Spatiu personal

Peter Collett- Cartea gesturilor europene Ed. Trei, 2006

Ori de cate ori se intalnesc, strainii trebuie sa decisa cu sa se pozitioneze in relatia unu fata de celalalalt Acesta nu este un lucru care trebuie discutat, nici ceva care se cere conştientizat. Pur si simplu stabilesc o distanta care li se pare lor potrivita in acele circumstanţe. Ceea ce oamenii desemnează drept potrivit depinde în foarte mare măsură de cultura căreia îi aparţin. Când doi indivizi sunt membri ai aceleiaşi culturi, arareori distanţa care trebuie lăsată între ei reprezintă o problemă. Dar, când provin din culturi care au convenţii proxemice diferite pot apărea tot felul de neînţelegeri Societăţile europene pot fi împărţite cu precizie în trei zone geografice, în funcţie de cât de aproape stau unul de celălalt. Prima este cea pe care Desmond Morris o numeşte „zona cotului”, unde oamenii stau atât de aproape unul de celălalt încât îşi pot atinge coatele. Aceasta include ţări ca Spania, Franţa , Italia, Grecia şi Turcia. A doua acoperă majoritatea Europei de Est, incluzând ţări ca Polonia, Ungaria si România. Aici, în zona numită „a încheieturii” oamenii se aşează în aşa fel încât, dacă vor îşi pot atinge încheieturile. În al treilea rând este ceea ce Morris numeşte „zona degetelor”, cuprinzând Anglia, Olanda, Belgia, Germania si ţările scandinave, unde oamenilor le place să îi ţină pe ceilalţi la distanţă de un braţ şi sunt foarte fericiţi dacă reuşesc să evite orice atingere. Lucrul cel mai uimitor legat de aceste zone proxemice îl reprezintă modul cum sunt situate pe continent, cu „zona cotului” situată în cea mai caldă parte a Europei, „zona degetelor” în cea mai rece, iar „zona încheieturii”chiar intre ele. Există câteva explicaţii pentru acest lucru, prima şi cea mai evidentă ţinând de climă. Se ştie că temperatura aerului afectează metabolismul oamenilor, nivelul de confort ca şi pofta de viaţă. Clima caldă poate influenţa obiceiurile sociale, datorită oportunităţii de contact în aer liber. De-a lungul ţărmului Mării Mediterane verile sunt uscate si calde iar zilele de iarnă pot fi, la rândul lor, destul de blânde, ceea ce le permite oamenilor să petreacă mai mult timp discutând în afara caselor. Este posibil ca aceste contacte frecvente să îi lege, încurajându-i să se aşeze mult mai aproape unul de celălalt. Personalitatea este un alt factor care ar putea explica diversele obiceiuri proxemice din Europa. De exemplu s-a arătat că acele culturi aflate în preajma Mediteranei au tendinţa de a fi „colectiviste” , spre deosebire de cele din nordul, centrul şi estul continentului care sunt mai degrabă „individualiste”. Ideea ar fi aici că în culturile „individualiste” se pune mai puţin accent pe scopurile si aspiraţiile grupului decât pe cele ale individului, în timp ce reversul este valabil pentru societăţile „colectiviste”. Datorită faptului că dovedesc o mai mare preocupare faţă de unitatea grupului, societăţile „colectiviste” par să încurajeze mult mai entuziast practicile sociale care îi reunesc pe oameni şi le conferă un sentiment al apartenenţei - cum ar fi să stea alături. Societăţile

Se pare aşadar că variabilitatea. italianul se aşează fie drept în faţa prietenului său fie adoptă o poyitie relaxată. E interesant de văzut cum se comportă atunci când se adună laolaltă. în timp ce englezul continuă să stea puţin într-o parte. o alta fiind construirea unei bariere fizice. proximitatea si orientarea rămân canale de comunicare ineficiente. oscilând între cele două extreme.„individualiste” acordă mai puţină atenţie unităţii grupului şi. fie prin încrucişarea braţelor. tavan şi dispozitivul de iluminat – adică faţă de orice i-ar putea salva de obligaţia de a-i privi pe străini în ochi. alături de el. de exemplu. Într-un lift aglomerat. aşa că se aşează la o distanţă considerabilă pentru a se asigura că un ca aceasta nu se va întâmpla.. La fel de variabil se dovedeşte şi modul în care îşi poziţionează trupul unul faţă de celălalt. Metode asemănătoare de retragere în sine pot fi observate în metroul londonez unde călătorii se ascund în spatele ziarelor sau îşi caută refugiul în bâzâitul walk-man-urilor. pentru ei proximitatea si orientarea constituie canale de comunicare importante. în schimb se leagănă tot timpul înainte şi înapoi. în încercarea de a nega prezenţa celorlalţi.. dimpotrivă. faţă în faţă. despre atitudinea sa faţă de acesta si despre sentimentele legate de ceea ce se întâmplă în vecinătatea imediată. Ca şi ceilalţi nord-europeni. va adopta în mod obişnuit o poziţie respectuoasă şi directă. drept pentru care aspectele comportamentale variază prea puţin. Acest lucru devine evident cu deosebire în conversaţiile dintre bărbaţi. Pentru alte versiuni ale acestei strategii nu trebuie decât să intraţi într-o bibliotecă pentru a vedea cum se baricadează în spatele unor teancuri de cărţi. englezii sunt foarte sensibili la intruziunile neprevăzute în spaţiul lor intim. Aici devine limpede faptul că. Singurul moment în care englezii pun problema proximităţii este atunci când cineva se apropie prea mult de ei. O asemenea scenă este greu de întâlnit în sudul Europei. Cât de diferită este această imagine de cea oferită de metroul parizian unde oamenii par relaxaţi si meditativi. vei observa că stau locului foarte puţin. În Anglia. Motivul pentru care italienii dovedesc o asemenea variaţie în vederea spaţiului fiyic este că. Dacă putem spune că locuitorii din bazinul mediteranean stau aproape unul de celălalt atunci când discută. . prin urmare. nu resimt nevoia apropierii fizice. uneori orientându-şi corpul către interlocutor. Englezii devin deseori abătuţi când nu pot păstra o distanţă sănătoasă între ei si semeni. englezul are tendinţa de a nu se aşeza faţă în faţă cu şeful său ci puţin întro parte. Modul în care un italian îşi poziţionează trupul într-o conversaţie spune multe despre obligaţiile faţă de interlocutor. la fel de adevărat este şi că la ei proximitatea variază mai mult decât în ţările din nordul Europei. mai degrabă decât apropierea. Există câteva strategii pe care şi le-au dezvoltat: una constă în adoptarea unei figuri inexpresive menite a-i descuraja pe oameni să se apropie. creându-le un sentiment de disconfort. ţinându-i pe ceilalţi cititori la distanţă. cum se retrag în ei înşişi. astfel încât să se poate bucura de puţină intimitate. dovedesc o fascinaţie stranie faţă de podea. de pildă. Când un italian vorbeşte cu şeful său. este cea care defineşte comportamentul social al mediteraneenilor. alteori spre exterior. La polul opus. fie prin strângerea unui pachet sau a unei genţi în dreptul pieptului. Comparaţi cu ceea ce se întâmplă când aceşti oameni se adresează celui mai bun prieten. Dacă îi vezi pe italieni vorbind în public. întâlnit pe stradă.

În destule privinţe finlandezii sunt foarte asemănători. ci doar pentru că întrebarea implică o anumită lipsă de inventivitate conversaţională. porţile barajului se deschid şi afli tot ce vrei să ştii despre colegii tăi suedezi. toate fiind concepute pentru a-i împiedica pe oameni de la a obţine acces total unii la alţii. iau diverse forme. de exemplu. În Scandinavia. o fac pentru totdeauna iar evenimentul este deseori marcat de ritualul unei saune făcute împreună. te trezeşti cu o avalanşă de sos în farfurie. Prin urmare când încerci să cunoşti un suedez este ca atunci când vrei să scoţi ketchup-ul din sticla: scuturi sticla de mai multe ori şi nu se întâmplă nimic. cum le numeşte ea. Nu se poate spune că nu se destăinuie niciodată. îşi dezvăluie foarte greu gândurile şi sentimentele. Străinii fac deseori comentarii despre cât de greu este să-i cunoşti pe toţi pe suedezi. În alte părţi ale continentului. mai sunt şi altele pe care le creăm în mintea noastră. Englezii sunt cunoscuţi de asemenea pentru timiditatea şi caracterul introvertit. regulile culturale care guvernează intimitatea şi deschiderea faţă de semeni sunt foarte diferite faţă de cele din restul Europei. şi chiar mai mult decât atât. Acestea au rolul de a-i împiedica pe ceilalţi să se apropie de noi. Aşa se întâmplă şi cu suedezii: îţi petreci săptămâni. Unul dintre motivele principale pentru care se întâmplă acest lucru este că suedezii sunt un popor care. este normal să întrebi pe cineva cum îşi câştigă existenţa. Britanicilor. Aceasta a dus. Tocmai când eşti pe punctul de a renunţa.În plus faţă de aceste frontiere invizibile care ne înconjoară trupurile si ne asigură că spaţiul intim nu ne va fi invadat. Bunăoară în sudul Europei nu e un lucru neobişnuit ca tinerii turişti să fie întrebaţi câţi ani au. În Germania. în ambele societăţi la dezvoltarea unor strategii de . francezilor şi germanilor li se pare dificil să stabilească legături strânse cu finlandezii care dau impresia că îi ţin mereu la o distanţă de un braţ. ajungând în cele din urmă chiar să exagereze. doar că au tendinţa de a întârzia acest proces. deşi reputaţia lor nu poate să o concureze pe cea a suedezilor. de fapt acest lucru este deseori perceput ca un flatant semn de interes. în majoritatea societăţilor există reguli nescrise despre tipul de informaţii pe care oamenii pot încerca să le obţină unii de la alţii. Acest aspect dă naştere unui tip de comportament care poate părea foarte rigid şi exclusivist locuitorilor celorlalte regiuni ale Europei. deşi nu se grăbesc să îşi facă relaţii cu ceilalţi. o astfel de chestionare inocentă ar fi considerată un afront. dacă sunt căsătoriţi sau de ce nu au copii. o încălcare gravă a intimităţii. iar aceştia au ajuns chiar să recunoască adevărul afirmaţiei. În Norvegia accentul cade predominant pe independenţă şi control. Aceeaşi problemă poate apărea atunci când cineva încearcă să afle ocupaţia celuilalt. iar sacralitatea căminului este luată foarte în serios. poate luni de zile în compania lor fără să afli ce gândesc cu adevărat. atât la propriu cat şi la figurat. Antropologul Marianne Gullestad a realizat un studiu dedicat frontierelor simbolice pe care şi le creează norvegienii pentru a-şi proteja intimitatea. exact când te aşteptai mai puţin. apoi. înseamnă că eşti pe cale să devii prieten pe viaţa. atunci când o fac. ce pot sa difere foarte mult de la o societate la alta. Dacă un finlandez te invită să îl urmezi la saună. A-ţi întreba partenerul de conversaţie cum îşi câştigă existenţa poate trece drept o încercare neinspirată şi mai degrabă comodă de a te apropia de el. ţinând enorm la intimitatea sa. Un aspect major care îi reuneşte pe englezi şi pe suedezi este dorinţa de intimitate si intoleranţa la perturbările venite din exterior. Neobişnuit este că. Aceste ‚porţi’ şi ‚garduri’. În Anglia există însă cercuri sociale unde nu este recomandat să întrebi de la prima întâlnire cu ce se ocupă interlocutorul – nu pentru că informaţia este considerata sacrosantă.

mai dispuşi să se destăinuie. deşi au un cuvânt pentru „intim” nu au unul şi pentru „intimitate”. intimitatea cu care se privesc în ochi şi gradul de intimitate în care vor să se afle.apărare socială şi psihologică de care oamenii se folosesc pentru a se apăra de intruziunile nedorite. de asemenea. italienii fac foarte puţin efort pentru a-şi ocroti spaţiul privat sau a se izola de alţii. Conştiinţa faptului de a fi examinat. pe care multă lume o consideră supărătoare. Când oamenii se aşează foarte aproape unii de alţii. atunci când sunt forţaţi să stea foarte aproape unii de alţii. La polul opus. fie cunosc acelaşi nivel de intimitate. aplicându-se şi dispoziţia fiecăruia de a împărtăşi lucruri personale celor din jur. pentru că ambele aspecte comportamentale exprimă dorinţa de intimitate. Această legătură dintre proximitatea fizică şi deschiderea manifestată nu este o simplă coincidenţă. . Oricare ar fi explicaţia nu încape nici un dubiu că senzaţiile fizice oferite de existenţa într-o cultură „a degetelor” sunt foarte diferite de cele determinate de o cultură a „coatelor”. observat îndeaproape este o trăsătură esenţială a proximităţii fizice. să se miroasă si să se atingă – fiecare umple o parte din câmpul vizual al celuilalt. iar atunci când vor să crească nivelul de intimitate pur şi simplu se mută mai aproape sau se uită mai mult la ceilalţi. Faptul că nordicii adoptă mai puţin acest comportament intimist poate să fie interpretat în două feluri – fie că au mai puţine relaţii apropiate. să se audă. Nu este surprinzător că. Din aceste studii rezultă că proximitatea joacă un rol important în corolarul intimităţii. indivizii îşi păstrează nivelul de intimitate constant privindu-se mai puţin. Psihologii au descoperit cu ceva vreme în urma că există legături puternice între distanţa pe care oamenii o lasă între ei. Dacă îi comparăm pe nordici cu locuitorii din sudul Europei observăm că aceştia din urmă preferă să se aşeze mult mai aproape unii de alţii şi că sunt. dar exprimarea limitată a afecţiunii înseamnă mult mai mult pentru ei decât pentru meridionali. Specialiştii au atras atenţia şi asupra faptului că. fiecare poate să îl cerceteze pe celălalt si fiecare ştie că la rându-i este atent examinat. le este mult mai uşor să se vadă.