NORMA JURIDICA 1.

Noţiune şi trăsături caracteristice Relaţiile sociale care se stabilesc între oameni presupun existenţa unor norme de comportare în societate sub diferite aspecte: etice, morale, religioase, juridice. Intre normele existente la nivelul unei societăţi există o strânsă legătură şi intercondiţionare, deoarece: -reflectă condiţiile social-economice ale epocii -dispoziţiile lor sunt concordante -au caracter general şi impersonal -prin intermediul lor se prescriu acţiunile obligatorii impuse sau permise -urmăresc încurajarea conduitelor prescrise şi sancţionarea celor ce deviază de la prevederile lor. Intre normele sociale , prin conţinut şi formă, se detaşează normele juridice, care constituie structura internă a dreptului. Norma juridică este elementul de structură internă a dreptului, cu ajutorul căreia se stabileşte un mod de comportament al individului in societate, precum şi un cumul de pretenţii şi exigenţe ale societăţii fată de individ. Obisnuit, ˝normă˝ este echivalent cu ˝regulă˝, deoarece marea majoritate a normelor conţin reguli de comportament, sancţiuni pentru cei ce le neglijează, cât şi anumite obligaţii corelative drepturilor subiective garantate. In afara normelor de comportament, norma juridică poate conţine principii generale de drept, definiţii, explicarea unor termeni legali, etc. Norma de drept conţine ceea ce trebuie să îndeplinească un anumit subiect, ceea ce este el îndreptăţit să facă sau ceea ce i se recomandă sau este stimulat să facă. Normele de drept, cu toate că sunt variate ca formă, conţinut şi gamă a relaţiilor sociale reglementate, au anumite trăsături definitorii sau caracteristici comune care le deosebesc de celelalte norme sociale:  Caracter general şi impersonal – deoarece vizează totalitatea împrejurărilor ce cad sub incidenţa formulei lor generale, conduita prescrisă fiind tipică şi aplicabilă nelimitat. Prin această trăsătură normele juridice se deosebesc de actul individual de aplicare a dreptului, care este concret şi personal. Norma juridică abstractizează; aceasta nu înseamnă că oricând şi oricum se poate aplica aceeaşi normă juridică, deoarece sunt norme juridice care se aplică unor categorii speciale de subiecţi sau în spaţii bine precizate. Cu toate acestea, norma juridică conţine un model abstract pentru un agent posibil al acţiunii sociale, ceea ce îi impune acestuia o variantă de comportament, în condiţiile în care acesta are la dispoziţie mai multe variante.  Caracterul imperativ , obligatoriu al normei juridice care nu este o simplă recomandare, astfel ca respectarea sa să fie garantată, la nevoie, cu ajutorul forţei de constrângere a statului. Pentru a deveni obligatorie norma de drept se bucură de garanţia statală. Ea se aplică în toate raporturile sociale din momentul intrării sale în vigoare şi până la ieşirea din vigoare, în mod continuu , necondiţionat.  Caracterul voliţional rezultă din faptul că reglementeazănumai conduita voliţională a oamenilor şi nu fapte independente de voinţa acestora.

fără să redea conţinutul concret al acestor împrejurări. De asemenea. care toate împreună sau fiecare în parte pot determina aplicarea. dispozţie şi sancţiune. şi relativ – determinată. adică măsurile ce se pot lua împotriva celor care au încălcat dispozţia şi care se aduc la îndeplinire prin forţa de constrângere a statului. de pericolul social pe care-l comportă încălcarea dreptului. Ipoteza determinată stabileşte exact condiţia de aplicare a dispoziţiei. împrejurările sau faptele în prezenţa cărora se aplică dispoziţiile legale şi categoriile de subiecte cărora le este destinată. A. distingem:  sancţiuni penale. urmând ca subiectul să-şi aleagă una dintre ele. Conţinutul normei juridice are o structură logico-juridică constând din elemente reciproc dependente. ci are în vedere faptul cărelaţiile sociale se realizează între oameni. în conţinutul cărora se prevăd condiţiile de aplicare.determinată – când stabileşte categoric şi fără nici o posibilitate de derogare drepturile şi obligaţiile celor vizaţi (de ex. care exprimă voinţa de stat şi a cărei respectare este obligatorie şi garantată. Norma juridică prescrie o conduită tipică după care subiecţii de drept vizaţi trebuie să se conducă în activitatea lor. Structura logico-juridică a normei juridice are o componenţă trihotomică. IPOTEZA este acea parte a normei juridice care stabileşte condiţiile. 2. .  sanctiuni administrative. prefigurând un anume comportament social. Dispoziţia poate fi: . Structural normajuridică poate fi clasificatădin punct de vedere logico-juridic sau tehnico-legislativ. Norma juridică este o regulă de conduită cu caracter general şi impersonal. care are în vedere tocmai forma exterioară de exprimare a conţinutului său si încadrarea în textele legislative. la nevoie. ci este lăsat la latitudinea organului de aplicare a dreptului. stabilind drepturile subiective şi obligaţiile corespunzătoare ale persoanelor vizate de respectiva normă. sau complexă – când sunt prevăzute mai multe împrejurări. SANCTIUNEA indică urmările nerespectării dispozţiei normei juridice. În Codul familiei dispozţia prin care bunurile dobândite de oricare din soţi în timpul căsătoriei sunt bunuri comune ale soţilor) . ipoteza poate fi simplă – atunci când prevede o singură împrejurare privind aplicarea dispozţiei. formată din ipoteză. DISPOZITIA – (miezul normei juridice) – prevede conduita ce trebuie urmată în ipoteza dată. deoarece ea nu este doar o prescripţie general-abstractă şi tipică. pe când cea relativ determinată indică împrejurările în care se aplică dispozţia. Structura normei juridice Conţinutul normei juridice şi conceptul său fac parte din ansamblul de noţiuni şi categorii ale gândirii juridice prin intermediul cărora este aplicată realitatea juridică. tipul de conduită şi urmările nerespectării şi încălcării normei. când norma prevede mai multe variante posibile de conduită. Ipoteza poate fi determinată sau relativ-determinată. indiferent de formularea ei tehnico-legislativă. Norma juridică implică in mod ideal un raport inter-subiectiv. prin forţa de constrângere a statului. In funcţie de natura raportului social reglementat.

norme de drept constituţional. acestea pot fi complete –când cuprind toate elementele constitutive. deci a ramurii de drept din care fac parte. astfel că unitatea lor trebuie căutată în conţinutul actului normativ sau prin corelare cu alte acte normative. acte normative elaborate de organele administraţiei de stat centrale şi locale.  3. care urmează să se completeze cu dispoziţii din acte normative ce urmează să apară. sanctiuni civile. ci sunt dispersate. neputând fi modificate de organul de aplicare a dreptului. în întreg conţinutul actului normativ. b) după izvorul de drept în care sunt încorporate şi după funcţia lor juridică. După modul de determinare. uneori.norme de dreptul muncii. normele de drept pot fi cuprinse în legi.norme de drept penal.  alternative – când organul de aplicare alege una din sancţiunile prescrise de lege. instituind un regim derogator de la ele.norme de drept procesual civil. B. . . . Structura tehnico-juridică reprezintă organizarea normelor juridice pe capitole.norme de drept administrativ.norme de drept civil.norme generale – care se aplică tuturor relaţiilor sociale dintr-o ramură de drept. . norme juridice de trimitere. sancţiunile pot fi: absolut-determinate – sunt clar şi precis exprimate. de cele mai multe ori elementele normei juridice nu sunt formulate unitar în cadrul unui articol. etc. . aliniate. Din necesităţi de tehnică legislativă şi structurare şi sistematizare a normei juridice.norme de drept procesual penal. ordonanţe guvernamentale. . De exemplu. sau chiar în acte normative diferite. .  relativ – determinate – care stabilesc limitele minime şi maxime ale sancţiunii. c) După modul de cuprindere a părţilor structurale ale normei juridice.Clasificarea normelor juridice In literatura juridică normele juridice sunt clasificate în diverse categorii după criterii variate. etc.norme de excepţie – care sunt date în completarea unei norme generale sau speciale. paragrafe. .  cumulative – în care se stabilesc sancţiuni care se aplică cumulativ. d) După sfera de aplicare şi gradul de generalitate: . care se completează cu norme din acelaşi act normativ sau cu norme din alte acte normative existente şi norme juridice în alb.norme speciale – care se aplică numai unei anumite categorii de relaţii din cadrul unei ramuri de drept. Elementul structural de bază al normei juridice îl formează ARTICOLUL. iar organul de aplicare poate decide între aceste limite. a) după obiectul şi metoda reglementării juridice. . secţiuni. distingem tot atâtea categorii de norme câte ramuri de drept există: . articole. etc.

normele capătă caracter obligatoriu. ♦ norme supletive – care lasă posibilitatea subiecţilor de drept de. Acestea pot fi: ♦ onerative – atunci când prescriu în mod expres obligaţiile de săvârşire a unei acţiuni. Ele se subdivid: ♦ norme permisive care nici nu interzic săvârşirea unui act şi nici nu impun o acţiune. fără a fi admisă nici o derogare sub ameninţarea sancţiunii.Acţiunea normelor juridice în timp. ♦ Norme organizatorice. ♦ Norme punitive ce prevăd sancţiunile juridice pentru cei ce înfrâng normele juridice. Spre deosebire de cele stimulative. e) după caracterul conduitei pe care o prescriu: . Acţiunea normelor juridice în timp . dimpotrivă. ele acţionează numai pentru viitor. Aplicându-se numai la faptele care se petrec în timpul cât sunt în vigoare. iar în ipoteza în care destinatarii lor îşi însuşesc recomandările. 4. ♦ prohibitive. Această subdivizare nu este absolută. spaţiu şi asupra persoanelor Realizarea dreptului prin traducerea în viaţă a normelor juridice este condiţionată de durata menţinerii în vigoare a actelor normative.care urmăresc să fundamenteze cadrul de funcţionare al instituţiilor şi celorlalte organisme sociale . ci stabilesc doar anumite drepturi unor subiecte de drept vizate. modul de înfiinţare.norme dispozitive – sunt normele a căror aplicare este lăsată la dispozţia subiecţilor de drept cărora li se adresează. . pot fi:onerative sau prohibitive. aceste norme au un caracter imperativ. admisă la data săvârşirii ei. de aceea. nimeni nu poate fi învinuit că a săvârşit o faptă care nu era prohibită. In ipoteza îndeplinită. ♦ norme stimulative – stabilesc stimulente şi condiţii de acordare a acestora de către organele competente. competenţa. iar normele de excepţie sunt de strictă interpretare.Regula este că normele speciale derogă de la normele generale. trecutul scapă acţiunii unei legi şi de aceea. de raza teritorială în care ele îşi produc efectele şi de sfera persoanelor asupra cărora ele acţionează. şi în funcţie de modul de redactare. . întrucât aceeaşi normă poate fi în acelaşi timp onerativă şi prohibitivă. condiţiţiile respectivei norme devin obligatorii.a –şi alege o anumită conduită în anumite limite. 4. Norma de drept fiind un amendament adus condiţiei umane permite sau interzice anumite acţiuni. ci era. Nu se poate impune nimănui să se supună unei legi care nu există si.norme imperative – acăror respectare se impune obligatoriu. ♦ Norme de recomandare ce prevăd o anumită conduită pe care statul o recomandă unor organe ale sale sau unor cetăţeni. relaţiile în sistem. care interzic săvârşirea unei acţiuni sau o anume conduită. In general.este delimitată de momentul intrării în vigoare şi de cel al încetării existenţei lor. scopul. nici ultraactive.1. ele nu sunt nici retroactive.

calamităţi naturale. Abrogarea tacită este o manifestare de voinţă a organelor statului ce emit actul normativ. fără a se menţiona direct actul normativ sau articole care se abrogă. cănd legile se aplică retroactiv. pentru intrarea în vigoare. întrucât relaţiile sociale pe care le reglementează sunt depăşite In toate legislaţiile există şi norme a căror acţiune este determinată în timp. Abrogare expresă indirect când legea nouă se limitează să menţioneze că dispoziţiile anterioare contrare prevederilor ei se abrogă. precum şi prin ajungerea la termen sau căderea în desuetudine. dar prin regulile pe care le prescrie se abate de la vechea reglementare. dar care îşi încetează aplicarea. In principiu. ♦ In cazul legilor interpretative care clarifică înţelesul unor norme juridice şi care se aplică de la data intrării în vigoare a normei interpretate. Abrogare tacită când noul act normativ nu abrogă expres pe cele vechi. în cuprinsul actelor normative se prevede o altă dată. ♦ In cazul când este necesară înlăturarea unor piedici care frânează procesul transformărilor sociale. Conform principiului NEMO CENSITUR IGNORARE LEGEM (Nimeni nu se poate prevala de necunoaşterea legii). Abrogare expresă direct când într-un act normativ nou se arată în mod expres că actul normativ anterior sau doar unele articole se abrogă. ♦ In cazul legii penale mai favorabile. adică dacă de la data săvârşirii unei infracţiuni şi până la data ultimului act de executare au apărut mai multe legi care sancţionează diferit aceeaşi faptă. 2. ulterioară datei publicării normei. Actul prin care încetează existenţa unei norme juridice se numeşte ABROGARE.1 din Codul civil. iar o dată cu încetarea condiţiilor care au . Au un caracter temporar actele normativecare sunt elaborate pentru anume situaţii provizorii: stare de război. De la aplicarea principiului neretroactivităţii legii există însă şi unele excepţii. si anume: ♦ În situaţia când legea prevede expres că se aplică unor fapte petrecute anterior. fără ca prin aceasta să se îngrădească drepturile fundamentale garantate prin Constituţie. ceea ce presupune stabilirea momentului iniţial şi a momentului final al acţiunii legii. în România. normele juridice intră în vigoare în momentul publicării lor în Monitorul Oficial. Ea poate fi: 1. sau la data aducerii lor la cunoştinţa celor cărora li se adresează. legile se presupun cunoscute de la data aducerii lor la cunoştinţă conform principiului publicităţii. Principiul neretroactivităţii legii este consacrat în art. Acestea sunt legile temporare. în art.10-11 din Codul penal. Uneori. se va aplica legea penală cu sancţiunea mai blândă. în cazul când ele apar ulterior acestora.Sub aspectul acţiunii în timp a normelor juridice acţionează principiul neretroactivităţii legii. 3. Căderea în desuetudine reprezintă încetarea efectelor unei norme neabrogate. Se acordă astfel un termen necesar pentru cunoaşterea noii norme. 4. care chiar dacă nu conţine o clauză expresă de abrogare poate fi considerat act de abrogare prin conduita contrară impusă. adică au numai o anume durată de existenţă. Actul normativ rămâne în vigoare până când el este abrogat printr-un alt act normativ de acelaşi grad sau superior lui.

inviolabilitatea personală a reprezentanţilor diplomatici . Acţiunea normelor juridice în spaţiu şi asupra persoanelor Ne interesează dacă normele juridice se aplică asupra tuturor persoanelor ce se găsesc pe un teritoriu. . . sunt socotite ca fapte săvârşite pe teritoriul ţării ca urmare a extinderii acţiunii legii noastre naţionale şi nu ca urmare a extinderii noţiunii de teritoriu. indiferent dacă sunt sau nu cetăţeni ai ţării respective şi dacă se aplică sau nu unor fapte săvârşite în afara teritoriului ţării.invilabilitatea corespondenţei diplomatice Totodată. Limitele teritoriului sunt cele indicate prin frontiera de stat (naturală sau convenţională). Necesitatea menţinerii şi dezvoltării relaţiilor internaţionale impune existenţa unor excepţii de la principiul teritorialităţii legii. Teritoriul şi frontierele sunt inviolabile şi regimul lor juridic este stabilit prin tratate internaţionale şi norme interne. se înţelege totalitatea întinderilor de uscat şi apă. Prin teritoriu . faptele săvârşite pe o navă sau aeronavă românească aflată în afara mării teritoriale. Imunitatea diplomatică presupune: . ceea ce atrage după sine rechemarea sau expulzarea lui. . In general. navele şi aeronavele româneşti nu intră în noţiunea de teritoriu naţional. în virtutea suveranităţii statului.inviolabilitatea clădirilor ocupate de reprezentanţa diplomatică. este firesc să iese din vigoare şi actele de reglementare ale acestora. ♦ REGIMUL JURIDIC AL CETATENILOR STRAINI – Situaţia străinilor poate fi supusă unuia din următoarele regimuri juridice: .inviolabilitatea mijloacelor de transport aparţinătoare reprezentanţei diplomatice. agenţii diplomatici sunt exceptaţi de la jurisdicţia penală. In cazul în care un representant diplomatic comite o infracţiune. în sens juridic. Principalele situaţii în care nu se aplică legea ţării noastre pe teritoriul României sunt: ♦ IMUNITATEA DIPLOMATICA constă în exceptarea unor persoane care exercită activităţi diplomatice. civilă şi administrativă a ţării de resedinţă. o normă juridică. spaţiul înconjurător – subsolul şi spaţiul aerian. sau nesocoteşte legile ţării în care a fost acreditat.regimul naţional – prin care se acordă străinilor. în condiţii de reciprocitate. .scutirea de unele impozite sau prestaţii. se aplică şi acţionează asupra întregului teritoriu al ţării care a emis-o. guvernul ţării de reşedinţă îl poate declara PERSONA NON GRATA. asupra cărora statul îşi manifestă autoritatea.determinat apariţia lor. drepturile civile de care se bucură cetăţenii statului respectiv. ♦ STATUTUL JURIDIC AL CONSULILOR – Reprezentanţii consulari ai statelor străine se bucură pe baza reciprocităţii de un regim juridic asemănător imunităţii diplomatice. Frontierele aeriene sunt precizate cu ajutorul unor linii perpendiculare care pornesc de pe frontierele terestre sau acvatice în sus până la limita liniei inferioare a spaţiului cosmic. Deşi în concepţia legislaţiei române.nesupunerea faţă de jurisdicţia instanţelor ţării de reşedinţă. respectiv anumite drepturi şi privilegii: . etc.

atunci când sunt lezate interesele fundamentale ale statului nostru sau ale unui alt stat.regimul special prin care se acordă străinilor anumite drepturi prevăzute în unele legi sau tratate internaţionale. firesc ca statul să aplice legile sale asupra cetăţenilor săi. şi dacă făptuitorul se află la noi în ţară . când sunt săvârşite de un cetăţean străin sau o persoană fără cetăţenie. care se rezolvă prin convenţii internaţionale pe baza reciprocităţii dintre state. Principalele situaţii în care legile statului nostru se aplică şi în afara frontierelor. ce nu domiciliază pe teritoriul ţării. Norma juridică se aplică tuturor cetăţenilor statului nostru care se bucură de egalitate în faţa legii.REALITATEA LEGII PENALE când legea penală românească se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului tării. Sunt situaţii în care statul nostru aplică legile sale şi faţă de străini. neavând nici o cetăţenie.regimul clauzei naţiunii celei mai favorizate prin care se acordă cetăţenilor străini drepturi care să nu fie mai restrânse decât drepturile acordate cetăţenilor oricărui alt stat terţ. chiar dacă au săvârşit fapte incriminate de legea română în străinătate. dacă fapta este privită ca o infracţiune şi de legea penală a ţării unde a fost săvârşită. atunci când statul nostru s-a obligat la aceasta prin convenţii internaţionale. intervine conflictul de legi.PERSONALITATEA LEGII PENALE –când legea penală românească se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului tării.UNIVERSALITATEA LEGII PENALE – când legea penală română se aplică şi altor infracţiuni decât cele de mai sus săvârşite pe teritoriul ţării de un cetăţean străin sau o persoană fără cetătenie. - . 3. contra securităţii statului român sau contra vieţii unui cetăţean român. dacă făptuitorul este cetăţean român sau dacă. explicabile prin necesitatea de a separa anumite interese deosebite pentru statul respectiv sau pentru societate în general. sunt prevăzute în Codul penal .4-6: 1. In cazul în care faptele se petrec pe teritoriul mai multor state. care nu domiciliază pe teritoriul ţării. . Aceste situaţii sunt prevăzute de Codul penal în art. Este de asemenea. pe baza reciprocităţii. are domiciliul în ţara noastră. 2. ori prin care s-a adus o vătămare gravă integrităţii sau sănătăţii unui cetătean român.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful