You are on page 1of 3

Învatarea prin cooperare Învăţarea prin cooperare este o strategie de instruire structurată şi sistematizată, în cadrul căreia grupe mici

lucrează împreună pentru a atinge un ţel comun. Premisa învăţării prin cooperare este aceea conform căreia, subiecţii care lucrează în echipă sunt capabili să aplice şi să sintetizeze cunoştinţele în moduri variate şi complexe, învăţând în acelaşi timp mai temeinic decât în cazul lucrului individual. Johnson, D. W, şi Johnson, R. T. au scris mult despre învăţarea prin cooperare. Studiul lor din 1989, cercetează 193 de cazuri comparând efectele diferite ale învăţării prin cooperare faţă de tehnicile de învăţare numite “tradiţionale”. Doar în 10% din cazuri, rezultatele metodelor individuale au fost mai eficiente. Munca în echipă dezvoltă capacitatea elevilor de a lucra împreună – o competenţă importantă pentru viaţa şi activitatea viitorilor cetăţeni. Au fost create diverse denumiri pentru a ilustra munca colaborativă de învăţare în grup, cum ar fi: • învăţarea prin cooperare; •învăţarea colaborativă; •învăţarea colectivă; •învăţarea comunitară; •învăţarea reciprocă; •învăţarea în echipă; •studiu de grup; •studiu circular (Davis, G. B., 1993); Învăţarea prin cooperare determină dezvoltarea personală prin acţiuni de autoconştientizare în cadrul grupurilor mici. Ea solicită toleranţă aţă de modurile diferite de gândire şi simţire, valorizând nevoia elevilor de a lucra împreună, într-un climat prietenos, de susţinere reciprocă. Cooperarea (conlucrarea, munca alături de cineva), presupune colaborarea(participarea activă la realizarea unei acţiuni, bazată pe schimbul de propuneri, de idei). Cu toate că cele două noţiuni sunt sinonime, putem face unele delimitări de sens, înţelegând prin colaborare o formă de relaţii între elevi/studenţi, ce constă în soluţionarea unor probleme de interes comun, în care fiecare contribuie activ şi efectiv şi prin cooperare o formă de învăţare, de studiu, de acţiune reciprocă, interpersonală/intergrupală, cu durată variabilă care rezultă din influenţările reciproce ale agenţilor implicaţi (vezi Loretta Handrabura,2003, p. 50). Învăţarea prin cooperare presupune acţiuni conjugate ale mai multor persoane (elevi, studenţi, profesori) în atingerea scopurilor comune

p. 5. B. ajutaţi monitorizaţi în folosirea capacităţilor sociale colaborative care sporesc eficienţa muncii în grup. Profesorul se integrează în activitarea colaborativă a elevilor. Interdependenţa pozitivă. 117) Există câteva reguli care trebuiesc respectate atunci când se organizeză învăţarea pe echipe (vezi Davis. susţine faptul că “elevii învaţă mai bine atunci când le pasă despre ceea ce învaţă. Cooperarea este o formă de interacţiune superioară în cadrulînvăţării. precum şi cel al toleranţei faţă de opiniile celorlalţi şi al evitării etichetării. la priceperea de a rezolva situaţiile conflictuale. rezultatul fiind suma eforturilor tuturor.În învăţarea prin cooperare se respectă principiile: egalitarist. stimulaţi de o apreciere colectivă. stimularea inteligenţei interpersonale care se referă la abilitatea de a comunica cu celălalt. care se referă la faptul că fiecare membru al grupului îşi asumă responsabilitatea sarcinii de rezolvat. 3.” (2001.prin influenţe de care beneficiază toţi cei implicaţi. aranjarea scaunelor în clasă astfel încât să se poată crea grupuri mici de interacţiune în care elevii să se încurajeze şi să se ajute reciproc. când există un scop. Interacţiunea faţă în faţă ce presupune un contact direct cu partenerul de lucru. conform căreia succesul grupului depinde de efortul depus în realizarea sarcinii de către toţi membrii. când sunt direct motivaţi să realizeze un lucru. . de a oferi ajutor. Evaluarea este un exerciţiu democratic al puterii într-o muncă în comun a dascălilor cu elevii. sarcinile fiecărui membru. Appelbaun P. când există o responsabilitate şi un angajament asupra a ceea ce au de făcut. sub-temele. Elevi sunt învăţaţi.. Agenţii educaţionali se privesc reciproc ca oameni. 2. În susţinera acestei idei. şedinţele de studiu. Responsabilitatea individuală. iar cooperarea pe procesul de realizare a sarcinii. aplicaţiile. Formarea şi dezvoltarea capacităţilor sociale. de a primi sprijin atunci când ai nevoie.nu ca roluri. putând fi unul din membri sau oferindu-şi ajutorul. 4. Elevii sunt dirijaţi către un scop comun. Grupul – element central al învǎţǎriiprin cooperare Directa implicare în sarcină este o condiţie a activismului şi a asigurării unei învăţări temeinice. locul de desfăşurare. incluzând colaborarea. 1993): •elaborarea unui plan de lucru în care se trec: eleméntele importante de studiat. G. Împărţirea sarcinilor în grup şi reflectarea asupra modului cum se vor rezolva sarcinile de către fiecare membru în parte şi de către colectiv. ori animând şi stimulând activitatea. Colaborarea se axează pe sarcini. Principiile învǎţǎrii prin cooperare: Învăţarea prin cooperare este bazată pe următoarele principii: 1. antiierarhic şi antiautoritar.

•oferirea elevilor spre rezolvare a unei sarcini relevante din punct de vedere social. ca o tehnica de a atinge un obiectiv prestabilit. Clasificarea metodelor Metotele se pot clasifica: dupa scop.•explicaţiile profesorului asupra importanţei temei de studiu şi a avantajelor lucrului în grup pentru rezolvarea ei. de aşi aduce contribuţia acolo unde este mai bun (specialist). sistematic si planificat. • crearea posibilităţii membrilor echipei de a fi consiliaţi. pe de alta parte. instruirea si formarea personalitatii. de consolidare. Metoda este calea de urmat în vederea atingerii unor obiective instructiv-educative dinainte stabilite. îndrumaţi. Adoptarea si nu adaptarea metodelor de predare ale unor discipline. la alte discipline pot conduce la rezultate contradictorii.În literatura de specialitate. metoda este definita ca o maniera de a actiona practic. el fiind însă extins şi îmbogăţit succesiv pe baza cercetărilor de didactică ce au surprins caracteristici noi ale sferei şi conţinutului noţiunii de metodă”. •optarea pentru un număr optim de membri în grup (4–5) şi crearea unor echipe eterogene. Metodele reprezinta forme specifice de organizare a relatiei profesor-elev si elev-cunostinte si cuprind o suita de procede care vizeaza cunoasterea. termenul “metodă” este derivat din grecescul “methodes”. “cale de urmat”. de formare a priceperilor si deprinderilor. ca cele de transmitere şi însuşire a unor cunoştinţe. •explicarea modului de evaluare a muncii colective şi a fiecărui membru în parte “Din punct de vedere etimologic. dorindu-se ca fiecare să aibe ocazia de a învăţa de la celălalt ceva şi ocazia de a oferi ceva. Modernizare metodologiei didactice reprezinta un element fundamental al reformei deoarece. dupa sarcina didactica prioritara (de dobandire a cunostintelor. a unei probleme cu largă aplicabilitate a cărei importanţă să stimuleze participarea elevilor. . de a avea acces la informaţii şi materiale. Sarcinile didactice se realizeaza cu ajutorul metodelor. Sensul iniţial al acestui concept s-a păstrat până în zilele noastre. (traditionale. continuturile fiecarei discipline si obiectivele pe care si le propune sa le îndeplineasca. tehnicilor si procedeelor didactice. in formarea copilului. de verificare si evaluare de recapitulare si sintetizare).moderne). •crearea unei atmosfere propice de lucru şi a unui spaţiu adecvat. Ele vizeaza copilul care devine prin metode moderne principalul beneficiar al proprei activitati de descoperire. de integrare in societate. care înseamnă “drum spre”. pretind metode adecvate. Folosirea judicioasa a metodelor are o deosebita importanta pentru reusita activitatii de la catedra. de formare a unor priceperi şi deprinderi. metoda joaca rolul unui instrument important de cunoastere a realitatii.