Capitolul 1 SPAŢIUL RURAL ŞI DEZVOLTAREA RURALĂ DURABILĂ

1.1. Spaţiul rural: concept, noţiune, definiţie.....................................................8 1.2. Ruralul şi urbanul. Delimitări conceptuale. Criterii de delimitare...................................................................................................10 1.2.1. Criterii de delimitare a aşezărilor urbane şi rurale în România.............................................................................13 1.2.2. Încercări de definire a ruralului şi urbanului pe plan mondial.....................................................................................19 1.2.3. Delimitarea spaţiului rural conform criteriilor Organizaţiei pentru Comerţ şi Dezvoltare Economică şi ale Uniunii Europene..............................................................................23 1.3. Structura spaţiului rural............................................................................25 1.3.1. Zone rurale periurbane sau preorăşeneşti..........................................26 1.3.2. Zonele rurale intermediare sau în echilibru.......................................26 1.3.3. Zonele rurale periferice, marginale sau defavorizate.........................28 1.4. Caracteristicile şi funcţiile spaţiului rural.................................................32 1.4.1. Caracteristicile spaţiului rural..........................................................32 1.4.2. Funcţiile spaţiului rural....................................................................34 1.5. Dezvoltarea rurală - noţiune, definiţie......................................................36 1.5.1. Dezvoltarea rurală în plan economic.................................................37 1.5.2. Dezvoltarea rurală în plan ecologic...................................................39 1.5.3. Dezvoltarea rurală în plan social......................................................40 1.6. Dezvoltarea rurală durabilă......................................................................41 1.6.1. Conceptul de dezvoltare durabilă......................................................41 1.6.2. Conceptul de dezvoltare rurală integrată şi obiectivele dezvoltării rurale integrate................................................................44 1.6.3. Principiile dezvoltării rurale durabile................................................48 1.6.4. Factorii dezvoltării rurale durabile....................................................50

8

Spaţiul rural şi dezvoltarea rurală durabilă - 1

Capitolul 1 SPAŢIUL RURAL ŞI DEZVOLTAREA RURALĂ DURABILĂ
1.1. Spaţiul rural: concept, noţiune, definiţie
Termenul de spaţiu rural a fost şi este subiectul a numeroase definiţii şi interpretări. Astfel în literatura de specialitate numeroşi specialişti în domeniu au definit noţiunea de spaţiu rural şi dezvoltare rurală sub diferite aspecte. Mulţi specialişti definesc spaţiul rural prin opoziţie cu spaţiul urban ca fiind „zona caracterizată printr-o populare şi densitate relativ slabă şi prin preponderenţa activităţii agricole”. Lemoin F. consideră că spaţiul rural cuprinde „teritoriul naţional minus ceea ce este urbanizat, ceea ce constituie localităţile urbane şi activităţile industriale”. Spaţiul rural, contrar spaţiului urban, nu comportă mari concentrări de oameni. Aglomerările sunt limitate la dimensiunile satului. Pierre George, definind ruralul prin raport cu urbanul arată că: „satul se opune oraşului; faptele de la sat sunt fapte rurale” ...”geografia rurală studiază satul şi nu numai agricultura” ...”satul fiind tema de visare a ţăranilor urbanizaţi care şi-au părăsit amintirile lor”. În Europa începând cu anii 1987-1988 a început un nou proces de preţuire mai accentuată a spaţiului rural. În această perioadă s-a desfăşurat Campania Europeană pentru lumea rurală, organizată de către Consiliul Europei, campanie compusă dintr-o serie de manifestări şi de conferinţe pe teme diverse, care au fost în mare măsură la originea publicării Cartei elveţiene pentru dezvoltarea lumii rurale, adoptată de către Comitetul Naţional al Mediului Rural pe 16 decembrie 1987. În timpul celui de-al Doilea Forum European pe probleme de agricultură din octombrie 1992 preşedintele Comisiei de agricultură, de atunci, a propus elaborarea unei carte a dezvoltării rurale europene. Primul proiect de Cartă Europeană a Spaţiului Rural a fost prezentat Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pe 28 iulie 1995, la Strasbourg. Forma definitivă a Cartei a fost obţinută la Sesiunea Ordinară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pe 23 aprilie 1996 sub denumirea de Recomandarea 1296 (1996) cu privire la Carta europeană a spaţiului rural. Această Cartă a fost realizată pentru a crea principiile directoare dezvoltării durabile a agriculturii, silviculturii şi spaţiului rural european. Aceste principii ar trebui să servească statelor membre şi nemembre ca bază de plecare pentru a putea pregăti o reformă a politicii lor în aceste domenii.

1.1. – Spaţiul rural: concept, noţiune, definiţie

9

Definiţia spaţiului rural a trecut şi ea prin diferite forme în cursul diferitelor etape ale naşterii Cartei. Conform articolului 2 din Proiectul de Cartă Europeană a Spaţiului Rural elaborată de Comisia de agricultură şi dezvoltare rurală a Consiliului Europei, prin spaţiu rural se înţelege: terenul agricol, aferent culturilor şi creşterii animalelor şi spaţiului funciar neagricol aferent altor întrebuinţări decât agricultura şi anume locuirea sau activităţile oamenilor care trăiesc în mediul rural. După discutarea acestui text la cel de-al treilea Forum European de la Verona, din martie 1995, Comisia însărcinată cu amendarea proiectului de cartă europeană a redefinit spaţiul rural prin următoarea formulare: „expresia spaţiului rural conţine zona interioară şi de coastă şi cuprinde satele şi oraşele mici în care cea mai mare parte a terenului este utilizată pentru agricultură şi silvicultură, amenajarea zonelor montane de petrecere a timpului liber şi de distracţii, rezervaţii naturale, ale activităţii de locuit şi de habitat sau destinate unei activităţi artizanale, de service sau industriale”. Părţile agricole şi neagricole ale spaţiului rural formează o entitate distinctă faţă de spaţiul urban, care se caracterizează prin concentraţii mari de locuitori şi structuri verticale şi orizontale. Forma definitivă a noţiunii de spaţiu rural o întâlnim în Recomandarea nr. 1296/1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la Carta europeană a spaţiului rural, în următoarea definiţie: „expresia (noţiunea) de spaţiu rural are în vedere o zonă interioară, inclusiv satele şi micile oraşe, în care marea parte a terenurilor sunt utilizate pentru: a) agricultură, silvicultură, acvacultură şi pescuit; b) activităţile economice şi culturale ale locuitorilor acestor zone (artizanat, industrie, servicii etc.); c) amenajările de zone neurbane pentru timpul liber şi distracţii (sau de rezervaţii naturale); d) alte folosinţe (cu excepţia celor de locuit)”. Noua concepţie despre rural spune că spaţiul rural în Europa constituie un spaţiu peisager, preţios, rezultat al unei lungi istorii şi a cărui salvare este o vie preocupare pentru societate. Spaţiul rural îşi poate îndeplini funcţiile de aprovizionare, de destindere şi de echilibru, din ce în ce mai cerute în societate, doar dacă el va rămâne un spaţiu de viaţă atrăgător şi dotat cu o bună infrastructură, o agricultură şi o silvicultură viabilă, condiţii locale favorabile activităţilor economice neagricole, un mediu intact şi cu un peisaj îngrijit. Analiza istorică a evoluţiei mediului rural impune consideraţii privind ruralul tradiţional, modern şi contemporan. Prin urmare, ruralul nu este o realitate statică, ci un mediu dinamic, în permanentă evoluţie şi confruntare cu mediul urban. Astfel, ruralul modern ia treptat locul ruralului tradiţional. Dar spaţiul rural se defineşte ca un mod particular de utilizare a spaţiului şi a vieţii sociale şi se caracterizează prin: a) o densitate redusă de locuitori şi de construcţii, făcând să apară preponderent în peisaje o întindere vegetală; b) uzanţa economică de dominanţă agro-silvico-pastorală;

10 Spaţiul rural şi dezvoltarea rurală durabilă - 1 c) modul de viaţă a locuitorilor săi caracterizat prin apartenenţa lor la colectivităţile de talie limitată şi prin raportul lor particular cu spaţiul; d) o identitate şi o reprezentare specifică, cu conotaţii puternice ale culturii săteşti. (Kayser, B., 1990) Spre deosebire de sat, care se referă la unităţi sociale sau aşezări umane specifice, puternic individualizate, conceptul de rural sugerează ansamblul spaţiului în care sunt situate satele, raporturile lor de interdependenţă şi specificitate ecologică a comunităţii săteşti. Conceptul de rural, de asemenea, desemnează anumite populaţii care se disting în interiorul colectivităţii umane sau a societăţii globale prin particularităţi economice, demografice, ecologice şi socio-culturale.

1.2. Ruralul şi urbanul. Delimitări conceptuale. Criterii de delimitare
Toată lumea cunoaşte termenul de rural, dar nimeni nu poate defini termenul foarte precis. Rămâne totuşi întrebarea: cum se poate realiza acest lucru şi prin ce metodă se poate cristaliza conceptul de rural. Există anumite trăsături care creează o distincţie între zonele rurale şi urbane. De exemplu folosirea terenului. În zonele rurale, proporţia predominantă a terenului continuă să rămână mai mult sau mai puţin într-o stare naturală şi este folosită în principal pentru agricultură, silvicultură, turism, minerit, pescării, etc. O proporţie mult mai mică din teren este folosită pentru locuinţe. Densitatea populaţiei în zonele rurale este prin urmare mai mică decât în mediul urban. În zonele urbane, regăsim pe de altă parte o mare concentrare de clădiri cu diferite întrebuinţări, fabrici, magazine, birouri, blocuri, terenuri sportive, zone rezidenţiale în mare parte suprafeţe de teren într-un fel sau altul artificiale - ca în cazul drumurilor şi a trotuarelor. Robert Badouin, în cursul său de "Economie Rurale", defineşte spaţiul rural în opoziţie cu spaţiul urban, desemnând prin acest concept "...zone caracterizate printr-o populare de o densitate relativ slabă şi prin preponderenţa activităţilor agricole. Spaţiul rural, contrar spaţiului urban, nu comportă puternice concentrări de oameni. Aglomerările sunt limitate la dimensiunile satului sau ale burgului. El este reprezentat printr-un habitat dispersat sub formă de cătune sau de ferme diseminate în natură. Spaţiul rural se pretează pentru activităţi de tip agricol. Pe de altă parte, dacă spaţiul rural privilegiază pământul ca factor de producţie, el nu se confundă cu existenţa unui sol capabil să suporte culturile şi să hrănească animalele. Spaţiul rural este în acelaşi timp întindere şi mediu înconjurător.” Conceptul de rural poate fi definit în diferite moduri. Nu există o definiţie generalizată unanim acceptată a acestui concept. Ruralul poate fi definit în termeni demografici, socio-economici, ecologici şi culturali. Demografic, ruralul poate fi definit în opoziţie cu spaţiul urban. Trebuie menţionat însă că definiţiile care au la bază mărimi cantitative au un caracter arbitrar. Totuşi, criteriul cel mai frecvent utilizat pentru definirea celor două spaţii este numărul populaţiei din cadrul localităţilor.

1. sunt prezentate criteriile naţionale care stau la baza clasificărilor aşezărilor rurale. Totuşi.000 locuitori . Tabelul 1.000 locuitori . În S. Naţiunile Unite (1967) au adoptat principiile şi recomandările pentru recensăminte în funcţie de diferenţele naţionale între caracteristicile care deosebesc zonele urbane de cele rurale. Acest număr variază însă foarte mult. ce permite accesul unei localităţi în categoria oraşelor. prag ce variază însă în limitele unor valori de 200 locuitori în Danemarca.500. a fost definit urbanul. precizează că "criteriul adaptat pentru a defini accesul la categoria urbană este adesea numărul de 2000 locuitori. constituie "ruralul" (cu mai puţin de 2500 persoane).000 în Italia şi Grecia şi 20.1.000 locuitori. în ţări ca: Franţa. noţiune. dar considerate "urbane" în definiţiile naţionale. definiţie 11 Organizaţia Naţiunilor Unite propune o clasificare a localităţilor în funcţie de numărul populaţiei. numai localităţile cu peste 10. În tabelul 1. În schimb.populaţia aglomerată.000 în Mauritania şi Nigeria". pentru Europa. • cel puţin 20. de 1. • cel puţin 500. care cuprinde: • cel puţin 12. Islanda.000 în Austria.1.1. luând valori extreme de 100 locuitori în Uganda şi 20.000.000 locuitori.U.000 şi 9999 locuitori. nu a mai fost dată o definiţie termenului rural. Din acest motiv fiecare ţară ar trebui să hotărască pentru sine care zone sunt rurale şi care urbane. şi localităţile din afara acestora cu peste 2. – Spaţiul rural: concept. iar cele cu populaţie semi-urbană să cuprindă între 2. La recensământul din 1990. Argentina. Suedia. Criteriile naţionale folosite în clasificarea aşezărilor rurale . Localităţi cu populaţie aglomerată. B.S.000 sau mai mulţi locuitori. Biroul de Recensământ defineşte urbanul. Angola.consultant FAO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură). Ruralul a fost definit ca fiind. Alain Marcoux .000 locuitori în Elveţia şi Spania. • Localităţi rurale: aşezările pe care definiţiile naţionale nu le-au considerat drept urbane.A). Cuba etc. Programul Naţiunilor Unite pentru recensământul mondial al populaţiei. Localităţi care cuprind populaţia oraşelor mici şi mijlocii şi populaţia rurală: • Oraşele mici: localităţi cu mai puţin de 20.oraşele plurimilionare.000 locuitori în Nigeria.000 de locuitori. populaţia din afara oraşelor cu 8. În consecinţă teritoriile şi populaţia neclasificate ca zonă urbană. Bureau of Census (Biroul de Recensământ al S. 10. ca fiind alcătuit din teritoriul şi populaţia din zonele urbanizate.U.000 locuitori – marile metropole." În studiile publicate de Departamentul de Politică Economică şi Socială al FAO. peste 2500 locuitori în Japonia.oraşele foarte mari. sau a oraşelor.A termenul de rural a fost pentru prima dată folosit de către U. • cel puţin 2. distincţia dintre populaţia urbană şi cea rurală neputând fi influenţată de o singură definiţie care să fie aplicabilă în toate ţările. prevede a include în populaţia urbană. peste 5. în anul 1874.000 locuitori . în două categorii: A.500 de persoane. se specifică existenţa unui prag de 2.

b) rangul I . se face o ierarhizare a localităţilor pe ranguri astfel: a) rangul 0 .000. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional. Scoţia Aglomeraţii si alte zone administrative cu mai puţin de 1000 de locuitori Spania Municipalităţi cu mai puţin de 2000 de locuitori Elveţia Comune cu mai puţin de 10.2. dotările edilitare şi o anumită infrastructură. judeţeană sau cu rol de echilibru în reţeaua de localităţi. c) rangul II . dacă are un anumit număr de locuitori (de regulă peste 5. municipiu de importanţă europeană. Prin legea nr.1 Criterii naţionale folosite în clasificarea aşezărilor rurale Comunităţi cu mai puţin de 5000 de locuitori Aglomeraţiile cu mai puţin de 200 de locuitori Comune conţinând o aglomeraţie de mai puţin de 2000 de locuitori.000 de locuitori Suedia Localităţi cu mai puţin de 200 locuitori. locuind în case învecinate sau la distanţă de nu mai mult de 200 de metri unele de altele Grecia Populaţia municipalităţilor şi comunelor în care cel mai mare centru de populaţie are mai puţin de 2000 de locuitori Islanda Localităţi cu mai puţin de 200 locuitori Irlanda Aşezări cu mai puţin de 500 locuitori Luxemburg Comune având mai puţin de 2000 de locuitori în centrul administrativ Olanda Municipalităţi cu o populaţie mai mică de 2000 de locuitori dar cu mai mult de 20% din populaţia activ economică angajată în agricultură. o localitate poate fi considerată oraş (potrivit normelor statisticii populaţiei şi a reglementărilor pe linia administraţiei centrale). dar nu se specifică cu exactitate) şi îndeplineşte concomitent anumite standarde privind dezvoltarea economică.000 de locuitori Sursa: Anuarul Demografic al Naţiunilor Unite (United Nations Demographic Yearbooks) Ţara Austria Danemarca Franţa 1. . excluzând anumite municipii rezidenţiale de navetişti Norvegia Localităţi cu mai puţin de 200 de locuitori Portugalia Aglomeraţii şi alte zone administrative cu mai puţin de 10. Criterii de delimitare a aşezărilor urbane şi rurale în România În România.Capitala României. cu influenţă potenţială la nivel european.municipii de importanţă naţională.municipii de importanţă interjudeţeană.12 Spaţiul rural şi dezvoltarea rurală durabilă .1.

de producţie. de comerţ etc. şi care prin politicile de modernizare îşi va păstra şi în perspectivă specificul rural. dintre care cel puţin una este localitate urbană. pescuit. Tot în legea prezentată mai sus. Satele în care îşi au sediul autorităţile publice ale comunei sunt sate reşedinţă. piscicole.intravilanul.sate reşedinţă de comună. social-politică şi cultural-ştiinţifică a ţării sau care au condiţii de dezvoltare în aceste direcţii sunt declarate municipii. noţiune. alcătuită din unul sau mai multe sate.potrivit legii sunt comunele. exercitând o influenţă socio-economică constantă şi semnificativă asupra zonei înconjurătoare. dezvoltarea sa fiind strâns corelată cu cea a teritoriului căruia îi aparţine. Unităţile administrativ-teritoriale de bază sunt oraşele şi comunele care cuprind una sau mai multe localităţi. definiţie 13 d) rangul III .sate componente ale comunelor şi sate aparţinând municipiilor şi oraşelor. municipii. silvice. Este constituit din suprafaţa agricolă (teren arabil.unitate administrativ-teritorială de bază alcătuită fie dintr-o singură localitate urbană. caracterul şi funcţiile oraşului prezintă mari variaţii. b) majoritatea forţei de muncă se află în alte domenii decât cele agricole. alcătuind un nucleu de viaţă umană. oraşe şi comune. Unităţi administrativ-teritoriale . diferenţiate în funcţie de specificul activităţilor de producţie dominante ale locuitorilor. social-culturale. dar care oferă în prezent o dotare insuficientă necesară în vederea declarării ei ca oraş şi care. va putea evolua spre localităţile de tip urban. care reprezintă suprafaţa de teren ocupată sau destinată construcţiilor şi amenajărilor (de locuit. oferind un mod specific şi viabil de viaţă locuitorilor săi. gradul de dotare social-cultural şi de echipare tehnico-edilitară. prin politicile de echipare şi de modernizare. Teritoriu administrativ . geografice şi demografice. densitatea populaţiei şi a locuinţelor.unitate administrativ-teritorială de bază care cuprinde populaţia rurală reunită prin comunitatea de interese şi tradiţii. Localitate urbană . de circulaţie.localitate în care: a) majoritatea forţei de muncă se află concentrată în agricultură. Ca unitate administrativ-teritorială de bază şi ca sistem social-economic şi geografic oraşul are doua componente: a) componenta teritorială .1. caracteristicile organizării administrativ-teritoriale. Oraş .suprafaţa delimitată prin lege pentru judeţe. în funcţie de condiţiile economice. silvicultură. vii . localităţile se împart în doua mari grupe: localităţi urbane şi localităţi rurale. social-culturale.oraşe.1. cu structuri şi mărimi variabile.) şi extravilanul care reprezintă restul teritoriului administrativ al oraşului. numărul de locuitori. oraşele şi judeţele. de recreere. e) rangul IV . caracterul fondului construit. b) componenta demografică socio-economică. industriale. Dimensiunile.localitate în care majoritatea resurselor de muncă este ocupată în activităţi neagricole cu un nivel diversificat de dotare şi echipare. Oraşele care prezintă o însemnătate deosebită în viaţa economică. se fac o serie de precizări cu privire la o serie de termeni utilizaţi precum: "Localitate .forma de aşezare stabilă a populaţiei în teritoriu. constă în grupurile de populaţie şi activităţile economice. păşuni şi fâneţe. Localitate rurală . sociale şi politico-administrative ce se desfăşoară pe teritoriul localităţii. f) rangul V . de depozitare. fie din mai multe localităţi. – Spaţiul rural: concept. Comuna .

Trebuie menţionat faptul că aceste valori ale densităţii populaţiei se referă la regiuni geografice sau administrative care cuprind în ele atât rural cât şi urban iar o asemenea grupare nu rezolvă problema de delimitare. INSEE. suprafaţa ocupată de construcţii şi amenajări de infrastructură (căi de comunicaţie. habitatul uman este preponderent şi nu lasă decât un loc mic din spaţiu pentru vegetaţie. o altă normă care se referă la distanţa între localităţi şi anume maximum 200 de metri distanţă pentru ca o locuinţă să nu se lipească la o altă localitate învecinată. În cadrul regiunilor din Uniunea Europeană. În mediul urban. Sunt considerate ca urbane. specifice fiecărei zone. Ele pot caracteriza mai degrabă. aduce o serie . servicii publice dintr-o anumită zonă. ape şi bălţi şi suprafaţa aferentă intravilanului (construcţii şi amenajări). fiind un rezultat al condiţiilor geografice. altele decât cele aparţinând domeniului public al statului.sociolog la Centrul Naţional de Cercetări Ştiinţifice din Paris. creează însă probleme de ordin metodologic în definirea spaţiilor rurale şi urbane. dar care condiţionează aspectele privind dotarea cu infrastructură. nu ca aşezare îl reprezintă densitatea populaţiei. de ocupare). toate aglomeraţiile având mai mult de 40. lucrări de gospodărire a apelor). 5. mergând de la mai puţin de 20 locuitori pe km2.14 Spaţiul rural şi dezvoltarea rurală durabilă . echipare energetică. un interval de la un punct la altul. suprafaţa fondului forestier.” Aplicarea criteriului privind efectivul populaţiei unei localităţi. mai multe regiuni din Spania. Limita este de 10. o normă care se referă la distanţa dintre case de maximum 50 de metri.000 în Belgia şi 2. În Franţa. toţi locuitorii care trăiau pe teritoriul unei comune al cărei centru (chef-lieu) depăşea 2. economice şi sociale. echipamente colective. Dacă noţiunea de spaţiu semnifică o întindere limitată. indicând zonele de concentrare a populaţiei şi zonele cu o populaţie rară. densitatea populaţiei este extrem de variată.500 în Statele Unite. Densitatea populaţiei este un element cu mare viabilitate în spaţiu. în multe zone din Finlanda şi Suedia. În lucrarea sa "Le rural en question".000 de mii de locuitori în Coreea şi 250 de locuitori numai. a stabilit. în unele regiuni cu puternice trăsături rurale (sudul Germaniei. istorice. în 1946. gradul în care regiunile au un caracter mai pronunţat urban sau rural. delimitată prin planurile urbanistice. Densitatea populaţiei este un indicator adesea folosit în Uniunea Europeană pentru a defini graniţa dintre ariile urbane şi rurale. Ulterior. ca spaţiu. în Danemarca. densitatea populaţiei explică multe probleme din teritoriu (de locuire. Un criteriu care propune acceptarea unui sens mai larg al celor doi termeni (rural şi urban) şi anume. atunci se poate pune problema: de unde începe şi unde se termină fiecare ? În mediul rural aşezările umane nu ocupă decât o mică parte din spaţiu. Grecia şi centrul Franţei şi până la mai mult de 100 locuitori pe km2. sudul Italiei). Pentru a recunoaşte configuraţia spaţială a oraşelor INSEE (Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice din Franţa) a inclus pentru definirea mediului urban pe lângă criteriul: densitatea populaţiei. erau consideraţi ca urbani.1 şi livezi). Maryvone Bodiguel . care este dominat de culturi şi de ecosisteme naturale.000 în Suedia.000 de locuitori. Acest indicator permite perceperea modului cum este populat teritoriul. Indicatorul economic folosit pentru exprimarea densităţii este numărul de locuitori/km2 şi exprimă distribuţia populaţiei pe teritoriul aferent localităţii la un moment dat. dispersată.

3% din populaţia ţării. noţiune.7 mii km2. 9. Utilizarea unei astfel de abordări în delimitarea spaţiului rural. dar ele intră numai din punct de vedere administrativ. Pentru a vedea care este densitatea în spaţiul rural trebuie să ne raportăm la teritoriul rural din suprafaţa totală a ţării noastre.1% rezultând o densitate relativ slabă. definiţie 15 de elemente noi. exprimat prin funcţionarea administrativă. sporul populaţiei. a căror populaţie depăşeşte numărul de 10.1. „În 1962.7 milioane locuitori şi reprezintă 45.000 de locuitori care au rangul de oraş.teritorială. putând fi identificate prin următoarele criterii: efectivul total al populaţiei localităţii.1. Conform legii 2/1968 privind organizarea administrativ . reprezentând 47.se află încă 341 de localităţi care au caracteristici rurale. Trebuie menţionat că pe teritoriul administrativ al unor oraşe şi municipii . numite chiar sate. conform legii de organizare administrativă a teritoriului ţării. nu coincid decât rareori cu limitele judeţelor. astfel delimitat. constă şi în posibilitatea de a înscrie şi menţine dezvoltarea preconizată a spaţiului rural în coordonatele oferite de regionalismul rural tradiţional. nivelul mediu al densităţii populaţiei este de 94. există 67 de localităţi cu populaţie sub 10. iar în 2005. procentul populaţiei care trăieşte din agricultură. metoda de bază aleasă pentru definirea urbanului este precizată de INSEE. Totodată. dar şi 33 de comune.1 locuitori pe km2. – Spaţiul rural: concept. tradiţii şi cultura locală din comună. însumează 212. în componenţa spaţiului urban. Această delimitare a noţiunii de teritoriu rural este justificată de următoarele considerente: • sistemul statistic de informaţii este organizat în cadrul diviziunii administrative. existând în total 12946 de sate în spaţiul rural. densitatea populaţiei. . care contribuie la clarificarea conceptelor de spaţiu rural şi spaţiu urban. deoarece limitele teritoriale de manifestare a unor procese sau fenomene particulare. prin istorie. Suprafaţa spaţiului rural. Populaţia care trăieşte în spaţiul rural număra 10. comuna. ca fiind: toate localităţile care au o continuitate şi cuprind mai mult de 2000 de locuitori. spaţiul rural din România este format în prezent din suprafaţa administrativă a celor 2851 de comune existente pe teritoriul ţării. şi nu au statut de oraş fiind considerate teritorii rurale. de sub 46 locuitori/km2.care. Dezavantajul îl reprezintă faptul că localităţile care intră din punct de vedere administrativ în componenţa oraşelor nu sunt cuprinse în spaţiul rural românesc. • la nivelul administraţiei teritoriale locale este posibilă formarea unei structuri instituţionale. permite identificarea inegalităţilor în dezvoltarea economico-socială şi realizarea unei zonări mult mai nuanţate decât se poate realiza la nivelul administrativ-teritorial de judeţ. care reunesc mai multe sate.25 milioane locuitori la Recensământul populaţiei din 2002. care poate deveni un factor activ al dezvoltării rurale. alcătuiesc mediul urban . prin urmare comuna este nivelul cel mai de jos la care se pot obţine date statistice oficiale.1% din suprafaţa ţării. Avantajul abordării ce porneşte de la entitatea administrativ-teritorială de bază.000 de locuitori. reprezentând peste 87. La acestea se adaugă distanţa maximă de 200 m între case” În România.

B. în general mai ridicat decât zonele rurale. Toate aceste asocieri denumite în literatura de specialitate caracteristici umane. mai ales atunci când există localităţi mari. Cehia. pe lângă numărul şi densitatea populaţiei. deoarece.U. în: Rusia. . iluminat public. În S. dar cu o echipare (străzi asfaltate. În anul l999. • prezenţa echipamentului colectiv şi de servicii precum : reţele electrice. Insula Java din Indonezia are o populaţie de 122. Utilizarea acestor asocieri este necesară. în funcţie de procentajul populaţiei agricole se disting categoriile de rural agricol şi neagricol (rural farm. o localitate (desa) este categorisită drept urbană dacă: . Slovacia.A. conturează şi un anumit tip de comportament al populaţiei. activităţi economice non-agricole. Israel. Densitatea populaţiei nu constituie un criteriu suficient de delimitare.I. se mai iau în considerare şi alte criterii ca: modificarea în timp a spaţiului natural şi migraţia. Ca şi criterii suplimentare se pot enumera: • procentajul populaţiei economice active ocupate în agricultură. caracterizate încă de un mod de viaţă rural.proporţia gospodăriilor angajate în producţia agricolă este mai mică de 25%. . Un oraş lipsit de caracteristici umane specifice nu este altceva decât o localitate mare. Ţinând cont de aceste date întreaga insulă ar trebui să fie clasificată ca fiind urbană. populaţia acestei ţări era de 216. reţele de apă curentă şi canalizare în cartierele locuite. după definiţia Indoneziei despre urban. Din acest motiv. facilitatea accesului la instituţiile sanitare. Un caz interesant este cel al Indoneziei. ponderea agriculturii în P. Chile. În realitate. rata şomajului etc.. se sprijină pe supoziţia că zonele urbane au un mod de viaţă şi un nivel de trai. de învăţământ şi cultură etc.6 milioane de locuitori şi o densitate medie de 929 locuitori/km2.1 Diferenţa între zonele urbane şi rurale din aceeaşi tară. În acest fel sunt luate în calcul şi se ţine cont de mai multe aspecte ale vieţii economico-sociale ale localităţii. În acest sens avem exemplul Suediei. dotările edilitare şi activităţile non-agricole: România.are o densitate a populaţiei mai mare de 5000 locuitori/km2. servicii de transport.) proastă.16 Spaţiul rural şi dezvoltarea rurală durabilă .108. Diferenţele între modurile de viaţă şi nivelul de trai din urban şi rural rămân semnificative. o aşezare cu o populaţie relativ mare şi densitate apreciabilă. mai performante decât cele amintite în care se face doar o simplă diferenţiere între rural şi urban.. este necesară utilizarea unor criterii suplimentare de clasificare. două treimi din populaţia insulei este clasificată ca fiind rurală. unde numărul populaţiei este fixat la cel puţin 200 locuitori. În numeroase ţări industrializate această deosebire este într-o oarecare măsură estompată. Criteriile avute în vedere la definirea unei localităţi urbane pot rezulta din diferite asocieri precum: numărul populaţiei şi distanţa între imobile. . nu va avea acces la statutul de urban numai atunci când acestea vor fi ca cele ale unui oraş. În Indonezia. În Uniunea Europeană.345. etc. în: Nepal. doar în ţările în curs de dezvoltare. iar distanţa dintre case să nu fie mai mare de 200 de metri. reţele de apă potabilă şi canalizare. dotările edilitare şi serviciile de tip urban. la definirea spaţiului rural. rural non farm).densitatea populaţiei şi procentajul populaţiei agricole: Franţa.

1. electricitate publică. Tabelul 1. noţiune. cinematograf. Există anumite facilităţi care se referă la: şcoală primară. clinică medicală. În tabelul 1.C. definiţie 17 .7 8 Dotări culturale şi sportive liceal sau altă formă de învăţământ secundar săli de spectacol. restaurant. bancă. gimnazială şi liceu. săli de spectacol. spital. stadion. – Spaţiul rural: concept. săli de sport . 0 1 1 Număr de locuitori 2 Populaţia ocupată în activităţi neagricole (% din totalul populaţiei ocupate) 3 Dotarea locuinţelor cu instalaţii de alimentare cu apă (% din totalul locuinţelor) 4 Dotarea locuinţelor cu baie şi W. sunt prezentaţi principalii indicatori cantitativi şi calitativi minimali de definire a localităţilor urbane din România.2 Principalii indicatori cantitativi si calitativi minimali de definire a localităţilor urbane în România  Nr. instituţii spaţii pentru muzicale. activităţi sportive biblioteci publice. eventual teatre. fabrică. centru comercial. maternitate.cel puţin 8 din cele 15 facilităţi desemnate ca fiind urbane.000 85 80 75 10 23 Postliceal Oraş 3 5.000 de locuitori 7 Unităţi de învăţământ Municipiu 2 25. şosea accesibilă vehiculelor motorizate cu patru roţi. în locuinţă (% din totalul locuinţelor) 5 Număr de paturi în spitale la 1.000 de locuitori 6 Număr de medici care revin la 1.2.1. trebuie să fie disponibile în desa. oficiu poştal şi telefonic. biblioteci publice.000 75 70 55 7 1. Indicatori minimali crt. în funcţie de care se pot clasifica localităţile în urban sau rural.

2. etc. Încercări de definire a ruralului şi urbanului pe plan mondial Se cunosc două filiere ale şcolii de sociologie care şi-au adus contribuţia la clarificarea acestor probleme: filiera americană şi filiera europeană. activitatea preponderentă. privind fondul de locuinţe şi dotările edilitare. cu acces parc public grădină publică asigurat Sursa: Legea 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional  În prezent există municipii şi oraşe în care nu sunt încă atinşi indicatoriicantităţii şi calităţii minimali. 15 10 scuaruri) m2/locuitor 16 Depozit controlat de deşeuri. Sociologul englez. omogene. izolate. fără a se putea face o delimitare strictă. Howard Newby.0 1 2 3 9 Locuri in hoteluri 100 50 10 Străzi modernizate (% din lungimea 60 50 totală a străzilor) 11 Străzi cu reţele de distribuţie a apei (% 70 60 din lungimea totală a străzilor) 12 Străzi cu conducte de canalizare (% din 60 50 lungimea totală a străzilor) 13 Epurarea apelor uzate Staţie de epurare Staţie de epurare cu treaptă cu treaptă mecanică şi mecanică biologică 14 Străzi cu reţele de hidranti exteriori 70 60 pentru stingerea incendiilor (% din lungimea totală a străzilor) 15 Spaţii verzi (parcuri. deoarece caracteristicile rurale şi cele urbane se întrepătrund pe acelaşi spaţiu. 1. serviciile. de multe ori ruralul a fost considerat ca fiind un spaţiu rezidual acordându-i-se o atenţie scăzută în teoria generală. dă în esenţă o altă definiţie. mai mult o expresie geografică.2. Dacă unele criterii precum: mărimea localităţii. nu sociologică. Cercetătorii americani. pot asigura o distincţie între cele două medii.. considerând . alte criterii. densitatea. termenul de rural fiind considerat o categorie empirică. Profesorul Robert Redfield. complică situaţia. cu un puternic simţ al identităţii de grup". grădini publice. au definit ruralul privindu-1 mai mult ca pe un spaţiu geografic. Şi în Europa. reprezentant al şcolii americane de sociologie descrie ruralul ca "localităţi mici.

Acel întreg poate fi o familie. Termenii de rural şi urban. sunt caracterizaţi de Gemeinshaft. generând patriarhalism şi paternalism (relaţii de senioritate născute în feudalism. Castells (Marea Britanie) deosebeşte urbanul de rural prin modul de consum: cel urban fiind de natură colectivă. care face ca oamenii să rămână împreună ca membri ai unui întreg. care văd trei aspecte importante într-o definiţie a ruralităţii: . "Reprezentarea socială" a lui Halfacree şi cea "socio-culturală"a lui Jacob şi Luloff. odată cu creşterea productivităţii în sectorul primar.ocupaţional . se raportează foarte îndeaproape la zona cadrului comunităţii rurale din secolul XIX a lui Tonnies . Howard Newby îi consideră pe rurali. în general ca fiind cel care produce alimente în condiţii tradiţionale. forţa de muncă în exces este treptat absorbită de pieţele non . Concluzia la care s-a ajuns integrând teoriile europene privind ruralul. sau datorită unui alt factor social de coeziune. autoritatea capului de familie). dar care au contribuit astfel la menţinerea tradiţiilor. iar în rural producţia şi consumul coincid (în agricultură). M. În ultimul timp. un clan.2. bazându-se pe autoritate. silvicultură. Reprezentarea socială .ca o construcţie mentală a ideii de ruralitate. rudenie.unde ruralul este caracterizat printr-o aderenţă mult mai conservatoare la valorile tradiţionale ale populaţiei rurale. Organizarea Gemeinshaft este una în care oamenii sunt foarte legaţi unul de altul prin tradiţie.agricole ale muncii.socio-cultural . care a constituit secole de-a rândul clasa socială cea mai numeroasă din mediul rural şi din societatea globală. Aceste relaţii tradiţionale sau impus printr-o ierarhie. . Probabil că au existat puţine societăţi ale căror legături sociale s-au bazat complet pe astfel de sentimente intense de comunitate în . dar complexitatea înţelesului dat de Tonnies nu este destul de bine redată de o traducere atât de simplă. Mediul rural este considerat. creându-se astfel relaţii sociale bazate pe legături de rudenie şi vecinătate. a fost că ruralitatea este expresia unui sistem social local. Termenul de Gemeinshaft utilizat de Tonnies nu este uşor de tradus.ca un spaţiu distinctiv la nivel local. reprezentau iniţial diviziunea socială între agricultură şi industrie. 2. În aceeaşi idee. care are la bază pentru unitatea sa acest fel special de relaţie socială între membrii săi. ca fiind „cei care locuiesc în sate şi se ocupă de producerea alimentelor”.unde ruralul este alcătuit din mici comunităţi separate de zone largi de peisaj deschis. Se poate spune că membrii unei anumite localităţi rurale. prietenie. a identităţii ţăranului.1. cu cele americane. un sat. . sau chiar o întreagă societate. Mai articulată pare a fi descrierea ruralităţii de către Jacob şi Luloff (1995). Localitatea . Încercarea de a defini "ruralitatea" a dus la formularea unui număr de modele teoretice. Cuvântul community (comunitate) este adesea oferit ca echivalent. pescuit şi minerit. Ideea de Gemeinshaft.bazat pe legătura zonelor rurale cu un model de angajare în agricultură. este cel mai bine ilustrată prin sugerarea unor legături interpersonale care sunt incluse în termen. Gemeinshaft se referă la un sentiment reciproc de legătură.ecologic . Halfacree postula două aspecte de bază ale ruralului: 1. – Rurarul şi urbanul 19 ruralul "acele localităţi geografice unde mărimea şi densitatea populaţiei este relativ joasă". pe un înalt grad de solidaritate socială.

1 înţelesul de Gemeinshaft. "activitate rurală" şi "activitate agrară" sau. În acest context. O altă construcţie teoretică a lui Tonnies a fost Gesellschaft. chiar ca o construcţie abstractă. Termenul de rural cuprinde în sine atât termenul de agrar sau de ţărănesc. există o desfăşurare efectivă a schimbului de valori şi simboluri. În acest sens există mai curând o gradaţie continuă de la rural la urban decât o simplă dihotomie rural-urbană. acest tip ideal poate servi drept cadru teoretic pentru discutarea schimbărilor în organizarea socială şi a noilor legături între membri. realizând următoarele grupe de relaţii: . Cele două noţiuni. nu pot fi confundate sau considerate sinonime.20 Spaţiul rural şi dezvoltarea rurală durabilă . acest tip de legătură socială s-a extins pretutindeni. cât şi celelalte realităţi sociale din cuprinsul unui sat. În timp ce contractul este o relaţie oficială (adesea în scris) relaţia socială Gesellschaft este neoficială. în comparaţie cu tipul Gemeinshaft. Chiar dacă cea mai importantă componentă a ruralului este agrarul şi cele mai multe activităţi rurale sunt cele agrare. Eugen Meves. Ar trebui să ne oprim. Gesellschaft implică o concepţie diferită despre modul în care indivizii privesc membrii unei societăţi. într-un consens unitar de semnificaţii şi elemente. precum şi transmiterea continuă de atribute şi elemente dinspre oraş către sat şi invers. Sensul cuvântului rural este întotdeauna mai larg decât al celui de agricol. cele două noţiuni nu se confundă. în timp ce Gesellschaft-vl impersonal din zona urbană este definit ca rău. într-o comunitate rurală este identificată ca fiind bună. Gesellschaft-ul este un sistem de relaţii competitive în care indivizii caută să maximizeze ceea ce obţin din schimburi şi să minimizeze ceea ce oferă. Totuşi. nu se suprapun. Contractul în sensul larg este o relaţie socială voluntară. artizanatului şi comerţului rural. deşi relativ apropiate. în treacăt. la caracterul imprecis al terminologiei care mai dăinuie încă şi care se referă la "spaţiu rural" şi "spaţiu agrar". Deşi nici o societate nu a fost şi probabil nu va fi niciodată exclusiv de tip Gesellschaft. care conferă societăţii în ansamblul său unitate şi echilibru. Menţinerea identităţii fiecărei comunităţi sociale nu presupune şi actul izolării lor individuale şi nici circumscrierea existenţei lor particulare într-un cadru închistat în sine. convenită în mod raţional. ci într-o continuă conjugare de direcţii şi tendinţe. încearcă să lămurească interferenţa noţiunilor agrar-agricolrural. o viaţă simplă în Gemeinshaft. în cadrul căreia cele două părţi convin să îndeplinească anumite obligaţii una pentru alta sau să se recurgă la anumite penalităţi dacă contractul este încălcat. învăţând în acelaşi timp să fie prudenţi faţă de ceilalţi. Spaţiul rural nu este numai sediul activităţilor agricole. mai simplu. care au loc dacă societatea evoluează sub o altă formă. dar şi al industriei. Condiţia esenţială în cadrul Gesellschaft-ului este contractul. Gesellschaft plasează individul în cadrul unui sistem social care este impersonal şi anonim. Referitor la cele expuse mai sus se poate desprinde următoarea concluzie: societatea urbană şi societatea rurală utilizează în acelaşi timp spaţiul geografic şi îşi proiectează propria structură socială. conferindu-i dimensiuni originale. "rural-agrar". Considerăm că în permanenţă. Aceasta face ca cele două tipuri de comunităţi să-şi dureze existenţa lor reală nu într-o postură fragmentară şi fărâmiţată şi nici într-o opoziţie esenţială izolată şi neutră.

ruralul poate fi definit în diferite moduri neexistând o definiţie generalizată a acestui concept. merită să fie reţinută şi apreciată. deşi sunt relativ apropiate. Această distincţie pe care Meves a făcut-o în 1981. Desigur.2. aşa cum am spus la început. Definiţia s-a dovedit folositoare în ciuda marilor diferenţe care există în mediul rural. Diferite organizaţii internaţionale au încercat să definească ruralul prin prisma activităţii acestora." Din argumentaţia prezentată mai sus. cuprinzând în interiorul său şi noţiunile de agrar şi activitate agrară. relativ independentă de influenţa directă a zonelor metropolitane. Fenomenul agrar are o bază obiectivă: pământul. că punctul de vedere al autorului citat privind raportul dintre rural ca un ansamblu sau un întreg. 10. pământul. nu este decât o parte a mediului sau a spaţiului rural. Fenomenul agrar totuşi. aceasta desemnând mai degrabă teritorii. dar reprezintă doar o parte a fenomenului agrar 6. deci este suma activităţilor legate de aceeaşi sursă. 1. cu scopul de a face comparaţii internaţionale ale condiţiilor şi tendinţelor rurale. 2. dar nu neapărat de mediul urban. Agricultura este indisolubil legată de mediul rural. Trebuie precizat faptul că noţiunile de rural şi agrar. – Rurarul şi urbanul 21 „1. nu se suprapune cu mediul rural. OCDE dă conceptului de rural o accepţiune strict geografică. Raportul rural . raportul între cei trei termeni merge descrescând: rural-agrar-agricol. Fenomenul agrar cuprinde o parte variabilă a mediului urban propriu-zis putând ajunge până acolo încât să-i determine caracterul. 7. o parte a activităţilor din acest mediu neavând aceeaşi bază. Agricultura (ca proces de producţie vegetală şi animală) joacă un rol determinant. Relaţia rural-urban (care reprezintă mediul social şi locul geografic al existenţei colectivităţilor umane) tinde spre integrare în ambele sensuri: rural în urban precum şi urban în rural. decât comune şi oraşe. 3. nu pot fi confundate sau considerate sinonime.3. În proiecţie rurală. 5.2. Sfera noţiunii de rural este mai largă. 4. Raportul agrar / agricol este raportul dintre întreg şi parte. Raportul agrar / rural este raportul dintre parte şi întreg 9. 8. cu o slabă densitate a populaţiei şi cu o activitate economică diversă şi dispersată. în perspectiva . Delimitarea spaţiului rural conform criteriilor Organizaţiei pentru Comerţ şi Dezvoltare Economică şi ale Uniunii Europene Organizaţia pentru Comerţ şi Dezvoltarea Economică (OCDE) a dezvoltat o definiţie simplă a spaţiului rural. cum spune acesta şi sectorul agricol.1. când toată lumea confunda ruralul cu agricultura. este bine de reţinut.agricol este raportul dintre întreg şi parte.

4 12.4 28.7 29.5 46. regiunile sunt grupate în trei categorii: 1.0 30.3 41.6 21.populaţie rurală peste 50%.1 34.9 38. OCDE identifică zonele rurale.9 31.4 39.9 32. predominant urbane .7 47.6 66.0 19.1 19.0 59.6 4.1 80.5 15.8 8.8 41.1 12.1 58. Conform acestei definiţii şi clasificând populaţia rurală conform OCDE populaţia rurală din Europa (EU-15) se prezintă conform tabelului 1.1 69. La nivel regional OCDE distinge unităţi funcţionale sau administrative mai mari.1 17.90% 3.3 3. un spaţiu (o regiune) este considerat rural dacă ponderea populaţiei care trăieşte în aşezări rurale depăşeşte 15%.8 93.9 22. Tabelul 1.2 50.6 5.1 27.3 43.00% 4. Britanie EUR_15 EUR_15 suprafaţă Sursa: Eurostat 4.8 32. semnificativ rurale .9 63.0 9.7 29. predominant rurale .50%. 2.7 43.22 Spaţiul rural şi dezvoltarea rurală durabilă . Pentru a uşura analiza.7 18. Definiţia distinge două nivele ierarhice ale unităţilor teritoriale: local şi regional.7 17. Spre deosebire de OCDE.4 23.0 30. drept comunităţi cu o densitate a populaţiei sub 150 locuitori pe kilometru pătrat.0 6. gradul lor de ruralitate depinzând de procentul populaţiei care locuieşte în comunităţile rurale.3 60.3 41.1 0.populaţie rurală sub 15%.populaţie rurală între 15 .5 80.1 politicilor rurale la nivel naţional.2 18.1 0. La nivelul comunităţilor locale.8 37.7 10.60% .1 100.5 15.2 28.3.8 68.8 24. 3.6 45.2 1.3 25.5 56.7 28.1 14.40% 91. În consecinţă.3 Populaţia rurală şi populaţia pe tip de regiuni % din populaţia naţională Ţara Populaţia din comunităţi rurale Populaţia din comunităţi predominat rurale Populaţia din comunităţi semnificativ rurale Populaţia din comunităţi predominat urbane Belgia Danemarca Germania Grecia Spania Franţa Irlanda Italia Luxemburg Olanda Austria Portugalia Finlanda Suedia M. Eurostat (Oficiul Statistic al Uniunii Europene) propune pentru definirea spaţiului rural o densitate a populaţiei de 100 de locuitori/kilometru pătrat.

industrie. În Franţa şi Spania. Într-o definiţie de sinteză a Comisiei Economice pentru Europa a O. modele/exemple diferite. Olanda. sate şi centre regionale. în care majoritatea părţii terenului este utilizată pentru: a. spaţiile naturale şi cultivate. . Conform practicii OCDE. acoperind 47% din suprafaţă. În Suedia. Marea Britanie. agricultură. care sunt adesea zone rurale îndepărtate. b. Experţii Uniunii Europene. spaţiul rural ar acoperi regiuni şi zone având activităţi diverse şi ar cuprinde. se poate considera că spaţiul rural prezintă funcţii vitale pentru întreaga societate. rezultă aşa cum se poate observa din tabel. Din punctul de vedere al Uniunii Europene. factorii geografici. Austria. definirea spaţiului rural a trecut printr-o suită de variante până să ajungă la forma finală statuată prin Recomandarea nr. Aceasta înseamnă că în Uniunea Europeană. pornind de la opiniile specialiştilor Uniunii Europene. Ca zonă tampon şi spaţiu de regenerare. peisaje. dar creşte în categoriile intermediară şi predominant rurală ale regiunii. În ţările cele mai urbanizate. dezvoltarea industrială etc. aproximativ 10% din populaţia Uniunii Europene locuieşte şi munceşte în zonele predominant rurale. Această definiţie ilustrează modul în care co-există toate aceste elemente dar nu este elocventă din punct de vedere analitic.. Irlanda. în regiunile semnificativ rurale. Şi în cadrul Consiliului Europei. Comisia Europeană priveşte ruralul ca un fenomen spaţial ce se extinde în regiuni. în aceste regiuni. Finlanda şi Danemarca. – Rurarul şi urbanul 23 Proporţia populaţiei ce locuieşte în cele trei tipuri diferite de regiuni. prin care se precizează că expresia (noţiunea) de „ spaţiu rural cuprinde o zonă interioară sau de coastă care conţine satele şi oraşele mici.2.1.U. care cuprinde un ansamblu de activităţi dintre cele mai diverse" în afara funcţiei sale de cadru de viaţă şi de activitate economică. procentul celor care locuiesc în zone predominant urbane este cel mai mic. care se bazează pe o accepţiune generalmente admisă în ţările Europei occidentale. în funcţie de densitatea şi caracteristica populaţiei. silvicultură. 50% din populaţia ţărilor componente locuieşte în zona rurală şi ocupă 80% din teritoriul său. În contrast. Belgia. cu locuitori în marea lor majoritate dependenţi de producţia agricolă şi deservirea acesteia. Grecia şi Portugalia sunt caracterizate de o structură duală. 60% din populaţie este concentrată în zone urbane reprezentând mai puţin de 16% din teritoriul Uniunii. Caracteristica zonelor rurale se poate exprima în forme diverse. de creşterea şi exploatarea pădurilor.). ele se referă la un întreg ţesut economic şi social. spaţii naturale şi agricole. oraşele mici şi centrele regionale precum şi zonele rurale industrializate.N. Germania şi Italia fenomenul este în sens invers. acvacultura şi pescuit. burgurile. spaţiul rural este indispensabil echilibrului ecologic şi el va trebui să fie din ce în ce mai mult un loc de destindere şi recreare. 1296/1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la „Carta europeană a spaţiului rural''. satele. servicii etc. cei mai mulţi oameni locuiesc în categoria intermediară. au dat conceptului de rural o accepţiune mai largă: "noţiunile de spaţiu sau de lume rurală implică mai mult decât o simplă delimitare geografică. cu un procent crescut al populaţiei în cele două extreme: predominant rurală şi predominant urbană. spaţiul rural este considerat ca o parte a teritoriului natural situată în afara oraşelor şi folosită în special pentru agricultură sau economia forestieră. activităţile economice şi culturale ale locuitorilor acestor zone (artizanat.

zone periurbane sau preorăşeneşti. alte folosinţe (cu excepţia celor de locuit) . de creşterea oraşelor şi a centrelor industriale. piaţă etc. Sintetizând. În mare parte aceste zone au rol de habitat pentru populaţia care lucrează în urban. economice.1. 1997). 1. Structura spaţiului rural Bernard Kayser şi colaboratorii săi în lucrarea „Pour un ruraliteé choise” a împărţit spaţiul rural în trei tipuri de zone. Modificările structurale provocate de industrializare. amenajările de zone neurbane pentru timpul liber şi distracţii (sau rezervaţii naturale). în funcţie de puterea economică şi administrativă a polului industrial. d. aceasta uneori navetând zilnic spre locul de muncă. O definire certă a spaţiului rural apare în consecinţă posibilă prin luarea în considerare a următoarelor criterii de ordin: morfologic (număr de locuitori. având raza de acţiune între 10 şi 50 de km. riviera mării etc. Localităţile rurale din aceste zone au un progres demografic accentuat. densitate.3. marginale sau defavorizate. cuprinzând teritoriul agricol cultivat.24 Spaţiul rural şi dezvoltarea rurală durabilă . Zone rurale periurbane sau preorăşeneşti Acestea cuprind zona limitrofă a marilor oraşe şi centre industriale. fapt ce determină caracterul eterogen al localităţilor. a căror funcţii primordiale de esenţă economică sunt cele primare. aflate în diverse stadii de evoluţie. şcoală. teritoriul rural neagricol (munţii. zone rurale periferice. să revadă concepţiile asupra mediului rural. de progresul tehnic. Au apărut în unele localităţi . tip de mediu).3. după problemele specifice de natură socioeconomică şi anume: 1. pun în fata multor ţări necesitatea ca în funcţie de particularităţile istorice. structural şi funcţional (tip de activităţi şi relaţii). de populaţie şi de forme specifice de locuire. aflat într-o continuă transformare. Aceste zone sunt supuse unor „fenomene de atracţie şi difuziune” care duc în final la un mixaj de urban şi rural specific. 3. (P.I. 1. naţionale şi de altă natură. determinat de excedentul demografic propriu. 2. teritoriul ocupat de păduri şi păşuni. Otiman. În localităţile rurale periurbane mişcarea populaţiei este mult mai puternică. „În aceste zone se manifestă în paralel atât fenomene de urbanizare cât şi de ruralizare care le conferă caracter hibrid rural-urban ”.1 c. Din punct de vedere arhitectural şi cultural sunt puternic influenţate (de multe ori în mod negativ) de urbanul vecin. În consecinţă spaţiul rural este extrem de variat. zone intermediare sau de echilibru. de migrările din satele mai îndepărtate şi mai izolate precum şi de exodul urban temporar sau definitiv.) şi aglomerările rurale. ruralul poate fi definit ca o asociere de spaţii fizice de extensiune variabilă. fiind cele mai evoluate din punct de vedere educaţional. Aceste zone sunt foarte dezvoltate din punct de vedere edilitar şi al echipării tehnice.

aşa cum le arată denumirea. Ruralul autentic din aceste zone este din ce în ce mai absent. în mare parte locul lor fiind luat de fermele competitive iar numărul fermierilor este în descreştere vizibilă de la an la an. sociale şi culturale au început să devină prioritare pentru autorităţile rurale locale din zone periurbane ceea ce va conduce la protecţia satelor împotriva urbanizării şi denaturării caracterului rural al acestora. s-a instalat supraproducţia agricolă.2. Kayser spaţiul rural intermediar este spaţiul agricol sau zona agrară a spaţiului rural. Aceste exploataţii pot fi comerciale sau de subzistenţă sau pot. cu agricultură productivistă. au scăzut preţurile produselor agricole sub orice limită prevăzută. De fapt după B. În acelaşi timp.). întoarcerea la pârloagă (circa 10-15% în UE). cele de porumb de 3-4 ori. Aceste zone beneficiază de un potenţial ridicat de fertilitate. Din punct de vedere economic aceste zone sunt puternic afectate şi divers dezvoltate având o economie mixtă (agricolă. Agricultura are o structură adecvată cerinţelor urbane (cu un preponderent caracter legumicol. Într-un timp relativ scurt (20-25 ani). cuprind cea mai mare suprafaţă a spaţiului rural unde preponderent întâlnim o activitate intens agricolă. la un nivel dat prin contingentări. – Rurarul şi urbanul 25 cartiere noi în care locuitorii sunt veniţi din toate colţurile ţării sau ale lumii în cazul unor ţări de mare atracţie economică (Germania. se practică în România o politică privind înfiinţarea întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) în amonte şi aval de agricultură. producţiile medii de grâu s-au mărit de 4-5 ori.3. Italia etc. modernă chiar de performanţă. o serie de reglementări economice guvernamentale au început să limiteze producţia agricolă la unele produse. 1. a avut efecte vizibile. au un anumit grad de stabilitate economico-socială. scăderea subvenţiilor etc. Preocupările ecologice. „Noul tip de dezvoltare rurală. iar politicile agricole ale guvernelor vest-europene şi ale Uniunii Europene au fost nevoite să ia o serie de măsuri de reglare a producţiei şi veniturilor fermierilor. Astfel fermele mici şi mijlocii au dispărut. să fie cu timp parţial sau de tip hobby-ferma (la sfârşit de săptămână sau în vacanţe). instalându-se elemente ale modului de viaţă şi de cultură urbană. carne. cantitatea de carne sau ouă pe metru pătrat constituit a întrecut orice imaginaţie. superintensivă.). Zonele rurale intermediare sau în echilibru În acest tip de rural întâlnim zone care. practicându-se de cele mai multe ori o agricultură de tip intensiv. dispun de activităţi diversificate şi de un grad important de pluriactivitate. de aceea ideologia dezvoltării zonelor agrare din spaţiu rural intermediar s-a bazat pe productivismul agricol şi profitabilitatea exploataţiilor agricole. dar de cele mai multe ori au o mărime economică considerabilă datorită caracterului intensiv sau chiar industrial al producţiei agricole. un anumit echilibru socio-economic. de asemenea. ouă etc. pomicol şi de creştere a animalelor pentru lapte. îngheţarea (limitarea) suprafeţei cultivate. Zona cuprinde întreprinderile agricole performante. .1. În prezent în vederea stabilizării populaţiei săteşti a navetiştilor. industrială şi de servicii). Franţa.2. Exploataţiile agricole din aceste zone au dimensiuni reduse ca suprafaţă sau efectiv de animale.

Zonele rurale periferice.. combaterea secetei prin irigaţii. agrare.26 Spaţiul rural şi dezvoltarea rurală durabilă . în special a agriculturii care datorită costurilor de producţie mai ridicate decât cele realizate pe terenurile cu fertilitate ridicată nu vor putea face faţă concurenţei producţiei obţinute de pe acestea. În paralel marile exploataţii de tip IAS sau CAP trec. specializată şi tehnologizată pentru performanţe ridicate. transformarea ţăranilor din agricultori în lucrători (ouvrieri) agricoli proletari. marginale sau defavorizate Aceste zone sunt periferice din punct de vedere economico-social şi nu neapărat din punct de vedere geografic. În acelaşi timp. Fenomenul de marginalizare economică este dat. În viitor problematica dezvoltării rurale în spaţiu rural intermediar este una dintre cele mai complexe. a acumulărilor mari de produse agricole de pe terenurile cele mai fertile. (P.1 În fostele ţări socialiste alte fenomene economice şi sociale au dominat agricultura zonelor rurale intermediare. panta şi clima în zona de munte etc. Datorită supraproducţiei. la agricultură de tip industrial.. sociali şi economici. de legea fertilităţii descrescânde a solurilor şi de legea randamentelor descrescânde a factorilor de producţie în condiţiile economiei de piaţă. noi zone agricole intră în dificultate economică şi socială.. Factorii care favorizează apariţia unor astfel de zone în spaţiul rural sunt factori naturali pedoclimatici. 1. iremediabilă (altitudinea. Otiman. 1997) Fenomenele şi procesele economice caracteristice zonelor intermediare sau în echilibru sunt: specializarea.3.). Acumulările financiare şi materiale sunt minime. atât pentru ţările UE. Zonele rurale periferice.. de asemenea. Factorii naturali se împart în două categorii importante: • factori naturali cu acţiune defavorabilă permanentă. pierderea proprietăţii funciare. fragile. combaterea acidităţii solurilor prin amendarea lor cu calcar etc. dificile. marginale sau defavorizate sunt numite. datorită problemelor sociale. prin decolectivizarea agriculturii s-a ajuns la o situaţie diametral opusă . . dispariţia exploataţiilor agricole familiale. crearea unor filiere agroalimentare puternice care integrează producţia.I. în multe cazuri. standardizarea produselor şi a proceselor de producţie precum şi preocupări importante pentru protecţia mediului şi a peisajului. multe unităţi agricole (astăzi majoritatea) sunt în pragul falimentului. prelucrarea şi comercializarea produselor agricole. cât şi ţările central şi est-europene aflate în faza de tranziţie spre economia de piaţă”.3.. S-a realizat reîmproprietărirea dar pe fondul deteriorării exploataţiilor agricole . cu mult sub standardele unei agriculturi intensive . Ele se caracterizează printr-o importantă scădere a populaţiei lor şi printr-o predominanţă agricolă.. etatizarea producţiei agricole. Apar multe complexe zootehnice de tip industrial fără sol. deci. Aceste zone se află la periferia eficienţei economice. concentrarea şi integrarea exploataţiilor agricole. • factori naturali a căror acţiune defavorabilă poate fi corectată prin măsuri de îmbunătăţiri funciare (combaterea inundaţiilor prin îndiguiri. colectivizarea.

Tot Jean Gadant spunea: „ . Agricultura. o aşa numită compensaţie de handicap care se acordă pe cap de animal şi pe hectar (E. abandonarea acestor privelişti şi locuri pastorale întinse ale zonelor seci. care tapisează versanţii şi protejează solurile acestora. Logica economică conduce la abandonarea acestor spaţii agricole defavorizate. Relansarea acestor zone implică obligatoriu un efort susţinut de solidaritate din partea statului precum şi a colectivităţilor departamentale.” (Jean Gadant.. – Rurarul şi urbanul 27 Ca urmare în ţările cu supraproducţie excedentul agricol duce la restrângerea suprafeţelor cultivate şi la concentrarea producţiei în exploataţii competitive care deţin soluri cu fertilitate ridicată. fenomene de deşertificare etc. 1999). regiunile rămase în urmă din punct de vedere al dezvoltării rurale (regiuni subdezvoltate) şi zonele rurale aflate în dificultate.2. abandonarea acestor terenuri înierbate de pe pantele însufleţite de murmurul unei savante reţele de pârâiaşe ce o irigă. în care relieful şi clima nu permit o rentabilitate satisfăcătoare. consacrate petrecerii timpului liber şi vânătorii sau pescuitului? Unii au şi gândit-o. calităţii precare a vieţii prin suprimarea serviciilor.1. principalul mijloc de existenţă al colectivităţii rurale. un singur moment că toate acestea să dispară sub invazia unui mărăciniş invadator? . Buciuman. Din categoria zonelor defavorizate fac parte regiunile montane. mai ales dezvoltarea artizanatului. această regiune a reuşit să aibă o agricultură productivă şi să creeze locuri de muncă în industrie şi sectorul terţiar. 1987). a turismului şi pluriactivitatea. abandonarea acestor păşuni-păduri jurastice unde iarba şi arborele. Zona de munte rămâne zona cea mai defavorizată. migrării tineretului spre urban. ar trebui oare gândit ca aceste zone să devină vaste rezervaţii virgine faţă de orice intervenţie a omului.E. În aceste zone procentul de persoane active este de 2-3 ori mai ridicat decât media pe ansamblul ruralului. mai ales „carta verde” a Uniunii Europene din 1985 care propovăduia abandonarea masivă a milioane de hectare. Densitatea populaţiei redusă. abandonarea acestor panglici de păşuni şi fâneţe verzi care acompaniază un râuleţ ce şerpuieşte pe fundul unei văi înguste. Locurile de muncă industriale sunt puţine şi prost plătite. precum şi a unui sistem de comunicaţii eficient.. datorită îmbătrânirii populaţiei. Unele regiuni reuşesc să iasă din situaţia de subdezvoltare cum ar fi de exemplu regiunea Bretania (Franţa) care după construirea reţelei de şosele. „. abandonarea acestor păşuni de vară din munţi pentru vacile care urcă deasupra limitei altitudinii pădurilor până la vârfurile stâncoase? Cum se poate imagina. aciditatea solurilor este mare. traversează la ora actuală a criză profundă. Toate aceste aspecte împiedică revigorarea mediului rural.. În aceste condiţii. întreţinute de turmele de oi seculare.. atât de adesea în conflict fac aici un bun menaj. iar legislaţia din ţările occidentale europene şi din Uniunea Europeană o consideră nu numai defavorizată ci chiar o zonă „handicapată” şi au prevăzut în măsurile de susţinere din partea autorităţilor publice naţionale şi a U. iar condiţiile climatice sunt aspre. Dar tehnocraţii de la Bruxelles uită rolul de neînlocuit al utilităţii colective pe care îl joacă agricultura în ocuparea şi echilibrul teritoriului rural .. abandonarea acestor poieni cultivate tăiate într-un mediu împădurit pe care îl exploatează un sat liniştit din mijlocul munţilor. drumuri şi căi de acces. iar veniturile acestora sunt de două ori mai mici.. Reanimarea economică a acestor zone trece printr-o diversificare a activităţilor lor.

serviciile colective de care au nevoie să fie rentabilizate pe un spaţiu geografic suficient de întins. la alegerea priorităţilor şi la punerea în operă a acţiunilor ”. exploatarea pajiştilor naturale şi o pomicultură rustică.50 ha) care deţine o suprafaţă redusă de teren arabil în medie 0. diferite întreprinderi mici şi mijlocii (IMM) de tip industrial sau meşteşugăreşti.69 ha păşuni şi fâneţe naturale şi ~ 0. 1. Concertarea tuturor forţelor vii de pe acest spaţiu pentru a le face să participe la definirea obiectivelor în acelaşi timp ambiţionase şi rezonabile. 2. departamentului. în vederea identificării principalelor probleme cu care se confruntă comunităţile rurale.000 km2).5 milioane locuitori şi peste un milion de gospodării ţărăneşti familiale.iarba şi arborele din care s-ar putea trage un profit mai bun prin reorganizarea funciarului. valorificarea pe loc a resurselor locale etc. reîmpădurirea terenurilor abandonate şi marginale.. Ca activităţi importante ale populaţiei din zonă sunt şi exploatarea pădurilor şi prelucrarea lemnului.71 ha.politica de amenajare a teritoriului care ia în considerare aceste zone fragile conţine trei cuvinte măestre: 1. Caracteristica principală a economiei agromontane este gospodăria ţărănească de subzistenţă (cu o suprafaţă agricolă de ~ 2. 9505-04 în cadrul căruia se regăseşte Proiectul Phare RO9595-04-03 „Dezvoltare rurală”. . 32% din suprafaţa ţării (~ 75. În cadrul Programului Phare RO9505 figurează programul „Sprijin pentru Programe şi Politici” cu nr. Agricultura este bazată pe creşterea animalelor. De remarcat este faptul că în aceste zone activitatea pastorală s-a redus foarte mult. regiunii. În Uniunea Europeană regiunile rămase în urma din punct de vedere al dezvoltării rurale sunt susţinute de la bugetul comunitar. Dar ea dispune de atuuri pe care inteligenţa şi tenacitatea munteană sunt perfect capabile să le valorifice mai bine: . Există. defineşte regiunile rămase în urmă acele zone în care produsul intern brut (PIB) reprezintă sub 75% din media comunitară. . .. .09 ha livezi.pluriactivitatea capabilă să viabilizeze exploataţiile.. plămădită de-a lungul secolelor de către un ţăran îndârjit să fie sortită abandonului şi apoi uitării? . După anul 1990 în multe zone montane un loc important în economia rurală îl ocupă agroturismul montan. deoarece amenajarea lor. Aceste regiuni au o economie rurală mixtă. culesul şi prelucrarea fructelor de pădure. Scopul lucrării a fost acela de a întocmi o diagnoză a spaţiului rural. Cooperarea între aceste comune. În acest sens Reglementarea 2052/1988 a Uniunii Europene.1 Cum se poate tolera ca această civilizaţie inteligentă a muntelui.o extensificare agricolă raţională. 3. În România regiunile montane cuprind cca. precum şi definirea unei strategii de dezvoltare rurală. echipamentele lor. efectivele de animale existente după 1990 fiind de mai puţin de jumătate faţă de anul 1938.28 Spaţiul rural şi dezvoltarea rurală durabilă . 3. Pentru România. deoarece micile comune rurale nu dispun de mijloacele necesare pentru a-şi asigura dezvoltarea. de asemenea. Solidaritatea satului. Uniunea Europeană şi Guvernul României au iniţiat în cadrul programului PHARE un proiect privind Dezvoltarea Rurală. o agricultură care să păstreze aceste patrimonii are nevoie să fie ajutată.

• înlăturarea/micşorarea sărăciei în zonele rurale. (P. asupra necesităţii acordării unui loc distinct în Strategia Naţională de Dezvoltare. Arad. regionale şi naţionale de dezvoltare şi amenajare a spaţiului rural şi punerea lor imediată în practică sunt priorităţi absolute pentru România. Alba. – Rurarul şi urbanul 29 Acest proiect a fost propus în vederea conturării unei politici complexe de dezvoltare rurală în România care să asigure: • revitalizarea unor zone rurale aflate în dificultate. Pericolul cel mai mare al localităţilor rurale în declin este acela de dispariţie. Carta verde este primul document de sinteză realizat în România privind ansamblul demersurilor necesare pentru planificarea şi implementarea unor acţiuni vizând dezvoltarea rurală integrată iar rolul major al proiectului este de conştientizare a factorilor responsabili şi a populaţiei asupra problemelor dezvoltării rurale în România. Asemenea zone rurale în dificultate sau declin există şi în România iar apariţia lor este cauzată de un complex de factori. În Uniunea Europeană (UE-15) se apreciază că circa 26% din teritoriul comunitar şi circa 32. Sibiu.I. Caraş-Severin. În interiorul fiecărei categorii de spaţiu se regăsesc zone mai reduse sau mai restrânse din celelalte categorii.2. Hodoş.7 milioane de locuitori (adică 8. Satu-Mare. Braşov. Otiman. Aceste aspecte ne îndreptăţesc să afirmăm că elaborarea unor programe locale. Zonele rurale în dificultate sau declin sunt caracterizate printr-un nivel scăzut de dezvoltare socio-economică. Suceava şi Neamţ. Există multe sate care s-au depopulat până la câteva zeci de familii sau care au dispărut fizic şi geografic cum ar fi satele din dealurile Banatului şi podişul Lipovei dispărute complet: Salcina Nouă. În concluzie. • stimularea cooperării intersectoriale în dezvoltarea rurală. • protecţia şi reconstrucţia mediului natural. 1997) De fapt majoritatea satelor româneşti se află în pragul sărăciei şi degradării continue sub toate aspectele.8% din populaţia totală a UE-15) aparţin zonelor aflate în dificultate. intermediar şi periferic nu poate fi strict delimitată. începând cu cei naturali continuând cu cei sociali şi terminând cu cei de politică economică. • dezvoltarea resurselor umane. trebuie să spunem că structura (tipologia) spaţiului rural în periurban. • încurajarea manifestării iniţiativei locale în procesul de dezvoltare.1. iar multe alte sate sunt pe cale de dispariţie. În concepţia UE programele de dezvoltare a zonelor în dificultate trebuie să cuprindă următoarele domenii: • diversificarea activităţilor din sectorul primar. Bistriţa-Năsăud. . • dezvoltarea sectoarelor neagricole. Situaţii asemănătoare sunt în nenumărate sate din Timiş. • echilibrarea oportunităţilor economice şi a condiţiilor păstrării şi dezvoltării valorilor de patrimoniu material şi spiritual. • dezvoltarea agroturismului. • asistenţă tehnică.

în produsul brut şi în valoarea adăugată din mediul rural.4.4. de pescuit sau de vânătoare sportivă. Caracteristicile spaţiului rural Spaţiul rural are anumite caracteristici distincte care îi dau individualitate. populaţie. După părerea Domniei sale: „ Spaţiul rural autentic se distinge din toate punctele de vedere (structură economică. casnice. 1. de regulă. 2. pomicultură. Otiman realizează o sinteză reuşită a caracteristicilor spaţiului rural. gradual în zonele de confluenţă regăsindu-se elemente comune. mineritul. industrializarea lemnului. exploataţii forestiere. drumuri. totuşi spaţiul rural rămâne un spaţiu preponderent agrar. industria casnică şi meşteşugurile deţin pondere în cadrul activităţii generale din spaţiul rural. Nici chiar spaţial nu mai rămâne o dominanţă agricolă deoarece importante suprafeţe agricole capătă alte destinaţii cum ar fi: construcţii. Există unele zone cum sunt cele montane unde silvicultura. Din aceste puncte de vedere caracteristicile spaţiului rural pot fi prezentate astfel: 1. Caracteristicile şi funcţiile spaţiului rural 1. industriale. Referitor la structura economică. Treptat în toate ţările dezvoltate. specificitate şi autenticitate comparativ cu alte zone (spaţii sau teritorii). Deşi există o diversitate economică în spaţiul rural. creşterea animalelor). pajişti. de agrement. Din punct de vedere ocupaţional „spaţiul rural este preponderent un spaţiu de producţie. O mare parte din profesiunile practicate în spaţiul rural sunt profesiuni practice. prof. În unele zone de munte. ocupaţii. silvicultură şi exploatarea pădurii.) de spaţiile urbane. viaţa socială etc. plantaţii silvice. industrii prelucrătoare ale resurselor pădurii este predominantă atât din punct de vedere teritorial cât şi ocupaţional. activităţi meşteşugăreşti. în spaţiul rural activităţile agricole ocupă de regulă cele mai întinse zone. agricultura reprezentând „coloana vertebrală” a ruralului. predominante pot să fie activităţile agroturistice. legumicultură. . P. în care activităţile sectoriale primare au o pondere destul de ridicată din punct de vedere economic.”. cultură.1 Delimitarea între spaţii se face.30 Spaţiul rural şi dezvoltarea rurală durabilă . În cartea „Dezvoltarea rurală în România”. miniere.1. zonele rurale cu o predominanţă spaţială agricolă tind să se reducă. Problema preponderenţei agrare a spaţiului rural rămâne de discutat deoarece pe măsură ce apar în spaţiu rural o serie de elemente urbane (infrastructuri şi activităţi economico-sociale şi culturale) ponderea agriculturii scade din punct de vedere al locului pe care îl ocupă în totalul populaţiei ocupate.I. şosele. industria conexă agriculturii. Sectoarele producţiei agroalimentare (culturi de câmp. viticultură. prelucrarea lemnului. zone portuare etc. terenuri sportive etc. litoral sau de deltă. împreună cu activităţile conexe silviculturii.

este mai redusă ca pondere. Peisajul natural al ruralului constituie un patrimoniu inestimabil al umanităţii . obiceiurile şi cultura locală. fie lucrând în micile lor gospodării agricole sau în hobby-ferme. 4. Din păcate. creşterea randamentelor agricole şi a productivităţii muncii în agricultură. Comunităţile rurale au unele caracteristici specifice.1. comparativ cu zonele urban-industriale. Pluriactivitatea are consecinţe multiple asupra stării de spirit a lumii rurale. o lume liberală. iar participarea cetăţeanului la problemele comunităţii este mai prezentă. Dezvoltarea agriculturii. în perioada comunistă aceste preocupări au fost estompate sau au dispărut la mulţi din locuitorii satelor. fie ajutând membrii de familie-agricultori. peisajul liniştitor. mai mult decât în oricare alt mediu social. climatul. unele dintre acestea solicitând policalificare profesională. Difuziunea proprietăţii private în spaţiu rural. dă adevărata dimensiune şi valoare spaţiului rural. în primul rând raporturile interumane sunt mai bune. mai umanizat . având consecinţe nefaste asupra stării de spirit gospodăresc şi asupra moralităţii populaţiei rurale. este mult mai aerisit. formează laolaltă cultura populară locală sau regională . Viaţa în spaţiul rural. element care. este aşezată pe o serie de norme emanate din experienţa de viaţă multiseculară. Modul de viaţă rurală. din punct de vedere al densităţii populaţiei şi al mărimii aşezămintelor umane. aerul curat. a avut o serie de consecinţe pozitive asupra spiritului antreprenorial al locuitorilor rurali . este un patrimoniu de neegalat al umanităţii. de calm social sunt caracteristici ale calităţii habitatului rural . 6. Este o caracteristică importantă a populaţiei rurale de a lucra concomitent în sectoarele agricole şi neagricole. Tezaurul acumulat timp îndelungat constituie. din toate punctele de vedere. prin peisajul îngrijit şi aerisit. lumea rurală fiind. o caracteristică de mare atracţie pentru viaţa la ţară. inclusiv în ceea ce priveşte autoconsumul alimentar . prin flora şi fauna sa. proprietatea publică şi privată a statului este mult mai restrânsă. Spaţiul rural are o viaţă socială mai apropiată .2. „În acelaşi timp. 3. reducându-se.. cu excepţia perioadei comuniste. – Rurarul şi urbanul 31 normale. dezvoltarea simţului proprietăţii. pacea. terenuri limitrofe căilor de comunicaţii şi reţelelor de transport. prin structura sa naturală. la rezervaţii şi parcuri naţionale. În zonele rurale. de regulă. alături de economie şi ecologie. Viaţă socială şi culturală. Din punct de vedere peisagistic. este incomparabil mai frumos şi mai apreciat de mulţi locuitori . familială . mare parte din populaţia care lucrează cu timp integral în sectorul neproductiv depune şi o activitate productivă în agricultură şi alte sectoare conexe acesteia în timpul secundar. locuitorii se cunosc între ei. Liniştea. În spaţiul rural este predominantă proprietatea privată. de cooperare între săteni este mult mai prezent comparativ cu spaţiu urban. pentru petrecerea unei anumite părţi din timp la sat sau pentru turismul rural. caracteristică ruralului. în activităţile sociale etc. tradiţiile şi obiceiurile. 5. a determinat eliberarea unei importante părţi din populaţia . spaţiul rural. din tradiţiile. de asemenea. în esenţa sa. Prin natura activităţii fenomenul de întrajutorare. unele terenuri cu destinaţie specială. Populaţia ocupată în servicii. Spaţiul rural.

În acelaşi timp. În spaţiul rural s-au implantat întreprinderi mici şi mijlocii care au angajat forţa de muncă din zonele rurale respective. Activităţile neagricole. artizanale sau comerciale şi de prestări de servicii. • garantarea unui nivel al venitului agricultorilor şi al familiilor lor apropiat şi comparabil cu a celorlalte profesiuni libere. înseamnă promovarea unui sistem de producţie agricolă şi silvică. funcţionarea întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) productive şi de servicii din spaţiul rural. funcţia ecologică şi funcţia socio-culturală. Politica de dezvoltare a spaţiului în ţările vest-europene s-a axat pe principiul continuităţii şi complementarităţii activităţilor agroalimentare . adoptată de către Consiliul Europei. 8. de tip industrial sau de servicii. valorificarea pe termen lung (durabilă) a resurselor naturale.I. Pornind de la iniţiativa privată. turismul rural.4. 1. funcţia economică are şi alte subfuncţii: • producerea de materii prime reciclabile destinate industriei şi producţiei de energie. În Carta europeană. 7. s-a reuşit.2. industriale. segmentul de populaţie rurală angajată în activităţi neagricole are posibilitatea de a lucra cu timp integral (full-time) în industrie sau service şi cu timp parţial (part-time) în agricultură. • protejarea mediului înconjurător şi asigurarea regenerării mijloacelor de producţie ca solul şi apa freatică. . meşteşugurile etc. 2002) 1. de servicii. s-au bazat pe complementaritatea faţă de agricultură. în special cele industriale şi de service. Ţările semnatare ale Cartei europene a spaţiului rural se angajează să garanteze un sistem de producţie agricolă care să asigure: • necesarul de alimente al populaţiei. pentru generaţiile viitoare în spiritul unei dezvoltări durabile. integrarea activităţilor agroalimentare a constituit unul dintre pilonii politicilor rurale. • asigurarea nevoilor întreprinderilor mici şi mijlocii agricole. Astfel. (P. pescuitul. Otiman. în aceste cazuri. dacă activităţile neagricole s-au plasat în sfera ruralului. statul trebuie să sprijine prin politici de dezvoltare rurală acele activităţi agricole plasate în aval şi amonte de agricultură precum şi cele care prelucrează materii prime locale . Funcţiile spaţiului rural Carta europeană a spaţiului rural. În ţările unde s-au aplicat politici adecvate de menţinere a populaţiei (devenite) neagricole în spaţiul rural s-au dezvoltat armonios o serie de activităţi neagricole. în trei mari grupe: funcţia economică. Principiul după care mai uşor şi mai economic se transportă produsul finit comparativ cu materia primă agricolă ne conduce la ideea extinderii investiţiilor agroalimentare în localităţile rurale.32 Spaţiul rural şi dezvoltarea rurală durabilă . sintetizează diferitele funcţii ale spaţiului rural. păstrarea autenticităţii acestuia.1 agricolă şi ocuparea ei în activităţi industriale. sociale etc. Dacă implantarea acestor activităţi s-a făcut fără agresarea spaţiului rural. Agricultura României la cumpăna dintre secolul XX – un secol al deznădejdii şi secolul XXI – un secol al speranţei. Funcţia economică – considerată funcţia de bază a spaţiului rural.

d. în localităţile rurale toţi oamenii se cunosc între ei din toate punctele de vedere. intensificarea şi industrializarea zootehniei. Otiman. Acţiunile necontrolate şi nechibzuite ale oamenilor din ultimele decenii au determinat grave accidente ecologice care au condus la: poluarea intensă a spaţiului rural. Spaţiul rural nu mai este conceput ca o zonă „eminamente agricolă”. eliminarea fenomenelor negative amintite anterior. să conserve resursele naturale ale vieţii – sol. Chiar dacă unele tradiţii au dispărut ca efect al „modernizării” totuşi în spaţiul rural se menţin încă tezaure de etnografie şi folclor. 2. Reechilibrarea ecologică. să conserve şi să protejeze biodiversitatea şi în special biodiversitatea genetică. exploatarea rapace în unele zone miniere. exploatarea agricolă şi forestieră fără protecţie antierozională şi multe alte activităţi de acest gen. garantând astfel surse diferite de venituri pentru populaţia rurală.1. Un factor negativ este „orăşenizarea” care a dus la degradarea autenticului privind tradiţiile. Aceste acţiuni ar fi: industrializarea excesivă în regiuni rurale.2. spaţiul rural. revenirea la un anumit standard de ruralitate. este un spaţiu social. folclorul şi etnografia. Responsabilitatea actelor comportamentale este cu mult mai puternică în cazul colectivităţilor rurale. cu atât implicaţiile sociale sunt mai favorabile: posibilităţi de plasare a forţei de muncă. chimizarea excesivă în cultura mare şi legumicultură. complementaritate în folosirea forţei de muncă. utilizarea timpului secundar (parţial) al salariaţilor în gospodăriile agricole privat-familiale etc. Carta europeană prevede corespunzător acestei funcţii ca fiecare parte angajată să procedeze astfel încât spaţiul rural să acţioneze în următoarele direcţii: a. menţinerea tineretului în spaţiul rural cu posibilităţi de a lucra în ramuri neagricole dar apropiate de agricultură. c. deteriorarea peisajului agricol şi silvic. stabilitatea populaţiei. extinderea necontrolată a turismului. . b. portul. comasarea acestora în mari aglomeraţii de animale pe spaţii agricole foarte reduse.I. 1997). De fapt ceea ce ne dă autenticitate este tocmai cultura populară tradiţională. fac din funcţia ecologică a spaţiului rural un element important al ameliorării acestui spaţiu. apă. Prin natura activităţilor umane. e. aer – utilizându-le într-o manieră judicioasă şi durabilă. unde caracteristica esenţială a omului în raport cu societatea este anomimatul. reducerea alarmantă a florei şi faunei şi perturbarea sau chiar distrugerea echilibrului ecologic în foarte multe ecosisteme ale spaţiului rural. exploatarea neraţională în unele perimetre silvice. să asigure protecţia animalelor sălbatice. meşteşuguri care constituie o mare bogăţie ( P. Funcţia socio-culturală. diversitatea speciilor şi cea a peisajelor naturale. 3. obiceiurile. prin instrumentele juridice şi în condiţii ecologice corespunzătoare. Funcţia ecologică. Spre deosebire de marile aglomeraţii urbane. Cu cât structura ruralului este mai diversificată. o funcţie complexă care cuprinde un număr mare de activităţi (pluriactivităţi). să întreţină şi să protejeze peisajul natural. conservarea resurselor genetice ca bază a agriculturii şi biotehnologiei. obiceiurile etc. Funcţia economică în concepţia modernă. relaţiilor din interiorul comunităţilor şi celor intercomunitare. – Rurarul şi urbanul 33 • • să asigure o bază pentru recreaţie şi turism. să protejeze biotopurile şi „spaţiile verzi” de care dispune şi care joacă un rol esenţial în calitatea mediului înconjurător. este de fapt. cântecul.

cu efecte de durată (durabile). Dezvoltarea rurală este legată de Politica Agricolă Comună (PAC) şi măsurile care sprijină ocuparea forţei de muncă. 2000). De regulă dezvoltarea are întotdeauna un caracter strategic iar elementele importante ale dezvoltării strategice sunt: 1. precum şi a alternativelor practice pentru soluţionarea problemelor strategice. dezvoltarea şi ameliorarea lor sunt activităţi complexe. care servesc la rezolvarea sarcinilor strategice. atât în zonele rurale cât şi urbane. obstacolelor. de importanţă vitală pentru o ţară (prin dimensiunea spaţiului rural. 5.34 Spaţiul rural şi dezvoltarea rurală durabilă . Creşterea înseamnă extinderea întregii activităţi economice într. deşi ele nu sunt sinonime (Maria Vincze. în general cu sprijin de la stat. ceea ce necesită o perioadă îndelungată. De foarte multe ori noţiunea de dezvoltare se identifică frecvent cu cea de creştere. De exemplu. dar legătura nu este directă. ceea ce poate duce la asigurarea unor venituri mai mari pentru indivizi.1 Carta europeană presupune ca ţările membre să se angajeze şi să acţioneze. Problemele rurale. respectiv cunoaşterea. în scopul mobilizării tuturor iniţiativelor pentru valorificarea resurselor proprii în beneficiul social şi economic al comunităţii. elaborarea programelor detaliate de acţiune pe termen scurt. cultural-sociale. care stau în calea atingerii obiectivelor strategice. de habitat şi de turism) a căror rezolvare nu poate fi soluţionată prin activităţi pe termen scurt. 3. se poate defini printr-o îmbunătăţire generală a bunăstării economice şi sociale a locuitorilor rurali şi a mediului instituţional şi fizic în care ei trăiesc. cu condiţii echivalente pentru beneficiari şi consumatori. Dezvoltarea. de servicii. astfel încât spaţiul rural. 2. identificarea concepţiei. exprimată prin activităţi productive. prin folosirea tehnologiilor moderne de informare. 1. Programele de dezvoltare au în vedere schimbarea condiţiilor fundamentale. cercetarea. Obiectivele de bază ale acesteia sunt: . respectând principiile subsidiarităţii şi solidarităţii. Dezvoltarea rurală – noţiune. Carta Europeană a spaţiului rural prevede că la elaborarea politicilor de dezvoltare trebuie să se ţină seama de condiţiile specifice ale regiunilor rurale. Dezvoltarea poate implica şi creşterea.un teritoriu şi este măsurabilă prin numărul crescând al locurilor de muncă. Dezvoltarea comunităţilor rurale poate fi descrisă ca un proces în care comunitatea este implicată în mod activ. elaborarea propunerilor pentru înlăturarea piedicilor. stabilirea piedicilor. determinarea modurilor de acţiune care se vor aplica pe termen lung. prin creşterea veniturilor populaţiei. definiţie Termenul „dezvoltare rurală” poate fi subiectul a numeroase definiţii şi interpretări.5. comunitare şi instituţionale. De aceea sunt necesare programe integrate succesive. care să se finalizeze prin îmbunătăţirea condiţiilor instituţionale şi umane. 4. Programele care generează aceste creşteri pun accentul pe crearea imediată a unor locuri de muncă. are ca scop creşterea durabilă a productivităţii individuale.

participanţilor vieţii economice şi sociale.5 16. în PIB (%) agroalimentare silvicultură.6 5. comunităţilor locale.8 5. Dezvoltarea rurală paneuropeană este caracterizată prin amploarea fenomenului la nivel european. Tabelul 1.4. deoarece agricultura este elementul determinant al dezvoltării rurale în majoritatea spaţiilor rurale.9 15. valorilor ecologice şi ale peisajului cultural. Dezvoltarea rurală transfrontalieră este creată prin legăturile economice. dezvoltarea comunităţii etc.8 10. Din punct de vedere conceptual dezvoltarea rurală are multiple sfere de cuprindere: 1.1.1 2. crearea de locuri de muncă.8 11.7 3. create prin relaţiile de interdependenţă din plan regional.2 22. învăţământul. Rolul important în dezvoltarea rurală revine resurselor umane. prin ajutoare pentru perfecţionarea lucrătorilor şi persoanelor apte de muncă din firmele mici. Dezvoltarea rurală în plan economic Ca orice acţiune şi activitate desfăşurată. aprovizionarea cu apă şi energie electrică). Programele de dezvoltare rurală sunt de obicei complexe şi se referă concomitent la mai multe sectoare: infrastructură. 3.3 .3 11. comune) şi gospodăriile componente. vizează comunităţile locale (sate.7 19. • oferirea unui acces mai bun al populaţiei la servicii (cum ar fi reţele de comunicaţii. Dezvoltarea locală cuprinde concepţiile legate de dezvoltarea unei aşezări date şi a împrejurimilor sale imediate.9 16. protecţia mediului. (%) din total pescuit (%)(2) Importuri Exporturi Ponderea chelt. 4. la dezvoltarea infrastructurilor pe plan regional sau care vizează mai multe regiuni.8 13.2 19.8 15.3 26.2 29. SUA şi Japonia (1997) PIB pe locuitor ($)(1) Forţa de muncă Ponderea Schimburile de produse ocupată în agriculturii agricole şi agricultură.9 19. 2. Dezvoltarea teritorială (sau regională) se referă la investiţiile mari.7 14. băuturi şi tutun în total chelt. • stoparea depopulării zonelor rurale.4 0. agricultură.1. Locul agriculturii în economia unor ţări europene. – Rurarul şi urbanul 35 • modernizarea fermelor şi asigurarea sprijinului financiar pentru tinerii fermieri.5.2.9 8.3 1. dezvoltarea în plan economic trebuie să se desfăşoare în condiţii de rentabilitate şi să acţioneze pe toate căile pentru a avea exploataţii şi ferme viabile. promovarea infrastructurilor pentru turism şi încurajarea activităţilor • locale. de consum alimentar. sociale şi culturale dintre comunităţile de graniţă ale diferitelor ţări şi are ca scop final dezvoltarea zonelor respective. 1. întreprinderi mici şi mijlocii (IMM). turism (agroturism şi turism rural).9 3. de consum (%) Belgia Danemarca Germania Grecia Spania 21456 21751 20865 13138 14758 2.7 2.

6 9..8 1.0 30.9 37. 5.2 6.7 12..0 6.6 10.3 4.5 2. 2001. utilizează îngrăşăminte chimice şi pesticide într-o oarecare doză.6 .0 52. 10. (Şerban Mitrache.5 0.2 1.9 6.0 35.5 19.2 13..0 39.2 8. 3924(3) 10549(3) 4149(3) 6544(3) 3268(3) 4043(3) 5576(3) 4324(3) 7452(3) 10480(3) 27561 22485 4.3 10.6 12.0 7.9 .. 15.3 18.7 3. Cu cât dozele . 8.9 2. În aceste ţări dezvoltarea şi eficientizarea agriculturii a contribuit la creşterea puterii de cumpărare a populaţiei ca urmare a ieftinirii alimentelor.5 18.4 3.7 8.9 22. Existenţa exploataţiilor agricole viabile conduce la revitalizarea vieţii economice rurale.36 Spaţiul rural şi dezvoltarea rurală durabilă .5 10. 1.3 25.4 5.2 6.3 10.7 2.7 37.. băuturi şi tutun în totalul cheltuielilor de consum (17. pe când în România ele reprezintă 58%). Anca Dachin .4 37. . În ţările cu economie în curs de dezvoltare locul principal este deţinut de agricultură. Sursa: Letiţia Zahia.7 0. lucru care se reflectă în ponderea cheltuielilor cu alimente.9 14.1 16. trebuie să vină în concordanţă cu dezvoltarea în plan economic şi social şi să evite degradarea mediului.7 4.4 11.9 27..6 17.0 1.3 . Dezvoltarea rurală în plan ecologic Principiile dezvoltării durabile a spaţiului rural în plan ecologic..3 2.2.7 9.8 4.9 3. În ţările dezvoltate.5% în SUA.3 7.9 12.0 35.2 15..0 14.1 Franţa Irlanda Italia Luxemburg Olanda Austria Portugalia Finlanda Suedia Marea Britanie Cipru Bulgaria Cehia Estonia Ungaria Letonia Lituania Polonia România Slovacia Slovenia SUA Japonia 19817 18294 19239 31531 19835 21349 13415 18726 18672 18929 . dar aportul acesteia la formarea brută de capital fix este superioară celor doi indicatori. Bucureşti.3 14.0 26.3 15..0 58. agricultura ocupă o pondere redusă în Produsul Intern Brut (PIB) şi în forţa de muncă ocupată.2 14.5 6.8 12..2 7.7 0.7 18.0 31. Ed.5% în UE.6 4.9 6.5 6.2 10.1 6.3 .0 23.1 9.2 11.0 24.2 8..4 0..5 37.9 20.4 0.9 .2 7..4 2.4 6. Acest lucru nu înseamnă însă că dezvoltarea rurală se rezumă doar la dezvoltarea agriculturii..3 5.9 18.5 .1 18.3(2) 23.3 24. 7.7 8.8 28.4 19.0 8. Economică. Protecţia mediului constituie elementul fundamental al dezvoltării durabile şi trebuie să fie în concordanţă cu principiile practicării unei agriculturi durabile.0 15.5.2 8.0 15.3 6.8 30.3 21.6 0.0 19. 54. în scopul creşterii productivităţii la hectar. 2000) În prezent marea majoritate a agricultorilor...9 13.9 11.Politici agroalimentare comparate.5 6.

Practicarea unei agriculturi durabile are ca scop: menţinerea calităţii solului şi asigurarea unei corelaţii optime între cantitatea şi calitatea alimentelor. • îmbunătăţirea calităţii vieţii. 1. Dezvoltarea rurală în plan social Asigurarea condiţiilor de viaţă la nivelul condiţiei umane.3. Strategiile de dezvoltare durabilă îi obligă pe procesatori să-şi analizeze proiectele şi din punct de vedere ecologic.combaterea integrată a bolilor şi dăunătorilor.2. . lucernă etc. • utilizarea cu eficienţă maximă a resurselor limitate şi a celor neregenerabile. În general.1.reciclarea resturilor de culturi şi a gunoiului de grajd. • îmbunătăţirea calităţii mediului înconjurător şi a bazei de resurse naturale. care au rezultate scontate pe termen scurt însă pe termen mediu şi lung pot avea efecte cu implicaţii negative. este necesar să se găsească un raport optim între tehnologiile cultivate. mazăre. . producţiile obţinute şi ecologie. care conduce de obicei la creşterea costurilor. procesatorii de materii prime urmăresc. . Realizarea acestor corelaţii de echilibru pot fi asigurate prin practicarea unei agriculturi alternative a cărei funcţie obiectiv este determinată de restricţii ecologice şi de producţie. pe baza procedurilor tehnologice de fabricaţie. în realizarea proiectelor de investiţii. . – Rurarul şi urbanul 37 sunt mai ridicate cu atât efectele negative asupra mediului şi ecosistemelor naturale sunt mai pronunţate. rentabilitatea randamentelor de valorificare şi a celor de extracţie a substanţei utile.5. unde este prezentă activitatea umană constituie de fapt dezvoltarea rurală durabilă în plan social. pentru toate localităţile şi regiunile. Ca direcţii de acţiune sunt necesare desfăşurarea următoarelor activităţi: . Acţionând în spiritul dezvoltării durabile.folosirea îngrăşămintelor chimice. În concluzie menţionăm că este necesar ca activitatea economică trebuie să fie analizată şi din punct de vedere a efectelor sale în plan ecologic. În condiţiile actuale ale economiei. Dezvoltarea durabilă a spaţiului rural nu reprezintă numai obţinerea de produse agricole de bună calitate şi nepoluate ci şi asistarea procesului de prelucrare a produselor agricole în produse alimentare. trebuie evitată cu orice preţ distrugerea solului din considerente economice.).rotaţia culturilor. Nu toate regiunile oferă aceleaşi condiţii de dezvoltare economico-socială. indicatorii de eficienţă economică. care să asigure dezvoltarea economico-socială a comunităţilor rurale prin: • satisfacerea cerinţelor alimentare şi sociale. urmărindu-se dezvoltarea în plan economic.extinderea culturilor de protecţie şi ameliorare a solului inclusiv leguminoase fixatoare de azot (soia. . a pesticidelor şi a altor substanţe chimice în doze restricţionate. sănătatea oamenilor şi menţinerea calităţii mediului înconjurător.

. la ocrotirea sănătăţii.dreptul la o viaţă mai bună. fără o infrastructură rurală care să permită şi să contureze un minim de confort pentru membrii unei comunităţi. 2000. nu în ultimul 1 Şt. Cu cât o regiune prosperă în plan economic cu atât mai puţin se înregistrează efecte negative. nivelul de dezvoltare economică şi socială este diferenţiat de la o regiune la alta şi în cadrul acestora. . care să conducă la regres social. Dea lungul anilor.asigurarea unor condiţii minime de viaţă pentru populaţia rurală comparativ cu populaţia urbană. Scopul final al dezvoltării rurale este ca spaţiile rurale să fie apte.38 Spaţiul rural şi dezvoltarea rurală durabilă . Creşterea bunăstării rurale se poate realiza prin: . Dezvoltarea este un fenomen dinamic. .combaterea sărăciei. accentul s-a deplasat dinspre dezvoltarea economică spre dezvoltarea socială sau umană. Conceptul de dezvoltare durabilă Dezvoltarea durabilă şi interdependenţa dintre economie şi mediu sunt subiecte importante pentru agenda de lucru a politicienilor. în mod durabil şi să îndeplinească funcţiile care le revin în societate. Dezvoltarea rurală durabilă trebuie înţeleasă ca un mecanism logic care acţionează în orientarea evoluţiei fenomenelor economico-sociale ale spaţiului rural. spre o dezvoltare individuală şi comunitară care să conducă la ameliorarea nivelului de „bunăstare rurală” şi a menţinerii echilibrului factorilor naturali.oprirea migrării populaţiei de la sat la oraş. Discrepanţe mari apar şi în cadrul aceleaşi comunităţi.1 Diferenţele apar datorită condiţiilor naturale şi datorită nivelului de dezvoltare a regiunii din punct de vedere economic. unde întâlnim grupuri sociale care prosperă mai mult sau mai puţin. 1. Nu poate fi concepută o dezvoltare durabilă a regiunilor rurale fără a avea în vedere găsirea de soluţii viabile pentru multitudinea problemelor identificate în plan social. prin crearea de alternative care săi motiveze existenţa şi să-i stimuleze iniţiativa de acţiune pentru asigurarea celor necesare traiului. Mitrache – Dezvoltarea durabilă rurală. educaţie şi protecţie socială.stimularea şi diversificarea serviciilor. extrem de complex şi greu de definit. . .6. Dezvoltarea rurală durabilă Noţiunea de dezvoltare rurală cuprinde toate acţiunile îndreptate spre îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei care trăieşte în spaţiul rural. de la o comunitate la alta.1 1. Dezvoltarea în plan social a unei regiuni este în corelaţie cu dezvoltarea economică a regiunii respective şi se găseşte în relaţie de dependenţă cu aceasta. În România. a societăţii civile şi. spre păstrarea peisajului natural şi cultural şi care asigură dezvoltarea durabilă a spaţiilor rurale conform condiţiilor şi specificului acelor meleaguri.6.1. Editura Planeta.

arhitecţilor. pe fondul resurselor limitate şi a constrângerilor de mediu. ecologiştilor.. rezistenţa la şoc a mediului etc. Prin Acordul internaţional exprimat asupra Declaraţiei de la Rio şi Agendei 21. organelor locale ale administraţiei. ecologic şi economic. parlamentarilor. viabile economic şi socialmente acceptabile. nevoia de durabilitate a activităţii economice sprijinindu-se pe câteva argumente de ordin moral. prag de deteriorare. şi de aceea. eradicarea sărăciei şi managementul sănătos al mediului”. Dezvoltarea durabilă implică. ireversibilitate. la conservarea terenurilor. utilizarea durabilă a majorităţii. De la începutul anilor ’70. bine adaptate tehnic. de asemenea. Robert Allen.1. dacă nu a tuturor resurselor vitale. Moral. utilizarea resurselor minerale neregenerabile într-o manieră care să nu excludă accesul uşor la ele pentru generaţiile viitoare. deşi a fost acceptată în mare măsură. ci se suprapun şi se completează pe orizonturi largi de timp. este esenţială. . Pentru o societate de subzistenţă. Se referă. Aşadar. . mediul se constituie într-o variabilă-cheie a dezvoltării durabile. Dezvoltarea durabilă implică utilizarea resurselor naturale reînnoibile în aşa fel încât să nu fie epuizate sau degradate sau să nu fie diminuată utilizarea lor pentru generaţiile viitoare..2. trebuie să utilizăm speciile şi ecosistemele la nivelele şi în modurile care să le permită să se reînnoiască singure pentru orice scop practic. dezvoltarea durabilă presupune amenajarea şi conservarea resurselor naturale şi orientarea schimburilor tehnice şi instituţionale într-o manieră care să satisfacă nevoile generaţiilor actuale şi viitoare. – Rurarul şi urbanul 39 rând.. dezvoltarea durabilă s-a constituit în alternativa strategică globală pentru secolul următor. epuizarea resurselor de energie neregenerabilă la o rată care să asigure o mare probabilitate tranziţiei spre sursele de energie regenerabile. Banca Mondială defineşte dezvoltarea durabilă ca fiind: „creşterea economică. stabilitatea ecologică. pentru că un . economic. mai departe. integritatea sau capacitatea de regenerare biologică. trebuie să se ţină seama de o serie de concepte ecologice cu conotaţii temporale: incertitudine. ecologic. grad de epuizare. în creşterea economică. pentru că generaţia prezentă nu trebuie să prejudicieze şansele generaţiilor viitoare nici sub aspectul volumului resurselor. al procesului de producţie şi nici al bunăstării.. sociologilor. Noţiunea de durabilitate a căpătat înţelesuri multiple. defineşte durabilitatea astfel: „Utilizarea durabilă este o idee simplă. datorită pătrunderii în sfera de preocupări a economiştilor. a comunităţii ştiinţifice din întreaga lume. de asemenea. Toate aceste accepţiuni nu se exclud. pentru că activitatea omului nu trebuie să ameninţe în vreun fel şi cu atât mai puţin să reducă biodiversitatea. apelor şi patrimoniului fito şi zootehnic şi la utilizarea de materiale nepericuloase pentru mediu. sensul ei precis este încă „alunecos”. s-a pus problema acordării unei atenţii deosebite corelaţiei dintre economie şi mediu. În concepţia FAO. stabilitate. organismelor internaţionale etc.. Dezvoltarea durabilă este dezvoltarea ce realizează satisfacerea nevoilor umane pe termen lung şi îmbunătăţeşte calitatea vieţii”. Aceasta înseamnă de fapt că. Dezvoltarea durabilă implică. Conceptul de dezvoltare durabilă defineşte un anumit tip de creştere economică şi de activitate umană care reuneşte consideraţii privind mediul înconjurător şi principiul alocărilor şi utilizărilor progresive de resurse în vederea realizării unei dezvoltări raţionale. Interesul crescând pentru acest concept a sporit datorită revenirii în actualitate a preocupărilor pentru creşterea producţiei şi a consumului pe termen lung.

• politici coerente. în principal la: • dezvoltarea economică echitabilă şi echilibrată. De multe ori este folosit termenul de dezvoltare sustenabilă sau durabilă uneori în contexte potrivite alteori mai puţin. 1985. dezvoltarea durabilă este definită ca fiind acea dezvoltare care îndeplineşte necesităţile prezentului fără a compromite posibilităţile generaţiilor viitoare în a-şi satisface necesităţile. • un nivel ridicat al angajării. • cooperare internaţională pentru promovarea dezvoltării sustenabile la nivel global. deschise şi transparente. care a avut loc în 1992 la Rio de Janeiro (Brazilia). dar fără a provoca prin aceasta daune mediului de dincolo de frontierele lor. Comisia defineşte dezvoltarea sustenabilă ca şi „dezvoltarea care găseşte şi are nevoie de prezent fără compromiterea abilităţii generaţiilor viitoare care trebuie să-şi satisfacă propriile lor nevoi”. De aceea considerăm necesar a fi clarificată şi această noţiune.40 Spaţiul rural şi dezvoltarea rurală durabilă . al coeziunii sociale şi al includerii.1 comportament raţional constant. . 2 . Astfel statele trebuie să-şi fundamenteze viitoarele lor decizii şi politici ale dezvoltării economice ţinând cont de implicaţiile lor asupra mediului. continuu este mai eficient decât unul inconstant. Cea mai des întâlnită definiţie a sustenabilităţii este aceea a Comisiei Mondiale a Mediului şi Dezvoltării.naţiunile au dreptul suveran de a-şi exploata propriile lor resurse. unde au participat 178 de ţări şi peste 100 şefi de state şi guverne s-a marcat o nouă etapă în raporturile de clarificare a conceptului şi de transpunere a acestuia în practică (Letiţia Zahiu.1972) şi crearea Comisiei Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare (1985). • asumarea răspunderii pentru folosirea resurselor naturale şi protecţia mediului. 2001). La această conferinţă s-a formulat concluzia că mediul şi dezvoltarea economică şi socială nu mai pot fi gândite ca domenii izolate. ONU. . Gro Harlem Brundtland. deoarece maximizează bunăstarea socială în timp. dar care să permită folosirea pe termen lung a mediului.”2 La Conferinţa ONU asupra Mediului şi Dezvoltării.dezvoltarea de azi. nu trebuie să submineze dezvoltarea şi necesităţile de mediu ale generaţiilor prezente şi viitoare. „În baza raportului Brundtland. Conceptul de dezvoltare rurală durabilă sau sustenabilă (sustenable developement) a început să se contureze după Conferinţa ONU privind Mediul Înconjurător (Rio de Janeiro . Conceptul de dezvoltare sustenabilă promovat de forurile Naţiunilor Unite se referă. Dezvoltarea sustenabilă trebuie să permită o sporire a standardului de viaţă al oamenilor cu accent deosebit asupra bunăstării acestora. în armonie cu natura. preşedinta Comisiei Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare: Raportul Brundtland. Primele trei principii ale Declaraţiei de la Rio (1992) arată că: .popoarele au dreptul la o viaţă sănătoasă şi productivă.

dar nu singura. Un rol determinant în dezvoltarea rurală durabilă îl au deopotrivă fiecare membru al comunităţii. primarul şi consilierii locali.1. Aceste tehnici vizează: .2. care presupune dezvoltarea economică şi echilibrată. agenţii naţionale sau organizaţii ale societăţii civile în vederea unei abordări multisectoriale. în urmă cu aproape trei decenii. Adoptarea unei decizii bune din punct de vedere economic poate avea efecte negative în plan social sau creşterea efectului în plan ecologic. care permit folosirea pe termen lung a mediului. referindu-se la: • dezvoltarea rurală sustenabilă. • dezvoltarea rurală integrată sau extensivă. parlamentul şi societatea civilă care trebuie să aibă în vedere la luarea deciziilor privind promovarea unor acţiuni şi lucrări de investiţii protecţia mediului înconjurător. Raportul colocviului organizat în 1971 la Roma arată că „ prin dezvoltare rurală integrată se înţelege tot ansamblul de măsuri . iar agricultura este considerată cea mai importantă activitate economică a spaţiului rural. 1. Spre exemplu o decizie de ordin economic considerată viabilă nu trebuie aplicată în practică fără a analiza influenţa efectelor în plan social şi ecologic. Relaţiile spaţiului tridimensional confirmă că orice acţiune sau fenomen care are loc într-un plan afectează şi celelalte planuri. pentru a evita producerea efectelor negative. Coordonatele dezvoltării rurale durabile trebuie să pornească de la analiza tridimensională a spaţiului rural: în plan economic. – Rurarul şi urbanul 41 Conceptul de dezvoltare durabilă s-a format în strânsă legătură cu evoluţiile economice şi ecologice şi reprezintă un proces lung de schimbări lente. Noile abordări situează protecţia mediului şi susţinerea unei dezvoltări rurale durabile drept priorităţi. social şi ecologic. • dezvoltarea rurală multisectorială care se referă la crearea de reţele şi parteneriate între organizaţii internaţionale. În vederea stabilirii anumitor strategii de dezvoltare se impune formarea unor colective mixte multidisciplinare în luarea deciziilor. Conceptul de dezvoltare rurală integrată a fost conturat în cadrul FAO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură). guvernul. În prezent conceptul de dezvoltare rurală este fundamentat pe cel de dezvoltare durabilă şi are câteva trăsături fundamentale.guvernamentale şi neguvernamentale – care au ca scop difuzarea tehnicilor moderne în rândul populaţiilor rurale şi facilitatea adoptării acestora de către cei interesaţi ”.2. Conceptul de dezvoltare rurală integrată şi obiectivele dezvoltării rurale integrate Raportul mediu – spaţiu rural – agricultură a reprezentat subiectul multor dezbateri din ultimele decenii. cu un nivel ridicat al coeziunii sociale şi al includerii şi asumarea responsabilităţii pentru folosirea resurselor naturale şi a protecţiei mediului.6. se referă la dezvoltarea mediului rural prin extinderea mijloacelor de comunicare şi informare şi prin extinderea activităţilor din spaţiul rural spre sectorul neagricol şi promovarea agriculturii extensive a cărei coordonată esenţială este transferul informaţional.

După M. M. . în volumul „Raport sur le Simposium international FAO/SIDA/SDE sur le development rural integré”ténu a Berlin Reicherwerder.ridicarea nivelului de viaţă din punct de vedere economic şi social. pentru cea mai mare parte dintre ţările în curs de dezvoltare. ca entităţi distincte. S-au format şi consolidat grupe de ţări. de credit.A. Zaman – „Quelques aspects du developement rural integré”.1 . a zonelor economice din care fac parte diferite ţări ale lumii. de înmagazinare şi de prelucrare a produselor. cum ar fi facilităţile de aprovizionare. Zaman3 dezvoltarea rurală integrată apare ca una dintre alternativele cele mai promiţătoare pentru adoptarea şi formularea politicilor şi strategiilor de dezvoltare ca o linie de acţiune care vizează: reducerea discrepanţei dintre viaţa urbană şi cea rurală şi reducerea disparităţilor dintre diferite grupuri de venituri. . Roma. în sensul că aceasta furnizează principalele elemente economice şi demografice. zone şi regiuni ale lumii care au creat spaţii economice comune. 1978. 3 . prin crearea şi dezvoltarea unor legături de interdependenţă între sectoare. în funcţie de etapele istorice. Integrarea este baza formării structurilor economice moderne. Scopul final este de ameliorare sau creştere a calităţii vieţii pentru majoritatea populaţiei. de comercializare. Definirea conceptului de dezvoltare rurală integrată a avut la bază constatarea că.A. 1977. Integrarea este un proces complex care produce schimbări calitative fundamentale în societate. necesitatea unei coordonări verticale şi orizontale a diferitelor elemente ale programului dezvoltării agricole şi a subliniat necesitatea unei integrări a diferitelor elemente în subsisteme strategice. dezvoltarea şi protejarea mediului înconjurător.antrenarea persoanelor din mediul rural la participarea din plin şi activ la viaţa socială a comunităţii. ramuri şi activităţi. productivităţii şi a veniturilor. în interiorul unei ţări şi între economiile diferitelor ţări sau grupe de ţări. Formele de integrare au cunoscut diferite grade de intensitate.42 Spaţiul rural şi dezvoltarea rurală durabilă . Dezvoltarea agricolă integrată cuprinde elementele dezvoltării rurale integrate care sunt asociate producţiei. 19-23 sept. care să ofere locuri de viaţă şi de muncă agreabile şi permanente. precum şi a economiei mondiale în ansamblul său. ca urmare a revoluţiei tehnico-ştiinţifice şi a liberalizării schimburilor comerciale. Prin procesul de integrare are loc structurarea economiilor naţionale. precum şi rambursarea împrumuturilor în unele cazuri ” (E. „Dezbaterile din cadrul colocviului au examinat rolul statului şi al organizaţiilor profesionale private.utilizarea. financiare şi sociale comune. FAO. expansiunea agricolă este factorul esenţial al dezvoltării rurale. productivităţii şi veniturilor agricole şi alte elemente care au ca rezultat final „creşterea bunăstării agricultorilor”.creşterea producţiei. interesele şi stadiile de dezvoltare a diferitelor ţări şi zone economice formate pe glob. 1999). caracteristică epocii contemporane. Buciuman. pieţe comune şi care aplică politici economice. În economia modernă au avut loc în ultimele două decenii importante schimbări şi se accelerează procesele de globalizare economică. .

principiul autonomiei. creşterea productivităţii sectorului rural. stabilirea unui cadru instituţional pentru competenţa politică şi administrativă. politici şi instituţii comune.omogenizarea şi complementaritatea factorilor de producţie. 3. o politică a veniturilor. În general au fost încercate trei metode de dezvoltare rurală integrată: 1.sistemele de transport. intersectoriale şi cu acţiune reciprocă. monedă unică şi importante obiective economice şi sociale privind coeziunea europeană. ameliorarea infrastructurii lor sociale. Obiectivele enumerate sunt multifuncţionale. Pentru deschiderea în perspectivă a unui program de dezvoltare rurală integrată se cere crearea instituţiilor care să aibă în vedere: reforma agrară.factorii sociali şi culturali. Alte forme de organizare a pieţelor comune nu au dat rezultate relevante”. dezvoltarea pe zone. 3. Dezvoltarea pe zone este o componentă necesară a dezvoltării rurale integrate (conform consultaţiei de la Bogota). . adoptă propria politică de dezvoltare rurală integrată.(Letiţia Zahiu. delegarea autorităţii de decizie şi descentralizarea birocraţiei.2. un program demografic şi reformă în administraţie.dimensiunea zonei. 2. Fiecare ţară. – Rurarul şi urbanul 43 „Crearea UE. în funcţie de condiţiile specifice. 2. de posibilităţile sale. economice şi fizice din regiunile rurale. Bogota şi Lomé (1975-1976) au fost formulate obiectivele operaţionale ale dezvoltării rurale integrate. 4. precum şi pentru participarea locuitorilor din mediul rural la luarea deciziilor şi la activităţile comunitare. Proiectele de dezvoltare rurală contribuie la trasarea cadrului pentru planificarea multifuncţională şi ele trebuiesc adaptate resurselor şi capacităţilor administraţiei. o politică de credit. Djakarta. Nairobi. o politică de preţuri şi organizarea pieţelor. cu piaţă unică. Pentru a lămuri termenul de zonă în contextul dezvoltării rurale integrate. de resursele sale precum şi de voinţa politică. Menţionăm că nu există scheme „şablon” pentru dezvoltarea rurală integrată. ca entitate distinctă.frontierele naturale. în care agricultura este sectorul principal în cea mai mare parte a ţărilor din lumea a treia (în faza iniţială a dezvoltării lor). Aceste obiective sunt: 1. constituie un model de urmat. asigurarea unei distribuţii echitabile a veniturilor şi oferirea unor suficiente locuri de muncă. . 2000) În cadrul conferinţelor regionale din cele cinci regiuni ale FAO şi a numeroaselor consultaţii regionale de experţi privind dezvoltarea rurală integrată care sau ţinut la Colombo. o politică în materie de cooperative.1. Ele trebuie să permită selecţionarea priorităţilor pe termen scurt şi să asigure interpedendenţă noilor componente ale dezvoltării. . . Raportul de la Bogota a stabilit lista criteriilor care servesc la delimitarea zonelor: . .

La acest seminar au participat delegaţi din 18 ţări europene şi din America de Nord. În numeroase ţări dezvoltarea echilibrată Maria Vincze – Dezvoltarea regională şi rurală. prin crearea de locuri de muncă care să permită obţinerea unor venituri suficiente pentru satisfacerea cel puţin a nevoilor vitale fundamentale. nivelul lor de dezvoltare economică. La nivel naţional ar trebui restructurate sistemele de planificare şi de administraţie axate pe abordarea sectorială. Paralel cu preocupările ţărilor în curs de dezvoltare. în Bulgaria în iunie 1974. Ei fiind „administratorii” acelor meleaguri. A scăzut rolul agriculturii ca sursă de venit şi de ocupare a forţei de muncă. adică mediul rural. pe de o parte. tradiţiile lor culturale şi etnice. Un rol foarte important în dezvoltarea rurală integrată îi revine familiei. Familia joacă un rol foarte important în dezvoltare. Idei şi Practici. Documentul numit Agenda 2000 publicat în iulie 1997 de către Uniunea Europeană a introdus două principii noi: rolul multifuncţional al agriculturii şi abordarea integrată a dezvoltării rurale.44 Spaţiul rural şi dezvoltarea rurală durabilă . 6 ONU – Organizaţia Naţiunilor Unite – organism internaţional 4 . grupate în jurul FAO. ţările dezvoltate din Europa şi America de Nord reunite în cadrul CEE 5/ONU6 au început să identifice şi să promoveze soluţii adecvate dezvoltării rurale. în aşa fel încât acestea să cuprindă planificarea şi realizarea intersectorială pentru societatea rurală în ansamblul său. dezvoltarea acestor zone trebuie să fie planificată raţional şi compatibilă cu obiectivele globale ale naţiunii. care a vizat „identificarea relaţiilor dintre politica guvernamentală din domeniul dezvoltării şi amenajării regionale globale. Presa Universitară Clujeană. Astfel CEE/ONU a organizat un seminar asupra problemelor amenajării şi dezvoltării rurale ce a avut loc la Plovdin. 5 CEE – Comunitatea Economică Europeană. În concluziile generale ale seminarului s-a subliniat că: „ Zonele rurale reprezintă cea mai mare parte a teritoriului ţărilor CEE/ONU şi joacă un rol important în dezvoltarea lor socială. merită să fie sprijiniţi de către societate pentru serviciul efectuat în păstrarea valorilor zonei. deci cu importanţă majoră din punctul de vedere al mediului rural. dar ea a rămas cel mai important exploatator al pământului. socială şi tehnică. denumirea Uniunii Europene înainte de 1993. Zonele rurale nu ar trebui considerate ca entităţi omogene – ele diferă între ele prin dotarea lor cu resurse naturale. 2000. Pentru stoparea exodului către oraşe este necesar să fie dezvoltate zonele de origine ale migranţilor. în păstrarea bio-diversităţii şi în ocrotirea mediului. „Elementul cheie” al abordării integrate constă în realizarea unor programe extinse şi complexe de dezvoltare rurală 4. Ea constituie o unitate de bază de producţie şi de consum în mediul rural şi în acelaşi timp este instrumentul şi obiectul procesului însuşi al dezvoltării rurale. şi principalele sarcini ale amenajării şi dezvoltării zonelor rurale pe de altă parte”. Trebuie îmbunătăţite condiţiile de viaţă ale tuturor locuitorilor din spaţiul rural cu condiţii nefavorabile dar nu numai a celor care lucrează în agricultură. Din această cauză.1 Opţiunea pentru dezvoltare zonală cere prin definiţie consecvenţă în favoarea delegării de autoritate de decizie şi descentralizarea birocraţiei.

– Dezvoltare rurală. ♦ orientarea schimbărilor instituţionale şi a deciziilor economice în direcţia protejării mediului. – Rurarul şi urbanul 45 la nivel regional şi ameliorarea nivelelor de viaţă ale satelor au fost principalele obiective urmărite. 1. Editura Ceres. telefonie etc. ♦ orientarea dezvoltării tehnologice în direcţia protejării mediului.3. . Politica de dezvoltare durabilă trebuie să includă trei direcţii principale: • dezvoltarea gospodăriei. • lucrări de îmbunătăţire a căilor de acces. între ele. 2003. Principiile dezvoltării rurale durabile7 Dezvoltarea durabilă este un proces lent de schimbări care permite folosirea pe termen lung a mediului astfel încât dezvoltarea economică să rămână posibilă concomitent cu menţinerea calităţii mediului la un nivel acceptabil. aflate într-o interdependenţă continuă şi mobilă.) şi prin asigurarea locuitorilor cu servicii sociale. • evitarea ireversibilităţii efectelor proceselor economice prin: ♦ strategii orientate către prevenirea riscurilor.1. • înfrumuseţarea peisajului. Dezvoltarea rurală integrată presupune aplicarea unor programe complexe pentru sectoarele economico-sociale din spaţiul rural. • lucrări de îmbunătăţiri funciare. astfel încât să favorizeze o dezvoltare durabilă. • reducerea poluării la un „nivel minim de siguranţă”. ♦ distribuţia veniturilor în mod echitabil şi rezonabil. prin sistematizarea şi modernizarea dotărilor acesteia fără alterarea tradiţiilor. 7 Fl. Pentru ca zonele rurale să devină locuri de viaţă mai atractive trebuiesc abordate următoarele obiective generale de dezvoltare rurală: • reorganizarea teritoriului. • dezvoltarea comunităţilor rurale prin dotări de infrastructură (apă curentă. • conservarea resurselor şi păstrarea echilibrului ecologic.6. • consolidarea fermelor agricole compatibile cu cele ale ţărilor UE. Principiile dezvoltării durabile în condiţii ecologice sunt: • regenerarea resurselor naturale şi păstrarea stocului lor natural la un nivel acceptabil. corelate. De asemenea dezvoltarea comunităţilor rurale nu poate fi concepută fără dezvoltarea şi consolidarea gospodăriilor ţărăneşti şi fără evoluţia lor spre ferme moderne. Mărăcineanu şi colab. Progresele tehnice au creat interdependenţe din ce în ce mai mari între agricultură şi industrie şi între oraşe şi sate”.2. • respectarea limitelor pentru conservarea biodiversităţii. • îmbunătăţirea confortului populaţiei.

• existenţa şi a altor probleme etice. .1996. 7-9. Documentul cuprinde direcţiile recomandate statelor din U. • tehnologia. combaterea sărăciei. ceea ce înseamnă că trebuie făcute eforturi pentru începerea acestui proces.4. Aplicarea acestor principii în cadrul Uniunii Europene a făcut obiectul Conferinţei Europene asupra Dezvoltării rurale (Cork.1 Dezvoltarea durabilă este un proces pe termen lung şi nu poate fi atinsă în decursul unei generaţii. pentru implementarea unei dezvoltări durabile: • în ansamblul evoluţiei societăţii. Factorii dezvoltării rurale durabile8 8 Şt.E. protecţia şi ameliorarea mediului rural. stimularea forţei de muncă. • existenţa unui decalaj îndelungat în cadrul proceselor din ecosisteme. • implicarea factorului uman: oamenii trebuie să aibă necesităţile de bază satisfăcute (asigurate) pentru a fi interesaţi într-un scop altruist cum este dezvoltarea durabilă. 2000. • structura. Irlanda. dezvoltarea rurală trebuie să fie prioritară. • existenţa unor aspecte încă neînţelese ale relaţiei mediu-economie. care trebuie să stabilească mijloacele tehnologice prin care se poate realiza dezvoltarea durabilă. • scăderea constantă a resurselor globale.6. Rezultă că dezvoltarea durabilă nu poate fi concepută decât ca o relaţie între următoarele elemente: • cultura. Durata îndelungată a procesului de dezvoltare durabilă este generată de următorii factori: • creşterea populaţiei pământului.46 Spaţiul rural şi dezvoltarea rurală durabilă . care trebuie să precizeze organizarea modului de realizare a dezvoltării durabile.XI. Ea trebuie să devină principiul fundamental care să susţină politica în mediul rural prin care să se asigure: inversarea exodului rural. • lipsa unor acorduri internaţionale asupra exploatării excesive a resurselor naturale. • abordarea integrată a activităţilor prin care se asigură caracterul multidisciplinar şi aplicarea multisectorială a dezvoltării durabile. 1. Editura Planeta. • toate naţiunile trebuie să fie dispuse să coopereze şi să contribuie financiar la acest proces. Anexa 2) care a elaborat declaraţia de la Cork. Mitrache – Dezvoltarea durabilă rurală. din care rezultă ce funcţii ale societăţii şi ce schimbări de comportament sunt esenţiale pentru aplicarea dezvoltării durabile.

regres sau stagnare. Locul acesteia se regăseşte la nivelul fiecărui factor (guvern. mic întreprinzător. Programele guvernamentale trebuiesc elaborate pe termen lung şi mai ales să fie finalizate. cât şi la progresul comunităţii. 4. a oricărei comunităţi.1.fiecare membru al comunităţii. Într-un stat democrat societatea civilă este un partener activ în elaborarea şi implementarea programelor de dezvoltare durabilă. funcţionar public etc.societatea civilă. specialist. De aceea politica guvernamentală în domeniul dezvoltării durabile poate avea efecte de progres. stabilirea unor strategii care să ţină seama de diagnoza locală. contribuie atât la definirea comunităţii. Pentru o dezvoltare rurală durabilă. Trebuie să devină iniţiatorul şi susţinătorul programelor de dezvoltare şi să vină în sprijinul iniţiativelor locale.alesul comunităţii locale (primarul). Al treilea factor care „joacă” un rol important în dezvoltarea rurală este alesul comunităţii rurale (primarul). în vederea asigurării unui cadru instituţional care să vină în sprijinul economiei rurale. . 1.parlamentul. Acesta trebuie să reprezinte interesele membrilor comunităţii şi să acţioneze în spiritul comunităţii. la evoluţia şi prosperitatea individuală. evaluarea reală a vieţii economico-sociale a individului şi a comunităţii. a protejării producătorului şi activităţii sale. 3. .guvernul. Al doilea factor important al dezvoltării durabile este guvernul atât la nivel naţional cât şi prin reprezentanţii regionali şi locali. individ) în dezvoltarea durabilă şi joacă rol de feed-back în activitatea fiecăruia. . .. a programelor guvernamentale şi a orientărilor politice. Sunt necesare politici de dezvoltare rurală. . indiferent de „culoarea” politică a guvernanţilor care se succed la putere.2. în scopul concentrării atenţiei spre programe care să asigure creşterea progresului în economia rurală. Comportamentul individului fie el fermier. care să pornească de la realitatea actuală. comunitate. Scopul final al acestuia trebuie să conducă la consolidarea dezvoltării comunităţii. Guvernul dispune de toate pârghiile economico-financiare care intervin în economia rurală şi de iniţiativă legislativă care poate completa cadrul legislativ. – Rurarul şi urbanul 47 Persoanele care pot influenţa mersul vieţii economiei rurale şi care pot participa la o dezvoltare durabilă a spaţiului rural să regăsesc la nivelul tuturor structurilor: . El are un rol determinant în procesul de dezvoltare al comunităţii deoarece este persoana care administrează comunitatea rurală. Al patrulea factor responsabil al dezvoltării rurale dar nu ultimul este individul şi comunitatea. 2. 5. parlament. Legislaţia trebuie să asigure continuitatea programelor iniţiale. Toţi au un rol esenţial în crearea şi implementarea unui mecanism de dezvoltare durabilă. primul factor responsabil este parlamentul care trebuie să trateze la modul cel mai serios problema dezvoltării rurale prin emiterea unor legi stabile.

federaţii pentru a acţiona în scopul dezvoltării spaţiului rural prin programe.1 Societatea civilă are posibilitatea de a se organiza în multiple forme ca: asociaţii. care pot conduce la regres sau stagnare a vieţii economice şi sociale rurale. fundaţii. manifestându-se sub diferite forme de luptă şi protest faţă de politicile guvernamentale.48 Spaţiul rural şi dezvoltarea rurală durabilă . .