Wolff, Larry, Disciplinary administration and anthropological perspective in Venetian Dalmatia: official reflections on the Morlachi from the

peace of Passarowitz to the Grimani Reform, în Triplex Confinium...... Voltaire în Essai sur les Moeurs , în 1745 plasează obiceiurile (legile) în rândul principiilor fundamentale ale istoriei universale, iar atunci când analizează subietul „sălbatecului” el foloseşte de obicei ca exemplu: „Morlacul, islandezul, laponul, sud africanii”. În 1774 Alberto Fortis publică Viaggio in Dalmazia cu un capitol dedicat „Legilor Morlaciloe” (Customs of the Morlacchi) şi îşi prezenta subiecţii astfel: „cu toţii am auzit vorbindu-se despre Morlaci ca o rasă umană feroce, nerezonabilă, fără umanitate”. Fortis a argumenta împotriva unei idei conforma căreia Morlacii ar fi iraţionali şi inumani. El chiar s-a declarat un campion al Morlacilor scriind: pp. 47 - 48 „Cred că ceea ce datorăm naţiunii care m-a primit şi tratat atât de uman, o amplă apologie, scriind despre cum am văzut eu înclianţiile şi legile lor”. Se pare că el a privit Morlacii ca pe o naţiune distinctă bazându-se pe percepţia comunităţii de legi. Această perspectivă reiese dintr-o mai timpurie pespectivă administrativă a Morlacilor, care au constituit un subiect important în discuţiile administraţiei veneţiene din Dalmaţia de la începutul secolului al 18.lea. observaţiile administrative privind Dalmaţia veneţiană de la începutul secolului au fost fundamentale pentru naşterea antropologiei iluminate centrate pe Morlaci, de la sfârşitul secolului. Populaţia pastorală din zona montană a teritoriului veneţian din Dalmaţia, din zona Triplex Confinium, era numită Morlaci de către dalmatinii din zona de coastă şi de către veneţieni, dar Fortis ştia că aceşti Morlaci îşi spun uneori Vlahi. El mai ştia că vorbesc o limbă slavă, care îi lega de alte popoare din Europa. La începutul secolului al 20.lea etnograful sârb, Jovan Cvijić, îi menţionează pe Morlaci într-o notă de subsol şi îi identifică cu Vlahii slavizaţi: „vlahii slavizaţi sau Morlacii, care alcătuies cea mai primitivă populaţie, mai mult, foarte rară”. Turiştii străni de la începutul secolului al 20.lea şi-au notat impresiilor lor despre Morlacii din piaţa din Zadar , privindu-i ca o atracţie rară şi remarcabilă. Alice Moqué îi descrie ca „ciudaţi, oameni cu o privire necioplită veniţi din munţi” şi a fost impresionată de „frumuseţea lor barbară”. Maude Holbach credea că ei vorbesc „cea mai ciudată limbă care a ajuns la urechile mele şi că „seamănă mai mult cu indienii nord-americani decât cu orice rasă europeană”. Frances Hutchinson a admirat „costumele barbare ale Morlacilor” şi a regretat că „civilizaţia lor este aproape integrată în pitoresc”. În secolul 18, Fortis i-a făcut faimoşi în întreaga Europă, dar, în decursul secolului 20, în ciuda frumuseţii lor pitoreşti, ei s-au încadrat în uitarea etnografică. În sursele administraţiei Veneţiene, şi mai târziu în literatura veneţiană iluminstă, naţiunea Morlacă apare nu atât ca o diviziune, cât mai degrabă ca un aspect al naţiunii Dalmaţiei, percepută ca un străin antropologic al Italiei şi ca fiind înapoiat economic şi legislativ. Un dalmatin perceput ca fiind primitiv era numit Morlac. Caracterul Morlacilor, chiar şi pentru Fortis, era cel mai puţin „civilizat” din Dalmaţia, ceea ce făcea ca provincia să fie percepută ca o parte a Europeide Est, conform valorilor iluministe. Din acest punct de vedere, Morlacii sunt cruciali pentru a înţelege ceea ce Drago Roksadić, în agenda cercetării sale despre Triplex

Atunci Grimani susţinea că Morlacii sunt subiecţi noi ai Veneţiei. ASV. victime ale sărăciei şi surse ale violenţei: pe scurt o problemă administrativă. a evaluat potenţialul economic al provinciei în conformitate cu caracterul oamenilor ei. a numit „istoria zonei triplei frontiere ca o istorie a barbarismului. (apud. habsburgă şi otomană”. Morlacii pot fi priviţi ca în curs de trasformare în dalmatini. astfel încât ei să nu moară de foame. în calitate de Provveditore Generali. El este obişnuit să fie tratat fără exces Prea miltă gentileţe îl face impertinent. loialitatea nu era înrădăcinată de secole şi deci obişnuită pentru supuşi. de secole de stăpânire veneţiană. el este mai degrabă înclinat spre pradă şi are rezultat e în folosirea armelor (Zorzi Grimani. sau dalmatinii pot fi priviţi ca pe deplin dominaţi şi domesticiţi morlaci. guvernatorii Zadarului: „că nefericitul Morlac a fost adesea subiectul unei astfel de sărăcii că însuşi Provveditore Generali au fost martori. în cea de-a doua jumătate. p.49) Expansiunea Dalmaţiei veneţiene în nouvo acquisito care a urmat după pacea de la Carlowitz în 1699 şi cea de la Passarowitz din 1718. În 1730 Zorzi Grimani. în prima jumătate a secolului al 18-lea. Era nefericitul Morlac (infelice Morlacco) cel care ar muri de foame fără asistenţa republicii veneţiene. dacă Morlacii ar trebui civilizaţi. Acest fapt a inaugurat un nou nivel al grijii oficialilor veneţieni în ceea ce priveşte administrarea Morlacilor. iar apoi. 49). a dat provinciei cea mai mare întintere din teritoriul peninsulei Balacanice şi cel mai mare număr de Morlaci. El a oferit o formulă de guvrnare a lor – nu prea gentilă şi nici prea riguroasă – orientată spre îmblânzire şi educare spre loialitate supusă. aşa cum a fost perceput de tradiţia veneţiană. mai târziu în secolul 18. . Drago Roksadić. iar. un popor viclean din cauza nevoilor şi feroce prin natură”. Collegio Relazioni. Morlacul la fel. Dlamatinii erau caracterizaţi ca fiind morlaci atunci când erau văzuţi ca fiind nefericiţi sau sălbateci. In rapoartele oficiale ale Provveditori Generali Morlacii apar în primul rând ca o problemă de disciplină administrativă.Confinium. Foscarini în 1747 a învăţat despre criza economică din Dalmaţia din rapoartele Provveditore Genarali. se arată supus pe lângă prinţul său. Aceştia erau „sătenii Dalmaţiei. Marco Foscarini. 50 -). filza 69. Guvernatorii generali. feroci. dar nu de nedominat. iar prea multă rigoare îl face îndărătnic şi dificil. a formulat o nouă problemă a guvernării Morlacilor pe timp de pace. Provveditore Generali în 1740. El nu iubeşte să lucreze pământul. care nu se află sub stăpânire de mult timp. pentru a se potrivi cu dalmatinii de pe coastă. care aveau „devoţiunea şi loialitatea deja înrădăcinate în ei”. care de câteva ori mişcaţi de compasiunea pentru acei demini de milă dar loiali oameni au negociat cu Senatul pentru credite mai liberale pentru mâncare. (p.într-un discurs în faţa Maggior Consiglio din veneţian a prezentat subiectul abuzurilor administrative din Dalmaţia şi a invocat numele Morlacilor atunci când a punctat sărăcia economică a provinciei. În 1747. s-au întrebat dacă Morlacii ar putea fi disciplinaţi. El este prin natură feroce. El a făcut diferenţă între ei şi dalmatinii de pe coastă ( p. Giacomo Boldu. martie 1732). ca o problemă imperială de civilizaţie.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful