DICȚIONARUL

PLANTELR DE LEAC

Plantele medicinale au secrete şi compuşi pe care poate, noi, oamenii, nu le vom dezvălui niciodată în toată complexitatea lor. Medicamentele sunt făcute de mâna omului, în timp ce plantele au harul divin. O diferenţă care spune totul şi încă ceva în plus: că nu existăm şi că nu vom exista decât prin natură.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Dicţionarul plantelor de leac. - Ed. a 2-a, rev. – București: Editura Călin, 2008 Bibliogr. ISBN 978-973-7661-08-1 81'374.2:633.81+633.88=135.1

© Editura Călin Editura Călin este marcă înregistrată

Dicţionar realizat de Eugen Mihăescu și colaboratorii Concepţie grafică – Mihnea Truşcă Tehnoredactare – Călin Mihăescu Editor – S.C. 5 M Exim SRL – Editura Călin București, sector 6, Drumul Taberei nr. 120 www.edituracalin.ro | e-mail: edituracalin@gmail.com

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC plante medicinale de uz curent plante medicinale renumite plante medicinale rare plante medicinale exotice alimente medicinale Editura Călin .

........ 48 G .......... Arahidele................... Măslinul.. Chili/Arborele de chili....... Dentiţa. Isopul.... 41 E ........ Cimbrul de cultură.... 67 M . Curpenul de pădure.............. Lintea.. Dafinul....... Coriandrul... Ciuboţica cucului............ Bujorul de munte... Brânca...................... Foaia grasă........ Anghinarea...................... Armurariul......... 12 C .. Fluierătoarea. Leușteanul..................... Grape-fruitul/Grepfrutul...... Feniculul. Alunul......... Drobiţa... Cornul............ Mătăciunea....... 74 .......... Iarba lui Cristofor.. Cola... Coacăzul negru.... Fumăriţa............ Arinul negru. Lemnul Domnului. Curmalul.... Cimbrișorul.................. Inul............... Lemnul câinesc................. Frasinul........................... Fragul............... Ghimpele... Ardeiul iute.............. Bătrânișul.... Ipcărigea............. Cornul secarei....... Degeţelul lânos................ Ciumăfaia.... Mate. Feriga...................... Meiul...... Brusturele..... Cocotierul........ Ghinţura pătată.. Cafeaua/Arborele de cafea.... Cacao/Arborele de cacao...... Crușânul.. Angelica............. Cicoarea.... Cuișoarele/Arborele de cuișoare.......... 5 Cuprins B .............. Limba boului.. Măceșul................... I ......... Ghizdeiul................ Bobornicul. Coada racului..................... Fagul.......... Camforul/ Arborele de camfor............... Ghinţura violetă)... Linariţa....................... Cătușnica......... Buretele de stejar... F... Lăcrimioara.. Cucuta. Mangoldul........... Aloea. Mango.................................................. Maghiranul..... Iarba neagră.................... Măcrișul. Coca........ Ginko biloba... Asmăţuiul.......... Iarba roșie.. Hrișcă......... Drobul............. Creţișorul.................... Cânepa... Dumbravnicul............. Lemnul dulce... Feciorica............ Bozul....... Liliacul........ Mătrăguna........... Bobul..Afinul........... Lăsniciorul...... Grâul............ Izma broaștei...... Hibiscus.. Dovleacul.............. Ciumăreaua.... Mărgelușele..... Agrișul.. Calomfirul. Călinul.............. Gălbenelele........... Ananasul... Leurda.......................................... Brebenelul.. Creţușca.... Iarba mare.......... Lumânărica...... 20 D ....................... Castravetele.......... Dudul.. Măselariţa........... Iedera......... Amăreala.. Bănuţii................................................ Albăstrelele............ Lichenul câinilor.... Ghinţura albastră. Genţianele (Ghinţura galbenă............. Dediţelul....... Gutuiul. Ceaiul............... 59 Hameiul..... L ...... Cuvânt înainte ............ Cireșul și Vișinul... Curcuma/Curry..... Feriguţa.... Ceapa......... Măcrișul iepurelui...... Degetărelele................ Iarba șarpelui..... Cucuta de apă....... Ghiocelul.. 67 Jneapănul.. Mărarul.. Iarba broaștelor. Bamele................... Limba mielului... Mărul lupului.................... Cerenţelul.. Mandarinul.... Dracila.. Arnica.... 4 A ............. Chimenul. Degetarul galben........ Lichenul de stejar...... Cartoful. Buruiana de trânji. Iarba de șoaldină.. 48 Eucaliptul.. Fasolea......... Iarba grasă.......... Bradul...... Ginsengul.. Captalanul.. Gălbăjoara.............. Coada zmeului.. Broccoli. Mazărea.... Lămâiul.. Limba broaștei.. Cornaciul...... Crinul de pădure........ Caisul...... 61 J ... Izma bună (Menta). Floareasoarelui. Brândușa de toamnă......... Bananierul.......... Căldărușa................. Ienupărul.. Drobușorul..... Angelica de pădure...... Floarea paștelui....... Cimișirul............. Busuiocul........... Merișorul. Anasonul............... Macul de grădină....... Coroniștea....... Hreanul......................... Chinina/Arborele de chinină................. Brâncuţa............................. Colăceii babei.... Lingureaua......... Macul de câmp.. Gălbinelele.... Izmușoara de câmp......... Mărul...... Coada șoricelului.... Laptele câinelui..... Brădișorul...... Drojdia de bere................. Cătina albă...... Coada calului......... Ghimberul. Mesteacănul.......... Levănţica.. 53 H . Castanul......... Dalacul............... Fucusul/Alga fucus................

..... Prunul. Susanul. Porumbarul................... 157 Bibliografie selectivă ....... Pecetea lui Solomon........... Talpa mâţei..... Osul iepurelui................................ 112 S .. Mirtul... Trifoiul roșu....... 144 Ţelina................. Nalba mare............................ Ruscuţa de primăvară.......... Nufărul galben......... Rodul pământului....... Negrilica......... Sfecla roșie.....................Mielăreaua..................... Răculeţul.. Răchitanul.............. Portocalul. Varza creaţă...... Pinul....... Roua cerului... 135 Șofranul........ Urzica moartă........... 149 Y .. Nalba neagră.... 118 Ş . Nucul.. Porumbul..................... Pepenele verde....................... 95 P ...... Scânteiuţa. Yucca U .. Siminocul......... Salcâmul.... Viţelarul.............. Pochivnicul............... 99 R ..... Scumpia... Muștarul alb.......... Spanacul.......................... Ovăzul.......... Podbalul....................... Salba moale... Vulturica.. Vătămătoarea......... Păstârnacul......... Stejarul........ Ștevia....... Talpa gâștei. Ochiul lupului........... Salvia. Păducelul. Smochinul. Untișorul......... Reventul........... Orzul............... Sclipeţii.................. Migdalul.... Ungurașul......... Răchita roșie.... Popâlnicul iepuresc.. Morcovul sălbatic.... Toporașii......... Piersicul..... Usturoiul..... Urechelniţa..................... Strugurii ursului. Napul............... N . Moșmonul.......... Stirigoaia..... Părul........ Sporiciul......................... Tămâiţa................. Stuful....... Morcovul de grădină........ Vanilia........ Explicarea unor termeni mai puţin cunoscuţi . Scaiul vânăt...... Scorușul de munte......................... Pătlagina............... Pufuliţa............ Ricinul.... Plesnitoarea................... Tarhonul.. Slăbănogul...... Scaiul ghimpos...... 155 Z ..... Troscotul de baltă.... Roiniţa................ Mutulica. Nemţișorul de câmp............ Mojdreanul......... Salcâmul japonez....... Păștiţa.... Rodiul/Rodia....................... Pătlăgica roșie.. Zmeurul..... Turta...... Păpălăul...... Mușeţelul roman......... Pelinul......................... Turiţa mare................. Splinuţa.............. Rogozul........... Piretrul............................ Scaiul măgăresc................. Sovârvul......... Păpădia......... Roiba................................ Traista ciobanului............. Untul vacii.... Mutătoarea. Năsturelul.... Papaia........... Soia. Mușeţelul....... Trandafirul....... Odoleanul/Valeriana. Volbura... Mușchiul de munte.. Pătrunjelul... 90 O .......... Mierea ursului.. Oreșniţa... 155 Zămoșiţa...... Schinduful.............. Piperul negru.. Vâscul..... Ţintaura.......... Năpraznicul. 158 .. Scorţișoara/Arborele de scorţișoară/Scorţișorul........... Secara............................................. Plopul negru........... Patisonul........... Salata verde.. Prazul..... Virnanţul............... Sparanghelul............. Pepenele galben.................. Viţa de vie.. Silurul..................... Săpunariţa... Sănișoara................ T . Muștarul negru............................. Sorbestreaua...... Ulmul............. Urzica..... 137 Ţ . Pătlăgica vânăta. Tătăneasa.. Sulfina....... Piperul de baltă.... Ventrilica.................... Orezul. Sânzienele.................... Saschiul... Obligeana..... Rozmarinul.............. Tulichina...... Nufărul alb..... Piciorul lupului....... Vindeceaua. 145 V ......... Ridichea...................... Verigariul... Trifoiștea de baltă.... Trei fraţi pătaţi...... Rostopasca.. Spânzul.............. Sunătoarea.. Omagul.... Troscotul... Năutul............. Scara Domnului.......... Socul..... Pirul....... Teiul. Vineriţa.................... Vinariţa.......................... Tuia/Arborele-vieţii...... Murul...................... Schinelul........... Zorelele. Scaiul dracului.. Nu-mă-uita..

răsfăţ. beneficiile vor fi nepreţuite. oamenii. că medicamentul tratează repede și eficient și că planta medicinală nu poate fi decât un adjuvant sau o terapie de întreţinere. Desigur. există o lume pe care trebuie. Care temei nu poate fi altul decât sănătatea. ci o necesitate și un incontestabil temei. așa cum deja încercăm să regăsim. iar prezentul dicţionar încearcă să ne ajute în acest demers. întru binele și echilibrul nostru.pe care este atât de necesar s-o înţelegem și pe care trebuie s-o cercetăm. în pace și în armonie. neobosiţi și adesea pasionaţi. vital . Între hotarele mierii și ale laptelui. .să-i zicem. Se spune. și anume că aceștia au străbătut-o bizuindu-se și pe puterea mică-mare a plantelor tămăduitoare. desigur. să ne-o apropiem. desigur. pe leacurile izvorâte generos din încă prea puţin pătrunsele lor taine.Cuvânt înainte Plantele medicinale sunt monumente și minuni ale naturii. între adânc de mare și vârf de munte. altceva. Vorbim aici despre lumea vegetală . Cu încredere și la modul practic. lumea faunei. O diferenţă care spune totul și încă ceva în plus: că nu existăm și că nu vom exista decât prin natură. Reîntoarcerea oamenilor spre tratamentele medicinale. modă. Plantele medicinale au secrete și compuși pe care poate. noi. deși istoria oamenilor ne arată. Medicamentele sunt făcute de mâna omului. deplină și strălucitoare. moft sau tradiţionalism cu orice preţ. parcă. lumea animală. nu le vom dezvălui niciodată în toată complexitatea lor. spre practicile și terapiile naturiste nu e. în timp ce plantele au harul divin. deschizându-ne o ușă spre miracolele de lângă noi. nicidecum. cu natura.

Afinul crește pe munte. agrișele au formă ovoidală sau chiar sferică. Denumire populară: pomușoare. Face parte din familia ericaceelor. mai ales când lumina este redusă sau chiar noaptea. dar mai ales în frunzele de afin: tanin. dar nu sunt de neglijat nici fructele. apar la baza frunzelor în lunile aprilie și mai. acizi. de mici dimensiuni. Preparatele din această plantă au efecte pozitive și în enterocolite. în micoze. Denumiri populare: pomușoare. coronarită. tulburări ale circulaţiei sângelui. din care se prepară un decoct. mirtilină. Aparţine familiei saxifragaceelor. În tratamente naturiste. inclusiv miere. folosit – la nevoie – și în combinaţie cu alte plante medicinale. Cei inventivi prepară chiar și vin de afine. ci și în fructe. Atât frunzele. cu zahăr. la maturitate. înălţimea sa fiind de numai 50 cm. gustul fiind dulce-acrișor. vitamina C. Fructele sunt de culoare neagră. stomatite. diuretic. Taninul se găsește nu numai în frunze. gălbuie sau chiar roșiatică. fiind considerate un aliment ecologic. dezinfectant intern. au formă lobată. Agrișul crește în zona montană și subalpină. Specialiștii afirmă că tratamentul cu ceaiuri de afin contribuie la creșterea acuităţii vizuale. afinul poate fi considerat o sursă excepţională de insulina – insulina vegetală. Întrebuinţări. păroase. antihemoragic. afine. Alt preparat obţinut din afin este tinctura.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC A 5 Afinul Denumirea știinţifică: Vaccinium myrtillus. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și fructele. în permanenţă. Prezentare. Fructele. Din fructele de afin. cât și fructele de afin au acţiune astringentă și contribuie la reducerea zahărului din sânge (diabet). zaharuri. provitamina A. dar și pentru consum în gospodărie. afinele sunt plăcute la gust. afecţiuni reumatice. Afinul este un arbust bogat ramificat. Acrișoare. coacăze. neomirtilină. faringite. Reduse ca dimensiune. Substanţe active importante care se găsesc în fructele. au fost identificate cel puţin 10 reţete alimentare pe bază de fructe de afin. Frunzele sunt oval-alungite. De asemenea. dezvoltându-se în mai-iunie. tot pe bază de alcool și afine se prepară lichiorul de afine. valoare medicinală au și rădăcinile de afin. sechele de infarct. cu o nuanţă de albăstrui-metalizat. În ceea ce privește utilizarea fructului de afin în bucătărie. Recoltarea agrișelor se face pe tot parcursul verii. Culoarea lor poate fi verzuie. gută. Din frunze se face infuzie. Pentru tratamente se utilizează mai ales frunzele. agrișele . Agrișul este un arbust cu o înălţime. și pot fi consumate ca orice fruct. S-au observat efecte pozitive și în utilizarea afinului sub formă de unguent. mai ales pe timp de noapte. De altfel. alcool și alţi ingredienţi. Ramurile sale sunt spinoase. Produsul principal pentru tratament este ceaiul. Datorită mirtilinei și neomirtilinei. trebuie reţinută și influenţa afinului în sporirea acuităţii vizuale. diabetul. iar frunzele. afine de munte. Fructele conţin pectine. Mai nou. Agrișul Denumire știinţifică: Ribes uva-crispa sau Ribes grossularia. ceaiul de frunze. valoarea economică a afinelor crește. Afecţiunea în care afinul are o mare importantă medicinală este. se prepară o băutură alcoolică de casă – afinata. Apare și sub formă cultivată. prin tufărișuri și păduri. de la circa 800 de metri în sus. până spre golurile alpine. totodată. De asemenea. Se prezintă ca un arbust scund. culoarea verde. Afinul este. În condiţiile vieţii moderne. Florile. cunoscute sub numele de agrișe. de culoare verzuie sau roșcată. și un activ agent antidiareic. sau ceva mai deschis – spre grena. afinul este cunoscut ca un însoţitor benefic în tratamentele privind diabetul. Prezentare. cuprinsă între 60 și 150 cm. desigur. ramurile sale având. sunt comestibile. iar din fructe se prepară decoct sau se macerează. iar florile au culoarea roz-palid. Frunzele de afin se remarcă printr-o importantă acţiune bacteriostatică și sunt considerate a fi principalul agent terapeutic din structura acestei plante.

În practica naturistă. cu bune rezultate.6 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC fiind prelucrate. Întrebuinţări. iarba frigurilor. cu încredere. Totodată. Agrișele au și o mare valoare medicinală. Albăstrelele sunt plante erbacee din familia compozitelor. dar poate fi utilizată și planta întreagă. agrișele sunt utilizate datorită calităţilor lor laxative și depurative. sunt recomandate în alimentaţia copiilor. tătăișă vânătă. a afecţiunilor renale sau ale vezicii urinare. tulpina albăstrelelor este păioasă. aloea nu se va utiliza decât sub îndrumarea specialistului. Preferă locurile uscate și însorite. Datorită conţinutului lor. Albăstrelele smălţuiesc fâneţele. pectine. până la 1 kg de agrișe pe zi. având acţiune pozitivă în caz de insuficienţă menstruală. fiind bogate în săruri minerale și vitamine. Înfloresc din iunie și până în septembrie. . Denumiri populare: măturică. În vârful tulpinii se dezvoltă capitule cu flori în nuanţe de albastru-violet. albăstrelele sunt utilizate în tratamentele legate de inflamaţiile ochilor. Agrișele sunt fructe mult căutat de naturiști. în combinaţie cu alte plante medicinale. dar și un bun digestiv). fiind socotite „fructul vacanţelor de vară” petrecute la munte (agrișele sunt un excelent tonic-aperitiv. Aloea Denumire știinţifică: Aloe vulgaris. Acest suc se găsește și în alte părţi ale plantei. lemnificată. Datorită toxicităţii sale mari (poate fi mortală!). Aloea este o plantă exotică decorativă ce aparţine familiei liliaceelor. vermifuge. prin efectele sale tonifiante. în principal. B2. foarte bogat în vitamine și săruri minerale. dar mai ales ca un bun purgativ. lanurile de grâu și secară. de la albăstrele se recoltează inflorescenţa (sau chiar numai petalele). Agrișele sunt recomandate. potasiu. sunt galbene sau roșii. în curele de dezintoxicare. Datorită condiţiilor climatice. consistente. Aloea prezintă interes pentru femei. Substanţe active importante: doi compuși specifici – barbaioină și emodină. Ca plantă medicinală. Florile. roze și chiar albe – mai exact spus niște măciulii care sunt asemenea unei explozii de petale. Acţionează. cărnoase. Prezentare. sau se potenţează. În practica medicinală curentă. produsul terapeutic pe bază de albăstrele acţionează pe trei direcţii: calmant. în afecţiunile cardiace. dar și acidul malic sau tartric. cianină. se face cură de agrișe. Albăstrelele se folosesc. a reumatismului. sunt un bun regulator al activităţii digestive și hepatice. Substanţe active importante: centaurina. în industria alimentară. aloea se remarcă. pilule laxative. Are frunze foarte groase. și nu numai. floarea grâului. calciu. floarea paiului. stomahice. Importanţă pentru practica medicinală au frunzele. O aplicaţie cu albăstrele poate readuce și pofta de mâncare. Sucul se poate utiliza. ce se pot închide seara și deschide dimineaţa. Celelalte efecte în plan terapeutic se obţin. de asemenea. însă. și în stare proaspătă. pelargonină. Întrebuinţări. Potrivit specialiștilor. și împotriva diareii. și în curele de slăbire. dar în cantităţi mai mici. Au efecte. astringent. Substanţe active importante: vitaminele A. adică în conjunctivite. păroasă. totodată. precum și un diuretic natural și eficient. Pentru aplicaţii medicinale se prepară: pulbere. Albăstrelele Denumirea știinţifică: Centaurea cyanus. granule. Este utilizată și în afecţiuni precum congestiile cerebrale sau migrenele. în inflamaţii ale pleoapelor. Întrebuinţări. ramificată. vineţea. în tratamente privind iritaţiile oculare. sodiu. Preparatele din albăstrele se folosesc și ca diuretic. fosfor. diuretic. și în suferinţele reumatice. B1. chiar și atunci când condiţiile de viaţă sunt dificile. dispuse în formă de spic. acizi – mai ales acidul citric. taluzurile drumurilor. purpurii. ajungându-se să se consume. Aloea provine din zona mediteraneană. înalte de până la un metru – înălţimea lor fiind. cu succes. de 50 – 60 cm. în gută. C și P. În mod obișnuit. În mod obișnuit. tanin. în România se găsește numai cultivată. Prezentare. La maturitate. din care se extrage sucul de aloe. în mod obișnuit.

Amăreala este o erbacee de mici dimensiuni – maximum 20 cm – cu flori ce pot fi albe. Amăreala crește prin fâneţe. fier. Întrebuinţări. valoare medicinală are toată planta. pe terenuri înţelenite. În cantităţi mari. o inflorescenţă sub formă de spic. alcoolul specific numit poligalită. Consumul alunelor este foarte important nu numai în terapii. fluidifiantă și expectorantă. În tratamentele cu amăreală se recomandă a se folosi. în amestec cu arborii de bază sau la margine. .DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 7 Alunul Denumirea știinţifică: Corylus avellana. Crește prin pădurile de fag. bronșita. Substanţe active importante: azotaţi. glicozide. Polygala vulgaris. seamănă întrucâtva cu ghinda sau chiar cu jirul și se grupează câte două – patru la un loc. decoct și suc. în 1493. albastre. În practica medicinală se utilizează. Marele navigator Cristofor Columb a văzut ananași în Guadelupa. fiind foarte hrănitoare. ci și în menţinerea unei stări generale bune. și un bandaj gastric. Principalul domeniu de aplicaţie rămâne. în timp ce extractul de frunze și coji sau de ramuri tinere este considerat eficient în periflebite. fosfor. frecvent în zona dealurilor. de stejar. Rizomul este scurt. Prezentare. Importanţi în terapie sunt și mâţișorii de alun. cupru. ananasul este o erbacee. sub formă de decoct. deoarece poate irita tractul digestiv. probabil datorită concentraţiei mai mari de substanţe active. după cum îi spune și numele. Alunul înflorește devreme. iar frunzele. Substanţe active importante: poligalina – aceasta fiind substanţa care dă gustul amar apoi saponine. Ananasul este o plantă tropicală originară din America. amăreala făcând parte din terapiile privind pneumonia. Valoare terapeutică au nu numai alunele. puternic nutritive și cu valoare energetică mare. Înflorește la sfârșitul primăverii și aproape toată vara. Prezentare. Preparatele de amăreală au o puternică acţiune tonifiantă. violete. În cazul amărelii. tuberculoza pulmonară. Fructul este o capsulă. cel mai adesea albastre. datorită acestei compoziţii de excepţie. Întrebuinţări. Poate crește până la cinci metri înălţime. Are frunze lungi și o tulpină scurtă ce poartă. Ca plantă medicinală. au un peţiol de unu-doi centimetri. puternic amar. Ananasul Denumire știinţifică: Ananas sativus. Uneori se folosesc doar florile. coaja sau ramurile arbuștilor tineri. adică alunele. a sistemului nervos. în vârf. Din părţile cu valoare medicinală ale alunului se prepară infuzie. Alunele sunt considerate un leac foarte bun împotriva anemiei hemolitice. sistemul respirator. Denumire populară: șopârliţă. Alunele de pădure sunt. Fructul de ananas. Amăreala este recunoscută ca un agent activ în afecţiunile pulmonare. Aria de răspândire – de la câmpie până la munte. Prezentare. aparţinând familiei bromeliaceelor. așa cum îl știm noi de la piaţă este. iar partea aeriană a acestei plante se prezintă sub formă de tufă. însă. Este o plantă perenă. vitaminele A și B. gustul ei fiind. calciu. Poate fi întâlnit și pe pajiști. întotdeauna. Alunul este un arbust din familia betulaceelor. mai nou și sub formă de extract. florile de alun (mâţișorii) pot fi utilizate în prepararea ceaiurilor sudorifice. de obicei. Fructele. totodată. sub formă de tufișuri. Modesta plantă cunoscută sub numele de amăreală aparţine de familia poligalaceelor. alunul se remarcă și prin puterea sa depurativă (de curăţire a organismului). În mod obișnuit. magneziu. Cu proprietăţi astringente. aproape ovale. tusea convulsivă. potasiu. de fapt. precum și ca fortifiant. Florile sunt sub formă de mâţișori. mai nou. pe marginea drumurilor. în martie. alunele sunt asimilate repede și aproape în totalitate de organism. Pentru practica gastronomică naturistă au fost puse la punct peste 20 de reţete pe bază de alune. Amăreala Denumirea știinţifică: Polygala amara. o combinaţie (o aglutinare) de fructe produse de mai multe flori alăturate. Surprinzător pentru cei din regiunile mai reci ale planetei. a stomacului. materii grase. provocând o secreţie bronșică masivă care e. preparatele de amăreală provoacă purgaţie și contribuie la buna desfășurare a menstruaţiei. determinând o mai bună funcţionare a aparatului respirator. ci și frunzele și. de ulm.

acid cinamic. Specialiștii fac o precizare privind utilizarea aceste infuzii: se folosește doar câteva ore deoarece devine toxică. În compoziţia ananasului nu se întâlnesc grăsimi. Folositoare în aplicaţii medicinale este planta în întregul ei. conţinând o enzimă ce blochează creșterea nivelului de insulină din sânge și transformarea zaharidelor în glucide. acestea sunt în cantităţi foarte reduse. vin tonic. din seminţele de anason se obţin următoarele produse semnificative: uleiuri eterice – în proporţie de 2-3%. dar și în vitamina A. sucul de ananas putând chiar înlocui sucul gastric. precum și în calciu și fosfor. pectine. aniș. Anasonul este folosit. vitamina C. având și proprietăţi antispastice și carminative. Denumiri populare: chimen dulce. mici și albe. fructul de ananas este foarte util în asigurarea unei bune funcţionări a tractului gastro-intestinal. Seminţele de anason sunt bogate în vitamine. sucul de ananas este și un bun pansament gastric. precum și în cele de combatere a celulitei. Este o plantă cultivată de om. Prezentare. buciniș. bădean. enterocolitelor. Angelica este o plantă erbacee aromatică. Frunzele sunt puţine și rare. ulcerului duodenal. De asemenea. Potrivit specialiștilor. Întrebuinţări. polizaharide. Anasonul Denumirea știinţifică: Pimpinella anisum. Substanţe active importante: ulei volatil. Dacă este bine preparat și păstrat. tinctură. La nivelul tractului digestiv. La maturitate poate avea înălţimi cuprinse între 50 cm și 1. stimulează lactaţia la femeile care alăptează. Mulţi specialiști includ curele de ananas în programele de slăbit. s-a descoperit că și tulpina de ananas are virtuţi medicinale. și substanţe grase – în proporţie de 18-20%. Face parte din familia umbeliferelor. anasonul poate fi folosit sub formă de infuzie în combaterea colicilor la sugari (circa 30 de boabe la jumătate de litru de apă). Din acest motiv. reglează activitatea intestinală. Frunzele acestei plante sunt mari. Specialiștii recomandă utilizarea ananasului în terapiile pentru combaterea celulitei. La recoltare se culeg seminţele (fructele). Anasonul este o plantă anuală aromatică. Totodată. ci și frunzele. praf de rădăcină. iar florile alb-verzui. Pentru eficienţă terapeutică se recomandă consumarea sucului de ananas în stare proaspătă. precum și în bucătărie. iar în ceea ce privește mineralele și vitaminele. dar rădăcina și seminţele au cea mai mare valoare medicinală. Florile. destul de mult. tot complexul de vitamine B. bromelina este cel mai preţios compus. aparţinând familiei umbeliferelor. Întrebuinţări. Din aceste părţi se prepară infuzie. gastritelor. Substanţe active importante: fructele de ananas conţin bromelină. Prezentare. Are înălţimea de 40 – 70 cm. anison. au formă de umbelă. reglează secreţiile pancreatice și intestinale. Cercetările știinţifice au pus în evidenţă faptul că sucul proaspăt de ananas are și efecte antiinflamatoare. Angelica Denumire știinţifică: Angelica archangelica. sucul de ananas revigorează activitatea digestivă și face poftă de mâncare. din care se extrage un suc foarte plăcut. Mai nou. Prin prelucrare. Denumire populară: angelină. bulbul și rădăcinile. calmează bronșitele și poate fi utilizat chiar și în combaterea viermilor intestinali. chimion dulce. anasonul stimulează pofta de mâncare. și în industria băuturilor. iarba îngerilor. penate. deci este de dimensiuni reduse. În terapii externe.8 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Anansul este inclus în rândul plantelor medicinale datorită calităţilor fructului său. nici anasonul și nici extractele din această plantă nu se vor utiliza în cazul ulcerelor gastrice. anasonul se remarcă în primul rând prin faptul că revigorează activitatea pancreasului. sucul de ananas își dovedește eficienţa în tratarea unor răni sau arsuri. Datorită bromelinei. Din punct de vedere medicinal. Acești compuși se găsesc și în alte părţi ale plantei. ananasul este recomandat la desert. adică imediat ce a fost stors din fruct. dar mai ales anticancerigene. Preparatul principal pentru terapii medicinale este infuzia. . pentru aroma sa plăcută și pentru corectarea gustului. dar în concentraţii mai reduse. Specialiștii naturiști apreciază că în cazul anasonului sunt utile nu numai seminţele. anasonul este un bun stabilizator și regulator al pancreasului. Ca plantă medicinală.5 metri. Utilizat în terapia unor boli importante. substanţe grase.

dar poate fi întâlnită și ca plantă ornamentală. adică infuzie. Afecţiuni în care se pot utiliza preparatele de angelică: tuberculoză. cumarine. Angelica de pădure este recomandată. se spunea cândva. Aparţine familiei compozitelor. Anghinarea Denumirea știinţifică: Cynara scolymus. și în medicina veterinară. grupate câte două sau trei. lipsă de poftă de mâncare. Angelica de pădure este o erbacee de mari dimensiuni – poate atinge doi metri. Anghinarea ajută la buna funcţionare a bilei și a ficatului. Există fel de fel de legende și chiar adevăruri despre această plantă care. brândușă de toamnă. Întrebuinţări. în păduri. Denumiri populare: angelină. vin tonic. Mediul de viaţă al acestei plante se află în zone ceva mai umede. Angelica de pădure se întrebuinţează. reumatism. mai ales atunci când aceasta apare în contextul unor afecţiuni pe fond nervos. afecţiuni respiratorii. Prezentare. Anghinarea se folosește în gastronomie. Preparatul principal care se obţine din anghinare este infuzia. Întrebuinţări. pe fâneţe. fiind cunoscut. Prezentare. zarzavaturi. iarba îngerilor. starea de oboseală generală. Receptaculii florali și solzii cărnoși ai inflorescenţei sunt folosiţi în bucătărie. în partea a doua a verii. reglând activitatea tractului gastro-intestinal. În general. Preparatul de angelică este un bun tonic digestiv. Angelica de pădure Denumire știinţifică: Angelica sylvestris. ca antispasmodic. Preparatele obţinute din angelică de pădure sunt indicate. tratamentele cu extractele din această plantă trezind organismul la o nouă viaţă. Cândva. revigorând această activitate. Poate atinge doi metri înălţime și are. cremă. Cu preparate de angelică se combat starea de sfârșeală. încă din vechime. anghelică – aceleași ca și pentru Angelica archangelica. Frunzele. Două domenii sunt de mare importanţă în ceea ce privește utilizarea medicinală a acestei plante: apără de boli contagioase și este un antidot străvechi împotriva otrăvirilor cu beladonă (mătrăgună). elimină surplusul de colesterol).DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 9 cremă. Rizomii și rădăcinile de angelică de pădure au o acţiune stomahică notabilă. în preajma apelor curgătoare. îi reîntoarce pe om din drumul său spre moarte și-l readuce pe calea cea luminoasă a vieţii. Întrebuinţări. Datorită calităţilor sale. rădăcina ei fiind numită Rădăcina Sfântului Spirit. Pentru terapii medicinale se folosesc. de obicei. de asemenea. prin iulie și august. Pentru terapii se recoltează în primul rând florile. în terapii. fiind ușor digerabilă și având reale proprietăţi dietetice (este antitoxică. în lunci. polifenoli. Substanţe active importante: ulei esenţial. În acest caz. carminativ. ca remediu în bolile de rinichi. B. colorate în roșu-violaceu. au formă penat-sectată. asemănătoare cu niște capitule. Anghinarea provine din zona Mării Mediterane. zaharuri. tinctură. rizomii (împreună cu rădăcinile). expectorant. dar și limbul frunzelor. diuretic. Naturiștii recomandă ca anghinarea să fie consumată crudă. oxidaze. fiind consideraţi legume. Angelica (Angelica archangelica) este o plantă ocrotită de lege. de asemenea. Preparatele care se obţin sunt aceleași ca și la Angelica archangelica. lipide. Florile sunt mari. slăbiciunea fizică și chiar scorbutul. fosfor. gros. flavone. medicinale și nu numai. tulburări menstruale. angelicină. Substanţe active importante: terpene. vitaminele A. Se poate utiliza și planta întreagă. cu frunze mari. imperatorină. angelica de pădure este considerată un revitalizant puternic. florile fiind roze sau roșiatice. Substanţe active importante: cinarină. multe ramificaţii. la gătit. Aparţine familiei umbeliferelor. ostol. specialiștii recomandă utilizarea unui preparat de angelică de pădure sub formă de infuzie. . fier. mangan. pulbere de rădăcină. Eficientă în tratamente este și tinctura de anghinare. rășini. Rizomul este puternic. Angelica de pădure este o plantă care înflorește târziu. C. angelica era socotită plantă-minune. rahitism. sudorific. dar și seminţele. în anorexie (lipsă de poftă de mâncare). spinoase-sticloasealbicioase. această specie de anghinare este cultivată. cucută. prin tradiţie. lipsa de poftă de viaţă. cu precădere. Anghinarea este o plantă perenă.

enzime. ardeiul iute a ajuns să fie preţuit. De altfel. Proprietăţile lor medicinale nu sunt foarte importante. Ardeiul iute este o plantă anuală din familia solanaceelor. Dacă e folosit în cantităţi moderate. enteritele. B2. în culturile mari. B1. mărește pofta de mâncare. reglează activitatea rinichilor. energetice și medicinale rămânând intacte. frunze spinoase. protide (de asemenea în cantitate mare – până la 30%). dar efectele purgative sunt însemnate. anghinarea este o materie primă importantă pentru industria farmaceutică. Arahidele Denumire știinţifică: Arachis hypogaea. și ca plantă medicinală. Are o talie redusă și o serie de particularităţi care. Remarcabilă e tinctura de ardei iute deoarece poate vindeca de etilism cronic (câte 10 – 30 de picături de tinctură puse într-un ceai amar. Consumat în cantităţi mai mari. consumul de arahide impulsionează activitatea ficatului și a bilei. rădăcină cărnoasă și aromată. Se spune că gargara cu decoct de ardei iute ajută la întărirea. infecţiile intestinale. vitaminele A. Ardeiul iute Denumire știinţifică: Capsicum annuum. Pentru uz medicinal. Întrebuinţări. ardeiul iute creează disconfort. precum și în tratamentul eczemelor cronice. de exemplu. sunt verzi. numită capsicaină. cirozele hepatice. . galbene sau roșii. B2. Au și efecte diuretice. Acţionând asupra organelor care se ocupă de chimia organismului. dar care încă ascunde destul de multe secrete. compușii de anghinare fiind incluși în structura multor medicamente. în facilitarea tranzitului intestinal. Prezentare. A fost evidenţiată. hemoroizii. Forma pentru tratament – ceaiul. tanin.10 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC reduce glicemia. Anghinarea din flora spontană (Scolymus hispanicus) ajunge până la un metru înălţime. Înflorește din iunie până în septembrie. Dă rezultate bune în tratamente privind nefritele. numeroase săruri minerale. Întrebuinţări. Uleiul de arahide este remarcat ca un agent activ de reducere a colesterolului. mai puţin cunoscut ca plantă medicinală. fructul ardeiului iute are și o valoare medicinală semnificativă. ardeiul poate fi folosit chiar și ca plantă de ornament. originară din America de Sud. fiind și un bun detoxifiant. galbenă sau violetă. tinctură și chiar decoct. deoarece numai sub această formă calităţile lor nutritive. anghinarea este o plantă medicinală des utilizată. precum și vitaminele A. se coc în pământ. flori galbene. care se ia în loc de alcool). Substanţe active importante: grăsimi (în cantitate mare. contribuind astfel la profilaxia unor maladii cardiovasculare. sunt grupate și au culoarea albă. ateroscleroza. Arahida este o erbacee anuală. uneori. Arahidele sunt deosebit de hrănitoare. De pildă. Fructele. Aparţine familiei papilionaceelor. Conţine o substanţă care-i dă iuţeala. Folosit drept condiment. de-a lungul timpului. Utilizat în alimentaţia curentă. Florile ardeiului iute. Florile au culoarea galbenă. binecunoscute tuturor din bucătărie și din farfuria cu mâncare. În anumite condiţii. roșie. Sunt cunoscute și ca un factor de calmare și reechilibrare a activităţii rinichiului. are acţiune antimicrobiană. în afecţiuni musculare – revigorând mușchii supuși efortului. la revigorarea corzilor vocale. uimesc. Arahidele sunt un aliment utilizat frecvent și cu bune rezultate în situaţii de surmenaj intelectual. contribuţia compușilor din arahide la combaterea îmbătrânirii ţesuturilor. F. B1. alune de pământ. în oboseală fizică accentuată. anghina pectorală. deși se formează în partea aeriană a plantei. ardeiul înflorește din iunie și până în septembrie. mici și numeroase. deci. surmenajul. Substanţe active importante: vitamina C în cantitate foarte mare. Ardeiul iute poate fi folositor și în dureri reumatice. dar merită luate în seamă. la tonifierea. de asemenea. Pe lângă valoarea sa alimentară indiscutabilă. Denumire populară: alune americane. În mod obișnuit. celor mai mulţi dintre noi. Florile sunt recomandate în tratamentul insuficienţei hepatice. Fructele. O plantă familiară. Înălţimea acestei plante nu trece de 35 cm. ardeiul iute regularizează digestia. are tulpină ramificată. Prezentare. aproape 50% din conţinutul alunei). Naturiștii recomandă consumarea arahidelor în stare crudă. din fructul de ardei se prepară pulbere. hepatitele cronice. Este considerată ca fiind plantă leguminoasă. ardeiul iute este.

Substanţă activă importantă: taninul. Arinul negru este un arbore puternic. Întrebuinţări. Originar din zona mediteraneană. fiind asemănătoare cu florile nucului sau ale mesteacănului. Preparatele din frunze sunt recomandate în suferinţe de tipul hemoroizilor. specialista C. inclusiv alcoolul. iar din seminţe se fac făinuri. tincturi. varicelor. Pentru nevoi medicinale se culeg seminţele. și nu numai. Interesul pentru această plantă este determinat. Ca multe alte plante din zona mediteraneană. devenind cu timpul brună-negricioasă și crăpată. extracte. frumos colorată în purpuriu. Armurariul este o plantă bienală întâlnită. paraliziilor. Preparatele din frunzele acestui arbore pot impulsiona activitatea glandelor mamare. Altă substanţă activă medicinal este cnicina. numită silimarin. în general. Este o plantă iubitoare de mult soare. Armurariul este preţuit datorită efectelor sale în tratarea bolilor de ficat. Potrivit unor observaţii și studii recente. ficat. în intoxicaţii cu metale grele sau cu alte substanţe dăunătoare organismului. Cu seminţele de armurariu se pot face cure de ceaiuri sau de tincturi.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 11 Ardeiul iute este. Denumire populară: anin. sistem circulator). de asemenea. dar împodobită și cu spini. Denumiri populare: arginţică. În primul an de viaţă al plantei. armurariul are frunzele mari. cu ţepi. în intoxicaţiile cu medicamente. armurariul face parte din familia asteraceelor. greţurilor. lată ce scrie. scai argintat. sub formă cultivată. revigorând sistemul circulator. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele verzi și scoarţa. rinichi. Substanţe active importante: în frunze. să echilibreze activitatea ficatului. suprarenalelor și a circulaţiei periferice. afirmă că extractele de seminţe de armurariu acţionează benefic asupra rinichiului. Din mijlocul acestei rozete se ridică o tijă ce poate atinge o înălţime de 1. fiind folosit în caz de toxiinfecţii alimentare. însă. În acest context. Se mai folosesc și frunzele. . preparatele pe bază de armurariu sunt indicate și în hipotensiune. silimarinul. seminţele de armurariu sunt un bun tonic cardiac. aparţinând familiei betulaceelor. în păduri cu arboret amestecat. silimarinul are proprietăţi antitoxice. la nivelul solului. de pildă). Prezentare. în zăvoaie. în intoxicaţii chimice. în acest sens. Este bine cunoscut faptul că extractele de armurariu combat urmările alcoolismului. remarcânduse efectele de echilibrare a organismului pornind de la organele vitale (inimă.5 metri și care poartă pe ea floarea. Agentul medicinal cu proprietăţi remarcabile este. reumatismelor. Florile au forma unor mâţișori. Din frunze se prepară o tinctură. scoarţa acestui copac este cenușie. frunzele se dispun sub forma unei rozete. De asemenea. deși în timpurile de demult se folosea în hrana cotidiană a oamenilor. silimarinul fiind capabil să regleze. De reţinut: ardeiul iute poate vindeca de etilism și tot ardeiul iute e cel care poate da o nouă viaţă coardelor vocale. Prezentare. Această rozetă poate ajunge chiar și până la un metru în diametru. sunt lipicioase. se găsește o substanţă specifică. Valnet. aproape rotunde. Armurariul Denumire știinţifică: Silybum marianum sau Carduus marianus. Arinul negru crește pe terenuri umede. de virtuţile sale medicinale. „seminţele (de armurariu) protejează celulele hepatice împotriva acţiunii diverselor substanţe chimice nocive și pot ajuta la regenerarea celulelor hepatice afectate”. Unii specialiști (J. Poate ajunge până la 28 de metri înălţime. De asemenea. decoct și cataplasme. ca expectorant. Cercetările au dovedit că seminţele de armurariu combat și efectele radiaţiilor. preferând zonele aproape aride. Frunzele. Întrebuinţări. Duchamel (lucrarea „Cartea verde a femeii”. Compresele cu frunze de arin negru sunt indicate și în tratarea abceselor. Z 2000). infuzia de frunze de arin negru poate fi utilizată cu bune rezultate împotriva febrei și a inflamaţiilor gâtului. antiinflamator și antiseptic și se folosește și în bolile de plămâni. În tinereţe. Ed. ca mijloc de apărare. din care se prepară pulbere. Arinul negru Denumirea știinţifică: Alnus glutinosa. în primul rând.

cum ar fi dermatozele. Pentru uz medicinal se recoltează. B Bamele Denumire știinţifică: Hibiscus esculentus. fiind folosit în bucătărie. va fi puternic. Bama este o plantă anuală. ci numai extern. hematoame. Fructele au culoare neagră. litiază renală (pietre la rinichi). Tulpina este ramificată. colină și coloranţi carotinoizi. Denumiri populare: carul pădurarilor. Ca plantă medicinală. în mod curent arnica nu se utilizează intern. la detoxifierea acestuia. Din acest motiv. Întrebuinţări. Denumiri populare: hasmaţuchi. înălţime 15-70 cm. dar poate fi depistată ușor dacă se ia o petală și se strivește puţin – mirosul specific. pe marginea râurilor sau în pajiștile cu umezeală. Din asmăţui se prepară diferite ceaiuri. Asmăţuiul are efecte pozitive și în gută. substanţe azotoase. Asmăţuiul este o erbacee din familia umbeliferelor. Cu extracte de asmăţui se tratează și unele afecţiuni ale pielii. ci și la frunze și rădăcini. Înflorește în lunile iunie. contuzii). precum și în tratarea laringitei acute. luxaţii și chiar rupturi musculare. tinctură și unguent. scorbut. asmăţuiul este considerat în primul rând o „verdeaţă” condimentară. locuri virane. Întrebuinţări. originară din India. Prezentare. Ca plantă medicinală este cunoscută din timpuri străvechi. hașmaciucă. iar frunzele au formă triunghiulară și sunt de mari dimensiuni. Cercetări recente indică faptul că asmăţuiul are și calităţi ce-l fac util în prevenirea cancerului. asmaţuchi. asmăţuiul crește în pădurile umbroase și umede. formează capitule. podbal de munte. cu efecte importante asupra centrilor nervoși. chiar asistenţă din partea medicului. asmăţuiul produce o relaxare generală a organismului. Arnica este o erbacee și aparţine familiei compozitelor. dar este utilă chiar și planta în întregul ei. Crește în zona montană și subalpină. În mod frecvent. iulie și august. hidropizie. Florile de arnică au în conţinutul lor alcooli triterpenici. pajiști. Datorită calităţilor sale medicinale. Poate fi socotită și ca un sedativ natural. contribuind. frunzele și lăstarii. de arnică. În flora spontană. prin luminișuri. B1. Specialiștii naturiști recomandă precauţie în utilizarea acestei plante. pășuni. uneori gălbui. Plantă perenă. cicatrizante și decongestive recunoscute. Prezentare. B2. Aparţine familiei . Arnica seamănă cu alte plante de pe pajiște. de culoare galben-portocalie. De altfel. ulei eteric. Înflorește în partea a doua a verii. În practica terapeutică se folosesc florile (petalele). Prezentare. deoarece poate fi toxică dacă nu e folosită în cunoștinţă de cauză. mai ales în cele privind îngrijirea feţii. contuzii. ci echimoze. Specialiști recunoscuţi în tratamente cu plante medicinale susţin că putem găsi principii medicinale nu numai la flori. Este o plantă medicinală cu virtuţi antiseptice. Infuzia din flori de arnică este folosită pentru oblojirea rănilor (dar nu răni deschise. Substanţe active importante. carul zânelor. Asmăţuiul Denumire știinţifică: Anthriscus cerefolium. reumatism. decoct. Din arnică se prepară infuzie. Compusul specific este arnicina. Substanţe active importante: vitaminele C. arnica este „doctorul” oricărui traumatism – echimoze. asmăţuiul este folosit pentru stimularea digestiei. săruri minerale. Este cultivat pentru mirosul său. Florile. fiind utilizat și în proceduri cosmetice. de obicei. Florile sunt albe. În varianta din flora spontană (Anthriscus silvestris) are o înălţime cuprinsă între 30 și 210 cm.12 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Arnica Denumirea știinţifică: Arnica montana. PP. laringită. Acţionează și ca un bun antiseptic respirator.

Bananele au calităţi importante. Cu excepţia celor bolnavi de diabet (care. fiind prezentă. păroase. părăluţe. Pentru nevoi medicinale se poate utiliza planta în întregime. Substanţe active importante. bananele au o mulţime de aplicaţii medicinale. B. tincturi. până la un metru lungime. având o greutate de 30 – 40 kg. laringite. această plantă este cultivată și pentru decor. beta-caroten. infuzii. În practica medicinală se fac și comprese cu tinctură sau cu decoct de frunze și flori. Frunzele din vârful tulpinii sunt cu adevărat uriașe – pot avea și trei metri lungime. Ovidiu Bojor. Ovidiu Bojor afirmă că bananele trebuie. Banana este recomandată copiilor. Bănuţii Denumire știinţifică: Bellis perennis. cât și seminţele sunt folosite în alimentaţia oamenilor. În scopuri medicinale se folosesc florile și frunzele. decocturi. Din planta de bază. dar și pentru unele efecte medicinale demne de luat în seamă. Extractele de plantă se folosesc în afecţiuni cum ar fi diareea și dizenteria. antiscorbutice. Consumul de bame face bine suferinzilor de traheite. C și PP. Prin arderea întregii plante se obţine o cenușă. În mod curent se folosesc lăstarii. și mai ales în întărirea sistemului osos. precum și bolnavilor cu deranjamente și infecţii gastro-intestinale. Substanţe active importante – compușii acestei plante sunt puţin cercetaţi. laxative. Se spune despre banană că este tot atât de hrănitoare cât și carnea. ajunge până la maximum 15 cm în perioada de maturitate. vitaminele A. O inflorescenţă de bananier ajunge. Acești lăstari sunt luaţi și plantaţi. Se prepară infuzie. Face parte din familia compozitelor. se obţine suc. se extrage un ulei. în general. potrivit dr. Face parte din familia musaceelor. Datorită florilor sale. dar și pentru seminţe. Bananele sunt grupate sub forma unui ciorchine cu circa 200 de fructe. Se cultivă pentru păstăile sale tinere. consumate „cu discernământ”. Cenușa obţinută prin arderea plantei este folosită pentru calmarea durerilor de burtă. bineînţeles. fiind considerate foarte nutritive. banana nu este un aliment complet deoarece conţine puţine substanţe grase și azotate. înfiinţându-se astfel noi culturi de bananieri. enzime. se prepară extracte. Tulpina. totuși. ierboasă. poate ajunge până la opt metri înălţime. sunt mici și rotunde. Substanţe active importante: bananele conţin protide. rădăcinile. cu toate acestea. ca și din celelalte părţi. Cu sucul de rădăcină se tratează blocajele urinare. Prezentare: Bananierul este o plantă anuală ce crește în zonele tropicale. fiind albe sau roșiatice. la rându-i. lipide și nu mai puţin de 67 de glucide. planta moare. adunate în capitule. săruri minerale. Aceste fructe tropicale conţin și săruri minerale. Bananierul Denumirea știinţifică: Musa paradisiaca. Se știe doar că are în compoziţia sa o esenţă. hidraţi de carbon. Seminţele sunt apreciate pentru conţinutul deosebit de bogat în proteine și grăsimi. Bananierul are flori femele și flori masculine. epilepsia). Preparatele din rădăcinile bananierului au acţiune tonică și antiscorbutică. mai ales pe fâneţe – de la câmpie și până la munte. Întrebuinţări. Tot cu cenușă de bananier se tratează și crizele de ulcer. cât și în tratarea unor maladii ale sistemului nervos (isteria. Sucul de flori de bananier îmbunătăţește situaţia persoanelor suferinde de dismenoree sau menoragii. Denumiri populare: bănuţei. vitaminele A. mucilagii. Musa sapietus. Frunzele sunt dispuse într-o frumoasă rozetă. Cu toate că sunt atât de hrănitoare și de accesibile. cunoscută sub numele de bănuţi sau părăluţe. În păstăile de bamă se găsesc proteine. reglând activitatea din tractul gastro-intestinal. de altfel. Și. bananele fiind produse de florile femele. bronșite. fiind afrodiziace. fiind utilă în procesul de creștere. Cu toate acestea. pot consuma flori fierte de bananier). laolaltă cu alte ierburi și buruieni. fructele atât de cunoscute și de apreciate de toată lumea. ce are și ea valenţe medicinale. Florile. se pare. totuși. banana poate fi consumată de oricine și mai ales de către cei care depun efort fizic și intelectual susţinut. După ce a rodit. remarcându-se prin colorit. C și E. Întrebuinţări. Atât păstăile. Prezentare. Această plantă erbacee. care. dr. B.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 13 malvaceelor. florile și. diuretice. înmulţirea fiind făcută prin lăstarii de la rădăcină. Bamele sunt consumate datorită conţinutului lor bogat în substanţe întotdeauna necesare organismului. este agentul medicinal .

Este indicat.14 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC principal. Substanţe active importante: un ulei volatil și glucozide. Totuși. erbacee. iar pentru uz extern în cicatrizarea rănilor. în liziere. bobornicul e folosit în bolile de astm. dr. proprietăţi expectorante și febrifuge (reduc frisoanele. sub formă de comprese și cataplasme. Preparatele obţinute din bătrâniș au. lista afecţiunilor în care această plantă are efecte benefice este mult mai lungă: dermatoze. fiind și un diuretic rapid. încă din vechime. Întrebuinţări. Bătrânișul Denumire știinţifică: Erigeron canadensis. tulpinile. o importanţă deosebită având florile. Bobornicul este o erbacee perenă. frunze. în caz de hemoragii. mai ales ca plantă ornamentală. . liliachiu. întrucâtva. în reumatisme și gută. Au. Ion Gherman. Originară din America. furunculoze. Întrebuinţări. în primul rând. tuberculoză și boli ale ficatului. de la câmpie până sub munte. august și septembrie. Bătrânișul este o plantă anuală. rășini. Se spune că extractul de frunze proaspete este un vechi remediu pentru curăţirea sângelui. precum și tocătura. tanin. pentru purificarea sanguină. reumatism. flori) pot fi folosite. Face parte din marea familie a compozitelor. Prezentare. pecingenilor. cât și intern. florile fiind albastre. pe marginile drumurilor. de asemenea. deși se găsește lesne în flora României. fructele. dar și pe terenuri părăginite. tulpinile aeriene având între 10 și 60 cm. Invazia acestei plante în Europa a început încă din secolul al XVII-lea. Frunzele bătrânișului sunt lanceolate. dar se administrează și sub formă de suc proaspăt. astm. Totodată. Babornicul este socotit. Tot compresele și cataplasmele cu bobornic se utilizează și împotriva hemoroizilor. Pentru uz medicinal se recoltează planta întreagă. Crește. Substanţe active importante: o grupă de uleiuri esenţiale cu miros de chimen. efecte diuretice. pârloage. semănând. contribuind la eliminarea acidului uric. târâtor. un revitalizant important. sucul din bobornic având. insuficienţă hepatică și renală. Întrebuinţări. Un fapt deosebit de interesant – extrasul din bobornic. Din buruiana numită bătrâniș se prepară infuzie și extract fluid. Cercetări recente asupra virtuţilor acestei plante arată că este antiscorbutică și că poate fi utilizată cu bune rezultate în durerile de mijloc și de spate. laringită. precum și în scrofuloză. pentru uz intern preparatele din bănuţi se folosesc în cazul migrenelor. Înflorește în lunile iulie. Ca plantă medicinală. Iubește umezeala și de aceea va fi găsit în preajma lacurilor. în culturi. pe lângă izvoare. uleiurile esenţiale obţinute din această plantă au un rol deosebit în afecţiuni ale sângelui. ca orice buruiană nedorită. la refacerea tractului gastro-intestinal. Potrivit prof. ulceraţiilor scorbutice. Potrivit specialiștilor. determinând dezvoltarea globulelor albe. Potrivit marelui specialist Jean Valnet. de asemenea. Sunt. contribuind. Bobornicul dezvoltă un rizom lung. cu cele de urzică moartă. Utilizare – atât extern. Înflorește în mai și iunie. însemnate proprietăţi depurative. ceaiul preparat din „bănuţi este recomandat copiilor slabi sau care nu se dezvoltă”. amestecul din această plantă (tulpini. Prezentare. traumatisme. Apare și în variantă cultivată. acum este prezentă în toată Europa. florile având culori diverse. Potrivit medicinii populare. albastru. de altfel. bobornicul este mai puţin cunoscut. drept leacul natural de purificare a sângelui și chiar a ficatului. Ceaiurile de bătrâniș sunt adevărate pansamente intestinale. în tratamentul pistruilor. Pentru aplicaţii medicinale se culeg florile. Bobornicul Denumirea știinţifică: Veronica beccabunga. totodată. Sunt cunoscute și efectele diuretice ale acestei plante. Preparatele de bănuţi sunt un tonic pentru întregul organism. Fructul de bobornic este o capsulă. tonifiante. iar tulpina ramificată. albastru-deschis. Notabilă rămâne contribuţia sa în procesul de dezvoltare și întărire a leucocitelor. cum ar fi alb-gălbui. febra). aparţinând familiei scrofulariaceelor. gută. a apelor curgătoare. bătrânișul combate paraziţii intestinali și reduce inflamaţiile care apar în sistemul urinar. Uleiul volatil de bobornic are efecte calmante și expectorante. expus și nu prea consistent.

pe terenuri virane. se pare. frunzele și coaja cu care se tratează cistitele. Pentru uz medicinal se culeg florile. Mii de ani a fost un element deosebit de important în hrana oamenilor. boabele coapte. Putem da aici exemplul lui Pitagora. Florile bobului sunt albe. iar din fructe și coajă se poate obţine un decoct. Bobul este o erbacee anuală. purgativ. glucide. originară din Asia. bradul poate ajunge până la o înălţime de 50 metri. constipaţia. bobul este recomandat și în afecţiuni reumatismale. grupate în inflorescenţe. potasiu).DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 15 Bobul Denumire știinţifică: Vicia faba. cât și în bolile de prostată. zaharuri. coaja rădăcinilor. dar și medicinală a bobului. B. pe pășuni. acid tartric. La maturitate poate ajunge până la doi metri înălţime. boabele verzi. Întrebuinţări. magneziu. bradul înflorește în lunile maiiunie. Prezentare. În mod discret. substanţe grase (1. Ca efecte medicinale ale bobului putem menţiona: diuretic. vitaminele A. acid malic. cât mai mult bob. florile. care își îndemna elevii să consume. Această plantă. poate fi întâlnită numai în culturi. adesea. Din flori se prepară infuzie. bozul este recomandat pentru tratamente în caz de contuzii. bineînţeles. depurativ. Substanţe active importante: taninuri. Crește. Arbore de mari dimensiuni. Florile sunt albe. C. Bradul face parte din familia pinaceelor. tonic. edemele. fiind un membru important al familiei leguminoaselor. Prezentare. sunt ovale și ușor turtite și sunt excelente ca preparate alimentare. frunzele. Seminţele au de două sau trei ori dimensiunea unui bob de fasole. Pentru tratamente medicinale se folosește uleiul volatil de brad. De asemenea. cojile păstăilor și. Are frunze mari. nefritele. vitamine. cu coajă groasă. fier. Prezentare. calităţi de agent revulsiv. trebuie să amintim faptul că în Antichitate grecii aveau o sărbătoare dedicată acestei plante-minune. chiar violete. formând adevărate păduri în locuri umede. după cum se știe. Fructele se prezintă sub forma unor bobiţe de culoare neagră. substanţe amare. Tulpina poate ajunge la o înălţime de 1. Bobul este un aliment foarte hrănitor. protide. cu miros neplăcut. Frunzele bobului sunt penat-compuse și arată foarte frumos. este diuretic. fructul fiind sub formă unor păstăi mari. celuloza 7. Bozul înflorește în lunile de vară. Deoarece preparatele de boz pot fi toxice (mai ales cele obţinute din fructe). fructele. Întrebuinţări. cistite. Bozul are neașteptat de multe calităţi din punct de vedere medicinal: calmează tușea. având. de altfel din ce în ce mai rare chiar și în gospodăriile ţărănești de tradiţie.5%). hidraţi de carbon (50% – din care zahărul 10%. fiind muchiată. prin pârloage. Pentru a ne da seama de importanţa alimentară. esenţe parfumate. hidropizia. fiind înrudită cu socul. Substanţe active importante: săruri minerale (pe bază de calciu. natriu. păstăile tinere. în locuri părăsite. Mult mai multe utilizări au fructele. nu cad în anotimpul rece. Principalul preparat medicinal este infuzia. Denumire populară: bozie. sedativ. Bobul înflorește în lunile iunie și iulie. drept jertfă. la marginea pădurilor. Florile de boz se folosesc în terapii împotriva bolilor infecţioase și a bolilor căilor respiratorii. Pentru nevoi medicinale se recoltează frunzele. Bradul Denumirea știinţifică: Abies alba. dar se utilizează și coaja și rășina. Frunzele au formă de ace și.5%). Bozul este o erbacee din familia caprifoliaceelor.20 metri. Bozul Denumire știinţifică: Sambucus ebulus. În acea zi se ofereau zeilor. Se folosește cu precădere în afecţiuni precum colici renale. În mod surprinzător. goală pe dinăuntru și foarte suculentă în perioada de maximă vegetaţie. Denumire populară: fasole mare. cu toată încrederea. favorizează transpiraţia. vase mari cu bob gătit în diverse moduri. în colonii. . În bob se găsesc proteine (în proporţie de 25%). roz. această plantă se va utiliza numai sub îndrumarea unui specialist. Este un arbore foarte cunoscut și de aceea nu are nevoie de o prezentare extinsă.

precum și laringitele și faringitele. Substanţa sau substanţele active pe care le conţine brânca produc efecte pozitive și în cazul bolilor de plămâni. Prezentare. deocamdată mai puţin cunoscută și utilizată. moșii și strămoșii noștri trebuiau să se trateze cumva. Utilă în practica medicinală este și tinctura de brâncuţă. Confruntându-se cu răcelile. un ciudat amestec de culori ce dă mister acestei ciudate plante. din timpuri străvechi. în tratarea unor afecţiuni dermatologice. Întrebuinţări. culcată pe pământ. firește. dermatite. Crește în pădurile din regiunile montane și submontane. această ferigă face parte din familia licopodinaceelor. Întrebuinţări. Notă: efecte terapeutice identice se obţin și cu scoarţa. pălămidă. Plantă perenă. altfel spus un lob cu un relief pronunţat. Pentru ca sucul de brâncuţă să aibă un gust cât de cât acceptabil se va dizolva în el lapte. din care se ridică frunzele. culoarea fiind verzuie. barba ursului. În uz intern. Întrebuinţări. dacă. Întrebuinţări. nu ne convin medicamentele moderne. săruri minerale. Brădișorul Denumire știinţifică: Licopodium clavatum. cu o tulpină lungă de până la un metru. Prezentare. Brădișorul sau pedicuţa este o ferigă. rareori molidul. Brânca Denumirea știinţifică: Lobularia pulmonaria. se utilizează un preparat obţinut din întreaga plantă. în nevralgii. Denumire populară: pedicuţa. în intertrigo. Prin urmare. Copacii-gazdă sunt îndeosebi fagul și arţarul. rășina și uleiul volatil recoltate de la molid sau de la bradul roșu (Picea abies). Înălţimea sa poate ajunge până la 70 cm. pietrele. Unul dintre aceste remedii a fost brâncuţa și. vârfurile cu tot florile de pe ele. cunoscută și sub numele de sulf vegetal. Sporii au culoarea galben-deschis. în primul rând. Substanţe active importante: substanţe specifice (clavatină. flavone. Brânca poate atinge o lungime de 40 cm. Uleiul de brad poate fi utilizat și ca expectorant. cumva. Substanţă activă importantă: esenţa alilică. Medicina populară a introdus. Unii specialiști în medicină naturistă opinează că se poate folosi chiar și planta în întregime. Astfel. Are tulpină păroasă și flori galbene. uneori cu accente spre brun sau chiar verde. dar se poate folosi și sucul de brâncuţă. Activitatea de producere a sporilor începe în iulie și se termină în septembrie. precum și în arsuri. răni deschise – mai ales la copii. Acest lichen se prezintă ca un lob vălurit. anotină). practica de sute sau poate mii de ani a dovedit că preparatele din lichenul de brâncă combat bolile respiratorii. Unii specialiști în medicină naturistă sunt de părere că preparatele de brădișor (pedicuţă) sunt benefice și în tratamente împotriva tabagismului și alcoolismului. Prezentare. părţile tinere ale plantei. Pentru terapii medicinale se culeg sporii. cu condiţia ca acesta să fie proaspăt. în afecţiunile articulaţiilor (reumatism). Brâncuţa este o plantă medicinală tradiţională. . Brânca este un lichen care poate fi întâlnit cu ușurinţă și în ţara noastră. Din sporii de brădișor se face un preparat necesar. hepatitele. din care se prepară o pulbere. Pentru medicaţie se culeg frunzele. pentru afecţiuni cum ar fi litiazele. Brâncuţa Denumirea știinţifică: Sisymbrium officinale. fiind bune și siropul sau mierea. această plantă modestă în rândul celor cu efecte curative. Cu brâncuţa se tratează coardele vocale bolnave sau obosite. Cel mai cunoscut preparat din brâncuţă este sub formă de infuzie. fiind un antiinflamator eficient. poate fi și acuma.16 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: uleiurile volatile. de la deal până la munte. lemnele căzute. Brâncuţa este o plantă erbacee aparţinătoare familiei crucifereior. Pulberea astfel obţinută se folosește în tratarea eritemului sugarilor. cu margini ușor galben-albăstrii sau albe. dând rezultate în procedeele terapeutice asupra astmului bronșic și a tusei. Uleiul volatil extras din brad are efecte pozitive asupra sistemului nervos.

Erbacee micuţă cu flori liliachii. Denumiri populare: brebenea. Are o dezvoltare deosebită și îndelungată. Brândușa de toamnă crește în zonele de deal. Cercetări mai noi asupra brândușei de toamnă au dus la sinteza unui alt compus. deși compușii săi activi arată că merită toată atenţia. de cele mai multe ori. deci o plantă periculoasă. fiind considerat remediul clasic în stoparea rapidă a atacurilor acestei afecţiuni. coricavină și bulbocapnină. cu ouă. Brebenelul este o plantă care înflorește primăvara. Se spune că în Colchida. Prezentare. Colchicina acţionează deosebit de eficient în gută. se pare. brebenelul este încă puţin cunoscut în ţara noastră. bine puse la punct). De asemenea. Această inflorescenţă poate fi verde. Preparatele din brândușă de toamnă sunt cunoscute și ca un bun antinevralgic. multicolor și frumos mirositor. cu paste. neexistând deosebiri în ceea ce privește conţinutul și consistenţa. în culori albe. făcând unele reglaje în buna funcţionare a acestuia. Brebenelul face parte din familia papaveraceelor. cum ar fi cancerul. Prezentare. preparatele de brebenel sunt folosite în afecţiuni cardiace. există riscul unor grave intoxicaţii. de mărimea unei nuci. Altfel. acoperind solul pădurilor de la deal și câmpie cu un strat vegetal viu. ci mai rară. mai ales pentru reducerea tensiunii arteriale. trăia Medeea. Broccoli este o legumă foarte fragedă și hrănitoare. Rizomul este dezvoltat și. Pentru trebuinţe medicinale se recoltează rizomii. Acest alcaloid se găsește mai ales în fructul brândușei de toamnă și are virtuţi medicinale de excepţie. Din acea picătură a răsărit brândușa de toamnă! Să notăm și faptul că în Evul Mediu brândușa de toamnă se folosea ca insecticid. Tulpina este suculentă și rareori trece de 20 cm înălţime. gol pe dinăuntru. o renumită vrăjitoare. Aceste preparate au influenţă pozitivă și asupra funcţionării tractului gastrointestinal. Florile. În acest sens. Sub numele de brebenel sunt cunoscute mai multe specii de plante cu trăsături comune. Preparatele de brebenel au acţiune asupra sistemului nervos. Acest preparat va fi folosit cu maximă precauţie și nu va fi lăsat sub nici o formă la îndemâna copiilor. purpurii. adică sunt erbacee perene. din care se obţin preparate cu aplicaţii deosebite. Bulbocapnina este o substanţă toxică. De precizat că orice tratament cu brândușă de toamnă se face numai și numai sub control medical. brândușa de toamnă aparţine familiei iridaceelor. cel mai important și mai cunoscut fiind tinctura. galbenă sau violetă. gălbui. cu brânză. Există și o legendă în legătură cu numele acestei plante periculoase. Broccoli Denumire știinţifică: Brassica oleracea. ajungând la înflorire abia toamna târziu. breabăn. în tratarea unor afecţiuni ale sângelui. o regiune din zona estică a Mării Negre. precum un chiorchine. Fructul. în locuri umede. am putea spune că broccoli este o conopidă cu inflorescenţa mai rară. Substanţe active importante: trei compuși specifici – coridalină. dar și ca un diuretic eficient. brândușa de toamnă fiind considerată o plantă toxică. roz. botrytis. cu înălţime până la 13 cm. Broccoli se deosebește de conopidă prin partea comestibilă care nu este atât de aglomerată. Pentru uz medicinal se recoltează seminţele și bulbul. Ca plantă medicinală. Întrebuinţări. dar și gătită cu carne. Se consumă în salate (există foarte multe reţete. Prezentare. sunt melifere. Din tulpini și flori se poate obţine un suc. democolcina – mai puţin toxic decât colchicina – întrebuinţat cu succes. recunoscute din ce în ce mai mult. var. Ea a preparat o poţiune malefică și a lăsat să cadă o picătură pe pământ. cu sfârșit letal. violete. Prin urmare. . Denumire populară: conopida broccoli. Are și calităţi medicinale. Întrebuinţări. Brebenelul Denumire știinţifică: Corydalis cava. Substanţa activă importantă este colchicina. este otrăvitor.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 17 Brândușa de toamnă Denumire știinţifică: Colchicum autumnale. în prezent se fac cercetări privind efectele colchicinei în boli grele. au structură asemănătoare și relativ aceiași compuși chimici activi.

precum și în afecţiuni respiratorii. este un subarbust a cărui înălţime abia ajunge la 50 cm. Este. Brusturele este o plantă maiestuoasă. se poate prepara un ceai cu acţiune de curăţire internă și intensă a organismului. Frunzele. Cea mai importantă substanţă specifică din rădăcina brusturelui este lactona. consistente și de mici dimensiuni. extract. În cantităţi mari. în osteoporoză. lipan. în combaterea hemoragiilor. Rădăcina de brusture este un medicament natural cu efecte benefice în cazul bolilor de splină și ficat. Denumiri populare: ciulin. și ca un excelent agent de curăţire a tenului. săruri de potasiu. și astenia de primăvară. numit uneori și smârdar. anemii. Alte substanţe: vitamine din clasa B. Se spune despre preparatele medicinale de bujor de munte că au proprietăţi afrodiziace. Din brusture. de asemenea. cu un ciclu de viaţă de doi ani. ulei volatil. Brusturele este cunoscut și pentru utilizarea sa. inflorescenţa devine scaiete. care se recoltează primăvara devreme sau toamna târziu. Este de dorit ca aceste rădăcini să se folosească proaspete deoarece. Reduce glicemia și se manifestă ca un veritabil agent antimicrobian. late. Substanţe active importante. ramurile tinere cu tot cu flori. Bujorul de munte. consistente. săruri minerale. puternică. Este. Substanţe active importante: ulei eteric. putând fi folosite. celuloză. rareori roz sau albă. eczemelor și furunculozei. prin uscare. Virtuţi medicinale au rădăcinile plantei aflată în al doilea an de vegetaţie. Brusturele este eficient și în tratarea acneei. ci despre un grup de plante din același gen – Lappa. Acest ulei poate fi utilizat în proceduri cosmetice. un bun depurativ. Fructul este o capsulă. O astfel de igienizare este binevenită primăvara. în prevenirea cancerului pe tractul gastro-intestinal. își pierd o parte din proprietăţi. Leguma numită broccoli este cunoscută și ca un ușor. Prezentare. Substanţe active importante: conţinut mare de vitamina C. Recent s-au descoperit doi compuși – sulforafan și indol-carbinol – care atestă broccoli ca o legumă utilă în profilaxia cancerului de stomac și de sân. taninuri. Bujorul de munte Denumire știinţifică: Rhododendron kotsschyi. vitamina K. decoct. Prin urmare.3 metri. de un verde adesea întunecat. betacaroten. Preparatele din brusture sunt recunoscute și ca un bun tonic pentru păr. precum și un compus antibiotic despre care se spune că este tot atât de eficient cât și penicilina. deci. Prezentare. captalan. Tot la capitolul cosmetică menţionăm: cu preparatele de brusture se tratează tenurile grase. de asemenea. deranjamente digestive. sunt dispuse altern. Face parte din familia ericaceelor. Întrebuinţări. stimulând creșterea părului. brusturele combătând. de culoare roșie. în amestec cu alte plante. cum ar fi tratamentul furunculozei. pentru o igienizare cu totul originală și mai ales sănătoasă. brusturele poate fi utilizat cu succes ca decoct. Se prepară infuzie. foarte dezvoltată. Rădăcina este. Întrebuinţări. tanin. Florile. Bujorul de munte înflorește pe toată durata verii. în suferinţe ale splinei și ale ficatului. au un miros plăcut. De fapt nu este vorba despre o singură plantă. Florile sunt aproape roșii sau violete și sunt dispuse în inflorescenţe sferice înconjurate de ţepi. Preparatele din broccoli sunt recomandate în avitaminoze. Când se usucă.18 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC cu orez. cunoscut faptul că au efecte pozitive în boli de ficat. care se numesc brusturi și fac parte din familia compozitelor. cu succes. Întrebuinţări. plăcut și eficient depurativ gastro-intestinal. totodată. . fiind o plantă cu o tulpină mult ramificată. Poate fi întâlnit pretutindeni în arealul românesc. preparatele pe bază de bujor de munte pot fi toxice. de asemenea. lucioase. cât și prin înălţime – până la 1. Brusturele se remarcă prin frunzele mari. de la câmpie până la munte. inulină (în cantitate mare). Dicţionarele spun despre cuvântul brusture că este autohton. intern sau extern. groase. glucide. Cercetări mai noi au dus la obţinerea uleiului din seminţe de brusture. Brusturele Denumirea știinţifică: Arctium lappa. florile. dar și în tratamente dermatologice importante. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele.

pace între cei aflaţi sub același acoperiș. Substanţe active importante: oestragol și linalol. în casele de la ţară. În medicina populară românească. fiind. În bucătărie. Denumiri populare: vasilisc. de fapt. pe vremuri. bronșite. Un loc aparte are busuiocul în credinţele și tradiţiile poporului român. mătăcină. Este vorba. multă vreme. fiind folosit. Busuiocul de grădină ajunge până la 50 – 60 cm înălţime. Preparatul principal pentru uz medicinal este infuzia. Chiar migrenele. Fructul este o capsulă. pus la icoană sau în grinda casei. despre două genuri de ciuperci – Fomes și Phellinus – care cresc în pădure. persistent. răceală. Aceste ciuperci sunt folosite ca materie primă pentru prepararea a ceea ce noi numim iască. Înflorește în iulie-august. pentru oprirea sângerărilor și tratarea rănilor. Busuiocul Denumire știinţifică: Ocimum basilicum. Naturiștii îl recomandă în tulburări gastrointestinale. fiind cunoscut ca busuioc de grădină. Întrebuinţări. Interesantă este și utilizarea infuziei de busuioc în afecţiuni pe fond nervos. mai ales al pădurilor de foioase. Se zice că la nașterea Domnului. rădăcinile sunt cărnoase. nevralgii. pe tulpinile copacilor bătrâni. buruiana dragostei. antispastic. în inflamaţii ale căilor respiratorii și ca diuretic. punându-se două linguri de decoct la 100 ml apă. busuiocul se folosește pentru calmarea durerilor în urma înţepăturilor de viespi și albine. Plantă foarte cunoscută. Denumire populară: iască. bazilic. Întrebuinţări. tot cu busuioc se tratează și. Busuiocul este un bun stimulent general. Datorită modului său de hrănire. în lipsă de altceva. fiind antibacterian. putregaiul alb al lemnului. Dar iată lista afecţiunilor tratate cu busuioc: gripă. busuiocul se cultivă. dezvoltate. Se usucă foarte bine și miroase plăcut. o orhidee de pădure. de fapt. Există și busuioc sălbatic (Prunella vulgaris). la prepararea diferitelor mâncăruri. dar acesta nu are prea mare importanţă ca plantă medicinală. Trăind pe copaci. planta lui Hristos. Buruiana de trânji nu are clorofilă. bosioc. vomă. Datorită aromei sale plăcute și persistente. florile fiind albe sau roz. Prezentare. Este posibil să aibă și proprietăţi antimicrobiene. Planta înflorește în lunile mai. în reglarea lactaţiei la femeile care alăptează. Există credinţa potrivit căreia. aduce liniște în gospodărie. saprofită (adică se hrănește cu resturi de plante aflate în descompunere). Buruiana de trânji este o plantă perenă. carminativ. lipsa poftei de mâncare. Face parte din familia orhideelor. Buretele de stejar crește sub forma unei copite de cal sau a unei etajere. altfel greu de vindecat. iunie și iulie. fiind considerat plantă sfântă. stomahic. În natură. nu întâmplător.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 19 Buretele de stejar Denumirea știinţifică: Boletus igniarius. floarea bisericii. în grindă trona busuiocul pe toată durata iernii. buruiana de trânji este cunoscută ca un important remediu în tratarea hemoroizilor. Întrebuinţări. buretele de stejar a fost folosit. se utilizează ca pansament. mai ales pe stejari și fagi. În medicina populară. în juru-i a răsărit busuioc și de aceea preoţii își fac agheasma cu busuioc și stropesc cu agheasmă folosind un pămătuf de busuioc. Denumire populară: trânji. din ce în ce mai mult. brună și miros a miere de pădure. în timp. buruiana de trânji crește pe solul bogat în putregaiuri al pădurilor. busuiocul are locul său. încâlcite. buretele de stejar produce. Florile au culoare închisă. Alte preparate semnificative: siropul și esenţa. . De asemenea. deci. colici și balonări intestinale. Valoare medicinală are partea aeriană a busuiocului și se recoltează când apar florile. sub formă de pulbere sau frunze proaspete. busuiocul este utilizat. Prezentare. În acest caz se face gargară cu decoct concentrat de busuioc. Prezentare. antifungic. Fiind o plantă saprofită. Buruiana de trânji Denumire știinţifică: Neottia nidus-avis. Mai există încă o afecţiune care se tratează cu busuioc – neplăcutele afte. fiind un hemostatic destul de puternic. aparţinătoare de familia labiatelor. borjolică. și în industria cosmetică.

pentru spor și bine în viaţă. fiind socotit o plantă miraculoasă. impulsionând activităţile fizice și intelectuale. Asemenea cafelei. conţin săruri minerale. ce conţin până la 30 de seminţe. cu virtuţi tonifiante. arborele de cacao și. În vechiul sat românesc. a lichidului seros din spaţiul intracelular și din cavitatea abdominală. Coffea excelsa. inclusiv sub formă de alimente. Florile și fructele îl împodobesc începând de la baza tulpinii și până pe ramurile îndepărtate ale bogatei sale coroane. în special. Aparţine familiei malvaceelor și își are originea în America Centrală (Mexic). în care s-au aflat boabele. consumarea cu moderaţie a preparatelor de cacao. efectele medicinale ale preparatelor de cacao sunt. În cazul arborelui de cacao. deoarece în cantităţi mari pot provoca ameţeli sau chiar dureri de cap. Fructele sunt niște bace de mari dimensiuni (15-20 cm lungime). Utilizarea arborelui de cacao ca plantă medicinală este foarte veche. apoi cafeina și teina. Pentru noroc. Prezentare. busuiocul este considerat nu numai un leac pentru trup. un fir de busuioc din grinda casei. Frunzele arborelui de cafea sunt alungite. cu poftă. Coffea robusta. De altfel. valoare medicinală au boabele. pentru copii frumoși și sănătoși. fiind cărnoase și consistente. aminoacizi. de fapt arborele de cafea provine din Abisinia. frecarea mâinilor și a tâmplelor cu busuioc era o procedură curentă. boabele de cacao. dar se cultivă în prezent în toate zonele tropicale. Prezentare. care în mod obișnuit se macină. obţinându-se pudra de cacao. enzime. în Arabia i s-au descoperit calităţile. Florile apar la subsuoara frunzelor și . adică boabele de cacao. Potrivit unor cercetări de dată recentă. arborele de cacao figura la loc de cinste în practicile medicinale ale aztecilor. totuși. Aceștia preparau din boabele de cacao un aliment al zeilor. sau chiar frunzele. cu suprafaţă aproape lucioasă. băutura de cacao creează o stare de confort fizic și psihic. adică arborele de cafea. C Cacao / Arborele de cacao Denumire știinţifică: Theobroma cacao. adică untul de cacao.20 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Busuiocul este prezent în multe alte împrejurări ale vieţii românilor. Nu trebuie uitat renumitul ulei gras. neapărat. euforizante și chiar afrodiziace. seminţele unui arbust ce se va dovedi a fi celebrul „producător” al cafelei. Pot avea efecte medicinale și preparatele din tecile cărnoase. care au o compoziţie chimică complexă și sunt foarte hrănitoare. Desigur. preparatul de cacao acţionează asupra sistemului nervos central și mai ales asupra scoarţei cerebrale. preparatele de cacao au rol detoxifiant și depurativ. Întrebuinţări. în mod obișnuit ajungând la circa 10 metri. Se recomandă. În realitate. acţionând nu numai asupra sistemului nervos. zilnic. La fel ca băutura de cafea. Deși se consideră că peninsula Arabiei este patria sa de origine. Arborele de cacao are o înălţime maximă de 15 metri. de exemplu. Pe lângă aceste substanţe. mult mai complexe și mai diverse. deopotrivă. În schimb. Arborele de cafea este un arbust cu o înălţime maximă de 12 metri. respirator și digestiv. Face parte din familia rubiaceelor. ci și asupra sistemelor cardiovascular. ci și. Arborele de cacao este unul dintre cei mai frumoși și mai pitorești copaci. contribuind. cunoscută fiind povestea cu acel păstor care observase un comportament ciudat la caprele sale după ce acestea mâncau. cu nervuri puternice. pentru suflet. la eliminarea clorurilor. Substanţe active importante: în primul rând teobromina și teofilina – care sunt substanţe specifice arborelui de cacao. Cafeaua / Arborele de cafea Denumire știinţifică: Coffea arabica. datorită numărului mare de compuși pe care îl conţin seminţele acestui arbore. De pildă. fiind o primă formă de tratament în aproape orice afecţiune. însă. mireasa care se duce la cununie trebuie să ia.

Întrebuinţări. Cafeaua este. foarte sensibili. levuloză și glucoză și. S-a constat și faptul că îmbunătăţește circulaţia sângelui. Efectele cafelei depind și de fiecare individ în parte (Balzac bea circa 50 de cafele pe zi. Modul de preparare al boabelor de cafea este cel bine știut de sute de ani – decoct și infuzie. mai ales. cunoscute fiind măștile și loţiunile de ten pe bază de caise. miraculoase. Combate astenia și are o anume influenţă benefică chiar și în cazul bolilor infecţioase. violetă. Caisul înflorește primăvara. Fructele. Substanţe active importante: săruri minerale și oligoelemente (calciu. cobalt. rahitismului. Din acest motiv. Prezentare. copiilor le este interzis consumul cafelei. aromate și apetisante. se pare că au virtuţi medicinale și frunzele. Pom fructifer. Caisele se consumă crude și sunt utilizate în curele de fructe. Specialiștii sunt de părere că există o anumită sensibilitate la cafea și în funcţie de vârstă. Rezultatele bune obţinute prin consumul cafelei pot fi. un adevărat accelerator al inimii. cafeaua contribuie în mod cert. boabele. că fluidizează mucoasele de pe căile respiratorii și că echilibrează compoziţia sucului gastric. Efectul tonic al caiselor se manifestă și asupra epidermei. prin efectele sale psihoenergizante. Cafeaua este și un bun diuretic. Se pare că acţionează și în sensul creșterii imunităţii organismului. fosfor. de multă vreme. încă un motiv pentru a avea încredere în valenţele medicinale ale viitoarelor fructe. copiii fiind. potasiu. compot sau fructe uscate. roșie și. Un consum mare de cafea – mai mult de trei cești pe zi – poate crea dependenţă sau chiar probleme de sănătate. Asupra unora cafeaua are efecte majore. în cele din urmă. fiind aclimatizat. care este un adevărat medicament. chiar mai bine decât dacă nu ar bea. deci. ci și mireasma florilor sale. a lucrat foarte mult și cu succes. insomniilor și chiar în stări depresive. Caisa are o valoare energetică semnificativă. Se spune că nu numai simpla vedere a acestui arbore înflorit are efecte benefice asupra sufletului omului. și chiar coaja. cei care suferă de insomnie sau de hipertensiune arterială vor trebui să-și limiteze drastic consumul de cafea. că dilată căile respiratorii. cu marginile fin crestate. . fiind. întârzierilor de creștere. în fiecare asemenea „cireașă” „fsdfsd” a arborelui de cafea se găsesc două boabe tainice. dar a murit relativ tânăr. Din boabe se extrage cafeina. în fiecare dimineaţă și ori de câte ori este nevoie. fier. apoi cafeonă. cu încredere și speranţă. mai exact spus extractul apos al seminţelor arborelui de cafea. În dezvoltarea sa. brom. de exemplu. în primul rând. Astfel. Componentă a vieţii moderne. este un tonic puternic al sistemului nervos central. aspectul său fiind foarte frumos. totodată. vitamine – B1. Este un arbore de înălţime mai degrabă redusă – circa 10 metri. de strai de sărbătoare. Întrebuinţări. Caisele tonifică întregul organism și mai ales activitatea gastro-intestinală. Caisul Denumire știinţifică: Armeniaca vulgaris. în timp ce alţii beau cafea și dorm foarte bine. magneziu). și în Europa de sud-est. sunt deja bune pentru consum în iunie-iulie. Substanţe active importante: foarte cunoscutul alcaloid numit cafeină. totodată. caisul s-a răspândit în toată lumea. acest fruct parcurge trei stadii de culoare – verde. tanin. Totuși. în cantităţi însemnate. fluor. vitamina A. Prunus armeniaca. un arbore comun în spaţiul românesc. face parte din familia rozaceelor. Interesant e fructul. Frunzele sunt de formă ovală. de foarte multă vreme. la buna condiţie fizică și psihică a tuturor celor care apelează la ea. C și. astringente și diuretice. în schimb e foarte posibil ca acest aliment-medicament să elimine pericolul îmbolnăvirilor de cancer de intestin gros. care are forma unei cireșe. fiind hrănitoare și lesne digerabilă. însă. în primul rând al scoarţei cerebrale. puse sub semnul întrebării dacă acest consum este repetat și în cantitate mare. bolnav de hidropizie). Cât despre efectele cancerigene ale cafelei. Efectele în plan medicinal nu sunt foarte importante.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 21 au culoarea albă. În cazul arborelui de cafea. asteniilor. Florile caisului sunt mult căutate de albine – iată. B2. Se consumă și sub formă de suc. provocându-le insomnii și agitaţie. nimic nu e dovedit. Originar din China. valoare medicinală au. Cafeaua. Caisul este. dar s-a observat că un consum zilnic de caise are efecte în cazul anemiilor.

antiseptice. Captalanul este o erbacee perenă din familia compozitelor. Cu decoct preparat din arbore de camfor se tratează gingivitele. Întrebuinţări. Rizomul. migrenele. că preparatele de calomfir contribuie activ la asigurarea echilibrului psihic și nervos al femeilor aflate în suferinţe specifice. Prezentare. Înflorește înainte de înfrunzire. Întrebuinţări. cu totul deosebite ca efect terapeutic: petazina și inulina (un polizaharid). ulei eteric. Întrebuinţări. oboseală accentuată. Totodată. frunzele și florile. Ceaiul de captalan se folosește în calmarea crampelor neuro-musculare. tincturi. gros. liniștește activitatea din stomac și din intestinul subţire. Până în prezent. substanţe amare. în captalan au fost evidenţiate două substanţe. flavone. Camforul are efect relaxant pentru căile respiratorii și pentru sistemul nervos. ușor cărnoase. tonice. Se prepară infuzie. prin zone mlăștinoase. însă. extracte. combătând stările de spirit confuze. prin lunile august și septembrie. Frunzele au formă ovală și sunt ușor crestate. adică tulpina subpământeană. Florile. preparatele de captalan au efecte antispastice. trebuie menţionat și faptul că preparatele din calomfir pot provoca avortul. fiind acoperită cu perișori foarte fini. Preparatele pe bază de calomfir sunt cunoscute ca vermifuge. Extractul care se obţine – aflat în folosinţă sub numele de ulei camforat – este un produs vestit. este puternic. Unii specialiști recomandă preparatele de calomfir în afecţiuni renale și digestive. Potrivit unor observaţii mai vechi. borneol. în relaxarea și regularizarea activităţii căilor respiratorii. Este interzisă utilizarea calomfirului în timpul sarcinii. de isterie. expectorante. captalanul are frunze mari. Tanacetum parthenium. calmează reumatismele și alte dureri din organism. oboseala complexă. Cu o înălţime la maturitate de până la 40 cm. se dezvoltă târziu. analgezice. se știe. consistente. fiind antispasmodice. Substanţe active importante: camfor. Denumire populară: vetriceaua. se încearcă . Practic. Calomfirul este o plantă erbacee. Pentru terapii se utilizează tulpina și frunzele. late. Captalanul Denumire știinţifică: Petasites hybridus. Tulpina aeriană este dreaptă și poate ajunge până la 1. pentru decor. Substanţe active importante. aparţinătoare de familia compozitelor. la sfârșitul perioadei de vegetaţie. al râurilor. aceste preparate au efecte și în dureri de stomac. menstruaţie insuficientă (reglează hemoragia menstruală). Are un rizom puternic. asemănător rizomilor care trăiesc în locuri umede. gripa.22 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Calomfirul Denumire știinţifică: Tanacetum vulgare. Substanţe active importante: două substanţe specifice – tanacetonă și tanacetină. spasmele stomacale. în bolile de inimă – fiind un bun vasodilatator – și. mixturi. Crysanthemum vulgare. Calomfirul este o plantă ce va fi utilizată cu precauţie. tanozoide. prin martie-aprilie.5 metri înălţime. de culoarea galbenă. Arborele de camfor este un copac din pădurea ecuatorială. Această influenţă revitalizantă provoacă poftă de mâncare. Această plantă se cultivă. Rizomii se culeg toamna. Camforul / Arborele de camfor Denumire știinţifică: Cinnamorium camphora. de asemenea. vasodilatatoare. calmante. de tensiune nervoasă. Prezentare. reumatisme și gută. Pentru aplicaţii în medicina naturistă se recoltează rizomii. prin tradiţie. Prezentare. extractele de camfor repun întreg organismul în mișcare prin faptul că activează fluidele și stimulează centrii nervoși vasomotori și respiratori. cu dezvoltare perenă. cataplasme. și alte proprietăţi. adesea. Preparatele de calomfir sunt eficiente. pulbere. Crysanthemum balsamita. mai nou. în stimularea digestiei și în reechilibrarea ficatului. Legat de această ultimă recomandare. deoarece prin supradozare poate avea efecte toxice. Pentru nevoi medicinale se recoltează partea aeriană și seminţele. Sub formă de infuzie. fiind iubitor de apă. Captalanul poate fi găsit pe malul lacurilor. contorsionat. Ele au.

Adus și aclimatizat în Europa. de obicei. Datorită calităţilor sale nutritive. În pământ. În alimentaţie. Naturiștii recomandă consumul de cartofi celor care suferă de diabet. precum și iritaţiile interne și ulcerele gastrice și duodenale. cartoful are o tulpină care se îngroașă sub formă de tuberculi și rădăcini. magneziu. Fructul castanului este o capsulă cărnoasă. castan sălbatic. terci de cartofi cruzi. obezitate (cartofii nu îngrașă!). castanul se remarcă și prin valoarea sa ornamentală. litiaze biliare. fier. Înalt până la 30 de metri. hepatite. cupru. Tulpina aeriană este muchiată și suculentă. Și chiar și tuberculii sunt toxici dacă au culoarea verde. Aceste foliole sunt dispuse după mărime. Castanul înflorește în mai și iunie. protide. cea mai mare fiind foliola mijlocie. potasiu). Decoctul de cartofi fierţi în coajă are proprietăţi alcalinizante și remineralizante. Toate acestea arată importanţa de excepţie a cartofului pentru alimentaţie. diverse preparate cu semnificativă valoare medicinală. Frunzele castanului au un peţiol lung de 10 – 20 cm. prin procedee specifice. lipide. fosfor. Batata și napul porcesc sunt recomandate cu insistenţă în hrana celor care suferă de afecţiuni cardiovasculare. Denumire populară: castan porcesc. Napul porcesc este denumit de naturiști cartoful diabeticilor. Cel mai sănătos mod de preparare a cartofului este coacerea sau fierberea în coajă. cartoful a devenit foarte repede hrană de bază pentru popoare întregi. Denumiri populare: baraboi. deoarece petazina poate avea efecte nedorite asupra sistemului nervos. adică ceea ce în mod obișnuit numim castane. castanele. În afară de tuberculi. Mai mult decât atât. farmacistul francez Parmentier introduce cartoful în alimentaţia oamenilor. o vreme.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 23 utilizarea sa în tratamentul bolilor canceroase (s-au făcut deja cercetări ale căror rezultate s-au dovedit încurajatoare). celelalte părţi ale cartofului sunt toxice. coaja verde cu ghimpi plesnește și apar seminţele. cunoscuţi și sub numele de batate (Ipomoea batatas). cataplasme. se utilizează tuberculul. Substanţe active importante: amidon. cartoful a fost folosit. Atenţie – captalanul se va administra numai sub îndrumarea specialistului. acid citric. fraxină. În momentul coacerii. Castanul Denumire știinţifică: Aesculus hippocastanum. B6). mult mai mare decât o nucă. Prezentare. fiecare grupare de frunze având mai multe foliole. pe vremea când se cultiva mai mult ca plantă decorativă. Substanţe active importante: în scoarţă – esculină. Din toate acestea se obţin. Castanul face parte din familia hipocastanaceelor. practic. dischinezii biliare. culoare ce apare. săruri minerale diverse (pe bază de calciu. Își are originea în peninsula Balcanică. decoct. ca hrană pentru animale. Preparatele din cartofi combat aciditatea gastrică. făină de cartofi. florile – ca și frunzele – contribuind la frumuseţea acestui arbore. Cartoful – o plantă erbacee anuală din familia solanaceelor – provine din America. iniţiaţii considerau cartoful ca un leac pentru creșterea longevităţii. frunzele și florile. Pentru uz medicinal se prepară suc. dar și pentru terapii. precum și topinamburul sau napul porcesc (Helianthus tuberosus) au proprietăţi asemănătoare cu ale cartofului. barabulă. B2. precum și extracte necesare în industria farmaceutică. a medicului. acid folic. cartofi copţi sau fierţi în coajă. esculozidă. Cel mai important preparat de castan este decoctul. disfuncţii intestinale. mangan. verde. artrite. o hrănire completă. cu ghimpi. vitaminele A și C. În cazul castanului. Castanul este un arbore puternic și maiestuos. Cartofii dulci. Prezentare. Întrebuinţări. Cartoful Denumire știinţifică: Solanum tuberosum. oferind. vitaminele din grupul B (B1. cartoful este foarte ușor digerabil. cartofi în coajă fierţi pe jumătate. . acid malic. pentru uz medicinal se recoltează scoarţa de pe ramurile ceva mai tinere (de circa trei-cinci ani). Cert este faptul că virtuţile medicinale ale cartofului sunt atestate de multă vreme. Florile cartofului sunt albe sau violete. Cândva. În secolul al XVIII-lea. după ce tuberculul de cartof a stat timp îndelungat la soare.

B și C. În asemenea tratamente este recomandat – ca adjuvant însă și castanul dulce. influenţând. flebitele. castanul porcesc (sau sălbatic) este important mai ales pentru terapiile medicinale privind afecţiunile vasculare – de la varice până la hemoroizi și ulcere varicoase. ca agent de curăţire. celor slăbiţi. proprietăţi medicinale. fiind. cât și extern. Prezentare. totodată. mai ales în combaterea formării calculilor. în combaterea ridurilor. Fructul acestei plante. Castravetele aparţine familiei cucurbitaceelor. fiind utilizat atât intern. caroten. antiinflamatoare. S-a constatat. roz. Rămânând în acest registru cosmetic. siliciu. având valoare calorică mare (100 g castane dulci au 220 calorii). un foarte bun desert consumat nu numai pentru savoarea sa. că preparatele de castan sunt și un bun tonic venos. Ca depurativ. are și o serie de proprietăţi medicinale. În vârful tulpinii și al ramurilor se găsesc florile mari. Datorită calităţilor lor. vasoconstrictoare. mucilagii. flavonoide. Este deja arhicunoscut faptul că preparatele din castravete sunt utilizate în remedierea unor afecţiuni dermatologice. castanele dulci sunt recomandate anemicilor. colorate în albastru. precum și o compoziţie chimică foarte bogată – vitamine. de asemenea. totodată. circulaţia sângelui. Prin urmare. alb sau violet. umflarea ficatului. este indicat în gută. acestea având efecte pozitive în cazul afecţiunilor dermatologice. Tulpina este ramificată. quercitină. de altfel. în frunze – astragalină. fier. filochinonă. Castravetele are proprietăţi depurative recunoscute. Florile sunt galbene și se aseamănă. glucide. Castanul dulce este un simbol al longevităţii – poate trăi până la 1. Substanţe active importante: vitaminele A. acoperită cu peri aspri. Frunzele sunt mari. contribuie chiar și la stabilizarea funcţionării inimii și a aparatului circulator. vrejurile și cârceii de castravete au. săruri de calciu. de detoxifiere. Castanele dulci constituie un aliment recomandat celor bolnavi de inimă și de rinichi. hemoroizii. azotaţi. cu o stea. atât de obișnuită. înălţimea maximă a acesteia fiind de 80 cm. Căldărușa Denumirea știinţifică: Aquilegia vulgaris. Este bine de știut și faptul că această plantă legumicolă. Este un arbore ce crește numai în anumite zone din ţara noastră – în Maramureș și în nordul Olteniei. rareori simplă. potasiu. Căldărușa este o erbacee perenă. De asemenea. de pildă în cazul tenurilor afectate de alte preparate cosmetice sau de poluare și stres. Întrebuinţări. Interesante pentru viaţa modernă sunt preparatele din scoarţă. Castanul dulce (Castanea sativa) face parte din familia fagaceelor. lipide. . Castravetele acţionează și ca diuretic – în afecţiuni renale. Din castanele dulci se face vestitul pireu de castane. Printre afecţiunile care se tratează cu extracte de castan se numără varicele. Este o erbacee anuală ce se dezvoltă sub forma unei tulpini târâtoare-agăţătoare. prin fluidizarea fluxului sanguin. sunt comestibile. convalescenţilor. sub formă de clopot. în castane – saponine (în primul rând escină).24 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC cumarină. Întrebuinţări. Fructele castanului dulce. este bine de știut și faptul că preparatele și extractele de castravete contribuie la fortificarea părului și a unghiilor. dar cu vârful ascuţit. Denumire populară: clopoţei mari. Castravetele Denumire știinţifică: Cucumis sativus. în inflamaţii diverse ale pielii. util în bucătărie. sulf. ulcerele varicoase. fosfor.000 de ani și chiar mai mult. fiind energizante și remineralizante. castravetele. un tonic și un reechilibrant digestiv. ci și pentru a îmbunătăţi digestia. Prezentare. tulburările de menopauză. Fierţi. Preparatele de castan au acţiune astringentă. castraveţii bandajează și vindecă iritaţiile intestinale și spasmele abdominale. săruri minerale. castan întâlnit în culturi. în mod pozitiv. întrucâtva. Castravetele și preparatele pe bază de castravete au importante utilizări în cosmetică. varicocelul. în pecingini. ale cărui fructe sunt comestibile. Forma cea mai indicată pentru aplicaţii medicinale este sucul de castravete. ușor cordiforme. pentru terapii preparându-se un decoct. Seminţele. sunt indicate și în hrana copiilor.

decoct. precum și lichior. Întrebuinţări. tanin. Se cunosc două varietăţi – cătina albă și cătina roșie. datorită florilor sale cu o conformaţie curioasă. Se poate prepara o dulceaţă foarte fină. reumatism. Călinul Denumire știinţifică: Viburnum opulus.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 25 Căldărușa înflorește în prima parte a verii. Elena Niţă Ibrian. poieni. Devine și mai puternic vitaminizant atunci când se combină cu măceșele și se face un ceai care se poate bea zilnic. Întrebuinţări. extract fluid. B2. se poate prepara un vin de cătină. Prezentare. disfuncţii ce apar în timpul sarcinii și alăptării. aparţinător familiei eleagnaceelor. Naturiștii îl consideră un tonifiant general. Călinul crește prin păduri. mate pe spate. Fructul de cătină albă este folosit pentru tratament în avitaminoză. în zone mai pietroase și apropiate de ape. utilizarea sa frecventă fiind ca plantă ornamentală. Întrebuinţări. Potrivit acestora (de ex. tufărișuri. Acest ceai poate fi considerat aliment. inozitol. Denumire populară: bulgăre de zăpadă. Substanţe active importante: un alcaloid încă puţin cercetat. au culoarea roșie și sunt pline de suc. nefiind comestibile. spune despre cătină că nu doar tratează. dar despre care se știe că este toxic. Fructul de cătină este socotit o polivitamină naturală. prin fâneţe. Aparţine familiei ranunculaceelor. cât și în diverse boli de piele. Cătina este un arbust spinos. Se poate. mai nou. Având proprietăţi sedative. Denumiri populare: cătină. Cătina albă Denumirea știinţifică: Hippophae rhamnoides. PP. Înflorește la sfârșitul primăverii și la începutul verii. erau folosite cândva ca protectoare împotriva deochiului. Florile sunt grupate. ca plantă ornamentală. fiind o frumoasă plantă ornamentală. astringente și mai ales sedative. este prezent sub forma unor tufișuri ornamentale. preparatele din cătină sunt mai excitante decât cafeaua naturală și de aceea cătina albă poate fi folosită în locul cafelei. liziere. rareori ajungând până la cinci metri. acid nicotinic. Florile sunt mici și galbene. utilizarea ei făcându-se cu precauţie. acizi. Face parte din familia caprifoliaceelor. această plantă este puţin folosită în terapii medicinale. cenușii-argintii – strălucitoare pe faţă. Se prepară sub formă de tinctură. În parcuri. urticarie și deranjamente intestinale. iar fructul are o pronunţată tentă de portocaliu. căldărușa este o plantă otrăvitoare. Pentru uz medicinal se recoltează coaja. tufișul de nisip. Atenţie. cătina albă se folosește. Alte substanţe: acid folic. . în Tratat de hrană vie). precum și în descântece. Substanţe active importante: o substanţă specifică importantă – viburnina. Preparatele de căldărușă au efecte în afecţiuni precum icterul. Pentru uz medicinal se recoltează cozile frunzelor și seminţele. Fructele. se spune. liziere. îndeosebi în zonele de sub munte și chiar la munte. deci. Specialiștii recomandă aceste preparate pentru tratarea menstruaţiilor dureroase. Prezentare. Flori care. având culoarea albă. Frunzele au mai mulţi lobi. cunoscute sub numele de bulgăre de zăpadă (boule de neige). salicilină. Cătina albă crește în flora spontană. dispuse în ciorchini. dar poate fi și cultivat. Arbustul de cătină albă are frunze alungite. cătină cenușie. rășini. Important pentru farmacia naturistă este fructul cătinii albe. Substanţe active importante. În general. extractele de călin calmează crampele musculare și contribuie la destinderea întregului organism în condiţii de emoţie puternică sau stres. Uneori. ci și hrănește. maximum cinci. în bucătărie. obţinându-se o băutură ale cărei efecte sunt încă puţin studiate. tufărișuri. uleiuri. aria de răspândire fiind întreaga suprafaţă a ţării. Poate fi întâlnită în flora spontană. C. Călinul este un arbust ce crește în flora spontană. Preparatele obţinute din coaja călinului sunt diuretice. înflorește în martie-aprilie. remarcându-se vitaminele B1. cătină de râu. Fructul de cătină este considerat un adevărat flacon cu vitamine. Fructele fermentate pot fi și distilate. Călinul are o înălţime medie de doi – trei metri. căldărușa este și cultivată. De altfel. cât și a disfuncţiilor pe fond nervos. De asemenea.

excitante. cu frunzele de stejar sau de urzică. Ceaiul este un arbust de maximum doi metri înălţime. Întrebuinţări. Utilizate în exces. Cânepa cultivată este o plantă anuală. în nevralgii și în boli psihice. tetrahidrocanabinol. Florile ceaiului. vitaminele C. Ceaiul este și un bun antioxidant. de o banală plantă medicinală. revitalizante. sirop și vin medicinal. sunt împărţite în foliole lanceolate. dense. Se remarcă prin tulpina sa dreaptă. întrebuinţările medicinale ale cânepii nu se opresc aici. Întrebuinţări. Din seminţele de cânepă se extrage un ulei. cătușnica este prelucrată sub formă de infuzie. iar florile sunt albe sau în nuanţe spre roșu. dar și tonice. Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile înflorite ale plantelor femele. plăcut. săruri minerale. ceaiul se prepară – potrivit naturiștilor – într-un ceainic de pământ. originară din India. bronșită cronică. vasodilatatoare. de asemenea. mari. Cânepa înflorește în lunile iulie și august. Cânepa aparţine familiei canabinaceelor. Infuzia de ceai are proprietăţi tonice. Denumire populară: ceai chinezesc. Cătușnica este o plantă erbacee meliferă din familia labiatelor. Întrebuinţări. Cercetările au dovedit că preparatele pe bază de cânepă au și efecte anticonvulsive și chiar bactericide – pot acţiona ca un antibiotic. Prezentare. Pentru a nu-i fi afectate calităţile. Frunzele ceaiului chinezesc sunt consistente. excitante – o adevărată contradicţie rezolvată. La maturitate. uneori chiar mai mult. în aproape toate zonele tropicale și subtropicale. Poate atinge înălţimea de un metru. Fructul este o nuculă brun-cenușie. influenţă relaxantă asupra organelor interne și a mușchilor în general. în afecţiuni ale căilor respiratorii – astm. poate fi întâlnit în mari culturi. diuretice. înaltă de aproape un metru. Prezentare. dar și medicinală. Cânepa Denumire știinţifică: Cannabis sativa. au frunzele ceaiului. existând plante de cânepă femele și plante de cânepă masculine. Substanţe active importante: canabinol. Ceaiul Denumire știinţifică: Thea sinensis (chinensis). Preparatele medicinale din cânepă au efecte sedative și de aceea sunt utilizate în terapii din domeniile neurologic și psihiatric. cătușnica are darul de a calma chiar și chinuitoarele dureri de dinţi sau de măsele. Se pare că unul dintre . netedă. Valoare alimentară. În prezent.26 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Cătușnica Denumirea știinţifică: Nepeta cataria. Preparatele din cânepă au. Cătușnica este. smălţuit. reprezentativ fiind ceaiul chinezesc. fiind folosită în vechime pentru revigorarea vieţii de cuplu. Deși cunoscută ca un excitant. sunt grupate în inflorescenţe asemănătoare cu un spic. Potrivit cercetărilor. pentru tratamente prezintă interes partea aeriană a plantei. În mod ciudat. deosebit de expresive. Pentru terapii. Florile. iată. Preparatul care se obţine este o infuzie – binecunoscutul ceai. originar din China. Ceaiul face parte din familia theaceelor. sunt mari și au culoarea albă. ca formă și desen al nervurilor. oarecum asemănătoare. Datorită acestor proprietăţi. emfizem. frunzele de cătușnică vor fi mestecate precum guma. precum și acţiune analgezică. Desigur. cu marginea crestată. asemănătoare cu o mică rolă de rulment. acţiune medicinală semnificativă are tetrahidrocanabinolul. Se folosește și pentru combaterea tusei. Cercetări recente arată că unii dintre compușii cei mai importanţi ai ceaiului sunt polifenolii. canabidiol. totodată. Frunzele. cătușnica are proprietăţi calmante. de culoare galben-verzuie. cafeină. Substanţe active importante: teofilină. preparatele din cânepă sunt folosite în afecţiuni gastrice grave (cancere). Pentru medicaţie. În acest caz. Prezentare. mai ales a tusei convulsive și a tusei tabagice. un antispastic și un regulator al activităţii gastro-intestinale. mai ales flavonele și catehinele. fiind o plantă aromatică. în ulcere gastrice. preparatele din cânepă pot crea dependenţă și pot avea urmări grave asupra sănătăţii. Răspândește un miros specific. tulpina de cânepă este total lemnificată. P și B2. tanin. au formă ovală și sunt ușor crestate. Rolul de excitant al aceste plante este cunoscut de multă vreme în medicina populară. Se obţin extracte și se prepară tincturi.

oboseală. Întrebuinţări. Substanţe active importante. Prezentare. tinctură. pe marginea drumurilor. zaharuri. Decoctul de tulpină. Nu trebuie uitat nici faptul că preparatul de ceai contribuie și la o digestie ușoară. Ceapa înflorește în lunile iulie și august.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 27 cele mai interesante efecte ale ceaiului ţine de capacitatea sa de a reduce colesterolul și. puternică. Cerenţelul este o plantă zveltă. în care se găsesc seminţele de culoare neagră. B2 și C. în prezent. dar mai ales rădăcina. Vestit pentru calităţile sale medicinale este și ceaiul de Java sau ortosifonul (Orthosiphon stamineus). printre altele. Florile de ceapă sunt mici. în boli ale rinichilor. Diuretic puternic – calitate importantă și de luat în seamă de către cei care n-au voie să consume sare – prin consum de ceapă se elimină sarea din organism. Are și efecte analgezice. radicalii liberi acţionează ca agenţi cancerigeni. precum și în structurile musculare ale organismului. aparţinând familiei rozaceelor. ceapa este recomandată în boli pulmonare și în prevenirea accidentelor vasculare (este un anticoagulant activ). macerat. și riscul de boli cardiovasculare. contribuind. dar mai ales cel de rădăcină de cerenţel are proprietăţi excitante și astringente. Cerenţelul poate fi întâlnit la marginea pădurilor. nu se va lua niciodată o doză prea mare. prezentându-se ca niște mici capitule. Ca plantă medicinală. ale vezicii și căilor urinare. apăsător. în mod decisiv. ceaiul este indicat și în bolile respiratorii sau în suferinţe ale rinichiului. călţunul doamnei. vitaminele A. amigdalite. pe maidanele unde cresc bălării. motivând. După cum se știe. grăsimile rele. Este cunoscută ca fiind un foarte bun tonic. Ceapa are efecte benefice și în ciroza hepatică. tanin. scutind organismul de o serie întreagă de eforturi și disfuncţionalităţi. Numeroși specialiști echivalează efectele ceaiului cu cele ale cafelei. Se spune despre ceapă că este o garanţie a longevităţii. Prezentare. Datorită teofilinei. Cerenţelul Denumire știinţifică: Geum urbanum. precum și disulfură de alil și propil. determină o mai bună activitate la nivelul sistemului nervos central. Întrebuinţări. albe-gălbui. Consumarea ceaiului chinezesc (sau rusesc). o enzimă. infuzie. dispuse grupat. zaharuri. Este un bun dezinfectant și un calmant intestinal activ. face parte din familia liliaceelor. Denumiri populare: ridichioară. B1. menstre cu dureri. cu o tulpină dreaptă și un bulb. epuizare fizică și nervoasă). deci. colesterolul. De remarcat faptul că și acest ceai reduce colesterolul. acţiunea bactericidă fiind puternică. la gătit. Fructul este o capsulă. Este o plantă bienală. abcese dentare. Substanţe active importante. De asemenea. De asemenea. în pleurezii. cu miros specific. semnificativă. gingivite sângerânde. cu proprietăţi antiinfecţioase. Ceapa conţine enzime. Rădăcina de cerenţel conţine o substanţă numită eugenol. în tratarea leziunilor bucale. cuișoriţă. Se spune că un consum zilnic de ceapă (nici o masă fără ceapă!) preîntâmpină apariţia cancerului. plăgi. Ceapa Denumire știinţifică: Allium cepa. insuficienţă hepatică. Ceaiul de Java sau ortosifonul este utilizat. efectele de dependenţă ce pot apărea în condiţiile unui consum mare și îndelungat de ceai chinezesc sau rusesc. hemostatice. el putând produce iritaţii gastro-intestinale. Are flori galbene. astfel. polifenolii din ceai distrug radicalii liberi din organism. ulei volatil. un ceai verde ai cărui compuși sunt total diferiţi de ai ceaiului „clasic”. plasate în partea de sus a plantei. al scoarţei cerebrale. gumirezină. Se prepară sub formă de decoct. la fel de diferite fiind și afecţiunile în care este benefic (acesta fiind recomandat în reumatism. amidon. litiaze renale. Proprietăţile sale diuretice accentuate îl fac foarte util și în curele de slăbire. minerale esenţiale. pe taluzuri. Decoctul de cerenţel se ia cu precauţie. reducând riscul de cancer. Astfel. pulbere. cerenţelul este folosit pentru tratamente în enterite infecţioase. Ceapa – una dintre cele mai cunoscute plante din casa și de pe lângă casa omului. celulita. Uleiul de cerenţel degajă un plăcut parfum de garoafă. ceapa se cultivă. la eliminarea apei din ţesuturi. grăsimi. obezitate. Pentru uz medicinal se recoltează tulpina aflată în plin proces de vegetaţie. floarea mândrei. în acest caz fiind respins de . în toată lumea. antiseptice. Originară din Asia. binecunoscutul bulb pe care-l folosim în bucătărie. prin tradiţie. Fructele sunt niște achene.

Florile. Substanţe active importante: chinină. detoxifiante. pipărus. infuzie. în medicina naturistă – ca stimulent al secreţiilor gastrice. Chili / Arborele de Chili Denumire știinţifică: Prunus boldus. fiind utilizată în combaterea unei afecţiuni grave – frigurile (paludismul. revigorante. Tot cu ceaiurile de chimen se stimulează și lactaţia la femeile care alăptează. din care se prepară infuzie. mixturi. Întrebuinţări. De asemenea. sedative. berii. Seminţele de chimen sunt foarte bogate în ulei eteric (circa 3%). extractul de cerenţel sau. Denumiri populare: secărică. cataplasme. Utilizarea chininei . chinidină. sunt dispuse sub formă de umbelă. Chimenul are și o intensă acţiune diuretică. Chimenul este o plantă cultivată. În prezent. a cistitelor. Înălţimea acestei plante – până la un metru.28 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC organism. Cu preparatele din seminţe de chimen se tratează colicii gastrici. cașete. extracte fluide. chincomidină. Chimenul Denumirea știinţifică: Carum carvi. Prezentare. extract. Prezentare. Arborele de Chili este o plantă exotică. decoct. Substanţe active importante. malaria). Sunt recomandate în boli de ficat și bilă. infuzie. Este o erbacee și face parte din familia umbeliferelor. fiind întâlnit în marile masive vegetale din America de Sud. Întrebuinţări. având rol de reechilibrare în ceea ce privește funcţionarea acestor organe. Prezentare. Cândva. bronșitele. Chinina a fost și este un leac deosebit de important. tincturi. rachiului de fructe sau în producerea apei de gură. cum ar fi ciclurile întârziate sau amenoreea. Chimenul este utilizat în trei domenii: bucătărie – în calitate de condiment. săruri minerale. Preparatele de cerenţel au contraindicaţii în cazul afecţiunilor cronice și renale. Din aceste seminţe se prepară decoct. Partea care conţine chinină este scoarţa. tulpina sau rădăcina de cerenţel erau folosite pentru a da aromă vinului. chimion. Preparatele din frunzele arborelui de Chili au proprietăţi depurative. în fâneţele de sub munte și în cele montane. arborele de chinină se găsește și în plantaţii. Întrebuinţări. dar are și efecte majore în ceea ce privește menţinerea igienei bucale. produs care nu numai că îndepărtează mirosurile neplăcute. blocajele secreţiilor bronhice. de tihna abdomenului omenesc. Valoarea terapeutică este dată de seminţele chimenului. Aparţine familiei rubiaceelor. obţinerea ei fiind relativ simplă: arborii sunt doborâţi și apoi se cojesc. dar se găsește și în flora spontană. tinctură. Substanţe active importante: doi compuși specifici – boldină și boldoglucină. enterocolitele. pulbere. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. pilule. Din seminţele de chimen se poate prepara și o apă de gură. chimenul poate fi întâlnit. pur și simplu. de culoare albă. macerat. de obicei. Se prepară pulbere. Chimenul este indicat și în demersurile pentru creșterea poftei de mâncare. tanin. fiind totodată și un agent cu acţiune carminativă (calmant al durerilor abdominale și reducerea deranjamentelor și a presiunii din abdomen). În flora spontană. Arborele de chinină crește în pădurea ecuatorială. chinconină. aria sa de cultură fiind extinsă și în alte zone cu climat ecuatorial. Chimenul este considerat a fi „direct răspunzător” de liniștea. Arborele de Chili este bogat în ulei esenţial. chimenul contribuie și la ușurarea unor suferinţe și dificultăţi ginecologice. bactericide. aparţinând de familia monimiaceelor. Chinina / Arborele de chinină Denumire știinţifică: Cinchona officinalis. Preparatele de Chili dau rezultate pozitive și în tratarea infecţiilor urinare. în industria băuturilor – datorită aromelor și compușilor săi.

Deci. în acest caz. Cercetări mai noi menţionează descoperirea de insulină în rădăcina de cicoare. Cândva. sub soarele verii. Denumire populară: cimbrișorul de câmp. cicoarea se întâlnește în fâneţe. decoctul de cicoare revigorează activitatea ficatului și a rinichiului. cimbrișorul însoţea busuiocul în grinda casei. Poate atinge o înălţime de 1. În flora spontană. andivă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 29 în terapii este. colină. astenii. Înflorește în lunile iulie. pe marginea drumurilor. efectele nu sunt de neglijat. atunci când planta ajunge la sfârșitul perioadei de vegetaţie. în alte locuri necultivate și în care cresc fel de fel de ierburi. Denumiri populare: floricică. având o acţiune antiinflamatoare intensă. Combate oboseala și mărește capacitatea de muncă. infecţiile grave. sub formă de tufe. inulină (un polizaharid). obţinându-se andivele. Cicoarea Denumirea știinţifică: Cichorium intybus. De notat. Din păcate. Cimbrișorul Denumirea știinţifică: Thymus vulgaris. convalescenţe. august. cât și în flora spontană. speranţe diabeticilor. În mod curent. Altfel spus. înălţimea acestor ramuri fiind de circa șapte centimetri. dar și în partea aeriană. fiind un bun vitaminizant și remineralizant. cu tulpină ramificată și rădăcină groasă. Florile sunt de culoare albastră. adevărate colonii ce răspândesc. este un bun agent laxativ și depurativ (curăţă organismul de toxine. cimbrișorul de fâneaţă. Părţile aeriene din plantă se recoltează în mai-iunie. Cicoarea se întâlnește atât în cultură. Chinina are efecte benefice. Frunzele cimbrișorului au miros plăcut. acestea fiind încă un argument în ceea ce privește succesul gastronomic al andivei. la combaterea infecţiilor și a paraziţilor. pietre la rinichi și la vezică. se găsește fosfor. regularizează digestia. Prin mușuroire. Cimbrișorul înflorește din iunie și până în septembrie. Cicoarea conţine un ulei volatil. la reducerea febrei. aromat. purifică sângele). litiaze. membră a familiei labiatelor. în activitatea lor de îngrijire . pentru aromatizarea unor mâncăruri. Din cimbrișor se prepară o infuzie. Crește în flora spontană – pe pajiști. Întrebuinţări. diabetul. cunoscute de foarte multă vreme. acnee). o contribuţie importantă având-o fosforul. cimbrul sălbatic. în rădăcina de cicoare. Planta are un pronunţat rizom târâtor. Cimbrișorul este un antiseptic redutabil. tanin. cimbrișorul de pajiște. Folosit la mâncăruri. însă. chinina contribuind la intensificarea activităţii digestive. dischinezia biliară. pe pășuni. pentru a asigura împreună o primenire a aerului în timpul iernii. Cicoarea de grădină (Cichorium endivia) este o plantă bienală de la care se consumă frunzele. Pentru aplicaţii în medicina naturistă se folosește toată planta. în aplicaţii dermatologice (furunculoze. Prezentare: Cimbrișorul este o plantă perenă. în afecţiuni precum tuberculoza. Totuși. rădăcina este folosită pentru producerea surogatului de cafea numit cicoare. fiind o reprezentantă a familiei compozitelor. Este o plantă perenă. Se folosește și în bucătărie. Printre cele mai importante preparate medicinale obţinute din cicoare se numără decoctul. cicoarea se folosește în tratamente privind hepatita cronică. Alte varietăţi ale arborelui de chinină: Cinchona calisaya și Cinchona succirubra. digestie leneșă. septembrie. contribuie la fluidizarea circuitului gastric. și faptul că andivele sunt indicate de naturiști în alimentaţia copiilor. desigur. Ca plantă medicinală. dar și ca infuzie. iar rădăcinile toamna. inclusiv rădăcina. andivie. mireasma sa persistentă fiind un calmant. fapt ce dă o nouă dimensiune utilizării acestei plante în medicina naturistă și. Întrebuinţări. frunzele de la baza tulpinii se îngroașă și-și pierd clorofila. afecţiuni cardiace. andiva – considerată un produs alimentar de înaltă clasă – nu are calităţile terapeutice ale suratei sale sălbatice. Prezentare. produce diureză. se recoltează partea aeriană a plantei și se usucă. înlesnește respiraţia și are acţiune tonică asupra întregului organism. Pe lângă acești compuși.20 metri. Este recomandată și în anemii. constipaţia cronică. mult mai largă. dar și compuși amari. de pe care se ridică ramuri. Cimbrișorul este întrebuinţat și de apicultori. Ramurile au flori în partea superioară. Substanţe active importante. în anemii. infecţii urinare. Tonic general bun. o aromă unică și agreabilă. Pentru utilizări în scopuri medicinale. andivele nu sunt altceva decât muguri și frunze ce provin de la cicoarea de grădină.

Substanţe active importante: ulei eteric. coaja și frunzele. Întrebuinţări. Tot dr. excepţional rol am putea spune. Se utilizează cu succes și în tonifierea părului. Mai este folosit. Cireșul și Vișinul Denumiri știinţifice: Cerasus avium (Cireșul). din care se prepară un decoct. Pentru uz medicinal se recoltează codiţele de vișine și de cireșe. Combate febra și acţionează și ca sedativ. cât și vișinul – pomi fructiferi binecunoscuţi – fac parte din aceeași familie de plante – rozaceele. mai ales în cele aflate în zone calcaroase. Reinhardt propune și o reţetă: decoctul necesar tratamentului cu cimișir se face din 30 de g rădăcină sau 50 g frunze uscate (dacă frunzele sunt verzi. tratamentul se va întrerupe. crește bine în locurile cu lumină puternică. în combaterea anemiilor de primăvară. Prunus cerasus (Vișinul). medicul. este în blocarea cancerului. tanin și mai ales o substanţă rară – buxenina. rășină. iarba cucului. și ca arbust decorativ. roșie sau portocalie. Nu prea înalt (maximum șapte metri). mai fragedă și cu flori. cineol. doar partea superioară a plantei. În orice caz. culoarea lor fiind. înaltă de 10 – 15 cm. decoct sau tinctură. În scopul obţinerii de preparate foarte puternice se culege. cimișirul este folosit ca remediu în afecţiunile bilei. Se beau trei cești de ceai în fiecare zi. a anorexiei. Prin tradiţie. Florile sale sunt foarte mici. Decoctul de codiţe de vișin sau de cireș (sau în amestec) este . Pentru terapii obișnuite se recoltează toată planta. carvacrol. Prezentare. Substanţe active importante: derivaţi flavonici. Potrivit dr. precum și un expectorant deosebit de activ. Chiar și frunzele acestui venerabil sunt deosebite. Asemenea cimbrișorului. Are efecte în astmul bronșic. în timp ce vișinul rar trece de 10 metri. ci că așa îi este felul. în afecţiuni cum ar fi: sciatica. trebuie să știţi că el nu vestește toamna. Denumiri populare: lămâioară. cu succes. cimișirul este un arbust întâlnit în păduri. Cimbrul de cultură este un agent antiseptic și antispastic (cu efecte notabile în reglarea activităţii stomacale și intestinale). Alexander Reinhardt. care este un alcaloid. dacă veţi întâlni în pădure un asemenea arbust. Contribuie la revigorarea coardelor vocale. Crește în tufe. adică nu sunt întotdeauna verzi. Rolul cel mai important al acestei plante medicinale. la administrarea unui asemenea tratament se va consulta. Din acestea se prepară infuzie. în primul rând). faptul acesta a fost dovedit în laborator. Întrebuinţări. tuse. fără a se depăși doza – tratamentul putând deveni toxic. Valenţe terapeutice au rădăcinile. Este folositor și în terapii privind ficatul. însă. Prezentare. Cimișirul este folosit. în nuanţe roz sau violet. în prealabil. uneori. Atât cireșul. dischinezii biliare. tanin și mai ales săruri de potasiu. Ceaiul pe bază de cimișir este recomandat pentru combaterea asteniei de primăvară. Substanţe active importante: vitamine (vitamina C. Dacă apar semne de toxicitate chiar și cazul în care se beau doar trei cești de ceai de cimișir. inflorescenţa fiind oarecum asemănătoare cu un spic. Cimbrul de cultură este o erbacee anuală. compuși amari. care se adaugă la un litru de apă. Deci. fiind reluat peste un anumit timp cu doze mai mici. dezvoltarea celulelor canceroase poate fi oprită. dar și în tratamentul împotriva viermilor intestinali. Prezentare. Este una dintre cele mai longevive plante. Cimișirul face parte din familia celastraceelor. Datorită buxeninei. DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Cimbrul de cultură Denumirea știinţifică: Satureja hortensis. se pun 80 g). uneori. timol. precum și în menţinerea igienei bucale. Cimișirul Denumire știinţifică: Buxus sempervirens. enterocolite. Poate trăi până la 600 de ani.30 a albinelor. Întrebuinţări. reumatismul. Cireșul poate ajunge până la 12 metri înălţime. lămâiţă.

care sunt moi. Frunzele sunt de mari dimensiuni. în zonele unde au fost construcţii. Efecte medicinale. Datorită importanţei sale medicinale. cu ţepi moi. pe pajiști. peste care se toarnă miere sau un sirop. cel mai cunoscut și tentant produs fiind salata de flori de ciuboţica cucului. anglicea. în jur de 25 – 30 cm lungime și 20 – 25 cm lăţime. Ciuboţica cucului crește în zonele de stepă. Ciumăfaia este o plantă foarte toxică și de aceea se impune mare atenţie în . Cu pulberea de ciumăfaie se pot face și inhalaţii. preparatul din ciuboţica cucului este eficient în tratarea afecţiunilor pulmonare. Valoare are nu numai lemnul său. este indicat și în afecţiuni cum ar fi diareea. din care se prepară prafuri. enzime. neplăcut. au și fructele ca atare. vitamina C. au formă de pâlnie. Rădăcina giumăfaiei este foarte dezvoltată (între 30 și 50 centimetri lungime și între doi și cinci centimetri grosime). Ciuboţica cucului Denumire știinţifică: Primula veris (= officinalis). iar în vârful fiecărei ramuri apare o floare. Ciumăfaia crește în flora spontană. Denumiri populare: ţâţa vacii. Părţile cu importanţă medicinală sunt frunzele. Ciumăfaia Denumire știinţifică: Datura stramonium. Ciumăfaia este o erbacee anuală. rădăcini albe. Tulpina se ramifică. Denumire populară: laur. Ciumăfaia înflorește în partea a doua a verii. în luminișuri. florile de ciuboţica cucului se pun în camera de dormit. deosebită). Atenţie! Folosit în cantităţi mari. comprese. Prezentare. Este vorba. tincturi. tulpină cu o înălţime de maximum 20 cm. infuzie. totodată. fluidizând mucoasele de pe căile respiratorii. albe. la marginea platformelor de gunoi. ci și pentru menţinerea unei stări generale bune. mai ales prin locurile părăsite. ţâţa oii. se fac comprese și poţiuni expectorante. Aparţine familiei solanaceelor. ceaiul de ciuboţica cucului poate produce iritaţii ale tubului digestiv și chiar vomă. vișinul turcesc sau mahalebul face și el parte din familia rozaceelor. Înrudit cu vișinul comun. de asemenea. care sunt folosite drept condiment (au o aromă puternică. cu bune efecte în sistemul digestiv. tonic. Ciuboţica cucului înflorește în aprilie și mai. cu un rizom viguros. pe maidane. desigur nu de amploarea celor pe care le au codiţele. ci și frunzele. varianta cultivată fiind ceva mai dezvoltată decât cea din flora spontană. Acest ceai este recomandat pentru reglarea activităţii intestinale. Din părţile medicinale ale acestei plante se prepară decoct. Substanţe active importante: saponozidele. reduce febra și ajută la eliminarea toxinelor. iar florile. Au valoare medicinală și frunzele. ţigări antiastmatice. Preparatele din ciuboţica cucului sunt utilizate și în afecţiuni ale rinichiului și ale stomacului (mai ales în cazul contracţiilor acestuia pe fond nervos). Pentru terapii se recoltează florile și rizomii. Cu ciuboţica cucului se combate și tusea uscată. Totodată. asemănătoare cu fructul castanului sălbatic. dar plăcut. efecte asupra nervilor. bolăndariţă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 31 bun pentru tratamente în bolile de rinichi. Cele mai cunoscute și mai utilizate preparate din ciuboţica cucului sunt infuzia și decoctul. Florile sunt galbene. calciu. inclusiv prin relaxarea și fluidizarea compușilor din aparatul respirator. Ciuboţica cucului este întrebuinţată și în alimentaţia naturistă. Fructul este o capsulă ovoidală. cu tot cu rădăcini. diferite extracte. îngroșate și bogate în vitamina C. însă. precum și sâmburii de vișine și cireșe. Prezentare. fiind. un diuretic activ. Ciuboţica cucului are. De asemenea. pielita. florile și seminţele. potasiu. despre două plante perene. la deal și munte. Ceaiul de codiţe de vișin și de cireș poate fi consumat. întreaga plantă de ciumăfaie are un miros specific. pe fâneţe. siropuri. prin iulie-august. Primula elatior. este un bun expectorant. Sub formă de decoct. Ambele fac parte din familia primulaceelor. cistita. ciumăfaia poate fi întâlnită și în cultură separată. de fapt. dispuse sub formă de umbelă și au un miros abia perceptibil. pentru a favoriza un somn profund și odihnitor. cu o înălţime la maturitate de până la doi metri. Primăvara. Întrebuinţări. pielonefrita. nu numai pentru a ameliora o afecţiune sau alta.

Dintre fructele de pădure. În mod obișnuit. tufărișuri. Coacăzul negru înflorește în aprilie-mai. Acest arbust. Coacăzul auriu. apoi guanidina. și atât de neplăcut mirositoare. Substanţe active importante: hiosciamina. iar fructele – niște boabe negre cu puncte galbene – se culeg în a doua parte a verii. Pentru uz medicinal se culeg nu numai fructele. de epuizare nervoasă. guta. Denumire populară: pomușor. extracte care se administrează sub formă de picături. Inflorescenţa grupează între cinci și 10 flori verzi-gălbui la exterior și roșiatice în profunzime. nu prea pretenţios din punct de vedere al climei. artrita. emulsină. să fie foarte căutată. crește atât la munte. aparţinând familiei saxifragaceelor. astmul pe fond nervos. chiar și în frunze. Fructele acestui arbust sunt gălbui și au. atropina și scopolamina sunt substanţe foarte importante pentru industria farmaceutică. livezilor. pectină. Fructul de coacăz roșu are aproape aceleași proprietăţi ca și coacăzele aurii sau negre. Arbustul de coacăz negru. Ciumăreaua este o plantă medicinală importantă. Aparţine familiei leguminoaselor. stările de agitaţie. apoi potasiu. Tulpina este dreaptă și puternic ramificată. nevralgiile. în liziere. Florile. cum ar fi reumatismul. Acţionează cu succes și în calmarea spasmelor. Coacăzul negru Denumirea știinţifică: Ribes nigrum. Coacăzul roșu. scopolamina. Denumire populară: scrântitoare. Pentru alimentaţia curentă sau pentru bucătărie se recoltează fructele. în părţile joase ale terenurilor virane. Datorită efectelor galactagoge (de sporire de cantităţii de lapte). viermi intestinali. fiind. calciu. Prezentare. Ciumăreaua poate fi folosită și ca plantă furajeră. Se prepară infuzie. Ciumăreaua este o erbacee perenă. totuși. tinctură. Întrebuinţări. din care se prepară infuzie. Substanţe active importante: vitamina C – în cantitate foarte mare. solului și precipitaţiilor. dispuse în raceme. care sunt dispuse în ciorchini. ci și frunzele. fiind mai apropiat ca valoare terapeutică de coacăzele . o mare valoare alimentară și terapeutică. au culoare liliachie. Tulpinile îi sunt ramificate. acidul pipecolinic. afecţiunile ficatului. fapt ce face ca această plantă atât de toxică. Ciumăreaua Denumire știinţifică: Galega officinalis. Întrebuinţări. Coacăzul negru este folosit în tratarea unor boli cronice. Hiosciamina. Compusul cu rol hipoglicemiant este galegina. Printre afecţiunile tratate cu preparate de ciumăfaie se numără boala Parkinson. coacăzele negre sunt printre cele mai apreciate. Preparatele pe bază de ciumăfaie pot fi utilizate ca agenţi sedativi pentru sistemul nervos central. Ciumăreaua înflorește pe toată perioada verii. ciumăreaua are două calităţi deosebite: este galactagogă (stimulează secreţia laptelui la femeile care alăptează) și are. întâlnită atât în flora spontană. ciumăreaua poate fi întâlnită mai ales în zone cu umezeală. în șanţuri și în vegetaţia de pe marginea apelor. Compusul numit scopolamină este eficient în combaterea răului de mare. Din punct de vedere medicinal. cât și în zonele mai joase. atropina. totodată. Pentru uz medicinal se recoltează planta în întregul ei. Fructul acestei plante este o păstaie. Substanţe active importante: alcaloidul specific numit galegină. Întrebuinţări. În flora spontană. extract fluid. în caz de lipsă de minerale sau lipsă de poftă de mâncare. toxică pentru oi. importante efecte hipoglicemiante (antidiabetică). dar și decoct. cât și sub formă de culturi. magneziu. dar și în tratamente menite să revigoreze întregul organism în caz de oboseală mare. De asemenea. în constipaţie. are o înălţime de până la doi metri. luteolina. iar la maturitate se lemnifică. sunt indicate în inflamaţii digestive și urinare. ciumăreaua crește sub forma unor tufe cu înălţimea de circa un metru. pășunilor.32 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC utilizarea ei. Prezentare. poţiuni. Printre altele. extrasele de ciumăfaie sunt folosite și în chirurgie și oftalmologie. la rându-le. poate fi folosită și în zootehnie. care se găsește în seminţele de ciumărea. Alte afecţiuni în care este indicată ciumăreaua: epilepsie.

Planta aceasta prezintă o alcătuire deosebită: are două tipuri de tulpini. Prezentare. Coada calului este o ferigă ce aparţine familiei equisetaceelor. Făcând parte din familia compozitelor. abia mai târziu apar frunzele verzi. Preparatele medicinale din coada calului sunt. anemie. florile fiind dispuse într-o inflorescenţă micuţă. 33 Coada calului Denumirea știinţifică: Equisetum arvense. zolotnic. Denumiri populare: iarba gâștii. în formă de ace. una fertilă. Preparatele din coada calului au efecte antiseptice și contribuie la reducerea acidităţii gastrice. Prezentare. enterocolite. . Substanţe active importante: ulei eteric. Coada racului Denumirea știinţifică: Potentilla anserina. speciile de coada șoricelului au frunze păroase. hipermenoree. putând fi culeasă de pe fâneţe. care asimilează și are culoarea verde. gută. antisudorifice și hemostatice. cozile frunzelor și rădăcinile. sorocină. la marginea pădurilor. de asemenea. dintre care menţionăm: brădișor. Denumiri populare. galbene.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC aurii. analgezic. Denumiri populare: iarba oilor. ea putând fi confundată cu alte trei specii. ulceraţii cutanate – fiind astringent. totodată. roz sau chiar roșiatic. substanţe amare. Decoctul (ceaiul) de coada calului se bea în caz de anemii. Valoroase pentru aplicaţii medicinale sunt tulpinile verzi (sterile). argintică. leucoree. antiseptic. Înălţimea – până la 70 cm. Coada calului crește mai ales în zona de deal. Coada șoricelului este foarte frecventă în flora spontană din România. Întrebuinţări. tincturi. un agent important în tratarea afecţiunilor renale și a infecţiilor urinare. pe fâneţe umede. Plantă erbacee – din familia rozaceelor – cu flori mari. ulei eteric. Din coada calului se prepară decocturi. potrivit tradiţiei românești. pulberi medicinale. Întrebuinţări. Uneori. Substanţe active importante: săruri de potasiu. Coada șoricelului Denumire știinţifică: Achillea millefolium. Sunt recunoscute. bronhodilatatoare. precum și pentru întărirea unghiilor. Marele specialist Jean Valnet susţine că pentru terapiile cu preparate din această plantă sunt mai indicate frunzele și florile. care sunt toxice. Prezentare. putându-se utiliza și în cazul unor afecţiuni cardiace. barba ursului. florile fiind. inflamaţii gingivale. În orice caz. care apare în lunile aprilie și mai și care produce sporii – și alta sterilă. Primăvara. antispastic. flavone. tulpinile acestei plante au culoarea roșu spre brun și seamănă cu o coadă de cal. dar mai ales cozile frunzelor. Decoctul de coada racului are efecte pozitive într-o gamă foarte largă de afecţiuni – artrite. Extractul de coada racului conţine și alţi compuși. Unii specialiști recomandă utilizarea preparatelor din feriga numită coada calului chiar și în prevenirea cariilor. Decoctul preparat din coada racului nu se ia pe nemâncate și nu este indicat pentru cei suferinzi de afecţiuni cronice renale și hepatice. părul porcului. Mulţimea denumirilor demonstrează că este foarte cunoscută și că oamenii o caută și o utilizează. brădăţel. bronșite. reumatism. pajiști. pe marginea drumurilor. în mod obișnuit. bioxid de siliciu. diaree. hemostatic. deocamdată necunoscuţi. de pe marginea drumurilor. de culoare albă. Sub acest nume sunt cuprinse mai multe specii de erbacee perene medicinale. pe marginea apelor. florile de coada șoricelului pot fi colorate și în gălbui. Coada șoricelului înflorește în lunile iunie-iulie. ulcer gastric. dismenoree. trebuie reţinut faptul că specia medicinală. antiinflamator. terenuri virane. coada mânzului. este feriga ale cărei ramificaţii sunt pline la interior. Cunoscătorii recomandă atenţie în recoltarea acestei plante. tanin. deci cea care ne interesează. spasmolitic. proprietăţile lor diuretice și remineralizante. Această plantă are nu mai puţin de șapte denumiri populare. Au valoare medicinală.

