GEORGE SOVU

LICEENII
– roman –

Colecţia BIBLIOTECA BLEU

EDITURA IACOBI 1991 ISBN: 973-95260-4-7

2

Ar fi vrut să întrebe pe oricine din jurul lui, ori pe cine ştie unde: “Nu vi se întîmplă, din cînd în cînd, să vi se agaţe, aşa, ceva de suflet? Ca de pildă, o vorbă, un sunet, o frîntură de melodie, care să sufle – ele, toate acestea, ca şi altele – spre tine o frîntură de viaţa în plus? Mai ales atunci cînd viaţa ta intră, ori ţi se pare că intră, într–un con de umbră, cînd peste ea şuieră – şarpe otrăvit – un vînt de pustiire?!...” Ar fi vrut să întrebe..., dar, mai întîi, că nu prea avea pe cine... Pe bunicul? Da! El i–ar fi răspuns cu siguranţă, în modul cel mai sincer! Dar... Şi, de–aici, ar fi putut începe alte întrebări: „Nu înţeleg, nepoate... cum, adică?...” Pe tatăl lui să-l întrebe?! Da, poate că... Dar, de unde să–l ia? El e aproape tot timpul plecat, pe locomotivă!... Şi, cîte întrebări – cărora trebuie, musai, să le găsească răspunsul cel mai potrivit, nu i–or fi pătrunzînd şi lui în ochi şi în suflet, în fiecare zi, ţîşnind din acel orizont ce curge, la nesfîrşit, pe două linii... care nu se întîlnesc niciodată?!... Pe Ionică – prietenul şi colegul de–o viaţă? Păi pe el chiar 1–a întrebat! „Nu! Categoric – nu! i–a răspuns. Iar argumentul este logic: ca să se poată «agăţa» – precum zici – acel «ceva» ar trebui să aibă.... tihnă, ca să zic aşa.... Ori, eu... circul! Mă mişc! Veşnic – mă mişc! Asta e! Aşa că... nu! Categoric, nu!” Şi, totuşi, nu vi se întîmplă, din cînd în cînd, să vi se agaţe, aşa, ceva de suflet? Ca, de pildă, o vorbă, un sunet, o frîntură de melodie, care... Mie – da! Iată, spre exemplificare: “Să înveţi, dragul mamei, să înveţi... căci singura zestre ce nu se pierde este învăţătura!”... Aşa mi–a spus ea, mama, înainte de a închide ochii pentru totdeauna... Dar nu ştiu cum, nu ştiu cum acest ceva, atît de preţios s–a... pierdut de mine, în timpul mişcării prin viaţă – cum ar spune Ionică. S–a pierdut şi eu aproape că am uitat îndemnul! Poate că şi de aceea... Uite însă că, în vara care a trecut... Era într-o dimineaţa frumoasă. Ieşise în grădină cu puţin chiar înainte de răsăritul soarelui. Aşa proceda în fiecare zi: era plăcerea lui deosebită de a fi martor la naşterea luminii, care venea în viaţa lor – a oamenilor din acel sat – de dincolo de orizontul dealului pe care ar fi putut, parcă, să–l mîngîie cu degetele... Şi, ca de fiecare dată, în aceste momente, se gîndea la Dana, la colega lui de clasă, care, timp de un an întreg, nu–1 băgase niciodată cu adevărat în seamă. Şi pe care... el o iubea!... Dana şi Soarele... Hm! Nu vă grăbiţi să rîdeţi! De zîmbit – aveţi voie, dar de rîs... vă rog eu – nu vă grăbiţi! Pentru că, niciodată nu se ştie... Ei, bine: Dana şi Soarele – asta voia să spună băiatul – erau pentru el totuna! Adică viaţă. Adică, fără...
3

frumos.. tandru şi blînd./ Ani de liceu/ Cînd ţii soarele în mînă/ Şi te crezi legendar Prometeu!. cineva i–a pus palma pe umăr şi i–a ciocănit cu degetul în tîmplă.../ Scumpii ani de liceu/ Cînd la mate dai de greu!.. după toate năstruşniciile de care se ţinea. născînd.. cînd. băiatul. mai frumos. poate că. Veniseră din acel sat. în fiecare clipă. unul singur trecuse doar. a pătruns înăuntru şi a izbit un punct. tot mai cald. În special la matematică. uitase! închipuiţi–vă.. Asta era: anii de liceu abia începuseră. Mihai mamă.... mai curat!./ Ani de liceu/ împletind cu poezie/ Tot ce ai tu mai bun. “să ajungă în halul acela”.. Şi– au început să bombăne. 2 . puişor (acesta era apelativul cu care se adresa ea 4 . din unduirile sale. chemînd în hora lor armonii de sunete. chitara din mîinile lui Mihai. ca să poată cînta mai departe.. începînd să întoarcă şi pe–o parte şi pe alta zilele şi nopţile lui din acel prim an de liceu.. Uite însă.. Au dat examen. dar dacă e să fii sincer – i–a şoptit cineva de–acolo. Mihai nu–şi mai amintea exact cum se orînduiseră treburile.... la urma– urmei.. aproape fără speranţă. în care şi el./ Ani de liceu/ Cînd se–ntîmpl–o tragedie/ Fiindcă el te–a zărit/ La un film cu alt băiat.. care.. întîmplător... dacă pentru Ionică lucrurile se mai potriveau cît de cît – în sensul că era de aşteptat... au început să cînte: “Ani de liceu/ Cu emoţii la română. uitase! Ori.” Băiatul oftă din adîncul sufletului.. din mijlocul acelui cîntec – trebuie să recunoşti că nu din cauza ei. Chiar aşa îi şi spusese Isoscel. Au vrut să facă liceul în Bucureşti.. obsedate fiind de punctul din mijloc. a recunoscut.” Vorbele.. dăduse deja “de greu”!. şi Ionică. în primul rînd!” Iar băiatul..... s–au prins bine de el aşa. Mihai. ca să nu se mai piardă. către sfîrşitul anului şcolar. din fîlfîirea lor. s–au prins în horă.... să–şi spună mereu că n–o iubeşte. pe care le şoptea. dar apoi nu le–a fost prea uşor. N–au reuşit să intre la timp în cadenţă şi–apoi au mers şchiopătînd tot anul. să murmure. iar el. fiindcă.. era prea de tot!. la mate. tot mai lin. să înveţi! Căci singura zestre care. El privea soarele răsărind şi se gîndea la iubirea lui tristă. el. nu ştiu cum. “Da. deodată.” Iar el. chiar şi noaptea – în somn –. în fiecare zi. Mihai.. născute din suflet.. şi din cauza ei l–a lăsat Isoscel corigent.. pe Dana. Iar semnalul acela.. Şi.. căci astfel cura. s–a uitat pe foaia matricolă cu care venise din comuna lui: “Ce s–a întîmplat cu tine.... să se nască altul. să bombăne. iar cercul şi–a întins aripile pentru ca. iar el.. Şi cîntecul a continuat să murmure în el toată vara. premiant în fiecare clasă primară şi de gimnaziu.. Era în dimineaţa aceea frumoasă.. în vara care a trecut. un cerc.. dar era clar că începuseră prost.. şi punctul a tremurat. “Ani de liceu/ Cu emoţii la română/ Scumpii ani de liceu/ Cînd la mate dai de greu!. Cînd. că n–o mai iubeşte pe ea..“Să înveţi! Auzi. Isoscel – cum o porecliseră elevii pe profesoară – era din cale–afară de severă. ş–apoi altul.

la internat. Clipele acelea au fost groaznice pentru Mihai. că trebuie să fi avut tu un motiv serios de–ai 5 . Naivule! Şi îngîmfatule! Ţi–ai pierdut zilele şi nopţile gîndindu–te la ea. că n–o să mergem acum la mănăstire numai pentru că rămînem corigenţi la mate! i–a strigat Ionică. dacă n–ai avut ochi decît pentru Şerban? Deşi eu ţi–am pus. de ce trebuie să le spunem celor de–acasă că avem “o boabă” pe toamnă?!. în gînd.. – Nu te cred.. care parcă atunci lua cunoştinţă de existenţa lor.. în toamnă. Caraghiosule!. “Ai crezut c–o să te vadă – mai rosti el din uşă.. de necaz. bunicule! – Nu te întreb cum s–a întîmplat.. Altfel ce ne–am face. era acasă numai bunicul. – Noroc cu soluţiile tale.. şi a oamenilor din sat... De spus. şi prietenul tău Ionică! Ne–am înţeles?”. la corigentă. şi a profesorilor de la şcoală. n–am auzit! Ai mei şi aşa nu prea dau pe la liceu.. la picioarele tale.. Am să pîndesc poştaşul. Pentru că acum e prea tîrziu... Îi privea şi Dana... le–au spus. fermecată. Ia să te pui cu burta pe carte la vară! Că altfel.... bineînţeles.. n–au avut încotro. totuşi. Ionică. cînd a intrat în camera de baie şi s–a privit în oglindă. clasa?” “Am trecut”.elevilor)? Am văzut că pînă acum ai fost premiant. – Din păcate. “Cum să mă fi văzut tu pe mine – o întreabă Mihai pe Dana. şi– a spus: “Mi–e ruşine!” Şi i–a fost silă să stăruie cu ochii pe chipul pe care în acel an începuse să–1 descopere şi de care devenise din ce în ce mai mîndru. garoafe în bancă. Se înroşise pînă în vîrful urechilor. Cînd a ajuns. Mihai nici nu se gîndise altfel.. O iau şi–o pun la păstrare: N–am văzut. În definitiv. “Ai trecut. să rămîi corigent?. – Poţi să mă ironizezi cît vrei. – Şi cu minciuna cum stăm? – Nu se moare dintr–atîta. Şi gata! Cu asta încheiem.. ca să mă priveşti şi tu o dată cu atenţie.. Să te văd acum pe unde ai să scoţi cămaşa în faţa tatii şi a bunicului. întorcînd capul în fugă – şi c–o să cadă... nu treci! Şi tu. de–atîtea ori.. Cum de–ai ajuns în halul acesta. îi cerceta şi Şerban.. fratele meu! îmi iau revanşa la anul. bieţii de noi! 1–a zeflemisit Mihai. Cei mai mulţi elevi din clasă îi priveau scrutător... A trebuit să mă apostrofeze Isoscel. ca de obicei.. de ciudă!” – Termină. îţi baţi joc de mine! i–a replicat acesta.... prietenul Danei.. văzîndu–1 cu figura aceea de mormînt.. nu el. “geniale”. n–ai cum să–ţi mai îndrepţi notele!.” Îi venea să plîngă. în prima zi. să prind scrisoarea prin care anunţă ăştia corigenta. premiantul clasei.. Ionică făcea pe grozavul.. e–adevărat. mă. După amiază... Bine că mama nu mai are cum să afle ce–ai ajuns! Săraca mama! Ar fi murit a doua oară. mă..

. dar pe care nu i le trimisese şi n–avea să i le trimită niciodată – Mihai “se aşezase cu burta pe carte”. pînă peste hotarele ţării.. Promisese că va învăţa în fiecare zi. deocamdată. greul fusese învins!.. Nu l–a certat.. iarăşi scriind). vreo cîteva zeci de scrisori.. îl ţin deseori departe de casă. la sfîrşit. îl puteai găsi la fotbal. Şi. pînă la urmă.. – Puişor. mai ales în ultimele două săptămîni de dinaintea corigentei.îngenunchiat. Iar cînd s–a hotărît să–i vorbească. coborînd în fugă scările 6 . măi băiatule. privea ori în farfurie... asta şi pentru că îi scrisese Danei. pe stadionul de la marginea zăvoiului. ştergînd. însă.” Iată că.. ori lucra în grădiniţă. tatăl lui Ionică – te rog eu. După “Săptămînă chinurilor” – cum o denumise. cînd mîncau. neică. Cu taică–său a fost însă mai greu. i–a spus doar atît: “Eu am încredere în tine. Şi la masă. de odihnă. ori peste el. A reuşit. zece! a exclamat ea. Şi chitara din sufletul lui Mihai reluă şoptit. scriind. cu mare satisfacţie. într–o zi. Şi să ştii că–ţi pun nota cu mare plăcere. Vezi că poţi? Zece! repetă ea. Ar fi preferat orice fel de pedeapsă. Abia din ziua aceea a putut să se apuce să înveţe. – Ia–l.. în zilele acelea. Mihai!” Din ochii băiatului au ţîşnit lacrimi fierbinţi.. cînd simţea şi Ionică funia scurtîndu–i–se pe zi ce trecea.. Anul acesta vom sta altfel de vorbă!. o să rămînă repetent! Şi l–a luat! Numai că a trebuit să se lupte cu “zbînţuitul” ca să–l poată ţine la treabă cîteva ore pe zi.. N–a vorbit cu Mihai o săptămînă întreagă.. Tocmai îşi luase concediu. Bagă de seamă însă: asta te obligă. ia–l lîngă tine şi mai arată–i şi lui. să–l pasioneze. A venit peste vreo două zile. la orătănii. Pînă atunci trecuse prin chinurile iadului. tot în fiecare zi... Nu–i venea să creadă. a fost bucuros să constate că nici nu–i era greu. Meşterea fel de fel în ograda casei. cîte trei–patru pe zi./ Cînd la mate dai de greu. în locul tăcerii şi al indiferenţei de moarte în care se cufundase tatăl său.. A plecat apoi imediat să dea de mîncare la vite. Isoscel a rămas efectiv mirată. că altfel mă dă de bucluc. în curînd. – Tată. zece! Am luat zece la Isoscel! striga Mihai. dar apoi scăpase. rezolvarea celor mai diferite probleme ajungînd. ori ascultînd muzică la casetofon. Vezi numai de–l dă de–o parte degrabă! Şi ai grijă. La Ionică treburile se petrecuseră mai simplu: mîncase o bătaie zdravănă de la ai lui – începuse mamă–sa şi o continuase tatăl –. că–i plăcea chiar.. măi neică. Şi la lucrarea scrisă – tot zece! Se vede treaba că ai învăţat serios. * Cînd i–a citit teza şi i–a urmărit răspunsul la oral (Mihai umplea tablă după tablă cu rezolvarea exercitiilor primite. E mecanic de locomotivă şi drumurile lungi. şi pe zbînţuitul ăsta al meu – i–a spus. cîntecul tristei lui veri: “Ani de liceu/ Cu emoţii la română/ Scumpii ani de liceu. nu l–a bătut. că aşa drumul tău se–nfundă în vreo văgăună. Pe băiat nici nu–l vedea..

la zece–cincisprezece paşi în urma lor. sosit. Băiatul o urmă. tot în fugă. tatăl lui Mihai.. cerceta balcoanele. nu cunoştea însă etajul şi apartamentul. înţelegi? Zece la Isoscel! repetă băiatul cînd s–a apropiat. Şi–acum.. că anul acesta o să ieşim. cald. 3 Blocul îi era cunoscut.. răspunde “zbînţuitul”.. nefericitul.. Tatăl a desfăcut braţele şi 1–a strîns la piept: – Ştiam eu că poţi mai mult! a exclamat. “cu perspectivă”. la Isoscel! Şi începu să rîdă. Cei doi discutau. – N–ar fi rău.. Se dezbrăcă. ce faci? Tresări.. acum tuns scurt. cu buze aproape tremurînde. printre oameni. mai departe. De ciudă. Rîdeau amîndoi. eu.. Lîngă ei se afla doar un chioşc cu legume şi fructe.. să vă văd aşezaţi! îi îndeamnă el. Mihai: eşti de plîns. cu faţa bronzată. I se făcu. pe rînd. ignoratul. ce să zic: cîteodată da. cu ochii ei căprui şi catifelaţi.. uşor ondulat. necunoscutul Romeo.. Dar tu? l–a întrebat pe Ionică. “Romeo.. o caută pe Julieta . Nu le păsa de altcineva. cu părul negru. Dana începu să rîdă. Dana se afla în faţa lui. privirile de la unul la altul. – Bună. pe–o bancă din parcul şcolii. mă? întrebă tatăl lui Mihai. de la şcoală pînă aici. am venit. prinzînd în fiecare mînă cîte o valiză. cu trupul zvelt şi unduitor.. – Zece la cine. – La Isoscel. Dana cea frumoasă. adică cinci! Dar să nu–i spuneţi tatii! Important e că am trecut! – De.. erau fericiţi.liceului şi alergînd spre tatăl său.. Sîntem băieţi cu perspectivă. El se păstrase. Li se întîmpla 7 .. Mihai zîmbi stînjenit. Şerban o însoţea.... rîzînd. Ştia blocul. fumînd ţigară după ţigară şi frecîndu–şi mîinile. totodată... să fie bine! afirmă. Zîmbi chiar. Auzi. nu ţi–am spus?! – La I–sos–cel! repetă mecanicul. haideţi. Băieţii au luat şi ei restul de bagaje şi au pornit.. să vă duc la internat. pînă atunci. Dana! reuşi să spună. mecanicul.. Le pipăi. Aşa că. gînditor. care îl aşteptase.. dintr–o dată. Zece. rîdeau.. Deci nu l–au observat.. – Lăsaţi. O urmărise o dată. – Eu. una a doua. băiete!” Scrisorile de astă vară erau în buzunarul interior de la geacă. cîteodată nu! afirmă.. să–mi cumpăr nişte caiete. premianţi! O să vedeţi! adăugă Ionică... din spate. ştia scara. Îi veni să rîdă. Fata privi în jur. Îi zîmbea. – Mihai. Atunci văzuse unde a intrat Dana. acum. măi Ionică. cu voită mirare. “Şi ziceai că te–ai vindecat! Poftim! De ce–ai mai luat scrisorile cu tine? O să i le arăţi vreodată? Iar aici – ce cauţi? Ai venit să numeri balcoanele?!”. mutîndu–şi. Întoarse capul. după vreo cîţiva paşi.. “Hm! îşi spuse.. Pe chipul ei se citeau mirare şi bucurie. Să vezi. în clasa a IX–a.

din nou... Şi zîmbi iarăşi.. Sînt de serviciu. – Trebuie să mă duc. mîine! Mîine. de cîntecul lui: “Ani de liceu/ împletind cu poezie/ Tot ce ai tu mai bun. – Tu ce vrei să cumperi? îl întrebă. vînzătoarea. la bucătărie. se pomeni în faţa mesei încărcate cu fructe.. Rîdeau. Ba nu. n–am! – Atunci. învăluit. Ionică şi Adrian. cu felicitări! Dana izbucni în rîs. – Ai dat–o? – Da! Ieri! – Şi? – Bine! Dar.. 8 .. dorm duşi. spuse Dana cu glas sincer. – Eu ştiu!... – Dar ce? – Cred că Isoscel. băieţi..aceasta pentru prima dată. 4 Pedagogul deschide uşa camerei în care Mihai.. tulburase lumina aceea bună dintre ei. profesional. Acum tăceau. Bravo! Te felicit din toată inima! – Mulţumesc! – Şi Ionică? Parcă sînteţi din acelaşi sat. pe culoar.... – Da.. e bolnavă: mi–a dat zece! – Zece?! se miră fata. un al treilea băiat. coleg cu ei. mai curat!”. – Pentru mine. arătînd spre plasa pe care o avea în mînă. bîlbîindu–se. Nici nu ştiu cum s–a întîmplat... urmărind–o cu privirea pînă ce a dispărut în spatele uşii uneia dintre intrările blocului. zîmbind semnificativ. sau mere? zise vînzătoarea. spuse fata.. venită dintr–aiurea. frecîndu–se la ochi.. brusc. – A trecut o vară întreagă. din nou. – Îmi închipui. – Hai. mai şopti el. – Ne vedem mîine la şcoală. – Ce–o fi! – “Ce–o fi”. – Păi. El ce–a făcut? – Cinci. haideţi! Scularea! Că–ncepe şcoala fără voi! le strigă. plecînd mai departe... împreună. pere! răspunse Mihai.. ce doriţi dumneavoastră! preciza băiatul. a trecut! – Prima noastră vacanţă–mare de liceeni.. vă rog! – Pere. Mihai. – Îmi pare bine că te văd. O stînjeneală.. – Şi mie! răspunse Mihai. Întorcîndu–se apoi. La revedere. – La revedere. Ionică se ridică–n capul oaselor. Am făcut cumpărături – adăugă. Şi Mihai. Dana! Da.. mere.....

Băiatul surîde şi deschide ochii.şi–ascultă aici.. sare din pat şi–o porneşte spre baie. Pe Isoscel n–o visase. – Auzi–l. despre care spuseşi. – Ionică. În minte. la începutul unui nou an şcolar! – Dacă mă străduiesc serios. mai ales: “N–am să mă mai las! Le– arăt eu lor!” şi–a spus.. Vai de capul lui!” Şi–au început să rîdă amîndoi. în valiză... să ştii că anul acesta nu mă mai las! – Te pomeneşti c–ai visat urît! – Zău Ionică. scrisorile din vara ce abia trecuse. Mihai. în timp ce deschide uşa. Zău dacă nu sînt extenuat! Mihat.. – De ce nu m–aţi sculat.. să ne mai dea măcar vreo două–trei săptămîni de vacanţă. făcînd o mină de om preocupat. Adrian însă deschisese robinetul şi începuse să se spele.. în clipa aceea s–a trezit. – O semnzi şi tu? – Nu! O dăm anonimă. nu mă mai las! – Aha.. care coborîse din patul său. dă–te acum mai repede jos din pat. Se ţineau de mînă şi rîdeau.. A aprins lumina. mă. mă? întrebă el. spuse Mihai. Dar. am învăţat. Pe Dana însă... Înţelegînd unde se află. am înţeles: ai visat–o pe Isoscel că–ţi punea coroniţă pe cap! Halal vis!. Ionica şi Adrian dormeau. – Şi–atunci. dacă vrei tu. mai mult încruntat.. la mine. şi pe mine? le aruncă el vorbele peste umăr. Întinde mîna şi–i potriveşte obrazul în lumina ce pătrundea prin fereastră. Lectura durase cîteva ore. Ionică se apropie de pat şi mîngîie uşor coardele chitarei cu care Adrian adormise alături. poţi să compui cererea aceea.. asta e dreptate? Noi am muncit toată vara. cum o să ştie. îşi caută papucii şi se apropie de Ionică.. La plecarea din cameră. mai ai şi curajul să faci observaţii! îi răspunde Ionică. A căutat. – Pînă “atunci”. – Mă..... Păi. în mintea şi în sufletul lui totul era clar. Mihai. somnoros.. cică nu l–am sculat! După ce că dormi ca o valiză părăsită–n gară. Ştii la ce m–am gîndit? – La ce. pe marginea unui lac străjuit de sălcii pletoase. Cînd a stins din nou lumina.– Şi chiar începem. – Gata cu “aghioasele”. aflată pe 9 .. îl auzise bine pe Şerban. hotărîndu–se să adoarmă. bătrînă.. lene şi încă de una veche. da! Pe Dana şi pe Şerban. cînd întrebase: “Cine?! Corigentul ăla?. Rîdeau de el. – Străduieşte–te! – Sînt gata! exclamă Ionică. Ionică trimise un scurt salut mingii de fotbal... Se plimbau printr–un parc. noi ar trebui să facem o cerere la directoare.. chiar simptome de “extenuare” nu prea se văd.. Un sforăit puternic se auzi dinspre cel de–al treilea pat ai dormitorului. nu ştiu! La cine. Le–a aşezat pe noptieră şi–a început să le recitească. Sînt însă evidente semne de. ce să–ţi spun. ce. dar băiatul se întoarse pe partea cealaltă. da! – Poţi să fii şi tu cîteva minute serios? Măcar acum. Adriane! strigă Ionică..

nu astăzi. bineînţeles! – Măi Mihai. care trece–n revistă pe cei ce ies. – Rămîne cum am zis: “S–a terminat”.... le strigă: – Aşteptaţi–mă aici! Vin într–un minut! – Într–un minut. Isoscel! 10 . – Noroc. pentru cine? – Păi. povestea cu dorul?. aprecie el. Ia–o uşor. Din uşă.. măi Adriane. că chiar începe şcoala fără noi! 5 Au coborît grăbiţi scările. – Ia priveşte. sîntem celebri: pînă şi portarul ştie c–am fost corigenţi! adăugă Ionică. aşezase cu grijă o garoafă albă. nu–1 bagă în seamă. un bărbat în vîrstă.. – Că ai cumpărat o floare pentru. – Ce scrisori. Frumos! Frumos! Bravo!. tu eşti prea grav în dimineaţa aceasta şi zău că nu e bine! Te consumi înainte de a se da startul. nea Pandele! Să trăieşti.. Ai văzut. – Ce te face să crezi acest nemaipomenit lucru? – Dorinţa ta arzătoare de–a ajunge premianţi. de ieri. “pe oala”. însă. s–o luăm la picior.. să n–o luăm “ad–literam” – Pînă una–alta. agăţată pe umăr. nea Pandele! Ce mai faci? se adresează Ionică portarului. că drumu–i lung. ce scrisori? – Gata! Că cine ştie prea multe are dureri de cap! Vrei să te doară capul. doar o etapă. N–ai promis aşa? – Tinere.. într–adevăr. ca să poată începe astăzi una nouă! Ba nu. nea Pandele. cu mustaţă mare.. frăţioare. Nu e aşa. ajungînd în curtea internatului. cu dorul a terminat! Ascultă–mă pe mine. – A.. – Şi doru–i lung! insinuează Adrian. care o luase cu cîţiva paşi înainte..dulapul de haine: – Să mă aştepţi.. drăguţo! Pînă după–amiază! – Anul ăsta o să aştepte cam mult! Acolo o să rămînă! îi răspunse Mihai... Mulţumesc! O să ţin seamă de urările dumitale. grupuri de băieţi şi de fete se grăbeau să iasă pe poartă. Traversează strada şi intră într–o florărie. împieliţatule! Noroc! îi răspunde portarul.. în care. simpatic. Mihai.. cînd începem şcoala?!. Adrian rîde. cînd citea scrisorile. fiindcă a început. nu. după cîţiva paşi. L–am văzut azi–noapte. unde grupuri. în care se cumpără o garoafă albă! Ghici tu. – Şi eşti încîntat.. cum se–nghesuie la cultură tinerimea şcolărească! exclamă Ionică. fratele meu. Mihai pare neliniştit de ceva. închizînd fermoarul de la geanta. Adriane? Tocmai astăzi. se preface că nu–i aude.. Mihai? – Ce să fie “aşa”? răspunde colegul lui Ionică. – Salut. Şi succes! Mai mult succes în anul ăsta! – Eşti o bomboană.

să aşeze orice fenomen “într–o ecuaţie de relaţii şi de determinări” pentru a ajunge la un răspuns corect – şi care le era şi diriginte. despre găsirea drumului. Adriane. numai că trenul acela a trecut mai de dimineaţă. pe sine trebuia să se cucerească... spune Socrate privindu–i afectuos pe Mihai şi pe Ionică şi întinzîndu–le mîna. flăcăule! se aude. pe care ei cu dragoste îl numiseră filozoful. măi.. o să mai fie!. uite. – Şi eu tot la şcoală merg. cu chip luminos şi cu zîmbet ironic pe buze.. nu mai face mofturi! Tu eşti o iubire veche de–a ei. proaspătul licean de clasa a X–a luase o hotărîre: în noul an şcolar trebuia să facă o cucerire. o să se sacrifice Adrian. – Am impresia că vă sînt dator cu o felicitare. profesorul şi elevii ajung pe partea cealaltă a străzii.. mie mi–a dat zece? – Hai. profesorul lor de istorie. Ionică? 11 . într–o asemenea situaţie. Ştiţi.. caldă... Dar ea era adevărată. – Da... – pentru că. numai cu jumătate. – De acord. stopul schimbîndu–se. în clipa aceea se simte prins de umăr: – Graba strică treaba... Povestea cu noua “etapă de dor” Mihai n–o auzise. dar se cuvine ca elevii să ajungă ceva mai înainte. după care face semn celorlalţi să pornească. Ce zici.. mai ales.– De ce nu–mi dăduşi. încearcă Ionică o scuză ştrengărească. ideea mai înainte! Zău c–ar fi trebuit! Dar. o voce baritonală. domnule profesor. şi cumpără un buchet de flori pentru Isoscel! – Eu? De ce eu? Ce. îi invita “să gîndească” înainte de a decide ceva.. încotro să–şi îndrepte zborul şi cum să–şi regleze ritmul bătăilor de aripi. Mihai! Da.. nemaiţinînd seama de avertismentul culorii de foc.. Ionică priveşte însă repede în stînga şi apoi în dreapta străzii. o triplă cucerire ce se chema Dana.. răspunde Socrate. răspunde acesta din urmă. în acelaşi timp. dar şi plăcut surprinşi. Aşa e. oarecum jenaţi. Între timp. Noi abia luptăm s– o cucerim. hai. în orice împrejurare. Isoscel. Socrate. Ionică? – Şi–ncă ce luptă. cei trei băieţi se opresc în faţa unui semafor.. Întorc capul cu toţii şi. Antrenaţi în fluxul pietonilor de pe trotuar. – Mie. domnule diriginte!.. – Ai auzit tu undeva că există jumătăţi de felicitare. făcînd pe modestul.. un bărbat de circa patruzeci de ani.. da. a cărui lumină roşie îi avertizează că trebuie să mai aştepte cîteva clipe pînă să poată traversa bulevardul... Intră.. a “drumului din noi” 6 .. ar fi vorbit. ce luptă. pentru că. Mihai. în noaptea trecută. fără îndoială.. noi. cu sine trebuia să se lămurească bine ce se întîmplă şi. exclamă aproape în cor: – Bună–dimineaţa. în primul rînd. dar energică..

.. – Aşa e. primind florile. prietena lui Ionică – o fată care. Le spune fel de fel… La un moment dat.. domn' diriginte.. Mihai şi Ionică se află pe rîndul din mijloc. să fie albe şi proaspete! – Ca iubirea ce i–o purtăm! declară Ionică. Hai.. al căror diriginte este Socrate... cu vocea lui caldă. cu braţul plin.. Şi. În faţa lor stă Adrian. ca la comandă. important e că ai vrut tu! Iar eu doresc să te cred că ai vrut. aceste flori. Socrate.. în care intră şi o uşoară nuanţă de ironie.. să ştiţi.. ia buchetul de la Adrian şi i–l oferă lui Socrate.. dacă e pe–aşa?!. băieţi! – Să ne iertaţi gestul făcut aşa. Se îndreaptă cu toţii într–acolo! Mihai îl prinde însă de mînă pe Adrian. se repede Ionică. sper.. – Mulţumesc! spune simplu. am învăţat toată vara!.. ştiu unde bateţi: oful dumneavoastră: “Totdeauna putem mai mult!”. Credeţi că eu nu voiam zece? Socrate se opreşte o clipă şi îl priveşte pătrunzător.. să risc această dorinţă? – Riscăm atîtea în viaţă!. Ce zici.– A... spune liceanul oftînd.. – Şi noi vă sîntem datori – intervine Mihai. afirmă: – Şi apoi. E prima lor oră de după vacanţă. – Excelent! exclamă Ionică: Viaţa pe cont propriu! Asta chiar că–mi place! Păi. mai spre spatele clasei.. ajung la colţul străzii. nu mai aveau decît vreo două sute de metri. După cîţiva paşi. le mulţumeşte încîntat. “trap–săltat” înapoi! Şi vezi.. din preajmă. 7 Elevii clasei a X–a B. în vreme ce Ionică se oferă să ducă el spre şcoală “povara de frumuseţe”.. – Dar dacă n–a vrut profesoara. fără să fie 12 . Vă mulţumesc. – “Vînduţi” cu sufletul – reia colegul lui. – Păi da – răspunde Adrian – v–aţi găsit fraierul. de unde. iar colega lui de bancă e Geta. Mihai? Cîteva zeci de capete se–ntorc. păstrînd formularea – şi... de grupul lor. pînă la intrarea în liceu. se apropie alţi elevi. spre fotbalist. Ce zici.. acum v–aţi făcut mari! E musai să vă luaţi viaţa pe cont propriu! Elevii îl privesc puţin miraţi. în clipa în care. întinzînd mîna. ne bucurăm de asemenea “vînzare”. Socrate. n–ai înţeles? interveni Ionică – noi sîntem extenuaţi.... ca să putem “da ochii” aşa cum se cuvine cu Isoscel. în plină stradă! adăugă Ionică. – Adriane. Că pe voi v–or fi durînd picioarele. filozoful. – Deocamdată.. – Ai înţeles. că trebuie să te întorci la florărie.. – Numai gesturile urîte au nevoie de întuneric! O ştii şi tu foarte bine! răspunde profesorul. bătîndu–l uşor pe obraz. Vă rugăm să primiţi.. ai dreptate! răspunde Socrate. continuă Ionică zîmbind. – Datori vînduţi. din partea noastră. ascultă cu atenţie. din aceeaşi clasă salutîndu–şi dirigintele cu respect şi cu bucurie şi oferindu–i buchete de flori.

la prima oră din clasa a X–a. pe mulţi dintre colegii lui. Îşi ia apoi catalogul de pe catedră şi se pregăteşte să părăsească sala. cu ochii verzi.. dar fata nu se sinchisise... dar degeaba!. dar în ultima bancă.. iar spre fereastră. băiat prezentabil. n–au ce face. pe care îl iubeşte Dana. – E consecvent Şerban. o privire însoţită de un zîmbet frumos. – Despre ce. Ea stă în prima bancă... Dana îl ceartă. să fixăm cînd discutăm despre o serie de probleme ale clasei. de mai multe ori. Mihai şi Ionică. l–au păstrat. Se cunosc de mult. “nevinovată”. pe Ionică şi pe Mihai... fata caută ceva în bancă.. Acum..frumoasă. de mulţumire.. O scoate încetişor şi ochii îi strălucesc pe loc de razele unei bucurii sincere. indiferent de tentaţiile ce s–au ivit uneori. Şerban este şi şeful clasei. Aşadar.. ironic. Îmi place băiatul! Exclamă colega de bancă a Danei – Mirela. Vocea lui Socrate se aude din nou: – Să nu uităm însă că nu trăim singuri. pe rîndul dinspre uşă. au fost colegi şi în clasele de gimnaziu.. un corp comun.. Luată acum prin surprindere. – A. să tacă. De ce nu stă Ionică împreună cu ea? Simplu: Fiindcă au jurat şi el şi Mihai încă de cînd erau în clasa I să nu se despartă. Geta înălţă din umeri (avea ea un gest cu care “ieşea” din orice asemenea încurcătură) şi rîde. să stea în aceeaşi bancă pînă în clasa a douăsprezecea. într–un spaţiu gol şi că noi toţi constituim un ansamblu uman. muşcată parcă de o uşoară gelozie la vederea garoafei cu petale de spumă proaspătă şi plăcut mirositoare.. un elev serios. poate fi văzut Şerban. nu despre ce vorbeam noi – remarcă. dar – noroc de faptul că se sună de recreaţie.. dar şi unul pentru toţi!. rîde aproape tot timpul şi cînta frumos melodii de muzică uşoară. fost “olimpic” în anul trecuţi. – Eu ţi–am zis că degeaba îi pui flori. Elevii se amuză. îi şopteşte Ionică lui Mihai.. cînd întîlneşte o floare. ca în cazul de faţă. din cînd în cînd – mai în glumă.. Şi jurămîntul e jurămînt. domnule diriginte? întreabă ea. Tot pe rîndul din mijloc. Gesturile Danei n–au scăpat celor doi prieteni –. e veselă. Geta? o întrebă profesorul pe amica lui Ionică. înalt. Cred că e timpul să afle! Mihai îl trage de mînecă.. după ce–o privise cîteva clipe cum răsfoia un jurnal de modă. De exemplu. pe care–l ţinea pe genunchi. Mîna se opreşte uimită. Vlad. Ai făcut–o un an de pomană. de muzică rock. În acest moment. “incognito”. îi priveşte de sus. semn să–l bage în bancă. adaugă el zîmbind.. Ce părere ai. în care fiecare se valorifică în funcţie de acest ansamblu. se află acum. ridică jurnalul. de unitatea şi de coeziunea lui. spune Socrate. cu păr ondulat. se ridică şi abia apucă să ascundă revista. “are şarm”. Aruncă o privire spre Şerban. se apleacă. data viitoare. Cu documentaţia suplimentară însă. premiantul clasei. în a treia bancă. jurnalul de modă alunecă din bancă. De acord să facem acest lucru săptămîna următoare? 13 .. mai în serios. În apropiere de uşă se opreşte: – Ne–am cam luat cu vorba în ora aceasta şi–am uitat să punem cîteva lucruri la punct. Este arogant însă. Adrian îi făcuse. tresare.. Geta îşi cam pierde cumpătul. între care. cu un oarecare dispreţ. toţi pentru unul. – Nu–i nimic.. bineînţeles. Socrate – ci despre ultima linie în moda feminină. cum zic liceenii. răspunsul. cel mai bun la matematică dintre ei toţi. pentru “vedetele” cîntecului.

.. îşi spun ceva. curtea liceului.. că e cinstit: vezi.. răspunde Ionică. ia mîna lui Şerban şi amîndoi pornesc mai departe pe stradă. fiindcă mi l–ai spus.. de lîngă un alt castan. Şerban o priveşte în ochi: – N–ai pentru ce! Ţi–am mai spus şi anul trecut că nu sînt eu autorul!... Şi. spune el cercetînd zarea din. înălţindu–se pe vîrfuri. ai devenit profet. Dana şi Şerban. el priveşte în perspectivă: – Mihai. Chiar la acest lucru se şi gîndeşte Ionică acum. m–am liniştit. un sărut superficial. Şerbane! exclamă ea. – A. ia uită–te! Poate o să te vindeci!. Pe cele pline de pasiune le păstrează pentru tine. am trecut noi peste obstacole mai mari – n–o să ne speriem acum de un concurs!. trăgîndu–l şi pe Mihai după el. continuă Şerban. Şerban o urmează. – Fratele meu.. la urma–urmei. la concurs.. în timp ce tu culegeai lauri cu şahul tău. ca mîine ajungem şi la ultima zi.. unde se oprise împreună cu Mihai. “textele”.. Dana zîmbeşte neîncrezătoare. culegeam scoici pentru tine. Îţi mulţumesc foarte mult! Şi. acum. ţinîndu–se de mînă. pe malul mării.. Numai că. – Ei. Elevii ieşeau pe poarta şcolii. dar. Dana îl cercetează cu surprindere şi cu mare bucurie: – E minunat. îl sărută în fugă pe obraz. eu. atunci să ascultăm!. ne interesează conversaţia. Dana rîde. n–are de ce să–ţi fie frică!. – Nu te nelinişti – îi spune Ionică lui Mihai. pornind de aici. asta e! Dar. Acum sînt lîngă un castan masiv de pe trotuar. Simt că mă cuprinde o totală fericire. Numai că.Elevii aprobă în cor. – Mă. totuşi. din gură! îl repede Mihai.. Nu contează. – Şi ce dacă. – Îţi mulţumesc pentru floare. – Nu? Da' de unde îl ai? întrebă Dana. domnule. În spatele unui grup.. eşti cu mine. după ultima zi – şi cine ştie cum va fi – urmează concursul. din fluxul vesel şi gălăgios. Şerbane! se aude glasul fetei... şi–1 prinde în jurul gîtului fetei. Ionică porneşte în urma lor. plăcut impresionată. – Să ştii că nu l–am cumpărat.. Şerban scoate din geantă un colier din scoici. bine... eu ţi–am zis că nu merită! Nu merită. – Ia mai taci. cu lumini calde roz–sidefii. ieşind într–o parte. – Ai dreptate! Amănuntul acesta de la urmă era gata să–l uit. treaba ta! Te 14 . În timpul acesta.. Ia uită–te. el recunoaşte – remarcă Ionică.. aflat în apropiere. 8 Prima zi de şcoală a luat sfîrşit. bătîndu–l pe umăr – e doar aşa. Presimt că anul acesta o să ne meargă bine! Tu ce crezi? – Văd că te–a stimulat corigenta. Dana se opreşte după cîţiva paşi. – Nu într–atîta încît să nu observi cu cîtă “indiferenţă” îl priveşte Dana pe Şerban.

Deodată. unele lucruri aşa le înţelegi tu. şi încă aici. Intrînd.. De fapt. molipsitor. în stînga lui. hai – adăugă el – că întîrziem la masă. Salut! Şi poftă bună! M–am dus! adăugă ea. fata se opreşte în faţa oglinzii mari din hol şi se priveşte cu plăcere. desprinsă parcă prea devreme de pe ramura vieţii ei. Mare noroc are păcătosul ăsta! – Aşa–i? intervine Ionică. Şi–acum. 15 . – Ce e cu voi? îi întreabă ea. Am avut nevoie de nişte însemnări şi–am venit să le iau. Am fost la una. la ora asta? De ce nu eşti la serviciu? S–a întîmplat ceva? – Prea multe întrebări pentru un lucru de nimic. Mihai merge singur. Ce e cu tine acasă. măi Geta! zice el apropiindu–se şi mîngîindu–i o clipă mîna. ondulate uşor. să–i dau revista aceea.. bucuros.. Îl admiră. tăcut. din pragul bucătăriei.. – Geta! exclamă Ionică. Coboară din lift şi descuie uşa apartamentului... După cîte ne–au fost servite. 9 Dana a ajuns acasă. la cinema! îi strigă Ionică. Între timp mi s–a făcut foame şi.. cu piciorul cîte o frunză pe jumătate îngălbenită. am trecut în grabă şi pe la bucătărie şi mi–am potolit–o. A trebuit s–o caut. Ochii i se fixează apoi pe colierul dăruit de Şerban. mai greu – remarcă Geta. în văzul lumii. de parcă atunci ar fi remarcai prezenţa colegei sale: – Ce fată bună eşti tu. din cînd în cînd. Sîntem sătui. care calcă. simte că e privită.... făcîndu–le semne de bun rămas şi luînd–o la fugă spre un troleibuz care oprea ceva mai departe.. Geta.. unde–ai fost pînă acum? Prezintă aici raportul! Imediat! – O fac numai pentru că îl interesează pe Mihai. spune Geta rîzînd. la ora şaptesprezece. în staţie. amîndoi! Nu ştiam unde ai dispărut. răspunde tatăl Danei apropiindu– se de ea şi sărutînd–o pe frunte.... peste şuviţele negre. nici nu ştiu de ce ne mai trebuie. Îşi potriveşte părul într–o parte. dacă tot eram aici. – Rămîne cum am stabilit... Se întoarce şi dă cu ochii de tatăl ei. Şerban o însoţise pînă în apropierea blocului. Din urmă îi ajunge colega lor. Vreau să spun. îi zîmbeşte. v–am pupat. Mi–o împrumutase azi–dimineaţă. Te aşteptam. tată! spune fata.. trecîndu–şi încet degetele. Eram neliniştiţi. Observ că sînteţi plini de entuziasm.. dintr–a douăsprezecea. care. adică. Nici nu–şi mai vede prietenul. după prima zi de şcoală. izbind. – Bună. Mihai se opreşte.priveşte! încheie Ionică întreaga “scenă”. de aceea mergeam aşa de îngînduraţi. – Băieţi.. parcă a mîngîiere. gîlgîind uşor rîsul acela al ei. Chiar. făcînd cîteva mişcări graţioase. ei mai au încă o oră. ce mai: “aprob pozitiv”! Dar problema cu “norocul” n–am înţeles–o! – Ei.

A venit şi le–a luat. – M–am uitat. Asta înseamnă că îmbătrînesc! – Ia spune. Dana se mai priveşte o dată în oglindă şi intră în camera ei. Dana închide caietul şi–l pune repede la loc. cumva.. o–ncurcam cu regina. deşi mie mi se pare că e. – A fost şi tata pe–acasă. – E bine şi mai tîrziu. Adineauri a plecat. totuşi prea devreme. se afla o tablă de şah. că acum plec. Se aşează apoi la birou. – După ce închide uşa. adineauri. Cred c–aici trebuie aplicată varianta “Capablanca” – În nici un caz! Rişti nebunul! – Ei. – Ei. – Poftim! spune tatăl. I–am cerut voie şefei. – Fir–ar să fie. pe masă. mamă! Da. Apoi. – Dana. – Si ce–ai făcut cu “calul”? – L–am mutat la “R 6”. se opreşte. deodată. ai venit? întreabă mama. Este jurnalul ei.. Aranjează cărţile. pe care îl ascunde cu străşnicie. le descurcăm diseară! Am fugit! Cum e la şcoală? – Bine! Las' că–ţi povestesc eu. apropiindu–se de bibliotecă. cum de n–am văzut? Lasă piesele aşa. – Tata?! De ce? – Îşi uitase nişte însemnări la care a lucrat azi–noapte! îi trebuiau. – Nu cred.. pe tabla de şah? Ţi–am lăsat acolo o “problemă”. unde. am venit! Dar cu tine ce e? – Am plecat şi eu cu o oră mai devreme. mai vedem noi. – Dacă făceai mişcarea în “F 8”. Astăzi am avut mai puţine analize de laborator. din spatele lor. După cîteva secunde. Scoate din geantă cărţile primite la şcoală şi le aşază pe birou.. la spălat. Dar.. Apoi îşi continuă gîndurile: “O floare şi un colier de la Şerban. cu piesele “în dispozitiv”. făcînd o piruetă în faţa lui. Socrate. cam în fugă. Mai mult organizare şi 16 .Dar se pare că a crescut fata noastră! adăugă. Se opreşte şi îşi scoate de la gît colierul. să nu dea cumva de el părinţii. Lîngă ele potriveşte garoafa găsită în bancă. conducîndu–l spre ieşire. Mi–am terminat lucrările. răspunde fata. manuale... Dana se uită spre el. te–ai uitat. dă de–o parte un rînd de volume şi ia. aşa cum au fost.. de parcă ar fi o fiinţă la care ţine mult. zîmbind. în bibliotecă. În clipa aceea se aude uşa apartamentului. că trebuie să pun rufele–n maşină.. învăluind–o într–o privire caldă.. încearcă Dana să abată discuţia în altă parte. E–adevărat. Îl pune alături de garoafă. un caiet cu coperţi dintr–o mătase multicoloră. – Abia acum observi?! întreabă Dana. ce–ai făcut la şcoală? – Ca–n prima zi. n–ai dreptate! Ia vino–ncoace! Intră amîndoi în camera de zi. Îl mîngîie drăgăstos.. repetînd mişcarea. – Sărut mîna. prin care ascult simfonia solemnă a mării!”. îl deschide şi începe să scrie: “Astăzi a fost prima zi de şcoală”. îl duce la ureche. intrînd în camera fetei. nu ştii? Festivitate.

Sărut mîna! Şi... mama ia colierul şi i–l pune la gît. în bucătărie. brînză... – Îmi place! îţi stă bine cu el! exclamă ea. ca o furtună. sună cineva la uşă – minte băiatul. în aceste clipe.. intră într–o cameră spaţioasă. Se dă un pas înapoi şi–o priveşte. în frigider. – Un coleg. cu o mică grădină în faţă.. Aruncă. – Mi l–a dat un coleg. Ai. – Mamă.. în cutia poştală. Ochii mamei cad pe colierul aflat pe birou. a întrezărit catastrofa. Şerban traversează.. pregătite pentru gem. După cîteva clipe. Dana tresare şi îşi muşcă buzele. cu formule stereotipe din recuzita cărţilor poştale trimise din armată: 17 . geanta cu cărţi pe canapeaua din hol şi se îndreaptă direct spre bucătărie.. Ce frumoasă eşti! mai adaugă cu glas venind parcă direct din suflet şi o îmbrăţişează. – Scuză–mă. cu zahăr deasupra. cu mobilă deosebită. în timp ce–şi pregăteşte cîteva sandvişuri. stînjenită. închizînd telefonul. şuncă – fă şi tu ceva! Cînd vin aduc un tort. N–am avut timp să pregătesc nimic de mîncare – continuă ea. exclamînd: – Aleluia! Peste cîteva minute. strada şi intră în curtea unei case frumoase. cu pomi şi flori. Şerban aleargă. din care ies aburi: într–una se află aluat care începuse să se umple spectaculos. iar în cealaltă – caise tăiate. de la spital. Acum închide focul şi trînteşte capacele la loc. Îl pune pe masa din bucătărie şi. rîzînd. – Ai venit de mult? îl întreabă mama. spune ea. mamă. preocupată de jurnal. Şerban... vreau să nu mă înţelegi greşit. Ţi–am mai vorbit despre el. – Abia am intrat.privire în perspectivă!. retezîndu–i vorba. Ridică receptorul. – Ei. 10 Coborînd din tramvai. unt. în fugă. Îi pare rău că. începe să imprime un text. Caută în frigider. Scoate două cratiţe acoperite şi le aşează pe aragaz. Ridică repede capacele celor două cratiţe. apoi descuie uşa şi intră. se repede. – Ce coleg?. un coleg de clasă. E doctoriţă şi–i telefonează din cabinetul ei. – Şi tortul cu ce–l mîncăm? întreabă Şerban cu o uşoară ironie.. Sărut mîna! răspunde băiatul. Cînd a auzit–o pe mamă–sa spunînd că “n–a pregătit nimic de mîncare”. aduce din camera lui un casetofon... Mama o priveşte uimită în ochi. ouă. În timpul acesta se aude soneria telefonului. să sărbătorim prima zi de şcoală. – Dana.. nu mai sînt un copil – răspunde fata.. Se uită. în trecere. Apoi aprinde focul. – Cu linguriţa! i–o reteză maică–sa. a uitat să–l ascundă.. cum te simţi într–a zecea? – Mi–e o foame de lup! – Atunci e tot ca în anul trecut! adaugă doctoriţa.

. Îşi dă seama. cu aromă de zahăr ars. la “Scala”! spune Ionică.. O rogi pe asistentă să–ţi facă numărul de telefon de–acasă. dar mai lasă. Băiatul cunoştea bine gesturile doctorului. pentru respiraţie. Mihai şi Ionică se îndreaptă spre dormitor. gîndindu–te.“Dragă tată. Intuindu–le şi acum. Acum Vichi se apropie şi–ţi oferă. exclamă. Apoi izbucneşte în rîs. mai departe. iar Şerban. Ne–a şi semnat pedagogul biletele de voie. trecînd în camera de zi. după aceea. asistenta care nu te slăbeşte din ochi. la un moment dat. Vrei să ne sufocăm de–acuma? 18 . ceea ce le doresc şi pacienţilor tăi. la unul din marile spitale bucureştene). îşi continuă imprimarea: “Vichi. ce–i drept. mama ţi–a luat–o înainte. Rîde şi ea cînd află despre “potlogăria” lui Şerban. neîncrezător: – Eşti nebun? Din prima zi de şcoală? Nici n–am avut oră cu Isoscel! – Nu ţi–am spus că anul acesta nu mă mai las?! – Mi–ai spus. în “pauză de memorie”. Surprins la început. Asistenta îl priveşte nedumerită. în timp ce tu îţi scoţi mănuşile şi te îndrepţi spre chiuveta din cabinet. – Treaba voastră – răspunde Mihai – eu nu merg. devenite aproape automatisme. doctorul ascultă imprimarea. (Şi tatăl lui Şerban este medic. datorita geniului culinar al fiului dumitale: cocă afumată şi caise sfîrîite. în continuare.... rîzînd. ca de obicei. ar fi putut să constate că lucrurile se petrecuseră – şi de data aceasta – aproape întocmai.. află despre mine că sînt bine. “Oana”. E un film tare. Am uitat să– i spun însă că şi anul acesta o să fiu premiant.. doctorul. chiar sfîrşise o operaţie şi ieşea din sală. Dacă cineva i–ar fi urmărit pe doctor şi pe asistentă. avînd încă pe faţă masca de tifon. care a trecut prin botezul de lumină al primei zile din clasa a zecea. Vreau să tocesc la matematică! Ionică îl priveşte lung. inversînd primele două cifre ale numărului.. Privindu–te în oglindă. din nou. neştiind ce s–a întîmplat.... sănătos. Ca– ntotdeauna. îşi dezleagă.. cuplîndu–le. cu plăcere.. iar pacientul supravieţuieşte. cîteva săptămîni acolo. sînt sigur că–ţi aduci aminte şi de odrasla ta. masca... ridică receptorul şi apasă apoi pe butonul casetofonului. nenişorule. în orice caz. – Am aranjat cu Adrian. săpunul tău preferat.. din mers. Pe tine te anunţ că diseară vei avea o plăcută surpriză. mergem toţi trei la cinema. – Auzi ce i–a dat prin minte potlogarului. 11 Ieşind din sala de mese. se supără şi reia imprimarea acestora pe disc”. Vichi este însă. tatăl lui Şerban. că pe la ora aceasta trebuie să fi sosit de la şcoală – şi tu vrei să te convingi. Acum însă te rog să zîmbeşti: operaţia s–a sfîrşit.” În acest timp. Aşa că am ieşit la raport în faţa ei. telefonul sună nici peste un minut.

la film... – Ai luat bilete? o întreabă Ionică. Scoală... Dar asta înseamnă că. scoală. o să mă gîndesc.. fă cum vrei! Te priveşte! – Aşa va să zică – divorţ de idealuri! – Măi. Iar la ce spuseşi. îi răspunde Mihai. doarme pe el... – Chiar de astăzi? – Aceeaşi mirare ne–am exprimat–o şi noi.. întrerupîndu–l. Şi. tinere. muzică – nu. eu nu m–aş juca nici cu vorbele şi nici. – Patru! N–a fost aşa vorba? răspunde fata. răspunde Adrian. Băieţii o zăresc pe Geta şi–i fac semne cu mîna.. că întîrziem ia cinema. privindu–l pe Adrian. în primul rînd. în gînd! completează Mihai. – Din cînd în cînd. – Eu sînt gata. prin ce vrem să putem.. Sîntem ceea ce sîntem datorită faptelor noastre. chiar dacă aş admite că ai dreptate... dar fără efect! – Are “tăria opiniunilor”! completează Adrian. ascultă–mă pe mine!. – Uite–l şi pe ăsta. cu Isoscel! – Cum.. mă. “Mai e şi mîine e zi”! Între timp au intrat în dormitor. cu la film tot mă duc. domnule – sare Ionică aprins – după tine..... prin noi înşine. exclamă Ionică. măi Mihai.. a ceea ce izbutim. Numai Mihai! Eu doar am ascultat lecţia. trăgîndu–l de picioare. v–aşteptam. dintr–o dată. tu eşti bolnav! Eşti bolnav. Ai înţeles? – Voi amîndoi? – Nu chiar amîndoi.– Din partea mea.. fratele meu! Vrei să mă ai pe conştiinţă? Nici Isoscel nu l–ar aproba... Sau vrei să–i iei locul lui Socrate?!. ăsta e program de exterminare. lume multă se îmbulzeşte la intrare. plimbări cu Geta. Hai. 19 . De ce–aţi întîrziat? – Fiindcă am filozofat! – Ce–aţi făcut?! – Am fi–lo–zo–fat! silabiseşte Ionică. zărghitule. – Nici nu ştii ce “porumbel” ţi–a ieşit din gură. – Păi. rămîn singur pe lume! afirmă Ionică simulînd o gravitate ce nu–1 prinde. Că. iar măsura lor este aceea a puterilor proprii. – Nu vrei să–i ceri o consultaţie în această problemă? – Nu! Ca să nu–mi stric părerea bună pe care o am despre ea! Aşa că iau totul pe cont propriu!. mai tîrziu. Ca s–o înţeleg însă bine.. cinematograf – nu. altfel. ce mai aştepţi! – Şi Mihai? – El va învăţa la matematică! * La cinematograf.. trebuie neapărat să mă aerisesc. îl îndeamnă el. Dar Mihai unde e? – N–a putut să vină. nu–mi explic: ce te–a apucat aşa. fotbal – nu. somnoros. e cufundat în studiu.. Nimeni nu s–a născut ca să–l ducă în spinare pe altul! – Mihai.

O deschide. nu era decît o fetişcană abia ieşită de pe băncile şcolii. mulţumesc foarte mult! se bucură ea. Deasupra pieselor străluceşte o salbă maramureşană. Strînge apoi caietul şi cartea şi le strecoară în geantă. altă dată să nu mai dormi! Că. A secerat–o cancerul în cîteva luni.. O punea numai în momentele de mare sărbătoare. După ce l–a născut pe Mihai. a mai trăit doar zece ani.. Crescuse la o casa de copii.. Mai era puţin pînă la începerea şcolilor. unde s–au căsătorit. gînditor. întorcîndu–se spre colegul său. A umplut vreo cincisprezece–douăzeci de pagini de caiet cu exerciţii de algebră. Simte că e obosit. îmi plac aceste “sfere de Magdeburg”! De unde le ai.. – Dă–i locul de lîngă Adrian. Ionică o cercetează cu admiraţie. – “Aşa că”. Se reazemă de spătarul scaunului şi rămîne aşa. Adriane? – Nu ştiu.. prinse în urechi. uite aşa. că nu te–am mai văzut cu ele? – Din “recuzita” mamei. îl “asigură”: – Om te–am făcut. Tatăl lui Mihai o întîlnise. – Ce fel de filozofie? – Lasă. Fusese o femeie foarte frumoasă. în Transilvania.... maiestoase. Lasă–mă şi nu–mi da pace” – Vai de mine. Nu avea pe nimeni. ce s–a apropriat de grupul celor trei. din mărgele multicolore.. fiindcă nici mie nu mi–au spus.. neavînd încotro. exotic! Parcă ai fi membră a tribului. răspunde fata. aşa. Eu am ajuns mai devreme la internat şi am adormit. avem! răspunde Geta. Mai bine mă apuc de filozofie. Dar.. Cînd au venit mi–au spus că “au filozofat”!... în satul dintre dealuri. 20 . O vede la gîtul mamei sale. îi şopteşte Ionică. Îi stătea atît de bine!. cum să spun. A adus–o cu el aici. masca unuia cu dureri acute de stomac.. ai devenit “enciclopedic”! Unde–o s–ajungem dacă o să continui tot aşa? – Oriunde. înconjurat de păduri înalte.. de parcă ar fi descoperit “piatra filozofală”. – se pierd atîtea în viaţă! spuse Ionică. – O. o invită pe fată să intre în cinematograf. Ochii băiatului se încălzesc. scoţînd de–acolo o cutie mică.. undeva.. că–ţi spun altă dată! – Despre ce vorbeşte ăsta. Pe– atunci. galbene. făcînd gestul prin care se înţelege că i–ar fi luat fără ştirea acesteia. Băiatul trecuse în clasa a cincea. pe loc. înţelegi? Om! Adrian abordează. Geta. Era învăţătoare. “Du– te–ncolo. ca Mihai.– Geta rîde.. – Aveţi un bilet în plus? întreabă o fată deşirată şi urîţică. – O. de şah. – Îţi dau un aer. 12 Mihai este singur în sala de lectură. numai la corigentă – nu!... – Da. vino–ncoace... Aşa că. clătinîndu–şi uşor cele două inele mari. Apoi. S–a prăpădit spre sfîrşitul verii.

Mihai. Contează pe mine. strigă. 21 . Băiatul ia salba şi o bagă în buzunarul de la piept al hainei. n–ai auzit! – Bine. băiatul mamei! i–a spus cu puţin timp înainte de a muri. bine. după care confruntă ceea ce a aflat cu mişcarea făcută de el pe tablă. Dîndu–şi seama că e prietenul său... Pe uşa sălii de lectură intră Ionică. Îţi mulţumesc. De fapt. compune o serenadă pentru o tînără.. “Om” l–am făcut! – Ce vorbeşti? Uite–aşa învaţă oamenii să aspire către “înălţimi”! – Şi tu.. Isoscel se opreşte cu ochii la banca lui. Vlade! exclamă profesoara. pe dinăuntru!. m–am dus! 13 Isoscel priveşte pe deasupra ochelarilor spre tablă. După puţin timp. Singura zestre care nu se pierde este învăţătura!”.. Aşează apoi piesele şi începe “să joace”. să te văd! Ionică îi urează. filozofare... “Mormînt” am să fiu! spune Ionică. Şi–acum hai la culcare. succes. “olimpicul” la matematică. ţi-a plăcut filmul? Eşti fericit? îl întreabă Mihai.“Să înveţi. citeşte ceva cu atenţie. tot e ceva! Adrian unde e ? – În dormitor. te–ncumeţi? îl întreabă. A stat pe locul tău la film. ridică mîna. nici n–ai nevoie. că ţi–o fi ajungînd! – Du–te înainte.. unde Vlad. eu mai rămîn puţin! Noapte bună! – Să fii sănătos! Dar să ştii că eu sting lumina.. dacă n–ai uitat să pomeneşti despre ele. în semn de “Victorie”! În clasă se creează o anumită rumoare. – Ionică!. c–o să–ţi lumineze capul de–atîta algebră. cu vreo jumătate de metru mai înaltă decît el. să înveţi. Cine vrea să continue? se adresează ea apoi clasei. şah. cu şahul ăsta către ce aspiri? – Să nu sufli o vorbă! Bagă de seamă: n–ai văzut.. – Gata. ameninţător. – Excelent. îi şopteşte Şerban colegului său de bancă. în grabă. Te dezbraci pe–ntuneric. face o adevărată demonstraţie de virtuozitate. Ei. – Hopaaa! O trădezi pe Isoscel? Te–ai apucat de şah? Asta la ce–ţi mai trebuie? – Face capul mai mare. ridicînd degetul marc. Poftim la loc. se linişteşte. secretosule.. deschide o carte cu probleme de şah. Băiatul se ridică: – Da! – Hai. printre care şi Mihai.. – Să vezi ce ţi–l tamponează Isoscel!. Mihai trage repede geanta în dreptul şahului. – Mihai. Mihai. Mai mulţi elevi. – M–am gîndit la “balivernele” spuse de tine! – Imposibil! Cu scenele de dragoste pe ecran şi cu Geta alături? – Nu crezi! – Nu! Dar.

dar. – Mi se pare că. dar fără entuziasm. Ionică îl ia. – Cred şi eu: are materia proaspătă. îndreptîndu–se spre banca lui Şerban şi a lui Emil. – Bine. Ce spui... care–l aude. eu. doamnă profesoară. din fire. – Psst! spune el în şoaptă. – Ce te–a apucat. aude şi Mihai remarca. încurcat: – Vă rog să nu vă supăraţi. în timp ce Adrian notează pe tablă. nu cred că pot! – Ce fel de vorbă e asta? întreabă Isoscel... rămîi în clasă!. Trecînd pe lîngă banca premiantului. Un nou orăcăit şi profesoara. puişor? îl întreabă Isoscel. Îl comentează cu voce tare. bine! după oră. ce–ar fi să participi şi tu în anul acesta la concursul de matematică. în bănci. încă un exerciţiu recapitulativ... i se adresează profesoara. dar. se aude un zgomot de obiect care cade. Răutăţile acestea ale lui Şerban îi displăceau total. Dana. un băiat delicat.. Îmi place. băiatul răspunde.. Acesta din urmă tocmai ridica de jos o cutie. cum e. colegul de bancă al lui Şerban. uşor maliţios. cu cotul. şoptind în acelaşi timp: “Şşşt! Tăceţi cu tata. Şi ce caută ele aici. unii spre ceilalţi. coboară ca o vijelie de la catedră. făcîndu–i semn. de la corigenţă! remarcă. contrariaţi. se bîlbîie băiatul. curios. Şerban.. cu ochelari. la sfîrşit. De săptămîna viitoare începem pregătirile. Mihai se apropie de tablă şi continuă exerciţiul cu o siguranţă care îi uimeşte pe toţi.. după dictarea profesoarei. îi pasează un bileţel. – Şi ce faceţi cu ele? mai întreabă profesoara. Ce zici? După un moment de surprindere. Elevii privesc.. este strigat de Isoscel: – Mihai.Emil. urmat de un orăcăit de broaşte speriate. Adriane? Colegul de cameră al lui Mihai şi al lui Ionică porneşte spre tablă. le–am adus pentru. tocmai cînd era gata să–1 pună la punct. Isoscel face ochii mari. Împăturindu–l în grabă. – Bravo. Elevii lucrează. În clipa aceea. întoarce capul spre el. îl deschide pe furiş şi–l citeşte...laboratorul de Ştiinţe Naturale. depistînd sursa sonoră.. doamnă! răspunde el pierit. tăceţi cu tata!” – Ce ai tu acolo. – Emil e “biologul” nostru – se amestecă Geta în vorbă. Se supărase cu el de mai multe ori pentru aşa ceva. îl dă mai departe spre “destinatar”. mă? De–abia ai intrat şi tu în graţiile lui Isoscel şi–acum dai cu piciorul şiştarului? îl “moralizează” Ionică pe Mihai. Mihai! Bravo. de asemenea. adaugă profesoara. hai. Emil. la ora de matematică? – Ştiţi... pe care scrie: “Pentru Dana”. lui Mihai: după masă merge şi Dana la Ateneu! Adrian începe să rezolve exerciţiul. cu o linişte prevestitoare de furtună. în liniştea ce cuprinsese clasa. – Disecţie! 22 . ştiţi.. Isoscel e încîntată. Ei. Emil face feţe–feţe: – Broaşte... încruntîndu–se. băiatule! repetă ea. – Broaşte?! se miră Isoscel.. Deodată.

. fără să–i răspundă. îngrijorat. 23 . – Zău. să nu mi–o luaţi în nume de rău – spune băiatul. Apoi. domnule profesor – spune Isoscel. uită–te în ochii mei – îi cere ea – şi spune–mi: tu ai vreun parapon pe mine? Că te–am lăsat corigent? – Nu.. Elevii se amuză. arătînd cu mîna spre toţi cei de pe culoar – pentru faptul că stăm cu faţa la spatele tău? – Rog blazoanele dumneavoastră să scuze bazoanele noastre! răspunde Ionică sec. întorcîndu–se spre Mihai. aşa să ştii! decide ea. Ionică întoarce capul. Emil se ţine scai după ea.. îl ia peste picior: – Alo. dar îşi revine. În clasă. doamnă profesoară! Cum să am? Vina a fost a mea. îl îndeamnă: – Te rog să te mai gîndeşti. dar aceasta îl întrerupe.. Pofteşte în clasă! Hai. în recreaţie! le porunceşte profesoara.. Am avut o discuţie! Întinde catalogul ei şi–l primeşte pe celălalt. să tăiaţi bietele broscuţe. uşor mîhnită. În spatele lui elevii aşteaptă să intre. mă? întreabă Isoscel oprindu–se în capătul scărilor.. doamnă. “Concertul” dinăuntru se aude şi mai tare. aplecîndu–se din nou să observe ce se petrece înăuntru. energic. După ce închide uşa în urma lui. Dar Isoscel.. Simte că i se face rău. – Hai. Mihai discuta cu Isoscel. adică. – Doamnă profesoară. vă rog să–mi daţi broaştele înapoi! i se adresează el.– Cum.. – Nimic deosebit! Mă calcă pe nervi! – Aha! Asta ţine de “stilul” tău. Emil însă îi aţine calea: – Doamnă profesoară.. le tăiaţi?! – Da. De la mine nu vezi nici un picior de broască. Isoscel duce mîna spre frunte. aşa.. care.. dispari! Elevul pleacă abătut. Ionică se apleacă. smulgînd cutia din mîna lui Emil. de la Socrate.. – Scuzaţi–mă. – Ce inimă aveţi voi. iar tu te încăpăţînezi ca un catîr.. bătîndu–l uşor pe spate. mai stăm de vorbă! Ia cutia cu broaşte de pe catedră şi se îndreaptă spre uşă.. trece pe lîngă el Şerban. gîndindu–se că a ratai disecţia pe care o aştepta cu atîta interes. vrînd să se uite prin gaura cheii.. Dana se apropie de Şerban şi îl priveşte cu reproş: – Ce ţi–a căşunat pe Ionică? îl întreabă ea. auzind soneria care anunţa sfîrşitul orei. mai încearcă băiatul. – N–o să tăiaţi nici o broască! spune ca. spune Dana. văzîndu–l în poziţia aceea caraghioasă. iese din clasă. odată. Ar dori să ştie ce se întîmplă cu prietenul lui. dar uşa se deschide şi în prag apare Socrate cu catalogul sub braţ. – Nu crezi că e cazul să–ţi cerem scuze – spune Şerban.. şi cu un şarpe! adaugă Geta. – Atunci. băieţică – i se adresează. de–a fi original... Ce înseamnă “nu pot”? De ce? Eu am văzut că poţi! Cred că poţi! Mihai ar vrea să răspundă. Auzi. fă–mă să înţeleg: Ce e în capul tău? Eu îţi vreau binele. – A venit. Rămîne în clasă numai Mihai!. nedumerit. mustrător. răspunde elevul cu candoare. prinzîndu–l părinteşte de bărbie: – Mihai. Peste cîteva secunde. Vă rog.

devine maliţios şi. întoarce. ceea ce ar fi.. Mărturisesc că m–am gîndit de multe ori la asemenea lucruri. Înainte de a începe. Isoscel se îndreaptă spre cabinetul directoarei liceului. Totuşi încă n–am putut să–mi dau un răspuns foarte clar. făcîndu–i semn să continue. Dana vorbeşte sincer... de asemenea. După primul moment de surprindere. cu cotul.. directoarea începe să rîdă şi ea. Aceasta cade şi se deschide. şoptindu–i: – Acu–i acu'! Acesta aşteaptă încordat.. El doar se uită la tine şi–ţi ajunge în suflet. Directoarea se trage–napoi. Aceasta.. în cazul cînd Socrate n–ar fi “somat–o” să–şi exprime gîndurile. De fapt. Vorbiseră mai mulţi elevi.aş spune că are şi umor – ceea ce. La solicitarea lui. dar. – . adevărul părerilor si al simţirii ei. e inteligent. nu ştiu. Şi poate că ar fi găsit–o. are fantezie. Sigur. nu era nimic nou pentru ea. Ionică îi face semn. evident. ca şef al clasei. De aceea se hotărăşte să aleagă cea mai simplă cale – adevărul. Acum trebuia să le recunoască însă în faţa întregului colectiv şi a profesorului diriginte. cu aceasta cred că ating o trăsătură negativă a comportamentului său. Tot gesticulînd însă. Din ea sar cîteva broaşte. – Şerban este un coleg cu foarte multe calităţi: este silitor – a fost premiantul clasei noastre. Cele mai multe dintre reproşurile formulate. în timpul discuţiilor. Auzind. ochii spre Şerban. laolaltă cu ceilalţi colegi. cutia aşezată pe măsuţa din faţa biroului. 14 Discuţiile erau în plină desfăşurare. Isoscel dă un mic ţipăt. avusese deja timp să întoarcă lucrurile şi pe–o parte şi pe alta. ar fi trebuit să–şi spună şi ea părerea. înainte de a intra în cancelarie. o femeie relativ tînără... lui Mihai. oricum. Şerban le ascultase. o clipă. Mă gîndeam să–ncepem pregătirea mai devreme. o invită să ia loc. N–ai cum să i te ascunzi. Noi ne cunoaştem bine şi de mult timp. Din cînd în cînd. zilele acestea fac selecţia copiilor pentru olimpiadă – spune profesoara. speriată. încă nu–mi dau bine seama dacă este numai aşa. – Doamna directoare. nu se poate răspunde însă decît foarte sincer. Este adevărat. o poză. ca într–o confesiune pe care o faci doar pentru tine. dintr–o bancă.. Vă rog să m–ajutaţi să întocmim un grafic al orelor suplimentare. ce spuseseră ceilalţi despre Şerban.. izbucnind apoi în rîs. este o calitate! Numai că. de comportarea lui faţă de colegi. Dana se află în mare încurcătura. ar fi căutat o formulă mai convenabilă. fără să vrea.... Isoscel loveşte. sau dacă asemenea comportare nu exprimă o atitudine de superioritate ori de indiferenţă faţă de colegi... Socrate se uită spre ea.. Aproape fiecare dintre ei se declarase nemulţumit de activitatea lui Şerban. mai grav. de gura ei rostite în diverse împrejurări. Socrate. uneori. urmărea totul.Coborînd scările. i le–am spus şi lui. dacă egoismul ce i se reproşează nu reprezintă altă faţetă a aceleiaşi 24 . pînă atunci.

Sînt sigur. pentru o evaluare cît mai exactă. După o scurtă ezitare. – Încă ceva.. din nou. să alegem pe altcineva. – Cine este împotrivă? Se văd ridicate cîteva mîini. privindu–l în ochi pe Şerban – că cei mai buni cunoscători a ceea ce reprezentăm sîntem noi înşine.. spunîndu–i: – De ce nu ridici. spunîndu–i tot în şoaptă: – Ţine minte trei cuvinte: Adio! Cu accent pe a!. – Dar nu vezi că şi el e de acord? Într–adevăr. trage Dana concluzia. Şerban stă în cumpănă: – E posibil. 25 . începînd de astăzi.. uitîndu–se. Adrian. Acum–mîinile de deasupra capetelor sînt ale lui Vlad şi Mihai.. – Deci părerea majorităţii este pentru. răspunsul lui Mihai. Altele s–ar putea să vină din necunoaştere sau dintr–o cunoaştere superficială. – În orice caz – spune ea schimbînd tonul parcă de confesiune – cu toţii trebuie să ne pronunţăm dacă schimbăm sau nu şeful clasei. dacă se poate – intervine Socrate: n–ar fi bine să cunoaştem şi punctul de vedere al lui Şerban? Băiatul se ridică fără să aştepte invitaţia de rigoare: – Ce pot să vă spun e că. Numai că. se întristează şi mai mult. pe care colectivul o delegase să conducă dezbaterile – supunem la vot: Cine este pentru schimbarea şefului clasei noastre? Cea mai mare parte a elevilor ridică mîna. domnule. Fata se opreşte şi.. în continuare. Dana le numără: Lia. E adevărat. Emil şi încă vreo trei–patru.. Ionică. m–au luat prin surprindere aprecierile colegilor.. Sînteţi de acord cu ea? Votează întreaga adunare.. în permanenţă. printre mîinile ridicate era şi cea a lui Şerban. În timpul discuţiilor s–a făcut o propunere. Elevii aplaudă. că o să te gîndeşti mai mult la vorbele colegilor tăi. celor doi li se alătură şi Dana. la rîndu–i.... dirigintele. nu poţi să recunoşti şi altceva? intervine. – Se impune... mă. observînd că n–a înţeles– o. că nu e dracu' aşa de negru! se aude. Şerban o priveşte pe Dana. la părerile celorlalţi. deci. Ionică îi face. – Cine se abţine? mai întreabă ca. domnule profesor! Teoretic este posibil! Socrate îl examinează o clipă pentru a–şi da parcă scama de sinceritatea lui: – Este adevărat – precizează el.probleme. Printre ei se află Geta. Poate că unele sînt prea subiective. mîna? – Lasă–l. Acesta din urmă îl calcă pe picior pe Mihai. şoptit.. cu excepţia celor cîţiva elevi care au fost împotriva schimbării lui Şerban. semn lui Mihai. – Aceasta însemnă – spune Dana – că. sînt cam orgolios! – Dar dacă tocmai din orgoliu.. ca să epuizeze tot “protocolul” de rigoare.. spre el. Şerbane. încercînd să–şi reprime nervozitatea. şeful clasei a X–a B din liceul nostru este Vlad Hulubei. este nevoie să ne raportăm. – Aşadar – spune Dana.

dar băiatul întoarce capul în altă parte. acum nu mai aveam probleme. – M–ai tocat destul la cap! Acum gata! Ţi–am spus c–o să găsim bilete şi ţi–am promis. din clasa a X–a B. – Las' pe mine! îl asigură Ionică. Lovită parcă în suflet. o dată. îl ceartă Mihai. privindu–şi ceasul de la mînă. eşti sigur c–o să găsim bilele la casă? Vezi. 26 . încetinind şi mai tare pasul. – Aşteaptă–mă aici! Nu te mişca! îşi dăscăleşte Ionică prietenul. o colegă.. c–o să–mi placă şi concertul! De dragul Danei ce nu fac eu pentru tine? Se îndreptau amîndoi spre poartă. – Hai. 16 În timp ce Mihai aşteaptă nerăbdător. totuşi: – Hai. Mihai întîrzie în faţa afişului. – N–are cine să ne semneze biletele de voie – îi spune el lui Mihai. Ajunge şi Mihai în faţa liceului. în mijlocul lor. O încrîncenare se deşteaptă în fiinţa ei. că pierdem masa! îi spune el...Şerban parcă se chirceşte în el. Dana. Hai să mergem! – Dar. ridică receptorul telefonului şi–l aşează pe masă.. fără să–i sesizeze frămîntarea.. Lia îi strigă. elevii părăseau curtea liceului. pretextează fata. Tu nu poţi să suporţi însă decît muzica uşoară. nu vii? – Mai am puţină treabă. încetineşte paşii. în curtea internatului. Lia îl ia de braţ pe Şerban şi amîndoi se îndreaptă grăbiţi spre staţia de tramvai. aflată în apropiere. pe care eleva Dana Cristea. Dana se întunecă la faţă. Porneşte hotărîtă către casă. Se anunţa un simultan de şah. “membră a lotului naţional de junioare”. Privirea lui se opreşte asupra unui afiş.. intră în biroul administratorului.. Dana îi caută privirea. aflat într–un grup din spatele său Acesta trece pe lîngă ea. trăgînd cu coada ochiului spre Şerban. pus de curînd la intrare. acolo. în care nu se afla nimeni. Dana. La poartă. Ionică tocmai îşi lua la revedere de la Geta. fără să–i acorde vreo atenţie. 15 La scurt timp. apare Ionică. urma să–l ţină cu elevii şahişti din liceu. Pedagogul a plecat! – Şi–atunci ce facem?!. E puţin îngrijorat. După cîteva secunde.. împreună cu Lia. Iese apoi în grabă şi aleargă spre cabina portarului. Cuprins de o stare de nelinişte. dacă ne înscriam şi noi pentru concert.

Doamna directoare.. Se aude semnalul de reluare a concertului. doamnă directoare! Vă ascult! Dar telefonul este mut... 17 La Ateneu era mare înghesuială. îndurerată. Socrate era între Dana si Vlad.. într–un colţ mai retras al holului. Ionică şi Mihai. care văzuseră tot ceea ce s–a întîmplat. nea Pandele! Urgent.. dar are serioase lipsuri. să fie! Ce s–o fi înlîmplat?!. pe care.. adaugă. aplauze. fără să fie observaţi. îi dispreţuiesc pe cei din jur. ce–o fi vrînd? răspunde portarul luînd–o la fugă. la birou! îi spune arătînd spre locul de unde venise. Şi pe deasupra. undeva.. care stătuse lîngă colţul unei clădiri.. la un moment dat. tocmai acum se aşează Şerban. cu iritare în glas.. dar bilete au găsit. las–o să se mai gîndească la ceea ce zicea că. – Alo! Alo! striga nea Pandele. Luminile se sting.. Dana şi Şerban vorbesc aprins. răspunde mieros: – Pandele la telefon! Să trăiţi. prinzîndu–l de mînă pe Mihai... Şi toate parfumate cu aromă de lămîie.. îşi 27 . iar în dreapta Danei – un loc liber. fiindcă într–un minut apare nea Pandele! Băieţii se strecoară pe poartă. într–un “spaţiu gol”? cum spunea Socrate. – Atunci rămîi cu ceea ce gîndeşti îi răspunde el. doamne. – Hai. – Am crezut că ceea ce discutăm – bun sau râu – ne priveşte numai pe noi – spune. aplecîndu–se puţin de spate. Alo! Măi. e brutal!” afirmă Ionică. Şerban. cînd e vorba să–1 votăm! – Am spus ceea ce gîndesc. undeva. Ionică se îndreaptă.. În pauza. la telefon. întorcîndu–i spatele şi plecînd. În acest timp. M–ai acuzat net: pentru tine sînt un “maliţios”. – Ce spui.. Repezindu–se la telefon. sărut mîna.. Elevii. te cheamă. prost crescut! Iar tu – las–o în pace!.. că vezi.. în primele rînduri.. către internat. iată. după care orchestra începe să cînte. într–o lojă.. Aşa că ne abţinem. în partea dreaptă! Ceilalţi colegi ai lor se aflau jos.. ce să facă. Faptele noastre. care populau întreaga sală. Îi face semn lui Mihai. totuşi. – “Ăsta e cusurul lui. Şerbane! exclamă Dana. – Pe mine ceilalţi nu mă interesează! – Nu înţelegi că noi nu putem trăi singuri? încearcă Dana să–i explice.– Nea Pandele! îl strigă el. – “Faptele” tale au fost foarte clare – o întrerupe Şerban. Din apropiere. chipurile. se întreabă din ochi.. Portarul iese în uşă: – Arde. – Dar dacă acest “bun sau rău” priveşte şi pe alţii? îi răspunde Dana. c–am rezolvat–o! Dar. Şerban ar fi el băiat bun. un “egoist”. face eforturi să nu izbucnească în plîns. apare dirijorul. repede. portarul ridică receptorul şi. Fetei îi tremură buzele. mă? Ia uită–te.

în pijama... Ştiţi ce mă gîndesc eu? Vorbiţi cu dirigintele. răspunde băiatul... – Dar Şerban unde e ? îl întreabă el. control.. Concertul reîncepe. probabil că a plecat! – “A plecat”? De ce? – Nu i–o fi plăcut.... Pe fata fetei se citeşte o adîncă mîhnire. E om bun! V–ajută el!... sfîrşit. Plecase pedagogul.. Tocmai atunci. ca de obicei! Voi cred c–aţi avut bilete de voie!.. pe sub sprîncenele stufoase... Ionică şi Mihai pleacă îngrijoraţi.. ridicînd din umeri. fir–ar să fie! Răspunde portarul.. în continuare. Şi.. Singur în sala de lectură. la o masă. Poate ar ieşi cineva de la etajul cinci.. 19 Noaptea a învăluit de mult totul. Înainte de a o executa. concert. – Ei. – Nea Pandele – i se adresează Mihai.. în balcon. uşa se deschide încet şi în sală apare Ionică... Socrate întoarce privirea şi observă că scaunul de lîngă Dana e gol. c–am fost! Uite programul! – Concert. de–ai avea chitara cu tine.. am rămîne sub clar de lună şi–am face serenade.. salut. Salut. în şoaptă... cu “Socrate” acela al vostru. frăţioare? îl întreabă Mihai pe Ionică. – Intrăm. concertul! Socrate simte ironia. domn' profesor. Mihai. la concert! Zău.. Trebuia să mergem. în timp ce se apropiau de ghereta portarului. măi băieţi – zice portarul serios – dar tare mi–e teamă c–o să aveţi “muzică” şi cu doamna directoare.. Dar a fost dînsa pe–aicea! – A fost doamna directoare la internat? întrebă. – Am ajuns prea tîrziu.. aplecat asupra tablei de şah.. somnoros. ajungînd lîngă portar. absenţe. mai cercetează ceva în cartea cu “probleme” specifice. – Nu ştiu.. domnule. – Ce faci. ai vorbit? Ce voia directoarea?!. Ionică. nea Pandele! spune Ionică.. Apropo. O priveşte cu coada ochiului pe Dana. Acum e tîrziu. cu îngrijorare. aflată în dreapta lui. privindu–i atent.reiau locurile. noi. Calculează apoi mişcarea cea mai potrivită a “negrului”. – Îţi stă capul numai la prostii! – “Capul” ăsta a avut ideea cu telefonul. priveşte piesele.. – ştii. Am fost Ia Ateneu. pe Vlad. Mută una din partida “albelor”. ce să facem? Că. “pe–o scară de mătase”. nu vii să te culci? Mîine o să fii năuc de cap! îi spune lui 28 . şi papuci. 18 – Şi–acum ce facem. Băietii au sfeclit–o.

a pus coatele pe masă şi capul între mîini şi–a început să–l observe. Dana s–a oprit lîngă nenea Dragoş. pe–atunci. în faţa lui. Acesta continuă să studieze “situaţia” de pe tablă. cînd abia intrase în clasa întîi. Dănuţa?” a întrebat–o el. m–am prins! Simultanul! exclamă Ionică..... Cînd ieşea din schimb şi sosea acasă. Era maistru mecanic într–o mare uzină şi un şahisit împătimit. Mai bine culcă–te... În cazul în care găsea vreun amator. Aşezată la birou. continuînd “jocul”.. Construise acolo o masă şi două bănci. – Gata. faţă în faţă. umilită.. Parcă îl vede în faţă pe nenea Dragoş. în timp ce se apropie de ei. aşezată pe o măsuţă. 20 La aceeaşi oră. “juca” singur. “maşinăria jocului” în care erau prinse. lîngă canapea. cînd vremea era frumoasă. ce perspicace eşti! Dar tu de ce nu dormi? îl întreabă. Oare ce fel de om e Şerban?!.. – Aha! Aşa care va să zică!. de încasat. decît cincizeci de ani – s–a oprit din “joc”.. pleznindu–se cu palma peste frunte. în parc.. De aceea preferă să plece în dormitor.Mihai. S–a aşezat pe bancă. “Bătrînul” – cum îi spuneau toţi copiii. tot o–ncasăm! – Tot mai. care “n–au bilete de voie”! Du–te! O scoatem noi la capăt! în orice caz – e pozitiv faptul că te frămînţi! E clar că Ionică “nu se află în formă”! Nu găseşte un răspuns potrivit.. vecinul lor de apartament. Mută şi ea o piesă. Pare că nici nu–i dă atenţie colegului său. fiindcă avea părul în întregime alb.. – Tot! Somn uşor! Şi fără vise. “Ce să–mi placă?” 29 . că. Se aşeza şi începea. De cum se făcea primăvară şi pînă toamna tîrziu. mînca ceva şi se aşeza în faţa pieselor alb–negre. Poate că n–am ajuns să–l înţeleg bine!. “să demonteze şurub cu şurub”. Începea să le “socotească”. deşi nu împlinise. hăt. lua cutia cu maimuţici subţioară şi ieşea în părculeţul din faţa blocului.. pentru prima dată. adaugă Mihai.. întorcîndu–se de la şcoală (care se afla doar la cîteva blocuri mai departe). îl provoca la joc. scrie în jurnal: “Astăzi am fost. Mihai ridică ochii şi zîmbeşte: – Măi. – Mă gîndesc la povestea aceea cu directoarea. Într–o zi. cu mulţi ani în urmă. în camera ei. “Îţi place. de la care învăţase să joace şah. “ Se ridică apoi şi se apropie de tabla cu piesele de şah. luîndu–i seama. pe care îl întrerupsese pentru cîteva minute. iar dacă nu avea cu cine. cum îi plăcea lui să spună. nici Dana nu doarme..

. Poate aşa s–o uita şi spre tine!. de ce te uiţi?” “Ca să pricep!” “Ai vrea?” “Sigur că da. că “are cap de mare şahistă”! Părinţii Danci au zîmbit neîncrezători. a intrat în concursuri. priveşte. care nu îmbătrîneşte deloc! Imediat. ştii ce propunere am eu – îi spune Ionică. “bătrînul” cu părul în întregime alb. Mihai înghite în sec.. dacă nu ştiu să joc?!”. Dana a fost adînc afectată. Şi. dar el. n–o lasă ci. “bătrînu!” i–a adus cărţi... frumoasă. Nenea Dragoş. departe! Deci – condiţii berechet pentru frumoasă devenire! 30 . Ţîrîitul soneriei îi anunţa că pauza s–a terminat. prietenului său.. mai întrebi?!”...“Şahul!” “Păi. la fel de întristat... în cazul acesta m–am liniştit: slavă Domnului. o garoafă albă. cînd fuseseră cu toţii pe culoar sau în curte. întrebătoare. să le “însceneze” şi–apoi să le rezolve. a învăţat–o să dezlege “partide” celebre.. domnule.. cu Socrate. ca să nu–i găsească profesoara la uşă. Chiar cînd fata mai oboseşte uneori. “Şi–atunci. parcă simţind. de–o vreme. i–a simţit grozav lipsa. se preface că se uită pe fereastră. fiindcă se supăra. căile sînt aspre. după recreaţia mare. În primul an. să citească. spre Şerban. murise cu cîţiva ani în urmă. să te aşeze în locul lui Şerban. nenea Dragoş i–a spus că e “talentată”. Cu timpul. 21 A doua zi.. Se grăbeau să intre.. Îl secerase aceeaşi nemiloasă boală ca şi pe mama lui Mihai. după ce văzuse întreaga “mişcare” – vorbeşte. peste cîţiva ani.. apoi îi răspunde ritos: – Per aspera ad astra! – Asta ce mai e? – Ar trebui să mai răsfoieşti latina: “Pe căi aspre către stele”! – Aşaaa? Păi. A zîmbit şi Dana. Dana se aşează în banca ei şi dă să scoată un caiet. o provoacă. încercînd “să–i pună probleme” sau străduindu–se să le rezolve pe cele puse de ea în aşa fel încît să–i deschidă mereu interesul pentru altele.. privindu–l însă cu mare dragoste şi bucurie pe nenea Dragoş. la antrenat “în joc” pe tatăl ei.. Dana se întristează. iar stelele. Apoi. care. Şi chiar în ziua aceea a luat prima “lecţie”. care nu ajunsese vîrsta pensionării. – Mihai. se pare că “s–a molipsit” şi el bine de tot. iar acum face parte din “lotul naţional de junioare” şi se pregăteşte să susţină un simultan cu colegii amatori din liceu. aveau oră cu Isoscel. Mîna descoperă însă o floare – aceeaşi floare. După cîteva luni. iar primii ascultaţi erau cei pe care punea ochii într–o asemenea împrejurare.

apoi se întoarce şi intră. Îl chemase Socrate. puişor? îl întreabă ea. dintr–o dată. Mihai. întinde braţele–aripi. – Da. Lui Mihai îi vine o idee: – Dacă vrei... dîndu–şi seama de natura preocupărilor. – Ce e cu tine. Uşa era întredeschisă şi el a văzut–o. nu eşti la sport.. doamna profesoară! răspunde Mihai. se simte... – Ce faci. Închide ochii. aş putea să te ajut! Ce trebuie să mai citeşti? Dana ridică spre ci o privire înseninată: – Chiar ai putea? – Bineînţeles! Şi aş face–o cu plăcere! îndrăzneşte el să adauge. mai am atîtea de fişat... se pomeneşte. în ritmul ei acut. nu! Eu o fac pentru tine.. cam asta ar fi! şi–i întinde hîrtia. deodată. răspunde ea. tocmai mă duceam la domnul diriginte. – Zău. Ieşind din clasă. alt om.. Şi băiatul şi profesoara se sperie. Coridorul e prea îngust însă. o clipă stă în cumpănă... Dana. parcă nici nu îndrăznesc să te rog. M–a chemat. După cîţiva paşi se opreşte. Dar. revenindu–şi. ce constituia un unghi drept cu cel pe care “valsa” Mihai. legănîndu–se uşor. apărută dintr–un alt coridor.. Venise un elev – trimis de el – şi–l anunţase. – Nu... cu fetele? – Nu mă simt prea bine. Mihai! exclamă ea. – Nu bănuiam că “chemările la diriginte” constituie pentru tine... peste măsură de fîstîcit.. După cîţiva paşi. Băiatul o învăluie într–o privire caldă şi apoi pleacă.... – Cînd îţi trebuie fişele? o întreabă Mihai. Ce s–a întîmplat de “zbori” în ritm de vals? – Vă rog să mă scuzaţi... zîmbindu–i. şi nu prea iese! Apoi. ca să poată ieşi din acest cadru si începe să fredoneze o melodie de vals.. Am să–i spun şi profesoarei că m–ai ajutat. – Peste trei zile e bine? Danci nu–i vine să creadă: – Îţi mulţumesc foarte mult. şi gata! – Mihai. ridicînd ochii de pe nişte hîrtii aflate pe bancă. după cele cîteva volume de literatură deasupra cărora Dana ţinea mîna dreaptă. Dana a rămas în clasă. parcă are aripi şi–ar trebui să zboare.. Mihai tocmai trecea prin faţa sălii. ştiţi... Îi ceruse voie profesoarei. o sursă de 31 .22 În timpul orei de educaţie fizică..... în braţele lui Isoscel. Fata bifează cîteva titluri dintr–o listă: – Uite. mă scoţi dintr–o mare încurcătură! Adaugă Dana. – Lucrezi la referatul pentru cercul de română? o întreabă.

se mai ivise şi boacăna asta cu Isoscel. adică. înspăimîntat. – Mă rog. am plecat fără bilete de voie. După “povestea cu directoarea”.. – Directoarea n–a fost ieri la internat! N–a avut de unde să afle!. nedumerită. cu biletele de voie. ii plăcea cum gîndeşte băiatul şi cum se exprimă. – Mi–a vorbit frumos despre tine – continuă dirigintele.. – Tocmai. ceea ce îi comunica profesorul constituia un lucru foarte important pentru el.. l–am păcălit pe nea Pandele.. “A... la concert. ar trebui să fii încîntat! Participarea la concurs nu e un lucru de nimic! Mai ales cînd. tu hotărăşti! Poate că ai dreptate!. roşu ca racul pe jar... prinzînd curaj: eu şi Ionică avem la dumneavoastră o mare rugăminte.. Socrate îl privea cu atenţie.fericire. dar. Va rugăm să ne scuzaţi! A aflat şi doamna directoare!.. Se pare însă că Socrate îi chemase să–i vorbească despre altceva. înălţînd din umeri...... Se îndepărtează şi Isoscel. Ştiţi.. Socrate zîmbeşte: – Să ştii că şi el v–a păcălit pe voi! Mihai face ochii mari.... Aş zice că am fost serios marcat de ca.. acum nu–mi mai pot permite să nu reuşesc! Iar pentru izbîndă – aşa cum mi–o doresc eu – mai am multe de adunat!. şi pleacă . cu atît mai mult că.. Vă rog să mă iertaţi. la uşă.... 24 32 . Nu l–am găsit pe pedagog.. Şi. – Vă mulţumim! exclamă bucuros Mihai. – Bine! Du–te! Şi mai ai grijă de năzdrăvanul de Ionică! încheie Socrate... dar. îl ironizează profesoara. în drumul ei. N–am procedat corect: Ca să putem ieşi. vă rog să mă iertaţi! mai spune. cred că mă ia pe ocolite!” şi–a spus Mihai..... domn' profesor – prinde glas Mihai. Vă rog să–mi permiteţi.. Aş fi vrut să–i spun toate acestea doamnei profesoare. Simt că dumneavoastră vă pot spune deschis. ieri.... – Şi încă ceva – adăugă Mihai.. îi spune Socrate. – Nici eu. mai sînt! Lupt din răsputeri s–o uit! – Ştiu asta! Dar mai ştiu că ceea ce îţi oferă profesoara – concursul adică – reprezintă un “medicament” foarte bun pentru lupta despre care vorbeşti. din păcate. Ştiţi. Deocamdată însă e. ca o căciulă mult prea mare. pe mine corigenţa m–a descumpănit foarte tare. încă o dată. – Olimpiada e un vis mai îndepărtat pentru mine. Totuşi.. Bătuse. 23 – Să ştii că e foarte afectată că nu vrei să te duci la olimpiada de matematică. la urma–urmei... Şi.. nu.... Asta înseamnă că altă dată.. E bine însă că ai venit să–mi spui.

33 . trecînd pe lîngă masa lui Ionică. iese şi el pe uşă. e o replică dintr–un rol. pe dinăuntru!. 25 Dana se aşează într–una din băncile amfiteatrului de fizică. în studiul căruia este “cu totul” cufundat colegul lui. domnu' are voie – intervine Ionică – şi literatură.. Închide ochii. Ionică face o plecăciune.. Cînd îi redeschide. sigur. Hai. de. că. dar cînd le–ai făcut aşa repede? Întreabă Dana. Ochii lui Mihai lucesc de bucurie.. ridicîndu–se de la masă. că locotenentul tocmai găsise amprentele criminalului. se opreşte o clipă: i se pare că între coperţile manualului de biologie.. Bibliotecara se uită lung fără să înţeleagă nimic. observă că lucrurile şi–au recăpătat forma şi culorile normale.. – Ce amprente. neavînd încotro. că n–ai lucrat nimic la matematică. ca şi cum ar dori să–şi alunge o ameţeală. În sală mai sînt doar doi–trei elevi.În biblioteca liceului.” Intrînd. puţin speriată... n–ai mai auzit? Mihai dă–o–ncoa' repede.. Se uită mai atent: acum. – Dă–o–ncoa' repede.. de şah. Rămîne cîteva clipe aşa.. dar să ai mare grijă de ea! E singurul exemplar. – Cum ne–a fost vorba. domnu' Ionică? îl dojeneşte el. Probabil că sînt prea obosită. Mihai se apropie şi–i smulge “manualul” din mînă. – Amprente. fiindcă te–ai deranjat. părerea a devenit certitudine – Ionică citeşte o carte poliţistă. pe care–l învaţă el! Vrea să se facă actor! arată Mihai cu mîna spre colegul lui. – Aş putea s–o împrumut pentru cîteva zile? O întreabă el pe tînăra “stăpînă a cărţilor”. evitînd adevărul.... Termină de fişat una dintre ele şi–o pune de–o parte. – Bine. – Nu. Ionică. n–am nimic! răspunde fata.. treci de predă cartea şi hai să mergem. apoi. Se ridică apoi şi se îndreaptă spre biblioraft. În drum. Şi.. de peste masă. mă. Deodată simte cum conturul aparatelor spre care privea devine confuz.... – Ţi–o dau.. săltînd ochii de pe cartea lui.. că pierd “firul”. – vrem s–o dăm gata. am scris. şi pleacă. îi răspunde aceasta. m–am uitat pe “tabla” de şah!. “Ce o fi? se întreabă. Am citit mult.. mirată. în timp ce Mihai desprinde dintr– un raft volumul pe care scrie “Subtilităţi în tehnica şahului”.. să cadă la picioarele noastre şi să ne lumineze... Mihai o observă şi se apropie de ea. Şi cărţile speciale.. – Ţi–e rău? Ce e cu tine? o întreabă îngrijorat. că – ce să facem. cum o numise într–o zi. – Pofta–n cui. zîmbeşte. “steaua”. – Păi. Are în faţă cîteva cărţi. ne–a rugat. musiu îi răspunde Mihai. Mihai lucrează la o masă. ducînd mîna la frunte. Adrian îi urmează. ce amprente? întreabă Adrian. se află altceva. devenind “serios”. – Nu vă speriaţi. dă cartea bibliotecarei. dă– mi–o! Te rog! zice Ionică. ca în faţa unei săli pline de spectatori. Mihai scoate din geantă fişele şi i le oferă.

. Băieţii o salută respectuos şi trec mai departe..– N–a fost mare lucru! – Îţi mulţumesc. venind odată să–şi vadă nepotul. iar deasupra desenează. – Nu e nici o grabă. n–am chef! răspunde Mihai. totuşi. – Domnul este servit! exclamă el încîntat... Adriane. cornuleţe cu nucă. Şerbănică – foloseşte el diminutivul în derîdere – de data asta ai nimerit–o! “Dragostea învinge totul”! Trebuie să învingă! 26 Urcînd scările.. le–a spus celor trei din cameră: “Şi–acum – mă rog frumos – ia să vă fac eu vouă «ceva inspecţie». mă. dacă n–are dreptate. apelează cu încredere la subsemnatul!” Semnează apoi dedesubt.. era: “Labor improbus”. o floare. pînă atunci facem şi noi în voie “ceva inspecţie”.. Mihai. E chiar mai bine. poţi să le întorci şi mai tîrziu. ia salba maramureşeană.. Mihai şi Ionică se întîlnesc cu Adrian şi cu mama lui. Şerban. – Ce vrea să zică.) Intrînd în dormitor. Ionică se şi repede la dulapul lui Adrian şi.. ăsta? întreabă Ionica.. după ce îşi aruncă şi el ochii pe bilet. răspunde Ionică. – Păi. frecîndu–şi mîinile de bucurie. adaugă. – Am făcut totul cu mare plăcere! mărturiseşte acesta. (Expresia era a bunicului lui Adrian – un bătrîn simpatic. Ionică îi vîră sub ochi o cutie cu plăcinte “poale–n brîu”. în timp ce–1 “inspectează”. Astea ce–or mai fi? Aha! Dovleac copt! Uite şi colăcei împletiţi!” Apoi. vincii”! Al naibii să fiu. cu creion colorat. “Munca stăruitoare învinge totul!” – Aha! se bucură Ionică: deci – “Amor. exclamă: – Evrika! Mihai nu–i dă însă nici o atenţie. pe care o păstrează tot timpul în cutie. S–a aşezat la masa lor de lucru. ţi–am spus să mă laşi în pace! Mîine e “simultanul”! 34 .. deodată. – Lasă–mă–n pace. o pune în buzunarul de la piept al hainei şi începe “să joace”. Împătureşte biletul şi–l trimite către Mihai.. care. deschide tabla de şah. dintr–o parte a camerei. mormăie cu mare satisfacţie: – Plăcintă cu mere. să văz cum staţi!”. de–o vorbă bună. nici o grabă.. Se aşează şi–i scrie un bileţel: “Felicitări pentru consecvenţă! „Amor improbus omnia vincii” – Dacă ai nevoie. Bravo. îl surprinsese pe Mihai dîndu– i fişele Danei.. – Nu vezi? îşi bate joc de mine! Cred că s–a prins cu florile! – Cu atît mai bine! Dar dictonul parcă suna altfel. probabil ardelean. – Mă întorc şi eu repede – le spune Adrian – o conduc pe mama pînă la poartă. spre camera lor de la internat. după ce s–a asigurat că acesta nu–l mai aude. o femeie îmbrăcată într–un frumos costum de ţărancă. care intrase în amfiteatru împreună cu Lia. – Bineînţeles! Nu mai avem chef decît de şah! – Ionică.

afară. cu plăcută mirare... dar se răzgîndeşte. îi şopteşte: Dar cînd a învăţat el să joace şah. Dana se încruntă. în biblioteca liceului. Dana studiază cu atenţie situaţia.. căutînd o soluţie. care o urmăreşte atent pe Dana. Ionică şi Geta. iar pe–a mea – o păstrez pentru Geta! – Ai grijă să nu vină Adrian în dormitor! îi porunceşte Mihai. Priveşte încordată... bătîndu–l pe umăr. mută apoi o piesă. Danei. pe care îl face “mat”..... numai să mă lăsaţi singur. în afară de cele ce au fost scoase din joc. Joci tare. Şerban se apropie de Dana şi–i şopteşte: – Aş vrea să–ţi spun ceva. Pînă acum de ce n–ai participat la nici un concurs? Pe chipul lui Mihai se aprinde lumina unei mari bucurii.. postaţi în spatele lui Mihai. din nou (a cîta oară?) în faţa lui Mihai... Ia–i cărţile şi ţine–l în sala de lectură sau duceţi–vă la club. De jur–împrejurul sălii. Încearcă să facă o mişcare... Acum toate piesele se află în desfăşurare. Şi–acum gata! Executarea!. bravo! Apoi. din jur.. 35 . ţi–o spun alta dată! îi răspunde Ionică. pot să–ţi spun ceva? o întreabă Mihai.. întinde mîna şi mută un pion. uitîndu–se spre Ionică. luîndu–i un “nebun”.. Ionică şi Geta privesc îngrijoraţi. sînt numai ochi. mergînd spre o altă masă. A ajuns. fratele meu! Mănînc cu porţia ta.... Dana revine la masa lui Mihai. a doua zi. E de fapt. Cincisprezece mese. din partea cealaltă a mesei. în spatele cărora se află tot atîţia jucători – băieţi şi fete!.. te priveşte..... Zăboveşte un timp. o mînă de fată. unde a început simultanul. Concentrîndu–se apoi asupra tablei din faţa sa. – Cred că va trebui să facem remiza spune fata. – E o poveste mai lungă.. după care trece la altă masă. dar colegul lor.. A trecut un timp. luînd una din “turele” lui Mihai. după ce termini. unde vreţi voi. Mihai! îl încurajează Geta. îi “ţin pumnii”. ripostează pe loc. Mihai înalţă ochii şi–o priveşte pe Dana. ca şi cum s–ar fi aşteptat la această mişcare. dar trece la vecinul de–alături al lui Mihai. M–ai pus în dificultate. … – Dana.. zeci de alţi elevi asistă. Fata abia acum îl observă.. Dana trece şi deschide partida cu fiecare dintre colegi ei. Ionică şi Geta. puţin descumpănită. n–am ştiut că tu joci şah! spune ea. Te aştept! – Aştepţi degeaba! îi răspunde ea sec. – Mihai.– Atunci. * Ca într–un racord de film. ca şi ceilalţi. Printre ei se află şi Şerban. mută un pion alb. Se vede că e pusă într–o oarecare dificultate. pe cîmpul de luptă. întinzîndu–i mîna. În sufletul şi în mintea lui se întruchipează imaginea unei lumi dorite.. – Bravo. că acum un an parcă nu ştia?.

Sălcii pletoase îi invitau parcă la umbra lor plăcută.. avem şi noi nevoie să ne mai destindem.. ca să–ţi fac ţie o plăcere. un dar de suflet! Şi.. La revedere. poate... cu o figură încă mirată. dar să ştii. acum. Nici nu ştii cît am muncit... I–am promis. Mihai şi te felicit! Mihai este însă bulversat. se aude glasul Danei şi Mihai ar putea aproape să jure că vorbele acestea le–a ascultat ca atare. că pierdem filmul.. Dana... Şi–acum... înainte de a închide ochii: să învăţ... În orice caz.. molipsitor... n–am putut să–mi păstrez cuvîntul. eşti deştept şi gata! Chestia cu şahul a făcut–o praf! Ce “remiză”?!... cu plăcere! răspunde fata zîmbindu–i. să mă bagi şi pe mine în seamă. – Dana. – Cum adică “s–ar fi bucurat”? întreabă Dana.. ascultă–mă pe mine!. după atîta concentrare.. Partida e cîştigată. aş vrea să–ţi dăruiesc ceva.. hai... N–am primit în viaţa mea un dar atît de frumos! – O am de la mama! – Şi n–o să se supere? – S–ar fi bucurat foarte mult să te vadă cu ea.. Apoi rîde. impresionată. Pe cuvînt că eşti deştept! afirmă el în continuare. eu am învăţat şah numai aşa.. pe care o păstrase pînă atunci în cutia cu piesele de şah. – Nu–mi pare rău! Am făcut totul cu mare plăcere! – Eşti un băiat nemaipomenit!. îşi trece degetele uşor peste mărgelele multicolore. Chiar aşa mi–a şi spus. Fata a amuţit. fiindcă “singura zestre care nu se pierde este învăţătura”.. cu pietate. Mergeau pe aleea unui parc. Zîmbeşte şi Mihai... Ionică îl bate pe umăr: – Hai. caraghios. – N–ai vrea să ne–aşezăm puţin? propune Mihai. salba maramureşeană.. în picioare.. Mihai. hai. nedumerită.. cum ştie ea s– o facă. din buzunarul interior al hainei. dar. în faţa lui. că eşti mare! Azi faci cinste la cinema! Geta se apropie şi–l îmbrăţişează. – Mama nu mai este! răspunde Mihai cu glas îndurerat.. arâtînd o bancă. – Aşa–i că e deştept? întreabă Ionică. de parcă meritul ar fi al lui.. Eu mi–am dat seama că eşti un băiat bun de cînd m–ai ajutat cu fişele acelea. – Ea ţinea mult să învăţ bine.. Nu–i vine parcă să creadă. meşteşugit orînduite.. De aceea anul acesta m–am hotărît să nu mă las! – Bine. sărutîndu–l pe obraz. terminînd de spus. Fata o ia. să nu te superi pe mine.. exclamînd: – E extraordinară. scoate. – N–am ştiut! mărturiseşte Dana. dar la care eu ţin foarte mult. îi spune răspicat: – Am să vorbesc cu toată lumea: te–nscriem în campionat! Tu n–ai voie să stai de–o parte. dar tu. – O să–ţi pară. Fata acceptă.. ceva modest. . cînd îşi revine din frumoasa lui visare de–o clipă...– Termin imediat şi. cu ochii–n pămînt.. şahul. fratele meu. cred că n–ai prea putut învăţa: fişele mele... Şi. 36 ... în vremea din urmă.. E aşa.. spune el parcă ruşinat.

puişor! îl “tamponează” Isoscel. din nou.nu?!. un plic.. da. cu carnetul în mînă: eu socoteam c–o să scot un matematician din tine. care rezolva o problemă.. Nu–mi face plăcere – i se adresează ea apoi lui Mihai – dar mai bine îţi pun acum un trei (şi chiar i–l pune – în catalog şi în carnet –). Dana îl deschide şi citeşte: “Te rog să mă ierţi pentru tot! Am fost un măgar!” Mîna Danei mototoleşte energic biletul. Şi luaţi–vă şi caietele de teme... să vedeţi. voi! Ia. puişorilor? întreabă ea. Ionică.. dă–i drumul! Elevul ia creta şi se preface că scrie ceva. fără să se uite la tablă. colega de bancă a Danei... 27 – Ştii ce–am auzit? Cică Lia se face profă de matematică... – Trucuri vechi... Profesoara le ia caietele şi le răsfoieşte. ca să te stimulez să iei.. Poftim la loc! Continuarea o vor face flăcăii aceştia! Cei doi îşi aruncă priviri disperate. cu prefăcută mirare.. Şi– acum? – Doamna profesoară – intervine Dana. – Şi tema de astăzi? îl întreabă ea pe Ionică. – Noi? răspunde.. că nu se vede nimic! Mulţumesc Lia! îi spune apoi elevei de la tablă. – Da.. dar ieri a participat la o competiţie de şah. cum ar fi spus Şerban. – Păi. Şerban îi dă Mirelei. Îţi dai seama? Isoscel la pătrat! îi şopteşte Ionică lui Mihai. Mihai părăseşte sala. să nu–ţi neglijezi obligaţiile şcolare! E clar?. Ionica. pentru astăzi nu mi–am pregătit lecţia! – Carnetele de note! porunceşte Isoscel. Mihai şi Ionică pun carnetele pe catedră. – Ce se întîmplă cu tine. nu vreau să–l scuz pe Mihai. Dar Isoscel l–a auzit. Fata se apropie şi înmînează plicul. îşi are rostul numai dacă întîi şi–ntîi eşti în stare să înveţi.. – Ce să văd. în afară de clasă. Întoarce capul către sală (pînă atunci o urmărise pe Lia. repede! Îi somează. categoric. păi asta se descompune. Cei doi se apropie spăşiţi de catedră. în timp ce ochii îl fulgeră o clipă pe autorul acestuia. Şi–acum să–l vedem şi pe amicul tău – continuă ea. – Hai. Poate că. Vrînd–nevrînd. 37 .. aruncînd o ultimă privire spre Dana.. Orice fel de “competiţie”. Mihai însă. băiete? Văd.. ridicîndu–se din banca. doamnă profesoară.. – Nu mă priveşte! răspunde. poftiţi încoace! Haideţi. chiar dacă nu vrei să participi la olimpiadă. x – y . Mihai? îl întreabă.. După cîteva minute.. se bîlbîie.. răspunde cu demnitate: – Vă rog să mă scuzaţi. pe tablă): – Ce faceţi voi acolo. afişînd o anumită siguranţă: – Care va să zică. spunîndu–i ceva.. Isoscel..

eu sînt popă?!. – Da' tu ce dai. n–am nevoie de nimic... Cu şcoala?. gîfîie.. la telefon! spune el. la un moment dat. Ce să–i faci. răspunde bătrînul ridicîndu–se şi bătîndu–1 uşor pe obraz. Bine! 38 .. tată! spune el. se grăbeşte şi. se hotărăşte să–i spună: – Tată. primesc carnetele şi pornesc spre bancă. că. mi–am revenit! răspunde nea Pandele.. nu–i nevoie. nu mai bate cum trebuie. – Mulţumesc. Asta e! – Păi. cu feţe opărite.. să–l băgăm în “revizie generală”! încearcă să glumească Ionică. – Nu ne ierţi deloc. înţelegînd aluzia. Abia îşi trage răsuflarea. acesta. Ionică sare şi deschide. În prag se află nea Pandele. – Nu. nea Pandele! răspunde băiatul şi o zbugheşte pe uşă afară. aşezîndu–se totuşi pe scaun. continuînd să cînte. – Parcă de iertare ai tu nevoie? Şi–apoi ce. băieţi. care cîntă la chitară o melodie duioasă. Cineva bate la uşă. ai putea să vii?. dragule! îi răspunde. Ionică întinde bătrînului un scaun: – Stai puţin şi odihneşte–te! Să–ţi dau un pahar cu apă? îl întreabă. Isoscel îşi strînge catalogul. – Să ştiţi că la întîlnirea cu părinţii de sîmbătă particip şi eu – spune. Şi vezi că te–ameninţă... Este evident că a urcat în grabă scările şi acum nu se simte bine. continuă... Dacă mai dă doamna directoare vreun telefon şi nu mă găseşte! adaugă. În timpul acesta se sună de ieşire.. Mihai! îl îndeamnă Adrian. sigur că da!. sîmbătâ! Ce zici. Mihai vorbeşte la telefon: – Mulţumesc. mimînd ritmul bătăilor de la baterie. “motorul”. puişor! îi spune lui Ionica... adresîndu–se lui Mihai.. – Mai dă–l încolo de trei. gratuit? întreabă Ionică. Mihai încearcă să citească o carte. cu ironie. înainte de a pleca din clasă. Nu reuşeşte însă.. mulţumesc. arătînd spre inimă. – Repede. Nu. – S–ar putea. cu două creioane între degete... nea Pandele! răspunde Ionică. e o întîlnire cu părinţii. Apoi.. ia mai scoate nişte “poale–n brîu”! îi comandă el colegului. – tot trei.. În biroul administrativ.. Avem doar examen în curînd! 28 Întins pe pat. măi năzdrăvanule. s–ar putea să trebuiască ce ziseşi. – N–ai mai lăsat decît “săratele”. E taică–tău. zîmbind. că te–ascultăm aşa. după o ezitare.. ce se face poarta fără mine?!. Da?!.. portarul. Bine! Bine.. din nou corigenţa! Băieţii.. Gîndurile îi zboară la altceva.zece! Şi mătăluţă. Şi–acum să mă duc.

Iată însă că ziua fixată sosise. zîmbind. domnule profesor – spune doctoriţa. – Sper că v–a spus ce s–a–ntîmplat! – Ne–a spus tot şi cred că i–a prins bine. Acum.. băiatule. te-aştept!. fără să facă nici un fel de zgomot şi împinge puţin de uşă înăuntru. Se ridică enervat. Vorbeşte dirigintele.. cu un mic geamantan în mînă. răspunde tatăl. – Măcar la adunările cu părinţii şi la aniversări să fim şi noi împreună! răspunde doctorul. aşa da. “Acum trebuie să înceapă” – îşi şopteşte el.. însoţită de profesoara de fizică. Ajungînd la uşa cu pricina. De la un colţ al culoarului. face oficiul de gazdă. îndreptîndu–se spre dormitor. Auzind paşi în spatele lui. “Uite–o că se ţine de cuvînt!” bombăne Ionică. după treiul de la Isoscel l–a obsedat pur şi simplu.. ieşind din ascunzătoare. primindu–i. – Poftiţi... într–adevăr. tatăl lui Mihai.. – Dar ce minune s–a–ntîmplat de–aţi venit amîndoi? întreabă Socrate. îl salută respectuos. “Şi–acum să te văd. dar Ionică. după obiceiul lui. – Şi eu sînt convins! adaugă Socrate. îi părea cumplit de rău. profesoara de fizică. Păşeşte pe culoar în vîrful pantofilor. Ionică pîndeşte.. ca dovadă.Atunci. pe rînd. 39 . – Mulţumit de Şerban? se interesează mama. se îndreaptă spre sala unde urmează să aibă loc discuţia.. – Sînt bucuroasă că vă văd.. Părinţii elevilor din clasa a X–a B intră. nu–1 aude. arată spre geamantan. “Ei. Şi. 29 Într–adevăr. n–aţi întîrziat! îl invită dirigintele în clasă. Socrate. pînă sîmbătă. Din spate se apropie doctorul Pascu şi soţia lui. La catedră – cei trei: Socrate. rîzînd. Între timp. într–o altă clasă.. se apropie. schimbă cîteva cuvinte cu mama Danei. stînd în aşa fel încît să nu fie observat. pînă ce simte că totul s–a potolit pe culoar. în acest moment. Isoscel. ascunzîndu–se în grabă. Trecînd pe lîngă Socrate. desprinde uşurel clanţa. întoarce rapid capul: Isoscel. vin direct de la gară! Şi. în bănci... părinţii lui Şerban. se apleacă şi priveşte pe gaura cheii.. ca să nu fie văzut. gîndul acesta – cum va da el ochii cu taică–său. cu inima la gură. Părinţii sînt aşezaţi precum elevii. ce–ai să te faci sîmbătă?” îşi zice.. “Trebuie să deschid uşa!” hotărăşte el... în sala în faţa căreia Socrate. adăugînd: – Mă iertaţi. ne–am gîndit că ar fi folositor pentru toţi să participe la şedinţa noastră şi doamnele profesoare de matematică şi de fizică – spune. Rămîne aici cîteva minute. se vede mai bine şi se şi aude!” – Fiind o clasă de profil real. fără ca Mihai să fi găsit vreo soluţie salvatoare. dirigintele. poftiţi..

Adunarea se terminase de vreun sfert de oră.. n–ar fi făcut aşa ceva... la matematică: un elev ca Mihai Marinescu. mă. cu mari posibilităţi. Simte că se desface pămîntul sub el. urechile la spusele lui Isoscel. bineînţeles că n–o urca. – Ce faci.. Părinţii plecau. El era om delicat. Ce–o fi pe sufletul lui?. încetişor. fără ambiţie. fratele meu! exclamă el. Pe uşă intră. Ionică.. În internat.. – Noi îi ajutăm pe copiii dumneavoastră cît putem mai mult – continuă ea.. Nu avusese curaj.. Isoscel însă. desigur – mai discutau cîte ceva cu Socrate. cu sufletul pustiu. nu ştia cum s–o ocrotească mai repede. din cînd în cînd. băiat bun de altfel. mai grăbite. în nici un caz. tată! spune Mihai cu glasul aproape pierit.. în clasa unde se ţine adunarea. Nu voise să–l mîhnească de la început. Sperase că profesoara să nu vorbească tocmai despre el. anul acesta a debutat foarte bine. Mihai nu răspunde. care–i ajung pe buze. ar fi fost cel puţin prevenit. ca şi la sosire.. în văzul lumii. încît m–a şi surprins. o rupe la fugă.. făcuţi pe vîrfuri. iar cu gîndul şi cu sufletul – strînse parcă de gît de o mînă care încearcă să le sugrume – se află acolo. pe scenă. ca să se convingă dacă ai lui au venit sau nu. Ionică închide ochii. 40 . cumva. ca să–1 trezesc! Tatăl lui este. Se ferise să–şi întîmpine tatăl la sosire. Trage. Dacă i–aş fi spus.. Ionică cercetează mai departe sala. lacrimile. consultaţii.. I–am dat un trei.. îşi continuă însă rostogolirea.. plîngi? îl întreabă Ionică.. că ai mei n–au venit. sub bărbie. să ştii! Mihai a încremenit. după ce – unii dintre ei. “Bietul tata! exclamă gîndul lui Mihai.. înghiţindu–şi. pentru că. pînă ce se înnoadă... pregătire pentru olimpiadă. cuprins parcă de o mare suferinţă.. Unele. ca apoi să se lase din nou pe tînjeală!. se ridică tatăl lui Mihai. prin fereastră. Poate că s–ar fi gîndit la un răspuns!... fără muncă serioasă nu se poate! Şi ne pare rău că trebuie să v–o spunem. Mihai lucrează singur în sala de lectură. ca o furtună. Isoscel s–a aşezat cu artileria pe noi! Eu am baftă. – Să trăieşti. – Sărut mîna. plăcut bineînţeles. ar fi trebuit să–i spună neapărat şi despre situaţia de la matematică. nu–l mai lua prin surprindere.. spre exemplu.. deşi aşa s–ar fi cuvenit.... Nu este în stare să spună nici un cuvînt. facem şi ore suplimentare... aşa cum ştiţi cu toţii. Priveşte.. după cîţiva paşi. ciulind totuşi. fiule! îi răspunde mecanicul. dar asta este situaţia: unii dintre aceşti copii nu prea muncesc sau o fac sub capacităţile lor! Iată. Dar pe taică–tău “l–a scos la lecţie”. E un fel de a spune că “lucrează”: stă cu ochii într–o carte. “E clar. aici? Din prima bancă. n–am avut ce face. Dar.Din unghiul său. de lîngă fereastră. rînd pe rînd. trăgîndu–şi un scaun... uşa la loc şi. n–au venit!” exclamă el uşurat. fără studiu individual. cînd simţea ori vedea undeva o rană. Sala întreagă îl priveşte. – E de jale. Iar Socrate. în cazul acela. luîndu–l pe după umeri.

un anunţ cu iz de invitaţie la nuntă: “Elevul Şerban Pascu are onoarea să invite pe toţi colegii săi. nu este “obligatorie!” Aşează creta şi se întoarce spre sală: – Prezenţa însă.. – Da. Şi el te preţuieşte. da! continuă el. am înţeles! îţi mulţumesc! îţi mulţumesc că ai venit... duminică. în rîs. Ai văzut. să ştii.... în recreaţie. verbal. a subliniat pe toţi.. cu bucurie... deşi o stropise cu lacrimi... pe care le împlineşte... dar. e un prilej să vedem cum mai stă lumea. Mergem! 31 41 . De aceea. După o săptămînă de chin şi de muţenie. cu cretă colorată... ochii priveau din nou. dacă–ţi dă mîna – se aude răspunsul lui Şerban. băiete! În clipa aceea se opreşte şi.. izbucnind apoi... la aniversarea celor şaptesprezece primăveri. de parcă avea sufletul sub tălpi. ori de. Dar trebuie să iei viaţa mai în serios. – Am stat de vorbă şi cu dirigintele. – Ştiu că eşti supărat – continuă băiatul.. din strada Zefirului nr. se dezleagă”. Ionică priveşte spre Mihai: – Ce zici de el?. privind. rostise aceste vorbe care. dacă mai poţi! – Eu am încredere în tine. – Cum adică “fără ţinută”. în fugă. – Se poate şi fără–fără”.La urmă de tot. Asta înseamnă. Călca încet. Şerban se apucă şi scrie pe tablă. Ceremonia va avea loc în locuinţa personală. Ţinuta “obligatorie”.. cum mai stau lucrurile. după firea ei. cu ţinută morală! Băieţii şi felele din jur se amuză. Şerbane? Fără–fără?! întreabă Geta.. textul anunţului. atunci. orele 18.. 30 Peste cîteva zile încordările se mai neteziseră. După ora pe care o avuseseră cu Socrate. – Asta înseamnă că mergem şi noi! – Ai dreptate... Era abătut. cum “devin de se leagă.. îl priveşte drept în ochi. adăugă tatăl. cînd aflase despre corigentă. 5. spre Dana. în toamna aceasta. “are onoarea să invite pe toţi colegii”. Te rog să mă ierţi. Tot aşa îi spusese şi în vara trecută. îi aduseseră o mare bucurie în suflet. Mihai! Băiatul simţi un nod cald în gît.. lucrurile căpătînd o culoare mai limpede. N–ar fi vrut să le mai audă niciodată pronunţate în situaţii şi pentru motive asemănătoare. În banca lor fiind.. cu toată fiinţa lui. ridicîndu–i bărbia.... venea şi tatăl lui Mihai. tată. în jur la toate cîte puteau fi văzute... şi pentru ceea ce mi–ai spus! răspunde Mihai.

ca într–un exerciţiu specific paradelor de modă. Cînd se mai linişteşte. O să lăcrimeze Geta cînd te–o vedea. în timp ce colega ei dă ocol camerei. Dana. o 42 . Imaginea lucrurilor din jur se tulbură. ia o carte de pe noptieră şi începe să citească. sosit şi el în întîmpinarea musafirilor. – Intraţi! îi îndeamnă doctorul. – Iar a făcut gol în garderoba familiei – comentează o fată. S–a dus să cumpere nişte şerveţele! Noii veniţi sînt salutaţi cu exclamaţii de bucurie. Am luat–o de la unu' dintr–a douăşpea! E puţin cam mare! – E bine. În prag. ceva s–a întîmplat!” se gîndeşte şi simte cum o prinde îngrijorarea.În dormitor. Se temea că n-o să mai vadă. Deodată se opreşte. Fata simte ameţeală. nu încercaţi o dată cu mine? – O să cîntăm acolo destul! îi răspunde Mihai. fără să se uite la el. mă. Muzica de la casetofon creează o ambianţă plăcută. Îi redeschide apoi. salută gazda. Adrian ciupeşte corzile chitarei. se întinde pe canapea.. nu mai vede bine. 5. mai ales. Mihai şi Adrian. face creţuri la spate? întreabă Ionică. dansează. În bucătărie. de seară şi avînd în urechi nişte cercei “africani”. Se ridică de la masă şi se plimbă puţin prin cameră. Geta. în momentul în care pe poartă intră Geta.. ca atunci. le răspunde mama lui Şerban. Par foarte bucuroşi că sînt împreună. Vlad şi încă un coleg. Se aude soneria. – Haideţi. Eşti foarte bine! adaugă. băieţi. îmbrăcată într–o rochie lungă. Deschide apoi o fereastră şi respiră aerul potolit al toamnei. din nou. “Totuşi. în laboratorul de fizică. – Bine–aţi venit. fii atent. e bine! remarcă Mihai. Au ocupat camera de zi şi camera lui Şerban. Închide ochii şi rămîne astfel aproape un minut. la biroul din camera ei. E nerăbdător să cînte “Mulţi ani trăiască”. cu buchete de flori în mînă. totul este normal! “Ce bine!” exclamă. Ionică. – La mulţi ani! să vă trăiască Şerban! spune Geta. Doctoriţa Pascu îşi scoate şorţul şi se îndreptă spre uşa de la intrare. se tulbură. fiindcă. Poftiţi! Îi invită ea înăuntru. rîd. aranjîndu–şi haina în faţa oglinzii de la dulap. Trebuie să vină şi Şerban. înseamnă că ceva e în neregula. Spre mirarea ei. părinţii lui Şerban aşează sandvişuri pe mai multe platouri. vorbesc. stîrneşte senzaţie. 33 Aproape toţi elevii clasei a X–a B se află acum în casa din strada Zefirului nr. scrie ceva în jurnal. – Adriane. în vreme ce–şi potriveşte nodul de la cravată. dar cu spaimă. înmînînd mamei un buchet de flori şi un pacheţel cu o carte. 32 Cam în acelaşi timp eu pregătirile băieţilor. Băieţii.

Dana! îi spune. E un roman de dragoste. fără intermediari. Îl observă. zîmbind. Cînd apare lîngă el. – Dar am casa plină de copii. peste cîteva minute. Doctoriţa ridică receptorul şi răspunde. Soneria de la intrare se aude din nou. . care acum scoate dintr–o cutie un iepuraş alb. E vorba de–o operaţie! Te descurci singur? – Parcă am altă soluţie? Ce să fac?! O să mă mai ajute şi fetele! – Sigur. pe Şerban. adaugă. se apropie de fereastră. Pînă la urmă se hotărăşte. Bine! N–am încotro!. Ionică e mîndru. – Ce faci. băiatul cu broaştele. o strecoară. nu spuneai tu că e un băiat bun? Eu.. Dana citeşte. după un fotoliu. o s–o citesc eu! răspunde Şerban. Întîmplător. pentru că are în mînă o “sticluţă” de votcă. – De la spital: o urgenţă! trebuie să plec. mişcarea este observată de doctorul Pascu.. mama are dreptate – îi spune tatăl. Ascultă cîteva secunde. care o aşteaptă în faţa blocului. în grabă.. dar nu poate să aplaude şi el. – Cine era? întreabă doctorul. tată. Dana îl ia de braţ şi pornesc amîndoi pe stradă. Şi–apoi.. E foarte frumos! – Cealaltă jumătate. Şerbane! îi urează fata. Întinsă pe canapeaua din camera ei. mîngîindu–l. mirată. băieţii şi fetele dansează. pe care o tot ascunde la spate. bucuroasă. abia au venit: e ziua lui Şerban. ca şi cînd el ar vedea–o. 43 . Zîmbeşte. ţopăie îndrăcit. cu o floare în mînă. la rîndul ei. Mama lui Şerban aranjează în vaze florile primite. Deodată.. sună telefonul. neştiind unde s–o aşeze.. pe neaşteptate. împlineşte şaptesprezece ani!. pînă va veni Şerban.. mai ales că merge toată clasa. frumosule mic? rosteşte el ca–ntr–o şoaptă de dragoste. băiatul tresare. Geta şi Ionică sînt vedete. În lipsa gazdei sărbătorite.. de casă. o bănuială i s–a strecurat în suflet. oferindu–i floarea. după cîteva clipe de zăpăceală. “biologul”.. care îl şi însoţesc în bucătărie. Mihai se crispează.. sosit din bucătărie.. căruia ţinea să i–o dea în mod direct. Apoi se îmbracă în grabă. dar nici Şerban. măi.. Doctorul Pascu îl ia în braţe şi. Mihai întinde mîna şi–i netezeşte părul mătăsos de pe spate cu o plăcere deosebită. Din clipa în care a intrat în casă şi a văzut că Dana nu este. cartea pregătită.... lăsînd cartea de–o parte. dîndu–i. Din bucătărie se aude vocea mamei: – Păcat că nu te duci. sigur! sar cîteva dintre ele. Priveşte neliniştit spre Ionică. care apăruse în uşă – ai nevoie să te mai destinzi şi tu! Sînt sigur c–o să te simţi bine!. În jurul lui se adună băieţi şi fete care se amuză de acest dar insolit. – Mulţumesc. Şi... după alte cîteva secunde şi închide telefonul. începe să rîdă. – La mulţi ani. împachetează cartea pe care o citea şi iese pe uşă. Pe uşă apare însă Emil... oricum.aplaudă. ţi–am călcat bluza ta! – Dana. văd eu! răspunde fata. – Îţi mulţumesc.. Am citit şi eu jumătate din el...

scoţînd–o de după fotoliu..Lia îl caută în bucătărie pe doctor şi–l invită la dans.. tatăl lui Şerban lasă pregătitul sandvişurilor şi “intră pe ring”. cine vrea să mă ajute? Cîteva dintre ele intră buluc în bucătărie şi iau platourile cu sandvişuri şi prăjituri. Se opresc şi ceilalţi. – De ce? Zicea că dumneavoastră l–aţi învăţat să danseze. urîndu–i lui Şerban “La mulţi ani!”. Şerban deschide pianul şi cîntă şi el! – Ei. rîzînd. Copiii iau paharele şi ciocnesc. serviţi–vă! îi îndeamnă el. Cu zîmbetul pe buze. – Hai. îi asigură Ionică. ţinînd seama de faptul că s–a rezolvat şi problema. şi în cameră intră cei doi. fraţilor. s–ar prăpădi de rîs! spune el.. Se aud paharele ciocnindu–se. Geta îl întreabă: – Tu ce faci. pentru cînd era băiatul mai mic. cum. Neavînd încotro. fraţilor. dintr–o dată: – Ce e asta. înghesuindu–le apoi la gura sticlei lui Ionică. doar pentru el: – Apropo de bileţelul de la şcoală. luaţi. că te–nvăţăm noi! îl încurajează Ionica. Geta dă tonul şi casa răsună de “Mulţi ani. Dana observă şi priveşte oarecum intrigată reacţia băiatului. gimnastică! exclamă Geta.. Hai. Mihai încremeneşte. Gustînd din lichior. doctorul Pascu asistă la toată scena. Ionică. în vreme ce tatăl lui Şerban vine cu o tavă mare. cînd îi vede. Mihai se apropie de sărbătorit. Felelor.. Ionică se strîmbă de parcă ar fi băut cine ştie ce. – O fi făcut de mama lui Şerban – spune el. băiatul. – Am adus cu o sticluţă de votcă. către colegi. oprindu–se din dans. – Dacă m–ar vedea fiu–meu. în trei?! se miră Mihai.. – Asta se poale şi în cinci! Nu vezi. căci el le luase votca. E făcut de mama lui Şerban special pentru voi. dar tango şi vals!. – Întîi ciocnim! spune doctorul. 44 . În atmosfera de bună dispoziţie generală. Mihai începe să imite mişcările prietenilor lui. într–un colţ al camerei. cu siropul ăsta? Mai întreabă făcîndu–le semn să se apropie de fotoliul aflat într–un colţ al camerei.. cu alte pahare! Şerban aduce din bucătărie pahare curate. cu Şerban? Doar nu vrea să cumpere tot magazinul! Uşa se deschide. Lia face ochii mari. şi–acum. trăiască!” Adrian acompaniază la chitară... pe care se află multe păhăruţe cu lichior.. Ce facem.. jenat. Observîndu–l... Mihai: să ştii că nu mai poţi conta pe mine! Pe bune!. “şerveţelelor”. Mihai a rămas singur.. dar cu siguranţă. chiar atunci. repede. strigă cineva. se aude vocea lui Vlad. nu dansezi? – Nu prea ştiu. mărturiseşte. – Dar ce–ai vrea? îi răspunde Şerban. îţi baţi joc de noi? – “Aqua chiara”! răspunde tatăl lui Şerban. – Este adevărat. – Vino–ncoace.. şi. Acesta îi spune încet. care întreabă: – Ce–o fi. – Păi. dansăm mai departe? întreabă Vlad. Băieţii se reped asupra lor.. Băieţii strigă: – Hip! Hip! Ura! aplaudînd apoi cu toţii.

Ionică o îndeamnă pe Geta: – Ia–l pe Mihai! Fata se execută imediat.. Minutele se scurg greu. dirigintele îl îmbrăţişează pe Şerban. care pătrund prin fereastră. Se simte golit parcă pe dinăuntru. izbucnind în rîs. le duc spre buze şi. în dulap. Fiinţa i se oglindeşte cîteva clipe în apele frumos colorate ale acesteia. de parcă ar vrea să–şi potolească o arsură. începe să danseze cu Şerban.. Mihai îşi cere scuze. E nemaipomenit! exclamă Ionică în şoaptă.. dar somnul n–a vrut să–i mîngîie genele. Cîteva secunde nu ştie ce să facă. care. Cu un gest definitiv închide cutia de şah şi–o strecoară la loc... Nu e bună – mai precizează doctorul – dar face bine! În hohotele generale de rîs. le răstoarnă pe gît. Mihai a stat cu ochii închişi o vreme... apăsînd pe butonul unui casetofon: – Damen tango! Imediat. cu o sticlă de whisky. în cîteva rînduri. În aplauzele tuturor. prin apropiere. din oglindă. – Îmm!. “Te rog să–ţi bagi minţile–n cap! se răsteşte la acel chip gîndul ce se foise.. după o ezitare scurtă.. pe fundul geamantanului. Îşi umple un pahar cu apă şi bea cu sete. în lumina razelor lunii. îi rupe capacul aproape cu duşmănie. Privirea i se anină de propria lui imagine. cu dulce ironie. Cercetează cu degete ca de orb locul. pînă 45 . Ceilalţi îl secondează într–un cor înfundat. Lasă paharul pe chiuvetă şi se priveşte mai atent. ca la o comandă.. O deschide. şi–apoi s–a dus. Asta mai zic şi eu “viaţă pe cont propriu”! Te–ai făcut mare... adresîndu–se colegilor: – Ţineţi! Întind cu toţii paharele. plafonul camerei. după care. mai multă grijă pentru botine! Sînt ale unei verişoare! îl mustră Geta. prin întuneric. aprinzînd lumina. 34 A trecut de miezul nopţii.. O împătureşte apoi într–o batistă şi– o aşează undeva.. fără să fie observat de tatăl său şi nici de fete.. colegele sale invită pe băieţi la dans. Acum ochii lui Mihai aţintesc. îi oferă o carte şi–i spune: – “Excelsior”!. numai Ionică zîmbeşte strepezit. ca să–l trezească. Şerbane! Bravo! mai adaugă el. cu priviri ghiduşe. pînă găseşte cutia de şah. Iată–l ridicîndu–se cu grijă şi deschizînd dulapul. Mihai o urmăreşte cu privirea pe Dana. Şerban dispare pentru cîteva secunde într–o altă cameră şi se întoarce. A fîlfîit. Intră apoi în camera de baie. căci continua să privească spre Dana. Dansînd absent.. cu nişte aripi obosite.turnîndu–le în sticlă apă. Mihai pierde ritmul şi–şi calcă partenera pe picior: – Cavalerul meu. Fîstîcit. Înţelegînd ce se peircec în sufletul prietenului său. speriat de vîrtejul din mintea băiatului. ce se stinge pe loc în clipa în care o fată anunţă ritos. Făcîndu–i–se parcă milă de el.. şi scoate din ea salba maramureşeană. tocmai în momentul în care în cameră apare Socrate.. O senzaţie de uşoară ameţeală îl determină să se sprijine cu mîna de masă.. Ionică şi Adrian au adormit de mult.

.. ai făgăduit că ai să–nveţi – aşa cum a fost dorinţa mamei –. întreabă: – Ai înţeles. Răspunsul se rosteşte în acelaşi registru al frămîntărilor: “Promit!” Hotărît. la sfîrşitul trimestrului. Ţi–ai călcat îndeajuns cuvîntul. zece la fizică. mereu alături! Şi reuşeşte! Deci – zece la purtate.... Acum. Dana îi iese însă tot mai mult în faţă.. mormăit. 36 Către primăvară... dar el se trudeşte să–şi ţină privirile alături de ea. Viaţa îl poartă pe la diferite ferestre ale bucuriei: zece la Isoscel.. Uite unde ai ajuns! Nu vreau să–mi fie ruşine pentru tine!”. dublînd–o pe aceea înscrisă de Socrate în catalog şi în carnet. ce–ar fi să agăţăm şi carnetul de note în pom? spune bătrînul. de–acum înainte. zece la Socrate.. dar. ore în şir. Pluguşorul. cînd băiatul se află în vacanţă. intră în ogradă şi începe să plesnească din bici şi să spună.. flăcăule. Pentru tine ea nu este.. pentru gîndul şi pentru sufletul gazdelor.. însoţit de cîţiva băieţi din sat.. îngîmfată.... peste tot.. Şi?!. băiatul închide lumina şi dă să iasă. decît eleva Cristea Dana.. şi–a luat şi el cîteva zile de concediu. o reaprinde. – Vrei să rîdă tata de mine? – De ce crezi aşa ceva? – Ar fi o naivitate. deasupra amintirilor. rumenite în baia potolită de aur celest.atunci. dar l–au lăsat pe masă. larma bătăliei cu ghiulele albe şi reci pune stăpînire peste frîntura aceea de lume. o întrebare de dinăuntru. îndirjit se apropie de oglindă şi aproape lipind... Tatăl trebuie să sosească din clipă în clipă.. În casa părintească. formaţia de muzică rock a clasei a X–a B era deja cunoscută în 46 . Mihai se luptă să–şi ţină cuvîntul dat sieşi. deasupra pămîntului. Iată că a început să ningă. glasul lui Ionică. trezit din somn. dom'le? Dana nu există! Clar?!. “Promiţi?” aude.. după cîteva clipe. la vedere. din sat.. freamătă deasupra oamenilor. Frunzele.. bunicule! – A te bucura sincer de o izbîndă a ta nu e nici naivitate şi nici îngîmfare. E nota pe care şi–o pune singur.. Ia paharul şi mai înghite două guri de apă. că ai să demonstrezi şi că le vei demonstra de ceea ce eşti în stare. Mihai iese bucuros în curte împreună cu tatăl lui şi cu bunicul... Nu l–au agăţat în pom.. zece.. din nou. ninge tot mai mult! E Anul Nou! Ionică. dintr–a X–a B. – Mihai. 35 Toamna – cu suflet de blîndă aducere–aminte şi chip de lumină – îşi trăieşte ultimele zile. Ninge. Cînd poezia bicelor şi a vorbelor se sfîrşeşte. – Care faci gălăgie–acolo? se aude.. Mihai împodobeşte pomul de iarnă împreună cu bunicul..

Mihai zîmbeşte. Ionică a învăţat repede secretele bateriei. – Dar să–l vezi şi pe băiatu' mîine pe teren! adaugă Ionică. de aceea îşi dorea şi aici un zece. Cîntecul lui.. Iar inima băiatului mai rostea încă. încercînd să facă abstracţie de prezenţa ei. – Îţi mulţumesc. completînd vorbele cu o reverenţă şt izbucnind apoi în rîs. ţinîndu–i hangul.. Şerbane! îi răspunde Mihai. L–au primit cu prilejul unui spectacol pe care l–au dat pentru toată suflarea liceului. prinsese. – Deloc! Mai mult: îţi declar că mi–ar face mare plăcere să fim împreună în această activitate.” – Geta. au fost copleşiţi de aplauze.. Mihai a muncit mult şi i–a forţat şi pe ceilalţi să–1 urmeze. ce să–ţi spun – e formidabil! – Ura! Ura! a început să strige Geta şi. la orgă electronică!. La sfîrşit. Venise lîngă scenă.. în timp ce aceasta încă mai făcea plecăciuni în faţa sălii – le–ai luat piuitul la toţi! Bravo! Fata se întoarce către el: – Mulţumesc. şi Dana şi Şerban. Am avut mari spaime astăzi. era murmurat acum de întreaga sală. pot să cînt alături de voi. în repertoriu!. Rămăsese şi ea surprinsă de propunerea lui Şerban. iar Geta era “vedetă a cîntecului” încă din gimnaziu. sărind de pe scenă.. După vacanţa de iarnă şi–o adusese la internat... Mihai avusese ideea alcătuirii ei. Socrate i–a ajutat. Altă data. Aplaudau. rugind–o pe directoare să le cumpere cele de trebuinţă unei formaţii muzicale în viitorul căreia el începuse să creadă. – Mihai. cu siguranţă că va fi mai bine! – Şi eu sper! Oricum.. sincer. Se deprinsese cu sunetul cel mai de sus. dacă eşti de acord./ Scumpii ani de liceu/ Enigmatică prefaţă/ La romanul ce e doar al meu!. din preajmă.întreg liceul. Cînta şi el. întinzîndu–i mîna. Geta – îi şopteşte Ionică prietenei sale. Dana... din gama notelor şcolare. pe care îl intitulase “Ani de liceu”. Îşi ia apoi chitara si iese din sală. nu numai Adrian. – Nu glumeşti? l–a întrebat Mihai. Fata se apropie însă de el şi–i spune: – Mi–a plăcut foarte mult cum ai cîntat! Astăzi aţi fost grozavi! – În special “bateria”! precizează Ionică. îmi pare rău că n–o să fie acolo Gică Hagi: s–ar face “faţă palidă” de invidie. îl îmbrăţişează pe Şerban şi–1 sărută. în acele clipe. maestre îi spune. doar pentru sine: “Ani de liceu/ Cu prietenii pe viaţă... rîde. vă felicit pentru ceea ce aţi izbutit pînă acum! Iar cîntecul liceenilor. băieţii din clasa a X–a B joacă fotbal pe terenul din 47 . Dana îi privea pe amîndoi. Mihai o priveşte în treacăt.. de mulţi ani. – Bineînţeles! “recunoaşte” Dana. Se bucură sincer de iniţiativa la care a fost martoră. 37 Împărţiţi în două echipe. Mihai era mulţumit. Aşa că erau gata să intre.. la chitară.

Ionică trimite mulţimii entuziasmate sărutări pe care le flutură de pe vîrful degetelor de la propriile sale mîini. trece mai departe. Vlad este reprezentantul vostru şi al liceului. colegele celor aflaţi pe teren.. Vlad. pune mingea la mijlocul terenului şi jocul se reia. Pe uşa intră directoarea liceului. sincer mîhnit şi congestionat. ridicîndu–se. Profesorul de sport. Ionică soseşte în grabă lîngă el. cu atît mai mult cu cît “golul era ca şi făcut”! Dar Mihai. decît o luxaţie care îl va ţine.. cu toţii. Sînt. – Las' că ştiu eu. fără îndoială. încordaţi. – Bravo.. cumva. centrul înaintaş al echipei adverse. cînd se pregătea să tragă.. care arbitrează.. Dar suporterii cei mai activi sînt fetele. rapid. s–a julit. – Te–a lovit într–adins.. exclamă “centrul înaintaş”. îşi dă seama că s–a rănit la mîna dreaptă. Ionică îi aţine însă calea şi–l deposedează cu o mişcare rapidă şi dură care “seceră” pur şi simplu adversarul. Ionică înaintează vertiginos.. după cum nu las de–o parte nici starea ta sufletească. nu se mai poate ridica. Galeria amuţeşte.. Are în ochi luciri de satisfacţie. sparge apărarea adversarilor.. “De–aceea”.Şi te–ai gîndit aşa. semn copiilor să se aşeze. Elevii se ridică. ţopăind de bucurie. Încercînd să prindă balonul. într–adevăr. făcînd. de unde o asemenea concepţie?. Face cîteva driblinguri spectaculoase. “l–ai aranjat” cît ai putut mai bine. care încearcă o nouă pătrundere.. lăsînd parcă spaţiu liber pentru fluierul strident al profesorului– arbitru. aflat în poartă. Mihai îl priveşte cu căldură. driblează în stînga. 38 – Eram sigur că 1–a lovit cu intenţie – mărturiseşte Ionică. sîngele curge în voie. se apropie de poartă şi marchează. imparabil. Ionică! Bravooo! ţipă Geta. Problema e dacă se va face bine pînă la data olimpiadei pe ţară. totuşi. – Am dat telefon la spital – spune ca. o vreme la pat. dator – intervine Socrate. De aceea n–am putut să rabd şi. acum.. se află acum la balon.. În jur s–au strîns elevi şi din alte clase. şi iată. se–apropie de poartă şi. – Hai. sub imboldul căreia ai luat o asemenea hotărîre. – .. la concursul de matematică. că n–ar trebui să rămîi. Nu fac abstracţie de faptul că vă aflaţi pe terenul de sport – arenă de luptă.curtea şcolii.. Mihai.. – Gool! Gool! explodează galeria. singur m–am lovit! îi răspunde Mihai. desigur – continuă dirigintele. Vlad. aşa–i? – Nu e el vinovat. Am primit asigurări că nu e.. în acelaşi timp. Galeria îl aclamă pentru această reuşită. Şi.. În momentul acesta mingea se află iarăşi la Vlad.. Absenţa lui 48 . încovoiat de durere. apărut în calea lui.. Strigătele ei sînt acoperite de aplauze. reintrînd în joc. întrebarea pe care ţi–o pun este: cum te–ai gîndit că aşa trebuie făcută dreptatea. în dreapta. se– aruncă şi blochează mingea. totodată. cu balonul la picior. îl păcăleşte şi pe Ionică. cînd a plonjat. Ionică! se aude glasul Getei. chiar în momentul acesta..

ne–ar afecta, desigur, pe toţi, ne–ai lipsi de un posibil premiu! Să sperăm că lucrurile se vor rezolva cu bine!... N–am nici o îndoială că celelalte aspecte le rezolvaţi dumneavoastră, aici! adaugă directoarea, purtîndu–şi privirea de la Socrate spre Ionică, apoi peste întreaga clasă... – Aş vrea să vă mai spun ceva, continuă Ionică, după plecarea directoarei. Dac–aş fi ştiut că se înlîmplă necazul acesta, nu l–aş fi lovit, oricît de prieten îmi este Mihai. Vă rog să mă credeţi!... Şi–acum – adăugă el spăşit – sigur că trebuie să mă pedepsiţi. Nu mă supăr! Am făcut–o, trebuie s–o trag! – Trei săptămîni consemnare în internat! hotărăşte Socrate, sec. – Nu s–ar putea două, domn' profesor, se roagă Ionică, depăşindu–şi orgoliul. – Patru, dacă vrei, se poate! cade, ca o ghilotină, precizarea dirigintelui. Dezumflat, Ionică se aşează în bancă. După cîteva secunde, îşi îndreaptă ochii spre mîna bandajată a lui Mihai. – Tot aşa de râu te doare? Îl întreabă. – Nu mîna, ci capul mă doare!... De prostiile pe care le faci! îi răspunde Mihai. Ionică înghite în sec, n–are încotro... 39 – Florile sînt din partea mea, iar bomboanele de la Ionică. Ar fi vrut să vină personal să ţi le aducă, dar e consemnat, trei săptămîni nu mai iese în oraş! Vlad îl invită pe Mihai să ia loc pe fotoliul de lîngă pat. – Ce–i drept cu am voie să ies, dar cu butucul acesta de ghips – spune el, arătînd spre picior – plimbarea n–ar fi prea agreabilă. Oricum, îţi mulţumesc pentru bomboane şi să ştii că nu–i port pică! Ba aş zice că, dimpotrivă: acum, după cum vezi, pot să lucrez mai mult pentru olimpiadă. Mihai priveşte caietele pline de exerciţii şi cărţile de pe masa lui Vlad. – Şi dacă nu–ţi vor scoate ghipsul pînă atunci? Mai sînt doar şapte zile. – Sigur nu mi–1 scot, mi–au şi spus. Aşa că îl car după mine. Îţi dai seama, voi fi un om cu mai mare “greutate”. Băieţii fac haz, deşi fiecare se gîndeşte la cît de bine ar fi fost, dacă n–ar fi apărut această încurcătură. – Aoleu! exclamă Mihai, era să uit: mai am ceva pentru line. Şi, căutîndu–se în buzunar, scoate de–acolo un plic pe care îl întinde colegului său. – Ce e cu asta? – Deschide–l! Vlad desface plicul şi, mirat, cercetează fotografia “marelui fotbalist”, pe care–o găseşte înăuntru. “Ca să ştii că mă gîndesc tot timpul la tine!” citeşte el pe spatele imaginii. O mai priveşte o dată: Ionică parcă îi face cu ochiul! 40
49

O fată blondă, elegantă, intră pe poarta internatului. Îl salută în fugă şi cam de sus pe nea Pandele. Vajnicul portar o opreşte însă imediat: – Nu vă supăraţi, domnişoară – i se adresează el politicos – cine sînteţi şi unde vreţi să mergeţi? – Sora elevei Mirela Popescu, dintr–a X–a B, răspunde blonda repezit, privind parcă pe deasupra bătrînelului din faţa ei. Îi duc un pachet – adaugă, arătînd spre plasa din mînă... – Nea Pandele o măsoară cu ochi de “meseriaş”, după care o pofteşte înăuntru. Fata îi mulţumeşte, zîmbindu–i frumos şi, străbătînd curtea internatului, se îndreaptă spre scara ce duce la dormitoarele fetelor. Calcă apăsat, înţepînd ritmic faţa asfaltului de pe platou cu vîrfurile tocurilor “cui” ale pantofilor ei de culoarea oului de raţă. Cînd simte că a ieşit din raza vizuală a lui nea Pandele, întoarce grăbită capul, să se convingă, schimbînd, pe loc, direcţia de mers. Iat–o acum, săltînd uşoară, aproape în fugă – spre cealaltă scară, a băieţilor... * În sala de lectură, Mihai şi Ionică lucrează la o masă. Sînt concentraţi în efectuarea unor teme. Nu e de mirare că, chiar şi Ionică să se fi hotărît, măcar pentru cîteva ore, să se jertfească pe altarul matematicii. Din discreţie, nu ne uităm peste umărul lor, spre a le identifica preocupările. Altcineva însă nu este tot atît de discret. Aşa că, deschizînd încetişor uşa... – Pst! Pst! se aude o şoaptă chemătoare, strecurată prin deschizătură... Ionică se lasă tulburat cu plăcere, de aceea şi întoarce rapid capul... Lucra, doar, intens, de mai bine de... douăzeci de minute, poate chiar de douăzeci şi cinci şi simţea deja un freamăt interior, era aşa, ca o chemare... de a lăsa totul baltă şi de a se duce... afară, cu mingea... Zîmbetul de pe chipul luminat de buclele blonde şi un semn, abia perceptibil, făcut cu mîna sînt de ajuns să–l salte de pe scaun şi să–l proiecteze, ca atras de un misterios magnet, spre uşă. – E Geta! îi şopteşte el lui Mihai, înainte de a se ridica. – Geta?! se miră Mihai. Şi ce caută ea aici? Tu ai chemat–o? Ai înnebunit?! – N–am chemat–o şi... n–am înnebunit! Dar... e Geta, înţelegi! Aşa că... te salut! – Descotoroseşte–te de ea cît mai repede! Vezi că e Isoscel de serviciu la internat,... să nu daţi de dracu. – “Puşchia pe limbă”! exclamă Ionică, înaintînd apoi cu paşi de pisică spre a nu– şi deranja colegii de studiu. Ajungînd lîngă fată, o ia de mînă şi–o duce în apropierea unei ferestre: – Ce e cu părul tău, l–ai vopsit? Cînd, că doar a zi–dimineaţă... o întreabă în avalanşă, în timp ce i se învîrteşte în jur, ca s–o observe mai bine. Geta izbucneşte în rîs. Ionică îi astupă gura cu mîna, spre a fi sigur că sugrumă imediat periculoasa cascadă sonoră. Cînd, în sfîrşit, este eliberată, după cîteva secunde, fata îi spune:
50

– E o perucă! Am “arestat–o” de la maică–mea! Ca să nu mă recunoască nea Pandele. Să–l fi văzut cum mă drămuia – şi pe–o parte şi pe cealaltă!... Dar nu s-a prins, stai liniştit!... V–am adus banda cu timpurile verbelor la engleză! La sfîrşit e şi–un supliment muzical! Pentru cei ce obosesc învăţînd! mai adaugă ea, întinzîndu–i caseta. – Hai cu mine! o îndeamnă băiatul. – Unde? – În cameră la noi! Nu vrei să ascultăm puţină muzică? – Chiar, nici n–am văzut pînă acum unde stai! În cameră, Adrian cîntă încet la chitară. Cînd o vede, se opreşte şi se ridică în grabă de pe pat. – Geta, strigă el, recunoscînd–o... Mamăăă, ce tipă faină eşti! se miră, în continuare, în timp ce fata se pleacă într–o reverenţă “de mare clasă”. Adrian îi oferă, cu un gest ceremonios, singurul scaun mai acătării din camera lor (celelalte două avînd urme numeroase de îmbătrînire, culese o dată cu trecerea timpului). – A venit să ne înveţe limba engleză! declară Ionică, ceremonios. Dar, pînă una– alta, ia să dăm noi verbele acestei limbi mai la vale spune, introducînd caseta în aparat şi derulînd–o – şi să gustăm puţin “premiul” de la sfîrşit. – Ce premiu? – Colega noastră, care are o inimă atît de bună, s–a gîndit să ne recompenseze pentru învăţătură, aşa că, la sfîrşitul “lecţiei”, ne–a înregistrat un supliment muzical. Noi să începem însă cu elementele optimizate şi apoi... înţelegi... Între timp, Geta şi–a scos peruca. Ionică o ia, o priveşte, atent, se duce cu ea în faţa oglinzii şi o aşează pe cap. – Ştii că–ţi stă bine ca blond? spune fata. – Dar ca., blondă?! răspunde fotbalistul, cu faţa luminată de o idee. Ai trusa de machiaj la tine? – Sigur că da! Dar ce ai de gînd? – Las' că vezi tu! Fă–mi o “faţă” irezistibilă!... Geta se prinde în joc şi amuzîndu–se îl fardează pe Ionică. În cîteva minute, camera băieţilor se transformă într–o “cabină de machiaj”. – Mai dă–i cu puţin roşu pe obrazul ăsta – arată Adrian, făcînd pe ajutorul “maestrei”. Şi–acum cu pudră! Aşa, bravooo!... Agaţă–i şi clipsurile la urechi! După ultimul retuş al buzelor, Ionică, ridicîndu–se de pe scaun, se apropie de oglindă. – Excelent! exclamă el, fandosindu–se şi începînd să ţopăie în ritmul muzicii de pe banda... verbelor din limba engleză. Dacă m–ar vedea mama, ar regreta că nu m–a făcut fată, completează, în timp ce se tot maimuţăreşte... Şi–acum – îşi continuă ideea – deoarece casetofon avem (Îl ridică de pe masă, trecîndu–şi cureaua acestuia peste umăr), “microfon” avem – mai spune, scoţînd un stilou din buzunar şi potrivindu–1 în palmă în aşa fel încît să i se vadă doar capacul metalic, ce–aţi zice, stimaţi colegi, să facem o vizită în dormitorul... fetelor. Să le luăm un interviu! Ce spui, Adriane, n–ai vrea... să vezi fetele la ele acasă?
51

... Adrian. Face un reportaj despre şcoala noastră. potrivindu–şi halatele cu care erau îmbrăcate. Colega noastră Geta îl cunoaşte 52 . din uşă. pe deasupra îl mai şi strîng. că peste. Că v–aţi propus să demonstraţi că sînteţi cei mai buni din şcoala. – Salve! spune Adrian. – Avem şi o deviză – continuă a treia fată. Dar cu matematica. Noroc de fată. E Mirela. Cineva deschide. Apoi bate la uşa unui dormitor. – Mă. reia fata. din care se putea uşor înţelege cum îl ştie el pe Ionică. ajutîndu–l să se redreseze.. completează Adrian. – Bună. – Ştiţi – unul dintre ei... după ce simte în coastă cotul Mirelei. Fetele. ferindu–se de ochii lui nea Pandele.. Mirela. cu voce prefăcută. întinzînd “microfonul” spre una dintre fete. cam “tîrîş–grăpiş”. între timp. ca să poată asalta internatul prin cealaltă intrare. cu matematica... calcă de parcă ar merge pe catalige.. Dînsa e de la Radio. Un pas mai grăbit şi piciorul se frînge.. repede. aflată în mijlocul camerei. am avut doi în anul trecut – răspunde.. * Geta şi Ionică înaintează pe coridorul ce duce spre camera cîtorva dintre colegele lor.. cu ochi strălucind de curiozitate.. se cam ţine de năzbîtii. cu gîndul la ceea ce le spusese Socrate. Adică e băiat bun. printre gîlgîiturile de rîs... Ce speranţe aveţi? întreabă Ionică. Pe Adrian l–am întîlnit în curte.. se ridică.. M–a condus pînă aici. – Hai. “Reportera” capătă parcă un plus de interes: – Şi cum se comportă ei acum? Geta abia îşi stăpîneşte rîsul. se străduieşte să nu pufnească în rîs... hai. Mă bucur! Şi vă urez mult succes!. – Da.. au traversat platoul. Pe mine vă rog să mă scuzaţi. cînd le–a propus întrecerea. – Am înţeles că sînteţi în clasa a X–a. la cîţiva paşi în spate. şi. care. care–l susţine de braţ.– Tu eşti nebun! se–aud cuvintele Getei... făcînd cu mîna un gest spre cap.. atunci. – Bravo! Frumos! exclamă “reportera”. spune “reportera”.. Coborîseră. fetelor! spune Geta.... m–am dus! Şi pleacă... – Ne dau de furcă în special cei dintr–a X–a C! răspunde aceasta. Înăuntru. uşor stînjenite.. – Celălalt... scurt. – Într–a X–a B! precizează Mirela. – Mi–a spus dirigintele vostru că vă aflaţi într–o întrecere sau cam aşa ceva. m–a rugat Socrate s–o însoţesc. în acest an este chiar foarte bun! – Dar celălalt? întreabă fostul corigent... Radio! îi îndeamnă improvizatul “reporter”. dar nici chiar aşa! Vrei să luăm foc?!. încă două eleve care citesc la o masă. fiindcă nu ştiam care e camera voastră.. în pantofii cu tocuri înalte ai Getei. Deşi am auzit că aveţi o profesoară foarte severă... o oră–două sînt aşteptat la.. eu te ştiam cam. colega de banca a Danei. lasă corigenţi. dar. “Reporterul”. în şedinţa de la începutul anului şcolar: “Toţi pentru unul şi unul pentru toţi”!. cum staţi? Sper c–o duceţi bine.

. disciplină! Ori o respectăm.. o ascultă concentrat şi amărît. am încurcat–o! Dracu’ m–a pus.. îi îndeasă peruca pe cap. întorcîndu–le spatele. Mihai venise cu ei aşa.. Cu mîna spre stilou. spune Mirela. Şi–atunci – catastrofă: peruca n-are altceva mai bun de făcut decît... uşa se deschide şi Isoscel trece pe lîngă ei ca o furtună. realmente îngrijorat. Şi privind mai atent. în acelaşi timp. de fapt. cu un zîmbet pe faţă. fac ochii mari. eu sînt vinovat. şi–acum.... Cei trei abia îndrăznesc să pătrundă în cabinet. – Tu ce cauţi aici.. Geta şi Ionică rămîn cu gura căscată.. 41 – Este inadmisibil. Geta şi Ionică au înlemnit.. “Ia uită–te la el? îşi spune Ionică.. Ionică nu îndrăzneşte să se mai ridice.. Geta. Pe mine să mă pedepsiţi! răspunde băiatul. dintr–o răsuflare. lîngâ uşă. se– apleacă să–l ridice.. După un moment de perplexitate. Rămîn. apăsat: – Ce–i cu mascarada asta.. pentru altul!” – Nu e adevărat.. Disciplina e... spunîndu–i. spune Ionică. fără să–i privească.. Ionică şi Mihai stau..... n–aţi mai fost pe la noi? Eu sînt profesoară de matematică. Vrea să schimbe “microfonul”. lui Isoscel îi “cade” faţa. în biroul lui Socrate. uşa se deschide şi în prag apare Isoscel. domnule profesor. ca să–i încurajeze. domn' diriginte – sare cu gura Ionică – el n–a ştiut absolut nimic! 53 . – Dacă mă dă afară din internat. profesoara îl prinde de guler şi... bravo! Apoi. aducîndu–l la verticală.. cu figura “pavoazată” şi cerceii spînzuraţi de urechi. Isoscel îşi subliniază fiecare cuvînt spintecînd aerul cu palma şi izbind. Ionică îndreaptă “microfonul” spre Geta. mormăind. dînsa e de la Radio. Prietenie–prietenie. continuă: – Parcă v–aş cunoaşte. în picioare. dar acesta îi cade.. băiatule. – Daa?! Îmi pare bine! mărturiseşte sincer Isoscel. ori totul se duce de rîpă! Ăstora li s–a urcat democraţia la cap!. cu am avut ideea aceea. iese. dar nici chiar aşa: să–ţi oferi singur cocoaşa şi să te laşi ciomăgit. se recomandă. de fiecare dată. Mihai? întreabă Socrate. ca nişte stîlpi. năucite. Fetele. să alunece şi. Într–adevăr. “Filozoful”.foarte bine. trebuie să fie aspru pedepsiţi. Ionică se fîstîceşte complet. trîntind uşa în urma ei. Baldovin!. În timpul acesta.. pentru sine: “Te–am prins: acum să te văd ce spui?!” În această clipă. Ionică? Pînă aici ai ajuns? Bravo... întinzind mîna “reporterei”. Instinctiv. elevii lui o făcuseră prea “de oaie”. în faţa cabinetului. însă... face un reportaj despre noi. adică stiloul din mîna dreaptă. – Domnule diriginte. spăşiţi. am venit să vă spun că.. de pomană. – Doamnă profesoară.. spre a răspunde la salutul profesoarei..

. dă–mi măcar tu două palme! se roagă Ionică. Socrate şi Isoscel sînt de faţă. totuşi. – Mihai... atunci cînd s–au văzut dincolo de uşa cabinetului. – că face pe măscăriciul. precum trandafirii şi garoafele ce–i luminau obrazul. la principialitate!.. Roşu. profund! O să vă scad nota la purtare – şi ţie. iar Geta... – E mai solid decît oricînd! răspunde. în timpul acesta. cu un gest zvîcnii: – Să te ia dracu' de păcătos ce eşti! îl apostrofează el.. Premiul întîi pe ţară înseamnă foarte mult şi pentru noi şi pentru colegii tăi. de pe unul dintre peroanele Gării de Nord. iar cu cealaltă ocroteşte un braţ întreg de flori... De cum apăruse în uşa vagonului. este cu adevărat sincer. întinde mîna şi. ţine într–o mînă diploma. poate şi Socrate. – Te felicit din toată inima Vlade! spune directoarea. Vlad parcă nici nu mai are grai. îl potriveşte în palmă şi–apoi îl întinde către colegul ei. decupîndu–i cu ochii pe cei doi vinovaţi –. dar fapta voastră m–a mîhnit. Dar cine l–ar crede că. Eu am făcut toată “mascarada”. emoţionată. Ionică sfredeleşte podeaua de la vîrful pantofilor. Nu e o catastrofă ceea ce aţi făcut – subliniază el. zîmbind se fereau din calea lor. un roi de băieţi îşi face loc. la urma urmei.. fiindcă îl ştia inimos). cu ca într–o mînă şi cu florile. întrebîndu–1: – Mai aveţi ceva de declarat. spune Socrate.. să cerceteze nişte hîrtii de pe birou. de data aceasta. Elevii îl depun în faţa directoarei liceului. Ne–ai făcut o mare bucurie. rupîndu–şi privirea de la uşă şi începînd. Ionică zîmbeşte în urma lui. Simte că prietenul lui. – Ştiu ce s–a întîmplat. Năucit de acesta primire.. Mihai are lacrimi în ochi. Ionică i–o prinde şi i–o strînge cu căldură. şi colegi. în clipele acestea. Mie să nu–mi veniţi cu braşoave. Apoi. la care nu se aştepta (se gîndea c–or să vină doi–trei colegi mai apropiaţi. Mihai şi–o retrage.. îngînă cîteva cuvinte de mulţumire. scoţînd stiloul din buzunarul rochiei. i–au cerut să scoată diploma din geantă şi aşa. au pornit cu el printre oameni. cum i–a zis doamna profesoară.. Îi pare bine. îi mîngîie uşor obrazul. dar simte că nu are glas. aşezîndu–1 lîngă o bancă de pe peron. privind spre ghips.. stimate domnule Ionică Popa? 42 Prin mulţimea oamenilor ce se scurg spre ieşire. e absolut sincer? Toţi ar spune despre el – şi diriginte. mai departe! Şi. băiatul. ca un tăvălug. Dacă ar fi singur.. pornind în grabă pe coridor. – Ce–ţi mai face piciorul? îl întreabă directoarea.. Renunţă. Getei îi tremură buzele: ar vrea să spună ceva – precis nu ştie ce –. ducîndu–1 pe braţe pe învingător.. l–au luat pe sus. care. fericit.Şi. privindu–i pătrunzător pe toţi trei. După o clipă. 54 .. Ionică şi Getei! Şi acum plecaţi! Să nu vă mai văd! le ordonă el. totuşi. Pe tine nici nu te mai pun la socoteală – rîde ea. nici Geta nu e vinovată. la adevăr. ca de foc. s–ar duce la Socrate şi l– ar ruga să–i tragă două palme. Mihai stă locului şi–l priveşte lung. zîmbind. Şi ţineţi minte că prietenia adevărata nu înseamnă renunţare la cinste. Vlad. înstrăinat parcă.

una şi cu una fac două: mai slăbeşte–l pe zănaticul ăsta cu cinematograful şi cu plimbările că. Dana se întoarce să plece.. simţeam cum prind puteri noi. la Geta şi.. – Acu' “pe bune”. piciorul te mai doare? întreabă. fata.. – Pînă la anu'. Peste o 55 . mă gîndeam. din nou de senzaţia aceea ciudată. Ia vino să te pup şi eu!. Mihai priveşte spre Dana. încercînd parcă să ghicească de ce este atît de abătută. domnule diriginte! răspunde... te–ai şmecherit şi tu! remarcă profesoara. – Vlade. – Ce–i cu Şerban? întreabă Socrate pe Dana. dansează. Ca mîine vin tezele şi. subit îngrijorat. 43 A doua zi.. – Măi. într– adevăr.. – Păi dumneavoastră îmi conduceaţi mîna cînd scriam fiecare formulă. măi.. Hazul este general. domnu' Ionică. – Vă promit că. – Vezi. la băieţi. Mihai? Cine ştie. scurt. vrei să rămînă iar corigent? Ionică aude şi se întunecă. Vino să te îmbrăţişez! – Să ştiţi. de lîngă ea.. privind în urma unui tren.. Ionică băiatule.. cu cred că fotografia mea a făcut minunea. care tocmai plecase din gară. cu matematica o–ncurcă. să ştii. – Deloc! de două zile trebuia să–mi scot “butucul” – îl asigură Vlad.. De ce n–a venit şi el la gară? – Nu ştiu. – Geta. Rîd chiar şi cîţiva oameni străini. bun numai la gură şi de şotii. pe amîndoi obrajii. ciufulindu–i părul. Dar aşa – de cîte ori te priveam pe tine. pe muchie de cuţit.. cu jumătate de voce. domnule diriginte – mărturiseşte Vlad.. voit zgomotos. e anul acesta! exclamă Isoscel.– Eu ce să–ţi spun? zice Socrate. răspunde băiatul. intrînd în clasă şi văzîndu–i pe Ionică şi pe Geta lîngă o fereastră. dar e cuprinsă.. – Fără ea eram pierdut.. – Şi la mine nu le–ai gîndit? întreabă Isoscel. Se îndepărtează cîţiva paşi.. – Atunci e bine! Sînt liniştit!. la anu’ o să vă fac să vă deranjaţi şi pentru mine la gară!. poate că fluturai şi tu acum o diplomă – spune profesoara. Se apropie de el. au asistat la toată scena.. care. Şi. autorul loviturii de pe terenul de sport. îi spune el fetei.. spune Ionică. Isoscel îl observă. uite–aşa.... glumeşte “olimpicul”.. aflîndu–se prin apropiere. îl sărută.. de ameţeală. apropiindu–se de el. dacă mă ascultai. – N–a fost anunţat? – Ba da! spune ea. de fiecare dată. Chiar eu i–am dat telefon! Profesorul o priveşte pătrunzător. pierdut. Mihai se duce direct la ei. la clasă. ca–n basme!. emoţionat. Ce fel de prieten eşti tu cu el. că m–am gîndit mult la dumneavoastră.

cu disperare şi cu speranţă de lucru. ridicînd. Îi face un semn. peste puţin timp însă “drumul” a ajuns în faţa unui zid. în acelaşi timp.. în şoaptă: – Spune–mi. Ionică îi răspunde. Dar.. Aşa că schimbarea imediat! Cu o figură disperată. că el nu le putea da de capăt.. pe–aici nu se trece”! “Ce mă fac? Ce mă fac?” începu să se caine în gîndul său. Geta priveşte. Isoscel se plimbă printre bănci. 44 Isoscel tocmai termina de scris pe tablă subiectele pentru “rîndul al doilea” (le dăduse lucrare pe două numere. Privind spre Mihai.. – Doamnă profesoară.. Se opreşte în dreptul lui Vlad. el rămîne acelaşi: NU! Poate aşa o să–ţi intre şi ţie minţile–n cap! – Ce se întîmplă acolo? se aude vocea lui Isoscel. că nu pot Să rezolv nimic! – Răspunsul ţi l–am dat aseară. măcar un subiect! Mihai îşi vede mai departe de treabă.. – Tocmai de aceea. din spatele clasei. ca de fiecare dată cînd se afla. chiar în clipa în care el îşi freca mîinile de bucurie că–i reuşise “manevra”: – Puişor. nefericit. E doar teza. răspunde Ionică prompt. de undeva. profesoara i se adresează însă. Nimeni însă nu–i răspunde. măi hainule.. uşor.. doar o întrezări soluţia. în banca din spatele lui Mihai. În clasă e linişte perfectă. 56 . i s– a părut că întrevede ceva. la ananghie. face ochii mari.. doar. care–i strigă parcă: “Degeaba. şi mie ceva. nimic! Isoscel le sucise într–atît. Ionică... sub stiloul acestuia. Ionică revine alături de Mihai. pagina se umple de formule. Profitînd de faptul că nu–1 vede. Parcă simţindu–i privirea. rostind.. ştiţi pe rîndul acesta mă concentrez mai bine. Ionică se mutase. plecînd de lîngă ei. dar nu e de–ajuns! – Bine. – Complot. din cîte ştiu eu. Ionică se preface că lucrează sîrguincios. Îşi freacă mîinile a neputinţă. “ca să nu se influenţeze”. La un moment dat. După cîteva secunde. ochii în tavan. plină de compasiune. Întorcîndu–se acum cu faţa spre clasă. fără să–l ia în seamă.. Elevii lucrează plecaţi asupra caietelor de teză. cumva de la vecinul din dreapta sau din stînga). locul tău e–n dreapta lui Mihai. cu cotul. tu eşti surd? Spune–mi şi mie ceva. văzînd cum. Numai Ionică nu are linişte. în grabă.. spre el.săptămînă avem teză şi el nu ştie nimic! – Dar nu se duce la meditaţiile lui Isosccl? – Se duce. S–a apucat. acelaşi semn şi Ionică reia rugămintea: – Mă. sînt omul tău! răspunde fata. care va să zică! Bineee! Remarcă fotbalistul. Începe să transcrie şi el pe caiet subiectul destinat “rîndului” său. privind semnificativ spre Ionică. Citise de cîteva ori pe fiecare dintre problemele pe care le avea de rezolvat. dragule: eu vreau să te ajut să nu te doară capul de–atîta “concentrare”.

dacă nu trece clasa?!. măcar de–un cinci? continuă Şerban. – Ăia de la “C” n–or să aibă nici un corigent! sare Lia – Dar de unde aţi scos–o voi că n–avea de gînd să–l ajute? N–aţi văzut că l–a mutat din bancă Isoscel? spune Mirela.. supărat. – Dă–o–ncolo.. – Da! răspunde “olimpicul”.– Ai terminat? îl întreabă ea. pe–o hîrtie pe care o desprinsese din mijlocul caietului. băiatul răspunde aproape automat: doi! Glasul lui răsună caraghios. ca pe–o minge de la unul la altul. Ionică. – Tu să taci! se amestecă. fel de fel de figuri geometrice. parcă împăcat cu sine. Se apucă să deseneze “artistic”. poate mai repară întrucîtva catastrofa. Acesta îşi vede. de ce nu i–ai ajutai? – Cum “să–l ajut”. îl întreabă aproape cu duşmănie. că mult îmi pasă mie dac–o să rămîi corigent şi–o să toceşti iarăşi toată vara! Să–ti fie de bine! Importantă e clasa noastră! – Aşa e Lia! exclamă Şerban... După ieşirea lui Isoscel din clasă. adică? răspunde Mihai. privind întristat spre prietenul său. colegul lui Mihai se tot foieşte. În aceeaşi clipă. – Bine. simte pe umăr mîna lui Isoscel. Profesoara strînge caietele de teză. spune el. Îi face semn acum lui Adrian. cît o să luaţi împreună – arată profesoara spre el şi spre Adrian – n– o să mai treacă nici unul! Ionică s–a pleoştit de tot! Acum nu–l mai interesează nimic. Mihai termină teza. nu e vorba de tine. măi Mihai – intervine Adrian – Şerban are dreptate. Acesta împinge caietul într–o parte. Elevul o priveşte senin. cu doi. Şerbane? Se aude glasul Danei. – Ia mai terminaţi odată! Mă pasaţi aşa. Tocmai tu vorbeşti de interesul clasei? 57 . Acum ce ne facem. Dar ce sînt eu? reacţionează.. – Îţi cădea mîna dacă–i făceai şi lui acolo. Se sună de ieşire. în discuţie Lia. “nota de plată”! exclamă ea.. Închide caietul. ridicînd mîna: nu pleacă nimeni! Apoi. îi ordonă Isoscel lui Mihai. Cîţiva elevi izbucnesc în rîs. După cîteva minute însă. – Dac–ai terminat. cine ştie. – Spune–mi cît fac unu şi cu unu? Luat prin surprindere. Ajungînd în dreptul lui. Dar pe el – şi–1 arată în acelaşi timp pe Mihai – nu–1 doare de interesul nostru! – Tu vorbeşti. Disperat. ca să se vadă ceea ce scrie. se opreşte o clipă: – Să ştii că “operele de artă” nu intră în. – Păi. Şerban aleargă la catedră: – O clipa. La urma–urmei. de “treabă”. Ai pus degetul pe rană.. tocmai cînd se gîndea că. văzîndu–i caietul închis. Ionică. absent. aflat în faţa lui.. din nou. – Bine. continuă să deseneze. mai departe. rămîi în bancă! îl îndeamnă profesoara. fă bine şi treci în ultima bancă. mă... vă rog. tăios. ceva. Şerban îşi muşcă buzele de necaz: “corigentul” i–a luat–o înainte. îndreptîndu–şi privirea spre Mihai.

Aşa e Geta? – Spui şi tu o dată adevărul! răspunde fata. Şerban îi întoarce spatele şi pleacă. m–a încuiat în dormitor să–nvăţ. – Adică să cîştigăm cu falsuri. Simte cum o căldură bună îi pătrunde în suflet. toată.. devine. Se sună de intrare la o nouă oră. adunaţi. – Iar azi–noapte – continuă Ionică – dacă mă mai “ajuta” puţin nu mai dormeam deloc! Şi să ştiţi: sa jurat că n–o să–mi sufle. mi–a întrerupt visele frumoase din sala de lectură. ca să v–o spun pe–a dreaptă nu există decît un vinovat – eu! Vedeţi “cucuiele” din capul meu? întreabă el. pe necinstite? intervine şi Vlad. de o vitrină. m–a dăscălit. n–au mai rămas decît Dana şi Mihai. mai mult sau mai puţin ipocrite.. asistînd la încrucişarea de vorbe şi la ciocnirea de suflete. la un moment dat. nu m–a lăsat să merg la cinema şi la meci. dintr–o dată. culorile îşi pierd identitatea. foarte atent. Te rog. Iritat. Pe undeva. fiecare în banca lui. Mihai mi le–a făcut! El m–a bătut la cap. în timp ce privea “Atacul de la Smîrdan”. renumitul tablou al lui Nicolae Grigorescu. pe uşă. în acelaşi timp.. nu te supăra. Şerbane! îi răspunde fata cu glas încărcat de tristeţe. în jurul nucleului fierbinte. care–1 privesc amuzaţi. să ne fie de bine! Şerban abia–şi poate stăpîni furia: – E clar că n–aţi înţeles nimic – izbucneşte el. uşor provocator. Asta ai vrut să spui. Faţa lui Mihai a devenit... Dana se aşează în banca ei. “Ăsta e Ionică – îşi spune –. – De cîte ori te–a “durut” pe tine cu adevărat de ceea ce se–ntîmplă cu noi? continuă Dana. îmi pare bine că s–a ţinut de cuvînt. într–o sală a Muzeului de Artă. pe rînd. Mihai îi zîmbeşte ca unui “păcătos simpatic”.. Îşi duce mîna la ochi. rîzînd. dacă nu sîntem în stare. Ies. Dana..Mihai. care pînă atunci stătuse aproape liniştit.. îl reţine Dana. În clasă.. Şerbane? Eu zic că. Dana observă. ca să–şi potolească ameţeala de care se simte cuprinsă. sprijinindu–se. Dacă e vorba de colegialitate. rînd. o lumină. – Cred că nu mai am să–ţi spun nimic.. Fiecare cu gîndurile sale. – De data asta te rog eu să mai rămîi o clipă. 58 . că totul se înceţoşează. 45 După–amiază. aplecîndu–şi capul în faţa colegilor. pînă atunci. că formele de pe pînză încep să se amestece. Cum o să pledez pentru necinste? Eu am vrut să discut despre o atitudine lipsită de colegialitate şi–atît! După aceste vorbe vrea să plece. au început să plece.. – Lăsaţi–mă să zic şi eu ceva – se amestecă Ionică.. pe el nu te poţi supăra!” Elevii. şi asculta explicaţiile ghidului. – Parcă voiai să–mi mai spui ceva – i se adresează Şerban.

. Cred că sînt puţin obosită. Afară. în apropiere.. Priveşte alt tablou. îi spune. asigurîndu–l că poate să ajungă singură acasă. eu aş vrea să plec.. Mihai o sprijină uşor de braţ. Se apropie de ea şi. – Dănuţa. Se pare că a găsit o soluţie ce–o mulţumeşte.. din întîmplare.. Aflat. totuşi. O boare de vînt. schimbînd registrul gîndurilor. dar mă tem ca n–o să mă mai lase la concurs. o observă. Zărindu–şi colegul în preajma. S–a făcut ziuă. Rămîne cîteva clipe cu ochii deschişi. poţi să stai cîteva zile acasă. aflată pe o măsuţă. totuşi. Se aşează apoi în faţa tablei cu piesele de şah. Dana face cîţiva paşi. Adoarme îmbrăcată. să exagerezi. Cred că am făcut bine punînd punct acestei prietenii... îndepărtîndu–se de ea.. îi face semn să se apropie. nu trebuie. Nu e nici o problemă. 46 “Mă urmăreşte şi acum comportarea lui Şerban – scrie Dana în jurnalul ei. După cîteva secunde ameţeala apare din nou. luînd pe aripa ei şi o şoaptă de taină pe care fiinţa lui Mihai i–o încredinţează parcă fără vrerea lui. pe birou.. privindu–1 cu ochi rătăciţi.. “duhovnicul” nostru. Dacă ai nevoie de odihnă. o întreabă: – S–a întîmplat ceva. dar fata îi mulţumeşte. Dar. – Mihai.. aflat între ceilalţi elevi ai clasei a X–a B. Sper să nu fie nimic grav. stîrnită ca din senin. uite.. împreună cu care venise la muzeu. din apropierea canapelei. să–i spun mamei.Socrate... îţi motivez eu absenţele! – Vă mulţumesc! Am să văd. dar el e. nu–mi explic ce poate fi: am o ameţeală şi parcă nu mai văd bine. Mama Danei intră în cameră. înainte de a pleca: aş dori să nu afle nimeni că nu m–am simţit bine. încercînd să zîmbească. Dana? Ţi–e rău? – Nu! Nimic.. mamă. – Nu cumva. fir–ar să fie de şah! 59 . Dar ce s–a întîmplat? – Nu ştiu. Îmi promiţi? – Bineînţeles! – Atunci. Se întinde pe canapea.. Şi încă o dată: îţi mulţumesc!. se strecoară în urma fetei. Mihai a fost martorul scenei. la revedere.” Închide caietul şi–l pune de–o parte. coboară treptele împreună. ce e cu tine? Ai adormit îmbrăcată? Ah. apoi o cuprinde somnul. răspunde ea. prinzînd–o de mînă. – Am o rugăminte la tine – îi spune Dana. adaugă profesorul. de vină este campionatul? Ai grijă. Nu mă simt prea bine.. – Bine! O să mai stăm de vorbă. Trebuie. acum a trecut.. Socrate ştie.. domnule diriginte. cu o umbră de nelinişte în glas. Vrei să mă însoţeşti puţin? – Sigur că da! răspunde băiatul.. „Sînt îngrijorată de tulburările de vedere – continuă. Ar vrea să meargă mai departe cu ea.

. c–o fac din prietenie. cică “nu se–ndură de noi!” Ştii. bineînţeles în geantă. sper. după ce acesta se îndepărtează puţin. Trebuie să–l mai laşi că nu ştiu unde o să ajungi.... soţia i–a murit. Dana asta. el n–are copii. mai ţine şi cu mine cineva – sfînta natură. Mihai. ridicînd mîinile. e internat în spital! răspunde careva dintre băieţii din jur.. E un suflet de aur! – Aoleu!.... în general.. din gheretă.. cu voi. pentru tine. oprindu–se. fiindcă tu ai încurcat–o rău de tot.... nu mai are pe nimeni.. Dar... Dar. din urmă. – Noroc că tu eşti imun: nu se prinde nimic! Ei. automat. – Ia te uită. Ai să te îmbolnăveşti!. mă aruncam pînă acum peste bord. tot nu pricep!. exclamă Ionică sincer compătimitor. 47 – Auzi.. Dana.. Şi. mi–am uitat caietul de română în dormitor... * În ora de educaţie fizică – după chimie şi matematică –. mamă – spune fata încă buimacă de somn.spune ea. nea Pandele! salută ci. fetele pe un teren. de la care cumpără o garoafă. Lipseşte el din post? Asta nu s–a mai întîmplat! – Am auzit că e bolnav. fără să–şi dea seama că bagă în geantă şi “jurnalul”.. băieţii pe altul. pe neaşteptate. mi–a spus mai multe. mă tot gîndesc la discuţia de ieri. Şi nu numai tu. 60 . fiindcă văd că nu te descurci! – Şi eu tot “din prietenie”. – Bine. – Ai înţeles. Ionică îşi aruncă privirea spre cabina portarului: – 'Mneata. ci şi clasa! – Of! exclamă Ionică. ar fi bine “să te gîndeşti” mai mult la matematică decît la. dar nu l–ai auzit. apoi adună la repezeală cărţile şi caietele de pe birou. că te–ajung! Îl îndeamnă el pe Mihai. în braţele cine ştie cărui destin! * La ieşirea din internat. colegii... nu–i răspunde nimeni.. O ascunde. jucau baschet. – Mănîncă mai repede că–ntîrziem. fără să nu fie moralizat!. el o ia spre florăria binecunoscută... spune Ionică. – Ce te miri. nu poate omul să înghită nici măcar o cană de ceai la micul dejun.. Apoi aleargă să–şi prindă.. Ia–o înainte. supărată. Dacă–i mai pui încă o floare?! Hai să vedem ce iese!. e bătrîn! Trebuia să iasă de mult la pensie. nea Pandele bolnav! Săracu' . Altfel. Am stat într–o zi de vorbă. – Da' ce–o fi cu nea Pandele? întreabă Ionică. zău dacă nu e o fată bună! Ce ţi–o fi venit ţie să fugi de ca.

Dana primeşte o minge şi încearcă o aruncare. că. * În timp ce elevii se întorc de la ora de sport. îl caută pe Mihai.. o să pierdeţi! îi atrage atenţia profesoara care conduce jocul.. răspunde. ţinîndu–se cu mîna de burtă. pe culoar. îl cercetează şi dîndu–şi seama despre ce este vorba. mai întreabă: – Şi ce mai' zicea despre tulburările acelea? – Nu ştiu. ieşise. Înainte de a pleca (în clasă nu se află nimeni în afară de el) se apleacă si se uită. după cîteva secunde. ca o carte. pe jumătate. reia el. închizînd caietul – care nu era altceva decît “jurnalul” Danei – şi punîndu–l la loc. pe terenul băieţilor. să citeşti gîndurile cuiva scrise acolo doar pentru sine?!. înmuindu–se. ultima pagină scrisă. cînd se întîlnesc. Joacă mai departe şi. “Extraordinar” exclamă în urma lecturii. să vadă dacă “stă” bine. – Zi! – Nu aici.. pe nerăsuflate. Ionică se apropie. – Cum ţi–ai permis. începe să citească. da! Perfect! remarcă profesoara. îl sustrage. – Să–ţi fie ruşine!. Ce e cu tine. dar nu nimereşte. – Trebuie să–ţi spun ceva neapărat – îi şopteşte. se îndreaptă însă în fugă spre clasă. Nu răspunde. un caiet gros. – Bine. de ce nu te concentrezi? Dana se întristează. – E a treia ratare.. Apoi. în geantă. Ionică.. din geanta colegei sale. – Uite că am citit şi bine–am făcut. cu acest prilej.. introduce o minge prin inelul de metal care nu atinge decît plasa de sub el. 61 . domn' profesor. mă – aproape că strigă Mihai la prietenul său. îl apostrofează Mihai. prinzîndu–1 de mînă. Curios. de profesorul de educaţie fizică: – Îmi daţi voie cîteva minute. – Aşa. îl conduce în subsolul liceului. Nu ştiu ce se întîmplă. scurt. vreau să mă duc la cabinetul medical.. Observă... Dana. ţi–am spus. am o durere puternică – spune el. după o mică pauză. în acest timp. Se grăbeşte apoi să iasă. Ionică. fugind pe scări.... cu coperţi frumos colorate. Scoate din servieta lui floarea cumpărată de dimineaţa şi–o aşează cu grijă în banca Danei. atîta am apucat să citesc!. * Cînd ajunge pe scări. hai cu mine! Şi.... fiindcă afară.. Dincolo. * – Cum ti–ai permis. zgîlţîindu–l de reverul hainei. du–te! încuviinţează profesorul. se auzeau paşi.

după cîteva clipe de jenantă aşteptare.. de parcă ar vrea să închidă în ei imaginea serafică a Danei. trage aer în piept. mai sprijinindu–se de–o rază.. poftim! Ionică îşi drege glasul. Ionică uită. fix. cu sufletul la gură – ştiu totul! Să nu mă întrebi de unde şi cum am aflat. cu un gest repezit. “Adolescenţi pe mare”? întreabă profesoara de limba română. doamnă! răspunde băiatul sigur pe sine. se află Ionică. spre Şerban – care n–o observă. totuşi. să recite cu glas cald. Mai mulţi elevi ridică mîna. – Dana – îi spune. descumpănită. îşi văzuse prietenul privind undeva. descoperind floarea în bancă. în ciuda acestor “pregătiri”. Fetele tocmai se întorc de la sport. – Mă scuzaţi. biata garoafă în fundul băncii. Aleargă prin curte. plecînd acum de–a–binelea din subsol... dar apoi intră şi el după ea.. ţeapănă. – Eşti... Mihai o vede pe Dana intrînd în bibliotecă. furioasă.. cu buzele ca miezul de piersică. aruncînd apoi. băiatul observă cum Dana.. aţi învăţat poezia lui Nichita Stănescu. – Ce s–a–ntîmplat? întreabă profesoara. privind peste clasă. Ochii lui Mihai clipesc. – Atunci. Printre ei se află şi Ionică. căutînd ceva. chiar în aceste clipe. preţ de un minut – două. se uită o clipă. să mai recite. mirat pentru că. se crispează. bineînţeles –. cîteva clipe. Mihai! Eşti un adevărat prieten! Aşa am să fac! Adaugă.Mihai se întoarce brusc şi iese din subsol. 48 – Ei. Dar.. Urcă apoi scările liceului. ca şi cum plecase de–acolo... Apoi îi răspunde.. privindu–1 în ochi: – Ai dreptate. adecvat frumuseţii textului poetic: “Această mare e acoperită de adolescenţi care învaţă mersul pe valuri. mai rezemîndu–se cu braţul de curenţi. întinzîndu–i mîna. un mare măgar! mai spune Mihai. O găseşte în sala de lectură. ca şi cînd s–ar afla în faţa unei săli pline cu spectatori. Are o scurtă ezitare. în picioare. în faţa lor. Dar. Preocupat de ceea ce vedea şi de ceea ce descoperea că înseamnă ceea ce văzuse. sărind cîte două trepte deodată.. de soare”. Profesoara se opreşte lîngă el: – Ai învăţat–o şi tu? – Da. dar ştiu totul! Trebuie să le spui imediat părinţilor tăi! Şi trebuie să te duci la doctor! Dana este. cu zîmbetul ei frumos. de parcă ar porni la luptă şi începe. un lapsus! 62 .

îmi venea să strig de bucurie. Fetelor le place consecvenţa. zău. îmi propusesem să mai stau de vorbă cu ea şi. – Dar v–aş ruga. nu vrei să pricepi – continuă Ionică discuţia. cum îi spuneam cu toţii – şi copiii şi noi.. că trebuie să stea de vorba.. după terminarea orei: am avut numai bănuieli. cu părinţii. Ai dreptate. * – Mihai. domnule profesor – spune elevul – n–aş vrea să ştie că aţi aflat de la mine... – Îţi spun dacă îţi iei înapoi “măgarul”. Acum sînt sigur: Dana a crezut. – Ai făcut bine că mi–ai spus – zice profesorul.. De la o vreme. frăţioare. Ştii cum a aruncat garoafa şi cum 1–a privit? Eu eram în picioare..S–a oferit să continue recitarea Mirela. prefăcîndu–mă că mă dau în vînt după aşa ceva. Îmi ziceam: partida nu este pierdută! Aşa că.. că sînt mare! – Da. ascultă–mă pe mine!. Aşa că rămîne cum am hotărît: Nu! 49 Pe un culoar. Iar povestea asta cu şahul eu i–am agitat–o mereu pe dinainte. Am promis şi. Socrate şi Mihai discută aprins. – Le–o fi plăcînd – răspunde ferm Mihai – dar să ştii că şi mie îmi place. Dar. nu vreau s–o laud – Dana este o copilă ambiţioasă. – Ce test? întreabă Mihai cu o anume curiozitate. fiindcă testul meu a fost genial. tot timpul.. trebuie să meargă neapărat la medic.. Totul va fi în ordine! Cu tatăl Danei. Asta precis o s–o impresioneze. Ce–i drept. Poate aţi constatat şi dumneavoastră – mă iertaţi. Socrate şi–a dat întîlnire în faţa Academici Militare. Profesorul îi spusese la telefon. – Bine. noi n–am observat nimic – i–a răspuns tatăl fetei. a început să–mi şi 63 . fratele meu. De aceea m–am făcut de rîs şi cu “lapsusul”. Şi eu am observat ceva. eu stau foarte puţin cu ea. că Şerban i–a pus flori. – Nu. lîngă o fereastră. concluzia e clară: Dana trebuie să afle că tu eşti “cel cu florile”. După ce se aşează.. nimic deosebit – l–a liniştit Socrate – totuşi e nevoie să schimbăm cîteva vorbe. colega de bancă a Danei. eram chiar îngrijorat. în Cotroceni. nu–ţi fă griji. El locuia prin apropiere. în orice caz. – i–am luat locul.. cu o scară înainte. dar nici soţia nu mi–a spus. După ce a murit bătrînul care a învăţat–o să joace. nenea Dragoş. – Nu. Sînt sigur însă că oboseala e de vină. – S–a întîmplat ceva? a întrebat omul îngrijorat.. S–ar putea ca nici ea. – Degeaba rîzi.. Mihai... mare măgar! îi răspunde acesta. ăştia mai mari. Ionică îi şopteşte lui Mihai: – Află. am văzut tot..

Iar în ceea ce–o priveşte.. nu există ieşire. ne–a adus şi mari satisfacţii şi ei şi nouă!. În cazul acesta.. Adrian urmăreşte cu un creion liniile colorate de pe hîrtie. Băieţii şi fetele se bulucesc în jurul lui. “excelenţă”! îşi bate joc de el Geta. desigur... măi băieţi! – Ionică – spune Vlad – gluma e glumă.. – Uşurel. Şi vă mulţumesc mult că mi–aţi spus. 50 Vlad prinde pe peretele din fata clasei un grafic trasat în mai multe culori. fraţilor. la mine acasă. Vlade..placă. Dacă într–o săptămînă nu–l facem alpinist. – E la zi! precizează “olimpicul”. – Păi. Ca la “şcoală”.. înţelege că problema e serioasă şi că. că mai avem un hop! – Ce hop. cum vine asta? Voi vreţi să mă faceţi alpinist pe ultima săptămînă. – Ia uitaţi–vă. spusă ori sugerată numai. – Da. făcîndu–i în acelaşi timp. Să te ia în primire Vlad! Cu el n–o să–ţi meargă să faci tot felul de mofturi. Iar dacă e vorba de învăţat. m–am hotărît să–mi declin răspunderea. Acolo e o vale – arată el un loc –. de metri.. Acum însă s–ar putea să fi obosit: are în faţă şi un concurs cu mare miză.. lui Vlad un semn cu ochiul. ca şi cum între ei ar exista o înţelegere.. fără învăţătură. iar în vale se află Ionică. după obicei şi caută să scape din încurcătură te miri cu ce drăcie. apoi îşi ia dreptul chiar să se–nfurie: – Ia ascultaţi. mă bucură că se ocupă de un lucru mai deosebit. cu caiet şi plaivaz!.. în fiecare zi. dar să ştii.. sigur că îl preferă pe Mihai.. – Cer cuvîntul – reia el – spre a vă declara că. de astăzi înainte te prezinţi. – Mi–l iau! – Şi n–ai să ţi–1 calci! 64 . Acesta se–nfoaie. Ne–am înţeles? Fotbalistul face o figură de chinuit.. dacă nu vrei să asculţi de mine? intervine Mihai. care. adio “creastă”! Se–ntorc cu toţii spre Ionică... Am şi eu talentele mele. v–aş putea recomanda un medic foarte bun. faţă de toată clasa? Îl somează acesta. Ionică o fulgeră cu privirea. vă rămîn foarte îndatorat. văd că sîntem pe creastă! – Cu o simplă excepţie: priveşte mai bine linia verde. intervine Geta. Ridică mîna: – Cer cuvîntul! – Poftiţi. dar îmi schimbaţi “antrenorul”? Tocmai acum? După care metodologie? Aud?!. asta e! Ionică e–n încurcătură. uşurel. băiatule. – Fac ce fac şi iar ajung “vedetă” – exclamă el.. mă predau! Am să ascult de Mihai! – Îţi iei angajamentul? Aici. pe deasupra.. – Dacă doriţi.. i–am luat pe toţi! se bucură ci. de data aceasta..

.. pentru picioare! declară Ionică. În minte îi apare Dana. mimînd seriozitatea: nu putem lăsa totul în seama lui Mihai! Trebuie să–l ajutăm şi noi! Uite.. “Mai sînt cîteva zile pînă la sfîrşitul anului. “Ce–o fi făcînd ea acum?” se întreabă şi gîndurile încep să roiască în jurul fiinţei. Adrian.. pentru cîteva minute. 51 Dormitorul băieţilor şi–a schimbat înfăţişarea. dormitorul băieţilor se află în acelaşi “dispozitiv”. la masa de lucru... pe patul său. Mihai este legat la cap cu un prosop..– În nici un caz!.. Colegii lui Ionică se întrec în ironii: – Da' nu e echitabil – intervine Lia –. Numai că.. Cei doi “combatanţi”. * În timp ce Adrian aleargă pe la femeile de serviciu să–i găsească lui Ionică lighean.. pe Adrian l–am urcat la “etaj”. Ţi–am adus masa la sufertaş. a fetei. au 65 . ţi–am pus şi ventilator. în care vrea să se liniştească... Dana... se află instalată o tablă neagră.. întinzind mîna după chitară. Ionică.. – Tocmai tu?! întreabă Ionică. mă? se răsteşte la el “meditatorul”. ca să–ţi oxigenezi mintea. Mîine merg cu tata la doctor! După aceea.. – Vreau un lighean cu apă rece. Atmosfera a căpătat o altă coloratură. oare ce va fi?!”. Băieţii si fetele izbucnesc. – Nu mai pot! Zău că nu mai pot! M–ai terminat! se văicăreşte fotbalistul către Mihai. care. Emil. cu “jurnalul” în mînă. atît de îndrăgite. de data aceasta. că v–arăt eu ce poate băiatul! le răspunde Ionică tuturor. la tablă... Mihai. de cînd eram mic şi prost! spune.. iar într–un colţ. parcă îi răspunde. cocoţat în patul de sus. într–adevăr. – Ce mai vrei. citeşte. E bun pentru musculatura celulei nervoase. ca să nu te mai deranjezi pînă la bucătărie. tocmai termină de scris o formulă.. portabilă.. – Nouă ca nouă – important e ca lui Isoscel “să–i arăţi”! sare şi Geta cu gura. – Mai am şi cu ceva “lecitină”. rîzînd. zîmbind “mînzeşte”. cu un prosop ud la cap. obosit... Totul a fost aranjat în aşa fel încît Ionică să aibă condiţii optime de învăţătură: au fost suprapuse două paturi. la masă. ca de obicei în asemenea clipe. – Lasă mă. Peste cîteva ore.. un ventilator funcţionează din plin... Şi mai ziceai că “aşa. se întinde. masa adusă în mijlocul camerei. Aplauze! comandă tot el. Geta ţi–a trimis prăjituri. şi pe dincolo”. în pijama şi papuci. eu. pare extenuat. în aplauze.. Din camera ei. de pildă. de parcă ar fi găsit soluţia salvatoare... Acu' ce mai vrei? – Să–i fac o serenadă? glumeşte Adrian. mă ofer cu vitamina “B6”! – Iar eu cu „fosfobion” – adaugă Mirela.

caietele de exerciţii în faţă. dacă faci şi tu ceva pentru mine! spune Ionică. de ce nu te serveşti? spune Adrian. întregul univers va fi mic pentru gloria noastră! Hai. vreau! Nu vezi că am nevoie de calorii? Mi le consumă tiranul ăsta pe toate. un capitol. ducîndu– se direct la dulapul lui Adrian. după cîteva secunde. – Curaj. cu majuscule şi cu cretă colorată: “La revedere clasa a X–a!” Elevii toţi sînt în recreaţie. – Păi.. mă. lasă prăjiturile! Cad greu şi. silindu–mă să tocesc. surpriză – în loc de plăcinte. Dar. tocmai ca să nu te mai oboseşti.. după ele. Fac! spune încă o dată. deschizînd dulapul lui Ionică şi arătîndu–i plăcintele. netulburat. Păi tot chinul acesta pentru cine e. – “Doar dacă” ce? întreabă Mihai.. – Dacă faci şi tu ceva pentru mine. – Fac! Fac orice! răspunde Mihai. pentru tine?!. 52 Sala de clasă este împodobită sărbătoreşte!. Ia cutia. dar Mihai îi închide uşa–n nas. atunci. Mihai îşi pune mîinile–n cap: – Eu. atrăgîndu–i atenţia lui Mihai: – Să nu cumva să dai înapoi! Adu–ţi aminte: ai jurat! Mihai se află în dreptul 66 .. Ţi le–am pus la nas. – Jur! se aude răspunsul sec al lui Mihai. pentru orice.. disperat. un bileţel: “Linge–te pe bot!” Ionică face o figură de mai mare mila. – Şi zici c–ai mai vrea “poale–n brîu”? – Vreau. Ionică! îl îndeamnă Mihai. ceremonios. repetă el... Pe jumătatea dinspre fereastră a tablei. Ionică. Simt că înnebunesc! – Juri? întreabă. privindu–l pe sub ochi pe Mihai... în afară de cei doi prieteni. un capitol mai avem şi eşti tobă! Iar mîine e ziua cea mare! Dacă scăpăm. îl apucă rîsul... fiindcă nu mai pot nici cu. să nu–ţi iroseşti preţioasele tale puteri! Fotbalistul se repede şi vrea să înfigă mîna în “prada” mult dorită. dar mi–e dor de nişte “poale–n brîu”! spune el.. nici unul nu mai lucrează. de lîngă uşă. înciudat. adaugă: – Doar dacă. uite. măi zănaticule?! – Repet: învăţ şi ultimul capitol. o desface dar. Văzîndu–şi colegul cu bileţelul în mînă. măi hainule? întreabă Ionică. Dar. într–adevăr.. Ionică. Dar era hotărît. pentru tine? Eu.. gîndindu–se că cine ştie ce trăznaie îi mai trece prin cap. – Aş mai avea eu ceva.. scrie. te–apucă somnul! Hai că. pe uşă apare Adrian. îşi duce mîna dreaptă spre obraz. – De ce rîzi. – Hai. atît! – Să mă omori şi p–ăsta nu–l mai învăţ! declară Ionică.. În acest moment. Ionică.

clipind din ochi. cu o floare în mînă. I–am spus că este o prostie. Şi. Aici.. * Acum tabla este aproape plină de formule matematice. în faţa sa.. Acum se strecoară neobservat afară. se întoarce în clasă. – Da. şi anul trecut? îl întreabă contrariată.. o fixează atent. – “Şase”! anunţă el şi se dă de–o parte. în timp ce el a încremenit cu floarea în mînă..Dană se întunecă. aşa–i? – Ce bine–ţi stă cu ochelari! răspunde el... era cît pe–aci să nu–mi ţin promisiunea.... această floare? întreabă Mihai... Îmi pare rău că m–am luat după Ionică. întorcîndu–i spatele. în continuare.. Ionică pare mulţumit. Ca şi pentru gestul tău. “Află că nu mă interesează!” exclamă ea şi. În clasă intră Dana. Prietenul său deschide uşa.. Eu le–am pus!. – Mihai.... . Acesta îi zîmbeşte candid. mărturiseşte. o descoperă pe Dana. scoate de–acolo nişte ochelari pe care şi–i aşează pe faţa. Se uită la colegul său. din nou.băncii Danei. unde s–a ascuns. o să trăiesc fără regrete!” Şi. fiindcă i–a reuşit stratagema: Dana “l–a prins pe Mihai asupra faptului”. apropiind–o de buze. Fata o primeşte. În clipa aceasta se aude soneria de intrare la ore. dorindu–se lumini care să–i poată radiografia sufletul. coridorul. 67 .. răspunde Mihai pierit.. în chip direct.. Fata îl priveşte cu sentimentul unei revelaţii. ca sufletul celor mai pure speranţe. Elevii dau năvală pe uşă. tu i–ai spus lui Socrate să mă ducă tata la doctor. de parcă acum l–ar descoperi. îi sărută uşor petalele albe. care râmîne uimită.. nemişcată. Isoscel! anunţă unul dintre ei. Şi ochii lui. – Îţi mulţumesc! Eşti un băiat nemaipomenit! şopteşte Dana cu căldură. iese în grabă din clasă. Noroc că am fost tare! Acum constat că n–ai înţeles nimic din toate frămîntările mele! Mai bine.. lăsînd–o pe coridor. Caută febril în buzunarul rochiei. prinzînd curaj.. surprinzîndu–l pe Mihai tocmai în momentul în care acesta “se pregătea” să–i pună floarea în bancă. Ionică scrie. înflăcăraţi dintr–o dată. Şi tu nu ştii. de suflet. Fata înaintează încet spre Mihai. pot să–ţi ofer. “Află că nici pe mine nu mă interesează – îi spune el cu vehemenţă.. De după uşă. Iartă– mă că n–am ştiut.. – Atunci. cercetînd. – Tu mi–ai pus florile? Şi anul acesta. Mihai o ajunge din urmă pe culoar. Asta voia!. Astă–toamnă mi–am jurat că anul acesta n–o să mă las.. – Şi pentru floare îţi mulţumesc – pentru aceasta şi pentru toate celelalte. învăluind–o într–o privire. zîmbindu–i frumos..

fostul premiant.. trecem peste “plată”.. Intrase şi el. în întregime. apoi – Dana. Chipul profesoarei se luminează. aşa că nouă îţi pun în catalog. anu'! * După ieşirea lui Isoscel din clasă. Clasa întreagă îl urmăreşte cu sufletul la gură.. nu! totul a depins de el. – Ei. Socrate îi întinde mîna lui Ionică. Elevul îşi dă seama de greşeală.. Eu n–am făcut decît să–i dau ceea ce merita.. bagă de seamă Ionică – mai spune profesoara.. ieşise primul!... Ia să vedem acum dacă îţi iese media. fericit. Mihai! Eşti un băiat tare. şterge rapid cu buretele şi reia exerciţiul. “olimpicul” la matematică. flăcăule! Te felicit.. – Bravo. urmărind ceea ce scrie Ionică. corect. Nici nu ştia ce să spună. Vlad. Mihai se crispează. Îşi muşcă buzele... închizînd catalogul şi ridicîndu–se de pe scaun.sigur de sine.. Şi dumneavoastră eraţi aici? Mă scuzaţi că nu v–am observat. – Ca dirigintă a clasei a X–a C.. dar tu meriţi nouă! zice Isoscel. de data acesta rezolvîndu–l. – Nu. ai fi bun de profesor. în sfîrşit. Şi pe voi toţi! adaugă Socrate. o dată cu elevii. Tocmai atunci îl observă pe Socrate. cînd s–a făcut clasificarea după medii. se încruntă şi ea. 53 A doua zi.. cum va veni odată şi–odată! Şi pe tine te felicit.. deşi ar trebui să plăteşti pentru toate emoţiile prin care au trecut colegii din cauza ta. sigur. – M–am gîndit – zice Socrate – că nu era drept ca numai ei să aibă emoţii. vezi că se poate? Nouă! exclamă.. într–o bancă. Ionică. emoţionat. Cine ştie. aţi cîştigat! Elevii aplaudă bucuroşi. domnul diriginte! spune Isoscel. toţi ochii s–au îndreptat spre Mihai: ajunsese in fruntea clasei. – Vă felicit. – Da. imediat după el. Ei şi cu aceasta am terminat şi ultima oră şi ultima zi din clasa a X–a. Dar. Aşa că – încă o dată: felicitări şi. Şi astăzi era ziua hotărîtoare! adaugă Isoscel. întorcîndu–se spre el – să nu mă dezamăgeşti la. – A. Acesta. spune profesoara. pierduse competiţia – era al patrulea sau al cincilea. Isoscel... Urma. Aţi fost cu toţii “la mîna lui Ionică”! – Şi la a dumneavoastră! se aude replica unui elev. – Îmi iese şi cu opt! mărturiseşte Ionică. La un moment dat. Şerban. era ca năuc!. din spatele clasei. Geta se 68 . bucuroasă... îşi şterge mai întîi de pantaloni palma transpirată. şi de cei ce l–au ajutat să se pregătească. De aceea am venit şi eu. privind peste copiii adunaţi în jurul său. mi–aş fi dorit ca ai mei să pună mîna pe titlul de “Cei mai buni din liceu”.

ai să mă socoţi demodat. Mă bucur foarte mult pentru asemenea clipă!.. aproape trist. totuşi. repetă el încurcat.... ritmul acelor bătăi.. După ultima discuţie cu Socrate. care se ridicase ca la comandă.. Şi.. în sfîrşit. mîna aluneca apoi uşor pe lîngă ochi.. Se sculase cu spaimă şi o căutase în dulap. dar te–aş ruga.. (Văzîndu–l cum se aşezase. Rămăsese singur. în timp ce–i întinde un trandafir.. 69 .. parcă spre a fi mai sigur de ea. trecuse prin cîmpul plin de mine al spaimei şi asta nu se putea uita uşor... l–a mirosit – făcînd un gest de parcă l–ar fi sărutat – şi–apoi. Nu ştiu de ce.... că întinde mîna să–l mîngîie.. Aproape că îi tremură mîna. întîrziind puţin – moment în care el i le prindea între obraz şi umăr –. dacă cineva l–ar fi asigurat că acolo o va găsi. le pregătea. Dana s–a apropiat de o tufă de trandafiri. Ionică plecase s–o caute pe Geta. degetele ajungînd pînă lîngă ureche. a rămas fără grai. În noaptea trecută o visase pe mama lui. ca apoi să coboare pe sub bărbie şi. o asemenea mîngîiere. Iată că a sosit momentul să–ţi ofer şi eu ţie.. parca. Mihai! i se adresează Dana zîmbindu–i.... Adevărul era că băiatul trăia încă aşa de intens dorul după aceea ce–1 adusese pe lume şi că ar fi fost gata oricînd să meargă “pînă la capătul pămîntului”. din apropierea intrării în liceu.. “Vorbind” cu dînsa – fiindcă “vorbea” atîtea şi–atîtea – avea o senzaţie ciudată. dar la care ţin foarte mult. pentru sărutul ce încheia.. să n–o piardă cumva!”. premiantul. Fata îl priveşte cu ochi calzi. ocolindu–le într–o mişcare de mare delicateţe.. iar Ionică “bătea cadenţa” ca încheietor de pluton. nu erau puţine momentele în care avea impresia că se află în apropierea lui. Oricît făcuse el pe grozavul. * Mîine e serbarea de sfîrşit de an. a rupt pe cel mai frumos dintre ei. i–a curăţat codita de ţepi. înlăuntrul său.. ceva modest. mulţi dintre colegii lui Mihai stau de vorbă pe aleea principală a parcului. De altfel. de fiecare dată.... – Te felicit. pe–o bancă mai retrasă de pe alee.. dar se simţea aproape stingher. Poate n–o să–ţi placă şi.. o pusese în buzunarul interior de la haina de şcoală.. o floare.. cu el în mînă. aproape sinonimă cu convingerea: i se părea că ca trăieşte. în prima treime a clasei.afla pe undeva. întrebători: – Ce anume vrei să mă rogi? – Dana. aşa cum se întîmpla cînd era el mic. primind floarea. – Îţi mulţumesc! îi răspunde.. pentru că acum putea să asculte în linişte. că există încă şi că trebuie s–o întîlnească undeva. se hotărăşte Mihai să spună – aş vrea să–ţi dăruiesc ceva. Cît de mult aşteptase el. sigur. de copil. sufletul acelei clipe.. adică “unde e... O visa des – şi era foarte bucuros pentru acest lucru. să urce pînă în dreptul buzelor pe care. În noaptea de dinaintea acestei zile cu soare îl întrebase de salba maramureşeană. Era fericit... Gestul începea de undeva de la frunte. se rotunjea peste obrazul lui proaspăt. te–aş ruga.. s–a îndreptat spre băiat). Luat prin surprindere.

.. şi pomii.. ce se–ntîmplă? Din stradă. rostesc aceleaşi cuvinte: “Ani de liceu/ Cu prietenii pe viaţă/ Scumpii ani de liceu. Şerban strigă spre toţi colegii. un sunet. da!.. Cu toţii respiră aceeaşi melodie. s–a oprit la jumătate de drum. peste ei toţi.. în faţa trandafirului. apărînd dintre fete. Nea Pandele are nevoie! E internat la spital. De un an întreg mă gîndesc la momentul acesta. – Şi eu. întrebînd: – Băieţi.. atunci! îi îndeamnă Vlad. o frîntură de melodie. precipitat.. străbătînd – cu urcuşuri şi meandre. ca el să poată întreba în linişte: “Nu vi se întîmplă. Ionică tocmai oprise o altă maşină. vrînd să– 1 sărute. – Să mergem. Şi... Căldura creşte. contrariaţi. – Mi–ai făcut o surpriză extraordinară. “Ani de liceu/ Cu emoţii la 70 . spre nea Pandele. Şi cu toţii se grăbesc spre poartă. – Grupa sanguină! răspunde Şerban. luînd iniţiativa.. Se urcă toţi trei şi o pornesc. n–au destul sînge. apoi spre şofer. şi nu ştiu ce s–a– ntîmplat. Rulează. – E foarte frumoasă. Pe loc sînt asaltate de cei ce le aşteptau. – O am de la mama.. pentru ca apoi să şi–o prindă la gît. apropiindu–se cu o jumătate de pas de el. dintr–o dată. Mihai simte pe loc o căldură ce–i învăluie fiinţa. strigă Lia. în urma celorlalţi. acelaşi cîntec. Dar tocmai atunci./ Enigmatică prefaţă/ La romanul ce e doar al meu!”.. – Eu am “zero–unu”! sare Emil. îmbujorate ca şi petalele lui.. la un interval de cîteva minute. speriat de strigătul lui Şerban.. cine are “zero–unu”? Elevii se adună. şi păsările... adăugă băiatul – şi–am dorit aşa de mult. în jurul lui. Iată – minune – că trec două prin faţa liceului. Mie. o oferă colegei sale. cercetînd–o. aşa. adaugă Adrian. prin lumini şi umbre – anii şcolarităţii lor. Chipul fetei înfloreşte sub strălucirea unei bucurii intense. Ionică îşi consultă buletinul: – Eu am “B3”.... se oferă el. care luminează. ceva. şi eu am “zero–unu”.dar pentru mine acest ceva are o semnificaţie anume. curioasă.. dar merg şi eu.. Mîna fetei o caută pe cea a lui Mihai.. Gestul Danei. Mihai! exclamă ea.. – Şerbane. Strada toată îl fredonează: şi oamenii.. omul care veghease drumul atîtor generaţii.. Doamne.. În maşină a izbucnit.. se înalţă pe vîrfurile pantofilor.... Amîndoi aleargă acum către poartă. care.. pentru cîteva secunde doar. unul din geamurile maşinii. din cînd în cînd. acum e adevărat foc!. năvăleşte spre el. în grabă.. să vi se agate. de aproape.. cele două chipuri. intrînd în fugă pe poartă. de suflet? Ca de pildă o vorbă.. să ştii. scoţînd din buzunarul hainei salba maramureşeană. Cîţiva băieţi pîndesc taxiuri. – Cum adică “zero–unu”? se aude vocea lui Vlad. Ar vrea săi spună acestuia din urmă să oprească puţin maşina. Tata l–a operat! Trebuie să–i facă transfuzie. un cîntec. Mihai se uită spre Dana. îţi mulţumesc din inimă! răspunde şi... creşte.

discret... SFÎRŞIT 71 .română. Prin oglinda retrovizoare....../ Scumpii ani de liceu. venind de departe şi de demult. Ionică.... poate unei imagini ce se apropiase pe nesimţite de el.” Mîna lui Mihai mîngîie cu delicateţe şi cu spaimă parcă mîna fetei. gîndindu–se la Geta!.. şoferul îi priveşte zîmbind. de catifea ruginie şi blîndă.. închide ochii. Dana întoarce spre el ochii ei frumoşi. care poartă pe braţe de flori sufletul.. Buzele – de trandafiri învăpăiaţi – se apropie de cele ale lui Mihai.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful