UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică Specializarea : Administrarea Afacerilor, anul III,

ECONOMIA RISCULUI

2010

Capitolul 1 RISCUL ÎN ACTIVITATEA AGENTULUI ECONOMIC
1.1 Risc - concept şi trăsături specifice
Agenţii economici, analiştii, teoreticienii subsriu la ideea că riscul şi incertitudinea reprezintă însoţitorii permanenţi ai activităţii economice. Creşterea complexităţii relaţiilor structurale stimulatoare şi perturbatorii ale întregului sistem economico-social la care se adaugă dezvoltarea ştiinţei şi tehnologiei, a creat mutaţii importante în modul de abordare a aspectelor teoretice şi practice ale noţiunilor de risc şi incertitudine. Pe prim plan s-au impus aspectele privind conţinutul şi semnificaţia practică a conceptelor de risc şi incertitudine în general, opiniile diferiţilor specialişti în acest domeniu fiind extrem de diverse, uneori contradictorii. Termenul risc (periculum, risk, riesiko, rischio, risque, etc.), prezent în lexicul tuturor limbilor cunoaşte definiţii, în funcţie de nivelul de generalitate al abordării. Astfel, Dicţionarul de economie politică1 îl defineşte ca “eveniment viitor şi probabil, a cărui producere ar putea provoca anumite pierderi. El poate fi previzibil atunci când factorii care ar aduce pierderi pot fi prevăzuţi cu anticipaţie şi imprevizibil atunci când este determinat de situaţii fortuite ”. Dicţionarul limbii române defineşte riscul ca “posibilitatea de a ajunge într-o primejdie, de a avea de înfruntat un necaz sau de a suporta o pagubă”. Riscul reprezintă, prin urmare, “un pericol, un inconvenient posibil”, de care omul este conştient şi, în consecinţă, el se străduieşte să-şi creeze mijloace de prevenire şi atenuare a efectelor lui nedorite sau chiar de înlăturare a lui ori de câte ori, prin natura lucrurilor, este posibil. Pe ansamblul economiei naţionale cât şi la nivelul fiecărui agent economic, relaţiile stabilite de economia de piaţă, precum şi extinderea unor tehnologii rapide şi perfecţionate, poate să intre în contradicţie cu imaginile şi metodele mentale privind evoluţia riscului şi incertitudinii. Chiar dacă nu se poate vorbi de un moment de echilibru şi sinteză în înţelegerea proceselor şi fenomenelor complexe care caracterizează dezvoltarea socio-economică contemporană, o interpretare realist[ şi lucidă permite însă aprecierea obiectivă a dialogului asupra raportului şi semnificaţiilor teoretice şi practice pe care le reprezintă dezvoltarea, pe de o parte şi riscul şi incertitudinea pe de altă parte. Conform definiţiilor de mai sus, riscul prezintă următoarele trăsături specifice2:
1 2

Vasilescu I., Românu I., Dicţionar de investiţii. Editura Lumina Lex Bucureşti, 2003 Negoescu G., Risc şi incertitudine în economia contemporană, Editura Alter Ego Cristian, Bucureşti, 1995

2

a) riscul este un eveniment incert, dar posibil, originea sa aflându-se în incertitudine. Incertitudinea ca noţiune etimologică are semnificaţia de nedeterminare, lipsă de siguranţă. Incertitudinea are la bază lipsa de informare sau informarea incompletă, adică necunoaşterea, ceea ce duce la ezitare, la inconsecvenţă, la inconstanţa în luarea deciziilor, cu influenţele şi consecinţele ce decurg de aici. Sub auspiciile legilor hazardului, incertitudinea poate să nu genereze risc, fapt ce-i determină pe unii oameni să se conducă după această lege, asumân- du-şi riscuri mari, uneori cu efecte dezastruoase, cu toate rezultatele spectaculoase, posibile uneori. Se întâlnesc frecvent cazuri, în care, incertitudinea este generată nu numai de lipsa de informare, ci mai ales de lipsa de pregătire profesională sau de incapacitatea umană de asimilare şi cunoaştere. Se poate spune ca ignoranţa este cel mai puternic adversar al omului ca fiinţă socială angajată în activităţi economice, politico-sociale şi naturale. b) riscul este un eveniment păgubitor, material sau moral; c) efectele riscului, odată produse, nu mai pot fi înlăturate; d) riscul apare atât în procesul activităţii umane sociale, politice, cât şi în afara acestuia, ca urmare a raporturilor dintre om şi natură. În condiţiile economice şi sociale ale tranziţiei la economia de piaţă, stabilitatea şi siguranţa agentului economic sunt supravegheate, dirijate şi condiţionate de participanţii la realizarea activităţii economice, tehnice, sociale, politice. În acest sistem complex al interdependenţelor se înscriu: • agentul economic, care acţionează pentru realizarea efectelor necesare acoperirii costurilor de producţie şi înregistrarea unui profit; • sistemul financiar şi de credit , care în cazul apariţiei riscului şi a instabilităţii parţiale sau totale, alocă fonduri băneşti, în anumite condiţii, asigurând continuitatea şi reluarea procesului de producţie; • statul, prin intermediul subvenţiilor; • consumatorii colectivi şi individuali, care prin operaţiile lor formează presiunea socială a consumului. Acţiunile conştiente sau inconştiente întreprinse asupra elementelor componente ale unui sistem pot determina apariţia unor efecte directe scontate, corespunzătoare obiectivelor urmărite, dar şi manifestarea unor efecte întâmplătoare directe sau indirecte nedorite pe care literatura de specialitate le defineşte ca fiind riscuri.

1.2 Tipologia riscului activităţii agentului economic
3

Practica demonstrează că în economia contemporană au apărut noi forme de risc caracteristice societăţilor dezvoltate legate de poluare, catastrofe, vulnerabilitatea ridicată a sistemului economic vis-à-vis de structura socială, politică şi care, odată cu evoluţia societăţii, impun o nouă strategie şi noi metode de analiză a riscului şi incertitudinii. Economia de piaţă implică, prin legile după care se conduce, apariţia unor riscuri şi incertitudini specifice, care, coroborate cu caracteristicile activităţii economice pot determina, indiferent de formele de proprietate ale exploataţiei existente, situaţii şi stări conjuncturale deosebite. Complexitatea clasificării riscurilor consistă în diversitatea lor. Societăţile se lovesc de risc, de fiecare dată când trebuie luată o decizie fie curentă, fie pe termen lung. Varietatea riscurilor este foarte mare: începând cu incendiile şi cataclismele şi terminând cu conflictele interetnice, schimbări legislative privind reglarea activităţii patronale şi fluctuaţiile inflaţioniste. În plus, dezvoltarea economică şi politica lumii moderne aduc aspecte noi ale riscului, care sunt deseori destul de greu de definit sau de estimat cantitativ. Transnaţionalizarea afacerilor este acompaniată de crearea de relaţii complexe financiare şi industriale. Există “un efect domino” care în caz de faliment al unei companii atrage o serie de falimente succesive ale companiilor legate de cea falită. Informatizarea şi automatizarea activităţii economice a organizaţiilor patronale atrage posibilitatea pierderilor cauzate de deficienţa sistemului informatic. O importanţă deosebită în ultimii ani o au riscurile legate de factorii politici, acestea determinând pierderi importante întreprinderilor. În literatura de specialitate consacrată problemelor întreprinderii nu există o clasificare a riscurilor foarte bine definită3. Există o multitudine de variante vizând clasificarea riscurilor. Economistul I. Schumpeter distinge două aspecte ale riscului: a) riscul legat de eşecul tehnic posibil provocat de cataclisme (pericolul pierderii bunurilor); b) riscul legat de absenţa succesului comercial. Global vorbind, după nivelul la care este localizat, riscul poate fi4: a) risc macroeconomic (la nivelul ţării) – derivă din necesitatea de a găsi răspunsuri pertinente legate de acceptarea sau respingerea riscului legat de existenţa unor restricţii de plată impuse de către ţară. Riscurile macroeconomice iau în considerare volatilitatea randamentelor tranzacţiilor internaţionale, generată de factori asociaţi unei ţări anume.
3 4

Dichev, I., Is the risk of bankruptcy a systematic risk, Journal of Finance, vol.53, 1998 Negoescu G., Risc şi incertitudine în economia contemporană, Editura Alter Ego Cristian, Bucureşti, 1995

4

Riscul se caracterizează prin posibilitatea descrierii unei legi de probabilitate pentru rezultatele scontate. inundaţiile. 2004 5 . R. de informaţia sa. pe observaţii minuţioase. infrastructură. furtuna. Atât probabilitatea. Unul dintre acestea este după posibilitatea de previziune.Probabilitatea subiectivă şi aprecierea subiectivă a riscului poartă amprenta personalităţii fiecărui individ participant la fenomen. Prin urmare: a) Riscul subiectiv constituie o estimare a riscului obiectiv şi depinde de individ. b) Riscul obiectiv este inerent oricărei acţiuni caracterizate prin variaţia rezultatelor probabile şi reprezintă o variabilă independentă de individ. pentru fiecare eveniment există o probabilitate de apariţie. fluctuaţiile valutare în condiţiile unei crize economice mondiale. a conversation with Michael E. . care la rândul său este dependent de politic. Putem menţiona între aceste riscuri boala în condiţii epidemice.Probabilitatea obiectivă se bazează pe evidenţa istorică a datelor statistice. legislativ şi chiar cutumă. cutremurul de pământ. Conform criteriului sus enunţat riscurile pot fi: a) riscuri previzibile – provocate de factori ce pot fi prevăzuţi înainte de asumarea unor obligaţii. „Significant Extension” Toward Operational Improvement and Positioning. obiceiurile. bătrâneţea. cât şi riscul pot fi interpretate subiectiv şi obiectiv. Ea reflectă mentalităţile. trecerea bruscă de la o temperatură la alta prin schimbarea anotimpurilor. grindina. Acesta se poate detalia după diverse criterii pe care voi încerca să le enunţ în continuare. şi măsura în care acestea se fundamentează pe intuiţie sau. dimpotrivă. de temperamentul său. b) riscuri imprevizibile – provocate de factori imprevizibili înainte de asumarea unor obligaţii. . Efectele acestor categorii de riscuri pot fi diminuate sau uneori eliminate prin adoptarea din timp a mijloacelor corespunzătoare de ordin material şi moral. respectiv constă în estimări ale situaţiilor probabile pe baza transformărilor anterioare. Riscul este o caracteristică specifică întregii distribuţii de probabilităţi. etc. decesul. Probabilitatea arată în ce măsură este posibilă producerea unui anume eveniment în condiţii determinate. Riscurile pot fi clasificate şi în funcţie de alte criterii 5. maternitatea. Exemple de astfel de riscuri sunt: seceta. c) risc microeconomic (specific firmei). Economistul M. Porter. adică riscuri provocate de evenimente fortuite în cadrul raporturilor dintre om şi natură sau 5 Hodgetts M. Porter consideră că un factor important care determină rentabilitatea firmei este sectorul în care aceasta îşi desfăşoară activitatea.. Deci.b) risc sectorial (al afacerii).

moratoriul rambursării creditului. dirijarea cursului valutar de către puterea publică prin declanşarea proceselor de revalorizare sau devalorizare. se arată că unde este câştigul acolo este şi riscul pagubei: “ubi emolumentum ibi onus”. majorarea impozitelor de către stat. acordă o importanţă primordială ocrotirii 6 Prunea P. invaliditatea. de regimul social instituit. cum sunt: războaie. Este eronată tendinţa de a considera pierderile în monedă naţională mai puţin grave decât cele în valută. Acoperirea acestor riscuri depinde în bună măsură de structura organizatorică a statului. depozitarea. generalizându-se această regulă. manipularea şi transportul pe teritoriul naţional. În general. interzicerea convertirii monedei locale prin acte guvernamentale. noţiunea de pagubă este diametral opusă noţiunii de câştig şi se află cu acesta pe acelaşi plan al probabilităţii. În orice activitate nu se poate concepe câştig fără existenţa posibilităţii pagubei. Editura Economică. falimentul. se poate afirma că statele moderne prin însăşi organizarea lor.cele provocate de evenimente fortuite în cadrul raporturilor dintre oameni. fapt pentru care sunt mai costisitoare. După originea factorului care le generează. riscurile pot fi grupate astfel: a) riscuri interne – generate de factori care acţionează pe plan intern unei ţări în domenii precum capacitatea de realizare umană. Bucureşti. decesul. în toate cazurile se pierde munca umană materializată în bunuri şi servicii într-o formă directă sau indirectă. interzicerea de către stat a plăţilor în valută. iar măsurile de prevenire capătă un caracter complex. aprovizionarea producţiei. Factori. dotarea cu mijloace materiale. În termeni juridici. În general. Cele două categorii de riscuri trebuie întotdeauna puse pe acelaşi plan şi socotite ca un plan inseparabil. precum şi de nivelul de dezvoltare al economiei naţionale. precum boala. etc. pierderea locului de muncă. Acelaşi criteriu de clasificare al riscurilor de mai sus ne conduce la o altă grupare a riscurilor: a) riscuri sociale – provocate de evenimente sociale previzibile sau imprevizibile. depozitarea. Riscul în activitatea economică. realizarea la timp a investiţiilor planificate. maternitatea etc. Există autori care susţin că oricare ar fi cuantumul pagubei există riscul6. b) riscuri externe – rezultate din lipsa de lichiditate. etc. În dreptul roman. greve. Ar trebui clarificat cât de mare să fie paguba pentru ca evenimentul care a generat-o să fie considerat risc. financiare şi valutare. manipularea şi transportul pe teritoriu străin etc. Eforturile pentru compensarea pagubelor provocate de aceste riscuri se amplifică. Modalităţi de reducere . În fond. naţionalizări. nerentabilitate. 2003 6 . diminuarea nivelului de trai. paguba este inconvenientul care rezultă ca urmare a producerii riscului ce urmează să afecteze una din părţi sau pe amândouă în funcţie de momentul şi natura împrejurărilor în care s-a produs. Ipostaze. insolvabilitate.

cât şi pe cea de a câştiga. riscurile pure nu sunt acceptate. ele fiind acceptate sau nu în funcţie de gradul de aversiune pe care îl are decidentul faţă de risc. În primul rând. grevele. sunt riscurile de natură economică. precum şi elementele comune pe care le au. riscurile speculative sunt delimitate de sfera de activitate. agentul economic putând să decidă angajarea activităţii sale în limitele unui buget corespunzător (pentru publicitate. 2) risc speculativ. Asistenţa socială din partea statului modern capătă o însemnătate primordială neîntâlnită în alte etape ale societăţii umane. politic. atenuare sau reparare a prejudiciilor rezultate sunt variate si numeroase. însă cel mai frecvent întâlnite în lista evenimentelor nedorite de conducerea unui agent economic. etc. văzute prin prisma gândirii decidentului şi a atitudinii lui faţă de risc. rebeliunea. embargoul. Lista criteriilor de clasificare a riscurilor nu se încheie aici. agenţii economici se pot asigura. să identificăm un numitor comun care să permită managementului firmei să le identifice mai uşor şi să adopte măsuri care să contracareze efectul evenimentului nedorit. în continuare ne-am îndreptat atenţia asupra riscurilor economice încercând să le grupăm. 7 . interzicerea exportului în interesul consumului naţional. după natura lui. asigurabil. Împotriva acestui risc. riscul economic poate fi: 1) risc pur. Astfel. social. De aceea. sechestrul în interes public. neintenţionat.individului în faţa riscurilor sociale. el fiind susceptibil de a aduce profit. revolta. deoarece apariţia lor face ca agentul economic să suporte o pierdere şi niciodată riscurile nu reprezintă o sursă de câştig.care prin natura lor sunt cele mai numeroase şi care se pot clasifica la rândul lor după o multitudine de alte criterii. Un agent economic este supus tuturor acestor categorii de riscuri. În opoziţie cu riscurile speculative. Dată fiind varietatea acestor tipuri de riscuri şi formele de prevenire. c) riscuri economice . accidental. în condiţii de echitate şi dreptate socială. naţionalizarea. datorită efectelor. În al doilea rând. precum războiul. precum şi a statului în funcţie de interesele economice sau sociale. riscurile speculative sunt legate şi determinate de activitatea pe care un agent economic o desfăşoară. scopul fundamental al oricărui regim modern fiind acela de a proteja la nivel naţional interesele celor ce muncesc. b) riscuri politice – determinate de evenimente politice majore. în care subiecţii economici au atât posibilitatea de a pierde. Punctul de plecare în definirea celor două tipuri de risc îl reprezintă transparenţa sistemului economic. Analiza comparativă a trăsăturilor specifice ale celor două forme de risc permite reliefarea mai multor caracteristici.

se reliefează ca o concluzie generală faptul că în timp ce riscurile speculative provin din voinţa agenţilor economici şi sunt rezultatul activităţii pe care o desfăşoară. Factorii evidenţiaţi sunt controlabili. factorul uman (vârsta. riscurile pure nu se realizează în timp. La prima vedere ar părea că ele provin ca urmare a întâmplării. În al patrulea rând. există posibilitatea ca fondurile constituite de agentul economic pentru acoperirea pagubelor în caz de risc să fie mai mici decât nivelul pagubei. factori financiari (buget. tehnicile de producţie (brevete. fuziune. sunt generate de o multitudine de factori de natură economică. în timp ce riscurile pure sunt greu de controlat. care produc evenimente de forţă majoră (uragane. speculative şi pure. nivel de pregătire). iar riscurile pot fi diminuate sau limitate. drepturile şi obligaţiile societăţilor comerciale). În realitate. sex. Cele două forme de risc. apar fără manifestarea unor semnale precedente şi nu sunt total dependente de activitatea desfăşurată. inundaţii. ca urmare a imposibilităţii anticipării reale a situaţiei. înainte de apariţia unui fenomen. investiţii). Riscurile speculative sunt dependente de apariţia sau existenţa unor factori cum ar fi: decizia puterii publice (fiscalitatea. evenimentele accidentale sau fortuite au o anumită probabilitate de apariţie. riscurile pure sunt determinate 8 . necontrolate. În cazul riscurilor pure. În al treilea rând. atentate. ele sunt imprevizibile. informaţii). managerială etc. Pe suportul analizei elementelor caracteristice specifice celor două forme de risc. grindină. riscurile speculative sunt controlabile. prin aplicarea unor tehnici specifice de gestiune şi marketing. îngheţuri deosebite) sau au ca suport comportamentul psihologic al omului în sistemul economic şi social existent (război. Dificultatea constă în stabilirea timpului de apariţie şi a intensităţii fenomenelor. în timp ce riscurile pure nu sunt şi nu pot fi delimitate întrucât agentul economic nu poate să evalueze şi să decidă. absorbţie). surpări de teren. factori organizatorici şi de structură (organizare.pentru cercetare). fapt ce dă posibilitatea stabilirii unor concluzii privind mărimea şi intensitatea riscurilor prezente şi viitoare. tehnică şi tehnologică. contabilitate. riscurile speculative se realizează în timp şi sunt datorate activităţii agentului economic. vandalism). Deci. agenţii economici putând să-şi dea seama de fenomenele ce pot apare în activitatea pe care o desfăşoară. care sunt pagubele ce se pot produce şi mărimea lor. Riscurile pure sunt consecinţa unor evenimente accidentale şi/sau fortuite. luând în consecinţă măsurile ce se impun şi considerate raţionale de către aceştia. prin acţiunea unor forţe exterioare. dacă riscurile speculative nu pot exista fără desfăşurarea unei activităţi anterioare. preîntâmpinarea şi restricţionarea stărilor de risc se poate realiza după o anumită perioadă. de a găsi mijloace de intervenţie şi protecţie şi de a le aplica. Ca urmare. iar posibilităţile de intervenţie sunt reduse.

psiho-sociali – acte de vandalim. În funcţie de profilul. concurenţa. Prin analiza acestor funcţii şi a coeficientului de risc pentru fiecare funcţie. neglijenţa personalului. sabotaj. Deci creşterea vulnerabilităţii este rezultatul independenţei dintre riscurile pure şi riscurile speculative. fiecare parte componentă a structurii îndeplinind o anumită funcţie. bunurile altor întreprinderi. furtuni. În acest context. dimensiunile şi aria de activitate. incendiile. dispariţia unui client important. în activitatea agenţilor economici. incendii. Identificarea riscului înseamnă cunoaşterea forţelor care provin din interiorul sau din exteriorul întreprinderii şi care provoacă riscuri speculative şi/sau riscuri pure. condiţiile climatice nefavorabile. În prezent. explozii. cutremure de pământ. Aceasta. riscurile pure nu constituie în toate cazurile o fatalitate pentru aceştia. scurgeri de informaţii. La origine. gradul de dezvoltare al societăţii. El poate fi generat şi de relaţiile conjuncturale externe – concurenţă. accidente etc. De exemplu. pentru a realiza obiectivele propuse se organizează pe baza unei structuri adecvate. riscul speculativ apare într-o anumită perioadă de funcţionare a firmei comerciale şi este determinat de strategia agenţilor economici. Economistul M. confiscarea de active ca urmare a unei decizii publice. sabotaje. clienţii. acţiuni legislative. Lutique afirma că la originea riscurilor se găsesc furnizorii.de factorii externi şi nu depind de voinţa acestora. cât şi a interdependenţei ce există între cele două tipuri de risc. cum sunt: naturali – variaţia anormală de temperatură şi climă. decidentul poate stabili caracterul riscurilor şi modul de intervenţie. care condiţionează funcţionarea normală sau anormală a firmei. exploziile. inundaţii. Riscul pur este consecinţa unor factori externi. iar realizarea sau creşterea probabilităţii de apariţie poate avea la bază o decizie strategică eronată a agenţilor economici. tehnici-economici care privesc patrimoniul întreprinderilor şi care pot afecta direct. ei având posibilitatea de a utiliza unele procedee de management al riscurilor prin care să reducă probabilitatea de apariţie şi gravitatea lor. firma poate fi sursă de risc pentru ea însăşi. politica guvernului. Deşi sunt legate de factorii externi. în prezent este vizibilă integrarea managementului celor două tipuri de riscuri în cadrul firmei. fizic. modificarea unor regulamente. Riscurile pure şi riscurile speculative pot apare atât ca urmare a structurii funcţionale a societăţii. deturnare de fonduri. erori de concepţie şi de producţie. riscurile pure sunt frecvent conectate la riscul decizional. 9 . Caracteristic apariţiei şi manifestării riscurilor pure este existenţa unor “centre” de risc. oprirea activităţii principalului furnizor. acţiuni politice şi economice internaţionale. alunecări de teren. uragane.

Dacă aceasta îşi finanţează activitatea pe seama împrumuturilor va trebui să ramburseze valoarea acestora. firma tinde să aibă cheltuieli de administraţie (fixe) care cresc exponenţial şi care depăşesc în timp economiile realizate pe seama costurilor de fabricaţie. datorită acţiunii unui complex de factori precum: gradul de dotare tehnică. apariţia şi manifestarea riscului de insolvabilitate fiind strâns legată de manifestarea celorlalte riscuri descrise anterior. etc. Cu cât datoriile de plată fixe sunt utilizate într-o proporţie mai ridicată în cadrul surselor financiare totale. December 2000 10 . În altă ordine de idei. b) riscuri financiare. c) riscuri de faliment. pe măsura creşterii capitalului şi a dimensiunilor. organizarea etc. Practic. 7 Sammer. Este riscul asociat modului de finanţare a activităţii firmei. Studii statistice au arătat însă că. instituţii de credit. sunt numeroase sectoare de activitate în care ponderea deţinută de către cheltuielile de natură convenţional-constantă este ridicată în cadrul costului total. J.În literatura de specialitate este întâlnită frecvent gruparea în funcţie de consecinţe a riscurilor activităţii economico-financiare a agentului economic7. care reflectă capacitatea firmei de a face faţă plăţilor la scadenţă. deşi la începutul activităţii firmei. Contabilizarea greşită a unor operaţii. care pleacă de la studiul aşa numitelor curbe de experienţă. pot reprezenta începutul unor disfuncţionalităţi majore în viaţa firmei. asumându-şi o obligaţie fixă constând în achitarea unei remunerări pentru utilizarea acestora sub forma dobânzii plătite. pentru a deveni neglijabil când se atinge faza de maturitate. Dacă în schimb finanţarea activităţii implică surse interne cum sunt profiturile reinvestite sau majorările de capital social acest fapt nu presupune asumarea unor obligaţii de plată rigide. omisiunea în contabilitate a unor operaţii pot conduce la erori în conturile anuale. costurile scad cu 20-30%. care. care reflectă sensibilitatea rezultatului la modificarea condiţiilor de finanţare a activităţii firmei. Aceasta deoarece. Aceasta arată că o dată cu dublarea producţiei cumulate a unui bun.. Business Finanace. creşterea productivităţii muncii. respectiv de insolvabilitate. cu atât dimensiunea riscului financiar este mai importantă. nedescoperite la timp. Teoria riscurilor de exploatare s-a dezvoltat pe baza teoriei moderne a costurilor. Astfel: a) riscuri de exploatare. Acest risc se manifestă în cazul în care societatea nu este în măsura să facă faţă plăţilor către creditorii săi: furnizori. respectiv eficienţa factorilor de producţie pe măsura acumulării experienţei în producţie. fenomenul de experienţă este important ca dimensiune şi consecinţă.. stat. acesta se atenuează cu timpul. fiind în fapt efectul acţiunii acestora. respectiv curba costurilor în funcţie de producţia cumulată. The three Faces of Risk Management. O contribuţie la creşterea riscului financiar o au erorile din contabilitate. respectiv la desfăşurarea activităţii. calificarea şi experienţa lucrătorilor. care reflectă sensibilitatea rezultatului la modificările condiţiilor de exploatare.

de studiere permanentă şi sistematică a potenţialului economic şi tehnic al concurenţei. Riscul care poate rezulta din inutilitatea sau utilitatea numai parţială a unei investiţii sau. posibilităţile de apariţie a riscului se multiplică atunci când nu se face o selectare riguroasă a cadrelor de conducere şi de execuţie.. riscurile de exploatare sunt cele mai ample şi cuprind8: 1) riscul de organizare şi conducere – constă în inexistenţa în structura funcţională a întreprinderii a unor compartimente specializate sub formă de servicii. închirieri. sau chiar informarea greşită măreşte posibilitatea apariţiei riscului. Compartiment de informaţii şi publicitate. de calcul economic de rentabilitate şi eficienţă. secţii. În structura întreprinderii este necesar să funcţioneze nuclee organizatorice. respectiv de faliment. de negocieri. Lipsa de informare într-unul din domeniile enunţate mai sus. cu o experienţă acumulată poate genera întârzieri în dezvoltarea activităţii firmei şi chiar dezechilibre greu de redresat. respectiv riscul izvorât din incompetenţă şi ignoranţă. funcţie de volumul şi natura afacerilor. această măsură contribuind şi la creşterea operativităţii în activitate. Economics. Luarea deciziei se face prin mandatul încredinţat unei echipe de conducere. considerând eficienţa în sensul larg al cuvântului şi nu numai prin prisma rezultatelor economice. McGraw – Hill International Editions.W. are. Inexistenţa unui personal specializat . specializate în diverse operaţiuni de afaceri cu scopul cunoaşterii nemijlocite a fenomenelor de piaţă în dinamica lor (ex. de decontări).Între riscurile enunţate mai sus. 3 ani pentru recuperare pierderi. Evident. Pentru diminuarea acestui risc este necesară descentralizarea puterii de decizie. în cazul investiţiilor economice. fiind generat de incompetenţa conducerii. • • riscul de dotare tehnico-materială şi financiară. de asistenţă juridică. derulări de contracte economice. de desfacere. de regulă. respectiv 3 ani pentru descoperirea incompetenţei.. orice investiţie necesită un efort şi poate fi afectată de riscul ineficienţei ei. de programare şi evidenţă a operaţiunilor. riscul de management (conducere) poate fi cel mai agresiv. de elaborare a documentaţiei tehnice. P. Măsurat în timp. din ineficienţa lor economică. de studiere a căilor de aprovizionare. de o formaţie teoretică superioară. 2) riscul de investiţii. dotarea materială şi financiară insuficientă determină lipsa de activitate cu repercursiuni negative asupra rentabilităţii. sectoare. 1989 11 . Ca subdiviziuni ale acestui risc apar: • riscul de selecţionare a personalului . un economist englez spunea că incompetenţa managerială poate însemna 7 ani întârziere. de studiere a conjuncturii economice. Nordhaus D. 1 an pentru înlocuire manager. efecte negative de 8 Samuelson A. Acest risc se poate transforma într-unul din cele mai agresive riscuri.

nu trebuie să depăşească nivelul posibilităţilor materiale şi financiare ale beneficiarului investitor. în vederea prevenirii riscului de lipsă de desfacere a producţiei ce se va realiza cu noua investiţie. orice investiţie. 3) riscul de aprovizionare. odată cu încheierea perioadei de amortizare. indiferent de domeniul în care se face. structura şi proporţiile producţiei destinate cu prioritate consumului intern şi respectiv extern. imprevizibile. • satisfacerea cererii.dimensiuni mari. Prevenirea acestei categorii de risc se poate face prin măsuri cum sunt: • • realizarea unui nivel tehnic şi tehnologic de vârf al investiţiei ( o investiţie poate genera amortizarea accelerată. pe experimentări. respectiv riscul de a nu putea asigura în ritm susţinut (continuu) aprovizionarea cu materii prime. Viaţa unei investiţii nu încetează. materiale şi energie a procesului de producţie. • efortul solicitat. cu alte cuvinte va avea în vedere tot complexul de factori interni şi externi favorabili sau potrivnici posibilităţilor de vânzare a producţiei din capacităţile de investiţii preconizate. Problema nu este deloc simplă şi soluţionarea ei nu se poate face decât diferenţiat de la beneficiar la beneficiar. spre a putea să se încadreze în calculul de eficienţă economică generală. de neînlăturat. În calculul previzional se vor include obligatoriu elemente cu privire la potenţialul concurenţei prezente şi de perspectivă. Se înţelege cât de mari pot fi efectele negative rezultate din declanşarea riscului generat de o investiţie de orientare greşită. morală. domeniile de mai mare stabilitate tehnică şi tehnologică nefiind în industria modernă decât rare excepţii. după cum este şi aria de întindere a incertitudinii evoluţiei schimbărilor tehnico-economice în domeniul în care s-a făcut investiţia. bazate pe materiale documentare. câteodată cu consecinţe catastrofale. În vederea eliminării acestui risc sau a diminuării lui trebuie luate în calcul mai multe alternative de aprovizionare tehnico-materială a producţiei cum sunt: 12 . fără îndoială. pe studii. Riscul de a nu putea amortiza investiţia până la expirarea perioadei de uzură morală este foarte mare. la poziţia geografică a pieţelor potenţiale de desfacere. a cărei producţie nu are desfacere. respectiv într-o perioadă mai mică decât perioada de uzură riscul de ineficienţă şi necompetitivitate încă din faza de proiectare). Se înţelege că această nesiguranţă se micşorează când investiţia se bazează pe un nivel tehnic şi tehnologic de vârf. la natura şi intensitatea diferitelor politici comerciale de susţinere sau de stânjenire a importurilor de asemenea bunuri. pe cercetări. fiecare beneficiar de investiţie este obligat să fundamenteze prin calcule economice previzionale. dar numai odată cu aceasta încetează presiunea posibilităţii apariţiei riscului de ineficienţă economică.

precum: • • • • necesitatea unei frecvenţe ridicate în schimbarea parametrilor tehnico-calitativi şi a substituirea frecventă a prototipurilor actuale cu prototipuri noi.selectarea celor mai eficiente proiecte de inovaţii.• • • • aprovizionarea din surse interne. reflectate în productivitate ridicată. stivuire neadecvate specificului bunurilor depozitate. inundaţii. aprovizionarea din import.selectarea corespunzătoare a mâinii de lucru. de modul cum sunt amplasate. de caracteristicile tehnico-funcţionale ale acestora.utilizarea de materii prime şi materiale corespunzătoare scopului activităţii. 4) riscul de fabricaţie. Riscul de depozitare decurge din diferite cauze previzibile sau imprevizibile. . . aprovizionarea în condiţii de asistenţă tehnică. 5) riscul de depozitare.flexibilitatea proceselor de creaţie şi fabricaţie. Marile avantaje oferite de industria modernă contemporană. cauzate de calitatea sortimentului. nivel tehnic şi calitativ superior în raport cu producţia manufacturiere. Baza prevenirii acestor riscuri rezidă în: . economici. atrag după sine şi riscuri previzibile. administrate aceste spaţii. . . 6) riscul de desfacere. inferioară a unor utilaje. impuse de concurenţă. orice proces de fabricaţie implică o suită de riscuri ce pot fi determinate de o mulţime de factori tehnici. mărfurilor. cutremure). respectiv a echipei de management. precum: • • • • condiţii tehnice necorespunzătoare ale spaţiilor de depozitare. rebuturi determinate de materiale necorespunzătoare sau de mâna de lucru insuficient defecţiuni tehnice urmate de întreruperi ale procesului de producţie. manipulări de încărcare-descărcare. aprovizionarea în cadrul cooperării pe baza de specializare. folosirea spaţiilor în mod neraţional cu neglijarea măsurilor de securitate a mărfurilor.întreţinerea tehnică a proceselor de fabricaţie. între riscurile mai importante în domeniul desfacerii menţionăm: 13 . sociali sau de evenimente fortuite. de mari proporţii. este legat direct de modul în care sunt asigurate spaţiile de depozitare ale produselor. afectarea depozitelor de evenimente fortuite (incendii. calificată.

7) riscul valutar. Există publicaţii care denumesc acest risc comercial şi îl identifică cu riscul care apare în procesul realizării bunurilor şi serviciilor. De regulă. revalorizare. riscul privind executarea contractelor. cum sunt calamităţi naturale care afectează recoltele sau septelul. în domeniul valutar apar o serie de riscuri cu consecinţe deosebit de ample asupra situaţiei economico-financiare a firmelor. distrugeri ale bunurilor de consum de bază provocate de stări de beligeranţă. organizaţiilor economice. putem da ca exemplu societatea naţională a petrolului PETROM care a decis constituirea unui sistem de monitorizare a portofoliului extrem de vast de clienţi. un asemenea credit intervine numai în situaţii de excepţie. • • • riscul de scumpire ulterioară a contractării materiilor prime şi a manoperei . seriozitatea şi spiritul de echitate al partenerului.riscul privind bonitatea partenerilor. Riscul valutar este generat de fenomene specifice pieţei valutare: devalorizare. 8) riscul creditului. sistem care va clasifica clienţii în funcţie de întârzierile de plată ale acestora. care se întemeiază în exclusivitate pe imposibilitatea realizării veniturilor programate din investiţia sau afacerea realizată cu banii împrumutaţi. băncilor sau chiar a statului. Se încearcă de asemenea constituirea unei baze de date la nivel naţional privind bonitatea societăţilor comerciale în relaţiile de natură comercială cu evidenţierea distinctă a clienţilor cu întârzieri de plată şi a celor rău-platnici. punctualitatea. respectiv. Editura Dova Craiova 1996 14 . reglementări de convertibilitate. Menţionăm preocupările recente în domeniul prevenirii riscului de bonitate al clienţilor din ţara noastră. specific licitaţiilor. există două feluri de incertitudini care generează acest risc şi anume incertitudinea creditorului de a-şi încasa creanţa care se întemeiază pe lipsa de bonitate a debitorului şi. este riscul cel mai mare. riscul acesta este specific furnizorilor de mărfuri. riscul privind negocierea neurmată de contractare. Popa A. 9 Anghel N. incertitudinea debitorului de a nu-şi onora la timp datoria. Există mai multe categorii ale acestui risc9: • riscul creditului de consum. Pieţe de capital şi eficienţa investiţiilor. La esenţa bonităţii prezentată mai sus s-au adăugat cu timpul elemente cum sunt corectitudinea. .. reglementări de transferabilitate. întrucât debitorul care a angajat acest gen de credit nu are o bază materială certă acoperitoare. respectiv riscul apariţiei unor evenimente ce au ca rezultat imposibilitatea îndeplinirii obligaţiilor contractuale sau întârzierea executării lor. respectiv a capacităţii acestora de a plăti obligaţiile asumate prin contracte. Astfel.

rămânând permanent în inferioritate în raport cu tehnica medie mondială. este o noţiune complexă care se manifestă în forme diferite. respectiv la faliment. reflectată în costuri de producţie ridicate şi deci într-o rentabilitate scăzută. Obţinerea de credite de la bănci se poate realiza în măsura în care acestea ajung la concluzia că producătorul în cauză dispune de o bonitate solidă şi. în procesul de exploatare se întâmplă ca la un moment dat producătorul să nu dispună de suficientă lichiditate pentru întreţinerea acestuia şi simte nevoia atragerii de credite financiare pe termene scurte sau simte nevoia să dezvolte producţia în cadrul capacităţilor existente. de exemplu. 9) riscul de muncă. 15 . ca urmare a scăderii gradului de rentabilitate a producţiei afectată de o concurenţă puternică. riscul de şomaj provocat de criza economică. Riscul constă în imposibilitatea plăţii sumelor datorate furnizorilor. ar putea să-l ducă la o catastrofă financiară şi în general patrimonială. bineînţeles. Acest fenomen are repercursiuni grave asupra competitivităţii tehnice a produselor. Posibilitatea apariţiei riscului creditului de exploatare îi pune debitorului mai multe probleme pe care trebuie să le soluţioneze cu grija şi prudenţa cuvenite. • riscul creditului de investiţie productivă . ca urmare a unei conjuncturi favorabile. • riscul creditului de circulaţie. Fără investiţii în domeniul producţiei nu se poate dezvolta economia naţională a nici unui stat. creditul atras pentru investiţii productive are importanţa şi frecvenţa cea mai mare şi este însoţit de mai multe probabilităţi de apariţie a riscului atât pentru debitor. riscul de concediere din motive de indisciplină sau nepregătire. iar fără credite valutare străine procesul de dezvoltare va fi foarte lent. dar fondurile de care dispune sunt insuficiente. respectiv tehnica de vârf. riscul micşorării salariilor. Astfel. cât şi pentru creditor. putem vorbi de: • • • • riscul pierderii locului de muncă ca urmare a pierderii capacităţii fizice sau intelectuale de muncă. rebeliuni. O aventurare. în lăcomia după câştiguri fabuloase. • riscul creditului de exploatare. datorită unor greve. în funcţie de natura surselor care le-au generat. revolte. acesta este folosit cu precădere sub forma creditelor de la furnizori. le oferă garanţiile care se impun.încetarea sau reducerea producţiei de alimente şi de alte bunuri de consum de importanţă vitală. fără investiţii suplimentare.

Acestea ar fi categoriile de risc de muncă la care sunt expuşi angajaţii. se grupează în trei categorii: • • • riscul de stopare a progresului tehnico-calitativ. Prin lipsa de publicitate se înţelege şi o publicitate insuficientă ca arie de răspândire sau ca diversitate de mijloace folosite. riscul ofertelor orale (stimulează agenţii comerciali incorecţi să nege înţelegerile orale). se referă la pagubele pe care le pot avea. apariţia penalităţilor. 12) riscul licitaţiilor. în majoritatea legislaţiilor naţionale se prevede ca societăţile comerciale să poată fi reprezentate în străinătate de agenţi permanenţi. riscul pluralităţii ofertei (a transmiterii repetate a unui număr mare de oferte). Putem vorbi însă de un risc de muncă la care este expusă firma. sunt de fapt riscurile de negociere. riscul de îngheţare a nivelului de preţ. este mai pregnant în activitatea de comerţ exterior. 11) riscul în contracte economice. rezilierea contractelor. neglijenţă. fie săracă în conţinut. pe de o parte organizatorul licitaţiei. 13) riscul tehnologic. Aceasta este nocivă. Riscul cel mai agresiv este cel rezultat din coalizarea participanţilor imediat după anunţarea licitaţiei. iar pe de altă parte cel care participă la licitaţie. ceea ce ar determina întârzierea lucrărilor. Apar astfel o serie 16 . se referă la pierderile pe care le poate cauza rămânerea în urmă din punct de vedere tehnic. riscul de deteriorare a preţului pe calea fluctuaţiilor valutare. riscul ofertei necompetitive. Lipsa de publicitate dă naştere fenomenului de neinformare a clientelei cu privire la caracteristicile tehnico-funcţionale ale produsului. 16) riscul reprezentării comerciale. care ar avea aceleaşi consecinţe ca cel de selecţionare a cadrelor derivate din neîndeplinirea la timp şi corectă a sarcinilor de muncă. incapabil să prevină riscul de necunoaştere a noului produs lansat pe piaţă. în vederea coordonării preţurilor şi a celorlalte condiţii impuse de caietul de sarcini. 10) riscul de publicitate comercială. aceasta fiind în fapt publicitatea omului neavizat. generatoare a unei suite de riscuri agresive. Acest gen de risc se transformă rapid în risc de faliment şi are şi efecte sociale negative. respectiv nesiguranţă. 15) riscurile de ofertă. trebuie privit sub două forme. distructive. tehnologic. respectiv lipsa de publicitate şi antipublicitatea. Antipublicitatea este o publicitate deformată. În ceea ce îl priveşte pe participantul la licitaţie există riscul de a pierde adjudecarea într-un mare număr de cazuri cu prejudicii dure pentru producţie (se vede în situaţia de a nu primi comenzi). 14) riscul de transport. fie plină de exagerări neconforme cu realitatea.

însă în cea mai mare măsură el depinde de “piaţă”. 17) riscul la bursele de mărfuri. 18) riscul ratei inflaţiei. iar dacă riscul 17 . şi rapiditatea informaţiilor. aprecierea şi managementul riscului devin strict necesare. în condiţiile în care ritmul deprecierii monetare înregistrat în cadrul economiei naţionale este important se impune luarea în considerare a ratei reale de variaţie a unui indicator. Drept urmare. Riscul la bursa depinde şi de volumul. care constă în calculul riscului şi care dă posibilitatea simulării probabilităţii riscului. Factorul de risc depinde într-o oarecare măsură de întreprinzător. multitudinea metodelor care constituie instrumentul determinării mărimii efectelor riscului au la bază folosirea unor indicatori de nivel. riscul exclusivităţii (determină reducerea numărului de operaţiuni). riscul declarării false a împuternicirii. Pe această bază. 1. corectitudinea. Mărimea efectelor riscului poate fi exprimată prin indicatori cantitativi. Deci. se poate spune chiar o ştiinţă. atunci când este necesar reliefarea unor dimensiuni ale riscului din domeniile tehnic şi economic.de riscuri specifice cum sunt riscul insuficienţei reprezentării. cât şi în evoluţie. şi nu a celei nominale. Prin urmare. Afacerea se prezintă ca o ecuaţie. pentru reuşita unei afaceri identificarea. • partajarea riscului cu alte firme (entităţi). respectiv de conjunctura de mediu. Între diferitele metode sunt relevante cele care surprind şi caracterizează gradul de complexitate şi dimensiunile efectelor. prospectarea pieţei este unica şansă de a limita dimensiunea riscului. firma poate opta pentru: • acceptarea riscului. Dimensiunile riscului activităţii agentului economic În condiţiile menţinerii şi chiar a creşterii situaţiilor de risc şi incertitudine. • respingerea riscului. este necesară stabilirea dimensiunii riscului reflectată prin mărimea efectelor pe care le generează. Există însă o meserie. atât static. care caracterizează dimensiunile efectelor la un moment dat. riscul infidelităţii. sunt proporţionale cu numărul participanţilor la bursă şi cu cota de participare a fiecăruia.4. Atunci când probabilitatea de risc este mare. Într-o afacere poţi porni cu şansa unui procent maxim de câştig. • transferarea riscului. afacerea este împinsă spre eşec.

evaluează dimensiunea pagubelor probabile şi posibile. Al doilea element. în modelarea dimensiunii efectelor. Cunoscând zona de apariţie şi acţiune.constituirea unor fonduri speciale de risc etc. Editura Mărgăritar. 2003 11 Raftery. Ipostaze. Orice măsură însă (asigurarea .Hall. evaluarea financiară a eventualelor pagube. Bucureşti.). Chapman . Pe acest fundal o eficienţă aparte o are insă utilizarea simultană atât a indicatorilor cantitativi. 10 Prunea P. existând.. Editura Economică. Managementul investiţiilor. reprezintă suportul pentru diagnosticare şi aplicare a unor soluţii acceptabile sau mai puţin acceptabile. respectiv gravitatea şi mărimea consecinţelor ce pot fi determinate de fenomenele producătoare de pagube.. nu există. în funcţie de probabilitatea apariţiei sau realizării riscului. Riscul în activitatea economică. Astfel. care privesc dimensiunile economice sau tehnice. de previzionare şi de transfer specifice13. agenţii economici pot decide luarea unor măsuri: preventive. costul riscului. atunci când riscul este asigurat printr-o asigurare facultativă sau printr-o asigurare obligatorie. Una care poate fi cuantificată şi măsurată prin nivelul gravităţii şi consecinţelor financiare asociate cu riscul şi care permite agenţilor economici. variabilitate şi cost. Un model simplu de analiză a dimensiunii riscurilor se poate realiza pe baza a trei elemente generale12: variabilitatea. gravitatea fenomenelor şi costul riscului. evidenţiază că variabilitatea nu are valoare. pe care un agent economic le suportă financiar. Ipostaze. Factori. au şi consecinţe pe plan politic şi social. gestionarea riscului şi implicit restricţionarea fenomenelor care perturbează activitatea agenţilor economici comportă fundamentarea a două mărimi complementare11. mai ales dacă unele cazuri de risc supuse studiului. Desigur. Această dificultate poate fi însă depăşită prin folosirea unor elemente de conversiune realizate prin evaluări monetare a efectelor şi ponderate prin anumite scări de apreciere. a riscurilor speculative şi pure. Bucureşti 1997 Prunea P. Bucureşti. anumite riscuri. Cele două dimensiuni ale riscului. O a doua se referă la relaţia dintre costuri şi gestiunea riscului. Vasilescu I. utilizarea concomitentă a unor indicatori de natură cantitativă şi calitativă este dificilă. Cele două componente ale gestiunii riscului. Editura Economică. şi posibilitatea raportării acestuia la anumite standarde şi perioade de referinţă. cât şi a celor calitativi.. totodată. costul riscului şi tratamentul riscului. ceea ce va permite ca rezultatul să reflecte cât mai veridic realitatea. implică un cost suplimentar în completarea costurilor obişnuite şi obligatorii. Riscul în activitatea economică. Modalităţi de reducere . Factori. First Edition. atunci când au fost identificate de decidenţi pot fi limitate sau înlăturate numai dacă măsurile sunt fundamentate. Prin variabilitate se înţelege dimensiunea pagubei. indicatorii calitativi sunt utilizaţi cu preponderenţă10. Risk Analysis in Project Management.priveşte domenii cum ar fi sfera politică şi socială. 1994 12 13 Românu I. J. Modalităţi de reducere . London. În această situaţie. 2003 18 .

1. 2. Măsurile privesc un anumit orizont de timp (scurt. mediu. Măsurile de previzionare privesc reducerea variabilităţii amplorii consecinţelor prin acţiuni de preîntâmpinare în viitor a apariţiei unor astfel de riscuri. I. o parte din efectele riscului se transferă sau sunt preluate de alţi agenţi economici:asiguratori. Printre aceste măsuri se înscriu15: • • • politica de prevenire a riscului printr-un sistem de supraveghere a acestuia. politica de prognozare. V.Acţiunile preventive sunt legate de ansamblul măsurilor care privesc reducerea costului riscului. Măsurile de transfer al costului riscului. În acest sens agenţii economici vor lua succesiv şi alternativ măsuri în concordanţă cu cerinţele lor. privesc reducerea efectelor riscului şi încadrarea acestuia în costul suportabil. în condiţiile realizării şi repetării fenomenelor14. Business: theory and practice. O astfel de viziune va asigura agentului economic fundamentarea acelor direcţii de acţiune care pot avea efecte certe sau o certitudine scăzută. ar fi o eroare. În toate situaţiile este necesar să se aibă în vedere respectarea relativităţii reciproce a acţiunilor şi evitarea absolutizării importanţei aplicării unor acţiuni. clienţi şi subcontractanţi). Capitolul 2 FACTORI CE DETERMINĂ RISCUL LA NIVELUL ACTIVITĂŢII AGENTULUI ECONOMIC 14 15 Dichev. Aplicarea unei măsuri fără a lua în considerare orizontul de timp sau spaţiul de acţiune. În funcţie de direcţiile de acţiune. gruparea şi asamblarea pentru maximizarea/minimizarea efectelor. în detrimentul altora. Pricing risk and insurance. cât şi a celor calitative. 2002 19 . atât de natură internă. se pot stabili alternativele tratamentelor. prin utilizarea asigurării realizate prin societăţile de asigurare sau prin constituirea unor fonduri speciale şi de risc. internaţional). politica de transfer a riscului. Calitatea tratamentelor aplicate pentru înlăturarea riscurilor depinde de decident şi de competenţa managerială a acestuia. vol.. în consecinţă. furnizori. lung) şi un anumit spaţiu (local. concretizate în diminuarea costului asociat al riscului. No. 1998 Bagdonas.. Is the risk of bankruptcy a systematic risk. cât şi de natură externă.53. prin studii şi diagnostice de perspectivă. Vol. naţional. pentru rezolvarea aspectelor atât cantitative. Journal of Finance. Măsurile de previzionare vor avea eficienţa scontată numai în condiţiile cunoaşterii variabilităţii. zonal.

Practica industrială a statului oscilează între liberalism şi dirijism nu numai în timp. Condiţii de cerere. de asemenea. O firmă obţine un avantaj competitiv atunci când baza ei internă permite şi sprijină cea mai rapidă acumulare de mijloace de producţie şi deprinderi profesionale specializate. În ultimă instanţă. 1. 20 . Prezenţa sau absenţa unor industrii furnizoare şi înrudite capabile de a concura cu succes pe plan internaţional. O firmă obţine un avantaj competitiv atunci când baza ei internă îi asigură o mai bună şi o mai continuă informare şi o mai mare capacitate de discernământ privind necesităţile legate de produse şi procesele de producţie. organizarea şi conducerea întreprinderilor. Industriile înrudite şi cele furnizoare. În cazul intervenţiei liberale. structura şi rivalitatea firmelor . Poziţia unei ţări în privinţa factorilor de producţie. Condiţiile interne care guvernează crearea. cel mai adesea. toate firmele (şi industriile naţionale) care şi-au păstrat un avantaj competitiv dovedesc anumite moduri fundamentale de comportament.1. propriile obiective. ci şi în cadrul unei perioade.Analiza intervenţiei statului în politica industrială a întreprinderilor publice arată că există o gamă largă de grade de autonomie a acestora în funcţie de situaţia pieţei şi de locul sectorului în strategia economică. Factori de producţie. Crearea avantajului competitiv necesită discernământ privind moduri noi de a concura pe pieţele lumii. practicile de management şi natura rivalităţii dintre firme pe plan intern. politică şi militară a statului. 2. 4. prin intermediul relaţiilor de cooperare conflictuală. o ţară se bucură de succes în anumite industrii datorită faptului că mediul ei intern este foarte dinamic şi exigent şi stimulează firmele să îşi mărească avantajele de-a lungul timpului. cu toate acestea. jocurile nu sunt făcute de la început. precum forţa calificată de muncă sau infrastructura. Strategiile folosite de firmele prospere sunt. 2. Factorii ce determină riscul macroeconomic ca factori de influenţă asupra activităţii agentului economic O naţiune se bucură de succes economic dacă posedă un mediu propice îmbunătăţirilor şi inovaţiilor. 3. necesare capacităţii de a concura într-o anumită industrie. gradul de exigenţă a clienţilor interni. dar şi în cel al intervenţiei incitative. însă. este necesară o dorinţă de a face investiţiile cerute şi de a accepta riscuri. Natura cererii interne privind produsele sau serviciile ramurii sau industriei respective. Strategia. Între stat şi întreprinderile publice există un proces de interacţiune în care fiecare apără. diferite sub foarte multe aspecte.

inovaţii şi schimbări. Managing Strategic Innovation and Chance . au reuşit să egaleze firmele japoneze în privinţa capacităţii de a produce în serie şi în cantităţi foarte 16 17 Drucker P. într-o nouă metodă de marketing sau într-un nou mod de instruire a personalului sau e organizare a muncii16. cu o capacitate mai mică pe care rivalele lor din străinătate le considerau a fi mai puţin importante sau mai puţin profitabile. Anderson Ph. inovaţiile care creează avantaj competitiv se bazează adesea pe metode sau tehnologii noi care fac ca uneltele şi instalaţiile de producţie existente să devină depăşite17. Oxford University Press. 3. mijlocitorii desfacerii şi clienţii. De asemenea. Firmele coreene. Editura Enciclopedică. În sens strategic. 1993 Tushman M. Istoria oricărei firme care ocupă astăzi o poziţie de supremaţie pe piaţa mondială relevă asemenea raţionamente şi realizări..1. Benetton şi-a croit şi combinat activităţile astfel încât să-şi minimalizeze inventarul. 2. ci şi metode sau modalităţi noi care uneori par a fi destul de nesemnificative. compacte. Avantajul competitiv decurge în esenţă din îmbunătăţiri. 2004 21 . Inovaţia se poate manifesta în forma nouă a unui produs. Sistemul de valori reflectă întreaga gamă de activităţi şi decizii legate de crearea şi utilizarea unui produs. Unele inovaţii creează avantaj competitiv atunci când o firmă alege o necesitate de piaţă cu totul nouă sau serveşte un segment de piaţă pe care rivalele ei l-au trecut cu vederea. Benetton. spre exemplu. au obţinut avantaj competitiv în multe industrii punând accentul pe produse mai mici. Bucureşti. Avantajul competitiv implică întregul sistem de valori . Ea include nu numai tehnologiile noi.. inovaţia este definită în termenii cei mai cuprinzători. Avantajul competitiv poate fi menţinut numai prin îmbunătăţiri continue . Inovaţia şi sistemul antreprenorial. spre exemplu. Second edition. Firmele japoneze. să asigure rapiditatea livrărilor şi să permită reacţii prompte la reorientările modei vestimentare. Sony a fost prima firmă ce a tranzistorizat aparatele de radio. În întreaga sferă a sistemului de valori. Anumite firme obţin un avantaj competitiv în raport cu rivalii lor pe plan internaţional deoarece ele pun la punct un mod nou de a concura cu eficacitate sau găsesc mijloace noi şi mai bune de a concura în modurile existente. într-un nou proces de producţie. Avantajul decurge adesea din discernerea unor moduri noi de organizare şi administrare a întregului sistem de valori. Există puţine avantaje competitive care nu pot fi anihilate prin imitaţie. Un exemplu bun în acest sens este firma italiană producătoare de articole de îmbrăcăminte.. Boeing a fost cea care a introdus conceptul unei familii de avioane pentru pasageri construite pe baza unor proiecte similare şi a fost prima companie constructoare de avioane care a recurs la concurenţă agresivă pe plan mondial. Din procesul creării şi menţinerii avantajului competitiv face parte interacţiunea strânsă şi continuă cu furnizorii.

Spre exemplu. respectiv: pericolul reprezentat de potenţiali noi concurenţi.mari televizoare color şi videocasetofoane. 1990 PRODUSE DE SUBSTITUŢIE 22 . Fig. în cele din urmă. depăşite de rivalii lor. 2.2. poziţiile de avantaj competitiv bine fortificate pot fi menţinute ani sau chiar decenii de-a rândul după renunţarea la îmbunătăţiri. ameninţarea produselor de substituţie. 4. o seamă de firme englezeşti şi americane producătoare de maşini unelte au pierdut poziţii pe care le ocupaseră aproape un secol. Păstrarea avantajului competitiv necesită. puterea de negociere a clienţilor şi respectiv a furnizorilor şi rivalitatea dintre firmele deja existente pe piaţă18. explicaţia fiind crearea din timp a unor avantaje precum relaţiile strânse cu clienţii sau loialitatea canalelor de distribuţie. La nivel sectorial dimensiunea riscului este asociată acţiunii a cinci forţe.. Factori ce determină riscul sectorial (al afacerii) Michael Porter considera că primul factor important care determină rentabilitatea unei firme este reprezentat de către sectorul în care îşi desfăşoară activitatea. Schema de analiză a mediului concurenţial al firmei CLIENŢI POTENŢIALI Ameninţările noilor intraţi Câştigarea puterii FURNIZORI furnizorilor COMPETITORI Câştigarea puterii cumpărătorilor CUMPĂRĂTORI Ameninţările produselor de substituţie 18 Porter M. în cele din urmă. Uneori. The Mac Millan Press Ltd. modalităţi de a ocoli aceste avantaje prin adoptarea unor căi mai bune sau mai ieftine. O firmă nu îşi poate păstra o poziţie avantajoasă în concurenţa internaţională fără a-şi exploata şi extinde avantajele interne pe calea unor strategii cu orizont mondial. E. de obicei. Comparative Advantage of Nations . London. în ultimă instanţă. în decurs de numai un deceniu. Totuşi. în timp ce rivalii lor din alte ţări au obţinut un avantaj prin aplicarea noii tehnologii a calculului electronic. firmele mai dinamice găsesc. Firmele şi industriile naţionale care bat pasul pe loc sunt. strategii cu orizont mondial.

Mărimea capitalului necesar. Costul de creare a acestui tip de active apare o singură dată. contribuind împreună la crearea unor obstacole importante la intrare. În alte sectoare. Domenii foarte sensibile în ceea ce priveşte diferenţierea sunt de exemplu: produsele de îngrijire pentru sugari. O altă situaţie întâlnită este atunci când firmele pot repartiza activele de natură necorporală. diferenţierea se cumulează cu economiile de scară în fazele de producere. Diferenţierea produselor. de achiziţionare a unor echipamente auxiliare. Forţele externe de presiune A. ca rezultat al activităţii de publicitate-promovare.1. necesităţile de asistenţă tehnică. cu precădere în situaţia alocării unor cheltuieli de publicitate riscante sau greu de recuperat ori a angajării unor fonduri în domeniul cercetării-dezvoltării. 3. Capitalurile necesare penetrării unui sector se pot dovedi insuficiente. un nou concurent are de ales între a prezenta o structura integrată sau a suporta un dezavantaj în materie de costuri. 23 . Se traduce prin faptul că firmele care activează în cadrul sectorului respectiv au o imagine de marcă bine definită şi o clientelă fidelă. Un alt tip de barieră la intrare bazată pe economia de scară se manifestă atunci când integrarea verticală reprezintă o sursă potenţială de economie de scară. cum ar fi cel al braseriilor. Dacă mărimea acestor costuri este mare. finanţări ale stocurilor. în timp ce activul respectiv poate fi exploatat şi în cadrul altor firme (filiale). 4. În domeniul fotocopiatoarelor firma Xerox a creat un obstacol major la intrare prin decizia de a închiria aparatele către terţi în locul vânzării efective. ci şi finanţări ale creditelor acordate clienţilor. etc. ca de exemplu know-how-ul sau mărcile. Sunt cazuri când nu numai instalaţiile de producţie necesită fonduri. noii concurenţi sunt obligaţi să ofere un avantaj considerabil în materie de costuri sau de rezultate de natură a compensa apariţia costurilor de transfer. creează un obstacol la intrare. Costurile de transfer. Economiile de scară: sunt sectoare în care pentru a atinge un nivel minim de rentabilitate este necesar ca o firmă să dispună de o capacitate minimă de producţie. comercializare. În acest caz. parfumerie. a sistemului de servicii furnizate clientului sau ca urmare a simplului fapt că au fost primii pe piaţă. 2. Barierele la intrare în sector 1. astfel încât cheltuielile fixe unitare să nu depăşească substanţial pe cele ale concurenţilor. distribuţie. bănci de investiţii. Prezenţa costurilor de transfer. Costurile de transfer pot include: cheltuielile de recalificare a forţei de muncă. adică a costurilor imediate pe care cumpărătorul le va suporta în momentul schimbării furnizorului.

♦ bariere de natură politică sau socială: intervenţii guvernamentale. subvenţii publice. 6. căile ferate sunt exemple de sectoare riguros reglementate în privinţa accesului. Sunt situaţii în care firmele care activează în unele sectoare beneficiază de avantaje de cost pe care un potenţial nou concurent nu le poate surmonta indiferent de talia sa ori de economiile de scară pe care le va obţine. modificări în conceperea produsului care sunt de natură a facilita fabricaţia acestuia. Transporturile rutiere. Restricţii de ordin guvernamental. un acces preferenţial la materiile prime. ♦ bariere strategice: complementaritatea între sectorul respectiv cu cel al altor firme. cum ar fi: ♦ bariere de natură economică: gradul de specializare al activelor. cum ar fi: îmbunătăţirea metodelor de lucru. curba de experienţă: în multe sectoare de activitate se constată o tendinţă de diminuare a costurilor unitare odată cu acumularea experienţei în fabricarea respectivului produs. 7. Concurenţii existenţi deja în respectivul sectorul pot avea relaţii de tradiţie cu circuitele de distribuţie sau chiar contracte de exclusivitate. costurile fixe de ieşire. poziţionări geografice favorabile. B. Accesul la reţeaua de distribuţie a produsului . dezvoltarea echipamentelor. ♦ bariere de ordin psihologic: comportamentul unor conducători de firme care nu vor să 24 . Statul poate limita sau chiar interzice accesul în unele sectoare. Avantajele majore în acest sens pot fi generate de factori. Bariere la ieşire din sector În mod similar şi ieşirea dintr-un sector de activitate implică câteodată depăşirea unor obstacole. De exemplu. fabricantul unui nou produs alimentar destinat unui supermagazin va trebui să convingă proprietarul respectivului supermagazin pentru a ceda spaţiu de expunere produsului noii firme. Faptul că un nou concurent trebuie să-şi asigure distribuţia produsului său poate reprezenta un obstacol la intrare. ca: • • • • • • proprietatea asupra unei tehnologii sau a unui produs prin brevete sau mărci înregistrate care asigură deţinerea tehnologiei sau a caracteristicilor de concepţie a produsului. Dezavantajul unor costuri independente de scara producţiei .5. ameliorarea tehnicilor de măsură şi control. Diminuarea costurilor este efectul acţiunii conjugate a unor factori. Diminuarea costurilor ca rezultat al acţiunii experienţei este importantă în sectoarele de activitate în care forţa de muncă are un rol preponderent.

produsul cumpărat de către clienţi nu influenţează asupra calităţii sau serviciilor realizate de clienţi. grupurile de clienţi înregistrează profituri minime. C. În vânzătorului. Un grup de furnizori este puternic dacă: • grupul de furnizori este dominat de câteva firme şi este mai concentrat decât sectorul căruia vinde. D.). aici incluzând atât furnizorii de materii prime şi materiale. respectiv în totalul cifrei de afaceri de fiecare 25 . Clienţii se manifestă ca o forţă de presiune pentru sectorul supus analizei în mod similar cu furnizorii. apă. • • • • • produsele cumpărate din sectorul-furnizor au un grad redus de diferenţiere sau sunt costurile de transfer cu care s-ar putea confrunta clienţii sunt reduse.recunoască eşecul înregistrat de firmă în sectorul respectiv. atunci clientul este puţin sensibil la preţ. de utilităţi (energie electrică. Furnizorii. • • • furnizorii nu trebuie să lupte împotriva unor produse de substituţie pentru sectorul client. În aprecierea riguroasă a puterii de negociere deţinute atât de către furnizori cât şi de clienţi (analiza “aval-amonte”) se poate utiliza metoda Paretto (ABC) care determină ponderea deţinută în cadrul input-urilor de către fiecare furnizor în parte. Un grup de clienţi este important dacă condiţiile următoare prevalează: • • grupul este concentrat sau cumpără o parte semnificativă în raport cu cifra de afaceri a produsele cumpărate deţin o pondere mare în cadrul costurilor respectivului client. general dacă produsul cumpărat reprezintă numai o fracţiune redusă din costul total. sectorul-client nu este important pentru grupul de furnizori. Furnizorii care vând unor clienţi dispersaţi au în general posibilitatea de a exercita o influenţă considerabilă asupra preţului. produsul livrat de către furnizori este un mijloc important de producţie pentru client. etc. normalizate. a calităţii şi a condiţiilor de cumpărare. adică în situaţia în care au un grad mare de concentrare. abur. şi pe cei de forţă de muncă (sindicate). fonduri de investiţii). investitori. Accepţiunea dată furnizorilor este generică. clienţii reprezintă un pericol considerabil de integrare în amonte. cât şi furnizorii de capital (bănci.

computere personale nu sunt cu adevărat rentabile decât pentru un număr redus de firme. În alte sectoare în care presiunea exercitată de una sau mai multe din aceste forţe este mare ca de ex. Cele care trebuie urmărite cele mai riguros sunt cele a căror evoluţie merge în sensul ameliorării raportului calitate-preţ comparativ cu produsele fabricate de către sector precum şi cele obţinute în sectoare în care marjele de profit sunt ridicate. Intensitatea fiecăreia din cele cinci forţe depinde de structura sectorului.E. cu cât ponderea este mai importantă. Produsele de substituţie Toate firmele unui sector. În concluzie se poate considera că cele cinci forţe determină rentabilitatea din cadrul sectorului pentru că ele influenţează preţul. În mod logic. E. mulţi concurenţi pot obţine niveluri interesante de rentabilitate. mai mult decât atât. în sens larg. Avantajul concurenţial.. Aceasta este relativ stabilă.. în timp ce altele ca de ex: televiziunea prin cablu. De multe ori este de preferat ca un leader din 19 Porter M. Multe sectoare banale. Acestea limitează profiturile sectorului nu numai în perioade normale de evoluţie. Se impune a preciza că toate cele cinci forţe prezentate nu acţionează izolat. Este evident că intensitatea celor cinci forţe diferă de la un sector la altul şi. cu atât dimensiunea riscului care planează asupra furnizorului/clientului în cauză se translată şi asupra firmei cu care se află în relaţii comerciale (de afaceri). numai câteva firme ajung să obţină o rentabilitate interesantă. Ed. Teora. Bucureşti. cum ar fi de ex. în mod independent. cauciuc.. ci în strânsă corelaţie unele cu celelalte. sunt foarte rentabile. Identificarea produselor de substituţie constă în a căuta toate produsele care îndeplinesc aceleaşi funcţii ca şi produsul realizat de sector. În mod evident. Sunt frecvente cazurile în care un furnizor care deţinea o materie primă rară sau greu accesibilă a valorificat acest avantaj devenind concurent direct în sectorul respectiv de activitate. costul şi nivelul investiţiilor pentru firmele din cadrul sectorului.client. etc. 2000 26 . comerţul cu cereale. O schimbare structurală influenţează intensitatea celor cinci forţe şi poate avea prin urmare o influenţă asupra nivelului de rentabilitate al sectorului în ansamblul său. capacitatea firmelor de a influenţa structura sectorului are efecte cu atât mai mari cu cât poziţia firmei este mai importantă. ca de ex. băuturi nealcoolizate. se modifică pe măsură ce un sector evoluează19. în siderurgie. În sectoare în care cele cinci forţe sunt favorabile. dar se poate modifica pe măsură ce sectorul evoluează. ci chiar în perioade de expansiune. Demn de menţionat este faptul că rentabilitatea unui sector nu depinde atât de mult de aparenţa produsului sau de tehnologia utilizată cât de structura sectorului respectiv. se află în concurenţă cu sectoarele care produc produse de substituţie. cu alte cuvinte influenţează elementele de rentabilitate a investiţiilor.

capacităţile de producţie excedentare determină un război al preţurilor şi reducerea rentabilităţii. firmele creează '6F valoare imensă pentru clienţi. în special cea în domeniul preţurilor. Reducerile de preţ sunt rapid adoptate de către firmele concurente şi. Campaniile publicitare în schimb sunt de natură a majora cererea sau de a accentua diferenţierea produselor în sectorul analizat. În sectoare cum ar fi: automobile. sunt foarte dinamice şi au ca efect adesea degradarea rentabilităţii în întreg sectorul de activitate. Consecinţele unui dezechilibru între cerere şi ofertă variază în funcţie de structura sectorului. firmele creează de asemenea o valoare ridicată pentru client. odată aplicate.. barriers to imitation and sustainable competitive advantage. O rivalitate intensă este efectul acţiunii mai multor factori. concurenţii străini. serviciile post-vânzare oferite clienţilor şi sistemul de garanţii. Acesta însă evoluează în mod constant. dintre care menţionăm20: • concurenţi numeroşi şi relativ egali ca putere: în numeroase sectoare. fie prin intermediul exporturilor în sectorul analizat. 20 Reed R. Academy of Management Review nr 15/1990 27 . În multe dintre sectoare. Causal ambiguity. cu excepţia cazurilor în care elasticitatea cererii în raport cu preţul este destul de mare. dar în acelasi timp. fie prin investiţii străine directe. Multe forme de concurenţă.sector să caute să protejeze structura sectorului mai curând decât să încerce găsirea unui avantaj concurenţial mai mare. îşi prelevă o parte însemnată din această valoare. structura sectorului determinând rapiditatea cu care oferta creşte sau se diminuează. Rivalitatea există în realitate ca urmare a faptului că unul sau mai mulţi concurenţi doresc să-şi consolideze poziţia pe piaţă. ceea ce implică majorarea riscului operaţional al firmei. Puterea de negociere a clienţilor determină măsura în care aceştia conservă în folos propriu o parte din valoarea creată. dar ele nu beneficiază în medie decât de o parte foarte mică din această valoare sub formă de profit. campaniile de publicitate. etc. Concurenţa din sector Rivalitatea între firmele din cadrul sectorului are ca principale forme concrete de manifestare: războiul preţurilor. joacă un rol important în concurenţa manifestată. O altă idee general admisă este cea potrivit căreia profiturile depind de echilibrul dintre cerere şi ofertă. de aceste efecte beneficiind toate firmele. servicii şi echipamente petroliere. determină diminuarea cifrei de afaceri a tuturor firmelor. industria grea. cedând firmelor din sector un nivel minim de rentabilitate. F. În alte sectoare: echipament medical.

Bucureşti. O situaţie asemănătoare celei expuse anterior se întâlneşte în cazul unor produse dificil de stocat. Burduş E. 2. cât şi indirect desfăşurarea activităţii firmei. furnizor şi respectiv client al firmei precum şi identificarea modificărilor de natură legislativă care afectează atât în mod direct. • absenţa diferenţierii sau a costurilor de transfer : dacă produsul este de primă necesitate alegerea se bazează cu prioritate pe nivelul preţului sau pe calitatea acestuia. Cu toate acestea. cât şi al cantităţilor vândute21. Management strategic. Editura Economică.3. generând cel mai adesea limitări atât la nivelul preţului de vânzare al produselor comercializate. dar şi de dimensiunea şi calitatea potenţialului intern. nivelul concurenţei influenţează direct dimensiunea riscului operaţional. Bucureşti. la nivelul departamentului de marketing al firmei se poate operaţionaliza o procedură de monitorizare a evoluţiei sectorului de activitate al firmei care se cuprindă rapoarte distincte pe analiza pe fiecare concurent. Fîrşirotu M. Căprărescu Gh. Factorii externi pot fi grupaţi în cinci segmente. acest fenomen poate genera dezechilibre între nivelul cererii şi respectiv cel al ofertei în cadrul sectorului. În mod evident. Managementul organizaţiei.. fiecare cu influenţe directe şi indirecte asupra rezultatelor activităţii agentului economic. Rezultă că sunt create condiţiile pentru ca rivalitatea să ia forma războiului preţurilor sau a calităţii serviciilor oferite. Minimizarea riscului la nivel sectorial reprezintă un proces caracterizat printr-un grad de complexitate ridicat. Strategiile succesului în afaceri . respectiv: 21 Yvan Allaire. • creşteri de capacităţi de producţie pe paliere importante : în cazul în care economia de scară impune creşteri substanţiale ale capacităţilor de producţie. Factori ce determină riscul la nivelul activităţii agentului economic Performanţele agentului economic sunt dependente direct sau indirect de elemente ce caracterizează mediul extern în care acesta îşi desfăşoară activitatea. • costuri fixe sau de stocaj ridicate: costurile fixe ridicate determină firmele să utilizeze la maximum capacităţile de producţie. respectiv eficienţa alocării în consum a acestuia22. 1998 22 Zorleţan T.• creştere lentă a sectorului: concurenţa care se poartă pe cote de piaţă este mult mai acerbă decât în situaţia în care firmele îşi îmbunătăţesc rezultatele evoluând în ritmul de creştere a sectorului şi în care sunt adesea obligate să-şi epuizeze resursele financiare pentru a face faţă creşterii cererii pe piaţă. Editura Economică. Firmele sunt tentate să diminueze substanţial preţurile de vânzare pentru a-şi asigura vânzările. 1998 28 . ceea ce este de natură să implice reduceri de preţ.

O companie mare. sporurilor de productivitate. concurenţii axaţi pe acelaşi mijloc de satisfacere a unei nevoi (ex. Un manager strateg poate înfrunta atât concurenţa internaţională agresivă. concurenţa 3. Concurenţa Succesul sau eşecul firmei pe piaţă depinde. cui vinde (grupul cumpărătorilor). cât şi un grup restrâns de concurenţi locali. diversificată. sunt expuşi aceloraşi riscuri de substituire dar de grade diferite. dar nu aduce soluţia la problema pusă: agresorul poate veni din alt loc şi poate surprinde pe toată lumea. societatea 5. Această informare protejează firma. piaţa 2. A sta la pândă nu este uşor şi cere instrumente de modelare pentru a limita dispersia cercetărilor.: fabricanţi de produse din cauciuc. ce vinde (nevoile cumpărătorilor). 2. tehnologia 4. Răspunsul la această întrebare depinde de tipul de afacere. O companie îşi poate defini piaţa în funcţie de: 1.1. poate fi activă pe mai multe pieţe sau pe pieţe fără o delimitare clară. în paralel este necesar să se răspundă la anumite întrebări ca: Există o relaţie de tipul cauză-efect între dinamica pieţei şi situaţia concurenţială? Cercetarea vulnerabilităţii trebuie să considere că aceste două criterii sunt independente? 29 . in mare parte. depărtaţi de anumite pieţe importante în volum astfel bombardate de produse din material plastic). capacităţilor şi asupra strategiei lor comerciale. Firma trebuie deci să le estimeze. Întrebarea este cum îşi defineşte o firmă piaţa. Concurenţii direcţi ai întreprinderii sunt confruntaţi cu aceleaşi probleme. informânduse în permanenţă asupra investiţiilor lor. de deciziile strategice ale concurenţilor. Piaţa pe care o organizaţie îşi oferă produsele şi serviciile include cumpărători şi concurenţi. 2. 3. 1. De exemplu. Concurenţa constă în sursele de alternative prezente şi viitoare ale diversificării bunurilor şi serviciilor oferite de firmă. Piaţa Organizaţia are succes sau eşuează în funcţie de ceea ce se întâmplă pe piaţa ei. în particular. guvernele. o firmă de familie îşi poate alege ca piaţă beneficiarii de piese auto. cum sunt fabricate produsele sau serviciile (tehnologia).

materiale şi financiare. învăţămintele pot avea o influenţă directă asupra politicii de investiţii. Guvernul Guvernul este un sistem administrativ pentru organizarea efortului uman ale cărui proceduri sunt politice. Management strategic multinaţional: Un proces integrativ bazat pe contexte . oportunităţile de încadrare în muncă etc. infrastructura economică (taxe. Este vorba despre ceea ce doreşte populaţia de la organizaţie. Guvernul adoptă reglementări privind monopolurile. 3. London.R. societatea se dovedeşte a fi un concept foarte ambiguu. 4. deci de dezvoltare a întreprinderii. Tehnologia constă în principiile ştiinţifice şi inginereşti care. de substituţie închisă şi de substituţie deschisă23. domeniul juridic. Prentice Hall. angajaţilor şi ale tuturor celor care intră în contact cu organizaţia şi îi pot afecta activitatea.1998 Mockler J. Ahlstrand B. dar şi de eficienţa utilizării acestora. forţa şi capacitatea acestuia de a răspunde la cerinţele şi restricţiile pieţei sunt dependente de gradul de asigurare cu resurse umane. Bucureşti. Scopul activităţilor guvernului include: apărarea. interesul acestei analize este clar. Performanţele agentului economic. 5. într-un context economic fluctuant şi adesea agresiv. Tehnologia Avantajele în procesele de fabricaţie şi în concepţia produselor reprezintă progrese tehnice care vor afecta organizaţia într-o anumită măsură.Există o vulnerabilitate datorată aşteptărilor mai mult sau mai puţin nestatornice ale clientelei şi o alta antrenată de capacitatea de reacţie a concurenţei directe? Sub acest unghi de vedere. introduse în procesele de fabricaţie ale organizaţiei. Editura Economică. Lampel J. protecţia consumatorului şi a mediului înconjurător. frontală cu variante. chiar agresive asupra activităţii agentului economic.. The strategic management beast. au drept rezultat avantaje în ceea ce priveşte producţia şi sistemele de concepţie a produselor.. Societatea poate fi definită ca reprezentând valorile culturale şi „aşteptările” care înconjoară organizaţia. Societatea Dacă piaţa pare dificil de definit. Prin urmare putem distinge ca factori interni întreprinderii care pot determina apariţia şi dezvoltarea unui risc24: 23 24 Mintzberg H. de atitudinile cumpărătorilor. 2001 30 . Cele patru mari situaţii concurenţiale sunt: concurenţa frontală directă. care uneori au efecte directe. tarife) şi reglementarea vieţii economice.

Potenţialul uman Factorul uman reprezintă o coordonată esenţială a dimensiunii şi mai ales a calităţii activităţii agentului economic. felul în care familia influenţează comportamentul copiilor. structurii şi preţului. b) recunoaşterea şi motivarea personalului care obţine rezultate performante. b) eficienţa utilizării personalului operativ. Aceasta presupune existenţa unei baze tehnice şi tehnologice corespunzătoare din punct de vedere al calităţii. a dorinţei de îmbunătăţire continuă a propriei activităţi. O politică eficientă în domeniu ar însemna: a) existenţa unui management al resurselor umane la nivelul întreprinderii integrat în managementul general. respectiv: a) dimensiunea. Un specialist englez spunea că erorile în management echivalează cu şapte ani întârziere în dezvoltarea economică a firmei. Acest aspect comportă mai multe faţete în interiorul firmei. Competition and Competence. În economia contemporană conducerea eficientă a întreprinderii se bazează pe o redefinire a unor concepte şi procese a căror reprezentare şi importanţă este diferită net faţă de cele identificate în mod tradiţional 25 Sanchez R. respectiv trei ani pentru depistarea erorilor şi schimbarea echipei de management. sunt factori cu influenţă asupra progresului economic al firmei şi al societăţii. d) antrenarea în procesul decizional a celor ce dovedesc competenţă profesională. Structura capitalului tehnic reprezintă un element clar de diferenţiere al întreprinderilor aparţinând unui sector de activitate. la fiecare angajat. Prin urmare orice organizaţie duce o politică de personal în scopul obţinerii celor mai bune performanţe. c) stimularea. Pentru întreprindere este importantă şi calitatea capitalului uman din zona unde îşi desfăşoară activitatea. c) calitatea managementului. Potenţialul tehnico-material Viabilitatea firmei într-un mediu concurenţial este asigurată numai în măsura în care dispune de un potenţial material ai cărui parametri tehnici şi funcţionali sunt adaptaţi noilor exigenţe.. The New Strategic Management Organization. structura şi calitatea personalului operativ. potenţialul financiar 1. potenţialul uman 2. 2. Nivelul educaţional. şcolarizarea în sine. un an pentru adaptarea noului management în firmă şi trei ani pentru recuperarea pierderilor anterioare25.1. potenţialul tehnico-material 3. Heene A.. în general. 2004 31 . grija statului faţă de formarea copilului etc.

Alegerea unei structuri financiare inadecvate poate genera costuri foarte mari. sfera. Conţinutul. Problema riscului în domeniul investiţiilor 26 Toffler A. 3. Referindu-se la această translaţie de rol a activelor întreprinderii moderne. respectiv mijloace fixe. capitalul investit într-o întreprindere. Bucureşti. investitorii în sectoarele cele mai înaintate şi cu cea mai rapidă dezvoltare se bazează pe factori radical diferiţi pentru a-şi susţine investiţiile. Prin urmare. Toffler scria: „Câtă vreme investitorii în sectoarele înapoiate ale industriei încă mai consideră tradiţionalul patrimoniu concret – uzine. identificat iniţial numai cu forma sa corporală. În procesul economic modern activele corporale sunt subordonate capitalului necorporal. politica de dividende etc. Ceea ce contează nu sunt clădirile sau aparatura companiei. şi good-will-ul este un element care diferenţiază firmele şi nu numai partea tangibilă a capitalului. Valoarea de piaţă a întreprinderii reflectă efortul de promovare al produselor.. Astfel. Nimeni nu cumpără o parte din acţiunile Apple Computer sau IBM datorită patrimoniului material al firmei.în societatea industrială. Editura Antet. echipamente şi stocuri – critic. Structura financiară este un element care diferenţiază agenţii economici din punct de vedere al performanţelor.) şi. în funcţie de această analiză. Este iluzoriu însă să căutăm reţete pre-elaborate în acest domeniu. A. menţinerea şi extinderea reţelei de distribuţie.1. avantajele şi dezavantajele îndatorării. ca urmare a integrării informaţiei în însăşi esenţa proceselor economice actuale. efectuarea unor investiţii fară a ţine cont de evoluţiile şi tendinţele contemporane sunt elemente generatoare de riscuri dintre cele mai agresive. Capitolul 3 RISCUL ÎN DOMENIUL INVESTIȚIILOR 3. Previziuni şi premise. să stabilească structura financiară optimă (care aduce cel mai bun câştig. Chestionarul financiar trebuie să analizeze situaţia particulară a întreprinderii (natura activităţii. păstrarea unor structuri inadecvate a capitalului tehnic. Potenţialul financiar Agentul economic are caracteristic o structură financiară care se poate identifica din bilanţul întreprinderii. În concluzie. cercetarea-dezvoltarea de noi produse etc. capacitatea organizatorică a administraţiei şi ideile care dospesc în capetele angajaţilor ”26. 1999 32 . ceea ce creează premisele apariţiei riscului financiar sau chiar de faliment. ci contactele şi puterea marketingului şi a forţei sale de vânzări . a început să ia din ce în ce mai mult forma intangibilă. mărimea şi rolul unor concepte de bază ale economiei s-au modificat în mod esenţial. necorporală. în condiţii de risc minime).

se fac referiri la trei tipuri de decidenţi29 atunci când este vorba de risc. J. De exemplu: cei din categoria cu înclinaţie spre risc. I. o pierdere într-o activitate sau acţiune. First Edition. vor privi în mod diferit riscurile precum şi nivelul acestora în funcţie de anumite criterii pe care le vor stabili fiecare in parte. 2001. În cadrul fiecărei categorii de decidenţi deoarece sunt diferiţi prin însăşi natura lor umană. Bucureşti. Unii care adoptă o atitudine neutră în raport cu riscul. Vasilescu. Spre deosebire de incertitudine. şi deci. 422-445. În analiza problemei riscului trebuie să avem în vedere cele două concepte importante care îl determină: valoarea aşteptată. care la 27 Dicţionar de Economie. p. greu cuantificabilă. efectul cel mai probabil în situaţii care se repetă de mai multe ori. faptul că va exista un factor care va perturba alocarea banilor pentru un interval de timp etc.Riscul şi incertitudinea însoţesc permanent activitatea economică de pretutindeni.. Lipsey. Bucureşti. deci. 29 R. Managementul Investiţiilor.Hall. 1994 28 33 . K. poate fi cuantificat prin probabilitatea producerii unui anumit eveniment. 388. alţii adoptă o atitudine de aversiune faţă de risc. 250. aceştia vor percepe elementele care determină riscul în mod diferit ca volum şi structură30. Riscul economic27 la modul general reprezintă un eveniment sau proces nesigur şi probabil care poate cauza o pagubă. cel mai probabil fiind valoarea aşteptată.Romanu. în cazul finanţării constituirii unui fond pentru suportarea unor cheltuieli de studiu a elevilor foarte buni la învăţătură. deoarece efectele deciziei se pot răsfrânge indirect asupra celorlalte entităţi. London. riscul economic se referă la un lucru specificat. iar unii iubesc pur şi simplu riscul. Editura Economică. a cărei cauză poate fi foarte greu identificabilă. măsurat prin dispersia unor efecte posibile dacă o situaţie se repetă de mai multe ori. Riscul economic poate fi 28 atât obiectiv cât şi subiectiv. Editura Mărgăritar. şi. în ceea ce îl priveşte nu acesta are nivelul cel înalt ca grad de risc. presupune un risc. atât fenomenele de creştere cât şi cele de recesiune se petrec sub semnul incertitudinii şi al riscului. I. Chrystal. 2002. şi gradul acestuia. ci. Chapman . p. Principiile economiei. 30 Raftery. care poate fi estimat printr-o lege probabilistică. aşa cum am arătat. Risk Analysis in Project Management. Orice decizie. În literatura de specialitate. 1997. p. Riscul oricărei decizii trebuie privit atât la nivelul entităţii economice în cadrul căreia decizia are impact direct. iar apariţia celorlalte efecte reprezintă gradul de risc. cât şi în cadrul sistemului format de entitatea economică în interacţiunea ei cu alte entităţi. Astfel unul dintre decidenţi poate considera că nominalizarea acestor elevi care să beneficieze de această facilitate are cel mai mare grad de risc. Editura Economică. În condiţii de incertitudine este posibil să existe mai multe efecte. alt decident poate să hotărască că.

riscul utilizării unei forţe de muncă nu foarte disciplinată. riscul de a lucra cu funcţionari corupţi. Anumite riscuri sunt comune celor doi decidenţi. complexităţii. va fi diferit de riscul agregat al unui investitor străin (Sweedwood).rândul lor vor acţiona trimiţând anumite semnale. În cazul unei investiţii de modernizare a unei companii din România. riscuri de credit. cum ar fi: riscul unui segment redus de piaţă pentru produsul rezultat. riscul subestimării mitei necesare în anumite împrejurări. pornind de la noile valori ale probabilităţii acţiunii unor factori şi ale atingerii obiectivului preconizat. riscuri privind selecţia proiectelor de investiţii. comportă şi ele riscuri multiple. aceştia obţinând performanţe mai slabe. din punct de vedere al corectitudinii. Comparativ cu evoluţiile care caracterizează economiile de piaţă. dintre care amintim: riscurile generate din studiile de oportunitate. Incertitudinea şi riscul îşi fac simţită prezenţa în egală măsură atât la formarea cererii (privind investitorul).. cât şi la cea a ofertei (privind antreprenorul). fezabilitate. riscuri generate în procesul de alocare a capitalului. La aceste tipuri de riscuri. în procesul de tranziţie de la economia dirijată către cea liberă. dar şi posibilitatea revizuirii deciziei pe parcursul derulării activităţii. Analiza socială a riscului. în scopul sporirii şanselor de succes. Analiza riscului unei decizii. calităţii. se adaugă riscul necunoaşterii obiceiurilor şi mentalităţii muncitorilor. risc care va contribui la definitivarea dimensiunii riscului agregat. stabilirea priorităţilor şi a modalităţilor de defalcare a fondurilor disponibile de la buget. dar şi a celei externe. riscul agregat al unui investitor autohton. pozitive sau negative asupra entităţii economice în cadrul căreia a fost luată decizia.. de modul de executare a acestora. timpul de analiză al informaţiei primite de decident. de lichiditate. riscul asupra posibilităţilor de repatriere a profiturilor obţinute. de exemplu industiei mobilei. Investiţiile publice. în cazul decidentului străin.. se referă la evaluarea posibilelor prejudicii aduse de membrii unei colectivităţi datorită insatisfaţiei oferită de locul de muncă. mijloacelor utilizate în transmitere. riscul ostilităţii anumitor membri din personalul de conducere. etc. deoarece componenta socială o influenţează pe cea economică. între toţi factorii implicaţi în activitate şi al timpului în care aceasta se aduce la cunoştinta decidentului pe nivel ierarhic. incertitudinea şi riscul se amplifică. legate de încheierea contractelor economice. putând duce la frânarea iniţiativei autohtone.profit. şi una socială. etc. eficienţa 34 . analizele de cost . de solvabilitate etc. avizarea unitară a acestor studii. comportă nu numai o analiză economică. Un rol important în aprecierea riscului este deţinut de informaţie. riscuri de finanţare a proiectelor de investiţii. Sunt riscuri contractuale.

relaţiile cu beneficiarul şi proiectantul. pe de-o parte. dinamica costurilor şi a preţurilor implicate în proiectele de investiţii. la nivelul macro şi microeconomic. înainte de apariţia evenimentului considerat “problemă”. economic. Ipostaze. astfel încât să se poată acoperi cheltuielile aferente investiţiei. Profesioniştii. Se consideră că principalele riscuri ale unei investiţii31 se referă la valoarea capitalului investit. reprezintă instrumentul prin care se încearcă şi. consideră că stadiul de identificare al riscurilor necesită cea mai mare alocare de timp. Durata de viaţă a obiectivului care poate genera riscuri care ţin de factori exogeni. Dezvoltarea prognozelor ar trebui îndreptată spre două direcţii majore de dezvoltare a prognozelor : evoluţia cererii şi a ofertei pe piaţa investitorilor. Editura Economică. riscurile analizându-se pe următoarele posibile categorii: riscuri interioare investiţiei prin depistarea lucrărilor majore din cadrul proiectului. fluxurile de lichidităţi nete şi rata de actualizare. durata de viaţă a obiectivului. în bună măsură se reuşeşte să se diminueze gradul de incertitudine şi risc al activităţilor viitoare. este mai mică cu atât timpul de recuperare trebuie să fie mai scurt. în practică. riscuri legate de eşalonarea în timp a cheltuielilor. cum ar fi perioada de recuperare valorică a investiţiei : cu cât durata de viaţă a obiectivului din punct de vedere fizic. care au acumulat experienţă în analiza riscului în lucrări ample. Factori. Riscul în activitatea economică. deoarece relaţia dintre mărimea şi structura investiţiilor. cât mai aproape de optimul considerat ca acceptat. dar şi moral. comercial.economică a unor investiţii publice necesitând o analiză de sistem. Scopul identificării şi analizei situaţiilor economice atât la nivel microeconomic. 35 . şi succesul ori eşecul lor este una puternică. riscuri legate de calitatea investiţiei. posibile surse de finanţare etc. de aceea se apreciază că. politice. conducând fie la imposibilitatea finalizării investiţiei. de gestionarea defectuoasă a cheltuielilor. Modalităţi de reducere . fie la o denaturare supradimensională a investiţiei la momentul finalizării acesteia. este mai bine să se lucreze îndeaproape cu echipa de elaborare a proiectului de investiţii. şi o evaluare a riscurilor chiar de la nivelul studiilor de fezabilitate. putându-se pierde astfel o parte din piaţa dorită sau deja deţinută. riscuri exterioare investiţiei şi care provin din contextul fizic. cât şi la nivel macro-economic este de a permite decidentului să obţină un răspuns raţional. prin modificarea concepţională asupra politicii de investiţii la nivel macro-economic şi endogeni. 2003. de natura interrelaţiilor umane stabilite între partenerii participanţi la investiţie. comparativ cu gradul expunerii la risc. Valoarea capitalului investit comportă riscuri legate de estimata valorică a acestuia. Analiza expunerii la risc se efectuează pe bază de prognoză. din momentul adoptării deciziei de realizare şi până la scoaterea lui din uz. care. ceea ce poate 31 Petre Prunea.

prin aceasta riscurile considerate de o persoană fizică sau juridică ca fiind foarte mari. deoarece proprietatea financiară asupra capitalului fizic poate reveni multor persoane. puţini oameni având banii sau înclinaţia de a-şi asuma riscul participând la o asemenea afacere. care să conducă la diminuarea riscului şi la economii semnificative. având o piaţă de desfacere suficientă ca extindere astfel încât să se poată recupera fondurile investite. 234-236. Se poate cosidera ca principiu general de îndrumare a reacţiei la risc. Conceperea acesteia de la zero. 36 . într-un anumit moment.riscurile trebuie alocate. are loc suprimarea acestora din motive obiective sau subiective şi anumite costuri legate de împrumut au fost subevaluate sau nu au fost prevăzute. de fapt dimensiunea este dată de gradul de acceptabilitate al acestuia de fiecare decident. Să luăm. Repartizarea riscului are loc sub o altă formă.să se aprecieze dacă beneficiile ce pot fi obţinute din realizarea proiectului merită riscurile implicate. . p. este posibil să necesite investirea pe o perioadă de 5 ani. dar mai ales calitativă a factorilor. Afacerea este considerată din acest motiv ca riscantă.determina preţuri ridicate de vânzare.riscul să fie plasat sub responsabilitatea părţii care are cea mai bună posibilitate de a-l controla. pe termen lung să se realizeze o gestionare corectă cantitativă. Economie politică. trebuie să se ţină cont şi de riscurile datorate posibilităţii modificării ratelor de schimb. de exemplu. ceea ce poate denatura costul estimat al investiţiei în cazul în care. Procedeul de repartizare a riscului32 în economie este des practicat. acela prin care părţile implicate în realizarea investiţiei colaborează pe cât posibil. părţii pentru care acestea sunt cel mai puţin dureroase. Editura Teora. Principala formă de repartizare a riscului o reprezintă asigurarea. 2000. constând în construirea unei nou utilaj. şi pe pieţele de capital ale unei economii de piaţă. a sumei de 500 milioane de dolari. Bucureşti. Fluxurile de lichidităţi nete generează posibile riscuri legate de apelarea la împrumuturi. Dar piaţa poate rezolva această 32 S. partea responsabilă trebuie stimulată să evite şi să reducă la minimum consecinţele riscului. Nordhaus. la realizearea unei distribuţii reciproc avantajoase a riscului. se reparizează la un număr mai mare. a ratei inflaţiei etc. astfel încât riscul pe care şi-l asumă fiecare să fie cât mai mic. comportă anumite riscuri. astfel încât. Nu există însă. nici o garanţie că noul utilaj produs va fi solicitată ca produs în serie. dintre care menţionăm: riscul determinat de metoda de actualizare aleasă. Rata de actualizare. pe cât posibil. realizarea unei investiţii. . Unele din elementele de care ar trebui să se ţină seama la distribuirea riscurilor sunt: . inclusiv activităţile de cercetare-dezvoltare.

se pot cumpăra acţiuni la nivel internaţional ale firmelor din întreaga lume. ordine ale autorităţii publice. .000. Împărţind proprietatea asupra capitalului sau asupra investiţiilor riscante la mai multe persoane. obiecte de organizare pe şantier. confiscare. cât valorează investiţia menţionată. până la recepţia finală a investiţiei. împărţind 500.problemă prin intermediul corporaţiilor. organizaţiilor publice. cum sunt cazurile de forţă majoră (calamităţi naturale. precum şi pagube aduse terţelor părţi. lovitură de stat. În prezent. pe scară mare sunt suportate de investitori din ţări care îşi pot permite aceasta. respectiv asuma.000 de angajaţi şi că fiecare are o putere egală. . pentru acoperirea eventualelor prejudicii din această cauză. război. dispunând de resursele financiare necesare prin cumpărarea de acţiuni ale corporaţiilor rezidente în ţara respectivă. Dacă presupunem că firma în cauză are un personal de 50. unele din acestea. Principiul repartizării riscului se aplică şi la scară internaţională . corporaţiile. Acest mod de acoperire a riscului se preia prin condiţiile speciale de contractare ca obligaţie contractuală a antreprenorului şi recunoaşterea plăţii primei de asigurare de către investitor. pentru reducerea riscurilor se are în vedere repartizarea riscurilor pe principalii factori care participă la realizarea investiţiilor. favorizând realizarea unor investiţii şi asumarea unor riscuri mult mai mari decât cele pe care le-ar putea realiza. Repartizarea se face prin condiţii contractuale generale.riscurile partenerului de afacere privind calitatea lucrărilor sunt acoperite prin garanţia valorică de minim 5% până la maxim 10% din valoarea investiţiei.riscurile antreprenorilor pe parcursul execuţiei investiţiei privind pagubele produse de furtuni. pot fi acoperite prin poliţa de asigurare pe care antreprenorul o încheie cu o societate de asigurări. Riscurile pe care le implică investiţia şi activitatea de producţie. incendii şi alte cauze pentru lucrările executate. o singură persoană/entitate. pieţele de capital contribuie la repartizarea riscului . Costul acestor asigurări se include în valoarea investiţiei şi nu depăşeşte 1% din valoare. ceea ce este un risc pe care mulţi oameni nu acceptă să şi-l asume. ce se pune la dispoziţia investitorului. inflaţie) sunt preluate în întregime de investitor. pot fi 37 . Referitor la riscurile din sectorul proiectare. Se acoperă astfel toate riscurile interne ale investiţiilor privind atât investitorul cât şi antreprenorul. compania scoate la vânzare acţiunile şi astfel actionează ca actori pe piaţă.riscurile exterioare investiţiei.000. după cum urmează: .000 de dolari de persoană. utilajele de construcţii. care decurg din greşelile de proiectare. revoluţie. obţinem 10. Şi aşa cum o societate de asigurări îşi diminuează riscurile încheind asigurări în mai multe oraşe. suplimentare şi speciale.

Alte riscuri rezidă din depăşirea termenului de punere în funcţie a unui obiectiv. dacă acceptarea unui proiect nu presupune excluderea sistematică a altuia. Acest demers presupune deci. cel puţin la nivelul dobânzii curente pentru valorile imobilizate prin nerealizare.2. etc. Proiectele de investiţie pot fi mutual exclusive. Prezenţa riscului în proiectele de investiţii Proiectul de investiţii are o “lume” proprie reprezentată de elementele concrete care concură la realizarea lui. beneficiari ai rezultatelor. juridic. iar aceasta îşi desfăşoară activitatea într-o economie şi a unui mediu ambiant marcat de neprevăzut. trierea proiectelor de investiţii din portofoliu ar trebui să ţină cont de egalitatea necesară între rentabilitatea ultimului proiect acceptat şi costul resurselor necesare pentru finanţarea acestuia. Nici una din cele două probleme nu este uşor de rezolvat. social de dezvoltare. politic. deoarece pentru acoperirea acestor prejudicii. Factorul risc intervine chiar din faza alegerii proiectului de investiţii. echivalente cu dobânda curentă. sau contingente. fiecare proiect se derulează în “lumea organizaţiei” care construieşte sau achiziţionează activul (denumit generic investiţie). Prima este dificilă datorită naturii complexe a proiectelor de investiţii şi multitudinii criteriilor de clasificare. În acelaşi timp. pentru o întreprindere alegerea este o problemă de decizie complexă. Depăşirea termenului de punere în funcţiune poate conduce la prejudicii grave în cazul pierderii pieţei de desfacere. Cea de a doua este şi mai dificilă. constructori. presupunând determinarea unui cost mediu ponderat al capitalului. În general întreprinderea este confruntată pe de o parte cu un portofoliu de proiecte de investiţie posibil a fi realizate. pe bază de poliţă de asigurare încheiată cu o societate de asigurare. 3.) şi cadrul economic. atunci când acceptarea unui proiect presupune ca un altul să fie acceptat anterior. finanţatori. cu un cuantum de resurse de finanţare. când realizarea unui proiect antrenează în mod necesar excluderea altuia . care să ia în considerare costurile celor două tipuri de finanţare: capitalul propriu şi împrumuturile. independente. ingineri. iar pe de altă parte. chiar posibil faliment al societăţii. în condiţiile speciale de contractare. că întreprinderea este capabilă să clasifice proiectele disponibile în ordinea descrescătoare a rentabilităţii lor şi să evalueze costul resurselor necesare. adică participanţi (consultanţi. Acceptând demersul la limită (marginalist). se prevăd penalizări exprimate procentual pentru fiecare zi de întârziere. exprimat valoric.preluate prin contractul de proiectare încheiat de investitor cu proiectantul investiţiei. 38 . tehnologi. care conduce la un prejudiciu pentru investitor.

• piaţă.În mediul economic şi de afaceri actual. Guide to the Project Management Body of Knowledge (PMBOK® Guide). • în general. folosirea unei tehnologii probate fiind o condiţie de a se acorda un împrumut. ceea ce se reflectă în nefinalizarea la timp şi la caracteristicile dorite a proiectului. iar produsele realizate pe baza acestuia au ajuns pe materiale. Principalele riscuri ce apar sunt: • riscul tehnologic care apare în cazul unor investiţii cu grad ridicat de noutate tehnologică. dar de cele mai multe ori în sens negativ – ale factorilor de mediu. investitorii se simt mai în siguranţă dacă tehnologia a fost probată în alte proiecte. În perioada de execuţie a proiectului. experienţa şi modul de lucru al echipei de execuţie. 33 Project Management Institute. care pot fi afectate de erori sau variaţii faţă de estimările iniţiale. factorii de risc sunt determinaţi de caracteristicile tehnice ale proiectului. umane şi financiare. orice decizie de investiţii este puternic marcată de modificările imprevizibile . Aceste evoluţii imprevizibile au stat în atenţia specialiştilor în domeniu mai mult sub aspectul impactului lor negativ asupra rentabilităţii proiectului şi au primit denumirea de risc al proiectului. parametrii exogeni (în principal macro-economici) ce pot să afecteze sumele necesare finanţării în această etapă. astfel: • proiectul se realizează pentru a oferi firmei avantaj competitiv sau pentru a-i reîntări poziţia pe piaţă. nevoii de finanţare. iar astfel efortul se poate dovedi inutil. inclusiv a dobânzilor aferente. Riscul proiectului include atât ameninţările asupra obiectivelor proiectului cât şi oportunităţile de a îmbunătăţi aceste obiective” 33. Toate trăsăturile proiectelor de investiţii conduc la ideea de risc. realizarea obiectivului investiţional presupune o combinaţie de eforturi pentru realizarea proiectului sunt necesare sume mari de bani care încep să aducă rezultate abia după ce proiectul s-a încheiat. 39 . iar pe de altă parte la întârzierea intrării în exploatare cu efecte negative asupra respectării clauzelor faţă de furnizori şi de clienţi. pe de o parte la creşterea de execuţie sau în bugetul investiţiei actualizări ale costurilor sau cheltuieli neprevăzute. În general. dar nu există siguranţa că răspunsurile concurenţei nu vor fi mai puternice. • • riscul de depăşire a costurilor ce apare în situaţia în care nu s-au specificat în contractul riscul de întârziere (depăşire a duratei stabilite) poate conduce.uneori în sens pozitiv.

Riscul de faliment. • • riscul de subcontractanţi este asumat de titularul de contract când tratează lucrări în subantrepriză. când nu mai este nici-o şansa de salvare. Incapacitatea de a-şi achita angajamentele (criza de insolvabilitate) poate conduce fie la lichidare. încasările scontate nu se realizează. fie să se soluţioneze printr-o intervenţie de conjunctură. Riscul de insolvabilitate apare atunci când s-au utilizat credite pentru finanţarea investiţiei. către o terţă parte ce poate prelua gestiunea acestuia precum companiile de asigurări şi firmele specializate în realizarea unor părţi din proiect (outsourcing). beneficiarul fiind nevoit să suporte modificările de preţ. 2. apare atunci când eşuarea investiţiei conduce firma într-o situaţie deosebit de grea. conjunctura se dovedeşte mai puţin favorabila decât cea prevăzută. riscul cunoaşte următoarele forme34: 1. instruirea personalului sau prin reducerea efectelor în cazul apariţiei acestuia formarea de rezerve de costuri sau de timp. 34 Al Sibaai. Între metodele ce pot fi utilizate pentru prevenirea sau diminuarea efectelor unor astfel de riscuri. În funcţie de consecinţele eşuării proiectului asupra situatiei firmei. decizia de investitii se ia pentru o perspectiva sănătoasă a dezvoltării economice. sau firma respectivă se asociază cu alta mai puternică sau cu o situaţie financiară stabilă. după punerea în funcţiune a proiectului. însă uneori. în timp ce obligaţiile de rambursare a creditelor şi de plata a dobânzilor aferente continuă să existe. Ibrahim. 2000. iar firma nu mai poate face faţă plăţilor. Al – Shabab Library. pe baza unui credit suplimentar de la bancă. riscul de indexare a costurilor proiectului apare în situaţia în care nu se prevăd în contract clauze ferme privind finalizarea proiectului la costurile prevăzute la momentul semnării acestuia. practic fiind condamnată la dispariţie.• riscul de interfaţă este generat de intercondiţionarea dintre diferiţi executanţi pe care participă la realizarea proiectului şi derivă din coordonarea executanţilor sau din incoerenţa între clauzele diferitelor contracte de execuţie. selectarea ştiinţifică a subcontractorilor (folosind informaţii din derularea unor contracte anterioare) şi negocierea atentă a contractelor. Studies in Economic Feasibility Study of New Project . 40 . se enumeră: • • • transferul riscului. Desigur. urmând sa dea faliment. diminuarea riscului prin programarea corespunzătoare a activităţilor.

Altfel spus. el se manifestă atunci când întreprinderea constată că.3. resursele de autofinanţare se dovedesc insuficiente în raport cu nevoile de extindere. 41 . prin mijloacele proprii. Managerul trebuie să decidă dacă vor rămâne o firmă mică sau mijlocie. menţinându-şi independenţa sau dacă îşi vor mări dimensiunile capitalului prin afilierea la o firma mai puternică. Riscul pierderii autonomiei se manifestă înainte de declanşarea crizei de insolvabilitate. nu mai are capacitatea de a-si păstra în viitor poziţia sa în producţie sau sub aspect comercial.

atât naţionale cât şi globale. cuantificare şi metode adecvate de răspuns la risc. bazate pe calcule economico – matematice şi pe utilizarea de produse informatice specifice pentru a-şi fundamenta decizia de investiţii.3. Dimensionarea riscului investiţional are un rol informativ. Pentru a-şi asigura şansele de reuşită. beneficiul net nu creste în aceeaşi proporţie. Metode de evaluare a riscului asociat investiţiilor În condiţiile evoluţiilor economice.riscuri majore. foarte greu de anticipat. arătând celor interesaţi cât de mari vor fi eventualele pierderi în afacerea pe care o preconizează. metoda punctului critic. .. Gruparea pe categorii a riscurilor este importantă pentru a face mai uşoară identificarea şi alocarea responsabilităţii gestionării lor. Alexandria. acestea au frecvenţă mare de apariţie şi pot fi suportate fără dificultate. cu efecte nedorite mari şi frecvenţă mică. proiectelor de investitii trebuie să li se efectueze o profundă analiză de risc. Cele mai utilizate metode pentru analiza riscului sunt: analiza sensibilităţii rezultatelor. dar decizia revine conducerii firmei şi este puternic influenţată de atitudinea decidenţilor faţă de risc. deci şi de evitat (calamităţile naturale de exemplu).riscuri minore. În sens larg. riscurile proiectelor de investiţii mai pot fi clasificate în35: .riscuri catastrofice: cele mai rare riscuri şi cu efecte distrugătoare. Abolishing Discourse About Investment . firmele fac investigaţii asupra viitorului şi utilizează metode ştiinţifice. cu costuri relativ mici. Riscul scăderii rentabilităţii este un risc de natură mai mult financiară care exprima faptul că la o crestere de capital. De asemenea. . pentru fiecare categorie de risc există tehnici specifice de analiză. Moneer I.4. ce ar putea să apară pe parcursul realizării obiectivului de investiţii şi a funcţionării sale viitoare. . prin analiza riscului se poate înţelege orice metodă – cantitativă şi / sau calitativă – de evaluare a impactului riscului asupra alternativelor decizionale. îndeosebi negative. 35 Hendy. 1996. 3. calcularea primei de risc inclusă în rata de discontare. care pot fi acceptabile dacă sunt repartizate pe costuri pe perioade lungi de timp. Acest tip de analiză îşi propune să stabilească cât de sensibil va fi viitorul obiectiv de investiţii la unele modificări. politice şi sociale actuale imprevizibile. metoda speranţei matematice a fluxurilor de numerar. Almaariff Institute. Scopul analizei riscului este de a-l ajuta pe decident la selectarea unei variante decizionale printr-o mai bună cunoaştere a rezultatelor posibile pe care le pot genera diferite variante decizionale. În funcţie de efectul lor.

în aceste situaţii. p . CF – cheltuieli fixe. cu cât aceasta este mai mică. cu atât proiectul de investiţii este mai riscant. Cunoscând valoarea punctului critic şi a estimărilor privind nivelul producţiei ce va fi vândută după punerea în funcţiune a proiectului se poate măsura distanţa dintre acestea şi. dacă se pot delimita cheltuielile în fixe şi variabile. În general. CV . capacitatea de producţie reală este sub nivelul capacităţii proiectate. De aceea.cantitatea. în care s-a notat: VT – venituri totale (din vânzări). CT . cantitatea critică exprimată în număr de produse: se calculează pragul de rentabilitate exprimat valoric sau procentual.pretul de vanzare. în funcţie de o seamă de factori mai mult sau mai puţin obiectivi şi.Analiza punctului critic al proiectului Exploatarea capacităţilor de producţie nu se face niciodată la nivelul ideal. scăderea nivelului cererii poate ajunge la un anumit punct în care activitatea nu mai este profitabilă. q . Modul de calcul este următorul: 1 se pleacă de la relaţia: Venituri totale = Cheltuieli totale VT = CT . Condiţiile de exploatare diferă de la o perioadă la alta. Acest lucru se poate determina pe baza analizei punctului critic/ prag de rentabilitate. un nivel scăzut al punctului critic reflectă un grad redus de risc.cheltuieli totale. cv – cost variabil unitar.cheltuieli variabile pe total producţie. qpc – cantitatea corespunzătoare punctului critic. Punctul critic (Pragul de Rentabilitate) reprezintă acel nivel al producţiei sau activităţii firmei pentru care veniturile sunt egale cu cheltuielile. Analiza riscului proiectelor de investiţii pe baza metodei punctului critic este posibilă numai în situaţiile în care obiectivul de investiţii are destinaţie productivă. În aceste condiţii. proiectat prin studiile de fezabilitate. în proiectarea oricărui obiectiv de investiţii este important să se cunoască de la ce nivel de activitate (încărcare a capacităţii) activitatea de exploatare a proiectului devine rentabilă. Acesta se poate calcula atât fizic cât si valoric. iar cheltuielile de exploatare se pot împărţi în cheltuieli fixe şi variabile. nivelul cheltuielilor crescând peste cel al veniturilor. p*q = cv*q +CF se determină din formulă. .

Această grupare trebuie abordată prin prisma timpului. randamente şi costuri (fixe şi . PR2) şi o creştere accentuată în ultima parte a acestuia. Venit – preţ 750 u. etc. creşterea volumului vânzărilor făcându-se cu acordarea unor reduceri de preţuri din ce în ce mai mari. datorită următoarelor limite: presupune o cerere limitată.m. fiind relativ uşor de identificat pe baza documentelor contabile. deoarece pe termen lung toate cheltuielile sunt considerate variabile şi numai pe termen scurt unele sunt variabile şi altele fixe. 600 800 1. preţul de vânzare poate avea o evoluţie descrescătoare în raport cu veniturile din vânzări. întreţinere. Variaţia cifrei de afaceri determină o scădere a cheltuielilor în prima parte a intervalului de variaţie (PR1.: Ptmax = VTmax – CTmin Analiza pragului de rentabilitate liniar oferă informaţii de gestiune interesante din punct de vedere al calculului economic. salariile personalului ce participă direct la realizarea producţiei etc.m.m. / unit Pierder e 0 200 400 Costuri fixe 200.000 u.m. profitabilă. 400 u.m. fiind plătite chiar în absenţa cifrei de afaceri: utilităţi.m. 200 u. Profit Punctul critic Costuri variabile 250 u. personal administrativ. dar mai puţin pertinente sub aspectul realităţii economice.Cheltuielile variabile sunt direct proporţionale cu nivelul producţiei şi sunt alcătuite din cheltuielile cu materiile prime şi materialele directe. cheltuielile cu amortizarea. Profitul total (Pt) va atinge valoarea maximă în punctul Qopt. În modelul neliniar.m.000 Figura Punctul critic neliniar Între cele două puncte critice se observă că activitatea întreprinderii este rentabilă. / unit 600 u. 800 u. la preţ fix. Cheltuielile fixe sunt independente de nivelul activităţii.. sunt angajate în scopul funcţionării normale a întreprinderii.

Doltu Teodora. Bâgu C. Bucureşti. Certo S.. calculul pragului de rentabilitate poate fi utilizat în analiza riscului la dimensionarea activitătii unui obiectiv de investiţii deoarece furnizează informaţii cu privire la nivelul minim de activitate necesar pentru a obţine profit şi oferă explicaţii privind abaterile dintre previziuni şi realizări. 1998 3. Dumitrescu M. investiţiile de modernizare sau de dezvoltare a întreprinderii. Analiza strategică a mediului ambiant. Editura Economică. Editura Economică. Bucureşti. Anghelache C. Inovaţia şi sistemul antreprenorial.. Diagnostic. Bucureşti. Editura Eficient. Ed. Teorie şi practică. Economia. Cu toate aceste limite.. Editura Teora. Bărbulescu C. Pilotajul performant al întreprinderii: Proiectare şi funcţionare .. Bucureşti.. Aceste considerente îl recomandă ca pe un instrument ce ajută la luarea deciziei privind investiţiile pentru produsele noi. 2000 4. Edtura Economica. Cârstea Gh. 2002 16.. Editura Economică. 2002 11. Drucker P. Bucuresti. 1999 5. 1998 6.Diversitatea. risc şi eficienţă în afaceri. 2000 12.variabile) constante pe perioada de analiză.. Bucureşti. Drucker P. Management strategic. Editura Economică. Sistemele strategice ale întreprinderii. 2002 9. Editura Economică.. Management. Strategia firmei. 2000 8. Strategia firmei. Editura Universităţii ”Ştefan cel Mare” Suceava. etica şi mediul global. Editura Teora... Bowman C. Burciu A. Burduş E. Bucureşti 1998 15. Faulkner D. Bucureşti. 1993 14. Fundamentele managementului organizaţiei. Capanu I. Strategii şi management strategic. Bucureşti. Bucureşti. 2006 13. Elemente de strategie concurenţială . Deac V. Abordari in economia riscului si incertitudini .. orizontul pe care îl are în vedere este scurt şi nu determină modificări în structura producţiei. calitatea. analiză. Editura Economică. Editura Economică. 2000 . Dinu E. 2002 10. eficienţa şi finanţarea investiţiilor. 2000 2. Ediţia a II a. Bărbulescu C.. Bucureşti. Băileşteanu Gh. 1999 7. Bucureşti. Indicatori economici pentru managementul micro şi macroeconomic: calcul prezentare. Bucureşti. Cistelecan I. BIBLIOGRAFIE 1. Editura Enciclopedică.. Editura Economică. Căprărescu Gh. Teora. Bucureşti. Management modern .

E. Editura Economică.ro . Buletin statistic. vector a economiei moderne de piaţă . Factori. Lipsey G.3. Bucureşti. 2003 25. Nastase C.2. Vol 1. Ed. Editura Economică. Revista Probleme economice. (coord). Anuarul statistic al României. Bucureşti. Bucureşti. Editura Economică.bnro. Editura. Editura Didactică şi Pedagogică.1998 20.. Modalităţi de reducere . 1999 21. Economica.. Gogoneata Basarab. Riscul în activitatea economică. 18.17. Suceava. Bucuresti. www. Prunea P.ro 33. Bucureşti. Editura Economică.. Istocescu A. 27.. Institutul Naţional de Cercetări Economice. Revista Studii şi cercetări economice. Porter M.A.. Editura ASE. 2007 Economia riscului si incertitudinii . Nicolescu O. Bucureşti. Economie concurenţială. www.4 Managementul pe domenii de activitate. 2003 19. Revista Tribuna Economică. Bucureşti. Chrystal K. 2000 24. R. Bucureşti 28. Ipostaze. Bucureşti. Revista Harvard Business Review 31. Direcţia Judeţeană de Statistică. 2004 22. Managementul marketingului. Comisia Naţională pentru Statistică 2006 26. Colecţia Biblioteca Economică 32. Colecţia Revista Capital 29. Economia pozitivă. Avantajul concurenţial. 2006 23.insse. Editată de Centrul de Informare şi Documentare Economică. Teora. Abordări moderne în managementul şi economia organizaţiei . Strategia şi managementul strategic al firmei . Bucureşti 30. Kotler Ph.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful