You are on page 1of 27

Proiectarea tehnologică a utilajelor

5.1 Debite de calcul şi de verificare utilizate în instalaţiile de epurare
municipale
Aceste debite de calcul şi verificare sunt specifice fiecărei trepte din
procesul de epurare a apelor uzate.
Valorile acestora sunt prezentate sintetic în următorul tabel [proiect TBE]:
Utilaj Debite de calcul (Qc) Debite de verificare (Qv)
Grătare, Site
3
.max
2 0, 71 /
c or
Q Q m s · × ·
3
.min
0, 235 /
v or
Q Q m s · ·
Deznisipator
3
.max
2 0, 71 /
c or
Q Q m s · × ·
3
.min
0, 235 /
v or
Q Q m s · ·
Decantor primar
3
.max
0, 315 /
c zi
Q Q m s · ·
3
.max
2 0, 71 /
v or
Q Q m s · × ·
Bazin cu nămol activ
3
.max
0, 315 /
c zi
Q Q m s · ·
3
.max
0, 355 /
v or
Q Q m s · ·
Decantor secundar
3
.max
0, 315 /
c zi
Q Q m s ·
3
.max
0, 315 /
v or
Q Q m s · ·
5.2 Calculul utilajelor din cadrul treptei mecanice de epurare (grătare,
deznisipator, bazin de egalizare, decantor primar)
5.2.1 Grătare
Grătarele , conform STAS 12431-86, se prevăd la toate staţiile de
epurare, indiferent de sistemul de canalizare adoptat şi independent de procentul
de intrare a apei în staţia de epurare-prin curgere gravitaţională sau sub
presiune. În acest caz grătarele se prevăd înaintea staţiei de pompare.
Scopul grătarelor este de a reţine corpurile plutitoare şi suspensiile mari
din apele uzate (crengi şi alte bucăţi din material plastic, de lemn, animale
moarte, legume, cârpe şi diferite corpuri aduse prin plutire, etc.), pentru a proteja
mecanismele şi utilajele din staţia de epurare şi pentrua reduce pericolul de
colmatare ale canalelor de legătură dintre obiectele staţiei de epurare [Dima M.-
1998].
Grătarele se confecţionează sub forma unor panouri metalice, plante sau
curbe, în interiorul căreia se sudează bare de oţel paralele prin care sunt trecute
apele uzate. În funcţie de distanţa dintre aceste bare, se deosebesc grătare rare
şi grătare dese.
Grătarele rare îndeplinesc de obicei rolul de protecţie a grătarelor dese
împotriva corpurilor mari plutitoare. Distanţa între barele acestui grătar variază în
limetele 50-100mm.
Grătarele dese prezintă deschiderile dintre bare de 16-20mm, când
curăţirea lor este manuală şi de 25-60 mm, la curăţirea lor mecanică. Cele din
faţa staţilor de pompare a apelor uzate brute au interspaţiile de 50-150 mm.
Grătarele sunt alcătuite din bare metalice. Distanţa dintre bare, grătarele
pot fi:
-cu deschidere mare (2,5-5 cm.);
-cu deschidere mai mică (1,5-2,5 cm.).
Pentru grătarele plasate înaintea staţiei de pompare, distanţa dintre bare
se recomandă a fi între 5-15 cm. Înclinarea grătarelor faţă de orizontală, depinde
de modul lor de curăţire (mecanic sau manual). Se recomandă pentru grătare cu
curăţare manuală înclinarea de 30-75°, iar pentru cele mecanice, înclinarea va fi
mai mare de 45-90°.
Înclinările mai mici favorizează curăţirea grătarelor mai repede şi descresc
căderea de presiune pe grătar. Viteza de curgere a apei prin grătare se
recomandă a fi între 60-100 cm/s pentru a se evita depunerile.
Curăţirea manuală a grătarelor se realizează pentru instalaţii mai mici, cu
cantităţi mai reduse de reţinere şi se efectuează cu o greblă de pe o patformă
situată deasupra nivelului maxim al apei [Teodosiu C.-suport cursTBE-2008].
Grătarele cu curăţire manuală se utilizează numai la staţiile de epurare
mici cu debite pană la 0,1
3
/ m s , care deservesc maximum 15000 locuitori.
Curăţirea se face cu greble, căngi, lopeţi, etc., iar pentru uşurarea exploatării se
vor prevedea platforme de lucru la nivelul părţii superioare a grătarului, lăţimea
minimă a acestora fiind de 0,8 m. aveând în vedere variaţiile mari de debite ce
se înregistrează în perioadele ploioase sau uscate de-a lungul unui an,
exploatarea va fi mult uşurată dacă se prevăd două panouri grătare aferente
debitelor respective.
Grătarul de curăţire mecanică constituie soluţia aplicată la staţiile de
epurare ce deservesc peste 15000 locuitori, deoarece, în afară de faptul că
elimină necesitatea unui personal de deservire contină asigură condiţii bune de
curgere a apei prin interspaţiile grătarului fără a exista riscul apariţiei mirosurilor
neplăcute în zonă [Dima M./1998].
Curăţirea mecanică, se realizează atunci când cantitatea de materii
obţinute sunt mari, astfel încât, este necesară curăţarea continuă şi frecventă. Se
pot utiliza grătaare cu curăţare rotativă, la canale cu adâncimi mai mici de 1m., şi
greble de curăţare cu mişcări de translaţie pentru bazinele drepte cu adâncimi
mari [Teodosiu C.-suport cursTBE-2008].
Dimensionarea grătarelor
a)
 Debite de calcul:
3
min
3
min
2 2 0, 355 0, 71 /
0, 235 /
c or c c
v or v
Q Q Q Q m s
Q Q Q m s
· × ⇒ · × ⇒ ·
· ⇒ ·

 Se specifică gradul de reţinere a solidelor: GE = 5%;
 Viteza apei uzate prin interspaţiile grătarului variază între 0,7 – 1 m/s.
Se adoptă: vg = 0,8 m/s.
 Caracteristicile grătarelor din tehnologia de epurare:
o Lăţimea barelor: s = 10 mm⇒s=0,01m;
o Coeficientul de formă a barelor: β= 1,83;
o Distanţa dintre bare: b = 20 mm⇒b=0,02m;
o Unghiul de înclinare: θ = 75°
 Viteza în amonte de grătar trebuie să varieze între 0,4 – 0,6 m/s şi în condiţii
de precipitaţii abundente poate varia între 0,4 – 0,9 m/s. Această viteză se poate
calcula cu relaţia:
max
0, 71
0, 4437 /
2 2 2 0, 4
c
a a a
C
Q
v v v m s
B h
· ⇒ · ⇒ ·
× × × ×
Qc = debit de calcul;
Bc = înălţimea grătarului, Bc = 2 m;
hmax = înălţimea lichidului în amonte de grătar. Acesta variază între 0,25 – 0,65
m. Vom adopta hmax = 0,4 m.
b)
max
0, 71
1,1093
2 2 0,8 0, 4
c
g
Q
b b b
V h
· ⇒ · ⇒ ·
× × × ×
∑ ∑ ∑
c)
2 1,1093 0, 3
59, 07
0, 01
c
b b b
B b c
n n n
S
− −
− −
· ⇒ · ⇒ ·

b
unde :
c = lăţimea pieselor de prindere a barelor grătarului. Se adoptă 0,3 m.
d)
[ ]
2 1
3 2
74 /
a
v R j m s · × ×
unde:
R = raza hidraulică
max
max
2 0, 4
0, 2857
2 2 2 0, 4
c
c
B h
R R R
B h
× ×
· ⇒ · ⇒ ·
+ × + ×
j = panta grătarului j=0,5mm

J=0,0005m
2 1
3 2
74 0, 2857 0, 0005 0, 7176 /
a a
v v m s · × × ⇒ ·
e)
4
3 2
sin
2
a
v S
h B
b g
φ

¸ _
· − × ×
÷
×
¸ ,
B* = coeficient de formă al barelor; B* = 1,83 m.
4
3 2
0, 01 0, 4437
1,83 sin 75 1, 8338
0, 02 2 9,81
h h m
¸ _
· − × × ⇒ ·
÷
×
¸ ,
[proiect TBE].
5.2.2 Deznisipator
Deznisiparea este operaţia unitară prin care se elimină pietriş şi alte
materii solide cu dimensiuni ≥ 0,2 mm., care au densitatea mult mai mare decât a
apei sau a componenţilor organici din apele uzate.
În general materialul eliminat prin deznisipare este considerat inert şi
destul de uscat. Compoziţia materialului care se elimină prin deznisipatoare
urmăreşte:
-umidatatea, cuprinsă între 13-65%;
-substanţe volatile, cuprinsă între 1-56%;
-densitatea specifică, cuprinsă între 1300-2700 kg/m³. Pentru proiectare se va
folosi densitatea de 1600 kg/m³.
Bazinele de deznisipare sunt realizate cu scopul de a proteja
echipamentul mecanic în mişcare de abraziune, de a reduce depunerile cu
densitate mare în canale, în conducte şi de a reduce frecvenţa curăţirii
decantoarelor şi instalaţia de epurare biologică.
Este absolut necesară plasarea acestor bazine înaitea centrifugelor,
schimbătoarelor de căldură, a pompelor de presiuni mari. Localizarea
deznisipatoarelor se face de obicei după grătare şi site şi instalaţia de flotaţie şi
înaintea decantoarelor primare. Se recomandă folosirea acestor utilaje atunci
când curba de sedimentare indică faptul că într-un timp scurt, aproximativ 120-
180 secunde, se depun 25-30% din totalul suspensiilor conţinute în apă.
Prin deznisipatoare se îmbunătăţeşte procesul tehnologic în celelalte
trepte de epurare, cu implicaţii directe asupra funcţionării decantoarelor. Viteza
de trecere a apei prin deznisipatoare este de obicei cuprinsă între 0,1-0,5 m/s, iar
timpul de deznisipare este de 30-120 s [Teodosiu C.-suport cursTBE-2008].
Necesitatea tehnologică a desnisipatoarelor în cadrul unei staţii de
epurare este justificată de protecţia instalaţiilor mecanice în mişcare împotriva
acţiunii abrazive a nisipului, de reducerea volumelor utile a rezervoarelor de
fermentare a nămolului organic ocupate cu acest material inert, preum şi pentru
a evita formarea de depuneri pe conductele sau canalele de legătură care pot
modifica regimul hidraulic a influentului.
Amplasamentul deznisipatoarelor, din considerentele menţionate, se va
prevedea la începutul liniei zehnologice de epurare mecanică a apelor uzate,
imediat după grătare.
Normativul
28
84 P −
prevede constrierea de deznisipatoare la toate staţiile
de epurare indiferent de sistemul de canalizare adoptat cu menţiunea că pentru
apele uzate din sistemul separativ de canalizare opotunitatea lor este justificata
pentru debite care depăşesc 3000
3
/ m zi .
În deznisipatoare sunt reţinute particule de nisip cu diameetrul mai mare
de 0,2-0,3mm şi până la maximum 1mm.
După direcţia de mişcare a apei în aceste bazine se deosebesc
deznisipatoare orizontale cu mişcarea apei în lungul bazinului şi deznisipatoare
verticale , unde mişcarea apei se face pe verticală.
În funcţie de modul de curăţire a depunerilor, se deosebesc
deznisipatoare cu curăţire manuală, desnisipatoare cu curăţire mecanică şi
hidraulică.
Alegerea soluţiei constructive de deznisipator şi a procedeului lui de
curăţire depinde de mărimea debitului, de cantitatea şi calitatea nisipului, de tipul
de echipament mecanic ce poate fi uşor procurat, spaţiul disponibil pe
amplasamentul staţiei de epurare, etc.
Se va avea în vedere că în deznisipatoare dunt reţinute şi cantităţi mici de
materii organice antrenate de particule minerale sau depuse împreună cu
acetea, mai ales la viteze mici [Dima M./1998].
Gradele de epurare pentru solide în deznisipator sunt cuprinse între 25 –
45%. Vom alege GE=25%
a) Debite de calcul:
3
3
0, 71 /
0, 235 /
c
v
Q m s
Q m s
·
·
Pentru dimensionarea deznisipatorului, sunt importante ariile următoare:
2
0 0
0, 71
4,1159 11, 25 46, 3038 30, 8695
0, 023
c
o
s
Q
A B L A A m
v
· × · ⇒ · × · ⇒ · ·
o L = lungimea deznisipatorului; , L=11,25m;
o B = lăţimea deznisipatorului; B=4,1159m;
o vs = viteza de sedimentare;
s
v =0,023m/s.
Aria transversală a deznisipatorului:
2
0, 71
4,1159 0, 7666 3,1552 4, 7333
0,15
c
tr tr tr
a
Q
A B H A A m
v
· × · ⇒ · × · ⇒ · ·
o H = înălţimea deznisipatorului;
o va = viteza apei în deznisipator;
a
v =0,15m/s.
b) Se calculează volumul util al deznisipatorului:
3
0, 71 50 35, 5
dez c dez dez dez
V Q t V V m · × ⇒ · × ⇒ ·
o tdez = timpul de deznisipate care variază între 30 – 50 s. Se
adoptă 50 s.
c) Calculul suprafeţei orizontale:
2
0 0 0
0, 71
4,1159 11, 25 1, 5 46, 3038 46, 3038
0, 023
c
s
Q
A B L A A m
v
α · × · × ⇒ · × · × ⇒ · ·
o α = coeficient ce ţine seama de regimul de curgere, α = 1,5.
o vs se adoptă 2,3 /s
s
v ⇒ =0,023m/s.
' ' '
2, 3
1, 5333 /
1, 5
s
s s s
v
v v v cm s
α
· ⇒ · ⇒ ·
Încărcarea superficială:
' ' '
2, 3
1, 5333 /
1, 5
s
s s s
v
v v v cm s
α
· ⇒ · ⇒ ·
d) Calculul ariei transversale:
2
0, 71
4, 7333
0,15
c
tr tr tr
a
Q
A A A m
v
· ⇒ · ⇒ ·
va = 0,05 – 0,3 m/s, funcţie de diametrul particulei de nisip. Se adoptă va = 0,15
m/s.
e) Se calculează lungimea şi lăţimea deznisipatorului:
1, 5 0,15 50 11, 25
a dez
L v t L L m α · × × ⇒ · × × ⇒ ·
0
46, 3038
4,1159
11, 25
A
B B B m
L
· ⇒ · ⇒ ·
f) Se calculează înălţimea deznisipatorului
35, 5
0, 7666
11, 25 4,1159
dez
V
H H H m
L B
· ⇒ · ⇒ ·
× ×
g) Se împarte deznisipatorul într-un număr de canale de deznisipare separate iar
lăţimea unui compartiment canal b1 trebuie să fie cuprinsă între 0,6 – 2 m iar în
cazuri extreme poate fi cuprinsă între 3-6 m. Se adoptă b1 = 1,4 m.
Numărul de compartimente utilizate va fi:
1
4,1159
2, 9399
1, 4
B
n n n
b
· ⇒ · ⇒ ·
[proiect TBE].
5.2.3 Coagulare-floculare
Procesele de coagulare-floculare sunt metode de tratare a apelor, care
facilitează eliminarea particulelor coloidale din apele brute, prin adăugarea de
agenţi chimici, aglomerarea particolelor coloidale şi respectiv separarea lor
ulterioară prin decantare, flotaţie cu aer dizolvat, filtrare. În afară de eliminarea
coloizilor şi reducerea urbidităţii din apele de suprafaţă, prin coagulare se reduc
parţial culoarea, gustul, mirosul, respectiv conţinutul de microorganisme.
Procesul de coagulare-floculare are loc în trei etape:
1. Neutralizarea sarcinilor electrice prin adaosul de agenţi de coagulare. În
această etapă a procesului de coagulare-floculare se realizează premiza
îmbunătăţirii posibilităţilor de aglomerare sub agitare intensă, într-un timp
foarte scurt (30s-1min).
2. Formarea microflocoanelor prin aglomerarea particulelor lipsite de sarcina lor
iniţială aglomerarea se face întâi în microflocoane şi apoi în flocoane
voluminoase, separabile prin decantare, se numeşte floculare. După modul în
care se realizează aglomerarea particulelor, flocularea este de două tipuri:
-floculare pericinetică, această fază începe imediat după terminarea agitării
rapide şi se produce numai pentru particule mai mici de 1
m µ
;
-floculare ortocinetică, care conduce la formarea de microflocoane şi se produce
în pracică datorită unui gradient de viteză produs prin curgerea lichidului sau prin
agitare mecanică. Aceasta fază se realizează prin agitare lentă timp de 15-30
min. Şi are ca rezultat formarea de flocoane mari, dense şi uşor sedimentabile.
3. Separarea flocoanelor prin sedimente, filtrare sau flotaţie cu aer diyolvat.
Sedimentarea sau flotaţia cu aer dizolvat se pot realiza în acelaşi utilaj în care s-
a făcut flocularea sau în utilaje separate [Teodosiu C.-suport cursTAPI-2008].
Pentru instalaţiile de coagulare clasice se realizează dimensionarea
următoarelor repere:
o staţia de preparare şi dozare a reactivilor;
o camera de amestec;
o camera de reacţie.
Staţia de preparare şi dozare a reactivilor cuprinde spaţiile necesare
pentru înmagazinarea reactivilor, pentru pregătirea acestora în forma în care se
administrează şi pentru dozare. Dozele de reactivi se stabilesc pe baza testelor
de laborator care se efactuează zilnic, prin metoda „jar test”. Pentru pre-
dimensionarea acestor staţii se pot admit dozele orientative de ( )
2 4
3
Al SO

indicate în tabelul următor [Pîslăraşu şi alţii, 1981]:
Compoziţia medie a sus-
pensiilor în apă, în mg/L
Doza ( )
2 4
3
Al SO ,
în mg/L
100 25-35
200 30-45
400 40-60
600 45-70
800 55-80
1000 60-90
Necesitatea alcalinităţii apei pentru a contracara scăderea pH-ului datorită
introducerii agenţilor de coagulare se stabileşte cu formula:
( ) ( ) 0, 05 2 , 0, 05 50, 3 1 2 10, 35,15 /
v s v v
D D A K D D mg l · × − + × ⇒ · × − + × ⇒ ·
unde:
v
D
=doza de ( )
2
Ca OH
, respectiv
2 3
Na CO
sau NaOH necesară, în mg/L;
s
D
=doza de coagulant, în mg/L;
Solide în suspensie: Ciss = 410 mg/L,
s
D
=50,3mg ( )
2 4
3
Al SO
/L
A=alcalinitatea naturală a apei, ca duritate temporară, în grade germane;
K=10mg/L pentru ( )
2
Ca OH
; 18,3mg/L pentru
2 3
Na CO
; 14,3 pentru NaOH ;
Dacă
v
D
<0, atunci nu este necesară adăugarea de soluţii alcaline.
o La stabilirea dimensiunilor depozitelor şi a duratei de stocare a reactivilor sunt
considerate următoarele aspecte:
o posibilităţile locale de aprovizionare cu reactivi,
o consumul zilnic de reactivi.
În general, trebuie să se asigure în depozite cantitatea de reactivi
corespunzătoare consumului pentru 30 de zile.
Dozarea reactivilor se poate realiza:
o uscat, introducerea agentului de coagulare sub formă de pulbere prin
dozatoare cu şnec, disc,
o în soluţie, cu doză constantă sau cu doză variabilă, prin dozatoare cu plutitor ,
dozatoare cu pompe, dozatoare cu orificii calibrare.
Dozarea ( )
2 4
3
Al SO
se poate face direct în cazul soluţiilor de aproximativ
20%, sau printr-o soluţie intermediară, cu o concentraţie de 5-10%, care se
prepară în bazine al căror volum se determină astfel:
3
3
0, 275 50, 3
2, 4 2, 4 2915515, 222
5 7 1, 22 10
Q D
V V V m
n c ρ

× ×
1 · × ⇒ · × ⇒ ·
¸ ]
× × × × ×
,
În care:
Q=debitul apei, în
3
/ m s ;
D=doza de coagulant, în g/
3
m ;
n=numărul de preparări, în 24h, (3-6);am ales n=5;
c=concentraţia soluţiei (5-10%);am ales c=7%;
ρ=densitatea soluţiei de concentraţie utilizată, 1,22
3
10

×
3
/ g cm .
Camerele de amestec.
Amestecul apei brute cu reactivii, se opate realiza prin procedee
mecanicce sau hidraulice, după cum s+a prezentat anterior.
Înalţimea camerelor de amestec.
În camerele de amestec cu şicane, alegerea elementelor constructive se
face ţinând cont cont de următorii factori:
o viteza
1
v a apei la ieşirea din bazin se consideră între 0,4-0,6 m/s, astfel încât
să se asigure o curgere liniştită a apei spre camerele de reacţie, am ales
1
v
=0,5m/s. În spaţiile înguste dintre şicane, viteza apei se consideră 0,8 m/s,
astfel încât să se asigure un regim turbulent,
o lăţimea jgheabului, l, la plecarea apei se alege, l≥6m, am ales l=6m.
o înlălţimea primei trepte de amestecare
0
H este dată de relaţia:
0 0 0
1
0, 235
0, 07833
0, 5 6
Q
H H H m
v l
· ⇒ · ⇒ ·
× ×
,
În care:
Q=
3
,
0, 235 /
zi med
Q m s ·
1
v
=0,5 m/s;
l=6m.
Pierderile de sarcină H ∆ în deschiderile
1
.......
n
l l
ale pereţilor în şicană
sunt date de formula:
2 2
2
1, 5
2, 3 0, 2637
2 2 9, 81
v
H H H m
g
ξ ∆ · × ⇒ ∆ · × ⇒ ∆ ·
× ×
,
Unde:
ξ
=coeficient având valoarea 2-2,5 pentru înclinarea la 45° a şicanelor, am ales
ξ
=2,3;
2
v
= viteza apei în orificii, 1,5 m/s;
g=acceleraţia gravitaţională, g=9,81
2
/ m s .
Deschiderile pereţilor în şicană se calculează cu relaţia:
( ) ( )
2 0
0, 235
0,1121
H 1.5 0, 07833 5 0, 2637
n n n
Q
l l l m
v H n
· ⇒ · ⇒ ·
× + ×∆ × + ×
n=numărul de preparări, în 24h. (3-6);am ales n=5 în 24h,
2
v
=viteza apei în orificii;
2
v
=1.5 m/s,
0
H
= înlălţimea primei trepte de amestecare,
0
H
=0.1183m,
H ∆ =pierderile de sarcină, H ∆ =0.2637m.
Camerele de reacţie
Camerele de reacţie în care se realizează flocularea sunt dimensionate
pentru a permite formarea flocoanelor într-un interval de timp de 5-30 min, după
amestecarea reactivilor în apa brută şi sunt adaptate tipului de decantor la care
sunt utilizate.
În bazinele de reacţie trebuie să se asigure viteze suficient de mari pentru
a menţine flocoanele în suspensie, dar între anumite limite, pentru a nu contribui
la dezagregarea acestora ( respectiv 0,5 m/s la intrare şi 0,2-0,01 m/s la ieşire.
Volumul camerei de reacţie este dat de relaţia:
3
0.235 7200 1692 V Q t V V m 1 · × ⇒ · × ⇒ ·
¸ ]
;
unde: Q – debit de calcul, Q=0.355[m
3
/s],
t – timpul de staţionare a apei în bazinul de reacţie, t=7200 [s].
Proiectarea decantoarelor suspensionale în care se realizează combinat
procesul de coagulare- floculare şi sedimentare consideră calcularea sau
adoptarea următoarelor elemente:
 Forma bazinului,
 Timpul de staţionare,
 Incadrarea hidraulică,
 Viteza apei în camera de amestec, reacţie şi în zona de sedimentare,
 Raportul de recirculare al nămolului,
 Concentraţia nămolului,
 Volumul concentratorului de nămol. [proiect TBE].
f) retinerea solidelor in suspensie
CSSi = 2,92,125mg/l
CSSf = 87,6375mg/l
Qc = 0,235 m
3
/s =846 m
3
/h
Reţinerea = Qc (CSSi – CSSf )/1000
846 (292,125 87, 6375) /1000 172, 9964 · × − ·
5.2.4 Decantor primar
Sunt bazine deschise în care se separă substanţele insolubile mai mici de
0,2 mm. Care se prezintă sub formă de particule floculente, precum şi substanţe
uşoare care plutesc la suprafaţa apei.
În funcţie de gradul necesar de epurare a apelor uzate, procesul de
decantoare poate fi folosit, fie în scopul prelucrării preliminare a acestora
înaintea epurării lor în treapta biologică, fie ca procedeu de epurare finală.
După direcţia de deplasare a apei uzate în decantoare, acestea se împart
în două grupe:
-decantoare orizontale; în decantoarele orizontale apele uzate circulă
aproape orizontal;
-decantoare verticale; în decantoarele verticale apa circulă de jos în sus.
Randamentul sedimentării particoleleor floculente depinde de numeroşi
factori, dintre aceştia cei mai importanti, pot fi consideraţi, timpul de decantare,
încărcarea suprficială sau viteza de sedimentare şi accesul sau evacuarea cât
mai uniformă a apei din decantor.
La decantoare o deosebită semnificaţie este timpul de decantare. Durata
de decantare, conform STAS 4162/1-89 ”Canalizări. Decantoare primare”, se
recomandă de minimum 1,5 ore corespunzător debitului de calcul.
În ceea ce priveşte viteza de sedimentare sau de ridicare la suprafaţă a
materiilor în suspensie , exprimată global, prin încărcarea superficială sau
hidraulică, în
3
m /
2
m ·h. Conform STAS 4162/1-89, mărimea acestei încărcări de
suprafaţă, variază în funcţie de concentraşia iniţială meteriilor în suspensie din
apa uzată şi de eficienţa decantoarelor în ceea ce priveşte eliminarea
suspensiilor conform tabelului 5.1.
Tabelul 5.1 încărcarea superfcială (viteza de sedimentare) la decantoarele
primare.
Eficienţa reducerii
suspensiilor în
decantor (%)
Încărcarea superficială, în
3
m
/
2
m
·h, pentru concentraţiile:
3
200 / mg dm ≤
3
200 300 / mg dm −
3
300 / mg dm ≥
40-45 2,3 2,7 3
45-50 1,8 2,3 2,6
50-55 1,2 1,5 1,9
55-60 0,7 1,1 1,5
În scopul măririi eficienţei de reducere a suspensiilor în decantorul primar,
în afară de decantorul primar, în afară de creşterea duratei de decantare se mai
folosesc următoarele soluţii tehnologice:
-adăugarea unor substanţe în suspensie care sedimentează uşor, în speţă
nămolul activ din deantorul secundar, care îndeplineşte rolul de adjuvant şi de
biocoagulator;
-aerarea preliminară a apelor uzate care contribuie la formarea flocoanelor,
separatorul de grăsimi care funcţionează prin flotare contribuie la preaerarea
apelor;
-pentru apele uzate industriale se recomandă tratarea preliminară cu
coagulanţi chimici care contribuie la creşterea dimensiunilor aglomerărilor.
Eficienţa decantării primare asupra reducerii materiilor organice exprimată
în CBO5 , este de 20-25% [Dima M.-1998].
Pentru proiectarea decantoarelor sunt necesare studii privitoare la viteza
de sedimentare sau de ridicare la suprafaţă a materiilor în suspensie, exprimată
global, prin încărcarea superficială sau hidraulică. Conform STAS 4162-1/89,
mărimea acestei încărcări de suprafaţă, variază în funcţie de concentraţia iniţială
a materiilor în suspensie din apa uzată şi de eficienţa decantoarelor în ceea ce
priveşte eliminarea suspensiilor.
Încărcarea superficială
(m
3
/m
2
h)
Adâncimi medii ale decantorului (m)
2 2,5 3
1 2 2,5 3
1,4 1,6 1,8 2,25
1,7 1,25 1,4 1,75
Dimensionarea tehnologică constă în stabilirea numărului şi dimensiunilor
geometrice ale decantoarelor în conformitate cu prevederile STAS 4162/89.
a) Debit de calcul:
3
,max
3
,max
0, 315 /
2 2 0, 355 0, 71 /
c zi c
v orar v v
Q Q Q m s
Q Q Q Q m s
· ⇒ ·
· × ⇒ · × ⇒ ·
Se adoptă un grad de epurare pentru solide în suspensie de
55%
ss
GE ·
şi
pentru CBO5 de
5
40%
CBO
GE ·
.
b) Determinarea vitezei de sedimentare (vs), se face în funcţie de eficienţa
sedimentării, care se urmăreşte şi de concentraţia iniţială a suspensiilor. În cazul
acesta se adoptă vs:
vs = 1,5 m/h.=0,0004166 m/s
c) Se calculează încărcarea hidraulică:
' ' '
0
0, 315
1, 5 0, 0006249 /
756,1209
c
s s s
Q
v v v m s
A
α · × ⇒ · × ⇒ ·
unde α = coeficient ce ţine seama de regimul de curgere şi GE, α = 1,5.
a) Viteza de circulaţie a apei prin decantor:
va = 10 mm/s = 0,01 m/s
b) Timpul de staţionare în decantor:
1, 5 2, 5 2 7200 .
s s s
t h t h t s · ÷ ⇒ · ⇒ ·
c) Se calculează volumul spaţiului de decantare:
3
0, 315 7200 2268
s c s s s
V Q t V V m · × ⇒ · × ⇒ ·
d) Se calculează ariile transversale şi orizontale
2
0 0 0
0, 315
756,1209
0, 0004166
c
s
Q
A A A m
v
· ⇒ · ⇒ ·
2
0, 315
31, 5
0, 01
c
tr tr tr
a
Q
A A A m
v
· ⇒ · ⇒ ·
e) Se calculează lungimea decantorului
0, 01 7200 720
a s
L v t L L m · × ⇒ · × ⇒ ·
f) Se calculează înălţimea totală a decantorului:
d u s
H H H H + + ·
Hs =înălţimea de siguranţă a decantorului primar, 0,2 ÷ 0,6 m; se adoptă,Hs = 0,4
m;
Hd =înălţimea depunerilor în decantorul primar, 0,2 ÷ 0,6 m; se adoptă 0,45;
u s s
H v t · ×
u
H ⇒ ·
0,0004166
×
7200
u
H ⇒ ·
2,99m
H=0,4+2,99+0,45

H=3,8495m
g) Se calculează lăţimea decantorului
0
756,1209
1, 0501
720
A
B B B m
L
· ⇒ · ⇒ ·
Dacă lăţimea decantorului primar este mai mare decât valorile
standardizate (3-5) m se recurge la compartimentarea bazinelor de sedimentare.
Se adoptă lăţimea unui compartiment b1= 3,5 m şi se calculează:
n=
1
B
b

n=
1, 0501
3, 5

n=0,3
h) Se calculează volumul total de nămol depus
3
100 55 100
0, 315 410 123, 5347
100 1150 100 95
nămol ss nămol nămol
ss
t c i t t
m
GE
V Q C V V m
P γ
· × × × ⇒ · × × × ⇒ ·
− −
unde:
γn = densitatea nămolului, γn = 1100 ÷ 1200 kg/m
3
. Se adoptă γn = 1150 kg/m
3
;
P = umiditatea nămolului, P = 95 %;
ss
GE ·
gradul de epurare,
55%;
ss
GE ·
ss
i
C ·
concentraţia iniţiala a solidelor în suspensie,
410 / .
ss
i
C mg L ·
[proiect TBE].
5.3 Calculul utilajelor din cadrul treptei biologice de epurare (bazin cu
nămol activ, decantor secundar)
5.3.1 Dimensionarea BNA
Bazin cu nămol activ
Epurarea biologică cu nămol activ a apelor uzate în bazinele de aerare
constituie, în prezent procedeul cel mai utilizat în staţiile de epurare. Avantajul
acestuia este, realizarea unei eficienţe de epurare mai ridicate, atât iarna cât şi
vara, sunt lipsite de mirosul neplăcut şi de prezenţa muştelor, suprafeţele
specifice constituite sunt mai reduse, permite o mai uşoară adaptare a procesului
tehnologic din staţia de epurare la modificări de durată ale caracteristicilor apelor
uzate. Marele inconvenient al acestui procedeu este de ordin energetic deoarece
necesită un consum specific de energie mai ridicat, această energie fiind
absorbită de utilajele care furnizează oxigenul necesar proceselor aerobe.
Din punct de vedere constructiv, un bazin cu namol activ se prezintă sub
forma unui bazin rectangular din beton armat, unde epurarea biologică are loc în
prezenţa unui amestec de nămol activ şi apă uzată [Dima M.-1998].
Proiectarea tehnologică a unui bazin de egalizare implică calcularea
volumului cumulativ al unui bazin de egalizare; funcţie de acest volum se alege
un bazin a cărui dimensiuni trebuie să corespundă următoarelor specificaţii:
Înălţimea unui bazin de egalizare are 3 componente:
hu= înălţimea utilă, hu variază între 1,8 – 2m. se adoptă hu = 1,9 m;
hd= înălţimea depunerilor, hd= 0,2 – 0,4 m. Se adoptă hd = 0,3 ml
hs= înălţimea de siguranţă, hs= 0,2 – 0,4 m. Se adoptă hs = 0,3 m.
H=hu+hd+hs

H=1,9+0,3+0,3

H=2,5m
Variaţiile de debite şi de concentraţii ce apar ca urmare a procesului
tehnologic provoacă dereglări în funcţionarea staţiei de epurare, de aceea se
impune un bazin de egalizare a debitelor respective. Bazinul de egalizare a
debitelor este de formă cilindrică şi se urmăreşte determinarea diametrului şi
înălţimii. Se calculează volumul bazinului de egalizare ţinând seama de:
 Se calculează volumul cumulativ pentru fiecare interval orar;
 Se reprezintă grafic variaţia volumului cumulativ în timp;(cronograme)
 Se reprezintă curba debitului mediu;
 Se calculează volumul bazinului de egalizare;
 Se trasează tangenta de la punctul de maxim sau de minim a curbei
debitelor realizate, distanţa pe ordonată a acestei trepte reprezintă volumul
bazinului calculat.
Volumul bazinului de egalizare este 3200 m
3
.(conform interpretării
cronogramei)
Rezultă ca diametrul D al bazinului de egalizare este 12,67 m adică se
încadrează în valorile 10-20 recomandate [proiect TBE].
Ipotezele considerate în proiect pentru treapta biologică sunt:
1. bazinul de nămol activ este asimilat cu un bazin cu amestecare perfectă
în care se consideră că în orice punct din bazin concentraţia substratului cât şi a
nămolului activ este egală cu cea de la ieşirea din bazin;
2. epurarea biologică se realizează în ansamblul format din bazinul de
nămol activ şi decantorul secundar;
3. procesul biologic de degradare a materiei organice care are loc numai în
bazinul de nămol activ, în decantorul secundar se realizează separarea
flocoanelor biologice de apa epurată şi recircularea unei părţi a nămolului activ în
bazinul de nămol activ;
4. în decantorul secundar, nămolul activ trebuie menţinut în stare proaspătă
prin evacuarea excesului şi recircularea unei părţi de nămol activ în bazinul de
nămol activ în conformitate cu raportul de recirculare;
5. principalele caracteristici ale nămolului activ ce sunt avute în vedere în
proiect în treapta biologică, sunt:
- indicele volumetric a nămolului IVN;
- încărcarea organică a nămolului ION;
- materiile totale în suspensie MTS.
1. Concentraţia materiei organice exprimate în CBO5 ce intră în treapta
biologică
·
5
CBO
C
119,7 mg/L
2. Debitul de calcul al instalaţiei de epurare biologică:
3
.max
0, 315 /
c zi
Q Q m s · ·
3. Eficienţa epurării biologice :
- global:
( ) ( )
( )
5 5
5
119, 7 17, 955
100 100 85%
119, 7
CBO CBO
ib fb
b b b
CBO
ib
C C
GE GE GE
C


· × → · × → ·
În general, bazinele cu nămol activ permit reducerea conţinutului de CBO5
la valori mai mici de 25 mg/L, conform NTPA 001/2005, asigurând un grad de
epurare cuprins între 85 – 95 %.
4. Încărcarea organică a bazinului cu nămol activ (IOB)
Reprezintă cantitatea de CBO5 din influent care poate fi îndepărtată într-
un metru cub de bazin de aerare. Datele din literatură oferă posibilitatea calculării
IOB în trei variante:
a) Funcţie de GE, de conţinutul de materii în suspensie şi de
timpul de aerare:
( )
5
1 5 1 0,85 1.936
ib
OB OB OB
CBO
I K GE I I
V
· · × − ⇒ · × − ⇒ · ,
3
5
/ kgCBO m zi ×
K = coeficient de depinde de temperatură după cum urmează:
t = 10 – 20 °C → K = 5;
t = 20 – 30 °C → K = 6;
t = 30 – 40 °C → K = 7.
b) Funcţie numai de gradul de epurare:
Pentru GE = 89 % → IOB = 1,66 kg CBO5/m
3
·zi
Pentru GE = 94 % → IOB = 1,24 kg CBO5/m
3
·zi
c) În conformitate cu definiţia lui Imhoff:
Pentru GE = 60 – 80 % → IOB = 3,6 kg CBO5/m
3
·zi
Pentru GE = 85 – 90 % → IOB = 1,8 kg CBO5/m
3
·zi
5. Se calculează încărcarea organică a nămolului activ (ION)
a) Pentru GE = 93 % → ION = 0,22 kg CBO5/kg nămol activ·zi
sau
b)
( )
%
1.936
0, 6453
3
c CBO
ib OB
ON ON ON
N N
Q C
I
I I I
V C C
×
· · → · → ·
×
CN = concentraţia nămolului active;
CN = 2,5 – 4 kg/m
3
, CN =3 kg/m
3
sau
c) ( ) 1
ON
I K GE · − , 5 1 0,85 1, 936
OB OB
I I · × − ⇒ ·
3
5
/ kgCBO m zi ×
3
1, 936
3 /
0, 6453
OB
N N N
ON
I
C C C kg m
I
· ⇒ · ⇒ ·
, se încadrează între limitele
impuse.
6. Indicele volumetric al nămolului (IVN)
• IVN reprezintă volumul unui gram de nămol de materie totală în
suspensie după 30 minute de sedimentare.
IVN = 50 – 150 cm
3
/g în cazul în care nămolul activ acţionează în condiţii
ce asigură o eficienţă corespunzătoare procesului biologic de reţinere a CBO5.
IVN > 200 cm
3
/g în cazul în care nămolul activ se consideră că este
„bolnav”.
• Indicele de încărcare organică:
Variază în funcţie de caracteristicile nămolului activ
• Conţinutul în materii totale solide (MTS)
7. Se calculează volumul bazinului de aerare:
( ) ( )
5 5
3
3
0, 315 119, 7 0, 315 86400 10 119, 7
19, 475 1682, 8117
3 3 0, 6453
c CBO c CBO
ib ib
OB N ON
Q C Q C
V V V m
I C I

× ×
× × × ×
· · ⇒ · · ⇒ · ·
× ×
8. Se calculează debitul de nămol activ recirculat (QR):
3
0, 428571 0, 315 0,1349 /
R c R R
Q r Q Q Q m s · × → · × → ·
r = coeficient de recirculare.
3
100 % 100% 42, 857%
10 3
N
R N
C
r r r
C C
· × → · × → ·
− −
CR = concentraţia nămolului activ recirculat
Se va adopta CR = 10 kg/m
3
Se va verifica corespondenţa raportului de recirculare în conformitate cu
datele din literatură.
9. Timpul de aerare
a) Când se consideră că recircularea nămolului poate fi neglijată
1682,8117
1, 4839
0, 315
a a a
c
V
t t t
Q
· → · ·
h
b) Luând în considerare nămolul recirculat
1682, 8117
1, 039
0, 315 0,1349
ra ra ra
c R
V
t t t
Q Q
· → · → ·
+ +
h
Se consideră că valoarea maximă ce poate fi recirculată este asigurată de
o valoare rmax = 0,7.
Pentru această valoare se calculează:
max
0, 7 0, 315 0, 2205
r c r r
Q r Q Q Q · × → · × → ·
3
/ m s
max max max
1682, 8117
0,8729
0, 315 0, 2205
ra ra ra
c r
V
t t t
Q Q
· → · → ·
+ +
h
Se vor verifica datele cu cele existente în literatură.
10. Se calculează debitul de nămol în exces
0,23 0,23
85
1, 2 1, 2 0, 6453 3257, 92 3004, 59
100 100
N exces ON SB N exces N exces
GE
Q I L Q Q · × × × → · × × × → ·
(relaţia Huncker)
LSB = cantitatea de CBO5 pentru apa uzată ce urmează a fi prelucrată
biologic, exprimat în kg/zi
1682,8117 1, 936 3257, 92
SB OB SB SB
L V I L L · × → · × → ·
kg/zi
11. Se calculează necesarul de oxigen (CO) necesar respiraţiei endogene şi în
procesul de nitrificare.
Co reprezintă necesarul de oxigen pentru respiraţia substratului şi a
respiraţiei endogene a microorganismelor, iar în cazul în care sunt luate în
considerare procesele de nitrificare, se adaugă şi necesarul de oxigen în
nitrificare.
a. Calculul necesarului de oxigen se face pentru un proces de epurare fără
nitrificare:
0, 5 0,85 37, 7055 0,15 58, 4309 24, 7894
O N tot O O
C a GE c b C C C · × × + × ⇒ · × × + × ⇒ ·
a = coeficient corespunzător utilizării substratului de către microorganisme
pentru apele uzate orăşeneşti.
a = 0,5 kg O2 / kg CBO5
c = coeficient care defineşte cantitatea totală de materie organică adusă
de apa uzată influentă.
( )
5
0, 315 119, 7 37, 7055
c CBO
ib
c Q C c c · × ⇒ · × ⇒ ·
b = reprezintă oxigenul consumat de către microorganismele din nămolul
activ aflate în BNA, în timp de o zi.
b = 0,15 – 0,17 kg O2/kg CBO5·zi. Se adoptă valoare de 0,15 kg O2/kg
CBO5
CN tot = cantitatea totală de nămol activ din BNA, exprimată prin fracţiunea
volatilă
5 5 5
37, 7055
58, 4309
0, 6453
N tot N tot N tot
ON
c
C kg CBO C kg CBO C kg CBO
I
· ⇒ · ⇒ ·
12. Capacitatea de oxigenare (CO). Reprezintă cantitatea de O2 ce trebuie
introdusă prin diferite sisteme de aerare.
10
1 760 1 11, 35 760
24, 7894 0, 83 44, 4838
0, 9 7, 4 1, 75 783
S
O
O
SA B T
C
K
CO C CO CO
C C K p α
· × × × × ⇒ · × × × × ⇒ ·
− −

kg/zi
CO = necesarul de oxigen pentru consumarea materiei organice de către
microorganisme;
α = raportul de eficienţă al transferului de oxigen în apa epurată a unui sistem de
oxigenare;
α = 0,9;
S
O
C
= concentraţia oxigenului la saturaţie în condiţii standard funcţie de
temperatură;
S
O
C
= 11,35 mg O2/l;
CSA = concentraţia la saturaţie a oxigenului în amestec de apă uzată şi nămol la
temperatura de lucru;
CSA = 7,4 mg O2/l;
CB = concentraţia efectivă a oxigenului în amestecul de apă uzată şi nămol activ;
CB = 1,5 – 2 mg O2/l; se adoptă valoarea 1,75 mg O2/l
K10 şi KT = coeficienţi de transfer ai oxigenului în apă pentru t = 10 °C şi respectiv
t = 20 °C;
Radicalul raportului este 0,83.
p = presiunea barometrică calculată ca o medie a valorilor zilnice în oraşul în
care se efectuează epurarea apelor uzate; variază între 780 şi 785 mm Hg
p = 783 mmHg.
13. Sisteme de aerare pneumatică
Se folosesc dispozitive pneumatice de dispersie a aerului generat de
compresoare sau turbosuflante. Dispersarea se poate face cu: bule fine (d < 0,3
mm), cu bule mijlocii (d = 0,3 – 3 mm) şi cu bule mari (d > 3 mm). Se alege
aerarea fină. Se utilizează sisteme de distribuţie cu plăci poroase.
• Se calculează capacitatea de oxigenare orară:
' ' '
2
44, 4838
1,8534 /
24
CO
CO CO CO kgO h
δ
· ⇒ · ⇒ ·
d =1 zi=24h;
• Se calculează debitul de aer necesar:
' 3 3
3
10 1, 8534 10
51, 483 /
9 4
aer aer aer
sp imersie
CO
Q Q Q m h
CO H
× ×
· ⇒ · ⇒ ·
× ×
H imersie = adâncimea de imersie a sistemului de distribuţie a aerului.
H imersie = 4 m.
COsp = capacitatea specifică de oxigenare a sistemului de insuflare a
aerului.
COsp = 8 – 10 g O2/m
3
aer·m. Se alege valoarea de 9 O2/m
3
aer·m
• Se calculează suprafaţa plăcilor poroase (Ap)
Poziţionarea distribuitorului de aer se realizează la înălţimea de imersie pe
toată suprafaţa bazinului de aerare.
2
51, 483
0,858
60
aer
p p p
aer
Q
A A A m
i
· ⇒ · ⇒ ·
iaer = intensitatea aerării;
iaer = 1 m
3
/m
2
·min = 60 m
3
/m
2
·h.
• Se calculează energia brută a sistemului de aerare:
2
4 5, 5 22 /
b imersie S b b
E H E E E W h m · × ⇒ · × ⇒ · ×
ES = consumul specific de energie; se adoptă
ES = 5,5 W·h/m
3
.
Dimensionarea bazinului cu nămol activ
Se recomandă H bazin = 3 – 5 m., H bazin=4m
• Înălţimea totală a bazinului va fi:
4 0, 7 4, 7
tot imersie s tot tot
H H H H H m · + ⇒ · + ⇒ ·
H s = 0,5 – 0,8 m.
• Lăţimea bazinului:
( ) 1 1, 5 1, 25 4, 7 5, 95
tot
B H B B m · ÷ × ⇒ · × ⇒ ·
• Lungimea bazinului:
( ) 8 18 12 5, 95 71, 4 L B L L m · ÷ × ⇒ · × ⇒ ·
• Determinarea numărului de compartimente necesar:
1
V n V ⋅ ·
1 1 1
5, 95 4, 7 71, 4 1996, 701
tot
V B H L V V m · × × ⇒ · × × ⇒ ·
1682,8117
0, 8
1 1996, 701
V
n n n
V
· ⇒ · ⇒ ·
5.3.2 Decantorul secundar
Decantoarele secundare sunt o parte componentă deosebit de importantă
a treptei de epurare biologică şi au scopul de a reţine nămolul, materiile solide în
suspensie, separabile prin decantare (membrana biologică sau flocoanele de
nămol activ, evacuate o dată cu apa uzată din filtrele biologice, respectiv din
bazinele cu nămol activ).
Nămolul din decantoarele secundare are următoarele caracteristici:
-este puternic floculat;
-are un conţinut mare de apă;
-este uşor;
-intră repede în descompunere.
Dacă nămolul rămâne un timp mai îndelungat în decantoarele secundare,
bulele mici de azot care se formează prin procesul chimic de reducere, îl aduc la
suprafaţă şi astfel, nu mai poate fi evacuat.
În comparaţie cu filtrele biologice, unde evacuarea nămolului este necesar
să se facă într-un mod mai mult sau mai puţin contunuu, la bazinele cu nămol
activ această operaţie trebuie să se facă, în mod obligatoriu, continuu, pentru a
asigura cantitatea şi calitatea corespunzătoare de nămol în bazine, aspect de
care depinde efiecienţa epurării.
Cele mai recomandate sunt decantoarele verticale; la staţiile mari de
epurare se recurge la decantoare radiale sau longitudionale. Din punct de vedere
constructiv, decantoarele secundare sunt asemănătoare cu cele primare.
Decantorul secundar radial
Particularitatea regimului de funcţionare a decantoarelor radiale constă în
aceea că viteza de circulaţie a apelor variază de la o valoare maximă în centrul
decantorului până la o valoare minimă în dreptul jgheabului periferic colector.
Din punct de vedere constructiv, decantoarele radiale se prezintă sub
forma unor bazine de beton armat având forma circulară în plan, în care apa
uzată intră prin conducte (intrarea pe la partea inferioară) sau prin canale
(intrarea pe la partea superioară).
1. Debit de calcul şi de verificare
.max
3
0, 315 /
c zi
c
Q Q
Q m s
·
·
→ QDSc = Qc +QR = 0,315+0,1349→ QDSc =0,4499 [m
3
/s];
QDSc = 1619,64 m
3
/h;
.max
3
0, 355 /
v or
v
Q Q
Q m s
·
·
→ QDSv = Qv +QR= = 0,355+0,1349→ QDSv =0,4899 [m
3
/s];
QDSc = 1763,64 m
3
/h;.
2. Stabilirea încărcării superficiale în bazinul de decantare secundar.
' 2
1619, 64
1349, 7
1, 2
DSc
sc u u
u
Q
v A A m
A
· ⇒ · ⇒ ·
' ' ' 3 2
1763, 64
1, 3 /
1349, 7
DSv
sv sv sv
u
Q
v v v m m h
A
· ⇒ · ⇒ · ×
Au = suprafaţa utilă a decantorului radial din care s-a scăzut suprafaţa de
sub jgheabul apei decantate.
În general, datele din literatură stabilite pentru încărcarea superficială în
decantorul secundar au o valoare mai mică sau egală cu 1,9 m
3
/m
2
·h pentru
valori ale IVN < 100 ml/g.
În general
h m m v
sc
⋅ ·
2 3 '
/ 2 , 1
3. Se calculează încărcarea superficială a decantorului secundar cu
materii solide.
( ) ( )
2
3 0, 315 0,1349
0, 001 /
1349, 7
N c R
SS SS SS
u
C Q Q
I I I kg m zi
A
× + × +
· ⇒ · ⇒ · ×
4. Se determină timpul de decantare
td = 3,5 ÷ 4 h;
td = 4 h.
5. Se calculează înălţimea utilă şi volumul decantorului
'
4 1, 2 4, 8
u d sc u u
H t v H H m · × ⇒ · × ⇒ ·
3
4 1619, 64 6478, 56
d DSc
V t Q V V m · × ⇒ · × ⇒ · ; se alege conform STAS 4162/2-
89, următorul decantor:
D D1 D2 Au d1 d2 d3 hs hu hd H b
(m
)
(m) (m) (m
2
)
(m
)
(m
)
(m
)
(m
)
(m
)
(m
)
(m
)
(m
)
35 35,14 33,1 856 2,3 - - 0,4 3,0 - 3,4 0,8 2568
600-
800
400-
600
300-
400
6. Se calculează volumul de nămol
100 0, 85 100
87, 6375 1619, 64 2185,894
100 1100 100 95
d
DS
u ss DSc u u
n
GE
V C Q V V
p γ
· × × × ⇒ · × × × ⇒ ·
− −
m
3
/zi
GEDS= gradul de epurarea a decantorului secundar, GEDS= 85%
γn = densitatea nămolului, 1100÷ 1200 kg/ m
3
p= umiditatea nămolului, p= 95%
CSSi = concentraţia la intrarea în treapta biologică a materiilor solide
7. Reţinerea solidelor în decantorul secundar
CSSi = 87,6375mg/l
CSSf = 17,5275mg/l
QDSc = 1610,28m
3
/h
Reţinerea = QDSc (CSSi – CSSf )/1000
1619, 64 (87, 6375 17, 5275) /1000 113, 55 · × − ·