REFLECTAREA INTERESELOR NAŢIONALE ÎN LEGISLAŢIA DIN DOMENIUL ORDINII PUBLICE, ADMINISTRAŢIEI ŞI APĂRĂRII

Interesul naţional. Definire, concept H. Kissinger, consideră că din punct de vedere istoric, conceptul de interes naţional a fost formulat de cardinalul Richelieu care a formulat ideea „raţiunii de stat”. Înaintea lui însă întâlnim şi la Machiavelli şi la Giovanni Botero (1589), acest concept înţeles ca o necesitate care comandă comportamentul statului. Treptat, raţiunea de stat şi interesul naţional s-au suprapus. Definiţii pentru: interes INTERÉS, interese, s.n. 1. Preocupare de a obţine un succes, un avantaj; râvnă depusă într-o acţiune pentru satisfacerea anumitor nevoi. 2. Avantaj, folos, câştig, profit. ♢ Loc. adj. De interes general (sau public) = de importanţă socială, util colectivităţii. ♢ Expr. A-şi face interesele = a fi preocupat numai de satisfacerea chestiunilor personale. 3. Dobândă. ♢ (Jur.) Daune interese = despăgubire bănească pentru repararea unui prejudiciu. 4. Orientare activă şi durabilă, dorinţă arzătoare de a cunoaşte şi de a înţelege pe cineva sau ceva. 5. Înţelegere şi simpatie faţă de cineva sau de ceva; grijă, solicitudine. 6. Calitatea de a deştepta atenţia, a stârni curiozitatea prin importanţa, frumuseţea, varietatea lucrului, a problemei, a acţiunii etc.; atracţie. [Pl. şi; (rar) interesuri] – Din it. interesse, rus. interes, germ. Interesse. Sursa: DEX '98 NAŢIONÁL, -Ă, naţionali, -e, adj. Care este propriu sau aparţine unei naţiuni, unui stat, care caracterizează o naţiune sau un stat; care se referă la o naţiune, la un stat sau le reprezintă; care este întreţinut sau instituit de stat; (despre instituţii de cultură) în care se vorbeşte limba naţiunii respective. ♢ Şosea naţională = şosea care leagă centrele importante ale unei ţări şi a cărei întreţinere se află în seama administraţiei centrale. [Pr.: -ţi-o-] – Din lat. nationalis, fr. national. Sursa: DEX '98 Orice stat este preocupat de precizarea interesului naţional pe baza evaluării riscurilor reale sau potenţiale, care sunt de regulă evaluate periodic. James Rosenau, consideră că interesul naţional este şi un instrument de analiză dar şi de acţiune (explică sau evaluează sursele de politică externă a unei naţiuni şi, în plus serveşte ca mijloc de propunere, justificare sau condamnare a politicilor). Definirea interesului naţional este dificilă datorită caracterului său vag. Elementul cheie este însă ideea de interes. În secolul trecut, Palmerston, obişnuia să spună „Noi nu avem nici aliaţi şi nici inamici eterni. Interesele noastre sunt eterne şi datoria noastră este de a urma aceste interese”. În secolul nostru De Gaulle relua aceleaşi idei afirmând că naţiunile nu au sentimente ci doar interese. Hans Morgentau, emite ideea că ceea ce numim interes naţional este format dintr-un „sâmbure tare” prezent în orice situaţie şi un înveliş format din elemente variabile care se modifică în funcţie de împrejurările istorice concrete. În sâmburele tare intră păstrarea identităţii fizice, politice şi culturale ale unei naţiuni şi se referă la asigurarea identităţii naţionale şi a integrităţii teritoriale, la păstrarea ordinii şi a echilibrului intern. Învelişul se stabileşte în funcţie de evoluţia raporturilor de putere, de alianţele posibile, de proiectele de securitate credibile. Marile puteri gândesc interesul naţional în termeni regionali şi mondiali, iar statele mici prin prisma coaliţiilor sau sistemelor de securitate colective. De exemplu, interesul naţional al SUA coincide cu interesul său de superputere mondială, în timp ce pentru statele mici, interesul naţional trebuie să ţină seama şi de evoluţia raporturilor cu marile puteri şi dinamica relaţiilor cu vecinii imediaţi. Precizarea interesului naţional presupune mai multe etape: • Elaborarea politicii generale (megapolitică); • Elaborarea politicii de securitate naţională, care prevede măsuri de contracarare a slăbiciunilor proprii şi a ameninţărilor venite din exterior (exemplul României).

1

Alături de conceptul de putere. De aceea relaţiile internaţionale sunt expresia eforturilor statelor de a-şi promova interesele proprii în termeni de forţă.” Interesul naţional este diferit de la stat la stat. şi nici nu am putea oferi sferei politice măcar o măsură a ordinii sistemice. Pentru idealişti interesele statelor naţiune coincid. fiecare stat având ca principal interes menţinerea păcii prin orice mijloace. Morgenthau face distincţia între interesul naţional vital şi alte interese secundare.” Noţiunea de interes naţional are o sferă largă de acoperire. două componente: una ce cuprinde unele priorităţi din domeniul politicii interne a oricărei ţări şi cealaltă care conţine anumite imperative ale politicii externe a oricărui stat. etica. deoarece fără el nu am putea distinge între faptele politice şi non-politice. în ultimă instanţă. Conceptul de „interes definit in termeni de putere” permite evaluarea acţiunilor liderilor politici în diferite momente istorice. El conferă sferei politice autonomia faţă de celelalte sfere.” „Interesul naţional definit ca şi putere” nu poate fi determinat cu uşurinţa. oferă continuitate şi unitate diferitelor politici externe ale statelor naţiune. Primul. „Conceptul de interes naţional nu presupune nici o lume paşnică şi armonioasa. Acest concept cheie al teoriei realiste a lui Morgenthau. Între aceste două componente există fireşte o anumită interdependenţă 2 . valorice. culturală şi politică în faţa tendinţelor de cucerire manifestate de celelalte naţiuni. culturale. presupune minimizarea unui conflict continuu şi a ameninţării permanente a războiului. şi de aceea interesul naţional trebuie să fie ultimul cuvânt al politicii. ar fi imposibilă. Woodrow Wilson considera ca interesul SUA coincidea cu justiţia universală. având totuşi. şi nici inevitabilitatea războiului ca şi o consecinţă a urmăririi de către toate naţiunile a interesului lor naţional. Dimpotrivă. este conceptul de interes definit în termeni de putere. după cum am spus deja. şi prin urmare cu interesul fiecărei naţiuni. supravieţuirea reprezintă scopul minimal al politicii externe şi interesul naţional principal. Aceste interese specifice se împletesc şi se înlănţuie pe scena internaţională formând conţinutul relaţiilor internaţionale. Fiecare naţiune îşi urmăreşte propriul interes prin forţă şi putere. şi tocmai aceasta diversitate a intereselor naţionale oferă particularitatea şi esenţa relaţiilor internaţionale. Slogane precum „securitate colectiva” şi „rezistenta în faţa agresiunii”. Carr vorbind despre interesul naţional critica convingerile idealiştilor potrivit cărora exista o armonie a intereselor statelor naţiune. Interesul este prin urmare „esenţa politicii” definită ca o luptă pentru putere. prin soluţionarea conflictelor de interese prin acţiuni diplomatice. „Ordinea internaţională” şi „solidaritatea internaţională” vor fi întotdeauna sloganele celor care se simt suficient de puternici pentru a le impune altora. Interesul naţional se compune din funcţia de protecţie. Daca supravieţuirea este asigurată. estetica sau religie. numai politicile externe concrete ale diverselor ţări pot oferi explicaţii ale evoluţiei relaţiilor internaţionale şi nu consideraţii morale. De aceea interesul naţional coincide cu supravieţuirea naţională. şi deci de a urmări un echilibru al acestora. fie ea interna sau internaţională. „Principalul indiciu care ajuta realismul politic să-şi găsească calea în peisajul politicii internaţionale. Lumea este împărţită în mai multe state naţiuni care acţionează şi interacţionează pe scena internaţională.” Morgenthau afirma că liderii politici gândesc şi acţionează în „termeni de interes definit ca si putere”. din suveranitatea naţională şi din monopolul folosirii forţei fizice din interior. H. iar dovada acestui fapt este oferita de evidenţa istorică. În viziunea lui Morgenthau politica externa este un proces în care interesul naţional este urmărit sau îndeplinit prin diplomaţie sau război. Fără un astfel de concept o teorie a politicii. după cum spunea şi Morgenthau. cum ar fi economia (înţeleasă în termeni de interes definit ca bunăstare). Societatea internaţională este divizată în popoare şi naţiuni care au interese specifice în funcţie de identitatea lor. după părerea lui Carr. Într-o lume în care statele naţionale se luptă pentru putere. Acest concept asigura legătura dintre raţiunea care încearcă să înţeleagă politica internaţională şi faptele ce trebuie înţelese. este asigurarea securităţii statului şi a supravieţuirii sale. conceptul de interes naţional are o importanta deosebita pentru teoria realista. „Nefiind altă cale de a promova interesul naţional. E. într-un sistem anarhic. Fiecare naţiune încearcă să-şi protejeze identitatea fizică. statele naţiune pot urmări alte interese secundare. nu aveau alt scop decât acela de a proclama identitatea intereselor grupului dominant cu ale lumii întregi în scopul menţinerii păcii.

securitatea naţională a devenit un concept menit să definească. statul naţional şi cetăţenii acestuia. economică. zonal şi internaţional şi a actorilor care grevează în aceste spaţii. În ultimul deceniu. comunităţi sociale. datorită schimbărilor profunde produse în plan regional. democratice şi-au reconsiderat doctrinele. Definirea securităţii naţionale a intrat în preocupările factorilor decizionali ai statelor din spaţiul euroatlantic în perioada „războiului rece”. în funcţie de interesele şi ameninţările considerate ca cele mai importante. În ultimul deceniu. Prin noua abordare. care are drept finalitate starea de securitate fundamentată pe ordinea de drept. juridică. informaţională. democratice şi-au reconsiderat doctrinele. politica de securitate naţională caută să reunească şi să coordoneze contribuţiile tuturor celor responsabili în materie de securitate naţională. concept sau doctrină. prevenirea şi contracararea agresiunilor socio-politice. Politica de securitate naţională se referă atât la prezent cât şi la viitor. În ultimă instanţă. statelor naţionale şi cetăţenilor acestora. interesele şi necesităţile de securitate ale naţiunilor. comunităţilor sociale. politicile. precum şi situaţii în care aceste documente nu se dau publicităţii sau care nu se elaborează. exercitarea neîngrădită a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Securitatea naţională este un proces socio-politic complex întreţinut prin demersuri de natură politică. datorită schimbărilor profunde produse în plan regional. strategie. se poate baza pe politicile de apărare sau carta albă care se concentrează doar pe apărarea naţională. să apere şi să promoveze valorile. în încercarea de a defini atât ameninţările interne cât şi externe. legalitate. Aceasta se elaborează sub forma unui document unic şi structurat. Aceasta defineşte lipsa primejdiilor pentru naţiune. în funcţie de interesele şi ameninţările considerate ca cele mai importante. zonal şi internaţional şi a actorilor care grevează în aceste spaţii. socială. libertate de decizie şi de acţiune a statului naţional. care poate fi numit plan. statelor naţionale şi cetăţenilor acestora. În ultimă instanţă. Politica de securitate naţională se referă atât la prezent cât şi la viitor. Definirea securităţii naţionale a intrat în preocupările factorilor decizionali ai statelor din spaţiul euroatlantic în perioada „războiului rece”. militară. echilibru şi stabilitate socio-politică. socială. strategie. care poate fi numit plan. informaţională. Există situaţii în care politica de securitate naţională. fiind exprimată prin următorii indicatori: dezvoltare economică durabilă şi prosperitate pentru cetăţeni. concept sau doctrină. Există situaţii în care politica de securitate naţională. comunităţi sociale. interesele şi necesităţile de securitate ale naţiunilor. majoritatea statelor naţionale. strategiile şi legislaţiile în materia securităţii. comunităţilor sociale. ecologică. prevenirea şi contracararea agresiunilor socio-politice. statul naţional şi cetăţenii acestuia. ca document unic şi structurat. securitatea naţională a devenit un concept menit să definească. pentru că defineşte interesele vitale ale naţiunii şi stabileşte liniile de acţiune pentru a face faţă ameninţărilor prezente şi viitoare şi a gestiona evoluţiile favorabile. socială. Aceasta se elaborează sub forma unui document unic şi structurat. strategiile şi legislaţiile în materia securităţii.Politica de securitate naţională este cadrul în care este descris modul cum o ţară asigură securitatea statului şi a cetăţenilor. pentru că defineşte interesele vitale ale naţiunii şi stabileşte liniile de acţiune pentru a face faţă ameninţărilor prezente şi viitoare şi a gestiona evoluţiile favorabile. militară. Aceasta defineşte lipsa primejdiilor pentru naţiune. Securitatea naţională este un proces socio-politic complex întreţinut prin demersuri de natură politică. Ea cuprinde o gamă largă de subiecte pe care le abordează. majoritatea statelor naţionale. juridică. fiind exprimată prin următorii indicatori: dezvoltare economică durabilă şi prosperitate pentru cetăţeni. politicile. Ea cuprinde o gamă largă de subiecte pe care le abordează. politica de securitate naţională caută să reunească şi să coordoneze contribuţiile tuturor celor responsabili în materie de securitate naţională. Prin noua abordare. să apere şi să promoveze valorile. în încercarea de a defini atât ameninţările interne cât şi externe. care are drept finalitate starea de securitate fundamentată pe ordinea de drept. precum şi situaţii în care aceste documente nu se dau publicităţii sau care nu se elaborează. economică. socială. exercitarea neîngrădită a drepturilor 3 . se poate baza pe politicile de apărare sau carta albă care se concentrează doar pe apărarea naţională. ecologică. Definirea politicii de securitate naţională Politica de securitate naţională este cadrul în care este descris modul cum o ţară asigură securitatea statului şi a cetăţenilor. ca document unic şi structurat.

cât şi în timp de război sau în alte situaţii deosebite. în fapt. libertate de decizie şi de acţiune a statului naţional. precum şi de obţinerea garanţiilor de securitate din partea organizaţiilor internaţionale de securitate. informaţional. de regulă. ca premisă. opţiunile de securitate ale administraţiei publice. Aceasta se fundamentează. politicii economice. forţelor politice. orientările şi direcţiile de acţiune în plan intern şi internaţional. gestionarea situaţiilor conflictuale.). organizaţii de securitate etc. juridic. Aceasta are implicaţii profunde asupra organizărilor sociale. Aceasta cuprinde ansamblul de concepţii. În orice mediu de securitate. state-puteri. demografic. sanitar. Aceasta face ca politică de securitate să fie. cu precădere sub forma politicii externe. conducătorilor politici şi reprezentanţilor diferitelor mişcări politice să-şi asume răspunderea directă pentru securitatea comună. Politica de securitate se implementează prin măsuri de ordin diplomatic. ecologic etc. echilibru şi stabilitate socio-politică. modalităţile şi posibilităţile de acţiune pentru asigurarea acesteia şi rolul organizaţiilor/instituţiilor de securitate în luarea deciziilor. în cadru naţional şi regional. în acelaşi timp. soluţiile la problemele de interes comun sunt abordate. alianţe politico-militare sau asocieri de state democratice şi suverane. altfel spus. cele mai cunoscute fiind terorismul internaţional. publică şi socială. În domeniul politicii de securitate este necesară explicarea unor sensuri şi semnificaţii privind unii termeni uzitaţi în domeniu. militar. Politicile instituţionale. în funcţie de obiectivul lor principal se disting: politici constitutive: care urmăresc crearea de instituţii noi. Politica de securitate este viabilă dacă încorporează cerinţele politicilor instituţionale. Politica de securitate a unei entităţi socio-politice este dependentă de ideologiile şi doctrinele pe suportul cărora se construieşte sistemul şi regimul politic. 4 . politicii forţei de muncă. politici reformatoare: care au în vedere reforme administrative în domeniul securităţii. modalităţile de guvernare. de regulă. c) Politica de securitate constituie parte componentă a actului de guvernare a unei entităţi socio-politice (centre de putere. respectiv a naţiunilor. apărarea şi promovarea intereselor de securitate.şi libertăţilor cetăţeneşti. pe fond. ştiinţific. instituţională. a alianţelor politico-militare sau a asociaţiilor de state suverane din zona de interes strategic. o specie a genului mai general al politicii. Practica demonstrează că la fiecare schimbare de administraţie. politicii protecţiei mediului etc.atât în timp de pace. Politica de securitate defineşte. într-un anumit context geopolitic. administrative şi judecătoreşti şi. publice şi sociale. Noua administraţie este interesată de alegerea opţiunilor de securitate. sunt analizate riscurile şi ameninţările la adresa propriei securităţii. asociaţii de state suveranedemocratice. precum şi utilizarea resurselor pentru protejarea. problematica de interes privind zone şi medii de securitate. Acestea sunt iniţiate şi desfăşurate de către puterile statale . legalitate. politici reglatoare: care stabilesc reguli sau statute în domeniul securităţii. modalităţile de aplicare a principiilor doctrinei de securitate asumate de o entitate socio-politică. b) Fundamentarea politicii de securitate a unui actor al mediului de securitate impune. organizaţiilor guvernamentale. non-guvernamentale sau civice.legislativă. protecţie/apărare şi reproducere în condiţii de securitate. scopul său fiind identificarea şi orientarea căilor şi mijloacelor de asigurare a trebuinţelor vitale pentru existenţă. afirmare. se aplică instituţiilor politice. alianţe politico-militare. Pe acest temei. cu competenţe materiale în domeniul securităţii. Acestea urmăresc să producă schimbări favorabile pentru întreaga societate sau pentru o anumită parte a populaţiei în anumite contexte de securitate. Ele generează cadrul general de acţiune. cultural. a unei organizaţii internaţionale de securitate. investigarea principalelor repere geopolitice şi geostrategice ale acestuia. astfel: a) Securitatea constituie o formă specială de politică sau. principii şi orientări doctrinare asumate. economic. pe fundamentul cărora se stabilesc. Politica de securitate poate fi a statului naţional. cu reguli orientative pentru domeniul securităţii. Acesta impune statelor. agenda publică include ample dezbateri cu privire la opţiunile de securitate ale noii administraţii.). Politicile publice oferă ansamblul de măsuri materializate sub forma unui program de acţiune guvernamentală. prin dezbaterea publică a unor chestiuni de securitate internă şi internaţională. Politica de securitate exprimă. executivă şi judecătorească .

. pentru protejarea infrastructurii vitale). Printr-o politică coerentă şi transparentă. comunitatea de afaceri (de exemplu. În acest fel. printre care cei de nivel naţional. În al patrulea rând. În primul rând. redundanţelor şi deficienţelor în procesul de elaborare şi punere în practică. Politica de securitate naţională oferă repere pentru alinierea deciziilor operaţionale la obiectivele pe termen lung şi scurt ale politicii naţionale. poate duce la o înţelegere comună a conceptului de securitate. politica de securitate naţională asigură o largă participare la elaborarea politicii de securitate deoarece extinde dialogul şi cooperarea dincolo de limitările profesionale. politica de securitate naţională poate juca un rol pozitiv în armonizarea contribuţiilor aduse de numărul crescând de actori din domeniul securităţii. instituţionale sau partinice. Ameninţările interne şi externe au fost vreme îndelungată tratate separat. statul împărtăşeşte preocupările sale legate de securitate comunităţii internaţionale. În al cincilea rând. Centralizarea permite folosirea optimă a resurselor şi evitarea discrepanţelor. dar actualmente politica de securitate tinde din ce în ce mai mult spre o evaluare complexă a condiţiilor interne şi internaţionale. politica de securitate naţională necesită o analiză aprofundată a tuturor ameninţărilor la adresa securităţii naţionale. . diverse organizaţii ale societăţii civile. d) să dimensioneze componenta militară a securităţii în concordanţă cu valorile.să crească eficienţa sectorului de securitate prin optimizarea contribuţiilor tuturor structurilor responsabile din acest domeniu.să vegheze la aplicarea politicii. precum şi instituţiile regionale şi internaţionale. În al doilea rând. pentru a constitui un cadru cuprinzător. în principal. 5 . cu riscurile şi ameninţările prognozabile. din următoarele motive: . Aceste politici ar trebui elaborate cu participarea tuturor structurilor guvernamentale cu răspunderi în domeniul securităţii. .să dea guvernului statului respectiv posibilitatea de a aborda toate ameninţările într-o manieră coerentă. astfel încât aceasta să includă contribuţii venite din surse diferite. Procesul de elaborare a politicii de securitate naţională trebuie să aibă drept premise primatul valorilor. b) să construiască şi să întreţină mediul socio-politic necesar funcţionării democraţiei şi asigurării prosperităţii generale. precum şi cu resursele disponibile. intereselor şi necesităţilor de securitate. Necesitatea elaborării politicii de securitate naţională Necesitatea ca un stat să-şi elaboreze o politică de securitate naţională coerentă şi detaliată rezultă. protejării şi promovării valorilor. Aceasta obligă puterea politică: a) să fundamenteze şi să realizeze cadrul legislativ şi instituţional dezirabil apărării.să construiască consensul pe plan intern. comunitare şi individuale.Politicile sociale se exprimă printr-un ansamblu de mijloace întrebuinţate de stat şi de comunităţile organice şi spirituale pentru corijarea inegalităţilor sociale. considerate ca inacceptabile din punct de vedere al justiţiei sociale. În al treilea rând. autorităţile locale. politica de securitate naţională este un instrument de întărire a încrederii la nivel regional şi internaţional. intereselor şi necesităţilor sociale faţă de cele de grup socio-politic.să întărească încrederea şi cooperarea la nivel regional şi internaţional. politica de securitate naţională dă o orientare politică diverşilor actori implicaţi în securitatea naţională. în egală măsură. dialogul poate duce la un consens cu privire la valorile şi interesele naţionale fundamentale şi la gama de ameninţări la adresa acestor valori şi interese. facilitând astfel înţelegerea şi cooperarea internaţională. este de dorit ca structurile internaţionale şi neguvernamentale relevante să fie de asemenea implicate. c) să asigure integrarea statului naţional în structuri de securitate viabile şi să promoveze o politică de bună-vecinătate şi de relaţii echitabile cu toate statele lumii. . interesele şi necesităţile de securitate. Centralizarea procesului de elaborare a politicii.

militare cercetării ştiinţifice şi tehnologice. Acesta constituie instrumentul menit să armonizeze problemele specifice domeniilor fundamentale ale vieţii sociale. în funcţie de care sunt definite riscurile. al securităţii. ţinând seama de tendinţele ce se manifestă în evoluţia situaţiei internaţionale. ca suport al bunei socializări cetăţeneşti.organizaţii care acced la putere şi realizează guvernarea. c) starea sistemului socio-politic construit de organizarea socială – exprimată prin modalităţi adecvate de administrare a treburilor publice şi prin măsuri socio-politice conforme cu valorile. psihologice. Acestea au capacitatea de a interpreta corect menirea lor socială şi de a întreţine interesul cetăţenilor pentru participarea lor la elaborarea deciziilor în materie de securitate. Acesta întreţine relaţiile dintre puterea politică şi securitate. funcţionalitatea ei. diplomatice. educaţionale. nu poate rămâne în afara influenţei sale. să creeze cadrul favorabil garantării securităţii ei. Efectele gândirii şi acţiunii clasei politice se răsfrâng asupra întregii vieţi sociale.modalitatea de organizare a puterii politice. politice. Importantă în acest demers este natura regimului. Acesta cuprinde relaţiile politice. de jure. Politica semnifică arta puterii politice de a conduce şi guverna afacerile publice prin forme şi modalităţi care asigură menţinerea şi apărarea ordinii interne instituite şi securitatea comunităţilor sociale administrate. regimului politic. să menţină echilibrul. acela vital. Orice sistem politic se află în relaţie organică cu sistemele politice specifice ariei geopolitice în care funcţionează. a guvernării. precum şi analiza procesual-organică a nivelului general de dezvoltare a comunităţilor sociale. b) starea de fapt a instituţiilor cu funcţii gestionare – exprimată prin independenţa. Politica de securitate naţională are caracter naţional numai în condiţiile în care puterea politică ce administrează naţiunea îşi menţine caracterul naţional.prin care se asigură guvernarea. interesele şi necesităţile de securitate. Nevoile de apărare împotriva agresiunilor „centrelor de putere” sunt exprimate de către un stat prin politica apărării naţionale. deoarece nici un domeniu al acesteia şi. În construirea şi menţinerea acesteia sunt abilitate numai organizaţiile/structurile de securitate care definesc statul naţional. Dacă autorităţile politico-statale se 6 . Acesta este definit prin modalităţile de structurare a raporturilor politice. culturale. pe fundamentul cărora se asigură organizarea şi conducerea de ansamblu a societăţii. Aceasta vizează ansamblul acţiunilor. prin raportarea statului la scopurile puterii şi la menirea exercitării ei. factorul politic. stările de pericol şi agresiunile potenţiale. integritatea teritorială şi suveranitatea statului naţional. precum şi partidele politice . stabilitatea şi funcţionalitatea acesteia. comunităţilor sociale şi cetăţenilor. a cărei înţelegere impune identificarea formelor de manifestare a acesteia în diferite contexte geopolitice. Între politică şi securitate există o relaţie. ameninţările. Un rol deosebit în funcţionarea acestora revine educaţiei şi culturii de securitate. întrucât numai acestea dispun de capacitatea de gestionare publică pe fundamentul necesităţilor sociale şi sunt sprijinite de popor pentru a funcţiona ca autorităţi legitime. Componentele sale funcţionale sunt puterea politică . precum şi prin organizarea. fenomenologiei politicomilitare şi situaţiei geopolitice şi geostrategice dintr-un spaţiu de securitate definit. căilor şi mijloacelor şi metodelor folosite în scopul apărării naţiunii. are un rol determinant în conducerea vieţii sociale. cu atât mai mult. Regimul politic exprimă cel mai fidel fizionomia politicii de securitate. ameninţărilor pericolelor şi agresiunilor de orice natură. de a se proteja şi apăra împotriva riscurilor. Aceasta rezidă din faptul că procesul de construire a securităţii are drept finalitate următoarele deziderate: a) starea de fapt a organizării sociale (naţiunii) – exprimată prin capacitatea de a fi la adăpost de orice pericol extern şi intern. care constituie şi puterea în stat. Puterea unui stat se bazează pe organizaţiile construite şi întreţinute de naţiune în scopul gestionării necesităţilor de securitate. În orice societate. regimul politic . Sistemul politic este expresia raporturilor de putere din interiorul unui stat. juridice. Politica apărării naţionale dirijează şi coordonează forţele şi mijloacele de care depinde apărarea ţării: economice. instituţiile politice şi concepţiile politice.Politica de securitate naţională trebuie definită şi întreţinută din perspectiva necesităţilor sociale.

aplicarea rezoluţiilor. Noua strategie de securitate reprezintă un demers major în această direcţie şi este focalizată.) strategiei de securitate naţională a României” şi (. Documentul de bază ce fundamentează planificarea apărării la nivel naţional. 2 Strategia de securitate naţională a României.3. deciziilor şi recomandărilor organizaţiilor internaţionale de securitate. Strategia de Securitate Naţională a României oferă o abordare mai largă a problematicii securităţii.1 şi art. susţinând.) securitatea naţională”1. cu organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor care privesc apărarea ţării şi siguranţa naţională”. în mare măsură. pe baza distincţiei dintre dimensiunile securităţii . Dacă se constituie fără consimţământul acestora şi fără a li se exprima voinţa şi interesele. . -direcţiile de acţiune şi principalele mijloace pentru asigurarea securităţii naţionale a României. . . În cazul României „Consiliul Suprem de Apărare a Ţării este autoritatea administrativă autonomă învestită. De aceea sunt favorabile cooperării şi asistenţei de securitate pe care organizaţiile internaţionale de securitate. a vieţii sale şi a familiei”2. -evaluarea mediului internaţional de securitate. vulnerabilităţile şi provocările sunt prezentate din această perspectivă. Dreptul internaţional constituie baza legitimităţii acţiunilor militare ale unui stat. Totodată trebuie să cuprindă: -definirea intereselor naţionale de securitate. ..precizarea obiectivelor care conduc la protejarea şi afirmarea acestor interese.. regimurile sunt democratice.. cu participarea diferitelor state membre. Normele internaţionale pot genera solidarităţi în interesul de a gestiona ameninţări comune. Pentru ele. potrivit Constituţiei. din perspectiva finalităţii sale democratice.socială. alianţele militare sau uniunile de state le pot asigura din perspectiva propriei securităţii. p. nr. 1 7 . În preambulul acesteia se specifică următoarea apreciere „Astăzi – într-un moment crucial al istoriei sale – România are nevoie de acest proiect naţional realist şi pragmatic. Mai mult. Strategia de Securitate Naţională a României se referă la dimensiunile: .415 din 27 iunie 2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (M. .. promovarea (.economică. pe garantarea securităţii individului.constituie prin consimţământul cetăţenilor. 2002). de regulă.apărare naţională. de cele mai multe ori. Acestea constituie forţe multinaţionale. 2007. statele care se asociază din diferite interese geopolitice au dificultăţi în aplicarea principiilor de drept. 494/10 iul. regimurile politice sunt dictatoriale. ce ia în considerare toate dimensiunile stării de securitate. Însă. nu numai factorii de risc.educaţie. cercetare şi cultură.siguranţă naţională şi ordine publică. statele naţionale nu renunţă la prevederile dreptului intern în materie de securitate. este Strategia de Securitate Naţională a României. pentru îndeplinirea obiectivelor comune definite şi asumate. . ca expresie a voinţei şi intereselor lor. -identificarea factorilor de risc din mediul intern şi internaţional. Legea nr.Of.. capabil să îmbine armonios iniţiativa individuală cu spiritul civic modern şi cu angajarea responsabilă. ci şi soluţiile. politicile de securitate fiind construite.politico-administrativă. fiind. În acest sens. . Această decizie este rezultatul deselor încălcări ale principiilor dreptului internaţional de către „centrele de putere”.4. ineficace în faţa tendinţei marilor puteri sau „centrelor de putere” de a le eluda sau încălca. Deşi există încercări de a impune norme de drept internaţional. cea mai mare preocupare este evitarea situării între două focare majore de instabilitate şi conflict. Bucureşti. art.) „avizează proiectele de acte normative iniţiate sau emise de Guvern privind (. printre a cărui atribuţii se stipulează că acesta „analizează şi/sau propune. potrivit legii.politică externă. Statele naţionale apelează şi se sprijină pe principiile dreptului internaţional..

. militară. Deoarece în unele ţări termenul de „securitate naţională” este istoric asociat cu amestecul excesiv al forţelor de securitate în afacerile interne. economică. inclusiv cele ce se manifestă sub forma agresiunilor psihologice. sistemele informaţionale etc. ce cuprinde dimensiunile politică. se concretizează în riscurile asimetrice nonclasice. Sunt incluse aici tipul de activitate legată de securitate (apărarea teritoriului. generând efecte contrare sau de atingere a intereselor noastre fundamentale. În Strategia de Securitate Naţională a României se arată că „riscurile şi ameninţările la adresa securităţii naţionale a României sunt percepute. în primul rând. Contribuţiile fiecărui actor sunt adesea descrise în amănunţime. valorile şi interesele sale ca stat membru al comunităţii europene şi euroatlantice sunt: terorismul internaţional structurat în reţele transfrontaliere. o serie de ameninţări noi. puterea militară clasică. precum: răspunsul neconvenţional. În viziunea aceluiaşi document. literatura de specialitate utilizează diferite definiţii.. procese sau fenomene din viaţa internă. Provocările.. La a treia temă se stabileşte zona de responsabilitate a fiecărui actor care aplică politica de securitate naţională. însă trebuie subliniat faptul că între provocări sau ameninţări şi riscuri există diferenţe notabile. p. Strategia de Securitate Naţională a României. cât şi politicile şi strategiile din acelaşi domeniu trebuie să analizeze toate dimensiunile conceptului. el poate da naştere la controverse. operaţiile pe timp de pace şi cele umanitare. Ele sunt generate preponderent de mediul internaţional. atât analiza acestuia. cum ar fi structura de forţe. Se observă că. pericolele şi/sau ameninţările la adresa securităţii. dar informaţiile foarte specializate. intervenţia militară redusă. Principalele riscuri şi ameninţări. de natură politică. (…). scopului şi efectelor acţiunilor respective. socială şi de mediu şi domeniul politicilor externe. relaţiile de securitate dintre entităţi ale aceluiaşi stat sau din state diferite etc. pentru a putea răspunde cerinţelor noului mediu de securitate. întrucât securitatea multidimensională necesită soluţii şi instrumente similare. socială şi militară. asimetrice. Instrumentele menţionate sunt folosite în special la nivel naţional şi sunt adaptate în funcţie de circumstanţe şi de domeniul în care se manifestă riscurile. ce diminuează capacitatea de reacţie la riscurile existente ori potenţiale sau care favorizează apariţia şi dezvoltarea acestora. ce ţin de gradul de concretizare a sursei. de natură militară şi non-militară. culegerea şi analiza informaţiilor. sunt de obicei omise şi incluse în documente anexe. situaţii sau condiţii. . în acest sens. Aşadar. 2007.) şi domeniile în care fiecare este împuternicit să acţioneze. guvernarea ineficientă”3. putem afirma că politica de securitate a României are două direcţii principale de acţiune: domeniul politicilor interne. Strategia de Securitate Naţională a României defineşte factorii de risc drept acele elemente.. . conform Strategiei. dar şi – într-o anumită măsură – de cel intern. care pot afecta prin natura lor securitatea ţării. în condiţiile în care segmente importante ale graniţelor României constituie o parte importantă a frontierei terestre estice a celor două organizaţii” şi mai departe se arată că „. vulnerabilităţile şi provocările pe care Strategia le vizează.instrumente politico-militare: controlul armamentelor. conflictele regionale. criminalitatea transnaţională organizată. serviciile de informaţii etc. a statului român sau a organizaţiilor din care România face parte. LEGEA SECURITĂŢII NAŢIONALE – PROPUNERE DE PROIECT – 3 8 . din perspectiva posturii de ţară membră a Alianţei Nord-Atlantice şi a Uniunii Europene” iar „neglijarea unor astfel de riscuri ar putea genera vulnerabilităţi majore la adresa securităţii naţionale şi a capacităţii de acţiune pentru îndeplinirea obligaţiilor internaţionale asumate”. vulnerabilităţile constau în stări de lucruri.Astfel. proliferarea armelor de distrugere în masă.instrumente militare.12-13. Statele şi-au dezvoltat. informaţionale sau informatice tind să sporească sub raportul gradului de pericol şi al probabilităţii de producere şi pot afecta grav starea de securitate a cetăţenilor români. Totodată se au în vedere „riscurile şi ameninţările ce privesc securitatea şi apărarea frontierelor. interne sau externe. este evident că. folosite în special de către SUA. politicile economice şi sociale etc. o serie de instrumente ce pot fi clasificate astfel: . alianţele. capabile să pună în pericol siguranţa cetăţeanului şi securitatea naţională a României.instrumente nonmilitare: diplomaţia. economică. în ceea ce priveşte factorii de risc.

ca atare. un organism guvernamental a redactat un raport propriu. aşa cum se întâmpla în Elveţia. distribuţiei geografice a resurselor. Federaţia Rusă). reprezentanţi ai forţelor armate. dar executivul poate opta pentru prezentarea politicii de securitate naţională legislativului ţării respective. Uneori. punerea în aplicare este mai eficientă. Revizuirea este aproape întotdeauna iniţiată de executiv. care include iniţierea. fiecare actor din domeniul securităţii este răspunzător pentru punerea în aplicare a politicii de securitate naţională. deoarece acest document nu este rigid sau îndeajuns de detaliat ca să se refere la orice circumstanţă. În acest context. Aprobarea de către legislativ sau executiv poate fi necesară. politicilor de achiziţii şi a multor altor instrumente. apoi. Punerea în aplicare a politicii de securitate naţională Politica de securitate naţională devine element de susţinere a politicii de securitate zonale. dar poate fi şi ocazională – exemplu în cazul Elveţiei. dar. după obţinerea aprobării. Revizuirea se poate face în mod regulat. pentru a fi sigur că documentul va fi susţinut. cum ar fi apărarea naţională sau strategiile militare. Reconcilierea se realizează prin reunirea contribuţiilor diferiţilor actori implicaţi în sectorul de securitate în faza de redactare şi prin difuzarea proiectelor iniţiale ale legislaţiei încă din această fază. politica de securitate naţională este subsumată nevoii de menţinere a integrităţii. În unele cazuri. suveranităţii şi independenţei sale. fie intern sau public. comisia încearcă să sintetizeze diferitele puncte de vedere prezentate într-o concepţie unitară privind securitatea statului. regionale în contextul în care statul naţional aderă la alianţe politico-militare sau se asociază cu alte state democratice şi suverane. imigraţia şi organismele de conducere din domeniul financiar. Orice politici subordonate. În multe ţări există un consiliu de securitate special pe lângă preşedinte (în Statele Unite. În Elveţia s-a recurs la o abordare în doua etape pentru elaborarea ultimei politici de securitate naţională: mai întâi s-a organizat o amplă consultare a tuturor factorilor socio-politici. sănătatea. politice şi sociale a naţiunii pe care o gestionează şi participării la asigurarea securităţii şi stabilităţii în zona de interes strategic. Crearea de noi instrumente de politică. unităţii. grupurile de lucru interdepartamentale şi alte mecanisme. ar trebui modificate pentru a corespunde politicii de securitate naţională. 9 . reconcilierea şi aprobarea. Unele parlamente pot doar lua notă de politica de securitate naţională. este puţin probabil că va avea nevoie de aprobarea legislativului.Politica de securitate naţională este formulată conform unei structuri standard. altele pot avea dreptul de a opera modificări substanţiale ale textului. şi cu ministere care înainte nu erau asociate cu sectorul de securitate. Acestea pot recomanda următoarele schimbări structurale: Adaptarea instrumentelor de politică existente. transporturile. aceste grupuri oferă doar comentarii. cu atât asumarea acestei politici este mai amplă şi. Organul care se ocupă de elaborare este de obicei desemnat de executiv şi poate fi o comisie permanentă. cuprinzând sugestii pentru politica de securitate naţională. societatea civilă şi mediile academice. mijloacele de informare în masă. în multe cazuri. ceea ce va implica probabil evaluări amănunţite ale capacităţilor şi revizuiri ale politicii în fiecare instituţie. Comisia poate avea consultări şi cu actori neguvernamentali. agenţii de informaţii. Această comisie se consultă cu toţi actorii guvernamentali din domeniul securităţii – ministerul apărării. luând în considerare conţinutul primului raport. În această categorie pot intra comisiile de control. asigurării unei dezvoltări economice. în ultima vreme. Prin urmare. Austria. Politica de securitate naţională nu oferă decât rareori soluţii pentru probleme de securitate bine precizate. precum agricultura. Această măsură poate avea consecinţe asupra încadrării personalului. legislativul sau diferite structuri permanente cu răspunderi în domeniul securităţii pot recomanda o revizuire a politicii de securitate naţională. în urma căreia a fost redactat şi înaintat guvernului un raport cu caracter neangajant. uneori chiar anual. precum partidele politice. un organ deja existent sau unul constituit ad-hoc. Dacă procesul de revizuire a fost iniţiat de către executiv. elaborarea. comisii legislative – şi. fie în ambele moduri simultan. Cu cât participanţii la formularea politicii de securitate naţională sunt mai numeroşi. dar în altele este chiar cabinetul (în Letonia sau Canada) sau o comisie ad-hoc.

în jurul lor se mobilizează resursele informaţionale. acesta îşi adaptează capacităţile de cunoaştere şi de acţiune. energetice şi umane necesare renaşterii spiritualităţii şi refacerii statale. Aceasta explică de ce fiecare naţiune este preocupată şi interesată să asigure funcţionalitatea propriilor organizaţii cu funcţii de apărare. interesele şi necesităţile de securitate protejate. dacă sunt capabile să refacă sentimentul de încredere în alungarea agresorului şi eliberarea teritoriului naţional cotropit de acesta.La nivel naţional. însă au fost mereu obligate să se apere împotriva agresiunilor politico-militare ale unor centre de putere. dialog şi consens care sunt valabile pentru comisiile de revizuire a politicii de securitate naţională. Aceste grupuri evaluează politica de securitate naţională ţinând seama de capacităţile actuale şi de riscurile estimate. conform unor reguli etice elaborate. Consiliul Securităţii Naţionale. Totodată apărarea naţiunii în faţa agresiunilor politico-militare ale centrelor de putere revine instituţiilor naţionale cu funcţii explicite. în altele sunt stipulate reuniuni regulate ale unui grup interdepartamental ad-hoc de revizuire. prin care acestea atentează la suveranitatea. preveni şi respinge agresiunile (pericolele) politico-militare iniţiate şi declanşate de entităţi cu tendinţe revizioniste. Trebuie remarcat că principalul beneficiar al politicii de securitate naţională este cetăţeanul. respectiv ameninţările (pericole) convenţionale. se bucură de drepturi civile şi politice. De aceea. procesării şi punerii la dispoziţia autorităţilor publice naţionale. culegerii. Organizaţiile/structurile cu funcţii de cunoaştere şi prevenire a ameninţărilor (pericolelor) desfăşoară acţiuni specifice căutării. separatiste sau intervenţioniste. Organizaţiile cu funcţii de apărare au rolul de a identifica. În această calitate. În acest sens. care să le menţină şi să le dezvolte spiritul naţional şi ataşamentul faţă de valorile şi interesele sale. numite generic forţe armate. declanşate cu scopul declarat sau ascuns de a controla şi a-şi însuşi resursele naţiunilor. capabile să întreţină şi să apere libertatea individuală şi comunitară. fiind explicabilă tendinţa construcţiilor mecanice de a le distruge. violenţa socio-politică şi agresiunile politico-militare ale centrelor de putere. organizaţiile cu funcţii de apărare sunt indispensabile pentru orice naţiune. De aceea. printr-o acţiune specializată şi permanentă. deşi unii pot considera că acesta diminuează eficienţa deciziei în domeniul securităţii. transparenţă. În raporturile dintre stat şi cetăţean sunt definitorii drepturile fundamentale. Unele organisme de monitorizare pot propune executivului revizuirea politicii de securitate naţională atunci când apreciază că aceasta este necesară. Gestionarea (guvernarea) unei naţiunii în condiţii de securitate se exercită prin instrumentele guvernării numite instituţii naţionale sau instituţii sociale. apărate şi promovate. Acestea sunt esenţiale pentru viaţa. în cadrul aşa-numitului „front secret” sau „război secret”. Organizaţiile cu funcţii de apărare asigură starea de securitate a unei naţiunii chiar în condiţiile în care s-au produs agresiuni politico-militare. Compoziţia organelor de monitorizare şi activitatea acestora ar trebui să urmărească aceleaşi principii de reprezentativitate. identifică răspunsuri de prevenire şi contracarare şi acţionează eficient pentru asigurarea stării de securitate a naţiunii în consonanţă cu valorile. Pentru asigurarea securităţii naţionale statul este obligat să gestioneze sursele de insecuritate. de cetăţean. Cunoaşterea şi prevenirea ameninţărilor (pericolelor) sunt realizate de către organizaţii specializate (numite generic servicii de informaţii şi securitate). expansioniste. pentru a face faţă presiunilor expansioniste (de acaparare) ale centrelor de putere sau ale celor distructiviste (de fărâmiţare) ale construcţiilor mecanice de tipul feudelor. de privilegiile şi protecţia acordate de legile statului. fiecare stat îşi construieşte capacităţi (organizaţii) informaţionale. În astfel de situaţii critice. capabile să utilizeze informaţia pentru securitate. de exemplu. definite ca drepturi subiective aparţinând cetăţenilor. orice persoană care este membru nativ sau naturalizat al statului. aplicarea politicii de securitate naţională poate fi susţinută prin crearea unor grupuri permanente care să supravegheze modul în care este pusă în practică politica naţională de securitate. libertatea şi 10 . promovate şi respectate judicios. Naţiunile nu dezvoltă tendinţe agresive. integritatea şi unitatea naţiunii. cu caracter ofensiv-defensiv. În unele ţări această sarcină revine unui organism instituţionalizat ca. a informaţiilor necesare luării deciziilor pentru întreţinerea stării de securitate.

ale UE) şi internaţionale (de exemplu ale NATO). România contribuie la securitatea internaţională. interesele noastre în materie de securitate persistă. Datorită relaţiilor de interdependenţă ce caracterizează lumea contemporană. Politica de securitate naţională a României este stipulată cu claritate în Carta albă a securităţii şi apărării naţionale. În primul rând. de exemplu. ci şi valorile lor fundamentale şi principalele instituţii ale statului. Acestea garantează inviolabilitatea persoanei (libertate individuală). indispensabile pentru libera dezvoltare a personalităţii umane. relaţii şi interdependenţe. Interesul primordial al ţării noastre în materie de securitate naţională este să se protejeze pe sine şi pe cetăţenii săi. guvernul are responsabilitatea de a apăra ţara împotriva ameninţărilor la adresa suveranităţii sale. Cel de-al treilea interes de securitate al României priveşte contribuţia ţării noastre la securitatea internaţională. destinat promovării intereselor şi obiectivelor de securitate ale statului. Prin guvernare. manifestă un ataşament 11 . guvernul trebuie să protejeze nu doar securitatea fizică a românilor. regionale şi internaţionale au demonstrat că orice stat al lumii poate deveni ţinta unor ameninţări de securitate. libertatea politică. a traficului de droguri etc. ce merg de la intrarea ilegală până la incursiunile în apele noastre teritoriale. nu ca un consumator. dar şi de celelalte state. acum. În timp ce ameninţările cărora este expusă ţara noastră evoluează. dreptul de a exprima prin viu grai sau prin scris opiniile proprii (libertatea de gândire sau libertatea cuvântului). De aici. în ultimă instanţă. De altfel. În plus. Pornind de aici se poate afirma că politica de securitate naţională este axată pe trei interese fundamentale în materie de securitate. La baza acestor interese stau valorile pe care România şi cetăţenii săi le promovează atât pe plan intern. libertatea presei. În acest scop. Prin urmare. România este implicată în activităţi de combatere a terorismului internaţional. cât şi extern. Datorită dublului său statut – membru NATO şi UE -. militari etc. pentru oameni. prezenţa internaţională a României poate face ca teritoriul său să fie o ţintă. Prin urmare. este vorba de protejarea României şi a românilor (în ţară şi în străinătate). ca stat membru al Uniunii Europene. este imposibil ca ţara noastră să se pună la adăpost de riscurile şi ameninţările de securitate. În plus. chiar atunci când interesele noastre în materie de securitate nu sunt direct afectate. libertatea de acţiune. este imperativ ca instituţiile abilitate ale statului să ia măsuri de securitate eficace pentru a proteja cetăţenii români aflaţi în străinătate atât în misiuni oficiale (diplomaţi. cât şi la muncă sau în excursii. ea poate deveni oricând ţinta unor atacuri teroriste sau a altor tipuri de ameninţări de securitate. drepturi stabilite prin Constituţie şi garantate prin Constituţie şi legi. România este percepută. la adresa securităţii naţionale. De aceea. de aliaţii săi. numărul ameninţărilor externe ce ar putea avea o incidenţă asupra securităţii naţionale a României a crescut totuşi. pentru organizaţiile teroriste. Pe acest fundament se construieşte capacitatea de administrare a treburilor publice. cât şi cele obţinute prin apelul la structuri regionale (de exemplu. De altfel. ci ca un generator de securitate în regiune şi în lume. întrucât defineşte dispoziţia de ceea ce trebuie înfăptuit pentru stat. a crimei organizate. întrucât nu există un conflict între aceste valori şi angajamentele privind securitatea naţională. adică posibilitatea de a acţiona după propria voinţă sau dorinţă. Evenimentele petrecute în lume în ultimii ani. necesitatea colaborării statelor pentru a lupta concertat împotriva acestor ameninţări. statul naţional asigură bunul mers al treburilor publice şi întreţine raporturile politico-juridice formalizate şi relaţiile de comunicare între stat şi cetăţean.demnitatea acestora. extins asupra unui spectru larg de domenii. 2004 unde se arată că „Asigurarea securităţii naţionale a României reprezintă un proces continuu şi complex. acasă şi în străinătate. societăţii şi cetăţeanului”. dreptul oricărui cetăţean de a avea o opinie proprie în orice domeniu de activitate (libertate de conştiinţă). Ca urmare a evoluţiei mediului internaţional de securitate. este absolut necesar ca ea să-şi asigure atât instrumentele proprii de răspuns la aceste ameninţări. România.). Al doilea interes al României în materie de securitate este de a se asigura că ţara nu reprezintă o sursă de ameninţări ce vizează pe aliaţii săi. guvernul are obligaţia să ofere ajutor românilor ce muncesc în afara ţării sau călătoresc în străinătate. Pe acest fundament sunt construite libertăţile cetăţeneşti.

prevenirii si contracarării oricăror acţiuni care constituie. prin Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi Comunitatea Naţională de Informaţii. în general. potrivit legii. aceeaşi capacitate pe care o are terorismul sau formele criminalităţii organizate de a mina securitatea statului sau a societăţii. în general. eliberarii ostaticilor si restabilirii ordinii legale. ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României. la inovaţii şi la acceptarea opiniilor celorlalţi. pe plan intern. securitatea naţională este strâns legată de securitatea personală şi de securitatea internaţională. Serviciul Roman de Informaţii organizează si executa activităţi pentru culegerea. conform normelor stabilite de Consiliul Suprem de Aparare a Tarii. în scopul capturarii sau anihilarii acestora. Serviciul Roman de Informatii: a) executa activitati informative si tehnice de prevenire si combatere a terorismului. stabilesc modalitatea în care SRI va acţiona pentru protejarea intereselor naţionale pe teritoriul României. pot fi îndepărtate. sunt susceptibile să ameninţe securitatea personală. precum si a altor persoane oficiale.de către serviciile de informaţii şi protecţie. cu consultarea Parlamentului în probleme stabilite prin lege specială. investite în acest scop. INSTRUMENTE NAŢIONALE DESTINATE ASIGURĂRII SECURITĂŢII Securitatea statului român este realizată şi asigurată de către instituţiile şi autorităţile competente. Serviciul Român de Informaţii este autoritatea informativă responsabilă.profund faţă de democraţie. dacă se iau în calcul manifestările etnicilor maghiari de a obţine autonomia teritoriilor în care ei formează populaţia majoritară. 12 . Totodată. precum şi pe respingerea absolută a intoleranţei. Totuşi. (LEGEA Nr. a respectului drepturilor persoanei şi al pluralismului. de exemplu. Dacă cele mai multe infracţiuni criminale. printr-o acţiune concertată a instituţiilor competente ale statului. Modul nostru de viaţă este bazat pe deschiderea la nou. în conformitate cu normele constituţionale. Serviciul roman de Informatii concura la realizarea protectiei antiteroriste a demnitarilor gardati de Serviciul de Protectie si Paza. LEGEA 415/2002 privind înfiinţarea. 51/1991 privind siguranţa naţională a României. Articolul 2 din LEGEA 14 stabileşte misiunea generală a SRI. pentru realizarea şi asigurarea securităţii naţionale. Aceste ameninţări. verificarea si valorificarea informaţiilor necesare cunoaşterii. strategiile şi politicile de securitate şi cu dispoziţiile legilor care reglementează în acest domeniu se exercită de către Preşedintele României şi Primul Ministru. Ministerului Justiţiei şi Parchetului General. organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de apărare a Ţării). coordonarea şi planificarea strategică în domeniul securităţii naţionale. . pentru că indivizii şi colectivităţile nu au capacitatea de a le face faţă prin propriile mijloace. Securitatea naţională are ca scop să preîntâmpine ameninţările ce riscă să mineze securitatea statului sau a societăţii. c) asigura protectia antiterorista a demnitarilor romani si straini. unele încercări de separare a unor zone pe criterii etnice sunt. România nu se confruntă cu manifestări ale extremismului religios sau cu violenţa unor grupuri etnice faţă de altele. Desigur. ele nu au. în situatia cînd acestia sînt vizati de amenintari cu acte de terorism.de către structurile specializate ale Ministerului Administraţiei şi Internelor. Articolul 6 Prin Unitatile sale. potrivit competenţelor stabilite prin lege. În realizarea obiectului său de securitate. după cum urmează: . Articolele de la 6 la 9. 14 din 24 februarie 1992 şi Constituţia României. potrivit prerogativelor constituţionale şi competenţelor conferite de lege. Atribuţiile şi funcţionarea acestei structuri sunt stabilite în LEGEA Nr. Serviciul Român de Informaţii derulează activităţi de informaţii şi contrainformaţii pe întreg teritoriul României cu scopul de a preveni producerea situaţiilor de natură a afecta securitatea naţională. precum şi de celelalte structuri guvernamentale cu atribuţii în domeniu. Organizarea. Interventia antiterorista se realizeaza cu aprobarea Biroului executiv al Serviciului Roman de Informatii. b) executa intervenţia antiterorista asupra obiectivelor atacate sau ocupate de teroristi. a extremismului religios şi a violenţei. de primordialitatea dreptului. 1.

înscrisuri sau relatii oficiale de la institutii publice. consultarea de specialisti ori experti. a activitatilor de aderare la acestea sau de sprijinire a lor în orice mod ori de confectionare. 98/2004. prelucrarea si stocarea informatiilor privitoare la siguranta nationala.  LEGEA nr. Serviciul de Informaţii Externe este autoritatea informativă responsabilă exclusiv în afara teritoriului României pentru securitatea naţională a României. Articolul 9 În vederea stabilirii existentei amenintarilor la adresa sigurantei nationale.  LEGEA 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului. reglementează şi relativizează activitatea de control privind protecţia informaţiilor clasificate în cadrul reprezentanţelor României din străinătate.  Hotărârea Parlamentului României nr. verificarea. detinere sau folosire ilegala de mijloace de interceptare a comunicatiilor. Atribuţiile şi funcţionarea acestei structuri sunt stabilite în LEGEA Nr. Ministerul Apărării Naţionale: Strategia militară a României este documentul de bază al armatei. asigurarea comunicărilor cifrate cu misiuni diplomatice ale României pentru instituţiile abilitate prin lege să transmită prin cifrul de stat.  LEGEA nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare pentru cadrele militare în activitate şi cele în rezervă şi retragere  LEGEA 53 din 2003. organizarea şi funcţionarea Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe. 154/2001. contrainformaţii şi securitate pentru identificarea. organizează şi realizează transportul corespondenţei diplomatice. organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de apărare a Ţării. Legea nr. 43/2004 pentru aprobarea OUG nr. care cuprinde obiectivele şi opţiunile fundamentale privind îndeplinirea. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor voluntari. cu respectarea legii. 2. potrivit competenţelor stabilite prin lege.1998.  LEGEA 415/2002 privind înfiinţarea. cadre anume desemnate din Serviciul Roman de Informatii pot efectua. a politicii de apărare a statului roman. verificari prin: solicitarea si obtinerea de obiecte. privind constituirea.10. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. la cifrul de stat şi la armament pentru personalul român care desfăşoară misiuni de lungă durată în exterior. fixarea unor momente operative prin fotografiere.  LEGEA nr. Articolul 7 Serviciul Roman de Informatii actioneaza pentru descoperirea si contracararea actiunilor de initiere. 366/2002 pentru aprobarea OUG nr. primirea de sesizari sau note de relatii. organizare sau constituire pe teritoriul României a unor structuri informative care pot aduce atingere sigurantei nationale.  HOTĂRÂREA de Guvern nr. 1/1998 la care s-au adus modificări prin: OUG nr. 154/2001. Serviciul de Informaţii Externe avizează accesul la informaţii clasificate. 3. Ea stabileşte locul şi rolul armatei 13 . Codul muncii. Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României. filmare ori prin alte mijloace tehnice. OUG nr. în conditiile legii. precum si de culegere si transmitere de informatii cu caracter secret sau confidential. potrivit tarifelor convenite. 98/2004. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate. Articolul 8 Serviciul Roman de Informatii este autorizat sa detina si sa foloseasca mijloace adecvate pentru obtinerea. la cererea acestora. 585 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România. precum şi paza şi apărarea misiunilor diplomatice ale României. Serviciul de Informaţii Externe desfăşoară activităţi de informaţii. 44 din 28.  LEGEA nr.  LEGEA nr. cunoaşterea şi prevenirea ameninţărilor externe la adresa securităţii naţionale. prin mijloace şi pe căi de acţiune militare.Serviciul Roman de Informatii poate asigura protectie antiterorista si altor persoane.

Strategia se corelează cu Strategia pentru dezvoltarea justiţiei (în prezent în forma de proiect). în mod evident. Strategia este. Partea I nr. coroborate cu principalele modalităţi de realizare cât şi resurse necesare pentru menţinerea. alte situaţii excepţionale). independent. ca sarcină majoră. 767 din 31 octombrie 2003). chemate să menţină libertatea de acţiune a României în relaţiile cu alte state. 654 din 28 iulie 2006). În aceste condiţii. Strategia militară constituie documentul fundamental care orientează activitatea armatei României in primii ani ai secolului următor. Forţelor armate ale României le revin. integrităţii teritoriale şi a unitarii statului român. să asigure participarea activă a statului român la gestionarea situaţiilor de criza şi să sprijine autorităţile locale în situaţii de urgenţe civile (dezastre naturale. angajat activ în procesul de integrare europeana şi euro-atlantică.  Hotărârea 318 din 20 aprilie 2000. ce oferă ansamblul obiectivelor majore pe termen mediu. Misiunea principala a armatei este de a garanta cetăţenilor României respectarea strictă a drepturilor omului într-un stat suveran. democraţiei constituţionale şi a statului de drept. defensiv . accidente industriale. Pentru îndeplinirea acestei misiuni.  LEGEA 473 din 4 noiembrie 2004 privind planificarea apărării.  LEGEA nr.României în cadrul eforturilor de realizare a obiectivelor prevăzute în Strategia de securitate naţională şi în Carta Alba a Guvernului privind securitatea şi apărarea naţională. Legea apărării naţionale a României. sub un strict control democratic civil asupra forţelor armate. Partea I nr. asigurarea şi restabilirea ordinii publice şi contribuie la stabilirea unei direcţii unitare. Strategia militară a ţării noastre a fost elaborată pe următoarele considerente: România nu are inamici declaraţi. se bucura de relaţii paşnice cu vecinii. Este unul dintre pilonii de bază pentru realizarea obiectivelor strategice ale Strategiei Naţionale de Apărare şi urmăreşte îmbunătăţirea serviciilor de siguranţă publică. dacă este necesar. Legile şi hotărârile în baza în care funcţionează M.  LEGEA 42 din 15 martie 2004 (Legea 42/2004) privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român. să descurajeze şi. MAI are la bază Strategia naţională de ordine publica. pentru aprobarea Strategiei militare a României Publicat în Monitorul Oficial 191 din 4 mai 2000. organismul militar este şi va fi subordonat exclusiv voinţei poporului român. Programul Stockholm şi Tratatul de la Lisabona.  Strategia naţională de apărare din 2010. de asemenea. concomitent cu asigurarea capacităţii de a participa la prevenirea conflictelor. patrimoniului şi personalului propriu. gestionarea crizelor şi apărarea colectiva în plan regional. Priorităţile acestei structuri sunt: 14 . pe termen scurt şi mediu. şi contrainformaţii strict necesare realizări protecţiei informaţiilor clasificate.  LEGEA nr. sunt:  Constituţia României din 31 octombrie 2003 (publicată în Monitorul Oficial. să înfrângă un eventual agresor care ar ameninţa şi ar atenta la securitatea statului român. independentei. în domeniul ordinii publice. garantarea şi apărarea suveranităţii. promovarea şi protecţia intereselor naţionale vitale şi a celor de importanţă majoră.  HOTĂRÂREA nr.Armata României 2010: Reformă şi Integrare Euroatlantică. unitar şi indivizibil.activă. este minima. la nivelul tuturor instituţiilor de ordine publică.  LEGEA Nr. 45 din 1 iulie 1994. ce urmăreşte modernizarea şi eficientizarea sistemului judiciar.N. 346 din 21 iulie 2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale (publicată în Monitorul Oficial. şi cu Strategia privind securitatea internă a Uniunii Europene. misiunilor. Ministerul Administraţiei şi Internelor organizează şi desfăşoară activităţile de informaţii. 4. Acestea sunt.Ap. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare cu modificările şi completările ulterioare.49 din 24 noiembrie 1999 privind Carta albă a Guvernului . a unei ameninţări militare majore la adresa securităţii sale. armata României trebuie să fie pregătită să prevină.  Strategia de securitate naţională/2007. iar probabilitatea apariţiei. în condiţiile unui regim politic bazat pe democraţia constituţională.

— creşterea gradului de siguranţă pentru cetăţeni. • reducerea impactului la nivelul comunitarilor şi persoanelor a efectelor criminalităţii.03. Legile şi hotărârile în baza în care funcţionează M. funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale şi pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1. pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. prin abordări conceptuale unitare. — restabilirea autorităţii structurilor de aplicare a legii.2011  Decret al Preşedintelui României nr. cu Strategia UE de securitate internă. 221 din 23 decembrie 2008 pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi pentru reorganizarea unor unităţi din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor. 732 din 21 iulie 2010 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 215 din 29.Monitorul Oficial nr. . necesară consolidării serviciilor comunitare şi a celor de ordine publică din România. (2) şi (3) din OUG nr. securitate şi justiţie. prevenirea şi aplicarea legii împotriva infracţionalităţii.Monitorul Oficial nr. 416 din 9 mai 2007 privind structura organizatorică şi efectivele Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. precum şi modificarea unor acte normative.  ORDONANTA DE URGENTA nr.  ORDONANTA DE URGENTA nr. 416/2007 privind structura organizatorica si efectivele Ministerului Administraţiei şi Internelor. 416/2007 privind structura organizatorica şi efectivele Ministerului Administraţiei şi Internelor.  ORDONANTA DE URGENTA nr. 24 din 11 aprilie 2007 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale.  HOTARARE nr.I. 63/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor. 13 alin. .  HOTARARE nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi efectivele Ministerului Administraţiei şi Internelor. 1317 din 31 octombrie 2007 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 3 din 9 ianuarie 2009 pentru modificarea si completarea Hotărârii Guvernului nr. adoptarea modelului european de securitate. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi pentru reorganizarea unor unităţi din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor. sunt:  Legea nr. . aprobată cu modificări şi completări prin Legea 15 . (2) şi (3) din OUG nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi efectivele Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.2011  HOTARARE nr. descentralizarea şi reforma instituţională. 20/2009 pentru modificarea art. 1 la Hotărârea Guvernului nr. ca recunoaştere a interdependentei dintre securitatea internă şi cea externă în construirea "centrului de securitate globală". în special împotriva criminalităţii organizate şi transfrontaliere. pe segmentul ordinii publice. ca urmare a modificării valorii de inventar şi schimbării unităţii de administrare a unei părţi dintr-un imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor.2011  HG nr. organizarea.  HOTARARE nr. 1. continuarea progresului în spaţiul de libertate. terorismului. realizării interoperabilităţii acestora. prin: • cunoaşterea. 215 din 29.A. 20/2009 pentru modificarea art.03. — aderarea la Spaţiul Schengen şi armonizarea. precum şi în ceea ce priveşte şederea ilegală a străinilor pe teritoriul României. 38 din 28 martie privind aprobarea OUG nr.678/2008 privind înfiinţarea Institutului de Studii pentru Ordine Publică în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi pentru completarea anexei nr. precum şi asigurării unui grad ridicat de încredere a cetăţenilor faţă de structurile de ordine publică.03. 293 din 28 martie pentru promulgarea Legii privind aprobarea OUG nr.  Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30 din 25 aprilie 2007 privind organizarea si funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. 13 alin.380/2009 privind înfiinţarea.Monitorul Oficial nr. 225 din 9 martie privind actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului. 215 din 29.

preocupare pentru formă şi nu pentru substanţă. care consideră că diplomaţia înseamnă evitarea unor decizii concrete. Ministerul de Externe funcţionează în baza următoarelor legi:  Constituţia României. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României. 100/2004 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe. imunităţi şi privilegii.  LEGEA nr. cu modificările şi completările ulterioare şi Hotărârea Guvernului nr. în promovarea interesului naţional şi asigurarea securităţii. Nu trebuie sa cădem în capcana acestui tip de gândire. cu modificările cu completările ulterioare:  Strategia naţională de ordine publică 2010—2013. universal acceptat.  Hotărârea nr. Trebuie menţionat că diplomaţia simbolizează existenţa şi respectarea unui sistem internaţional de state suverane. continuarea funcţionării diplomaţiei internaţionale este o confirmare a disponibilităţii statelor. dacă dimensiunea clasică a securităţii este apanajul organizaţiilor de securitate colectivă şi al primelor forme de multilateralism. 604/2003. indiferent de politicile promovate şi interesele urmărite. convenţii. susţinerea alianţelor cu partenerii. s-a orientat către combaterea noilor tipuri de ameninţări la adresa securităţii. în detrimentul menţinerii vechilor diviziuni sau al propagării unora noi. Diplomaţia propune noi posibilităţi de întărire a securităţii şi cooperării regionale şi internaţionale.  LEGEA 495/2004 privind salarizarea şi alte drepturi băneşti ale personalului din administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice. social şi al mediului înconjurător este din ce în ce mai intensă.  HOTĂRÂREA Guvernului nr. iniţial o Alianţă strict militară.  HOTĂRÂREA Guvernului nr. activă. 1040/2010. este intensă. diplomaţia modernă presupune cooptarea de noi actori. păstrarea identităţii naţionale şi culturale a acestora. Departe de acest tip de apreciere. dezbateri interministeriale fără succes. culturală. orientată spre rezultate. Chiar NATO. diplomaţia modernă este din ce în ce mai importantă. Mai mult. activitatea comitetelor în domeniul economic. 5. crearea de oportunităţi de comerţ şi investiţii pentru agenţii economici români. Într-o perioadă în care acest sistem riscă să fie erodat de noile tipuri de ameninţări la adresa securităţii. publică. republicată. Deşi agenda de discuţii a reuniunilor în format aliat rămâne dominată de aspecte clasice de securitate. 868/2008 privind protecţia cetăţenilor Uniunii Europene prin misiunile diplomatice şi oficiile consulare 16 . cu modificările şi completările ulterioare. alături de ministerele afacerilor externe. mulţi spun că relevanţa diplomaţiei tradiţionale a fost diminuată. bazat pe reguli comune. 725/2003 privind structura organizatorică şi efectivele Ministerului Administraţiei şi Internelor.nr. Fiecare dimensiune a securităţii constituie obiect al dialogului în format multilateral. în concordanţă cu poziţia geostrategică a României. Ministerul de Externe: în contextul unei societăţi globale interdependente. pragmatice şi deschise. Diplomaţia modernă este orientată spre prevenire a conflictelor în orice stadiu al acestora. precum şi dinamizarea relaţiilor cu românii de pretutindeni. oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate. Astfel. promovarea bunei vecinătăţi şi a cooperării regionale. cu modificările şi completările ulterioare. Acesta este şi cazul României. de a interacţiona într-un cadru oficial. în ultimele decenii extinderea conceptului de securitate este reflectată de lărgirea temelor abordate în diverse formate de cooperare regională şi internaţională. parlamentară sunt dimensiuni asumate de statul român în procesul de promovare şi protejare a intereselor economice şi politice. Activitatea curentă a misiunilor României vizează promovarea intereselor naţionale prin dezvoltarea relaţiilor bi şi multilaterale. diplomaţia economică. Astfel. în care informaţia ajunge rapid în orice colţ de lume. practică. Diplomaţia rămâne astfel primul instrument de apărare împotriva ameninţărilor la adresa securităţii naţionale şi internaţionale. HG 1040/2010 pentru aprobarea Strategiei naţionale de ordine publica 2010—2013. tact şi subtilitate în detrimentul unor demersuri clare.

880/2005 privind organizarea şi funcţionarea Institutului Diplomatic Român. 7. Autorităţile informative ale statului pun de îndată la dispoziţia Direcţiei de Protecţie şi Pază toate datele sau informaţiile privitoare la atentate care pun în pericol securitatea naţională ori alte ameninţări sau pericole pentru securitatea persoanelor şi a obiectivelor protejate. privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Pază. 6.  CONVENŢIA de la Viena cu privire la relaţiile consulare. a demnitarilor străini pe timpul şederii lor în România. DPP funcţionează în baza următoarelor legi:  LEGEA nr.  ORDIN nr.  LEGEA nr. cu modificările şi completările ulterioare. Serviciul de Telecomunicaţii Speciale funcţionează în baza LEGII nr. 52). privind prevenirea şi combaterea terorismului. privind statutul cadrelor militare. 36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic şi consular. Directorul acesteia are rang de secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei. 535 / 2004. DTS iniţiază şi implementează politica de securitate a sistemului de comunicaţii speciale şi de cooperare interagenţii pentru susţinerea funcţiilor statului de guvernare şi de securitate. cu modificările şi completările ulterioare. 837/1995 cu privire la criteriile de salarizare în valută şi celelalte drepturi în valută şi în lei ale personalului trimis în misiune permanentă în străinătate. cu modificările şi completările ulterioare. 46 şi art.  H. 191 / 1998. 333 / 2003. privind protecţia informaţiilor clasificate. Direcţia de Protecţie şi Pază este autoritatea responsabilă pentru protecţia demnitarilor români. încheiată la 24 aprilie 1963. Direcţia de Telecomunicaţii Speciale este autoritatea responsabilă pentru protecţia telecomunicaţiilor speciale ale autorităţilor publice şi ale altor utilizatori prevăzuţi de lege.  HOTĂRÂREA Guvernului nr. precum şi pentru paza sediilor de lucru şi a reşedinţelor acestora. încheiată la 18 aprilie 1961. 51 / 1991. 182 / 2002. Direcţia de Protecţie şi Pază organizează şi desfăşoară activitate de contrainformaţii şi de securitate pentru protecţia informaţiilor clasificate. a activităţii şi a personalului propriu. privind paza obiectivelor. 80 / 1995.  LEGEA nr. Directorul acesteia are rang de secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor. a activităţii şi a personalului propriu. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar. cu modificările şi completările ulterioare.  LEGEA nr. organizează şi desfăşoară activitate de contrainformaţii şi de securitate pentru protecţia informaţiilor clasificate. a familiilor acestora. pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România. HOTĂRÂREA Guvernului nr. Direcţia de Protecţie şi Pază este structură departamentală în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. 585 / 2002. direcţia de Telecomunicaţii speciale este structură departamentală în cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei.G. privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor (art.  LEGEA nr.  LEGEA nr.  ORDONANŢA de Urgenţă a Guvernului nr. bunurilor. 48 din 29 ianuarie 2010 privind aprobarea normelor metodologice de funcţionare a Centrului Naţional de Paşapoarte Diplomatice şi de Serviciu  CONVENŢIA de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice. valorilor şi protecţia persoanelor. nr.  LEGEA nr. care îi conferă personalitate juridică si autoritate în 17 . 17 / 1996.  LEGEA nr. privind regimul armelor şi muniţiilor cu modificările şi completările ulterioare. republicată.92/1996.169 din 30 iulie 1996. privind siguranţa naţională a României. cu modificările şi completările ulterioare. 295 / 2004. lege publicata în Monitorul Oficial nr. cu modificările şi completările ulterioare.  HOTĂRÂREA Guvernului nr.

 LEGEA nr. Alte reglementari cu relevanta în domeniul telecomunicaţiilor speciale sunt:  LEGEA nr. cu modificările şi completările ulterioare. cu modificările şi completările ulterioare.  HOTARÂREA GUVERNULUI nr.  HOTARÂREA GUVERNULUI nr. respectiv de Ministerul de Interne si de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. 506/2004 pentru protecţia vieţii private şi a datelor cu caracter personal în sectorul comunicaţiilor electronice. nr.  HOTARÂREA GUVERNULUI nr. 781/2002 privind protecţia informaţiilor secrete de serviciu.  LEGEA nr. cu modificările şi completările ulterioare. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate. republicată. pentru amplasarea de echipamente de radiocomunicaţii.  HOTARÂREA GUVERNULUI nr. cu modificările şi completările ulterioare.G. 76/1993 pentru ratificarea Constituţiei si a Convenţiei Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor.domeniul telecomunicaţiilor speciale. 715/2008 privind aprobarea planului indicativ Facilitatea Schengen 2007-2009 pentru asigurarea finanţării acordata României de către Uniunea Europeană. implementarea şi auditarea utilizării fondurilor acordate României prin Facilitatea Schengen. coordonarea.U. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă.  HOTARÂREA GUVERNULUI nr. semnate la Geneva la 22 decembrie 1992. 895/2007 privind stabilirea cadrului instituţional pentru planificarea financiară. 304/2003 pentru serviciul universal si drepturile utilizatorilor cu privire la reţelele şi serviciile de comunicaţii electronice. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România. 153/2002 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat. aprobată de LEGEA nr.  LEGEA nr.  ORDONANTA DE URGENTA nr. 455/2001 privind semnătura electronică. 353/2002 pentru aprobarea Normelor privind protecţia informaţiilor clasificate ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord în România.  LEGEA nr. cu modificările şi completările ulterioare. 861/1999 pentru aprobarea închirierii de elemente de infrastructura din incinta perimetrelor administrate de Ministerul Apărării Naţionale.  HOTARÂREA GUVERNULUI nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestora. 18 .  LEGEA nr.  O. cu modificările şi completările ulterioare din LEGEA 160/2008.  ORDONANTA DE URGENTA nr.591/2002.79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor.

Bucureşti. Siteuri utile:          www.  Manualul NATO.mai.presidency. Carta albă a securităţii şi apărării naţionale. Război şi antirăzboi – supravieţuirea în zorii secolului XXI. traducere: Anda Filip şi Mirela Hagiopol. Editura Corint. 2004. III-294. http://europa.ro/ csat. 2007.ro/ www.Ap.ro/ http://www.eu.ro/En/index_e.  Traité établissant une Constitution pour l'Europe.mapn.html www. 1996. Bucureşti.int/ constitution/download/print-fr. Editura Militară. 2000. Bucureşti. în http://www_ studiidesecuritate. 2001.Bibliografie selectivă:  Carte Alba a Guvernului.gov.mae.ro/ www. Bucureşti.stsnet. Editura U.  Preşedinţia României.sri. http://www_osce. Geopolitică şi geostrategie. cu modificările şi completările ulterioare – republicată în 2003. 2004.  Carte Alba a securităţii şi apărării naţionale.  Paul Claval.  Constituţia României. 2002.  Guvernul României.gov. Armata României 2010: reforma si integrare euroatlantica.presidency. 1991.org/docs/english. art.N.ro/ www. 2003.  Strategia de securitate a Uniunii Europene. spaţiul şi teritoriul în secolul al XX-lea. Bucureşti. Arta prevenirii conflictelor. Editura Antet. Gândirea politică.org  Alvin şi Heidi Toffler.spp.  Carta pentru Securitate Europeană.I-16 şi art. 2004.pdf.  Werner Bauwens şi Luc Reychler.ro/ www.sie. Bucuresti. Strategia de Securitate Naţională. Bucureşti. Bucureşti.ro  www_globalsecurity.  Analiza securităţii internaţionale.  Strategia naţională si euroatlantică.ro/ www.ro/ 19 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful