P. 1
Informatică generală

Informatică generală

|Views: 3,571|Likes:
Published by Cătălin

More info:

Published by: Cătălin on Apr 17, 2009
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/11/2014

pdf

text

original

Sections

Termenul „informatică” „INFORmation autoMATIQUE” a fost
introdus în anul 1960, de către francezul Phillipe Dreyfus, şi semnifică
obţinerea informaţiei printr-un proces de prelucrare automată. Apariţia

Universitatea SPIRU HARET

14

calculatorului electronic a determinat apariţia unor tehnici şi metode
de prelucrare logică şi automată a datelor. Informatica este considerată
o ştiinţă aparte, pentru că tratează informaţia prin structura ei formală,
utilizând tehnici specifice. Informatica are în vedere aspectul
sintactic
al informaţiilor, modul de reprezentare formală a acestora,
şi nu înţelesul informaţiilor, adică aspectul semantic.
Odată cu evoluţia tehnicii de calcul, cu apariţia unei necesităţi
crescânde de informaţie, creşte şi numărul beneficiarilor ei. În timp ce
în anii 1946-1955 existau doar câţiva cercetători care beneficiau de
avantajele informaticii, în zilele noastre întreaga comunitate umană
are acces la rezultatele prelucrării automate a datelor.
Contextul informatic în care evoluează noile sisteme informatice
este schimbat. Pe de o parte, a scăzut preţul şi dimensiunea compo-
nentelor informatice, în timp ce performanţele au crescut. Pe de altă
parte, la începutul anului 1990, au apărut staţiile de lucru grafice,
interconectate în reţele locale, fiecare staţie păstrând puterea de calcul
şi performanţele serverelor din anul 1985. Puterea de calcul care a fost
concentrată în serverul departamental este acum repartizată între
staţiile de lucru, în timp ce serverul gestionează stocarea în memoria
secundară. Noile sisteme de gestiune a datelor trebuie să ia în
consideraţie această descentralizare a puterii de calcul, precum şi
faptul că interfaţa om-maşină devine importantă, permiţând nespecia-
liştilor să utilizeze aplicaţii complexe. Ele sunt capabile să manipuleze
mulţimi de aplicaţii existente la un moment dat, dar să se şi adapteze
la tipuri de aplicaţii neprevăzute la început, extensibilitatea repre-
zentând un concept-cheie.
Pentru aplicaţiile de proiectare, există o legătură directă între
obiectele lumii reale şi entităţile definite, datele sunt ierarhizate,
manipulându-se legăturile între obiect şi componentele sale. Proiecta-
rea se realizează în mod interactiv, calitatea interfeţei utilizator fiind
primordială. Sistemul trebuie să fie capabil să răspundă cerinţelor de
modificare interactivă a datelor din bază, să modifice chiar schema în
evoluţia ei. Aceasta era considerată invariabilă sau relativ stabilă în
sistemele anterioare şi gestionată doar de administratorul bazei de
date. Partajarea şi controlul concurenţial între diferiţi utilizatori păs-
trează performanţele sistemelor anterioare.

Universitatea SPIRU HARET

15

Rezultatul celor trei mari inovaţii ale secolului XX –
telecomunicaţiile, tehnica de calcul şi audiovizualul a fost reprezentat
de aplicaţiile multimedia care au drept caracteristică manipularea
datelor netradiţionale, cum ar fi imagini şi sunete.
Mijloacele de prelucrare a datelor contabile reprezintă ansam-
blul de tehnici şi echipamente de culegere, prelucrare şi transmitere a
informaţiilor. Apariţia calculatorului electronic a determinat apariţia
informaticii ca un sistem complex de tehnici şi metode de prelucrare
logică şi automată a datelor. Definirea informaticii ca „ştiinţă a
prelucr
ării raţionale” se bazează pe faptul că tratează informaţia prin
structura ei formală şi utilizează tehnici specifice, neţinând seama de
aspectul semantic al informaţiei, ci doar de modul de reprezentare
formală a acesteia (aspectul sintactic).
Metodele şi procedurile de prelucrare se referă la partea logică
a prelucrării datelor în vederea obţinerii informaţiilor. Evoluţia
tehnicii de calcul a adus o varietate de procedee pentru obţinerea şi
prelucrarea datelor, în vederea utilizării lor în gestionarea unei unităţi
economice. Mai mult, se poate asigura simularea evoluţiei diverşilor
indicatori sub acţiunea factorilor de influenţă.

1.3. Definirea şi fundamentarea noţiunilor
de sistem informa
ţional, sistem informatic

Conducerea eficientă a activităţii presupune cunoaşterea perma-
nentă a resurselor de care dispune o unitate, precum şi a modului de
desfăşurare a proceselor ce au loc, în interdependenţă cu toţi factorii
care le condiţionează. În cazul unui sistem integrat de prelucrare a
datelor, care are ca scop obţinerea informaţiilor pe baza unor date de
intrare şi a unor normative unice, procedeele de prelucrare sunt
considerate elemente intercondiţionate şi inseparabile ale procesului
de conducere.

În figura 1.1., sunt prezentate, în paralel, structura sistemului
tradiţional de prelucrare a datelor şi structura unui sistem integrat,
sistem care este obţinut prin modificarea sensului fluxurilor informa-
ţionale, prin centralizarea procedeelor de prelucrare la nivelul unui
agent economic.

Universitatea SPIRU HARET

16

Figura 1.1. Reprezentarea unui sistem integrat de prelucrare a datelor

Considerând unitatea economică ca un sistem, se pot identi-
fica în structura ei trei subsisteme
: subsistemul operaţional (condus),
subsistemul decizional (de conducere) şi subsistemul informaţional
(de legătură). Subsistemul informaţional poate fi privit ca un sistem de
sine stătător.

Sistemul informaţional prelucrează şi vehiculează informaţiile
între sistemul condus şi sistemul conducător, fiind reprezentat de
totalitatea metodelor, procedurilor şi mijloacelor folosite în procesul
informaţional şi poate fi definit ca un ansamblu organizat şi integrat de
operaţii de culegere, transmitere, prelucrare, sistematizare, analiză şi
păstrare, difuzare şi valorificare a informaţiilor. Sistemul informa-
ţional trebuie să fie capabil să furnizeze rapoarte periodice privind
desfăşurarea activităţii, dar şi rapoarte la cerere, determinate de
semnalarea unor situaţii neobişnuite. Sistemul informaţional funda-
mentează activitatea de analiză şi prognoză, permiţând adoptarea
rapidă şi eficientă a măsurilor impuse de evoluţia activităţii.
Sistemul informaţional contabil cuprinde un ansamblu de
elemente interdependente orientat spre culegerea, prelucrarea, stoca-
rea, analiza şi transmiterea informaţiilor privind starea şi mişcarea
patrimoniului. Elementele componente sunt următoarele: informaţiile,
suporturile de informaţii, fluxurile informaţionale, mijloacele de
prelucrare a datelor, metodele şi procedeele.

Universitatea SPIRU HARET

17

Eficienţa deciziilor luate depinde de calitatea informaţiilor
furnizate. Împreună cu datele care exprimă înregistrarea fenomenelor
şi a proceselor la momentul producerii lor, informaţiile şi deciziile
realizează legătura între sistemul operaţional şi cel de conducere, aşa
cum se prezintă în figura 1.2.

Figura 1.2. Realizarea legăturii sistemul operaţional - sistem de conducere

Sistemul informaţional poate fi realizat manual, atunci când se
execută prelucrarea datelor de către om, mecanizat, atunci când în
prelucrare intervin anumite maşini de birou, sau automatizat, când se
utilizează tehnici de calcul. Rezultă că sistemul informaţional re-
prezintă un ansamblu structurat şi corelat de proceduri şi echipamente
electronice de calcul, care permit culegerea, transmiterea şi prelucra-
rea datelor, obţinerea de informaţii.
Sistemul informatic lărgeşte câmpul de acţiune al sistemului
informaţional, îi potenţează valenţele, îmbunătăţindu-l sub aspect
calitativ. Odată cu evoluţia sistemelor electronice de calcul, sistemul
informatic tinde să se suprapună sistemului informaţional ca sferă de
cuprindere. Mai mult, dacă se include în sfera sistemului informatic
activitatea de conducere a proceselor tehnologice cu ajutorul calcu-
latoarelor de proces, sfera sistemelor informatice va depăşi sfera
sistemelor informaţionale.

Universitatea SPIRU HARET

18

Deschiderea spre economia de piaţă şi cercetarea fenomenelor
economice din multiple puncte de vedere au condus la o nouă viziune
asupra informaţiei contabile. Libera iniţiativă, egalitatea între agenţii
economici independenţi şi autonomi lasă fiecăruia libertatea să-şi
utilizeze resursele. Urmărindu-şi propriile interese, armonizarea lor în
raport cu cerinţele şi legităţile pieţei în care se desfăşoară activitatea,
agenţii economici trebuie să-şi cunoască situaţia patrimoniului,
capacitatea acestuia de a genera profit. Aceasta se realizează atât cu
ajutorul unei contabilităţi reale, operative şi ştiinţific organizate, cât şi
cu ajutorul controlului financiar, organizat şi exercitat în mod exigent
şi competent. Suporturile datelor şi ale informaţiilor sunt mijloace
materiale cu ajutorul cărora sunt vehiculate şi stocate informaţiile.
Datele şi informaţiile proprii circuitului economic al patrimo-niului
sunt consemnate în documente contabile. În raport cu modul de întocmire
şi rolul lor în cadrul sistemului informaţional, documentele contabile pot
fi justificative, de evidenţă contabilă sau de sinteză şi raportare.
Formularele folosite ca documente contabile pot fi tipizate şi
netipizate. Conţinutul, forma şi formatul formularelor tipizate sunt
definite de conţinutul informaţiei consemnate, de caracterul repetitiv
sau condiţiile în care se produc operaţiile economice şi financiare.
Formularele netipizate sunt suporturi de informaţii a căror utilizare
rămâne la latitudinea agentului economic şi în care conţinutul, forma
şi formatul nu sunt prestabilite.
Conform legislaţiei, orice operaţie patrimonială se consemnează în
momentul efectuării ei într-un act înscris, care stă la baza înregistrărilor în
contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ. În acest
mod, se asigură datele de intrare în sistemul informaţional contabil şi se
fundamentează înregistrarea proprie contului.
Documentele justificative asigură datele de intrare în sistemul
informaţional contabil, consemnează operaţiile economice şi financiare în
momentul efectuării lor, cu scopul de a servi ca dovadă a înfăptuirii lor şi
ca instrument de fundamentare a înregistrării conta-bile. Acestea sunt
supuse procesului de prelucrare, ce constă în sortare pe operaţii,
exprimare în etalon monetar, precontabilizare prin cumularea mai multor
documente justificative, verificarea aritmetică, de formă şi de fond. În
vederea înregistrării, în contabilitatea sintetică şi analitică se efectuează
analiza şi contarea documentelor justificative, indicându-se simbolurile
conturilor în care urmează să se reflecte operaţia.

Universitatea SPIRU HARET

19

Din punct de vedere metodologic, înregistrarea în contabilitate
se face cronologic, după data de întocmire sau de intrare în unitate, şi
sistematic, în registrele deschise pe feluri de conturi.
Conţinutul documentelor justificative este format din următoa-
rele elemente: denumirea, numărul şi data documentului, denumirea şi
sediul unităţii patrimoniale, menţionarea părţilor care participă la
efectuarea operaţiei, conţinutul operaţiei economice, datele cantitative
şi valorile aferente operaţiei, semnăturile persoanelor care răspund.
Documentele de evidenţă contabilă realizează înregistrarea şi
stocarea datelor în structura proprie contului şi a sistemului de conturi.
Datele sursă privind operaţiile economice consemnate în documentele
justificative sunt înregistrate în ordine cronologică şi grupate în
registrele contabile. Prin registrele contabile se formează şi se materia-
lizează înregistrările proprii sistemului de conturi.
În condiţiile folosirii unor tehnici de prelucrare diferite, ceea ce
diferenţiază un registru de altul este forma de prezentare a informaţiei,
conţinutul rămânând acelaşi. Principalele registre ce se folosesc în
contabilitate sunt: Registrul jurnal, Registrul inventar şi Cartea mare.
Documentele de sinteză şi raportare reprezintă un sistem de
indicatori economico-financiari ce caracterizează situaţia patrimoniu-
lui şi rezultatele obţinute. Se compun din: bilanţul contabil, contul de
rezultate, anexa la bilanţ, şi raportul de gestiune. Prin intermediul
acestora, se centralizează şi se transmit informaţiile înregistrate în
sistemul de conturi. Gestiunea documentelor, respectiv organizarea
circulaţiei lor, utilizarea şi evidenţa, reconstituirea şi păstrarea, vizează
constituirea lor într-un sistem unitar şi raţional, care are la bază reguli
precise privind întocmirea, folosirea, circulaţia şi evidenţa fiecărui
document.

Interfaţa între documentele contabile se realizează prin forma de
contabilitate, reprezentată printr-un sistem de formulare, corelate între
ele, care servesc la înregistrarea şi prelucrarea, după anumite reguli, a
datelor privind starea şi mişcarea elementelor patrimoniale. Formele
de contabilitate adoptate sunt: forma centralizată sau pe jurnale
multiple, forma maestru-şah şi forma informatică. În cadrul fiecăreia
se folosesc aceleaşi genuri de jurnale, dar se disting prin modul de
prelucrare a datelor şi prin structura registrelor contabile folosite.

Universitatea SPIRU HARET

20

1.4. Reprezentarea internă a datelor
Caracteristicile tehnice şi constructive ale sistemelor electronice
de calcul au condus la necesitatea utilizării unor metode specifice de
reprezentare a informaţiei, compatibile cu posibilităţile de percepere şi
utilizare a lor atât pentru informaţiile de natură numerică, cât şi pentru
cele de natură alfanumerică. Necesitatea reprezentării caracterelor
numerice s-a materializat în apariţia şi existenţa simultană a unor
diferite sisteme de numeraţie.

1.4.1. Sisteme de numeraţie
Un sistem de numeraţie este format din totalitatea regulilor de
reprezentare a numerelor cu ajutorul unor simboluri numite cifre.

Sistemele de numeraţie sunt de două feluri: poziţionale şi
nepozi
ţionale. Un exemplu de sistem poziţional este sistemul zecimal,
iar de sistem nepoziţional, sistemul roman.

În sistemele de calcul se folosesc în special sisteme de
numera
ţie poziţionale, datorită simplităţii de reprezentare şi de
efectuare a calculelor aritmetice. Acestea se definesc ca sisteme de
numeraţie, în care valoarea unei cifre din cadrul unui număr este
determinată de poziţia ei în cadrul numărului. Fiecare sistem de
numeraţie poziţional conţine un alfabet format din cifre şi litere al
căror număr este egal cu baza sistemului respectiv. În tabelul următor
sunt prezentate câteva exemple de sisteme de numeraţie poziţionale.

Denumirea
sistemului

Baza

Simboluri utilizate

Binar

2

0,1

Ternar

3

0,1,2

Cuaternar

4

0,1,2,3

Octal

8

0,1,2,3,4,5,6,7

Zecimal

10

0,1,2,3,4,5,6,7,8,9

Hexazecimal

16

0,1,2,3,4,5,6,7,8,9,A,B,C,D,E,F
Sistemul binar, al cărui alfabet este format numai din două
cifre, 0 şi 1, este cel mai potrivit pentru a fi utilizat în calculatoarele
numerice care sunt construite în principal din elemente cu două stări
stabile; se poate obţine astfel o reprezentare fizică a informaţiei, prin
atribuirea uneia dintre stările dispozitivului cifrei 0, iar cealaltă cifră 1.

Universitatea SPIRU HARET

21

Cele două caractere ale sistemului binar se numesc cifre binare, iar
poziţia pe care acestea o ocupă în interiorul unei grupări binare se
numeşte poziţie binară.

Un număr reprezentat în baza de numeraţie 2 se transformă în
altă bază de numeraţie, care reprezintă o putere a lui 2, prin grupare de
la dreapta spre stânga, în ansambluri al căror număr de simboluri
binare este egal cu puterea lui 2. Pentru a realiza transformarea din
bază 2 în baza 8, grupele vor fi alcătuite din 3 cifre binare (8=23

), iar
pentru transformarea în baza 16 ansamblurile vor conţine 4 cifre
binare (16=24

).
Sistemul de numeraţie octal utilizează drept simboluri
caracterele: 0,1,2,3,4,5,6,7. Între acesta şi sistemul binar există o
legătură directă prin faptul că unui caracter octal îi corespund trei
caractere binare.

În sistemul de numeraţie hexazecimal sunt utilizate simbo-
lurile 0, 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, A, B, C, D, E, F, cu ajutorul cărora se
pot reprezenta valorile 0-15. Prin convenţie, pentru reprezentarea
numerelor cu valori cuprinse între 10-15 se utilizează literele A-F.
Între sistemul de numeraţie hexazecimal şi cel binar există, de
asemenea, o relaţie de corespondenţă, prin faptul că un caracter
hexazecimal poate fi reprezentat printr-un grup de 4 poziţii binare.
În urma acestor caracterizări ale sistemelor de numeraţie binar,
octal şi hexazecimal se poate concluziona că sistemul binar reprezintă
punctul de pornire pentru transformarea unei informaţii numerice între
acestea.

Trebuie remarcat faptul că sistemul zecimal nu intervine în
această corelaţie. În tabelul următor se prezintă prin puteri ale lui 2 toate
caracterele utilizate de sistemele de numeraţie octal şi hexazecimal.

Conversia numerelor din sistemul de numeraţie zecimal într-un
alt sistem se realizeaz
ă prin efectuarea unui şir de împărţiri succesive
la valoarea bazei sistemului în care se dore
şte transformarea.

Universitatea SPIRU HARET

22

23

22

21

20

0

0

0

0

0

1

0

0

0

1

2

0

0

1

0

3

0

0

1

1

4

0

1

0

0

5

0

1

0

1

6

0

1

1

0

7

0

1

1

1

8

1

0

0

0

9

1

0

0

1

A (10)

1

0

1

0

B (11)

1

0

1

1

C (12)

1

1

0

0

D (13)

1

1

0

1

E (14)

1

1

1

0

F (15)

1

1

1

1

Împărţirile au loc până la momentul în care rezultatul ultimei
operaţii nu mai este divizibil la valoarea bazei. În acest moment se
poate demara procedura de obţinere a numărului rezultat prin
preluarea ultimului rezultat al operaţiei de diviziune la care se vor
adăuga resturile şirului de împărţiri. Această operaţiune de preluare se
demarează de la sfârşitul seriei de operaţii, mergând spre începutul
acesteia.

Spre exemplificare, se doreşte conversia în sistem de numeraţie
binar (bază 2) a numărului 38, în octal (bază 8) a numărului 62 şi în
hexazecimal (bază 16) a numărului 46.
38 2

628 46 16

38 19 2

567 32 2

18 9 2

6

14

8 4 2

4 2 2
2 1
0

38(10) =100110(2)

62(10) =76(8) 46(10) = 2E(16)

Universitatea SPIRU HARET

23

Operaţia de conversie în sistemul de numeraţie zecimal a unui
număr aflat în oricare sistem se realizează astfel:

100110(2) = ? (10)

1 0 0 1 1 0

25

24

23

22

21

20

2 - valoarea bazei sistemului în care
este numărul

(1*25

) + (0* 24

) + (0 *23

) + (0 *22

) + (1 * 21

) + (0 * 20

)= 38(10)

76 (8) = ? (10)

7

6

81

80

8 – valoarea bazei sistemului în care
se află numărul

(7*81

) + (6 * 80

)= 62(10)

2E(16) = ? (10)

2

E

161

160

16 – valoarea bazei sistemului în care
se află numărul

(2*161

) + (14 * 160

)= 46(10)

În continuare, vă propunem o aplicaţie a metodei bazei
intermediare care va utiliza exclusiv tabelul care reprezintă prin puteri
ale lui 2 toate caracterele utilizate de sistemele de numeraţie octal şi
hexazecimal.

Se solicită realizarea următoarelor operaţii:

164(8) =? (2)

Se cunoaşte că între sistemul octal şi sistemul binar există o
legătură directă prin faptul că unui caracter octal îi corespund trei
caractere binare (coloanele 20

, 21

şi 22

). Consultând tabelul de
conversie se preiau corespondenţele: ►1 (8) =001 (2), 6 (8) =110 (2) şi
4 (8) =100 (2) .

Se plasează caracterele binare în ordinea corespunzătoare numă-
rului exprimat în sistem octal ► 001110100. Se elimină zerourile
nesemnificative aflate în partea de început.

Universitatea SPIRU HARET

24

Rezultatul este ► 164(8) = 1110100 (2)
2AE(16) =? (2)

Se cunoaşte că între sistemul hexazecinal şi sistemul binar există
o legătură directă prin faptul că unui caracter hexazecimal îi
corespund patru caractere binare (coloanele 20

, 21

, 22

şi 23

).
Consultând tabelul de conversie se preiau corespondenţele: ►2 (16)
=0010 (2), A (16) =1010 (2) şi E (16) =1110 (2) .
Se plasează caracterele binare în ordinea corespunzătoare numă-
rului exprimat în sistem hexazecimal ► 001010101110. Se elimină
zerourile nesemnificative aflate în partea de început.
Rezultatul este ► 2AE(16) = 1010101110 (2)
1BCE(16) =? (8)

În acestă situaţie se va proceda la o conversie a numărului
exprimat în hexazecimal în sistem de numeraţie binar, urmând spre
finalizare conversia din binar în sistem de numeraţie octal.
►1(16) =0001 (2), B (16) =1011 (2) , C (16) =1100 (2) şi E (16) =1110 (2).
► 0001101111001110
Numărul aflat în sistem binar este divizat în grupe de câte trei
caractere (dacă unui caracter octal îi corespund trei caractere binare,
rezultă că unei grupări de trei caractere binare îi corespunde un
caracter octal) începând cu partea finală.
► 0 001 101 111 001 110
Consultând tabelul de conversie se preiau corespondenţele:
►000(2) =0(8), 001(2) =1(8), 101(2) =5(8), 111(2) =7(8), 001(2) =1(8) şi
110(2) =6 (8) .

Se plasează caracterele octale în ordinea corespunzătoare
numărului exprimat în sistem binar ► 015716. Se elimină zerourile
nesemnificative aflate în partea de început.
Rezultatul este ► 1BCE(16) = 15716 (8)
256(8) =? (16)

În această situaţie se va proceda la o conversie a numărului
exprimat în octal în sistem de numeraţie binar, urmând spre finalizare
conversia din binar în sistem de numeraţie hexazecimal.
►2(8) =010 (2), 5 (8) =101 (2) şi 6 (8) =110 (2).
► 010101110
Numărul aflat în sistem binar este divizat în grupe de câte patru
caractere (dacă unui caracter hexazecimal îi corespund patru caractere
binare, rezultă că unei grupări de patru caractere binare îi corespunde
un caracter hexazecimal) începând cu partea finală.

Universitatea SPIRU HARET

25

► 0 1010 1110
Consultând tabelul de conversie se preiau corespondenţele:
►000(2) =0(16), 1010(2) =A(16) şi 1110(2) =E (16) .
Se plasează caracterele hexazecimale în ordinea corespunzătoare
numărului exprimat în sistem binar ► 0AE. Se elimină zerourile
nesemnificative aflate în partea de început.
Rezultatul este ► 256(8) = AE (16)

1.4.2. Coduri de reprezentare
Necesitatea reprezentării în calculator a unui număr mare de
caractere (cifre, litere, caractere speciale) a condus la apariţia şi utili-
zarea unor coduri. Deoarece în calculatorul electronic orice informaţie
este reprezentată în sistemul binar, apare necesitatea translatării
informaţiei externe, accesibilă omului, în informaţie internă, accesibilă
calculatorului, şi invers. Această translatare se realizează prin operaţia
de codificare.

Codul este reprezentat prin mulţimea C a succesiunilor de cifre
dintr-un sistem de numeraţie, corespunzătoare mulţimii A a simbo-
lurilor unui alfabet. Corespondenţa dintre mulţimile C şi A este
biunivocă, numărul elementelor din mulţimea C fiind determinat de
numărul elementelor mulţimii A.
Codurile în care sunt reprezentate numai numere se numesc
coduri numerice. Codurile în care sunt reprezentate numere, litere şi
alte semne speciale se numesc coduri alfanumerice.
Dintre codurile alfanumerice, cele mai reprezentative sunt
codurile ASCII şi EBCDIC. În ambele cazuri se foloseşte octetul (opt
poziţii binare) pentru reprezentarea unui caracter.
ASCII (American Standard Cod for Information Interchange)
este un cod ce utilizează 7 cifre binare cu care se pot realiza 128 de
combinaţii. Pentru a asigura protecţia informaţiei în procesul de
transmitere a acesteia, se adaugă structurii codului din 7 biţi o poziţie
pentru controlul de imparitate.
EBCDIC (Extended Binary Coded Decimal Interchange Code)
este un cod ce utilizează 8 cifre binare cu care se pot realiza 28

=256 de
combinaţii. O parte din combinaţii sunt utilizate pentru codificarea
anumitor comenzi. Fiecare caracter se reprezintă prin două simboluri
din sistemul de numeraţie hexazecimal, după cum se poate deduce din
analiza tabelului următor:

Universitatea SPIRU HARET

26

Caracter

Hexazecimal

Cod în
octet

Caracter

Hexazecimal

Cod în
octet

A

C1

11000001

0

F0

11110000

B

C2

11000010

1

F1

11110001

C

C3

11000011

2

F2

11110010

D

C4

11000100

3

F3

11110011

E

C5

11000101

4

F4

11110100

F

C6

11000110

5

F5

11110101

G

C7

11000111

6

F6

11110110

H

C8

11001000

7

F7

11110111

I

C9

11001001

8

F8

11111000

J

D1

11010001

9

F9

11111001

K

D2

11010010

.

4B

01001011

L

D3

11010011

<

4C

01001100

M

D4

11010100

(

4D

01001101

N

D5

11010101

+

4E

01001110

O

D6

11010110

$

5B

01011011

P

D7

11010111

#

5C

01011100

Q

D8

11011000

/

61

01100001

R

D9

11011001

,

6B

01101011

S

E2

11100010

%

6C

01101100

T

E3

11100011

^

6E

01101110

U

E4

11100100

#

7B

01111011

V

E5

11100101

>

7C

01111100

W

E6

11100110

"

7D

01111101

X

E7

11100111

=

7E

01111110

Y

E8

11101000

Z

E9

11101001

Spre exemplificare se doreşte codificarea în hexazecimal şi, în
paralel, în octeţi a şirului de caractere <Bazele informaticii>. Prin
utilizarea tabelului prezentat anterior se obţin următoarele reprezentări:

Universitatea SPIRU HARET

27

Reprezentare în hexazecimal

4C C2 C1 E9 D5 D1 C5 C9 D5 C6 D6 D9 D4 C1 E3 C9 C3 C9 C9 7C

Cod în octet

01001100 11000010 11000001 11101001 11000101 11010011 11000101
11001001 11010101 11000110 11010111 11011001 11010100 11000001
11100011 11001001 11000011 11001001 11001001 01111100

În cazul în care nu dispunem de tabela extinsă corespunzătoare
codului EBCDIC putem utiliza tabela restrânsă sau redusă a codului,
menţionând că aceasta permite doar reprezentarea literelor mari
(majusculelor).

Tabela redusă a codului EBCDIC

Hexazecimal

1

2

3

4

5

6

7

8

9

C

A

B

C

D

E

F

G

H

I

D

J

K

L

M

N

O

P

Q

R

E

S

T

U

V

W

X

Y

Z

Exemplu: codificaţi în hexazecimal următorul şir de caractere:

SERVICIU PRESTAT

Rezolvare: E2 C5 D9 E5 C9 C3 C9 E4 D7 D9 C5 E2 E3 C1 E3

1.5. Sistemul informaţional economic şi contabilitatea
Sistemul informaţional economic şi contabilitatea au existat în
toate orânduirile sociale, fiind adecvate stadiului de dezvoltare al
societăţii omeneşti. În cadrul fiecărei unităţi economice şi al economiei
naţionale, sistemul informaţional economic are un rol important pentru
efectuarea unor conexiuni permanente între sistemele operaţionale (de
producţie, comercializare, prestări servicii etc.) şi sistemul conducerii,
în ambele sensuri, sub toate aspectele.
Sistemul informaţional economic observă şi înregistrează activi-
tăţile care se desfăşoară, existenţa şi mişcarea bunurilor şi a relaţiilor,
obţinând date de bază, pe care le prelucrează, le transformă în infor-
maţii, le prezintă conducerii pentru luarea deciziilor, iar apoi acestea
sunt transmise organismelor interesate, urmărind, în continuare, aduce-
rea lor la îndeplinire.

Universitatea SPIRU HARET

28

Sistemul informaţional economic poate fi definit ca un sistem
integrat de oameni de specialitate, mijloace
şi procedee adecvate, privind
culegerea şi înregistrarea datelor tehnico-economice şi financiare, care
privesc patrimoniul unităţilor şi economiei naţionale în ansamblul,
prelucrarea şi analiza acestor date, obţinerea de informaţii utile în vederea
conducerii şi gestionării eficiente, stocarea şi păstrarea datelor şi a
informaţiilor pentru documentări şi controale ulterioare.
Din punct de vedere teoretic, contabilitatea face parte din sistemul
ştiinţelor economice, având un obiect distinct şi o metodă proprie de cerce-
tare. Din punct de vedere practic, în epoca modernă, contabilitatea este
parte integrantă a sistemului informaţional economic, ocupând locul central.
Obiectul contabilităţii a constat, în general, în înregistrarea şi
controlul patrimoniului unităţilor economico-sociale, inclusiv transfor-
mările acestora, rezultatele financiare, la nivel microeconomic şi
macroeconomic (prin lucrări de sinteză, bilanţuri), care sunt evaluate
şi înregistrate sub formă bănească.
Din punct de vedere funcţional, sistemul informaţional econo-
mic este constituit din: legislaţia şi literatura economico-financiară de
specialitate; programarea (previziunea şi planificarea) diferitelor
activităţi; evidenţa economică, cu cele trei părţi importante ale sale,
respectiv, evidenţa tehnico-operativă, evidenţa contabilă şi evidenţa
statistică; sistemul informatic, date şi informaţii.
Această structurare poate fi mai bine înţeleasă analizând figura 1.3.

Figura 1.3. Reprezentarea sistemului informaţional economic

Universitatea SPIRU HARET

29

Legislaţia şi literatura de specialitate economică şi financiară

este necesar să fie bine cunoscute înainte de programarea şi desfăşu-
rarea fiecărei categorii de activităţi. Legislaţia fixează cadrul legal al
fiecărei de activităţi, precizează modalităţile legale de rezolvare a
diferitelor probleme, precum şi răspunderile şi sancţiunile pentru
nerespectarea normelor legale. De multe ori, legislaţia este sumară şi
fără exemplificări; de aceea, aceasta este completată de literatura de
specialitate, cu explicaţii, exemple, inclusiv calcule şi modalităţi de
înregistrare-prelucrare.

Legislaţia este formată din: legi adoptate de Parlament, hotărâri
guvernamentale, instrucţiuni ale ministerelor şi ale altor organe centrale
şi locale, norme interne ale fiecărei unităţi. Referitor la legislaţie, se
impun a fi cunoscute şi aplicate următoarele reguli: respectarea ordinii
de putere a diferitelor acte normative, elaborarea de acte normative care
să nu se contrazică între ele; actualizarea legislaţiei; existenţa unui
sistem bine organizat în cadrul fiecărei unităţi, care să deţină toată
legislaţia şi literatura de specialitate actuală sub forma unei biblioteci de
specialitate (în acest sens, un rol important revine compartimentului
financiar-contabil şi oficiului juridic); organizarea de acţiuni perma-
nente de actualizare şi de cunoaştere a legislaţiei economico-financiare
de către toate persoanele interesate, pe diferite probleme şi aspecte.

Programarea (planificarea) şi previziunea diferitelor activităţi

se bazează atât pe cunoaşterea legislaţiei şi a literaturii economico-
financiare, cât şi pe informaţiile obţinute din evidenţa economică,
privind existenţa diferitelor elemente de patrimoniu şi activităţi desfă-
şurate în perioada precedentă. În afară de aceste două categorii de
informaţii importante, la întocmirea unor programe şi prevederi
raţionale, eficiente, este necesar să se ţină cont de noile obiective
economice, politice sau mai sociale, de problemele de strategie şi de
tactică pentru diferite perioade de timp, de desfăşurarea normală a
diferitelor activităţi în prezent şi în viitor.
În general, informaţiile de programare, planificare şi previziune au
un caracter relativ sintetic, dar sunt obţinute de cele mai multe ori pe
baza calculelor analitice. Acestea pot fi cerute şi impuse, fie de către
organele statale, fie de necesităţile legate de buna desfăşurare a
activităţilor proprii. Cele mai importante programe la nivel de
întreprindere sunt următoarele: programe de investiţii, care conţin cel
puţin două părţi: sursele de finanţare a investiţiilor şi, respectiv,
categoriile mari şi de detaliu ale activelor imobilizate care trebuie

Universitatea SPIRU HARET

30

procurate; programe de aprovizionare şi vânzare de bunuri,
programe de servicii
şi de marketing; programe de cercetare-
dezvoltare
, care stabilesc atât sursele, cât şi obiectivele de realizat;
programe de producţie şi costuri, care vor conţine detalii suficiente în
cazul activităţilor de bază; programe de salarizare şi personal,
inclusiv de contribuţii ale unităţii şi ale salariaţilor la asigurările sociale,
precum şi alte activităţi, cheltuieli şi venituri destinate acţiunilor social-
culturale ale unităţii; programe de impozite, taxe şi alte sume cuvenite
bugetului statului şi celui de asigurări sociale, inclusiv eventualele
subvenţii pe care unitatea le solicită de la bugetul statului; bugetul de
venituri
şi cheltuieli al unităţii şi al subunităţilor, reprezentând o
sinteză a celorlalte programe, corelat cu cifra de afaceri, cu profitul şi cu
modul de repartizare a acestuia; programe de creştere sau descreştere
a capitalurilor proprii
; programe de încasări şi plăţi, de credite
ob
ţinute şi acordate etc. Întocmirea acestor programe trebuie să
respecte următoarele condiţii: să fie reale; să conţină suficiente detalii,
astfel încât să se poată realiza definirea sarcinilor de realizare pe
compartimente, precum şi răspunderi în caz de nerealizare.
Întocmirea de programe şi previziuni, cu respectarea condiţiilor
menţionate, constituie o premisă importantă pentru organizarea raţio-
nală a sistemului de evidenţă economică şi urmărirea, în bune condiţii,
a modului de realizare a obiectivelor unităţii şi a sarcinilor fiecărui
compartiment.

În ţara noastră, până în anul 1990, a existat adesea o programare-
planificare prea centralizată şi detaliată. Ulterior, aproape s-a renunţat
în cele mai multe unităţi şi activităţi, la programele de planificare-
prevedere, măsuri care au adus grave deservicii atât economiei naţio-
nale în ansamblu, cât şi fiecărei unităţi, cu efecte negative importante,
cum sunt: scăderea considerabilă a producţiei şi a serviciilor;
accentuarea inflaţiei; scăderea salariului real şi a pensiilor; decapita-
lizarea multor unităţi economice şi chiar distrugerea totală a unora
dintre ele. În ultimi 2-3 ani, s-au reconsiderat în mod legal şi practic
cele mai multe probleme de programare şi prevedere, dar nu în măsura
cuvenită.

Cei mai mulţi specialişti, teoreticieni şi practicieni, din dome-
niile tehnico-economice din întreaga lume, susţin şi aplică programa-
rea şi previzionarea în viaţa economico-socială, având ca justificare,
fără îndoială, desfăşurarea optimă a diferitelor categorii de activităţi,
fără a fi în totalitate fixiste şi centralizate, ci adecvate fiecărei unităţi.

Universitatea SPIRU HARET

31

Aceste previzionări se pot face pe perioade mai scurte sau mai lungi
de timp, respectiv lunar, trimestrial, anual şi pentru probleme impor-
tante, pe 5-10 sau mai mulţi ani.
Evidenţa economică este necesar să fie organizată şi ţinută în
mod permanent, sintetic şi analitic, pentru orice bun, relaţie, proces şi
fenomen, cu mare exactitate şi într-un mod operativ, din momentul
producerii evenimentelor şi proceselor economice, pentru ca deciziile
adoptate să fie adecvate înlăturării aspectelor negative, urmărind,
totodată, extinderea celor pozitive.
O primă parte a acesteia este constituită din evidenţa tehnico-
operativ
ă, care se ţine la locurile unde există bunuri, alte elemente de
patrimoniu şi unde se desfăşoară procesele şi fenomenele tehnico-
economice şi financiare, caracterizându-se printr-o mare detaliere. În
acest sens, exemplificăm: evidenţa consumurilor unităţii şi a
subunităţilor, realizată prin contoare de gaze naturale, apă, energie
electrică; existenţa şi mişcarea bunurilor de la locurile de depozitare
sau de producţie, prin fişele de magazie sau alte evidenţe adecvate,
organizate în general pe sortimente, pe fiecare mijloc fix în parte;
existenţa şi mişcarea mijloacelor băneşti la casierie, prin „Registrul de
casă”, prezenţa la serviciu a salariaţilor, fie la nivelul
compartimentului de care aparţin, fie la nivelul agentului economic,
prin evidenţa operativă a pontajului: „Fişe de pontaj”, „Condica de
prezenţă”; evidenţa operativă a încărcării şi a gradului de utilizare a
utilajelor
şi mijloacelor de transport, a producţiei obţinute etc.
Contabilitatea, ca sistem practic de înregistrare şi control, se
caracterizează, în general, prin următoarele aspecte: urmărirea
patrimoniului în totalitate
, sub aspect valoric, fapt care permite
efectuarea de generalizări de la nivelul unităţii până la cel al economiei
naţionale; urmărirea gestionării bunurilor în cele mai bune condiţii,
acolo unde situaţia o cere, realizându-se şi o evidenţiere cantitativă;
reflectarea mişcării patrimoniului prin dubla înregistrare, care
permite o largă informare asupra căilor de intrare şi de ieşire, precum şi
un control permanent şi final asupra exactităţii lucrărilor financiar-
contabile; realizarea unei sintetizări importante a informaţiilor,
inclusiv prin întocmirea de lucrări de sinteză periodice. Sintetizarea este
materializată prin bilanţuri (inclusiv anexele la acestea), documente strict
necesare conducerii propriilor unităţi şi raportării către alte organisme:
fiscale, statistice, sociale, sau către organele de resort (ministere,
prefecturi), în raport de subordonarea unităţilor respective.

Universitatea SPIRU HARET

32

În perioada actuală, asistăm la implicarea masivă a progresului
tehnic în domeniul tehnicii de calcul, prin calculatoarele de proces,
care conduc şi dirijează producţia, emit documentele necesare,
interconectarea calculatoarelor în reţele asigurând un accesul la date în
timp real, utilizarea eficientă a documentelor aflate sub formă digitală,
a bazelor de date distribuite.
Evidenţa statistică este partea evidenţei economice care reali-
zează generalizarea unei suite de aspecte, în mare parte cantitative, dar
şi valorice, prin preluarea şi culegerea informaţiilor din formele de
evidenţă prezentate anterior, dar utilizând şi metode şi procedee
proprii. Pe tărâm economico-financiar, evidenţa statistică urmăreşte:
investiţiile pe structuri mari, activele imobilizate, ca volum şi grad de
uzură; salariile, numărul scriptic de salariaţi, salariul mediu şi
productivitatea muncii; producţia şi costurile aferente acesteia; starea
de sănătate a colectivului de salariaţi (cunoscută sub denumirea de
morbiditate); ajutoarele acordate din fondurile de asigurări sociale şi
de şomaj; accidentele de muncă; comerţul exterior, inclusiv pe
structuri de bunuri şi pe ţări; nivelul de trai (salariul real, volumul
circulaţiei mărfurilor, bunurile de folosinţă îndelungată aflate la
populaţie etc.).

Sistemul informatic tratează datele şi informaţiile tehnico-
economice şi financiare în mod mecanizat şi automatizat, în epoca
actuală fiind parte componentă a sistemului informaţional economic,
având un rol primordial în eficientizarea acestuia prin: exactitate,
operativitate, complexitatea informării, luarea deciziilor rapide şi
adecvate, desfăşurarea în condiţii din ce în ce mai bune a activităţilor
operaţionale de producţie, comerţ şi prestări servicii, realizând,
totodată, degrevarea salariaţilor de anumite sarcini de rutină.
Locul central al contabilităţii în cadrul sistemului informaţional
economic poate fi evidenţiat prin următoarele considerente: aceasta
dispune de cel mai mare volum de date şi informaţii, atât valorice,
sintetice şi analitice, cu mari posibilităţi de sintetizare, cât şi cantitativ-
analitice, pentru urmărirea exactă a gestionării bunurilor; informaţiile
contabile sunt bazate în toate cazurile pe documente legal întocmite
, în
circuitul cărora sunt implicate mai multe persoane, care sunt
aprobate de cadrele de conducere, împuternicite să asigure veridicitatea,
legalitatea, oportunitatea şi economicitatea operaţiilor; contabilitatea
are organizat un sistem de control complex
, preventiv, oferind date
şi informaţii exacte privind existenţa, mişcarea, transformarea

Universitatea SPIRU HARET

33

patrimoniului, precum şi rezultatele activităţii, inclusiv a celei financiare,
modul de repartizare a acestora; decontările cu terţii etc.

Sistemul informaţional economic poate fi privit şi sub aspectul
elementelor componente de baz
ă: oameni, mijloace şi procedee utilizate
în cadrul acestuia; date
şi informaţii. Persoanele care activează în
sistemul informaţional economic au un rol hotărâtor, întrucât proiec-
tează, organizează şi conduc activităţile respective. Acestea trebuie să
deţină o bună pregătire de specialitate, să aibă un grad înalt de
calificare, pentru a asigura o optimă rezolvare a problemelor tehnice şi
tehnico-economice, să cunoască foarte bine legislaţia şi literatura
economico-financiară de specialitate. Majoritatea persoanelor care
activează în acest domeniu sunt: economişti, contabili, merceologi,
informaticieni. În plan secundar, sunt implicate şi persoane a căror
funcţie nu face parte din sistemul informaţional economic, ci din cel
operaţional, dar care participă activ la sistemul de informare. Este
necesar ca şi aceştia să deţină o pregătire în culegerea, înregistrarea şi
transmiterea de date şi informaţii (de exemplu, gestionarii, maiştrii,
inginerii, şefii de echipe, muncitorii).
Mijloacele utilizate în sistemul informaţional economic sunt
foarte variate, pornindu-se de la cele mai simple, cum ar fi: documen-
tele, creionul şi hârtia, maşinile de scris, maşinile de calcul, de la acele
de mică capacitate şi până la cele mai complexe, reprezentate prin
televiziunea cu circuit închis, reţelele de calculatoare etc.
Trebuie menţionat că introducerea unor mijloace tehnice avan-
sate în sistemul informaţional economic necesită un efort financiar
mare, dar şi măsuri organizatorice legate de utilizarea eficientă a
echipamentelor achiziţionate anterior, cum ar fi: pregătirea personalu-
lui, proiectarea, programarea şi experimentarea lucrărilor cu un
caracter complex.

Procedeele utilizate în sistemul informaţional economic de
culegere, înregistrare, transmitere, prelucrare şi păstrare a datelor şi a
informaţiilor, documentare, sunt foarte variate şi trebuie selectate şi
utilizate, în primul rând, în concordanţă cu prevederile legale, dar şi în
funcţie de specificul activităţii, avându-se în vedere, în acelaşi timp, şi
o preocupare permanentă de perfecţionare şi modernizare a acestora.
Aplicarea acestor metode şi procedee poate da naştere uneori la
rezultate relativ diferite, cu anumite marje de eroare, ele necesitând
stabilitatea pe o perioadă de timp, de regulă un an de gestiune, pentru
comparabilitatea uşoară a informaţiilor, eventuala modificare a

Universitatea SPIRU HARET

34

acestora realizându-se cu acordul şi avizul organismelor de stat:
Ministerul Finanţelor, Comisia Naţională de Statistică.
În domeniul contabil al calculaţiei costurilor se utilizează
următoarele metode: metoda globală; metoda pe comenzi; metoda pe
faze; metoda standard-cost sau normativă; metoda costurilor directe
etc. În domeniul bunurilor materiale se utilizează o gamă largă de
metode şi procedee, cum ar fi: inventarul permanent, inventarul
intermitent, cu o suită de procedee de contabilitate analitică, cum ar fi
cele globale sau cantitativ-valorice. Trebuie, de asemenea, avute în
vedere procedeele legale de evaluare care sunt aplicate tuturor
elementelor de patrimoniu.
Datele şi informaţiile din sistemul informaţional economic fac
referire la toate elementele de patrimoniu, inclusiv asupra celor care
nu sunt exprimate valoric, cum ar fi: salariaţii, capacităţile de
producţie şi gradul de utilizare a acestora, contractele de aprovizio-
nare, desfacere etc. Datele reprezintă ştiri despre toate mijloacele,
sursele şi operaţiunile economice, culese şi înregistrate pentru prima
dată pe suporturi materiale de memorare. Informaţiile sunt
reprezentate de date, prelucrate în diferite moduri şi pentru variate
scopuri, atât pentru reglarea operativă a proceselor economice, cât şi
pentru luarea deciziilor şi reglarea lor la diferite organisme. Este de
menţionat că operaţiunile în sistemul informaţional economic se
realizează, de regulă, în flux, de către diferite structuri organizatorice,
unele având rolul de culegere şi înregistrare, iar altele şi rolul de
prelucrare, analiză şi stocare.
Unităţile de culegere şi înregistrare a datelor sunt în principal
cele care aparţin sistemului operaţional: ca secţii de producţie, depo-
zite, subunităţi comerciale, cu profil de aprovizionare, desfacere,
reparaţii; unităţile cu activitate preponderentă în prelucrarea datelor
şi analiza informaţiilor, cum ar fi compartimentele: financiar, conta-
bilitate, personal-salarizare şi compartimentele de aprovizionare şi de
desfacere, unităţile de calcul etc. În general, ultimele compartimente
menţionate, prin analiza informaţiilor, elaborează propuneri de decizii
pe care le prezintă conducerii pentru a le comunica subunităţilor,
urmărind, totodată, realizarea şi respectarea acestora. Datele,
informaţiile şi deciziile sunt păstrate în arhivele curente ale
compartimentelor până la 1 an, arhivarea lor centralizată la nivel de
unitate realizându-se, conform perioadei prevăzute legal, pe o
perioadă de 10-15 ani. Excepţie fac bilanţurile, care se păstrează 40 de

Universitatea SPIRU HARET

35

ani, statele de plată a salariilor, 50 de ani, pentru utilizarea ulterioară
la pensionare. În etapa actuală, s-au creat baze de date care permit un
acces rapid şi uşor, prin intermediul calculatoarelor electronice de
mare capacitate.

Sistemul informaţional economic şi informaţiile, implicit
contabilitatea, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
Să aibă un caracter cuprinzător, astfel încât toate elementele
de patrimoniu şi activităţi să fie caracterizate printr-o reflectare şi
control complete, sub diferite aspecte. Aceste lucrări trebuie realizate
fără paralelisme între diferitele componente ale sistemului informa-
ţional economic, în vederea creşterii eficienţei, operativităţii şi
eliminării neconcordanţelor din informare.
În acest scop, este necesară o delimitare foarte clară şi analitică a
obiectivelor fiecărei componente a sistemului informaţional economic,
mai ales în cadrul sistemului de evidenţă. Unul din obiectivele de bază
în acest sens constă în culegerea o singură dată a datelor de bază,
unde este posibil, şi apoi prelucrarea şi utilizarea lor succesivă, astfel:
evidenţa operativă, contabilitate, statistică.
Exactitatea, realitatea datelor şi informaţiilor constituie o
condiţie primordială pentru emiterea unor decizii adecvate. Unele
informaţii statistice pot avea un grad limitat de exactitate, dacă sunt
obţinute pe baza recensămintelor liber-declarative. Celelalte informaţii
furnizate de toate formele evidenţei economice trebuie să reflecte
realitatea şi să fie exacte, cu excepţia unor cazuri legate de precizia
metodelor şi procedeelor utilizate, admise totuşi în mod legal, cum ar
fi: evidenţa contabilă la preţurile standard ale bunurilor, costuri medii
ponderate, calculate la ieşirea acestora, repartizarea cheltuielilor
indirecte pe locuri şi produse, în raport de diferite chei convenţionale,
definite ca legale pentru repartizare.
Informaţiile trebuie să fie operative, actuale, prezentate astfel
încât, din momentul producerii procesului sau evenimentului şi până
la emiterea deciziilor, să treacă un timp foarte scurt, pentru ca
fenomenele negative să fie înlăturate imediat, să nu fie compensate
prin cele pozitive, iar persoanele vinovate să poată fi trase la
răspundere. Etapa actuală, cu economia de piaţă modernă, impune
această operativitate a informaţiilor, datorită multitudinii de bunuri şi
servicii, a agenţilor economici şi dezvoltării economiilor naţionale şi
mondiale, în condiţiile de cerere, ofertă şi concurenţă, într-un progres
tehnico-ştiinţific accentuat.

Universitatea SPIRU HARET

36

Informaţiile trebuie să fie unitare, adică stabilite pe baza unor
metodologii unice, prezentate propriilor organe de conducere şi altor
organisme, într-o formă stabilă de la o perioadă la alta, inteligibile şi
cu suficiente aspecte de analiză, inclusiv în condiţii de inflaţie sau
deflaţie.

În ţara noastră, aceste cerinţe sunt îndeplinite doar parţial, noul
sistem contabil trebuind a fi consistent completat. Bilanţurile sunt, în
general, inadecvate, fiind prea sintetice, anexele la bilanţ sunt prea
analitice şi nu mai realizează comparaţia cu programele şi, de cele mai
multe ori, nici cu anul precedent, nu se mai efectuează calculele de
analiză şi/sau de actualizare la inflaţie, ceea ce nu creează imaginea
reală a activităţilor desfăşurate şi a rezultatelor obţinute.

Sistemul informaţional economic este necesar să fie integrat

într-un sistem foarte complex, atât la nivel microeconomic (la nivel de
agenţi economici), cât şi pe teritoriu, subramură şi ramură şi la nivel
macroeconomic (pe întreaga economie naţională), cerinţe care se
realizează prin intermediul organelor fiscale, de statistică, oficiilor de
registru ale comerţului şi altor organe centrale şi locale.
În acest sens, este necesar ca informaţiile să fie adecvate ca
volum, structură, sintetizare sau detaliere, diferitelor organe de condu-
cere, cunoscându-se faptul că o cantitate prea mare de informaţii,
parţial nesemnificativă, conduce la mărirea costului informaţiei şi la
incomodarea organelor de conducere în procesul de luare a deciziilor,
iar prea puţine informaţii conduc la decizii neadecvate.
În perioada actuală, sistemul informaţional economic este necesar
s
ă se bazeze, în principal, pe culegerea, înregistrarea, prelucrarea, ana-
liza, transmiterea
şi păstrarea, mecanizată şi automatizată, a datelor şi
a informa
ţiilor, în vederea asigurării tuturor condiţiilor menţionate ante-
rior, inclusiv uşurarea muncii oamenilor, reducerea timpului de muncă,
reducerea personalului din administraţie etc.
În contextul actual, în ţara noastră predomină utilizarea calcula-
toarelor de mică şi medie capacitate, care asigură cu dificultate o
prelucrare complexă a datelor.
Spre exemplificare: pe baza datelor înregistrate o singură dată se
realizează două sau trei prelucrări electronice aferente informaţiilor de
ieşire din sistem, cum ar fi: intrarea sau ieşirea din gestiune a
bunurilor şi urmărirea contractelor, realizarea contabilităţii sintetice şi
analitice la elementele de patrimoniu care necesită un volum mare de

Universitatea SPIRU HARET

37

muncă etc. Aceste concepţii şi practici nu sunt adecvate perioadei
actuale şi realizărilor din ţările dezvoltate economic, unde se
utilizează, în majoritatea cazurilor, mijloace de calcul de mare capaci-
tate, care acoperă zone teritoriale extinse, depăşind graniţele unei ţări
şi de multe ori pe cele ale unui continent, realizându-se pe scară
extinsă prelucrarea integrată (totală) automată a datelor şi a
informa
ţiilor. Au apărut şi se utilizează masiv calculatoarele de
procese, care dirijează procesele de producţie, comerciale şi de
transporturi, care furnizează date, concomitent pentru evidenţă şi
conducere, precum şi calculatoare cu acces în timp real, care asigură o
recepţie, prelucrare şi transmitere a informaţiilor şi deciziilor într-un
interval optim de timp, compartimentelor agenţilor economici.
Sistemul informaţional economic este necesar să fie eficient,
acest parametru măsurându-se printr-un set de indicatori care se pot
grupa în patru categorii, şi anume: efectele directe asupra informării;
efectele directe şi indirecte asupra activităţilor operaţionale; costul
acestuia; efectele indirecte asupra forţei de muncă.
Costul sistemului informaţional economic poate fi urmărit ca
un volum de cheltuieli de la o perioadă la alta şi ca rată a acestor
cheltuieli din volumul activităţii, calculată în principal asupra cifrei de
afaceri, rată care, în general, trebuie să scadă, cu excepţia cazurilor în
care unitatea se dotează masiv cu mijloace moderne de calcul.
Efectele directe asupra informării sunt cele arătate anterior, de
cuprindere complexă, exactitate, realitate, operativitate etc.
Efectele directe şi indirecte ale sistemului informaţional econo-
mic asupra activităţilor cu caracter operaţional sunt greu de cuantificat,
dar urmăresc îmbunătăţirea activităţilor, constând în: adaptarea rapidă şi
structurală, inclusiv ca preţuri de piaţă; dezvoltarea diferitelor activităţi;
reducerea stocurilor; utilizarea la un nivel mai înalt a resurselor materiale,
băneşti şi de forţă de muncă; preîntâmpinarea păgubirii avutului unităţii
şi, dacă aceste fenomene s-au întâmplat, recuperarea rapidă şi integrală a
pierderilor; decontarea cu terţii a tuturor creanţelor şi datoriilor la timp şi
în cuantumul cuvenit etc.

Efectele indirecte asupra forţei de muncă constau, în general,
în aspecte ca: uşurarea activităţii personalului din sistemul informaţio-
nal economic, eliberându-l de aspectele de rutină, obositoare,
permiţând îndreptarea eforturilor spre rezolvarea problemelor de

Universitatea SPIRU HARET

38

analiză; reducerea timpului de lucru; dirijarea unei mari părţi a forţei
de muncă spre activităţi de producţie şi de prestări de servicii; o mai
bună salarizare; mărirea speranţei de viaţă şi înlăturarea stresului, a
activităţii în salturi şi a multor boli profesionale, care pot produce
incapacităţi de muncă ale personalului etc.

1.6. Managementul informaţiei
Conceptul de management al informaţiei se bazează pe unani-
ma acceptare a faptului că resursele informaţionale constituie un activ
al firmei, rezultând că pot şi trebuie să fie gestionate. Datorită faptului
că informaţia reprezintă o resursă rară şi scumpă, aceasta trebuie să fie
evidenţiată, apreciată şi valorizată. Sub aspectul specific al utilizării
multiple, procesul de generare şi de utilizare trebuie să fie plasat în
directă subordonare faţă de nivelul de conducere, alcătuindu-se şi
actualizându-se, printr-o strategie specifică, un repertoar al informaţii-
lor disponibile.

Managementul informaţiei presupune desfăşurarea unor activi-
t
ăţi specifice: conceperea şi actualizarea proiectelor strategice în
domeniul informa
ţional, aplicarea unor soluţii de restructurare
coerente, definirea
şi respectarea unor standarde de culegere,
transmitere, prelucrare
şi stocare a datelor, asistarea la nivel înalt a
utilizatorilor finali.

Această activitate va trebui să devină o prioritate a agenţilor
economici, managerul devenind un catalizator al informaţiei,
implicându-se efectiv în integrarea, administrarea şi actualizarea
informaţiei pertinente, din miile de date disponibile.

1.6.1. Tabloul de bord, instrument de sinteză
al managementului agentului economic

Sistemul informatic de gestiune va oferi un tablou de bord
pentru conducere, tablou care va reflecta de la situaţia sintetică până la
aspectele de detaliu ale gestiunii, elemente diferenţiate, în funcţie de
interesul celui care vizualizează respectivul raport. Tabloul de bord
poate fi definit ca un instrument de sinteză care permite conducerii ca,
într-un interval scurt de timp, să poată urmări desfăşurarea activităţilor
esenţiale, să ia decizii prompte şi să poată întrevedea, cu un grad
sporit de exactitate, evenimentele în perspectivă.

Universitatea SPIRU HARET

39

Rolul tabloului de bord pentru conducere este reprezentat prin
următoarele caracteristici:
• gruparea într-un loc bine definit a informaţiilor semnificative;
• prezentarea sistematizată a informaţiilor;
• existenţa informaţiilor care să redea evolutiv fenomenele;
• avertizarea evoluţiei nedorite a unor fenomene sub forma
vehiculării unor informaţii de alertă şi/sau de alarmă;
• conţinerea potenţială a unor soluţii de remediere;
• furnizarea elementelor absolut necesare luării deciziei şi exer-

citării controlului;

• indicarea unor posibile măsuri de perspectivă.
Tabloul de bord nu reprezintă un instrument standardizat, dar se
alcătuieşte respectând anumite reguli metodologice şi de specialitate,
astfel încât să reflecte cât mai fidel maniera de conducere (stilul şi
sistemul de conducere, metodele practicate etc.) corespunzătoare
nivelului ierarhic pentru care se întocmeşte.
Tabloul de bord trebuie să satisfacă o sumă de cerinţe impor-
tante, dintre care pot fi menţionate: să fie echilibrat şi să conţină date
referitoare la toate funcţiunile unităţii respective, oferind, în acest fel,
o imagine completă asupra fenomenelor care se desfăşoară în unitate;
să fie obiectiv şi să uşureze elaborarea unor concluzii, localizând
fenomenele şi oferind posibilitatea de dimensionare a responsa-
bilităţilor; să prezinte datele în ordinea cronologică a proceselor; să fie
adaptabil la cerinţele utilizatorului şi la schimbări; să poată fi
completat în mod operativ, în aşa fel încât sistemul de informare să se
apropie de vehicularea informaţiilor în timp real; să fie accesibil
utilizatorilor şi să fie expresiv în prezentarea informaţiilor.

1.6.2. Funcţiile tabloului de bord
Tabloul de bord, pentru a reprezenta un real instrument de
lucru al managerilor, trebuie să îndeplinească următoarele funcţii:
funcţia de informare şi caracterizare; funcţia de sistematizare,
ordonare; funcţia de ierarhizare; funcţia de generalizare; funcţia de
integrare; funcţia de analiză şi sinteză; funcţia previzionară; funcţia de
control; funcţia de avertizare; funcţia de diagnoză; funcţia de raportare
şi funcţia de dialogare.

Funcţia de informare-caracterizare se realizează prin include-
rea informaţiilor generale privitoare la starea şi evoluţia factorilor

Universitatea SPIRU HARET

40

conjuncturali exteriori agentului economic, a principalilor parametri
de caracterizare a activităţii din domeniul studiat, precum şi a
informaţiilor specifice definitorii pentru fiecare dintre activităţile
componente, pentru funcţionarea optimă a diferitelor subsisteme a
căror reglare revine unui anumit conducător. Îndeplinirea acestei
funcţii presupune o structurare şi o cuantificare a obiectivelor, în
obiective „de activitate”, obiective „de costuri” şi obiective „de efica-
citate
”. Obiectivele de activitate sunt de natură cantitativă, realizând
definirea finalităţii fiecărei acţiuni, a „producţiei” acesteia. Cuantifi-
carea în expresie valorică a consumului de resurse, consum ocazionat
de realizarea obiectivelor de activitate, reprezintă obiectivele de
costuri. Obiectivele de eficacitate sau de randament sunt destinate
aprecierii aspectelor calitative ale acţiunilor.
Funcţiile de sistematizare şi de ierarhizare sunt îndeplinite
pornindu-se de la necesitatea grupării într-un singur loc a informaţiilor
semnificative în concordanţă cu activitatea ierarhică şi funcţională a
centrelor de decizie, definite prin structura de organizare.
Func
ţia de generalizare şi de integrare asigură o adaptare
continuă a unităţii la influenţa stimulilor exteriori, apăruţi în macro-
sistemul economico-social, prin centralizarea informaţiilor particulare
şi concentrarea acestora în informaţii complexe, generale, informaţii
caracterizate prin potenţialul ridicat de informare.
Funcţiile de analiză, sinteză şi de previziune se bazează pe
vectorul timp, prezent, trecut şi viitor, pe conţinutul şi structura
informaţiilor, la nivelul fiecărui centru de decizie, trebuind să reflecte,
într-o justă proporţie, informaţiile operative, informaţiile statistice şi
informaţiile de orientare.
Funcţia de control se îndeplineşte prin inserarea în tabloul de
bord a unor indicatori de cuantificare a obiectivelor, stabilindu-se în
acelaşi timp şi abaterile permise care, prin utilizarea unor forme
sugestive de prezentare (culori, sunete), permit şi îndeplinirea funcţiei
de avertizare.

Funcţia de diagnostic îngăduie identificarea disfuncţionali-
tăţilor şi a metodelor, a căilor de ameliorare.
Funcţia de raportare şi cea de dialog sunt strâns legate de
centrele de decizie structurale, aflate pe diferite niveluri ierarhice,
trebuind să elimine eventualele paralelisme şi suprapuneri în circulaţia
informaţiilor.

Universitatea SPIRU HARET

41

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->