţin unui spaţiu multicultural. într-o zi de iulie pe la amiaza. în afară de globuri. Se ştia atât: că ar avea globuri colorate la lămpi. un timp ce pare că nu se grăbeşte nicăieri. un om uscat si înalt.”(Eugen Simion – Scriitori români de azi) 3. un săpun parfumat şi un frâu cu ciucuri mari de piele. cu toate că n-avea cal. prima parte a Cărţii Milionarului. avea gâtul lung.] „De Milionar s-a aflat mai bine după plecarea de atunci.Perioada romanului lumilor pitorești Ştefan Bănulescu îşi face debutul cu proză scurtă.dar şi naratorul. urmând ca în 1977. largă. aflată în vecinatatea şi în concurenţă cu oraşul Mavrocordat. în criza comunicării: „Din romanul unui destin. cineva i-a prădat casa. Pe copertă sunt trecute şi celelalte titluri ale tetralogiei : Cartea înflorat cu crestături. purta o şapcă albă şi vara şi iarna.. Metropola. Cartea de la Metopolis. Moromeţii devine romanul unei colectivităţi(satul) şi al unei civilizaţii sancţionate de istorie. Criza ordinii sociale se reflectă în criza valorilor morale. este un ţinut imaginar al unei lumi în care putem recunoaşte tiparele părţii de Sud-Est a Europei: balcanism si toropeală. cu guler ros şi dezlânat.

Un întreg ciclu al ei se deschide și se închide între pagini și. în funcție de aceste limite. Citind-o. Întâlnim trimiteri clare la evenimente din istorie. şi de bizantinii care au trăit pe aceste locuri. a unei lumi. personaj 5 . moment în care s-a desfăşurat povestea de dragoste dintre Generalul Marosin şi Fibula. făcând cu neputinţă separarea adevărului aşa-zicând istoric de fanteziile concrescute. iar aranjarea lor în ordine cronologică apropie momentul acţiunii de perioada contemporană. uneori agonice degradări. fie acel aer de atemporalitate firesc unor momente originare. cartea. a unei întemeieri și a unei lente. timpul obțin valori relative. marcând structura simetrică. Există un "mai întâi".” Din roman nu lipsesc reperele temporale. notaţi cu exactitate şi există trimiteri clare la perioada interbelică şi la primul război mondial. 1877-1878. aflăm cum se face cartea. Există deci un timp ironic al întemeierii. dinamic și fabulos. Sunt reperaţi anii importanţi din istoria naţională a României moderne: 1866 – cu venirea lui Carol I. anii 1920. Cartea de la Metopolis (1977) a lui Ștefan Bănulescu este o istorie exemplară: istorie a unui oraș. în același timp. Nicolae Manolescu afirmă: “E o lume pe jumătate mitică. Este interesant că scurgerea timpului pare că s-a oprit la cel de-al doilea război mondial. deopotrivă "sacră" și "profană". războiul de Independenţă. istoria. asa cum am mai prezentat. de aceste "margini". fie decadența proprie unor vremuri de crepuscul. cum se instituie în ordine semantică Lumea și cum se urmează destinul acesteia. el însuși tentat de convertirea la condiția de personaj. În Metopolis sosește mai întâi o roată și Milionarul. personajele. evenimentele. care (uimitoare similitudine cu ceea ce spunea Borges: lumea cărților și cartea lumii sunt unul și același lucru) devine Carte. imagine a lumii). generat de simbolistica profundă a roții. Cea mai neînsemnată împrejurare sau personaj au povestea lor care a înghitit realitatea. un început și "un sfârșit la Metopolis" (metafore. Lumii i se substituie literatura. ipostaze livrești și nu situații primordiale autentice.În capitolul dedicat Cărţii Milionarului.” şi. a câtorva metafore esențiale. Sunt prezenţi ani. cum își ființează personajele și întâmplările și cum își ademenește cititorul în spațiile ei fictive. "desfaceri". sferică a narațiunii. cartea însăși fiind o copie. cea mai clară parodiere a Timpului Suveran este însăşi ideea „negoţului cu ani”. a Lumii de fapt. în sensul oarecum special că la Metopolis miturile se nasc spontan şi zilnic. Aflăm.

Havaet este personajul cu cele mai mici șanse de a pătrunde în lumea Cărții. Evenimentele se petrec într-un oraș universitar transilvănean nenumit. Victor Petrini. Pentru atingerea acestui scop nu are scrupule. devenind Borlat. aceea de a împrumuta modul de viață. un filozof care încearcă să-și păstreze luciditatea și judecata nepărtinitoare urmărind. în talentul său oratoric scânteietor.inație ce stăpânește. spre a se identifica.Perioada romanului politic Ultimul roman al lui Marin Preda este dedicat uneia dintre perioadele cele mai tulburi din istoria modernă a României : anii imediat următori celui de-al doilea război mondial și deceniul al șaselea. similară în intenție cu cea a Umilitului. Narațiunea este la persoana I. înfățișarea și pălăria Umilitului. schimbându-și încă o dată numele. își povestește în scris 6 . Dispariția misterioasă a lui Havaet. comunist. cu o formulă lansată de Preda însuși . Faima strălucitorului bizantinolog Filip Lăscareanu-Umilitul stă tocmai în subtilitatea cuvântului. Cartea este mai puternică decât realitatea: "era un om al minții și al spiritualității vaste care dintr-o amintire putea face un imperiu fastuos. sau. cel incapabil să producă mai mult decât automatismul care îl definește sau decât palide compilații din autorii bizantini. face lecturi imense. în sceneria ei fastuoasă. mai întâi ca simplu martor. apoi ca victimă. Havaet își schimbă repetat numele. Umilitul. admirat în marile universități ale lumii. iar a doua oară petru că omoară un om. ajunge să fie închis de două ori: prima dată dintr-un abuz. el însuși reputat autor de cărți. ca să se disculpe." Tocmai din acest motiv este invidiat de Havaet. o soluție grotescă. 4. este de fapt expulzarea. a eternizării prin ea. al cuvântului fascinant. are marea șansă a Cărții. Pentru el. mai puternic. bazată pe convenția manuscrisului prin care un ins aflat în închisoare face reconstituirea evenimentelor. Havaet își folosește toată inventivitatea (și mijloacele oneroase) pentru a modifica piesa prezentată la marile sărbători metopolisiene ("O feerie bizantină"). pentru a se insinua. deși. își impune regulile. numit. cu care se și retrage pe neașteptate. mai sigur și mai real decât imperiile existente. ștergerea sa definitivă din orizontul scriiturii. dar în care se poate recunoaște Clujul. mai toate personajele. Ea i se refuză statornic. spre a fi acceptat. eșuată și aceasta. adică. limitându-se la spațiul literar. chiar in mod ilicit. ”obsedantul deceniu”. erorile și brutalitatea cu care noul regim. cel fără darul rostirii. în cele din urmă. Adoptă.

Titlul cărţii. tragedia fără tragic. Cel mai iubit dintre pământeni poate fi socotit un roman complet: social. cel mai iubit dintre pământeni?!”. plină de încercări violente. apare. familia. Fiind un roman atât de complex . motivele se pierd şi se regăsesc în râul unei istorii vaste”(Eugen Simion. a unui om care este în viața socială jucăria istoriei. fiind. de fapt. Prefaţă ). altele necunoscute până acum de literatura lui Marin Preda. meditează asupra ei și-i încredințează confesiunea prietenului și avocatului său Ciceo Pop(câteva capitole dinspre final sunt relatate. al formulelor. Romanul se unul dintre laitmotivele carții. omul ca jucărie a soartei” . Literatura română postbelică). eșuează (singura consolare este Silvia. Literatura română sub comunism ). într-o mai mică măsură. pierderea religiei. una dintre femeile iubite de către personajul narator. Blaga ) din Facultatea de Filozofie. iubirile episodice din liceu și facultate se sfârșesc rău (Nineta îl părasește.ideologic. Viața personală e o sumă de eșecuri: dragostea față de părinți e cu sincope. fata lor. asemenea lui Romeo. unde ajunsese asistent și îl deviază spre munci care nu au nimic în comun cu vocația sa. de avocat. în rol episodic. ca un contrapunct al perspectivei asupra întâmplărilor). 7 . care se regăseşte în roman într-o declaraţie de dragoste adresată lui Victor Petrini.politic. între care. „cel mai lovit dintre pământeni” (Eugen Negrici. Cel mai iubit dintre pământeni acoperă o vastă problematică: „înstrăinarea de părinţi. Presiunea evenimentelor istoriei îl smulge(o dată cu mari profesori. cronică de familie şi spovedanie a unui învins” (Nicolae Manolescu . fresca unei lumi şi analiză a unui eşec în dragoste. sublimul şi oroarea în iubire. violenţa relaţiilor sociale. Unele dintre aceste aspecte sunt „vechi. de Suzy Culala „Ce mai faci tu. căsătoria cu Matilda.întreaga viață. la telefon. senzaţional şi poliţist. iar în cea personală. ”Căprioara” moare). ura ca drog. pe care-l ispășesc amândoi. deschide cu o meditație asupra morții. sentimental. Paginile sunt mărturisirea unui învins. bucuria scrisului. însă temele. care-i seamană) și dragostea pentru Suzy Culala se stinge după un episod cumplit. tot nenumit direct. eseistic. Prefață ). tot la persoana I. jucăria destinului. iar Nicolae Manolescu opinează că „sub raportul temelor şi. Eugen Simion consideră că romanul Cel mai iubit dintre pământeni este un ”roman total” (Eugen Simion. psihologic. Cel mai iubit dintre pământeni se dovedeşte un om pe care destinul sau hazardul îl privează de iubire”. „Este desigur ironic.

nici inutil coborâtă. Ciceo Pop. au jubilat ca şi mine. Prefaţă). Şi atât timp cât. cum se întâmplă adesea în cărţile proaste. printr-un efort de analiză. povesteşte tu restul…Gândirea ta de avocat şi de fost judecător. un roman de moravuri (lupta pentru putere în viaţa Uniunii Scriitorilor. În interiorul romanului de dragoste există şi un roman politic. care asemenea eroilor lui Camil Petrescu îşi problematizează şi analizează cu luciditate existenţa. Mulţi dintre semenii mei au gândit poate la fel. Istoria iubirii pentru Matilda şi Suzy este istoria vieţii lui sociale. aceste 8 .” (Eugen Simion. viaţa şi moravurile noii clase politice din deceniul al VII-lea) şi un roman social în care se studiază poziţia claselor şi noilor relaţii dintre indivizi in societate. moravurile universităţiilor. Întâmplările din roman sunt relatate în cea mai mare parte la persoana I.„Confesiunea lui Victor Petrini cuprinde întreaga lui existenţă. Relatarea întâmplărilor din persectiva unui individ aflat într-o situaţie limită este o convenţie romanescă utilizată frecvent în literatură şi ea conferă încă de la început impresia de autenticitate în confesiune. spiritualmente eliberarea totală a conştiinţei mele de ceea ce am trăit. „Istoria nu este nici înfrumuseţată. înţeleasă şi înfăţişată din unghiul unui destin uman. şi cu plăcere vizibilă şi pe care nu l-am putut ocoli fiind încredinţat că altfel m-aş fii chinuit îndelung. al acestei iubiri descrise aici şi nu al iubirii aproapelui. Însă nu Ciceo încheie naraţiunea. crima din teleferic). au suferit şi au fost fericiţi în acelaşi fel. mi-a spus. m-a uimit barbaria concretului pe larg etalat. trebuie să-i dau drumul să meargă. ci revine Petrini pentru a da o soluţie dramei în care a intrat fără voia lui. un roman senzaţional (dispariţia misterioasă a Căprioarei. mi-am spus. n-a încetat şi nu va înceta să existe pe pământul nostru.” (Eugen Simion. o clipă. Am fost ispitit. fără să obţin. rolul naratorului este preluat de prietenul şi avocatul lui Victor Petrini. care povesteşte tot la persoana I. Istoria este. uciderea torţionarului. din perspectiva personajului narator. un roman intelectual. să-l arunc pe foc. dar din perspectiva martorulu. să moară adică şi să renască perpetuu. în acest final e mai potrivită>>”. Şi totuşi. evenimentele prin care trece Petrini: „N-a avut puterea să retrăiască decât ceea ce l-a făcut fericit…<<Ciceo. Paragraful final al romanului este ilustrativ în acest sens: „Mi-am recitit acest lung manuscris şi dincolo de ceea ce el conţine. Mitul acesta al fericirii prin iubire. Prefaţă) În capitolele XIII-XVIII din partea a zecea. Victor Petrini.

dar de eros. Dar nu pierde credinţa lui dintâi. Echinocţiu de la Cluj. în felul lui. Cel mai iubit dintre pământeni de Marin Preda este publicat în 1980. ”(Eugen Negrici. Universitas condus de criticul Mircea Martin) şi al revistelor studenţeşti(Amfiteatru şi convingeri comuniste de la Bucureşti. un ultim dintre drepţi. Cel mai iubit dintre pământeni conservă în mare formula clasică a retrospectivei ordonate. Dorinţa cea mai mare care-l animă este aceea de a înţelege. cu fantezia caricaturală. Viaţa nu i-a împlinit dorinţele şi Petrini a eşuat acolo unde ţinea cel mai mult să reuşească. Om de bună credinţă. Generaţia 80 apare pe fondul 9 . publicistic. proza de aventuri cu cea de idei. Junimea condus de criticul Ovid S. Crohmălniceanu. nu de iubirea aproapelui ca acela din Biblie. în care experienţele sunt restituite. Petrini este un personaj tragic. […] Eroul este.” „Omul e o divinitate înlănţuită de puterea condiţiilor”.Dialog şi Opinia Studenţească de la Iaşi). ca principiu fundamental al universului. Ilie Moromete). cu puţin înaintea morţii autorului şi reprezintă „probabil cea mai viguroasă şi mai impresionantă frescă a apocalipsei comuniste şi a universului concentraţionar din anii ’50. „deşi scris în întregime la persoana I. nimic nu e! …” Aşadar. Şi e pătruns de credinţa că se poate obţine fericirea prin iubire. accesibil şi inegal(uneori prea de tot elementar pentru un filozof de meserie). această carte va mărturisi oricând : … dacă dragoste nu e. aşa cum observă Nicolae Manolescu.Perioada romanului optzecist Generaţia ’80 cuprinde scriitori formaţi în jurul cenaclurilor universitare de la Bucureşti (Cenaclul de luni condus de criticul Nicolae Manolescu. cum spune.” Conform lui Nicolae Manolescu. Petrini „are ceva din idealismul şi din cavalerismul etic al eroilor lui Camil Petrescu.trepte urcate şi coborâte de mine. decât care este totuşi mai complex. suportă cu stoicism loviturile. Literatura română sub comunism .Proză) 5. Povestirea lui Petrini alternează realismul sumar. asemenea altor personaje ale romancierului(de pildă. afirmase Marin Preda. onest şi deloc lipsit de curaj. într-un stil original. iar din această perspectivă. Aşază pe lume o privire pătrunzătoare şi uneori aspră. mânat. vor mai fi urcate şi coborâte de nenumăraţi alţii. individul confruntat cu istoria. dar nu se cruţă nici pe sine. nu retrăite într-un prezent proustian al memoriei.

În Zmeura de câmpie. Mircea Nedelciu. după perioada interbelică. relatări (chiar o schiţă de rezumat aproape de final). care pare să se contureze o dată cu scrierea operei epice propriu-zise. în sens tipografic: „text cules cu litere de plumb … şi gata pentru tipărit”). planta”) până la Z (zaţ. Autorul însuşi pare să nu ştie de la început ce va cuprinde cartea. Cristian Teodorescu. Ioan Groşan. Radu Anton Grinţu. manifestă ostentativ refuzul compromisului. schimb epistolar între personaje. Proza Generaţiei ’80 (Mircea Cărtărescu.unei acute crize a adevărului. de la litera A (arac: element „vertical” sprijinind „viaţa de lângă el. textul decodat. Înzestraţi cu talent şi cunoscând evoluţia teoriilor literare în plan mondial. evocări. Juxtapunerea unor specii discursive atât de variate amestecă timpurile. vocile narative care se succed permanent.În dicţionarul existenţial epicizat. dialoguri alternate cu monologuri. intervenţii auctoriale de natură teoretică şi eseistică. 10 . descrieri. articole de dicţionar. Romanul textualist este redactat sub forma unui dicţionar esenţializat al vieţii. planul real cu imaginarul.Toate instanţele narative participă direct la realizarea operei şi ceea ce este relatat în cuprinsul ei nu trăieşte ca semnificaţie(subiect) decât pe durata lecturii. degresiuni livreşti. Drept urmare. au determinat depăşirea temelor şi a formulelor artistice ale deceniilor anterioare. transformat in obiect „chiar înainte ca dumneavoastră să ajungeţi cu lectura la sfârşitul acestei fraze. Scriitorii optzecişti constituie. a doua generaţie cu vocaţie şi conştiinţă teoretică din literatura noastră. un caiet de regie. instantanee şi fotograme reunite în scurte montaje. al minciunii politice şi al canonului cultural impus de ideologia şi propaganda comunistă şi promovează un „realism al atitudinii faţă de real”(Mircea Nedelciu). tânărul aspitant la meseria de regizor de film. lăsând în seama cititorului aceste probleme estetice şi morale. Ion Bogdan Lefter) se circumscrie postmodernismului. uneori chiar în aceeaşi frază. creaţie în proză având aspect de cinè-vèritè. impunând o schimbare fundamentală la nivelul producerii şi al receptării textului literar la noi. decupaje regizorale cu indicaţii scenice de lumini şi sunete naturale. inserţii de citate din opere istorice şi literare(cu sursele bibliografice precizate riguros ). a fost deja topit şi a devenit din nou o bucată informă de plumb”. imaginează un scenariu pe tema războiului. Nicolae Iliescu. Ştefan Agopian. Gheorghe Crăciun. în ce constă tema ei sau care îi va fi mesajul. discursul narativ îmbracă forme proteice succedate rapid: scenariu de film. având ca efect „radicalizarea mentalităţii artistice şi politice din deceniul nouă”.

Metaromanul aduce dezvăluirea mecanismului de producere a textului. totuşi. 11 . chiar dacă o aflaţi pe o altă cale.cititorul nu ştie până la capăt dacă regizorul-povestitor reproduce fapte din biografia sa. cititorul descoperă „mecanismul” lecturii (metaromanul). Grinţu şi Zare Popescu. fragmentare. este dezintegrată parcă pentru a ilustra lumea la care se raportează o lume lipsită de „latura integratoare”. perspectiva multiplă care afectează coerenţa povestirii au ca scop menţinerea lectorului în text.”). cu promisiunea descoperirii în final a secretului. Lămuririle suplimentare nu au făcut nicicând fericirea cititorului”. vă mai rog să nu-mi scrieţi întrebându-mă de una sau de alta. Relatarea investigaţiilor lui Gelu Popescu. uneori prin comentariul ironic al naratorului(de exemplu: „nu s-ar putea afirma din perspectivă auctorială că Zare e un tip care se abţine de la alcool. până aici ceva e neclar. documente cât de cât autentice oferite de diferiţi naratori. Aspectul polimorf experimental. 2. Variatele tipuri de texte juxtapuse sunt relatate sec. El este adesea interpelat de narator. romanul debutează cu o scenă dialogată între doi soldaţi care îşi satisfac stagiul militar. ori martori ai prezentului (anii `70). de către Grinţu. dacă reprezintă o convorbire reală sau Radu a construit-o fictiv în scenariul de film. vă rog sa nu-mi pretindeţi să vă dau adresa de acasă şi. invitat să soluţioneze o situaţie ambiguă şi chiar ironizat de autor: „ Daca. dacă dialogul se desfăşoară în prezent ori dacă discuţia este refăcută mintal mai târziu. „nu-i nimic dacă cititorul e derutat.a III-a). a altor personaje ori inventează ad-hoc biografii pentru scenariul proiectat. a II-a. Stilul convorbirii generează ambiguitate in receptarea textului. Zmeura de câmpie este unul dintre primele noastre romane postmoderne. Radu A. au aspect fragmentat şi rămân nefinalizate. iar cititorul este obligat să le reordoneze logic şi să refacă de unul singur coerenţa faptelor. Atras în text de căutarea misterului legat de originea unor orfani crescuţi la casa de copii în anii de după război. primul ascultând instantanee evocate din copilăria camaradului său. deoarece lectorul nu ştie: 1. Naraţiunea la persoana a III-a leagă diferitele povestiri la persoana I.”. De exemplu. Asta ajută la înţelegerea mesajului. martori ai trecutului mai îndepărtat (războiul) sau mai apropiat (anii `50). Convenţia narativă a verosimilităţii din vechiul roman realist care apărea cu un ansamblu unitar şi coerent şi ascundea cititorului tehnicile de construcţii. Mircea Nedelciu combină într-un text coerent diferite perspective narative(naraţiunea la persoana I. aproape telegrafic.

IV). mai multe perspective discursul naratorului asupra aceluiaşi eveniment sau personaj.romanul de aventuri. Scriitori români de azi. caracterul ostentativ al coexistenţei unor niveluri literare. fragmentarismul şi discontinuitatea existenţei zilnice se substituie caracterul unitar şi coerenţei epice specifice prozei din acel moment” (Carmen Muşat . în tren. „Paradoxul modelului literar optzecist stă în faptul că reîntoarcerea către banalul cotidian este filtrată prin experienţa livrescă…Ei preferă limbajul direct şi alert al reportajului de ziar. lumea lectorului şi intertextul „(Carmen Muşat). Forme de discurs epic utilizate în roman: confesiunea. Grinţu). auctoriale. poliţist). Omniscienţa narativă este înlocuită cu competenţa narativă a lectorului. amestecul stilurilor şi al registrelor stilistice. dinspre formele literaturii de consum . discursuri din afara scenariului romanesc (numeroasele şi savuroasele înregistrări făcute în autobuz. într-un restaurant)(Eugen Simion. în diversitatea ofertei.„spion” al prozatorului.Concluzia În esenţă romanul de după al Doilea Război Mondial este unul profund marcat de contextul social-politic chiar şi atunci când adoptă formule mascate de reflectare a lumii. jurnalul (caietul de regie al lui Radu A. dosar de documente. extrase din scrieri istorice şi din opere de ficţiune. deopotrivă tematică si formală (pluralitatea formelor. • • Folosirea unor modalităţi de expresie diferite şi prin recuperarea. naraţiunea devine spaţiul în care „se intersectează universul fictiv. 12 . romanul epistolar. precum parabola şi sugestia mitică sau simbolică. şi discursul autorului. a unor locuri comune şi clişee. relatări obiective. De reţinut este faptul că principalele trăsături ale romanului postbelic sunt: • Aplicarea principiului colajului se reflectă la nivelul producerii romanului. adesea ironică. este realizată la persoana a II-a. 6. Anularea distincţiei tradiţionale dintre literatură şi viaţa propriu-zisă.Perspective asupra romanului românesc postmodern şi alte ficţiuni teoretice). eseu autoreferenţial (cartea se încheie cu studiul „Este Zare Popescu un personaj în Zmeura de câmpie ? ”). dialogul diverselor scriituri.

tipuri de texte sau tehnici de redactare. Bucureşti.Ed.Braşov.2003. Negrici. Minerva. referinţa evidentă sau voalată la alte scrieri.1980. vol. Eugen.Literatura română postbelică.Bucureşti . simultaneitatea perspectivei exterioare şi interioare).2001. sublinierea caracterului convenţional al procedeelor literare. Manolescu.• • Atomizarea subiectului şi a perspectivei narative (pluralismul „vocilor” narative.Grup editorial Art.Doricul. Frundaţiei Pro. (Mircea Martin.Ed. Arca lui Noe.Un postmodernism neţărmurit) 7. 13 . Literatura română sub comunism-Proza.Grup editorial Corint. • Folosirea parodiei. Postmodernismul e prima mişcare în cadrul căreia nu se adoptă o strategie polemică faţă de tradiţie. Nicolae. a pastişei.Aula. chiar dacă adesea din perspectivă ironică ori ludică.manual pentru clasa a XII-a. Nicolae. Limba şi literatura română. Manolescu.Bibliografia • • • • • Limba şi literatura română. întregul repertoriu al acesteia din urmă fiind reconsiderat spre a fi utilizat. pus în valoare.2009. uneori prin comentariul ironic al naratorului. Ed.2007.I.manual pentru clasa a XII-a. Metaromanul (romanul scrierii unui roman): dezvăluirea mecanismelor de producere a textului.

Eugen.• • Simion.1978. Bucureşti. Bucureşti.Ed. Ed. Eugen. Cartea Românească.1984. Simion. 14 . Scriitori români de azi I.Prefaţă la ediţia a II-a. Cartea Românească.