Publicitatea şi dezvoltarea societății româneşti în Vechiul Regat

Publicitatea şi dezvoltarea societății româneşti în Vechiul Regat Neferu Oana-Loredana

Publicitatea a fost utilizată de către diferiti negustori, oameni de afaceri, care doreau să fie cunoscuti implicit şi produsele lor de către cât mai multă lume. Aşa se explică folosirea ziarului care a devenit cel mai vechi mijloc de publicitate dar şi cel mai avantajos. Lucrarea mea de doctorat se numeşte ’’Publicitatea şi dezvoltarea societătii româneşti în Vechiul Regat’’. În care studiez publicitatea românească d in secolul al XIX-lea, de fapt observ evolutia ei de-a lungul timpului, văd ce o diferentiază de cea de astăzi, încerc să arăt consecintele folosirii ei adică dezvoltarea societătii româneşti. La începutul lucrării definesc şi analizez conceptele de ’’publicitate’’, ’’reclamă’’, evidentiez legătura dintre ele. Pentru acest lucru am apelat la câteva dictionare şi lucrări ale secolului al XIX-lea pentru a vedea ce se întelegea prin aceste concepte, cum au evoluat ele şi prin ce se deosebeau de definitiile actuale. Am studiat şi termeni folositi pentru a desemna reclama scrisă: anunciu, înştiintare, avis, insertie. Am încercat să observ evolutia lor de-a lungul timpului, să găsesc asemănările dintre ei. În această parte introductivă am analizat sursele, metodele, folosite dar şi istoriografia românească şi străină cu privire la această temă. Lucrarea mea este structurată pe şaşe capitole. În primul capitol intitulat ’’ Publicitatea română în secolul al XIX-lea. Caracterizare şi evolutie’’, analizez formele de publicitate care au fost folosite înainte de aparitia reclamei scrise: firma, strigătorii, afişul, arăt evolutia publicitătii de-a lungul secolului punctând principalele repere. Realizez o comparatie între noi şi celelalte tării în domeniul publicitătii pentru a vedea pe ce pozitie ne aflăm, studiez ziarele de specialitate, observ alcătuirea unei reclame, vorbesc despre componentele ei cu exemplificări. Pun accentul pe cei care au ajutat la dezvoltarea publicitătii româneşti: străinii: Adania, Cazzavillan, dar şi românii: C.A.Rosetti şi altii. Spre sfârşitul capitolului arăt relatia publicitătii cu modernizarea şi contributia publicitătii la dezvoltarea societătii din secolului al XIX-lea. Dacă primul capitol reprezintă unul de introducere în temă, în următoarele voi încerca să arăt rolul jucat de publicitate în dezvoltarea diferitelor domenii.

4

Al doilea capitol se numeşte ’’Promovarea culturii româneşti din secolul al XIX-lea’’. Acest capitol a fost structurat în patru părti, astfel:1) teatru, 2) artă, artişti, 3) edituri şi tipografii, 4) şcoli. Adică analizez reclamele concepute pentru evenimentele artistice, aparitiile editoriale, cum apar ele, dacă existau deosebiri sau nu între ele. În partea a patra a acestui capitol analizăm reclama şcolară. La ea au apelat şcolile particulare româneşti dar şi cele străine, mai precis cele evreieşti. Pentru a atrage atentia părintilor să îşi înscrie copilul la o şcoală s-au folosit toate metodele de către creatorii de reclame. Astfel am descoperit multe reclame interesante indirecte şi directe sau standard, s-a apelat la folosirea afişului, ca mijloc publicitar. Şcolile particulare pentru a se face cunoscute au tipărit prospecte, regulamente, în care se precizau date despre şcoală, conditii de admitere, ce sectiuni aveau, care erau cursurile pe care le urmau copii, pretul lor. Aceste documente ne-au fost necesare pentru ca am observat ce elemente au fost folosite în reclame. De fapt în acest capitol încercam să arătam ce rol a avut publicitatea în dezvoltarea culturii. ’’Igiena între practică şi reclamă’’ este cel de al treilea capitol al lucrării mele. În el analizam reclamele încadrate în domeniul sănătătii. Mai precis studiem reclame referitoare la medicamente, la farmacii, la doctorii. Ne-am oprit să tratam problema cosmeticelor: farduri, creme, pudre folosite mai ales de către femei şi împotriva cărora erau medici. Aceştia duceau campanii de informare în presa specializată sub forma de articole în care se explicau efectele secundare ce se puteau produce în urma folosirii cosmeticelor. Prin intermediul publicitătii au fost promovate produse care puteau fi folosite pentru igiena corporală şi în păstarea sănătătii. Acesta fiind un lucru pozitiv deoarece populatia era informată. Al patrulea capitol se numeşte ’’Modalități de promovare ale turismului românesc’’. În acesta studiem folosirea afişului sugestiv sau de sezon cu scopul de a trezi dorintele oamenilor, analizam reclamelele destinate statiunilor balneoclimaterice, la modă atunci. Punem accentul pe elementele reclamei prin care se urmăreau atragerea potentialilor clienti. La finalul capitolului evidentiem rolul jucat de publicitate în dezvoltarea turismului. Un alt domeniu care a fost influentat de către publicitatea a fost comertul, astfel capitolul al cincilea se numeşte ’’ Promovarea comertului românesc din secolul al

5

XIX-lea’’. La început comercianti români au fost reticienti, nu prea se îmbulzeau să f se foloseasca de publicitate, în schimb străinii nu desconsiderau coloanele ziarelor românesti. Un negustor român care şi-a dat seama de importanta publicitătii a fost C.A.Rosetti, el a apelat la aceasta pentru a-şi promova produsele. În dezvoltarea comertului românesc un rol important l-au avut negustorii ambulanti şi aşezati, mai ales cei situați pe strada Lipscani. Analizam, observam evolutia reclamei în domeniul comertului. Ultimul capitol se referă la industrie, fiind intitulat ’’Reclama industriei româneşti din secolul al XIX-lea’’. La fel ca şi în capitolul precedent analizam reclamele concepute pentru acest domeniu. Metoda mea de lucru folosită a fost una simplă. Am ales din diferite ziare reclamele care ieşeau în evidentă şi nu numai. Apoi le-am analizat pentru a vedea părtile componente, dar şi să observam prin ce atrăgeau potentialul client. În timp o reclamă evolua astfel vedeam ce schimbări s-au petrecut. Unele reclame apăreau în mai multe ziare sau doar în unul, puteai să o găseşti de-a lungul anului sau în anumite perioade. Pentru a studia şi a intra în contact cu publicitatea din epoca modernă am folosit ziarele din aceea perioadă, acestea fiind principalele mele surse pe lângă acestea am folosit şi afişele detinute de Academia Română. După continutul ziarelor distingem: umoristice, reviste, cotidiane, politice, ultimele puteau apartine unui partid, unei mişcări. Mai târziu în tările capitaliste se vor numi independente, în cazul nostru apartineau fie roşilor (liberalilor) sau albilor (conservatorilor). Din cadrul ziarelor liberale pe care le-am studiat amintesc: ’’Dreptatea’’, apărută între anii 1896-1900 care apăra tendintele democratice ale lui Nicolae Fleva. ’’Drapelul ’’ apartinea disidentei liberale a lui P.S.Aurelian, iar titlul era împrumutat după publicatia de la Iaşi a lui Ion N. Roman. Nici conservatori nu s-au lasăt mai prejos .’’Timpul’’ a apărut în 1866 ca organ de propagandă al partidului, în 1871 i-a fiintă ’’Binele publicu’’, mai târziu s-a înfiintat ’’Opinia’’.

6

Publicitatea a fost folosită şi în reviste universale, spre exemplu: ’’ Amicul progresului român’’ sau ’’Albina’’, revistă fondată de Spiru Haret. Dintre marile cotidiane amintesc: ’’Adevărul’’ ,’’Epoca’’, primul a apărut la Iaşi în 1871 sub conducerea lui Beldiman, însă în 1888 reapare la Bucureşti, fiind cel mai vechi ziar politic din tară . ’’Epoca’’ a luat fiintă în 1885 sub conducerea lui Nicolae Filipescu. Un alt ziar important a fost ’’Universul’’ lui Cazzavillan care a pornit la drum ca o foaie de format mic, cu numai două pagini, ajungând la un tiraj foarte mare de 8000 de exemplare în 1885. Provincia vrea să arate că nici ea nu se lasă mai prejos şi întâlnim ziare la Craiova ’’Cântarul’’, la Brăila ’’Bomba’’ , la Galati ’’Ardeiul’’. Pe lângă acestea am mai analizat ziarele de specialitate pe care le voi studia pe larg în primul capitol al lucrării mele. Gazetele vor avea un rol important în cadrul procesului de făurire a culturii române moderne. În continuare analizăm conceptele de ’’publicitate’’, ’’reclamă’’, ce implică ele, pornind de la definirea lor în dictionare apărute în secolul al XIX-lea şi nu numai. Publicitatea provine de la termenul latin ’’publicus’’ folosit initial în sens juridic ca publicitate a dezbaterilor, deliberare deschisă1 care era în opozitie cu secretul aşa cum rezultă din textul publicat de către gazetarul Caesar Bolliac, în 1844 numit ’’Despre publicitate’’. ’’Sufletul unui guvern reprezentativ e publicitatea. Transparenta, dezbaterea publică într-un cuvânt publicitatea (în opozitie cu secretul), devine esentială pentru o relatie firească între guvernanti şi guvernati. Ea dă legitimitate puterii, gazeta nu poate fi decât expresia publicitătii2’’. Putem spune că publicitatea avea o semnificatie redusă mai precis cuprindea viata politică şi judiciară. ’’Ea însemna în sensul strict al cuvântului, afişarea legilor, ordonantelor, hotărârilor în scopul de a se aduce la cunoştiinta publicului cuprinsul lo r. Din punct de vedere financiar şi comercial, rolul publicitătii se reducea la anuntarea prin gazete a noilor cărti apărute, a descoperirilor, a lucrărilor de artă. Publicitatea a apărut spontan în forma pe care o cunoaştem după revolutia din 1789. De atunci
1

A.T. Laurian, J.C. Massimu, Dicţionariulu Limbei Române, tom II , Bucureşti, Noua Tipografie a Laboratoriloru Romani, 1876, p.836. 2 Marian Petcu, Istoria presei române, Bucureşti, Editura Tritonic, 2003, p.26.

7

datează întrebuintarea pe planuri întinse a publicitătii cu caracter politic şi administrativ, orientată în ultimii zece ani în domeniul activitătii comerciale, industriale, bancare’’3. În dictionarul elaborat de Lazăr Şăineanu, termenul de publicitate era prezentat astfel: ’’notorietate publică, starea celor cunoscuti de toti şi anunciu prin ziare, afişe, prospecte’’4. Analizând această definitie am observat că acest termen avea trei sensuri. Ultimul sens prezenta ce forme putea îmbrăca publicitatea: reclama scrisă, afişele lipite pe ziduri sau în locurile special amenajate, prospectele. Diaconovich în lucrarea sa ’’Enciclopedia română’’, definea publicitatea ca fiind: ’’faptul de a aduce la cunoştiinta celui de al treilea un act juridic oarecare. E una din marile achizitii ale timpurilor moderne când se scotea un imobil de vânzare se făceau anumite publicatiuni’’5. În această lucrarea publicitatea avea două sensuri : primul de a-i face cunoscut un act juridic unei a treia persoană. Al doilea sens arată importanta ei era caracterizată ca fiind una dintre marile achizitii ale timpurilor moderne, arătându-se mai departe rolul publicitătii. Acesta era de a face cunoscut oamenilor vânzarea unor imobile. Adică se promova vânzarea pentru ca să ştie de ea cât mai multă lume care putea veni să cumpere imobilul. Termenul de publicitate a fost atestat în limba franceză din care limba româna are cele mai multe împrumuturi pe filieră latină. În limbajul profesional mai era folosit şi termenul de ’’advertising’’, el fiind corespondentul termenului de publicitate în limba engleză americană. ’’Advertising’’ provenea din limba latină ’’adverto’’ şi semnifica că se îndreaptă către ceva sau cineva6. În Marea Britanie termenul de ’’advertising’’ a fost folosit la începutul secolului al XVII-lea mai precis în 1655, într-o traducere a Bibliei având sensul de înştiintare. Termenul a devenit popular datorită ziarelor care îl foloseau pentru a indica

3

I.A.Roceric, Publicitatea, în ’’Enciclopedia României’’, coordonată de D.Gusti, , vol.III, Bucureşti, 1938-1943, p.327. 4 Lazăr Şăineanu, Dicţionar Universal al limbii române, Craiova, Institutul de Editură Ralian şi Ignat Samitca, 1896, p.530. 5 Dr.C.Diaconovich, Enciclopedia română, Tom II, Sibiu, Editura şi tiparul W.Krafft, 1900, p. 400. 6 Angella Goddard, Limbajul publicităţii, Iaşi, Editura Polirom, 2002, p.17.

8

ştirile cărora trebuia să li se acorde atentie. În jurul anului 1660 termenul era folosit în general drept titlu pentru anunturile comerciale puse în circulatie de către negustori7. În România pentru o perioadă lungă de timp, principala formă de promovare a produselor a fost ’’ strigătul mărfurilor în fata prăvăliilor’’, iar informatiile în formă scrisă, despre mărfuri, au apărut după 1829, când s-au tipărit primele noastre publicatii, ’’Curierul românesc’’ la Bucureşti şi ’’Albina românească’’ la Iaşi 8. Aceasta semnifică faptul că initial publicitatea a avut caracter local, însă treptat, creşterea consumului şi a ofertei de marfă, la care s-a adăugat aparitia presei scrise ca mijloc de comunicare a condus la schimbarea regulilor comertului şi la aparitia publicitătii moderne. G.Crutzescu în lucrarea Podul Mogoşoaiei. Povestea unei străzi, afirma :’’ cu timpul grozavele ziduri ale hanurilor s-au spart pe ici, pe colo, şi prăvăliile au început să se aşeze cu fata la stradă. În loc să meargă negustorul la boier acasă cu boceaua de mărfuri în spinare, a început boierul şi mai ales boieroaica, să meargă la negustor. Astfel se făcu transitiunea de la han la magazinul de azi. De când s-a născut de-a binelea prăvălia şi hotelul, a murit şi hanul’’9. Acest fragment arăta transformările care s-au produs în domeniul comertului. La început negustorii erau drumeti, se numeau aşa deoarece marfa pe care o comercializau o purtau cu ei şi se duceau la oamenii cu stare pentru a o vinde. Sau puteau să tragă la hanuri unde veneau doritorii. Cu timpul negustorul a construit o prăvălie, un magazin unde vindea mărfurile devenind un negustor aşezat. Acest lucru avea avantaje de o parte şi de alta negustorul putea să -şi expună marfa în magazin care putea fi mai multă, nu o mai căra după el, în schimb putea atrăgea mai multă clientelă. Cu alte cuvinte situatia se inversase. Nu numai negustorii au evoluat, ci şi hanurile care au fost transformate în hoteluri. Era o singură stradă din Bucureşti care nu avea apartamente de locuit ci numai prăvălii de la parter până la etajul unu sau doi. Aceasta era strada Lipscani care a fost o stradă a negotului şi numai a negotului. Doamna Rodica Cârnu sustinea că publicitatea era acelaşi lucru cu propaganda deoarece ambele presupuneau o comunicare persuasivă. Cu acest lucru nu era de acord
7

Rodica Mihaela Cârnu, Publicitatea sau arta de a convinge, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 2004, p.20. 8 Marian Petcu, O istorie ilustrată a publicităţii româneşti, Bucureşti, Editura Tritonic, 2006, p.22. 9 G.Crutzescu, Podul Mogoşoaiei. Povestea unei străzi, Bucureşti, Editura Meridiane, 1987, p.40.

9

toată lumea, pentru a demonstra acest lucru a organizat un sondaj de opinie. Concluziile erau că termenii de ’’publicitate’’ şi ’’propagandă’’ sunt diferiti dar nu ştiau să explice de ce, explicatia ar fi fost asocierea notiuni de propagandă cu inocularea unei ideologii politice10. Termenul de ’’propagandă’’ provenea de la latinescul ’’propagare’’, a răspândi, a cultiva. A fost instituit oficial în secolul al XVII-lea de către papa Grigore al XV-lea în Sacra Congretatio de Propaganda Fide, cu scopul de a răspândi credinta creştină în lume. Cu alte cuvinte, în 1623, ’’a face propagandă’’ era o cauză nobilă. Azi termenul are conotatii negative datorită întâmplărilor din cel de al doilea război mondial, fiind asociat cu propaganda nazistă şi cea comunistă. Astăzi publicitatea înseamnă plasarea unor reclame în mass-media, contra unui cost cunoscut. Cu alte cuvinte, termenul de publicitate este un neologism împrumutat din limba franceză (publicité) şi el în principal recepta sau era folosit cu semnificatia termenului anglo-saxon adversiting. În concluzie, publicitatea consta în promovarea comercială a textelor dar şi a imagini unui individ, grup. Multi ar crede ca publicitatea si reclama erau două concepte identice, în realitate nu erau aşa deoarece se completau unul pe celalalt. Dacă publicitatea era luată izolat, ea nu puatea fi eficientă întrucât simpla informatie transmisă poate ajunge la consumator fără să-l emotioneze11. Termenul de publicitate era folosit pentru a desemna o sferă largă adică domeniul, procesul, ştiinta diseminării reclamelor. Pe când reclama reprezenta produsul efectiv al procesului: macheta, spotul. Cuvântul ’’reclamă’’ provenea de la latinescul ’’clamare’’ a striga, a chema, a proclama. Unul dintre dictionarele de buzunar al limbii române apărut în 1886, definea reclama ca fiind: ’’ laudă plătită făcută cuiva într-un ziar, orice publicatie precum afişe, circulări, anunciu prin ziare, făcută de comercianti, industriaşi pentru a-şi recomanda marfa’’12. Această definitie era una completă, fiindcă se explica tuturor unde gaseau o reclamă, cine apela la ea, sub ce forme puteau să o găsească cei interesati, în schimbul
10 11

Rodica Mihaela Cârnu, op.cit., p.50. Aurel Vainer, Marketing de la concepţie, prin cercetare, la acţiune, Bucureşti, Editura Expert, 2001, p.26. 12 Adolphe Steinberg, Cel mai nou dicţionar de buzunar pentru tălmăcirea cuvintelor radicale şi zicerilor străine din limba română, Bucureşti, Tipografia Academiei Române ’’Laboratorii Romani’’, 1886, p.67.

10

unei sume de bani. Astfel reclamele puteau fi plasate în ziare de orice tip: săptămânale, cotidiane, reviste. La reclamă apelau comerciantii, industriaşii care detineau mărfuri pentru a fi cunoscute de cât mai multă lume şi în final cumpărate. Cei care realizau reclamele puteau să le conceapă sub diferite forme: afişe, circulări, anunturi din ziare. Eu cred că de pe urma publicitătii aveau de câştig toti. Comerciantii fiindcă îşi vindeau marfa, cumpărătorii care îşi achizitionau produsele necesare, ziarele care puteau supravietui de pe urma reclamei şi nu în ultimul rând cei care creau reclamele. Unul dintre cele dintâi dictionare serioase ale limbi române a fost cel realizat de Lazăr Şăineanu, care definea astfel reclama: ’’articolaş într-un ziar spre a lăuda şi recomanda o carte, un obiect de comert’’13. Diaconovich sustinea în ’’Enciclopedia română’’ că reclama era un anunt prin care se recomanda de obicei cu laude exagerate, un articol pus în comerciu 14. Analizând aceste definitii am observat sub ce forme se manifesta reclama: anunturi şi articole în presă. Rolul reclamei era de a recomanda şi lăuda produsele acest lucru rezultă di n cele două definitii. Produsele promovate puteau fi de la cărti noi apărute la articole sau obiecte comerciale. Diaconovich atrăgea atentia cumpărătorului să nu aibă încredere totală în produsele promovate fiindcă unele erau lăudate exagerat. Adică se putea întâmpla ca un produs să nu fie de bună calitate dar datorită reclamei să fie cumpărat şi dorit de femei şi nu numai. Acest lucru era sustinut şi în articolul numit ,,Efectele reclamei’’, apărut în’’Anuntătorul român’’ din 10 decembrie 1893, unde se dădea o definitie a reclamei. Aceasta era sufletul comertului pentru că stabilea reputatia unui produs oarecare, în acest caz ea era ,,farul’’ care arată cumpărătorului unde să meargă şi ,,calăuza’’ care să-i indice lucrurile ce-i trebuiau. Această definitie accentua efectele folosirii reclamei şi explica de ce se sustinea că era sufletul comertului. Reclama avea puterea să-i transmită un mesaj cumpărătorului de ce avea nevoie şi unde găsea produsele. Despre reclamă Virgil Molin în 1929 afirma: ’’ printre americanismele ce-a fost nevoită să le importe bătrâna Europă, e şi reclama, argintul viu al activitătii economice din continentul de peste Ocean. Vrând-nevrând reclama cu toate caraghioslâcurile ei,

13 14

Lazăr Şăineanu, op.cit., p. 350. Dr.C.Diaconovich, op.cit., p. 760.

11

s-a încuibat şi a fost acceptată ca un ser regenerator în viata economică a tuturor tărilor ce vroiesc să progreseze. De pe urma acestei reclame, tiparul şi presa sunt direct profitoare. Căci reclama modernă face uz de imprimate sub diferite forme, ca de un mijloc excelent, egalat poate numai prin publicitatea prin presă. Insertiile din ziare se concep de altii, dar forma lor grafică tot tipograful o dă. Sub acest raport, reclama interesează deci pe tipograf, încât o cunoaştere mai de aproape e mai mult decât recomandabilă’’15. Virgil Molin era un specialist în domeniul reclamei, fiind redactorul unei reviste ’’Grafica română’’. El sustinea că reclama a pătruns în Europa de pe continentul american. Explicatia fiind că în acest continent s-a văzut la ce folosea reclama, că afacerile prosperau datorită folosirii ei. De aceea era comparată ca fiind ’’ argintul viu al activitătii economice din continentul de peste Ocean’’. În Europa şi la noi situatia era inversă, reclama nu era luată în serios, nu se considera importanta în domeniul economic, de aceea se considera în epocă că era unul dintre ’’americanismele’’ nevoite să fie preluat de Europa. Cu timpul situatia s -a schimbat reclama fiind acceptată mai ales în tările care doreau să progreseze economic. În acest articol, Virgil Molin arăta care erau beneficiarii directi şi indirecti ai reclamei. Astfel profitorii directi erau tiparul şi presa, iar cei indirecti: creatorii de reclame şi tipograful. Între creatorii de reclame se dădea o luptă acerbă pentru mentinerea în acest domeniu însă ca reclama să fie una reuşită din punct de vedere al grafici totul depindea de cât de priceput era tipograful. Nevoia de reclamă a apărut odată cu expansiunea populatiei şi dezvoltarea oraşelor, cantităti mari de bunuri produse erau popularizate cu ajutorul reclamei. Astfel erau înştiintati clientii aflati departe de locul de fabricatie al acelor produse. Actiunea reclamei luată în sens larg, nu se limita numai la a face cunoscute bunurile economice fabricate sau manufacturate, ci ea cuprindea şi toate anunturile şi prezentările bunurilor uzufructare de utilitate publică. Două definitii care se refereau la procesele psihice dezlăntuite de reclamă erau cele ale lui Seyffert şi König. Seyffert scria că ’’reclama este trezirea intentionată a atentiei şi a interesului la persoane sau la grupe de persoane, în legătură cu bunuri materiale, în vederea producerii cumpărării. În această definitie Seyffert arăta că cei
15

Virgil Molin, Tiparul şi reclama, în ’’Almanahul Graficei Române’’, anul I, nr.2, 1929, p.10.

12

care concepeau reclamele trebuiau să tină cont de efectul psihologic pe care îl produceau asupra consumatorilor. Pentru a fi reuşită reclama trebuia să trezească atentia unei persoane sau unui grup de persoane pentru a cumpăra acel produs. König definea reclama în felul următor: reclama comercială este actiunea metodică asupra psihicului uman cu scopul producerii unei înalte dispozitii voluntare în vederea dobândirii prin cumpărare a obiectului prezentat de reclamă. În viziunea lui König reclama trebuia să actioneze asupra psihicului uman ducând la dispozitia voluntară de a dori achizitionarea produsului. Dacă combinăm cele două definitii putem spune că reclama este mijlocul de activare interioară cu scopul de a actualiza o dorintă, dublată de dispozitia voluntară de dobândire a bunului economic înfătişat’’16. Todoran vroia să arăte ce impact avea mesajul publicitar asupra psihicului potentialului cumpărător. După G. Lochard şi H. Boyer reclama era primul tip de publicitate, scopul său fiind acela de a face cunoscut un lucru bun de consum şi caracteristicile sale în special pretul. Astăzi reclama reprezintă activitatea prin care se face publicitate unui produs, unui spectacol concret: afişe, prospect, anunt în presă17. În America se punea mare accent pe reclama în afacerile economice dovadă fiind suma mare de bani cheltuită în acest sens, mai mult de un miliard de dolari pe reclame în cursul unui an. Acest lucru se întâmpla deoarece s-a observat cât de mult a ajutat reclama afacerile. Se promovau produse, branduri ajugând să fie cunoscute de toată lumea. Reclama varia în intensitatea ei după tări şi după întinderea productiei economice. Ea era atât de necesară pentru viata economică încât, scrie Wallon, unele firme mari vedeau descrescând volumul afacerilor lor, cu o rigoare matematică, în acelaşi timp cu micşorarea publicitătii ce şi-o făceau. Reclama reprezenta publicitatea care dădea cumpărătorului în mod explicit un sfat de cumpărare, relatia dintre mesajul publicitar şi cumpărător fiind de natură directă.

16

Dimitrie Todoran , Psihologia reclamei. Studiu de psihologie economică, Bucureşti, Editura Tritonic, 2004, p.37. 17 Elena Comşulea, Valentina Şerban, Sabina Teiuş, Dicţionar explicativ al limbii române de azi, Bucureşti, Editura Litera internaţional, 2007, p.789.

13

Obiectul consumului era singurul pus în valoare şi prezentat fără artificii, ambiguităti şi diverse figuri de stil. Înainte de aparitia primelor ziare româneşti, secolul al XIX-lea, elita, cei bogati erau informatii cu privire la anumite produse care se promovau în ziarele străine. Ziarul era privit ca un răspânditor de veşti, de aceea anunturile publicate în diferitele gazete străine care circulau în provinciile istorice româneşti erau cunoscute. Domnitorii erau abonati la aceste ziare, ba chiar aveau un buget asigurat în acest sens. Aşa se explică de ce boierul Stan Jianu îi cerea negustorului Constantin Pop, pe la 1770-1780 să-i achizitioneze: săpun ce scriu la gazete că au ieşit pentru spălat cocoanele pe obraz. Pentru a fi la modă cu străinătatea sotia şi probabil fiicele i-au cerut tatălui să cumpere aceste produse. Reclamele scrise apărute în gazete la început se gaseau răspândite în tot ziarul. Cu timpul au fost adunate în pagina patru, care a devenit o pagină de interes pentru cititori în acelaşi timp şi pentru comercianti. Această pagină se va numi ’’mica publicitate’’şi în ea se găseau numai anunturi. Au fost folositi mai multi termeni pentru a desemna reclama scrisă: anunciu, înştiintare, avis, insertie. Despre ei voi vorbi în continuare. În primele noastre publicatii ’’Albina românească’’ şi ’’Curierul românesc’’, pe lângă informatii comerciale de interes general mai era şi ’’mica publicitate’’ care cuprindea mezaturile, vânzările şi înştiintările particulare. Înştiintarea răspândită de fondatorii Curierului, I.Heliade Rădulescu şi C.Moroiu, prin care chemau la ’’prenumeratie’’ promitea că gazeta ’’acest vestitor de obşte’’, se va dovedi utilă pentru toată treapta de oameni, astfel că prin citirea ei băgătorul de seamă negutător îşi îndreaptă dintr-însa mai cu îndrăzneală spiculatiile sale, până şi asudătorul plugar şi el poate afla accea ce înlesneşte ostenelile sale. Punctele trei şi cinci din programul gazetei se referau la înştiintările pentru cele mai folositoare articole ale comertului şi vânzări şi mezaturi deosebite18. Fondatorii Curierului în articolul-program explicau cum functiona folosirea reclamei scrise sau a anunturilor. Astfel gazeta putea fi citită de multi oameni pătrunzând în locurile cele mai îndepărtate până la sudătorul plugului care căuta ce-l interesa. Produsele detinute de comercianti ajungeau să fie cunoscute de toate clasele
18

Marian Petcu, op.cit., p.140.

14

sociale. Din programul gazetei mai aflăm ce se promovau prin intermediul anunturilor în ’’Curierul românesc’’: articole comerciale, vânzări, mezaturi adică aproape orice. Curierul va avea un prim supliment, sub formă de pliant de dimensiuni mai reduse decât revista, chiar la numărul cinci din 22 aprilie-4 mai 1829 numit ’’Înştiintare’’ în care Euprosin Poteca anunta aparitia unui volum ’’Iubitorului de întelepciune! Filosofia cuvântului şi a năravului’’. În cazul ’’Albinei româneşti’’, informatiile de interes comercial vor forma după cum rezultă din Înştiintarea despre Gazeta românească de la Iaşi din 1829, un supliment în care se vor publica mezaturile, vânzările şi înştiintările particulare, iar cei care vor avea trebuintă a li se tipări asemenea cuprinderi, sub o iscălitură întărită de dregătoria locului, le vor trimite către redactie. În articolul-program al ’’Albinei româneşti’’ se explica ce trebuiau să facă comercianti pentru a le apărea reclama în această gazetă. Un anunt pentru a fi publicat trebuia sa contina semnatura intarita de dregatoria locului. Aceste lucruri se cereau probabil ca o garantie pentru editorii ziarului şi al viitorilor cumpărători, că cei care promovau marfa erau oameni de încredere care nu aveau probleme cu autoritătile locale. După ce se îndeplineau aceste conditii reclama era trimisă la redactia ziarului care o publica. Termenul de ’’înştiintare’’ era folosit în primele ziare româneşti şi nu numai pentru a-l face atent pe cititor că urma un anunt care îl va interesa. Astfel p rin acesta se întelegea: produs editorial adică ( foaie volantă tipărită) şi continut publicitar (anunt). Faptul că anunciul reprezenta o înştiintare era sustinut de Steinberg în dictionarul său de buzunar19. Un alt termen folosit era ’’Avis’’ utilizat când trebuia să dea o denumire unui anunt cu miză comercială şi nu numai20. Termenul de ’’insertie’’ însemna faptul de a insera, adică de a introduce, a include un adaos, o informatie. Cu alte cuvinte reclama era asemenea unei informati care se adăuga într-un ziar pentru a fi citită de cei interesati. O definitie completă a acestui termen o găsim în lucrarea lui Diaconovich, Enciclopedia română. Mai întâi se arăta istoricul inseratelor, rolul lor în promovarea diverselor produse, felurile lor, cât de avantajoase erau, cine se foloseau de ele mai mult. Inseratele erau de mare ajutor

19 20

Adolphe Steinberg, op.cit., p.24. Marian Petcu, op.cit., p.141.

15

ziarelor mai ales celor străine: engleze, germane. La noi doar patru ziare se sustineau prin inserate. De ele se puteau folosi: comercianti, industriaşi, dar cei care profitau la maximul erau farmaciştii şi parfumorii. Pentru ca o inserată să aibă succes trebuia repetată des şi regulat. Se plăteau cu rândul şi se făcea rabat pentru repetarea lor. Inseratele sau anunturile erau de mai multe feluri: anunturile propriu-zise, pe care cei interesati le găseau imediat. Se mai foloseau anunturile deghizate pe care cititorul le citea fără a observa decât la sfârşit sau poate nici atunci că avea inaintea s a un anunt plătit. Reclama şi inserata erau două notiuni diferite după cum sustinea Diaconovich. Prima era cea care se publica în corpul ziarelor sau a revistelor printre materia de redactie, în concluzie, nu se găsea în paginile destinate mici publicităti. Spre deosebire de inserată reclama era mai scumpă. Pentru că erau foarte multe anunturi ca să iasă în evidentă unele au folosit vignetele cu forma obiectului de vânzare: casa, mobila sau expresia ’’se publicariceşte spre înştiintare’’ care însemna spre luare la cunoştiintă, apărută în ’’Albina românească’’ la 1840. Primele ’’anunciuri’’ sau ’’înştiintări’’, cum au fost numite, erau redactate de o manieră comcisă: cine vinde, ce, unde, în ce conditii, uneori fiind vorba de închirieri, arende ori de ’’prenumeratii’’ pentru diverse cărti ori reviste. Dealtfel primele ’’media’’ puteau fi considerate ’’prenumeratiile’’, afişele, foile volante sau gazetele de format mic, prin care se prezenta proiectul de editare a unei publicatii şi se solicitau înscrieri sau abonamente, fiindcă în acea perioadă editorul era creditat de cititorii. Anunturile cu configuratia lor mai mult sau mai putin expresive s-au extins în majoritatea publicatiilor, iar tarifele de publicare au fost tipărite, de obicei, lângă titlul gazetelor, în mici casete. Iată oferta revistei ’’Zorile’’ fondată la Galati în anul 1888: anunciu linia petit, pagina patru -40 de bani, pagina trei- 80 de bani; Insertiuni şi reclame în pagina trei-80 bani, la Cronică-2 lei. Repetitiile se fac cu rabat însemnat. La 1857, C.A.Rosetti încasa pentru înştiintări un leu linia. Ceva mai scumpe erau insertiunile şi reclamele publicate în ’’Trompetta Carpatilor’’, un rând de coloană pe prima pagină costa 3 lei, 2 lei pentru pagina a doua şi un leu pentru a treia. Editoru l publica pe frontispiciul gazetei precizarea: pentru cele cuprinse sub rubrica Insertiuni şi reclame, redactia nu era responsabilă. Pentru a apărea un anunt în ziarul ’’Universul’’

16

trebuia să se plătească pentru pagina a doua şi a treia- 30 bani iar pentru a patra-15 bani. Ziarul ’’Adevărul ’’avea următorul tarif: 50 de bani pentru pagina patru şi 2 lei pentru pagina trei. Analizând aceste tarife de publicare am ajuns la nişte concluzii: reclama era plătită în functie de numărul de rânduri pe care le avea, de locul unde se dorea să fie amplasată. De obicei se plătea mai putin pentru aşezarea ei în pagina patru, astfel pentru ziarul ’’Universul’’ se percepea taxa de 15 bani, iar pentru ’’Adevărul ’’ 50 de bani. Dacă se dorea amplasarea anuntului în altă pagină, pretul era altul. Cel mai mult se plătea pentru prima pagină micşorându-se pentru următoarele pagini, spre exemplu cazul ’’Trompettei Carpatilor’’. Reclamele analizate în această lucrare le-am clasificat ca fiind de două feluri: indirecte si directe. Cele directe se găseau în formă standard şi indirecte în cărti, dar şi sub forma programelor şcolare, regulamentelor, prospectelor şi ziare (ca articole, scrisori sau discursuri ale directorilor de pensionate cu ocazia împărtirii premiilor elevilor ). O reclamă şcolară indirectă era articolul lui T.M.G despre serbările de sfârşit de an şcolar organizate de Institutul de domnişoare Cremer. În prima zi s-a reprezentat o productie muzicală, instrumentală şi vocală în limba română. ’’Pe 26 iunie s-a prezentat un spectacol de teatru în limba franceză prin care s-a demonstrat că în acest institut această limbă se învată prea bine dovadă claritatea şi elocventa cu care s -au exprimat elevele’’21. Din acest articol aflăm că acest institut avea profesori foarte buni, care îşi făceau treaba bine obtinând rezultate foarte bune, dovadă succesul celor două spectacole. În acelaşi timp s-a văzut rolul jucat de fete care şi-au dat silinta să ajungă la aşteptările profesorilor şi să le arate că munca depusă de-a lungul anului nu a fost în zadar. Eu cred că scopurile acestor spectacole erau: de răsplată pentru părintii care au avut încredere să-şi lase fetele în grija profesorilor, directoarei, dar şi să atragă Un alt mod indirect de a se promova la care au apelat şcolile particulare evreieşti au fost anunturile în care se precizau posturile vacante pentru cadrele didactice şi cerintele lor. De obicei aceştia trebuiau să prezinte actele doveditoare pentru studiile făcute şi era mare nevoie de profesori de limba română şi limbi străine. Spre exemplu:
21

potentialii clienti. La acest institut se învata limba franceză, muzica şi alte materii.

’’Bomba’’, anul VI, nr.265, marţi 3/15 iulie 1890, p.3.

17

’’La şcoala israelită română din Ploieşti, se cauta prin concurs un profesor sau profesoară de ebraică şi germană, a se adresa d-lui Oscar Bernstein, Ploieşti22. Din această reclamă aflăm cum se chema şcoala, directorul, că în ea se preda ebraică şi germană iar problema şcolii era faptul că nu aveau profesori detinând în schimb elevi. O reclamă indirectă putea fi considerată şi pictarea bisericilor, la care au recurs multi pictori români ca: Ştefan Luchian, Nicolae Grigorescu. Explicatia fiind următoarea: o parte din lucrările lor se găseau în diferite muzee, peste hotare în diferite colectii, la ele având acces doar oamenii învătati. Pe când în biserică se duceau oameni de rând care veneau în contact cu lucrările pictorilor făcându-i curioşi să afle mai multe lucruri despre aceştia. Publicitatea reprezintă un domeniu interesant, prea putin explorat de către cercetători. Din această cauză istoriografia română este deficitară în acest sens. Cercetând această temă am identificat o istoriografie străină şi una românească. Voi începe s-o analizez pe cea străină. În 1936 apărea cartea lui Louis Angé, Tehnica modernă a vânzării. Manual de publicitate, în care se prezenta o istorie a publicitătii franceze, cum trebuia realizat un anunt publicitar, se dădea exemple de reclame reuşite dar şi nereuşite. Grigore TrancuIaşi, profesor la Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Bucureşti, saluta aparitia acestei cărti deoarece pentru vremea aceea era de mare serviciu comertului şi industriei româneşti după cum afirma ajutându-i pe viitori vânzători oferindu-le baza. Pentru mine această carte a fost un model mai ales partea despre teorie şi practică în care se analizau diferitele reclame. Dar are şi lipsurile ei se referă la publicitatea din Franta, nu preciza cum puteau să fie realizate reclamele nereuşite pentru a avea succes. O carte mai recentă a apărut în 2000, scrisă de Frank Jenkins, Cum să stăpâneşti reclama la perfectiune, care reprezintă un ghid pas cu pas pentru domeniul reclamei util pentru cei implicati în această activitate. Folositoare pentru mine a fost partea de început în care era redat istoricul reclamei şi cum se manifestă ea în nordul şi sudul Americi însă ea a fost concepută pentru epoca contemporană.
22

’’ Cronica israelită’’, anul II, nr.27, 13 iulie 1902, p.4.

18

În 2002 a apărut cartea Angellei Goddard, Limbajul publicitătii, în care se trata cu atentie modul în care a fost folosit limbajul în conceperea mesajelor publicitare, acest lucru făcea ca această carte să fie diferită de toate celelalte. Pentru ca reclama să functioneze trebuiau folosite resurse comune ale limbajului în moduri în care se puteau influenta deciziile şi astfel avea o semnificatie aparte pentru noi. Pentru mine această lucrare a fost un model cu toate că se referea la publicitatea americană. Un Manual de publicitate era cel scris de Thomas Russel şi Ronald Lane, care prezenta cele mai recente tehnici, teorii şi metode comune, diferite elemente comune ale industriei publicitare, evolutii contemporane din activitatea de marketing, publicitate şi promovare. De ajutor pentru mine a fost ultima parte a cincea Crearea publicitătii, ideile creative erau de obicei rezultatul cercetării ce oferea o bună cunoaştere a preferintelor consumatorilor, în materie de selectie a produselor şi de mass media. A.D.Farbey, în cartea sa Publicitatea eficientă: notiuni fundamentale, se adresa celor care foloseau programe de publicitate deoarece ei aveau nevoie de informatii cu privire la experienta efectivă a producerii publicitătii. Folositoare din această lucrare au fost notiunile fundamentale explicate precum şi arătarea rolului publicităti, cum actiona ea. Aceste cărti studiau publicitatea franceză, americană arătând cum au evoluat ele de-a lungul timpului, se opresc şi asupra elementelor care alcătuiau mesajul publicitar. Istoriografia românească cuprinde cartea lui Emil Samoilă, Ziaristica. Notiuni elementare de gazetărie, la fel cum sugera şi titlul agentiile române de presă, de publicitate. În 1945 s-a realizat comunicarea făcută la Institutul de Cercetări Economice de către George Tudorică cu titlul Reclama: importantǎ, evolutie, rezultate. Aceasta va fi editată şi cuprindea importanta reclamei la care se adăugau părerile celor care au folosit-o şi au avut de câştigat. Era prezentată evolutia ei din cele mai vechi timpuri până atunci punându-se accentul pe tipurile timpuri de reclamă : afişul, firma. Concluzia cărtii era că : publicitatea românescă era în urmă trebuind să recupereze, se prezenta istoria reclamei mondiale dar şi cea românească, se vorbea despre elementele care alcătuiau o reclamă,

19

solutia fiind

să fie studiată în Şcolile de comert din toată tara cu scopul de a fi

cunoscută de viitori comercianti şi oameni de afaceri. T.Pavel, a scris lucrarea Publicitatea şi reclama în comertul socialist, ce prezenta analiza celor două domenii, făcându-se o istorie a publicitătii, se vorbea despre reclama din diferite domenii : transport, turism, industrie dar perioada studiată se referea la socialism. O altă lucrare care se referă la comertul socialist şi nu numai e cea a lui Alexandru Berca, Promovarea vânzării produselor şi informarea cumpărătorilor, fiind de fapt teza lui de doctorat. Aceasta încerca să analizeze metodele folosite atunci în 1980, în activitatea de promovare a vânzări şi a eficientei acestei activităti. Scopul ei era formarea unor concluzii teoretice cât şi a unor tendinte ce se manifestau pe plan mondial în vederea îmbunătătirii activităti practice desfăşurate în tara noastră. Astfel autorul studia practica internatională de promovare a vânzări care îşi putea găsi aplicabilitatea în comertul socialist. O carte dedicată exclusiv agentiilor de presă era cea a Floricăi Vrânceanu, Un secol de agentii de presă româneşti 1889-1989, care prezenta evolutia acestora de-a lungul unui secol. În 2001 a apărut cartea Mihaelei Nicola şi a lui Dan Petre, Publicitatea, fiind revizuită şi editată din nou în 2004, sub numele de Introducere în publicitate. Această carte a fost realizată sub forma unui curs cu intentia de a le oferi celor interesati de publicitate şi de domeniile conexe informatiile teoretice de bază despre principalele zone de activitate specifice publicităti. Pentru mine a fost un model scurtul istoric al publicităti şi expunerea pas cu pas a procesului parcurs pentru realizarea campaniei publicitare. O reclamă de succes nu era posibilă fără cercetarea psihologică şi sociologică. Acest adevăr era recunoscut ca atare de către cei ce creeau şi puneau în circulatie mesaje mass media menite să informeze şi să persuadeze populatia în legătură cu idei, bunuri şi servicii. Reclama aducea profit, dar impulsiona cercetarea ştiintifică. Volumul Psihologia reclamei. Studiu de psihologie economică scris de Dimitrie Todoran dovedea cu prisosintă că aşa stăteau lucrurile.

20

O carte bună referitoare la publicitatea românească era cea a lui Marian Petcu, O istorie ilustrată a publicitătii româneşti, deoarece încerca să pună bazele publicitătii româneşti, să dea reperele începutului ei pentru că au existat cărti care permiteau reconstituirea istoriei publicităti din câteva tări vest-europene dar despre tara noastra era o tăcere totală. Ea cuprindea exemplificări foarte multe, vorbea despre publicatiile de specialitate, realiza o istorie a publicitătii de la începuturi până în prezent. Această carte are însă limitele ei recunoscute chiar de autor propunând în acest sens continuare subiectului. Tot în 2004 apare cartea Rodicăi Mihaela Cârnu, Publicitatea sau arta de a convinge, care era de fapt varianta revizuită a tezei de doctorat, în care se vorbea despre publicitatea românească actuală. Ea studia textul reclamei surprizând cele mai importante tehnici folosite de autori de reclame pentru a convinge publicul de utilitatea şi necesitatea produsului sau serviciului promovat. Analiza textul publicitar reclamele din ziare, reviste, radio, televiziune, de ce au fost alese anumite cuvinte, constructi ce rol aveu ele în atragerea viitorilor clienti. Pentru mine a fost un model analiza reclamelor apărute după 1990. Există şi o Antologie de texte despre publicitate, scrisă de Cezar Tabarcea şi Alexandra Crăciun, cu scopul de a-i ajuta pe studenti de la Departamentul de Comunicare şi Relati publice, fiind vorba despre texte fundamentale care apartineau domeniului publicitar. Reclama – un factor în progresul industriei şi comertului, apărut în ’’Almanachul industriei şi comertului’’ din 1908, reprezenta un studiu ce se referea la reclama românească şi la fazele ei de evolutie. Cornel Crăciun, în studiul Reclama şi publicitatea în presa brăileană (19011910), analiza reclama apărută în presă brăileană dintre anii 1901-1910. S-a pus Despre lucrările româneşti referitoare la publicitate şi reclamă pot spune că au apărut mai târziu în comparatie cu cele străine. La fel ca şi cărtile străine scrise pe această temă s-a realizat o istorie a publicitătii străine iar despre cea românească se spunea putine lucruri de aceea Marian Petcu încearcă să identifice primele ei momente. accentul pe modul cum a fost concepută, cum a evoluat, ce promova, cum.

21

Unele dintre cărtile româneşti studiau reclame din diferite domenii din perioada comunismului, contemporană dar şi textul reclamelor arătând tehnicile folosite cel mai des de către creatori de reclame. Alte lucrări se axau pe cercetarea psihologică, sociologică deoarece se vroia să se conceapă reclame de succes care să aibă impact la public. În concluzie pot spune că despre publicitate putem să vorbim din cele mai mai vechi timpuri, o întâlnim chiar şi la negustorii romani. Mai precis pe ruinele Pompeiului unde s-au descoperit reclame în piatră sau teracotă, prin care se promovau produsele ce se găseau de vânzare acolo. În timp ea a evoluat iar în secolul al XIX-lea s-a profesionalizat. Astfel au apărut agentii de publicitate, ziare de specialitate, creatorii de reclame. Analizând dezvoltarea publicitătii româneşti am observat că cei care au ajutat la dezvoltarea acestui domeniu au fost în primul rând străinii care au observat beneficiile folosiri ei. Mijloacele de promovare în timp s-au diversificat şi ele. Astfel la început reclamele apăreau în ziare, deoarece acestea reprezentau unul dintre putinele mijloace prin care se făceau cunoscute anumite produse în epoca modernǎ. Am întâlnit reclame la o gamă variată de produse: de la paste de dinti, la maşini agricole. Afişul a fost făcut cunoscut oamenilor de rând şi nu numai de către pictori mai ales cei care au studiat în străinătate. Aceştia au intrat în contact cu afişul fiindcă acolo era des utilizat ba chiar folosit la decorarea caselor pe post de tapet. În 1890 la Bucureşti s-a desfăşurat o licitatie ce avea ca scop: lipirea de afişe. Ceea ce demonstra că şi în tara noastră publicitatea a început să se dezvolte şi să recupereze rămânerea în urmă. Licitatia a fost câştigată de Agentia Havas care timp de şapte ani se va ocupa de această problemă. Conform contractului care a fost semnat între Primărie şi Agentie rolul ei era de a lipi afişe în locurile special amenajate, de a le dezlipi pe cele vechi sau puse ilegal. Pentru aceste lucruri primea o sumă de bani în functie de numărul afişelor lipite şi de durata mentineri lor pe pancarde. Pentru afişele cu o durată temporară se percepeau 10 bani, pentru cele cu o durată cuprinsă între trei zile şi trei luni 15 bani iar pentru un timp m ai îndelungat de trei luni pretul era hotărât de cele două părti. Teatrul a apelat la toate mijloacele de promovare cu scopul ca cei interesati să vină să vadă piesele dorite. Repertoriul era făcut cunoscut prin intermediul : afişului,

22

reclamei scrise. Unul dintre teatrele din Bucureşti care a apelat la afiş, ca mijloc publicitar pentru a face cunoscute piesele ce se jucau, actorii, data, a fost Dacia. La acest teatru nu se respecta o etichetă la fel ca la National unde se venea cu trăsura, trebuia să fi îmbrăcat la modă, doamnele nu le era permisă intrarea cu pălărie. Spectatorii care frecventau teatrul Dacia erau mai ales oamenii din mahalale dar şi comerciantii, pasagerii care erau cazati la hotelul cu acelaşi nume. Aceasta fiind şi explicatia că afişul conceput pentru promovarea unei piese de teatru în care juca actorul Manolescu era scris de mână fiind unul primitiv. El cuprindea principalele informatii la fel ca şi celelalte afişe mai scumpe. Acestea erau : numele piesei, data, locul desfăşurării. Nu se cheltuiau prea multi bani pe promovarea pieselor de teatru jucate la Dacia, fiindcă nu era o problemă ca să se umple sala Dacia. Trebuia doar ca cineva să strige, sau să anunte că se juca o piesă la Dacia şi totul închidea şi toti porneau spre sala Dacia. Succesul unei piese depindea de actorii care jucau în ea, astfel cei mai importanti au fost : Millo, Pascaly, Manolescu. Spre deosebire de afiş în reclama scrisă se putea atrage atentia prin chenar, literele folosite, era citită de mai multă lume. Acestea erau simple la fel ca şi la afiş cuprindeau numele piesei, actorii care jucau, locul, data desfăşurării. Bucureştenii puteau viziona piese de teatru la Teatrul National, mai ales elita dar şi în sălile Bossel, Dacia, care era frecventat de lumea mahalalelor probabil că nu trebuiau respectate anumite reguli, etichete. Teatru nu se juca doar în Bucureşti ci şi în statiunile balneare, în provincie, unde veneau trupe din străinătate, din Bucureşti. Aceste lucruri demonstrau că s-a observat cât de important era petrecerea timpului liber într-un mod cât mai relaxant. În unele statiunii pe timpul sezonului de băi se ofereau vizitatorilor reprezentatii teatrale mai ales că trupa de teatru rămânea în statiune. După şcoală, teatrul a fost cel care i-a îndrumat pe oameni spre cultură şi mai ales spre o educatie aleasă a populatiei bucureştene. Unii au conştientizat importanta teatrului în dezvoltarea educatiei, a culturii fetelor. Astfel la Liceul Bolintineanu cele mai bune eleve puteau urmări piese de teatru pe banii şcoli fiind un fel de recompensă pentru acestea. Statiunile balneare pentru a se face cunoscute doritorilor au folosit diverse modalitătii de promovare printre care: cartea poştală, ziarele ce apăreau în statiuni,

23

diferitele broşuri, prospectele ce făceau cunoscute celor interesati informatii generale. Acestea se refereau la hoteluri, restaurante, preturile practicate pentru cura de băi. Publicitatea a ajutat cultura să fie cunoscută populatiei mai ales tipografiile, cărtiile editate de către acestea şi nu numai. Tipografiile cu timpul au început să se dezvolte, să fie înfiintate tot felul de ateliere care ajutau la editarea unei cărti. La început tipografiile nu detineau toate sectiunile necesare pentru tipărirea unei cărti. Patroni tipografiei fiind nevoiti să apeleze la serviciile atelierelor particulare pentru a definitiva aparitia unei cărti. Cu timpul unele tipografi ajung să se dezvolte şi vor avea toate sectiile necesare devenind un adevărat stabiliment tipografic. Tipografiile au apărut în Bucureşti dar şi în provincie şi au rezistat datorită lucrărilor de calitate executate, a preturilor, dar şi a seriozitătii demonstrată de medaliile câştigate la diferite expozitii din tară şi din afara ei. Tipografiile recurgeau la reclamă atunci când se anunta deschiderea unui nou stabiliment tipografic, când se editau diferite cărti şi erau lansate pe piată. În textul informativ se arăta de obicei, ce produse realiza tipografia respectivă : afişe, cărti didactice, romane, lucrări comerciale. Atractive pentru publicul larg erau cărtile de vizită dar şi invitatiile de nuntă şi botez. Reclamele la tipografii de obicei se asemănau dar au fost şi unele interesante concepute sub formă de poezie, de convorbiri telefonice, au fost folosite imagini, chenare complicate. Cei care au ştiu să profite la maxim de publicitate au fost directorii şcolilor particulare. Aceştia trebuiau să se facă cunoscuti mai ales că concurenta era acerbă. în acest domeniu Era greu să alegi o şcoală pentru copilul tău toate se lăudau cu

ceva : experienta(vechimea), cu promovabilitatea mare, cu profesorii buni, românii şi străinii. Pentru a face reclama mai atractivă s-a folosit imaginea în care era redată şcoala, s-au utilizat recomandările făcute de către mari personalităti care au studiat în acea şcoală. Observând mai mult timp o şcoală vedeai că ea a evoluat, şi-a schimbat numele, directorul sau directoarea, profesorii, s-au adăugau cursuri noi cu scopul de a atrage câti mai multi elevi dar şi să rămână în top. După ce un elev era înscris în şcoală la rândul său putea atrage altul acela fiind un frate, un prieten, un vecin. De aceea am găsit cazuri de fratii care au studiat în acelaşi institut la clase diferite sau împreună.

24

În secolul al XIX-lea oamenii s-au confruntat cu probleme de igienă ca: cosmeticele ce aveau în componentă substante ce dăunau corpului, se folosea apa murdară pentru spălarea fetei, a unor părti ale corpului, nu utilizau săpunul sau produselor de curătare a corpului. Femeile foloseau corsetele care puteau afecta sănătatea femeilor. Pe lângă acestea existau impostori care se dădeau drept doctori profitând de pe urma necazurilor populatiei: a bolilor, a diferitelor afectiuni. Pentru a pune capăt acestui lucru, doctorii, farmaciştii erau supuşi unui control diplomelor, al cunoştiintelor. Scopul publicitătii era să stimuleze dorintele clientilor şi acesta era atins prin folosirea metodelor de manipulare psihologică mai mult sau mai putin subtil. Analizând reclamele pentru diferite domenii am observat că unele erau concepute atractiv ce încercau să atragă atentia, să trezească curiozitatea prin folosirea imagini, a textului sub formă de dialog, poezie, a cadrului elegant. Ținta era femeia. Reclamele nu numai că se adresau, majoritar, femeii, dar multe dintre ele foloseau pentru a fi promovate imaginea ei, indiferent de produs. Am rămas surprinşi de faptul că o firmă de maşini uza de imaginea femeii pentru a garanta performantele tehnice ale motorului. După părerea noastră, mai credibilă era declaratia unor experti deoarece femeia nu prea se pricepea la motoare. Însă psihologul profesor doctor Florin Tudose sustinea că potentialul cumpărător lega imaginea femeii cu lucruri simbolice. Ea detinea atributele seductiei, era provocatoare, disponibilă, capricioasă. Astfel se ajungea ca fiecare să asocieze imaginea femeii cu feminitatea la el în cap, pentru că fiecare avem un număr de coduri simbolice. Ne lăsăm înşelati de diferentele dintre formă şi fond şi vom asocia imaginea produsului cu cea a femei. Femeia din reclamă lasă impresia că era disponibilă, dar nu se putea oferi tuturor cumpărătorilor care o doreau. În acest caz omul cumpără produsul şi se trezea din vis când vedea că atunci când îl consuma nu apărea nicio femeie. O altă explicatie a folosirii femeilor în reclame era faptul că acestea erau în permanentă dornice să realizeze noi achizitii, în consecintă reclamele pentru produsele destinate acestora rareori aveau bărbati în distributie, pe când cele destinate bărbatilor contineau aproape întotdeauna şi personaje feminine. riguros al

25

Un domeniu care s-a dezvoltat foarte mult datorită femei a fost cel cosmetic. Explicatia fiind simplă orice femeie dorea să fie atractivă, frumoasă iar dacă aceste calităti nu le avea de la natură încercau tot felul de produse. De aceea doamna Stäel, admirată de contemporanii săi pentru întelepciunea sa sustinea că ar ceda cu plăcere jumătate din cunoştiintele ei în schimbul unei fete frumoase. Aşa şi chiar mai mult ar face toate doamnele. O doamnă ar prefera să i se spună de majoritatea. Acestea că era frumoasă decăt că era inteligentă. De unde putem deduce că frumusetea era importantă pentru femeie şi dorită credeau că unele defecte se puteau ameliora prin folosirea cosmeticelor. Poate de aceea în această perioadă industria cosmeticelor s-a dezvoltat foarte mult. Cu alte cuvinte, femeile erau atrase de unele produse datorită reclamei care era concepută pentru a impresiona, fiind folosite imagini atractive, texte informative scurte. Cadrul avea rolul de a demarca reclama fată de celelalte, scrisul cu litere mari, boldite era folosit pentru a scoate în evidentă ceva. Am observat că reclamele concepute pentru produsele cosmetice au atras atentia femeilor prin intermediul imaginii. De obicei în ilustratie apărea produsul pentru a fi văzut şi cunoscut de cele interesate. Ar fi putut astfel să achizitioneze un produs care se numea la fel ca cel dorit de ele, dar de fapt să fie un fals. În loc să le facă un bine putea să producă contrariul. Am întâlnit cazuri când imaginea cuprindea părti ale corpului în functie de ce utilizare ar fi avut produsul. De exemplu în reclama unei vopsele apărea capul, în cea pentru corsete trunchiul. Frecvent folosit era procedeul ’’înainte’’ şi ‚’’după’’, mai precis felul în care arăta o femeie înaintea folosiri „tratamentului” cu produsul respectiv şi apoi era redată o imagine în care se arătau efectele folosirii produsului. La produsele cosmetice am observat că se dorea să se scoată în evidentă frumusetea „modelului”, deoarece se ştia că acest lucru era dorit de femei. Ele vroiau o siluetă frumoasă, un ten impecabil fără acnee, fără pistrui. În domeniul cosmeticii publicitatea a fost una de convingere a femeilor că folosirea diferitelor produse le fac senzuale, frumoase. În această situatie obiectivul diferitelor firme era de a crea o cerere selectivă. Când produsul promovat a fost acceptat se trecea la o altă etapă. Aceasta consta în convingerea potentialilor clienti că produsul

26

lor oferea cel mai bun raport calitate-pret. Se ajungea la o publicitate comparativă când o firmă făcea comparatie direct sau indirect cu alte produse. Cu toate că în presă se ducea o campanie împotriva folosirii cosmeticelor, corsetelor sustinută de către doctori femeile uzau în continuare de aceste lucruri interzise. Observând toate acestea doctorii au încercat să le învete pe femei să cumpere produse naturale în cunoştiintă de cauză, să aleagă ce li se potrivea. Femeile învătau cum afectau aceste produse pielea, aflau lucruri elementare de igienă. Acestea şi-au dat seama cț produsele trebuiau achiziționate din magazinele de specialitate nu de la coltul străzii sau făcute de baba satului. În unele articole se precizau ce produse erau periculoase pentru ca femeile să nu le mai cumpere. Cu alte cuvinte, se încerca să se prevină. O mare dezvoltare a avut-o şi industria medicamentelor de aceea au început să fie promovate. De obicei atrăgeau atentia prin experienta avută, uneori textul informativ era conceput atractiv. La începutul reclamei erau enumerate bolile care se tratau cu anumite medicamente. Am întâlnit cazuri când reclama dorea să capteze atentia prin utilizarea ilustratiei. Astfel ca imagine s-a folosit un mulaj în care erau redate principalele părti ale organismului ce se puteau vindeca utilizând Hapurile de catramină. Au existat probleme în legătură cu anumite medicamente care folosite un timp îndelungat produceau intoxicati şi ajungeau să pună în pericol sănătatea celui care le -a folosit. Cei responsabili de acest lucru erau trecuti pe o listă neagră care era transmisă tuturor organelor abilitate ce supravegheau ca acest lucru să nu se mai întâmple. Medicamentele puteau fi achizitionate din farmacii sau drogherii unde lucrau persoane autorizate. Acestea au obăinut acest drept în urma unor examene şi aveau în spate o experientă acumulată. Reclamele pentru farmacii şi drogherii erau duble fiindcă promovau locul de comercializare dar în acelaşi timp şi anumite produse care se găseau comercializate doar în acel loc. Pentru ca să se înlăture fenomenul imposturi în medicină cei care doreau să practice această meserie în Principate trebuiau să sustină un examen în fata unei comisii alcătuite din specialişti. Dacă examenul era trecut i se acorda permisiunea să practice meseria în acest sens îi era emis un act oficial. Reclamele doctorilor erau plictisitoare cam toate cuprindeau acelaşi lucru: experientă, studiile avute, adresa.

27

O publicitate de informare care consta în lansarea pe piată a unei noi categorii de produse se practica de către: statiunile balneare, hotelurii, cofetării, cafenele. Obiectivul îl constituia crearea unei cereri primare. Cercetând presa secolului al XIX-lea am remarcat o evolutie a reclamei, astfel la început ’’anunciurile’’ sau ’’înştiintăriile’’ cum au fost numite erau redactate într-o manieră concisă - cine vinde, ce, unde, în ce conditii. Ulterior aveau să apară anunturile mai elaborate cu termeni elogioşi, cu argumente de prestigiu. Astfel s-a realizat trecerea de la anuntul simplu informativ la publicitate. În timp publicitatea a oscilat fie spre o publicitate de natură informativă fie spre una în care creatia detinea rolul principal. În perioada în care reglementările legale vizau continutul informativ al publicitătii, accentul se punea pe componentele artistice ale mesajului. În acest caz publicitatea lăsa în planul al doilea avantajele concrete ale produselor sau serviciilor. Folosirea reclamei a dus la numeroase avantaje pentru diferite părti. Pretul ziarelor a scăzut fiind accesibil pentru majoritatea populatiei. Acest lucru a dus la creşterea tirajului. Comerciantii şi produsele lor au ajuns să fie cunoscuti de foarte multi oameni unii dintre ei chiar achizitionau unele produse. Pentru că tot mai multi doreau săşi promoveze produsele într-un mod cât mai atractiv a început să fie concurentă între creatorii de reclame. Cei care aveau idei interesante şi realizau reclame atrăgătoare obtineau profit, faimă reuşind să rămână în branşă. De pe urma reclamei a avut de câştigat şi tipograful. El tipărea reclama şi era informat în legătură cu noutătile, rolul lui în reuşita unei reclame fiind crucial. Chiar dacă reclama concepută pentru un anumit magazin comercial era interesată, nu avea succes dacă nu era tipărită într-un mod cât mai atractiv pentru a fi vizibilă. În urma publicitătii oamenii achizitionau anumite produse folosite pentru igiena corporală pentru a arăta bine dar şi a fi la modă. Acest lucru contribuia la îndepărtarea microbilor, la folosirea băilor publice. Utilizarea reclamei putea avea şi urmări negative. Astfel se putea întâmpla să se promoveze anumite produse care nu erau de cea mai bună calitate, unele fiind aduse din străinătate fiindcă acolo nu se permitea comercializarea lor. Se considerau a fi un pericol pentru sănătatea oamenilor. În tara noastră ele erau prezentate ca fiind foarte bune. Cu

28

timpul Administratia sanitară s-a sesizat care în urma analizelor efectuate hotăra dacă produsele erau bune sau nu. Produsele care puteau pune în pericol sănătatea oamenilor erau retrase şi se atentiona populatia să nu le mai folosească. Comerciantii puteau să piardă şi ei de pe urma reclamei, deoarece unele dintre produsele lor promovate erau falsificate. Pentru a împiedica acest lucru se atentiona populatia în textul informativ să nu se lase înşelati, se dădeau anumite garantii ce se găseau în interiorul ambalajului. Se folosea imaginea în care era redat produsul pentru a şti cum arată cel care dorea comercializarea lui. Succesul unei reclame depindea de mai multi factori: de locul unde apărea în ziare, de numǎrul aparitilor. Dar şi de tirajul ziarelui, de ziua când apărea spre exemplu: duminica un numǎr foarte mare de oameni citeau presa. Publicitatea făcea ca anumite lucruri să fie dorite de oameni doar de dragul faptului că ele apăreau în gazetă. Aceste produse nu erau neapărat cele mai bune, dar cu o reclamă foarte bună atrăgeai potentiali clienti. Aproape toate produsele erau vândute datorită publicităti. Cu timpul a ajuns să se dezvolte foarte mult, demonstrându-le scepticilor, celor care au râs de ea, că nu puteau face mare lucru fară ea. Publicitatea în toate formele sale a contribuit la dinamizarea activitătii comerciale şi a diverselor forme ale comunicării sociale, un alt efect fiind cel socio-cultural al accelerării alfabetizării populatiei. Ea a dus la dezvoltarea ziarelor care au devenit mai ieftine. Publicitatea a avut legătură cu modernizarea. Reprezentând transformarea prin care a trecut toată societatea de la sfârşitul secolului al XVIII-lea până în secolul al XIXlea. Ea s-a manifestat mai întâi pe plan cultural al ideilor pătrunzând mai apoi şi în celelalte domenii: economic, social, politic. Societatea românească era una închisă aceste două fenomene au contribuit la deschiderea ei uşor .

29

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful