Osteologie

OSTEOLOGIE

II. OASELE COLOANEI VERTEBRALE
(COLUMNA VERTEBRALIS) Coloana vertebrală sau rahisul, este o tijă osoasă lungă, situată în porţiunea posterioară a trunchiului şi pe linia mediană, formată din 33-34 de oase, numite vertebre, dispuse metameric. Are rolul de a forma o teacă de protecţie pentru măduva spinării şi de a servi ca punct de sprijin unuinumăr mare de organe. Coloana vertebrală traversează toate regiunile trunchiului şi poate fi împărţită în următoarele segmente: • coloana cervicală, formată din primele 7 vertebre, notate de la C1 la C7; • coloana toracală, formată din următoarele 12 vertebre, care împreună cu sternul şi coastele formează cutia toracică, notate de la T1 la T12; • coloana lombară, formată din 5 vertebre, notate de la L1 la L5; • coloana sacrată, formată din 5 vertebre, sudate între ele, care formează împreună un os numit sacrul; • coloana coccigiană, formată din 4-5 vertebre sudate între ele, formând coccisul. Primele trei grupe de vertebre, respectiv vertebrele cervicale, toracale şi lombare sunt considerate vertebre adevărate, în timp ce vertebrele sacrate şi cele coccigiene, datorită faptului că sunt sudate între ele se numesc vertebre false. Vertebrele prezintă mai multe tipuri de caractere anatomice:  caractere generale pe baza cărora pot fi deosebite de restul oaselor escheletzului  caractere particulare prin care putem individualiza vertebrele unei anumite regiuni ale coloanei vertebrale (vertebre cervicale, vertebre toracale şi vertebre lombare)  caractere individuale pe baza caărora se pot identifica fiecare vertebră în parte, în special vertebrele de tranziţie. Caracterele anatomice generale ale vertebrelor. Toate vertebrele sunt formate dintr-un corp situat în partea anterioară şi o masă apofizară sau arcul vertebral, situat în partea posterioară, între acestea găsindu-se gaura vertebrală. Corpul vertebrei (Corpus vertebrae) este o masă osoasă mai mult sau mai puţin voluminoasă, de formă cilindrică, situată în partea anterioară, cu o circumferinţă şi două feţe: superioară şi inferioară. Corpul este format în centru din ţesut osos spongios, iar la periferie de ţesut osos compact. Arcul vertebral (Arcus vertebralis) este format dintr-o prelungire mediană, numită apofiza spinoasă (processus spinosus), două prelungiri laterale cu direcţie transversală numite apofizele transverse (processus transverssus) şi din alte patru prelungiri, câte două de fiecare parte cu direcţie verticală, numite apofize articulare
5

OSTEOLOGIE

(processus articulares), acestea servind la articularea vertebrelor între ele. Apofiza spinoasă este unită de apofizele transverse prin intermediul a două porţiuni osoase numite lame vertebrale (lamina arcus vertebrae), iar întreaga masă apofizară este unită la faţa posterioară a corpului vertebrei prin două bare osoase numite pediculi vertebrali (pediculus vertebralis). Fiecărei apofize spinoase i se descriu o bază, care se continuă cu lamele vertebrale, un vârf liber, două feţe laterale şi două margini, una superioară şi alta inferioară. Apofizele transverse prezintă şi ele o bază, un vârf, două feţe – una anterioară şi alta posterioară – şi două margini una superioară şi alta inferioară. Lamele vertebrale sunt în număr de două: una dreaptă şi alta stângă şi au formă patrulateră, prezentând două feţe, una anterioară care priveşte către canalul vertebral şi alta posterioară pe care se inseră muşchii spinali. Lamele vertebrale mai prezintă două margini, una superioară şi una uniferioară şi două extremităţi, una internă care se confundă cu baza apofizei spinoase şi una externă care se confundă cu baza apofizelor transverse. Pediculii arcului vertebral ( pediculus arcus vertebrae) prezintă pe marginea superioară incizura vertebrală superioară (incisura vertebralis superior), iar pe marginea inferioară incizura vertebrală inferioară (incisura vertebralis inferir) care prin suprapunerea vertebrelor realizează gaura de conjugare (foramina intervertebralis) prin care trec nervii rahidieni. Gaura vertebrală (foramen vertebrale) este formată anterior de corpul vertebrei, posterior de arcul vertebrei iar lateral de pediculii vertebrali. Din suprapunerea tuturor găurilor vertebrale ia naştere canalul vertebral. Caractere regionale ale vertebrelor. Caracterele regionale ale vertebrelor cervicale (vertebrae cervicales). Corpul vertebrelor cervicale este mai mic şi alungit în sens transversal. În părţile laterale ale feţei superioare corpul acestor vertebre prezintă două ridicături sau croşete, numite apofizele semilunare. În părţile laterale ale feţei inferioare se găsesc două fosete care corespund apofizelor semilunare ale vertebrei de dedesubt. Gaura vertebrală are forma unui triunghi isoscel. Apofiza spinoasă este scurtă, uşor înclinată şi bifidă. Apofizele transverse prezintă la baza lor câte o gaură prin care trec arterele vertebrale, vena satelită şi nervul vertebral al lui Francois-Franck. Această gaură împarte baza apofizelor transverse în două rădăcini, una anterioară care este omologul unei coaste, fapt pentru care se mai numeşte şi apofiza costală, şi una posterioară numită apofiza transversă propriu-zisă. Vârful apofizelor transverse este bituberculat, având câte un tubercul anterior ascendent ( tuberculum anterius), pe care se inseră muşchiul marele drept anterior şi muşchiul lungul gâtului şi un tubercul posterior descendent (tuberculum posteriorus) pe care se inseră muşchii transversospinoşi, iar pe faţa superioară concavă, prezintă şanţul nervului spinal. Apofizele articulare sunt în număr de patru, orientate mai mult orizontal, dintre care două superioare ale căror feţe articulare privesc înapoi şi în sus, şi două inferioare ale căror feţe anterioare privesc înainte şi în jos. Lamele vertebrale sunt mai lungi decât late şi sunt oblice postero-inferior. Pediculii vertebrali prezintă pe marginile lor câte un şanţ, cel de pe marginea inferioară fiind mai profund decât cel de pe marginea superioară. Gaura vertebrală este triunghiulară.
6

OSTEOLOGIE

Caracterele regionale ale vertebrelor toracale. Corpul acestor vertebre este intermediar între corpul vertebrelor cervicale care este cel mai mic şi corpul vertebrelor lombare care este cel mai mare. Diametrul transversal este aproape egal cu cel antero-posterior. Pe feţele laterale ale corpului vertebral se găsesc câte două faţete articulare, una superioară şi una inferioară pentru capul coastelor (foveea costalis superior şi inferior) . Gaura vertebrală este aproape circulară. Apofizele spinoase au formă de prismă triunghiulară, fiind foarte lungi şi foarte înclinate în jos, apropiindu-se de verticală. Vârful lor este unitubercular. Apofizele transverse sunt unituberculare şi prezintă pe faţa lor anterioară aproape de vârf o faţetă articulară pentru faţeta articulară a tuberculului costal (foveea costalis transsversalis). Apofizele articulare superioare sunt verticale şi dispuse în plan frontal, privesc înapoi şi înafară, iar apofizele articulare inferioare sunt reduse la nişte simple faţete articulare, situate pe faţa anterioară a lamelor. Ele privesc înainte şi înăuntru. Lamele acestor vertebre au formă pătrată. Caracterele regionale ale vertebrelor lombare. Corpul acestor vertebre este foarte voluminos, reniform. Gaura vertebrală este triunghiulară. Apofiza spinoasă este foarte masivă, patrulateră şi aproape orizontală. Apofizele transverse sunt rudimentele coastelor lombare şi se numesc apofize costiforme (processus costarius). Ele se detaşează din partea mijlocie a pediculilor osoşi. Apofizele articulare sunt verticale şi dispuse în plan sagital apofizele articulare superioare au feţele articulare concave, privesc posterior şi intern şi formează împreună un cilindru scobit. Apofizele articulare inferioare sunt convexe, privesc anterior şi lateral şi formează împreună un cilindru plina care intră în cilindrul scobit format de apofizele superioare ale vertebrei de dedesubt. Pe partea posterioară a apofizelor costiforme se găseşte apofiza stiloidă sau tuberculul accesoriu, care este de fapt omologul apofizelor transverse a vertebrelor toracale. Lamele vertebrale sunt patrulatere, diametrul longitudinal fiind mai mre decât cel transversal. Caracterele individuale ale vertebrelor. De-a lungul coloanei vertebrale doar câteva vertebre prezintă caractere individuale. Prima vertebra cervicală se mai numeşte şi atlas (Atlas). Atlasul nu are corp propriu, corpul ei fiind sudat la cea de a doua vertebră cervicală care se numeşte axis. Atlasul este format din două mase laterale (massa lateralis) unite între ele anterior şi posterior prin două lame arciforme numite arcul anterior şi arcul posterior. Arcul anterior este mai scurt, iar cel posterior mai lung. Masele laterale prezintă forma unui segment de cilindru cu două feţe: o faţă superioară pe care se găseşte o faţa articulară de formă eliptică cu marele ax orientat înainte şi înăuntru şi numită cavitatea glenoidă a atlasului (fovea articularis superior), destinată articulării cu condilul occipitalului, şi o faţă inferioară (fovea articulares inferior) pe care se găseşte o altă faţă articulară care priveşte în jos şi înăuntru şi care este destinată articulării cu apofiza articulară superioară a axisului.
7

OSTEOLOGIE

Faţa anterioară a maselor laterale se confundă cu arcul anterior, iar faţa posterioară se confundă cu extremitatea arcului posterior. De pe suprafaţa feţelor externe ale maselor laterale se desprind două prelungiri orizontale care nu sunt altceva decât apofizele transverse ale acestei vertebre. Pe feţele interne ale maselor laterale se inseră ligamentul transvers. Arcul anterior (arcus anterior) prezintă este turtit antero-posterior şi prezintă o direcţie transversală. Pe faţa lui anterioară prezintă pe linia mediană tuberculul anterior al atlasului (tuberculum anterior). Pe faţa sa posterioară, tot pe linia mediană se găseşte o faţetă articulară ovalară (fovea dentis) care se va articula cu apofiza odontoidă a axisului. Arcul posterior (arcus posterior) descrie o curbă cu concavitatea către anterior. Pe faţa lui posterioară prezintă în partea mediană o proeminenţă numită tuberculul posterior al atlasului (tuberculum posterius). Aproape de locul de unirea cu masele laterale, arcul posterior prezintă pe marginea lui posterioară câte un şanţ transversal prin care trece artera vertebrală şi primul nerv cervical ( sulcus arteriae vertebralis). Apofizele transverse ale atlasului sunt unituberculare iar baza lor este traversată de gaura transversală prin care trec artera, vena şi nervul vertebral. Gaura vertebrală este împărţită de ligamentul transvers în două porţiuni: una anterioară de formă patrulateră în care stă apofiza odontoidă a axisului şi una posterioară ovalară care va fi ocupată de măduva spinării şi învelişurile sale. A doua vertebră cervicală se numeşte axis (Axis). Corpul axisului prezintă pe faţa sa superioară o ridicătură verticală care se numeşte apofiza odontoidă sau dintele axisului (dens), care este de fapt corpul atalsului. Apofiza odontoidă este formată dintr-o bază care este sudată de corpul axisului, o porţiune mai strâmtă numită gât, şi un cap care prezintă: pe faţa anterioară – faţeta articulară anterioară ( facies articularis anterior) pentru focvea dentis şi posterior - câte o faţetă articulară posterioară (facies articularis posterior) pentru ligamentul transvers al axisului. Gaura vertebrală are forma unei inimi de carte de joc. Apofiza spinoasă este foarte lăţită transversal şi este bituberculată. Apofizele transverse sunt foarte scurte şi vârful lor nu este bituberculat. Apofizele articulare superioare privesc în sus şi înafară iar apofizele articulare inferioare situate înafara apofizelor transverse privesc în jos şi înainte A şasea vertebra cervicală se remarcă prin tuberculul anterior al apofizelor transverse care este mai pronunţat. Acest tubercul se mai numeşte şi tuberculul lui Chasssaignac sau carotidian (tuberculum caroticum) pentru că este un punct de reper foarte sigur în găsirea şi legarea carotidei comune, care poate fi comprimată la acest nivel. A şaptea vertebră cervicală se mai numeşte şi vertebra proeminenetă (vertebrae proeminens), prezintă apofiza spinoasă foarte lungă şi unituberculată. Nici apofizele transverse nu au vârful bifurcat. Uneori pe faţa laterală a corpului în partea inferioară se găseşte câte o semifaţetă articulară pentru capul primei coaste. Prima vertebră toracală are corpul alungit transversal şi prezintă apofizele articulare superioare ca la vertebrele cervicale. Lateral, corpul prezintă superior o
8

OSTEOLOGIE

faţetă articulară pentru capul primei coaste, care se articulează numai cu această vertebră. A zecea vertebră toracală prezintă numai faţete articulare costale superioare. A unsprezecea şi a dousprezecea vertebră toracală nu prezintă pe feţele anterioare a apofizelor transverse faţete articulare pentru tuberozităţile coastelor şi nu prezintă pe feţele laterale a corpului decât câte o singură faţetă articulară pentru capul coastelor. A douăsprezecea vertebră toracică se deosebeşte de a unsprezecea vertebră toracică prin apofizele articulare inferioare, care sunt la fel cu apofizele articulare inferioare ale vertebrelor lombare. A cincea vertebră lombară are corpul vertebral mai înalt anterior decât posterior, faţa inferioară fiind mai înclinată, formându-se astfel promontoriu. Deasemeni apofizele articulare inferioare nu mai sunt convexe şi plane. SACRUL
(OS SACRUM)

Este un os nepereche, situat median, simetric, situat în partea posterioară a bazinului între cele două oase coxale, dedesubtul coloanei vertebrale lombare şi deasupra coccisului. Prezintă o direcţie oblică de sus în jos şi dinainte înapoi, formând cu coloan vertebrală un unghi cu deschiderea înainte, numit promontoriu (promontorium). Prezintă o formă de piramidă patrulateră cu un vârf, patru feţe (anterioară, posterioară şi laterale) şi o bază. Faţa anterioară sau pelvină a sacrului (facies pelvina) este concavă, priveşte înainte şi în jos şi prezintă pe linia mediană o coloană osoasă constituită din sudarea celor cinci copuri vertebrale. Pe această coloană se observă patru linii transversale (lineae transversae) care reprezintă locurile de sutură. La extremităţile fiecărei linii transversale se găseşte câte o gaură numită gaura sacrată anterioară sau pelvină (foramina sacralia pelvina) prin care trec ramurile anterioare ale nervilor sacraţi. Fiecare din aceste găuri sunt separate de găurile superioare şi inferioare prin câte o creastă pe care se inseră muşchiul piramidal. Faţa dorsală a sacrului (facies dorsalis) este convexă şi presărată cu foarte multe reliefuri. Pe linia mediană se găseşte o creastă osoasă care continuă linia apofizelor spinoase lombare şi care este numită creasta sacrată mediană ( crista sacralis mediana). Această creastă se termină cam la nivelul celei de a treia sau a patra vertebră sacrată, bifurcându-se şi cuprinzând între liniile sale de bifurcaţie, orificiul inferior al canalului sacrat ( hiatus sacralis). De o parte şi alta a crestei sacrate întâlnim dinăuntru înafară, mai întâi câte un şanţ longitudinal numit şanţul sacrat (sulucus sacralis) care continuă şanţurile vertebrale de la nivelul regiunii lombare. Mai lateral acestor şanţuri sacrate se găseşte câte un rând de tuberculi, în număr de cinci, numiţi tuberculii sacraţi postero-mediali (crista sacralis dorsalia). Extern acestora se întâlneşte cîte un rând format din patru găuri, numite găurile sacrate posterioare (foramina sacralis dorsalia) prin care ies ramurile posterioare ale
9

Apoi se găsesc două ridicături verticale care sunt de fapt apofizele articulare. prezentând două margini şi două feţe: una anterioară şi alta posterioară. numită tuberozitatea sacrată (tuberositas sacralis). simetric şi nepereche. numiţi tuberculii sacraţi postero-laterali (crista sacralis lateralis). În porţiunea anterioară şi superioară a acestor feţe se vede o largă suprafaţă articulară care are forma unui pavilion de ureche şi care se mai numeşte şi faţeta auriculară a sacrului. COCCISUL (OS COCCYGIS) Este un os median. iar înapoia acestuia se găseşte extremitatea superioară a crestei sacrate. Posterior acestei faţete se găseşte o deschizătură triunghiulară care este orificiul superior al canalului sacrat. formând articulaţia sacro-iliacă. ramuri care se numesc coarne sacrate (cornu sacrale) şi care se vor articula cu coarnele coccisului. Sacrul este străbătut pe toată lungimea sa de canalul sacrat ( canalis sacralis). în partea anterioară se găseşte o faţetă reniformă cu marele ax orientat transversal care nu este altceva decât faţa superioară a corpului primei vertebre sacrate. Ea este destinată articulării cu faţeta corespunzătoare de pe faţa posterioară a coxalului. Baza sacrului (basis ossis sacri) prezintă pe suprafaţa ei toate detaliile pe care le prezintă faţa superioară a unei vertebre lombare. Pe linia mediană. a căror feţe articulare privesc înapoi şi înăuntru. Este rudimentar la om. iar posterior acesteia se vede orificiul inferior al canalului sacrat numit şi hiatusul sacrat. delimitat lateral de cele două ramuri cu bifurcaţie ale crestei sacrate. 10 . Prezintă forma unui triunghi. De fiecare parte a liniei mediene se găseşte câte o suprafaţă triunghiulară cu baza externă care poartă numele de aripioarele sacrului.OSTEOLOGIE nervilor sacraţi. cu baza în sus şi vârful în jos. Vârful sacrumului (apex ossis sacralis) este format în porţiunea anterioară de o faţetă eliptică pentru articulaţia cu baza coccisului. situat inferior sacrului. În el se găseşte fundul de sac dural împreună cu filum terminale. Feţele laterale ale sacrului sunt foarte largi în porţiunea superioară şi foarte înguste în porţiunea inferioară. Înăuntru şi în partea inferioară a faţetei auriculare se găseşte un şanţ numit şanţul preauricular al sacrului în care se vor insera ligamentele sacro-iliace anterioare. Apoi urmează un al doilea rând de tuberculi. Posterior de faţeta auriculară şi în concavitatea pe care o descrie marginea ei posterioară se găseşte mai întâi o gropiţă ciuruită pentru vase iar posterior acesteia se găseşte o suprafaţă foarte rugoasă pentru inserţia ligamentelor sacro-iliace posterioare. în jurul căruia nervii sacraţi formează coada de cal. care continuă canalul rahidian al coloanei lombare.

respectiv în plan sagital şi în plan frontal. COLOANA VERTEBRALĂ ÎN ÎNTREGIME Dimensiunile: Coloana vertebrală are o lungime de circa 73 cm la bărbaţi şi de circa 63 cm la femeie. fiind determinată de tracţiunea muşchilor mai dezvoltaţi la membrul superior drept. Curburile sagitale sunt dobândite în timpul vieţii postnatale. Posterior acestei faţete la dreapta şi la stânga liniei mediane se găsesc două coloane osoase verticale numite coarnele coccisului (cornu coccygeum). Lăţimea maximă a coloanei vertebrale este la baza sacrului. de aici merge descrescând atât în jos cât şi în sus. Conformaţia exterioară: 11 . care se leagă de cornul sacrat prin ligamente şi care au două prelungiri laterale. Aceste curburi sunt: • curbura cervicală cu convexitatea la stânga • curbura toracală cu convexitatea la dreapta • curbura lombară cu convexitatea la stânga. fie cu convexitatea înapoi. cât şi în jos Curburile: Coloana vertebrală prezintă două tipuri de curburi. cât şi pe faţa posterioară care este convexă. Celelalte două curburi sunt compensatorii curburii toracale. Curbura toracală este primară. a. unde măsoara 11 cm. b. convergând către vârf. care sunt mai puţin pronunţate ca cele în plan sagital. numindu-se cifoze. apoi descreşte atât în sus. Lordoza lombară apare în jurul vârstei de 2 ani şi se datorează poziţiei bipede şi mersului. Vârful se termină printr-un mic tubercul. în timpul vieţii intrauterine coloana vertebrală prezentând o singură curbură cu convexitatea înapoi. având scopul de a restabili echilibrul corporal. Baza coccisului prezintă pe linia mediană o faţetă eliptică destinată articulării cu vârful sacrului. reprezentând aproximativ 40% din lungimea totală a corpului. Curburile în plan sagital sunt: • curbura cervicală cu convexitatea înainte (lordoza cervicală) • curbura toracală cu convexitatea înapoi (cifoza toracală) • curbura lombară cu convexitatea înainte (lordoza lombară) • curbura sacro-coccigiană cu convexitatea înainte (cifoza sacro-coccigiană). se observă o serie de linii transversale care reprezintă locul de sutură al celor 4-5 vertebre coccigiene. numite unghiurile laterale ale coccisului ( processus transversus). La stângaci curburile sunt îndreptate în sens invers. Diametrul sagital maxim este la nivelul ultimelor vertebre lombare unde atinge 7 cm. Lordoza cervicală apare în lunile 3-5 fiind rezultatul ridicării capului de către sugar. Marginile sunt oblice.) Curburile în plan sagital sunt orientate fie cu convexitatea înainte numinduse lordoze.OSTEOLOGIE Atât pe faţa anterioară care este concavă.) Curburile în plan frontal.

iar în plica interfesieră se pot palpa coarnele sacrale. 12 . Canalul vertebral urmăreşte toate inflexiunile coloanei vertebrale. se anastomozează cu cele din partea opusă.OSTEOLOGIE Coloana vertebrală privită în totalitatea ei prezintă:  faţa anterioară. irigând restul vertebrei. rezultată din suprapunerea corpurilor vertebrale. în canalul vertebral se găseşte măduva spinării acoperită de meninge. coloana vertebrală este antrenată în numeroasele mişcări ale corpului. Vertebrele sunt vascularizate de artera vertebrală (regiunea cervicală). În continuarea proceselor spinoase se exploatează creasta sacrală mediană. Se continuă superior cu neurocraniul şi inferior se termină prin hiatusul sacrat. Funcţiile coloanei vertebrale: 1) Funcţia de protecţie a măduvei spinării.  feţele laterale prezintă: vârful proceselor transversale. Canalul vertebral (canalis veetebralis) este format prin suprapunerea vertebrelor. coloana vertebrală reprezintă un ax solid care susţine capul. care se poate explora cu uşurinţă în timpul flectării coloanei. coarnele coccisului şi hiatusul sacrat. găurile intervertebrale şi porţiunile laterale ale corpilor vertebrali. 2) Funcţia statică de ortostatism. care ajută la numerotarea vertebrelor. trunchiul şi membrele superioare. La limita dintre coloana cervicală şi cea toracală se evidenţiază procesul spinos al lui C7. care formează împreună creasta spinală. care apoi pătrund în canalul vertebral prin găurile transversale. de arterele intercostale posterioare în regiunea toracală şi de arterele lombare în segmentul lombar.  faţa posterioară care prezintă pe linia mediană procesele spinoase. 3) Funcţia biomecanică. Corpul vertebral este irigat de ramurile spinale ale acestor artere. Venele se formează în partea centrală a corpului vertebral formând un sistem venos anterior care se varsă în venele corespunzătoare arterelor şi un sistem venos posterior care formează un plex venos intervertebral. formată de o coloană cilindrică. pediculii vertebrali.

Pe această faţă se observă o serie de linii transversale care merg de la o margine la cealaltă reprezentând locul de sudură a diferitelor piese osoase care formează sternul.  Segmentul mijlociu constitue corpul sternului sau mezosternul (corpus sterni)  Segmentul inferior se numeşte xifistern sau apendicele xifoid sau enziform (processus xiphoideus). situat în partea anterioară a toracelui. presternum sau mânerul sternului (manubrium sterni). Imediat deasupra apendicelui xifoid pe această faţă se găseşte foseta supraxifoidiană. STERNUL (STERNUM) Este un os lat.OSTEOLOGIE III. Faţa anterioară a sternului este convexă în sens vertical formând la nivelul liniei de sutură dintre manubrium şi corp un unghi proeminent înainte numit unghiul lui Louis (angulus sterni). coaste. 13 . una superioară sau baza şi una inferioară sau vârful. median. Prezintă o formă de sabie de gladiator. Un plan dus prin marginea superioară a sternului întâlneşte coloana vertebrală la nivelul celei de a doua vertebre toracale. Sternul de femeie este mai puţin larg li mai lung ca cel de bărbat. două margini laterale şi două extremităţi. simetric şi nepereche. TORACELE OSOS (THORAX) Cutia toracică este formată din stern. dispus anterior. Sternul are o direcţie oblică în jos şi înainte. este format dintr-o serie de oase numite sternebre care se sudează între ele formând sternul. respectiv vertebrele toracale. punct de reper important pentru număratul coastelor (reperarea cele de a doua coaste). În ansamblu sternul prezintă două feţe. Pe această faţă se inseră în partea superioară fasciculele sternale ale sterno-cleido-mastoidianului. însă este mai puţin oblic. La adult sternul este format din trei segmente:  Segmentul superior se numeşte manubriul sternal. dispuse lateral şi posterior şi o parte a coloanei vertebrale. în partea mijlocie marele pectoral iar în partea inferioară marele drept al abdomenului. una anterioară şi alta posterioară. apropiindu-se de verticală.

A 11-a şi a 12-a perechi de coaste rămân independente. Pe ea se inseră muşchii sterno-cleido-mastoidian. pentru a doua pereche de coaste la nivelul unghiului lui Louis. care sunt destinate să se articuleze cu extremităţile interne ale claviculelor. În şanţurile articulare vin extremităţile interne ale primelor 7 cartilagii costale. Ultimele 5 perechi de coaste se numesc coaste false (costae spuriae) şi se împart la rândul lor în două grupe: prima grupă este constituită din coastele 8. poate fi foarte variat. numite şanţurile intercostale. numindu-se coaste flotante. din care 7 sunt articulare şi 6 sunt nearticulare.10 şi se articulează cu sternul prin intermediul cartilagiului coastei a 7-a. iar pentru perechile III-VII pe marginile corpului sternal. De fiecare parte a acestui şanţ se găsesc două faţete articulare alungite transversal (incisura clavicularis). Primele 7 perechi de coaste se numesc coaste adevărate (costae verea) şi ajung până la stern unde se articulează cu acesta. triunghiularul. care se articulează în porţiunea anterioară cu sternul. formând împreună cutia toracică. alcătuind coasta osoasă propriu-zisă sau coasta vertebrală şi o porţiune anterioară cartilaginoasă alcătuind cartilagiul costal sau coasta sternebrală. Marginile laterale au o formă de “S” italic şi ne prezintă fiecare câte 13 şanţuri. Extremitatea inferioară a sternului este formată de apendicele xifoid care rămâne cartilaginos până la vârste foarte înaintate şi care. sterno-tiroidian.OSTEOLOGIE Faţa posterioară a sternului este concavă şi vine în raport cu organele din cavitatea toracică. numindu-se coaste false propriu-zise. COASTELE (COSTAE) Din părţile laterale ale coloanei vertebrale se desprind o serie de 24 de arcuri osoase. în care sunt adăpostite organe interne vitale precum inima şi plămânii.9. ca formă şi direcţie. astfel: pentru prima pereche de coaste la nivelul manubriului. numite coaste. Extremitatea superioară a sternului prezintă pe linia mediană un şanţ profund numit furculiţa sternală (incisura jugularis). 12 de fiecare parte. arcurile costale se împart în două porţiuni: o porţiune posterioară osoasă. 14 . Din punct de vedere morfologic. sternul şi diafragmul. Punere în poziţie Elemente de reper:  faţa osului convexă  baza osului Se poziţionează anterior faţa osului convexă iar superior se aşează baza osului.

Capul este format din două faţete articulare aşezate în unghi care se articulează cu feţele laterale ale vertebrelor toracice. Marginea superioară este ascuţită. Pe faţa superioară a acesteia se găsesc în porţiunea mijlocie 15 . fiind accentuată în două puncte. care se întind de la nivelul coloanei vertebrale până la nivelul cartilagiilor costale care le continuă. coasta îşi schimbă direcţia îndreptându-se anterior. Extremitatea anterioară a coastei prezintă o scobitură elpitică în care vine cartlagiul costal. Tuberculul costal dă inserţie ligamentului costotransversar superior şi ligamentului costotransversar lateral. Extremitatea posterioară este constituită din trei porţiuni: cap. una laterală şi alta medială şi două margini una superioară şi una inferiuoară. unul puţin înaintea tuberozităţii unde se formează unghiul posterior al coastei şi altul aproape de extremitatea anterioară unde se formează unghiul anterior al coastei.OSTEOLOGIE Coastele propriu-zise sunt oase late. Tuberculul costal (tuberculum costae). Faţa laterală a coastelor este convexă şi prezintă pe suprafaţa sa cele două unghiuri ale coastei. coasta nu-l atinge decât prin două puncte: unul reprezentat de una din extremităţi şi altul reprezentat de partea mijlocie a coastei. Caractere individuale ale coastelor. gât şi un tubercul. Pe creasta capului coastei care delimitează cele două faţete articulare se inseră ligamentul intraarticular al capului. Marginea inferioară prezintă la nivelul ei şanţul subcostal în care se găseşte pachetul vasculo-nervos intercostal. Coastele descriu o curbură care priveşte cu concavitatea intern. Tuberculul este o proeminenţă osoasă pe care se găseşte o faţetă articulară care se articulează cu faţeta de pe faţa anterioară a apofizelor transverse ale vertebrelor toracice. Faţa medială a coastelor este concavă şi vine în raport cu organele din interiorul cutiei toracice. Coasta 1-a. Fiecare coastă prezintă câte un corp şi două extremităţi. Capul coastei (caput costae). Corpul coastei 1-a are feţele orientate în aşa fel încât una priveşte în sus şi cealaltă în jos. se inseră muşchii intercostali. Pe ea se inseră muşchii intercostali. Gâtul este o porţiune mai îngustă care delimitează capul coastei de tuberozitate. La nivelul tuberculului costal. Gâtul sau colul coastei (collum costae) prezintă superior creasta colului coastei care dă inserţie ligamentului radiat al capului coastei şi ligamentului costotransvers. Pe buza externă şi internă care delimitează şanţul. format de sus în jos din: vena intercostală. Corpul este foarte turtit în sens transversal prezentând două feţe. formându-se aici unghiul coastei. Coastele mai descriu încă o curbură pe axul lor în sensul că dacă aşezăm o coastă pe un plan orizontal. artera intercostală şi nervul intercostal.

adică a diafragmului. articulându-se numai cu câte o vertebră. Toracele prezintă în mdeie următoarele dimensiuni: Vertical: . Acestor coaste. unul anterior determinat de vena subclaviculară ( sulcus venae subclaviae) şi altul posterior determinat de artera subclaviculară (sulcus arteriae subclaviae). gât şi o tuberozitate. Punere în poziţie Elemente de reper:  extremitatea coastelor care este formată din cap. se caracterizeasză prin aceea că cele două feţe ale sale privesc oblic. graţie cartilagiilor şi srticulaţiilor sale. Între ele se găseşte tuberculul lui Lisfranc pe care se inseră muşchiul scalen anterior (tuberculum musculi scaleni anterioris). extern se aşează faţa convexă a osului iar inferior se aşează marginea care prezintă la nivelul ei un şanţ. În porţiunea mijlocie a feţei superoexterne se găsesc nişte rugozităţi pentru inserţia muşchiului dinţat anterior. nici şanţul subcostal. Este constituit din cele 12 vertebre toracale împreună cu arcurile costocondrale corespunzătoare şi stern. Au o direcţie aproape orizontală. una supero-extern şi alta infero-intern. 16 . precum şi peretelui inferior fibro-muscular.lateral –costal – 32 cm Suprafaţa exterioră este relativ convexă şi poate fi împărţită în patru regiuni: a.) Sternală anterioară – limitată în sus de furculiţa sternală. le lipsesc tuberculii coastelor. articulaţiile condro-costale şi extremitatea anterioară a coastelor şi spaţiilor intercostale. Se poziţionează posterior extremitatea coastelor care este formată din cap.posterior-vertebral – 17 cm .OSTEOLOGIE două şanţuri transversale. Este cea mai mică coastă şi nu are nici creasta capului. inferior de apendicele xifoid şi lateral de o linie oblică de sus în jos şi înafară. gât şi o tuberozitate  marginea care prezintă la nivelul ei un şanţ. care urmează unghiurile anterioare ale coastelor şi cuprinzând sternul. cartilagiile şi spaţiile inter-condrale. A 12-a coastă se deosebeşte de a 11-a coastă prin faptul că este mai scurtă şi îi lipseşte şanţul subcostal. capul lor nu prezintă decât o singură faţetă articulară. Toracele privit în ansamblu Toracele reprezintă cuşca de protecţie pentru organele respirator şi circulator dar şi mobilitatea necesară funcţionării acestor aparate. articulaţiile sterno-condrale. Coastele a 11-a şi a 12-a. datorită faptului că nuse mai articulează cu apofizele transverse ale vertebrelor.anterior-sternal – 12 cm . Coasta a 2-a.

Ultimele spaţii intercostale sunt şi ele mai largi. dând un plan înclinat de sus în jos şi dianinte înapoi. Lateral de şanţurile vertebrale se găsesşte şirul apofizelor transverse şi articulaţiilor cu tuberozitatea costală. iar bătrâni suferă o închârcire. iar lateral o linie oblică în jos şi înafară trecând prin unghiurile posterioare a coastelor. Se măsoară diametrul antero-posterior la nivelul bazei apendicelui xifoid. dar care la indivizii înalţi şi slabi este îngust şi înalt. fapt ce are mare importanţă chirurgicală. la cei mici şi graşi fiind larg şi mai puţin adânc. baza apendicelui xifoid.) Faţa dorsală cuprinde vertebrele 1-12 toracice. unghiul lui Louis. 17 . de marginea inferioară a coastei a 12-a iar de la vârful coastei a 12-11-a merge apoi pe cartilagiul coastelor 10-9-8 care prin cartilagioul al 7-lea merge până la baza apendicelui xifoid. o imobilizare. diametrul transvers cam la nivelul coastei a 7-a. aceasta din cauză că aparatul circulator se dezvoltă de timpuriu ier pulmonii se măresc după naştere. în partea anterioară cartilagiile costale formează un unghi cu vârful în sus la apendicele xifoid care are o deschidere de 70° la bărbat şi 75° la femeie. Vârful toracelui este înscris în furculiţa sternală. Pe această faţă se găseşte linia apofizelor spinoase. orizontal până la coloana vertebrală. Deschiderea ovalară căpătată măsoară antero-posterior 12 cm iar transversal 26 cm. Primele coaste şi spaţii intercostale sunt mai scurte şi mai largi. La făt toracele este ascuţit înainte şi şanţurile laterale sunt puţin marcate. între unghiul anterior şi unghiul posterior al coastelor. transvers x 100/ d. Pereţii toracelui prezintă aceleaşi elemente ca şi exotoracele dar la partea posterioară bombează în interior coloana vertebrală formată de corpii vertebrali care împarte până la un punct cavitatea toracică în două jumătăţi pentru cei doi plămâni. Suprafaţa interioară.OSTEOLOGIE b. şi obţinem indicele de lărgime I = d. sunt simetrice şi cuprind cele12 coaste şi 11 spaţii intercostale.) Feţele laterale sunt în număr de două. Baza toracelui este formată de marginea inferioară a vertebrei a 12-a toracică. La torace se notează ca puncte toraco-metrice: punctul medio-supra-sternal. faţa posterioară a coastelor şi spaţiile intercostale până la unghiul coastelor. forţei. antero-posterior Perimetrul toracic se măsoară în inspir şi expir iar diferenţa indică amplitudinea repiratorie. prin osificarea cartilagiilor. marginea internă a primei coaste şi vertebra 1-a dorsală prezintă în total un plan oval înclinat înainte şi având diametrul transversal de 11-12 cm. La copil toracele creşte brusc din cauza respiraţiei. La pubertate se dezvoltă partea superioară a toracelui necesară mişcărilor. c. iar cel antero-posterior de 5-6 cm.

sau să sufere deformări în evoluţie ca: deformări rahitice.OSTEOLOGIE Toracele poate fi deformat prin corset. torace în pâlnie şi deformaţii datorate tuberculozei coloanei vertebrale şi scoliozei. 18 .

1 Anterior = ventral. În rest vine în raport cu pielea gâtului de care este despărţită prin muşchiul pielos al gâtului şi cu ramurile descendente ale plexului cervical superior. 19 . UMĂRUL sau CENTURA SCAPULARĂ (CINGULUM MEMBRI SUPERIORIS) Scheletul umărului este format din două oase. două margini în formă de “S” italic. pereche şi nesimetric. Caudal = inferior. care împreună formează centura scapulară. omoplatul sau scapula şi clavicula. Posterior = dorsal. Lateral = extern. una superioară şi una inferioară. una anterioară şi una posterioară şi două extremităţi. Faţa superioară a claviculei este convexă în două treimi interne (mediale) şi plană în treimea externă (laterală)1. OASELE MEMBRULUI SUPERIOR (OSSA MEMBRI SUPERIORIS) Scheletul membrului superior este format din patru segmente. în partea medială se inseră fasciculul clavicular al muşchiului sternocleidomastoidian.OSTEOLOGIE IV. Este turtită în sens cranio-caudal (supero-inferior) prezentând două feţe. Scheletul umărului se numeşte şi centura scapulară (cingulum membri superioris). Medial = intern. iar în porţiunea sa laterală muşchii deltoid şi trapez. după cum urmează: • Umăr • Braţ • Antebraţ • Mână 1. Pe faţa superioară. una medială care prezintă concavitatea cu deschidere posterioară şi o curbură laterală care prezintă concavitatea cu deschidere anterioară. Are o formă de “S” italic cu două curburi. CLAVICULA (CLAVICULA) Este un os lung. aşezat transversal între extremitatea superioară a sternului şi scapulă. Cranial = superior. una internă şi alta externă.

degetele din fosa supraclaviculară putând atinge uneori degetele din fosa subclaviculară Punerea în poziţie Elemente de reper:  faţa osului prevăzută cu un lanţ. Anterior se va aşeza marginea osului care prezintă extern concavitatea 20 . situat în partea centrală a feţei inferioare. Extremitatea externă se găseşte puţin deasupra acromionului şi poate fi palpată. cu muşchii scaleni. se inseră muşchiul subclavicular. între ele evidenţiindu-se un şanţ longitudinal. situat aproape de marginea posterioară a osului şi linia trapezoidală ( linea trapezoidea) situată anterolateral faţă de tubercul. Se poziţionează inferior faţa osului care prezintă un şanţ longitudinal şi extern extremitatea cea mai lăţită. În porţiunea mijlocie prezintă gaura nutritivă.OSTEOLOGIE Faţa inferioară a claviculei prezintă atât în porţiunea medială cât şi în porţiunea laterală nişte proeminenţe rugoase. Marginea posterioară a claviculei este concavă în jumătatea medială şi convexă în jumătatea laterală. iar în treimea laterală se inseră muşchiul deltoid. Proeminenţele laterale sunt tuberculul conoidian (tuberculum conoideum). cu vasele subclaviculare. prin ridicarea umărului şi aplecarea capului de aceaşi parte. iar în partea laterală se inseră muşchiul trapez. respectiv ligamentul conoid şi ligamentul trapezoid. la nivelul proeminenţei mediale. cu un deget poziţionat deasupra furculiţei sternale şi altul înafara tendonului sternocleidomastoidian. În porţiunea mijlocie vine în raport cu muşchiul omohioidian. costoclavicularis). Extremitatea internă depăşeşte cu puţin manubriul sternal şi poate fi palpată prelungirea ei posterioară. care prin intermediul unui fibrocartilaj interarticular se articulează cu faţeta articulară de pe manubriul sternal (facies articularis sternalis). două treimi interne ale marginii posterioare. Pe şanţul longitudinal. În porţiunea medială a marginii posterioare se inseră fasciculul clavicular al muşchiului sternocleidomastoidian. În 2/3 treimi mediale ale marginii anterioare se inseră muşchiul mare pectoral. Extremitatea laterală a claviculei (extremitas acromialis) este turtită cranio-caudal şi prezintă în partea externă. Pe ele se inseră cele două ligamente coracoclaviculare. o faţetă articulară care se articulează cu o faţetă similară de pe apofiza acromială a omoplatului (facies articularis acromialis). Palparea: Se poate palpa marginea anterioară în întregime.  extremitatea turtită a osului. Pe faţa inferioară. numită şi impresiunea ligamentului costoclavicular (impressio lig. cea mai lăţită. Extremitatea medială a claviculei (extremitas sternalis) este voluminoasă şi prezintă o faţetă articulară. În porţiunea posterioară a acestei extremităţi a claviculei se inseră fasciculul clavicular al muşchiului sternocleidohioidian. se inseră ligamentul costoclavicular. cu vârful pulmonului şi cu trunchiurile plexului brahial. Marginea anterioară a claviculei este convexă în jumătatea medială şi concavă în jumătatea laterală. Prin fosa supraclaviculară se poate palpa porţiunea mijlocie a feţei inferioare a claviculei.

pereche. Omoplatul este aplicat pe torace. luând parte astfel la formarea umărului. o apofiză de formă triunghiulară care se întinde de la o margine la alta şi care creşte progresiv în înălţime de la marginea medială spre cea laterală numită spina omoplatului (spina scapulae) şi care se prelungeşte în afară cu o apofiză voluminoasă numită acromion (acromion). Spina omoplatului împarte faţa posterioară a omoplatului în două fose: una superioară numită fosa supraspinoasă (fossa supraspinata) în care se inseră muşchiul 21 . laterală şi medială • trei unghiuri: superior. Marginea superioară corespunde primului spaţiu intercostal iar unghiul inferior corespunde celei de a 8-a coastă. o faţă superioară şi ofaţă inferioară pe care se inseră muşchii subspinoşi şi supraspinoşi. • trei margini. numită acromion. rugoasă. Prezintă: • două feţe: anterioară şi posterioară • trei margini: superioară. situat în regiunea postero-superioară a cutiei toracice şi are formă triunghiulară cu vârful situat în jos. La unirea a trei pătrimi inferioare cu o pătrime superioară se desprinde de pe scapulă. mai groasă. una superioară şi alta inferioară pe care se inseră muşchiul mare dinţat (dinţat anterior). Pe suprafaţa acestei feţe se găsesc 2-3 creste orizontale pe care se inseră muşchiul subscapular. inferior şi lateral. pe a cărei muchii superioare se inseră muşchiul trapez iar pe muchia inferioară se inseră muşchiul deltoid. pe care-l depăşeşte lateral. una posterioară. Faţa posterioară a scapulei (facies dorsalis) este convexă şi priveşte postero-lateral. Este un os plat. nesimetric. iar între cele două muchii se inseră lama superficială a fasciei cervicale.OSTEOLOGIE SCAPULA (OMOPLATUL) (SCAPULA) Denumirea de omoplat derivă de la cuvintele greceşti omos = spate şi platos = turtit. Spina omoplatului (spina scapulae) este turtită în sens cranio-caudal şi se continuă în porţiunea ei laterală cu o prelungire liberă. vine în raport cu peretele posterior al cutiei toracice şi este concavă şi se mai numeşte şi fosa subscapulară. Faţa anterioară sau costală a scapulei (facies costalis). aderentă de faţa posterioară a scapulei. aproape în unghi drept. una anterioară care face corp cu osul. Spina omplatului prezintă: • două feţe. şi o margine laterală concavă care priveşte articulaţia scapulo-humerală. În apropierea marginii interne se găsesc două suprafeţe mici triunghiulare.

ascuţită. Unghiul superior al scapulei (angulus superior) se formează din unirea marginii superioare cu marginea internă. În partea postero-medială a incizurii coracoidiene se inseră muşchiul omohioidian. comunică cu fosa subspinoasă. iar prin orificiul format trece nervul suprascapular. unite între ele printr-un unghi obtuz. pe acest unghi inserându-se muşchii: subscapular. • o margine medială pe care se găseşte faţeta articulară pentru extremitatea laterală a claviculei.  Două margini: • o margine laterală pe care se inseră muşchiul deltoid. privind articulaţia scapulo-humerală. Marginea medială sau spinală a scapulei (margo medialis) este subţire. care este concavă şi care este în raport cu marginea medială. care este acoperită de ligamentul transversal al scapulei. la nivelul marginii externe a spinei omoplatului. În afara acestei creste se inseră superior muşchiul micul rotund iar inferior se inseră muşchiul marele rotund. Unghiul lateral al scapulei (angulus lateralis) se formează prin unirea marginii superioare cu marginea externă şi prezintă la nivelul său o cavitate articulară numită cavitatea glenoidă (cavitas glenoidalis) unde se va articula cu capul humeral. în acest unghi se inseră muşchiul angular. iar inferior muşchiul romboid.  O extremitate laterală pe care se inseră ligamentul acromio-coracoidian. 22 . iar deasupra ligamentului trece artera suprascapulară. fasciculele inferioare ale muşchiului mare dinţat (dinţat anterior) şi uneori muşchiul mare dorsal (lattissimus dorsi).OSTEOLOGIE suprasinos şi una inferioară numită fosa subspinoasă ( fossa infraspinata) în care se inseră muşchiul subspinos. Marginea laterală sau axilară a scapulei (margo lateralis) este groasă şi se termină cu tuberculul infraglenoidian (subglenoidian) pe care se inseră tendonul lungii porţiuni a muşchiului triceps brahial. iar pe interstiţiu se inseră superior muşchiul angular. Fosa subspinoasă este despărţită de marginea externă a omoplatului printr-o creastă verticală. Unghiul inferior al scapulei (angulus inferior) se formează din unirea marginii interne cu marginea externă. Acromionul (acromion) este turtit în sens cranio-caudal prezentând:  Două feţe: • una superioară. Marginea superioară sau cervicală a scapulei (margo superior) este subţire şi se termină în partea externă printr-o incizură numită incizura coracoidiană ( incisura scapulae). cu o porţiune superioară oblică în sus şi în afară şi una inferioară verticală (două treimi). La unirea acromionului cu buza inferioară a spinei omoplatului se formează unghiul acromionului. • una inferioară. Pe versantul posterior al acestei margini se inseră muşchiul mare dinţat (dinţat anterior). Fosa supraspinoasă. marele rotund. neregulată şi care vine în contact cu pielea.

putem palpa apofiza coracoidiană. faţa superioară. în fosa subspinoasă. dacă delimităm triunghiul lui Lisfri. Aşa cum aminteam la marginea laterală a scapulei. Pe faţa superioară a apofizei coracoide se inseră ligamentele coraco-claviculare. la nivelul acromionului şi la nivelul procesului coracodian. ligamentele coraco-acromiale şi coracohumerale. a cărei bază ocupă spaţiul dintre cavitatea glenoidă şi scobitura scapului şi este formată din:  o bază care face corp comun cu omoplatul. iar cea superioasră se numeşte tuberculul supraglenoidian (tuberculum supraglenoidale) pe care se inseră muşchiul biceps brahial. care are o direcţie în sus şi înainte. Când muşchii marele dorsal şi marele rotund nu sunt foarte dezvoltaţi. la cele două extremităţi ale cavităţii se găsesc rugozităţi: cea inferioară se numeşte tuberculul subglenoidian sau infraglenoidian (tuberculum infraglenoidale) pe care se inseră muşchiul triceps brahial. Este unită de restul omoplatului printr-o porţiune mai îngustă numită gâtul omoplatului (collum scapulae). Punere în poziţie Elemente de reper: 23 . înainte şi în sus. Palparea Când membrul superior este în poziţie anatomică se poate palpa toată marginea posterioară a spinei.OSTEOLOGIE Cavitatea glenoidă prezintă o formă ovalară cu axul mare orientat vertical şi priveşte oblic înafară. Apofiza coracoidă sau procesul coracodian. Palparea apofizei coracoidiene poate fi facilitată prin uşoara abducţie a membrului superior. numită apofiza coracoidă (processus coracoideus). În spaţiul dintre cavitatea glenoidă şi incizura coracoidiană se ridică o puternică apofiză în forma de cioc de cioară. superior de claviculă şi vârful apofizei coracoide inferior. este o prelungire recurbată. ocazie cu care se mai poate palpa şi marginea anterioară a cavităţii glenoide a omoplatului. format extern de tuberozitatea humerusului. Scapula are mai multe găuri nutritive: în fosa supraspinoasă. după care ăşi schimbă brusc direcţia mergând orizontal înafară. În spaţiul delto-pectoral. Dacă ducem membrul superior către umărul din partea opusă atunci se poate palpa marginea spinală în întregime şi unghiul superior.  un vârf pe care se inseră tendonul comun al scurtei porţiuni a muşchiului biceps şi a muşchiului coracobrahial. marginile internă şi externă şi vârful acromionului precum şi marginea internă de la nivelul spinei omoplatului în jos şi unghiul inferior în întregime. iar pe marginea internă se inseră tendonul muşchiului mic pectoral. se mai poate palpa şi jumătatea inferioară a marginii externe a omoplatului. (respectiv ligamentele conoidian şi trapezoid).

faţa anterolaterală este înconjurată de nervul axilar. Faţa posterioară a diafizei humerale prezintă în lungul ei un şanţ de torsiune care are o direcţie de sus în jos şi dinăuntru înafară şi care o împarte în două porţiuni. Deasupra şanţului de torsiune se inseră vastul extern al tricepsului brahial iar dedesubtul şanţului de torsiune se inseră vastul intern al tricepsului brahial. care se inseră pe marginea anterioară a şanţului bicipital (sulcus intertubercularis). pereche şi simetric. Corpul sau diafiza humerusului (corpus humeri): Are forma unei prisme triunghiulare (mai ales în porţiunea distală). buza externă a şanţului bicipital prin care trece tendonul lungei porţiuni a bicepsului 24 . Dedesubptul faţetei rugoase a coraco-brahialului se găseşte muşchiul brahial anterior. Pe această faţă se găseşte şi gaura nutritivă a osului.OSTEOLOGIE faţa pe care se găseşte o spină puternică  unghiul cel mai ascuţit al scapului. Faţa antero-laterală a diafizei humerale este netedă în jumătatea inferioară unde se inseră muşchiul brahial anterior şi prezintă puţin deasupra mijlocului ei o linie rugoasă în forma de “V”. pe a cărui buză superioară se inseră muşchiul deltoid iar pe buza inferioară se inseră muşchiul brahial anterior. una situată deasupra acestui şanţ şi alta dedesubt. medială şi laterală). Se aşează inferior unghiul cel mai ascuţit al scapulei şi posterior faţa de pe care se desprinde spina omoplatului. artera humerală profundă şi cele două vene satelite. HUMERUS (HUMERUS) Este un os lung. care pleacă de pe faţa posterioară prin care trec nervul radial şi artera brahială profundă (sulcus nervi radialis). numită “V”-ul deltoidian (tuberozitas deltoidea). Sub tuberozitatea deltoidiană (“V”-ul deltoidian) se găseşte un şanţ puţin pronunţat. Extern se poţizionează marginea cea mai groasă. antero-medială şi posterioară) şi trei margini (anterioară. numit humerus. Deasupra acestei faţete pe faţa anteromedială a humerusului vin în raport tendoanele marelui rotund şi marelui dorsal. Deasupra tuberozităţii.  2. format dintr-un corp (diafiză) şi două extremităţi (epifize). Marginea anterioară a diafizei humerale formează în partea superioară a osului. Prin şanţul de torsiune trec nervul radial. prezentând trei feţe (antero-laterală. Faţa antero-medială a diafizei humerale prezintă puţin deasupra mijlocul ei o faţetă rugoasă pe care se inseră muşchiul coraco-brahial. BRAŢUL Scheletul braţului este constituit dintr-un singur os.

numit şanţul condilo-trohlean. Condilul humerusului (condylus humeri) are o formă sferică şi priveşte direct înainte. 25 . care reprezintă circa 1/3 dintr-o sferă. Marginile medială şi laterală a diafizei humerale sunt mai pronunţate înspre extremitatea inferioară a osului pe care se inseră septurile intermusculare intern şi extern care despart muşchii din loja anterioară de cei din loja posterioară. care în mişcările de flexie a antebraţului pe braţ determină o fosetă deasupra condilului. şi o porţiune internă. înapoi şi înăuntru. Este formată din două versante. situată lateral de trohlee care răspunde fosetei de pa capul radisului. La periferia capului humeral există o porţiune de os rugoasă. subspinos şi micul rotund. a cărui buză externă coboară de la baza trochiterului şi care este de fapt marginea anterioară a osului. unul extern mai mic şi unul intern mai mare. Capitutul este o proeminenţă rotunjită. care se va articula cu extremitatea superioară a cubitusului. iar buza internă coboară de la nivelul trochinului. numită trochiter sau tuberculul mare (tuberculum majus). Epifiza superioară (proximală) a humerusului este unită cu corpul prin colul chirurgical (collum chirurgicum) formată dintr-o suprafaţă articulară rotunjită. numită foseta supracondiliană. Pe partea posterioară şi deasupra trohleei se găseşte o altă gropiţă mai mare ca prima numită foseta olecraniană ( fossa olecrani) în care intră vârful apofizei olecraniene a cubitusului în mişcările a antebraţului pe braţ. În partea inferioară. numită gâtul sau colul anatomic (collum anatomicum). articulându-se cu cupuşoara radiusului. În partea anterioară şi deasupra trohleei se găseşte o gropiţă. numită capul humeral. Capul humeral ( caput humeri) priveşte în sus. vârful apofizei coronoide a cubitusului. una mai mică situată înainte. această margine se bifurcă înglobând între liniile ei de bifurcaţie. Pe trochin se inseră tendonul muşchiului subscapular iar pe trochiter se inseră tendoanele muşchilor supraspinos. Trohlee humerală (trochlea humeri) are o formă de mosorel şi se va articula cu marea cavitate sigmoidă a cubitusului. Epifiza inferioară (distală) a humerusului este prismatic triunghiulară şi turtită în sens antero-posterior. Condilul humeral este despărţit de trohlee printr-un şant articular.OSTEOLOGIE brahial. numită foseta coronoidiană (fossa coronoidea) în care intră în mişcările de flexie a antebraţului pe braţ. despărţite printr-un gât cu o direcţie antero-posterioară puţin oblic de jos în sus şi dinăuntru înafară. Pe buza internă a şanţului bicipital se inseră muşchii marele dorsal şi marele rotund iar pe buza externă se inseră tendonul muşchiului mare pectoral. iar axul său formează cu axul longitudinal al corpului un unghi de 130-150°. Aceste două ridicături osoase sunt despărţite prin extremitatea superioară a şanţului bicipital. şi alta mai mare situată posterior. Suprafaţa articulară este împărţită într-o porţiune externă numită condilul humerusului şi care se va articula cu extremitatea superioară a radiusului. cavitatea coronoidă. numită trohlee. Prezintă o suprafaţa articulară pentru oasele antebraţului. iar lateral şi deasupra acesteia prezintă două ridicături voluminoase pentru inserţii musculare. Puţin înafara porţiunii superioare a colului anatomic se găsesc două ridicături osoase. lăţindu-se mult şi este recurbată către înainte. numită trochin sau tuberculul mic (tuberculum minus). Marginea laterală este întreruptă la unirea treimii superioare cu două treimi inferioare de şanţul nervului radial.

marele şi micul palmar. Epicondilul medial (epicondylus medialis). Pe epicondilul medial se inseră muşchii epitrohleeni (muşchii pronatori ai antebraţului şi muşchii flexori ai antebraţului. Vascularizaţie şi inervaţie: humerusul este vascularizat de ramuri ale arterei brahiale şi inervat de ramuri din nervul musculo-cutanat. cubitalul posterior (extensor ulnar al carpului) şi anconeul. Pe el se inseră muşchii supinatori ai antebraţului şi extensori ai antebraţului. Faţa lui posterioară prezintă şanţul nervului ulnar pe unde trece nervul omonim.OSTEOLOGIE Foseta radială (fossa radialis) este situată deasupra capitului şi în ea pătrunde capul radiusului în mişcările de flexiune. ANTEBRAŢUL Scheletul antebraţului este format din două oase: 26 . Capul humerusului se palpează prin scobitura axilară. Epicondilul se palpează mai puţin din cauză că este mai mic şi îl maschează masa muşchilor epicondilieni. în special pe faţa posterioară până la nivelul şanţului epitrohleoolecranian. Epitrohleea se palpează mai bine. extensorul propriu al degetului mic. 3.el se termină la marginea laterală a diafizei. flexorul comun superficial şi uneori flexorul comun profund. Proemineţele osoase situate de o parte şi de alta a condilului humeral se mai numesc şi epicondili. mergând pe marginea internă a osului în sus. scurtul supinator. cubitalul anterior (flexor ulnar al carpului). Din extremitatea proximală se pot palpa cele două tuberozităţi prin grosimea muşchiului deltoid. este situat intern şi superior trohleii humerale. care se mai numeşte şi epitrohlee. Epicondilul lateral (epicondylus lateralis). Palparea Se poate palpa marginea internă a diafizei humerale. Punere în poziţie Elemente de reper:  extremitatea rotunjită a osului  şanţul de torsiune. Prezintă o puternică proeminenţă triunghiulară la care se termină marginea medială a diafizei. este situat lateral şi deasupra condilului şi este mai mic ca cel inten. Din extremitatea distală a humeruslui se poate palpa epicondilul şi epitrohleea. mâinii şi degetelor): rotundul pronator. Se aşează superior şi intern extremitatea rotunjită a osului (capul humeral) iar posterior se aşează faţa care prezintă şanţul de torsiune (faşa posterioară). Trochiterul este pe linia epicondilului lateral iar trochinul poate fi palpat dacă se rotează humerusul înafară. extensorul comun al degetelor. mâinii şi degetelor: al 2-lea radial extern (scurt extensor radial al carpului). cu o uşoară ştergere la nivelul inserţiei lungului supinator. de la nivelul epitrohleei până la nivelul capului humeral. siguranţa că palpăm trochinul şi nu apofiza coracoidă fiind dată de rotaţia imprimată extremităţii inferioare a humerusului. Marginea externă se palpează de la nivelul “V”-ului deltoidian până la epicondil.

Inferior acestei suprafeţe. se inseră muşchii: flexor comun profund şi cubital anterior iar în treimea mijlocie se inseră cubitalul posterior. Faţa anterioară a diafizei cubitale este mai lată în cele trei pătrimi superioare unde se inseră muşchiul flexor comun profund al degetelor şi mai îngustă şi convexă în pătrimea distală unde se inseră extremitatea internă a muşchiului pătrat pronator.OSTEOLOGIE Cubitus (ulnă) – care este situat intern în continuarea degetului mic. situat intern faţă de radius. Astfel. Marginea anterioară a diafizei cubitale începe de la procesul coronoidian şi se termină la cel stiloidian. Pe scheletul articulat este puţin oblic de sus în jos şi mediolateral. Ramura de bifurcaţie posterioară poartă numele de creasta muşchiului supinator (crista musculi supinator) pe care se inseră muşchiul omonim. radisul depăşeşte ulna prin epifiza lui inferioară şi este depăşit de aceasta prin epifiza ei superioare. şi prezintă un corp (diafiza) şi două extremităţi (epifize). Faţa posterioară a diafizei cubitale prezintă în partea superioară o suprafaţă triunghiulară rugoasă pe care se inseră muşchiul anconeu. Marginea laterală a diafizei cubitale este cea mai ascuţită. Prezintă gaura nutritivă a osului. Diafiza cubitusului (corpus ulnae) este mai voluminoasă către extremitatea superioară. Marginea posterioară a diafizei cubitale are formă de “S” italic şi în cele trei pătrimi superioare. pe care se inseră muşchii: scurtul supinator şi cei patru muşchi profunzi ai antebraţului: lungul abductor al policelui. În partea superioară se bifurcă delimitând între bifurcaţiile ei mica cavitate sigmoidă a cubitusului (incizura radialis).  CUBITUS (ULNA) Este un os lung. în mai multe câmpuri suprapuse. şi  Radius – care este situat extern situat în prelungirea degetului mare (police). Pe ea se inseră ligamentul interosos. Pe scheletul articulat. prezentând trei feţe (anterioară. scurtul extensor al policelui. este puţin concavă înainte şi are formă de prismă triunghiulară. posterioară şi laterală). pereche şi nesimetric. lungul extensor al policelui şi extensorul propriu al indexului. posterioară şi medială) şi trei margini (anterioară. Prezintă inserţiile muşchilor flexor comun profund şi pătrat pronator. restul feţei posterioare a cubitusului este împărţită de o creastă longitudinală în două părţi: o porţiune medială unde se inseră muşchiul cubital posterior (extensor ulnar al carpului) şi o porţiune laterală care la rândul ei este împărţită de o serie de linii oblice. Extremitatea proximală a cubitusului este formată din două apofize mari: 27 . Faţa medială a diafizei cubitale este foarte lată în porţiunea superioară unde este capitonată de muşchiul flexor comun profund al degetelor şi este foarte îngustă şi rotunjită în porţiunea inferioară unde este acoperită de piele. ulna participă mai mult la formarea articulaţiei cotului iar radiusul participă mai mult la formarea articulaţiei radiocarpiene.

lăsând impresia unei clape de pian. Se poate palpa mai ales apofiza olecraniană cu marginile şi şanţurile condilo şi epitrohleo. iar în partea inferioară se articulează cu osul piramidal. Apofiza olecraniană cu epitrohleea şi epicondilul se găsesc pe aceeaşi linie atunci când membrele superioare se găsesc în poziţie 28 . intră în fosa coronoidiană a humerusului. articulară.OSTEOLOGIE . care în mişcările de extensie ale antebraţului pe braţ pătrunde în gropiţa olecraniană a humerusului.apofiza coronoidă (processus coronoideus). Vascularizaţie şi inervaţie: este vascularizat de ramuri ale arterei cubitale şi inervat de ramuri din nervul cubital. situată postero-superior. prezintă două formaţiuni: capul cubitusului şi apofiza stiloidă. iar pe liniile acestei creste se găsesc două faţete care corespund celor doi versanţi ai trohleei humerale. începând de la apofiza olecraniană şi până la capătul cubitusului. • faţa posterioară pe care se inseră muşchiul triceps brahial. Capul cubitusului se prelungeşte inferior şi medial cu apofiza stiloidă ( processus styloideus) pe vârful căreia se inseră ligamentul colateral medial al articulaţiei pumnului. Extremitatea distală a cubitusului. care prezintă rugozităţi. care se articulează cu circumferinţa cupuşoarei radiare. • un vârf. care ia parte la formarea marii cavităţi sigmoidiene. prezentând pe linia mediană o creastă verticală care corespunde şanţului trohleei.apofiza olecraniană (olecranon). Pe faţa posterioară a apofizei stiloide se găseşte şanţul prin care alunecă tendonul muşchiului cubital posterior (extensor ulnar al carpului). . Pe faţa laterală a extremităţii proximale a cubitusului se mai găseşte o mică faţetă articulară de formă semilunară. care în mişcările de flexie ale antebraţului pe braţ. • faţa anterioară. Cele două apofize delimitează între ele marea cavitate sigmoidă (incizura trochlearis) care se articulează cu trohleea humerală. numită mica cavitate sigmoidă sau incizura radială (incizura radialis). • faţa laterală pe care se inseră muşchiul anconeu. Apofiza olecraniană are formă de piramidă patrulateră. care este verticală. Capul cubitusului (caput ulnae) se articulează în partea externă cu mica cavitate sigmoidă a radisului. care face parte din marea cavitate sigmoidă. situată antero-inferior. articulară. Palparea Se palpează toată marginea posterioară. Sub procesul coronoidian se găseşte tuberozitatea ulnei pe care se inseră muşchiul brahial. • un vârf. • faţa medială pe care se inseră ligamentul lateral intern a articulaţiei cotului. • faţa superioară.olecraniene şi capul cubitusului cu apofiza stilodă care depăşeşte planul posterior. Apofiza coronoidă prezintă: • o bază care face corp cimun cu osul cubital. • faţa inferioară. care face corp comun cu osul cubital. prezentând: • o bază. orizontală. pe care se vor insera fasciculul anterior al ligamentului lateral intern al cotului şi fascicule din muşchii flexor comun superficial şi rotund pronator şi o margine externă pe care se prinde extremitatea internă a ligamentului inelar şi fasciculul anterior al ligamentului lateral extern a articulaţiei cotului.

Pe marginea medială se prinde membrana interosoasă. Epifiza proximală a radisului este formată dintr-o porţiune cilindrică numită capul radiusului (caput radii). concavă şi se lăţeşte distal. Dacă se face flexia antebraţului pe braţ atunci aceste trei eminenţe osoase se găsesc aşezate în triunghi echilateral. este cea mai ascuţită şi dă inserţie pentru ligamentul interosos. aşezată să privească anterior cavitatea articulară care se găseşte la nivelul extremităţii superioare a osului. Marginea anterioară a diafizei radiale.În porţiunea distală alunecă tendoanele celor doi muşchi radiali externi. RADIUSUL (RADIUS) Este un os lung. cuprinzând între liniile de bifurcaţie o suprafaţă articulară triunghiulară care face parte din articulaţia radiocubitală inferioară. Superior se poziţionează extremitatea cea mai voluminoasă a osului. cele mai frecvente fracturi se întâlnesc la nivelul treimii inferioare sau a apofizei stiloide. Punere în poziţie Elemente de reper:  extremitatea cea mai voluminoasă a osului  marginea cea mai ascuţită a diafizei cubitale. În cele două treimi superioare se inseră muşchiul lungul flexor al policelui iar în treimea inferioară inferioară se inseră muşchiul pătrat pronator. care este legat de corpul radiusului printr-o porţiune mai strâmtă. Marginea cea mai ascuţită a osului se aşează extern. faţa laterală este în raport intim cu ramura profundă a nervului radial. Din faţa anterioară a cubitusului se poate palpa în partea proximală vârful apofizei coronoide atunci când musculatura nu este prea dezvoltată şi cele două treimi distale a feţei anterioare şi interne a cubitusului. Diafiza radială are formă de prismă triunghiulară prezentând trei feţe (anterioară. pereche şi nesimetric situat înapoia cubitusului şi prezintă o diafiză şi două epifize. dă inserţie muşchiului flexor superficial al degetelor.OSTEOLOGIE anatomică. Anatomie aplicată Datorită dispoziţiei anatomice. posterioară şi medială). La unirea colului radiusului cu corpul radiusului. Faţa laterală a diafizei radiale este de asemeni rotunjită şi în partea ei mijlocie se inseră muşchiul rotund pronator. Faţa anterioară a diafizei radiale este netedă. Faţa posterioară a diafizei radiale este rotunjită în partea proximală unde se inseră muşchiul scurt supinator şi plană în partea distală unde se inseră muşchii lungul abductor şi scurtul extensor al policelui. iar deasupra. Marginea posterioară a diafizei radiale nu are importanţă anatomică. Marginea medială a diafizei radiale sau interosoasă. în 29 . numită colul radiusului (collum radii). şi coboară inferior unde se bifurcă. posterioară şi laterală) şi trei margini (anterioară. Pe ea se găseşte gaura nutritivă. Începe în partea superioară la două laturi de deget dedesubtul tuberozităţii bicipitale.

OSTEOLOGIE partea antero-internă se găseşte o proeminenţă osoasă. este articulară şi este împărţită de către o creastă antero-posterioară în două porţiuni: una externă triunghiulară. care se va articula cu scafoidul şi alta internă. o faţă superioară. Marginea posterioară se poate palpa până aproape de cap. Pe vârful apofizei stiloide se inseră ligamentul lateral extern a articulaţiei pumnului iar la bază se inseră tendonul muşchiului lungul supinator (brahioradial). Din extremitatea proximală a radiusului se palpează circumferinţa cupuşoarei radiale numai dorsal şi lateral şi aceasta se face mai bine executând mişcările de pronaţie şi supinaţie. Epifiza distală (inferioară) a radisului este mult mai voluminoasă decât extremitatea proximală. aspect important de reţinut în cazul fracturilor acestor oase. care se articulează cu condilul humeral. şi un şant extern prin care trece tendonul muşchiului lungul extensor al policelui. articulară. Pe această faţă se găsesc două şanţuri: unul intern prin care trec tendoanele celor doi muşchi radiali externi şi un şanţ extern prin care trec tendoanele muşchilor lung abductor şi scurt extensor al policelui. Faţa medială a extremităţii distale prezintă în partea inferioară o faţetă articulară. Faţa laterală a extremităţii distale a radiusului este separată de faţa posterioară printr-o creastă proeminentă. şi are forma unui trunchi de piramidă cu şase feţe: Faţa superioară e extremităţii distale prezintă vârful trunchiat al piramidei care face corp comun cu osul. Colul radiusului are o direcţie oblică în jos şi înainte şi face cu corpul osului un unghi obtuz deschis înafară. Faţa anterioară a extremităţii distale a radiusului este plană şi suportă inserţia muşchiului pătrat pronator. Palparea Se palpează 2/3 inferioare a feţei anterioare şi a feţei externe a diafizei radiale. În partea externă a feţei inferioare se găseşte o puternică proeminenţă osoasă care se numeşte apofiza stiloidă a radiusului ( processus styloideus). care coboară mai jos decât apofiza stiloidă a cubitusului. numită cavitatea sigmoidă a radisului (incizura ulnaris) care se articulează cu capul cubitusului Vascularizaţie şi inervaţie: arterele radiusului provin din artera radială iar nervii sunt ramuri din nervul median. pe care se inseră tendonul muşchiului biceps brahial. Punere în poziţie 30 . şi o circumferinţă care se articulează cu scobitura radială a cubitusului. care este scobită în centru ei şi se numeşte cupuşoara radială. Capul radiusului are formă de cilindru prezentând o faţa inferioară care se sudează cu restul osului. Faţa posterioară a extremităţii distale a radiusului este brăzdată în întregime de două şanţuri: unul interrn. mai larg prin care trece tendonul muşchilor extensorului propriu al indexului şi extensorul comun al degetelor. numită tuberozitatea bicipitală (tuberositas radii). patrulateră care se va articula cu semilunarul. În porţiunea superioară a marginii posterioare a diafizei radiale se găseşte muşchiul scurt supinator. formând articulaţia radio-cubitală. Din extremitatea distală se poate palpa faţa posterioară şi faţa postero-externă cu tuberculul lui Lister şi apofiza stiloidă. mergând înapoia grupului de muşchi a lungului supinator şi a celor doi radiali externi. Faţa inferioară a extremităţii distale reprezintă baza piramidei. ovalară. Apofiza stiloidă a radisului se găseşte cu 4 mm mai jos decât apofiza stiloidă a cubitusului.

în număr de 8. Rândul proximal de carpiene 31 . astfel încât ele vor fi studiate împreună. iar medial este delimitat de alte două proeminenţe osoase care sunt piziformul şi cârligul osului cu cârlig. 4.OSTEOLOGIE Elemente de reper:  extremitatea cea mai voluminoasă a radisului  marginea cea mai ascuţită Se aşează inferior extremitatea cea mai voluminoasă a radisului. inferioară. cu câte şase feţe de fiecare. aşezate dinspre lateral (police) către medial (degetul mic) astfel: scafoidul. numite tuberculul scafoidului şi tuberculul trapezoidului. aşezate în aceeaşi ordine. astfel: trapez. afară de oasele externe care au doar trei feţe articulare. Faţa palmară (anterioară) a masivului carpian este scobită de un şanţ longitudinal. aşezate pe două rânduri transversale: Rândul proximal (antebrahial) format din 4 oase. mai mult sau mai puţin regulată. OASELE CARPIENE (OSSA CARPI) Sunt oase scurte. Toate aceste oase au formă aproximativ cubică. Metacarpienele şi falangele nu prezintă elemente anatomice importante. metacarpiene şi falangele. piramidalul şi piziformul Rândul distal (metacarpian) format tot din 4 oase. Totalitatea acestor oase formează masivul carpian care are o formă patrulateră cu diametrul mare situat transversal. respectiv cea palmară (anterioară) şi cea dorsală sau posterioară sunt verticale iar celelalte patru feţe. semilunarul. Şanţul carpian este delimitat lateral de două proeminenţe osoase. Două dintre feţe. trapezoid. superioară. Anterior se aşează faţa cea mai concavă. osul mare şi osul cu cârlig. MÂNA Scheletul mâinii este format din 27 oase împărţite în trei grupe: • 8 carpiene • 5 metacarpiene • 14 falange În scop didactic se vor studia pe rând oasele carpiene. medială (cubitală) şi laterală (radială) sunt articulare pentru oasele din vecinătate. numit şanţul carpian prin care alunecă tendoanele flexorilor. Marginea cea mai ascuţită se poziţionează intern.

distală. Scafoisul prezintă pe faţa sa palmară tuberculul scafoidului (tuberculum ossis scaphoideum). iar în partea distală această creastă se termină cu o proeminenţă 32 . Faţa laterală (externă) este plană şi se articulează cu semilunarul. Faţa proximală (superioară) articulară este convexă şi se articulează cu radiusul. plană Se poziţionează cu faţa lui concavă în jos. Faţa antero-internă se articulează cu piziformul. prezintă şi el 6 feţe. Faţa anterioară este convexă iar cea posterioară este plană. Punere în poziţie Elemente de reper:  faţa concavă  faţa semilunară. patru articulare (proximală. Pe faţa posterioară nearticulară a piramidalului se găseşte creasta piramidalului pe care se inseră ligamentele. Faţa inferioară este concavă şi se articulează cu osul cu cârlig. 3 nearticulare şi 3 articulare: superioară (de formă convexă. Faţa superioară este convexă şi se articulează cu extremitatea inferioară a cubitusului prin intermediul ligamentului triunghiular. Palparea Scafoidul se poate palpa pe faţa sa anterioară. Faţa distală (inferioară) este concavă şi se articulează cu capul osului mare şi cu osul cu cârlig. laterală şi medială) şi două nearticulare (anterioară şi posterioară). inferioară (convexă. laterală şi medială) şi două nearticulare (anterioară şi posterioară). se articulează cu radiusului). SEMILUNARUL (OS LUNATUM) Prezintă o formă semilunară. în afară se poziţionează faţeta plană şi semilunară şi înainte faţeta nearticulară care este cea mai mare. posterior se poziţionează faţa nearticulară prevăzută cu un şanţ iar medial (intern) faţa concavă. distală. Faţa laterală (externă) este plană şi se articulează cu scafoidul. cu patru feţe articulare (proximală.OSTEOLOGIE SCAFOIDUL (OS SCAFOIDEUM) Are forma unei bărci şi prezintă 6 feţe. medial faţă de procesul stiloidian al radiusului. Punere în poziţie Elemente de reper:  tuberculul scafoidului  faţa nearticulară prevăzută cu un şanţ Se poziţionează lateral (înafară) tuberculul. PIRAMIDALUL (OS TRIQUETRUM) De forma unui trunchi de piramidă. Pe faţa laterală nearticulară se inseră ligamentul lateral extern a articulaţiei pumnului. deasupra regiunii tenare (cu mâna în extensie). se articulează cu trapezul şi trapezoidul) şi internă sau medială (este concavă şi se articulează cu semilunarul şi cu capul osului mare). Faţa medială (internă) este tot plană şi se articulează cu piramidalul.

medială şi laterală) faţete şi două extremităţi (superioară şi inferioară). inferioară şi antero-posterioară) articulare şi trei nearticulare (anterioară. înafară faţa pe care se vede un şanţ şi în jos extremitatea lui cea mai voluminoasă. luând forma unui mamelon. Palparea Piramidalul poate fi palpat uşor. iar faţa circulară se poziţionează către înainte. Faţa posterioară se articulează cu piramidalul. Faţa superioară (proximală) se articulează cu scafoidul. Faţa externă prezintă pe ea un şanţ longitudinal mai pronunţat spre extremitatea inferioară a osului. Punere în poziţie Elemente de reper:  faţa triunghiulară  faţa circulară Se poziţionează baza osului înafară şi în sus. şanţ care corespunde arterei cubitale şi ramurei profunde a nervului cubital. posterioară. tuberculul piramidalului pe care se prinde fasciculul posterior a ligamentului lateral intern a articulaţiei pumnului. Extremitatea superioară nu depăşeşte superior nivelul feţei articulare de pe faţa posterioară a osului. deasupra regiunii hipotenare. pe faţa anterioară. în jos se poziţionează faţa triunghiulară. Faţa internă dă inserţie ligamentului lateral a articulaţiei pumnului. pe faţa anterioară. posterioară şi externă). faţa inferioară este concavă în sens transversal şi convexă în sens antero-posterior şi se articulează cu epifiza primului 33 . deasupra regiunii hipotenare. Faţa anterioară este convexă şi dă inserţie muşchilor abductor al degetului mic şi muşchiului cubital anterior. dar extremitatea inferioară depăşeşte în jos această faţă. Rândul distal de oase carpiene TRAPEZUL (OS TRAPEZIUM) Are formă de prismă trapezoidală şi prezintă şase feţe: trei (superioară. PIZIFORMUL (OS PISIFORME) Este un os foarte mic care prezintă patru feţe (anterioară. Palparea Poate fi palpat uşor. Punere în poziţie Elemente de reper:  faţa pe care se regăseşte şanţul cubitalului  extremitatea cea mai voluminoasă Se întoarce înapoi faţa lui articulară.OSTEOLOGIE numită.

În partea posteromedială a corpului osului se găseşte o apofiză numită apofiza osului mare. faţeta articulară împărţită în două de o creastă teşită. 34 . care este convexă şi se articulează cu trapezul şi medială.OSTEOLOGIE metacarpian. care se va articula cu al 4-lea metacarpian. iar înafară se pune marginea cea mai proeminentă a şanţului. prin faţa superioară se articulează cu semilunarul. Se poziţionează în jos. Feţele nearticualre sunt: anterioară (ventrală) şi posterioară (dorsală). Palparea Se palpează în fundul tabacherei anatomice. Faţa anterioară prezintă înspre porţiunea laterală (externă) un şanţ adânc prin care trece tendonul marelui palmar. prezintă pe ele câte un şanţ care face parte din gâtul osului. OSUL MARE (OS CAPITATUM) Este format din trei porţiuni: cap. iar faţa internă se articulează în partea superioară cu trapezoidul. Punere în poziţie Elemente de reper:  faţa concavă şi convexă în sens opus  faţa nearticulară şi rugoasă care prezintă un şanţ Se va poziţiona în jos faţa concavă şi convexă în sens opus. înainte se va poziţiona faţa nearticulară şi rugoasă care prezintă un şanţ. Celelalte feţe nearticulare nu prezintă elemente anatomice importante. Punere în poziţie Elemente de reper:  faţa articulară împărţită în două de o creastă teşită  faţa rugoasă cea mai mare. Feţele articulare sunt: superioară. care este concavă în sens transversal şi alungită în sens antero-posterior şi se articulează cu al doilea metacarpian. care este concavă şi se articulează cu scafoidul. TRAPEZOIDUL (OS TRAPEZOIDEUM) Prezintă patru feţe articulare şi două nearticulare. Cele două feţe nearticulare. al 3-lea şi al 4-lea metacarpian. gât şi corp. una anterioară (ventrală) şi cealaltă posterioară (dorsală). înapoi se poziţionează faţeta rugoasă cea mai mare. iar în partea ei inferioară unde este plană se va articula cu al doilea metacarpian. iar înafară se pune faţa articulară convexă. inferioară. laterală. iar prin faţa inferioară se articulează cu extremităţile proximale ale celui de al 2-lea. prin faţa medială se articulează cu osul cu cârlig. Acest şanţ este limitat înafară de o puternică apofiză care poartă numele de apofiza sau tuberculul trapezului. prin faţa laterală cu scafoidul şi cu trapezoidul. care este plană şi se articulează cu osul mare.

35 . Cele cinci oase metacarpiene sunt oase lungi şi prezintă fiecare o diafiză. Posterior se poate palpa în porţiunea mediană faţa posterioară a osului mare iar lateral feţele posterioare ale trapezului şi osului cu cârlig. Se poziţionează vârful în sus.OSTEOLOGIE Punere în poziţie Elemente de reper:  porţiunea rotunjită în formă de cap  faţa rugoasă cea mai mare. În flexiune puternică a mâinii pe antebraţ. OSUL CU CÂRLIG (OS HAMATUM) Faţa inferioară prezintă pe ea două faţete articulare pentru extremităţile proximale a celui de al 4-lea şi al 5-lea metacarpian. faţa rugoasă care prezintă o apofiză se poziţionează îninte iar înafară concavitatea acestei apofize. Numerotarea lor se face lateromedial de la I la V. Punere în poziţie Elemente de reper:  vârful  faţa rugoasă care prezintă o apofiză. o bază şi un cap. faţa medială se articulează cu osul piramidal. Pe faţa palmară se găseşte o puternică apofiză care se numeşte apofiza unciformă (hamulus ossis hamati) şi care caracterizează osul. sau corpul. deoarece este curbă. OASELE METACARPIENE (METACARPUS) Formează împreună scheletul palmei şi dosul palmei. Se aşează în sus porţiunea rotunjită în formă de cap. Această apofiză prezintă concavitatea ei. Faţa posterioară şi cea anterioară sunt nearticulare. Pe vârful acestei apofize se prinde ligamentul anterior al carpului. se poate simţi dorsal condilul format de primul rând al oaselor carpiene. îndreptată înafară şi în sus. Palparea oaselor carpiene în ansamblu Anterior se poate palpa apofiza scafoidului şi a trapezului în afara şanţului carpian iar înăuntrul şanţului carpian se pot palpa piziformul şi cârligul osului cu cârlig. iar faţa laterală cu osul mare. înapoi faţa rugoasă cea mai mare şi înăuntru apofiza lui. Faţa superioară se articulează cu semilunarul.

Epifiza proximală (superioară) sau baza prezintă la nivelul ei 5 feţe: 3 articulare şi 2 nearticulare. cu excepţia primului deget (police) care este constituit din doar 2 falange. Pe faţa posterioară a bazei se inseră tendonul lungului extensor radial al corpului (primul radial extern). Baza se articulează cu trapezul. Extremitatea distală se articulează cu prima falanga a degetelor. Scheletul fiecărui deget este format din 3 falange. Baza se articulează cu osul capitat şi cu osul cu cârlig. Aceste trei falange sunt numite dinspre 36 . Metacarpianul III – prezintă la baza sa un proces stiloidian îndreptat lateral şi se articulează cu osul capitat. iar posterior se inseră tendonul muşchiului extensor ulnar al carpului. Metacarpianul II – este cel mai lung. Baza are formă de şa şi se articulează cu trapezul. Prezintă o formă de prismă triunghiulară cu trei feţe şi trei margini. care se articulează cu oasele celui de al doilea rând a masivului carpian. Faţa posterioară sau dorsală a diafizei metacarpienelor este convexă şi netedă şi vine în contact cu tendoanele extensorilor degetelor. Pe bază se inseră tendonul muşchiului lung abductor al policelui. trapezoidul şi osul capiat.OSTEOLOGIE Diafiza metacarpienelor este uşor curbă şi priveşte cu concavitatea înainte. respectiv cu metacarpianul III. Este cel mai scurt. respectiv cu metacarpianul IV. dar nu se articulează cu metacarpianul II. pe faţa laterală a corpului se inseră muşchiul opozant al policelui. iar celelalte 2 sunt laterale şi se vor articula cu metacarpienele vecine. Metacarpianul IV. respectiv cu metacarpenele II şi IV. Caractere proprii ale metacarpienelor: Metacarpul I – este cel mai scurt şi cel mai gros. medială şi laterală. respectiv cu metacarpienele III şi V. indice (index). Pe apofiza stiloidă se inseră muşchiul scurt extensor radial al carpului (al doilea radial extern). Fiecare deget are unnume propriu: police (pollex). Faţetele articulare sunt: superioară. turtit în sens transversal şi mai proeminent anterior. numerotate latero-medial de la I la V. Baza se articulează cu osul cu cârlig. mediu (digitus medius). Cele două feţe nearticulare sunt una plmară iar cealaltă dorsală. Metacarpianul V. inelar (digitus anularis) şi mic (digitus minimus). Feţele laterală şi mediană a diafizei metacarpienelor vin în raport cu muşchii interosoşi. FALANGELE – împreună realizează scheletul degetelor. Degetele sunt în număr de cinci. Cele trei margini sunt: anterioară. iar pe faţa medială se inseră primul muşchi interosos dorsal. Epifiza distală sau digitală (capul) are forma unui cap articular.

Capul prezintă o trohlee pentru falanga distală. Diafiza falangelor este turtită în sens antero-posterior şi prezintă două feţe. Baza prezintă o cavitate de recepţie pentru trohlea de pe capul falangei proximale. Are un corp foarte redus iar baza este asemănătoare cu cea a falangei mijlocii. OASELE MEMBRULUI INFERIOR (OSSA MEMBRI INFERIORIS) Membrele inferioare sunt formate din patru segmente. astfel: prima falanga sau falangă. Falanga proximală (phalanx proximalis). 37 . Din falange se poate palpa anterior marginile şi extremităţile. Ultima falangă se recunoaşte după tuberozitatea în formă de potcoavă. În tabachera anatomică2 se poate palpa extremitatea proximală a primului metacarpian şi vârful apofizei stiloide radiale. şi alta posterioară. şi două margini. Posterior se poate palpa feţele posterioare şi extremităţile distale. Baza prezintă o cavitate articulară pentru capul metacarpianului. plană şi una dorsală. convexă. Punere în poziţie: extremitatea cea mai dezvoltată se poziţionează proximal. a doua falangă sau falangină şi a treia falangă sau falangetă. Palparea oaselor metacarpiene şi falange. extremităţile lor distale. cu o faţă anterioară sau palmară.OSTEOLOGIE metacapiene către vârful degetelor. concavă. V. Falanga distală se termină cu o tuberozitate dispusă ca o potcoavă ce corespunde unghiei (tuberositas phalangis distalis). una proximală numită bază (basis phalangis) şi alta distală numită cap ( caput phalangis). care se poziţionează distal. Deasemeni se pot palpa şi sesamoidele atunci când există. Capul prezintă o cavitate articulară pentru capul metacarpianului. Diafiza este turtită antero-posterior. Falangele sunt oase lungi prezentând o diafiză (corpus phalangis) şi 2 epifize. Din oasele metacarpiene se pot palpa anterior. iar posterior se pot palpa în întregime. la fel ca cele superioare: • Şold 2 Tabachera anatomică reprezintă o depresiune din zona gâtului mâinii delimitată pe de o parte de tendoanele lungului abductor şi scurtului extensor ai policelui şi de tendonul lungului extensor al policelui pe de altă parte. Falanga mijlocie (phalanx media). Corpul este asemănător cu cel al primei falange dar mai scurt. Falanga distală (phalanx distalis). convexă. una anterioară.

ischion (os ischii). dispus anterior. iar 38 . numită fosa iliacă laterală. COXALUL (OS COXAE) Deşi este format din cele trei oase. care la rândul lor fiecare este format din trei oase numite ischion. Ilionul reprezintă mai mult din jumătatea coxalului. Corpul ischionului participă la formarea la formarea acetabulului (porţiunea postero-inferioară) iar ramura ischionului se îndreaptă înainte. dispus inferior şi pubis (os pubis).OSTEOLOGIE • Coapsă • Gambă • Picior 1. Este format dintr-un corp (corpus ossis ilii) care participă la formarea acetabulului şi o porţiune superioară turtită numită aripa osului iliac (alla ossis ilii). datorită faptului că la adult cele trei oase componente se sudează între ele. El se unseşte cu ilionul. ŞOLDUL sau CENTURA PELVINĂ (CINGULUM MEMBRI INFERIORIS) Centura pelvină este formată din cele două oase coxale. Osul coxal este un os lat. la locul de unire formându-se eminenţa iliopectinee (eminetia iliopectinea). La limita dintre corp şi ramură se găseşte tuberozitatea ischiadică. Faţa laterală a coxalului Prezintă în porţiunea ei mijlocie o cavitate articulară. De la corp pleacă înainte ramura superioară. Ischionul este poziţionat postero-inferior şi cuprinde un corp (corpus ossis ischii) şi o ramur (ramus ossis ischii). Oasele coxalului se sudează definitiv între 12-16 ani la fete şi 13-18 ani la băieţi. Corpul pubelui participă la formarea porţiunii anteroinferioare a acetabulului. care coteşte în unghi ascuţit (unghiul pubelui) şi se continuă cu ramura descendentă sau inferioară a pubelui. torsionat ca o elice. osul coxal se studiază ca un singur os. patru margini şi patru unghiuri. faţa latarlă a coxalului este formată dintr-o suprafaţa largă. Limita inferioară este vizibilă la copil unde se observă linia de sutură cu celelalte oase coxale iar la adult este reprezentată printr-o linie care trece prin treimea superioară a acetabulului. voluminos şi neregulat. Pubele este dispus antero-inferior fiind format dintr-un corp ( corpus ossis pubis) şi două ramuri (ramus ossis pubis). Deasupra acestei cavităţi articulare. ilion ( os ilium) dispus superior. prezentând două feţe. ilion şi pubis. Are o formă patrulateră. numită cavitatea cotiloidă (acetabulul) destinată articulării cu capul femural. Ramura inferioară a pubelui se uneşte cu ramura ischionului formând împreună ramura ischiopubiană. una laterală (externă) şi alta medială (internă).

Linia gluteală anterioară (linea glutea anterior) începe la nivelul marii scobituri ischiadice. Cele trei linii gluteale împarte fosa iliacă externă în patru zone: prima zonă este situată sub linia gluteală inferioară şi pe ea se inseră muşchiul drept femural. Pe faţa iliacă externă se observă trei linii curbe. numită sprânceana cotiloidiană. iar în partea superioară ele se depărtează una de alta. Suprafaţa interioară a cavităţii cotiloide (acetabulului) este împărţită în două porţiuni bine diferenţiate: una nearticulară numită fosa acetabulară (fossa acetabuli). Fosa iliacă laterală sau suprafaţa gluteală (facies glutea ossis illi) este destinată inserţiei muşchilor fesieri (gluteali). care o încadrează pe prima. şi care serveşte inserţiei ligamentului capului femural. la unirea celor două treimi posterioare cu o treime anterioară. Deasupra sprâncenei cotiloidiene se găseşte şanţul supracotiloidian în care se inseră tendonul reflectat al muşchiului drept anterior al coapsei. Cavitatea cotiloidiană sau acetabulul (acetabulum). Linia gluteală inferioară (linea glutea inferior) este cea mai puţin pronunţată şi se îndreaptă de la marea scobitură ischiadică către marginea anterioară a osului. prin care trec vasele şi nervii destinaţi capului femural. Gaura obturatorie prezintă două margini. mărginită pe suprafaţa laterală de o proeminenţă circulară. Cele două coarne ale acestei suprafeţe în formă de semilună ( facies lunata). într-un canal. pentru articulaţia cu capul femural. semicircumferinţa medială îndreptându-se înapoi iar cea laterală anterior. Această incizură este situată imediat deasupra găurii obturatorii şi este transformată pe viu. de formă pătrată. orientată oblic. şanţul ischio-pubian este cel mai marcat numindu-se şi incizura acetabulului sau incizura cotiloidă (incizura acetabuli). o zonă mijlocie pe care se inseră fesierul mijlociu. delimitează incizura acetabulului. Aici se găseşte una din găurile nutritive ale osului. de corpul ischionului. este o cavitate profundă. corpul pubisului şi de ramura descendentă a pubisului. Această gaură are o formă ovalară. Dintre aceste trei şanţuri. în vecinătatea spinei iliace anterosuperioare.OSTEOLOGIE dedesubtul cavităţii cotiloide se găseşte un orificiu larg. unul anterior mai şters şi altul posterior mai pronunţat. pubis). formând astfel între ele un şanţ adânc. emisferică. mergând de sus în jos. fiind cea mai lungă linie. urmează o zonă anterioară pe care se inseră micul fesier. numit şanţul subpubian sau 39 . una medială şi alta laterală care în partea inferioară a găurii se continuă una cu alta. terminându-se la nivelul marginii superioare a osului. şi cealaltă articulară. de ramura ascendentă a ischionului. în formă de semilună. înapoia celei anterioare şi apoi urcă vertical. cu ajutorul ligamentului transvers al acetabulului. Pe această sprânceană se găsesc trei şanţuri care reprezintă cele trei puncte de sutură dintre cele trei porţiuni osoase care formează coxalul (ilion. se îndreaptă în sus şi înainte şi se termină la nivelul unghiului antero-superior a osului. inferior şi posterior. numite liniile gluteale. Gaura obturatorie (foramen obturatorum) este formată. ischion. de: ramura orizontală a pubisului. numit gaura obturatorie (foramen obturatum). terminându-se anterior de spina iliacă posteroinferioară. situată în fundul cavităţii cotiloide. şi o zonă posterioară foarte restrânsă pe care se inseră marele fesier. Linia gluteală posterioară (linea glutea posterior) începe tot de la nivelul marii scobituri ischiadice (incizura sciatică) cam la 2 cm.

Marginea anterioară este formată din două porţiuni. • inferior eminenţei iliopectinee se găseşte o suprafaţă triunghiulară pe care se prinde muşchiul pectineu. prezintă următoarele proeminenţe.mai inferior urmează apoi gaura obturatorie. una superioară care aparţinde ilionului şi cu direcţie verticală. transformându-l într-un canal obturator care face legătura între pelvis şi coapsă. .o suprafaţă asemănătoare cu pavilionul urechii care se numeşte faţeta auriculară (facies auriculares). care trece în punte peste şanţul obturator.tuberozitatea iliacă (tuberositas iliaca). care merge de sus în jos şi dinapoi înainte. • inferior şanţului nenumit se găseşte o altă ridicătură numită spina iliacă anteroinferioară (spina iliaca anterior inferior) pe care se inseră tendonul direct al muşchiului drept femural. Faţa medială sau faţa pelvină a osului coxal Este împărţită în două porţiuni. pe care se inseră ligamentele sacro-iliace posterior şi ligamentele interosoase sacroiliace. Urmărită de sus în jos. • inferior spinei iliace antero-superioare se găseşte şanţul nenumit. ..întâlnim apoi o suprafaţă plană patrulateră care corespunde fundului cavităţii cotiloide şi pe care se inseră muşchiul obturator intern. Gaura obturatorie este acoperită de membrana obturatorie (membrana obturatoria). arcuată. mergând de sus în jos: . numită linia nenumită (linea arcuata). formând articulaţia sacro-iliacă. cu direcţie orizontală. iar mai inferior se găseşte eminenţa iliopectinee pe care se prinde bandeleta iliopectinee. este de formă patrulateră. prin care trece nervul femuro-cutanat. foarte neregulată.OSTEOLOGIE şanţul obturator care este transformat în canalul obturator prin care trec în ordine superoinferioară nervul. Dedesubtul acesteia se găseşte un şanţ prin care trece muşchiul psoas-iliac. marginea anterioară conţine următoarele elemente: • cel mai superior se găseşte o porţiune mamelonată. Aceste două porţiuni formază între ele un unghi de 140°. În această fosă se găseşte una din găurile nutrtive a osului. Porţiunea situată dedesubtul liniei nenumite. de o linie oblică. numită spina iliacă anterosuperioară (spina iliaca anterior superior) pe care se inseră arcada femurală (ligamentul inghinal). • în vârful suprafeţei pectineale se găseşte un tubercul. se găseşte o altă suprafaţă plană care priveşte înăuntru şi puţin în jos şi care formază împreună cu suprafaţa deschisă mai sus un relief care ia parte la formarea strâmtorii mijlocii a bazinului . numit spina pubisului pe care se inseră arcada femurală. care este delimitată posterior de o creastă numită creasta pectineală ( pecten ossis pubis) care se continuă cu linia nenumită. artera şi vena obturatorie. fapt pentru care se şi numeşte suprafaţa pectineală. fiind acoperită de muşchiul iliac.inferior acesteia. şi altă inferioară care aparţine pubelui. Porţiunea din această faţă situată deasupra şi înaintea liniei nenumite este netedă şi concavă şi se numeşte fosa iliacă internă (fossa iliaca). . muşchii croitor şi tensor al fasciei lata. menită articulării cu faţeta omonimă de pe osul sacru. 40 .

Marginea posterioară a coxalului prezintă o direcţie aproape verticală şi este formată din ilion şi ischion. mai groasă spre extremităţi şi mai subţire la mijloc. Pe faţa internă a tuberozităţii ischiatice se inseră muşchii ischio-cavernoşi şi transversul perineului iar pe faşa ei externă se inseră marele adductor. Marginea inferioară a coxalului este formată din ramura descendentă a pubisului şi de ramura ascendentă a ischionului. la fel ca şi marginea anterioară. marele şi micul nerv sciatic. pătratul femural şi cei trei muşchi posteriori ai coapsei: semitendinosul. Pe interstiţiu se inseră muşchiul micul oblic. corpii cavernoşi şi muşchii drept intern şi marele adductor. Pe cele două spine se inseră ligamentele articulaţiei sacroiliace. pe care se inseră muşchiul semitendinos. iar în porţiunea cea mai posterioară se inseră muşchii gemenul inferior. • inferior spinei iliace postero-inferioare se găseşte o mare scobitură numită marea scobitură ischiatică (incisura ischiadica major) prin care trec: muşchiul piramidal. iar pe faţa externă se prinde muşchiul gemen superior. Studiată de sus în jos. semimembranos şi capătul lung al bicepsului femural. vasele şi nervul ruşinos intern. • sub mica spină sciatică se găseşte o altă scobitură numită mica scobitură ischiaticăn (incisura ischiadica minor) prin care trec muşchiul obturator intern şi vasele şi nervul ruşinos intern. • sub şanţul nenumit se găseşte o altă proeminenţă numită spina iliacă posteroinferioară (spina iliaca posterior inferior). porţiunea cea mai inferioară a marginii posterioare este voluminoasă numită tuberozitatea ischiatică (tuber ischiadicum). mai este numită şi creasta iliacă ( crista iliaca). semimembranosul şi bicepsul femural. constituind simfiza pubiană. • inferior spinei iliace postero-superioare se găseşte şanţul nenumit. vasele ischiatice. pe vârful căreia se inseră micul ligamnet sacrosciatic. vasele şi nervii fesieri superiori. 41 . iar unghiul postero-inferior este constituit de tuberozitatea ischiatică. Marginea superioară a coxalului. pe faţa internă muşchiul ridicător anal. În restul ei această margine este rugoasă şi se va insera pe ea aponevroza perineală mijlocie. Pe buza externă a crestei iliace se inseră muşchiul marele oblic iar pe buza internă muşchiul transvers. • sub marea scobitură ischiatică se găseşte o proemineţă triunghiulară numită mica spină sciatică (spina ischiadica). are formă de “S” italic. marginea posterioară conţine următoarele elemente anatomice: • cel mai superior se găseşte o proeminenţă rotunjită numită spina iliacă posterosuperioară (spina iliaca posterior superior). Unghiurile coxalului: unghiul antero-superior este constituit din spina iliacă anterosuperioară. • în fine.OSTEOLOGIE • iar în partea cea mai inferioară a marginii anterioare se găseşte o suprafaţă rugoasă pe care se inseră muşchii piramidali şi drepţi ai abdomenului. În porţiunea cea mai anterioară prezintă o faţetă articulară ovalară care se va articula cu o faţetă similară de pe osul opus. unghiul postero-superior este constituit din spina iliacă postero-superioară. unghiul antero-inferior este constiuit de unghiul pubisului.

ischioanele foarte apropiate de linia mediană .aripile iliace aproape verticale . simfiza pubiană. sacrum şi coccis. Prin tuşeu rectal sau vaginal se poate palpa fundul pelvian al fosei acetabulare. Astfel la nou-născut se notează: . faţa care prezintă o cavitate articulară. în funcţie de configuraţia bazinului. superior se aşează marginea cea mai groasă în formă de “S” italic iar posterior se poziţionează marginea cea mai scobită. la cei cu musculatura abdominală moale putându-se palpa creasta iliacă pe toată lărgimea ei – între cele două buze.cele trei oase ale coxalului nu sunt sudate. în funcţie de configuraţia şi diametrele sale. 42 . corpul pubisului. şi serveşte ca element de protecţie pentru organele pelviene. Din coxal se poate palpa: creasta iliacă în întregime. marea şi mică incizură sciatică. Dezvoltarea bazinului: În raport cu dezvoltarea membrelor inferioare şi a mersului. ca element de susţinerea segmentelor superioare şi de transmisie a greutăţii corpului spre membrele inferioare. Punere în poziţie Elemente de reper:  faţa care prezintă o cavitate articulară (acetabulul)  marginea cea mai groasă a osului  marginea cea mai scobită.vertebrele sacrate sunt nesudate .absenţa concavităţii sacrate şi poziţia lor verticală . faţa posterioară a pubisului şi o porţiune mai mică sau mai mare din liniile nenumite. spina sciatică. tuberozitatea ischiatică şi ramura ischio-oubiană în întregime. bazinul se dezvoltă mai târziu. BAZINUL sau PELVISUL OSOS (PELVIS) Bazinul osos reprezintă porţiunea de schelet circumscrisă de cele două oase coxale.OSTEOLOGIE Palparea osului coxal. evoluând şi naşterea fătului. spina pubisului. Se poziţionează extern. spina iliacă antero-superioară şi postero-superioară.baza sacrului este înaltă şi nu există promontoriu . Deasemeni prezintă o importanţă deosebită în mecanica naşterii.

Mersul aduce modificări însemnate de statică şi dinamică. La bazinul femeii formele se accentueată după vârsta de 89 ani. transformând bazinul de la nou-născut în bazin de adult. 43 . Arcul anterior face parte dintr-un cerc cu raza de 6 cm 5.posterior → promontoriu şi marginea anterioară a aripioarelor sacrului şi de articulaţia sacro-iliacă . rahitism. Acesta întretaie diametrul promonto-retropubian la unirea unei treimi posterioare cu două treimi anterioare 4. Acest diametrul împarte strâmtoarea superioară într-un arc posterior şi altul anterior. Strâmtoarea superioară este formată de: .baza sacrului cu articulaţia lombosacrată .5 cm 2. iar apoi se modifică odată cu pubertatea şi cu sarcina. Diametrul biiliac superior (bispinos) – uneşte spinele iliace anterosuperioare şi măsoară 24 cm 2. măsurând 20 cm B. Diametrele oblice – se întind de la eminenţa iliopubiană de o parte la articulaţia sacroiliacă de partea opusă. Diametrul transvers central sau clinic – întretaie conjugata vera la jumătatea sa.anterior → marginea superioară a simfizei pubiene Planul dus prin promontoriu este superior simfizei şi după acastă diferenţă avem promontorii înalte. Diametrul biiliac inferior (bispinos inferior) – uneşte spinele iliace anteroinferioare şi măsoară 20 cm 3.5 cm. Diametrul anteroposterior – uneşte extremitatea superioară a simfizei pubiene şi apofiza spinoasă a celei de a 5-a vertebre lombare.OSTEOLOGIE În evoluţie. şi măsoară 13 cm. nomel situate. Diametrele strâmtorii superioare: 1. bazinul suferă modificări statice. A. sau coborâte. Bazinul osos prezintă pentru studiu: o circumferinţă superioară. măsurând 10. o circumferinţă inferioară. dinamice. Diametrul oblic stâng (cel care pleacă de la eminenţa iliopubiană stângă) este mai mare ca diametrul oblic drept.5-11 cm 3. Diametrul promonto-suprapubian (conjugata anatomică) – uneşte promontoriul cu marginea superioară a simfizei pubiene şi măsoară 11. Diametrul promonto-retropubian (conjugata vera sau diametrul sagital util Pinard) – uneşte promontoriu cu faţa posterioară a pubelui. o suprafaţă exterioară şi o suprafaţă interioară. Circumferinţa superioară (apertura pelvis superior).marginea anterioară a coxalului. Diametrul transvers maxim – uneşte punctele cele mai îndepărtate ale liniilor arcuate şi măsoară 13. Diametrul transvers maxim (bicret) – uneşte puntele cele mai îndepărtate ale crestelor iliace şi măsoară 28 cm 4. Diametrele circumferinţei superioare sunt: 1.extremitatea superioară a simfizei pubiene.crestele iliace .lateral → liniile arcuate (nenumite) şi crestele pectineale .lipsa de dezvoltare a unei aripi sacrate sau chiar lipsa ambelor aripioare sacrate etc). fiziologie (sarcina) şi patologice (osteomalacie. Planul circumferinţei superioare este oblic înainte şi în jos şi este format de: . cu elementele sale anatomice .

Suprafaţa exopelvină.5 cm. Diametrul transversal sau biischiatic.5 cm 2.fosele iliace. mica spină sciatică şi mica scobitură sciatică. articulându-se prin articulaţia sacro-iliacă cu coxalul. Regiunea antero-inferioară prezintă pe linia mediană simfiza pubiană.  Pelvisul osos se împarte în: → pelvisul mare (abdominal) → pelvisul mic (canalul pelvin) Pelvisul mare este delimitat superior de circumferinţa superioară şi inferior de strâmtoarea superioară.anterior → marginea inferioară a simfizei pubiene Diametrele strâmtorii inferioare: 1.5 cm 3. Diametrele oblice – unesc mijlocul ligamentului sacrospinal cu mijlocul ramurii ischiopubiene de partea opusă şi măsoară 11-12 cm Între cele două strâmtori se delimitează pelvisul mic. lateral – corpul pubisului cu ramurile orizontale şi descendente. Pelvisul mic este cuprins între strâmtoarea superioară şi strâmtoarea inferioară şi este format din următoarele structuri anatomice: . 44 . se divide pentru uşurinţa studiului în patru regiuni: anterioară.uneşte feţele mediale ale celor două tuberozităţi ischiatice şi măsoară 11-12.OSTEOLOGIE Diametrul oblic stâng = 12. şi laterale. prezintă un plan oblic de jos în sus şi dinainte înapoi.posterior → faţa anterioară a sacrului şi coccisului. care prezintă marea scobitură. posterioară. intern şi posterior în segmentul superior. .lateral → suprafeţele plane ce răspund acetabulului şi găurile obturatorii. Regiunea posterioară este îndreptată postero-superior prin înclinarea sacrumului şi coccisulu.anterior → faţa posterioară a simfizei pubiene. ligamentele sacrotuberale şi sacrospinale .lateral → ramurile ischiopubiene. Regiunile laterale. tuberozitatea ischionului. C. fiind delimitat de următoarele structuri anatomice: . Înălţimea simfizei pubiene poate varia între 4-6 cm iar îmclinarea între 90-105°. sunt oblice şi privesc în jos. Pelvisul mic diferă ca înălţime astfel:  anterior măsoară 4.5-5 cm. cavitatea cotiloidă şi ischioanele. intern şi în jos în segmentul inferior.posterior → vârful coccisului . anterior. Ele sunt alcătuite de gropile iliace externe cu două linii curbe pentru inserţia muşchilor fesieri. Diametrul oblic drept = 12 cm. . fiind formată de: . ramura ascendentă ischiatică şi gaura obturatorie. şi .aripioarele sacrului. Diametrul antero-posterior – de la vârful coccisului la extremitatea inferioară a simfizei şi măsoară 9. Strâmtoarea inferioară (apertuta pelvis inferior). Suprafaţa endopelvină – delimitează pelvisul osos.

COAPSA Scheletul coapsei este format din două oase. din care cauză se mai numeşte şi creasta pectineului. posterior 16 cm. Ramura mijlocie se îndreaptă spre micul trohanter şi dă inserţie pentru muşchiul pectineu. Marginea posterioară a diafizei femurale este cea mai rugoasă şi mai pronunţată. Faţa medială sau internă este şi ea netedă şi acoperită de muşchiul vast intern. pereche şi nesimetric. 1. 45 . una anterior una medial şi alta lateral. iar marginile sunt orientate. pe buza medială (labium mediale) se inseră muşchiul vast intern iar pe interstiţiu se inseră de sus în jos cei trei adductori ai coapsei şi scurta porţiune a bicepsul femural. FEMURUL (FEMUR) Este un os lung. Diafiza sau corpul femurului (corpus femoris). fiind numită şi linia aspră a femurului ( linea aspera). Ramura medială merge oblic în sus şi înăuntru spre partea antero-inferioară a gâtului femurului şi dă inserţie muşchiului vast intern. interpus între coxal şi oasele gambei. Feţele femurului sunt orientate.9-10 cm. cea medială fiind întreruptă la mijlocul ei de către o depresiune produsă de artera femurală. Faţa anterioară a diafizei femurului este netedă şi convexă. În partea superioară linia aspră a femurului se trifurcă. Faţa laterală sau externă a diafizei femurale este netedă şi acoperită de muşchiul vast extern. Ca toate oasele lungi. Linia aspră a femurului se bifurcă în porţiunea ei inferioară cuprinzând între liniile ei de bifurcaţie o suprafaţă triunghiulară numită spaţiul popliteu (facies polplitea). pe ea inserându-se muşchiul vast intermediar. Extremitatea sau epifiza superioară. una internă. Ramura ei laterală se numeşte tuberozitatea gluteală (tuberositas glutea) şi se îndreaptă în sus spre marele trohanter.OSTEOLOGIE   lateral . femur şi patelă. Are formă de prismă triunghiulară cu trei feţe şi trei margini. Este puţin torsionat pe axul său şi este puţin recurbat astfel că corpul său prezintă o concavitate care priveşte posterior. Când călcâile sunt alipite cele două oase femurale se ating prin epifizele lor distale. ramura laterală este mai pronunţată. dând inserţie muşchiului marele fesier. Dintre aceste două linii de bifurcaţie. femurul prezintă o diafiză şi două epifize. Prezintă o direcţie oblică de sus în jos şi din afară înăuntru. numindu-se şi creasta vastului intern. fapt pentru care se mai numeşte şi creasta marelui fesier. Pe buza sa laterală (labium laterale) se inseră muşchiul vast extern. altă externă şi una posterioară.

Are forma unui cilindru turtit în sens antero-posterior şi are o direcţie oblică de sus în jos şi dinăuntru înafară. este mai voluminoasă decât epifiza proximală şi prezintă o suprafaţă articulară în formă de trohlee. intern şi puţin înainte. Are forma unui cub. pe ea găsindu-se o creastă rugoasă pe care se inseră muşchiul vast extern. prin intermediul unei burse seroase alunecă tendonul mijlociului fesier. Axul său formează cu axul corpului un unghi de 130°. Această linie oblică împarte faţa externă a marelui trohanter în două porţiuni: una superioară pe care. Marginea inferioară se confundă cu diafiza femurului. numită trohleea femurală ( trochlea femoris). un col anatomic. Pe marginea anterioară a marelui trohanter se inseră muşchiul micul fesier. Faţa anterioară priveşte puţin în jos şi vine în raport pe toată întinderea sa cu capsula articulară. Extremitatea medială se continuă cu capul iar extremitatea laterală se continuă cu cele două apofize şi cu diafiza femurală. Are o formă patrulateră prezentând feţe feţe (laterală. Colul chirurgical (collum chirurgicum femoris) al femurului uneşte diafiza cu epifiza superioară a gemurului. pe el inserându-se tendonul muşchiului psoas iliac. Faţa medială se confundă aproape în întregime cu extremitatea externă a colului anatomic şi prezintă în porţiunea posterioară o scobitură numită cavitatea digitală a marelui trohanter (fossa trochanterica).OSTEOLOGIE Este formată dintr-un cap articular. Marginea superioară este orizontală şi mai scurtă ca marginea inferioară care este oblică în jos şi lateral. oblic anterior şi inferior. anterioară şi posterioară). în fundul acestei cavităţi inserându-se tendonul muşchiului obturator extern iar pe marginile acestei cavităţi se prinde tendonul comun al muşchilor obturator intern şi cei doi gemeni. find situat la baza celor doi trohanteri. Marginea superioară a marelui trohanter este orizontală iar pe mijlocul ei se inseră muşchiul piramidal. numit unghiul de înclinaţie. inferioară. care ajung la un şanţ antero-posterior numit colul trohleei. şi o altă suprafaţă inferioară care corespunde bursei seroase a marelui fesier. Dintre aceste două faţete ale trohleei 46 . şi fiind unul din locurile cele mai frecvente ale fracturilor femurale. Faţa posterioară priveşte puţin în sus şi vine în raport cu capsula articulară numai în cele două treimi mediale ale ei. un col chirurgical. Faţa laterală este traversată în diagonală. Capul femurului (caput femoris) reprezintă două treimi dintr-o sferă şi priveşte în sus. două margini şi două extremităţi. iar între aceste două coluri se găsesc două tuberozităţi voluminoase numite marele şi micul trohanter. Colul anatomic prezintă două feţe. Marginea posterioară limitează posterior în porţiunea superioară cavitatea digitală iar inferior dă inserţie muşchiului pătrat femural. medială) şi patru margini (superioară. Micul trohanter (trohanter minor) se situează în porţiunea postero-inferioară a colului anatomic. Colul anatomic (collum anatomicum femoris) uneşte capul cu cele două tuberozităţi ale femurului. de o linie rugoasă pe care se inseră muşchiul mijlociul fesier. Extremitatea sau epifiza inferioară a femurului. Marele trohanter (trohanter major) este situat lateral de colul anatomic şi are aceeaşi direcţie cu diafiza femurului. Infero-posterior centrului său se vede o depresiune numită foseta ligamentului rotund (fovea capitis femoris) a articulaţiei coxo-femurale. Trohleea femurală este formată din două suprafeţe laterale înclinate una spre altă.

După vîrsta de 50 de ani. Pe partea posterioară deasupra şanţului intercondilian. pe el inserându-se muşchiul marele adductor. alcătuită dintrun sistem de bolţi. Condilul medial este mai îngust şi mai coborât decât cel lateral. Posterior acestei tuberozităţi se făsesc două fosete suprapuse: în foseta sau gropiţa superioară se inseră muşchiul gemen lateral iar în foseta inferioară şi inseră muşchiul popliteu. din epifiza proximală se poate palpa doar trohenterul şi anume: faţa externă şi marginile superioară anterioară şi posterioară. Invers. Acest şanţ împarte extremitatea inferioară a femurului în două porţiuni laterale numite condilii femurali. Modificările unghiului de înclinaţie şi declinaţie se repecurtează asupra atitudinii membrului inferior. între liniile de bifurcaţie inferioare a crestei femurale. micşorarea lui imprimă adducţia membrului inferior (coxa vara). între vastul extern şi bicepsul crural. Fiecare condil are o formă cuboidală cu şase feţe: faţa superioară face corp comun cu diafiza femurală. în fine. Greutatea corpului se transmite de la bazinul osos la membrul inferior liber prin colul femurului. Mărirea unghiului de înclinaţie are ca rezultat ducerea membrului inferior în abducţie (coxa valga). Mărirea unghiului de declinaţie pune membrul inferior în rotaţie medială. în partea inferointernă a acestui triunghi popliteu. membrul inferior în rotaţie laterală. Postero-inferior tuberculului marelui adductor se găseşte foseta muşchiului gemen intern. continuând gâtul trohleei. faţa medială face parte din şanţul intercondilian ( fossa intercondylaris). ceea ce explică arhitectura lui trabeculară deosebit de complexă. o faţa laterală care diferă mult de la un condil la altul. se găseşte o suprafaţă triunghiulară numită spaţiul popliteu. În porţiunea inferioară a osului cele două faţete se separă una de cealaltă formând un şanţul intercondilian. Palparea Din femur se poate palpa: două treimi superioare ale feţei externe a diafizei femurale. Pe faţa anterioară a epifizei distale a femurului se mai găseşte foseta supratrohleară în care pătrunde baza rotulei în mişcările de extensie ale gambei pe coapsă.OSTEOLOGIE femurale. la circa 15 mm deasupra marginii externe a condilului intern se găseşte tuberculul supracondilian intern al lui Gruber pe care se inseră fasciculele mijlocii ale gemenului intern. Faţa laterală a condilului lateral femural prezintă epicondilul extern (epicondylus lateralis) pe care se inseră ligamentul colateral extern al articulaţiei genunchiului. feţele inferioară. care se numesc condilul medial (condylus medialis) şi condilul lateral (condylis lateralis). iar cavitatea medulară se continuă în epifiza superioară. pe ea inserându-se ligamentele încrucişate. Micşorarea sau reducerea lui la zero duce. pe care se inseră ligamentul colateral intern al articulaţiei genunchiului. anterioară şi posterioară sunt articulare şi aşezate în semicerc pentru a rula pe platoul tibial. Formarea calusului fiind mai dificilă aceste fracturi au un caracter foarte grav. Greutatea corpului şi resorbţia osoasă favorizează fracturile colului. astfel: faţa laterală a condilului medial prezintă în partea ei mijlocie o proeminenţă numită epicondilul intern ( epicondylus medialis). sistemul trabecular începe să se resoarbă. iar din 47 . Direcţia forţelor ce se transmit solicită din partea colului o mare rezistenţă. Postero-superior de epicondilul intern se găseşte tuberculul marelui adductor. cea laterală este mai largă.

Faţa anterioară a rotulei este convexă şi prin intermediul bursei seroase perirotuliene vine în raport cu tegumentele. Marginile laterale ale rotulei descriu fiecare. Faţa posterioară a rotulei este articulară. rugoasă care vine în raport cu stratul celulo-adipos care o separă de articulaţia genunchiului. Vârful rotulei (apex patellae) este îndreptat inferior. Are o formă triunghiulară. fiind reperată prin deplasările laterale şi verticale pe care le execută. Pe aceste margini se inseră fasciculele inferioare ale muşchilor vaşti şi ligamentele colaterale sau aripioarele rotulei. Baza rotulei (basis patellae) are formă triunghiulară cu vârful superior. un vârf în jos şi două margini. şi alta inferioară. o bază în sus. marginile. şi mai puţin baza şi vârful. şi este înclinată de sus în jos şi dinapoi înainte.OSTEOLOGIE epifiza distală se poate palpa condilii femurali cu tuberozităţile şi marginile lor posterioare. fiind împărţită de către o linie ce trece la unirea unei pătrimi inferioare cu trei pătrimi superioare. una anterioară şi alta posterioară. cu două feţe. posterior se aşează marginea rugoasă a diafizei femurale iar inferior se va aşeza condilii femurului. Prezintă pe suprafaţa sa o serie de striaţiuni verticale care îi conferă un aspect fibroid. 48 . câte o semicircumferinţă. Faţeta externă este mai mare decât cea internă. în flexie ascunzându-se după muşchiul vastul intern. Palparea Din rotulă se poate palpa toată faţa anterioară. Porţiunea superioară prezintă în porţiunea mijlocie o creastă verticală care corespunde gâtului trohleei femurale. Condilul intern se palpează cel mai uşor în extensie. pe el inserându-se ligamentul rotulian. una laterală şi alta medială. striat. ROTULA sau PATELA (PATELLA) Este un os scurt turtit în sens antero-posterior. iar lateral două faţete care corespund faţetelor articulare ale condililor. În partea anterioară dă inserţie tendonului qvadricepsului iar în porţiunea posterioară este acoperită de cartilagiu hialin şi vine în raport cu concavitatea articulară. Atunci când muşchii sunt relaxaţi rotula se palpează cu uşurinţă. de la bază la vârf. fiind situat pe faţa anterioară a articulaţiei genunchiului. Punere în poziţie Elemente de reper:  capul femurului  linia aspră a diafizei femurale. în două porţiuni: una superioară articulară care vine în contact cu trohlea femurală. Se poziţionează supero-intern capul femurului.

anterioară. are o formă de “S” italic. 49 . Extern se aşează porţiunea cea mai lată a rotulei. tibie şi peroneu mai ia parte un alt os. La fel ca şi femurul este torsionat în axul său. pe lângă femur.OSTEOLOGIE Punere în poziţie Elemente de reper:  baza osului  faţa articulară. prezentând superior o curbură cu concavitatea laterală. situat medial faţă de peroneu şi interpus între femur şi oasele piciorului. GAMBA Scheletul gambei este format din două oase. numit tibia. unul situat lateral şi mai subţire. 2. Se poziţionează superior baza osului şi posterior faţa lui articulară. madială. laterală şi posterioară. Prezintă o diafiză şi două epifize. postero-internă şi postero-externă. şi unul situat medial. Are o formă de prismă triunghiulară cu trei feţe. mai gros. pereche şi nesimetric. La formarea articulaţiei genunchiului. Diafiza tibiei. şi trei margini. numit peroneu sau fibula. numit rotula. TIBIA (TIBIA) Os lung. iar inferior o altă curbură cu concavitatea medială.

cuprinzând între liniile de bifurcaţie un spaţiu triunghiular. Tot aici se găseşte şi gaura nutritivă a osului. Faţa laterală sau externă a diafizei tibiale estre concavă în două treimi superioare unde se inseră muchiul tibial anterior şi devine convexă în treimea inferioară unde înconjură osul dinapoi înainte şi dinafară înăuntru. uşor scobite în centrul lor. Marginea anterioară a diafizei tibiale are formă de “S” italic. Marginea medială a diafizei tibiale este mai pronunţată în porţiunea inferioară. anterior şi posterior spinei 50 .OSTEOLOGIE Faţa medială sau internă a diafizei tibiale vine în raport cu tegumentele şi este plană în două treimi superioare şi convexă în treimea inferioară. şi care se află în partea superioară a tibiei. unul lateral (condylus lateralis) şi altul medial (condylus medialis). de o creastă oblică de sus în jos şi dinafară înăuntru. se inseră muşchiul solear. iar pe buza inferioară se inseră muşchii tibial posterior şi flexorul comun al degetelor. Condilii prezintă o faţă superioară comună şi o circumferinţă. Marginea laterală a diafizei tibiale dă inserţie ligamentului interosos care uneşte tibia cu peroneul. Spina tibiei este mai apropiată de planul posterior al osului decât de planul anterior. Superior se îndreaptă către porţiunea laterală a tuberculului anterior al tibiei. iar înspre baza lui se găseşte o faţetă articulară pentru articulaţia tibio-peronieră inferioară. pentru a deveni anterioară. înspre vârful căruia se inseră o serie de ligamente care unesc tibia cu peroneul. Porţiunea situată distal liniei oblice este ea însăşi împărţită în două. Medial acestei creste verticale se inseră muşchiul flexor comun al degetelor iar lateral acestei creste verticale se inseră muşchiul tibial posterior. Faţa posterioară a diafizei tibiale este împărţită în două porţiuni inegale. Faţa superioară a condililor tibiali se mai numeşte şi platoul tibial şi este formată din două suprafeţe articulare. Fiecare cavitate glenoidă prezintă o margine periferică semicirculară şi o margine mediană care prezintă în partea ei mijlocie doi tuberculi osoşi ( tuberculum intercondylare mediale şi tuberculum intercondylare laterale) care măresc lăţirea cavităţilor glenoide şi care formează împreună cu masivul osos de la baza lor spina tibiei (eminenţa intercondylaris). Faţa superioară a epifizei proximale a tibiei este formată din doi condili. numite cavităţile glenoide ale tibiei şi destinate articulării cu condiliii femurali. Între cele două cavităţi glenoide. pe buza sa superioară se inseră muşchiul polpiteu. croitorul şi dreptul intern (pes ansenius). iar inferior se îndreaptă oblic inferior şi intern terminându-se pe maleola medială. Porţiunea tibială situată deasupra liniei oblice are o formă triunghiulară şi este acoperită de muşchiul polpiteu. Pe această margine se inseră aponevroza gambieră şi fascicole din muşchiul flexorul comun al degetelor. una laterală mai lăţită şi alta medială mai scobită şi mai lungă. urmând astfel direcţia tendoanelor extensorilor care alunecă pe ea. Această margine se bifurcă în porţiunea inferioară. În partea superioară se inseră tendoanele celor trei muşchi care formează laba de gâscă: semitendinosul. este rotunjită la cele două extremităţi ale ei şi foarte ascuţită pe miloc. Epifiza superioară a tibiei are o formă cuboidală. numită linia oblică a tibiei. prin intermediul unei creste verticale. numită şi linia solearului ( linea musculi solei). numindu-se şi creasta tibiei. Pe interstiţiul acestei linii. cu şase feţe şi este foarte voluminoasă.

La nivelul marginii posterioare a maleolei interne se găseşte un şanţ. Epifiza inferioară a tibiei este mai puţin voluminoasă decât cea proximală şi are formă cubică cu 6 feţe: superioară. îndreptată postero-inferior. Palparea Tibia este cel mai apropiat os de tegument din corpul uman. Faţa laterală are formă triunghiulară şi se găseşte situată între cele două linii de bifurcaţie inferioară a marginii externe a tibiei. Faţa anterioară este plană. posterioară. Vârful maleolei dă inserţie ligamentului lateral intern a articulaţiei gâtului piciorului. putându-se palpa cu uşurinţă: din epifiza proximală: tuberozităţile internă şi externă. Faţa internă a acesteia este netedă şi vine în raport cu pielea. Faţa inferioară se articulează cu trohleea astragaliană şi prezintă pe linia mediană o creastă antero-posterioară care corespunde gâtului trohleei şi două faţete care corespund celor doi versanţi ai trohleei astragaliene. În partea anterioară unde sunt fuzionate se găseşte o suprafaţa triunghiulară perforate de foarte multe găuri. Vârful ei este rugos. Lateral de tuberculul anterior se găseşte o proeminenţă numită tuberculul lui Gerdy. Pe aceste suprafeţe pre şi retrospinală se inseră ligamentele încrucişate ale articulaţiei genunchiului. Condilul medial prezintă în porţiunea postero-externă o faţetă articulară pentru capul peroneului. Faţa posterioară prezintă în porţiunea externă un şanţ oblic prin care trece tendonul flexorului lung al degetului mare. marginile şi vârful. anterioară. inferioară. pentru inserţiile ligamentare iar spre baza ei devine netedă pentru a se articula cu maleola peronieră (internă). iar din epifiza distală se poate palpa faţa internă a maleolei interne. Inferior acestui şanţ se inseră ligamentul lateral intern al articulaţiei genunchiului. În vârful acestei suprafeţe triunghiulare se găseşte tuberculul anterior al tibiei. Condilul medial este mai voluminos ca cel lateral şi prezintă în partea posterioară o fosetă în care se inseră tendonul direct al muşchiului semimembranos. iar anterior acesteia se găseşte un şanţ orizontal care merge paralel cu rebordul glenoidian şi care este străbătut de tendonul orizontal al aceluiaşi muşchi. marginea anterioară şi marginea internă. 51 . continuă faţa externă a diafizei tibiale şi vine în raport cu tendoanele extensorilor. prin care trec tendoanele tibialului posterior şi a flexorului comun al degetelor. una anterioară orizontală numită prespinală (area intercondylaris anterior) şi alta posterioară şi foarte înclinată posteroinferior numită suprafaţa retrospinală (area intercondylaris posterior). cu baza în sus şi vârful în jos. unde se inseră tractusul iliotibial şi pe care îşi are originea muşchiul tibial anterior. Faţa medială se prelungeşte inferior cu o apofiză voluminoasă numită maleola internă (malleolis medialis). Faţa externă a maleolei interne este articulară şi se articulează cu faţa internă a astragalului.OSTEOLOGIE tibiale se găsesc două suprafeţe triunghiulare rugoase. Aceşti doi condili ai tibiei sunt alipiţi pe linia mediană şi despărţiţi posterior printrun şanţ care este de fapt suprafaţa retrospinală. internă şi externă. pe care se inseră ligamentul rotulian. tuberculul anterior şi tuberculul tibialului anterior. din diafiză: faţa internă în întregime.

creasta tibiei . pe ea inserându-se septul fibros care separă muşchii din loja externă a gambei de cei din loja posterioară. Creasta interosoasă împarte faţa medială a peroneului în două porţiuni: una anterioară ei pe care se inseră muşchiul extensor comun al degetelor. Faţa posterioară a diafizei peroneului este convexă şi rugoasă. muşchiul peronier anterior şi muşchiul extensor propriu al halucelui. Este situat lateral şi posterior tibiei. Marginea medială a diafizei peroneului este mai ascuţită în porţiunea mijlocie. Faţa laterală a diafizei peroneului în porţiunea superioară are formă de jgheab. iar în porţiunea inferioară această faţă este împărţită de o creastă oblică postero-inferior şi care pleacă de la marginea superioară a peroneului. în două porţiuni. care porneşte din porţiunea superioară a marginii anterioare şi apoi are o direcţie postero-inferioară formând cu marginea anterioară un unghi foarte ascuţit. Marginea anterioară a diafizei peroneului se mai numeşte şi creasta peroneului. Faţa medială a diafizei peroneului este mai subţire la cele două extremităţi şi mai groasă în porţiunea mijlocie.maleola internă Se poziţionează superior cavităţile glenoide şi infero-intern maleola internă. Prezintă pe suprafaţa sa creasta interosoasă pe care se inseră ligamentul interosos. şi o porţiune posterioară mai largă ca cea anterioară pe care se inseră muşchiul tibial posterior. Marginea laterală a diafizei peroneului este mai ascuţită în porţiunea inferioară. pereche şi nesimetric.OSTEOLOGIE Punere în poziţie Elemente de reper: . În porţiunea superioară se inseră muşchiul solear iar în porţiunea mijlocie muşchiul flexor propriu al halucelui. Diafiza peroneului are formă de prismă triunghiulară cu trei feţe şi trei margini. Epifiza proximală a peroneului sau capul peroneului (caput fibulae) prezintă în porţiunea internă o faţetă articulară pentru tuberozitatea externă a tibiei ( facies articularis capitis fibulae).cavităţile glenoide . Pe ea se inseră muşchii tibial posterior şi septul fibros care separă acest muşchi de muşchiul flexor propriu al halucelui. aici inserându-se muşchiul lungul şu scurtul peronier lateral. În porţiunea inferioară se bifurcă cuprinzând între cele două linii de bifurcaţie o suprafaţă triunghiulară pe care am descris-o la faţa externă a osului. Tot în porţiunea mijlocie se găseşte şi gaura nutritivă a osului. şi este format şi el din epifize şi o diafiză. Creasta tibiei se poziţionează anterior. Postero-lateral de această faţetă articulară se găseşte o apofiză în formă de 52 . una posterioară în formă de şanţ prin care trec tendoanele muşchilor peronieri şi alta anterioară triunghiulară plană care vine în raport cu tegumentele. PERONEUL (FIBULA) (FIBULA) Os lung.

treimea superioară a feţei posterioare. Faţa postero-externă a maleolei laterale prezintă pe ea un şanţ vertical pein care trec tendoanele muşchilor peronieri. Marginea externă a maleolei laterale formează buza anterioară a şanţului peronierilor. marginea posterioară a acestei apofize confundându-se cu marginea posterioară a faţetei articulare. iar marginea ei anterioară ia forma unei faţete triunghiulare fiind foarte largă şi datorită poziţionării ei ia numele de faţeta prestiliană. externă şi posterioară. Baza maleolei laterale face corp comun cu osul. tuberculul posterior al vârfului coboară mai jos decât cel anterior. 53 . care se află situată pe un plan mai posterior şi mai inferior decât maleola medială. Epifiza distală a peroneului este formată dintr-o proeminenţă voluminoasă în formă de piramidă triunghiulară numită maleola laterală (malleolus lateralis).OSTEOLOGIE piramidă numită apofiza stiloidă a peroneului. Marginea posterioară a maleolei laterale pe care se inseră ligamentele posterioare ale articulaţiei tibio-peroniere inferioare. Palparea Cea mai mare parte a peroneului este acoperită de muşchi nefiind palpabilă. urmează apoi o faţetă articulară care se va articula cu faţa externă a tibiei şi a astragalului. treimea inferioară a feţei externe a diafizei peroniere. iar medial de acesta se inseră ligamentul lateral extern a articulaţiei genunchiului. Marginea anterioară a maleolei laterale. Faţa antero-externă a maleolei laterale este convexă şi vine în raport cu tegumentele. antero-externă şi postero-externă. maleola externă – şi anume faţa externă. La maleola laterală. Din peroneu se pot palpa: capul peroneului – atunci când este în poziţie obişnuită sau în semiflexie. postero-superior acestei faţete articulare se găseşte o fosetă profundă (fossa malleoli lateralis) în care se inseră ligamentul peroneo-astragalian posterior. şi trei margini: anterioară. Faţa internă a maleolei laterale a peroneului prezintă de sus în jos următoarele formaţiuni anatomice: mai întâi o suprafaţă rugoasă pe care se inseră ligamentele ce unsesc peroneul cu tibia. vârful şi marginile. Maleola laterală prezintă trei feţe: internă. iar vârful este împărţit în doi tuberculi de către un şanţ în care se inseră ligamentul peroneo-calcanean. Punere în poziţie Elemente de reper:  maleola externă Se poziţionează inferior maleola externă şi se aşează medial faţa ei articulară iar foseta posterioară feţei articulare se poziţionează către posterior. În partea superioară a acestei margini se inseră ligamentul anterior a articulaţiei tibio-peroniere inferioare iar în partea inferioară se inseră ligamentul peroneo-astragalian anterior. Pe apofiza stiloidă şi pe faţeta prestiliană se prinde tendonul inferior al muşchiului biceps crural.

posterioară. colul nu continuă direcţia corpului. 5 oase metatarsiene şi 14 falange. oblic pe direcţia postero-anterioară şi medio-laterală. Prezintă două faţete articulare. câte trei pentru fiecare deget cu excepţia degetului mare al piciorului. aici inserânduse ligamentele peroneo-astragalian anterior şi peroneo-astragalian posterior. Acest şanţ foarte îngust posterior şi foarte larg anterior. ASTRAGALUL sau TALUSUL (TALUS) Este un os scurt situat dedesubtul oaselor gambei şi deasupra calcaneului. 54 .OSTEOLOGIE 3. unghiuri ce se formează prin faptul că. inferioară. numit haluce. Înaintea trohleei astragaliene se găseşte faţa superioară a colului astragalului care este foarte neregulată şi impregnată cu orificii vasculare. laterală şi medială. Unghiul de declinaţie este deschis medial şi are 158°. care este destinată să se articuleze cu maleola peronieră. una antero-medială şi alta postero-laterală. Faţa superioară este formată posterior de o suprafaţă articulară patrulateră în formă de trohlee numită trohleea astragaliană destinată articulării cu tibia. Corpul formează cu colul două unghiuri: unghiul de declinaţie şi unghiul de înclinaţie. care are doar 2 falange. fiind format din trei porţiuni: o porţiune posterioară numită corp. OASELE TARSIENE sau TARSUL (TARSUS) Oasele tarsiene la fel ca şio la mână sunt aşezate pe două planuri:  un plan posterior format de astragal sau talus în sus şi de calcaneu în jos. Prezintă o formă cuboidă cu şase feţe: superioară. ci este înclinat în jos şi medial. numit şanţul astragalian. Unghiul de înclinaţie este deschis în jos şi are în medie 115°. Trohleea astragaliană se continuă lateral şi medial cu faţete articulare pentru maleola externă şi internă. Anterior şi posterior acestei faţete. între ele găsindu-se un şanţ profund şi rugos. anterioară. o porţiune anterioară rotunjită numită cap şi o porţiune intermediară numită col. Faţa laterală prezintă o faţetă articulară triunghiulară cu baza în sus spre marginea externă a trohleei astragalului. formează împreună cu partea corespunzătoare a calcaneului o escavaţie profundă numită scobitura calcaneo-astragaliană sau sinus tarsi. ICIORUL Scheletul piciorului este format din 26 de oase împărţite ca şi la mână în trei grupe: 7 oase tarsiene. Faţa inferioară se articulează cu calcaneul. la acest os. şi  un plan anterior format lateral de cuboid şi medial de scafoid sau navicular care are în faţa sa anterioară cele trei cuneiforme. faţa externă a astragalului este rugoasă.

pe care se inseră fasciculul profund al ligamentului calcaneo-cuboidian inferior. Faţa superioară a calcaneului se articulează în două treimi superioare cu astragalul şi prezintă două faţete articulare: • una antero-laterală despărţită printr-un şanţ oblic înainte şi înafară numit şanţul calcanean. unul medial şi altul lateral. superioară. alungit antero-posterior şi turtit în sens transversal. superior faţa convexă şi lateral marginea acestei feţe care este mai ridicată. Pe el se inseră ligamentul peroneo-astragalian posterior şi ligamentul posterior a articulaţiei astragalo-calcaneene. situat dedesubtul astragalului şi stând direct pe sol. Tuberculul medial este mai voluminos. Se poziţionează anterior extremitatea rotundă. externă şi internă. Inferior acestei faţete se inseră fasciculul profund al ligamentului lateral intern a articulaţiei gâtului piciorului. Faţa anterioară sau capul astragalului se articulează pe toată suprafaţa sa cu faţa posterioară a scafoidului. CALCANEUL (CALCANEUS) Calcaneul este cel mai mare os al tarsului. Faţa laterală a calcaneului vine în raport cu pielea iar la unirea treimii anterioare cu două treimi posterioare se găseşte tuberculul extern al calcaneului. cu şase feţe: anterioară. Punere în poziţie Elemente de reper:  extremitatea rotundă  faţa convexă. Faţa inferioară a calcaneului prezintă în porţiunea externă doi tuberculi. neregulată. În partea medială se găseşte un şanţ oblic inferior şi medial prin care trece tendonul muşchiului flexor propriu al halucelui. Este un os scurt. Pe tuberculul lateral se inseră abductorul micului deget. inferioară. Deasupra acestui 55 . Acest şanţ formează împreună cu şanţul astragalian scobitura calcaneoastragaliană. pe ei vine şi se inseră muşchii scurt flexor plantar şi adductorul degetului mare. una laterală şi alta medială. faţa medială a astragalului este rugoasă.OSTEOLOGIE Faţa medială prezintă în porţiunea superioară şi posterioară o faţetă articulară în formă de virgulă culcată cu capul înainte care este destinată să se articuleze cu maleola tibială. posterioară. cu o formă cubică. Buza laterală este mai pronunţată şi reprezintă osul trigonum a lui Bardeleben care s-a sudat la astragal. Anterior acestor doi tuberculi se găseşte o suprafaţă rugoasă pe care se inseră ligamentul calcaneo-cuboidian inferior şi care prezintă în porţiunea ei cea mai anterioară tuberozitatea anterioară. Faţa posterioară este redusă la o simplă margine. Anterior şi inferior acestei faţete. Acest şanţ este mărginit de două buze. • în treimea posterioară faţa superioară a calcaneului este rugoasă şi vine în raport cu o masă celulară grăsoasă care separă tendonul lui Achile de articulaţia tibio-tarsiană.

Faţa medială a calcaneului este foarte scobită şi formează şanţul calcaneu intern prin care trec muşchii. Această faţetă are formă triunghiulară cu baza în sus şi vârful în jos. iar în jumătatea superioară este netedă fiind acoperită de o bursă seroasă care o desparte de acest tendon. Faţa laterală vine în arport cu tegumentele marginii laterale a piciorului. superior faţa care prezintă două feţişoare articulare. acest şanţ. Faţa anterioară este articulară. fiind împărţită de o creastă în două porţiuni care se vor articula cu al patrulea şi al cincilea metatarsian. care se prelungeşte cu apofiza piramidală a cuboidului. lateral faţa care e mai convexă şi mai mare. Faţa superioară este plană şi acoperită de ligamente şi de muşchiul pedios. Faţa inferioară prezintă în porţiune mijlocie o ridicătură osoasă cilindrică. Această faţa articulară este susţinută de marea apofiză a calcaneului. CUBOIDUL (OS CUBOIDEUM) Este situat înaintea calcaneului. iar în marginea liberă se găseşte un alt şanţ prin care trece tendonul muşchiului flexor comun al degetelor. înapoia ultimelor două metatarsiene şi lateral de scafoid şi ultimul cuneiform. oblic înainte şi înafară prin care trece tendonul muşchiului lungul peronier lateral. Dedesubtul tuberculului extern se găseşte un alt şanţ prin care trece tendonul lungului peronier lateral. este limitat de o ridicătură osoasă care se numeşte mica apofiza a calcaneului sau sustentaculum talis.OSTEOLOGIE tubercul se găseşte un şanţ oblic în jos şi înainte prin care trece tendonul muşchiului scurt peronier lateral. Faţa posterioară a calcaneului este rugoasă în jumătatea inferioară unde se inseră tendonul lui Achile. Punere în poziţie Elemente de reper:  extremitatea mai voluminoasă  faţă convexă şi mai mare Se poziţionează posterior extremitatea mai voluminoasă. oblică înainte şi lateral numită tuberozitatea sau creasta cuboidului pe care se inseră ligamentul calcaneo-cuboidian inferior. La baza acestei apofize se găseşte un şanţ prin care trece tendonul flexorului propriu al halucelui. Faţa medială sau medială prezintă două feţe. Punere în poziţie Elemente de reper: 56 . Faţa anterioară a calcaneului prezintă o faţetă articulară pentru faţa posterioară a cuboidului. Superior. vasele şi nervii din regiunea posterioară a gambei în regiunea plantei. Această creastă împarte faţa inferioară a cuboidului în două porţiuni: o porţiune posterioară rugoasă pentru inserţii musculare şi ligamente şi o porţiune anterioară care prezintă un şanţ numit şanţul cuboidului. una anterioară pentru al treilea cuneiform şi alta posterioară pentru scafoid. Răspunde călcâiului. Faţa posterioară este formată în întregime dintr-o faţetă articulară pentru calcaneu.

Al doilea cuneiform sau micul cuneiform are şi el forma unui cui cu baza în sus şi vârful în jos. CUNEIFORMELE (OSSA CUNEIFORMIA) Sunt în număr de trei. al doilea şi al treilea. Al treilea cuneiform sau mijlociul cuneiform are forma unui cui cu baza în sus şi vârful în jos. Anterior se articulează cu baza primului metatarsian. iar faţa externă se articulează cu al treilea cuneiform. Faţa laterală prezintă în porţiunea superioară două faţete articulare. Faţa posterioară se articulează cu faţeta mijlocie de pe faţa anterioară a scafoidului. numite primul cuneiform. Faţa medială coresounde merginii interne a piciorului. Are o formă de barcă. şi i se descriu două feţe.OSTEOLOGIE faţa articulară cea mai mare  faţa cu o creastă groasă Se poziţionează posterior faţa articulară cea mai mare. Posterior se articulează cu faţeta internă de pe faţa anterioară a scafoidului. Este turtit antero-posterior şi este concav în porţiunea posterioară şi concav în porţiunea anterioară. iar inferior extremitatea care prezintă un tubercul pronunţat. Faţa internă se articulează cu primul cuneiform. Faţa posterioară se articulează cu faţeta externă de pe faţa anterioară a 57 . Faţa anterioară se articulează cu al doilea metatarsian. Primul cuneiform sau marele cuneiform are forma unui cui cu baza inferior şi vârful superior.  SCAFOIDUL sau NAVICULARUL (OS NAVICULARE) Se găseşte situat înăuntru cuboidului. Faţa posterioară este concavă şi se articulează cu capul astragalului. Marginea inferioară corespunde feţii plantare. mergând dinspre medial spre lateral. Punere în poziţie Elemente de reper:  faţa concavă  extremitatea care prezintă un tubercul pronunţat. Marginea superioară corespunde feţei dorsale a piciorului. Extremitatea internă este mai pronunţată decât extremitatea externă constituind tuberculul scafoidului pe care se inseră tendonul principal al muşchiului gambier posterior. una anterioară pentru cel de al doilea metatarsian şi alta posteruioară pentru cel de al doilea cuneiform. inferior faţa cu o creastă groasă şi lateral faţa cea mai îngustă. Se poziţionează posterior faţa concavă. două margini şi două extremităţi. intern marginea cea mai lungă. înaintea astragalului în înapoia celor trei cuneiforme. Faţa anterioară este împărţită de două creste în trei faţete care se vor articula cu cele trei cuneiforme.

Epifiza distală a metatarsienelor are forma unui cap articular. Epifiza proximală a metatarsienelor are forma unui cui cu baza patrulateră îndreptată în sus şi cu vârful în jos. Pe bază se găseşte o tuberozitate pe care se inseră muşchiul peronier lung. Din al 5lea metatarsian se poate palpa extremitatea proximală şi distală şi marginea externă. Din rândul distal se poate palpa scafoidul cu tuberozitatea sa. Deasemeni este foarte vizibilă tuberozitatea calcaneului. Baza se articulează cu cuboidul şi cu cuneiformul lateral. Metatarsianul IV. Sunt numerotate medio-lateral de la I la V. Palparea oaselor tarsiene Oasele tarsului se pot palpa cu uşurinţă. Baza osului se articulează cu cuneiformul medial şi cu metatarsianul II. Metatarsianul V. Metatarsianul III. Prezintă cinci faţete dintre care trei sunt articulare şi două nearticulare. cu trei feţe: una superioară şi două laterale. Are formă de prismă triunghiulară. una posterioară pentru cuboid şi alta anterioară pentru al patrulea metatarsian. Caracterele individuale ale metatarsienelor. Se mai poate palpa proeminenţa oaselor cuneiforme. respectiv cu metatarsienele III şi V. Faţa externă prezintă şi ea două faţete articulare. în număr de 5. Diafiza metatarsienelor descrie o curbură cu concavitatea inferioară. turtit în sens transversal. Faţa internă prezintă două faţete articulare una anterioară pentru al doilea metatarsian şi una posterioară pentru al doilea cuneiform. Se vor articula cu prima falangă. Faţetele articulare sunt cele posterioară pentru oasele tarsului şi cele laterale pentru metatarsienele învecinate. iar la marginea externă a piciorului se poate palpa osul cuboid. Punere în poziţie 58 . OASELE METATARSIENE sau METATARSUL (METATARSUS) Sunt oase lungi. Baza lui se articulează cu toate cele trei cuneiforme respectiv cu metatarsianul I şi III. Faţa anterioară se articulează cu al treilea metatarsian. Baza prezintă lateral o tuberozitate care se poate palpa sub piele. Faţetele nearticulare sunt una superioară care corespunde feţei dorsale a piciorului şi alta inferioară care corespunde feţei ventrale (plantare) a piciorului. Palparea oaselor metatarsiene Din primul metatarsian se poate palpa capul şi extremitatea lui proximală. Din calcaneu se poate palpa faţa posterioară şi externă. Baza se articulează cu cuneiformul lateral respectiv cu metatarsienele II şi IV.OSTEOLOGIE scafoidului. La sportivii de performanţă se pot palpa şi metatarsienele mijlocii. Metatarsianul I este cel mai scurt şi cel mai gros. baza se articulează cu cuboidul şi cu metatarsianul IV. fiecare prezentând o diafiză şi două epifize. Metatarsianul II este cel mai lung.

OSTEOLOGIE Elemente de reper:  epifiza care are forma unui cap articular  faţa diafizei mai lată şi curbată Se poziţionează anterior sau distal epifiza care are forma unui cap articular şi superior faţa diafizei mai lată şi curbată. Fiecare falangă prezintă un corp sau diafiză. FALANGELE sau OASELE DEGETELOR (OSSA DIGITORUM PEDIS) Falangele degetelor de la picior sunt în număr de 14 şi au aceeaşi conformaţie ca şi falangele de la degetele mâinii. Degetul I se mai numeşte haluce iar degetul V se mai numeşte degetul mic. Falanga proximală este turtită transversal. Falanga distală este mică. fiind formată aproape numai din bază şi cap. 59 . Fiecare deget are trei falange. se termină în formă de potcoavă şi răspunde unghiei. o bază sau epifiza proximală şi un vârf sau epifiza distală. Falanga mijlocie este scurtă. Degetele sunt numerotate medio-lateral de la I la V. excepţie face degetul I care are doar două falange.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful