Smochinul a înfrunzit

Dovezi din Matei 24 că Domnul Iisus se va întoarce într-o generaţie de la crearea statului Israel
Introducere Copil fiind îmi amintesc vântul lovindu-mi faţa, cerul întunecat şi norii ameninţători acoperind soarele. Apoi, sunetul tunetului putea fi auzit la distanţă şi cerul se lumina. Era un timp de anticipare şi de nelinişte. Chiar dacă furtuna era la distanţă de mai multe mile, era clar pentru toţi că vine. Sfârşitul vremurilor pot fi asemănate destul de bine cu o furtună care vine. Putem vedea venind furtuna şi să-i simţim efectul, chiar dacă nu ne-a ajuns încă pe deplin. Aşa este şi cu revenirea Domnului, semnele sunt evidente, chiar dacă evenimentul în sine nu a venit încă. În ceea ce priveşte timpul revenirii Domnului ucenicii lui Isus l-au întrebat: „Care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?” (Matei 24:3 b). Atunci Isus a început să descrie multe lucruri care vor preceda a doua venire a Lui - dintre care multe sunt îndeplinite în faţa ochilor noştri. Iisus a spus: „Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: „Eu sunt Hristos” şi vor înşela pe mulţi” (Matei 24:5). Din 1900 au existat mai multe zeci care au pretins a fi Isus sau Hristos într-o formă sau alta. Unii dintre cei mai notabili sunt Sun Myung Moon, fondatorul Bisericii Unificării şi David Koresh a sectei religioase Branch Davidian, Ariffin Mohamed din Malaezia şi Torop Serghei din Rusia. Apoi, el a vorbit despre războaie, zvonuri de războaie şi de naţiuni împotriva altor naţiuni. Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci. Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foamete şi boli. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor. (Matei 24:6-8). Numai în secolul XX am văzut toată lumea în război, nu doar o dată, ci de două ori. Numărul morţilor, presupus, doar pentru al Doilea Război Mondial, a fost de cincizeci de milioane de oameni - un număr nemaiauzit până atunci în istoria omenirii. Secolul trecut ar putea fi uşor clasificat ca războaie, zvonuri de războaie, naţiuni împotriva naţiuni şi împărăţii împotriva altor împărăţii. Există multe semne pentru a doua venire a Domnului la fel cum au fost pentru
1

prima Lui venire şi Domnul i-a mustrat pe liderii din zilele lui pentru neînţelegerea semnelor care au fost evidente la prima Sa venire. Şi zicea mulţimilor: „Când vedeţi un nor ridicându-se dinspre apus, îndată ziceţi că vine ploaie mare; şi aşa este. Iar când suflă vântul de la miazăzi, ziceţi că va fi arşiţă, şi aşa este. Făţarnicilor! Faţa pământului şi a cerului ştiţi să o deosebiţi, dar vremea aceasta cum de nu o deosebiţi?” (Luca 12:54-56, sublinierea mea). La fel cum semnele furtunii ce se apropie erau evidente pentru mine ca băiat, tot aşa ar fi trebuit şi acei lideri să fi cunoscut faptul că Mesia al lor venea. Isus a arătat că aceştia puteau foarte uşor ghici vremea doar uitându-se la cer şi totuşi nu au reuşit să vadă (sau cel puţin să accepte) pe Mesia din faţa lor. Şi noi, de asemenea, vedem semnele zilelor din urmă despre care a vorbit Isus că fie se întâmplă sau sunt pe cale să se întâmple în zilele noastre. Cunoaşterea Timpurilor şi a Vremurilor Pavel, în scrisoarea sa către Tesaloniceni a scris că cei credincioşi ar putea şi ar trebui să cunoască timpurile şi vremurile venirii Domnului, deoarece aceştia nu sunt în întuneric ca alţii. „Iar despre ani şi despre vremuri, fraţilor, nu aveţi nevoie să vă scriem, Căci voi înşivă ştiţi bine că ziua Domnului vine aşa, ca un fur noaptea. Atunci când vor zice: pace şi linişte, atunci, fără de veste, va veni peste ei pieirea, ca şi durerile peste cea însărcinată, şi scăpare nu vor avea. Voi însă, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, ca să vă apuce ziua aceea ca un fur. Căci voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei; nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului.” (I Tesaloniceni 5:1-5, sublinierea mea). Contracţiile naşterii Isus a asemănat toate evenimentele menţionate mai sus durerilor naşterii spunând: „Toate acestea nu sunt decât începutul durerilor” (Matei 24:8). La fel ca pentru o femeie în travaliu, contracţiile vor fi din ce în ce mai apropiate până când în final copilul se naşte, aşa că dacă am lua în considerare evenimentele de astăzi în termenii unei naşteri, am putea spune că profetic tot ce rămâne este de a împinge copilul afară. Tot ceea ce Domnul a spus până acum (discutat mai sus) a fost un răspuns la întrebarea ucenicilor „care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?” Smochinul este semnul venirii Sale De la smochin învăţaţi pilda lui: „Când îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţa, ştiţi că vara este aproape. Tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul Omului este aproape, este chiar la uşi. Adevărat vă spun că, nu va trece generaţia acesta până nu se vor întîmpla toate aceste lucruri.” (Matei 24:32-34, sublinierea mea). Smochinul este Israelul
2

Sunt două întrebări evidente în ceea ce priveşte această parabolă: cine sau ce este smochinul şi cât de lungă este o generaţie? Răspunsul la prima întrebare este inconfundabil Israel. Dumnezeu compară în mod clar Israelul cu un smochin. Următoarele versete sunt prezentate în ordine cronologică. „Am găsit pe Israel ca pe nişte struguri în pustie, am văzut pe părinţii voştri ca pe cele dintâi roade ale unui smochin, în primăvară;” (Osea 9:10, sublinierea mea). Aici Dumnezeu compară Israelul cu strugurii şi pe părinţi cu fructele smochinului. Apoi, în Joel El vorbeşte despre „țara mea”, ca fiind comparabilă cu „smochinul meu”, din nou, arătând că Israelul (atât etnic / naţional şi geografic) este simbolizat de un smochin. „Căci în ţara mea a năvălit un popor puternic şi fără număr, cu dinţi de leu, şi măsele de leoaică. Mi-a pustiit via; mi-a făcut bucăţi smochinul, l-a jupuit de coajă şi l-a trântit jos; mlădiţele de viţă au ajuns albe!” (Ioel 1:6-7, sublinierea mea). Apoi Dumnezeu prezintă lui Ieremia o viziune de coşuri cu smochine bune şi rele smochine. Reţineţi că atât cele bune cât şi cele rele sunt reprezentative pentru Israel (Iuda). Cele „bune” sunt scoase din ţară, adică în afara oricărui pericol, şi cele „rele” sunt lăsate să fie judecate. „Unul din coşuri avea smochine foarte bune, ca smochinele care se coc întâi, iar celălalt coş avea smochine foarte rele, cari nu se puteau mânca de rele ce erau. Domnul mi-a zis: „Ce vezi, Ieremio?” Eu am răspuns: „Nişte smochine! Smochinele cele bune sunt foarte bune, iar cele rele sunt foarte rele şi, de rele ce sunt, nu se pot mânca.” „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Cum deosebeşti tu aceste smochine bune, aşa voi deosebi Eu, ca să le dau îndurare, pe prinşii de război ai lui Iuda, pe care i-am trimes din locul acesta în ţara Haldeilor; „Şi ca smochinele cele rele care, de rele ce sunt, nu se pot mânca, zice Domnul, aşa voi face să ajungă Zedechia, împăratul lui Iuda, căpeteniile lui, şi rămăşiţa Ierusalimului, cei ce au rămas în ţara aceasta şi cei ce locuiesc în ţara Egiptului.” (Ieremia 24:2, 3, 5, 8 sublinierea mea). Isus continuă comparaţia Israelului cu un smochin în timpul etapei finale a lucrării Sale. Ţineţi cont de faptul că Isus a propovăduit în Israel timp de aproximativ trei ani când a spus pilda aceasta. La fel ca ilustrarea lui Dumnezeu ce caută roade bune din via Sa şi nu găseşte nici unul în Isaia 5:1-7, la fel Iisus, a venit în persoană aşteptându-se să găsească roade bune şi a găsit puţine sau deloc. El a spus şi pilda aceasta: „Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el, şi n-a găsit. Atunci a zis vierului: „Iată că sunt trei ani, de când vin şi caut rod în smochinul acesta, şi nu găsesc. Taie-l. La ce să mai cuprindă şi pământul degeaba?” „Doamne”, i-a răspuns vierul, „mai lasă-l şi anul acesta; am să-l sap de jur împrejur, şi am să-i pun gunoi la rădăcină. Poate că de acum înainte va face roadă; dacă nu, îl vei tăia.” (Luca 13:6-9, sublinierea îmi aparţine). Că Iisus a avut în minte Israelul este confirmat la sfârşitul capitolului, atunci când Isus plânge pentru Ierusalim, din cauza refuzului lor de al primi pe Mesia şi declară că,
3

casa lor este lăsată pustie. În plus, liderii evrei din Ierusalim nu ar putea spune „Binecuvântat este El ...”, atât timp cât aceştia nu trăiesc în țara lui Israel (în timpul exilului lor). Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei trimeşi la tine; de câte ori am vrut să strâng pe fiii tăi, cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut! Iată că vi se va lăsa casa pustie; dar vă spun că nu Mă veţi mai vedea, până veţi zice: „Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! (Luca 13:34-35). Pomul Blestemat Bărbaţii evrei trebuiau să se prezinte înaintea Domnului de trei ori pe an. Iisus a venit în Ierusalim prin Ierihon în câteva ocazii în timpul celor peste trei ani ai lucrării Lui în scopul de a celebra sărbătorile. Era acolo un smochin pe marginea drumului (Matei 21:19) pe care El trebuie să-l fi văzut într-un număr de ocazii când El s-a suit la Ierusalim. În ziua intrării triumfale, când a venit de la Ierihon în drum spre Ierusalim, Iisus trebuie să fi văzut copacul, constatând că nu era nici un fruct în el - la fel ca şi proprietarul terenului din parabolă nu a găsit nici unul. Intrând în Ierusalim, El a fost salutat ca Mesia de către popor. Apoi, el a alungat pe schimbătorii de bani din templu prefigurând pronunţarea Lui că Israelul, precum smochinul, era sterp. Seara El s-a dus în Betania să-şi petreacă noaptea cu prietenii lui Maria, Marta şi Lazăr (Betania era pe acelaşi drum care venea de la Ierihon). Revenind la Ierusalim dimineaţa Isus a trecut pe lângă smochin şi a văzut că nu era nici un fruct în el când ar fi trebuit să fie cel puţin câteva fructe timpurii. Văzând că pomul era neroditor l-a blestemat. Şi văzând un smochin lângă cale, S-a dus la el, dar n-a găsit nimic în el decât numai frunze, şi a zis lui: De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac! Şi smochinul s-a uscat îndată. (Matei 21:19) Astfel, la fel ca în parabola Lui despre smochin, El a venit să caute rod printre conducerea evreiască în trei ani dar n-a găsit nici unul. Ei erau ca smochinul neroditor, fără fructe şi astfel El a pronunţat judecata asupra pomului lipsit de valoare făcându-l să moară imediat simbolizând naţiunea. Cu toate acestea în context ajungem apoi la semnele timpurilor pe care El ni le-a dat în timpul discursului de pe Muntele Măslinilor, de data aceasta citind relatarea lui Luca: Şi le-a spus o pildă: „Vedeţi smochinul şi toţi copacii: Când înfrunzesc aceştia, văzându-i, de la voi înşivă ştiţi că vara este aproape.” (Luca 21:29-30) Când Isus le-a poruncit să înveţe o pildă de la smochin, aceştia trebuie să fi avut în mintea lor evenimentele recente din parabolă şi smochinul blestemat. Cu Vechiul Testament ca fundal este clar că Iisus aseamănă Israelul cu un smochin şi precum smochinul s-a uscat, la fel Israelul va fi în curând distrus de romani. Israel a fost distrus de romani în anul 70 d.Hr. şi apoi din nou în 135 AD. După a doua revoltă a evreilor ei au fost avertizaţi să nu se întoarcă la Ierusalim sau vor fi ucişi. Ei au fost apoi dispersaţi în cele patru colţuri ale Pământului - fără o patrie
4

aproape 1900 de ani. În plus, blestemul pare să se aplice pământului în sine de asemenea. Rabinul Menachem Kohen din Brooklyn a descoperit că „țara lui Israel, a suferit o secetă severă şi inexplicabilă (în afară de explicaţii supranaturale) fără precedent, care a durat din primul secol până în secolul 20 - pe o perioadă de 1800 ani care coincide cu dispersia forţată a evreilor”. Jurnalistul Joseph Farah, urmând cercetarea rabinului Kohen, mai târziu a descoperit că numai după ce evreii au revenit, ploaia a început să cadă: „Pentru 1.800 de ani aproape că nu a plouat în Israel. Acesta a fost terenul sterp descoperit de Mark Twain. Aşa-numita „Palestină” a fost un pustiu - nimeni nu locuia acolo. Nu era nici o populaţie indigenă arabă despre care se poate vorbi. Aceştia au venit după ce evreii s-au întors. Începând cu anul 70 d. Hr. și până la începutul anilor 1900 - aproximativ 660,000 zile - fără ploaie. Am decis să verific acest lucru cât am putut de bine şi am examinat datele precipitaţiilor pentru 150 de ani în Israel, începând la începutul anilor 1800 până în anii 1960. Ceea ce am găsit a fost uimitor - o creştere a căderii ploilor aproape în fiecare an - cu cele mai mari precipitaţii venind între 1948 şi 1967.” Apoi, după acei ani mulţi şi la fel cum Isaia a prezis, Israelul a fost născut într-o zi: Cine a auzit vreodată aşa ceva? Cine a văzut vreodată aşa ceva? Se poate naşte oare o ţară într-o zi? Se naşte un neam aşa dintr-o dată? Abia au apucat-o muncile, şi fiica Sionului şi-a şi născut fiii! (Isaia 66:8). La data de 14 mai 1948 Israelul (smochinul) şi-a declarat independenţa şi apoi a fost recunoscută ca o naţiune prin edict al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi literalmente a fost născut într-o singură zi. 1948 devine anul după care o generaţie poate fi măsurată. Ce înseamnă o generaţie? Am stabilit ce este smochinul și ceea ce trebuie să determinăm acum este doar ce este o generaţie. „Adevărat, vă spun că, această generaţie [genea γενεά] nu va trece până când toate aceste lucruri nu se vor întâmpla.” (Matei 24:34). Atunci când analizăm această întrebare am face bine să ne amintim că Iisus nu le vorbea în limba greacă ucenicilor Săi ci în ebraică, lucru documentat în cartea mea Descoperirea limbii lui Iisus. Nu numai că Isus vorbea în ebraică evreilor din vremea Lui, care includea mai mult ca sigur pe ucenicii Săi, dar în conformitate cu ceea ce sunt cunoscute ca fragmentele lui Papias, cartea lui Matei a fost scrisă iniţial în ebraică şi apoi, mai târziu, tradusă în limba greacă. Papias a fost unul dintre Părinţii Bisericii timpurii care a trăit din 70 până în 155 AD. Istoricul timpuriu al bisericii, Eusebiu, observă că el „a avut privilegiul asocierii cu Policarp, în prietenia cu Sf. Ioan însuşi, şi cu „alţii care au văzut pe Domnul.”” (Eusebiu 3.39.15) [...] El spune despre Matei (fragment VI): „Matei a pus împreună oracolele [Domnului] în limba ebraică, şi fiecare le interpreta cât de bine putea.” (Eusebiu, III, 39, 1) (Hamp, 2005, Descoperirea limbii Lui Iisus ).
5

Având în vedere faptul că Iisus vorbea în ebraică, cuvântul pe care noi ar trebui să-l luăm cu adevărat în considerare este cuvântul ebraic dor (‫)דֹו(ר‬, care stă la baza cuvântului grecesc genea (γενεά) (Septuaginta greacă traduce dor ca genea). Dor este definit de către Dicţionarul Ebraic al lui Gesenius ca „(1) o vârstă, generaţie de oameni, ca şi perioada şi circuitul anilor de viaţă.” Brown Driver Briggs îl defineşte în primul rând ca „1. perioadă, vârstă, generaţie, mai ales poet: o durată în trecut, foste epoci” şi, de asemenea, ca „2. oameni care trăiesc într-un anumit moment (perioadă, vârsta).” Bazat pe cercetarea mea proprie în care am examinat cele 79 de ori unde acest cuvânt este folosit în Biblia ebraică, cuvântul ar trebui să fie definit ca perioada vieţii unei persoane. Cu alte cuvinte, generaţia este definită atât ca perioadă de timp cât şi ca un grup de oameni care nu pot fi separaţi. Deşi este adevărat că o nouă generaţie începe cu naşterea copiilor cuiva, asta totuşi nu neagă faptul că durata unei generaţii, în particular, este durata unei vieţi. În realitate, cuvântul ebraic sau grecesc nu este foarte diferit de echivalentul lui în engleză (sau în română). Dacă vorbim despre generaţia părinţilor mei aceasta este grupul de oameni născuţi în acelaşi timp cu ei. Eu nu sunt în generaţia părinţilor mei - eu sunt a doua generaţie. De fapt, m-am născut când părinţii mei aveau treizeci de ani. Cu toate acestea, noi nu ar trebui să definim lungimea unei generaţii ca intervalul dintre cele două, ci mai degrabă ca durata de viaţa a unei persoane. La urma urmei, mama mea este încă în viaţă şi mulţi oameni din generaţia ei sunt de asemenea în viaţă. Unii oamenii din generaţia ei, precum tatăl meu, au murit. Cu toate acestea, vor fii unii care vor trăi optzeci sau chiar nouăzeci de ani. Să luăm în considerare următoarele versete care arată că grupul de oameni dintro anumită perioadă au murit cu toţii: „Iosif a murit, şi toţi fraţii lui, şi toată generaţia aceea de oameni.” (Exodul 1:6 ).Versetul în mod clar nu vorbeşte despre oamenii din vremea lui Avraam sau oamenii din vremea lui Moise. A fost grupul de oameni dintr-un un anumit timp care a murit - aceasta este o generaţie. Psalmistul demonstrează o utilizare similară a cuvântului unde el îndeamnă pe cei care locuiesc în timpul său, să nu fie ca generaţia părinţilor lor: „Să nu fie, ca părinţii lor, o generaţie neascultătoare şi răzvrătită, o generaţie care nu şi-a pregătit inima şi al cărei duh nu era credincios lui Dumnezeu!” (Psalmul 78:8). Observaţi că generaţia este folosită atât ca un grup de persoane (părinţii) cât şi ca o perioadă de timp. De aceea, atunci când Psalmistul spune „o generaţie care nu şi-a pregătit inima” vorbeşte despre un anumit grup de oameni care au trăit la un anumit moment. Acest lucru este întărit de Deuteronom 2:14 unde Moise discută timpul în care a fost petrecut în deşert ca pedeapsă împotriva generaţiei care s-a răzvrătit împotriva Domnului. „Vremea cît au ţinut călătoriile noastre de la Cades-Barnea până la trecerea pârâului Zered a fost de treizeci şi opt de ani, până a pierit din mijlocul taberei toată generaţia oamenilor de război, cum le jurase Domnul.” (Deuteronom 2:14). Generaţia a fost durata de viaţă (patruzeci de ani plus douăzeci) a unui grup de oameni aşa cum se
6

înţelege din cartea Numerilor în care Dumnezeu dă durata de timp minimă a unei generaţii [ebraică: dor ‫ דֹו(ר‬greacă: genea γενεά] ca şaizeci de ani (douăzeci şi mai mult plus patruzeci de ani cât au rătăcit prin deşert): „Oamenii aceştia care s-au suit din Egipt, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, nu vor vedea ţara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, căci n-au urmat în totul calea Mea, ... Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel, şi i-a făcut să rătăcească în pustie timp de patruzeci de ani, până la stingerea întregii generaţii de oameni care făcuseră rău înaintea Domnului.” (Numeri 32:11,13) Astfel, vârsta minimă a unei generaţii este şaizeci de ani (patruzeci de ani nu este niciodată o generaţie în Scripturi contrar cu ceea ce mulţi au susţinut). Cu toate acestea, există un alt verset care oferă o durata de viaţă medie a unei fiinţe umane care este, de asemenea, cheie pentru a vedea aproximativ când Domnul va reveni a doua oară, (un fapt care mi-a fost arătat de către Dr. Kenton Beshore, Sr.). „Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; şi lucrul cu care se mândreşte omul în timpul lor nu este decît trudă şi durere, căci trece iute, şi noi zburăm.” (Psalmul 90:10). Plinătatea unei generaţii de a fi de 70 sau 80 de ani este interesantă atunci când se consideră că Moise, autorul acestui psalm, a trăit până la 120 de ani. Comentatorul bibliei Thomas Constable, subliniază: „Este interesant faptul că el a spus că durata normală a vieţii umane este de 70 de ani. El a trăit 120 de ani; 123 a avut Aaron când a murit, şi Iosua a murit la 110. Vieţile lor lungi depun mărturie credincioşiei în Dumnezeu, în binecuvântarea cu o viaţă lungă a celui evlavios cum a promis în legământul mozaic.” (Constable, Psalmul 90) S-ar părea că Duhul Sfânt l-a ghidat pe Moise să scrie despre cît durează viaţa unui om în mod obişnuit, comparativ cu a lui (şi a altor persoane antice). Găsim dovezi suplimentare biblice că o generaţie este o viaţă care este echivalentul a 70 (sau 80) de ani în Isaia 23:15 care corelează: „şaptezeci de ani ca zilele unui rege”. Conform World Fact Book, cartea de informaţii despre lume a CIA, cea mai lungă durată medie a vieţii (în funcţie de ţară) pentru 2009 a fost de 84.36 ani în Macao. Elveţia a avut a zecea cea mai lungă speranţă de viaţă de 80.85 de ani. Israelienii s-au clasat pe locul 12 în lume şi au trăit, în medie, 80.73 ani. Americanii sau clasat pe locul 49, cu o speranţă de viaţă de 78.11 de ani iar guatemalezii s-au clasat pe locul 143 cu o speranţă de viaţă de 70.29 de ani. Oamenii din numai 38 de ţări (din 224) trăiesc mai puţin de 60 de ani în medie. (România are ca medie pentru 2012, 74,22 de ani.) Deci, Psalmul 90:10 oferă o imagine foarte realistă a cât de mult durează o generaţie. Majoritatea oamenilor (în funcţie de naţionalitate) de pe planetă trăiesc până când sunt de şaizeci de ani (185/224 sau 82,5%). Mai puţini, deşi majoritatea, trăiesc şaptezeci şi ceva (144/224 sau 64,2%). Cu toate acestea, numai o fracţiune trăiesc în medie optzeci de ani (22/224 sau 9,8%). Matei ne oferă ultimul nostru indiciu la începutul Evangheliei sale atunci când
7

discută numărul de generaţii de la Avraam până la Hristos, demonstrând astfel că generaţie (genea γενεά - acelaşi cuvânt folosit în Matei 24:34) semnifică durata de viaţă a unei persoane: „Deci, toate generaţiile [genea γενεά] de la Avraam până la David, sunt paisprezece generaţii [genea γενεά]; de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece generaţii [genea γενεά]; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos, sunt paisprezece generaţii [genea γενεά].” (Matei 1:17) Aici vedem că o generaţie a fost durata de viaţă a unei persoane şi nu suma specifică de ani, deşi am aflat că durata unei generaţii este de la şaizeci la optzeci de ani. Trebuie să înţelegem că generaţiile se suprapun una cu alta. Atunci când un tată şi o mamă au copii o nouă generaţie se naşte, dar atâta timp cât toţi oamenii născuţi în jurul datei lor de naştere sunt vii, generaţia lor nu a trecut. Astfel, generaţia despre care a vorbit Isus nu va trece până când toate lucrurile pe care le-a menţionat vor avea loc. Care generaţie? „Tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi. Adevărat vă spun că, nu va trece generaţia aceasta până se vor întîmpla toate aceste lucruri.” (Matei 24:33-34). Generaţia despre care se vorbeşte aici trebuie să fie generaţia care va vedea toate lucrurile despre care Isus a vorbit când L-au întrebat ucenicii şi în special generaţia care va vedea „smochinul înmugurind”. Din moment ce am văzut că smochinul este Israel în conformitate atât cu profeţi vechiului testament cât şi cu Iisus, atunci „generaţia aceasta” trebuie să fie cea care a început la înfiinţarea noului stat Israel. Smochinul a înmugurit Astfel, vedem că Israel a fost un pom uscat pentru aproximativ 1900 de ani după care, în mod miraculos, ramurile i-au înfrunzit într-o zi pe 14 mai, 1948. Iisus ne-a spus că atunci când se întâmplă acest lucru revenirea Lui este aproape. El a spus că generaţia care a văzut acest lucru nu va trece. O generaţie este durata de viaţă a unei persoane şi este, în medie, între şaptezeci şi optzeci de ani. Astfel, în conformitate cu consideraţiile de mai sus, am putea scrie ecuaţia noastră în felul următor: 1948 + 70 = 2018 sau, la extrem 1948 + 80 = 2028 Parabola smochinului a fost răspunsul la întrebarea ucenicilor de la începutul capitolului. „El a şezut jos pe muntele Măslinilor. Şi ucenicii Lui au venit la El şi I-au zis: „Spune-ne, când se vor întîmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?”” (Matei 24:3) Cercetătorul atent al Cuvântului a remarcat faptul că această referire la când va fi
8

momentul sfârşitul veacului este în aparentă contradicţie cu propriile cuvinte ale lui Iisus din Faptele Apostolilor 1:6-8 „Deci apostolii, pe când erau strînşi laolaltă, L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?” El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa. Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului.” (Fapte 1:6-8) Această contradicţie aparentă este rezolvată însă, atunci când luăm în considerare doar cu cine vorbea Isus - ucenicii cărora El le vorbea în Faptele Apostolilor erau aceiaşi oameni cărora, doar aproximativ patruzeci de zile mai devreme, El le spunea ce să vadă la sfârşitul veacului. Şi semnul care El le-a spus că va marca definitiv începutul generaţiei care va vedea sfârşitul este nimic mai puţin decât smochinul care va înmugurii. Astfel, soluţia este smochinul. Ei au pus o întrebare la care El deja le răspunsese - uitaţi-vă la revigorarea smochinului(pe care Iisus l-a blestemat). Numai atunci când aceasta va înfrunzi, va putea avea loc restaurarea regatului. Acesta este motivul pentru care Iisus lea spus ucenicilor ceea ce vor primi între timp („Ci voi veţi primi putere”) şi care va fi sarcina lor („şi-Mi veţi fi martori”), până la renaşterea smochinului şi în cele din urmă venirea Sa. Prin urmare, până la revigorarea smochinului (Israel), nu va avea loc nici restaurarea regatului lui Israel - care este, desigur, logic: Israelul nu poate avea împărăţia dacă nu există ca entitate naţională (un copac uscat). Dar într-o generaţie (durata de viaţă a unei persoane) de la revigorarea smochinului (Israel) regatul va fi restaurat în epoca milenară / mesianică. Am văzut că interpretarea biblică a smochinului este în mod clar Israelul. Am văzut de asemenea că o generaţie este durata de viaţă a unei persoane care, conform Psalmul 90:10 este, în general, 70 sau 80 de ani. Dacă Domnul se va întoarce sau nu în termen de exact 80 de ani, evident, nu putem fi dogmatici. Cu toate acestea, având în vedere acurateţea incredibilă a primei Lui veniri, trebuie să fim convinşi că datele de mai sus sunt atât rezonabile cât şi probabile. Prin urmare, a doua venire a Domnului pare să fie între 2018 - 2028. Începutul Necazului cel Mare (scade şapte ani), atunci ar trebui cel mai probabil să înceapă între 2011 - 2021. Amintiţi-vă că trebuie să ştim timpurile şi vremurile (anotimpul) însă, Iisus a spus foarte literal că ziua şi ora nimeni nu o poate şti. A doua venire a Domnului, între 2018 şi 2028, este aparent timpul şi anotimpul dar nu prezice ziua sau ora. În lumina evenimentelor care au loc în numeroase categorii (economie1, dezastre naturale, etc.) pe o scară globală, revenirea Domnului în termen de 80 de ani de la restabilirea statului Israel în 1948 pare aproape sigură. Cu toate acestea, indiferent când se întoarce Domnul, puneţi în negoţ minele pe
1

Oare de ce a menţionat autorul economia şi nu războaiele. Deoarece, în nici un alt timp decât acum, nu a fost mai posibil şi mai probabil ca: „nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei.”
9

care vi le-a dat până o va face şi spuneţi altora vestea cea bună a Evangheliei. Respectaţi avertismentul lui Isus: „Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură, şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră. Căci ziua aceea va veni ca un laţ peste toţi cei ce locuiesc pe toată faţa pământului. Vegheaţi dar în tot timpul, şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea, cari se vor întîmpla, şi să staţi în picioare înaintea Fiului Omului.” (Luca 21:34-36) http://www.douglashamp.com/the-fig-tree-has-budded/

10

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful