SF. IOAN DAMASCHIN c. 675 - c. 679 Viaţa. Ioan Damaschin s-a născut în sec.

VII, probabil în jurul anului 675, dintr-o familie nobilă şi creştină, la Damasc. Tatăl său, Sergiu Mansur (victoriosul) era un înalt dregător, probabil strângător de impozite, al califatului, dar poate şi şeful şi reprezentantul creştinilor în faţa califului. Ioan a moştenit slujba şi supranumele arab de „Mansur", pe care împăratul Constantin Copronim, din duşmănie, îl va caricaturiza, transformându-1 în „manzir" (bastard). Tânărul Ioan primeşte, împreună cu fratele său adoptiv, Cosma, aleasă învăţătură profană şi creştină sub îndrumarea călugărului Cosma din Calabria, căzut prizonier sub arabi. Nu se ştie precis când şi cum a ajuns Ioan urmaş în dregătoria tatălui său şi nici până când a durat slujba sa. Se afla încă la Damasc în 726 sau curând după aceea, când a început să scrie pentru apărarea sfintelor icoane. În ajunul anului 732, el se găsea cu fratele său adoptiv, Cosma, în lavra Sf. Sava, lângă Ierusalim. E hirotonit preot de Ioan V, patriarhul Ierusalimului şi, din dorinţa sa, rămâne preot şi monah până la sfârşitul vieţii. Fratele său, Cosma ajunge episcop de Maiuma, în 743. Ioan îşi consacră toată viaţa evlaviei, predicii şi scrisului. El dezlănţuie o luptă decisivă împotriva duşmanilor icoanelor. De aceea Sinodul iconoclast de la 754 1-a anatematizat împreună cu Gherman, fost patriarh de Constantinopol şi un oarecare Gheorghe de Cipru. În schimb, sinodul VII ecumenic i-a reabilitat şi cinstit cu formula: „Sf. Treime a slăvit pe cei trei". Ioan Damaschin luptă împotriva ereziilor creştine: monofizismul, nestorianismul şi iacobismul, apoi împotriva maniheismului, a islamismului şi a superstiţiilor. Se pare că a fost predicatorul bisericii Sf. Mormânt. A fost model de ascultare, smerenie şi dragoste. A murit în jurul anului 749. Opera. Sf. Ioan Damaschin a scris mult, interesant, substanţial şi actual pentru vremea lui şi pentru vremea noastră. Renumele lui a făcut să i se atribuie lucrări care nu-i aparţin. Operele sale pot fi împărţite în polemice, dogmatice, moralo-ascetice, oratorice, exegetice şi poetice. Opere polemice: 1) 3 Cuvântări apologetice contra celor care resping sfintele icoane, cea mai veche lucrare a Sf. Ioan Damaschin; prima cuvântare, adresată poporului din Constantinopol şi patriarhului Gherman, e scrisă pe la 726-727; a doua, cea mai personală, datează probabil de la 730; a treia e mai mult un tratat dogmatic despre icoane, care repetă însă ideile principale din prima cuvântare. Dumnezeu nevăzut nu poate fi reprezentat prin icoane, dar pot fi reprezentaţi prin icoane trupul văzut al lui Dumnezeu, adică Hristos, Sf. Fecioară, Sfinţii, îngerii, care au avut sau au apărut sub formă omenească. Icoanelor li se cuvine venerare, nu adorare; la fel se cuvine crucii, evangheliei, altarului etc. Venerarea se dă chipului, nu lemnului sau altui material din care sunt făcute icoanele, ea este adresată în ultimă instanţă lui Dumnezeu. Icoanele au o importanţă pedagogică, ele ne aduc în faţa ochilor faptele mântuirii, ne îndeamnă să imităm virtuţile sfinţilor, servesc drept carte pentru neştiutorii de carte; 2) Contra maniheilor, de fapt contra pavlicienilor, sub formă de dialog, combate sistemul dualist maniheu; 3) Dialog între un saracin şi un creştin, în două texte, combate fatalismul şi apără doctrina despre întrupare; 4) Contra nestorienilor, două tratate; 5) Despre firea compusă, îndreptată contra monofizismului; 6) Contra iacobiţilor; 7) Despre cele două

Teodoret şi alţi istorici ai ereziilor. Opere oratorice. Este. compusă pentru un episcop convertit de la monotelism la Ortodoxie. Sunt tratate personal numai ultimele trei erezii (cap. nu s-a păstrat. Fecioare Maria şi au fost rostite într-o singură zi. cea dintâi încercare de a da o dogmatică completă în literatura greacă. adică despre cele opt păcate capitale. 101-103): mohamedanismul. manual de morală şi edificare. clară şi fluentă. Scriptură şi din Părinţii Bisericii. Cartea a treia. în trei cărţi. Ioan nu vrea să fie original. eshatologie. Vasile cel Mare şi Sf. venerarea sfinţilor şi a moaştelor. I se atribute 13 Omilii. virtuţile şi viciile erau puse în paralelă unele cu altele: o virtute şi viciul opus.. Ioan Gură de Aur. col. mai mult definiţii ale diferitelor noţiuni şi elemente de metafizică profană şi creştină luate din Aristotel. 2) Despre creaţie.voinţe în Hristos. Maxim Mărturisitorul şi Anastasie Sinaitul pentru hristologie. S-au păstrat în formă prescurtată primele două cărţi. Această lucrare e alcătuită din trei părţi: 1) Dialectica (capitole filosofice). foarte dependentă de Epifaniu. Ioan Damaschin. Dintre lucrările dogmatice mai mici ale Sf. om şi puterile sale. 2) Despre sfintele posturi. Cosma. 4) Despre virtuţi şi vicii. cuprinzând în primul rând ontologia aristotelică. 2) Despre Sf. 2) O istorie a ereziilor. foarte întins. Autorii săi preferaţi sunt: Pseudo-Dionisie Areopagitul pentru teodicee. Botez. Sunt sute de citate uneori părţi întregi din predicile Sf. Providenţă. dintre care numai 9 sunt autentice. XII în limba latină şi a servit ca izvor de inspiraţie pentru teologii apuseni ai Evului Mediu. Prima tratează despre Dumnezeu şi lucrările Sale. sub formă de întrebări şi răspunsuri. Asemenea predicilor corespunzătoare ale lui Gherman al . Ea este manualul clasic de doctrină în Biserica Ortodoxă. ne spune el în prefaţă: „Nu e nimic al meu. 3) Expunere exactă a credinţei ortodoxe sau Dogmatica. Grigorie de Nazianz pentru dogma Sf. Lucrarea e dedicată fratelui adoptiv al autorului. ci am adunat la un loc. împărţite la rândul lor de editori în patru cărţi: 1) Despre Dumnezeu. 4) Hristos în continuare. îngeri şi demoni. 94. Porfiriu şi mai ales Sf. Leonţiu de Bizanţ. probabil. cât mi-a fost cu putinţă. 525 A). trei tratează Despre Adormirea Sf. Scripturi. Euharistie. canonul Sf. 9) Scrisoare către arhimandritul Iordanes. 3) Despre Hristos. Titlul de Sfinte Paralele vine probabil de acolo că. aceea care a făcut şi face celebritatea sa. într-o suta de capitole. episcop de Maiuma. Ea a fost tradusă încă din sec. Împărţirea Dogmaticii în patru cărţi se datoreşte nu tradiţiei greceşti ci. iconoclasmul şi pavlicianismul. ba chiar din Filo şi Ioseph Flaviu. cum ziceam. Principala operă dogmatică a Sf. răul în lume. Ioan Damaschin menţionăm: 1) Introducere elementară în dogme este o lucrare pregătitoare pentru Izvorul cunoştinţei. Părinţi. 8) Despre smei şi vrăjitoare. cuprinde un considerabil florilegiu cu texte din Sf. tratează despre învăţătura trinitară şi punctele esenţiale hristologice. Opere moralo-ascetice: 1) Sfintele Paralele. rai. Treime. 3) Despre cele opt duhuri ale răutăţii. împărţirii în patru cărţi a sentinţelor lui Petru Lombardul († 1164). zice Bardenhewer. 3) Cărţulie despre adevărata învăţătură.Sfinte Dumnezeule”. cele care au fost elaborate de dascăli aleşi" (P. Treimi. Dogmatica lui Damaschin condensează într-o expunere concisă. Damaschin era un orator gustat. mai ales în cartea III-a. rezultatul evoluţiei istorice a învăţăturii creştine până la sfârşitul epocii patristice. îndreptată contra monoteliţilor. care trata despre virtuţi şi vicii.G. Nu menţionează totdeauna nominal izvoarele sale. natura văzută. Opere dogmatice. este Izvorul cunoştinţei. a doua despre om şi viaţa sa. despre . Din acestea.

Opere poetice. Chiril al Alexandriei. Schimbarea la Faţă. Doctrina. Adormirea etc). el face deosebire între enipostatic şi anipostatic. ale lui Teodoret al Cirului şi ale Sf. În domeniul aghiografiei. ele se unesc fără să se amestece şi sunt separate fără să se despartă. îndeosebi a doua care aparţine lui Teodor Studitul. Marii la cer. de asemenea. uneori stihirile învierii de la vecernia şi laudele Duminicilor. un roman în care anahoretul creştin Varlaam converteşte la creştinism pe Ioasaf. în acest domeniu. precum şi antifoanele celor opt glasuri de la utrenia Duminicilor. în speţă canoanele învierii celor opt glasuri din Duminicile de peste an. ea este voinţa lui Dumnezeu prin care cele ce există iau mersul ce li se cuvine. Ea are interpolată în textul ei apologia lui Aristide. Autorul nostru a lăsat un Comentariu amănunţit la Scrisorile Sf. Ioan Damaschin a fost şi un poet vestit al timpului său. Înălţare. două Panegirice: despre Sf.Constantinopolului şi Modest al Ierusalimului. alte două Omilii vorbind despre Buna Vestire sunt scrise într-o epocă mai târzie. Smochinul uscat şi Sâmbăta mare. îndeosebi lucrările corespunzătoare ale Sf. Între cele două firi există . Poezia lui Ioan Damaschin e caldă şi convingătoare. Doctrina trinitară a Sf. Firea umană a lui Hristos există în Logos. Grigorie de Nazianz. El preştie totul. Varvara. Ambele opere sunt neautentice. care până la urmă aduce la credinţa creştină şi pe regele indian şi întregul său regat. 2) Viaţa lui Varlaam şi Ioasaf. Ioan e dependentă de aceea a Capadocienilor. Pavel. Ioan Gură de Aur. Imită tehnica poetică a Sf. ci de liberul nostru arbitru. Sf. Preştiinţa lui Dumnezeu nu greşeşte. îndeosebi a Sf. Sf. Providenţa este grija lui Dumnezeu faţă de cele ce sunt. Povestea e construită după o legendă corespunzătoare a lui Buda. guvernator militar al Egiptului. în care exploatează tot ce s-a scris mai interesant înainte de el. Ioan a scris trei Omilii: Despre Schimbarea la Faţă. Ca Leonţiu de Bizanţ. autorul nostru susţine înălţarea trupească a Sf. dar nu predetermină nimic. Artemie. Opere exegetice. Preştiinţa este hotărârea veşnică pe care Dumnezeu a dat-o pentru fiecare potrivit prevederii faptelor bune sau rele. 3) Poezii ritmice (la Paşti. Dar el a rezumat şi a sistematizat tot ce a produs mai bun cugetarea patristică a secolelor anterioare. Rusalii). s-a atribuit lui Ioan Damaschin două scrieri: 1) Viaţa Sf. Hotărârile noastre nu depind de Providenţă. Grigorie de Nazianz. Hristos are două firi: dumnezeiască şi omenească. El se întoarce la prosodia clasică şi încearcă să unească ritmul cu metrul în unele poezii. Dumnezeu nu vrea răul. I se atribuie: 1) Elementele de bază ale Octoihului. Dumnezeu este prin excelenţă „Cel ce este" şi „Cel bun". dar îl îngăduie. 2) Poezii metrice (la Crăciun. Ioan Damaschin nu e un creator în teologie. Bobotează. Creatorul lucrurilor se cuvine să fie şi proniatorul lor. Omiliile despre naşterea Mariei sunt foarte probabil neautentice. e vestit Canonul Paştilor. fiul unui rege indian. Buna Vestire. sub împăratul Constanţiu şi martir sub Iulian Apostatul. Ioan Gură de Aur şi Sf.

Scriptură. În Hristos au fost două lucrări şi două voinţe. venerarea crucii. Icoanelor li se cuvine venerare. pentru că El de la început a posedat înţelepciunea în gradul cel mai înalt. tipărită pentru prima oară de generalul P. Dogmatica. P. fără să suprime suferinţa şi moartea din trupul Mântuitorului. Icoanele au rol pedagogic de seamă în lucrarea mântuirii. Krumbacher. mai precis îndumnezeirea umanităţii prin divinitate.. Tradiţia nescrisă are aceeaşi valoare ca Sf. Caracterizare. a evangheliei şi a icoanelor. Buc. În româneşte s-au tradus din Damaschin încă de la începutul sec. ci o comunicare de energii divine care. Bibliografie: Ediţii: Migne. Îndumnezeirea înseamnă nu „o transformare substanţială a umanităţii”. Gheschiclue der . cum s-a zis.comuniunea însuşirilor şi perihoreza. 1904. El nu e un compilator. XIX. Fără a fi original. Alături de Leonţiu de Bizanţ şi Maxim Mărturisitorul. rugăciunea cu faţa spre răsărit. Mântuirea e un act de răscumpărare. întinsa lui ştiinţă teologică şi profană şi desăvârşita lui smerenie călugărească. Sfintele Paralele. El a îmbogăţit Octoihul cu frumoase cântări şi 1-a sistematizat în bună parte. Pr. Bucureşti. 1938. veche slavă şi în limbi moderne. Sf. Traduceri numeroase mai ales ale Dogmaticii în limba arabă. Harul este necesar. cu deosebire în lucrarea sa. adică întrepătrunderea mutuală a firilor unite. ci un sistematizator şi un sintetizator al teologiei creştine de până la el. conciziune şi densitate. idei şi tradiţii mai vechi ca el. Ioan Damaschin este un transmiţător de texte. Recent. Venerăm nu materia din care e făcută icoana. dar încadrat în actul mai mare al dragostei lui Dumnezeu. El încheie perioada III patristică şi întreaga literatură patristică printr-o viaţă personală de culmi duhovniceşti şi prin opere teologice din aproape toate domeniile. latină. Năsturel. Sf. 94-96. romanul lui Varlaam şi Ioasaf sub titlul Traiul şi Viaţa a prea cuvioşilor Părinţilor noştri a lui Varlaam şi a lui Ioasaf. Fecioru a tradus cele Trei tratate contra iconoclaştilor. s-a tradus încă de la 1649. Logica şi alte scrieri. Îngerii sunt netrupeşti şi se împart în trei triade sau nouă coruri. asemănarea este ordinea morală ridicată până la participarea la dumnezeire. D. el e izvorul cel mai sigur şi mai ortodox al învăţăturii patristice a acestei perioade. El e un scriitor ales care se impune prin claritate.G. Chipul e mintea şi voinţa liberă. el are meritul de a fi elucidat cele mai multe probleme ale teologiei vremii lui. 1937. din Pseudo-Ioan Damaschin. care ni-1 înfăţişează ca pe un mare encicloped şi ca pe un reprezentant al scolasticii începânde. Dogmatica. Ei i se datoreşte cufundarea în apă de trei ori la Botez. Dogmatica sa e manualul clasic al doctrinei creştine. îi fereau de piericiunea definitivă. Ioan Damaschin este cel mai cuprinzător teolog răsăritean al perioadei III patristice. Studii şi manuale: K. Biserica e independentă faţă de puterea lumească. de către Udrişte Năsturel de Fiereşti. Progresul înţelepciunii lui Iisus a fost numai aparent. în formule care au devenit clasice de atunci. Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte la 4 decembrie. El a fost o mare personalitate bisericească în care s-au împletit minunat credinţa lui fierbinte în Dumnezeu. Omul e chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Buc. ci persoana înfăţişată în icoană. îndeosebi ale teologiei icoanelor. V.

Jugic. col. 23. cit. Vie de Saint Jean Damascene. Paris.. p. 51-65. 1904. 137-161. Vasile Loichiţa. în Echos d'Orient. Cath. de Théol. Jean Damascene (Saint). Cernăuţi. V. 1937. O. op. Cayré. F. J. 328-338. cit. Ioan Damaschin. op. Studiu patristic. op. cit. 693-751 .. 102 şi urm. Doctrina Sf.. 1924. 674 şi urm. 1924.. Buc. J. t. Emioni. . 322-336. p. Ioan Damaschin. La divinisation du chrétien d'après les Pères grecs. M. Fecioru. p. op. 1. p. Despre poezia imnografică din cărţile de ritual şi cântarea bisericească. Vili. Sf. Pr. 338-342. Altaner. p. D.. Idem. p. II-e Aufl... p. Bardenhewer.byzantinischen Litteratur. Vintilescu. Buc. II. 371-372. Pr. Saint Jean Damascene. 1939. Cicerone Iordăchescu. Gross. B.. p. în Dict. 1897. V. 1912. Iaşi. cit. Pargoire. P. Viaţa Sf. 1935. Ioan Damaschin despre Maica Preacurată.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful