Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” – Iaşi Centrul de Studii Europene

Strategii si politici europene de dezvoltare durabila

Prof.dr. Ion POHOAŢĂ

CUPRINS I. Delimitări conceptuale.............................................................................................................2 1. Dezvoltarea durabilă în raport cu celelalte concepte ale teoriei cu privire la dezvoltare .................................................................................. 2 2. Ce este dezvoltarea durabilă? Punerea problemei .......................................................... 5 3. Dezvoltarea durabilă - concept multidimensional .......................................................... 6 II. De ce dezvoltare durabilă? Sau, de ce este acuzat tipul actual de creştere economică? .............................................................................................................. 14 1. A poluat mediul şi a afectat sănătatea oamenilor ........................................................... 15 2. A antrenat şi încurajat risipa şi a epuizat rezervele cunoscute ....................................... 20 3. A frustrat lumea a treia, aducându-şi decalajele faţă de cea a bogaţilor ............................................................................................................. 26 4. A creat iluzia bunăstării printr-o statistică mincinoasă .................................................. 27 5. A pervertit valori recunoscute şi a redus individul la o singură dimensiune - homo oeconomicus ................................................................................... 30 III. Marile provocări ale dezvoltării durabile...........................................................................32 1. Constrângerea demografică ............................................................................................ 32 2. Constrângerea tehnică ..................................................................................................... 36 3. Echitate şi compensare intra şi intergeneraţii ................................................................. 38 4. Eficienţa .......................................................................................................................... 44 5. Economia mediului ......................................................................................................... 50 IV. Politicile dezvoltării durabile...............................................................................................59 IV.1. Creşterea zero-soluţie utopică dar generatoare de soluţii realiste........................................60 A. Plusuri şi minusuri ale teoriei creşterii zero......................................................................60 B. Soluţii realiste şi de perspectivă desprinse din critica teoriei creşterii zero ..................................................................................................................... 62 1. Economia valorii în locul teoriei valorii ...................................................................... 63 2. Un nou mod tehnic de producţie .................................................................................. 64 2.1. "Intreprinderea trivalentă" .................................................................................. 65 2.2. Producţiile curate................................................................................................ 67 2.3. Agricultura biologică.......................................................................................... 71 3. Un nou mod de consum ................................................................................................ 73 IV.2. Politici unidimensionale.......................................................................................................75 IV.2.1. Pledoarie pentru soluţii pur liberale..................................................................................75 IV.2.2. Pentru un liberalism moderat ............................................................................... 78 IV.2.3. Soluţia pieţei......................................................................................................... 80 IV.3. Politici multidimensionale....................................................................................................89 IV.3.1. Caracteristici generale........................................................................................................89 IV.3.2. Tipuri şi instrumente de politică multidimensională ............................................ 91 2

3

Bibliografie

1. Ion Pohoaţă, Dezvoltarea durabilă, Note de curs. 2. Camelia Cămăşoiu, Economia şi sfidarea naturii, Editura Economica, Bucureşti, 1994. 3. Victor Platon, Protecţia mediului şi dezvoltarea economică, Editura Didactrică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997. 4. Vladimir Rojanschi ş.a. Economia şi protecţia mediului, Editura Tribuna Economica, Bucureşti, 1997. 5. Mihai Manoliu, Cristina Ionescu, Dezvoltarea durabilă şi protecţia mediului, H.G.A., Bucureşti, 1998. 6. Maria Popescu, Globalizarea şi dezvoltarea trivalentă, Editura Export, Bucureşti, 1999. 7. George Georgescu, Reforma economică şi dezvoltarea durabilă, Editura Economică, Bucureşti, 1995. 8. Nicholas Georgescu Roegen, Legea entropiei şi procesul economic, Editura Expert, Bucureşti, 1996. 9. Jean Marie Harribey, Le Développement soutenable, Economica, Paris, 1998. 10. Davidw Pearce, Jeremy J., Warford, World Without End. Economics, Environment and Sustainable Development, Oxford University Press, 1994. 11. * * *, Sustainable Development, VUB Press, 1996. 12. Lucas Bretschger, Growth Theory and Sustainable Development, Bookcraft (Bath) Ltd., 1999.

4

Delimitări conceptuale
1. Dezvoltarea durabilă în raport cu celelalte concepte ale teoriei cu privire la devoltare Conceptul de dezvoltare susţinută (sustenabilă) sau durabilă aparţine teoriei noi a dezvoltării economice, ea însăşi ramură relativ nouă a teoriei economice generale de care s-a desprins şi individualizat ca un corp teoretic autonom la nivelul anilor ′50-′60. Deşi generoasă şi acoperitoare prin temele pe care le problematizează, trimiţând, consistent, pentru atingerea scopurilor sale demonstrative la sociologie, filosofie, etică, morală, drept, etc. teoria dezvoltării economice şi-a făurit un minim soclu epistemologic propriu; un sistem noţional şi categorial la care recurge spre a opera şi expune. Din această perspectivă, socotim necesară o explicitare, chiar expeditivă, a acestui uzual bagaj metodologic la care teoria despre dezvoltare recurge în mod curent. La modul sintetic exprimat, principalele categorii operante în domeniul supus discuţiei sunt: expansiune, creştere, progres, dezvoltare, subdezvoltare. Dorim a prefaţa demersul nostru cu precizarea că teoria dezvoltării economice şi, implicit, semantica, etimologia şi metodologia ei, a captat atenţia unui mare număr de economişti, sociologi, filosofi etc.1 Opiniile exprimate de ei, inclusiv în direcţia elementelor conceptuale, nu se suprapun totalmente. Dimpotrivă, dincolo de zonele de contact şi interfaţă, logic de înţeles, există şi puncte de vedere diferite, mergând de la nuanţări ale aceleiaşi probleme până la contraste de natură să arunce umbre asupra înţelegerii fenomenelor şi proceselor ce dau conţinut dezvoltării economice. De aceea, o minimă încercare de desluşire conceptuală prin sublinierea a ceea ce este relativ constant în aceste opinii este cu atât mai necesară. Începem, aşadar, prin a reţine că, în linii generale, expansiunea este privită ca fiind o creştere economică pe termen scurt şi cu deschidere spre reversibilitate2. Este, dacă se vrea, vârful de val care defineşte faza ascendentă a unui ciclu economic privit în desfăşurarea lui clasică şi în care criza şi depresiunea se suprapun pe faza descendentă iar înviorarea şi avântul pe faza de boom, de expansiune. Spre deosebire de expansiune creşterea economică este asimilată limbajului curent (şi explicată, în acest sens, de un mare număr de cercetători) cu o mărire în dimensiuni absolute a indicatorilor macroeconomici venit naţional sau produs global. "Creşterea pe termen lung a
1

Amintim, aici, pe cei consacraţi domeniului cum ar fi: Fr. Perroux, G. Myrdal, J. Timbergen, Y. Lacoste, M. Guernier, P. Moussa, A. Sauvy, C. Furtado, P. Guillaumont, G. Meyr, M. Todoro, W. Rostow, D. Gabor, U. Colombo, A. Iancu, C. Cămăşoiu, M. Falque E. James, etc. 2 Vezi, Fr. Perroux, Pour une philosophie de nouveau developpement, PUF, Paris, 1981, p.49 şi următoarele.

5

capacităţilor de producţie şi a volumului de producţie sau a potenţialului economic"3 capătă, de obicei, aceeaşi semnificaţie - de creştere economică. Atunci când creşterea în valoare absolută a indicatorilor macroeconomici este raportată şi privită la modul relativ, înfuncţie de dinamica populaţiei, un alt concept vine în ajutor pentru a explica ce se întâmplă în economie şi societate - preogresul economic. El reprezintă o creştere a venitului naţional pe locuitor. In raport cu acesta, creşterea economică poate fi: • • • progresivă, atunci când creşterea venitului naţional este, proporţional, mai mare decât cea a populaţiei; creşterea este, altfel spus, însoţită de un progres economic. recesivă, atunci când creşterea venitului naţional este, proporţional, mai mică decât cea a populaţiei; în alţi termeni, creşterea economică este însoţită de un regres economic. statică, atunci când procentul creşterii venitului naţional este egal cu cel al creşterii populaţiei, moment în care se poate vorbi de o creştere economică dar nu şi de progres. Cu precizarea că asemenea fenomene, în toate ipostazele prezentate, şi-au avut reprezentare în realitatea faptică, adăugăm că principala acuză care se aduce indicatorilor prezentaţi vizează latura lor predominant cantitativă; li se reproşează, adică, orientarea lor predilectă spre latura cuantificabilă a fenomenelor şi proceselor economice, lăsând deoparte aspectele calitative şi schimbările structurale produse odată cu creşterea economică. Acesta este temeiul pentru care s-a făcut apel şi s-a uzat consistent de un alt concept, cel de dezvoltare. Mai ales aici, pe terenul dezvoltării, opiniile celor preocupaţi de analiza fenomenului nu sunt unanime, dimpotrivă, se înscriu pe o gamă suficient de variată. Dincolo însă de notele deosebitoare care, cel mai adesea, nuanţează tratarea problemei, la modul unanim se admite că dezvoltarea este un concept multidimensional. În afară de aspectul economic, precumpănitor şi acoperitor care trimite, concomitent, la creştere şi progres, la fel de importante sunt considerate, aici, şi aspectele legate de social, politic, cultural, ambiental, ştiinţific, spiritual, uman, etc. În acelaşi timp, şi tot la modul unanim, se admite că dezvoltarea înglobează în mod obligatoriu creşterea şi progresul economic. Dincolo de aceste componente de bază dezvoltarea înseamnă mutaţii calitative ce ţin de ansamblul vieţii astfel încât, pe total, ea să se traducă "în faptul că oamenii se hrănesc mai bine, se îngrijesc mai bine şi capătă o mai bună cunoaştere"4. Ca să-şi atingă atari deziderate trebuie concepută ca fiind "ansamblul schimburilor de structuri mentale şi de comportamente sociale care permit creşterea produsului real global şi care transformă progresele particulare într-un progres social generalizat"5.
3 4 5

N.Clipa, Fenomenul şi teoria creşterii în capitalism, Edit. Univ. "Al.I. Cuza" Iaşi, 1989, p.49. Fr. Perroux, lucr.cit., p.50 P. Guillaumont, Economie du developpment, vol. 1, Le sous - developpement, PUF, Paris, 1985, p.44.

6

de tehnologia lui internă ca şi de finalitatea lui ultimă. trei decenii. Este clar că dezvoltarea presupune o ascensiune a întregului sistem social.14 şi următoarele. În timp ce dezvoltarea trebuie privită ca un proces de evoluţie fără limite superioare. London. 7 . ameliorarea instituţiilor şi înnoirea permanentă a cunoştinţelor. că. relaţia dintre componentele progresului social generalizat este una de interdependenţă şi că o verigă lipsă sau cu o dimensiune aflată sub nivel atrage consecinţe asupra ansamblului. se 6 Vezi. Apoi. Iar progresul social generalizat înseamnă atingerea unor obiective precum6: • • • promovarea progresului economic printr-o mai judicioasă repartizare a rezultatelor creşterii spre a se elimina disparităţile intolerabile de avere şi poziţie socială. prin eliberarea din starea de dependenţă nu numai în relaţiile cu alţi oameni şi alte state dar şi faţă de ignoranţa şi mizeria umană în general. M. Acest lucru este reliefat atunci cănd dezvoltarea este contrapusă subdezvoltării. Durata mare este impusă de anvergura procesului. eliminarea sărăciei şi asigurarea unui nivel de trai decent pentru întreaga populaţie. asigurarea unui nivel cât mai înalt de ocupare a forţei de muncă. • extinderea gamei de alegeri economice şi sociale atât pentru indivizi cât şi pentru naţiune. ridicarea standardului de viaţă prin creşterea generală a veniturilor. Tot atât de clar este şi faptul că progresele dorite a se realiza într-unul dintre domeniile enumerate depind de rezultatele din celelalte domenii. Economic developpement.Dacă socotim de referinţă această definişie a lui P. Todoro. social. • • • • îmbunătăţirea performanţelor factorilor de producţie şi a producţiei însăşi. altfel spus.. p. politic. Altfel nici n-ar fi posibile amplele schimbări pe care le presupune în întreaga textură a organismului economic. subdezvoltarea. Longman Ed. Spre a întregi imaginea asupra a ceea ce analiza economică modernă reţine a fi dezvoltarea.7 Se subliniază astfel că dezvoltarea este un proces de lungă durată. o mai bună educaţie şi un mai mare acces la valorile culturale şi umane. Guillaumont (şi ea are suficiente calităţi care o recomandă în acest sens) am putea spune că progresul social generalizat reprezintă scopul suprem al dezvoltării. economic. susţinut pe parcursul a două. apriori stabilite. cultural etc. politic etc. etc. se acreditează ideea că dezvoltarea este un proces şi nu o stare de fapt. 1997. raţionalizarea sistemului politic şi a celui decizional. adăugăm că in discuţie sunt aduse şi aspecte legate de durata procesului.

înseamnă tocmai o stare de fapt. p. Până când acest lucru a trebuit să se producă. Leading issues in Economic Developpement. toate punctele de vedere converg spre ideea forţă că aceasta nu poate fi decât o "dezvoltare umană". 7 8 . Editura Junimea. Pentru a teoretiza pe un asemenea subiect analiza economică a introdus în limbajul ei termenul de "durabilă" sau "sustenabilă".179-188. agricultură. Decalajul se explică prin neconcordanţa între cei care. la nivelul normativ aflaţi. conceptualizarea sa teoretică. ţările civilizate ale lumii.susţine. caracterizată printr-o sumă de însuşiri tipice ţărilor rămase în urmă printre care se reţin ca importante8: un nivel redus de dezvoltare a principalelor ramuri ale economiei (industrie. Doctrine economice contemporane. Ce este dezvoltarea durabilă? Punerea problemei Vocabularul uzual al teoriei dezvoltării durabile ţine de începutul anilor '80 deşi preocupările de a găsi o alternativă viabilă tipului de creştere economică postbelică prefaţează. New York. la prima Conferinţă ONU asupra dezvoltării. a încins spiritele şi a obligat omenirea să conştientizeze că problemele creşterii economice sunt inseparabile de cele ale poluării mediului. s-a coabitat pe terenul tatonărilor. neasigurarea acoperirii nevoilor fundamentale la nivelul "minimului vital" sau a "costului de subzistenţă". ţinută la Stokholm în 1972 s-a vorbit despre eco-dezvoltare. 2. pozitive. însumând o sumă de însuşiri. Ca stare de dezvoltare. azi. Admitem că nu există limite superioare ale dezvoltării . cu mult timp înainte. Iaşi. atât ca proces cât şi ca stare. Mihai Todosia. Oxford University Press. Tot în acel an.732. În acelaşi timp. Suntem de acord că subdezvoltarea este. o natalitate ridicată. în care includem. nu au realizat în acelaşi moment ameninţarea la dimensiunea sa reală. construcţii etc.). structuri sociale înapoiate. p. şi o slabă integrare a lor în ansamblu. o subutilizare cronică a forţei de muncă. într-adevăr.nici o ţară nu se poate considera vreodată pe deplin dezvoltată. Vezi. creşterii explozive a populaţiei. Astfel. socotim că dezvoltarea trebuie privită bidimensional. 1995. social şi politic. Raportul Clubului de la Roma. un nivel scăzut de instrucţie. Cât priveşte finalitatea ultimă a dezvoltării. Ca proces de evoluţie cantitativă şi calitativă a întregului organism economic. servind ştiinţa. în contrast cu posibilităţile de hrană ale populaţiei etc. 8 Vezi. intitulat "Limitele creşterii". un venit naţional pe locuitor scăzut şi foarte inegal repartizat. o stare proprie ţărilor ocolite de procesul devoltării. prin care aceste ţări se departajează de cele slab dezvoltate. Gerald Meir. au conştientizat că a păstra ruta modului tehnic de producţie şi a tipului de creştere postbelice înseamnă a confisca dreptul la o existenţă mai bună a generaţiilor viitoare şi cei care. 1978. al omului de azi dar şi de mâine. una care să aibă în vedere binele general al omului. o situaţie de subordonare economică.

între ştiinţă şi politică. cerinţe faptice ale realizării ei etc. 3. Pledând pentru o reconciliere între economie şi mediul înconjurător. Dezvoltarea durabilă . servind ca bază de raportare dar şi de analize controversate cu privire la obiective. În aceşti termeni definit. s-a realizat dorita conexiune între pozitiv şi normativ. WCED. conceptul dezvoltării durabile a fost acceptat şi preluat la conferinţa pe aceeaşi temă organizată de ONU la Rio de Janeiro în 1992. dezvoltarea durabilă (viabilă şi susţinută) este privită ca fiind acel tip de dezvoltare care răspunde nevoilor prezentului fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a şi le satisface pe ale lor proprii. trebuia să asigure continuarea creşterii (şi nu stoparea ei aşa cum sugera Raportul Clubului de la Roma) dar şi îmbunătăţirea condiţiei de viaţă şi a relaţiei om-mediu. Factorii de decizie politică au luat act că semnalele transmise de oamenii de ştiinţă au în vedere o realitate ce nu mai poate fi ignorată. un vicepreşedinte cu problemele dezvoltării sustenabile. numind pentru realizarea acestui obiectiv. pentru prima dată. Tot în această direcţie pledează şi decizia Băncii Mondiale de a ţine conferinţe anuale începând din 1994 pe tema sustenabilităţii dezvoltării. Expresia acestei noi atitudini s-a reflectat în iniţiativa ONU de a înfiinţa Comisia Mondială asupra mediului şi dezvoltării. p. 9 . Noţiunea a 9 Our Common Future. 1987. Tot în viziunea acestui raport.4.epuizării resurselor etc. raportul ţinteşte spre a găsi "o cale de dezvoltare care să susţină progresul uman nu numai în câteva locuri şi pentru câţiva ani. Din disputa teoretică alimentată de această încercare de definire considerăm că merită a fi reţinute următoarele aspecte: a) Se consideră. concomitent. Oxford University Press. termenul de dezvoltare durabilă (sustenabilă) este lansat odată cu publicarea Raportului Brundtland (după numele primului ministru norvegian de atunci) al Comisiei Mondiale asupra Mediului din 1987 intitulat sugestiv "Viitorul nostru comun". Deşi utilizat la începutul anilor '80 la Conferinţa Internaţională asupra Conservării Mediului şi în textele PNUD. dimensiuni. Atunci. ci pentru întreaga planetă şi pentru un viitor îndepărtat"9. New York. în unanimitate.concept multidimensional Definiţia dezvoltării durabile formulată prin Raportul Brundtland în 1987 este socotită oficială. că introducerea sintagmei dezvoltare durabilă în vocabularul uzual al ştiinţei economice a reprezentat o necesitate obiectivă. Aceasta a avut ca primă sarcină să realizeze studii şi să ofere recomandări spre a găsi conceptul acoperitor pentru acel gen de dezvoltare ce trebuia amorsat şi care. Faptul că aşa stau lucrurile este confirmat de nelipsita prezenţă a subiectului dezvoltare durabilă la principalele conferinţe internaţionale organizate de atunci sub egida ONU sau la iniţiativa şi cu susţinerea unor organisme nonguvernamentale.

Împrejurări diverse dar obiective impun acest lucru. în sondajul opiniei publice. Dar fapt demn de reţinut. 10 . deşi pământul este rotund. este de datoria generaţiei actuale. se află ideea după care dezvoltarea durabilă are o puternică încărcătură morală. aici. d) În strânsă legătură şi în prelungirea celor menţionate la punctul "c". filosofia specifică de viaţă etc. dezvoltarea durabilă este şi o realitate mozaicată. politicilor de dezvoltare durabilă în interiorul fiecărui perimetru naţional. a pervertit valori ce definesc progresul general. globală. gradul de suportabilitate atât al poluării cât şi al sărăciei. pe zestrea pe care o moşteneşte. Specificul naţional înţelegând prin aceasta concreteţea situaţiei proprii fiecărei ţări. merită a fi reţinut că dezvoltarea durabilă comportă un tratament diferit ca nivel. b) Tot la nivelul unanimităţii. nevoile proprii de creştere. indiferent unde se produce ea. Ąn acelaşi timp. mod de abordare şi înţelegere. în plan teoretic. tocmai această "specializare" în configurarea şi aplicarea unor politici de dezvoltare durabilă de către fiecare ţară obligă la colaborare spre rezolvare reciprocă a unor probleme cu grad mare de intercondiţionare. dezvoltarea durabilă este un concept mondo. Or. din punctul acesta de vedere. • • nu mai poate fi tolerată risipa. întărind prin aceasta latura comună. . Se pleacă. de la premisa realistă că. fiecare generaţie îşi construieşte viitorul.dă configuraţie. drept răspuns la criza economică şi ecologică pe care o parcurge lumea la sfârşit de secol XX şi început de nou mileniu. dacă lucrurile îşi păstrează tendinţele actuale. atunci. se va pune în termenii supravieţuirii şi. de producţie şi de consum. nu poate fi acceptată la infinit degradarea umană indusă de un tip de creştere care a convertit dar. resursele sale de mediu şi viaţă sunt limitate. dacă se vrea este o obligaţie testamentară. mai ales. globalizarea acţiunilor necesare a contracara asemenea trend va fi singura soluţie. ca ea să ofere noilor şi viitorilor veniţi cel puţin aceleaşi şanse pe care ea le-a moştenit. particularităţile de mediu. Se poate afirma că sub raportul obiectivelor şi cerinţelor generale. a dezvoltării durabile. c) Dezvoltarea durabilă va deveni tot mai mult o constantă a politicilor economice şi sociale ale fiecărui stat. situaţie privind populaţia. comun în măsura în care: • • nu există graniţe economice sau ideologice ale poluării.fost chemată şi impusă să servească. substanţă concretă şi contur. • etc.

fără apă şi fără canalizare din Ferentari sau Cornetu. poluante. Capătă. este una de transformare.. Dacă. Efectul de seră şi încălzirea pământului nu se datorează. dar nu numai. cu date indubitabile. pe terenul oferit chiar de România. de 11 . practic la jumătate faţă de ţările OECD.10 Problema. grija şi respectul pentru tot ceea ce înseamnă mediu se pare că este o atitudine ce ţine de mentalitatea celor bogaţi. altfel spus. În mod contradictoriu însă. aici. noi factori agravanţi. Relaţia dintre bogăţie şi sărăcie are ceva de comunicat şi pe linia "contribuţiei" la poluare ca şi a respectului faţă de natură. Cu cât nivelul pe scara bogăţiei sociale este mai ridicat cu atât atitudinea faţă de natură este mai respectuoasă. care mai are de hrănit şi o groază de copii. structurile de producţie arierate. ca un blestem. Astfel. scria autoarea. la situaţia materială deja mizeră. că ţările sărace ale lumii exercită cea mai slabă presiune asupra planetei. Locuitorului din Ferentari îi lipseşte instrucţia şi cultura proprii vienezului. condiţia lui mizeră nu i-a îngheţat. a apei etc. nu va acorda aceeaşi importanţă parcurilor sau depozitării gunoaielor ca atunci când ar fi un locuitor al Vienei". pentru ţările dezvoltate. instituţionale şi manageriale care se impun. primordial. Pentru schimbarea tipului de creştere economică există. sensuri şi semnificaţii diferite funcţie de timp. O natură nepoluată. problema depoluării. adaptare şi modernizare. este una de mentalitate şi culturală. Şi. a îmbunătăţirii calităţii vieţii etc. de aici. şi dragostea pentru frumos. resurse la care se poate face apel şi şanse de reuşită. ne convine să credem. Şansele de reuşită sunt foarte mari. săracilor. spaţiu. în mod fundamental. e de înţeles ce ordine de prioritate ocupă dezvoltarea durabilă în politica acestor ţări. socotim noi. şi voinţă politică şi tehnologică şi resurse. Dar. pe alocuri. Iar cercul nu are nici o şansă să se rupă pentru că rata redusă a creşterii economice. a supravieţuirii. primitoare şi reconfortantă îi produce tot atâta plăcere ca şi vienezului. Nu are cum să-şi permită o astfel de plăcere pentru că lista lui de priorităţi este invadată de lucruri care ţin. Astfel. problema se pune în cu totul alţi termeni. Camelia Cămăşoiu exemplifică. statisticile dovedesc. chestiunea nu este una de calitate a vieţii ci chiar a vieţii. ce ţin nu de scena modernizării ci de dramă. Surprinzând un asemenea aspect. tocmai aici. semnificaţie aparte pentru conturarea conceptului dezvoltării durabile are departajarea ţărilor lumii în bogate şi sărace. În interiorul acestei matrici teoretice. cu urmări nefaste pentru degradarea solului. nu eliberează fondurile necesare pentru investiţii în echipamente de control şi tehnologie antipoluantă pentru restructurările tehnologice. Nivelurile scăzute de dezvoltare economică fac din ele cei mai mici poluatori cu CO2. Pentru ţările slab dezvoltate.tehnologie. zonă geografică etc. SO2 şi NO2. că locuitorul unui bloc «ghetou» neîncălzit. în următorii termeni: "Este evident. adaugă. ca un cerc vicios.

neîndoios că şi el va fi tentat să privească dezvoltarea durabilă ca pe un capriciu. a se asigura o ascendenţă a calităţii în defavoarea creşterii cantităţii bunurilor produse şi consumate. a perpetuat o criză a relaţiilor omului cu mediul şi a relaţiilor omului cu valorile sociale şi morale care au definit întotdeauna progresul general. în timp. se pare că artizanii conceptului n-au avut în vedere. ea este de mult durabilă. locul de muncă. în mod predominant ele vor constitui un răspuns impus la efectele perverse induse de fatidica logică care a inspirat creşterea şi dezvoltarea economică postbelică.dar aceasta nu înseamnă că. Despre creştere economică s-a vorbit de cca. orientată prioritar spre calitatea vieţii şi a mediului. se bucură mediul şi politica de mediu. f) Atenţie merită şi constatarea că abordarea şi tematizarea fenomenului cu numele dezvoltare durabilă s-a făcut şi se face de pe poziţii predominant economice. Acestor dimensiuni aparţinătoare fenomenului dezvoltării trebuie să li se asigure. creşterea economică. două secole şi. nu i-ar face plăcere să se plimbe într-un parc sau pe un lac de agrement.18. Aşadar. şi odată în plus. politicului. moralului.existenţa lui zilnică . Economia şi sfidarea naturii. Or. pe cale de consecinţă. puse în slujba creşterii. Şi. prin educaţie şi cultură. Editura Economică. p. logică potrivit căreia degradarea mediului şi pagubele aduse sănătăţii omului n-au fost luate în calcul. etc. o adevărată durabilitate. Cadenţa degradării ecosferei oferă singură explicaţie în 10 Camelia Cămăşoiu (coordonator). Dacă vienezul din exemplul citat ar fi presat şi pus în faţa unor ecuaţii ingrate de ale căror soluţii ar depinde existenţa sa şi a familiei sale. la un interval de timp îndelungat. Ceea ce pare a fi punctul forte în sprijinul definiţiei dezvoltării durabile ţinteşte spre anatomia internă a fenomenului. trebuie să ai şi şansa materială spre a-ţi satisface plăcerea. Mai mult. întinderea în timp a procesului. e) Strict etimologic vorbind. 12 . ale cărei origini se duc spre secolele XVII-XVIII. căutările de soluţii pentru a asigura cutezantul obiectiv de reconciliere a omului cu el însuşi şi a omului cu natura vor păstra aceeaşi direcţie. unele cu consecinţe negative asupra socialului. în economia teoriei cu privire la dezvoltarea durabilă. pe scurt. . logică după care resursele naturale şi mediul ambiant au fost tratate ca simple instrumente. g) Tot de un tratament privilegiat. în primul rând dimensiunea temporală. din punctul acesta de vedere. condiţia de locuit. este filosofia economică după care s-a fasonat şi s-a dat configuraţie modului de producţie şi de consum. Bucureşti.inflaţie. Explicaţia ţine de împrejurarea că vinovată de degradarea ecologică şi de mutaţiile. De aceea. odată aceste probleme rezolvate. Se vrea. hrană etc. să-ţi cultivi gustul în acest sens. 1994. noţiunea de durabil trimite la durată. nu este suficient să-ţi placă natura şi. procesul trebuie convertit spre o dezvoltare umană durabilă.

prin intermediul preţului. uzând de logica pieţei. p. mai acoperitoare a dezvoltării durabile decât cea oferită prin Raportul Brundtland. Există chiar pericolul ca preocuparea preponderentă pe această temă. pentru biologi şi ecologişti. şi multe altele. "cine ar accepta o sărăcie sustenabilă"12. semnalul pieţei. se întreabă autorul citat. Third Edition Harper Collins College Publishers. rezolvă problema cu o piruetă. dezvoltarea nesustenabilă. Economic Development. importante sunt resursele şi mediul natural. poate fi la fel de săracă ca şi actuala generaţie.d. sau dacă sporul populaţiei scapă de sub control. se reduce productivitatea. chiar dacă şansele prezente nu-i sunt compromise şi confiscate. Aceste împrejurări. dar. Jan S. Hagendorn consideră că "Ideea de dezvoltare sustenabilă este mai convingătoare dacă este interpretată în sensul că o anumită rată de creştere poate fi greu de susţinut dacă mediul se degradează. 13 . demografii. a politicii de mediu. să reducă nepermis de mult atenţia şi eforturile necesare pentru limpezirea şi soluţionarea celorlalte probleme pe care fenomenul şi conceptul dezvoltării durabile le subsumează. Din unghiul lor de vedere. Economiştii. în schimb. nutresc convingerea că de îndată ce o resursă costă prea scump din cauza internalizării costurilor de mediu. Astfel. 1996. acceptă că este de neimaginat dezvoltarea viitoare fără încălcarea regulilor care definesc şi stabilesc stocul mondial de resurse. Hogendorn atrage atenţia şi asupra unei posibile interpretări a definiţiei din Raportul Brundtland după care generaţia viitoare. sensibilizaţi de sporirea accentuată a populaţiei în ultimii 50 de ani. ca 11 12 Jan S. Futurologii. În această direcţie. optimişti.a.m. Sociologii şi moraliştii sunt preocupaţi de clivajele mari la care conduce repartiţia veniturilor. cer o definiţie mai generoasă. sau dacă terenul agricol este fragmentat şi.11 Încercând să surprindă esenţa dezvoltării sustenabile prin negativul ei. îşi axează cercetarea pe costuri şi preţuri. Ş. h) Conotaţia termenului ca şi anatomia internă a fenomenului dezvoltării durabile sunt influenţate şi de "specialitatea" celor care-şi consumă energia şi talentul pe această temă. pleacă de la premisa că o bună parte din ceea ce astăzi înseamnă universul planetar este o necunoscută. Inc. ori dacă inechitatea crescândă a veniturilor duce la revoluţie.această direcţie. Şi atunci. că ştiinţa şi progresele cunoaşterii ne vor ajuta să accedem spre resurse noi şi spre noi metode de exploatare a lor. astfel. continuă Hogendord. în acelaşi timp. Interesează. va fi acela ca respectiva resursă să fie înlocuită. sunt de acord că nu poate fi acceptată o dezvoltare cu costuri de mediu foarte ridicate.594. Ibidem. poate fi aceea că dezvoltarea nesustenabilă este dezvoltarea în cadrul căreia efectele negative asupra mediului afectează creşterea economică". O definiţie potrivită. Hogendorn. cu alte cuvinte.

Dezvoltarea durabilă cu tot arsenalul de politici pe care le antrenează pentru a-şi atinge ţintele. 15 Ibidem.etc.cit. nu sunt acestea singurele critici aduse Raportului Brundtland. 1992. autoarea consideră că "obiectivul general al dezvoltării durabile este de a găsi un optim al interacţiunii dintre patru sisteme: economic. Paris.individ. dezvoltarea tehnologică.. proprietate privată . pe alocuri. pentru cele dezvoltate cu reconsiderarea condiţiilor de desfăşurarea a ei în vederea asigurării calităţii mediului şi a calităţii vieţii. Falque M. scopul este binele omului.. respectarea unor principii generale şi a unor cerinţe printre care. prosperitatea sa materială. cu nevoile sale diverse. nu este o chestiune facilă.13. p. că nu spune o vorbă despre criza ecologică din fostul bloc sovietic deşi ar fi trebuit s-o facă. aici. Şi. de a ieşi din marasmul economic şi social în care se află şi. în centrul atenţiei. de fapt. p. fără excepţie. În paranteză. mai importante par a fi următoarele: • Asigurarea durabilităţii în timp a creşterii economice pentru toate ţările. ambiental şi tehnologic într-un proces dinamic şi flexibil de funcţionare"15. ICREI. inclusiv cea de protecţie a mediului nu reprezintă decât mijlocul. singura cale.14.. pentru cele slab dezvoltate la care creşterea. El este acuzat că face. că nu ţine seama în formularea soluţiilor de valorile supreme pe care se sprijină democraţiile occidentale azi prospere . fie spus. creşterea producţiei şi orientarea investiţiilor în armonie cu satisfacerea în prezent a nevoilor pentru toţi membrii societăţii fără a compromite posibilităţile generaţiilor viitoare de a-şi asigura propriile lor necesităţi"14.dezvoltarea durabilă să asigure generaţiilor viitoare. Developpement: pour un nouveau contenue. • Plasarea omului. confuzie între cauze şi efecte. Camelia Cămăşoiu. lucr. prin necompromiterea şanşelor lor de către tipul actual de creştere. cultura ca şi sănătatea sa fizică şi psihică. cu condiţia ca tipul de creştere ales să nu devină un duşman al mediului şi al omului. Camelia Cămăşoiu consideră că "Această nouă sintagmă promovează conservarea şi regenerarea resurselor naturale. în general. 13 14 Vezi.9-10. individual şi colectiv.. uman. 14 . în ritmuri accelerate reprezintă o chestiune vitală. libertate. o viaţă tot mai prosperă şi de o tot mai bună calitate. Dimpotrivă. mai ales atunci când încearcă să explice starea de sărăcie cronică din Cornul Africii prin degradarea mediului şi nu ca urmare a conflictelor perpetue dintre triburi . şi încă la nivel optim. spre a suplimenta argumentaţia în favoarea unei definiri mai cuprinzătoare. Ţinând seama de aceste aspecte mai puţin fundamentate din Raportul Brundtland şi încercând tentativa de a da extensia cuvenită termenului ca atare. el presupune asumarea unor responsabilităţi majore. Realizarea unui obiectiv formulat în termenii de mai sus.

ţinându-se seama că sănătatea populaţiei şi a mediului sunt surse ale câştigurilor de productivitate după cum numai plusurile de productivitate pot susţine eliberarea de fonduri necesare luptei împotriva poluării şi sărăciei. restructurarea tehnologiilor de producţiei şi menţinerea sub control a riscurilor acestora. de la cele sociale şi politice la cele economice demografice şi tehnice. • Etc. specificul cultural. conservarea şi sporirea resurselor naturale. asigurarea unei abordări integrate a deciziilor privind creşterea economică. că baza tehnico-materială a socialismului diferă de cea a 15 .• Cu un fundal de drum stabilit în notă generală. venite din fostul spaţiu socialist au cutezat să afirme că nu există bază tehnică în general. priorităţi concrete funcţie de baza economică de plecare. etc. hrană. eliminarea sărăciei şi asigurarea condiţiilor satisfacerii nevoilor esenţiale de muncă. Este indubitabil că puritatea aerului sau a apei înseamnă acelaşi lucru în Cuba lui Fidel Castro şi în Franţa lui Jacques Chirac după cum smogul face la fel de rău londonezului ca şi moscovitului. fenomenul dezvoltării durabile a avut şi are tot mai mult o încărcătură politică. apă. supravegherea impactului dezvoltării economice asupra mediului. comună. energie. dezvoltarea durabilă îmbracă haină concretă trecând prin specificul naţional al fiecărei ţări. teorii aberante. Angajând eforturile pe o paletă atât de variată. i) Deşi s-ar dori să nu fie aşa. asigurarea unei creşteri controlate a populaţiei. dezvoltarea durabilă nu poate fi abordată decât aşa cum se dechide ea studiului . • Asigurarea simultaneităţii progresului. Cu toate acestea. locuinţă şi sănătate. religie. orientarea proceselor de creştere economică spre o nouă calitate. fiecare ţară trebuie lăsată să-şi formuleze şi stabilească de o manieră proprie priorităţile ca şi mijloacele de realizare a lor. pe toate dimensiunile procesului dezvoltării durabile plecându-se de la premisa intercondiţionării elementelor ce ţin de tehnologia sa internă. La modul tehnic vorbind. Raportul Brundtland cuprinde câteva obiective potrivit cărora realizarea dezvoltării durabile înseamnă: • • • • • • • asigurarea în continuare a creşterii economice cu respectarea condiţiei de bază a conservării resurselor naturale.multidimensional şi multidisciplinar. mediul înconjurător şi resursele de energie. Este uşor de constatat că respectarea cerinţelor dezvoltării durabile reclamă soluţii ce se înscriu pe toată gama. istorie. Dacă acest lucru este benefic sau nu rămâne o chestiune discutabilă.

323. La nouvelle économie industrielle. problemele creşterii şi dezvoltării nu pot fi rupte de textura socială. nu poate fi neutră de viziunea sa ideologică. atunci dezvoltarea durabilă se pretează acestei logici. Hachette. Dacă în SUA preponderenţa reglementărilor statale pentru protecţia mediului induce acuza de "totalitarism al verzilor" în Franţa. culturală. Dacă mintea umană a fost capabilă să polueze atmosfera ideatică pe o temă aflată prin însăşi natura sa la adăpost de ideologie cu atât mai mult o recunoaştere a neutralităţii politicului şi ideologicului faţă de mediu s-ar impune. structural de strânga. un Henri Lepage îşi garniseşte discursul liberal cu tema "Pentru o abordare liberală a mediului"16. culturală etc. în care ele se desfăşoară. 16 . în cele ce urmează. economică. politică. Dorind să obiectivăm poziţiile celor care se ocupă de problema dezvoltării durabile vom constata că ne consumăm de prisos energia. iar o analiză asupra lor nu poate fi realizată fără a se ţine seama de zestrea de plecare a cercetătorului care. 1989. Chestiunea nu este însă atât de simplă. într-adevăr. Problema mediului este doar o dimensiune. 16 Vezi. Tocmai prezenţa ideologicului în conturarea fizionomiei politicii de dezvoltare economică postbelică a explicat diferenţa între condiţia materială şi socială a germanului din est faţă de cea a celui din vest şi explică azi. pentru atingerea scopului contează mai puţin mijloacele. ca o prelungire a unor astfel de "judecăţi". Până la urmă se doreşte ca viaţa să fie trăită la cei mai înalţi parametri calitativi şi acest lucru contează în primul rând. Vom vedea.capitalismului şi. e adevărat importantă. alături de cea socială. p. Paris. Pe aceste din urmă componente nu se poate reclama neutralitatea politicului. aceeaşi diferenţă. Henri Lepage. că şi din perspectiva soluţiilor necesare pentru a se realiza creşterea durabilă culoarea politică nu este absentă. a dezvoltării durabile. religioasă etc. între viaţa chinezului insular faţă de cea a chinezului care trăieşte pe continent. Implicarea lui în dezvoltarea economică şi socială a fost şi a rămas un fapt cert. s-a afirmat şi susţinut că poluarea este un fenomen tipic capitalismului. Dacă există un loc unde.

compensate pe termen lung printr-un plus în calitatea vieţii 17 . Efectele nu s-au dovedit a fi însă pozitive pe toată linia. poluarea. cu o populaţie slab informată şi puţin interesată în probleme de mediu etc. faptic ei s-au dovedit a fi "treizeci de ani glorioşi".II. De ce dezvoltare durabilă? Sau. şi în mod cert. J. de ce este acuzat tipul actual de creştere economică? Din marea criză a anilor '29-'33 omenirea a ieşit în baza unor reţete de politică economică keynesiană. în mod indubitabil. Keynes şi-a dorit doar "treizeci de ani de supravieţuire". Aceasta până când stagflaţia anilor '70 a pus economia şi societatea în faţa unui rău inedit cu trei simultane dimensiuni: inflaţie. ca nişte însoţitori nedoritţi. ea trebuie să se cupleze la efortul planetar antrenat pe această direcţie şi să găsească repede răspunsurile care să o ducă pe drumul unei dezvoltări economice şi sociale viabile. O bună bucată de vreme s-a acceptat ca inflaţia să fie socotită un preţ plătit pentru fericirea de a ocupa un loc de muncă. numit inflaţie. şomaj şi stagnare economică. cu o pondere încă mare a proprietăţii de stat. dificilă şi realizabilă doar pe termen lung. moştenită. cu structuri economice energofage şi poluante. că s-a ieşit din marasmul în care criza aruncase cea mai mare parte a ţărilor lumii dar că s-au obţinut şi sporuri de bogăţie materială cu repercusiuni directe asupra nivelului de trai şi a calităţii vieţii. deţinătoare a unor "puncte fierbinţi" de poluare industrială. Şi. adâncirea decalajelor dintre bogaţi şi săraci. cu un cadru legislativ încă insuficient elaborat. economiştii au conststat că această creştere s-a plătit cu un preţ dur. toate acestea deci. Ea implică costuri serioase. de agresivitate asupra mediului. Chestiunea tranziţiei de la o creştere şi dezvoltare economică bazată pe o natură mijloc la una în care mediul ca şi relaţia omului cu natura să reprezinte un scop este una matricială. va afecta câştigurile de productivitate. risipa. Pentru România. ca modalitate de realizare şi finalitate. La nivelul anilor '60-'70. cu acumulări serioase în degradarea mediului. Se pleacă însă de la premisa că aceste pierderi. Statisticile au înregistrat în această perioadă cea mai înaltă rată de creştere cunoscută vreodată. cu o pondere mare a despăduririlor. vor fi. atât în cazul României cât şi al altor ţări antrenate deja pe această direcţie. au pus problema redefinirii creşterii şi dezvoltării economice.M. Numai reaua credinţă ar împiedica pe cineva să recunoască că efectele obţinute au fost peste aşteptări. Deşi artizanul acestei politici. Nepermiţându-şi nici cea mai mică indiferenţă faţă de această problemă şi în pofida puţinătăţii resurselor sale financiare. pervertirea unor valori umane recunoscute dublate de conştientizarea faptului că a continua în această direcţie înseamnă a exercita o presiune dramatică asupra viitorului şi a confisca însuşi viitorul. problema dezvoltării durabile s-a pus şi se impune cu obiectivitate. cu tendinţe crescânde şi de deteriorare a geografiei folosinţelor. cu o atitudine. strict economice şi pe termen scurt. dar cu intenţii serioase de a intra în Uniunea Europeană.

să ofere suport pentru sănătatea oamenilor. nedorite dar prezente. că dezvoltarea economică are şi efecte perverse ce privesc în mod direct mediul şi. Dar.17 Înscrierea în Carta OMS a unui atare deziderat nu este deloc o chestiune întâmplătoare. A poluat mediul şi a afectat sănătatea oamenilor Mediul este suportul şi izvorul vieţii. în această situaţie. pe de altă parte. Lucru nu uşor de realizat dacă avem în vedere împrejurarea că ţările lumii a treia nu au resursele financiare pentru a realiza asemenea obiective. care asigură plusuri fără corespondent în planul calităţii vieţii. pe de o parte. în producţie şi consum. 18 . Or. indiferent de gradul de percepţie a obiectivităţii fenomenului. indiferent de locul pe care-l ocupă în economia mondială. A-l polua şi distruge echivalează cu a submina existenţa umană. Suma acestor efecte. Lumea va trebui să se obişnuiască cu ideea că un mediu natural şi social sănătos care asigură şi susţine bucuria de a trăi atârnă mai mult în balanţă decât un spor cantitativ. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a ajuns la concluzia că "menţinerea sănătăţii şi bunăstării cer un mediu înconjurător propice şi armonios în care toţi factorii fizici. la Charte europééne et son commentaire. În acelaşi timp. 17 Environement et Santé. Logica elementară duce pe oricine la concluzia că între dezvoltarea economică şi starea mediului. OMS. sociali şi estetici îşi au locul bine definit.oamenilor. să fie tratat drept resursă în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă şi bunăstării". şi sănătatea umană. mediul şi poluarea lui se pretează unei abordări filosofico-etice.12. Problema poluării mediului a fost şi a rămas un subiect generos de dispută teoretică şi iniţiativă politică. va trebui să fie acceptată şi ideea că parametrii de calitate a mediului vor trebui să fie socotiţi ca determinanţi în competiţia naţională şi internaţională. pun în pericol însăşi existenţa umanităţii. prin gradul lor de acuitate. Important pentru tema noastră este ca dezvoltarea economică să fie şi socială. să influenţeze pozitiv mediul şi. Până când să se realizeze această echilibrare între minusurile economice cantitative prezente şi plusurile calitative viitoare sunt necesare mutaţii atât în criteriile de stabilire a nevoilor şi preferinţelor umane cât şi în structura indicatorilor competiţiei interne şi internaţionale. pe această cale. p. Dacă ne este permisă o maximă concizie pe această temă. Şi se va impune pentru că tipul de creştere economică postbelică este acuzat de faptul că: 1. Mediul va trebui. la care a condus tipul de creştere economică postbelică se numeşte poluare. psihologici. Tocmai de aceea. şi statistic constatat. dezvoltarea durabilă se va impune cu necesitate pentru toată lumea. 1989. atunci reţinem că: În primul rând. există o puternică relaţie de intercondiţionare. este lucru ştiut. Frankfurt.

peste păsările cerului. şi aceasta spre propria sa bunăstare. vol. 18 19 . lui Marx care la rându-i scria că "În procesul de producţie. March 10. Engels. În acest sens. a resurselor naturale şi a omului însuşi. Bucureşti. el să stăpânească peste peştii mării. F. O manieră indirectă de analiză.57-58. omul nu poate să acţioneze decât aşa cum acţionează natura însăşi. p. p.18 Ideea concluzivă pe care citatul o dezvoltă este următoarea: prin însuşi actul Facerii.19 Prietenul lui Marx. exploatată prădalnic. că entropia este măsura omului economic şi că dacă. Marx. Îndrăgostiţi de valorile care au definit întotdeauna liberalismul şi. 1996. peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ" (Facerea 1:26). Ea este într-adevăr acest izvor împreună cu natura . Science 155. cu câteva excepţii.20 Mai aproape de zilele noastre. vreme impardonabil de îndelungată. aparţine economiştilor de orientare liberală. Mai mult. în însăşi această muncă de transformare el se sprijină în permanenţă pe forţele naturii". Editura Didactică şi Pedagogică. 2o. p. inspirată şi derivată din religie a explicat în bună măsură inconştienţa cu care natura a fost. pe viitor. în primul rând. vol. greu de crezut. animat de aceleaşi gânduri nota: "Munca este izvorul oricărei avuţii spun economiştii. avea să constate. împotriva mediului. A doua abatere de la linia productivismului îngust al economiştilor aparţine. peste vite. Marx. Opere. 23. citat de Victor Platon în protecţia mediului şi dezvoltarea economică.".468. zestrea de materie cu entropie joasă a Pământului va pune existenţa umană sub un dramatic semn de întrebare. 1964. istoricul Lyn White reţine următorul pasaj din documentul amintit: "Apoi Dumnezeu a zis: Să facem om după Chipul Nostru. omul a fost "abilitat" să fie stăpân asupra Naturii şi să o exploateze în mod liber. Nicolae Georgescu Roegen.. Ideea forţă a omului dominator şi arogant cu natura a inspirat şi a călăuzit întreaga gândire economică. Excepţii în care se admite că natura este în mod direct participantă la producţie.Comportamentul agresiv al omului faţă de natură şi mediul înconjurător se pare că are o explicaţie istorică ce trimite tocmai la Vechiul Testament. Editura Politică.1203 . de dominator. 19 K. de la predecesori şi fondatori până la contemporani. Bucureşti. Prima excepţie trimite la Wiliam Petty care afirma convins că "munca este tatăl avuţiei iar pământul mama ei". 1967.. Fr. după asemănarea noastră. Iar finalul de drum al implementării acestei filosofii este astăzi ştiut: o societate care şi-a gândit dezvoltarea plecând de la premisa profitului maxim a sfârşit prin a constata că a realizat poluarea maximă. Engels.1207. The Historical Roots of Ecologic Crisis. 1997. Se crede că tocmai această viziune egocentrică. adică să schimbe numai formele substanţelor.8. p. Editura Politică. alarmant. contingentă problemei. Bucureţti. "economistul mileniului trei". White Lyn. acesta nu-şi va orienta tehnologia şi economia spre energia care vine direct de la soare. Friedrich Engels. 20 K. Opere.

în general. să asigure copiilor lor hrana necesară pentru a evita malformaţiile cerebrale. şi acum. Egalitatea şanselor înseamnă. Ignacz Sachs. "Toţi locuitorii acestei plante. Paris. 20 . care se reclamă a se trage direct din Ludwig Mises şi Friedrick Hayek exemplifică cu fidelitate această orientare. din punctul acesta de vedere. problema angajează discuţii pe terenul eticii.proprietatea privată. privează pe alţii de bucuria pe care le-o conferă folosinţa în mod liber a drepturilor de proprietate"21. Plecând de la premisa că "proprietatea nu înseamnă dreptul de a face ce vrei cu ceea ce ai ci dreptul de a decide în mod liber de folosirea resurselor sub condiţia ca prin aceasta să nu aduci atingeri drepturilor similare ale altora" el concluzionează că "A polua echivalează cu o agresiune pentru că ea. Paris.324. mediul a fost 21 22 H. Cu alte cuvinte. să aibă acces la "educaţie". Pentru că nu toţi poluează iar efectele poluării sunt suportate în mai mare măsură de cei săraci. implicit. să fie protejaţi contra maladiilor controlabile în raport cu starea cunoştinţelor. Cel puţin secolul XX a fost pus sub zodia acestei filosofii păguboase în care natura a jucat rolul pasiv de factor exploatabil. La nouvelle économie industrielle. p. egalitatea de a te bucura de frumuseţea şi darurile naturii. Un Henri Lepage. să locuiască sub un acoperiş decent. de stânga sau de dreapta. cu ce este vinovat un individ care se naşte şi trăieşte într-un oraş poluat de alţi indivizi ce-şi urmăresc interesele lor de profit? Dreptul lui de a se bucura de o viaţă în deplină sănătate este afectat. Editions Économie et Humanisme. ei construiesc un discurs îndreptat nu împotriva naturii poluate ci împotriva proprietăţii private "poluate". Influenţa negativă directă a poluării vizează sănătatea oamenilor. scrie Ignacy Sachs au dreptul să mănânce atunci când le este foame. cu toate consecinţele negative care decurg de aici. 1980. Stratégies de l'écodeveloppement. Or.22 În ce măsură se realizează aceste drepturi şi cât ţine acest lucru de contribuţia fiecărui individ la opera de creştere economică este o altă chestiune ce nu-şi găseşte analiză aici. poluarea înseamnă un rău produs mediului. p. Deşi venite dinspre corifei ai gândirii economice. Hachette.21. Lepage. interesează faptul că poluarea afectează sănătatea şi pe cale de consecinţă capacitatea de a munci. 1989. Nu mai vorbim de efectele perverse ale modului în care roadele creşterii economice sunt repartizate. Dacă viaţa omului este o resursă ce nu poate fi stocată. aceste poziţii particulare nu au influenţat şi nu au inspirat politica economică. nu multe. Aici. inclusiv cele privitoare la posibilitatea de a te bucura de o locuinţă corespunzătoare sau de a accede la educaţie. fără limite. Pentru a-i cunoaşte dimensiunile este logic să ştim ce se pierde prin poluare. Exemple se mai pot da. dar notabile. este bine să ştim care este oferta pe care mediul o face vieţii. poluarea. În al doilea rând.

mediul înseamnă:23 • • • • • • • • peisaj minunat şi mediu de agrement.. fie de utilitate directă pentru indivizi. substanţe întrebuinţate în industria cosmeticelor. vorbi de poluare provenită din dezvoltarea industriei sau din modelul agroalimentar practicat. sursă de oxigen şi ozon. Toate aceste cauze conduc la efecte directe sau indirecte cum ar fi: • • schimbări climaterice dezechilibrante prin intensificarea fenomenului de seră şi creşterea temperaturii medii a globului ca urmare a emisiilor de CO2..G. Măsurile anti-poluare nu îşi ating ţinta dacă fenomenul nu este cunoscut la adevărata sa dimensiune şi în multitudinea formelor de manifestare. 1998. Se poate. p. etc. de cauze şi efecte. literatura de specialitate. Dezvoltarea durabilă şi protecţia mediului. Din perspectiva aceasta. foarte generoasă. frigorifică şi ventilaţie. din deversarea în apele potabile a dejecţiilor din zootehnie sau a apelor uzuale din industrie. în cea mai mare măsură. protector al vieţii prin păduri şi bazine hidrografice. Dacă avem în vedere toate aceste funcţii. N2O etc. etc. fie indirectă (prin susţinerea proceselor economice) problema conservării mediului şi a dezvoltării durabile câştigă în obiectivitate. furnizor de materii prime. din consumul de resurse energetice fosile sau din tăierea masivă a pădurilor. cu efecte devastatoare asupra culturilor. aer curat şi apă potabilă. astfel. capacitate de absorbţie şi reciclare a deşeurilor.. deprecierea stratului de ozon stratosferic ca urmare a concentraţiilor crescute de cloruri şi bromuri prezente în clorofluorocarburi. energie etc. şi. CH4. În al treilea rând. oportunităţi investiţionale cu consecinţe pozitive privind creşterea PIB şi crearea de locuri de muncă.. • acidifierea aerului cu SO2 sau NOx rezultaţi prin arderea combustibililor fosili. lacurilor etc. măsurabil. 23 21 .A.redus la ambient în condiţiile în care funcţiile şi aut-puturile lui sunt mult mai generoase.21-24. poluarea este un fenomen concret. pune în evidenţă o complexitate de factori poluanţi. Vezi Mihai Manoliu şi Cristina Ionescu. Punctual vorbind. din supraexploatarea nemiloasă a unor resurse sau din neexploatarea lor din lipsă de fonduri. H. pădurilor. durabiul. pe domenii ale vieţii sau sfere de activitate economică. Bucureşti.

dacă se iau măsurile corespunzătoare.• poluarea apei care poate să însemne: reducerea cantităţii de apă potabilă prin urbanizare. fie a suprasolicitătii în zonele cu terenuri agricole puţine fie a uniformizării culturilor fără a ţine seama de diversitatea sa naturală. industrializare. metale grele. dezvoltarea nu este opusă mediului şi deci nu orice tribut pentru poluare trebuie plătit de către dezvoltare. dereglarea circuitului apei pe planetă ca urmare a infiltrărilor de profunzime a carbonului cu efecte asupra temperaturii pământului. Pb. cu efecte devastatoare în Africa. prin ea însăşi. de aici. • • • degradarea oraşelor printr-un urbanism neadaptat şi arhaic. ignoranţa oamenilor. reducerea suprafeţei solului agricol prin urbanizare. transformarea apei infestate în agent purtător de viruşi şi bacterii. agricultură intensivă. cauzată de suprasolicitare în căutarea de randamente mari în ţările dezvoltate şi lipsa unor mijloace eficiente de exploatare în ţările slab dezvoltate. industrializare. prin resursele financiare create. izotopi radioactivi şi alţi componenţi toxici foarte puţin biodegradabili. după cum. a căilor ferate etc. NOx. peşte etc. modul lor de gândire şi acţiune etc. • • poluarea aerului cu SO2. compuşi organici volatili etc. sau dispariţia unora. Australia. în mod deosebit. salinizarea şi alcalinizarea excesive graţie sistemelor de irigare intensivă. Preocupat de impactul dezvoltării asupra mediului ambiant Simon Kuznetz a avansat ipoteza potrivit căreia dependenţa dintre nivelul de dezvoltare economică. dezvoltarea. cu efecte negative asupra echilibrului ecologic. păsări.. extinderea construcţiilor. secătuirea lui ca urmare. deşertificarea. ca urmare a vânatului şi pescuitului prădalnic. fie că obturează lumina fie că reduce cantitatea de oxigen şi. dereglarea circuitului apei potabile (odată poluată. pot fi tot atâtea cauze ale deteriorării mediului ambiant şi a vieţii în general. poate oferi sursa constituirii şi susţinerii mijloacelor şi măsurilor antipoluante. pesticide. dezvoltarea economică poate coexista cu menţinerea calităţii mediului. suprasaturarea lui cu deşeuri industriale şi.. distrugerea structurii lui interne ca urmare a folosirii unor îngrăşăminte chimice active. Subdezvoltarea. poluarea solului care îşi poate găsi concreteţe în: eroziune. cu cele radioactive. Asia. reducerea cantităţii de apă potabilă prin "inundarea" ei cu fosfaţi. etc. şi 22 . coastele Americii Latine. În al patrulea râmd. hidrocarburi. agricol sau casnic. reducerea speciilor de animale. măsurată prin PIB/locuitor. CO. Sud-Estul Americii de Nord. merită a fi reţinut şi faptul că. nitraţi. murdărirea apelor potabile ca urmare a deversării unor deşeuri sau unor ape uzate industrial. Cu alte cuvinte. imposibilitatea microorganismelor de a degrada deşeurile).

A antrenat şi încurajat risipa şi a epuizat rezervele cunoscute Risipa de resurse la care tipul clasic de creştere şi dezvoltare economică a condus reprezintă obiectul unei severe critici din partea unor economişti. atunci. curba de tip U . a atragerii resurselor şi a acumulărilor cantitative. Impotante sume de bani sunt dislocate de la buget şi orientate spre protecţia mediului. Făcându-şi loc şi manifestându-se printr-o mare varietate de cazuri particulare. 2. a industriilor informatice şi eco-industriilor.inversat este o realitate. eliminând din curbă bucla maximului de poluare şi încercând. ca în figura alăturată: S= X (1 + r ) T Curba lui Kuznetz ne spune că evoluţia relaţiei dintre cele două mărimi analizate (grad de poluare şi nivel de dezvoltare economică) parcurge traseul primar . Yale University Press. 1966 şi Economic Growth and Structural Change. Urbanizarea masivă însoţeşte procesul dezvoltării industriale ceea ce duce la atingerea unor cote maxime de poluare. New York. Este faza demarajului economic. Se intră. filosofi. 1966 23 . pădurilor etc. Atenţia este concentrată spre dezvoltare cantitativă. terenurilor agricole. Se atinge un punct de maxim al poluării în jurul unei creşteri de 3000$/loc (cadranul II).secundar . Abia pe la nivelul de 1000-1200$/loc. protecţia mediului ocupă un loc minor în politicile guvernamentale. Ea exprimă un fenomen specific tuturor statelor care şi-au urmat calea dezvoltării după modelul clasic cunoscut. în sectorul terţiar în care industriile prelucrătoare ocupă un loc dominant.terţiar pe care-l realizează economia. Mediul are capacitatea să absoarbă poluanţii degajaţi. Kuznetz.. Cu toate acestea. Abia la niveluri ale PIB/loc de cca 10. În faza de început (cadranul I) economia este dominată de sectoarele primare şi îndeosebi de agricultură.gradul de poluare se prezintă sub forma unei funcţii al cărui grafic este un U inversat24. de orientări 24 Vezi S. Se creează cadrul legal de luptă împotriva poluării şi a poluatorilor. Presiunea asupra factorilor de producţie.000 $ se produce o modificare semnificativă. degradarea mediului devine o problemă. prin promovarea şi dezvoltarea eco-industriilor şi a tehnologiilor curate să aplatizeze cât mai mult curba. sociologi etc. Aceştia se vor orienta spre industrii mai performante şi mai "curate". Moder Economic Growth. Acumularea de deşeuri şi poluarea masivă conduc la conştientizarea populaţiei despre preţul plătit pentru dezvoltare. Important este ca acele naţiuni care au în faţă un asemenea proces să "ardă" etapele fără "fum". este maximă. Se intră în terţiar prin dezvoltarea serviciilor.

Editura Politică. tocmai capitalismul este societatea care risipeşte resurse. la "facerea" căreia era martor. din punctul de vedere al celor cu orientare de stânga.doctrinare diferite. Lenin. cu atât mai simţită se face lipsa de materii prime.socialistă care are în vedere tarele capitalismului ca mod de viaţă şi de organizare a economiei şi societăţii. În raport de specificitatea acestei atitudini distingem: a) O critică marxisto . ca urmare. cu ajutorul maşinilor. Bucureşti. metalurgia şi transporturile au fost revoluţionate. mai devreme sau mai târziu. Opere complete. p. Comun tuturor acestora este constatarea că lumea resurselor fizice şi a forţei de muncă este una finită şi că dacă tipul de creştere economică gândit pe baze clasice continuă.386. a antrenat foamea de materii prime şi energie. o capacitate de expansiune bruscă şi în salturi ale căror limite le pot constitui numai materiile prime şi piaţa de desfacere". 1996. Capitalismul este acuzat că păcătuieşte din start deoarece încă din faza maşinismului. 23. Şi. p. maşina. la aceeaşi cotă a radicalităţii în planul soluţiilor. a antrenat "foamea" de creştere economică care. F. este produsă.cit. O atare critică se raportează la o logică desprinsă dintr-o definiţie a risipei ca cea oferită de un Ignacy Sachs după care "Se poate vorbi de risipă. acest mod de a produce dobândeşte o elasticitate. Bucureşti. dar mai ales de îndată ce propria lui bază tehnică. V. se poate vorbi de risipă atunci când resurse abundente sau potenţial abundente nu sunt valorificate în vederea producerii de bunuri şi servicii esenţiale pentru existenţa umană". K. În felul său specific Marx nota că "De îndată ce sistemul de fabrică a căpătat o anumită amploare şi a atins un anumit grad de maturitate.26 Pentru faza monopolistă.25 Or. op. Marx şi Lenin pot fi citaţi pentru acest început de critică. de îndată ce extracţia de cărbune şi de fier. a maturizării sale. la rându-i. vol. Marx. Editura Politică. viitorul va fi pus sub un dramatic semn de întrebare. Poziţia celor ce se ocupă de această problemă nu se înscrie la aceeaşi amplitudine critică şi. de îndată ce au fost în genere realizate condiţiile generale de producţie corespunzătoare marii industrii. o risipă angajată de modul de producţie şi de modul de consum. la rândul ei. în aceeaşi notă: "Cu cât este mai înalt gradul de dezvoltare a capitalismului.I. 1964. îndeosebi în primul sens al definiţiei.20. Lenin scria. cu cât mai ascuţite sunt concurenţa şi goana după izvoare de materii în lumea întreagă". Opere. vol.27 25 26 27 Ignacy Sachs. Engels. de fiecare dată când sunt folosite resurse rare pentru realizarea unor bunuri de utilitate superfluă. în mod simetric. 24 . 27..

K. La nivelul consumatorului. Sortir de la crise. Paris. Miffin. în acest sens. socialiştii de pretutindeni sau cei cu simpatii în această direcţie28 privesc critic capitalismul prin prisma faptului că a creat şi dezvoltat forme de consum artificiale şi superflue. De menţionat şi reţinut că asemenea critici au avut un puternic ecou până la nivelul anilor '70 când revenirea în forţă a liberalismului a însemnat şi repunerea în drepturi a "consumatorului rege". el este condamnat la un rol pasiv. 1977: L`ordre canibale. J. că se trece de la adevărate la false nevoi. PUF. Le nouvel Etat industriell. Paris.J. J. 1989. Galbrait. Mishan. 25 . Paris. Le capital et son double.P. 1974. Meritul lor rămîne însă acela al unui semnal de alarmă vis-à-vis de efectele nedorite ale tipului de creştere postbelică. 1988. Guillaume. La parole et l'outil. Paris. H. Paris. 1975: Bruits. Economica. M. Grasset. Houghton. Manevrat prin reclamă şi publicitate. Paris. Gallimard. Se arată că obiectivul suprem al producătorului nu mai este multiplicarea valorilor de întrebuinţare ci maximizarea profitului. Goux. The Afluent Society. a creat o nouă simbolistică. A Attali. Paris.K. 1976. Robert. PUF. de maximă generalitate. Les règles du jeu.Didier. Moda şi competiţia în consum modifică şi reduc ciclul de viaţă al dorinţelor. 28 Vezi. etc. Marcuse. că se produce nu pentru a acoperi şi satisface un consum ci se consumă pentru a crea ocazia unei noi producţii. Ch. 1974. supus "imperialismului codului social (M. J. PUF. 1979. Galbraith.K. The Costes of Economic Growth. Guillaume). Mitul consumatorului suveran pare a fi o himeră. Consecinţa directă este reducerea ciclului de viaţă al produselor. PUF. că distrugând simbolistica societăţilor tradiţionale unde consumul era destinat a satisface nevoi reale. că a creat mitul paradisului artificial în care fericirea este sinonimă cu posesiunea obiectelor.Sartre. este că se produce mai mult pentru a se reproduce decât pentru a se consuma iar o societate în care producţia se realizează doar de dragul producţiei nu poate fi decât o societate a risipei. Se susţine că în această nouă societate obiectele şi serviciile achiziţionate sugerează mult mai mult decât reprezintă ele în sine. că se trece de la omul stăpân pe situaţie când consumul era chemat să acopere nevoi fundamentale la consumul pentru consum şi la omul stăpânit de obiecte. Obiectele cumpărate personalizează. Paris. stabilesc ierarhii (J. S. acuzate a fi şi mincinoase. 1980. Lukacs). Concluzia. J. 1967. Paris. 1975. PUF. L.Urmaşii de ieri şi de azi ai lui Marx. a imaginarului. ceea ce operează este "sensul de diferenţiere": statutul social al fiecăruia depinde şi este funcţie de felul. Staples Press. J. PUF.P. Depuis.Stoleru. La trahison de l'opulence. Galbraith). M. Vaincre la pauvreté dans les pays riches. E. locul şi modul în care consumă şi ce consumă. că filiera producţie-consum este inversată (J.

29 Dintre acestea. în manieră interdisciplinară Deşi primii care au iniţiat o astfel de critică au fost "pesimiştii" D.cit. Gabor. Bucureţti. Să ieşim din epoca risipei. limitele creşterii pe această planetă vor fi atinse la un moment oarecare în următorul secol". clasice şi neoclasice. din punctul acesta de vedere. 26 . realizată cu uneltele ştiinţei. p. epuizarea resurselor de materii prime nereproductibile. a industrializării. Mihailo Mesarovič şi Eduard Pestel. R. The Limits to Growth. Roegen se sprijină pe o severă şi argumentată critică a teoriei economice "standard". Dennis L.23. degradarea solului.I. Univers Books. soţii Meadows şi ceilalţi cercetători de la M. poluarea apei şi aerului prin produşii industriei chimice etc. topirea gheţurilor polare şi posibilitatea unor inundaţii catastrofale.. graţie acestui fapt. 1972. U. el a avut marele merit că. Editura Politică. Bucureşti.constatativă. lucr.30 Soluţia desprinsă dintr-o astfel de analiză a fost de oprire a creşterii economice. o cutezantă încercare de schimbare de paradigmă şi conştientizare a lumii sfârşitului de secol XX că trăieşte într-un univers finit. Aceasta este acuzată de un mecanicism newtonian care a dezvoltat convingerea că activitatea economică se prezintă ca o mişcare circulară cu mari 29 Vezi. Catastrofă sau o nouă societate? Un model latino-american al lumii. Cu precizarea că soluţia "creşterii zero" a dat naştere unei adevărate dezbateri internaţionale şi că asupra acestui lucru vom reveni în paginile următoare. dincolo de toate criticile administrate Raportului. ceva trebuie schimbat. Editura Politică.T. Lucrarea sa Legea entropiei şi procesul economic31 este. severe şi. Bucureşti. Punctul de vedere al lui N. c.a. New York. raportul institulat Limitele creşterii este reprezentativ pentru tema noastră. multe. de la nivelul unei instituţii consacrate şi cu bonitate recunoscută în materie de cercetare. Colombo. cel care oferă acoperire savantă domeniului este Nicolae Georgescu Roegen. realizată în formula unor Rapoarte ale Clubului de la Roma.. au adunat date statistice pentru a conştientiza omenirea asupra unor pericole referitoare la creşterea excesivă a populaţiei. tipul de creştere economică şi modul tehnic de producţie concepute în perioada postbelică antrenează risipa de resurse şi că. Meadows ş. Meadows ş.. asfixierea oraşelor suprapopulate şi poluate. lumea a luat act că resursele cunoscute sunt epuizabile. 1982. a poluării. Ricardo şi Th. pe bază de statistici.G.a.a. Donella H. autorii citaţi au ajuns la concluzia că "dacă actualele tendinţe de creştere a populaţiei globului. a producţiei de alimente şi de epuizare a resurselor continuă neschmbate. alarmist . că.. Editura Politică. Omenireea la răspântie. O critică doctă. D.b. Pe fondul unei puternice atitudini critice realizate de autori cu orientare politică de stânga. Meadows. O critică instituţionalizată. 1981. Amilcar Herrera ş. în parte îndreptăţite. reţinem pentru moment că. 30 Donella H. 1975. Malthus. Analizând aceste fenomene.

energia liberă a bunurilor primare devine energie legată dar disipată şi nefolositoare în urma unui proces productiv.276. Legea entropiei şi procesul economic. nimic nu se pierde nimic nu se crează ci totul se transformă. Au prezentat activitatea economică ca pe o mişcare de pendul. 27 . dintr-o resursă valoroasă. p. Dar. împreună cu fumul şi cenuşa rezultate. el ia de la toate acestea câte ceva şi oferă ceva. Legea entropiei este. între cerere şi ofertă. Prin ardere ea dezvoltă căldură. spune Roegen. de fapt. spune Roegen. eliberată prin ardere energia poate fi folosită odată pentru totdeauna. este un "gunoi". îşi concretizează Roegen teoria. Ibidem. Procesul.. nu este reversibil. rezultatul final va fi tot mai multă poluare. adică. moral. politic. 1996. neoclasici dar şi contemporani lui. cea de-a doua lege a termodinamii care. În viziunea acestei legi. aşa cum nici un proces de reciclare nu poate recupera toată energia liberă din bucata de cărbune care a ars. Ceea ce rămâne. rupt complet de mediul fizic. dacă se continuă procesul economic fără a ţine seama că energia disponibilă se transformă continuu în energie nedisponibilă. de mediu etc. însumează aceeaşi cantitate de energie conţinută în bucata de cărbune. Roegen ajunge la următoarele concluzii: • procesul economic nu este unul izolat. este consonantă cu prima lege a termodinamicii. el nu se desfăşoară în sine.şi reale posibilităţi de autoregenerare şi dominată de echilibru. Editura Expert. Odată atrase în circuitul economic entropia joasă se transformă în entropie înaltă sau. Judecând lucrurile în acest mod. Ele susţine că "procesul economic este prin natura lui entropic şi că legea entropiei guvernează atât acest proces cât şi evoluţia lui"32. potrivit căreia. în discordanţă cu marea majoritate a economiştilor "standard". 31 32 Nicolae Georgescu Röegen. Toată această demonstraţie. a fost făcută într-un mediu abstract. Bucureşti. O bucată de cărbune. Aceasta. substanţele primare şi materiile prime au o entropie joasă. Roegen îşi impune propria-i paradigmă. practic. Posibilitatea epuizării resurselor naturale n-a reprezentat un subiect de reflecţiune demn de interesul economiştilor standard. care nu poate fi decât al pieţei libere. tot aşa. cu alte cuvinte. Punând sub semnul întrebării întreaga teorie clasică dar mai ales neoclasică. este o substanţă cu entropie joasă. odată amorsat. într-o interpretare apropiată scopului nostru. Ataşaţi "cu încăpăţânare" acestui soclu epistemologic. unde orice dereglare determinată de factori aleatorii poate fi surmontată printr-un "preţ corect". şi. rupt de contextul social. pur ideatic. înseamnă că "energia disponibilă se transformă continuu în energie nedisponibilă până când dispare complet". economiştii standard au făcut din legea cererii şi ofertei alfa şi omega discursului lor. Concepţia amintită.

adică în reziduuri nerecuperabile (sublinierea lui N. Dacă nu o recunoaştem şi nu introducem noţiunea de plăcere de a trăi în arsenalu nostru analitic. De fapt. că plăcerea de a trăi are un preţ şi că acest preţ. Ibidem. 33 34 35 Ibidem. ca să nu mai vorbin de luxul extravagant al multor societăţi trecute şi prezente ne-a făcut să uităm cea mai elementară realitate a vieţii economice.275. atât economiştii "standard" cât şi cei marxişti au ignorat problema resurselor. p. • "Confortul aproape fabulos. Roegen vrea să ne convingă.G. Punând în aceşti termeni problema N. în mod fatal. care este valoarea pe care o are viaţa pentru fiecare organism viu"35. a celor viitoare care. se înmulţeşte prea repede. Săracii nu au avut cum s-o uite". procesul economic este unul cu sens unic. azi. şi este dependentă pentru că "adevăratul « produs» al procesului economic nu constă dintr-un flux fizic de reziduuri ci din plăcerea de a trăi (sublinierea lui N.• procesul economic nu este autoreproductiv. • deşi legea entropiei guvernează procesul economic şi deşi în baza ei "nu poţi obţine ceva decât cu o cheltuială mult mai mare de entropie joasă". Aşa cum altădată Malthus socotea că poporul este cauza propriei sale mizerii pentru că. Ibidem. Mai mult.G.33 • "procesul economic constă dintr-o continuă transformare a entropiei joase în entropie înaltă. mai ales. natural. pretinde Roegen. deşi Malthus a atras atenţia asupra acestui fapt.. aşa cum vom vedea. cu un termen actual. consumator în permanenţă de resurse rare fără a pune ceva în loc. şi soluţiile vor fi pe măsură.R) sau.271.) . Şi. alimentat de "marşul" entropic al mediului natural. la fel N. p. rămânem în afara lumii economice. Roegen se va dovedi mai tranşant şi mai radical în concluzii decât autorii Raportului Limitele creşterii. nu este altul decât poluarea şi risipa unor resurse finite.G.G. inevitabil. 28 . or. această convingere se vrea a fi sădită nu doar în mintea generaţiilor prezente ci. "vor vorbi pe limba sa" şi vis-à-vis de care nu avem dreptul să irosim resursele şi să reducem perioada de timp în care omul poate trăi pe pământ.R. nu putem descoperi adevărata sursă a valorii economice. anume că din toate lucrurile necesare traiului numai cele pur biologice sunt absolut indispensabile supravieţuirii. lumea este dependentă de acest proces. poluare"34..

Este. inegalităţile şi inechităţile din sistemul internaţional au dat naştere la două lumi şi nepotrivirile dintre aceastea cresc.1% în 1997. această cifră s-a redus la 1. cealaltă este în mare măsură analfabetă.3.3% din venitul mondial. a mijloacelor financiare şi tehnice cât şi a resurselor umane. au fost şi sunt preocupaţi de unul din cele mai mari paradoxuri pe care le trăieşte lumea de azi .4% în 1991 şi 1. Le développement soutenable. Ceea ce. Cei preocupaţi de problemă nu sunt frapaţi de existenţa fenomenului ca atare. Şi aceasta în pofida tuturor aşteptărilor36. una ştie carte. O litereatură generoasă scrisă pe această temă este de natură să pună în lumină originea şi evoluţia fenomenului numit subdezvoltare. au explicat şi explică această structură mozaicată a globului. acest lucru nu s-a întâmplat. în ultimii 30 ani. enclave industriale care s-au dovedit a fi simpli 36 Potrivit analizelor realizate în baza "Indicatorului de dezvoltare umană" şi a "Indicatorului de sărăcie umană". reţine atenţia este faptul că decalajele dintre cele două lumi în loc să se atenueze se adâncesc.12]. Dimpotrivă. Pe noi ne interesează. s-a manifestat ca una indusă atât sub raportul modelului. dimpotrivă. p. adâncindu-i decalajele faţă de cea a bogaţilor Analiştii problemei dezvoltării durabile.marea discrepanţă dintre cei bogaţi şi cei săraci. cealaltă lumea săracilor. Una este lumea bogăţiilor. Paris. politice. Şi-au construit. A frustat lumea a treia. De modelul de creştere postbelică lumea a treia s-a crezut îndreptăţită să profite. cunoscut că Europa Occidentală şi ulterior SUA sunt artizanii principali ai geografiei economice a lumii. Cauzele care fac ca disparităţile dintre cele două lumi să crească se înscriu pe o gamă extrem de variată. De fapt.. 20% din săracii lumii posedau 2. Încercând să iasă din impas. PNUD relatează că în ultimii 50 de ani (judecata se face la nivelul anului 1997) decalajele dintre cei bogaţi şi cei săraci s-au adâncit mai mult decât în ultimele cinci secole. [După Jean . Or. 1998. Împărţirea lumii în bogaţi şi săraci nu este de dată recentă. atât cât a fost. geografice etc. dacă ân 1960. să "ardă" etapele şi să se modernizeze rapid. nu puteau să lase deoparte problemele lumii a treia. aici. de asemenea. Dimpotrivă. 29 . una este orientată spre consum. În acelaşi timp. cu ajutor. ţările slab dezvoltate s-au ruinat. faptul că dezvoltarea economică a lumii a treia din perioada postbelică. Economica. Este ştiut că împrejurări istorice. 20% din bogaţii lumii au reuşit să-şi crească partea din venitul mondial de la 70% la 85%. cealaltă este predominant agrară şi rurală. îndeosebi cei cu orientare de stânga. Astfel. aşa cum spunea Jan Timberger într-unul din rapoartele Clubului de la Roma "Deşi vorbim despre omenire.Marie Marriebey. în mod particular. cealaltă spre supravieţuire"37. clivajele de avere şi poziţia în lume s-au adâncit în permanenţă în defavoarea celor săraci. una este industrială şi urbană.

din orice direcţie am privi lucrurile. Majoritatea populaţiei întreţine un consum de supravieţuire. A creat iluzia bunăstării printr-o statistică mincinoasă Am încercat să convingem. cap. Bună parte a resurselor rămân nefolosite. drama lumii a treia nu poate fi tratată de la distanţă. Dimpotrivă. Spre a avea măsura exactă a 37 38 *** Pentru revizuirea ordinii internaţionale. "o poluare a sărăciei şi prin sărăcie" (I. 30 . paragraf 2. Ţările dezvoltate recrutează şi îşi formează. că ţările lumii nu se găsesc la acelaşi nivel de dezvoltare şi. În mod paradoxal şi de neînţeles faţă de situaţia economică în care se află şomajul deghizat dar real al lumii a treia este nu numai un paradox dar o mare umilinţă şi dramă umană. puternica dependenţă din exterior ca şi poluarea. atâta vreme cât dezvoltarea se vrea a fi o dezvoltare umană. aici. nu asigură realizarea binelui individual şi colectiv la aceeaşi aplitudine. Inegalităţile sociale la care a condus şi conduce. Dar. neantrenant şi insuficient pentru susţinerea unei cereri efective şi a unei producţii de proporţii. de plusul de bogăţie profită o minoritate naţională. Sachs) înseamnă tot atâtea nemulţumiri faţă de tipul de creştere economică postbelică. Condiţiile de exploatare a oportunităţilor locale ca şi de expatriere a profiturilor au favorizat ţările bogate. aici. ea urmăreşte ca scop suprem binele omului. Îngrijoraţi de faptul că principiul cauzaţiunii circulare şi cumulative38 adânceşte disparităţile dintre cele două lumi. pentru ca paralizia ei să nu afecteze întreaga lume se cer soluţii pentru atenuarea decalajelor explozive care despart cele două lumi. II. Şi. ceea ce dă o notă aparte risipei din aceste ţări vizează două resurse: munca şi timpul. financiar şi tehnic. artizanii creşterii durabile socotesc că aceasta poate fi şi o gravă ameninţare pentru pacea şi securitatea lumii. Raport către Clubul de la Roma. modelul cultural importat se dovedeşte a fi pervers şi alienant. deşi se înregistrează uneori plusuri de PIB. şi acest lucru ţine de evidenţa direct observabilă. dependente material. fără succese notabile. În acelaşi timp. pe parcursul acestei lucrări. pe o cale indirectă. ţările dezvoltate au fost interesate să "exporte". partea I. 4. În plus. rezultatul final este unul negativ. în ţările sărace. Odată cu transferul. s-a lăsat să se înţeleagă. deci. Principiu fundamentat de laureatul premiului Nobel pentru economie Gunnar Myrdal potrivit căruia ţările bogate devin tot mai bogate iar cele sărace tot mai sărace.apendice ai ţărilor dezvoltate. Tot sub forma "ajutorului". industriile lor poluante. pusă în slujba intereselor străine. Aşa se face că bruma de creştere economică nu se traduce şi în dezvoltare. a tipului de creştere economică s-a produs şi un transfer cultural. că dezvoltarea este un concept multidimensional dar că.3. Dimpotrivă. propriile elite.

de exemplu) sau cele ale unor îndeletniciri care după expresia lui Bertrand de Jouvenel. 39 PIB însumează rezultatele activităţii economice obţinute în interiorul economiei naţionale de agenţii economici naţionali şi de cei străini. etc. Ca o "compensaţie". Recursul la acest din urmă indicator a creat o imagine falsă asupra configuraţiei bogăţiei şi bunăstării pe glob. b) Creşterea "reală". În principiu. acest lucru nu este posibil atâta timp cât economiştii "standard" interpretează relaţia dintre economie şi natura înconjurătoare de o manieră univocă: economia ia tot ceea ce-i trebuie de la natură şi-i cedează tot ceea ce o incomodează. teoria cât şi practica economică s-au oprit la Produsul Intern Brut (PIB) şi Produsul Naţional Brut (PNB) ca la principalii indicatori de măsurare a creşterii economice39 şi. PNB cuprinde rezultatele obţinute numai de către agenţii economici naţionali. s-a mers pe linia cuantificării a ceea ce poate fi cuantificabil în viaţa umană. Ca orice medie statistică el poate ascunde discrepanţe considerabile între diferitele categorii de venituri ale populaţiei. Tentaţia de a încerca însă asemenea performanţe a existat. Pledează pentru această susţinere faptul că în structura acestui indicator se includ. Tocmai această imagine este avută în vedere de promotorii teoriei dezvoltării durabile. asistenţă medicală. de o manieră reducţionistă.acestei amplitudini teoria dar mai ales practica economică au recurs la anumite instrumente de măsură. lăsându-se deoparte multe dar importante aspecte care ţin de domeniul calitativ al vieţii: acces la educaţie. În felul acesta s-a procedat. şi cele ale unor activităţi cu efect distructiv. solului etc. cu deosebire la PIB. dimensiunea timpului liber. fapt care rezultă din următoarele împrejurări. Or. 31 . Este neîndoios că nu e uşor să măsori bunăstrarea şi binele omului. susţinătorii dezvoltării durabile consideră că statisticienii PIB ar trebui să ţină seama de pierderile pe care creşterea economică le produce mediului înconjurător prin poluarea apei. aerului. Ei susţin ca "reuşita" calculată numai cu PIB este o amăgire statistică. poluante (producţia de armament. Procedând astfel. în ţară sau în străinătate. pe lângă rezultatele unor activităţi productive şi utile. în termeni fizici a producţiei şi a PIB poate semăna iluzie şi în condiţiile în care bunăstarea şi calitatea vieţii pot primi un plus prin miniaturizarea bunurilor sau creşterea ponderii serviciilor. la identificarea dezvoltării cu creşterea economică. la procesul de adaptare a deciziilor. se caracterizează printr-un mare grad de "incivism". c) PIB maschează repartiţia veniturilor. a) Nu orice creştere a PIB-ului poate fi identificată cu un plus de bunăstare.

1982. 2000. James L. după James Cypher şi James Dietz chiar 50 de procente41. James M. 1997.214 . • Pentru a aprecia realizările calitative obţinute în planul dezvoltării economice s-a introdus indicatorul compozit numit "indicele dezvoltării umane" (IDU) calculat şi publicat anual prin PNUD. 42 p. Echilibru şi dezvoltare economică. Dietz. mai recent. Routlege.216. Editura Politică. De fapt s-au sensibilizat mai mult instituţiile internaţionale din sistemul ONU. Galbraith40 ar fi reprezentat o pătrime din PIB iar. se compară partea din venitul total primit de cea mai săracă quintilă (a cincea parte a populaţiei) a populaţiei cu cea obţinută de quintila cea mai bogată.218. Ibidem. Ştiinţa economică şi interesul public. f) "Comparaţiile între ţări privind nivelul creşterii economice sunt denaturate de modul de transformare a venitului naţional exprimat în moneda indigenă în mărime comparabilă exprimată în dolari. ascunse de PIB/loc. Biblioteca Univ. după statisticile lui J. p. Cursul de schimb oficial nu reflectă întotdeauna raportul real între puterile de cumpărare ale celor două monede"42. • Pentru a înlătura inconvenientele rezultate din faptul că prin cursul de schimb oficial nu se reflectă întotdeauna raportul real între puterile de cumpărare ale celor două monede. care nu fac obiectul pieţii.K. rata alfabetizării. Se are în vedere. ştiinţa economică a reacţionat. îndeosebi. The process of economic developpement. e) Luarea în considerare a efectelor economiei subterane. respectiv banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional cu vocaţiile lor de statisticieni mondiali şi unele instituţii neguvernamentale. activitatea femeilor casnice care.49. teză de doctorat. nu sunt luate în considerare la calculul PIB. London and New York. 43 32 . cu motivaţii şi finalităţi ambigui şi diverse (servicii de autoconsum. Plusul dobândit în acest sens se materializează în iniţiative care privesc următoarele aspecte:43 • Pentru a pune în evidenţă şi disparităţile de venituri dintre grupurile şi categoriile sociale. prostituţia etc. pentru comparaţiile internaţionale. dar şi traficul de droguri. Cypher. p. Gh. a 40 41 John Kenneth Galbraith. Iaşi.) pun mari semne de întrebare relativ la veridicitatea şi valoarea informatică a PIB. troc ajutor interfamilial etc. se folosesc PIB şi PNB recalculaţi pe baza parităţii puterii de cumpărare. Luţac..d) O mare parte a serviciilor gratuite. Bucureşti.. Indicatorul este calculat în baza unor mărimi reprezentative pentru calitatea vieţii cum vor fi: speranţa de viaţă la naştere.40. p. "Mihai Eminescu". În faţa unor astfel de provocări.

de mediul său natural (mediul fizic. etc. Pe lângă cele arătate. Numai reaua credinţă poate determina pe cineva să pună în discuţie progresele incontestabile. indicatorul compozit publicat în Raportul dezvoltării umane prin PNUD reflectă. accesul la presă şi televiziune etc. Aceasta a indus individului un comportament achizitiv şi o psihoză a acumulării.) ceea ce rezultă de aici este un om desprins. Dar. pe mecanisme oprimante şi inechitabile. pe valori paralizante care relativizează sau anulează finalitatea socio-umană a creşterii economice. A pervertit valori recunoscute şi a redus individul la o singură dimensiune-homo oeconomicus Modelul capitalist de creştere economică a fost şi este. Reprezentarea lumii devine obsesiv materială. Pe această cale logica lui "a fi" este surclasată de logica lui "a avea". pure. de câştig. Omul achizitiv este acela care se înconjoară de bunuri. ambiental. acumulare. se arată că modelul capitalist actual este construit pe logica unei creşteri economice predominant cantitative. Chiar dacă la cantitate se ajunge prin mijloace admisibile şi raţionale (industrializare. a se releva este că actualul tip de creştere şi dezvoltare a convertit şi pervertit valorile tradiţionale. În analitic. Această entitate abstractă. ea devine alienantă. pe multiple planuri. simple. directe şi nesofisticate în valori feţis.). fără adresă.scolarizării. producător sau consumator. că el se bazează pe "violenţe structurale" (Modelul Bariloche). animat de satisfacţie directă şi imediată. la valorile umane în general. dobândite în baza acestei creşteri. numărul caloriilor asigurate în medie populaţiei. aşa cum spune Popper. nepermis de mult. În această ultimă variantă şi completat cu aşa numitul index al dezvoltării pe sexe. omenirea n-a inventat ceva mai bun. Mercantilizarea obsesivă şi excesivă a relaţiilor interumane are ca rezultat un monstru. Propensiunea exagerat mercantilistă pune în umbră laturile calitative ale vieţii. dacă plusul de creştere economică înseamnă sau nu dezvoltare umană durabilă. a nivelului ajustat al venitului. în baza unui cod. Dacă plăcerea de a stăpâni cât mai multe obiecte este o reacţie la penibilitatea condiţiei de muncă şi viaţă. numită. ca orice proces şi fenomen. 5. într-adevăr. Mai mult. Nu ideal dar. Comunicarea între oameni se realizează prin intermediul obiectelor. fără inimă dar eficient. de dragul profitului el 33 . deocamdată. un homo oeconomicus fără suflet. socotit a fi cel mai performant din câte s-au cunoscut. Cifra câştigă ascendent asupra importanţei. a unei anumite discipline ale cărei origini se regăsesc în ierarhia veniturilor. creşterea economică postbelică a avut şi are imperfecţiunile ei. pe bună dreptate. Ceea ce se vrea. în principiu. criticii scot în evidenţă şi pe acelea care fac trimitere la valorile sociale şi culturale.câştigul. familial etc. reuşeşte să se simtă bine în căutarea unicului scop ce-i generează energia . accesul populaţiei la serviciile de sănătate. investiţii.

reuşeşte să facă şi "compensările" necesare şi să nu vadă că reuşita lui înseamnă şi o exploatare prădalnică a resurselor şi o poluare a mediului. Înconjurat de cifre şi obiecte, produsul actualului tip de creştere se pare că uită de valorile umane, de generozitate şi fraternitate. Devine egoist, cinic, mărginit. Modelul de creştere economică postbelică se pare că este reflectarea unui anumit model de gândire economică. Un model care a scos economia din sistem, aneantizând socialul, politicul, culturalul etc. Acest mod de gîndire este la originea unor construcţii aritmamorfice abstracte, rupte de real (Walras, Hicks, Samuelson, Keynes etc.); construcţii în care ecuaţiile de profit spun totul iar viaţa individului este redusă la o singură dimensiune - câştigul; construcţii în care neutralismul pieţei faţă de sentimentele umane sau indiferenţa sa la limitele suportabile ale resurselor şi biosferei sunt prezentate drept calităţi; în care dimensiunea şi structura consumului se află sub zodia unor factori neraţionali precum setea de satisfacţii, miopia, nechibzuinţa, ostentaţia, risipa (Keynes). Ştiinţa care alimentează asemenea judecăţi pare a fi în criză pentru că, aşa cum inspirat scrie Tiberiu Brăilean, "Obiectul adevăratei cunoaşteri economice nu este avuţia, unul din viţeii de aur la care prea s-a închinat omenirea, ci Omul deplin miraculos, atât de puţin înţeles şi, Binele pe care trebuie să-l slujească acesta, ca pe o cale de raportare la Fiinţă, pe care poate înainta prin muncă, prin dar, prin virtute"44. Omul este, aşadar, nu numai economic; el este şi biologic, social, cultural. Hrana, îmbrăcămintea, adăpostul sunt , într-adevăr, bunuri de nelipsit dar ele nu definesc singure calitatea vieţii. Puritatea aerului şi apei, serviciile recreative, calitatea educaţiei, asistenţei sociale şi juridice, accesul la valorile democraţiei, la treburile publice, la informaţie, dreptul de a-şi apăra opiniile, nevoia de demnitate, echitate etc., toate acestea şi multe altele, sunt de natură să imprime evoluţiei un sens nou, de la homo oeconomicus spre homo socialis şi homo culturalis. Or, tocmai modul de viaţă hedonist, de fapt, axcesele acestuia, se pare că a înăbuşit aceste valori şi a redus individul la o singură ipostază, aceea de homo oeconomicus. Cu ani în urmă, Edgar Morin scria că, "omul este o fiinţă naturală prin cultură"45. Anunţând chiar prin titlul cărţii din care s-a citat că marea paradigmă pierdută este chiar natura umană, E. Morin avertizează că omul este o sinteză, în dublu sens: ca produs al naturii dar şi ca o creaţie a culturii. Şi, ca orice sinteză, trebuie lăsată să-şi trăiască propriu-i echilibru. Dacă dorim ca finalitatea creşterii şi dezvoltării economice să fie una umană, atunci trebuie ca prin această

44 45

Tiberiu Brăilean, Noua Economie. Sfărşitul certitudinilor, Instititul European, Iaşi, 2001, p.12. Edgar Marin, Un paradigme perdu: La nature humane, Seuil, Paris, 1973, p. 100 - 101.

34

dezvoltare să nu contrapunem omul naturii pe calea culturii capitaliste46 pe care el o asimilează şi căreia, în cele din urmă îi este aservit. Aceasta cu atât mai mult cu cât se cunoaşte că relaţia de interdependenţă om - cultură - dezvoltare este foarte puternică. O cultură precară subminează dezvoltarea după cum dezvoltarea nu se sprijină şi nu se produce decât susţinută de valori reale autentice. Atunci când valorile sunt deformate sau deformante tipul de dezvoltare antrenat nu numai că nu are şanse de reuşită dar el conduce la rezultate perverse, nedorite. Şi aceasta, pentru că, "Tentaţia puterii, bogăţia de dragul bogăţiei şi plăcerea de dragul plăcerii înăbuşă în om vocaţia sa fundamentală: înlţarea spirituală, desensibilizându-l şi deresponsabilizându-l în trecerea vieţii, cât şi în petrecerea morţii"47. Dacă mai adăugăm, la cele deja spuse, că în baza şi din cauza actualului tip de creştere economică relaţiile dintre oameni ca şi relaţia omului cu el însuşi este pusă sub semnul incertitudinii; că mutaţiile foarte rapide pe care ea le antrenează în planul vieţii cotidiene, mobilitatea profesională şi geografică dezechilibrantă, dezrădăcinările unui mare număr de oameni atraşi de marile aglomeraţii urbane etc. provoacă profunde tulburări psihice, vom înţelege de ce excrescenţele şi "reziduurile" tipului actual de creştere sunt supuse tirului criticii.
III. Marile provocări ale dezvoltării durabile

Ca orice proiect de anvergură, dezvoltarea durabilă presupune o evoluţie procesuală realizabilă prin rezolvarea unor probleme. Unele sunt comune, aparţin procesului dezvoltării în general, altele sunt specifice. Cum dezvoltarea durabilă nu este decât o secvenţă a dezvoltării generale, vom încerca o succintă trecere în revistă a premelor, pentru a poposi, mai analitic, asupra ultimelor.
1. Constrângerea demografică

Dezvoltarea durabilă se vrea a fi, prin definiţie, o dezvoltare umană; realizabilă prin voinţa omaneilor şi având ca finalitate binele individual şi colectiv al acestora. Nimic nu poate fi gândit, aici, dincolo de ceea ce înseamnă populaţie. Factorul populaţie şi influenţa sa asupra dezvoltării în general, a celei durabile, în special, pot fi analizate din foarte multe puncte de vedere. Consonante obiectivului preocupării noastre sunt însă numărul, structura şi sănătatea populaţei. Oprindu-ne la prima coordonată, întrebarea la care dezvoltarea durabilă trebuie să găsească răspuns este, în termenii cei mai direcţi, următoarea: ce număr de populaţie poate suporta

46

Vezi, sensul culturii capitaliste în: Ion Pohoaţă, Capitalismul. Itinerare economice, Editura Polirom, Iaşi, 2000, Tiberiu Brăilean, lucr. cit., p.16.

p.70-79.
47

35

planeta Pământ? Sau, cu alte cuvinte, care sunt, capacitatea biotică şi putinţa de a hrăni o populaţie în continuă creştere ale planetei noastre? De fapt, ca să rămânem în termenii definiţiei dezvoltării durabile, ce şanse sunt ca această populaţie tot mai numeroasă să trăiască într-un mediu perfect conservat şi să se hrănească tot mai bine? Deşi preocupări serioase au existat şi există, nimeni nu poate spune cu exactitate care este numărul maxim de oameni pe care planeta Pământ îl poate nutri Jean - Marie Harribey arată că estimările oamenilor de ştiinţă, pornindu-se de la dinamica prezentă şi cea imediat următoare (7,5 miliarde în 2015 şi 11,5 miliarde în 2150) conduc spre o cifră situată între 30 - 150 miliarde48. Însăşi marja de siguranţă pe care cercetătorii problemei şi-o iau vorbeşte singură despre dificultăţile enorme pe care le comportă determinarea acestui maxim. Cu toate acestea, problema este una reală. Ea a înfierbântat şi încinge şi astăzi minţi. Primul, fascinat de cutezanţa necesară unei întreprinderi ştiinţifice pe această direcţie, a fost Thomas Robert Malthus49. Maniera în care a formulat problema dar, mai ales, soluţiile furnizate pentru a înlătura răul provocat de cei care "vin prea târziu la praznicul împărătesc" (abstinenţa, viciul şi nenorocirea) au stârnit oprobiul conaţionalilor săi şi nu numai. Malthus a fost şi este criticat, de unii chiar foarte dur. Problema ridicată de el însă a rămas iar dezvoltarea durabilă este pusă azi în situaţia de a-i găsi soluţii; problemă devenită foarte complexă graţie unor împrejurări printre care amintim: • • • • • • chestiunea populaţiei este, concomitent una naţională dar şi una mondială, globală; rata creşterii populaţiei nu este corelată peste tot cu rata creşterii economice; densitatea populaţiei, pe regiuni, ţări etc. nu este corelată cu structura, fertilitatea şi randamentul pământului; explozia demografică are loc, de obicei, în zonele sărace ale lumii; acolo unde se produce, creşterea explozivă a populaţiei conduce la urbanizări masive, în dauna mediului şi a suprafeţelor agricole cultivabile; creşterea populaţiei se realizează cu mari disparităţi între zone, ţări, continente; astfel, Asia cuprinde două treimi din populaţia urbană a lumii; Africa, cea mai puţin urbanizată, are rata cea mai mare de urbanizare din lume, cu grave dezechilibre ecologice şi economice; • • în timp ce urbanizarea Europei a fost însoţită de industrializare, acest lucru nu se intâmplă în toate ţările în curs de dezvoltare; etc.

48

Jean Marie Harribey, Le developpement soutenable ..., p.16.

36

analfabetă sau semianalfabetă trebuie hrănită în condiţiile în care produce puţin sau foarte puţin. indubitabil. o lume în creştere. Strategie dificil de pus în operă şi din motivul că "Nu există o relaţie de cauzalitate între creşterea demografică şi creşterea economică pe care s-o putem considera universală. serviciilor ieftine. Th. prezintă importanţă. 49 50 Vezi. modelul de structurare a populaţiei oraş-sat s-a dovedit a fi dezechilibrant şi. suprapopularea a condus la apariţia unor fenomene negative în planul: • • • ocupării forţei de muncă (şomaj masiv). Eseu asupra principiului populaţiei. Editura Ştiinţifică. adică în ţările lumii a treia. nu există un optim al populaţiei care ar permite atingerea unei creşteri maximale. Structura populaţiei nu pune mai puţine probleme decât numărul ei. • etc. Interesează aici. p. dezvoltarea durabilă nu poate fi opera unor analfabeţi.. lucr.cit. structura socio-profesională. dacă dezvoltarea durabilă este confruntată cu şi are de rezolvat o problemă. defavorizarea zonelor rurale sub raportul investiţiilor publice şi private dar şi în plan social.. 1992.40. Pe total. serviciilor urbane. Pentru oraş. Creşterea populaţiei este în acelaşi timp cauză şi consecinţă a progresului economic. câte întrebări şi tot atâtea provocări care vor trebui să-şi găsească ecou în strategia dezvoltării durabile. James L. repartiţia populaţiei în creştere pe cele două mari zone: urban. cultural. legată de împrejurări cum ar fi: • • accelerarea industrializării. Cypher. de unde o forţă şi o reacţie de respingere a satului. de cele mai multe ori. În al doilea rând. James M. în primul rând. 37 .. locuinţelor. Bucureşti. civic. generator de probleme. Tocmai acolo. din punctul de vedere al dezvoltării durabile. calitatea populaţiei. cu atât mai mult cu cât aceste două fenomene pot fi influenţate de aceleaţi variabile (schimbarea mentalităţilor.)50. Robert Malthus. atât cantitativ cât şi calitativ. Mai mult. asimilat cu mizeria şi incultura. Dietz. exact acolo nivelul de educaţie al populaţiei suferă.Iată. Exod care şi-a avut logica lui. Se ştie că o caracteristică a creşterii economice clasice a fost exodul masiv al populaţiei de la sat spre oraş. cu toate avantajele ce decurg de aici pe linia locurilor de muncă. abundente şi de calitate. Şi interesează pentru că. bulversarea tehnicilor de producţie . rural. Or. gradul de instrucţie. aceasta se pune în următorii termeni: exact acolo unde creşterea economică trebuie să câştige.

nouă este maniera în care se pune această problemă în contextul dezvoltării durabile. dificultăţilor de aprovizionare cu alimente. cu alte cuvinte. de hrănire a întregii colectivităţi. nu în ultimul rând. Dacă lucrul acesta nu este nou pentru ştiinţa şi politica economică. degradarea unor terenuri.• • • • apariţiei unor periferii. prostituţie. facem şi precizarea că ea se pune în termeni diferiţi pentru ţările slab dezvoltate şi cele dezvoltate. programele de dezvoltare durabilă ale ţărilor dezvoltate plasează degradarea sănătăţii şi obiectivele majore pentru înlăturarea acestei stări de fapt alături de cele legate de degradarea şi politica mediului. dificultăţilor administrative. marea mobilitate a viruşilor. insule ale mizeriei. gazelor toxice. Dezvoltarea durabilă este cea care face din calitatea vieţii oamenilor obiectivul suprem. Vrem să spunem. sfidător. pesticide etc. contrastante. culturală. Or. radioactive etc. în treacăt. poluare cu insecticide. energie. Şi pentru că aşa stau lucrurile. chimizare. violenţă. cu centrele opulente. de sistematizare şi. apă etc.). De aici şi întrebările cărora dezvoltarea durabilă trebuie să le dea răspuns: • • Migrarea populaţiei dinspre sat spre oraş poate continua? Dacă da. În procesul dezvoltării.. consumuri mari de energie. sănătatea oamenilor apare în dublă ipostază: de condiţie a dezvoltării dar şi de obiectiv al ei. de mare randament. Amintind. Populaţia rămasă (3-10%) trebuie să facă faţă unei sarcini colosale. par a fi răspunsurile la această problemă. transporturile internaţionale. că problema sănătăţii nu mai este una strict naţională. nu se poate concepe şi nu se poate vorbi despre calitatea vieţii în afara sănătăţii. Aceasta înseamnă o agricultură intensivă. că logica dezvoltării durabile nu mai permite ca sănătatea să fie sacrificată avantajelor economice. sărăciei şi promiscuităţii. determinării climatului ambiental dar şi a celui social (delicvenţă. irigare etc. Aceasta cu atât mai mult cu cât acest fapt s-a ântâmplat în trecut. Pentru 38 . Pentru satul depopulat. dimpotrivă. epuizarea unor resurse. realizabilă prin mijloacele cunoscute: mecanizare. "mondializând-o" şi impunând-o ca pe una globală. droguri etc. până când şi în ce condiţii? Care sunt factorii implicaţi ce influenţează raportul optim populaţie urbană/populaţie rurală şi unde se situează pragul critic al acestei proporţii? Revoluţia verde. programe de dezvoltare în care dimensiunea economică trebuie corelată cu cea socială. fluxurile marfare şi de persoane. problemele nu au lipsit şi nu lipsesc. industriile curate. politică. la rându-i. Agricultura intensivă angajează. ecologică.

limitată. Protecţia mediului şi dezvoltarea economică. Sante et reformes économiques. Angajat cu cercetarea pe o asemenea temă Victor Platon ajunge la concluzia că următoarea formulă pune în evidenţă relaţia triunghiulară dintre dezvoltare. = producţia maximă ce se poate realiza cu menţinerea echilibrului ecologic. V = volumul sau suprafaţa de dispersie a poluanţilor. Bucureşti. SIDA etc. specialiştii OMS îşi subordonează programele cerinţelor dezvoltării durabile atunci când înserează sănătatea într-un grup de alţi trei factori pentru a defini ceea ce ei numesc "sisteme de vulnerabilitate" şi în care includ: înrăutăţirea stării de sănătate. mărirea producţiei. schimbării modului de viaţă. mobilitate excesivă.dezvoltării excesive a oraşelor. a rezolva alte probleme. Studiu OMS. 1997. Creşterea dimensiunilor producţiei. productivitatea scăzută şi slaba capacitate de cîştig. stres. din păcate.şi abia apoi a face faţă bolilor asociate industrializării. Kr = capitalul aferent instalaţiilor antipoluante. programele OMS cuprind seturi de măsuri cu referire directă la sursele unor boli. antrenează poluare. p. qf şi qc = coeficienţi specifici de măsurare a emisiilor poluante.31. a asigura sănătatea fizică şi mentală a populaţiei înseamnă. 1992. dizenterie. 51 52 Vezi. 39 . riscurilor etc. cum ar fi: poluare. inegalităţi sociale. Geneva. inclusiv România. de unde şi preocuparea de a găsi o linie de echilibru între aceste mărimi. etc. În această direcţie. să răspundă este următoarea: Care este nivelul maxim posibil al producţiei ce se poate realiza. starea generală de neputinţă şi incapacitatea de a avea acces la resurse şi de a le controla51. analfabetismul. malnutriţie. accidente. Capacitatea de absorbţie de către mediu a poluării este. p. mai întâi. legate de malnutriţie. pe de altă parte. aici. Editura Didactică şi Pedagogică. în care: q f + qc Qmax. Victor Platon. h = capacitatea instalaţiilor antipoluante de a reţine emisiile poluante.primele. Constrângerea tehnică Întrebarea la care dezvoltarea durabilă trebuie. 2. poluare şi progres tehnic52: Qmax .5. deci. în condiţiile date ale progresului tehnic. = (δ + hK r ) V . fără a afecta echilibrul mediului? Întrebarea este legitimă în condiţiile în care ştim că dezvoltarea implică creştere economică. paludism. Pentru a înlătura aceste "vulnerabilităţi" (de observat că se intercondiţionează). δ = capacitatea de absorbţie a mediului (considerată constantă).

• "Progresul tehnic este factorul cheie în menţinerea unei rate acceptabile a dezvoltării economice cu menţinerea calităţii mediului ambiant. Între acţiunea factorilor surprinşi de formulă se pot realiza compensări. funcţie de zonă. legate de cuantificarea unor fenomene şi factori prin natura lor greu cuantificabili. depind de nivelul producţiei şi cel al consumului. ceea ce justifică importanţa mare a investiţiilor antipoluante în cadrul politicilor de dezvoltare care au în vedere menţinerea şi chiar refacerea mediului". a producţiei. 53 Ibidem.48. cu suport diferit. prin mărirea ratelor de economisire. în sens invers acţionează tehnologiile antipoluante performante şi investiţiile masive de capital în această direcţie. a eficienţei instalaţiilor de reţinere şi control al poluării şi prin creşterea suprafeţelor sau a volumului de dispersie a poluanţilor.Chiar dacă aplicarea în practică a unei asemenea formule comportă suficiente dificultăţi. • Se dovedeşte a fi cu putinţă dezvoltarea economică cu menţinerea calităţii mediului ambiant. menţinerea calităţii mediului echivalează cu condiţia ca densitatea poluanţilor existenţi în mediul ambiant să fie constantă) analiza ei permite formularea unor concluzii de maximă importanţă pentru politica dezvoltării durabile53: • Nivelul maxim al producţiei ce se poate realiza fără modificarea calităţii mediului se află în relaţie: direct proporţională cu capacitatea de absorbţie a mediului. 40 . pentru ţările slab dezvoltate. Punctul de echilibru între emisiile poluante şi capacitatea de absorbţie a mediului poate fi menţinut. în condiţiile unei creşteri dinamice. p. capitalul investit în instalaţii antipoluante şi volumul sau suprafaţa de dispersie a poluanţilor. acţiunea celor două grupe de factori este exact inversă. • Stabilitatea punctului de echilibru este dependentă de factori importanţi precum: structura economiei. şi în pofida unor ipoteze de lucru cărora li se găseşte greu un corespondent în realitatea faptică (de exemplu. la rândul lor.. • invers proporţională cu emisiile poluante care. în ţările dezvoltate. a instalaţiilor antipoluante de a reţine emisiile poluante. volumul mare al producţiei şi consumului ca şi capacitatea de absorbţie limitată a unui mediu deja poluat pot coborî nivelul lui Qmax. gradul de poluare al mediului etc. vechimea capitalului productiv.

indiferent de natura lor.Cedam. generozitate dar şi de timp. Mai mult. fac apel la "optimul Pareto" pentru a explica măsura în care echitatea poate fi susţinută şi realizată odată cu creşterea bogăţiei individuale şi colective. dar. Pareto şi-a dat seama că optimul. Pentru a încerca un răspuns în această direcţie plasăm problema la trei rubrici: a) Echitate între generaţii Problema echităţii între generaţii este. să afecteze fericirea altuia. în situaţia în care veniturile sunt date. 241 . în plan ideologic. din momentul în care emitem pretenţia că suntem atenţi şi vrem să fim şi echitabili cu generaţiile viitoare. Nu este nici posibil şi nici moral. în nici un fel. Fiecare generaţie îşi are timpul ei. Manuale di Economia Politica. Pareto defineşte optimul ca fiind aceea poziţie de echilibru de la care plecând. Casa Editrice Datt. Amintim că sociologul şi economistul italian s-a declarat potrivnic modului în care teoreticienii echilibrului au determinat bunăstarea colectivă ca o sumă aritmetică a bunăstărilor individuale. practic. Cu alte cuvinte.267. Spunem aceasta pentru că. că. nu poate fi definit nici ca o sumă a utilităţilor individuale dar nici în afara repartiţiei veniturilor. una de solidaritate. este imposibil de a ameliora situaţia unuia fără a diminua bunăstarea altuia sau altora54. solidaritate şi grijă reciprocă. menţinerea stării de echilibru şi asigurarea unui Qmax presupun intervenţia autorităţilor publice prin politici de dezvoltare care să fie armonizate cu politicile de protecţie a mediului. acest lucru place sau nu. p. De aici plecând. unul în virtutea căruia binele şi bunăstarea unuia nu trebuie. prin extensie la judecata lui Pareto se face apel pentru a se vedea ce rămâne din echitate atunci când cererea populaţiei este raportată la oferta de capital mediu". îndeosebi cele naturale. 54 Vilfredo Pareto. Antonio Milani. la rându-i. nu se pot face comparaţii interpersonale ale utilităţilor pentru că utilităţile ţin de parametrii personali ai fiecăruia. în grade diferite. atunci problema resurselor. Toţi teoreticienii dezvoltării durabile. trebuie să devină o problemă de planificare seculară şi nu anuală sau decenală.• Indiferent dacă. Padova . 1974. de toleranţă. deopotrivă. Echitate şi compensare intra şi intergeneraţii Definiţia dezvoltării durabile induce ideea că realizarea ei devine fezabilă doar în condiţiile în care între generaţii şi în intereriorul aceleeaşi generaţii se manifestă un spirit asociativ. 3. bunăstarea nu poate fi decât relativă. 41 . proiectul dezvoltării durabile duce la optimul lui Pareto. Considerând că nu se pot adiţiona utilităţi individuale pentru a obţine măsura bunăstării colective pe motivul că. Plasarea intereselor generaţiei prezente în faţa celor ale generaţiilor viitoare nu se vrea a fi o sacrificare a celor dintâi.

pe de altă parte. pe de altă parte. cu evitarea a două borne extreme: • • pe de o parte. Între aceste limite. De aici şi nevoia obiectivă de a manifesta atenţie faţă de soarta celor care vor trăi în viitor. o politică economică şi socială echitabilă poate găsi calea de echilibru plecând de la şi ţinând seama de faptul că: • • • Există o relaţie specifică. indiferent când ne facem apariţia în lume. ozon. oamenii au găsit întotdeauna mijloacele necesare pentru a evita risipa. Dimensiunea resurselor cunoscute de o generaţie este. astfel. se reduc factorii pozitivi de mediu care oferă suport vieţii (oxigen. indiferent dată el trăieşte în secolul V sau XXI. nevoile proprii şi matricea culturală care o defineşte. industriale etc. Din punct de vedere pur intelectual. grija realizabilă. Natura sau Dumnezeu au făcut această resursă nu numai unică dar oferită o singură dată pentru toţi. pe calea politicii. se reduc suprafeţele agricole prin construcţii civile. Experienţa dobândită deja pe drumul dezvoltării sustenabile pare să inducă ideea că asigurarea spiritului de echitate nu poate evita politicul. dreptul la existenţă al generaţiilor viitoare nu poate fi pus sub nici o formă în discuţie. provocând schimbări şi şocuri ireparabile şi ireversibile. indiferent de nivelul cunoştinţelor dobândite. în consecinţă. de dragul conservării. Odată înţelese aceste lucruri. iraţională a tuturor resurselor. prin găsirea unei linii de echilibru. după opinia noastră. Esenţa dezvoltării durabile pleacă chiar de la această ipoteză. agresivitatea asupra mediului şi păstrând calitatea vieţii. va trebui să fim toţi astfel de artizani. printre altele. a substitui resurse rare sau limitate. funcţie de gradul ei de pregătire tehnică şi economică. fiecare generaţie îşi aduce "contribuţia" la reducerea dimensiunii acestei resurse. conservarea totală. a rezultatelor existente şi sacrificarea. etice dar şi politice. Simpla percepţie 42 . În plus. între nevoile şi aspiraţiile ei pe de o parte. proprie fiecărei generaţii. Mai mult decât atât. • Apelând la raţionalitate.interesele ei. a intereselor generaţiei prezente. existenţa unei generaţii este ea însăşi o "resursă" unică. generaţiile prezente sunt pregătite să înţeleagă că celor viitoare trebuie să li se asigure cel puţin aceleaşi şanse. o exploatare prădalnică. vor fi puşi în faţa unor probleme de principiu.. se pare. reducând. Este un drept care vine de DINCOLO de noi iar accesul la resursa numită Pământ este un drept fundamental al omului. apă potabilă). şi resursele necesare şi cunoscute pentru a le satisface. artizanii dezvoltării durabile. a afla complementarităţile între procesele de producţie sau a încuraja reciclarea unor resurse. Dacă se acceptă că. şi. dimensiunea resursei numită Pământ este limitată.

pozitivă, la nivel mental, nu este însă suficientă. În plan atitudinal apare o problemă care va trebui să-şi găsească soluţii în arhitectura dezvoltării sustenabile; problemă legată de relaţia planpiaţă în a asigura manifestarea echităţii între generaţii. Este ştiut că piaţa liberă operează cu principiul alocării resurselor după regula celui mai eficient: ele trebuie să intre în posesia şi spre utilizarea celor care ştiu să le folosească cu maxim randament. Pe această cale se asigură prosperitatea lor, a utilizatorilor, dar şi a celorlalţi. Discursul liberal întreţine şi susţine ideea că săracii lumii bogate (recunoscându-se existenţa lor într-o structură socială piramidală socotită normală, firească) sunt, uneori, mai bogaţi decât bogaţii lumii sărace graţie proceselor de redistribuire prin care plusul de bogăţie ajunge şi la primii. Acest avantaj este însă diluat de faptul că piaţa liberă este întemeiată pe şi promovează o filosofie a prezentului. În ansamblul de reguli clasice ale pieţei libere, interesul pentru viitor este palid reprezentat sau chiar absent. Preocuparea de a internaliza costurile provenite din poluare, de a contabiliza pasivele acesteia, de a stabili o strategie a exploatării resurselor şi de protecţie a mediului etc. nu par a fi consonante şi rezolvabile, prin arbitrajul pieţei libere. În acest context, strategia dezvoltării durabile, mai ales atunci când se pune problema echităţii şi compensării între generaţii, pare de neconceput în afara unui plan şi a intervenţiei statale. Pe aceeaşi direcţie, a necesităţii unei strategii etatiste, vine şi argumentează, odată în plus, şi împrejurarea că e nevoie de o schimbare de optică chiar la nivelul mentalului; una care să convingă că mediul este, concomitent, obiect de exploatare dar şi obiectiv de protejat. E greu de crezut că această necesară schimbare se poate realiza într-o cadenţă dorită fără un program educaţional. De aceea, alegerea între cât plan şi câtă piaţă, ca instrumente operaţionale, reprezintă, şi din punctul acesta de vedere, o problemă serioasă ce cade în sarcina strategilor dezvoltării durabile.
b. Echitate intrageneraţii

Când vorbim de aceeaşi generaţie, strategia dezvoltării durabile trebuie să ţină seama de faptul că: În primul rând, o generaţie nu e, de fapt, o generaţie unică; coexistă, în acelaşi timp, trei generaţii: tinerii, maturii, vârstnicii. Plecând de la această realitate, amintim că fiecare dintre cele trei segmente ale piramidei sociale îşi are matricea sa culturală. Acest fapt explică de ce atunci când se raportează la aceeaşi ofertă de mediu cererea este diferită, ca nivel dar, mai ales, ca structură. Astfel, tinerii, cu viitorul în faţă, sunt interesaţi în păstrarea pe termen lung a caracteristicilor de mediu şi a nivelului resurselor. Sunt mai conservativi cu ceea ce au şi cu ceea ce-i înconjoară. Vârstnicii, în schimb, sunt puşi în faţa altei ecuaţii, ingrate, a scurtimii vieţii. Pe acest temei ei sunt mai egoişti şi mai "consumatorişti". Dacă le place, la fel ca şi tinerilor, un parc curat şi un aer ozonat, spre deosebire de aceştia ei sunt tentaţi spre o exploatare mai intensă a resurselor spre a profita, cât 43

mai este timp, de binefacerile pe care progresul economic dobândit astfel le poate oferi. Spiritul de echitate ar trebui să-i îndemne în aceeaşi măsură să recurgă la resurse ieftine şi procedee economicoase: să apeleze la lemne de foc, la îngrăţăminte animale pentru agricultură, să recicleze reziduuri vegetale etc.55 Este greu de crezut însă că o persoană în vârstă va proceda astfel. Dacă toată viaţa s-a încălzit de la o sobă cu lemne ea va fi tentată să încerce bucuria unei instalaţii de aer condiţionat, dacă venitul îi permite şi dacă piaţa îi oferă aşa ceva. În al doilea rând, situaţia socială a celor care compun o generaţie în viaţă este foarte diferită. Toţi sunt interesaţi în menţinerea la parametri înalţi a "capitalului de mediu". Acest lucru costă. Contrribuţia la acest cost este diferită. Pe de altă parte, se pare că nici accesul la capitalul natural nu este egal. Bunurile de mediu sunt, prin natura lor, bunuri publice. Ar trebui ca de ele să se profite public, echitabil, deci fără restricţii induse de poziţia socială. Nu există nici un motiv ca un grup social să fie exclus beneficiilor pe care le oferă mediul. Puterea materială şi politică schimbă, în fapt, această schemă de gândire. La această schimbare contribuie şi diversitatea condiţiilor de mediu. Calitatea apei şi a aerului nu sunt peste tot aceleaşi, ele variază, spaţial. Cei înstăriţi au de partea lor şansa de a-şi alege locul unde să muncească sau să trăiască. Este logic ca aceste locuri să fie cel mai bine poziţionate sub raportul "capitalului de mediu". Pe această cale, însă, bunuri globale, publice devin bunuri locale sau chiar private. Instituţia dreptului de proprietate poate opera, în acest context, delimitări ale bunurilor (publice - private) contrare spiritului de echitate. Nu trebuie să uităm însă că plusurile calitative ale mediului pot fi naturale dar şi artificiale, realizate prin intervenţia oamenilor, cu costuri. La acoperirea lor, indiferent ce politică s-ar aplica, contribuţia nu este egală. Acelaşi procent, aplicat la venituri diferite, înseamnă, în valoare absolută, aport diferit la lupta împotriva poluării. Acest fapt ar putea justifica pentru unii, de ce bogaţii profită mai mult de pe urma calităţii mediului fără ca aceasta să însemne un atentat la echitate. Mai reţinem, în context, şi faptul că cel mai utilizat procedeu de luptă împotriva poluării este PPP (principiul poluatorul plăteşte). Iar cei care poluează şi, deci, cei care plătesc sunt, preponderent, cei bogaţi. Se realizează, pe această cale, echitatea? Greu de răspuns în condiţiile în care măsurarea efectelor negative pe care le produce poluarea este şi ea o problemă. În materie, există numeroase studii. Nici unul nu surprinde însă cu exactitate incidenţa efectelor poluării asupra

55

Vezi, David W. Pearce, Jeremy J. Warford, World withaut End. Economics, Environment, and Sustainable

Development, Published for the World Bank Oxford University Press, 1994, p.45-48.

44

deprecierii stratului de ozon, a încălzirii planetei etc. Cum am putea, atunci, să repartizăm cu exactitate partea de "contribuţie" la poluare care revine bogaţilor faţă de cea care revine săracilor pentru a stabili, astfel, echitatea? În al treilea rând, componenţii aceleiaşi generaţii sunt "repartizaţi" în spaţii diferite, aceasta însemnând zone, ţări, continente. La această "repartiţie" omul nu are nici o contribuţie, ea este opera lui Dumnezeu sau a hazardului. Ceea ce poate el face este să se mişte dintr-un loc în altul, în căutarea unui alt loc de muncă sau a unui nou mod de viaţă. Dar această mişcare a lui nu este de anvergură şi nu are semnificaţie în faţa principiului după care fiecăruia îi este predestinat să se nască şi să trăiască într-un loc anume. În termenii teoriei economice, cererea de mediu nu are, aici, prea mare relevanţă, ea este un dat, cu borne relativ fixe. Cât priveşte oferta de mediu, la scară planetară, ea este foarte diversificată dar şi foarte inegală. E greu dacă nu imposibil să se vorbească despre echitate în acest perimetru. Cât de echitabil este faptul că tânărul John se naşte şi trăieşte în Londra bogată şi curată, Hans în "grădina" numită Austria iar micul Atef în Sahara africană şi, ca urmare a acestor împrejurări, perspectiva lor de viaţă este atât de diferită? "Aşezarea" spaţială, la start inechitabilă, a celor care vin în acelaşi timp pe lume este o problemă care, deocamdată, scapă voinţei şi deciziei politice iar strategia dezvoltării durabile nu întrevede nici ea o soluţie.
c. Compensare între generaţii

Ideea de compensare între generaţii derivă din cea de echitate. Se pleacă, şi aici, de la premisa că resursa Pământ, în condiţiile unui grad dat al cunoaşterii, este limitată şi, ca urmare, prin producţie şi consum, generaţiile prezente reduc, vrând, nevrând, dimensiunea acestei resurse. Pentru a da dezvoltării durabile conţinut, e nevoie să se pună în funcţiune un mecanism de compensaţie de ale cărei rezultate să profite generaţiile viitoare spre a nu fi văduvite de minusurile produse în resurse de către generaţiile prezente. În general, se pune problema asigurării constanţei unui stoc de capital pentru ca generaţiile viitoare să plece cel puţin de la aceeaşi zestre ca generaţiile prezente, idee pusă pentru prima dată în discuţie de Robert Solow.56 Plecând de la această idee a lui Solow, economiştii David Pearce şi Jeremy Warford57 consideră că problema compensării ar putea fi rezolvată în două moduri.

56

R- Solow, On the Intergenerational Alocation of Natural Resources, in "Scandinavian Journal of Economic", D. Pearce şi J. Warford, lucr.cit., p.51-54.

1986, 88(1): 141 - 149.
57

45

gazele naturale. spre compensare. Chiar autorii formulei propuse au ajuns la concluzia că aceasta este o manieră simplistă de a aborda chestiunea. autorii propun includerea lui Kh în Km pe temeiul că. obligată să-l predea celor care urmează.). aplicarea practică a formulei pune probleme. Kn reprezintă capitalul natural (fertilitatea solului. străzi etc.). pe când X şi T sunt mărimi ex post. oricum. r reprezintă rata dobânzii.). Astfel. A doua metodă trimite la ideea compensării cu ajutorul unui stoc de capital. Complică lucrurile şi faptul că r nu rămâne aceeaşi pe intervalul de calcul. fabrici. Şi. în speţă. aptitudini. În baza unor astfel de raţionamente formula de mai sus devine: * . la modul generic vorbind. pentru a arăta că în strategia dezvoltării durabile factorii de mediu rari şi valoroşi. petrol etc. unde K = Km + Kn + Kn 46 . Dacă la lemn. fără de care viaţa este de neconceput. S este o mărime ex ante. nu acelaşi lucru se poate spune despre oxigen sau ozon. pădurile. Km reprezintă capitalul material creat de om (maşini. moralmente. T reprezintă perioada (socotită în ani) după care vor apărea costurile X generate de acţiunea generaţiilor prezente. gradul de substituibilitate. În interiorul formulei se poate umbla la aranjarea elementelor componente funcţiei de gradul lor de importanţă şi. capitalul material include inteligenţă. format din valori refugiu a căror dimensiune nu scade în timp. X şi T sunt necunoscute. că ei trebuie să nu lipsească din "bagajul compensatoriu" pe care fiecare generaţie este. Formula propusă este următoarea: K = K m + K h + K n . Aceste din urmă elemente trebuie individualizate în formulă tocmai pentru a atrage atenţia.Prima metodă spre a transfera resurse pentru viitor astfel încât generaţiile viitoare să nu sufere de pe urma acţiunilor generaţiilor prezente este de a se constitui o sumă (S) compensatorie. trebuie să-şi găsească un tratament aparte. Kh reprezintă capitalul uman (cunoştinţe. se pot găsi substituienţi. În momentul în care dorim să-l calculăm pe S. deprinderi etc. determinabilă după formula: S= X . cărbunele etc. în plus. se pare că anumite elemente ale capitalului de mediu sunt nesubstituibile. pescăriile. în care: (1 + r ) T X reprezintă costurile determinate de o acţiune aparţinând generaţiei prezente dar plătibile de către generaţiile următoare. În ceea ce priveşte gradul de substituibilitate. cărbune. generaţiilor viitoare. unde: - K reprezintă stocul total de capital transmisibil. petrolul.

în ultimă instanţă.. O societate prosperă şi civilizată nu poate exista în afara spiritului managerial. principala motivaţie a consumului de energie umană. dezvoltarea trebuie să asigure satisfacţie şi bunăstare dar că şi acestea înseamnă şi altceva decât consumul unor bunuri şi servicii de o calitate şi într-o cantitate indestulată. Cu alte cuvinte. că ea presupune valorificarea resurselor unei societăţi pe toate planurile. Kn* reprezintă capitalul pentru care substituţia este dificilă sau chiar imposibilă. sunt şi devin componente cu o pondere crescândă în ansamblul elementelor care definesc calitatea vieţii. a profitului. apa potabilă. că ea însăşi înseamnă punerea în valoare a personalităţii omului. pentru individ şi societate. în sfârşit. că. punându-şi eticheta asupra întregului proces al dezvoltării. cu costuri minime. dezvoltarea spirituală. şi că. de fiecare dată. strada îngrijită. în general. afirmarea identitităţii sale spirituale. accesul la învăţământ. politică sau culturală celei hedoniste. că a subordonat orice filosofie socială. Eficienţa În manieră clasică. asupra oricărei politici economice. susţinută de argumente faptice. Atât definiţia cât şi modul de determinare a eficienţei trimit spre cantitativ şi. 47 . predominant. în mod suveran. la cultură. pe cale de consecinţă. spre latura economică a activităţii umane.- Kh este inclus în Km. în teoria economică şi în manualele standard se face sublinierea că eficienţa trebuie să fie privită şi sub raportul finalităţii sale sociale. culturale etc. prin logica profitului a pus stăpânire pe gândul şi fapta oamenilor. dezvoltarea durabilă îşi propune să demonstreze că profitul nu este totul. Şi. Deşi. este o utopie. tocmai dintr-o atare direcţie dezvoltarea durabilă îşi propune să remedieze. că a decis. traductibilă. în ultimă instanţă. Locul profitului în ansamblul factorilor care asigură dinamica unei societăţi nu poate fi schimbat. În acest demers se pleacă de la ipoteza. determină direcţia de mişcare şi dau contur şi fizionomie rezultatelor dezvoltării nu înseamnă un atentat la adresa eficienţei. să aducă conceptului şi fenomenului numit eficienţă interpretarea şi înţelegerea necesară. eficienţa a mercantilizat până la saţietate însuşi rezultatul dezvoltării. parcul îmbietor. că logica eficienţei. eficienţa este definită ca fiind acea calitate a unei activităţi umane de a produce efecte utile maxime. în formula termenilor de recuperare). Faptul că aceste din urmă elemente. 4. existenţa spiritului antreprenorial dincolo de ceea ce înseamnă motivaţia câştigului. Potrivit acestei concepţii. Interesul şi profitul au fost şi rămân principala sursă de emulaţie. determinarea eficienţei se face prin raportarea efectelor la eforturi (sau invers. tocmai acest aspect a fost şi este relativizat. aerul curat. întreprinzător după cum. În opoziţie cu aceste vederi. nonmateriale.

VFI (valoarea în folosire indirectă) care "se referă la beneficii sau costuri legate de «serviciile» pe care factorii de mediu le furnizează pentru susţinerea indirectă a procesului de producţie sau de consum. Abordarea concretă a acestei dificile probleme se traduce de principiu în: • încercarea de a compara plusurile şi beneficiile social-culturale şi ecologice cu minusurile rezultate ca urmare a unor costuri suplimentare induse de industriile curate şi tehnologiile antipoluante. pe cercetători. Protecţia mediului . Nu. cu remarcabile succese. 144-145. reţinerea apei în sol. de care ne vom ocupa în paragraful următor. p. VET cuprinde: • • VFD (valoarea de folosire directa) în care se include contribuţia factorilor de mediu la procesul de producţie sau de consum. În această categorie sunt incluse funcţii ecologice cum ar fi: purificarea apei prin filtrare naturală. Ea nu-şi propune să înlăture profitul din ecuaţia dinamicii economiei şi societăţii. de aici.Conştientizând această realitate.58 Structural privită.. ea îşi propune. de asemenea. marea problemă sau marea confruntare pe care o încearcă dezvoltarea durabilă este să găsească compatibilităţile necesare între mecanismele economice propulsate de obţinerea profitului şi finalitatea socio-umană a dezvoltării. reţinerea poluanţilor atmosferici. • încercarea de a compatibiliza calitatea de producător cu cea de consumator.14-16. prevenirea eroziunii solului prin împăduriri. Un aspect sondat. numai. este legat de comensurarea costurilor de mediu.) unui anumit bun ecologic în dorinţa de a evita 58 Victor Platon. • VPF (valoarea potenţiala de folosire) "constă în premiul acordat de anumiţi consumatori pentru nefolosirea (sublinierea V. Analiza cost-beneficiu aplicată acestui domeniu a condus.. la concluzii demne de interes. 48 .P. fixarea carbonului din atmosferă etc"59. că acesta nu poate fi gândit prin el însuşu. în plus. a pasivelor ecologice. Mai dificil şi mai puţin pretabil unei analize în termenii cost-beneficiu se dovedeşte a fi domeniul valorilor noneconomice dar spre care dezvoltarea durabilă ţinteşte. să demonstreze că profitul nu este totul şi. Cu puternice interferenţe şi zone de contact. Din acest ultim punct de vedere ni se pare interesantă încercarea lui Victor Platon de a încorpora valorile noneconomice în ceea ce el numeşte valoarea economică totală a resurselor ecologice (VET). Si. cele două etaje ale problemei şi-au găsit deja locul în cercetarea economică şi socio-biologică. filosofia dezvoltării durabile nu este şi nu poate fi potrivnică eficienţei.

unde: VF reprezintă valoarea de folosire (utilizare) VNF reprezintă valoarea de neutilizare. altruismul interpersonal etc. Şi cum. Ibidem. p. de înţeles şi cu o existenţă perceptibilă. facilitată de 59 60 61 Ibidem. componenta de bază a VNF. deşi conceptual elementele componente ale VET par logice. întemeiat.15. în interiorul VET de la VFD spre VE.. analitic. se referă în special la protejarea biodiversităţii etc. VF = VFD + VFI + VPF. în prezent sau viitor"61 şi în care se includ echitarea între generaţii. Şi. Victor Platon susţine.riscul de a nu-l mai avea disponibil pentru viitor. VET devine: VET = VFD + VFI + VPF + VNF În baza analizei datelor oferite de Victor Platon. trei concluzii ni se par demne a fi reţinute: Întâi. indică şi o schimbare în ierarhia preferinţelor individuale prin creşterea de accent pe care o dobândesc valorile cu conotaţii calitative (valori etice. Pe această cale. spre a fi şi mai concret. În baza celor de mai sus se poate scrie că: VET = VF + VNF. În al doilea rând. Pentru a da concreteţe acestui gând el introduce în uz noţiunea de "consimţămând de plată" care surprinde tocmai înclinaţia indivizilor de a plăti pentru serviciile ecologice de care beneficiază. tendinţa de trecere. Cu toate acestea. 49 . Ibidem. că şi în acest plan se pot obţine rezultate satisfăcătoare."60. autorul citat oferă exemplul consimţământului ţărilor sărace debitoare de a lua măsuri efective de protejare a mediului în schimbul transferului datoriei lor de la bănci comerciale creditoare către organizaţii de protejare a mediului. Această mutaţie în structura preferinţelor va obliga teoria neoclasică bazată pe utilităţi (măsurabile şi ierarhizabile) la serioase reconsiderări determinate de faptul că valorile etice nu se pretează în mod strict calculului raţional bazat pe utilitate. • VNF (valoarea de nefolosire) a cărei componentă importantă este VE (valoarea existenţială) privită ca "expresie monetara a satisfacţiei morale de a şti că o anumită componentă ecologică există fără intenţia de a o folosi. de mişcare. practic este greu de găsit o măsură a lor exactă. morale şi existenţiale) în defavoarea celor cantitative şi monetare.

La această analiză îl trimite noţiunea de "consimţământ de plată". În felul acesta. Diferenţa dintre cele două arii.acordul băncilor. În acest sens. 50 . triunghiul curbiliniu P1EP (haşurat) reprezintă "surplusul consumatorului". În al treilea rând. la un preţ dat (p1) al unui serviciu de mediu (apă curată. ca o încercare cutezantă de a aduce teoria neoclasică a utilităţii marginale pe terenul ofertei de mediu. corespunzător. teoretic privind lucrurile. organizaţiile de protecţie a mediului . se presupune că există (deşi foarte greu de determinat şi estimat) o curbă a cererii pentru resurse şi servicii ecologice şi. băncile creditoare îşi dau acordul pentru scontarea datoriei externe a unor ţări debitoare. cumpărătoare devin creditori oficiali. Victor Platon propune o analiză prin intermediul cunoscutului "surplus al consumatorului". Prima vizează o creştere a cererii pentru serviciul de mediu în condiţiile în care preţul rămâne constant. aer nepoluat. tocmai graţie "consimţământului de plată" de care vorbeşte Victor Platon.62 milioane de dolari datorie externă sunt convertiţi în fonduri pentru protecţia mediului. Faţă de această sitiaţie iniţială sunt posibile două mutaţii. o piaţă specifică a lor. Costul total de achiziţie al acestui serviciu este reprezentat prin dreptunghiul OP1EQ1. Graficul iniţial devine: 62 Faptic. consumatorul ar fi dispus să plătească şi un preţ mai mare decât P1. pentru cantitatea serviciului de mediu cuprinsă între O şi Q1. preţul maxim pentru care cererea devine nulă. vînzând titlurile privind această datorie la o valoare mai mică decât cea nominală. Astfel. "Surplusul" apare. "Surplus" deoarece se observă că. deci.) curba cererii pentru acel serviciu va arăta astfel: Din grafic rezultă că utilitatea totală a serviciilor furnizate de resursa de mediu este dată de suprafaţa trapezului curbiliniu OPEQ1. Punctul P reprezintă. parc îngrijit etc.

În primul caz avem de-a face.Se observă că la acelaşi preţ (p1). A doua mutaţie se referă la împrejurarea în care creşterea calităţii este însoţită de o creştere corespunyătoare a preţului serviciului respectiv de mediu. însă. posibil prin consimţământul său de plată. la modul sintetic exprimat. de obicei. Noul "surplus al consumatorului". Beneficiul suplimentar faţă de situaţia iniţială este dat de aria haşurată EFP. o creştere a calităţii serviciului de mediu a condus la creşterea cererii de la Q1 la Q2 şi la deplasarea curbei cererii din C1 la C2. Din aceste împrejurări rezultă. În această sitiaţie graficul devine: Creşterea calităţii a determinat creşterea cererii de la Q1 la Q2 şi deplasarea curbei cererii din C1 în C2. În cel de-al 51 . el este mai mic decât atunci când preţul rămânea constant. Şi în această situaţie se poate obţine un "surplus al consumatorului". este dat de triunghiul curbiliniu P1FP. cu un preţ subvenţionat. Oricum. Creşterile de costuri antrenate de cheltuielile privind îmbunătăţirea srviciilor de mediu sunt acoperite de autoritatea publică. El este mai mare sau mai mic în funcţie de proporţionalitatea dintre creşterea de preţ şi creşterea cererii. că cererea la un serviciu de mediu poate să crească atât în condiţiile unui preţ stabil cât şi a unui preţ în creştere.

putem afirma că. reducerea numărului de şomeri.. din punctul de vedere al producătorului. de un loc de recreere. indiferent ce cale. odată ce se va înţelege că achiziţia 52 . În acelaşi timp. toţi producătorii acestor servicii calitazive sunt şi beneficiarii lor. în numele său. asemenea iniţiative sau acţiuni par a atenta direct la eficienţă. Aşa de exemplu. în felul acesta. vânătoare. chiar dacă el ar ceda la preţ şi ar încasa un profit mai mic ar fi recompensat din plin de calitatea şi puritatea mediului în care el însuşi trăieşte. Pentru că. fără de care nu este de conceput o viaţă de calitate. de inputuri suficiente pentru produsele de care au nevoie. În ambele cazuri cumpărătorul acestui serviciu suportă diferenţa de cheltuială. fizic şi psihic. să ajungem la noi paradigme. subvenţionează costurile ridicate ale producătorului în timp ce. Deosebirea ţine de faptul că în prima ipostază plăteşte indirect. Iată-ne în faţa unui aspect care deja a atras atenţia economiştilor. Oricum am judeca lucrurile plata serviciului se face de către sonsumatorul său iar încasarea lui se face de către ofertantul producător. Din punctul acesta de vedere. pe calea preţului plătit. lupta împotriva alcoolismului se soldează cu rezultate pozitive compensatorii cum ar fi: creşterea gradului de sănătate. indirectă (stat protector) sau directă (piaţă) serviciul pentru un mediu sănător trebuie plătit. în mod deosebit. Şi. În aparenţă. De un parc îngrijit. înseamnă mai mult decât pierderea materială în dimensiunea profitului. Odată situaţi aici. în aceeaşi postură se poate afla şi cel care a contribuit la "producţia lui". în cea de-a doua. cu proba datelor statistice. încearcă în ultima vreme să extindă analiza cost-beneficiu unor domenii care în mod tradiţional s-au plasat în afara unor astfel de cercetări.doilea caz piaţa liberă este lăsată să-şi facă datoria. am ajuns la cel de-al doilea palier al problemei cu care se confruntă dezvoltarea durabilă. acela în care se încearcă compatibilitatea calităţii de producător cu cea de consumator pe fundalul asigurării eficienţei. creşterea duratei active de viaţă. să beneficieze de un aer respirabil. economiştii şi sociologii încearcă şi reuşesc să demonstreze. este plasat faţă în faţă cu furnizorul serviciului de mediu. de apă potabilă etc. prin impozite şi taxe către stat care. Beneficiarul serviciului de mediu de o calitate mai înaltă suportă direct. reducerea procentului de handicapaţi la naştere etc. Exact în aceeşi termeni se pune şi problema tutunului. nu beneficiază doar cel care "consumă" acest serviciu. Iar sănătatea dobândită pe această cale. deşi producţia de alcool este una dintre cele mai rentabile. plusul de confort. Dacă dorim însă să ţinem seama de tot ceea ce înseamnă progres social uman. odată ce judecăţile pur cantitative sau de strictă eficacitate nu vor mai domina. atunci va trebui să ne schimbăm şi modul de a gândi despre eficienţă. că reducerea cantităţii de alcool şi. în general. Şi într-un caz şi în altul serviciul de mediu de o calitate mai ridicată costă mai scump. Ei. pescuit etc. De acest preţ profită producătorul. dacă dorim ca cei care vin după noi să se nască sănătoşi. şi nu numai.

general. între cerere şi ofertă. îndeosebi. Această viziune a stat la baza "triunghiului magic" clasic (preţuri stabile. 5. dacă îşi fixează atari ţinte. în mod explicit. se va înţelege că dând curs dezvoltării durabile nimeni nu va avea de suferit.1. Altfel. există şanse reale de a îngusta baza resurselor. atunci ea se confruntă cu o problemă . cât şi limitele impuse teoriei de concreteţea fenomenologiei mediului ca atare. în mare parte. neutră.nesfârşită de bunuri şi creşterea permanentă a profitului nu înseamnă automat dezvoltare şi progres. piaţa. parţial şi. prin aceasta. una frustrantă şi. dacă vom plasa în continuare profitul pe primul plan. odată ce. 5. pendula. dominant. printre altele şi tentativa de a umaniza şi ecologiza economia. obţinerea profitului înseamnă şi altceva decât diferenţa între ceea ce încasează şi ceea ce cheltuieşte. Economia mediului Economia mediului reprezintă o provocare pentru teoria dezvoltării durabile în măsura în care ea încearcă.cea a integrării mediului şi a problemelor sale în structura şi filosofia teoriei economice neoclasice. de a degrada mediul. Şi. filosofia dezvoltării durabile îşi propune să ne conştientizeze că urmărind finalitatea socio-umană a dezvoltării nu avem ce pierde. că. atunci. mai ales. Fac dificilă sarcina. Univers în care orologiul suprem. oferta se comprima sau dilata pentru a corespunde dimensiunilor cererii. creştere economică permanentă 53 . doct. de a încuraja risipa şi. în afârşit. Or. cauzal şi imperturbabil. academic. Atitudinea îşi trage seva din adevărurile formulate de economiştii şi filosofii economiei politice clasice care. aşa cum sublinia la vremea sa Pareto. odată ce profitul nu va mai fi alfa şi omega oricărei acţiuni practice şi se va înţelege că bunăstarea. nici măcar eficienţa. nu este o chestiune facilă. în pofida tuturor criticilor. sunt subordonate vieţii în general ca valoare fundamentală. faţă de mediu. Iar adaptarea sa la cerinţele dezvoltării durabile şi. obiectiv. cererea se adapta ofertei sau invers. chiar dacă PPP (principiul poluatorul plăteşte) va fi aplicat cu rigurozitate. Pe acest sistem de judecată au fost construite celebrele modele ale echilibrului. Abordarea neoclasică Am mai avut prilejul să spunem că teoria neoclasică este. epatant dar desprins de realitate. şi numai atunci. cu mici excepţii. Spunem aceasta pentru că demersul neoclasic pe terenul economiei a fost şi a rămas. inclusiv a celui care urmăreşte. superformalizat şi. asimilau economia şi regulile ei modelului newtonian al unui univers mecanic şi repetitiv. prezentă şi viitoare. prin semnalul numit preţ. atât innerţiile puternice ale unui sistem teoretic. la rându-le. în numele pricipiilor pe care le susţine şi care. finalitatea social-umană a creşterii va fi plasată pe primul plan. importanţa faptelor contează mai mult decât numărul lor. la problematica specifică mediului. Dacă cele două componente care au definit sistemul nu se împăcau.

Revenim spre a sublinia ideea de bază că în concepţia neoclasică relaţia economiei cu natura înconjurătoare a fost una neutră. calitatea şi cantitatea lor. aşa cum în rândul clasicilor au fost şi economişti care au făcut excepţie de la regulă.Gestiunea resurselor naturale n-a intrat nicicum în conflict cu mediul exterior pentru că de mediul exterior s-a făcut abstracţie. măsurabil şi adaptabil nevoilor umane. finitatea lor n-a interesat. Chemată să rezolve problema. teoria neoclasică a susţinut un discurs în baza căruia totul este reglabil. Interesează. Important pentru tema noastră este de reţinut că sub zodia acestei filosofii economia a fost tratată unidimensional. exemplul fumului produs de furnalele uzinelor cu efecte negative asupra celor din jur este. Deşi statisticile mondiale au reliefat. nu odată. pierderea provocată prin actul producţiei sau 54 . I-au atras în mod special atenţia externalităţile negative. Singura condiţie pusă este ca piaţa să fie lăsată să-şi exerseze rolul rău de regulator principal al vieţii economice. ruptă de natură. Prin aceasta. în principal. ruptă din realul existenţial şi. cu timpul. construcţii care se vor dovedi. ambii au vrut să atragă atenţia asupra împrejurării că. Pigou. astfel spus. Soluţia lui Pigou a fost de internalizare a efectelor externe.C. piaţa va constata existenţa unor distorsiuni în modul clasic de alocare a resurselor. tot ea. cutii goale. Resursele naturale au fost privite în forma lor de stocuri exploatabile iar accesul la ele a fost gândit exclusiv prin prisma logicii pieţei: trebuie să acceadă acolo mâinile şi minţile care se pricep cel mai bine să le pună în valoare. mai puţin externalităţile externe pozitive. Sau. Chiar Pigou a expediat problema prin celebrul său exemplu al activităţilor horticole şi apicole care se intercondiţionează şi-şi oferă servicii reciproce. Citabili sunt A. au ieşit din rând. valorică sau de orice altă natură. totuşi.şi ocuparea deplină a forţei de muncă) după cum. construcţii în care o eventuală deviaţie sau disfuncţionalitate nu e decât un simplu accident. Marshall şi A. Primul a introdus termenul de economii externe. persoanelor sau naturii. cu ambalaj strălucitor dar al căror conţinut trimite la ireal şi impersonal. şi cu externalităţi. Dar. aici. Este relevant în acest sens faptul că primele şocuri ale petrolului n-au fost percepute drept crize în termeni fizici ci crize ale preţului acestuia. s-a plecat de la premisa păguboasă că dacă ceva face bine economiei nare cum să facă rău naturii şi mediului înconjurător. cunoscut. l-a sprijinit pe Walras sau Pareto în elegantele lor construcţii. Situaţia de externalitate se defineşte prin existenţa unui efect extern pozitiv sau negativ (câştig sau pierdere) rezultat al unei acţiuni iniţiate de un producător sau consumator şi pentru care lipseşte compensaţia. Procesele economice se soldează. Abordând totul în termeni monetari. caracterul lor epuizabil.Şi acest fapt nu este întâmplător pentru că tocmai externalităţile negative înseamnă pierderi de utilitate cauzate bunurilor. pot fi afectate. şi în cazul neoclasicilor s-au găsit reprezentanţi care prin ideile lor. al doilea pe cel de externalităţi. între economie şi natură există o relaţie de interdependenţă şi că în virtutea acestei legături resursele. deasemeni. Cu alte cuvinte. sau nu în primul rând.

cineva trebuie să răspundă pentru ele. natura şi mediul ambiant. Atenţionând că vom reveni asupra acestui principiu spre a-i dezvălui plusurile şi minusurile. Slesser.1. Roegen propune. în acest cadru. în general. în PPP a însemnat o breşă în modelul clasic şi neoclasic de a privi problema relaţiei economie . un singur economist adoptă o atitudine radicală. Ekins (Anglia). Ea a avut semnificaţia unui semnal că naturii i se poate întâmpla ceva ca urmare a procesului de producţie sau de consum. Principalele probleme ale trecerii de la abordarea unidimensională la cea multidimensională Trecerea de la un mod de analiză la altul a pus tuturor celor interesaţi probleme serioase. Abordarea neo-neoclasică Înţelegem prin abordarea neo-neoclasică linia de cercetare care. furnizori de oxigen sau receptori pasivi de poluare ci sisteme proprii cu legile lor de mişcare şi echilibre proprii. Dintr-o atare concepţie s-a năascut Principiul Poluatorul Plăteşte (PPP) care în 1985 şi-a primit consfiţirea ţărilor membre OECD printr-o "Declaraţie cu privire la viitorul resurselor de mediu" în care. optimizarea sistemului economic nu mai poate fi gândită după un registru de judecată potrivit căruia natura sau omul intră la "factori reziduali". peste ani. 5. ca urmare. M. Norgaard. în principal de ordin metodologic.a. P. textual. că soluţia lui Pigou concretizată. Christensen (SUA).1. nu mai reprezintă doar surse de materii prime. că este obligată la relaţii de armonie cu mediul social-cultural. încearcă o analiză multidimensională a economiei. Una în care economia nu este decât un subsistem. se arată că "cel care poluiază trebuie să suporte toate cheltuielile necesitate pentru a asigura o stare acceptabilă mediului"63.al consumului să fie suportată de cel responsabil. Bernstein. Murota (Japonia). al realităţii înconjurătoare. R. În căutarea soluţiilor. printre altele. s-a luat act că resursele de mediu au un preţ de care piaţa trebuie să ţină seama. natural etc. În cadrul acestui ansamblu economia trebuie să ia act că nu are o existenţă de sine stătătoare.1. Roegen. pentru moment. Tamanoi. Paris. dimpotrivă. că lipsa armoniei poate atrage consecinţe cu efecte grave. Renunţând la favorurile modei intelectuale a vremii de a trata totul prin prisma legii cererii şi ofertei în manieră neoclasică. Passet ş. R.2.G. Morin şi continuând cu H. (Franţa) şi încheind cu revoluţia iniţiată de N. în sfârşit. realitate ea însăşi finită şi măsurabilă. Dally. Mai mult. P. în urma acestei acţiuni a lor se poate produce poluare sau risipă şi. 55 . începând cu Von Neumann. 5. E. R. şi că. 63 *** Economic Instruments for Environmental Protection. reţinem. Îl numim pe Nicolae Georgescu Roegen. că ea nu este un sac fără fund din care toţi întreprinzătorii pot lua cât vor fără consecinţe. faţă de care se află în raporturi obiective de cauzalitate. OECD.natură. 1989. că.

(critică care. teză potrivit căreia proprietatea privată nu este produsul unei spoliaţiuni pe calea acumulării primitive ci rezultatul evoluţiei în linie dreaptă a unui contract social conceput spre a face economie de costuri. Şi tocmai dintr-o asemenea perspectivă explică ei cum o firmă particulară oferă garanţia unei maxime eficacităţi graţie unei maxime motivaţii din partea deţinătorilor de capital în timp ce firma publică are toate perspectivele de a fi mai puţin rentabilă întrucât. în paranteză fie spus.cit. explică progresul societăţii. 56 . deoarece. 1993.gândit spre a realiza o tranziţie. p. Numai "dacă victimele poluării cotizează pentru a finanţa depoluarea. în timp. tocmai evoluţia structurii drepturilor de proprietate de la una haotică colectivistă la una individualistă. în acest sens. nimeni nu este. O astfel de situaţie nu este însă nici compatibilă şi nici consonantă cu un echilibru consurenţial. victimele îşi ameliorează propria lor situaţie fără ca cea a poluatorilor să se degradeze. Doctrine economice universale. în concepţia autorului citat. aici. faimoasa teză a "Şcolii Drepturilor de Proprietate"66. "Şcoala Drepturilor de Proprietate" în Ion Pohoaţă. Vezi. p. teza lui Ronald Coase sau Douglas North despre proprietatea privată ca rezultantă a unui proces evolutiv de rentabilizare socială şi contractuală. Simpla lor prezenţă împiedică atingerea unui optim de tip Pareto. individualiceşte. vol. pe fundalul oferit de exemplu poluării. Preocupat de greutăţile acestui demers.după o severă critică adusă teoreticienilor standard. lucr.50. al servituţilor comune generate de administrarea bunurilor colective la unul al responsabilităţilor precise şi clar determinate. "Gh.49-64. În plus se pune în discuţie.ce îngreunează integrarea mediului în teoriile cunoscute ale echilibrului general64. Ibidem.. Limitele logice se referă. Le développement soutenable. proprietarul rezultatelor. îl va costa premiul Nobel pentru economie) un mod total nou de abordare a temei: desprinderea de teoria neoclasică şi încercarea de a construi o nouă paradigmă care să susţină o nouă teorie adaptată problemelor mediului. Jean-Marie Harribey consideră că există două mari categorii de limite . Despre optim nici nu poate fi vorba. merită subliniat efortul celorlalţi economişti de a adapta teoria standard la noile cerinţe impuse de luarea în considerare a mediului natural.. în primul rând din existenţa externalităţilor. Până când acest lucru să se producă. 1997. 64 65 66 Jean Marie Haribez. de înglobare în paradigma standard a problemelor mediului. dimpotrivă. criteriul lui Pareto este satisfăcut şi aceasta."65. 2 Contemporani. la: a) Dificultăţi în definirea optimului Acestea rezultă. Nici această tentativă nu se dovedeşte a fi facilă.logice şi metodologice .. Edit. După opinia reprezentanţilor şcolii amintite. de la un cadru esenţialmente haotic. Zane" Iaşi.

Numai că recunoaşterea calităţii de proprietar de poluare nu este chiar la îndemână. Dar a aprecia utilitatea unui parc. de fapt. Dacă se admite că. Este. Este dificil de a formula o funcţie de utilitate derivabilă pentru a stabili. nu odată. fără îndoială.Acest impecabil raţionament păleşte. Şi. b) Dificultăţi în evaluarea monetară a elementelor naturale Teoria economică clasică şi neoclasică şi-a făcut din calculul economic monetar un suport al rigorii şi modernităţii sale. ecuaţia de egalitate (sau inegalitate) între raportul preţurilor şi raportul utilităţilor marginale. Nu mai puţin dificil este de a stabili costurile de reproducţie a elementelor naturale. Or. aici. la analizele valorice. mediul. ce relevanţă mai are noţiunea de progres al societăţii dacă cel aflat la capăt de drum. de a apropia teoria de realitate prin înlocuirea termenilor monetari cu analize în termeni fizici au frizat. externalităţile nu sunt altceva decât un reflect al poluării iar poluarea poate pune serioase probleme realizării echilibrului. utilitatea unui kilogram de carne sau a unui autoturism. atunci. nevoia de echilibru economic induce. în ultimă instanţă. din păcate. poluatul. apoi. rămâne cu această "traumă". Or. indiferent de forma teoriei valorii (bazată pe utilitate sau pe muncă consumată) munca rămâne în înlănţuirea de circumstanţe care conduc la valoare ca sursa principală. trebuie să admitem şi teza că valoarea în general nu este dată de munca necesară pentru producerea bunurilor ci pentru reproducerea lor în condiţiile curente ale pieţei. cu alte cuvinte. posesorii drepturilor de proprietate ei ar trebui să fie şi proprietarii absoluţi ai "rezultatului" numit poluare. odată afectat de poluare. Intervin aici greutăţi de calcul. În condiţiile în care poluatorii sunt. nu există nici un motiv pentru a se renunţa la un bun câştigat. căutând echilibrul ecologic putem crea surse pentru dezechilibre economice. şi echilibrul ecologic. în condiţiile în care se admite şi faptul că 57 . Încercările venite dinspre răsărit. Nu de puţine ori autoritatea publică trebuie să intervină pentru a impune aplicarea "principiului poluatorul plăteşte". Relativ şi la o astfel de experienţă nereuşită. cei preocupaţi de problemele dezvoltării durabile constată că există anumite dificultăţi legate tocmai de modul de comensurare valorică a elementelor de mediu. că aplicarea PPP poate rezolva o problemă financiară legată de mediu dar nu poate acoperi 100% efectul negativ al agresivităţii asupra naturii. ridicolul. atunci când în analiză este acceptată poluarea. sau. se poate stabili un preţ. Aceasta pentru că nu putem vorbi de echilibru general fără să includem. a aerului curat sau a covorului de flori dintr-o grădină publică nu e acelaşi lucru cu a stabili. În acelaşi timp. Vrem să spunem. de înţeles că tot ce ţine de mediul natural are o utilitate care poate fi apreciată şi. în baza acestui fapt. nu este ajutat de mecanismul concurenţial şi trebuie să facă apel la autoritatea publică pentru a fi protejat? În al doilea rând. dezechilibre ecologice după cum. ordinal sau cardinal. cu toate compensările băneşti realizate între poluatori şi poluanţi.

eroziunea etc. cu ceea ce poartă numele de "Conturi ale patrimoniului natural" în care Franţa are deja o tradiţie recunoscută şi pe baza cărora se poate urmări şi analiza orice mişcare şi mutaţie privind pădurile. uneori imposibil să privatizezi un parc naţional aşa cum e dificil să privatizezi 58 . Chiar dacă aplicarea PPP implică consimţăminte de plată. Ele derivă. şi care asigură sincronizarea şi stabilitatea ciclurilor de viaţă pe pământ. E greu. teoria economică a înregistrat deja progrese. în pofida tuturor acestor greutăţi. Unii autori67 vorbesc chiar de "metabolismul energetic al oraşelor" pentru a demonstra că mediul înconjurător nu este doar un simplu receptacol pasiv şi că activităţile economice se pot exprima şi în termeni energetici pentru a afla. problema costurilor de reproducţie devine superfluă. Tocmai diferenţa de decalaj şi de ritm între ciclurile economice şi cele naturale impune adaptarea calculelor de actualizare acestui specific pe care-l oferă natura. hidrosferă. apele. Fie la propunerea ONU. contabilitatea naţională tradiţională s-a îmbogăţit. în primul rând. formarea şi funcţionarea unei pieţe a activelor naturale întâmpină dificultăţi. de asemenea. în principal. litosferă etc. În plus. vânatul. din partea poluatorilor sau chiar dacă se procedează la constituirea unor fonduri tampon de compensaţie între generaţii. economiştii stabilesc "bilanţuri materiale" unde inputurile şi autputurile sunt descrise în formă materială. nu e simplu de identificat actorii pieţei. Bunurile naturale sunt. prin definiţie. Dar. aerul. lucru care nu este uşor de realizat. Este scurt faţă de ceea ce înseamnă secolul sau chiar mileniu pentru ciclurile vitale care se derulează în biosferă.elementele naturale sunt epuizabile. nici actualizarea valorilor elementelor naturale nu se supune calculelor tradiţionale cunoscute. raportarea la un timp determinat care. de principiu. natural şi cea a ciclului economic. fizică. fie din proprie iniţiativă. impactul lor asupra mediului natural. Apoi. c) Dificultăţi în crearea unei pieţe a mediului Elementele ce dau configuraţie a ceea ce numim la modul generic natură nu se pliază perfectamente pe o logică a pieţei libere aşa cum ne-a obişnuit teoria economică clasică şi neoclasică. graţie contribuţiei unor autori. din specificul evaluării monetare. graţie neconcordanţelor dintre durata ciclului biologic. este un timp scurt. atmosferă. este clar că e nevoie de o altă logică decât cea a mărfii clasice care se ofertează sau se cere pe piaţă după toate regulile cunoscute. în bani. pescuitul. bunuri colective. În pofida argumentelor unor susţinători fervenţi ai valenţelor atotcuprinzătoare a mecanismelor de piaţă. Actualizarea presupune. Şi nu se supune. De asemenea. solul. astfel. măsurabile. pentru gestiunea economică a bunurilor. dimensionate băneşte. flora şi fauna sălbatică.

al concurenţtei dure. Unul poate trece foarte bine în locul altuia fără ca problema de fond să fie în vre-un fel rezolvată. pentru producător. 1983. găsirea echilibrului. Ceea ce a contat a fost doar raţionalitatea sa perfectă. Prezenţa lui este reclamată de impunerea unor taxe sau stabilirea unor măsuri. la: a) Locul omului şi a naturii în cadrul analizei economice Întreaga gândire neoclasică este construită pe suportul lui homo oeconomicus raţionalis. Paris. dar şi invers. reproducţia sau echilibrul. Or. 1996. Cu ipoteza resurselor naturale inepuizabile. manifestă exclusiv în actul producţiei şi al consumului. în cazul bunurilor ce configurează natura întâlnim un actor a cărei prezenţă face dificilă sau imposibilă funcţionarea unei pieţe concurenţiale. Mc Graw Hill. Regimul de bunuri colective a elementelor naturale induce o mare labilitate a statutului de poluator sau poluat. Mediul a fost perceput doar în calitatea sa de capital şi. n-a fost o 67 68 H. Odum. entitate abstractă. p. maximizarea profitului. Numai că. instituţiile. Economica. sub bagheta cunoscutului commissaire-priseur walrasian. au lăsat în exteriorul analizei universul ambiental. Dacă aceeaşi schemă. L´economique et le vivant.o centrală nucleară. Energy Basis for Man and Nature. Passet. în al treilea rând.39. a raţionalităţii fără greş a operat şi monitorizat acţiunea individului în relaţiile sale cu familia. Producţia.capitalul sub forma sa financiară"68. că şi în cazul unei pieţe obişnuite vânzătorul poate fi şi cumpărat. de producător sau consumator ca actori principali "ştiinţa economică s-a dovedit a fi ştiinţa gestiunii unui lucru mort . unde principalele coordonate ale acţiunii sale sunt satisfacţia. Ele se referă. ca preocupări punctuale ale ştiinţei economice clasice şi neoclasice. pentru consumator. Am putea spune. Or. Individul a interesat doar în dubla calitate amintită şi ca forţă de muncă reproductibilă prin reproducerea mijloacelor care asigură consumul acestei forţe de muncă. Pe un registru similar al analizei va trebui încadrată şi problematica naturii. Cu aceste nume impersonale. Este vorba despre Stat. cu caracter preventiv sau reparatoriu privind sănătatea mediului. în principal. New York. fără drepturi de proprietate individuală clar stabilite piaţa nu poate funcţiona în mod normal. R. prietenii. ruptă de mediul în care s-a născut şi s-a format pentru a se afirma într-alt mediu. Marea problemă pe care o are de rezolvat analiza multidimensională este de a schimba sensul relaţiei spre a vedea în om o finalitate căruia i se subordonează celelalte calităţi şi funcţii atribuite de piaţa liberă. Aşa cum s-a spus deja. este bine ştiut că asemenea acţiuni perturbă sistemul de prteţuri şi transformă piaţa concurenţială într-o piaţă dirijată. a fost o chestiune ce n-a interesat ştiinţa economică. 59 . sub forma sa de capital bănesc. mediul etc. Individul a fost plasat în afara mediului său natural. îndeosebi. trecerea de la cercetarea unidimensională la cea multidimensională presupune şi depăşirea unor obstacole metodologice.

Şi. se pare că ştiinţa economică va trebui. Dacă legea entropiei va cuceri minţile celor ce au în mâini soarta economiei şi a societăţii şi dacă generaţiile viitoare vor vorbi pe limba lui Georgescu Roegen. b) Ireversibilitatea şi inevitabilitatea procesului de rentabilizare Atât economia cât şi ştiinţa economică tradiţională care a inspirat-o au privit rentabilitatea şi eficienţa ca pe procese intime legate de însăşi esenţa progresului. formalizare. neîndoios că o asemenea împrejurare va zdruncina serios paradigma neoclasică şi va obliga ştiinţa economică la mutaţii şi reconsiderări radicale. şi-au dat seama că acest lucru nu înseamnă. Şi-au dat seama că principiul îşi are limitele lui. automat. În condiţiile în care creşterea productivităţii muncii a fost privită ca o lege economică obiectivă iar sporul produsului intern brut s-a identificat cu bunăstarea şi civilizaţia e greu. Au văzut că. reprezintă o parte a unei naturi finite şi fragile care-şi poate pierde cu uşurinţă echilibrul atunci când este perturbată sistematic spre a satisface dorinţele lui homo oeconomicus. Şi. Între acestea au căutat să stabilească sensul relaţiei de cauzalitate. în individualitatea sa fizică. reconstituirea sa înseamnă de principiu. dacă nu imposibil. au încercat să explice cauzal fenomenele economice. Cu timpul. după care atunci când există un fenomen oarecare A (efect). capitalul a reprezentat o ipoteză comodă pentru economia standard.autput nu poate fi tot timpul favorabilă pentru ieşiri. cei care au recurs la schema relaţiei cauzale obiective.chestiune dificilă. economiştii şi-au dat seama că fenomenele şi procesele economicosociale sunt interdependente. să convingi pe cineva de contrariu. Au văzut apoi. după caz. în condiţiile în 60 . Raţiuni de analiză şi de facilitare a înţelegerii i-au condus însă la a împărţi variabilele modelelor în dependente şi interdependente. calea analitică de la cauză la efect sau. Şi au recurs la acest lucru. Existent fără probleme şi exploatabil raţional spre a asigura maximum de rentabilitate. obiectivizarea ştiinţei economice. în mod cert există şi un fenomen B (cauză) care l-a precedat şi l-a produs. sau aproape totul. recursul la principiul cauzalităţii s-a făcut din dorinţa şi necesitatea ca discursul teoretic să devină unul ştiinţific. era explicat prin voinţa umană. indiferent de pe ce pozişie privim lucrurile. să capete logică şi coerenţă. că drumul. această idee este atât de adânc înrădăcinată şi atât de organic prinsă în textura filosofiei pieţei libere că a încerca să schimbi sensul acestei matrici pare o sarcină sortită eşecului dacă nu o iluzie. s-a vrut ca prin această strategie să se depăşească vechea schemă raţionalist . pedalând excesiv în această direcţie. dimpotrivă. din dorinţa şi nevoia de obiectivizare a înţelegerii. sub raport metodologic să accepte că balanţa input . Or. scoatem omul.subiectivă în care totul. Cu alte cuvinte. O analiză multidimensională va trebui să ia act că ceea ce se numeşte capital. recurs la matematică. Şi totuşi. mai mult. îl înstrăinăm de perspectiva sa naturală care este una de tip acţionalist. c) Tipul de cauzalitate În marea lor majoritate.

dorim să reamintim că la soluţii şi instrumente necesare pentru a implementa dezvoltarea sustenabilă nu se recurge acum. când omul nu mai poate fi privit ca instrument sau obiect de analiză ci ca finalitate. În perspectiva dezvoltării durabile. Pe aceeaşi schemă logică va trebui plasată şi natura. este transmisibilă. care concurează cu cele 61 . obiect de studiu. Încă înainte ca termenul să fie consacrat. în domeniu.Nu puţine sunt. aici. Unii îşi situiază soluţiile în registrul gândirii socialiste sau social-democrate. vocile liberale. acest lucru nu numai că nu va deranja pe nimeni dar va fi asimilat cu normalitatea. va oferi adevărată măsură şi oglindă a unei realităţi ea însăşi circulară. explicând o natură capabilă să se hrănească din propriile ei deşeuri. cel al formalismului. mai mult decât oricând. de exemplu. Chiar dacă acelaşi obiect. Aici. o va readuce la marea familie a ştiinţelor sociale din care face parte şi în care elementul moral şi uman constituie principalul material de reflecţie şi căutare. în acelaşi timp. Dimpotrivă. economiştii sunt obligaţi să conştientizeze şi să recunoască. Apoi. Astăzi. Dimpotrivă. IV. este privit în circumstanţe diferite de consumator sau producător. În al doilea rând. în relaţia de cunoaştere. pentru prima dată. relaţia de cauzalitate nu poate să fie pusă şi nu conduce. vrând. excesul de matematică poate duce. această experienţă. Astăzi. nevrând. Politicile dezvoltării durabile Începem discursul pe această problemă prin a face câteva precizări: Întâi de toate. că ştiinţa economică îşi are o specificitate a ei. întoarcerea la perspectiva unei analize în care omul se află în centrul universului nu va însemna un deserviciu adus ştiinţei economice. circularitatea. la acelaşi grad de obiectivitate ca în fizică sau chimie. Atâta vreme cât.care s-a recurs la calea logică a cauzalităţii pentru a ieşi de sub "mitul naturii umane" şi a intra pe terenul raţionalului şi obiectivului. în măsura în care a dat roade. e bine a se şti că discursul pe tema dezvoltării durabile a antrenat dispute doctrinare plasabile pe o gamă variantă. o experienţă începuse deja să se câştige. funcţional. individul. este asimilabilă în grade şi proporţii diferite funcţie de situaţia socio-economică a fiecărei ţări ca şi de potenţialul tehnic şi uman de care se dispune pentru a pune în practică politici de dezvoltare durabilă. subiectul este. cauzalitatea liniară directă în genul cauză-efect nu-şi mai găseşte nici locul şi nici forţa explicativă. relaţiile de interdependneţă ţin de perenitatea naturii şi de puterea ei regeneratorie. ca o capcană. la un alt mit.

De altfel. epuizarea resurselor de materii prime nereproductibile. Chiar şi atunci când dezbaterile sunt angajate de liberali convinşi că piaţa este soluţia cea mai potrivită pentru reuşită. preponderent. În al patrulea rând. cel puţin sub raportul instrumentelor de politică la care se recurge.soluţie utopică dar inspiratoare de soluţii realiste A) Plusuri şi minusuri ale teoriei creşterii zero Dintre soluţiile cu mare ecou şi care a generat vii şi serioase dispute cea care a sugerat o creştere zero pentru a ieşi din impas ocupă un loc special. Spunem doar că. de toţi laolaltă şi de fiecare în parte. termenul inspirat pentru a desemna procesul prin care problemele mediului trebuiau incluse în teoria dezvoltării economice.etatiste. în sfârşit. Nu spunem că s-a greşit făcându-se din mediu o preocupare serioasă şi absolut necesară. degradarea solului. Şi.1. s-au neglijat celelalte aspecte ale dezvoltării durabile. topirea gheţurilor polare cu posibilitatea unor inundaţii catastrofale. 62 . la început. statul nu rămâne un simplu "paznic de noapte". pe terenul mediului înconjurător. Reamintim că cei doi autori ai proiectului au plecat de la datele statistice mondiale care indicau. politicile dezvoltării durabile au excelat. socotim necesară sublinierea că dezvoltarea durabilă trebuie privită mai mult ca o filosofie decât ca o reţetă de măsuri pe care cineva le fixează şi altcineva le execută. îndeosebi sociale şi culturale. IV. În baza analizei acestor date s-a ajuns la concluzia că o stopare a creşterii economice ar stăvili şi tendinţa spre o evoluţie negativă a indicatorilor amintiţi. o creştere excesivă a populaţiei. ecodezvoltarea s-a dovedit a fi. se impune din start constatarea că. Creşterea zero . deopotrivă. ca să-şi găsească sorţi de izbândă. în al cincilea rând. la nivelul anilor '70. prin canalizarea eforturilor pe o singură direcţie. indiferent pe ce fundal doctrinar se produc. Venind dinspre o instituţie serioasă cum este aceea a Clubului de la Roma. după cum există şi opinii ale unor personalităţi sau instituţii internaţionale exprimate cu pretenţia neutralităţii faţă de vre-o ideologie. experienţa o arată. În al treilea rând. poluarea apei şi aerului prin produşii derivaţi ai industriei etc. Sau poate mai inspirat. studiul soţilor Meadows a atras cu atât mai mult atenţia. politicile dezvoltării durabile poartă amprenta etaticului. asfixierea oraşelor suprapopulate şi poluate. dezvoltarea durabilă trebuie să devină o stare de spirit trăibilă. şi înainte de a defini principalele direcţii ale unei reale politici în domeniu.

se constată lesne că această propoziţie conţine o mare doză de ideologie. realistă şi necesară. să fie schimbat cu unul raţional. nu s-a reuşit o demonstraţie a faptului că dezvoltarea poate fi desprinsă de textura socio-politică. odată în plus. Pe acest traseu deschis.Nu încercăm o reeditare a criticilor produse în vreme la adresa acestei soluţii. Numai că. îndeosebi cele de materii prime şi energie. construit însă pe premise şi valori aparţinând lumii bogate. imoralitatea risipei din lumea dezvoltată în comparaţie cu lipsa acută şi cauterizantă din lumea a treia. pe total. aceste proiecte de dezvoltare a lumii au pus sub tirul criticii intolerabilele decalaje dintre lumea bogată şi cea săracă. nu s-a avut în vedere posibilitatea ca tipul cunoscut de creştere. la creşterea gradului de ştiinţificitate şi obiectivitate a unei ştiinţe în formare cum este Economia mediului. studiul se vrea unul global. Încercarea şi-a avut însă meritul ei. eforturile de modelare şi formalizare matematică au contribuit. au reliefat faptul contrariant "că în regiunile dezvoltate ale lumii. În plus. care a alarmat prin risipă. studiul amintit a atras atenţia asupra unui fapt real: resursele existente. şansa promiţătoare ca dimensiunea resurselor cunoscute să fie multiplicată pe baza noilor descoperiri sprijinite de noile realizări ale ştiinţei şi tehnicii. sunt limitate. S-a eludat. deşi baza de studiu o reprezintă lumea dezvoltării. în principal de obiectivizare a analizei pe domeniu. proiectul creşterii zero a fost o încercare de a sugera că orice model de creştere economică trebuie gândit pe canoanele logicii. Spre exemplu. Dar. În al patrulea rând. consumul material a atins proporţiile unei risipe absurde"69. nediferenţiat. până la a sugera o soluţie de stopare a creşterii drumul a fost prea simplist ales. bazat pe o altă matrice de valori şi pe un alt mod tehnic de producţie şi de consum. de la această constatare. cu bună ştiinţă sau din neştiinţă. în mod egal la avantajele ce pot fi obţinute pe calea schimburilor internaţionale. Catastrofă sau o nouă societate? Un model latino . Fără vre-o umbră de ideologie. soluţiile 63 . care să permită participarea tuturor ţărilor. ceea ce nu e puţin. Încercarea a rămas la nivel de sugestie pentru că. Ne interesează doar câteva concluzii desprinse din multitudinea atitudinilor exprimate pentru a arăta pe acest fundal că soluţia creşterii zero a grăbit apariţia soluţiei creşterii durabile. În al treilea rând. atunci când se propune ca societatea viitorului să fie una egalitară.american al lumii? al Fundaţiei Bariloche din Argentina avându-l pe Amilcar Herrera drept coordonator şi Omenirea la răspântie a lui Mhailo Mesarovit şi Eduard Pestel nu sunt decât un exemplu. raportul intitulat Limitele creşterii a amorsat vii şi interesante dezbateri pe tema caracterului limitat al resurselor concretizate în valoroase studii ce se constituie şi azi în serioase baze de sprijin pentru reflecţiuni asupra viitorului. ferit de ideologie. Apoi. Mai întâi. cu toate consecinţele ce decurg de aici.

cea mai bună cale a controlului naşterilor". este desigur necesară. o atare soluţie este potrivnică concepţiei dezvoltării durabile. prin stabilirea unor "praguri critice" dincolo de care. au atras oprobiul contemporanilor şi s-au expus unor virulente critici? Şi. A opri creşterea economică nu este nici posobil şi nici necesar. Edgar Faure. în mare parte semianalfabetă. Multiplele consecinţe negative ale genului cunoscut de creşterea economică nu se datorează celor câteva procente în plus cu care PIB-ul se amplifică după cum. câtă utopie şi cât realism prezintă soluţia prin care se propune ca societatea viitoare să fie una care se bazează nu pe profit ci pe satisfacerea nevoilor fundamentale? Nu pe inegalităţi ci pe egalităţi între oameni şi ţări? Cum pot fi urmate. faptic. sporul de populaţie este o cauză atât de importantă asupra falimentului creşterii economice? Sau. indiferent de peisajul mozaicat. studiile de genul Limitele creşterii procedează la extrapolări curajoase dar hazardante care trimit. "Incomensurabilă va fi ipocrizia ţărilor bogate . în ultimă instanţă. Edgar Faure .se pretind a fi valabile peste tot. Pestel. Iar problema unei părţi majoritare a acestei lumi a fost şi este subdezvoltarea. este bine ştiut că fiecare ţară şi zonă îşi are problemele ei.274. ce catastrofă se evită prin stoparea creşterii economice în lumea slab dezvoltată? Sau. Paris. Şi l-au pregătit pentru că autorii acestor critici au arătat că: 69 70 M. la utopie şi rasism. Denöel. 64 . politic şi economic. Omenirea la răspântie. Oprirea sau încetinirea ratei natalităţii pentru ţările sărace. Or. la vremea respectivă. nu odată. 1972. asemenea piste? Cum se poate remodela consumul în sensul raţionalizării lui.70 Ceea ce a spus la nivelul anilor '70 Edgar Faure este valabil şi astăzi. în fond. nici creşterea zero nu implică o înlăturare a tuturor acestor consecinţe. În plus. criticile aduse modelului creşterii zero au pregătit şi au deschis calea spre un nou tip de creştere şi dezvoltare. tip care. finalmente.dacă în numele poluării şi al protecţiei materiilor prime vor cere oprirea creştereii economice.cit. Soluţii realiste şi de perspectivă desprinse din critica teoriei creşterii zero Conştientizînd asupra impasului unei societăţi bazate pe un consum iraţional de resurse. p. p. pe de altă parte. sunt. E. al lumii. în analizele întreprinse ca şi în planul soluţiilor propuse. cum poate fi stopată creşterea populaţiei în această lume. decât prin soluţii de tip malthusianist care. lucr. Astfel. dezvoltarea educaţiei etc. Dacă se acceptă creşterea zero generaţiile viitoare din ţările slab dezvoltate sunt condamnate să trăiască nu mai bine ci în mizerie perpetuă.. va căpăta atributul de durabilă sau sustenabilă. Mesarović. A propune acestei lumi o creştere zero este un act imoral şi perfid.13. acesta ar friza absurdul şi risipa corelat. În al cincilea rând.spunea. cu stabilirea unor venituri minime pentru locuitorii ţărilor în curs de dezvoltare? B. în Economie et société humaine. adaugă autorul. pe alt plan. de altfel. dar ridicarea nivelului de viaţă cultural.

pentru a replanta pădurea transformată în mobilă. De aici şi soluţiile propuse: 1. Teama de a avea prea puţin potenţial economic pentru plăcerile omului sau pentru refacerea componentelor recunoscute de diferitele tipuri de teorii (când numai omul. ca scop suprem al creşterii economice. noul mod de consum trebuie să fie potrivnic inutilului. când omul şi 65 . dacă privim lucrurile în evoluţia lor secvenţial istorică. pentru a repopula râurile cu peşte. În mare parte şi după procesul de consum premiul a fost similar. Natura a încasat doar deşeurile materiale şi de energie. artificialului. umane etc. omul. probleme nodale. Şi aceasta în condiţiile în care "Ea a furnizat hrană pentru forţa de muncă. • noţiunea de calitate a vieţii înseamnă ceva mai mult decât consumul propriu-zis de bunuri materiale. a apei. juridice. cu nevoi fizice dar şi social-culturale. • abordările globale. Economia valorii în locul teoriei valorii Atât teoria clasică cât şi cea neoclasică au făcut din valoarea şi din umbra ei pe piaţă preţul.. financiare. interesante şi necesare. în puţine cazuri. la ea concură puritatea aerului. factorii principali care s-au concurat spre a da substanţă valorii au fost capitalul şi munca. în plus. Şi direcţiile în care critica teoriei creşterii zero a deschis ochii şi noi orizonturi de creştere şi abordare ar putea continua. sau munca şi capitalul. a asistenţei sociale. trebuie să fie privit ca om multidimensional. în plus. Fie în forma obiectivă a valorii . pentru a repara terenurile degradate. că folosim resursele limitate ale planetei în mod nesăbuit. sanitare. cu privire la starea şi folosirea resurselor.• • • • noul mod de producţie trebuie să fie raţional cu utilizarea resurselor materiale. După fiecare proces de producţie. calitatea educaţiei. o adevărată finalitate a creşterii economice trebuie să fie una social-umană şi nu mercantilă. substanţa pentru obiectele muncii. o parte din potenţialul economic tip servicii sa îndreptat spre elementul Natură pentru a reface ecosistemul afectat. achizitivismului în sine etc. trebuie însoţite de analize realizate în perimetrul unor regiuni sau ţări. ca o fiinţă biologică care trăieşte în puternică interdependenţă cu mediul natural de care e bine să aibă grijă. Socotim însă că principala "trezire" se traduce în sădirea convingerii că trăim pe o planetă limitată şi.muncă fie în cea subiectivă a valorii bazată pe utilitate. religioase etc. În tot acest timp natura a fost tratată drept "cenuşăreasă".. energia pentru mijloacele de muncă şi sursa pentru informaţiile de produs şi tehnologie.

spre un nou mod de a privi timpul şi informaţia. Un nou mod tehnic de producţie Este un adevăr spus. vom ajunge mai târziu la consumul său total angajând şi utilizând în descreştere din conţinutul său. o întoarcere spre om şi spre adevăratele sale nevoi.87. impus de împrejurările sfârşitului de secol XX şi începutule de secol XXI înseamnă. căi şi metode prin care substanţa valorii. cerinţele consumatorilor. omul. să neglijeze Natura". a fost nevoie să se producă dezastre pentru ca lumea să ia act că într-adevăr. altfel spus. tehnica aleasă. Aşa s-a născut valoarea entropică care ne spune. natura este "premiată" doar cu deşeuri şi că vechile teorii ale valorii în care doar munca şi capitalul sunt socotiţi actori principali nu mai oferă o bază explicativă reală. în multe cazuri. să fie redusă. fără a pune sub semnul întrebării însăşi existenţa bunului. ca să folosim o expresie preferată de Keynes. capitalul şi pământul) l-a determinat pe decidentul principal în ale repartiţiei. Ibidem. altul nou. de crimă ecologică". de a găsi. Şi angajează spre un nou tip de creştere. aşa cum avertizează acelaşi Paul Bran. spre 71 72 Paul Bran. s-ar putea spune că o asemenea soluţie poate doar amâna momentul epuizării resurselor. 66 . cu păstrarea calităţii bunului în care se încorporează. a furtului de entropie joasă. Aşa s-a impus preocuparea pentru economia valorii care mută centrul analizei de la explicarea cauzelor valorii la găsirea soluţiilor de economie a valorii. finită prin natura ei. adaptat noilor exigenţe. Cum ştim că substanţa naturală a bunurilor nu poate fi micşorată dincolo de un anumit prag. Prejudiciind grav natura şi resursele ei. devine un imperativ pentru că. Chişinău. furt însoţit. Economia valorii. dar totuşi vom ajunge. 1991. noul mod de producţie. că utilizăm resurse dintr-un depozit finit şi că nu punem la loc în aceeaşi măsură în care consumăm. spre un nou mod de producţie şi de consum. p. "Legea valorii entropice nu ne va ierta dacă nu vom trece de urgenţă la hrănirea Naturii cu servicii care să reducă poluarea şi să repare ce am stricat în anii «dezlănţuirii industriale». 2. p. exigenţe care vin dinspre resurse.capitalul.72 Economia valorii trimite direct spre reducerea consumurilor specifice de materii prime şi energie.98. Editura Ştiinţa.71 A fost nevoie ca "vaccinarea" să fie puternică. natură etc. Dacă întregul rămâne acelaşi. inconfortabil. sintetic exprimat. De o asemenea concluzie pesimistă nu putem scăpa decât dacă avem în vedere şi celelalte "îndemnuri" la care critica teoriei creşterii zero ne angajează. "Înclinaţia spre calitate" şi nu spre cantitate. printrun proces al "distrugerii creatoare". repetat şi cunoscut că epocile se deosebesc nu numai prin ceea ce produc ci şi prin modul cum produc. Din critica unui mod tehnic de producţie ia naştere.

153-154.73 Cu precizarea că unele trăsături.. la nivelul întreprinderilor. (anul 1980 . ramurilor şi pe ansamblul economiei naţionale.n. e) Este puţin integrat. În picioare şi valabil rămâne şi mesajul său. mesaj care incită şi obligă la schimbări radicale de atitudine. sunt ineficiente economic şi social mai ales dacă avem în vedere că ele sunt concepute şi realizate inconsecvent ecologic". în plină atmosferă critică vis-à-vis de raportul Limitele creşterii. spre marginalizarea industriilor "grele" şi promovarea industriilor bazate pe informaţie. cu efecte negative asupra utilizării resurselor materiale şi umane. Bucureşti.) aproximativ 97% din producţia de energie industrială provine din conbustibili fosili (cărbune.. precum cele de la punctul d) necesită explicaţii suplimentare şi actualizări. venit naţional. d) Sporeşte. acesta. prin următoarele trăsături: " a) Se întemeiază în prea mare măsură pe folosirea resurselor neregenerabile ajunse într-un stadiu înaintat de exploatare. petrol. în ultimă instanţă.. ponderea muncii intelectuale în detrimentul celei fizice. gaze naturale). g) A creat aglomeraţii umane de mari proporţii. b) Deteriorează grav natura şi bazele generale ale vieţii . cheltuieli materiale.agricultura biologică şi industriile curate. adică din resurse care nu se regenerează . caracterizarea făcută de Constantin Sârbu modului tehnic de producţie specific sfârşitului de secol XX rămâne în picooare. 67 . care. răspunsul cerut de tarele unui mod tehnic de producţie care a impus schimbarea.. Un asemenea mesaj îşi 73 Constantin Sârbu. În prezent. f) Valorifică insuficient şi incomplet resursele naturale . Deşeurile unor întregi ramuri de producţie industrială nu sunt utilizate în producţia agricolă şi o serie de produse secundare ale agriculturii rămân nevalorificate prin prelucrarea industrială. Industriile folosesc. 1980. dincolo de măsura cuvenită în producţia materială. Ramurile de producţie sunt încă mult prea autonome şi divizate. Este. Resurse.. p. totodată.. Din acest motiv reciclarea unor produse secundare este greoaie. care sustrag un mare număr de oameni producţiei nemijlocite. incomplet produsele lor secundare. c) Generează numeroase suprastraturi de conducere a proceselor de producţie. Editura Politică. un mod caracterizat de Constantin Sârbu. cu efecte negative asupra organismului uman. costisitoare sau imposibilă.n.

preluat şi fructificat în Globalizarea şi dezvoltarea trivalentă75 conceptul întreprinderii trivalente se vrea unul radical şi sintetizator. lucr. Iniţiat şi desluşit în lucrarea Un posibil răspuns la dilemele dezvoltării: procesul circular activ74 şi. permite restructurarea întreprinderilor strict specializate prin crearea în jurul lor a unei adevărate familii de întreprinderi mici şi mijlocii care să preia (sublinierea autoarei) o parte din produse.. capabil să realizeze auto-ecoorganizare. evitarea pierderilor şi a 74 Maria Popescu.găseşte azi concreteţe aşa cum s-a arătat în "întreprinderea trivalentă". 2. 1985. trivalenţa vizează economicul. subproduse şi reziduri şi. în industriile curate. urmează să fie «reinventat» rolul întreprinderii care nu se mai poate rezuma la obţinerea rentabilităţii şi competitivităţii cu preţul poluării şi şomajului... Sugerând o integrare verticală dar şi orizontală a întreprinderii şi funcţionarea ei fără deşeuri după exemplul naturii. alături de criteriile economico. poluarea şi creând noi locuri de muncă. printr-o modificare a viziunii omului faţă de locul şi rolul său în societate şi o înţelegere profundă a limitelor şi consecinţelor acţiunii sale asupra mediului natural. Ibidem. civilizaţia actuală a atins în evoluţia ei un «punct critic» pe care nu-l poate depăşi decât printr-o inovaţie socială majoră. evitând pierderile. restricţiile de ordin ecologic şi social. Ea consideră că ideea întreprinderii trivalente se impune cu forţa unei necesităţi obiective. să integreze în finalităţile sale. Maria Popescu. În locul fixităţii modelului linear. Un posibil răspuns la dilemele dezvoltării: procesul circular activ.. să le valorifice. continuă ea. organizarea întreprinderii devine un proces de transformare permanentă. reciclare cauzatoare de noi locuri de muncă. Întreprinderea de tip trivalent apare ca un organism viu. ecologicul şi socialul. Prin el. "Întreprinderea trivalentă" Conceptul aparţine reputatei şi prolificei cercetătoare Maria Popescu. socoteşte autoarea. Dintr-o atare perspectivă.1. Editura Politică. autoarea vrea să desemneze acea viziune care ". Globalizarea şi dezvoltarea trivalentă. Maria Popescu a răspuns punctului "e" din critica făcută de Constantin Sârbu.76 Cu alte cuvinte. Bucureţti. ".financiare. de orientare a fluxurilor tehnologice spre captarea şi prelucrarea tuturor componentelor materiale şi energetice ale resurselor. p. restricţiilor ecologice şi sociale".cit. ale industriei dar şi altor ramuri. vizează o integrare circulară activă care să permită reciclarea produselor secundare. în agricultura biologică în informaţia generalizată etc. prin prelucrări ulterioare. Deci acestea sunt întreprinderi trivalente: răspund criteriilor de eficienţă. Aceasta pentru că. 75 76 68 .109-110.

77 Trimiţând expres spre economia valorii.Consiliul mondial al întreprinderilor pentru dezvoltarea durabilă) acest ultim termen de eco-eficienţă are următoarea semnificaţie: 77 Ibidem. spre eficientizare dar şi ecologizare. Pentru a-i da concreteţe. integrarea firmei în contextul local. Potrivit WBCSD (World Business Council for Sustainable Development . concomitent cu angajarea responsabilităţii salariaţilor.110]. Şi aceasta. a demonstrării verosimilităţii şi fezabilităţii concepţiei întreprinderii trivalente. 69 . 103) sunt edificatoare pentru demonstraţia autoarei. • etc. ecologic. social. Este uşor constatabil că ceea ce propune Maria Popescu echivalează cu o schimbare de optică. Maria Popescu oferă şi exemple de întreprindere trivalentă. formula întreprinderii trivalente pare a se plasa în zona idealului..110. regională sau naţională. pe aceleaşi direcţii. economic. spre social dar şi spre mediu. adică a eficienţei cu care resursele ecologice sunt atrase şi utilizate spre binele omului. Tot pe această direcţie. racordarea activităţii întreprinderilor la programele de amenajare a teritoriului. cantităţi mai mari de produse şi servicii din aceleaşi cantităţi de materii prime. închizând cercul şi creând bunuri fără poluare şi şomaj.poluării. preluând din amonte şi furnizând în aval. redimensionarea firmelor şi reorganizarea şi restructurarea lor funcţie de perspectivele de ansamblu ale dezvoltării.96]. al necesităţilor şi posibilităţilor. "cu scopul redefinirii acţiunii lor şi a redefinirii profilului întreprinderii de auto-ecoorganizare" [p. Totul pe fondul reconversiei tehnologice. informarea salariaţilor asupra constrângerilor economice şi sociale şi asupra restricţiilor de mediu cuprinse în proiectele de dezvoltare teritorială. astfel. Stricta specializare a firmei este înlocuită cu o triplare a responsabilităţii ei pe trei paliere. după exemplul naturii. Cel al prelucrării lemnului (pag. a orientării activităţii economice spre industriile curate şi a eco-eficienţei. pentru a arăta că ea are şi acoperire faptică. potenţialul de resurse energetice şi de materii prime. Se obţin. reorientarea tehnologică. etc. Maria Popescu insistă şi explică în ce constă şi ce implică tehnologia trivalenţei78: • • • • • • • • orientarea întreprinderilor numai spre produse pe care le solicită piaţa. 98) şi a lânii oilor din Dobrogea (p. obişnuirea firmei de "a trăi în reţea". "abandonarea criteriilor de strictă specializare şi recurgerea la fluxuri adoptate conţinutului material şi energetic al materiilor prime" [p. mărindu-se randamentul costurilor materiale". p.

nivelul veniturilor pe cap de locuitor (PIB/N) şi gradul de intensitate al poluării indusă de creşterea economică (P/PIB): P = N ⋅ PIB / N ⋅ P / PIB Este ştiut că numărul populaţiei este o variabilă greu controlabilă. Producţiile curate Una din principalele căi ce duce spre firma trivalentă este cea a realizării producţiilor curate. După Maria Popescu. Iar soluţia la soluţie rămâne angajarea şi dezvoltarea producţiilor curate. indiferent de ce ramură a economiei aparţine. Relativitatea sub care termenul de producţie curată se lasă perceput ţine. creşterea economică. Tot cu obiective vizând industriile curate au luat fiinţă Asociaţia de Afaceri pentru Dezvoltarea Durabilă şi Forumul Industrial pentru Mediu şi 78 79 Ibidem.. estimările statistice prevăd o creştere permanentă a pupulaţiei globului. 70 . una cu cât mai puţini poluanţi evacuaţi în mediul natural şi cu cît mai puţine deşeuri. reducând progresiv impactele ecologice şi intensitatea resurselor asupra ansamblului ciclului de viaţă. Preocuparea pentru "curăţirea producţiei". diminuarea gradului de intensitate al poluării cuprinsă în unitatea de PIB. În plus. producţia curată se vrea a fi. Termenul. absolută cât şi relativă (pe cap de locuitor) este necesară. intrat în limbajul uzual al Comunităţii Europene. Pe de altă parte.96-112. care să satisfacă nevoile fiinţelor umane şi care să contribuie la calitatea vieţii. p. nu este nouă. amintim că începând din 1991 UNIDO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială) a organizat.129. de existenţa poluării ca fenomen general care se dovedeşte a fi un însoţitor nedorit dar permanent al dezvoltării economice. în principal. esenţialmente.furnizarea de bunuri şi servicii la preţuri competitive. Noi sunt tendinţele de instituţionalizare cât mai amănunţită a preocupărilor pe această temă şi de accelerare şi schimbare a tehnicilor de dezvoltare a ecoindustriilor sau a managementului de mediu." .cit. Cum însăşi denumirea o sugerează. ca soluţie la îndemână pentru reducerea poluării.2. se consideră că nivelul poluării (P) este un produs între numărul populaţiei (N). p. la un nivel cel puţin compatibil cu capacitatea de absorbţie estimată a Terrei."79 2. aşadar. reprezintă forma actuală a conceptelor mai vechi de industrie curată sau tehnologie curată. minusurile din unele ţări fiind mai mult decât compensate de explozia demografică din alte zone. Sub primul aspect. conferinţe pentru dezvoltarea industrială durabilă şi managementul mediului. Rămâne. În general. lucr. sistematic.

de economisire a resurselor neregenerabile şi de reducere a emisiilor poluante pe unitatea de produs. au devenit dramatice şi au arătat că cercetările ştiinţifice s-au înşelat asupra consecinţelor unor poluanţi. la Johannesburg. dacă se poate până la cota zero. Pe această direcţie. Întrucât aceste soluţii nu rezolvă problema. aici. a făcut un bilanţ şi a stabilit noi jaloane. • Asigurarea ascendenţei metodelor de prevenire a poluării faţă de cele de eliminare a ei. Sub cel de-al doilea unghi. Prima metodă înseamnă evacuarea poluanţilor în mediu plecând de la ipoteza capacităţii asimilative a acestuia de a dilua sau neutraliza impactul acestora. petrol) cu resurse regenerabile şi nepoluante (biomasă. • Substituirea combustibililor fosili (gaz. încălzirea atmosferei. depozitările acide şi cele care provoacă deteriorarea ecosistemelor acvatice dar şi cele rezultate din accidente nucleare ca cel de la Cernobâl nu sunt decât câteva exemple că disiparea nu e echivalentă cu neutralizarea şi că reducerea încărcăturii totale de poluanţi. neutralizării decantării etc. realităţi care. Japonia şi SUA. a mareelor etc. nădejdea rămâne în producţiile curate. Europa Unită. Un loc important.) în scopul. eoliană. Vizând domenii de vârf ale ştiinţei şi tehnicii aplicate eco-industria a oferit teren de concurenţă pentru trei mari competitori: Europa Unită. "curăţirea producţiei" este subordonată unei probleme mai generale. Primele stabilesc concentraţiile acceptabile ale diverselor categorii de poluanţi şi se adresează abordării de tip diluţie sau tratare. eforturile depuse înseamnă: • Trecerea de la abordarea de tip diluţie sau tratare la abordarea de tip evitare. acea de a împăca cerinţele creşterii cu cele ale exploziei demografice. revine eco-industriilor. contrar presupunerilor. care a amorsat problema dezvoltării durabile. dublu. în august 2002. energie solară. Pentru a forţa evoluţia lucrurilor într-o atare direcţie UNIDO a propus trecerea de la standardele ambiante la standarde ale încărcăturii totale de poluanţi. numită şi tratare la capătul conductei. În 71 . pe calea producţiei curate.Dezvoltare. O Comisie a Comunităţii Europene se ocupă în permanenţă cu lansarea de programe pentru producţiile curate iar Organizaţia Internaţională pentru Standardizare (organizată sub forma unei asociaţii universale de corpuri de standarde naţionale) elaborează Sisteme de Management de Mediu şi stabileşte linii directoare pentru aplicarea acestora. reprezintă adevărata soluţie. Este cunoscut că dezvoltarea acestei ramuri a activităţii economice a cunoscut în ultimii ani ai deceniului XX o dezvoltare fără precedent. Efectul de seră. ale protejării mediului şi ale economisirii de resurse. presupune colectarea poluanţilor în vederea separării. în mărime absolută . La zece ani de la conferinţa de la Rio. sistemele naturale având o capacitate limitată de asimilare. Cele privind încărcătura totală de poluanţi pleacă de la realităţile sfârşitului de secol XX. A doua. cu depozitarea ulterioară a lor în alt loc.

odată poluat. cu semnificaţie.cadrul Europei. aici. se orientează spre specializarea într-un anumit segment al ecoindustriei. Faptul relevă preocuparea insistentă manifestată azi în lume pentru problemele legate de mediu. administrare şi contabilitate a mediului precum şi normele de incinerare. • Accelerarea extinderii procedeelor de închidere a ciclurilor de materiale şi produse după principiul de tipul "din leagăn . De altfel. Aceasta presupune ca gestiunea ciclului de viaţă al produselor să fie preluată în întregime de către industria producătoare. o necesitate şi o oportunitate pentru dezvoltare şi gradul de ocupare a forţei de muncă. deopotrivă. depozitare etc. a deşeurilor. şi a celor de dezvoltare a industriei. cu toate metodele de "curăţire".până în mormânt". atât în Europa occidentală cât şi SUA şi Japonia obligă producţia la adaptări şi readaptări permanente. în funcţie de problemele de mediu concrete cu care se confruntă şi de legislaţia naţională. Se au în vedere echipamente şi utilaje pentru tratarea apei. emanaţie a unor instituţii internaţionale abilitate angajarează producţia şi desfacerea acesteia pe noi coordonate. internaţionalizarea pieţelor pentru produsele eco-industriilor prin transferurile dintre ţări şi abordarea şi asimilarea acestor bunuri de către ţările mai puţin dezvoltate reprezintă. transport. din start. protagoniştii domeniului sunt Germania. limita sau corecta poluarea mediului. în general. a unor ramuri curate reprezintă soluţia cea mai potrivită în lupta cu poluarea. echipamente cu destinaţii speciale etc. O tendinţă manifestă în interiorul dinamicii eco-industriilor este cea de dezvoltare a producţiei de bunuri care ajută la prevenirea poluării. În general eco-industria nu produce doar bunuri având menirea de a preveni poluarea. de la premisa că. Italia. Măsurile de reglementare. De la procesele de extracţie a materiei prime si până la valorificarea deşeurilor rezultate prin scoaterea din uz a bunurilor finite managementul industrial trebuie să-şi asume totala responsabilitate. Se pleacă. Fenomenul de globalizare ca şi interdependenţele crescânde dintre economiile naţionale fac ca severitatea legislaţiei antipoluante din ţările dezvoltate ale lumii să se repercuteze asupra mediului economic şi social al celorlalte ţări. nu-şi mai revine 100% la faza iniţială. protecţia armosferei. Sunt incluse aici şi bunurile şi serviciile destinate a măsura. De altfel. Franţa. severa legislaţie în domeniu. Anglia. De aceea. Concură. în special de către ritmul de creştere a eco-industriilor. a deşeurilor periculoase. mediul. la asigurarea finalităţii închiderii 72 . aceasta este o a treia tendinţă ce se manifestă benefic pentru toţi locuitorii Terrei. Olanda şi Danemarca. indiferent din ce latură l-am privi. este devansarea ritmurilor de creştere economică. dezvoltarea cu prioritate a industriei de prevenire a poluării cât şi crearea. Chiar dacă ţările dezvoltate.O altă tendinţă.

Atât Europa apuseană cât şi celelalte state dezvoltate au instituţionalizat de mult această iniţiativă. schimbarea compoziţiei produselor agricole ca urmare a aceleiaşi măsuri şi a tratamentelor chimice sau cu hormoni etc. a consecinţelor asupra vieţii oamenilor. silvicultura) îşi are o anumită specificitate. Agricultura biologică Cu agricultura biologică nu se iese din perimetrul producţiilor curate. stării mediului. Şi nu încântă pentru că. Proiectul intitulat "Europa durabilă" al grupului "Prietenii pământului" (Friends of the Eart) din Uniunea Europeană. Tehnicile şi procedeele pentru asigurarea producţiei curate sunt multiple. specificitatea sa. Toate acestea se repercutează negativ asupra sănătăţii oamenilor şi asupra costurilor. calităţii pământului. Soluţia la consecinţele negative ale agriculturii. ca factorii de decizie să creieze cadrul juridic permisibil şi sancţionator al acestor măsuri. Nevoia unor performanţe comparabile cu cele ale industriei a indus. agricultura intensivă înseamnă şi: deteriorarea structurii naturale a solului. numită de acum convenţională. distrugerea bazei vitale pentru multe specii de plante şi animale. este agricultura biologică sau alternativă. proiectarea şi reproiectarea bunurilor plecând de la cerinţele unui mediu curat. legat de ea. îndeosebi în a doua jumătate a secolului XX. nu sunt decât direcţii comune ce pot căpăta forme şi nume specifice în funcţie de domeniul concret unde se aplică.ciclurilor de materiale şi produse după exemplul naturii. pădurilor etc. aparţinând unor ţări aflate în spaţii continentale diferite. apei. pe lângă randamente economice înalte. Important este ca aceste măsuri să facă obiectul unor politici economice serioase. Mai mult. ca populaţia să fie conştientă de utilitatea lor pentru conservarea vieţii pe pământ. Fiecare proces tehnologic îşi are. din acest punct de vedere. orientarea către surse regenerabile de energie. eliminarea evacuărilor de deşeuri până la cota zero. 73 . naturală. Imperativul unei agriculturi biologice rezultă din necesitatea înlăturării consecinţelor negative ale unei gestionări predominant intensive a acestei activităţi. Domeniul merită o tratare distinctă doar pentru că în ansamblul ramurilor producătoare agricultura (şi. practica unor metode care să scoată din pământ şi animale maximum de randament. 2. există chiar iniţiative comume. extinderea aplicării standardelor încărcăturii totale a poluanţilor în defavoarea standardelor ambiante şi a tehnologiilor de depoluare la capătul conductei etc. ţările AELS şi din Europa Centrală şi de Est nu este decât un exemplu în acest sens.3. rezultatele agriculturii intensive nu încântă în planul eficienţei sociale. costuri de recuperare a sănătăţii şi de readucere a structurilor agricole şi a produselor acestei ramuri la starea normală. poluarea solului şi apei cu produşii chimici utilizaţi în suprafertilizări artificiale. Apreciate strict sub raportul eficienţei economice. Găsirea de înlocuitori pentru materiile prime şi energia nerecuperabile. optimizarea unor parametri funcţionali. reciclarea etc.

obţinute pe bază vegetală. sericicultutră etc. etc. de hrană completă. pe cale de consecinţă. se acţionează în direcţii precum: • • • • • • • creşterea raselor de animale şi cultivarea soiurilor de plante rezistente la dăunători.. piscicultură. utilizarea de preparate pentru tratamente. obţinut prin circuitul închis al respectivei exploataţii agricole. posibilitatea petrecerii timpului liber la "curtea ţărănească ecologică" sau a practicării agroturismului. prin aceasta. practicarea. ceea ce se urmăreşte prin agricultura biologică este mai mult decât un echilibru al naturii. se deschide acţiunii ciclului natural. creşterea fertilităţii solului prin folosirea îngrăşămintelor naturale. atunci când necesităţile o impun. fără deplasări majore. se vrea un circuit pământ-planetă-animal-om avînd ca scop final conservarea valorilor naturii şi. eficientizându-le dar dezintegrându-le. economii de costuri privind navetismul. de dragul randamentelor. a speciilor etc. 74 . cuprinzând activităţi agricole multiple. bilanţului zero al unei naturi care ştie întotdeauna să-şi reintegreze produşii secundari pentru a-şi conserva echilibrul. zootehnie. exploataţia agricolă alternativă pare a fi soluţia pentru a asigura acelaşi obiectiv în agricultură. sănătatea omului.Premisa de plecare în această cutezantă întreprindere este că agricultura (se are în vedere şi silvicultura şi piscicultura) este parte integrantă a mediului natural. stropirii etc. Ea este o soluţie la consecinţele nedorite ale unei agriculturi care. a mediului. Se adaugă la aceasta şi alte avantaje: • • • • • disiparea riscurilor specifice strictei specializări. diversificarea structurii de producţie a exploataţiilor agricole. dacă e posibil. specializându-le. asigurarea.. Expresia faptică a acestei iniţiative este ferma complexă. De fapt. Pe această cale se asigură circuitul natural închis mult dorit: creşterea animalelor serveşte la valorificarea produselor vegetale după cum exploataţiile cu animale asigură îngrăşămintele naturale necesare. a sistemului de "pârloagă". vegetariană. planificată. pentru odihna şi refacerea solului. Spre a se atinge asemenea obiective. utilizarea de culturi propice fixării azotului în sol. trivalentă este un model de urmat pentru a asigura dezvoltarea durabilă a industriilor. Prin exploataţia alternativă se doreşte realizarea unui proces în sens invers. Aşa cum întreprinderea. cultura plantelor. integrarea socială sau sănătatea (prin consumul de produse ecologice).. a decuplat de la întreg diferite sectoare de activitate. se confundă practic cu el şi. fertilizării sau consolidării terenului etc. mai buna protecţie a biotopului.

Faptul în sine reflectă un progres: dezvoltarea economică a permis satisfacerea deplină şi cu uşurinţă a nevoilor fundamentale pentru a rămâne o parte suficientă.• etc. Toată lumea ştie că oricărei producţii trebuie să-i iasă în întâmpinare un anumit consum. miniaturizarea. în creştere din PIB. de mult. Poluarea şi distrugerea naturii. raţional. şi. În evoluţia consumului în general. orientarea spre natural şi lipsa risipei din producţie îşi găsesc un corespondent fidel în planul consumului? Pentru a răspunde acestor întrebări trebuie. o prezenţă a peisajului agriculturii ţărilor dezvoltate. a fost legată condiţia vieţii civilizate. tendinţa manifestată în lume a fost aceea de creştere a ponderii trebuinţelor psiho-sociale şi culturale în defavoarea celor legate de nevoile fundamentale ale omului: hrană. este pregătit modul de consum spre a oferi răspuns unui nou mod de producere a valorilor? Economisirea. una "consumatoristă". pentru ţările dezvoltate. Şi nu întâmplător este şi faptul că "epoca opulenţei" a fost criticată tocmai pentru risipa din acest domeniu. ascendenţa trebuinţelor psihosociale în faţa celor 75 . Ferme fără sector zootehnic au devenit foarte rare în Europa apuseană. ciclul se rupe şi momentele reproducţiei nu-şi mai găsesc raţiunea. epoca postbelică a fost. Un nou mod de consum Faptul că oricărui mod tehnic de producţie trebuie să-i corespundă un anumit mod de consum este. Acestea. clasificabile după multiple criterii: materialespirituale. socială şi politică. îmbrăcăminte etc. 3.una culturală. mixte. fundamentale-derivate etc. • Există o mare varietate de trebuinţe. Din punctul acesta de vedere. nivelul şi structura consumului ca şi modul tehnic de a consuma pot influenţa la fel de bine modul de a produce ca şi nivelul producţiei. obiective-subiective. al exacerbării trebuinţelor dincolo de ceea ce înseamnă logic. un loc comun în ştiinţa economică. Altfel. mai grave în Europa ca niciodată. individuale-colective. Dimpotrivă. să ştim că: • Relaţia producţie-consum nu este una cu sens unic. informatizarea. au impus şi impun acest lucru. Relativ la aceste adevăruri generale. Nu întâmplător este faptul că tocmai în această perioadă creşterea economică susţinută a fost dobândită în baza unor reţele de politică economică bazate pe stimularea cererii. De exacerbarea trebuinţelor şi satisfacerea lor la parametrii cantitativi cât şi calitativi superiori. mai întâi. şi multe alte motive. biologice-psihosociale. spre dezvoltarea fiinţei umane în direcţia a ceea ce este ea în esenţă . fac din prezenţa fermelor complexe. În acelaşi timp.

acest model de consum a prins şi în ţările mai puţin dezvoltate. • În evoluţia societăţii. de eliminat însă efectele sale fetişizante. manipulant şi generator de risipă. a deformat judecăţi asupra adevăratelor nevoi. • Procesul de diversificare a trebuinţelor. • Satisfacerea tuturor trebuinţelor reprezintă un mod esenţial de afirmare a personalităţii umane. ierarhizeze şi fasoneze aici este filosofia raţionalului. calcul. "imperialismul codului social" a învins. prin aceasta. în linii mari înseamnă: • Reconsiderarea noţiunii de trebuinţe plecând de la intercondiţionarea dintre ele. culturală etc. spirit de afaceri. care susţine această dinamică este venitul. în multiplele sale ipostaze: economică. Odată cunoscute aceste aspecte. • Consumul şi dimensionarea sa nu trebuie lăsate pradă ofensivei publicitare. miopia. obiectiv. J. în condiţiile unui venit dat. plecând de la premisa că tipul de dezvoltare durabilă obligă la conştientizarea caracterului limitat al resurselor cunoscute şi. Keynes spunea că. nechibzuinţa. trebuie scos de sub logica determinantă a maximizării profitului. ostentaţia şi risipa. modelul de consum şi tipul de dezvoltare. sete de propăşire. precum setea de satisfacţii. socială. Referindu-se la această împrejurare. El vizează şi obligă la un nou mod de consum care. "imperialismul burţii". Singura în măsură să determine. prevedere. Dezvoltarea durabilă îşi propune drept ţintă finală tocmai înflorirea personalităţii umane. 76 . a condus la un consum alienant. independenţă. în condiţiile unui venit mult mai redus. asupra unor opţiuni şi. Mai există şi importanţi factori subiectivi care influenţează comportamentul individual în actul de consum. generozitatea. de aici. răspunsul la întrebările precedente se oferă singur. şi anume: prudenţă. politică. există opt "mobiluri" care determină indivizii să se abţină de la cheltuielile din veniturile lor. Factorul de bază. cu înlăturarea risipei şi a falselor nevoi.M. la profilarea unui consum raţional. De recunoscut funcţia informatică şi promoţională a acesteia. necesar şi consonant cu progresul societăţii. Demn de interes este şi faptul că prin imitaţie.80 Analiza structurii consumului şi a evoluţiei sale arată că tocmai aceste "mobiluri" au avut o influenţă covârşitoare şi că în lumea dezvoltată. Dar el nu este singurul. mândrie şi avariţie şi alte şase "mobiluri" care le stimulează apetitul pentru consum. trebuinţele şi satisfacerea lor au cunoscut o permanentă dinamică. Bunurile nu pot fi scopuri în sine aşa după cum trebuinţele satisfăcute nu trebuie să ducă la dependenţe şi constrângeri. imitativ.biologice a avut un preţ: a creat teren propice pentru o ofensivă publicitară care a creat şi false nevoi.

K. Bucureşti. b) Statul liberal are la îndemână un singur instrument pentru reglementarea raporturilor dintre oameni. în mod direct. spre binele prezent şi viitor al omului. dacă poluarea 80 J. omul. o ingerinţă în drepturile altora de a se bucura de satisfacţia pe care le-ar produce-o uzul proprietăţii lor. Ea obligă la reconsiderări de concepte şi la noi priorităţi. "Proprietatea. fără ca aceasta să frizeze un reducţionism instinctiv. Pentru că. La ordinea zilei: binele omului. Limitele progresului şi progresul limitelor. pentru a introduce în mod real mai multă echitate.82 IV. Obligă. Existenţa proprietăţii private înseamnă. Şi. responsabilitate pentru că ea. p. este "la ordinea zilei". concluziv. Galbraith. Bucureşti.298.". Plecând de la aceste două ipoteze se înţelege. adăugăm noi. 1997. nu înseamnă. IV. În plus. Editura Politică. altfel spus. toate acestea. că a polua. Enciclopedică. şi la o mai raţională aşezare în ordinea priorităţilor a trebuinţelor nemateriale. Politici unidimensionale Sub această denumire literatura de specialitate surprinde şi analizează acele soluţii la problemele de mediu care vizează. latura economică.2. 1981. raţionalitate şi stabilitate în sistem . 81 82 77 . chiar în subtitlul uneia din cărţile sale. obligă la mai buna determinare a trebuinţelor fundamentale.. să nu se aducă atingere drepturilor similare ale altora"83.. 1970. Keynes. Acoperirea faptică a acestei concepţii este asigurată prin Principiul Poluatorul Plăteşte (PPP).135-136.K. în sens liberal.81 Şi. între cea individuală şi universală . automat. aşa cum inspirat remarca J.. Teoria generală a folosirii mâinii de lucru.1.. Editura Ştiinţifică şi Ioniţă Olteanu. predominant. inclusiv în relaţiile cu mediul: proprietatea privată. J. el. p.Dar nu oricum şi nu cu orice preţ. Eurosong & Book.2. nu înseamnă «dreptul de a face ce vrei cu ceea ce ai» ci dreptul de a decide în mod liber de folosirea resurselor cu condiţia ca. abordarea economică se dezvoltă sub imperiul filosofiei liberale şi pleacă de la premisa că piaţa este calea cea mai bună de urmat spre a ajunge la ţintă.M. a «murdări» natura ci a comite o «agresiune». a dobânzii şi a banilor. prin aceasta. Societatea perfectă. Pledoarie pentru soluţii pur liberale Filosofia liberală tradiţională în probleme de mediu se sprijină pe două mari principii: a) Ecologia nu vizează raporturile omului cu mediul ci raporturile dintre oameni în legătură cu folosirea unor bunuri aparţinând mediului. "la o reconciliere între componenta subiectivă şi cea obiectivă. Galbraith.

subvenţii pentru poluatori în scopul de a-i orienta spre producţii curate. se ajunge în situaţia în care funcţionari publici. La întrebarea cine şi cum trebuie făcută reparaţia. Neavenită în dublu sens: • Întâi. Este vorba. Într-o economie de piaţă. înfiinţarea unor parcuri naturale administrate public etc. economică şi juridică. deşeurile industriale. cel sau cei care o comit trebuie să aducă o reparaţie spre a o repune în starea de origini. Acest lucru este obligatoriu pentru că. stabilesc (după ce criterii?) dimensiunea costurilor externe şi. nu pot di decât arbitrare. încălcate drepturile. deşeurile. plumb etc. decizii care. susţin ei. La nouvelle économie industrielle. prin taxe pe poluare. Or. lucr. liberalii opun propriile contraargumente. Pretenţiei susţinută de adepţii măsurilor intervenţioniste după care doar statul are şanse. În al doilea rând. de genul84: Poate fi stabilită o relaţie de cauzalitate netă între pagubă şi comportamentul celui care a produs-o? 83 84 Henri Lepage.324. piaţa şi nu intervenţia statală oferă soluţii optime. nu sunt aruncate într-un teritoriu al nimănui ci întrun teritoriu cu stăpân. calea ferată. astfel. A te angaja la "reparaţia" provocată de poluare pe calea unei justiţii restitutive înseamnă. publice statul nu are ce căuta. 78 . practica. iau decizii.cit. a răspunde la întrebări problemă.se înţelege în aceşti termeni. Ibidem. reprezintă «violarea unei proprietăţi». p. chiar în cazul bunurilor socotite prin însăşi natura lor. Pentru îndepărtarea acestora. în baza acestor "măsurători". • Al doilea. în viziunea liberală. p. după liberali. Altfel. de fapt. "omnipotenţi". E un lucru ştiut de toată lumea că doar piaţa oferă adevărata măsură a valorilor. Dimpotrivă. fără de răspuns. Ele. Ele trebuie supuse logicii pieţii spre a le afla dimensiunea. industria extractivă etc. intervenţia statului este neavenită chiar în condiţiile admiterii existenţei externalităţilor. emisiile de bioxid de carbon.326. Ei arată că orice intervenţie se loveşte de anumite limite. socotindu-le monopoluri naturale. a dovedit că nu există monopoluri naturale. în nici un caz. de limite legate de relativitatea pe care lipsa pieţei o conferă dimensiunii externalităţilor. mai întâi. limitele sunt legate de procedură. statul. într-un areal cu un proprietar nominal căruia i-au fost. în asemenea ciscumstanţe. orice intervenţie a acestuia este socotită neavenită. se pot privatiza ca orice alt bun. Liberalii susţin că bunurile colective au acest statut nu pentru că aşa au impus împrejurările ci pentru că un stat intervenţionist a furnizat şi impus un cadru legal care nu a permis privatizarea lor. şi. externalităţile nu pot urma decât acelaşi traseu. telefonul. liberalii nu invită.

de finitudine a lumii. fostele ţări socialiste. Mai adăugăm că liberalismului tradiţional îi repugnă şi maniera de abordare globală a problemelor de mediu. colectiviste. unei atari stări de spirit. de fatalitate.- Ce se întâmplă atunci când cel culpabil este insolvabil sau de negăsit? Atunci când pierderea se referă la sănătatea oamenilor. Apoi. exploatarea prădalnică a solului. este confruntată adesea cu o exploatare nechibzuită a faunei sale atunci când legislaţia internaţională nu stabileşte cu exactitate abilităţile şi competenţele de folosire a ei şi când platourile continentale nu sunt clar şi precis delimitate. pădurilor. se înţelege. liberalii oferă atenţiei unele împrejurări. că proprietatea privată este cel mai bun apărător al naturii. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul ochiurilor de apă.85 Astfel. topirea gheţurilor polare etc. într-o difuzare a deciziilor la nivelul indivizilor şi a colectivităţilor restrânse. disocierea drepturilor de proprietate asupra pădurilor de dreptul de vânătoare conduce adesea la o atitudine iresponsabilă faţă de zestrea cinegentică. consecinţele asupra faunei ar fi altele. marea. în care statul (sau statele) este obligat să se implice. În sprijinul argumentaţiei lor. deversarea. reparaţia bănească are vre-o relevanţă? Etc. Degradarea.331 . Tabloul sumbru. interes fixat printr-un drept concret de proprietate. 85 Ibidem. angajate efectiv în determinarea. în schimbul unei plăţi dobândeşte acest drept în condiţii strict definite. Alternativa liberală la această stare indusă de sindromul prometeic se traduce într-o concretizare a fenomenelor şi politicilor ecologice. atunci ea trebuie să se concretizeze nu în soluţii împotriva surselor de poluare ci în reglementări care să oblige la respectarea drepturilor de proprietate ale celor care au fost lezaţi prin poluare.337. Exemplul dispariţiei unor rase de animale sălbatice este o confirmare în acest sens. creionat de ameninţările ce provin prin rarefierea stratului de ozon. dacă ar vâna sau pescui doar cel care este proprietar asupra terenului respectiv sau cel care. nu au avut aici limite tocmai pentru că nu a existat un interes direct în folosirea raţională a acestor resurse. unde proprietatea a fost în majoritatea ei publică sau de stat. Şi ele nu pot fi decât tot globaliste. evaluarea şi combaterea fenomenelor de poluare. nu-i pot răspunde decât politici pe măsură. apelor etc. e de natură a inspira şi susţine un sentiment pe măsură. Or. care este un exemplu tipic de bun liber. p. sau chiar moartea lor. 79 . nu au încurajat o bună gestionare a resurselor. Dacă statului liberal i se recunoaşte vre-o atribuţie pe această direcţie. Cu alte cuvinte. În sfârşit.

De aceea. finalmente. chiar dacă ţi-ai dori. peste tot. Statul nu poate angaja un aparat poliţienesc atât de numeros încât fiecare individ să fie păzit şi sancţionat atunci când poluiază aerul sau aruncă deşeurile acolo unde nu trebuie. Se consideră că numai existenţa acesteia fixează repere clare asupra: subiecţilor care au acces la resurse. De ce? Pentru că accesul la astfel de bunuri. apă. Dimpotrivă. să intervină. În materie de gestionare a resurselor naturale şi a mediului. Clasicii liberali nu au admis nici o ingerinţă a guvernului în mecanismele antipoluante. un exemplu ce pledează pentru proprietatea privată. prin natura lor. avantajele care rezultă din folosirea resurselor dar şi a responsabilităţii suportării costurilor. în mod obiectiv. Eficacitatea unei legislaţii pe terenul ecologiei este pusă serios în discuţie în afara existenţei proprietăţii private. Nu există nici o corelare între utilizatori cu 80 . această afirmaţie rămâne valabilă. nivelului până la care resursele pot fi exploatate. Liberalii de astăzi nu pot face abstracţie de faptul că piaţa mediului nu este o piaţă liberă în totalitate. că există bunuri care. aceasta rămâne ipoteza de bază în demersul lor.) este. să privatizezi nici aerul nici marea. în general. prin ea însăţi. existenţa bunurilor socotite libere (aer. este ştiut că cel mai bun stat este acela care guvernează cel mai puţin.IV. ei admit că statul are anumite responsabilităţi şi că el poate interveni în a oferi politici stimulent în lupta cu poluarea. că nu poţi.2. ceea ce. Ce fel de responsabilitate se poate stabili dacă statul este.primul servit". sunt sortite a rămâne publice. liberalii moderaţi nu concep existenţa unei pieţe ecologice în afara proprietăţii private. Militând pentru piaţă ca mecanism autoreglator în problemele de mediu. în principal. Încercările de a demonstra că statul trebuie.2. Pentru un liberalism moderat Istoric vorbind. De existenţa preoprietăţii private este legată. în gestiunea bunurilor publice se lovesc de faptul că: Nu te ocupi şi nu te îngrijeşti bine decât de ceea ce posezi în mod direct. Oferta intervenţiei statale nu înseamnă însă punerea în mişcare a unor mecanisme restrictive ci punerea în mişcare a pieţei. Pe calea alternativei de preţ se crede în dobândirea unui comportament responsabil din partea poluatorilor. responsabilitatea în gestiunea bunurilor. vânat etc. va conduce la epuizarea ei. în acelaşi timp. Cum preţul accesului la astfel de bunuri este mic sau inexistent. întotdeauna va fi o cerere foarte mare pentru acea resursă. proprietar. se produce după principiul "primul venit . Interesul direct şi imediat pentru a proteja acea resursă este foarte mic sau nu există. este ştiut. poluator şi plătitor? De altfel.

poluate. sută la sută.). Pentru cel poluat răul este absolut. Fiecare se va opri atunci când ecuaţia de egalitate între câştigul marginal şi costul marginal de exploatare îi va dicta acest lucru. Ronald Coase şi Douglas North. sunt bunuri colective. protecţie socială etc. nonrivalitatea vrea să spună că dacă un bun este disponibil pentru un individ. Se ştie că bunurile publice sunt acelea care se oferă tuturor consumatorilor. Profitând şi aruncând în mediu deşeurile fără a-şi aduce o contribuţie pe măsură la "repararea" bunurilor ambientale. el este la fel de disponibil şi altuia sau altora. modul lor de gestionare. siguranţă publică. Asemenea judecăţi fac tentantă încercarea de a scoate bunurile ambientale din categoria bunurilor publice. firma probează un comportament iresponsabil şi. În acelaşi timp. în aceleaşi condiţii. Cu toate aceste neajunsuri. că internalizarea rezolvă doar în aparenţă contradicţia dintre optimul individual şi cel social de tip Pareto. mici. Cu referire la ele. afectează iremediabil această relaţie. nonrivalitatea şi nonexcluziunea. poluarea. Prin internalizare. în alţi termeni. tocmai pentru a responsabiliza. Vrem să spunem. poluarea bunurilor ambientale pune probleme în realizarea corelaţiei dintre optimul individual şi cel social.privire la exploatarea ei. Or. nu îşi găsesc pe deplin acoperire. negativ impresionaţi de gestiunea frauduloasă a 81 . Or. nonexcluziunea se referă la împrejurarea în care dacă A este acceptat la consum. Pe un registru de judecată similar. Un argument suplimentar în această direcţie ţine de împrejurarea că. B nu este exclus consumului însă nu mai poate profita de un consum la aceiaşi parametri. consumatorul (fie el poluator sau poluat) suportă externalităţile. şi. odată în plus. în cazul bunurilor ambientale aceste două atribute ale bunurilor publice nu funcţionează corect. Cum costurile de exploatare sunt. caracteristici ale bunurilor publice. de principiu. Accesul la un bun colectiv trebuie să fie direct şi liber. fără restricţii (apărare naţională. social privind lucrurile. acest fapt poate să însemne foarte bine şi degradarea sau epuizarea totală a respectivei resurse. În acelaşi timp. poluarea este o externalitate negativă. curajul de a merge până la capăt şi de a scoate bunurile ambientale din categoria celor publice nu există. Dar el nu poate fi satisfăcut din perspectiva accesului la un bun public poluat. în cazul bunurilor ambientale. În realitate însă. dacă A participă la consum şi poluiază. Producerea ei nu ne permite să spunem că aerul sau apa. Cel care a poluat se poate simţi fericit graţie profitului obţinut pe calea producţiei (sau consumului) poluante. în principal. lui B nu-i poate fi refuzat consumul. Doar adepţii teoriei drepturilor de proprietate. odată produsă. cel aflat la capăt de drum. ineficient. Şi aceasta pentru că fiecare persoană sau firmă este tentată. costurile cu poluarea se suportă de cei care au produs-o dar dacă aceste elemente de cost sunt şi componente ale preţului produselor realizate. puţin la potrivit principiului "primului venit" să profite cât mai mult de pe urma mediului şi să contribuie cât mai suportarea costurilor (sau deloc).

pe calea concurenţei pe care o întreţine. Oricât am aplatiza curba lui Kuznetz. astfel. a.3. asupra oamenilor. negativă. ca şi inflaţia sau şomajul. 1993. Dar. Potrivit matricei obişnuite. II. vol. Statul poate ajuta la alocarea selectivă a resurselor prin subvenţii la importul de tehnologie nepoluantă. Pentru a rezolva o astfel de problemă. s-a dovedit un însoţitor nedorit dar permanent al activităţii economice. Acceptând că orice dezvoltare. a unei pieţe ecologice. el trebuie totuşi determinat. b) Aplicarea principiului poluatorului plăteşte. În principiu. menirea pieţei este de a face ca.mediului în fostul sistem socialist. de evoluţie generală a drepturilor de proprietate de la una haotică. trebuie ca ele să fie folosite fără poluare. Există deja o experienţă în materie a ţărilor OECD. O asemenea piaţă poate fi incurajată şi întreţinută. pe această cale. nu înseamnă mutaţii radicale în paradigma pieţei libere. pe care trebuie să o aplicăm creşterii economice cu scopul de afla. ajustat cu cheltuielile de combatere a poluării. raţionamentul lor. facilităţi de import) etc. concesii (scutiri de impozite. colectivistă. Editura "Gh.167 . cu suport într-o legislaţie clară şi suplă. îşi va spune cuvântul86. Orice proiect de 86 Vezi "Şcoala drepturilor de proprietate". oricât de curată ar fi ea. nu scăpăm de efectele externe negative pe care orice dezvoltare economică le provoacă asupra mediului şi. statul poate ajuta şi la o privatizare ecologică. mărimea unui PIB "verde". să determine ca resursele să intre în posesia celor care ştiu să le folosească cel mai eficient. soluţia pieţei înseamnă două mari lucruri: a) Instituirea mecanismelor concurenţiale în alocarea resurselor.Concurenţa ecologică Instituirea mecanismelor concurenţiale şi crearea. Zane" Iaşi. esenţial. Chiar dacă acest lucru nu este uşor de realizat şi chiar dacă preţul plătit pentru creşterea economică nu poate primi atributele exactităţii.170. Soluţia pieţei Din nefericire. în materie de protecţie a mediului. p. Noutatea pieţei ecologice ţine de împrejurarea că eficienţa folosirii resurselor nu este suficientă. cred că şi aici. problema care se pune este de a "jugula" acest cost. şi important pentru România. Contemporani. în Ion Pohoaţă "Doctrine economice universale". 82 . de a-l menţine în limite suportabile spre a nu pune sub semnul întrebării derularea pe termen lung a procesului de creştere. pe această cale. implică un cost extern. costurile externe trebuie evaluate spre a determina cât mai exact corecţia. poluarea. IV. În realizarea acestui obiectiv se crede că piaţa este cel mai bun instrument. la una individualistă.2. pe terenul bunurilor ambientale.

preţul cărbunelui poate creşte proporţional cu conţinutul în carbon şi sulf al acestuia. cu atât el va responsabiliza mai mult firma achizitoare în folosirea unei resurse. p. Costuri înalte pot însemna o încetinire a procesului de creştere şi. Cu cât nivelul său va fi mai ridicat. se poate crea o adevărată piaţă de cumpărare a acestora. lucru important de reţinut. politica de preţ poate întinde capcane. În condiţiile în care şi cel poluat beneficiază de un drept de proprietate individuală apare o piaţă a externalităţilor. Odată devenit proprietar. în cazul licenţelor de poluare. Cheltenhan. Achiziţia unei licenţe permite firmei să poluieze până la un nivel standard prestabilit. a unor costuri reduse. aceea a libertăţii lui. Dacă. Un Ronald Coase. Se poate vorbi de succes atunci când preţul ridicat obligă pe producător să introducă şi să utilizeze o tehnologie nepoluantă. astfel. schimbările sectoriale cerute de dezvoltarea sustenabilă trebuie să se realizeze la costuri economice joase. Aşadar. Un preţ liber care să reflecte toate cheltuielile antrenate de realizarea unui bun. Iar susţinerea creşterii nu e realizabilă în afara principiilor eficienţei şi. Climat în care poluatorul pare dispus să plătească pe cel aflat în suferinţă pentru a dobândi. Analiştii în domeniu au ajuns la concluzia că ". noul cumpărător ia act. UK. preţurile la resursele naturale trebuie ridicate prin măsuri politice. ca urmare. dimpotrivă. Piaţa este socotită preferabilă măsurilor restrictive şi atunci când. dreptul de a-şi creşte dimensiunile producţiei. Acest standard poate fi socotit un preţ. USA.237. 1999. de prevederile legale privind protecţia mediului pe care se obligă să le respecte. pe calea 87 Lucas Pretschger. pe multiple direcţii.privatizare este însoţit de un "Program de conformitate" prin care se transferă noului proprietar cumpărător toate obligaţiile referitoare la condiţiile de mediu pe care trebuie să le respecte. 83 . Dar. se traduce într-un climat de negociere. Politica de preţ promovată de guvernele ţărilor lumii se confruntă însă cu o problemă. dezvoltarea poate deveni nesustenabilă"87. pe cale contractuală. riscurile ecologice la care se expune ca şi costurile acoperitoare. de exemplu. cea mai directă cale prin care piaţa poate regla problemele poluării este cea a mecanismului preţurilor. Sau. consideră că e posibilă o astfel de negociere şi atunci când poluarea capătă dimensiuni globale. poate prini ajutor în schimbul abţinerii de la despăduriri. inclusiv cele cu poluare. adept şi susţinător al unei asemenea idei. O ţară. de exemplu. poate fi un semnal operativ şi util pentru un comportament responsabil. Dezvoltarea sustenabilă nu înseamnă stoparea creşterii.. Growth Theory and Sustainable Development. Pe de altă parte. obţinerea de energie prin arderea cărbunilor se soldează cu ploi acide şi efect de seră. Aceasta este prima ţintă care trebuie atinsă. pe fundalul oferit de existenţa drepturilor de proprietate privată. Northampton. MA. Avantajele dobândite prin responsabilizarea faţă de mediu.. deci.

regiile autonome primesc subvenţii care. Prin această subevaluare a imputurilor economice se obţine o falsă competitivitate în relaţiile cu străinătatea. Altfel. au toate "şansele" să importe industrii poluante. Lipsa unei legislaţii clare şi severe de protecţie a mediului sau nivelul scăzut al standardelor de mediu existente. uneori revoltător de "competitiv". Judecata este valabilă şi pentru preţul de achiziţie. Coroborat cu inexistenţa unui real mediu concurenţial în domeniu. acolo. 3. Pentru România perioadei de tranziţie funcţionarea unor asemenea mecanisme este îngreuiată de existenţa unor distorsiuni ale pieţei care împiedică punerea în valoare a funcţiei preţului de revelator de informaţii dar şi de măsură fidelă a raportului tensional cerere-ofertă. Exemplul tipic în acest sens îl oferă preţul lemnului. dezvoltarea durabilă îşi pierde suportul. principiul PPP este principalul instrument de internalizare a costurilor cu poluarea. dimpreună cu neinspirata obişnuinţă de a nu lua în calcul costuri de mediu la privatizare crează o falsă competiţie în procesul de apropriere a firmelor româneşti. sau pentru a rămâne competitive. Aplicarea lui permite satisfacerea a două mari cerinţe: Determinarea dimensiunii răspunderii pentru paguba adusă mediului. "Perversitatea" acestei false ieftinătăţi este tocmai expresia preţului plătit prin neluarea în calcul a rarităţii resurselor şi a cheltuielilor pentru conservarea acestora. exact în domeniul resurselor naturale. Neincluderea în preţul unor resurse a cheltuielilor cu repararea sau conservarea mediului de unde aceste resurse s-au obţinut. De cele mai multe ori cheltuielile administrative sau salariale absorb aceste subvenţii. cu care străinii cumpără firmele româneşti. graţie acestui fapt. preţurile arbitrare impuse de regiile autonome sunt departe de a reflecta şi problemele de mediu. şi a unei legislaţii incoerente. şi costuri de mediu. Pentru a le ocoli. ţările dezvoltate au la îndemână soluţia implantării directe a industriilor lor în ţările slab dezvoltate. subvenţionate de stat. Principiul Poluatorul Plăteşte (PPP) Tehnic vorbind. Existenţa unor monopoluri naturale. 84 . Ţările slab dezvoltate. Intenţia le este facilitată de nivelul redus al standardelor de mediu din aceste din urmă ţări care. de obicei. 2. practică subvenţii pentru importul unor bunuri scumpe care provin din ţările dezvoltate şi care includ. situat mult sub cheltuielile reale de exploatare. şi România nu face excepţie. trebuie să compenseze riscurile pe care acelaşi preţ mare le poate avea asupra cadenţei creşterii. George Georgescu pune în evidenţă trei asemenea distorsiuni88: 1. Pentru că exercită presiuni tipice monopolurilor.unui preţ ridicat. capătă destinaţii străine celor dictate de acoperirea unor cheltuieli de mediu. b.

20-22. Caracteristica lor principală este că lasă agenţilor economici care folosesc resurse de mediu alternativa de a răspunde la anumiţi stimuli. Reţinând ideea că proprietatea privată responsabilizează. Cum poţi să măsori cu exactitate paguba dacă nu ştii cu exactitate ce înseamnă întregul căruia i-ai adus daune? Aceste dificultăţi. O instalaţie de control sau de prevenire a poluării se ştie exact ce cheltuieli a antrenat. 1995. nu se supun. Ceea ce vor adepţii drepturilor de proprietate şi. de comandă. Costul unei investiţii într-o tehnologie nouă este însă greu departajabil în cheltuieli pentru schimbarea tehnologiei. Toţi reprezentanţii "Şcolii drepturilor de proprietate". în principal. 85 . plus implicaţiile pe care internalizarea unor cheltuieli le au asupra exficienţei sau asupra raportului dintre eficienţă şi echitate au condus nu numai la interpretări diferite ale modului de aplicare a PPP dar şi asupra instrumentelor prin care el este pus în practică. p. în aparenţă. Bucureţti. fiecare va căuta să scoată din exploatarea ei profit maxim ştiind că. în vederea suportării lor de către poluator. Permiţând acest lucru. susţin că o resursă se exploatează prădalnic atâta vreme cât proprietatea asupra ei nu este clar definită. ceilalţi vor proceda la fel. Deşi. instrumentele la care se face apel pentru aplicarea PPP sunt. Editura Economică. Ţinând seama de aceste caracteristici şi dificultăţi principalele modalităţi de internalizare a costurilor. problema determinării costurilor de mediu. stratul de ozon etc.- Posibilitatea practicării de preţuri în baza determinărilor făcute la resursele de mediu în vederea inducerii unui comportament responsabil din partea utilizatorilor acestora. Numai privatizarea va face pe fiecare responsabil de exploatarea raţională şi conservarea pe termen lung a resurselor. liberali prin crezul lor. Reforma economică şi dezvoltarea durabilă. noţiunea uzuală limbajului dezvoltării durabile de "stare acceptabilă a mediului" implică un mare grad de relativitate. aplicarea PPP are ca efect introducerea resurselor de mediu în mecanismul pieţei libere. sunt: 1. este o privatizare totală. şi internalizarea lor nu este una facilă. în absenţa vreunei îngrădiri determinată de un drept de proprietate. acestei logici. apa mărilor şi oceanelor. 88 George Georgescu. prin natura lor. pur şi simplu. În orice caz. adică în locul unde raritatea şi costul de oportunitate al utilizării lor îşi vor dobândi reala semnificaţie şi dimensiune. Apoi. simplă. predominant economice şi nu administrative. experienţa faptică a dovedit că aerul. din păcate. Definirea clară şi respectarea strictă a drepturilor de proprietate. şi dincolo de orice interpretare. a resurselor şi a bunurilor de mediu. şi cheltuieli aferente aspectului "curat" al acestei tehnologii. protagonistul Ronald Coase. Pentru păstrarea lor nealterată trebuie găsite soluţii situate dincolo de proprietatea privată. Dacă în atragerea şi folosirea resursei respective sunt interesaţi mai mulţi agenţi economici.

şi de o manieră unidimensională. vizând doar interesele individuale ale celor implicaţi într-o activitate economică şi eludând interesul social. se urmăreşte nu de a 86 .2. El va oferi acestuia o sumă stimulativă (spre a-şi achiziţiona substanţele chimice necesare combaterii dăunătorilor) atâta timp cât aceasta se va afla sub nivelul plusurilor de productivitate posibil de obţinut prin combaterea dăunătorilor pe ambele livezi. Prin taxare. Interesaţi de coabitarea reciprocă. Internalizarea pe calea taxelor. Numai că trenul lui Coase este condus de o locomotivă cu aburi care poluiază. se ajunge la egalizarea costurilor marginale antrenate de măsurile de protecţie a mediului. Dacă situaţia se inversează. poluantă.C. determinată de bunul mers al afacerii. de aceste taxe. negocieri bazate pe logica desprinsă din filosofia lui A. cele două părţi vor fi dispuse să negocieze în privinţa costului cu poluarea. acest lucru va influenţa procesul de afectare a resurselor conducând la o situaţie optimală. din nefericire. Al doilea nu face acest lucru şi atunci lotul său va fi învadat de boli şi dăunători care. Coase oferă exemplul unei căi ferate ce traversează un lan de cereale. Un alt exemplu îl pot oferi proprietarii vecini a două livezi de pomi fructiferi. în deciziile lor. Pigou. Unul îşi tratează pomii cu insecticidele şi fungicidele necesare şi prescrise. Pigou) că taxa se va regăsi în preţuri şi că. se va ajunge la situaţia de optim gen Pigou în care costul marginal al polării va fi egal pentru cele două părţi. consumatorii vor fi influenţaţi. "Actualizat". Coase şi adepţii "Şcolii drepturilor de proprietate" au întrevăzut şi posibilitatea unei negocieri directe între agenţii economici. prin taxele preconizate. O asemenea terapeutică antipoluare se sprijină pe ipoteza (inspirată tot din logica lui A. Agricultorii sunt interesaţi de existenţa unei căi de transport în apropierea culturilor lor. vor migra şi în lotul vecin. 3. exemplul său ar însemna o şosea pe care grânele sunt transportate cu maşini grele cu emisii poluante. poluatul va fi interesat să ofere poluatorului o taxă pentru a-l stimula să reducă emisiile poluante. Tot în spiritul pieţei libere. de asemenea. Marele avantaj al acestui sistem ţine de împrejurarea că. Cum taxele se regăsesc în preţurile de achiziţie ale produselor.C. Negocierea directă între agenţii economici. este superior costului pe care poluatul ar trebui să-l suporte dacă s-ar angaja să se ocupe cu eliminarea poluării. Nefiindu-i indiferentă producţia. Procedând astfel. proprietarul primului lot va fi obligat la o negociere cu cel de-al doilea. pentru toţi agenţii. Şi iată cum! Transportatorul va fi dispus să plătească agricultorului poluat o taxă compensatoare atâta vreme cât avantajul marginal obţinut prin activitatea sa. Mecanismul care stă la baza acestei idei este următorul: fiecare agent va fi tentat şi incitat să reducă daunele pe care le aduce mediului atâta vreme cât costul marginal al măsurilor necesare în această direcţie este mai mic decât taxa pe care ar plăti-o pentru poluare. modificând preţurile relative ale bunurilor produse.

poluarea rămâne. în atari circumstanţe.1.). Ipoteza de la care se pleacă este aceea a proporţionalităţii mărimii taxei cu poluarea produsă. teoretic. prin standarde de mediu). 3. O taxă instituită în această direcţie are menirea.2. stimulativ al taxei. Pentru a se realiza un asemenea obiectiv e necesară realizarea unor condiţii. Este de dorit ca firmele poluante să nu plătească taxa ci să ia măsuri extipoluante. este cuplată cu norma de protecţie a mediului pe domeniul respectiv.3. raportarea la 87 . firmele suportă taxa dar obiectivul nu este atins. 3. Pentru aceasta trebuie ca impozitul să fie suficient de mare şi să antreneze sporirea investiţiilor în tehnologii şi echipamente antipoluante (Olanda. scopul pentru care au fost stabilite rămânând colateral. să incite la reducerea poluării şi la introducerea unor producţii curate.Taxe pe produs. neregenerabile. Danemarca etc. Taxa pe poluare. Această din urmă cerinţă este foarte importantă. fie de a pereniza existenţa unei resurse rare. spre a le da o utilizare economică sau a le neutraliza efectele nedorite. Atunci când taxa este prea mică (Franţa) principiul de judecată se respectă. Iar pentru aceasta e nevoie de un stat responsabil şi interesat în binele general. în acelaşi timp. Pentru că.plăti pentru poluare ci de a determina o conduită responsabilă şi traductibilă în măsuri antipoluante sau de reducere a acesteia. dar şi a unor drumuri publice) poate conduce la o conduită responsabilă a beneficiarului dreptului concedat dacă redevenţa impusă de titularul bunului este suficient de mare şi. Concesiunea dreptului de folosinţă a unui bun public (zăcăminte de minereuri. Acest inconvenient poate fi depăşit dacă fondurile adunate la buget prin plata taxelor pe poluare capătă o destinaţie specială: finanţarea măsurilor de protecţie a mediului. stabilirea cât mai exactă a parametrilor calitativi ai mediului ambiant (eventual. În categoria de resurse intră. lucru rar întâlnit. printre care: • • • posibilitatea măsurării pagubei produse prin poluare. Efecte similare au. gaz etc. în aceeaşi direcţie. o resursă definită în sensul clasic al termenului dar şi deşeurile industriale sau menajere. Întrucât sunt componente ale preţurilor bunurilor. aici. asemenea taxe pot avea şi rezultate perverse: efectul lor stimulator poate să se reducă dacă produsele vizate se vând foarte bine şi măresc încasările deţinătorilor. Este menită. stabilirea unui nivel optim. În marea categorie a taxelor (şi impozitelor) intră: 3. fie de a încuraja un serviciu de tratare a deşeurilor. Sunt menite a acoperi cheltuielile necesare înlăturării eventualelor pagube pe care producerea şi consumul unor bunuri le-ar provoca. petrol. redevenţele. Taxe pentru utilizarea unei resurse.

vol. Referindu-se la acest fapt René Passet enumera. Environnment et biosphère. aceleaşi accize. 1990. ca şi altele. Encyclopédie économique.PPP are slabă relevanţă. O asemenea aserţiune nu poate fi susţinută şi în cazul în care fondurile colectate sunt destinate investiţiilor antipoluante. Subvenţiile. printre asemenea rezultate nedorite: ". sunt gândite pentru a reduce consumul lor dăunător sănătăţii şi a favoriza colectarea de fonduri necesare proiectelor de asistenţă socială şi sanitară. Pentru ca aceste taxe să-şi justifice sorgintea din PPP e necesar ca veniturile colectate pe această cale să se concretizeze în măsuri clare de rezolvare a unor probleme de mediu. 3. astfel de taxe. Sunt instituite în vederea colectării fondurilor necesare finanţării unor acţiuni de management al mediului. Pentru ca prima să-şi merite numele ea trebuie să fie mai mare decât costurile cu depoluarea. astfel. efectele nedorite sunt de aşteptat. Taxe administrative. taxele pe produs îşi găsesc justificarea doar prin includerea lor într-un sistem de alte taxe. În plus. la înregistrarea unor firme poluante. a costurilor de epurare etc. «premiate» cu sume mult mai mari decât merită . tendinţa întreprinderilor existente de a subevalua poluarea produsă şi de a fi. de exemplu.. Sunt justificate de existenţa unor externalităţi pozitive. În acest sens el trebuie să primească o primă pentru orice investiţie antipoluantă efectuată sau pentru evitarea sau suprimarea poluării. Economica. recuperării unor resurse. 88 . 2. la băuturi alcoolice şi tutun.89 Atâta vreme cât sursa primelor nu vine de la poluator ci de la puterea administrativă. Accizele la carburanţi.1842. în Xavier Greffe ş. se impută acestei metode că este neconformă cu PPP... nu sunt de neglijat efectele perverse. dificultăţi legate de identificarea exactă a poluatorului. Dezavantajul taxelor administrative este legat tocmai de lipsa posibilităţii stabilirii unei legături directe între contribuţia poluatorilor şi costurile pe care le implică implementarea programelor de mediu. p. transportul în comun sau mersul pe jos şi de a reduce traficul auto poluant după cum. reciclării deşeurilor.. tocmai pentru că fondurile necesare subvenţiilor provin de la surse administrative. implementarea unor 89 René Passet. Paris.. În plus. la eliberarea unor licenţe de funcţionare etc.a. Dacă un agent economic este la originea acestora el trebuie să fie subvenţionat şi încurajat. 4.4. crearea de întreprinderi poluante cu scopul de a primi prime de epurare. să menţină aceste servicii pentru mediu sau cu caracter social. în fine ipoteza limită în care o firmă continuă să primească prima şi după ce şi-a închis porţile din raţiunea că. Şi această măsură comportă. nu produce poluare". astfel. Se colectează. astfel. au menirea de a încuraja consumul de combustibil fără plumb. Atunci când produse diferite se adresează aceleiaşi nevoi se aplică taxe diferenţiate pe produs pentru a încuraja producţia şi consumul celor mai puţin poluante. a cuantumului poluării.

raritatea. Ca formă concretă pe care subsidiile o pot lua. În baza unei bune cunoaşteri a problemelor de mediu. Cantitatea totală de poluare tolerabilă îşi găseşte concreteţe într-un număr determinat de permise de poluare.măsuri restrictive de mediu. Se pot cumpăra. Fiecare va fi interesat să cumpere permise de poluare până când costul marginal al unui asemenea permis devine egal cu cel de depoluare. Ele sunt emise de stat şi puse în vânzare pe o piaţă specifică. care de cele mai multe ori este un bun public. pe atât de seducătoare. credite guvernamentale cu dobândă redusă sau fără dobândă. Franţa. A produce poluare dincolo de ceea ce se oferă ca admisibil prin permisele cumpărate înseamnă a suporta cheltuieli cu depoluarea. Concurenţa va asigura o optimizare a exploatării resurselor pentru că fiecare agent economic va fi incitat să se încadreze 89 . permisiunea unor amortismente accelerate. Permisele de poluare sau exploatare a resurselor O metodă. sistemul subvenţiilor este întâlnit în ţări europene ca Germania. De achiziţia lor prin cumpărare sunt interesaţi agenţii economici a căror activitate produce poluare în domeniul vizat de guvern. constă în emiterea şi vânzarea drepturilor de poluare. Între agenţii economici interesaţi se instalează un climat concurenţial. de data aceasta. cote. Mai mult. nu aceleaşi sentimente le provoacă vinderea drepturilor de exploatare a unei resurse. statul proprietar poate emite permise de exploatare. O asemenea piaţă poate funcţiona numai dacă este perfect fluidă şi informată. A exploata dincolo de cantitatea determinată de cotele deţinute înseamnă a suporta cheltuieli suplimentare. el poate înnăspri condiţiile impuse agenţilor economici prin variaţii de curs ale permiselor de poluare.. În plus. curăţirea unor lacuri afectate de depozite toxice etc. privind potenţialul. investiţii directe din partea administraţiei publice etc. autoritatea publică stabileşte norme maxime admisibile de poluare pentru fiecare domeniu. mai puţin în SUA. Numărul de permise deţinute va indica şi nivelul maxim admis pentru poluatorul proprietar ca şi perioada pentru care dreptul de poluare este valabil. reduceri de impozite. 5. tratarea apei poluate. mai e nevoie ca statul să deţină în permanenţă controlul asupra drepturilor de poluare emise şi repartizate între competitori. Olanda. amintim: primele directe. Deşi criticate pentru dezavantajele lor şi deşi sunt socotite puţin conforme cu PPP. adică atunci când problemele de mediu cu care sunt confruntate firmele sunt severe şi asistenţa financiară se impune. durabilitatea şi eficienţa cu care poate fi atrasă şi exploatată o resursă. Plecând de la norme clar definite. pe cât de şocantă. Statul deţine controlul prin fixarea normei generale admise a emisiilor poluante. Dacă pare şocant să vinzi drepturi de poluare a unui bun ambiental. Italia etc.

culturalul etc.3. socialul. după utilizarea sa deplină. Şi. din start. subvenţiile se pliază mai puţin filosofiei acestui principiu întrucât ele se suportă prin buget.liberalismul.refinanţare). să fie supus acestei logici. Regimul de restituire a ambalajelor poate.1. George Georgescu de pildă. concomitent. Metoda este aplicabilă produselor returnabile care. 6. Un sistem de credite rambursabile la predarea ambalajelor. baterii auto. Nivelul primei de asigurare reprezintă. Este cazul unor bunuri de genul sticle. politicul. poate. elementul care angajează piaţa concurenţială. preiau de la agenţii economici riscurile pentru pagubele aduse mediului. Potrivit acestei metode. În general. economicul. Politici multidimensionale IV. susţine că 90 . IV. pur şi simplu a determinării unei destinaţii neproducătoare de poluare. să determine o colectare a acestora în vederea refolosirii sau. anvelope.colectare (colectare. Caracteristici generale Denumirea acestor politici sugerează. Odată cu returnarea bunului. toate aceste metode au în vedere aplicarea faptică a PPP. Sistemul de garanţie . Toate au însă rolul de a stimula minimă piaţă concurenţială şi să disciplineze atitudinea faţă de mediu şi de folosirea rersurselor. ar produce poluare. rămân în quasiintegritatea lor fizică dar a căror prezenţă în mediu ar prejudicia calitatea acestuia. de exemplu. pot fi extinse şi pe piaţa asigurărilor pentru accidentele de mediu. Se departajează de politicile unidimensionale prin următoarele trăsături: a) Acceptarea intervenţiei statale Poziţia etatistă este rezultanta neîncrederii în mecanismele pieţei libere pe terenul economiei mediului şi a filosofiei susţinătoare . Altele mai puţin. companiile de asigurări. ca instituţii specializate. că ele refuză reducţionismul economic şi vizează. Unele sunt în măsură să răspundă în totalitate cerinţelor de conformitate cu acest principiu.în cotele cumpărate atâta vreme cât costul marginal de achiziţie al unei cote va rămâne inferior cheltuielilor suplimentare antrenate de depăşirea nivelului arondat.3. butelii de spray-uri etc. În rezumat. de asemenea. după utilizarea lor. În virtutea acestora. ele işi justifică prezenţa. consumatorilor li se cere să plătească o supra-taxă la achiziţia unei produs a cărei eventuală nereturnare şi colectare. la finele ciclului său de viaţă. ulei auto. Principiul. supra-taxa se restituie consumatorului. ca şi modul de acţiune. din punctul acesta de vedere. în acest caz.

44. în particular.K. Rolul acesta revine guvernului care. după aceeaşi autoare. şi nu numai.cit. 1997. 91 . ecologic şi economic" ar fi în consonanţă cu cerinţele dezvoltării durabile. în contrasens pentru că numai o economie mixtă care să pună în funcţiune "o reglementare accentuată a pieţelor" şi care să asigure.43. Alternative. pe această cale."Acţiunea liberă a legilor economice nu a creat mecanisme de protecţie.cit. ca subiecţi ai instrumentelor politicii de mediu". Galbraith . în general. sunt. ecologice şi pe bază privată a bunurilor publice. Jumătate capitalistă.. lucr. 1997 . Maria Popescu ajunge la concluzia. că "Transformarea statului în furnizor general de resurse şi de securitate materială va avea ca scop şi rezultat parţial integrarea în societăţi mai puţin conflictuale a naţiunilor europene". poate influenţa comportamentul autorităţilor agenţilor economici şi populaţiei. Chiar dacă "utilizarea mai largă a mecanismelor de piaţă" şi "stimularea democratizării deciziei privind mediul înconjurător" par a-i sublinia poziţia. Ibidem. p. pentru poziţia ei faţă de rolul statului. Camelia Cămăşoiu. Camelia Cămăşoiu nu exclude şi posibilitatea unui parteneriat.92 Aşa ar fi făcut. p..exploatare privată nu poate fi respinsă de facto. Eurosong and Book. Chiar autoarea citată oferă exemplul concesionării pădurilor din Amazonia care au fost tăiate prădalnic fără ca "întreprinzătorii" în cauză să poată da socoteală de faptele lor. în condiţii raţionale. Olanda. Syros.cit.91 Mai mult decât atât. utile pentru a asigura pacea şi echilibrul. şi de protecţie a mediului. Sachs - L'écodéveloppement. p. pur şi simplu. emblematică.Economia mixtă. jumătate socialistă. după autoarea noastră. a neoliberalismului. inclusiv a resurselor de mediu. că "liberalismul este incompatibil cu dezvoltarea durabilă".Maria Popescu pare a-i împărtăşi opiniile acestuia considerând că eşecul speranţelor formulate prin Reuniunea de la Rio din 1992 se datorează tocmai ascensiunii. lucr. 43 .90 Mai radicală. necesare şi în ceea ce priveşte alocarea resurselor. lucr. în contrasens cu cerinţele istoriei. O legislaţie severă. Citând şi inspirându-se consistent din cartea lui I. 1992 şi a lui J. p.Societatea perfectă. Suedia. Numai că lipsa proprietăţii private angajează iresponsabilităţi în exploatarea privată. sub influenţa cărţii lui Matei Dogan şi Dominique Pelassy .. Consensul social şi dialogul social. Cochetăria cu un "parteneriat între puterea publică şi sectorul privat" se plasează în acelaşi registru de judecată. o mai "bună articulare între social. Maria Popescu consideră. Danemarca. prin care obligaţiile ce revin 90 91 92 93 George Georgescu. în această perioadă. Stratégies pour le XX-è siècle.37.39. La ordinea zilei: binele omului. socotim. Maria Popescu. ca poziţie şi argumentaţie.93 Ideea exploatării. în aplicarea conceptului dezvoltării durabile. chiar dacă implică un "compromis ştiinţific" al mezalianţei stat .

pe proprietatea privată. e) Dezvoltarea sustenabilă este privită ca un proces global. deşi strategiile. b) Gestiunea patrimoniului. ". a cărei bună înţelegere nu permite ocolirea sau neglijarea lumii a treia. o argumentare generoasă pentru o abordare socio-culturală şi politică a dezvoltării. potrivit modulului actual de producţie. sub raportul explicaţiilor şi al soluţiilor propuse este. în mod durabil. VUBPRESS. În deplină concordanţă cu ea. cu multe interferenţe. ele nu-şi vor găsi finalitatea reală pentru că. Acestea au în vedere şi pleacă de la caracterul finit al acestei lumi. numai atunci. pentru că. mai ales. în termeni fizici.94 f) Nu lipsesc trimiterile la etic şi moral. lumea bogată. şi economic. De aici. şi nu numai. nu se poate face o insulă sustenabilă într-o mare nesustenabilă". şi se sprijină. L. lume privită nu numai în termeni monetari ci.2.. numai când bornele competenţelor obligaţiilor işi trag rigoarea şi claritatea. What is Sustainable Development" in B. Au B. viziunea entropică. Aceasta. există interesul real de a utiliza şi conserva o resursă. susţin vocile autorizate. băncile de resurse naturale sau băncile de date energetice. Acoperitoare.concesionarilor să fie precizate la modul riguros s-a dovedit în timp un surogat. stabilirea unor raporturi mai armonioase între oameni pare a se impune cu necesitate. funcţiile de producţie de tip Cobb . c) Se mizează mult pe responsabilitatea civilă vis-à-vis de distrugerile provocate naturii. Nath. În condiţiile în care se pleacă de la premisa că. Devuyst. reglementări prin care natura este ajutată să se conserve. Hens. p. pe de o parte. vizează. dacă relaţiile dintre cei prezenţi sunt atât de inegale. de resurse sau ambiental. Din acest motiv. în baza unei riguroase reglementări cu privire la dreptul de folosinţă a bunurilor naturale. aici. social. D. în acelaşi timp. este supusă unor strategii sociale. 94 92 . Sustainable Development. tehnic. ce pretenţie putem emite de la structura relaţiilor dintre generaţiile viitoare? IV. politic şi ecologic pe de altă parte. S Talay. indiferent de natura ei. Aşa cere dezvoltarea durabilă. Nath. Tipuri şi instrumente de politică multidimensională a) Standardele şi alte măsuri restrictive de reglementare şi control Sunt principalele măsuri de reglementare prin care statul intervine spre a stabili jaloanele între care activitatea economică..38. 1996. pe rol astăzi. bogaţii risipesc iar săracii subutilizează resurse din lipsa unor mijloace tehnice şi financiare.Douglas sau CES (Constant Elasticity of Substitution) nu-şi găsesc corespondent şi aplicaţie. cu deosebire. d) Se pune accent pe o schimbare de paradigmă în relaţia om.3. Numai în condiţiile proprietăţii private. Trecere şi putere explicativă au modelele de tip input-output. repetăm. se poate mişca fără a afecta calitatea mediului.

.fixează tipul de tehnologie la care o firmă. ISO furnizează aceste elemente şi auditează organizaţiile naţionale în realizarea obiectivelor de mediu. În plus. lucr. Operează. Standarde tehnologice . indiferent de profilul lor. Standarde de produs . procentul. controlul şi. volumul. competiţia va încorpora şi problemele de mediu.. sol etc. Organizaţia Internaţională pentru Standardizare (ISO) îşi are corespondent în fiecare ţară prin Corpuri de Standarde Naţionale. perioade etc. Dacă amenda este mai mică decât cheltuielile pentru schimbarea unei tehnologii sau a reţelei de fabricaţie. tehnologice.stabilesc nivelul admis al unui poluant într-o anumită componentă a mediului . etc. De la acest nivel se stabilesc principalele elemente care definesc managementul de mediu. în faţa lor neexistând decât alternativa confirmării sau a plăţii amenzii. În stabilirea standardelor se pleacă de la premisa esenţială că entităţile economice. de calitate a mediului. Prin măsurile de reglementare se urmăreşte. Standarde de emisii sau efluenţi . Preocuparea pentru stabilirea de norme şi normative de natură să asigure sănătatea mediului şi a oamenilor este internaţională.stabilesc volumul maxim sau concentraţia maximă a unui poluant ce provine de la o anumită sursă. se preferă plata ei. respectarea lor implică monitorizarea potenţialilor poluanţi. la rându-le. odată fixate şi instituţionalizate. Caracterul normativ poate să se traducă în: • • • • • măsuri de reglementare a proceselor sau produselor fabricate sau utilizate. Or. interdicţii privind emisii de poluanţi sau depuneri de deşeuri. să le respecte.cit. nu-şi vor putea desface bunurile şi serviciile produse în acele zone în care standardele de mediu sunt respectate fără ca ele. o chestiune facilă. conţinutul etc. Stabilirea unor asemenea standarde presupune cunoştinţe serioase. dacă este cazul. şi aici. în viitor. tehnice. apă. precizări privind nivelul permis al unor activităţi pe zone.146.aer. Victor Platon. logica costului de oportunitate. Toate acestea înseamnă cheltuieli. Principalele tipuri de standarde cunoscute sunt95: • • • • Standardele de mediu . nu acesta este obiectivul. de merceologie. nu-şi mai pot stabili planul de afaceri fără să ţină seama că. Stabilirea nivelului lor nu este. sancţionarea lor.stabilesc cantitatea. p. recurgând în realizarea produsului său. maxime de substanţă poluantă pe care poate să le conţină un produs. 93 . interdicţii privind realizarea sau utilizarea unor produse sau servicii. de asemenea.un caracter imperativ. se încadrează în parametrii de mediu sănătos. ca şi prin instrumentele 95 Vezi.

• se stabilesc şi se aplică sancţiuni. În prelungirea acestei judecăţi. agreate.cit. p. pe calea măsurilor de reglementare şi control: • • • • se stabilesc tipurile de standarde pentru fiecare domeniu de activitate. Fixând. • minimizarea oricărui impact negativ asupra mediului. se poate constata că firmele care aplică reglementările de mediu sunt dezavantajete. • reducerea sau eliminarea poluanţilor în mediu. În primul rând. Pentru a realiza competitivitatea necesară în relaţiile cu alte firme este nevoie de măsuri pe linia restructurării costurilor. nu întotdeauna. se precizează activităţile ce trebuie întreprinse pentru implementarea şi respectarea standardelor. standardele. sub raportul 96 M. Purtând amprenta etatismului...civile. se emit dispoziţii de monitorizare în deplin acord cu cerinţele precizate în autorizaţii. Prin ele se urmăreşte totuşi realizarea unor avantaje. în sine. în M. administrative sau penale. nu-şi găsesc finalitate dacă nu sunt impuse de guverne spre aplicare. în general. în general. la modul concret. Manoliu.. se emit autorizaţii prin care sunt stabilite cerinţele de mediu şi se definesc parametrii calitativi ai acestuia.conştientizarea angajaţilor şi a oamenilor. Fără acoperirea acestui obiectiv. 94 . Ionescu reţin: "• reducerea cantităţii de deşeuri şi diminuarea epuizării resurselor. aceste activităţi pot fi îndeplinite de personal calificat în acest sens sau cu ajutorul unor aparate de măsură şi control. Dezvoltarea durabilă . "mai curat" înseamnă şi "mai competitiv". lucr. • controlul impactului asupra mediului. Standardele.. provocat de noile produse. Din moment ce costurile de mediu grevează asupra preţurilor. De subliniat şi reţinut importanţa ultimei ţinte stabilită de autorii citaţi . obiectivele şi ţintele unui management de mediu. • promovarea conştiinţei de mediu printre angajaţi şi membrii comunităţii"96. amenzi . C. firmele sunt determinate să realizeze bunuri cu costuri mai joase. celelalte sămân simple tentative. • proiectarea produselor în aşa fel încât să se reducă impactul lor asupra mediului la nivelul producţiei utilizării şi eliminării. însănătoşirea şi conservarea la parametrii calitativi a mediului şi nu sancţionarea în sine a agenţilor poluatori.economice.90. În acest sens. Manoliu şi C. despre importanţa conservării unui mediu ambiental sănător. Ionescu. ca şi celelalte măsuri de reglementare şi control nu sunt.

şi că în virtutea acestei convingeri 95 . pe cale de consecinţă. nu mecanica. fatalistă. Înlocuirea. • inerţia fatidică şi. mai puţin poluante. de la surse generoase la epuizarea lor lentă dar sigură. din partea primelor. nereuşind să-şi reconsidere şi adapteze "plăcerea de a trăi" la posibilităţile oferite. În al treilea rând. Acestea pot face obiectul unor reglementări stricte şi în detaliu. a unei tehnologii. imposibilitatea economiştilor contemporani şi "încăpăţânarea" lor condamnabilă de a nu lua în serios avertismentele cu privire la caracterul finit al resurselor pentru a-şi schimba concepţia şi a sugera soluţii pe măsură. Un produs nou. în perspectivă. În al patrulea rând. astfel. b) Politici şi soluţii desprinse din teoria lui N. Roegen Reamintim că universul pe coordonatele căruia judecă şi operează Roegen este unui finit. dimpotrivă. Pesemismul roegenian îşi trage sorgintea din : • • ireversibilitatea constatată a proceselor reale. aplicarea standardelor poate obliga la o mai bună folosire a resurselor cunoscute şi deja atrase sau la descoperirea şi exploatarea unor noi resurse. Iar asemenea mutaţii pot antrena schimbări de anvergură. Caracterul finit este impus de legea entropiei. a omului modern care. şi că deşi Alfred Marshall a înţeles că "adevărata Meccă" a economistului este biologia. se lasă în continuare sedus de plăcerea unor cerinţe deşarte. ale modului de producţie sau a celui de consum. a funcţionalităţii.costurilor. durabilitatea dezvoltării implică şi realizarea unor produse cu atribute calitative superioare. Standardele pot impune schimbarea sau înnoirea unui produs şi. faţă de cele care nu aplică astfel de măsuri. respectarea standardelor stabilite se poate solda cu avantaje pe linia fiabilităţii. perspectiva desprinsă dintr-o astfel de viziune şi analiză nu este optimistă. adică din mersul entropic al omenirii. La rându-i. care stăpâneşte economia aşa cum stăpâneşte şi viaţa în general. aproape. De aici o presiune generală. pentru ca reglementările ce compun managementul de mediu să fie implementate de toată lumea. • împrejurarea "că ireversibilitatea este o trăsătură generală a tuturor legilor economice dar că acest fapt a rămas neobservat"97. Exemplul pieţei agricole comunitare unde până şi lungimea castraveţilor care pot ajunge pe piaţă este standardizată este edificator. risipind. În al doilea rând. resurse şi apropiind sfârşitul lor.G. a benzinei cu nepoluantul şi inepuizabilul hidrogen sau folosirea câmpului magnetic drept mijloc de propulsie a trenurilor ultrarapide pot exemplifica un astfel de avantaj. cu o mai "sănătoasă" adresabilitate sau o tehnologie mai "verde" nu pot primi decât percepţia pozitivului.

p. această descoperire a eminentului economist neoclasic nu a lăsat urme durabile. Roegen a sugerat totuşi soluţii.cit. pentru că plăcerea de a trăi a fiecăruia trebuie să se producă într-un cadru dat. soluţiile lui Roegen par a nu putea fi desprinse din organica întregului. Mai întâi. până la o anumită limită nu ar crea insuficienţă economică: omenirea nu ar trebui decât să accelereze viteza de folosire a stocurilor existente"99. trebuie să ne întrebăm: «cât timp poate pământul să hrănească o populaţie de 45 de miliarde de oameni?». nu acesta este modul corect de a pune problema populaţiei.22. în ceea ce priveşte populaţia globului. Dar. finit. unde plusul unuia devine minusul altuia. Acuzabil de accente marxiste. De aceea. la un moment dat. Roegen leagă în mod direct numărul populaţiei de nivelul resurselor planetei. soluţii care poartă la rându-le pecetea originalităţii analizelor sale. Astfel. Din această conexiune extrage o concluzie pesimistă. 96 . atenţie.. reţineri în a sugera o reducere a numărului populaţiei până la o limită compatibilă a se grăni de pe urma unei "agriculturi organice". respectiv dacă energia dintr-un bulgăre de cărbune sau de uraniu ar putea fi folosită iarăşi şi iarăşi.18. al jocului conflictual cu sumă nulă în care omenirea este prinsă ca într-o horă entropică mondială fără putinţa de a i se sustrage. Ibidem. Roegen oferă o analiză originală şi intertesantă despre populaţie cu elemente inspiratoare şi comunicabile pentru toţi demografii şi ecologiştii secolului XXI. spune Roegen. omenirea nu are de partea sa şansa acestei atitudini confortabile . Roegen nu va avea. aproape că nu ar mai exista insuficienţă economică în viaţa omului. lucr. concluzionează economistul şi filosoful nostru... Nu numărul maxim al populaţiei ce poate fi hrănită la un moment dat este cel mai important lucru.el a făcut remarcabila descoperire a ireversibilităţii curbei ofertei pe termen lung. a unui întreg care se consumă pe zi ce trece şi în locul a ceea ce se consumă nu se pune nimic la loc. procesul entropic nu ar fi irevocabil. Nici măcar creşterea populaţiei.. Cum stocurile existente sunt finite. ca pământul să poată hrăni 45 de miliarde de oameni. Georgescu Roegen. Până să ajungă acolo. spune el. la infinit. La modul global privite. Ibidem. mai ales din acest ultim unghi. Legea entropiei . o privire analitică a ceea ce a lăsat el moştenire permite o minimă departajare a unor soluţii pe "felii" mari ale întregului. "S-ar putea. ne arată că 97 98 99 N. Totuşi. Toate acestea. • "împrejurarea că specia umană este supusă unui conflict social ireductivil"98. Iar dacă răspunsul este să zicem o mie de ani va trebui să ne întrebăm: «ce se va întâmpla după aceea». "Dacă. dar este cert că nu ar putea-o face la infinit. p. subliniază el.de a se "strădui" în a-şi consuma resursele.

important este de cunoscut. aceasta ar însemna o schimbare radicală a modului tehnic de producţie. e mai important de ştiut cum şi cât timp decât ce număr de populaţie poate nutri pământul. p. Generaţiilor viitoare li se refuză "azi" această şansă. Pesimismul lui Roegen are aceeaşi origine ca cel al lui Malthus. în afara "compasiunii" faţă de cei care vor veni după noi. crede Roegen. în propri-i săi termeni. 97 . Roegen nu oferă o soluţie clară. prezenţi şi viitori"102. intervenită după "criza lemnului". ne aflăm acum în faţa celei de-a treia descoperiri prometheice. implică colaborarea (sau conflictul dintre generaţii) în folosirea sursei de viaţă . dar. concluzia lui Roegen nu este deloc optimistă. miniaturizarea şi un plus de grijă faţă de generaţiile viitoare sunt absolut 100 101 102 Ibidem. Aşadar. Dacă "viitorii noştri semeni" ar fi intrebaţi despre preţul petrolului ar fi sigur. Important de reţinut că în continuarea vre-unei soluţii pe acest teren piaţa nu are la Roegen un rol semnificativ. Roegen nu este un fatalist. Numai generaţiile prezente participă la spectacolul pieţei. În alţi termeni. Sau.31. În loc de "abstinenţă. p.până şi noţiunea de populaţie optimă concepută ca o coordonată determinată ecologic nu are decât o valoare artificială"100 [sublinierile autorului]. Şi cum "întregul fond de resurse naturale nu valorează mai mult decât câteva zile de lumină solară"101. că el n-ar reflecta doar o fracţiune din dimensiunea sa reală. În condiţiile în care "cantitatea de viaţă poate fi definită drept suma anilor trăiţi de toţi oamenii. Lasă doar să se întrevadă că producţiile curate. soluţia pentru a mări. După acest scenariu. Prima vizează descoperirea focului şi a sursei sale de energie lemnul. viciu şi nenorocire". Şi nu are pentru că piaţa este expresia sintetică a unui prezent. Şi ele se adresează tot unei lumi finite. Roegen întrevede posibilitatea ca omul să-şi reorienteze tehnologia şi economia spre energia care vine direct de la soare. epuizabili. a fost inventarea motorului termic bazat pe energie produsă prin arderea combustibililor fosili. De aceea. nici energia solară şi nici fuziunea controlată nu par a fi soluţiile aşteptate. Din păcate.30. A doua. Roegen aminteşte că s-au mai înregistrat în istorie două asemenea revoluţii prometheice. Roegen invită autoritatea statală pentru a stabili regulile jocului şi pentru a reglementa consumul de resurse. Ibidem. Şi tot din păcate.stocul de resurse. Marea problemă a acestei schimbări înseamnă reconversia energetică. Ibidem. "cantitatea maximă de viaţă care poate trăi din zestrea naturală a omului până la completa epuizare a acesteia". la limita posibilului. Ea trebuie să asigure înlăturarea dependenţei de energia combustibililor fosili. acest "stoc de viaţă". spre deosebire de acesta.

Mai mult. aproape gratuite. Nicholas Wade "adună" elementele care compun acel "program bioeconomic minimal" pe care Roegen îl are în vedere. productive dar mari consumatoare de entropie joasă şi. o agrocultură mecanizată este eficientă doar pentru generaţiile prezente dar este o afacere proastă pentru generaţiile viitoare. să înţelegem şi să luăm aminte că atunci când fabricăm un tanc sau un Cadillac consumăm din fierul cu care generaţiile viitoare şi-ar putea face un plug. Faţă de această lume naturală. antiecologice. • Omenirea trebuie să-şi reducă treptat populaţia la un nivel la care să poată fi hrănită numai prin agricultura organică. prin reglementări. Peste toate acestea. Agricultura. "Conservarea sistematică" este o soluţie necesară dar de tranziţie. Revoluţia verde nu-l inspiră. • Cu forţele de producţie eliberate astfel. • Până când folosirea directă a energiei solare devine un procedeu generalizat sau până se realizează fuziunea controlată. dacă este necesar. Ea va trebui să se "hrănească" din propri-i săi produşi şi să se dezvolte în afara îngrăşămintelor chimice. cea mai legată de natură. în plus. măsura omului economic".prin supraîncălzire. care este contrară intereselor de durată ale omenirii. altfel spus. zestre moştenită. Mai mult. şi. supraccelerare etc. suprarăcire.trebuie evitate. agricultura organică roegeniană va trebui să fie tot mai puţin intensivă. la miniaturizare. că grija faţă de mediu este o datorie ce se impune cu obiectivitatea unei legi naturale.necesare. Singura consonantă cu vederile sale este agricultura organică. trebuie să devenim cu toţii "sacerdoţi ai ecologiei". În studiul său "Nicholas Georgescu . nu avea cum să-i scape lui Roegen. trebuie să fim mai conservativi. în alţi termeni. ne atrage atenţia că "trebuie să limităm foamea noastră nesăţioasă după lucruri giganteşti". Ea "a înlocuit bivolul şi bălegarul" (daruri. Ea oferă răgazul necesar pentru ca "Prometheu III" să se producă. Ne invită. consideră el. pe mecanizare. 98 . Dar este sigur că ea va veni. o povară care va apăsa cel mai greu pe umerii ţărilor subdezvoltate. pentru a nu secătui solul şi a-i permite refacerea lui ciclică naturală. ale soarelui) cu tractorul şi îngrăşămintele chimice. totuşi. şi care. mai ales. Ne atenţionează. în stilu-i specific. Tentantă. să înţelegem. . ea se bazează. ţările industrializate trebuie să ajute ţările subdezvoltate să ajungă cât mai repede posibil la o viaţă bună (dar nu de lux).Roegen: entropia. toate pierderile de energie . pe scurt cuprinde următoarele propoziţii: "• Producerea tuturor instrumentelor de război trebuie interzisă complet. "să fim îngrijoraţi". Roegen nu ne spune exact în ce constă cu exactitate această a treia revoluţie.

mai puţin vulnerabile sau mai puţin populate. fabricanţii trebuie să pună accentul pe durabilitate. un avizat în materie. citare de la p.26.. vol.. • Instalarea de dispozitive de alertă. din ale cărei realităţi se inspiră. Dovadă stă şi faptul că nu există lucrare serioasă pe tema dezvoltării durabile fără să facă trimitere la analizele sale originale. • Apelul la un consum decent şi la o producţie durabilă. Cu toată nota de utopie şi de abstract. Aşa face şi Réne Passet. Pentru implementarea lor este chemat în ajutor Statul. Iar pentru unele dintre măsuri se pare chiar că statul naţional nu este de ajuns. Editura Expert. propunerile lui Roegen au suscitat şi încă mai suscită un viu şi real interes.Roegen. Cu referiri concrete la Franţa. • Instituirea şi impunerea unor planuri de ocupare a suprafeţelor de pământ de natură să limiteze instalarea unor firme poluante în anumite zone. cum ar fi producerea unei noi maşini în fiecare an trebuie considerat crimă bioeconomică. care să permită aprecierea calităţii mediului. 99 . Soluţiile de anvergura celor propuse de Roegen sunt "indigeste" pieţei libere. autorii nu uită să precizeze că ele sunt conforme cu viziunea entropică de sorginte roegeniană. • Impunerea de norme de emisie la produsele toxice . chiar dacă pe autor l-a animat tot timpul grija pentru săracii lumii şi a înţeles că problemele lor sunt specifice şi cer soluţii la fel de specifice. plasate dincolo de "imperialismul" pieţei libere şi zgomotul seduisant al reclamei. • Impunerea unui sistem de indicatori. • Etatismul poziţiei. 1. 103 Articol publicat în volumul Nicholas Georgescu . în raport cu normele de calitate a mediului. el propune următoarele măsuri preventive şi curative cu caracter normativ: "• Eliminarea directă a poluării prin colectarea şi tratarea directă a deşeurilor solide sau lichide. p. Caracterul globalist al soluţiilor. fizici sau biologici. 1996.257 - 263. proiectânduşi produsele pentru o durată de viaţă mare şi reparaţii facile"103. Omul şi opera. De remarcat.• Consumul de dragul modei. dintr-o analiză chiar şi sumară a acestui program: • • Nota uşor utopică cu care autorul îşi formulează unele dintre obiectivele sale. Chiar şi atunci când se propun planuri concrete în lupta cu poluarea.

pe cât posibil. grădini zoologice şi botanice. Nu sunt puţine studiile care încearcă să demonstreze că nu putem vorbi de progres în general fără să avem în vedere situaţia lumii a treia. că soluţia "creşterii zero" sau a "populaţiei zero" sunt nepotrivite lumii a treia. Dimpotrivă. Cei care işi încep discursul pe tema soluţiilor viitoare la problemele creşterii cu această susţinere pleacă de la constatarea că neglijarea intolerabilă şi de durată a lumii a treia reprezintă o diminuare esenţială a amintitei crize şi că o dezvoltare durabilă care să ocolească această lume echivalează cu un eşec lamentabil. literatura pe tema subdezvoltării şi a perspectivelor de ieşire din impas este generos acoperită. într-un program riguros şi coerent. în lucr.• Impunerea de autorizaţii prealabile privind impactul asupra mediului a marilor proiecte publice sau private. de zone protejate. 1849. p. vegetale sau animale. întreprindere. • Gestiunea privind mediul. • Crearea de Agenţii a Bazinelor de Apă cu scopul de a asigura calitatea apelor"104.cit. acuzator şi revendicativ. imparţiale. Tot la fel de clar e că "ceva" trebuie făcut pentru ca aceasta să surmonteze starea de derivă în care se află. c) Participarea mai insistentă a lumii a treia la procesul dezvoltării şi la roadele acestuia Ceea ce caracterizează astăzi lumea nu este o criză obişnuită ci una a civilizaţiei a cărei soluţie nu poate fi decât de anvergură. la nivel de ramură (Franţa). Este clar pentru toţi. aglomeraţie urbană (Japonia). de la un tiermondism de stânga. inclusiv pentru analiştii problemei. a disparităţilor regionale şi a atitudinii de 104 René Passet. regăsibil între coperţile multor lucrări. • Protecţia esteticii peisajului printr-o politică de reglementare şi constituirea de peisaje amenajate. Environnement et biosphère. de pildă.. Soluţii şi sugestii nu lipsesc însă. la scară planetară. pănă la studii serioase şi. între poluatori şi administraţie pe linia elaborării de norme privind mediul. • Gestiunea diversităţii patrimoniale prin constituirea de bănci de gene. i se pare că starea actuală a acestei lumi se datorează unei creşteri mimetice. Lui Ignacy Sachs. cu preluarea inegalităţilor sociale. 100 . cel puţin din perspectiva dezvoltării durabile. parcuri naţionale de conservare a unor specii. Acel "ceva" nu se concretizează. • Practicarea de contracte.

D. Ignacy Sachs nu e singurul preocupat de modul de integrare şi de participare a lumii a treia la procesul dezvoltării durabile. e clar că amorsarea unei strategii de dezvoltare durabilă pare. ale tuturor oamenilor.cit. problemelor mediului sau 105 106 Ignacy Sachs. L. cu atenţia necesară.Woods în 1994. Obiectivul ei nobil de a ajuta ţările lumii a fost convertit şi pervertit în acela de a îndatora ţările lumii. exprimare democratică. Science. soluţiile ar însemna respectarea următoarelor jaloane105: • • • • • Păstrarea autonomiei de decizie în găsirea şi gestionarea unor modele de dezvoltare proprie. din start.42 şi următoarele.32. de a face ca fluxul plăţitor dobânzilor să nu fie întrerupt. nu şi-a îndeplinit misiunea asumată atunci. Bhaskar Nath şi Ilkden Talaz consideră. Devuyst. decizie. Înlăturarea economismului abuziv care distruge natura pentru un profit efemer şi înlocuirea lui cu un ecologism conservativ care. impactul activităţilor Băncii Mondiale a fost de a face pe bogaţi creditori şi mai bogaţi iar pe săraci să sărăcească şi mai mult"107. social. Luarea în considerare. caducă. Aceasta deoarece banca Mondială. pentru a face posibil ca problemele de mediu şi de calitate a vieţii să fie tratate. Nu pe toate. lucr. Man. trebuie să fie mai atent cu interesele umanităţii în general. de fapt. a nevoilor materiale şi nemateriale. Ilkden Talaz. în funcţie de contextul istoric. sau chiar deloc. în mod echitabil. p. cultural. ecologic etc.cit.. cu resursele lor sărăcăcioase abia dacă pot să-şi plătească dobânzile. p. Bhaskar Nath. 43. Reforme instituţionale pentru a asigura populaţiei un acces mai echitabil la resurse ca şi la creaţie. 107 101 . Sustainable Development. p. lucr. e adevărat. şi aici. Un asemenea transfer ar fi necesar. Nath. Technology and Sustainable Development" în B.. după autorii citaţi. instituţia cheie a acestui sistem. Mai multă prudenţă ecologică printr-o dezvoltare în armonie cu natura. Hens. la rându-le. Din moment ce. Soluţia unei asemenea mişcări de fonduri nu e posibilă în condiţiile actualului sistem monetar internaţional ale cărei baze au fost puse la Bretton . pentru a schimba priorităţile din lumea sudului sărac.distrugere a mediului de la cei bogaţi.. "Ajustările structurale" întreprinse aici par a răspunde mai degrabă nevoilor creditorilor care. De aici plecând. Dar. fără să sacrifice interesele generaţiei prezente. Rezultatul final al unui asemenea proces s-a tradus în dramatica situaţie în care economiile celor mai debitoare ţări au fost zdrobite de povara datoriilor. că este esenţial transferul substanţial de fonduri dinspre nordul dezvoltat înspre sudul subdezvoltat106. Noile proiecte implementate în ţările debitoare acordă foarte puţină atenţie. Ibidem. "privind prin prisma ţărilor în curs de dezvoltare. le impun.

102 .cit. Singura "licărire de speranţă" este legată de înfiinţarea Global Environmental Facility (GEF). c) O nouă atitudine faţă de creşterea economică şi de rezultatele acesteia Inputurile creşterii economice sunt resursele. Instituţiile în sine nu sunt blamabile pentru rezultatele activităţii lor. adesea.. Ca să răspundă criticilor administrate tipului de creştere economică postbelică. în sfârşit.44. Este justificată. artizanii creşterii durabile au 108 109 Ibidem. finanţat de Banca Mondială şi "garantat" de guvernul filipinez. materiale şi nemateriale. Lucas Bretschger pleacă şi el de la premisa că dezvoltarea durabilă. De aceste preţuri scăzute beneficiază ţările bogate importatoare. oamenii. Comerţul internaţional. instituţie creată după Rio 1992 în ideea de a asigura necesarele transformări dinspre nord spre sud pentru a sprijini perspectivele dezvoltării sustenabile. Cei care le dau însufleţire. Nu numai Banca Mondială sau FMI sunt "artizanii" "sclaviei economice" în care se găsesc ţările lumii a treia. Atitudinea standard faţă de acestea a fost una dominată de ideea caracterului lor nelimitat. sunt probleme care aparţin întregii lumi. spune Lucas Bretschger. Growth Theory and Sustainable Development. p. fără oprelişti."dislocărilor sociale" pe care le generează. că starea economiei. "aranjamentele de ajutor" în beneficiul celor bogaţi care se fac aici reprezintă cauze la fel de serioase. ca şi subdezvoltarea. La întrebarea ce-i de făcut.236-237. ca şi a mediului. Un exemplu tipic de investiţie iresponsabilă este Amplasamentul Nuclear Batung din Filipine. o exploatare a lor neraţională şi. Dar aceste economii se închid cu false costuri competitive. sunt răspunzători pentru marile inegalităţi care în loc să se reducă se reproduc la scară tot mai mare. Deschidereea acestor economii circulaţiei fluxurilor marfare şi monetare internaţionale poate fi benefică printr-o alocare mai eficientă a resurselor. sunt puternic influenţate de relaţiile economice dintre naţiuni sau regiuni şi că. p. prădalnică. Preţul resurselor lor nu înglobează cheltuieli cu managementul mediului. Sub zodia acestei filosofii s-a produs. Despre ce este vorba? Cheltuielile pentru protecţia mediului sunt infinit mai mici în ţările slab dezvoltate. Lucas Bretschger. realizat într-o zonă ameninţată de cutremure. o compensare internaţională: transferurilor de resurse ieftine să le corespundă transferuri internaţionale de know-haw şi tehnologie ieftină şi ecologică109. autorii amintiţi socotesc că "este foarte greu de întrevăzut cum pot fi convinşi actorii implicaţi să abandoneze vechile metode şi să adopte noi politici care să asigure un transfer substanţial de fonduri din nord spre sud aşa încât unul din importantele criterii ale dezvoltării sustenabile să fie îndeplinit"108. dezbaterile teoretice pe problema sustenabilităţii deschid pepsrepctive noi privitoare la configuraţia diviziunii internaţionale a muncii. lucr.

Cu cât efortul de economisire al generaţiei prezente este mai mare cu atât şansele. speranţa în educaţie. numită. prin educaţie şi instrucţie. "raţionalitatea cetăţeanului" accede logicii profitului. de timp dar şi materiale. ca şi împotriva aroganţei şi ignoranţei care. Teoria clasică şi neoclasică a considerat lăcomia. cosmopolit dar nu şi cu cerinţele economisirii resurselor şi. animat de creşterea profitului şi de ascensiunea sa materială. egoist. Pe un asemenea fundal. noul tip de creştere. asemuibilă doar dragostei de mamă. unul chiar mai mare decât explozia demografică din ţările lumii a treia. Adepţii soluţiilor multidimensionale îşi pun. Prin ea e posibil să li se inoculeze tinerilor acea dragoste străveche faţă de Pământ. drept calităţi umane esenţiale. De aici construcţia manchesteriană a acelui homo-oeconomicus. aici. trebuie găsite explicaţii şi justificări de natură etică şi morală pentru "ce facem". Fără a friza primitivismul. Cultura risipei este asimilată "culturii aruncatului la gunoi" a bunului. în mod cert. Creşterea economică viitoare nu-şi poate permite luxul de a folosi resurse într-o cadenţă mai mare decât capacitatea naturii de a le regenera. ale dezvoltării durabile. este foarte greu de luptat cu ea. este preocupat în obţinerea. motivate de creşterea profitului. În al doilea rând. lupta antirisipă implică o căutare permanentă de substituienţi şi tehnologii alternative. se consideră că lăcomia umană este unul din marile obstacole impotriva dezvoltării durabile. noua filosofie este opusă falselor nevoi. implicit. sugestiv. Dacă lăcomia este legată de instinctele noastre primare. pentru caracteristicile şi calităţile sale care au ca adresă nevoile fundamentale ale oamenilor. chiar de esenţa ei (A. numai "bogăţia aduce nobleţe". pare consonant cu un consumatorism modern. rapace.pornit o campanie severă impotriva risipei.Smitht). Ascensiune de dorit pentru că. asimilarea şi considerarea individualismului şi a egoismului. dacă acest lucru e posibil şi soldabil cu rezultate pozitive asupra caracteristicilor lor funcţionale. Prin ea. Reconsiderarea importanţei reciclării. A arunca un frigider sau o maşină în loc de a le repara. s-a susţinut. numită "implozivă" şi contrapusă celei anterioare. Realizarea unui atare deziderat obligă în mod obiectiv la colaborare între generaţii. a valorilor de întrebuinţare şi nu a valorilor de schimb. imediat ce uzura morală îi afectează imaginea de marcă. Iar raţionalitatea cetăţeanului înseamnă: Un cult pentru durabilitatea produsului. Succesul în realizarea acestui obiectiv este scontat a fi obţinut printr-o luptă pe multiple planuri. Întâi de toate. De aici. "explozivă" este centrat cu deosebire asupra calităţii. spiritul de avariţie. ale generaţiilor viitoare de a găsi 103 . o însoţesc. produs al publicităţii şi reclamei agresive ca şi vanităţii şi lăcomiei oamenilor. cu prioritate. de obicei. "cum facem" şi "de ce facem". În al treilea rând. ca ţinând de natura umană.

la rându-i. Tot dintr-o astfel de direcţie doctrinară. criteriul sustenabilităţii. al conservării mediului dar şi la rezultatul acestor acţiuni. O nouă atitudine faţă de creştere implică şi o nouă politică a distribuirii rezultatelor ei. Pentru ca fiecare generaţie să aibă un punct de plecare pe care să-şi construiască bunăstarea e nevoie ca fiecărei generaţii să i se impună. să fie beneficiara unui "cadou" făcut de generaţia precedentă. generaţia prezentă trebuie. e posibil de observat că mesajul de fond ce vine chiar dintr-o astfel de direcţie merită a fi reţinut. Conotaţia politică spune desigur.soluţii alternative. Importanţa factorului politic este reţinută în acest context ca fiind foarte importantă. Cu alte cuvinte. ceva. Artizanii creşterii durabile îşi propun ca acestea să fie însoţite de progres social. îndeosebi de guvernele de orientare socialistă. Pe canalul socialului statul este invitat să facă redistribuirile necesare până la limita la care clivajele sociale nu dau naştere la conflicte. Dacă. înlăturarea disparităţilor regionale în repartizarea rezultatelor creşterii. Economisirea prezentă înseamnă însă consum sacrificat. pe această cale. Dacă e posibilă departajarea de această notă care trimite spre egalitarism şi ficţiune. În cazul socialiştilor accentul cade pe utopie. Or. o reducere a marilor discrepanţe de avere şi poziţie socială. 104 . E posibil ca acest lucru să nu coincidă şi cu calea eficienţei prescrisă de teoria economică standard. Pe fondul creşterii continue a PIB se doreşte. a consumului colectiv în dauna celui privat nu este exclusă. o planificare riguroasă a ofertei ţinând seama de nevoile fundamentale ale societăţii. cei prezenţi. progresul social presupune o mai echitabilă împărţire a rezultatelor producţiei. la cele de mai sus se adaugă: • • • modificarea stilului de viaţă în sensul creşterii ponderii bunurilor de durată în total consum şi o mai bună satisfacere a nevoilor sociale. cu privire la gradul de utopie sau realism al unor soluţii. le dau viaţă. vor fi şi ele mari. de fapt. Soluţia echipamentelor colective şi a dezvoltării. se sugerează şi un control serios al preţurilor la produsele de bază spre a permite accesul la consum al celor mai puţin favorizaţi. ca o "constrângere". "Foloasele nerealizate" aici sunt însă compensate de sănătatea viitoare a mediului şi a generaţiilor cărora. problema relaţiei între generaţii trebuie să fie mai mult o problemă de etică decât de eficienţă. El înseamnă coparticipare la procesul creşterii. atunci vom avea imaginea completă a ceea ce înseamnă un program socialist de creştere durabilă. să fie obligată în a lăsa moştenire o zestre în capital de mediu cel puţin la fel de generoasă ca cea pe care a moştenit-o. Spre a fi motivată într-un atare demers.

Protecţia mediului înconjurător . Concepte de bază privind mediul înconjurător Protecţia mediului înconjurător . 160 Acesta este produs de arderea combustibililor fosili pe bază de sulf. autori Marius Profiroiu şi Irina Popescu. atât pe plan intern. Odată degajat în atmosferă. cum ar fi uleiul sau cărbunele. dorinţa de a face sacrificii pentru îmbunătăţirea mediului a crescut considerabil. lupta împotriva sărăciei şi a crimei organizate şi menţinerea păcii au fost cotate mai sus. din lucrarea POLITICI ERUOPENE.1.NOTĂ: Pentru problematica legată de mediul înconjurător în politica europeană. a se citi cap. Capitolul 7 Politica privind protecţia mediului înconjurător 7.7. Economică. ed. Datorită faptului că daunele aduse mediului înconjurător au devenit din ce în ce mai grave. dioxidul de sulf este . 159-181. Probleme ca poluarea aerului şi distrugerea stratului de ozon de către clorfluorocarburi nu depind de graniţele naţionale Exemplul poluării aerului pe plan global arată clar că orice încercare a unui stat de a-şi păstra mediul curat este sortita eşecului dacă celelalte state nu sunt şi ele pregătite să facă un efort în domeniul protecţiei mediului.o provocare internaţională Problemele mediului înconjurător nu pot fi rezolvate eficient decât prin acţiunea tuturor părţilor implicate.în adevăratul sens al cuvântului . O anchetă întreprinsă pe întreg cuprinsul UE (Eurobarometer. Bucureşti 2003 (textul de mai jos este preluat prin scanare). aşadar. Singura soluţie este ca toate ţările să coopereze. Cetăţenii din Europa aşteaptă."pe aripile vântului". Doar şomajul. martie 1999) a relevat faptul că 86% din cetăţenii UE consideră îmbunătăţirea mediului înconjurător drept o prioritate politică. în cadrul legislaţiei europene. „Politica privind protecţia mediului înconjurător” p. p. ca UE să joace un rol activ în protecţia şi conservarea mediului. cât şi extern prin participarea Comunităţii la diferite acorduri internaţionale. Problemele de mediu internaţionale căpăta o importanta din ce în ce mai mare. Amestecul dioxidului de sulf cu umiditatea din nori provoacă ploi acide care adeseori contribuie la acidificarea solului şi a apei la mii de kilometri distanţă de zona de emisie a noxelor. 105 .o problemă ce vizează viitorul planetei Protecţia mediului înconjurător este o problemă care interesează şi afectează toţi cetăţenii.

106 . încheierea de acorduri internaţionale pe probleme de mediu este. aceleaşi state au pus piatra de temelie a Comunităţii Economice Europene (CEE). Belgia. dispariţia diferitelor specii de faună şi floră sălbatică sau poluarea celor şapte mări atrag şi mai serios atenţia asupra nevoii de măsuri comune. lărgirea găurii din stratul de ozon.În nordul Suediei. Istoricul politicii de mediu Când Germania. Mai mult de 94% din poluarea provocată de emisiile de sulf apărută în Austria a fost aşadar ''importată" din străinătate. puternica interdependenţă în domeniul protecţiei mediului este binecunoscută. Olanda. măsuri în acest sens. centrul de interes era împiedicarea unui alt război în Europa. în multe zone nu există nici o alternativă la lungile şi greoaiele negocieri ale acordurilor internaţionale. Ameninţarea schimbării climei. Măsurile adoptate de către state în mod individual n-ar reprezenta decât o picătură în ocean. Cu toate acestea. Acelaşi lucru este valabil în cazul încetării producerii şi folosirii substanţelor responsabile de subţierea stratului de ozon din stratosfera (în special clorfluorocarburi). în 1957. este mult mai dificil să se verifice dacă angajamentele sunt respectate şi să se impună sancţiuni dacă este necesar. Când. Şi în cazul poluării apei situaţia este similară. Globalizarea problemelor mediului înseamnă că. Luxemburg şi Franţa au fondat Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) în 1951. în special de dioxid de carbon (CO2) care este necesară pentru a evita schimbările climatice periculoase. este o cale mult mai înceată şi mai grea aceea de a ajunge la acorduri eficiente. mai puţin de 6% din poluarea cu sulf detectată în Austria era autohtonă. 161 7.2. de obicei. de vreme ce în cazul acordurilor este nevoie de un compromis între mai mulţi participanţi. Situaţii similare pot fi întâlnite şi în Austria. simultan. De asemenea. Italia. dar în multe cazuri constituie singura soluţie viabilă p. Cu toate acestea. decât aceea de a elabora legi naţionale. reconstrucţia în Europa era principala problemă. un proces lent. În zilele noastre. Un mare număr de acorduri şi convenţii internaţionale ar trebui să ajute ca problemele de mediu să poată fi ţinute sub control. Eforturile uriaşe făcute de către Olanda pentru a purifica Rhinul ar fi fost sortite eşecului dacă Germania şi alte ţări riverane n-ar fi adoptat şi ele. Conform acestor date. mai târziu. multe probleme pot fi soluţionate în mod semnificativ doar la nivel internaţional. acum. Comisia Economică pentru Europa Naţiunilor Unite adună periodic date despre mişcările agenţilor poluanţi ai aerului din Europa. cea mai mare parte provenind din regiunile industriale ale Europei Centrale şi din Marea Britanie. numai o parte neglijabilă din aerul poluat ce a provocat ploile acide provine din Suedia. Reducerea la nivel mondial a emisiilor de noxe. Cu toate acestea. cere acţiuni concertate. UE este un forum potrivit pentru rezolvarea problemelor de mediu. de exemplu. la nivel global. Din aceste date se poate observa unde ia naştere poluarea aerului. se găsesc o serie de lacuri ale căror rezerve de peşte s-au diminuat drastic din cauza ploilor acide.

Deşi primele măsuri s-au concentrat pe repararea daunelor deja apărute. primul PAM a enunţat principiile de prevenire. ƒ împiedicarea degradării mediului.Nici în Europa. punând accent pe acţiunea de prevenire a poluării în loc de controlul acesteia şi pe integrarea politicilor de mediu în celelalte politici comunitare. ţinută la Stockholm. Tratatul de la Maastricht ridicat protecţia mediului la unul dintre cele mai înalte ranguri printre obiectivele Comunităţii. schimbările procedurale au facilitat promulgarea măsurilor pentru mediu necesare la nivel comunitar. în Brazilia. Plecând de la ideea că succesul pe termen lung al politicilor privind Uniunea Monetară şi piaţa internă depinde de durabilitatea politicilor sectoriale. Pe lângă aceasta. a încercat să ofere o strategie generală de protejare a mediului şi a resurselor naturale la nivelul Uniunii Europene.1982). De aceea. în special industrie. focalizânduse pe integrarea politicilor de mediu în politicile sectoriale şi cuprinzând patru elemente cheie: ƒ implementarea efectivă a legislaţiei de protecţie a mediului existentă. statele membre ale CEE au subliniat importanţa politicii mediului la Summitul de la Paris. adoptat în 1983. Cel de-al treilea Program de Acţiune pentru Mediu. la 1 noiembrie 1993. Dezvoltarea politicilor de mediu Ia nivelul Uniunii Europene a demarat la începutul anilor '60. social şi de mediu. cheia atingi obiectivelor privind 107 . deschizând noi căi de comunicare între organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale care acţionează pentru realizare aceluiaşi ţel şi conştientizând publicul asupra soluţiilor la îndemână. În iunie 1992. ƒ menţinerea accesului permanent la resursele naturale. p. Aceste principii au fost parţial reluate. cel de-al cincilea Program de Acţiune pentru Mediu avea la bază două principii majore: ƒ integrarea politicilor de mediu în politicile sectoriale. 162 Al patrulea Program de Acţiune pentru Mediu s-a derulat în perioada 1987-1992. prin elaborarea primelor legislaţii legate de produse (în special substanţe periculoase. ƒ crearea de noi locuri de muncă. reprezentanţii a 178 de naţiuni s-au întâlnit la Rio de Janeiro. Politicile de mediu ale Uniunii Europene pentru perioada 1993-1999 au $j formulate în cel de-al cincilea Program de Acţiune pentru Mediu. Când a intrat în vigoare. Statele membre au cerut Comisiei Europene să elaboreze un Program de Acţiune pentru Mediu. ridicând nivelul de conştientizare. nici în restul lumii. energie. în 1972. transport. asupra aspectelor globale de mediu. ƒ reglementarea impactului asupra mediului produs de "sursele de poluare". incluzând un calendar precis. protecţia mediului nu era o preocupare la acea vreme. El a fost conceput pentru a îndruma Comunitatea Europeană pe un curs de dezvoltare durabilă. detergenţi şi alte produse industriale) în strânsă concordanţă cu încercarea statelor membre de armonizare a reglementărilor care "afectează direct stabilirea şi/sau funcţionarea pieţei comune". Prima încercare a Comunităţii Europene de a rezolva probleme de mediu a avut loc la cea dintâi Conferinţă globală pe probleme de mediu -„Despre mediul înconjurător". ƒ îmbunătăţirea accesului publicului la informaţia privind mediul. agricultură şi dezvoltare regională. Elementele cheie pentru atingerea dezvoltării durabile sunt: ƒ menţinerea calităţii vieţii. Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediu a stimulat activităţile naţionale în domeniul protecţiei mediului în multe ţări europene.1977) elaborat de către şefii de state şi de guverne din cadrul Comunităţii a reprezentat începutul politicii de mediu a UE. în acelaşi an. lărgite şi completate de al doilea Program de Acţiune pentru Mediu (1978 . program ci stat la bata elaborării politicilor naţionale de mediu în statele membre şi ţări candidate. Acest program prezenta o serie de măsuri care trebuiau adoptate în vederea controlării problemelor legate depoluare. în special în cea privind planificarea teritoriului. tratatele ce stau la baza Comunităţii Europene nu oferă nici o bază legală pentru activităţile Comunităţii în domeniul politicii de mediu. Primul Program de Acţiune pentru Mediu (1973 . chiar împotriva voinţei statelor membre mai puţin preocupate de mediu. pentru a decide care sunt acţiunile necesare pentru promovarea unei dezvoltări durabile în domeniul economic. Summitul de la Rio a catalizat interesele guvernelor în transpunerea scopurilor politicii generale de mediu în acţiuni concrete.

transport. acidificarea şi calitatea aerului. în special instrumente economice şi orizontale. să-şi adapteze aceste standarde la cele mai stricte ale statelor membre nou incluse. La 10 ianuarie 1996 Comisia a elaborat o propunere de Decizie a Parlamentului European110 privind revizuirea celui de-al cincilea Program de Acţiune pentru Mediu prin identificarea a cinci domenii prioritare. gestionarea deşeurilor. programul avea în vedere trei elemente: ƒ riscul asociat industriei. gestionarea resurselor de apă. UE a fost de acord să-şi revizuiască propriile standarde de mediu în anumite domenii ale legislaţiei. public etc. pe o 1 perioadă de patru ani şi.ţări având reputaţia de a fi sensibile la problema mediului -. ƒ protecţia împotriva radiaţiilor. educaţia. fiind finalizat de către Comisia Europeană sub forma unui program 110 111 Decizie adoptată în iulie 1998 Tratatul a intrat in vigoare la 1 mai 1999 108 . ƒ derularea unor acţiuni suplimentare de comunicare şi informare. agricultură şi turism . acest termenlimită pentru revizuire a fost prelungit. zonele costiere. Acolo unde această revizuire a fost efectuată. Pentru atingerea obiectivelor propuse. şi anume .prin prisma a şapte probleme de mediu: schimbările climatice. mediul urban. ƒ dezvoltarea proceselor de implementare şi control prin îmbunătăţirea şi simplificarea legislaţiei legate de mediu. 163 protecţia mediului. ca de exemplu: informaţia. Comisia Europeană a pregătit cel de-al şaselea Program de Acţiune pentru Mediu. transport. Suediei şi Finlandei (1995) . respectiv: ƒ îmbunătăţirea integrării politicilor de mediu în politicile sectoriale: agricultură.industrie. In anumite domenii. Al cincilea Program de Acţiune pentru Mediu se adresa unor sectoare ţintă. elaborate de către Agenţia Europeană pentru Mediu. energie. ƒ siguranţa nucleară. Legat de managementul riscului. p. industrii.ƒ p. 164 Pornind de la "Evaluarea Globală a celui de-al cincilea Program de Acţiune pentru Mediu" şi de la Raportul privind starea mediului în Europa: "Mediul în Uniunea Europeană la sfârşitul secolului". precum şi protecţia civilă. ƒ instrumentele orizontale. ƒ creşterea rolului Uniunii pe plan internaţional Următorul pas în domeniul politicii de mediu europene a fost Tratatul de la Amsterdam111 (1997) care subliniază din nou importanţa protecţiei mediului şi a dezvoltării durabile. ƒ utilizarea unui spectru mai larg de instrumente de politici. respectiv: ƒ legislaţia prin care sunt impuse standardele de mediu. înlocuirea instrumentelor de "comandă şi control" cu instrumente împart responsabilitatea privind protecţia mediului între diferiţi ac ca de exemplu: guverne. ƒ ajutorul financiar necesar pentru implementarea politicilor. O dată cu intrarea în UE a Austriei. ƒ instrumentele economice care trebuie să încurajeze producţia şi utiliza rea produselor şi proceselor tehnologice care nu pun în pericol mediul. turism şi industrie. cercetarea. Documentul sintetizează politicile de mediu ce trebuie implementate în perioada imediat următoare. strategia recunoştea necesitatea folosirii unui număr însemnat de instrumente. se poate spune că politica de mediu a Europei a primit un impuls pozitiv. energie. protecţia naturii şi biodiversitatea. acolo unde este necesar. intensificarea campaniilor de conştientizare a publicului.

• în procesul de adoptare a deciziei cu privire la un nou proiect trebuie avut în vedere impactul realizării acestuia asupra mediului. • Utilizarea prudentă şi raţională a resurselor naturale. obiectivele şi instrumentele politicii de mediu A. Cu cât publicul este mai bine informat despre starea mediului. care presupune acoperirea costurilor legate de prevenirea şi remedierea daunelor aduse mediului de către poluator. Directiva cu privire la accesul la informaţia despre mediu prevede că autorităţile din cadrul statelor membre trebuie să furnizeze anumite date despre starea mediului tuturor cetăţenilor lor. de aceea educaţia ecologică este esenţială. Principiile politicii de mediu Principiile care stau la baza politicii de mediu au fost formulate de primul Program de Acţiune pentru Mediu. perioada de implementare a celui de-al şaselea Program de Acţiune pentru Mediu va coincide cu perioada în care cele 12 ţări candidate vor adera la Uniunea Europeană şi. • politicile de mediu din statele membre trebuie să ţină cont de interesele ţărilor în curs de dezvoltare. trebuie redusă. cu atât el poate să-şi asume mai bine rolul său în ceea ce priveşte co-responsabilitatea în crearea politicii de mediu europene. Comisia Europeană a invitat aceste ţări să participe efectiv la elaborarea Programului. p.intitulat „Viitorul nostru. Obiectivele politicii de mediu Principalele obiective ale politicii de mediu au în vedere: • Conservarea şi protecţia mediului. • Un mai bun acces la informaţiile despre starea mediului oferit populaţiei. de acţiunile necesare şi de zona geografică ce trebuie protejată. ţinând cont de tipul de poluare. Cerinţele de protecţie a mediului trebuie să fie integrate în definirea şi implementarea altor politici comunitare. 165 • • principiul subsidiarităţii: măsurile de protecţia mediului trebuie adoptate la nivelul cel mai adecvat. • activităţile dintr-un stat membru nu trebuie să cauzeze deteriorări ale mediului în alt stat. la cerere. programele naţionale de protecţia mediului trebuie armonizate cu programul Comisiei Europene. alegerea noastră" (2001-2010). ca şi îmbunătăţirea calităţii lui. Comisia Europeană şi statele membre trebuie să iniţieze acţiuni de promovare a problemelor legate de protecţia mediului cu efecte globale. 7. • Promovarea măsurilor internaţionale pentru rezolvarea problemelor de mediu regionale sau globale.3. Acest obiectiv se bazează pe principiul precauţiei şi pe principiul necesităţii acţiunii preventive. având la bază un concept comun dezvoltat pe termen lung. devenit principiu de bază în cel de-al patrulea program de acţiune. • Protecţia de nivel înalt. luând în considerare diversitatea situaţiilor din diferite regiuni ale Comunităţii. • responsabilitatea privind protecţia mediului revine fiecăruia dintre noi. pe de o parte. care produce un dezechilibru major la nivelul ecosistemelor. • prin intermediul organizaţiilor internaţionale. pe de altă parte. încă din faza iniţială. • Protecţia sănătăţii umane. Principiile. a combaterii sursei care provoacă deteriorarea mediului şi a obligaţiei celui responsabil să plătească. • exploatarea resurselor naturale. • principiul "poluatorul plăteşte". Acestea se referă la: • principiul prevenirii poluării. B. • informaţiile ştiinţifice legate de mediu trebuie aprofundate în vederea îmbunătăţirii deciziilor care trebuie adoptate în legătură cu acţiunile. 109 . că protecţia mediului în contextul aproximării legislative reprezintă un sector cheie pentru toate ţările candidate. finanţând în acest sens un proiect coordonat de Centrul Regional pentru Mediu din Europa Centrală şi de Est. Având în vedere că.

la respectiva structură legală şi la diferitele tradiţii din cadrul fiecărui stat membru. precum cele legate de calitatea apei.există sectoare în care integrarea politicilor de mediu este avansată (sectorul industrial). Instrumentele utilizate de către Uniunea Europeană în vederea implementării politicii de mediu C1. p. bazându-se pe prevederile legale din Tratatul Uniunii Europene. turism).implementarea măsurilor de conservare pentru protecţia naturii. interdicţia de a trimite deşeurile în anumite ţări în curs de dezvoltare. 166 C.trebuie să se dezvolte noi instrumente de politici. dar lasă în seama statelor membre alegerea măsurilor ce se impun (de exemplu. Din acest motiv. Măsurile de mediu necesită un grad înalt de flexibilitate. mai presus de toate. Programul are două componente: ƒ LIFE NATURA .iată ţelul pentru a întruni cerinţele pentru o dezvoltare durabilă şi conştientă de mediu. pe cât posibil cuantificabile.pentru a îmbunătăţi performanţele în procesul de integrare trebuie sa se prezinte obiective şi măsuri clare. Modul în care această legislaţie se integrează în sistemul legal naţional rămâne şi el la latitudinea statelor respective. Un înalt nivel de protecţie a mediului care să fie cât de uniform posibil .• • Minimizarea diferenţelor dintre standardele legate de mediu ale statelor membre luate individual. LIFE sprijină proiectele de protecţie a mediului în statele membre şi candidate la UE. Directivele sunt adresate statelor membre şi. Obiectivele comune pot fi cel mai bine atinse prin măsuri de adaptare cât mai bună la diferitele condiţii climatice. să se includă componente europene. Scopul acestui program este de a contribui la dezvoltarea şi implementarea politicii şi legislaţiei de mediu a Comunităţii. Directivele lasă proporţia implementării lor la latitudinea statelor membre care sunt obligate să adopte legi pentru a îndeplini cerinţele directivei într-o anumită perioadă de timp. precum şi indicatori de evaluare a eficienţei acestui proces. Integrarea politicilor de mediu în politicile sectoriale.sprijinirea proiectelor demonstrative flexibile. Aceasta înseamnă că regulamentele UE sunt obligatorii pentru flecare cetăţean al unuia dintre statele membre. gestionarea deşeurilor. directivele sunt mult mai des utilizate pentru a implementa politica de mediu europeană decât regulamentele. menţionează obiectivele ce trebuie atinse cu ajutorul fiecărei directive în parte. p. planificarea utilizării 110 . ca de exemplu: utilizarea rezultatelor cercetării. impusă de regulamentul UE în ceea ce priveşte supravegherea şi controlul transportului de deşeuri. să se dezvolte indicatori de monitorizare a progreselor înregistrate în procesul de integrare. cerinţe de mediu mai stricte pentru agenţii industriali deja existenţi) pentru a rămâne sub limita valorilor specificate. . la atitudinea populaţiei. De exemplu. diferite directive privind puritatea aerului impun valori limită ale calităţii aerului pentru anumiţi agenţi poluanţi. C2. naţionale şi locale. dar şi sectoare în care integrarea nu s-a realizat (agricultură. Instrumentele financiare Cel mai important instrument financiar pentru mediu al Uniunii Europene este programul LIFE (L’Instrument Financier pur l’Environement). De exemplu. Regulamentele sunt direct aplicate în statele membre şi sunt adresate tuturor subiecţilor din cadrul Comunităţii. eficiente şi transferabile în alte zone. O asemenea lege naţională nici măcar nu este permisă. german sau italian. . utilizarea studiilor de evaluare. este obligatorie pentru fiecare francez. Se poate spune că: .167 ƒ LIFE MEDIU . Instrumentele legislative Comunitatea elaborează regulamente şi directive în conformitate cu programele de acţiune pentru mediu. fără a mai fi necesară o lege sau o ordonanţă naţională adiţională.

reducerea poluării). în vederea facilitării integrării în politica planificării zonale. Politica privind protecţia apei (standarde de calitate pentru anumite ape. ƒ proiectelor pregătitoare ce contribuie la implementarea politicii şi legislaţiei de mediu ale Comunităţii. Legislaţia orizontală Legislaţia orizontală a fost dezvoltată de către UE în scopul: 111 . D. o prevenirea poluării apei. standarde ale calităţii aerului. limitarea sau interdicţia deversării anumitor substanţe în apă). Programul ISPA finanţează proiecte mari de infrastructură în sectorul protecţiei mediului şi al transporturilor. Acest program dispune de un buget total de 640 milioane euro. 7. ƒ proiectelor cu efect demonstrativ sau proiectelor de sprijin tehnic în beneficiul autorităţilor locale. Implementarea acestor directive este strâns legată de îmbunătăţirea sănătăţii şi a calităţii vieţii cetăţenilor şi are un impact pozitiv asupra coeziunii sociale şi economice a ţărilor beneficiare. ISPA se concentrează asupra aplicării directivelor de protecţie a mediului care necesită mari costuri de implementare. Politica deşeurilor (incinerarea deşeurilor. România. o măsuri împotriva poluării şi acidificării aerului.4. ƒ tratarea apelor uzate. Letonia. cum ar fi combustibilii. contribuind la dezvoltarea sănătoasă a mediului. în ceea ce priveşte protecţia mediului. în primul rând. Sprijinul financiar LIFE este. din care 47% pentru componenta NATURA şi 47% pentru componenta MEDIU. Slovenia şi Slovacia). p. ƒ poluarea aerului. tehnologii nepoluante etc.168 ƒ ƒ ƒ ƒ ƒ ƒ Chimicale. Politicile de mediu pe domenii specifice ƒ Controlul poluării aerului (evaluarea calităţii pentru anumite produse. transporturile de deşeuri. ca şi în planificarea utilizării terenurilor. ƒ gestionarea deşeurilor solide şi a deşeurilor periculoase. Programul LIFE este deschis tuturor persoanelor fizice şi juridice înregistrate în UE şi în anumite ţări candidate (Estonia. în special a celor toxice şi periculoase. accidente industriale şi biotehnologie. Ungaria. Conservarea naturii (conservarea faunei şi florei. Din acest punct de vedere. obiectivul ISPA este să sprijine ţările beneficiare în alinierea standardelor UE din domeniul protecţiei mediului.terenurilor. Politica cu privire la controlul poluării industriale (managementul d1 mediu şi schemele de verificare. promovând dezvoltarea susţinută în domeniul activităţii industriale. destinat: ƒ proiectelor inovatoare şi acţiunilor pe scară demonstrativă. deversarea deşeurile provenite din ambalaje. o reducerea deşeurilor. ca şi împotriva acidizării ozonului din troposferă. controlul nivelului maxim admis de emisii în cazul centralelor industriale). Poluarea fonică (stabilirea nivelului maxim admis pentru poluare fonic de către vehicule şi maşini industriale). Acestea se referă la următoarele domenii: ƒ furnizarea apei potabile. bateriile folosite). ca şi menţinerea varietăţii lor). inclusiv tratarea canalizărilor. LIFE III (2000-2004). în special: o protecţia şi utilizarea raţională a Zonelor de coastă.

florei. autorităţile pot percepe tarife. apă şi deşeuri. Informaţiile de mediu trebuie furnizate în maxim două luni oricărei persoane fizice sau juridice care le solicită. apei. Tot prin prevederile acestei directive. Directiva împarte proiectele în două categorii: ƒ cele pentru care procedura de evaluare a impactului asupra mediului este obligatorie. Directiva pune un accent deosebit pe accesul la informaţia de mediu şi pe rolul consultativ pe care trebuie să-1 joace toţi actorii implicaţi în proiect. aerului. secretul comercial şi/sau industrial. De asemenea.Directiva 337/85 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice şi private asupra mediului. climei. peisajului.Regulamentul 1973/92 privind crearea unui instrument financiar pentru mediu: LIFE.ƒ ƒ de a oferi metode şi mecanisme unitare menite să conducă la îmbunătăţirea procesului de adoptare a deciziilor. modificată prin Directiva 11/97. Orice evaluare a impactului asupra mediului trebuie să cuprindă efectele directe şi indirecte pe care proiectul le are asupra sănătăţii umane. când pot fi afectate: securitatea publică. Această directivă impune supunerea oricărei noi investiţii. inclusiv publicul. fără o justificare a cererii. Principalele reglementări incluse în acest sector sunt: . să asigure accesul publicului la informaţia de mediu şi. În această categorie intră acea legislaţie legată mai mult de problemele generale ale managementului de mediu decât de sectoarele. pentru dezvoltarea şi facilitarea procesului de implementare a legislaţiei. ƒ cele pentru care fiecare stat membru hotărăşte dacă le supune sau nu procedurii. precum şi de a monitoriza modul în care se implementează legislaţia europeană şi se aplică măsurile de mediu. Agenţia este responsabilă cu elaborarea şi publicarea periodică a rapoartelor privind starea mediului în Europa. statele membre sunt obligate ă facă publice. relaţiile internaţionale. O cerere de furnizare de informaţii poate fi refuzată doar în condiţii bine definite prin directivă. Pentru informaţiile furnizate. p. precum şi interacţiunile dintre acestea. la fiecare trei ani. procedurii de evaluare a impactului asupra mediului. cu copul de a colecta informaţiile de mediu prin EIONET şi de a ajuta Comisia Europeană şi statele membre în pregătirea informaţiilor necesare implementării politicilor de mediu. să disemineze această informaţie.Regulamentul 1210/90 privind înfiinţarea Agenţiei Europene de 'Mediu şi a reţelei europene de informaţie şi observare pentru mediu (EIONET). solului. 112 .Directiva 313/90 privind accesul liber la informaţia de mediu impune autorităţilor publice. patrimoniului cultural. pe de altă parte. datele privind starea mediului. la Copenhaga. cu privire la modul de implementare a 27 de directive din sectoarele aer. Directiva 692/91 privind standardizarea şi raţionalizarea rapoartelor asupra implementării unor directive referitoare la mediu impune statelor membre elaborarea de rapoarte standard (pe baza unor chestionare transmise de către Comisie). Agenţia Europeană de Mediu a fost înfiinţată în anul 1993. iar în cazul unui proiect cu impact semnificativ transfrontalier asupra mediului. periodic. 169 . dar cuantumul acestora trebuie să fie rezonabil. . care ar putea avea un potenţial impact asupra mediului. pe baza unei analize caz cu caz sau a unui set de criterii stabilite pe grupe de activităţi. pe de o parte. celelalte state membre posibil afectate. produsele sau 3 tipurile de emisii specifice. faunei. .

ƒ reciclarea şi reutilizarea. dar eforturile s-au concentrat în curând mai mult pe problema deşeurilor non-nucleare. Această prevenire are prioritate asupra reciclării şi distrugerii finale a deşeurilor. ƒ Principiul responsabilităţii producătorului menţionează că preţurile distrugerii unui produs trebuie evaluate la gradul de planificare al produsului. a fost principala motivaţie pentru prioritatea clară acordată împiedicării risipirii resurselor şi reciclării deşeurilor înainte de distrugerea lor finală. ƒ Distrugerea finală (în special închiderea în rezervoare şi incinerarea deşeurilor) trebuie optimizată. obiectivele şi măsurile pe termen mediu şi lung care vor guverna legislaţia şi acţiunile întreprinse de către Comisie în acest sector. ca resurse. Comisia Europeană a trecut la elaborarea strategiilor sectoriale din domeniu. ca şi prin produse sănătoase pentru mediu. economisirea materialelor folosite şi a energiei. pentru a fi capabil să-şi asigure singur reintegrarea deşeurilor. Pe lângă aceste obiective. ƒ Recuperarea şi reciclarea au prioritate asupra distrugerii finale. pentru a evita riscul încurcăturilor din cadrul facilităţilor de depozitare a deşeurilor. prin intermediul celor şase Programe de Acţiune pentru Mediu. ƒ Principiul proximităţii în dispunerea de deşeuri susţine că deşeurile neaprobate pentru distrugerea finala trebuie depozitate într-una dintre cele mai apropiate facilităţi de depozitare. Iniţial. datorate rarelor tratamente ale deşeurilor şi ale resurselor depozitate. Abia mai târziu s-a hotărât că această prioritate ar trebui să prevaleze. La început. observate cu mult timp înaintea găurii din stratul de ozon sau a schimbărilor climatice. care a fost revăzută de către Consiliu în 1997. respectând efectul asupra mediului şi sănătăţii populaţiei. Comunitatea se bazează pe mecanismele pieţei libere şi concurenţei între tehnologiile de reciclare. deoarece dispunerea neuniformă a deşeurilor industriale sau conductele sparte ce poluează pânza freatică au dus la daune asupra mediului. Strategia Comunităţii pentru o administrare eficientă a deşeurilor. politica în domeniul deşeurilor trebuie să respecte următoarele principii: ƒ în cadrul principiului autosuficienţei în depozitarea deşeurilor. Legislaţia europeană din sectorul deşeurilor este structurată pe cinci categorii şi acoperă: ƒ prevenirea producerii deşeurilor prin tehnologii şi produse. Politica europeană în domeniul deşeurilor După definirea politicii generale în ceea ce priveşte protecţia mediului a Uniunii Europene. fiecare stat membru trebuie să creeze o reţea adecvată de instalaţii pentru distrugerea deşeurilor. prima elaborată fiind Strategia privind Gestionarea Deşeurilor. observaţiile s-au axat pe deşeurile radioactive.Decizia Consiliului 672/97 privind Programul de Acţiune pentru Promovarea Organizaţiilor Neguvernamentale a fost adoptată pentru a asigura un instrument financiar pentru proiectele de mediu propuse de ONG-uri care acţionează la nivel european.5. Acest principiu nu se aplică deşeurilor ce urmează a fi reutilizate. Această strategie defineşte principiile. 7. 113 . a stabilit obiectivele prioritare: ƒ Împiedicarea poluării cu deşeuri este promovată prin tehnologii de producţie ce evită deşeurile.. în acest caz.

care precizează: ƒ cantitatea totală de deşeuri generată în fiecare an în Europa este de cea. iar reciclarea deşeurilor s-a dezvoltat foarte mult. campaniile de conştientizare a publicului s-au intensificat. cantitatea de deşeuri generate în Europa a crescut cu cea. acţiunile de remediere a amplasamentelor poluate. deşeurile electrice şi electronice. 114 . sectorul minier şi zonele urbane. 2. Propunerile de reglementări privind încheierea ciclului de viaţă al vehiculelor. cele mai importante junt deşeurile din agricultură. Directiva deşeurilor periculoase (Directiva 904/94) impune statelor membre să dezvolte planuri de gestionare a deşeurilor periculoasei să înregistreze şi să identifice locurile de depozitare a acestor deşeuri. construcţiile. transportul şi tratarea deşeurilor nu se fac într-un mod uniform în Europa şi de aceea există dificultăţi în redactarea rapoartelor specifice. Directiva privind deşeurile de ambalaje (Directiva 62/94) impune acţiuni de reducere a volumului ambalajelor prin elaborarea de standarde de înregistrare. iar în cadrul acestora deşeurile de hârtie. 172 ƒ ƒ ƒ ƒ deşeurile municipale în ţările OECD au crescut cu 11%. Politica europeană în domeniul apei Politica în domeniul apei a fost unul dintre primele domenii de acţiune ale politicii europene a mediului. iar impactul negativ cel mai semnificativ asupra mediului îl au deşeurile industriale. 10%. dintre care cea.p. 171 ƒ ƒ ƒ optimizarea procesului de depozitare finală. Cantitativ.incinerarea deşeurilor periculoase (67/94). industria.uleiuri uzate (439/75). dioxid de titan (883/82). recuperare şi reciclare.000 milioane tone. informaţiile legate de producţia. ţările vestice produc în special deşeuri industriale şi urbane. ƒ principalele surse de deşeuri sunt: agricultura. 40 milioane tone fac parte din categoria deşeurilor periculoase. Analiza eficienţei politicii europene în domeniul deşeurilor se poate realiza pe baza rapoartelor privind evoluţia sectorului în ultimii ani. Principalele reglementări în domeniu sunt: Directiva Cadru privind deşeurile (Directiva 156/95) cere statelor membre să întreprindă toate acţiunile necesare pentru prevenirea generării deşeurilor. Directivele privind depozitarea deşeurilor . depozitele de deşeuri şi incinerarea. să se asigure că depozitarea deşeurilor se realizează astfel încât să nu pună în pericol sănătatea umană sau mediul. să încurajeze refolosirea şi reciclarea deşeurilor. astfel. Directivele privind transportul deşeurilor. să dezvolte sisteme de reglementare şi control specifice. incinerarea deşeurilor în instalaţii noi şi existente (369/89 şi 429/89). organice şi de plastic au ponderea cea mai mare.6. majoritatea deşeurilor municipale sunt depozitate în gropi de gunoi şi doar foarte puţine ţări europene au introdus taxe de depozitare. ƒ în ultimii ani. Regulamentul privind eco-etichetarea (Regulamentul 880/92) pentru evidenţierea produselor care au un impact redus asupra mediului pe toată perioada deviată. reglementarea transportului de deşeuri. ƒ sursele de deşeuri diferă. în ţările cu un management eficient în domeniu. în timp ce în ţările central şi est-europene cele mai importante sunt deşeurile din sectorul rninier. 7. atingând aproximativ 200 milioane tone. bifenil şi terfenil policloruraţi (403/76). Directivele specifice pe tipuri de deşeuri .

ƒ valori limită de emisii: Directiva privind tratarea apelor uzate din mediul urban (271/91). Directiva privind utilizarea apelor de suprafaţă pentru captarea apei potabile (440/75). apă pentru pescuit. ƒ atingerea statutului de "apă bună" pentru toate apele. Legislaţia UE din domeniul apei este strâns corelată cu reglementările din celelalte sectoare de mediu.Începând cu mijlocul anilor 70. în special: legislaţia orizontală. ƒ implicarea mai mare a publicului în adoptarea deciziilor. amendată prin Deciziile 422/84. ƒ diminuarea poluării la sursă. ƒ gestionarea apelor pe bazine hidrografice. Directiva privind substanţele periculoase (464/76) etc. Evaluarea politicilor comunitare din domeniul apei a impus o abordare modernă. gestionarea deşeurilor. noua Directivă privind apa potabilă (83/98). Comunitatea a adoptat prevederi pentru a proteja apele împotriva deversării de substanţe periculoase şi împotriva poluării cu nitraţi din surse agricole. Legislaţia UE privind apa este foarte bogată. prima bazându-se pe obiectivele privind calitatea apei şi cea de-a doua pe valorile limită de emisie. apă potabilă). amendată prin Directiva 692/91. care defineşte următoarele principii ale politicii UE în sectorul calităţii apei: ƒ nivel ridicat al protecţiei. valorilor limită de emisii. fiind clasificată în trei grupe. amendată prin Directivele 869/79 şi 692/91. amendată prin Directiva 692/91. protecţia naturii. 173 ƒ ƒ principiul poluatorul plăteşte. În toată perioada de dezvoltare a legislaţiei din domeniul apei. 7. în principal. apă pentru creşterea monistelor. astfel: ƒ standarde de calitate: Directiva privind apa pentru scăldat (110/76). ƒ stabilirea corectă a preţurilor apei. amendată prin Directiva 15/98 şi Decizia 481/93. Politica europeană în domeniul purităţii aerului 115 . o serie de directive separate stabilesc standarde de calitate pentru fiecare tip de apă (apă de suprafaţă pentru provizii de apă potabilă. corespunzătoare standardelor de calitate. controlul poluării industriale şi managementul riscului. bazată pe o combinaţie a celor două sisteme anterioare evidenţiată şi în Directiva Cadru privind Apa (2000). Comunitatea a adoptat o serie de prevederi legale în domeniul prevenirii poluării apelor.7. Directiva privind nitraţii (676/9IX Directiva privind apele subterane (68/80). Obiectivele principale ale Directivei Cadru privind Apa sunt: ƒ extinderea conceptului de protecţie a apelor la toate categoriile de ape de suprafaţă sau subterane. Directiva privind calitatea apelor piscicole (659/78). 574/86 şi 2/90). apă de scăldat. ƒ simplificarea legislaţiei. există două mari domenii de regulamente: ƒ Pe de o parte. Uniunea Europeană a elaborat două politici privind gestionarea apei. ƒ monitorizarea şi raportarea: Directiva privind măsurarea şi prelevarea de probe din apele de suprafaţă (869/79) amendată prin Directiva 855/81 şi procedura comună privind schimbul de informaţii cu privire la calitatea apei (Decizia 795/77. combinând instrumentele specifice valorilor limită de emisii cu standardele de calitate. ƒ Pe de altă parte. ƒ acţiunea preventivă. ƒ principiul precauţiei. integrarea politicilor de mediu în alte politici sectoriale. monitorizării şi raportării. într-o perioadă de timp bine definită.

ƒ menţinerea calităţii aerului atunci când această calitate atinge un nivel optim şi îmbunătăţirea calităţii în zonele în care se înregistrează o deteriorare a acesteia. ƒ Directiva 32/99 care a introdus o normă de 1% sulf pentru păcura grea. ƒ în timpul utilizării . oxizi de azot.conform Directivei 96/96. Detaliile pentru fiecare poluant în parte sunt prevăzute într-o serie de "directive fiice". astfel încât controlul emisiilor să se realizeze în două stadii diferite: ƒ în timpul fabricaţiei . prin obligativitatea unor teste amănunţite în timpul fabricaţiei. Legislaţia purităţii aerului cuprinde patru grupe.Politica Uniunii Europene cu privire la calitatea aerului este definită în Directiva Cadru privind evaluarea şi managementul calităţii aerului. incluzându-se aici teste pentru măsurarea emisiilor. cadmiu. poluant tratat iniţial prin Directiva 210/85. Lista iniţială de poluanţi include: ƒ Dioxid de sulf. ƒ Ozon. Reducerea emisiilor ce provin de la autovehicule şi motoare se realizează prin îmbunătăţirile tehnologice aduse autovehiculelor noi şi prin inspectarea şi întreţinerea celor în uz.306/72. ƒ Benzen şi hidrocarburi aromatice policiclice. Această directivă are următoarele obiective: ƒ evitarea. care include cerinţe cu privire la inspecţiile periodice şi verificările în trafic. prevenirea sau reducerea efectelor negative asupra sănătăţii omului şi asupra mediului înconjurător.noile valori limită pentru aceşti poluanţi au fost adoptate în aprilie 1999. 116 . . acţiunile pe termen scurt care se iau în cazurile de poluare peste limitele admise şi planurile pe termen lung pentru încadrarea în valorile limită în perioada de timp prevăzută. la informarea şi avertizarea publicului. De asemenea. necesare omologării. ƒ difuzarea corectă a informaţiilor atunci când se înregistrează depăşiri ale pragurilor de alertă sau ale concentraţiilor relevante. inclusiv cu privire la cantitatea de plumb. În această categorie intră: ƒ Directiva 12/93 privind concentraţiile maxim admise pentru sulf în anumiţi combustibili lichizi.În domeniul politicii privind puritatea aerului. care actualizează şi extind normele existente cu privire la calitatea aerului.Legislaţia privind calitatea combustibililor este cea de-a treia grupă din cadrul sectorului privind calitatea aerului. stabilind valorile limită şi de prag. 174 . nichel şi mercur. ƒ evaluarea calităţii aerului pe baza unor criterii şi metode comune. care a introdus norme mai stricte cu privire la calitatea combustibililor. cerinţele cu privire la monitorizarea şi evaluarea calităţii aerului. amendată în 1998 prin Directiva 70/98. directiva stabileşte principiile de bază cu privire la selectarea poluanţilor atmosferici. p. 175 . inclusiv pentru măsurarea nivelului emisiei de noxe.A doua grupă de reglementări cuprinse în sectorul privind calitatea aerului o reprezintă acelea care se referă la emisiile provenind de la autovehicule şi motoare. arsen. particule fine şi în suspensie şi plumb . ƒ Monoxid de carbon.77/88 şi 537/77 şi amendamentelor ulterioare. Comunitatea a căpătat un rol activ oarecum târziu.conform Directivelor 220/70.

.Ultima grupă de legislaţie din acest sector o reprezintă reglementările cu privire la manipularea combustibililor. Principiile conceptului de prevenire şi control integrat al poluării pleacă de la ideea că instalaţiile industriale trebuie să. sol. economic sau tehnic. Directiva introduce. să impună obligativitatea obţinerii autorizaţiilor de mediu pentru anumite unităţi industriale înainte de începerea funcţionării acestora. în cazul în care nu este posibil. acest proces este imposibil. ƒ ƒ ƒ Reglementările privind controlul poluării industriale acoperă trei zone: controlul emisiilor industriale. Pentru atingerea scopului se prevăd măsuri de prevenire şi. inclusiv prin măsuri de reducere a deşeurilor. energia este utilizată în mod eficient. care a impus introducerea unor norme tehnice minime pentru prevenirea. reducerea utilizării surselor de energie neregenerabile. depozitarea " lor se face astfel încât impactul asupra mediului să fie minim. în mod special. apă. pentru a se atinge un nivel ridicat de protecţie a mediului 176 în ansamblu. s-a aplicat principul BAT. iar pentru acelea la care. întărirea acţiunilor de prevenire a poluării şi producerii deşeurilor.Directiva 61/96 privind prevenirea şi controlul integral al poluării are drept scop prevenirea şi controlul integrat al poluării datorate unei categorii largi de activităţi. sistemul de autorizare integrată cu specificarea condiţiilor de autorizare. pentru toate activităţile listate în anexa ei. controlul riscului la accidente industriale majore. respectiv: gestionarea resurselor naturale pe termen lung. acolo unde nu este posibil. ƒ deşeurile produse sunt gestionate în conformitate cu prevederile directivelor UE şi în special cu Directiva 442/75. în special a valorilor limită de emisii şi a obligativităţii aplicării principiului celor mai bune tehnici disponibile (BAT). să identifice condiţiile în care aceste autorizaţii pot fi emise. auditurile de mediu şi etichetarea ecologică. cuprinde reglementări care susţin principiile politicilor de mediu formulate în această perioadă. Centralele industriale şi evaluarea impactului lor asupra mediului Problema poluării industriale a fost cel mai bine dezvoltată în perioada de acţiune a celui de-al cincilea Program de Acţiune pentru Mediu şi. Principalele reglementări în legătură cu această problemă sunt: . ƒ desfăşurarea activităţii nu conduce la o poluare semnificativă a mediului. ƒ s-au luat masurile necesare pentru prevenirea producerii accidentelor şi limitarea efectelor acestora. îmbunătăţirea sistemului de alegere a amplasamentelor pentru activităţile industriale.8. 117 . Directiva 360/84 privind poluarea atmosferei produsă de surse industriale îşi propune să prevină şi. 7. astfel încât să se întărească condiţiile de siguranţă şi să se amelioreze calitatea vieţii. să reducă poluarea atmosferică produsă de unităţile industriale. emisiilor de COV datorate depozitării şi distribuţiei benzinei de la terminale la staţiile de benzină. de reducere a emisiilor în aer. respectiv: deşeurile produse sunt în cea mai mare parte reciclate. de aceea. funcţioneze doar dacă: ƒ s-au luat măsurile cele mai potrivite pentru prevenirea poluării şi. ƒ s-au luat măsuri de stopare temporară a unor activităţi pentru care evaluarea riscului stabileşte efecte deosebite asupra mediului şi sănătăţii populaţiei. în această categorie intrând Directiva 63/94 cu privire la emisiile de compuşi organici volatili.

1836/93 (Schema de ecomanagement şi audit) îşi propune îmbunătăţirea continuă a performanţelor de mediu a unităţilor industriale prin încurajarea acestora să participe la schema voluntară de audit şi management de mediu. în perspectiva extinderii Uniunii Europene. şi nu ca un proces costisitor şi inutil. precum şi de întărirea efectivă instituţională prin dezvoltarea cooperării instituţiilor de mediu din Uniunea Europeană cu aceste ţări. care să coroboreze dezvoltarea rurală principiul conservării biodiversităţii. a emisiilor de dioxid de sulf. se consideră că Uniunea Europeană trebuie să joace rolul de reglementator la un anumit nivel. în procesul de aproximare implementarea legislaţiei trebuie să devină prioritară în raport cu transpunerea. pe baza unor criterii bine stabilite. transportul. în special. 118 . Susţinerea procesului de dezvoltare durabilă prin politici locale. energia. Viitorul politicii de mediu Priorităţile politicii de mediu în contextul extinderii Uniunii au în vedere: Dezvoltarea principiului subsidiariiăţii şi promovarea de către Uniunea Europeană a unei legislaţii cadru. a capacităţii instituţionale din ţările candidate de a adopta acquis-ul comunitar. Directiva 82/96 privind accidentele industriale SEVESO îşi propune prevenirea accidentelor industriale care implică substanţe periculoase şi reducerea impactului acestora asupra sănătăţii populaţiei şi a mediului. O dată cu extinderea Uniunii Europene. în anumite situaţii. Politicile. Ecosistemele bogate. gestionarea unor astfel de habitate presupune o abordare integrată.Directiva 609/88 privind limitarea emisiilor provenite de la instalaţii mari de ardere îşi propune reducerea poluării atmosferei prin reglementarea. 7. De aceea. iar structurile naţionale şi subnaţionale trebuie să reprezinte forţele responsabile pentru protejarea mediului în zonele geografice pe care le gestionează. având capacităţile şi resursele necesare atingerii acestui obiectiv. De aceea se consideră că. dezvoltând legislaţia orizontală şi legislaţia cadru necesară implementării politicilor de mediu. Ţările candidate consideră că succesul implementării legislaţiei de mediu în regiunile pe care le gestionează depinde de utilizarea instrumentelor financiare de tipul LIFE. de fondurile structurale şi de Fondul de Coeziune pentru promovare acţiunilor inovante în regiune. complexitatea şi varietatea problemelor de mediu vor creşte. Îmbunătăţirea procesului de integrare a politicilor de mediu în celelalte politici sectoriale. de larga mediatizare a acestor acţiuni. evaluarea performanţelor de mediu pe aceste amplasamente şi informarea publicului cu privire la acţiunile întreprinse şi rezultatele obţinute. Protecţia mediului trebuie privită ca un factor de creştere economică. Capacitatea instituţională redusă de a adopta acquis-ul comunitar. programelor şi sistemelor de management de mediu I pentru fiecare amplasament unde îşi desfăşoară activitatea. agricultura şi turismul. prosperitate şi îmbunătăţire a calităţii vieţii locuitorilor Europei. Întărirea procesului de implementare a legislaţiei de mediu şi. în special industria. Regulamentul EMAS nr. Protecţia naturii şi biodiversitatea. programele şi sistemele de management de mediu trebuie evaluate de verificatori independenţi pentru a fi stabilită conformitatea cu reglementările existente. cu specii protejate. ceea ce va conduce la necesitatea diversificării instrumentelor de politici elaborate pentru rezolvarea acestor probleme. cantitatea şi calitatea fondului biologic şi peisagistic al acesteia vor creşte. precum şi numărul mare de reglementări din cadrul acquis-ului de mediu care trebuie aproximate conduc la lipsa de eficienţă în implementarea legislaţiei de mediu în ţările candidate. Ţările candidate consideră că succesul implementării politicilor de mediu este dependent de eficienta integrare a acestora în politicile sectoriale. Ţările membre consideră că. Din această cauză.9. Participanţilor la această schemă li se cere elaborarea şi implementarea politicilor. specifice regiunilor forestiere şi de deltă vor fi integrate Uniunii Europene. oxizi de azot şi. odată cu extinderea. a particulelor provenite de la marile instalaţii de ardere. Regulamentul privind eco-etichetarea 880/92 îşi propune să ajute la reducerea poluării prin încurajarea agenţilor economici să participe la o acţiune voluntară de eco-etichetare a produselor. pentru încurajarea producerii şi utilizării tehnologiilor curate care reduc impactul asupra mediului pe tot ciclul de viaţă al produsului şi pentru informarea populaţiei cu privire la impactul asupra mediului pe care îl au produsele.

Reforma fiscală . energia.Gestionarea resurselor şi deşeurilor. 179 Având la bază aceste priorităţi şi ţinând cont de procesul de extindere a Uniunii Europene. Pentru : aceste zone. Comisia Europeană a elaborat. 119 . întâlnesc în aşa-numitele "hotspot”-uri. . . Acesta reprezintă primul pas în atingerea obiectivului de reducere a emisiilor cu 70% şi presupune restructurarea principalelor sectoare răspunzătoare pentru emisii cu efect de seră. pe termen lung. Programul de Acţiune pentru Mediu „Viitorul nostru. Obiectivul major este stabilizarea concentraţiilor de gaze cu efect de seră din atmosferă la un nivel care nu provoacă variaţii anormale ale climei Pământului. Sănătatea în raport cu mediul. se impun programe de asistenţă financiară care să acopere costurile necesare remedierii arealelor poluate şi care să deblocheze astfel dezvoltarea economică şi socială a acestora. Programul de Acţiune pentru Mediu (2001 . ƒ reducerea emisiilor cu efect de seră cu 8% faţă de nivelul anului 1990. unde speranţa de viaţă a populaţiei este mult diminuată faţă de nivelurile naţionale sau din Uniunea Europeană.2010) a identificat patru domenii care necesită o atenţie deosebită: A. la un consum foarte ridicat de resurse naturale pe locuitor. alegerea noastră".subvenţiile publice periculoase pentru mediu trebuie oprite şi industria trebuie să inoveze şi să dezvolte noi tehnologii curate. Comisia trebuie să dezvolte o bază de date privind utilizarea teritoriului şi să ofere informaţii legate de cele mai bune practici. Comisia îşi propune să intensifice acţiunile legale prin intermediul Curţii Europene de Justiţie şi să informeze periodic publicul asupra progresului înregistrat de statele membre în implementarea legislaţiei de mediu utilizând strategia "Name. transportul şi agricultura. . care propune: ƒ Îmbunătăţirea procesului de implementare a legislaţiei de mediu existente. Intensificarea acţiunilor pentru prevenirea poluării transfrontaliere. ƒ Cooperarea cu "piaţa" ţinând cont de interesul consumatorului şi de mediul de afaceri: . ƒ O mai bună planificare a teritoriului. ceea ce conduce.introducerea eco-taxelor în regiune. Corelarea politicilor de mediu cu politicile de dezvoltare regională. Schimbările climatice. Comisia considera ca acţiuni prioritare: ƒ ratificarea şi implementarea de către statele membre a Protocolului de la Kyoto. Deşi gestionarea neadecvată a resurselor naturale şi a deşeurilor este o problemă comună a statelor membre şi a ţărilor. ƒ contribuţia esenţială pe care industria grea o are în PIB-urile din aceste ţări. Toate iniţiativele privind politicile comunitare ar trebui serios evaluate din punct de vedere al implicaţiilor de mediu. fame and shame". ƒ O mai bună integrare a politicilor de mediu în alte politici comunitare. Cele mai mari probleme de mediu se . respectiv: ƒ asumarea răspunderilor de mediu pentru daunele aduse în perioada comunistă şi remedierea în aceste cazuri. pentru acestea din urmă trebuie avute în vedere două noi probleme îi formularea politicilor de mediu pentru următoarea perioadă. candidate. în perioada 20082012. ci şi premiaţi pentru bune practici.consumatorii au nevoie de informaţie (ca de exemplu: Schema Europeană de Eco-etichetare) pentru a fi capabili să aleagă produsele puţin nocive pentru mediu.implicarea cetăţeanului prin ale cărui acţiuni zilnice este afectat' mediul: utilizând o mai mare transparenţă a procesului de adoptare a deciziei şi oferind informaţii practice cu privire la protecţia mediului. la începutul anului 2001.producătorii nu trebuie doar penalizaţi pentru greşeli.

Protecţia naturii şi a vieţii sălbatice. care să conducă la minimizare şi apoi la reciclare. C. Comisia considera că acţiunile cheie pentru atingerea acestor obiective trebuie să urmărească noi iniţiative în gestionarea deşeurilor. D. conservarea biodiversităţii. să exercite presiuni pentru ca cele mai importante convenţii globale de mediu (în special cele referitoare la schimbările climatice. reutilizare. 120 . Acţiunile cheie identificate de către Comisie au în vedere implementarea legislaţiei de mediu. mai ales. Uniunea Europeană trebuie să aibă în vedere în relaţiile externe problemele de mediu. Obiectivele majore sunt: protejarea şi. chimicalele. incinerare şi. securitatea şi. ƒ noi strategii care să aibă în vedere diminuarea riscului asupra sănă4 taţii datorat poluării atmosferei şi zgomotului. protejarea solului împotriva eroziunii şi poluării. inclusiv în domeniile privind comerţul. propunerea de noi iniţiative. Obiectivul: asigurarea unui mediu în care expunerea umană nu conduce la impact semnificativ sau risc pentru sănătatea acestuia. Acţiuni pentru mediu în raport cu sănătatea. stoparea pierderilor la nivelul biodiversităţii în cadrul Uniunii Europene şi la nivel global. Pe plan internaţional.180 ƒ ƒ ƒ B. inclusiv elaborarea unei strategii privind solul în Europa. refacerea sistemului natural. doar în final. Obiective: asigurarea consumului durabil al resurselor regenerabile şi neregenerabile şi. deşertificarea) să fie implementate. Printre acţiunile imediate identificate de către Comisie se numără: ƒ Realizarea unui sistem unic de gestionare a chimicalelor care să elimine cele mai periculoase substanţe şi să efectueze un control riguros al utilizării pesticidelor. la depozitare. Resursele naturale şi deşeurile. dezvoltarea. "decuplarea" consumului de energie de creşterea economică prin creşterea eficienţei. acolo unde este necesar.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful