Costul de productie

Producţia unei firme este rezultatul combinării factorilor de producţie – muncă, natură, capital. Între intrările şi ieşirile unui proces de producţie există o relaţie funcţională – funcţia de producţie – care arată modul în care depind rezultatele unei firme de factorii de producţie folosiţi şi de combinarea acestora. Odată stabilită cantitatea de bunuri pe care o poate obţine şi apoi vinde pe piaţă la un anumit preţ, agentul economic va fi interesat de evaluarea monetară a consumurilor de factori de producţie, întrucât obiectivul său principal este maximizarea profitului. Aceasta se poate realiza prin minimizarea cheltuielilor cu factorii de producţie prin găsirea combinaţiei optime de inputuri ce permite acest lucru, pe de o parte şi prin găsirea nivelului producţiei care minimizează costul, pe de altă parte. Punctul de plecare în realizarea acestui obiectiv îl constituie definirea costului. În cea mai comună accepţiune, costul de producţie reprezintă cheltuielile băneşti făcute cu achiziţionarea factorilor de producţie. Între agenţii economici există diferenţe semnificative în privinţa costului realizării aceloraşi produse, provenite în principal din modul de combinare a factorilor de producţie, dar şi din influenţa altor factori ce pot fi clasificaţi în: a) factori generali: condiţiile naturale, localizarea firmei, natura producţiei; b) factori tehnico – organizatorici: volumul producţiei (mărimea firmei), dotarea tehnică, organizarea producţiei; c) factori conjuncturali: ciclul economic, politica economică, monetară, fiscală, mediul social – politic etc. O funcţie a costului va indica nivelul acestuia pentru diferite niveluri ale producţiei. Altfel spus: Costul = f (Q) Pentru a putea analiza comportamentul producţiei în raport cu factorii de producţie utilizaţi, facem distincţia între termen lung şi termen scurt. Termen lung este cea mai scurtă perioadă de timp necesară pentru a modifica valoarea tuturor factorilor de producţie utilizaţi într-un proces de producţie. Termen scurt este cea mai lungă perioadă de timp în care cel puţin unul dintre factorii de producţie utilizaţi într-un proces productiv nu poate fi schimbat. Din moment ce funcţia de producţie arată relaţia între fluxurile de intrare şi cele de ieşire, odată cunoscute preţurile input-urilor, pot fi calculate costurile. Acestea depind de: a) forma funcţiei de producţie – determină forma funcţiei costurilor; b) preţurile factorilor de producţie – determină nivelul costurilor. Relaţia cost – producţie pe termen scurt Pe termen scurt, toate costurile pot fi clasificate în fixe şi variabile. Costurile fixe sunt cele care nu depind de volumul producţiei, iar cele variabile sunt cele care se modifică în funcţie de evoluţia producţiei. Avem: 1)Costul mediu pe termen scurt (CMS) - se defineşte ca fiind raportul dintre costul total pe termen scurt şi volumul de output obţinut:
CMS ( q ) = CTS ( q ) q

2) Costul marginal pe termen scurt (CmS) - se defineşte ca fiind modificarea absolută înregistrată în cost, ca urmare a creşterii outputului cu o unitate:
C m S (q) = ∂CTS ( q ) ∂q

Pe lângă aceste costuri de bază, se pot adăuga şi costurile derivate: - costul variabil pe termen scurt (CVS) - care reprezintă acea parte a costului total pe termen scurt ce depinde în mod nemijlocit de volumul de output obţinut; 1

- costul fix pe termen scurt (CFS) - este acea parte a costului total ce nu depinde de volumul outputului dorit; . Costuri CTS

CVS d CFS d

Figura 32. Costul total, variabil şi fix pe termen scurt

Dacă CFS este o paralelă la abscisă, costul variabil pe termen scurt pleacă din origine, întrucât CVS(0) = 0, şi are forma descrisă în figura de mai sus. Costul total pe termen scurt va fi o curbă paralelă cu cea a CVS, la distanţa „d" de aceasta. -costul variabil mediu pe termen scurt (CVS) - semnifică volumul de cost variabil pe unitate de output:
CVS ( q ) = CSV ( q ) q

Reprezentarea grafică arată faptul că, curba CVS este convexă, având un minim în punctul q1.

CVS

CVS q1

0

q1

q

Figura 33. Curba costului variabil mediu pe termen scurt

2

arată volumul de cost fix ce revine pe unitate de output obţinut: CFS (q ) = CFS q Reprezentarea grafică a costului fix mediu pe termen scurt este o hiperbolă echilateră. 3 .. în punctul de minim al acestuia din urmă. Curba costului fix mediu pe termen scurt q Graficul următor. Costurile pe termen scurt şi lung si interdependenţa lor q Observaţii: 1) Costul marginal pe termen scurt intersectează costul mediu pe termen scurt. ca în figura de mai jos: CFS 0 Figura 34. pune în evidenţă principalele costuri pe termen scurt şi lung şi punctele de intersecţie dintre acestea: CmS Costuri CMS CVS CmL CML CFS 0 q2 Figura 35.costul fix mediu pe termen scurt (CFS) .

Demonstraţie: Fie CTS(q). Din CTS(q) > CTL(q). Acesta este de altfel şi obiectivul oricărei firme pe termen lung. Aşadar. împărţind cu q se obţine: CTS (q ) CTL (q ) > . 4 . adică =0 q2 ∂q ∂CTS ( q ) CTS ( q ) = Ultima egalitate implică . curba CMS este întotdeauna deasupra curbei CML. Pentru analiza costului se mai ia în considerare doar curba costului mediu pe termen lung (CMTL).37.Demonstraţie: Pentru determinarea punctului de minim al CMS. o firmă are posibilitatea de a face orice modificare a tehnologiei şi factorilor de producţie pentru a realiza volumul dorit de bunuri şi servicii la cel mai mic cost posibil. punem condiţia: ∂CMS ( q ) = 0 care se scrie: dq ∂CTS ( q ) CTS ( q )  ⋅ q − CTS ( q ) ∂  ∂q q   = 0 . pe termen lung nu există input-uri fixe. Este clar că CTS este deasupra CTL (vezi porţiunea corespunzătoare din figura 35). ceea ce este echivalent cu a spune că ∂q q C m S ( q ) = CMS ( q ) 2) în practică. Să presupunem că o întreprindere trebuie să aleagă una dintre următoarele mărimi: mică. medie şi mare. adică CMS(q)>CML(q) q q Relaţia cost – producţie pe termen lung Întrucât pe termen lung toţi factorii de producţie sunt variabili. ceea ce înseamnă că nu vom mai avea împărţirea costurilor în fixe şi variabile.costul total pe termen scurt funcţie de q. Costurile medii pe termen scurt pentru fiecare dintre aceste mărimi sunt prezentate în fig.

Costurile medii pe termen scurt pentru diferite dimensiuni ale întreprinderii Oricare ar fi mărimea firmei în prezent. dacă se anticipează o cerere de Q1 produse firma va alege dimensiunea mică. Când numărul de posibilităţi este infinit. curba CMTL înfăşoară curbele costului mediu pe termen scurt. Porţiunea ABCDEF din cele trei curbe pe termen scurt este curba costului mediu pe termen lung şi arată costul mediu minim posibil pentru a produce o cantitate de produse. Dacă se anticipează o cantitate cerută Q2. costul mediu va fi acelaşi şi pentru o întreprindere de dimensiune medie şi pentru una mare. Dacă se cere o cantitate Q 3. pe termen lung ea se poate modifica astfel încât să atingă oricare dintre aceste trei niveluri. Firma va alege mărimea în funcţie de trendul cererii consumatorului: dacă tendinţa este crescătoare.Cost mediu CM3 Cost mediu pe termen scurt (mărime mică) CM2 A C Cost mediu pe termen mediu (mărime medie) Cost mediu pe termen lung E (mărime mare) F CMTL Optimul CM1 B D Q1 Q2 Q3 Producţia pe o perioadă de timp Figura 37. De exemplu. întrucât este varianta cu cel mai mic cost mediu. 5 . se va alege dimensiunea mare. Alegerea mărimii este condiţionată de estimarea capacităţii de producţie necesară pentru satisfacerea cererii. În mod normal. Se poate observa că nu toate curbele costului mediu pe termen scurt sunt tangente în punctul de minim la curba costului mediu pe termen lung. fiind tangentă la fiecare dintre acestea. o firmă poate alege din mai multe variante atunci când optează pentru o anumită mărime. costul mediu cel mai mic poate fi obţinut de întreprindere la dimensiunea medie. când toţi factorii de producţie sunt variabili şi se poate alege orice mărime a întreprinderii.

firma va înregistra pe rând. Aşadar. economii de scară. Curba CMTL Producţia Q Curba CMTL reprezintă costul minim pentru producerea oricărei cantităţi de produse. indivizibilitatea unei părţi a capitalului – achiziţionarea anumitor utilaje sau dotări importante nu se justifică decât dacă volumul producţiei este suficient de mare. În plus.38.diviziunea muncii poate fi cu atât mai accentuată cu cât capacitatea de producţie este mai mare. Avantajele tehnice care generează economii de scară sunt: o specializare mai bună . firma va laege acea mărime care îi asigură situarea pe acea curbă a costului mediu pe termen scurt care este tangentă la CMTL în punctul său minim. când firma are timp pentru a optimiza mărimea întreprinderii şi combinarea factorilor de producţie. 6 . deşi pe termen lung nu putem vorbi de input-uri fixe şi variabile.) Aşadar. economiile de scară sunt în primul rând legate de producţia de masă. când se realizează combinaţia cost minim – eficienţă maximă este aceea tangentă la curba CMTL (fig. Forma în U a curbei CMTL are următoarele implicaţii: până la un anumit nivel al producţiei. creşterea dimensiunilor întreprinderii duce la scăderea eficienţei şi creşterea costului mediu.CM CMTL Faza 1 Faza 2 Randamente crescânde Randamente Economii de scară constante Faza 3 Randamente descrescânde Dezeconomii de scară CM7 CM6 CM1 CM2 CM3 CM4 CM5 SME 0 Figura 38. Economiile de scară pot avea caracter tehnic sau financiar. mărirea dimensiunilor firmei înseamnă creşterea eficienţei şi micşorarea costurilor unitare. peste acest nivel. Aşadar. Mărimea optimă a firmei. orice firmă are costuri care pe termen scurt nu depind de volumul producţiei. randamente constante şi dezeconomii de scară.

Costul mediu minim este în acelaşi timp o problemă de dimensionare a întreprinderii şi de alegere a celei mai bune combinaţii de factori de producţie. Fiecare agent economic va căuta să aleagă dimensiunea optimă a întreprinderii sale. În aceste cazuri. utilizarea aceluiaşi canal de distribuţie pentru mai multe produse. condiţii de credit şi de finanţare mai avantajoase. computere. aparatură audio – video. parfumuri etc. care determină creşterea costurilor pe unitatea de produs. decât pentru mărirea exagerată a unităţii existente. O firmă mare îşi permite să angajeze specialişti în cercetare. produse cosmetice. reduceri la transport. etc. materiile prime folosite sau segmentul de cumpărători căruia li se adresează. în acelaşi timp. se poate recurge la diversificare. Acestea sunt în principal generate de comunicaţiile greoaie şi structura administrativă complicată. mărirea dimensiunii întreprinderii nu este întotdeauna cea mai bună cale de urmat pentru creşterea eficienţei şi obţinerea economiilor de scară. Peste o anumită mărime a întreprinderii se vor înregistra dezeconomii de scară. De asemenea. După un anumit punct se vor face simţite dezeeconomiile de scară. sau produse electrocasnice. În practică ar trebui să întâlnim puţine cazuri de creştere a costului mediu ca urmare a supradimensionării. respectiv realizarea unui număr de produse diferite dar legate oarecum între ele prin tehnologia de fabricaţie. de detergenţi şi alte produse de curăţat.Creşterea cantităţii de produse va genera reducerea costurilor fixe medii. Avantajele financiare ce generează economii de scară sunt: reducerile de preţuri. integrarea orizontală şi diversificarea producţiei. o firmă producătoare de automobile care achiziţionează sau fuzionează cu alte firme producătoare de subansamble.. Toate aceste procese duc la obţinerea de economii de scară organizaţionale. şi prin aceasta reducerea costurilor unitare totale. Capacitatea de a obţine împrumuturi şi de a creşte capitalul propriu este semnificativ mai mare. utilizarea aceleiaşi tehnologii pentru a realiza mai multe bunuri. întrucât o firmă care se confruntă cu o creştere semnificativă a cererii va opta mai degrabă pentru juxtapunerea unor unităţi de producţie ce funcţionează la nivelul optim. După ce acest punct a fost atins. Integrarea verticală apare prin unirea sub un management comun a mai multe firme ce realizează operaţii succesive ale aceluiaşi proces de producţie: de exemplu. o moară care se uneşte cu ferme producătoare de grâu şi cu fabrici producătoare de pâine şi produse de panificaţie. Nu există soluţii general – valabile pentru dimensionarea unei firme. campaniile de promovare globale permit obţinerea unor rezultate mai bune pentru o unitate monetară cheltuită. Integrarea orizontală apare prin unirea unui număr de firme ce realizează acelaşi tip de produse – un lanţ de hoteluri de exemplu. design. birocraţie. economiile de scară mai pot fi obţinute prin punerea sub un management comun a unui număr de unităţi de producţie. atunci când are suficient timp pentru a face acest lucru. Întreprinderile pot fi mărite până în punctul în care se obţin avantaje maxime în privinţa economiilor de scară. Acestă soluţie este adoptată de numeroase companii multinaţionale. De asemenea. producătoare de exemplu. producţie. cea care îi minimizează costul mediu. economiile de scară provin din reducerea costurilor cu managementul de vârf. Aşa cum precizam mai sus. bonificaţiile pentru comenzi importante – care sunt mai uşor obţinute de o întreprindere mare. ceea ce generează avantaje în lansarea pe piaţă de noi produse. 7 . Se recurge la integrarea verticală. ceea ce constituie pentru firmă un avantaj competitiv.

De asemenea. apropierea treptată a intereselor proprii de cele organizaţionale. mâna de lucru şi componentele ieftine folosite. care nu compensează cheltuielile cu tehnologia folosită. Prin motivarea muncii depuse şi printr-un management flexibil. dar înregistrează o frecvenţă mai mare a vânzărilor. lega inovaţia de spiritul antreprenorial şi de profit. din procedee noi de producţie mai eficace. bunăstarea personală şi colectivă. Evaziunea fiscală sau profitul nelegal poate avea loc sub acoperirea legilor. şi care scurtcircuitează circuitul de aprovizionare (diminuând cheltuielile de exploatare) şi foloseşte reţelele de distribuţie deja instalate. Această diferenţă variază în acelaşi sens cu atitudinea faţă de risc a agentului economic. piaţa de desfacere situată în zone cu expansiune economică puternică. falsificarea intenţionată a declaraţiilor de impunere). Profitul reprezintă una dintre forţele principale de organizare a firmei. expresie a utilizării abuzive şi neautorizate a mărcilor consacrate pentru produsele proprii slab calitative. firma trebuie să-şi protejeze capitalul uman.Profitul Schumpeter. Inexistenţa cheltuielilor cu reclama şi publicitatea.fără a fi câştigată sau meritată prin vreun serviciu adus în activitatea economică". Aceste firme practică preţuri de dumping. Ca surse de formare a profitului nelegitim amintim anumite variaţii ale rentei funciare.. De asemenea. În plus. Una dintre formele profitului nelegitim este evaziunea fiscală. datorită extinderii şi dezvoltării infrastructurii. unde. se disting două finalităţi ale profitului: profit legitim şi profit nelegitim. ori din crearea unor bunuri cu totul noi. se induce disciplina în muncă. precum şi practicarea unor preţuri inferioare celor statuate pe piaţă generează de asemenea profituri suplimentare.firmele-căpuşă"). adică fără a fi creată nici o valoare economică. conştientizarea dorinţei şi mândriei de a aparţine unei echipe competitive şi. el trebuie confiscat şi vărsat la bugetul de stat. se poate aminti de "pirateria" economică. care reprezintă nivelul mediu al profitului obţinut în ramura sau sectorul respectiv de activitate. diferenţa dintre cele două categorii constituind-o cauzele favorizante aleatoare neiniţiate (dar speculate) de agentul economic şi care se materializează într-un profit suplimentar.asocierea. care implică noi combinări ale factorilor de producţie. Considerăm că profitul nelegitim înglobează profitul nelegal. 8 . Aceasta este o problemă de actualitate. El poate diferi de profitul considerat normal. ceea ce în final se reflectă în venituri suplimentare. Inovaţia este. afirma că profiturile într-o economie dinamică .. profitul nelegitim nu aparţine întreprinzătorului. subevaluarea voită a masei impozabile. Profitul nelegitim reprezintă acea sumă de bani care este însuşită .nu provin nici din exploatarea muncii şi nici din capital. pe cele cu fondul comercial. valorile consacrate şi pe cele potenţiale prin crearea unor nuclee de excelenţă.. fuziunea sau cooperarea" între firme. cu o uimitoare clarviziune.. Din punctul de vedere al reglementărilor legale în vigoare. creşte şi preţul pământului) şi . cea mai importantă. dar în acelaşi timp şi cea mai neregulată sursă de formare a profitului. care dă naştere formelor anticoncurenţiale. ci din introducerea unor inovaţii tehnologice sau organizaţionale. şi în concepţia modernă. adică din inovaţii de proces şi de produs". evaziunea fiscală poate fi intenţionată sau frauduloasă (dubla contabilitate. care. în cele din urmă. Indiferent de sursă. concurenţa neloială (. ca urmare a ambiguităţii acestora (aspect care favorizează interpretările) sau datorită confuziei create de instabilitatea şi slaba mediatizare a cadrului legislativ de specialitate. datorate poziţiei privilegiate pe piaţă (distanţă redusă faţă de furnizori. Profitul legitim reprezintă surplusul monetar obţinut în condiţiile respectării metodologiilor de calcul şi a tuturor normelor juridice în vigoare.

Firma nu poate să vândă nimic dacă stabileşte un preţ peste cel al pieţei. produse perfect substituibile). astfel încât nici unul nu poate influenţa preţul pieţei. fără a o îndeplini însă pe ultima – transparenţă. deoarece fiecare firmă poate să-şi vândă întreaga producţie la preţul pieţei. Deoarece nu există costuri de tranzacţie (cum ar fi costul deplasării la locul vânzării). se analizează în primul rând ce se întâmplă în vid. Totuşi. Astfel. Practic intrarea şi ieşirea de pe piaţă sunt instantanee şi fără costuri.4. caracteristicile concurenţei perfecte relevă că nici o firmă nu poate influenţa preţul produsului. Dacă firma vinde la un preţ mai mic decât cel stabilit de piaţă. firma care acţionează într-o piaţă cu concurenţă perfectă preia preţul stabilit pe piaţă (engl. fiecare fiind ‘mic’ comparativ cu piaţa. studiul pieţei cu concurenţă perfectă are valoare. fără să aibă nici o influenţă asupra preţului.  transparenţă: vânzătorii şi cumpărătorii au o informaţie perfectă asupra pieţei. şi acest preţ este determinat de interacţiunea dintre toţi cumpărătorii şi toţi vânzătorii de pe piaţă. Evident. La fel şi în economie. Fiecare firmă vinde un produs identic cu al celorlalte (deci. Piaţa cu concurenţă perfectă Când se studiază legea gravitaţiei în fizică. Din această cauză. cumpărătorii vor achiziţiona doar produsele care sunt la cel mai mic preţ. nici o firmă nu poate stabili un preţ mai mare decât firmele concurente. Sunt bariere minime de intrare şi ieşire a firmelor de pe piaţă. Se poate sintetiza că modelul concurenţei perfecte sau atomiste are următoarele caracteristici:  atomicitate: un număr mare de vânzători şi cumpărători. În Figura 40 sunt prezentate curbele cererii pentru o firmă şi pentru întreaga piaţă (industrie). “price taker”). astfel încât deciziile se iau în condiţii de certitudine. Doar câteva pieţe (de exemplu. În condiţiile concurenţei perfecte mâna invizibilă a pieţei operează nestingherită.  omogenitate: fiecare firmă de pe piaţa respectivă realizează un produs omogen (identic). Tipuri de pieţe în funcţie de gradul de concurenţă 4. deoarece obţinem informaţii despre modul în care funcţionează pieţele care au un număr mare de firme cu dimensiuni relative mici şi care vând produse identice. cele pentru materii prime sau pentru anumite titluri financiare) se apropie de primele trei condiţii. analiza devine mai uşoară.  fluiditate: toate resursele sunt complet mobile. în condiţiile în care există informaţie perfectă (consumatorii cunosc calitatea şi preţul produselor fiecărei firme). deoarece cumpărătorii se vor orienta spre celelalte firme. dar judecând ce se întâmplă dacă arunci un obiect într-un vid perfect. Deci. Vidul perfect nu există. deoarece diferenţa de preţ este sigurul motiv pentru care un cumpărător cumpără de la o firmă sau alta. Preţul pieţei este în afara controlului firmei. Prin urmare. curba cererii pentru o astfel de firmă se apropie de elasticitatea perfectă. într-o piaţă cu concurenţă perfectă toate firmele practică acelaşi preţ pentru produs.1. atunci cantitatea cerută pentru produsul ei tinde spre infinit. Firma nu are însă nici un motiv să vândă sub preţul pieţei. Echivalentul vidului perfect este concurenţa perfectă. 9 . aceste condiţii sunt atât de exigente încât nici o piaţă reală nu le poate îndeplini. Luate împreună.

înseamnă că variaţiile în nivelul producţiei pe care le poate realiza o firmă nu afectează preţul. ca răspuns la modificările preţului care a fost determinat pe piaţă. În condiţiile concurenţei perfecte. De aceea. C f = Pe Deoarece orice unitate suplimentară din produs poate fi vândută la acelaşi preţ.CT Geometric. venitul marginal este derivata funcţiei venitului. Matematic. O firmă într-o piaţă cu concurenţă perfectă ajustează doar cantitatea produsă. Din punctul de vedere al firmei. profitul este distanţa pe verticală dintre linia venitului total şi curba costului total (Figura 41). iar relaţia dintre venitul total (VT) şi cantitate (Q) este de tip linear. P e . în fapt. unde preţul de echilibru. cererea pe care o înregistrează o firmă (C f ) este o linie orizontală la nivelul preţului pieţei. venitul marginal este o constantă ( P e ). Echilibrul pe piaţa cu concurenţă perfectă Preţ Piaţa Ofertă Preţ Firma Pe=50 Cf =Pe Cerere 1000 Cantitate 10 Cantitate perfect elastică nu înseamnă. Mai degrabă. VT = P e x Q Vm = dQ = P e Vm = P e = C f Profitul (π) este diferenţa dintre venitul total şi costul total (CT). π = VT . Această caracteristică face ca decizia unei firme în stabilirea preţului să fie simplă: vinde la preţul la care vând toate firmele din industria respectivă. că firma poate vinde o cantitate infinită la preţul pieţei. 10 dVT . întrucât efectul lor în producţia totală a industriei este neglijabil. panta dreptei fiind chiar venitul marginal (Vm). O curbă a cererii Figura 40. P e . aceasta poate să vândă cât vrea la preţul P e . managerul unei firme trebuie să considere ca fiind date input-urile fixe şi să determine cât să producă ţinând cont de input-urile variabile pe care le are sub control. este determinat de intersecţia dintre curba cererii şi curba ofertei. deoarece variaţii ale nivelului producţiei firmei nu au un efect sesizabil asupra preţului. deci este perfect elastică. curba cererii pentru o firmă ce acţionează pe o piaţă cu concurenţă perfectă este o dreaptă orizontală.În partea stângă este prezentată piaţa. Tot ce mai rămâne de determinat este cât trebuie produs pentru a maximiza profitul. Pentru a maximiza profitul pe termen scurt.

adică acolo unde panta curbei costului este egală cu panta dreptei venitului. adică: Cm = P e u. În unele situaţii. pentru situaţia de egalitate (P e = CVM). firma Deci. firma nici nu câştigă. prin urmare. În fapt. este necesar să precizăm că procedeele de minimizare a pierderilor pe termen scurt sunt similare cu cele de maximizare a profiturilor. se pot sintetiza două reguli de bază: 9 Regula 1. dacă P e este mai mare sau egal cu CVM. “shut-down price”). firma este în avantaj să producă. Maximizarea profitului într-o piaţă cu concurenţă perfectă VT CT Panta venitului=Vm Panta costului=Cm Profitul maxim Q* Cantitate În concluzie. situaţia în care P e este mai mic decât CVM. dacă costul variabil mediu depăşeşte preţul la care pot fi vândute produsele. Panta curbei costului este derivata funcţiei costului. întrebarea este: cât anume? Trebuie să producă la acel nivel al producţiei pentru care costul marginal este egal cu venitul marginal. deci profitul economic este zero. Preţul la care o firmă îşi acoperă exact costul variabil mediu (şi.Profitul este maxim acolo unde distanţa este cea mai mare.m. În 9 trebuie să înceteze să mai producă. Regula 2. îi este indiferent dacă produce sau nu) se numeşte preţul de închidere (engl. costul variabil total depăşeşte venitul total provenit din vânzare sau. Dacă pierderile se menţin pe termen lung. O firmă nu ar trebui să producă deloc dacă. Figura 41. acolo unde P e = Cm. o firmă într-o piaţă cu concurenţă perfectă trebuie să producă în zona în care costul marginal este în creştere. o firmă care acţionează într-o piaţă cu concurenţă perfectă trebuie să producă acel nivel al producţiei (Q * ) la care costul marginal este egal cu preţul pieţei. pentru orice nivel al producţiei. în conformitate cu Regula 1. în mod echivalent. 11 . Dacă. cea mai bună opţiune pentru firmă este ieşirea de pe piaţa respectivă. De aceea. pentru a maximiza profiturile sau a minimiza pierderile. Elementele cheie între situaţiile unei pieţe cu concurenţă perfectă pe termen lung faţă de cele pe termen scurt sunt intrările şi ieşirile firmelor de pe piaţă (care sunt libere în condiţiile concurenţei perfecte). În concluzie. pentru a maximiza profitul. pierderile pe termen scurt sunt inevitabile. iar panta dreptei venitului este venitul marginal (Vm). Deci. adică este costul marginal (Cm). profitul este maxim acolo unde Cm = Vm. nici nu pierde.

deoarece pot obţine acelaşi randament al capitalului în altă industrie. înregistrează în fapt un profit normal similar altor oportunităţi. iar firma este dispusă să rămână în industrie (firma nu este stimulată să părăsească industria şi nici alte firme nu sunt stimulate să pătrundă în industrie). Însă. dacă există pierderi economice. de la O 0 la O 2 ) şi mărind preţul până când firmele rămase ajung să-şi acopere toate costurile (profitul economic este zero) (Figura 42). sau. dacă există profituri economice (încasări mai mari decât costurile. sunt acoperite. de la O 0 la O 1 ) şi reducând preţul până când profitul devine zero. De asemenea. inclusiv costul de oportunitate al capitalului. Similar. firmele care se află în punctul în care obţin profit economic zero. Deoarece costurile includ şi costul de oportunitate al capitalului. P e . Pierderile într-o industrie competitivă sunt un semnal de ieşire de pe piaţă. şi prin urmare nu vor părăsi industria respectivă. inclusiv costul de oportunitate al capitalului). Intrarea şi ieşirea de pe o piaţă cu concurenţă perfectă Piaţa P O2 Ieşire Intrare P Firma O1 Ieşire Intrare P2 P0 P1 Cerere Cf =P2 Cf =P0 Cf =P1 Cantitate Cantitate În concluzie. industria se extinde mărind oferta (deplasarea curbei ofertei spre dreapta. să fie în situaţia de a-şi acoperi integral costurile (când P e = minimul costului total mediu). industria se contractă reducând oferta (deplasarea curbei spre stânga. Existenţa profiturilor într-o industrie competitivă reprezintă un semnal de intrare pentru noi firme. Toate aceste elemente ne ajută să sintetizăm cele patru condiţii ale echilibrului pe termen lung într-o piaţă cu concurenţă perfectă. se numeşte preţ-prag (engl. şi anume: 12 . “breakeven price”) şi este preţul la care toate costurile. nici alte firme nu vor fi stimulate să intre în industria respectivă. pur şi simplu. Figura 42. echilibrul pe termen lung într-o industrie competitivă apare când firmele obţin profit economic zero (Figura 4). firmele vor părăsi industria pentru a avea rezultate mai bune altundeva.Pe termen scurt. firmele pot să obţină profituri sau să înregistreze pierderi. Preţul pieţei care corespunde situaţiei de echilibru pe termen lung. atunci noi firme vor intra pe piaţă pentru a beneficia de un astfel de profit.

 Firmele existente nu trebuie să obţină profituri. Preţul pieţei reflectă valoarea pentru societate a unei unităţi suplimentare de produs. Firmele existente trebuie să-şi maximizeze profiturile în condiţiile unui Figura 43. Costul marginal reflectă costul pentru societate pentru a produce o unitate suplimentară de produs. Aceasta este echivalent cu egalitatea dintre costul marginal pe termen scurt şi preţul pieţei. 13 .  Firmele existente nu trebuie să înregistreze pierderi. Punct de echilibru pe termen lung Cm CTM Pe Cf =Pe=Vm Q* Cantitate 9 9 capital dat. Dacă obţin profituri. Echilibrul competitiv pe termen lung u. noi firme vor penetra industria şi dimensiunea acesteia va creşte în timp (este vorba de profituri economice). Aceste cheltuieli reprezintă resursele ce trebuie disponibilizate dintr-un alt sector al economiei pentru a putea produce mai mult în industria în discuţie. Dacă au pierderi. ele încetează să mai producă şi astfel dimensiunea industriei se reduce în timp.m. Această evaluare se bazează pe preferinţele tuturor consumatorilor de pe piaţă.

Aceasta implică faptul că firmele se află în punctul de minim de pe curba costului mediu pe termen lung1 (Figura 44). Dacă nu ar exista guvernanţi pentru a lua astfel de decizii. nici firmele private. determină alocarea resurselor între utilizări competitive. nici oficialităţile nu pot dobândi putere economică. ca o mână invizibilă. 14 . Într-o lume a concurenţei perfecte. Firmele ar prelua preţul pieţei şi ar răspunde semnalelor primite de pe piaţă. 1 Nivelul producţiei pentru care costul mediu pe termen lung este minim este cunoscut sub numele de scara eficientă minimă de operare a firmei (engl. Nu ar fi necesare agenţii de reglementare sau birocraţie pentru a lua decizii. Firmele existente nu trebuie să fie capabile să-şi sporească profiturile prin modificarea capacităţilor de producţie. Dacă într-o economie ar exista numai pieţe perfect competitive. Nici o firmă sau consumator nu ar avea vreo putere pe piaţă şi vor avea o atitudine pasivă de ajustare a cantităţilor la nevoile pieţei. nici mita nu ar fi necesară pentru a le influenţa deciziile. Mecanismul pieţei. “minimum efficient scale”). Situaţiile de surplus sau penurie de produse pe piaţă ar fi reglate prin reacţiile pieţei şi nu prin politici publice. atunci în această economie ar exista multe firme şi mulţi consumatori.

Piaţa cu concurenţă monopolistică 15 . Este un model simplu ce poate fi utilizat ca primă abordare de justificare sau previziune a efectelor unui eveniment produs în lumea reală. Punct de echilibru pe termen lung Cm CTMTS CTMTL P* Cf = P e = V m Q Cantitate 9 9 Politicile economice şi sociale ar fi mult mai simple într-o economie cu concurenţă perfectă.2. guvernul) deţin putere în diverse pieţe.m. sindicatele. 4. O firmă într-o industrie pe termen lung u. • Oferă un standard după care se judecă sistemele economice. Sunt sute de exemple din lumea reală ce pot fi pătrunse cu ajutorul modelului concurenţei perfecte. în lumea reală numeroase grupuri (marile firme.Figura 44. Deşi sistemul preţurilor adesea alocă resursele în mod similar concurenţei perfecte. Modelul concurenţei perfecte şi raţionamentele ce se pot baza pe acesta sunt extrem de folositoare. Mai există alte două motive pentru care acest model este important: • Oferă o înţelegere a modului în care mâna invizibilă orientează interesul individual către interesul social. şi deşi anumite pieţe chiar se apropie de acest model.

Ca şi în cazul concurenţei perfecte. piaţa berii. astfel că nici una dintre ele nu are o capacitate de producţie prin care să contribuie cu o parte semnificativă la oferta totală. într-o piaţă cu concurenţă monopolistică. atât în mărimi absolute cât şi relative. servicii post-vânzare. diferă de concurenţa perfectă întrun aspect foarte important: în timp ce firmele în condiţiile concurenţei perfecte vând produse omogene şi preiau preţul pieţei. care ţine seama de legea cererii). şi nu orizontală ca în cazul concurenţei perfecte.În lumea reală. Totuşi. în piaţa cu concurenţă monopolistică există un număr suficient de mare de firme. puterea de monopol a fiecărei firme este sever restricţionată. Intrarea este mai costisitoare având în vedere necesitatea diferenţierii produselor şi a creării loialităţii faţă de marcă. atât pe termen scurt cât şi pe termen lung. Există aşa de multe firme pe piaţă încât fiecare ignoră posibilele reacţii ale rivalilor atunci când ia decizii în privinţa preţului sau a nivelului producţiei. iar intrarea şi ieşirea de pe piaţă sunt libere. Diferenţa de preţ ce se poate realiza în asemenea condiţii este funcţie de succesul firmei de a crea în mintea consumatorului loialitate faţă de marcă şi firmă. ambalare. Deoarece produsele nu sunt perfect substituibile. o firmă care operează într-o piaţă cu concurenţă monopolistică poate opta pentru una sau toate dintre următoarele strategii: a) poate schimba preţul (ceea ce este echivalent cu o deplasare de-a lungul curbei cererii). calitatea lor. Firmele iau decizii pe baza propriei cereri şi a propriului cost şi nu iau în considerare interdependenţa între propriile decizii şi cele ale altor firme. va prezenta o curbă a cererii descrescătoare. mărci. condiţiile de vânzare.  Intrarea pe o astfel de piaţă tinde să fie uşoară. a hamburgerilor. o altă caracteristică a pieţei cu concurenţă monopolistică este şi prezenţa unei concurenţe ce nu se bazează pe preţ. deşi este mai dificilă decât pe o piaţă cu concurenţă perfectă. Fiecare firmă poate creşte preţul fără a pierde din clienţi (chiar şi în situaţia în care firmele concurente nu modifică preţul). Totuşi. această structură de piaţă este similară concurenţei perfecte prin aceea că există multe firme. Acest lucru este destul de dificil. dar sunt substitute apropiate. Este un fapt obişnuit ca firmele să depună un efort considerabil pentru a realiza produse cu atribute distincte sau pentru a-şi face produsele unice prin publicitate. Acesta este elementul cheie ce diferenţiază structura de piaţă a concurenţei monopolistice de cea a oligopolului. 16 .  Mulţi vânzători şi cumpărători. Pentru a putea vinde mai mult într-o astfel de piaţă. Aceasta este partea monopolistică a teoriei. Pentru a influenţa volumul vânzărilor. rivalitatea se bazează şi pe performanţele produselor. fiecare firmă. ele sunt diferenţiate într-o oarecare măsură. Caracteristicile pieţei cu concurenţă monopolistică sunt:  Produsele nu sunt identice. dar este un monopol limitat. firmele în condiţiile concurenţei monopolistice oferă produse diferenţiate şi deţin o anumită putere în stabilirea preţului. Aceste restricţii conţin partea de concurenţă a teoriei. Deci. etc). Mai degrabă. promovarea. o firmă trebuie să reducă preţul. având în vedere apropierea care există între produse.  Pe lângă concurenţa bazată pe preţ (o firmă într-o astfel de piaţă are o curbă a cererii descrescătoare. Fiecare firmă are “monopolul” asupra propriei versiuni de produs. Restricţia pe termen scurt provine din existenţa produselor similare vândute de competiţie (ceea ce este echivalent cu o curbă a cererii foarte elastică). serviciile oferite alături de produse. În afară de preţ. Fiecare firmă oferă produse-versiuni care nu sunt perfect substituibile. de dimensiuni mici. produsele firmelor concurente nu sunt standardizate (perfect substituibile). Diferenţierea produselor determină şi este în acelaşi timp accentuată de publicitate şi mărci de produs şi oferă fiecărei firme o anumită putere de monopol asupra produsului propriu. etc. fiind substitute apropiate (de exemplu. Restricţia pe termen lung se leagă de intrarea liberă pe piaţă.

deci poate realiza o diferenţiere promoţională (de asemenea echivalent cu o deplasare a curbei cererii). Q * . Întrucât produsele firmelor sunt Figura 45. aşa cum s-a demonstrat anterior. adică poate diferenţia produsul în termeni reali (ceea ce este echivalent cu o deplasare a curbei cererii). dar lent descrescătoare (cererea are o elasticitate ridicată deoarece sunt multe produse substitut) şi.. pentru care profitul să fie maxim. O firmă într-o piaţă cu concurenţă monopolistică va încerca să producă un nivel al producţiei.m. etc. Curbele cererii şi venitului marginal se bazează pe cererea pentru produsul unei firme individuale şi nu pe cererea pieţei. Pentru a obţine profitul maxim pe 17 . Cm CTM P* CMT(Q*) Cerere Cantitate Vm 9 diferenţiate este dificil de determinat curba cererii pieţei. ceea ce înseamnă că venitul marginal se va situa sub curba cererii şi va avea panta de două ori mai mare ( Figura 45). acolo unde venitul marginal este egal cu costul marginal (Vm = Cm). dacă o considerăm lineară. funcţia venitului total (VT = P x Q) este VT = aQ .b) poate încorpora în produs atribute distinctive: performanţă. c) poate aborda tactici de marketing şi promovare pentru a capta atenţia şi interesul consumatorului. este de forma P = a – bQ. în acest caz: Vm = a – 2bQ. Prin urmare.bQ 2 . Maximizarea profitului în condiţiile concurenţei monopolistice dVT u. calitate. Venitul marginal este derivata de ordinul întâi a funcţiei venitului total (Vm = dQ ). Condiţia de maximizare a profitului este. servicii. Curba cererii unei firme într-o piaţă cu concurenţă monopolistică este descrescătoare.

dar acestea vor fi tot mai mici. profitul economic este zero şi nu mai există nici un interes pentru alte firme să intre în industrie. firma obţine profituri economice (peste costul de oportunitate al capitalului). În acest punct. firmele existente vor pierde o parte din cota de piaţă. pe termen lung unele dintre ele vor părăsi industria. dacă firmele existente înregistrează pierderi (atunci când curba cererii este sub curba costului total mediu. firma trebuie să producă Q * (pentru care Vm = Cm). în situaţia în care curba cererii intersectează curba costului total mediu (CTM). Bineînţeles. dar percepe un preţ mai mare Figura 46 Echilibrul pe termen lung în condiţiile concurenţei monopolistice Preţ Echilibrul pe termen lung Cm CTM P* Cerere Q* Vm Cantitate 9 18 . Fiecare firmă înregistrează profit economic zero. însă. Judecăţi similare se fac în situaţii de pierderi. Aşa cum rezultă şi din Figura 45. când unele firme părăsesc industria determinând creşterea cererii pentru produsul unei firme (deplasarea spre dreapta a curbei cererii) până în momentul în care profitul economic este zero. Profitul este reprezentat de aria haşurată: [P * .CTM(Q * )] x Q * . şi deci nu o intersectează).termen scurt. Pe măsură ce noi firme pătrund pe piaţă. firma trebuie să solicite preţul P * (corespunzător curbei cererii). Echilibrul pe termen lung într-o piaţă cu concurenţă monopolistică este caracterizat în Figura467. atâta timp cât ea intersectează curba CTM. noi firme vor intra pe piaţă pe termen lung (intrarea fiind liberă) pentru a beneficia de aceste profituri. Pentru a putea vinde Q * . Dacă firmele obţin profituri pe termen scurt. Intrările au loc până când curba cererii este tangentă curbei CTM. firmele continuă să obţină profituri. ceea ce din punct de vedere geometric se traduce printr-o deplasare a dreptei cererii spre stânga.

În primul rând. în detrimentul altor firme ce oferă produse similare. Acest avantaj general determină practic un dezavantaj pentru alte grupuri de produse. Monopolul este extrema opusă concurenţei perfecte. Cu cât mai depărtate sunt substitutele. siderurgice. Deoarece nu există substitute apropiate. Preţul este egal cu un CTM mai mare decât CTM minim. În absenţa oricărei reglementări. să varieze cheltuielile pentru promovare pentru a obţine profituri mai mari.3. Monopolul În ciuda deosebitei semnificaţii sociale şi politice. Strategia de promovare este abordată atâta timp cât există oportunitate pentru diferenţierea produselor. cu speranţa extinderii cererii pentru clasa generală de produse din care firma satisface o parte însemnată. Marea Britanie. Acest efect general de creştere a cererii pe care îl are promovarea este o sursă majoră pentru stimularea activităţii promoţionale atunci când piaţa este mai puternic concentrată. monopolul nu are o putere nelimitată. curba cererii grupului de produse poate fi deplasată spre dreapta. În al doilea rând. În concurenţa monopolistică mărfurile sunt produse la un punct în care costul total este în scădere. cum este cazul oligopolului sau monopolului. curba cererii pieţei este identică cu cea a monopolului . în contrast cu concurenţa perfectă unde se produce la costul minim. de ciment. Totuşi. în situaţia unui monopol sau a unui oligopol foarte concentrat. Această situaţie este opusă concurenţei perfecte unde curba cererii unei firme este perfect elastică. Faptul că firma este singura furnizoare a produsului îi conferă o putere mai mare pe piaţă decât într-o situaţie competitivă. Monopolul este deci 19 . şi pieţele cu monopol pur sunt rare. cu atât mai aproape este piaţa de monopolul pur. Deoarece există un singur producător pe piaţă. Dezvoltarea în SUA. dar acest lucru nu înseamnă că va fi şi capabil să vândă cât vrea (la preţul stabilit). 4. Pe lângă variaţia preţurilor sau a caracteristicilor calitative ale produselor. Germania a marilor combinate chimice. De asemenea. deoarece preţul depăşeşte punctul minim9al curbei CTM. cererea pentru produsul unei firme se deplasează spre dreapta. firma nu beneficiază integral de avantajul economiilor de scară ( firma are exces de capacitate) sau acesta este preţul pe care societatea îl plăteşte pentru a avea o varietate a produselor. impresionaţi de predominanţa liberei concurenţe şi a întreprinderilor de dimensiuni mici. firmele pot. petroliere. preţul de piaţă va fi mai mare (cel puţin până la penetrarea pe piaţă a altor competitori). nu au prea stimulat examinarea întreprinderilor de dimensiuni mari. În contrast. firmele vor fi mult mai înclinate să iniţieze o campanie de promovare. În esenţă. Activităţile promoţionale generează două tipuri de beneficii. consumatorii sunt dispuşi să plătească peste cost pentru fiecare unitate de produs. Cu cât numărul firmelor dintr-o industrie este mai mare. Consumatorii decid cât cumpără. Economiştii “timpurii”. Monopolul este o structură de piaţă caracterizată de o firmă ce realizează un produs diferenţiat într-o piaţă cu bariere de intrare semnificative. Ca rezultat. curba cererii unui monopolist va avea o pantă negativă accentuată (mai accentuată ca în cazul concurenţei monopolistice). monopolul nu a ocupat niciodată o nişă sigură în teoria economică. Ei cumpără mai mult cu cât preţul este mai mic. de asemenea. fapt ce determină un nivel al producţiei mai mic decât cel cerut de societate şi oferit în condiţiile concurenţei perfecte. au privit monopolurile ca pe fenomene izolate. cu atât mai difuz va fi efectul campaniei de promovare a unei firme. monopolul este liber să stabilească orice preţ. Aşa cum structurile de piaţă cu concurenţă perfectă sunt rare.decât costul marginal. Toate bunurile şi serviciile au substitute mai mult sau mai puţin apropiate.

nevoia de capitaluri foarte mari reprezintă o barieră de intrare în industria aluminiului unde construirea unei capacităţi minime de producţie se ridică la aproximativ 1. Când există economii de scop.  Economiile de scară. Atunci când condiţiile favorizează monopolul natural. costul mai ridicat al capitalului este o barieră de intrare. De exemplu. 20 . Economiile de scop există atunci când costul total al producerii a două produse în cadrul aceleiaşi firme este mai mic decât în situaţia în care aceste produse ar fi realizate în firme separate. fie cantitatea. Cât de mare trebuie să fie o firmă pentru a fi capabilă să beneficieze integral de economiile de scară? Răspunsul depinde de dimensiunile cererii pentru industria respectivă într-o anumită ţară şi de tipul de tehnologie folosit. legale. Există situaţii când cel mai mic cost unitar şi. O firmă ce controlează una sau mai multe resurse necesare procesului de producţie prezintă un avantaj natural ce o pune în situaţia de monopol. situaţie în care există un acces mai uşor la pieţele de capital.  inexistenţa unor substitute apropiate (coeficientul de elasticitate încrucişată este redus).  Capitaluri iniţiale mari. dar impunându-i şi o protecţie a consumatorilor. consumatorii sunt într-o situaţie mai bună dacă există o singură firmă producătoare de dimensiuni mari.  inexistenţa competitorilor în piaţa relevantă. politice. timp în care firma poate avea statut de monopol. Acestea creează bariere de intrare ce opresc alte firme să pătrundă pe piaţă. guvernele oferă patente inovaţiilor tehnologice. În cazuri extreme. manifestându-se o loialitate a consumatorului faţă de marca respectivă. Pentru a încuraja cercetarea. dar nu pe amândouă. al căror cost foarte ridicat poate reprezenta o barieră pentru noile firme. Întrucât firmele mici obţin mult mai greu fonduri. Existenţa unei puternice diferenţieri a produsului poate împiedica noi firme să pătrundă pe piaţă.  Licenţă sau franchiză. Deci. În unele industrii. Dintre principalele surse de putere precizăm câteva:  Patent sau copyright. Economii de scop. sociale. realizarea unei producţii eficiente presupune ca firma să producă în acelaşi timp produse diferite. Economiile de scop încurajează existenţa unor firme “mari”. prin ce se caracterizează monopolul? Caracteristicile sunt:  o firmă producătoare a unui produs specific. Deţinerea unui patent sau a unui copyright împiedică alte firme să producă acelaşi produs. Dacă existenţa costurilor unitare substanţial mai mari pentru firmele de dimensiuni mici sau medii împiedică intrarea noilor firme. cel mai redus preţ pentru consumatori se obţine doar dacă o singură firmă satisface cererea pieţei pentru produsul respectiv. trei sau mai multe firme.  Diferenţierea produsului. ea va avea o poziţie de monopol.  bariere de intrare semnificative. economiile de scop pot duce la crearea puterii de monopol. consumatorii crezând în superioritatea produsului oferit de firma monopol.8 milioane $. de exemplu. oferind drepturi exclusive monopolului pentru o anumită regiune. Deşi din punct de vedere tehnic poate fi posibil să existe două. este ineficient din punct de vedere economic să existe mai mult de una.  Reglementări. Monopolul poate stabili fie preţul.restricţionat de consumatori să aleagă doar acele perechi preţ – cantitate ce se găsesc pe curba cererii.  Controlul resurselor critice. economice. Dacă o firmă obţine o licenţă sau o franchiză pentru a fi unicul producător pentru o anumită arie. guvernul reglementează prin legi activitatea acestora. intrarea presupune crearea capacităţii de producţie care poate fi extrem de costisitoare şi greu de susţinut financiar. prin urmare. Diferenţierea poate fi rezultatul unor extinse campanii publicitare. De ce nu are monopolul competitori? De unde vine puterea de piaţă a monopolului? Există diverse surse de putere de naturi diferite: tehnologice. Este o barieră legală pentru un număr de ani.

întrucât firma reprezintă întreaga industrie. monopolul Figura 47 Curbele cererii. Avantajul primului venit.m. Adesea primul intrat pe piaţă dobândeşte avantaje greu de depăşit de alte firme: acces la resurse de calitate la preţuri preferenţiale. curba cererii este de tip linear. Elastic Elasticitate unitară P0 Inelastic Cantitate VT VT maxim=P0 * Q0 9 9 Elasti c 9 Inelastic Q0 21 Cantitate . Deoarece monopolul se supune legii cererii (cantitatea cerută creşte pe măsură ce preţul scade). venitului total şi venitului marginal în cazul monopolului u. O firmă este dispusă să intre pe o piaţă numai dacă are posibilitatea să şi iasă de pe piaţă. De exemplu. aşa cum s-a mai demonstrat pentru cazul unei cereri lineare descrescătoare. descrescătoare. o dreaptă situată sub dreapta cererii cu o pantă de două ori mai mare ( Figura 47).  Bariere la ieşire. Existenţa barierelor la ieşire constituie în fapt bariere de intrare. ne punem întrebarea: cum utilizează managerul monopolului puterea acestuia pentru a maximiza profitul? Curba cererii pentru un monopol pur este aceeaşi cu a industriei. elastică la niveluri mari ale preţului şi inelastică la niveluri mici. Întrucât firma este industria. imposibilitatea vânzării sau convertirii capacităţilor de producţie pentru un alt proces tehnologic reprezintă un motiv suficient pentru a evita penetrarea pieţei respective. etc. Având în vedere care sunt sursele de putere pe piaţă. Venitul marginal (care este derivata curbei venitului total) este. poziţionare aproape de consumatori în vadurile comerciale cele mai atractive.

Pentru a putea vinde această cantitate el trebuie să solicite un preţ P M (corespunzător curbei cererii). întrucât se supune legii cererii (curba cererii este descrescătoare). Aşa cum rezultă din Figura 9 profitul maxim este reprezentat de aria haşurată. Monopolul trebuie să producă Q M (acolo unde Cm = Vm).m. O funcţie are maxim acolo unde derivata de ordinul întâi este zero. Profit maxim Cm CTM PM CMT(QM) Cerere Vm QM Cantitate 9 2 π = VT – CT. dar are totuşi o putere limitată. Toată această analiză ne ajută să combatem anumite mituri în ceea ce priveşte monopolul: 9 9 Figura 48. 9 22 . “price maker”). Condiţia de maximizare a profitului (π) este şi în acest caz venitul marginal egal cu costul 9 marginal (Cm = Vm)2.stabileşte preţul (engl. El este capabil să influenţeze termenii tranzacţiei. Maximizarea profitului în condiţiile monopolului u.

lipsa rivalilor reduce disponibilitatea de a lucra eficient şi de a menţine sub control costurile. Nivelul producţiei care maximizează profitul monopolului se va situa întotdeauna în partea elastică (superioară) a curbei cererii. Scăderi ale cererii vor determina reduceri în dimensiunea firmei sau închiderea unităţilor de producţie ineficiente. Monopolul nu poate hotărâ şi asupra preţului şi asupra cantităţii. Se afirmă adesea că firmele ce operează în sectorul reglementat sunt monopoluri naturale. relaţia dintre curba cererii şi curba costului mediu pe termen lung determină dacă şi în ce măsură se modifică scara de operare. Curbele lineare sunt jumătate elastice.• Monopolul nu poate stabili un preţ foarte mare întrucât se supune legii cererii. telecomunicaţii. serviciile utilitare: distribuţia de energie electrică. În general. O curbă a cererii descrescătoare este elastică în partea superioară şi inelastică în partea inferioară. iar Cm>0 şi Vm>0. Monopolul este cazul extrem de “creator de preţ”. atâta timp cât sunt previziuni favorabile ale profitului. neavând rivali. Pe termen lung. Monopoliştii nu sunt în situaţia de a opera sub imperiul eficienţei. Deoarece Cm = Vm. Există o serie de argumente care justifică procesul de reglementare a unor astfel de monopoluri:  Argumentul monopolurile naturale. Putem desprinde câteva concluzii comparând monopolul cu concurenţa perfectă: Preţul de piaţă este mai mare într-o piaţă de tip monopol decât într-o piaţă competitivă. etc. • Curba cererii monopolului nu este inelastică. Concurenţa determină firmele să opereze eficient (aproape de minimul curbei costului mediu pe termen lung. Dacă acesta ar fi cazul. unde eficienţa este maximă). Eficienţa input-urilor este mai mică în condiţiile monopolului. Sectoarele care furnizează servicii esenţiale pentru funcţionarea sistemului economic sunt adesea reglementate (de exemplu. Pe de altă parte. există posibilitatea ca cererea să fie insuficientă în condiţiile preţului stabilit de monopol. iar concurenţa perfectă este cazul extrem de firmă ce “preia preţul”. În timp ce în condiţiile concurenţei perfecte forţele pieţei şi concurenţa determină firmele să construiască capacităţi de producţie de scară optimă şi să opereze la punctul minim al curbei costului total pe termen lung. Creşteri ale cererii vor determina creşteri prompte ale capacităţii de producţie. în condiţiile monopolului nu există astfel de presiuni. Fiind singurul vânzător pe piaţă pentru un produs care nu are substitute apropiate. iar existenţa barierelor de intrare împiedică alte firme să pătrundă pe piaţă. După cum se observă în Figura 47 Vm>0 în porţiunea elastică (superioară) a cererii. • Profiturile nu sunt exorbitante. gaz. reglementarea nu reprezintă altceva decât confirmarea acestei 23 .     Analiza demonstrează că monopolul poate obţine profituri economice. indicând tendinţa de dezvoltare a unui ofertant unic pe o anumită piaţă. Monopolul are puterea de piaţă să impună preţul. jumătate inelastice. monopolul este într-o poziţie mai bună decât o firmă în mediu concurenţial şi poate stabili preţul. Ineficienţa şi lipsa controlului pot eroda profitul. monopolul va încerca să modifice scara de operare şi caracteristicile produsului pentru a mări profitabilitatea. Pe de o parte. Cantităţile ce se oferă sunt mai mici în condiţiile monopolului. A stabili un preţ peste P M înseamnă o diminuare a profitului. Preţul optim al monopolului este suficient de mare pentru a maximiza profitul şi suficient de redus pentru a determina cumpărătorii să achiziţioneze cantitatea care maximizează profitul (Q M ).). Profiturile de monopol persistă atâta timp cât se păstrează puterea pe piaţă.

Existenţa în unele sectoare a reţelelor fizice de distribuţie. Astfel. forţele concurenţei contribuie la dezvoltarea monopolului natural. 24 . gaz sau serviciile telefonice prin cablu. al distribuţiei de energie electrică.  Argumentul duplicării facilităţilor de producţie/distribuţie . Conectarea fizică între furnizor şi consumatori îi împiedică pe cei din urmă să speculeze diferenţa de preţ (consumatorii care cumpără la un preţ mai mic nu pot vinde celor care cumpără la un preţ mai mare). De asemenea. care să lege furnizorul de beneficiar. Pentru anumite sectoare de activitate este necesară existenţa unei reţele fizice de distribuţie. ridică o serie de controverse între economişti în domeniul teoriei preţurilor. Este de nedorit în fapt o duplicare a reţelei de distribuţie (din motive economice. În acest caz.  Argumentul discriminării preţurilor. face posibil ca monopolul să practice preţuri diferite pentru consumatori diferiţi. argumentul economic al monopolurilor naturale. până când o singură firmă rămâne pe piaţă. firmele tind să reducă preţul pentru a stimula cererea. Prezenţa unui singur ofertant pe piaţă va fi reglementată pentru a se asigura că monopolul nu se va comporta într-un mod caracteristic monopolurilor nereglementate. Explicaţia economică a monopolurilor naturale se regăseşte în economiile de scară. Economiile de scară. chiar dacă produsul sau serviciul este identic. analizele empirice ale curbelor costului firmelor din cadrul industriilor reglementate indică faptul că acest argument nu oferă întotdeauna o explicaţie adecvată pentru reglementare. Este cazul. O funcţie a reglementării este de a urmări ca nici un consumator să nu fie într-o situaţie dezavantajoasă ca urmare a politicii de discriminare a preţurilor.tendinţe. de exemplu. Raţiunea pentru reglementare în asemenea situaţii are în vedere controlul preţurilor pentru a evitarea eventualelor abuzuri datorate unor astfel de practici discriminatorii. firmele mai puţin eficiente vor părăsi treptat industria. Atâta timp cât prin creşterea cantităţii produse costul mediu scade. care tind să stabilească preţuri mari şi să restricţioneze practic nivelul producţiei. întrucât este costisitoare) pentru a asigura existenţa competiţiei.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful