Tema 1: Fiscalitatea în relațiile economice externe 1. Principiile internaționale de formare a sistemelor fiscale 2. Funcțiile sistemului fiscal internațional 3.

Clasificarea sistemului fiscal 4. Tendințele în dezvoltarea sistemelor fiscale =1= Impunerea fiscală este un complex de măsuri şi operaţiuni, efectuate în baza legii, care au ca scop stabilirea impozitului ce revine în sarcina unei personae fizice sau juridice. Impunerea fiscală include o latură politică, prin care se stabileşte cine şi pentru ce plăteşte impozitul, şi o latură tehnică, adică metodele şi tehnicile prin care se măsoară obiectul impunerii şi se determină cuantumul impozitului. Prin fiscalitate statul încearcă să realizeze un echilibru între eficienţă şi echitate. Pe de o parte, statul trebuie să asigure prin fiscalitate colectarea fondurilor pentru realizarea programelor sociale, economice, de colaborare internaţională ş.a. Pe de altă parte, fiscalitatea trebuie organizată astfel încât să nu apese pe cei defavorizaţi, ceea ce revine la realizarea unei redistribuiri a veniturilor. Referitor la eficienţă şi echitate, unele teorii economicofinanciare pun accent pe eficienţă (monetarismul, liberalismul ş.a.), iar altele pe echitate (social-democraţia, democraţia creştină ş.a.). Impunerea fiscală se realizează în virtutea unor principia care, în timp, au fost formulate de către mai mulţi economişti. Adam Smith a formulat la începutul secolului al XIX-lea următoarele principii fundamentale ale impunerii: maxima de justiţie (în sensul de dreptate socială în materie de impozite, ce presupune că cetăţenii unei ţări trebuie să contribuie la constituirea banului public, atât cât le permit veniturile obţinute) ; maxima de certitudine (se referă la faptul că, legile ce prevăd impozite şi taxe trebuie să fie clare, concise şi cunoscute cu anticipaţie de către contribuabili); maxima comodităţii (vizează asupra faptului că, modalităţile de plată a impozitelor şi taxelor trebuie să fie cât mai convenabile pentru contribuabili); maxima economiei şi randamentului (presupune cote mici pentru impozitare, deci sarcini fiscale mici pentru toţi contribuabilii, dar încasarea în totalitate a obligaţiilor fiscale). O problemă importantă care se află astăzi în atenţia multor economişti şi factori de decizie este aceea a optimizării sistemului fiscal. Introducerea sau modificarea unui impozit constituie o problemă căreia trebuie să i se acorde o importanţă majoră datorită consecinţelor generate, de aceasta, pe multiple planuri: economic şi financiar, social şi nu în ultimul rând politic. Pentru a răspunde anumitor cerinţe de calitate şi performanţă, sistemele fiscale moderne, trebuie să fie organizate şi să funcţioneze pe baza unor principii unanim acceptate. Dintre acestea se detaşează principiul echităţii şi cel al eficienţei, a căror contrapunere face, de cele mai multe ori, obiectul disputelor legate de fiscalitate, fiecare impozit căutând să împace mai mult sau mai puţin, aceste două exigenţe. Considerat de Adam Smith ca principiu definitoriu pentru un bun sistem fiscal, principiul echităţii fiscale este cerut nu numai din considerente de ordin filozofic, respectiv asigurarea unei dreptăţi sociale în materie de impozite, dar şi din considerente de ordin practic, ştiut fiind faptul că un sistem fiscal inechitabil generează o stare de rezistenţă din partea contribuabililor, care se materializează în amplificarea fenomenului de sustragere de la plată a obligaţiilor fiscale. Mai mult decât atât, acumularea în timp a nemulţumirilor populaţiei poate contribui la căderea de la putere a factorilor politici, care nu îşi conturează politica fiscală pe criterii de echitate. Teoretic, noţiunea de echitate fiscală este uşor de înţeles şi de explicat, aceasta presupunând îndeplinirea cumulativă unor condiţii, cum ar fi: - stabilirea unui minim neimpozabil în funcţie de natura venitului ce cade sub incidenţa impozitului, precum şi stabilirea unor scutiri şi reduceri de impozite care să permită satisfacerea cerinţelor decente de viaţă; - aplicarea generală a impozitelor şi taxelor, astfel încât acestea să afecteze toate categoriile sociale care realizează venituri din aceeaşi sursă sau care posedă acelaşi gen de avere; - stabilirea sarcinii fiscale în funcţie de puterea de contribuţie, acesta presupunând diferenţierea sarcini fiscale de la un subiect impozabil la altul, atât în funcţie de cuantumul şi natura materiei impozabile cât şi de situaţia personală a acestora; - la aceeaşi putere de contribuţie sarcina fiscală să fie aceeaşi pentru toate persoanele fizice, indiferent de categoria socială căreia îi aparţin, respectiv toate persoanele juridice, indiferent de forma juridică în care sunt organizate şi funcţionează. Având în vedere cele de mai sus, tot mai mulţi economişti, în special adepţi ai neokeynesismului, consideră că un sistem fiscal modern trebuie să urmărească atât echitatea orizontală, respectiv tratament fiscal identic pentru cei care sunt în esenţă egali din punct de vedere a capacităţii de plată, cât şi echitatea pe verticală, respectiv tratament fiscal diferit pentru persoanele diferite, urmărindu-se o „redistribuire a veniturilor între membrii societăţii, în scopul diminuării sau înlăturării inegalităţilor generate de mecanismul pieţei”. Dacă, în ceea ce priveşte asigurarea echităţii pe orizontală, aceasta este, în general, bine acceptată şi apreciată, în privinţa echităţii verticale apar controverse legate de modalităţile posibile de realizare a redistribuirii veniturilor, redistribuire considerată de unii arbitrară. Conform principiului eficienţei încasării impozitelor (sau al randamentului) impozitele trebuie percepute cu minim de cheltuieli şi prin obţinerea unui volum cât mai mare de venituri la bugetul statului.

pentru atingerea unor obiective economice. Stabilitatea impozitului mai este apreciată. • lipsa arbitrariului -presupune existenţa unui cadru legislativ clar. • legitimitatea -presupune că fiscalitatea trebuie să facă distincţie între veniturile legale şi cele ilegale. prin elaborarea de norme juridice clare. • nediscriminarea -presupune că odată stabilite impozitele şi taxele.  certitudinea impunerii. a cărui bază de impozitare este sensibilă la evoluţia activităţii economice. etc. foarte mulţi autori de prestigiu considerând stabil acel impozit al cărui „randament rămâne constant de-a lungul întregului ciclu economic”. • Principiul comodităţii se referă la faptul că impozitele trebuie să fie percepute la termenele şi după o procedură cât mai convenabilă pentru contribuabili. gradualismul fiind adesea de preferat unei bulversări brutale a modurilor de impunere. principii ce trebuie îndeplinite de un sistem fiscal modern. principiile impunerii sunt următoarele: • individualitatea -presupune că prin intermediul fiscalităţii trebuie să se dezvolte personalitatea fiecărui cetăţean. se poate aprecia că orice reformă fiscală trebuie să pregătească facilităţile de tranziţie. acestea să nu dea naştere la discriminări în rândul contribuabililor. modalităţile şi cuantumul obligaţiilor sale fiscale. dinainte. şi prin prisma randamentului constant al acestuia în toate fazele ciclului economic. un rolul de stabilizator economic automat. • impersonalitatea -presupune că sunt preferabile impozitele asupra fiecărui bun sau operaţiune în parte. impozitele urmând a fi folosite pentru corectarea ineficienţei diverşilor agenţi economici şi. putând să joace. decât impozitele sintetice. şi anume: • Principiul stabilităţii . Din păcate. în general. impozitele percepute prin metoda stopajului la sursa sunt de preferat. modalitatea şi sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor. respectiv aceştia să poată urmări şi înţelege sarcina fiscală ce le revine. de procesele de redistribuire a PIB. =2= Ca o categorie financiară și ca o componentă principală a sistemelor resurselor finanțelor publice. fără să conţină prea multe excepţii de la regula generală.Alte categorii de principii au fost formulate de francezul Maurice Allais. are în vedere faptul că un impozit este mai uşor de administrat. principiile fiscalităţii presupun:  neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori şi capitaluri. Din optica statului. în raport cu impozitarea în vigoare la data adoptării de către acestea a unor decizii investiţionale majore. o funcție de redistribuire a veniturilor și averilor conform obiectivului de .reflectând maxima fiscală potrivit căreia ”un impozit bun este un impozit vechi”. Eficienţa impunerii prin asigurarea stabilităţii pe termen lung a prevederilor Codului fiscal. • neutralitatea -presupune că utilizarea sistemului de impozite şi taxe să favorizeze dezvoltarea economiei. cu forma de proprietate. În acest sens. respectarea acestui principiu constituie. • Principiul simplicităţii. sociale. nu numai. modificările foarte frecvente ale legislaţiei constituind o reală sursă de ineficacitate. în funcţie de mărimea acestora. Literatura de specialitate a impus şi alte principii. În privinţa stabilităţii legislaţiei fiscale. o cerinţă pentru asigurarea eficienţei încasării impozitelor dar şi pentru a permite contribuabililor luarea deciziilor de investiţii în condiţii de certitudine. iar termenele. prin impunerea diferită a veniturilor. care să nu conducă la interpretări arbitrare. legiferate şi aplicate în aşa fel încât să reducă la minim influenţa acestora asupra deciziilor economice. concret şi care să nu dea naştere vreunui arbitrariu. termenele. În concepţia lui Maurice Allais. capitalului român şi străin. În legislaţia românească. mai uşor de înţeles şi deci susceptibil de a fi mai uşor acceptat de contribuabili cu cât acesta este mai simplu. impozitele îndeplinesc în aria lor de manifestare funcțiile atribuite financiar în general. • Principiul certitudinii se referă la faptul că orice contribuabil trebuie să ştie. astfel. laureat al premiului Nobel pentru economie. • Principiul neutralităţii cere ca impozitele să fie selecţionate. impozitul. este foarte important în condiţiile în care fiscalitatea este utilizată ca mijloc de politică conjuncturală. asigurând condiţii egale investitorilor. astfel încât aceste prevederi să nu conducă la efecte retroactive defavorabile pentru persoane fizice şi juridice. care se adaugă celor expuse anterior. precum şi să poată determina influenţa deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale. aceasta neutralitate nu trebuie radicalizată. concis. dar cu unele particularități imprimate de conținutul lor economic. din punct de vedere al legislaţiei fiscale. în literatura de specialitate. Un economist atribuie sistemului fiscal o funcție de finanțare a cheltuielilor publice.  echitatea fiscală la nivelul persoanelor fizice. în felul acesta acţionându-se pe linia creşterii încasărilor bugetare. se pare că acest lucru este cu greu înţeles de guvernanţii noştri. • Principiul flexibilităţii. devenit prioritar în ţările care au trecut la reformarea sistemelor fiscale în ultimii ani. parţial în contradicţie cu principiul stabilităţii.

caracteristice statelor celor mai avantajate din punct de vedere economic.Funcția de repartiție (funcția financiară) care include și finanțarea cheltuielilor publice. nu doar cele consumătoare de resursele cărora le sunt destinate. rezultînd o creștere corespunzătoare a venitului rămas. cu structuri economicosociale echilibrate și cu regimuri politice de tip social democrat. • Adoptarea de noi procedee de așezare și percepere a impozitelor. patrimoniul ș. din care o parte mai mare va putea fi destinată unor investiții. Sisteme fiscale în care predomină impozitele indirecte. statil preia la dispoziția sa. cu ocazia procurării de bunuri și servicii. La acestea se poate adăuga și funcția de control care ar semnifica capacitatea impozitului de a mijloci efectuarea controlului prin diferite faze ale procesului reproducției economice. o parte din veniturile reale date de actorii pieței factorilor de producție. va spori producția. 2. trebuie să se diminueze prelevarea sub formă de impozit. TVA. Veniturile disponibile ale persoanelor fizice și uneori ale firmelor rămase după suportarea impozitelor directe. creatoare de produs național și multiplicatoare de resurse financiare. Raportate la funcțiile atribuite finanțelor publice în ansamblu. societatea poate considera ca fiind echitabilă. În ceea ce privește funcția de redistribuire atribuită sistemelor fiscale. Prin impozite. După natura impozitelor predominante se pot distinge: 1. Pe seama investițiilro efectuate vor crește capacitățile de producție și nr locurilor de muncă create și se va reduce șomajul. 3. între membrii societății. de la o persoană la alta. fie asigurările unui venit minimal pt toți miembrii societății.). impozitele îndeplinesc: .echitate și o funcție de stabilizare a economiei. Dacă se urmărește stimularea întreprinzătorilor pt creșterea producției și a ofertei. de redistribuie a resurselor între sfera activității materiale și activită ții nemateriale. Sisteme fiscale cu predominanță complexă. Acești economiști nu vorbesc explicit ci despre rolul ce revine acestora. chiriile oferite ale bunurilor mobile și imobile. . • Rolul social de resitribuire a unei părți importante din PIB între grupurile sociale și indivizi. iar economia se va înscrie pe coordonatele de creștere. sau platforma veniturilor mari. reese că impozitele mijlocesc alături de alte instrumente a veniturilor și averilor între membrii societății în conformitate cu ceea ce societatea consideră just. impozitele se percep din salariu cuvenit pt munca prestată. Criteriile de echitate în repartiția veniturilor și averilor diferă de la o societate la alta. între diferite ramuri și subramuri economice. dobînda datorată pt capitalul împrumutat. și anume: • Rolul financiar de procurare a resurselor financiare necesare pt acoperirea cheltuielilor publice. ci și cele generatoare de valoare nouă. realizarea unei legalizări a veniturilor și averilor.Funcția de reglare a economiei (funcția de colectare a dezechilibrelor).Funcția de redistribuire a veniturilor și averilor asupra activității economico-sociale. specifice țărilor subdezvoltate sau celor aflate într-o perioadă de criză economică. În cadrul funcției financiare. veniturile obținute de persoanele fizice din activități independente. deoarece impozitul este principala formă de procurare a resurselor bănești la dispoziția statului și implicit. • Folosirea impozitului în scopul realizării unor obiective ale politicii generale a statului.a. . potrivit căreia impozitele trebuie considerate nu doar ca resurse financiare de stat. la impozile sintetice stabilite în funție de o mărime economică considerată în totalitatea sa ce aparține contribuabilului (venitul global. prin impozit se realizează în cea mai mare măsură. o bună parte din PIB este repartizată valoric în faza de redistribuire prin intermediul impozitelor. specifice țărilor dezvoltate economic. Impactul reglator de impozite pe venituri și averi se relevă cu pregnanță. Astfel. Aceasta. • Creșterea randamentului fiscal. ci și ca instrumente de influiențare a activității economice.). profitul. • Rolul intervenționist de încurajare sau frînare a activității economice. în a căror preț sunt incluse aceste impozite (accize. Impunerea impozitelor în stimularea dezvoltării economico-sociale presupune o corelare adecvată a proceselor de predare sub formă de impozit. cifra de afaceri. sunt în continuare supuse unui proces de redistribuire prin intermediul impozitelor indirecte pe piața bunurilor și serviciilor. și care au la bază impozitul pe venit global și impozitul pe venit al persoanelor juridice. respectiv dividendele cuvenite acționarilor și asociaților. .a. =3= Procesul de modernizare a sistemelor fiscale este caracterizat la etapa actuală prin: • Trecerea de la impozitele analitice sprijinite doar pe un element determinant al contribuabilului. taxe vamale. fonduri speciale ș. Sisteme fiscale în care predomină impozitele directe . respectiv sub forma veniturilor ce revin participanților la procesele de producție. În aproape toate țările. dacă sunt privite ca o parte consecutivă a PIB. prima latură a funcției de repartiție atribuită finanțelor publice. Despre funția de reglare atribuită sistemelor fiscale se poate vorbi în societatea modernă începînd cu impunerea concepției.

corupția funcționarilor publici. la începutul sec.La bugetul federației. În schimb. Sisteme fiscale cu mai multe impozite care se întîlnesc de fapt în toate țările. Se poate constata. altele 9% de la impozitele din operațiile comerciale. Nivelul cultural al contribuabililo. 3. 2. ponderea venitului din impozite indirecte și taxe este mai mare în țările cu un nivel mediu și scăzut al PIB pe cap de locuitor. deoarece lipsește o baza de impozitare adecvată.7% în Turcia. Se pot distinge ca propuneri: . 60. . 5. pt a încuraja creșterea capitalului și economiilor. În același timp. 2. În cele din urmă este destul de echitabil adevărul evident: în țările cu venituri mici este deficil de a elabora un sistem de impozitare bazat pe impozite directe. domină în grupul de țări cu economia dezvoltată. Dintre sursele comune ale veniturilor în buget.3% în Elveția. 2. . componente ale federației. Sistemul de tip federal este format din 3 verigi de colectare a impozitelor și taxelor: . Astfel. Nu toate țările în curs de dezvoltare pot conta pe afluxul jurisdicției lor din partea investitorilor străini. Sisteme de tip unitar. în primul rînd impozitul pe venit și avere. la rîndul lor sunt interesate de a supune . specifice celor mai dezvoltate țări. dintre subiectele sale vom evidenția în principal țările dezvoltate și cele cu o industrie nouă. deaceea baza sistemului de impozitare o constituie impozitele indirecte. Potrivit statisticilor Băncii Mondiale. Sistemul de tip unitar este constituit din 2 verigi de colectare: . Într-adevăr. obligă de a lărgi utilizarea în acest scop a impozitului pe venit.La bugetul local. adică a impozitelor indirecte este de 53% din veniturile fiscale în Mexic și de 40.Impozitul unic asupra capitalului. inclusiv taxele și contribuțiile sociale. cota impozitelor pe bunuri și servicii. Țările dezvoltate. Sisteme fiscale în care predomică impozite particulare. TVA. nevoile ridicate ale statului în finanțarea activității sale sociale. După nr impozitelor se pot distinge: 1. impozitele directe. Sisteme fiscale cu un singur impozit care există doar din punct de vedere teoretic. Guvernele țărilor în curs de dezvoltare le primesc de la impozitul pe bunuri și servicii. . deși sunt numeroase.a. în timp ce principalul obictiv al țărilor în curs de dezvoltare constă în accelerarea creșterii economice pt majorarea veniturilor pe cap de locuitor. caracteristice structurilor fiscale neevaluate. la rîndul său influiențează negativ imaginea proastă a Guvernului Național.Impozitu unic pe cheltuiala globală. Sisteme de tip federal. Cum poate fi explicat acest lucru? 1. Indicatorii absoluți și relativi ai ponderii veniturilor și cheltuielilor publice în PIB sunt mai mari în țările dezvoltate. stimulînd astfel creșterea economică.La bugetul local al unităților administrativ-teritoriale =4= Procesul contemporan de dezvoltare a globalizării în economia mondială încă nu a scăpat de contradicțiile sale numeroase. respectiv tendința subconștientă în masă de a tăinui veniturile este mai mare în țările cu un nivel scăzut de dezvoltare. impozitele directe generează aproape 80% din toate veniturile fiscale din SUA. Odată cu crearea unei clime investiționale favorabile.La bgetul administrației centrale de stat.La bugetul unităților teritoriale. Astfel. care reprezintă baza tuturor sistemelor fiscale în țările dezvoltate îndeplinesc în mare măsură funcția socială de transfer. în care impozitele sunt așezate pe anumite categorii de venituri sub formă indiciară sau forfetară. în timp ce țările dezvoltate sau concentrat pe impozitele directe.4.5% în Germania.Impozitul pe venit cu o bază corespunzătoare ș. potențialul propriu în domeniul impozitării directe rămîne scăzut din cauza veniturilor scăzute ale cetățenilor și ale companiilor naționale. în medie 35% din toate veniturile. sistemele fiscale ale țărilor dezvoltate și ale celor în curs de dezvoltare sunt îndreptate spre diferite strategii de dezvoltare economică și deocamdată au structuri diferite în ceea ce privește corelația dintre impozitarea directă și cea indirectă. în care există un aparat fiscal și o contabilitate ft bine organizată și care aplică impozitul pe venitul global și impozitul pe cifra de afaceri brută și TVA. nu s-au concretizat pînă în prezent în practică. . Impozitele directe. vorbind despre procesul contemporan capitalist în sistemul economiei mondiale. . de aceea în aceste țări este mai u țor de a colecta impozitele indirecte de la plata cărora este mai dificil de a eschiva. Explicația constă în faptul că. adică în țările în curs de dezvoltare. de exemplu: impozitarea posturilor. în special în așa numitele economii social orientate. în majoritatea acestor țări. politica fiscală a țărilor dezvoltate este concepută pt a asigura stabilitatea în societate. inclusiv cele non-fiscale. Între timp. 66. Sisteme fiscale în care predomină impozitele generale. Prin urmare. în timp ce în țările în curs de dezvoltare încă domină impozitele indirecte. că economiile mai slabe și mai puțin competitive se orientează spre impozitarea indirectă. printre care și diferențierea standartelor de dezvoltare între diferite țări din cadrul economiei mondiale. Sub aspect organizatoric și funcțional deosebim: 1. XXI. Proiectele privind impozitul unic. stuctura sistemului fiscal în țările dezvoltate și în cele în curs de dezvoltare diferă în mod semnificativ.r asupra căruia.

Numai un stat puternic cu o administrație fiscală bine stabilită are o astfel de capacitate. în același timp menținînd un regim liber al comerțului exterior datorită impozitelor indirecte mici. inclusiv economiile țărilor în curs de dezvoltare precum și a celor mai puțin dezvoltate. analizînd problemele politicilor fiscale naționale ne vom referi la experiența țărilor dezvoltate. Faptul că țările dezvoltate sunt orientate pe impozitarea directă. vom aborda problema privind posibilitatea statului de a influien ța asupra comer țului exterior prin intermediul politicii fiscale. taxele vamale ridicate specifice țărilor în curs de dezvoltare pot deveni un impediment în comerțul internațional cu țările dezvoltate. Asemenea divirgențe cu privire la rolul impozitelor directe și indirecte se reflectă și asupra cooperării comercial-economice între aceste state. într-o măsură mai mare este întruchipată concepția neoliberală ”eficacitatea guvernării” și anume de consecințele globale ale activității economice din aceste țări rămîn direct dependente toate celelalte economii. dar și crează locuri de muncă ilegale. obținute în țara dată. Aceste țări merită o atenție specială. o țară cu un potențial înalt de administrație fiscală poate majora nivelul impozitelor indirecte. Acest fapt. Anume aici. Această alegere va afecta nemijlocit starea comer țului exterior al statului. nu doar reduce salariile reale. adică prioritatea impozitelor directe sau indirecte. impozitele pe venit pot fi percepute fără careva dificultăți din veniturile investitorilor străini. atît venituirle interne ale persoanelor fizice și juridice. este așteptat să crească taxele vamale. . cît și cele obținute peste hotare. La rîndul lor. iar cele în curs de dezvoltare pe impozitarea indirectă în procesul de globalizare a sistemului economic mondial duce la izolarea de cooperarea reciprocă între țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare în materie fiscală. care la rîndul lor pot frîna comerțul exterior. Prin urmare. În această privință. Dimpotrivă. Anume acesta face ca impozitele directe să fie cel mai important element în structura sistemului de impozitare în țările dezvoltate. originari din țările lumii a treia. În cele din urmă. țările dezvoltate impun cote ridicate conform standartelor proprii la impoozite individuale și asigurări sociale pe venitul obținut din munca migranților ilegali. deoarece ele formează coloana vertebrală a sistemului economic. fiecare stat are posibilitatea de a alege modul optimal de integrare a factorilor de mediu în politica sa națională de impozitare. Astfel.impozitului. Astfel. În viitor. comerțul exterior liber depinde de capacitatea statului de a obține venituri suficiente de la impozitarea directă. Putem consemna. statul incapabil să colecteze în mod corespunzător impozitele directe nu are așa o posibilitate și va întreprinde tentative de a spori impozitarea indirectă. Coordonarea reciprocă a politicilor fiscale naționale ale acestori grupe de țări sub multe aspecte este mai dificilă. În plus. că în cadrul celor 2 modele clasice de impozitare.