CRIMINOLOGIE GENERALĂ NOTE DE CURS Lucrare elaborată cu sprijinul şi contribuţia prof.univ.dr.

GEORGETA UNGUREANU

Cuprins
CAPITOLUL I ...............................................................................................................................................................4 EVOLUŢIA CRIMINOLOGIEI CA ŞTIINŢĂ ...........................................................................................................4 1.1. Originile criminologiei.........................................................................................................................................4 1.2. Incursiune istorică................................................................................................................................................5 1.3. Criminologia românească....................................................................................................................................7 1.4. Criminologia – Noţiune, obiect, scop, funcţii......................................................................................................8 1.4.1. Obiectul criminologiei..................................................................................................................................8 1.5. Caracterul pluridisciplinar al criminologiei.......................................................................................................13 CAPITOLUL 2 ............................................................................................................................................................16 METODE ŞI TEHNICI DE CERCETARE ÎN CRIMINOLOGIE..............................................................................16 2.1. Metodele cercetării criminologice.....................................................................................................................16 2.2. Tehnici de cercetare criminologică....................................................................................................................18 CAPITOLUL 3.............................................................................................................................................................22 PRINCIPALELE ORIENTĂRI, TEORII ŞI CURENTE ÎN CRIMINOLOGIE.........................................................22 3.1. Orientarea biologică. .........................................................................................................................................22 3.2. Orientarea psihologică.......................................................................................................................................24 3.2.1. Consideraţii generale..................................................................................................................................24 3.2.2. Teoria psihanalitică a lui Sigmund Freud...................................................................................................27 3.3. Orientarea sociologică.......................................................................................................................................34 CAPITOLUL 4 ............................................................................................................................................................38 CAUZALITATEA ÎN CRIMINOLOGIE....................................................................................................................38 4.1. Cauzele fenomenului social al criminalităţii .....................................................................................................38 4.1.1. Factorii criminogeni....................................................................................................................................38 4.2. Cauzele crimei ca act individual .......................................................................................................................44 4.2.1. Definirea noţiunilor de infracţiune şi infractor...........................................................................................44 4.2.2. Personalitatea infractorului.........................................................................................................................45 4.3. Situaţia preinfracţională.....................................................................................................................................66 4.3.1. Influenţa mediului social în formarea personalităţii...................................................................................66 4.3.2. Victima şi victimizarea...............................................................................................................................67 4.4. Mecanismul trecerii la act..................................................................................................................................72 4.4.1. Teoriile trecerii la act Modele particulare...................................................................................................72 CAPITOLUL 5.............................................................................................................................................................74 REACŢIA SOCIALĂ ÎMPOTRIVA CRIMINALITĂŢII...........................................................................................74 5.1. Modele de reacţie socială ..................................................................................................................................74 5.1.1. Modelul represiv.........................................................................................................................................74 5.1.2. Modelul preventiv.......................................................................................................................................75 5.1.3. Doctrina apărării sociale.............................................................................................................................76 5.1.4. Modelul curativ...........................................................................................................................................76 5.2. Tendinţe moderne în politica penală..................................................................................................................77 5.2.1. Tendinţa represivă, neoclasică....................................................................................................................77 5.2.2. Tendinţa moderată......................................................................................................................................78 5.3. Componenta preventivă a criminalităţii.............................................................................................................79 5.3.1. Mijloacele de luptă împotriva criminalităţii în criminologia modernă.......................................................79 5.4. Criminologia clinică...........................................................................................................................................79 5.4.1. Consideraţii generale..................................................................................................................................79 5.4.2. Bazele criminologiei clinice.......................................................................................................................80 CAPITOLUL 6.............................................................................................................................................................81 TIPOLOGII DE CRIMINALITATE............................................................................................................................81 6.1. Criminalitatea organizată...................................................................................................................................81 6.1.1. Consideraţii generale privind crima organizată..........................................................................................81 6.1.2. Conceptul de crimă organizată în doctrina internaţională..........................................................................85 6.1.3. Criminalitatea organizată în România.........................................................................................................93 6.3. Traficul de persoane.........................................................................................................................................109 6.4. Criminalitatea informatică...............................................................................................................................127 6.5. Terorismul internaţional...................................................................................................................................133 6.5.1. Concept.....................................................................................................................................................133 6.5.2. Personalitatea teroristului..........................................................................................................................137 6.3. Delincvenţa juvenilă........................................................................................................................................141 2

6.3.1. Devianţa. Comportament deviant.............................................................................................................141 6.3.2. Delincvenţa juvenilă - formă a devianţei sociale.....................................................................................144 6.3.3. Concepţii şi teorii fundamentale în evaluarea cauzelor delincventei juvenile..........................................145 6.4. Potenţial delincvenţial a delincventei juvenile.................................................................................................150 6.4.1. Aspecte privind potenţialul delincvenţial.................................................................................................150 6.4.2. Particularităţi ale metodologiei utilizate în evaluarea fenomenului de delincventă juvenilă................................................................................................................................................................150 6.4.3. Metodologii de testare a propensiunii spre delincventă............................................................................151 6.4.4. Metode şi tehnici de predicţie a delincventei juvenile..............................................................................152 6.4.5. Evaluarea predictivă a raportului dintre predelincvenţă şi delincventă....................................................154 6.5. Politici sociale şi modalităţi de reinserţie a minorilor cu comportament delincvent.....................................156 6.5.1. Tipuri de politici sociale...........................................................................................................................156 6.5.2. Reintegrarea socială a minorilor delincvenţi............................................................................................157 CAPITOLUL 7...........................................................................................................................................................158 PREVENIREA CRIMINALITĂŢII...........................................................................................................................158 7.1. Terminologie – concepte..................................................................................................................................158 7.1.2. Prevenirea criminalităţii - noţiune şi trăsături caracteristice...................................................................159 7.1.3. Cadrul juridic de organizare a activităţii de prevenire a criminalităţii.....................................................161 7.2. Organisme internaţionale de prevenire a criminalităţii....................................................................................162 7.3. Structuri europene şi modele de prevenire a criminalităţii..............................................................................173 7.3.1. Generalităţi................................................................................................................................................173 7.3.2. Structuri europene de prevenire a criminalităţii .......................................................................................173 7.4. Modele contemporane de prevenire a criminalităţii.......................................................................................178 7.4.1. Modalităţi practice de prevenire a unor genuri de infracţiuni......................................................179 7.5. Cooperarea unităţilor şi formaţiunilor de poliţie pe linia prevenirii şi combaterii criminalităţii.....................182 BIBLIOGRAFIE.........................................................................................................................................................185

3

CAPITOLUL I EVOLUŢIA CRIMINOLOGIEI CA ŞTIINŢĂ 1.1. Originile criminologiei Criminologia este o disciplină fondată în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, în Italia, de către un medic; ulterior, profesori de drept şi magistraţi, s-au preocupat în mod special de analizele sociologice, psihologico-morfologice ale criminalităţii în consonanţă cu descoperirile juridice1. Chiar dacă această disciplină nu există decât de aproape un secol, crima şi criminalul au suscitat întotdeauna interesul, încă de la apariţia umanităţii2. Prin excelenţă o ştiinţă legată de nevoile practicii, de aplicarea cât mai rapidă a soluţiilor propuse de cercetarea ştiinţifică în activitatea concretă de realizare a politicii penale, criminologia este chemată să studieze fenomenul infracţional, aşa cum acesta se manifestă în condiţiile unei anumite societăţi, într-o etapă istorică determinată. Dotată cu o mare finalitate, criminologia se înfăţişează ca "o armă redutabilă de prevenire şi combatere a faptelor antisociale"3. Pentru a dobândi asemenea valenţe, criminologia românească trebuie să-şi croiască un drum propriu, determinat de evoluţia şi specificitatea fenomenului infracţional din ţara noastră. Oricât de interesante ar fi unele din concluziile pe care ştiinţa criminologiei le oferă pe plan mondial în prezent, este absolut necesar ca acestea să fie verificate în condiţiile specifice de dezvoltare ale ţării noastre. Desprinderea legităţilor şi sensurilor fenomenului infracţional, a tendinţelor şi devenirilor sale presupune permanenta lui observare, descriere şi explicare, reclamând totodată o examinare aprofundată a corelaţiilor sale cu alte fenomene sociale. Într-adevăr, delimitarea obiectului criminologiei, despărţirea ei de alte discipline care au tangenţă cu fenomenul criminalităţii (dreptul penal, medicină legală, criminalistica) a fost urmată de un proces de integrare a criminologiei în ansamblul disciplinelor care studiază omul şi comportamentul acestuia în mediul social. Criminologia se înscrie astfel în cadrul unui proces profund la care am asistat pe plan mondial în ultimele decenii, şi anume acela "de dialectizare a ştiinţei contemporane prin întrepătrunderea şi integrarea diferitelor discipline, prin folosirea metodelor unora de către altele"4. Astfel, aplicarea în criminologie a unor metode de cercetare ce au fost elaborate în vederea realizării altor scopuri decât acelea ale explicării fenomenului infracţional şi interferenţa ce se produce între metodele proprii ştiinţelor sociale şi metode specifice unor alte domenii de cercetare (matematică, medicină, biologie) au drept consecinţă un anume "dualism", după cum se exprima R.M. Stănoiu, pentru a evidenţia coexistenţa în cadrul aceleiaşi discipline a criminologiei, unor metode diferite de studiu a căror geneză este revendicată de discipline ştiinţifice foarte diverse şi la prima vedere fără legătură. Folosirea unor metode din alte ramuri ale ştiinţei în studiul fenomenului infracţional face ca acestea să dobândească, în procesul aplicării lor concrete, trăsături, particularităţi deosebite, în funcţie de obiectul cercetat. "Dacă există metode comune pe ansamblul ştiinţelor sociale - arăta Albert Brimo -, nimeni nu poate nega că fiecare ştiinţă socială utilizează în mod specific aceste metode conform propriului său obiect "5. Criminologia, regina fără regat, cum o denumea Thorsten Sellin6 în 1938, şi-a schimbat
1 2

Lygia Negrier-Dormont, Criminologie, Editions Litec, Paris, 1992, p.1. Idem, op.cit., p.19. 3 Rodica M.Stănoiu, metode şi tehnici de cercetare în criminology, Edituea Academiei, Bucureşti, 1981, p.13. 4 Rodica M.Stănoiu, op.cit., p.12. 5 A.Brimo, Les methods des sciences socials, paris, Editura Montehrestien, 1972, p.75. 6 T.Sellin, Culture conflict and crime social science, Research Council, NY 1938, p.2. 4

substanţial statutul în ultimul sfert de veac. 1.2. Incursiune istorică Criminalitatea, ca fenomen social, a apărut odată cu structurarea primelor forme de organizare socială. Anterior acestui fapt istoric nu se poate afirma existenţa criminalităţii, deoarece „acolo unde nu există morală şi norme nu există crime". Deşi criminalitatea nu a fost studiată în mod ştiinţific decât relativ recent (în ultimele două secole), numeroase izvoare prezente pe întreaga perioadă a evoluţiei umanităţii relevă interesul pentru acest fenomen. Data apariţiei criminologiei ca ştiinţă, ca şi în cazul altor discipline sociale, nu poate fi precizată cu exactitate. Majoritatea istoricilor criminologiei îl consideră pe medicul militar italian Cesare Lombroso (1835-1909) drept întemeietorul acestei ştiinţe, recunoscând totodată meritele precursorilor săi, un exemplu elocvent fiind Cesare Baccaria (1738-1794), prin importanţa lucrării sale "Dei delitti e dellepene " (Despre infracţiuni şi pedepse) apărută în anul 1764. Influenţat de lucrările filozofilor iluminişti Montesquieu (1689-1755) şi J.J. Rousseau (1712-1778), Beccaria a atacat virulent şi pertinent tirania şi arbitrariul care dominau justiţia italiană din acel timp, pledând împotriva dreptului "divin" (inchizitorial) şi în favoarea dreptului "natural", în virtutea căruia toţi oamenii să fie egali în faţă legii 1. Interesul său privind raportarea pedepsei la pericolul social al faptei şi la vinovăţia făptuitorului, precum şi opiniile referitoare la prevenirea criminalităţii constituie idei esenţiale ale şcolii clasice de drept penal, cât şi importante puncte de plecare în criminologie. Contemporan cu Beccaria, englezul Jeremy Bentham a dezvoltat problematica penalogiei, făcând o serie de propuneri de reformarea sistemului de legi şi pedepse, ce a avut un impact social real, fiind însuşite de structurile britanice, judiciare şi de putere2. Abordarea filozofico-umanistă a fenomenului infracţional a fost completată cu încercarea de a introduce ca metodă de studiu delincventa într-un sistem de cercetări experimentale. La aceasta au contribuit antropologi şi medici de penitenciare. Franz Joseph Gali (1758-1828), cu lucrarea sa "Les Fonctions du cerveau ", este considerat întemeietorul antropologiei judiciare. Tot în acest sens se înscriu şi cercetările medicului scoţian Thompson, care a publicat în "Journal of Mental Science" (1870) observaţiile sale asupra a peste 5.000 de deţinuţi, iar englezul Nicolson a publicat studiile referitoare la viaţa publică a infractorilor. Aceste lucrări, majoritatea având caracter experimental şi tratând cu preponderenţă problemele psihiatriei judiciare, au stat la baza lucrării lui Lombroso. Acesta, într-un efort integrator, folosind şi propriile sale cercetări, a publicat în anul 1876 lucrarea "L'uomo delinquente" (Omul delincvent). Susţinând că ar fi găsit imaginea-model a infractorului, acesta fiind o fiinţă predestinată să comită delicte datorită unor stigmate fizice şi psihice înnăscute. Opera sa a avut un asemenea impact asupra lumii ştiinţifice de la sfârşitul secolului al XIX-lea, încât Lombroso a fost supranumit părintele "criminologiei antropologice"3. Un alt nume important de care se leagă naşterea criminologiei ştiinţifice este acela al lui Enrico Ferri (1856-1929), care în lucrarea sa "Sociologia criminale " (1881) a analizat rolul factorilor sociali în geneza criminalităţii, motiv pentru care a fost considerat întemeietorul "criminologiei sociologice". Triada italiană a criminologiei de la sfârşitul secolului al XIX-lea este încheiată de magistratul Raffaelo Garofalo (1851-1934), a cărui lucrare-fundamentală este intitulată "Criminologia " (Napoli, 1885). Încercând să depăşească greutăţile cu care se confruntă criminologia datorită dependenţei sale faţă de ştiinţa dreptului penal, el a creat o teorie a "criminalităţii naturale", independenţa în spaţiu şi timp, fapt care 1-a expus unor critici vehemente, mai ales din partea sociologilor francezi4.
1 2

Gh.Nistoreanu, C.Păun, Criminologie, Editura Europa Nova, Bucureşti, p.8. Bentham J., A fragment on Government, An introduction in the Principle of Morals and Legislation, Omaha, 1983, p.93. 3 J.Pinatel în P.Bouzat et J.Pinatel, Traite de droit penal et de criminologie, Tome III, Criminologie, Paris, p.61. 4 Gh.Nistoreanu, C.Păun, op.cit., p.9. 5

Menţionăm că, deşi denumirea de "criminologie" este asociată numelui lui Garofalo, datorită titlului celebru al operei sale, folosirea în premieră a acestui cuvânt se pare că aparţine antropologului francez Paul Topinard1. Antropologia criminologică nu a constituit singura cale de cercetare criminologică în secolul al XIX-lea. Simultan, studiile cu privire la dinamica delincvenţei au dus la acumularea unui volum important de date statistice care au determinat apariţia unui nou domeniu de cercetare. Lucrări ştiinţifice destinate examinării datelor statistice au fost efectuate de francezul Andre-Michel Guerry (1802-1866) - "Essai sur la statistique morale de la France ", apărută în anul 1833, de belgianul Lambert A.J. Quetelet (1796-1874) - "Sur l'homme et le developpement de ses facultes ou Essai dephysique sociale ", apărută în 18352. În aceeaşi direcţie s-au îndreptat studiile cercetătorilor germani von Mayr -cu lucrarea "Statistik der Gerichhichen Polizei in Konigreich Bayern und in eingen ander Landern " (1867) şi von Oettingen - cu "Statica morală şi importanţa sa pentru o etică socială creştină". Tot în Germania, Franz von Liszt a militat cu energie în favoarea cercetărilor criminologice şi aplicarea în practică a rezultatelor. Von Liszt susţine necesitatea unei "ştiinţe totale a dreptului penal", în care să fie incluse antropologia criminologică, psihologia criminologică şi statistică criminologică. O asemenea abordare reprezintă o veritabilă revoluţie în criminologie. "În încercarea de a depăşi divergenţele de idei dintre teoreticienii francezi şi cei italieni, von Liszt a ajuns la teoria sintetică despre interacţiunea predispoziţiilor native cu mediul înconjurător în comiterea faptelor antisociale"3. Opiniile divergente exprimate în lumea ştiinţifică privind criminalitatea au constituit un prilej favorabil pentru efectuarea de noi cercetări şi au determinat crearea unui cadru instituţional adecvat, care a impulsionat studiul fenomenului infracţional, prefigurând apariţia unei noi discipline ştiinţifice, criminologia. La sfârşitul secolului ai XIX-lea şi începutul secolului XX, studiile criminologice au fost găzduite de alte discipline ştiinţifice. Starea şi dinamica fenomenului infracţional au fost studiate mai ales cu mijloace statistice, influenţa mediului social asupra criminalităţii s-a dezvoltat în cadrul sociologiei, iar studiul persoanei infractorului a fost realizat antropologic, psihologic şi psihiatric. Datorită influenţei exercitate de Lombroso, cât şi faptului că publicaţia "Archives d'Antropologie criminelle et de sciencespenale ", înfiinţată la Lyon în 1886, a concentrat principalele preocupări ştiinţifice referitoare la criminalitate, criminologia a purtat o perioadă numele de antropologie criminologică. De altfel, sub această denumire s-au desfăşurat şi congresele internaţionale care au avut loc la Roma (1885), Paris (1889), Bruxelles (1892), Geneva (1896), Amsterdam (1901), Torino (1906) şi Koln(1911). În această perioadă, "criminologia nu se constituise ca disciplină autonomă, ci se prezenta sub forma unor capitole în cadrul altor ştiinţe care abordau fiecare, în domeniul lor propriu, descrierea şi explicarea realităţii infracţionale"4. Prin acumularea de cunoştinţe referitoare la criminalitate s-a iniţiat un proces de structurare a unor "criminologii specializate (biologică, psihologică, sociologică) independente, dar inevitabil tributare disciplinelor din care au provenit"5. În anul 1934 s-a creat Societatea Internaţională de Criminologie, cu sediul la Paris, având ca principal obiectiv promovarea internaţională a studiului ştiinţific al criminalităţii. Congresele acestei societăţi au abordat teme precum: crima organizată, criminalitatea "gulerelor albe", criminalitatea transnaţională, dar şi delincventa juvenilă etc. Din anul 1952, societatea desfăşoară, sub egida O,N.U., cursuri internaţionale de criminologie, în cadrul cărora se analizează cadrul teoretic şi. conceptual, principiile generale şi metodele ştiinţifice de studiere a criminalităţii, precum şi particularităţile diferitelor regiuni ale
1 2

E.H.Jonson, Crime, Correction and Society, Southerm Illinois Third Edition, 1974, p.4. J.Pinatel, op.cit., p.63. 3 H.Goppinger, Kriminologie, Munchen, Editura C.H.Beck, 1971, p.22. 4 Rodica M.Stănoiu, Introducere în criminology, Editura Academiei, Bucureşti, 1989, p.13. 5 J.Pinatel, Traite de droit, op.cit., Paris, 1963, p.10. 6

pe baza unor metode şi tehnici de cercetare moderne. s-au soldat cu un succes limitat"1. Introductiory notes. în 1990 a fost înfiinţată Societatea Română de Criminologie şi Criminalistică . din "dependenţa criminologiei faţă de stadiul dezvoltării ştiinţelor despre om şi societate. de tratament al delincvenţilor. la îndeplinirea obiectivelor pe care această ştiinţă şi le-a asumat. 7 .Stănoiu. aflat în continuă evoluţie"3. aplicativă şi prospectivă. prin care atribuţiile Comisiei Internaţionale pentru Penitenciare au fost preluate de Consiliul Economic şi Social (ECOSOC): Fondurile ONU alocate studiului criminalităţii au făcut posibilă organizarea unor congrese internaţionale ce au avut un rol deosebit în dezvoltarea criminologiei. iar eforturile integratoare ale unor reputaţi specialişti . Această stare de fapt rezultă . mai ales cu privire la cauzele şi condiţiile care determină şi favorizează menţinerea acestui fenomen în societatea românească.3.Stănoiu. prevenire şi combatere a criminalităţii. din aceste cercetări concrete rezultă că se mai manifestă unele păreri preconcepute cu privire la criminalitate. preocupări de testare şi examinare aprofundată. În anul 1950.. "criminologia contemporană tinde spre o orientare realistă şi pragmatică.36. Szabp. Stănoiu . Menţionăm în acest sens Centrul Internaţional de Criminologie comparată de la Montreal şi Centrul Internaţional de Criminologie În anul 1968. indicatori a căror gamă implică şi indicatori penali dar şi economici. afiliată la Societatea de Criminologie. când studiile şi cercetările criminologice au avut un caracter ocazional.3-21. Essaya on crime and development. sub egida ECOSOC s-a creat. care vizează componentele sistemului de măsuri de cercetare din domeniu. Suportul teoretic al criminologiei a fost întărit de crearea unor centre de cercetare ştiinţifică în domeniu. Roma.. urmărind adaptarea permanentă a cadrului său de referinţă şi a modelelor teoretice şi metodologice utilizate"4. 1. p..aşa cum susţine şi Rodica M.Zvekic. 4 U. la Parchetul General. pe larg. recomandate de experţii Naţiunilor Unite. şi la Administraţia Generală a Penitenciarelor din Ministerul de Justiţie. Publ. din dificultatea de a integra în planul explicaţiei cauzale diferite laturi ale acestui obiect. Datorită faptului că rezultatele cercetării ştiinţifice din criminologie sunt fragmentare. 1990. Pinatel. ceea ce va contribui. de formarea unor specialişti în domeniu"2. care în anul 1989 a fost transformat în Institutul Internaţional de Cercetări asupra Crimei şi Justiţiei (UNICRI).lumii în planul fenomenului infracţional.cit. p. criminologia românească are.15. "Opiniile teoreticienilor converg spre concluzia că saltul de la criminologiile specializate la criminologia generală se dovedeşte a fi dificil. după o perioadă îndelungată de câteva decenii. La nivel naţional. op. H.16. op. În acelaşi timp a fost revitalizat învăţământul universitar de criminologie şi au fost înfiinţate colective de cercetări criminologice în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. Criminologia românească Ca ştiinţă teoretico-explicativă. Considerând criminalitatea un fenomen complex. D. UNICRI. 1 2 Rodica M. Mannheim..cit. "cu multiple determinări. Rodica M. nr. ca fenomen socio-uman. p.J. op.cit. J. Institutul de Cercetări pentru Apărarea Socială (UNSDRI).din complexitatea obiectului de cercetare. cu siguranţă. Este interesantă şi chiar importantă sugestia ca multiplicarea indicatorilor statistici să fie perfecţionată în spiritul modelelor de indicatori statistici privind criminalitatea. 3 Queloz. Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluţia 415 (V). cu implicaţii de natură practică. la Roma. asemeni ştiinţelor sociale. uneori chiar suferind de dogmatism şi eclectism. în mod special. O direcţie prioritară în care trebuie să fie concentrate eforturile de cercetare în criminologia românească se materializează în unificarea materialelor de evidenţă statistică interdepartamentale şi multiplicarea indicatorilor statistici privind criminalitatea în scopul prelucrării statistice a datelor cu metode moderne.

1985.386. R. o accepţiune care depăşeşte sfera normativului juridic. Rezultatul a fost atât fragmentarea obiectului de cercetare criminologică în diverse laturi şi aspecte ale fenomenului infracţional. mai ales. bănci. Dezvoltarea temporară a acestei discipline în cadrul altor ştiinţe a avut ca efect utilizarea unor modele etiologice. funcţiile. Aceasta situaţie este consecinţa obiectivă a modului în care a apărut şi s-a impus. Culture Conflict and Crime. preocupările ştiinţifice pe această temă fiind mereu în actualitate. 14. psihologic.sociali. conceptului de infracţiune i se conferă. prezentat cu ocazia celui de-al II-lea Congres Internaţional de Criminologie. Ed. transporturi). sociolog american. înţelege prin crimă orice încălcare a normelor de conduită din societate. O altă direcţie importantă spre care trebuie să fie îndreptată cercetarea criminologică românească vizează în special şi cercetarea comportamentală a victimelor.4. prin integrarea unor modele teoretice privind etiologia criminalităţii în diferite domenii de activitate economico-socială (comerţ.Pisapia. Obiectul criminologiei Evoluţia criminologiei ca ştiinţa a fost marcata de numeroase controverse teoretice care au vizat obiectul său de cercetare. culturali.4. 1983. Exigenţele evoluţiei societăţii româneşti reclamă . p. criminologia.4. Criminologia – Noţiune. precum şi a interrelaţiilor şi influenţei acestora asupra conduitei antisocială a delincvenţilor. aptitudinea de a face aprecieri pertinente asupra stării şi dinamicii fenomenului infracţional şi capacitatea de a elabora măsuri adecvate pentru prevenirea şi combaterea acestuia. psihiatric. Ou en est la criminologie. ca ştiinţă. indiferent dacă acestea fac sau nu obiectul unor reglementari juridice4. criminalul. demografici etc. Revue internaţionale de criminologie et de police technique. datorită faptului ca. În anul 1950.1 Orientarea cercetării ştiinţifice câtre subiectul activ al actului infracţional a constituit ulterior o constanta a poziţiilor teoretice care consideră personalitatea individuală drept cauza exclusivă sau prioritară în săvârşirea faptelor antisociale2. Nu întâmplător. p. Thorsten Sellin. 8 . infractorul. În cadrul acestei orientări. În consecinţă.Picca. elaborarea unor modele de strategii întemeiate pe principiul planificării integrate a prevenirii şi combaterii criminalităţii şi. sisteme de referinţa şi tehnici de cercetare proprii acelor ştiinţe.Cedam. Astfel. la început. în lupta împotriva criminalităţii. 4 Th. deviantul sau anormalul fiind plasaţi în zona centrala a obiectului criminologiei. 1989. Opiniile potrivit cărora fapta antisocială constituie obiectul criminologiei sunt specifice. sociologul american Thorsten Sellin afirma despre criminologie că este un fel de "regina fără regat". cât şi o anumită lipsă de unitate între teoreticienii care abordau criminalitatea de pe poziţiile unor discipline diferite. 1. aceştia au preferat studiul infractorului.1. până la teoriile "personalităţii criminale".Stânoiu. 1983. pe larg. nr. subliniind astfel că problema obiectului criminologiei este departe de a fi rezolvată. cercetarea criminologică a fost iniţiata de antropologi. a unor modele sociale de sisteme tactice de prevenire a faptelor infracţionale.M. p. uneori. funcţii 1. Aceste teorii cuprind o arie largă de modele explicative. Fondamento et oggetto delta criminologiei. Introducere în criminologie. obiect.Sellin. acelor specialişti care abordează criminalitatea de pe poziţiile sociologiei şi psihologiei sociale 3. New York. dar se poate afirma că şi în prezent există opinii divergente. în variantele lor moderne. Astfel. Modelele de cauzalitate privind infracţiunile se cer a fi diversificate şi elaborarea unor noi modele pentru a completa imaginea determinismului socio-uman al criminalităţii.. mai mult ca oricând. de la cele de tip ereditar. Contribuţia specialiştilor din acest domeniu a adus numeroase clarificări. Ed. Social Science Research Council.17. în Raportul general cu privire la "Aspectele sociologice ale criminalităţii". pe zone geografice şi alte entităţi sociale. inclusiv a unor modele de tratament al delincvenţilor. şi conceptele utilizate sunt diferite. care s-a desfăşurat la Paris. Bucureşti.Academiei. 3 G. iar criminologul german Hans Goppinger susţine că 1 2 J. Padova. unul dintre punctele sensibile ale controverselor ştiinţifice din domeniul criminologiei îl reprezintă obiectul sau de studiu. scop. metodele şi tehnicile ştiinţifice de explorare a criminalităţii.

op. Ed. dar ea nu constituie o concepţie aptă să integreze diferitele niveluri de analiza cauzală într-un model explicativ unitar ci. după ce relevă aceste diferenţe.obiectul îl constituie factorii sociali şi individuali care stau la baza comportamentului criminal"4. fenomen infracţional).infracţiunea ca obiect al criminologiei.18. mai degrabă. 5 R.care studiază ansamblul de acte criminale care se produc într-un anumit teritoriu.M. Tjeck Willink Zwolle. Principala carenţa a teoriilor monocauzale consta în abordarea unilaterala a problematicii criminologiei. H.să depăşească stadiul unor simple adiţionări ale criminologiilor specializate.38-52.Bouzat et J. în Tratatul său de criminologie.Hurwitz. Ed. citat de R.cit. p.fără un succes deplin .Stânoiu. în scopul identificării măsurilor prin care societatea poate interveni pentru limitarea acestui fenomen.. . p. Criminologie.care se ocupă de studiul actului criminal. p. J. dar şi sintetic. neglijează parţial sau total personalitatea celui care încălca legea penală3. 7 H. Trăite de droit penal et de criminologie.M. o listă bogată de factori implicaţi în geneza crimei5. ale dezorganizării sociale. Paris. J.cel al crimei . Considerând că ".Pinatel concepe obiectul de studiu al criminologiei pe trei planuri8: . p.Mannheim susţine ca. fie explicând "socialul prin social". Totuşi. Ed. 18. Criminology. 1942.4-6. van Bemelen. se înţelege studiul crimei. criminologia se confundă cu sociologia devianţei2.M. pe larg.Beck. de tratament si resocializare a infractorilor7. într-o anumită perioadă de timp.care studiază caracteristicile infractorilor şi factorii care au influenţat formarea şi evoluţia personalităţii acestora. 1952. London.Stânoiu.M. fapt care pune sub semnul întrebării autonomia disciplinei.cel al criminalului .Goppinger. Ulterior. Eforturile de sinteza susţinute de criminologii secolului XX au reuşit . 3 R. dintre care amintim teoriile patologiei sociale. p. trebuie considerată atât ca fenomen juridic. fenomenul infracţional este inclus în formele mai largi de devianţă socială. criminal şi criminalitate. metodele de prevenire a criminalităţii. obiectul preocupărilor de ordin statistic. op. Kriminologie. p.cel al criminalităţii .Pinatel. în sens restrâns. după cum abordarea criminalităţii fie din perspectiva analizei cantitative. în strânsa legătură cu religia. Reducerea obiectului de cercetare la persoana infractorului lasă în afara criminologiei fenomenul infracţional. 6 Studiul pedepselor şi al modului de executare a acestora. 1971.Pinatel.. criminologul francez J. în P. 8 J. se includ penologia6. care este astfel lipsita de o perspectiva unificatoare cu privire la obiectul de cercetare. 1963. 19. Criminalitatea ca fenomen social a constituit. împarte disciplina într-o "criminologie generală" (cu caracter enciclopedic. Într-o măsură importantă. La societe criminogene. Autorul consideră că este absolut necesară descoperirea cauzelor criminalităţii. Intre exponenţii de seama ai criminologiei din aceasta perioada se detaşează HERMAIMN MANNHEIM şi JEAN PINATEL. Munchen. iniţial. care se bazează pe o analiza multifactorială a cauzelor criminalităţii.3-14. prin criminologie.Calmann-Levy. Paris. La rândul său. . op.Dalloz. 1965. ale conflictului de cultura etc. încercând o unificare. obiect ce reclamă o analiză diferenţiată a diverselor sale niveluri (infracţiune. cât şi.Mannheim. infractor. astfel încât în această perspectivă. în planul obiectului de studiu. London. a problematicii referitoare la crima. cit.. aceasta orientare s-a concretizat în diverse teorii sociologice. faptul că J. Autorul surprinde corect obiectul complex de cercetare criminologică. 4 S. Ed.. teoria multifactorială asupra cauzelor criminalităţii reprezintă un progres în raport cu poziţiile anterioare. morala şi cultura1. ce urmăreşte să compare şi să unifice datele criminologiilor specializate) şi o "criminologie clinică" 1 2 H.Pinatel. iar în sens larg. Comparative Criminology. 9 . p.2. Criminologie.Stânoiu.George Allen and Unwin Ltd.. 1971.Pinatel. Ed. Tome III..C. Modelele explicative mono-cauzale au început sa fie abandonate în favoarea unor modele mai complexe.H.cit.Routledge & Kegan Paul.

. op. prejudiciu mic.Nistoreanu. b) Infracţiunea 1 2 R. Bucureşti. neîncredere în autorităţi. victima şi reacţia socială împotriva criminalităţii. Criminalitatea aparentă este diferită de criminalitatea reală.Păun – criminologia. există tot timpul o diferenţă cantitativă între numărul infracţiunilor comise în realitate şi numărul celor prevăzute de statisticile judiciare.analiza sintetică. Obiectul criminologiei . teamă etc. Criminalitatea legală reprezintă totalitatea faptelor penale pentru care s-au pronunţat hotărâri de condamnare râmase definitive. Dacă avem în vedere dimensiunea criminalităţii ca fiind totalitatea infracţiunilor săvârşite pe un anumit teritoriu într-o perioadă de timp dată. ca orice fenomen social. Totodată este necesar ca tratarea acestei probleme să fie făcută în mod echilibrat şi judicios astfel încât obiectul de studiu al criminologiei .2 a) Criminalitatea ca fenomen social Îmbrăţişând opinia că obiectul sintetic al criminologiei îl reprezintă criminalitatea ca fenomen social. 10 . Acest lucru înseamnă că în practică. se pune în evidenţă doar componenţa cantitativă a fenomenului. într-o perioadă de timp determinată. infracţiunea. deoarece aceasta nu poate fi cunoscută şi cuantificată din următoarele motive: • nu toate faptele penale sunt aduse la cunoştinţa organelor abilitate ale statului şi înregistrate ca atare (multe din faptele comise nu sunt sesizate din variate motive: comoditate. infractorul.(având ca obiect abordarea multidisciplinară a cazurilor individuale) este apreciat de unii autori1 ca fiind de natura să rupă individualul de fenomenul global al criminalităţii. evoluţia modelelor teoretice în domeniul criminologiei a determinat noi şi serioase dispute în legătură cu obiectul criminologiei. este necesară adoptarea unui model sistemic de analiza. Diferenţa dintre criminalitatea reală şi criminalitatea aparentă este denumita cifra neagra a criminalităţii şi reprezintă faptele antisociale care.19. ţinând seama de măsura în care criminalitatea este cunoscută precum şi de măsura în care mijloacele de drept penal reacţionează împotriva acesteia. cercetarea ştiinţifica încercând să surprindă dimensiunile adevărate ale acestui fenomen. 1996.să nu fie extrapolat la alte domenii de cercetare. Editura Europa Nova. poate fi împărţită în criminalitate reală. lipsă de timp. În ultimele două decenii ale secolului XX. Având în vedere importantele acumulări ştiinţifice care au avut loc în domeniul criminologiei.Stănoiu. trebuie să arătăm că acumularea treptata de cunoştinţe. vitregind efortul de sinteza. rămân necunoscute organelor judiciare. Gh. considerăm că. impune necesitatea unei permanente reconsiderări a conţinutului şi limitelor acestuia. din diverse motive. Obiectul criminologiei are în vedere criminalitatea reală. • nu toate faptele penale sesizate în urma cercetărilor cu finalitate şi nu în toate cazurile se pronunţă o hotărâre judecătorească definitivă.cit. pag. Criminalitatea reală reprezintă totalitatea faptelor infracţionale săvârşite pe un anumit teritoriu. criminalitatea reprezintă un sistem cu proprietăţi şi funcţii proprii.M. Considerând drept corect şi fundamentat ştiinţific punctul de vedere "tradiţional" cu privire la obiectul criminologiei. • o bună parte din faptele sesizate rămân cu autori neidentificaţi.23. consideram ca obiectul de studiu al criminologiei include: criminalitatea ca fenomen social. p. pe măsura dezvoltării ştiinţifice.). Criminalitatea aparentă cuprinde totalitatea infracţiunilor semnalate autorităţilor judiciare şi înregistrate ca atare. Astfel. C. dar nici restrâns nejustificat. precum şi problematica majora analizata de pe poziţiile teoretice ale acestei discipline. aparentă şi legală. Astfel.care îi conferă identitatea şi îi stabileşte locul în sistemul ştiinţelor . distincte calitativ de cele ale elementelor componente. pentru a transforma această noţiune într-un concept operaţional care să permită explicarea fenomenului studiat.

Drept penal.. 1992. 3 16* Criminological Research Conference. nu s-a dovedit existenta unor trasaturi de ordin bio-antropologic care sa diferenţieze infractorul de non-infractor. Pe buna dreptate s-a reproşat criminologilor că şi-au concentrat eforturile asupra problematicii referitoare la infractor.Molnar. a proceselor dinamice care au un impact semnificativ asupra acestui fenomen.Stănoiu. după cum nu orice infracţiune poate fi considerata ca o faptă deviantă.Dobrinoiu.Boroi. resocializarea şi reinserţia socială a infractorilor. 4 Ph. criminologia îşi aduce contribuţia la procesul de perfecţionare a reglementării juridice. particularităţi si funcţii proprii. prin programe şi măsuri de prevenire. În conformitate cu opţiunea teoretica prezentata. infracţiunea este fapta care prezintă pericol social. neglijând aproape în totalitate studiul victimologic. culturale etc. Din punct de vedere criminologie. Le Sycomore. psihologice. 17 C. 1985. Reacţia socială împotriva criminalităţii Orientata către identificarea modalităţilor prin care fenomenul infracţional poate fi prevenit şi controlat. Ed. M. prin înfăptuirea justiţiei. la realizarea unei mai bune concordanţe între legea penală şi realitatea socială pe care o protejează.pen... I. Sesizarea inadvertenţelor permite elaborarea unor studii utile atât nivelului institutionalizat al politicii penale. conceptul de infractor are o semnificaţie complexă datorită condiţionărilor bio-psiho-sociale care îl determina pe individ să încalce legea. uman.Nistoreanu. constatându-se că. până în prezent. săvârşeşte o faptă sancţionată de legea penală. cât şi post-factum. p.Lazăr. Potrivit art. Extinderea obiectului prin includerea fenomenului mai larg al devianţei comportamentale. s-a evidenţiat un aspect teoretic nou. de real interes pentru obiectul criminologiei şi anume victima infracţiunii. bp. Întrucât. din obiectul său de studiu.Didactică şi Pedagogică.cit.5. evidenţiind factorii de condiţionare şi determinare socială ai dreptului penal. p. Includerea faptelor antisociale în obiectul de studiu ai criminologiei trebuie să aibă la baza criteriul normei penale. obiectul sintetic al criminologiei 1 Nu orice comportament deviant constituie infracţiune. în producerea actului infracţional. op.28. Victima infracţiunii În ultima vreme. 2 R. p.Robert. A.Infracţiunea reprezintă manifestarea particulară a fenomenului infracţional. I. Includerea reacţiei sociale în obiectul de studiu al criminologiei este determinata de necesitatea stabilirii nivelului de adecvare a acesteia la realitatea fenomenului infracţional şi la tendinţele sale evolutive. Lucrările criminologice de data recenta au demonstrat existenţa unei relaţii complexe între făptuitor şi victima. care au relevanţa pentru alegerea conduitei infracţionale şi trecerea la actul infracţional. reacţia socială formală şi informală asupra criminalităţii.KilIias.67-114. prin tratamentul. economice. determină dificultăţi metodologice şi conceptuale 1 precum şi o nedorită interferenţă cu alte discipline.26-29 Nov. cu vinovăţie. V.. săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală. având identitate.81-98. moral şi juridic al conţinutului infracţiunii. Infractorul Sub aspect juridic.M. criminologia nu poate exclude. V. Pe de altă parte. Ed.etc. Les comptes du crime. Criminologia a analizat şi continua să studieze coordonatele biologice. fundamentul ontologic al acestuia2. persoana care încălca legea penală este considerată ca un eşec al procesului de socializare. Având rolul instrumentului de cunoaştere ştiinţifică a fenomenului infracţional. Strasbourg.Pascu. sociale. Paris. cât şi persoanelor implicate în acţiunea concreta de prevenire şi combatere a criminalităţii.cit. 11 . Bucureşti. cum ar fi sociologia şi psihologia socială. infractorul este persoana care. contribuţia victimei nu poate fi exclusa din sfera unui model cauzal complex3. partea generala. Consacrat în cuprinsul unei norme juridice acest concept reflecta aspectul material. Gh. se susţine4 importanţa pe care studiile de victimizare o prezintă pentru identificarea dimensiunii criminalităţii reale. 1984. Reacţia socială intervine atât înaintea de săvârşirea infracţiunii. p.

în sensul includerii măsurilor de profilaxie a criminalităţii. profesional. dar şi de obiect al criminologiei. personalitatea şi actul . corupţie etc. cea mai mare parte a reprezentanţilor criminologiei tradiţionale considera că aceasta are următoare funcţii: descriptivă. o data cu evoluţia cercetărilor ştiinţifice în acest domeniu.). Scopul criminologiei Ca şi obiectul său de studiu. zona de frontieră etc. mediul ocazional-şcolar. tineri. problematica reacţiei sociale constituie obiect de studiu al criminologiei în măsura în care schimbarea socială accelerata determina rămânerea în urma a sistemului de apărare antiinfractională. criminalitatea juvenilă. mediul ales sau acceptat (anturajul) sau mediul impus (militar. pe de alta parte. în măsură să determine prevenirea şi combaterea criminalităţii. Personalitatea. Scopul general al criminologiei îl constituie fundamentarea unei politici penale eficiente. Un dezacord există întotdeauna şi el poate evalua până la inadaptare şi conflict. congenitalul şi constituţionalul). predicativă şi profilactică. şi a infracţiunii.integrează elementele componente într-un ansamblu unitar ce se comportă ca un întreg cu proprietăţi şi funcţii proprii. • locul săvârşirii (urban.). tradiţionali. iar dreptul penal fiind o ştiinţă normativă. Funcţia descriptivă – constă în studierea şi consemnarea datelor privind volumul criminalităţii de pe un anumit teritoriu şi într-o anumită perioadă de timp. Situaţia premisă. terenul. scopul criminologiei a devenit mai clar. adolescenţi. penitenciar etc. criminologia fiind o disciplină a fenomenului infracţional.fenomenul infracţional . Deşi "paradigma etiologică" a fost vehiculată intens ca fiind parte integrantă a obiectului criminologiei. instituţionali etc. istorici. precum şi dintre fenomenul infracţional ca sistem şi sistemul social global. criminologia a trebuit să-şi reconsidere şi să-şi reorienteze şi problematica referitoare la scop. În aceeaşi maniera. întrucât studierea fenomenului infracţional. Confruntata cu realitatea infracţională.) şi mediul personal sau psihosocial (climatul familial. Această distincţie necesară nu exclude raporturile permanente dintre cele două discipline. constituie obiective importante ale studiului criminologiei orientat spre identificarea cauzelor criminalităţii. • vârsta autorilor (minori. Funcţiile criminologiei Opiniile teoretice cu privire la obiectul şi scopul criminologiei se regăsesc şi în concepţiile despre funcţiile acesteia. mediul social (factori culturali. criminalitatea organizată din domeniul economico-financiar. Interacţiunile dintre aceste elemente. mutaţii genetice. Asemănător cu scopul ştiinţelor penale. rural. pe de o parte. mai bine precizat. după cum elaborarea unei politici penale adecvate de prevenire şi control a criminalităţii constituie unul din scopurile acestei ştiinţe. vârstnici etc. explicativă. cunoaşterea tipologiei criminalităţii în funcţie de: • genurile de criminalitate (criminalitatea violentă. 12 .). scopul general al criminologiei se deosebeşte prin modurile diferite de concretizare. trebuie evitată includerea sa ca entitate de sine stătătoare. distincte calitativ de proprietăţile şi funcţiile părţilor componente. Funcţia descriptivă utilizează concepte operaţionale cum sunt: mediul. reprezintă ansamblul de împrejurări obiective şi subiective care precede actul criminal.). Al doilea concept terenul este folosit pentru a desemna trăsăturile de ordin biocobnstituţional al individului (ereditate. presupune şi analiza cauzelor care le determina şi a condiţiilor favorizante. nu înseamnă că este în totalitate de acord cu acesta. Chiar dacă individul se adaptează la mediul social. Astfel. semnifică subiectul uman considerat ca unitate bio-psiho-socială. în care este implicată personalitatea individului. relaţiile dintre oameni. ele susţinându-se reciproc şi conlucrând la elaborarea doctrinelor preventive şi represive care se aplică în practica activităţii de combatere a criminalităţii. Cauzalitatea apare însă în dubla ipostaza: aceea de scop al studiului criminologie. Conceptul de mediu vizează: mediul natural (fizic sau geografic).

Informaţiile furnizate prin demersul statistic. comercială etc. Condiţia este un element favorizator. Cauza este elementul determinant în procedura fenomenului. În domeniul preventiv criminologia utilizează concepte precum: reacţia socială.3 În procesul de cunoaştere a criminalităţii ca fenomen socio-uman. reintegrare.Manenheim. prelucrate cu procedee şi tehnici statistice. Funcţia predictivă presupune anticiparea fenomenului infracţional în timp şi spaţiu. care au utilizat „Statisticile criminale”.Levasseur şi R. distribuţia teritorială. 1996. în circumstanţe concrete socio-umane. hazard. în termeni statistici. prevenire primară. reprezintă scopul cercetării criminologice. statistica. ediţia a III-a. prelucrarea şi analiza statistică a criminalităţii .Stefani. tehnica şi inovaţia intelectuală. ca şi materialele statistice privind executarea sancţiunilor penale. structurii şi dinamicii criminalităţii. probabilitate. Editura Europa Nova. 1972. efectul. controlul social. 13 . similitudine. prognoză etc. viitor. adică prin observarea.în măsura în care se bazează pe date primare exacte şi complete. volumul. Explicarea naturii.36.Actul infracţional constituie răspunsul pe care personalitatea îl dă unei anumite situaţii. mediu sau lung). evaluare şi o înţelegere generală. Bucureşti. Criminoiogia românească preia din statistică nu numai datele brute privind evenimentele statistice (de tip infracţional săvârşite şi înregistrate în bazele de date) . condiţia. consideră că faptele nu au nici un înţeles fără interpretare. de loc şi de timp. deoarece criminalitatea constituie. factorul. Dacă factorul criminogen este orice element obiectiv care intervine în producerea infracţiunii. de la cel matematic până la cel euristic. modeme .sunt în măsură să ofere o viziune clară asupra laturii cantitative a criminalităţii: mărimea. Criminologie şi ştiinţă penitenciară. a esenţei. prevenire secundară şi prevenire terţială. calitativ. gradul de eficienţă al 1 2 Gh. Euristica este ştiinţa care studiază activitatea creatoare. prelucrate şi analizate. Funcţia explicativă operează cu concepte operaţionale cum sunt: cauza. risc. În elaborarea programelor de cercetare criminologică. prelucrarea şi analiza statistică în domeniul activităţilor de aplicare a legii penale. Editura Dalloz. rata medie anuală. 3 G. p. Caracterul pluridisciplinar al criminologiei Primii oameni de ştiinţă care s-au preocupat de fenomenul infracţional au fost matematicienii. indicele este un simptom care permite un diagnostic criminologic pus societăţii sau grupului studiat.observate. ca şi în prognoza criminologică pe orice termen (scurt. a cauzelor care determină sau favorizează fenomenul infracţional. Factorul constituie orice element care într-o măsură mai mare sau mai mică are legătură cu crima. statistica este cea care aduce o contribuţie considerabilă în asigurarea progresului aplicativ al cercetării criminologice. să examineze multilateral. extrapolare. în analiza şi evaluarea stării. C.2 Cele mai utilizate concepte predictive sunt: prezent. 1. Cercetările statistice româneşti în domeniul criminalităţii sunt similare "sondajelor". resocializare.Păun – Criminologie. oferă posibilitatea cercetării ştiinţifice în criminologie să cunoască latura cantitativă a procesului de apărare socială a valorilor societăţii şi. Funcţia profilactică Scopul general al criminologiei este de neconceput fără elaborarea unor metode şi tehnici de prevenire şi combatere a criminalităţii. G.1 Funcţia predictivă se întemeiază pe concepte operaţionale foarte variate. un fenomen de masă. ritmul. Funcţia explicativă H.) se arată a fi indispensabilă.Jambu-Merlin. Observarea. pentru crearea unui climat de ordine şi siguranţă a comunităţii umane. iar legităţile care o guvernează sunt legităţi statistice.Nistoreanu. intensitatea etc. tratament. pe această bază. indicele . mobilul. agrară.5. îndeosebi statistica penală (dar şi statistica industrială.

Sociologia juridică cercetează procesul de elaborare şi aplicare a dreptului. mai ales. p. 14 . explicând atât modul. cât şi cercetarea criminologică a resocializării celor condamnaţi sunt condiţionate de validitatea concepţiei teoretice a datelor şi concluziilor psihologiei. prin referire la sistemul normelor dreptului penal. . CRIMINOLOGIA Şl SOCIOLOGIA JURIDICĂ Sociologia. CRIMINOLOGIA Şl CRIMINALISTICA Criminalistica. CRIMINOLOGIA Şl ŞTIINŢA DREPTULUI PENAL Dreptul penal. ca ştiinţă juridică. De asemenea. iar prin intermediul criminologiei aflăm de ce s-a produs fapta. a devenit astăzi o ştiinţă complexă. aplicare şi organizare a executării sancţiunilor de drept penal. a cauzalităţii socio-umane a acestui fenomen. precum şi prin viziunea mecanismului social al prevenirii şi combaterii criminalităţii. Datele sociologiei româneşti. care studiază condiţionarea şi implicaţiile sociale ale criminalităţii. şi anume sociologii de ramură . categoriilor şi instituţiilor juridice. dreptul penal studiază atât circumstanţele obiective şi subiective care determină apărarea penală a anumitor valori şi relaţii sociale. CRIMINOLOGIA Şl PSIHOLOGIA Criminologia împrumută din psihologie principii şi reguli metodologice şi tehnice rezultate şi analizele proceselor psihice umane. principiilor. problematica realităţilor sociale anterioare şi contemporane procesului de elaborare. Concluziile criminologiei privind cauzalitatea fenomenului infracţional. 1983.care.62-63. fiind ancorate în realităţile sociale concrete. corelaţia dintre conţinut şi forma dreptului1. intervine după ce fapta s-a consumat şi ea se limitează la identificarea probelor care să demonstreze vinovăţia sau nevinovăţia celui care a comis fapta infracţională. modele de intervenţie preventivă. de asemenea. delincventa. metode şi tehnici care reprezintă cadrul de referinţă. problematica stabilităţii relative. abordează criminalitatea.economică. procedeelor şi mijloacelor sociale. în vederea sporirii fermităţii în aplicarea legii penale. disciplină a metodelor tehnice şi tactici de investigare a faptelor de natură penală. Prelegeri de sociologie juridică. TUB Bucureşti. îndeosebi ale psihologiei sociale. legitimitatea şi validitatea reglementărilor juridice. Cercetarea sociologică atribuie un rol important investigării relaţiilor juridice. condiţionarea socială a concepţiilor. factorii socioculturali şi influenţa lor în determinarea naturii şi cuantumului acţiunii antiinfracţionale. cât şi mijloacele de reacţie socială faţă de săvârşirea unor fapte periculoase. cu un grad de probabilitate ridicat. deoarece ele oferă principii. au un caracter aplicativ. Criminologia abordează criminalitatea prin prisma stării. axiomele explicaţiei ce contribuie la abordarea şi analiza cu adevărat ştiinţifică a criminalităţii şi a activităţilor de prevenire şi combatere a manifestărilor contrare ordinii de drept. inclusiv al sancţiunilor de drept penal care reprezintă mijlocul cel mai eficient de prevenire a faptelor interzise de legea penală. dinamicii şi. eficacitatea. ale sociologiei juridice şi ale sociologiei dreptului penal sunt foarte importante pentru cercetarea criminologică. precum şi problematica conştiinţei juridice a maselor cu privire la fenomenul criminalităţii şi la acţiunea socială de apărare împotriva acestuia. concepţiile privind psihologia conduitei şi legităţile acesteia etc. politică. ştiinţă a ansamblului fenomenelor şi realităţii sociale sau ştiinţă a sistemului social global. juridică etc. operaţional şi relativ previzional. 1 N. diversificată în numeroase specialităţi. împrumută.intervenţiilor preventiv-educative şi sancţionatoare şi să formuleze. mobilităţii şi eficacităţii sociale a sistemului dreptului penal. interpretarea dialectică a vieţii psihice. Prin intermediul criminalisticii aflăm cum s-a produs fapta. Un capitol distinct de preocupări în sociologia juridică îl constituie sociologia dreptului penal. încercând a identifica ansamblul şi funcţionalitatea metodelor.Popa. a formelor de viaţă socială omeneşti. costul şi timpul acţiunii sociale antiinfracţionale. câmpul şi structura relaţiilor sociale în care dreptul penal are vocaţia să intervină. dezvăluie conţinutul normativ şi social-politic al dreptului penal ca şi fundamentarea legităţilor obiective.

24. rezultatele şi concluziile ştiinţei dreptului procesual penal referitoare la căile.Ambele discipline. procedee şi măsuri de prevenire a criminalităţii. procedeele şi mijloacele juridice de sporire a eficacităţii procesului penal. categoriile.1972. studiază principiile. cât şi cercetarea sistemului general de metode.Volonciu. Drept procesual penal. în fiecare din fazele şi momentele desfăşurării lui. integrând datele. Editura Didactică şi Pedagogică. ca ştiinţă. atât criminalistica. infractorul şi victima. 1 N. p. instituţiile şi normele care reglementează procesul penal1 în întreaga complexitate şi în dinamica sa. 15 . Bucureşti. cât şi criminologia au în comun drept obiect de cercetare: infracţiunea. CRIMINOLOGIA Şl DREPTUL PROCESUAL PENAL Dreptul procesual penal. având la bază atât analiza cauzală a criminalităţii ca fenomen socio-uman. Criminologia îşi lărgeşte sfera explicaţiilor privind legităţile luptei pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii.

Are un caracter subiectiv deoarece observatorul este influenţat de propriile sale percepţii. se pot distinge mai multe etape: a) observaţia iniţială. reacţia socială faţă de faptele antisociale etc. III. creează condiţii optime de observare a fenomenului. b) elaborarea unei ipoteze în legătură cu soluţionarea problemei studiate. Experimentul. în care a intervenit o modificare. experimentul. c) desfăşurarea experimentului conform scenariului. premisele acestora fiind standardizate aplicate pentru toţi subiecţii. posibilitatea unei explorări a infractorului în general şi mai puţin a unui infractor individualizat. cu scopul de a găsi sau verifica o ipoteză.  experimentul natural. studierea nemijlocită a fenomenului infracţional şi reţinerea unor aspecte cantitative sau calitative ale acestuia. cu scopul de a sesiza aspectele lor esenţiale. Observarea. Ea este incapabilă să ofere o imagine completă şi complexă a fenomenului observat. Metoda observaţiei. de interesele sale sau prejudecăţi în raport cu fenomenul observat. fiind limitată la sfera de interese ale individului la grupul social din care face parte. predictivă). susceptibile de a fi comparate prin grupul de control. reţinând numai aspectele spectaculoase ale evenimentului sau situaţiei observate. Metodele cercetării criminologice Studierea fenomenului infracţional existent într-o anumită arie geografică (pe un anumit teritoriu) şi într-o anumită perioadă de timp. eliminându-se factorii perturbatori. În conceperea şi desfăşurarea unui experiment. Metoda clinică. ea se cere a fi completată prin alte metode care să permită o abordare a 16 .1. aplicată în cele mai diverse domenii ale ştiinţei. tipologică. constă în urmărirea atentă şi sistematică a unor reacţii psihice a individului. acţiunile prin care acesta se manifestă. Prin folosirea experimentului. metode clinice etc. însă subiectul se află în condiţii artificiale. Există trei tipuri de experimente şi anume:  experimentul de laborator. nu se poate realiza fără o cunoaştere profundă a dinamicii fenomenului. se desfăşoară într-o ambianţă obişnuită. II. izolate. Observarea ştiinţifică presupune cunoaşterea aprofundată a fenomenului infracţional sub toate componentele sale (compartimentul individual al delicventului sau de grup.). este o metodă cu grad înalt de generalitate. în faţa unor sarcini neobişnuite. De cele mai multe ori este superficială şi inexactă. Ca metodă de investigare criminologică. de regulă. Metoda experimentală oferă. Cunoaşterea sub toate aspectele a fenomenului infracţional se realizează apelând la anumite metode ca: observarea. se urmăreşte a se identifica legăturile existente între diferite fenomene. procedând la fragmentarea personalităţii acestuia în elemente singulare. dar mai ales să se descopere legătura cauzală dintre acestea. constă în a urmări (monitoriza) o persoană sau un grup de persoane în condiţiile vieţii sale obişnuite. se regăseşte şi la metodele particulare de investigare a criminalităţii (clinică.CAPITOLUL 2 METODE ŞI TEHNICI DE CERCETARE ÎN CRIMINOLOGIE 2. Din acest motiv. Observarea empirică ia naştere în mod spontan în contactul zilnic dintre individ şi mediul înconjurător. experimentul constă în provocarea unui fenomen psihic în condiţii determinate. fiind dificilă extinderea rezultatelor obţinute asupra comportării în condiţiile vieţii obişnuite:  experimentul standardizat. d) prelucrarea statistică a datelor înregistrate şi formularea concluziilor. Observarea ca metodă de cercetare criminologică poate îmbrăca două forme şi anume: forma empirică şi forma ştiinţifică. I. aceasta reprezentând momentul contractului iniţial între cel care face cercetarea şi obiectul său de studiu. însă subiectul este supus unor probe cu care nu este familiarizat.

să muncească. interviul clinic aprofundat. se referă la modul de acţiune faţă de un delincvent. pasional. violent. inteligent. epileptic). Lombroso a realizat o tipologie mai diferenţiata. care retine opt tipuri de criminali: . însă. Ea este prezenta. Lombroso a încercat să demonstreze existenta unui tip unic de criminal înnăscut.descrierea unui aşa-numit "tip criminal" în contrast cu tipul noncriminal. cum sunt: observarea. O grupare de tipuri între care se repartizează diferitele trasaturi caracteristice ale fenomenului studiat constituie o tipologie. 1 C. iar pe de alta parte. O astfel de metodă este metoda clinică. Acest mod este condiţionat de natura sancţiunii aplicate (pedeapsa. Cesare Lombroso şi Enrico Ferri sunt cei care au creat primele tipologii specifice. b) Într-o altă accepţiune. Pe baza unor tehnici complexe de investigare se poate ajunge la evidenţierea unor trasaturi ale personalităţii infractorului care vor permite formularea unui diagnostic pe baza căruia criminologul urmează să evalueze conduita viitoare a subiectului şi să formuleze un prognostic social. metoda clinica nu operează: cu variabile ci se bazează pe anamneză (istoria cazului sau studiul de caz). 1996.criminalii profesionişti care evita.personalităţii infractorului în unitatea şi dinamica sa. noţiunea de tratament desemnează o acţiune individuală desfăşurată faţă de un delincvent în vederea modelării personalităţii acestuia. testele psihologice. . Editura Europa Nova. socotite stigmate ale crimei. în raport cu orientarea lor teoretica. Pornind de la diagnosticul şi prognosticul formulat. . Ea reprezintă calea prin care se tinde către o cunoaştere multilaterală a personalităţii infractorului. se va elabora un program adecvat de tratament. motiv pentru care metoda clinică este utilizată frecvent. IV. descriind şi alte tipuri de criminal (pasional.descrierea unor tipuri particulare de criminali (de ocazie. 17 .stabilirea unei tipologii criminologice a actului infracţional.antropologice în criminologie. şi în criminologia de orientare sociologică şi în cea de orientare psihologicopsihiatrică. în scopul de a înlătura factorii care-l determină să recidiveze şi să favorizeze resocializarea. În privinţa mijloacelor de realizare. Metoda clinică cercetează cazul individual în scopul formulării unui diagnostic şi prescrierii unui tratament. sociologice. măsura de siguranţă. în tipologii constituţionale.1 Diferitele tipologii se pot clasifica.criminalii contra proprietăţii. . în tipologii specifice şi în tipologii de împrumut. . măsura educativă) şi de cadrul legal ce stabileşte modul de executare a acesteia. psihologice. cel puţin două accepţiuni: a) Prima accepţiune. pe de o parte. ca urmare a pronunţării unei sentinţe penale. studierea documentelor. în criminologia clinică. Tipul reprezintă o combinaţie de trasaturi caracteristice pentru fenomenul studiat. Ulterior. principala lor sursa de venit provenind din infracţiune.Păun – Criminolgie.criminalii agresivi.criminalii cărora le lipseşte controlul sexual. Bucureşti. examene de laborator etc. prin reţinerea anumitor trasaturi. bolnav mintal. preocupaţi să argumenteze existenta unui tip constituţional de infractor. Metoda clinică se realizează în practică printr-un complex de tehnici de investigare. în general. Metoda tipologică a fost îmbrăţişată de partizanii tendinţei bio. Un alt exemplu de tipologie specifica este cel realizat de criminologul austriac Seeling. . viclean etc). În cadrul cercetării criminologice studiul personalităţii infractorului are o importanţă deosebită. Noţiunea de tratament îmbrăcă. Metoda tipologică are la bază noţiunea de tip. Metoda tipologică este una din cele mai vechi metode de cercetare criminologică şi a servit la: .

acela dintre fenomenele precedente care variază în acelaşi fel cu fenomenul care succede constituie cauza. Pentru a se putea determina cauza. c) procedeul variaţiilor concomitente . dar el nu se mai produce când una din aceste condiţii lipseşte. a unor activităţi determinate. să se determine elementul comun. c) în raport cu obiectivele şi scopurile urmărite. de la descrierea şi explicarea fenomenului infracţional până la prognozarea acestuia. observarea poate fi globală. Tehnici de cercetare criminologică Tehnicile de cercetare sunt procedeele practice prin care criminologia aplică o metodă sau alta în cercetarea. Este utilizată în paralel sau asociată cu alte metode în toate fazele procesului de cercetare criminologică. Metode de predicţie. este necesar ca prin analiza fenomenelor anterioare. observarea poate fi directă (nemijlocită) sau indirectă (ex.raportul dintre legităţile statistice şi prognosticul fenomenului infracţional. 1) Observarea este recomandată în studierea unor colectivităţi sau grupuri mai restrânse.2. urmărirea şi examinarea manifestărilor comportamentale prin tehnica observării se poate realiza.criminalii care într-o situaţie de criza nu găsesc decât o soluţie "criminală". făptuitor -.în măsura în care mai multe fenomene precedă un alt fenomen.activitatea de planificare în domeniul prevenirii şi combaterii fenomenului infracţional.criminalii caracterizaţi prin lipsa de disciplina socială. ea atingând în egală măsură dreptul penal. atât în cercetarea cantitativa cât şi în cea calitativa. cunoaşterea şi profilaxia fenomenului criminogen. Problemele legate de previziunea. ştiinţifică în domeniul criminologiei privesc: . . VI. precedată în timp de acţiunea altor fenomene aparent fără legătura între ele. întrucât actele comportamentale ale eşantionului ales sunt mai uşor de perceput.criminalii dezechilibraţi psihic. urmând ca în etapă următoare ele să fie explicate. la toate nivelurile de interpretare .opţiunea cu privire la factorii de predicţie de natura individuală.fenomen. sau ridicat numeroase obiecţii cu privire la valoarea metodei tipologice în criminologie şi s-a atras atenţia asupra pericolului pe care îl reprezintă interpretarea extremista a unor cercetări întreprinse pe aceasta baza. de familiarizare prealabilă cu tot complexul de situaţii în care se manifestă persoanele vizate. V. Într-o primă etapă se vor evidenţia asemănările şi deosebirile dintre acestea. Procedeele de comparare sunt: a) procedeul concordanţei are în vedere producerea unui anumit fenomen. axată pe o anumită tematică. în funcţie de scopul urmărit. O comparaţie presupune cel puţin două elemente care urmează a fi comparate. b) evaluarea probabilităţilor de delincventă.. Metoda comparativă. 2. sau parţială. . b) în funcţie de etapă cercetării. urmărit şi studiat. In domeniul criminologiei. 1973). . Cercetarea de tip previzional este o problema foarte complexă. . studierea bazelor de date). asupra unor infractori sau grupuri de infractori aflaţi în stare de libertate sau în stare legală de reţinere sau deţinere. . penologia şi criminologia. b) procedeul diferenţelor presupune că ori de câte ori un fenomen se produce în cazul în care sunt întrunite anumite condiţii. politica penală. fapta penală. atunci această condiţie constituie cauza fenomenului. observarea poate fi sistematizată (de tip 18 . Surprinderea. Cu ocazia celui de-al VII-lea Congres Internaţional de Criminologie (Belgrad. Sunt cunoscute şi folosite mai multe tipuri de observare şi anume : a) în funcţie de relaţia observatorului cu realitatea. metodele de predicţie au urmărit în principal două obiective: a) formularea unor previziuni cu privire la evoluţia fenomenului infracţional pe o perioada de timp dată.criminalii care acţionează în baza unor reacţii primitive.

observarea va fi aproape întotdeauna nesistematizată. când subiectul are libertatea de a răspunde cum crede de cuviinţă şi altele cu răspuns închis. dispersate teritorial. precizie. în care i se prezintă mai multe răspunsuri posibile. modul în care acestea reuşesc să exprime cât mai exact obiectivele cercetării. sau interna. în afara datelor statistice oficiale. Observarea se realizează de câtre cercetătorul individual sau de câtre echipa de cercetători. Acesta trebuie să dispună de talent in sesizarea evenimentelor. 19 . colaborarea unui număr mare de specialişti. predicţia comportamentului delincvent. observatorul trebuie să dispună de un bagaj teoretic corespunzător. cu precizarea ca. Ea se va limita la anumite aspecte considerate semnificative într-un context determinat şi în funcţie de un obiectiv precis. Chestionarul este folosit. De altfel. din care el îl alege pe cel considerat convenabil. Caracteristica principala a acestei tehnici constă în faptul că principalul instrument de culegere şi evaluare a datelor este instrumentul uman. Nu în ultimul rând. o identificare a problemelor ce urmează a fi studiate. Studiile de victimizare sau de autoportret se bazează pe tehnica chestionarului. să se integreze uşor în colectiv. în care ipotezele de cercetare sunt elaborate din start.cantitativ) şi nesistematizată (de tip calitativ). motiv pentru care mai poartă şi numele de observaţie participativă. observarea va avea un caracter sistematic. Indiferent cărui tip va aparţine observatorul. personalitatea acestuia va juca un rol foarte important în reuşita cercetării pe care o desfăşoară. chestionarul reprezintă o succesiune de întrebări logice sau de imagini grafice cu funcţii de stimul. pe eşantioane mari. dimpotrivă. de identificare a unor constante şi chiar a anumitor legităţi ale fenomenului infracţional. întrebările vor fi prezentate într-o anumită succesiune. astfel încât să se obţină date cât mai exacte cu privire la o persoană sau un grup social. Chestionarul reprezintă una din tehnicile de cercetare la care criminologii apelează destul de des întrucât ea poate fi utilizata în cele mai diferite scopuri. în cazul cercetărilor cu scop de explorare a fenomenului. depinde în mare măsură de formularea întrebărilor. utilizarea observării sistematizate este de dată mai recentă în criminologie. Tipuri de observatori. Observarea cantitativa sistematizata presupune. De regula. cercetătorul însuşi. luciditate şi obiectivitate. Această participare poate fi pasivă sau activă. cu categorii largi. în sensul că ea se va realiza în limitele unei scheme elastice. observarea nesistematizată de tip participativ se realizează de un singur observator sau de o echipă restrânsă de cercetare. suple. care prin administrarea lor de către operatorii de anchetă sau prin autoadministrare. reacţia socială faţă de faptele antisociale etc. d) în raport cu poziţia observatorului faţă de sistemul studiat. pentru a se obţine cifra neagra a criminalităţii. juridice.) cu care operează. în acele cercetări ce urmăresc să stabilească o evaluare de ansamblu a fenomenului infracţional. să dispună de rigoare. ea înscriindu-se în cadrul unor preocupări mai largi de organizare. Chestionarul este aplicat şi în studiile privind reintegrarea postcondamnatorie. Acest tip de chestionar are avantajul că se completează uşor de către subiect şi poate fi cuantificat însă. are şi dezavantajul că poate sugera răspunsuri la care cel chestionat nu s-ar fi gândit. unde se urmăreşte o abordare globală. psihologice etc. ce urmează a fi înregistrat în scris. parţială sau totală. determină din partea celui chestionat un comportament verbal sau nonverbal. observatorul rămânând în afara sistemului respectiv. în raport cu ipotezele cercetării. În principiu. în cazul observării ştiinţifice. În structura chestionarului. Aşadar. în mod deosebit. În cazul cercetărilor de diagnostic. Realizarea acestui tip de observare reclama din partea cercetătorului o perfectă stăpânire a conceptelor (criminologice. a conexiunilor între fenomene. cu o structura eterogena. observarea poate fi externa. termenul "nesistematizat" presupune o sistematizare cu un grad mai redus. Existe chestionare cu răspuns deschis. 2) Chestionarul. care implică o participare a observatorului la viata grupului studiat. de standardizare a proceselor studiate în vederea sporirii posibilităţilor de comparare. Eficienţa investigaţiei prin chestionar.

Interviul direct se bazează pe modalitatea directă de punere a întrebărilor şi de interpretare a rezultatelor. • activităţile infracţionale analizate.3) Interviul. Prin intermediul interviului clinic. un schimb de păreri între intervievat şi operator. trebuie să parcurgă următoarele etape: 1 Gh. . 74. întrebările puse urmăresc să obţină anumite informaţii de la cel intervievat pe o cale indirectă. op. • opiniile şi atitudinile participanţilor după rămânerea definitivă a sentinţelor de condamnare. C. B. Acest ghid cuprinde punctele esenţiale în jurul cărora se organizează interviul. Ancheta socială. studierii globale a fenomenului. c. • consecinţele faptelor.1 Clasificarea tipurilor de interviu A. ocolită. el este folosit. de culegere a datelor. anchetatorul şi anchetatul. El s-a impus ca o tehnică mai flexibilă de investigare şi aprofundare a unor laturi sau trăsături legate nemijlocit de cunoaşterea faptelor şi de persoana infractorului (opinii. acesta din urma neavând libertatea să schimbe formularea sau succesiunea întrebărilor. cu privire la o temă cât mai concretă şi mai clar precizată pentru intervievat. într-o listă de control sau într-un ghid de interviu. b) Interviul neformal sau flexibil nu are la baza un chestionar cu întrebări prestabilite. timpul şi mijloacele de comitere a infracţiunilor din eşantionul investigat. atitudini. încercând a-i reconstitui trecutul pe baza mărturiilor sale. atât în varianta formala (dirijată) cât şi nedirijată. motivaţii). • mediul socio profesional de provenienţă a participanţilor. Prin conţinutul lor. care este o tehnică adecvată mai ales cercetărilor efectuate la scară mare. El se deosebeşte de chestionar. Fiecare anchetă socială. Interviul este o tehnică de cooperare verbală între două persoane. Interviul constituie o alta tehnica fundamentala de explorare ştiinţifica utilizata frecvent în criminologie. Examenul psihiatric al infractorului se bazează în special pe interviul clinic. d. În funcţie de gradul de formalism al interviului: a) Interviul formal se caracterizează prin faptul că întrebările. 20 . în criminologia clinică.cit. anchetele sociale vizează criminalitatea prin cinci tipuri de probleme şi anume: • trăsăturile definitorii ale grupului de participanţi la comiterea de infracţiuni. căile de resocializare a condamnaţilor. pag. C. circumstanţele reale şi personale.Nistoreanu. In raport cu modalitatea prin care sunt culese şi interpretate datele. Interviul ghidat sau concentric se apropie de interviul formal. există: . Orice anchetă socială legată de problemele criminalităţii. consecinţele produse. Un tip aparte de interviu este considerat interviul clinic. Problemele abordate sunt concentrate în jurul unei teme anume şi sunt sistematizate de către operator. numărul.Păun. ordinea şi formularea lor sunt prestabilite. ce permite anchetatorului să culeagă de la anchetat anumite date cu privire la o anumită temă. dar fără a avea rigiditatea acestuia. Interviul conversaţie sau cazual se desfăşoară ca o convorbire. Utilizat cu precădere în psihiatrie. vizează caracteristicile demografice ale populaţiei din rândul căreia provin participanţii la comiterea de infracţiuni şi mediul în care aceştia şi-au desfăşurat activitatea până la săvârşirea faptelor antisociale. considerându-se că răspunsul reflectă exact ceea ce subiectul a înţeles şi a dorit să exprime. specialistul analizează personalitatea infractorului. respectiv valorile sociale vătămate.Interviul indirect utilizează o cale ocolită.. El se caracterizează printr-o mai mare libertate acordata operatorului de ancheta în dirijarea cursului interviului. Relaţia de comunicare între intervievat şi operatorul de ancheta este destul de limitata. soluţiilor de aplicare a sancţiunilor penale. în special. modul. Rolul operatorului este activ.

). redactarea şi testarea tehnicilor de lucru). examinarea dosarelor penale etc. interviul. 21 . chestionarul. eficienţa procesului de resocializare etc.). concluziile cercetării şi valorificarea acestora (măsuri preventive. analiza datelor şi informaţiilor privind grupul de delincvenţi.- organizarea anchetei (stabilirea temei. culegerea şi înregistrarea informaţiilor prin tehnicile folosite (observaţia. perfecţionarea legislaţiei mşi a regimului sancţionatar.

907 delincvenţi. Goring a impus o nouă orientare în cercetarea etiologiei actului infracţional. 1995. care îşi fac ocazional apariţia în familii fără o cauză observabilă. la Universitatea din Torino. C. Lo0ndon 1871. La vremea respectivă.Norel in Traite des degenerescences de l’spece humaine. p. caracterele omului primitiv şi ale animalelor inferioare pot apărea la anumiţi indivizi sub forma unor "stigmate anatomice" (malformaţii) ale scheletului şi cutiei craniene. p.88. medicale şi psihologice pe 5. Potrivit acestei ipoteze. Cesare Lombroso s-a născut la Veneţia (1835-1909) şi a studiat medicina.000 de deţinuţi recidivişti. Originea acestei teorii o găsim în evoluţionismul lui Darwin. În primele ediţii ale lucrării „L’uomo deliquente”. care opina: „Bărbaţii cu nişte înclinaţii negative. John Muray. subliniind lipsa de caracter ştiinţific a conceptelor folosite şi erorile de ordin metodologic. precum şi în lucrările alieniştilor Pritcnard.Darwin. în care susţinea despre criminali că sunt rămăşiţele biologice ale unui stadiu de dezvoltare timpuriu. un criminal înnăscut (individ cu puternice înclinaţii criminogene. 22 . Lombroso. Editura Lumina Lex. La început. Mandsley şi alţii2. C.1. în studiile de fizionomie ale lui Lavataer şi de fenologie ale lui Gall şi Spurzhein. 1 Ch. Efectuând examene antroponaetrice biologice. picioarelor.. pot fi rămăşiţe ale unei stări primitive din care ei nu au progresat vreme de generaţii. constituie după C. citat de Rodica M. dezvoltarea masivă a maxilarelor. respectiv tipurile: pasional. criminology. ocazional. Această idee a fost iniţial sugerată de Darwin. op. ce nu pot fi neutralizate prin influenţa pozitivă a mediului). „L’uomo deliquente” (1876). epileptic şi din obişnuinţă. în mare parte studenţi la Cambridge şi Oxford. Ch. Topinard şi Gabriel Tarde). Lombroso a estimat tipul de criminal înnăscut la 65-70% din totalul criminalilor. ocazie cu care el a expus o tipologie complexă de criminali. Orientarea biologică.Lombroso a redus acest procent la 30-35%.CAPITOLUL 3 PRINCIPALELE ORIENTĂRI. Teoriile "eredităţii" Referitor la influenţa factorului ereditar în geneza criminalităţii. Studiile de psihiatrie efectuate au arătat că ar există similitudini între criminalul înnăscut şi nebunul moral. 1998. anume: studiile efectuate asupra gemenilor. asupra arborelui genealogic şi cercetările de antropologie comparată. ca profesor universitar de medicină legală. mai ales cele de natură atavică.137.M. nasului. Goring. Bucureşti. degetelor etc.I. sintetizând 96 de trăsături.cit. psihologice şi de natură socială. 137.Lombroso a formulat ideea conform căreia factorul cauzal multiplu se datorează unor motive biologice. Cel care a infirmat puternic teoria lombrosiană a fost cercetătorul englez Ch. care au evidenţiat limitele teoriei lui C. Lambroso a extins concepţia lui Gall cu privire la corelaţia dintre anomaliile cutiei craniene şi funcţiile creierului şi la alte trăsături ale individului. Anomaliile menţionate. în concepţia lui Morell asupra degenerescenţei1. anumite anomalii ale urechilor. TEORII ŞI CURENTE ÎN CRIMINOLOGIE 3. Editura Oscar Print Bucureşti.137. După criticile ce i s-au adus. a devenit cunoscut odată cu publicarea lucrării.Amza în Criminologie."3 Referitor la cauzele comportamentului criminal C.Stănoiu. vol. 2 R. Manouvrier.Stănoiu. şi anume: asimetrie bilaterală. 3 Ch. care a efectuat un studiu pe un eşantion de 3. iar rezultatele obţinute au fost comparate cu cele obţinute din alt experiment efectuat pe un grup reprezentativ. 1957. p. Paris. ochilor. citat de T. mâinilor. teoriile lui Lambroso au determinat replici severe ale oamenilor de ştiinţă (Lacassagne. el formulează ipoteza atavismului evoluţionist. p. Lombroso. în Strămoşul omului.

cu musculatură dezvoltată puternic. O. substabili şisubsolizi. sens în care a evidenţiat: • Tipul endomorf-viscerotonic. subvalizi. este vorba de tipul rece. Analizând conformaţia fizică a individului. prin intermediul lui Richard Dugdale. În S. fiind asociat cu infracţiuni contra proprietăţii. fiind asociat cu fraudele. • Trăsături ereditare patologice. Sheldon a stabilit un raport între dezvoltarea corporală şi trăsăturile energo-dinamice ale personalităţii. Kinberg clasifică indivizii în: supercapabili.A. în 1935. sociabil). Prin aceste cercetări s-a încercat a se demonstra că în familii cu ascendenţi condamnaţi există un număr mai mare de infractori datorită factorului ereditar şi mediul familial. cu o dezvoltare pronunţată a scoarţei cerebrale şi a inteligenţei. rezervat. Kinberg foloseşte conceptul de funcţie morală. Constituţia biopsihologică şi inadaptarea socială Un reprezentant de seamă al teoriei bioconstituţionale a fost criminologul suedez Olof. Kinberg menţionează două variante: constituţională şi patologică. nesociabil). Kinberg. • Tipul atletic (robust. Varianta constituţională cuprinde câţiva factori principali ai constituţiei biopsihologice: • Capacitatea (inteligenţa ) • Validitatea (energia cerebrală) • Stabilitatea (echilibrul emoţional) • Soliditatea (capacitatea de integrare sau disociere) În conformitate cu aceşti factori. în cazul gemenilor monozigotici. musculos. Wiliam Sheldon în S. cel care a fondat teoria inadaptării sociale. • Tipul ectomorf-cerebrotonic. respectiv. • Tipul stomatotomic. superstabili. A.. Kinberg a elaborat conceptul de constituţie biopsihologică. Kretschmer a stabilit următoarele tipuri. având tendinţe spre îngrăşare. • Tipul displastic (cu disfuncţionalităţi glandulare). Pende în Italia. A. cu o puternică dezvoltare a organelor interne. supersolizi şi. O. subcapabili. Structura biopsihologică cuprinde câteva trăsături: • Trăsături ereditare normale care formează nucleul constituţional (fiind ansamblul tendinţelor reacţionale ale individului). un nume reprezentativ este cel al psihiatrului german Johannes Longe care a încercat să demonstreze predispoziţia ereditară în comiterea infracţiunilor. cu tendinţe explozive). care 23 . Analizând dezvoltarea embrionului uman. În funcţie de aceste trăsături. Teoriile biotipurilor criminale Curentul biotipurilor criminale a fost susţinut de reprezentanţi precum: Ernst Kretschmer în Germania.U. escrocheriile. şi anume: • Tipul astenic (leptosom. • Tipul picnic (scund. şi N. umeri înguşti şi musculatură subdezvoltată. O. Eastbrook. supervalizi. având o stabilitate psihică. Hooton a efectuat cercetări de antropologie comparată pentru a demonstra că trăsăturile exterioare şi comportamentul sunt în strânsă legătură. Kinberg înţelege prin constituţie biopsihologică dispoziţiile ereditare normale şi caracterele fenotipice rezultate din acestea. În lucrarea " Basic problems ofCriminology ". În cadrul acestei variante.O. În 1939. neexistând nici dovada implicării inferiorităţii biologice în etiologia infracţionalităţii. fiind asociat cu infracţiuni sexuale. Rezultatele au fost negative. este prietenos.S. În lucrarea "Fizic şi caracter " (Physique and character) a încercat să analizeze relaţiile existente între diferitele tipuri biologice şi anormalitatea mentală şi a caracterului.U. W. cu trăsături longiline. fiind asociat cu infracţiuni contra persoanei. Davenport şi Henry Goddard s-au efectuat studii de arbore genealogic.În legătură cu studiile efectuate pe gemeni monozigotici şi dizigotici.

constituţia delincventă este o rezultantă a acestor elemente ce creează anumite tendinţe criminogene. capacitatea acestuia de a evalua normele morale. ci de grad. iar. traumatismelor cerebrale.2. medical şi sociologic. În concluzie. Consideraţii generale În cadrul orientării psihologice. îndeosebi sub raportul metodologic. întâlnim. din accentele puse pe o categorie sau alta de factori. Di Tulio subliniază că ceea ce îl determină pe individ să comită actul infracţional este nivelul excitaţiilor exterioare care formează un "prag" datorită căruia apare tendinţa criminogenă. care favorizează comiterea unei infracţiuni de către un infractor. Kinberg. de valoarea pe care un diagnostic criminologie o poate avea atât în individualizarea pedepsei. între persoană şi autoritatea instituită. În concepţia lui Kinberg. preocuparea pentru latura practică a problematicii infractorului. cât şi a rolului pe care diferite laturi ale acestei vieţi îl au sau îl pot avea în explicarea unor comportamente. o diversitate de modele care împing în prim-planul genezei delincventei particularităţile de ordin psihic şi deficienţele sau reacţiile de personalitate ale infractorului. Inadaptarea. Chiar dacă au existat limite teoretice şi metodologice în cadrul orientării biologice. astfel. din unghiuri preponderent subiective. de asemenea. Limitele orientării biologice Orientarea biologică a fost reprezentată de componenta biologică. ne facilitează înţelegerea corectă atât a rolului mediului extern în determinarea vieţii psihice. reţinem. Ceea ce le separă sunt. încadrând devianţa în domeniul psihologiei şi considerând-o ca rezultat al unui conflict între individul marcat de anumite particularităţi psihice şi anturajul său. reprezintă incapacitatea individului de a reacţiona normal la stimuli de mediu. prin analiza comportamentului se vehiculează. a căror trăsătură comună rezidă în centrarea explicaţiei cauzale pe factori psihologici. Teoria constituţiei delincvente Această teorie aparţine italianului Benigno di Tulio. tulburările grave de inteligenţă datorate dispoziţiilor ereditar patologice. şi anume cel indisciplinar -psihologic. Variaţia patologică se referă la bolile psihice. Ele cuprind o sumă minimă de cunoştinţe privitoare la diferitele resorturi psihice.2. Analiza comportamentului criminal implică suficiente elemente de ordin individual. care înţelege prin conceptul de constituţie acele demente ereditare şi congenitale dobândite în prima partea vieţii în special. apartenenţa rezultând în ultimă instanţă. Orientarea psihologică pleacă de la ideea că între comportamentul normal şi cel delincvent nu există o diferenţă de natură. Iniţiatorii orientării psihologice. Prin intermediul orientării psihologice sunt examinate teorii extreme care reduc geneza crimei la psihicul uman. omul rămâne o individualitate distinctă. aceasta a înregistrat paşi importanţi în dezvoltarea criminologiei ca ştiinţă. efectuată în scopul dezvăluirii meritelor şi neajunsurilor pe care le prezintă. Orientarea psihologică 3. analiza lor critică. în concepţia lui O. sunt grupate principalele teorii şi concepţii criminologice. Teoriile sau doctrinele psihologice au abordat diferite aspecte ale vieţii psihice sau ale psihicului uman. pentru ca întreaga paletă de atitudini şi acţiuni deviante să poată fi analizată în toată complexitatea şi profunzimea lor numai în cadrul conflictului dintre individ şi societate. un mod interesant de abordare a problematicii infractorului. 3. pe de o parte. pe de altă parte.cuprinde ansamblul ideilor şi emoţiilor individului. cât şi în cea de resocializare a infractorilor. Această orientare înfăţişează merite. În opinia lui di Tulio. ca şi variante mai nuanţate a căror linie de demarcaţie faţă de orientarea biologică şi sociologică este mai greu de trasat. Teorii premergătoare 24 . caracterul mai mult sau mai puţin exclusivist al determinismului psihologic. fiind considerată drept etalon de clasificare a indivizilor ca urmare a prezenţei anumitor anomalii bioconstituţionale. strâns legate de personalitatea făptuitorului.1.

deosebită de personalitatea noncriminală. de la anumite trăsături psihice şi morale care inspirau neîncredere şi teamă în conduita acestuia (comportări brutale. la delict. cu sau fără alte simptome. indisciplină gravă) şi. în funcţie de constituţia corporală. fie sub denumirea "Teoria inadaptării biologice" (R. lipsă de muncă. Valeriu Cioclei. unde teoria este verificată de practică. lipsă de milă. Criminologie. Dar.tipul picnicoform (sau picnic). Boston. la data aceea. Manifestarea inadaptării sub forma unei încălcări a legii reprezintă.132.tipul leptomorf (sau astenic). Inadaptarea poate avea surse şi forme diferite. Este adevărat că. fiecare categorie având o înclinaţie mai puternică spre comiterea unor infracţiuni specifice: . Editura Europa Nova. nu mai este o deosebire de natură. Ernest Kretschmer (1888-1864). Dacă plasticitatea nu se corelează cu influenţele mediului. de data aceasta. a susţinut existenţa unei periculozităţi criminale speciale la unii infractori. p. ci şi psihologică şi socială. cu condiţia ca în lucrările sale "îi este garantat că ştiinţa psihologiei criminale este cel mai important capitol"1. Treptat-treptat. potrivit căreia acesta este un tip aparte şi. care se deosebesc prin natura lor de noncriminali. Pinatel). pe de o parte. În acest domeniu.104. care au examinat în mod riguros procesul de criminogeneză şi procesul de criminodinamică. C. cercetările lui Kretschmer. Bucureşti. în măsura în care au avansat cercetările antropologice. Little. criminalii constituie o categorie deosebită de oameni. Manual de criminologie. a observat existenţa unei relaţii precise între unele tipuri morfologice şi anumite tulburări psihice. . de la felul de viaţă pe care îl duceau după liberare (parazitism. 1998. care arată o personalitate criminală. Pinatel a ţinut seama. p. Braum. cum individul reacţionează în general. pornind de la această observaţie. au relevat trăsături de bază ale criminalului. . ci o deosebire cantitativă. 2000. deci. dar şi în funcţie de factorii psihologici şi sociali.2 Kretschmer consideră că. Kinberg.93. să ajungă la o inadaptare socială şi.Garofalo. R. Dovezi cu privire la existenţa unor trăsături specifice criminalilor provin şi din partea lui Garofalo. o reacţie a individului la diverşi stimuli ai mediului. care. de teoriile biologice. se pot distinge patru tipuri de indivizi. caracterizată prin "plasticitate". odată cu trecerea treptată în planul secund a şcolii antropologic-criminologice. în elaborarea teoriei sale. Cercetările lui Goring. o deosebire de grad. de Greef. În istoria criminologiei. Aşa s-a ajuns la teoria personalităţii criminale. Garofalo a acceptat ca munca sa de cercetare să fie încadrată în şcoala de antropologie. Bucureşti. reprezentată de criminologul francez J. pe de altă parte. conflicte cu alţi oameni). Principala lucrare a lui Kretschmer ce interesează criminologia a fost "Structura corpului şi caracterul". în opinia 1 2 Gh. adică prin facultatea de a-şi modifica reacţia nu numai în funcţie de influenţele fizice şi chimice.Nistoreanu. pe căi diferite.Păun. psihiatru german. di Tulio. Hooton şi alţii au arătat că multe din trăsăturile criminalului se regăsesc şi la populaţia noncriminală. 1914. psihologice şi sociologice. 25 . deşi nu s-a identificat cuLombroso. se creează o stare de inadaptare între organism şi mediu. teorie ce se regăseşte în doctrina criminologică fie sub denumirea "Teoria inadaptării" (J. Gassin). Pinatel. . mai ales datele reţinute de criminologia clinică. Criminologie.Studiul psihologic asupra infractorului "normal" a luat avânt în primele decenii ale secolului XX. Editura All Beck. După aceste criterii. criminalul este o persoană care prezintă trăsături criminale. omul nu este o fiinţă doar biologică. în plus. psihologice şi sociologice din criminologia contemporană. Aceasta provenea. Olof Kinberg a formulat teoria inadaptării bio-psihice. în numeroase rânduri criticând ideile acestuia. susţinerile lui Lombroso n-au rămas în esenţa lor în picioare. Toate aceste forme de inadaptare pot. Pentru Kinberg.tipul atletomorf (sau atletic).tipul displastic. Lombroso şi alţii din vremea aceea au susţinut teza cu privire la criminal. p. el a creat un sistem caracterologic complet.

Pythagoras şi elevul său Alcmaeon au identificat creierul ca fiind organul minţii şi. biologicul nu poate fi desprins de psihic. pe când scopul criminologiei clinice îl constituie reconstituirea interacţiunilor particulare (specifice) care au condus individul la comiterea crimei. Bucureşti.n. studiul crimei nu poate fi exclusiv biologic ori exclusiv sociologic. lucrări cu un impact remarcabil în domeniul studiului psihologic al infractorului normal. rezultă că. Rezultă că personalitatea individului nu poate fi corect apreciată decât după criterii biopsihologice.n. Psihiatria ocupă un loc important în dezvoltarea şi evoluţia teoriei psihanalitice a lui Freud. plecând de aici. "criminologia tradiţională" a fost dominată de paradigma etiologică (studierea cauzelor). Criminologia tradiţională. de exemplu. în general grave. este necesar a se realiza structura bio-psihică a individului sau. afară de cele pur vegetative. cei vinovaţi să fie traşi la răspundere penală. Trebuie recunoscut că aceasta era chiar un obiectiv al şcolii naturaliste de gândire medicală din Grecia antică a anului 600 î. O altă teorie care a influenţat orientarea psihologică în criminologie este teoria constituţiei criminale a lui Benigno di Tulio.e.192-193.e. acesta constituind criteriul de departajare dintre diferitele domenii ce se ocupă cu studiul criminalităţii. Prin constituţie criminală. Pe lângă scopul general există şi un scop particular şi imediat. criminalul şi criminalitatea. 26 . Empedocles a introdus anumite principii explicative ale personalităţii. ci urmăreşte şi elaborarea 1 A. Pentru di Tulio. In acelaşi timp. Scopul orientării psihologice În ansamblul preocupărilor sale. Isteria. au precizat că bolile mintale sunt disfuncţii ale acestui organ. care să apere valorile fundamentale ale societăţii. ca ştiinţă.e. în funcţie de propria sa structură bio-psihică. studiind crima. Psihiatria. în societăţile timpurii. nebunia şi melancolia erau descrise ştiinţific şi lor le erau asociate moduri de tratament ca pentru orice altă afecţiune umană. care au fost folosite sute de ani şi care.n. deoarece în realitatea organică a corpului uman nu există nici o funcţie. criminologia are drept scop general stabilirea unei politici eficiente de luptă împotriva criminalităţii. Indiferent de orientarea teoretică.e. cât şi pentru starea de nesănătate a celui care a comis-o: influenţa spiritelor rele sau a Diavolului1. deşi nu pot fi ignorate şi acele opinii care au susţinut că ştiinţa criminologiei nu se limitează numai la studierea cauzelor. Ed.lui Kinberg. pentru a stabili cauzele crimei. părintele medicinei. Gândirea respectivă se baza pe teoriile lui Pythagoras (580-510 î. ci totdeauna biosociologic. explicau că delirul şi alte boli mentale sunt aspecte ale funcţiilor speciale ale creierului. putând astfel fi considerată un punct de plecare al orientării psihologice. acesta a dat o explicaţie adecvată atât pentru crima făcută. În acest sens. al cărui Jurământ este solemn asumat de toţi cei care practică această meserie. Controlul comportamentului periculos al mentalului şi emoţionalului a constituit o preocupare încă din cele mai vechi timpuri.). autorul înţelege o stare de predispoziţie specifică spre crimă. Alcmaeon (550500 î. p. capacitatea care există în anumiţi indivizi de a comite acte criminale. Leaute consideră că scopul criminologiei generale este să cerceteze raporturile în cadrul cărora se produce fenomenul criminalităţii şi să desprindă acei factori cu caracter general care deosebesc delincventul de nondelmcvent. Orientarea psihologică a fost intens stimulată de apariţia lucrărilor lui Sigmund Freud şi ale succesorilor săi. când deontologia reprezenta un sistem de gândire.) şiHippocrates. criminologul francez J.Proarcadia.Dincu. a venit şi a îmbunătăţit metodele medicale în tratarea problemelor de bază ale bolilor mentale. a urmărit relevarea cauzelor care îi determină să săvârşească atare acte reprobabile. în urma unor instigări exterioare ce rămân sub pragul ce operează asupra generalităţii oamenilor. altfel spus. Empedocles din Agrigentum (490-430 î. altfel spus. 1993.n. care să se poată detaşa de activitatea psihică. personalitatea acestuia. Bazele criminologiei. să prevină fenomenul infracţional. iar atunci când s-a comis o infracţiune.).

patologice şi normale. Ea a abordat domenii delicate ale vieţii umane (copilăria.5. sub forma cauzalităţii absolute. .. 1971. intervertiri de expresii. susţine existenţa mai multor surse alternative pentru declanşarea actului criminal. op. astfel că. având fie o cauză conştientă. în principal. 1963. medic neurolog şi psihiatru vienez. pro şi contra. substituţii de cuvinte. Teorii psihanalitice post-freudiene Freud nu a fost un criminolog. 27 . emoţii. dacă le supunem examenului psihanalitic. Preocupările sale în legătură cu mecanismele psihologice care declanşează comportamentul infracţional au fost mai degrabă episodice. din punctul său de vedere.448. nimic întâmplător şi nedeterminat. Orientarea psihologică are drept scop demonstrarea existenţei unei personalităţi antisociale ce ţine de sfera psihologiei normale şi să explice mecanismul de formare ai acesteia. Demersul cel mai caracteristic al freudismului constă în extinderea determinismului la întreaga viaţă psihică. Paris. rezultând un număr important de teorii al căror model etiologic este psihanalitic sau psihologic. pierderi de obiecte. 148. pentru prima oară în acest mod categoric. circumscriindu-i cu precizie domeniul. sexualitatea. bazându-se pe anii de experienţă din instituţiile pentru delincvenţi. Orientarea psihologică urmăreşte aceeaşi linie a teoriilor cauzale şi. sau. În urma studiilor întreprinse.unor măsuri de profilaxie a criminalităţii1.Pinatel. cuvinte. totul până la cele mai insignifiante gesturi. ca atunci când este vorba de uitări de nume. Psihanaliza. întemeiat pe analiza a nenumărate cazuri. Teoria psihanalitică a lui Sigmund Freud Sigmund Freud şi psihanaliza. în Lupta de clasă.ca instinctul urii şi al morţii. respectiv. prin tradiţie. încercând să ofere un tablou creionat în termeni psihologici al cauzelor orientării antisociale a individului. 3. Psihanaliza este un set de idei extrem de complicat.şi Thanatosul . este creatorul psihanalizei. arta) în care imixtiunea lucidităţii investigatoare se izbeşte. iar urmaşii săi au continuat să propună revizuiri şi extinderi ale acestora şi după moartea sa2. 1 2 J. Erosul . ca fiind perfect motivate şi determinate de factori ce scapă conştiinţei". În schimb. după cum o numea el însuşi. Sigmund Freud (1856-1939).76. fiindcă şi Freud însuşi şi-a revizuit de câteva ori ideile.2. August Aichorn. El a fost primul care a operat radical asupra înţelegerii noţiunii de inconştient psihologic într-un dublu sens: pe de o parte.2. pe de altă parte. p. Darwin că omul este un animal printre altele şi psihanaliza demonstrează că «eul nu este stăpân la el acasă» ". este a treia mare înfrângere a orgoliului uman: "Copernic a arătat că Pământul nu este centrul universului. Freud consideră că forţele pulsionale fundamentale ale individului sunt Erosul . Dalloz. deseori neunificate.ca sistem pulsional hedonic şi vital . de multe prejudecăţi3.ca instinctul vieţii sau al dragostei şi Thanatosul . greşeli de pronunţie. a constatat că mulţi copii din instituţia sa aveau supraeul subdezvoltat.. greşeli de scris. Prin studiile efectuate. că în viaţa psihică nu există nimic arbitrar. Pe bună dreptate se consideră că psihanaliza a constituit punctul de trecere de la psihologia criminală la criminologia patologică. viziunea sa asupra acestor mecanisme a influenţat în mare măsură cercetările criminologice ulterioare. Freud a încercat să demonstreze existenţa unei personalităţi antisociale ce ţine de sfera psihologiei normale şi să explice mecanismul de formare a acesteia. p. criminalitatea şi delincventa erau.ca sistem distructiv. Freud afirmă. stabilind modul şi finalitatea cunoaşterii ei.spune el .şi anumite acte în aparenţă neintenţionate se dovedesc. care. p. Tudor Amza.cit. a criminologiei tradiţionale. fenomene pe care el le include în clasa manifestărilor de psihopatologie cotidiană. idei.. "Anumite insuficienţe ale psihicului nostru. altfel descrise. 3 Victor Săhleanu. fie de cele mai multe ori o cauză ascunsă în structurile adânci ale inconştientului. Traite de droit penal et criminologie. un psiholog orientat psihanalitic. Anul LI.

caracterizaţi prin aceea că sunt sănătoşi din punct de vedere psihic. ori unei stări apropiate de legitima apărare). în principal datorită introducerii tipului psihologic şi conceptelor sale de introvertit şi extrovertit. În viziunea celor doi cercetători. unei ameninţări. Eul este învins de Sine. Aichorn a utilizat noţiuni referitoare la nevroze şi psihoze pentru a explica anumite componente antisociale. însoţit de angoasa pedepsei. Complexul de inferioritate poate conduce la săvârşirea de infracţiuni. astfel că aceştia au eşuat în formarea ataşamentului intim necesar unei dezvoltări normale a Supraeului. individul nu trece la săvârşirea faptei penale decât dacă este predispus în această direcţie. trei tipuri de criminali: a) criminali organici. El şi-a bazat tehnicile de tratament. Aichorn a atribuit aceasta faptului că părinţii copiilor respectivi ori lipseau din viaţa lor. Criminalitatea obişnuită . pe crearea unui mediu plăcut şi fericit. Jung pleacă de la consideraţia că Freud a limitat etiologia nevrozelor la tulburări de ordin sexual.această categorie cuprinde. deşi mediul social îl influenţează. deoarece aceasta este o cale extrem de facilă ca individul să atragă asupra sa atenţia opiniei publice. criminalitatea poate fi clasificată în următoarele trei categorii: 1.G. doar gândul criminal este suficient pentru a dezvolta sentimentul de culpabilitate şi nevoia de pedeapsă. la rândul ei. în acest fel compensându-şi psihologic propria inferioritate. dar o consideră ca exprimând un singur punct de vedere. Jung a fost unul dintre primii discipoli ai lui Freud. 2. în aceste cazuri se constată existenţa unui sentiment de vinovăţie. În ceea ce priveşte tipologia intro-extraversiune. realitatea şi explicaţia acestora pot fi întemeiate şi din punctul de vedere al trebuinţei de 28 . aceştia fac parte. La puţin timp după ce cade sub influenţa psihologiei alderiene.G. Jung recunoaşte valabilitatea teoriei sexualităţii. Staub au elaborat cea mai cunoscută variantă a teoriei criminalului nevrotic. publicată în anul 1929 la Viena. Cari Gustav Jung (1875-1960) joacă un rol important în acest domeniu. a căror personalitate ţine de psihiatria clasică (bolnavi mintal care prezintă alterări ale capacităţii de discernământ ori lipsa acestuia). Alder a demonstrat că. respectiv cei care acţionează în funcţie de mobiluri inconştiente. în contextul unor relaţii de compensare sau supracompensare. în urma unei vătămări sau ameninţări iminente pentru Eu (cazurile în care conduita criminală este consecutivă unui şantaj. c) criminali nevrotici. Teoria lui Alder pleacă de la sentimentul de inferioritate al individului care declanşează dorinţa acestuia de a-şi depăşi condiţia proprie. Criminalitatea imaginară. Acesta consideră că. Fr. C. b) criminali normali. Criminalitatea ocazională. care transpare în vise.expresii ale unui Sine neregulat. nu reprezintă conflict între Eu şi Supraeu. ori nu-i iubeau. specifică persoanelor şi situaţiilor în care Supraeul suspendă instanţa sa morală. printre altele posibile. restrângând inconştientul la un conţinut refulat care priveşte sexualitatea. dar sunt socialmente anormali. în ceea ce priveşte dinamica persoanei şi inconştientul. în aşa fel încât să promoveze tipul de identificare cu adulţi pe care copiii eşuaseră să le exprime mai devreme. Jung. A. care scapă determinării Supraeului. dintr-o colectivitate criminală şi se comportă conform moralei acesteia. de regulă. Într-adevăr. Această predispoziţie a numit-o "delincventă latentă". Alexander şi H. criminalul nevrotic resimte pedeapsa ca pe o justificare morală. teorie expusă în lucrarea acestora "Criminalul şi judecătorii săi". fantezii sau acte ratate. Una dintre cele mai importante teorii psihanalitice pentru analiza criminologică a comportamentului infracţional aparţine lui Alfred Alder (1870-1937). O anumită influenţă asupra criminologiei au avut şi tipologiile constituite pe baze psihanalitice. ca o autorizare a recidivei. pentru aceşti copii. Jung se separă însă de Freud şi iniţiază cercetări autoriome prin care încearcă să dezvolte unele aspecte ale teoriei şi practicii psihanalitice. arată C. 3. care-a devenit cunoscut în urma inventării conceptului de "complex de inferioritate".

este o personalitate înclinată spre crimă. Pe această linie de gândire s-a observat că nu toate aceste elemente psihice stau pe acelaşi plan şi nu trebuie observate în mod izolat. care caracterizează pe criminali. indiferenţa afectivă. şi altul sunt ajutaţi sau neajutaţi de anumite capacităţi.agresivitatea. Autori ca Pinatel.. Această problemă a trăsăturilor de bază şi specifice criminalilor a fost sesizată de mult în criminologie. deci cantitativă. spre anumite crime. fizice şi altele la criminali sunt uneori mai puternice. aceştia arată persistenţă pe calea criminalităţii şi ocolirea muncii. la recidivişti aceste elemente sunt mai evidente. îndeosebi. propriul lui punct de vedere asupra personalităţii1. Astfel de trăsături şi manifestări îi caracterizează pe criminali şi îi deosebesc de noncriminali. spre deosebire de alţii. şi unul. care nu abandonează uşor valorile intelectuale. ei manifestă un fel de înclinaţie spre crimă şi. neîncadrare în rândul oamenilor cinstiţi. asemenea constelaţii şi structurări au un anumit accent de durată şi stabilitate. di Tulio. Din multiplele cercetări asupra criminalului. impetuos etc. influenţată de tipologia lui Jung aparţine lui H. adică o personalitate criminală. 1 2 H. şi altul sunt împinşi la acţiuni şi activităţi de anumite nevoi. adaptabil la cele mai diverse situaţii. Crima . O altă interpretare. 29 . voinţa. le apără. Teoria personalităţii criminale Conceptul de personalitate criminală Criminologia . încercând să demonstreze existenţa unei personalităţi specifice infractorului. Eysenck consideră că principala cauză a criminalităţii trebuie văzută în eşecul unei anumite componente a personalităţii de a se comporta acceptabil din punct de vedere moral şi social.J.cit. căutând să dea răspuns la întrebări atât de dificile ca: cine e infractorul? cum apare şi. ci o deosebire de grad sau de prag. Se mai constată că unii recidivişti comit uneori aceleaşi crime şi că dovedesc precocitate în manifestările criminale. în felul cum se grupează. şi nu calitativă. fiindcă au o înclinaţie şi pornire spre crimă. lipsa de inhibiţie şi altele.este un act omenesc. totodată. îndeosebi de criminologia clinică şi. rezultă că între criminal şi noncriminal nu sunt deosebiri de natură. care caracterizează pe criminali. ori. atât cele de criminologie generală. criminalii nu sunt o altă speţă de oameni. Tipul introvertit se defineşte ca un caracter meditativ. dar ei se disting de alţii deoarece comiterea crimei este expresia unei diferenţe de grad. p. dimpotrivă. în evoluţia criminologiei. S-au menţionat trăsături psihologice caracteristice la criminali. de exemplu. Crime and personality. mobilul. criminalul este o persoană care se deosebeşte totuşi de noncriminal. de natură. teoria personalităţii criminale. stăpânirea de sine şi altele. şi altele mai slabe . impulsurile.Pinatel.spre deosebire de alte discipline umaniste . Potrivit acesteia. mai ales. adoptă modelul comportamentului criminal?. rezervat. egocentrismul. interpretări diferite. dovedesc periculozitate socială.de exemplu. Eysenck. Kinberg.Eisen. 391. după cum am mai spus. că mai importantă este "constelaţia" lor. în special. Eysenck ajunge la concluzia că tipul extravertit manifestă o mai redusă condiţionare şi apare mai frecvent printre infractori.2-3. pe baza acestor trăsături. de anumite acte de voinţă etc. ci de grad. p. London. morale etc. sexualitatea. Cercetarea criminologică trebuie să scoată în evidenţă tocmai aceste deosebiri de grad.dominare. Aceste elemente psihice. op. aproape fiecare autor având propria sa definiţie. mobilurile . în felul acesta. Dar deosebirea nu este. Conceptul de personalitate a infractorului a suferit. de Greef şi alţii au cercetat şi au formulat. cum sunt: agresivitatea. de exemplu. mai ales.abordează personalitatea umană din perspectiva implicării acesteia în problematica etiologiei şi profilaxiei manifestărilor infracţionale. spre exemplu impulsuri puternice şi voinţă slabă. 1964. ci pe ansamblu şi.spune Pinatel . tipul extravertit este tipul omului "deschis". cât şi cele de criminologie specială (psihologie criminală). în problema etiologiei crimei. şi unul. există o diferenţă de grad între psihismul criminalilor şi acelaşi noncriminalilor2. J. cele de criminologie clinică. iar criminalii sunt oameni ca şi noncriminalii.

şi datorită cărora criminalul nu se opreşte de la comiterea faptei criminale. care înconjoară pe criminal. Criminologia modernă. Această constelaţie de trăsături ar reprezenta nucleul central al personalităţii criminale. Autorul consideră că trăsăturile frecvent întâlnite la infractori sunt: egocentrismul. în loc să-şi reconsidere poziţia. op. Sintetizând ceea ce cercetările criminologice relevaseră până atunci. se dezvoltă invidia şi mânia pentru ceilalţi oameni. tot atâtea stări afective care împing pe om la izolare sau conflict cu oamenii1. care. aceste trăsături care stau la baza personalităţii criminale. îşi maximizează calităţile şi insuccesele. în opinia autorului.cit. emoţiile. În cele din urmă. atât din punct de vedere afectiv. orgoliu. iar când acesta nu reuşeşte. 1 J. Se ajunge la sentimentul de frustrare. labilitatea psihică. Sub raport mintal. ceilalţi oameni. Aceste stări pot evolua într-o direcţie psihotică. iar atunci când greşeşte. EGOCENTRISMUL. atacă cu virulenţă. A. Pentru a se pune în lumină această diferenţă de grad este necesar să se evidenţieze acele trăsături psihologice care determină transformarea asentimentului temperat în asentiment tolerat şi mai apoi trecerea la act. Egocentrismul. S-a răspuns: criminalul este lipsit de prevedere. În anumite limite. constituie elementele pozitive ale teoriilor despre criminal. în ştiinţa criminologiei s-a pus mereu întrebarea de ce infractorul nu se opreşte de la comiterea crimei nici de teama oprobriului social. nerecunoscând importanţa lumii înconjurătoare. procedând astfel. disperare. Conţinutul teoriei personalităţii criminale a lui J. J. se dezvoltă exagerat sentimentul de afirmare proprie. îndeosebi lumea socială. S-a dovedit că aceste trăsături sau capacităţii psihice nu sunt suficiente ca să oprească pornirea criminală. îndeosebi criminologia clinică. Egocentricul îşi minimalizează defectele şi insuccesele. Pinatel construieşte o teorie explicativă centrată în jurul conceptului de personalitate criminală. împreună. nu are putere de inhibiţie a pornirilor sale antisociale etc. egoismul sau altele de natura acestora din urmă. vanitate. p. Pinatel susţine existenţa unei diferenţe de grad între personalitatea infractorului şi personalitatea noninfractorului ca şi între diferitele categorii de infractori de la ocazional la recidivistul înrăit. toate raportându-se la sine şi pentru sine. nici de teama pedepsei ce urmează după comiterea faptei. Sub raport afectiv. paranoia etc. se caracterizează prin tendinţa de a raporta totul la propria persoană. indiferenţa afectivă. în sensul că acesta este înclinat să comită crime.480. în lumina concepţiei lui Pinatel. 30 . şi nu ca un destin.. vom analiza. spre mânie. Dar. afirmarea de sine. Pinatel Cea mai ambiţioasă dintre ipotezele avansate în cadrul orientării psihologice aparţine criminologului francez Jean Pinatel. mai ales viziunea dinamică asupra instanţelor personalităţii de la psihanaliză şi abordarea diferenţială a mecanismelor şi proceselor criminogene ale trecerii la act din varianta psihomorală. fac ca un criminal să prezinte o stare de pericol social. teoria lui J. omul se rupe de realitatea imediată şi cade în subiectivism. persoana îşi face o imagine pozitivă despre sine.Pinatel. agresivitatea. Numai o reuniune a unor astfel de trăsături într-o constelaţie conferă personalităţii un caracter specific şi îi imprimă o anumită orientare. Pinatel consideră că nici una din trăsăturile frecvent întâlnite la infractori nu este suficientă prin ea însăşi să imprime o anumită orientare antisocială personalităţii. De multe ori. Pinatel respinge însă teza existenţei unei diferenţe de natură între infractor şi noninfractor.La problema trăsăturilor personalităţii criminale s-a ajuns în criminologie după ce s-a parcurs un drum lung şi ocolit. J. Preluând ceea ce. ca trăsătură a persoanei. trăsături cum sunt: agresivitatea. Pinatel este ceva mai moderată decât a predecesorilor săi. inhibiţia etc. care apare ca o rezultantă. J. egocentrismul priveşte conservarea de sine. au scos în evidenţă trăsături ale criminalului care sunt mai puternice decât lipsa de prevedere. După cum am arătat în secţiunea anterioară. ea considerând că propria persoană este punctul de reper pentru toate sentimentele. J. Sub acest aspect. cât şi cognitiv. criminalul nu are stăpânire de sine.

marcat şi de egoism. B. În atare situaţii. Este vorba de o structură psihică şi morală care este opusă structurii solide. agresivitatea este utilă în limite necesare. C. sete. La criminalul normal. vanitatea. labilul este ca un lichid fără formă care ia forma vasului în care se toarnă. care înseamnă ceva ce "se ţine într-un fir de păr". fie infracţiuni contra patrimoniului. Egoismul înseamnă lipsa sentimentului de simpatie şi generozitate faţă de alţi oameni. infractori profesionali . Atare acţiuni presupun forţă şi acte de agresiune. labilitatea este slabă. cum ar fi: afectivitatea. Egocentricul. Ea este pronunţată şi la tipul de criminal impulsiv. a se rupe. însoţită de renunţare. manifestându-se printr-un comportament violent şi distructiv. după teoria criminologică. Denumirea acestei trăsături provine de la cuvântul latin "labilis". orice tendinţă de reţinere de teama oprobriului social sau de teama ameninţării cu pedeapsa. Agresivitatea devine un factor de pericol social. care înseamnă punerea intereselor proprii mai presus de interesele altora. Egocentrismul.etc. Chiar şi la tipurile de infractori sexuali. puterea de voinţă şovăitoare şi schimbătoare. agresivitatea se foloseşte în limite depăşite şi în scopuri antisociale. a fi gata să cadă. Structura labilă este o structură slabă. Labilitatea este influenţată şi de tipurile de criminali. dar la criminalii cu tulburări emoţionale şi la care nici nivelul de inteligenţă nu este ridicat labilitatea este mai slabă şi trecerea la comiterea unei crime este mai uşoară. iar trecerea la comiterea unei crime este mai uşoară. care constă în acte de înlăturare a unor obstacole ce intervin în momentele de împiedicare a animalului sau omului de a-şi consuma hrana. alimentate de egocentrismul criminalului. În ceea ce priveşte rolul egocentrismului (şi egoismului) în stimularea. se sustrage). cum este infractorul agresiv. falsuri etc. infractorul lacom. fie infracţiuni contra persoanei . ce 31 . iniţiativa. doritor de înavuţire etc. relaţii de prietenie cu alţi oameni. În cazurile de stări psihopatice. nevrotice. De regulă. supusă unor fluctuaţii. ale celorlalţi oameni. înşelăciuni. În cazul comiterii unei crime. furturi. a aluneca. se face ceva .egocentrismul se poate asocia cu egoismul. prevederea redusă şi nesigură. influenţabilitate şi sugestibilitate pronunţate. structurii stabile. ale moralei. egocentrismul joacă un rol stimulator şi declanşator de infracţiuni. cele mai multe infracţiuni constau într-o faptă pozitivă -. bazat pe tendinţa de afirmare de sine şi a intereselor proprii. Agresivitatea este. vătămări corporale. Trecerea la comiterea unei crime este favorizată şi stimulată de o altă trăsătură de bază a criminalului. trecătoare şi schimbătoare. anume tendinţa sau instinctul de combatere (combativ). schimbătoare.într-o acţiune comisivă (se loveşte. Teama de oprobriu sau de pedeapsă este mai mică în comparaţie cu orgoliul. apa etc. AGRESIVITATEA. etapă ultimă. cu putere de stăpânire slabă şi nestatornică. iar tendinţele spre comitere de infracţiuni devin tot mai puternice. LABILITATEA.ameninţare. înlăturarea temerii de oprobriul opiniei publice şi de pedeapsa prevăzută de lege). de mai multe feluri: autoagresivitate. adică trecerea la săvârşirea concretă a faptei (când se loveşte. labilitatea se manifestă în anumite limite acceptabile. ajunge uşor la conflict cu ceilalţi membri ai societăţii şi la comiterea de infracţiuni. cu voinţă slabă. agresivitatea intervine în etapa a treia. Agresivitatea este o formă de manifestare a unei tendinţe. luarea de hotărâri pripite şi apoi părăsite. pentru satisfacerea unei nevoi (foame. de asemenea. anume labilitatea. intoleranţă ori aroganţă. îndeosebi infracţiunile contra persoanei. declanşarea şi trecerea la comiterea crimei. se poate asocia şi cu diferite trăsături de la alte tipuri de infractori. În procesul de trecere la comiterea unei infracţiuni (crime). apărare de un pericol etc).recidivişti . este evident că tendinţa egocentristă (şi egoistă) este mai puternică şi învinge orice tendinţă de opunere la crimă. a unui instinct existent în lumea animală şi cea umană. tendinţa de dominare. neafectat de tulburări psihice deosebite. se sustrage un bun etc). O asemenea structură poate să cuprindă mai multe planuri. ale societăţii. se constată şi o lipsă de control al stărilor emoţionale. de asemenea. trăsătura agresivităţii infractorului joacă un rol important. care presupune trei etape (luarea hotărârii.

agresivitate fiziologică (adică forţa fizică. dar mai ales o sensibilitate morală. celelalte trei . Criminologia modernă. Este un proces de stingere a emoţiilor şi sentimentelor de bine pentru oameni. 512. inhibiţie pe care o aduce suferinţa altuia. datorită rezistenţei sale afective (durerea. de factori sociali (conflicte sociale etc). în cazul în care infractorul a învins oprobriul public faţă de comiterea unei infracţiuni. este aşa-numita indiferenţă afectivă. Acestea creează o sensibilitate a omului faţă de semenul său. în cazul criminalului stăpânit de indiferenţa afectivă. datorită sentimentului de milă faţă de victimă. Originile indiferenţei afective pot fi un deficit bio-constituţional moştenit.constă în îndreptarea caracterului agresiv spre propria persoană exprimându-se prin automutilări. stăpânit de lipsă de milă. de lipsire violentă de un obiect care ar satisface unele nevoi (materiale sau morale).. suferinţa victimei). emoţii şi sentimente de participare la bucuria şi durerea altuia. el ar putea să se reţină de la comitere. Indiferenţa afectivă este o stare fizico-psihică ce devine o trăsătură caracteristică a unor Criminali. labilitatea. De Greef a cercetat cazuri patologice unde. devine un motiv şi o mijlocire de comitere de infracţiuni. copiii seamănă cu părinţii. tulburare. Indiferenţa afectivă relevă ideea că infractorul este lipsit de inhibiţia necesară pentru a se opri de la comiterea crimei. Pinatel. Referindu-se la rolul fiecăreia dintre cele patru componente ale nucleului personalităţii. în cazul persoanelor psihopatice sau psihotice (epilepsie. fiind o componentă activă. tendinţe de sinucidere. care conduc apoi la tulburări morale mai intense. Nu sunt lipsite de importanţă cazurile de frustrări. agresivitatea creşte. Perversiunea criminalului izvorăşte din plăcerea morbidă ce i-o provoacă suferinţa altuia. care se relevă ca o constantă a personalităţii infractorului. datorită cărora oamenii nu-şi fac rău unul altuia sau unii altora. trăsături care generează sau favorizează săvârşirea de infracţiuni. Agresivitatea profesională se caracterizează printr-un comportament violent durabil. D. Dar.Pinatel. mânie şi.egocentrismul. în cazul unor maladii mintale). Adică. indiferenţa afectivă . constant. un proces de "sălbăticire" afectivă1. rolul lor este de a da cale liberă de manifestare a agresivităţii. Pinatel le atribuie următoarea distribuţie: agresivitatea joacă un rol de incitare. cu acte de violenţă frecvente. O asemenea obstrucţionare provoacă emoţii vii. Agresivitatea se dezvoltă în cazul împiedicării satisfacerii unor trebuinţe. dorinţe (când nu se poate ajunge la obiectul care ar satisface acea dorinţă). agresivitatea patologică. Ea constă în absenţa unor emoţii şi sentimente de omenie ce privesc relaţiile dintre oameni. Agresivitatea. un proces care înăbuşă manifestarea emoţiilor şi sentimentelor de simpatie şi milă pentru alţii. dacă a învins teama de pedeapsa ce îl ameninţă. mai ales criminologia clinică. 32 . o inafectivitate. Pinatel mai distinge două forme ale agresivităţii: ocazională şi profesională. Cu alte cuvinte. criminalul îşi impune un proces de inhibiţie afectivă. prietenie între oameni. stare care favorizează trecerea la săvârşirea unei crime. p. INDIFERENŢA AFECTIVĂ. acesta manifestându-se agresiv în mod deliberat. Agresivitatea ocazională se caracterizează prin spontaneitate şi violenţă. el nu mai întâlneşte nici o piedică emotiv-morală şi trece la săvârşirea infracţiunii. a dezvăluit că o trăsătură importantă a criminalului este lipsa acestor stări afective. fiind vorba de crime grave (pasionale). Aceste stări afective sunt mijloace de solidaritate primară între oameni şi mijloace de netrecere la săvârşirea de infracţiuni. prin J. Este vorba de emoţii şi sentimente de simpatie. Pe bună 1 J. în familiile în care părinţii au atitudini şi comportări dure. pasiuni. care este influenţată de emoţii mari. ca apoi să poată săvârşi fapta mai uşor.au rol de a neutraliza inhibiţia trecerii la act prin împiedicarea subiecţilor de a lua corect în considerare aprecierea socială ori sentimentul de compasiune şi simpatie pentru altul. prin aceasta. op. Cercetările psihiatrice au arătat că la tipurile de criminali perverşi există o răutate. este întâlnită cu precădere în crimele pasionale. inclusiv indiferenţa morală a criminalului. beţie. Dar aceste origini pot fi şi de ordin educativ şi datorate mediului social. forţa fiziologică a omului). adică o sensibilitate la ceea ce este bine şi rău pentru altul.cit. ca structură psiho-fizică.

care deja am sesizat-o. există tendinţa de a se atribui totul agresivităţii. care la criminali sunt mai frecvente decât la noncriminali. control de sine slab. Pinatel susţine că existenţa personalităţii criminale este supusă la două condiţii: o primă condiţie. prin neluarea în seamă a intereselor altora. nu admit că şi victima are anumite drepturi. interesele altor persoane. în cercetările asupra criminalului se subliniază în mod constant nivelul mintal redus. ce se manifestă prin: neînţelegerea şi necunoaşterea răspunderii sale faţă de alţi oameni. Criminalii. în dezvoltarea şi maturizarea sa. mezo. indiferenţă afectivă). nivelul de cunoştinţe. insensibilitate. Tragerea la răspundere presupune. Acest lucru se exprimă în numărul mare de analfabeţi în rândurile criminalilor. în general.dreptate. pasiuni etc). din această categorie se recrutează cei mai mulţi infractori recidivişti sau ocazionali. în general. scăzut. trecânduse în umbră rolul negativ al tuturor celorlalte componente ale personalităţii. Tot aici amintim trăsăturile psihopatice şi neurotice. fără a viza prin aceasta domeniul patologiei mentale. sentimente. afirmare de sine. responsabilitate. Astfel. cum sunt trebuinţele şi tendinţele. impulsuri puternice şi nestăpânite. teamă. persoana respectivă să prezinte o stare de pericol social. tot atâţia factori subiectivi care conduc la crimă. 34% sunt debili şi 26% sunt înapoiaţi mintal. O trăsătură de bază. o stare periculoasă. combativitate. Pinatel menţionează unele forme de evoluţie psihică şi socială. refuzul admiterii că dorinţele lor au unele limite. care sunt elemente dinamice. S-au abordat şi alte aspecte privind viaţa psihică a criminalului. nestăpânite. că fiecare din cele patru componente negative ale personalităţii se pot înfăţişa cu grade de intensitate diferite: în hiper-. un proces care conduce la deplina maturizare. în numărul mare de delincvenţi care au întrerupt sau abandonat şcoala. La acestea se mai adaugă instabilitatea afectivă şi sărăcia intelectuală. trebuie completat şi cu alte elemente. Studiile realizate de Pinatel au reliefat şi alte aspecte psihologice ale criminalului care vin să întregească conceptul de persbnalitate criminală. În plus. inhibă la indivizi normali starea de agresivitate. în sensul că persoana umană parcurge. Pinatel susţine că există anumite componente psihice comune la infractori. excitabilitate etc. se afirmă cu putere că atât criminalii. După felul crimelor. nivelul scăzut de pregătire profesională şi altele. se constată: cei ce comit furturi. agresivitate. 50% sunt debili mintali şi 50% sunt înapoiaţi mintal. Or. nerecunoaşterea crimei comise. în realitate. în mod întemeiat. în mod obişnuit. mânie. egoism. hoţul.sau hipo-. numărul mare de absolvenţi de numai 1-3 clase şcolare elementare. iar pentru 55% ea este marginală. Aspectul psihologic al criminalului. trecătoare. susţine J. violatorul nu înţeleg. Pinatel observă că. mai întâi. aici trebuie menţionate diferite mobiluri şi motive psihice. anume 33 . El mai observă. după comiterea faptei criminale. sunt urmăriţi şi cercetaţi penal. că cei ce comit violuri. unele consecinţe negative privind nivelul scăzut de cunoştinţe referitoare la normele de conduită socială. Mai este şi voinţa slabă. şi o a două condiţie. În primul rând. Dar ceea ce îl caracterizează pe criminal este că la acesta aceste trăsături sunt excesive. labilitate. criminalii sunt caracterizaţi şi prin trăsături de temperament excesive: impulsivitate. şi anume: nesuportarea vreunei constrângeri şi ordini în viaţa lor. comportamentul delincvenţional devine de cele mai multe ori posibil tocmai inexistenţei frânelor care. de asemenea. 47% sunt debili mintali şi 26% sunt mărginiţi. Autorul menţionează că în 15% din cazuri pentru infractori starea periculoasă este episodică. întrunirea tuturor trăsăturilor de mai sus (egocentrism. anume dorinţele. sunt evocate trăsăturile emotiv-active. agresivul. deşi. Pinatel. deci fără a interesa sectorul psihiatric. caracteristică criminalului. nivelul de instrucţie a criminalului este. că cei ce comit omoruri. lipsa de putere de inhibiţie. elemente determinante la acţiuni şi activităţi. absenţa oricărei bunăvoinţe pentru alţi oameni. la unii criminali se observă o stare de imaturitate socială. că pentru 20% ea este cronică. în această privinţă. De aici. cât şi noncriminalii surit împinşi la fapte de trebuinţe şi tendinţe (foame. este şi nivelul scăzut de inteligenţă. sunt traşi la răspundere penală. datorită cărora criminalul nu se poate stăpâni.

eterogenitatea socială. Din păcate. adică subiectiv. iar cel din nord stimula contra proprietăţii). inegalitate socială şi violenţă. în tinereţe. determina discriminare. Durkheim considera că însăşi criminalitatea este un fenomen social normal. Şcoala sociologică. de structura socioculturală căreia îi aparţine. care desemnează o stare obiectivă a mediului social. Teoria lui Durkheim Emile Durkheim (1858-1917). Considerate generale În timp ce reprezentanţii orientării biologice.vârstă. dar mai socotesc că fapta săvârşită de ei este o faptă de "facere de dreptate". constituie un factor de sănătate publică. afirmă Durkheim. aşa cum s-au desfăşurat şi petrecut. Rezultatele cercetărilor întreprinse menţionau despre: . care se manifestă inevitabil în toate societăţile.profesia are un anumit impact asupra tipului de delict comis. femeile având o frecvenţă infracţională mai mică şi se orientau spre infracţiuni contra proprietăţii). în general. în anumite cazuri dramatice. în primul rând. Primele explicaţii etiologice de tip sociologic au fost grupate sub denumirea generică de Şcoala franco-belgiană a mediului social45. cum le înţeleg oamenii necriminali. Şcoala cartografică (geografică) Reprezentanţii de seamă ai acestei şcoli au fost Lambert A. ca rezultat al imigrării. apoi culpabilitate. . ca specialist în ştiinţele sociale. caracterizată printr-o dereglare a normelor 34 . au responsabilitatea. Criminalii le înţeleg aşa cum le-au trăit ei. aşa cum este trăită de acesta. ai orientării psihologice au abordat etiologia de ordin endogen a criminalităţii. adică înţelegerea că atribuirea faptei criminale i se face lui fiindcă el a săvârşit-o. imputabilitatea.fără norme). că acesta trebuie să răspundă penal. de exemplu. Quetelet (1796-1874) şi Andre-Michel Guerry (1802-1S66). nu obiectiv. considerat ca fiind unul dintre pilonii sociologiei ca ştiinţă. se pune pe seama celui care a comis-o. criminalii resping reproşul. adică trebuie să suporte pedeapsa ce i se aplică şi să o execute. organele de urmărire penală şi judecătoreşti. Or. şi contra proprietăţii odată cu înaintarea în vârstă). Durkheim a elaborat conceptul de anomie (a nomos . ca trăsături specifice.autorităţi sau societate.alcoolismul influenţează săvârşirea infracţiunilor cu violenţă. adepţii orientării sociologice au preferat analiza cauzelor de ordin exogen. că ar avea cea mai mare influenţă în comiterea crimei (faptele erau săvârşite cu violenţă contra persoanei. Quetelet. .sex (bărbaţii erau mai uşor vulnerabili în ceea ce priveşte predilecţia spre comiterea de infracţiuni). Crima.climatul (cel din sud stimula săvârşirea infracţiunilor contra persoanei. 3.J. În planul analizei criminologice.capacitatea mintală de a-şi da seama de fapta făcută. că fapta săvârşită i se impută. au capacitatea mintală. are merite deosebite în analiza criminologică a fenomenului infracţional. cu de la sine putere.sărăcia. că ei au suferit frustrări. Orientarea sociologică A. . criminalii. Cum spune Pinatel. în caz de condamnare pe nedrept. nu văd şi nu înţeleg aceste procese şi stări psihice. că nu se poate şi că nu-i drept să li se impute fapta şi să răspundă penal. . care au realizat o analiză statistică a criminalităţii. viaţa interioară a criminalului. . ca şi consecinţă a trecerii de la confort la disconfort). apoi imputabilitate. că nu sunt vinovaţi. nu coincide cu viaţa acestuia văzută de alţii . . vinovăţia şi răspunderea penală. aceştia uneori au dreptate. iar iarna predominau acele infracţiuni contra proprietăţii). De aici rezultă că infracţionalitatea nu este determinată de cauze excepţionale. ci. Din acest punct de vedere. acordând o deosebită importanţă determinărilor de ordin social. a utilizat metode statistice şi matematice pentru a analiza influenţa factorilor sociali şi individuali în etiologia crimei.3. adică înţelegerea că-i vinovat. Criminalii.anotimpul (vara se comitea un număr mai mare de infracţiuni contra persoanei. . de aceea au comis crima.

semne de recunoaştere (tatuaje) şi reguli de asociere (grupuri de răufăcători). Ferri a realizat o clasificare a factorilor criminogeni48 astfel: . evidenţiază existenţa unor infractori de profesie care se caracterizează prin limbaj (argou). principala cauză a criminalităţii. prin urmare. cât şi biologică. În concepţia teoriei "asociaţiei diferenţiale". potrivit opiniei teoreticienilor "subculturii delincvente". socioeconomice ale fenomenului infracţional.factori antropologici (endogeni) specifici constituţiei organice a infractorului. condiţiile atmosferice etc). revoluţii. bazate pe legea imitaţiei. E. familia. astfel. Şcoala interpsihologică A fost reprezentată de Gabriel Tarde (1843-1904). caracteristicile personale (vârstă.Dincu. organizarea economică şi politică etc. morale şi sociale proprii". De aici. Teoria "asociaţiei diferenţiale" a inspirat şi teoria "conflictului de culturi". potrivit căreia.. subcultura respectă aceste norme şi impune o conduită determinată membrilor ei. odată constituită.62. anotimpurile. Spre deosebire de Durkheim. subgrupurile în conflict apar din cauza diferenţierii sociale ocazionate de industrializare. Tarde. asociat şi prieten al lui Lacassagne. op. ale locului şi timpului comiterii faptei penale. Imitaţia constituie. leitmotivul criminologiei sociologice care susţine că "fiecare societate conţine tipurile de infracţiuni şi de infractori care corespund condiţiilor economice. refuzând să considere crima ca pe un fenomen normal al vieţii sociale. în ultimul rând. . natura solului."mediul social este mediul de cultură al criminalităţii. Şcoala mediului social (sau şcoala lioneză) A fost fondată de A. E. cercetată de Thorsten Sellin ("Culture Conflict and Crime ". Teoria lui Lacassagne cuprindea două noi idei. sex etc). De altfel. că. . alcoolismul. B. opinia publică. 1 A. Lacassagne (1843-1924) şi L. crize economice etc). ea aparţine lui Edwin Sutherland. în interacţiune cu alte persoane.cit.sociale. socialul este guvernat de relaţiile psihologice dintre indivizi. New York. cei specifici constituţiei sale psihice şi. în funcţie de caracteristicile persoanei implicate. în modalităţi şi grade diferite. culturale. se susţine că delincvenţii au valori diferite faţă de cele ale nedelincvenţilor. în urma studiului întreprins. Teoria sociologică multifactorială Considerat drept fondatorul criminologiei sociologice. În acest sens. educaţia. cunoaşte răspândire mare. conflictul culturilor este principalul temei al explicării criminalităţii. Manouvrier (1850-1922). în concepţia acestuia. .factorii mediului social: densitatea populaţiei. cu determinare multiplă. în lucrarea intitulată "Introducere în criminologie ". 35 . şi anume: . EnricO Ferri (1856-1929) acceptă determinismul endogen al maestrului său prin cercetările sale asupra cauzelor exogene. promovând teoria conform căreia mediul social are un rol determinant în geneza criminalităţii. p. Tarde consideră infractorul ca fiind un parazit social. Tendinţe moderne Teoria "asociaţiei diferenţiale" şi teoria "conflictului de culturi" Teoria "asociaţiei diferenţiale". Demersul teoretic al concepţiei "asociaţiei diferenţiale" consideră comportamentul infracţional ca un comportament "învăţat" sau contractat în alt mod. care face din sociologie o interpsihologie47. datorită unor schimbări bruşte (războaie. producţia industrială. Ferri considera delictul un fenomen complex. în cadrul unui proces de comunicare verbală şi neverbală şi implicit de deprindere a unor tehnici de săvârşire a infracţiunilor şi a unor concepţii favorabile încălcării legislaţiei penale1. susţinătorii acestei teorii au avansat teza că rata criminalităţii este mai ridicată în acele subgrupe sociale cu puternice tradiţii infracţionale. atât fizico-socială."societăţile nu au decât criminalii pe care îi merită". iar microbul este infractorul". în criminologia americană contemporană. în cadrul "subculturii delincvente" se stabileşte un sistem de norme şi valori distincte de cultură dominată sau centrală.factori fizici sau cosmo-telurici (climatul. 1938).

ceea ce conduce la folosirea mijloacelor ilicite de realizare. un sentiment de nedreptate. În acest sens. cu alte cuvinte. ca un comportament dobândit care este apreciat ca satisfăcător de individ. autorii americani ai anomiei merg până acolo încât identifică chiar tipuri de tensiuni psihice în care discrepanţa dintre aspiraţii şi posibilităţi apare mai vădit. acceptate de întreaga populaţie printr-un consens pe care legea penală îl consacră. mijloacele de realizare a acestor valori nu sunt însă la dispoziţia tuturor membrilor societăţii. totuşi. spre exemplu.a unor sentimente de frustrare. Durkheim. de imposibilitate de a atinge obiectivele şi de a satisface aspiraţiile sociale. îl învaţă şi aparţin imigranţilor. în cazul unor infracţiuni. criminalitatea apare ca un fel de limbaj care exprimă valorile şi modurile de comportare ale acestor grupuri. au sentimentul că sunt izolaţi. inclusiv a criminalităţii.a unor indivizi înstrăinaţi. ca rezultat al dezorganizării normative. a răspândit teoria anomiei. Teoria anomiei E. deci.cum ar fi prosperitatea. concret-istoric. a indivizilor ce se văd în imposibilitatea de a-şi atinge scopurile cu mijloacele legale de care dispun. comportamentul infracţional apare. în mod substanţial. Limitele concepţiei clinice Teoreticienii acestei concepţii încearcă a desluşi etiologia (cauzalitatea) unui fenomen 36 . Anomia. delincventa. Aceste teorii referitoare la criminalitate sunt subiectiviste: dintr-un fenomen social. Merton. fundamentale . la apariţia devianţei. teoria anomiei nu este lipsită de unele merite. impasul în subiectivism al teoriei este considerabil. ea îşi propune să examineze personalitatea delincventului în vederea prevenirii în special a recidivei şi. De asemenea. arătând că în societatea americană există un set de valori dominante. că un individ relevă o "stare periculoasă" şi. şi anume demersurile cercetătorilor americani de explorare a zonei subiective a comportamentului infracţional au identificat şi unele motivaţii individuale reale. un potenţial criminogen mai ridicat de "trecere la act" cu cât sunt mai pronunţate trăsăturile de egocentrism. este pusă pe seama societăţii care. Teoria anomiei concepe astfel devianţa. libertatea. Limitele teoriei anomiei Dacă însăşi criminalitatea este expresia unei tensiuni. în neputinţă de a-şi realiza aspiraţiile care. inevitabil. agresivitate şi indiferenţă afectivă şi invers. Dar. în general. ca o fatalitate ce se transmite din generaţie în generaţie. potrivit metodei lor de diagnostic criminologic. în aceste condiţii. Teoria clinică Această concepţie are drept obiectiv esenţial studiul "trecerii la act" şi se sprijină pe metode de tipologie a delincvenţilor pentru a face accesibile observaţiile clinice. deoarece îi permite să fie recunoscut ca membru al unui grup.dezvoltată sub imperiul unei tensiuni şi anxietăţi psihologic considerabile . Limitele teoriei "asociaţiei diferenţiale " şi ale teoriei conflictului de culturi Nici teoreticienii "conflictului de culturi" nu definesc în mod explicit conceptele de "cultură" şi de "structură socială" cu care operează. din perspectiva lui E. că mijloacele legale sunt ineficace pentru atingerea obiectivelor de progres: oriunde există prăpastia dintre aspiraţii şi posibilităţi de realizare se iveşte devianţa şi. vede reducându-i-se posibilităţile de control asupra individului şi activităţii sale. împrejurare care generează o stare de anomie. Promotorii orientării clinice susţin. pledează pentru resocializarea condamnaţilor. criminalitatea imigranţilor în SUA ca un fenomen pe care. de nedreptate. atunci criminalitatea încetează a fi un fenomen social.membrii se integrează grupului pe măsură ce se deprind să adopte tipul de comportament valorificat de către grup. R. teoria "asociaţiei diferenţiale" denaturează cauzalitatea criminalităţii americane prezentând. inclusiv delincventa şi criminalitatea ca o reacţie . mai intensă . Durkheim a fost cel care a folosit prima dată termenul de anomie pentru a desemna o relaţie dezorganizată sau alterată între ordinea socială şi aspiraţiile sau aşteptările individuale. este mai frecventă. deci. dezarmaţi. criminalitatea ajunge să fie o chestiune a fiecărui individ care învaţă comportamentul preluând tradiţiile delincvente ale unui grup sub-cultural. convertindu-se într-un fenomen individual. că societatea este "blocată". labilitate. achiziţia -.

prin excelenţă social. Construcţia teoretică a criminologiei clinice acordă o insuficientă atenţie dimensiunii sociale a cauzalităţii comportamentului infracţional. Erikson şi Cohen. urmărind să descopere modul în care. altfel spus. 37 . în termeni biopsihologici. Interacţioniştii doresc să schimbe ceva în ortodoxismul dominant anterior în doctrina americană asupra cauzalităţii care considera că "răul generează rău". care nesocoteau valoarea şi relaţia dintre reacţia socială şi criminalitate. de aceea. doctrina americana a interacţionismului s-a născut în condiţiile de criză a vieţii americane instituţionale . în concepţia interacţionistă punctul de plecare al calificării unui comportament uman ca fiind infracţional este "reacţia societăţii". aşa cum a fost formulată în criminologia americană de Lemert.criză manifestată în special în creşterea instituţiilor birocratice de control social şi amestecul din ce în ce mai puternic al acestora în viaţa indivizilor. ei au părăsit domeniul de cercetare a cauzalităţii criminalităţii şi au studiat procesul calificării ("etichetării") unei persoane ca infractor. care aplică "stigmatul" de infractor. cum este cel al criminalităţii. Pinatel admite în etiologia actului criminal şi factori sociali. teoria interacţionistă consideră comportamentele umane ca fiind infracţionale datorită împrejurării că grupurile sociale dominate în societate le califică ca fiind deviante. Teoria interacţionistă Interacţionismul a apărut în doctrina americană a anilor 1960. mai exact a grupului dominant sub raport economic şi politic. În formula clasică. Chamblis şi Becker. ca dovadă că ei preconizează că diagnosticul criminologic al conduitei infracţionale se compune din combinarea influenţelor biologice cu cele sociale. prin intermediul organelor de control al criminalităţii. ca o replică împotriva concepţiilor care ignorau reacţia socială. Astfel. este "stigmatizată" o persoană ca infractor.

38 . Industrializarea este cea care oferă locuri de muncă. Din perspectiva celor afirmate. şi anume acela de a releva corelaţiile existente între o condiţie sau o diversitate de condiţii şi criminalitate. H. neevidenţiind cauzele criminalităţii ca fenomen social şi cauzele actului infracţional concret. aceştia se pot clasifica în factori economici. aspiraţiile sale. În lipsa unei protecţii sociale. Alături de sărăcie. . Fenomenul de industrializare produce unele efecte secundare. cum ar fi: . Dimensiunea subiectivă se referă la percepţia individuală.1. Factori economici Starea economică a unui stat. este de natură să producă efecte negative asupra acestei categorii de oameni.industrializarea afectează grav echilibrul ecologic. J. Factorii demografici Statistic. culturali şi politici. R.creşterea masivă a mobilităţii orizontale a unei întregi populaţii rurale. acelaşi salariu poate fi considerat foarte bun de unele persoane. în ceea ce priveşte analiza factorilor care determină criminalitatea ca fenomen social. economici. cât şi nivelul salariilor şi rata şomajului. prin mijloace legale. Şomajul are implicaţii şi asupra structurii familiale. Nivelul de trai. care îi poate determina pe unii indivizi să comită infracţiuni. . în timp ce altele îl pot considera insuficient pentru un trai decent. D. care. inclusiv comportamentul infracţional. Crizele economice. rolul său de "cap" al familiei fiind alterat. Scăderea nivelului de trai al păturilor sociale defavorizate se accentuează în timpul crizelor economice. structura demografică a sexelor. producând efecte care accentuează starea de stres a muncitorilor şi a celorlalţi membrii ai societăţii. Pinatel clasifica factorii criminogeni în factori geografici. culturali şi politici. dar şi prin instabilitatea emoţională pe care o determină. care se deplasează spre zonele industrializate. îl pune pe individ să nu-şi mai poată realiza. Szabo analizează problema cauzalităţii. Înlocuirea mediului social rural cu cel urban. se adaugă şi dorinţa de îmbogăţire. Şomajul exercită o influenţă negativă prin scăderea nivelului de trai. Sărăcia nu are doar o dimensiune economică obiectivă.CAPITOLUL 4 CAUZALITATEA ÎN CRIMINOLOGIE 4.1. s-a constatat că exploziile în rata natalităţii. ci şi o dimensiune spirituală. demografici. în care individul a devenit un necunoscut. a unei zone mai restrânse. Cauzele fenomenului social al criminalităţii 4. şi ea. Dimensiunea obiectivă se raportează la un nivel de trai mediu într-o societate dată.1. Autoritatea tatălui scade. Factorii criminogeni Abordarea individuală a factorilor criminogeni trebuie canalizată spre un anumit scop. Mannheim tratează cauzele de ordin social ale criminalităţii.industrializarea produce o specializare cu efecte de înstrăinare. Gassin este sceptic cu privire la faptul că mediul geografic ar constitui un factor criminogen relevant la nivelul fenomenului infracţional. poate împinge spre delincvenţă. Factorii economici ce pot fi consideraţi cu conţinut criminogen sunt industrializarea. persoanele afectate pot fi foarte vulnerabile în ceea ce priveşte predilecţia spre criminalitate. Astfel. nivelul de trai şi crizele economice. şomajul. la evaluarea personală pe care individul o face statutului său economic. poate determina sau influenţa anumite comportamente umane. provocând modificări în structura lor de personalitate. posibilităţi de instruire şi specializare oferind creşterea nivelului de trai al oamenilor. care afectează atât producţia.

familia. rapiditatea transformărilor social-culturale. cum a mai fost numită. "Ce este de fapt familia dezorganizată? Este familia care îşi pierde integritatea ca urmare 1 2 Gh. sociale şi culturale. în pondere destul de mare. la amplificarea delincventei juvenile contribuind o multitudine de alţi factori. fiind alcătuită din soţ-soţie şi copiii născuţi din unirea lor (grup căruia i se pot adăuga şi alte rude). fiind doar una de consum. ea a încetat să devină o comunitate de producţie. 39 . Simbolismul casei strămoşeşti este loc sacru unde se reînnoiesc şi întăresc legăturile de rudenie. accentuând asocierea între familie şi criză.. O parte din studiile pe această temă. finalmente. Scăderea controlului social atât informal. Familia Familia este un grup care îşi are originea în căsătorie. Factorii socio-culturali "În sens larg. ci marile ei lipsuri: "carenţa familiei constând în incapacitatea ei psihologică. celula de bază a societăţii. op. precum şi presa. în cazul familiilor dezorganizate. Odată cu mobilitatea societăţii moderne. "Astfel. C. religioase şi sociale. manifestat în forme multiple. precum şi o identitate proprie în baza căreia va fi acceptat ca partener social"2. cât şi formal determină creşterea delincventei. astăzi familia nu o mai îndeplineşte. Creşterea rapidă a mediului urban care nu permite amenajarea cartierelor. 152. "familia destrămată". economice. În criminologie interesează în mod deosebit acei factori culturali care au un rol predominant în socializarea pozitivă sau negativă a indivizilor şi care. casa copilăriei rămâne până la urmă o simplă amintire. totuşi (dar chiar şi aceasta este împărţită cu alte instituţii). se pare. De menţionat faptul că nici funcţia de asistenţă pe care o realiza altădată: îngrijirea bătrânilor. "Familia asigură copilului siguranţa indispensabilă atingerii maturităţii intelectuale. un asemenea punct de vedere a fost depăşit. de fapt. a rudelor bolnave. nu structura familiei ca atare se face vinovată de apariţia conduitelor deviante. "familia în bucăţi". este din ce în ce mai puţin perceput în aglomerările urbane.cit. Relaţia existentă între rata natalităţii şi criminalitate este de natură indirectă. fiind alarmantă situaţia în care România. familia tinde tot mai mult să se reducă la un cuplu orientat unidirecţional spre viitor. C. cultura reprezintă totalitatea valorilor materiale şi spirituale create de societatea omenească de-a lungul istoriei. în vederea integrării lor optime în viaţa şi activitatea socială". p. este aceea de socializare şi educare a copiilor.. Opiniile asupra familiei sunt însoţite de numeroase paradoxuri şi contradicţii. considerân-du-se că. pe care îi unesc drepturi şi obligaţii morale. între care putem evidenţia structura familială. îi conduc la săvârşirea faptelor antisociale"1. Mobilitatea conduce la dezorganizarea instituţiilor sociale existente şi la crearea altora noi.Păun.151. Din punct de vedere economic. p. Remarcat este că funcţia pe care o păstrează. În ultimul timp însă. Rămâne totuşi o certitudine că familia contemporană şi-a micşorat atât dimensiunile. rolul negativ al mass-media ş.cit.mobilitatea geografică şi socială a populaţiei reprezintă factori criminogeni importanţi. op.Nistoreanu.Păun. Gh. mediul tehnic urban. "familie asistată". cât şi rolurile. carenţele instructiv-educative. pedagogică şi morală". nu este pregătită să suporte o astfel de schimbare a raporturilor sociale interfamiliale.a. juridice.Nistoreanu. Astăzi. una din cele mai importante funcţii ale familiei constă în educarea şi formarea tinerilor. rolul de socializare imprimând copilului un anumit standard valoric. precum şi atitudini de aderare ori de lipsă de cooperare faţă de anumite valori sociale. are o serie de valenţe. După cum am observat. televiziunea repetau obsesiv: "dispariţia familiei". toate acestea supun personalitatea umană la perturbaţii evidente. Mobilitatea socială şi urbanizarea Mobilitatea socială este determinată cel mai adesea de urbanizare şi are astfel consecinţe criminogene certe. cu structuri modificate permanent. chiar dacă acest viitor are multe incertitudini. restrângându-se în bună parte la cuplul conjugal.

Situaţia este mult mai dramatică în cazul în care. îi determină să adere la unele medii şi grupuri extrafamiliale cu un mare potenţial delincvenţial. Copiii inadaptaţi şcolar intră în categoria "copiilor problemă". în mare măsură. poate contura serioase tulburări afective şi tulburări comportamentale. Studiile asupra delincventei juvenile au arătat că. timpul liber reprezintă un factor important ce poate face diferenţa în formarea caracterului şi personalităţii între cele normale şi cele delincvente. dar şi timpul liber zilnic. asociată cu lipsa de supraveghere parentală. Cercetările efectuate confirmă faptul că există o corelaţie între conduita delincventă şi nivelul pregătirii şcolare. la rândul lor. Interesul pentru joc satisface şi impregnează distanţa între realitate şi posibilitate cu activităţi şi conduite. Impactul activităţilor din timpul liber Majoritatea minorilor infractori prezintă serioase deficienţe de socializare familială şi şcolară. accentuate cu labilitatea psihică. în cadrul familiei. medii. "Aceşti copii se caracterizează de obicei prin: insubordonare în raport cu regulile şi normele şcolare. internetul etc. i-au determinat pe copii la adoptarea unor acte antisociale. interese. prezintă un nivel de pregătire şcolară foarte scăzută. decesul unuia din părinţi". vagabondaj. anturaje negative. trăiri intense şi un fel de fericire a acestora. rezultate. singura modalitate de a petrece timpul liber de către mulţi copii o constituie programele TV. imoralitate şi promiscuitate. 40 . în sensul că delincvenţii minori. lipsa autorităţii părinteşti. de regulă. Astfel. absenteismul. repetenţia. copiii care resimt puternic influenţele climatului conflictual familial fug de acasă şi caută să găsească diferite grupuri de apartenenţă care. alcoolismul în familiile din care provin delincvenţii se manifestă într-o proporţie de aproape trei ori mai mare decât în celelalte familii. Fuga de acasă a copiilor. abandon şcolar. pot fi orientate antisocial. Pentru copiii şi tinerii din România. teatru. divorţul. frecvenţa redusă. Astfel. În cadrul acestui proces. prin cărţile cu poveşti. Nu de puţine ori. sărbătorile. ca urmare a divorţului. atitudini pozitive. Interesele culturale (faţă de produsele culturii) se dezvoltă şi sub influenţa mass-media. Eşecuri privind integrarea şcolară Chiar dacă nu în totalitate. Numeroase date de anchetă efectuată pe copii delincvenţi demonstrează faptul că. Familiile caracterizate printr-un potenţial conflictogen ridicat şi puternic carenţiale din punct de vedere psihoafectiv şi psihomoral afectează în cea mai mare măsură procesul de maturizare psihologică şi psihosocială a personalităţii copiilor. a controlului. Nivelul de adaptare şi integrare şcolară. după unii cercetători. poate fi analizat în funcţie de doi indicatori mai importanţi: a) randamentul şcolar (note. conduita agresivă în raport cu colegii şi cadrele didactice". Jocul este activitatea fundamentală a copilului până la intrarea în şcoală. povestiri. care adoptă o conduită deviantă în raport cu cerinţele vieţii şi activităţii şcolare. ce conduc la neadaptarea socială. la rândul lui. zilele nelucrătoare. atracţiepreferinţă în raport cu viaţa şi activitatea şcolară). b) gradul de satisfacţie resimţit de elev (motivaţie. Odată cu introducerea televiziunii prin cablu. comportamentul deviant este determinat de dezorganizarea vieţii familiale ca o consecinţă a divorţului. morală şi afectivă. se structurează în comportamente specifice delincvenţilor. în mare măsură.a separării părinţilor datorită unor motive precum: desfacerea căsătoriei prin divorţ. care duce la dezorganizarea familiei. lipsa de interes faţă de cerinţele şi obligaţiile şcolare. concretizate prin fuga de acasă. care. performanţe etc). sunt cazuri de alcoolism. consumul de alcool. un mod de validare a strategiilor educaţionale utilizate în cadrul familiei îl constituie adaptarea şi integrarea şcolară. atmosfera din familiile dezorganizate. precum şi a afecţiunii acestora. o mare parte a timpului liber îl constituie: vacanţele şcolare.

Cercetările psihosociologice au relevat faptul că receptarea mesajelor mass-media se realizează şi interpretează în funcţie de propriile nevoi. Publicul pare că a devenit sensibil la plăcerea simultană pe care i-o produce un anumit ritual al informării şi caracterul surprinzător al ştirii care i se transmite. mai bine argumentată. De asemenea. Este demn de remarcat că aceste filme sunt comerciale. Studiile efectuate au relevat influenţa. pe calea imitaţiei. care sunt oferite împreună cititorului. exercitată de mijloacele de informare în masă. să nu uităm. comentarii. performante şi uşoare. astfel că 41 . antrenând astfel riscul suprainformării. a înregistrat o creştere considerabilă în importanţă odată cu apariţia receptoarelor portative. Criminologii occidentali au menţionat pe primele locuri violenţa în massmedia şi. rezultând că violenţa pe micul sau marele ecran furnizează modelele de comportament negativ. mult mai benefic decât televizorul. rapiditatea plăteşte tribut superficialităţii în materie de control a surselor şi uşurinţei în aprecierile făcute asupra evenimentelor. lunare sau trimestriale. Cotidianele. Timpul liber este petrecut din ce în ce mai puţin în cadrul familiei. publicaţiile au o posibilitate de retragere şi. au fost identificate noi şi potenţial periculoase forme de petrecere a timpului liber. editoriale. contribuind la realizarea unei culturi de masă. cum ar fi asocierea în grupuri care se angajează deliberat în comiterea de infracţiuni. fie şi numai pentru a satisface cererile unui public devenit exigent. Programele "violente" determină o "dezinhibaţie" a privitorului şi îl scot din real. ci şi difuzarea unor ştiri proaspete din cele mai diferite domenii şi arii geografice. Impactul mijloacelor de informare în masă Mijloacele de informare în masă moderne permit nu numai influenţarea unui mare număr de indivizi. În totalitatea lor. în special. Cercetătorii afirmă că aceste fapte trebuie văzute ca formă de infracţiune între tineri. lăsându-i posibilitatea de a alege ceea ce-1 interesează. iar celor care s-au obişnuit cu ea le vine adesea greu în absenţa ei. mass-media pot reprezenta un factor determinant în evoluţia delincventei juvenile. deşi se pare că este apreciată mai mult ca sursă de distracţii şi de cultură decât ca vector informaţional. Totodată.Un alt centru de interes. c) Presa scrisă pare. Diversitatea reprezintă atuul principal al presei scrise şi. Puţini însă beneficiază de calculator personal. influenţa este mai puternică asupra spectatorului tânăr. deseori negativă. În acelaşi ziar sunt întâlnite modalităţi diferite de prezentare: scurte informaţii de actualitate. deci. altfel spus. ea produce creşterea considerabilă a numărului de informaţii. cronici mai mult sau mai puţin specializate. articole de popularizare. publicaţiile săptămânale. determinându-1 să săvârşească. abordează fără nici o reţinere acele teme cu efecte în planul instinctului. a) Radioul. chiar şi atunci când tratează subiecte asemănătoare. În plus. în consecinţă. se observă creşterea nivelului agresiv în rândul celor ce urmăresc asemenea filme sau emisiuni. al inconştientului uman. îl constituie calculatorul. Mai multe decât concurentul lor audiovizual. idei şi modele sociale. Imaginile nu sunt decât puncte de vedere parţiale ale evenimentelor. b) Televiziunea este. care a fost unul din primele suporturi de masă pentru informare. video-violenţa. o fac în moduri diferite. de departe. Cercetările s-au concentrat asupra acestui aspect. Totodată. de critică mai serioasă. foarte des ilustrate. fiind formatoare de concepţii. Această rapiditate este un extraordinar mijloc de seducţie. Principala sa deficienţă constă în volumul şi greutatea relativ mare a mijloacelor de înregistrare. în timp ce o anumită dramatizare a subiectului. oricare ar fi acesta. focalizează imediat atenţia. reportaje aprofundate. cel mai popular mijloc de informare în masă. atitudini şi imagini despre lume. să fi păstrat serioase avantaje. care adesea nu pot fi "prinse" decât cu condiţia ca evenimentul respectiv să fi fost prevăzut. desensibilizarea acestora cu privire la gravele prejudicii pe care le produce violenţa. fapte violente. ca o formă de a petrece timpul liber împreună. făcute pentru a se obţine cât mai mulţi bani din vânzarea lor şi. spontane şi neplanificate. totuşi. Veridicitatea şi importanţa faptelor trec (în afara unor excepţii) pe plan secundar.

influenţează în mod negativ persoanele apropiate alcoolicilor (soţie. în principal în mediul adolescenţilor şi tinerilor"1. cu lipsa temporară a capacităţii de a înţelege şi de a discerne. o diversificare tot mai largă. iniţial la nivel familial. op. curiozitate.produsă prin ingestia rapidă a unei cantităţi mari de alcool. lipsuri materiale. se dezvoltă şi pătrunde în zone şi medii de mare subtilitate umană. cu creşterea iritabilităţii şi exacerbarea impulsivităţii instinctuale. Toxicomania Registrul infracţional cunoaşte. cu un grad avansat de paralizare a energiei fizice şi de intoxicare a funcţiilor psihice.intoxicaţie etilică acută . 42 . Cei mai importanţi factori psiho-familiali care sunt incriminaţi în motivarea consumului abuziv de băuturi alcoolice: neînţelegeri între partenerii conjugali. în detrimentul sănătăţii fizice şi mentale.intoxicaţia etilică cronică .. Formele clinice de manifestare depind de cantitatea. despărţiri. divorţuri. cât şi o anumită fragilitate psihică -.79.Brânză.cit. . Alcoolismul intervine în viaţa de familie perturbând legăturile şi relaţiile stabilite prin căsătorie. Alcoolismul este o tulburare cronică a comportamentului. a devierii morale şi a diverselor stări conflictuale. extrem de "perfid şi periculos" . care. devine sursă de conflicte şi agresiuni prin scăderea criticii faţă de propriul comportament. În evoluţia fenomenului infracţional se observă o creştere a ponderii delincventei juvenile. în evoluţia sa dinamică. pierderi de bunuri.81. manifestată prin preocuparea continuă pentru consumul de alcool.Toarbă. personalităţile cu o adaptabilitate optimă la ansamblul influenţelor stresante ale mediului intern sau extern utilizează alcoolul în cantitate mică (moderată) comparativ cu personalităţi inadaptate vieţii socio-familiale şi care utilizează abuziv alcoolul ca modalitate de relaxare a stărilor de recădere psihică. Alcoolismul se află deseori la geneza actelor imputabile şi a infracţiunilor de toate categoriile. după care devin dependenţi. S-a observat că cei 1 2 I. p.teribilism. pe fondul unor particularităţi ale vârstei . V. iar alcoolismul a fost identificat şi menţionat din ce în ce mai des ca fiind un factor important în influenţarea negativă a comportamentului minorilor şi tinerilor. ce conduce la dependenţă şi antrenează efecte nefaste" 2.. cedează tentaţiei de a consuma droguri. Familia alcoolică nu face faţă decât parţial şi deficitar funcţiilor sale de bază. decese. alcoolismul. Intoxicaţia alcoolică acută sau cronică. Când realizează dimensiunea dezastrului fizic şi psihic pe care şi l-au autoadministrat.Brânză.Toarbă. copii). alături de celelalte infracţiuni îşi anunţă tot mai insistent prezenţa. prin diminuarea până la abolirea simţului uman şi social. I. a anxietăţii. situaţii psihotraumatizante etc. prin crearea unor relaţii interfamiliale neconfortabile şi pline de tensiune. afectând me4diul familial şi comunicarea în relaţiile interpersonale. de foarte multe ori este prea târziu pentru a se reface şi a reveni la normal. Un rol important în instalarea şi menţinerea consumului cronic şi abuziv de băuturi alcoolice îl deţine structura de personalitate. datorită tulburărilor psihice produse de alcool. În ultima perioadă.intoxicaţia alcoolică supraacută . în scop de suicid sau accidental. Pe de altă parte.cit. anumite probleme sociale inerente. extinzându-se mai apoi şi în sfera socială. op. realizând un comportament patologic.caracterizată prin consumul abuziv şi cronic de băuturi alcoolice care. . "Delincvenţa. duce la dependenţă cu degradare fizică şi psihică. mai mult decât orice alt fenomen. pe zi ce trece. Copiii proveniţi din mediul familial alcoolic pot prezenta tulburări de comportament. calitatea şi durata utilizării toxicului. V. pe spaţiul naţional. se manifesta prin agitaţie psihomotorie însoţită de amnezie totală.definită ca fiind starea de beţie completă.aceste mesaje vor produce efecte doar asupra celor care au înclinaţii spre actul delictual. deci trebuie avuţi în vedere şi ceilalţi factori implicaţi. Cei vizaţi direct sunt în primul rând tinerii. un nou flagel.consumul de droguri. p. tendinţa de a imita. Alcoolismul poate fi definit ca "ingerinţa intermitentă şi permanentă de alcool. Ele se pot clasifica: . cu pierderi materiale şi de vieţi omeneşti. discernământ atenuat.

se prepară dintr-o ciupercă dezvoltată pe spicele de secară. Slovacia. situaţia devine şi mai cunoscută sub toate aspectele ei. umflă buzunarele unor traficanţi şi bande de criminali care sfidează autorităţile şi legile. Revoluţia reprezintă acea stare de criză politică de mare amploare care se finalizează pe cale conflictuală. România. Cehia. Marijuana: obţinută din frunzele şi florile plantei de cânepă. sau pe diferite suporturi. Nu lipsite de importanţă rămân acele eforturi substanţiale care vizează readaptarea structurilor de personalitate a indivizilor. cucerirea puterii politice şi schimbarea orânduirii sociale. în stradă este vândută ca un amestec de frunze mărunţite. întrunirile. care determină influenţa factorilor politici în crimiriogeneză. Olanda şi chiar mai departe. Ca formă a luptei pentru putere. care. milioane de oameni cad pradă drogurilor şi o proporţie mereu mai mare dintre ei sunt cu desăvârşire pierduţi pentru societate. Pentru prevenirea eficientă a consumului şi traficului de droguri şi implicit pentru protejarea minorilor de efectele stupefiantelor este necesară cunoaşterea principalelor tipuri de substanţe de această natură prezente în traficul intern. Momentul de criză creat prin intermediul revoluţiei are repercusiuni grave asupra întregului sistem legislativ. Factorii politici Există două situaţii specifice. Războiul convenţional este mai puţin criminogen. în timpul războiului civil1 se creează centri antagonici de putere. Germania. la rândul său. lichid. Cocaina: este un drog obţinut din frunzele de coca.ce provin din familii alcoolice sunt predispuşi la consumul de băuturi. conferinţele care îşi propun să găsească cele mai adecvate metode pentru a pune capăt flagelului drogurilor. cât şi cea de tranziţie conferă criminalităţii oportunităţi de creştere la cote alarmante. din această categorie având mai apoi o atitudine antisocială. Pe măsură ce se agravează. anarhia socială şi economică. sistemul legislativ fiind ignorat se instaurează haosul. Războiul Indiferent de natura conflictului (fie politică. L. Ungaria. nemaifiind respectat. An de an.S. care. etnică sau religioasă). În acest context. Heroina: este un drog care creează o dependenţă foarte puternică. Perioada din timpul revoluţiei. care uneori pot fi uşor eliminate.D. Flagelul drogurilor este unul dintre fenomenele cele mai complexe. Afectează centrul cerebral al plăcerii şi capacitatea creierului de a percepe durerea. piaţa de desfacere pe teritoriul României devenind profitabilă datorită puterii de cumpărare a unor persoane cu posibilităţi materiale". Stimulează foarte puternic creierul şi creează cea mai puternică dependenţă. 1 Războiul civil constituie cea mai înaltă expresia a unei crize politice pe teritoriul unui stat producând efecte criminogene. cu implicaţiile sale devastatoare.: drog halucinogen care se obţine din acid lisergic. Bulgaria. în împrejurările menţionate îşi face apariţia terorismul. şi anume: războiul şi revoluţia. datorită reglementărilor speciale în domeniul penalului (legii marţiale). profitând de disoluţia autorităţilor. cu precădere pe varianta nordică a acesteia. împiedică autorităţile să-şi mai poată exercita atribuţiile. datorită poziţiei sale geografice şi conflictelor militare din fosta Iugoslavie. miliarde de dolari sunt deturnaţi spre scopuri antisociale. urmărindu-se înlăturarea de la putere a unui grup conducător. reţinem că. 43 . provine din morfină. infractorii găsesc condiţii prielnice de acţiune. An de an se înmulţesc apelurile. Se vinde sub formă de tablete colorate. violenţa înregistrând cotele cele mai înalte. a devenit un segment important al "Rutei Balcanice" de traficare a drogurilor. respectiv Iran. care a devenit de câţiva ani consumatoare. devenind chiar autori ale unor astfel de fapte. Turcia. mai profunde şi mai tragice ale lumii contemporane. An de an. Acest fapt prezintă un pericol pentru societatea românească. Referindu-ne la zona României.

Fiecare individ are o personalitate proprie. situaţie în care trebuie analizat în alte circumstanţe. alin.18 ani adolescenţa. 22 . incriminarea acţiunii socialmente periculoase şi. orice infracţiune este o faptă socială datorită materialităţii şi rezonanţei sale sociale şi faptului că exprimă o anumită poziţie a făptuitorului faţă de ordinea socială. ca fenomen juridic. În studiile făcute. Definirea noţiunilor de infracţiune şi infractor. Codul penal defineşte infracţiunea în art. Nenumăraţii factori existenţi în mass media.de cele mai multe ori neexistând nici o motivaţie pentru comiterea lor. Chestiunea delicată este însă aceea a infractorilor minori. În general. 1 ca fiind "fapta care prezintă pericol social. deoarece şi infracţiunile pot fi grupate în funcţie de aceasta. Toate acestea s-au materializat într-o largă paletă de infracţiuni. De asemenea. calculelor şi analizei. dând o mai mare importanţă raţiunii. 35 65 ani vârsta adultă. de la cele mai uşoare până la cele mai grave. Imitarea anumitor personaje din cinematografie. cu totul opusă faţă de sentimentele pe care în mod firesc ar trebui să le aibă un copil. Trebuie subliniat că infracţiunea este privită atât ca fenomen social. bazate pe forţa fizică sau pe risc.22 ani tinereţea timpurie. pe de altă parte. în multe situaţii. socială. 44 . în aşa fel încât să se stabilească imediat cine este infractor sau predispus la comiterea de infracţiuni şi cine este un om obişnuit. lipsa uneia din ele făcând să dispară caracterul infracţional al faptei.1. art. aici apărând factori care încearcă să elimine riscurile. vinovăţia şi prevederea faptei în legea penală) trebuie să existe în mod cumulativ. maturitatea acţiunilor acestuia. săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală". individul parcurge la anumite vârste diferite etape în pregătirea sa şcolară. să comită infracţiuni. Pentru existenţa infracţiunii. Fiecărei vârste îi sunt specifice anumite fapte. de asemenea. este. constând într-o acţiune sau omisiune.35 ani tinereţea. care se exprimă prin specificul bio-psihosocial. au creat un anumit gen de brutalitate. pe de o parte. 17 alin. personalitatea indivizilor trebuie studiată şi. infracţiunea este o faptă. familială. ca fenomen juridic. cât şi ca fenomen juridic. Cauzele crimei ca act individual 4. Caracteristic infracţiunii. Nu există şabloane în care să fie încadraţi indivizii. Este firesc ca vârsta să fie extrem de importantă pentru o cercetare criminologică. prevederea legală a unei pedepse pentru săvârşirea ei. pentru cel care a comis-o. Din ansamblul cercetărilor nu se poate reţine că infractorul are trăsături specifice sau că se distinge net de ceilalţi oameni. în special. în anturaj. psihici şi sociali. cu alte cuvinte.vârsta a treia. peste 65 ani . adolescenţa şi tinereţea sunt caracterizate. ansamblul factorilor care pot contribui la formarea şi modificarea ei. care exprimă ansamblul manifestărilor unui individ la un moment dat. din punctul de vedere al vârstei. elementele sale (pericolul social. particularizarea genurilor de criminalitate în funcţie de vârstă. prin imitaţie.2. . persoanele au fost grupate astfel: 0 12 ani copilăria. sau. săvârşirea oricărei infracţiuni atrage.4. Perioada maturităţii presupune deja o altă orientare faţă de infracţiune. vârsta este un element obiectiv important. factorii principali de influenţare a oricărui individ sunt cei biologici. 18 .2 prevede că "infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale". Fiecare dintre aceştia poate crea o varietate numeroasă de tipuri umane. în anumite împrejurări. ca fiind perioade ale vieţii căror le sunt specifice acţiunile periculoase. o pedeapsă care. de spirit de aventură care s-a difuzat. Infractorul nu este altceva decât individul obişnuit care este dispus. presupune din partea celui ce o suportă răspunderea penală pentru fapta săvârşită. Oricum. 12 . În mod normal. Vârsta infractorului Din punct de vedere criminologie. imputabilă autorului său şi sancţionată potrivit legii. 17.2. Din studiul făcut până în prezent. a dus la o lipsă de sensibilitate. constituind în esenţă un act de conduită socială. Infractorul poate fi şi un om bolnav. în dezorganizarea vieţii de familie. la rândul ei. aşa cum spunea Gabriel Trade.

Janet vede în personalitate o construcţie ce angajează o ierarhie de niveluri şi de planuri de trăire. 4. personală. Infractorul trebuie cunoscut şi analizat în profunzime. totuşi cercetarea infracţiunii presupune şi studierea infractorului. constând în organizarea internă a persoanei caracterizată prin complexitate. f) Personologia dinamică anglo-saxonă. desemnând orice persoană care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală. de procesele cognitive. alături de termenul de infractor mai întâlnim şi pe acela de făptuitor. cel al personificării (imaginea pe care individul şi-o face despre el şi despre alţii).24. Editura Europa Nova. un edificiu funcţional de "conduite" interne şi sociale. însă. ca prin studii şi investigaţii aprofundate să se stabilească cele mai potrivite mijloace de prevenire a infracţiunilor. După acesta. Sulivan admite că personalitatea este un model "de durată relativă a situaţiilor periodice interpersonale care caracterizează viaţa umană. personalitatea este un produs al dezvoltării istorice şi maturizării. Noţiunea de infractor are o sferă largă de cuprindere. Un reprezentant al acestui curent. Sinele reprezintă matricea personalităţii.Dobrinoiu. depinzând de trei procese principale: cel al dinamismelor ei. acordându-se atenţie structurii sale psihologice. a) Teoriile genetice: în raport cu acestea. p. conform căreia. Eul şi Supraeul.Nistoreanu. H. personalitatea constituie un tot de energie. 1997. 45 . După Freud. suferind continuu influenţe şi modificări din exterior. cât şi extern (interacţiunea cu persoane şi lucruri). factorilor ce determină conduita acestuia.Codul penal nu dă o definiţie a infractorului. desemnează persoana care a săvârşit o infracţiune. organizarea psihică se efectuează din adâncime la suprafaţă. ce se suprapune acţiunii elementelor şi prin intermediul căreia se distinge şi identifică personajul. d) Teoria personalităţii în psihologia individuală a lui Alfred Adler. transformă omul într-o personalitate subiectivă. Partea specială.S. relativ stabilizat. conţinând tendinţele sexual-libidinale şi cele agresive. fiind conceput ca o instanţă a organismului. angajată atât pe plan intern (rezolvarea problemelor). Eul. g) În psihologia umanistă a lui Allport. cât şi pentru alegerea celor mai eficiente mijloace de corectare. Deoarece făptuitorul nu răspunde întotdeauna penal. Deşi aprecierea gravităţii faptelor şi calificarea acestora drept infracţiuni revin politicii coercitive a statului. Din punct de vedere juridic. acţionând asupra lumii. eminamente creator. Sfera acestor termeni nu coincide. a factorilor endogeni şi exogeni care acţionează asupra comportării sale. a personalităţii sale. Personalitatea infractorului Noţiunea de personalitate Teoriile care au avut drept temă centrală personalitatea au cunoscut o diversitate remarcabilă datorită abordărilor extrem de variate a diverşilor autori. Bucureşti. e) Teorii sociale neofreudiste. având în autoactualizare scopul dezvoltării. ceea ce caracterizează într-o manieră originală dezvoltarea studiilor privind pe criminali este trecerea de la o cunoaştere obiectivă la una subiectivă. dinamică şi unic stilizată. Drept penal. în mod curent. complice sau instigator. Din punct de vedere criminologie. subiect de drept al răspunderii penale poate deveni numai cel ce răspunde penal1 în condiţiile legii.2. făptuitorul având un sens mai larg. Gh. prin aceasta delimitându-se trei instanţe psihice: Sinele. c) Teoria personalităţii în psihologia analitică a lui Jung. H. P. personalitatea este văzută ca o organizare 1 V. parţial închis.2. atât în ceea ce priveşte explicarea manifestărilor sale negative.Murray identifică personalitatea cu o formă integratoare şi organizatoare. infractorul (criminalul) este acea persoană care a comis o infracţiune cu vinovăţie sau la care a participat ca autor. libertatea structurilor şi cicluri funcţionale. b) Teoria psihanalitică a genezei şi funcţiunii Eului. În Codul penal. indiferent dacă răspunde penal sau nu. A. Meritul criminologiei constă în aducerea în prim-plan a infractorului. Calitatea de infractor impune cunoaşterea aprofundată a mecanismelor şi factorilor care influenţează conduita criminală.

.dinamică în sânul individului a acelor sisteme psihologice care determină adaptarea sa specifică la ambianţă. . . p. rezultând că o mare parte din comportament este un produs al culturii. personalitate. Persoană. el exteriorizându-se în manifestările de comportament. prin intermediul cărora Eul devine capabil de adaptări multiple şi de extensiune. Gusti rezumă personalitatea la unitatea de "armonie concentrată dintre afectele fundamentale ale voinţei (iubire de sine. Eysenck.nivelul energetic sau cantitatea de energie de care dispune subiectul şi mai ales felul în care o consumă. Clasificarea temperamentului: . o serie de reacţii individuale faţă de stimulii specifici. Astfel.P. respectiv cât de iute sau lentă. înţelege personalitatea ca o sumă de roiuri.H. Editura Didactică şi Pedagogie. Latură dinamico-energetică a personalităţii Temperamentul (firea) este una din laturile sau subsistemele personalităţii. .dinamica activităţilor psihice. . Mielu Zlate. Tinca Creţu. 3 P.Neveanu. Constatăm astfel că între oameni există diferenţe de comportament care sunt determinate de diferenţele de dinamism şi potenţial energetic. Acestea sunt considerate a fi: temperamentul.P. considerând personalitatea ca "o predicţie a ceea ce o persoană va face într-o situaţie dată ". . nivelul trăsăturilor primare şi nivelul tipului de personalitate.Sociologul D. având în G. 194-210.Teoria rolului.165. p. Mead un reprezentant important.Behaviorismul concepe personalitatea ca rezultat al condiţionării şi învăţării. uniformă sau neuniformă este conduita subiectului. intelectual şi spiritual. Ceea ce interesează criminologia sunt cele trei elemente componente ale personalităţii.flegmatic (predomină flegma). care fundamentează personalitatea pe Eu. Psihologie. iar altele se caracterizează prin deficit energetic. .Teoriile socio-culturale despre personalitate pun accent pe rolul deosebit în modelarea personalităţii. Portrete temperamentale3 1 2 I. accelerată sau domoală. vede în aceasta o serie de variabile sau factori specifici.Concepţia factorială. 1988. .160. Rădulescu Motru.cit.sangvin (predomină sângele). personaj. un produs al sistemelor noastre de deprinderi. Componentele personalităţii Pe baza cunoaşterii structurilor de personalitate se pot face previziuni asupra reacţiilor şi conduitei subiectului într-o situaţie dată sau în faţă unei sarcini ce i se încredinţează sau a unei situaţii-limită. P. încercând o clasificare cu sens a modurilor de comportament. 46 . spre exemplu. Guilford defineşte personalitatea ca un edificiu cu trei niveluri: hexitc sau înnăscut.coleric (predomină fierea neagră). După Watson.Dintre autorii români poate fi citat C. unele persoane se descarcă exploziv. Persoana normală poate fi privită în funcţie de trei nivele: biologic.. op. studiază comportamentul prin intermediul trăsăturilor şi al tipurilor. cu interferenţe între ele.melancolic (predomină fierea galbenă). personalitatea este o sumă de activităţi comportamentale de-a lungul unei perioade de timp. iar altele îşi consumă energia în mod echilibrat făcând economie. Bucureşti. p. . Teorii cu punctul de greutate pus pe comportament1 .Neveanu. fiind relativ uşor de observat. Mielu Zlate. op. simpatie şi respect) şi voinţa cea mai lungă ". Temperamentul. afirmând că "personalitatea este Eul ataşat în structura experienţei sociale ". mobilă sau rigidă. . unele persoane dispun de un surplus energetic.cit.Alexandrescu. aptitudinile şi caracterul2. deci diferenţele de temperament. Din comportamentul unei persoane se pot obţine informaţii despre: .

Flegmaticul este puternic. în realitate însă. Formează uşor prietenii. la stagnare totală.Colericul este puternic. neechilibrat. calculat. o poate finaliza cu rezultate foarte bune. este un foarte bun organizator de colectivităţi umane. dar şi-1 poate forma prin educaţie. mobil. Deşi cheltuieşte de două-trei ori mai mult timp decât colericul sau sangvinul în desfăşurarea unei activităţi. În limbajul curent. prin a fi melancolic se înţelege a fi trist şi pesimist. colericul nu cunoaşte linia de mijloc. temperamentul slab poate evita starea de spirit melancolică în anumite condiţii care să îi 47 . Este foarte răbdător şi îşi iese foarte rar din fire. problemele grupului au un ecou puternic în forul său intern. stabil şi introvertit Are putere de muncă. Faptul că inhibiţia nu reuşeşte să dirijeze cpntinuu fluxul excitativ face ca temperamentul coleric să facă investiţii de energie neeconomicoase. El trece de la iniţiativa de o cutezanţă uluitoare la abandon. un organizator energic. slab. tristeţea sau deprinderea pot proveni datorită diverselor cauze sociale. se descoperă calmul şi stăpânirea de sine. temeinic şi ajunge la performanţe excepţionale. În relaţiile cu oamenii leagă greu prietenii. care sunt foarte puternice. or. năvalnic. Este temperamentul bunei-dispoziţii. Colericul acţionează foarte bine numai sub impulsul unor scopuri de mare însemnătate pentru el şi este înclinat spre exagerarea acţiunilor pe care le întreprinde. căci este fie eruptiv. Temperamentul îi dictează activităţi în salturi. Astfel. fiind inert. tinde să prelungească mult furia şi nemulţumirea. dar. dar este foarte statornic. El nu are un ritm uniform de activitate. N-are spirit de iniţiativă. uniformitate. introvertit şi instabil. Pesimismul. cumpătat. dar. îşi dozează foarte bine. nestăpânit. al adaptabilităţii prompte şi economicoase. Nu este deloc capabil să desfăşoare acţiuni care presupun răbdare. culturale şi se pot imprima pe orice temperament. efervescenţă emoţională. Nu este înclinat să se avânte în acţiuni şi se angajează în acţiuni energice numai dacă este solicitat. practic şi are simţul măsurii. uneori cu efecte surprinzătoare într-un interval minim de timp. aparent. fie dezarmat. este un indisciplinat. deşi conduita nu o dovedeşte întotdeauna. este comunicativ şi. Are o mare capacitate de muncă şi. această stare de spirit nu este întotdeauna un efect al temperamentului. trece greu de la un soi de activitate la altul şi nu renunţă uşor la obişnuinţele şi deprinderile sale. Se adaptează greu la situaţii noi. este orientat spre prezent şi viitor. lucru care explică de ce periodic. rapiditate în mişcări şi vorbire. dar poate fi disciplinat dacă este făcut răspunzător de disciplina altora. Sangvinul este puternic. alternând perioadele de activitate cu cele de refacere. este foarte realist. în general. apare epuizarea. Este foarte interiorizat şi. prezintă o mare capacitate de muncă. în relaţiile de prietenie este foarte statornic. de la desfăşurarea neobişnuită de forţe. Fiind un extrovert. Când se angajează într-o activitate este foarte meticulos. atunci când o face. Nu se afirmă ca un ambiţios. instabil şi extrovertit. în relaţiile cu oamenii. extrovert şi stabil. el lucrează cu nădejde. după cum urmează inevitabil un timp prelungit de odihnă sau evoluţii în alt tip de activitate. Având un sistem nervos puternic. În genere. Se supune greu normelor. are un ritm egal de activitate. inert. dar tot aşa de uşor renunţă la ele. colericul este inegal şi relaţia depinde în mare măsură de starea afectivă în care se află. Colericul este omul marilor iniţiative. ca şi sangvinul. Tot aşa. economicos chiar. echilibrat. Este neobişnuit de calm şi are reacţii lente care denotă aparent indiferenţă. Nu ocoleşte detaliile şi nu abandonează activitatea până nu ajunge la un rezultat satisfăcător. rezolvări de detaliu. echilibrat. Dacă activitatea are o semnificaţie pentru el. nu este afectat de problemele grupului. energia de care dispune. fiind echivalent. oricât de mare ar fi energia sistemului nervos. Melancolicul este un tip nervos. el este inegal în desfăşurarea manifestărilor sale. Dincolo de vioiciune şi exuberanţă. dar. fiind neechilibrat. are un ritm foarte lent. dar nici nu este pasiv sau indiferent. regulilor. Sangvinul se caracterizează prin vioiciune.

În cadrul aptitudinilor. . afectiv motivaţionale. . un om va fi considerat inteligent când va fi în măsură să extragă dintr-un minimum de cunoştinţe un maximum de efect2. pe care le deducem din modelul său propriu de a 1 2 P. 1969. ca o expresie a organizării superioare a tuturor proceselor psihice (intelectuale. sunt soluţionate cu ajutorul deprinderilor şi obişnuinţelor.capacitatea de a soluţiona situaţii noi. Este adevărat însă că temperamentul slab. D.adaptarea la situaţii noi.74-76. iar nu ceea ce ştie el. 214. Astfel. . sunt necesare: . p.adaptarea la mediul natural şi social în condiţiile unor necontenite interacţiuni dintre subiect şi ambianţă. un rol deosebit îl au aptitudinile generale. familiarizate. 172-179. Dicţionarul de psihologie3 face o distincţie între aptitudine care rezultă dintr-un potenţial şi se demonstrează prin facilitate în învăţare şi execuţie şi capacitate ca o aptitudine împlinită care s-a consolidat prin deprinderi rezultate din exerciţiu şi s-a îmbogăţit cu o serie de cunoştinţe adecvate. M. chiar terminologia sugerează faptul că inteligenţa depăşeşte gândirea care se limitează la stabilirea de relaţii între însuşirile esenţiale ale obiectelor şi nu se referă la relaţiile între relaţii. Latură relaţional-valorică a personalităţii 4 în greaca veche. Prin aceste însuşiri. supleţea. Toate acestea relevă cel puţin trei caracteristici fundamentale ale inteligenţei: . Aptitudinile. p. p. . este supus mai des stărilor melancolice. 4 P. obstacole ce nu pot fi depăşite decât printr-o considerabilă mobilizare de energie. volitive).rezolvarea uşoară şi rapidă a unor probleme cu grad ridicat de dificultate. Dicţionar de psihologie. M. Termenul de inteligenţă provine din latinescul "inteligere" care înseamnă a relaţiona.anticiparea consecinţelor. numai în aceste situaţii critice slăbiciunea acestui temperament devine evidentă. De altfel. op.Zlate.cit. căci cele vechi. Editura Academiei Române.. Caracterul. pecete. 1976..adaptabilitatea adecvată şi eficientă în împrejurări noi.Neveanu. mai ales atunci când apar suprasolicitări. Editura Luceafărul. deci mai puţin rezistent nervos.rapiditatea.Aurel. Latura instrumental-operaţională a personalităţii1 Valoarea aptitudinilor trebuie pusă în legătură directă cu eficienţa. 48 . . p. care desemnează stabilirea de relaţii între relaţii. . Aptitudinile arată ce poate individul. şi. mobilitatea inteligenţei. de aceea.Neveanu. inteligenţa apare ca o calitate a întregii activităţi mintale.Zlate. Atunci Când vorbim de inteligenţă ca "un sistem complex de operaţii care condiţionează mediul general de abordare şi soluţionare acelor mai diverse sarcini şi situaţii problematice" se au în vedere operaţii ca: . calitatea şi modul de îmbinare a operaţiilor.P.maturizarea organismului şi a sistemului nervos central. . În rest. înfăţişarea individului. Aptitudinile sunt subsisteme sau sisteme operaţionale superior dezvoltate care mijlocesc performanţele supramedii în activitate. reprezentanţii temperamentului slab ni se recomandă ea fiind mai degrabă mobili şi echilibraţi. Cluj Napoca. op. "caracter" înseamnă tipar.P. Pentru ca potenţialul să fie valorificat şi dezvoltat ca un sistem operaţional.cit.determine o orientare optimistă.activitatea şi învăţarea prin care sistemele operaţionale se organizează progresiv şi se construiesc la diverse niveluri calitative. 172-179.generalizarea şi deducţia. şi de la cuvântul "interlegere". 3 P.P. Introducere în psihologie. .Neveanu. a organiza. iar dintre acestea se remarcă inteligenţa. luat sub aspectul trăsăturilor sale psihice spirituale. iar cu aplicare la om semnifică fizionomia.compararea rapidă a variantelor de acţiune şi alegerea celei optime.

caracterul valorizează aptitudinile. 89-104. mai ales pe acelea care au în plan comportamental efecte diferite. d) ultimii au considerat că influenţarea reciprocă se manifestă astfel: 1. . caracterul este un mod de a fi un ansamblu de particularităţi psihoindividuale ce apare ca un portret psihic global. echilibrul sangvinului şi flegmaticului influenţează pozitiv formarea unor trăsături de caracter. 1 A. de exemplu. multe potenţialităţi. termenul de caracter ne apare sinonim cu cel de personalitate. în principal. Particularităţile de caracter prezintă o anumită constanţă sau stabilitate. Este. op. afirmând că între ele nu există relaţii. 49 . ca relaţie de influenţare reciprocă: 1. Relaţii între structurile de personalitate1 Relaţia temperament-caracter a fost considerată diferit: a) unii autori. Caracterul însumează trăsături sau particularităţi privind relaţiile pe care subiectul le are cu lumea şi valorile după care el se conduce. prin urmare. atunci influenţa este pozitivă. ce-1 deosebeşte de alţii. Relaţia aptitudini-caracter.Kovaler. În sens larg. o fizionomie spirituală prin care omul se prezintă ca o individualitate irepetabilă. sau premise rămân în stare latentă sau cele existente deja nu sunt valorificat maximal.atitudinea faţă de proprie persoană (demnitatea. Influenţa aptitudinilor asupra caracterului.temperamentul predispune la anumite manifestări caracteriale.caracterul valorifică la maximum trăsăturile de temperament care în plan comportamental au efecte pozitive. inhibă anumite însuşiri temperamentale. . . au recurs la amestecul lor. exigenţa faţă de sine). considerându-le total diferite. . cele două subsisteme ale personalităţii deţin fiecare o anumită putere asupra celeilalte.atitudinea faţă de oameni (încrederea în oameni). 2.atitudinea faţă de lume (patriotismul). p. în controlarea şi reglarea acestuia din urmă. .caracterul maschează şi compensează temporar trăsăturile temperamentale care au efecte negative în plan comportamental. Nu de puţine ori.. altfel chiar existenţa caracterului ar fi contrazisă. caracterul reprezintă latura relaţional valorică. În concluzie.caracterul reţine.atitudinea faţă de muncă (hărnicie). Când atitudinile sunt adecvate aptitudinilor.cit. c) alţii au făcut referire la legătura dintre ele.G. exigenţa faţă de sine este o trăsătură de caracter într-un fel manifestată la coleric şi în altul la sangvinic. În sistemul de personalitate. b) alţii. Influenţa caracterului asupra temperamentului constă. favorizează sau defavorizează punerea în valoare a capacităţilor. în cazul tipului coleric este evidentă predispunerea la o anumită instabilitate caracterială. de manifestare în temperament a trăsăturilor caracteriale. Corespunzător identificăm şi patru tipuri de atitudini: . În această viziune. deci. Temperamentul influenţează caracterul în următoarele situaţii tipice: . le-au separat. în următoarele situaţii: . . Este un sistem relaţional-valoric şi de autoreglaj. prin sistemul său atitudinal. un ansamblu de atitudini şi valori. aşa cum se deosebeşte prin înfăţişarea sa fizică. în timp ce neechilibrul excitativ al colericului acţionează negativ asupra formării trăsăturilor de caracter. aptitudinile realizându-se la un nivel performanţial. datorita lipsei unui caracter bine format.temperamentul corelează modul de exprimare. este. 2. în principal. .se comporta în activităţile şi în relaţiile sale sociale. Caracterul.temperamentul avantajează sau provoacă dificultăţi în formarea unor trăsături de caracter. neputându-le diferenţia.

psihicul este coordonatorul vieţii persoanei umane. . frustrări. p. ca relaţie de influenţare reciprocă: 1.Aptitudinile modifică atitudinile caracteriale. În viaţa sa normală. modificarea manifestărilor temperamentale este de natură să conducă la manifestarea aptitudinilor. care se întrepătrund şi se intercondiţionează. acestea din urmă putând fi depăşite prin antrenament sau compensare. lipsa de satisfacţii. . 50 . obsesie. Pe de altă parte. Apare atunci evident că trebuie definită sănătatea. De regulă. ceea ce o condiţionează. 1973. p.cit. Temperamentul nu predispune sau predetermină aptitudinile. cumularea de traume.este ambiguă. plăcerea pe care o resimte în urma rezultatelor obţinute îi va schimba total atitudinea faţă de acea activitate. Dacă un om îşi identifică. cât şi pentru pacient. înclinaţiile spre o anumită activitate. op. Relaţia temperament-aptitudini. Bolile psihice ale infractorului pot afecta responsabilitatea acestuia şi de aceea se impune trecerea lor în revistă cu indicarea celor care înlătură răspunderea penală. Marţian Iovan. 119. dovada fiind formarea uneia şi aceleiaşi aptitudini pentru orice temperament sau a mai multor aptitudini pe acelaşi temperament. când sunt la originea unor tulburări de comportament. Ele se manifestă prin intense suferinţe subiective. . Temperamentul nu constituie decât o premisă extrem de generală în raport cu aptitudinile. uşurinţa cu care o poate realiza. "cota de normalitate din fiecare individ se numeşte sănătate ". Rezultă că orice atingeri (tulburare sau boală) ale acestuia pot avea grave consecinţe asupra manifestărilor exterioare. În geneza lor îşi fac loc o serie de cumulări ale factorilor psihosociali specifici: eşecuri.. astenii. inhibiţii variate şi tendinţa la dependenţă.Tiberiu. Bucureşti. fobie. După E.rol de compensare: aptitudini-caracter. Acest fapt are loc atunci când ele sunt integrate în caracter. 119. Cu toate acestea. 3 Marţian Iovan. temperamentul poate avantaja sau provoca dificultăţi în formarea aptitudinilor. În concluzie. S-a relevat în acest sens că definirea unei noţiuni nu are sens să fie făcută prin alte trei concepte la fel de abstracte.feed-back: efectele produse de o latură în alta se repercutează chiar asupra laturii care le-a generat.cit. p. Vechea definiţie . fie şi accidental. se consideră că între structurile personalităţii există următoarele tipuri de relaţii: . Bolile psihice ale infractorului1 Omul este alcătuit din trup şi suflet. Formele de nevroză sunt: neurastenia (corespunzând nevrozei fobico-obsesive.. S-a observat că spiritul este mult mai vulnerabil decât corpul şi că bolile mintale (ale spiritului) sunt mai numeroase decât bolile trupeşti. 23-24. stres interpersonal continuu. însă cu o durată semnificativă (luni. nevroza este progresivă în raport cu instalarea. ciclurile vieţii şi crizele acestora. în prezent descrise ca două entităţi separate: nevroza fobică şi cea obsesivă).echilibru între organism şi factorii de mediu . Probleme de psihologie judiciară. prin care suntem atât de particular şi imperativ legaţi de existenţă. ani). nefiind sesizabil decât parţial atât pentru bolnav. isteria. Simptomele sunt: anxietate. Editura Ştiinţifică. Psihopatiile3 1 2 B. Mai contribuie şi alţi factori: epuizarea biopsihică recentă (câteodată cu slăbirea sistemului nervos vegetativ). conflicte intrapsihice. Odogescu.interinfluenţare.ierarhizare cu dominanţă clară a caracterului asupra celorlalte două şi cu capacitatea acestuia de a le regla şi valorifica maximal. Nevrozele. Nevrozele2 Nevrozele reprezintă tulburări psihopatologice de intensitate medie. depresie. Pamfil şi D. op. se consideră că bolnavul este în cvasitotalitatea cazurilor responsabil.

existenţa unei stări de disconfort somato-psihic care se vrea depăşită prin comportamente sociopate: drogare. Bucureşti. ea acaparează preocupările şi determină un comportament anormal). . mijloace care ajută la o anumită direcţionare a activităţii. Persoana devine vulnerabilă în urma unui proces în care se cumulează progresiv. Tipologii Cei care au studiat problemele criminalităţii s-au preocupat în mod deosebit de elaborarea unor tipologii. în evoluţia cărora se asistă. psihozele afective periodice. depersonalizare. la manifestări de inadaptabilitate socială. apar fără să aibă un suport actual evident. cicloidă. liniar-carteziană. de psihoze nu pot înţelege şi nici aprecia starea în care se găsesc. existând astfel tendinţa repetării actului antisocial. Psihozele Psihoza constituie o boală psihică ale cărei manifestări sunt grave tulburări ale afectivităţii.94-104. de care cel în cauză nu este conştient. . de la cei genetici până la influenţele subliminare.delir (convingere patologică într-o idee aberantă şi care nu poate fi modificată prin argumente. cum mai sunt denumite. în timpul ontogenezei. . Forme: psihozele schizofrene. putem să ne oprim asupra a patru esenţiale1: . 1971.halucinaţie. iniţiative spontane. Aceste clasificări sunt instrumente de lucru. care duce la toxicomanie. pe lângă suferinţă. Clasificarea infractorilor.inadaptabilitatea la norme şi la constrângerile societăţii printr-o instabilitate funciară şi incapacitatea suportării lor. nu poate fi exclus determinismul.reactivitatea impulsivă. psihopatul nu poate fi exonerat de răspunderea penală. dezordonată şi imprevizibilă. a cauzalităţii. ajungându-se ca de numele fiecărui criminolog remarcabil să se lege o clasificare proprie. gândirii sau comportamentului. . care nu poate fi încadrat în schema tipică. isterică. .lipsa de interese. . Psihopatiile sunt situate între nevroze şi psihoze. iar comportamentul lor este aproape în totalitate destructurat. 51 .stare maniacală.incapacitatea de a valorifica experienţele anterioare triste. Simptomele acesteia sunt: . precum şi la individualizarea proceselor de reeducare şi reintegrare socială.infractori normali. Din cauza gravelor tulburări (de cunoaştere. al vorbirii şi comportamentală. schizoidă etc. paranoia). Unele aspecte privind specificul infracţional la psihopaţi.dezorganizare în planul ideilor. psihopatul o aruncă asupra altora.depresie. . Anormalitatea psihopatului este determinată de comportamentul său anormal şi antisocial. parafrenii. nu pot stabili relaţii cu mediul. însă una gravă. Ipotezele care au considerat factorii genetici responsabili nu pot fi înlăturate.infractori anormali. Cu toate acestea. Psihozele endogene. . însă corelaţia factori genetici-boală nu a fost clarificată până astăzi. Dacă acela care este afectat de o nevroză îşi trăieşte suferinţa datorită conflictelor interioare. Săvârşind faptele cu discernământ.indiferenţă faţă de tot şi de toate (de sine. Forme de psihopatii: astenică. 1 V. p. de lume).Dragomirescu. de prevenire şi combaterea comportamentelor criminale. . Editura Medicală. comportament sau caracter. dorinţe. diverşi factori. contrară celei precedente.Psihopatia este o boală a personalităţii care se manifestă prin tulburări de afectivitate. Sub aspect normativ-juridic ar putea fi amintite mai multe clasificări influenţate de: a) gradul de conştientizare şi control al comportamentului criminal: . . făcându-i pe aceştia să sufere. sau căutarea unor senzaţii inedite şi violente. el nerespectând normele sociale şi etice impuse de societate. aceştia jucând un rol. Predispoziţia pentru psihoză este întipărită profund în structura persoanei. paranoidă. Din diversitatea de simptome care caracterizează psihopatia. psihozele delirante (psihoza paranoidă. căreia i se alătură modificări de bioritm.

elaborează strategii. aprobată. Yablonski1 consideră că pot fi diferenţiate patru categorii de violenţă. de obicei. asemenea infractori sunt inteligenţi. marea lor majoritate reintegrându-se social şi nerecidivând. în general. .cit. fâlfalsificări. formaţi şi socializaţi în direcţia comiterii crimei. . să-şi aleagă victimele. Infractorii ocazionali sau situaţionali sunt: socialmente.datorită unor situaţii politice. produsul circumstanţelor. . jucătorii unor sporturi dure. nu se implică în săvârşirea crimelor cu violenţă. este capabil să-şi planifice acţiunile.b) vârsta infractorului: . infractori profesionişti mai vârstnici.este un specialist. studiază cu atenţie locurile calculează riscurile. activi.violenţa legală. între el şi populaţia normală existând diferenţe nesemnificative în planul reacţiilor şi atitudinilor emoţional-afective. delapidări. din acest punct de vedere nediferenţiindu-se de criminalul de carieră ordinar.infractori recidivişti. spre deosebire de criminalul ordinar. cu excepţia cazului când violenţa este specialitatea sa. Nu de puţine ori. deoarece este înalt specializat. 168-69. 1 L. este. norme. "profesorii" lui sunt. În ceea ce priveşte crima prin violenţă. ofiţerii şi cadrele din poliţie.infractori majori. Caracteristicile generale ale criminalilor situaţionali sunt: . să şteargă urmele şi să-şi îndeplinească planul de comitere a infracţiunilor în aşa fel încât să evite depistarea ei.. Infractorii de carieră se caracterizează prin antisocialitate.este foarte probabil recrutat din rândul ocupaţiilor tehnice şi profesionale.este. prevăzători. de obicei. având deprinderi şi abilităţi ca urmare a unui proces de formare de specialitate. . . putând avea sume de bani puse deoparte pentru plata acestuia şi a cheltuielilor de judecată. 52 . Principala deosebire dintre infractorii de carieră şi cei ocazionali este că prima caută şi provoacă situaţiile infracţionale. criminalul s-a supus sistemului judiciar al societăţii. de obicei. iar în ceea ce priveşte afectivitatea sunt reci. în mod probabil cunoaşte un avocat.individul a ales acţiunea care constituia violarea legii. op.este "format". Criminalii de carieră sunt.siftcân.infractori minori. raţională.datorită unei situaţii emoţionale: crimă pasională sau din gelozie. în sensul că unii criminali devin "profesionişti" în comiterea unui anumit gen de infracţiuni. . Sub aspect temperamental şi caracterial sunt plini de iniţiativă.datorită unei situaţii financiarei fraude. . . judecată. insensibili emoţional.infractori primari sau nerecidivişti. c) repetabilitatea actelor criminale: . agresive. adaptaţi şi nu au de-a face cu justiţia decât printr-un concurs particular de împrejurări. reguli şi "definiţii" ale unor acte comportamentale diferite de cel utilizat de majoritatea populaţiei.infracţiunea este modul său de câştigare a existenţei. de obicei. .planifică acţiunea infracţională mult mai amplu decât o face criminalul de carieră ordinar. normal din punct de vedere psihologic. . .Yabloski. condamnată primind statutul de criminal. pregătit pentru arest şi judecată. Caracteristicile principale ale criminalului de carieră profesionist sunt: . În funcţie de caracteristicile contextuale se pot diferenţia trei grupe de infractori: . p. . într-un sistem de valori. inadaptabilitate socială şi preocuparea de a-şi organiza metodic actul infracţional.până la comiterea infracţiunii.individul a fost confruntat cu o situaţie care a solicitat acţiunea. de aceea. obiectivul său principal îl constituie câştigurile financiare şi. decât din rândul infractorilor de carieră sau al delincvenţilor juvenili.persoana a fost prinsă. de exemplu acţiunile militarilor în război. calmi hotărâţi. În cadrul categoriei criminalilor de carieră se poate produce o ''specializare". sunt permanent nesatisfăcuţi şi nu-şi pot amâna satisfacţiile imediate. pe când ocazionalul este. .

în acest caz un rol important îl joacă sancţiunea şi suportul social. lipsite de sens. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. în general. Criminalii psihotici sunt indivizi cu serioase probleme de personalitate care au o percepţie complet distorsionată asupra realităţii sociale şi lumii din jurul lor. deformate a lumii din jurul lor. frica inexplicabilă faţă de unele obiecte sau situaţii. neaprobată. Levis Yablonski. 2. Criminalii sociopaţi sunt caracterizaţi ca având o personalitate egocentrică. un minim de sentiment de anxietate sau de vinovăţie. . spre deosebire de psihotic. în forma unor activităţi compulsive.personalitatea nevrotică. răspunsul agresiv al unei soţii asupra soţului care o terorizează pe ea sau pe ceilalţi membri ai familiei. mulţi tind să aprobe violenţa unui soţ înşelat asupra concubinului soţiei. prezentă în cazul crimelor bizare. Ei au o compasiune limitată faţă de alţii sau nu au deloc şi de aceea pot victimiza pe alţii fără să simtă. escaladare. Homotropii sunt infractorii care comit aceleaşi infracţiuni şi folosesc acelaşi mod de operare2. . dar care au o anumită raţiune în contextul criminal (omuciderea în cadrul unor crime organizate poate avea o raţiune pentru făptuitori). sunt determinaţi să comită crime. criminali psihotici. Spre deosebire de criminalii socializaţi. nevroticul nu vede lumea în mod distorsionat. neaprobată. prin urmare. 4. .personalitatea psihopatică sau dizarmonică. acte infracţionale datorită convulsiilor nevrotice. Bucureşti. istovirea. Unele din aceste categorii pot prezenta un grad mare de risc social în ceea ce priveşte orientarea comportamentului în direcţie antisocială. îi determină să comită cele mai bizare şi lipsite de sens acte antisociale. 1976.18-30. Principalul simptom al nevrozei este anxietatea exprimată direct sau indirect. criminali socializaţi. precum comiterea unor infracţiuni de tipul cleptomaniei. diferenţiază patru categorii de criminali: 1. . constând în fapte ilegale. dar. folosind drept criteriu modul în care personalitatea infractorului afectează comportamentul lui criminal. furtul din magazine. . inclusiv omorul. Aceşti criminali se îndreaptă cu predilecţie spre violarea proprietăţii. răspunsul la o insultă sau la acţiunile de pătare a onoarei. Jean Pinatel încearcă o clasificare a infractorilor din punct de vedere fenomenologic în homotropi şi politropi. chei 53 .violenţa ilegală. Inspirându-se din analiza psihiatrică clasică. . 2 Modalitate specifică infractorilor în a comite un gen de infracţiuni (împrietenire cu victima. raţională.violenţa ilegală. surzenia. el fiind conştient că există ceva râu în comportamentul şi gândirea sa. criminalii neurotici devin criminali datorită distorsiunilor ce există la nivelul personalităţii acestora. piromaniei. gândurilor lor iluzorii şi înşelătoare. criminali nevrotici. ei devin criminali datorită impactului contextului social în cadrul căreia învaţă reguli şi valori deviante. neaprobate. Psihosociologia comportamentului deviant. Criminalii nevrotici comit. psihoticii nu-şi planifică crimele. criminali sociopaţi. p. Dragomirescu 1 consideră că personalitatea poate fi încadrată în una din următoarele cinci categorii: . Aici se încadrează recidiviştii profesionişti. Criminalii socializaţi sunt cei care prezintă tulburări emoţionale mai mari decât orice persoană care nu a comis infracţiuni. pentru care infracţiunea a devenit o 1 V.personalitatea demenţială.. precum şi perceperii. datorită percepţiei greşite asupra realităţii. iraţională.violenţa ilegală.Dragomirescu.personalitatea matură sau imatură. prin manifestări ca: orbirea. V. 3.personalitatea psihotică. raţională şi aprobată. Înclinaţia acestora spre acte de violenţă.

autor de crime violente. ignoranţă sau în mod fortuit. insensibilitate. debilii . psihopatică sau neuropatică. unele calomnii grave. omor al mai multor persoane potrivite.profesioniştii. Cei cuprinşi în tipuri definite: . iar din punct de vedere afectiv -caracterizaţi prin superstabilitate. orgoliu nelimitat.perverşii. sancţiuni disciplinare şi aşa mai departe.ocazionalii. trăsăturile negative coexistând cu cele pozitive. nesinceritatea) să predomine şi ea să fie foarte activă în a încălca normele juridice nonpenale: contravenţii. ceva de natură anormală şi uneori patologică. Dar. pe când criminalul pervers s-ar defini prin acte perverse. prin egocentrism. lovesc în moralul şi conştiinţa profundă a omului (de exemplu. de natură educaţională. Acest grup se subdivide în pseudocriminali. . debilii se caracterizează prin instabilitatea atenţiei. comune. spre deosebire de cei activi şi agresivi. este posibil ca la nivelul altei persoane care nu încalcă legea penală suma trăsăturilor negative (agresivitatea.). criminalul pervers. indivizi care comit delicte involuntare. aparţin acestei categorii şi faptele de distrugeri de bunuri. indiferent de statutul ei din punct de vedere juridic (infractor sau noninfractor). din neglijenţă. proporţia acestor trăsături nu corelează întotdeauna pozitiv cu "statutul" juridic al persoanei: este posibil ca la nivelul unei persoane. omoruri simple ori calificate. se vor detalia câteva din cele mai semnificative tipuri: Criminalul agresiv (violent) Un tip de criminal despre care în criminologie s-a scris şi se scrie mult este criminalul agresiv. Aspectul cel mai important legat de încercarea de a surprinde caracteristicile tipice ale personalităţii criminale vizează dificultatea diferenţierii nete între personalitatea infractorului şi cea a noninfractorului. egocentrism. aşa cum ar părea la prima vedere. violente şi autor de crime simple. nu ajung să aibă de-a face cu justiţia decât în situaţii deosebite. lovituri cauzatoare de moarte. În această ipoteză există. vătămări corporale simple sau grave etc). care este. în unele privinţe. şi criminali pasionali. imbecilii . care împing victima spre sinucidere). acte care au la bază o perversiune. cu o dotare aptitudinală care le permite să facă faţă unor situaţii complexe. este mai mult sau mai puţin contradictoriu structurată. echilibraţi temperamental. a căror trăsătură esenţială o constituie tulburările de conduită.alcoolicii sau toxicomanii. cum este omorul prin cruzime. în mai multe privinţe. Pentru exemplificare. Una dintre tipologii distinge următoarele categorii de infractori: 1. impulsivitatea. criminalul agresiv. pe de altă parte. uzurpare de calităţi oficiale etc. din această categorie.debilii mintali. caracterizaţi prin lipsă de afectivitate. sugestibilitate. Politropii sunt infractori care comit diferite infracţiuni în modalităţi diferite. . iar riscul de a fi prins este considerat un risc profesional. . unele violenţe morale continue. pe de o parte. cei pasivi nu au relevanţă.de 7-10 ani). cu tendinţe perverse şi autor de crime grave şi deosebit de grave. oarecum un om normal. inundări intenţionate etc). pe de altă parte.caracteriali. lovind în demnitatea omului. se socotesc acte de violenţă şi agresiunile şi actele cu caracter moral care. cât şi prin nevoia de a face rău din plăcere. cu tendinţe agresive.profesie. care este un tip în multe privinţe emotiv-activ cu tulburări caracteriale. gelozie. indivizi socialmente adaptaţi. proporţia trăsăturilor pozitive să domine şi. 2. 54 . care nu depăşesc din punct de vedere intelectual vârsta de zece ani): idioţii au vârsta intelectuală de 0-2 ani. brutale şi cu consecinţe individuale şi sociale multiple (de exemplu. şi.cu două denumiri. . Criminalul agresiv s-ar defini prin acte criminale comise prin agresivitate. credulitate. numindu-1 criminal pervers. de moralitate. Nu există certitudinea că este vorba de unul şi acelaşi tip de criminal . Cei cuprinşi în tipuri nedefinite: . în general aceştia nu recidivează. lipsa discernământului. chiar dacă a comis o infracţiune. întrucât personalitatea individului uman. care este un tip.de 3-6 ani. mintal. emotiv-activ. cauzatoare de pagube materiale şi morale grave (incendieri. Unii autori vorbesc despre un tip de criminal. de intimidare.

Menţionăm şi unele infracţiuni la regimul stabilit pentru anumite activităţi economice (speculă. adunare. de a avea adăpost etc. Din acest punct de vedere. criminali şi necriminali. mai exact criminalii care comit crime contra proprietăţii. Resortul comun şi principal la acest tip de criminal este tendinţa de luare. cecuri ori alte valori asemănătoare etc.în scop de câştig. furt calificat). delapidarea (însuşirea. criminalul care îşi adună bunuri în scop personal. în scop de câştig. toţi aceşti criminali se aseamănă şi formează un tip de criminal. hoţ de bijuterii. titluri de credit. hoţ. toţi criminalii aceştia trebuie să se caracterizeze nu numai prin obiectul infracţiunii (bun mobil. acest lucru este valabil pentru furturi. valorilor băneşti etc. anume despre tipul hoţului. în criminologie şi în psihologie criminală. de asemenea. Acceptându-se mai multe tipuri de criminali. în legătură cu comiterea diferitelor tipuri de infracţiuni. ca gen. înşelăciune la calitatea mărfurilor). şarlatan (pentru înşelăciune). hoţi din hoteluri şi altele. oferirea sau darea de bani. În psihologie şi în criminologie. pe când la criminali ea nu respectă asemenea limite. Toţi autorii acestor crime au câteva trăsături comune. ci prin trăsăturile. Tendinţa de a aduna bunuri (alimente. precum hoţi de buzunare. falsificarea de înscrisuri sub semnătură privată. tâlhar (pentru tâlhărie). cu menţiunea că la oamenii cinstiţi. însuşire de bunuri de tot felul. precum sunt: luarea de mită (fapta funcţionarului care pretinde. falsificarea de timbre. aici este vorba de criminalii care comit diferite furturi (furt simplu. falsul intelectual (atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului). În sfârşit. speculant etc. darea de mită (promisiune. contrafacerea scrierii ori a subscrierii ori alterarea lor). şarlatan. Criminalul achizitiv În dreptul penal. înşelăciunea (inducerea în eroare în scopul obţinerii unui folos material). Acest tip de criminal se numeşte tipul criminalului achizitiv. caracterizat prin tendinţa de luare. aceştia operând cu metode neadmise de conştiinţa socială. mituitor. de achiziţionare de bunuri. şi de tipuri de tâlhar.efectuează acţiuni ce privesc bunurile. deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori.acţiunile constau în luarea. traficant de influenţă. delapidator (delapidare). bani etc). ca şi în criminologie. . anume: .) este o tendinţă biologică importantă şi este comună animalelor (cele ce adună alimente) şi oamenilor (provizii. abuzul de încredere (însuşirea. alături de criminalul agresiv. dispunerea ori refuzul de a restitui un bun mobil al altuia). prin înşelăciune. în modurile şi scopurile de mai sus. foloase). Criminalul caracterial În criminologia contemporană. în criminologie s-au făcut studii interesante şi meritorii. însuşirea. folosirea acestora. tulburarea de posesie a unui imobil (ocuparea. alţi autori citează şi menţionează criminalul caracterial. valori sau alte bunuri. falsificator. mărci. valori străine).deodată. contra bunurilor. valori. în scop de întreţinere. de apropriere în folos propriu. prin abuz de încredere. îmbogăţire etc. Aşa fiind. nervos. unii din aceşti criminali au şi denumiri şi mai detaliate. juridică şi de lege. prin motivele care stau la baza acestor crime. un loc important îl deţine criminalul. mituitor şi alte subtipuri. ca specii de criminal achizitiv. Despre unii din aceste tipuri de criminali. Ea este o tendinţă a tuturor oamenilor. această tendinţă are anumite limite. prin falsificare etc. folosirea ori traficarea) de către un funcţionar ori salariat de bani. În această situaţie putem vorbi de tipul criminalului achizitiv ca tip comun. valori). înşelăciune la măsurătoare. falsificări. mituit. delapidări. falsificator (pentru fals). anume: hoţi (pentru furt). desfiinţarea ori strămutarea semnelor de hotar) aflat în posesia altuia. aparţin aici unele infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul. prin violenţă. (pentru acte de corupţie). primeşte bani ori altfel de foloase) în scopul de a îndeplini ori a nu îndeplini un act de serviciu. . necriminali. Am putea adăuga aici. cinstiţi şi necinstiţi. tâlhărie. prin caracter se înţelege o 55 . tâlhărie (simplă ori calificată). Tot aici cităm şi infracţiunile de fals (falsificarea de monede. infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale (falsul. În ştiinţa dreptului penal şi în practica judiciară penală. cumpărători şi aşa mai departe. autorii acestor crime (infracţiuni) au primit denumiri după numele crimei săvârşite. valorile materiale.

inacţiune. Criminalii care aparţin acestui tip sunt numai aceia care comit acte legate de viaţa sexuală.pen. de aşezarea vieţii psihice afective. în mod exagerat. sentimente. Ele alcătuiesc un tip special de criminal. tipul nervos (hiperemotiv). mai întâi. pe bază de liber consimţământ. tipul pervers. o anumită structură a "tendinţelor de natură afectivă. inclusiv criminalul. avar.). a diferitelor tendinţe. liberă şi permisă. comite acte infracţionale de cruzime. vanitate. S-ar putea 56 . de către persoane brutale şi lipsite de puterea de stăpânire a impulsului sexual. raportul sexual cu o minoră. nu-i permisă constrângerea. dureri corporale. tipul schizoid (introvertit). desconsiderare a altor oameni. criminalii caracteriali sunt de mai multe feluri: a) criminali psihopatici care. Criminalii aceştia sunt de mai multe feluri şi se caracterizează prin anumite trăsături biologice şi psihologice specifice. caracterizat prin excitabilitate. Ea este permisă între bărbat şi femeie. comite acte de conflict (certuri. cunoscut ca om sensibil la oboseală. de stăpânire de sine şi de voinţă. ipohondru. revendicativ. la rândul ei. care vizează o persoană de sex opus sau de acelaşi sex şi care este o necesitate firească şi permisă. în societate nu inspiră încredere şi comite acte de violenţă oii neglijenţă. şi anume: tipul psihastenie. într-o societate civilizată. la rândul lor. de exemplu. adică raport sexual cu o persoană prin constrângerea acesteia ori aflată în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa (art. unei lipse de afectivitate. încredere oarbă în sine. caracterizat prin multă mişcare. Viaţa sexuală este legată de instinctul. care sunt de două feluri: unele cu privire la anumite persoane (minori. iritabilitate excesivă şi greu de adaptat social. brutalitate. Violul. Raportul sexual nu este permis faţă de o minoră ori faţă de rude (fraţi-surori. caracterizat prin orgoliu. exercitarea funcţiei sexuale este firească. şi anume: . caracterul egoist. În literatura de specialitate.197 C. rude apropiate. la rândul lor. caracterul erotic la care domină tendinţa sexuală erotică etc.) şi altele cu privire la mijloacele de exercitare a actului sexual (de exemplu. mai ales. crize nervoase etc. părinţi-copii). teamă. infractorul se caracterizează prin violenţă. denumit de Seeling criminal lipsit de frâne sexuale. comite acte de imprudenţă. perversiunea) sau cu privire la obiect (persoane de acelaşi sex). persoană de acelaşi sex etc. tipul oscilant. impulsuri. unde este vorba de o nematurizare completă a minorei. Ea este însă reglementată şi i se aduc unele limite. agitat şi schimbător (cicloid). lipsit de afectivitate şi în conflict cu alte persoane. în funcţie de tendinţa afectivă dominantă. sadice etc. se datorează unor impulsuri oarbe. caracterul agresiv al celui care domină şi combate. persoanele care încalcă un asemenea cadru se delimitează. Nu este permis între persoane de acelaşi sex sau acte nefireşti ori prin mijloace brutale. achizitiv al celui ce adună. În regula generală. de la agitaţie la stări depresive.anumită structură a afectivităţii. are. bunuri. apărând mai multe categorii de infractori sexuali. Este vorba de organizarea. caracterizat prin stări de îndoială. tipul isteric bolnăvicios. unei lipse de frâne sexuale. brutalitatea. nemilos. într-o bună măsură încă un copil.cei ce săvârşesc fapta faţă de minore până la 14 ani. unele opriri. Cei ce încalcă asemenea interdicţii devin criminali prin lipsă de frâne sexuale. incestul ori corupţia sexuală produc indignare şi proteste. Astfel de fapte sunt comise de persoane lipsite de simţ moral şi grijă faţă de victimă. de exemplu un act de viol. care. sunt de mai multe feluri. un caracter psihologic. reglementată în aşa fel încât să-şi îndeplinească funcţiile fireşti. trufie. suspicios şi în conflict cu alţi oameni. sunt: tipul orgolios (paranoic). de impulsul sexual. Aceasta înseamnă că fiecare om. Nu aparţine acestei categorii criminalul care comite un omor din gelozie sau un ultraj contra bunelor moravuri. Criminalul lipsit de frâne sexuale Infracţiunile în legătură cu viaţa sexuală sunt dintre cele mai periculoase şi cu urmări individuale şi sociale la fel de periculoase. tipul neurastenic. milă faţă de copii şi. insomnie. retras şi pasiv. În acest cadru de permisiuni şi interdicţii de exercitare a trebuinţei sexuale. achiziţionează bani. calomnii etc). de sadism etc. care dirijează reacţiile şi activitatea individului în condiţiile mediului". comite acte de violenţă etc. Dar ea este. b) criminali psihonevrotici care. de incest. omisiuni penale. continuitatea speciei umane.

torturat. În societatea zilelor noastre. care săvârşeşte infracţiuni în mod sistematic în scopul câştigării resurselor de trai. falsificarea de bani sau înscrisuri. .masochistul. În aceste cazuri nu există nici frâne sexuale. unei stări patologice în persoana violatorului. criminal refractar muncii. care. că ipoteza dobândirii unei astfel de devieri este mai credibilă în tot cazul. se pare. escroci. contrabandă pe piaţa neagră. nivelul de inteligenţă se acordează cu nivelul de instrucţie şcolară. de mopede. 57 . deşi aşa ceva nu este exclus. traficul de persoane. care i-au apropiat pe parteneri la actul sexual. chinuit. ca şi criminalitatea legată de droguri cuprind mulţi criminali-profesionali. flagelări). dinamic şi organizat. ci din săvârşirea de infracţiuni. vagabondajul.). în plus.) sau. prostituate etc). . iar astăzi. . prostituţia. îşi câştigă existenţa din săvârşirea de infracţiuni. care se rezumă la şcoala întreruptă ori la câteva clase elementare. furturi prin spargere şi chei potrivite. Criminalul profesional pasiv este persoana care nu munceşte şi nu-şi câştigă existenţa din muncă. unde explicaţia poate să consiste în condiţii familiale de creştere (în condiţii de promiscuitate. Criminalul profesional În teoria şi practica dreptului penal se vorbeşte adesea despre criminalul de profesie. dar din infracţiuni de altă natură şi mai complexe. Seeling numeşte acest tip de criminal. pronunţată. escroci în industrie şi comerţ. sub aspectele de personalitate. escrocul profesional. fiind şi tendinţa spre supunere şi ascultare faţă de alte persoane. . . de brutalitate şi de lipsă de frâne sexuale. chinuit etc). sunt: . în grup unde se cer pricepere şi metode tehnice (ex.cei ce săvârşesc fapta faţă de persoane profitând de imposibilitatea de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa. chiar patologice. precum cerşetoria. de asemenea. o voinţă slabă şi stăpânire de sine oscilantă. "şoareci" de hoteluri. totuşi.soră). prin practicarea unor activităţi parazitare. un altul aplică unui terţ torturi. existenţa crimei organizate. de bănci. aici este vorba de o deviere anormală a instinctului sexual de la un partener de sex opus la un partener de acelaşi sex. Aici se pot dezvolta unele complexe psihice care să ducă la stări anormale. Criminalul profesional activ şi organizat. Refuzul muncii cinstite şi legale apare ca o trăsătură esenţială a acestui tip de criminal. torturi morale). desemnat astfel prin aceea că face din infracţiune un mijloc de existenţă. lesbianism). nici acte de voinţă şi stăpânire de sine. uneori. capacitate redusă de rezolvare a dificultăţilor zilnice de viaţă. sadicul îşi poate consuma actul sexual prin omorârea partenerei. condiţii de educaţie negativă etc. la instigarea lui. aceşti infractori. frate . cercetările psihiatrice în această materie n-au emis o ipoteză ereditară.un nivel de inteligenţă scăzut.o ultimă categorie este formată din criminalii care săvârşesc crime contra vieţii sexuale prin procedee şi mijloace cu totul anormale. răniri. dormitul în acelaşi pat.fiică. spargeri de case de bani etc). Ceea ce caracterizează pe acest infractor. trişori. uz de fals etc. atacuri de camionete de poştă. în cadrul tipurilor de criminali. îndeletnicire (de exemplu. şi aici este vorba de lipsă de milă. Criminalul profesional este persoana refractară muncii într-un cadru legal. care ar avea o explicaţie clară. prin care se înţelege individul care poate satisface impulsul lui sexual numai făcând pe partenerul lui sexual să sufere (să fie bătut. s-a cuprins şi criminalul profesional. Prezintă o structură caracterială labilă. însângerat etc. de cele mai multe ori.sadicul. anume: . cum sunt: infracţiunea de furt de buzunare.cei ce săvârşesc fapta faţă de un partener de acelaşi sex (homosexualitate. dacă este făcut să sufere (să fie rănit. Criminalii profesionali sunt de două feluri: criminalul profesional pasiv sau parazit social şi criminalul profesional activ. furturi de autovehicule. hoţul de buzunare. Problema a fost preluată de criminologie. dar şi de suferinţe morale (umiliri. patologice. care poate avea raport sexual numai dacă el însuşi est. furturi în trenuri. comit infracţiuni în mod organizat.ca exercitarea instinctului sexual faţă de minore să se datoreze unei tulburări caracteriale privind preferinţa pentru persoane minore.cei ce săvârşesc fapta faţă de rude apropiate (tată . jocuri de noroc etc. furturi în magazine. furturi prin efracţie. este vorba mai întâi de suferinţe fizice (bătăi. este vorba de ceva patologic.

criminalul ocazional. nivelul de dezvoltare a capacităţii mintale este de trei feluri: nivelul normal. impulsiv etc. după felul. acest tip de criminal este cu un nivel de inteligenţă normal sau chiar ridicat. J. Psihologia experimentală a reuşit să măsoare cu mijloace ştiinţifice (testele psihologice?) aceste niveluri şi să le exprime numeric prin coeficienţi de inteligenţă. ocazionali. sub presiunea unor nevoi imediate şi în prezenţa unor circumstanţe defavorabile. această ultimă trăsătură ar fi. desconsiderare faţă de semeni şi ale influenţelor de mediu. . Este. furie. aptitudini. Personalitatea criminalului profesional activ este şi rezultatul unor date ale structurii sale biologice abilitate. Pinatel. de majoritatea criminologilor. este egocentric. după felul ocaziilor. . nivelul subnormal şi nivelul peste normal sau superior. automobilistul care încalcă semnele de circulaţie. incapabil de renunţare la o satisfacţie imediată. anume 70-80% din totalul criminalilor. ca o dorinţă de răzbunare". situaţii exterioare unei ocazii. Ferri). jignire etc).conduită bună. insuficienţa controlului de sine. de reprezentanţii şcolii sociologice (Lacassagne. lăsându-se antrenat de alţii. le-a învăţat şi s-a ataşat de astfel de activităţi. însă nu trebuie absolutizată. criminalul profesional a crescut într-un mediu infracţional sau antisocial. b) delincventul care comite unele infracţiuni sub presiunea unor stări emotive puternice cărora nu le poate rezista (de exemplu. ca urmare a unei deziluzii.în sfârşit. de asemenea. 25% . În ceea ce priveşte abilitatea de a acţiona. Criminalul ocazional este cel care comite fapta datorită unei împrejurări. într-un mediu de afaceri şi petreceri. bunăoară. Sellin. cu o conduită conformistă. c) delincventul care. Criminalul ocazional este de multe feluri şi există o gamă întinsă de criminali ocazionali. loveşte şi el. 50% sunt cu o inteligenţă normală. urmare a unor condiţii defavorabile. În linii mari s-a stabilit că. dar care comite o infracţiune "ca urmare a unui concurs particular de circumstanţe". de utilizare a experienţei trecute. Criminalul debil mintal După cum o demonstrează ştiinţa psihologiei. mânie. El este indicat de reprezentanţii şcolii pozitiviste (Lombroso Garofalo. neîncrezător şi chiar pervers.Ca trăsături de personalitate. criminal ocazional cel care nimerind într-o ambuscadă. de ocazii speciale. criminalii ocazionali reprezintă încă un procent ridicat între criminali. Apucarea însă pe drumul crimei profesionale este ceva ales deliberat şi în mod liber. un refugiu. de judecată. dar poate fi şi "o sfidare. debilă. Sutherland. pentru obţinerea unor beneficii ilegale. răceală afectivă. conformă până la comiterea unei crime. această idee fiindcă nu toţi cei care se găsesc într-o împrejurare critică comit infracţiuni. factori exteriori. încercările de a face unele delimitări şi subdiviziuni n-au lipsit. comite furturi din magazine. . îndrăzneală. Pinatel aminteşte următoarele feluri de infractori ocazionali: a) delincventul de ocazie comun care. comite un furt. cum este criminalul profesional ori cel din obişnuinţă. aptitudinile sale tehnice. De regulă.criminalul ocazional nu recidivează. sustrage o sumă de bani din casieria instituţiei unde lucrează. şi 58 . milă pentru alţii. deşi ele sunt criticate. un criteriu de deosebire a criminalului ocazional de alţi criminali. Pop) şi este menţionat de criminologii contemporani (J. d) delincventul care comite un delict din neprevedere (de exemplu. cel care. un fals etc Trăsăturile caracteristice ale infractorului ocazional sunt: .aceasta se comite ca urmare a unor împrejurări. Astfel. dar. el le posedă. Tulio. comite acţiuni frauduloase. de Greef etc). încalcă ordinea publică ori. că unii rezistă şi se pot stăpâni. a unei frustrări. Tarde. din punctul de vedere al laturii afective. Criminalul ocazional În cadrul tipurilor de criminali este menţionat cu insistenţă. etc). este insensibil şi lipsit de simpatie. Criminalul ocazional comite o faptă criminală împins fiind de factori exteriori. în populaţia generală.cu o inteligenţă slabă. Pinatel spune despre criminalul ocazional că este un om adaptat social. într-o încăierare. crimelor săvârşite şi aşa mai departe.

el are.cu o inteligenţă superioară. coeficient de inteligenţă până la 90. motiv pentru care aceasta este o cauză la producerea criminalităţii şi. comit din nou alte infracţiuni (recidivişti postexecutorii). nu numai de latura mintală. el devine mai uşor un infractor. pe zile. Criminalul recidivist Criminalul recidivist este caracterizat. După comiterea unei crime. la furtul calificat-12. Pentru toate acestea nu se poate adapta uşor la viaţa socială. Câteva date statistice. este restrânsă. motiv pentru care el nu se poate adapta. debilitatea mintală uşoară (mărginiţii şi submediocrii). adică existenţa unei criminalităţi săvârşite de persoane care au mai săvârşit înainte alte crime. limitate. el nu prevede exact consecinţele faptelor sale. cu privire la recidivişti. nu pe ani. citat de Pinatel. Astfel. în bună măsură. dar nu prelucrarea şi elaborarea de soluţii proprii în diferitele situaţii noi şi complicate ale vieţii. Debilitatea mintală este de mai multe feluri sau grade: una. ocupă 50%-60%. De aceea. de reacţiile acestora.25%. devine o parte importantă a criminalităţii generale. Ferri. infracţiuni de omor mai puţine (16%). debilitatea gravă. în perioadele studiate. o gândire infantilă. săptămâni. Pentru înţelegerea infracţionalităţii debililor mintali trebuie sase ţină seama şi de alte aspecte ale personalităţii lor. cu titlu de exemplu. criminolog olandez din zilele noastre. 59 . Apoi. El nu prevede că alţii pot gândi mai bine. săvârşesc din nou alte infracţiuni (recidivişti postcondamnatorii) şi alţii. la furtul simplu -14. comite din nou alte crime. o parte permanentă. noţiune care la el este restrânsă. Recidiviştii constituie. Recidivismul constituie partea cea mai periculoasă a criminalităţii. neagă realitatea. Tot ştiinţele psihologică şi criminologică au mai stabilit că procentul debililor mintali este ridicat în populaţia penală. nu are control de sine. Instabilul. sunt necesare. cu un coeficient de inteligenţă până la 50.9%. susţine că criminalitatea recidiviştilor în Europa. O altă caracteristică este lipsa capacităţii de prevedere a debilului asupra săvârşirii şi urmărilor crimei. iar recidiviştii reprezintă partea cea mai periculoasă a criminalilor.9%. După lege. descoperit şi pedepsit. în vecinătatea inteligenţei normale. El judecă lumea după nivelul de înţelegere. la el predomină "achiziţia" de cunoştinţe. se dovedeşte că între criminali este un procent mai mare de debili mintali decât între necriminali. egal cu nivelul de inteligenţă al unui copil până la 12-13 ani. Din această cauză. debilii mintali comit multe incendii (29%). la aceste deficienţe mintale se adaugă deficienţe caracteriale. S-au făcut şi unele corelaţii între nivelul de inteligenţă şi natura infracţiunilor comise. viaţa lui afectivă. un fel de "armată permanentă" a criminalilor. De regulă. dinamicul ajunge mai uşor în conflict cu alţii şi comite infracţiuni. odată prins asupra infracţiunii. van Benimelen. Fenomenul recidivismului. vede totul prin prisma proprie. de asemenea. totodată. cum s-a spus. nu-şi dă seama de limitele restrânse ale judecăţii proprii. El este egocentric. prin aceea că el comite în mod repetat crime. anume tipul debilului mintal. după ce au fost condamnaţi pentru prime infracţiuni. E. el se descurcă greu în activitatea sa şi are nevoie de sprijin. nu este conştient de sine. reprezentarea sunt sărace. după ce au executat pedepse pentru prime infracţiuni. M. este credul şi sugestibil. susţine că recidivismul reprezintă 30%-35% din criminalitatea generală. existenţa unui tip special. el are un "orizont temporal" restrâns. în cadrul criminalităţii generale. neputându-şi da seama că alţii ştiu şi înţeleg mai mult. El este redus ca viaţă mintală. în general. limitată. recidiviştii sunt de două feluri: unii care. Atenţia. Văzut mai de aproape.7%). alta. El devine un fel de profesionist în criminalitate. delicte sexuale (21. Astfel. concretă. dar nu se poate transpune în situaţia altuia şi nu poate gândi în situaţia altuia. instabilitate emotivă şi slabă stăpânire de sine. Infractorul debil. adică egal cu nivelul de inteligenţă al unui copil până la zece ani. după cum omul normal o judecă după nivelul lui mai ridicat. o trăsătură specifică debilului constă în limitele restrânse de a ţine seama de alţi oameni. că pot reacţiona mai prompt. dimpotrivă. el lucrând pe durate scurte. oarecum. lipsă ce izvorăşte şi din lipsa noţiunii de durată în timp a faptei. Potrivit numeroaselor date statistice. memoria. unde se plasează debilii mintali cu gradul cel mai de jos de inteligenţă (idioţii şi imbecilii).

nu se consideră criminali politici cei care se organizează şi comit. anumite cauze personale. cu înscrierea în registrul de cazier judiciar sau cu deţinere la penitenciar. având anumite idei şi convingeri politice. ceea ce se întâmplă şi la recidivişti. Obişnuinţa este o formă de activitate mai complexă. Teoria şi practica criminologică recunoaşte că unii oameni ajung să săvârşească infracţiuni prin formarea unei asemenea obişnuinţe. infracţiuni săvârşesc nu numai oamenii normali din punct de vedere 60 . De regulă. social. ideile lor au triumfat. comite. luptând pentru idei politice. de cele mai multe ori. datorită acestor idei. la recidivişti. ereditare ori dobândite. Obişnuinţa nu se confundă cu deprinderea.Ca şi în cazul celorlalte tipuri de criminali.). Criminalul ideologic (politic) În dreptul penal şi criminologia ţărilor europene s-a admis mai de mult ideea că criminalul ideologic (politic) nu se confundă cu criminalul de drept comun. acesta nu este un criminal de drept comun.. pedepsiţi chiar. obişnuinţa de a munci ori obişnuinţa de a nu munci. religioase. obişnuinţa odată formată. criminal pervers şi aşa mai departe. tipul criminalului recidivist are o existenţă la care trebuie să se ţină seama şi de obişnuinţă. deşi au unele elemente comune. Existenţa infractorului recidivist confirmă formarea obişnuinţei criminale. există tipuri diferite de criminali: criminal agresiv. el îşi face o datorie. este necesar să indicăm trăsăturile caracteristice ale criminalului recidivist. ulterior. care să explice cauzele persistenţei pe drumul comiterii de crime. la fel ca la infractorii primari. Dar această trăsătură nu este suficientă. inclusiv cele penale. ci un criminal politic. ci de dorinţa de a face bine altora. săvârşirea repetată de infracţiuni creează o obişnuinţă infracţională serioasă. Asemenea idei şi acţiuni. anume lupta politică însoţită de acte de asasinat. iar aceştia au fost consideraţi apoi eroi şi aplaudaţi de popor. În această privinţă. care se pot dovedi cu actul de condamnare. d) există o excepţie. obişnuinţa de a fura etc. economice. existente în statul respectiv. ştiinţifice. şi cauze sociale. Persoanele care săvârşesc asemenea fapte răspund penal şi nu se consideră criminali politici. ştiinţifice ori religioase. c) experienţa istorică arată că mulţi disidenţi. Obişnuinţa. este necesar a fi cunoscute şi trăsăturile de personalitate şi condiţiile de dezvoltare ale recidivismului. criminalul politic este un militant care propagă şi luptă pentru anumite reforme şi prefaceri sociale. Deci se va ţine seama. inclusiv legilor penale şi i se aplică pedeapsă penală. acte de terorism. Prima trăsătură după care se poate identifica recidivistul este aceea că recidivistul este o persoană care a mai comis infracţiuni. consideraţi la un moment dat ca duşmani şi criminali. criminal şi este sancţionat.). după scopurile urmărite prin acţiunile sale. se formează şi se consolidează prin exerciţiu repetat. cu menţiunea că la recidivist aceste cauze sunt mai puternice. fapte care aduc atingere legilor existente într-un stat. catastrofe etc. De asemenea. În afară de acestea. în zilele noastre. b) criminalul politic socoteşte că. el nu este determinat în faptele lui de mobiluri personale (îmbogăţite etc. Criminalul ideologic este persoana care. în sfârşit. cu victime omeneşti nevinovate. ea cuprinzând zone psihofizice mai largi şi mai profunde (ex. Criminalul alienat După cum se ştie. Concluzionând. ca şi la infractorul primar. de mediu. în explicarea etiologică a recidivistului. punctul de vedere al criminologiei este că şi la recidivist există. vin în conflict cu unele legi. de toate aceste aspecte. Dar. capătă o anumită stabilitate şi durată. de a înlătura suferinţe şi nedreptăţi sociale. cum sunt dorinţa şi voinţa de schimbare în bine a unui regim politic. ştiinţifice etc. motiv pentru care el poate fi ori este considerat adversar. În Codurile penale din ţările occidentale se recunoaşte criminalul politic (prin ideologie) pentru următoarele argumente: a) mobilul faptelor săvârşite de acesta este un mobil generos.

de neînţeles (mobilul bizar). conştient de el şi de realitatea în care trăieşte. cum sunt cele de distrugere. Sub raport social. felul infracţiunilor pe care alienaţii le săvârşesc şi cauzele acestora etc. Acestora li se aplică unele măsuri de siguranţă. nu răspund penal şi nu li se pot aplica pedepse. criminalul epileptic. de emoţii şi alte stări afective. care cuprind întreaga lor viaţă psihică. Din punct de vedere criminologie. nestăpânire. producându-se un pronunţat proces de înstrăinare şi de însingurare. Simţirea lui este deplasată. sub aspect psihologic. modul de a rezolva situaţiile conflictuale care apar în acest spaţiu. Unele date privind felurile categoriile şi trăsăturile caracteristice alienaţilor sunt necesare a fi cunoscute. criminalul senil. multe crime sunt deosebit de brutale. activitatea şi condiţia socială. ci şi unii oameni anormali sau bolnavi psihic. omor. care are la bază psihoza paranoică. Comiterea de crime apare deodată. Aceştia au responsabilitate şi răspund penal. criminalul infectat. îmbolnăviri grave. memorie. îndeosebi sistemului nervos central. toate acestea aduc atingere. La felurile de criminali alienaţi menţionaţi mai sus se adaugă o altă categorie şi anume criminali alienaţi din cauze organice. dar el este lucid. criminalul alienat nu este lăsat în afara cercetării ştiinţifice criminologice. urmare a psihozei maniaco-depresive. sunt frecvente crimele de incendiu. Acestea. dacă există. mai exact unele măsuri medicale prevăzute de lege. care are atins sistemul nervos central. unii de ceilalţi. prin surprindere. gândire etc. criminalul grav alcoolic ori toxicoman. Criminalul alienat este stăpânit de temere ori mânie pronunţată. după cum sunt necesare şi unele informaţii ştiinţifice privind cauzele care determină alienarea. dar şi cele de omor. nu este conştient şi lucid despre starea lui şi despre ceea ce face. Cele mai serioase investigaţii nu au găsit diferenţe semnificative decât la nivelul conduitei. crude şi fără cauze. din punct de vedere juridic. din senin. Pentru aceasta. criminalul schizofrenic. în general. al cărui sistem nervos este atins de sifilis ori altă infecţie similară. Sunt unele infracţiuni. comportarea bolnavului devine curioasă. Criminalul alienat este de mai multe feluri. gândire haotică. continuând cu funcţiile de cunoaştere. nu mai caută relaţii sociale (cu familia. din cauze de infecţii puternice. determinat de intoxicaţie cu alcool ori substanţe toxice. începând cu viaţa lor emotiv-activă. infractorul alienat nu este stăpân pe dorinţele şi emoţiile sale. el este un iresponsabil şi nu răspunde penal. criminalul traumatizat puternic fizic ori psihic. dificilă şi asocială. profesiunea). Criminalul alienat se caracterizează. Amintim cele mai importante feluri de alienaţi: criminalul paranoic. droguri. vătămări corporale grave. determinat de boala schizofrenică. stăpânit de idei fixe ori lipsă de gândire. nu are control de sine şi nici conştiinţa stării sale. prin tulburări grave. sistemului nervos. pe neaşteptate. psihoza sau boala de care suferă şi care i-a determinat alienarea. implicit. în modul de a acţiona şi reacţiona în spaţiul psihosocial şi. criminalul maniaco-depresiv. în cazuri excepţionale. într-un fel sau altul. de impulsuri şi acţiuni străine de realitatea în care trăieşte. urmare a unei arterioscleroze senile.mintal. chiar la infracţiuni. Astfel una dintre cele mai frecvente particularităţi psihice ale delincvenţilor o constituie 61 . bolnavul pierde legătura cu societatea. Cea mai frapantă trăsătură a criminalului alienat constă în aceea că crimele săvârşite de acesta cele mai multe sunt absurde. Personalitatea infractorului Principala problemă care se ridică în legătură cu personalitatea infractorului este aceea dacă între infractori şi neinfractori există diferenţe esenţiale şi. Criminalul alienat (psihotic) se deosebeşte de criminalul caracterial (psihopatie ori nevropatic) prin aceea că la ultimul este vorba de o tulburare psihică parţială. care sunt comise de asemenea persoane. În aceste stări morale şi psiho-sociale. şi terminând cu acţiunile. omul se dedă la acte antisociale. al comportamentului. bolnav de epilepsie. incendiere. astfel că cele mai elaborate studii nu s-au soldat decât cel mult cu inventarierea mai mult sau mai puţin complexă de caracteristici şi trăsături stabile înregistrate la majoritatea celor care încalcă în mod frecvent legea. Pe scurt. dorinţele lui sunt contrare relaţiilor sociale şi. în funcţie de cauza. prin ce se deosebesc. prietenii.

interesul sau preocuparea de a educa în mod corespunzător copilul. eliminându-se orice grijă şi orice control asupra evoluţiei acestuia. Dacă. Nu trebuie excluse din context nici familiile bine structurate. a preocupărilor cu tentă infracţională ş. dar in care se consideră că educaţia copilului merge de la sine. dar lipseşte priceperea. Inadaptarea socială. labilitatea afectiv62 .a. are o stabilitate totală a atitudinilor şi reacţiilor emotiv-afective pentru că acest fapt ar intra în contradicţie cu principiul adaptării continue la multiplele solicitări ale ambianţei. de cele mai multe ori o „familie problemă” anamnezele relevând fie deficienţele de structură. incapacitatea de a desfăşura o muncă utilă are drept componentă atitudinală a personalităţii lor dispreţuirea celor ce muncesc. atenţie superioară la condiţiile variate şi imprevizibile survenite în situaţia în care se va produce infracţiunea sau delictul) au o dexteritate deosebită. ca urmare a nivelului socio-economic şi cultural scăzut. a criminalilor prin obişnuinţă) este aceea că demonstrează capacitate psihică. delincventul trădează în manifestările sale discontinuitate. abandonului. a alcoolismului unuia sau ambilor părinţi. În opoziţie cu acesta. se pun pe nesimţite bazele unei inadaptări. imaginaţie. O altă particularitate o constituie incapacitatea de a se conforma cerinţelor sociale exprimate prin norme şi reguli care impun o anumită conduita. Cariera lor se va situa sub aspect valoric la antipodul profesiilor acceptate de societate. spectacole de mahala etc. stabilitatea reacţiilor la mediu are totuşi un caracter de relativitate. la rândul ei. Procesele psihice (gândire. este şi ea. Familia acestora. nedelincvent. îndeosebi etapelor incipiente ale vârstei. deoarece începând cu primii ani ai dezvoltării umane se fixează primele repere ale conduitei. prin continuitatea lor. Aici trebuie căutată sursa principală a multiplelor justificări pentru atitudinile şi comportamentele lor antisociale. Aproape unanim se apreciază că acolo unde nu se acordă atenţia cuvenită normelor. fie deficienţe funcţionale când familia este structural intactă. Fără a considera că situaţiile de acest gen constituie o fatalitate. prin lipsa de oscilaţii excesive şi prin constanţa lor care rămân atât din punct de vedere cantitativ. cât şi calitativ adecvate la stimulii care le-au declanşat. condamnării sau divorţului. în special calităţi de voinţă. prin exerciţiu îndelungat şi devin caracteristici ale infractorilor de carieră. plăceri inferioare: desfrâul. salturi nemotivate de la o extremă la alta. Particularităţi psihologice ale unor tipuri de infractori a) Particularităţi ale psihicului infractorilor profesionişti O notă dominantă a infractorilor profesionişti (multirecidiviştilor.Bogdan. lipsa unui părinte ca urmare a decesului. imaginea negativă despre lumea socială din care fac parte. considerată ca un duşman personal. memorie. şi numai când conduita depăşeşte anumite limite. Inadaptabili sunt refractari la orice influenţe social-educative organizate. Alte caracteristici fundamentale ale infractorilor de carieră sunt minciuna şi egoismul (duplicitatea moral-caracterială). consumul de stupefiante. copilul are libertatea să vagabondeze. astfel de familii oferă totuşi un procent semnificativ de devianţi. De aici va rezulta insensibilitatea sa morală. consumul de artă vulgară. sexul. lipsa de aderenţă la valorile colectivităţii generează infractorului o atitudine de indiferenţă faţă de viitor. realizându-se prin durata reacţiilor sale reglate voit şi conştient. Viaţa afectivă a infractorilor este compusă din pasiuni. La omul normal. ca principala responsabilă pentru situaţia în care au ajuns. inconstanţă şi imprevizibilitate în reacţiile sale fată de stimuli. vicii. de a desfăşura profesii de utilitate socială. faţă de propriul destin. Deprinderea de a merge de timpuriu în consens. în contrasens sau pe lângă linia impusă de normele sociale este decisivă. atunci prin natura lucrurilor i se oferă posibilitatea de a parcurge evoluţia infracţională de la micile furturi până la crimele agresive. (T. din când în când. 1973). Accepţia termenului de instabilitate este foarte eterogenă şi trebuie considerată cu prudenţă Nu trebuie înţeles din acest context că omul normal.instabilitatea de ordin emotiv-acţional. cu nivel economic şi cultural ridicat. Astfel de calităţi se formează prin învăţare. neacceptarea coerciţiei moral-sociale. spre exemplu in perioada preşcolară şi cea şcolară. de droguri. sunt greu educabili creând permanent probleme în grupurile lor de apartenenţă. regimului zilnic de viaţă al individului. survenind cel mult eventuale corecţii şi sancţiuni sporadice.

Atâta vreme cât vagabonzii nu lucrează. dar există însă şi hoţi autodidacţi. individuale. presupuse generale. aşa cum poate rezulta deja din explicaţiile anterioare. pentru captarea. vor putea comite fără reţineri acte antisociale. operează foarte simplu. pe baza efectuării unor numeroase exerciţii. Hoţia apare de la primele vârste. fiind neutri afectiv. De aceea se spune despre cleptomani că "fură fără să vrea".caracterială. graniţele dintre multiplele categorii de cauze şi factori de influenţare a originii vagabondajului. psihice. sancţionează. morală a victimei. Furtul nu solicită o gândire deosebită. Dar ceea ce este caracteristic profesiei de hoţ constă în 63 . ale infractorilor au o valabilitate statistică. care produc diverse manifestări maniace de tipul drumo-maniilor. care constituie o acţiune făcută cu dexteritate manuală. Inteligenţa hoţilor este variabilă după criteriul individual. materială. cerşetoria şi alte infracţiuni aducătoare de mijloace de subzistenţă. dacă găsesc ocazia favorizantă. care presupun. a empatiei sau a atitudinii simpatetice. Trăsăturile. pentru a nu putea fi descoperit de organele de cercetare. de loc şi de timp. indiferent de condiţia socială. Hoţul este autorul celei mai primitive infracţiuni: furtul. paraziţii lumii marginalizate. deşi unele sunt foarte ingenioase. Din statutul ei de vagabond. persoana nu poate trăi. Atenţia hoţului se concentrează asupra modului subtil de operare. Vagabondajul. de obicei nonviolente. În realitate. Uneori li se întâmplă ca o procedură fixă să fie aplicată în situaţii nepotrivite. culturale. Există şi furturi mai complexe. cei mai mulţi. grija pentru a nu lăsa urme. Ambele tipuri de infractori au reprezentanţi începând de la cele mai mici etape de vârstă (în unele cazuri de la ciclul preşcolar). neurofiziologice. o mobilitate optimă a proceselor nervoase superioare (excitaţia şi inhibiţia). depăşirea unor obstacole dificile (deschiderea de case de bani. dar şi mai răspândită speţă infracţională. a unor sisteme perfecţionate de închidere şi de asigurare). precisă în funcţie de ocazie şi corespunzătoare uneia dintre strategiile de acţiune pe care le posedă în experienţă. Pe plan psihic. De aceea. în general. Mecanismul lor de operare se bazează pe rapiditate în execuţie. Aceasta presupune o dezvoltare superioara a analizatorilor senzoriali-receptivi. spirit de observaţie. sunt limitate şi puţin variabile. Şi societatea poate avea o vină a ei în activarea mecanismelor psihice ale comportamentelor antisociale. apoi pentru a se îndepărta grăbit de la locul infracţiunii. motivaţia principală a comportamentului lor o constituie condiţia economică. Sunt psihologi care consideră vagabondajul ca având cauze psihopatologice. calităţi superioare ale atenţiei. Dibăcia şi rapiditatea executării operaţiei de furt poate înlocui la hoţ momentul anticipativ şi de luare a deciziei. dar cleptomanii. totodată. început în copilărie sau în tinereţe. pentru a-1 însuşi şi valorifica. Mijloacele de operare ale hoţilor. ironizează. precizie. De aceea. în reacţia socială faţă de infractori. Tehnicile de operare sunt dobândite. ci chiar şi de lumea interlopă din care fac parte. actul infracţional este unic şi irepetabil prin însuşirile sale individuale de conţinut. în mod necesar vagabondajul se va asocia cu furtul. vor putea executa cu uşurinţă acte de mare cruzime. Sunt cauze socio-economice. marginalizează anumiţi indivizi când nu este cazul. este doar o etapă pregătire şi de specializare într-o viitoare carieră infracţională. adaptabilitate manuală şi fizică. dosirea şi apoi îndepărtarea obiectului de la locul faptei. Numeroşi infractori au ca dominantă atitudinală egoismul. abilităţile de operare. după ce au pregătit mintal situaţia şi au dobândit deprinderea. care devine un factor de anihilare a compasiunii pentru victimă. fiind consideraţi speţa inferioară a infractorilor. Dar orice act individual este încadrabil într-un tip general. şi asupra ştergerii urmelor. se pot distinge cu greu. b) Portrete psihologice ale unor tipuri de infractori: Vagabonzii şi cerşetorii sunt dispreţuiţi nu numai de societate în ansamblul ei. prin imitaţie. deoarece uneori reprimă personalitatea fără a avea un suficient temei. analizându-se un număr mare de cazuri de vagabonzi. alteori etichetează. de înstrăinare a obiectului. aptitudini şi performanţe înalte în planul inteligenţei. ceea ce favorizează descoperirea făptaşului furtului. Ele se asociază cu trăsături particulare. fiind cea mai veche. hoţii posedă un spirit de observaţie extrem de ascuţit. adaptabilitate manuală şi fizică rapidă.

apărare ca arme prin care vor să şteargă orice urmă. conţin înăuntrul lor diverse fisuri (sunt lăsate amprente. alteori tehnica utilizată presupune şi o dexteritate manuală. sunt cauzate de tensiunea psihică maximă pe care o suportă infractorul în act şi care este generată de teama de a nu greşi. Recurgerea la folosirea forţei presupune o constituţie somatică solidă. orice posibilitate care ar putea conduce la descoperirea lor de către organele de cercetare. în repetate rânduri. escrocilor. traficanţi de influenţă etc. şoferi. Operaţiunile de furt. apar unele lacune etc).faptul că inteligenţa acestora este valorificată din plin în asigurarea reuşitei în specialitatea lor. hoţii. tâlharul aplică cu hotărâre planul. Există şi tâlhari solitari. unii fiind superstiţioşi. şmenarii etc). Ca şi ceilalţi infractori. mecanici. şantajiştilor. şi hoţii. îndrăzneală. Tâlharii posedă o bună motricitate. prin care se manifestă o latură a conduitei lor duplicitare. Gândirea. curaj. Eşecul în acţiune. Inteligenţa şi cultura tehnică. Această tentă a personalităţii lor îi va împinge. Lor le sunt cerute în timpul operării şi alte calităţi: sânge rece. Există însă şi infractori care intră în posesia valorilor dorite în mod indirect. Spre deosebire de hoţ. în special cele legate de aparatură. Surprinşi în exerciţiu. au o viaţă nomadă. spărgătorii. Toţi aceştia le utilizează pentru camuflare. Tâlharii acţionează în bande. ei ştiind bine că şansa de a nu fi identificaţi este extrem de mică sau chiar că nu există. Cerşetorii. acţionând cu curaj. informaticieni. spre fapte al căror risc este foarte mare. abilităţi deosebite (trişorii la cărţi. La infractorii intelectuali. toate fiind integrate funcţional în realizarea efectivă a unui plan. forţa fizică are o importanţă mai mică. Spărgătorul este un tip special de hoţ. pe o cale "intelectuală": cazul falsificatorilor. de multe ori. gândirea spărgătorilor ating cotele cele mai înalte în clanul răufăcătorilor. deprinderile tehnice. extrem de periculoşi prin agresivitatea fizică la care recurg. adaptabilitate. El operează de multe ori în bandă şi. Acestea. sunt incluse elemente artificiale. Aceştia se numesc infractori intelectuali. îi conduce. spre o atitudine mistică. Ingeniozitatea. mânuitori de arme etc. preponderent 64 . inducerea în eroare. inteligenţa sunt doar un mijloc al hoţiei. de inspector. implicând-o frecvent pe aceea de vagabond. Ei pot fi foarte buni tehnicieni. O tehnică larg utilizată de aceştia constă în asumarea unor statusuri şi jucarea rolurilor corespunzătoare cu o perspicace deosebită (de pildă: escrocii. pentru a convinge şi a-şi atinge scopul. de mijloacele necesare specificului spargerilor la care va recurge. Majoritatea posedă un mare debit verbal şi cunoştinţe într-o ramură în care se profilează tipul lor de infracţiune. gangsterii îşi însuşesc bunurile în mod direct. sunt realizate pe cale verbală. ca orice act infracţional. fiind înclinaţi spre viaţă frivolă. sunt superioare hoţilor obişnuiţi. perseverenţă. având o clasă aparte. de regulă. ştiind să le valorifice în exercitarea rolului profesional de care au nevoie (rolul de patron. uneori cruzime. mai complexe din punctul de vedere al performanţelor intelectuale implicate în sensul acaparării ilicite a unor valori. Veniturile obţinute sunt folosite în scopuri personale. tâlharii. Logică utilizată este simplă. martorii mincinoşi etc). la nevoie. utilizează forţa dacă este surprins în fapt. indiferent de coeficientul de inteligenţă. flerul. are la bază o transpoziţie actoricească bine pusă la punct. mai ales pe fondul asigurării tuturor factorilor de camuflare. Hoţii sunt maeştri ai minciunii şi ai prefăcătoriei. lucrează după scheme mintale simple. director. curaj. recurgând la violenţă pentru a-şi realiza scopul. şantajiştii. calm. întrucât utilizează mijloace mai perfecţionate. fizicieni. arma lor este fuga. Tâlharii (bandiţii) sunt un alt tip de hoţi care folosesc violenţa fizică pentru a obţine valori (bunuri) materiale. adesea. impulsul spre furt provine din structura bio-psiho-socio-culturală a personalităţii. dominante caracteriale valabile şi pentru spărgător. finanţe. electricieni. chiar dacă în mod obişnuit nu sunt predispuşi să recurgă la asasinarea victimei. lipsindu-le voinţa şi puterea de a respecta normele etico-juridice. de grija de a nu lăsa urme. Unealta lor principală este minciuna perfect integrată în rol. după reţete fixe. corelată cu oportunităţile prezente în situaţia în care va fi comis actul. Rolul pe care îl joacă dă expresie unei dedublări a personalităţii. medic etc). hoţii se debarasează de obiectul furat. înşelarea. liber întreprinzător. distragerea atenţiei. mod de apărare tipic pentru hoţ. martorilor falşi. depanatori. atletică.

Gândirea lor flexibilă şi divergentă. la rândul lor. asasinii se caracterizează prin aceea că posedă o "plăcere" a omorului. şi de compasiune faţă de alţii. care le domină conduita. imaginaţia. escrocherie. pe mobiluri materiale. iar distrugerea unei vieţi este lipsită de importanţă în ochii lor. corupătorii de minori. au fost generate nu numai de factori 65 . Ceea apare la ei ca mare abilitate nu este altceva decât efectul unui îndelungat exerciţiu. intuiţie. ci resorturi mult mai profunde ale personalităţii: dominantele afective. exhibiţioniştii etc. Asasinatul este răspândit la oamenii maturi. vom putea deduce din ce grupă acesta face parte şi ce grad de "normalitate" a avut acţiunea lui. iar dacă apar. delictelor şi infracţiunilor face posibilă explicarea comportamentului deviant pentru a găsi căi de prevenire. jaful. în care dau dovadă de mai puţină inteligenţă decât de forţă fizică şi curaj. vendetta. Motivele asasinilor sunt foarte diferite (gelozie. orice oportunitate care apare în raporturile cu obiectul infracţiunii lor. răzbunare. constituie un mediu favorabil perfecţionării acesteia. a tensiunii psihice. pe absenţa frânelor inhibitorii în situaţia în care apare stimulul specific sau ocazia. violenţa fiind consecinţa unei continue decăderi morale. prostituatele. explorările subtile ale psihicului victimei sunt premise pe care le vor valorifica cu dibăcie în vederea realizării scopului infracţional. nedescoperită în cazul unor făptaşi. depistare. tâlhărie etc) pentru a-şi realiza plăcerile. Crima premeditată presupune un antrenament prealabil impulsiv. Nu inteligenţa. psihicului victimei. Activitatea infracţională vastă. ură). la diverse tehnici prin care se reproduc hârtii de valoare. a găsi tehnici potrivite pentru reeducarea şi reintegrarea socială a celor care au săvârşit devianţe. Cunoscând motivaţia unui asasinat şi mecanismul întrebuinţat de asasin. dar şi un temperament impulsiv. Faţă de străini. Majoritatea acestor infractori sunt nevoiţi să comită şi alte categorii de infracţiuni (să recurgă la violenţă fizică. Pe planul vieţii psihice. în mod aparent manifestă compasiune sunt flexibili şi liniştiţi. putem constata că există numeroase tipuri de infractori şi de infracţiuni. cu atât mobilizarea lor psihică pentru a-şi atinge ţinta va fi mai mare. adaptabilitate mare. Sunt mândri de isprăvile lor. atunci vor avea o semnificaţie practică minoră ". Asasinarea efectivă constituie ultima etapă într-un şirag de acte antiumane în care a mai fost utilizată forţa. fanatism religios etc). invidie. Infractorii de moravuri (practicanţii incestului. Alcoolul este mai puţin gustat de ei decât jocurile de noroc sau plăcerile senzuale. în prima grupă se ajunge. tatonările. Tentaţia lor consta în obţinerea plăcerii senzuale prin pervertire. iar viaţa afectivă este centrată pe efecte foarte puternice (mânie.) au personalitatea clădită pe deficienţe educaţionale. limbajul caracteristic persoanei sunt cauzele psihologice ale infracţionalităţii. nici gândirea. În concluzie. sadiştii. măririi performanţelor. Trăirile simpatetice sunt o raritate. trişorii recurg la minciuna scrisă. Escrocii şi şantajiştii au supleţe în gândire. eradicare a acestuia. O caracterizare psihologică foarte sugestivă asasinului a făcut-o Lombroso1: "Criminalii sunt insensibili la dureri fizice şi de aceea sunt lipsiţi. bancnote sau se creează forme credibile pentru a deturna fonduri. motivaţionale. implicit în planul camuflării acţiunii. proxeneţii. prin corespondenţă. la minori apărând cu o frecvenţă mai mică. Cunoaşterea cauzelor şi caracteristicilor psihologice ale crimelor. sete de răzbunare. Moartea le este indiferentă. dar. Aceasta rezultă din descărcarea sau încetarea unei tensiuni psihice foarte mari pe care o aveau înainte de crimă. La toate acestea se poate adăuga că cei mai mulţi criminali au putere de judecată şi de anticipare redusă. reuşind să descopere rapid slăbiciunile victimei. pedofilii. politice. În literatura de specialitate sunt distinse două grupe: cel ce loveşte mortal şi cel ce ucide premeditat. valorificând orice înclinaţie victimală. Asasinii prezintă cel mai mare pericol social. sunt tipul de infractori odioşi. invertire sau pe altă cale contrară bunelor moravuri. a obţine avantaje materiale şi morale. obţinerea unor foloase.dominată de imaginaţie şi se adaptează cerinţelor situaţiei. o sporire a conflictului. cu cauze extrem de complexe şi nereproductibile în totalitate în diferitele acte antisociale concrete. memoria. mită. mai ales. caracteric care. la crimă printr-un accident. furt. Cu cât cauzele acţiunii lor sunt mai apropiate de patologic. Falsificatorii. voinţa lor este slabă.

reprezintă tot atâtea argumente în favoarea rolului determinant pe care îl are "celula de bază a societăţii" în socializarea persoanei. nu există oprelişti şi totul i se cuvine. Dacă astăzi se vorbeşte mereu de o criză a societăţii.3. cu un caracter conturat şi structurat. opuse unul altuia în esenţă. ci şi asupra celor care trebuiau să îi ofere altceva decât surogate educaţionale. deprinderi. cât ca o abdicare de la anumite funcţii de socializare şi de educaţie morală. Modul de a fi al părinţilor este idealul oricărui copil (până la un punct. a unor stereotipuri. de mediul socio-economic traversat de individ. cu siguranţă că în aceeaşi măsură se cuvine să fie menţionată şi criza familiei. Deci mortalitatea îndoielnică parentală. mai devreme sau mai târziu. cât şi pentru copil. S-a susţinut că rolul ei este superior oricărui grup social. ci au loc adăugări. coroborată cu lipsa de preocupare faţă de devenirea. aceasta constituind multă vreme singurul univers social al copilului. socializare. În primul. Şcoala La şcoală copilul merge cu "cei şapte ani de acasă" şi. până la o vârstă). repetăm. biologici.1. ele fiind simţite din plin. Învăţământul poate constitui un obstacol în socializarea copiilor sau o poate perturba 66 . alcoolismul. cu efecte directe şi dureroase nu numai asupra societăţii (devianţa-delincvenţa-infracţionalitatea). priceperi. abilităţi care vor permite obţinerea unei eficienţe în operare. atenţia criminologilor s-a îndreptat mai ales asupra familiei. ci şi de relaţiile interconjugale încordate chiar dacă ele nu sunt exteriorizate. Considerată drept prima şcoală atât pentru omenire. Alte suporturi ale influenţei negative din partea familiei sunt despărţirea în fapt a părinţilor (asimilabilă divorţului). ignorarea şi încălcarea sistemului normativ al societăţii. Influenţa mediului social în formarea personalităţii Dintre componentele mediului psihosocial care exercită o influenţă deosebită asupra formării personalităţii individului. În intervalul de timp rămas pentru instruire. şcolii şi locului de muncă sau profesiei. de la traume psihice la delincventă. de regulă nu se mai produc transformări radicale de personalitate. Familia Fără doar şi poate. care trebuie înţeleasă nu neapărat şi imediat ca o disoluţie a instituţiei în sine. În a două situaţie. dar paradoxal extremele se ating. cultură şi. 4. mai ales. De aceea. Şi aşa. carenţele existente în sânul ei au repercusiuni dintre cele mai variate. Două sisteme de comportament ale părinţilor se întrec în a distruge personalitatea copilului: cel paternalist şi cel laxist. Situaţia preinfracţională 4. tot ce comandă adultul trebuie executat necondiţionat de către minor. împlinirea ca persoană a copilului (şi care nu se rezumă la a-i da tot ce are nevoie din punct de vedere material) conduc la deformările de conştiinţă ale minorului. şcoala reprezintă un pilon de bază în devenirea personalităţii umane. inexistenţa limitelor impuse de către părinte determină insuficienta dezvoltare a conştiinţei morale pentru că. Influenţa timpurie şi aproape exclusivă a familiei. timid şi nesigur. Astfel. ea reprezenta pentru cel din urmă modelul exemplar în formarea sa. cu personalitatea strivită. la specializarea infractorului într-o anumită profesie criminală. consumul de droguri etc.3. Sensibilitatea specifică vârstei îl determină pe copil să sufere şi să rămână marcat nu doar de divorţul sau moartea părinţilor. Atitudinile antisociale ale individului infractor devin eficiente prin dobândirea unor instrumente adecvate. familia are o influenţă covârşitoare în modelarea personalităţii fiecărui om. amplificări sau înlăturări parţiale. Acestea vor conduce. ci şi de factori ce ţin de educaţie. cel din urmă nu va cunoaşte ce şi cum este libertatea. câţiva ani. la care se adaugă şi timpul relativ îndelungat în care se petrece. după majoritatea cercetărilor în domeniu. creativitatea lui va fi anulată.ereditari.

După E. caracterul moral poate fi slăbit în cazul în care se munceşte în anumite localuri de consumaţie (baruri). Prin victimă înţelegem "orice persoană umană care suferă direct sau indirect consecinţele fizice materiale sau morale ale unei acţiuni sau inacţiuni criminale"1. tot ceea ce îi limitează în libertatea lor absolută pentru a-i face dependenţi unul de celălalt în cadrul aceleiaşi societăţi. Din această cauză nu surprinde afirmaţia făcută de mulţi infractori că au dobândit comportări antisociale la locul de muncă.93. 4. Trebuie să spunem că. În raport cu pericolul victimizării. analiza şi cunoaşterea locului şi rolului pe care acesta îl ocupă atât în activitatea infracţională cât şi în cea judiciară (depistarea şi sancţionarea infractorului) contribuie. Victima şi victimizarea În cadrul legislaţiei noastre. . caracterizate prin "setea de aur".3. Cunoştinţele. (omor. "fără să-şi fi asumat conştient riscul. cât şi în Codul de procedură penală. Victima este persoana care.I. instrucţia dublată de moralitate poate să determine abandonarea devianţei. Comportamentul uman în procesul judiciar. pe de o parte.acceptarea actelor de indisciplină. ajunge să fie jertfită în urma unei acţiuni sau inacţiuni criminale" 2. prin specificul său.. în sine. infractorii. uneori comit infracţiuni la locul de muncă. Astfel. 93. op. şi delincvenţe ulterioare. prin îmbogăţiri rapide. 1983.Bogdan şi colab. Bucureşti. viol. tot ceea ce leagă indivizii între ei..prin: . Sunt asemenea exemple: poliţişti 1 T. locul de muncă exercită o influenţă manifestată asupra fiecărei persoane.existenţa unor greşeli grosolane în aprecierea nivelului de cunoştinţe (severitate nemăsurată. Serviciul editorial şi cinematografic. atenţia este concentrată maximal asupra celui ce săvârşeşte fapta antisocială şi mult mai puţin asupra celui ce suportă efectele directe ale comiterii infracţiunii. atât în Codul penal. . deci fără să vrea.lipsa unui contact rezonabil cu familiile care au copii-problemă (indisciplinaţi notorii.cit. . deci nesancţionarea conduitelor deviante. întrerupe sau modifică programul de muncă. mulţi dintre ei. p. precum şi din precizările altor autori. nu se adaptează mediului de la locul de muncă: comit abateri disciplinare. sau indulgenţă sterilă). ci moralitatea. şi. p. Durkheim. au loc conflicte cu colegii. la formarea unor recomandări pentru conduita preventivă şi autoprotecţie.. poate avea consecinţe particular criminogene. la o mai rapidă şi mai corectă aplicare a legii în cazul săvârşirii infracţiunilor. deşi este necesar să se facă o serie de precizări şi în acest sens. afectează negativ moralitatea unora. Fiecare loc de muncă. victima înseamnă întotdeauna fiinţa umană.Bogdan şi colab. lovitură cauzatoare de moarte. munca prestată în zgomot mare poate slăbi psihicul omului. în primă instanţă. pe de altă parte. Deşi victimei i s-a acordat mai puţină atenţie din partea legiuitorului. După cum reiese din această definiţie.. slabi şi foarte slabi la învăţătură. mediile comerciale şi de afaceri.2. Locul de muncă La rândul său. Nu acesta este criteriul care diferenţiază infractorul de noninfractor. mai rar astăzi. ceea ce face mai grea misiunea lucrului cu elevii în ansamblu şi cu fiecare în parte.procesul de învăţământ scăzut din punct de vedere calitativ (incompetenţa sau indiferenţa cadrelor didactice). nu determină o persoană să devină infractor dacă nu le are. tâlhărie etc). Astfel. întârzie sau lipsesc. mai ales în cazul infracţiunilor de violenţă. M. este moral tot ceea ce reprezintă o sursă de solidaritate socială. privitor la raportul infractor-victimă. Elementele de coeziune care există între membrii unui colectiv de muncă transformă grupul întro a două familie. cu tendinţe antisociale persistente etc). 67 . în primă instanţă. 2 T. . de regulă.numărul mare de elevi cuprinşi într-o clasă.

turiştii constituie un grup vulnerabil. . cel mai important dintre ele se referă la faptul dacă victimele pot sau nu să împartă într-o anumită măsură responsabilitatea cu infractorii ce comit fapte de natură antisocială împotriva lor.simulant sau confabulator. Astfel. . practic. ţinând seama de gradul de 1 T.complet inocent. De exemplu.cel mai vinovat. Un prim criteriu îl poate constitui. . sunt ultragiaţi sau îşi pierd viaţa. pregătire socio-culturală. caracteristici psiho-comportamentale.. . direct sau indirect. Introducând noţiunea de "victimă activantă". aspect bio-constituţional. propus de B. infractorul ce îşi pierde viaţa în cazul legitimei apărări etc.94. diferenţiază următoarele categorii: .mai vinovat ca şi infractorul. întreaga responsabilitate a victimei. Deşi există mai multe aspecte ce ţin de relaţia infractor-victimă de care se intersectează victimologii. Diverşi autori s-au străduit să realizeze clasificări în funcţie de o serie de criterii. prin care înţelege rolul jucat de victimă în declanşarea mecanismelor latente ale infractorilor. în anumite perioade de timp sau când se află în anumite situaţii. exagerarea eului etc. iniţiatorul acţiunii criminale care îşi pierde viaţa.la fel de vinovat ca şi infractorul.având o vinovăţie minoră. b) factori situaţionali.. Mendelsohn. . Gradul de vulnerabilitate victimală poate fi precizat prin intermediul a două categorii de factori: a) factori personali. este posibil ca ei să fie destul de frecvent ţinta atacului infractorilor violenţi.victime ale infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte. în urma căreia o persoană sau mai multe sunt victimizate. imigranţii noi.cit. Astfel. . puţini dintre aceştia sunt dispuşi să participe la rezolvarea cazurilor de către sistemul judiciar. unii indivizi sunt în mai mare măsură susceptibili de a fi victimizaţi decât alţii. retardaţii mintali sau cei normali. bani etc. în 1956. acesta fiind condiţionat de o multitudine de factori. precum: vârsta.Bogdan şi colab. femeile. indivizii care sunt handicapaţi fizic. De exemplu. pot corela cu valori crescute ale nivelului vulnerabilităţii victimale.victime ale infracţiunii de omor.victime ale infracţiunii de viol.victime ale infracţiunii de furt etc. . La o extremitate a ei se află nevinovăţia. 68 .victime ale infracţiunii de vătămare corporală. Această tipologie foloseşte. sexul. ştiind că datorită unor consideraţii legate de timp. În 1967. desigur. op. . care folosesc minciuna şi frauda. şi victima poartă o parte din vină în desfăşurarea acţiunii infracţionale 1. infractorii atacându-i fără teamă. Cele mai multe clasificări însă iau în atenţie gradul de implicare şi de responsabilitate a victimelor în comiterea infracţiunii. luptători în confruntări militare. p. . în îndeplinirea misiunilor. Mendelsohn (1956). iar la cealaltă. .care. responsabilitate totală în comiterea infracţiunii. Fattah diferenţiază următoarele categorii de victime. putem diferenţia: . superficialitatea. persoanele foarte în vârstă sau fragile. categoria infracţională. minorii. von Hentig ajunge la concluzia că. o scală gradată privitoare la răspunderea ce revine celor doi "parteneri" ai cuplului penal privind comiterea infracţiunii. indivizi cu achiziţii modeste pe linia educaţională sau cei cu o redusă experienţă socială şi interacţională pot fi uşor victimizaţi de infractori. . dar cu o valoare mai scăzută a coeficientului de inteligenţă. care înseamnă gradul de vulnerabilitate victimală a unui individ.victime ale infracţiunii de tâlhărie. neglijenţa. Pe linia susţinerii ideii că victima poartă o anumită răspundere în desfăşurarea activităţii infracţionale a apărut şi conceptul de "potenţial de receptivitate victimală".

participare şi de implicare în comiterea actelor infracţionale: - nonparticipare; - latent; predispus; - provocator; - participant; - fals. O foarte interesantă clasificare o realizează Shelez (1979): - infractor activ-victimă; - infractor activ-victimă semiactivă; - infractor activ-victimă activă; - infractor semipasiv-victimă activă; - infractor pasiv-victimă activă. Această tipologie scoate în evidenţă mult mai clar care este rolul pe care îl poate juca victima, ca membru al cuplului penal, în comiterea infracţiunii. Hans von Hentig, plecând de la diferenţierea victimelor înnăscute (born victims), de victimele societăţii (society-made victims), în ultimele sale lucrări, utilizând drept criterii factori psihologici, biologici şi sociali, conturează treisprezece categorii de victime1: 1. Vârstele fragede constituie o categorie care devine uşor victimă a agresorilor. Fiind neevoluaţi fizic, naivi şi fără experienţă sub aspect mintal, copiii pot fi uşor victimizaţi. Printre cele mai frecvente forme de victimizare, Hentig menţionează: răpirea lor, mai ales dacă părinţii sunt bogaţi sau au asigurare de viaţă; utilizarea lor de către infractorii adulţi drept complici la diferite infracţiuni, maltratarea şi abuzul sexual. 2. Femeile, ca victimă, apar mai ales în cazul infracţiunilor de ordin sexual. Desigur, această situaţie este valabilă în primul rând pentru femeile tinere. În cazul femeilor în vârstă, mai ales dacă acestea au un statut economic ridicat, devin victime ale unor acţiuni infracţionale motivate material (tâlhărie, furt, înşelăciune). 3. Vârstnicii pot deveni victime ale unor infractori care, pe de o parte, îi bănuiesc că au o anumită avere (banii adunaţi pentru "zile negre") şi, pe de altă parte, profită de slăbiciunea lor fizică şi de imposibilitatea de apărare. 4. Consumatorii de alcool şi stupefiante, faţă de alte categorii de victime, sunt în cea mai mare măsură expuşi. Astfel, autorul arată că, din totalul bărbaţilor asasinaţi într-o anumită perioadă, 66,6% erau alcoolici. Foarte frecvent, consumatorii de alcool, mai ales, sunt expuşi acţiunilor victimizante ale hoţilor de buzunare, cartoforilor, tâlharilor etc, iar consumatorii de droguri sunt expuşi în special pericolului de autovictimizare. 5. Imigranţii pot să cadă uşor pradă victimizării, deoarece imigraţia constituie o reducere temporară la un grad extrem de neajutorare, în domeniul relaţiilor umane vitale, necunoaşterea limbii în noua "patrie", lipsa de mijloace materiale, ca şi ostilitatea băştinaşilor constituie un complex ce reprezintă atractivitate pentru infractori, care exploatează starea de mizerie şi de credulitate a noului venit. 6. Minorităţile etnice pot apărea în calitate de victime mai ales datorită activităţii bazate pe discriminarea rasială. 7. Indivizii normali, dar cu o inteligenţă redusă, în concepţia lui Hentig, sunt născuţi spre a fi victime, deoarece stupizenia victimelor, şi nu mintea briliantă a escrocilor face să se succeadă manevrele lor, în fond foarte transparente. 8. Indivizii (temporar) deprimaţi, datorită nivelului scăzut al reactivităţii fizice şi psihice, pot să cadă uşor pradă victimizării. 9. Indivizii achizitivi, adică cei care, în orice împrejurare, caută să profite şi să-şi mărească câştigurile. Această tendinţă însă nu duce numai la crimă, ci, adesea, la victimizare. Astfel, după cum remarcă Hentig, cei săraci, dar hrăpăreţi caută prin câştiguri să-şi dobândească o mai mare securitate, hrăpăreţii din clasele mijlocii doresc să obţină bunuri de lux, iar bogătaşi
1

T.Bogdan, I.Sântea, Analiza psihosocială a victimei. Rolul ei în procesul judiciar, M.I., Serv.editorial şi cinematografic, Bucureşti, 1988, p.41-45. 69

hrăpăreţi sunt foarte dornici să-şi mărească averea. Aceştia din urmă sunt cei mai expuşi victimizării. 10. Indivizii destrăbălaţi şi desfrânaţi sunt cei care, din pricina indiferenţei şi a dispreţului faţă de legi, devin foarte vulnerabili faţă de manevrele iscusite ale infractorilor. 11. Indivizi singuratici şi cu "inima zdrobită" sunt vulnerabili la victimizare deoarece cu greu pot suporta singurătatea şi frustrările, mai ales sentimentale, la care i-a supus viaţa. Starea lor psihica generală le conferă o credulitate mărită, expunându-i la mărite pericole de victimizare, precum: furturi, fraude, înşelătorii şi chiar crime. 12. Chinuitorii sunt cei care în urma chinurilor prelungite la care supun unele persoane, mai ales în cadrul familiei, ajung jertfa reacţiilor agresive ale acestora. De exemplu, un tată care, alcoolic fiind, îşi chinuise familia multă vreme, până când, în cele din urmă, a ajuns să fie ucis de propriul copil. 13. Indivizii blocaţi şi cei nesupuşi. Individul blocat este cel încurcat în fel de fel de datorii. Este cazul oamenilor de afaceri sau al bancherilor faliţi care nu mai pot face faţă situaţiei lor pe căi legale şi foarte uşor cad victime unor "binevoitori" care le oferă "soluţii". În categoria celor "nesupuşi" intră aceia care, atacaţi fiind, nu se lasă lesne victimizaţi, astfel încât constituie o grupă de victime dificile faţă de cei care se lasă victimizaţi cu uşurinţă, victime uşoare. Una dintre clasificările cele mai valoroase şi mai utile din punct de vedere ştiinţific este cea a lui Stephen Schafer (1977). Folosind drept criteriu gradul de participare şi, de răspundere a victimei în comiterea infracţiunii, Schafer diferenţiază următoarele şapte categorii de victime: 1. Victime care anterior faptului infracţional nu au avut nici o legătură cu făptaşul . "Întâlnirea" dintre victimă şi infractor la locul infracţiunii este întâmplătoare. Este cazul funcţionarului de la ghişeul unei bănci care cade victimă unui infractor, ucidere din culpă etc. 2. Victime provocatoare sunt cele care, anterior victimizării lor, au comis ceva, conştient sau inconştient, faţă de infractor. Asemenea cazuri pot fi întâlnite atunci când o persoană (victima ulterioară) se comportă arogant faţă de viitorul infractor sau dacă nu-şi ţine o promisiune dată solemn, ori dacă intră în legături amoroase cu iubita infractorului. 3. Victime care precipită declanşarea acţiunii răufăcătorului . Este cazul persoanelor care, prin conduita lor, influenţează răufăcătorii în a comite infracţiuni; deşi între ei nu a existat niciodată vreo legătură. Astfel, ca exemple, se pot cita: persoana care trânteşte portiera maşinii, dar uită să o încuie; femeia care umblă seara prin locuri puţin frecventate cu o costumaţie provocatoare etc. 4. Victime slabe sub aspect biologic. Este cazul persoanelor ce reprezintă slăbiciuni din punct de vedere psihic sau fizic şi, din această cauză, sunt uşor victimizate. Dacă, totuşi, se pune problema vinovăţiei, răspunderea revine în primul rând persoanelor care sunt obligate, să le supravegheze şi să le asigure paza juridica (rude, îngrijitori, surori de caritate etc). 5. Victime slabe sub aspect social sunt acele persoane care aparţin unor grupuri minoritare etnice, sexuale sau religioase neagreate de către comunitate. Fără să aibă nici un fel de vină, asemenea persoane pot să cadă frecvent victime ale discriminării sau agresiunii manifestate de către reprezentanţii comunităţii. 6. Victime autovictimizante sunt acele persoane care orientează agresiunea către propria persoană. Drogomaniile, suicidul, jocurile de noroc, inversiunile sexuale, etc. sunt acele acte deviate sau chiar criminale în care cel lezat joacă atât rolul de criminal, cât şi pe cel de victimă. 7. Victime politice sunt persoane care au de suferit din cauza convingerilor lor, convingeri care nu trebuie să se materializeze neapărat în acţiuni. Cunoaşterea psihologiei victimei Este foarte greu de operat cu diferenţieri clare pe linia responsabilităţii celor doi membri ai cuplului penal (infractor şi victimă) în comiterea infracţiunii. Din punct de vedere strict juridic, precizarea statutului celor doi membri ai cuplului se face atât în baza stabilirii iniţiativei în a comite o faptă antisocială, cât şi în baza efectelor acesteia. Persoana ucisă, vătămată corporal, violată apare în calitate de victimă, iar cea care a ucis, a vătămat corporal sau a violat apare îţi calitate de infractor.
70

Deşi există şi cazuri în care între infractor şi victimă nu a existat nici un fel de legătură anterioară, considerăm că, privind din perspectivă strict psihologică, nici o victimă nu poate fi absolvită integral de o anumită răspundere legată de actul infracţional. Victima unui viol într-un parc în timpul nopţii poartă vina ignorării pericolelor posibile atunci când încearcă să se plimbe singură prin parc la ore târzii. Poştaşul cu bani mulţi asupra sa nu se asigură deloc că este atacat în scop de jaf. Victima unui atac nocturn la domiciliu se poate face vinovată de "publicitatea" exagerată privind achiziţionarea unor bunuri de valoare. Chiar şi în cazul unor minori, victime ale unor infracţiuni, un anumit grad de vinovăţie aparţine părinţilor sau persoanelor ce-1 au în pază juridică (cadre didactice, personal de îngrijire etc). În cazul în care, între victimă şi infractor există anumite legături anterioare, plecându-se de la cunoaşterea victimei (modul său de viaţă, preferinţe, trăsături psihomorale şi psihocomportamentale), se poate "reconstitui" fizionomia particulară a relaţionării interpersonale infractor-victimă şi, în felul acesta, se poate identifica cel ce a comis fapta criminală. Această situaţie este valabilă pentru cazul în care victima este o persoană decedată. În cazul în care victima nu decedează, apare problema măsurii în care ea este dispusă, voluntar sau involuntar, să-1 demaşte pe infractor. Dacă teama de reacţiile acestuia este extrem de mare, este posibil să evite complet în a-1 demasca sau este posibil să încerce să găsească alte "explicaţii" ori, pur şi simplu, să nege comiterea infracţiunii. În toate aceste cazuri, modul de reacţie a victimei, psihologia ei vor "informa" asupra unor caracteristici psihice şi comportamentale ale infractorului. Din marea varietate a datelor de interes pentru cunoaşterea victimelor, T. Bogdan a făcut o selecţie a celor pe care le-a apreciat ca având o semnificaţie deosebită, în procesul identificării autorilor, şi anume: - datele referitoare la determinarea naturii juridice a cazului pentru a stabili dacă în speţă este vorba de un omor, sinucidere ori moarte accidentală; - datele privind stabilirea celui mai plauzibil mobil al săvârşirii infracţiunii; - datele relative la precizarea circumstanţelor esenţiale ale evenimentului (de loc, timp, mod de comitere, surprinderea victimei ori acceptarea pătrunderii autorilor în locuinţă), alte împrejurări semnificative (tentative de alarmare sau de apărare a victimelor); - datele care definesc personalitatea victimei, în principal cele privind concepţia şi modul de viaţă, materializate în nivelul de cultură şi educaţie, atitudini, calităţi morale, temperamentale şi caracteriale, credinţe şi obiceiuri, anumite tabieturi, dorinţe nesatisfăcute, starea de echilibru psihic ori manifestarea unor tendinţe spre agresivitate, izolare socială sau depresiune, anumite tare sau vicii ascunse (jocuri de noroc, consum excesiv de alcool, relaţii extraconjugale ori de inversiune sau perversiune sexuală); - cercul de relaţii ale victimei (de familie, de rudenie, vecinătate, de serviciu, de distracţie), mediile şi locurile sau localurile publice frecventate. De o importanţă deosebită în acest sens sunt precizarea naturii relaţiilor victimei (de amiciţie, duşmănie, indiferenţă) şi, mai ales, identificarea şi conturarea tuturor stărilor tensionale ori conflictuale mai vechi sau apărute recent (neînţelegeri familiale, conflicte pentru moştenire, motive de răzbunare sau gelozie etc), precum şi a celor care privesc legătura cu persoane bănuite de comiterea faptei sau cu cercuri afaceriste ori de infractori, care ar putea sugera preocuparea victimei pentru obţinerea unor venituri pe căi ilicite; - informaţiile privind mişcarea în timp şi spaţiu a victimei, cu accent deosebit pe perioada imediată, a evenimentului, care pot avea relevanţă deosebită; - datele privind bunurile deţinute de victimă, mai ales ale celor de valoare şi cele privind dispariţia unora dintre acestea ori a unor documente; - informaţiile privind antecedentele morale, medicale, penale şi contravenţionale ale victimei. Desigur, există foarte multe variante posibile ale relaţiei infractor-victimă, în special în cazul infracţiunilor cu violenţă. Având în vedere poziţia şi situaţia victimei după comiterea infracţiunii, putem diferenţia mai multe variante posibile, precum:
71

de Greef consideră că sunt parcurse. în cazul în care va fi denunţat. acuză o altă persoană pe care vor să se răzbune. El foloseşte ca model procesul de convertire parcurs de indivizi aparţinând comunităţilor recivilizate. f) victime care supravieţuiesc agresiunii. însă. dar pe care nu-1 denunţă din motive ce ţin de viaţa lor particulară (de exemplu. proces descris de un alt autor. simularea voluntară şi regizarea corespunzătoare pentru a transforma o relaţie sexuală în viol). Teoriile trecerii la act Modele particulare În această categorie poate fi inclus unul dintre primele modele de trecere la act. plecând de la modul în care a procedat acesta (în ce loc. se va răzbuna pe copii). infractorul. trăirile subterane ce tind spre crimă apar spontan în zona conştientului: apare ideea "dispariţiei" eventualei victime.a) victime dispărute. A două etapă este denumită etapă asentimentului formulat. dar care. infractorul era mascat. 72 . cum ar fi cazul soţului ucigaş. Mecanismul trecerii la act 4. ceea ce face ca eforturile noastre de sistematizare să nu-i corespundă întru-totul. inclusiv autoacuzându-se. mai rar. de către delincvent trei etape: Prima etapă. b) victime ce nu supravieţuiesc agresiunii (decedate). Aplicând acea schemă generală la actul criminal (în sens de omor). profitând de situaţie. Viitorul infractor va trece însă la cea de-a două etapă. la un moment dat. încercând sau nu să acopere urmele. protejându-1 deliberat pe infractor (este cazul. prin surprindere etc). h) victime care supravieţuiesc agresiunii. de natură diversă. nu şi le-a însuşit). Individul acceptă ideea că o anumită persoană trebuie să dispară şi oscilează între dorinţa ca această "dispariţie" să se îndeplinească fără contribuţia sa şi ideea că ar putea "ajuta" la această dispariţie.1. reclamând o "infracţiune" comisă asupra lor cu intenţia de a sancţiona o persoană sau de a profita de pe urmă ei (de exemplu. Deşi procesele subconştiente nu au dispărut. victima a fost mai întâi legată la ochi. cea a asentimentului ineficace. din motive ce ţin de teama de răzbunare a acestuia (de exemplu. 4. reprezintă o perioadă mai degrabă subconştientă. încearcă să ofere alte explicaţii. de ezitări: "Progresia nu se face de o manieră univocă. g) victime care supravieţuiesc agresiunii şi care. desigur. chiar de către infractor. d) victime ce supravieţuiesc agresiunii şi care cunosc infractorul. victima cunoaşte ameninţarea infractorului că. în principal. agresorul este concubinul victimei căsătorite). reclamă dispariţia unor lucruri de valoare sau bani pe care. însă nu-1 denunţă. care s-a rezumat numai la violarea ei. sub influenţa factorilor morali afectivi. al victimei care în acest fel consideră că oferă "dovezi de dragoste" infractorului pe care-1 iubeşte). în această fază "lucrurile se petrec în mare parte de o manieră conştientă". precipitare etc). În această etapă. în loc să-1 denunţe. în mod real. care "oferă" în principal informaţii asupra infractorului. va îndepărta ideea criminală. i) victime care profită de o anumită situaţie. care cunosc infractorul. care cunosc infractorul. dar nu pot identifica infractorul din motive obiective (fapta s-a comis pe întuneric.4. susţinută de numeroase elemente inconştiente. Acesta considera că "procesul criminogen" trebuie raportat la actul infracţional. C) victimele ce supravieţuiesc agresiunii. care cunosc infractorul. O asemenea etapă poate fi întâlnită. În general. în principiu. În asemenea cazuri. sesizarea fiind făcută de persoane cunoscute şi. nervozitate. Este o etapă contradictorie. ce aparţine criminologului belgian Etienne de Greef. Această "prise de con-science " poate fi declanşată de stimuli exteriori ori interiori multipli. jefuind sau nu victima etc). aspecte vestimentare. deşi cunosc infractorul adevărat. individul. e) victime care supravieţuiesc agresiunii. victima poate oferi informaţii în legătură cu unele caracteristici fizice sau psihice ale infractorului (eventual vocea. cu cruzime sau fără. nu de puţine ori. încearcă să pună în seama acestuia şi fapte pe care nu le-a comis (de exemplu.4. în viaţa oricui. Desigur. practica judiciară este mult mai complexă.

Există în suflet mişcări pentru şi contra. când subiectul ajunge în situaţia de a comite crima. criminalul fiind cu atât mai periculos cu cât crima este comisă ca şi un act banal lipsit de gravitate. în aceste cazuri asistăm la o pregătire deficitară. Explozia este iminentă. Indiferenţa afectivă asigură această ultimă etapă a trecerii la act. aşa cum acesta este perceput din exterior de către un observator care analizează "dinamica personalităţii agentului".)". Pinatel.. Greşelile victimei au tendinţa de a fi exagerate. emotivitatea. în plus. Becker. ce pot să apară sau nu în zona conştientului. în funcţie de etapele ce sunt ori nu parcurse. Ca şi în explicaţiile privind structura personalităţii criminale în modelul de trecere la act conceput de J. de a se pune în afara societăţii.". În ultimă instanţă. 73 . factorul afectiv joacă un rol esenţial.. H. presupune ca dispariţia să fie decisă.. Pericolele şi inconvenientele de a face să dispară. pot să apară anumiţi factori conjugali care să faciliteze ori pot să apară anumiţi factori conjuncturali care să faciliteze ori. "Principiul morţii fiind admis. în sensul că el descrie actul criminal.dezechilibrată. la o executare imprecisă. criza. Pinatel trecerea la act se explică prin acţiunea conjugată a celor patru trăsături psihice esenţiale ce alcătuiesc "nucleul personalităţii criminale". Cea de-a treia etapă. abjectul constituie rezistenţa interioară. respectiv. eventual. judecata sa este obsedată de starea de criză şi de luptă şi se întâmplă să fie pentru moment delirant. În sfârşit. "Este vorba de a rupe cu totul trecutul. prin avansări şi reculuri. "uşurinţa" de a comite fapta este foarte mare. Drumul spre crimă poate fi oprit în oricare dintre cele trei etape. Poate să fie. decăderea. dar cu siguranţă că nimic nu poate să o elibereze. În asemenea situaţii. atentând la persoana ori bunurile acesteia. în acest caz. este necesar ca el să nu fie reţinut de sentimentul că produce un rău aproapelui său. în sensul că descrie trecerea la act. este considerat a fi obiectiv. dimpotrivă. Rezultă că procesul de trecere la act este. executarea fiind rău pregătită. Se întâmplă uneori în această etapă. acest proces de "autolegitimare subiectivă" este asigurat de egocentrism. când decizia de a comite crima nu este încă luată. în opinia lui de Greef. Sensibilitatea sa este exasperată. care este considerat "subiectiv". să îngreuneze drumul spre crimă. fără parcurgerea niciuneia din etapele descrise. conceput de J. la o lipsă totală de precauţii pentru asigurarea impunităţii. este rezultatul luptei unor tendinţe (mobile) opuse. trecerea la act se poate face înainte de a se ajunge la o "decizie propriu-zisă" şi. crima are toate şansele să eşueze ori să fie realizată de o manieră improprie. Faptul că subiectul nu va fi reţinut de ameninţarea pedepsei este explicat prin labilitate. Modelul de trecere la act.. configuraţia psiho-morală a individului joacă un rol esenţial. încă împiedicată. prin acţiunea forţelor de inhibiţie interioare. Obstacolele materiale susceptibile să împiedice executarea crimei sunt învinse prin agresivitate. nu rămâne decât să accepte. trebuie remarcat că în opinia lui de Greef există şi acte criminale ce se realizează total în afara schemei propuse. Pinatel şi. În acelaşi timp. motivele de a o vedea dispărută au tendinţa de a fi înnobilate". Criminalul se găseşte în acest moment într-o stare morală şi fizică acută. aşa cum aceasta este trăită de subiectul însuşi. ca un eveniment accidental (spre exemplu beţia) să declanşeze totuşi actul criminal. care pot fi eventual stimulate de împrejurări externe. să-i accepte ruşinea şi riscul (. Pentru ca un subiect să treacă la act trebuie să nu fie reţinut de oprobriul social care este asociat răufăcătorului. Prin aceasta el se deosebeşte de modelul lui de Greef. să se coboare personal la act. Ideea se conturează în mod lent. Pentru J.

precum şi cei moderni (iluminiştii francezi).Necesitatea aplicării unor pedepse moderate. Modelul represiv Foarte mult timp. Editura All Beck. Această. p. în 1764. cât şi forme ale răzbunării private limitate şi ale compoziţiei. Manual de criminologie.67. descurajant şi. 74 . 1998. 3 . util pentru conservarea ordinii sociale. Cutumele justiţiei private consideră că ofensa adusă unui grup. 1988. În acest sens. necesitatea ca judecata şi probele să fie publice. responsabilitatea ripostei aparţinând întregului grup. Bucureşti. care considera ca reacţie la încălcarea legii să prezinte utilitate Socială.16. concentrând-o asupra făptuitorului. civilizaţia antică a avut mari influenţe asupra sistemelor de justiţie penală din Grecia şi peninsula romană. 5. Criminologie.Codificarea riguroasă a delictelor şi pedepselor. trebuie să se repercuteze automat asupra clanului din care face parte.Introducerea sistemului acuzator în procedura penală. 4 . Răzbunarea privată limitată restrânge riposta de la nivelul grupului. responsabilitatea individuală pentru fapta comisă devine colectivă. În acest sens. ce s-a bazat pe "ideea retributivă". prin urmare.Pinatel. Seneca. adică în cauzele acelui rău. avându-1 ca autor pe Cesare Beccaria.Desfiinţarea pedepsei cu moartea. Cuvântul "reacţie" desemnează atât un mod de a reacţiona. şi anume scopul pedepsei trebuie să fie prevenirea speciala (ca efect de intimidare al pedepsei) şi prevenirea generală (ca exemplu pentru ceilalţi). Referitor la aceeaşi idee se impune şi lucrară „ Dei delitti e dellepene ". şi anume prin mijloace juridice penale. Principalele idei exprimate în opera lui Beccaria vizează următoarele aspecte2: 1 . cod preluat şi de alte legislaţii penale orientale (egiptene şi ebraice). Pentru a combate un rău este necesar să se lovească în izvoarele sale. clare şi accesibile. sens în care susţine ideea tratamentului judiciar egal.1. Sub imperiul "răzbunării divine". dar sigure şi prompte. Ultima formă a reacţiei represive: a fost represiunea etatizată. 2 . Modele de reacţie socială Reacţia socială împotriva criminalităţii este asociată cu denumirea luptei împotriva criminalităţii prin mijloace specifice apărării valorilor sociale. care atacă arbitrariul şi corupţia care există în sistemul judiciar şi penitenciar. 5 . conducătorul (mai târziu. De asemenea. sunt relevante acele reglementări juridice inscripţionate care confirmă atât existenţa răzbunării private nelimitate. Valeriu Cioclei. Ceea ce frapează în ansamblul mijloacelor folosite pentru a combate criminalitatea este faptul că ele au fost puse în aplicare fără să existe o veritabilă preocupare de cunoaştere pe baze ştiinţifice a izvoarelor acestui fenomen complex1.CAPITOLUL 5 REACŢIA SOCIALĂ ÎMPOTRIVA CRIMINALITĂŢII 5. fiind echivalentă cu răul provocat (legea talionului "ochi pentru ochi"). concepţie a fost criticată de Platon. reacţia socială antiinfracţională a avut un caracter strict represiv. p. Despre utilitatea socială a pedepsei vor aminti în ideile lor filosofii antici: Aristotel.1. 1 2 J. în scopul respectării demnităţii fiinţei umane. cât şi un mod de a răspunde unei reacţiuni ca o contrareacţiune necesară. edificator a fost "Codul lui Hammurabi".Justificarea pedepsei prin caracterul ei retributiv. judecătorul) putea impune aplicarea legii. de a răspunde la o acţiune venită din afară. În Europa. Paris.1. necesitatea elaborării unui corp de legi scrise.

Enrico Ferri menţiona despre şcoala clasică de drept penal că a fundamentat raţiunea. descentralizarea administrativă. proporţională cu delictul şi stabilită prin lege".cit.ştergerea imaginii clasice a omului rezonabil. Ferri afirma că infracţiunea este mai întâi un fenomen natural şi social care trebuie prevenit şi apoi este o entitate juridică. eventual să limiteze.2. 7 – Necesitatea prevenirii delictelor. 75 . doctrina pozitivistă 1 2 Valerian Cioclei.73.Nistoreanu. a obţinut o îmblânzire generală a pedepselor. rolul factorilor criminogeni.relevarea factorilor ereditari şi de mediu care au determinat evoluţia comportamentului infractorului. gândirea şi practica juridico-penală1.infractorul nu este întotdeauna liber să aleagă. Teoria formulată de Cesare Beccaria a fost reluată şi întărită de Jeremy Bentham.. Principiile stabilite de Beccaria au stat la baza şcolii clasice a dreptului penal. . În conformitate cu aceste opinii. mai exact. Ferri susţine necesitatea luării unor măsuri de ordin social şi economic. Această doctrină penală a avut şi câteva limite date de concentrarea exclusivă "asupra delictului şi asupra pedepsei ca entitate juridică abstractă. ca mijloc de obţinere a probelor. Ideile susţinute de şcoala pozitivistă erau: . • să menţină fenomenul infracţional la un nivel cât mai scăzut. op. izolată de omul care săvârşeşte un delict şi este condamnat. care contestă sistemul represiv conceput de şcoala clasică. şi nu severitatea acesteia. Tratatul lui Beccaria se finalizează printr-o sinteză a ideilor sale novatoare. p. E.1. 5. promptă. eliminându-le pe cele infamante. fiind determinat de legile naturale (descoperite doar de ştiinţă). reducerea consumului de alcool etc. 30. şi anume: "Pentru ca pedeapsa să nu constituie un act de violenţă împotriva cetăţeanului. Luând în considerare cunoaşterea ştiinţifică a cauzalităţii fenomenului infracţional. . cât şi de mediul din care provine şi în care se întoarce după pedeapsă"2..Păun. J. filosof britanic. E. care să elimine. C. şi anume "ceea ce justifică pedeapsa este utilitatea acesteia sau. pedeapsa constituie un mijloc de apărare socială cu caracter curativ. op. sens în care autorul enumera câteva: iluminatul străzilor. Prevenirea generală se poate realiza dacă există certitudinea represiunii.importanţa comportamentului infracţional pentru instanţa de judecată. • de a-1 determina pe infractor să comită o faptă mai puţin gravă când prevenirea nu s-ar realiza. necesitatea sa ". Gh.cit. . cea care a dominat ulterior. Măsurile propuse le-a numit "substitutive penale".individualizarea pedepsei să se realizeze ţinându-se seama de personalitatea infractorului şi de condiţiile concrete care au determinat producerea activităţii infracţionale. Modelul preventiv Acest model aparţine doctrinei pozitiviste de la sfârşitul secolului al XIX-lea. în concepţia sa fundamentală. . cea mai slabă dintre pedepsele aplicabile în circumstanţele date. a stabilit limitele dreptului statului de a pedepsi.Desfiinţarea torturii ca procedeu de anchetă.. timp de un secol.6 . Fondatorul acesteia a fost juristul şi sociologul Enrico Ferri. p. necesară. ea trebuie să fie esenţialmente publică. stăpân pe actele sale şi liber întotdeauna să aleagă între bine şi rău. prin care se urmăreşte vindecarea infractorului. Bentham consideră că pedeapsa ar avea următoarele valenţe: • de a preveni săvârşirea infracţiunilor. • de a-1 determina pe infractor să nu folosească mai multă forţă decât este necesar pentru săvârşirea faptei.

"câştigă teren" aplicarea acestui examen psiho-individual şi în Brazilia. Proiectul Zonei Chicago a determinat o scădere considerabilă a delincventei în oraşul respectiv. Programele de prevenire Cel mai cunoscut program de prevenire este "Proiectul Zonei Chicago" (Chicago Area Project) şi a fost inspirat de teoria ecologică a "Şcolii din Chicago".Păun. Modelul curativ viza: . Chiar dacă a fost contestat şi nerezistând în timp (decât între 1930-1950). Examenul psiho-individual Prima încercare a avut loc în Argentina. Ulterior.1.cit.1. Criminologia şi modelele de politică penală Teoriile criminologice au influenţat în mare măsură complexul proces de elaborare şi punere în aplicare a unor metode de tratament şi reeducare a condamnatului. conferind dreptului penal o nouă finalitate. Ideile fundamentale ale acestei doctrine susţineau că: . urmărind tratamentul şi resocializarea acestuia. op.axarea politicii penale pe ideea de resocializare a infractorului. C. Belgia. La datele ştiinţifice furnizate de criminologia clinică s-au adăugat ideile doctrinei "apărării sociale" susţinute de Filipe Grammatica şi. rata criminalităţii poate fi redusă ca efect al ameliorării mediului social (prin îmbunătăţiri de ordin social. Fundamentarea ştiinţifică a tendinţei non-represive în politica penală a fost stimulată şi de evoluţia criminologiei în perioada interbelică. p. promovate de Marc Ancei2. . Austria şi Franţa.propune modelul preventiv ca primă încercare de prevenire a criminalităţii."apărarea socială" se referă la protejarea societăţii împotriva criminalităţii. respectiv: apărarea socială realizată atât prin prevenire.157. mai ales.umanizarea dreptului penal şi procesual penal se bazează pe cunoaşterea ştiinţifică atât a fenomenului infracţional. Chile. . în 1907.227.4. mai ales a criminologiei clinice.Stănoiu. Doctrina apărării sociale este explicată de Marc Ancei în lucrarea "La deferise sociale nouvelle" (Noua Apărare Socială).resocializarea este considerată o rezultantă a procesului de umanizare a noilor legislaţii penale. cât şi prin represiune. 5.3.cit."apărarea socială" susţine acea politică penală care acordă prioritate prevenirii crimei şi tratamentului delincventului (având drept obiectiv resocializarea infractorului). . Gh. care situează persoana infractorului în centrul preocupărilor. Doctrina apărării sociale Această doctrină încearcă să îmbine cele două concepţii (ale şcolii clasice şi şcolii pozitiviste).adoptarea unor metode de tratament apte să contribuie la readaptarea socială a 1 2 Rodica M. dar şi programele de prevenire a criminalităţii. . În conformitate cu aceasta. schimbări atitudinale prin implicarea directă a cetăţenilor la reducerea criminalităţii). Modelul curativ Acest model de politică penală s-a fundamentat pe rezultatele cercetării ştiinţifice în criminologie. cele ale "noii apărări sociale". 5. op. Germania.. cât şi a personalităţii delincventului. Aceste obiective ale "Şcolii Apărării Sociale" (de tratare şi resocializare a delincventului) se regăsesc şi în ideile susţinute de orientarea clinică1. . prin înfiinţarea unui cabinet de psihologie clinică şi experimentală în cadrul penitenciarului naţional.Nistoreanu.. economic şi cultural. 76 . p."protecţia" se realizează prin măsuri penale şi extrapenale de natură a neutraliza delincventul (prin aplicarea de metode emotive şi educative sau prin eliminare sau segregare).

. În această conjunctură. . desfăşurat la Havana în perioada 27 august-7 septembrie 1990. atât oameni de ştiinţă.Ideea tratamentului post-penal. având drept scop facilitarea resocializării (infractorul este lăsat în mediul său familial şi social. Apariţia curentului neoclasic ca orientare teoretică este însă de dată mai recentă şi s-a constituit iniţial într-o reacţie faţă de modelul curativ de politică penală. 5.1. I.Stănoiu. al crimei organizate.Păun. abuzului de psihiatrie şi al neglijării programelor globale de prevenire a criminalităţii. după executarea tratamentului. 5. în scopul facilitării reinserţiei sociale cât mai adecvate a infractorului. abordând personalitatea infractorului în unitatea şi dinamica acesteia1. tendinţa represivă ar trebui să se manifeste mai ales în cazul terorismului. implicând contradicţii grave între măsurile non-punitive şi sistemele penale represive. p. păstrându-şi locul de muncă. De asemenea.U. criticat sub aspectul ineficacităţii metodelor şi tehnicilor de tratament. După disputele care au avut loc pe această temă în perioada 1970-1975..Nistoreanu.N. ideea de tratament a cunoscut o anumită consacrare juridică în sistemul sentinţelor cu durată nedeterminată combinate cu măsura eliberării condiţionate "pe cuvânt". cultural etc. 1992. astfel încât acesta să evite situaţiile criminogene şi să atenueze procesul de stigmatizare. ci condiţiilor social-economice şi culturale specifice fiecărei ţări. Bucureşti. economic.. respectiv cel de la Milano şi al VIII-lea Congres al Naţiunilor Unite asupra prevenirii criminalităţii şi tratamentului delincvenţilor. cât şi în planul respectării drepturilor omului. urmărindu-se umanizarea regimului de executare în mediu închis şi realizarea unui tratament adecvat de resocializare a infractorului. A. probaţiunea şi eliberările "pe cuvânt" au fost criticate. .Alte modalităţi de sancţionare non-represivă au vizat executarea sancţiunii cu închisoarea în semilibertate. Tendinţe moderne în politica penală Politica penală la nivel statal manifestă o tendinţă de armonizare internaţională atât în planul legislativ al combaterii criminalităţii. care vizează sprijinirea infractorului la ieşirea din penitenciar. considerându-se în acest sens că ele constituie un vast domeniu al arbitrariului juridic şi execuţional. . p.A.adoptarea unor tehnici de individualizare menite să contribuie la creşterea eficienţei tratamentului. . dar îşi petrece sfârşitul de săptămână şi concediul în penitenciar). cât şi reprezentanţi ai puterii legislative şi executive). C.D.2. Bucureşti.individului. op.Năstase în Drepturile omului. ideile şcolii 1 2 Rodica M.2. Programele de tratament au la bază metoda clinică. citat de Gh. 77 .U. Editura Academiei. atât în momentul individualizării judiciare a sancţiunii. 75-80.O. personalităţi din toate statele lumii. . iar nereuşitele care au apărut pe parcursul transpunerii lui în realitate nu se datorează lipsei fundamentului teoretic. 1981. O importanţă decisivă în prefigurarea tendinţelor actuale şi de perspectivă în politica penală au avut-o ultimele două congrese specializate ale O. În S. neoclasică Conform Recomandărilor de politică penală ale Congresului de la Havana. sistemul pedepselor cu durată nedeterminată.cit.R. Tendinţa represivă. . 232.Modelul curativ de politică penală constituie un succes important al criminologiei tradiţionale. cât şi în perioada executării acesteia. în calitate de raportori ori de consultanţi.adoptarea unui ansamblu de măsuri de ordin social. o importanţă specială revine congreselor specializate organizate de Naţiunile Unite (la care participă. Anexa A. religie a sfârşitului de secol. devenit o adevărată "religie"2 a sfârşitului acestui secol. Metode şi tehnici de cercetare în criminologie..Reforma sistemului penitenciar a constituit un alt punct de interes. infracţiunilor contra mediului înconjurător şi împotriva activităţilor corupte ale funcţionarilor publici.

240.. care se constituie într-o adevărată "şcoală a crimei". prin sporirea eficienţei sistemului justiţiei penale şi a protejării drepturilor omului.aplicării pedepselor care prevăd munca în serviciul comunităţii ori condamnarea la locul de muncă. arbitrajul şi curţile de conciliere ". J. desfăşurat la Helsinki. Pinatel recunoaşte că această tendinţă este oarecum justificată de creşterea gravă a infracţionalităţii. în urma dezbaterilor care au avut loc s-a concluzionat că în perioada actuală există un interes evident din partea tuturor statelor europene pentru armonizarea legislaţiilor penale şi procesual-penale. op.pedepsei pecuniare. cum ar fi mediaţiunea şi dejuridicizarea. C.n. Această tendinţă este o politică a bunului-simţ. mai ales a celei săvârşite cu violenţă. cum ar fi medierea. atât amenzii. . în "Planul de acţiune" de la Milano se precizează: "Trebuie explorate şi încurajate formele diverse ale participării comunităţii (la prevenirea şi combaterea criminalităţii — n. Cu acest prilej s-a susţinut că pedeapsa cu închisoarea trebuie să fie aplicată cu moderaţie şi numai în cazul săvârşirii unor infracţiuni grave ori atunci când subiecţii activi ai faptelor penale sunt delincvenţi incorigibili1. în scopul asigurării unei mai bune protecţii sociale.2. . cât şi sancţiunii denumite "zile-amendă". Totodată. în scopul creării alternativelor viabile la intervenţia judiciară pură.soluţionării conflictelor penale pe alte căi decât cele obişnuite. Tendinţa moderată în politica penală. . 5. adepţii lor fiind susţinuţi de realitatea infracţională concretă. fondurile alocate şi nivelul de calificare a personalului din sistemul justiţiei penale.avertismentului penal.menţinerii unor sancţiuni specifice modelului curativ. de "explozia" criminalităţii în ţările occidentale şi de tendinţa de universalizare a acestui fenomen. alternative care ar putea furniza metode măi accesibile pentru administrarea justiţiei. se remarcă şi importanţa Seminarului European asupra Alternativelor la Pedeapsa cu închisoarea (Helsinki . în perioada 1-6 septembrie 1992. sub d «numirea "Regionalizarea dreptului penal internaţional şi protecţia drepturilor omului prin mijloacele procedurii penale". reacţie reflectată în plan legislativ. mai marcaţi psihic şi mai înrăiţi. p.limitării ori interziceri i unor drepturi pe o perioadă limitată de timp. cât şi renunţarea la sancţiunea penală vor conduce la dificultăţi. Fără a fi partizanul măsurilor represive. .Păun. Regionalizarea dreptului penal internaţional şi cooperarea în materie penală Colocviul pregătitor al celui de-al XV-lea Congres al Asociaţiei Internaţionale le Drept Penal (Rio de Janeiro . .cit. Referitor la măsurile alternative închisorii trebuie să se acorde o mai mare importanţă: . Tendinţa moderată Tendinţa moderată în politica penală reprezintă tentaţia echilibrului într-o lume din ce în ce mai dezechilibrată. autorul atrage atenţia asupra marilor probleme pe care le ridică mediul penitenciar. amânării nelimitate a pronunţării sentinţei. În acelaşi sens. 1 Gh.).modalităţilor de executare a sancţiunii cu închisoarea în "semilibertate" sau „semidetenţie".septembrie 1994).2. a abordat pe larg această problematică. măsurii de compensare a victimei.1988). dictat de ideea că atât o represiune mai înaltă. Tendinţa moderată a fost marcată cu prilejul tuturor reuniunilor internaţionale de specialitate din ultimele două decenii şi exprimată cu claritate cu prilejul congreselor de la Milano şi Havana. din care infractorii ies mai versaţi. Astfel. orientată pe ideea de alternativitate oferă multiple soluţii viabile important este însă modul în care acest model este răspus în practică.clasice de drept penal au fost reluate în planul teoriei politicii penale. . fapt care determină o reacţie agresivă de apărare din partea societăţii. între care suspendarea executării pedepsei şi probaţiunea. 78 .Nistoreanu.

dar să şi apere pe victimă. pedeapsa nu se poate justifica prin asprime. 5. să aplice pedepse. În opinia lui Marc Ancei. Criminologie. criza economică.crima -. cât şi nejuridică. Pinatel. Sutherland etc). 1928. criza individuală). ci prin utilitatea ei. Conceptul de prevenire Prin conceptul de prevenire se înţelege luarea unor măsuri care să conducă-la împiedicarea comiterii de crime. înlăturându-se acele cauze care pot genera săvârşirea de infracţiuni. În dezvoltarea criminologiei clinice s-a evidenţiat experienţa accesului clinic.4. întârzierea aplicării şi executării pedepsei determină pierderea autorităţii şi eficacităţii pedepsei21. Gegnard. cât şi măsuri de îndreptare a criminalului. menirea politicii penale este să apere societatea împotriva crimei. T. De asemenea. prin care în mod direct se însănătoşeşte situaţia socială. alte crime în viitor. ci pentru împiedica alte rele. Pedeapsa se aplică nu pentru a ispăşi un rău făcut . Astfel.4. lupta împotriva criminalităţii trebuie realizată pe două căi. Aşa cum sublinia C. Mijloacele de luptă împotriva criminalităţii în criminologia modernă Prevenirea generală şi prevenirea specială Consideraţii generale Criminologia modernă oferă un spaţiu cuprinzător cercetării căilor şi mijloacelor de luptă împotriva criminalităţii. Această orientare se bazează pe lucrările lui E. E. Consideraţii generale Concepţia clinică în criminologie este de tradiţie mai veche.3. ci de certitudinea şi inevitabilitatea pedepsei.1.Pop.E. 79 . Cluj. folosit în 1 T.621. reprezentând în criminologie una din cele mai răspândite tendinţe. de împiedicare a comiterii de crime (ante-delictum) şi o cale represivă. În opinia lui Traian Pop1 există două forme de prevenire a criminalităţii: prima formă se referă la prevenirea apariţiei sau existenţei unor cauze sociale ori individuale care pot conduce la crimă (de exemplu. Funcţia de prevenire a pedepsei (specială sau generală) depinde nu le asprimea şi duritatea acesteia. di Tulio. măsuri de prevenire socială şi individuală. 5. p. lipsa instrucţiei. carenţele educative. împotriva acestora pot interveni organele de poliţie care supraveghează acest grup şi îl împiedică să comită crime)24. politica penală cuprinde atât sancţiuni penale. iar indirect. Neaplicarea pedepsei. Beccaria în lucrarea sa "Dei delitti et detle pene ". fiind o expresie a orientării biologice şi psihologice. sărăcia. de pedepsire a celor care comit crime (post-delictum). În opinia unor autori reprezentativi (Sellin. cum trebuie ă fie pedeapsa? Care este realul acesteia? Pedeapsa este menită să trezească conştiinţa criminalului şi să prevină comiterea Ie noi crime.3. În aceeaşi măsură trebuie să ajute la reintegrarea socială a celui care â terminat de executat pedeapsa. Gluck. Ea s-a dezvoltat şi răspândit tot mai mult. conflictele între oameni. Despre cea de a două formă de prevenire a criminalităţii. în lupta împotriva criminalităţii un loc important îl ocupă activitatea poliţiei. Pop sublinia că aceasta se referă la prevenirea directă a crimei (în situaţia existenţei unui grup de recidivişti care comit mereu crime. Mayn şi Pinatel. şi anume: o cale preventivă. cauzând un rău unui alt om. Măsurile recomandate a se lua în asemenea situaţii sunt măsurile sociale. Mijloacele de luptă împotriva criminalităţii sunt atât de natură juridică. prin intimidare şi explicaţiune. Criminologia clinică 5.1.5. de Greef. Componenta preventivă a criminalităţii Pentru cel care a comis o infracţiune. individuale. sens în care se remarcă acele aspecte ce vizează prevenirea criminalităţii prin controlul şi supravegherea ca atribut al poliţiei ca organ al ordinii publice.

personalitatea reprezintă unitatea şi exprimarea diverselor proprietăţi individuale care se află întotdeauna în acţiune şi interacţiune. În cadrul criminologiei clinice se acordă o deosebită importanţă sectorului de cercetare. datorită cărui fapt ea poartă numele de clinică socială sau criminologică. tema a fost susţinută şi la Congresul Criminologilor francezi de la Lyon. Ţinând seama de această situaţie. care apare ca o acţiune rapidă antipenală în condiţiile contemporane de creştere a infracţiunii.2. în baza aplicării metodelor corespunzătoare. şi care au ca înclinaţie medicală cu implicaţii în domeniul diagnosticului. în timp ce criminologia se eliberează de o serie de cercetări suplimentare şi de pragmatism. bazându-se pe asemenea concepte. se menţionează în hotărârile primului Congres Internaţional de Criminologie Clinică (Roma. Înclinaţia decurge din nucleul central care se compune din egocentrism. care cuprinde documentarea de laborator şi clinică. medicală şi socială". Personalitatea reprezintă o unitate structurală dinamică a acestor proprietăţi. ea se răsfrânge şi asupra. În prezent. Reprezentanţii crimonologiei clinice consideră că centrele de observare. Criminologia clinică. explicând complexul obţinut pe cale clinică. nestabilitate. special care trebuie studiat prin prisma clinică bazându-se pe experienţa clinică spunea di Tulio. Fiecare infractor reprezintă un caz deosebit. După părerea lui Pinatel. se îndreaptă spre partea practică a problemei legate de personalitatea infractorului. Aplicarea criminologiei clinice nu se limitează la acţionare şi resocializare.lipsă de acţionare. cercetarea are un caracter statistic. criminologia clinică îşi propune ca scop "starea de pericol" legată de personalitatea lui.4. şi arată deosebirile care se referă la valorile diferitelor elemente pe plan clinic şi statistic. ţinând seama de larga lor transformare ca rezultat al dezvoltării. Această criminologie încearcă să explice comportamentul infracţional prin caracteristicile personalităţii infractorului. Studiind infractorul. agresivitate şi neparticipare afectivă. fiind împotriva aplicării procedeelor tehnice. trebuie să îndeplinească funcţia de observare şi acţionare. folosind accesul interdisciplinar. de înclinaţia "trecerii la act". prin orientarea asupra cercetării ştiinţifice şi aplicării procedeelor experimentale.practică în cadrul clinicilor. Din perspectiva criminologiei clinice. 1958. 80 . Astfel. Bazele criminologiei clinice Baza iniţială a criminologiei clinice este reprezentată de personalitatea infractorului. 1960). Criminologia clinică încearcă printr-o metodologie corespunzătoare să aplice în clinică faţă de cel pedepsit un sistem special "de cercetare psihologică. care prezintă posibilitatea readaptării lor la societatea în care trebuie să-şi continue viaţa şi activitatea. se creează posibilitatea unei cercetări reale operative. care să lege cercetarea ştiinţifică de acţiunea socială. stadiului judiciar al procesului penal. deoarece activitatea acestuia trebuie să servească aplicării practice şi să dea posibilitatea acţionării rapide şi în mod corespunzător asupra creşterii infracţiunii în condiţiile contemporane. în faza de penitenciar. cum ar fi studierea cazurilor elocvente în scopul formulării de ipoteze şi soluţionarea reglementărilor. asistăm la încercări de accentuare a orientării clinice în practică. clinicianul se bazează pe "încrederea faţă de realizările terapeutice". spre deosebire de caracterul cauzal. starea periculoasă a personalităţii este legată de înclinaţia pentru comiterea acţiunii penale. În acest sens. unii autori susţin "integrarea efectivă a metodelor psihologice şi sociologice". 5. Pinatel explică faptul că trăsăturile diferenţiale ale personalităţii incluse în nucleul central explică capacităţile penale şi condiţia "trecerii la act". care apare sub forma cronică sau potenţială. prin legătura dintre cercetare şi acţiune. Pe baza acestei observări clinice şi a diagnosticului se determină măsurile terapeutice de acţionare asupra infractorilor (tratamentul criminologic al infractorilor). prognozei şi tratamentului respectiv. cu toate că ele acţionează întotdeauna în mod diferenţial şi stabilit în direcţia comiterii infracţiunii.

5. trafic de persoane. etc. surclasând structurile de drept. 1996. denumită teoria transmisiunii culturale. la baza crimei organizate se află un proces social4..Robert – Natura crimei organizate şi operaţiunile ei specifice.) 9. 10 Alder F. Consideraţii generale privind crima organizată Crima organizată poate fi percepută ca un produs social „pătruns în viaţa noastră socială şi politică”. învăţat. Nistoreanu Gheorghe. triadele.J. Ediţia a II-a. etc.). În acest sens.All. 6. Potrivit teoriei dezvoltate de A. pag. 8 Miclea Damian – op. SUA. Editura MacGrew N. Editura Sitech. etc. 1977. 1995. sunt exemplificate existenţa 1 2 Kely J. 304. contrabandă. 3 Koening Dorean Marguerite – Confruntarea dintre sistemul justiţiei penale şi crima organizată în Statele Unite.J. jocuri de noroc. crima organizată s-a manifestat totuşi cu mult înaintea acestei perioade. Criminalitatea organizată Noţiunea de criminalitate internaţională cuprinde totalitatea actelor infracţionale internaţionale făptuite într-o perioadă de timp bine determinată. 305. spulberând circuitele bancare. triade.. pag. Craiova. Italia) în anumite condiţii şi având cauze specifice de ordin istoric şi social. 1987. Într-o teorie similară. SUA. spălarea banilor. acaparând clasa politică. 2001.All. crima organizată reprezintă modul în care grupurile de emigranţi sărăcite se ridică deasupra condiţiei de ghetou şi acţionează pentru evitarea opresiunii şi a discriminărilor. 7 Alder F. Craiova.A. trafic de armament. 2006. Sociologii au considerat că anumite zone sau medii încurajează delincvenţa. Japonia. cum ar fi organizaţiile tong. 81 . vol. după schimbările survenite în fostele state totalitare. în „Revista Internaţională de Drept Penal”. sub diverse denumiri (mafia. explică Daniel Bell. devenind terenuri propice pentru structurile crimei organizate. Este una din explicaţiile ce sunt date existenţei mafiei italiene sau altor grupări de crimă organizată. Ediţia a II-a. pag. grupările columbiene..1. crima organizată este o creaţie a ultimelor secole şi a apărut în diverse puncte de pe glob (S. Editura Sitech. 5 Miclea Damian – Cunoaşterea crimei organizate. Egipt. chiar dacă nu s-au folosit denumiri specifice. Sursa crimei organizate îşi găseşte astfel locul în destrămarea şi proasta funcţionare a sistemului (înţelegând sistemul în ansamblul său). 13.CAPITOLUL 6 TIPOLOGII DE CRIMINALITATE 6. 69. pag. 9 Chipăilă Ion (coordonator) şi colectiv – Globalizarea traficului de copii. Ianni şi Daniel Bell 3. În opinia lui F. 6 Sutherland E. pag. pag..cit. izvorât din tendinţa diferitelor grupuri de a folosi criminalitatea ca mijloc de mobilitate socială1 şi chiar de acaparare a puterii2. Privită ca fenomen. Aceste organizaţii criminale au abordat criminalitatea ca modalitate de obţinere a unor profituri ridicate prin săvârşirea unor infracţiuni specifice (trafic de droguri. Ploieşti. 306. De exemplu în America.J. şi alţii – Criminologia. Cei ce devin criminali cunosc o asemenea evoluţie atât datorită contactului lor permanent cu cei care încalcă legea cât şi datorită relativei lor izolări de cei care respectă legea. reuşind să intimideze ori să copleşească sistemul represiv8. pag. yakuza. Editura Dryden Press New York. 211. crima organizată să se dezvolte cu mare repeziciune. ruseşti. 1949.1. pe teritoriul tuturor statelor comunităţii internaţionale sau al unor anumite zone geografice. 14. pag. 4 Chipăilă Ion (coordonator) şi colectiv – Globalizarea traficului de copii. prostituţie. SUA. Editura Europa Nova. yakuza. Raport la Colocviul preparator al Asociaţiei Internaţionale de Drept Penal. 53. pag. 5. 2006.1.şi alţii – Criminologia. Alder10. China. 12-13. de către persoane fizice. ceea ce a făcut ca. Edwin Sutherland 6 argumentează comportamentul criminal ca fiind deprins. Bucureşti. 13. Păun Costică – Criminologie. iar acest fapt implică ceva mai mult decât simpla imitare.U. 1995. – White coilar crime. Editura Pygmalion. pag. Succesul şi bunăstarea traficanţilor de droguri şi a altor infractori implicaţi în activităţi criminale constituie modele demne de urmat pentru tineri în locurile în care nu există alte alternative pentru progresul social 7. Editura MacGrew N.

pag. a generat şi o creştere a criminalităţii. în perioada 1905-19082. a permis deplasarea tot mai rapidă a infractorilor în diferite ţări pentru săvârşirea de fapte penale. pirateria maritimă şi aeriană.A. dar şi în Asia. a gândirii şi a modului de viaţă. traficul de persoane. 15. În faţa acestei situaţii. la care au participat S. o treime din populaţia masculină a Chinei era consumatoare de opiu. pag. dar structurile sociale s-au implicat şi în comiterea şi organizarea lor. 1998. pedofilia. Astfel. iar prin pacea de la Tianjin. iar alta opusă şi-a făcut loc pe spaţii geografice îndeosebi în Europa de Est. Acest lucru a făcut ca opiul să se răspândească nu numai în regiune. Crima organizată a îmbrăcat un aspect mondializat. Ploieşti. A urmat al doilea război al opiului (1856-1858) câştigat de francezi şi englezi. 5 Chipăilă Ion (coordonator) şi colectiv – Globalizarea traficului de copii. cum ar fi: traficul de droguri. s-a observat că o serie de fapte şi grupări specifice crimei organizate au fost nu numai tolerate de statele ce au obţinut profituri uriaşe în urma desfăşurării acestor activităţi. 432/1991. 1 Bell Richard – Interzicerea stupefiantelor în Revista „Interpol” nr. În vederea stopării consumului de opiu. ceea ce a constituit un început în lupta împotriva crimei organizate. Portugalia. prostituţia. Această schimbare a avut repercusiuni şi asupra criminalităţii. aducând atingere siguranţei publice şi siguranţei naţionale. englezii obţineau insula Hong Kong. traficul ilicit de arme. De-a lungul timpului. Editura Paralela 45. O doctrină retrogradă de înăbuşire a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti s-a prăbuşit. culturale şi politice dintre state ci. devenind primul producător de opiu din lume. Germania. Ultimul deceniu al secolului XX s-a caracterizat printr-o veritabilă schimbare în toate domeniile vieţii economico-sociale şi politice. Editura Sitech. În cadrul acestei tendinţe globalizarea s-a extins şi în sfera criminalităţii.U. Africa şi America Latină3. pag. 2006. ceea ce a dus la creşterea importului. pentru a scăpa de răspunderea juridică ori pentru a ascunde sau valorifica produsul infracţiunilor. autorităţile chineze au somat pe toţi negustorii străini să-şi aducă stocurile de opiu pentru a fi distruse. Deschiderea graniţelor nu a condus doar la creşterea cooperării economice. dar şi la cultivarea macului. iar prin pacea de la Nankin în 1842. etc. economice şi sociale. Editura Pygmalion. Spre exemplu. a schimburilor comerciale şi a turismului la scară mondială. 4 Miclea Damian – op. indieni sau filipinezi. pag. spălarea banilor. Marea Britanie. Craiova. În acelaşi sens Bercheşan Vasile şi Pletea Constantin – Drogurile şi traficanţii de droguri. 2 Miclea Damian – Cunoaşterea crimei organizate. politice şi sociale5. precum şi stimularea comerţului cu opiu. Franţa. politica economică desfăşurată timp de peste trei secole de Compania engleză a Indiilor occidentale a făcut din China o adevărată naţiune de opiomani şi a dus la declanşarea celor două războaie ale opiului 1. 16. 82 . 2001. la 4 aprilie 1840.000 de tone. Drept consecinţă. furtul şi contrabanda cu obiecte din patrimoniul naţional. şi anume pirateria. Dezvoltarea căilor de comunicaţie şi a mijloacelor de transport. Rusia şi Cambodgia. regina Victoria a Angliei a declarat război împăratului Chinei. 16. englezii protestând atunci când cele 1400 tone de opiu ce le aparţineau au fost aruncate la Canton în apele fluviului.cit. cu 100. fiind ulterior scăpate de sub control. Această tipologie a infracţionalităţii şi-a îndreptat atenţia spre anumite domenii favorizate de climatul globalizării. cit.traficului ilegal cu sclavi sau a uneia din cele mai vechi infracţiuni ce a dăinuit de la începuturile navigaţiei şi până în prezent. Această perioadă a făcut să se perfecţioneze şi să se extindă organizaţiile criminale denumite triadele chinezeşti. A apărut astfel criminalitatea organizată la nivel transnaţional şi transcontinental. terorismul. Această tendinţă a dus în primul rând la dispariţia limitelor dintre naţional. tulburând buna desfăşurare a activităţii organismelor economice. ci şi în statele occidentale prin numărul mare de imigranţi chinezi. 15. război pierdut de China. Iran.. 3 Chipăilă Ion (coordonator) şi colectiv – op. de materiale nucleare. regional şi internaţional şi la întrepătrunderea problemelor politice. coroborate cu instabilitatea economică şi slăbirea controlului la frontieră. Piteşti. 103. la sfârşitul secolului al XVIII-lea. China a fost obligată să legalizeze comerţul cu opiu contra unei taxe vamale.. Occidentul a interzis comerţul ilicit cu droguri prin Convenţia de la Shanghai din 1909.. răpirea oamenilor de afaceri şi vedetelor în scopul răscumpărării. pag. având în vedere că aceasta constituie suma unui ansamblu de factori favorizatori4. corupţia din companiile multinaţionale.

care prosperă profitând de 1 2 Miclea Damian – Cunoaşterea crimei organizate. Editura Naţional. Bucureşti. iar sumele uriaşe obţinute sunt valorificate de organizaţiile criminale pentru a ţine sub control importante instituţii financiar-bancare sau economico-sociale. 1996. 2001. cum sunt jocurile de noroc. Ca urmare. Crima organizată urcă spre vârfurile societăţii prin corupţie. 2004. Ploieşti. Experţii afirmă în unanimitate că organizaţiile criminale s-au adaptat la noua ordine a economiei mondiale şi au ştiut să profite extraordinar de mondializarea schimburilor de mărfuri şi capitaluri5. 3 Suceavă Ion – Interpol la început de mileniu. Târgovişte. o adevărată trinitate a răului care se manifestă în întreaga lume 3. Scăderea ofertei mondiale de organe umane pentru transplant constituie un aspect cu caracter de noutate exploatat de reţelele de crimă organizată. 29. Guvernarea globală desemnează procesul prin care instituţiile şi organizaţiile internaţionale şi interguvernamentale elaborează şi susţin reguli şi norme ce guvernează ordinea mondială în toate aspectele vieţii sociale contemporane. politică. 83 . dar şi în America sau în ţările cele mai prospere din Europa. de la finanţe la viaţa spirituală)4. Faţa nevăzută a profiturilor ilicite realizate prin spălarea banilor cunoaşte mijloace din ce în ce mai sofisticate. crima organizată are puterea de a destabiliza ţări şi continente întregi. comerţul cu animale şi păsări rare. operaţiuni realizate deseori cu complicitatea unor funcţionari corupţi. Editura Meronia. pax mafiosi. s-a dezvoltat o piaţă neagră cu astfel de organe care exploatează sărăcia. Organizaţiile criminale sunt implicate tot mai mult în practici ilicite de dumping şi înregistrarea unor pierderi fictive. creându-se de multe ori adevărate monopoluri prin înlăturarea concurenţei.. cuprinzând instituţii vitale ale statului. ca fenomen în desfăşurare dinamică. pag. producţie. pag. Această nouă ordine mondială a permis şi consolidarea unei criminalităţi noi. 15. pag. 5 Dupuis-Danon Marie-Christine – Finance Criminelle. Aceste relaţii şi interacţiuni sunt prezente în toate domeniile vieţii sociale (cultură. oferă criminalităţii organizate facilităţi care generează o veritabilă explozie a tuturor tipurilor de trafic. 17. Nesocotind frontierele permeabilizate la maxim şi ignorând statul de drept. îndeosebi în ţările slab dezvoltate. partea întunecată a globalizării. Crima organizată. pag. Voicu Adriana-Camelia. iar progresele înregistrate în tehnicile de transplant a organelor prelevate sunt de natură a spori această activitate atât de sumbră2. valorificare. Paris. etc. pag. Editura Pygmalion. în perioada Războiului Rece. Geamănu Ioan – Criminalitatea organizată în domeniul afacerilor. oportunistă şi agresivă. protecţie)1. 26.Formele de manifestare a criminalităţii organizate s-au diversificat de la o zi la alta. Editura Pildner&Pildner. camăta şi prostituţia. Globalizarea desemnează existenţa şi manifestarea unui set de procese care se produc în societatea internaţională şi care reflectă acţiunea unor reţele şi sisteme cu caracter interregional. cu proliferarea actelor teroriste finanţate de organizaţiile criminale şi cu prăbuşirea imperiilor financiare construite din traficul de droguri şi spălarea banilor. de urmărit şi de stopat. Editura Presses Universitaires de France. Globalizarea este asociată cu deteritorizarea şi cu reteritorializarea spaţiului socio-economic şi politic. Pitulescu Ion – Al treilea război mondial. terorii şi corupţiei. punând astfel în pericol siguranţa naţională. juridic. 2007. 4 Voicu Costică. ajungându-se la organizarea activităţii infracţionale după modelul companiilor legale (sectoare de preluare. Globalizarea. Cercetătoarea Louise Shelley este de părere că sfârşitul secolului XX a însemnat şi apariţia unui nou fenomen – globalizarea simultană a crimei. Ea poate fi întâlnită nu numai în ţările cele mai sărace din America Latină sau în Africa. Magnitudinea criminalităţii este percepută doar odată cu declanşarea marilor seisme financiare. 5. Bucureşti. la traficul cu opere de artă şi obiecte arheologice furate. Mafia globală. În ultimul deceniu. ameninţările criminalităţii organizate au devenit mai importante decât cele care s-au manifestat prin înfruntarea blocurilor militare. transport. acestea trecând de la domenii tradiţionale. 2006. de la cultură la criminalitate. militar şi ecologic). din ce în ce mai greu de depistat. economie. economia ilicită globală sunt cei mai recenţi termeni care definesc apariţia crimei organizate transnaţionale. fraudele cu cărţi de credit. transnaţională şi tot mai bine organizată.

Târgovişte. În universul rarefiat al puternicelor organizaţii criminale sunt iniţiate. Prin utilizarea computerelor. 18. în sensul că autorităţile au conştientizat faptul că această problemă nu poate fi rezolvată secvenţional. Criminalitatea organizată exploatează cu maximă operativitate şi eficienţă atât progresele ştiinţei. spălarea banilor proveniţi din activităţi ilicite.diferenţele între legislaţiile şi practicile represive naţionale1. Voicu Adriana-Camelia. atât pe plan naţional. Globalizarea a consolidat „piaţa” internaţională a crimei ca răspuns la cererea şi oferta de produse şi acte ilicite tot mai grave.. 6. acţiunea criminală propriu-zisă. 3 Santino Umberto – Mafia entre premiere et deuxieme republique dans „Peuples mediterraneens” nr. pag. ● activitatea acestor supraputeri ale crimei organizate constituie o ameninţare la nivel strategic pentru toate sistemele de drept naţionale. yakuza japoneză. Editura Pildner&Pildner. 5 Voicu Costică. Geamănu Ioan – Criminalitatea organizată în domeniul afacerilor.. 4 Xavier Raufer. Se poate afirma faptul că înainte de Tratatul de la Maastricht s-a constituit o piaţă europeană criminală care uneşte Estul cu Vestul. de evoluţia politicii şi progresul ştiinţei. ● internaţionalizarea tot mai extinsă a grupurilor criminale organizate. nigeriene. poloneze. puterea criminalităţii organizate prezintă următoarele particularităţi4: ● legăturile între organizaţiile criminale transnaţionale sunt tot mai puternice şi mai complexe. pag. 36. ci numai la nivel mondial. amplasat tradiţional la periferia societăţii devine o prezenţă activă şi agresivă pe toate treptele societăţii. Aceste grupuri criminale nu formează o super-mafie unificată. care utilizează ultimele cuceriri în materie de tehnologie şi comerţ pentru a-şi extinde şi perfecţiona activităţile ilegale. 2 Voicu Costică. Editura Sitech. 2006. 2006. situaţie favorizată de numeroasele evoluţii geopolitice care se produc în lumea contemporană. astfel încât fenomenul criminalităţii organizate. Voicu Adriana-Camelia. pag. regional. cât şi contradicţiile şi vidurile legislative naţionale. În conceperea şi punerea în aplicare a strategiei de prevenire şi combatere a criminalităţii organizate trebuie avute în vedere următoarele aspecte5:  necesitatea completării cadrului legislativ prin elaborarea unor norme de incriminare a tuturor faptelor ilicite care se circumscriu fenomenului de criminalitate organizată. plăţi. 67/1994. ruseşti. care să opereze cu aceeaşi supleţe ca şi organizaţiile criminale. în deplin acord cu recomandările şi convenţiile ONU. 2004. membrii reţelelor criminale obţin. contribuind considerabil la diminuarea autorităţii statului.  creşterea gradului de performanţă al serviciilor şi autorităţilor de aplicare a legii. dar ele dezvoltă raporturi care merg de la colaborare la conflict3. a se vedea în acest sens şi Chipăilă Ion (coordonator) şi colectiv – Globalizarea traficului de copii. iraniene. 104. Editura Corint. triadele chinezeşti. inclusiv cele mai selecte. 29-30. Este evident faptul că în momentul de faţă criminalitatea organizată este direct legată de dezvoltarea economiei. protejează şi procesează informaţiile de care au nevoie în desăvârşirea operaţiunilor lor ilicite. cit. grupările pakistaneze. Globalizarea determină profesionalizarea crimei organizate.)2. clanurile turceşti. Aceste autorităţi trebuie să coopereze mult mai eficient prin intermediul canalelor de cooperare ale OIPC-Interpol. Craiova.Introducere în volumul “Cele 13 capcane ale haosului mondial”. pag. Imaginea globală a economiei reflectă interpenetrarea puternică între economia criminală şi economia legală. 1 Dupuis-Danon Marie-Christine – op. pag. derulate şi finalizate activităţi criminale de mare amploare. După opiniile experţilor europeni. 84 . în cadrul căreia acţionează grupările criminale italiene. etc. ale Consiliului Europei şi Uniunii Europene. Europol sau ale celorlalte organizaţii regionale. precum şi cartelurile din America Latină. Criminalitatea organizată globalizată reprezintă un fenomen căruia i se acordă astăzi o importanţă din ce în ce mai mare.cit. Geamănu Ioan – op. continental şi internaţional. Globalizarea a permis organizaţiilor criminale să-şi optimizeze activităţile prin delocalizarea etapelor infracţiunilor comise (pregătire. 29-30. pag.

 creşterea capacităţii de supraveghere a comunicaţiilor ce se realizează între grupurile criminale. contrabandă.  implementarea unor programe eficiente de protecţie a victimelor şi martorilor. Organizaţiile criminale transnaţionale vor exploata. punere în aplicare şi finalizare a acţiunilor criminale. state şi naţiuni.. percum şi a punctelor vulnerabile în fazele de concepere. mai ales în problema spălării banilor. prin apariţia şi proliferarea unor noi tipuri de crime şi delicte. acte de terorism şi crimă organizată. criminalitatea organizată constituie cea mai periculoasă formă. 6. caracterizate prin omoruri. Asistăm la o aşa numită „internaţionalizare” a violenţei şi crimei organizate la nivelul diferitelor societăţi.  necesitatea asigurării primatului informaţiei. se constată proliferarea violenţei raţionale.1. a fluxului de capital şi extinderea reţelelor de transport care facilitează traficul ilicit de droguri. de urmărire a deplasărilor transfrontaliere a acestora. influenţând sau chiar determinând sistemele de putere şi natura regimurilor politice. prin creşterea capacităţii serviciilor specializate de penetrare informativă a structurilor criminale. Columbia. a formelor de manifestare şi metodelor folosite de grupările criminale. tâlhării. ocazională sau pasională. Criminalitatea transnaţională este favorizată de existenţa a trei elemente esenţiale1:  permeabilitatea frontierelor şi imposibilitatea autorităţilor de a controla tot ce intră şi tot ce iese dintr-un teritoriu naţional. a produselor de contrabandă. dublate de existenţa unor reglementări contradictorii în materie bancară. pag. tot mai mult. fiscală. 26. droguri. vor corupe liderii unor state instabile sau fragile economic şi vor pătrunde în bănci şi afaceri. lucrători vamali.  inexistenţa unui Cod penal european şi a unei veritabile voinţe politice de a lupta organizat împotriva acestui fenomen. jafuri cu mâna armată şi alte fapte care afectează siguranţa civică şi individuală. Japonia. 85 . Alături de violenţa primitivă. poliţia de frontieră.  conceperea şi punerea în aplicare de către autorităţile statale.2. ce aduc atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor. În cadrul acestui climat infracţional. precum şi a organismelor şi instituţiilor din sfera economică şi financiar bancară care au legături cu aceste organizaţii criminale. Mexic. răpiri.  iniţierea de programe speciale de formare pentru personalul serviciilor de investigaţii. prin utilizarea bazelor de date existente. comercială. precum şi tratamentul juridic aplicat. Reţelele criminale cu baza în America de Nord. comise în scopul de a produce teamă şi insecuritate în rândul populaţiei. cu un impact direct 1 Voicu Costică. Voicu Adriana-Camelia. În pofida intensificării activităţii şi intervenţiilor organismelor cu atribuţii de prevenire şi combatere a criminalităţii în general. dar şi o serie de delicte şi crime. ridicarea capacităţii structurilor specializate de anticipare a viitoarei criminalităţi. a scenariilor şi resurselor de care dispun. Europa Occidentală. a procedurilor unitare privind sechestrarea şi confiscarea veniturilor provenite din activităţi criminale. de persoane.. Nigeria şi Rusia îşi vor extinde aria de acţiune şi obiectivele. China. pentru identificarea tehnicilor folosite de infractori pentru traficul de persoane.  diferenţele de regimuri juridice şi politice dintre ţări. se constată o amplificare a actelor infracţionale îndreptate împotriva persoanelor şi patrimoniului public sau privat. Geamănu Ioan – op. ceea ce presupune o bună cunoaştere a acestora. Israel. cit. Conceptul de crimă organizată în doctrina internaţională La ora actuală asistăm la o recrudescenţă fără precedent a fenomenului criminalităţii care este amplificat prin trafic de droguri. de armament. precum şi o extensie a faptelor de corupţie şi fraudă în diferite sectoare ale vieţii economico-sociale. răspândirea pe plan global a informatizării. specifică criminalităţii organizate şi organizaţiilor criminale profesioniste. etc. etc. ce presupun noi forme de prevenire şi combatere a violenţei şi criminalităţii organizate atât la nivel naţional cât şi internaţional.

Astfel. Una din sursele crimei organizate o constituie anormala funcţionare a sistemului social în ansamblul său. prin tendinţele şi dimensiunile sale. 3 Chipăilă Ion (coordonator) şi colectiv – op. 2006.  în al doilea rând. cit. dar aceştia nu sunt definiţi juridic. 2007. Astfel. 2 Miclea Damian – Combaterea crimei organizate. „crimă organizată” şi „mafie”. 2004. Craiova. Editura Fundaţiei Universitare “Dunărea de jos”. 23. extinzându-şi aria de cuprindere şi sfera de activitate la cote alarmante. I. vol. sociologiei şi dreptului penal. trebuie făcută o delimitare clară între cele două concepte menţionate mai sus şi organizaţiile criminale compatibile cu acestea. se impun a fi făcute următoarele precizări5:  în primul rând. atât la nivel naţional. să acapareze clasa politică. pag.  în al treilea rând. pag. 4 Miclea Damian – op. Această activitate intensă a penaliştilor a căpătat amploare în ultima perioadă de timp. 14. statele lumii au luat măsuri de contracarare a acestui flagel. crima organizată să se dezvolte cu repeziciune. 5 Ţical George Marius – Crima organizată şi terorismul. cit. se impune fie schimbarea opticii cu privire la definirea 1 Chipăilă Ion (coordonator) şi colectiv – Globalizarea traficului de copii. şi un impact devastator ce pune în pericol nu doar stabilitatea economico-socială a statelor ci chiar securitatea şi pacea naţiunilor. Formele criminalităţii organizate au căpătat noi valenţe. recunoscând faptul că prin formele sale de manifestare. dar nu întotdeauna au reuşite notabile pe plan legislativ. criminalitatea organizată reprezintă o ameninţare serioasă. Criminalitatea organizată constituie o problemă socială complexă ale cărei modalităţi de manifestare. 7. existând chiar confuzii sub aspectul delimitării lor.. Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor. să constituie un pericol pentru siguranţa naţională4. 22. „crimă organizată” şi „mafie”. 13-14. Bucureşti.. În aceste condiţii. 10. Primele încercări de definire juridică a criminalităţii organizate au demonstrat o preocupare evidentă din partea specialiştilor pentru a combate fenomenul prin studiul ştiinţific al acestuia. se operează în multe state şi la nivelul unor foruri ştiinţifice cu termeni cum ar fi „crima organizată” sau „organizaţii criminale”. aproape la vedere. pag. un adevărat flagel ce ameninţă toate statele lumii. cât şi în plan internaţional. 22-23. Craiova. 86 . economice şi sociale cu care se confruntă în prezent comunitatea internaţională2. ea devenind un fenomen deosebit de grav şi periculos ce are consecinţe distinctive şi destabilizatoare asupra structurii instituţiilor unui stat democrat. acest lucru facând ca după schimbările survenite în fostele state totalitare. este necesar să se facă o diferenţiere clară între conceptele de „criminalitate”.  pe de altă parte s-a întărit şi diversificat cooperarea internaţională între state. în contextul transformărilor geopolitice. elaborând strategii de combatere ce au vizat două coordonate principale3:  pe de o parte. Preocupările penaliştilor în definirea criminalităţii organizate s-au evidenţiat şi cu prilejul Colocviului Asociaţiei Internaţionale de Drept Penal. pag. a se vedea în acelaşi sens şi Iacob Adrian – Lupta împotriva criminalităţii organizate. forma cea mai periculoasă şi virulentă a infracţionalităţii organizate o reprezintă criminalitatea organizată transfrontalieră.. au fost create structuri specializate de luptă împotriva diferitelor forme pe care le îmbracă criminalitatea organizată. 2006. cit. pag. repercusiuni şi moduri de soluţionare interesează atât factorii instituţionalizaţi de control cât şi opinia publică. încercându-se în acelaşi timp o armonizare a legislaţiei penale în domeniu. să surclaseze structurile de drept. să intimideze ori să copleşească sistemul represiv.asupra stării de normalitate şi siguranţă civică. să spulbere circuitele bancare. În vederea delimitării conceptelor de „criminalitate”. Punerea în evidenţă a conceptului de criminalitate organizată a preocupat şi preocupă specialiştii din domeniile criminologiei. a se vedea în acelaşi sens şi Iacob Adrian – op. pag. organizat la Budapesta în septembrie 1999. pag. Editura Sitech. deoarece toate pot fi exploatate în folosul capilor lumii interlope pentru care frontierele sunt ca şi inexistente1. Editura Sitech. Galaţi.

produce consecinţe negative pe plan practic. care se înscriu într-o dinamică de confruntări şi alianţe colective. sancţionate în mod individual de legiuitor şi au o sferă de cuprindere greu de delimitat cu exactitate. În acest sens. cu un ansamblu de comportamente criminale de diverse tipuri. considerăm că termenul de „criminalitate organizată” este mai just şi mai potrivit decât cel de „crimă organizată”. în funcţie de treapta ierarhică pe care se află. are un rol bine stabilit în activitatea infracţională la care urmează să ia parte. 2007. A se vedea în acest sens şi Mario Puzo – Omerta. 2007. Activităţile de tip mafiot presupun.  scopul final al activităţilor mafiei îl constituie obţinerea unor câştiguri ilicite uriaşe. Editura Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. care presupune o interdicţie absolută de a colabora cu autorităţile. campania 1 Albu Petru – Crima organizată în perioada de tranziţie-o ameninţare majoră la adresa securităţii naţionale. deoarece urmăresc instituirea controlului asupra unor sectoare economice şi niveluri de decizie. Aceste trei concepte se diferenţiază între ele prin:  gradul de periculozitate socială a activităţilor infracţionale compatibile cu fiecare segment infracţional în parte. fie găsirea unui termen generic corespondent acestuia.  liderul asociaţiei se bucură de o autoritate deosebită în rândul membrilor acesteia. Editura RAO.conceptului de „mafie”. care se raportează la fiecare concept în parte. următoarele trăsături caracteristice1:  se dezvoltă în concordanţă cu evoluţia structurilor statale. 29. şi nu numai cu acte criminale individuale şi izolate. în lupta efectivă împotriva fenomenului infracţional generat de grupurile criminale organizate. încălcarea acesteia atrăgând după sine pedeapsa capitală. de cel de „organizaţii criminale” compatibile cu acestea prezintă o importanţă deosebită pentru legiuitor. În acest context. depăşind planul teoretic.  modul de structurare a asociaţiilor mafiote urmează o linie tradiţională care depăşeşte uneori un secol de vechime. în majoritatea cazurilor având drept de viaţă şi de moarte asupra lor. 87 . pag.  scopul urmărit. la un ansamblu de crime (comise.  metodele şi mijloacele folosite de organizaţiile criminale pentru atingerea scopului propus. economice. deoarece acestea implică o diversitate de acte şi fapte infracţionale. 2 Omerta reprezintă codul sicilian al onoarei care interzice transmiterea de informaţii cu privire la delicte considerate a fi afaceri ale persoanelor implicate. în plus faţă de cele asociate cu crima organizată.  fiecare membru al asociaţiei mafiote. Există o ambiguitate conceptuală în materia criminalităţii organizate care. „crimă organizată” sau „mafie”. în acest caz.  prezintă un grad de periculozitate deosebit.  în activitatea asociaţiilor criminale de tip mafiot prevalează metodele de acţiune agresive. cunoscute şi sancţionate) într-un spaţiu dat şi calitativ. sociale şi politice în stat.  admiterea noilor membri în asociaţie se face după o perioadă de iniţiere şi de testare a aptitudinilor infracţionale. Nu pot fi incriminate prin lege conceptele de „criminalitate”. politice şi sociale. din moment ce avem de-a face. printr-un ritual specific. Bucureşti. Bucureşti. Conceptul de „criminalitate” trimite cantitativ. „crimă organizată” sau „mafie”.  nivelul de organizare şi structurare a organizaţiilor criminale. Delimitarea conceptelor de „criminalitate”. de natură să afecteze sectoarele vieţii economice. dar care să desemneze toate activităţile de tip mafiot.  toţi membrii asociaţiilor mafiote consimt să respecte legea tăcerii (omerta) 2. (World Book Dictionary). la procese de confruntări sociale complexe între responsabilii controlului şi reacţiei sociale şi autorii infracţiunilor.

7 M. fiind mai adecvată discursului gazetăresc decât cel ştiinţific. în funcţie de diverşi factori la care se raportează. un ansamblu de fapte penale. în Criminalite organisee et ordre dans la societe. „Criminalitatea organizată” este sintagma cea mai adecvată pentru ipoteza în care se desemnează fenomenul în general5. 138-143. ci ca un instrument necesar din punct de vedere al practicii anticriminale. cit. putem alcătui o categorie de criminalitate. lit.I. Craiova. 2007. reprezintă doar o parte din expresiile folosite de diferiţi autori sau de unele documente internaţionale pentru a indica acelaşi fenomen2. Reuter – Disorganized crime: The economics of the visible hand. „Criminalitate organizată”.. la fel de nepotrivită este folosirea lui ca echivalent al expresiei „organizaţie criminală”. Oricum.a). În orice caz. pag. Dacă avem în vedere sensul sociologic al termenului. 1996. doar aparent echivalente. într-un domeniu atât de important. Editura P.U. 292-308.D’AIX Marseille. ceea ce întreţine o stare de confuzie cu privire la aceste concepte. aşa cum s-a precizat anterior. în care se impune un minim de rigoare în utilizarea diferitelor expresii. 3 A se vedea spre exemplu Albrecht Hans Yorg – “La criminalite organisee et la notion d’ordre”. pag. Paris..împotriva criminalităţii organizate creează uneori impresia unei lupte împotriva unui inamic aflat în ceaţă şi de aceea orice clarificare conceptuală trebuie privită nu ca un simplu exerciţiu teoretic. 139. în acelaşi sens Pierre Trembley şi Maurice Cusson – Marches criminels transnationaux et analyse strategique. Există o criminalitate transnaţională care nu are caracter organizat. uneori în aceeaşi propoziţie şi în mod evident cu un sens absolut identic 3. aşa cum se întâmplă de multe ori. Există diferite categorii de criminalitate. Editura Lumina Tipo. Unii autori utlizează alternativ sintagmele „criminalitate organizată” şi „crimă organizată”. pag. 88 . pag.T.Press Cambridge. 8. pag. 1993. Este de preferat expresia „grup criminal organizat”. „criminalitate organizată transnaţională”. 17. trebuie să fie la rândul lor folosiţi în mod diferenţiat după caz. Culegere de materiale din Proiectul TEMPUS VEP – Lupta împotriva corupţiei şi criminalităţii organizate. „crimă organizată”. Craiova. presupunând că oricine ştie ce înseamnă 7. este nepotrivită utilizarea termenului pentru a desemna fenomenul în ansamblu. 4 Monet Jean Claude – op. Editura Sitech. Ambiguitatea conceptuală se manifestă în primul rând în plan terminologic (inconsecvenţa terminologică). „Crima organizată” este o expresie care are mai mult o valoare metaforică. termenul de „organizaţie” este puţin cam pretenţios în acest caz. pag. după cum există şi o criminalitate organizată care nu are neapărat caracter transnaţional. a se vedea în acelaşi sens şi Iacob Adrian – Lupta împotriva criminalităţii organizate. care desfăşoară activităţi criminale. se reflectă apoi asupra caracteristicilor fenomenului (eterogenitatea caracteristicilor) şi în final asupra dificultăţii definirii1. 8 P. pe care o putem numi organizată6. 23. Anderson – Marea Britanie şi crima organizată: dimensiunea internaţională – European journal of crime. nici una din aceste două expresii nu poate fi 1 Cioclei Valerian – Despre ambiguitatea conceptuală în materia criminalităţii organizate. Bucureşti. Editura “La documentation francaise”. care este de altfel utilizată şi de Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate adoptată la New York la 15 noiembrie 2000 (art. în timp ce alţi autori pun semnul egalităţii între „crima organizată” şi „organizaţia criminală” 4. Dacă se foloseşte drept criteriu de referinţă caracterul organizat al faptelor penale. Termenii de „criminalitate transnaţională” şi „criminalitate organizată transnaţională”. De altfel. pag. „organizaţie criminală”.cit. 5 Chipăilă Ion (coordonator) şi colectiv – Globalizarea traficului de copii. Editura M. 2. după cum. dar nu se referă la activitatea sau activităţile în sine. pag. „Organizaţia criminală” reprezintă la rândul ei o expresie ce se referă la o grupare de infractori. este foarte dificil să admitem că o grupare de infractori poate îndeplini standardele necesare pentru a fi calificată drept organizaţie 8. 1983. Prin „criminalitate” se înţelege. 8. Criminal Law and Criminal Justice – Anglia. 1997. deci ca echivalent al „criminalităţii organizate”. 2006. 6 Cioclei Valerian – op. 27. 2 Monet Jean Claude – La criminalite organisee. în „La Criminalite Organisee”. 2001. pag. Termenul de „crimă organizată” este adesea folosit ca o categorie generală nedefinită. 18. Editura Sitech.

. respectiv4:  scopul: obţinerea de câştiguri substanţiale.  profesionalizarea infractorilor. traficul cu organe umane. însăşi utilitatea unei astfel de clasificări este incompletă dacă ne referim la ultimul punct al listei. pag. alte infracţiuni comise de grupuri criminale organizate. 139. Definirea unui fenomen infracţional are repercusiuni practice extrem de importante mai ales când percepţia acestuia este confuză. cit.  organizarea metodică a operaţiunilor ilicite. frauda în asigurări. nu numai datorită divergenţelor de opinii între diverşi specialişti sau foruri interne şi internaţionale.substituită celei de „criminalitate organizată”. Chipăilă Ion (coordonator) şi colectiv – op. Aşa cum s-a remarcat în doctrină. Inconsecvenţa terminologică şi modul eterogen în care sunt abordate caracteristicile criminalităţii organizate reprezintă în mod evident. premise total nefavorabile pentru definirea acesteia. 32. Având în vedere aspectele prezentate anterior. traficul ilicit de droguri. iar cealaltă prea puţin1. 19.  folosirea anumitor reguli de constrângere şi recurgerea sistematică la violenţă. A se vedea în acelaşi sens şi Iacob Adrian – op. 4 Albu Petru – Crima organizată în perioada de tranziţie-o ameninţare majoră la adresa securităţii naţionale. bancruta frauduloasă. în care se subliniază patru criterii definitorii pentru crima organizată. o asemenea listă este desigur imperfectă. În prezent nu există o definiţie unanim acceptată şi nici măcar o convergenţă de opinii pe această 1 2 Cioclei Valerian – op. 29. 1994. Bucureşti. În aceste condiţii este mult mai important să se încerce desprinderea unor caracteristici fundamentale ce ţin de natura fenomenului. aşa cum se întâmplă în cazul criminalităţii organizate. 29. furtul obiectelor de artă şi traficul cu acestea. Aceasta ar fi trebuit să înceapă şi să se încheie cu specificarea „orice infracţiuni comise de grupuri criminale organizate”. ajungându-se la stabilirea următoarelor tipuri de activităţi care ar fi în sfera criminalităţii organizate. s-a elaborat o rezoluţie specială – „Crima ca formă de afaceri”. traficul de persoane. De altfel. Majoritatea autorilor care au încercat să desprindă caracteristicile acţiunilor şi nu ale grupurilor criminale organizate s-au axat de regulă pe „listarea” unor activităţi susceptibile a fi incluse în sfera fenomenului de criminalitate organizată.  presiunea şi ameninţarea exercitate asupra democraţiei3. considerăm că expresia „criminalitate organizată” este cea care trebuie folosită atunci când este vorba de un ansamblu de fapte penale. 2007.  monopolizarea. pag.  legături: bine structurate şi delimitate ierarhic în cadrul grupului. Inconsecvenţa terminologică s-a transmis în mod firesc şi asupra caracteristicilor criminalităţii organizate faţă de care nu există o viziune coerentă2. cărora li se poate ataşa atributul organizat. deoarece una spunea prea mult. astfel: spălarea banilor obţinuţi din activităţi ilicite. „crimă organizată” şi „organizaţie criminală” s-au axat pe stabilirea trăsăturilor care conferă grupului caracterul organizat şi anume:  existenţa unei structuri piramidale şi a unei puteri centrale.cit. furtul de proprietate intelectuală. Editura Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. Majoritatea autorilor care au admis similitudinea între conceptele de „criminalitate organizată”. în „Criminalite organisee et ordre dans la societe”. 89 . pag. infiltrarea în afaceri legale.. traficul de armament. care să permită individualizarea criminalităţii organizate în raport cu alte tipuri de criminalitate. ci şi datorită complexităţii şi mobilităţii fenomenului.. terorismul.cit. pag. La cea de-a V-a Conferinţă a ONU privind prevenirea criminalităţii şi tratamentele infractorilor. pag. Stabilirea unor caracteristici formale este o operaţiune sortită impreciziei. deturnarea de aeronave şi pirateria maritimă.  specific: folosirea atribuţiilor şi relaţiilor de serviciu ale participanţilor.  nivel: ocuparea de către participanţi a unor funcţii superioare în economie şi societate. coruperea funcţionarilor publici şi a reprezentanţilor unor partide sau alte personalităţi oficiale. 3 Cusson Maurice – La nation de crime organise. Paris.

Explicaţiile acestei stări de fapt sunt multiple. reţelele albaneze sau nigeriene etc. se referă în primul rând la noţiunea de „grup organizat”. În doctrina OIPC–INTERPOL. nr. În plan normativ criminalitatea organizată trebuie raportată la diverse infracţiuni predefinite de legea penală. 2006. 6 Le Dosar Serge şi Rose Philiphe – Cyber-Mafia. căutându-se astfel un ţap ispăşitor3. a se vedea în acelaşi sens şi Iacob Adrian – Lupta împotriva criminalităţii organizate. 22. la o diversitate de infracţiuni. Într-un sens mai larg. ceea ce este necesar de definit. 90 . 31. comise în mod organizat sau. defineşte „crima organizată” ca fiind activităţile desfăşurate de orice grup format din cel puţin trei persoane care permit celor aflaţi la conducere să se îmbogăţească sau să controleze teritorii ori pieţe interne sau străine prin folosirea violenţei. este adevărat şi faptul că rapoartele guvernamentale cultivă ideea că această criminalitate organizată este o problemă socială importată din străinătate şi că. adică din diversitatea faptelor ilegale susceptibile a se încadra în sfera criminalităţii organizate1. derivă însă dintr-o abordare greşită în plan metodologic. Editura Lumina Tipo. 3 Studiu publicat în „Revue de Science criminelle et de droit penal compare”. pag. „criminalitate organizată”. respectiv din tratarea problemei fără distincţie în plan normativ şi criminologic. Bucureşti. care se autoîntreţine. Biroul Federal de Investigaţii (FBI) din SUA defineşte „crima organizată” drept o conspiraţie infracţională continuă. Conform unei alte definiţii formulate de OIPC –INTERPOL6. yakuza japoneză. pag.temă. 2 Cioclei Valerian – Despre ambiguitatea conceptuală în materia criminalităţii organizate – în culegerea de materiale din Proiectul TEMPUS JEP – „Lupta împotriva corupţiei şi criminalităţii organizate”. rusă. turcă. De asemenea. ceea ce este necesar. acoperind caracteristici prea vaste. implicate în activităţi ilicite (jocuri de noroc clandestine. corupţiei. 143. fie să se infiltreze în economia legală5. prin urmare. conceptul criminologic în sine rămâne prea vag. prostituţie. Galaţi. sunt încă.) care îşi investesc profiturile obţinute în activităţi ilegale. pag. 20. urmărind fie să desfăşoare o activitate infracţională. Convenţia ONU împotriva criminalităţii transnaţionale organizate . falsificarea şi traficul cu monedă falsă. În prezent criminalitatea organizată constituie obiectul unor preocupări constante de politică criminală. 565/2002. prin „crimă organizată” se înţeleg activităţile ilegale desfăşurate de grupuri de infractori profesionişti. Editura Antet. caracterizate printr-o anumită organizare într-o specialitate criminală. Editura Sitech. trafic de persoane. având o structură organizatorică 1 Chipăilă Ion (coordonator) şi colectiv – Globalizarea traficului de copii. „crima organizată” reprezintă orice asociere sau grupare de persoane care se dedau la o activitate ilicită continuă. şi nu de o viziune integrată asupra structurii sale globale. 5 Ţical George Marius – Crima organizată şi terorismul. Rezultă că din punct de vedere normativ definiţia criminalităţii organizate nu poate fi decât consecinţa finală a unui întreg şir de reglementări de definiţii prealabile pentru a se înţelege fenomenul şi a se propune strategii eficiente de combatere a acestuia2. de stupefiante. pag. Principala dificultate în definirea criminalităţii organizate. 2001. 89-90. Bucureşti. altfel spus. 1998. pag. prin „crimă organizată”. Se poate invoca în primul rând un motiv obiectiv ce rezultă din complexitatea fenomenului. din păcate. 32. în sensul de criminalitate se înţelege ansamblul activităţilor criminale desfăşurate de grupuri de infractori structurate. majoritatea specialiştilor în domeniu încearcă să caracterizeze crima organizată. În acest plan normativ. Editura Fundaţiei Universitare „Dunărea de jos”. furtul şi traficul cu opere de artă etc. de grupuri criminale organizate. folosind criterii asemănătoare acceptate pe plan internaţional. cartelurile columbiene. adoptată la 15 noiembrie 20004. Prin extrapolare. Dacă abordăm problema din punct de vedere normativ constatăm că o definire a criminalităţii organizate este inutilă. Craiova. al cărui scop principal este de a realiza profituri fără a respecta graniţele naţionale. pag. „criminalitate economică sau de afaceri”. este vorba de o conspiraţie exterioară reprezentată de mafia siciliană. 2007. intimidării. Pe de altă parte. „mafie”. 4/1997. Editura Sitech. triadele chinezeşti. 4 Ratificată de România prin Legea nr. Craiova.. atâta timp cât noţiunea de criminalitate se referă la un ansamblu de fapte penale. 2006. termenii de „crimă organizată”. prea des confundaţi sau folosiţi ca sinonime. traficul de armament.

următoarele elemente configurează caracteristicile crimei organizate:  organizare de grupuri cu scopuri de activităţi criminale. 23. ce cuprinde printre altele. 6 Miclea Damian – Combaterea crimei organizate. 2005. Rădulescu Sorin. 7 Chipăilă Ion (coordonator) şi colectiv – op. pag. extinderea fenomenului a făcut ca organismele guvernamentale şi neguvernamentale să-şi dea mâna până la cel mai înalt nivel pentru cunoaşterea în primul rând a fenomenului şi apoi găsirea căilor şi mijloacelor poliţieneşti şi legislative de contracarare. Combaterea criminalităţii organizate a preocupat şi preocupă comunitatea internaţională pe măsură ce fenomenul a fost perceput în formele sale de manifestare. de către asociaţii de indivizi.. legi şi alte măsuri. de principiile din dreptul penal naţional. implicând un anumit număr de persoane aflate într-o strânsă interacţiune socială. Craiova. organizată pe baza unei ierarhii alcătuite din cel puţin trei niveluri. în mod constant. Dacă iniţial sfera acestor acţiuni s-a regăsit. în cadrul Reuniunii Ministeriale a Preşedinţilor de state de la Neapole din 1994. defineşte „crima organizată” ca „o asociaţie non-ideologică. 4 Paolo Pezini – Mafiile. apte să pună în aplicare măsurile adoptate6. de sfera frontierelor. continental şi regional.menţinută prin frică şi corupţie şi motivată de lăcomie7. 5 Şerb Stancu. Deşi definiţia şi tipurile crimei organizate sunt controversate pe plan mondial. Ignat Andrei – Drept poliţienesc. pag. în funcţie de specializarea fiecărui individ în parte”. Dacă la început au existat reţineri legate de regimul politic al unor state. concluzia care se desprinde este clară: pentru a avea un program eficient de luptă împotriva criminalităţii organizate. Bucureşti. Bucureşti. Editura Şansa. la nivel global. Editura Tritonic. A se vedea în acelaşi sens şi Iacob Adrian – Lupta împotriva criminalităţii organizate. în structuri specializate şi mecanisme de autoapărare. au căutat diverse forme de combatere. desfăşurate prin metode şi mijloace. 2004. 15. vol. Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor. în principal. în scopul de a-şi asigura profitul şi puterea cu activităţi ilegale. la cote deosebit de ridicate3. Bucureşti. pag. prin „crimă organizată” se înţelege acel segment infracţional la care se raportează activităţi ilegale de natură să afecteze grav anumite sectoare ale vieţii economice.  legături ierarhice sau relaţii personale care permit anumitor indivizi să conducă 7 3 Hedeşiu Emil – Contracararea crimei organizate transfrontaliere. Bucureşti. În acest sens. 1996. Premeditată şi concepută până la detaliu. 34. 91 . comunitatea internaţională trebuie să ţină cont de caracteristicile sale structurale şi metodele specifice de manifestare pentru a elabora strategii. 68. Bucureşti. 54. următoarele prevederi7: a) În scopul combaterii efective a criminalităţii organizate. Sesizând pericolul social ce-l reprezintă statele lumii. în scopul obţinerii de profituri ilicite. 202. sociale şi politice. Amplasarea fenomenului a făcut ca sub egida ONU. 2007. planificat şi conspirat. politici. acestea au fost treptat înlăturate. în ceea ce priveşte rolul şi modul de acţiune al celor care o înfăptuiesc. profesor la St. pag. Editura BIC-ALL. pag. sau exhaustivă a fenomenului. cu ierarhie internă bine determinată. pentru găsirea unor soluţii optime privind conceptul general de combatere şi crearea unor organisme internaţionale continentale şi regionale. Formele concrete de manifestare ale criminalităţii organizate diferă de la o ţară la alta. preşedinţii de state să se întâlnească la cel mai înalt nivel şi să-şi exprime poziţia faţă de pericolul criminalităţii organizate ce ameninţă siguranţa naţională. pag. a fost adoptat Planul Mondial de acţiune contra criminalităţii transnaţionale organizate . dar există şi grupuri criminale ale căror acţiuni afectează concomitent mai multe ţări. în mijloacele naţionale de combatere. Locul în interiorul ierarhiei şi gradele cu o anumită importanţă pot fi atribuite în funcţie de gradele de rudenie şi de relaţiile de prietenie sau în mod raţional.cit. Xavier University. pag. Abadinsky4. Iacob Adrian. Criminalistul american H. 2003. Banciu Dan – Sociologia crimei şi criminalităţii. Editura UNAP. I. Drăghici Constantin. mulţi specialişti considerându-le prea generale. 8-9. Editura Sitech. 2003. trebuie să fie înţeles comportamentul criminal în ansamblu. criminalitatea organizată se deosebeşte fundamental de acţiunile criminale ale unor indivizi care se asociază ocazional pentru a comite infracţiuni5. Deşi nu se constituie într-o definiţie juridică. Într-o altă accepţie.

pentru a obţine ataşamentul comunităţii în sprijinirea eforturilor naţionale şi internaţionale de luptă împotriva criminalităţii organizate. şi în primul rând garanţii contra corupţiei.  măsuri care să încurajeze membrii organizaţiilor criminale. dacă este cazul. este necesar ca statele să depăşească codul de tăcere şi intimidare.  potenţial de expansiune în orice nouă activitate şi dincolo de frontierele naţionale. să coopereze şi să depună mărturie. să beneficieze de un tratament mai favorabil. prin Rezoluţia nr. f) Pentru combaterea eficace a criminalităţii organizate. în special a dreptului la respectarea vieţii private şi sub rezerva. examinând posibilitatea recurgerii la tehnici fiabile de strângere a probelor cum ar fi:  supravegherea electronică.  spălarea profiturilor ilicite. ajutând statele la 92 .  operaţiunile clandestine şi livrările supravegheate (când acest lucru este prevăzut în legislaţia naţională şi cu respectarea deplină a drepturilor individuale. a unei supervizări juridice). statele trebuie să asigure condiţiile ca justiţia penală să dispună de structuri şi mijloace suficiente pentru a face faţă activităţilor complexe ce le presupune criminalitatea organizată. instaurând o responsabilitate penală a persoanelor fizice. să elaboreze şi să aplice măsuri destinate să aducă la cunoştinţă publicului efectele nefaste ale criminalităţii organizate. se recomandă statelor să creeze celule speciale de cercetare şi să le doteze pentru cunoaşterea aprofundată a caracteristicilor structurale şi a metodelor de funcţionare a grupurilor criminale organizate. în special programele de protecţie a martorilor şi familiilor acestora. atât în sensul unei activităţi criminale cât şi pentru infiltrarea în economia legală. ca recompensă pentru colaborarea în derularea cercetărilor şi a judecăţii.grupul. adoptată de Adunarea Generală a ONU. 40/34 din 29 noiembrie 1985. membrilor acestor celule resursele necesare pentru ca aceştia să-şi poată concentra eforturile asupra strângerii şi analizei informaţiilor privind criminalitatea transnaţională organizată. posibilitatea de a adopta reglementări legislative care să califice drept infracţiune participarea la o organizaţie criminală sau la o asociaţie infracţională. iar în limitele impuse de legislaţia naţională. dacă este cazul. i) Statele trebuie să examineze posibilitatea adoptării măsurilor de restituire sau de indemnizaţie adecvate în favoarea victimelor criminalităţii organizate. e) De asemenea. în care scop este necesar ca fiecare stat să strângă. intimidare şi corupţie în vederea realizării de profituri sau pentru a obţine sechestru pe teritorii sau pieţe.  recurgerea la violenţă. descoperi şi combate cât mai judicios activităţile criminale transnaţionale organizate. d) Statele trebuie să examineze. bazându-se pe experienţa şi cunoştinţele specializate ale statelor şi pe contribuţia organizaţiilor interesate. să înfiinţeze structurile organizatorice necesare prevenirii şi combaterii acestui fenomen. să analizeze şi să difuzeze statistici şi informaţii fiabile asupra acestui fenomen. g) În altă ordine de idei. pentru a întări capacitatea de luptă contra criminalităţii organizate. şi să interpreteze informaţiile rezultate din analiza structurii şi activităţilor criminale ale acestora pentru a elabora strategii utile şi măsuri legislative în materie penală şi de procedură penală. în conformitate cu dispoziţiile Declaraţiei de principii fundamentale de justiţie. în interiorul frontierelor acestora şi pentru a îmbunătăţii cooperarea internaţională. c) Este necesar ca fiecare stat să studieze experienţa ţărilor care au fost şi sunt confruntate cu fenomenul criminalităţii organizate. intimidării şi violenţei. asigurând în acelaşi timp. b) Pentru a preveni. h) Statele trebuie să pună la punct programe educative pentru crearea unei culturi de moralitate şi legalitate.  cooperarea cu alte grupuri criminale organizate transnaţional. j) ONU şi organizaţiile sale competente trebuie să pună la punct modele şi directive practice în materie de drept material şi de drept procesual. referitoare la victimele criminalităţii şi victimele abuzului de putere. comunitatea internaţională trebuie să cunoască organizaţiile criminale şi dinamica lor.

 Legea nr. concursul de infracţiuni. crima organizată nu a fost definită în sistemul penal român ca act sau concept. începând cu anul 2000 au fost adoptate acte normative importante. cauzele legale de atenuare sau cauzele de diferenţiere şi circumstanţele atenuante). infracţiunea continuată. 76 Cod penal român. 323 Cod penal.cererea lor să examineze şi să evalueze legislaţia internă. nr. 243/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. Art. a se vedea în acelaşi sens şi Iacob Adrian – Lupta împotriva criminalităţii organizate. protejarea legală a livrărilor supravegheate. Existau însă instituţii în Codul penal şi legi speciale pretabile aplicării lor ca instrumente juridice şi penale în combaterea crimei organizate. infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni3. înăsprirea pedepselor. infracţiunea de trafic de stupefiante 4. pag. infracţiunile specifice crimei organizate fiind definite ca atare. Revista de Drept penal. 49. 3 Art. ca de exemplu: circumstanţele agravante2. cit. pag.  Legea nr. Craiova. vol. 2007. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei şi exercitarea demnităţilor publice a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri. 656/2002 privind prevenirea şi sancţionarea spălării banilor. 312. 37-42.  Legea nr. 93 .. Astfel.Prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice). 66. ţinând seama de practicile existente şi tradiţiile culturale. prevenirea şi sancţionarea corupţiei (Titlul III . să planifice şi să întreprindă reforme. IV. Editura Sitech. 105/2001 privind frontiera de stat a României. infracţiunea de spălare a banilor şi infracţiunea de contrabandă calificată. 682/2002 privind protecţia martorilor. controlul comunicaţiilor informatice. circumstanţele agravante. 2006.  aplicarea prevederilor referitoare la participaţie. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate.  prevederile din partea generală care cuprinde cauzele legale de agravare (recidivă.3. pag. odată cu adoptarea Legii nr. 5 Antoniu George – Reflecţii asupra crimei organizate. alin.  Legea nr. regimul confiscărilor şi cooperarea poliţienească internaţională) a făcut ca dreptul să devină o armă la îndemâna organelor judiciare6. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Anul 2000 este considerat a fi un an de referinţă în combaterea crimei organizate în România. 4 Art. 6.  Legea nr. Fiind un segment foarte important al crimei organizate. apariţia acestei legi cu forme moderne de combatere prin mijloace penale şi procesual penale (incriminarea a noi infracţiuni. Craiova. soluţiile juridico-penale prevăzute de Codul penal erau următoarele:  incriminarea şi sancţionarea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. aproape în serie a legilor necesare combaterii tuturor domeniilor criminalităţii organizate.2 Cod penal. cum ar fi:  Legea nr. Criminalitatea organizată în România În perioada 1990-2000. 107.1. 1 2 Miclea Damian – op. a poliţiştilor şi colaboratorilor sub acoperire. pag. Editura Sitech. Într-o opinie formulată de analişti ai dreptului penal 5. nefăcându-se referire sub aspectul formelor agravante la crima organizată 1. juridice şi sociale. 6 Chipăilă Ion (coordonator) şi colectiv – Globalizarea traficului de copii.  Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic.3/1994. Problema integrării României în Uniunea Europeană a făcut ca începând cu anul 2001 combaterea criminalităţii organizate să ocupe un loc important în preocupările structurilor politice şi să se înceapă un laborios program de armonizare a legislaţiei şi adoptarea.  incriminările prevăzute în partea specială a legii penale care acoperă toate faptele ilicite care ar putea fi comise de asociaţii criminale.

descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. orice altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii. sclavia. lit. nerespectarea dispoziţiilor privind operaţii de import sau export. traficul de migranţi. în sensul art. ca fiind orice infracţiune care. traficul de ţesuturi sau organe umane. 78/2000 privind prevenirea. 508/2004 privind înfiinţarea. În lege sunt prevăzute totodată faptele care fac parte din categoria infracţiunilor grave.  Legea nr.a din Legea nr. prin organizaţie sau asociaţie criminală se înţelege o pluralitate constituită de infractori.2. materialelor nucleare sau al altor materii radioactive. lipsirea de libertate în mod ilegal. pe teritoriul altui stat. după caz:  este săvârşită atât pe teritoriul unui stat cât şi în afara teritoriului acestuia. Prin „grup infracţional organizat”. 39/2003 reglementează măsuri specifice de prevenire şi combatere a criminalităţii organizate la nivel naţional şi internaţional. infracţiunile săvârşite prin intermediul sistemelor şi reţelelor informatice sau de comunicaţii. infracţiunile privitoare la nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Legea nr. 6.  Legea nr. dar pregătirea. bancruta frauduloasă. proxenetismul. în cuprinsul acestei legi. în total sau în parte. nerespectarea dispoziţiilor privind importul de deşeuri şi reziduuri. adoptată la New York în 15 noiembrie 2000 şi ratificată de Parlamentul României prin Legea nr. falsificarea de monede sau de alte valori.  Hotărârea Guvernului nr. al cărei minim special este de cel puţin 5 ani. Legea nr. 2209/2004 privind aprobarea Strategiei naţionale de combatere a criminalităţii organizate în perioada 2004-2007. şantajul. lit. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate este legea de bază. contrabanda. conform art. la art.9 din această lege.7 din lege este incriminată ca infracţiune şi pedepsită cu închisoare de la 5 la 20 de ani iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup. pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material. Legea nr. omorul deosebit de grav. se înţelege grupul structurat format din trei sau mai multe persoane. infracţiunile privind jocurile de noroc. precum şi infracţiunile în legătură directă cu infracţiunile de corupţie. infracţiunile privind traficul de droguri sau precursori. infracţiunile de corupţie.c se defineşte infracţiunea cu caracter transnaţional. Astfel. 73/2005 privind aprobarea Strategiei Naţionale Antidrog în perioada 2005-2012. organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.  este săvârşită pe teritoriul unui stat. deturnarea de fonduri.  este săvârşită pe teritoriul unui stat dar rezultatul acesteia se produce pe teritoriul altui stat. şi anume: omorul. care au produs consecinţe deosebit de grave. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului. spălarea banilor.2. materiilor explozive. Traficul ilicit de droguri 94 . conducerea sau controlul său are loc.  Hotărârea Guvernului nr.  este săvârşită pe teritoriul unui stat de un grup infracţional organizat care desfăşoară activităţi infracţionale în două sau mai multe state. infracţiunile privind traficul de persoane şi infracţiunile în legătură cu traficul de persoane. În art. 39/2003. care au ca scop săvârşirea uneia sau mai multor infracţiuni. cadrul legislaţiei moderne de combatere a crimei organizate în România şi a avut la bază Convenţia ONU împotriva criminalităţii transnaţionale organizate.2. omorul calificat. O altă reglementare juridică ce vizează criminalitatea organizată este şi cea prevăzută în Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. infracţiunile asimilate acestora. care există o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave. divulgarea secretului economic. concurenţa neloială. infracţiunile contra patrimoniului. planificarea. 565 din 16 octombrie 2002. Astfel.

Există date că în Evul Mediu. care era folosit numai pentru tratamentele medicale. utilizarea opiului în scop terapeutic a fost susţinută în mod repetat în textele europene6. opiul căpăta rolul unui panaceu. pag. Drogurile au fost substanţe create artificial de oamenii de stiinţă în anumite situaţii limită. Bucureşti.P. Bucureşti. 2000. 95 . 93. milioane de oameni. Hr. astfel. toxicomania a însoţit şi a înrobit generaţii. totodată pot provoca unele senzaţii plăcute sau stranii. malariei şi constipaţiei5. Opiul şi-a găsit loc în medicina europeană atunci când alchimistul şi medicul german Paracelsius (1493-1541) a arătat că acesta este solubil în alcool şi. opiul a fost menţionat de Scriponius Largus în anul 46 î.2. Indienii însă au început să considere consumul de cannabis o plăcere foarte mare. În următoarele câteva secole. Bucureşti. un flagel al societăţii moderne4. Oamenii au utilizat ierburi. Editura Militară. Există numeroase referiri1.6. Aşa au luat naştere substanţele excitante. Alecu Gheorghe – Manual de educaţie antidrog. războaiele. pag. Înscriindu-se în istoria omenirii încă de la începuturile existenţei sale. aproape un dar divin. Imediat ce o civilizaţie atingea un stadiu de dezvoltare în care începea să se manifeste o activitate identificabilă drept practică a medicinei. 95. deformând trecerea timpului. 353. care recomanda folosirea drogului pentru tratarea reumatismului. Tot în China era întâlnit şi cannabisul. recomandate ca medicamente de către Hipocrat şi Galenius. drogurile au început să fie folosite în mod abuziv.. pag. Toate marile autorităţi medicale timpurii au susţinut cu fervoare folosirea opiului. 1989. 3 C. Arbustul de coca este cunoscut de pe vremea civilizaţiei incaşe pentru efectele euforizante şi afrodisiace obţinute după consumul frunzelor sale. în urmă cu circa 7000 de ani. când se fumau anumite ierburi cu efecte afrodisiace şi halucinogene. pag. pag. droguri în forma primară3. Bucureşti. de regulă. Tentaţia de a ajunge la stări de euforie îşi are rădăcina în timpuri de mult apuse. utilizându-le în scop terapeutic sau în activitatea mistico-religioasă.N. În ordinea cronologică a menţionării lor. pag. 15. 110. rădăcini sau frunze pentru calmarea durerilor. fiind favorizat şi de prezenţa portughezilor în portul Canton. Din păcate însă. Editura Ars Docendi. Prima referinţă cu privire la folosirea marijuanei datează din anul 2737 î. Constanţa. cele mai vechi atestări referitoare la droguri sunt făcute în tăbliţele sumerienilor din Mesopotamia. halucinogene. Gorgos – Vademecuum în psihiatrie. 4 Răşcanu Ruxandra. prizează sau consumă cannabis în amestec cu alte substanţe.A.1. Deşi din antichitate se atrăgea atenţia asupra dependenţei pe care o dădea. poate fi preparată o tinctură.M. Din timpuri imemoriale s-a constatat că unele plante şi minerale au proprietăţi ce pot înlătura diferite dureri. Ele se refereau la macul din care se produc opiul şi derivaţii săi. 1 2 Drăgan Jenică – Aproape totul despre droguri. omenirea a cunoscut acţiunea farmaceutică toxică şi curativă a anumitor plante care conţin droguri. de aproximativ patru-cinci mii de ani fumează. Antichitatea a cunoscut efectele farmacologice ale opiului şi cannabisului. Editura Naţional. izvoare scrise sau tradiţii. Potrivit documentelor publicate de ONU. 1994. Zivari Mirela – Psihologie şi psihopatologie în dependenţa de drog. şi aparţine împăratului chinez Shen Nung. drogurile au fost o binefacere pentru medicină. Efectele drogurilor erau „benefice” pentru armatele diverselor popoare care trebuiau să reziste în regim de război. Planta de cânepă a fost cultivată din vremuri imemoriale pentru fabricarea funiilor. Editura Medicală. opiul era preferat în continuare în scopuri medicale. probabil din epoca de piatră.Hr. 15. Apariţia şi evoluţia drogurilor Încă din cele mai vechi timpuri. 2006. 6 Griffith Edwards – Drogurile: o tentaţie ucigaşă (traducere de Octav Ciucă). principala cauză fiind. devenind o problemă gravă a umanităţii. 2002. 5 Drăgan Jenică – Dicţionar de droguri. de multe ori fără hrană şi fără apă. Administrate corect şi raţional. percepţia sunetelor şi culorilor2. drogurile erau consumate atât în scop medical cât şi pentru obţinerea unor stări euforice. Editura C. Piteşti. Consumul de opiu a devenit foarte răspândit în China în timpul dinastiei Ming. Editura Paralela 45. pot vindeca anumite afecţiuni. care atestă rolul drogurilor în viaţa oamenilor încă de la începutul istoriei. Ca preparat medicinal.

au fost descoperite aminele sintetice denumite amfetamine. Editura Naţional. doi congresmeni americani. Bucureşti. 96 . 2000. Cocaina era foarte preţuită în deceniile opt şi nouă ale secolului al XIX-lea şi multe figuri marcante ale timpului recomandau utilizarea terapeutică a cocainei4. pag. Continentul sud-american a cunoscut numai consumul de frunze ale arborelui de coca pe care băştinaşii le mestecau. opiul şi cocaina se puteau găsi la patentele medicamentelor care erau vândute pentru o mare varietate de indicaţii terapeutice5.. Pletea Constantin – Drogurile şi traficanţii de droguri. Pătrunderea drogurilor în lumea arabă şi consumul acestora au născut puternice dispute. În 1862 Albert Niemann reuşeşte să extragă dintr-o substanţă cristalină derivată din frunzele de coca o formă pură de cocaină. 121. chimistul german H. afrodisiac dar şi ca o modalitate de a înlătura adversarii. a interzis pe întreg teritoriul Egiptului consumul de lichior preparat din florile plantei denumită haşiş. afirmând că 10-15% din totalul personalului american staţionat în acea regiune devenise dependent de heroină. promovând calităţile acesteia. pag. Alexandre Dumas. degajând mai mult fum decât orice baie de aburi grecească. Herodot descria în anul 450 î.Hr. 4 Ţical George Marius – De la plante la droguri. cea care dă naştere cu cea mai mare uşurinţă dependenţei fizice. Bucureşti. 1998. cit. modul în care s-a consumat acest drog de către sciţi: „Când sciţii obţin seminţele acestui cannabis. au revenit în Washington în urma unei vizite de lucru la baza forţelor armate americane din Vietnam. În anul 1897. Acestea au fost folosite atât ca medicament. Editura Lucman. 94. le aruncă în foc pe pietre înroşite. aflându-se sub influenţa cocainei. Dar heroina s-a dovedit a fi. 101. pag. Consumul de cocaină în rândul prozatorilor era un lucru comun. Editura Paralela 45. 2005. care s-au încheiat prin incriminarea acestuia. fiind convins că a găsit leacul împotriva tuberculozei. Piteşti. În 1884 Sigmund Freud a publicat un articol despre potenţialul terapeutic al cocainei. pag. iar dacă este folosită timp îndelungat induce dependenţă. Un decret din 1799 al lui Napoleon Bonaparte. Unele autorităţi din SUA i-au împărtăşit entuziasmul şi cocaina a început să fie recomandată ca remediu pentru boală. Haşişul este un alt tip de drog folosit din vechime. Seminţele ard asemenea tămâii. 176.oamenii ştiind cam din aceleaşi vremuri că din ea se poate obţine un drog psihotrop. boală care făcea ravagii în acele vremuri 6. el fiind menţionat în legendele orientale ca o substanţă halucinantă şi euforică2. În anul 1910. Cel mai folosit drog a fost opiul care a fost utilizat. precum şi pierderea controlului asupra comportamentului. Dreser a descoperit heroina. Şi pe continentul european drogurile şi efectele sale şi-au făcut simţită prezenţa. Acestea au fost 1 2 Griffith Edwards – op. Pe lângă aceştia. în SUA. care împreună cu copiii săi – Cezar şi Lucreţia Borgia – va ridica crima la rang de politică de stat3. În luna aprilie a anului 1971. Robert Steele şi Morgan Murphy.cit. Sir Arthur Conan Doyle consuma cocaină şi a făcut din eroul său fictiv Sherlock Holmes un consumator care a descoperit utilitatea drogului în îmbunătăţirea procesului de deducţie. Jules Verne şi Thomas Edison erau consumatori recunoscuţi de cocaină. considerat istoric. pag. 5 Răşcanu Ruxandra. Cercetările ulterioare au demonstrat că acea estimare a fost mult inferioară valorii adevărate. Ei inhalează fumul şi încep să delireze”1. măsură care n-a avut însă efecte remarcabile în practică. Totodată. 6 Drăgan Jenică – Dicţionar de droguri. se apreciază că Robert Louis Stevenson şi-a scris romanul său „Dr. pag. După o anumită perioadă s-a constatat că are capacitatea de a induce intoxicaţii care produc tulburări psihice. la sfârşitul secolului al XIX-lea. 117.. dintre toate drogurile cunoscute până în prezent. Cu toate acestea. pentru suprimarea unor adversari politici de către Papa Alexandru al IV-lea. Zivari Mirela – op. cit. Trecut şi prezent. Hyde”.. Jekyll şi Mr. 16. de exemplu. 3 Bercheşan Vasile. Drăgan Jenică – op.

morfină şi heroină). 109 3 Bercheşan Vasile. ţinând cont de perioada mare de frământări şi lupte date pentru acapararea puterii. printre care ultima parte a domniei lui Ştefan cel Mare. unele dintre ele regăsindu-se şi astăzi în medicina populară sau în tradiţiile folclorice. Pletea Constantin – Drogurile şi traficanţii de droguri. soţia domnului Moldovei. pag. sunt utilizate în mod frecvent drogurile. Sunt cunoscute mai multe exemple. fiind cunoscute câteva cazuri celebre. În perioada imediat următoare. 362. Multă vreme. Dimensiunea globală a traficului de droguri Unul din cele mai răspândite mituri este cel potrivit căruia ne găsim în mijlocul unei „epidemii de droguri”4. cum ar fi iarba-bună. În Evul Mediu. pe lângă organizaţiile mafiote tradiţionale. În timpul domniilor fanariote. 225. să apară zeci şi sute de grupări şi bande criminale care pun în prim planul preocupărilor lor producţia şi traficul de droguri. În spaţiul carpato-danubiano-pontic. domn al Moldovei şi al Ţării Româneşti. Obiceiurile şi experienţa adunată de atâtea generaţii s-au transmis ajungându-se la cunoaşterea unor multitudini de leacuri obţinute din plante cu proprietăţi toxice şi narcotice. buretele şerpilor (denumiri date pentru o specie de ciuperci bine cunoscute cu proprietăţi halucinogene care induc o stare de transă şi de furie deosebită. folosirea acestor substanţe a început să creeze dependenţă. geto-dacii. a fost vegheat de vindecători buni cunoscători ai proprietăţilor cânepei indiene şi ale macului opiaceu. New York. Producţia şi traficul ilicit de droguri reprezintă una din formele cele mai active de manifestare a crimei organizate transnaţionale. Aceste substanţe însă au fost folosite. cânepa sălbatică (cannabis). bureţii veninoşi. au făcut ca. pag. Cum era de aşteptat. pag.2. Harper-Row. şi la îndepărtarea adversarilor. mai ales în cele medicale.folosite pentru prima dată în scopuri medicale în jurul anilor ’30. fiind o naţiune înfloritoare şi participând la schimburile culturale şi comerciale ale timpului. context în care organizaţiile 1 2 Griffith Edwards – op. strămoşii noştri. Îngrijorător este faptul că. către Patriarhul Hrisant Notara la Constantinopol. Drogurile au fost folosite cu predilecţie în cadrul ritualurilor religioase şi la vindecarea bolilor. strămoşii noştri au aflat proprietăţile unor plante. în unele ţări. cum ar fi cel al lui Constantin Racoviţă Cehan. 4 J. D. W. ci şi pentru desfătarea celor cu posibilităţi materiale. care “de atâta era straşnic că mânca afion (opiu) dimineaţa şi la vreme de chindii bea pelin cu ulciorul” sau cel al Mariei Calimachi. Editura Paralela 45. acestea făcând parte integrantă din viaţa lor.cit. în special în Japonia şi Germania. urmată de un somn profund). Bercheşan Vasile. Şi probabil că situaţia ar fi rămas aceeaşi dacă pe scena drogurilor nu ar fi apărut LSD-ul ca un halucinogen sintetic ce oferea accesul larg către o lume ce depăşea cu mult palida realitate1. Coleman. În timpul celui de-al doilea război mondial. pag. care solicita “picături de licfor anodin” (opiu preparat3). Scarlat Vodă Calimachi. care bolnav fiind. pentru vindecarea narcolepsiei (nevoia necontrolată de a dormi). precum şi anumite practici erau transmise din generaţie în generaţie. cărora le-au dat şi denumiri pe măsură. Cunoştinţele despre proprietăţile plantelor. Pletea Constantin – op. 6. fiind folosite nu numai în scop medical. se remarcă scrisoarea domnului Ţării Româneşti şi ulterior al Moldovei. Profiturile obţinute din această activitate ilicită. din păcate. cit. care depăşesc cu mult unele afaceri legale. prin care îl înştiinţează despre trimiterea a “două tenzuhuri (pastile) găsite cu mult Penzehr (antidot)” şi “un magiun – de opiu – ales”2. macul-bun (din care se puteau extrage opium. 109.. Cresey – Social problems.. utilizarea acestor produse s-a răspândit dramatic printre muncitori şi militari. prin cunoaşterea proprie sau prin schimbul de informaţii cu alte civilizaţii. au cunoscut drogurile. Piteşti. aceste activităţi se desfăşoară sub privirile îngăduitoare ale autorităţilor. 97 . 1998. Nicolae Mavrocordat. drogurile halucinogene au fost cunoscute lumii occidentale aproape exclusiv din poveştile călătorilor sau din descrierile excitante ale savanţilor sau esteţilor care s-au jucat cu vraja drogurilor. R. Astfel. a continuat folosirea drogurilor în diverse scopuri.2.

criminale posedă mii de hectare de pământ arabil pentru culturile de plante opiacee, angajaţi pentru întreg procesul de fabricare a drogurilor, grupuri de protecţie, specialişti în domeniul chimiei, informaticii, economico-financiar şi întreaga logistică, inclusiv minisubmarine şi elicoptere necesare derulării activităţilor lor infracţionale1. În Africa, Asia şi America Latină, banii obţinuţi din vânzarea drogurilor ilicite sunt folosiţi la achiziţionarea armelor şi la sprijinirea războiului şi a rebeliunii2. Odată cu dezvoltarea societăţii şi înflorirea ştiinţei, s-a amplificat chimia alcaloizilor, având ca urmare obţinerea unor substanţe cu efecte mult mai puternice decât plantele din care provin, fapt care a impulsionat şi traficul de droguri. Intuind posibilitatea de câştig fără muncă şi exploatând slăbiciunile fiinţei umane, anumiţi indivizi s-au lansat în una din cele mai nocive afaceri, traficul ilicit de droguri. În prezent, producţia şi consumul de droguri au cunoscut o explozie extraordinară, explozie ce a decurs din profiturile obţinute în urma traficului ilicit de către organizaţii bine puse la punct. Vechile locuri geografice unde se cultivau plante din care se obţineau droguri, au atras atenţia traficanţilor care au preluat acest obicei, transformându-l într-o activitate organizată. Rutele traficului de droguri urmează de mult timp itinerarii ocolitoare, folosindu-se zonele mai puţin frecventate şi slab controlate. Obiectivul traficanţilor este acapararea marilor pieţe de consum, limitând la minim riscurile de confiscare a drogurilor. Anumite zone de pe glob constituie încă de demult locurile de tranzit al traficului de droguri. Este cazul vechii rute a mătăsii şi opiului, care constituia, încă din antichitate, o axă comercială esenţială între Asia şi Occident. Încă din anii ’80, această rută care trece prin Kashi (fostul Kachgar) între podişul Pamir şi munţii Tian Chaui, în vestul Chinei, a redevenit o rută a drogurilor, potrivit spuselor preşedintelui Kîrghîzstan, Astor Akalo. Regiunea montană situată la nordul frontierei dintre Thailanda, Birmania şi Laos, cunoscută sub numele de „Triunghiul de Aur”, a fost acaparată de traficanţii de droguri. Culturile mari au putut exista datorită zonei semisălbatice, a populaţiei seminomade precum şi inaccesibilităţii zonei datorită vegetaţiei sălbatice de junglă. Obiceiul locuitorilor acestei zone este acela de a arde pădurile, iar terenurile rezultate să fie cultivate cu mac opiaceu. După recoltare, terenul este părăsit, iar activitatea este reluată în altă zonă. Plantele sunt preluate de traficanţi, care le prelucrează în laboratoare clandestine situate în apropierea culturilor, produsele obţinute luând calea pieţelor de desfacere. Toate eforturile autorităţilor de a împiedica culturile de mac opiaceu au fost sortite eşecului. Aceasta s-a întâmplat din cauza sărăciei populaţiei care supravieţuieşte din punct de vedere economic de pe urma acestor culturi, obţinând venituri foarte mici, însă sigure în comparaţie cu sumele finale rezultate din traficul de droguri. Împiedicarea cultivării de plante specifice în zonă nu a fost posibilă nici în urma intervenţiei în forţă a autorităţilor. Instabilitatea politică din zonă, controlul acesteia din punct de vedere militar de către forţe care încurajează pe ascuns activităţile ilicite, precum şi corupţia factorilor de răspundere implicaţi în combaterea traficului din zonă care atinge cote alarmante, sunt alţi factori care nu permit eradicarea flagelului în acest colţ de lume3. Instabilitatea politică şi militară, precum şi sărăcia în care se află populaţia a permis traficanţilor de droguri să stăpânească şi zona cunoscută sub denumirea de „Semiluna de aur”, ce cuprinde Afganistanul, Pakistanul şi Iranul. Aici populaţia seminomadă, care se bucură de obţinerea unor venituri sigure din traficul ilicit de droguri, cultivă pe suprafeţe mari mac opiaceu şi cannabis, pe care traficanţii le transformă în renumita „heroină persană”. Regiunea Matran din Pakistan, regiune aridă şi puţin frecventată, loc de contrabandă, serveşte ca punct de plecare a exportării heroinei din „Semiluna de aur”. În Penjab şi în regiunea de nord-vest a Pakistanului se găsesc peste 800 de laboratoare clandestine care produc o heroină de calitate superioară care alimentează piaţa naţională şi
1 2

Raport de evaluare a fenomenului drogurilor în România, Agenţia Naţională Antidrog, Bucureşti, 2004. Raportul Organului Internaţional de Control al Stupefiantelor pentru anul 2005, Organizaţia Naţiunilor Unite. 3 Boroi Alexandru, Neagu Norel, Sultănescu Valentin-Radu – Infracţiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, Editura Rosetti, Bucureşti, 2001, pag. 13. 98

internaţională, exportând drogul către SUA, ţările Europei şi Orientul Mijlociu. Laboratoarele de rafinare a heroinei sunt situate pe dealurile Chagai din Balouchistan şi în centura tribală din apropiere de Peshawar şi Karachi. Mafia drogurilor din Pakistan a profitat de instabilitatea politică a ţării şi de lipsa de reacţie a autorităţilor. Pakistanul este considerat un narcostat, adică o ţară în care statul sau un sector de activitate din societate este implicat în traficul ilicit de droguri, realizând profituri în urma acestei activităţi. Conflictul din Afganistan a provocat o extindere considerabilă a producerii opiului, cauzată de inexistenţa unei puteri centrale care să deţină controlul asupra teritoriilor. În 2006, din întreaga cantitate de opiacee care a părăsit teritoriul afgan, 53% a trecut prin Iran, 33% prin Pakistan şi 15% prin Asia Centrală (în principal, prin Tadjikistan). Ruta de trafic din Afganistan continuă să traverseze Pakistanul, Iranul, Turcia şi ţările balcanice către centrele de distribuţie din Europa Occidentală. Localizaţi în Afganistan şi în toate cele cinci republici din Asia Centrală, mafia drogurilor se identifică prin reţelele naţionale şi prin caracterul exclusiv familial sau etnic al acestora. Rolul lor pe piaţa drogurilor constă în cumpărarea opiaceelor de la fermieri şi vânzarea lor cumpărătorilor internaţionali. Mafia drogurilor din regiune este formată din grupări originare din Kazakhstan, Kîrghîzstan, Tadjikistan, Uzbekistan, dar aceste grupări nu sunt la fel de bine implementate precum grupările afgane. A doua categorie de grupări implicate în traficul de droguri în Asia Centrală sunt organizaţiile criminale transnaţionale. Aceste grupări sunt următoarele:  reţelele de traficanţi afgani, kîrghîzi şi ruşi care transportă încărcăturile de opiacee spre Asia Centrală, Ţările Baltice, Rusia şi Uniunea Europeană;  reţelele de traficanţi afgani, turkmeni şi turci care fac trafic cu opiacee către Turcia, traversând Turkmenistanul, Armenia sau Azerbaidjan;  reţelele de traficanţi caucazieni responsabili cu traficul de droguri din Federaţia Rusă;  grupările afgano-iraniene şi afgano-pakistaneze;  grupările independente din Tadjikistan şi Uzbekistan, care realizează contactul cu diaspora din Afganistan;  grupările de kîrghîzi şi turkmeni, care încearcă să dezvolte legăturile cu mafia afgană a drogurilor;  în ultima perioadă de timp, încearcă să pătrundă în traficul regional de droguri grupările chineze, coreene, latino-americane şi nigeriene. Operaţiunile organizaţiilor criminale transnaţionale nu îşi au originile întotdeauna în Afganistan. Pe lângă stocarea opiaceelor în Afganistan, grupările transnaţionale depozitează de asemenea drogurile în centre regionale diferite, precum Osh, Shymkent şi Samarkand, unde se implementează din ce în ce mai multe laboratoare clandestine. Ultima categorie de grupări implicate în traficul de droguri din Asia Centrală sunt grupările armate nestatale şi grupările teroriste, precum talibanii, Al-Qaeda şi Mişcarea islamică din Uzbekistan. Grupările armate nestatale sunt comandate de „lorzi ai războiului”, persoane cu experienţă în derularea unor războaie civile. Ei domină comerţul cu droguri în două modalităţi: prin colectarea taxelor de la cultivatorii locali sau de la traficanţii care tranzitează teritoriul lor şi prin controlul procesului de fabricare a drogurilor în laboratoarele clandestine. Relieful Asiei nu este un obstacol pentru traficanţi: numeroase puncte de trecere permit traversarea celor 2087 km. de frontieră dintre Afganistan şi vecinii de nord, de-a lungul a trei mari posturi de frontieră: Kuska (pe ruta Nerat din Achgabat pe unde traversează Turkmenistan), Turmez (pe ruta Mazâr–e Charif spre Karshi şi Boukhara, mai exact prin Uzbekistan) şi în final Nizhiny Pyandz (pe ruta Kaboul - Duşanbe, capitala Tadjikistan). Mai mult, munţii din nord-estul Afganistanului prezintă trecători dificile, dar foarte puţin supravegheate. Traficanţii descoperă astfel provincii tadjikistaneze care sunt autonome de Duşanbe înainte de a trece prin Uzbekistan sau Kazakhstan.
99

Din cauza faptului că Iranul a adoptat o legislaţie severă în domeniul combaterii traficului de droguri (legea din 12 ianuarie 1989 care prevede pedeapsa capitală în cazul deţinerii a cel puţin 5 kg. de opiu brut sau 30 de grame de heroină), traficanţii au început să caute noi rute de transport la începutul anilor ’90, dar confiscările efectuate de agenţiile de aplicare a legii confirmă faptul că Iranul rămâne un loc privilegiat de tranzit al heroinei afgane. Tadjikistanul reprezintă în acest moment, principala cale de acces a opiaceelor ce provin din zona „Semilunei de aur”. Traficul de droguri ce tranzitează Tadjikistan relevă în mod clar importanţa acestor teritorii aflate sub controlul Alianţei de Nord, în special zonele din jurul Jirgatalului şi Garm din Tadjikistan. Aproximativ 3% din familiile agricultorilor din Tadjikistan se ocupă de cultivarea opiului şi între 10 000 şi 40 000 de tadjikistanezi (0,4% din populaţia totală) se ocupă cu comerţul de opiu, fiind folosiţi de traficanţi ca transportatori sau intermediari. De altfel, nici o regiune a globului pământesc unde situaţia geografică şi social-politică au permis, nu a scăpat de prezenţa traficanţilor de droguri, care la preţuri mici reuşesc cultivarea şi transformarea culturilor în droguri ilicite pentru consum, după care le comercializează la preţuri exorbitante, profiturile fiind fabuloase. Altă ţară puternic afectată de invazia drogurilor şi creşterea numărului de consumatori a devenit India. Întinsa suprafaţă a teritoriului, lungimea frontierelor maritime şi terestre nu au permis autorităţilor să efectueze un control sever asupra circulaţiei. Handicapul a fost imediat speculat de traficanţii de droguri care la început au folosit India ca ţară de tranzit pentru drogurile aduse din „Triunghiul de Aur”, după care s-au orientat către populaţie, numărul consumatorilor crescând continuu. În prezent există trei centre distincte de producţie a opiaceelor care aprovizionează trei pieţe principale, şi anume1:  Afganistanul care aprovizionează ţările învecinate, Orientul Mijlociu, Africa şi, în mod deosebit, Europa;  Myanmar/Laos care furnizează opiacee ţărilor învecinate (în special Chinei) şi continentului Oceania (în principal, Australiei);  America latină (Mexic, Columbia, Guatemala, Peru) care aprovizionează America de Nord (în mod deosebit, Statele Unite ale Americii). Într-un comunicat de presă din data de 2 septembrie 2006, Directorul Executiv al Biroului Naţiunilor Unite privind Drogurile şi Criminalitatea, Antonio Maria Costa, preciza că recolta de mac opiaceu obţinută în anul 2006 în Afganistan reprezintă aproape 92% din producţia la nivel mondial şi depăşeşte cererea globală cu 30%. „Opinia publică este din ce în ce mai frustrată de faptul că în Afganistan culturile de mac opiaceu nu pot fi ţinute sub control. Investiţiile politice, militare şi economice făcute de ţările coaliţiei nu au un impact vizibil asupra acestor culturi. Prin urmare, opiul din Afganistan finanţează insurgenţii, mafia internaţională şi duce la decesul a peste o sută de mii de persoane în fiecare an”, a mai adăugat domnul Costa2. În data de 7 septembrie 2006 atrăgea atenţia un articol dat publicităţii de BBC NEWS prin care se aducea la cunoştinţă că generalul James Jones, comandantul NATO solicită ţărilor membre NATO să acorde întăriri pentru misiunea din sudul Afganistanului, recunoscând că trupele aliate nu mai fac faţă violenţei din regiune. La data de 12 septembrie 2006, Antonio Maria Costa făcea următorul apel pentru distrugerea industriei opiului în Afganistan: „Fac apel la forţele NATO pentru distrugerea laboratoarelor de heroină, dezafectarea pieţelor de opiu, atacarea convoaielor de opiu şi aducerea comercianţilor în faţa justiţiei. Invit ţările coaliţiei să ofere NATO mandatul şi resursele necesare”. În prezent, în Afganistan, numai în 6 din cele 34 de provincii nu se cultivă mac opiaceu. Aproximativ 12,6% din totalul populaţiei este implicată în cultivarea opiului.
1

Raport de evaluare Semestrul I/2007 privind stadiul realizării activităţilor prevăzute pentru semestrul I/2007 în Planul de acţiune în vederea implementării Strategiei Naţionale Antidrog, în perioada 2005-2008, Agenţia Naţională Antidrog, Bucureşti, 2007, pag. 14. A se vedea şi UNODC, World Drug Report, 2006, pag. 63. 2 Raport de evaluare 2007 privind stadiul realizării activităţilor prevăzute pentru anul 2006 în Planul de acţiune în vederea implementării Strategiei Naţionale Antidrog, în perioada 2005-2008, Agenţia Naţională Antidrog, Bucureşti, 2007, pag. 5. 100

Raportul Biroului Naţiunilor Unite privind Drogurile şi Criminalitatea (UNODC) asupra traficului de stupefiante din 2007 remarcă faptul că „o parte mică. Trebuie să ţinem cont totuşi că nu există statistici fiabile şi că nivelul confiscărilor nu reflectă adevăratul flux al drogurilor care tranzitează Africa din cauza slăbiciunii forţelor de poliţie locală care au dificultăţi în interceptarea transporturilor ilicite. de heroină provenind din Thailanda. După experţii ONU. cartelurile drogurilor din Africa occidentală căutau noi contacte în America Latină pentru a extinde traficul cu cocaină în întreaga regiune a Africii subsahariene”. Africa era situată pe rute de tranzit ale drogurilor. În anul 1992. urbanizarea puternică. o adevărată industrie a serviciului de comerţ de heroină şi cocaină. Confiscările de opiacee în Africa au înregistrat o creştere în aceşti ultimi ani. Concluzia la care au ajuns mai multe organisme internaţionale însărcinate cu lupta împotriva traficului de droguri este că în Africa. autorităţile americane estimau că 50% din heroina care circulă în ţara lor era introdusă de către nigerieni care utilizau Polonia şi Ungaria ca punct de tranzit pentru cocaina destinată Europei occidentale. Potrivit statisticilor ONU. turce şi chineze. Cantitatea totală a opiaceelor confiscate în Africa este totuşi modestă (0. Deja. La sfârşitul anilor ’80 se înregistrează o creştere importantă a rolului Nigeriei ca centru strategic. autorităţile nigeriene au suspendat zborurile directe către Rio de Janeiro. care s-au dublat între 2003 şi 2004. producător de opiu şi heroină şi cu lumea consumatoare anglo-saxonă. care a permis legarea de relaţii strânse comerciale cu subcontinentul indian. traficanţii nigerieni sunt consideraţi ca principalii vectori ai drogului. În ceea ce priveşte utilizarea opiaceelor în Africa. în 2001. Heroina provine din ţările Asiei de Sud-Vest şi de Sud-Est. Graţie compatrioţilor lor rezidenţi în străinătate. în anul 2004 s-a înregistrat o creştere a confiscării de heroină cu 60% în comparaţie cu anul precedent. Heroina care trece prin Africa este destinată în primul rând pieţelor europene şi în al doilea rând celor din nordul Americii. Organizaţiile mafiote nigeriene. potrivit statisticilor Biroului Naţiunilor Unite privind Drogurile şi Criminalitatea (UNODC). De atunci. Afirmarea mafiilor nigeriene derivă de asemenea din apartenenţa Nigeriei la Commonwealth. un raport al Organului Internaţional de Control al Stupefiantelor afirma că „graţie experienţei lor în domeniul traficului cu haşiş şi heroină. distrugerea valorilor tradiţionale africane. în Africa sudică şi în mai multe ţări din Africa occidentală. Prezenţa acestor organizaţii criminale. difuzarea unei culturi hedoniste sunt de asemenea factori care au creat premisele pentru un progres al traficului de droguri pe continentul african. care poziţionează Africa ca o regiune „pivot” pentru distribuirea drogurilor în lumea întreagă. în măsură de a trata de la egal la egal cu organizaţii similare din alte continente. Este vorba de o turnură fundamentală în strategia traficului de droguri la nivel mondial. îndeosebi în Africa orientală. se remarcă o creştere a consumării lor pe continentul african. ei au format clanuri criminale comparabile cu cele columbiene. creşterea consumului de heroină în aceste regiuni provine din faptul că ele sunt folosite ca locuri de tranzit de către narcotraficanţi. Ei sunt prezenţi în toate punctele cheie ale producerii şi traficului de droguri. reprezentând un obstacol suplimentar în calea dezvoltării continentului. Deja în 1995. în membri ai unor bande conduse de cetăţeni africani. când au fost confiscate în Nigeria 300 kg. dar în creştere din producţia de opiacee afgane este trimisă în America septentrională fie prin Africa orientală şi Africa 101 . Cea mai mare parte a acestei creşteri este datorată confiscărilor care au avut loc în Africa centrală şi occidentală. care nu se dedau totuşi de la a-şi crea o piaţă locală. De la începutul anilor ’90.În anul 2002. traficul de droguri constituie o problemă majoră. ca şi altele. de clan şi de familie.3% din totalul confiscărilor la nivel mondial). înalţi funcţionari din Kandahar şi chiar ministrul de interne afgan au fost acuzaţi că ar avea legături cu reţelele de trafic de droguri. se bazează pe solidaritatea etnică. Turnura a avut loc în anul 1993. Aceasta a reprezentat semnalul unei schimbări care arată transformarea numeroşilor mici contrabandişti africani (majoritatea nigerieni) din simpli transportatori pentru profitul altora. urmare a confiscărilor de cocaină din aeroportul Lagos.

2007. iarba de cannabis este cultivată. mai scumpă. În 2004. cu excepţia Africii de Sud unde fabricarea de metamfetamine a crescut în ultimii ani. Bucureşti. Venezuela. Pe când Africa nu este pentru moment decât un loc de tranzit şi o piaţă reziduală pentru droguri precum cocaina şi heroina. 72% din numărul global de capturi de cocaină se concentrează pe teritoriul a 5 state: Columbia. Producţia de droguri sintetice este limitată în Africa.000 de hectare la 78. fie prin Europa”. faţă de o creştere a cererii în Europa. de obicei. Acestea reprezintă principalii transportatori de cocaină şi distribuitorii de cantităţi mari în ţară. Pe lângă implicaţiile acestui flagel asupra sănătăţii populaţiei şi a costurilor tot mai mari pentru menţinerea sa sub control. Africa reprezintă 27% din producţia mondială şi principalii producători sunt Marocul (3700 de tone). în 176 de ţări din lumea întreagă. de asemenea wlw sunt impolicate în producţia.europa. La nivel statal. Datele privind descoperirea de laboratoare clandestine confirmă această tendinţă. concentrat de mac opiaceu obţinut din tulpini sau capsule zdrobite de mac) într-o serie de state din estul Uniunii Europene.eu 102 . în perioada 2005-2008. de unde cocaina este transportată în Europa în cantităţi mici de către „cărăuşi”. Al doilea factor este legat de diminuarea consumului de cocaină înregistrată în SUA. în ciuda scăderii cu 9%. de la 86. în plus. dar fabricarea este în esenţă limitată la producerea pe scară redusă a preparatelor „de casă” din mac opiaceu (ex. 2 http://ar2006. o piaţă africană care înregistrează în ultimii ani creşteri însemnate. unde se pare că producţia de „heroină poloneză” este în descreştere2. Agenţia Naţională Antidrog. s-a creat. acestea fiind sursa cantităţilor mari. pag. tulpini de mac opiaceu. În aceşti ultimi ani de exemplu. Africa este deci o rută comodă şi sigură pentru a ajunge o piaţă în creştere. s-au ridicat baze de supraveghere americane din Anzi în Insulele Caraibe. 50% din confiscările de cocaină de pe continentul African au fost înregistrate în Africa occidentală şi centrală. la nivelul kilogramelor de cocaină existente în multe zone din oraşul New York. Statele Unite ale Americii. cum ar fi Lituania. Primul provine din îmbunătăţirea sistemelor de supraveghere desfăşurate de autorităţile locale şi de autorităţile americane în regiunea Caraibe şi America centrală. inclusiv pentru 1 Raport de evaluare Semestrul I/2007 privind stadiul realizării activităţilor prevăzute pentru semestrul I/2007 în Planul de acţiune în vederea implementării Strategiei Naţionale Antidrog. parte din acestea fiind folosite pentru comiterea altor activităţi ilicite. trebuie relevate şi cele legate de câştigurile imense realizate de traficanţi. Africa de Sud (2200 de tone) şi Nigeria (2000 de tone). marijuanei şi metamfetaminei disponibile pe piaţa de droguri din SUA. Ca efect colateral. Spania şi Ecuador1. Sediul local al DEA din New York a constatat recent că grupările criminale mexicane se aprovizionează de la grupările criminale columbiene. Organizaţiile mexicane de trafic de droguri sunt cele mai influente dintre organizaţiile care operează pe teritoriul SUA. Zona de trecere cea mai utilizată de către traficanţii de cocaină este cea a Golfului de Guineea.emcdda. Traficanţii de cocaină încearcă într-o măsură ascendentă să utilizeze ca rute ale tranzitului Africa din două motive. prezentând pericolul cel mai mare din punct de vedere organizaţional. În Europa. ruta tradiţională folosită de traficanţi. heroina se găseşte sub două forme de import: heroina brună obişnuită (forma sa chimică de bază) şi heroina albă (sub formă de sare) care este mai rar întâlnită şi. În plus autorităţile olandeze au intensificat supravegherea cu patrule aeriene poziţionate în insulele Curaqao şi Saint Martin.occidentală. adeseori în mod ilegal. unde piaţa de tulpini de mac opiaceu şi concentrat de mac opiaceu din tulpini pare să se fi stabilizat. precum şi Polonia. provenind de obicei din Asia de Sud-Est. 16. Conform raportului Biroului Naţiunilor Unite privind Drogurile şi Criminalitatea (UNODC) pe anul 2006. transportul şi distribuţia heroinei.000 de hectare a suprafeţei de cultură. Pe lângă heroina importată. principala producţie locală de substanţe stupefiante este cea de cannabis. Columbia este statul cu cea mai mare suprafaţă cultivată cu coca. unele droguri pe bază de opiacee sunt produse în Uniunea Europeană.

a permis reţelelor de traficanţi să folosească diverse mijloace pentru tranzitarea teritoriului ţării. cu vârste cuprinse între 15 şi 64 de ani. România reprezintă principalul tronson al celei de-a doua rute balcanice de transport al drogurilor către Europa Occidentală. Până nu de mult. La nivel mondial se constată o creştere continuă a numărului de consumatori de droguri. O serie de factori determinanţi. iar la 1 2 Raport de evaluare a fenomenului drogurilor în România. această idee fiind indusă de propaganda comunistă. Înainte de anul 1990. Situaţia conflictuală dintre statele ex-iugoslave a făcut ca pentru o perioadă de timp centrul de greutate al traficului de droguri să se transfere pe cel de-al doilea segment al “rutei balcanice” care include şi România. Petea intră în Ungaria. În dorinţa lor de expansiune. în baza experienţei acumulate. în cele câteva cazuri înregistrate consumatorii fiind cetăţeni străini. În anul 2004. care să aibă dotarea tehnică corespunzătoare. Bechet. ajunge prin zona sud-vestică. în marea lor majoritate marinari. pentru ca ulterior. au influenţat în timp. evoluţia României în ceea ce priveşte traficul de droguri. În perioada de tranziţie parcursă de România după Revoluţia din Decembrie 1989. Borş. Agenţia Naţională Antidrog. care include toată gama căilor de transport. 103 . Ruta a doua balcanică de transport al drogurilor porneşte din Turcia. în evidenţa autorităţilor vremii se regăsea un număr mic de persoane. după care continuă prin zona subcarpatică spre Vest. intră în Slovacia prin Rajka. un traseu continuând prin Polonia către Germania. traversează zona estică a României. O altă variantă a celei de-a doua rute balcanice.finanţarea actelor teroriste. deja existente în alte zone geografice. traversează Bulgaria. iar celălalt spre aceeaşi destinaţie. au consumat droguri cel puţin o dată. conferă organizaţiilor criminale posibilităţi largi de camuflare a drogurilor şi de tranzitare a teritoriului ţării. organizaţiile criminale privesc România nu numai ca o ţară de tranzit. dar şi ca o piaţă de desfacere şi consum ilicit a drogurilor. dar prin Slovacia şi Cehia. iar prin punctele de frontieră Nădlac. O parte a cetăţenilor români uzitând de dreptul la libera circulaţie au săvârşit fapte penale în afara teritoriului naţional. peste două sute milioane de persoane (peste 5% din populaţia lumii). Arealul favorabil al României. grupurile criminale acţionând structurat în diverse domenii ale vieţii sociale şi economice. Din cea de-a doua rută balcanică se desprinde o altă variantă care pleacă din Bucureşti. În continuare. Bucureşti. cadrul legislativ insuficient reglementat în materie antidrog şi inexistenţa organelor judiciare specializate în combaterea acestui gen de infracţiuni. trece prin Budapesta. precum factori de ordin social-politic-economic. care a condus la o creştere enormă a numărului de mijloace de transport şi mărfuri ce intră şi ies. Agenţia Naţională Antidrog . după care intră pe traseul mai sus descris. Vama Veche. 2004. să iniţieze pe teritoriul României forme organizate de criminalitate. devenite dependente ca urmare a unor tratamente îndelungate cu morfină sau alte medicamente cu conţinut stupefiant1. care include şi un tronson maritim. după care intră în Ucraina. în Cehia. este: Istanbul-Constanţa (pe Marea Neagră)-Bucureşti. Deschiderea graniţelor României. Raport naţional privind situaţia drogurilor. consumul ilicit de droguri în România constituia un aspect cu caracter excepţional. de unde pătrunde în Germania prin punctul de frontieră dintre cele două ţări2. 2005. în şi din ţară. criminalitatea organizată naţională şi internaţională şi-a făcut apariţia şi s-a dezvoltat. Giurgiu). intră în România prin punctele de frontieră sudice (Negru Vodă. are următorul traseu: Turcia-Bulgaria-Serbia-Ungaria. Bucureşti. Poziţia geografică deosebită pe care o ocupă România a făcut ca aceasta să fie luată în calcul de către reţelele de traficanţi de droguri ca un important „cap de pod” ce face legătura între Orient şi Occident.Observatorul Român de Droguri şi Toxicomanii. iar după traversarea teritoriului slovac. la noi în ţară s-a considerat că fenomenul drogurilor nu a fost cunoscut niciodată. De asemenea. unde se bifurcă. trece prin Bucureşti. dar care poate oricând să includă şi variante care să vizeze ţara noastră. Prima rută balcanică ce ocoleşte România. drogurile reprezentând ceva cunoscut numai de către Occidentul decadent.

 creşterea numărului de consumatori de droguri şi. convingerea că transporturile de heroină către Europa nu se vor mai efectua prin România.  creşterea fluxului de imigranţi spre România şi alte state membre ale Uniunii Europene. cât şi în alte centre urbane din ţară materializate prin sporirea numărului de vânzători stradali şi din locuinţe. depistarea acestora depinzând în mare măsură de abilitatea instituţiilor implicate în combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi. principalii factori de risc care pot influenţa nivelul ofertei de droguri sunt:  poziţia României la intersecţia principalelor rute tradiţionale utilizate de traficanţii internaţionali de droguri şi faptul că începând cu data de 01 ianuarie 2007 ţara noastră reprezintă graniţa estică a Uniunii Europene.  amplificarea si diversificarea criminalităţii asociate consumului de droguri. „moartea albă”. în principal. a celor care preferă amfetaminele şi cannabisul. MDMA. mai ales. 104 . amplificarea cererii de droguri în instituţiile de învăţământ.  dezvoltarea traficului comercial prin punctele de frontieră cu consecinţe asupra scăderii timpilor de control. ci ca o consecinţă a dezvoltării rapide a narcotraficului internaţional.  cooperarea insuficientă între instituţiile abilitate în reducerea ofertei de droguri. Ucraina) pentru produsele stupefiante de sinteză (amfetamine.Budapesta intră pe ruta a doua balcanică. dar şi dinspre nord (Ţările Baltice. LSD şi altele). Potrivit Strategiei naţionale antidrog în perioada 2005-2012. de modul în care acestea cooperează cu instituţiile similare ale altor state. urmând ruta Turkmenistan/Iran – traversând Marea Caspică-Azerbaidjan-Georgia-traversând Marea NeagrăUcraina şi de aici către vest (este puţin probabil ca transporturile de heroină din Afganistan să traverseze Turcia.  diversificarea modalităţilor de spălare a banilor rezultaţi din operaţiunile ilicite cu droguri prin racolarea unor specialişti din domeniul financiar-bancar şi coruperea unor funcţionari publici. discoteci. în opinia analiştilor internaţionali. ci prin ocolirea acesteia prin nord. există deja locuri cvasinotorii unde se comercializează. În aceste activităţi.  implicarea în fapte de corupţie a unor funcţionari publici care au atribuţii directe în activitatea de control la frontieră. Caracterul relativ stabil al rutelor de transport nu exclude şi alte variante care să vizeze România.  creşterea consumului de droguri şi în special a celui de droguri sintetice. locuri şi medii infracţionale. în special. de exemplu. aproape ostentativ. rezultă că pentru drogurile sintetice se prefigurează dezvoltarea unor rute dinspre vest (Olanda.  extinderea fenomenului infracţional din acest domeniu pe întreg teritoriul ţării. atât pe raza Capitalei. Germania) spre est (România). Din cazuistica ultimilor ani. organizate pe scheletul unor veritabile 1 Hotărârea Guvernului nr.  modificarea continuă a rutelor utilizate şi a tipurilor de droguri traficate în funcţie de cerinţele pieţei ilicite.  proliferarea reţelelor teroriste interesate în obţinerea de fonduri din traficul ilicit de droguri. care ar urma să devină active pe teritoriul României. Principalele tendinţe privind evoluţia fenomenului criminalităţii în domeniul drogurilor sunt următoarele1:  amplificarea şi diversificarea fenomenului infracţional transfrontalier. atingând în prezent cote alarmante. şi a unei cereri crescânde de stupefiante şi pe piaţa internă. Numai în Bucureşti. Transformarea Afganistanului în principal producător de heroină a format. datorită conflictelor cu reţelele locale de traficanţi de droguri). 73/2005 privind aprobarea Strategiei Naţionale Antidrog în perioada 2005-2012. Belgia. Constant şi nu pe un teren viran. traficul intern cu droguri şi în special cel stradal s-a intensificat.

producând o stare de inerţie psihică şi fizică şi care. 6 Bercheşan Vasile. grupuri de români.  substanţa toxică medicamentoasă folosită la prepararea produselor farmaceutice. drogurile reprezintă acele substanţe care. 7 Dicţionarul Explicativ al limbii române. b din Legea nr. cât şi de consumatori. fiind introduse de o persoană pe diferite căi în organism (injectare. A se vedea în acelaşi sens şi Yves Pélicier. 4. datorită unor proprietăţi curative. 1998. Totuşi. Folosirea abuzivă poate crea dependenţa fizică şi psihică sau tulburări grave ale activităţii mentale şi ale comportamentului. În accepţiunea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii9. Bucureşti. noţiunea de „drog” trebuie înţeleasă în sensul de „stupefiant”. Academia Naţională de Medicină din Franţa a adoptat următoarea definiţie a drogurilor: 1 2 Raportul Organului Internaţional de Control al Stupefiantelor pentru anul 2005. Collection „Que sais-je?”. prizare. plecând de la cuvântul din limba persană „droa”. Noţiunea de „stupefiant” este definită ca fiind substanţa medicamentoasă care inhibă centrii nervoşi.reţele de comercianţi. care se întrebuinţează la prepararea unor medicamente şi ca stupefiant. percepţiei. În opinia unor autori. dar al cărei efect este câteodată. pag. inhalare) produc acestuia modificări esenţiale. poate modifica una sau mai multe funcţii ale acestuia. drogul este substanţa utilizată de medicină şi a cărei administrare abuzivă (consum) poate crea dependenţă fizică şi/sau psihică ori tulburări grave ale activităţii mentale. comportamentului. Organizaţia Naţiunilor Unite. Zivari Mirela – Psihologie şi psihopatologie în dependenţa de drog.  substanţa folosită la prepararea unor medicamente sau ca stupefiant. pag. 81. 2000. Bucureşti. incert şi nociv pentru organismul uman. Editura Academiei Române.3. odată absorbită de un organism viu. la care specialiştii nu sa-u gândit cu ceva timp în urmă. flori. 2006. pag. lichide sau gazoase. Editura Naţional. O altă definiţie5 prezintă drogurile ca fiind substanţe solide. Editura Ars Docendi. Guy Thuillier – La drogue. 1998. Potrivit altor autori6. 1994. Bucureşti. Este o situaţie surprinzătoare. în sensul că asemenea indivizi vor renunţa la clasica bişniţă cu produse agroalimentare. această definiţie este mult prea vagă. lit. preponderent din etnia rromilor. 1972 (septième édition). Piteşti. PressesUniversitaires de France. 105 . Bucureşti. datorită consolidării legislaţiei interne privind controlul drogurilor şi precursorilor cât şi a structurilor administrative şi de coordonare1. 2001. ţigări. 1030. 3 Art. sunt implicaţi atât în calitate de dealeri. ţara noastră nu reprezintă o ameninţare majoră din punct de vedere al producţiei şi distribuţiei de stupefiante. 6. În prezent. drogul a fost definit4 ca fiind orice substanţă utilizată în terapeutică. Editura Cermaprint. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. care odată introduse în organism. sunt de părere că termenul derivă de la „droga”. „produse sau substanţe stupefiante ori toxice” sau „substanţe psihotrope”. Conceptul şi clasificarea drogurilor Etimologia cuvântului „drog” nu este întrutotul şi exact cunoscută. Editura Printech. „drogul” este acea substanţă care. 8 Ştefan Cristian Eduard – Flagelul drogurilor. animală sau minerală. 5 Răşcanu Ruxandra.1. Editura Militară. Drugescu Nicolae . folosită în mod sistematic duce la obişnuinţă şi la necesitatea unor doze crescânde7. pag. 2002. pag. Claude Saumaise şi Gilles Ménage.Medicină legală. 4 Drăgan Jenică – Dicţionar de droguri. Pletea Constantin – Drogurile şi traficanţii de droguri. 58. Bucureşti. Lato sensu. 9 Drăgan Jenică – Aproape totul despre droguri. termenul provine din limba olandeză (droog)2. generalizând medicamentele. cunoştinţei. cu aur şi valută şi se vor lansa în afaceri cu stupefiante. cercetărori în domeniu. 41.2. 18. În opinia autorilor. putând genera dependenţa fizică şi/sau psihică a persoanei care le consumă8. pag. modifică imaginea asupra realităţii înconjurătoare. drogurile reprezintă „plantele şi substanţele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conţin asemenea plante şi substanţe”. Editura Paralela 45. Potrivit legislaţiei naţionale3. 336. pag. Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte drogul ca fiind:  substanţa de origine vegetală. Din punct de vedere farmacologic.

cum ar fi: efectul produs asupra sistemului nervos central. pag. 1 Pierre Delaveau – Communiqué portant sur la définition du mot „drogue”. Drogurile ilicite sunt drogurile al căror consum sau vânzare în afara cadrului legal atrage răspunderea penală a persoanelor. Spre exemplu. susceptibile să modifice într-un mod oarecare activitatea psihicului şi comportamentului uman. Drogurile care fac obiectul unor convenţii internaţionale sau legi naţionale sunt denumite şi „droguri de abuz” („abused drugs”). În doze mari. În doze moderate acestea întreţin starea de veghe. Bucureşti. utilizate în asociere4. substanţele sau clasele de substanţe psihoactive (drogurile) care produc asemenea modificări şi generează dependenţa. Acestea se subclasifică în5:  stimulente ale veghii – amfetamina. Stimulentele sunt substanţe care accelerează activitatea sistemului nervos central. Ele acţionează direct asupra sistemului nervos central. Caracterul ilicit al drogurilor diferă de la o legislaţie la alta. Institut de santé publique. alte substanţe psihoactive şi substanţe din diferite clase. Editura O.T. drogurile se clasifică astfel:  substanţe stimulente sau psihoanaleptice. halucinogenele. În literatura de specialitate şi în practică există numeroase clasificări ale drogurilor.„substanţe naturale sau de sinteză ale căror efecte psihotrope produc senzaţii comparabile plăcerii. – Drogues et Toxicomanies.D. de abuz sau dependenţă. fiind supus totuşi unei reglementări legale. 28 novembre 2006. anorexigenele şi psihostimulenţii. consumate în vederea modificării stării de cunoştinţă. 2 Charpenel Y. 836/1993. animală ori minerală) sau de sinteză. având la bază diferite criterii. derivatele cannabisului. 5 Drăgan Jenică – Dicţionar de droguri. Maestracci N. încheiată în anul 1971. originea substanţelor. Paris.F. 106 . Potrivit documentelor internaţionale.  substanţe depresoare sau psiholeptice. consumul de cannabis este ilegal în Franţa. cofeina. Termenii drog licit şi drog ilicit au fost utilizaţi din momentul incriminării prin lege a substanţelor psihotrope.  substanţe perturbatoare (halucinogene) sau psihodisleptice. 4 Organizaţia Mondială a Sănătăţii – Seria de rapoarte tehnice nr. a căror folosire poate fi legală sau nu”. cocaina. dar este permis în Olanda. 1999. Cofeina din cafea. Bruxelles (Belgique). cathina. opiaceele. pag. În funcţie de efectul produs asupra sistemului nervos central . În conformitate cu unele recomandări ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. influenţând inegal selectiv sau global. având potenţial de uzanţă nociv.. implicaţiile sociale sau dependenţa produsă în urma consumului. ele pot produce toleranţă fizică şi psihică.”1. Paris. nicotina din tutun. Cuvântul drog nu trebuie să fie utilizat cu sensul de medicament sau de substanţă activă din punct de vedere farmaceutic. cresc activitatea mentală şi creează o senzaţie de bine. crack-ul. solvenţii volatili. tutunul. pag. sunt următoarele: alcoolul. Editura Naţional. 6. cocaina. alcoolul şi unele medicamente (eliberate din farmacii fără prescripţie medicală) pot fi considerate droguri admise de societatea în care trăim. regimul juridic aplicabil. conducând prin consumul lor repetat de cele mai multe ori la dependenţa psihică şi fizică. Institutul de sănătate publică din Belgia defineşte drogul ca fiind substanţa psihoactivă utilizată în scopuri non-medicale3. Psihotrope sunt considerate toate substanţele de origine naturală (vegetală. amfetaminele. sedativele şi hipnoticele. Din această categorie fac parte: frunzele arbustului de coca. Observatorul francez al drogurilor şi toxicomanilor defineşte drogurile 2 ca fiind: „produse naturale sau sintetice. constituind infracţiuni. 10.. 241. 3 Marc Roelands – Définition du mot „drogue”. prin „droguri” înţelegem stupefiantele supuse controlului internaţional prin Convenţia unică privind stupefiantele din 1961 şi substanţele psihotrope al căror control internaţional este prevăzut de Convenţia privind substanţele psihotrope. atât funcţiile psihice instinctive cât şi procesele mentale şi emoţionale. 2000. Académie Nationale de Médecine. Drogurile licite sunt substanţele psihotrope al căror consum sau vânzare nu este incriminat prin lege.

toxicologice..  droguri care produc dependenţă mixtă – din această ultimă categorie fac parte cele mai multe stupefiante. Cunoscute şi sub denumirea de „droguri psihedelice”. conform căreia în funcţie de plasarea pe unul dintre cele două tablouri ale Convenţiei unice privind stupefiantele din anul 1961 şi respectiv patru tablouri din Convenţia privind substanţele psihotrope din anul 1971. Bucureşti. temporale şi spaţiale. Editura Militară. În fapt ele deformează senzaţiile şi percepţiile celui care le utilizează1. 1 2 Drăgan Jenică – op. 1994. Tot droguri de sinteză sunt considerate mai multe produse ce sunt deturnate de la folosirea lor tradiţională.  droguri de semisinteză. ketamina. Potrivit art. medicamentele pe bază de opiu sau derivaţi ai acestuia. fiind totodată larg răspândite şi uşor de procurat. Editura Focus. etc. Halucinogenele sunt substanţe care perturbă activitatea sistemului nervos central şi provoacă alterări ale percepţiei. cannabisul şi răşina acestuia.cit. codeina). ecstasy ori alte substanţe psihotrope obţinute în laboratoare clandestine. După tipul general de drog. frunzele de coca şi derivaţii săi şi alte plante cu principii halucinogene. morfinice de sinteză. O altă clasificare este cea statuată în dreptul internaţional. Vasilescu Lucian. cocaina. 118. 3 Drăgan Jenică – Aproape totul despre droguri. Drogurile de semisinteză sunt cele realizate prin procedee chimice pornind de la o substanţă naturală extrasă dintr-un produs vegetal (heroina. Aspecte medicale. pag. Acestea antrenează o puternică dependenţă psihică şi uneori fizică producând totodată şi fenomenul de toleranţă. Bucureşti. În funcţie de regimul juridic al substanţelor. Căpăstraru Cristian – Elemente de toxicologia dogurilor. tranchilizante şi hipnoticele. morfina. amfetamina. psihiatrice şi juridice. 2006.  droguri de sinteză (sintetice). Drogurile de sinteză sunt obţinute în întregime prin sinteze chimice: metadona. 40. lit. designer-drugs. LSD 25. în general ele având efecte analgezice şi sedative. ecstasy. pag.  substanţe total interzise (LSD. psihosociale. Galetescu Emanoil.  droguri care produc dependenţă psihică.1.  după originea lor. phenciclidina. care. barbituricele. ketamina) – sunt folosite în tratamente medicale. barbiturice. Principalele substanţe ce fac parte din această categorie sunt: opiul şi derivaţii săi (morfina şi heroina). Depresoarele sunt substanţe care încetinesc activitatea sistemului nervos central. semnată la Viena la 20 decembrie 1988. stimulente ale umorii – substanţe ce îndepărtează starea depresivă. drogurile se clasifică în2:  droguri naturale. mescalina. mescalina.q şi r din Convenţia asupra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope. această clasificare arbitrară este menţinută şi chiar întărită. îl constituie dependenţa generată (clasificare de ordin medical). cocaină). în această categorie sunt cuprinse cannabisul. acestea se împart în două categorii:  substanţe a căror fabricare şi administrare sunt supuse controlului (morfina. drogurile se împart în stupefiante şi substanţe psihotrope. După originea lor. LSD 25. acestea pot fi: a) Substanţe psihotrope. la rândul lor se pot clasifica:  după substanţele din care derivă. drogurile se împart în trei categorii:  droguri care produc dependenţă fizică. 107 . Drogurile naturale sunt cele obţinute direct din plante sau arbuşti: opiul. 48. Tihan Eusebiu. heroină. În funcţie de aceasta. Macovei Radu Alexandru (coordonator). Tot în această categorie sunt incluşi şi solvenţii volatili şi alte produse cu proprietăţi asemănătoare drogurilor3. pag. ciupercile halucinogene. Un alt criteriu important de clasificare.

la rândul lor pot fi:  stupefiante naturale. O altă clasificare este făcută de legislaţia naţională. mescalina). morfina. Editura Focus. semisintetice şi sintetice.  după compoziţia chimică generală.  tranchilizantele minore.  droguri de risc: cannabis. Gabriel Ştefan Gorun este de părere că substanţele psihoactive pot aparţine uneia din următoarele clase. domeniul de utilizare (produse ilegale. toluenul etc. de fumare. Editura Militară. 3 Macovei Radu Alexandru (coordonator). drogurile sunt3:  euforicele (opiaceele şi opiozii). 35. Cercetătorul francez Pierre Deniker1 realizează o clasificare generală a psihotropelor. cocaina. psihiatrice şi juridice. după cum urmează:  psiholeptice cu acţiuni hipnotice. amfetaminele. psihoanaleptice).  precursorii utilizaţi la fabricarea drogurilor: efedrina. 47. ketamina). Collection „Que sais-je?” nr. ingerabile.  solvenţi organici şi inhalanţi. phenciclidina. După efectul farmacodinamic principal. diazepam. nitrazepam. 108 . opiul. de masticare. ecstasy. morfina) alcoolul şi derivaţii săi. timoleptice. Bucureşti. lichide. 1994. psihotice.  produse din extract de cannabis. care.  inhalantele (solvenţi volatili. solide). Galetescu Emanoil.  steroizii anabolizanţi (testosteronul). potrivit căreia drogurile se împart în:  droguri de mare risc: heroina.  inhalanţii chimici toxici ( cel mai cunoscut şi frecvent întâlnit este aurolacul consumat de „copiii străzii”). psihosociale. stupefiantele (cocaina. inhalare. PressesUniversitaires de France. heroina. industriale. unele se pot administra şi sub forma de supozitoare2. Bucureşti. cannabis. 1216/1976. fenobarbital. Căpăstraru Cristian – Elemente de toxicologia dogurilor. pag.  după efectele de ordin fizic şi psihic.  barbituricele şi celelalte sedative hipnotice. acetona. psiholeptice.  psihoanaleptice cu acţiuni stimulatoare şi antidepresoare. 2006. 1 Pierre Deniker – La psichopharmacologie. în funcţie de originea vegetală (opiu.  excitantele (antidepresive. În monografia sa despre toxicomani intitulată „Paradisuri artificiale”. 2 Drăgan Jenică – Aproape totul despre droguri.. pag. combustibili. lacuri. Vasilescu Lucian. acţiune (psihodisleptice. Tihan Eusebiu. fenilalanina. medicale). aerosoli. În funcţie de modul de administrare (de consum) . Aspecte medicale. aerosoli). LSD-ul.  cocaina şi celelalte substanţe extrase din coca. potenţialul de creare a dependenţei (mare sau redus). neurostimulante). forma de agregare (gaz. pag.  amfetaminele şi stimulentele analoage.  psiholeptice (deprimantele). tranchilizante şi sedative.  halucinogene (cannabis. de prizare.  psihodisleptice: halucinogene şi onirogene (mescalina). 158. anhidrida acetică. după riscurile farmacodependenţei şi abuzului pe care le prezintă.  LSD şi alte halucinogene. toxicologice. neuroleptice şi regulatoare ale umorului. b) Substanţe psihoactive.  nicotina. drogurile pot fi clasificate în: injectabile. aminorex. coca.  droguri asemănătoare aflate sub control. acidul sulfuric.

la nivelul ţării noastre. în ultimii ani. un prim aspect care priveşte traficul de persoane trebuie raportat la cauzele care i-au determinat apariţia. prin aceea că traficul creează 1 Gheorghiţă Mateuţ şi colaboratorii – Traficul de fiinţe umane.3. criza din Balcani din ultimul deceniu a favorizat dezvoltarea fenomenului. răspândirea traficului fiind efectul feminizării sărăciei şi a migraţiei pe piaţa muncii.11. Moldova sau Belarus. din obscuritatea fenomenului. au determinat o creştere a sărăciei şi a ratei şomajului. se impune formularea unor politici coerenţe pentru prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane. face posibilă gruparea acestora. Alternative Sociale. În plan regional. cu destinaţia în ţările din fosta Iugoslavie (cu accent pe regiunea Kosovo). Deşi fenomenul ia amploare în întreagă lume. O examinare atentă a cauzelor care au determinat apariţia şi proliferarea fenomenului traficului de fiinţe umane. el se manifestă cu precădere în zonele în care lipsesc o legislaţie corespunzătoare şi un sistem de cooperare eficient între instituţiile guvernamentale şi societatea civilă. cunoscând profunde conotaţii de ordin social şi economic. trebuind să muncească „la negru" pentru a-şi câştiga existenţa. o distribuţie inegală de putere pe piaţa muncii între bărbaţi şi femei. iar. Victimă. în particular Argentina şi Brazilia. demonstrând încălcarea profundă a drepturilor fundamentale ale omului şi devenind o problemă ce se agravează constant2. în acest mod fiind împinse tot mai mult către sectoarele neconvenţionale ale economiei. Grecia sau statele din Europa Occidentală4. Fenomenul nu este unul episodic.6. în America Latină şi în Caraibe. provenind îndeosebi din Asia.Infracţiune. 3 Gheorghiţă Mateuţ şi colaboratorii – Traficul de fiinţe umane. ca unică soluţie. în special în America de Sud. datorată mobilităţii foarte mari. proces care întâmpină însă o serie de dificultăţi rezultate. traficul şi corupţia se completează reciproc.11. nu doar în ţara noastră. din necunoaşterea dimensiunilor reale ale fenomenului. Discriminarea pe piaţa muncii relevată prin ratele ridicate ale şomajului (pe piaţa muncii femeile sunt ultimele angajate şi primele concediate. pag. în primul rând. precum şi Turcia.iatp. care indicau răpiri şi vinderi de copii şi fete din satele locuite de evreii din Ţara Galilor şi din alte ţări ale Europei Centrale şi de Est în bordelurile din toată lumea. existând rapoarte ale poliţiei din alte state. pag.Infractor. Infracţiune. combinată cu sărăcia motivată de remunerarea proastă a muncii şi cu ocaziile de a emigra au determinat considerarea emigrării în ţările mai dezvoltate. 2 Ibidem. Iaşi 2005. 109 . Traficul de persoane Traficul de persoane a cunoscut o creştere constantă în ultimii ani. 4 www. Peste mai bine de un secol şi jumătate. implicând un număr mare de persoane. în al doilea rând. la rândul lor. Corupţia autorităţilor poate constitui un factor care permite dezvoltarea fenomenului traficului de persoane. sociale şi culturale care.ro 5 www. intensei circulaţii peste frontiere a persoanelor şi bunurilor. Alternative Sociale. internaţionalizare şi globalizare au apărut şi cauze noi. date despre astfel de cazuri sunt înregistrate înainte de anii 18605. dar şi din ţările vecine ca Ucraina.Ed.sens. factorii acestui fenomen au rămas practic aceiaşi. unul dintre cele mai profitabile sectoare de pe piaţa muncii la negru fiind industria sexului). însă datorită tendinţelor de industrializare.Infractor.Ed. Iaşi 2005.org. În acest context. Astfel. asigurată de menţinerea manifestărilor sale în contextul unor activităţi aparent legale3. De aceea. Victimă. această tranziţie a creat situaţii de criză . devenind o problemă naţională şi internaţională1. Traficul de persoane nu este un fenomen recent. datate la sfârşitul secolului al XIX-lea. România fiind citată ca ţară de origine şi de tranzit pentru marile reţele de trafic de femei.md. efectele tranziţiei din ţările din sud-estul Europei au avut drept rezultat schimbări politice.

fie într-o instituţie. 2 www. lipsa unui grup de prieteni accentuează sentimentul dezintegrării şi facilitează desprinderea de familie şi de comunitate. comunitatea devine o cauză atunci când ne referim la localizarea geografică într-o regiune săracă (majoritatea victimelor traficului provin din Moldova şi Muntenia) şi rezidenţa într-o aglomerare urbană (de exemplu.Ed. rurale). comunicarea redusă dintre părinţi şi ţinere generează sentimentul de nonapartenentă la familie şi măreşte vulnerabilitatea faţă de trafic.md. astfel. precum şi reglementările foarte restrictive cu privire la migraţia legală impuse de ţările cu o economie mai dezvoltată. De asemenea. .Infractor. Vulnerabilitatea tinerelor din România fată de traficul de flinte umane. astfel: . Internaţionalizarea grupărilor criminale. Alternative Sociale. favorizând traficul. posibilităţile reale de angajare în câmpul muncii peste hotare. dorinţa de realizare personală şi independenţă financiară se află într-un raport de directă proporţionalitate cu riscul traficării (proiectarea succesului în străinătate este o cauză dominantă în apariţia traficului). . din simplul motiv că va reprezenta întotdeauna cea mai importantă sursă de profit pentru traficanţi. discriminarea pe piaţa muncii.multiple oportunităţi care au ca finalitate coruperea funcţionarilor publici şi crearea premiselor de subminare a întregului efort depus de alţi factori pentru combaterea acestui fenomen1. 3 Organizaţia Internaţională pentru Migraţie. cauzele traficului pot fi raportate la cele trei nivele de coexistenţă: traficul în vederea exploatării sexuale. Traficul în scopul exploatării sexuale rămâne cea mai mare şi mai importantă formă a traficului. experienţa unui abuz. cauze care au determinat apariţia şi dezvoltarea traficului de fiinţe umane.12. Victimă. În altă ordine de idei. lipsa sistemului de evidenţă a persoanelor care emigrează. situaţie care favorizează traficul. mediul familial abuziv este un factor generator de migraţie şi trafic. limitează cu severitate orice formă de migraţie legală. Interpolul califica traficul ca fiind crima cu cea mai rapidă ascensiune din lume. violenta 1 Gheorghiţă Mateuţ şi colaboratorii – Traficul de fiinţe umane. Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV) şi Mercury Research and Marketing Consultants. alimentând sentimentul eşecului în relaţiile personale şi determinându-le pe ţinere să-şi caute libertatea în altă parte. fie în familie. în comparaţie cu cele care locuiesc în comunităţi mici. pe de altă parte. în ţara de origine. Factorii informaţionali scăzuţi privind realităţile pieţei muncii sau nivelul de trai în ţările de destinaţie. lipsa de comunicare în familie şi dezintegrarea socială. tinerele care locuiesc în marile oraşe sunt mai vulnerabile fată de trafic. protecţia victimelor şi a martorilor constituie.amplasarea geografică „avantajoasă". România fiind ţară de origine.grupurile de apartenenţă.M. Iaşi 2005. creşte substanţial vulnerabilitatea faţă de trafic.3 în România. a exploatării forţei de muncă şi donarea de organe. Controlul slab al graniţelor. profiturile mari obţinute în urma traficului de femei. cercetare realizată de Centrul pentru Sociologie Urbană şi Regională (CURS). de tranzit şi de destinaţie favorizează dezvoltarea traficului. .U. pag. astfel. Biroul din Bucureşti.I. de asemenea. şomajul. spre care tind victimele traficului. accentua că traficul a devenit un business global cu o cifră de afaceri de 7 miliarde de dolari2.N. iar O. 2001.abuzul şi disfuncţionalitatea familială. inaplicabil referitor la migraţie. la combaterea traficului de persoane.achiziţiile şi aspiraţiile personale. lipsa cadrului legislativ sau existenta unui cadru legislativ neadecvat.Infracţiune. se poate spune că sărăcia.migratie. Restricţionarea oportunităţilor de migrare legală în ţările de destinaţie. s-au identificat o serie de factori care determină vulnerabilitatea la trafic a tinerelor. Potrivit unui studiu comandat de O. tinerele care locuiesc într-un mediu instituţionalizat sunt semnificativ mai vulnerabile la trafic decât cele care trăiesc singure sau cu familia. consecinţele muncii la negru determină aprecierea incorectă a şanselor reale de succes. 110 . factori care se constituie în tot atâtea cauze care determină şi preced apariţia traficului de fiinţe umane. În concluzie.

în general. adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate . care reinvestesc veniturile obţinute în derularea în continuare a activităţilor ilicite. Din perspectiva organizării traficanţilor. neîncrederea în sine. societăţi de transport. unde piaţa prostituţiei este mai tentantă. în raport de caracteristicile persoanelor traficate şi traficante. agenţii de turism. în special al femeilor si copiilor. de spectacol.Infractor. abuzul de încredere. Iaşi 2005. Victimă. .Ed. contrabandişti. companii care oferă spectacole de strip-tease etc). agresiunea fizică şi psihică a persoanei.Din perspectiva valorilor sociale lezate. traficul presupune: interese financiare (profituri uriaşe).domestică şi abuzul determină pentru femei şi tinere. destinaţie) o abordare globală şi internaţională. traficul îmbracă următoarele forme: . trauma suferită marcându-le întreaga evoluţie viitoare. Ibidem. reprimarea si pedepsirea traficului de persoane.Din perspectiva implicaţiilor sociale. comiterea de infracţiuni prin constrângere de către victimele traficului şi prelevarea de organe (victimele sunt bărbaţi. migraţia occidentalilor. traficul de persoane devine un fenomen naţional şi transnaţional. dar şi persoane juridice (companii hoteliere. eşecurile în viaţă. Prostituţia (în general exploatarea sexuală a femeilor şi copiilor) constituie principalul scop al traficului şi modalitatea de obţinere a celor mai mari câştiguri. de natura cauzelor ce au generat fenomenul. circulaţia ilicită a banilor (spălarea banilor care provin din trafic şi pe baza cărora se realizează activitatea de traficare). când se raportează doar la transportarea internă/ internaţională a victimelor. cit. 3 Gheorghiţă Mateuţ şi colaboratorii – Traficul de fiinţe umane. firme de producţie şi distribuţie de casete video. nivelul educaţional scăzut. dar şi de specificul valorilor sociale lezate (drepturile omului)2. tipul de traficanţi. de asemenea traficul în scop de muncă forţată. Formele traficului variază în funcţie de: numărul persoanelor implicate. fiind pe deplin justificată aprecierea că traficul de fiinţe umane este o formă a sclaviei la început de mileniu.Infracţiune. de scopul urmărit şi interesul vizat. . copii). de implicaţiile sociale. pag. 111 .Privit din punctul de vedere al drepturilor omului. factorii care generează şi susţin traficul sunt sărăcia accentuată a victimelor. fiind favorizat de procesul general al globalizării şi de utilizarea tehnologiilor moderne. traficul de persoane include sclavia. de gradul de organizare pe care se bazează extinderea traficului şi în raport de care traficul rămâne naţional sau se extinde peste graniţe3.13. sex-shop-uri." astfel încât ofertele înşelătoare ale traficanţilor sunt acceptate cu uşurinţă1. de pedepsire a traficanţilor şi de protecţie a victimelor. fiindu-le lezate sentimentele cele mai profunde. pag. naşterea unei dorinţe de „evadare către o lume mai bună. şi urm. În traficul de fiinţe umane pot fi implicate persoanele fizice (agenţi de recrutare. datorită creşterii alarmante din ultimii ani. sunt dezumanizate treptat. munca forţată. reţele regionale şi internaţionale. Prevenirea şi combaterea traficului de persoane (în special femei şi copii) constituie aspecte ce reclamă din partea tuturor ţărilor (de origine. persoanele traficate sunt reduse la condiţia de "marfă".14.Prin prisma scopului vizat. 1 2 Gheorghiţă Mateuţ şi colectiv – op. tranzit. femei. . de victime sau de „clienţi" ori „consumatori". amatori de experienţe sexuale către est. adoptarea unor măsuri eficiente de prevenire a traficului. . Din definiţia traficului de persoane cuprinsă în Protocolul privind prevenirea. . complici care au abuzat de poziţia lor din cadrul autorităţilor administrative ale statelor implicate). rezultă şi formele în care se concretizează această infracţiune.Din punctul de vedere al originii fenomenului.traficul ocazional. traficul presupune profituri scăzute pentru societate şi profituri uriaşe pentru traficanţi. Alternative Sociale. violenta. edituri. .Sub aspect economic.

traficul în bande sau grupări mici. avort forţat. Asia de Sud Est sau Africa. Bucureşti a acordat asistenţă la 935 victime ale traficului de persoane. . lipsa puterii de decizie.traficul internaţional. . atât la nivel naţional cât si internaţional. sub formele clasice în mod deosebit sub forma traficului de femei pentru prostituţie. anual. mobilitatea populatei.M. Din perspectiva victimelor . Traficul de persoane a crescut în România. femei şi copii sunt traficaţi peste frontierele ţarilor de origine. Îngrijorător este faptul că între victimele traficului de persoane se regăsesc din ce în ce mai mulţi minori.. dar dimensiunea lui reală nu este cunoscută. face ca datele statistice să nu fie exacte. 1 Gheorghiţă Mateuţ şi colectiv – op. reţinerea unor plăţi nejustificate)1. au fost descoperite 26 reţele de traficanţi. supravegherea pentru împiedicarea deplasării ori liberei circulaţii a victimelor). în România au fost condamnate pentru trafic 49 de persoane. ţările din regiunea centrală şi nord-est europeană au devenit atât ca sursă cât şi tranzit.decembrie 2007 numai O. În primele 8 luni ale anului 2001 au fost cercetate peste 325 de persoane pentru infracţiuni de trafic şi infracţiuni conexe.A. Fenomenul nu este cunoscut la adevărata lui dimensiune. începând cu anul 1990. Dintre minorii care au fost repatriaţi în cursul anului 2003.000 de persoane. cel mai laborios organizat. de loc episodic. În ultimul deceniu. are profunde implicaţii de ordin social şi economic. audiaţi până in 2004. 93 au declarat ca au fost victime al traficului de fiinţe umane sub diferite forme.cit. anual milioane de victime sunt traficate în interiorul frontierelor de stat. conform unor date ale Ministerului Administraţiei şi Internelor. Dintre aceştia 80% sunt femei iar dintre acestea un procent de 70% sunt traficate in scopul exploatării sexuale. ameninţările cu predarea la poliţie). folosind aceleaşi rute. pag. malnutriţie. atac sexual sau viol. posibilitatea unor activităţi aparent legale şi obscuritatea acestui ţip de activităţi. în anul 1997 au fost soluţionate peste 49 de cazuri. obligarea de a consuma alcool şi droguri. când traficanţii sunt bine organizaţi şi specializaţi în traficarea cetăţenilor în afara graniţelor. În perioada ianuarie 2000.U. bărbaţi. 14. într-o perioadă relativ scurtă. o zonă ce „rivalizează" cu regiunile tradiţionale din America Latină.aspectul economic (împovărarea cu datorii. neplată.aspectul social (abuz psihologic. implicând un număr mare de persoane. iar un număr 184 reţele de trafic au fost anihilate. După 1990. lipsa accesului la servicii medicale. 112 . afectează numeroase persoane şi ţări. în anul 2004 au fost condamnate peste 103 persoane. 31 au fost constrânşi să practice cerşetoria iar 6 fete minore au fost obligate să practice prostituţia.aspectul juridic (deposedarea de acte identitate. derulat de reţele periculoase şi greu de combătut. Numai în anul 2002 un număr de 59 minori repatriaţi au declarat că au fost victime ale traficului de persoane. În prima parte a anului 2003 poliţia a identificat 658 de infracţiuni legate de traficul de persoane. forţarea victimei să-şi recruteze la rândul ei rudele sau prietenii). Dacă în anul 2003. traficul de persoane a devenit o problemă majoră. aproximativ 800. traficul poate fi clasificat în funcţie de natura abuzivă a actelor exercitate asupra lor şi care vizează: . simplificarea procedurilor de trecere a frontierelor. constituind una din cele mai importanţe surse de femei şi copii traficaţi pentru exploatare sexuală sau muncă forţată în Europa Occidentală. Datele furnizate de diferitele instituţii confirmă o creştere a fenomenului sub toate formele. fenomenul. Conform unui Raport al Departamentului de Stat S. . posedarea şi utilizarea de acte false.I.copii traficaţi.. fizic. Dacă în anul 1996. În afara traficului extern de persoane. Dintre aceştia 22 au fost implicaţi în comiterea de furturi sub coordonarea unor majori.

estimează că profiturile obţinute de traficanţi se situează între primele trei surse de venituri din crima organizată. adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale. serviciile de evidentă informatizată a persoanelor şi serviciile de paşapoarte. 14-15. statele trebuie să pună la punct strategii adaptate şi rapide. în care există măsuri legislative specifice traficului şi exploatării copilului şi a avut o contribuţie majoră în realizarea Planului naţional pentru Combaterea şi Prevenirea Traficului de Copiii şi Asistarea Victimelor Copii. Prin UNICEF Guidelines for Protection ofthe Rights of Child Victims of Trafficking se are în vedere demersurile ce trebuiesc îndeplinite de toate ţările pentru asistarea copiilor victime. serviciile de transferuri de bani prin mijloace electronice tip Western Union. OIM desfăşoară începând cu anul 2000 diferite programe de asistenţă pentru victimele traficului. alături de traficul de droguri. precum şi Protocolul împotriva traficului ilegal de migranţi pe calea terestră. pentru investigarea cauzelor cu trafic de persoane. ca traficarea de persoane şi spălarea banilor murdari. scoate în evidenţă pericolul fenomenului de criminalitate organizată şi dificultăţile întâmpinate de specialişti pentru combatere acestuia. prostituţia copiilor şi pornografia infantilă. 565/2002 au fost ratificate Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate. UNICEF România contribuit la realizarea noului pachet legislativ pentru respectarea şi promovarea drepturilor copiilor intrat în vigoare din 2004. 470/2001 a fost ratificat Protocolul Facultativ la Convenţia cu privire la drepturile copilului. accentuată de dispariţia frontierelor interne. cu care uneori traficul de persoane se interferează şi traficul de arme. În mod tradiţional. adoptate la New York la 15 noiembrie 2000. numărul de victime sa crească de la an la an1.O.prin Legea nr. prin repatrierea şi reintegrarea acestora în familiile de bază. a aerului şi pe mare. din care organizaţiile criminale încearcă să obţină foloase. În faţa dificultăţilor întâmpinate.cit. prin adoptarea Strategiei Naţionale de Prevenire şi Combatere a Traficului de Fiinţe Umane. Lipsa unei politici coerente pentru eliminarea cauzelor si a factorilor favorizanţi traficului de persoane. Luând în considerare numărul în creştere al copiilor şi adolescenţilor traficaţi UNICEF sa implicat în susţinerea unor măsuri speciale dedicate acestora. interceptări telefonice sau reţineri de bunuri. politia de frontieră. Pe plan intern. în special al femeilor şi copiilor.U. Astfel.pag. organele de urmărire penală efectuează schimburi de informaţii şi culeg date relevante pentru anchetă de la diverse instituţii cum ar fi: operatorii de telefonie în reţea GSM sau prin satelit. 113 . referitor la vânzarea de copii. au fost stabilite instituţiile cu atribuţii în domeniu şi reguli de colaborare interinstituţionare. Unul dintre organismele care încearcă să prevină traficul de fiinţe umane la nivel mondial este Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM).N. Protocolul privind prevenirea. ca reacţie eficientă împotriva fenomenului. reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane. Noua dimensiune a Europei. iar ca şi fenomen s-a dezvoltat la nivel internaţional cu o viteză alarmantă. Prin ratificarea instrumentelor internaţionale în materie: . Oficiul Naţional pentru 1 Gheorghiţă Mateuţ şi colectiv – op. . În România. Se impune astfel armonizarea legislaţiilor penale ale statelor Uniunii Europene pentru a se ajunge la definiţii uniforme ale infracţiunilor grave cu caracter internaţional. Criminalitatea organizată constituie o ameninţare majoră şi în creştere.prin Legea nr. cooperarea judiciară este definită ca un ajutor dat de autoritatea judiciară a unui stat autorităţii judiciare a altui stat pentru realizarea de investigaţii precum: audieri de persoane. România şi-a manifestat opţiunea privind implicarea activă în lupta împotriva acestui fenomen. pentru a evita dezvoltarea unor sanctuare în anumite domenii. va face ca una din cele mai grave forme de restrângere a libertăţii umane să existe. semnat la New York la 6 septembrie 2000.

cit. Legea nr.victime ale traficului de persoane Anual. victimele-copii devin captivi total: nu au acte de identitate. economică. 804 din 5 noiembrie 2002). Mijloacele de traficare a acestei categorii umane . casnică). desfăşurate de organizaţiile neguvernamentale..fie prin înşelăciune. abuzuri de autoritate sau la ameninţări ce au stat la baza procesului ce a dus la exploatarea lor sexuală. nr. Legislaţia română în vigoare garantează protecţia şi asistenţă minorilor -victime ale traficului de persoane . 143 din 24 octombrie 2002 pentru modificarea si completarea unor dispoziţii din Codul penal si unele legi speciale. nu au dreptul la liberă circulaţie sau comunicare. trebuie ajutate. mii de copii (băieţi. Traficul de persoane are consecinţe deosebit de grave (materiale şi morale) pentru victime.sunt multiple: recrutare. 629 din 19 iulie 2005). protecţia şi recuperarea copiilor traficaţi sau care riscă să fie traficaţi este Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului (1989). 16-17.orice persoană cu vârstă mai mică de 18 ani. 39 din 21 ianuarie 2003 privind prevenirea si combaterea criminalităţii organizate (publicata în M. pag. familia.G. • prezumţia de corecţie. în vederea ocrotirii minorilor împotriva abuzurilor sexuale (M. sau persoanele care au fost înşelate de traficanţi şi au crezut că au un contract de muncă atrăgător. nr. pentru transfer de organe.G. nr. 678/20013. • intenţia de a exploata etc4. O. afectivă). 76. 3 Legea nr. fraudă. consecinţe de care nu se ţine cont în cursul anchetelor şi al urmăririi penale împotriva traficanţilor. nr. constrângere sau forţă.U. După recrutare şi intrarea în ţara de destinaţie. Of. adăpostire sau primirea copilului cu scopul de a fi pus la muncă forţată (agricolă. feţe) sunt traficaţi pentru a fi exploataţi în scopuri comerciale. sunt continuu ameninţaţi. Of. transfer. art. 26 alin.. Copiii .Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor. socială.U. 783 din 11 decembrie 2001 şi a fost modificată prin: O. 114 . biserica. Of. Victimele care doresc să coopereze prin furnizarea de informaţii.cit. Victimele traficului de persoane sunt: persoanele supuse la violenţă. 1 2 Gheorghiţă Mateuţ şi colectiv – op. Cel mai bun instrument legislativ în prevenirea. defineşte copilul . 4 Gheorghiţă Mateuţ şi colectiv – op. Un alt instrument legislativ care completează Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva Crimei Organizate Transfrontaliere (Un Convention against Transnaţional Organisational Crime) devenit şi Protocolul de la Palermo. sau persoanele care sunt conştiente de adevăratele intenţii ale traficanţilor şi care au consimţit anterior la această exploatare sexuală datorită situaţiei lor vulnerabile (psihică. 77. ca martori. care implică în lupta împotriva traficului şi societatea civilă şi-au dovedit în timp utilitatea. furat sau de a fi exploatat sexual sau pentru a fi dat ilegal spre adopţie. agenţiile de muncă. transport. fie sunt transportaţi în ţară sau peste graniţele naţionale şi vânduţi în repetate rânduri. 50 din 29 ianuarie 2003). 355 se stipulează „drepturile copilului de a fi protejat împotriva traficului". Ei devin victime ale acestui fenomen larg răspândit România se transformă. (4). Campaniile de informare şi prevenire asupra pericolelor generate de acest fenomen.prin Legea nr. plasează poliţia şi şcoala pe primele două locuri. familială. nr. nr. în art. fără legătură cu comerţul sexual. înşelăciune sau abuz de putere din partea traficantului.reduse astfel la condiţia de marfă . tot mai mult în ţară de origine şi de tranzit a traficului de persoane. încurajate şi asistate permanent2. după care urmează în ordine descrescătoare: administraţia locală. p. 678 din 21 noiembrie 2001 a fost publicată în Monitorul Oficial al României. mass-media şi alte instituţii1. Ibidem. p. la cerşit. Traficul de copii se realizează în mai multe etape: • traficul sau separarea copilului de/din comunitatea sa. 79 din 14 iulie 2005 (M. fiind recrutaţi . O cercetare realizată de Centrul pentru Sociologie Urbană şi regională (CURS) privind Instituţiile care ar trebui să se implice în prevenirea traficului.

Traficantul devine singurul adult pe care îl are copilul în ţara unde este exploatat.C. prin iniţierea de programe adecvate. se întorc în locaţiile de unde au plecat şi recrutează alte persoane implicând în trafic (în cazul copiilor foarte mici) membrii familiei (mame. România şi Moldova (copiii fiind traficaţi spre alte ţări).Cei care preiau copiii le oferă hrană. contactarea de boli cu transmitere sexuală. politică. • să fie protejaţi împotriva traficanţilor (şi în timpul procedurilor de obţinere a compensaţiilor). Copiii pot deveni victime prin intervenţia unor factori de risc (de vulnerabilitate): 2 respingerea sau opoziţia normelor sociale şi morale de contact ale mediului lor social. 115 . iar principalele ţări de tranzit (care servesc ca punct de intrare în altă ţară) sunt Serbia. dreptul la informaţie (al copiilor-victime ale traficului. Ichim. hrăniţi prost şi supuşi perversiunilor sexuale de la 8 la 12 ore pe zi (câte 6-10 clienţi/zi). dreptul la participare. lipsa unui statut legal şi astfel dezvoltă relaţii de dependenţă emoţională cu traficanţii lor (iubindu-i şi urându-i în acelaşi timp). valoarea acestora. Recrutorii acestor victime sunt persoane cunoscute lor: bărbaţi sau femei. prin muncă. Editura Timpul. I. programe. părinţi. distinctă de a adulţilor din toate punctele de vedere: lege. fraţi). După recrutare. Principii recomandate şi linii directoare cu privire la drepturile omului şi traficului cu fiinţe umane. nu mai are aceleaşi abilităţi sociale. educativă.victimă a traficului de fiinţe umane trebuie să fie cu totul specială. private. Asistenţa şi protecţia copilului . adăpost. Muntenegru şi Croaţia1. programe de asistenţă fizică. copiii pot fi traficaţi de-a lungul graniţelor naţionale sau internaţionale. de 1 2 Salvaţi Copiii. • să se realizeze o reunire a copiilor traficaţi cu familiile lor (după o analiză de risc şi consultarea copilului dacă este în interesul copilului). nu recunosc acest fapt. în Europa de sud-est. Toate eforturile anti trafic-copii se regăsesc în respectarea celor cinci drepturi ale lor: la viaţă. • să le fie protejate intimitatea şi identitatea. Chiar dacă reuşesc să „evadeze" din lumea traficului şi se întorc acasă. psihică. de supravieţuire a familiei). tortură. la toate acestea adăugându-se şi impactul fizic ale traficului suferit: violenţa fizică din partea traficanţilor. unchi. Unele feţe care au fost traficate devin la rândul lor traficanţi. Minorul . ci văd o sursă de protejare a copilului. Răspuns la problema traficului de copii. Macedonia. Împotriva fenomenului de a deveni victime şi pentru protecţia copilului trebuie maximalizată intervenţia factorilor protectivi. acţiuni adoptate de instituţii publice. iubiţi. ale traficanţilor. 2003. haine. maltratare). pe timpul procesului penal. 3 Raport al înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului către Consiliul Economic şi Social. îi obligă să reîntoarcă. Aceştia însă. prin ameninţările proxeneţilor. Bosnia şi Herţegovina. p. anumite istorii din viaţa lor. factori de stress (abuz sexual. principalele ţări de origine sunt Albania. tribunale3. cunoştinţe. De exemplu. ţări de destinaţie (unde sunt primiţi copiii) sunt Kosovo. droguri — în perioada exploatării lor. conduc la gânduri şi tentative de sinucidere. juridică. Iaşi. la protecţie. la dezvoltare. Printre măsurile speciale de protejare şi ajutorare a copiilor . prin neîncrederea în autorităţi. copiilor vulnerabili de a fi exploataţi). educative cu ale celorlalţi copii. Majoritatea copiilor traficaţi suferă prin separarea de comunitatea unde au trăit.victime ale traficului sunt incluse unele proceduri. vecini. sunt abuzaţi fizic. iar impactul psihologic este un prag greu de trecut: sentimentele de ruşine şi vinovăţie conduc la lipsa încrederii. nu trebuie sancţionaţi ca urmare a situaţiei lor de fiinţe traficate. medicală. proxeneţilor. impactul social devine mai puternic: familia îl poate respinge. clienţilor. Copiii nu primesc bani pentru activităţile lor.în reglementările europene. • li se vor oferi. 14. Bulgaria. prin condiţiile vitrege de viaţă şi muncă. astfel încât: • să nu fie implicaţi penal.

Deşi se află în siguranţă. animatoare. cerşit. 6 Anexă la Recomandarea Consiliului Europei. sprijin limitat. ori nu se specifică acest lucru). 4 Gheorghiţă Mateuţ şi colaboratorii – op. Din raportul unor victime-femei. De exemplu. există momente în care îşi doresc „să-şi încerce norocul" peste hotare. nevoile materiale şi morale. fiind îngreunate de natura clandestină a mijloacelor de traficare şi dificultăţilor legale de identificare a acestor categorii de victime. au fost examinate medical şi nu au ştiut unde se află.victime ale traficului de persoane Reţelele de trafic sunt tot mai des răspândite în Balcani. procesul de reintegrare şi recuperare a lor este de lungă durată. O altă cauză ce are influenţă asupra traficului de femei (făcându-le vulnerabile) este influenta mijloacelor mass-media.2 milioane de copii traficaţi în scopul exploatării prin muncă. nu exista nici o şansă pentru mine aici. degradante ale femeii (de exemplu. 2003 (Regional Clearing Point on Counter Trafficking). 2004. 78.România. Consiliul Europei. Traficul de femei se efectuează sub forma ofertelor de locuri de muncă sau sub acoperirea agenţiilor matrimoniale prin poştă electronică. R.cit. Naţiunile Unite au oferit unele statistici estimative 1. armelor . De aceea.C.generând profituri uriaşe. banalizarea. Paragraful 8.78. Cauzele ce îi ajută însă pe traficanţi să îşi atingă scopurile sunt generate de habitatul fiecărei femei. Femeile sunt ademenite prin promisiuni de câştiguri importanţe. Femeile . traficate cu scopul de a fi exploatate sexual. încheie contracte de lucru în bar (ca dansatoare. Aveam un copil de crescut. s-a evidenţiat faptul că au fost transportate în grupuri. Europol 2003. îşi au originea într-un abuz mintal şi fizic din istoria lor de viaţă. persoanele angrenate în acest proces urmăresc continuu cauzele traficului. p. însă au fost salvate pentru moment prin Centrul de Consiliere al Organizaţiei Salvaţi Copiii . iar Banca Mondială8 indică faptul că peste un milion de copii muncesc de la vârsta de 5 ani şi nu au acces la apă potabilă3.imagini înşelătoare. istoria şi fondul personal al fiecărei femei traficate. feţe (femei) traficate în Albania au fost găsite în Africa de Sud 4. precum şi visul oricărei femei de a avea un viitor mai bun. R(2000)11. care a vrut să le ducă în Serbia. Traficul pentru exploatare sexuală în scopuri comerciale urmează aceleaşi căi cu cele ale traficului drogurilor. părinţii mei îmi tot cereau bani.P. Am plecat în Serbia cu ajutorul unui bărbat şi. a tehnologiilor informaţionale noi . vânzarea propriului trup. traficanţii acţionând transfrontalier: de exemplu. furt. Traumele acestor victime-femei. 3 Gheorghiţă Mateuţ şi colectiv – op. sărăcie. ILO-IPEC. tatăl copilului plecase în Italia şi nu se mai întorsese. au trecut pe la mai mulţi intermediari şi ţări." Vulnerabilitatea socială stă la baza factorilor de risc pentru fiecare femeie traficată. 5 Recomandarea nr. Această problemă o putem exemplifica prin situaţia a două tinere surori. dar cine să mă angajeze fără o diplomă de liceu şi cu un copil care mă aştepta acasă? Aşa că am crezut că asta era ultima mea şansă. 116 . prostituate.către persoanele ce lucrează cu copiii-victime.2005. factori ce include medii de familie abuzive. Am încercat de multe ori să-mi găsesc de lucru. cit. Femeile sunt recrutate prin anunţuri publicitare 1 2 Surse. ce implică pierderea respectului de sine şi a demnităţii)6. USDOS 2003. îşi continuă şcoala. educaţia şi pregătirea socială. Ele erau obligate să se prostitueze în ţările de tranzit5. în final. pag. o adolescentă traficată argumenta motivaţia pentru care a plecat din România: „Când m-am hotărât să părăsesc România. rapoartele ONGurilor2 estimează că mii de băieţi şi feţe mai mici de 13 ani sunt traficaţi din şi în interiorul Europei de est pentru muncă forţată. abuzate sexual de tatăl lor şi care au fugit de acasă şi au fost abordate de un „lider" al străzii. m-am trezit în Sarajevo. Statisticile privind numărul copiilor traficaţi sunt greu de obţinut. indicându-se la nivel mondial aproximativ 1.

79. băiatul formându-şi astfel tiparul său sexual. apoi sunt predate unor călăuze pentru a trece „în siguranţă" frontiera1. În plan local. probleme în viaţa de cuplu sau pentru o confirmare a dominării masculine. baby sitter. Aceşti inculpaţi s-au constituit în grupuri organizate de trafic de „carne vie". deşi cercetările şi analizele 1 2 Gheorghiţă Mateuţ şi colectiv – op. Când un băiat va primi atenţie de la o persoană (bărbat) mai în vârstă. anume infracţiunile de fals privind identitatea. viol. apoi se exercită violenţele. iar femeile sunt vândute altui proprietar. hrană. până la crearea unui grup şi perfectarea actelor de deplasare. eventual locuinţă sociale. prevăzute şi pedepsite de Legea nr. Olanda. Astfel. se va realiza o legătură între iubire şi sexul homoerotic. Subliniem faptul că statisticile oficiale concrete sunt limitate. În studiile asupra problemei pedofiliei ale dr.Germania (pentru exploatare sexuală). reţinem că în anul 2004 au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane si de minori. Unele statistici din Suedia şi Norvegia identifică motivele pentru care bărbaţii cumpără servicii sexuale. au racolat ţinere pentru practicarea prostituţiei. în centre de asistenţă şi protecţie. Grupurile infracţionale au acţionat pe diferite rute: România . victima este staţionată într-o locaţie stabilită de recrutor. 5 din Legea nr. însă ajunse în ţara de destinaţie. 678/2001). femeile părăsind ţara cu viză turistică. În general. 26 alin. băieţii predispuşi la homosexualitate încep prin a fi singuri. hotelieră). Serbia. din statisticile Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Iaşi. iar respectivul abuz era perceput la acel moment ca iubire. săvârşind şi alte infracţiuni în legătură strânsă cu traficul de persoane. au avut loc cu o persoană matură. Grecia. li se rupe contractul de transport. fiind sub o strictă supraveghere. traficanţii străduindu-se să răspundă „cererii" acestora. 80. chelneriţe. li se iau paşapoartele şi. dar şi prin utilizarea lor în scopuri criminale. pag. transport şi exploatarea lor sexuală. România. fals în declaraţii. ele sunt forţate să se prostitueze. Coreea de Sud. unde li se asigură condiţii pentru igienă personală. 117 . la cerere.Polonia. lucrător hotelier. Important este faptul că primirea victimelor în aceste centre nu este condiţionată de cooperarea lor în procesul penal2. înstrăinaţi de tată şi resimt frustrare şi o relaţie deficitară cu rudele de acelaşi sex. normele sociale. însă aceştia au acţionat alături de alţi coinculpaţi. un număr de 30 de traficanţi. instanţele de judecată au început să rescrie legile. Homosexualitatea şi pedofilia sunt recunoscute ca nevătămătoare şi atunci legile civile. Transportul femeilor în scopul exploatării sexuale se poate realiza şi prin consimţământul acestora. echipele de consiliere derulează continuu programe de protecţie şi asistenţă socială (art. în final. contrabandă. alimentaţie.cit. Înainte de transportul în ţara de destinaţie. trecere frauduloasă de frontieră. Bărbaţii homosexuali au o probabilitate mai mare să angajeze relaţii sexuale cu minori. probleme de singurătate.care le „promit" o carieră de dansatoare. anume: curiozitatea. Clienţii comerţului sexual determină traficul de persoane. ori sunt recrutaţi (în special băieţii) pentru operaţiuni paramilitare. Bărbaţii cad victime ale traficului în scop de executare de munci forţate în industrie (construcţii.victime ale traficului de persoane Un caz particular îl constituie bărbaţii care pot deveni victime ale traficului. Pentru reducerea riscurilor ca femeile să accepte tentaţiile oferite de traficanţi. care era de încredere. în scop de cerşetorie şi transplantare de organe.se relatează că multe dintre contactele sexuale infantile ale clienţilor săi. Alte categorii de persoane .director executiv al NARTH . victimele pot fi cazate. sunt deposedate de paşapoarte şi silite să devină sclave ale traficanţilor. lipsire de libertate. aceasta datorită unor tendinţe psihologice. unde pot fi însoţite şi de copiii minori. Joseph Nicolosi . 678/2001. Ibidem pag. variaţia sexuală şi comoditatea. proxenetism. pot beneficia de azil (în conformitate cu dreptul internaţional al refugiaţilor).

2001. Ed. pornografia cu copii este definită ca „orice reprezentare. îndeosebi a producerii şi răspândirii acestor materiale. Există trei tipuri de materiale pornografice: imagini numai cu copii. and Neil Alan Weiner.157. însă secvenţiale. fotografii. Canada and Mexico. o valoare comercială. a unui copil angajat într-o activitate explicit sexuală . cerşetorie şi furt1. medicamente. prin orice mijloc. remarcându-se cazuri. Canada and Mexico. relativ izolaţi de comunităţile sociale reale şi incapabili să-şi împărtăşească interesul pentru săvârşirea de infracţiuni împotriva minorilor. afecţiune etc)“. University of Pennsylvania. Biroul Bucureşti. Pornografia infantilă2 Pornografia reprezintă „angajarea. 2001. Ion Chipăilă şi colectiv. Revista „Pandectele Române” nr. explicite din punct de vedere sexual. casete video. University of Pennsylvania..sau orice reprezentare a organelor sexuale ale unui copil. 2 din Legea nr.The Commercial Sexual Exploatation of Children in the U. la fundamentarea unor principii de acţiune. imagini produse şi distribuite de copii/tineri sub 18 ani.D.The Commercial Sexual Exploatation of Children in the U. sau în alte activităţi sexuale. folosirea. răspândire şi deţinere a materialelor pornografice cu minori prin intermediul sistemelor informatice este incontestabilă. Pornografia presupune realizarea de filme. Presiunea politică care s-a dezvoltat în ultimii ani cu privire la aceasta problematică a condus. Sitech.D. în condiţiile în care serviciile Internet dispun de o capacitate formidabilă de a disemina pornografia infantilă. 496/2004 5 Richard J. atragerea sau constrângerea unui copil în a se implica sau a asista altă persoană într-un comportament sexual explicit sau simulat. în prezent există largi grupuri în care 1 2 Gheorghiţă Mateuţ şi colectiv – op. modificată şi completată prin Legea nr. Prostituţia infantilă mai este definită în unele lucrări de specialitate 5 ca fiind „angajarea într-un raport sexual. cu copii sau tineri sub 18 ani. treptat. de natură să fixeze. 196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei. precum şi o serie de cazuri sesizate instanţelor judecătoreşti din diferite state au determinat. precum şi materialele care reproduc sau difuzează asemenea acte”4.S. în scopuri sexuale“. 2006.evoluţiei acestui fenomen sunt permanente. 3 Richard J. pe diferite căi. prin pornografie „se înţeleg actele cu caracter obscen. o preocupare accentuată la nivel internaţional în vederea descurajării şi sancţionării. Existenţa în spaţiul virtual a materialelor pornografice cu minori a generat. de a o reproduce. ce au fost traficaţi în scop de exploatare sexuală. 9 4 Art. Ph. dar ea reprezintă şi material de schimb între pedofili.Probleme juridice privind conţinuturile negative din Internet. 9 6 Horaţiu Dan Dumitru. imagini cu copii şi adulţi. inducerea. Campania extrem de agresivă îndreptată împotriva acestui flagel. perceperea unei ofensive împotriva libertăţii de exprimare în spaţiul cibernetic. a unui copil. pag. Pornografia cu copii are. pag. cât mai precis. Ph. faptele supuse sancţiunii penale şi să faciliteze cooperarea internaţională destinată combaterii fenomenului pornografiei infantile6.. în multe cazuri. oricât de bizar ar părea. justificarea ei de către diverse grupuri interesate. în scopul producerii unei imagini vizuale a unui astfel de comportament“. Necesitatea incriminării faptelor de producere. precum şi a unor norme juridice cu aplicabilitate extrateritorială. Estes. activarea organizaţiilor internaţionale guvernamentale şi neguvermentale în acest scop.. 3/2003 118 . Estes.S. vizând anul 2004. pag.reală sau simulată . Conform statisticilor Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie. Conform Protocolului Opţional al Convenţiei Naţiunilor Unite privind drepturile copilului. haine. pag. în acelaşi timp.cit. Dezvoltarea noilor tehnologii a avut însă darul să resuscite discuţiile cu privire la acest fenomen. repatriaţi (doi minori şi un major de 44 ani). în schimbul unei sume de bani sau a altor servicii (mâncare. de a o face accesibilă inclusiv minorilor şi chiar de a facilita. Craiova. persoanele cu înclinaţii pedofile erau indivizi singuratici.3 În sensul Legii nr.. în mod cu totul justificat. reviste. Dacă până la apariţia Internetului.Globalizarea traficului de copii. and Neil Alan Weiner. s-a înregistrat un număr de trei victime bărbaţi. Acest tip de pornografie era cunoscut şi incriminat încă înainte de apariţia Internetului. 196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei. 81. imagini computerizate.

promovarea formelor extreme de pedofilie şi pornografie infantilă. poşta electronică. au putut să fie. Particularitatea camerelor de conversaţie o constituie caracterul lor închis. reprezintă factori de natură să le amplifice impulsul infracţional1. Nenumărate resurse indică existenţa unor reţele internaţionale care. utilizatorii aflaţi în căutarea conţinuturilor de pornografie adultă sunt surprinşi să constate că în spatele titulaturilor unor resurse pe care le accesează (denumiri de pagini Web şi adrese URL) şi care. Pe lângă producţia pornografică cu minori din reviste cu circuit restrâns. apărute în anii ’70. lipsite de inhibiţii şi cu o capacitate remarcabilă de a-şi reprima orice sentimente de vinovăţie. situate într-o zonă “gri” şi în care administratorii refuză explicit pornografia infantilă. beneficiind. utilizatorii trebuind să fie însă familiarizaţi cu tehnologia specifică IRC-ului (Internet Relay Chat). uneori. la care se adaugă posibilitatea de a-şi exprima gândurile în aceste grupuri. de stimulentul încurajărilor reciproce în a-şi reproduce continuu comportamentul aberant. în ultimii ani. pe de altă parte. Internetul prin natura sa cunoaşte evoluţii de la zi la zi.Probleme juridice privind abuzurile săvârşite asupra minorilor în Internet. 2/2006 119 . este mai degrabă vorba despre acţiuni de deturnare a traficului de utilizatori. în vederea reducerii riscurilor generale de exploatare şi victimizare a minorilor. combaterea pornografiei infantile în mediul cibernetic are conexiuni cu eforturile mai ample. Revista “Pandectele Române” nr. totodată. Acesta este. în largă măsură. dar conţinutul lor propriu-zis este rareori de tipul celui incriminat de lege. se găsesc tocmai materiale pornografice cu minori. Fără îndoială. Aceasta este o modalitate pe care deţinătorii unor asemenea resurse o practică intens. În felul acesta. altminteri. scanate electronic şi transmise prin serviciile Internet. În aceste situaţii. cu ajutorul serviciilor Internet este mai redus. fără a suporta vreo cenzură. în mod neîntemeiat. Ideea apartenenţei la asemenea comunităţi. anihilate datorită unor forme de cooperare între state şi organizaţii internaţionale. sectorul în care rata succesului acţiunilor de represiune penală înregistrează cotele cele mai înalte. nu sugerează pornografia infantilă. Fenomenul pornografiei cu minori în spaţiul virtual prezintă o serie de caracteristici semnificative pentru înţelegerea corectă a demersului de represiune penală în acest domeniu. accesul fiind permis doar pe bază de parolă. anii ’90 au marcat exploatarea masivă a copiilor în scopuri legate de realizarea unor asemenea materiale. se creează o bizară suprapunere între elemente ale pornografiei infantile şi cele ale pornografie adulte. Nu de puţine ori. în acest caz. motoarele de căutare pe Internet oferă conexiuni către pagini Web al căror titlu sugerează pornografia infantilă. cu scopul de a deturna traficul electronic către site-urile proprii. Spre deosebire de pornografia adultă. care devine intolerabilă chiar şi pentru reprezentanţii celei din urmă. Pentru acest motiv. Este evident că interesul ocrotirii minorilor este. desfăşurate la scară mondială. Rigorile camerelor de conversaţie şi izolarea lor deliberată încurajează. conştiinţa faptului că mai există mulţi alţii ca ei. camere de chat. în scopul confruntării acestora din urmă cu reclamele publicitare existente pe aceste site-uri şi acumulării unui număr mare de accesări în beneficiul proprietarului paginii Web. cel mai grav aspect este reprezentat de efortul organizat şi susţinut al producţiei şi diseminării unor astfel de materiale la scară mondială. gradul de acces la materialele pornografice cu minori. libertatea de exprimare. precumpănitor în raport cu protecţia dreptului la liberă exprimare. Probabil că această formă specifică de izolare a unei comunităţi de utilizatori în Internet tinde să afirme. Este drept. serviciile instant messenger sunt doar câteva din cele mai uzitate în realizarea de comunicaţii şi 1 Horaţiu Dan Dumitru. Forţa de descurajare a unor asemenea acţiuni nu este însă întotdeauna foarte pronunţată. Resursele cele mai căutate şi probabil cele mai bogate în asemenea conţinuturi sunt cele din camerele de conversaţii (Chatrooms). Delimitări similare se produc. astfel încât noi reţele de producere şi răspândire iau naştere cu relativă constanţă. anihilând încercarile de nesocotire a interdicţiei.asemenea persoane interacţionează cu dezinvoltură. şi în cadrul BBS-urilor (Bulletin Board Systems) în care sunt traficate imagini erotice cu minore. prin stârnirea curiozităţii utilizatorilor. de altfel.

numărul acestor imagini înregistrând o rată de creştere de 200 pe zi. Mai mult decât atât. posesie şi localizare pe Internet a imaginilor de pedofilie. de fişiere şi chiar materiale pornografice cu minori.postarea de materiale pornografice cu minori pe site-uri sau distribuirea prin intermediul acestora.157-162. Primul Congres Mondial împotriva exploatării sexuale a copiilor în scopuri comerciale. care îngăduie accesarea de imagini cu conţinut pedofil în mod gratuit şi într-o manieră ce asigură anonimitatea utilizatorilor.folosirea tehnologiei peer-to-peer pentru schimbul de materiale pornografice cu minori şi folosirea unor programe speciale. 120 . dintr-un număr de 1286 de titluri şi denumiri de fişiere cu imagini identificate în operaţiuni de căutare în KaZaA. De asemenea. Este o problemă care afectează în principal sistemul educaţional şi care se datorează întro anumită măsură. .punerea la dispoziţie sau distribuirea de materiale pornografice cu minori prin sistemul file sharing. Potrivit unor cercetări desfăşurate în anul 2003. în mod special a demnităţii umane. . ţesuturi şi celule de origine umană. Prelevarea de organe. pag.op. avantajul anonimizării traficului cu astfel de imagini.schimb de informaţii. ce conferă. 34% se concentrau asupra pornografiei adulte şi numai 24% se refereau la conţinuturi fără caracter pornografic. conform cărora 80% din cercetările penale privind pornografia infantilă implică mai mult decât o singură ţară. care de cele mai multe ori este de natură sexuală. desfăşurat la Stockholm. este cea referitoare la distribuirea unor materiale pornografice realizate de elevi. lipsei de conştientizare a acestora cu privire la semnificaţia materialelor dar şi a educaţie specifice de natură sexuală.transmiterea de materiale pornografice cu minori prin poşta electronică sau alte modalităţi de comunicare disponibile prin Internet. În 1996. precum exploatarea persoanelor 1 2 Ion Chipăilă şi colectiv. ţesuturi şi celule de origine umană2 Traficul de organe. punând la dispoziţia celor interesaţi sistemele de file sharing (de tipul KaZaA. Această formă de trafic este câmpul de acţiune al reţelelor de crimă organizată care adesea recurg la practici inadmisibile. Ibidem. Potrivit unui studiu din 2003. Modurile de operare folosite în activităţile ilicite de pornografie infantilă prin sistemele informatice pot consta în: . Comunicarea între computere este directă. Tehnologia peer-to-peer se bazează pe anumite programe care permit partajarea de fisiere (file-sharing) între computerele unor utilizatori de Internet. iar fişierele transferate nu sunt stocate într-un server central1. Studiul citează şi evaluări ale UNICEF. prezenta o statistică conform căreia un milion de imagini pornografice şi 40 milioane de pagini de Internet sunt consacrate pornografiei infantile. formă a traficului de persoane. . O problemă pe care o vedem tot mai des în România. cifra de afaceri a pornografiei infantile este cuprinsă în Statele Unite ale Americii între 2 şi 3 miliarde de dolari pe an. prin sistemele informatice ale şcolilor şi liceelor. în spatele fiecărei imagini avem o victimă faţă de care s-a creat un abuz. de asemenea. relevând astfel caracterul transfrontalier al operaţiunilor de producere. pag. Industria internaţională a pornografiei infantile sau pedopornografia este în Statele Unite ale Americii una din cele mai mari industrii artizanale. elaborat de Internet Watch Foundation şi preluat de Internet Service Providers Association. se pare că peste 30 de mii de utilizatori din întreaga lume accesează zilnic asemenea imagini. Minorii care apar în astfel de imagini sunt victime. 42% vizau pornografie infantilă.178.cit. Potrivit estimărilor experţilor. de atunci cifra fiind în continuă creştere. în ultima perioadă. integrităţii fizice şi psihice. Morpheus sau Grokster). constituie o violare gravă a drepturilor fundamentale ale omului. se estima că în Internet circulau aproximativ 1 milion de imagini înfăţişând abuzuri săvârşite asupra minorilor. în ultima perioadă de timp s-a constatat folosirea de către infractorii sexuali a tehnologiei de telefonie mobilă din generaţia a treia. distribuţie. Tehnologia a avansat.

Grupul de Lucru a observat ulterior că probe evidente ale incidenţei implicării şi ale extinderii acestui fenomen sunt dificil de obţinut şi a cerut Secretariatului General să invite agenţiile Naţiunilor Unite şi pe alţii să-şi continue investigaţiile pentru a strânge probe cu privire la traficul de organe umane4. 3 octombrie 2003.02. Există foarte puţine probe ale traficului de organe şi ţesuturi umane. care să-i pedepsească aspru pe cei care în mod conştient participă la traficul de organe. atât în ţările dezvoltate. etic şi medical. dezvoltarea rapidă a tehnologiei în acest domeniu ridică probleme de ordin legal.000 organe solide transplantate anual sunt înlocuiri de rinichi şi mai mult de o treime din ultimele transplanturi au loc din ţări slab sau mediu dezvoltate 8. Transplantul de organe solide. 1991 4 Raportul Grupului de Lucru asupra Formelor Contemporane de Sclavie la a 19-a sesiune.Traficul de organe şi ţesuturi umane. sursele oficiale fiind aproape inexistente. Convenţia a fost semnată de 31 de state membre ale Consiliului Europei. 303/2006 3 Raportul Grupului de Lucru asupra Formelor Contemporane de Sclavie la a 16-a sesiune. Documente ale Naţiunilor Unite. Documente ale Naţiunilor Unite 7 Art.vulnerabile. 61/ 1996. într-o intervenţie terapeutică practicată în spitale şi clinici din întreaga lume. 6/ 1996. În 1991 Grupul de Lucru asupra Formelor Contemporane de Sclavie şi-a exprimat preocuparea asupra “informaţiilor privitoare la copii.12. 17 din 22. ficatul. 21 din Convenţia Europeană asupra Drepturilor Omului şi Biomedicinii (1997) 8 Congresul al 11-lea al Naţiunilor Unite asupra prevenirii criminalităţii 2005. transplantul de organe s-a transformat dintr-o procedură experimentală practicată în centre de medicină avansată. având în vedere că baza de organe nu se ridică la nivelul cererii din partea persoanelor. Mai mult. De peste 40 de ani. În ciuda atenţiei acordate în ultimul timp de către guvernele şi organizaţiile nonguvernamentale ale statelor lumii traficului de organe. Convenţia menţionează în continuare că prelevarea de organe şi ţesuturi umane poate avea loc cu o informare corespunzătoare şi cu consimţământul donatorului. ţesuturi şi celule de origine umană. Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că aproape 50. Convenţia Europeană asupra Drepturilor Omului şi Biomedicinii (1997) stipulează 7 că nu trebuie obţinute câştiguri materiale prin exploatarea organismului uman sau a ţesuturilor şi organelor sale. 2 Cristian Eduard Ştefan. Formă de manifestare a criminalităţii organizate. cum ar fi rinichii. Comisia a solicitat statelor membre să întărească legislaţia existentă sau să adopte legi noi. nu există informaţii detaliate legate de prelevarea de organe şi nici programe de combatere a traficului de organe2. numărul de transplanturi de ţesuturi umane este de asemenea în creştere. Program de acţiune asupra traficului de persoane şi exploatării prin prostituţie şi altele. în cooperare cu agenţiile Naţiunilor Unite de profil (în special Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Interpolul) reconsiderarea acuzaţiilor privitoare la prelevarea de organe şi ţesuturi de la copii şi adulţi în scopuri comerciale 5.000 din cele 70. Revista „Poliţia Capitalei” nr. Problematica traficului de organe se raportează cel mai adesea la demersurile voluntare ale persoanelor sărace care doresc să obţină un avantaj economic prin operaţia de transplant. Documente ale Naţiunilor Unite 6 Rezoluţia Comisiei pentru Drepturile Omului nr. prin folosirea de ameninţări şi violenţe1. Oricum. ratificată de 16 dintre acestea şi a intrat în vigoare la 01. în scopul realizării de transplanturi ilegale” 3. dar datele referitoare la acest tip de transplant sunt mai puţin cuprinzătoare. Documente ale Naţiunilor Unite 5 Rezoluţia Comisiei pentru Drepturile Omului nr. ca fiind victime ale traficului de organe. Raportul Grupului de Lucru asupra Formelor Contemporane de Sclavie la a 21-a sesiune. inima sau plămânii a devenit treptat o componentă obişnuită a sistemului de sănătate din mai multe ţări ale lumii. în mod special organe aparţinând copiilor6.2001.1999.Măsuri efective de combatere a crimei organizate transnaţionale 121 .000 pacienţi fac dializă şi în jur de 1 Raportul Parlamentului European asupra iniţiativei Greciei privind adoptarea unei decizii cadru pentru prevenirea traficului de organe şi ţesuturi umane şi lupta contra acestui fenomen. cât şi în cele în curs de dezvoltare. România a ratificat Convenţia prin Legea nr. În 1996 Comisia pentru Drepturile Omului a solicitat Secretariatului General să examineze. Numai în Europa s-a estimat că aproximativ 120.

Octombrie 2000 3 Raportul Amnesty International. Aceste reguli arată că organele pot fi recoltate dacă nimeni nu pretinde corpul şi condamnaţii executaţi au acceptat în mod voluntar să le fie prelevate organele în acest 1 Recomandare asupra Transplantului de Organe Umane şi Ţesuturi .M. imediat după execuţie3. din cauza naturii ilegale a fenomenului. . Nu este însă stabilit după aceste estimări câţi dintre aceşti vânzători de organe au fost traficaţi şi câţi au făcut o tranzacţie ilegală de vânzare a propriilor organe în mod voluntar. martie 2004 122 . În China. cât şi de lipsa de scrupule a traficanţilor. fiind alimentat atât de cererea sporită de organe. Lista de aşteptare pentru un transplant în prezent este de aproximativ 3 ani. Declaraţia face un apel către toate ţările să desfăşoare activităţi pentru prevenirea traficului de organe şi ţesuturi umane. Unii experţi estimează vânzarea ilegală de organe pentru cel puţin câteva mii de transplanturi pe an.organele şi ţesuturile umane să fie obţinute mai degrabă de la cadavre. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a elaborat în 1991 un set de „Principii de Bază ale Transplantului de Organe Umane”. A 52-a Reuniune Generală a Autorităţii Medicale Mondiale. Organizaţia Mondială a Sănătăţii. dar este unanim apreciat că se află în creştere.transplanturile pot avea loc între persoane înrudite.000 dolari americani.consimţământul în cunoştinţă de cauză şi informat al donatorului în cazul transplantului voluntar de organe. Biroul Executiv al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a adoptat o Recomandare 1 prin care ia act de necesitatea acordării unei atenţii deosebite riscurilor traficului de organe şi solicită de asemenea guvernelor statelor membre să ia măsuri de protecţie a segmentelor de populaţie cele mai sărace şi vulnerabile la „turismul pentru transplant” şi la vânzarea de ţesuturi şi organe umane.40. traficarea necontrolată şi provocările unui transplant între specii înrudite au impus o serioasă reevaluare a obiectivelor internaţionale şi au dat un nou impuls rolului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în strângerea informaţiilor epidemiologice şi în stabilirea unor standarde cu norme de bază. Nu există date sigure asupra traficului de organe sau asupra activităţii de transplant în general. în timp ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii a cerut mai multă protecţie pentru persoanele cele mai vulnerabile. .“Executaţi conform legii?“.M. Problema principală în prelevarea de organe este asigurarea compatibilităţii grupei de sânge şi ţesutului dintre donator şi primitor. . care ar putea să vândă un rinichi pentru o sumă de 1. condamnaţilor executaţi le sunt în mod curent prelevate organele. 2 Declaraţia asupra donării şi transplantului de organe şi ţesuturi umane.000 persoane aşteaptă un rinichi. Ar trebui făcute eforturi speciale pentru asigurarea unui consimţământ liber şi în cunoştinţă de cauză a donatorilor. neacceptarea vânzării de organe în nici un fel de circumstanţe.necomercializarea transplanturilor. Principiile relevante. Pedeapsa cu moartea în China. care stipulează că vânzarea de organe şi ţesuturi umane constituie o violare a drepturilor omului şi a demnităţii umane. ianuarie 2004. Cererea în continuă creştere de organe umane. dar se preconizează ca perioada de aşteptare să crească la 10 ani până în anul 2010. Recrudescenţa fenomenului a determinat o reconsiderare serioasă a legislaţiei în vigoare. Traficul internaţional de organe umane este în creştere. cu o relaţie genetică dovedită şi când între donator şi primitor există compatibilitate (de ţesut şi sânge).) asupra donării şi transplantului de organe şi ţesuturi umane din octombrie 20002 stipulează că stimulentele financiare oferite pentru transplantul de organe pot fi considerate o măsură de constrângere şi în orice caz ar trebui interzise. China a stabilit reguli privind utilizarea corpurilor şi organelor condamnaţilor executaţi încă din 1984. a 113-a Sesiune. Declaraţia Autorităţii Medicale Mondiale (A. statuate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în cazul transplanturilor de organe sunt următoarele: . decât de la donatori vii .

Japonia.000 dolari pentru un rinichi). Coreea. Turismul medical pentru transplant nu este o problemă recentă. Pentru acest motiv şi pentru multe altele Organizaţia Mondială a Drepturilor Omului şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi-au exprimat în repetate rânduri dezaprobarea faţă de vânzarea corpului uman şi a părţilor sale. Ţări precum Brazilia. icrc. Medicii. ca şi Iranul reprezintă una din puţinele ţări din lume care are un sistem deschis al vânzării şi cumpărării de organe umane. 304/2006 123 . în timp ce „donatorii” plătiţi aparţin segmentelor sociale mai vulnerabile. s-au raportat numeroase cazuri de donatori vii remuneraţi în mod direct sau indirect pentru transplant de rinichi. Traficul de organe umane. În ciuda unei tradiţii puternice că ţesuturile şi organele umane ar trebui oferite în dar. Donatorii provin într-un procent de 90% din cartierele sărace ale Bagdadului. Principalii beneficiari. în afara traficanţilor. unul din cele mai sărace cartiere ale Bagdadului. poliţia a distrus o reţea internaţională care intermedia transplanturi ilegale de rinichi donate de brazilieni săraci unor cetăţeni israelieni la o clinică din Durban. Aceşti factori conduc la o creştere a traficului de organe şi ţesuturi umane în ultima perioadă de timp. Traficul de organe umane oferă teren de lucru pentru grupările de crimă organizată. în special traficul de rinichi s-a dezvoltat în Irak 3. sperând astfel să sporească accesul la un transplant. cu consimţământul incert al victimelor nu reprezintă trafic de organe.Traficul de organe şi ţesuturi umane. Grupările criminale implicate în traficul de organe adeseori au în componenţă membri ai lumii medicale şi sunt adesea cunoscuţi ca “răpitori ai propriilor victime”. Mulţi irakieni aflaţi în şomaj şi care trăiesc în mizerie fac pasul şi intră în acest cerc vicios reprezentat de comerţul cu organe umane. Revista „Poliţia Capitalei” nr. În anul 2006. who. Malayezia. Formă de manifestare a criminalităţii organizate. iar donatorul primeşte 2. Complicaţii apar în situaţiile în care ţesuturile sau organele umane donate fără compensaţii financiare sunt ulterior vândute de către traficanţii de organe pentru obţinerea de câştiguri materiale. India şi Moldova. Africa de Sud2. Singapore sau Taiwan.000-3. unii membri ai comunităţilor care se ocupă de transplanturi şi autorităţile din diferite ţări şi-au exprimat interesul în acordarea de bonificaţii pentru furnizarea de părţi ale corpului omenesc. int 3 Cristian Eduard Ştefan.000 dolari. Există de asemenea o evidentă dezvoltare rapidă a „turismului pentru transplant”. care în anumite cazuri sunt copii. publicat în 2003. nu pun însă întrebări atunci când un donator se prezintă la spital însoţit de beneficiarul transplantului. În spatele creşterii traficului de organe stă cererea crescută pentru transplanturi de organe. atâta timp cât de această problemă se ocupă statul şi deci nu este considerată infracţiune. pentru profitul intermediarilor ilegali. Există însă rapoarte asupra unor cazuri când astfel de organe sau ţesuturi prelevate au fost vândute peste hotare. deşi plata este ilegală în aproape toate ţările. sunt irakienii suficient de bogaţi să cumpere un rinichi. org www. Primitorii vin din ţări precum Japonia şi Marea Britanie. Acest tip de prelevare de organe. aşa cum a arătat profesorul Nadey Hakim în studiul „Un rinichi costă 100. au incriminat vânzarea şi cumpărarea de organe umane. Organele recoltate în China sunt utilizate de către primitori bogaţi din Hong Kong. Filipine.000 dolari”.fel sau dacă familiile au consimţit acest lucru1. binecunoscute surse de donatori. în special din cartierul Sadr. În acest context. în care diferite persoane călătoresc deseori împreună cu chirurgii lor în vederea achiziţionării de organe. dar şi turiştii străini atraşi de preţul relativ redus al organelor (2. în special procurarea de organe şi ţesuturi de la 1 2 www. încă de la începutul anilor ’80 asiaticii se deplasau în India şi în Asia de Sud-Est pentru a primi organe de la donatorii săraci. care în general nu sunt de acord cu această formă de trafic. ca o consecinţă dezastruoasă a războiului din acea zonă.

Reuniunea Parlamentară a Consiliului Europei. Un bărbat şi trei femei au fost arestaţi. iunie 2003 3 Art. România şi Georgia este foarte mobil şi bine organizat de reţele de intermediari. utilizând ameninţări sau constrângeri sau profitând de o poziţie de vulnerabilitate. Acest comerţ a debutat la începutul anilor 1994.000 dolari. prostituţiei şi pornografiei infantile din 2000 6 Vermot. Bulgaria.Mangold.. dar şi ţările industrializate. Un raport al Consiliului Europei6 consideră că „traficul de organe în Ucraina. Traficul de organe poate îmbrăca forme dintre cele mai grave. faţă de utilizarea organelor cadaverice sau a celor provenite de la persoane moarte. numărul de transplanturi de rinichi de la donatori vii îl depăşeşte pe cel al transplanturilor de la donatori decedaţi. 6 din Protocolul Naţiunilor Unite asupra traficului de persoane 5 Art. Copiii. Potrivit raportului. de medici calificaţi şi asistenţi medicali specializaţi”.persoane în viaţă sau furnizarea de stimulente financiare rudelor donatorilor decedaţi. legea penală ar trebui modificată astfel încât intermediarii şi personalul medical implicat în procedurile de transplanturi ilegale să răspundă penal. care să permită un transplant de organe facil între persoanele înrudite2. Documentul 9822. În Irlanda.Consiliul Europei notează că anumite ţări precum Germania şi Elveţia se îndreaptă către legi mai puţin restrictive. Chiar şi în Statele Unite. ţesuturi şi celule de origine umană nu atinge doar ţările în curs de dezvoltare. Aceste spitale au recunoscut că au prelevat organele de la copiii decedaţi. cazarea sau primirea unei persoane.Traficul de organe în Europa. 3 din Protocolul opţional asupra vânzării de copii. prin valizele diplomatice. G. Din analiza fenomenului traficului cu ţesuturi şi organe umane se desprinde concluzia tendinţei deplasării infracţiunilor din sfera crimei organizate în sfera criminalităţii transfrontaliere. Documentul 9822. transferarea. G. precum şi datorită costurilor mari. Potrivit Consiliului Europei. America de Sud şi Africa. Traficanţii au fost reţinuţi în momentul în care se pregăteau să vândă copiii poliţiştilor sub acoperire infiltraţi pentru suma de 50. Statele care ratifică Protocolul au obligaţia de a incrimina în legile penale infracţiunile privind traficul de organe şi trebuie să ia în considerare luarea de măsuri pentru recuperarea fizică. prostituţiei şi pornografiei infantile din 20005 specifică că vânzarea de copii în scopul transferării organelor lor pentru obţinerea de profit ar trebui considerat act criminal. Reuniunea Parlamentară a Consiliului Europei. Fenomenul traficului de organe. pentru a se evita controlul la frontieră. Rusia. cu condiţia să nu fie în mod direct implicaţi în activităţi ilicite de trafic de organe 1. cu destinaţia Grecia şi Italia. Protocolul Naţiunilor Unite asupra traficului de persoane defineşte traficul de organe ca fiind „recrutarea. Protocolul opţional asupra vânzării de copii. câteodată chiar nou-născuţii sunt vânduţi în acest scop. din motive culturale şi personale. una dintre femei dând naştere cu câteva zile mai devreme unui copil destinat vânzării ilegale. transportarea. copiii din Tirana au fost asasinaţi şi organele lor au fost transportate în Italia şi Grecia de către funcţionari albanezi. în multe cazuri România fiind doar locul 1 2 Recomandarea Consiliului Europei 1611 ( 2003) – Traficul de organe în Europa Vermot. de cele mai multe ori neînrudiţi. există o respingere unanimă. 3 din Protocolul Naţiunilor Unite asupra traficului de persoane 4 Art. Astfel. incluzând. Traficul de organe în Europa. În Asia. iunie 2003 124 . în timp ce vânzătorii „donatori” să fie exoneraţi de răspunderea penală. spaţiul de acţiune s-a modificat. pentru a fi vândute laboratoarelor farmaceutice. medicală şi materială4..Mangold. Majoritatea organelor transplantate provin de la donatori vii. În mai 2004. psihologică şi socială a victimelor. asistenţa psihologică. un raport transmis de Ambasada Greciei la Tirana poliţiei din Salonic a dezvăluit existenţa unui trafic de organe de la copii din Albania. în cooperare cu organizaţiile nonguvernamentale consilierea şi informarea victimelor. 32 spitale publice şi private au fost închise pentru desfăşurarea unor activităţi ilicite de trafic de organe de la copiii internaţi în acele clinici. în scopul prelevării de organe de la aceasta”3. Poliţia italiană a arestat patru ucrainieni învinuiţi că făceau parte dintr-o reţea internaţională de trafic de organe provenite de la nou-născuţi.

de unde sunt recrutate persoanele predispuse a-şi vinde un ţesut sau organ care, prin intermediul reţelelor internaţionale de traficanţi compuse atât din cetăţeni români, cât şi din cetăţeni străini, ajung în alte ţări, unde are loc, de fapt vânzarea organului uman, deseori sub acoperirea unui transplant legal. În România, activitatea de transplant de organe, ţesuturi şi celule umane este organizată şi controlată de către Ministerul Sănătăţii, prin Agenţia Naţională de Transplant 1. La nivelul acesteia există o statistică oficială a tuturor recoltărilor şi transplanturilor de ţesuturi şi organe umane efectuate în unităţile Ministerul Sănătăţii, incluzând datele de identificare exactă, atât a persoanelor de la care s-au prelevat organe şi ţesuturi, cât şi a celor care au beneficiat de transplant. Chirurgii din ţara noastră apreciază drept imposibilă existenţa reţelelor de trafic de organe în România, având în vedere numărul redus al donatorilor şi condiţiile necesare realizării unor astfel de intervenţii. Numărul persoanelor care au nevoie de transplant pentru a supravieţui este extrem de mare, comparativ cu cel al donatorilor şi cu posibilităţile chirurgilor de a efectua aceste intervenţii. Criza de donatori este o problemă cu care medicii din domeniul transplantului se confruntă de la începutul activităţii. La nivel naţional, în anul 2004 au existat doar nouă donatori, iar în 2005 zece donatori. România se confruntă cu o lipsă acută de donatori cadavru de organe, ceea ce conduce la prelevarea şi transplantul de organe de la donatori în viaţă. Sesizări privind vânzarea de organe de către cetăţeni români au existat şi există şi în prezent. De exemplu, în 2004, un cetăţean român a fost arestat de organele judiciare pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar în urma investigaţiilor medicale care i s-au efectuat în penitenciar s-a constatat că îi lipseşte un rinichi. În urma declanşării unei anchete s-a stabilit că acesta îşi vânduse rinichiul unui cetăţean sârb contra sumei de 30.000 mărci germane, operaţia de transplant având loc într-o clinică din Austria. Vânzătorii de organe suferă o mulţime de stigmatizări din partea comunităţii şi familiei. Acest aspect este similar stigmatizării femeilor traficate în scopul prostituţiei. De fapt sunt multe aspecte similare privind reintegrarea şi lipsa suportului familiei şi comunităţii pentru ambele tipuri de supravieţuitori ai traficului. Adopţiile internaţionale ilegale2 Potrivit legii3, adopţia este „operaţiunea juridică prin care se creează legături de filiaţie între adoptator şi adoptat, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului”. Încă din 1990, una din afacerile cele mai profitabile pentru o parte din reţelele de crimă organizată a fost şi este traficul cu fiinţe umane, inclusiv cu copii. Realizat cu concursul unor cetăţeni români, atraşi de veniturile rezultate din acest tip de “comerţ”, traficul cu copii s-a extins până la nivelul instituţiilor şi organismelor care ar trebui să vegheze la protejarea minorilor şi persoanelor defavorizate. Acţionând în conexiune cu infractorii autohtoni, persoanele angajate în cumpărarea/vânzarea de copii au recurs şi la alte forme, deghizând traficul, inclusiv sub aparenţa adopţiilor internaţionale, care, în fapt, sunt profund ilegale. În privinţa adopţiilor de acest tip, problematica este dificil de cunoscut şi stăpânit, având în vedere, în principal, poziţia socială a celor implicaţi şi relaţiile deosebite pe care aceştia le au în sfera sănătăţii, învăţământului, administraţiei locale şi justiţiei. În cadrul adopţiilor ilegale ale copiilor, traficul îmbracă forma tranzacţiilor comerciale, care pot fi comparate cu vânzarea, mai ales că un copil este răpit sau propus spre a fi adoptat de un membru al familiei, fără consimţământul prealabil al părinţilor săi4. Potrivit Convenţiei de la Haga asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale din 29 mai 19935, „nimeni nu poate obţine un câştig material necuvenit dintr-o
1

Art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 79/19.08.2004 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Transplant publicată în M.O. nr. 791/27.08.2004 2 Ion Chipăilă şi colectiv- op.cit., pag.197. 3 Art. 1 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, publicată în Monitorul Oficial nr. 557/2004 4 Ofelia Calcetas Santos- Raport privind vânzarea , prostituţia şi pornografia copiilor, Comisia Drepturilor Omului, Organizaţia Naţiunilor Unite, 26 august 1998 5 Convenţia a fost ratificată de România prin Legea nr. 84/1994 125

activitate privind o adopţie internaţională”. Modurile de operare folosite de organizaţiile criminale specializate în domeniul adopţiilor ilegale sunt1: răpirile de copii; cumpărarea copiilor în mod direct de la părinţii aleşi pe criteriul sărăciei; îndemnul adresat mamelor ca acestea să-şi abandoneze nou-născuţii sau copiii care urmează să se nască; informaţiile eronate oferite părinţilor în scopul obţinerii acordului lor; informaţiile false destinate părinţilor adoptivi cu privire la starea de sănătate sau la vârsta copiilor; recrutarea mamelor pentru a naşte în străinătate, în schimbul unor remuneraţii financiare. Acestor tinere, după ce le sunt efectuate analizele medicale privind starea sănătăţii şi evoluţia normală a sarcinii, le sunt trimise datele de stare civilă şi fotografiile la familia dornică de adopţie. Diverşi reprezentanţi ai unor agenţii străine de caritate, în înţelegere cu diverse femei însărcinate, cu puţin timp înainte de a naşte, le deplasează în ţara adoptatorului unde nasc. După naştere, copiii sunt încredinţaţi unor institute de ocrotire sau persoane fizice, mama revenind în ţara de reşedinţă, unde lasă impresia abandonării copilului. Pe Internet există cataloage care propun copii spre adopţie, cu posibilitatea de a-i alege în funcţie de caracteristici ca ţara de origine, culoarea pielii, sexul, vârsta, culoarea ochilor sau religia copilului. Paginile de Internet ale fundaţiilor şi asociaţiilor care se ocupă cu adopţiile internaţionale abundă de fotografii din mai multe unghiuri ale copiilor, iar fotografiile pot fi mărite cu un simplu clic. Mai multe afaceri cu vânzări de copii au fost semnalate în Albania în ultimii zece ani. În ciuda plângerilor depuse de părinţii copiilor răpiţi, aceste cazuri nu au fost elucidate şi vinovaţii au rămas nepedepsiţi. Problematica traficului de copii albanezi a început în 1994. În 1999, o maternitate din Tirana a fost acuzată de trafic cu nou-născuţi după ce un gropar din localitatea Sare a sesizat poliţia despre faptul că două din şase morminte ale unor copii declaraţi decedaţi erau goale2. Din analiza fenomenului adopţiilor ilegale a reieşit faptul că vânzarea copiilor se face de către familiile modeste şi cu mulţi copii, care în acest fel obţin foloase materiale importante. Întrucât majoritatea părinţilor copiilor au un nivel de instrucţie scăzut, pentru realizarea procedurii adopţiilor au apărut anumiţi intermediari, care în schimbul unor importante sume de bani primite de la cetăţenii străini interesaţi în adoptarea unor copii din România şi-au organizat adevărate reţele pe teritoriul ţării. În România, la începutul anilor ’90 reţelele de traficanţi profitând de sistemul legislativ permisiv, s-au folosit de intermediari din rândul avocaţilor români, directori de cămine de copii, asistente medicale3. De asemenea, o altă modalitate folosită constă în stabilirea reşedinţelor mamelor copiilor ce urmează a fi adoptaţi, în localităţile în care aceştia îşi desfăşoară activitatea, cu scopul de a rezolva toate procedurile legate de adopţie. Persoanele interesate în adoptarea unui copil şi-au făcut relaţii în orfelinate, cămine şi spitale de copii, de unde selecţionează copiii ce pot fi adoptaţi. Regimul juridic intern al adopţiei este reglementat prin legea nr. 273 din 21 iunie 2004, lege care a intrat în vigoare la 01.01.2005. Până la apariţia acestei legi adopţia era
1 2

Sabine Dusch- Colecţia de criminalitate internaţională, 2002, pag. 177 www.balkans.eu.org 3 Damian Miclea - Cunoaşterea crimei organizate, Editura Pygmalion, Ploieşti, 2001, pag. 55. A se vedea cazul filierei condusă de cetăţenii italieni Serafino P. şi Zavorella F. Care pe parcursul a trei ani au scos ilegal din ţară 30 de copii prin intermediul medicului Samoilă P. ce identifica familiile ce acceptau înfierea, medicul primind pentru fiecare caz 2.000 dolari şi alte obiecte de valoare. Din grup făceau parte avocatul R.O. ce se ocupa de întocmirea doarelor ce se prezentau judecătorilor din Bucureşti, L.O. şi L.S. soţ şi soţie ce ridicau copii de la soţii fireşti şi-i lăsau în îngrijire la femei complice până la scoaterea din ţară. De notorietate publică sunt şi cazurile în care au fost implicaţi mai mulţi străini, aşa cum este cel al soţilor englezi Money şi a englezului John Boast, care în perioada 1991-1994, au adoptat şi scos din ţară 1616 copii români, cei mai mulţi pentru Italia (480), Franţa (156), SUA (317), Canada (115) şi Spania (76). A se vedea şi Ion Pitulescu- Al treilea război mondial. Crima organizată, Editura Naţional, Bucureşti, 1996, pag. 300 126

reglementată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 25/1997 aprobată cu modificări prin legea nr. 87/1998. Aproape 30.000 de copii români au fost adoptaţi internaţional din 1990 până la sfârşitul anului 2004, când a intrat în vigoare noua legislaţie privind regimul juridic al adopţiilor, care a pus punct “exporturilor” de copii. Dacă până la apariţia Legii nr. 273/2004 adopţia era considerată o măsura specială de protecţie a drepturilor copilului, prin care se stabilea filiaţia între cel care adoptă şi copil, precum şi rudenia dintre copil şi rudele adoptatorului, după apariţia acestei legi adopţia a devenit o operaţiune juridică prin care se creează legătura filiaţiei si rudeniei. De asemenea spre deosebire de vechea reglementare, actuală reglementare introduce principii care, în mod obligatoriu trebuie respectate în cursul procedurii adopţiei, şi anume: - principiul interesului superior al copilului; - principiul creşterii şi educării copilului într-un mediu familial; - principiul continuităţii în educarea copilului, ţinându-se seama de originea sa etnică, culturală, lingvistică.; - principiul informării copilului şi luării în consideraţie a opiniei acestuia in raport cu vârsta şi gradul său de maturitate; - principiul celerităţii în îndeplinirea oricăror acte în îndeplinirea adopţiei. Dacă în perioada anilor 1990 o serie de instituţii ale statului cu prerogative în combaterea ilegalităţilor din domeniul adopţiilor au fost luate pe nepregătite, neexistând nici o practică în acest sens, se poate afirma că în prezent, prin armonizarea legislaţiei la nivel european şi prin experienţa acumulată fenomenul este ţinut sub control. Un alt element nou impus de actuala reglementare îl reprezintă obligativitatea Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului aflate în subordinea consiliilor judeţene şi consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, de a oferi copilului informaţii şi explicaţii clare şi complete, potrivit vârstei şi gradului sau de maturitate, referitoare la etapele şi durata procesului de adopţie, la efectele acesteia, precum şi la adoptator, familia adoptatoare şi rudele acestora. Potrivit Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, adopţia internaţională a copilului care are domiciliul în România poate fi încuviinţată numai în situaţia în care adoptatorul sau unul dintre soţi din familia adoptatoare care domiciliază în străinătate este bunicul copilului pentru care a fost încuviinţată deschiderea procedurii adopţiei interne. În lege sunt incriminate şi infracţiunile la regimul adopţiei, astfel este pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi 1 „fapta părintelui sau a reprezentantului legal al unui copil de a pretinde sau primi, pentru sine sau pentru altul, bani ori alte foloase materiale în scopul adopţiei copilului”. Cu aceeaşi pedeapsă este sancţionată “fapta persoanei care, fără drept, intermediază sau înlesneşte adoptarea unui copil, în scopul obţinerii de foloase materiale sau de altă natură”. 6.4. Criminalitatea informatică Dezvoltarea fără precedent în domeniul tehnologiei informatice, la nivel mondial, are, din păcate, o parte negativă: s-a deschis o poartă către producerea unor fapte antisociale, denumite „criminale" atât în dreptul internaţional penal, cât şi în rapoartele prezentate de specialişti ai informaticii, fapte care nu ar fi putut exista în condiţiile tehnice existente acum 15 ani, de exemplu. Sistemele de calculatoare oferă, în prezent, oportunităţi noi, unele chiar sofisticate, de încălcare a legilor şi creează un potenţial ridicat de comitere a unor tipuri de infracţiuni realizate altfel decât în modurile cunoscute, tradiţionale. Deşi societatea, în ansamblul ei, plăteşte pentru toate daunele economice cauzate de „criminalitatea informatică", aceasta continuă să se bazeze pe sistemele computerizate în aproape toate domeniile vieţii sociale: controlul traficului aerian, al trenurilor şi metrourilor, coordonarea serviciului medical sau al securităţii naţionale. O singură breşă realizată în operarea acestor sisteme poate pune în pericol vieţi omeneşti, ceea ce denotă
1

Art. 70 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, publicată în Monitorul Oficial nr. 557/2004. 127

care nu este însă general recunoscută sau acceptată. economice sau guvernamentale sunt dependente de reţelele informatice. Consiliul Europei a iniţiat propriul studiu de caz pentru dezvoltarea cadrului legal privind combaterea criminalităţii informatice.Beck. În studiile elaborate pe plan internaţional. Bucureşti 2006. Tot mai multe activităţi comerciale. însă rezultatele sunt doar mulţumitoare şi nu se va putea vorbi de o eradicare a fenomenului. OECD a publicat un raport prin care a propus diferite recomandări legislative statelor membre ale Uniunii Europene precum şi o minimă listă de activităţi care trebuie pedepsite: fraudarea şi falsificarea realizată prin calculator. iar cooperarea internaţională este pusă în faţa unei provocări continue produsă de creşterea criminalităţii informatice transnaţionale. 1 2 Maxim Dobrinoiu .faptul că dependenţa societăţii de sistemele informatice a căpătat o dimensiune mult mai profundă decât cea intuită iniţial1. se foloseşte expresia „criminalitate legată de calculator" sau „criminalitate informatică". Calculatoarele nu sunt utilizate doar pentru creşterea performanţelor economice şi industriale ale unei ţări. la rândul său. f) caracterul transnaţional al acestui tip de infracţiune. 128 . Activitatea zilnică a unei persoane este afectată în formă. b) lipsa unui consens global privind motivaţia realizării acestor fapte. Miniaturizarea procesoarelor a permis realizarea conexiunilor şi a comunicaţiilor în timp real la nivelul globului.pag. C. pag 60. 3 Maxim Dobrinoiu . În completarea raportului OECD. copyright-ul. cele mai complicate calcule fiind realizate într-un interval de timp de ordinul milisecundelor. Legislaţia statelor lumii este în continuă schimbare datorită dezvoltării tot mai accelerate a tehnologiei informatice.H. economică sau pur personale. Din ce în ce mai multe state au procedat la armonizarea propriilor legislaţii în vederea combaterii fenomenului în discuţie. Tehnologia informaţională atinge fiecare aspect al vieţii cotidiene a unei persoane fără a ţine cont de poziţionarea geografică a acesteia. Expansiunea transnaţională extraordinar de rapidă a reţelelor de calculatoare şi extinderea accesului la aceste reţele prin intermediul telefoniei mobile au dus la creşterea vulnerabilităţii acestor sisteme şi la crearea de oportunităţi pentru producerea de infracţiuni. Comisia de experţi în domeniul criminalităţii pe calculator a Consiliului a adoptat Recomandarea R(89)9 care reprezintă un ghid de acţiune şi pentru statele membre ale Uniunii Europene. În anul 1983. Calculatoarele sunt utilizate pentru stocarea şi transmiterea datelor confidenţiale de natură politică. alterarea programelor de calcul şi a datelor.cit. Ibidem.op. în studiul şi combaterea fenomenului analizat. interceptarea comunicaţiilor sau a altor funcţii a unui calculator. Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD) a fost una dintre primele organizaţii internaţionale care a realizat un studiu privind armonizarea legislaţiei în domeniu. conţinut şi timp de calculator. pag. 61. Ed. acestea au devenit parte integrantă a vieţii personale a individului. e) lipsa armonizării legislative privind investigaţiile în domeniu. Date de volum impresionant pot fi comprimate şi stocate compact sau pe discuri partiţionate de densitate mare. g) existenţa unui număr redus de tratate internaţionale privind extrădarea şi asistenţa mutuală în domeniu.Infracţiuni în domeniul informatic. inclusiv lipsa normelor prin care pot fi confiscate bazele de date computerizate. d) inexistenţa unor norme legale adecvate privind accesul şi investigaţia sistemelor informatice. Viteza de lucru a cunoscut o creştere exponenţială. industriale. socială. Organizaţia Naţiunilor Unite s-a implicat. Calculatoarele asistă şi întreţin chiar şi confortul locurilor de muncă sau al locuinţelor personale2. Problemele ridicate în cadrul reuniunilor internaţionale privind combaterea criminalităţii informatice sunt următoarele: a) lipsa unui consens global privind definiţia „criminalităţii informatice". accesul şi utilizarea neautorizată a unui calculator3. c) lipsa expertizelor din partea persoanelor autorizate aparţinând unor instituţii cu atribuţii de control în domeniu. 59.

. 1998. Ed. Lumina Lex. Nemira. calculatorul devenind o potenţială sursă de alte acţiuni abuzive.care presupune totalitatea faptelor penale săvârşite pe un anumit teritoriu şi într-o anumită perioadă de timp. nu apare necesară adoptarea. Trebuie făcută distincţia între intenţia de fraudă şi utilizarea greşită a unui sistem informatic sau între pătrunderea neautorizată într-o reţea şi acţionarea greşită a unor taste ale calculatorului. 28. mai mult sau mai puţin incriminate de fiecare ţară în parte.1996. Nistoreanu. În prezent. Criminalitatea Informatică.Bucureşti. 4 Maxim Dobrinoiu . 63.op. cum ar fi frauda. Este cunoscut faptul că. Noţiunea de infracţiune informatică include infracţiuni foarte diferite. De exemplu. pag. Vasiu. fără a încerca totuşi o definire proprie a criminalităţii informatice. Bucureşti. expresie folosită de Comitet. cunoscând faptul că nu are autorizare de acces la acea bază. CP. Cu totul altfel se judecă situaţia în care un angajat fură parola de acces la acea bază de date. 129 . falsul sau înşelăciunea. acesta nu trebuie acuzat de o infracţiune dacă pătrunde în acea bază de date. Abuzul informatic ar putea fi definit. 2003.De asemenea. Ed. criminalitatea aparentă . criminalitatea legală văzută ca totalitatea faptelor de natură penală comise în spaţiul informatic şi pentru care s-au pronunţat hotărâri judecătoreşti rămase definitive.. op. Ibidem. C. care pot fi sancţionate. altfel spus orice infracţiune al cărei mijloc sau scop este influenţarea funcţiei unui calculator". în cercetarea criminologică. 13. 3 T. Păun. distincte din punct de vedere calitativ de cele ale elementelor componente6. într-o anumită perioadă de timp şi pe un anumit teritoriu bine determinat"3. Criminologie. Astfel. criminalitatea ca fenomen social cuprinde: criminalitatea reală . şi grupul de experţi reuniţi în cadrul OCDE a adoptat o definiţie de lucru sub forma: „abuzul informatic este orice comportament ilegal sau contrar eticii sau neautorizat care priveşte un tratament automat de date şi/sau o transmitere de date". criminalitatea informatică reprezintă un sistem cu proprietăţi şi funcţii proprii. ca bază de studiu1. Bucureşti. Aceste deliberări au condus Comitetul spre adoptarea aceleiaşi abordări funcţionale ca şi cea a grupului de experţi OCDE. Amza. „criminalitatea în relaţie cu calculatorul". Pe de altă parte. p. 5 I. expresiile având semnificaţii diferite. la rândul său. pag. toate aceste tentative de definire a criminalităţii informatice prezintă unele inconveniente ce nu se împacă uşor cu obiectivul conciziei formulării şi cu acela de a nu mai lăsa nici o îndoială asupra importanţei sau utilizării definiţiei. pag. „abuz informatic" şi „utilizare greşită a calculatorului". dar au reţinut o clasificare funcţională. criminalitatea informatică implică realizarea unor infracţiuni tradiţionale cuprinse în codurile penale sau legile speciale. 6 Gh. se reduce pur şi simplu la infracţiunile definite în principiile directoare pentru legiuitorii naţionali. termenul de criminalitate informatică este definit ca fiind „orice acţiune ilegală în care un calculator constituie instrumentul sau obiectul delictului. a unei definiri formale. Potrivit Comitetului European pentru Probleme Criminale. pentru criminalitatea legată de calculator. care ar crea mai multe dificultăţi decât ar putea aduce explicaţii4. Mai sunt utilizate noţiunile de cybercrime. pag. prin „orice incident legat de tehnica informatică în care o persoană a suferit sau ar fi putut să sufere un prejudiciu şi din care autorul a obţinut sau ar fi putut obţine intenţionat un profit" 2 sau prin „totalitatea faptelor comise în zona noilor tehnologii. Se poate observa că aceşti experţi nu au considerat utilă definirea explicită a expresiei „criminalitate informatică".cit.Vasiu. O distincţie clară trebuie făcută între acţiunile ilegale şi cele care încalcă etica profesională. Ca orice fenomen social. Criminalitatea Informatică. Europa Nova.care cuprinde întregul set de infracţiuni semnalate organelor abilitate ale statului şi înregistrate ca atare. Ed. dacă un angajat primeşte o parolă de acces la o bază de date de la un alt angajat. cit. 1 2 I. care lasă în sarcina diferitelor state de a adapta această definiţie la propriul lor sistem judiciar şi la tradiţiile lor istorice5.27. 23. Amza. Odată cu redactarea principiilor directoare pentru legiuitorii naţionali. doar foarte puţine dintre activităţile curente realizate în reţelele mondiale de calculatoare fiind considerate infracţiuni de către autorităţile cu atribuţii în domeniu.

Conceptele juridice existente sunt puse la încercare de apariţia noii tehnologii. Amza.op. a fost depăşită de noile metode de transmitere la distanţă nu numai a vocii. 3 Maxim Dobrinoiu . dar care. Dreptul trebuie să facă faţă noilor provocări ridicate de dezvoltările tehnologice. Unul din efectele informatizării tehnologice este impactul asupra evoluţiei tehnologiei telecomunicaţiilor. dar şi între oameni şi sisteme informatice ori numai între acestea din urmă. 130 . pag. Printr-o simplă apăsare a unui buton acesta poate declanşa catastrofe la mii de kilometri depărtare. Ed. Criminologie.Fiecare dintre aceste segmente îşi are corespondentul şi în criminalitatea informatică 1 . modificarea şi dezvăluirea datelor cu caracter personal. prin intermediul telefoniei. Amza. a dus la o creştere explozivă a cantităţii de informaţie disponibilă şi a cunoştinţelor care pot fi extrase din aceasta. distrugerea de date şi programe sau alte infracţiuni: programarea unui calculator de a „distruge" alt calculator. deseori inaccesibile chiar celor care ar trebui să combată fenomenul. Până în prezent. Această evoluţie a dat naştere la schimbări economice şi sociale fără precedent. a funcţiilor publice şi mediul de afaceri. în general. muzicii. Rata extrem de ridicată a infracţiunilor nedescoperite este o consecinţă directă a faptului că infracţiunea informatică. fiind identificate patru activităţi distincte: a) activităţi care aduc atingere vieţii private: colectarea. b) activităţi de difuzare a materialelor cu conţinut obscen şi/sau xenofob: materiale cu caracter pornografic (în special cele legate de minori). materiale cu caracter rasist şi care incită la violenţă. 32. Adesea locul săvârşirii infracţiunii diferă de locul unde se găseşte infractorul.. 1998. cit.cit. T. 139. Amza. Aceste schimburi de informaţii nu mai apar numai între oameni. este un act ilegal mai recent sancţionat şi se află deocamdată ascuns în spatele noilor tehnologii. 13. accesul neautorizat şi sabotajul: activităţi prin care se urmăreşte distribuirea de viruşi. modificând profund societatea noastră3. Comunicarea clasică. Folosirea poştei electronice sau accesul la pagini web prin intermediul internetului constituie exemple ale acestei evoluţii. la nivelul UE nu există instrumente de combatere a acestui tip de criminalitate. din anumite motive. statele membre ale Uniunii Europene au ajuns la un numitor comun. Diferenţa dintre criminalitatea informatică reală şi criminalitatea informatică aparentă reprezintă „cifra neagră" a acestui nou gen de infracţiuni şi ea cuprinde toate acele fapte sancţionate de legiuitor. În ceea ce priveşte formalizarea criminalităţii informatice. Revoluţia tehnologiei informaţiei a dus la schimbări fundamentale în societate şi este foarte probabil ca aceste schimbări profunde să se producă în continuare. p. indiferent de graniţele geografice sau naţionale. spionajul şi frauda realizată prin calculator. ci şi a datelor. op. Uşurinţa accesului la informaţii în sistemele informatice. Iată de ce în ultimii ani legiuitorul român a fost preocupat de elaborarea unui cadru normativ care să reglementeze accesul şi desfăşurarea activităţii prin intermediul sistemelor informatice în diferite sectoare. Dacă în cadrul criminalităţii generale se apreciază că cifra neagră reprezintă un important segment de fapte penale nedescoperite. CP. p. rămân nedescoperite de către organele "abilitate 2. combinată cu posibilităţile practic nelimitate de schimb sau diseminare a acestora. c) criminalitatea economică. d) încălcarea dreptului de proprietate intelectuală. Bucureşti. 31. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei şi exercitarea demnităţilor publice. în cadrul criminalităţii informatice procentul acesteia tinde să fie în jur de 90%. În România. stocarea. 1 2 T. cea mai importantă reglementare juridică aplicabilă în acest moment în materia criminalităţii informatice este Legea nr. dar în acelaşi timp foloseşte şi scopurilor mai puţin legitime: apariţia unor noi infracţiuni ori săvârşirea infracţiunilor tradiţionale prin intermediul noii tehnologii. Lumina Lex. fotografiilor ori filmelor.

nr. .prevenirea şi sancţionarea corupţiei 4. reţea de calculatoare. RAV etc).cifre. MS Powerpoint. Exemplu: urmărind un algoritm logic. un soft de administrate baze de date. un program de prezentare. Aceasta introduce un număr de 7 infracţiuni. litere. dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea automată a datelor. . diverse aplicaţii create cu un anumit scop (viruşi.infracţiunea de fals informatic. programe antivirus (BitDefender. bombe logice. UNIX etc). două sau mai multe calculatoare conectate prin cablu sau fără fir (wireless). Astfel. scanner etc). Pentru început este necesară o definire a instrumentelor sau conceptelor cu care legiuitorul a înţeles să opereze în acest domeniu. Norton System Works. poştă electronică . fiecare componentă a sistemului informatic realizând o anumită operaţiune. instrucţiunile pentru calculator sunt scrise într-un limbaj de programare de nivel înalt (Pascal.infracţiunea de alterare a integrităţii datelor informatice.infracţiunea de perturbare a funcţionării sistemelor informatice. Eudora etc).Customer Relationship Management . 279 din 21 aprilie 2003. cai troieni. Exemple de programe: sisteme de operare (MS-DOS. keylogger. Webmail. d) prin „date informatice" se înţelege orice reprezentare a unor fapte. MS Access.infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic. MS Windows. informaţii sau concepte într-o formă care poate fi prelucrată printr-un sistem informatic în această categorie se include şi orice program informatic care poate determina realizarea unei funcţii de către un sistem informatic. 35. ce corespund clasificărilor şi definiţiilor prezentate odată cu analiza prevederilor Convenţiei asupra criminalităţii informatice. b) prin „prelucrare automată" a datelor se înţelege procesul prin care datele dintr-un sistem informatic sunt prelucrate prin intermediul unui program informatic. CRM .) şi multe altele. C++. Exemple: computer personal (PC). introduse de la tastatură şi interpretate de Unitatea Centrală de Prelucrare. Java etc). iar la nivelul sistemului 4 M. Astfel: a) prin „sistem informatic" se înţelege orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate sau aflate în relaţie funcţională. . Of. mediu de stocare extern. Textul a fost o adaptare rapidă la mediul românesc a prevederilor Convenţiei Consiliului Europei asupra Criminalităţii Informatice şi reprezintă un instrument eficient în lupta împotriva acestui flagel. datele sunt reprezentate în formă alfanumerică . pachete de aplicaţii dedicate (ERP -Enterprise Resource Planning .instrument pentru conducerea unei afaceri şi organizarea relaţiilor cu clienţii etc). c) prin „program informatic" se înţelege un ansamblu de instrucţiuni care pot fi executate de un sistem informatic în vederea obţinerii unui rezultat determinat. caractere speciale. pachete de aplicaţii standard (MS OFFICE care cuprinde un editor de text. un program de gestiune corespondenţă şi activităţi curente. iar mai apoi translatate în limbaj cod-maşină şi puse în execuţie de Unitatea de Execuţie. 161/2003 găsim definite trei categorii de infracţiuni. Netscape etc. c) pornografia infantilă prin intermediul sistemelor informatice.infracţiunea de fraudă informatică. aşa cum apar ele pe ecranul calculatorului. MS Word. b) infracţiuni informatice: . ce au fost grupate în cuprinsul Titlului III din lege. Visual Basic. „Prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice". un program de calcul tabelar.infracţiunea de a realiza operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.pentru planificarea resurselor financiare. în cuprinsul Legii nr.Outlook. cu ajutorul unui program informatic. MS Excel. MS Outlook etc).infracţiunea de interceptare ilegală a unei transmisii de date informatice. programe de acces la Internet (browsere . astfel: a) infracţiuni contra confidenţialităţii şi integrităţii datelor şi sistemelor informatice: . . spyware etc. 131 . logistice sau de personal în cadrul unei întreprinderi sau instituţii.Explorer. ansamblu de tip calculator-periferice (imprimantă. La nivel utilizator. . Acest lucru este făcut chiar de legiuitor în art.

pentru a nu publica datele sustrase.N.S.L. de 19 ani. din partea persoanei fizice sau juridice competente.Ş. adresa poştală. acţionează fără drept persoana care se află într-una din următoarele situaţii: a) nu este autorizată.R. e) prin „furnizor de servicii" se înţelege: . i) prin „materiale pornografice cu minori" se înţelege orice material care prezintă un minor având un comportament sexual explicit sau o persoană majoră care este prezentată ca un minor având un comportament sexual explicit ori imagini care. în sensul prezentei legi. de a folosi. de 25 ani.C.N.. în urma acestor activităţi au fost identificaţi numiţii: O.F.S. În data 2 iunie 2003. infrastructură de criptare a comunicaţiilor. persoanele care au accesat bazele de date şi au sustras informaţiile secrete. cu chei publice sau private. tip PKI .. au ridicat de la mai multe ban-comate din Sibiu suma de 1. precum şi orice alte date care pot conduce la identificarea utilizatorului. elev.I. cu privire la faptul că unui număr de patru companii americane care ofereau diverse servicii prin Internet li s-au accesat fără drept serverele şi li s-au sustras datele confidenţiale ale unor clienţi. mărimea. destinaţia.S. dispozitive sau programe informatice specializate. h) prin „măsuri de securitate" se înţelege folosirea unor proceduri. sunt echivalente cu variaţii controlate ale tensiunii de alimentare). în mod credibil. cititor/interpretor de amprente sau retină etc.500 dolari SUA. ruta. Pentru identificarea şi probarea activităţii infracţionale a acestora au fost desfăşurate un complex de activităţi specifice. elev. b) depăşeşte limitele autorizării. indicând originea. f) prin „date referitoare la traficul informaţional" se înţelege orice date informatice referitoare la o comunicare realizată printr-un sistem informatic şi produse de acesta. echipamente de acces prin SmartCard. pe numele căreia cei în cauză au deschis un cont de cârd folosit la ridicarea banilor.E.C. folosiţi pentru primirea banilor obţinuţi în urma activităţilor ilegale şi N. M. ofiţerul de legătură al FBI la Bucureşti a sesizat DGCCO. în temeiul legii sau al unui contract. În luna aprilie 2003. 1 şi pentru utilizatorii serviciilor oferite de acestea. Z.orice persoană fizică sau juridică ce oferă utilizatorilor posibilitatea de a comunica prin intermediul sistemelor informatice. deşi nu prezintă o persoană reală. 16...000 dolari SUA de la fiecare. complici la accesarea neautorizată a serverelor companiilor. adresa geografică. România. şi Z. g) prin „date referitoare la utilizatori" se înţelege orice informaţie care poate duce la identificarea unui utilizator.. 0.R. administrator la un Internet-cafe. precum şi coordonarea cu ofiţerii FBI a două transferuri „supravegheate" de bani..O.G.A. de 21 ani. aplicaţii de semnătură electronică. potrivit legii. precum şi tipul serviciului utilizat pentru comunicare..informatic acestea se prezintă sub formă de şiruri ordonate de câte 8. data. Ulterior. de 25 ani. fără ocupaţie şi L. au ameninţat victimele solicitându-le cca. de 18 ani.Public Key Infrastructure. la nivelul componentelor electronice ale sistemului de calcul. Astfel. incluzând tipul de comunicaţie şi serviciul folosit. administra sau controla un sistem informatic ori de a desfăşura cercetări ştiinţifice sau de a efectua orice altă operaţiune într-un sistem informatic. student şi Ş. numere de telefon sau alte numere de acces şi modalitatea de plată a serviciului respectiv. să o acorde. 50. c) nu are permisiunea. volumul şi durata comunicării.A. ora. fără ocupaţie. Exemplu: sistem de acces (LOGIN) pe bază de parolă şi nume utilizator. 64 sau 128 de biţi (elemente „0" şi „1" care.L. un minor având un comportament sexual explicit. simulează.C. cu ajutorul cărora accesul la un sistem informatic este restricţionat sau interzis pentru anumite categorii de utilizatori. Pentru a exemplifica contextul şi modalităţile de comitere a infracţiunilor informatice este elocvent următorul caz instrumentat de D. De asemenea. de 25 ani. 32. . care reprezintă o parte din lanţul de comunicare.orice altă persoană fizică sau juridică ce prelucrează sau stochează date informatice pentru persoanele prevăzute la pct. de una din 132 . bani transferaţi în contul de card al numitei N. Conform indiciilor existente la aceea dată această activitate infracţională era iniţiată din Sibiu. cel care a accesat neautorizat serverele companiilor americane şi a organizat activitatea de ameninţare a acestora cu publicarea datelor confidenţiale.V.

Violenţa implică recurgerea de forţă de către un individ sau un grup în vederea prejudicierii integrităţii unor persoane sau bunuri. Pentru a-şi păstra nealterată credibilitatea. victime ale terorii nu sunt numai anumiţi indivizi. O. menit să influenţeze prin manipulare voinţa victimelor sale directe şi a publicului ţintă. însă pentru ca acest lucru să devină o realitate. ci însăşi societatea. victima primară este mai puţin importantă în comparaţie cu efectul general scontat asupra unei colectivităţi sau grup căruia îi este adresat. Secţia de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog au fost efectuate mai multe descinderi la domiciliile suspecţilor şi la Internetul Cafe. de constrângere. ocazie cu care a fost găsită suma de 1. iar terorismul reprezintă exploatarea conştientă a acesteia. Definirea conceptuală ar consta în caracteristicile terorismului grupate în patru categorii generale: obiective. Terorismul. Cazul se află în acest moment pe rolul instanţelor judecătoreşti1. Terorismul are caracter coercitiv.09. de teroare. deşi produce victime individuale. în scopul atingerii unor obiective politice.1.S. sociologii definesc terorismul ca fiind utilizarea de grup către un grup al violenţei sub acoperire. cartea de credit. şi Z.S.N. Noţiunea de teroare. tulbură şi paralizează (teama colectivă).500 dolari SUA.A.din punct de vedere etimologic . Resorturile psihologice ale acestui fenomen sunt: frica (teama) şi teroarea. folosită pentru a schimba libertatea de opţiune a celorlalţi. Actul de terorism are un scop similar descurajării generale. de fapt. Terorismul internaţional Ca formă de manifestare a violenţei. pentru a atinge anumite obiective cu caracter politic.2003 la DGCCOA din cadrul IGP 133 . Războiul. lupta.frică . dar şi cele poliţieneşti. 6. Concept Noţiunea de terorism . 6. să fie pregătite a interveni în cazul unor asemenea incidente. operaţii şi organizare. Scopul final urmărit de terorism este de natură politică. exprimă o stare de teamă. dar şi pentru a submina ordinea socială. precum şi alte mijloace de probă. Astfel. adică ameninţarea cu violenţă sau folosirea acesteia.este un derivat de la "teroare" teroare . iar celelalte persoane au fost cercetate în stare de libertate. terorismul presupune folosirea deliberată şi sistematică a unor mijloace de natură să provoace teroarea.companiile din SUA şantajate.5. oricare ar fi psihologia de grup 1 Înregistrat cu nr. astfel încât să reuşească să reducă la minim riscurile şi efectele unor cyber-atacuri. calculatoarele pe care se aflau informaţiile sustrase. Este important ca instituţiile statului ce au ca obiect de activitate securitatea naţională. a mijloacelor violente. Teroarea este un fenomen psihologic natural. terorismul materializează sistemic ameninţarea în violenţă sângeroasă. conflictul presupun recurgerea la folosirea forţei. trebuie ca respectivele instituţii să conştientizeze iminenţa ameninţărilor informatice şi amploarea dimensiunii. distructive.5. Sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. strategii. 122/D/P/23. au fost arestaţi preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de acces neautorizat şi transfer de date. de exemplu asasinatele şi răpirile. este o crimă la adresa unei întregi comunităţi sociale. indusă prin "terorizare". Teroarea este folosită nu numai pentru a slăbi. alţii susţin că acesta se referă la o activitate socială organizată . Unii specialişti consideră terorismul ca fiind forma cea mai organizată. care înspăimântă. luată de sine stătător. deci poate fi considerat o formă de strategie violentă.teroarea fiind doar o stare psihică.Deimos. distruge moralul adversarului.

134 . terorismul religios reprezintă o realitate. de extremă dreapta.U. De exemplu. pentru îndeplinirea scopurilor sau idealurilor grupului.. ca manifestare a actorilor sociali.sau motivele personale ale indivizilor care recurg la acte de terorism. Deşi nici o religie nu justifică practica terorismului. "revoluţii cataclismice" sau "mondiale" etc. aşadar. Scopul general al terorismului este reprezentat de comiterea unor acte de mare violenţă. atentatele sinucigaşe practicate de grupările Shiite din Liban. de natură să inducă o profundă stare de teamă şi nesiguranţă la nivel macrosocial. Entităţile teroriste reprezintă asocierea de persoane într-un sistem structurat şi ierarhizat care prin acţiuni violente urmăresc realizarea unor finalităţi subiective de ordin politic. . organizaţii fasciste etc. Terorismul. victimele sunt fie întâmplătoare fie alese cu reprezentative pentru un anume grup de populaţie şi servesc ca generatori de mesaj către cercurile vizate cu adevărat.psihologic). Ku Klux Klan – S. Partidul Muncitorilor din Kurdistan. Cel mai important element operaţional al terorismului este folosirea premeditată a ameninţării cu violenţă. Tigrii Tamili (Sri Lanka).. terorismul poate fi înţeles şi ca o tactică psihologică ale cărei elemente determinante sunt frica şi publicitatea. teamă şi nesiguranţă politică. Ochi pentru ochi – Guatemala. Din această perspectivă. nu poate subzista decât prin înfrângerea sau cu acordul autorităţilor statale. Terorismul consideră că existenţa injustiţiei nu poate fi înlăturată prin nici o altă metodă decât prin violenţă. Altă caracteristică o constituie clandestinitatea (partizanii terorismului acţionează acoperit). de aceea a fost definit şi tactica ultimei soluţii.. etnice sau religioase care au ca obiective acţiuni separatiste în vederea constituirii unor noi state sau regiuni autonome ori pentru continuarea luptei de eliberare. Rezultă. Escadroanele Morţii – Brazilia. Clasificarea entităţilor teroriste: a) în funcţie de orientările politice: . scopul strategic îl constituie folosirea panicii. Multe organizaţii teroriste îşi justifică astfel acţiunea neapelând la ţeluri politice. De cele mai multe ori acţiunile teroriste sunt organizate de către aşa-zisele „entităţi teroriste”. care proscriu suicidul. "Jihad". Publicitatea "Masacrului de la Munchen" a jucat un rol enorm în crearea psihozei publice referitoare la terorismul internaţional (teroriştii au demonstrat capacitatea unui grupuscul de a ţine în şah lumea întreagă). ci la "instanţe superioare". Exemplu: IRA (Armata Republicană Irlandeză).entităţi teroriste naţionaliste – structurate pe criterii naţionale. a dirijării nemulţumirii publice generate de starea de teroare ce poate obliga puterea la concesii politice pe linia scopurilor propuse.entităţi teroriste ideologice – încearcă să impună o anumită ideologie maselor de oameni şi autorităţilor statale (organizaţii de extremă stânga. prezenţa unor ţeluri politice este esenţială.A. social sau religios. că terorismul este violent. caracteristica fundamentală a terorismului. care însă pot deveni mici unităţi operative în cadrul unor organizaţii mai mari (termenul grup trebuie înţeles în sensul său social . criminal şi clandestin. acestea separând terorismul de alte acte criminale. de integriştii palestinieni. Terorismul este un mod de acţiune generat de anxietate şi constă în folosirea repetată a violenţei de către un grup clandestin sau de organizaţii statale din motive ideologice. Altă caracteristică ar fi aceea că terorismul se practică în grupuri restrânse ca număr. politice sau criminale. la "adevăruri supreme". Dacă scopul tactic sau obiectivul imediat al unui grup terorist îl reprezintă crearea terorii (nu distrugerea). privind capacitatea de control al statului prin organismele sale reprezentative contribuind în final la instaurarea unei stări de incertitudine. constituite prin asocieri de persoane cu aceleaşi idealuri politico-sociale în baza acordului de voinţă al acestora. cele anarhiste. ETA – Spania etc. de grupările Sicki sau tamile intră în contradicţie cu prevederile islamului.

şi-au realizat scopul. c) terorismul de stat .internaţionale – elemente teroriste multinaţionale. menţinerea unor grupuri sociale..recurgerea din partea unui stat la acte de natură teroristă. în special. b) terorismul politic . Prognoze asupra dezvoltării terorismului contemporan Grupările teroriste urmăresc.care acoperă. atacurile teroriste nu au reuşit să atragă simpatia şi sprijinul publicului şi să genereze marea insurecţie populară pe care au 135 .Turcia. din Cipru. deoarece succesul terorismului echivala cu căderea regimului din aceste ţări. preluarea puterii sau chiar a controlului. Se ştie că noţiunea fundamentală a terorismului ca strategie este ideea propagandei prin fapte care consideră acest mod de luptă ca un instrument de răspândire a motivaţiei şi exemplul insurecţiei servind astfel ca un punct de sprijin prealabil al unei forme mai avansate a luptei armate: Deşi actele de violenţă au câştigat o publicitate uluitoare. 3. mişcarea Mau Mau. . Succesul este un criteriu greu de atins. Se poate spune că grupările EOKA. printr-un larg evantai de mijloace violente. însă. contra francezilor. dobândirea legitimităţii internaţionale.patologice – reacomodarea la valorile unei societăţi. în dauna guvernelor sau a regimurilor politice existente. c) alte clasificări: . 4. b) după criteriul ideilor de bază şi a scopurilor finale: . acte comise individual sau în bandă şi care nu au obiective politice. au reuşit în acest sens. Deşi realizarea deplină a scopurilor insurgenţelor este rară. Marea majoritate a grupărilor teroriste au eşuat lamentabil în demersul de obţinere a puterii sau de schimbare a regimului politic atacat.neofasciste. Se pot deosebi patru tipuri de succese teroriste parţiale: 1. "Fracţiunii Armata Roşie" sau împotriva "Brigăzilor Roşii" a reprezentat o chestiune de viaţă şi de moarte. statele-ţintă au reacţionat decisiv. corsicanilor din Franţa). împotriva dominaţiei britanice. aici se înscriu: exercitarea sistemică a actelor de coerciţie bazate pe utilizarea pe scară largă a forţei şi. etnice sau religioase în condiţiile de inferioritate.fenomen care acoperă actele de violenţă ce urmăresc obţinerea unor avantaje sau foloase materiale. neexistând posibilitatea compromisului. atragerea atenţiei internaţionale asupra nedreptăţilor la care sunt supuşi. gama asasinatelor "organizate şi sistemice ". . câştigarea de concesii politice parţiale din partea autorităţilor. Germaniei. în luptă cu unele mişcări sau persoane considerate subversive. . Acelaşi lucru este valabil şi în majoritatea cazurilor de insurgenţă separabilă.entităţile anarhiste sunt cele care nu recunosc autoritatea vreunei puteri sau organe ale statului. ca strategie principală. . din Kenya. Pentru guvernele Franţei. Strategia teroristă â avut succes numai în situaţiile luptei anticoloniale.anarhiste remarcate prin absenteismul scopurilor politice. kurzilor . politică de segregare rasială şi de aparthaid. lupta contra "Acţiunii Directe". 2. obţinerea sprijinului intern ce permite teroriştilor să ajungă la un nivel mai înalt al insurgenţei. prin oprimare şi represiune. cu finalitate politică evidentă. teroriştii au reuşit adeseori să-şi realizeze obiectivele parţial. şi FLN. în general.naţionale – activitatea teroristă limitează între graniţele unui stat. când teroriştii ameninţă suveranitatea şi integritatea teritorială a statului ţintă (cazul separatiştilor basci Spania.etnice. deoarece puţine grupări insurgente care au apelat la terorism. . în Algeria. Forme de manifestare a terorismului George Levasseur distingea următoarele categorii de manifestare a terorismului: a) terorismul ordinar sau banditismul . religioase şi naţionaliste. acolo unde organizaţiile teroriste au urmărit schimbarea social-politică a regimului. Italiei.autointitulate „revoluţionare”.

probabil. la apariţia unei mişcări mai largi . În timpul războiului cu Armenia. Franţei. ministrul de interne al Azerbaidjanului a afirmat că a dobândit şase focoase atomice. biologici şi atomici -. iar altele fiind înmagazinate în vagoane de tren. există în arealul ex-sovietic cel puţin 25-35. actele teroriste ale anarhiştilor au contribuit. dacă acel oponent nu are de apărat 0 societate definibilă". Până în prezent au fost depistate peste 150 de cazuri de circulaţie ilegală a materialelor radioactive (Germania. au menţinut vie ideea şi spiritul de luptă în rândul revoluţionarilor potenţiali. o grupare iraniană de opoziţie reuşind efectiv să cumpere patru focoase nucleare din Kazahstan. Nici în cazul gestiunii nucleare din Rusia lucrurile nu stau prea bine. terorismul este faptul că el nu este niciodată factorul cauzal unic ce conduce la efecte identificabile ".chimici. din care actuala Federaţie Rusă pare să fi recuperat doar 15-25. Analistul American Martha Crensaw a observat că: "O problemă iniţială în aprecierea rezultatelor. iar unul dintre secesioniştii georgieni a ameninţat forţele gruzine cu folosirea armelor nucleare sovietice. pentru a putea trata pe picior de egalitate cu marile puteri. depozitele nucleare fiind ticsite cu focoase.acordul britanico-irlandez). Chinei. Indiei. toate cu efecte în timp 136 . deoarece "un oponent nu poate fi descurajat prim ameninţarea cu retorsiunea nucleară. Ţările în curs de dezvoltare s-au grăbit să fabrice. Schimbările în politica britanică au fost stimulate de lupta IRA. la păstrarea flăcării revoluţionare. Componenta nucleară a terorismului fracţional reprezintă un fapt cotidian. prin asasinarea miniştrilor şi a altor funcţionari guvernamentali. reacţia faţă de o campanie teroristă este una de condamnare vehementă. ţările care deţineau armament atomic erau membre ale unui "club nuclear". După dezagregarea Uniunii Sovietice. Socialiştii revoluţionari. social-democraţii (bolşevicii şi mensevicii) şi-au constituit propriile infrastructuri clandestine. Austria şi Belarus). Jerry Adams fiind acceptat în SUA ca parte reprezentativă cu autoritate morală şi legală. în prezent. Anumite grupuri teroriste care nu au reuşit să materializeze obiectivele politice au fost capabile totuşi să-şi determine adversarii să focă concesii semnificative (exemplu: ETA şi IRA împotriva Ulsterului . după cât se pare. aşa cum au fost cazurile Marii Britanii. încercând prin diverse metode să-şi păstreze monopolul distrugerii "reciproc asigurate". fără acţiuni dramatice care să stingă entuziasmul poporului. Îmbinarea efectelor sociale şi politice cu alte evenimente şi orientări face dificilă izolarea terorismului. Au fost însă şi cazuri în care terorismul a ajutat. faptul că revoluţia din octombrie 1917a fost înfăptuită până la urmă de bolşevicii mai bine organizaţi.exemplu: socialiştii revoluţionari ruşi de la începutul acestui secol. Dimensiunea nucleară a terorismului În perioada postbelică. Belarus şi Ucraina au primit moştenire 2. în Cadrul negocierilor de pace. grupări sau fracţiuni insurgente este infinit mai periculoasă decât fostul "echilibru al terorii" dintre superputerile antagoniste ale războiului rece. mai ales că mediatizarea internaţională a făcut ca SUA să se implice direct în medierea conflictului dintre protestanţi şi catolici. în rândul populaţiei occidentale. urmaşele URSS . din 1970-1980). De-a lungul anilor. să cumpere. Teroarea nucleară promovată de organizaţii. să ia cu împrumut sau prin sustrageri toată gama de agenţi de nimicire în masă . dominată de "Războiul Rece".000 bucăţi. Teroarea atomică nu presupune numai ameninţarea cu detonarea unui dispozitiv nuclear. Însă.Kazahstan. Deşi nu au reuşit să-şi transforme aparatul clandestin într-un instrument politic capabil de a cuceri puterea.000 de mine şi proiectile de artilerie.400 de focoase nucleare şi 360 de rachete balistice.sperat să o propulseze (cazul mişcărilor radicale de extremă stânga sau de extremă dreapta din Europa Occidentală sau Statele Unite. ci şi simpla împrăştiere a agenţilor radioactivi în zone aglomerate. pe care îl câştigaseră în calitate de membri fondatori (SUA şi URSS) sau cofondatori. Expertul nuclear Thomas Schelling spunea: "În 1999 nu vom mai fi capabili să reglementăm armele nucleare din întreaga lume decât atât cât să putem controla azi heroina sau pornografia". organizaţiile criminale şi grupările teroriste din întreaga lume duc negocieri cu traficanţii nucleari. Guvernele ţărilor cu aspiraţii nucleare.

comunicaţiilor. . terorismul va evolua liniar în materie de tactici. Marea majoritate a teroriştilor nu sunt instabili psihic. Psihoanalistul german Heinz Kohut subliniată că.5. costurile necesare prevenirii sale înzecindu-se. televiziunea. posturile TV şi reţelele de "cable television".2. teroriştii contemporani vor reprezenta un model de comportament. Referitor la evoluţia terorismului. comunicaţiile digitale.în viitorul apropiat. unii specialişti în materie concluzionează: . în viitorul previzibil vor apărea noi forme de terorism . Terorismul va costa din ce în ce mai mult. aceste acţiuni vor putea paraliza paliere întregi ale societăţii. copii născuţi cu malformaţii genetice). 6.probabil va creşte cantitativ şi calitativ. de dispozitive de ghidare.terorismul poate derapa spre megaterorism.transportul aerian modern va asigura o mobilitate la scară planetară fără precedent. ideologice sau politice care iau naştere în plan psihic. platformele marine de foraj. reţelelor digitale ale băncilor.cazul "terorismului gulerelor albe" nu va mai presupune acţiuni violente. determinate "power-shift" (dinamica centrelor de greutate a puterii). Dezvoltarea terorismului internaţional Terorismul anilor viitori va reflecta dezvoltările tehnologice ulterioare. sistemelor de procesare informatice din industrie etc. . multe state vor renunţa la atribuţiile lor antiteroriste în favoarea unor corporaţii specializate cu caracter transnaţional.morţi din cauza radiaţiilor sau. terorismul urmând a fi şi în continuare o cale de atragere a atenţiei asupra unor dispute sau nemulţumiri şi un mod de presiune asupra guvernelor. Personalitatea teroristului Personalitatea teroristului prezintă o serie de trăsături de caracter şi comportamentale bine conturate. atomoelectrice. . deoarece ar prezenta un pericol chiar pentru organizaţia din care fac parte.(Hiroşima-Nagasaki . . precum şi la o audienţă mondială nemijlocită. staţiunile de cercetare subacvatice. . via satelit. nodurile de comunicaţii planetare. Factorul economic va favoriza în continuare apelul la terorism. Orice acţiune teroristă este executată din raţiuni economice. şi spaţiul cosmic. radioul. transformările structurale la nivel statal. în planul evoluţiei teroristului.incidentele de mare anvergură vor deveni tot mai dese. 137 . institutele de cercetări biologice sau chimice. ţinte şi mijloace (armament). ca şi transferurile de influenţă evidente într-o lume în schimbare. . de comandă de la distanţă sau de comandă şi control vor deveni tot mai accesibile pe pieţele clandestine de arme.sistemele de arme moderne. de ochire.societatea modernă va oferi noi vulnerabilităţi teroriştilor. ci atacuri "soft" contra programelor informatice. de ce nu?. permiţând obţinerea unui "better boom for a buckl" .terorismul va persista ca fenomen acut şi în mileniul următor. noile generaţii de explozivi. fi schimbările sociale. în sensul că acesta îşi atribuie diferite responsabilităţi pe scena justiţiei sociale. . regional şi mondial.unele state ale lumii vor apela în continuare la terorism pentru a-şi atinge anumite scopuri. cum ar fi transportul aerian. Pentru viitorii extremişti. sateliţii de comunicaţii. Tacticile teroriste vor ţine seama de aceste schimbări în măsura în care: . magistralele informatice de tip Internet vor asigura în viitor un acces aproape instantaneu la informaţii vitale teroriştilor. transporturilor. culturale.teroriştii vor fi capabili să declanşeze crize care vor obliga statele (guvernele) şi organizaţiile internaţionale să aloce tot mai multe resurse pentru combaterea lor. obţinerea de profituri în urma ameninţărilor şi a terorii. în timp. se disting două stadii alte personalităţii care apar odată cu naşterea şi se amplifică în perioada maturităţii. psihopaţi sau cu un comportament violent.

susţinând că acţionează în numele unui ideal suprem. teroriştii se împart în trei categorii: a) categoria teroriştilor cu afecţiuni psihice. cu tendinţă spre cruzime şi violenţă.agresivitate exacerbată. care fac din grupările teroriste redute greu de combătut. c) categoria teroriştilor „cruciaţi” fiind întâlniţi cel mai adesea. În primul rând. .malignitatea conduitei deviante. culeg informaţii sau recrutează specialişti în confecţionarea dispozitivelor explozive. Psihopaţii sunt indivizi singuratici. mânaţi de motive strict personale. teroriştii psihopaţi se răzbună pe societatea în care nu s-au putut integra. Această formă de personalitate se caracterizează prin: . Comportamentul psihopatic nu este înnăscut. Personalitatea teroristului este insuficient studiată sub aspectul cauzelor şi motivaţiilor care îi determină să comită acte de mare violenţă.spontaneitate în efectuarea acţiunilor deviante. ci un prestigiu şi putere pentru îndeplinirea unui obiectiv comun. Ei nu urmăresc un avantaj personal. caracterizat printr-o imposibilitate de adaptare la mediul social originar. Este tipul care nu poate fi considerat nici marionetă. laş sau lipsit de energie. . cu contacte sociale reduse.Ca manifestare specific narcisistă.tendinţa de culpabilizare a altora.atitudini refractare faţă de autorităţi. libertatea şi democraţia când analizăm personalitatea teroristului trebuie avute în vedere două aspecte esenţiale. Marea majoritate a membrilor organizaţiei teroriste se angajează să pună la cale atentatele teroriste. Indicatorii comportamentului deviant al acestora sunt: . familial sau social. Îi trădează accesele de furie. nu este transmis ereditar. . 138 . În concepţia sa. În al doilea rând. Prin prisma legăturii dintre criminologie şi psihologie se disting următoarele tipuri de personalitate ale teroriştilor: 1) Personalitatea psihopatică – reprezintă tipul de comportament deviant. manifestarea violentă. . În cadrul unor entităţi teroriste sentimentul de coeziune se menţine tocmai prin acest sentiment al grandorii adulat de toţi componenţii grupului. spre distrugeri materiale şi spirituale. Modul specific de acţiune derivă din modul lor de viaţă singuratică. ci un bun profesionist.tendinţa de asociere cu elemente decăzute.comportament delictual complex. personalitatea teroristului se dezvoltă în contextul prejudiciului narcisist. teroristul este puternic motivat – forţa acestei motivaţii este principalul instrument care îl determină să ucidă sau să se sinucidă prin acţiuni de tip „Kamicadze”. sănătatea. oferă sau colectează importante sume de bani proveniţi din criminalitate sau de la simpatizanţi. care utilizează mijloace violente pentru obţinerea unor avantaje personale. . punând în pericol valori sociale fundamentale – viaţa. caracteristica lor fundamentală fiind existenţa unor idealuri abstracte. actele teroriste realizate de ei fiind rezultatul suprem al unei nesociabilităţi cronicizate. nici incapabil. înlăturând sentimentele de vinovăţie pe care unii le-ar încerca în urma acţiunilor întreprinse. în sensul unei supuneri desăvârşite.indisciplina. teroriştii acţionează în mod obişnuit în grupuri bine organizate care încurajează tendinţele agresive ale membrilor. ură împotriva autorităţii. agresivitatea etc. Astfel. Complexaţi şi neîmpliniţi.tendinţe de simulare sau bravare. . comiterea unui act terorist trebuie privită ca un atentat la adresa lumii civilizate. . Cercetătorul Frederick Hacker propune o tipologie a personalităţii teroristului în funcţie de motivaţia sa psihologică ca geneză a actului terorist. ci este o structură de conştiinţă caracteristică prin acte antisociale. b) categoria teroriştilor criminali. bine pregătit şi disciplinat. la condiţiile mediului profesional. care pentru nimeni altcineva nu au sens.

autostăpânire redusă. Executantul. Personalitatea teroristă imatură prezintă structuri psihice vulnerabile. cel care elaborează strategiile de acţiune şi organizează activitatea grupului stabilind responsabilităţi pentru fiecare. d) ca urmare a insuccesului privind obţinerea compensaţiei.). Este motivul care ar susţine contribuţia eredităţii în predeterminarea comportamentului suicidar.accese de furie în public. b) agresiunea nu mai este privită ca fiind normală şi de aici conştientizarea necesităţii schimbării. este personajul dedicat cauzei. fapt ce determină tulburări psihice radicale manifestate prin modificări ale personalităţii în special activitatea intelectuală. Dintre formele de schizofrenie. limitarea interesului faţă de nou. predispoziţie spre acte violente unde sunt folosite mijloace care provoacă multiple leziuni grave. Acest tip de personalitate (întâlnită destul de des) se caracterizează prin modificări metabolice şi somatice ale organismului criminalului. dezechilibre sufleteşti. Liderul grupului. Dicţionarul sănătăţii1. 3) Personalitatea imatură. slăbirea capacităţii de memorare a datelor. datorită imaturizării. a permis identificarea a două categorii de terorişti şi anume: liderul grupului şi executanţii. precipitare de la înălţime etc. În practică. după analiza diferitelor grupări teroriste. 2) Personalitatea psihotică.bravare în public. . 139 . favorizanţi. este un oportunist.limbaj indecent. distrugând componentele structurale şi funcţionale ale vieţii psihice. . prin care persoana se distruge singură alegând o metodă fizico-chimică (spânzurare. comportament imprevizibil în special în situaţii de criză. Sinuciderea este specifică omului. 5) Personalitatea fanatico-sinucigaşă. Se manifestă la nivelul capacităţii inferioare de integrare socială.. înec. Acesta este înclinat spre agresivitate. Individul intră în conflict cu sistemul normativ inclusiv cu normele juridice. fiind mai mult sau mai puţin conştient de motivele sale.tendinţe spre toxicomanie. Schizofrenia. . Organizaţia Mondială a Sănătăţii.irascibilitate. dependentă indisolubil de conştiinţă pe deoparte încărcată de instinctul de conservare iar pe de altă parte de dorinţa de a-şi suprima viaţa (denumită de specialişti şi dilema conştiinţei). Personalitatea nedezvoltată este prezentă sub toate gradele de debilitate sau obligofrenie conform opiniei psihiatrului Rene Zazzo. Aceştia prezintă un grad avansat de scădere a memoriei în raport cu vârsta. produce degradarea psihicului care are ca efect tulburări comportamentale pe fondul unui delir sistematizat. asumânduşi în exclusivitate responsabilitatea executării actului terorist. Hacrer distinge patru stadii succesive ale acestuia: a) individul sau grupul devin conştienţi de o persecuţie reală sau imaginară. grad ridicat de ostilitate. defineşte fenomenul suicidar ca fiind „o tulburare a instinctului de conservare. electrocutare. recrutat din rândul celor care sunt vulnerabili sub aspect legal care manifestă comportamente psihopate. c) individul sau grupul decid să acţioneze apelând la societate pentru compensaţie. se trece la ultima soluţie – atacul terorist. 1 Bucureşti. este o personalitate. motivarea comportamentului deviant fiind de natură patologică. cea paranoidă reprezintă psihoza cea mai gravă care generează agresivitate patologică. Dezvoltarea acesteia se face treptat. 1978. declanşatori care se intersectează cu psihicul paralizând activitatea nervoasă superioară sau batjocorând chiar ideea de existenţă. 4) personalitatea demenţială şi degradată. Analizând geneza actului terorist. . otrăvire. un fin analist al situaţiei. defineşte actul suicidar ca fiind acţiunea prin care un individ caută să se distrugă cu intenţia de a-şi pierde viaţa. Se poate spune că suicidul este explicat prin cauze ereditare asupra cărora acţionează factori externi.

vârsta între 28-30 ani.ideologic şi religios. . dintre femeile care doresc să-şi schimbe statutul social minor.cunoscător al zonei în care acţionau. În interiorul organizaţiilor teroriste. .necăsătorit. dorinţa de a masca propriile slăbiciuni. . 4) Executarea actului criminal.5% • căsătoriţi – 7. .1% În funcţie de starea civilă: • necăsătoriţi – 90.6% • 24-29 ani – 18.15% Din punct de vedere psihosociologic. . În ultimele două decenii. cei care urmăresc răzbunarea din motive personale. 140 . portretul teroristului este conturat prin următoarele trăsături temperamentale: stări emoţionale puternice. teroriştii sinucigaşi sunt denumiţi „martiri în viaţă”.2% Structura pe grupe de vârstă: • 16-23 ani – 76. la nivel mondial s-au înregistrat peste 300 de atacuri sinucigaşe în care au fost implicaţi peste 500 de terorişti.naţionalist sau fanatic religios.Suiciderea în terorism apare ca un act de voinţă cu urmări nefaste. au reuşit să creioneze personalitatea teroristului sinucigaş ca fiind: . de către o persoană care alege să se sacrifice împreună cu ţintele sale. 6) Revendicarea atentatului. Din analiza atacurilor teroriste săvârşite în perioada anilor ’70-’80 specialiştii israelieni.credul şi uşor de manipulat. .tehnico-operaţional. .2% • divorţaţi – 1. constituind cu siguranţă cel mai impresionant gest din întreaga existenţă a omului.3% • peste 30 ani – 5. . prin intermediari sau prin şantaj. În funcţie de educaţie structura atentatorilor sinucigaşi se prezintă astfel1: o studii superioare – 22. . . 5) Mediatizarea atacului sinucigaş. pe fondul unor frustrări religioase sau politice. majoritatea de sorginte fundamentalist islamică.pe bază de voluntariat (dintre membrii organizaţiei. izolare faţă de ceilalţi membrii ai comunităţii.inteligent. Pregătirea unui atentator-sinucigaş.6% o studii gimnaziale – 5% o necunoscuţi – 36.o persoană de sex masculin. 3) Ceremonia de bun-rămas.15% • necunoscut – 1. într-o stare deplină de conştienţă de sine. cuprinde următoarele etape: 1) Recrutarea se realizează pe mai multe direcţii: . Actul terorist – sinucigaş poate fi definit ca un atac comis de cele mai multe ori.psihologic. 1 Studiu efectuat în perioada 1993 – 2000 de către statul Israel.structură atletică dezvoltată.religioasă. .2% o studii medii – 36. 2) Pregătirea se realizează în plan. săvârşit în mod deliberat.

toate aceste situaţii sociale. de apărarea socială faţă de diferite abateri şi încălcări . obţinem recunoaştere .1. identitate şi securitate personală. constituie un fenomen obişnuit în toate societăţile de la primele forme organizate de viaţă socială până la cele contemporane. Această delimitare rămâne încă un ideal de atins. Reprezentând transgresiunea normelor sociale dominante într-o societate. cât şi cele juridice sunt a doua noastră natură . Analiza interacţiunii dintre aceste variabile diferite constituie câmpul de activitate al socio-criminogenezei . evaluarea devianţei sociale se face în funcţie de valorile sociale lezate şi de normele sociale violate de anumiţi indivizi sau grupuri . ca şi de natura şi forma sancţiunilor ce li se aplică. devianţa constituie un fenomen întâlnit în toate societăţile . Comportament deviant Devianţa . evaluată pozitiv în cadrul grupului . tradusă în noţiunea de devianţă . fiecare din acestea evoluând într-un ritm diferit şi depinzând de forţe distincte: legea penală şi aplicaţiile ei sunt dependente de procesele de diferenţiere socială şi de structura puterii de stat. în termenii culturii societăţii din care facem parte. De aceea . Aceste exigenţe ni le însuşim încă din copilărie . gradul şi intensitatea devianţei sociale depind de reacţia publică. devianţa poate lua direcţii foarte 141 . bazată pe normele sociale . despre care ştim că trebuie să se comporte la fel. Ca fenomen de încălcare a legilor de orice natură . valorile sociale ne ajută să evaluăm şi să judecăm . La rândul lor. Încălcarea normelor. Datorită acestui fapt .6. Denis Szabo remarca ambiguitatea definiţiei devianţei . Extensia . în timp ce devianţa reprezintă o tendinţă nepermisă "anormală". Devianţa este văzută astfel ca ansamblul comportamentelor care ameninţă echilibrul sistemului său . educaţia şi procesul de socializare dezvăluindu-ne conţinutul lor. Devianţa. care încă din 1938 au încercat să obţină definiţia obiectului de studiu al socio-criminogenezei. cât mai ales din punctul de vedere al conformării acestui comportament la normele şi valorile unanim recunoscute. valorizată negativ prin faptul că împiedică desfăşurarea normală a vieţii de grup. aşa cum ea a fost elaborată de Sellin şi Merton. "care sunt disfuncţionale". atrage după sine .1a psihologia juridică şi medicina legală. Orice societate judecă comportamentul membrilor săi nu atât din punct de vedere al motivaţiilor sale intrinseci. mai ales. obiective şi subiective . fiind generată şi condiţionată de o mulţime de factori şi cauze generale şi particulare . Unele din domeniile principale de aplicare sunt cele privitoare la cercetările de criminologie comparată . Conştientizăm astfel că exigenţa conformării la regulile generale se manifestă ca o tendinţă "normală" . reprezentând reperele de bază ale conduitei noastre în toate situaţiile sociale. Aceşti autori observă că nu întâmplător conceptul de devianţă a înlocuit treptat pe cel de delincventă în analiza şi cercetarea sociologică. produce confort şi realizarea aşteptărilor personale în raport cu acţiunile celorlalţi.în termenul lui Merton .3. Raţionalitatea comportamentului nostru este dirijată de toate aceste norme şi valori pe care le acceptăm fără să ne mai punem întrebări asupra legitimităţii lor.3. Normele . măsuri punitive şi coercitive în timp ce respectarea lor. adică abaterea comportamentului de la normele şi valorile de bază. a cărei cea mai importantă atribuţie constă în a degaja şi operaţionaliza comportamentele cele mai pertinente ale delincventei. devianţa capătă caracteristicile unei probleme sociale de importanţă majoră pentru întreaga societate şi ale cărei consecinţe se resimt la toate nivelurile ei. sociale şi individuale. Delincvenţa juvenilă 6. Făcând ceea ce fac toţi membrii grupului din care facem parte . Această transformare rezultă din efortul cercetătorilor pentru delimitarea unui câmp de cercetare pornind de la criterii ştiinţifice. Concepţia juridică a delincventei a făcut loc unei concepţii fiincţionaliste . Sellin definea devianţă ca ansamblul comportamentelor îndreptate contra normelor de conduită sau ale ordinii instituţionale. pe când normele sociale depind direct de procesele schimbării sociale. Noţiunea de devianţă a fost elaborată. căci relaţiile dintre legea penală şi normele sociale sunt departe de a fi clar stabilite . de măsura în care acestea sunt considerate periculoase pentru structura şi coeziunea grupurilor sociale . care conferă reacţiei sociale un rol privilegiat. atât cele morale. de Sellin şi Merton .

În orice societate comportamentul deviant acoperă o mare varietate de tipuri . în majoritatea . Sociologii definesc comportamentul deviant ca un comportament "atipic" care încalcă normele sociale recunoscute şi violează cerinţele instituţionale.dar şi prin multiplicarea actelor deviante . Această prejudecată stă la baza multiplelor conflicte care opun pe tineri adulţilor şi care au drept consecinţă înăsprirea sancţiunilor educative şi. unde sunt etichetaţi ca bolnavi. permiţând a califica ceea ce este "normal" sau "deviant". Un exemplu ilustrativ este reprezentat de perioada prohibiţiei din S. într-o serie de comunităţi mai vechi neexistând reglementări legale pentru interzicerea sau restrângerea acestui consum atât de nociv în societatea contemporană. în majoritatea cazurilor . de pildă. Deciziile privind consumul "legitim "de droguri . Aceste standarde. în anumite societăţi totemice epilepticii erau consideraţi ca un grup social "privilegiat". a delincventei. definite de abaterea de la normele şi răspunsurile general acceptate care caracterizează normalitatea. înscriind pe tineri în aria nonconformismului .U. sunt impregnate de o tentă pateraalistă. violenţa era admisă ca normă de grup. care în alte societăţi sunt admise sau tolerate. a tulburărilor psihice . atribuindu-li-se puteri supranaturale . cu toate curentele ei opuse academismului clasic. Legea sau norma morală dictează de cele mai multe ori regula de comportare . devianţa împreună cu starea de marginalitate se manifestă ca elemente disfuncţionale. iar din acest punct de vedere ceea ce apare deviant pentru o anumită cultură . Moda însăşi reprezintă. intrând în conflict cu standardele sociale şi culturale acceptate în cadrul unui grup sau sistem social.datorită unor deviaţii fiziologice sau a anormalităţii intrapsihice de a 142 . Comportamentul deviant poate fi înţeles două moduri: fie ca produsul "incapacităţii profesionale" a individului . a subculturilor şi contraculturilor deviante şi marginale. . Adeseori . accentul fiind pus pe ideea că toate criteriile de etichetare a normalităţii şi a anormalităţii sunt relative.depind.spre deosebire de societăţile moderne şi contemporane . În orice societate există tabuuri . întărirea motivaţiilor comportamentului deviant. Astfel. definit prin gesturi "insolite". acest comportament devine o conduită persistentă. în funcţie de tipul de normă pe care adultul consideră că tânărul a încălcat-o. fiind cunoscute din acest punct de vedere tabuurile şi prescripţiile religioase ale populaţiei musulmane. "Diagnosticarea " sau "etichetarea " acestor fenomene sau comportamente ca fiind "normale" sau "anormale" depinde de natura normelor sociale .însăşi desemnarea indivizilor ca sănătoşi sau bolnavi se manifestă ca o problemă de definiţie culturală . "patern"-uri sau modele de comportament sunt specifice pentru fiecare cultură în parte. la fel ca şi arta de "avangardă".caracterizată prin interdicţia consumului de alcool . de normele şi valorile sociale.mergând de la aşa-numitul "comportament excentric". a inadaptării sociale cu substrat psihopatologic . implicit. interdicţii şi comportamente prohibite . Depăşind limitele instituţionale acceptabile. într-o altă cultură poate fi considerat un fenomen normal.sociologi şi antropologi sociali au evidenţiat în studiile lor influenţa culturilor şi schimburile evaluative ale grupului social asupra calificării comportamentelor ca fiind deviante sau marginale. până la comportamente "disfuncţionale" sau aberante.de gradul de toleranţă sau intoleranţă al societăţii respective . care intră în conflict chiar cu norma penală.A. În multe societăţi . Dincolo de conţinutul real al consecinţelor sociale produse de asemenea acte de devianţa (delincventă) trebuie recunoscut că deseori adultul are tendinţa să califice drept deviant orice comportament al tânărului care atentează la autoritatea sa de educator. un fenomen de devianţă . În comunităţile arhaice. Anumite interdicţii se extind chiar asupra consumului de alimente sau alcoolului. înscrise în aria delincventei. Multe dintre evaluările făcute de adult actelor şi conduitelor tânărului. Numeroşi psihologi . vestimentaţie aparte şi "dezordine" comportamentală.diferite .ceea ce face ca deseori o anumită societate să utilizeze criterii divergente faţă de alta. în timp ce in în societăţile contemporane este reprimată. ca şi de pericolul actual sau potenţial pe care îl prezintă devianta pentru stabilitatea vieţii sociale.ceea ce a constrâns administraţia să revină asupra legii.

conceptul de devianţa capătă valoare în contextul teoriei "patologiei " şi dezorganizării " sociale. Ralea şi T.supunerea necondiţionata faţă de autoritatea şefului şi alte caracteristici conformiste specifice acestei forme de organizare socială. Introducere în psihologia socială. ea fiind rezultatul interacţiunii dintre personalitate ( factori biologici .acţiona conform indicaţilor normei . a mişcărilor extremiste şi a altor categorii deviante din cadrul societăţii contemporane. de altfel. Devianţa nu implică . de care dispun unele grupuri sociale . societatea cu particularităţile ei economice . Diversitatea normelor şi valorilor culturale dovedeşte că tipul de comportament deviant nu este universal şi omogen. cultural -educaţionale etc). 1966. starea "de anomie " caracterizată prin absenţa oricărei norme. Dincolo de conţinutul şi semnificaţia acestor concepţii . marii inventatori şi inovatori care adoptă comportamente peste "medie" se încadrează în tipul de devianţă pozitivă.fie ca produs al unei forme de comportament perfect normal. socioculturali care concură la dezvoltarea individului ) şi mediul ei de existenţă ( grup social . care va pune în funcţiune toate normele şi mecanismele sale de control social . fenomenul de devianţa reprezintă o realitate de care trebuie să ţină seama orice societate. şi agresiune. dar incompatibil cu standardele de compatibilitate ale grupului. Pentru acest motiv . prin care individul se abate de la standardele "medii " şi de la stereotipul conformismului social şi "devianţă negativă". etnice . Integrarea în cadrul unor grupuri delincvente presupune . 1 M.creşterea decalajelor între nivelul aspiraţiilor şi mijloacelor legale . caracterizând societatea contemporană care au generat şi generează în continuare multiplicarea fără precedent a modurilor de comportament "alternativ". În primul caz . ci comportă şi ea conformism . implicând negarea normelor de bază ale grupului sau revolta împotriva lor. refuză sau eludează indicaţiile de bază. Comportamentul deviant duce firesc la apariţia unui răspuns ferm şi "violent" din partea societăţii. devenind astfel baza unor acţiuni antisociale .avem de a face cu starea de boală sau cu incapacitatea funcţională a individului .Bucureşti. Sociologii fac . aplicând sancţiuni ce merg de la reprobare la sancţiunile cele mai severe.evident.caracterizată prin polarizarea marcantă a diferitelor straturi sociale şi unde factorul politic nu reuşeşte decât rareori să concilieze interesele economice ale agenţilor sociali. criminologia . implicit . familie . Majoritatea concepţiilor sociologice consideră devianţa ca este un produs de viaţă specific condiţiilor de viaţă extrem de tensionate. conduce la apariţia frecventă a unor sentimente de frustrare şi . ca reacţie firească faţă de tendinţele de manipulare şi de integrare existente în cadrul unei forme de organizare socială . a sectelor religioase . 1 prin care individul încalcă. Demonstrând marea variabilitate culturală a criteriilor de definire a devianţei. În perioada postbelică .dar timpul le va da de dreptate. violenţă. o serie de reguli "rituale" . Această viziune apare plauzibila dacă avem în vedere abundenţa grupurilor subculturale . la tendinţe constante de devianţa . de a le satisface . sociologii au arătat că atât normalitatea cât şi anormalitatea sunt relative. De obicei.de pildă. Multe din aceste grupuri se compun din indivizi "handicapaţi " social şi frustraţi afectiv . Ei sunt adeseori combătuţi sau respinşi . criteriile clinice de evaluare a faptului psihopatologic trebuie să se aplice în strânsă corelaţie cu criteriile sociale care acţionează într-un anumit perimetru cultural şi normativ şi prin intermediul cărora poate fi evaluată anormalitatea adeseori identificată cu devianţa . distincţia între "devianţa pozitivă" . Dreptul . care îi acordă acestuia "obligaţii" şi "privilegii " speciale iar în al doilea caz avem de-a face cu situaţii de inadaptare şi neintegrare socială . Cauzele devianţei sunt de natură antropologică şi sociologică .psihologici . Adeseori . permise .p 98. depinzând de semnificaţia acordată acestora de grupuri sociale şi culturale diferite. ale căror norme şi valori cu caracter "marginal" sunt diametral opuse normelor legale şi permise. Măsurile punitive trebuie să fie în strânsă legătură cu gradul de periculozitate al comportamentelor respective şi cu toleranţa normelor morale şi juridice faţă de ele. adeseori mai constrângător decât cel al vieţii normale. personalităţile puternice. determinată de condiţiile de mediu. ilicite sau deviante. Herseni.Editura Ştiinţifică. 143 .

mitomane . demenţiale din reacţiile psihotice). 1 2 Răşcanu Ruxandra. În medicina legală „comportamentul deviant” este echivalentul reacţiilor medico-legale care devine un "domeniu particular de cercetare " prin semnificaţia amplă .Autorul sintetizează nomenclatura abaterilor de la conduita normală astfel:2 a) comportament deviant (abateri de la normele sociale ). în scopul furnizării de elemente probatorii. în sens clinic . cleptomane . profilaxie şi recuperare a individului deviant. întâlnit în general la personalităţile dizarmonice . auto şi heteroagresivitatea (suicidul . hetero şi autodistrucţia . include . delimitat pluridisciplinar. recidiva deviantă. delincventa juvenilă. metodologia specifică de investigare şi interpretare .1995. impulsurile piromane . având permanent în vedere necesitatea obiectivării fenomenelor prin metode fundamentate ştiinţific . automutilarea . c) comportament antisocial sau infracţional (aspecte judiciare ale comportamentului ). Această categorie cuprinde patru tipuri . de asemenea . p.p48 Dragomirescu.comportament potenţat (sensibilizat) patologic ( măsuri speciale diferenţiate ). homicidul .comportament exacerbat al unui fond patologic latent (măsuri preventive şi curative diferenţiate). promovând măsuri juridice şi mediale de pedepsire .2. în care psihiatrul . perversiunile sexuale .în care .comportament antisocial accidental (ocazional). justificând denumirea domeniului său de "patologie medico-legală a comportamentului". convingătoare şi aprofundând o problematică specifică a patologiei poate furniza celorlalte specialităţi o serie de date valoroase în domeniile comune de preocupare . Acest domeniu al cercetării se află la frontiera dintre ştiinţele medico biologice şi social juridice . 6."Psiholgia comportamentului deviant". anormal) cu sau fără componenta antisocială .V. Editura Universităţii din Bucureşti. Din perspectiva unor medico-legale şi criminologice .de altfel. particularizându-se cu elemente distincte .delincventa juvenilă. Acelaşi autor sistematizează alte trei tipuri etiopatogenice ale comportamentului antisocial: . Evaluarea aspectelor medico-legale ale comportamentului deviant presupune deseori o cercetare atentă din partea unei echipe complexe . "Psihologia comportamentului deviant" Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. al devianţei. b) comportament aberant (aspecte medico-legale şi psihopatologice ). fugile impulsive din stările confuzionale .3. aceste 3 tipuri de comportament (şi cele 4 subtipuri ale ultimului) acoperă întregul spectru .1 Devianţa . accidental .psihologul.l56 144 . Ca forme particulare ale comportamentului deviant autorul enumera: simularea şi sinistroza .comportament motivat patologic (se impun măsuri curative predominante). asistentul social şi juristul au fiecare un rol fundamental. 1976. Bucureşti.comportament infracţional patologic. devine deosebit de importantă analiza fenomenului larg al devianţei sociale (la minori) . narcofilia.comportament delictual propriu-zis. psihiatric .formă a devianţei sociale Având în vedere faptul că în puţine cazuri comportamentul delincvent se manifestă la adolescenţi dintr-o dată . Delincvenţa juvenilă . conduita deviantă la copii şi tineri. . . . tratare .constituie obiectul actului terapeutic psihiatric şi numai la nevoie solicită măsuri medicale(stabilite de expertiză medicolegală psihiatrică) sau juridice de siguranţă. .primele două predominând în cazul delincventei juvenile: . Comportamentul deviant (aberant .medicina legală şi psihiatria clinică şi judiciară . psihotice . ci mai degrabă se structurează treptat printr-un cumul de factori cauzali. .comportament predelictual.studiază implicaţiile specifice ale devianţei . se înscrie .

3. minorii cu vârsta între 16 şi 18 ani răspund în faţa legii. absenţa identificării cu metode morale autentice. insecuritatea afectivă. săvârşite de minorii până la 18 ani. existenţa unor raporturi tensionate cu părinţii sau educatorii. acestea sunt absente pentru adolescentul deviant. Aceste teorii sunt: 145 . a factorilor răspunzători de formarea conduitei morale a tineretului. Cei cu vârsta între 14 şi 16 ani răspund juridic limitat dacă se stabileşte existenţa discernământului la expertiza medico-legală psihiatrică (art. evaluarea delincventei juvenile ca fenomen colectiv. Dacă conduitei infracţionale a adultului îi sunt specifice profunde motivaţii antisociale. socio-culturale etc. desemnând "ansamblul abaterilor şi încălcărilor de norme sociale. În sfârşit. de cele mai multe ori. noţiuni cum ar fi: copil "dificil" . trăind o experienţă socială diferită de cea a adultului. trebuie să ţină seama de multiple elemente explicative. sancţionate juridic". este absolut necesar să diferenţiem în cadrul categoriei largi de minori câteva subcategorii. 6. în ansamblul ei. se împart în trei mari grupe în funcţie de criterii sociologice.). a eşecului activităţii de educaţie morală primită în şcoală etc. Teoriile şi paradigmele cu caracter reprezentativ pentru fenomenul delincventei juvenile. Astfel. a părinţilor şi a educatorilor. adaptarea adecvată la mediul social . adoptarea acelor criterii de acţiune care fac posibilă "normalitatea" şi predictibilitatea comportamentului etc. Datorită acestui fapt. El nu are conştiinţa inadaptării sale la cerinţele normative. Prima problemă care se ridică privind delincventa juvenilă este legată de necesitatea utilizării acestui termen în loc de alţi termeni consacraţi juridic şi folosiţi pentru adulţii care încalcă normele juridicopenale. tulburările de comportament cu sau fără substrat patologic. este de fapt. delincventa juvenilă constituie un "fenomen complex care defineşte ansamblul conduitelor aflate în conflict cu valorile ocrotite de norma penală. Un minor delincvent este o victimă şi nu un vinovat conştient de responsabilităţile ce i se impută. efectul subteran al unei confruntări implicite cu educatorul. în cazul său actul de încălcare a normei reprezentând. distincţie făcută clar de către sistemul nostru juridic. chiar dacă ei comit infracţiuni. modul de sancţionare şi mai ales cel de executare al pedepselor deosebindu-se de cele folosite pentru infractorii adulţi. Delincventa juvenilă. Din acest punct de vedere. delincventa juvenilă apare ca un efect al lipsei de responsabilitate a familiei. psihologice. multiplicarea ocaziilor infracţionale în mediul social. a lipsei de protecţie şi îngrijire primite în familie. nu este altceva decât consecinţa absenţei sprijinului moral oferit de adult. concordanţa dintre atitudinile individuale şi cerinţele sociale . respectarea interdicţiilor şi prescripţiilor normative .Ca formă distinctă de deviantă (de natură penală) . care la rândul lui . produsul unei "întâlniri " întâmplătoare între o personalitate labilă din punct de vedere moral şi o " ocazie " delictuală oarecare. datorită dezorganizării familiei şi declinului funcţiilor ei educative tradiţionale. minorii până la vârsta de 14 ani nu răspund penal.copil "problemă" nu reprezintă decât etichetări de natură morală. cum sunt: eşecul şcolarizării. generalizată dintr-un plan individual în plan colectiv. De altfel.3. derivă din latinescul „delinquence juvenis". acest fenomen caracterizează încălcarea normelor care reflectă cerinţele oricărei forme de convieţuire umană (limitarea libertăţii personale . având discernământ în toate acestea. Desigur. care încearcă să escamoteze conţinutul real al procesului educativ. constituirea unor subculturi sau contraculturi care inversează sensul funcţionalităţii normelor instituite de adult. Din punct de vedere strict juridic . Revolta tânărului contra autorităţii întruchipate de norma morală sau legală. urmărind stabilirea şi diferenţierea cauzelor şi a proceselor de bază care duc la manifestarea actelor şi proceselor de bază care duc la manifestarea actelor antisociale în rândul copiilor şi tinerilor . situaţiile anomice din timpul marilor perioade de criză. Acest termen provine de la cuvântul francez "delinguance juvenile". slăbirea controlului social. Concepţii şi teorii fundamentale în evaluarea cauzelor delincventei juvenile Necesitatea abordării fenomenului delincventei juvenile a dus la elaborarea a numeroase paradigme şi teorii cu caracter descriptiv şi explicativ.99 Cod Penal).

negarea valorilor şi normelor socio-culturale ale societăţii. mobilitatea socială generează cele mai multe cazuri de devianţă juvenilă. sunt comise de cele mai multe ori de tineri deficienţi ce încalcă standardele normative socio-juridice neputând să le respecte. agresivitate. grupe sau segmente de populaţie. această teorie nu explică de ce o serie de tineri ce provin din aceleaşi locuri de rezidenţă nu devin delincvenţi. fie din cauza neputinţei de a aborda alternative de reuşite datorită numeroaselor bariere sociale. ineficientei controlului social instituţionalizat. din diferite arii urbane. Se pune accentul pe fenomene cum sunt crizele socio-economice. etc. la bogăţie şi putere. dându-le o conotaţie morală. de trăirea sentimentului de anxietate şi frustrare afectivă etc. Ca urmare. Această perspectivă consideră. migraţiile de populaţie. perioadele de criză. Predispoziţia spre devianţă (delincventă) e dependentă şi de contextul socio-economic şi cultural în care trăieşte minorul. Punctul de vedere al devianţei comportamentale consideră că actele şi delictele corecţionate penal. Această perspectivă psihologizantă pune accentul pe perturbările datorate. ecologici. Subiectul poate resimţi consecinţele frustrării (ca angoasă. considerând manifestările delincvente ale tinerilor ca fiind determinate de comportamentul individual. excentricitatea. de fapt. procesele aculturative etc. Unii autori consideră că manifestările delincventei juvenile sunt cauza capacităţii limitate 146 . Conform acestora. de instabilitate economică. Ar rezulta ca delincventa juvenilă este o consecinţă a folosirii de către tineri a unor mijloace ilicite. A. de mulţimea carenţelor ce aparţin socializării în familie. emoţii schimbare de dispoziţie) fără a cunoaşte însă cauzele reale. Criteriul de bază al acestei perspective. etc. Teorii conform cărora delincventa juvenilă reprezintă un efect direct al conflictelor normative între tineri şi obstrucţiile instituţionale de a avea acces la status. anumite mentalităţi şi atitudini caracteristice adolescenţei (cum ar fi opoziţia. ale diferitelor grupuri sociale. În cadrul acestor teorii se pune un accent prea mare pe aspectele de conformism ale tinerilor. Tinerii devin delincvenţi fie ca urmare a eşecului de a ajunge la scopuri culturale prin mijloace legitime..a) teorii care se bazează pe importanţa cauzelor individuale (psihologice). la intensificarea nevoii de conflict. c). nonconformismul. modelând pozitiv trăsăturile individuale de personalitate ale membrilor ei. de a aplica corect şi eficient modelele de educare. impulsivitate. mulţi specialişti au trecut la compararea unor indicatori sociali. Apare astfel un conflict între scopurile sociale cu caracter dezirabil şi mijloacele legale de a le realiza. e cel al dezarmoniei social-culturale într-o societate. delincventa juvenilă este caracterizată ca fiind produsul unui conflict de adaptare între tânăr şi anturajul său. neluându-se în seamă multitudinea valorilor şi scopurilor. b) Teorii care susţin că delincventa juvenilă e rezultatul procesului dezorganizare socială. care prezentau o rată a delincventei juvenile ridicată. culturali.Teoria rezistenţei la frustrare Frustrarea reprezintă o situaţie în care un obstacol (eveniment sau element frustrant) intervine în calea satisfacerii unei trebuinţe şi care modifică comportamentul persoanei. Totuşi. de multe ori antagoniste. Promotorii acestei concepţii susţin faptul că la baza cazurilor de devianţă juvenilă se află o stare de insecuritate care duce la manifestări de conduită agresivă. conflict cauzat de trăsăturile psihice specifice adolescenţei: egocentrism. a ratei delincventei. omiţându-se numeroaselor motivaţii cu privire la comportamentul lor. delincventa juvenilă ca efectul unei lipse de concordanţă dintre modelele culturale şi mijloacele de acţiune. de socializare a tinerei generaţii. ca urmare a eterogenităţii populaţiei. în general. In baza acestui studiu au fost identificate perimetre cu caracter criminogen. nonconformism. conflictelor de familie. Această premiză se întemeiază pe constatarea că unii tineri delincvenţi prezintă tulburări de personalitate. În vederea explicării variaţiilor tipurilor de conduită deviantă. proceselor aculturative. Familia ca nivel microsocial are sarcina de a ameliora tensiunile interpersonale.

Toleranţa la frustrare reprezintă capacitatea unui tânăr de a depăşi o situaţie de frustrare fără să utilizeze mijloace de răspuns inadecvate. problema raportului frustrare-agresivitate trebuie privită sub două aspecte :1 a) frustrarea prin ea însăşi. Festinger. prin utilizarea unor mijloace ilicite. care conferă înscrierea unui anumit status . în societate există familii în care domină stările de tensiune. Atunci când anumite părţi esenţiale ale celor două structuri lipsesc.Bucureşti. face o critică severă la concepţia lombrosiană privind delincventul "înnăscut" sau transmiterea delincventei pe cale ereditară.agresivitate trăită de tânăr. 1976. a imaginii despre sine raportată la alte persoane sau grupuri.de depăşire a situaţiilor de frustrare. p.C. şcoală.rol în societate. Frustrarea se manifestă printr-o tensiune afectivă mărită. În ceea ce priveşte familia. Acest model teoretic de abordare a deviantei juvenile se bazează pe conceptul de "structură intimă" a individului care reprezintă o piedică autentică în calea tendinţelor de încălcare a normelor sociale şi morale. b) există comportamente agresive care nu sunt determinate de frustrări. Concluzia care se poate desprinde e că agresivitatea nu trebuie neapărat văzută ca un factor generator de comportament predelincvent sau delincvent. tânărul devine predispus de a manifesta conduite deviante. 147 . introducând teza "învăţării sociale" a comportamentului delincvent. sindroame paranoice.Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. fapt care duce în final la stări tensionale şi conflictuale între tânăr şi mediul lui socializator (familie. ci provoacă o stare de anxietate şi de tensiune afectivă care poate declanşa sau nu agresivitatea. unde anxietatea şi insecuritatea afectivă. Sutherland şi expusă pe larg în lucrarea " Principles of Criminology ". reprezintă un instinct sau necesitate. Dragomirescu. Elaborată de W. conflictele. Elaborată de sociologul şi criminologul american E. "Rezistenţa " interioară este o structură care asigură tânărului conştiinţa identităţii de sine. asigură o toleranţă la frustrare. este şi cea "disonantă " cognitivă şi afectivă ce aparţine lui S. cu antecedente penale. "Psihologia comportamentului deviant". anumite instituţii socio-culturale). Teoria pleacă de la ipoteza că în viaţa socială indivizii sunt confruntaţi cu modele pozitive (conformiste ) şi negative (nonconformiste).. formarea unei atitudini combative cu caracter deosebit de important în societate. După Reckless există o structură socială externă şi o structură psihică internă re au rolul de a proteja tânărul de frustrare şi agresivitate. Agresivitatea. manifestări de impulsivitate şi instabilitate . " Rezistenţa " externă este formată din grupurile sociale din care tânărul face parte şi la care el este socializat (familie.68. un răspuns la o anumită excitaţie sau frustrare . Un alt factor declanşator al actelor predelincvente şi delincvente este acela a sentimentului de frustrare . antisociale şi imorale. teoria "rezistenţei " la frustrare . Aceste disfuncţii sunt mai profunde în familiile unde se găsesc părinţi alcoolici. noţiune ce este în strânsă legătură cu frustrarea. sentimentul de identificare cu grupul etc. socio-economică favorizează apariţia unor stări de violenţă. care nu declanşează imediat un comportament agresiv. ceea ce îl poate duce pe minor la comiterea unor acţiuni antisociale. În condiţiile în care individului i se oferă modele deficitare din punct de vedere adaptativ 1 Dragomirescu V.R. propune formarea unui sistem de ipoteze explicative. de conduite care se "învaţă" în cadrul proceselor de comunicare şi relaţionare socială dintre indivizi şi grupuri. "Disonanţa "cognitivă reprezintă un element ce intervine în momentul în care e împiedicată sau neutralizată o necesitate legitimă a tânărului. grup de prieteni). ci ca o încercare de descoperire a propriei identităţi de către tânăr. O altă noţiune utilizată în abordarea etiologică a frustrării agresivităţii în adolescenţă. Reckless. violenţi. După V. ca teorie predominant psihologcă. In patologia individuală se pot identifica cazuri de agresivitate constituţională în epilepsii.

conformiste (non-delincvente) sau nonconformiste (delincvente) . a analizei nivelului şi calităţii socializării adolescentului Shaw şi Mc Kay ajung la concluzia că delincventa juvenilă e rezultatul greutăţilor materiale. încât individul se poate afla la un moment dat destul de dezorientat. Această teorie consideră socializarea ca factor explicativ în generarea delincventei. violenţa. după cum afirma S. Rata delincventei cunoaşte un nivel ridicat în zonele caracterizate prin declin de populaţie şi dezorganizare socio-culturală. agresivitatea. neglijează totuşi problema complexă a motivaţiei actului delincvent. sunt comportamente învăţate sau imitate de diversele grupuri de tineri.Teoria "subculturilor delincvente " şi teoria "grupurilor de la marginea străzii" Această subcultură este considerată de către reprezentanţii principali ai acestei teorii A. a contradicţiilor şi conflictelor interpersonale sau intergrupale (colective) cu care se confruntă generaţia de adolescenţi şi tineri. In astfel de zone s-a observat o creştere constantă a nivelului delincventei juvenile şi datorită formării unor comunităţi eterogene cu grad mic de coeziune socială. B. cu toate explicaţiile cauzale ce le aduce privind manifestarea comportamentului delincvent. deprinderi şi comportamente negative. Teoria "asociaţiilor diferenţiale". predelincventă şi delincventă juvenilă. asocierea unui tânăr la unul din cele două tipuri de grupuri . Gordon şi M. care se caracterizează prin schimbări socio-economice intense. care încearcă să surprindă efectele secundare negative.. de fenomenele de urbanizare şi migraţie rurală. cea care face ca normele şi valorile sociale să nu fie cunoscute de toţi indivizii. In urma analizei situaţiei socio-economice a familiei.Cohen. Un alt element al acestei paradigme este rezultat de "organizarea diferenţială" a grupurilor sociale. Rădulescu şi D. Banciu în lucrarea 148 .. În sprijinul acestei teorii. declanşate de procesele de schimbare şi dezvoltare asupra delincventei. Individul va depăşi această stare prin "asociaţia diferenţială" prin care învaţă normele şi regulile aparţinând grupului cu care vine mai mult în contact. incluzând indivizi care se consideră obstrucţionaţi în dorinţele lor de a avea acces la valorile şi bunurile sociale. ducând la fenomene de marginalizare. M. C. De aici şi cauza că orice subcultură dispune de valori şi norme diferite de cele ale societăţii.(cum ar fi modele neurotice. dezadaptativă în raport cu societatea.Show şi D.este momentul cel mai important în funcţie de care copilul sau tânărul evoluează spre o stare adaptivă. Ei au ajuns la concluzia că rata delincventei juvenile sancţionate e mult mai ridicată în zonele puternic industrializate şi urbanizate. conformă cu normele sociale sau spre o conduită delincventă. Yinger. Din această cauză pot apare conflicte între diferitele norme sociale. Consumul de alcool şi de droguri. manifestate în societatea omenească interbelică.) el va interioriza aceste modele (proces de identificare) şi va dezvolta comportamente neadaptative . Mc Kay au arătat faptul că în marile metropole americane rata delincventei e mult mai ridicată faţă de alte zone şi oraşe. R. subliniind faptul că conduita delincventă se învaţă prin socializare. ca o subdiviziune a modelelor culturale la care participă o asemenea parte din grupurile sociale. delincvente etc. fenomene de "dezorganizare socială". "Subculturile delincvente" apar. Aceste subculturi apar ca o reacţie de protest faţă de normele şi valorile societăţii. unde controlul social este insuficient sau ineficace. Conform acestei orientări originea şi intensitatea delincventei sunt determinate de crizele socio-economice.Teoria "dezorganizării sociale" Teoria aparţine şcolii de la Chicago care a emis un set de ipoteze şi paradigme. individul asimilând modele şi norme care-i induc o serie de atitudini.

In anumite situaţii pot interveni o serie de distanţări între modelul normativ şi rolurile precise jucate de indivizi.. multiplicarea fenomenelor aculturative în mediul urban. Pornind de la paradigma lui R. In acest mod "subcultură delincventei" apare ca o reacţie faţă de valorile şi normele clasei dominante. această teorie concepe delincventa ca o însuşire dată acelui comportament de către grupul sau indivizii clasei dominante şi care evaluează condiţia ca fiind deviantă. priveşte dintr-o optică exclusivistă delincventa juvenilă. Adeseori aceste bande devin violente. Merton. O formă de organizare socială cu caracter negativ este banda de tineri apărută ca urmare a eşecului acţiunii unor instituţii sociale. sociale şi morale. Teoria "dezorganizării sociale" identifică factorii cauzali principali ca scădere a funcţiilor de socializare şi control exercitate de societate. In funcţie de modelul normativ. de rolurile prescrise prin norme şi rolurile efectiv jucate de indivizi. agresive.). Această teorie. Definiţia socială şi clasificarea actului ca fiind deviant face din individ un real delincvent. Erikson şi alţii. şcoală. prin reprezentanţii săi E. amintind factorii intermediari care acţionează asupra tânărului (familie. cu privire la anomie. violuri. K. Clasa dominantă obligă tânăra generaţie să se conformeze normelor şi regulilor sociale. antisociale pentru a-şi atinge scopurile şi a-şi realiza nevoile proprii. constă în faptul că sunt alcătuite din tineri cu deficienţe de socializare. trafic de droguri etc. fie înţelegerii greşite de îndeplinire a rolurilor prescrise de norme. familii tensionale şi conflictuale. permise sau nepermise. Reprezentanţii acestei teorii afirmă că accentul trebuie să se pună. Becker. tineri recidivişti. Ohlin introduc noţiunea de "oportunitate diferenţială" care este dată de ansamblul mijloacelor prin care grupurile sociale îşi realizează interesele şi scopurile permise de societate. Goffman. de sistemul valoric al unei societăţi. impunând "învăţarea" diferitelor tehnici şi procedee delincvente.Teoria "etichetării sociale" Premisă fundamentală a interacţionismului simbolic. 149 . dezechilibrarea ordinii sociale datorită eterogenităţii populaţiei. normale sau deviante . cu toate că aduce perspective noi în abordarea fenomenului de delincventă juvenilă. factori individuali etc. tineri cu antecedente penale. morale sau imorale. organizând acţiuni ilegale. bandelor stradale. cu caracter ilicit."Introducere în sociologia delincventei". Trebuie remodelat chiar mediul social în care trăieşte adolescentul. ca un efect al proceselor de urbanizare. Majoritatea tinerilor delincvenţi provin din familii dezorganizate. ajungând la comiterea de fapte antisociale grave: omoruri. Un alt punct de vedere este acela că adolescenţii ce aparţin claselor defavorizate. prin reconstrucţia şi ameliorarea a cea ce poate genera sau generează manifestări antisociale şi delincvente. Trebuie acţionat deci la nivelul comunităţii umane. neglijând mecanismele intime ale motivaţiei individuale în săvârşirea actului delincvenţional. H. supuşi formelor de presiune ale familiei şi şcolii (care uneori se află în contradicţie) reacţionează nevrotic prin exteriorizarea frustrării (insatisfacţiei) şi asocierea în laude sau "subculturi delincvente". grup de prieteni. atunci când indivizii dintr-o anumită subcultură folosesc mijloace ilegale. Această îndepărtare de model se poate datora fie necunoştinţei normelor. Aceste subculturi delincvente impun membrilor manifestarea unor activităţi delincvente. tineri care au abandonat şcoala sau familiile de provenienţă. industrializare. pe ameliorarea condiţiilor socio-economice şi socio-culturale din zonele şi cartierele defavorizate. sărăciei şi mizeriei fizice. Cele două teorii exagerează importanţa socializării "negative" în grupurile sociale. grupurile sau societatea vor aprecia si sancţiona diferitele comportamente ca fiind legitime sau ilegitime. Clorvard şi E. A. D. în vederea scăderii ratei delincventei. Pericolul mare al grupurilor marginale. indiferenţei faţă de situaţia tineretului. din familii cu condiţii necivilizate de locuinţă şi confort.

4) a oferi o măsură imediată a eficienţei unui program de reabilitare şi prevenire . Editura Didactică şi pedagogica. a posibilităţilor de depistare a acelor caracteristici (potenţial delincvent) care predispun individul la comiterea unor acte antisociale şi. Reprezentanţii acestei teorii afirmă că predelincvenţă şi delincventa nu există ca atare decât în măsura în care societatea sau anumite grupuri sociale le numesc aşa. Delincventa este o consecinţă. fiind dominate de sentimente de frustrare şi insatisfacţie socială. de a-şi dezvolta limbajul. Întrucât delincvenţii prezintă o serie de caracteristici psihocompor-tamentale care-i diferenţiază de categoria subiecţilor conformişti se pune problema. explicând că în orice societate sunt consideraţi ca răi.4. violenţă şi agresivitate . alienaţi. bolnavi. Definirea unui comportament ca fiind deviant depinde puţin de ceea ce comit cu adevărat indivizii care încalcă normele. de fapt. sancţionând pe cel care-1 va considera deviant. 1975. toate fiind modalităţi de socializare a tânărului.4. reacţie care va influenţa negativ evoluţia lor. capacităţile şi aptitudinile. rolul ei fiind nu numai de a contura explicaţiile privind diferite aspecte ale conduitelor deviante şi infracţionale. se face printr-o dramatizare exagerată a răului. criminali în funcţie de intensitatea reacţiei faţă de aceştia. abordând foarte puţin contradicţiile sociale şi economice ale societăţii în general. O idee critică a acestei teorii constă în ireversibilitatea procesului de etichetare. Grupurile creează adolescenţilor o posibilitate de a-şi manifesta şi chiar realiza dorinţele şi aspiraţiile. Mai exact .4. Particularităţi ale metodologiei utilizate în evaluarea fenomenului de delincventă juvenilă Metodologia cercetării fenomenului de delincventă juvenilă reprezintă unul dintre cele 1 Golu P. Se poate spune că această teorie se axează predominant asupra domeniului normativ. la nevoia de recunoaştere a calităţilor sale de ceilalţi prieteni.1. reeducativ şi recuperativ pentru reabilitarea şi reinserţia socială a acestuia . unele din aceste grupuri au o situaţie marginală în societate.O variantă a acestei teorii este aceea a "grupurilor de la marginea străzii". 2) îmbunătăţirea deciziilor privind alternativele pentru reabilitarea infractorilor. Din nefericire.Whyte care arată că tânărul adolescent se caracterizează prin nevoia de asociere şi participare la activităţile grupului de prieteni. etichetarea individului ca fiind deviant neimplicând şi pierderea identităţii sale morale. Bucureşti. aceste grupuri de tineri se transformă în reale surse potenţiale de predelincvenţă şi delincventă juvenilă. Aspecte privind potenţialul delincvenţial Psihologia juridică este una din ramurile aplicative ale psihologiei. pe cât posibil. fiind. 6. pe de altă parte. Definirea delincventei. uneori.2. Tannenbauer. Această intervenţie şi acest ajutor oferit vizează atât rezolvarea cauzelor judiciare. Potenţial delincvenţial a delincventei juvenile 6. ci şi de a se implica efectiv în realizarea anumitor obiective ale activităţii organelor judiciare. deoarece procesul de socializare poate duce în multe cazuri la recuperarea socială a individului. 3) a determina care dintre infractorii condamnaţi pot fi eliberaţi condiţionat şi ce măsuri de supraveghere trebuie asigurate. consecinţa modului cum alţii gândesc acest comportament. se ridică problema adaptării. pe de o parte. la instaurarea normalităţii la indivizii devianţi. 335 150 . cunoscând psihologia celui care a încălcat legea. Prin interiorizarea unor norme de conduită antisocială. rezultatele acţiunii de măsurare a potenţialului delincvenţial sunt utile la:1 1) identificarea predelincvenţilor în vederea supunerii lor la un tratament adecvat. cât şi activitatea preventivă. elaborată de F. p.. a tratamentului educativ. Psihologia socială. 6. după cum arăta F. a aplicării unei "etichete" de către societate.

biografiile. prin referire la comportamentul indivizilor dintr-o grupă plasată în aceeaşi situaţie" . utilizarea conjugată a unor tehnici curente. Elaborarea unor metode din ce în ce mai perfecţionate de cercetare este strâns legată de obiectivele practice de combatere şi prevenire a delincventei. conţinutul socializării morale primite în familie. iar altele fac parte integrantă din corpul de metode şi tehnici ale statisticienilor. care să ţină seama atât de caracterul obiectiv al infracţiunii (stabilirea condiţiilor cu caracter juridic care pun în dependenţă conduita adolescentului de reglementările legislaţiei). care contribuie la explicaţia şi predicţia delincventei juvenile. observaţia. metodologia. expertizele psihiatrice.mai importante domenii ale practicii sociologice şi criminogene. cum sunt experimentele psihopedagogice. economiştilor. Insuficienta atenţie acordată acestei laturi fundamentale a investigaţiei de teren constituie una din cauzele principale ale erorilor care se comit încă în evaluarea semnificaţiei actelor de încălcare a normelor penale de către minor. elaborarea unor programe unitare de prevenire care să ţină seama de multiplele determinări şi condiţionări cauzale ale fenomenului. de particularităţile acestui fenomen care solicită o tratare aparte faţă de cea oferită fenomenului de infracţionalitate a adulţilor. care să valorifice toate datele obţinute. în cea mai mare măsură. Cele cinci dimensiuni analitice (statistică. constând într-un ansamblu unitar de instrumente şi tehnici prin intermediul cărora să poată fi studiată interacţiunea dintre diferitele variabile cu caracter psihologic. poate aduce multiple clarificări fenomenului de delincventă juvenilă coroborând punctul de vedere al sociologului sau al criminologului cu evaluările altor specialişti. punându-le în corelaţie şi interdependenţă.).). ca atare. sociogramele. sociologică. ale celorlalte categorii de specialişti care activează în domenii conexe cu cel ce îşi propune să definească tendinţele prezente şi viitoare ale delincvenţei juvenile.4. în măsura în care reuşeşte să identifice o serie de diferenţe între minorii sau adolescenţii devianţi 151 . analizele statistice. pedagogic. controlabilă a comportamentului unui individ plasat într-o situaţie definită. alături de elaborarea unui model caracterizat printr-un înalt nivel de generalizare teoretică. În acest sens. influenţe şi incitări primite din partea anturajului etc. criminologică. medicilor. a ansamblului de factori care determină sau favorizează transformarea unei conduite deviante ocazionale într-o conduită infracţională mai mult sau mai puţin structurată şi persistentă. cercetării transgresiunii normelor penale de către adolescenţi are un specific aparte care nu se reduce la instrumentele tradiţionale ale sociologiei sau criminologiei (ancheta. interviul etc. În măsura în care procedurile penale. Prin ignorarea specificului psihologic al perioadei adolescentine (perioada de vârstă care furnizează cea mai mare pondere de delincvenţi). anchetele cu subiecţi minori sau cu experţi în domeniu. ci implică o totalitate de metode şi tehnici dintre care unele sunt preluate din metodologiile specifice ale pedagogiei şi psihologiilor. cât şi de caracterul ei subiectiv (particularităţile procesului de dezvoltare biologică a adolescentului. conturarea unor direcţii de acţiune pentru prezent şi viitor. deoarece de modul în care se culeg datele şi se analizează conţinutul lor depinde. psihologică şi prospectivă) implicate cu prioritate în orice evaluare a fenomenului devianţei penale adolescentine nu pot fi operaţionalizate decât cu ajutorul unei metodologii complexe. Cea mai importantă condiţie a validităţii şi eficacităţii cercetării întreprinse în acest domeniu o reprezintă situarea ei pe o bază metodologică temeinic fundamentată. metoda testelor este o metodă larg răspândită în domeniul sociologiei delincventei. Din punct de vedere operaţional. a caracterelor particulare ale universului familial în care se socializează aceştia. apare necesară o evaluare explicativă şi predictivă de ansamblu realizată în mod etapizat.3. sociologic şi criminologie. cazuisticile. fenomen în înţelegerea căruia simpla acumulare de date descriptive nu este suficientă. Metodologii de testare a propensiunii spre delincventă Permiţând o "descriere cantitativă. 6. juriştilor. testele psihologice. nu pot stabili importanţa şi ierarhia factorilor care guvernează încălcarea normei penale de către adolescenţi. evaluările dosarelor penale.

supunere. care trebuie să aibă o temeinică pregătire teoretică asupra mecanismelor de funcţionare ale vieţii psihice. tendinţe impulsive şi epileptice. asupra conflictelor intra -. prieteni ) şi situaţii sociale frustrante. Se oferă în acest mod o listă completă a dificultăţilor cu care se confruntă subiectul. agresivitate. tendinţe schizoide. Ipoteza fundamentală care stă la baza testului se referă la ideea că violenţa conduitelor agresive este direct proporţională cu intensitatea motivaţiei frustrante. independenţă. autoagresive. atitudinile morale şi modul de dispunere a relaţiilor în anturaj. direcţii care odată identificate constituie un mijloc util de depistare a unor dezechilibre afective şi a orientării unor conduite pe căi indezirabile din punct de vedere social. dezvoltând un comportament compatibil sau nu cu normele de natură moral juridică. trăsăturile de caracter. care confruntă subiectul cu o situaţie la care el va răspunde în funcţie de semnificaţia acestuia pentru el".4. a) Testul Rorschach. care defineşte tânărul caracterizat prin tendinţe antisociale.T. Printre cele mai utilizate teste în acest domeniu se numără testele de inteligenţă. c) Testul Rosenzweig. echilibru. Scopul testului constă în relevarea anumitor tendinţe inhibate şi profunde pe care subiectul nu le poate conştientiza. d) Testul Szondi . dependenţă etc.4. tendinţe paranoide.Mathews este utilizat în diagnosticarea tendinţelor psihoneurotice pe care le desemnează şi anume: emotivitate simplă. dominaţie. Metode şi tehnici de predicţie a delincventei juvenile Metodologiile cu caracter predictiv se numără printre cele mai importante mijloace ştiinţifice aflate la îndemâna specialiştilor pentru estimarea evoluţiei comportamentului delincvent juvenil şi pentru descifrarea fenomenului de delincventă în viitor. protecţie. b) Testul de percepţie tematică (T. Este util pentru identificarea unor trăsături caracteristice delincventului.). ca şi pentru descifrarea unor motivaţii şi tendinţe care grevează asupra conduitei: impulsivitate. gândirea interioară şi comportamentul. 6. inerţie etc. constantele personalităţii. tendinţe depresive şi hipocondriace. în timp ce analiza sa formală dă posibilitatea dezvăluirii gradului de înţelegere a sarcinii de efectuat şi a interpretării stilului şi a limbajului utilizat. tendinţe antisociale. şi interpersonale (cu familia sau cu anturajul) ca şi asupra mobilurilor şi motivaţiilor specifice ale unor eventuale conduite cu caracter antisocial. analiza conţinutului testului de percepţie tematică permite descifrarea unor tendinţe latente constând în: forme agresive. Sunt posibile trei direcţii de dirijare a agresiunii. testul Rorschach oferă informaţii preţioase asupra unor componente ale personalităţii. testul este util pentru evidenţierea unor sentimente şi atitudini ale tinerilor faţă de anumite persoane (părinţi. tendinţe către nestabilitate. Interpretarea unui asemenea test permite evidenţierea a trei niveluri ale personalităţii: tendinţe refulate. 152 .sau delincvenţi şi permite previziunea anumitor comportamente caracterizate prin tendinţe antisociale. testul permite evidenţierea anumitor tendinţe agresive sau masochiste.A. definite de către Lawrence Frank ca o "metodă de studiu a personalităţii. Bazat pe ipoteza frustrare + agresivitate. În domeniul sociologiei delincventei. obsesii şi psihastenie. e) Chestionarul Woodworth . Răspunsurile oferă posibilitatea construirii unor diagrame ce relevă tendinţe fundamentale şi caracteristici antisociale ale personalităţii tânărului. În consens cu un asemenea punct de vedere proiecţia constă în transferarea unui proces subiectiv asupra unei situaţii obiective. Deosebit de utile sunt testele proiective. Caracterizările făcute acestor tendinţe reprezintă doar un ghid pentru psihologul practician. majoritatea acestor teste caută să identifice propensiunea spre delincventă ca şi măsura în care tinerii reuşesc o integrare socială satisfăcătoare în viaţa socială. a originii acestora şi se încearcă evaluarea gradului său de adaptare la diverse situaţii interindividuale. de personalitate şi sociometrice. Astfel. educatori. O contribuţie esenţială la elaborarea şi fundamentarea lor au avut-o studiile clasice întreprinse de soţii Sheldon şi Eleonor Gluek asupra identificării din timp a tendinţelor de delincventă a minorilor . Încercând să surprindă gradul de inteligenţă.

CALDĂ (ŞI SUPERPROTECTIVĂ) .3 96.5 9.3 % RATA DE NEDELINCVENŢĂ 1. Pentru cazurile în care ponderea anumitor factori nu este 153 . Evaluarea prin comparaţie a celor două grupuri a fost realizată de echipe de experţi din diferite domenii de activitate ştiinţifică vizând educaţia şi caracteristicile biopsihosociale ale minorilor.PUTERNICĂ -SLABĂ – ABSENTĂ SCOPURI DE DELICVENTA 9. contribuind la valabilitatea predicţiei. deci. le-au grupat cinci câte cinci în cadrul a cinci tabele de predicţie.2 % 37.1 36. acestea au următoarea structură: Tabel de predicţie socială (identificarea delincvenţilor potenţiali bazată pe cinci factori sociali) CLASIFICARE MAI PUŢIN DE 200 INTRE 200-250 INTRE 250-300 PESTE 300 RATA DE DELICVENŢĂ 8.6 61. şi un al doilea grup format tot din 500 de minori.5 % 10. dar care nu săvârşiseră fapte sancţionate de legislaţia pentru minori. reşedinţă etc. Cele două grupuri erau alcătuite. dintre care. denumit "Tabel de predicţie socială".8 75. ei şi-au întreprins cercetările plecând de la stabilirea unui lot de 1000 de minori.0 % 63.CORESPUNZĂTOARE EXEMPLARĂ NECORESPUNZĂTOARE AFECŢIUNEA TATĂLUI PENTRU MINOR . de pildă.9 Tabelul se bazează pe presupunerea că factorii incriminaţi îşi menţin influenţa şi în viitor.0% NUMĂR TOTAL 293 108 192 295 FACTORI PREDICTIVI DISCIPLINA MINORULUI ASIGURATĂ DE TATĂ .9 43. care săvârşiseră deja acte infracţionale şi persistau în tendinţele lor antisociale.PREA SEVERĂ SUPRAVEGHEREA MINORULUI DE CĂTRE MAMĂ .9 57.8% 63.2 33. avându-şi "perechea" asemănătoare (din punct de vedere al vârstei. gradului de inteligenţă. Aceştia au analizat comparativ un număr de 402 caractere. din 500 de perechi de minori. asemănător din punct de vedere al caracteristicilor lor personale şi sociale cu cei din primul grup.SEVERĂ DAR PRIETENOASĂ -SLABĂ .INDIFERENTĂ SAU OSTILĂ AFECŢIUNEA MAMEI PENTRU MINOR . locuind în oraşul Boston. primul tabel. pe cele mai semnificative din perspectiva deosebirii distribuirii lor în cele două grupuri.2 20. fiecare minor dintr-un grup.5 83.INDIFERENTĂ SAU OSTILĂ COEZIUNEA FAMILIEI .CALDĂ (ŞI SUPERPROTECTIVĂ) .5 % 89.) în celălalt grup. împărţit în două grupuri: un prim grup alcătuit din 500 de delincvenţi.8 75.3 59.Pentru a demonstra necesitatea acţiunilor de prevenire a acestor tendinţe. apartenenţei etnice.0 % 36. Considerând.

observabilă sau apare dificilă de evaluat (de exemplu afecţiunea părinţilor faţă de minori) soţii Glueck au constituit tabele cu 3 sau cu câte 2 factori care. Celelalte 3 seturi de câte cinci predictori. rezultatele nu s-au dovedit întotdeauna viabile. rezultaţi din aplicarea unor teste psihologice şi a interviului psihiatric. Eliminarea sau schimbarea influenţei unui factor prin intervenţia directă a asistenţei sociale determină scăderea scorului general acordat minorului şi mijlocit. separarea delincvenţilor recidivişti de cei "primari" (care nu au săvârşit decât un act delincvent şi nu vor mai reitera comportamentul delincvent etc). tabelele Glueck pot fi utile şi cu caracter operaţional pentru activitatea practică de prevenire a delincventei juvenile. cu prioritate. Evaluarea predictivă a raportului dintre predelincvenţă şi delincventă Aplicarea în practică a tabelelor de predicţie implică. unde intervin valori generale şi norme de educaţie specifice. Reprezentând o metodologie utilă în domeniul estimării delincventei juvenile în viitor. de opţiunile pentru modelul teoretic ales ca bază de referinţă pentru evidenţierea cauzelor delincventei juvenile. minor din şcoli corecţionale sau din penitenciare etc). deoarece. atât la nivel de individ.4. deşi au putere predictivă mai mică. plasarea într-o categorie unde şansele de a deveni delincvent sunt mai mici. diferite şanse de delincventă. cât şi la nivel de grup. cercetarea menţionată furnizează un instrument operaţional pentru identificarea delincvenţilor potenţiali. deoarece s-au înregistrat diferenţe importante în selecţia predictorilor. cu condiţia de a experimenta pe eşantioane largi validitatea lor predictivă şi de a converti teoria (în cazul tabelelor menţionate. al apartenenţei etnice şi al statutului socio-economic asupra corectitudinii predicţiilor. O dificultate în acest sens o reprezintă şi elaborarea unor ipoteze corecte cu privire la deosebirea dintre predelincvenţă şi delincventă. este luată ca bază teoria "socializării") într-o direcţie convenabilă realităţilor cu caracter specific naţional. În acest mod. cercetătorii menţionaţi au elaborat şi alte tabele care dau posibilitatea concentrării eforturilor de prevenţie într-o direcţie determinată. pentru a fi în măsură să precizăm dacă există o continuitate legică între conduitele unor minori sau adolescenţi 154 . Ocupându-se de influenţa fiecăruia dintre factorii utilizaţi iniţial ca predictori ai comportamentului delincvent primar sau recidivist şi identificând modul lor discriminativ de acţiune la nivelul unor categorii diferite de minori (minori care n-au săvârşit acte de delincventă. investigatorul are o imagine de ansamblu asupra celor mai relevanţi factori ce influenţează sau determină comportamentul delincvent. minori eliberaţi condiţionat şi a căror pedeapsă a fost suspendată. 6. în funcţie de caracterul. evidenţierea probabilităţii că unii minori au dificultăţi comportamentale sau cu situaţii familiale deosebite să ajungă delincvenţi. chiar dacă unele date simt absente . Cea mai importantă observaţie în legătură cu validitatea predictivă a tabelelor Glueck ni se pare a fi cea semnalată de cercetătorii care subliniază faptul că aceste tabele nu evaluează efectul vecinătăţii. Pentru a fi adevărate aceste tabele trebuie să fie utilizate numai atunci când între predictori şi comportament există o corelaţie sistematică şi numai atunci factorii respectivi se aplică exact la cazul pe care vrem sa-1 evaluăm. care şi-au propus adaptarea predictorilor utilizaţi de soţii Glueck la condiţiile specifice unei anumite ţări. ca urmare a influenţei specifice a acestora în climate sociale şi culturale diferite. tabelele Glueck au fost folosite în mai multe cercetări cu caracter naţional. Cu alte cuvinte. Exceptând unele situaţii. au fost şi ele ordonate sub forma mai multor tabele.5. personalitatea şi aptitudinile fiecărui minor. Tabelele se dovedesc utile în situaţiile de evaluare a unor cazuri de minori sau a unor grupuri de minori: estimarea şanselor unui minor care a săvârşit acte delincvente de a deveni delincvent. construind o tipologie. care completează tabelul de predicţie socială şi-i sporeşte capacitatea predictivă. mai multe dificultăţi metodologice generate. pot servi la clasificarea cazurilor de minori. tabelele respective nu reuşesc să cuprindă ansamblul conduitelor sociale care determină o situaţie personală sau familială anumită. Dincolo de aceste limite.

acte serioase de delincventă. rude. de modul de petrecere a timpului şi de anturajul minorilor. Doi băieţi erau consideraţi pereche dacă apăreau din punct de vedere al modelului configuraţional format din cele mai semnificative variabile (grad de inteligenţă şi educaţie. cu prioritate. de rezistenţă etc). utilizată de cercetătorii care au întreprins acest studiu. când băieţii depăşiseră vârsta de 17 ani.) de la 325 la 255 de băieţi . factori de mediu. La încheierea studiului. propunându-şi să releve eficacitatea activităţii de asistenţă socială asupra conduitelor minorilor predelincvenţi. In acest sens. În ceea ce priveşte diferenţa dintre băieţii din grupul de tratament şi băieţii din grupul de 155 . care se preocupau. O problemă esenţială a studiului a constituit-o calificarea comportamentului ca fiind predelincvent sau delincvent. Cercetarea a fost desfăşurată într-un interval de 10 ani. a fost încredinţat supravegherii atente a unor lucrători din domeniul asistenţei sociale. de familie.care n-au săvârşit decât acte deviante cu caracter benign şi conduitele infracţionale bine structurate ale aceloraşi tineri în perioada lor de maturitate. evaluatorii echipei de cercetare care au examinat fiecare caz în parte . evaluarea rezultatelor şi compararea predicţiilor cu situaţia reală au indicat următoarele: a) iniţial unui procent de 81-84% minori din grupul de tratament i s-a dat o prognoză nondelincvenţială. mutări în alte oraşe etc. la plus 5 ( cea mai mică probabilitate ca un minor să devină delincvent). a constat în alegerea. au utilizat o scală de predicţie . culegând date de la vecini. denumit "grup de control" a fost lăsat să evolueze singur. Punctul "0" a fost considerat limita de la care un minor poate să evolueze de la delincventă spre marea delincventă. b) datele fără a avea această vigoare estimată au arătat că. profesori şi consultând dosarele de judecată. S-a estimat că numai circa 16-19% din grupul de tratament şi aproximativ 32-41% din grupul de control vor deveni delincvenţi. apreciaţi de educatorii lor ca neridicând probleme din punct de vedere moral şi legal. pentru fiecare minor din grupul de tratament. fără nici o supraveghere sau intervenţie din partea asistenţei sociale. băieţii din grupul de control (lipsiţi de îndrumarea şi intervenţia asistenţei sociale) au încălcat mai frecvent legea decât cei din lotul de tratament. O atenţie deosebită fost acordată de asistenţa socială corelării dificultăţilor şcolare cu cele familiale şi extrafamiliale. d) din 163 de băieţi existenţi în acelaşi grup de tratament şi care au fost prognosticaţi ca posibili delincvenţi. într-adevăr. a perechii sale în grupul de control. ordonată de la minus 5 (cea mai mare probabilitate ca un minor să devină delincvent). în urma diferitelor evenimente intervenite ( decese . Cercetarea a debutat prin selectarea a două loturi de minori: primul lot cuprindea un număr de 325 de băieţi având o vârstă medie de aproximativ 10 ani şi jumătate. denumit "grup de tratament" ( grup I ). care săvârşiseră deja o serie de acte predelincvente. activitatea ei fiind orientată. Primul grup. Cu cel de al doilea grup. chiar la acei minor care nu erau consideraţi de la început predelincvenţi la vârsta de 10-11 ani. fără a putea fi însă numiţi delincvenţi ca atare cel de al doilea lot cuprindea acelaşi număr de băieţi definiţi prin vârste şi caracteristici similare. de pregătirea lecţiilor. alegere bazată pe circa 100 de variabile relevante şi pe examinarea clinică. Cercetarea a făcut posibilă observarea evoluţiei comportamentului delincvent. în mod repetat până la vârsta de 17 ani. numai un procent de 14% au devenit cu adevărat delincvenţi. asupra adaptării şcolare şi asupra anturajului acestora. Metoda selecţiei "în pereche ". c) din cei 70 de băieţi existenţi în grupul de tratament cărora li s-a oferit o prognoză nondelincventă sigură. atentă a personalităţii. sănătate. intervenind ori de câte ori era cazul în activitatea şi reacţiile acestora. o treime a comis. personalitate. În cursul desfăşurării cercetării într-o perioadă de 10 ani lotul de tratament s-a redus. Printre studiile clasice întreprinse în această problemă trebuie menţionat şi cel întreprins în perioada interbelică în oraşele Cambridge şi Soummerville. ca şi cele întocmite de poliţie. faţă de 59-68% din grupul de control căruia i s-a oferit acelaşi tip de prognoză. îndeaproape.

46 dintre ele au fost comise de băieţii din grupul de tratament şi 62 din grupul de control.scăderea autorităţii mediilor şi a instituţiilor cu rol în asigurarea controlului social. b) dintr-un număr de 8 acte infracţionale de gravitate deosebită. Efectul a fost dezastruos. Unul din elementele politicii sociale. Politici sociale şi modalităţi de reinserţie a minorilor cu comportament delincvent 6. ceea ce contribuie la perpetuarea stării de marginalizare în care se află. . c) dintre delincvenţii. care a adus la apariţia fenomenului de devianţă în rândul copiilor a fost politica demografică. Acţiunea legilor care o susţineau a determinat deteriorarea climatului afectiv al familiei.că majoritatea acestor copii aflaţi în situaţii foarte dificile provin din familii cu grave deficienţe structurale şi funcţionale. din familii în care dezinteresul pentru soarta propriului copil merge până la situaţia limită în care copilul e lăsat să-şi poarte singur de grijă.U. Calitatea serviciilor de asistenţă medicală este foarte scăzută. d) dintr-o listă de 108 infracţiuni relativ grave.deloc neglijabil . Ca o concluzie. Dezvoltarea învăţământului superior. mai ales când eforturile de tratament sunt abandonate. în noiembrie 1989. un număr de 8 băieţi din grupul de control. putem afirma că familia se confruntă în prezent cu o serie de probleme aproape insurmontabilă în unele cazuri: degradarea continuă a nivelului economic. faţă de numai 4 din grupul de tratament.5.5. acesta pare să avantajeze. incapacitate de a se adapta la noile condiţii de trai într-un mediu instabil. care la vârsta de 17 ani au la activ peste patru infracţiuni grave cunoscute de autorităţi. nivel relativ scăzut de sănătate. studiul nu a reuşit să confirme decât parţial predicţiile elaborate. au generat comportamente deviante în rândul tinerilor.1. considerându-se că nu vor deveni delincvenţi pentru că nu au comis acte predelincvente cunoscute ca atare. dezorientarea morală şi normativă explicabilă pentru o societate aflată într-o perioadă de schimbări sociale majore.lipsa unor modalităţi viabile de protecţie socială a acestor familii defavorizate socioeconomic.degradarea continua a climatului civic. O analiză atentă scoate în evidenţă faptul . se evidenţiază că nu întotdeauna predicţiile bazate pe principiul extrapolării au un caracter adecvat şi că ele pot genera şi situaţii contrare.printre care: .iar printre altele un număr considerabil de copii au fost abandonaţi în orfelinate sau case de copii.scăderea nivelului de trai pentru familiile cu copii mulţi.N. lotul care a beneficiat de îndrumarea asistenţei sociale : a) au fost trimişi în cadrul diferitelor instituţii corecţionale. igienei şi al educaţiei tinerilor în acest sens. dispunea deja de un sistem juridic de promovare a dreptului copilului. adoptată la Adunarea Generală O. la data semnării "Convenţiei cu privire la drepturile omului".control. Astfel. . 156 . protecţia socială în această direcţie dovedindu-se ineficientă. creşterea promoţiilor nefiind însoţită de sporirea capacităţii de absorbţie a pieţei muncii. slaba organizare şi funcţionare a serviciilor sociale ce deservesc familia. Deşi rezultatele par să evidenţieze influenţa benefică exercitată de asistenţa socială asupra grupului de tratament. 9 sunt din grupul de control şi 6 din grupul de tratament. consecinţele negative ale acestor tipuri de procese sociale declanşate în trecut s-au combinat cu schimbările economice şi sociale din perioada de tranziţie. au fost comise de băieţi din grupul de control 6. care datorită climatului educaţional şi afectiv necorespunzător . . duce la devalorizarea speranţelor ataşate nivelurilor şcolare înalte şi la marginalizarea unei proporţii crescânde a tinerilor. de slabă calitate cu efecte negative în domeniul sănătăţii. dificultăţi de integrare pentru familiile marginale şi de sprijinire a familiilor rurale. caracteristic perioadei de dinainte de 1989. ceea ce constituie o premisă favorabilă preluării şi implementării acestei convenţii internaţionale. Tipuri de politici sociale România. În mod paradoxal se observă existenţa unui indice mai mare de delincventă decât lotul de control. În prezent. 6.

• principiul individualizării măsurilor. . Prevenirea este un proces unitar şi deosebit de complex ce se realizează prin interacţiunea tuturor factorilor implicaţi în scopul diminuării sau înlăturării cauzelor şi condiţiilor care generează criminalitatea. • principiul prevenţiei actelor infracţionale. tutorilor sau altor reprezentanţi legali ai acestuia.internarea într-o instituţie medicală. Măsurile de internare se dispun pe timp nedeterminat.pen. instanţa poate dispune încredinţarea supravegherii minorului unei persoane de încredere. fost patemalist. 101 C. Principiile care stau la baza reintegrării sociale ale tinerilor delincvenţi sunt: • reabilitatea timpurie.internarea într-un centru de reeducare.În această perioadă de multiple schimbări. familia este nevoită să preia o serie de funcţii ale statului. . Metode folosite în resocializarea minorilor delincvenţi Activitatea de reeducare vizează mai multe componente ale personalităţii oricărui delincvent. Internarea într-un institut medical-educativ se dispune faţă de minorii cu afecţiuni fizice sau psihice. deşi grav afectată. metodelor şi formelor de reeducare în funcţie de particularităţile vârstei şi mai ales caracteristicile psiho-comportamentale ale fiecărui minor. având nevoie de un tratament medical şi de un regim special de educaţie. constă în atenţionarea minorului cu privire la pericolul social al faptei săvârşite şi sfătuirea acestuia cu privire la modul de comportament în aşa fel încât să dea dovadă de îndreptare. Internarea într-un centru de reeducare se ia în scopul reeducării minorului. Libertatea supravegheată constă în lăsarea minorului în libertate pe timp de 1 an sub supraveghere deosebită. instrumental-aptitudinale şi relaţional-atitudinale.libertatea supravegheată. măsurile educative ce se pot lua faţă de delincventul minor sunt: .2. • principiul coordonării şi continuităţii acţiunilor de reeducare. de preferinţă rude ale acestuia ori unei instituţii legal însărcinate cu supravegherea minorului.mustrarea.5. . Mustrarea. 6. însă nu pot dura decât până la împlinirea vârstei de 18 ani. Dacă aceştia nu pot asigura supravegherea în condiţii satisfăcătoare. căruia i se asigură posibilitatea de a urma şcoala şi de a dobândi o pregătire profesională potrivit cu aptitudinile sale. 157 . devenind principal pivot de sprijin şi de supravieţuire în condiţiile dificile generate de restructurările economice şi sociale. iar dacă în viitor el va săvârşi o nouă infracţiune se vor lua măsuri mult mai severe şi i se va aplica o pedeapsă. cele mai importante fiind: motivaţional-afective. Supravegherea poate fi încredinţată părinţilor. Reintegrarea socială a minorilor delincvenţi a) Măsuri educative – Potrivit art.

“5 Astfel. la adresa celor care. au impus atenţiei necesitatea organizării unui sistem de prevenire a criminalităţii 1 2 O. nici un om înţelept nu pedepseşte pentru că s-a săvârşit o faptă rea. după cum spunea Platon. este cea mai rea dintre toate .dar şi redusa eficienţă a acestor măsuri prin introducerea într-un mod viciat în afara controlului şi influenţei autorităţilor. Terminologie – concepte Criminalitatea. în aceeaşi măsură. a fost foarte dură. deci. Cercetările ştiinţifice efectuate întăresc ideea care susţine că primele preocupări pentru pedepsirea unor comportamente individuale considerate periculoase au fost determinate de necesitatea autoprotejării comunităţilor umane constituite în condiţii naturale vitrege. reacţia grupului aflat în pericol.pierderi de vieţi omeneşti. amplificau acea stare de risc. El afirma că „după cum omul în perfecţiunea sa este cea mai nobilă dintre fiinţe. De Ira (Despre mâine) 4 Aristotel. nemo prudens punit quia peccatum est. care le periclitau permanent supravieţuirea. deoarece „acolo unde nu există morală şi norme nu există crime"1 . Basic Problems of Criminologie Platon. Platon şi Aristotel — care au evidenţiat importanţa prevenirii faptelor antisociale.CAPITOLUL 7 PREVENIREA CRIMINALITĂŢII 7. ca fenomen social. pentru ca vinovatul să nu cadă în greşeală şi pentru ca pedeapsa lui să-i înfrâneze pe ceilalţi. Problema criminalităţii a manifestat un deosebit interes pentru marii filosofi ai lumii antice . putând spune. În mod natural.Socrate.“4 Aristotel susţinea importanţa rolului preventiv al pedepsei afirmând că „o persoană comite o crimă atunci când nu se aşteaptă la nici o pedeapsă ori atunci când avantajele obţinute din fapta prohibită precumpănesc în faţa pedepsei. ideea prevenirii prin instituirea unor pedepse foarte severe s-a perpetuat până în prezent. utait Platon. lipsit de lege şi dreptate. de bunuri. Prejudiciile imense pe care le implică săvârşirea unei infracţiuni . Astfel. ci trebuie îndreptată către un scop care să constituie temeiul juridic şi filosofic al aplicării pedepsei. Prevenirea faptelor antisociale a fost. că prevenirea criminalităţii a apărut odată cu prima pedeapsă din lume. Arta poetică si arta retorică 158 . ci pedepseşte în vederea viitorului. Aristotel a reflectat asupra problemelor generale de sărăcie şi de mizerie socială. fără a greşi. căci nu s-ar putea face ca fapta să nu se fi săvârşit. sed ne peccetur“ („Căci.1. Nu se poate vorbi despre criminalitate anterior acestui fapt istoric. o preocupare veche a oamenilor. putând spune că apogeul dezvoltării acestei idei a fost atins în perioada Evului Mediu. ceea ce conduce la sporirea pericolului social pe care-1 prezintă persoana eliberată din penitenciar. Platon este primul mare filosof al lumii antice care sesizează faptul că pedeapsa nu poate fi justificată prin ea însăşi. cheltuieli pentru organizarea descoperirii şi tragerii la răspundere pentru executarea pedepselor de către cei vinovaţi şi pentru reintegrarea lor socială . Dialoguri 3 Seneca. prin comportamentul lor. când Inchiziţia spaniolă a inventat cele mai înspăimântătoare forme de pedeapsă cunoscute în întreaga lume.3 La rândul său.“2 Ideea lui Platon a fost preluată de filosoful Seneca. ca reacţie la răul produs prin fapta prohibită. a apărut odată cu formarea comunităţii umane arhaice. El afirmă că ”acela care vrea să pedepsească în mod judicios. Politica 5 Aristotel. care spunea: „Naum. nu pedepseşte din pricina faptei rele care este un lucru trecut. Kinberg. ci pentru ca ea să nu fie repetată“).

Activitatea de prevenire se înfăţişează ca o succesiune de acte susceptibile să declanşeze un proces cauzal autentic îndreptat spre anihilarea. departamentale şi locale de luptă împotriva criminalităţii.prevenirea extrapenală Prevenirea penală se realizează prin intermediul legii penale care impune o anumită autoritate.G.prevenirea specială (situaţională) Prevenirea generală vizează factorii potenţiali care ar putea determina producerea unei infracţiuni. În aceste programe au fost vizate două aspecte principale: . Printre obiectivele principale ale activităţii complexe de prevenire a criminalităţii putem aminti: reducerea criminalităţii. reintegrarea în colectivitate a celor care s-au făcut vinovaţi de comiterea unor delicte. Definiţie Se poate spune că prevenirea. 7.R. cu risc crescut de victimizare. creşterea gradului de securitate a cetăţenilor. considerându-se că există o relaţie directă între condiţiile sociale ale delincvenţei şi comiterea delictului.2. s-ar putea constitui în factori favorizanţi în comiterea altor infracţiuni. de prevenire generală . punând în acţiune programe naţionale.1. cu caracter social. Cea mai importantă formă a prevenirii extrapenale o reprezintă prevenţia socială. ar putea fi afectate prin acţiunile sau inacţiunile unor indivizi (ex. ce pot interveni într-un potenţial câmp infracţional. pe care le vom prezenta în continuare: 1) . Serviciul de Prevenire a Criminalităţii.paralel şi totodată complementar celui existent până-n prezent. Ea abordează educaţia în ansamblu a individului şi acţionează fără a avea un scop precis. 1 I. aşa-numitele „grupuri ţintă“. grupuri de persoane.P. pe viitor.prevenirea generală .adoptarea unor măsuri care să sprijine reinserţia socială. . Clasificare În literatura de specialitate sunt prezentate mai multe clasificări ale prevenirii. curativ. Prevenirea nu acţionează sau nu trebuie să acţioneze numai asupra factorului uman. 159 .prezenţa poliţistului în locurile publice sau zonele de risc criminogen). caracter dat de sancţiunea stipulată în norma juridică penală. Prevenirea criminalităţii . paralizarea sau slăbirea factorilor potenţial favorizatori ai infracţiunii. atenuarea consecinţelor pe care le generează criminalitatea etc. toate statele s-au preocupat de elaborarea unor strategii noi în domeniul politicilor penale şi preventive.1 În acest scop. alocând fonduri de susţinere şi instituind un sistem de organisme special afectate în dotarea umană şi materială corespunzătoare.noţiune şi trăsături caracteristice A. Prevenirea extrapenală este acea prevenire care se realizează prin mijloace nepenale. reprezintă un ansamblu de măsuri împotriva acţiunii factorilor generatori sau favorizatori ai infracţiunii. economic. Conceptul de prevenire şi strategia prevenirii unor genuri distincte de infracţiuni. 2) . : B. ci asupra întregului complex ce favorizează comiterea unei infracţiuni. Această formă a prevenirii are în vedere cadrul general al relaţiilor sociale existente care. pentru asigurarea respectului faţă de legea penală şi promovarea ordinii şi disciplinei în relaţiile sociale. o anumită conduită şi care are un caracter inhibator asupra individului.prevenirea penală . Prevenirea specială vizează anumiţi factori care au contribuit la producerea unei infracţiuni şi care. Prevenirea specială vizează două aspecte: • educaţia anumitor.prevenirea infracţionalităţii şi protejarea societăţii. la un moment dat. Se poate vorbi astfel de o dublă acţiune a prevenirii: asupra factorului uman implicat întro infracţiune şi asupra celorlalţi factori.

într-o permanentă întrepătrundere. arestarea făptuitorului. în tot sau în parte. Unul din obiectivele acestei preveniri este acela de a preîntâmpina ofensele comise asupra persoanelor. Această formă de prevenire acţionează în două direcţii: . cât şi toate aspectele care privesc prevenirea revictimizării şi implicarea serviciilor de asistenţă a victimelor. Prevenirea secundară priveşte activităţile ce sunt făcute în mod normal de poliţie.vizează posibilii autori de infracţiuni.• educaţia acelor indivizi determinaţi. adaptându-se în permanenţă la problemele şi cerinţele societăţii. bătrânii. sau a unor grupuri determinate. restabilirea şi reintegrarea infractorului. femeile. două aspecte: a) prevenirea realizată prin aplicarea sancţiunii penale pentru fapta săvârşită şi care.. având această tematică şi de a colabora cu toate structurile ce au ca scop reducerea criminalităţii. b) are un caracter permanent Mobilitatea vieţii sociale.prevenirea secundară . este cea care imprimă un caracter permanent activităţii de prevenire. rolul poliţiei este de a furniza informaţii. 3) . în acest context. Prevenirea postdelictum (după săvârşirea faptei) vizează. care vizează îmbunătăţirea oportunităţilor de reintegrare socială a infractorului după efectuarea regimului impus de sancţiunea penală. de cele mai multe ori.prevenirea terţiară Prevenirea primară are drept obiectiv reducerea şanselor de comportament criminal în societate. Din punct de vedere practic însă. precum: minorii. de obicei. se realizează în instituţii specializate. cât şi condiţiile favorizate exogene. într-un grad mai mic sau mai mare. fapt ce îngreunează identificarea lor precisă. la rândul său.pentru reducerea riscului victimal în rândul membrilor comunităţii. Această clasificare reprezintă o delimitare strict teoretică a tipurilor de prevenire identificate până în acest moment. precum şi influenţele acestuia asupra membrilor comunităţii.prezenţa poliţiştilor în locurile în care se comit frecvent infracţiuni sau unde. Trăsăturile caracteristice ale prevenirii Prevenirea se caracterizează prin următoarele trăsături: a) are un caracter continuu Având în vedere cadrul social fluctuant. bolnavii etc. care au drept rezultat. evoluţia individului uman reprezintă un element de bază în cadrul acţiunii preventive. fapt ce presupune izolarea individului de comunitatea din care face parte şi încadrarea lui într-un program strict.prevenirea antedelictum . cu un risc de victimizare ridicat. de îngrijirea. În societate are loc în permanenţă schimbul material uman. datorită condiţiilor din acea zonă. denumit şi „schimbul de 160 . Continuitatea evoluţiei individului imprimă acelaşi caracter şi activităţii de prevenire desfăşurată de societate prin instituţiile sale specializate. a factorilor care pot favoriza producerea unei infracţiuni.prevenirea primară . Acest lucru nu-1 poate face poliţia fără sprijinul societăţii. restrictiv şi frustrant. Prevenirea terţiară leagă descoperirea infractorului. care oferă noi oportunităţi de manifestări a aspiraţiilor şi a nevoilor omului. de a participa. C. b) prevenirea postdelictum propriu-zisă. în general. Totodată. săvârşirea unor acte criminale. toate aceste forme nu se pot delimita strict. elabora şi asista la programele educaţionale. Factorii diferiţi care influenţează viaţa individului trebuie să influenţeze în egală măsură şi activităţile de prevenire. . este posibilă comiterea unor infracţiuni. Exemplu de prevenire situaţională . ele fiind.prevenirea postdelictum Prevenirea antedelictum (înainte de săvârşirea faptei) vizează înlăturarea. potenţiali autori de infracţiuni. 4) . procedura de aducere în faţa instanţei şi regimul de detenţie. activitatea de prevenire trebuie să aibă o continuitate.

Prin această acţiune se urmăreşte. Astfel.dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică. Statul este cel care. siguranţei publice. în art. în luna decembrie 2004. deoarece ea conduce. a proprietăţii private şi publice. fapt care implică şi impune necesitatea reluării permanente a modalităţilor tradiţionale de prevenire a activităţilor impuse de specificul situaţiei existente la un moment dat.1. prevenirea şi descoperirea infracţiunilor. ordinii de drept şi capacităţii instituţionale în România.44 . în special. în condiţiile legii. e) urmăreşte respectarea normelor penale.218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române enumeră clar atribuţiile ce revin Poliţiei în activitatea sa de apărare a cetăţeanului şi de protejare a drepturilor sale. în sensul deplasării accentului către o latură sau cealaltă. pe de altă parte. a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti Orice încălcare a normelor sociale implică cu fermitate necesitatea unei reacţii prompte a societăţii împotriva celui care a produs o astfel de încălcare.23 . d) acţionează asupra factorilor exogeni ce influenţează săvârşirea unei infracţiuni.26 . a proprietăţii lor reprezintă obiectivul primordial în activitatea desfăşurată de către orice poliţie dintr-un stat de drept. la evitarea introducerii altora în penitenciare şi instituţii de reeducare. prevenirea urmăreşte indicarea acelor atitudini şi comportamente care să permită autoprotecţia împotriva crimei.2074 privind aprobarea Strategiei naţionale de prevenire a criminalităţii pe perioada 2005-2008. la care se adaugă metode noi ce vizează îmbunătăţirea rezultatelor acţiunilor şi activităţilor de prevenire. Cadrul juridic de organizare a activităţii de prevenire a criminalităţii Scara alarmantă a criminalităţii. Sub alt aspect. respectarea ordinii şi liniştii publice. iar Legea nr. Legea fundamentală a ţării. În cuprinsul acestei strategii se precizează că rata relativ crescută a criminalităţii reprezintă o ameninţare gravă împotriva democraţiei. se impune cu necesitate ca prevenirea criminalităţii să devină o misiune permanentă a organelor de poliţie.“ La fel ca şi majoritatea statelor europene.libertatea individuală. iar. Dubla acţiune de neutralizare a factorilor favorizanţi şi de valorificare a celor inhibatori prezintă o importanţă deosebită. aflată în continuă creştere. în funcţie de ordinea prioritară stabilită prin politica sa în domeniul apărării sociale. combaterii criminalităţii şi realizării unui climat de ordine şi linişte publică. pe de o parte.22 .218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române prevede în art.dreptul de proprietate privată. l: „ Poliţia Română face parte din Ministerul de Interne şi este instituţia care exercită atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei. slăbeşte încrederea acesteia în 161 . unde există un mediu viciat şi în care educaţia este mai dificil de realizat. Criminalitatea generează teamă în rândul populaţiei. c) vizează atât posibilii autori de infracţiuni cât şi victimele potenţiale. Acest echilibru trebuie privit sub aspect dinamic. a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Constituţia României din 2003. trebuie să realizeze un echilibru între munca de prevenire şi cea de combatere a criminalităţii. eliminarea sau centralizarea celor favorizanţi şi valorificarea celor inhibatori prin diferite metode. familială şi privată şi în art. obligă la o mai bună organizare a efortului general de apărare a valorilor sociale fundamentale. Astfel. în funcţie de priorităţile stabilite prin politica statului respectiv. la evitarea victimizării unor membri ai comunităţii. Legea nr. şi România a elaborat propriile programe de prevenire a criminalităţii. în art.viaţa intimă. Tot în sensul prevenirii criminalităţii.3. Constituţia României reglementează în art. Astfel. Această trăsătură rezultă din obligaţia poliţiei de a apăra drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. a intrat în vigoare Hotărârea nr. 7. reglementează drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor. Apărarea vieţii şi integrităţii fizice şi psihice a cetăţenilor. Drepturile şi libertăţile fundamentale sunt puse în pericol de fiecare dată când un cetăţean devine victimă a criminalităţii.generaţii“.

2.l din dispoziţia sus-menţionată reiese faptul că „prevenirea şi combaterea criminalităţii constituie atributele esenţiale ale Poliţiei Române. identificarea factorilor de risc. o strategie de prevenire a criminalităţii se impune în mod firesc ca o prioritate naţională. Pe plan internaţional. La nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române. Având în vedere aceste premise. dezvoltarea de programe şi politici legislative în scopul diminuării criminalităţii şi în vederea realizării obiectivelor stabilite. Din art. Obiective generale: 1. care: „Luând în considerare preocuparea crescândă a publicului faţă de creşterea numărului infracţiunilor. conştientizarea asupra pericolului criminalităţii. reabilitarea şi reinserţia socială a infractorilor B.“ Activitatea de prevenire a criminalităţii desfăşurată de poliţie se fundamentează pe următoarele elemente: a) studierea fenomenului infracţional şi a cauzelor care îl generează. se remarcă Recomandarea R 19/1987 a Comitetului Miniştrilor Statelor Membre ale Consiliului Europei. reducerea fenomenului şi a ratei criminalităţii. la nivel naţional. 7. (. 4. Obiectivele acestei strategii se împart în generale şi specifice.) Recomandă Statelor membre să includă prevenirea ca misiune permanentă în programele guvernamentale de luptă împotriva criminalităţii în scopul de a crea prin acestea obligaţii concrete de acţiune şi de a prevedea creditele necesare acestui scop.. de la traficul de droguri şi arme la spălarea de bani şi 162 .) şi au ca obiectiv prioritar apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor şi ale comunităţii.autorităţi şi în capacitatea lor de a se implica activ în dezvoltarea economică a statului. 3. (. b) prognozarea schimbărilor cantitative şi calitative ale structurii criminalităţii pe termen mediu sau lung. Organisme internaţionale de prevenire a criminalităţii 1. creşterea gradului de siguranţă publică. în acest context. în domeniul activităţii de prevenire a criminalităţii. 3. regional şi local.. intensităţii şi varietăţii criminalităţii în lume...2. 2. Obiective specifice: 1. 4. financiare şi umane disponibile. a cauzelor şi circumstanţelor favorizante ale săvârşirii infracţiunilor. A. efectul limitat al măsurilor represive penale şi încărcătura deosebită care rezultă din acestea pentru sistemele de justiţie penală. Rolul Organizaţiei Naţiunilor Unite în promovarea cooperării internaţionale pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii a) Prevenirea criminalităţii şi justiţie penală Creşterea recentă a proporţiei. ameninţă siguranţa cetăţenilor de pretutindeni şi împiedică dezvoltarea socială. Aspectul negativ al globalizării este acela că permite sindicatelor multinaţionale criminale să-şi extindă sfera activităţilor. d) utilizarea eficientă a resurselor materiale. c) derularea de activităţi şi programe menite să împiedice sau să descurajeze comiterea de infracţiuni. economică şi culturală a ţărilor. compatibilizarea instituţională şi funcţională cu structurile europene. precum şi apărarea ordinii publice în condiţiile legii. reducerea riscului de victimizare. a fost adoptată Dispoziţia inspectorului general al Poliţiei Române privind activitatea desfăşurată de Poliţia Română pentru prevenirea criminalităţii. să se asigure că există responsabilităţi precise în cadrul instanţelor guvernamentale pentru organizarea şi dezvoltarea prevenirii criminalităţii“.

De asemenea.N. conducând către o fundamentare comună în lupta împotriva criminalităţii internaţionale. printr-o colaborare mai bună. care să respecte drepturile omului. cu accent deosebit pe nevoile grupurilor vulnerabile şi ale societăţilor post-conflict şi în tranziţie. pentru a promova sisteme de justiţie penală stabile şi viabile şi pentru a lupta împotriva ameninţării în creştere a crimei organizate transnaţionale. ca de exemplu Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Crimei Organizate Transnaţionale şi Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei. UNODC lucrează cu Statele Membre pentru a întări supremaţia legii. sunt premisele pentru combaterea criminalităţii. tratamentul deţinuţilor. Unitatea pregăteşte. ţinând seama de un acces mult mai cuprinzător şi de un schimb de cunoştinţe de specialitate. Unitatea de Reformă a Justiţiei Penale ajută statele în dezvoltarea de strategii pentru a îmbunătăţi toate aspectele sistemelor lor de justiţie penală. defineşte şi promovează pe plan internaţional principiile recunoscute în astfel de domenii. de asemenea. Mai mult de 100 de ţări s-au bazat pe normele şi standardele justiţiei penale în elaborarea legislaţiilor şi politicilor naţionale în probleme de prevenire a infracţiunilor şi de justiţie penală. ratificarea şi implementarea Convenţiilor şi Protocoalelor legii penale internaţionale. corupţiei şi traficului ilicit de fiinţe umane. Structura.N. d) Terorismul Terorismul constituie o ameninţare la pacea şi securitatea internaţională şi este contrar scopurilor şi principiilor O. privind prevenirea infracţiunilor şi justiţie penală. alternative ale închisorii. folosirea forţei de către poliţie. b) Programul Criminalităţii . furnizează asistenţă tehnică Statelor Membre şi promovează colaborarea internaţională împotriva terorismului. împotriva terorismului. asistenţă reciprocă legală şi extrădare. justiţia penală şi reforma legii penale. c) Reforma justiţiei penale Sistemele de justiţie penală corecte şi eficiente. regionale şi naţionale şi activităţi de cooperare tehnică. cu accentuare în special pe grupurile vulnerabile. Prin intermediul reţelei UNODC.N. Statele Membre recunosc că trebuie să coopereze pentru a se opune cu succes criminalităţii internaţionale.U. recent adoptată. lucrând îndeaproape cu Comitetul împotriva Terorismului al Consiliului de Securitate. „Programul Global al UNODC împotriva Terorismului“ este o parte integrantă a Acţiunii colective a O. Unitatea a dezvoltat proiecte în domeniile justiţiei juvenile. protecţia victimelor. care asigură respectarea drepturilor omului din partea tuturor celor implicaţi. cum ar fi: independenţa justiţiei.„Crime Programme“ Structura care implementează Programul Criminalităţii face parte din Biroul Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC) şi este responsabilă cu prevenirea infracţiunilor. „Crime Programme“ promovează principii fundamentale de menţinere a guvernării legii.U. Totodată. şi se axează cu o atenţie deosebită asupra ţărilor în dezvoltare şi ţărilor în tranziţie.U. 163 . Această structură acordă o atenţie deosebită luptei împotriva crimei organizate transnaţionale.traficul de fiinţe umane. La cea de-a 55-a ei sesiune. atât naţională cât şi transnaţională. sprijin pentru victime. reformei penale. şi pentru construirea de societăţi bazate pe guvernarea legii. instrumentele de fixare şi manuale în toate domeniile reformei de justiţie penală şi se bazează pe setul de standarde şi norme ale O. când a ajutat ţările să stabilească standarde pentru sisteme de justiţie penală corecte şi eficiente. Adunarea Generală a adoptat nouă rezoluţii referitoare la UNODC. „Crime Programme“ al UNODC colaborează cu o reţea de instituţii regionale şi internaţionale. prin activităţi inter-regionale. Organizaţia Naţiunilor Unite a recunoscut importanţa prevenirii criminalităţii şi justiţiei penale încă din anul 1950. ajută ţările în elaborarea.

subliniind potenţialul lor pericol mondial. autorităţile vamale şi alte autorităţi competente ale Statelor Membre.e) Corupţia Corupţia este un fenomen complex social. Împotriva acestui fenomen decadent. Cooperarea europeană în lupta împotriva criminalităţii În ultimii 20 de ani. prin dezvoltarea Acţiunii comune între Statele Membre. în special a terorismului. traficului de persoane sau agresiunilor asupra copiilor. 2. dar ele au facilitat o expansiune a crimei organizate transfrontaliere. lumea afacerilor şi sectorul public. organizată sau de orice alt fel. g) Traficul de fiinţe umane Contrabanda cu emigranţi şi traficul de fiinţe umane pentru prostituţie şi muncă în sclavie au devenit două din problemele mondiale care au avut o ascensiune rapidă în ultimii ani. în domeniile cooperării poliţieneşti şi judiciare în probleme penale. precum şi de securitatea din cadrul „graniţelor“ sale. sectorul privat şi în cercurile financiare şi politice de nivel înalt. Baza legală a activităţii de prevenire în Uniunea Europeană De-a lungul existenţei sale. Programul de Integritate Juridică identifică mijloacele de abordare a problemei referitoare la o justiţie coruptă. „Programul Global împotriva Traficului de Fiinţe Umane“ va permite ţărilor de origine. atât în mod direct cât şi prin Biroul de Poliţie Europeană 164 . fără precedent în Europa. servicii şi de capital au lucrat ca factori de creştere. şi prin prevenirea şi combaterea rasismului şi xenofobiei. fundamental în evaluarea calităţii vieţii cetăţenilor Uniunii. astfel încât poate să poată avea loc acţiunea preventivă. de tranzit şi de destinaţie să dezvolte strategii comune şi acţiuni practice împotriva traficului cu fiinţe umane. Acest sentiment nu corespunde în mod necesar realităţii. promovând măsuri anti-corupţie în domeniul public.Titlul VI -„Prevederi privind cooperarea poliţienească şi juridică în materie penală“ Extrase: Art.nr. traficului ilicit de droguri şi arme. Comunitatea a fost preocupată de drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. printr-o tehnologie sofisticată şi exploatând frontierele libere de astăzi. politic şi economic. Adesea. Acest fenomen este scump pentru societatea noastră (pierderi de vieţi omeneşti. prin: . securitate şi justiţie. pot fi menţionate: • Tratatul privind Uniunea Europeană . costuri sociale şi politice. iniţiative suplimentare de prevenire a infracţiunilor. având ca ţintă cetăţenii şi proprietatea lor. Globalizarea şi deschiderea pieţelor de mărfuri.cooperarea apropiată între forţele de poliţie. corupţiei şi fraudei. dar este totuşi. „Programul Global împotriva Crimei Organizate Transnaţionale“ menţionează ultimele tendinţe printre grupurile criminale organizate. costuri economice).29 „Fără a prejudicia puterile Comunităţii Europene. de liniştea şi siguranţa cetăţenilor săi. toate Statele Membre ale Uniunii Europene s-au confruntat cu fenomenul diversificării criminalităţii la o scară alarmantă. Dintre documentele importante care statuează importanţa activităţii de prevenire. Acest obiectiv trebuie să fie atins prevenind şi combătând criminalitatea. obiectivul Uniunii ar trebui să fie asigurarea cetăţenilor a unui înalt nivel de siguranţă în cadrul unei arii de libertate. autorităţile au devenit conştiente de limitele măsurilor tradiţionale de sancţionare ale sistemelor penale şi au dezvoltat. problema principală a percepţiei individului sau a colectivităţii de cetăţeni este sentimentul de insecuritate. f) Crima organizată Grupurile criminale au înfiinţat reţele internaţionale pentru a-şi desfăşura activităţile întrun mod mult mai eficace. deşi în diferite grade. A. dezvoltând independent criminalitatea însăşi. „Programul Global împotriva Corupţiei“ vizează ţările cu dezvoltare vulnerabilă sau cu economii de tranziţie. toate acestea fiind asigurate printr-o prevenire şi combatere eficientă a infracţiunilor săvârşite împotriva valorilor fundamentale apărate de ea.

a normelor în materie penală. .(b) dezvoltarea cooperării şi a măsurilor comune în probleme legate de prevenirea criminalităţii.31 (a) şi Art. Consiliul European numeşte Consiliul să asigure Europol cu suportul şi resursele necesare.2000 . precum şi la dezvoltarea viitoare a programelor naţionale de prevenire a criminalităţii.cooperarea apropiată între justiţie şi alte autorităţi competente ale Statelor Membre. 13. Consiliul European face apel la integrarea aspectelor legate de prevenirea criminalităţii în acţiuni împotriva criminalităţii. securitate şi justiţie.12.31 (e). Primele priorităţi pentru această cooperare ar putea fi criminalitatea juvenilă.05. principalele propuneri şi acte comunitare a) Comunicări Comunicare de la Comisie către Consiliu şi Parlamentul European. urbană şi cea legată de droguri. să fie întărită reţeaua de autorităţi naţionale competente în prevenirea criminalităţii precum şi cooperarea dintre organizaţiile naţionale de prevenire a criminalităţii. • Consiliul European de la Tampere -15 şi 16 octombrie 1999 .05.Minută după prima întâlnire a Forumului European pentru prevenirea crimei organizate Bruxelles.Iniţiativa Franţei şi a Regatului Suediei cu privire la 165 .2001 . în care libera circulaţie a persoanelor este garantată împreună cu măsuri corespunzătoare. precum şi în susţinerea analizelor şi investigaţiilor. 17-18. în Statele membre.. Prevenirea criminalităţii în Uniunea Europeană . respectând frontierele externe.(Europol). 42. Reflecţii asupra liniilor directoare comune şi propuneri pentru suportul financiar al Comunităţii . cu respectarea sistemelor de control juridic din Statele Membre.. în conformitate cu Art.32.apropierea.30 şi Art. În viitorul apropiat. în conformitate cu Art. • Planul de Acţiune Viena Extrase: 25.2004 Comunicare de la Comisie către Consiliu şi Parlamentul European. aceasta trebuie să stabilească ea însăşi obiectivul de a menţine şi dezvolta o arie de libertate. În conformitate cu Art. .2001 . să fie explorate pentru aceste scopuri posibilităţile unui program finanţat de Comunitate. 17-18.03. 45. Următoarele măsuri trebuie să fie luate înăuntrul primilor cinci ani de la intrarea în vigoare a Tratatului: (a).2000 b) Minute şi rapoarte Bruxelles.2 din Tratatul Uniunii Europene. Trebuie să fie dezvoltat schimbul celor mai bune practici. azilul. Legislaţie a Uniunii Europene. şi.Rapoarte privind grupurile de lucru ale Forumului European pentru Prevenirea Crimei Organizate Bruxelles. Prevenirea criminalităţii în Uniunea Europeană. B.Concluziile 41.32.2001 . conducă sau să coordoneze investigaţii în anumite domenii ale criminalităţii. de asemenea. (. rolul lui trebuie să fie întărit prin mijloace de recepţionare operativă a datelor de la Statele Membre şi prin autorizarea lui de a cere Statelor Membre să iniţieze.Raportul comun al serviciilor Comisiei şi al Europol „Spre o Strategie Europeană pentru prevenirea crimei organizate“ c) Propuneri şi iniţiative ale Statelor Membre 16. Priorităţile comune în domeniul prevenirii criminalităţii trebuie să fie identificate şi dezvoltate în cadrul politicii interne şi externe a Uniunii şi să fie luate în calcul când se pregăteşte o nouă legislaţie. unde este cazul. Europol are un rol cheie în susţinerea prevenirii criminalităţii în întreaga Uniune. imigrarea şi prevenirea şi combaterea criminalităţii. în conformitate cu prevederile Art.) 51. 42 şi 45 Extrase: 41...

Strategia Uniunii pentru începutul de mileniu. Programe finanţate de Comisie • Programul „Hippocrates“ D. Reflecţii asupra liniilor directoare comune şi propuneri pentru susţinerea financiară a Comunităţii (prezentată de către Comisie). la măsuri preventive în locul măsurilor sancţionatorii. precum şi la dezvoltarea viitoare a programelor naţionale de prevenire a criminalităţii. Comisia şi-a anunţat intenţia de a pregăti o Comunicare asupra prevenirii criminalităţii. Scopul acestei Comunicări este de a contribui la dezbaterea despre politica europeană de prevenire a criminalităţii.41 . Una din principalele recomandări a privit nevoia de a dezvolta schimburile de cunoştinţe şi experienţă naţională. dar şi cu excluderea socială. Uniunea Europeană lucra asupra prevenirii criminalităţii încă din 1996. Acesta este un subiect-problemă al acestui document.Prevenirea criminalităţii în Uniunea Europeană. Au urmat multe seminarii (Bruxelles 1996. a cercetat prevenirea criminalităţii în legătură cu integrarea europeană economică. securitate şi dreptate. Priorităţile comune în domeniul prevenirii criminalităţii trebuie să fie identificate şi dezvoltate în cadrul politicii interne şi externe a Uniunii şi să fie luate 166 .11. Articolul 29 a inclus prevenirea criminalităţii în general (indiferent dacă este organizată sau de alt fel) printre principiile Uniunii de a crea o zonă de libertate. Londra 1998). Problema prevenirii criminalităţii.adoptarea Deciziei Consiliului de înfiinţare a Reţelei Europene de Prevenire a Criminalităţii d) Decizii 07.07.29. Acolo. la Praia da Falesia. printre alte lucruri. Documente importante adoptate de Comisia Europeană privind prevenirea criminalităţii • Comunicarea de la Comisie către Consiliul şi Parlamentul European . Planul de Acţiune adoptat de către Consiliul European de la Amsterdam din 1997 face apel. întăreşte în continuare această dimensiune. Referitor la lupta împotriva crimei organizate. acestea constituind etape succesive de dezvoltare a unei abordări unionale asupra prevenirii. trebuie acum adresată în termeni mai generali.Decizia Consiliului din 28 iunie 2001 care stabileşte un program de încurajare şi schimb. Conferinţa de la Stockholm. principii.Consiliul European face apel la integrarea aspectelor legate de prevenirea criminalităţii în acţiuni împotriva criminalităţii. Această Comunicare cuprinde definiţii ale conceptelor de criminalitate şi prevenire. obiective. în privinţa căreia activităţile Uniunii Europene sunt mult mai bine dezvoltate. cu ajutorul ori ca urmare a Planului de Acţiune din 1997. care va fi trimis pentru consultare tuturor instituţiilor şi organizaţiilor implicate. iniţiată de Preşedinţia portugheză a Consiliului. Tratatul Amsterdam dă posibilitatea Uniunii Europene de a alege acţiuni mai generale şi mai hotărâte.2001 . până acum adresată în termeni ai crimei organizate. Consiliul European de la Tampere a accentuat importanţa acestui obiectiv la punctele 41 şi 42 ale Concluziilor lui. Nordwijk 1997. . Pct. Acest schimb de bune practici s-a repetat regulat şi a fost în centrul cooperării împotriva criminalităţii. instruire şi cooperare pentru prevenirea criminalităţii C. incluzând propuneri pentru un instrument financiar al Comunităţii. în perioada 4-5 mai 2000.2000 . de exemplu. adoptată la 29 martie 2000. instrumente în lupta împotriva infracţionalităţii precum şi măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii în acest domeniu.Contextul legal şi politic Tratatul de la Amsterdam şi Consiliul European de la Tampere Tratatul Amsterdam a marcat un important stadiu.

să fie explorate pentru aceste scopuri posibilităţile unui program finanţat de Comunitate. pe baza cercetărilor şi analizei informaţiilor privind crima organizată.în calcul când se pregăteşte o nouă legislaţie. proiectele şi opiniile organizaţiilor Uniunii Europene şi ale organizaţiilor internaţionale. Consiliul a solicitat Comisiei şi Europolului să lucreze împreună la pregătirea unui raport până la sfârşitul anului 2000. Conferinţa a tras concluzia că o strategie europeană de prevenire a criminalităţii ar trebui să acopere ambele aspecte. a continuat dialogul început la Haga şi a completat elementele unei strategii europene. Acest raport va fi folosit pentru a se adăuga propuneri la problemele cuprinse în strategia pentru noul mileniu. privind rolul autorităţilor de constrângere în domeniul prevenirii. Oferind legăturile dintre crimă organizată şi crimă în general. Prevenirea în activitatea Comunităţii Europene şi a comunităţii internaţionale Uniunea Europeană s-a preocupat în mod regulat de problema privind prevenirea infracţiunilor.Comunicarea Comisiei din 14 iulie 1999 privind victimele infracţiunilor în Uniunea Europeană. .42 . Acesta va propune o strategie privind analiza şi prevenirea oportunităţilor criminalităţii. cu propuneri de iniţiative europene în domeniul prevenirii crimei organizate. Consiliul doreşte ca Uniunea să-şi continue activităţile în acest sens. Un prim seminar în care s-au implicat reprezentanţi ai autorităţilor publice.a trece în revistă iniţiativele. de la o revedere a practicilor în Statele Membre şi de la rezultatele studiilor specifice finanţate de Programul Falcone. Lucrările Comisiei şi Europolului provin din concluziile acestor seminarii. a fost organizat la Haga în noiembrie 1999. chiar dacă erau necesare acţiuni specifice privind crima organizată. În domeniul specific al drogurilor. să fie întărită reţeaua de autorităţi naţionale competente în prevenirea criminalităţii precum şi cooperarea dintre organizaţiile naţionale de prevenire a criminalităţii. cum ar fi traficul de fiinţe umane şi abuzul sexual al minorilor. Rezoluţia Consiliului pentru prevenirea criminalităţii Urmând recomandările iniţiale pentru prevenirea crimei organizate ale Planului de Acţiune din 1997. Comisia Europeană şi Europol. Primele priorităţi pentru această cooperare ar putea fi criminalitatea juvenilă. dar şi în termeni orizontali. Conferinţa de la Praid da Falesia Preşedinţia portugheză a organizat o conferinţă ministerială în 4 şi 5 mai 2000 pentru a iniţia o dezbatere privind utilizarea posibilităţilor oferite de Tratatul Amsterdam şi de acţiunile ce trebuie iniţiate pe baza Concluziilor Consiliului European de la Tampere. care acoperă două domenii semnificative pentru prevenire: recunoaşterea reciprocă a măsurilor 167 .a identifica linii directoare sigure pentru acţiunile viitoare de prevenire în Uniunea Europeană. . a criminalităţii urbane legată de droguri. şi.Trebuie să fie dezvoltat schimbul celor mai bune practici. în particular. Era o oportunitate pentru: . Într-o rezoluţie adoptată în decembrie 1998. Preşedinţia finlandeză a organizat o conferinţă în iulie 1999. pregătită de Preşedinţia portugheză. de asemenea.Comunicarea Comisiei privind recunoaşterea reciprocă a hotărârilor definitive. Parlamentul European a rugat în mod repetat Consiliul şi Statele Membre să ia iniţiative pentru prevenirea criminalităţii şi. la Costa da Caparica în mai 2000.a revedea situaţia în Uniunea Europeană pe bazele primului studiu al experienţei naţionale. O a doua conferinţă. iniţial în legătură cu anumite tipuri de infracţiuni. . urbană şi cea legată de droguri. care sunt necesare pentru a spori capacitatea instituţiilor europene şi a Statelor Membre de a preveni infracţiunile. Pct. ca de exemplu în: . ai lumii academice şi de afaceri şi reprezentanţi ai societăţii civile.

este un concept în mare măsură acceptat în Statele Membre şi experimentele efectuate până acum au avut rezultate încurajatoare. focalizându-se pe: victime.Comunicarea Comisiei privind Frauda împotriva Bugetului Comunităţii. ca un complement al politicii de constrângere. industrie.Planul de Acţiune al Uniunii Europene împotriva Drogurilor.reducerea factorilor economici şi sociali care încurajează dezvoltarea criminalităţii. adoptată pe 28 iunie 2000.de pierdere a drepturilor civile şi politice şi recunoaşterea reciprocă a condamnărilor infractorilor.reducerea oportunităţilor infracţiunilor. ele trebuie să adopte sau să întărească strategiile naţionale de prevenire. Aceste principii. astfel încât prevenirea funcţionează numai dacă toate componentele societăţii sunt implicate. serviciile de constrângere (de aplicare a legii) şi sistemul juridic. serviciile sociale. care a început la Conferinţa de la Praia de Falesia. atât cantitativ cât şi calitativ. atât organizată cât şi generală. Prevenirea. Aplicarea acestei strategii prevede întărirea textelor comunităţii pentru a le face mult mai rezistente la fraudă. sprijinite de media. în funcţie de scopul lor. trebuie să fie continuată. Pot fi astfel deosebite trei categorii de măsuri.dezvoltă parteneriate între acelea implicate în prevenirea „pe pământ“. Până la acel punct. precum şi dezvoltarea unei cooperări favorabile pentru prevenirea corupţiei. a Consiliului European şi a Naţiunilor Unite. în care o importanţă majoră o are prevenirea dependenţei şi traficului de droguri. importantă utilizarea activităţii şi experienţei diverselor organisme internaţionale şi asigurarea consecvenţei între acţiunea Uniunii Europene şi acţiunea. . 168 . politici sociale. bănci şi sectorul privat. ca fenomen social. Comisia observă că există elemente constante în strategii. care. făcând criminalitatea mai dificilă şi riscantă şi reducând câştigurile infractorilor. autori ai unor fapte delincvente sau pasibile de pedeapsă sau pe: persoane. vor oferi un cadru general valoros pentru consolidarea colaborării internaţionale. Pentru scopurile acestei Comunicări. politici de securitate şi politici care ameninţă din flancuri (politici juridice şi poliţieneşti. asociaţiile în sens larg. grupuri sociale de risc ori pe situaţiile de risc.). şi anume: . deci. . sistemul de educaţie. . . fac posibilă menţionarea unui „Model european“ de prevenire a criminalităţii. împărtăşite de toate Statele Membre. „Inventarierea“ politicilor urmată de Statele Membre şi schimbul de informaţii şi experienţă dintre ele. în special. Strategia Uniunii Europene ar trebui. În lumina experimentelor curente. în acest context. care conţine o strategie cuprinzătoare. să opereze pe două niveluri. Studii specializate deosebesc diverse moduri de prevenire. de asemenea. educaţionale şi de cercetare etc.rostesc acţiuni preventive. Convenţia Naţiunilor Unite şi Protocoalele ei (Comisia a fost în întregime implicată în a le negocia). în general: . cercetătorii şi oamenii de ştiinţă şi publicul în general.furnizarea informaţilor şi protecţiei pentru victime şi împiedicarea victimizării. Statele Membre vor trebui să înceapă în mod hotărât să intensifice eforturile lor pentru a preveni criminalitatea. Comisia consideră că este.dezvoltă o apropiere multidisciplinară. Conceptul de prevenire Există numeroase definiţii ale prevenirii criminalităţii. . Aceste activităţi sunt întreprinse de către toţi participanţii potriviţi la activitatea preventivă: reprezentanţii locali. Pentru a realiza obiectivele menţionate mai sus. Ea va fi iniţial concentrată pe politicile naţionale de prevenire. Această dimensiune multilaterală este de o importanţă specială în lupta împotriva crimei organizate transnaţionale şi. ori măsuri de colaborare permanentă şi structurată sau prin iniţiative ad-hoc. . Comisia propune următoarea definiţie: Prevenirea criminalităţii include toate activităţile care contribuie la oprirea sau reducerea infracţiunilor.

Deoarece strategia de prevenire caută să protejeze atât cetăţenii cât şi societatea. va suplimenta piramida responsabilităţilor şi va facilita acţiuni naţionale odată cu sublinierea temelor de interes comun. Realizări la nivelul Uniunii Europene 169 . urbană şi cea legată de droguri. regionale sau naţionale. Uniunea Europeană trebuie să-şi stabilească următoarele scopuri: . ca de exemplu crearea Forumului European pentru Prevenirea Crimei Organizate.să reducă sentimentul de insecuritate. Această Comunicare a fost primul pas din partea Comisiei pentru identificarea domeniilor prioritare în prevenirea criminalităţii la nivelul Uniunii Europene şi pentru contribuirea la dezvoltarea unei strategii europene eficace. juvenile şi celei legate de droguri. să prevină corupţia. O atenţie deosebită trebuie acordată asigurării faptului că acţiunea preventivă a Uniunii respectă principiile fundamentale ale legii şi libertăţile publice. trebuie accentuat faptul că prevenirea. criminalităţii urbane. Este important pentru Statele membre să prevadă pedepse pentru încălcarea legislaţiei Comunităţii în cazurile specifice. o predispun la a fi o victimă a infracţiunilor. . . . Comunicarea de la Comisie către Consiliul şi Parlamentul European — 12. acest fapt putând impune măsuri de securitate care impun constrângeri exagerate asupra cetăţenilor. . au avut loc dezvoltări importante. abuzul femeilor.În al doilea rând. proporţionale şi monitorizarea eficace a aplicării pedepselor. în special.să reducă oportunităţile săvârşirii de infracţiuni. întrucât pedepsele rapide. în special. mai ales de când a apărut la nivel local criminalitatea juvenilă. în primul rând. fără să înlocuiască acţiunile locale. traficul de fiinţe umane şi. adică toţi acei factori care. şi această Comunicare subliniază responsabilitatea principală a Statelor Membre în domeniul prevenirii.să reducă factorii care facilitează intrarea într-o lume a infracţiunilor şi repetarea săvârşirii lor. traficul de droguri. abuzul sexual al copiilor. sunt ele însele disuasive şi. acţiunile prioritare trebuie să ţintească criminalitatea informatică. care. criminalitatea financiară şi falsificarea monedei euro. Întrucât aceasta este o nouă politică a Uniunii. La fel ca şi Comunicarea din 2000. . priveşte infracţiunile care nu au fost încă comise şi face apel la o atenţie sporită. în primul rând. Comisia a prezentat Consiliului şi Parlamentului European o Comunicare: „Prevenirea criminalităţii în Uniunea Europeană. că pentru a avea un efect complet. pornind de la liniile directoare trasate la Consiliul European de la Tampere şi Conferinţa de la Praia da Falesia. .să prevină infiltrările infracţionale în structurile economiei şi societăţii. În ceea ce priveşte crima organizată.să evite victimizarea. conform definiţiei.2004 Prevenirea criminalităţii în Uniunea Europeană Pe 29 noiembrie 2000. Apoi. aceste politici vor fi completate cu acţiunea Uniunii Europene. potrivite. preventive. deci. Obiective Comisia consideră.să promoveze o bună conducere şi. atenţia trebuie acordată. În ceea ce priveşte crima în general.03. situând o persoană într-o poziţie vulnerabilă. Comisia consideră că prioritatea este esenţială. Reflecţii asupra liniilor directoare comune şi propuneri pentru susţinerea financiară a Comunităţii“. pentru a intensifica riscurile infractorilor de a fi descoperiţi şi pedepsiţi şi de a reduce posibilităţile acestora de a profita de pe urma infracţiunilor. înfiinţarea reţelei Europene de Prevenire a Criminalităţii şi adoptarea Deciziei Consiliului pentru a crea Programul Hippocrates de cofinanţare a proiectelor de cooperare între Statele Membre. Urmând această Comunicare. răspunsul la provocarea criminalităţii trebuie să fie cuprinzător şi să fie bazat pe complementaritatea dintre instrumentele de constrângere şi cele de prevenire.să promoveze şi să răspândească cultivarea de durată a legislaţiei şi o cultură organizaţională destinată evitării conflictelor.

traficul de fiinţe umane şi corupţia.2003-31.CRIMINAL. Ideea a fost să se dea un stimulent participanţilor la prevenirea criminalităţii. prin selectarea. Reţeaua a obţinut rezultate foarte bune. Consiliul a adoptat o Decizie care înfiinţa Reţeaua Europeană de Prevenire a Criminalităţii. O Decizie a Consiliului din 15 iulie 2002 a stabilit un program-cadru de lucru pentru cooperarea poliţiei şi justiţiei în probleme de criminalitate. Comisia sprijină iniţiativa Preşedinţiei Franceze şi a Suediei de a crea o Reţea Europeană pentru prevenirea criminalităţii urbane.înlesnirea schimbului de informaţii.2007 (5 ani) este de 65 milioane de Euro pentru toate cele 5 programe din Pachetul cadrului de lucru (GROTIUS II . F. Comisia a propus. în primul rând. în: . a două din cele mai bune proiecte de prevenire a criminalităţii. cum ar fi criminalitatea economică şi financiară. Comisia este activ angajată în încurajarea Statelor Membre de a-şi uni eforturile în domeniul prevenirii criminalităţii. . aceasta în contextul unui spaţiu de libertate şi justiţie. • Programele Hippocrates şi AGIS Urmând Comunicarea din 2000 privind prevenirea criminalităţii. . ca un nou instrument financiar să fie înfiinţat pentru a sprijini măsurile de prevenire a criminalităţii.29 al Tratatului de la Amsterdam.ajutarea instituţiilor europene şi a Statelor Membre în problemele legate de prevenirea criminalităţii. Stabilirea unui singur program-cadru de lucru. Comisia propune.12. în Comunicarea sa. care să fie capabil să se ocupe cu diverse aspecte ale prevenirii. • Premiul European pentru Prevenirea Criminalităţii Acest „Premiu“ este o iniţiativă a Belgiei şi a Regatului Unit şi este-cofinanţat prin Programul „Hippocrates“. Pentru acest motiv. În plus. E. De la înfiinţare şi până acum.01.identificarea domeniilor de cercetare şi perfecţionare (pregătire. Comisia intenţionează. cercurilor de afaceri şi asociaţiilor preocupate de criminalitate. Bugetul propus pentru perioada 01. autorităţilor locale şi naţionale. va susţine mai departe cooperarea în domeniul prevenirii criminalităţii. reprezentanţii Statelor Membre şi experţi s-a întâlnit în mod regulat pentru a face schimb de experienţă şi pentru a stabili o strategie comună şi priorităţi de acţiune şi cercetare pe baza programelor anuale. La cererea şefilor de state ori guverne în cadrul Consiliului European de la Tampere (pct. pentru acest Premiu European. impusă în mod expres de către Parlamentul European şi Consiliul European când au fost adoptate aceste 5 programe. Forumul European pentru Prevenirea Criminalităţii Comisia este de părere că una din căile efective de stabilire a unei strategii coordonată este de a-i conecta (pune în legătură) pe cei implicaţi în activitatea de prevenire. formare). Comisia sugerează înfiinţarea unui Forum European pentru prevenirea crimei organizate. Forumul va fi compus din reprezentanţi ai instituţiilor.41 şi 42 din Concluzii). în conformitate cu art. comerţul legal şi ilegal de mărfuri. să înfiinţeze o pagină de Internet (site) privind prevenirea criminalităţii. Activităţile Forumului vor consta. 170 . Uniunea Europeană a adoptat două instrumente pentru a cofmanţa proiectele de cooperare dintre Statele Membre în domeniul prevenirii criminalităţii: „Hippocrates“ în 2001 şi „AGIS“ în 2002. juvenile şi cea legată de droguri. OISIN II. Reţeaua Europeană pentru Prevenirea Criminalităţii În cadrul cooperării în domeniile justiţiei şi afacerilor interne şi cu o viziune asupra creării în Uniunea Europeană a unui spaţiu de libertate. .• Pe 28 mai 2001. HIPPOCRATES şi FALCONE). anual.contribuirea la organizarea şi funcţionarea centrelor de expertiză asupra temelor specifice. numit AGIS.contribuirea la identificarea orientărilor criminalităţii. de asemenea. ca structurile de coordonare să fie organizate la nivel naţional. Pentru prima dată. securitate şi justiţie. STOP II . . de asemenea.

cînd Romînia. Codul caută să formuleze recomandări specifice şi să definească necesităţile 171 . în care se respectă statul de drept şi este într-o mare măsură influenţat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Poliţia Română a declanşat propriul demers reformator. să-şi facă cunoscută părerea. precum şi organizaţiilor profesionale reprezentând industria şi serviciile şi asociaţiile reprezentând societatea civilă. membre ale Uniunii Europene“. ţara noastră a avut sarcina de a răspunde luptei împotriva criminalităţii prin crearea unei Poliţii moderne. recomandare ce conţine Codul European de Etică al Poliţiei: Codul european de etică al poliţiei are drept scop furnizarea unui ansamblu de principii şi linii directoare pentru obiectivele.Programul. România înainte şi după aderarea la Uniunea Europeană Un moment de o importanţă covârşitoare pentru viitorul ţării noastre a avut loc în anul 2005. În cadrul amplului proces de modernizare a întregii societăţi româneşti. cunoscut sub denumirea de „Hippocrates“. la 25 aprilie 2005. odată cu lansarea oficială a negocierilor de aderare. ce prevede în articolul l: „Republica Bulgaria şi România devin. respectiv protejarea şi slujirea comunităţii. Comitetului Regiunilor şi Comitetului Social şi Economic. Consiliului European. Obiectivul prioritar a constat în crearea suportului normativ care să aşeze pe baze europene restructurarea Poliţiei Române.991 din 25. adoptând o nouă viziune privind scopul fundamental al activităţii de poliţie. atribuţiile şi controlul poliţiei în societăţile democratice. ale întregii comunităţi. împlinirea obiectivelor prioritare ale politicii externe româneşti a fost concretizată prin semnarea. Codul de etică şi deontologie al poliţistului Armonizarea legislativă la capitolul etică şi deontologie s-a încheiat prin adoptarea Hotărârii Guvernului României nr. libertate şi justiţie europeană. moment aşteptat de aproape toată populaţia ţării. şi-a schimbat statutul de stat candidat la aderare. va deveni aplicabilă şi României. Proiectele sprijinite vor fi: întâlniri şi seminarii. în esenţă stabilind linia comportamentală ideală a poliţiştilor. în calitatea sa de stat candidat la aderare. în luna aprilie. Astfel. a Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Codul de etică şi deontologie al poliţistului a fost elaborat având ca model Recomandarea Rec (2001)10 adoptată de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei la 19 septembrie 2001. în cel de stat în curs de aderare. în Comunicare.2005 pentru aprobarea Codului de Etică şi Deontologie al Poliţistului. prin semnarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Instrumentul financiar va fi compus din două părţi: crima organizată transfrontalieră şi crima în general. schimbul de bune practici. ce constituie repere fundamentale pentru reforma organizaţională. potrivit aşteptărilor legitime ale cetăţenilor. Astfel.08. studii şi muncă de cercetare. modul de comportament al poliţiştilor în relaţia cu publicul sau în situaţii speciale. Până la această dată. Comisia solicită Parlamentului. circumscris pe două coordonate fundamentale: conceptuală şi structurală. care să contribuid efectiv alături de celelalte instituţii similare la asigurarea spaţiului de securitate. proiecte pilot. prin prezentul.218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române şi Legea nr. îndeosebi începând cu 15 februarie 2000. ar trebui să acopere prevenirea tuturor formelor de criminalitate şi să furnizeze sprijin pentru măsurile enumerate în Comunicare. precum şi modul în care se recurge la forţă sau la cercetarea suspecţilor şi a faptelor ilicite. au fost elaborate şi adoptate Legea nr.360/2002 privind Statutul Poliţistului. mai ales că legislaţia aplicabilă în statele membre ale Uniunii Europene în prezent. Acest Cod impune principii şi reguli privind conduita angajaţilor Poliţiei Române.

poliţiei şi măsurile indicate pentru a-i permite să-şi conducă misiunea exigentă şi delicată de prevenire şi depistare a criminalităţii. Convenţia Europol a fost semnată în anul 1995 şi a intrat în vigoare în anul 1997.1 Acţiunea de prevenire a criminalităţii este considerată ca aparţinând responsabilităţii generale a Statului. În domeniul „Combaterii corupţiei“. Acordul de cooperare dintre România şi Biroul European de Poliţie. înfiinţat prin Tratatul de la Maastricht. ratificat prin Legea nr.Buletin de Informare şi Documentare nr. În plan legislativ. România a făcut progrese importante. de păstrare a legalităţii şi ordinii într-o societate democratică.A. Prevenirea criminalităţii este deseori divizată în prevenirea socială şi prevenirea situaţională.6/2004 – Codul european de etică a poliţiei M. stabilind priorităţi de acţiune. operaţiunilor de spălare a banilor şi a terorismului. România a făcut paşi importanţi pe toate cele 3 paliere ale luptei împotriva drogurilor. A fost aprobată „Strategia Naţională Antidrog 2005-2012“ şi Planul de Acţiune aferent. În cuprinsul acestei legi. traficului ilegal de persoane. a fost creat „Biroul European de Poliţie“ (EUROPOL). cu sediul în Olanda. pentru a fi eficace. al cărei scop major îl constituie prevenirea şi combaterea corupţiei sistemice.Buletin de Informare şi Documentare nr. A fost înfiinţat Centrul Naţional de Resurse privind Drogurile şi fost elaborată Metodologia comună de lucru privind confiscările de droguri. pentru formularea de propuneri şi observaţii. A fost realizat proiectul final al „Planului Naţional de Acţiune pentru prevenirea traficului de persoane 2006-2007“ şi a „Strategiei Naţionale Antitrafic 2006-2010“ şi transmiterea acestora către ministerele cu responsabilităţi în domeniul traficului de persoane şi ONG-urile de profil. Progrese ale Ministerului Administraţiei şi Internelor — Capitolul 24 — JAI • În ceea ce priveşte „Combaterea migraţiei ilegale şi a traficului de persoane“. de autovehicule furate. respectiv reducerea cererii. a fost elaborată „Strategia Naţională Anticorupţie 2005-2007“. România a făcut paşi importanţi pe toate cele 3 paliere ale traficului de persoane respectiv prevenire. a fost semnat. fiind menţionat ca scop principal alinierea capacităţii instituţionale şi operaţionale a Poliţiei Române la standardele Uniunii Europene şi implementarea celor mai bune practici în domeniile cooperării poliţieneşti şi luptei împotriva crimei organizate. combaterea traficului şi asistenţa victimelor.I. România a devenit membru cu drepturi depline la Grupul de cooperare pentru combaterea consumului şi a traficului ilicit de droguri (Grupul Pompidou) din cadrul Consiliului 1 2 M.A. au fost stabilite modalităţile şi procedurile de acţiune ce vor fi aplicate de către „Uniunea Naţională Europol“.. Înfiinţarea Unităţii Naţionale EUROPOL în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor În vederea încurajării cooperării judiciare între poliţiile ţărilor Uniunii Europene pe linia combaterii traficului de droguri. a comerţului ilegal cu materiale radioactive. după ratificarea de către statele Uniunii Europene. 197/2004. a întregii societăţi. a fost modificat şi completat regulamentul privind regimul juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor.I. în principal în domeniul administrativ şi juridic.6/2004 172 . la data de 25 noiembrie 2003.. participarea întregii comunităţii. Începând din luna ianuarie 2005. combatere şi asistenţă (pentru victimele traficului cu fiinţe umane). două forme de prevenire care se referă la poliţie şi care solicită. factorii de risc şi vulnerabilităţile sistemului. a fost pus în aplicare un Plan de măsuri pentru intensificarea şi eficientizarea acţiunilor de combatere a migraţiei ilegale şi a criminalităţii transfrontaliere. În ceea ce priveşte combaterea traficului şi consumului de droguri.2 În vederea intensificării activităţilor de colaborare cu statele din Uniunea Europeană.

Ed. când numele grupului de „Conducători“ a fost schimbat în Forumul Ministerial pentru Prevenirea Criminalităţii din Australia şi Noua Zeelandă. O parte vastă din sarcinile sale au legătură cu prevenirea infracţiunilor. Miniştrii „conducători“ au fost aleşi dintr-o categorie de portofolii care includ procurorii generali.-Concepte. • Forumul Ministerial pentru Prevenirea Criminalităţii din Australia şi Noua Zeelandă A rezultat din Strategia Naţională Antiinfracţională. prevenirea este asigurată şi de poliţie.3. • Programul Naţional de Prevenire a Criminalităţii 1 I. Institutul. Structuri europene şi modele de prevenire a criminalităţii 7. 7. principii şi modele europene de prevenire a criminalităţii. de asemenea. Creşterea criminalităţii şi efectele limitate ale represiunii au relevat că e mai bine să se intervină pentru evitarea comiterii infracţiunilor decât să se afecteze postfactum resurse considerabile pentru măsuri represive. pun în aplicare programe de prevenire şi de cercetare în acest domeniu şi oferă sfaturi utile autorităţilor care poartă răspunderea directă în combaterea criminalităţii.2.1. fiind considerată principalul factor de responsabilitate în activitatea de prevenire.Europei. În multe state.1 7. constituite din reprezentanţi ai diferitelor servicii publice şi private şi din diverse secţiuni sociale. găzduieşte Secretariatul pentru Premiile Australiene pentru Prevenirea Criminalităţii şi Violenţei. Aceasta este raţiunea pentru care. dar şi de alte autorităţi.I. La această întâlnire. Generalităţi Necesitatea de a consacra eforturi particulare prevenirii criminalităţii se face simţită în toate ţările membre ale Consiliului Europei. Aceste organisme. În statele care nu sunt membre ale Uniunii Europene AUSTRALIA • Institutul Australian de Criminologie Este centrul naţional pentru studiul criminalităţii şi justiţiei penale în Australia şi pentru diseminarea informaţiilor justiţiei penale. în ultimele două decenii.3. În alte state. Institutul se inspiră din informaţiile care îi sunt furnizate de o mare varietate de surse şi opiniile sale politice sunt imparţiale şi independente. Fiecare premier şi ministru-şef a identificat un ministru „conducător“ care să preia pe viitor activitatea Strategiei Naţionale Antiinfracţionale. cu structuri şi forme variate.R. poliţia. unele ţări membre ale Consiliului Europei au creat organisme naţionale. vizând planificarea şi coordonarea activităţilor de prevenire. la toate nivelurile.G. M. 1993 173 .3. a creat în structura sa servicii de coordonare ale acestei activităţi. Structuri europene de prevenire a criminalităţii A. Liderii au fost de acord cu valoarea prevenirii criminalităţii ca un mijloc de identificare a criminalităţii şi au recunoscut valoarea cooperării dintre diferitele jurisdicţii care alcătuiesc sistemul federal australian. Prevenirea nu poate fi eficientă dacă nu se mobilizează în mod sistematic şi coordonat toate resursele sociale. care a fost stabilită de către Liderii Forumului Premierilor şi Şefilor de Ministere în 1994. fără a fi asigurată o coordonare sistematică a diverselor activităţi. • Prevenirea Criminalităţii „ Victoria“ Este o agenţie organizată în 2002 pentru a dezvolta şi implementa o prevenire comprehensivă a criminalităţii şi o strategie împotriva violenţei şi pentru a furniza informaţii şi a sprijini cele mai bune modele de aplicare a prevenirii criminalităţii. justiţie şi poliţie. Federaţia Australiei s-a alăturat Strategiei Naţionale Antiinfracţionale în 1996 şi Noua Zeelandă s-a alăturat în 2000. mobilizând în dese rânduri şi alte organisme.P.

sociali şi economici care îi conduc pe unii indivizi la săvârşirea actelor criminale sau să devină victime ale infracţiunilor. condamnare. Treptat. Obiectivele Programului Naţional de Prevenire a Criminalităţii sunt: să identifice şi să promoveze metode inovatoare de reducere şi prevenire a infracţionalităţii şi frica de criminalitate. în special la nivel local şi al Statelor. deşi important. concentrate asupra copiilor şi tinerilor. procurorilor publici. clare şi instrumentele pentru a întâmpina provocările criminalităţii şi justiţiei. poliţiei. NORVEGIA • Consiliul Naţional de Prevenire a Criminalităţii Consiliul a fost înfiinţat în 1980. precum şi ai ministerelor centrale care au în responsabilitate prevenirea criminalităţii. a cărui misiune este de a permite oamenilor să creeze comunităţi mai sigure şi mai atente la fenomenul infracţional. Astăzi. Strategia Naţională investeşte în proiecte care se adresează factorilor de risc asupra vieţii oamenilor. organizaţiilor de tineret. politică şi practică legată de justiţia penală şi juvenilă şi controlul drogurilor. Serviciile on-line şi resursele sunt disponibile pentru oricine din lume interesat în aceste domenii. • Institutul Naţional de Justiţie Este agenţia pentru cercetare şi dezvoltare. prin identificarea cauzelor criminalităţii şi a violenţei. Acest mod de abordare. sponsorizat de către Federaţie. Pe parcursul ultimilor ani. STATELE UNITE ALE AMERICII • Consiliul Naţional de Prevenire a Criminalităţii Este o organizaţie non-profit. în principal. aparţinând Departamentului de Justiţie al S. şi este singura agenţie federală dedicată numai cercetării controlului infracţionalităţii şi a soluţiilor justiţiei. Această Strategie are ca scop reducerea infracţionalităţii şi victimizării.Guvernul Federaţiei împărtăşeşte îngrijorarea comunităţii privind criminalitatea şi violenţa şi impactul lor asupra vieţii oamenilor. În ultima perioadă de timp. Programul include atât iniţiative de cercetare cât şi practice. şi de a reduce condiţiile favorizante săvârşirii de infracţiuni. Ea este direcţionată către înlăturarea acelor factori personali. presei. activităţi de comunicare şi pregătire. nonpartizane.U. pe termen lung. • Serviciul Naţional de Legătură cu Justiţia Penală Este un oficiu de cliring al informaţiilor. Guvernul Canadei a pus în aplicare Strategia Naţignală privind Siguranţa Comunităţii şi Prevenirea Criminalităţii. identificând cauzele lor primare printr-o abordare a dezvoltării sociale. agenţiilor de asigurări. Aceasta reflectă funcţia de coordonare a Consiliului în ceea ce priveşte prevenirea criminalităţii. cum ar fi abuzul. Institutul Naţional de Justiţie furnizează informaţii obiective. inclusiv proiecte naţionale pilot. nu este suficient pentru a preveni criminalitatea şi. CANADA • Consiliul Canadian de Prevenire a Criminalităţii Criminalitatea în Canada a fost abordată prin măsuri reactive: arestare. misiunea Institutului este de a preveni şi de a reduce 174 . încarcerare şi reabilitare a infractorilor. iniţiativele s-au transformat în forme dinamice de prevenire a criminalităţii. serviciilor din penitenciare. independente. Administraţia Consiliului este subordonată Ministerului de Justiţie. Consiliul este format din reprezentanţi ai instituţiilor academice. acesta s-a concentrat pe măsuri tehnice de securitate. violenţa.. lipsa educaţiei şi abuzul de droguri şi alcool. pentru oricine este implicat în cercetare. din acest motiv. comunităţilor locale.A. eforturile Consiliului au fost. În parteneriat cu ceilalţi. O proporţie semnificativă a fondurilor programului sunt destinate iniţiativelor de intervenţie urgentă pentru oamenii tineri şi familiile lor. Prevenirea criminalităţii printr-o dezvoltare socială este o abordare activă. activităţi locale de prevenire.

Activităţile Secretariatului sunt structurate pe cinci linii principale: . . Majoritatea municipalităţilor daneze au astăzi stabilite comitete locale pentru cooperare între şcoli. diseminează informaţiile către publicul larg. ca răul cauzat prin infracţiuni să fie micşorat şi ca sentimentul public general de siguranţă să crească în intensitate. În statele care sunt membre ale Uniunii Europene BELGIA • Secretariatul Permanent pentru Politica de Prevenire a Criminalităţii A fost fondat în 1994 şi este un departament al Ministerului de Interne al Belgiei. . B. ajută partenerii programului şi organele de justiţie.Centrul Internaţional Pentru a reacţiona la globalizarea criminalităţii. Institutul cercetează natura şi influenţa criminalităţii şi delincvenţa. Chiar de la început. organismele locale. . Ea intenţionează ca. căutarea unor moduri creatoare şi eficace pentru prevenirea unui domeniu vast al criminalităţii. GERMANIA • Forumul pentru Prevenirea Criminalităţii Forumul.coordonarea politicii de prevenire locală. a fost de acord cu faptul că prevenirea criminalităţii ar trebui să se sprijine pe larga înţelegere socială. serviciile sociale. asociaţiile de afaceri şi sporturile. de a îmbunătăţi executarea legii şi administrarea justiţiei şi de a susţine siguranţa publică. prin măsuri preventive. Astăzi. Activitatea Consiliului este coordonată de un secretariat pus la dispoziţie de către Înaltul Comisar al Poliţiei Naţionale. standardele şi instrumentele pentru practicienii justiţiei penale. evaluează programele existente şi reacţiile la criminalitate. . mai ales. Scopul fundaţiei este acela de a promova prevenirea criminalităţii în toate domeniile care vizează societatea. Folosind disciplinele sociale şi ştiinţele naturii. Institutul Naţional de Justiţie a creat Centrul Internaţional în 1997. ca de exemplu sistemul de educaţie. cu sarcina de. servicii sociale şi poliţie.îmbunătăţirea conceptului de prevenire a criminalităţii. Aceasta implică. La nivel local. DANEMARCA • Consiliul de Prevenire a Criminalităţii A fost înfiinţat în 1971. înăuntrul cadrului legislativ existent. Centrul aprovizionează comunităţile şi jurisdicţiile din Statele Unite şi de peste hotare cu resurse importante pentru a ajuta specialiştii. Pentru a fi eficace. cu sarcina de a lucra pentru prevenirea criminalităţii.creşterea vigilenţei în rândul cetăţenilor. este serviciul naţional şi centrul de informaţii pentru prevenirea criminalităţii în Germania. cunoaştere şi experienţă practică.profesionalizarea participanţilor la prevenire. Institutul Naţional de Justiţie .criminalitatea. a elabora şi coordona politica de prevenire a criminalităţii. dezvoltă tehnologiile aplicate. mai mult de 40 de organizaţii şi unităţi de administraţie au reprezentanţi în Consiliu. politicile daneze de prevenire a criminalităţii afirmă că acţiunea trebuie să fie locală.documentare şi informare. interdisciplinară şi bazată pe parteneriat. care este o fundaţie caritabilă. Consiliul include diferite organizaţii publice sau private. cercetătorii şi legiuitorii să facă faţă acestor noi provocări. să fie redusă criminalitatea. Secretariatul oferă un sprijin consultativ considerabil pentru activităţile locale. 175 . testează conceptele complet noi şi modelele de program în domeniu. iniţiativele de prevenire sunt multisectoriale şi implică diverşi participanţi. poliţia.

sunt publicate proiecte selecţionate din rândul unor proiecte de la nivel de stat şi Federaţie. pentru a garanta siguranţa în zonele unde oamenii trăiesc şi îşi desfăşoară activitatea. patru ministere participă la activitatea de prevenire a criminalităţii prin acest Consiliul (Ministerul de Justiţie. Delegaţia reuneşte reprezentanţi ai Departamentului de Integrare şi alte departamente implicate. . administrarea paginii de Internet şi co-responsabilitatea pentru organizarea anuală a Conferinţei Germane de Prevenire. denumită „Poliţia pentru Prevenirea Criminalităţii şi pentru Relaţiile Publice“. pentru a preveni corupţia şi infracţiunile economice. precum şi urmărirea proiectului „Vecinătăţi sigure“.Domeniile principale de activitate ale Forumului sunt: dirijarea studiilor în domeniul prevenirii primare a infracţiunilor cu violenţă. a fost înfiinţată o divizie specializată distinctă. FRANŢA • Delegaţia Guvernamentală de la Oraş Delegaţia a continuat misiunea de prevenire prin integrarea acestei activităţi ca unul dintre elementele care fac parte din dezvoltarea urbană şi din lupta împotriva excluderii sociale.să ajute adulţii în a-şi prelua responsabilităţile privind autoritatea şi educaţia.să îmbunătăţească informarea. care este supus aprobării Guvernului. ministerele întocmesc proiectul planului anual de prevenire a criminalităţii.Politia pentru Prevenirea Criminalităţii În 1994. identificarea unor teme relevante pentru cercetarea legată de prevenire. Baza de Informaţii pentru Prevenire este în permanenţă actualizată şi extinsă. asistenţa şi sprijinul victimelor.să prevină recidivitatea.să îmbunătăţească siguranţa în zone specifice. Cele 5 obiective fundamentale ale siguranţei urbane şi ale politicii de prevenire a criminalităţii sunt: . Pentru o mai bună coordonare a activităţii. Ţintele urmărite cuprind identificarea creşterilor şi a punctelor focale. Activitatea principală a fundaţiei implică publicarea ziarului de specialitate „Forumul de prevenire a criminalităţii“. precum şi volume pe teme specifice. ca de exemplu comerţul. Ministerul Educaţiei şi Ministerul Afacerilor Sociale). 176 . La nivelul administraţiei locale. Această bază de informaţii reprezintă o compilaţie a informaţiilor despre protagoniştii naţionali şi internaţionali. În fiecare an. . activităţi. incluzând iniţierea şi implementarea proiectelor de cercetare. activitatea de prevenire a criminalităţii înseamnă promovarea lor pe plan local pentru a mări gradul de siguranţă al localnicilor. proiecte şi modele în domeniul prevenirii criminalităţii. incluzând deficienţelor în domeniul prevenirii criminalităţii. unele provincii şi administraţiile locale şi-au înfiinţat propriile consilii de prevenire a criminalităţii. ESTONIA • Consiliul Naţional de Prevenire a Criminalităţii În Estonia. De asemenea. În fiecare an. Planul anual este întocmit în conformitate cu Strategia Naţională de Prevenire a Criminalităţii. Ministerul de Interne. . furnizează un Forum pentru schimbul naţional şi internaţional de cunoştinţe de specialitate între poliţie şi alte instituţii interesate în prevenirea infracţiunilor. . transportul şi şcolile.să prevină viciile. Divizia are în responsabilitate Baza de informaţii pentru prevenire. Un punct focal suplimentar este stimularea cooperării cu comerţul şi industria. • Biroul Federal de Investigaţii Criminale . IRLANDA • Consiliul Naţional al Criminalităţii din Irlanda Consiliul a fost înfiinţat în aprilie 2001.

sub conducerea ministrului justiţiei şi a preşedintelui Federaţiei Olandeze a Angajatorilor. În 1992 Guvernul a fost de acord să se înfiinţeze Platforma Naţională de Combatere a Criminalităţii. • Platforma olandeză de combatere a criminalităţii O trăsătură particulară a abordării olandeze a prevenirii criminalităţii este colaborarea dintre Guvern şi lumea afacerilor. de a se concentra direct pe creşterea „informării publice“ şi a cunoaşterii infracţiunilor.Rolurile cheie ale Consiliului sunt: de a se concentra asupra prevenirii criminalităţii. sociale. fondată de Ministerul 177 . Finanţelor şi comunitatea de afaceri (compariiile de asigurări. predarea şi diseminarea informaţiilor şi organizarea bibliotecii şi a serviciului de documentare. cu accent particular pe cauzele de bază ale criminalităţii şi dezvoltarea de parteneriate şi apropieri practice care să fie eficace. economice şi alte reforme implementate în Lituania. furturi de şi din autovehicule. Pe pagina de Internet a departamentului. să dezvolte şi să implementeze un sistem eficient de prevenire a criminalităţii în Lituania. OLANDA • Departamentul Ministerului de Justiţie Olandez pentru Politici de Prevenire. Ministerul de Interne şi Ministerul Justiţiei pot să aducă rezultatele evaluării proiectelor de succes la acest forum pentru a atrage alte ministere să adopte programe speciale care pot să reducă infracţionalitatea. fraude cu carduri de credit.). Acest departament a fost înfiinţat în 1974. în conformitate cu reformele legale. spargeri din locuinţă. să iniţieze. de a identifica priorităţile cercetării şi de a întreprinde cercetări pe plan local. de Tineret şi de Sancţionare Acest departament este însărcinat cu prevenirea infracţiunilor. abuzul de droguri. Afaceri Economice. Chiar de la început. deşi a devenit curând independent. furturi de biciclete. activităţile principale ale institutului au fost: cercetarea. sunt reprezentate organizaţiile publice şi comunităţile de afaceri. informaţii pentru adulţi . modul şi răspunsul legii penale la criminalitate şi protecţia adolescenţilor. la nivelul comunităţii. de a studia „teama de infracţiune“. Informaţiile oferite sunt. Sarcina lui principală este să informeze populaţia în general despre toate tipurile de măsuri de prevenire a criminalităţii. criminalitate stradală. în primul rând. Platforma promovează cooperarea dintre Ministerele: Justiţiei. În această platformă. Centrul a fost înregistrat ca o instituţie non-profit. fraudă şi infracţiuni sexuale asupra femeilor şi copiilor. informaţiile sunt prezentate în următoarea ordine: criminalitate pe Internet. organizeze şi coordoneze programe şi măsuri de prevenire a criminalităţii. care să permită previziunea şi stoparea criminalităţii prin reducerea nivelului ei şi prin îmbunătăţirea protecţiei drepturilor şi intereselor populaţiei. Transporturilor. AUSTRIA Ministerul de Interne austriac are în componenţă Departamentul Poliţiei Austriece. despre tipurile oportuniste de infracţiuni zilnice. A fost fondat de Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Ljubljana şi. Scopurile şi obiectivele lui sunt: să dezvolte politici bazate ştiinţific pentru prevenirea criminalităţii şi eliminarea condiţiilor şi împrejurărilor dezvoltării criminalităţii. SLOVENIA • Institutul de Criminologie din cadrul Facultăţii de Drept Institutul a fost înfiinţat ca primul institut de criminologie din fosta Yugoslavie. vânzările cu amănuntul etc.potenţiale victime. FINLANDA • Consiliul Naţional Finlandez pentru Prevenirea Criminalităţii Este o agenţie expertă în prevenirea criminalităţii şi de cooperare. Experţii în securitate şi justiţie penală s-au reunit în grupe operative sub supravegherea Platformei. ca politică prioritară şi strategică de control al criminalităţii. a menţinut întotdeauna legături puternice cu facultatea fondatoare. LITUANIA • Centrul pentru Prevenirea Criminalităţii Pe 8 octombrie 1997. de Interne.

Research Lessons for Crime Prevention“. În această situaţie se impune o prezentare a utilităţii programelor de prevenire. A cercetat şi dezvoltat modalităţi dovedite de a reduce problemele infracţiunilor speciale. A organizat şi condus proiecte naţionale şi locale. criminalitate şi rata criminalităţii. pentru a sprijini activitatea lor de reducere a criminalităţii şi a fricii de infracţiuni în cadrul comunităţilor locale. Modelul medical de prevenire s-a dovedit fecund şi pentru criminologie. aprovizionând Guvernul Suedez. cele legate de droguri.Tilley: „Getting the Grease to the Squeak. infractori şi motivele lor.Home Ofice. informarea reprezentanţilor semnificativi despre program şi participarea la luarea deciziilor legate de suportul financiar furnizat de Ministerul Justiţiei al Finlandei. are efecte benefice extinse şi dincolo de persoane aflate în situaţii de risc. cu ajutorul administraţiei centrale. 1 Hough M.Justiţiei din Finlanda. Preocuparea principală a programului este prevenirea criminalităţii locale şi Consiliul sprijină astfel de activitate locală prin furnizarea îndrumării specializate. Politica pentru acţiune constă. sex sau rasă. indiferent de vârstă. în primul rând. Peste 60 de proiecte din Anglia şi Ţara Galilor sunt derulate de Concernul pentru Criminalitate. cu informaţii. în special referitoare la: măsurile de prevenire a infracţiunilor. REGATUL UNIT • Concernul pentru Criminalitate Este o organizaţie naţională. 7. În al doilea rând. agenţii pentru tineret. economice. de asemenea. lipsit de incidenţa sau teama de criminalitate. poliţie. S-a constatat că eforturile de a creşte competenţa socială şi stima de sine a populaţiei în ansamblul său. ar trebui să fie în stare să îşi conducă viaţa. violenţa asupra femeilor şi infracţiunile zilnice au întâietate. efectele reformei politicii penale. Scopul ei este de a reduce răul cauzat prin infracţiune şi de a creşte securitatea. din care multe sunt concentrate pe tineret şi vecinătate. în măsuri proiectate să scadă oportunităţile infracţiunilor. ca de exemplu departamentele guvernamentale. cercetare. dar şi a preveni abuzurile din partea unor impostori. pentru a oferi toate informaţiile necesare. rasiste. Activitatea Concernului se bazează pe încrederea că oricine. Şi N.4. Măsurile de prevenire a criminalităţii. El furnizează sfaturi şi ajutor pentru o serie vastă de agenţii profesionale şi voluntare. În al treilea rând. locuinţe şi voluntare. bazate pe buna practică dovedită. răspunzător pentru statisticile oficiale juridice. prevenirea primară caută să reducă incidenţa bolilor prin prevenirea apariţiei de noi cazuri. autorităţi locale. London 1997 178 . există măsuri destinate întreruperii unei activităţi infracţionale care deja a început. SUEDIA • Consiliul Naţional Suedez pentru Prevenirea Criminalităţii Consiliul Naţional Suedez pentru Prevenirea Criminalităţii este o agenţie în subordinea Ministerului de Justiţie. independentă pentru reducerea criminalităţii. adoptat de Consiliul de Stat pe 4 martie 1999. Police Research Group. Parlamentul“ şi alte agenţii aparţinând sistemului juridic. Consiliul este un centru de informare „asupra criminalităţii. constă în măsuri destinate prevenirii transformării unor indivizi în infractori. Consiliul este. În medicină. infracţiunile cu violenţă. Sarcina lui principală este de a încuraja măsurile de prevenire a criminalităţii prin activităţi de evaluare. A fost înfiinţat în 1988. dezvoltare şi informare înăuntrul domeniului politicii penale. Misiunea lui este de a lucra cu agenţii. Modele contemporane de prevenire a criminalităţii Abordarea modernă a criminalităţii se adresează „contextelor comportamentale în care apar infracţiunile şi atitudinile prevalente care fac delictele mai uşor de comis“ 1. pentru a ajuta la reducerea criminalităţii şi pentru a crea comunităţi mai sigure. Activităţile Consiliului Finlandez se concentrează pe implementarea Programului Naţional de Prevenire a Criminalităţii.

Privite individual. se focalizează pe domeniul public. evitarea expunerii la contactul cu infractorii. modul de operare etc. cum ar fi: situaţii furnizate de diversele aplicaţii informatice. Astfel. În principal.Specificul acestor programe constă în aceea că sursa comportamentului infracţional este localizată la nivelul individului. au evidenţiat faptul că infracţiunile săvârşite în stradă au înregistrat o creştere alarmantă. în magazine. pentru suporterii competiţiilor sportive.4. Este mai uşor să dai sfaturi privind verificarea banchetei din spate a maşinii sau să nu aştepte în staţii de autobuz slab iluminate. 7. Deci întreaga activitate de prevenire ţinteşte spre a preveni să se întâmple ceea ce încă nu a apărut : instalarea unei tulburări în cazul prevenţiei primare. privind un anumit tip de infracţiuni. prevenirea terţiară caută să înlăture apariţia incapacităţilor şi a handicapurilor ce pot fi asociate bolii de bază. achiziţionarea de dispozitive. data săvârşirii infracţiunii. Dintre aplicaţiile informatice funcţionale la nivelul Poliţiei Capitalei. pentru comunităţi mai mari sau mai mici. în structura personalităţii sale. zonele unde se comit în număr mai mare fapte antisociale. decât a se găsi modalităţi pentru a sfătui femeile să nu aibă încredere în bărbaţii aşa-zişi „de încredere“. Programele centrate pe victimă vizează protecţia acesteia sau a bunurilor sale printr-o serie de măsuri fizice. modul de operare al unor infractori sau grupuri şi zonele unde aceştia îşi desfăşoară în mod curent activitatea infracţională. Pentru prevenirea şi combaterea acestei categorii de infracţiuni. locul şi ora comiterii. analize tactice care furnizează informaţii grupate după fiecare tip de date implementate în sistem. controale. Din această categorie de fapte penale. se pune accentul pe situaţiile în care victima se află în locuri publice (în pieţe. pentru imigranţi etc. programele de prevenire sunt de o mare diversitate – pentru minori şi familie. în care sunt implementate informaţii privind: infracţiunile judiciare comise. incluzând multe din sfaturile pentru evitarea agresiunii sexuale. ori de câte ori este nevoie. Cu ajutorul acestei baze de date se întocmesc.1. sector sau secţie de poliţie. razii poliţieneşti. care au fost folosite şi la întocmirea evaluărilor lunare şi trimestriale ale rezultatelor Poliţiei. O altă măsură destinată prevenirii şi combaterii infracţiunilor a fost înfiinţarea. la nivelul 179 . muncă în folosul comunităţii). analizele situaţiei operative etc. date privind autorul/autorii infracţiunii. reparaţie. programele sunt orientate spre infractor. frecvenţa apariţiei acelei fapte penale într-un anumit interval orar.prevenirea secundară încearcă să detecteze cât mai devreme posibil tulburarea pentru a oferi un tratament eficient acesteia. ajutate fiind şi de unele activităţi premergătoare. se trag concluzii. analize şi prognoze ale evoluţiei fenomenului infracţional întocmite de structurile care îşi desfăşoară activitatea pe linie de prevenire. Modalităţi practice de prevenire a unor genuri de infracţiuni În ultima perioadă de timp. efectivele Poliţiei desfăşoară permanent acţiuni. Sfaturile de prevenire a criminalităţii se învârt în jurul crimei publice. în parcuri) şi mai puţin în spaţiul privat (crima din spatele uşilor închise). spre mediu sau spre comunitate. poate fi menţionată „Evidenţa Grafică a Faptelor Penale“. Astfel. violenţa privată este în continuare privită ca ceva diferit faţă de violenţa publică. date de statistică şi evidenţă operativă. Sfatul de prevenire a criminalităţii. majoritare sunt furturile din auto (în cadrul infracţiunilor de furt) şi tâlhăriile (în cadrul infracţiunilor cu violenţă). spre victimă. precum şi alte informaţii necesare analizării fenomenului infracţional şi dispunerii măsurile necesare contracarării acestuia. prin interogarea bazei. continuarea şi înrăutăţirea tulburării în cazul prevenţiei secundare şi incapacitatea şi handicapul în cazul prevenţiei terţiare. pentru tineri în pericol şi pentru infractori versaţi. la nivel de Capitală. Şi în timp ce poliţia şi sistemul justiţiei penale încep încet să se implice. programele centrate pe infractor pot fi „dure“ (închisoarea este eficace pentru recidivişti) sau „blânde“ (mediere. – dar la o analiză prin prisma obiectivului principal urmărit. la bancă.

Formele care periclitează securitatea publică. urmărindu-se elaborarea unor metodologii de acţiune care să aibă la bază principiile descentralizării şi al strânsei interacţiuni între cetăţeni şi poliţişti. precum şi. prinderea în flagrant a autorilor infracţiunilor. înfiinţarea dispeceratelor „112“ în cadrul sectoarelor de poliţie. de cele mai multe ori. pe lângă activităţile desfăşurate permanent pentru pregătirea antiinfracţională şi antivictimală a populaţiei. Poliţia trebuie să cunoască foarte bine aceste nevoi pentru a fi capabilă să le soluţioneze. care influenţează la rândul lor criminalitatea. aceasta din urmă reprezentând doar un element esenţial în cadrul unui sistem general care asigură menţinerea şi respectarea valorilor morale. s-a conturat un nou concept şi anume acela de „poliţie de proximitate“. documentare şi rezolvare a unor fapte penale. este mai mult decât utilă o extindere a interesului în relaţiile poliţie-comunitate. Relaţiile comunitare presupun un proces de comunicare în dublu sens. uneori. precum şi persoanele predispuse la săvârşirea de fapte antisociale. Rolul poliţistului care activează în domeniul relaţionalii cu comunitatea se diferenţiază de cel al poliţistului tradiţional prin aceea că nu se mai ocupă în exclusivitate de combaterea criminalităţii ci îşi consacră o mare parte a timpului său informării cetăţenilor cu privire la misiunile poliţiei. pe diferite segmente ale criminalităţii. care să exprime atât punctul de vedere al poliţiei cât şi al membrilor comunităţii în rezolvarea unor probleme de interes comun. Formaţiunile specializate în analiza şi prevenirea criminalităţii. pe lângă cazurile care reclamă necesitatea intervenţiei unităţilor sanitare mobile şi a pompierilor. la modalităţile prin care aceştia pot evita să devină victimele unor infracţiuni sau autori ai unor fapte penale.Apel unic în caz de urgenţă“. crima organizată. prevenirea comiterii unor infracţiuni. elaborează studii şi prognoze ale fenomenului infracţional. care reprezintă de fapt un parteneriat între poliţie ca instituţie care realizează menţinerea ordinii şi liniştii într-o societate. în calitate de coautori ai siguranţei publice. Aceasta filozofie se bazează. Înfiinţarea Apelului „112“ a făcut posibilă micşorarea considerabilă a timpilor de reacţie a echipajelor la evenimente (10-12 minute de la înregistrarea sesizării). care să permită acestora din urma participarea activă la stabilirea priorităţilor activităţii poliţiei şi implicarea ei în eforturile de ameliorare a calităţii vieţii. Responsabilităţile în domeniul controlului social trebuie împărţite între comunitate şi poliţie. cauzele şi 180 . iar la nivelul Capitalei. Direcţii prioritare de acţiune ale poliţiei de proximitate. misiunile poliţiei de proximitate sunt definite în funcţie de nevoile cetăţenilor. Prin intermediul acestui sistem. recrudescenţa violenţei la nivel individual. şi cazuri în care este nevoie de intervenţia promptă a forţelor de poliţie. a Sistemului „112 . dar şi de contribuabil la menţinerea acestora. aplanarea stărilor de conflict înainte ca acestea să degenereze. pe convingerea că identificarea şi diminuarea factorilor care favorizează criminalitatea depinde de instituirea unor forme noi de relaţii între poliţie şi persoanele din comunitate. iar de cealaltă parte chiar comunitatea respectivă. în calitate de beneficiar al ordinii menţionate. Un rol deosebit de important în activitatea de prevenire revine Poliţiei de Proximitate. impun o orientare flexibilă a strategiilor de acţiune necesare activităţii poliţiei la schimbările din societate. cetăţenii pot sesiza. Tendinţele actuale ale infracţionalităţii.întregii ţări. veghind la respectarea valorilor morale ale acesteia pe de o parte. prin care sunt identificate zonele cu potenţial criminogen. Poliţistul de proximitate îşi dedică activitatea consilierii şi informării cetăţenilor cu privire la prevederile unor acte normative. aceasta având ca rezultat. Ca o consecinţă a acestor fenomene. În consecinţă. având în acelaşi timp şi abilităţi de cercetare. categoriile de persoane potenţiale victime ale infracţiunilor. intrafamilial şi de grup. amploarea faptelor penale de natură economică şi a celor care determină accentuarea sentimentului de insecuritate personală. Activitatea poliţistului în cadrul relaţiilor poliţie-comunitate se axează pe întreţinerea şi revitalizarea unor raporturi interumane în cadrul comunităţii şi asigură o intervenţie operativă şi eficientă împotriva faptelor antisociale şi a autorilor acestora.

se vor încheia protocoale de colaborare cu toate instituţiile cu atribuţii în domeniul menţinerii climatului de siguranţă publică. prin natura sa. fiind justificată mai ales de faptul ca există cartiere sau zone unde absenţa poliţiştilor sporeşte sentimentul de insecuritate. capacitatea sa de iniţiativă la care se face apel. şcoala. de care se va ţine cont la repartizarea în teren a efectivelor (în funcţie de harta criminalităţii pentru fiecare zonă). • O poliţie prezentă mai mult în mijlocul publicului. respectând intimitatea cererii. ale agresiunilor sexuale. sub aspectul numărului locuitorilor. comunicarea pe care trebuie să o stabilească cu publicul. chiar să acţionăm înaintea producerii evenimentului nedorit. • Cooperarea cu alte instituţii. pot deveni mai uşor victime (copii. ele trebuind să acţioneze concret pentru menţinerea ordinii într-un stat de drept. Poliţia de proximitate. o stradă). printr-o evaluare permanentă a riscurilor care se manifestă. respectiv Primării. Tocmai de aceea prezenţa poliţiştilor. • stabilirea cu comunitatea de măsuri optime pentru soluţionarea problemelor acestora. în acelaşi timp. • Relaţii cu cetăţenii bazate pe încredere. etc. Trebuie spus faptul că nu vor putea fi evitate niciodată toate situaţiile care impun folosirea forţei. persoanelor în vârstă. • Este prezent în fiecare zi minim 6 ore pe jos în cartier pentru ca cetăţenii să îl poată aborda. Printr-o bună cunoaştere a situaţiei operative din sectorul de competenţă. insistentă şi legitimă a cetăţenilor. • poliţie care să colaboreze cu toate instituţiile care au atribuţii pe linia securităţii publice. turiştilor străini. serviciile sociale şi grupurile comunitare şi terminând cu poliţia sunt elemente esenţiale ale unui sistem general care asigură menţinerea şi respectarea valorilor morale. 181 . o mai bună cunoaştere a situaţiei operative. Eficacitatea în acest domeniu cere sa fie îndeplinite trei exigenţe majore: • poliţie care să comunice cu populaţia. obiceiurilor şi tradiţiilor cu caracter local. • Anticiparea evenimentelor. Acest obiectiv îndrăzneţ este o dorinţă mai veche. Garda Financiară. victime ale violenţei intrafamiliale. toate acestea au condus la introducerea în cadrul poliţiei a unor noi metode de lucru şi organizare. La fel trebuie să evolueze şi metodele de combatere a acestor acte.condiţiile favorizatoare variază de la un cartier la altul şi evoluează de-a lungul timpului. activitatea zilnică şi responsabilitatea pe un teritoriu bine determinat (un cartier. care dispun de reale capacităţi de comunicare cu publicul. Protecţia Consumatorului. are o dublă funcţie şi anume determină o sporire a încrederii cetăţenilor în poliţie şi permite. Un lucru esenţial este acela că poliţistul de proximitate nu se foloseşte de mijloace represive pentru a obţine informaţia şi prognozează evenimentele faţă de care intervine prin mijloace necoercitive. Atribuţiile poliţiei de proximitate • Realizează cunoaşterea populaţiei. ia toate măsurile necesare pentru ca primirea publicului să se facă in condiţii cât mai bune. conştientă de faptul că reuşita depinde de calitatea relaţiilor cu populaţia. Rolul central al poliţistului de proximitate. punând accentul pe convingerea individului. Plecând de la ideea de parteneriat. poliţiştii de proximitate (apropiere) au fost desemnaţi din rândul poliţiştilor cu experienţă.). în acelaşi timp asigurând operativitate în rezolvarea acestora. în acest sens. domiciliului şi reşedinţei. mai ales în zonele şi la orele în care riscul de agresiune se manifestă evident. structurii. Inspectoratul de Sănătate Publică etc. biserica. acordând o atenţie deosebită persoanelor mai vulnerabile. în vederea realizării unui parteneriat benefic pentru ambele părţi. putem în bună măsură să prevenim. Poliţistul de apropiere îşi exercită. toate instituţiile începând cu familia. Obiective ale poliţiei de proximitate • Responsabilizarea poliţiştilor pe un teritoriu determinat. însă poliţia de proximitate urmăreşte tocmai reducerea acestui gen de intervenţie.

al întregii activităţi a Poliţiei îl reprezintă parteneriatul poliţie . bătrâni. • Atrage şi mobilizează cetăţenii în derularea unor programe de prevenire a criminalităţii în cartiere. vor fi soluţionate de către ofiţerii din cadrul birourilor sau şefii sectoarelor de siguranţă publică.Efectuează acte de constatare şi sancţionare numai în cazul infracţiunilor şi contravenţiilor flagrante. persoane cu handicap sau afecţiuni neuropsihice etc). • Consiliază cetăţenii care fac parte din categoriile cu grad înalt de risc din punct de vedere al victimizării. . care să ducă la realizarea unui adevărat parteneriat. • tulburarea liniştii publice în unităţile de învăţământ. că această obligaţie îi aparţine în exclusivitate.Colaborează cu mass-media pentru ameliorarea siguranţei publice. Consideraţii generale despre parteneriat1 Un aspect fundamental al activităţii de prevenire şi. societăţi comerciale etc. poliţia este singura structură guvernamentală care are obligaţia statutară de a preveni criminalitatea. acest lucru neînsemnând. pe bază de voluntariat. din competenţa formaţiunilor de ordine publică. Astfel. • fapte antisociale ale căror victime sunt persoane cu probleme sociale (minori. În cadrul efortului de prevenire a criminalităţii.5. . 7.Stabileşte contacte permanente cu administratorii asociaţiilor de proprietari.comunitate. însă. Rezolvă reclamaţiile şi sesizările cetăţenilor. factorii responsabili din cadrul unităţilor de învăţământ. Cooperarea unităţilor şi formaţiunilor de poliţie pe linia prevenirii şi combaterii criminalităţii Cooperarea poliţie – comunitate Fiind organul abilitat cu asigurarea respectării legii şi cu menţinerea ordinii şi liniştii publice. Celelalte sesizări şi reclamaţii ale cetăţenilor. • Receptează problemele populaţiei şi împreună cu instituţiile abilitate stabilesc măsuri pentru rezolvarea acestora.. care privesc: • stări conflictuale. una dintre metode o constituie îmbunătăţirea relaţiilor dintre poliţie şi comunitate. • Participă la şedinţele asociaţiilor de proprietari şi la alte evenimente din cartier. societăţilor comerciale. de fapt. Acesta vizează atât o mai bună înţelegere de 1 • Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“ – Buletin documentar nr. .Întreţine permanent relaţii de colaborare cu poliţiştii din formaţiunile operative privind evoluţia situaţiei operative din sectorul de activitate. problemele cu care se confruntă populaţia şi propuneri de îmbunătăţire a muncii. în paralel cu îmbunătăţirea celor existente. care să asigure o eficienţă sporită acţiunilor sale. organizaţiilor neguvernamentale. • Mediază şi rezolvă amiabil conflictele interumane.Zilnic analizează evenimentele înregistrate în sectorul de responsabilitate. 2/2003 182 . ce nu au caracter penal şi nu presupun aplicarea de sancţiuni contravenţionale. asociaţii de locatari. . administraţiei publice locale pentru identificarea factorilor de risc privind ordinea publică şi siguranţa cetăţeanului şi stabilirea măsurilor comune de prevenire şi combatere a faptelor antisociale. ţine zilnic evidenţa evenimentelor înregistrate şi prezintă conducerii rapoarte privind activităţile desfăşurate. • Formează sau participă la ateliere. care au ca obiect de activitate îmbunătăţirea siguranţei publice şi personale. Poliţia Română încearcă să găsească noi metode de lucru. pe care le prezintă şefilor şi le evidenţiază pe harta criminogenă.

uri) devine astfel benefic pentru cetăţean întrucât. el nu acţionează independent de preocupările şi interesele cetăţenilor ci. s-au identificat trei moduri de acţiune ale poliţiei: • reactivă (răspuns la solicitări). poliţistul nu va mai fi privit ca simplu instrument de represiune care acţionează. de cele mai multe ori abstracte. La nivel doctrinar şi al practicii în domeniu. pentru respectarea şi aplicarea unor legi.G. Această implicare nu reprezintă o încălcare a drepturilor şi libertăţilor individului. iniţiază şi participă la programe destinate prevenirii infracţiunilor şi asigurării protecţiei cetăţenilor. Parteneriatul poliţiei cu comunitatea este un concept care desemnează consultarea şi acţiunea comună a poliţiştilor şi cetăţenilor. Trebuie înţeles faptul că poliţia nu doreşte şi nici nu poate să se substituie activităţii altor servicii şi organisme sociale. În plus faţă de aceste două tipuri. ci ca un reprezentant al statului. ci disponibilitatea de a colabora cu toţi membri comunităţii în scopul îmbunătăţirii vieţii sociale. Pe baza considerentelor prezentate anterior. biserică. Parteneriatul poliţiei cu alte instituţii (şcoală. Poliţia Română şi-a reevaluat strategiile în domeniul prevenirii prin adoptarea unor noi concepte care evidenţiază o implicare mai activă în viaţa cotidiană. Primul aspect reprezintă un proces de comunicare într-un singur sens şi are drept scop 1 Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“ – Buletin documentar nr. Ea furnizează informaţii. care nu sunt şi nici nu pot fi consideraţi nişte beneficiari pasivi ai activităţii poliţiei. Tipul proactiv cuprinde răspunsul la apeluri şi încercarea poliţiei de a lua anumite măsuri de prevenire şi reducere a numărului infracţiunilor folosind numai mijloacele proprii (creşterea numărului poliţiştilor într-o anumită zonă razii. modul coactiv de acţiune presupune şi consultarea comunităţii şi a autorităţilor locale în problemele legate de siguranţa individuală şi colectivă. O. Ei trebuie să aibă posibilitatea de a participa în mod activ la luarea deciziilor ce determină tipul serviciilor aduse populaţiei.) . prevenirii şi combaterii infracţiunilor şi realizării unui climat de siguranţă publică. Unele dintre problemele semnalate poliţiei nu sunt de competenţa ei.către cetăţeni a activităţii Poliţiei. dimpotrivă. relevă fie stări tensionale. preocupat cu adevărat de binele comunităţii. În plus. măsurându-şi eficienţa în funcţie de timpul în care s-a ajuns la locul faptei. Acest concept se întemeiază pe convingerea că realizarea obiectivelor propuse depinde de instituirea unei noi forme de relaţii între poliţie şi membri comunităţii. fie. alături de alte organisme şi organizaţii. acţiuni cu efective sporite etc. cât şi atragerea acestora în lupta împotriva infracţionalităţii. autorităţi locale. uneori brutal. este receptiv şi chiar are nevoie de sugestiile şi sprijinul lor. după ce a fost comisă infracţiunea şi luarea măsurilor pentru identificarea şi prinderea autorului. Între Relaţiile cu Publicul şi Relaţiile Parteneriale ale Poliţiei cu Comunitatea există o distincţie bine determinată. Definiţie. precum şi derularea unor activităţi comune de prevenire a faptelor antisociale. un funcţionar public. fie anumite probleme personale urgente. • proactivă (mijloace specifice). sindicate. Tipul de acţiune reactiv constă în răspunsul poliţiei la apelurile cetăţenilor. ci vrea să sprijine acţiunile desfăşurate de acestea. În acest fel. în aceste situaţii poliţia poate sesiza organismele în măsură să acţioneze pentru soluţionarea problemelor respective. 2/2003 183 . • coactiv-interactivă (consultarea comunităţii şi acţiuni comune).N. obiective1 În sens larg. principii. în vederea soluţionării problemelor ce implică starea de legalitate din comunitate şi siguranţa civică. parteneriatul pentru prevenirea criminalităţii constituie un proces prin care diferite structuri guvernamentale şi organizaţii neguvernamentale dezvoltă relaţii de colaborare şi stabilesc modalităţi şi forme concrete de acţiune.În calitate de partener. disperarea persoanei respective. pur şi simplu. în scopul respectării legii. nu au caracter penal şi. poliţia este interesată în depistarea cauzelor care pot duce la comiterea de infracţiuni şi identificarea dificultăţilor cu care se confruntă comunitatea. de regulă.

autori). • cunoaşterea stărilor tensionale din comunitate şi împiedicarea degenerării lor în conflicte. • întărirea climatului de siguranţă publică şi personală. b) consultarea comunităţii în luarea deciziilor ce privesc asigurarea climatului de siguranţă publică şi individuală. d) respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. b) dezvoltarea de proiecte pe problematici specifice. Principalele modalităţi prin care se poate realiza parteneriatul pentru prevenirea criminalităţii sunt următoarele: a) iniţierea de programe de interes naţional şi local. c) echidistanţa faţă de parteneri şi alte persoane şi instituţii implicate în activităţile de prevenire a criminalităţii. • creşterea încrederii în poliţie a membrilor comunităţii. c) desfăşurarea de activităţi de consiliere şi consultanţă. f) încheierea de „contracte locale de securitate“. însă. f) flexibilitatea în adaptarea activităţii la diversitatea problemelor comunităţii Obiectivele generale urmărite prin realizarea parteneriatului vizează: • reducerea numărului infracţiunilor şi a gradului de periculozitate al acestora. Parteneriatul cu comunitatea se bazează pe acţiunea comună a poliţiştilor şi cetăţenilor. Cel de-al doilea. 184 . Principiile care stau la baza parteneriatului sunt: a) legalitatea. în vederea soluţionării problemelor ce implică starea de legalitate din comunitate şi siguranţa publică. e) campanii mass-media de prevenire a criminalităţii.informarea populaţiei asupra activităţilor desfăşurate de poliţie şi a serviciilor prestate de aceasta către cetăţeni. d) consultarea publicului prin întâlniri directe sau prin sondaje de opinie. • diminuarea numărului participanţilor (victime. e) continuitatea în desfăşurarea activităţii. prin atragerea la dialog a părţilor implicate. se referă la un domeniu complex şi putem vorbi aici despre un schimb de informaţii şi opinii asupra problemelor de siguranţă publică şi a strategiilor şi modalităţilor de acţiune pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale. în care vor fi angrenaţi toţi actorii sociali guvernamentali şi neguvernametali care activează în plan local.

L.Prună – Victimizarea judiciară. 1970.Pintea – Criminologie generală. Bucureşti.Becariu – Des Delits et des Peines – paris. 2006. Editura INS.oo. 1913. 1996. 2003. ediţia a II-a. Editura Sitech. Bucureşti. Editura ALL. Raffaele Garoflo – Crimibnologie.Dincu – Bazele criminologiei. Bucureşti. Bucureşti. Bucureşti. Editura Academiei. Academia de Poliţie. Bucureşti. Bucureşti. Bucureşti. Bucureşti. J. 2003. 185 . I.Tănăsescu. Teză de doctorat.Pinatel – Criminologie. Editura Sitech.Bujor – Studii victimologice. 1973. 1998. R. 19. V. 13. 16. 2008.Nistoreanu. Bucureşti. 10. A.Fraud – Caiete de psihoanaliză. Paris.H. Editura Ştiinţifică. 17. C. 9. 5. Şt. Editura Academica. A. A. Editura Oscar Print. Craiova. 4.Ungureanu – Int6roducere în criminologia aplicată. Bucureşti. 1999.Voicu.Boroi – Drept penal. S.Stănoiu – Criminologie. Cluj. C. 2. 20. 1988.T. Editura Universul juridic. 11.Roşca – Psihologie generală. 7. Georgeta Ungureanu – Criminologie. 18.Tiberiu – Probleme de psihologie judiciară. 22. R. I.Stănoiu – Metode şi tehnici de cercetare în criminologie. 2008. 6. 15. 3. T.BIBLIOGRAFIE 1. G.Pintilie – Metode şi tehnici de investigare a criminalităţii organizate. editura ALL Beck. Bucureşti. . C. Bucureşti. B... Editura Europa Nova. editura C. 2003.Oancea – probleme de criminologie. 1996.Beck.Zdrenghea + colectiv – Criminologie.Pop – Criminologie. Editura MIRA. 2002. F. V. A.Dascălu + colectiv – Organizaţia criminală a drogurilor. 1983.Păun – Criminologie. 2008. 2000. 8. Gh. Editura Proarcadia. Bucureşti. 1928. I.Cioclei – Manual de criminologie. 21. 14. 12. 1997. Craiova. 1993.