Amintire cu parfum de legendǎ Pe cȃnd soarele ȋncǎ ȋși mai bea cafeaua de dimineațǎ, somnoros, stǎteam de gardǎ ȋn curtea

noului palat, Palatul Brȃncovenesc de la Mogoșoaia. Aerul purta pe brațele firave plǎcutul miros de tei.Ziua se anunța a fi una obișnuitǎ, dar dimpotrivǎ, a fost o forfotǎ mare.Zgomotul pașilor pe treptele ce duceau ȋn iatacul familiei devenise deja obișnuit.Servitoarele duceau cuverturi noi ȋn camare.Ȋn cuhnia din curtea palatului, bucǎtǎresele pregǎteau la foc continuu mȃncarea, care mai de care mai bunǎ. Mihai, colegul meu, a venit cu o scrisoare la mine.Fusesem vestiți cǎ domnitorul Constantin Brȃncoveanu avea sǎ vinǎ ȋmpreunǎ cu fiul sǎu la castel.O serie de pregǎtiri au ȋnceput, servitoarele au curǎțat fiecare colțișor al palatului, totul era lunǎ.Eu m-am dus sǎ verific dacǎ totul era ȋn ordine, ȋn timp ce Mihai supraveghea treaba.Cȃnd servitoarele erau sǎ se schimbe ȋn hainele de duminicǎ ce le purtau cȃnd mergeau la biserica de lȃngǎ palat, eu și Mihai așteptam sǎ soseascǎ momentul. Dupa cȃteva ceasuri de tensiune maximǎ, o trǎsurǎ ȋnconjuratǎ de puternici strǎjeri a sosit la palat.Din aceasta au coborȃt Constantin Brȃncoveanu și Ștefan.Ȋn timp ce stǎteam de gardǎ, ceva din tufiș s-a mișcat.M-am dus repede sǎ-l prind, iar domnitorul a cerut sǎ i-l aducem pe cel cu pricina.Era un sol ce venise cu gȃnduri pașnice, dar Mihai simțea cǎ ceva nu e ȋn regulǎ.Spunea despre otoman cǎ este o iscoadǎ, dar nu a apucat sǎ mai zicǎ nimic, cǎci tǎtarii au nǎvǎlit asupra noastrǎ. O luptǎ crȃncenǎ aș putea spune.Ȋn acea zi multe suflete pieriserǎ.Cerul purpuriu era pǎtat de sȃngele cǎzut pe al nostrum pǎmȃnt.Cȃnd iscoada a aruncat o sulițǎ cǎtre domnitor, Mihai s-a aruncat ȋn fața acestuia.Și-a dat viața pentru domnitor și pentru țara sa.Cu lacrimi ȋn ochi, mi-am luat sabia și l-am omorȃt pe acel ucigaș de prieteni. Mihai zǎcea ȋntins ȋntr-o baltǎ de sȃnge, sulița i-a strǎpuns inima, dar cu toate acestea pe fața lui ȋnmǎrmurise un zȃmbet larg.Era fericit cǎ a putut face ceva pentru domnitor. O mȃnǎ puternicǎ m-a apǎsat pe umǎr.Constantin Brȃncoveanu mi-a zȃmbit și mi-a spus sǎ nu mai fiu trist, deoarece prietenul meu nu și-ar fi dorit asta șI mi-a zsi cǎ amȃndoi am fost niște strǎjeri de nǎdejde ȋn acea zi. Enache Ana Maria Clasa a VIII-a C Profesor coordonator:Nidelea Gina

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful