You are on page 1of 9

Daniel Barbu - Republica absentă

Democraţia nu poate fi gândită decât ca o politică de societate întemeiată pe dreptate. Politica de societate cu referire la cazul tranziţiei româneşti reprezintă ansamblul de politici sociale şi economice care în temeiul dreptăţii ar constitui o republică - baza procedurală a binelui comun. Dacă ne uităm însă la Constituţia din 1991, statul nu apare ca produs juridic al voinţei suverane a cetaţenilor de a trăi împreună sub aceleaşi legi în vederea realizării unui destin colectiv. Statul e doar o formă de protecţie juridică : acordă drepturi, impune obligaţii şi transformă o etnie majoritară în naţiune. De aici, statul român postcomunist e o republică absentă. Prin revoluţie comunismul a inventat societatea civilă şi a asigurat continuitatea. Macroschimbarea politică a fost însoţită de o microcontinuitate individuală. Faptul că declinul şi prăbuşirea comunismului nu i+a determinat pe români să reclădescă republica poate fi explicat prin tehnica despărţirii de comunism, iar de aici – indiferenţa. Preţul acestei indiferenţe colective faţă de trecut e şi continuarea unei anumite logici istorice a statului naţiune. Astfel apar îndoieli privind reapariţia politicului. Postnomenclatura include cei mai mulţi politicieni dar ţi membri ai elitei intelectuale şi culturale. Limbajul dublu este dovada morală a separării dintre sfera publică si cea privată iar adâncirea clivajului între ele explică în mare parte prăbuşirea comunismului prin pierderea sprijinului popular. Atât din pct d vd instituţional cât şi prin practicile de guvernare cetăţeanul român rămâne un obiect politic neidentificat. Presa de tranziţie este una de autoritate. Ea nu află ci ştie. Este un substitut al opiniei publice. Dar nu există o opinie publică pentru că nu există un singur public. Singura opinie autentică a unei naţiuni este cea a Parlamentului. Daca în societatea occidentală discursul naţionalist este indispensabil şi inevitabil, în România denunţarea lui redă ataşamentul autentic faţă de democraţie. Comunismul ca etică a responsabilităţii Analizând totalitarismul din perspectiva modelului Hirschmanian (abandon/exit , contestare/voice) autorul afirmă că medelul funcţionează atât în cadrul organizaţiilor concurenţiale dar şi în cele de monopol, aici fiind vb de un caracter leneş al organizării monopoliste a autorităţii politice (autoritatea preferă un abandon limitat decât contestare virulentă din interior). În România abandonul chiar şi contestarea nu au fost niciodată excluse. Dar nu ele au ameninţat totalitarismul. Este vb mai degrabă de faptul că societatea civilă nu a reuşit să determine ca la nivel macro+social opţiune voice să prevaleze asupra opţiunii exit. Dincolo de mecanica exit/voice, totalitarismul românesc a permis inexistenţa unor concurenţi ideologici periferici lipsiţi de putere reală (biserica, uniunea scriitorilor). În final, abandonarea sistemului în favoarea modelelor economice şi politice occidentale a fost completă astfel încât socialismul nu a fost reformat ci părăsit. Sub comunism, cenzura a fost metoda prin care s+a creat un spaţiu public unificat şi o cultură comună. Este demonstrată inutilitatea afirmaţiei „rezistenţa prin cultură”, îmbrăţişată de unii intelectuali postcomunişti, întreaga cultură a celor 5 decenii de comunism a fost produsul ideologiei şi mecanismelor cenzurii prin care nici un autor nu trece neobservat. Vina cea mai gravă este starea de emigraţie morală a societăţii vreme de 5 decenii (dezinteres faţă de viaţa comunităţii, neîncredere, neimplicare, urmărirea interesului personal). Astfel, după 1989, nu există o traumă colectivă a societăţii. Pentru că totalitarismul e văzut ca rezultatul acumulării şi instituţionalizării unor acte personale, responsabilitatea nu revine sistemului ci activiştilor partidului, indiferent de poziţia ocupată. Prin trecerea de la mobilizarea socială (politici de consolidare a propriei puteri) la includere, PCR cunoaşte la începutul anilor 80 procentul cel mai înal de adeziune a populaţiei din statele comuniste din zonă. Dacă în socialismul real fidelitatea nu e datorată unei idei ci unei colectivităţi simbolice (popor, partid, naţiune socialistă etc) paradoxul subliniat de autor constă în definirea totalitarismului comunist ca cel mai eficient producător istoric de individualism şi naţionalism. O societate cu slabe înclinaţii asociative, rareori capabilă să se solidarizeze în numele unor principii civice/politice comune, se federalizează spontan în jurul ideii naţionale întrucât naţiunea este singurul proiect colectiv care nu presupune o raportare personală la valori. Acestea sunt gata făcute şi nimeni nu trebuie convins în particular de validitatea lor. Apoi, naţionalismul pe lângă securitate şi apartenenţă, furnizează o identitate individuală cu sursa în afara subiectului. Ideea e că istoria comunismului românesc trebuie deconstruită. Ea nu o istorie globală a industrializării, represiuniii, colectivizării, etc ; ci o sumă de istorii concrete, incoerente ale unor oameni 1
Cu multumiri celor care le-au scris (si nu s-au semnat)

Hirschman) pentru a ilustra economia politică a răbdării. Statul totalitar nu a fost doborât ci reamenajat cu asentimentul opoziţiei din acel moment. Ori în România. Guvernarea s-a făcut mereu cu faţa spre trecut. Dacă sarcina guvernării e să facă reformă. politica postcomunistă e departe de a fi metoda cu care românii să-şi poată gândi relaţiile reciproce şi destinul colectiv în cadrul unei legi generale. România este prima ţară est europeană în care guvernul comunist şi+a asigurat controlul statului. Între 1948-1989 atitudinile şi comportamentele românilor por fi clasificate în : rezistenţă. norme. aceştia sunt în opoziţie doar când opoziţia e tolerată dar şi din dorinţa de a ajunge mai repede la putere. În societăţile democratice moderne politica constă în înţelepciunea de a construi un proiect de societate care să menţină guvernarea cât mai aproape de intersecţia dintre libertate şi egalitate în timp ce actul guvernării este modul în care guvernanţii calculează locul social al acestei intersecţii. supunere pasivă şi activă şi angajament (culpă criminală). adeziunea masivă a intelectualilor. venit stabil. statul modern este unul de hârtie. atitudinea oscilantă a Regelui şi oportunismul Bisericii. niciodată împotriva lui. Regimul a căzut nu din cauza funcţiei represive ci crizei care atinsese capacităţile de producţie. rolul politicii e de a unifica societatea prin impunerea rolului conducător al unui/unor partide şi de a vedea că acest partid/partide să fie controlate de o oligarhie. a te descurca e un alt mod de a numi participarea la putere. în România acestea devin rareori convingeri pentru a supravieţui oamenilor care leau produs (justificarea dispariţiei ideilor de stânga dupa 1989). De aici concluzia că regimul a căzut printr-o revoluţie pentru că elita comunistă nu a avut cu cine să negocieze succesiunea. avize. Apoi. ei nu pot fi nici răspunzători nici responsabili _ de aici. b)nici un actor nu vrea să se situeze în coloana care va părăsi ultima tunelul. incapacitatea de reacţie a maselor. legi. texte. printr-o puternică activitate de legiferare precum şi prin tendinţa permanentă de a reforma ce a fost reformat. Dacă în alte societăţi europene ideile supravieţuiesc istoriei. hrăneşte şi pedepseşte. o evaluare a cifrelor diferitelor statistici arată că regimul totalitar a reprezentat o ameninţare/povară/pericol pentru 6%-12% din populaţie în timp ce 20%_70% consideră că regimul a însemnat o schimbare pozitivă a vieţii. 2 şiruri de maşini străbat în aceiaşi direcţie un tunel. stabilirea social democraţiei. În România tranziţia s-a caracterizat. Prin colonizarea instituţiilor publice . Tranziţia sau economia politică a nerăbdării Un model de a înţelege tranziţia postcomunistă este aplicarea metaforei tunelului (A. ale unor interese specifice şi cariere individuale. Constituţia din dec 1991 este concepută pentru a asigura continuitatea statul şi şi elitelor care au învăţat să-l guverneze. Anticomunismul postcomunist reprezintă cea mai comodă atitudine intelectuală.reali. Sarcina etică fundamentală pe care ar trebui să şi-o asume tranziţia este articularea echilibrului între libertate şi echitate. Responsabilitatea constituirii politice revine elitelor. Motive: a)ţinta nu e stabilită din interior ci din exterior – copierea modelelor occidentale. imposibilitatea formulării problemei vinovăţiei. Cauzele secundare: neputinţa partidelor istorice de a forma o opoziţie coerentă.prezenţa militară şi presiunea autorităţilor de ocupaţie. dacă se blochează traficul şi una din coloane înaintează. Pentru majoritatea românilor statul e întrupat în persoanele cu care poţi trata prin 2 Cu multumiri celor care le-au scris (si nu s-au semnat) . Din această perspectivă România ar putea fi descrisă ca o economie politică a nerăbdării. Inflaţia legislativă generată de statul de drept postcomunist caută întărirea contrulului juridic asupra segmentelor societăţii şi nu limitarea puterii prin norma de drept. cel puţin în primii ani. acces la educaţie superioară. ci şi în postura de mediator între cele 2. În ultimă instanţă. întemeiată pe factorul economic. facturi etc) care înlocuieşte angajamentul direct între persoane. dispoziţii. Statul devine o ficţiune care pentru a funcţiona are nevoie de aceste simboluri. c)clasa politică nu e pregătită să joace rolul controlorului de trafic intransingent şi raţional. Pe de altă parte. În ceea ce priveşte intelectualii români. nerăbdarea unor şoferi din cealaltă coloană poate duce la o nouă blocare iar şansa celor aflaţi în tunel să-l părăsească scade drastic – cu alte cuvinte tranziţia se bazează pe raţionalitatea actorilor sociali. Succesul pe termen lung al elitelor excomuniste constă în disjuncţia între guvernare şi poltică. Partidul unic nu trebuie privit doar sub aspectul monopolului exercitat asupra statului şi societăţii. Astfel. Cum?. Puterea totalitară este una de tip pastoral care supraveghează. Asta în măsura în care deciziile luate la vârf erau aplicate la bază în mod haotic astfel încât birocraţia de stat şi de partid de la nivelurile intermediare şi de la bază a început să_şi exploateze poziţia în interes personal. Statul de drept modelat de Adunarea Constituantă din mai 1990 se alimentează din Constituţia din 1965la care sunt adăugate câteva principii liberale. Pentru faptul că anticomuniştii postcomunişti caută excluderea trecutului din analiza comunismului. a modului în care oamenii s+au descurcat în comunism. Revoluţia a fost forma prin care totalitarismul a inventat societate civilă. el rezistă întro civilizaţie a scrisului (Constituţie.

. În România statul are elemente de coeziune de natură etnico-lingvistică. 3 Cu multumiri celor care le-au scris (si nu s-au semnat) . 1996-2000 au obţinut 30% sau mai puţin din sufragii reuşind să controleze Parlamentul doar prin metoda reprezentării proporţionale. practica constituţională a adoptat logica majoritate/opoziţie (scrutin majoritar). Partidocraţia postcomunistă cere partidelor de la putere să înlocuiescă aplicarea unor politici (policy – based perspective) cu acapararea funcţiilor (office-seeking perspective). Explicaţia ţine de rolul partidelor politice în sistemul politic românesc. El corespunde de regulă unor sisteme de alternanţă politică. b) bipolarismul ideologic duce la reinventarea partidelor istorice. oamenii sunt cei care se bucură de autoritate = bazele corupţiei. Se pune problema dacă alternativa este compatibilă cu principiul democraţiei. Ori Constituţia din 1991 se consacră principiul reprezentativităţiivoinţei generale asigurat de partide. ele caută în permanenţă clienţi iar când pierd voturi nu mai rămân cu nimic.negociere directă. Acest partid asigură medierea între stat şi interesele particularilor întrucât partidocraţia există doar când statul e opozabil cetăţenilor. un caz particular fiind tratamentul „extern” aplicat minorităţilor din interiorul statului. Constituirea sistemului de partide şi declinul bipolarismului ideologic au produs prăbuşirea FSN şi a înfruntării între popor şi elite. Astfel. naţionalitatea română are o natura etnică (nu civică). se constituiseră şi ca opoziţie anti-neo-comunistă. drept de veto pentru minorităţi. interesul naţional este definit şi promovat sub forma interesului etnic. cel proporţional fiind pentru sisteme de cooperare partizană. Deşi guvernele postcom sunt formate din Parlamente alese prin scrutin proporţional. Pentru România acesta e un atribut al politicii externe. Dacă scrutinul proporţional are efecte dar şi finalitate proporţională. cei mai mulţi locuitori fiind legaţi etnic. De aici. Pe de altă parte partidele nu se reprezintă decât pe ele însele pentru că sunt partide de patronaj. Referitor la descentralizare Constituţia. El nu poate deveni un stat de hârtie dacă guvernele nu incită activitatea de spoliere (a reforma ceea ce a fost reformat anterior). Partidocraţia nu se reduce doar la controlul executivului şi legislativului şi la alegerea premierului în mod extraelectoral. de aici încurajarea transferului de competenţă din spaţiul ideologiei anti-comuniste spre cel politic. acesta fiind cel care adoptă o modalitate anume de desfăşurare a alegerilor. Mai mult. localităţile româneşti sunt spaşii geografice neîntemeiate pe solidaritate sau pe bine comun. De altfel.Căutând să afle dacă în România putem vb de partidocraţie autorul afirmă că scrutinul proporţional transformă democraţia reprezentativă în partidocaraţie. Astfel se menţin alegerile pe liste deşi guvernarea prin coaliţie e dificilă. fiind inventat şi algoritmul proporţional (ceea ce rezerva FSN jumătate din puterea de reprezentare). chiar şi revizuită nu diferenţiază între stat şi formele de autoguvernare locale. scrutin proporţional. În România după alegerile din 1992 sistemul politic îmbină elemente din ambele (alternanţă şi consociaţionalitate). Aceasta e caracterizată de Liphart prin : guvern de largă coaliţie. În România e mai degrabă guvern de coaliţie restrânsă cu slabă reprezentativitate socială. Democraţiile continentale stabile funcţionează într-un sens potrivnic principiului alternanţei fiind mai degrabă „democraţii consociaţionale”. clasa politică de tranziţie nu poate fi trasă la răspundere pentru că nu face ceva anume. Autorul pune câştigarea alegerilor din 1990 de FSN pe seama ignoranţei invincibile a poporului român (el poate greşi în alegerea reprezentanţilor însă nu poate să se justifice din moment ce a respectat regulile electorale). Populismul român a fost mai degrabă ohlocraţie (democraţie trunchiată – poporul îşi impune uneori violent suveranitatea pentru a da o lege). Partidele guvernamentale nu sunt formal avantajate de reprezentarea proporţională dar nu insistă pentru schimbare pentru că introducerea scrutinului majoritar ar produce bipartidism şi instaurarea alternanţei. autonomie pentru grupurile minoritare. O piedică în cale reformei a constituit-o şi populismul prin care clasa conducătoare în conflict cu elita intelectuală a guvernat în regim de front propriu. De aici clientelismul partizan ce a caracterizat epoca PDSR 1992-1996 (între 2000-2004 clientelismul devine mai tradiţional. cel majoritar are doar efecte. dacă ne uităm la Constituţia din 1991 cetăţenii români sunt: poporul român şi persoanele cu identitate etnică minoritară. Faptul că adversarii coerenţi a clasei conducătoare comuniste au fost intelectualii are 3 consecinţe: a) naşterea unui bipolarism ideologic ei deşi participau la guvernarea provizorie. Paradoxul partidocraţiei postcomuniste este că alegătorii sunt chemaţi să aleagă Parlamentul destinat să delege suveranitatea puterii executive/partidului din care provine majoritatea parlamentară. c)primatul ideologiei asupra politicii şi importanţa memoriei colective au blocat pe termen lung reforma statului. Minorităţilor politice le-a fost refuzat dreptul de veto astfel încat singura trăsatură a consociaţionalităţii pare să fie modul de scrutin proporţional adoptat din 2 motive: tradiţia românească interbelică şi convingerea că astfel apare o reprezentare mai justă a principalelor curente de opinie într-o societate. Datele arată ca partidele din coaliţiile formate după 1992-1996. Apoi dacă interesul naţional e în cazul societăţilor moderne o problemă etnică şi de politică internă. E vb ţi de o colonizare a societăţii economice de acel partid sau coaliţie. Partidele politice postcomuniste domnesc dar nu guvernează. raţional).

au evidenţiat faptul că societatea nu e autorul tranziţiei ci obiectul ei de acţiune iar statul este slab şi nu deţine instrumentele necesare pentru a-şi impune voinţa. e unul monarhic în măsura în care orientările politice sunt croite în funcţie de compatibilitatea caracterelor. E confirmarea confirmarea pentru democraţie şi economia de piaţă. nu a aparţinut elitelor ci societăţii. Postcomunismul Una din sursele caracterizate ambiguu şi incomplet ale căderii totalitarismului este războiul rece. Ideea e susţinută şi de Constituţia din 1991. în special mineriadele din 1999. nu e o problemă de credibilitate politică ci de compatibilitate economică şi socială. e produsul statului. nu a recurs la structuri şi instituţii ci la gesturi şi cuvinte. Defectul satului român postcomunist este faptul că arhitectura constituţională e de tip reprezentativ iar instituţia pe care această arhitectura ar trebui să o reprezint. Ea aparţine politicii interne. iar pe de altă parte statul de tranziţie trebuie să incite apariţia şi consolidarea economiei de piaţă. Izbânda sau eşecul aparţine numai societăţii. Apoi. Acesta. succesul grupurilor politice se datorează oamenilor care susţin programele iar judecata aparţine persoanelor nu ideilor. să resuscite capitalismul (prin privatizare va favoriza cativa cetateni in detrimentul altora).Absenţa subiectului politic Revoluţia din 1989 e mai degrabă revoltă pentru că nu a fost sistematică ci spontană şi critică. în numele principiilor economiei de piaţă el nu poate fi un stat al bunăstării. a II a confiscă în favoarea clasei politice toate instrumentele de decizie politică de care răspunde societatea. dupş revoluţie. Biserica ortodoxă. Ori mişcările sociale din România. nu s-a terminat printr-un sistem negociat de pace prin care învingătorii să-şi impună voinţa. Cu referire la politica externă. Ca practică socială. anticipat şi dizolvat politic în statul modern. proiect revoluţionar. E o „non revoluţie” violentă pentru că nu a existat o contraelită.În final. Pe de altă parte. teorie. aderarea la nato. tranziţia e blocată într-o contradicţie: pe de-o parte statul trebuie să devină un stat de drept. 4 Cu multumiri celor care le-au scris (si nu s-au semnat) . sarcina statului de tranziţie e de a se afirma ca stat al unei naţiuni integrate şi să se manifeste ca stat de drept şi stat democratic. spre deosebire de cele 2 răzb mondiale. Singurul aspect sub care poate fi numită revoluţie: atunci când privarea societăţii de accesul la bunurile sociale cele mai apreciate devine răspândită şi intensă. ca şi naţiunea. Statul. Diferenţa între ele: primul admite participarea unor categorii sociale la viaţa publică în mod extraelectoral. nu se joacă la nivelul imaginilor ci structurilor. cetăţeanul. organizare. iar creştinismul e gândit de cei mai mulţi români nu ca persoană sau comunitate ci ca naţiune. neutru care să se asigure că nici un cetaţean sau grup nu e favorizat în raport cu alţii. lipseşte. statul liberal i-a dat autocefalie şi dominaţie asupra altor confesiuni iar cel totalitar a scutit-o de concurenţa bisericii catolice în schimbul unei retrageri parţiale din sfera publică. statul şi biserica se includ reciproc. chestiunea securităţii fiind secundară. societatea funcţionând ca o societate de stări – entităţi cooperante cu mijloace şi interese proprii. reacţiune. românii sunt pentru politicienii lor o simplă populaţie şi nu membri ai societăţii politice > relaţiile între aleşi şi electorat se bazează pe populism iar de aici. Integrarea europeană presupune o reconstituire a statului în numele unui viitor a cărui formă e recunoscută doar prin analogie. Într-un anume fel. Relaţia între lege şi echitate în societatea românescă este legată de economia socială a darului. Ori în compoziţia creştinismului român. Contradicţii rezolvate doar prin echitatea actului politic şi administrativ. Absenţa democraţiei creştine a fost o altă cauză a continuităţii statului comunist. Integrarea nu se poate face fără respectarea unor minime criterii de convergenţă economică şi socială. a reprezentat o ţintă politică capabilă să producă imagine răspunzând dorinţei de recunoaştere nutrite de naţiuni şi politicieni. spre deosebire de integrarea europeană.Dificultatea naturalizării acestei doctrine ţine de felul în care Biserica Ortodoxă a premers.

In romania comunismul nu s-a transformat in opusul sãu deocrata. PARLAMENTUL este singura instantã autorizatã sã dea glas unor opinii cu adevãrat publice in materie politicã. ci mai egtabã in continuitate cu trecutul. dar le si admite în anumite limite prin favorizarea aparitiei unei concurente periferice. Membrii elitelor comuniste au trecut in tranzitie cu titlu individual. Periferia nu a devenit niciodatã suficient de semnificativã pentru a pune în cauzã monopolul partidului unic. Vechea clasã conducãtoare nu a fost parte a unei negocieri. partidul ajunsese sã inroleze in randurile sale 23% din pop adultã si 33% din cea activã. CAPITOLUL I Comunismul ca eticã a iresponsabilitãtii . ar duce la constituirea unei republici (inteleasã ca temei procedural al binelui comun res public sau commonwealth) Romania (judecatã dintr-o perspectivã constitutionalã) nu poate fi descrisã drept o republicã. este mediatã de echitate. Prin aceastz strategie. cat si democratizarea politicii. sã participe la nici un fel de proiect social. in mãsura in care exercitiul politicii nu se defineste in rupturã. ci doar ca un stat cu formã e guvernzmant republicanã. PRESA se doreste purtãtoate de cuvant a societãtii. dar cu intreg patrimoniul lor de resurse. In anumite conjuncturi. SOLUTIE: numai o politicã de societate organizatã in jurul cetãteanului ar putea realiza simultan atat modernizarea societatii. dar nu face in realitate. Democratia nu poate fi ganditã decat ca o politicã de societate intemeiatã pe dreptate in calitatea acesteia de intalnire socialã a libertãtii cu egalitatea. Presa este atacata in continuate de autor. comandate de exigentele dreptãtii. Intr-o democratie. convergenta celor doua procese de facere a politicii si a societãtii. Comunismul a fost demis in cele din urmã tocmai pentru cã incetase (dacã a reusit vreodatã) sã fie privit ca expresie politicã a unui proiect comun si echitabil de societate. Statul roman se prezintã ca o formã de protectie juridicã a poporului roman. Romanii au resimtit politica comunistã ca pe o povarã de aceea s-au grãbit sa stearga totalitarismul din memoria lor colectivã si au ezitat panã acum sã se angajeze in elaborarea unui proiect alternativ de societate. Politica de societate= ansamblu de politici sociale si economice care. Un monopol lenes preferã sã suporte abandonul limitat al unui numãr restrans de consumatori unei confruntãri cu posibilitatea nasterii unui curent masiv de contestare din interior. Partidul Comunist nu dorea sã reprezinte societatea cat sã devinã societatea insãsi. INTRODUCERE Romanii au abandonat comunismul nu numai pentru cã a fost un proiect global gresit formulat si aplicat. In Centrul si Estul Europei. totalitarismul poate fi descris ca monopolul politic al unui partid unic. A lazy monopoly nu numai cã nu împiedicã abandonul si contestarea. “A face culturã” nu a constituit o formã de rezistentã. transformã o etnie majoritarã si dominantã in natiune. totalitarismul a preferat apelul la exit recursului la represiune. Uniunea Scriitorilor. ci a iesit pur si simplu din scenã. ecat sã inventeze cuvinte in numele unei societãti pe care nu se strãduieste sã o cunoascã si din partea cãreia nu a primit nici un fel de mandat care sã continã temei de reprezentativitate. ci pentru cã nu si-au dorit in fond. ci chiar albitru al schimbãrii. Statul roman este o republicã absentã. El nu apare ca produs juridic al vointei suverane a cetãtenilor Romaniei. Totalitarismul romansec a permis existenta perifericã a unui anumit numãr de concurenti ideologici: biserica Ortodoxã. ci una de participare la dinamica spatiului 5 Cu multumiri celor care le-au scris (si nu s-au semnat) . Insulele de societate civilã ce au subzistat în totalitarism nu au fost cauzele prãbusirii sale. relatii si retele. Prin acordarea de drepturi si impunerea de obligatii. Comunismul a incercat astfel sã genereze o comunitate politicã intr-o societate care nu cunoscuse panã atunci nici o altã formã de solidaritate civicã cu exceptia etnicitãtii. societatea civilã a fost nevoitã sã adopte pozitia unui actor implicat in jocul politic si nu pe cea a mediatorului care stabileste regulile acestui joc.############################################ ### (VARIANTA II) ### ############################################ Termenul de postcomunist este inca actual. Cu un an inainte de disparitia sa. Dintr-o perspectivã economistã oarecum elementarã. democratia nu este produsul unei alegeri colective ci rezultatul sperat dar neasteptat al unei infrangeri.

momentul în care comunistii reusesc sã impunã antiteza ideologicã reformisti (FND) – reactionari (PNL. pretutindeni în Europa de Est. Dar în schimbul unei supravegheri individualizate si atente. Acuzati de ceea ce s-a întamplat în timpul comunismului nu sunt doar: “sistemul”. la care au participat. In comunism . totalitarismul a laminat diferentele sociale. egalitatea presupune multiplicarea voluntarã a procedurilor de participare în toate domeniile în care se joacã destinul comun al membrilor unei societãti. dar nu una prin popor sau cu acesta. Represiunea era efect al delatiunii. urmãrirea. angajament (culpã criminalã) 4. securitate. cu titlul individual. Incã de la început. disciplinã investitã în proceduri. timp de 45 ani. ci a adoptat un caracter care ar putea fi denumit politico-juridic. cat mai ales. Munca era contractul social al socialismului de stat. regimul. este cel al reformei agrare. asa cum aratã datele din 1983 (14. patru mil de romani. Capitolul II Tranzitia sau economia politicã a nerãbdãrii Reforma nu se prezintã ca un proiect de viitor. Maxim 12% din pop au fost afectata de represiune ceilalti s-au bucurat de o crestere a calitãtii vietii. breakthrough economico-social al unei societãti insuficient si incomplet modernzare. Confiscarea statului s-a fãcut prin procedee legale. Libertatea însamnã protectie a sferei individuale private. supunere activã (culpã moralã) 3. pe aceea de a produce inamici prin “adevãruri” mãrturisite. rezultat al supravegherii reciproce a indivizilor. desãvarsirea procesului de nation-building a avut eci loc în acelasi timp cu revolutia industrialã. supunere pasivã (culpã politicã) 2. Reforma se defineste prin ceea ce nu izbuteste sã devinã. Modernizarea interprinsã de comunism a produs o schimbare radicalã a tesutului social prin creerea unei noi clase muncitoare. arta guvernãrii era deci condamnatã sã se confunde cu buna gestiune a productiei si a redistributiei. Din acest refuz explicit al politicii democratice s-a limentat 5 decenii forta mesajului totalitar. nu-si mai revenicã azi un autor. Cultivãnd o anumitã egalitate a sanselor. Din 1944 panã in 1948 PCR s-a servit de drept pentru a aboli drepturile. definitã prin limitele ei. Strategia comunistã de preluare a controlului asupra statului nu a fost una de tip precumpãnitor si declarat represiv. comportamente si adevãr. Puterea pastoralã produce bunuri. Potrivit lui Bobbio libertatea si egalitatea sunt.6% din pop). ci bilantul unor nereusite. în forme institutionalizate. Libertatea se aratã a fi o valoare negativã. individului nu i se inerzicea nimic si i se oferea totul. comunistii nu au promis o viata politica democraticã ci doar o mai bunã guvernare. antitezã fondatoare a mitologii politice totalitare. Guvernarea nu face catalogul unor obiectice. Pe plan politic. Pentru ea mãrturisirea tinea loc de adevãr. condamnarea. preconditian necesarã pt instalarea regimurilor comuniste a fost ocupatia militarã sovieticã. capabil nu numai sã restructureze economia. Revolutia nationalã. locuri de muncã. Din pcdv politic si juridic . Dupã 1948. la instalarea sistemului. Locuitorii totalitarismului vor fi definiti in principal ca “oameni ai muncii” si nu drept cetãteni. internarea si întemnitarea s-au cinstituit în practici sociale capabile sã defineascã natura totalitarã a regimului. al chemãrii fiecãruia în parte la vigilentã si actiune. dar si sã inducã dezvoltarea. Romania a cunoscut procentul cel mai înalt de adeziune la Partidul Comunist. Statutul lor politic este conferit de participarea. rezistentã Discursul politic al socialismului de stat.public comunist. fiecare în parte. pe cand egalitatea este o valoare pozitivã. 4 tipuri de atitudini si comprtamente publice intre 1948-1985: 1. Guvernarea comunistã era o guvernare pentru popor. ci ca o criticã a esecului încercãrilor precedente de reformã. judecarea. si mai putin prin ceea ce I se cere sã fie. economice si culturale pe care le mostenise si prin a cãror criticã si-a justificat vocatia istoricã. arestarea. care solicitã o disciplinã permanentã a actiunii sociale. ci si oamenii care au colaborat . valorile centrale ale 6 Cu multumiri celor care le-au scris (si nu s-au semnat) . la “constituirea societãtii socialiste” si nu de asentimentul dat unui pact constitutional de bazã. PNT). partidul. Cum a fost posibil? Nu existã nici un fel e îndoialã cã. Politia politicã nu avea atat functia de a adeverii prin probe cine sunt si unde se ascund inamicii regimului.

Cu alte cuvinte. care este însã departe de a fi de dreapta. democratiei. Eficienta sa este inexistentã. persoane apartinând minoritãtilor national (la rândul lor purtãtoare a unei identitãti specifice) Cetãtenii români sunt definiti din perspectiva drepturilor si obligatiilor. Ca atare ele nu sunt consubstantiale. In România. culturale. Nationalitatea românã pate fi deci interpretatã. STATUL nu a fost si nu este un nume dat modului în care se organizeazã si functioneazã puterea în sânul unei comunitãti politice. o problemã eticã si o chestiune de pioliticã internã. poporul român (unitar. liberalismul si democratia se aratã drept douã procese antitetice: liberalismul îsi propune ca tinutã îngrãdirea drasticã a domeniului de exercitiu al puterii. cele 2 notiuni par. Dreptul devine limitã a puterii. In 1992 frontul popular a fost înlocuit de o partidocratie pentru care tactica coalitiilor si tehnica utilizãrii majoritãtii parlamentare a decenit principiul fundamental de guvernare. fundamental si simultan. cu întreita conditie ca rolul legii sã fie acela de a marca cu precizie frontiera dintre domeniul statului si cel societãtii civile. în pofida oricãror garantii juridice. în plan concret. Pentru români. atâta timp cât avem un popor. în vreme ce atât poporul român. ci idealul mesianic. Lista presupune un sistem partizan de selectie a candidatilor ce premiazã atasamentul fatã de partid. Populismul nu este decât incapacitatea sau lipsa intentiei de a discerne. potrivit unei distinctii fondatoarea doctrinesi clasice a democratiei reprezentative. resurselor si politicilor guvernamentale. cât si în strategia de câstigare a puterii. atât în actul de guvernare. cetãtenii români de altã etnie decât cea majoritarã sunt deposedati de stat. ca strategie de legitimare politicã. se hrãneste adesea din ideologie. populismul. (The Federalist Paper) Dacã ideologia conduce rar cãtre solutii politice. conferã aparatelor de partid o covârsitoare influentã asupra procesului electoral. natiunile nu pot fii decãt rezultatul “subiectiv” al unui demers constitutional. Liberalismul este mai degrabã o linie majorã. Se deosebeste de traditionalul party 7 Cu multumiri celor care le-au scris (si nu s-au semnat) . interesul national este de obicei un atribut al politicii externe. în schimb democratia vizeazã permanenta extindere a acestui domeniu pânã la completa sa suprapunere. chiar în termenii sugerati de legea fundamentalã. In 1990-1991 Ion Iliescu este seful unui aparat politico-birocratic care stârneste masele. cât si persoanele apartinând minoritãtilor nationale sunt definite pe temeiul identitãtii etnice. Scrutinul de listã aplicat în România mai întâi între 1919 si 1937. Puterea îsi afirmã legitimitatea prin respectul dreptului. Statul de drept este expresia juridicã a liberalismului politic. a gandirii politice. prin lãrgirea accesului acestuia la putere. Interesul national este. suveran si purtãtor al unei identitãti etnice. cetãtenii romani (care beneficiazã de drepturi si libertãti si au obligatii prevãzute de lege) 3. Atâta vreme cât statul însusi este definit înm constitutie ca fiind un stat “national”. lingvistice si religioase. nu ne mai trebuie o societate. îngrijorate de soarta umilelor privilegii pe care le acumulase în epoca totalitarismului. pentru cã numai el poate pune si spune dreptul. rezultã cã. Privite istoric. Autorul vede în libertate si lolidaritate condittii pentru o tranzitie usoarã. Statul romanesc de tranzitie este deja un stat minim. iar autoritatea sa aproape absentã. lingvistice si religioase) 2. democratia reprezentativã într-o democratie a partidelor. Statul este de drept pentru cã se manifestã drept unicul autor al dreptului. devin stateless persons. Constitutia identificã 3 categorii de subiecti politici: 1. în vreme ce democratia este o metodã de guvernare. Frontul Savãrii Nationale a deschis succesiunea politicã a Partidului Comunist în calitate de mostenitor firesc tocmai prin organizarea consensului popular împotriva intelectualilor. apoi dupã 1990. in acelasi timp. ireconciliabile si convergente. pe cand democratia are drept scop promovarea individului concret. între interesele poporului (trebuiesc slujite) si înclinatiile poporului (trebuiesc opuse).. Din acest punct. culturale. unitar si indivizibil al comunitãtii politice. ca fiind de naturã eticã si nu civicã. Modul de scrutin proportional transformã. Belgia)= o formã de guvernare în care partidele detin monopolul absolut al personalului. împotriva intelectualilor. PARTIDOCRATIA (ex Italia. Libertatea are în vedere îngrãdirea puterii în scopul promovãrii individului ca figurã a libertãtii.liberalismului si respectiv. Dacã popoarele sunt produsul “obiectiv” al unui parcurs istoric.

înteleasã atât ca proces politic. cât si ca program economic. Elvetia. ele comportând un algoritm în temeiul cãruia justa proportie dintre voturile obtinute si mandatele atribuite trebuie sã fie garantatã în vederea realizãrii unui pluralism al reprezentãrii politice. Austria – grand coalition governments. nu însã si otransformare structuralã a regimului politic perceptibilã la nivelul eticii si practicilor de guvernare. Principiul alternantei – existenta unui sistem bipartizan stabil • încredere între cele 2 partide • partidul câstigãtor ocupã pozitia de comandã • opozitia functie criticã. Nevoia de echitate constituie o societate politicã. sã controleze parlamentul. în timp ce sistemul majoritar favorizeazã partidele mai puternice. ci. Aceasta se poatedovedi un obstacol în calea modernizãrii. Schimbarea nu s-a situat la capãtul unui proces revolutionar. Cu multumiri celor care le-au scris (si nu s-au semnat) 8 . ci a putrezit. Clasa politicã de tranzitie nu poate fi trasã la rãspundere pentru cã în fapt nu face ceva anume. partidocratia a iesit întãritã din aceste alegeri. mod de scrutin proportional. nu a fost doborât. In calitate de partide de patronaj sunt constrânse sã se afle într-o permanentã cãutare de clienti. Partidele românesti nu se reprezintã decât pe ele însele. poate si o modificare de sens al politicilor. PARTIDOCRATIA reprezintã colonizarea societãtii economice de acel partid sau coalitie. revolutia a fost modelul social al delegitimãrii totalitarismului. Reprezentativitatea proportionalã a fost instrumentul cu ajutorul cãruia aceste formatiuni au izbutit. opiniei publice. se dizolvã în toate structurile si entitãtile publice. menajând totusi un loc relativ important pentru candidatii independenti cu o solidã notorietate localã. în sensul în care partidele nu exploateazã doar temporar si ciclic un anumit regim politic. Regimul totalitar s-a acomodat fãrã dificultãti structurale cu cel putin trei din componentele vechiului regim politic dualist cu tendinte partidocratice: dominatia indiscutabilã a unui partid (alternantã eliminatã). Modurile de scrutin proportionale se caracterizeazã prin aceea cã au nu numai efecte proportionale. Olanda. Tipul de alternantã permis de un astfel de regim a fãcut ca niciodatã guvernele sã nu fie produsele alegerilor . PCR era definitã drept “forta politicã conducãtoare a înregii societãti”. Capitolul III Absenta subiectului politic In Romania. politicienilor. adicã un transfer sistematic si continuu al deciziilor politice în sfere nepolitice. regim politic în care puterea era împãrtitã între rege si parlament. asazisilor analisti politici veti întâlni pe parcursul cãrtii. fuziunea dintre puterea legislativã si cea executivã . Constitutia din 1923 a consfintit “regimul dualist” (instaurat în 1866). Aceastã nevoie este aceea care face ca domeniul politic sã se nascã prin creerea unei res-publica. Partidele românesti postcomuniste se aseamãnã cu un monarh constitutional: ele domnesc dar nu guverneazã. revolutia a fost mijlocul prin care fostele elite comuniste au procedat la reforma proproolor structuri si ierarhii. S-ar putea spune cã spre deosebire de actualele partide. dupã alegerile din 27 septembrie 1992. s-a descompus. La 3 noiembrie 1996 a avut loc o primenire de personal politic. fiind doar o tehnicã de atribuire a mandatelor parlamentare. Reprezentarea proportionalã (’96 primari-maj si consilieri-prop) difuzeazã voturile. modul de scrutin majoritar este lipsit de finalitate. Comunismul nu a cãzut. drept de veto al minoritãtilor în chestiunile pol fundamentale. Dimpotrivã. ca alegerile sã fie întodeauna rezultatul vointei executive. dimpotrivã. neconstructivã Democratii consociationale : Belgia. PCR îsi asuma deschis caracterul sãu de instantã sopra legem. care au pudoarea domniei legii. în care vocatia clarã a alternantei convietuieste cu anumite elemente de consociotionalitate: guvern “grand coalition” autonomie pt grupurile minoritare. Criticà acidã la adresa partidelor. în conditii de reprezantativitate destul de precare. Regimul pol românesc s-a organizat. ca un sistem hibrid. ci se confundã cu însusi regimul. precum si preeminenta sefului statului asupra parlamentului si guvernului. ci a fost mai curãnd punctul culminant al unei crize interne generalizate. Posturile sunt cerute pentru a consolida pozitia politicã a partidului cu ajutorul celor mai fideli militanti de care acesta dispune. a unei sfere autonome de societate.government. dar si finalitate proportionalã. Luxemburg. in schimb. revolutia a fost instanta care le-a permis intelectualilor sã se impunã ca unic purtãtor de cuvânt ai societãtii civile.

Institutiile publice nu au decât functia. Justitia romãnã opereazã exclusiv cu texte. Gestul cu adevãrat civic este cel prin care cetãteanul se înscrie pe listele electorale. România nu este definitã ca o comunitate de cetãteni. Clivajul de nezdruncinat dintre clasa politicã romaneascã si societate poartã dublul nume al partidocratiei si al reprezentãrii proportionale. unei acumulãri de practici si garantii politico-judiciare. ci o suportã. fiind indiferentã de echitate. ca cea de-a doua formã de a fi împreunã a românilor. ci ca un stat ce se hrãneste dintr-o materie organicã si etnicã care este poporul romãn. la rãndul lor. ci. suveranitatea apartine cetãtenilor. al justitiei de tip comutativ. Intr-un anumit fel. In primul caz. Ortodoxia a fost. vocabula societate este înlocuitã fie de populatie. ci slãbiciunea unora din cei care nu au vrut. ce precede orice formulare pozitivã si normativã a unor obligatii de ordin politic. Ea s-a manifestat. existenta unui bilingvism partial si local. Problema dosarelor nu este de naturã politicã ci moralã. Autoritatea judecãtoreascã nu este o instantã de ãmpãrtire a dreptãtii. 9 Cu multumiri celor care le-au scris (si nu s-au semnat) . drept un comportament dacã nu pe de-a-întregul rational. Biserica Ortodoxã. de pildã. post-revolutionare. o comunitate politicã. Tranzitia este locul în care se confruntã 2 logici opuse : democratizarea este un proces istoric guvernat de imperativul mobilizãrii sociale. nu au putut sau nu le-a fost îngãduit sã adere. adicã o republicã. Dacã sfera libertãtilor cetãtenesti este largã si solidã. în timp ce liberalizarea economicã conduce pe cale naturalã la diferentiere si discriminare. o entitate naturalã si spontanã. alãturi de limbã. exprimându-si vointa de a participa la viata politicã. pur si simplu. nu una religioasã. în orice caz eminamente politic. In constitutie. obiectul ei de actiune. ci pentru cã administreazã uniform si fãrã discriminare. este modul prin care cetãtenii convin sã articuleze si sã supravegheze puterea statului în asa fel încât acesta sã nu mai fie în situatia de a nutri el însusi ambitia de a-si produce si controla cetãtenii. este produsul statului. In societãtile moderne. Principiul subsidiaritãtii este pârghia prin care societatea se elibereazã de sub tutela statului. Cetãteanul nu este în societãtile moderne. In limbajul comun al politicianului tip. la rãndul ei si în aceastã luminã. aceeasi ordine de drept. temeinic construite. ca pe o entitate idealã si idealizatã. o îndurã. chiar absenta de la urne putând fi interpretatã. Românii nu fac tranzitie. Societatea nu este autorul tranzitiei. Dreptul de vot poate fi înteles si ca un drept subiectiv si natural. Un stat este UNITAR nu pentru cã exlude. Cetãteanul are o întâietate în raport cu statul. în cel de-al doilea. fie de popor. Statul totalitar a scutit-o de concurenta Bisericii Greco-Catolice si I-a garantat supravietuirea în schimbul unei retrageri partiale din sfera publicã. extrem de limitatã. ci rezultatul. ci de aplicare a legii. pe întreg teritoriul national. de a reglementa practica suveranitãtii. Actuala lege a dosarelor nu penalizeazã adeziunea constientã la comunism. la români. ca si natiunea de altfel.Mostenirea politicã cea maigreu de administrat pe care totalitarismul a lãsat-o epocii de tranzitie a fost tocmai ethos-ul dependentei fatã de stat si precaritatea spatiului social amenajat în beneficiul justitiei civice. capabilã sã gestioneze raporturile dintre indivizi pe bazã contractualã. institutiile vor fi. politicianul îsi reprezintã societatea ca pe o realitate pur demograficã.