Această carte a fost publicată în cadrul Proiectului de traduceri al Universităţii Central

Europene, fiind sponsorizată de Center for Publishing Development - Open Society Institute din Budapesta şi Fundaţia Soros pentru o Societate Deschisă - România.

Titlul original: Georges Balandier, Anthropologie politique © - Presses Universitaires de France, Paris, 1967 © - Editura „Amarcord" - Timişoara şi Open Society Institute Budapest, 1998

GEORGES BALAND1ER

ANTROPOLOGIE POLITICĂ

Traducere de DOINA LICĂ

ËS Sc » C E U . AV

se hazardează să ofere o ipoteză explicativă a acestei mişcări: „mentalitatea antropologului ca om modern" l-ar face să sublinieze „dimensiunea politică" şi asta cu atît mai mult cu cît el ar dori să găsească în aceasta locul de^întîlnire al diverselor tipuri de civilizaţii şi culturi. din alte vremuri. îndoiala nu este permisă : Evan&-Pr^ch^d^jcel _cje a deschis calea arătînd posibilfEiIeă~existenţei unei anarhii ordonate (aceea a populaţiei nuer) care face că~politiculsăaBară dm~smul societăţilor numite primitive. ce garantează o respingere şi mai categorică : „perspectiva cu adevărat structurală nu are nevoie de o supraestimare a politicului". trad. ar respinge „o mare parte din lucrările ulterioarei Antropologii politici s-ar trezi astfel părăsiţi de maeştrii lor1. Hobbes. Rousseau şi Hegel.transferul puterii la organizatori . fr. interesul ştiinţific s-a îndreptat asupra domeniului cercetării şi asupra demersului pe care ea încearcă să-1 definească. iar „individualismul modern" nu ar mai putea înţelege totalitatea socială decît „sub categoria politicului". în cazul de faţă. Riscul I nu este doar acela al enunţării unei false probleme I ştiinţifice. Controversa. Tezele care anunţă depolitizarea .-F. în fine. într-un text alert. Les Nuer. El a respins „depo. inclusiv în cele mai „primitive". le i reduce structurile la faza de realitate mentală.centrismul. întreţine o exigenţă critică faţă de poziţiile doctrinare ale anumitor antropologi. directă sau aluzivă. 1969. ce se adăuga semnificaţiei atribuite de specialişti. Revel a exprimat clar miza polemicii..PREFAŢĂ De la prima publicare a acestei Antropologii politice şi sub influenţa sa. ile pune în lumină situaţiile de echilibru. E. care I necesită soluţii pur tehnice. cu stat I puternic : analiza pur formală maschează atunci ? dinamisme subiacente structurilor şi transformă efectele i raporturilor de putere în probleme de organizare. bunele intenţii ar întări socio. Refuzul politicului alunecă. Dumont relansează polemica făcîndu-se purtătorul de cuvînt al structuralismului ortodox. a urmat curiozităţii. J.şi sfîrşitul ideologiilor au trezit 1 L. Evans-Pritchard. Prefaţă la E. el cuprinde ameninţarea unei deprecieri ] ideologice. subliniind „caracterul subversiv al titlului aparent anodin" al lucrării. Pentru L. manifestarea sa în toate formaţiunile sociale. Paris. L. prefaţă la ediţia franceză a celebrei cărţi a lui Evans-Pritchard.litizarea impusă. El îşi manifestă surprinderea faţă de succesul pe care „perspectiva politică" pare a-1 avea la „atîţia antropologi". El a demonstrat că generalizarea politicului. Dumont. Les Nuer. cu atît mai vie cu cît cartea dobîndea o semnificaţie actuală. le accentuează aparenta imobilitate ce rezultă dintr-o reciprocitate care /trebuie să guverneze raporturile sociale şi. Nu este evident că supraestimarea politicului constituie caracteristica unei gîndiri moderne prefigurate de o trinitate unică de precursori. Sînt afirmaţii şi contestări ce 4 necesită cîteva comentarii. societăţilor arhaice". Aceasta este o a doua ipoteză. . consecinţă a unei dogme ce le neagătrăsătura istorică. din aproape în ( aproape. Dumont. către societăţile numite moderne.

care raportează orice considerare a socialului la punctul de vedere al individului. Şi aceasta din cauze multiple : anchetele de teren au analizat. pe de o parte. societăţile dependente (coloniale). victime. Dar principala ocazie constă în determinarea şi definirea instanţei politice. 5 Ţoţul se_schimbă dmjnomentuMn care politicul |nu mai e^^ pi±yiL_ca_a_c_ategorie restrictivă. atrasă de aspectele înstrăinării. In schimb. încît publicarea primelor lucrări ce au prefigurat antropologia politică . pentru unii.nepolitizate". şi cum arată reacţiile la această Antropologie politică : cele care subliniază \ utilitatea imediată a unui demers ce__nermite o nouă lectură politică a propriilorjwastresocietăţi. în ciuda presupoziţiilor filosofice pe care L. Freund) şi „bazelor puterii" (J. ea rezultă dintr-o importanţă excesivă acordată instanţei politice de către gîndirea modernă. statul sau echivalenţii săi „inferiori" devin punctul de referinţă indispensabil şi trebuie recunoscută existenţa societăţii01.constituit de societăţile numite primitive sau tradiţionale . Ele sînt denumite atunci „fără putere politică" sau. atenţia cercetătorilor a fost. în primul rînd. Ele provin. pentru a efectua studiul comparativ al „felurilor de a fi şi_ al tipurilor de organizare politică în lumeaTcTe aştăzi".-W. nouă şi. Cfi£Q_cej|e3jIzaaza.în anul 1940 . Dumont le atribuie colegilor săi. nu există ieşire. Am constatat că. ceea ce te face să uiţi că Aristotel poate fi socotit primul răspunzător de „supraestimarea" politicului. /pretext pentru neînţelegeri. deci. pe de altă parte. organizaţii şi agenţi cu diferenţiere precisă.. Din clipa în care aceasta este definită prin instituţii. . Pentru alţii. chemate să se manifeste în împrejurări sau situaţii foarte precise. în schimb. Ocaziile de polemică rămîn numeroase. ideile filosofilor şi ale specialiştilor politicului nu pregăteau identificarea" acestuia.estepunerea~~bazelorunei tenrivgenerale a politicului.a apărut ca un eveniment ştiinţific. uneori. din vechi obiceiuri ce conduc la a admite (fără îngrijorare ştiinţifică excesivă) existenţa societăţilor exterioare istoriei şi constrîn. ale unui adevărat îngheţ politic. Lapierre). din acest motiv. fSceastă disciplină este. de diferenţele culturale care evidenţiază distanţa faţă de propria lor societate. situate în afara provinciei „occidentale".gerilor politicului. Ziegler 1 accentuează această constatare şi importanţa j răsturnării care îndeamnă la a porni de la societăţile \ „diferite". mai insolit. în consecinţă. proigct care şi-a regăsit actualitatea. ci ca o [caracteristică a tuturor formaţiunilor sociUeT Politologii recunosc deja existenţa structurilor politice specifice societăţilor denumite fără stat. în general. aşa cum demonstreazaTucrările recente consacrate „esenţei politicului" (J. J.a suferit mai degrabă de o subestimare a politicului.care nu dispun de aceste mijloace de guvernare. antropologia politică ' are o contribuţie eficientă la dispariţia „conceptelor J etno-centrice ale sociologiei europene". Unii dintre ei merg şi mai departe : admit că sistemele politice estimate ca primitive . litîta vreme cît nu îmbrăca forma statului.şi trezesc încă un real interes în cadrul societăţilor industriale avansate. ei le prezintă sub aspectul structurilor discrete şi intermitente. domeniul care reprezintă preocuparea antropologilor . Curiozitatea era atît de puţin solicitată.

deci vulnerabilă. Temps et langage. obligaţia de a satisface exigenţele oricărui sistem. ■Pentru o prezentare sumară. 1968. D. J. in virtutea acestora. ceea ce o ameninţă: dinamica este inerentă sistemului. Pe de altă parte. în „Quinzaine Littéraire". căci prezintă un ansamblu vast şi variat de posibilităţi umane. sub aspectul strategiilor. în acelaşi timp. Sperber într-o analiză critică a acestei Antropologii politice3. evident. dar este în mod ^necesar „administrator a2 nrrHnii"1 Instanţa politică ) constituie locul de apariţie a dinamismelor sociale confruntate şi înfruntate. Ceea ce o constituie este. reţinem A. Aix. 3D. Lapierre. mai universale. care le utilizează şi le manipulează pe acestea la fel ca şi pe propriile institutii. acela al acţiunilor ce vizează menţinerea sau modificarea ordinii stabilite.. leagă elemente ce nu au 2 J. 1968. care impune. 4 Printre lucrările recente. caracterul sintetic al politicului „definit prin raportul său cu alte sisteme sisteme". diferit orientate. Lemieug. un al doilea ansamblu de proprietăţi . bazată pe teoria jocurilor1. Prima dintre caracteristici este. Dintr-o asemenea ierarhie. Sperber. *)puterea „ţine de inovaţia socială". . din raporturile disimetrice astfel instaurate. el I elaborează o noţiune operaţională a puterii. Astfel. 1.-W. Noile moduri de înţelegere a realităţii politice conduc la o nouă reprezentare ştiinţifică a societăţilor. este purtătoare de tensiuni. în lucrarea menţionată. ci je adevăratul său teren. rezultă ordinea care. De altfel. Ele privesc limba sub aspect cinetic4. Acesta implică diferenţierea " şi relaţionarea elementelor diferenţiate. caracterul său dinamic care rezultă din faptul ca dezechilibrul și contestarea se înscriu în însăşi esenţa sa. In cazul sistemului social. Comptes rendus 19671968 et 1968-1969. Essai sur le fondement du pouvoir politique. referindu-se astfel la practici sociale considerate. vezi Annuaires de l'École Pratique des Hautes Études (VI e section). L'État entre la tradition et la modernité. Paris.asigură demersului lor teoretic baze mai obiective. 1. pune în evidenţă două dintre implicaţiile sale teoretice-pe de o parte. Jacob. E poziţia lui V. Lapierre_consideră puterea sub dublu aspect.nţjjlnr formale. se poate preciza că studiile vizînd acum dinamizarea structurilor lingvistice fac să apară caracteristici asemănătoare celor care tocmai au fost discutate. Proprietăţile oricărui sistem social țin de determinarea terenului pe care studiile comparative îşi găsesc o unitate fără nici o legătură cu artificiul. se poate înțelege că cercetările efectuate de antropologii politici necesită o antropologie socială şi o sociologie comparată. " El comportă subsisteme 6 mai mult sau mai puţin compatibile. la fel ca şi principiile ce îi determină condiţiile de formare şi de reproducere. Politicul nn mai ftsitiiat pe terprml instit. ci ierarhizate. la rîndul său ca elementele acestea să nu fie tratate ca echivalente. acesta îşi propune să contribuie la „construirea unei teorii generale a sistemelor politice care să fie cu adevărat antropologică"-. 1967. inclusiv a celor calificate ca primitive. Constatarea nu ajunge.-W. Din moment ce antropologia structurală face apel la lingvistica structurală.mai puţin generale-necesită atenţia.

instanţă politică şi mişcare istorică . sau al strategiei şi manipulării (indivizii şi grupurile . real sau aparent. în funcţie de principiile. antropologia dinamistă construieşte totalitatea socială pornind de la practicile sociale şi de la situaţiile care le evidenţiază. . normele şi regulile ce îl definesc. 7 . relaţia de expresivitate ce se stabileşte între politic şi instanţele concurente şi care impune căutarea semnificaţiilor politice sub aparenţele ce le maschează. iar această eterogenitate creează incompatibilităţi parţiale de altă natură. Ordinea şi dezordinea sînt date în acelaşi timp. ceea ce duce la punerea în evidenţă a sistemelor de relaţii şi a unei dialectici a raporturilor sociale pe care antropologia structurală le-a ignorat sau le-a abolit. dinamica sistemului social apare ca rezultînd din însăşi natura sa. Antropologia structurală recompune societatea globală pornind de la reprezentări şi categorii. sau al contestării (punerea în cauză parţială sau totală a sistemului). contestarea. prima îl poate evita şi se lipseşte rareori de această posibilitate. discret sau cu oarecare aroganţă.ele fac ca nici o societate să nu poată fi decît un sistem aproximativ tinzând la deplina sa realizare(ceea ce evidenţiază politicul în calitate de creator de ordine). la regulile care determină jocul social). În sfîrşit.recurg. Dinamică internă. cît mai în avantajul lor. Aceste două caracteristici duc la o a treia. Şi la acest nivel. dar caracterul aproximativ permite. Cea de a doua întîlneşte inevitabil politicul şi ţine seama de el.toate par legate în mod necesar. la încercarea practicilor sociale.aceeaşi vîrstă și care atestă istoria formaţiunii sociale pe care el o guvernează.B. fără o mutilare care riscă să mineze demersul ştiinţific1. din cauza caracterului său aproximativ. schimbarea îşi are rădăcinile în sistemul însușsi. punerea în mişcare a forţelor contrare menţinerii sistemului (ceea ce evidenţiază politicul în calitate de negator al ordinii stabilite). din acest motiv. Este inseparabilă. lucrarea de faţă a putut fi plasată sub semnul demersului dinamist (pe care îl indică şi îl demonstrează) şi situată printre tentativele actuale de „reabilitare a istoriei". aceste practici pot fi privite sub aspectul conformităţii. fără a neglija. G. Concepută pe baza unei asemenea exigenţe. iată o a treia proprietate a sistemului social. pe de altă parte. care este mereu supus.

care au sporit inventarul sistemelor politice „exotice". antropologia politică a dobîndit o incontestabilă eficienţă critică. Cartea doreşte. la un nivel mai ridicat de generalitate. Ea contribuie astfel la o reînnoire a gîndirii sociologice.PREZENTARE Cartea de faţă încearcă să satisfacă exigenţe multiple.evidenţiate de antropologi. reînnoite preocupările filosofiei politice.străine istoriei occidentale . şi al cercetărilor teoretice dintre cele mai recente. de asemenea. metode şi rezultate le prezintă în mod critic. Ea este. Reamintim în concluzie : această disciplină are acum o calitate corozivă. 8Prin natura însăşi a obiectului căruia i se aplică. să pună în evidenţă aporturile antropologiei politice la studiile vizînd o mai bună delimitare şi o mai bună cunoaştere a domeniului politic. în ultimele decenii. ale cărei teorii. Ea ţine seama de decalajul existent între teoriile pe care le produc societăţile şi realitatea socială. care a devenit necesară prin forţa lucrurilor. Ea defineşte un mod de reperare şi dă astfel un răspuns la critica specialiştilor care reproşează antropologilor politici că îşi orientează eforturile înspre un obiect greşit determinat. terenurile care par cele mai propice edificării sale. dimpotrivă. ca şi prin evoluţia ştiinţelor sociale. sînt regăsite şi. E o poziţie delicată ce sugerează riscuri inerente. Cartea propune. din politica lor. în această privinţă. aproximativă şi vulnerabilă. specialitate tîrzie a antropologiei sociale. La această acţiune au contribuit foarte mult antropologii şi sociologii africanişti. Este consacrată antropologiei politice. cartea reia. ele sînt asumate în măsura în care orice cunoaştere ştiinţifică aflată în curs de constituire trebuie să accepte că este vulnerabilă şi parţial contestată. preocupările definite în timpul cercetărilor noastre efectuate în domeniul africanist.însă dezvăluie cît de urgentă este disocierea teoriei politice de teoria statului. ci şi în funcţie de practicile. Arată că societăţile umane creează toate politicul şi cafele sînt toate expuse vicisitudinilor istoriei. Ea studiază societăţile politice nu doar sub aspectul principiilor ce le guvernează organizarea. în acest sens. prin problemele tratate.deşi examinează îndelung caracteristicile statului tradiţional . Astfel. ocazia de a construi o antropologie dinamică şi critică pe unul dintre. Această prezentare a antropologiei politice nu a exclus luările de poziţie teoretice. cu ritualurile care îi asigură înrădăcinarealn sacru şi intervin în strategiile sale. . o primă sinteză. într-o anumită măsură. o primă încercare de reflecţie generală asupra societăţilor politice . Ea tratează raportul puterii cu structurile elementare care îi furnizează primul fundament^ cu tipurile de stratificare socială cg_o fac necesară. cu ajutorul anchetelor directe. de strategiile şi de manipulările pe care le provoacă. Un asemenea demers nu putea ignora problema statului . Un demers de o asemenea natură nu a putut fi realizat decît pe baza progreselor înregistrate. ce rezultă din acţiunea oamenilor. ceea ce justifică numeroasele referiri la lucrările lor. ale cărei efecte încep să fie simţite de anumite teorii consacrate.

CAPITOLUL ÎNTÎI CONSTRUIREA ANTROPOLOGIEI POLITICE CONSTRUIREA ANTROPOLOGIEI POLITICE Antropologia politică apare.luarea în considerare a societăţilor mutante rezultate din decolonizare . ea reprezintă o disciplină recent diferenţiată. . erorile. Ricoeur . ca un proiect . Politologii recunosc de acum necesitatea unei antropologii politice.şi ca o specialitate a cercetării antropologice.cîţ_si prin evoluţia mlcrnă a ştiinţei antropologice. R. Parkinson „consideră că studiul teoriilor politice ar trebui încredinţat antropologilor sociali^/ Un asemenea succes tardiv nu poate fi repurtat fară contestări şi ambiguităţi. R. La date mai recente. Un fapt semnificativ: simpozionul organizat în Statele Unite în 1952 — International Symposium on Anthropology . Ea se ocupă cu descrierea şi analiza sistemeîor~~politfce (structuri. Almond o consideră condiţia ori cărei ştiinţe politice comparate. Acest progres neaşteptat se explică atît prin actualitatea . Schapera). în acelaşi timp. măT 'degrabă^deciţ^defiiiirea C£leî~ mai bune constituţii care se_ poate concepe pentru orice stat posibil. N. Lucrările teoretice încep să exprime rezultatele obţinute prin noile anchete. Iar C. tendinţa s-a inversat. Astfel înţeleasă. în măsura în care 9 . G.în_acgst sens. Lowie a contribuit la construirea sa.şi mai ales pentru P.foarte vechi. dar mereu actual . afirmaţiile înşelătoare care au dus la excluderea specialităţii şi a gîndirii politice dintr-un mare număr de societăţi. de dată mai tîrzie. Aron constată că societăţile numite subdezvoltate „sînt "pe cale să-i fascineze pe politologii care doresc să scape de provincialismul occidental sau industrial".filosofia politică este singura justificată. procese şi reprezentări) proprii societăţilor estimate ca primitive sau arhaice. privind omul sub forma lui^ homoj)oliticus şi căutind trăsăturile comune tuturor organizărilor politice recunoscute In " diversitatea lor istorică şigeografică. Snb primul aspect. Pentru anumiţi filosofi . mai ales în Africa neagră unde mai mult de o sută de „cazuri" au fost observate şi pot fi supuse unui tratament ştiinţific. De aici rezultă neînţelegerile. Sub al_doilea aspect. ea asigură depăşirea experienţelor şi a doctrinelor politice particulare. ea este deja pfSrentă mPolitica\ui AristotelŢcare consideră fiinţa umana că fiinţă în modnaturaţ^oKtrcă şi vizează descoperirea de legi. Cercetările de teren s-au intensificat. antropologii continuă să discute această carenţă : majoritatea recunosc că „au neglijat studiul comparativ al organizării politice a societăţilor primitive" (I. Ea încearcă astfel să fondeze o ştiinţă a politicului. deplîngînd insuficienţa lucrărilor antropologice în materie politică. De aproximativ douăzeci de ani. antropologia politică delimitează un domeniu de studiu în cadrul antropologiei sociale sau aletnologiei.nu i-a acordat prea multă atenţie.

Incertitudinile manifestate mult timp de aceste discipline. H. importanţa aportului său. consacrînd una dintre principalele sale lucrări acestei probleme. pe de altă parte. iniţiatorul unui demers ştiinţific care a definit. afirmă : „Organizarea politică este un lucru excepţional. a formelor politice „diferite". un timp. mai întîi. cînd clasează separat societăţile pe care aceasta le defineşte şi pune în evidenţă tradiţii politice diferite de cele ale Europei. Montesquieu este.politicul este în mod fundamental acelaşi de la o societate la alta. Teggart. a genezei sale şi a primelor sale expresii/: R. de fapt. funcţiile antropologiei culturale şi sociale. la observaţiile privind ţările străine şi stranii. citat adesea de autorii britanici.. trebuie să se încerce reducerea lor. El schiţează o metodă de comparare şi de clasificare. Totuşi. metodelor şi scopurilor lor. în privinţa domeniilor. fără putere politică 10 centralizată. Steward precizează în acest sens : „Structura socio-politică se pretează ea însăşi la clasificare şi este mai evidentă decît celelalte aspecte ale culturii". Este o respingere totală a ştiinţelor fenomenului politic . Locul acordat acestui model de societate politică în gîndirea marxistă şi neomarxistă confirmă. 322 A. Antropologia politică apare sub aspectul unei discipline ce studiază societăţi „arhaice". caracteristic doar anumitor grupuri. . un timp. In aceeaşi perspectivă. care fac obiectul unei dezbateri vechi şi mereu înnoite. El recurge. ceea ce îl face să pună în valoare domeniul politic şi să identifice. într-un anumit fel x tipurile de societate după modurile de guvernare. Ea se confruntă şi cu problema societăţilor segmentare. antropologia politică se impune mai întîi ca un mod de recunoaştere şi de cunoaştere a exotismului politic. 1. să determine „ariile" culturilor şi succesiunile culturale pe baza criteriilor tehnico-economice. sau mai sînt. la datele istoriei antice. în Kroeber (ed. Lowie. la „descrierile" călătorilor. Ceea ce înseamnă a face din „politic" un criteriu pertinent pentru diferenţierea societăţilor globale şi a civilizaţiilor. ca şi al sistemelor de gTndire şi jil sîmbolurilor carejstau la baza lor. Toate popoarele au fost. decît printr-un examen aprofundat al acestuia. iar politica are un „scop" (telos) şi are drept ţintă natura cetăţii. Este un instrument de descoperire şi de^studiu al diverselor -instituţii_şi practicile asigură guvernarea oamenilor. Semnificaţia antropologiei politice Ca disciplină ce aspiră să dobîndească statut ştiinţific. Ea analizează în mod necesar problema statului. a elementelor de civilizaţie şi a formelor structurilor politice5. înseamnă uneori a i se acorda un statut ştiinţific privilegiat. regăseşte preocupările iniţiatorilor cercetării antropologice. J. antropologia a încercat. Istoricul F. în care statul nu este clar constituit şi societăţi în care statul există şi prezintă configuraţii foarte diverse. El face un inventar care evidenţiază diversitatea societăţilor umane. 1953. cînd elaborează noţiunea de despotism oriental (sugerînd un tip ideal în sensul lui Max Weber). se situează printre primii fondatori ai antropologiei politice. Montesquieu. nu sînt propice unui demers asemănător.). la rîndul ei. de aceea nu poate fi respinsă.. o tipologie. p. Anthropology Today. organizate pe o bază 5 J. în acest scop. The Origin of the State (1927).

cea a. supunîndu-le pe primele la o adevărată încercare. Evocarea acestor chestiuni sugerează scopurile principale vizate de antropologia politică şi care continuă să o definească : a) O determinare a politicului care nu îl leagă nici de singurele societăţi denumite istorice. a raporturilor dintre organizările politice tradiţionale işi organizările politice moderne. Situaţia actuală a societăţilor politice exotice îndeamnă la examinarea. The Process of History. b) O elucidare a proceselor de formare şi de transformare a sistemelor politice cu ajutorul unei cercetări paralele cu cea a istoricului. Teggart. Parkinson. p. N. ele creează o breşă fals epistemologică. ^frin diferenţă esenţială sau prin absenţa politicului. denunţat de R. dorită de C. au făcut posibile interpretările negative : cele ale teoreticienilor nefamiliarizaţi cu disciplina aceasta. întîrziind studiul metodic al „sistemelor primitive de organizare politică". Dihotomii sumare /pretind că exprimă organizare politică. Ea contribuie astfel la reducerea „provincialismului" [politologilor. al proceselor care asigură trecerea de Ia guvernarea tribală şi de la statul tracHţionaI lactatul modern. 11 . una dintre acele epoci „de joncţiune" pe care Saint-Simon le căuta atunci cînd interpreta revoluţia industrială. nu în limitele unei istorii anume. la construirea „istoriei mondiale a gîndirii politice". actual__şi nu retrospectiv. Ele permit studiul. In acest sens. fără istorie sau cu istorie repetitivă/cu istorie cumulativă etc.diferită"6.Europei. ambele variante fiind mai mult postulate decît demonstrate. societăţile supuse studiului antropologic sînt situate separat. 1918. Maclver continuă să admită că „guvernarea tribală diferă de toate celelalte forme de guvernare" (The Web of Government). dacă se evită. Antropologii. confuzia dintre „primitiv" şi „prim". după formula lui Rousseau) sau despre tranziţii. o perspectivă nouă şi mai critică. deşi vechea distincţie între societăţile primitive şi societăţile civilizate a marcat antropologia politică în momentul apariţiei sale. dintr-o perspectivă dinamistă. antropologia politică se vrea antropologie în întreaga accepţiune a termenului. în privinţa lor. J. care neagă existenţa unor astfel de sisteme. Schimbările survenite în societăţile în curs de dezvoltare dau un sens suplimentar demersurilor conjugate ale antropologiei şi sociologiei politice. ci în toată întinderea ei istorică şi geografică. în plus. examinarea dovezilor despre începuturi (despre „adevărata tinereţe a lumii". Aron. ea solicită. dintre tradiţie şi modernism. sociologul american R. 79. Peste treizeci de ani. c) Un studiu comparativ care să perceapă diferitele expresii ale realităţii politice. formarea unui nou tip de societate şi de civilizaţie. rămîne privilegiată. nici această poziţie : societăţi fără jorganizare politică/societăţi cuCONSTRUIREA ANTROPOLOGIEI POLITICE de existenţa unui aparat statal. Confruntarea depăşeşte fetudiul diversităţii şi al genezei formelor politice. în general. fără stat/cu stat. Asemenea antagonisme sînt înşelătoare . cţe la mit~Ii doctrina ii ideologia politicăTĂcestă este un moment prielnic pentru studiu. ea pune şi problema 6F.

Elaborarea antropologiei politice Dacă antropologia politică se defineşte mai întîi prin examinarea exotismului politic şi prin analiza comparativă la care conduce aceasta. Totuşi. F. a incompatibilităţilor şi antagonismelor lor. Dar sînt mai multe de descoperit decît această prefigurare şi mai multe de reţinut decît definiţia unei forme politice. reconstituind drumul parcurs de ştiinţa lor. destinată unui succes ştiinţific amînat : „despotismul oriental". N. Rousseau este cel mai adesea considerat filosof politic. p. D. căutarea cauzelor care produc degradarea guvernelor instaurate. . Social Anthropology. 2.este important de reamintit — ca societăţi politice. iniţiatorii demersului antropologic trebuie căutaţi printre creatorii gîndirii politice din secolul al XVIII-lea. pentru a studia. Pocock subliniază acest lucru referindu-se la L' Esprit des Lois : „Este prima încercare serioasă de inventariere a diverselor societăţi umane. prefigurînd două dintre tipurile ideale diferenţiate de către Max Weber în sociologia sa politică : „patrimonialismul" şi „sultanismul". văzute mai ales . Pentru că societăţile sînt definite după modul lor de guvernare. la această argumentare pe care C. în Principele. prin referire la Discours sur l'inégalité şi la Contrat social. Gluckman îl invocă pe Aristoţel: „tratatul său despre guvernare". ea nu s-a elaborat decît foarte încet. a) Precursorii. a adaptărilor şi mutaţiilor lor. îneercarea de a determina legile schimbării politice71T. 9. el porneşte de la fapte : „legile. 12 . acest aport pregăteşte apariţia sociologiei şi antropologiei politice. Althusser. Precursorul privilegiat rămîne Montesquieu. Pocock. Rousseau. Lloyd Fallers aminteşte că Machiavelli. el elaborează noţiunile de tipuri şi legi . Ea nu se reduce totuşi la contractul ipotetic prin care neamul omenesc iese din starea „primitivă" şi îşi schimbă felul de a fi. Parkinson o consideră „retorică de secol XVIII" şi „senilitate". London. obiceiurile şi diversele tradiţii ale popoarelor de pe pămînt" . 1961.Antropologii. Pocock evocă atenţia deja acordată de r rancis Bacon dovezilor privind societăţile diferite sau „sălbatice".relaţionării lor generalizate. F. apariţia sa întîrziată are cauze care-i explică parţial problemele. după formula lui L. Contribuţia lui nu a fost întotdeauna corect evaluată de specialiştii sociologiei şi antropologiei politice. el propune o clasificare morfologică şi istorică a societăţilor. redescoperă adesea jaloanele îndepărtate ce dovedesc caracterul permanent (şi inevitabil) al preocupărilor lor fundamentale. originile sale pot fi considerate îndepărtate. pentru a le clasa şi compara. analizează ştiinţific obiceiurile „popoarelor sălbatice" şi are intuiţia dimensiunilor lor 7 D. funcţionarea solidară a instituţiilor"7. provoacă „o revoluţie a metodei" . Montesquieu. urmărind căutarea imposibilă a originilor. F. M. în ciuda sugestiilor reluate în diverse perioade. în cadrul societăţii. distinge două tipuri de guvernare.

lucrări ce analizează comunităţile săteşti şi statele din India în secolul al XlX-lea. Această dificultate subzistă în cadrul primelor cercetări antropologice : pe de o parte. admiţînd că este aproape imposibil „să se descopere originea instituţiilor primitive" (Fortes şi Evans. Opera lor cuprinde schiţa unei antropologii economice .flr^a gpnerală~lT omenirii^ propunînd astfelo viziune unitară asupra evoluţiei societăţilor şi civilizaţiilor.istorice şi culturale. . mai ales dacă se ia în considerare contribuţia lui F. Ei îşi elaborează teoria pornind de la o documentaţie exotică : relatări ale călătorilor şi „descrieri". adesea în detrimentul examinării caracteristicilor comune şi a proceselor generale ce au contribuit la formarea lor. p. ele vizează studiul genezelor. nu a luat în considerare problema politică . poate pentru că cercetările iniţiale de antropologie au fost consacrate societăţilor mici din America. opere ale istoricilor şi etnografilor. Oceania şi India"8. Temele dinCONSTRUIREA ANTROPOLOGIEI POLITICE 13 . Pe de altă parte. 1963. Max Gluckman denunţă o carenţă totală : „Nici unul dintre primii antropologi. 4. al proceselor de formare şi transformare. Engels care elucidează „originea familiei. Demersul cuprinde o anumită contradicţie internă. StnrKnl comparativ al instituţiilor 8M. Referirile la iniţiatori sînt totuşi frecvente. nici măcar Mâine. ea se găseşte oarecum scoasă din istorie. pe de altă parte. uneori evocat şi adesea neglijatJ care este autorul celebrei lucrări Ancient Law (1861). Engels. chiar în măsura în care societatea „asiatică" şi statul ce o poate guverna sînt analizate separat. specificitatea şi dezechilibrul oricărui sistem social. Reia pe cont propriu relativismul din L'Esprit des Lois şi recunoaşte că studiul comparativ al societăţilor permite ca fiecare dintre ele să tie mai bine înţeleasă. la Sir Henry Mâine. a proprietăţii private şi a statului". b) Primii antropologi. Prin Marx şi Engels.mai ales cu luarea din nou în considerare a „despotismului oriental" şi a manifestărilor sale istorice.Pritchard). Australia. dezbaterea permanentă Discours prefigurează uneori analiza lui F. Order and Rebellion in Tribal Africa. la imuabilitate. Recunoaşte. reapar anumite curente ale gîndirii politice a secolului al XVIIIlea. Gluckman. totodată. condamnată la stagnare relativă. dacă îl revendicăm ca predecesor. ele se ocupă de formele cele mai specifice ale societăţilor şi civilizaţiilor. între „forţa lucrurilor" şi „forţa legislaţiei". cu o discreţie atît de evidentă încît li s-a putut nega interesul pentru acest domeniu. Elaborează o interpretare in termeni de geneză : inegalitatea şi relaţiile de producţie sînt motoarele istoriei.Ei au analizat fenomenele politice mai ales sub aspectul genezei. Demersul lor (mai mult schiţat decît elaborat) se supune unei duble exigente r^Jcercetarea procesului de formare a claselor sociale şi a statului prin dispariţia comunităţilor primitive ^determinarea caracteristicilor unei societăţi „asiatice" ^care pare deosebită.cu punerea în evidenţă a unui „mod de producţie asiatic" — şi a unei antropologii politice . care tratează^ istoria occidentală ca fiind reprezentativă pentru H^Tvnlt. de altfel.

A doua se bazează pe teritoriu şi pe proprietate . El a consacrat mai multe capitole din marea lui lucrare ^defr-deguvernare^. care determină rolul respectiv al factorilor interni (cei ce provoacă diferenţierea socială) şi al factorilor externi (cei ce rezultă din cucerire) în formarea statelor. dar exploatează materiale noi provenite din cercetarea etnografică. Morgan. inspiratorul lui F. Engels şi părintele venerat ai majorităţii antropologilor moderni. .. Societatea politică este organizată pe structuri teritoriale. H. unele dintre ele duc la studierea şi interpretarea teoriilor exotice ale guvernării : Beni Prasad publică 9L. se elaborează o antropologie politică diferenţiată. ca antropologia să priveze de politic un mare ansamblu de societăţi. care studiază raporturile dintre magie. în cazul de faţă. I. explicită şi nu implicită cum a fost pînă la acea dată. Acest mod de interpretare face. mai ales pe cel al „contiguităţii locale". poate fi considerată societate (societas). The Origin of the State (1927). Această dublă distincţie se află la originea unei polemici mereu deschise.indo-europene dezvăluie două . în ordine cronologică.. . Government and Politics in Tribal Societies. MacLeod care utilizează documentaţia realizată de etnografii americanişti. Lowie.. El recunoaşte două tipuri de guvernare „fundamental distincte" şi semnificative pentru vechea evoluţie a 1 societăţilor : „Prima. Morgan a fost victima propriului sistem teoretic. monarhie). Acesteasînt rezultatele demersurilor ce se pretind ştiinţifice. bazate pe fapte şi net distincte de demersurile filosofiei politice. el devine astfel iniţiatorul lucrărilor ce elucidează relaţia dintre putere şi sacru.. cel al lui W. H. se bazează pe persoane şi pe relaţii pur personale .. Sînt deschise noi domenii de cercetare . 61. Ea pleacă de la vechea problematică. Morgan. dar a negat compatibilitatea sistemului clanurilor (societate primitivă) cu anumite forme de organizare care sînt esenţial politice (aristocraţie. In 1956. despre originea sa şi despre expresiile sale primitive. Schapera o reia în cartea sa. religie şi regalitate . poate fi~considerată stat (civitas). La un interval de cîţiva ani sînt publicate două studii importante avînd aceeaşi preocupare.. şi cel al lui R. Lucrarea cel mai frecvent citată rămîne totuşi Ancient Society (1877) a lui L. ea ţine seama de raporturile de proprietate ca şi de relaţiile pe care teritoriul le stabileşte între persoane"9. El a provocat astfel o controversă mereu actuală în cadrul teoriei antropologice. care defineşte „bazele acţiunii politice comune". Totc^roblema originilofr este analizată şi de Sir James 14 G. practic. C. inspirat parţial.După 1920. Frazer. în Der Staat (1907). Ea discută din nou despre stat. chestiune deja reluată de Franz Oppenheimer la începutul secolului. The Origin of the State Reconsi. din lucrările lui Henry Mâine. p. H.dered in the Light of the Data of Aboriginal North America (1924).revoluţii în istoria societăţilor : trecerea de la societăţile bazate pe status la societăţile întemeiate pe contract şi trecerea de la organizările sociale centrate pe rudenie la organizările bazate pe alt principiu. c) Antropologii politici.

în acelaşi timp. Boas.Theory of Government in India în 192710. este apreciată de M. astfel History ofPolitical Theories (1924) de A. Balandier). Lowie. Primele tratate de antropologie acordă un loc foarte limitatCONSTRUIREA ANTROPOLOGIEI POLITICE 15 . vecin cu populaţia nuer. Ele si®Tanalizează atît societăţile segmentare (Fortes. structurilor bazate pe rudenie şi modelelor de relaţii care le guvernează conduc la o mai bună delimitare a domeniului politic şi la o mai bună înţelegere a diversităţii aspectelor sale. Afirmaţia creează. carte ce prezintă trăsăturile generale ale unei societăţi nilotice. în anul 1940. General Anthropology. elementelor politice. Ajir Kumar Sen (1926) şi N. avîndu-1 ca autor pe E. numărul „africaniştilor" ce analizează fenomenul politic creşte rapid. A treia lucrare e o culegere colectivă. African Political Systems. cel al lui R. Ele induc cercetări teoretice şi sinteze 10 în anii 1920. evident. După 1945. Două dintre ele. Mercier. [rezultatul unei munci intense desfăşurate pe teren. Cartea se supune unei exigenţe comparative prezentînd „cazuri" clar diferenţiate . Studiile lor sînt mai întîi . E. dezvăluie. de acum clasice. dar nu există mulţi specialişti care să nu-şi manifeste îndatorirea faţă de aceşti doi mari antropologi. Fortes. Apter. Goldenweiser face aluzie mai ales la sistemul politic al irochezilor din America de Nord. Southall. The Nner. Smith. e precedată de o introducere teoretică şi propune schiţa unei tipologii . aici mai clar decît în microsocietăţile „arhaice". coordonată de E. Beattie). Primitive Society. C. epocă în care se înmulţesc studiile de teren şi lucrările teoretice sau metodologice ce rezultă din acestea. The Political System of the Anuak este exclusiv un studiu de antropologie politică despre un popor sudanez. Middleton şi Tait. le amintim pe cele ale lui U. studiile consacrate gândirii politice a hinduşilor devin tot mai numeroase. Evans-Pritchard. rezervă un capitol problemelor guvernării. Lucrările generale ale politologilor încep să facă scurte incursiuni antropologice . Este adevărat că îngrijitorii lucrării îşi exprimă detaşarea faţă de „filosofii politicului". relaţiile şi instituţiile politice ale unui popor în aparenţă lipsit de guvernare şi demonstrează posibilitatea existenţei unei „anarhii ordonate". care a creat două forme opuse şi concurente de guvernare a oamenilor. mai puţin preocupaţi „să descrie" decît „să spună ce guvernare ar trebui să aibă oamenii". A. sistematizează tezele autorului şi face un inventar sumar al principalelor rezultate. Maquet. Progresele cele mai rapide sînt realizate în domeniul africanist . societăţile supuse investigaţiei sînt organizate pe scară mai mare . Bandyopadhaya (1927). cît şi societăţile statale (Nadei. Ghostal (1923). Dar revoluţia antropologică determinantă este cea din anii '30. diferenţierea relaţiilor de rudenie şi a raporturilor cu adevărat politice se manifestă. Cercetările consacrate societăţilor segmentare cr (denumite „fără stat"). sînt publicate trei lucrări. Gluckman ca prima contribuţie ce vizează acordarea unui statut ştiinţific antropologiei politice. Evans-Pritchard şi M. rezerve. E. cel al lui F. exprimă rezultatele anchetelor directe şi cuprind implicaţii teoretice noi.

Ele suferă atunci influenţa sociologiilor politice consacrate. în cazul lui Leslie White). pentru societăţile lignajere.şi aici este aportul său major . El impune examinarea cu o rigoare mai constantă a chestiunilor de metodă.ms of Highland Burma ("IQfj4-"* Studiul pune în valoare a"spetrfiirjoQlitic al fenomenelor sociale.un structuralism dinamic. HodgkinTPotekhin. orientate-de situaţiile create prin cîştigarea independenţei. se poate spune că ele stabilesc o-legătură între antropologia politică şi ştiinţa politică (Apter. Ele devin mai^pecifice atunci cînd antropologia^p. Cartea lui I. El evidenţiază instabilitatea relativă a echilibrelor sociopolitice (care sînt „echilibre mobile". Leach elaborează . bogat în sugestii utile antropologiei politice. Primitive Government. în timp ce structurile sociale sînt ele însele analizate în legătură cu „ideile privind distribuirea puterii între persoane şi grupuri de persoane". Coleman. Ele îşi dobîndesc deplina originalitate din clipa cînd antropologia politică devine un proiect ştiinţific ~vizînd un obiect şi scopuri bine determinate. heada. mai rar.desonecesitătea unei coopemŢj_interHT^pljnare. In afară domeniului af'ricanist. Aceste metode sînt caracterizate prin jnstr11™0"*^ la care recurg. formele puterii politice în societăţile cu guvernare minimă etc.icidează anumite probleme de terminologie. E. Tribes without Rulers. abordează probleme care îi sînt proprii : procesul de formare a societăţilor statale.regionale care confruntă sisteme înrudite . natura statului primitiv. astfel. care îşi construiesc domeniul de 16 . Ziegler]T]Elg_dgve. cea pe care E. In ceea ce priveşte cercetările recente. Examinează mecanismele ce asigură funcţionarea guvernărilor primitive şi_elj. societatea globală este identificată cu „unitatea politică".a consacrat-o structurilor şi organizărilor politice ale populaţiei kachin din Birmania. Palitical^Svfttp. deşi se bazează exclusiv pe exemple din Africa meridională. Mair. 3. prezintă un interes general. K. Metode şi tendinţe ale antropologiei politice La început^ metodele nu se diferenţiază de cele ce caracterizează ansamblul demersului antropologic. decalajul între sistemul de relaţii sociale şi politice şi sistemul de idei asociat acestora din urmă. cea a lui Max Weber sau. după formula lui Pareto). publicată în 1958 sub coordonarea lui Middleton şi Tait. publicată în 1962 de L. Ele beneficiază totuşi de progresele realizate de antropologia generală. incidenţa „contradicţiilor". există olucrare ce domină literatura de specialitate. cea a lui Marx şi Engels (de exemplu. R. După Nadei (şi predecesorii săi). prin prohlemele-Ia-Gar-e-se aplică. Schapera. iar pentru statele din regiunea orientală interlacustră.oliţică. după cum sugerează titlul. Nu sînt suficient definite prin opunerea lucrărilor teoretice. implicită încă. Government and Politics in Tribal Societies (1956).

c) Demersul tipologic. de la cele ale iniţiatorilor pînă la studiul istoric al lui W. [îşi găseşte. Southall a arătat necesitatea de a se introduce cel puţin o a treia categorie : cea a statelor sesmentare.enţa sau nonexistenţa statului primitivjTiare să ofere unprim criteriu dediferentiere : este cel care prevalează m African Political Systems. în acelaşi timp. C. Vizează determinarea tipurilor de sisteme politice. R. trecerea de la societăţile construite pe „rudenie" la societăţile politice etcl Este ilustrat printr-o serie de lucrări. a) Demersul genetic. e posibil să se construiască o serie de tipuri pornind de la sistemele cu_guvernare minimă pînă la sistemele cu stat clar constituit. Simpla opunere a societăţilor segmentare şi a societăţilor statale centralizate pare cu atît mai contestabilă. procesul de constituire a statului primitiv.Identifică instituţiile politice. puterea politică se diferenţiază tot mai mult. Dincolo de această critică. astfel încît tipologia este uneori asimilată cu o „tautologie" inutilă (E. progresînd de la un tip la altul. clasificarea formelor de organizare a vieţii politice. în societăţile numite primitive. în general. cel mai ambiţios. realizarea în cercetările etnologice care.studiu pe baza aportului cercetărilor de teren şi a lucrărilor ce se limitează la elaborarea imediată a datelor rezultate din ancheta directă. inspirate de marxism.organizărirtotăIe~a-aQHetătii". De fapt. caxacterizat-prin două grupuri Hfi-iuncţii : cele ce instituie sau menţin 'ordinea socială organizînd cooperarea internă (Radcliffe. b) Demersul funcţionalist.nuliii-politic. T^ebuig stabilit un inventar sumar al metodelor. asigurînd apărarea unităţii politice. De fapt. într-un anumit fel. E un tip de demers ce permite definirea relaţiilor pqlitice. Pune problemele originii şi „evoluţiei" pe termen CONSTRUIREA ANTROPOLOGIEI POLITICE lung : originea magică sau/şi religioasă a regalităţii. Exist. metoda însăşi e pusă sub semnul întrebării. Leach). îi asociază o concepţie dialectică a istoriei societăţilor. — Constituie o prelungire a demersului anterior. După expresia lui I^adclif'fe-Brown. Acesta este.Este primul în istoria acestei discipline şi. . . cu cît africanistul A. Ar fi bine. Ar fi important să nu 17 . să nu se confunde şi să nn se amestece tipologiile „descriptive" si tipologiile „deductive" (D. Această interpretare dihotomică e acum contestată. MacLeod. a organizaţiilor şi a sistemelor pe care ele le constituie.Brown) şi cele ce garantează securitatea. pornind de la funcţiile asumate. The Origin and History of Politics (1931). se organizează în mod tot mai complex şi se centralizează. analiza pune faţă îr jpgtitutii clarpotîtice (cum ar n aparatul regalităţii) şi instituţii multifuncţionale utilizate în anumite împrejurări în scopuri politice (cum ar fi „alianţele" instaurate între clanuri sau lignaje). cel puţin. dar a contribuit prea puţin la elucidarea naturii_feiiame. conduce la_cpnsiderarea „organizării politice" ca a_şj2£cL al T. finainte de a evalua eficienţa lor ştiinţifică în cercetarea (domeniului politic. Easton).

se evite dificultatea majoră : tipurile definite sînt „imobile" ; şi, după formula hotărîtă a lui Leach, „nu ne mai putem mulţumi multă vreme cu încercările care stabilesc o tipologie a sistemelor fixe". d) Demersul terminologic. — O primă descoperire şi o primă clasare a fenomenelor şi a sistemelor politice duc, în mod necesar, la o încercare de elaborare a categoriilor fundamentale. Este o sarcină dificilă care necesită, în prealabil, o delimitare precisă a domeniului politica/Ea rămîne neîndeplinită : politologul D. Easton, într-un eseu ce se ocupă de antropologia politică, afirmă că obiectul acestei discipline rămîne incomplet definit pentru că „numeroase probleme conceptuale nu au fost rezolvate".£Una dintre iniţiativele cele mai serioase este aceea a lui M. G. Smith ; ea încearcă să stabilească cu rigoare noţiunile de bază : acţiune politică, competiţie, putere, autoritate, administraţie, funcţie etc. ; este cu atît mai utilă (prin rezultatele sale) cu cît priveşte „acţiunea politică" în mod analitic, pentru a depista partea comună tuturor sistemelor. Lexicul conceptelor-cheie rămine totuşi mai uşor de întocmit decît de încărcat cu conţinut. Elaborarea acestor concepte trebuie completată cu Q*L> categoriilor şi teoriilor politice ^/./^ffindigene, indiferent dacă sînt explicite sgiu implicite şi oVicare ar fi dificultăţile traducerii lor. Lingvistica vreprezintă astfel unul dintre instrumentele necesare (antropologiei şi sociologiei politice. Este imposibil să nu 'se cunoască faptul că societăţile ce fac obiectul celei dintîi dintre aceste două discipline impun elucidarea teoriilor care le explică şi a ideologiilor care le justifică. A. Southall, J. Beattie şi G. Balandier au sugerat mijloacele ce trebuie utilizate pentru a construi aceste sisteme, care evidenţiază gîndirea politică indigenă. e) Demersul structuralist. - înlocuieşte studiul genetic sau funcţionalist cu un studiu al politicului efectuat pe bază de modele structurale. Politicul - este văzut sub aspectul relaţiilor formale, care explică raporturile de putere instaurate cu adevărat între indivizi şi între grupuri. Dacă urmărim interpretarea cea mai simplă, structurile politice - ca orice structură socială - sînt sistemele abstracte care evidenţiază principiile ce unesc elepientele constitutive ale societăţilor politice concrete.] într-un stimulent articol consacrat „structurii puterii la hadjeri"11, grup de populaţii din Ciad, J. ^Pouillon precizează şi ilustrează una dintre posibilităţile metodei structuraliste aplicate domeniului antropologiei politice. Aplicaţia are ca obiect un ansamblu de microsocietăţi ce prezintă atît rudenii (numele general - hadjeri - le evocă), cît şi variante semnificative, mai ales în tratarea „puterii". O dublă condiţie, prezenţa elementelor comune şi diferenţierea în organizarea acestora, este
11 J. Pouillon, La ■'Structure du pouvoir chez les Hadjeraï (TchadJ, în „L'Homme", V, 4, 1964.

studiu

sistematic

al

18

necesară demersului ; ea permite construirea, în două faze, a „sistemelor" corespunzătoare ansamblului modalităţilor de organizare socio-politică şi a unui „sistem al sistemelor", cel ce se presupune a defini puterea hadjeră. De aici rezultă cele două momente ale studiului: primul.. descoperirea „relaţiilor sistem" ; al doilea, interpretarea ansamblului organizărilor studiate ca^şi „cum ar fi rezultatul unei combinări". în cazul analizat, metoda pune mai ales în evidenţă combinaţiile diferite (echivalenţă, diferenţiere parţială, accentuare variabilă) ale puterilor religioase şi politice, jocul unei logici care se realizează sub forme diverse în cadrul aceleiaşi structuri globale. Variantele pot astfel arăta „stările" unei aceleiaşi structuri. Demersul structuralist, aplicat studiului sistemelor politice, creează dificultăţi care îi sînt proprii la un nivel mai general. Şi mai ales cele pe care le analizează E. R. Leach, structuralist moderat, în studiul său asupra societăţii politice kachin. El pleacă de la faptul evident Că Structurile elaborate Ho flntr-npnlnff gînt mnr|f»|e_PP exista rlpar "p nişte , гпп^ЬчтЧ^ lngire" Ceea ce ridică o primă problemă : сцт să ai certitudinea că morlehil fnrrrial^ eşţp rel mai я^рг-yat? Pe de altă parte. Leach examinează o dificultate mai importantă. „Sistemele structurale, aşa cum le descriu antropologii, sînt întotdeauna sisteme statice" ; sînt modele ale realităţii sociale care prezintă un stadiu accentuat de coerenţă şi de echilibru, în timp ce realitatea aceasta nu are caracterul unui tot coerent; ea conţine contradicţii, manifestă variaţii şi modificări ale structurilor. în cazul particular al organizării politice kachin, Leach descoperă fenomenul oscilării între doi po^ — tipul H^piorratic'' gumlao12 şi tipul „aristocratic" shan - instabilitatea sistemului şi adaptările variabile ale culturii, ale structurii sociopolitice şi ale mediului ecologic. Rigoarea mai multor ^palize structuraliste este aparentă şi amăgitoare. Ea se explică printr-o condiţie necesară, dar adesea mascată : „Descrierea anumitor tipuri de situaţii ireale, adică structura sistemelor de echilibru" (E. R. Leach). f) Demersul dinamist. - Completează, în parte, demersul precedent, corectîndu-1 pe alocuri. Sesizează dinamica structurilor, la fel ca şi sistemul de relaţii ce le constituie : adică ia în considerare incompatibilitătile. contradicţiile, tensiunile sllmişcarea inerentă fiecărei 1 societăţi. Se impune cu atît mai mult îji antropologia poTfEîcă, cu cît domeniul politic este cel in care acestea din urmă sînt cel mai bine sesizate şi în care istoria îşi imprimă cel mai clar marcaj E. R. Leach a contribuit direct la elaborarea concepţiei dinamiste, după ce a cercetat motivele apariţiei sale tîrzii. El pune în cauză influenţa dominantă a lui Durkheim - în detrimentul celei a lui Pareto sau Max Weber - care ar fi admis o concepţie ce subliniază echilibrele structurale, uniformităţile culturale, formele de solidaritate, astfel încît societăţile purtătoare de conflicte
12 Toti termenii împrumutaţi din limbile indigene sînt transcrişi printr-un sistem mult simplificat: o literă reprezintă întotdeauna un sunet; u = ou, ii = u; tilda marchează nazalizarea : o = on.

structurale interne ale 'fiecărei organizări considerate caCONSTRUIREA ANTROPOLOGIEI POLITICE

19

evidente şi deschise schimbărilor ar fi devenit „suspecte de anomie". JE\ denunţă „prejudecăţile academice" şi etno-centrismul antropologilor care au eliminat anumite date reale pentru a nu se ocupa decît de societăţile stabile, neameninţate de contradicţii interne şi izolate între graniţele lor. Pe scurt, Leach propnnp a se hia în ronsidp.rarfi mntra dictonul. conflict,ualul. aproximativul si relaţionalul extern. O asemenea orientare se dovedeşte necesară progresului antropologiei politice, pentru că politicul se defineşte mai întîi prin confruntarea de interese .şi competiţia^ Antropologii şcolii de la Manchester, sub influenţa lui Max Gluckman îşi orientează cercetările în sensul unei interpretări dinamice a societăţilor. Gluckman a examinat natura relaţiilor existente între obicei" şi „conflict" (Custom and Conflict in Africa, 1955),.„ordine" şi „rebeliune" (Order and Rebellion in Tribal Africa, 1963). Aportul său priveşte teoria generală a societăţilor tradiţionale şi arhaice şi, în acelaşi timp, metoda antropologiei politice. Referiri la aceasta din urmă apar în teoria sa despre rebeliune şi în studiile consacrate anumitor state africane.^Rebeliunea este văzută ca un proces permanent care afectează în mod constant relaţiile politice, în timp ce ritualul este. în parte, privit ca un mijloc de exprimare a conflictelor si de depăşire g lnr^ afirmind nnitat.pa «nriptătii Rj.at.nl afriran tradiţional apare instabil şi purtător al unei contestări organizate - i^tualizate - care contribuie mai mult la menţinerea sistemului rlecft la modificarea sa : instabilitatea relativă şi rebeliunea controlată ar fi astfel manifestările normale alş proceselor politice proprii acestui tip de stat. Este evident că inovaţia teoretică e reală, dar nu e dusă pînă la capăt. Max Gluckman recunoaşte dinamica internă ca element constitutiv al oricărei societăţi, însă îi reduce efectul modificator. E luată în considerare — la fel ca şi efectele ce rezultă din „condiţiile externe" - (iar se înscrie într-o concepţie a istoriei ce leagă societăţile analizate de antropologii de o istorie estimată ca repetitivă. Această interpretare provoacă o dezbatere care nu poate fi evitată şi a eărei importanţă se manifestă, de altfel, prin interesul crescînd acordat analizelor antropologiceVn spirit istoric şi prin numărul tot mai mare de eseuri teoretice ce o evaluează. După o lungă perioadă de discreditare, ce. se explică prin ambiţiile exagerate ale şcolii evoluţioniste, prin naivităţile şcolii difuzioniste şi prin părerea negativă preconcepută a şcolii funcţionaliste, aceste probleme ocupă un loc important în domeniul cercetării antropologice. O mică lucrare a lui E. E. Evans-Pritche^d, Anthropology and History (1961), contribuie la reabilitarea istoriei. Dezbaterea nu-şi va găsi rezolvarea decît dacă se începe prin a distinge, fără riscuri de confuzie : mijloacele cunoaşterii istorice, formele evoluţiei istorice şi expresiile ideologice care corespund istoriei reale. Pentru antropologia istorică,
20

elucidarea relaţiilor ce există între celebrei registre reprezintă o condiţie necesară. Lintr-un domeniu mult timp considerat exterior istoriei - cel al societăţilor şi civilizaţiilor negro-africane - lucrările recente încep să demonstreze falsitatea interpretărilor prea statice. Realitatea istoriei africane, manifestată prin influenţele sale asupra vieţii şi morţii societăţilor

Analiza arată.-R Sartre că nu a fost doar o istorie străină „interiorizată". 1942. Qprrpt. supusă la distorsiuni.poziţiile şi interesele grupurilor sînt. căci evenimentele se supun. Cercetările. în urma încercărilor care au fost colonizarea şi transformările moderne . Studiul defineşte situaţia respectivă a celor două tipuri de istorie africană : în planul istoriei denumite impersonală. ţinînd seama de aceste dimensiuni. nu mai poate fi ignorată. în studiul său despre statul nupe istoriei ideologice şi cel al istoriei obiective) si constată că populaţia nupe are o conştiinţă istorică (el o numeşte historically minded) care operează asupra fiecăruia dintre cele două registre1. în principal. dezvăluie că nu accidental a apărut conştiinţa istorică. referindu-se la grupuri particulare şi la interesele lor specificej^Un studiu al lui Ian Cunnison asupra locuitorilor din Luapula din Africa centrală aduce o ilustrare concretă. în planul istoriei denumite personală. London. Nadei. 'Vezi A Black Byzantium. timpul fiind abolit iar modificările considerate nule .politice şi civilizaţiilor negre. (Nigeria). timpul şi schimbarea sînt asociate . într-un anumit fel. aceasta din urmă nu ţine de ordinea supranaturală. F.ările mai noi au coafirmat această dualitate a expresiei istorice . fixate. distinge două niveluri de expresie a istoriei (cel alCONSTRUIREA ANTROPOLOGIEI POLITICE 21 . pentru ei. pe de altă parte. voinţei oamenilor.infirmînd punctul de vedere al lui J.si a cunoaştem pe care o guvernează : o istorie publică (fixată în trăsăturile sale generale şi privind o entitate etnică în totalitate) coexistă cu o ifitQţie privată (definită în detaliu. în ce măsură locuitorii din Luapula au conştientizat rolul evenimentului în evoluţia societăţii lor şi au înţeles sensul cauzalităţii istorice . S.■ ele arată .

In societăţile statale conştiinţa istorică pare mai vie si mai extinsă De altfel. . la fel ca si istoria. Vansina a prezentat bine acest lucru legat de vechea Rwandă. Un alt motiv se impune cu şi mai multă forţă : gradele conştiinţei istorice sînt în legătură cu formele şi gradul de centralizare a puterii politice. Din clipa în care societăţile nu mai sînt văzute ca sisteme imobile. J. chiar şi în cazul societăţilor destinate disciplinelor antropologice. că va veni o zi în care spiritul istoric şi spiritul sociologic nu vor diferi decît prin nuanţe". singurii apărători ai cunoaşterii trecutului sînt în general deţinătorii puterii.-jprin acţiunea unei necesităţi devenite evidente. Iar întîlnirea lor conferă o nouă vigoare previziunilor lui Durkheirft : „Sîntem convinşi. Deci. înrudirea esenţială dintre dinamica lor socială şi istoria lor nu mai poate fi ignorată.. în cadrul acestora din urmă se vede clar utilizarea istoriei ideologice în scopuri de strategie politică . Mai trebuie amintit că drumul ţărilor colonizate spre independenţă a pus în serviciul naţio.nalismelor o adevărafa istorie militantă. au ajuns să-şi coalizeze eforturile. antropologia si sociologia politică. In societăţile segmentare. teoria dinamică a societăţilor..[^Legătura între istorie şi politică este evidentă.

Maximalişti şi minimalişti Informaţia etnografică. indiferent că este vorba de domeniul american . înainte de toate. cum ar fi C. şi minimaliştii. dacă se admite . Relaţiile dintre ele par totuşi marcate de ambiguitate. în acest sens. arată necesitatea şi urgenţa prezentării „definiţiei" sale moderne şi a „apologiei" sale. Lowie vede în ele o reflecţie centrată. dacă nu este o expresie evidentă a realităţii sociale? Cum se determină funcţiile sale specifice. Antropologii moderni opun caracterul ştiinţific al cercetării lor caracterului normativ al filosofiilor politice.de la grupurile de pigmei şi negrili pînă la statele tradiţionale dintre care unele. Prima.sau de domeniul african . ar putea avea ca deviză afirmaţia lui Bonald : nu există societate fară 23 .că anumite societăţi primitive sînt lipsite de o organizare politică? 1.împreună cu mai mulţi antropologi . într-un anumit fel. dezvăluie o mare diversitate de forme politice „primitive". In această privinţă. Cele două discipline. pe stat şi care recurge la o concepţie unilaterală asupra guvernării societăţilor omeneşti. cu polemici care au fost atît de importante pentru existenţa filosofiei politice.de la grupurile de eschimoşi pînă la statul imperial al incaşilor din Peru . care vrea să-i scoată pe aceştia de pe „drumurile bătătorite" şi îi îndeamnă să conceapă „o istorie mondială a gîndirii politice". Un asemenea proiect comun al unei cunoaşteri intenţionat obiective şi al unei dezocciden.CAPITOLUL II DOMENIUL POLITICULUI Antropologia politică se confruntă. Cum se identifică şi se califică politicul? Cum se „construieşte". încît au pus-o în pericol. valabilitatea rezultatelor lor concluziilor nedemonstrate ale teoreticienilor. ale cărei referinţe sînt vechi şi încă respectate. Proiectul său regăseşte. astfel că R. în principal. printre alţii. încă de la început. ea impune. oferită de anchetele directe. Polin. exigenţa specialiştilor care înţeleg să facă din antropologia politică o adevărată ştiinţă comparată a guvernării. chestiunea prealabilă a descoperirii şi a delimitării domeniului politic. în ambiţiile lor extreme. cum ar fi imperiul Mossi şi regatul Ganda. mai supravieţuiesc. pe de alta. Dacă o asemenea varietate necesită clasamente şi tipologii. se opun două tabere : maximaliştii. pe de o parte. vizează să atingă esenţa însăşi a politicului sub diversitatea formelor ce îl evidenţiază. filosofia politică se identifică cu o filosofie a statului şi se mulţumeşte greu cu datele ce rezultă din studiul societăţilor „primitive". Dacă astfel de critici nu au reuşit să asigure antropologiei politice baze mai puţin vulnerabile. Parkinson. au servit totuşi cauza politologilor radicali. N. Primii antropologi au denunţat etno-centrismul majorităţii teoriilor politice : R.talizări a datelor nu elimină consideraţiile iniţiale ale oricărei filosofii politice.

iar cunoaşterea faptului politic e 13 S. Şi chiar Radcliffe-Brown. MacLeod. de asemenea.societăţilor primiţiye.cs. B. C. cel mai adesea. Printre cei ce contestă universalitatea fenomenelor politice se află şi antropologi. L. Astfel. prin a doua dintre aceste funcţii. Unul dintre „fondatori". ea nu poate satisface. Minimalişţii_se arată negativişti sau ambigui faţă de alxymirea~~uner^guvernări tuturor. se găseşte unitatea politică. Malinowski admite că „grupurile politice sînt absente" la_vedda şi la aborigenii australieni.lipsite de organizare politică şi trăind într-o stare de anarhie (The Origin and Hi. cuprinzîndu-le pe toate celelalte şi depăşindu-le în capacitate. F. De aici rezultă tentativele care vizează anularea unei dihotomii prea simpliste. noţiunea sa de politic de cele precedente. care. Leach reţine această asimilare şi acceptă implicit egalitatea stabilită între societate şi unitatea politică definită prin capacitatea sa maximă de includere. Sau dificultatea este abordată direct.nry of HnLiti. determină asimilarea unităţii politice cu societatea globală. ce opune societăţile tribale şi societăţile cu guvernare clar constituită şi raţională.guvernare. dus la extrem. 184 şi p. Cînd Radcliffe-Brown defineşte organizarea politică drept „aspectul organizării totale care asigură stabilirea şi menţinerea cooperării interne şi a independenţei externe". F. adică societatea" 13. se vizează de fapt cea de a doua"T astfel încît instituţiile politice Isînt cele ce asigură conducerea şi menţinerea „celui mai întins dintre grupurile solidare.st. De fapt. să descopere un prag pornind de la care politicul se manifestă clar. departe de a se confunda cu ea. recunoaşte că insularii aceştia nu dispun de nici o „guvernare organizată". prin ea însăşi. nu este decît una dintre manifestările sale istorice. Politica lui Aristotel priveşte deja omul ca pe o fiinţă „în mod natural" politică şi identifică statul cu gruparea socială care. The Andaman Islanders (1922). poate exista. Redfield subliniază că instituţiile politice pot lipsi complet în cazul societăţilor „celor mai primitive". Nadei scrie în studiul său despre bazele ANTROPOLOGIE POLITICĂ antropologiei sociale : „Cînd se consilieră. Printre ei se regăsesc mulţi istorici şi sociologi. 141. 1931). 1951. o societate. Din cauza etnocentrismului implicit. iar R. p. în studiul său despre populaţia andaman. The Foundations of Social Anthropology. Ele pot caracteriza domeniul politic mai puţin prin modurile sale de organizare decît prin funcţiile îndeplinite . Mair aminteşte : „Unii antropologi consideră incontestabil faptul că sfera politicului începe acolo unde sfîrşeşte cea a rudeniei". 24 Ele tind. S. constatarea negativă are arareori o valoare absolută. Unele dintre analizele funcţionaliste nu contrazic o astfel de accepţiune largă a politicului. E un mod de intepretare care. cu excepţia lui Max Weber. W. Nadei. el leagă. vechi şi moderni. el a reamintit anterioritatea politicii faţă de stat. Asemenea demersuri operează pe căi diferite. E. atunci extinderea sa creşte. . analizează popoare pe care le consideră L ca pe yurok din California . R. nu exprimă decît absenţa instituţiilor politice comparabile cu cele care guvernează statul modern. în definitiv. iar cînd se vorbeşte despre prima.

On Segmentary Lineage Systems.Contribuţiile lui Henry Mâine şi Lewis Morgan au acordat o importanţă deosebită criteriului teritorial. încît ea nu permite să se înţeleagă prin ce se aseamănă sistemele politice. D. cele denumite „segmentare". Anth.efectuată la un nivel atît de ridicat. Astfel. între care I. . al vinei unităţi politice sau spaţiu ce cuprinde o comunitate politică. nu produsul unităţilor sau structurilor specifice. Siegel (ed. mai ales de D. Distincţii la care ar trebui adăugată o a patra categorie aţcea^a cunoaşterii politice . prin faptul că ea se desfăşoară în cadrul unui teritoriu cu graniţe precise. Institute". într-un articol consacrat problemelor de antropologie politică : analiza teoretică a lui Smith este . Dar şi această interpretare este contestată. decît pentru că neglijează examinarea a ceea ce le face să difere. în acelaşi timp. fară riscuri ştiinţifice reale. şi să refuze pertinenţa distincţiei rigide stabilite între DOMENIUL POLITICULUI „societăţi cu stat" şi „societăţi fără stat". Incertitudinea rămîne deci totală. Political Anthropology. în afară de recurgerea legitimă la forţă. 230. c) strategiile ce rezultă din competiţia indivizilor şi a grupurilor. Se reia 14M. ea impune luarea în considerare a mijloacelor deJnterpretare_sLde justificare la care recurge viaţa pol iţiră Aceste diverse aspecte nu sînt nici întotdeauna diferenţiate. Domeniul politic se înţelege mai întîi ca sistem de organizare ce operează în cadrul unui teritoriu delimitat. . Confruntarea metodelor Ambiguitatea se găseşte.după părerea lui . policy şi politics. 1959. care a arătat că societăţile cele mai simple organizează solidaritatea internă pe baza factorului de rudenie şi a factorului teritorial. 86. Biennial Review of Anthropology. in „Journ. 226. Acest criteriu apare în majoritatea definiţiilor organizării politice (în sens larg) şi ale statului. Schapera. dintre acestea. b) tipurile de acţiune care contribuie la conducerea treburilor publice . a) Definire prin modurile de organizare spaţială. pe care le priveşte sub un triplu aspect yca sistem ce prezintă caracteristici formale^jca tip de relaţie distinct de rudenie şi mai ales ca^fetructură cu conţinut politic.căutată pornind de la societăţile în care este cel mai puţin evident. Accentuarea unuia sau altuia dintre ele duce la definiţii diferite ale domeniului politic. El ajunge să considere viaţa politică aspect al oricărei vieţi sociale. Max Weber caracterizează activitatea politică.). ceea ce priveşte : a) modurile de organizare a guvernării societăţilor umane . nici întotdeauna tratate în mod egal. în B. ea instaurează astfel o separare netă a „interiorului" şi „exteriorului" şi orientează în mod semnificativ comportamentele. 1956. 227. 2. 2. Smith consacră un lung articol14 societăţilor lignajere. Şi alţi antropologi o fac după el. La prima vedere. unele sînt sugerate de limba engleză care diferenţiază polity. termenul „politic" are mai multe accepţiuni. de asemenea. M. Easton. p. of the Roy. Nu se poate confunda. în fapte. G. Smith. G. „cadrul teritorial" printre elementele ce definesc organizarea politică. Easton. Radcliffe25 Brown reţine. demersuri şi vocabularul tehnic al specialiştilor.

Evans-Pritchard. EvansPritchard pune accentul pe determinarea domeniului politic în funcţie de organizarea teritorială.astfel. Sutton. Această constatare îl determină pe F. A. X. Ele contribuieTa„supra. Almond distinge două mari 15E. în legătură cu celelalte sisteme sociale"15. în general. cele de decizie şi dtTconducere a treburilor publica^chiar daca.funcţiile de integrare şi adaptare" prin recurgerea sau ameninţarea cu recurgerea legitimă la constrîngerea fizică.ări]p teritoriale constituie esenţa sistemelor politice? Dacă da. Acordul este deci larg.. 1959. astfel concepută. in Soc. E. cu cît un studiu comparativ nu se poate limita la confruntarea structurilor şi organizaţiilor. Este cazul introducerii semnate de G. II. Funcţiilor dejxmservare li se adaugă.Jv) asemenea interpretare largă permite să nu se limiteze domeniul politic la organizaţiile şi structurile specializate . E. Sistemul teritorial al populaţiei nuer este variabila dominantă. Comparaţia poate fi făcută. nici una dintre ele nefiind total specializată. asupra căruia se impune şi pe care îl organizează. studierea lor ar deveni primul demers al antropologiei şi sociologiei politice.cel al societăţii segmentare nuer din Sudan . în orice societate independentă. Sub forma lor cea mai generală. de fapt. b) Definire prin funcţii . The Politics of Developing Areas (1960). la fel de insuficientă „ca o anatomie comparată fără o fiziologie comparată". . in "Compar. ea ar fi.în afară de determinarea prin teritoriu. Representation and Nature of Political Systems. după afirmaţia lui Nadei. ea vizează elaborarea categoriilor aplicabile la toate societăţile şi deci construirea unei ştiinţe politice comparate. G.vieţuirea fizică" a societăţii. Almond la lucrarea colectivă..E. evidenţiind guvernarea sub aspectele ei formale. Care sînt acestea? Identificarea 26 lor este cu atît mai necesară. and Hist. 265. Sistemul politic e definit ca îndeplinind. o afirmaţie a lui Lowie legată de compatibilitatea principiului de rudenie şi a principiului teritorial. există raporturi de ordin structural care pot fi numite politice. X.". Unele dintre studiile teoretice recente duc mai departe analiza funcţionalistă. politicul este frecvent definit prin funcţiile pe care le îndeplineşte. Dintre caracteristicile comune tuturor sistemelor politice. El precizează : „între ANTROPOLOGIE POLITICĂ grupurile locale. ele smt de natură diferită.pnt. Almond subliniază două : îndeplinirea aceloraşi funcţii de toate sistemele politice şi aspectul multifuncţional al tuturor structurilor politice. se consideră că acestea asigură cooperarea internă şi apărarea integrităţii societătii_impntriva ameninţărilor exterioare. The Nuer. 1. în vreme ce utilizarea noţiunilor de putere şi autoritate rămîne contestabilă în măsura în care orice structură socială le face să apară. 16F. Pornind de la un studiu de caz .. p. şi permit controlul sau rezolvarea conflictelor. Rpprp7. dacă se ţine seama de gradul de specializare şi de mijloacele utilizate pentru îndeplinirea „funcţiilor politice". Stud. 1940. . A. Sutton să formuleze o întrebare legată de metodă16.

pentru care forţa este metoda politicii. controleze sausă influenţeze deciziile privind treburile~pubIiceT}^o/ţ^ nrrtnni ariglosăxoni.elaborarea şi aplicarea „regulilor". căci funcţiile politice nu sînt singurele care menţin această ordine. sînt cel mai adesea calificate prin constrîngere. în plus. dar la un nivel de generalitate ce facilitează comparaţia reducînd distanţa dintre societăţile politice dezvoltate şi DOMENIUL POLITICULUI societăţile politice „primitive". Totuşi. Totuşi.rolurile" politice.categorii de funcţii :?unele privesc politica înţeleasă lato sensu . Toate unităţile sociale implicate în 27 competiţie au. . un sistem de acţiune politică". altfel formula se reduce la o pură tautologie. O asemenea repartizare a funcţiilor permite regăsirea diverselor aspecte ale domeniului politic. la fel cum criteriul monedei nu acoperă domeniul economicului. c) Definire prin modalităţile acţiunii politice. M. cum sînt cele evocate de Max Gluckman atunci cînd observă că această coeziune depinde de „divizarea societăţii în serii de grupuri opuse ce antrenează apartenenţe care coincid".Mai multe studii recente. la fel ca şi structurile politice. dar procesele al căror rezultat sînt se situează întotdeauna doar în cadrul competiţiei între indivizi şi între grupuri. G. după ce a notat confuziile vocabularului tehnic şi insuficienţele metodologiei. G. un sistem de acţiune. Conţinutul unor astfel de decizii variază în funcţie deTcontextele culturale şi de unităţile sociale în sînul cărora sînt exprimate. confruntarea "şi adaptarea „intereselor". şi cînd consideră că anumite forme de „rebeliune" contribuie la menţinerea ordinii sociale. Pe de altă parte. . trebuie determinat conţinutul acesteia. viaţa politică este un aspect al vieţii sociale. Funcţiile. El reia teoria lui Hobbes şi cea a lui Max Weber. Prima se situează la nivelul deciziei şi al „programelor" formulate mai mult sau mai puţin explicit. ea lasă să subziste o imprecizie. datorate antropologilor din noua generaţie. după cum demonstrează definiţia sa generală : „Un sistem politic este. ea este mai mult un concept de reperare decît un concept de definire . Pentru el. au deplasat punctul de aplicare a analizei: de la funcţii către aspectele acţiunii politice. Smith. de aceea. căci dominaţia (Herrschaft) constituie esenţa politicului.. pur şi simplu. Radcliffe-Brown le caracterizează prin „utilizarea sau posibilitatea de utilizare a forţei fizice". un caracter politic. Smith opune acţiunea politică acţiunii administrative. comunicarea simbolurilor şi a „mesajelor" /celelalte privesc guvernarea .„socializarea" indivizilor şi pregătirea pentru . Interpretarea funcţională lasă fără răspuns chestiuni fundamentale. Explică incorect dinamismele care asigură coeziunea societăţii globale. ea nu epuizează domeniul politicului. Pentru a le diferenţia. ultima ratio. Acţiunea socială este politică atunci cînd încearcă să. propune o nouă formulare a problemelor. M. în ciuda strînsei legături dintre ele în guvernarea societăţilor umane. a doua la nivelul organizării şi execuţiei.

86. organismele de luare a deciziilor şi instrumentele de „susţinere" a puterii. Institute". „sistemul politic" propriu. Easton formulează o dublă critică privitor la un astfel de demers analitic: el comportă un „postulat" (existenţa raporturilor ierarhice-administrative în sistemele lignajere) şi maschează „diferenţele semnificative" între diversele sisteme politice. lignajele. Easton analizează apoi condiţiile necesare pentru ca decizia politică să poată opera : formularea cererilor şi reducerea contradicţiilor lor. cum ar fi familiile. politicul printr-o anumită formă a acţiunii sociale. Anth. de altfel. să o limiteze şi să rezerve ansamblului „activităţilor care implică luarea de decizii 'Vezi contribuţiile teoretice ale lui M. Acţiunea poate fi numită politică „atunci cînd este mai mult sau mai puţin direct legată de formularea şi aplicarea deciziilor obligatorii pentru un sistem social dat". „sistemul social cel mai inclusiv". O interpretare atît de laxă e lipsită de eficienţă ştiinţifică. astfel. D. pentru că se exprimă prin intermediul. In schimb.f' D. grupurile de rudenie. deciziile politice sînt luate în cadrul unor unităţi sociale foarte diverse. G. la fel ca aceea care opune societăţile segmentare societăţilor centralizate statale. şi printr-un cîmp de aplicare. regimul instaurat este arareori ameninţat de conflictele ce dau adesea naştere. cu preţul reintroducerii implicite a dihotomiei pe care pretindea că o elimină. existenţa unei cutume sau a unei legislaţii. Tipologia lor nu trebuie deci să fie discontinuă. El defineşte. conducerea treburilor publice. ce privesc societatea globală şi subdivizările sale majore" denumirea de sistem politic. Smith precizează că acţiunea politică este. totuşi. Din acest punct de vedere. Easton îşi situează propria tentativă în acelaşi context. In consecinţă. acţiunea administrativă e. asociaţiile. adică „societatea ca tot". of the Roy. şi capitolele generale din Government in Zazzau.Una se defineşte prin putere. unele dintre activităţile acestora constituie. ci trebuie să constituie o serie care să prezinte tipurile de combinaţie a acţiunii politice şi acţiunii administrative1. prin natura ei. în „Journ. cealaltă prin autoritate. „segmentară". On Segmentary Lineage Systems. cea care asigură luarea şi punerea în practică a deciziilor. prin natura ei. 1956. întreprinderile . 28 . Easton trebuie. „ierarhică". în diverse grade şi conform unor reguli stricte. Guvernarea unei societăţi implică ANTROPOLOGIE POLITICĂ întotdeauna şi pretutindeni această dublă formă de acţiune. „grupurilor şi persoanelor aflate în competiţie". Demersul pune astfel accentul pe date specific antropologice. „structurile de susţinere" sînt variabile. mijloacele administrative de aplicare a deciziilor. el diferenţiază sistemele politice „primitive" şi sistemele „moderne". Smith. la comunităţi politice noi1. în primul caz. Pornind de la aceste date iniţiale. într-un anumit fel. pentru că organizează. 1960. London. sistemele politice nu se disting decît în măsura în care variază în gradul de diferenţiere şi modul de asociere a celor două tipuri de acţiune.

Fiecare din încercările precedente vrea să dezvăluie aspectele cele mai generale ale domeniului politic. unde echilibrele rămîn întotdeauna vulnerabile şi unde puterea creează un adevărat cîmp de forţe. jlefinirea politicului: el evocă preponderenţa^ unei anumite structuri faţă de~ celelalte într-o societate unificatăT~Q asemenea structură privilegiată variazaT în funcţie de societăţi. de caracteristicile lor privind întinderea. Analiza încearcă mai întîi o definire a politicului: este un domeniu al faptelor sau un aspect al fenomenelor sociale? In literatura clasică. de putere şi de subordonare (baze ale ordinii sociale). O analiză a lui Pouillon. care justifică cercetarea antropologică. se constituie din categorii a căror ambiguitate fundamentală permite interpretarea vieţii sociale (şi politice) drept mereu conformă cu modelul formal. cele pe care le creează rudenia. o ordine trebuie să le învingă pe celelalte. elaborată şi rigidă". religia şi economia. nu orice societate şi orice grup cunosc o singură ordine. Dacă se distinge. în sfîrşit. prezentată în cadrul unui grup de studiu consacrat antropologiei politice17. Pouillon. Societăţile cu stat sînt cele ce 17 Groupe de Recherches en Anthropologie et Sociologie Politiques (Sorbonne et École Practique des Hautes Études). Cercetările denumite structuraliste. R. ceea ce explică dificila lor adaptare la studiul nivelului politic unde competiţia evidenţiază pluralismul. Ultimul punct determină. după părerea lui J. Leach. răspunsul se bazează pe apelul la noţiunile de societate unificată (unitate politică). Pouillon. într-adevăr. pe care le „fixează" în detrimentul dinamismului lor. trebuie remarcat imediat că „structura ideală a societăţii". . în caz de conflict. De aici rezultă o altă formulare a întrebărilor proprii antropologiei politice : care sînt 29 DOMENIUL POLITICULUI „circuitele" ce explică faptul că anumiţi oameni îi pot conduce pe alţii. ele dau asupra structurilor. care operează la un nivel ridicat de abstracţie şi formalizare. numărul şi modul de viaţă. trebuie constatat că metoda structuralistă este mai potrivită pentru înţelegerea primului decît pentru analiza celui de al doilea. . aşa cum face E. de stat (prezent sau absent). ilustrează demersul structuralist aşa cum se aplică el acesteia din urmă. indiferent dacă este vorba de graniţele ce îl delimitează în spaţiu. El observă că nu orice subordonare este neapărat politică. după cum a notat deja Leach. nu sînt consacrate aproape deloc sistemului de relaţii politice şi asta din motive ce nu sînt toate accidentale. a căror insuficienţă o constată J. Totuşi. o viziune monistă. „sistemul ideilor" de sistemul politic „real". de funcţiile sau de modurile de acţiune ce îl evidenţiază. ci ordini mai mult sau mai puţin compatibile şi. Se recunoaşte acum că metoda comparativă. impune apelul la unităţi şi procese abstracte mai degrabă decît la unităţi şi procese reale : Nadei şi Max Gluckman sînt de acord în privinţa acestei necesităţi. în ciuda faptului că „este. Ea induce astfel distorsiuni semnificative. cum se stabileşte relaţia de conducere şi supunere? Societăţile nestatale sînt cele în care puterea se găseşte în circuite prepolitice. în acelaşi timp.d) Definire prin caracteristicile formale.

Scopurile politice nu sînt atinse doar prin intermediul relaţiilor calificate drept politice şi. el a considerat mituTşi ritualul ca pe un „limbaj" ce furnizează argumentele care justifică revendicările în materie de drepturi. Hnăcar^in^upunerea^faţă de un singur mod 30 de acţiune fpolitică. .Acest inventar al demersurilor este şi cel al obstacolelor întîlnite de antropologii care au abordat domeniul politic. Government and. acestea sînt noi. căci „normele. nici de grupuri specifice. de la domeniul relaţiilor formale (de la ordine) la cel al relaţiilor reale (de conducere şi de dominare). în studiul său despre societatea kachin (Birmania). . utilizînd adesea aceleaşi instrumente. Dări de seamă inedite ale „Groupe de Recherches en Anthropologie et Sociologie Politiques". de statut şi de putere. că fiecare şcoală are maniera proprie de a le trasa. Iar acestea se înscriu într-un domeniu mobil în care „alinierile sînt în continuă schimbare"18. cu atît integrarea politică eşţe_mai eficientă. 1. Graniţele politicului nu trebuie trasate doar faţă de diversele categorii de relaţii sociale. Intr-o asemenea perspectivă. acestea din urmă pot satisface interese de natură diferită. comportamentele politice nu se manifestă decît în anumite situaţii. Mai mult. o parte ideologică . R. De asemenea. una dintre sarcinile antropologiei politice devine descoperirea condiţiilor de apariţie a circuitelor specializate. p. op. regulile generale de comportare sînt traduse în practică [şi] sînt. cit. în ultimă instanţă. constată acest lucru la un alt nivel de generalitate : relaţiile sociale sînt mai mult instrumentale decît determinante ale activităţilor colective. Firth. ca într-o piesă de teatru cu un singur actor. XXIII.dintre care funcţiile politice . p. invers. poate modela statul tradiţional. Politics in Tribal Societies. p. Van Velsen. pentru care puterea nu este legată nici de poziţii structurale. care se explică prin trecerea. echivalează cu a enunţa o petitio principii. el concepe ojnetodă de analiză numită „situaţională". într-o lucrare consacrată grupului tonga din Africa orientală. In cazul populaţiei tonga. Incertitudinea este cea mai mare în societăţile denumite cu „guvernare minimă" şi cu „guvernare difuză" (Lucy Mair). după expresia 18 J. într-adevăr. The Politics of Kinship. el este. R. un nou mijloc de studiu care se impune. Van Velsen. e) Evaluare. XIV şi 313. manevrate de indivizi în situaţii particulare pentru a servi scopuri particulare". J. El arată că delimitările rămîn imprecise sau contestabile. E. A avut loc astfel o ANTROPOLOGIE POLITICĂ alunecare de la structuri la geneze. Pornind de la o asemenea observaţie. ^jeach a pus în evidenţă o corelaţie globală între cele jdoua sisteme : cu cît integrarea culturală e mai puţin avansată.variind după situaţii. Schapera. ci şi faţă de cultura privită în totalitate sau în unele dintre elementele ei. 1965. aceiaşi parteneri şi aceleaşi grupuri pot avea aici funcţii multiple . Mitul are. structura de rudenie. 39. 1956. The Politics ofKinship (1964). în cadrul argumentării.. însă nu anulează circuitele preexistente ce subzistă şi le servesc de model formal. după părerea lui.dispun de circuite specializate . 1964. Astfel. şi această dificultate pare fundamentală : a afirma că structura ce se impune în ultimă instanţă este politică. chiar fictivă sau uitată. 123 şi 143-144.

precis determinate şi rezervate doar acestui scop. 1962). Nu constituie o calitate inerentă indivizilor. el lasă să se întrevadă că cercetarea totuşi veche . Ceea 31 .) şi anumite obligaţii economice (obligaţia de generozitate şi de ajutor) sînt legate de exercitarea puterii şi autorităţii. P. J. Prin ce şi de ce sînt ele fundamentale? După părerea lui Hume. ea implică posibilitatea de a-i constrînge pe ceilalţi într-un sistem sau altul de raporturi între indivizi şi între grupuri. Prin această eficienţă este. definită în general. ci apare sub un aspect în esenţă teleologic . de altfel. drept la prestaţii de muncă. menţionează că interesele individuale se exprimă în funcţie de bunurile kula şi că subclanurile estimate ca superioare sînt situate în satele cele mai bogate şi participă cel mai activ la acest ciclu. în domeniul de studiu al antropologiei politice.neziene o demonstrează cu claritate. Pentru J. dacă se consideră separat relaţia foarte evidentă existentă între relaţiile de producţie ce guvernează stratificarea socială şi relaţiile de putere. Anumite privilegii economice (drept absolut asupra pămînturilor.a esenţei politicului rămîne mereu departe de a fi încheiată. asiL£ra_persoanelor şi lucrurilor. care pun în joc prestigiul şi capacitatea de dominaţie a şefilor sau a notabililor. Dificultăţile de identificare a politicului se regăsesc şi la nivelul fenomenelor economice. Ilustrările africane şi mela. în aceeaşi calitate ca şi ritul. în unele dintre manifestările sale. deci. de aceeaşi natură ca şi potlatch-ul indian. atunci cînd este vorba despre ritualuri care sînt exclusiv (cazul cultelor şi al procedurilor legate de regalitate) sau DOMENIUL POLITICULUI inclusiv (cazul cultului strămoşilor) instrumentele sacre ale puterii. puterea nu este decît o categorie subiectivă. Singh Uberoi (Politics of the Kula Ring. o „cartă socială" ce garantează „forma existentă de societate cu sistemul său de distribuire a puterii. Smith precizează că puterea e capacitatea de a acţiona efectiv asupra persoanelor şi lucrurilor. 3.capacitatea de a produce efecte. Putere politică şi necesitate Noţiunile de putere. El se situează. ci o ipoteză care trebuie verificată. coerciţie şi legitimitate se impun în mod necesar şi solidar pe parcursul cercetării de faţă. este mai întîi „un mod de organizare politică". Malinowski. nu o dată. Beattie. G.lui B. drept asupra pieţelor etc. Exemplul oferit permite să se aprecieze în ce măsură poate fi mascat fenomenul politic . O analiză nouă a ciclurilor de schimb kula studiate de Malinowski în insulele Trobriand (Melanezia) dezvăluie că schimbul reglementat de bunuri. M. prin ea însăşi. Autorul acestei reevaluări. a privilegiilor şi a proprietăţii". Există şi confruntări economice. el are o funcţie justificativă de care ştiu să se servească apărătorii tradiţiei şi gestionarii aparatului politic. puterea este o categorie particulară a relaţiilor sociale . recurgînd la o gamă de mijloace care se întinde de la persuasiune pînă la coerciţie.

se va defini puterea ca rezultînd. instrumentele unei acţiuni politice astfel înţelese. acceptarea schimbărilor care nu sint in contradicţie cu principiile sale fundamentale. Lucy Mair a reamintit acest lucru : „Nu există nici o societate în care regulile să fie automat respectate". In măsura în care mai ales efectele sînt cele ce o pun în evidenţă. In sfiriiC din clipa cînd raporturile sociale depăşesc relaţiile de rudenie. Beattie pe urmele lui Max Weber. în cadrul său. ea nu e doar determinată să-şi organizeze apărarea şi alianţele. Puterea este întotdeauna în serviciul unei structuri sociale care nu se poate menţine doar prin intervenţia „cutumei" sau a legii.ce îl situează pe J. necesară din motivele de ordin . «^aic^.constrîngerea . Toate mecanismele care contribuie la menţinerea sau la re-crearea cooperării interne trebuie şi ele să fie puse în cauză şi analizate. ea limitează. societătL: ea provoacă respectarea regulilor care îi stau la bază. chiar în mediul .oricare ar fi formele ce îi condiţionează folosirea . Ritualurile. Dacă puterea se supune unor determinisme interne ce o prezintă ca pe o necesitate căreia îi este supusă orice societate. Totuşi nu trebuie trasă concluzia că apărarea aceasta nu recurge decît la un singur mijloc . Puterea. se dovedeşte vulnerabilă. de a o conduce după voie. Puterea afe deci ca funcţie'-aţrărafea societăţii de~ f^^niTe slăbiciuni.şi că nu poate fi asigurată decît printr-o guvernare bine diferenţiată. Recurgînd la o formulă sintetică. In plus.e recunoscuttă în orice societate umană. ea o apără de propriile imperfecţiuni. intervine între indivizi şi între grupuri o competiţie tnai mult sau mai puţin evidentă. ci şi să-şi preţuiască unitatea. Fiecare 32 societate globală este în legătură cu exteriorul. Antropologii fără prejudecăţi fixiste recunosc această instabilitate potenţială. Puterea (politică) apare deci ca un rezultat al i competiţiei şi ca un mijloc de a o controla. pentru care puterea reprezintă posibilitatea acordată unui actor. efectele competiţiei între indivizi şi între grupuri. De fapt. Aceste funcţii conservatoare sînt cele luate. fiecare vizînd să /orienteze deciziile colectivităţii în avantajul propriilor interese. în considerare. Asemenea constatări iniţiale duc la o primă concluzie. puterea . dacă este necesar. din necesitatea de a lupta împotriva entropiei ce o ameninţă cu dezordinea. după cum ameninţă orice sistem. Faţă de ameninţarea din afară. nentru orice societate. s-ar putea spune. legată de alte societăţi pe care le consideră străine sau ostile. este bine ca ANTROPOLOGIE POLITICĂ ele să fie analizate înaintea aspectelor şi atributelor sale. ea nu apare mai puţin ca rezultînd dintr-o necesitate externă. ea este. şi. la fel ca suveranii şi „birocraţia" lor. coeziunea şi trăsăturile distinctive. ^ Puterea politică este inerentă^ oricărei. în cadrul unei relaţii sociale determinate. orice societate realizează un echilibru aproximativ. ceremoniile sau procedurile ce asigură o refacere periodică sau ocazională a societăţii sînt. direct sau la distanţă. în general. printr-un fel de supunere automată faţă de reguli. periculoase pentru securitatea şi suveranitatea sa. conservarea ei. chiar rudimentară.

dubla orientare a puterii se poate exprima printr-o dublă polarizare. mijloacele de a se situa şi de a se proteja faţă de ceea ce îi este străin. iar puterea ar fi sortită distrugerii. însărcinat să vegheze împotriva ameninţărilor din afară şi să asigure întreţinerea potenţialului militar. pare a fi o societate imposibilă. înrudire sau alianţă . în studiul său despre „reprezentările politice". echilibrul social ar fi automat.intern menţionate anterior. apărător al ordinii stabilite. exemplul seferiei tradiţionale. unde puterea rămîne un fel de energie difuză. dacă nu s-ar ţine seama de o a treia condiţie : puterea . o DOMENIUL POLITICULUI Anumite circumstanţe arată clar acest dublu sistem de raporturi. categoria faptelor politice se sesizează atît prin examinarea relaţiilor externe cît şi prin studierea relaţiilor"lnterne. Sutton. în multe societăţi de tip clanic. Puterea şi simbolurile aferente oferă. subliniază importanţa simbolurilor care asigură diferenţierea faţă de exterior. oarecum. care sînt condiţia manifestării sale în aceeaşi măsură în care ea este condiţia . conciliator şi intermediar pe lîngă strămoşi şi divinităţile cele mai active. ca şi pe aceea a grupurilor şi indivizilor „reprezentativi". Puterea se întăreşte o dată cu accentuarea inegalităţilor. iar o societate perfect omogenă. jucînd una faţă de cealaltă un rol de contragreutate . Se vede astfel cît de strîns legaţi sînt factorii interni şi externi în materie de calificare şi organizare a puterii.implică o disimetrie în cadrul raporturilor sociale. Primul apare ca factor de unitate. F. Cele două puteri sînt. vitele şi grînele. astfel. în societăţile de alt tip. acest dublu aspect al puterii care este întotdeauna orientată spre interior şi spre exterior. societăţii mijloacele de a-şi afirma coeziunea internă şi de a-şi exprima „personalitatea". dar există şi altele) concretizează această constatare. 33 Dar nu este aşa. ia formă şi se consolidează sub presiunea pericolelor exterioare. X. Cele două figuri dominante sînt şeful (fo) şi primul demnitar (kwipu). 41 doilea e mai mult orientat către exterior. al nonnuerilor. care joacă rolul de comandant de război. în detrimentul străinilor. în ţinutul bamileke din Camerunul occidental. O ilustrare a acestui caz poate fi găsită la populaţia nuer din Sudanul oriental. Dacă acestea s-ar instaura pe baza unei perfecte reciprocităţi. în care relaţiile reciproce între indivizi şi grupuri ar elimina orice opoziţie şi orice prăpastie. Analiza ar rămîne incompletă. în concurenţă. opoziţie şi ostilitate reglementată (nevizînd decît animalele) în cadrul raporturilor dintre triburi. reale şi/sau presupuse. Diferitele niveluri de expresie a faptului politic se definesc mai întîi în funcţie de natura raporturilor externe : opoziţie controlată şi arbitraj între lignajele legate prin sistem genealogic.indiferent cît de difuză este . Un exemplu (african. ele constituie cele două centre ale sistemului politic. neîncredere permanentă şi război care urmăreşte prizonierii.

Ea e înţeleasă sub o formă idealizată. în esenţa sa. Puterea e necesară. ca o garantă a securităţii colective şi ca simplă reflectare a cutumei sau a legii. pentru grup. raportul cu sacrul se impune în mod evident. a fost studiată şi în relaţia sa cu una dintre caracteristicile tuturor structurilor sociale : disimetria lor mai mult sau mai puţin accentuată. dezamorsate. în mare parte şi uneori fără să ştie. Clastres. în acelaşi timp.organizarea politică introduce adevăraţii} principiu totalizant -. Religie şi putere. după părerea lui. şeful are deci 34 obligaţia de a evidenţia^^in-liacare clină. exemplul societăţilor „primitive" calificate drept egalitare dezvăluie. e confirmată sub aspectul unei valori supreme şi obligatorii. ca necesitate. între „totemul" australian şi clan. iar dacă e vorba de societăţile denumite tradiţionale. argumentaţia utilizată de Durkheim în studiul său asupra formelor elementare ale vieţii religioase. Relaţia puterii cu societatea nu este în mod esenţial diferită de relaţia stabilită. Iar această relaţie are. generalitatea faptului şi forma sa cea mai atenuată. devine astfel materializarea unei transcendenţe ce se impune indivizilor şi grupurilor particulare. inocenţă funcţiei şale. exprimă constrîngerea exercitată de aceasta asupra individului şi constrînge cu atît mai mult cu cît păstrează în sine o fărîmă de sacru. transcendenţa sa constituie. unele societăţi dispun de o putere ale cărei ameninţări şi riscuri sînt. Ambiguitatea puterii nu este mai puţin vizibilă. vîrstă. Capacitatea sa de coerciţie este deci mare. legat de putere. Injuncţie de sex. Puterea apare ca o necesitate inerentă oricărei vieţi în societate. Trebuie examinate acum cele două aspecte principale -^ale şale : sacralitatea şi ambiguitatea. Ea necesită consimţămîntul şi o anumită reciprocitate. se stabilesc aici supremaţii_şi subordonări. Qrdine_§i permanenţă. coerciţie . specializare sT calităţi personale. evocînd clase rudimentare (protoclase) sau caste. Discret sau vizibil.LJErei propoziţii rezumă teoria lor implicită : puterea este. o încărcătură de sacralitate. sacrul este întotdeauna prezent în cadrul puterii. prezintă dezamorsarea prin analiza organizării politice a mai multo^aocietăţi--ameiindi£ne. Puterea politică a fost analizată. un risc de moarte . Insă relaţia dintre putere şi di si metrii le ce afectează raporturile sociale se observă foarte clar în societăţile în care ANTROPOLOGIE POLITICĂ inegalităţile şi ierarhiile sînt evidente. cînd expune „filosofia şeferiei indiene". în mod evident. Această contrapartidă este un ansamblu de responsabilităţi şi de obligaţii foarte 19Vezi Capitolul V. Astfel. un fel de ilustrare a acestui lucru19. atît cît să fie considerată periculoasă de aceia care trebuie să o suporte. S-ar putea relua. continuu. . ~ In nici o societate puterea politică nu este niciodată complet desacralizată. potenţialul lor variabil de inegalitate. societatea este înţeleasă ca unitate . în legătură cu ordinea internă pe care o menţine şi cu relaţiile externe pe care le controlează . Literatura antropologică rămîne. situaţie genealogică. însă menţinută între limite precise. în consecinţă. P.menţinerii lor. Prin intermediul acesteia.

. Mai general. 1964).diverse în funcţie de regimurile în . >' în ceea ce priveşte consimţămîntul. prosperitate a ţării şi a oamenilor. dar consimţămîntul care o 35 legitimează tinde să-i reducă autoritatea. publicată în aceeaşi colecţie. El observă că nici o dominaţie nu se mulţumeşte cu simpla supunere. Acesta e preţul ce trebuie plătit de deţinătorii săi. fie prin acceptarea cîtorva valori comune estimate ca necondiţionate. Freund în Sociologie de Max Weber. 1966. Beattie diferenţiază puterea . Ea a inspirat demersul teoretic al mai multor antropologi. De aici rezultă o definiţie ce i accentuează cele două aspecte : . dominaţia charismatică. recurgînd la „instituţiile formale" (sfaturi sau grupuri de bătrîni desemnate de clanuri) şi la „mecanismele informale" (zvonuri sau evenimente exprimînd opinia publică). respectul faţă de sistemul existent şi dorinţa de a-1 modifica. J. un preţ care nu e niciodată plătit integral. El aminteşte că puterea nu poate fi complet autocratică. care presupune încredere totală într-un om excepţional. de tip emoţional.cauză : pace şi arbitraj. ci încearcă să transforme disciplina în adeziune la adevărul pe care îl reprezintă sau pretinde că îl reprezintă. Firth afirmă cu hotărîre că există. fie prin incapacitatea de a concepe o alternativă. Dar oricum. apărare a cutumei şi a legii. dominaţia tradiţională care are la bază credinţa în caracterul sacru al tradiţiilor şi în legitimitatea puterii deţinute conform obiceiului. el implică totodată un principiu : legitimitatea. „lupta şi alianţa. Ea caută şi primeşte o parte variabilă de adeziune de la cei guvernaţi : fie prin apatie de rutină. cei guvernaţi impun limite puterii. . Asemenea mişcări contrare explică faptul că „nici un sistem politic nu este echilibrat". se poate spune că puterea trebuie să se justifice antrenînd o stare de securitate şi de prosperitate colecţiya. acestea presupun legitimitatea care trebuie considerată criteriul distinctiv al autorităţii. Max Weber face din legitimitate una dintre categoriile fundamentale ale sociologiei sale politice. supunerea faţă de legea 20Vezi prezentarea făcută de J. din ^cauza sfinţeniei. prin consimţămîntul societăţii.Autoritatea poate fi definită ca dreptul recunoscut unei persoane sau unui grup. R.în sens absolut_al termenului . într-un studiu asupra populaţiei tikopia din Polinezia.de antnritatpa pnliHră Dacă autoritatea implică „recunoaşterea publică" şi „acceptarea". în acelaşi timp. R. de a lua decizii privind ceilalţi membri ai societăţii"2. acordul strămoşilor şi al zeilor etc. şi mecanisme : cele 'ce controlează abuzurile DOMENIUL POLITICULUI de putere. întreaga sociologie politică a lui Weber este un sistem care are la bază aceste trei moduri de legitimare a raportului de comandă şi supunere20. generozitate. El stabileşte o tipologie ce distinge tipurile (ideale) de dominaţie legitimă : dominaţia legală care are caracter raţional. eroismului sau exemplarităţii sale. discută cu mare atenţie problema „acceptării" şi a efectelor „opiniei publice" (Essays on Social Organisation and Values. Astfel se regăseşte ambiguitatea deja evocată : puterea tinde să se dezvolte ca raport de dominaţie. ei încearcă să o menţină între anumite graniţe. Firth.

un atribut fundamental al puterii. Maquet distinge trei categorii Hp. Este. deci.şi folosind o metodă analitică.mecanisme corectoare. politicul nu realizează neapărat depăşirea particularităţilor şi a intereselor particulare. înlamaeaul pofi^ic^Tcare__au o caracteristică formală. reia ti i ce pot fL_aio^iate. Pornind de la propria experienţă de cercetare . ameninţă cu moartea pe oricine abuzează de autoritatea sau de bogăţia sa. 4. în unele dintre statele tradiţionale ale Africii negre. venerată (datorită implicaţiilor sacre) şi contestată (pentru că justifică şi întreţine inegalitatea). Ei le caracterizează prin funcţiile îndeplinite : sînt relaţiile „prin care persoane şi grupuri exercită puterea sau autoritatea. supusă contestării. pentru a se consolida mai bine efectiv. în esenţă. Radcliffe-Brown identifica deja relaţiile politice prin reglarea forţei pe care ele o instaurează şi arăta că ele pot opera la fel de bine în raporturile dintre grupuri. Tait propun definirea „relaţiilor politice" independent de formele de guvernare care le organizează. în măsura în care aceasta se bazează pe o inegalitate ANTROPOLOGIE POLITICĂ socială mai mult sau mai puţin accentuată. altele operează între unităţi politice distincte şi sînt. a cărei importantă a. J. Relaţii şi forme politice In lucrarea lor intitulată Tribes without Rulers (1958). pentru menţinerea ordinii sociale într-un cadru teritorial". J. unele intervin în interiorul unităţii politice a cărei coeziune. indiferent dacă şe conformează tradiţiei sau raţionalităţii birocratice. este întotdeauna. Nu e nimic nou aici. comună. Dar o asemenea inversare este controlată : rămîne organizată în cadrul ritualurilor corespunzătoare care pot. deşi în grade variabile. în acelaşi timp. în societatea fang şi în cele ale popoarelor vecine cu Gabon şi Congo . Viclenia supremă a puterii e de a se contesta ritual. fost deja 36 . după expresia lui Max Gluckman. Toate regimurile politice manifestă aceeaşi ambiguitate. Ei le diferenţiază în funcţie de orientarea lor. Spre deosebire de interpretarea hegeliană. ca şi în cadrul grupurilor. Middleton şi D. internă sau externă .societăţile centralizate din Africa orientală . menţinere sau adaptare o asigură . Ambiguitatea ^constituie. de tip antagonist. cu acţiune disimulată. acceptată (drept garant al ordinii şi securităţii). tensiunile ce rezultă din inegalitatea claselor sînt dezamorsate în împrejurări determinate şi se pare atunci că raporturile sociale sînt. să fie denumite ritualuri de rebeliune. în măsura în care asigură privilegii deţinătorilor săi. inversate. sub acest aspect. în societăţile africane fără centralizare a puterii de exemplu.morală şi încercarea de a o ocoli sau de a o reinterpeta în funcţie de avantajele particulare" 1. dintr-o dată şi provizoriu.

G.evidenţi a t ă j sînţ xteu?. încercările de izolare şi de definire a unei categorii de relaţii denumite politice îşi ating repede limitele. Ei au analizat sisteme şi organizări politice. înţelegerea problemelor rămîne totuşi formală. dar îşi construieşte sociologia politică studiind diferitele modalităţi posibile de a o concepe şi organiza. M.|i.actorii. şiSenior şi şi guvernaţi inferior după poziţia însupus Rol ordinea straturilor A comandaA şti să se comporteProtecţie şi a seconform propriu Rang statutuluiservicii Acord interpersonal şi supune Conţinut Coerciţie specific fizică legitim utilizată J. în mod riguros şi cu utilitate. pe bună dreptate. Smith reaminteşte că noţiunea aceasta are mai mult un caracter substanţial decît 37 . Dificultăţile inerente demersului analitic au fost deja examinate . Antropologii moderni au întîlnit aceleaşi obstacole. acesta separă elementele care nu-şi dobîndesc semnificaţia decît în funcţie de situaţia lor într-un ansamblu constituit în mod real sau logic. aceea de comandă şi de supunere. Maquet precizează că modelele acestea au o valoare operatorie.disimetxi£&J Maquet construieşte trei modele relaţionale constituite din trei elemente . aspecte. relaţiile politice. ei nu au putut determina.cele din regiunea interlacustră a Africii orientale . Pentru a nu rezerva acestei relaţii un conţinut sumar. El arată că statele tradiţionale analizate . rolurile şi conţinuturile specifice. el o înscrie într-un cîmp mai vast. că funcţiile şi relaţiile nu sînt legate simplu şi univoc . că vizează mai ales o clasificare a faptelor şi un studiu comparativ realizabil doar la un anumit nivel de abstracţie. nu se poate deci pleca de la primele pentru a le diferenţia şi compara riguros pe celelalte.se diferenţiază prin tratamentul impus fiecăruia dintre aceste modele şi prin combinaţiile variabile pe care le realizează pornind de la cele trei relaţii fundamentale1. El le prezintă sub forma următoare : Model al Actori relaţiei egal Model elementar alModel elementar al relaţiei feudale DOMENIUL POLITICULUI elementar stratificării sociale politice Guvernanţi Superior. Max Weber porneşte de la o relaţie fundamentală. cel al diverselor forme de organizare şi de justificare a „dominaţiei legitime". moduri de acţiune şi procese calificate drept politice . El semnalează.

Toate societăţile sînt astfel vizate. Căutarea criteriilor de clasificare întîmpină aceleaşi dificultăţi ca şi la determinarea domeniului politic.chestiunile de metodă şi de terminologie nu sînt mai puţin dificile. dar se impune distincţia diferitelor forme de guvernare. 38 . implică întotdeauna conducerea şi controlul treburilor publice de către una sau mai multe persoane pentru care aceasta este o funcţie permanentă"1. EvansPritchard şi M. precizînd că „guvernarea.formal. Trecînd de la nivelul ANTROPOLOGIE POLITICĂ analitic la nivelul sintetic .cel al formelor organizării politice . Schapera oferă o definiţie acceptată. Interpretările largi predomină efectiv. filosofîa politică nu poate fi înlăturată de antropologia politică aşa de simplu cum au dat de înţeles E. chiar dacă se consideră că polemica în care se opun societăţile „tribale" societăţilor „politice" este depăşită. Chiar de aceea. Fortes în introducerea la African Political Systems. „Substanţa" care le diferenţiază de celelalte categorii de relaţii sociale nu poate fi evidenţiată decît printr-o elucidare a naturii fenomenului politic. iar I. în aspectele sale formale.

guvernarea minimă. dar.ibo din Nigeria meridională. ce pot fi multiplicate la nesfîrşit.Gradul de diferenţiere şi de concentrare a puterii rămîne un reper adesea utilizat. Esté •calificata astfel în funcţie de trei criterii ilcaracterul /restrîns al comunităţii politiceJ numărul redus de ! deţinători ai puterii şi autorităţii ^slăbiciunea puterii şi ' autorităţii. orice tipologie cuprinde mai greu categoriile intermediare. O astfel de tipologie cu trei termeni depăşeşte repartizarea contestată (şi acum respinsă) în societăţi „fară stat" şi societăţi „cu stat" . de . inventariind dificultăţile proprii oricărei cercetări tipologice. Ea ţine.pot oscila între două tipuri extreme şi pot prezenta o formă hibridă. sugerează stabilirea unui „ansamblu de tipuri" cu caracter descriptiv mai mult decît deductiv.poate recurge la modalităţi variate de /organizare politică. pentru că acestea din urmă . D. nestabilind decît categorii generale. El încearcă acest lucru utilizînd criteriul diferenţierii rolurilor politice : diferenţiere faţă de celelalte roluri sociale. pentru că un acelaşi ansamblu etnic . cit. Lowie. El încearcă deci să construiască „o scară de diferenţiere cu "trei dimensiuni". prezentînd „unele aspecte ale organizării politice la aborigenii americani" şi demonstrînd necesitatea unei ^analize genetice. gestionarea treburilor publice. stabilind tipuri discontinue. Easton. şi se dovedeşte fără utilitate ştiinţifică. precizînd că „o astfel de clasificare nu are sens decît dacă se găsesc variaţii ale altor caracteristici importante legate de fiecare punct al ansamblului"21. a reamintit că statul „nu se poate dezvolta dintr-o dată". dar anumite instituţii (cum ar fi clasele de vîrstă) şi anumiţi deţinători de funcţii (dispunînd de o autoritate de circumstanţă) asigură. Deja R. El orientează mai ales distincţia făcută de Lucy Mair între cele trei tipuri de j guvernare. bazată pe o putere clar diferenţiată •} şi mai centralizată. în principiu. Easton recunoaşte acest lucru. Dar progresul dobîndit prin restabilirea unei continuităţi riscă să se piardă în planul semnificaţiilor.după cum a demonstrat Leach. La nivelul inferior. de drept şi de fapt. Pe o poziţie învecinată se situează y guvernarea difuză. de ansamblul populaţiei DOMENIUL POLITICULUI adulte bărbăteşti. Forma cea mai complexă. între aceste roluri şi în raport cu funcţiile specifice sau difuze pe care le îndeplinesc. . Ceea ce echivalează cu a afirma că nici o tipologie nu are 39 semnificaţie prin ea însăşi. în plus. în op. ea necesită determinarea de subtipuri. Criteriul de clasificare a fost deja discutat: forma luată de 21 Vezi Political Anthropology. Max Weber a stabilit tipuri ideale ce au servit drept reper unor cercetători care au abordat domeniul antropologiei politice. Nu se pretează mai mult decît tipologiile anterioare la o clasificare simplă a societăţilor politice concrete. pornind de la studiul său despre populaţia kachin . Lucy Mair recunoaşte implicit acest lucru analizînd „extinderea guvernării" înainte de a studia statele tradiţionale bine constituite. e aceea & guvernării statale.exemplu .

iar antropologi ca Lloyd Fallers. Tipul de dominaţie tradiţională. tipul său de autoritate este. Suprapunerea spaţiului politic şi a celui cultural . Tipul de dominaţie legală este ilustrat cel mai adecvat de birocraţie. în combinaţii variabile. Această tipologie. de exemplu). Reprezintă forma de dominaţie tradiţională. Aspectul cel mai răspîndit e cel calificat drept patrimonial. O asemenea insuficienţă se măsoară din clipa cînd sînt analizate societăţile cu putere centralizată. personal. modul de deţinere a puterii.nu constituie un criteriu distinctiv în plus . un mijloc de răsturnare a regimurilor tradiţionale sau legale. stabileşte opoziţii . Graniţa între sistemele politice cu şeferie şi sistemele monarhice nu este încă riguros stabilită.administrativ : cel al şeferiilor bamileke nu e mai puţin . contestă separarea dintre domeniul privat şi domeniul oficial.puterea în cadrul unei fVmjlii anngŢfV patrimonialismulşi sultanismul. E o putere revoluţionară. Mişcările mesianice cu prelungiri politice. criterii diferite : natura puterii. ilustrează această putere distrugătoare care atacă ordinea tradiţională şi o înlocuieşte cu fervoarea utopică. care au proliferat în ultimele decenii în Africa neagră şi în Melanezia.„dominaţia legitimă" care nu depinde neapărat de existenţa statului. în ţinutul bamileke. intensitatea dinamismului potenţial etc. problema clasificării formelor politice recunoscute în diversitatea lor istorică şi geografică. „ideală" şi nedescriptivă. ea constituie un tip de excepţie. ruptura dintre relaţiile private şi relaţiile oficiale. astfel. Cele ale gerontocraţiei (care leagă puterea de vîrstă).ce contrazic datele reale şi modifică natura politicului. Recurge la demnitari mai mult decît la funcţionari. pe care literatura antropologică o ilustrează cel mai frecvent. pare la fel de vulnerabilă. Dimensiunea unităţii politice nu poate ajunge pentru a-i determina traiectoria.între raţional şi tradiţional. Cele trei elemente sînt mereu prezente. In ceea ce priveşte dominaţia charismatică. au considerat că evoluţiile moderne ale structurilor politice tradiţionale asigură trecerea de la un sistem de autoritate numit „patrimonial" la un sistem birocratic. organizarea sa ignoră administraţia în sensul modern al termenului. ia forme diverse. Pe de altă parte. Dacă aceasta din urmă oferă mijloacele de a efectua un studiu comparativ amplu. Aceeaşi incertitudine se regăseşte în analiza complexităţii aparatului politico. dacă sînt în mod inegal accentuate.adică existenţa 40 unei structuri unitare duble . ale patriarhalismului (care menţine. Nu poate caracteriza tipurile politice în mod univoc. între aceste categorii şi cea a charismei . generalitate pe care o verifică rezultatele dobîndite în domeniul antropologiei politice. în esenţă. ea nu a rezolvat. acest lucru este excepţional atît în societăţile cu şeferii cît şi în regatele tradiţionale. Norma sa este cutuma considerată inviolabilă. Ea trebuie să asocieze. în care ANTROPOLOGIE POLITICĂ relaţiile personale servesc exclusiv drept suport autorităţii politice. în Bantu Bureaucracy (1956). deşi are efecte directe asupra organizării guvernării: există şeferii de mari dimensiuni (în Camerun.

în sfîrşit. LXIţ 1959. dimpotrivă. în cadrul celor din urmă. 'J. criteriul stratificării sociale este pertinent în privinţa distincţiei între societăţile cu şeferie şi societăţile monarhice. Recurge la cinci tipuri.în funcţie de care se poate efectua clasificarea lor. unul sau altul va prevala : gradul de concentrare şi modul de organizare a puterii. chiar dacă numai din cauza rarităţii celui de al doilea tip. A Comparison of African Kingdoms. natura stratificării 22 S. în consecinţă.dar de interes ştiinţific inegal . 4. adesea ilustrat. Vansina. sistemele ordinelor. caracterizate de fapt prin criterii eterogene despotism Rudenie clanică asuver anilor şi ^şefilor inferiori3încorporare şi subordonare a „vechilor" puteri^aristocraţie avînd monopolul puterii şi. Primul nu deţine în totalitate \puterea (funcţia sa e adesea distinctă de cea a comandantului de război). pe de altă parte22. nu face legile (dar veghează la păstrarea cutumei) şi nu are monopolul puterii executive. castelor (sau pseudocastelor) şi claselor (sau protoclaselor) constituie scheletul principal al societăţii. El opune „şeful pe | titular" ANTROPOLOGIE POLITICĂ „şefului puternic".de organizarea politică a populaţiei aşanti din Ghana. I pe de o parte. Nu ar putea fi altfel. După interpretarea dată fenomenului politic. Această repartizare rudimentară rămîne de o utilitate limitată. Existenţa unuia sau mai multor centre ale puterii defineşte cele două categorii utilizate de obicei: „monarhii centralizate". J. e suveran în întregul înţeles al cuvîntului. de talentul pacificator şi de generozitate. din cauza diversităţii formelor statului tradiţional şi a aspectelor multiple . 1962. iar inegalitatea guvernează toate relaţiile sociale predominante. 32. dispune de autoritatea coercitivă şi de întreaga suveranitate . Vansina propune o tipologie care e prezentată ca „o clasificare de modele structurale". Elementele de diferenţiere sînt de altă natură. şi „monarhii federative". Vansina nu a putut să se limiteze pur şi simplu la cele două criterii „încrucişate" pe care le-a ales iniţial: gradul de centralizare şi regula ie acces la41 puterea şi la autoritatea politică. Eisenstadt. J. în „Africa". N. -organizare federativă1. doilea tip de sef. tipologia —P£>litică trebuie să recurgă Ia mijloace de diferenţiere care nu tin doar de categoria politicului? Dificultăţi asemănătoare apar în momentul cînd se clasează statele clar constituite. Primitive Political Systems. în "American Anthropologist". Eseul dezvăluie clar problemele de metodă nerezolvate pe care le impune o asemenea încercare. Este caracterizat de darul oratoric (puterea Ide persuasiune). într-un studiu comparativ al regatelor africane. . a cărui ilustrare este împăratul incaş. Şeful de trib şi regele nu se deosebesc doar prin întinderea şrTntensit'atea putern~pe careToTexercită. Lowie sugereaza~cînd anălizează^ [Organizarea politică a amerindienilor.complex decît cel pe care se sprijină suveranii din Africa centrală şi orientală. ci puterî7~ceea ce R. Pe de altă parte.

sociale ce determină repartizarea guvernanţilor şi guvernaţilor. dificultăţile vor rămîne neschimbate. Din cauza acestei duble exigenţe. Modelele necesare clasificării lor trebuie.şi de a aprofunda cunoaşterea politicului. Neputînd să se reducă nici la un „cod" (cum ar fi limbajul sau mitul). O asemenea constatare impune limitarea ambiţiilor antropologiei politice în materie de tipologie.este cea mai evidentă. Dar nu e şi cea mai gravă.experimentînd o microtipologie . lucrărilor de antropologie politică . Eşecurile din acest domeniu conduc la formularea unei întrebări capitale : antropologia şi sociologia dispun de modele adaptate la studiul formelor politice? Răspunsul. politicul rămîne un sistem total care nu a primit încă un tratament formal satisfăcător. Întîrzierea apariţiei.la nivelul anchetei descriptive ca şi la cel al elaborării teoretice . pornind de la o familie de forme politice legate unele de altele prin cultură şi prin istorie. într-un anumit fel. deocamdată. Dacă se încearcă definirea şi clasificarea tipurilor de ANTROPOLOGIE POLITICĂ sisteme politice. să poată exprima relaţii între elemente eterogene şi să justifice dinamismul intern al sistemelor. pentru a fi adecvate. nu respectă nici una. Această cercetare i-ar da posibilitatea de a aborda problemele de formalizare . . nici alta din cele două condiţii. tipul de relaţie cu sacrul care constituie baza legitimităţii oricărei guvernări „primitive". deocamdată. Aceste trei categorii de tipologie sînt posibile. dacă se admite că acestea din urmă se caracterizează prin aspectul lor sintetic (se confundă cu organizarea societăţii globale) şi prin dinamismul lor (se bazează pe inegalitate şi competiţie). se construiesc modele care evidenţiază prin ce sînt societăţile echivalente sau diferite în organizarea puterii. modelele de clasificare elaborate de antropologii structuralişti nu se pretează la studiul domeniului politic . însă nu au aceeaşi valoare operatorie. nici la o „reţea" (cum ar fi rudenia sau schimbul). Trebuie căutate cauzele acestei situaţii. de a se opri doar la studiul comparativ al sistemelor înrudite care prezintă. şi care permit studierea transformărilor ce explică trecerea de la un tip la altul. este negativ. variaţiuni pe aceeaşi „temă" şi aparţin aceleiaşi regiuni culturale. Atîta vreme cît cunoaşterea relaţiilor şi proceselor politice nu va fi progresat printr-un examen sistematic al multiplelor lor manifestări. Este vorba. Natura însăşi a fenomenelor politice va constitui multă vreme obstacolul principal. Este limpede că diversitatea organizărilor politice e mai mult recunoscută decît cunoscută şi stăpînită din punct de vedere ştiinţific.

în afara cadrului strimt al rudeniei. publicată în 19II23. Rudenie şi lignaje Meyer Fortes a remarcat că studiul relaţiilor şi grupurilor. universalul şi particularul. Această constatare nu sugerează totuşi că rudenia. iar modalităţile lor de a coexista au fost deja discutate de Durkheim într-un comentariu consacrat unei monografii a societăţii ganda. Antropologia politică. privite tradiţional 43 sub aspectul rudeniei.CAPITOLUL III RUDENIE ŞI PUTERE Categoria rudeniei o exclude. Ea se regăseşte. în cadrul societăţilor statale. în acelaşi timp. este vorba de o societate statală din Uganda. statul şi familia. dihotomia este evidentă. devine mai „fructuos" dacă sînt examinate „sub unghiul organizării politice". Analiza raportului dintre rudenie şi putere trebuie deci făcută astfel. Roscoe. încît nici una dintre aceste manifestări să nu fie neglijată. Legat de ele s-a deschis într-adevăr graniţa trasată între rudenie şi politic. De asemenea. pentru numeroşi autori. au furnizat primul cîmp de încercări. 1. are semnificaţii şi funcţii politice. sub forme originale. Ea duce mai degrabă la eliberarea mecanismelor interne ale rudeniei. pe cea a politicului. departe de a concepe rudenia şi politicul ca termeni ce se exclud sau sînt opuşi unul altuia. cum ar fi formarea de grupuri pe 23Monografia lui J. acefale sau nestatale. XII. în ansamblul său. unde societatea cu clase şi statul rezultă din „dispariţia comunităţilor primitive". din punct de vedere teoretic. . planul masculin (care este cel al politicului şi deci superior) şi planul feminin. unde apariţia politicului intervine o dată cu ştergerea „legăturilor personale de sînge". In ambele cazuri. cele două categorii de relaţii par adesea complementare şi antagoniste. una determină societas. în care funcţiile şi instituţiile politice sînt mai puţin diferenţiate. Societăţile numite ligpajere sau segmentare. iar cealaltă structurile de subordonare. după terminologia care a fost o vreme la modă. Deja. tot la fel cum. în aceleaşi societăţi. a dezvăluit legăturile complexe existente între cele două sisteme şi a pus bazele analizei şi elaborării teoretice a raporturilor lor cu ocazia unor cercetări de teren. 1912. ceea ce arată Van Velsen în cazul populaţiei tonga din Malawi: „relaţiile politice se exprimă în termeni de rudenie" şi „manipulările" rudeniei reprezintă un mijloc al strategiei politice. studiul organizării lignajere şi al proiecţiei sale în spaţiu a evidenţiat existenţa relaţiilor politice care se bazează pe utilizarea principiului descendenţei. The Baganda. iar cealaltă civitas. în sfîrşit. în tradiţia filosofică şi mai ales în fenomenologia lui Hegel care opune. una evocă structurile de reciprocitate. Ea apare şi în teoria marxistă. rudenia furnizează politicului un model şi un limbaj. după formula lui Morgan amintită mai sus. Comentariul lui Durkheim in JJ Année sociologique". Astfel.

Din punct de vedere structural. sistemele de alianţă şi organizarea teritorială sînt în corelaţie cu ordonarea generală a segmentelor lignajere şi a lignajelor.neapartenenţă la un lignaj şi neparticipare la controlul treburilor publice . pentru a evita posibilele neînţelegeri. Principiul care determină apartenenţa la o comunitate politică este unul dintre criterii. nu este uşor să le distingi pe acestea din urmă. Una dintre sarcinile iniţiale rămîne deci căutarea criteriilor ce permit să se facă împărţirea. cum ar fi formarea de reţele de alianţe provenite din schimburile matrimoniale. extinderea lor variază. căci rolul lor politic este determinat mai mult de relaţiile lor reciproce decît de raporturile interne ce le constituie.condiţionează în principal „cetăţenia" în aceste societăţi.patriliniar sau matriliniar . din cauza strînsei legături dintre rudenie şi politic în multe societăţi „primitive". grupurile lignaj ere sînt denumite atunci segmentare. Lignajele se bazează pe oamenii care. prescriu practici distinctive şi se opun oarecum unele altora în calitate de unităţi diferenţiate. In societăţile segmentare cu sclavie domestică. Totuşi. relaţiile şi grupurile pe care le instaurează sînt afectate de un semn politic în contrast cu rudenia înţeleasă stricto sensu. în funcţie de numărul de generaţii în cauză (profunzimea genealogică). ele apar ca „grupuri solidare": corporate groups. tipurilor de confruntare şi de conflict.baza descendenţei uniliniare24. situaţi în acelaşi cadru genealogic. Modurile de conciliere a disputelor. definite de antropologia britanică.dezvăluie clar această funcţie a tipului de descendenţă. Cum tipul de descendenţă . la fel ca şi numărul de elemente (sau „segmente") care le compun. Un exemplu împrumutat din literatura clasică pare necesar pentru a preciza şi ilustra aceste lucruri. în timp ce antropologii britanici diferenţiază tocmai ansamblul relaţiilor socio-genealogice (filiation) de relaţiile particulare care determină transmiterea „cetăţeniei". ele deţin simboluri comune tuturor membrilor lor. Semnificaţia lor politică e mai întîi o consecinţă a acestei caracteristici. funcţiilor (descent). drepturilor. sînt legaţi uniliniar de acelaşi strămoş unic. Este 44 24Reţinem această formulă generală. care suscită şi comportă relaţii politice. Privite funcţional. . statutul sclavului definit mai întîi în termeni de excludere . şi a mecanismelor externe.

exemplul populaţiei tiv din Nigeria, creatori ai unei societăţi segmentare ce cuprinde un număr mare de persoane (mai mult de 800.000). O genealogie comună care merge pînă la strămoşul fondator - Tiv - le include pe toate, în principiu, după regula descendenţei patriliniare. Ea stă la baza unei structuri „piramidale" în cadrul căreia se articulează lignaje cu întindere variabilă : nivelul genealogic unde se găseşte strămoşul de referinţă determină anvergura grupului lignajer, numit nongo. O astfel de articulare nu funcţionează mecanic, ci după o formulă de opoziţii şi dar sînt asociate şi solidare (+) în cadrul unităţii imediat superioare care este ea însăşi în relaţie de opoziţie cu omoloagele sale ; schema de mai jos sugerează această dinamică, pe care o dezvăluie confruntările reale. I li +A +B

solidarităţi alternative ; grupurile cu aceeaşi origine şi omoloage se opun între ele (-),RUDENIE ŞI PUTERE

4 +1 a b c d e f g h

Articulare prin opoziţii şi solidarităţi alternative Implicaţia politică a acestor raporturi a fost constatată în cazul tuturor societăţilor care se conformează modelului, la fel cum a fost constatat şi rolul conflictului şi al războiului ca revelatoare ale unităţilor angajate în viaţa politică. In ţinutul tiv, aceste ansambluri se exprimă şi în mod mai permanent, înscriindu-se într-un cadru spaţial bine delimitat. Grupurile lignajere de o anumită mărime

45

sînt legate de un teritoriu precis, tar, astfel încît structura segmentară a societăţii determină o structură segmentară a spaţiului şi, prin articulaţii succesive, una încorporează întreaga populaţie, iar cealaltă coincide cu întregul ţinut. Unităţii geografice, tar, îi corespunde o unitate politică, ipaven. Astfel se înţelege legătura strînsă dintre grupurile de descendenţă (denumite ityo), grupurile lignajere, secţiunile teritoriale şi entităţile politice. O diagramă simplificată permite punerea sa în evidenţă :

Strămoş X Grup de v N descendenţă Grup lignajer (nongo) Secţiune teritorial ă (tar) Structură lignajeră, structură teritorială şi structură politică (Cazul populaţiei tiv) Principiul descendenţei şi principiul teritorial Unitate politică (ipaven) (ityo)

contribuie împreună, în cazul de faţă, la determinarea domeniului politic, dar primul este preponderent. L. Bohannan subliniază acest lucru precizînd că grupul de descendenţă căruia îi aparţine un tiv stabileşte „cetăţenia politică, drepturile de acces la pămînt şi de rezidenţă" şi, în acelaşi timp, stabileşte persoanele cu

46

care se poate uni prin căsătorie25. Funcţiile multiple ale grupurilor de descendenţă şi ale grupurilor lignajere fac dificilă delimitarea strictă a domeniului rudeniei şi a domeniului politic. Populaţia tiv stabileşte distincţia recurgînd la criteriul teritorial. Dacă simplele unităţi rezidenţiale, care delimitează şi grupurile de producţie, organizează repartizarea indivizilor după rudenie, dimpotrivă, secţiunile teritoriale avînd calitatea de tar apar cu un caracter esenţial politic. societăţi segmentare, contribuie la înţelegerea incertitudinii antropologilor şi a permanenţei discuţiilor dintre ei. Dacă este adevărat, aşa cum semnalează Max Gluckman, că există aici motive pentru o cunoaştere mai precisă a diversităţii formelor politice, e nevoie de calificarea şi descoperirea politicului, de înţelegerea aspectelor sale specifice în societăţile cu diferenţiere slabă, care au la bază rudenia şi ordinea lignajeră. Ceea ce reia, cu o schimbare a formulării, chestiunea deja examinată la confruntarea maximaliştilor şi minimaliştilor. M. G. Smith a făcut, în acest sens, demersul teoretic cel mai sistematic. El porneşte de lâ o constatare : dificultatea de a determina politicul — în societăţile segmentare - în funcţie de grupuri sociale şi de unităţi cu graniţe adesea imprecise, şi de la o exigenţă : eliminarea confuziilor terminologice şi elaborarea unei metodologii mai riguroase. Teoria sa a fost discutată în capitolul precedent, dar nu şi aplicarea la sistemele lignajere şi segmentare. După părerea sa, relaţiile externe ale unui lignaj sînt, în primul rînd, relaţii politice, fie că apar ca atare (cu ocazia războiului sau a războiului personal - feud), fie că au indirect această calitate (prin schimburi matrimoniale, ritualuri etc.). Relaţiile interne sînt, în primul rînd, relaţii administrative ; ele se bazează pe autoritate, pe o ierarhie care organizează în mod riguros raporturile sociale. Smith afirmă - fără a demonstra, după unii critici — că mecanismele interne ce contribuie la reducerea „pericolelor latente de conflicte" pot fi asimilate cu mecanisme administrative rudimentare. Sînt evidenţiate astfel cele două dimensiuni ale domeniului politic, iar sistemul segmentar lignajer apare „ca o combinaţie specială dintre acţiunea politică şi acţiunea administrativă în (şi între) structurile definite formal în termeni de descendenţă uniliniară". Dar este important să se precizeze că aceste două aspecte (segmentare/ierarhie, putere/autoritate) sînt strîns legate în sistemul lignajer ; ele se diferenţiază mai puţin în funcţie de grupurile sociale decît de diversele „niveluri" ale sistemului şi de situaţiile care implică unul sau altul dintre elementele sale. în societăţile de acest tip, legea care determină poziţiile politice este, în esenţă, structura genealogică ce poate fi manipulată pentru a legitima o putere de fapt. Iar viaţa politică se manifestă, înainte de toate, prin alianţe şi confruntări, prin fuziuni şi scindări, care afectează grupurile
25 L. şi P. Bohannan au publicat studii remarcabile consacrate societăţii tiv; vezi mai ales The Tiv of Central Nigeria, London, 1953.

Această analiză simplificată, care ar putea fi continuată prin studiul altorRUDENIE ŞI PUTERE

47

Anth. Easton insistă asupra unor caracteristici diferite şi complementare. Easton constată că mecanica societăţilor numite segmentare ar putea dovedi „de ce fiecare lignaj este considerat sistem politic independent şi competiţiile între lignaje. în plus. . grupuri de „compromis". G. ele nu constituie. Analiza formală a structurilor lignajere nu"ajunge~~pentru punerea în evidenţă a caracteristicilor lor politice. cu cît mai des se profită de această posibilitate. ea nu vizează modificarea sistemului. în Rolitical Anthrojjologv. El subliniază instabilitatea „structurilor de susţinere" care sînt constituite „din alianţe şi combinaţii variabile realizate între segmente" .lignajere. Există corelaţii mai complexe. Institute". Există şi corelaţii simbolice. Un act de ruptură faţă de rudenie (incest. H. Fried trebuie să mărească numărul criteriilor de identificare şi să acorde un rol important criteriilor de rang şi de stratificare. On Objectivity in Social Anthropology. comunităţi. iar politicul nu apare decît intermitent. adică inegalităţilor în materie de statut şi „de acces la resursele strategice". de aceea. of the Roy. rudenia şi economicul şi politicul se întrepătrund. 27 G. şi prin reorganizări ale structurilor teritoriale. of the Roy. Lienhardt. Asta serveşte drept sprijin demersurilor de cucerire a puterii. ea se traduce prin secesiuni. expresie a relaţiilor externe". dar cu putere politică inegal diferenţiată. ele rămîn strîns legate de relaţiile de rudenie şi sînt astfel. Capitalizarea de soţii. 87.entităţi ce permit situarea indivizilor şi reconstituirea liniei de descendenţă faţă de un strămoş . cu atît mai dură devine competiţia şi cu atît mai mult creşte puterea următoare27. demonstrează tripla relaţie ce există întreXgradul de centralizare. Fried. H. Grupurile de descendenţă . . acestea din urmă „se subdivizează frecvent şi îşi reorganizează alianţele cu o mare uşurinţă". ci o nouă organizare a elementelor constitutive . Lienhardt. omorîrea unei 26 M. iar soţiile primite din afară . 1. care sînt „solidare" în anumite împrejurări şi adesea localizate . după formula lui Leach. toate patriliniare. Pe de altă parte. 1957. atunci cînd lignajele sînt supuse unei localizări precise. Lupta politică dobîndeşte. H. într-un articol ce prezintă un inventar critic. iar acestea din urmă trebuie deosebite de clanuri.?) 48 "intensitatea competiţiei şj^mportanţa acordată rudeniei matrilaterale. de descendenţi şi de alianţe constituie un mijloc frecvent de consolidare (sau de menţinere) a puterii. iar puterea politică este „permanent pusă sub semnul întrebării". 1964. M. iirf caracter special. in „Journ. D. în „Journ. o diferenţiere prea rigidă între rudenie şi domeniul politic duce la neglijarea efectelor politice ale celei dintîi şi mai ales ale posibilelor sale utilizări în jocul competiţiilor.trebuie deosebite de grupurile lignajere reale. care se definesc de obicei în funcţie de un strămoş îndepărtat (adesea mitic) şi fără ca articulaţiile interne să poată fi toate regăsite. La acest nivel. Fried enumeră impreciziile şi ambiguităţile care subzistă26. comparînd societăţile nilotice (Africa orientală). femeile fiind exportate prin jocul căsătoriilor. ele nu sînt decît „nucleul" acestora. 1. D. Caracterul de sistem politic ar fi atunci recunoscut sub forma sa cea mai simplificată şi cea mai instabilă. de aceea. regrupări sau coaliţii noi. astfel încît M. The Classification of Corporate Unilineal Descent Groups. Anth Institute". 94.

lignajele ce dispun de o prerogativă rituală . precizînd că „oamenii cei mai influenţi" se caracterizează prin poziţia lor clanică (sînt aristocraţi) şi lignajeră (sînt şefi de familie 49 .formate din „crescătorii de vite" . cea de notabil „cu piele de leopard". >— 2. primele pot fi diferenţiate.Societăţile numite segmentare nu sînt. din acest motiv. după cum se referă la un vîrstnic sau la un tînăr . miturile istorice şi ritualurile regale amintesc acest „eveniment" şi evidenţiază astfel natura excepţională a suveranului. posibilităţile diferite sau inegale de acces la pămînt şi la vite definesc viaţa politică nuer. sînt tot atîtea motive care impun o nouă abordare a problemei. celelalte pot conferi drepturi inegale. la fel ca şi opoziţiile şi coaliţiile unităţilor lignajere şi teritoriale. poate mai mult latente decît efective. Clanurile şi lignajele nu sînt toate echivalente. Şi ea are implicaţii politice. în momentul iniţierilor impuse adolescenţilor. în sfîrşit. Inegalităţile şi specializările clanice sau lignajere. specializate şi „ordonate" . ele intervin deci într-un sistem care asigură socializarea indivizilor şi îi repartizează în „clase" cu statut diferenţiat .rude) este frecvent raportat la originea monarhiilor tradiţionale : fondatorul pare să se excludă din ordinea veche pentru a-şi impune puterea şi a construi o ordine nouă . în afara rudeniei. Evans-Pritchard sugerează acest lucru. aplicată societăţilor segmentare. Ea studiază mai mult condiţiile necesare expresiei vieţii politice. Populaţia nuer din Sudan. egalilor şi tinerilor . Dinamică lignajeră RUDENIE ŞI PUTERE Dificultăţile întîlnite în determinarea domeniului politic. ele joacă un rol politic. constatînd că „predominarea^ sa îi conferă mai mult prestigiu decît privilegiu". din necesităţi de ordin ritual. Evans-Pritchard îl numeşte aristocratic (evocîndu-i astfel statutul superior). o funcţie rituală deosebită. In diversele secţiuni teritoriale. care au efecte politice şi economice. dificultăţi întîmpinate de analiza structurală a politicului. egalitare şi lipsite de raporturi de preeminenţă sau de subordonare. care constituie un fel de caz limită prin reducerea la minimum a relaţiilor inegale. cele trei statute rezultînd din sistemul claselor de vîrste.furnizează demnitarii care au sarcina de a deschide şi a închide ciclul. Cercetarea actuală se referă mai puţin la aspectele formale decît la situaţiile şi la dinamismele revelatoare. căile şi mijloacele acesteia. totuşi nu le-a eliminat.cele ale yîrstnicilor. ele există în cadrul societăţii lor. un clan sau lignaj principal ocupă o poziţie predominantă . a) Condiţiile. aparţine de asemenea anumitor lignaje din afara clanurilor dominante . ea oferă poziţia de conciliator în disputele grave şi de mediator în cele privind vitele. . şi unele şi altele pot fi distinse. la strategiile şi la manipulările privind puterea şi autoritatea.

de coaliţie şi de opoziţie. Primii îşi datorează creditul poziţiei lor lignajere. într-adevăr. fertilitatea cîmpurilor şi fecunditatea femeilor. ci diversele dinamisme. Nu poate fi definită doar prin asemenea structuri. calităţii lor de mai vîrstnici sau de bătrîni. aspectul politic al situaţiilor dobîndite în cadrul economiei tiv — competiţia pentru acces la poziţia de stăpîn de piaţă este una dintre formele luptei politice. al claselor de vîrstă. al raporturilor întreţinute cu sistemul pieţelor. Dacă politicul se reduce la expresia lui minimă. preeminenţa. acţiunea politică se realizează deci prin intermediul rudeniei şi al lignajelor. pe care nu o dezvăluie instituţiile specifice. în cadrul sistemului. puterea legitimă depinde de deţinerea unei calităţi mistice (denumite swem) care asigură pacea şi ordinea. care nu dispune de un termen special pentru desemnarea domeniului politic. de competiţie 50şi de dominaţie. rămîn în situaţie de dependenţă.cu dominantă religioasă — operează prin intermediul structurilor clanice-lignajere. ei se manifestă prin intermediul relaţiilor externe : în cazul arbitrajelor sau negocierilor de pace cu reprezentanţii grupurilor omoloage implicate. Teoria tiv lasă de altfel să se înţeleagă acest lucru. prin situaţia lor de „clasă" (au statut de vîrstnici). ea nu se exprimă printr-un limbaj anume. prestigiul şi influenţa rezultă din combinarea acestor inegalităţi minime. el nu prezintă în mai mică măsură caracteristica de sistem dinamic. Această . dar manifestările de inegalitate şi centrele politice sînt mai evidente. se situează persoanele cu condiţie de sclav : ele nu aparţin nici unei clase de vîrstă. conform teoriei tiv. şi acţionează în funcţie de vigoarea posesorului. pornind de la o societate de acelaşi tip ca şi precedenta. al structurilor teritoriale şi al organizării claselor de vîrstă. se diferenţiază oamenii preeminenţi (ale căror nume servesc la identificarea grupurilor lignajere şi a claselor de vîrstă). sînt excluse din domeniul treburilor publice. Surplusul de influenţă rezultat din proprietatea asupra unui loc de piaţă evidenţiază. Pentru populaţia tiv. subiacentă tuturor relaţiilor între persoane şi între grupuri. ci mult mai mult prin relaţiile inegale ce îi stau la bază şi prin dinamica opoziţiilor şi conflictelor care o evidenţiază. A doua categorie deţine puterea din motive economice.mare).cel al populaţiei tiv . nici măcar formele sociale prin care ea poate opera. care nu sînt deţinătorii unei funcţii permanente. se poate vorbi de guvernare difuză şi de o viaţă politică difuză. în ceea ce priveşte „îndrumătorii politici". o putere politico-religioasă . în lipsa unei puteri politice distincte. secţiunile teritoriale şi clasele de vîrstă furnizează principalele cîmpuri ale relaţiilor sociale. Un al doilea exemplu african . pe de altă parte. capacităţii lor magico-religioase ce condiţionează menţinerea unei stări de sănătate şi de fecunditate şi a ordinii. prin bogăţia lor [ (de vite) şi „puternica lor personalitate". Pe bună dreptate. ci prin limbajul propriu fiecăruia dintre aceste mijloace. oamenii „cu prestigiu" (datorat reuşitei lor materiale şi generozităţii lor) şi îndrumătorii politici (evocaţi prin termenul tyo-or) care sînt împlinirea celor precedenţi. în lipsa unei ' autorităţi politice bine diferenţiate. Lignajele şi rudenia. în afara sistemului.permite ca analiza să fie dusă mai departe.

pe care o utilizează. Pe de altă parte. lignajele care se pot diferenţia în afara cadrului genealogic prin diferenţele de rang. nici ambiguitatea politicului. o dată cu acestea.calitate. iar cei patru şefi. Firth le caracterizează ca fundamentale şi precizează : „O dată cu rangul vine puterea şi privilegiul şi. Societatea tikopia. în acest cadru. verişor apropiat agnat sau fiu al şefului -. încă şi mai puţin. A doua serie de preeminenţe este cea a maru. doar cei mai de sus contribuie la menţinerea ordinii publice. în esenţă. provoacă totuşi lupte pentru cucerirea şi deturnarea sa. El sugerează că politicul este cu atît mai evident în societatea tikopia. Clanurile nu întreţin între ele raporturi egale şi. cu cît o „structură ierarhică de clase" se articulează pe structura segmentară determinată de rudenie şi descendenţă. Sînt consideraţi „taţii simbolici" ai lignajelor. rivalităţile pentru prestigiu şi influenţă. dinamica lignajeră rezultă din inegalitatea ce ţine de diferenţele de rang. care este. RUDENIE ŞI PUTERE 51 . El aminteşte că interesele de „clasă" şi conflictele latente ale „claselor" sînt recunoscute în teoria indigenă. societăţile segmentare prezintă condiţii similare de intervenţie a vieţii politice. Populaţia tikopia din Polinezia. notabilii (maru) şi „vîrstnicii". se clasează după o ordine de preeminenţă ce nu se identifică cu o ierarhie politică. într-un anumit fel substanţa puterii şi forţa ordinii. ea conferă o autoritate incontestabilă. studiată de R. pentru a forma patru clanuri. iar funcţia lor are. între ei şi de popor. în afara domeniului african. Substanţa periculoasă numită tsav. totodată şi într-un echilibru precar. apare ca un „sistem de forţe complementare" şi 28 Formulă citată de P. se repartizează între vreo douăzeci de patrilignaje care s-au asociat. după criterii diverse. R. înzestrarea cu „puritate fizică" şi „puritate morală"). Firth.care se află în fruntea lignajelor majore.pure . sistemul politic care leagă şefii. Prima este cea a „vîrstnicilor" . diferenţiaţi prin funcţii rituale specifice. Populaţia tiv afirmă : „Oamenii acced la putere devorînd substanţa celorlalţi"28. recrutat dintr-wn lignaj ce conferă tuturor membrilor săi un statut superior. în timp ce şeful de clan dispune de o putere politică derivată din poziţia sa religioasă (controlul ritualului kava legat de sistemul lignajer. Bohannan. posibilităţile de oprimare". unde statul puternic constituit reprezintă o formă excepţională de organizare a guvernării oamenilor. evidenţiază puterea sub aspectul luptelor şi inegalităţilor ce o instaurează. Poziţia acestora rezultă din situaţia lor genealogică şi din acordul şefului lor de clan. un caracter ritual. Este cazul pentru zona melano-polineziană. Astfel. creator de ordine şi purtător de dezordine. rolul de agent executiv pe lîngă şef şi funcţia de menţinere a păcii şi a securităţii. trebuind să fie vorba de frate.căci rezultă din naştere. demersurile vizînd o extindere a rolului politic sau reuşita materială sînt întotdeauna interpretate în limbajul magiei. Această teorie indigenă nu ignoră nici dinamica. notabilul maru nu deţine decît o autoritate delegată şi laicizată. Ei m* sînt egali. sub grupul restrîns al şefilor de clan. ci se situează într-o ierarhie rituală ce o reproduce pe accea a divinităţilor venerate. In fruntea fiecăruia se găseşte un „şef. Justificată de rang şi nu de relaţia cu zeii . face să apară două serii de preeminenţe pe care se bazează „structura de autoritate".

reţelele •ce rezultă din schimburile matrimoniale. 1963. „oameni mari7„oameni52 mici" . element de definire a clanului. Guiart. Guiart). pînă la urmă. însărcinată cu apărarea puterii. de adopţiune sau de dependenţă întreţinute cu alte grupuri. servesc drept cadru ierarhiei de statut şi de prestigiu pe care se bazează puterea. determină statutele sociale. pornind de la aceleaşi organizări fundamentale. Guiart le priveşte tocmai sub aspectul de „fenomen complex care rine. orokau (deţinători ai puterii şi prestigiuluij/Zeamojari (tineri şi membri ai grupurilor lignajere subordonate). 1930. privite în termeni de superioritate şi de inferioritate : şefi/supuşi. Condiţiile puterii politice se găsesc. dar îndepărtată. condiţiile individuale sînt. Acestea joacă rolul principal în viaţa politică : operează în domeniul coaliţiilor şi opoziţiilor. prin simboluri . împrumutat din lumea melaneziană. Structure de la chefferie en Melanesie du Sud. Paris. Global. „alianţele sistematice" stabilite între grupurile recunoscute drept clanuri30. Clan_ul/moaroj se determină pe baza mai multor criterii.există o legătură-vitală . de reţea şi de ierarhie". în detrimentul nouveniţilor. Firth îşi încheie analiza afirmînd că „nu poate exista echilibru în nici un sistem politic" şi subliniază astfel caracterul în esenţă dinamic al politicului29. 29Cap. Paris. Guiart ilustrează acest lucru printr-o afirmaţie : „La limită. a şefului suprem". Métais în Mariage et équilibre social dans les sociétés primitives. . prin localizare . R. prin raporturi de filiaţie. identificările şi vasalităţile se menţin în ciuda distanţelor . 1956. 31Expresia lui P. Poziţia „perechii tată-fiul cel mare din ramura vîrstnică"31în fruntea şeferiei confirmă astfel regula ce determină inegalitatea şi ierarhia clanică. în acelaşi timp.şi zei specifici. în organizările sale politice cele mai complexe. 32Observaţia lui M.nume. în anumite împrejurări. Relaţia cu pămîntul. forme politice complexe şi diversificate. Distanţa faţă de strămoşul venerat şi de „descendenţa cea mai vîrstnică". J. stadiul de „mare şeferie". paria ar fi o rudă agnată directă. Leenhardt în Notes d'ethnologie néocalédonienne. J. elementele străine se inserează în structurile locale. va permite extinderea acestor variaţiuni pe aceeaşi temă. în acelaşi timp. este de asemenea un factor de inegalitate : deţinerea pămînturilor locuite de cel mai mult timp conferă „nobleţea cea mai autentică"32.şi sacră cu un teritoriu determinat. ocupanţii cei mai vechi sînt cel mai bine dotaţi cu pămînturi. şi această „contradicţie" este „un aspect esenţial al dinamismului societăţii". Se defineşte prin genealogii se referă la un strămoş de sex masculin şi la descendenţa sa agnată. Un ultim exemplu. Realitatea este totuşi mai puţin precisă decît lasă să se înţeleagă o asemenea definiţie : grupurile locale sînt instabile din cauza divizărilor succesive ce antrenează „dispersarea geografică a descendenţelor" . 30Vezi J.antagoniste. în dinamica proprie clanului şi în inegalităţile caracteristice unei societăţi numite de „tip aristocratic" (J. V ?i VI din Essays on Social Organization and Values. Este cel al societăţilor neocaledoniene de pe Grande Terre şi insulele învecinate. totem . Baza socială o reprezintă relaţiile de rudenie şi descendenţă. Paris. care prezintă. deşi ea nu depăşeşte.

confirmă observaţiile precedente. Un asemenea dualism sugerat de cuplurile antagonice pe care le implică . Ele folosesc diferenţa de potenţial pe care o realizează inegalităţile de ordin genealogic. în acelaşi timp. Ele fac din dezechilibru şi din confruntare . Almond. recurgînd la primele două mai mult decît la ultima. însă nu trebuie să excludă diferenţierile şi opoziţiile multiple ce se instaurează în funcţie de poziţiile genealogice şi statutare. riscă în mod constant să se degradeze şi unele procedee sau unele ritualuri asigură întrucîtva o reîncărcare periodică a maşinii politice. fără ca ideologia fraternităţii să reuşească să mascheze relaţia de dominaţie care situează şeful în afara rudeniei şi instaurează o putere pe care primii cercetători au numit-o despotică. are o autoritate discretă. El arată că natura dinamică a faptului politic contează la fel de mult (mai mult. pentru care toţi membrii clanului sînt „fraţi" în sensul clasificator al termenului. Societăţile analizate nu reuşesc să funcţioneze decît utilizînd energia produsă de decalajul de condiţie existent între indivizi (după statutul lor) şi de distanţa socială instaurată între grupuri (după situaţia lor în cadrul unei ierarhii adesea rudimentare). în ciuda simplificării analizei. . b) Manifestările şi mijloacele. ritual. viaţa politică difuză se manifestă mai mult prin situaţiile decît prin instituţiile politice. a dezechilibrului în echilibru. politicul îşi dezvăluie prezenţa difuză în societăţi care nu au putut instaura o guvernare unitară. şi dirijează deciziile şefului. Luarea deciziilor cu privire la comunitate determină apariţia oamenilor dualitate a puterii: dacă şeful (orokau) se impune prin cuvînt. Acestea se ^reflectă în persoana şefului şi în organizarea şeferiei.evidenţiază o contradicţie care „reprezintă o mare parte din dinamismul instituţiei" (J. dar eficientă.politic/religios. politicul este deja în mod necesar instrumentul lor. dacă «el dă ordine şiRUDENIE ŞI PUTERE 53 . In fruntea clanului se găseşte „marele fiu" (orokau). Tribul se bazează pe o face ordine şi dispune de prestigiu. de exemplu) exprimă teama permanentă ca dezordinea să nu se profileze în spatele ordinii. Totuşi.un factor producător de coeziune socială şi de ordine. A. deţinător al relaţiei cu zeii. prin ambiguitatea sa şi prin multitudinea manifestărilor sale. Guiart). transformarea opoziţiei în cooperare. în acest caz) ca şi aspectul formal. de societăţi în care structurile politice sînt cel mai puţin „vizibile" şi cel mai mult „intermitente".In societăţile denumite segmentare. Astfel. din cauza nivelului de dezvoltare tehnică şi economică. Este vorba într-adevăr. funciare şi rituale. stăpînul solului (kavu). Ultimul exemplu. Aceste lucruri sînt cele mai vizibile. ca puterea să nu devină instrumentul inechităţii. economic. Mai este adevărat că teoriile indigene (cele ale populaţiei tiv. in acest scop. după expresia lui G. Ele sînt elementele constitutive ale vieţii politice şi duc la „un echilibru de factori de coerenţă şi de motive de anarhie". dar nu reuşeşte să elimine contradicţiile ce o constituie şi îi ameninţă existenţa. dinamism/conservatorism . Se poate totuşi trage din aceste comparaţii o concluzie mai importantă cu privire la dinamismul politicului.Societatea neocaledoniană tinde să echilibreze statutele între ele.la scara redusă ce le este proprie . străin/autohton.

antagonismele ce duc la feud (război personal) sau la război reprezintă tot atîtea imprej urări careţi pun în evidenţă pe mediatori şi pe deţinătorii puterii. în primul rînd.sau witchcraft . se consideră că se obţine o descendenţă extrem de numeroasă „furînd" o parte din cea la care au dreptul ceilalţi bărbaţi din grupul lignajer. Nadei deschidea calea unei interpretări asemănătoare. Această ideologie egalitară stă la baza procedurilor care vizează repartizarea bogăţiilor materiale. relaţiile între clanuri sau între lignaje. se exprimă cel mai adesea în limbajul vrăjitoriei care dezvăluie indirect o opoziţie ascunsă. la care lichidarea fizică ameninţa pe oricine punea în cauză solidaritatea clanică şi tendinţa egalitară. este fundamentală. Raporturile de putere — superioritate numerică şi potenţial militar . justifica mijloacele utilizate pentru limitarea inegalităţii. Dialectica dintre contestare şi supunere.sînt cele care determină. Astfel. publicat în 1952). cînd nu este vorba de un apel direct la practicile magiei de agresiune. Distincţia propusă de antropologii britanici între vrăjitoria ca tehnică sau sorcery — care este accesibilă oricărui individ. înfruntarea disimulată. dintre puterea revendicată şi puterea acceptată. pentru satisfacerea ambiţiilor şi intereselor personale. creează o contradicţie atît de accentuată încît privilegiaţii suportă o situaţie ambiguă sau vulnerabilă. atunci cînd prezenta credinţele referitoare la vrăjitor drept simptome ale tensiunilor şi anxietăţilor ce rezultă din viaţa socială (într-un studiu comparativ a patru societăţi africane. bunurile la care poate aspira un individ (soţii. M. şi dificultatea de a controla demersurile individuale care caută bogăţie şi putere. Analiza sistemelor nuer şi tiv a sugerat acest lucru. A Pastoral Democracy (1961). a sfaturilor bătrînilor. a oamenilor de rang superior. Conform interpretării tradiţionale. populaţia fang din Gabon. pe de altă parte. funcţia politică a antagonismelor ce intervin între grupurile constituite după principiul descendenţei. a şefilor ocazionali sau învestiţi. şi vrăjitoria prin definiţie . întinderea diverselor unităţi politice şi ierarhia lor reală. Vrăjitoria prin definiţie se actualizează mai ales în societăţile în care principiul descendenţei determină relaţiile de bază . iar accesul inegal la bunuri este atribuit uzului magiei. la fel ca şi cea directă. descendenţi. Raritatea bunurilor şi semnelor de prestigiu.preeminenţi. astfel. Conflictele inviduale ce impun intervenţia legii şi a cutumei şi repararea nedreptăţilor suferite. ea predomină aici şi se transmite după modul de devoluţiune a funcţiilor.care 54 depinde de o putere înnăscută şi nu se dobîndeşte. pe de o parte. arată. simboluri de prestigiu) nu există decît în număr limitat şi constant. este o manifestare a vieţii politice în cadrul societăţilor lignajere. produse. Unele dintre ele dispun de mecanisme discrete (dar eficiente) care limitează deţinerea puterilor şi acumularea bogăţiilor. J. Studiul consacrat de I. Middleton şi . dar exigenţele ei se izbesc de realitate. Orice acumulare abuzivă de către unul dintre membrii clanului sau patrilignajului se face în detrimentul tuturor celorlalţi. cu ajutorul unui exemplu extrem. Lewis crescătorilor somalezi de animale din Africa orientală.

Sorcerers of Dobu (1932). vrăjitoria nu mai constituie unul dintre instrumentele manipulate de putere. Populaţia dobuan ocupă insulele situate în sud-estul Noii Guinee . căci ea atinge prin şoc invers pe aceia care o utilizează pentru a se împotrivi sau a rivaliza cu alţii. ele pot şi să contribuie la consolidarea puterii prin teama pe care o inspiră şi pe care puterea o foloseşte în avantajul său. H. ce îi consojidează autoritatea rituală şi teama pe care o inspiră. Studiul microsocietăţilor lignajere din arhipelagurile Melaneziei arată cu o claritate identică interferenţa relaţiilor cu caracter politic şi a raporturilor complexe ce depind de magie. Winter subliniază acest lucru într-o lucrare colectivă publicată sub îndrumarea lor. formează matrilignaje şi fiecare grup lignajer localizat e proprietar al teritoriului său. magia. ci „expert ritual" care intervine în mod decisiv în treburile tribului. nici judecător. Witchcraft and Sorcery in East Africa (1963). Dacă ele exprimă împotrivirea neprivilegiaţilor şi strategia ambiţioşilor. puţin numeroasă (7. ajută şi laRUDENIE ŞI PUTERE 55 . figura dominantă este orkoiyot: nici şef. Sistemul politic rămîne minim. ea ameninţă constant să se întoarcă împotriva celui ce recurge la ea. Fortune în lucrarea sa clasică. identificată fără reţineri cu răul absolut şi cu dezordinea.000 de persoane în momentul anchetei). Contestarea şi creşterea prestigiilor concurente se lovesc astfel de cel mai eficient obstacol. ci protecţia sa cea mai sigură. care asociază calităţile benefice (cum ar fi cele de prezicător) cu puterile periculoase de vrăjitor. Este vorba aici de un personaj ambivalent. notabilii recurg la magie cu scopul de a-şi asigura preeminenţa şi influenţa în cadrul tribului sau al clanului. aliate cu vecinii lor pentru a constitui unităţi endogame şi solidare în războiul împotriva unităţilor omoloage . în schimb. practicile vrăjitoriei. dintre care unii nu se tem să-şi întreţină reputaţia de „vrăjitori". Astfel. Demonstraţia cea mai clarificatoare este cea a lui R. strategia inversă poate duce la rezultate asemănătoare . Ei dezvăluie şi ambiguitatea unor asemenea manifestări faţă de „şefi" şi de ordinea instaurată. sau prin ameninţarea cu o acuzaţie ce face din vînătoarea de vrăjitoare unul dintre instrumentele supunerii şi ordinii. în cazul populaţiei kaguru din consolidarea poziţiei deţinătorilor puterii şi privilegiilor. Totuşi. se confundă cu toate acţiunile ce contrazic normele şi slăbesc poziţiile cucerite. De exemplu. riscul unei acuzaţii de magie întreţine respectul faţă de preeminenţele lignajere şi generaţia vîrstnică. astfel încît poate fi prezentat ca rezultînd doar din opoziţia permanentă dintre diversele coaliţii de sate. La populaţia nandi din Kenya. cel al ordinii binefăcătoare şi cel al constrîngerii sau violenţei.E. în timp ce traduc antagonismul facţiunilor. Mai multe societăţi din Africa orientală prezintă exemple similare . seferia există cel puţin în fază „embrionară" Malawi. ea se repartizează în sate foarte mici. acest dublu aspect al persoanei sale reflectă cele Idouă feţe ale politicului. la populaţia gisu din Uganda. în măsura în care orkoiyot este echivalent cu şef. teama de nonconformism. generozitatea membrilor lignajului care au cunoscut reuşita materială. F.

Şeful „în germene" se defineşte prin poziţia sa lignajeră. aceştia fiind adesea victime ale încrederii în sursele lor. al resentimentelor şi îndoielilor ce ameninţă autorităţile lignajere. rudenia şi alianţele stabilite cu ocazia schimburilor matrimoniale se pot transforma în instrumente ale luptelor pentru putere. Fortune. Firth.nrngj şi al binelui comun. fie că-i sporeşte constrîngerea şi/sau o protejează împotriva1 contestărilor. asupra acuzatului sau suspectului. ea este „un mod de a spune". Numărul mai mare de exemple nu ar modifica rezultatele analizelor precedente. Vrăjitoria este. prin puternica sa personalitate. Calificate uneori drept unanimiste. societăţile nestatale au fost privite mai ales într-o optică mecanicistă care privilegiază opoziţia şi alianţa segmentelor de diverse tipuri. Magia. în sfîrşit. Fiecare dintre aceste trei modalităţi ale opoziţiei şi conflictului operează în cîmpuri de relaţii ce se lărgesc prin trecerea de la una la alta. sub cele două forme. el simbolizează rivalităţile şi tensiunile ce operează în cadrul grupărilor de sate aliate . un limbaj ce exprimă anumite tipuri de raporturi între indivizi si între grupurile socialeT în acest sens. Magia constituie şi ea unul dintre mijloacele puterii. Carta genealogică. Manipularea genealogiilor e mai frecventă decît lasă etnografii să se creadă. joacă un rol evocat chiar de titlul cărţii lui R. el este cel majjjuternic. Punerea în evidenţă a antagonismelor. a competiţiilor şi conflictelor sugerează importanţa strategiei politice în societăţile cu guvernare minimă sau difuză şi conduce la dezvăluirea diversităţii mijloacelor sale. în serviciul cnt. jocul antagonismelor şi solidarităţilor inerente oricărei vieţi politice. Vrăjitorul nefast apare ca duşmanul din interior al cărui caracter periculos se datorează chiar apropierii sale geografice . prin stăpînirea ritualurilor şi a magiei şi prin excelarea în domeniul tehnicilor vrăjitoriei . Un eseist . căci ele nu rămîn niciodată în stadiul 56 de mecanisme ce asigură automat atribuirea statutului politic şi devoluţiunea funcţiilor. el evidenţiază distincţia riguroasă stabilită între conflictele interne şi mascate (magia) şi conflictele f externe şi „deschise" (războiul). ea constituie codul utilizat cu ocazia confruntărilor politice şi furnizează argumentele la care recurge ideologia politică implicită a societăţilor clanice. acuzate că-şi bazează orice decizie importantă pe consimţămîntul general.şj_o_ inegalitate de statut diferenţiază oamenii importanţi (big men) de ceilalţi. adică de la domeniul pe care îl guvernează mai ales rudenia spre cel controlat de politic. fie că permite un adevarat transfer. mergînd de la comunitatea locală spre exterior. după cum a precizat R. constituente ale unităţilor politice. una dintre principalele manifestări ale dinamicii sociale şi politice a societăţilor lignajere. ca şi „războiul personal" (feud) şi „războiul din afară". Observaţiile precedente arată că realitatea nu se prea potriveşte cu asemenea interpretări simplificate.

bogăţiile şi convenţiile genealogice. denunţă înşelătoriile la care recurg ambiţiile şi rivalităţile politice în propria sa societate. Mongo Beti. El prezintă patricianul (mvdg) ca rezultatul instabil al vicisitudinilor istorice. 57 . ^ Capitalizarea de rude şi supuşi. apoi în provocarea unei rupturi care este definitiv recunoscută atunci cînd grupul separat primeşte un nume distinctiv. implicînd ea însăşi deţinerea de bunuri şi de puteri matrimoniale utilizate în avantajul supuşilor.din Camerun. iar referinţele genealogice ca registrul argumentelor ce justifică dimensiunea clanului care este cel mai bine adaptat la împrejurări. RUDENIE ŞI PUTERE . ce constă în crearea unui anturaj de rude şi supuşi. Pentru a legitima această situaţie nouă. Este vorba deci de un demers politic global ce pune în cauză rudenia. cea a populaţiei beti care aparţine marelui grup fang. drepturile asupra femeilor. - dinamic al clanului. Capitalizarea de prestigiu şi influenţă . El afirmă : „Te descoperi. genealogiile sînt adesea rectificate şi identitatea clanică este atribuită unor membri din noul grup care nu o au. de fapt. Procesele care îl guvernează se ordonează după schema de mai jos : Faza 1 Faza 2. . care aspiră la independenţă. Faza 3. dacă nu îţi inventezi o ascendenţă comună". Aceştia recurg la un procedeu verificat. cel al fondatorului său. El subliniază caracterul apoi la statutul de unitate clanică sub conducerea oamenilor întreprinzători.Capitalizarea de bunuri şi puteri matrimoniale. Faza 4. continua formare de patrilignaje. Ruptura şi legitimarea genealogică. O asemenea ascensiune politică a fondatorului şi a unităţii pe care a instaurat-o nu e posibilă decît pornind de la o primă capitalizare de rude şi „clienţi".

Salisbury. pe măsură ce „prietenii" devin „duşmani" şi invers. In această societate acefală. Astfel că. Un astfel de exemplu arată clar rolul jucat de competiţiile ce au ca obiect anumite bogăţii şi anumite semne. în ultimă instanţă. F. studiată de R. J. ilustrativă. de bogăţii rezervate schimburilor ceremoniale şi de porci. vizează. 1958).indivizii de origine modestă". E. după părerea autorului. 33 R. Dorothy Emmet a indicat corect caracterul calculat.Societăţile lignajere sînt locul unei competiţii ce afectează frecvent puterile instaurate şi face adesea ca alianţele între grupuri să devină instabile. From Stone to Steel. Societăţile lignajere sînt cele în care bogăţia diferenţiază mai puţin prin acumularea ce o evidenţiază decît prin generozitatea sau sfidarea pe care aceasta o suscită. . în acelaşi timp. iar jocurile ambiţiei politice. în domeniul rivalităţilor politice. Situaţia populaţiei siane din Noua Guinee. El constată : „Puterea politică efectivă şi influenţa nu sînt neapărat sau exclusiv deţinute de aceia care le pot pretinde pe baza regulilor genealogice şi constituţionale". al unei generozităţi ce contribuie de fapt la determinarea situaţiilor respective pe scara socială şi rămîne. Clanurile patriliniare formează satele şi constituie ligi instabile. nu doar de către . Strategia utilizării bogăţiilor. într-o perioadă de aproximativ zece ani. Van Velsen demonstrează acest lucru într-un studiu intitulat în mod semnificativ The Politics of Kinship (1964). toate formele comunicării sociale. ci şi de către grupările lignajere. Sapir a reamintit şi el că poziţiile superioare pot fi 58 cucerite „prin potlatch şi prodigalitate". ce afectează poziţiile de putere şi ierarhiile de prestigiu. care sînt simboluri ale prestigiului. echilibrele politice fluctuante rezultă. căci ei sînt şefi mai puţin prin titlul lor decît prin numărul de „însoţitori". care este orientată spre scopuri economice. constituie o ameninţare permanentă pentru „şefi". sistemul relaţiilor de rudenie şi de descendenţă se prezintă ca un ansamblu de raporturi ce pot fi manipulate în scopuri personale. Dacă în acest caz precis mobilitatea spaţială a persoanelor şi grupurilor exprimă vicisitudinile politice. poate duce la o violenţă (războiul) care nu vizează niciodată cucerirea. economice şi politice. una dintre obligaţiile şi unul dintre mijloacele puterii (Function. astfel. din război. Melbourne. ci urmăreşte deţinerea de drepturi asupra clanurilor puse în stare de inferioritate. F. se dovedeşte. mai degrabă decît dezinteresat. ca şi ierarhiile de prestigiu şi de putere. care provoacă formarea de sate separate. care au o valoare rituală. Asemenea confruntări se organizează în jurul deţinerii de femei. acestea se dezvăluie în altă parte prin fluctuaţia alianţelor formate între clanuri sau lignaje. din alianţe şi din circulaţia bunurilor. în care descrie şi analizează societatea tonga implantată pe malurile lacului Nyassa. 1962. Competiţia care provoacă aceste modificări. Ele ţin mai puţin de o reglare cvasiautomată şi mai mult de o strategie ce angajează fiecare clan şi se conformează principiilor ce definesc ierarhiile şi puterile în cadrul culturii siane33. Salisbury. în acelaşi timp. Purpose and Powers.

Şi strategia utilizării „semnelor" dobîndeşte adesea o semnificaţie politică .Spoziţia sa în reţelele de alianţe. Lugbara Religion (1960). . alianţele sau afilierile precare) şi variantele pe care le prezintă uneori un acelaşi ansamblu etnic. deţinători ai preeminenţelor. Middleton subliniază forţa legăturii dintre „ritual şi autoritate". propriu doar societăţilor lignajere. ca pe o confruntare pe tema altarelor strămoşilor şi a simbolurilor rituale. răspunzători de decizii. examinarea relaţiilor existente între religie şi putere va demonstra acest lucru34. Cu ocazia marilor expediţii kula (numite uvalaku). şi „tinerii" revendicativi. El descrie rivalităţile dintre „vîrstnici". Rangul urmi lignaj localizat depinde de trei factori ^capacitatea sa economică^calitatea sa de centru „integrator" al activităţilor economice desfăşurate de vecini. nu este inteligibil dacă se uită legătura strînsă dintre cultul morţilor şi menţinerea puterii lignajere. tipologia lor rămîne o problemă delicată : instabilitatea lor fundamentală (puterea rămîne difuză sau intermitentă. exacerbată. Aspecte ale „puterii segmentare" Sistemele „segmentare". în măsura în care statutul lignajerRUDENIE ŞI PUTERE 59 34 Vezi Capitolul V. nu au fost clasificate încă în mod incontestabil pe baza unor criterii politice. de altfel. Comportamentul ritual al acestui popor. Evocarea rapidă a unui caz este totuşi necesară pentru a preciza semnificaţia afirmaţiei noastre. J. Intr-o lucrare consacrată vieţii religioase a populaţiei lugbara din Uganda. Un asemenea tip de acţiune politică nu este. Din două categorii de motive. Dinamica politică se eliberează. M. competiţia între lignaje şi sate este depinde de capitalizarea de alianţe şi permite stabilirea unei supremaţii asupra ocupanţilor regiunilor fertile. R. de exemplu cazul populaţiei ibo din Nigeria meridională. Religie şi putere. Leach pornind de la alegerea pe care o face populaţia kachin. confirmă această teză cu o rigoare remarcabilă. Studiul populaţiei trobriand (Melanezia). ci se găseşte şi în societăţile cu stratificare riguroasă şi guvernare diferenţiată. despre care se admite acum că sînt sisteme politice. El e pus în evidenţă mai ales cu ocazia schimburilor ritualizate de bunuri rezervate acestui unic scop.Ea se înscrie în cîmpul confruntărilor politice. alegere a referinţelor mitice cele mai favorabile interesului său prezent. reluat de Singh Uberoi. unde puterea se bazează pe combinaţii diferite ale principiului lignajer (lignaje patrilaterale). conform situaţiei sale specifice. cunoscute sub numele de kula. unităţile politice schimbătoare. principiului claselor de vîrstă şi principiului de asociere după specializarea rituală. Ordinea celor trei factori care determină rangul lignajelor se inversează şi legătura politică determină avantajul economic. 3. după afirmaţia sa. Gluckman a dovedit acest lucru pornind de la ritualurile politice ale mai multor monarhii africane. iar E. ca şi traducerea „în termeni mistici" a conflictelor din jurul acesteia.

(II) societăţi formate din mici grupuri de descendenţă devenite interdependente . J. Fried.forme luate de acţiunea politică şi de confruntările ce o evidenţiază. Fried creează prin combinare opt tipuri de clanuri şi lignaje : 60 35 M. relaţiile între stabilitatea sistemului şi interdependenţa unităţilor politice. prezenţă sau absenţă a unei ierarhii de ranguri şi a unei stratificări35. Un tabel al criteriilor principale (pozitive/+ sau negative/—) permite situarea fiecăruia dintre cele trei tipuri faţă de celelalte două : Criterii Profunzime genealogică Genealogie unitară Stabilitate relativă a sistemului Interdependenţă a unităţilor politice Eterogenitate posibilă Şeferie aparentă Modele de clasificare a sistemelor lignajere Tipuri I n III + — + + — — + + + — — + + Acest mod de clasificare scoate în evidenţă diferenţe semnificative (de exemplu. Prea exclusiv bazată pe criteriul de descendenţă uniliniară şi pe codul genealogic ce defineşte diversele segmente. (III) societăţi constituite din lignaje „asociate" care nu se pot situa în acelaşi cadru genealogic. H. Middleton şi D. The Classification of Corporate Unilineal Descent Groups. se pot determina tipuri ce exprimă modul în care se realizează această articulare. M. H. . neglijează alte principii care intervin concomitent şi care contribuie la organizarea politică a societăţilor lignajere. Fried încearcă să depăşească această ultimă dificultate mărind numărul de criterii destinate diferenţierii grupurilor de descendenţă uniliniară : referinţă genealogică explicită sau implicită. în introducerea la lucrarea colectivă Tribes without Rulers (1958). Tait pun în legătură modul de organizare a genealogiilor ce definesc grupurile lignajere localizate. gradul de specializare a funcţiilor politice şi formele de violenţă în caz de conflict. cit. Ţine prea puţin seama de dinamica proprie fiecărui model . caracter de unitate solidară" sau nu. dar rămîne nesatisfacător. Astfel.Atribuind preponderenţă organizărilor clanice-lignajere şi structurilor genealogice care le justifică. Ei construiesc trei modele de clasificare pornind de la cazuri africane studiate comparativ : (I) societăţi cu genealogie unitară şi cu lignaje integrate într-un „singur sistem piramidal" . in op. Analizînd cazul grupurilor „solidare". gradul de autonomie sau de interdependenţă a acestora din urmă. între eterogenitatea acestora şi diferenţierea şeferiei).

I. forma şi intensitatea schimbărilor tolerabile. natura şi amploarea luptei politice. Fried) Această încercare are utilitatea de a pune în evidenţă efectul stratificării (deşi îi limitează existenţa la anumite societăţi) şi al ierarhiilor de ranguri. M. O tratare unilaterală a faptelor nu poate mulţumi. Lewis constată acest lucru într-un studiu intitulat Problems in the Comparative Study of Unilineal Descent Groups36 şi subliniază diversele semnificaţii funcţionale ale principiului descendenţei. Dar tipologia este sumară şi cu o eficienţă ştiinţifică redusă. 1959.+ + + + Tipuri Exemple strată — Clan egalitar -ANTROPOLOGIE Clan cu POLITICĂ ranguri Clan stratificat Clan stratificat cu ranguri + Lignaj egalitar + Lignaje cu + + Tongus din nord Tikopia Nuer Tikopia ranguri Lignaj stratificat Lignaj stratificat China (tsu) cu ranguri Grupuri „solidare" de descendenţă uniliniară (Tipuri de bază. după M. 37S. Adaptîndu-şi metoda la cazul „triburilor 36Studiu ce figurează în lucrarea colectivă A.Descenficare denţă demon— . LXI. Eisenstadt caută criteriile cele mai pertinente37. în măsura în care contrazice această constatare. ci defineşte unitatea juridică în cadrul căreia operează arbitrajul şi concilierea. El reţine patru mai importante : gradul de 61 diferenţiere a rolurilor politice. în „American Anthropologist". care nu se aplică întotdeauna societăţii globale (datorită unui gen de genealogie naţională) şi nu asigură neapărat „coeziunea politică" sau „coeziunea religioasă". într-un studiu ce examinează „sistemele politice primitive" prin metoda analizei comparative. Domeniul politic trebuie privit în toată întinderea şi în toată complexitatea sa.Ra nguri — + + + + Strati. Eisenstadt. H. caracterul dominant al activităţii politice. 1965. S. El arată că ea nu funcţionează ca „principiu politic" unic în societăţile segmentare şi o pune în raport cu alte principii structurale : vecinătatea locală. . organizarea pe clase de vîrstă şi cooperarea de tip contractual. The Relevance of Models for Social Anthropology. S. chiar cu preţul vulnerabilităţii oricărei tipologii a sistemelor politice segmentare. asupra sistemelor clanice şi lignajere. A. N. Lewis insistă şi asupra „caracteristicilor multiple" ale descendenţei unilaterale şi asupra accentuărilor care o diversifică de la o societate la alta. London. N. Analizează astfel una dintre condiţiile necesare exprimării vieţii politice. condiţie pe care studiile centrate pe descendenţă şi pe alianţă o neglijează adesea sau o subestimează. Primitive Political Systems: A Preliminary Comparative Analysis.

lipsită de rezultate. competiţia are loc între lignaje şi autorităţile clanice sau lignajere. (3) . decît cvasimodele. Bazată pe un eşantion limitat.. de unele triburi amerindiene etc. zuni. eliminate . de aceea. (4) „Ţribul_cu asociaţii" în care funcţiile politice sînt repartizate între ^grupurile de rudenie" ce deţin monopolul acestora şi între diversele asociaţii ce caracterizează acest tip . apartenenţa la o clasă de vîrstă sau la un regiment.TribiiLsegmentar" în care rolurile şi funcţiile politice sînt legate de grupurile lignajere . pe de altă parte. accentul se pune mai mult pe ritual decît pe politic . în sfîrşit. forma cea mai simplă a organizării sociale şi politice.segmentare". Rezistenţa sistemelor politice la formalizare se manifestă. legătura cu un teritoriu. societăţile indiene din America de Nord (hopi. relaţia cu ritualurile principale determină atribuirea funcţiilor politice . © „Tribul cu sate autonome" care are la bază satul sau cartierul. de unde eşecul oricărei interpretări unilaterale. fără ca tensiunile să fie. ilustrată de triburile australiene şi pigmee. O astfel tipologie este mai mult descriptivă decît clasificatoare.Tribul ANTROPOLOGIE POLITICĂ segmentar neparticularist" care disociază viaţa politică de domeniul rudeniei şi al descendenţei. încă o dată. El distinge şase tipuri : (T) „Banda". reducerea politicului la structurile determinate de descendenţă şi alianţă neglijează unele dintre aspectele sale specifice. în consecinţă. (5) . în cazul societăţilor segmentare. competiţia pentru acces la funcţii şi „disputa" privind treburile publice devin evidente. în limitele acestei încercări. Puterea şi „rudenia" se află în raport dialectic. descendenţei şi alianţei către manifestările propriu-zis politice. (o) „TribuLcu stratificare rituală" (anuak de la graniţa dintre~Sudan şi Etiopia) în care diferenţierea şi ordinea ierarhică se exprimă mai ales în legătură cu „domeniul simbolico-ritual" . primii rivalizează pentru „poziţiile politice" ce se definesc mai puţin prin putere şi mai mult prin superioritatea rituală. există totuşi o divizare între aristocraţi şi oameni de rînd . kiowa) aparţin acestei categorii. CAPITOLUL IV . cele două serii de grupuri şi cele organizate pe bază teritorială joacă roluri complementare. ea nu se poate situa la un nivel suficient de abstract şi nu propune. Eisenstadt încearcă să deplaseze punctul de aplicare a analizei: de la aspectele politice ale rudeniei. în vreme ce căutarea politicului „în afara rudeniei" apare. ceea ce se vede din simpla denumire a fiecărui tip. ea nu este omogenă. ceea ce recunoaşte Eisenstadt.. accesul către aceste poziţii are loc printr-o competiţie foarte serioasă. implicaţiile politice ale rudeniei şi descendenţei se reduc în favoarea sfaturilor săteşti (formate pe baza calităţilor individuale) şi a asociaţiilor (în care „gradele" se cuceresc). rivalitatea opune mai ales asociaţiile .

invers. cum ar fi relaţia cu strămoşii. fie că e vorba de situaţia „masculilor dominatori" din grupurile de maimuţe . dimpotrivă. Politica le unifică impunînd o ordine şi se poate spune.puterea rezultă din disimetriile care afectează raporturile sociale. Modul de diferenţiere a elementelor sociale. în vreme ce acestea creează diferenţierea necesară funcţionării societăţii. politice sînt fenomene strîns legate. iniei o societate fară putere politică. sarcina sa este. unite între ele printr-o dialectică ce anunţă „formele elementare ale luptei de clasă" (R. de a arăta formele particulare pe care le iau puterea şi inegalităţile pe care se bazează ea în cadrul societăţilor „exotice". în grade diferite. eterogene .STRATIFICARE SOCIALĂ ŞI PUTERE Puterea politică organizează dominaţia legitimă şi subordonarea şi creează o ierarhie care îi este proprie. O asemenea relaţie se impune ca fapt -RUDENIE ŞI PUTERE 1. 63 . diversele categorii în care se înscriu acestea şi forma acţiunii devenirea istorică a societăţilor politice o pune în evidenţă . neglijînd aspectul formal al relaţiei. Antropologia politică are aceeaşi obligaţie faţă de societăţile care dispun de o guvernare minimă sau de o guvernare de circumstanţă. pe bună dreptate. ea clasifică indivizii şi grupurile sociale după acest model. nici să neglijeze acest lucru. Ordine şi subordonare Teoriile antropologice par marcate de incertitudine : unele dintre ele găsesc deja în „natură" manifestarea raporturilor de ierarhie şi de dominaţie. proprietatea asupra pămîntului şi a bogăţiilor materiale. alte teorii privesc stratificarea socială ca fiind „înrădăcinată în cultură" (L. Antropologia politică nu trebuie nici să nege. că ea este „forţa de ordine prin excelenţă" (J. controlul oamenilor opozabili duşmanilor din afară. Ceea ce ea exprimă „oficial" e mai ales o inegalitate fundamentală : cea pe care stratificarea socială şi sistemul claselor sociale o stabilesc între indivizi şi între grupuri. Puterea. Pe scurt. manipularea simbolurilor şi ritualului. nici o putere fără ierarhii şi fară raporturi inegale instaurate între indivizi şi grupurile sociale. competiţia şi conflictul. prestigiul rezultă aici din condiţii acum mai bine cunoscute. Fallers). diferenţierea funcţiilor măreşte numărul grupurilor care şi le asumă sau impune aceluiaşi grup să se prezinte sub „aspecte" diferite în funcţie de situaţii. Bastide) din societăţile mai complexe conduse de statul primitiv.şi ca necesitate logică . Sînt practici care implică deja antagonismul. Freund). Aceste elemente diverse nu se pot adapta decît dacă sînt ordonate unele faţă de altele. istoria le încarcă cu elemente noi fără a le elimina pe toate cele vechi. fie că e vorba de peck-order (ordinea loviturii de cioc) din societăţile păsărilor. Aceste societăţi au ierarhii sociale elementare. Toate societăţile sînt. influenţa. Asociată unei imagini ideale a omului care simbolizează valorile şi idealurile colective.

iar schimbarea trebuie să fie mai uşor perceptibilă în societăţile cele mai simple. drepturi şi obligaţii. Ea funcţionează într-un cadru restrîns în care instaurează relaţii de autoritate legate de un sistem de denumiri. ci se înscriu într-o ordine ierarhică de grupuri şi implică statute inegale (chiar dacă inegalitatea nu se referă decît la prestigiu şi la preeminenţă) şi o inegalitate în participarea la putere. strămoşii de la „început" fiind asimilaţi zeilor sau eroilor sau consideraţi companionii celor din urmă. sugerează ambiguităţile care complică noţiunea de stratificare socială. într-o asemenea optică. Contradicţiile denumite naturale. dar „tratate" de mediul cultural în cadrul căruia se exprimă. şi indienii comanche. în celălalt caz. Rudenia le guvernează în special pe primele. atribuie puterea membrului celui mai vîrstnic din generaţia cea mai vîrstnică. Se poate considera că această ierarhie prefigurează formele elementare ale stratificării sociale. chiar redusă la această formulare sumară. şi în măsura în care reglează accesul spre poziţiile ce conferă putere sau autoritate. ea se justifică prin mit.Ierarhizarea. Linton. este ascendentă. Produs al istoriei. Astfel de inegalităţi primare determină deja privilegii şi obligaţii. deşi structurile sale pun în evidenţă „clase" de rude şi jocul egalităţii (de exemplu între fraţi) sau al dominaţiei-subordonării (de exemplu între părinţi şi copiii lor). atitudini. Principiul dominant care stă la baza acestei ordini este cel al vîrstei şi al apropierii genealogice : grupul de descendenţă cel mai „apropiat" de strămoşul comun sau de fondator ocupă o poziţie superioară. se manifestă printr-o ierarhie de poziţii individuale ce situează bărbaţii faţă de femei şi pe fiecare dintre aceştia în grupul lor în funcţie de vîrstă. bazate pe diferenţele de sex şi de vîrstă. ierarhia este mereu ascendentă şi se continuă în lumea strămoşilor . Unităţile sociale constituite în funcţie de descendenţă nu sînt toate egale şi echivalente. care dispun de asemenea de o dublă ierarhizare ce plasează la vîrf bărbaţii în deplinătatea virilităţii şi femeile în deplinătatea fecundităţii. ANTROPOLOGIE POLITICĂ R. deţine preeminenţa politică. Ele se complică atunci cînd intervin în domeniul relaţiilor definite prin rudenie şi descendenţă1. atrage atenţia asupra acestui „aspect al organizării sociale". El opune populaţia tanala din Madagascar. care prezintă o dublă ierarhizare a bărbaţilor şi femeilor după vîrstă şi apropierea de strămoşi. relaţia lor cu politicul se schimbă după cum ele stabilesc poziţiile respective ale indivizilor sau pe cele ale anumitor grupuri sociale. Faptul că predomină valorile religioase la tanala şi valorile militare la comanche contribuie la explicarea diferenţei şi arată cum criteriile naturale de „clasificare" îşi primesc semnificaţia de la cultura care le utilizează. apoi descendentă. Poziţia relativă a clanurilor şi lignajelor rezultă din . Totuşi. într-un articol publicat în 1940. Dezbaterea. în plus. ea nu primeşte semnificaţii politice decît în măsura în care modelează raporturile între grupurile sociale şi nu între persoane. semnifică trecerea de la natură la cultură. într-un caz. Subzistă contradicţii cu privire la natura inegalităţilor ce trebuie analizate pentru a o caracteriza.

Principiul populaţia swazi din Africa meridională. Istoria a orientat ierarhia clanurilor şi lignajelor. în lucrarea sa From Generation to Generation (1956). ordinea clanică-lignajeră se referă la cuceritorul Atimukulu : lignajul „său" are monopolul puterii politice. N. într-un sistem de rudenie. Ar fi la fel de riscant. primul dintre regii cunoscuţi în tradiţia oralăRUDENIE ŞI PUTERE 65 . Ei nu intervin în domeniul politic decît în mod secundar. pe care le instaurează. S-a putut afirma că ierarhia indivizilor. Organizarea bipartită a tribului winnebago se bazează pe această inegalitate de statut şi de capacitate politică. deţinînd. sînt situaţi în partea stîngă a teritoriului tribal. iar clanurile lor au păsări ca embleme totemice. pot opera încă aceleaşi principii. La a fondat clanul superior din care se recrutează suveranii. mitologia populaţiei winnebago din Wisconsin spune că două „jumătăţi". Ei rămîn la marginea unei puteri ce vrea să se conformeze scopurilor „forţelor supranaturale". iar cealaltă „terestră" şi deţinătoare a tehnicilor ce permit asigurarea subzistenţei materiale. şi în măsura în care reglează accesul spre poziţiile ce conferă putere sau autoritate. Această funcţie a mitului se manifestă clar în unele societăţi amerindiene. iar clanul „său" (cel al crocodilului) are statutul cel mai privilegiat datorită antecedenţei sale .loage în cadrul rudeniei sau al organizărilor lignajere şi în cadrul ierarhiilor de grupuri de vîrstă. procedînd în acelaşi fel. celelalte clanuri şi lignaje se ordonează după cum fondatorul a sosit o dată cu sau în urma eroului cuceritor. introduce un nou mod de solidaritate şi de persoane. Ea se deschide adesea către o mitologie ce exprimă simbolic inegalităţile de statut şi oferă o justificare a raporturilor de dominaţie-subordonare. într-o societate segmentară. şi ocuparea progresivă de către ele a spaţiului. a observat în mod corect că instituţia claselor de vîrstă trasează din nou frontierele stabilite de rudenie şi descendenţă. a dat naştere la diferenţe de „rang" în cadrul sistemului clanic. şi ierarhia „segmentelor". pornind din centrul de formare. „Cei de sus" ocupă un rang superior. Astfel. pornind de la strămoşul iniţial. Eisenstadt. Unităţile sociale constituite în funcţie de descendenţă nu sînt toate egale şi echivalente. iar clanurile lor au animale terestre ca embleme totemice. la populaţia bemba din Zambia. în societăţile cu stat tradiţional. Astfel. ci se înscriu într-o ordine ierarhică de grupuri şi implică statute inegale (chiar dacă inegalitatea nu se referă decît la prestigiu şi la preeminenţă) şi o inegalitate în participarea la putere. s-au confruntat la începutul timpurilor într-o încercare ce viza cucerirea poziţiei de şef. S. sînt localizaţi în partea dreaptă a teritoriului tribal. funcţii de poliţie (clanul ursului) şi de toboşar public (clanul bizonului).evenimentele care au determinat formarea lor. de exemplu. „Cei de pe pămînt" se găsesc într-o poziţie inferioară. una „celestă" şi deţinătoare de puteri rituale. a condiţionat organizarea spaţiului social. se supun aceloraşi principii de ordonare. să se considere implicaţiile criteriului de vîrstă ca ana. Prima a cîştigat şi şi-a stabilit astfel dominaţia : unul dintre clanurile care o constituie — cel al păsării-tunet — are monopolul şeferiei tribale. Nu este de fapt decît o aproximare care estompează implicaţiile politice ale celei de a doua categorii. iar lignajele ce îl constituie sînt ierarhizate după relaţia lor cu descendenţa primordială.

iar clanurile lor au păsări ca embleme totemice. Se poate considera că această ierarhie prefigurează formele elementare ale stratificării sociale. „Cei de sus" ocupă un rang superior. a dat naştere la diferenţe de „rang" în cadrul sistemului clanic. iar lignajele ce îl constituie sînt ierarhizate după relaţia lor cu descendenţa primordială. se supun aceloraşi principii de ordonare. Istoria a orientat ierarhia clanurilor şi lignajelor. sînt situaţi în partea stîngă a teritoriului tribal. Nu este de fapt decît o aproximare care estompează implicaţiile politice ale celei de a doua categorii. strămoşii de la „început" fiind asimilaţi zeilor sau eroilor sau consideraţi companionii celor din urmă. „Cei de pe pămînt" se găsesc într-o poziţie inferioară. primul dintre regii cunoscuţi în tradiţia orală a fondat clanul superior din care se recrutează suveranii. iar cealaltă „terestră" şi deţinătoare a tehnicilor ce permit asigurarea subzistenţei materiale. deţinînd. Organizarea bipartită a tribului winnebago se bazează pe această inegalitate de statut şi de capacitate politică. pornind din centrul de formare. şi ierarhia „segmentelor". într-un sistem de rudenie. Ei nu intervin în domeniul politic decît în mod secundar. . iar clanul „său" (cel al crocodilului) are statutul cel mai privilegiat datorită antecedenţei sale . şi ocuparea progresivă de către ele a spaţiului. pe care le instaurează. a condiţionat organizarea spaţiului social. s-au confruntat la începutul timpurilor într-o încercare ce viza cucerirea poziţiei de şef. una „celestă" şi deţinătoare de puteri rituale. Ei rămîn la marginea unei puteri ce vrea să se conformeze scopurilor „forţelor supranaturale". deţine preeminenţa politică. funcţii de poliţie (clanul ursului) şi de toboşar public (clanul bizonului). Poziţia relativă a clanurilor şi lignajelor rezultă din evenimentele ANTROPOLOGIE POLITICĂ care au determinat formarea lor. sînt localizaţi în partea dreaptă a teritoriului tribal.cel al păsării-tunet . în societăţile cu stat tradiţional. Produs al istoriei. Ea se deschide adesea către o mitologie ce exprimă simbolic inegalităţile de statut şi oferă o justificare a raporturilor de dominaţie-subordonare. Ar fi la fel de riscant. S-a putut afirma că ierarhia indivizilor. pot opera încă aceleaşi principii. mitologia populaţiei winnebago din Wisconsin spune că două Jumătăţi". Prima a cîştigat şi şi-a stabilit astfel dominaţia : unul dintre clanurile care o constituie . Această funcţie a mitului se manifestă clar în unele societăţi amerindiene. atribuie puterea membrului celui mai vîrstnic din generaţia cea mai vîrstnică.are monopolul şeferiei tribale. iar clanurile lor au animale terestre ca embleme totemice. de exemplu. într-o societate segmentară. Astfel. Astfel. La populaţia swazi din Africa meridională. la populaţia bemba din Zambia. ordinea clanicălignajeră se referă la cuceritorul Atimukulu : lignajul „său" are monopolul puterii politice. ea se justifică prin mit. pornind de la strămoşul iniţial.dominant care stă la baza acestei ordini este cel al vîrstei şi al apropierii genealogice: grupul de descendenţă cel mai „apropiat" de strămoşul comun sau de fondator ocupă o poziţie superioară. celelalte clanuri şi lignaje se ordonează după cum fondatorul a sosit o dată cu sau în urma eroului cuceritor.

politice şi juridice care intervin direct în guvernarea colectivităţii. ce leagă relaţiile de dominaţie între „clase" succesive (1-2) şi relaţiile libere între „clase" alternative (1-3).societate segmentară/societate cu stat tradiţional . grupele de vîrstă sînt un element fundamental al structurii satului. 38 Putem cita articolul lui S. In Africa occidentală. Un studiu comparativ detaliat ar arăta că grupele de vîrstă ordonate se situează diferit în societatea globală. ea funcţionează uneori în contradicţie cu sistemul relaţiilor socialeRUDENIE ŞI PUTERE 67 . în timp ce clanurile şi lignajele sînt reduse la un rol secundar. „particulariste". pe care le poate tempera un joc al compensaţiilor. cum este cazul mai multor societăţi din Camerunul meridional. Acest sistem apare cel mai bine ilustrat în diversitatea formelor sale în Africa neagră38. legate de suveran. de exemplu la populaţia ibo din Nigeria şi la vecinii lor. după cum ierarhiile clanice-lignajere sînt încă active. S. Poziţia. în lucrarea sa From Generation to Generation (1956). introduce un nou mod de solidaritate şi de subordonare. Oferind o bază în plus puterii politice primitive şi făcînd să prevaleze valori mai „universale" faţă de valorile bazate pe rudenie şi descendenţă. să se considere implicaţiile criteriului de vîrstă ca ana. ele au o funcţie economică şi pot determina participarea la conducerea treburilor săteşti. N. Regiunea meridională. 24 aprilie 1954.loage în cadrul rudeniei sau al organizărilor lignajere şi în cadrul ierarhiilor de grupuri de vîrstă. societăţile africane.ele sînt învestite cu funcţiile cele mai numeroase sau cele mai importante.rituale. Este cazul populaţiei meru din Africa orientală. Eisenstadt. a observat în mod corect că instituţia claselor de vîrstă trasează din nou frontierele stabilite de rudenie şi descendenţă. African Age Groups. militare sau/şi politice. Populaţiile nandi şi kikuyu-kamba din regiunea orientală prezintă o organizare socială stabilită pe bază teritorială. după cum stratificările cu adevărat politice sînt sau nu constituite. cu regatele swazi şi zulu. care joacă mai mult decît un rol militar. Exemplele date nu ajung însă pentru a pune în evidenţă multiplele variaţiuni pe care le prezintă. A Comparative Study. dintre care şi cele ce asigură guvernarea. o ierarhie de clase de vîrstă învestite cu puteri militare. sub acest aspect. depăşeşte particularismul grupărilor lignajere. mai ales în societăţile în care o clasă de vîrstă preeminentă (cea a războinicilor) impune membrilor săi celibatul şi implicarea minimă în cadrul rudeniei. Eisenstadt. creează o adevărată şcoală de civism şi conferă statutul de adult. Totuşi. Ea rezultă din vîrstă şi din procedeul ritual ce condiţionează accesul la sistem.procedînd în acelaşi fel. Stratificarea grupurilor de vîrstă diferă de simpla ierarhie a generaţiilor. N. Organizarea claselor de vîrstă instaurează raporturi de solidaritate şi de autoritate. structura şi funcţiile lor se schimbă în consecinţă : între cei doi poli . arată cum o putere foarte centralizată se sprijină pe un puternic aparat de clase de vîrstă : acestea formează regimente. caracteristica esenţială a claselor de vîrstă instituite e de a forma o stratificare socială străină rudeniei şi descendenţei şi de a permite îndeplinirea de funcţii specifice. în „Africa".

După el. Unele prezintă o structură globală denumită de „caste". prin exemple numeroase şi dispersate din punct de vedere geografic. ce ordonează clanurile sau lignajele şi clasele de vîrstă. şi a căutat legătura lor cu ecologiile şi economiile insulare. nu sînt niciodată abolite. Maquet. Aceste stratificări complexe se manifestă prin participări inegale (sau exclusive) la putere. Aceştia din urmă separau oamenii de rînd . cu ierarhie internă. 1897). izolat în vîrful ierarhiei. prin procedee diferite. „clasa" religioasă (preoţii). nobilimea funciară. D. într-un studiu comparativ. în Polinezia. la bogăţii şi la simbolurile de prestigiu. Acest sistem de ranguri rămînea totuşi deschis prin jocul căsătoriei sau al meritelor (J. M. primea titlul de „Marele Soare". după formula lui J. Ele pot prefigura o structură de clase sociale şi pun în evidenţă foarte clar evenimentele istorice. şi care pot singure să primească denumirea de „stratificare".Asemenea forme elementare ale stratificării sociale. subordonîndu-le. El se regăseşte la amerindienii din nord : indienii din nord-vest şi natchez de pe valea inferioară a fluviului Mississippi. Swanton. Murdock. J. R. Sahlins a pus în evidenţă diversitatea formelor de stratificare. Unele funcţii şi unele titluri sînt ereditare (Old Samoa.desemnaţi prea puţin măgulitor ca „împuţiţi" . care ierarhizează un număr restrîns de grupuri închise. în special din Senegal şi Mali. 1958). B. capacitatea rituală. care le domină şi le folosesc. Inegalitatea de statut sau de poziţie exprimată în afara rudeniei şi în afara raporturilor stabilite între grupurile de descendenţă şi ANTROPOLOGIE POLITICĂ între grupurile de vîrstă. . specializate şi. devine atunci criteriul pertinent. Indian Tribes of the Lower Mississippi Valley. termenul nu se aplică decît societăţilor în care apar grupuri esenţial distincte şi inegale din cauza diferenţei lor : de exemplu. 1911). ordine sau caste. în Samoa. Statutele sociale implicate. Anumite societăţi. cele ce prezintă o ruptură între oamenii liberi şi sclavi. inegale. în cadrul cărora se repartizează oamenii liberi : „clasa" politică (şefii. Ele coexistă în general cu forme mai complexe. riguros diferenţiate. cu tipurile de structuri şi de organizări politice (Social Stratification in Polynesia. după părerea unor antropologi. gradul lor de complexitate inegală în societăţile polineziene. „premisa de inegalitate" e aici principiul care stă la baza dominaţiei şi a privilegiilor grupului superior şi minoritar. Şeful suprem. aducerea în stare de supunere etc. deloc egali între ei). şi prin trăsături culturale diferenţiale.de aristocraţi — ei înşişi ierarhizaţi în trei categorii : „onorabili". Stair a distins aici cinci „clase". Astfel. Este cazul din vechea Rwandă şi Burundi . Literatura etnologică ilustrează. distincţiile sociale sînt şi mai marcate. şi se bazează pe cucerire. marii proprietari şi oamenii de rînd. un asemenea tip de societăţi cu ranguri. sînt stabilite şi ordonate niveluri multiple chiar în afară de graniţa dominantă trasată între oamenii liberi şi ceilalţi. printre ei şi G. rezultă din relaţii străine domeniilor în care se actualizează cele trei modele de raporturi. rangurile şi ordinele pe care le determină. „nobili" şi „sori". controlul asupra pămîntului. Africa propune o mare varietate de societăţi cu stratificări sociale complexe. P. în esenţă.

Realitatea e mult mai complexă însă. determină.asociază un sistem de ordine (aristocraţi. în sfîrşit. Coeziunea acestora nu rezultă nici din structura familială (care a fost calificată drept „centrifugă"). eterogenitatea etnică. ea provoacă. o dată cu creşterea numărului castelor şi divizărilor lor interne. Gv Smith. 1966. mai ales în domeniul politic. studiată de E. Dumont a subliniat aspectele ideologice ale sistemului castelor. tipuri multiple de stratificare şi de ierarhizare.este cea care explică şi justifică genul de relaţii sociale şi inegalităţile pe care le creează. 2) cel al oamenilor liberi (darat) . o controversă permanentă cu privire la poziţiile lor relative. Alte societăţi. Asia. combină într-un ansamblu de o „complexitate extremă". după formula lui M. Paris. astfel monopolul puterii. care apar ca fiind constituite din protoclase sau din clase sociale embrionare. Societăţile africaneRUDENIE ŞI PUTERE 69 . R. trasează graniţe ce accentuează diferenţele împiedicînd intrarea unui grup peste altul. căci. care se schimbă cu greutate într-un „sistem feudal". sînt rare .măsura tuturor lucrurilor . Leach. El caracterizează societatea respectivă prin asocierea unui „sistem de clase" şi a unui „sistem lignajer". gradul înalt de diferenţiere a funcţiilor economice şi sociale. instaurează o diferenţiere şi o specializare riguroasă. L. Sînt diferenţiate trei ordine sau „stări" principale şi două intermediare : 1) cel al şefilor sau seniorilor (du) . oameni liberi. populaţiile wolof. o repartizare în spaţiu care se conformează acestor exigenţe. fiind variabilă în funcţie de regiuni şi de perioadele considerate. Ea stabileşte o ordine strictă. Modelul celor patru varnas (categorii fundamentale de clasificare) este instrumentul ce permite interpretarea teoretică a acestei organizări globale. în acest caz. regatul Buganda. 1963. Această stratificare nu este nici rigidă. Clan. ci din castă. Ea permite 39 F. constituie un exemplu. vezi Homo Hierarchicus. acestea au fost mai întîi definite ca sistem imobil. nici din sistemul clanic (denumit „nominal"). cum ar fi hausa din Nigeria de Nord. dintre care populaţia kachin din Birmania. Raportarea la sistemul religios şi la comportamentul ritual . L. nici în legătură directă cu statutele economice. doar printr-un abuz simplificator. prezintă cel mai mare număr de societăţi cu caste. efectele cuceririi de către un grup care a dobîndit tradiţionale. pare a fi una dintre ele. explică o asemenea structură. Majoritatea societăţilor asiatice prezintă stratificări sociale complexe. datorită locului acordat proprietăţii funciare şi datorită importanţei recunoscute a iniţiativei individuale. Endogamia poate funcţiona la fiecare nivel de stratificare internă. între 1) şi 2) se situează aristocraţii. oameni de rînd) şi un sistem de „caste" profesionale. 3) cel al „sclavilor" (mayam) . fiecare avînd propria stratificare şi ierarhia specifică . serer şi toucouleur fac parte din această categorie. Dinamismul castelor este legat de dinamisme politice şi. Hsu. Princeton. Nu este lipsit de interes să semnalăm că societatea ganda rămîne una dintre societăţile tradiţionale cele mai deschise astăzi procesului de modernizare. între 2) şi 3). presupuşi descendenţi ai vechilor şefi . Caste and Club. descendenţii unui bărbat darat şi ai unei femei mayam (surawng). Ea se raportează la distincţii rituale şi la consideraţii politice. cu India. ca şi în cazul brahmanilor din Bengal39.

legată de primele două. nici unilaterală. Trecerea în revistă rapidă şi incompletă a stratificărilor şi a ierarhiilor complexe dezvăluie multitudinea formelor lor tradiţionale . pentru că trecerea de la interpretarea teoretică la elucidarea realităţii sociale nu are loc fără obstacole. fie prin cutumă. ceea ce cercetările desfăşurate sub umbrela antropologiei politice nu pot ignora. defineşte poziţia personală a unui individ faţă de ceilalţi în cadrul unui grup . . Rolul exprimă statutul în termeni de acţiune socială. fară îndoială. Diferenţierea între formele superioare şi formele elementare ale stratificării nu se face cu uşurinţă. le implică şi poate fi considerată termen generic. Forme ale stratificării sociale şi putere politică Studiul acestei relaţii necesită o examinare prealabilă a conceptelor celor mai utilizate. nu este nici simplă. inventarul critic efectuat de R. reluată de sociologii moderni şi de antropologii sociali. între o multitudine de ierarhii". Dar lucrul esenţial este. sugerează acelaşi lucru. H. Bastide (Formes élémentaires de la stratification sociale. care sînt şi cele mai problematice . Ea desemnează funcţia ocupată printr-un „mandat al societăţii". 2) rupturile între grupuri ierarhizate se produc la scara societăţii globale sau a unităţii politice naţionale. ea sugerează şi dificultatea întîmpinată de îndată ce s-a încercat reducerea sa la un număr limitat de tipuri. ele fiind cazurile particulare. Gurvitch care identifică „orice structură" cu „un echilibru precar. Social Organization (1948). Pare totuşi legitim să se restrîngă aplicarea conceptului de stratificare la societăţile care satisfac cel puţin două condiţii: 1) inegalităţile dominante se formulează pe baza altor criterii decît cele de vîrstă şi de sex. Controversele specialiştilor pun în final problema graniţelor lor respective. Această formulare a lui R. Noţiunea de oficiu. moştenită de la H. fie printr-o procedură sau un ritual specific. descendenţă şi alianţă. 2. el reprezintă aspectul dinamic al acestuia. înrădăcinarea sa în domeniul relaţiilor definite prin rudenie. asociate unui ansamblu de drepturi şi îndatoriri.fiecărui ordin să-şi laude „onoarea" faţă de cei ce îi sînt inferiori. Lowie în capitolul Social Strata din lucrarea sa. Ea apare. ea permite aprecierea distanţei sociale existente între persoane. relaţia efectivă dintre stratificarea socială şi structura şi organizarea politică se stabileşte prin modalităţi diferite . ca expresie superioară şi sistematizată a inegalităţilor existente la acest nivel. de rudenie şi de descendenţă . ce trebuie refăcut fără încetare printr-un efort înnoit. trebuie să fie oarecum legitimate. 1965) o urmează pe cea a lui G. Pe de altă parte. căci primele apar oarecum din celelalte şi le utilizează ANTROPOLOGIE POLITICĂ evidenţiind o schimbare de regim ierarhic. Spencer. Ambele. pentru că determină ierarhiile de indivizi. Maine şi H. Noţiunea de statut. oarecum. Această delimitare nu simplifică astfel lucrurile. determină tipul de putere sau de autoritate conferit în cadrul organizării politice. Societăţile concrete apar ca „o încurcătură de sisteme de stratificare socială în raporturi dialectice unele cu altele".

Ritual and Office in Tribal Society. care contribuie la bunăstarea şi la prosperitatea societăţii şi pe care cei ce acceptă un oficiu trebuie să le transforme cu scrupulozitate în acţiuni"40. fie că este cea a grupurilor sociale constituite pe baza descendenţei. Celelalte pot fi deschise oricărui membru al societăţii sau pot fi privilegiul unor grupuri determinate. Oficiul (sau funcţia cu titlu) comportă neapărat elemente ceremoniale şi rituale care.nereţinînd decît privilegiile pe care le oferă . Se stabileşte între oficiu şi deţinătorul său un raport complex: dacă primul ar rămîne liber. Aceste două sisteme rămîn în centrul unei dezbateri care nu poate fi analizată aici în toate detaliile. Al doilea. sau unui grup de descendenţă ce ocupă primul loc întrun ansamblu de clanuri şi de lignaje ordonate. vîrstă sau prin deţinerea unei calităţi native. Ea poate corespunde unei entităţi etnice care a unificat o societate multiplă şi şi-a impus dominaţia. Unii autori (printre ei Rivers) aplică termenul de castă doar fenomenului indian . se raportează la o ierarhie globală : cea pe care o prezintă orice societate unde există „clase" aproape închise. evident. sau unei aristocraţii ereditarele posedă o cultură distinctă de cea a majorităţii. cum e cazul unui titlu ce rămîne proprietatea exclusivă a unui lignaj. 1965. dacă al doilea nu şi-ar îndeplini obligaţiile şi nu ar respecta riscul ar fi acelaşi. Lloyd)41. Ea evidenţiază puterea politică şi ierarhia sa proprie în raportul său cu stratificarea socială. funcţia ereditară. 1962.economice. In toate cazurile. A. distincţia între funcţia deţinută şi persoana ce o deţine pentru o vreme. după exemplul utilizării stabilite de istorici. Political Systems and the Distribution of Power. ierarhizarea riguroasă şi 40M. Gluckman (ed. şi este adevărat că sensurile lor coincid în mare măsură. determinată de naştere. Sistemul de ordine sau stări trebuie privit ca o formă complexă a stratificării sociale. interdicţiile impuse de funcţia sa . printr-un „procedeu deliberat şi solemn".. Meyer Fortes constată în legătură cu acestea : „Caracterul [lor] religios este mijlocul de a da o forţă de constrîngere obligaţiilor morale. impune. în majoritatea societăţilor tradiţionale cu stat. London. 41Vezi studiul său din volumul colectiv A. în esenţă. ordinea socială ar părea ameninţată . Rang şi ordin (sau stare) sînt termeni care adesea se confundă sau se utilizează ca sinonime în literatura antropologică .RUDENIE ŞI PUTERE 71 . paralel cu sistemul de caste şi cu sistemul de clase. oficiile politice sînt rezervate membrilor „unei clase conducătoare care nu reprezintă decît o mică proporţie din populaţia totală" (Peter C. în M. în sfîrşit. Anumite funcţii cu titluri sînt legate de un statut „primit" prin descendenţă. Primul se raportează totuşi la o ierarhie particulară. Oficiul nu are doar un aspect tehnic. Iar acesta din urmă este. fie a grupurilor socio-profesionale. Manchester. S. şi atribuit unui număr restrîns de persoane. permit accesul la el şi dobîndirea unei „noi identităţi sociale". Fortes. mai accentuat în cazul funcţiilor politico-rituale. ei reţin patru criterii ce permit calificarea castei : endogamia.). fie a funcţiilor cu titlu din cadrul organizării politice. Essays on the Ritual of Social Relations. noţiunea de oficiu sau de funcţie cu titlu conotează noţiunile de rang şi de ordin sau stare. definite legal. are şi un caracter moral şi/sau religios. pentru care apartenenţa este. religioase sau de alt fel.

în cadrul căruia castele nu se caracterizează decît prin „extrema lor imobilitate". din motive care ţin. se opun ca grupări „impuse'Vgrupări „reale". în al doilea rînd. Francis Hsu aminteşte că sistemul „a încorporat întotdeauna grupuri noi organizate în caste" şi că rupturile şi luptele care îl afectează „nu sînt fenomene moderne". ea analizează trecerea de la societatea fără clase (comunitatea primitivă) la societatea cu clase. Controversa şi-a redobîndit vigoarea pe baza observaţiilor adunate de antropologi în decursul ultimelor decenii. pe de altă parte. posibilitatea de a diferenţia. Ceea ce oferă. în aceeaşi societate. rituală.)/grupări suprafuncţionale.regulile de „evitare". Dacă. în sensul prezentei ANTROPOLOGIE POLITICĂ interpretări. nici aşa imobile pe cît lasă să se înţeleagă definiţia clasică . în primul rînd. ei resping diferenţa dintre castă şi clasă şi consideră un ansamblu de clase ierarhizate. grupări cu funcţie dominantă (politică. religia. Teoria marxistă pare ea însăşi neterminată sau ezitantă în acest domeniu. Dacă se reţine această interpretare şi valoarea diferenţială pe care o conferă criteriul de „permeabilitate" sau de deschidere. Castele şi ordinele pe de o parte. grupări în raport de complementari ta te/grupări în raport de antagonism. economică etc. Gurvitch pentru definirea claselor. se consideră castele. printre cele şase utilizate de G. ordine şi clase ca „tipuri ideale" ce nu coincid niciodată exact cu realitatea şi care pot fi utilizate simultan pentru a o pune în evidenţă pe aceasta. trebuie să constatăm că societăţile cu clanuri sau cu clase de vîrstă dotate cu funcţii specifice conţin germenii acestor trei forme complexe ale stratificării sociale. serer şi toucouleur din Senegal). Este extrem de important să constatăm-că primele două sînt oarecum „înrudite" şi că ultimul ocupă un loc separat. Pe de altă parte. straturile cele mai puţin „permeabile" (castele) şi straturile cele mai „permeabile" (clasele). Aceste trei „criterii cardinale". după Lowie. dar fără a trata problema în ansamblul ei şi fără a preciza prin ce structurile sociale anterioare capitalismului impun o interpretare mai „complicată". Castele indiene nu par nici aşa „închise". de fapte şi. ordinele şi clasele sociale ca fiind cele trei tipuri ale unei combinaţii ierarhice stabilite între oameni. permit dezvăluirea diferenţelor (Le concept de classes sociales. se vede că primele se referă mai ales la domeniul simbolic prin excelenţă. Prudenţa ştiinţifică îndeamnă la a considera sistemele de caste. simboluri şi lucruri. 1954). castele. este cel care . de orientările cercetării. Alţi autori (printre care Lowie) încearcă să-i dea o semnificaţie mai largă . există societăţi exterioare Indiei care au o stratificare parţială comparabilă cu cea pe care o instaurează regimul castelor. Lukacs. Au fost propuse deja exemple africane : ele arată asocierea ordinelor şi castelor în cadrul aceleiaşi unităţi politice (wolof. Interpretarea societăţilor tradiţionale în termeni de clase sociale rămîne de o utilitate limitată în antropologie. iar ultimele la lucrurile privite sub aspectul producţiei şi repartiţiei lor. ordinele (sau stările) şi clasele apar ca trei elemente ale unei dezvoltări către o ierarhie mai deschisă a grupurilor sociale. G. clasele sociale pe de altă parte. în Histoire et conscience de classe. următoarele la atributele estimate ca înnăscute care îi fac pe oameni inegali.

în „Cahiers d'Études Africaines". Apelul la noţiunea de protoclasă socială cel puţin conceptul de clasă. Antropologii nemarxişti se distanţează şi mai mult. Lucrările antropologilor şi sociologilor care analizează societăţile tradiţionale neeuropene pun în evidenţă mai mult clase ce tind să se formeze sub efectul decolonizării şi modernizării şi mai puţin clase constituite. născut la ţărănimea hutu. care utilizează modelul de dezvoltare elaborat de F. s-au făcut cercetări dedicate expresiilor ideologice derivate din relaţiile de inegalitate şi din modurile de distribuire a puterii politice. . Este vorba de eseul lui J. fie sugerează dificultăţile. des Religions".„revoluţia" din 1960 care a doborît monarhia şi dominaţia tutsi — pare să confirme noua analiză. în cazul Rwanda. leagă existenţa statului tradiţional de grupuri sociale inegale ce pot fi considerate protoclase. opune o societate imaginară societăţii reale bazate pe inegalitate43. raporturile de clase şi „interesele antagoniste" pe care le suscită. L. în „Archives de Soc. Astfel. Engels. 18. este nevoie de analize mai complicate şi mult mai rafinate". evidenţiază necesitatea de a marca diferenţele faţă deRUDENIE ŞI PUTERE 73 42Vezi mai ales articolul său. cum refuzul stării de lucruri existente se poate exprima în planul mitului şi al inovaţiei religioase : un cult egalitar (Kubandwa). în cadrul acestora din urmă. Anumite studii recente încearcă să identifice. L. 1964. Maquet despre vechea Rwandă : el recunoaşte existenţa „unei relaţii economice între cele două straturi" [tutsi şi hutu] care permite „ca ele să fie considerate autentice clase sociale"42. A. Şi este adevărat că evenimentul . Pe de altă parte. Mythe et société féodale. „nu este deloc sigur că se pot diferenţia forţele economice de celelalte forţe" . ca şi manifestărilor de contestare şi de rebeliune. Max Gluckman s-a ocupat de analiza dinamicii politice (luptele pentru putere) şi a formelor rebeliunii (reacţiile împotriva deţinătorilor puterii). Chestiunea valabilităţii conceptului de clase sociale. rămîne o problemă. de Heusch a arătat. 43h.utilizează acest calificativ şi introduce un avertisment justificat: în cazul acestor structuri. Dar trebuie să recunoaştem de îndată că societăţile care prezintă interes pentru antropologie nu se apropie de tipul definit astfel decît în număr mic. Majoritatea etnografilor sovietici. El asociază această schimbare structurală cu evoluţiile cele mai recente. Fallers afirmă că noţiunea de clasă socială „caracteristică" istoriei şi culturii occidentale este inutilizabilă în afara societăţilor formate de acestea din urmă. fără a fi primit „o semnificaţie de aplicare generală". de Heusch. Dar a vrut mai ales să demonstreze că acestea din urmă au ca efect consolidarea regimului politic şi nu modificarea sa. pentru „a descoperi rolul forţelor ce fac societatea să se mişte. dintre care una le domină şi le exploatează pe celelalte. 16. La participation de la classe paysanne au mouvement d'indépendance du Rwanda. 1964. Este legitim să fie rezervat doar societăţilor unificate (ceea ce implică prezenţa statului) în care „forţele economice" determină stratificarea socială predominantă şi în care raporturile antagoniste ameninţă ordinea socială şi regimul politic instaurat. aşa cum rezultă el din studiul critic al societăţii capitaliste europene din secolul al XlX-lea. aplicat unui domeniu care nu este domeniul său originar.

să menţină o distanţă semnificativă între grupurile sociale ierarhizate etc. Funcţia îndeplinită determină o ordine ierarhică. fondată pe cucerire. după termenul folosit de Hsu. Un singur exemplu ajunge pentru a evidenţia această necesitate. Bazele inegalităţii şi organizarea puterii pe care ea o determină vor apărea astfel cu o claritate mai propice unei analize detaliate. în sfîrşit.este astfel lărgit. Domeniul preocupărilor devenite clasice şi adesea de rutină . aristocraţii care au monopolul funcţiilor politice. în acelaşi timp complexe şi strîns legate.căci va rezulta o cunoaştere mai fină şi mai diversificată a „modurilor de producţie" proprii societăţilor numite tradiţionale . în care statul s-a impus cu vigoare. înainte de a verifica relaţia dintre stratificarea socială şi tipurile de putere politică. dacă nu suficientă. la bază.descoperirea „subculturilor" legate de diversele straturi. studiul proceselor matrimoniale ce permit. vîrstă. poziţie în grupurile de rudenie şi de descendenţă. în care ierarhiile sociale şi politice se amestecă. se dezvăluie inegalităţile instaurate între etnii şi inegalităţile elementare stabilite după sex. funcţiile cu titluri (sarautu) asociate puterii regale sînt cele mai bune distribuitoare de prestigiu şi de privilegii şi constituie oarecum ierarhia de referinţă. Dualismul sumar.pentru că rămîn în cadrul ritualului. oferind fiecăruia un statut şi un rang : la vîrf. măcelarii care constituie grupul cel mai discreditat. prin endogamie. care opune aristocraţii şi oamenii de rînd (talakawa). bazată pe entităţi etnice bine diferenţiate. iar reuşita personală (arziki) asigură un fel de promovare. ceea ce este o condiţie necesară. al unsprezecelea.şi atunci cînd aporturile teoretice ale antropologiei politice vor fi îmbogăţite. din clipa cînd se hotărăşte aplicarea conceptului de clase la anumite societăţi care prezintă interes pentru antropologie. Totuşi. Este vorba. Această orientare nouă asigură un prim succes. Verificarea corelaţiilor va cîştiga în rigoare : între caste şi puterea slabă care funcţionează în cadrul unui sistem definit prin „caracteristicile sale centrifuge". cel al societăţii hausa din Nigeria de Nord. Raporturile între grupuri . în acest caz. examinarea mijloacelor utilizate pentru apărarea rangului ocupat ANTROPOLOGIE POLITICĂ sau pentru legitimarea ascensiunii sociale. Subiacente sistemului. hipergamie sau căsătorie diferenţială. . între ordine (sau stări) şi puterea solidă ce apare legată de o recrutare închisă şi de o apărare împotriva contestărilor. între protoclase şi puterea eficientă care se defineşte printr-o mai mare deschidere şi o mai mare sensibilitate faţă de contestare şi schimbare. mai mult sau mai puţin formalizată. şi. Se vor mai înregistra progrese atunci cînd antropologia economică va fi mai bine constituită . este important să se construiască instrumentul care să permită analizarea „ierarhiilor de grupuri ". Fiecare grup are o ierarhie internă. nu justifică o situaţie ce rezultă din multiple vicisitudini istorice. de o societate recentă sub aspectele sale actuale (începutul secolului al XlXlea). Ea încearcă să sesizeze dinamica internă a sistemelor de stratificare socială. fie pentru că îi vizează pe deţinătorii de funcţii politice şi nu sistemul.

raporturile sociale între grupuri apropiate sînt active şi se manifestă adesea sub forma rudeniei. aceasta se stabileşte după sclavi acced la posturi de „funcţionari" civili şi militari). pentru că ea nu ţine seama de rangurile şi ierarhiile distinse în cadrul acestora. această ordonare a grupurilor socioprofesionale se înscrie într-o ierarhie de ordine sau stări : 1) aristocraţi. 3) oameni liberi . De fapt. care intervin între diversele sisteme de inegalitate şi de subordonare. evident. S-ar complica şi mai mult dacă i s-ar adăuga relaţiile de „clientelă" (client: bara) cu caracter statut (lignajul regal situîndu-se. în frunte) şi după funcţia deţinută (uniiRUDENIE ŞI PUTERE 75 . 2) notabili şi erudiţi ai islamului . 4) iobagi şi sclavi casnici. Simplificarea introdusă de schemă nu trebuie să ascundă complexitatea stratificărilor hausa. Raporturile principale. excepţie făcînd relaţiile de autoritate . Organizarea politică şi administrativă determină o ierarhie de statute.îndepărtate sînt aproape inexistente. ranguri şi funcţii ce domină ansamblul. pot fi reprezentate sub forma următoare (vezi schema de mai jos). care presupune un comportament de o familiaritate reciprocă (wasa).

Ierarhie etnică a .. feudalismul „nu e un mod de producţie" (deşi el necesită o economie cu surplus de bunuri de consum). Vîrste_ _ Sexe /ierarhie — ordinelo (sau stările Stratificări si ierarhii hausa mai mult contractual. consacrate societăţilor caracterizate drept „feudale". între două persoane inegale . Maquet. este necesară.Ierarhie politică Ierarhii Lignaje elemente .pseudofeudalismului . arată concret articularea unui sistem de inegalităţi şi a unui regim politic.cel ce a existat şi există încă în Asia şi Africa. „Feudalism" şi raporturi de dependenţă Studiile antropologilor. bazate mai ales pe date din Africa şi desfăşurate în ultimii ani. „el este un regim politic". Se apreciază astfel obligaţia de a detalia analiza în cazul acestor societăţi ce înrădăcinează puterea politică în cadrul ierarhiilor multiple şi amestecate. care creează o adevărată reţea de legături între persoane inegale din punct de vedere social şi politic. Elementul specific este legătura interpersonală : „Instituţiile feudale organizează. „o manieră de a defini rolurile de guvernant şi de guvernat".cel din evul mediu european . în ciuda controverselor ce opun adevăratul feudalism . căci a permis să se determine mai bine raporturile sociale şi relaţiile politice care caracterizează împreună feudalismul.Ierarhie socio-profesională 3. Evocarea acestei polemici. Pentru J.

în schimbul unui serviciu. 24. of Afric. el este înconjurat de reprezentanţi ai tuturor clanurilor şi ai tuturor meseriilor şi se găseşte în centrul sistemului de schimburi. bază a acestei relaţii. Orice putere şi orice autoritate depind de acesta. Pentru Lucy Mair. care le deleagă printr-un procedeu ritualizat. şi de fidelitate şi aservire. Beattie subliniază de asemenea diferenţa. Autori ca J. Lemarchand observă că primul evocă. ci este de fapt în Bunyoro „mijlocul de susţinere a unui sistem de administraţie centralizată". legătura personală nu rezultă dintr-o degradare a statului. pe de altă parte". IV. modifică de asemenea imaginea feudalismului african46.deşte caracterul permanent pe care îl are în Europa la sfîrşitul secolului al XI-lea. Maquet. 1. Beattie. J. J.". fieful nu dobîn.". Power and Stratification in Rwanda : A Reconsideration. A. pe patron de client (de la un nivel superior la un nivel inferior al stratificării). în sensul stabilit de Max Weber44. în „Journ. pentru că rămîne precar şi legat de o funcţie politică sau administrativă ce-şi schimbă deţinătorul după bunul plac al suveranului sau o dată cu instaurarea unei noi domnii. şefii diverselor ordine şi supuşi. Reţeaua relaţiilor numite „feudale" nu se interpune între suveran. referindu-se la definiţia feudalismului formulată de Marc Bloch în La société féodale (1949) şi aplicînd „modelul feudal" la cazul particular al regiunii Bunyoro din Uganda. Goody şi J. trăsătura distinctivă ce permite construirea sa ca „tip ideal". în „Cahiers d'Études Africaines". cu caracter în esenţă militar pînă în momentul colonizării. Hist. prin sistemul său 44 J. Primul aminteşte că termenul de feudalism poate avea două accepţiuni : un sens general care defineşte „formele dominante ale organizării politice şi sociale în anumite secole ale evului mediu european" şi un sens mai specific care reţine drept criterii necesare raportul de dependenţă (senior/vasal) şi existenţa fiefului. nu modifică cu nimic poziţia centrală a regelui. 6. Lemarchand. 1962. Analizele recente. pe de o parte. relaţii de protecţie. of Afric. Analogia feudală nu intervine în analiza sa. 1964.ca putere. Goody. 45J. 46 R. dimpotrivă. 1963. în „Journ. El arată că existenţa „marilor şefi de teritorii". Beattie duc controversa mai departe45. La al doilea nivel. consacrate statelor Rwanda monarhică şi Burundi. Maquet găseşte aici „conţinutul universal al ideii de feudalism". chiar dacă ea a furnizat „germenul din care s-a dezvoltat puterea statală" (Primitive Government). pe rînd. în număr de aproximativ doisprezece. J. La fel. relaţia de dependenţă personală (de clientelă) este în special un mijloc al competiţiei politice. R. primind şi dînd. le transmite sub formă de drepturi asupra unui teritoriu precis şi asupra ţărănimii stabilite acolo. Une hypothèse pour l'étude des féodalités africaines. devianţa „feudalismului" african este evidentă . în „Anthropologica". Hist. Bunyoro : An African Feudality?. V. M. ci. H. dar rămîne aproximativă şi de o mediocră utilitate ştiinţifică. mukama. IV. Feudalism in Africa?. L'organisation politique et l'accord de clientèle au Burundi. 1966 . Ele îl leagă pe senior de vasal (la nivelul superior al stratificării sociale). 1961. Comparaţia poate fi făcută la primul nivel. 1. 1. regele este legat de întregul popor printr-o identificare mistică şi prin funcţionarea instituţiilor : disociat de clanul aristocratic. dintr-un proces care duce la organizarea unei puteri centralizate . în „Cahiers d'Études Africaines". . Troubworst.

ierarhiile de putere şi de autoritate. în acelaşi timp. Ultimul exemplu face să apară un nou tip de feudalism african . frecventa sa instabilitate. ei au „monopolul controlului asupra bunurilor". Troubworst prezintă o reinterpretare a societăţii rundi. şeferia şi grupul de „fidelitate" organizat în jurul unui „patron". fie faţă de pămînt. El arată că monopolul puterii aparţine unei aristocraţii restrînse : adevăraţii guvernanţi au fost „prinţii cu sînge regal". Ele se stabilesc fie faţă de vite. Stratificarea socială. ele creează un cerc de favoriţi şi de clienţi şi se înscriu în cadrul „ierarhiilor politico-teritoriale". iar atunci au neapărat o semnificaţie politică. Deţinătorii unei autorităţi teritoriale sînt. feudalismul din Japonia şi nu pe cel din Europa medievală. aceasta din urmă a fost de asemenea pusă în evidenţă. unde asigură un instrument de promovare socială. legăturile interpersonale sînt în corelaţie cu „un complex de drepturi şi de privilegii" bazat pe proprietatea asupra pămîntului şi asupra vitelor. iar relaţiile de „clientelă" funcţionează mai ales în interiorul „castei" dominante (tutsi).politic. cei mai puternici şi cei mai bogaţi. dimpotrivă. Sub acest ultim aspect. ce corectează descrierile anterioare. el sugerează variaţiile acestuia şj. care a prezentat „dificila tranziţie" a societăţii kachin către un sistem de tip feudal clar constituit. amalgamează raporturi sociale şi politice diferite . . Leach. relaţiile estimate feudale nu sînt decît unul dintre aceste ansambluri constitutive şi ele servesc drept bază a unei organizări politice care rămîne ameninţată de vigoarea puterilor şi a drepturilor lignajere. Ea dezvăluie o societate care nu este cu adevărat unificată. ci care. A. mai ales de E. Dar lucrul dominant în Burundi este relaţia strînsă ce există între o stratificare socială care depăşeşte sistemul „castelor" şi participarea la puterea politică. prin contrast. Viaţa politică locală se sprijină pe „trei instituţii majore" : lignajul. iar în acest caz au un caracter privat şi sînt uşor revocabile. Raportul denumit „feudal" intervine ca mijloc pus în serviciul unei strategii vizînd păstrarea puterii şi averii de către o aristocraţie redusă şi supuşii săi. In spaţiul asiatic.

Dacă statul sau biserica „nu sînt decît una" la origine. în asemenea cazuri.CAPITOLUL V RELIGIE ŞI PUTERE Suveranii sunt rudele. Bruxelles. omologii sau mijlocitorii zeilor. 1962. fără ca formularea sa să aibă măcar strălucirea paradoxului: „Ştiinţa politică ţine de istoria comparată a religiilor"47. Totuşi. Legătura strînsă dintre sacru şi politic este. cărora le poate oferi un punct de plecare atunci cînd arată prezenţa. Prezenţa regelui-zeu. în general. cercetările sociologilor şi antropologilor. în sfîrşit. redus şi discret. Sacralitatea puterii se afirmă şi în raportul dintre supus şi suveran : o veneraţie sau o obedienţă totală pe care raţiunea nu le justifică. a unui dualism asemănător celui care opune sacrul şi profanul : „Membrii statului 4 7 L . o adevărată religie politică. momentul începuturilor. cultul strămoşilor sau al divinităţilor specifice clanurilor asigură. constituit de cei vii. o teamă de nesupunere avînd caracterul unui sacrilegiu. chiar şi cînd se află la capătul unui lung proces de laicizare. în orice societate statală. din clipa în care ei analizează puterile superioare legate de persoana regală. Unitatea atributelor puterii şi sacrului dezvăluie legătura care a existat întotdeauna între ele şi pe care istoria a slăbit-o. Ţine de natura puterii să întreţină.statul păstrează mereu caracteristici ale bisericii. 119 Filosofia politică a lui Marx anunţă. puterea nu este niciodată complet golită de conţinutul său religios. în Le pouvoir et le sacré. care rămîne prezent. atunci cînd este instaurată societatea civilă . a regelui de drept divin sau a regelui taumaturg nu constituie o condiţie necesară pentru recunoaşterea acestei legături între putere şi sacru. In societăţile moderne laicizate. sacralizarea unui domeniu politic încă slab diferenţiat. expresia legitimităţii. „Şeful" de clan sau de lignaj este punctul de joncţiune între clanul (sau lignajul) actual. în societăţile clanice. procedeele care păstrează distanţa între rege şi supuşii săi şi. fără a o rupe totuşi. de Heusch.cum constată Herbert Spencer în Principles of Sociology . Pour une dialectique de la sacralité du pouvoir. pe calea indirectă a unei mitologii ce constituie singura „relatare" a evenimentelor şi afirmă dubla dependenţă a oamenilor. pentru că el este cel ce transmite cuvîntul strămoşilor către cei vii şi cuvîntul celor vii către strămoşi. în această privinţă. ritualurile şi ceremonialul de învestitură. sub o formă vizibilă sau mascată. simbolizat de totalitatea strămoşilor. şi clanul (sau lignajul) idealizat. ea rămîne evidentă. purtător al valorilor ultime. deja incontestabilă. Lucrările istoricilor şi antropologilor evidenţiază această relaţie indestructibilă ce se impune cu forţa evidenţei. Annales du Centre d'Étude des Religions. . cea instaurată de zei şi de regi. clipa cînd regalitatea apare din magie şi religie exprimă cel mai bine această relaţie. în acest sens afirmă Luc de Heusch.

căci orice societate asociază ordinea care îi este proprie cu o ordine care o depăşeşte. depozitar al forţei fizice de constrîngere şi preot al unui cult al Forţei". lărgindu-se pînă la cosmos pentru societăţile tradiţionale. O analiză riguroasă impune cercetarea simultană a acestor date primare . pe de altă parte. O asemenea relaţie este. în acelaşi timp.. în sensul deplin al termenului. chiar şi atunci cînd statul s-a despărţit de biserică şi o combate. Luptele . a) Ordine şi dezordine. 120 Ele recunosc acestei forţe capacitatea de a acţiona asupra oamenilor şi asupra lucrurilor. sacralizarea unei ordini considerată necesară securităţii. El învinge societatea civilă în acelaşi mod în care religia înfrînge lumea profană. . Bazele sacre ale puterii Raportul puterii cu societatea e . mai puţin asupra necesităţii de ordine. de o forţă pe care o prezintă ca fiind însăşi substanţa sa sau condiţia sa ca forţă de subordonare sau. pentru că orice societate îşi afirmă dorinţa de eternitate şi se teme de întoarcerea la haos ca de propria moarte. recurgerea la forţă care permite ordonarea. Examinarea teoriilor „indigene" ale puterii arată că aceasta este adesea legată. orice suveran este. Puterea e sacralizată. o asociază mai puţin cu persoana muritoare a suveranului şi mai mult cu o funcţie dovedită eternă. aşa cum este ea formulată de societate. 1. prosperităţii şi perenităţii. între totemul australian şi clan. în sfîrşit. de Heusch . pe care aporturile antropologiei o fac posibilă. în grade diferite.că „orice guvernare. Plasînd-o sub semnul ambivalenţei sau ambiguităţii. însă subliniază că ea domină pe oricine o deţine . Ele sugerează — după cum scrie L. încărcată de sacralitate. între viaţa societăţii civile şi viaţa politică". pe de o parte. Ea analizează natura transcendenţei proprii statului şi dezvăluie religiozitatea ce o caracterizează.după cum am subliniat deja — omolog cu raportul existent. în esenţa lor. fac din ea instrumentul de comandă.. totuşi. pentru ele. După Marx. şi mai mult asupra mijlocului principal pus în slujba ordinii : utilizarea legitimă a constrîngerii fizice. în mod fast sau nefast în funcţie de scopul pentru care este folosită . în esenţă.Studiile de antropologie politică insistă. Astfel de observaţii iniţiale trebuie completate şi verificate printr-o elucidare mai bună a naturii sacre a politicului. şi dovedeşte vigoarea puterii. Această înrudire esenţială ţine de faptul că statul se ANTROPOLOGIE POLITICĂ situează (sau pare să se situeze) dincolo de viaţa reală.politic sînt religioşi prin dualismul între viaţa individuală şi viaţa generică. dovada legitimităţii sale. asemănătoare. aceste teorii reflectă specificitatea politicului. puterea statului şi religia sînt. într-o sferă a cărei depărtare o evocă pe cea a lui Dumnezeu sau a zeilor. conform părerii lui Dürkheim.

Recunoscută în izbucnirea unor evenimente insolite şi îngrijorătoare. pe toată ierarhia politico. în asemenea cazuri. că ele se referă toate la domeniul sacrului sau al excepţionalului. Din clipa cînd comportamentele sociale încalcă interdicţiile fundamentale. mahano nu intervine doar în domeniul politic. ea exprimă. o ameninţare externă. cele ce asigură apărarea principalelor raporturi sociale. Cercetările efectuate în Africa în ultimele două decenii contribuie la mai buna înţelegere a acestei manifestări a puterii. Ele arată că noţiunile care servesc la calificarea substanţei puterii nu ţin doar de vocabularul politic.pentru dominaţie confirmă teoria indigenă şi sînt. în manifestările de violenţă. teoria regalităţii elaborată de populaţia nyoro din Uganda recurge la conceptul de mahano. Astfel.administrativă. care trebuie să aibă cel puţin o caracteristică în comun. după un procedeu ritual riguros. J. transmite. lupte penru cucerirea instrumentelor ce fixează şi canalizează forţa însăşi a puterii. putere ce permite suveranului să menţină ordinea convenabilă şi care se Or. în primul rînd. ci şi de lexicul religios.RELIGIE ŞI PUTERE 121 . Beattie a arătat că ea este legată de situaţii diverse.

a unei dialectici esenţiale. mahano dezvăluie pericolele pe care societatea le poartă în sine. în al doilea caz. care întreţine viaţa menţinînd ordinea. în momentul naşterilor. prin intermediul său. societatea împotriva morţii. cea pe care orice sistem viu o f 122 .cum ar fi relaţiile din cadrul clanului. vîrstă sau rang. prin această acţiune. constrîngerea ordinii lumii şi cea a ordinii sociale se impun concomitent. Noţiunea de mahano evocă acest risc mortal conotînd perechi de noţiuni antagoniste : ordine/dezordine. Dialectica dintre comandă şi supunere apare astfel ca expresie. Autoritatea sa asupra lui mahano. în limbajul societăţilor. protejează. al individului cu puterile care îi determină destinul. relaţiile ce evidenţiază statutul după. Ritualurile numeroase. indiferent dacă e vorba de raportul societăţii cu universul său. asupra dinamismelor ce constituie universul şi societatea. că mahano este mereu prezentă. adică cu ocazia „trecerilor" care pun în joc forţele vitale şi „spiritele" ce le controlează. fecunditate/sterilitate. în ea însăşi. Intervine. căci puterea îşi impune propria lege celui care o deţine. viaţă/moarte.sex. Suveranul nyoro este. în sfirşit. ea se actualizează şi acţionează. pentru supuşi şi pentru ţara sa. O asemenea autoritate este. Se vede deci. iniţierilor şi morţilor. relaţiile de rudenie şi de rudenie fictivă (stabilită prin pactul sîngelui). care modelează şi apără persoana regelui ca simbol al vieţii. se poate spune. al omului nyoro cu societatea sa. sursă de pericol. în cursul vieţilor ANTROPOLOGIE POLITICĂ individuale. altfel funcţionează fals şi distruge ceea ce ar trebui să protejeze. este regulatorul lui mahano : poziţiile de putere şi de autoritate pe care le defineşte sînt justificate printr-un acces inegal al deţinătorilor lor la această forţă. Aparatul politic. Regele e cel ce domină persoanele şi lucrurile şi le menţine organizarea . deţinătorul suprem de mahano. îi permite asumarea acestor funcţii. Ea exprimă o relaţie de subordonare şi dezvăluie o distanţă ce permite fluxului vital să circule şi ordinii să prevaleze.

puterea îi stăpîneşte pe deţinătorii ei. . încît popoarele ce nu o deţin trebuie să dorească să o primească de la alur. Această ultimă condiţie nu este minoră. fiind o forţă organizatoare şi fecundatoare care îşi poate pierde intensitatea . vezi A. în „African Studies".şi variante semnificative. „puterea" care permite exercitarea unei dominaţii binefăcătoare şi care este atît de necesară. se spune atunci despre „ker [că] se răceşte" sau că „puterea şeferiei dispare". Southall. Nu e materializată şi rămîne distinctă de funcţie şi de simbolurile materiale legate de şeferie. creatoare de şeferii ce şi-au impus dominaţia unor vecini lipsiţi de o putere diferenţiată. în vreme ce moartea ia cu sine generaţii şi pe cei ce le guvernează49. Două exemple din regiunea occidentală a continentului african confirmă interesul şi importanţa ştiinţifică a unei analize consacrate terminologiei puterii prezentate de teoria indigenă. 1960. Trei factori determină vigoarea intervenţiei sale în serviciul oamenilor : continuitatea (căci ker îşi conservă „căldura" men. pentru că ea îşi găseşte sursa în domeniul sacrului.ţinîndu-se într-o lungă descendenţă). personalitatea celui ce o utilizează şi conformitatea relaţiilor întreţinute cu sacrul. Se impune ca factor de ordine în vreme ce entropia ameninţă sistemul social şi se manifestă drept garant al permanenţei. Ea desemnează calitatea RELIGIE ŞI PUTERE de a fi şef. în varianta ei mai detaliată. noţiunea de ker este unul dintre elementele principale ale teoriei politice. căci ei sînt legaţi de strămoşii lor personali şi de strămoşii care jalonează istoria şeferiei. Dacă şefii îşi stăpînesc supuşii. vezi studiile lui J. 2. H. Este posibilitatea de a fi şi de a fi împreună. sub un aspect total benefic ordini care asigură pacea şi prosperitatea) şi sub un aspect periculos (cel al unei superiorităţi dobîndite în detrimentul altcuiva). Teoria politică. căci ele se diversifică la fel ca şi sistemele politice la care se referă. 49 Despre populaţia alur. 1959. 1960.sînt cunoscuţi ca „aducători de ploaie" . e formulată în limbajul religiei şi al magiei. de 48 Pentru informaţii referitoare la nyoro.şi superioritatea lor faţă de forţele vitale şi faţă de lucruri este cea care justifică oarecum superioritatea lor faţă de oameni. Examinarea conceptelor africane care exprimă puterea şi substanţa sa prezintă aspecte comune . Pentru populaţia alur din Uganda. populaţie numeroasă din Nigeria. M. pe care oamenii o venerează prin zeii şi prin regii lor48. an African Kingdom. Alur Society. New York. Orice putere legitimă are nevoie de swem. în acest caz. este cel al populaţiei tiv. Şefii alur acţionează ca intermediari privilegiaţi între supuşii lor şi „puterile supranaturale".cele mai importante . Ea prezintă un aspect cantitativ. XXIX. capacitatea de a fi în acord cu esenţa creaţiei şi de a-i menţine ordinea . Cam. 19. în „Africa". On the Nyoro Concept of Mahano. 1956. Unul a fost deja evocat într-un capitol precedent. Bunyoro. 3.comportă pentru a exista. două noţiuni opuse 123 (cel al unei şi complementare evidenţiază puterea şi orice supremaţie. Beattie.bridge. W. Rituals of Nyoro Kingship. îşi demonstrează capacitatea de a guverna prin măiestria rituală exercitată asupra naturii . organizatoare a unei societăţi în care guvernarea rămîne „difuză". termenul conotează mai larg noţiunile de adevăr.

ea califică şi succesele obţinute pe socoteala altora. încît popoarele ce nu o deţin trebuie să dorească să o primească de la alur. 51 Despre populaţia alur. căci ei sînt legaţi de strămoşii lor personali şi de strămoşii care jalonează istoria şeferiei. On the Nyoro Concept of Mahano. XXIX. New York. Ea prezintă un aspect cantitativ. se spune atunci despre „ker [că] se răceşte" sau că „puterea şeferiei dispare". Este posibilitatea de a fi şi de a fi împreună. 50 Pentru informaţii referitoare la nyoro. căci ele se diversifică la fel ca şi sistemele politice la care se referă. constrîngerile exercitate comportă pentru a exista.bine. puterea îi stăpîneşte pe deţinătorii ei.cele mai importante . an African Kingdom. fiind o forţă organizatoare şi fecundatoare care îşi poate pierde intensitatea . în . Evocînd capacitatea bazată pe talent şi pe demersul personal . noţiunea de ker este unul dintre elementele principale ale teoriei politice. Cam. Trei factori determină vigoarea intervenţiei sale în serviciul oamenilor : continuitatea (căci ker îşi conservă „căldura" men. un mijlocitor abuziv devine factor de dezordine. Beattie. Două exemple din regiunea occidentală a continentului african confirmă interesul şi importanţa ştiinţifică a unei analize consacrate terminologiei puterii prezentate de teoria indigenă. Nu e materializată şi rămîne distinctă de funcţie şi de simbolurile materiale legate de şeferie. de notabilul influent sau de omul bogat — ea este estimată ca favorabilă. Pentru populaţia alur din Uganda. Examinarea conceptelor africane care exprimă puterea şi substanţa sa prezintă aspecte comune .şi variante semnificative. în „African Studies". 124 . de armonie. Dacă şefii îşi stăpînesc supuşii. a doua noţiune (tsav) determină dominaţia asupra fiinţelor. 1959. M. 19. Southall. „puterea" care permite exercitarea unei dominaţii binefăcătoare şi care este atît de necesară.bridge. îşi demonstrează capacitatea de a guverna prin măiestria rituală exercitată asupra naturii . vezi studiile lui J. totuşi. vezi A. este cel al populaţiei tiv. Rituals of Nyoro Kingship. Bunyoro. 1960. Ea desemnează calitatea de a fi şef. 1956. Unul a fost deja evocat într-un capitol precedent.ţinîndu-se într-o lungă descendenţă). Se impune ca factor de ordine în vreme ce entropia ameninţă sistemul social şi se manifestă drept garant al permanenţei. Invers. personalitatea celui ce o utilizează şi conformitatea relaţiilor întreţinute cu sacrul. Alur Society. 1960.sînt cunoscuţi ca „aducători de ploaie" — şi superioritatea lor faţă de forţele vitale şi faţă de lucruri este cea care justifică oarecum superioritatea lor faţă de oameni. în vreme ce moartea ia cu sine generaţii şi pe cei ce le guvernează51. ambiţia. W. creatoare de şeferii ce şi-au impus dominaţia unor vecini lipsiţi de o putere diferenţiată. 2. Swem este şi o forţă ce nu poate acţiona fără un sprijin sau un intermediar. Swem califică totuşi puterea respectivă ca esenţial ANTROPOLOGIE POLITICĂ pozitivă. pentru că ea îşi găseşte sursa în domeniul sacrului. Şefii alur acţionează ca intermediari privilegiaţi între supuşii lor şi „puterile supranaturale". 3. pe care oamenii o venerează prin zeii şi prin regii lor50. H. a cărui calitate proprie condiţionează consecinţele acestei intervenţii pentru treburile umane: un mijlocitor slab atrage o „slăbire" generalizată. populaţie numeroasă din Nigeria.fie că e vorba de şeful renumit. reuşita materială. Această ultimă condiţie nu este minoră.Africa".

ea califică şi succesele obţinute pe socoteala altora. reuşita materială. şi. Orice putere legitimă are nevoie de swem. Al doilea exemplu e cel al unei societăţi statale vechi şi masive. Teoria tiv subliniază ambiguitatea puterii şi ambivalenţa atitudinilor faţă de ea. în primul rînd. la încheierea cărora eşecul provoacă pierderea sa. Evocînd capacitatea bazată pe talent şi pe demersul personal . de armonie. din moment ce deţinătorii săi pot să depăşească în mod constant limitele tolerate. în varianta ei mai detaliată. regele şi şefii . este asimilată cu vrăjitoria şi cu contrasocietatea. două noţiuni opuse şi complementare evidenţiază puterea şi orice supremaţie. Dominaţia legitimă şi competiţia pentru funcţiile ce permit sînt.fie că e vorba de şeful renumit. divină şi istorică. Conceptul-cheie în materie politică este cel de nam. fiind temută în calitate de instrument al dominaţiei şi al privilegiului. El se aplică superiorităţii absolute : celei a lui Dumnezeu. termenul conotează mai larg noţiunile de adevăr. totuşi. sub un aspect total benefic (cel al unei ordini care asigură pacea şi prosperitatea) şi sub un aspect periculos (cel al unei superiorităţi dobîndite în detrimentul altcuiva). Termenul nam se înscrie într-un ansamblu mai larg de semnificaţii. la fel ca şi renunţarea 125exercitarea sa la putere şi la prestigiu. în acest sens. Swem califică totuşi puterea respectivă ca esenţial pozitivă. simboluri ale prestigiului. inegalităţile care se alimentează din „substanţa" celor inferiori. Swem este şi o forţă ce RELIGIE ŞI PUTERE nu poate acţiona fără un sprijin sau un intermediar. a doua noţiune (tsav) determină dominaţia asupra fiinţelor. constrîngerile exercitate asupra lor. a cărui calitate proprie condiţionează consecinţele acestei intervenţii pentru treburile umane : un mijlocitor slab atrage o „slăbire" generalizată.organizatoare a unei societăţi în care guvernarea rămîne „difuză". celei a ordinii politice care domină edificiul relaţiilor sociale. în acest sens. face din el o putere sacră ce conferă supremaţia (un „statut nobil") şi capacitatea de a guverna grupului ce îl deţine.cea pe care fondatorii au utilizato pentru a construi statul . El exprimă nevoia de putere ca mijloc de apărare împotriva pericolelor deculturalizării şi revenirii la haos . mossi din Volta Superioară. El justifică privilegiile legate de poziţiile sociale superioare : dreptul de a revendica bogăţii. capacitatea de a fi în acord cu esenţa creaţiei şi de a-i menţine ordinea . de bine. Invers. în acest caz. care se referă la puterea de la începuturi . de notabilul influent sau de omul bogat . al cărei suveran (Mogho Naba) simbolizează universul şi poporul mossi. Teoria politică. servicii. nu este dobîndit niciodată în mod permanent şi reprezintă miza competiţiilor politice.ea este estimată ca favorabilă. femei. e formulată în limbajul religiei şi al magiei. care duc la acceptarea sa drept garant al unei ordini propice acţiunilor umane (ea exprimă voinţa zeilor). Deşi nam constituie condiţia oricărei puteri şi a oricărei autorităţi.şi la puterea primită de la Dumnezeu „care permite unui om să-1 domine pe altul". ambiţia. un mijlocitor abuziv devine factor de dezordine. celei a regelui. Originea sa dublă. evocate de această noţiune.

care face ca atacurile împotriva puterii (dar nu împotriva deţinătorilor săi) să fie sacrilegii. acţiunea politică. în sfîrşit. nam este garantul legitimităţii deoarece atestă faptul că puterea primită provine de la strămoşii regali şi că va funcţiona spre binele poporului mossi. îi indică limitele. noţiunile de la baza teoriei politice arată ambivalenţa puterii : ea trebuie să exercite o autoritate benefică asupra dinamismelor ce constituie universul şi societatea. Ele asociază ordinea lumii. asimilaţi cu magia sau deculturalizarea . ea conferă o capacitate care se dobîndeşte prin competiţie şi care pretinde să fie întreţinută.în afara şi deasupra societăţii . Amîndouă contribuie la a impune obedienţa faţă de o ordine globală. Skinner. namtibo. pe şef de propriii săi strămoşi şi de Mogho Naba. ea pune sacrul pe primul plan în cazul societăţilor „fără stat" şi face să prevaleze dominaţia exercitată asupra oamenilor şi lucrurilor în cazul societăţilor „statale". scoarţei terestre" (Regards sur le monde actuel). Această solidaritate a sacrului şi politicului. . agent de luptă împotriva factorilor de schimbare. prin acestea din urmă. impusă de zei. Fixat în regalia şi în sacre simbolurile ANTROPOLOGIE POLITICĂ asociate persoanei suveranului. permiţînd desemnarea celui mai puternic dintre ei. impun în consecinţă o dezordine controlată care face să se dorească reinstaurarea puterii şi o confruntare între pretendenţi. şi ordinea societăţii.trebuie „să devoreze nam" pentru ca dezordinea să nu „devoreze" realizările oamenilor. P. prezentată drept condiţie a oricărei vieţi şi a oricărei existenţe sociale.şi capacitatea sa de constrîngere. Cele patru teorii politice care au fost analizate confirmă o astfel de interpretare şi. „A bea namtibo" înseamnă a primi nam şi a fi legat printr-un adevărat jurămînt de obedienţă. în acelaşi timp. politicul acţionează asupra oamenilor într-un mod care aminteşte „cauzele naturale" . mării. şi capacitate de dominaţie. Ele evidenţiază puterea ca forţă. de supunere faţă de ordinea instaurată de fondatorii regatului şi faţă de ordinele celui ce le este succesor legitim52. Ritualul asigură menţinerea celei dintîi. ei îl suportă aşa cum suportă „capriciile. elementele teoretice analizate dezvăluie puterea sub aspectele sale dinamice : ea este forţă de ordine. în majoritatea monarhiilor africane. cerului. 126 52 Descrierea sistemului şi reprezentărilor politice proprii populaţiei mossi. Această analogie sugerează distanţa la care se află puterea . Perioadele de interregn. băuturii rituale care îl leagă pe rege de strămoşii săi şi de Pămîntul divinizat. Pe de altă parte. The Mossi of the Upper Volta. Sub forma sa cea mai desăvîrşită şi cea mai sacralizată. 1964. Valéry. instaurată de strămoşii de la începuturi sau de fondatorii statului. nam se transmite. în lucrarea lui E. asociată cu forţele care guvernează universul şi menţin viaţa. După P. dar riscă şi să se degradeze pînă la a deveni o forţă prost controlată sau utilizată dincolo de limitele pe care le necesită dominaţia. a celei de a doua : sînt procese considerate înrudite. prezintă forme diferite în funcţie de regimurile politice .

haosul. în mod similar. desemnate de termenii de tip mana în limbajul sacrului şi de termenii de127 tip mahano sau nam (discutaţi adineaori) în limbajul politicului. miza apare sub forma ordinii sau a reversului său. descrierea organizărilor şi a funcţiilor politice a reţinut mai mult atenţia cercetătorilor decît elaborarea lexicului şi teoriilor politice proprii grupurilor umane „interogate". Forţele sau substanţele pe care le evocă suscită aceleaşi sentimente contradictorii : respect şi teamă. Echivalenţa dintre sacru şi politic nu există decît în măsura în care cele două concepte sînt determinate de o a treia noţiune ce le domină : cea de ordine sau ordo rerum. primului îi corespund puterile ce „veghează armonia cosmică". Sacrul şi politicul pun în cauză forţe complementare şi antitetice din care concordia discors face un factor organizator. puteri pe care le încarnează suveranul . de o putere de intervenţie sau de acţiune. la formule care. Ambele presupun distanţa. şi se bazează astfel pe o dublă polaritate : cea a purului şi impurului. cea a puterii „organizatoare" (şi drepte) şi puterii „violente" (şi care constrînge sau contestă). încălcări ale ordinii politice sau religioase. ataşament şi respingere. asemenea magiei. în societăţile care sînt mai puţin întoarse către natură pentru a o domina şi mai mult legate de ea . puterea benefică e situată în chiar inima societăţii al cărei centru (în sens geometric) este. In societăţile numite arhaice. fie faţă de domeniul profan. R. purul este legat de „interior". califică opoziţia aceasta prin „cuvintele coeziune şi disoluţie" . apără omul „în integritatea fiinţei lui fizice". celui de al doilea îi corespund forţele ce provoacă agitaţie. Ambele sînt marcate de ambiguitate. Caillois. elementele lumii şi RELIGIE ŞI PUTERE .Această metodă de analiză ar fi aplicabilă societăţilor politice numite arhaice. de centru. şi reflectarea . Ambele se referă la un sistem de interdicţii sau ordine. fie faţă de societatea civilă. în vreme ce puterea ameninţătoare rămîne difuză şi funcţionează. domeniu al „guvernaţilor". dacă informaţiile de care are nevoie ar exista în număr suficient de mare.înrudirea dintre sacru şi politic se impune cu forţă. în studiile manifestărilor religioase care sugerează astfel (şi de asemenea) că relaţia puterii cu societatea e similară cu cea dintre sacru şi profan . de periferie . Cele două categorii pot fi definite paralel. Ambele sînt asociate aceleiaşi geografii simbolice . principiile şi raporturile pe care le implică „corespund" de la una la alta. de aceea. Este bine să se reamintească faptul că cele două categorii ale sacrului şi politicului sînt legate de o virtute eficace. în lucrarea L'homme et le sacré (1939). Datele necesare pot fi uneori găsite. impurul de „exterior".găsindu-şi acolo şi prelungirea. studiate în afara continentului african. a cărei importanţă capitală a fost prezentată de Marcel Mauss. pe care le încarnează vrăjitorul. şi acest lucru este semnificativ. De fapt. „veghează prosperitatea materială şi buna funcţionare administrativă". Cele două serii de noţiuni coincid. anomalii. în cele două cazuri. garantează organizarea lumii şi a universului social. falia. precum thémis la greci.

De quelques formes de classification. Aceasta este posibilitatea de a constitui o totalitate organizată. sînt obsedate de sentimentul vulnerabilităţii lor.Ordo rerum şi ordo hominum sînt ameninţate de entropie.diversele cadre sociale urmează aceleaşi modele de clasificare. anotimpurile. ce nu ar putea rezulta dintr-o „homosexualitate sociologică" pe care ar realiza-o alianţa grupurilor omoloage. Organizarea lor. raporturile între putere şi religie nu sînt radical modificate. de uzura mecanismelor care le menţin. arată cum această societate asigură. Această „ordine a lucrurilor" sau a „oamenilor" rezultă astfel din separarea şi unirea a două serii de elemente sau de grupuri sociale opuse : constituenţii naturii. pe care oamenii le respectă prin apărătorii sacrului şi deţinătorii puterii. se exprimă sub o formă dualistă53 : ea prezintă o bipartiţie a universului organizat (cosmosul) şi a societăţii şi se referă la principii antitetice şi complementare. La parole chez Ies Dogon. în cazul societăţilor numite complexe. chiar şi cele ce par imobile. pornind de la o analiză a „teoriei cuvîntului" şi a sistemului reprezentărilor. Dincolo de grupurile ierarhizate şi inegale. Paris. mulţimea yin". a cărui contestare echivalează cu un sacrilegiu . Mauss. 1901—1902. în „Année sociologique". este postulat un raport de complementaritate între suveran şi popor. de forţele de distrugere pe care le poartă în ele. Se stabilesc corespondenţe între seriile de categorii opuse. cu ierarhii şi cu autorităţi clar diferenţiate. sexele. între ansamblul guvernanţilor şi cel al guvernaţilor. Caracteristica dominantă a acestui mod de reprezentare este necesitatea de a stabili o ruptură între „clasele" astfel constituite şi de a asigura o unitate între ele. după cum a sugerat punerea lor în paralel. cu vigoare. fratriile. răsăriturile. în celălalt. o ANTROPOLOGIE POLITICĂ totalitate vie. întreţinînd relaţii „orientate" (de dominaţie şi de subordonare). dialecticile lor respective sînt asemănătoare celei ce edifică ordinea şi împreună o reflectă pe cea care e proprie oricărui sistem real sau imaginat. Sacrul şi politicul contribuie împreună la menţinerea ordinii stabilite. Toate societăţile. Calame-Griaule. dintre care opoziţia şi asocierea creează o ordine. . Separarea contrariilor face ordinea posibilă. O asemenea dialectică elementară determină interpretarea primară a naturii şi a societăţii. O afirmaţie din China antică aminteşte acest lucru : „Prinţul este yang. relaţia instaurată între rege şi totalitatea supuşilor e privită sub aspectul dualismului complementar. Noţiunile de sacru şi de politic se înscriu în acest sistem de reprezentări. unitatea dintre ele o instaurează şi o face fecundă. O lucrare recentă consacrată populaţiei dogon din Mali. o cultură şi o societate. r b) Entropie şi reînnoirea ordinii. care se consideră că se supune aceloraşi legi. Dürkheim şi M. 'Vezi G. . Relaţia instituită între rege şi fiecare dintre supuşii săi se bazează pe principiul de autoritate. VI. lupta împotriva 128 53 Vezi studiul clasic al lui E. generaţiile. 1965. într-un caz .

Provocînd invazia sacrului şi restabilind. ceremonia sa provoacă o întinerire a raporturilor sociale. Cu ocazia unei aprecieri noi a datelor din „sociologia neocaledoniană". societatea pare să se refacă atunci cînd se creează un cuplu şi noile alianţe pe care le determină54. la această sarcină de permanentă refacere. cu atît mai mult cu cît el acţionează atunci cînd comunitatea se consideră slăbită sau ameninţată. . Există de RELIGIE ŞI PUTERE fapt un mare număr de procese care contribuie. şi vrea să se restabilească neutralizîndu-1. duce.totuşi asociată cu nonconformismul absolut. el dezvăluie. cu contrasocietatea . XXX. E. le pune în evidenţă. în măsura în care moartea este privită sub semnul dezordinii şi scandalului. Ritualurile şi învăţătura prescrise de iniţierea care condiţionează accesul la plenitudine şi la deplina „cetăţenie" vizează în general acelaşi scop. stabileşte o relaţie intensă cu sacrul. O interpretare de acum mai puţin schematică şi mai puţin statică a societăţilor estimate arhaice. mai mult sau mai puţin dramatizat. deschizîndu-se unei generaţii noi. Aceasta încearcă să-şi asigure protecţia reluînd demersul colectiv care i-a modelat ordinea. societatea îşi reinstaurează propriile structuri şi ordinea lumii în cadrul căreia se înscrie ea. de Sociologie". raporturile sociale fundamentale. Dincolo de numărul lor mare. în agitaţie şi abundenţă. pocedeele de re-creare şi de reînnoire au o caracteristică în comun : acţionează în acelaşi timp asupra universului social şi asupra naturii. sărbătoarea apare ca unul dintre cele mai complete demersuri renovatoare. îşi asigură renaşterea făcînd să se nască. procedeul iniţiatic numit Kimpasi are în principal o asemenea funcţie. Leach. care aminteşte de momentul creaţiei. în studiul său despre populaţia kachin din Birmania. Balandier. tinerii pe care iniţierea îi modelează55. Ceremonialul înmormîntării. la o purificare şi la o nouă alianţă cu colectivitatea strămoşilor. 1961. civilizaţia şi istoria. 1965. Problèmes de sociologie néo-calédonienne. In vechiul Kongo. Paris. vrăjitorul sau opozantul radical.distrugerii şi continua transformare a dezechilibrului într-un ehilibru ce pare corespunzător modelului primordial1. 54P. P. căci riturile specifice trimit simbolic la perioada creaţiei. îi au drept actori pe oameni şi pe zeii lor. după normele sale. un fel de haos originar. războiul disimulat. Int. cu 129 de întărire. Metais a subliniat importanţa căsătoriei kanace în această privinţă .poate fi transformată într-un mijloc Colectivitatea îşi „fixează" răul desemnîndu-şi agresorul. înverşunarea în lupta împotriva factorilor de distrugere se apreciază mai exact dacă se aminteşte că magia . la sfîrşitul doliului. 55Vezi G. prin actorii săi. Métais. este tot un procedeu de refacere . în „Cah. compară funcţionarea magiei cu „mecanismul ţapului ispăşitor". la vremea începutului. La vie quotidienne au royaume de Kongo. mai mult sau mai puţin evident. Societatea îşi regăseşte tinereţea jucîndu-şi propria geneză.

pilu. Or. Lowie atunci cînd. Acest ceremonial asigură o adevărată punere în scenă a relaţiilor sociale fundamentale. dintre cooperarea şefi şi ANTROPOLOGIE POLITICĂ specialiştii în supranatural. şi printr-un fel de sfidare lansată către exterior.teva aspecte ale organizării politice" a amerindienilor. reface legăturile între clanurile îndepărtate.şi cel ce deţine. această ceremonie socială este cea care angajează comunitatea în întregul ei: ea caută favoarea străbunilor. inclusiv raporturile antagoniste care se transformă atunci în jocuri de opoziţie". 130 c) Revenire la începuturi şi rebeliuni rituale. în asemenea momente cînd societatea devine pe deplin conştientă de ea însăşi şi de universul cu care se armonizează. căci ele necesită o acumulare masivă de bogăţii. el permite sesizarea unui sistem social jucat. . Este ceea ce sugerează R.pilu . 1930. se reconstituie ansamblul forţelor sociale. asocierea primilor la manifestările sezoniere (cum ar fi secerişul) care leagă ordinea societăţii de ordinea naturii. în jurul lui. analizînd „cî. face să apară baza religioasă a puterii. într-o ordine ce evocă „trecutul politic" şi raporturile pe care acesta le-a instaurat. Participarea sa efectivă la ciclul culturilor se explică prin această obligaţie . în Melanezia. bogăţiile şi bunurile lor simbolice 56. este „prezentat tuturor" şi îşi afirmă autoritatea prin „abilitatea discursului" şi capacitatea de a urmări derularea cuvîntărilor prescrise. vezi M. faptele se exprimă cu mai multă claritate. El are o eficienţă terapeutică : dezamorsează conflictele potenţiale ale comunităţii.Demersurile de re-creare a ordinii îi pun neapărat în cauză pe deţinătorii puterii şi unele dintre ele contribuie astfel la întreţinerea maşinii politice. o „răspundere cvasicosmică". celebrează noile naşteri şi asigură „intrarea în viaţa bărbătească a tinerilor iniţiaţi". dansuri specifice şi discursuri ce se supun unei convenţii semnificative. Paris.noul şef. Notes d'ethnologie néo-calédonienne. Urcarea 56 Pentru o descriere amănunţită. în care dansul sugerează dinamismul universului şi al societăţii. Cu ocazia celui mai prestigios şi mai total dintre ritualuri . „marele fiu". şeful apare ca o figură centrală. Ea uneşte. în societăţile tradiţionale cu stat monarhic. în fine. care permite şefului să nu fie contestat şi să rămînă în ochii tuturor orokau. conferă fiecărei categorii de participanţi un loc determinat şi presupune o prezentare de bunuri. după formula lui J. Leenhardt. Ciclul sărbătorilor coincide cu ciclul revitalizării. fiecare schimbare de domnie provoacă o adevărată revenire la „începuturi". într-o manifestare grandioasă. corespunzător formulării sale teoretice. — Lupta împotriva entropiei poate dobîndi un caracter mai direct politic. Oferind privirii un fel de sumar al unui tot social. Şeful neocaledonian se impune prin forţa cuvîntului său — el este cel ce ordonă şi ordonează . manifestat prin mijloacele de expresie care sînt cele ale unei societăţi fără scriere : comportamente simbolice. minimum trei ani separînd ceremoniile. Această reînnoire operează periodic. ea asociază oarecum renaşterea naturii şi întărirea oamenilor. care îl prezidează. Guiart. oamenii. strămoşii şi zeii lor. venerează morţii şi marchează încheierea doliului.

de Heusch. provoacă o răsturnare a raporturilor de autoritate. .cucerirea. apare la practicarea „actelor pe dos" şi a ritualurilor de inversare sau de rebeliune dramatizată. El arată cum succesiunea „primilor regi ai Romei" constituie o serie ce alternează cele două „tipuri regale" care. cit. Bruxelles.pe tron a noului rege constituie ocazia de a repeta simbolic demersul creator al regalitătii. înţelepciunea oganizatoare şi „aspectul gravitas" al celui de al doilea. după formula lui L. Servius et la fortune. Le maître et l'esclave. In cazul monarhiilor africane cu „polaritate magică".un incest -. G. Istoria antică dezvăluie o foarte veche utilizare a acestor mecanisme. Paris. Dumézil. printr-un comportament de ruptură . Paris. cap. Ea invocă spiritele primilor regi. asociat cu o afirmare a necesităţii şi a inocenţei funcţiei de suveran. alternînd într-o ordine determinată. ea asigură şi întinerirea monarhiei şi oferă poporului (pentru un timp) sentimentul unei noi porniri „de la zero"59. fie negînd vechea ordine socială şi acceptînd stabilirea ordinii noi. Procedura de învestitură comportă acelaşi demers de consolidare. „cele douăsprezece generaţii" de care sînt legaţi şi impune manipularea celor mai vechi simboluri şi însemne. çi Essais sur le symbolisme de l'inceste royal en Afrique. suveranul devine un personaj ce nu mai ţine de ordinea comună58. Ca şi Roma. învestitura evocă — prin procedeele sau ritualurile ce o realizează . Fie realizînd o faptă eroică prin care să se dovedească demn de funcţia sa şi să demonstreze victoria „partidei" regale asupra ambiţiilor facţiunilor feudale. Balandier. Regele trebuie să realizeze. Dumézil a fost unul dintre primii care au sugerat acest lucru în legătură cu regalitatea romană. fapta eroică. regeneratoare a ordinii sociale. de Heusch. a cărei apărare revine statului. actele de fondare ce au edificat-o şi legitimat-o. pe notabili şi poporul. reprezentanţii vechilor ocupanţi ai regiunii ce corespunde provinciei regale. 131 Un acelaşi efect de consolidare a legii şi a puterii. care pune în cauză partenerii de la început: descendentul fondatorului. un act sacru care să îl caracterizeze amintind actul de fondare. printr-un ceremonial care îi aduce împreună pe noul rege. moştenite de la o tradiţie mult anterioară Romei. op. 58Vezi L. în vechiul regat Kongo. Kronia la greci. atunci cînd accede la putere. sînt totuşi prezentate drept creatoare ale societăţii. Domniile RELIGIE ŞI PUTERE succesorilor imediaţi ai lui Romulus şi Numa reproduc. Babilonul recurge la un rege de bîlci şi impune 57 Vezi mai aies G. violenţa creatoare şi „aspectul celeritas" al primului. 1965. ca şi saturnaliile la romani. 1943. 59 G. Se supun astfel unei teorii dualiste a puterii şi utilizează mijloacele care permit revigorarea acesteia printr-un fel de întoarcere la izvoarele sale îndepărtate57. înscăunarea regelui nu garantează doar legitimitatea puterii deţinute. actul magic sau religios care se spune că ar constitui puterea regală. Ea aminteşte de vremea unei istorii devenite mit şi îl evidenţiază pe suveran ca pe „făuritorul" şi apărătorul unităţii kongo. 1959. ea instaurează o revenire simbolică la origini. acest proces apare cu cea mai mare claritate. Astfel. La vie quotidienne au royaume de Kongo. care au devenit „aliaţii" suveranilor kongo.

Sclavul-rege proclamă forţa dominaţiei sale asupra oamenilor şi a dominaţiei sale „asupra lumii" . ocupă sediul suveranului defunct şi se bucură de toate prerogativele regale.răsturnarea poziţiilor de rang în timpul sărbătorii sacaea. Cu această ocazie. Order and Rebellion in Tribal Africa (1963). Antropologii moderni au reluat examinarea procedeelor care vizează atît purificarea sistemului social. asociază ritualul de inversare cu manifestările colective impuse la primele recolte. Leul. îl respinge. ea trezeşte dorinţa revenirii la domnia legii. o ceremonie anuală cu caracter naţional. la populaţia agni. O asemenea putere dezlănţuită este o falsă putere. uzînd de concubinele suveranului. căci orice ruptură atrage riscul unei întoarceri la haos. Ea impune ordinea socială ca reproducere a ordinii lumii şi le arată în mod necesar legate.preia toate însemnele puterii. 132 ANTROPOLOGIE POLITICĂ . Ordinea socială este expusă într-o asemenea împrejurare şi este refăcută chiar în momentul cînd legăturile cu natura şi cu cosmosul devin mai strînse. în acelaşi timp. Regele iese totuşi întărit din aceste încercări. Ambiguitatea persoanei regale subzistă totuşi. dînd ordine.cîntecele sacre afirmă că „duşmanul" său. iar guvernanţii şi guvernaţii îşi inversează rolurile. La populaţia swazi. O cercetare recentă efectuată în Coasta de Fildeş. un factor de dezordine şi nu un creator de ordine . se spînzură sau se crucifică un sclav care a jucat rolul regelui. apoi cedează în fine în faţa cererilor membrilor clanului regal şi a solicitărilor războinicilor săi. Incwala eliberează în mod ritual forţele contestatoare şi le transformă în factori de unitate. incwala. Neîmblînzitul. pretinde daruri şi îşi poate însărcina oamenii să pună mîna pe hrana stocată în capitală. poporul. aceştia din urmă iau în stăpînire spaţiul regal şi unul dintre ei — sclavul-rege . el simulează ezitarea în a-şi relua locul în fruntea naţiunii. Ea are două faze. Suveranul rămîne obiect de admiraţie şi de dragoste şi. dedînduse orgiei şi desfrîului. cînd raporturile dintre oamenii liberi şi sclavii de la curte sînt „răsturnate". Prima supune capitala unui jaf simbolic şi regele la reacţii de ură . obiect de ură şi de repulsie . cu cît se referă la state instabile. a pus în evidenţă un ritual de inversare socială (Be di murua) care are loc în perioadele de interregn. cît şi revitalizarea periodică a puterii. el redevine Taurul. prin stăpînirea forţelor distrugătoare. Ele sînt cu atît mai semnificative. De îndată ce regele a murit. stabileşte o curte şi o ierarhie temporară. identificarea regelui cu poporul restabilită. unitatea re-creată. A doua fază începe cu ofrandele : este condusă de suveran şi urmează un model de întîietate evidenţiind diversele statute sociale şi ierarhiile pe care acestea le determină. de securitate şi de prosperitate. Puterea este atunci reinstaurată. Totul se întîmplă de parcă societatea a devenit propria sa caricatură din clipa în care puterea supremă dispare. Max Gluckman propune exemple africane în culegerea sa de texte vechi. din cauza întîrzierii lor tehnologice şi a lipsei de „diferenţiere economică internă".

primul este arma deţinătorilor puterii. Contestarea de tip ritual se înscrie astfel în domeniul strategiilor care permit puterii să-şi ofere periodic o vigoare sporită. oamenii vîrstnici (şi preeminenţi) îl utilizează pentru a reprima revendicările de independenţă ale tinerilor. VII. Ei demonstrează oarecum că nu există alternativă la ordinea socială stabilită decît deriziunea şi ameninţarea haosului. Strategia sacrului şi strategia puterii Sacrul reprezintă una dintre dimensiunile domeniului politic . al doilea este instrumentul celor ce îi contestă pe aceştia şi le atribuie slăbiciunile sau abuzurile acţiunilor 60 Claude-Hélène Perrot. încalcă poruncile cele mai sacre. noul suveran poate prelua comanda unei societăţi ordonate şi a unui univers organizat60. Atunci.oamenii liberi se supun acestui simulacru regal. care le evidenţiază inferioritatea . că dinamismele lor respective sînt în corelaţie. Lugbara Religion (1960). sclavul-rege este ucis. astfel 133 încît un om care are „capacitatea de a-i invoca eficient pe strămoşi poate fi acceptat ca un adevărat bătrîn".şi contrastează cu constrîngerile sau interdicţiile pe care doliul regal le impune oamenilor liberi. fiecare supus şi fiecare lucru îşi regăsesc rangul şi locul. Sclavii au un comportament exagerat. petrec şi îşi aduc băuturi din abundenţă. 1967. cît şi prin poziţia lor genealogică. Be di murua: un rituel d'inversion sociale dans le royaume agni de l'Indénié. Ei îmbracă hainele cele mai somptuoase. grup de descendenţă şi ansamblu al „oamenilor legaţi de un spirit ancestral". analizează. conflictele între generaţii (diferenţiate prin statute inegale) se exprimă mai ales „în termeni mistici şi rituali". Notabilii Situaţi în fruntea lor îşi justifică puterea şi privilegiile atît prin accesul propriu la altarele strămoşilor.". o ordine aberantă. Strategia sacrului. Competiţia politică recurge la limbajul invocării spiritelor. în lucrarea consacrată religiei populaţiei lugbara din Uganda. El evidenţiază că structurile rituale şi structurile de autoritate sînt strîns legate. afirmă că şi-au regăsit drepturile şi prestigiul. cultul strămoşilor constituie suportul puterii. puterea falsă este abolită. sclavii rup hainele de mătase. Middleton. ei nu-i pot substitui decît un rege RELIGIE ŞI PUTERE de bîlci. un sistem de false reguli. In această societate lignajeră. religia poate fi un instrument al puterii. . Patrilignajele lugbara se definesc genealogic şi ritual: ele sînt. unul din mijloacele utilizate în cadrul competiţiilor politice. în „Cah. ca şi la cel al magiei. raportul „ritualului" cu „autoritatea". în esenţă. ştiind că un regent rezolvă discret treburile curente şi pregăteşte venirea unui nou suveran. Răsturnînd societatea civilă şi politică al cărei apărător este suveranul. în acelaşi timp. Études Air. o garanţie a legitimităţii sale. J. avînd scopuri politice. 27. 2. se prezintă sub două aspecte în aparenţă contradictorii: poate fi pusă în serviciul ordinii sociale existente şi al poziţiilor dobîndite sau poate servi ambiţia celor ce vor să cucerească autoritatea şi să o legitimeze. Chiar în ziua înmormîntării regelui dispărut.dispariţa regelui le întrerupe dependenţa .

ale unei forţe vitale pe care o pot transmite întregii ţări. al prerogativelor lor şi al unei părţi din bunurile lor. li se opun oamenii preeminenţi care stabilesc cu unii strămoşi o relaţie specifică şi directă.. pornind de la cercetările asupra populaţiei tallensi din Ghana. plantele cultivate şi vitele şi afirmă că datorează monopolul puterii politice acţiunii lor civilizatoare . Cultul strămoşilor. 12 şi 23-24. 134 . Middleton afirmă cu convingere existenţa relaţiei astfel stabilite între diverşii agenţi ai strategiei politice : „Dumnezeu.de fapt. ele servesc la menţinerea unei situaţii de superioritate. ceea ce B. iar contradicţiile rituale exprimă contradicţiile vieţii reale. sub acest aspect. nu toţi defuncţii devin strămoşi. ele se autonumesc deţinătoare. în această societate clanică. 1959. 62M. ai privilegiilor şi proprietăţii"63. p. Oedipus and Job. Cele care confirmă poziţia dominantă a unui grup sînt. la fel ca şi oamenii vii"61. ANTROPOLOGIE POLITICĂ M. învestiţi cu o putere supranaturală şi beneficiari ai unui cult. în însăşi fiinţa lor. focul. un instrument manipulat de deţinătorii „puterii. moştenitor al funcţiei lor. Fortes. trebuie interpretat. de privilegiaţii în viaţă. 61J. şi nici o nouă putere nu se poate constitui decît în raport cu ei. Cambridge. ci pentru că structura socială o cere"62. nu se teme de ei -. Această necesitate se manifestă sub forma unei relaţii privilegiate stabilite între strămoşii recunoscuţi ca atare. 63 B. mai puţin în legătură cu o metafizică şi cu o etică şi mai mult în legătură cu sistemul raporturilor sociale şi cu sistemul politico-juridic : „Populaţia tallensi are un cult al strămoşilor nu pentru că se teme de morţi . Middleton. într-adevăr. supunerea pe care o pretind „sub ameninţarea cu moartea" asigură introducerea individului într-o ordine socială determinată. care întreţin un raport nediferenţiat şi mediatizat cu ansamblul strămoşilor. ci doar aceia care au lăsat un „depozitar". Malinowski a sugerat deja.nu are o noţiune asemănătoare -. nu pentru că ar crede în nemurirea sufletului . Malinowski. J. morţii şi vrăjitorii intră în sistemul de autoritate. Ei fondează puterea celor ce le sînt depozitari. considerînd mitul „o cartă socială". Există o solidaritate ce îi leagă strîns pe defuncţii privilegiaţi. cele mai semnificative . op. Primii sînt „omnipotenţi". evident. Pe baza acestei relaţii rituale se organizează strategia politică. după cum arată el. Populaţia lugbara e foarte conştientă de manipularea sacrului. în cadrul societăţii. şi viii care dispun de un statut social superior şi de cît de puţină putere politică. cit. Ele pretind că au adus în regiunea unde s-au stabilit. o funcţie dublă : ele explică ordinea existentă în termeni istorici şi o justifică oferindu-i o bază morală. Oamenilor fără preeminenţă. care deţin funcţiile şi prestigiul. Monica Wilson subliniază această utilizare a mitului în legătură cu populaţiile sotho şi nyakyusa din Africa meridională. 1936. Miturile au. London. p. prezentînd-o ca pe un sistem legal fondat. The Foundations of Faith and Morals.vrăjitoreşti. care au primit statutul de strămoşi. 66. Relaţiile stabilite între putere şi sacru rămîn la fel de evidente în cadrul mitului. Fortes ajunge la o concluzie asemănătoare.

Social Mechanisms for the Transfer of Political Rights in Some African Tribes. 90. cînd „despotismul african" a luat forma sa definitivă. Lusaka. sacrul intervine în jocul strategiilor puterii. Funcţia lor este. Ei trebuie să vegheze la aplicarea tuturor regulilor privind instituţia regalităţii şi comportarea simbolică a regelui. ajustează „codul" pentru a-1 adapta la noile împrejurări şi pentru a legitima schimbările ce contravin canoanelor constituţionale. 1960. In „Journ. specializate şi ierarhizate. ea arată că strategiile puterii şi sacrului nu sînt întotdeauna convergente. In consecinţă. I. în studiul său structural asupra şeferiei melaneziene. ei impun schimbărilor inevitabile masca tradiţiei. Astfel. demersurile de consolidare a monarhiilor tradiţionale ajung 135 baganda din adesea să sporească autoritatea acestora din urmă asupra religiei. în limbajul ce le este propriu. în Austro. controlul cultelor clanice (care venerau spiritele ancestrale numite lubale) s-a intensificat. într-un studiu cu caracter mai mult teoretic. mitul este atunci reactualizat pentru a menţine puterea şi a o consolida64. Guiart precizează principiile ce determină împărţirea „sarcinilor" între şef (orokau) şi stăpînul solului (kavu) . la populaţia Uganda. ocupă primul loc şi au o bază naţională. pentru că determină războiul şi puterea materială. la o tradiţie. 1960. unde şeferiile sînt suprapuse unei structuri politice mai vechi. în mare parte.Melanezia. pe de altă parte. Diversele variante ale mitului îmbracă aparenţele istoriei. 2. Aceste culte. pe care le venerează suveranii. A.abiiru deţin „codul esoteric al dinastiei". ea nu e mai răspîndită decît funcţiile politice.şi observă că ele implică raportarea la un trecut mai mult sau mai puţin mitic. acţiune asupra zeilor . în acelaşi timp. în vechea Rwandă.Ceremonialul şi ritualul de succesiune la şeferie amintesc simbolic aceste afirmaţii. of the Roy. care nu exclud alte practici.evidenţiază limitele rituale ale puterii. Richards.acţiune asupra oamenilor.istorice şi preoţii ereditari ai cultelor necesare bunei funcţionări a regalităţii. a privilegiilor şi a prestigiului . politică şi sacră. Ei asigură respectarea prescripţiilor impuse suveranilor şi. Richards analizează „mecanismele" de păstrare şi de transfer ale „drepturilor politice" — adică procedeele şi strategiile ce permit conservarea puterii. 65A. învăţătura mitică („carta") aparţine adesea unui corp de specialişti a căror muncă este secretă . Prin intermediul lor. al doilea acţionează prin ritualurile care sînt instrumente ale ordo rerum. Contradicţia ce există între cei doi parteneri asigură. J. 64M. Nu se poate deduce din aceste exemple că puterea politică are controlul total asupra sacrului şi^că îl poate utiliza în folosul său în toate situaţiile. bipartiţia responsabilităţilor . în acelaşi timp. iar incompatibilităţile lor exprimă contradicţii şi contestări reale . apar. Wilson. in Myth in Modern Africa. confruntările al căror obiect îl reprezintă drepturile politice65. Myths of Precedence. dinamismul societăţii . Lubale. primul acţionează prin cuvîntul care este ordin. Agenţi ai conservatorismului. Anth. în societăţile cu putere centralizată. ele RELIGIE ŞI PUTERE traduc. consilierii regali privilegiaţi . Bakabilo ai populaţiei bemba din Zambia sînt apărătorii exclusivi ai tradiţiilor mitico. Institute". . la acte de fondare.

atunci cînd procedurile instituite nu au putut opera eficient. în toate cazurile. Instrumentul religios poate servi şi unor scopuri de contestare mai radicală. în împrejurimile capitalei. înlocuieşte societatea reală cu o imensă familie fraternă de iniţiaţi. în plus. doriţi într-o societate ameninţată şi degradată. s-ar putea spune. El opune regele mitic. decăderea şefilor tradiţionali în perioada colonială a favorizat promovarea inventatorilor de culte noi. în Melanezia şi în Africa neagră. suveranii dispun de lubale regale care acţionează doar în beneficiul regelui domnitor. în situaţii de criză. strategia sacrului serveşte şi ea la limitarea sau la contestarea puterii. Beattie diferenţiază aspectele (şi normele) „categorice" de aspectele (şi normele) „condiţionale". ei impun de asemenea transferul. vechea Rwandă. care domneşte asupra spiritelor denumite Imandwa.fecunditatea şi fertilitatea. Inovaţia religioasă poate duce la un refuz ce-şi găseşte rezolvarea în planul imaginarului sau la o opoziţie ce ajunge la revoltă.în conjuncturile care evidenţiază slăbiciunea puterii instaurate.cărora le furnizează un limbaj şi mijloace de acţiune . 136 . Spre deosebire de strategia care tocmai a fost evocată. a provocat ambele reacţii. Primele au un caracter permanent. regii ganda au dat preponderenţă puterii lor de intervenţie în domeniul sacrului. în care demonstrează că autoritatea şefilor amerindieni a slăbit întotdeauna cînd a fost confruntată cu cea a „mîntuitorilor". punerea în cauză a ordinii existente şi ascensiunea puterilor concurente. şi regele istoric care îşi domină supuşii în mod despotic. fără discriminare de statut social şi instaurează o egalitate mistică dincolo de subordonările trăite. este vorba. de a-i împiedica pe guvernanţi şi pe reprezentanţii lor să acţioneze în contradicţie „cu concepţia funcţiei pe care o deţin". refuzurile de colaborare rituală ce acţionează împotriva suveranului. In loc să instaureze o ANTROPOLOGIE POLITICĂ religie naţională. celelalte nu se manifestă decît în anumite condiţii. Lowie remarcă lucrul acesta în analiza sa asupra organizării politice a „aborigenilor americani". Cultul iniţiatic Kubandwa. detronările pretinse din motive de slăbiciune rituală sînt tot atîtea mijloace cu caracter sacru ce permit controlul puterii supreme sau contestarea guvernanţilor abuzivi. într-un studiu privind mecanismele ce controlează „abuzurile puterii politice". J. constituţional. al altarelor consacrate cultelor clanice şi le ţin astfel sub control chiar atunci cînd încearcă să reducă puterea şefilor de clanuri. din cauza autocratismului suveranului şi inegalităţii fundamentale ce asigura menţinerea privilegiilor aristocratice. a creatorilor de biserici indigene care propun un cadru social reînnoit şi modelul unei puteri reanimate. în Africa orientală. Mişcările profetice şi mesianice dezvăluie. El conferă primului calitatea de salvator care acţionează în beneficiul tuturor adepţilor. de origine ţărănească. Confruntările religioase exprimă cu claritate competiţiile politice . El observă că aceştia din urmă sînt mai puţin agenţii unei reacţii împotriva amestecului străinilor şi mai mult cei ce oferă încredere şi speranţă. R. Conform formulării fericite a lui L. Ritualurile de înscăunare şi jurămintele pe care le impun.

el înlătură ordinea profană existentă şi introduce „un simulacru de ordine mai bună". Hobsbawm. care dezvăluie nostalgia vechii ordini sociale anterioare dominaţiei tutsi. Al doilea cult de contestare apare mai tîrziu. de-a lungul preistoriei şi istoriei sale prerevoluţionare. Manchester. a întors în mod constant sacrul împotriva celor ce îl monopolizau pentru a-şi consolida puterea şi privilegiile66. Ea creează astfel o contraRELIGIE ŞI PUTERE societate : se produc revolte episodice în numele ei. El se referă la Nyabingi : femeie fără feminitate.de Heusch. Primitive Rebels. Ea exercită un fel de regalitate la distanţă. . Ea trebuie să revină pentru a-i elibera pe ţăranii hutu de constrîngerile impuse de aristocraţii tutsi şi pentru a-şi elibera „preoţii" de persecuţiile de care suferă. către mijlocul secolului trecut. J. servitoare asimilată cu un rege. 1959. defunctă a cărei revenire este aşteptată. iar susţinătorii cultului său deţin o putere reală ce îi opune reprezentanţilor suveranului rwandez. Cultul său ilustrează una din formele primitive ale mişcării sociale care. 137 66 Vezi mai ales E.

68J. şi diversificarea ştiinţei politice. El nu mai apare decît ca „una dintre conformaţiile istorice posibile prin care o colectivitate îşi afirmă unitatea politică şi îşi împlineşte destinul". explică parţial această evoluţie. Progresele antropologiei. Remarques sur l'origine de l'État et de la société. concluzionează totuşi că acesta „nu este un concept teoretic major"67. Ele duc într-adevăr la afirmaţia mai mult sau mai puţin explicită că nu a existat viaţă politică înainte de apariţia statului modern. cea care caracterizează mai ales evoluţia societăţilor politice europene. 1954. Easton. Bergeron. care propune o teorie a statului. a cărei valoare euristică a scăzut cu mult înainte de transformările suferite de obiectul real pe care ea pretindea că îl interpretează. a caracteristicilor şi formelor statului primitiv. O necesitate. iar cei ce au reuşit nu mai sînt fascinaţi de „instituţia instituţiilor: statul". L'essence du politique. exprima această schimbare denunţînd viciile proprii definiţiilor domeniului politic prin simpla existenţă a statului. ce ţine de cunoştinţe şi de fapte. în „Diogène". punînd din nou. în vreme ce analiza fenomenului politic nu se mai confundă cu teoria statului. ele orientează către studiul unei anumite forme de organizare politică şi neglijează examinarea specificităţii fenomenului politic. Paris. cu o rigoare sporită. sînt în regres69. Ea va regăsi astfel .unele dintre preocupările care i-au provocat apariţia. statul pare acum discreditat. Easton. Fonctionnement de l'État. 138 67G. D. 1953). şi care îşi găseşte desăvîrşirea în formarea statului modern.dar cu informaţii şi cu mijloace ştiinţifice noi . Freund. pentru ilustrarea acestui punct de vedere. problema genezei. Dezbaterea rămîne deschisă. constrînge specialiştii să deplaseze centrul reflecţiilor lor. acum douăzeci de ani. care a trebuit să interpreteze aspectele noi ale societăţii politice în ţările socialiste şi în fostele colonii eliberate. Interpretările largi ale statului. ea însăşi provenind din concepţiile lui Max Weber care reducea statul la una din „manifestările istorice" ale politicului. W. Paris. care îl identificau cu orice organizare politică autonomă. după definiţia lui J. . ce impun recunoaşterea „altor" forme politice. ele favorizează imprecizia în chiar măsura în care statul este privit ca un cadru general cu contururi prost delimitate (D. The Political System. Freund68. Bergeron. începînd cu secolul al XVI-lea.CAPITOLUL VI ASPECTE ALE STATULUI TRADIŢIONAL După ce a constituit obiectul privilegiat al oricărei reflecţii politice. 1965. Antropologia politică îşi poate aduce contribuţia la aceasta încercînd să determine riguros condiţiile pe care le impune utilizării conceptului de stat în cazul anumitor societăţi ce constituie obiectul întrebărilor sale. 5. astfel încît teza provocatoare a lui G. 1965. 69Vezi. Koppers.

Acest mod de a vedea lucrurile este mai ales cel al teoreticienilor conservatori. o numim stat" (Histoire de l'Antiquité. pentru de Bonald. căci reduce realitatea statală la aspectele sale „oficiale" şi nu situează problemele la adevăratul lor nivel. Criteriile de identificare a formei statale sînt deci caracterul său totalizant.moştenitoare îndepărtată a gîndirii politice a lui Aristotel . autonomia şi puterea sa de dominație. care vor să glorifice statul lipsindu-l de aspectul său istoric. t.1. care cuprinde în esenţa sa conştiinţa unei unităţi complete. politic. Aceste criterii nu sînt 139 70W. în VI' Congrès int. 1912).se situează definiţiile cele mai comune. statul e o realitate primitivă. Punerea în discuţie a conceptului de stat Interpretările cele mai largi fac din stat un atribut al vieţii în societate. El este atunci identificat cu toate mijloacele ce permit crearea şi menţinerea ordinii în limitele unui spaţiu determinat din punct de vedere social : el „se încarnează în grupul local"70. existenţa de structuri organice mai mult sau mai puţin complexe care constituie baza unităţii politice. o necesitate ce decurge „chiar din esenţa naturii umane". Intr-o accepţiune asemănătoare . Ei îl . în acest sens. Astfel. Ele caracterizează statul prin trei aspecte principale : raportarea la un cadru spaţial. O asemenea interpretare este eronată. o definiţie : „Forma dominantă a grupării sociale. 1. cu unitatea socială superioară. vol. instituţionalizarea puterii. un mod de organizare socială care acţionează din clipa cînd cultura prevalează. Koppers. Un essai de méthodologie . Sciences anthropol. care este. juriştii au fost înclinaţi să-i restrîngă întrebuinţarea şi să definească statul ca sistemul normelor juridice în vigoare. et ethnol. În fața dificultăților ce rezultă din utilizarea conceptului de stat într-un sens larg. consimţămîntul populaţiei (populaţiilor) ce trăieşte 1 (trăiesc) între respectivele graniţe. L'origine de l'État. cealaltă restrictivă . în primul rînd. instrumentul prin care orice societate îşi asigură guvernarea. II. .una laxistă. Meyer propune. Istoricul E. la un teritoriu. privesc ca fenomen juridic şi subliniază că a realizat. ce se bazează pe ea însăşi. cu organizarea societăţii globale.statul este identificat cu gruparea cea mai întinsă. 1963. Intre aceste două poziţii .. în cel mai înalt grad.

deja accentuată de sociologul german. se aplică societăţilor politice cele mai diverse şi duc la o accepţiune prea tolerantă a noţiunii de stat. Astfel. ar deveni derizorie . L'essence du politique. în sensul dat de Weber. Au existat încercări de definire precisă a cel puţin unui tip de referinţă : cel al statului modern. Ezitările şi incertitudinile sînt de altfel revelatoare şi arată cît este de greu de conceput o organizare politică nestatală. şi din alta. O astfel de construire a tipului ideal de stat modern nu elimină dificultăţile. Domeniul politicului. asociat unei „lumi" şi unei societăţi estimate ca fiind în echilibru dinamic. şi dintr-o parte. Confruntarea nu poate fi doar schiţată. 72J. ele se regăsesc în încercările de delimitare a domeniului politic 71. J. O întrebare se impune în consecinţă : filosofii politicului sugerează răspunsuri pe care sociologii şi antropologii nu au putut încă să le propună? Este cu atît mai bine să fie luată în considerare. ca imagine şi realizare a raţiunii. Problemele sociologiei statului au fost cu regularitate abandonate înainte de a fi fost rezolvate sau chiar formulate. 3) ultima este însuşirea totală a puterii politice : ea necesită opoziţia faţă de toate formele de putere cu origine privată. inspirată de filosofia politică a lui Hegel. rudenia înţeleasă în sens larg şi organismul statal. pe caracterul în esenţă nerevoluţionar al statului care este.cu adevărat specifice. africanistul Max Gluckman . cel puţin ca tendinţă. J. căci prima caracteristică se aplică tuturor formelor de unitate politică. chiar şi în cazul societăţilor denumite tribale. Astfel. El pune în evidenţă trei caracteristici: 1) prima. este distincţia riguroasă „între exterior şi interior" : ea determină intransigenţa în materie de suveranitate . elaborat în Europa. e mai degrabă important să se evidenţieze că ea este necesară şi eficientă din punct de vedere ştiinţific. unele state numite tradiţionale. la „metoda ideală tipică lui Max Weber". statului care este „opera raţiunii". în vreme ce celelalte două pot defini. îi permite să opună creaţiile politice „instinctive" (triburi sau cetăţi) şi structurile politice „improvizate" provenite din cuceriri (imperii sau regate). De aceea. Freund. cu cît aportul celor dintîi a fost adesea respins din cauza preocupărilor normative. care pare să servească de model societăţilor politice noi în curs de formare. pe baza etnică a statului vechi. Accentul cade. în acest scop. pe contradicţiile interne ce opun sexele. 2) a doua este închiderea unităţii politice statale : ea defineşte o „societate închisă". Freund ajunge să sublinieze un criteriu estimat ca preponderent: raţionalitatea statală.ar dezvălui cîteva înrudiri semnificative. Freund recurge. 560 ş. p.u. a acceptărilor sau a contestărilor care sînt subiacente teoriilor lor. interpretarea amintită nu-şi găseşte rezolvare decît într-o concepţie asupra statului. . ce ocupă un spaţiu clar delimitat. în acest caz. o comparaţie a comentariilor pe care Hegel le consacră statului păgîn şi a teoriilor statului tradiţional pe care le formulează unii antropologi — dintre ei. Ceea ce nu exclude recunoaşterea faptului că orice construcţie statală rămîne produsul raţionalizării progresive a unei structuri politice existente72. 140 71 Vezi Capitolul II.

Exprimînd şi instituind un raport social de ierarhie şi de inegalitate. Abia născut. Paris. afirmaţia rămîne fără ambiguitate : „Statul este organizarea societăţii". şi realizează o adevărată acaparare a „forţei colective". Marx precizează acest punct de vedere remarcînd: „Luaţi o anume societate civilă şi veţi avea un anume stat politic care nu este decît expresia oficială a societăţii civile". Sociologie dé Proudhon. 'Vezi. 1950. pe bună dreptate. De fapt. Teoria care rezultă poate fi denumită. Sociologia politică a lui Proudhon conţine şi ea o teorie critică a statului. devine independent de societate şi aceasta cu atît mai mult cu cît devine organismul unei anumite clase şi face să prevaleze direct dominaţia acestei clase"73. E. 1893 şi Leçons de sociologie. atît de radicală încît se transformă într-o opoziţie totală faţă de toate sistemele politice care nu fac decît să întreţină acelaşi respect pentru autoritatea statală. Relaţia politicului cu societatea e comparată cu cea care leagă capitalul de muncă : viaţa socială şi statul centralizat se găsesc în mod necesar într-un raport de contradicţie radicală. statul provine din viaţa socială. Proudhon denunţă eroarea comună care constă în a atribui statului o realitate specifică ce îşi are în ea însăşi propria putere. sociologică şi istorică. cea mai vulgarizată. 1) Statul e identificat cu organizarea societăţii. nici complementare. pe care F. în sfîrşit critică. Dincolo de dificultăţile nerezolvate încă. De la division du travail social. Acest organism este puterea de stat. în principal. Paris. nici expresia unei raţionalităţi imanente societăţii. El prezintă sub aspecte diferite raportul dintre stat şi societate. Aceste definiţii nu sînt nici echivalente.înainte de a evalua contribuţia antropologiei politice. este necesar să se plaseze cîteva repere împrumutate de la teoriile sociologice ale statului. 3) Statul e un fragment din societate. demersul marxist a propus totuşi elementele unei sociologii a statului. . pe care îl pune în evidenţă schema de mai jos : Viaţă socială —^ Schimburi Lege de reciprocitate 141 73 în Ludwig Feuerbach et la fin de la philosophie classique allemande. el emană din societatea a cărei putere şi-o însuşeşte. care se ridică deasupra ei. Paris. dinamică. Dürkheim. pentru că îl priveşte ca expresie oficială a societăţii şi „primă putere ideologică asupra omului". rămînîndu-i exterior. pentru că face din stat produsul societăţii. 2) Statul este „sumarul oficial" al societăţii. Problema pare eludată dacă ne oprim la a treia interpretare. el este un produs al societăţii ajunse la un anumit grad de dezvoltare. pentru că demonstrează că antagonismele şi conflictele interne îl fac necesar. Ansart. Engels şi-a fondat teoria statului: „Societatea îşi creează un organism în vederea apărării intereselor sale comune împotriva atacurilor interne şi externe. 1967. Marx arată că statul nu este nici produsul unei raţionalităţi transcendente. nici perfect compatibile. ţinînd mereu trează o intenţie critică. cu o introducere de G. Davy. 'Vezi analiza lui P. în corespondenţa sa.

ca orice grup de a hotărî şi de a orienta activitatea generală a societăţii. construit în acest scop . Durkheim observă că statul rezultă din diviziunea muncii sociale. de a-1 înţelege pe acesta în raportul său cu totalitatea socială. o grupare ce deţine monopolul constrîngerii fizice legitime şi care dispune de un aparat. Prima dintre aceste opoziţii stă la baza revendicării lui Proudhon în favoarea „descentralizării" sau „federaţiei politice". Ea sugerează de asemenea contradicţia permanentă. Max Weber acordă mai puţină atenţie structurii istorice a statului decît interpretării fenomenului politic în generalitatea sa. cea a creaţiei şi repetiţiei 1. preocupat să diferenţieze clar societatea politică şi statul: statul e un organism devenit preeminent în ansamblul grupurilor sociale care constituie societatea politică. el ipostaziază statul neglijînd coerciţia pe care o exercită şi ambiguitatea raportului său cu societatea1. Recurgînd la o metaforă.Stat --------Autoritate Nereciprocitate Constrîngere Mai mult decît asupra inegalităţilor ce constituie statul. cea a spontanului şi mecanicului. şi caută să arate că statul nu este decît una dintre fizionomiile istorice ale societăţii politice. din schimbarea formelor solidarităţii. el conferă unei minorităţi mijloacele militară. Deşi identifică evoluţia statului cu mişcarea de raţionalizare cu care este creditată civilizaţia modernă. deţinător al autorităţii suverane. cea a schimbătorului şi imobilului. el este locul unde se organizează deliberările şi unde se iau hotărîrile ce angajează colectivitatea în întregul ei. Grup specializat. Această interpretare ajunge la o concepţie. creşte libertatea şi demnitatea indivizilor. El se defineşte oarecum ca formă dezvoltată şi permanentă a grupului de dominaţie şi ca factor al unei . El este. printr-o „concepţie curios de abstractă şi de intelectualistă". după formularea lui L. căci grupurile secundare pot fi ţinute în şah de stat şi invers. statul este determinat să intervină în toate domeniile şi el poate să o facă funcţionînd graţie unei administrări „raţionale". Dürkheim caracterizează statul prin capacitatea sa de a „gîndi" şi de a „acţiona" şi îl face agentul gîndirii sociale. El accentuează una dintre caracteristicile neglijate de analiza lui Dürkheim : statul reprezintă un instrument de dominaţie. care poate fi denumită mistică. care apare în cadrul oricărei societăţi între segmentar şi unitar. Dürkheim nu reţine deci nimic din teoriile critice anterioare şi. în acest sens. o dată cu lărgirea cîmpului său de acţiune. asupra statului. Teoria lui Proudhon asupra politicului accentuează anumite exigenţe de metodă : obligaţia de a înţelege mişcarea prin care societatea îşi creează un stat. Proudhon insistă asupra opoziţiilor dintre societate şi stat: cea a multiplului (viaţa socială se caracterizează prin pluralitatea raporturilor între grupuri) şi unitarului (statul tinde să-şi întărească propria unitate). Coser. îi conferă şi o funcţie de protecţie împotriva riscurilor de despotism din societate. bine reperată de antropologii politici. din care face parte forţa 142 de dominaţie. de a-1 înţelege ca expresie oficială (şi simbolică) a socialului şi ca instrument de menţinere a inegalităţilor instaurate. de altfel. în timp ce.

contribuie la localizarea mai precisă a încercărilor antropologilor politici vizînd caracterizarea statului numit tradiţional şi determinarea condiţiilor sale de apariţie. Tübingen. Rezultă oarecum punerea în valoare a criteriului teritorial şi funcţia de menţinere a ordinii sociale. Aceeaşi incertitudine subzistă în cazul definiţiilor ce se mărginesc la a recunoaşte statul prin „menţinerea ordinii politice în limite teritoriale fixe". este prezentată ca primă trăsătură pertinentă. de îndată ce un grup de rudenie dobîndeşte puterea permanentă de a conduce colectivitatea. un acelaşi mecanism de integrare şi de reglare a societăţilor civile74. în planul diferenţierii clare a organizării politice şi a statului. De fapt. 2. prea largi şi. Lowie. căci se aplică şi societăţilor politice considerate ca lipsite de aparat statal. Definiţiile reţinute sînt. Rolul de conservare „a sistemului ca tot" maschează o funcţie mai specială : 74 Pentru sociologia politică a lui M. separarea guvernanţilor şi guvernaţilor. în consecinţă. Weber. Antropologul american Leslie White a vrut să determine statul tradiţional prin formele şi 143 funcţiile sale. în măsura în care societatea statală trebuie distinsă de formele sociale înrudite şi mai ales de societatea cu şeferie. . care dispune de monopolul şi de privilegiile puterii. atît de ameninţările din interior. El a demonstrat într-adevăr înrudirea ce există între evoluţia structurii statale şi cea a structurii bisericilor. manifestă. ceea ce implică o capacitate de a mobiliza resursele umane şi materiale şi de a se sprijini pe o forţă organizată. Incertitudini ale antropologiei politice Punctele de reper filosofice şi sociologice. sub forma sa cea mai simplă. de a-şi impune voinţa. a II-a. nespecifice. acesta utilizează noţiunea de stat-biserică şi recunoaşte. In acest caz. pe de o parte. Demersul lor întîmpină o dificultate. Sub acest ultim aspect. ele sînt necesare. El a regăsit în special una dintre observaţiile lui Proudhon. sub cele două aspecte. şi. Max Weber nu a elaborat o teorie dinamică şi critică a statului. încă nedepăşită. atunci cînd ea este utilizată de indivizii pe care îi acceptă ca şefi sau guvernanţi" (. După R. 1958. el îl defineşte ca asumîndu-şi sarcina de a apăra „integritatea sistemului socio-cultural din care face parte". 1948). vezi Gesammelte politische Schriften. cît şi de cele din exterior. pe de altă parte.raţionalizări extreme a societăţii politice. ed. ci a evitat capcana unei anumite veneraţii în care Durkheim s-a lăsat prins. In schimb. o nouă caracteristică apare atunci cînd se precizează că statul se manifestă. utilizarea legitimă a coerciţiei ar fi astfel caracteristicile ce permit identificarea statului „primitiv". care tocmai au fost menţionate. care reprezintă o adevărată putere hierocratică. dar nu suficiente. în general. printre care pe cea a antropologului Leslie White . Cadrul teritorial. care compara raportul dintre stat şi viaţa socială şi raportul dintre religie (sau biserică) şi viaţa morală.Social Organization. Analizele lui Weber prefigurează astfel interpretări recente ale statului. „statul cuprinde locuitorii unei zone determinate care recunosc legitimitatea forţei. în planul tipologiei. care se distanţează de relaţiile determinate de rudenie. diferenţierea unui grup specializat.

iobagi. pe care o menţine apoi protejînd sistemul 144 . Statul vechi apare deja ca produs al acestei inegalităţi. cea care separă o clasă dominantă şi guvernantă (regi. Organizarea statală trebuie raportată întradevăr la „ruptura fundamentală şi profundă" pe care o ascund toate formele de societate civilă. sclavi). nobili.menţinerea raporturilor de subordonare şi de exploatare. preoţi şi războinici) de o clasă subordonată (muncitori şi ţărani liberi. ce asigură toată producţia de bunuri.

Nadei reţine. s-a străduit să clarifice noţiunile fundamentale. ca organism. combinînd-o cu funcţionalismul. excluzînd orice acţiune independentă . Ca şi teoria marxistă din care se inspiră. 2) un aparat de guvernare centralizat care asigură apărarea legii şi menţinerea ordinii. Nadei vede în stat o formă de organizare particulară. are o bază intertribală sau interrasială şi apartenenţa pe care o conferă depinde de reşedinţa sau de naşterea pe un teritoriu determinat. ea trebuie căutată în parte în legătura strînsă dintre politic şi religios. mecanismul deciziei politice. există într-adevăr „forme de tranziţie" ce t 145 . 3) un grup conducător specializat şi privilegiat sau o clasă separată. trei criterii de distincţie : 1) suveranitatea teritorială : statul e o unitate politică fondată pe aceasta. Nadei. de ansamblul populaţiei. S. acest grup sau această clasă monopolizează. al cărei tip nu este uşor de construit. această interpretare caracterizează statul identificîndu-1 cu „clasa conducătoare. White o accentuează afirmînd că statul şi biserica nu sînt decît două aspecte ale mecanismului politic (The Evolution of Culture.economic ce o realizează. El defineşte organizarea politică prin două caracteristici majore : 1) capacitatea sa de includere totală : ea cuprinde „toate instituţiile" care asigură conducerea şi conservarea societăţii globale . prin formarea. în ceea ce priveşte specificitatea statului tradiţional. 1959). în esenţă. a celor care sînt fără apel. păstrînd structura de „clasă" care o exprimă şi controlind forţele care caută să o distrugă. statutul şi organizarea sa. Statul se caracterizează atunci ca o formă specifică a organizării politice. realizată într-un anumit număr de exemplare istorice şi moderne. organizată din punct de vedere politic". unul dintre cei mai buni creatori ai antropologiei politice. pe care Spencer a subliniat-o deja şi pe care L. 2) monopolul său asupra recurgerii legitime la forţă şi asupra utilizării sancţiunilor extreme. în marea sa lucrare A Black Byzantium (1942).

Lowie. Atunci. Apoi. la origine. A. mai degrabă. 1959. The Origin of the State. O asemenea transformare este legată. Lowie adaugă implicit un criteriu de scară sau de dimensiune. Există exemple de state necontestate care ilustrează o astfel de interpretare. Este mai bine să se examineze şi evalueze criteriile mai des utilizate. The Evolution of Culture. p. p. este cea care devine semnificativă ca principiu de organizare politică"76. să se afle prin ce proces s-au consolidat legăturile locale. de modificările dimensionale ale clanurilor şi triburilor : cînd acestea cresc. 310. cînd afirmă că fondarea statului implică o capacitate de a concepe o „unitate" ce lărgeşte limitele rudeniei imediate şi ale învecinării spaţiale. adăugind totuşi că. . Este important. Ayllu din imperiul incaş par a fi fost. 1927. factorul teritorial apare predominant: „Cu timpul. în momentul cuceririi spaniole. iar rudenia a fost înlocuită de proprietate ca bază a organizării sociale . . calpulli sînt la început clanuri patriliniare exogame. 73. departe de a fi incompatibil cu principiul rudeniei. s-a dezvoltat un mecanism specializat de coordonare. R. a) Legătura teritorială. Morgan. pentru că ele reflectă dificultăţile deja întîlnite de teoriile sociologice ale statului şi prezintă mai puţină rigoare critică decît unele dintre acestea. grupuri matriliniare exogame. devenite unităţi cu dimensiuni standardizate. L. nu este distinctiv decît prin caracterul predominant al legăturilor locale pe care le condiţionează : „Problema fundamentală a statului nu este saltul periculos prin care popoarele vechi au trecut de la guvernarea prin relaţii personale la guvernarea prin simplă învecinare teritorială. New York. White. legăturile de rudenie slăbesc şi organizarea rudeniei tinde să se prăbuşească sub efectul propriei greutăţi. pentru că trebuie să se recunoască faptul că nu sînt mai puţin vechi decît celelalte"75. au constituit „provincii". în aceeaşi orientare. felul în care „grupurile de rudenie localizate devin unităţi teritoriale în cadrul unui sistem politic". 146 La azteci. iar acestea au format cele patru secţiuni ale imperiului. Mâine şi L. White cercetează.După H. Lowie caracterizează statul primitiv prin rolul jucat de acum de principiul teritorial. fiecare dispunînd de propriul cult. unitatea teritorială. de propriul consiliu cu 75 R. grupate cîte patru. au fost localizate în districte distincte. 76L. apoi. Ducînd la extrem analiza propusă de Nadei. de integrare şi de administrare.nu prezintă toate caracteristicile menţionate adineaori. s-ar putea considera că statul tradiţional există mai des ca tendinţă decît în stare complet constituită. Un inventar mai detaliat al definiţiilor împrumutate de la antropologia politică pare mai puţin util. după părerea lui. Se reţin astfel două elemente : unitatea realizată într-un cadru teritorial şi extinderea societăţii politice supuse aparatului statal. legate de un teritoriu determinat. mai degrabă decît grupul de rudenie. apoi asociate în cadrul „triburilor" care. avînd fiecare un apo (vicerege) în fruntea lor.

autorităţile clanice coexistă (prost) cu autorităţile ce provin din puterea statală. cu teritoriul şi cu pămîntul. organizarea spaţiului în scopuri politice. apartenenţa clanică nu determină neapărat reşedinţa. Our Primitive Contemporaries. lucrările antropologilor pun în evidenţă trei caracteristici ale acestui proces : numărul de oameni ca determinant al ştergerii rudeniei. ci oamenilor". iar al doilea este dominat de un sistem de puteri teritoriale stabilite în provincii. într-un asemenea grad încît cadastrul nu permite doar inventarierea resurselor. politic . Aceste autorităţi sînt legitimate prin deţinerea de drepturi funciare. Raporturile între cei trei termeni . de natură complexă. care îi limitează pe ocupanţi la un simplu drept de utilizare şi le impune un „omagiu anual" corespunzător unui greu tribut în natură78. patriclanurile şi patrilignajele sînt legate de pămînturile pe care locuiesc autorităţile clanice (bataka) şi pe care se găsesc mormintele strămoşilor veneraţi. ci devine un instrument ce oferă mijlocul de a influenţa repartizarea bunurilor şi puterilor. separarea nu apare nici cu atîta claritate. 1934. ierarhii. o organizare politică centralizată s-a putut stabili. proprietatea funciară este cel mai adesea diferenţiată de suveranitate. Un proverb ganda sugerează că puterea asupra oamenilor (raport politic) este clar diferenţiată de puterea asupra pămîntului (raport funciar): „Şeful nu comandă pămîntului. Este vorba de regatul Buganda (în Uganda) care are acum forma unei autocraţii moderniste. în Polinezia. Murdock. din 1900. Un exemplu african poate ajuta la precizarea sistemului de relaţii instaurate. au edificat astfel un stat care reprezintă un fenomen unic în regiunea Pacificului. chiar dacă se neglijează remanierile profunde datorate unei colonizări care.funcţionari speciali. dar clanurile nu formează unităţi teritorale . New York. acordate de suveran reprezentanţilor săi.rudenie. 1929. Raporturile guvernate de rudenie şi de grupul patriliniar localizat (haa) continuă totuşi să funcţioneze. Moştenirea şi continuitatea asigurată în cadrul descendenţei guvernează aceste relaţii. Tui Tonga.nu se reduc la un model unic. în arhipelagul Tonga. P. Honolulu. a început să creeze o aristocraţie funciară. China şi Japonia antică au conceput foarte devreme structuri atît funciare cît şi politice. teritoriu. apariţia legăturii de proprietate ce intră în concurenţă cu anumite relaţii personale vechi. Arătînd că organizarea pe bază de rudenie se poate transforma în organizare politică diferenţiată pe baze teritoriale. Tongan Society. în ceea ce priveşte repartizarea drepturilor. Pe de altă parte. iar comunităţile locale sînt eterogene. în număr de douăzeci. Pe de o parte. Structurile spaţiului politic sînt în general distincte de structurile teritoriului : stăpînul pămîntului sau omologul său se află lîngă şef. nici cu atîta simplitate. 78Vezi lucrarea lui Gifford. au fost repartizate între cele patru secţiuni constituite drept cadre ale guvernării77. 147 . s-a putut extinde în spaţiu pînă la a constitui un imperiu maritim şi a putut dura. în realitate. In Africa neagră. şi al cărui caracter de stat complex nu poate fi contestat. situaţiile sînt foarte diversificate. aceste districte. dar prima poartă în ea distincţiile de rang şi de ierarhie. ierarhia politică provenind de la suveran prezintă diverse niveluri determinate de 77 Descriere sumară în G. după ce s-a consolidat în secolele al XVÎII-lea şi al XlX-lea.

bazat pe rudenie. au ajuns la funcţii de autoritate sau de prestigiu în cadrul organizării politice şi administrative. Şi unii şi alţii pot primi „fiefuri" legate de funcţia lor. Astfel se poate sesiza. pornind de la acest exemplu. instaurarea de drepturi asupra pămîntului din afara pămînturilor clanului. şi regele însuşi dispune de „state" ce constituie patrimoniul său privat în diversele provincii. Voinţa regelui şi raporturile de dependenţă personală asigură organizarea statului care trebuie să se definească oarecum ca reţea constituită din „oamenii regelui" : şefi numiţi bakungu (dintre care unii cu funcţie ereditară) şi funcţionari numiţi batongole care se subordonează suveranului şi se ocupă mai ales de treburile săteşti. rămaşi totuşi apărători ai pământurilor proprii clanurilor lor. suprapunerea parţială a unui sistem segmentar. districte. Invers.competenţă şi de criteriul teritorial: provincii. unii şefi de clan. Puterea are astfel rădăcini funciare în toate regiunile regatului. teritoriu şi pdminturi în Buganda 148 . în vreme ce ceilalţi sînt limitaţi la domeniul treburilor domestice sau eliminaţi. dispariţia funcţiilor politice asumate de grupurile de descendenţă (legată de consolidarea statului). grupări de sate. locul acordat structurii teritoriale care este suportul aparatului politico-administrativ. adică revocabile. ce rămîne purtător de Kabaka (----> marchează relaţiile de dependenţă) Putere.

au constituit lignaje supuse doar controlului lor. în mod logic". Cînd şi-a extins autoritatea pînă la limitele sale extreme. Les textes sociologiques et économiques de la Mouqaddima. pe loc. 1965. Bousquet.centru al puterii în spaţiu . 1375-1379. Totuşi. iar capitala . neputînd să-şi stabilească uniform autoritatea. concurente. Regii din Buganda au utilizat procedeul.drepturi funciare. a observat că nici o dinastie nu poate guverna decît o porţiune limitată de spaţiu şi îşi pierde puterea în regiunile situate la frontieră : „O dinastie este mult mai puternică în centru decît la graniţă. deşi 185 . kabaka (regii) din Buganda au atribuit funcţii unor şefi de clan. pentru a fi eficientă şi a se menţine. din cauza condiţiilor tehnice şi economice şi a supravieţuirii raporturilor sociale prea puţin compatibile cu autoritatea sa. Dificultăţile centralizării au frecvent o altă consecinţă.concretizează supremaţia asupra puterilor particulare sau locale. puterea centrală şi-o manifestă deplasîndu-şi sediul.-H. pînă la imperiul lunda. în Mouqaddima. Această schemă poate determina acordarea unei importanţe primordiale factorului teritorial pentru constituirea statului tradiţional. introducerea la a sa Histoire universelle. Recurgerea la capitale itinerante (sau multiple) vizează remedierea acestor dificultăţi . de G. mărind în provincii numărul reprezentanţilor care le sînt direct subordonaţi. existenţa unei largi zone de întîlnire între cele două secţiuni dezvăluie că sistemul clanic (segmentar) şi sistemul statal (centralizat) rămîn parţial suprapuse şi. să-i contrabalanseze sau să-i elimine. depind mult de dezvoltarea tehnică şi de mijloacele de comunicare materială şi intelectuală. Multe imperii şi regate 'Ibn Khaldoûn. Acesta este procesul istoric recunoscut în mod curent. Instrumentele de care dispune puterea centralizată. şi a unui sistem ierarhic centralizat. ea slăbeşte"1. Astfel. Sociologul arab explică astfel problemele pe care le pune organizarea spaţiului în scopuri politice. Deja Ibn Khaldoun. O figură simplificată permite o mai bună punere în evidenţă a acestor aspecte diverse (vezi schema de alături). Slăbiciunea relativă a puterii centrale permite menţinerea puterilor omoloage. Totuşi. fie creînd funcţii ce permit. statul ajunge cu greu să ducă o asemenea logică pînă la capăt. Suveranul se asociază cu deţinătorii de putere locali. ed. Paris. africane au dispărut într-un spaţiu prea vast: de la imperiile Sudanului occidental pînă în Kongo. . Ansamblul acestor condiţii de exercitare a puterii limitează în mod necesar centralizarea şi afectează organizarea şi destinul statului numit tradiţional. într-o anumită măsură. sub vechea sa formă. au instaurat în provincii posturi de autoritate creînd o competiţie şi un echilibru care le sînt favorabile.Se estimează că statul este „centralizator. în măsura în care secţiunea II domină clar secţiunea I. b) Segmentar şi centralizat. bazat pe diviziunile administrative ale teritoriului şi pe raporturile de dependenţă personală. fie legîndu-i în vreun fel de curtea sa.

el suprapunea din confederaţii. este o dovadă.bazată pe marile lucrări de regularizare a apelor Wittfogel observă că ea nu a putut provoca o repartizare egală a instituţiilor care îi sînt proprii.şi care copiază organizarea politico-militară a conducerii sale după cea a regiunii centrale. în măsura în care structura teritorială a statului rămîne segmentară. Paris. dovadă cazul Chinei de Nord care. provinciile reproduc oarecum structurile unui stat care nu are mijloacele de a-şi realiza material unitatea. Balandier. o organizare rigidă a spaţiului politic. printre care Kongo. statul nu se prăbuşeşte trăgînd toată societatea în dezastru. Şi aici. E vorba şi în acest caz de o societate „hidraulică" ce suporta o putere despotică. franc. în fine. După ce a legat această formă de organizare politică de „civilizaţia hidraulică" . . ceea ce K. totuşi atentă să reprime particularismele. s-a divizat în mai multe provincii ce şi-au păstrat totuşi „structurile tradiţionale de putere agro-despotică"79. această caracteristică se dezvăluie cu claritate. Descompunerea unor state tradiţionale africane. îşi găseşte limitele cele mai serioase în raportul său cu spaţiul. în acest caz. p. în diverse puncte ale teritoriului. Paris. totuşi. încercările suferite de stat duc la o segmentare teritorială. supusă invaziei „triburilor migratoare". în mai multe rînduri. unităţile politice cele mai vaste sînt afectate de discontinuitate şi de slăbirea coeziunii. 275. şi 'Vezi G. Puterea despotică totală. fiecare la nivelul său. la o reducere a resortului său geografic . arată foarte clar. 1965. Despotisme oriental (1964). în lucrarea sa controversată. suveranii lunda (Africa centrală) au păstrat un guvernator care îi reprezintă în regiunile meridionale ale imperiului — sanama . se compunea din state. cedată în mare măsură 79Le despotisme oriental. Problema capacităţii „centrului" de a-şi stăpîni teritoriul politic în totalitate există şi în societăţile tradiţionale supuse unei puteri absolute şi avînd un aparat guvernamental eficient. care a fost calificată drept ficţiune birocratică . într-o situaţie identică şi organizarea politică are un aspect repetitiv: şefii sînt figurile asemănătoare suveranului. riscurile de ruptură şi de secesiune par ridicate.. din triburi şi comunităţi rurale acestor unităţi diversificate diviziuni administrative standardizate. 1964. în ciuda mijloacelor birocratice şi materiale ce permit exercitarea sa. iar spaţiul pe care îl controlează sfârşeşte prin a se limita la regiunea a cărei capitală decăzută rămîne centrul. în cadrul acestui sistem. ele nu schimbă radical natura puterii. locul reşedinţei regale1. asigura mai mult gestionarea unei economii ce funcţiona în folosul castei incaşilor şi mai puţin conducerea oamenilor. Un exemplu american este foarte semnificativ : cel al imperiului incaşilor. Un accident istoric dezvăluie şi exploatează o astfel de slăbiciune. aceasta este a treia consecinţă. Imperiul sa constituit prin cuceriri succesive şi a păstrat aspectul unei lumi disparate . adică formată din elemente omoloage deşi ierarhizate. el se reduce progresiv. şefii din provincii şi cei din teritoriile vasale se găsesc. Slăbit. Astfel. trad. Wittfogel. micile capitale sînt capitale asemănătoare San-Salvadorului. 186 care şi-au păstrat individualitatea . în vechiul regat Kongo. care a suscitat adesea interpretări eronate. Regele.subordonate. La vie quotidienne au royaume de Kongo.

anexă p. în ciuda absolutismului său. confruntarea celor două sisteme şi adaptarea lor precară apare cu toată claritatea. Structure de la chefferie en Melanesie du Sud. divizarea teritorială (în districte) coexistă cu repartizarea ce rezultă din apartenenţele clanice şi serveşte drept bază şeferiilor controlate de o adunare (fono). iar relaţiile între insule se stabilesc în raport cu eje şi tot în raport cu ele se concep strategiile politice. dacă statul nu a fost în întregime centralizat. Opoziţia dintre segmentar şi centralizat nu există doar legat de teritoriul pe care statul tradiţional îl ţine sub jurisdicţia sa.u. în cazul Samoa. de opoziţie. el. . Unii antropologi politici subliniază acest lucru. Les Incaş. cum este cazul în Buganda. Paris. în societatea tonga. dispersarea insulară a favorizat totuşi menţinerea grupărilor lignajere pe care se bazează organizarea politică. pînă la 80A. Poziţia de putere permite unui grup sau unui district să le exploateze pe celelalte pînă în momentul cînd un conflict provoacă o schimbare de rol. şi ia adesea forma unei coexistenţe precare a structurilor statale şi a structurilor clanice sau lignajere. limitele pe care despotismul incaş le-a întîlnit. Guiart. în ciuda aparenţelor. Ele sînt într-adevăr în raport de incompatibilitate relativă şi. D. Metraux a pus bine în evidenţă persistenţa obiceiurilor şi a structurilor regionale. Un „şef suprem". Istoria Samoa. în societăţile în care statul ajunge cu greu să se constituie şi rezultă uneori dintr-o acţiune exterioară (în Tahiti şi în Hawai. Polinezia are valoare ilustrativă în această privinţă. Paris. cel puţin. Echilibrul. Apter descoperă o „ruptură fundamentală" între cele două sisteme de autoritate şi cele două serii de valori pe care le implică. Contrastul lor poate fi uşor accentuat: organizare segmentară/organizare ierarhică. existenţa unui „antagonism structural" între statul ierarhic şi organizarea lignajeră. pentru că sistemul aristocratic tonga apare în cadrul lor. Spaţiul politic nu a fost niciodată omogen. imperiul incaşilor combina despotismul absolut cu toleranţa faţă de ordinea socială şi politică a populaţiilor supuse". 1963.puterilor locale. iar puterea centrală a acceptat particularismele provinciale. cumulînd titluri ce ţin de mai multe districte. putere cu poli multipli/putere centralizată. valori egalitare/valori aristocratice etc. evidenţiază unitatea politică187 a ansamblului insulelor. impunîndu-şi dominaţia. iar cealaltă cu o putere condiţională şi supusă deciziilor celei dintîi (vaivai). Fallers reţine ca ipoteză esenţială a unui studiu consacrat populaţiei soga din Uganda. 85 ş. a cărei tendinţă unitară o combate. care adaptează puterii sale puterile locale şi puterile clanice. 661. 81J. p. Metraux. 1961. Metraux a subliniat acest ultim aspect: „De fapt. pare atît de vulnerabil încît trăsătura pertinentă a organizării politice este repartizarea ţării între două „partide" : una puternică şi predominantă (malo). Ruptura nu este totuşi niciodată profundă : dominînd ordinea clanică veche. ordinea statală îi asigură integrarea parţială . Ea se referă chiar la organizarea statală. pentru că. în anumite cazuri. care a cunoscut „o mie de ani de monarhie absolută de drept divin" 81 şi rămîne astfel o excepţie între societăţile polineziene. A. suveranul se poate prezenta ca fiind situat la punctul de întîlnire dintre una şi cealaltă. ca rege şi cap al clanurilor. de exemplu). L. s-a dorit astfel80.

şi să afirme că prima dintre aceste două forme politice s-a realizat foarte rar : „în majoritatea regiunilor lumii şi în cea mai mare parte a timpului. 188 . IX. şi statul segmentar. 6) autorităţile subordonate au cu atît mai multe posibilităţi de schimbare a dependenţei. I. trebuie „considerat rege în Tahiti". 5) nivelurile de subordonare sînt distincte.începutul secolului al XlX-lea. The Social and Political Systems of Central Polynesia. vol. două „ramuri" sînt în relaţie de rivalitate şi îşi dispută controlul asupra clanului. care constituie criteriul distinctiv principal. exprimate prin alianţe revocabile. 1924. Southall să opună statul unitar. cu cît ocupă o poziţie mai periferică83.din motive mai ales externe . Permanenţa aspectelor segmentare în cadrul statului tradiţional 1-a determinat pe A. al misionarilor şi al altora82. gradul de specializare politică atins a fost mai mult de tip segmentar decît de tip unitar".dar toate raporturile de putere. cu ajutorul englezilor. S-au putut forma puteri regionale. în Tahiti. 82 R.Pomare II. Conform afirmaţiei lui Williamson. din cauza importanţei sale. „după ce a exterminat practic clasa şefilor". puterea „despotică" născîndă a trebuit să ruineze „sistemul tribal" sau să moară . Instabilitatea relativă caracterizează sistemul şi doar în jurul anului 1815 . Unităţile teritoriale. 83 A. şi că puterea situată la vîrf exercită o dominaţie incontestabilă.Teva . 2) guvernarea centralizată coexistă cu puteri locale asupra cărora nu exercită decît un control relativ . în diversele zone . acelaşi model. dar limitată : autoritatea sa se estompează pe măsură ce se aplică regiunilor îndepărtate de centru . pentru fiecare dintre ele. Southall. Chiar în sînul grupului Teva. cap. sistemul «•lobai apare adesea mai centralizat în planul ritualului decît în planul acţiunii politice. 4) autoritatea centrală nu are monopolul absolut al utilizării legitime a forţei . Williamson. în funcţie de nivelul la care se situează. de un teritoriu ce nu are caracterul unei simple diviziuni administrative. Alur Society. în sfîrşit. corespund aparent diverselor zone de influenţă ale clanurilor. a putut predomina un clan . 3) centrul dispune de o administraţie specializată care se regăseşte. în al doilea caz. dar relaţiile lor rămîn de tip piramidal : autoritatea urmează. Structura puterii. structura se numeşte ierarhică. se constituie din aceste lupte pentru putere şi nu din progresele unui stat embrionar. la scară redusă. de un aparat administrativ. neglijează faptul următor : pentru ca structura ierarhică a puterii să predomine cu claritate. necesită o examinare critică. Această contribuţie teoretică. 1956. relaţiile lor respective rămîn asemănătoare cu cele care leagă segmentele între ele în cadrul unei societăţi clanice şi. a învins provizoriu. Puteri omoloage se repetă la diverse niveluri. este denumită piramidală în primul caz. „complet dezvoltat". au operat pentru a împiedica instaurarea unei supremaţii durabile. Cambridge. Southall reţine şase caracteristici ce definesc statul segmentar: 1) suveranitatea teritorială este recunoscută. W. A. unităţile constitutive dispun de o relativă autonomie. în sensul că puterile sînt clar diferenţiate. în primul rînd.

Se întîmplă la fel în cazul competiţiilor pentru funcţiile ce necesită un sprijin din partea membrilor elitei politice şi o forţă personală (un „partid") constituită cu ajutorul rudelor. Grupul conducător nu are mai mult decît statul un caracter perfect unitar. raţionalitatea pare accentuată sau exacerbată. drepturile particulare subzistă.trebuie ca raporturile sociale preponderente să fie ele însele de tip ierarhic. Ea instaurează. o ruptură prea radicală între relaţiile ierarhice şi relaţiile piramidale care coexistă de fapt în statele tradiţionale şi în diverse state moderne. pe de altă parte. Jocul coaliţiilor poate împiedica formarea statului (cazul Polineziei) sau poate provoca războaie de secesiune care deschid o perioadă de vid de putere (cazul statelor africane tradiţionale). op. recurgîndu-se la forţa pe care o poate oferi sistemul relaţiilor numite segmentare. Wittfogel. instaurează autoritatea birocraţiei şi creează.. administraţia se bazează pe situaţiile statutare şi pe relaţiile de dependenţă personală mai mult decît pe competenţă. castele şi protoclasele să prevaleze asupra relaţiilor de tip repetitiv ce rezultă din descendenţă Şi din alianţă. cap. iar această rivalitate necesită strategii care utilizează. iar clasa conducătoare se confundă cu aparatul pe care îl utilizează. o administraţie competentă ce se raportează la reguli explicite. 189 . aliaţilor şi supuşilor 84. pentru primele.A. adică ordinele (sau stările). raţionalitatea astfel înţeleasă este rar prezentă : unitatea şi centralizarea rămîn nedesăvîrşite şi vulnerabile.care i-a permis să devină „mai puternic decît societatea" . Poziţiile personale în ierarhia conducătoare sînt astfel consolidate. ceea ce au arătat.S. Elementele ce îl compun rivalizează pentru a-şi asigura puterea. prestigiul. într-un mare număr de state tradiţionale. capacitatea materială. Această formă a statului . statul rezultă din lenta raţionalizare a structurilor politice existente. rolul competiţiei şi al conflictului în cadrul acţiunii politice face ca aceasta să păstreze un aspect segmentar.. prin existenţa unui sistem de recensămînt 84 Contribuţia lui P. un capitalism birocratic. Doar în cazul tipului de „despotism oriental". prin organizarea eficientă a comunicaţiilor şi deţinerea monopolului acţiunii militare. diviziunile segmentare ale societăţii globale. Introducere. Distribution of Power.Pentru sociologii teoreticieni care merg pe urmele lui Max Weber. pe care o evidenţiază o voinţă unitară. . 1965. c) Raţionalitatea statului tradiţional. exemplele oferite de antropologia politică. cit. London. Political Systems and. o„tendinţă de organizare a ansamblului vieţii colective. II şi III.se explică printr-un ansamblu de condiţii şi de mijloace : prin restrîngerea proprietăţii private şi controlul suprem al marilor întreprinderi tehnice. „o proprietate funciară birocratică. puterea statală nu intervine aproape deloc (şi inegal în funcţie de distanţa faţă de centru) în treburile locale. C. Trăsăturile estimate ca specifice sînt revelatoare : statul deţine o putere totală. 'K. în societatea pe care o domină. o aristocraţie rurală birocratică". Lloyd la A. stăpîn al mijloacelor de producţie esenţiale. el joacă un rol imens în viaţa economică. Wittfogel. în sfîrşit. cel puţin provizoriu. cum a fost el elaborat de K.

In sfîrşit. a pus la punct mecanismele care îi asigură autoritatea politică şi economică: reţeaua relaţiilor de dependenţă personală. în sensul dat de Max Weber. el a subliniat scăderea autorităţii din centru către periferie. simbolurilor şi prestigiului. menţinerii sale pînă la o dată recentă şi calităţii informaţiilor etnologice referitoare la acesta. Ea a întărit securitatea şi a favorizat capitalizarea de oameni. înseamnă că raţionalitatea sistemului rwandez pare a fi mai puţin cea a unui stat ce organizează societatea în întregul său şi mai mult cea a unei „clase" ce organizează exploatarea unei majorităţi ţărăneşti însărcinate cu producţia şi supuse unor dări multiple. în ciuda extinderii sistemului birocratic şi a „despotismului". In China antică.şi de arhive. vigoarea factorului ereditar. armatele. iar echilibrul între diversele puteri se modifică în consecinţă în aceleaşi condiţii. Max Weber a comparat „structura administrativă primitivă" a Chinei cu cea a regatelor africane . Mecanica 190 . Regiunile sînt cu atît mai puţin supuse controlului statului cu cît se situează mai departe de centru. iar „variantele" regionale indică limitele care împiedică generalizarea sistemului administrativ. structura politică a rămas în mare măsură segmentară . se menţin unităţi cu autonomie largă : satele. corporaţiile. Statul nu a reuşit să-şi impună autoritatea în mod uniform. a edificat un sistem unitar al cărui apărător este suveranul . grupul tutsi. clanurile. Acest tip ideal. rolul structurii clanice în cadrul sistemului politic. iar puterea statală acţionează ca arbitru atunci cînd interesele lor intră în conflict.şi a creat o cultură naţională. s-a suprapus unei ţărănimi autohtone majoritare (mai mult de 82%). necesar funcţionării unei fiscalităţi ce asigură un venit guvernamental permanent. Progresiv. după cum a arătat analiza obstacolelor şi a limitelor impuse centralizării. structurile clanice şi lignajere sînt cu atît mai viguroase cu cît acest control slăbeşte. datorită dimensiunilor regatului. nu-şi găseşte aplicarea în toate „societăţile hidraulice" inventariate de Wittfogel. prin supunerea religiei dominante ce dă regimului un caracter hierocratic sau teocratic1. O minoritate dominantă. grupul hutu. sub ierarhia oficială. de origine străină. ea a construit statul. cazul societăţilor care au provocat formularea sa. Este dusă totuşi pînă la punctul în care grupul conducător dobîndeşte şi păstrează un optim propriu de raţionalitate sau se apropie de acest stadiu definit prin cel mai ridicat nivel de deţinere a bunurilor. a lărgit teritoriul. astfel încît densitatea populaţiei a depăşit 100 de locuitori/km2 în ultimele decenii. Analiza poate să devină mai precisă prin prezentarea unui exemplu. ele au caracterul unei rezistenţe faţă de dominaţia aristocraţiei tutsi. Rwanda monarhică pare unul dintre cele mai potrivite. Raţionalitatea inerentă a instituţiilor statului tradiţional despotic rămîne între nişte limite ce îi împiedică desăvîrşirea. funcţia variabilă a elementelor teocratice şi charismatice. ierarhia politicoadministrativă. Rămîne cu utilizare limitată şi în.stăpîn absolut al oamenilor şi al ţării . Rezistenţele dovedite nu se explică doar prin insuficienţele tehnice (cele ce ţin de mijloacele de organizare a spaţiului şi de asigurare a comunicaţiilor. Raţionalitatea proprie statului rwandez întîlneşte totuşi numeroase obstacole ce se opun progresului său. cele inerente unei birocraţii rudimentare).

Suveran Bunuri pretinse de rudenie. către reprezentanţii ierarhiei politico. apartenenţa clanică. pentru că rezultă dintr-o hotărîre divină. Malinowski afirmă că „statul primitiv nu este tiranic cu propriii supuşi". Troubworst asupra regatului vecin (şi asemănător) Burundi.administrative şi către aristocraţie. ce operează în avantajul minorităţii guvernante şi dominante. implicaţii economice . este atît de incontestabilă încît organizarea politică a putut fi interpretată ca „un sistem de schimb". în „Anthropologica". O ideologie foarte riguroasă exprimă această inegalitate fundamentală şi evidenţiază dominaţia suferită ca fondată. J. el se prezintă totuşi ca rezultat al unei raţionalităţi transcendente ce acţionează în avantajul întregii societăţi. cele care fac ca „fiecare să fie legat. 1. L'organisation politique en tant que système d'échange au Burundi. In vreme ce statul nu este încă perfect constituit. toate. în mod 85Studiul lui A.. Regele.care au. apare ambiguitatea sa : instrument al unui grup minoritar a cărui dominaţie o asigură. în acelaşi timp.se constată că ele sînt orientate către suveran (mwami). a cărui dinastie regală cobora din cer". Vansina precizează că.socio-politică funcţionează în acest scop. şefii şi notabilii trebuie să dispună de numeroase bogăţii pentru a putea da şi a-şi manifesta astfel superioritatea85. III. Constatare ce contrazice interpretările mai multor antropologi ocazional politici. Dacă se încearcă reprezentarea grafică a organizării relaţiilor sociale fundamentale . în natură şi în istorie. El găseşte explicaţia acestui caracter neopresiv în faptul că relaţiile fundamentale rămîn cele pe care le creează rudenia. sistemul grupurilor de vîrstă etc. pentru istoriografii curţii. 1961. „trecutul Rwandei era istoria unui progres practic neîntrerupt al unui popor ales. 191 . Tutsi şi hutu sînt văzuţi şi se văd oarecum sub aspectul grupurilor esenţial străine pe care jocul schimburilor inegale le asociază. B. alianţă şi ritualuri Autoritatea politică şi economică în vechea Rwandă Această raţionalitate. d) Caracteristicile statului tradiţional. tutsi. dintre care Malinowski.

Astfel. de orice altă persoană"86. Gluckman îşi completează teoria precizînd că „statele africane poartă în ele un proces de rebeliune constantă. a accentuat caracteristici proprii societăţilor statale africane. şi delimitează domeniile de expresie a conflictului : în cadrul „elitei politice". P. 1955 ?i Order and Rebellion in Tribal Africa. în cadrul societăţii 86B.real sau fictiv. în cadrul unui ritual periodic87. în vreme ce forţele de schimbare depind mai mult de condiţiile externe decît de contestarea ce acţionează în interiorul sistemului. bazîndu-şi analiza pe rezultatele cercetării africaniste. subliniază caracterul ineluctabil al conflictului şi recurgerea necesară la coerciţie. Murdock un tip de „despotism african". Fragilitatea bazei lor teritoriale. P. contrastează cu capacitatea de rezistenţă a organizării politice pe care o implică. pentu că ea subestimează constrîngerea statală care. Max Gluckman. Oxford. adică la luptele pentru putere şi la competiţiile pentru acces la funcţii. în societăţile ce prezintă interes antropologic. deşi subliniază tocmai aspectul personal al autorităţii. iar sistemul de putere şi de autoritate nu este fundamental contestat. 192 . de altfel. 87 Vezi mai ales Max Gluckman. rolul jucat încă de „solidaritatea mecanică". Lloyd. va trebui realizat pentru a corecta imaginile eronate care evidenţiază încă natura societăţilor statale tradiţionale. Interpretarea asta nu oferă decît un adevăr parţial. Structurile lor nu sînt repuse în cauză. între subgrupurile ce o constituie. slaba diferenţiere a economiei în multe cazuri. După ce a amintit limitele tehnologiei. va evoca pentru G. între guvernanţi şi guvernaţi. în desfăşurare. Nu este parţial verificat decît în măsura în care statul se află în stadiu embrionar şi nu şi-a însuşit încă puterea societăţii. Studiul mişcărilor sociale. într-un recent eseu teoretic. mai mult decît tipul de putere al cărui instrument sînt. după cum ea ignoră opoziţia între grupurile sociale inegale. Această viziune idilică i-a făcut totuşi pe unii autori să privească statul tradiţional ca pe „o mare familie". Personalizarea raporturilor sociale şi politice ar opune astfel statul primitiv statului birocratic şi ar avea drept consecinţă eliminarea (sau reducerea) rupturii dintre puterea statală şi societatea supusă jurisdicţiei sale. Un asemenea mod de a vedea lucrurile e dezminţit de fapte. le ameninţă cu segmentarea. invers. Dinamismele interne ale statului tradiţional sînt astfel recunoscute sub forma instabilităţii care înseamnă extinderea teritoriului politic. Unde să găseşti explicaţia pentru această contradicţie aparentă? Gluckman invocă absenţa de rupturi şi de conflicte între interesele economice ale guvernanţilor şi guvernaţilor : confruntarea „claselor" nu funcţionează încă. 1947. 1963. dar nu de revoluţie". el pune în evidenţă instabilitatea intrinsecă a acestor state. ci doar deţinătorii puterii şi autorităţii. se poate spune. Custom and Conflict in Africa. p. pe care le-a considerat cu aplicaţie mai largă. Acest lucru este. London. Freedom and Civilization. Conflictele se reduc la cele inerente acestui sistem. care defineşte orice stat. Vulnerabilitatea lor fizică. ce înglobează un întreg popor. Rebeliunea conduce atunci la secesiuni sau la schimbări de titulari şi poate fi chiar instituţionalizată ca factor de consolidare a organizării politice. a rivalităţilor pentru putere şi a rebeliunilor lipsite de eficienţă revoluţionară. Malinowski. 266 şi 253.

această formă de organizare politică. propriu funcţiei. pentru a recunoaşte în final orice putere statală ca instrument al inegalităţii1. M. Aparatul guvernamental şi administrativ recurge la demnitari. Strategiile politice apar ca fiind specifice acestui tip de putere : ele pun în cauză raporturile de rudenie şi de alianţă. clasa politică „se întăreşte" şi duce către punctul maxim puterea pe care o deţine în calitate de grup. mai întîi. Cercetările antropologice noi impun să nu se mai neglijeze (sau ignore) asemenea aspecte : statul tradiţional permite efectiv unei minorităţi să exercite o dominaţie durabilă . specializat şi permanent al acţiunii politice şi administrative. Suveranul deţine puterea în virtutea unor atribute personale (nu pe bază de criterii exterioare şi formale) şi printr-un mandat primit din cer. în această calitate. pe de altă parte. diversele proceduri care permit mărirea . caracteristicilor comune. Puterea şi autoritatea sînt atît de personalizate încît interesul public. între minoritatea privilegiată şi „masele" supuse dominaţiei acesteia. în consecinţă. în general. deasupra societăţii ale cărei interese comune trebuie totuşi să le apere. Se aplică pe un teritoriu şi organizează spaţiul politic astfel încît această organizare să corespundă ierarhiei puterii şi autorităţii. organizarea statală tradiţională este un sistem în esenţă dinamic. mai degrabă decît la funcţionari. care îi permite să acţioneze în numele tradiţiei considerată ca inviolabilă şi să pretindă o supunere a cărei 193 încălcare echivalează cu un sacrilegiu. un loc important empirismului . Fried. pe care nu le poate anula şi pe care se bazează propriile-i structuri . el se formează pornind de la unităţi politice preexistente. Statul tradiţional cedează. Pe de altă parte.globale. H. el se conformează. luptele pentru putere din cadrul ei .contribuie mai mult la consolidarea dominaţiei exercitate decît la slăbirea ei. se separă cu greu de interesul privat al celui ce o deţine. care necesită recurgerea permanentă la strategiile ce îi menţin propria supremaţie şi pe cea a grupului care îl controlează. deţinut de o minoritate care are monopolul deciziei politice. raporturile dintre patron şi client. Unele dintre ele au fost deja analizate sau evocate. de la zei sau de la strămoşii regali.la care se reduce adesea politica în aceste societăţi . Organ diferenţiat. Aceste caracteristici sînt cel mai puternic accentuate în ceea ce se numeşte „despotism oriental". rămîne ameninţat de segmentarea teritorială. el necesită un aparat de guvernare capabil să ofere securitate în interior şi la frontiere. reia studiul sistematic al corelaţiilor între stratificarea socială şi formele statale. la notabili susţinuţi de jocul relaţiilor de dependenţă personală. Statul tradiţional nu se poate defini printr-un tip (sau model) sociologic ce l-ar opune radical statului modern. Mijloc de dominaţie. din nevoie. şi asigură executarea deciziilor fundamentale în ansamblul ţării supuse jurisdicţiei sale. el nu prea reuşeşte să impună supremaţia centrului politic şi păstrează un caracter difuz care îl diferenţiază de statul modern centralizat . Statul tradiţional are şi trăsături distinctive. corespunde tipului de patrimonialism definit de Max Weber. el se situează. în măsura în care este stat. E greu de conceput că lucrurile stau altfel. Cu ocazia unor astfel de competiţii.

Inventarul teoriilor ce rezultă din aceste studii pare totuşi dezamăgitor. Oppenheimer. 3. la care nu a renunţat niciodată în totalitate. Intr-un anumit fel. de exemplu. vede. referindu-se la ea. Linton. El leagă formarea „sistemului de clase" şi constituirea ulterioară a unei puteri statale. inegalitate şi dominaţie. Această a doua posibilitate îi pare cea mai frecvent realizată : „Statele se pot naşte fie prin reuniunea voluntară a două sau mai muie triburi.. statul tradiţional îşi defineşte legitimitatea. cu mai puţine rezerve. exprimă o parte din ideologia care îl caracterizează. R. 194 Beals şi H.numărului de supuşi.că „statul corect înţeles datează din vremurile cele mai îndepărtate ale omenirii". 240 ş. . mijloacele rituale ce asigură puterii baza sacră.prin care este definită puterea guvernamentală — „apare doar o dată cu statul cucerit" (An Introduction to Anthropology). ceea ce duce la pierderea autonomiei lor politice. S. în consideraţiile 88'R. că dreptul exclusiv de a recurge în mod legitim la forţă şi la coerciţie . Interesul ştiinţific al demersurilor teoretice este nul din clipa în care se admite . Statele cucerite sînt mult mai numeroase decît confederaţiile"88. de mai mulţi antropologi. prin elaborările teoretice pe care le suscită periodic. cit. în Der Staat (1907). de o intervenţie exterioară : subjugarea unui grup (autohton) de către altul (străin şi cuceritor). Acest punct de vedere este acceptat. care leagă procesul de formare a puterii statale de momentul cuceririi. relaţia cu sacrul rămîne mereu evidentă. Koppers .u. fie prin subjugarea grupurilor slabe de către grupurile mai puternice. p. antagonismele politice se pot exprima opunînd ordinea lignajeră ordinii ierarhice instaurate de stat sau luînd aspectul unei confruntări religioase sau magice. două mijloace de construire a statelor : asocierea voluntară şi dominaţia impusă printr-o putere superioară. In al doilea rînd. raţionalitatea sa teoretică îşi găseşte expresia în religia dominantă. Hoijer mai consideră.după cum sugerează W. Linton. dintre care unii manifestă totuşi o reală exigenţă de rigoare teoretică. publicată în 1953. în The Study of Mari (1936). Nadei.. R. Este analizată de fondatori şi continuă să orienteze unele lucrări recente. Problema genezei statului este una dintre acele probleme care. F. în principal. căci. într-o introducere modernă în antropologie. jalonează istoria disciplinei. cu nuanţe şi variaţiuni. Ipoteze asupra originii statului Cercetarea antropologică a avut ambiţia să elucideze originile instituţiilor primare şi primitive. îşi elaborează simbolurile cele mai venerate. în sfîrşit.. privite ca o creatoare de diferenţiere. cele mai numeroase. în acelaşi sens. deşi contribuie la precizarea diverselor caracteristici ale statului primitiv şi la dezvăluirea ambiguităţilor ce afectează definiţia puterii statale. op. după cum raţionalitatea sa practică o găseşte pe a sa în grupul (sau protoclasa) care are monopolul puterii. defineşte toate statele cunoscute prin dominaţia unei clase asupra alteia în scopuri de exploatare economică. Devine şi mai evident în cazul interpretărilor.

printre care F.„nu sînt neapărat incompatibili" (The Origin of the State. el trece totuşi la o poziţie extremă şi o recunoaşte pe aceasta. de vîrstă sau de iniţiere. L. Barnes la demnitatea de „teorie distinctivă. în cazul de faţă. 91W. 1942. p. A. prezenţa unor personaje puternic sacralizate care fondează o autocraţie ataşînd demersului lor „haloul supranaturalului". . cum este cazul indienilor cheyenne .numite „asociaţii" care sînt purtătoare de inegalitate. 12. E. Pe scurt. statul primitiv . 90'A. în ciuda rezistenţei acestei „explicaţii" . asociaţii cum ar fi 'cluburile' bărbaţilor. Lowie. London. mai departe. două condiţii interne propice constituirii statului primitiv: existenţa de raporturi sociale exterioare rudeniei. în stare potenţială. Unii sînt de ordin 195 intern : punerea în valoare a asociaţiilor militare.diferenţierea inegalitară şi cucerirea . Zürich. R. într-o sferă diferită de cea a grupului de rudenie şi capabile să îmbrace uşor un caracter politic. nu era necesar să se rupă legăturile de rudenie pentru a fonda un stat politic. într-o lucrare mai recentă. asupra originii statului" . 380. independente de rudenie. p. 1905) şi Max Weber care. din punct de vedere sociologic.teoretice care însoţesc studiul său asupra sistemului politic al populaţei nupe (Nigeria). Lowie reţine. El afirmă : „într-o epocă foarte îndepărtată şi într-un mediu primitiv. Şi acest mod de interpretare este legat de un şir lung de autori care lucrează în afara disciplinei antropologice. 1950-1952. 39. The Origin of the State. 69-70. pe bază de diferenţiere sexuală. preponderenţa ierarhiilor instaurate după rang. 2 vol. dintre care unele pun în cauză principiul „vecinătăţii locale". 92 R. Dorind să evidenţieze caracteristicile interne favorabile formării puterii statale. Nadei.. deja evocat.care a fost ridicată de H. definind politicul prin dominaţie. C. drept feudală90.criticii iau dezvăluit foarte devreme limitele. Lowie trebuie deci să facă apel la factori cu răspîndire mai puţin largă şi care determină procesul de centralizare a puterii. reţine factorul cucerire ca pe unul dintre cei necesari formării puterii statale89. pornind de la materiale despre amerindienii din nord. MacLeod. remarcă el. într-un număr incalculabil de secole. cum este cazul în societăţile polineziene . Riistow. F. dacă nu îl prezentau cumva încă de la apariţie"92. semnalează dezvoltarea esenţial endogenă a unor ierarhii sociale şi a puterii politice pe care o condiţionează91. Condiţiile interne. în principal. A Black Byzantium. Dificultatea rămîne totuşi intactă : aceste caracteristici sînt generale şi toate societăţile ce le au prezintă forme de organizare politică foarte diverse. formulează cea mai clară contestare. Primitive Society. 1921. aderă tot la teoria dezvoltării exogene a stratificărilor sociale complexe şi a unei puteri politice calificate. evoluînd. 1927). Lowie este cel care. Gumplowicz (Grundiss der Soziologie.. au existat. pune în valoare cucerirea exterioară ca pe un element constitutiv al acestei relaţii. ajung „pentru a crea clase ereditare sau aproximativ ereditare" şi. şi existenţa de grupuri . dintre primii antropologi. Rüstow. pp. Philadelphia. el mai observă că cei doi factori principali . clasele de vîrstă sau organizaţiile secrete. Alţii sînt de ordin extern : intervenţia străinilor 89 S. 1924. Oppenheimer. Ortsbestimmung der Gegenwart. Totuşi. în acelaşi timp cu familia şi cu clanul. MacLeod. într-adevăr. ca să spunem aşa. într-un număr mare de societăţi umane. W. chiar dacă ea nu are decît un caracter sezonier...

ca pe o condiţie 93în afară de lucrarea menţionată. ale genezei statelor primitive. El priveşte eterogenitatea etnică şi culturală. creatoare a unei diferenţieri mai profunde a societăţilor stratificate. fără să intervină stimulul altor formaţiuni statale preexistente . 23. Lewis. Acest ultim demers. arătînd limitele teoriilor care bazează explicaţia doar pe cucerire. acestea sînt cele mai puţin numeroase : cele de pe valea Nilului şi din Mesopotamia . Graţie cercetărilor antropologice mai recente. Examinînd cazul regatelor şi imperiilor africane. 14. în „Cahiers d'Études Africaines". H. prin jocul victoriilor şi al înfrîngerilor. cucerirea care provoacă o extindere a unităţii politice şi creează o dominaţie. Lowie vede astfel mai multe căi spre puterea centralizată. 1948. 2) războiul ce a provocat. adevărat pol de putere ce sfîrşeşte prin a modifica echilibrele stabilite într-o zonă mai mult sau mai puţin întinsă. 1966. Un mare număr de societăţi statale din Asia. să se determine cu rigoare procesele constitutive ale statelor tradiţionale cele mai desăvîrşite93. un nou decupaj politic (galla din Etiopia). cum este cazul mai multor regate şi imperii africane. Ambele pun indirect problema dezvoltării endogene. Lowie. fără de care efectele menţionate nu ar putea apărea în societăţi deja stratificate şi deţinătoare ale unei puteri mari. Peru şi Mexic. M. definiţia foarte largă a statului îl face să recunoască o putere statală (în germene) din clipa cînd „utilizarea potenţială şi permanentă a constrîngerii fizice" a fost „sancţionată de comunitate". ca în Fiji . devine şi mai evidentă dacă se aminteşte că orice putere se supune unei duble necesităţi. O asemenea interpretare prea largă nu permite. vezi R. a relaţiilor orientate către exterior. R. cap. neglijînd condiţiile economice creatoare de raporturi sociale care o fac necesară. şi cucerirea secundară. Social Organization. Southall. Fried sugerează diferenţierea clară a statelor primare de statele secundare sau derivate. Influenţa politică a factorilor externi. creatoare a unei stratificări sociale avansate. deşi prin procedee diverse. rolul relativ al cuceririi în ansamblul acestor procese a fost reevaluat. Europa şi Africa s-au putut edifica pe această cale. Ambele au acelaşi rezultat: pun în evidenţă importanţa şi complexitatea influenţelor exterioare. alta de ordin extern. Wittfogel 1-a aplicat „societăţii cucerite" diferenţiind cucerirea primară.locurile celor mai vechi societăţi cu stat cele din China. 196 . 3) secesiunea ce a rezultat din ambiţia reprezentanţilor locali ai puterii centrale (mossi) sau din revolta împotriva tributului (Dahomey). este omolog celui pe care K. Celelale rezultă dintr-un „răspuns" impus de prezenţa unui stat vecin. una de ordin intern. S.care se stabilesc şi oferă şefilor locali un supliment de putere. 94H. printr-o dezvoltare internă sau regională. într-un cadru regional. Primele sînt cele ce s-au putut forma. The Origins of African Kingdoms. este propusă de A. care s-ar putea numi relaţionale. prin cele două moduri de formare a statelor pe care le distinge. 4) supunerea de bunăvoie în faţa unei puteri străine estimate ca eficientă (shambala din Tanzania)94. Lewis identifică unele procese care au contribuit indirect la constituirea lor : 1) cucerirea rapidă sau mascată ce a operat în detrimentul unităţilor politice slăbite (regate din regiunea interlacustră din Africa orientală). Pe de altă parte. în final. O variantă a interpretărilor.

Toate aceste teorii se izbesc de o dificultate pe care încearcă să o depăşească folosind aceleaşi arme : negăsind. In antropologia implicită sau explicită pe care a schiţat-o marxismul. înlocuirea legăturii de consangvinitate cu legătura teritorială. După Southall. ele caută în exterior cauzele diferenţierilor ce permit instaurarea relaţiilor de dominaţie. el recunoaşte „forma cea mai pură. provenind din societate. pus în evidenţă procesul intern de transformare. rezultat direct „al cuceririi de vaste teritorii străine pe care regimul gens nu oferă nici un mijloc de a le domina". pornind de la antagonismele deja prezente în societatea cu gentes. e calitatea liderului care face posibilă stabilirea unei structuri de dominaţie. în celălalt. la cele trei fraze care urmează : statul se naşte din societate . cea mai clasică" sub care statul se naşte direct. geneza puterii statale la germani. subordonînd-o. el apare atunci cînd aceasta „se încurcă într-o contradicţie de nerezolvat cu ea însăşi" şi el are sarcina „de a amortiza conflictul menţinîndu-1 în limitele ordinii" . el dispune de mijloace care permit organizarea politică a unui spaţiu mare şi sfîrşeşte prin aşi impune supremaţia în faţa microsocietăţilor cu care este în legătură. cinci împrejurări favorabile depăşirii simplei confederaţii de triburi : crearea unei administraţii centrale şi a unui drept naţional. Engels nu a eliminat astfel toate dificultăţile. Roma şi la germani. dar care vrea să se plaseze deasupra ei şi care se eliberează de ea din ce în ce mai mult". le determină să se adapteze într-o structură de dominaţie/subordonare dincolo de care formele puterii statale au posibilitatea să se constituie. Unul dintre grupuri are deja o organizare politică eficientă pe scară largă . statul se constituie deasupra divizărilor societăţii în „clase" şi în beneficiul aceleia dintre ele care deţine preponderenţa şi mijloacele de exploatare. a proprietăţii private şi a statului". căci a reţinut. este. Alt grup are lideri de tip charismatic ce devin şefii solicitaţi de societăţile vecine sau „modelele" după care ele îşi organizează puterea internă. dimpotrivă. anulînd consideraţiile anterioare legate de modul de producţie . Engels trage concluzii generale ce păstrează o incontestabilă importanţă teoretică. în celebra lucrare care analizează „originea familiei. o concepţie uniliniară asupra dezvoltării sociale şi politice. La încheierea unor procese complexe şi convergente. apariţia proprietăţii private. nu neglijează teoria cuceririi. există două împrejurări favorabile acestei evoluţii. Engels. în cadrul societăţilor prestatale. Intr-un caz. cu structuri sociale contrastante. în cazul Atenei. După ce a comparat formarea statului în Atena. în principal. adică trecerea de la comunitatea primitivă la o societate în care statul devine principalul mecanism de integrare socială.propice realizării acestui proces. condiţii suficiente pentru formarea statului. F. este competenţa în a conduce un spaţiu politic întins. Interacţiunea de etnii diversificate. El reţine.197 în principal. din care unii antropologi politici s-au inspirat. acţiunea distrugătoare a economiei monetare. Ele se rezumă. Germenul statal ar fi atunci format. el se defineşte ca „o putere. El explică prin aceasta şi prin caracteristici demografice. Totuşi. repartizarea cetăţenilor în trei „clase". în final. foarte adesea fără să mărturisească. principalul unificator.

sau se schimbă. pe care o prelungeşte această mutaţie în multe cazuri. Modificările politice cele mai remarcabile nu sînt doar rezultatul unei relaţionări recente . Mutaţia politică a început. după ce au operat o lungă perioadă de timp. apoi dispar sau regresează sub legea colonizatorilor. totuşi. ea duce la identificarea formelor de tranziţie. Samoa. prin care contradicţiile apar în cadrul societăţii şi impun formarea unui organism diferenţiat avînd drept funcţie controlarea lor. în multe societăţi tradiţionale. In Africa neagră.mai ales în regiunea Golfului Guineii şi în regiunea congoleză . definită printr-un regimento. înainte de a atinge maturitatea. la începutul secolului al XVI-lea. „monarhiile centralizate" rezultă din demersurile şi concepţiile europene (secolul al XVIII-lea).au fost afectate de raporturile lor seculare cu reprezentanţii Europei. dezinteresul faţă de consideraţiile repetitive „ce explică" geneza puterilor statale. nu prezintă singurele exemple. acest demers poate provoca. Orientarea dată rămîne totuşi fructuoasă. CAPITOLUL VII TRADIŢIE ŞI MODERNITATE Antropologia politică. în regatul Kongo. Tahiti şi Hawai. trebuie să facă faţă încercărilor la care este supus acum orice demers antropologic. Depinzînd efectiv de progresele din domeniul antropologiei economice şi din cel al cunoaşterii istorice a societăţilor supuse studiului antropologilor. E o lungă istorie politică. unele dintre ele au găsit în acestea condiţii bune pentru a se consolida. dintre care Asia. entităţile politice care au dispus de o ieşire pe coastele occidentale . care a stabilit relaţii cu Portugalia la sfîrşitul secolului al XV-lea. In Polinezia. cel puţin şi pentru o vreme. El consideră de fapt mersul istoriei occidentale ca fiind tipic pentru devenirea societăţilor şi civilizaţiilor. recunoscînd că acest mers se descompune el însuşi în curente diverse atunci cînd duce la constituirea organizărilor statale. Astfel. a celor care prezintă încă aspecte de societate comunitară şi au deja aspecte de societate cu „clase" (sau protoclase) şi cu putere de stat instaurată. şi urmează remanierilor ce rezultă din dominaţia colonială sau din dependenţă. Sarcina urgentă este acum cercetarea diferitelor procese prin care se stabileşte inegalitatea. reprezentanţii suveranului 198 portughez în capitală sugerează o reformă instituţională. Vechile forme de putere se degradează sau se transformă.asiatic şi de despotismul oriental şi neglijînd documentaţia antropologică despre unele state primitive. determinată de jocul relaţiilor externe. înainte de a suferi efectele lor distrugătoare. deschisă altădată influenţelor exterioare. ele îşi schimbă . guvernările primitive şi statele tradiţionale dispar sub presiunea noilor state moderne şi a administraţiilor lor birocratice. în majoritatea ţărilor care se numesc în curs de dezvoltare.

antropologia politică nu mai poate ignora dinamismele şi mişcarea istorică ce transformă sistemele de instituţii care sînt obiectul ei de studiu şi trebuie să elaboreze modele dinamice capabile să pună în evidenţă schimbarea politică identifîcînd tendinţele modificatoare ale structurilor şi organizărilor. o punere în evidenţă a consecinţelor politice imediate ale situaţiei coloniale. Colonizarea a transformat orice problemă politică într-o problemă tehnică ce era de competenţă administrativă. Chiar din acest motiv. unul din exemplele cele mai semnificative. Factori şi aspecte ale schimbării politice Transformarea sistemelor politice tradiţionale din afara continentului european şi a Americii albe se raportează în general la colonizarea modernă sau la varianta sa atenuată. repartizat între cele două state Congo moderne şi Angola. .astăzi natura.Atunci cînd unitatea politică tradiţională nu era distrusă din cauza opoziţiei sale faţă de stabilirea colonizatorilor (cazul vechiului regat Dahomey). cu frontierele politice stabilite în decursul istoriei africane sau cu ansamblurile definite de afinităţile culturale. Cu referire la coloniile africane în care asemenea fenomene apar cu un fel de exagerare. Totuşi acestei constatări generale trebuie să i se substituie o analiză mai detaliată. în afara excepţiilor. Ea a controlat orice manifestare a vieţii colective sau orice iniţiativă ce părea să-i limiteze sau să-i ameninţe autoritatea. dependenţa. de noile moduri de organizare ce rezultă din demersul şi din constrângerea colonială. ea era cel puţin redusă la o existenţă condiţionată.Frontierele trasate după hazardurile colonizării nu coincid. . Ea nu dispare o dată cu ceea ce s-a convenit să se numească. 1. indiferent care ar fi . pentru că rămîne să se confrunte cu o mare diversitate de societăţi politice şi de manifestări foarte complexe ale tradiţionalismului. Vechiul regat Kongo reprezintă. unde se găseşte fosta sa capitală. Ea utilizează experienţe multiple . pot fi reţinute cinci caracteristici principale.unele dintre ele inedite . D. Justeţea acestei afirmaţii apare dacă se ţine seama de rupturi.sporeşte şi diferenţiază astfel informaţiile ce îi permit să devină ştiinţa comparată a politicului şi a modurilor de guvernare. manifestîndu-se cu o vigoare mai radicală şi generalizîndu-se. Apter consideră colonialismul ca „o forţă modernizatoare". în această privinţă. ca „un model prin care modernizarea sa universalizat" (The Politics ofModernization. formele primitive de guvernare. 199 b) Degradarea prin depolitizare. 1965). de efectele destructurării. Iar amintirile istorice contribuie mai ales la întreţinerea azi a unei nostalgii a revenirii la unitatea pierdută. a) Denaturarea unităţilor politice tradiţionale. acum cîţiva ani. deoarece spaţiul pe care 1-a controlat şi organizat timp de mai multe secole a fost divizat în momentul împărţirilor coloniale.

fost formele societăţii politice indigene „şi regimurile coloniale care au organizat dominaţia. In ţările colonizate, viaţa politică reală se exprimă parţial în mod clandestin sau se manifestă cu ocazia unui adevărat transfer. Dublarea autorităţilor recunoscute administrativ, prin autorităţi efective, deşi mascate, dublare în care administratorii luminaţi au putut recunoaşte un obstacol în calea acţiunii lor, ilustrează primul proces. Reacţiile cu semnificaţie politică operează şi indirect şi apar acolo unde se pot exprima, mai ales în noile mişcări religioase, în bisericile profetice şi mesianice ce se înmulţesc după 1920, sau sub pretextul unui tradiţionalism şi al unui neotradiţionalism lipsite de aparenţe politice. Cel colonizat utilizează adesea, cu o mare abilitate strategică, decalajul cultural care îl desparte de colonizator. c) Distrugerea sistemelor tradiţionale de limitare a puterii. - Raportul instaurat între putere şi opinia publică, mecanismele ce asigură consimţămîntul celor guvernaţi şi mai ales cele care pun în joc sacrul, sînt perturbate prin simpla existenţă a administraţiilor coloniale. Guvernanţii nu mai acţionează decît sub control şi devin mai puţin răspunzători în privinţa supuşilor lor, purtătorii de cuvînt ai poporului - omologii celor ce interveneau pe lîngă şefi la populaţia aşanti din Ghana - îşi pierd funcţia. Suveranii dispun de o putere mai arbitrară, deşi mai limitată, iar acordul puterii coloniale contează mai mult decît acceptul celor guvernaţi. Aceştia, în schimb, pot încerca să facă apel la administraţia străină pentru a se opune unor decizii ale autorităţilor tradiţionale. Şi dintr-o parte, şi din cealaltă, relaţia este falsă, iar obligaţiile reciproce nu mai par clar definite. Transformările economice, sociale şi culturale produse „de colonizare au consecinţe indirecte de aceeaşi natură. In analiza sa asupra situaţiei politice din ţinutul soga (Uganda), L. Fallers pune în evidenţă scăderea prestigiului şefilor, datorată caracterului condiţionat al puterii lor şi slăbirii poziţiei lor economice. El constată, în schimb, distanţa socială stabilită între şefii birocratizaţi - care formează „o elită dispunînd de o subcultură specifică" - şi săteni : autocratismul, rezultînd din disfuncţia instrumentelor tradiţionale care se opuneau abuzurilor de putere, s-a consolidat atît de mult încît administraţia colonială trebuie să constituie „Consilii oficiale" pe lîngă şefii de diverse grade (Bantu Bureaucracy, 1956). Acest exemplu dezvăluie cît de înşelătoare pot fi permanenţele formale ale vechii organizări politice : doar şefii de rang inferior, aflaţi în fruntea comunităţilor săteşti, rămîn efectiv fideli modelului tradiţional. d) Incompatibilitatea celor două sisteme de putere şi de autoritate. - Antropologii politici care se referă la sociologia lui Max Weber văd200 în instaurarea puterii coloniale originea unui proces ce asigură trecerea de la autoritatea de tip „patrimonial" la autoritatea de tip birocratic. Este adevărat că situaţia colonială impune coexistenţa unui sistem tradiţional, puternic sacralizat şi determinînd relaţii de subordonare directă cu caracter personal, şi a unui sistem modern fondat pe birocraţie,

care instaurează raporturi mai puţin personalizate. Deşi ambele sînt acceptate ca legitime, prin forţa lucrurilor, ele rămîn parţial incompatibile, ceea ce L. Fallers evidenţiază în legătură cu populaţia soga, atunci cînd arată deviaţiile şi strategiile cărora le dă naştere coexistenţa celor două sisteme, tradiţional şi modern : ceea ce este loialitate într-unui devine nepotism în celălalt, datorită interferenţei relaţiilor personale şi vechilor solidarităţi ; pe de altă parte, supuşii au posibilitatea să facă un Joc dublu" raportîndu-se la unul sau la altul dintre aceste sisteme în funcţie de conjuncturile şi de interesele în cauză. Dincolo de aceste observaţii, Fallers prezintă aspectul complex şi eterogen al organizării politico-administrative care funcţionează în perioada colonială. El pune în evidenţă existenţa concurentă a trei sisteme de guvernare şi de administrare : cel rezultat din colonizare şi cel ce este organizat de statul tradiţional se găsesc în raport de incompatibilitate relativă, în timp ce le rămîne subiacent cel care este legat de organizările clanice şi lignajere. Primele două coexistă în mod precar, deşi administraţia colonială a încercat să „raţionalizeze", în sensul weberian al termenului, modul de guvernare tradiţional birocratizîndu-1 şi provocînd o reglementare precisă a obligaţiilor, taxelor şi tributului. Sistemul clanic, cel mai vechi, continuă să opună forţelor de schimbare cea mai mare rezistenţă şi apare, după Fallers, ca „un obstacol major" a cărui dispariţie condiţionează succesul tuturor demersurilor de modernizare. e) Desacralizarea parţială a puterii. - Toate consecinţele colonizării analizate adineaori contribuie la o slăbire a puterii şi autorităţii cu care erau învestiţi deţinătorii de funcţii politice. Trebuie luată în considerare o cauză suplimentară, la fel de hotărîtoare. Desacralizarea regalităţii şi a şeferiei, chiar dacă e inegal accentuată în funcţie de caz, este mereu activă. Puterea suveranului şi a şefilor devine legitimă mai mult faţă de guvernul colonial care o controlează şi o poate contesta decît faţă de vechile proceduri rituale ce se menţin totuşi. Ea nu mai apare ca şi cum ar fi primit doar binecuvîntarea strămoşilor, a divinităţilor sau forţelor neapărat legate de orice funcţie de dominaţie. K. Busia, în studiul său asupra situaţiei şefului în Aşanti (Ghana), arată că degradarea adeziunii religioase tradiţionale coincide cu pierderea de putere a autorităţilor politice95. Iar evenimentul demonstrează - ca şi în Rwanda în 1960 - că regii care par încă divinizaţi pot fi doborîţi. Desacralizarea puterii, printr-un paradox înşelător, rezultă şi din intervenţia religiilor importate şi misionare care întrerup unitatea spirituală ale cărei simboluri şi ai cărei apărători erau suveranii birocratică, la o laicizare a domeniului politic, pentru care comunităţile ţărăneşti din Africa neagră sînt nepregătite. Acest proces contribuie la înţelegerea iniţiativelor care au provocat re-sacralizarea puterii prin intermediul mişcărilor religioase moderne, ce fac să apară şefi charismatici.
201

sau şefii. Ele contribuie astfel, printr-o acţiune ce intervine în acelaşi sens ca şi dezvoltarea

95K. A. Busia, The Position of the Chief in the Modern Political System of Ashanti, London, 1951.

Caracteristicile ce definesc efectele politice imediate ale colonizării moderne în Africa se regăsesc şi în alte continente, pînă şi în ţările cel mai bine înzestrate - datorită istoriei lor, dotării culturale şi tehnicilor lor - pentru a rezista constrîngerii coloniale. Este ceea ce sugerează P. Mus într-o analiză sociologică a primului război din Vietnam96. Este vorba acolo de o societate politică determinată să suporte vicisitudinile istoriei, modelată „de cucerire, rezistenţă, conspiraţie, revoltă şi disensiuni de secole". P. Mus descrie cu o extremă minuţiozitate lupta disimulată a celor două sisteme de guvernare şi administrare, unul monarhic, altul colonial : sustragerea de la obligaţii a satelor şi a şefilor tradiţionali care se ascund în spatele unor „oameni puţin reprezentativi", rezistenţa consiliilor de notabili care sînt totuşi manipulate de puterea colonială. El arată că tutela suportată de guvernarea tradiţională constituie o încercare care provoacă îndoieli cu privire la capacitatea sa de a exprima „voinţa cerească", în calitate de deţinător al „mandatului cerului", şi dă astfel frîu liber iniţiativelor concurente deschizînd posibilitatea unor remanieri profunde. Astfel, P. Mus subliniază desacralizarea care dezorientează ţărănimea şi denaturează răspunderea conducătorilor : „nici o religie de stat care îşi ia în grijă atît sensul universului, cît şi destinul oamenilor" nu mai încadrează societatea ţărănească ; concepţia despre lume, la fel ca şi administraţia, se laicizează, guvernanţii nu-şi mai asumă răspunderea pentru calamităţile naturale fiindcă „şi-au pierdut acordul cu universul". Viaţa politică activă - cea care nu se mulţumeşte cu administarea condominială stabilită prin colonizare - tinde atunci să se exprime prin mijloace noi, care nu sînt încă cele ale acţiunii politice moderne ; ea se practică sub aparenţa tradiţiilor şi în cadrul sectelor politico-religioase ce abundă, elaborînd „adevărate religii surogat" şi suscitînd la adepţi „o atitudine militantă". Este deci, cu mai multă profunzime istorică şi pe un arierplan cultural mai complex, acelaşi ansamblu de procese care apare aici, mai greu de pus în evidenţă decît în cazul situaţiilor coloniale africane. Analiza comparativă, avînd drept obiect alte societăţi dependente, ar ajunge la aceleaşi rezultate. Tendinţele care au fost evidenţiate au un caracter general, căci ele exprimă sensul schimbării politice în majoritatea societăţilor colonizate. Totuşi, sistemele politice tradiţionale fiind diverse, este bine să ne punem întrebări cu privire la posibilitatea lor de a avea reacţii diferenţiale la încercarea de transformare pe care o impune colonizarea. Capacitatea de adaptare a societăţilor „fără stat" şi a societăţilor „statale" la sistemele de administrare importate a fost considerată adesea criteriul ce serveşte drept bază unei asemenea analize. Dacă se reţine această ruptură - contestabilă în măsura în care cele două categorii de societăţi politice primitive nu sînt radical separate - se pare că societăţile de primul tip sînt mai receptive. Argumente convergente justifică teza aceasta, la fel ca şi unele evoluţii recente. Societăţile „fără stat" nu dispun de o administraţie rudimentară, care presupune înfiinţarea unei ierarhii capabile să se opună birocraţiei moderne, şi sînt, de aceea, mai
96 P. Mus, Viêt-nam, Sociologie d'une guerre, Paris, 1952.

202

Apter. In Rwanda. care s-a impus deja în istoria regatului Kongo.expuse birocratizării. aşa cum se întîmplă în monarhia divină. 1960. în noiembrie 1959. Iniţiativele sale de reconstrucţie socială au urmat o cale originală. Political Change. Balandier. Vicisitudinile recente. în jurul anilor '40. în sfîrşit. nu au condus la o birocraţie clanică. de aceea. . 97 în 1959. Ea nu a integrat. efectele devastatoare de care se tem regii divini şi reprezentanţii lor. mai ales la începutul secolului al XVIII-lea98. creatoare a unei anarhii ordonate. Paris. incompatibilitatea puterii tradiţionale deţinute de suveran. dincolo de care regimul însuşi este ameninţat. acceptînd totuşi unele mijloace ale modernităţii introduse prin colonizare. Acestea sînt datele analizei logice. Vezi R. suferite de unele state tradiţionale africane care mai supravieţuiesc. aşa cum a făcut populaţia fang. şi a puterii moderne. şi-a marcat dizidenţa şi a încercat să-şi redobîndească autonomia. Ele trebuie confirmate prin evocarea realităţilor din domeniul african. transformînd satele şi instaurînd o birocraţie ce copia grosolan ierarhiile şi sistemul administrativ colonial. populaţia kongo a putut apărea ca iniţiatoare a unei mişcări naţionaliste şi a putut dobîndi greutate. amintind tocmai apartenenţele la clanuri. Apthorpe. 1963. ignorate. în jocul forţelor politice eliberate prin cucerirea independenţei. Populaţia kongo a exprimat un dublu refuz şi o dublă opoziţie. care nu sînt. la o revoltă ţărănească prin care sînt răsturnate toate planurile de „democratizare progresivă" „şi care provoacă instaurarea republicii în 1961. riscă să nu fie ilustrat decît printr-un număr foarte redus de societăţi 203 politice actuale (The Political Kingdom in Uganda. statutele politice şi religioase sînt adesea asociate sau confundate. ci a găsit o formă de răspuns la criza ce a rezultat în urma colonizării. 1961). ed. Ea s-a opus dominaţiei colonialiste. modelul administrării coloniale în proiectele de refacere a societăţii sale. 98 în legătură cu această comparaţie. In Buganda (Uganda). vezi G. a Il-a. ci la înfiinţarea de biserici autohtone care au restabilit legăturile sacre fundamentale. Compararea societăţii fang din Gabon. in "Civilisations". Desacralizarea şi laicizarea birocratică nu au. Rhodes-Livingstone Institute a organizat un colocviu cu tema From Tribal Rule to Modern Government (De la conducerea tribală la guvernarea modernă). în cadrul regatului. Sociologie actuelle de l'Afrique noire. 10. valorile egalitare avînd aici supremaţie asupra valorilor ierarhice. în aceste societăţi în care sacrul îşi păstrează un mare spaţiu rezervat. în cazul societăţilor cu putere centralizată. în vreme ce. Foarte devreme. Ele diferenţiază în general rolurile politice şi rolurile religioase. cu toate aceste instituţii eficiente. populaţia fang a avut o iniţiativă de reconstrucţie socială care a făcut-o să dea o vigoare nouă sistemului clanic. au creat o nouă formă de putere indigenă şi mecanisme de integrare socială din nou eficiente. instaurarea unei administraţii care se afirmă a fi egală pentru toţi nu este împotriva structurii lor culturale fundamentale97. moştenitoare a unei lungi tradiţii statale. dezvăluie că adaptările lor moderne trebuie menţinute între nişte limite strînse. a evidenţiat reacţiile lor opuse în aceeaşi situaţie colonială. Graţie unor asemenea inovaţii religioase. In acest sens. către anul 1920. Centralization and Role Differentiation. tipul de „autocraţie modernizatoare" (modernizing autocracy) definit de D. contestarea puterii regale duce. 2. şi a societăţii kongo.

în acelaşi timp. Rămîne caracterizată de o întîrziere economică şi de o dependenţă a economiei. relaţiile de producţie (chiar şi cele mai moderne) nu au dobîndit încă. ordonate. în „Cahiers Internationaux de Sociologie". în Rwanda. organizaţi (sau nu) în grupări profesionale. se transformă în antagonism deschis în anul 1966. Balandier. Astfel se schiţează contururile unei burghezii birocratice. lucrătorii salariaţi. ele evidenţiază şi efectele lor politice indirecte. o dată cucerită. ele clasifică reprezentanţii puterii coloniale privite sub formele sale politice şi economice. s-au diferenţiat în general cinci straturi sociale. Clar distincte . Situaţia nu s-a simplificat însă din acest motiv. Independenţa. procesul de modernizare. Prin modificarea stratificărilor sociale. o tentativă de modernizare a sistemului monarhic. din clipa în care revendicarea de autonomie se exprimă şi se organizează. „Interese comune tind să alieze unele straturi sociale şi să provoace prin reacţie trezirea conştiinţei celei mai sărace dintre ele. rolul determinant pe care l-au avut şi îl 99 G. afectează indirect acţiunea politică şi organizaţiile ei. în final. proprietarii bogaţi de plantaţii. comercianţii şi micii întreprinzători şi. întreprinsă de tînărul prinţ moştenitor. refuzul puterii tradiţionale şi al reprezentanţilor săi provine din refuzul inegalităţii fundamentale ce caracterizează vechea societate rwandeză. în Africa neagră. în Africa neagră. căci creează condiţii mai propice evidenţierii claselor şi permite exacerbarea competiţiilor pentru putere.instaurate la nivelul statului ugandez. în cazul ţărănimii. Crizele care au fost evocate nu fac doar să apară consecinţele politice imediate ale colonizării şi decolonizării.adesea identificate prin denumiri . eşuează rapid şi favorizează lovitura de stat care dă puterea unui ofiţer şi duce la o schimbare de regim. O luptă de clasă de tip rudimentar a apărut în urma transformărilor sociale şi culturale ce au rezultat din demersul colonial. ale unei burghezii economice şi ale unui proletariat încă puţin numeros"99. Unele după altele. In acelaşi an. procesul de modernizare are loc. început în clipa intruziunii coloniale. Situaţia colonială orientează această dinamică în două moduri : frînînd procesul de formare a claselor sociale şi provocînd. revendicînd mai întîi „decolonizarea internă". reprezentanţii occidentalizării sub aspectul „elitelor cultivate". care tind să împiedice diferenţierea claselor sociale. în Burundi. aderarea la sistemul modern şi birocratic de guvernare.şi. un „front" de opoziţie ce limitează antagonismele între clasele pe cale de constituire. în sfîrşit. 204 . In plus. 1965. cu ocazia unei grave crize politice care se încheie printr-un scurt război civil ce-1 obligă pe rege la fugă şi la exil. El pune la punct crearea de clase sociale constituite în afara cadrului îngust al etniilor. statele tradiţionale din regiunea interlacustră din Africa orientală sînt zguduite sau lovite de moarte . duce la un dezgheţ al vieţii politice. ultima. XXXVIII. în perioada colonialistă. respingerea unei monarhii instaurate de mai multe secole a fost precedată de o confruntare între cele două mari grupuri constitutive şi inegale : ţărănimea majoritară s-a opus aristocraţiei. apoi substituind violenţa subordonării. Problématique des classes sociales en Afrique noire. Iar această dublă contestare a facilitat. în detrimentul lor.

mult mai mult decît invers. mecanismele politice se blochează foarte repede. desacralizarea vieţii politice prin aplicarea principiului de separare a bisericii de stat. fie economice. Salariatul autohton a apărut încet. administraţia funcţionează prost. Consecinţele politice directe ale colonizării sînt dure : eliminarea monarhiei birmane şi introducerea ţării în sistemul administrativ instaurat în India . iar poziţiile birocratice sînt utilizate pentru atingerea unor avantaje economice personale. Regăsim aici. fie administrative. tînărul stat naţional are influenţe comparabile cu cele ale statului tradiţional. în planul relaţiilor întreţinute cu noua putere . La cucerirea independenţei.şi luptele pe care le suscită contribuie la consolidarea singurei clase bine constituite. ataşîndu-i-se grupul restrîns al „întreprinzătorilor" autohtoni. Un strat social. înlăturarea birmanilor. Explicaţia trebuie deci căutată. şi cămătarii. Birmania a trebuit să suporte o dublă colonizare : cea a britanicilor şi cea a numeroşilor lor reprezentanţi importaţi din India. între clasele sociale aflate în curs de formare. între puterile tradiţionale (degradate. La zece ani după cucerirea . Pe de altă parte. accesul la putere .au în societăţile numite occidentale. care au întîrziat pentru birmani momentul accesului la activităţile moderne. Efectele politice indirecte nu sînt mai puţin vizibile.care a cunoscut legea colonială pierzîndu-şi independenţa şi. dus la extrem. Totuşi. Participarea la putere este cea care asigură o autoritate asupra economiei. în 1948. în concurenţă cu mîna de lucru adusă din India. forma relaţiei cu economia şi puterea materială. dar nu abolite) şi puterea modernă. în folosul regiunii deltei. denaturarea unităţilor politico-administrative prin modificarea limitelor lor şi instaurarea unei administraţii coloniale . Un strat social reunind proprietarii funciari. pentru că poziţia faţă de aparatul statal determină încă statutul social. în 1885. limitat ca întindere şi mai ales recrutat din afara vechii etnii dominante. Exemplul Birmaniei . 205 în momentul cuceririi independenţei. care s-au impus ca etnie dominantă. procesul deja descris. Zone întinse scapă controlului noii guvernări. au avut loc transformări asemănătoare. renta diferenţială. Perioada colonială a provocat totuşi formarea unei noi stratificări sociale. pornind de la datele politice. unitatea ce a rezultat din opoziţia faţă de colonizator s-a distrus. în Asia sud-estică. doar o mică parte din funcţionarii de rang superior era alcătuită din birmani. în favoarea altor grupuri etnice şi a minorităţilor . In această privinţă. degradarea mecanismelor de conciliere şi a instanţelor de judecată cutumiară. clasa conducătoare. forma sa tradiţională de guvernare este unul dintre cele mai revelatoare. s-a lărgit progresiv. s-a format prin acces la administraţie şi la armată. Rupturile şi antagonismele interne apar cu toată claritatea : între etniile inegal deschise modernizării. din cauza dezvoltării economice inegale a ţării. deoarece colonizatorul a răsturnat sistemul drepturilor funciare tradiţionale : el a creat o proprietate funciară. modificările cele mai importante au avut loc în sectorul agricol. parţial disociată de cadrul etnic. a putut să apară şi să crească. a favorizat transferurile funciare şi a stabilit dreptul de ipotecă. dintre care unii sînt absenteişti.

iar a doua. în această privinţă. rolurile sociale şi stratificarea radicală . angajată în revoluţii succesive din 1949 . Din clipa cînd cresc în intensitate.„revoluţia culturală" fiind cea mai dură ilustrează acest tip în mod extrem. militarii preiau puterea pentru o scurtă perioadă de „repunere în ordine". Apter din lucrarea publicată în 1965. concepute printr-o transformare parţială a unora dintre primele. Apter reţine trei forme de stratificare socială care coexistă frecvent în societăţile în curs de modernizare : sistemul castelor (înţeles în sens larg. deşi diversitatea rolurilor şi modurilor de stratificare se menţine. unul dintre demersurile cele mai recente este cel al lui D. sistemul claselor şi sistemul ierarhiilor statutare în cadrul căruia competiţia indivizilor se exprimă cu vigoare. Fără a mai oferi alte exemple. Clasa muncitoare în formare şi burghezia de întreprindere. prima soluţie caracterizează sistemul numit de conciliere (reconciliation system). fie în cadrul unui regim ce reglementează competiţia între diversele roluri. care rămîne divizată din cauza apartenenţelor etnice. The Politics of Modernization. Cele trei tipuri de roluri se regăsesc în fiecare dintre aceste sisteme de stratificare. caută să-şi intensifice presiunile asupra puterii. partidul unic devine instrumentul 206 socială sînt obiectul unei politici de transformare modernizării. şi cele numite „novatoare" . trebuie acum să evaluăm eforturile ce vizează tratarea teoretică a problemei relaţiilor dintre dinamica stratificărilor sociale şi dinamica modernizării politice. Apter porneşte de la constatarea că rezultatul cel mai direct al modernizării îl constituie apariţia de noi roluri sociale : la rolurile recunoscute ca tradiţionale se adaugă rolurile numite „adaptative". fie în cadrul unui regim care operează prin eliminare şi care provoacă o reorganizare totală şi drastică a societăţii. Ţărănimea. în 1958. alte analize de situaţii concrete. în sfîrşit. Conform terminologiei elaborate de D. Aceste conflicte exprimă interese divergente şi opoziţii între valori. China. se menţine reticentă faţă de o putere îndepărtată şi prost înţeleasă.independenţei. în ultimul caz. în sistemul numit de conciliere. economia este supusă aparatului de stat. Apter. rezolvarea lor este căutată în planul politic. dincolo de limitele etnice şi cu suficientă intensitate. slabe din punct de vedere numeric. sistemul numit de mobilizare (mobilization system). între roluri omoloage de la o categorie la alta şi. schimbările care ar face din noua stratificare socială singurul generator al activităţii politice moderne1. iar conflictele pot interveni între roluri în cadrul aceleiaşi categorii a stratificării sociale. căci e recunoscut în societăţile cu rase şi culturi separate). aceste trei tipuri de roluri sînt în raport de incompatibilitate mai mult sau mai puţin accentuată. a doua nu a putut provoca încă. D. în timp ce clasa conducătoare îşi precizează mai bine profilul cu ocazia luptelor pe care le suscită. lărgirea „sectorului modern" e provocată prin intermediul . între grupurile constituite în funcţie de cele trei categorii. Sistemul politic modern nu şi-a găsit încă echilibrul. Pe de altă parte. Efectele colonizării şi decolonizării s-au cumulat: prima a degradat prea mult vechile puteri pentru ca ele să se poată remodela sub un aspect modernist.

Mai apropiate de acest tip decît de cel precedent sînt sistemele autocraţiei modernizatoare (modernizing autocracy). Grupurile rămîn în competiţie deschisă. 1965. Apter . 207 Noţiunea de tradiţionalism rămîne imprecisă. cele pe care mitul sau ideologia dominantă le afirmă şi le justifică. mult înainte ca economia modernă să se fi putut edifica. în general. preponderenţa politicului rămîne accentuată.acţiunii politice. ierarhiile şi rolurile sociale se supun mai întîi altor factori. Ea nu examinează sistematic nici dinamica raporturilor dintre tradiţie şi modernitate. Dinamica tradiţionalismului şi modernităţii Cercetările recente pun din nou în cauză caracteristicile atribuite în general sistemelor tradiţionale şi tradiţionalismului. prin care se manifestă totuşi anumite analogii. în societăţile pe cale de modernizare. Apter. The Politics of Modernization. Deşi există procese ce pot juca rolul de obstacol în calea schimbării şi inovaţia trebuie să se aplice la forme existente şi la valori stabilite. Chicago. mai ales politici şi religioşi. pare vulnerabilă în măsura în care ea nu se opreşte suficient asupra efectelor recurente ale colonialismului şi recurge la modele simplificatoare. la scară naţională. de stagnare sau instabilitate politică. de antropologia politică mai dispusă să refuze identificarea tradiţiei cu „fixismul" şi să se preocupe de depistarea „aspectelor dinamice" ale societăţii tradiţionale. Sistemul este astfel ameninţat de corupţie. cele pe care tradiţia le transmite printrun ansamblu de proceduri. şi ea constituie principalul instrument de legătură între straturi şi grupuri sociale multiple. Este luată drept continuitate. 2. să continue să determine formele principale ale stratificării sociale ce rămîn în raport de reciprocitate cu sistemul de guvernare de care sînt legate. 1. Această definiţie nu are eficienţă ştiinţifică.şi cea mai conformă cu utilizarea curentă a termenului 100 D. unde determinismele economice au o intensitate scăzută. Este definită cel mai adesea prin respectarea normelor imemoriale. această societate nu e condamnată să fie prizonieră a trecutului. De fapt. care permite constituirea de „clientele". în cursul procesului de modernizare. cap. în vreme ce modernitatea e ruptură. noţiunea nu poate fi determinată cu mai multă rigoare decît dacă se diferenţiază diversele manifestări actuale ale tradiţionalismului.după cum subliniază D. între ele oligarhia militară constituind forma cel mai des realizată100. Prima dintre expresii . în majoritate. Analiza lui Apter. şi aceasta din două motive evidente: este pusă baza politico-administrativă. 2 şi 4. în societăţile tradiţionale. Ele ţin. iar variaţiile stratificării sociale rezultă din presiunile lor respective asupra puterii. Această similitudine de situaţie explică parţial posibilitatea de a transfera anumite „modele politice" din sectoarele tradiţionale către sectoarele moderne. reglarea lor maijnult sau mai puţin precară are loc în plan politic. Ea evidenţiază de asemenea . aplicată mai ales situaţiilor de tranziţie care urmează după faza colonială. . al economiei şi educaţiei.că aparatul politic poate.

Acest proces a operat mai des în plan religios : reprezentarea tradiţională a sacrului a mascat expresiile politice moderne. Tradiţionalismul. perenitatea sistemului castelor şi a ideologiei care îl exprimă. Homo Hierarchicus. care^ poate fi calificat drept pseudo. ei se revoltă „din exces de modernitate". Favret. a dezvăluit transferul modelelor tradiţionale în mediul urban. într-adevăr. se află într-o stare de revoltă . Ţăranii din masivul Aures. rupînd relaţia cu administraţia. Există cătune ce se separă.identificate cu luptătorii credinţei. caracterul esenţial diferit al culturii dominate îi conferă. pentru a instaura o ordine minimă într-o societate nouă în formare. 102J.exprimînd frecvent refuzul de supunere. situaţia este mult diferită. In Kabylia. 1967. în societatea indiană.". a comunităţilor lor „segmentare". modificate sau reînviate. provenite din stabilirea coloniilor la sud de Sahara. El se defineşte prin menţinerea instituţiilor. După perioada colonială. în „Archiv. renaşte pentru a realiza scopuri contrare tradiţiei. în acest caz. apare un nou fenomen.tradiţionalism. el nu se schimbă global. Paris. Un studiu recent al lui J. tradiţiile.corespunde unui tradiţionalism fundamental. Essai sur le système des castes. Tradiţionalismul formal coexistă în general cu tipul precedent. moştenitori ai unei „tradiţii antistatale". care încearcă să asigure protecţia valorilor. consacrat unui număr de două mişcări rurale algeriene. un aspect insolit şi puţin comprehensibil. în faţa puterii centrale. iar personalităţi dizidente . tradiţia manipulată devine mijlocul prin care se dă sens noilor realităţi sau prin care se exprimă o revendicare. Revendicările lor faţă de guvernul independent operează oarecum invers : protestează împotriva subadministrării şi a difuzării prea lente în regiunea lor a instrumentelor şi semnelor modernităţii. Favret. mujahidin . Ei reactivează în acest scop mecanisme politice tradiţionale. propune un exemplu semnificativ în această privinţă102. Socio. în timp ce funcţiile şi scopurile s-au schimbat. unde se organizează grupuri de rezistenţă şi puteri locale în lunile următoare cuceririi independenţei. în perioada de dominaţie colonială. Le traditionalisme par excès de modernité. marcînd o dizidenţă faţă de conducătorii modernişti. pseudotradiţionalismul 101 Vezi studiul recent al lui L. din moştenirea trecutului sînt păstrate doar anumite mijloace. posterioare cuceririi independenţei. căci întreaga bază socială a Indiei rurale ar fi atunci supusă încercării de către agenţii de transformare 101.recurg la violenţă „pentru a atrage atenţia statului" prin singurul mijloc al cărui control îl deţin. al căror conţinut s-a modificat. 208 . Dorind să constrângă autorităţile la o acţiune care ar permite reducerea distanţei dintre exigenţa lor de progres şi mijloacele de care dispun. dacă există modificări care operează în cadrul sistemului. 1966. a cadrelor sociale sau culturale. Dumont. este revelatoare pentru această forţă de conservare. Europ. în ciuda relaţiilor ambigue şi multiforme ce îl leagă de modernitate. a organizărilor sociale şi culturale celor mai garantate de trecut. în cazul de faţă. tradiţionalismul de rezistenţă a servit drept ecran protector sau drept camuflaj permiţînd disimularea reacţiilor de refuz . în ochii colonizatorului. ascund manifestările de opoziţie şi iniţiativele ce vizează ruperea legăturilor de dependenţă. Studiul oraşelor africane. Această formă a tradiţionalismului necesită o analiză mai minuţioasă şi o ilustrare.siba . VIII.

accentuate prin caracterul său insular şi supremaţia Javei . în perioada de tranziţie. Această tipologie simplificată nu ajunge pentru a pune în evidenţă dinamica tradiţionalismului şi a modernităţii. în cazul de faţă. care explică reactualizarea grupurilor. rebeliunile regionale s-au înmulţit şi noua putere s-a degradat progresiv. Ele nu beneficiază nici de o înţelegere. . Fiecare manifestare a acestei neputinţe a sporit instabilitatea şi a provocat experienţe instituţionale şi ideologice frecvent reînnoite103. o reluare a iniţiativei politice în cadru regional. o pierdere progresivă a controlului asupra treburilor comune care a discreditat guvernul central şi a provocat inflaţia în materie de organizaţii. religioşi) şi factorii unitari ce condiţionează construcţia naţională. nici de o aderare imediată din partea ţărănimii tradiţionale. tinde să sporească incompatibilităţile dintre factorii particularismului (rasiali.îndeplineşte o funcţie care se poate numi semantică. etnici. Un exemplu. Trebuie luat în considerare un proces general: structurile politice rezultate în urma formării „statelor noi" nu pot fi interpretate. elitele lor politice au astfel posibilitatea de a organiza insurecţia şi de a devia deciziile guvernului algerian. The Integrative Revolution. decît recurgînd la vechiul limbaj. a comportamentelor şi simbolurilor politice în curs de dispariţie. şi. Actualitatea apropiată sau prezentă evidenţiază consecinţele acestei situaţii în cadrul majorităţii naţiunilor sărace şi în curs de dezvoltare. ci le conferă „o existenţă reacţională" . regionali. Old Societies and New States. ideologiile elaborate au prezentat toate un caracter sincretic. bazată pe aporturile tradiţiei. Fiecare etapă pe calea modernităţii a provocat o întărire a particularismelor ce au supus puterea la o presiune crescîndă şi i-au înmulţit dovezile de slăbiciune. chiar şi cea a comuniştilor indonezieni care a combinat un marxism simplificat şi teme culturale tradiţionale. pentru că permite să se dea sens noilor forme politice.variaţiuni religioase. Punctul de ruptură a fost atins în 1965 şi a permis preluarea puterii de către militari. O asemenea situaţie. ideologii şi simboluri moderniste. Echilibrul nu a putut fi menţinut: începînd cu 1957. culturali. C. pe de altă parte. Ţăranii.). Ei le utilizează pentru a-şi înţelege mai bine relaţia cu puterea modernă şi pentru a face presiuni asupra acesteia . Tradiţionalismul nu dezvăluie aici supravieţuirea grupurilor primordiale. ele au o semnifiaţie mai mică în sine decît legat de situaţia creată după recenta cucerire a independenţei. Geertz (ed. ceea ce este în joc nu vizează doar satisfacerea particularismului kabyl şi a spiritului democratic berber. Geertz. 1963. in C. Astfel au avut loc în sincronie două 209 mişcări contrare : pe de o parte. mai ales exaltînd „solidaritatea revoluţionară". Indonezia cumulează diversităţi regionale . Deşi politica postcolonială a încercat să echilibreze diferitele forţe. încă incapabili să-şi conceapă modul de apartenenţă la un stat estimat ca abstract şi fară tradiţii istorice. New York. provoacă renaşterea vechilor raporturi politice. 103 C. Geertz interpretează acest proces ca pe o adevărată reacţie în lanţ. culturale şi etnice. funcţionarea statului şi expansiunea civilizaţiei „moderniste".

Puterea este concepută încă sub acest triplu aspect al forţei.cum ar fi Congo-Kinshasa şi Nigeria . respectat în numele înţelepciunii pe care o deţine. Rezultă din această situaţie că partidele şi tendinţele lor. luptele recente pentru controlul aparatului de stat nu sînt decît o versiune actuală a „războaielor de secesiune". ea a eliberat forţele stăpînite în perioada colonială. Integrarea etniilor rămîne adesea precară. dispunînd de o relaţie privilegiată cu poporul. cu atît mai mult cu cît instabilitatea regimurilor politice contrastează cu permanenţa recurgerii la modelele tradiţionale în mediul sătesc. activitatea politică modernă nu s-a putut organiza şi exprima decît recurgînd la o adevărată traducere . modelele şi simbolurile tradiţionale redevin mijloacele de comunicare şi explicare la care recurg conducătorii cînd se adresează ţăranilor negri. aceasta apare mai ales în calitate de mijloc al lor şi nu de cauză principală. această luptă se impune cu o forţă ce evocă. jocul fatalităţii. Naţiunile negre sînt pe cale de formare şi nu sînt constituite încă. discordanţele sînt de asemenea evidente. Pe de altă parte. cu sistemul forţelor ce determină fecunditatea şi prosperitatea. O a treia figură e asociată celor două precedente în reprezentarea regalităţii : cea a şefului charismatic. că ea cumulează toate „conflictele primordiale" determinate de incompatibilitatea dintre multiplele raporturi sociale tradiţionale (reactivate) şi noile raporturi create de transformările economice şi politice. după o dublă orientare.este o ameninţare constantă. dar nu în exclusivitate. mai ales în regiunile în care s-au ivit. Vechile concepţii privind puterea nu au dispărut toate. religioase sau regionale. Unul dintre aceste elemente de permanenţă pare esenţial. chiar şi cele calificate drept revoluţionare. exprimă greutatea relativă a grupurilor etnice. Personajului care este şeful puternic i se asociază personajul care este şeful justiţiar. prin lupta dintre tradiţional şi modern . state puternice. iar puterea militară e recunoscută ca fiind cel mai bine „înarmată".Confruntările politice se exprimă în mare măsură. mişcările. în interesul colectivităţii. în diverse momente ale istoriei. Astfel. O asemenea stare de fapt nu a fost aproape deloc modificată de sistemul partidului unic : eliminarea confruntării nu a abolit obligaţia repartizării puterii în funcţie de categoriile etnice. în special. după cum se vede din mai multe crize apărute în ultimii ani. In Africa neagră. Pe de o parte. pentru ţărănime. în Congo.cea a regelui din Kongo. Independenţa a provocat o nouă dinamică a tradiţiei. care exprimă renaşterea antagonismelor tribale şi/sau religioase. astfel încît dislocarea marilor ansambluri . imaginea preşedintelui apare oarecum ca reflex al figurii suveranului tradiţional . la fel ca şi pluralitatea opţiunilor privind structurile naţiunii şi ale economiei sale. In această perspectivă. S-a putut spune despre India că este „un labirint de structuri sociale şi culturale". să pună mîna pe tron şi să ţină de putere. La scara naţiunilor de talie continentală (Uniunea Indiană) sau a continentului în care împărţirea în naţiuni rezultă mai ales din împărţirile coloniale (Africa). 210 . capabil să fie salvarea supremă ce poate să impună respectarea legii şi să facă reconcilierea să prevaleze. Şeful trebuie să-şi manifeste puterea. ţara. arbitrajului şi sacrului.

Balandier. avînd obiecte şi simboluri importante. Aglomeraţia sătească. s-a răspîndit pe scară largă în ultimii ani. în cadrul acestor comunităţi. fixată pe drum. în care se impun factorii şi forţele modernităţii. relaţiile sociale încearcă să-şi păstreze bogăţia şi eficienţa simbolică. Repartizarea dualistă se exprimă şi în practicile ce guvernează viaţa comunităţii şi în reglarea diferendurilor care o perturbează.Ea constituie o societate la scară redusă. Dacă e vorba de afaceri interne. anchetele care le au ca obiect sînt cele care dau cele mai bune rezultate. din 1960.şi. G. în acest sens. să reunească într-o singură persoană cele trei figuri de şef. a devenit frontul de atac al modernismului. şi. Analiza sa evidenţiază în special adaptarea dificilă a puterii săteşti la sistemul de administraţie instaurat de noul stat malgaş104. . împrumutată de la grupuri vecine şi adaptată. ar trebui găsite aici anumite motive ale slăbiciunii sale actuale. ele au un aspect improvizat şi se stabilesc de fapt după modele Factorii de modernitate sînt consideraţi în majoritate ca exteriori societăţii săteşti. în aparentă. apare o ruptură între domeniul vieţii interne. stabilită în regiunea de coastă orientală din Madagascar. parţial refuzate. care organizează multiplele relaţii stabilite acum cu „exteriorul". Dacă e vorba de afaceri externe. într-un caz. Cercetările efectuate în numele antropologiei politice încep doar să analizeze diversele forme ale raportului dintre tradiţie şi modernitate. şi mai ales de raporturile cu reprezentanţii puterii statale. constituie locul unde s-a retras tradiţia . în care se sesizează cu claritate confruntarea dintre tradiţional şi modern. . a) Comunitatea sătească. Paris. deschisă reprezentanţilor administraţiei şi schimburilor cu exteriorul. satelor etniei betsimisaraka. iar întrunirile pentru discuţii (şi luarea de decizii) se conformează principiilor tradiţionale. Acest dualism se exprimă în mod material prin amenajarea spaţiului sătesc. în celălalt. în consecinţă. între graniţele sale au loc transformări radicale.Congo modern nu a reuşit. şi domeniul vieţii externe. fondat pe observaţii minuţioase şi perseverente. Cîmpurile pe care se cultivă orez de munte. asociat crizei de posedare de 104 G. întrunirile nu dezvăluie raporturile sociale fundamentale şi nu mai reprezintă ocazia care permite comunităţii să etaleze ordinea ce o defineşte. practicile pe care ele le reclamă şi simbolistica pe care o susţin se conformează exigenţelor tradiţionale conotate încă de termenul ce le desemnează (tavy). sînt evocate şi respectate vechile ierarhii. regulile de funcţionare sînt mult diferite . Prefaţă de G. cu frontiere precise. dominat de tradiţie în faza sa actuală. Ele nu se mai pot mulţumi cu aprecieri generale sau aproximative şi trebuie. ţăranul betsimisaraka trăieşte pe două planuri. 1969. Communautés villageoises de la côte orientale malgache. O nouă instituţie. un studiu mai minuţios arată că realitatea este mai puţin simplă. este vorba de un ritual. 211 estimate ca fiind străine — moştenite de la colonizator . nu fără rezistenţă şi neînţelegeri. Althabe. situate departe de locuinţe. conform concepţiilor tradiţionale. dintre sacru şi istoric. din acest motiv. să determine unităţi şi niveluri de anchetă la care analiza ar fi susceptibilă să atingă o eficienţă ştiinţifică sporită. Deşi. Althabe a consacrat un studiu.

a dialecticii ce operează între un sistem tradiţional (degradat) şi un sistem modern (impus din exterior) . exprimă o dublă negaţie : respinge anumite aspecte tradiţionale . evocînd o experimentare la nivel comunitar. Partidul politic trebuie privit ca factor de modernizare. în timp ce trebuie precizate funcţia ideologiei şi trecerea mitului. pierderea eficienţei adunării deţinătoare de autoritate şi de funcţii de arbitraj. instabil. Toate aceste cercetări sugerează. orientat către trecut. în numele gradului de complexitate la care trimit. Numeroasele studii consacrate satelor indiene sînt cele mai revelatoare şi mai ales în planul antropologiei politice. care anunţă viitorul. Rămîn de analizat mijloacele la care recurge aceasta din urmă în materie de politică : instrumentele. arată că afirmaţia aceasta are o aplicabilitate generală atunci cînd este vorba să se analizeze efectele forţelor modernizatoare asupra ordinii tradiţionale. altul de modernitate. manifestîndu-se ca un contracreştinism şi fondînd noi raporturi de dependenţă şi de autoritate. înmulţirea cauzelor de fricţiune care exacerbează raporturile de ostilitate între „facţiuni". Myrdal. Paris. Comunităţile săteşti sînt unităţile de cercetare cele mai pertinente. într-adevăr. Interpretarea acestor fenomene contrazice teoriile banale ale dualismului sociologic. tromba. tradiţia nu poate fi total eliminată şi unele dintre elementele ei subzistă schimbîndu-şi aspectul: abilitatea tradiţionalismului devine atunci mai greu de pus în evidenţă105. 105 „Documentele" adunate de Jan Myrdal şi consacrate unui sat din Chensi. Tromba oferă un domeniu privilegiat observaţiei şi analizei. sugerează acest lucru: J. Ele pun în evidenţă „schimbările recente impuse prin introducerea satului într-un ansamblu economic şi politic care acţionează puternic asupra sa". pornind de la experienţa trăită. la ideologia modernă. Lucrările antropologilor. ea face să apară un al treilea tip de sistem socio-cultural. în stare născîndă. prezintă un caracter sincretic în măsura în care asigură combinaţia de elemente şi simboluri moderne cu elemente şi simboluri tradiţionale. argumentările şi justificările sale. pentru că ele constituie cîmpul de confruntare dintre tradiţie şi modernitate. pe toată întinderea lor geografică. şi tehnicile de divinaţie . „panchayat"1. Nu i se poate limita semnificaţia la domeniul religios.pe cele care par mai denaturate — concurînd cultul strămoşilor. noile structuri. dominat unul de tradiţie. din cauza dimensiunii sale. în care se depistează. 212 . inutilitatea generalizărilor premature şi banalizante. In acelaşi timp. sub forma sa veche. Permite sesizarea. în care efectele acţiunii politice moderne se manifestă în modul cel mai imediat. Dezvăluie că omul din societăţile numite dualiste nu-şi organizează existenţa situîndu-se alternativ în faţa a două sectoare separate. Punerea în gardă este şi mai imperativă atunci cînd studiul se aplică societăţilor supuse unei schimbări revoluţionare. constituie unitatea în care se înţelege cel mai bine această complexă dinamică. Ritualul. 1964. cum este cazul în cîmpiile chineze. Un village de la Chine populaire.spirite identificate şi ierarhizate. a cărui origine e legată de confruntarea primelor două. pentru că raportul cu sacrul garantează în acest caz noua ordine socială şi culturală care se schiţează. respinge mijloacele modernismului care sînt recunoscute ca străine. Comunitatea sătească.

6. Partidul politic este primul dintre mijloacele de modernizare datorită originii sale legate de iniţiativa elitelor moderniste. „Adunarea Democratică Africană" s-a născut dintr-o asociaţie de plantatori. în diverse domenii. deci de ţărani modernişti. mai ales pe cea mai răspîndită. în Nigeria occidentală. în Coasta de Fildeş. Poro. Apter. datorită funcţiilor şi scopurilor sale. Apter. Dinamica tradiţiei şi a modernităţii nu este totuşi niciodată exclusă din domeniul în care operează partidul politic. Partidul se constituie adesea pornind de la „grupuri intermediare". Tradiţia. . de a restructura relaţiile sociale şi de a genera o nouă formă de conştiinţă şi de etică" . o asociaţie fondată în 1945 şi care îl venerează pe strămoşul fondator (Oduduwa). să atribuie un rol preponderent factorilor 213 de modernitate. cap. în Indonezia. In cele două state Congo. din dorinţa de reinstaurare a ordinii în domeniul sacrului. 1965. să asigure răspîndirea de idei noi. este predominant. promovînd valorile şi cultura yoruba. a organizării sale ce îi permite să aibă cu comunităţile o relaţie mai directă decît administraţia şi. mişcările religioase născute din sincretism. pentru a-şi facilita implantarea. mişcări culturale. pentru că se vrea şi este. Trebuie să stabilească alianţe locale cu notabilii tradiţionali. cu conducătorii diverselor organizaţii semimoderniste.„ b) Partidul politic. partidul îndeplineşte funcţii multiple : el defineşte statul care se naşte sau renaşte. Chicago. şi a utilizat ca intermediari societăţile de iniţiere. dar intrarea lor în mediul ţărănesc le impune să facă unele concesii vechii ordini. care a afectat partidele în momentul naşterii lor. Asemenea aspecte sînt accentuate în cazul partidelor sau mişcărilor unitare ce rezultă „din dorinţa de a schimba comunitatea. a stimulat reluarea iniţiativei politice şi a pus bazele partidului numit „Action Group" (Grupul de Acţiune). D. continuă să fie activă la nivelul structurilor şi al mijloacelor lor de expresie. autorul dezvoltării. caracterizează „sistemul de mobilizare" care organizează modificarea drastică a societăţii106.în societăţile tradiţionale în curs de transformare. şi asociaţiile culturale au constituit baza vieţii politice moderne. . organizează supremaţia politicului şi contribuie la remanierea structurilor sociale. The Politics of Modernization. cu autorităţile religioase. biserici sincretice. Această participare la schimbare e cu atît mai activă cu cît regimul partidului unic sau al „mişcării naţionale". instrument „modernizator". Partidele vor să construiască un cadru unitar dincolo de particularisme. unde sînt stabiliţi yoruba. orientează economia naţională. care vizează scopuri moderne recurgînd la forme şi simboluri tradiţionale : asociaţii tribale. generalizat în anii care au urmat cuceririi independenţei.diversele mijloace de informare şi de 106 D. deşi utilizează instrumentele care evocă cel mai bine modernitatea . Partidele. un termen specific (aliran=curs de apă) desemnează diversele curente sociale care trebuie astfel canalizate. iar prima nu se reduce la condiţia de simplu obstacol în calea progresului celei de a doua. propunînd această definiţie. în fine.

Princeton. cum sînt cele din Africa neagră. pe ruinele miturilor ce garantau vechea ordine. tradiţia impune demersului modernizator al partidului politic limite pe care opţiunile cele mai radicale nu reuşesc să le reducă fără ajutorul timpului. ascensiunea unei noi ordini107. El se află de 107M. este adaptată.sînt obligate să-şi adapteze limbajul şi simbolistica la mediul tradiţional asupra căruia vor să acţioneze. c) Ideologia. The Politics of Social Change in the Middle East and North Africa. Omniprezentă. Un asemenea „import" conferă adesea ideologiei un caracter sincretic. ca sincretisme. la ţărănime şi la straturile sociale cele mai puţin marcate de educaţia modernă. Doctrinele şi ideologiile lor sînt puternic sincretice. fiecare la nivelul său. Sînt prezentate în două versiuni : una. difuzării în exterior . dau liderului lor un chip dublu sau îi construiesc o personalitate eroică (la nevoie situîndu-1 în descendenţa eroilor populari).persuasiune. Este cazul gîndirii socialiste şi marxiste. In cazul unor societăţi tradiţionale în schimbare. la mijloace tradiţionale pentru a forţa adeziunea şi a fonda autoritatea reprezentanţilor lor. cealaltă. 1963. în măsura în care sînt determinate de necesitatea de a face să prevaleze unitatea naţiunii asupra particularismelor de diverse tipuri. Halpern. aparatul birocratic . de asemenea. în sfîrşit. în lumea modernă şi în planul realităţii materiale. pe de altă parte. exaltarea independenţei le sînt temele majore. M. Halpern a subliniat.Funcţia politică a ideologiilor este stimulată în perioadele revoluţioare şi în fazele de modificare profundă a societăţilor şi a culturilor lor. cu atît mai active cu cît contribuie la explicarea întîrzierii tehnice şi economice. minuţioasă. a filosofiei tradiţionale provenite din islam : se consideră că ambele au provocat. Sînt condamnate la ambiguitate culturală în perioada iniţială şi adesea şi după aceea. prezintă unele caracteristici comune. specifice ţărilor în curs de dezvoltare . ele organizează ceremonialul vieţii politice (încorporînd uneori elemente rituale) pentru a o sacraliza. amestecul de tradiţii totuşi contrare : filosofia marxistă este prezentată ca replică. în sfîrşit. trebuie să contribuie la o transformare psihologică ce a fost calificată drept new deal al emoţiilor. aceste 214 ideologii sînt în mare măsură inspirate de filosofiile sociale şi de doctrinele politice elaborate în afară. expresie a modernităţii. simplificată. al anumitor formulări ale naţionalismului. Recuperînd simboluri vechi şi eficiente. Ele sînt marcate de reacţiile la situaţia de dependenţă : condamnarea exploatării şi oprimării. această funcţie e cu atît mai vizibilă cu cît ideologia politică apare o dată cu epoca modernă. vizibil în definiţia celor mai multe tipuri specifice de socialism. Studiul critic al diverselor tipuri de socialism. Aceste ideologii.şi mai ales al „socialismului african" .le evidenţiază. e destinată elitelor politice şi intelectuale. în legătură cu unele ţări musulmane. recurg. cu demersurile de dezvoltare economică şi de modernizare. temele şi simbolurile unitare predomină : personalitatea şefului naţional este sacralizată (poate fi identificat cu un salvator) şi naţiunea însăşi devine obiectul unei adevărate religii politice. . . prin utilizarea „cuvintelor" tradiţiei. Ideologiile asociate cu proiectele de construcţie (sau reconstrucţie) naţională.

La origine. Din clipa în care iau formă mişcările naţionale. contradictorii. fiind un fel de replică teoretică la mesianismele populare care au exprimat primele reacţii organizate.-P.. misiunea de a realiza singura revoluţie autentică. iar proba faptelor (forţa lucrurilor) duce la realismul practic. de exemplu. la elaborarea unui sistem ideologic puternic marcat de pragmatism. trebuie situată opera ideologică a eseiştilor care vor să confere istoriei africane o eficienţă militantă. Analiza lor pare dezamăgitoare şi adesea repetitivă. găsindu-şi sprijin în temele mitice de revoltă sau de rezistenţă apărute în perioada colonială. La început. de refuz al colonialismului. de îndată ce destinatarii săi devin receptivi la temele şi simbolurile exterioare configuraţiilor tradiţionale. D. iniţiativa aparţine unei minorităţi intelectuale. cit.cele mai recente . militanţii au devenit gestionari. Apter a încercat să determine ciclul formării lor. în punctul său cel mai înalt . Ideologia cea mai reprezentativă pentru această fază este „teoria negrităţii". ideologia este difuză şi asociază „imagini multiple" şi. preocupată să promoveze o eliberare culturală în acelaşi timp cu o eliberare politică. în măsura în care permit sesizarea articulării la tradiţie şi a asemănării lor cu miturile ce o guvernează pe aceasta. Ele constituie totuşi pentru antropologia politică un domeniu de investigaţie bogat în probleme neelucidate. se construieşte ideologia politică. Berque. Ele variază în măsura în care se raportează la societăţi şi la civilizaţii supuse schimbării rapide şi nu sînt semnificative decît o perioadă de timp relativ scurtă.ideologia ia un aspect utopic şi milenarist: ea exaltă societatea viitorului şi conferă demersului colectiv o eficienţă imediată şi o semnificaţie istorică universală. pp. Ţările africane furnizează în această privinţă exemplele cele mai revelatoare. 108D. apoi exprimată filosofic de J. sub presiunea necesităţii şi a evenimentelor. op. Ideologiile esenţial politice . Aceste ideologii ale modernizării nu se impun încă printr-o noutate radicală : ele sînt prea mobile şi prea circumstanţiale. 314-327. Marginal. succesiunea variaţiilor lor108.corespunzător momentului eficienţei sale maxime . elaborată de africanii de limbă franceză. apoi. J. această „exigenţă contradictorie" care face ca revendicarea de modernitate să nu fie negare totală a tradiţiei1. Ideologiile modernizatoare se caracterizează şi prin instabilitate. corelativ al transformărilor realizate şi al modificărilor conştiinţei politice. Apter. ideologia se degradează .au un aspect mesianic. a interpretat acest efort „de adaptare la alţii rămînînd fidel sieşi".asemenea la originea unei contradicţii greu de depăşit: instrumentele intelectuale străine sînt cele ce modelează gîndirea politică modernă. situînd „arabii de ieri în viitor". prin mişcarea lor proprie. ea se construieşte şi se îmbogăţeşte. Sartre. dar ele sînt puse în serviciul unei dezvoltări „naţionalitare" şi adesea al unei apărări a specificităţii. într-o mare măsură. . Răstoarnă relaţia de dependenţă şi consideră că civilizaţiile recunoscute sînt datorate civilizaţiei africane necunoscute. La încheierea procesului. Ei tratează trecutul 215 astfel încît să asigure reabilitarea civilizaţiilor şi popoarelor negre.

216 109 G. ci şi certitudinea de a contribui la salvarea socialismului. . fondatorii socialismului african au nu doar grija unei adaptări estimate ca necesare. această trecere de la mitul cu injplicaţii ideologice la sistemele moderne de gîndire cu implicaţii mitice. întîmpină problema care se pune tuturor vechilor societăţi în schimbare şi care este cea a dialecticii permanente între tradiţie şi revoluţie. XXXIII. îmbogăţindu-1109. Acest progres.Astfel. în „Cahiers Internationaux de Sociologie". Acesta este drumul care a dus de la mitul tradiţional ce era parţial ideologie la ideologiile şi doctrinele politice moderne ce conţin încă o parte din mit. Les mythes politiques de colonisation et de décolonisation en Afrique. 1962. Balandier.

ÎNCHEIERE PERSPECTIVE ALE ANTROPOLOGIEI POLITICE Antropologia politică se dezvoltă chiar în momentul în care întregul demers antropologic este repus în cauză : obiectul căruia i se aplică. Această specializare tardivă a antropologiei se prezintă totuşi mai mult ca un proiect în curs de realizare decît ca un domeniu deja constituit. metodele şi teoriile care defineau acest demers încă dinainte de război sînt supuse unei evaluări critice. cea a puterii şi a strategiilor pe care le implică. cealaltă. Political Anthropology2. cea a lui Max Weber. sub aspectul unui sistem de relaţii derivat. Lucrările publicate în ultimii cincisprezece ani manifestă influenţe externe : în primul rînd. în 1940. mai ales D. Două publicaţii colective îi evidenţiază vigoarea şi exigenţa de rigoare care o animă . una. Asemenea apropieri produc confruntare şi critică. D. preponderentă în cazul cercetătorilor americani sau britanici. structurile şi conduitele politice de celelalte manifestări ale vieţii sociale. reînnoitoare. pornind de la o problemă specială.întâi . Propria devenire a condus-o totuşi la ocuparea unei poziţii centrale. ea s-a elaborat în afara disciplinelor politice mai vechi. cea a specialiştilor actuali ai ştiinţei politice. Easton. Easton reproşează antropologilor politici că se ocupă de un domeniu incorect determinat.suferă modificări radicale . apare lucrarea colectivă intitulată African Political Systems . în principal. însă pare util de reamintit că societăţile analizate nu prezintă întotdeauna o organizare politică distinctă şi că politologii înşişi nu . apoi. Max Gluckman şi Fred Eggan consideră că ea este „virtual fondată" atunci cînd. Ei ar fi neglijat astfel înţelegerea politicului în esenţa şi specificitatea sa. de la această dată. respingîndu-le sub forma filosofîei politice sau a ştiinţei politice care a rămas mult timp izolată în „provincialismul său occidental". pornind de la o grupare de texte care prezintă unele orientări dominante. practic. Ea a suferit mai întîi influenţele unei situaţii ambigue . Antropologia politică apare astfel ca o configuraţie nouă. a rămas marginală atîta timp cît cercetarea antropologică a menţinut faptul politic în afara preocupărilor sale majore. că nu au diferenţiat clar aspectele.societăţile arhaice sau tradiţionale . a cărui expresie primă este socială sau/şi religioasă . cea care permite înţelegerea politicului în diversitatea sa şi crearea condiţiilor pentru un studiu comparativ extins. schiţată într-un domeniu ştiinţific bulversat. acesta . Iar această mişcare îi impune să se apropie de disciplinele înrudite. Observaţia e parţial fondată. ea a determinat cercetări de teren numeroase şi a stimulat reflecţia teoretică. privindu-1. autor al unui studiu publicat în 1953 sub titlul The Political System. Political Systems and the Distribution of Power1.

recomandă să se încredinţeze antropologilor studiul comparativ al sistemelor şi teoriilor politice. pentru că a universalizat reflecţia ЗТАТ1ШЗЩЖ' Ig. Ar fi pueril să ne mărginim la o asemenea sugestie măgulitoare. cel puţin. Este remarcabil. Antropologia politică. astfel încît aparatul lor conceptual permite exprimarea de aspiraţii opuse şi afirmarea de legitimităţi contradictorii . Cercetările efectuate în ultimii ani reduc importanţa acestei critici.şi sisteme echilibrate. că antropologia politică funcţionează fără a fi rezolvat problemele conceptuale fundamentale şi fără a-şi fî fixat orientările teoretice principale110. prin practica ştiinţifică pe care o conduce şi prin rezultatele obţinute.). că termeni cum ar fi „strategie" şi „manipulare" sînt din ce în ce mai frecvent utilizaţi. în afara faptului că riscurile teoretice asumate de precursorii disciplinei au îndemnat la prudenţă. Siegel (ed. London. în această privinţă. competiţia mereu activă. el evidenţiază multitudinea modelelor la care populaţia kachin se raportează în funcţie de împrejurări. Leach evidenţiază. Organizările sociale se dovedesc aproximative. Easton observă. Biennial Review of Anthropology.au definit încă limpede categoria politicului. Unei cunoaşteri ştiinţifice ce se constituie nu i se poate reproşa vulnerabilitatea. 210-247. in B. exercită o influenţă asupra disciplinei-mamă din care s-a format. ea evidenţiază un raport necesar între cele două demersuri. pp. nous. Antropologia politică. Ea contribuie la modificarea imaginilor comune ce caracterizează societăţile analizate de antropologi. nu în fapte. Pornind de la cazul populaţiei kachin din Birmania. ЗГТШАШ extinzînd-o pînă la grupurile pigmee şi amerindiene cu putere minimală . pe de altă parte. Parkinson . punct de vedere asupra 110D. prin devenire. N. el subliniază dinamismele existente în sistemele reale şi instabilitatea acestora din urmă . necesită luarea în considerare a dinamicii interne a societăţilor numite tradiţionale .şi a spulberat fascinaţia pe care statul a exercitat-o mult timp asupra teoreticienilor politici. Studiul aspectelor politice conduce la înţelegerea fiecăreia dintre aceste societăţi în chiar viaţa sa. pentru că operează pe o realitate esenţial dinamică. puţin influenţate de efectele entropiei.cu consens obţinut în mod mecanic . 1964. Un inventar mai detaliat devine necesar. contestarea (directă sau mascată) niciodată suprimată. Un element pozitiv. mai mult. că dinamismul este inerent structurii şi că el nu se exprimă doar prin schimbare. rămîne incontestabil : antropologia politică a constrîns la descentrare. Concluziile pe care le trage Edmund Leach într-un studiu exemplar de antropologie politică sînt mai convingătoare111. . Acest privilegiu este estimat ca fiind atît de hotărîtor.politolog recunoscut şi cunoscut . în acţiunile şi problemele sale. Stanford. ea impune completarea analizei logice a poziţiilor cu analiza logică a opoziţiilor. Political Anthropology. Acestea nu mai pot fi considerate societăţi unanimiste . la rîndul său. 111 Political Systems of Highland Burma. 1959. Easton. ed. Simpla sa existenţă îi conferă o eficienţă critică faţă de aceasta din urmă. Argumentul este minor. dincolo de aparenţele pe care le afişează şi de teoriile pe care le induce. el arată că echilibrul se află în model (cel pe care şi-1 oferă societatea sau cel pe care îl construieşte antropologul). încît C.

Malinowski îşi imagina mitul ca pe o cartă care guvernează practica socială şi contribuie astfel la păstrarea modurilor existente de distribuire a puterii. de lucrările consacrate ţinuturilor Nupe (Nadei). Politics. mai încărcat de evenimente determinante. Buganda (Apter şi Fallers). Antropologii interesaţi de studiul sistemelor statale au contribuit cel mai mult la această recunoaştere a istoriei şi la punerea în evidenţă a utilizării politice a datelor istoriei ideologice. Deja. Le Rwanda et la civilisation interlacustre. Oxford. . Antropologia politică reînnoieşte vechea polemică privind raportul societăţilor tradiţionale (sau arhaice) cu istoria. Nu se mai poate proceda ca şi cum timpul istoric al societăţilor tradiţionale ar fi aproape de starea zero : un timp al simplei repetiţii. A doua mişcare a demersului o corectează pe prima în insuficienţele şi deviaţiile sale113. în număr tot mai mare. se prezintă sub semnul „analizei structurale şi istorice". Max Gluckman s-a apropiat recent de ea : el recurge la noţiunea de „echilibru oscilant" pentru a interpreta dinamica unor state tradiţionale africane şi nuanţează astfel o concepţie rămasă pînă atunci prea statică112. a proprietăţii şi a privilegiilor. Este revelator faptul că ultima lucrare a lui Luc de Heusch despre Rwanda. societăţile statale sînt în alt mod prezente în istorie. despre situaţia sa în configuraţia istorică şi culturală în care se înscriu statele din regiunea orientală interlacustră. Law and Ritual in Tribal Society. fie pentru a o proteja împotriva ameninţărilor potenţiale. vechii Rwande (Vansina). accentuează adesea semnificaţiile politice ale mitului. Interpretările mai recente. la această interpretare. Ele se înscriu într-un timp istoric mai bogat. duce o politică prin care se creează evenimente. prin modificările sistemelor lor religioase. Prin aceste cercetări. o nouă teorie antropologică . accentuează inegalităţile generatoare de dezechilibru şi devenire. Gluckman. Mai trebuie constatat că antropologia politică îndeamnă la examinarea în mod mai critic a sistemelor de ideologii prin care societăţile tradiţionale se explică şi îşi justifică ordinea specifică. 1965.realităţii sociale pe care noi l-am formulat în urmă cu aproape cincisprezece ani. 113L. eficienţa sa acţionează în sensul puterii instaurate. Ele explicitează elementele de 112M. Potrivit cu această interpretare. Statul se naşte din eveniment. regatului Kongo (Balandier) şi regatelor Nguni din Africa meridională (Gluckman). demersul antropologic nu mai poate evita o întîlnire cu istoria. prin deschiderea lor (liberă sau constrînsă) către influenţe exterioare. în toată plenitudinea. fie pentru a fonda ritualuri periodice care să-i asigure consolidarea.mai dinamistă — îşi deschide calea. şi dezvăluie o conştientizare mai vie a posibilităţilor de a acţiona asupra realităţii sociale. fiind vorba. Bruxelles. în domeniul africanist. încercînd să precizăm implicaţiile sale teoretice şi metodologice. Din clipa în care statul este prezent. Şi aceasta dintr-un motiv principal deja evocat: domeniul politic este cel în care istoria îşi imprimă cu hotărîre marca. Antropologii politici aderă. mitul contribuie la întreţinerea subordonării. de Heusch. . rezultînd din cercetări noi. Dacă societăţile numite segmentare se află în istorie prin mişcarea lor de compunere şi descompunere succesivă.

în legătură cu vechea Rwandă. care a elaborat deja o astfel de metodă de elucidare a miturilor prin studierea sistemelor politice kachin. 1967. Some Structural Aspects of Old Testament History. confuzia versiunilor nu contribuie deloc la rezolvarea contradicţiei.limitîndu-1 în general la relaţiile interne pe care le organizează puterea . Miturile. Şi totuşi au fost consacrate multe lucrări unui îbiect greşit identificat. a aplicat-o recent la problema pe care o pune legitimitatea puterii lui Solomon. deschis tensiunilor şi antagonismelor.privindu-1 sub aspectul unui sistem de raporturi bine articulate. funcţia lor este de a asigura medierea contradicţiilor şi de a le face suportabile. de Sociologie". 114E. Ea a sugerat definirea funcţiilor ipoliticului . Sperber a evidenţiat importanţa acestei analize într-un articol intitulat Edmund Leach et les anthropologues. 1966.la ce serveşte : fondarea şi/sau menţinerea •ordinii sociale. Cercetările teoretice recente îl prezintă ca purtător de elemente slab integrate. observă că tradiţiile sînt toate deformate în acelaşi sens (favorabil „castei" dominante) şi că deformaţia se amplifică în timp. Autorii cărţii African Political Systems nu scapă acestei critici. Antropologia politică exercită o funcţie critică mai extinsă. deşi lucrarea lor a fost întotdeauna de referinţă. Edmund Leach propune o ЗТАТ1ШЗЩЖ' Ig.dar natura sa nu a fost îlucidată. Ideologia se dezvăluie atunci cînd ordinea inegalitară pare solid stabilită . este acum mai bine recunoscut. 1. Leach. Leach. securitatea . Inspiraţia funcţionalistă. Europ. Ele evidenţiază ideologia. Nici analizele funcţionaliste nu au recunoscut domeniul politic în toată întinderea sa . ca şi acela al oricărui „domeniu social".şi în specificitatea sa . conducea pe căi fără ieşire. ci serveşte la mascarea ei. Ea acuză unele dificultăţi inerente teoriilor dominante şi metodologiei antropologilor. în sfîrşit. Caracterul său esenţial dinamic. . în „Arch. dar organizat în aşa fel încît Solomon să rămînă mereu moştenitor legitim al puterii. care a orientat o primă serie de cercetări consacrate guvernărilor primitive. Int. care permite depistarea semnificaţiilor şi funcţiilor lor politice printre cele cu care sînt învestite. cuprind contradicţiile pe care omul trebuie să le înfrunte : de la cele existenţiale pînă la cele ce rezultă din practica socială. ЗГТШАШ interpretare generală a miturilor. 7. XLIII. afectat de strategiile indivizilor sau grupurilor şi de jocul contestaţiilor. în „Cah. pe care mitul şi alte „tradiţii" o implică : J. şi nu prin recurgerea la mituri izolate . D. Ea a dus la depistarea principiilor de funcţionare a sistemelor politice. tară a determina' prea bine ce smt"âcestea şi conferind noţiunii ce le desemnează o valoare absolută jacum contestată. Vansina. după părerea lui. Autoritatea cucerită este justificată : ea îndeplineşte promisiunea divină făcută israeliţilor114.teorie politică pe care acesta le comportă : J. Beattie a pus la punct această metodă de lectură şi a demonstrat randamentul său ştiinţific. aplicînd-o cazului nyoro din Uganda. The Legitimacy of Salomon. El arată că textul biblic este contradictoriu. de Sociologie". comparabil cu sistemele organice sau mecanice. se loveşte de ele şi le dezvăluie. utilizatorii săi nu mai sînt constrînşi la subterfugii. Acest scop nu este atins decît prin gruparea de relatări mitice care prezintă similitudini şi diferenţe. favorabilă deţinătorilor puterii şi aristocraţiilor.

nu doar în măsura în care ele abolesc istoria şi reduc jocul dinamicii interne. procesele politice sînt înscrise în timp : afirmaţia este tautologică şi nu e mai puţin adevărat că a rămas în mare măsură necunoscută.să exprime nevoia de modele diferite. Fixînd ceea ce este dinamic prin esenţă. într-un studiu consacrat „facţiunilor" ce operează în cadrul societăţilor indiene. L. fără a fi obţinut o victorie definitivă. De la această dată. Firth anunţa trecerea necesară de la „analiza structurală convenţională" la o cercetare ce vizează interpretarea riguroasă a „fenomenelor dinamice". în raporturile de rudenie şi mituri. p. R. Aceste observaţii au fost deja precizate. Constatarea i-a incitat pe unii politologi . 115 Introducere la Political Anthropology. Antropologia politică modifică incontestabil perspectivele antropologiei sociale : ea începe să bulverseze peisajul teoretic. Kroeber a atacat cu vigoare pe acest front. A. condiţii opuse celor pe care trebuie să le îndeplinească antropologia politică.u. Este o dorinţă vagă. constituie un obstacol pentru un demers de asemenea natură. Poziţia teoretică a lui Edmund Leach. Ea impune o concepţie mai dinamistă. Efectul critic operează şi în domeniul lucrărilor de inspiraţie structuralistă. an consecinţă. o „metodă de analiză diacronică" asociată unei interpretări a acţiunii politice ca „dezvoltare" sau puccesiune comportînd faze diferenţiate115. Nu i-au dotat (din motive evidente) cu modelele complexe care ar permite tratarea formală a fenomenelor politice fără a le reduce şi denatura. Almond şi D. 8. Or.funcţionalismul a refuzat istoria şi luarea în considerare a efectelor timpului. mai conştientă de strategiilg pe care le conţine orice societate (chiar arhaică). mai favorabilă considerării istoriei.mai ales pe G. nu sînt reductibile la structurile formale utilizate pînă acum de ştiinţele sociale. Acestea din urmă. datorită aspectului lor sintetic sau totalizant şi dinamismului lor. e şi mai semnificativă. numite „de dezvoltare" sau dinamice. Leach îşi manifestă pe deplin adeziunea la metoda analizei structurale în domeniile exterioare politicului şi în care aspectul de „limbaj" este evident. al elaborării modelelor adecvate. 31 ş. să transforme configuraţiile familiare. . căci ele fac ca sistemele sociale să-şi piardă aparenţele de stabilitate şi de echilibru . Ei propun. a cărui cercetare rămîne în parte orientată către elucidarea fenomenelor politice tradiţionale. In 1957. Se aplică sistemelor cu întindere limitată şi izolate. Este mai bine să se amintească faptul că cercetările structuraliste nu au putut propune nici o soluţie pe terenul care este prin excelenţă al lor : cel al formalizării. Apter . Demersul se dovedeşte mai potrivit analizei ideologiilor decît examenului structurilor politice reale de care acestea sînt legate. Noile exigenţe conduc însă la reţinerea tuturor implicaţiilor sale. Nu au oferit antropologilor politici tipologii noi cu randament ştiinţific mai bun. al construcţiei tipurilor. structuralist moderat. totuşi revelatoare a imposibilităţilor prezente. el înţelege greşit sistemele de relaţii complexe şi instabile. Coordonatorii lucrării Colective Political Anthropology amintesc că „timpul /istoric" (şi nu „timpul structural") este una dintre ■dimensiunile ce definesc domeniul politic.

la Talcott Parsons. Old Societies and New States. Alibiurile rigorii denaturante sînt respinse. Smith . 118Introducere la The Politics of the Developing Areas. dar demersul rămînea totuşi mai mult sugerat decît explicit. în principal. cit. Geertz (ed. Se schiţează convergenţe : politologii . unul dintre cele în care se sesizează cel mai bine incompatibilităţile. Celelalte discipline care contribuie la construirea ştiinţei politice aşteaptă. Ei îşi centrează studiile pe dinamica puterii. un asemenea nivel al realităţii sociale are o importanţă strategică pentru o sociologie şi o antropologie care s-ar vrea deschise istoriei. Antropologia politică a sfîrşit prin a dobîndi o calitate corozivă. de Sociologie". Shils. 117Op. Am încercat să contribuim la inversarea tendinţei încă din 1955. Almond .pornind de la un studiu consacrat „guvernării" populaţiei hausa din Nigeria şi de la exigenţele sale teoretice . 1963. un atac salutar. Réflexions sur le fait politique: le cas des sociétés africaines. Balandier. in C.îşi recunosc obligaţia „de a se orienta către teoria sociologică şi antropologică"118.cum ar fi G. procesul mai degrabă decît structura. On the Comparative Study of the New States. Coleman. pe competiţia şi jocul „facţiunilor". G. ЗГТШАШ . ЗТАТ1ШЗЩЖ' Ig. 'E. pe Marx (şi teoria contradicţiei şi antagonismelor).. contradicţiile şi j tensiunile inerente oricărei societăţi. Ei resping interpretarea comodă ce condamnă societăţile tradiţionale (sau arhaice) doar la schimbări repetitive : cele ce duc la restabilirea ciclică a stătu quo ante. publicînd Sociologie actuelle de l'Afrique noire. Princeton. Această întîlnire are ca efect repunerea în cauză a conceptelor şi categoriilor utilizate în mod obişnuit.). din motive i Care au fost enunţate în capitolul de faţă : „Sectorul /politic este unul dintre cele ce poartă cel mai mult j semnele istoriei. Coordonatorii şi colaboratorii la Politi. 3-4. legitimitate/legalitate. Ei măsoară importanţa provocării pe care antropologii nu o mai pot eluda : să reuşească să descrie şi să interpreteze „domeniile sociale" ţinînd seama de „deplina lor complexitate şi de profunzimea lor temporală"117. Examinarea sistemelor politice africane este cea care ne-a impus să clarificăm componentele sale teoretice şi metodologice. ce le ajută să generalizeze şi să verifice ştiinţa pe care au creat-o. pentru a-şi adapta mai bine analiza la realitatea analizată. în „Cah.lucrurile au progresat. pe exprimarea şi rezolvarea conflictului. El vrea să le acorde o importanţă 116G. Astfel. sistem politic/guvernare etc. pe formele şi mijloacele alegerii şi deciziei politice. Ei aleg „domeniul politic" mai degrabă decît sistemul politic. M. pe Simmel (şi conflictul social). în acest sens. A. New York. din obişnuinţă. Int.îşi impune să definească din nou noţiunile fundamentale : putere/autoritate. creatorii antropologiei politice încearcă să elimine ruptura care îi separă de „părinţii" lor. 1960. pp. acţiune politică/ acţiune administrativă. XXXVII. respectînd dinamismul structurilor şi tinzînd către înţelegerea fenomenelor sociale totale" 116. la rîndul lor. deşi se referă. A. Ei îl invocă pe Hegel (şi dialectica). sub coordonarea lui G.cal Anthropology se situează într-o perspectivă asemănătoare. 1964. Almond şi J.

.fiind înţeles că acestea se regăsesc pînă şi în societăţile cele mai „primitive" . la acest nivel de generalitate.„în sens cultural" . nimic mai mult. Este o încercare de definire a mijloacelor. Şi au spulberat farmecul.generală. Ele sînt în număr de patru şi constituie termenii unei comparaţii estimate ca fondată din punct de vedere ştiinţific : existenţa unei /structuri mai mult sau mai puţin specializate . de a se organiza pornind de la proprietăţi care nu se aplică exclusiv fenomenelor politice.f pect multifuncţional al structurii politice . în Political Anthropology. Nici o afirmaţie contrară .prin caracteristici comune.chiar dotată cu masca ştiinţei . Swartz. ceea ce necesită eliminarea reticenţelor faţă de filosofia politică şi o contribuţie la reînnoirea sa. Din aceleaşi motive. G.al diverselor sisteme. Ei se limitează cu prudenţă la sugestii şi la primele încercări de verificare. Rămîne pericolul constant de a stabili analiza comparativă pe un plan în care. A. El duce exigenţa de generalizare. Demersul său foarte ambiţios urmăreşte elaborarea unei teorii unificate a domeniului politic. Demersul conjugă mai multe tendinţe teoretice. caracter „mixt" . Pentru E. Almond încearcă să determine sistemele politice . Progresele ulterioare necesită o mai bună cunoaştere a naturii şi esenţei politicului. Ei au dezvăluit şi unele devieri pe care politica le face pe drumul său . as. toate societăţile şi toate epocile şi să dispună de o „schemă analitică" avînd asemenea proprietăţi încît „societăţi diferite să poată fi sistematic comparate"1. Asocierea eforturilor rezultă efectiv din cercetarea condiţiilor propice unui studiu comparativ mai puţin arbitrar. ea este prezentă în societăţile cele mai sărace. Shils. chiar aparent justificată. El prezintă mai ales inconvenientul. ceea ce justifică şi impune dialogul între disciplinele în cauză. după cum se menţine activă în situaţiile cele mai defavorabile manifestării sale. reţin domeniul politic şi procesul politic (calificate cu ajutorul conceptelor de uz general) ca unităţi de aplicare a cercetării comparative. T\irner şi Tuden. pînă la punctul în care apar anumite „legi de schimbare structurală". [/îndeplinirea aceloraşi funcţii în cadrul sistemelor. în momentul analizei diacronice. iar sincretismul său îl face vulnerabil. să le facă aplicabile la societăţile politice cele mai diverse. ea s-a golit de o parte din substanţa sa.nu va schimba nimic : toate societăţile umane produc politic şi toate sînt permeabile la fluidul istoric. acesta trebuie să satisfacă cel puţin două exigenţe : să utilizeze categorii pertinente pentru toate formele de stat. Antropologii politici au colaborat în mare măsură la demersurile critice care disociază teoria politică de teoria statului.

E.. fr. 1969. 1959. A. EVANS-PRITCHARD.. Les anthropologues face à l'histoire et à la religion. 1974.. Aghassian. Gallimard. U.. -f. Paris. Paris. 1953.).. şi P. A Social Anthropology of Politics. I.. AUGÉ. Paris. în „Africa". (ed. COHEN. Pouvoirs de vie. Political Leadership among the Swat Pathans. P. Monographs. E. (ed. Siegel (ed. 9. fr. BASTIDE. BALANDIER... R. Political Systems and the Distribution of Power (Association of Social Anthropologists. D. F. F. fr. 2). Flammarion. New York. G. Les règles du jeu politique. Two-Dimensional Man. BARTH. BANTON. — EASTON. The Tiv of Central Nigeria (International African Institute. Studies in the Politics of the Pre-industrial Societies. pouvoirs de mort. La Société contre l'État. London. M. Sens et puissance. Custom and History in Tribcd Politics. 1959. London. COHEN. The Politics of Modernization. 1968). P.CLASTRES. The Nuer. G. R.. A Genealogical Charter.. A. E. 1967. D. P. (ed. M. Chicago. 119 Bibliografie adusă la zi de M. London. L. A. J. 1940 (trad. A. London. 1974). Paris.. Éditions de Minuit. Formes élémentaires de la stratification sociale..). The Luapula Peoples of Northern Rhodesia. S. Paris. 1965. 1969 (trad. culegere de texte. U. BAILEY. Les dynamiques sociales.. BOHANNAN. 229 .. 1965. Comparative Political Systems. 35.). P.BIBLIOGRAFIE COMPLEMENTARĂ119 ALMOND. F. Paris. şi COLEMAN. BOHANNAN. Essai sur le système des castes. în număr special „Cahiers d'Etudes africaines". MIDDLETON. 1952. L. 4. G.. Stratagems and Spoils. S.. Oxford. Gallimard. Ethnographic Survey of Africa). Recherches d'anthropologie politique. Princeton.. Paris. E. London. An Essay on the Anthropology of Power and Symbolism in Complex Society. G. 1960. 1966. APTER. 1977. F. Introduction à une anthropologie de la répression. Homo Hierarchicus. Stanford. Essays in Social Anthropology. 1969. (ed. 1971) BALANDIER.). Manchester. 1971. 1965. U. L.. 1962 (trad. Paris. R. 1974. London. DUMONT. J. în B. EVANS-PRITCHARD. Biennial Review of Anthropology. Les relations de dépendance personnelle en Afrique noire. The Politics of the Developing Areas. 22. E.). Centre de documentation universitaire. CUNNISON. Oxford. Political Anthropology.

în . HEUSCH. A. M. London.. M. (ed). Paris. J. FORTES. Paris. Colin. 4. FRIED. The Dynamics of Clanship among the Tallensi. Politics. 1959 (trad. Marne. Paris. Tehnology. London. 1962. C. Le Seuil. HEUSCH.. Essais sur le symbolisme de l'inceste royal en Afrique. Order and Rebellion in Tribal Africa.-W. 1963. GLUCKMAN. (ed. 1927. 230 ANTROPOLOGIE POLITICĂ Job in West African Religion.).. I. 1963. Oedipus and 1974). Paris. J. London. A Pastoral Democracy. Oxford. Har.. coll. African Political Systems. 1977. 1966. M. 1967. 2. 1961. 1977. U. Old Societies and New States. fr.. LEMARCHAND. E. H.. MAIR. Paris. L. Hachette. GOODY. London.. Political Sociology and the Anthropological Study of African Politics. GLUCKMAN. fr. 1958. M. Succession to High Office.. L. si EVANS-PRITCHARD. LEACH. 1972). fr. 1967. Political Change in Monarchical Settings. 1965. E. GUIART.. LEMIEUX. J. LEWIS. 4. E. The Origin of the State. Bruxelles. 1963. London. Tradition and the State in Africa. de. Law and Ritual in Tribal Society. . GEERTZ. 1940 (trad. FORTES.Archives européennes de Sociologie". M. FORTES. M.mondsworth. 87. P. Vivre sans État? Essai sur le pouvoir politique et l'innovation sociale. 1971. Primitive Government (Pelican Books). 1... J. L. 7... New York. 1971. R. 1962. MAQUET. GOODY. R. Maspero.). Paris. Repères... 1964). în „L'Homme". H. 1) Bruxelles. Le Pouvoir et le Sacré (Annales du Centre d'étude des religions. V. în „Journal of the Royal Anthropological Institute". Political Systems of Highland Burma... 1963. (ed. London. 1945. M. Pouvoir et société en Afrique. R. The Classification of Corporate Unilineal Descent Groups.. LOWIE. London.FALLERS.. LAPIERRE. LOMBARD. Cambridge. (ed).. Cambridge. New York. Structure de la chefferie en Mélanésie du Sud. Autorités traditionnelles et pouvoirs européens en Afrique noire. J. A Study of Pastoralism and Politics among the Northern Somali of the Horn of Africa. F. Paris. 1954 (trad. L'anthropologie politique et l'étude des relations de pouvoir. LUC de et al. J. 1957. African Kingship in Perspective..

MÉTRAUX, A., Les Incas, Paris, Le Seuil, 1962. MIDDLETON, J., Lugbara Religion. Ritual and Authority among an East African People, London, 1960. MIDDLETON, J. ?i TAIT, D. (ed.), Tribes without Rulers. Studies in African Segmentary Systems, London, 1958. NADEL, S. F., A Black Byzantium. The Kingdom of the Nupe of Nigeria, London, 1942 (trad, fr., Paris, Maspero, 1971).
BIBLIOGRAFIE COMPLEMENTARĂ

PAULME, D. (ed.), Classes et associations d'âge en Afrique de l'Ouest, Paris, Pion, 1971. RICHARDS, A., Keeping the King Divine, în Proceedings of the Royal Anthropological Institute, 1968. SAHLINS, M. D., Social Stratification in Polynesia, Seattle, 1958. SCHAPERA, I., Government and Politics in Tribal Societies, London, 1956. SMITH, M. G., On Segmentary Lineage Systems, în „Journal of the Royal Anthropological Institute", 86, 2, 1956. SMITH, M. G., Government in Zazzau, 1800-1950, London, 1960. SOITTHJALT^ A. W., Alur Society. A Study in Processes and Types of Domination, Cambridge, 1954.

231

STEVENSON, R. F, Population and Political Systems in Tropical Africa, New York, 1968. SWARTZ, M. J. (ed.), Local-level Politics. Social and Cultural Perspectives, Chicago, 1968.
-

SWARTZ, M. J., TURNER, V. W. çi TUDEN, A. (ed.), Political Anthropology, Chicago, 1966. UBEROI, J. P. S., Politics of the Kula Ring. An Analysis of

the Findings of Bronislaw Malinowski, Manchester, 1962. VAN VELSEN, J., The Politics of Kinship. A Study of Social Manipulation among the Lakeside Tonga of Nyasaland, Manchester, 1964.

WITTFOGEL, K A., Oriental Despotism. A Comparative Study of Total Power, New Haven, 1957 (trad, fr., Paris, Editions de Minuit, 1964).
ANTROPOLOGIE POLITICĂ

INDEX120

abiiru, 141 administrare, administraţie, 44—45, 73, 117, 157, 168, 185, 191, 207, 210 - colonială, 188-190, 193, 196 agni, 137 alianţe (reţele de -), 68, 90 Almond, G.-A., 16, 42-43, 83, 225, 226, 227 Althabe, G., 206, 207 Althusser, L., 21 alur, 124, 125 andaman, 39 Ansart, P., 151 anuak, 25, 95 Apter, D., 26, 165, 186, 194, 198-200, 210, 213, 221, 225 Apthorpe, R., 193 Aristotel, 7, 15, 20, 38, 147 Aron, R., 16, 19 aşanti, 64, 188, 190 Bacon, F., 20 bakabilo, 141 Balandier, G., 26, 30, 132, 136, 162, 194, 195, 215, 221, 226 bamileke, 53, 63 Barnes, H. E., 178 Bastide, R., 98, 107 Beals, R., 177 Beattie, J., 30, 51, 56, 116-117, 122, 124, 143, 222

bemba,

100,

141

Beni

Prasad,

24

Bergeron, G., 145 Berque, J., 213 beti, 88 Beti, M., 88 betsimisaraka, 206, 208 Birmania, 26, 196-197 Bloch, M., 116 Boas, F., 25 Bohannan, L. P., 71-72, 78 Bonald, L. de, 38, 147 brahmani, 105 Buganda, 105, 158, 162, 165, 194, 221 Bunyoro, 117 Burundi, 104, 117, 118, 172, 194 Busia, K. A., 190 Caillois, R., 129 Calame-Griaule, G., 131 caste, 54,109, 113, 118, 167, 198 pseudo-, 64
-

indiene, 104-106, 109, 110, 201

endogamie de —, 109 structură de -, 104, 105, 110

120 Termenii indigeni şi numele de popoare sînt scrise cu

italice.

charismă, 63, 181, 191, 206 cheyenne, 179 clanuri, 23, 55, 57, 74, 76, 79, 80, 89, 100 ş.u., 109, 110, 121, 139, 159, 161 ş.u., 166, 169, 178 sef de-, 79, 120, 143, 159, 162 ierarhie de -, 79, 81, 83, 100, 103 inegalităţi între -, 74 ş.u., 79 ş.u. relaţii între -, 79, 89 tipuri de 92 ş.u. ideologie de -, 84, 87 clase sociale, 76, 77, 79-80, 97, 103, 108 ş.u., 130, 155, 173 s.u., 177, 182, 195, ş.u.
-

-

a fenomenelor politice, 66, 224-225 a puterii, 226 a structurilor, 32, 220 a stratificărilor, 113, 198

realitate—, 219
-

demersuri dinamiste, 32 ş.u., 150, 225 dobuan, 86 dogon, 131 dominaţie (tipuri de -), 56, 62

de vîrstă, 61, 76, 77, 78,

ANTROPOLOGIE POLITICĂ

92, 94, 95, 101, 102, 110, 179 lupte de -, 80, 98, 175 proto -, 54, 64, 105, 111, 113, 167, 176, 183 sistem de —, 106, 109, 110, 177, 198 Clastres, P., 55 coerciţie, constrîngere, 44, 50, 51, 55, 59, 151, 152, 154, 174, 177 Coleman, J. H., 26, 226 colonizare, 146, 186, 188, 191, 193, 194, 196, 201 transformări legate de —, 186, 188 ş.u., 192, 194 efecte politice ale —, 190 s.u., 192, 194 s.u., 196 comanche, 99 comparativă (metodă -), 20, 43, 46, 94 studiu-, 19, 21, 59, 63, 64, 104, 227 conştiinţă istorică, 34, 35 Coser, L., 152 cultul strămosilor, 49, 119, 139 ş.u., 208 Cunnison, I. G., 34 Davy, G., 152 despotism oriental, 17, 21, 22, 163, 168, 175, 183 dinamică, 75 ş.u.
-

- legitimă, 60, 62, 97,126 relaţie de-, 48, 82, 101, 130, 182 Dumézil, G., 134-135 Dumont, L., 6, 7, 106, 201, 209 Durkheim, E., 32, 35, 54, 68, 121, 151-153 Easton, D., 29, 40, 45-46, 61, 73, 146, 218, 219 Eggan, E, 217 Eisenstadt, S. N., 64, 94, 95, 101, 102 Emmet, D., 90 Engels, E, 21, 22, 27, 111, 150, 182, 183 entropie, 52, 125, 131 ş.u., 134, 219 eschimoşi, 38 Evans-Pritchard, E. E., 6, 22, 25, 33, 42, 60,76 Fallers, L., 20, 62, 98, 111, 164, 188-190, 221 fang, 57, 83, 193 Favret, J., 202 feudal (putere -), 178 relaţie -, 59, 118 societate -, 115 ş.u. feudalism african, 116-118 Firth, R., 56, 57, 78, 79, 80, 87, 225 formalizare, 46, 66, 96, 224 model formal, 31, 47, 48, 224 Fortes, M., 22, 25, 26, 60, 68, 108, 139-140 Fortune, R. F., 86 Frazer, J., 24 Freund, J., 7, 56, 97, 145, 148 Fried, M. H., 74, 93, 174, 180

a clanurilor, 77 s.u., 81, 87, 88 a statelor, 221 a modernizării, 198 ş.u. modele -, 186,

224

26. 64. 110. 6. 33. 98 tribală. 61. 224 kubandwa. R.. 99 irochezi. L. 10 kachin. 226 hadjeri. 26 meru. 48. 187.u. M. 221 Hobbes. E. R. 122.. J. 107. C.. 116 Marx. 105.. 209.. 130 Mercier. H. 37. 33 societăţi fară -. 23. 194. 6. 124 kikuyu-kamba. 191.. 103. 25 istorie. 18. 222. 185. 214 -cumulativă. 179. 46. 39.. 30. 121. 61.. 92. L. R. 142 lugbara. 41. 87.. 149.. M. 149. 226 Heusch. 193. 204 genealogic (cadru -). P. 49. 47.. 214-215 -modernistă.. 136. 27. 85 kèr. 112. 67.. 129 Maquet. 170-172 Ibn Khaldoûn. A. 18 -ideologică. 145. 149. 39. 91. 225 ANTROPOLOGIE POLITICĂ minimă. 110 guvernare (difuză). 225 -africană. M. 20. 180 ganda. P. 221 Koppers. 173. 61. 97. 102 Kimpasi... 112. 227 Hegel. 180 Luapula. 118. 177 Kroeber. 22. 112. 123. 48. 73. 201. 107. 153. 144 kula. 133. 78. 205. 162. J. 59.. 129 Maine. 102 . 105. 132 kiowa.. 222 mana. 113. 28. 75 Linton. Mauss.120. 24. A. 91.. R. 34. de. 135. 133. 95 Hsu. 214 — repetitivă. 102 ideologie. 19. 61. 25 Goody. 69. 144. 143. 106. M.. 3132. 147. 223. 178 Madagascar. 34. W. 35 -militantă. 174 Lowie. I. 100. 39. 82. 27. 99. 117 Lemieux. 92 manipulare —. 138 ş. 212. G. 48. 198 Halpern. 64. 41. H.. 206 ş. 41. 220. 31 Hagen. 204..u. 144.. 49. 115. 163.. 80-82.. 112.. 136. V. 140. 142 Gumplowicz.. 49. 61. B. 135. G. A. 205. 91.. 87. J. Lukacs. 180 Lienhardt. 162 Machiavelli. 172. 177 Lloyd. 19 mod de organizare a—. 104 Malinowski. 40.-W. 24. 51. 18. 34 lubalé. 108. 83. 90 Lapierre. 158 Geertz. 113 Hume. 9 Leach. 68. 204.. 178 Gurvitch. 134 Lemarchand. R. 142 s. 211 inegalităţi primare. vezi vrăjitorie. 156 Mair. 29. 18 Jacob. 223 kaguru. 70 structuri -. 92 gisu. 50 hutu. F„ 106. 91. K. 111 lunda. 15. 163 ş. 104. 18. 211 hausa.. 31. 212 ş. 112. 114. 116 Mali. 8 Lewis. 87. 133.. W. 32. 29. 220. 156.. 217. 125 - 34. 118. 94. 136 ş.u. 27. 220. 220. 33. C.-J. 221 Goldenweiser.galla. 222 -politică. Indonezia. 26. A. 78 - Leenhardt.u. 58. 141. 38. J. 109. 132. 58. 89 nivel-.. 61. 95 Kongo. F. 133. 116 Guiart. G.. 144 Hoijer. H. J. 50. 26. 111. E. 161 ibo.u. 72.. 26. 20 Maclver. 187.u. 81.. 224. 115. 35. 85 Gluckman. 183. 106. 107. M. 22. C. 214-215 incaşi. 79. 119.. L. 18 MacLeod. L. D. 120. 43. magie.. mahano. 168. 7. 38. 177 hopi. E. T. 44 Hobsbawm. 63... incwala. 61.

103-104. 201.u.u.. 121 ş.171. 58. 156 mossi. 34. 134 ş. 58.. 25. 102 natchez. 98 gîndire -. 142. 205 mossi.. 55 ş. J. Perrot. 138.u. 179 rebeliune. 153 putere. 37. 62. 191 Myrdal.. 55 ş.175. 76. 78. 16. 101. 219 Parsons. 174 Mus.-H. 100101. 138. N.. 188 aderare la -. 78. 17. P. 20. P. 15. J. 119. ambiguitate a-. 119. 127.u. 37 politic (identificare a -).u. -politice. 135. 93. 192 ş. 117. 79.u.. 143. 214 Metais. 47. 27. 53.u. 5 Richards. de rebeliune.-F.. P. funcţii conservatoare ale -..110. 132 de inversare. - kongo. 122. 21 Morgan. 109. 173. 19. 75. 47 Proudhon. 214 - de clientelă. 136. 114. 92. 100.u.u. 85. 90 Pouillon. 145. 51.189 pămînt (controlul asupra -). 119 ş. R. 122-124. 24.mesianism.. 58.. 190 ş. 74-75. 91. R. J. li6 ş. 39 rege. E. 119 relaţie (de dependenţă). C.. 222 - . 112. 226 partid. 143. 16 ritualuri. 67 Redfield. 116. 141 nyoro. 126 -nyoro. 141 Ricoeur. 33. 55. 85. 54. 208. 17. 16. 50 exotism-. 83. 150 ş. 81. 83. 58 rang.. 49. 89. 83 ş. 38. 214. 126. V. 93 nupe. 29.. 79. 22. 209. 26. 94.-J. 139 mitologii. 16. 123 puteri superioare ale —. 41.. 158 ş. 177. 90. 52. 123. 19.u. 177. 98. 104 negrili. 178. 76.. 19.84. E. 222 Oppenheimer. 136 ş. sacralitate a-. 221 Nyabingi. 118 Revel. 21. 223 limite ale -.. 20. 43. 92. 32 Parkinson. 30. patrimonialism. 224 specialitate -.. 209 Nadei.u. H. 67. 180 Murdock. 133.u. Montesquieu. 119. 41. T. 117 mituri. 76. R. 66. 221 nam.u. R. 126 competiţii pentru-. 44. 138 pigmei. 132 Metraux.u. 222 ş. 86. 142. 85. 132 ierarhie rituală. 32. 38. 28. 34. 51 abuz de -. 60. F. 141. 65. 42.. 25.u.177. 95. 177. 23. 196 pericol al-. 178 Pareto. 66. 50. A. 33 forme ale -. 16 potlatch. 38. S. 147 Middleton.. 127. 50. 173 teoria—. 49..u. 50. 26. 215. 46. 63. 126 ş. 126. Radcliffe-Brown. 37 fenomen -. 219 Pocock. 41. 47. 73. 77. 123 desacralizare a -. 152.. 194 învestitură a-. C. 79 de iniţiere. 55. 95. 133. 138 ANTROPOLOGIE POLITICĂ ierarhie de -.. 134 ş. 175. 39. G. 83. 21 Polin. 144 nyakyusa. D.. 190. 103.u. 103. 143.. 38. 101.. 164 Meyer.155156. 122 ş. 127. 140. 75. 52 legitimitate a-. 134.. 56 ş.. 91. 57.u.u. 211 - de doliu. F. J. 122. A. 38 ş... 118. 157.. 113. 38 Nguni. A. 210 ş. 112 reciprocitate (structuri de -). 77. 188. 123. 107. 113. L. 129 nandi. 221 nuer. 114. 112. 42.109. 205.

A. G. 180 Shils. W. 78. 198 conflicte de-. 90 Sartre... E. J.. 18. 117. 25. 26. 35. M.. 103.-D. 26. 107. 227 soga. Schapera. 193. 72. I. 192. 198 Roscoe. 141 Southall. 151. 83 sotho. 103. J. 104.. 21 rudenie. 41.u. 110 shambala.-J. 25.. 127 Smith. F. 19 Salisbury. 26. 198. 167.. 221 Senegal. M. 35. 123 ' rundi. 104 Saint-Simon. 45. 60. 77. 51. 29. 187. 29. J. 105. 29. 200 Skinner. 172.. 94. A. 195. 114 structuri ale-. 48 relaţii de-. 226 situatie colonială. 67 ş. 189 somalezi. 125. 69. 42. 144.rol. 26. 89. 68 Rousseau. E..de familiaritate reciprocă. 221. 190. 171. R. 34. 199 -novatoare. .. 16.. 73.-H. 80. 192. 114. 227 siane. 105. 222 Sahlins.u. 178 Rwanda. 44. 112. 189..u. 24. G. 104. 87. 154 segmentară (societate —). 118 Rustow. 194. 67 ş. 19. 90 Simmel. 104. 30. 164. 96. P. 89. 40. 170. 110 serer. 60 sclavi. C. 181 ANTROPOLOGIE POLITICĂ 165 Sapir. 214 .. 211 -adaptativ.. 91. 161 ş. 166. 101.-P. 89 Samoa. 40. 141. 6. 188. H.. 25.

97 s. 19.u. F.. 94.. 92 tallensi.. 48.u. 127 Vansina. 64. 45.u. 18 teorii indigene ale puterii. 93. 128. 132 ş.. 100. 76. 39 vrăjitorie... 139 tanala. 144. 55.u. 30 ş.145 ş. 155 Sperber. F. 27. 92. H. 91.u.111. 105.u. 228 tutsi. 201 -formal. 196 ierarhie de -. 65.40. 146 proces de formare a—. 172 ş. 101. 62 Sutton. 25.u. 81.u.. 154 ş. 189. 21. raporturi de -. 120. 167. 172 state interlacustre. 80. 87. 32. Teva.. 148. 75. 53. 56.u. 126 tonga. 42. 59. - fundamental.. 130. 18. 117. 220 centralizare a—.u. teoria-.u.u. 192. 224 ş. 64-65. 28. J. 168 ş. 78. 49.145 ş... 56.. 185 -tradiţional. 178. 77 ş. 17. 122 ş. 195 structuri de -. 114..118. J.. 84 ş.u. 108 Stewart.... 104 Swartz. 17... 217. 19. 158. 194. 104. 100. 180. 104 stat. 78 ş. 110 tradiţionalism. 116. 80. 107 s. 120. 90 Valéry. J. 9. 103.u. A. 50. 141 Tait. forme elementare de —. 117. 65. 201 de rezistenţă. 124. 101. 154. 217. 78 raţionalitate a -. 58. B.. 62. 200 ş. 168 ş. 97.u. 137. 65. 81.u. 52 Swanton. J. 165 totem. 198 ş. 170-172 Uberoi.u. 197. 48. 164.. 110.. 126. 42. 217. 65. 114. 139 241 .u. S. 202 pseudo-. 102. 93. 100. 100 ş. 61. 57. 19. 59. 50. 80. 70 s. 26.. 82. 109. 26. 47. D.u. 35. 61 s.. D. 89 vedda.. 116. 228 transcendentă a-. 153 INDEX succesiune la-. 118. A. 93 tip ideal. 24.Spencer. 194. 54. M. H. 187. 219 . 125. 103 ş. 112.. 202 trobriand. 125 seferie. 61 ş.u. X. 107.u.u. J. 86. 228 swazi. 46 subordonare. 81.u. 203. 79. 129... 224 - a sistemelor politice. 54. P. 99 Teggart.186. 83. 121 toucouleur. 120 ş. 17 stratificare socială. 59. 50. 117.u. 141. 145 ş. 166 tikopia. 145 ş. forme complexe de -. 86.. R. 122. 74. 221 statut. 38. 110. 153 tiv. construire a—. 29.u. 172. 78. 185. 223 Stair. 68. 68. 89. 189 sultanism. 167. 144.. 123. V. 178 structuralism (demers).u... 67. 125. 47. 103. 222 Van Velsen. 64. 59. J. 172 tsav... cercetări-. 140. 41. 37. 67. 98 ş. 195. 136 swem. 90 Troubworst. 198 -primit. 125 Tuden.. 228 Turner. 148. 161 ş. 169 tipologie. 221. 75.modem. 74. 78.u.

M..................... 27..................................... 156-157 Williamson.......................... 168........... 17...............................59 STRATIFICARE SOCIALĂ ŞI PUTERE.........u........ Dinamica tradiţionalismului şi modernităţii.... 163..... 27................. 3.................................. 20................................ Ordine şi subordonare....... Forme ale stratificării sociale şi putere politică................................. 105................. Elaborarea antropologiei politice....194 242 TRADIŢIE ŞI MODERNITATE..199 2...... 95 CUPRINS ANTROPOLOGIE POLITICĂ PREFAŢĂ... Bazele sacre ale puterii........... 181 wolof..................... 141 winnebago.............................................................................. L.. 85 Wittfogel..............................198 1............ J.....76 RELIGIE ŞI PUTERE.......138 1... 55-56..................................... 101 Winter..................... 116..................49 3............................................................... 148............................ 7...43 1................. ANTROPOLOGIE POLITICĂ......................... W...... Aspecte ale „puterii segmentare"...........229 ............................................................ E.... Metode şi tendinţe ale antropologiei politice..................... 5 PREZENTARE..Construirea antropologiei politice 15 1.. Ipoteze asupra originii statului........................... 110 yoruba......... 32......... 169................................................ Strategia sacrului şi strategia puterii............................................. 62...........133 ASPECTE ALE STATULUI TRADIŢIONAL................ 44........................... 210 yurok............................................................................................................................8 CONSTRUIREA ANTROPOLOGIEI POLITICE......................................................................... 169.... 168........................................43 2..................... 189 White......63 1...... 13 CAPITOLUL ÎNTÎI ... M.... 152................................119 1.............. „Feudalism" şi raporturi de dependenţă.................. Rudenie şi lignaje.......................................63 2.........207 PERSPECTIVE ALE ANTROPOLOGIEI POLITICE..23 RUDENIE ŞI PUTERE.....143 3...... 39......................... 145................................................................. H........................ 103 zuni.... 166 Wilson...........139 2............................................... Factori şi aspecte ale schimbării politice................ 153 ş............... K........................................................................................... 17......... 153.....................:...................9 DOMENIUL POLITICULUI.......................................................................... 2......120 2.................................. 27.. 39 Ziegler................................................... 51.................. Incertitudini ale antropologiei politice....................................................... Dinamică lignajeră.. 175...4 PREZENTARE.................................. 60........................................... 178.......... Semnificaţia antropologiei politice............ 20............................ 26 zulu....................................220 BIBLIOGRAFIE COMPLEMENTARĂ.................70 3............... Punerea în discuţie a conceptului de stat.....................2 ËS Sc » C EU..... R..........................Weber.........................................................................2 PREFAŢĂ..................................

236 CUPRINS............. str...A.......... op............... secţiunile 74..... Paris.... XII si XIII...... Diamond (ed.... Berque...................... cit............. Mareşal Ion Antonescu nr..... Oradea...25 Tiparul executat sub c-da nr..).............. în S........INDEX... Fried..... H.. Culture in History..242 ISBN 973-9244-36-X Redactor : Ion Nicolae Anghel Tehnoredactor: Erika Dioszegi Bun de tipar: 07. 105. 56/1998.. New York..... 75 şi 84 'J......... 1 M... cap........................... The Evolution of Social Stratification and the State......................... Dumont......1998 Apărut: 1998 Coli de tipar: 15............. ROMÂNIA................ I........ 243 .......05........... Les Arabes d'hier à demain...... 'Vezi indicaţiile şi sugestiile bibliografice ale lui L................... la Imprimeria de Vest R... 1960.................. 1960...

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful