La mişcarea corpurilor de forma non-sferică coeficientul

de rezistenţă e mai mare şi depinde de factorul de formă Ф, adică
( ) Φ ξ Re, f ·
.
Aici
A A
sph
· Φ
, unde
sph
A
- suprafaţă sferei de acelaşi volum, ca şi a
corpului non-sferic cu suprafaţă
A
.

Valoarea factorului Φ se determină experimental.
Însă de obicei caracteristica liniară a corpurilor de forma
non-sferică se exprimă prin diametrul echivalent, care este egal cu
diametrul a unei sfere de acelaşi volum, adică, dacă
V, m,
. c
ρ
- volumul, masa şi densitatea corpului, atunci

6
d m
V
3
ech
c
π
ρ
· ·
, de unde
3
ech
V 6
d
π
· .
3.5.2 Problema externă şi mixtă a hidrodinamicii.
În multe procedee tehnologice (schimb de proprietate,
separarea sistemelor eterogene) fluidul se vehiculează printr-un
strat mobil sau imobil, format de către particulele de diferită
formă şi mărime. Stratul, format din elementele sau particulele de
aceeaşi mărime, este mono-dispersiv şi de diferită mărime –poli-
dispersiv.
Stratul granulos mobil se caracterizează prin diametrul
echivalent
( )
ech
d
a particulelor (problema externă – fluidizarea),
sau a canalelor ale stratului imobil (problema mixtă –separarea
sistemelor lichide eterogene), prin suprafaţă specifică
( ) a
-
suprafaţă a unui
3
m a elementelor sau particulelor ale stratului şi
prin porozitatea
( ) ε

V
V V
p

· ε -
fracţiunea relativă a volumului liber într-un
3
m al stratului

79
aici
p
V
– volumul stratului, ocupat de către particule ; V - volumul
stratului.
Este evident, că porozitatea stratului imobil nu variază şi
depinde doar de forma şi mărimile ale particulelor, iar a stratului
mobil - variază cu variaţia vitezei fluidului (regimului de curgere).
Curgerea fluidului prin stratul granulos imobil.
Acest fenomen are loc în operaţii de separare ale sistemelor
lichide eterogene – filtrarea, intensitatea căror depinde de
rezistenţa hidraulică a stratului granulos. Rezistenţa hidraulică a
stratului granulos se poate de prezentat prin formula de rezistenţă
liniară în conducte (problema internă)
2 d
l
p
2
ech
υ ρ
λ ∆ ·
,
însă, ţinând cont că canalele stratului au configuraţia destul de
complicată şi cu multe rezistenţe locale (numeroase curburi),
coeficientul de proporţionalitate λ în acest caz evaluează
rezistenţa comună şi deci, parametri caracteristice necesită se fie
adoptate fenomenului.
Formula diametrului echivalent a canalelor stratului se
obţine prin substituirea termenilor în formula generală
χ
v eq
S d ·
prin expresiile, caracteristice stratului granulos (aici
v
S
- secţiunea vie şi
χ
- perimetrul udat). Fie secţiunea
transversală a aparatului, umplut cu stratul granulos - ( )
2
m S ,
înălţimea stratului -
( ) m H
. Deci, volumul stratului va fi SH V · ,
dar volumul, ocupat de către particule
( ) ε − · 1 HS V
p . De aici
suprafaţă, formată de către particule va fi SHa A · şi volumul
liber
ε H S V
l
·
. Pentru a calcula secţiunea comună a tuturor
canalelor ale stratului (secţiunea vie), divizăm volumul liber a
canalelor la lungimea medie ale acestor, care este mai mare de
grosimea stratului proporţional coeficientului de curbură a
80
canalelor
c
α
.
Deci, lungimea medie şi secţiunea vie a canalelor stratului
va fi
H l
c c
α ·
şi
c c V
S H SH S α ε α ε · ·
. Perimetrul umectat
nu e altceva, decât raportul suprafeţei comune active la lungimea
medie a canalelor:
( ) ( )
c c c
) a S ( H a ) a H S ( H a A α χ ⋅ · ⋅ ⋅ ⋅ · ⋅ ·
.
Deci, diametrul echivalent a canalelor stratului granulos se
va exprima prin raportul
( )
( ) a
4
Sa
S 4
d
c
c
ech
ε
α
α
ε
· ·
Diametrul echivalent a particulei în cazul stratului granulos
poli-dispersiv poate fi prezentat prin diametrul echivalent cu
evidenţa componenţei fracţionare a stratului, determinate cu
ajutorul analizei granulometrice

,
_

¸
¸
·

·
n
1 i i . ech
i
ech
d
x
1 d
Aici
i
x
- fracţiune de volum (sau masă, dacă densitatea particulelor este
aceeaşi) a particulelor cu diametrul
i
d
;
i
d
- diametrele ale particulelor în
fracţiune.
Viteza reală de curgere a lichidului prin pori ale stratului
practic nu poate fi evaluată şi de aceea se prezintă prin oricare
viteza fictivă 0
υ
, raportată la secţiunea transversală a stratului. În
acest caz se neglijează sinuozitate porilor şi deci
( ) 1 ; H l
c
· · α
,
aria vie a porilor
ε ε S H SH ·
şi prin urmare raportul între
viteza reală (
S Q
V
· υ
) şi cea fictivă
( ) ε υ S Q
V 0
·
se exprimă
prin
ε υ υ
0
·
. Prin urmare formula pierderii de presiune se
transformă în
2
4
a
H
2
4
Ha
2 d
l
p
2
0
3 2
2
0
2
ech
υ ρ
ε
λ
ε
υ ρ
ε
λ
υ ρ
λ ∆ ⋅ · ⋅ · ·
.
81
Aici coeficientul de rezistenţă λdepinde, ca şi în cazul
curgerii lichidului prin conducte, de regimul de curgere. Criteriul
lui Reynolds în acest caz se transformă în

µ µ
ρ υ
µ
ερ
ε
υ
µ
ρ υ
a
W 4
a
4
a
4 d
e R
0 0 ech
· · · ·
aici ( ) s m kg , W
2
0
ρ υ · - viteza de masă a lichidului (debitul de masă
a
lichidului, raportat la 1m
2
a secţiunii aparatului).
Ultimele expresii includ suprafaţă specifică (
a
) a stratului
granulos, care poate fi exprimată prin caracteristica stratului: fie
3
m 1 , format din
n
particule, având diametrul d . Se ştie, că
V A a ·
şi deci, nu rămâne decât de substituit A şi V prin
expresiile respective a unei particule.
Deci, suprafaţa şi volumul a unei particule sferice în
condiţiile date este
2
p
d
n
a
S π · ·
şi
6
d
n
1
V
3
p
π ε
·

· ,
de unde
( )
3 2
d
1 6
d
a
n
π
ε
π

· ·

şi
( )
d
1 6
a
ε −
·
Însă se ştie, că suprafaţa particulei depinde de forma
acestei , ceea ce se corectează prin coeficientul de formă Ф,
adică definitiv obţinem expresia suprafeţei specifice în forma
( )
d Ф
1 6
a
ε −
·

Utilizând aceasta expresie, modificăm ecuaţia rezistenţei
hidraulice a stratului granulos până la
( ) ( )
3
2
0
2
0
3
2
0
3
d Ф
1 H
4
3
2
4
1 6
d Ф
H
2
4
a
H p
ε
ρυ ε λ ρυ
ε
ε
λ
ρυ
ε
λ ∆

· ⋅

⋅ · ⋅ ·
82
Pentru a calcula coeficientul λ, există o serie de corelaţii,
obţinute prin generalizarea datelor experimentale. Rezultatele
diferitor savanţi se acordă destul de bine. În special pentru toate
regimuri hidrodinamice este valabilă expresia generalizată

34 , 2
e R
133
+ · λ
, în care
µ a
W 4
e R ·
.
Este de notat, că în straturi granuloase turbulenţa se
formează mai rapid, decât în ţevi şi nu are loc trecerea bruscă între
regimuri. Regimul laminar practic are loc până la
50 e R ·
şi
pentru acest caz
e R A · λ
, unde A se determină pe calea
experimentală.
Deci, dacă
1 e R <
-
e R 133 · λ
,
dacă
7000 e R 1 < <
-
( ) 34 , 2 e R 133 + · λ
,
dacă
7000 e R >
-
const 34 , 2 · ≈ λ
, zona automodel în raport la
e R
În virtutea diametrului mic ale porilor precipitatului la
filtrare şi prin urmare mărimii mici a criteriului lui Reynolds,
curgerea filtratului prin pori poate fi considerată laminară. Adică,
substituind în ecuaţia rezistenţei valoarea respectivă a
coeficientului de rezistenţă şi expresia criteriului lui Reynolds
( ) ( )
0
0 0
Re
1
Ф
3
2 d
1 6
Ф 4
a
4
Re ⋅

⋅ · ⋅

· ·
ε µ
ρ υ
ε µ
ρ υ
,
în care
µ
ρ υ d
Re
0
0
·
- calculat după viteza fictivă.,
obţinem ecuaţia
( )
0
2 3 2
2
d Ф
H 1
150 p υ
ε
µ ε


· ,
care ne poate servi la calculul rezistenţei specifice a stratului
granulos în operaţii de separare ale sistemelor eterogene.
3.6 Transportarea lichidului (pompe).
Liniile tehnologice ale întreprinderilor de industrie
alimentară întotdeauna sunt completate cu un număr mare de
conducte, prin care se transportă produsele lichide sau gazoase
83
între aparate sau prin interiorul întreprinderii. De obicei formarea
acestor fluxuri necesită cheltuieli de energie, însă în unele cazuri,
dacă recipientul lichidului se află inferior rezervorului de
alimentare, lichidul poate fi transportat spontan, adică sub
acţiunea presiunii hidrostatice. Pentru transportarea lichidului prin
conducte orizontale sau la nivel, superior nivelului de instalare a
rezervorului de alimentare, se folosesc pompe - maşini hidraulice
de forţă, care transformă energia mecanică a motorului în energia
de mişcare a lichidului. Pentru transportarea şi comprimarea
gazelor servesc compresori.
Fig. 1 Schema pompei centrifuge cu o singură treaptă:
1 – rotorul; 2 – corpul; 3 – conductă de aspirare; 4 – conductă de refulare;
5 – supapă de reţinere cu plasă de aspiraţie.

Există pompe dinamice, în care camera de lucru a pompei pe
parcursul lucrului este în continuu traversată de către lichid, adică
gura de refulare şi cea de aspiraţie a pompei se află în comunicare
permanentă, sau - pompe volumetrice, în care fazele de refulare
şi de aspiraţie se alternează consecutiv, adică vehicularea
lichidului se face în faza de refulare prin porţiunile de acelaşi
volum ale lichidului.
84
Constructiv pompele dinamice se divizează în pompe cu
palete, în care energie se transferă lichidului prin paletele roţii de
lucru (rotorul) şi –de frecare, în care lichidul se deplasează,
datorită forţelor de frecare. Dacă lichidul traversează camera de
lucru a pompei în direcţia radială pompa este centrifugă şi dacă -
în direcţia axială - pompa este axială.
Pompa centrifugă reprezintă rotorul 1 , amenajat cu palete,
curbate înapoi, rotindu-se cu turaţii mari în corpul 2, confecţionat
în forma spiralei. Lichidul întră în corpul pompei axial prin gura
de aspirare, se aruncă de către paletele la periferia rotorului,
formând astfel în zona gurii de aspirare vidul, virtutea cărui
lichidul în continuu trece în pompă din vasul de debit. În zona de
refulare a pompei viteza lichidului brusc se reduce şi prin urmare,
energia potenţială a fluxului creşte, contribuind la creşterea
presiunii de pompare.
Pentru a crea în gura de aspirare a pompei depresiunea,
suficientă pentru transportarea lichidului prin conductă de
aspirare, pompa înainte de pornire necesită să fie umplută complet
cu lichid. De aceea capătul tubului de aspirare este echipat cu
supapă de reţinere, care nu permite golirea pompei.
3.6.1 Parametrii de bază ale pompei.
Indiferent de construcţie şi tip, pompele se caracterizează
prin:
- capacitate de pompare
( ) s m Q
3
V
- determină volumul
de lichid, pompat într-o unitate de timp,
- presiunea creată (sarcina)
( ) m H
- determină înălţimea
de ridicare a unităţii de greutate a lichidului,
- puterea utilă
( ) W N
ut
- fluxul unitar de energie, trecut
prin pompă şi transferat lichidului,
gQH N
ut
ρ ·
,
85
- randamentul pompei
( ) %
p
η
- caracterizează nivelul
calităţii de funcţionare, de confecţionare şi de asamblare a
instalaţiei de pompare
mec H Q p
η η η η ⋅ ⋅ ·
,
aici
t Q
Q Q · η
- randamentul de debit şi
t H
H H · η
- randamentul de
presiune, care reprezintă raportul între valorile reale şi cele teoretice ale
parametrilor respectivi;
mec
η
- randamentul mecanic , care evaluează pierderi
de energie pentru învingerea forţelor de frecare mecanică între elementele
constructive mobile ale pompei.
Randamentul global a instalaţiei de pompare, care
evaluează pierderile de energie în instalaţie, este produsul
e . m tr mec H Q
η η η η η η·
Aici
tr
η
şi
e . m
η
- randamentul transmisiei şi randamentul motorului electric.
Deci:
( ) W N
ar
- puterea, aplicată arborului pompei
p p
ut
ar
gQH N
N
η
ρ
η
· ·
,
- puterea nominală a motorului electric
e . m tr p
ut
e . m tr
ar
e . m
N N
N
η η η η η
· ·
,
şi puterea motorului electric a instalaţiei va fi
e . m fix
N N β ·
,
unde
β
- coeficientul de rezervă, care ţine cont de supraîncărcare eventuală a
motorului în momentul de pornire, cauzată de forţe de inerţie, valoarea cărui
depinde de puterea nominală a electromotorului
e . m
N
:
3.6.2 Teoria şi caracteristicile ale pompei centrifuge.
3.6.2.1 Ecuaţia de bază a pompei centrifuge.
86
kW , N
e . m
<1 1 – 5 5 - 50 > 50
β
2 - 1,5 1,5 -1,2 1,2 - 1,15 1,1
Sarcina şi capacitatea de pompare ale pompei se poate de
obţinut prin analiza schemei de mişcare a fluidului prin pompă .
La
pompare particulele fluidului efectuează mişcări destul de
complicate, rotindu-se împreună cu rotor şi totodată deplasându-se
de-a lungul paletelor, adică mişcarea particulei se caracterizează
prin două viteze:
- viteză periferică de rotire a particulei
60
Dn
u
π
·
,
unde D- diametrul de rotire a particulei, m;
n
- turaţiile rotorului,
1
min

.
- viteza relativă de deplasare
w
a particulei faţă de paletă.
Deci, viteza absolută a particulei
1
c
la intrare în, şi la
ieşire
2
c
din rotorul pompei, vor fi sumele geometrici ale acestor
componenţi, determinate din paralelogramul vitezelor.
Folosindu-se de ecuaţia Bernoulli, determinăm sarcina
teoretică, creată de către pompă.
Admitem, că rotorul rămâne imobil, însă lichidul trece prin
pompă cu aceleaşi viteze relative, ca şi în cazul rotorului mobil şi
considerând secţiunea orizontală a rotorului fiind planul de
referinţă, adică
2 1
z z ·
, prezentăm ecuaţia lui Bernoulli pentru
secţiunile gurii de aspiraţie şi celei de refulare.
87
Fig. 2. Deplasarea lichidului în canalele rotorului pompei
centrifuge.
2
w p
2
w p
2
2 2
2
1 1
+ · +
ρ ρ
La rotirea rotorului virtutea forţei centrifuge, lichidului i se
comunică suplimentar energia, egală cu lucrul de deplasare radială
a lichidului pe distanţa
1 2
r r −
, efectuat de către forţa centrifugă,
care completează ecuaţia lui Bernulli

2
w p
2
w p
A
2
2 2
2
1 1
C
+ · + +
ρ ρ
,
unde
C
A
este lucrul de deplasare radială a lichidului, exercitat de către forţa
centrifugă
rdr
g
G
dr
r
m
dr F dA
2
2
c C
ω
υ
· · ·
,
de unde
( )
2
1
2
2
2
r
r
2
C
r r
g 2
G
rdr
g
G
A
2
1
− ·

· ω ω
sau în raport la o unitate de greutate
( )
g 2
r r
G
A
A
2
1
2
2
2
C
G

· ·
ω
,
unde ω- viteza unghiulară a rotorului;
1
r şi
2
r - razele de rotire ale
secţiunilor examinate.
Ţinând cont, că
1 1
u r · ω
şi
2 2
u r · ω
sunt vitezele periferice,
obţinem
2
u u
A
2
1
2
2
G

·
Cu evidenţa acestei expresii ecuaţia lui Bernoulli se modifică
2
w p
2
w p
2
u u
2
2 2
2
1 1
2
1
2
2
+ · + +

ρ ρ
,
de unde
88
2
u u
2
w w p p
2
1
2
2
2
2
2
1 1 2

+

·

ρ
.
Conform schemei sarcina teoretică a pompei este diferenţa între
sarcina la intrare în, şi ieşire din paletă , adică
g 2
c c
g
p p
H H H
2
1
2
2 1 2
1 2 t

+

· − ·
ρ
,
sau, cu evidenţa ecuaţiei precedente, substituind
ρ
1 2
p p −
,
obţinem expresia sarcinii pompei în forma
g 2
c c
g 2
u u
g 2
w w
H
2
1
2
2
2
1
2
2
2
2
2
1
t

+

+

·
Considerând, că toate particule se deplasează similar, prezentăm
conform schemei vitezele relative prin

1 1 1
2
1
2
1
2
1
cos c u 2 c u w α − + ·
şi
2 2 2
2
2
2
2
2
2
cos c u 2 c u w α − + · ,
ceea ce rezultă
( )
1 1 1 2 2 2
2
2
2
1
2
2
2
1
2
2
2
1
cos c u cos c u 2 c c u u w w α α − + − + − · −
Substituind
2
2
2
1
w w − în expresia sarcinii teoretice definitiv
obţinem
g
cos c u cos c u
H
1 1 1 2 2 2
t
α α −
·
-
ecuaţia fundamentală a pompei centrifuge a lui Euler, valabilă
pentru oricare maşina centrifugă, inclusiv compresori, suflante,
ventilatori.
Ţinând cont, că lichidul de obicei nimereşte pe paleta
rotorului radial, adică unghiul
0
1
90 · α şi
0 cos
1
· α
, putem
simplifica expresia sarcinii până la
g
cos c u
H
2 2 2
t
α
·
89
Din paralelogram este văzut , că la ieşire din rotor
2 2 2 2 2
cos w u cos c β α − ·
şi deci

,
_

¸
¸
− ·
2
2
2
2
2
t
cos
u
w
1
g
u
H β
.
Din aceasta expresie venim la concluzie, că sarcina pompei
depinde de turaţiile rotorului (
n D u
2 2
π ·
) şi unghiul de curbură a
paletei
β
. Deci, sunt posibile trei cazuri:
- palete sunt îndoite în sensul rotirii rotorului -
o
2
90 ≥ β ,
0 cos
2
≤ β
şi
g u H
2
2 t

;
- palete sunt îndoite contrar sensului rotirii rotorului -
o
2
90 ≤ β ,
0 cos
2
≥ β
şi
g u H
2
2 t

;
- palete sunt radiale şi fără curbură -
o
2
90 · β ,
0 cos
2
· β
şi
g u H
2
2 t
·
.
Din aceasta prezentare venim la concluzie, că sarcina
maximă pompa o rezultă, dacă paletele sunt îndoite în sensul
rotirii rotorului , iar cea minimă – dacă în sensul contrar.
Şi totuşi pompele se confecţionează cu paletele, îndoite puţin
contrar sensului rotirii (
o
90 ≤ β
), deoarece la mărirea
2
β
cresc
pierderi hidraulice şi diminuează randamentul pompei.
Sarcina real creată de către pompă e mai mică din cauza
rezistenţilor hidraulice interne ale pompei
ε η
h t
H H ·
unde
95 , 0 8 , 0
h
÷ · η
- randamentul hidraulic a pompei; 84 , 0 56 , 0 ÷ · ε -
coeficientul de corecţie a sarcinii în funcţie de numărul paletelor.
Capacitatea de pompare a pompei se calculează după ecuaţia de
continuitate cu evidenţa componentei radiale a vitezei absolute
r 2 2 2 V
c b D Q π ·
,
aici
2
D - diametrul rotorului; − b lăţimea canalului;
r 2
c - componenta
radială a vitezei absolute.
90
Legile de proporţionalitate. Turaţiile rotorului influenţează
sarcina şi capacitatea de pompare a pompei. Dacă la diferite turaţii
regimuri de lucru a pompelor sunt similari, similari vor fi şi
triunghi de viteză în toate puncte similare ale sistemului, inclusiv
si la ieşire din pompă, adică
2
1
2 2
1 2
2
2
r 2
r 2
2
2
n
n
n D
n D
u
u
c
c
c
c
· ·
′ ′

·
′ ′

·
′ ′

π
π

sau
2
1
r 2
r 2
r 2 2 2
r 2 2 2
2 V
1 V
n
n
c
c
c b D
c b D
Q
Q
·
′ ′

·
′ ′

·
π
π
adică capacitatea de pompare variază proporţional turaţiilor
rotorului.
Conform formulei de sarcină, variaţia acestei este
proporţionala produsului vitezelor
2
c
şi
2
u
, adică variaţia
sarcinii este proporţională turaţiilor rotorului la puterea a doua
2
2
1
2
1
n
n
H
H

,
_

¸
¸
· ,
dar variaţia puterii consumate este proporţională turaţiilor
rotorului la puterea a treia, deoarece puterea consumată este
proporţională produsului debitului
V
Q
cu sarcina H , adică
3
2
1
2 2 . V
1 1 . V
2
1
n
n
H Q
H Q
N
N

,
_

¸
¸
·


·
Aceşti proporţii sunt numite legile de proporţionalitate şi sunt
practic destul de precise la variaţia turaţiilor nu mai mult de două
ori.

3.6.2.2 Caracteristica pompei centrifuge. Dependenţele
funcţionale
( )
V
Q f N , , H · η
la turaţii invariabile
( ) . const n ·
,
prezentate pentru claritate în forma grafică, se numeşte
91
caracteristica pompei.
Fig. 3. Caracteristica pompei
centrifuge
( )
V
Q f N , , H · η
( ) ( ) ( )
( ) h m Q
; kW N ; % ; m H : . const n
3
V
η ·

Din caracteristica prezentată se vede, că la turaţii
invariabile majorarea debitului aduce la diminuarea sarcinii şi
creşterea consumului de energie. Maximum curbei
( )
V
Q f · η

pentru condiţiile de lucru în cauză corespunde regimului optimal
de lucru a pompei.
Aceeaşi caracteristica pompei, însă la turaţii variabile se
numeşte deja caracteristica universală.
Din acest grafic venim la concluzie, că randamentul
maxim la anumită turaţie corespunde unui singur punct a curbei
V
Q H −
: devierea oricare a sistemului de acest punct aduce la
diminuarea randamentului.
Conform caracteristicii prezentate la turaţiile
1
min 2925 n

· pompa va funcţiona cu randamentul maxim
% 73 · η
, asigurând debitul
s m 02 , 0 Q
3
V

şi sarcina m 33 H · .
Aceeaşi pompă la turaţiile
1
min 1980 n

· se va caracteriza prin
randamentul
% 69 · η
debitul
s m 014 , 0 Q
3
V

şi sarcina
m 5 , 14 H ·
.
92
:
Fig. 4. Caracteristica universală a
pompei centrifuge
( ) n , Q f N , , H
V
· η

( ) ( ) ( )
( ) ( ). min n ; h m Q
; kW N ; % ; m H : . const n
1 3
V

≠ η
3.6.2.3 Sarcina teoretică a pompei.
Pentru a echipa conductă cu pompă, de la bun început este
necesar de cunoscut, care presiune necesită de creat şi care sunt
componenţii ale acestei.
Cu acest scop se examinăm schema simplificată a unei
instalaţii de pompare.
Notăm:
0
p
- presiunea în rezervor de debit 1;
2
p
-
presiunea în rezervor recipient 3; asp
p
- presiunea în gura de
aspiraţie a pompei 2; ref
p
- presiunea în gura de refulare a
pompei; asp
H
- înălţimea de aspiraţie; ref
H
- înălţimea de
refulare; g
H
- înălţimea geometrică; h - distanţa între punctele
de
racordare ale manometrului M şi vacuummetrului V în direcţia
verticalei.
Din schema instalaţiei evident este, că presiunea, creată de
către pompă (sarcina teoretică) poate fi evaluată prin diferenţa
presiunilor de refulare şi acelei de aspiraţie, adică
g
p p
H
asp ref
t
ρ

·
93
ref
H
asp
H
1

h
0
p
2
p
2 2
1

1 1
0 0
1
2
M
V
3
g
H
Înălţimea de refulare şi cea de aspiraţie obţinem cu ajutorul
ecuaţiilor lui Bernouli, scrise pentru acestea, depistând astfel două
perechi de secţiuni de analiză: 1-1 şi 0-0 – reţea de aspiraţie,
1 1


′ şi 2-2 – reţea de refulare..
Deci, pentru secţiunile 1-1 şi 0-0, nivelul lichidului în
rezervor de debit fiind planul de referinţă, ecuaţia lui Bernouli va
fi
asp . p
2
asp asp
asp
2
0 0
h
g 2 g
p
H
g 2 g
p
+ + + · +
υ
ρ
υ
ρ
,
de unde rezultă
asp . p
2
asp asp
asp
2
0 0
h
g 2 g
p
H
g 2 g
p
+ + + · +
υ
ρ
υ
ρ
,
Şi pentru secţiunile
1 1 ′ − ′
(planul de referinţă) şi 2 – 2 (nivelul
lichidului în rezervor- recipient 3)
ref . p
2
2 2
ref
2
ref ref
h
g 2 g
p
H
g 2 g
p
+ + + · +
υ
ρ
υ
ρ
,
de unde
94
ref . p ref
2
ref
2
2
2
ref
h H
g 2 g
p
g
p
+ +

+ ·
υ υ
ρ ρ
.
Sarcina teoretică, creată de către pompă, se va prezenta prin
diferenţa
asp . p ref . p asp ref
2
ref
2
asp
2
0
2
2 0 2
asp ref
t
h h H H
g 2 g 2 g
p p
g
p p
H
+ + + +
+

+

+

·

·
υ υ
υ υ
ρ ρ
Unde:
ref ref
p ; υ
- viteza şi presiune în gura de refulare a pompei ;
asp asp
p ; υ
- viteza şi presiune în gura de aspiraţie a pompei ;
ref . p asp . p
h ; h
- pierderile presiunii în ţeava de aspiraţie şi in cea de refulare;
0 2
p ; p
- presiunile în rezervor recipient şi în acel de debit ;
0 2
;υ υ -
vitezele de variaţie a nivelurilor în rezervor.
Ţinând cont că de obicei în regimul staţionar de pompare nivelul
lichidului în rezervoare este constant (
0
0 2
· ·υ υ
), diametrele
gurii de refulare şi celei de pompare ale pompei sunt aceleaşi
(
ref asp
υ υ ·
), expresia obţinută se va transforma în
p g
0 2
th
h H
g
p p
H + +

·
ρ
,
unde
asp ref g
H H H + ·
- înălţimea (sarcina) geometrică de pompare,
ref . p asp . p p
h h h + ·
- pierderi hidraulice.
Deci, venim la concluzie că pompa necesită se creeze presiunea,
suficientă pentru a asigura nivelul necesar de pompare a
lichidului g
H
, învingerea diferenţei eventuale a presiunilor
piezometrice în rezervoarele
( ) g p p
0 2
ρ −
şi compensarea
pierderilor hidraulice p
h
.
Presiunea, creată de către pompă, poate fi calculată şi prin
indicaţiile manometrului
M
p
şi vacuummetrului
V
p
după
expresie
95
h
g
p p
H
V M
+
+
·
ρ
,
unde h - distanţa verticală între punctele de racordare ale manometrului şi
vacuummetrului.
3.6.2.4 Înălţimea de aspiraţie a pompei.
Pompa aspiră lichidul sub acţiunea diferenţei de presiuni în
rezervor de debit şi la intrare în pompă asp
p
. Înălţimea de
aspiraţie se poate de obţinut din ecuaţia Bernoulli, scrisă pentru
aceşti două secţiuni (0 – 0 şi 1 – 1, v. fig.), adică

,
_

¸
¸
+

+ − ·
asp . p
2
0
2
asp asp
0
asp
h
g 2 g
p
g
p
H
υ υ
ρ ρ
,
sau, ţinând cont că
0
0
≈ υ
-

,
_

¸
¸
+ + − ·
asp . p
2
asp asp
0
asp
h
g 2 g
p
g
p
H
υ
ρ ρ
.
Deci, înălţimea maximală de aspiraţie în caz ideal este egală cu
înălţimea coloanei de lichid pompat, corespunzătoare presiunii în
rezervor de debit. În condiţii reale aceasta înălţime e mai mică cu
mărimea presiunii piezometrice în gura de aspiraţie, dependentă
de temperatură, şi de pierderile presiunii în reţea de aspiraţie.
Dacă presiunea în rezervor de debit este cea barometrică, atunci
este evident că pentru apă la temperatura de C 20
o
înălţimea
maximală de aspiraţie în caz ideal constituie m 10 ≈ . Majorarea
temperaturii lichidului rezultă majorarea presiunii piezometrice în
gura de aspiraţie din cauza creşterii presiunii de saturaţie şi prin
urmare diminuarea înălţimii de aspiraţie. În caz dacă
( )
sat asp sat 0
p p p p · ·
rezultă că
0 H
asp
·
şi deci, pentru
pomparea lichidului încălzit pompa se instalează inferior
rezervorului de debit, asigurând astfel excesul de presiune în gura
de aspiraţie a pompei.
96
Practic pentru apă şi soluţiile apoase înălţimea de aspiraţie
a pompei centrifuge în funcţie de temperatură constituie :
Dacă presiunea în interiorul lichidului pompat scade sub presiunea
de saturaţie, apare tendinţa de vaporizare, manifestându-se prin
formarea a unor cavităţi - volumelor microscopice (bulelor),
umplute cu vapori. Acestea sunt liberi sau adăpostite în fisurile
pereţilor rezervoarelor sau ale particulelor solide (impurităţilor)
aflate în lichid. Apariţia şi evoluţia cavităţilor, împreună cu
fenomenele fizico-chimice, care le-nsoţesc , constituie un
fenomen complex, numit cavitaţie.
Cavitaţia. Considerăm lichidul, aflat în mişcare cu presiunea
p
.
Dacă
sat
p p <
nucleele de cavitaţie se dezvoltă datorită evaporării
lichidului înconjurător şi datorită gazelor eliberate din lichid. Dacă
cavităţi, astfel formate, nimeresc în zona cu
sat
p p >
atunci
vaporul din interiorul cavităţilor brusc condensează, provocând
fenomenul de implozie - surpare bruscă a pereţilor cavităţilor către
interiorul acestora. Acest fenomen este însoţit de un complex de
fenomene fizice şi chimice: apariţia unor presiuni foarte mari, care
se propagă în lichid sub forma undelor de presiune, provoacă
creşterea respectivă a temperaturii, care la rândul său stimulează
reacţiile chimice şi electrochimice. Din cauza imploziei forma
cavităţilor devine toroidală. Lichidul în forma micro jetului trece
prin centrul torului cu viteza de câteva sute metri pe secundă, şi
dacă acest fenomen se desfăşoară în vecinătate unei suprafeţe
solide, aceasta se acoperă cu eroziunea cavitaţională sub forma
unor caverne de contururi şi adâncimi neregulate. Totodată
cavitaţia este însoţită de zgomot, provocat de către implozii.
Caracterul nestaţionar al fenomenului de cavitaţie aduce la vibraţii
în maşinile hidraulice şi în construcţii hidrotehnice.
97
temperatura ,
C
o
10 20 30 40 50 60 65
înălţimea de aspiraţie, m 6 5 4 3 2 1 0
Deci, din cele enumerate venim la concluzie că fenomenul
de cavitaţie în operaţii tehnologice necesită de evitat deoarece
acesta aduce la reducerea considerabilă a performanţelor maşinilor
şi instalaţiilor hidraulice pe lângă distrugerea mecanică a acestor
şi a încăperilor adăpostite.
Prin urmare cavitaţia reduce şi înălţimea de aspiraţie, adică
la calculul înălţimii de aspiraţie necesită de ţinut cont de eventuală
apariţia fenomenului de cavitaţie, adică înălţimea de aspiraţie a
pompei în general este

,
_

¸
¸
+ + + − ·
cav asp . p
2
asp asp
0
asp
h h
g 2 g
p
g
p
H ∆
υ
ρ ρ
,
unde
cav
h
- corecţia eventualei cavitaţii,
m
.
3.6.2.5 Lucrul pompelor în conductă.
Pentru funcţionarea pompei în regim optimal caracteristica
acestei necesită se corespundă caracteristici de reţea. De aceea
caracteristica reţelei se prezintă în aceleaşi coordonate ca şi cea a
pompei.
Se ştie, că presiunea teoretică, creată de către pompă
p g t
h H H + ·
, sau pierderile presiunii în reţea, se exprimă prin
ecuaţia
g 2 d
l
h
2
p
υ
ξ λ

,
_

¸
¸
+ ·

,
însă
2
V
d
Q 4
π
υ ·
şi prin urmare
2
V
4 2 4 2
2
V
2
Q
g d
8
g 2
1
d
Q 16
g 2
⋅ · ·
π π
υ

Deci
2
V
2
V
4 2
p
kQ Q
g d
8
d
l
h ·
1
]
1

¸

,
_

¸
¸
+ ·

π
ξ λ
sau în forma simplificată
2
V g r
kQ H H + ·
98
unde
g d
8
d
l
k
4 2
π
ξ λ

,
_

¸
¸
+ ·

Caracteristica pompei pe lângă sarcina teoretică, include
puterea şi randamentul, obţinute pe calea experimentală şi se
anexează la paşaportul tehnic a pompei.
Extrema maximă a curbei
( )
V
Q f · η
corespunde regimului
optimal de lucru a pompei în condiţiile date -
n ; H ; Q
V
.
99
Caracteristica pompei centrifuge Caracteristica reţelei
H
Q
N
η
η ; ; N H
g
H
2
kQ h
p
·
Q
r
H
.
Caracteristica sistemului pompa –reţea.
reţea
pompa
Q
g
H
p
h
i p
h
.
H
d
Q
opt
Q
A
Suprapunerea caracteristicii de pompă pe caracteristica
reţelei rezultă punctul de intersecţie A, numit punctul de lucru,
care corespunde debitului maximal a lichidului, care poate realiza
pompa , racordată la reţea în cauză.
3.6.2.6 Cuplarea pompelor în reţea.
În practica uneori apare necesitate de a cupla pompe cu
diferite scopuri.
Cuplarea se face în paralel sau în serii.
Caracteristica cuplului de pompe în paralel se obţine prin
sumarea absciselor de caracteristice ale pompelor. În figura a se
poate de văzut caracteristica cuplului de două pompe omologe,
unite în paralel. În absenţa reţelei asemenea cuplu dublează
debitul. Însă dacă acest cuplu de inclus într-o reţea, debitul
imediat scade proporţional cu rezistenţa hidraulică a reţelei, însă
totuşi rămâne mai sporit faţă de debitul a unei pompe. Adică
cuplarea pompelor în paralel contribuie la majorarea debitului în
conductă.
100
Q
c
Q
Q
H
A
B
p
Q
p
H
c
H
c
Q
B
A
p
Q
p
H
c
H
Cuplarea pompelor în paralel Cuplarea pompelor în serie
Caracteristica cuplului în serie se obţine prin sumarea
ordonatelor de caracteristici ale pompelor. Din schema evident
este că cuplarea în serie contribuie la majorarea presiunii în reţea.
3. 6.3 Pompe cu piston.
Pompe cu piston se referă la pompe volumetrice, în care
fazele de refulare şi de aspiraţie se alternează consecutiv, şi de
aceea un ciclu a manivelei poate se includă până la patru faze de
lucru (faze de refulare). La acest indice pompe cu piston se
clasifică în cele cu acţiunea simplă, dublă, triplă şi cvadruplă.
Pompa orizontală cu piston şi de acţiunea simplă constă
din cilindru 1, în care pistonul 2 efectuează mişcarea alternativă.
La mişcarea pistonului în dreapta în partea stângă a cilindrului se
formează depresiune, din cauza cărei se deschide supapă de
aspiraţie 3 şi lichidul întră în cilindru. La mişcarea inversă a
pistonului (în stânga) supapă 3 se închide şi se deschide supapă de
refulare 4, începând pomparea lichidului până la atingerea de către
piston poziţiei extreme din stânga şi apoi ciclul se repetă conform
turaţiilor manivelei.

Fig. 5. Pompa orizontală cu
piston de acţiune simplă:
1 – cilindru; 2 – piston; 3 – supapă
de aspiraţie; 4 – supapă de refulare;
5 – mecanismul-manivelă.
101
Fig: 6. Pompa
cu plunger de
acţiune
simplă:
1 – cilindru; 2 – plunger; 3 – presgarnitură;
4 – supapă de aspiraţie;
5 – supapă de refulare
Deseori pistonul se confecţionează în forma plungerului –
cilindrului cav, pentru care, spre deosebire de piston propriu zis,
nu se cere ajustarea precisă a suprafeţei interne a cilindrului.
Plungerul se etanşează cu ajutorul presgarniturii, ceea ce reduce
nivelul de uzare a cilindrului pompei şi deranjarea etanşării uşor
se lichidează prin strângerea sau înlocuire presgarniturii, evitând
demontarea pompei. Pompe cu plunger sunt adoptate la condiţiile
dure de pompare (presiuni mai avansate, transportarea lichidelor
vâscoase şi contaminate) şi de aceea sunt mai frecvent aplicate în
industria alimentară şi chimică decât pompe cu piston.

3.6.3.1 Teoria şi caracteristica pompei cu piston.
Capacitatea de pompare. În pompa cu piston lichidul întocmai
repetă deplasările pistonului, imediat ocupând volumul, eliberat de
către piston. De aceea teoretic, în lipsa scurgerilor interne a
lichidului, putem considera capacitatea de pompare , egală acelei,
eliberate de către piston. În pompa de acţiune simplă pe parcursul
unei curse a pistonului se aspiră în cilindru un volum de lichid
s F V ⋅ ·
aici V- volumul, m
3
; F – aria pistonului, m
2
; s – cursă pistonului, m.
Pe parcursul deplasării contrare lichidul aspirat se trece în
conductă de refulare. Astfel, pe parcursul a două curse a
102
pistonului (o rotaţie a arborului), volumul lichidului vehiculat
constituie s F V ⋅ · . Prin urmare la n turaţii a arborului debitul
teoretic de pompare a pompei de acţiunea simplă va fi
s
m
,
60
n s F
Q
3
T . V
⋅ ⋅
· ,
unde 4 D F
2
π · şi
D
- diametrul pistonului.
În pompa cu acţiunea dublă o cursă a pistonului rezultă
două faze: dintr-o parte se aspiră volumul
3
m ; s F V ⋅ ·
şi
totodată din altă parte, unde se află tija pistonului cu secţiunea
transversală
2
m , f
- se substituie volumul de lichid
( )
3
m ; s f F V ⋅ − · . Returul pistonului repetă aceleaşi faze, însă
în ordinea inversă, adică se aspiră ( )
3
m , s f F ⋅ − şi se pompează
3
m , s F ⋅
, adică o rotaţie arborului manivelei rezultă
( ) ( )
3
m , s f F 2 s F s f F V ⋅ − · ⋅ + ⋅ − ·
Deci, capacitatea teoretică de pompare acestei pompe (debitul
lichidului) la n rotaţii pe minut va fi
( )
s
m
,
60
n s f F 2
Q
3
T . V
⋅ ⋅ −
· ,
adică aproape în două ori e mai mare şi pomparea se efectuează cu
mult mai uniform de acea a pompei de acţiunea simplă.
103

Fig. 7. Pompa orizontală cu plunger de acţiunea dublă:
1 – cilindru; 2 – plunger; 3,4 – supape de aspiraţie; 5,6 –supape de refulare.
Capacitatea reală a pompei e puţin mai mică din cauza scurgerilor
interne prin supape, presgarnitură, capace, adică
V T . V V
Q Q η ⋅ ·
,
unde
V
η
- randamentul volumetric a pompei. Pentru apă rece în mediu
9 , 0
V
· η
, pentru lichide vâscoase acest randament se reduce destul de mult –
până la
3 , 0
V
· η
şi mai puţin.
Caracteristica pompei cu piston teoretic reprezintă dreapta
verticală, adică conform graficului capacitatea de pompare a
pompei cu piston este valoarea constantă, independentă de
sarcina pompei, însă dependentă de volumul lichidului, substituit
de către piston.
Practic din cauza creşterii presiunii, se majorează scurgeri
prin presgarnitură şi caracteristica se abate de poziţia verticală.
Specificul constructiv a pompelor cu piston aduce la unele
modificări ale parametrilor de bază.
104

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful