You are on page 1of 18

BACTERII.

CARACTERE GENERALE
Bacteriile sunt organisme unicelulare, cu multiplicare rapidă. In condiţii favorabile se pot agrega în colonii de milioane sau miliarde de organisme întrun spaţiu mic cât o picătură de apă. Au fost pentru prima dată observate la microscop de către olandezul Anton van Leeuwenhoek (1674 – 1723). Sunt procariote; materialul lor genetic este conţinut într-un singur lanţ circular de ADN, care nu este închis într-o membrana nucleară. Celula bacteriană duce lipsă şi de alte organite celulare, cum ar fi mitocondriile. Aparţin regnului Monera, mulţi specialişti propunând împărţirea acestuia în Eubacteria şi Archaebacteria. Eubacteriile, adevaratele bacterii, constau în cele mai comune specii. Arhebacteriile sunt reprezentate de bacterii care sunt specifice celor mai ostile medii. Bacteriile se repoduc continuu ca celule identice, cu modificări caracteristice în perioada de diviziune. În condiţii favorabile, are loc o creştere continuă până ce toţi constituenţii celulei ajung în cantitate dublă. Aceasta este urmată de înmulţirea celulei, rezultând două celule identice.

MORFOLOGIA BACTERIILOR 1. Bacteriile sferice (cocii) au formă sferică, ovoidă, elipsoidală, reniformă, diametrele celulei fiind aproximativ egale. Cocii se pot grupa în şase subtipuri morfologice în funcţie de poziţia celulelor fiice după diviziune: - coci simpli sau izolaţi; - diplococi celulele sunt grupate câte două – Streptococcus pneumoniae; - streptococi celulele formează lanţuri Streptococcus thermophilus; - tetracoci celulele sunt grupate câte patru – Micrococcus tetragenes; - sarcina celulele sunt grupate în cuburi – Sarcina lutea; - stafilococi celulele sunt grupate sub formă de ciorchine – Staphylococcus aureus
10

. Bacterii spiralate sau elicoidale cuprind trei subtipuri morfologice: -vibrionul în formă de virgulă – Vibrio cholerae. kanamicina. Pseudomonas sp. rozetă sau stea. formează hife cu tendinţă de ramificare şi spori. Bacteriile din genul Streptomyces sunt cunoscute ca fiind producătoare de antibiotice: streptomicina. Clostridium sp. În funcţie de condiţiile de mediu. 3. Bacterii cilindrice (bacili) au formă de bastonaşe care pot fi filamentoase sau sferic-ovale – cocobacili – Bacillus subtilis. bacteriile îşi pot modifica forma acest proces numindu-se pleomorfism – la Ptoteus mirabilis celulele pot fi de formă bacilară (de obicei) sau filamente lungi (mai rar) şi la Haemophilus celulele pot fi sub formă filamente sau cocobacili. Lactobacillus plantarum. Bacilii pot fi drepţi sau uşor curbaţi cu capete drepte sau rotunjite. pot fi izolaţi sau grupaţi câte doi – diplobacili. Bacterii pătrate au fost izolate din ape hipersaline din Peninsula Sinai. enzime şi compuşi antitumorali. tetraciclina. 11 . Leptospira 4. 5. -spirilul în formă de spirală cu spire rigide – Spirillum volantus. formează grupuri de 8-16 pătrate. -spirocheta în formă de spirală cu spire flexibile – Treponema. palisadă (ca un gard). în lanţuri – streptobacili.2. Bacterii filamentoase sunt reprezentate de actinomicete şi prezintă asemănări morfologice cu fungii. prezintă vacuole cu gaz care dispar la presiune. cloramfenicolul.

STRUCTURA CELULEI BACTERIENE Membrana citoplasmatica Are grosime de 7. Scheletul biochimic al membranei este constituit dintr-un dublu strat de fosfolipide amfipatice cu orientare polara a regiunilor hidrofile spre exterior. mai gros ca aceasta. Peretele celular Situat la exteriorul membranei citoplsmatice. Peretele bacteriilor gram negative: . Membrana citoplasmatica permite separarea continutului celulei de mediu. grad de rigiditate mai redus si o structura mai complexa. serveste drept filtru selectiv care permite accesul în celula a unor substante nutritive si eliminarea metabolitilor. cu structura trilamelara. periferici si nucleari.mai subtire. nu contine celuloza. 12 .10 nanometri. format dintr-o componenta peptidica si una glicanica. Grosimea sa este de 15-35 nanometri. Acest strat confera membranei rolul de bariera osmotica si ofera numeroaselor proteine enzimatice un sediu care permite deplasarea lor catre exteriorul sau interiorul celulei. respectiv interior si a celor hidrofobe fata în fata. iar dupa localizare sunt: septali. în functie de configuratia pliurilor. Mezozomii pot fi: veziculari.5 . Mezozomii. rigid si poros. Peretele bacteriilor gram pozitive este constituit dintr-un ansamblu molecular numit peptidoglican sau mureina. lamelari sau tubulari. amplificari ale membranei citoplasmatice rezultate din invaginarea si plierea ei spre interior.

.strat fin si aderent de perete. Glicocalixul: retea de fibre de natura poliglucidica cu aspect de pâsla situata exterior peretelui celular. Protoblastii sunt celule lipsite de perete celular obtinute prin tratarea bacteriilor gram pozitive cu lizezim sau penicilina. . . (Pasteurella). difuza (Klebsiella pneumoniae). Capsula Componenta a învelisului prezenta numai la anumite specii de bacterii si în anumite conditii de mediu. .complexul peptidoglican . . la bacteriile Gram negative pastrând însa portiuni din peretele celular datorita compusilor lipidici care nu sunt atacati de factorii litici.lipoproteina: cu legaturi covalente. Realizeaza atasarea bacteriilor de substraturi si este un factor de patogenitate contribuind la determinarea sau mentinerea infectiilor.zooglea: masa mucilaginoasa în care sunt înglobate bacteriile .substanta mucoasa capsulara moale..microcapsula .se obtin în aceleasi conditii.care poate fi de natura polizaharidica sau polipeptidica. Variabilitate: variatiile fenotipice se produc sub influenta factorilor de mediu iar cele genotipice sunt rezultatul mutatiilor.complex lipopoliglucidic: lipida A.Spatiul periplasmic: contine numeroase enzime si este situat între membrana citoplasmatica si perete. Structura chimica si antigenica. Antigenii sunt fie antigeni completi fie haptene. Sferoblastii . prezent numai la bacteriile care sunt în conditii naturale de mediu si absent in vitro. portiunea centrala R si poliglucidul O. .speciile saprofite. anthracis si Streptococcus pneumoniae.capsula propriuzisa (B.membrana externa: complex hipopoliglucidic intercalat între doua molecule de fosfolipide si doua tipuri de proteine. Pe baza aderentei la peretele celular se disting: . si având un rol de aparare a bacteriei fata de microorganismele cere o pot parazita (bacteriofagi si bacterii pradatoare) Conţinutul celulei 13 .

Nu contine mitocondrii si reticul citoplasmatic.atriha (fara cili). Partile componente ale unui cil: -corpusculul bazal (compus din doua discuri la bacteriile Gram pozitive si 4 la cele Gram negative).contin lichid cu rol în reglarea presiunii osmotice sau gaz de regula azot . .formatiuni cilindrice lungi si subtiri cu rol în miscare.Materialul genetic: Nuclear: reprezentat de genom. este constituit dintr-un singur cromozom (o masa compacta formata din ADN bicatenar. Contine material genetic si structuri cu caracter de granule. incluzii de polimeri anorganici. nu prezinta curenti si nici deplasari evidente ale componentelor. . Rhapidozomii . Magnetozomii Cromatoforii . . pliat prin rasucire si suprarasucire cu forma sferica sau alungita). Incluziile: a. Organitele celulare Cillii (flagelii) .peritriha (mai multi pe întreaga suprafata).semnificati biologica necunoscuta. 14 . . Plasmidele . incluzii si vacuole. dupa numarul si distributia lor se foloseste urmatoarea terminologie: . b.monotriha (un cil polar).lofotriha (un smoc cili la unul din poli). Ribozomii (Granulele lui Palade) . -amfitriha (doi cili polari). Echipament enzimatic-metabolismul celulei. nu are membrana proprie fata de eucariote. incluzii de polimetafosfat (corpusculii Babes -Ernst).sediul sunt zei proteice. Citoplasmă Are consistenta unui gel. constituite din polimeri organici: incluzii de amidon si glicogen si incluzii de acid polibetahidroxibutiric.sunt molecule mici de ADN bicatenar independente de cromozom .fotosinteza Vacuolele .articulatia sau cârligul.

care au specificitate numai pentru piIul sexual. numiti si fagi masculi. Conjugarea este o forma primitiva de sexualitate.activitate aglutinanta a globulelor rosii. Pilii de tip F sunt evidentiabili la unele bacterii cu ajutorul unor bacteriogagi fara coada. Pilii de tip F sunt determinati genetic de o plasmida sau episom numit factorul F (de fertilitate sau de sex).filamentul helicoidal extracelular. consecutiv unirii germenilor si constituirii lor în mase bacteriene. Au urmatoarele roluri: . Au o structura proteica (fimbrilina).. iar particular. cei F sunt constituiti din fosfoglicoproteine. singura posibila la bacterii. .capacitatea de adeziune pe celule si alte substraturi.structuri foarte subtiri si scurte de origine intracelulara. Structura celulei procariote 15 . . Figura 1. .formarea de membrane la suprafata culturilor în medii lichide.un surplus de vitalitate în comparatie cu bacteriile nepliate. Pilii (fimbriile) .

în timp ce compozitia moleculara este diferita de cea a organismelor vegetale si animale. în celula bacteriana se întâlnesc: Compusi anorganici cu molecula mica: a. nu difera de cea a organismelor vii. 16 . . desfasurarea reactiilor chimice care stau la baza proceselor vitale. Apa: reprezinta 75-85 % din greutatea umeda a celulei si se gaseste sub forma libera sau "legata".Figura 2. Celula eucariotă şi procariotă FIZIOLOGIA BACTERIILOR Compozitia chimica a bacteriilor Compozitia chimica a bacteriilor.asigura vehicularea substantelor nutritive si a metabolitilor. prin constituentii macromoleculari specifici bacteriilor. Compozitia chimica a aceleiasi specii bacteriene poate varia proportia cantitativa dintre diferitii compusi moleculari difera în functie de sursele nutritive ale mediului de dezvoltare. prin elementele biogene. În proportii relativ egale.

Cu.constituentul nucleotidului.cu rol de biocatalizatori. 17 . ARN . Proteinele . cu exceptia celulozei. ceruri. sunt reprezentate de mono. .realizeaza sistemul tampon. micoplasme (steroli). d. O. . Acizii nucleici . are masa moleculara de 2.25 % din greutatea uscata.proteine enzimatice . Mg. Lipide . Cl. gliceride. sub forma de fosfatide. Na. Un continut mare de lipide contin germenii genului Mycobacterium .intra în structura constituentilor celulari.asigura reglarea presiunii osmotice la nivelul membranei citoplasmatice. . ADN .se gaseste în citoplasma (sub forma de ARN mesager. Au rol plastic si energetic. mentinând pH-ul optim. Zn . ARN de transport sau solubil si ARN ribozomial) si în membrana citoplasmatica.4 .30% din greutatea uscata.5 x 10 si este compus din 1500 perechi de nucleotide.activeaza diferite enzime (prin ionii de Cu++ si Mg++).reprezinta 2 . Fe. tri si polizaharide. di. poli-beta-hidroxibutirat (incluziunile citoplasmatice). Pot fi: . bacterii Gram negative (intra în structura peretelui si a citoplasmei) c. iar în compozitia lor intra P. Sarurile minerale: .proteine constitutive . . respectiv al cromozomului bacterian. S. reprezinta 1/5 din continutul celulei.b. reprezinta 10 -20 % din greutatea uscata a celulei. Glucidele . ADN extracromozomial (plasmide) este nesemnificativ cantitativ.diferentiaza bacteriile de virusuri (care contin un singur tip de acid nucleic).60 % din greutatea uscata. b.în structura diferitelor componente celulare .20 %.1 . pot fi în stare pura sau combinata cu molecule neproteice (complexe lipo sau glicoproteice). H. Compusi organici cu diferite grade de complexitate celulara: a. K.

dar la unele grupe bacteriene ADN este asociat cu proteine bazice asemănătoare histonelor. este inclavat direct în citoplasmă fiind prins prin mezosom de membrana plasmatică şi formează nucleoidul (nucleosom. Sporularea 18 . Moleculele de ADN plasmidial pot prezenta trei conformaţii moleculare: circulare covalent închise (CIC). nucleoplasmă) sau nucleul de tip procariot lipsit de membrană nucleară. bacteriofagilor. se pot replica autonom faţă de acesta. Acesta este situat în regiunea centrală a celulei bacteriene. deci se autoreproduc şi au morfogeneză autonomă. unele nu conferă nici o proprietate detectabilă. Se presupune că aceste proteine au rol în neutralizarea încărcăturii negative a grupărilor fosfat ale ADN. Ele sunt delimitate spaţial de cromosomul bacterian. a transpozonilor. b) gene accesorii localizate în structura plasmidelor. Plasmidele sunt reprezentate de molecule de ADN dublucatenar circular covalent închis sau linear. Genomul procariot este alcătuit din două categorii de determinanţi genetici: a) gene esenţiale localizate în structura cromosomului. 10% ARN – ARNr şi ARNm şi 10%proteine – ARN polimerază). Elementele genetice accesorii au următoarele proprietăţi : a) conţin informaţie genetică neesenţială pentru reproducerea organismului purtător. b) sunt capabile de replicare independentă faţă de cromosomul bacteriei purtătoare. Din punct de vedere chimic nucleoidul este un complex ADN-ARN-proteine (80% ADN. inclusiv actinomicetele şi cianobacteriile prezintă organizare celulară procariotă. circulare deschise (CD) şi lineare (L). Cromosomul bacterian este alcătuit dintr-o moleculă de ADN dublucatenar circular închis covalent. secvenţelor de inserţie. ADN bacterian nu este complexat cu proteine histonice.ORGANIZAREA MATERIALULUI GENETIC LA PROCARIOTE Bacteriile. asigurându-i stabilitatea. Cele mai importante elemente genetice accesorii la procariote sunt plasmidele.

În etapa următoare în jurul celulei sporale se formează cortexul. în populaţiile de celule bacteriene. Variabilitatea necesară adaptări şi evoluţiei în condiţii de mediu schimbătoare este asigurată de mutaţie şi recombinare genetică. În ciclul de viaţă al unei bacterii sporogene. Într-o primă etapă are loc o concentrare a materialului cioplasmatic şi nuclear apoi în celulă începe să se formeze un protoplast. iar membrana plasmică înconjoară celula sporală asigurând condiţii de protecţie şi creştere. celula vegetativă în condiţiile apariţiei unor factori defavorizaţi ai înmulţirii. O astfel de populaţie celulară este sortită pieirii în condiţii de mediu variabile.Un grup restrâns de bacterii au dobândit în timp capacitatea exprimată generic de a forma într-un anumit stadiu al ciclului lor de viaţă. Mutaţiile reprezintă modificări 19 . suferă anumite transformări direcţioante de cele peste 50 de gene care induc sporularea. celulele sunt toate identice. ce aparţin unei specii. Sporularea Variabilitatea Întrucât bacteriile se înmulţesc numai asexuat. capabilă de reproducere prin sciziune binară. în condiţii favorabile germinează transformându-se din nou în celulă vegetativă. o formaţiune intracelulară denumită endospor care asigură perpetuarea speciei datorită rezistenţei mari la temperaturi ridicate şi la lipsa de apă. Figura 3. Endosporul eliberat. apoi învelişul sporal propriu şi endosporul matur poate fi pus în libertate prin liza peretelui celulei sporogen.

Recombinarea genetică permite reasortarea meterialului genetic existent. sub influenţa anumitor factori de mediu. un macronucleu staţionar şi un micronucleu. diferite de celula mamă iniţială numite tulpini. Mutaţiile întâmplător utile sunt folosite de către procesul de selecţie naturală permiţând adaptarea microorganismelor la variaţia condiţiilor de mediu. Bacteriile înmulţindu-se foarte rapid permit răspândirea rapidă a unei mutaţăii utile în populţii. considerate femele. Mutaţiile naturale apar spontan. Acest fragment se poate integra în nucleoidul celulei receptoare sau nu. Configurarea constă în fragmentarea nucleoidului în doi nuclei. Heterotrofe – folosesc substanţe organice ca sursă de carbon pentru biosinteze şi producere de energie. Celulele sensibile se ataşează una de alta şi fac schimb de micronuclei. se realizează prin: transformare – are loc prin recombinarea ADN-ului celular cu un fragment de ADN exogen care străbate peretele celular al celulelor bacteriene vii. F-ducţie – un proces „sexual” al bacteriilor prin care un factor F din anumite celule considerate mascule este transferat în celulele lipsite de acest factor. Recombinarea genetică specifică procariotelor. Acestea au o importanţă deosebită în practica biotehnologică.bruşte ale eredităţii unei bacterii. inducând diferite comportamente faţă de alte celule bacteriene. În urma schimbului. Astfel ele stau la baza pocesului de evoluţie. Transducţia constă în transferarea pasivă de fragmente de ADN bacterian de la o bacterie la alta. nucleoidul se reface având în constituţia sa macronucleul propiu şi un micronuclen exogen. TIPURILE DE NUTRIŢIE A MICROORGANISMELOR Microorganismele au fost grupate în două categorii în funcţie de sursa de carbon pe care o folosesc: Autotrofe – folosesc CO2 ca unică sau principală sursă de carbon anorganic. Ele afectează capacitatea de sinteză a anumitor enzime sau alte substanţe specifice determinând deci capacitatea metabolică a bacteriei. factorul determinant fiind mediul. astfel încât şi adaptarea lor este deosebit de rapidă. Ele pot apare în mod natural sau artificial. 20 . În urma mutaţiilor şi a recombinărilor genetice se formează clone de bacterii care au anumite caracteristici morfo – fiziologice sau metabolice specifice. O mutaţie nu este utilă pentru evoluţie decât dacă se perpetuează la descendenţi. prin intermediul unor bacteriofagi.

21 . contact direct. cu nutriţie Necrotrofe obligate – include paraziţi specializaţi a căror existenţă liberă se limitează la Facultativ biotrofe – microorganisme facultativ simbiotice.Fototrofe – folosesc energia radiantă luminoasă. saprotrofă. normal libere. simbiotic şi saprotrofe în stadiul liber. Simbiotrofe – preiau compuşii organici de la alt organism cu care trăiesc permanent în Biotrofe – obţin substanţele organice din celulele vii ale gazdei simbiotice. incapabile de simbioză mutualistă sau parazitară. existenţă liberă (doar ca spori sau chişti). sunt biotrofe în stadiul Obligate biotrofe – microorganisme simbiotice mutualiste sau parazitare. produşii de digestie. Microorganismele chemoheterotrofe pot fi clasificate în două categorii în funcţie de modul în care obţin substanţele necesare biosintezelor: Microorgansime osmotrofe – preiau substanţele dizolvate în mediu prin transfer prin Microorganisme fagotrofe – înglobează substanţele pe care le digeră înainte de a utiliza membranele celulare. care pot deveni parazite având nutriţie necrotrofă. care nu au capacitatea de Facultativ necrotrofe – microorganisme cu potenţial simbiotic. microorganismele chemoheterotrofe pot fi clasificate astfel: Saprofite obligate libere – microorganisme heterotrofe libere. În funcţie de modul de nutriţie şi gradul de dependenţă de alte microorganisme. Necrotrofe – obţin compuşii organici din celulele moarte ale gazdei simbiotice. Microorganismele chemoheterotrofe sunt dependente de compuşii organici ca sursă de carbon şi energie şi pot fi clasificate astfel: Saprotrofe – obţin compuşii organici din mediul înconjurător.În funcţie de modul de obţinere a energiei microorganismele au fost grupate în două categorii: . Chemosintetizante – obţin energia din reacţii chimice. supravieţuirea în ţesutul mort al gazdei infectate.

METABOLISMUL Metabolismul reprezintă totalitatea proceselor chimice care au loc în celulele orgnismelor vii. Transferul de electroni este în strânsă legătură cu procesele de oxidare şi reducere (tabelul 5. transportul şi sinteza moleculelor complexe. în cazul în care în mediu sunt prezente alte substanţe acceptoare de electroni oxigenul poate lipsi. Reacţiile catabolice furnizează organismului energia necesară proceselor vitale. . elementelor compuşilor moleculari sau macromoleculari ai unei celule şi producerea de energie. inclusiv deplasarea. În toate reacţiile catabolice are loc transferul de electroni. Reducerea poate fi definită ca reacţia în care se câştigă electroni. înmugurire. Atunci când o substanţă pierde electroni sau este oxidată se eliberează energie.). diviziune mitotică.2. dar trebuie să existe o altă substanţă care să primească electronii sau să se reducă în acelaşi timp. reproducerea şi repararea structurilor celulare. Oxidarea poate fi definită ca reacţia în care se pierd sau se îndepărtează electroni. 22 (metaboliţi primari şi secundari) ce necesită energie. CREŞTEREA ŞI MULTIPLICAREA MICROORGANISMELOR Microorganismele cresc şi se multiplică dacă în mediu sunt suficiente substanţe nutritive pentru sinteza tuturor compuşilor necesari formării constituenţilor celulari. Metabolismul include: anabolismul care reprezintă totalitatea reacţiilor de sinteză a constituenţilor celulari catabolismul care reprezintă totalitatea reacţiilor de degradare ce asigură eliberarea Reacţiile anabolice sunt necesare pentru creşterea. Multiplicarea microorganismelor se realizează prin mecanisme diferite de diviziune: diviziune directă (fisiune binară). Deşi multe substanţe se combină cu oxigenul şi transferă electroni acestuia. care permite captarea energiei în legăturile macroergice ale moleculelor de ATP sau alte molecule asemănătoare.

fără substanţe de rezervă. au citoplasma abundentă şi omogenă. respectiv meiotic care separă cromosomii în celulele fiice. prin înmugurire se formează două celule pornind de la o celulă parentală. Celulele din această fază sunt tinere. pH (alcalin 7-8 ) . în care se realizează numeroase procese metabolice. Durata acestei faze este de 6-24 ore. faza de declin. Factorii ce influenteaza multiplicare sunt: temperatura(37°C). La nivelul celulei mamă se formează printr-un proces de mitoză o protuberanţă (mugure). faza de creştere exponenţială. care creşte treptat. Curba de creştere exponenţială a bacteriilor este constituită din patru faze (fig. faza staţionară. Înmugurirea – este caracteristică levurilor.. apoi se desprinde de celula iniţială şi îşi continuă dezvoltarea individual. Fisiunea binară – celulele bacteriene se alungesc până ating o anumită lungime.prezenta substantelor nutritive gradul de aerare a mediului. Faza de lag – reprezintă faza de latenţă în care nu se realizează diviziuni celulare şi nici creşterea biomasei. apoi în zona ecuatorială se formează un sept transversal care separă celula în două celule fiice identice. Diviziunile mitotică sau meiotică – sunt caracteristice microorganismelor eucariote şi presupun formarea unui fus de diviziune mitotic. Fragmentarea – este caracteristică bacteriilor filamentoase (actinomicete) fiind implicată în formarea sporilor. 4): faza de lag. 23 . ci doar pregătirea microorganismelor pentru multiplicare (dureaza aproximativ 2 ore). Faza exponenţială – reprezintă faza de creştere logaritmică în care se realizează multiplicarea rapidă a microorganismelor. CREŞTEREA EXPONENŢIALĂ A UNEI POPULAŢII MICROBIENE Modelarea matematică a creşterii unei populaţii bacteriene cultivate în mediu lichid în sistem închis (de tip batch) a permis reprezentarea grafică ca logaritm din numărul de celule în funcţie de timpul de incubare.- formarea sporilor de propagare.

iar activitatea metabolică scade.Faza staţionară – celulele din această fază sunt mature. Celulele conţin cantităţi mari de substanţe de rezervă. care 24 . În general domeniul de toleranţă între temperatura minimă şi cea maximă de creştere este de aprox. Alte psihrofile.3 x 109). Numărul celulelor viabile rămâne constant pentru că numărul celulelor care mor este compensat de cel al celulelor care rezultă din diviziune (se realizeaza o anumita concentratie de celule bacteriene(3 x 107 . 170C. Cele mai multe bacterii sunt mezofile. formează spori şi se pot prodece fenomene de liză celulară. Fig. una maxima de creştere si una optimă de creştere. în citoplasma lor se acumulează substanţe de rezervă şi incluziuni. aceste organisme sunt întâlnite în adâncul oceanelor sau în regiunile arctice. având un optim de creştere între 25-0C şi 400C. Curba de creştere bacteriană (in vitro) TEMPERATURA ŞI BACTERIILE Bacteriile prezinta o temperatură minimă de crestere. Psihrofilele preferă temperaturile scăzute şi sunt împărţite în 2 grupe. Un grup care prezintă un optim de temperatură la 150C dar care poate creşte şi la temperaturi mai micide 0 0C. 4. Faza de declin – din cauza epuizării substanţelor din mediul de cultură şi a acumulării substanţelor toxice rezultate în urma activităţii celulare numărul de celule scade progresiv.

numite uneori şi psihotrope. pentru creştere ele necesită umezeală. Termofilele sunt întâlnite în medii calde. unde temperatura poate creşte la mai mult de 600C. dar sunt capabile să tolereze astfel de condiţii. multe având un optim de creştere la temperaturi de 500C – 600C (similare celor din izvoarele termale din Yellowstone National Park. Halofilele pot creşte in medii cu oconcentraţie salina de 2%. Peretele celular protejează procariotele de schimbările în presiunea osmotică a mediului. unde concentraţia salina depăşéşte 30%. care inhibă creşterea altor bacterii. pH-ul şi bacteriile Ca si temperatura. Unel bacterii facultativ halofile (Halobacterium halobium) cresc în lacuri sărate sau în alte medii unde concentraţia de sare depăşeşte de 7 ori pe cea din oceane. Totuşi. sunt adesea asociate cu alterarea alimentelor refrigerate. obţinând mai mulţi nutrienţi din mediul lor acvatic. Extrem termofilele sunt întâlnite la temperaturi de cca.0 (Vibrio cholera). Bacteriile sunt constituite în proporţie de 80-90% din apă. cum sunt cele gasite în Marea Moartă. 25 . care inhibă cresterea bacteriană.5. Unele tipuri de bacterii. 910C. Asemenea organisme prosperă în grămezile de compost. pH-ul oacă şi el un rol în determinarea abilităţii de a creşte şi a se înmulţi în medii particulare. Alte bacterii. Facultativ halofilele nu necesită pentru supravieţuire concentraţii saline crescute. Acidofilele pot fi întâlnite în scurgerile de ape de mină şi la un pH de 1 (Thiobacillus ferrooxidans).7 – 7. sunt adaptate şi necesită concentraţii crescute de sare. un mediu suficient de hipertonic. De aceea adăugarea de sare la carne previne degradarea microbiană a acesteia. ducând la plasmoliză. au un optim termic de creştere cuprins între 200C şi 300C. Cele mai multe bacterii prezintă un optim de creştere într-un domeniu de pH de 6. numite extrem sau obligat halofile. aceste organisme. De-a lungul venturilor hidrotermale din adâncul oceanelor au fost descoperite bacterii care cresc la temperaturi mai mari de 3500C. la o concentraţie care o depăşeşte pe cea celulară cauzează pierderi de apă din celulă prin osmoză.pot de asemenea creşte si la 00C. Presiunea osmotică şi bacteriile Presiunea osmotică este un alt factor limitativ în creşterea bacteriană. dimpotrivă se dezvoltă la un pH mai mare de 9.

realizând mai mult ATP decât în timpul procesului de glicoliză di timpul respiraţiei aerobe. în timp ce fotoautotrofele utilizeaza CO2). C reprezintă elementul fundamental al tuturor componentelor organice. În toate cazurile. dar pot fidiferite în ceea ce priveşte sursa de C (foto-heterotrofele utilizează compuşii organici.Când bacteriile sunt plasate în medii hipotonice. H. ducând la liza osmotică. Oxigenul poate sau nu poate fi necesar bacteriilor. azotul şi alţi factori de creştere Pe lângă apă şi o balanţă corectă a sărurilor. în special C. care produce un câştig net de 2 molecule de ATP (molecule bogate în energie). Bacteriile heterotrofe sunt cele care folosesc ca sursă de C compuşi organici ca proteine. Bacteriile obligat aerobe au nevoie de oxigen pentru a trăi. Fototrofele utilizează lumina ca sursă de energie. P. Respiraţia anaeroba şi fermentaţia apar în absenţa oxigenului şi produc în mod substanţial mai puţin ATP decât respiraţia aerobă. Pseudomonas şi Bacillus reduc ionul nitrat la nitrit sau la azot gazos. Vitaminele şi bazele purinice şi pirimidinice (pentru construirea ADN-ului) sunt de asemenea necesare. Bacteriile chemoautotrofe sunt bacterii care folosesc ca sursă de carbon CO2 şi ca sursă de energie electronii din compuşi anorganici. Facultativ aerobele pot trăi şi în absenţa oxigenului utilizând fermentaţia sau respiraţia anaerobă. Cele mai multe bacterii (ca şi fungii. Mg şi Ca. incluzând acizii nucleici. S. proteinel şi grăsimile. Bacteriile aerobe Bacteriile aerobe utilizează O pentru descompunerea acidului piruvic. depinzând de tipul de metabolism utilizat pentru a extrage energia din alimente (aerobic sau anaerobic). bacteriile necesită o mare varietate de elemente. protozoarele şi animalele) sunt chemoheterotrofe. carbohidraţi şi lipide. N. 26 . Fe. apa tinde să intre în celula bacteriană prin osmoză. De ex. iar ca sursă de energie electronii din compuşii organici. Saprofitele îşi obţin C prin descompunerea materiei organice moarte. Carbonul. iniţiala conversie a glucozei în acid piruvic apare în timpul glicolizei. K. Bacteriile anaerobe utilizează substanţe anorganice altele decât oxigenul ca acceptori finali de electroni.

Spre deosebire de bacteriile aerobe. 27 . cele anaerobe nu sunt capabile să sintetizeze enzime pentru a neutraliza formele toxice de oxigen.