dar și prin frunzele mari. puternice. Chiar și o simplă citire a listei compușilor acestei plante ne dă o idee despre importanţa ei în terapii. Coada zmeului poate fi folosită pentru combaterea urzicăturilor. Ca plantă medicinală nu are o importanţă deosebită. poate. antispasmodică. Substanţe active importante. al altor deranjamente stomacale și intestinale. înlătură senzaţia de oboseală. lucioase. atunci când acestea sunt complet înflorite. decoct. Coca este un arbust exotic de mici dimensiuni – maximum trei metri înălţime. Substanţe active importante. cicatrizantă. Coada șoricelului este stomahică. fiind un agent distructiv pentru organele vitale. Coada zmeului se remarcă prin rizomul foarte dezvoltat. tinctură. Cocaina. convulvină. acid acetic. Cândva. în cazul mușcăturilor de șarpe. Frunzele. a hemoroizilor. unguente. Întrebuinţări. Aceste frunze au valoare economică și medicinală. Coada șoricelului conţine mai multe uleiuri volatile. Preparatele din coada șoricelului contribuie semnificativ la reactivarea funcţiei hepatice. azulenă. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul. a plăgilor supurânde. suc. fructele fiind niște bobiţe roșii. reumatism. cocaina este considerată un drog periculos. în echilibrarea stării generale. fiind ascuţite la vârf. Fără drept de apel. Tulpina este târâtoare. rareori trecând de 35 cm. Coada zmeului face parte din familia araceelor. Preparatele din coada șoricelului conţin foarte multe substanţe active. coada șoricelului se utilizează sub formă de infuzie. supozitoare. Dimensiunile acestei plante sunt reduse. Întrebuinţări. în calmarea cefaleelor. Întrebuinţări. hemostatică. mușcăturilor de viespi sau albine. utilizarea ei intrând sub incidenţa legii. antiinflamatoare. consistente. în dureri de cap. ecgonină. una dintre cele mai complexe plante în ceea ce privește compoziţia (cel puţin 12 constituenţi descoperiţi până în prezent). Preparatele din coada șoricelului au efecte pozitive însemnate și în cazul în care se combină cu preparate din alte plante medicinale. Substanţe active importante: cocaină. vezicaţiilor. alcool etilic. În prezent. gută. peţiolate. . desigur în cantităţi adecvate. dar se bănuiește că ar conţine alcaloizi. În aplicaţii medicale externe. Cercetări mai noi arată că această plantă este utilă și în reglarea tensiunii arteriale. achileină. cu aplicaţii interne și externe. Este folosită. Creează dependenţă. antiseptică. Coada zmeului Denumire știinţifică: Calla palustris. Coada zmeului este o plantă iubitoare de mare umezeală și de aceea poate fi întâlnită în mlaștini și în ape stătătoare sau lin curgătoare. enterocolitelor. consumatorii de cocaină se ruinează fizic și psihic. Coca Denumire știinţifică: Erythroxylon coca.34 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pentru aplicaţii medicinale pe bază de coada șoricelului se recoltează inflorescenţele. acid valerianic. iritaţiilor pielii. alcool metilic și chiar substanţe cu efect antibiotic. Tulpina – dezvoltată și foarte ramificată. Coada zmeului este o plantă puţin studiată. coada șoricelului fiind. Prezentare. acid formic. De remarcat faptul că preparatele din coada șoricelului sunt un antiseptic tot atât de bun cât și mușeţelul. această plantă era folosită ca antivenin. bronhodilatatoare. precum și senzaţia de foame. care are gust acru și este toxic. mai ales în plan nervos. au formă ovală. Prezentare. sirop. Cocaina este un produs nociv. Specialiștii recomandă tratamentul cu coada șoricelului îndeosebi în cazul gastritelor. principalul extract din frunzele de coca. Din coada șoricelului se prepară o întreagă gamă de produse medicinale: infuzie. preparatele din coada șoricelului contribuie la tratarea abceselor dentare. Înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. a ulcerului varicos și a arsurilor. De obicei.

Cola este un arbore exotic ce poate ajunge până la 15 metri înălţime. extract fluid. precum și substanţa specifică numită colatină. Crește în zonele tropicale și aparţine familiei sterculiaceelor. Asia. Din nucile de cola se prepară chiar și un vin. Planta numită colăceii babei este bienală sau perenă și face parte din familia malvaceelor. teofilină. o stare generală de bine. garduri. Ca semn distinctiv. destul de comună în flora din România. teobromină. Cola nitida. Rădăcina acestei plante este puternică. un arbore simbol pentru zonele tropicale din Africa. tulpinile fiind păroase. vârfurile cu flori și frunzele. din seminţele din nucile de cola se prepară. are un smoc de frunze uriașe în vârf. De menţionat faptul că substanţele precum cafeina. glicerină. Multe dintre aceste substanţe se găsesc în uleiul de nucă de cocos. Prezentare. fosfor. Potrivit tradiţiei. așa cum fac indigenii. asemenea cafelei. În flora spontană poate fi găsită în locuri bătătorite. Colăceii babei Denumire știinţifică: Malva silvestris. tinctură. Cola verticillata. Întrebuinţări. proteină. de trei – cinci metri lungime fiecare. caproic). Nuca de cocos nu are numai valoare alimentară obișnuită. Cocotierul este un arbore a cărui înălţime poate ajunge până la 25 de metri. fără îndoială. cardiac și muscular. Au. în boli de inimă. Astfel. roșu spre violaceu. Pentru combaterea unor anumite afecţiuni se prepară cataplasme sau un extract fluid. pe zonele drumurilor. pe lângă drumuri. ca orice fruct. Din colăceii babei se prepară. Cocotierul este. Planta. nalbă de pădure.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 35 Cocotierul Denumire știinţifică: Cocos nucifera. Cola face poftă de mâncare și ușurează suferinţele în gripă. înflorește toată vara și o bună bucată de toamnă. Fructul său este nuca de cocos. mai ales în timpul maximei înfloriri. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile. Prezentare. ci și valoare medicinală. acizi (lauric. Prezentare. sunt astăzi baza unei mari industrii – industria răcoritoarelor. Florile sunt mari și au o culoare plăcută. în afecţiuni pulmonare. decoct. în căderi fizice și mai ales psihice. în mod obișnuit. America. Substanţe active importante: glucoză. Seminţele mai pot fi sfărâmate și apoi consumate. colină. asigurând organismului echilibru digestiv. pulbere. cola ar fi și un afrodiziac garantat. Asemenea cafelei. din iunie și până în octombrie. consumate dintotdeauna de către băștinași pentru efectul lor stimulant. teobromină și teofilină apar și în cafea sau ceai. De unde și convingerea potrivit căreia nucile. Australia. care prin rafinare și dezodorizare devine unt de cocoș. ce poate fi consumat fără pericol chiar și în caz de hipercolesterolemie (nivelul crescut al colesterolului în sânge). Nutriţioniștii scot în evidenţă caracterul foarte asimilabil al untului de cocos. Această nalbă se . Cola Denumire știinţifică: Cola acuminata. Aceste nuci. Poate fi și cultivată. palmitic. în mod curent. Fructele acestui arbore sunt niște nuci de culoare albă sau roșie. și proprietăţi laxative și depurative. Cea mai importantă calitate a preparatelor pe bază de cola – acestea sunt un tonic al sistemului nervos central și creează. Întrebuinţări. Uneori se recoltează și planta întreagă. seminţele. tanin. Substanţe active importante: cafeină. au și proprietăţi diuretice. ceai antigripal și antitusiv. Preparatele de cola sunt un bun tonic nervos. Frunzele au formă de rinichi și cuprind mai mulţi lobi. iar nucile sau frunzele se pot mesteca. Poate crește până la 1. cărnoasă. butiric. cunoscute sub numele de nuci de cola. frunzele și preparatele de cola constituie un element important în sporirea apetitului sexual. Denumiri populare: nalbă sălbatică. un compus sub formă solidă în partea dinspre coajă și sub formă lichidă în interior. care conţine laptele de cocos. precum și o bună funcţionare la nivel de asimilaţie și eliminare. chiar prin pășuni sau în culturile de cartofi și de sfeclă mai puţin îngrijite. maximum șapte. Importante sunt însă și efectele pur medicinale ale preparatelor de cola.25 metri înălţime. Preparatele de cola sunt recomandate în astenii. oleic. fiind una dintre multele specii de nalbă. infuzie. fructoză. uleiuri. Laptele de cocos și untul de cocos sunt produse foarte nutritive. totodată. umblate. Malva rotundifolia. are culoare albă și este consistentă.

iazuri. Face parte din familia cornaceelor și este cunoscut pentru lemnul său foarte tare. fierte și chiar se macină. Florile de corn apar în martie. pucioasă. Are o tulpină puternică. Se cultivă pentru seminţe. Denumiri populare: piper alb. niște coarne. dispepsii digestive. colorate în alb sau roz. Având acţiune vermifugă. Coriandrul Denumire știinţifică: Coriandrum sativum. Poate ajunge până la înălţimea de un metru. acid citric și malic. Întrebuinţări. sunt dispuse în formă de rozetă. Cornul Denumire știinţifică: Cornus mas. Întrebuinţări. Întrebuinţări. Coriandrul este o plantă anuală care se cultivă. fiind folosite în cazul mușcăturilor de șerpi sau păianjeni. fructele de cornaci pot acţiona ca un adevărat antivenin. diuretice. substanţe minerale. 7. bronșită. Prezentare. balonări abdominale. tumori. rareori în aprilie. Cornaciul este o plantă de apă. se folosește în combaterea viermilor intestinali. Valoare medicinală au frunzele. enterocolite. Substanţe active importante: vitamina C. afte. obţinându-se o făină din care se face pâine. O analiză asupra conţinutul seminţelor de cornaci a dat următoarele rezultate: 52% amidon. Cornaciul Denumire știinţifică: Trapa natans. cu tulpini foarte lungi. mai ales în tratarea înţepăturilor de albină sau viespe. plus un complex de vitamine. astm. Coriandrul face parte din familia umbeliferelor. Substanţe active importante. calmante. plantă de cultură. afecţiuni urinare. Poate fi întâlnit în bălţi. Utilizate în terapii de urgenţă. de formă romboidală. Frunzele sunt ovale. Pentru nevoi medicinale se prepară o infuzie. O bună parte din frunze. Aplicaţiile medicinale sunt atât de uz intern. tanin. expectorante. cornaciul a devenit. locuri mlăștinoase cu lumină multă. un amestec de glucoză și levuloză. vaginite. . cât și extern. colite. amidon. în tufărișuri și chiar și în parcuri. Preparatele din colăceii babei au proprietăţi emoliente. coaja și fructele (coarnele). Substanţe active importante: uleiuri eterice.36 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC folosește și în salate (frunzele proaspete). ce pot ajunge până la patru metri. aspre. fiind foarte hrănitoare. Coriandrul este cunoscut și ca un bun tonic al sistemului nervos. De asemenea. pectine. Pentru preparate medicinale se recoltează fructele. Substanţe active importante: substanţele specifice numite malvină și malvidină. dar și în calmarea durerilor intestinale. cu întrebuinţări în vopsitoria textilă. Sunt cunoscute ceaiurile pectorale. Cornul crește în păduri. stomatite. 15% proteine. ca arbust de ornament. multe și de un galben foarte plăcut. Deoarece seminţele sunt bogate în elemente nutritive. Florile au o conformaţie specifică. Denumire populară: castanul de apă. Prezentare. Coriandrul este un foarte bun stimulator al activităţii stomacului și intestinelor (carminativ). în unele ţări.5% grăsimi. taninuri. fiind mici. roșii. se află sub apă. Cornaciul înflorește în lunile iulie și august. 3% zaharuri. gripă. aproape lemnoasă și flori sub formă de umbelă. fiind aplicat în tratarea lipsei de poftă de mâncare. de la nivelul apei și de deasupra apei. uneori. Celelalte frunze. care sunt tari și au niște prelungiri. Se consumă crude. precum și mucilagii. dar și câteva preparate expectorante. Lista de afecţiuni în care această plantă medicinală are efecte pozitive este destul de cuprinzătoare: faringită. dermatoze. pentru fructele gustoase. care pot fi utilizate în terapii sau în bucătărie și industrie. Seminţele de cornaci sunt comestibile. asemănătoare cu cea a unui adevărat arbore. Prezentare. pot fi folosite în tratamente antirabice (împotriva turbării) și antidiareice. laxative. Virtuţi medicinale are și sucul proaspăt. Cornul este un arbust cu o înălţime cuprinsă între patru și opt metri. statura sa fiind. precum și pentru faptul că la venirea primăverii este printre cei dintâi arbori care înflorește. eczeme. conţinând o încăpere plină cu aer.

Cornul secarei este o bogată surse de alcaloizi și. Prezentare. frigiditate. Coroniștea Denumire știinţifică: Coronilla varia. având acţiune antidiareică. ulei gras. margini de păduri. sunt drepte. cu mare atenţie. Cornul secarei apare în culturi aflate în preajma pădurilor. marmelade. Totodată. hipertensiune arterială. tulburări circulatorii. Au fost inventariate nu mai puţin de 22 de afecţiuni în care preparatele de cornul secarei au influenţe benefice. Această dezvoltare a ciupercii provoacă o boală a spicului. care sunt folosite în alimentaţie. extractele de cornul secarei intră în compoziţia multor medicamente (DH-Ergotoxin. în tufe. băuturi răcoritoare sau alcoolice. din acest motiv. întotdeauna. amine. Coroniștea este o erbacee perenă ce crește sub formă de tufă. De aceea. aglomerate. ergotamină. siropuri. fiind iubitoare de soluri și locuri calcaroase. Efecte pozitive ale cornului secarei s-au înregistrat și în unele afecţiuni canceroase. Cornul secarei Denumire știinţifică: Claviceps purpurea. Efecte asemănătoare au și fructele. Proprietăţile medicinale ale acestei plante sunt încă puţin studiate. de culoare brun-negricioasă sau violaceu-negricioasă. Întrebuinţări. Întrebuinţări. prin fâneţe. după cum îi spune și numele. În terapii. dovedindu-se și un bun sedativ. tanin. contribuie la ameliorarea suferinţelor cardiace. histamină. iar tulpinile. manevrarea acestei plante se va face. Florile au culoarea roz sau roz-alburiu. colină. Frunzele sunt compuse. dar și în industria farmaceutică. așa cum s-a spus. sub formă de infuzie. și în hipertiroidii. având și proprietăţi depurative. mai exact spus asupra arterelor. ergometrină. Face parte din familia leguminoaselor. Cornul secarei este toxic. datorită nevoilor farmaceutice mari.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 37 Întrebuinţări. dar și planta întreagă. compuși azotaţi. cu succes. Preparatele de cornul secarei au utilizări importante în ginecologie și obstetrică. Roiul principal al acestor preparate este acela de vasoconstrictor. Din fructele de corn se fac. Cofedoi. Crește în flora spontană de la munte. uterului. se formează culturi de secară infestate intenţionat cu această ciupercă. tahicardii. Prin urmare. tufărișuri. Denumire populară: pintenul secarei. Substanţe active importante: o glucozidă numită coronilină – specifică acestei plante. mai ales cele obţinute din frunze. distonii neuro-vegetative. Intoxicaţiile cu cornul secarei duc la o afecţiune gravă care se numește ergotism. migrene. Pentru uz medicinal se pot recolta florile. bronhiilor. Cornul secarei este o ciupercă ce se dezvoltă în ovarul diferitelor graminee și. acetilcolină. poieni. cornul secarei se utilizează în totalitate. pe spicele (florile) de secară. Substanţe active importante: ergotoxină. jeleuri. impotenţă sexuală. stomacului. pe spic apar niște diformităţi tari. precum și în zone cu umiditate peste medie. În prezent. Distonocalm și altele). Și. fiind utilizat în numeroase terapii medicinale. cu o nuanţă de violet.30 metri. Infuzia de frunze și coajă de corn reglează tractul gastro-intestinal și revigorează activitatea acestuia. . Coroniștea este și un bun laxativ. în mod tradiţional. Prezentare. Se folosesc. în lunile iulie și august. Coroniștea este considerată o plantă toxică. Se știe doar că decoctul făcut din tulpinile coroniștei poate fi extrem de toxic. Preparatele din corn de secară acţionează asupra organelor și ţesuturilor interne. acţionând ca o otravă mortală. Coroniștea înflorește în a doua parte a verii. alcamine. preparatele din corn și fructele de corn sunt utilizate în combaterea febrei. niște săculeţi alungiţi numiţi scleroţi. preparatele pe bază de coroniște. În condiţii prielnice ajunge la o înălţime de 1. mai ales. preparându-se sub formă de pulbere și extracte. ca orice plantă cu o asemenea structură chimică.

tinctură. în pădurile de foioase. rizomii. fiind utilizate în producerea unor medicamente sau de compuși ai unor medicamente. pe frunze. Înflorește din primăvară și până în toamnă. diuretică și antihidropică. Creţușca este o plantă meliferă bine cunoscută de apicultori. Creţușca înflorește în lunile iulie și august. . Crinul de pădure are proprietăţi diuretice. ajungând până la 1. emoliente. Crinul de pădure este o plantă perenă din familia liliaceelor. Planta (florile și rizomii) se utilizează de mult timp în medicina populară pentru tratarea diareilor. a sângerărilor. Se remarcă prin rizomi puternici și frunze palmat-lobate. Frunzele. de culoare galben-verzui. Substanţe active importante: taninuri. lacuri. acid salicilic. mlaștini. tulpinile aeriene fiind răsfirate. Preparatele pe bază de flori contribuie la calmarea durerilor provocate de reumatismul articular. frunzele. câte cinci – șase. niște picături roz pe care aceștia le numeau Apa Cerească. Este întrebuinţat și în tratamente privind reglarea ciclului menstrual și a întregii activităţi a sistemului genital feminin. din care se prepară infuzie. Fructul acestei plante este o capsulă ovoidală. pentru vindecarea înţepăturilor de insecte și a abceselor. Creţușca Denumire știinţifică: Filipendula ulmaria. adică rizomul. tonică. creţișoara Denumire știinţifică: Alchemilla vulgaris. extract fluid. Preparatele din creţușcă au efecte pozitive și în tratamentul scrofulozei. Se dezvoltă destul de mult. Infuzia de flori de creţușcă reduce febra. Crinul de pădure înflorește în lunile mai și iunie. pe pajiști. Cozile acestor frunze constituie materie primă și pentru industria farmaceutică. vanilină. este aproape pietroasă. Importanţă medicinală au florile și rizomii.20 metri înălţime. Creţișoara este o plantă bogată în taninuri și substanţe amare.38 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Creţișorul. dându-le acestor băuturi un parfum special. Infuzia de creţușcă este astringentă. indispensabile – ziceau ei – pentru fabricarea pietrei filosofale. infuzia de creţușcă este utilizată în producerea de bere și vin. Crinul de pădure este o plantă rară și preţioasă și. Florile și rizomii se pot utiliza și în stare proaspătă. cremă sedativă. uneori având nuanţe spre galben. Florile sunt roz. în fâneţe. revulsive. florile fiind. Întrebuinţări. sau se prelucrează pentru a se obţine decoct. În unele ţări. În Evul Mediu. sulf. La bază. heliotropină. albe. Întrebuinţări. florile fiind mici. Prezentare. calciu. spre mijlocul tulpinii. aparţinând familiei rozaceelor. roșii sau violete și sunt pătate cu un roșu aprins. Creţușca este o erbacee perenă. Prezentare. înguste. din care se fac cataplasme sau infuzie. Crinul de pădure crește în locuri umbroase și relativ umede. deoarece dimineaţa avea. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile și bulbul. pe grohotișuri. planta are un bulb ovoidal. glucozide. Planta preferă sol calcaros. Întrebuinţări. din familia rozaceelor. Substanţe active importante. Mierea obţinută de la florile acestei plante are calităţi terapeutice de excepţie. a calculilor renali. al gutei și al mușcăturilor de șarpe. în terenuri puternic frământate. Creţișoara este o plantă erbacee perenă. iazuri. Pentru practici medicinale se recoltează florile. Este răspândită mai ales în zona montană și submontană. Cel mai întrebuinţat preparat este infuzia. Tulpina subpământeană. cu o tulpină erectă și o înălţime de până la 1. de aceea. Importante din punct de vedere terapeutic sunt și cozile frunzelor de creţișoară. dar și cozile frunzelor. Prezentare. aplicându-se direct pe zona afectată. Crinul de pădure Denumire știinţifică: Lilium margaton.50 metri. alungite. Face parte din familia rozaceelor și crește până la 40 cm înălţime. sunt dispuse grupat. mulţi dintre compușii ei fiind încă necunoscuţi în momentul de faţă. precum și durerile generate de calculii renali și biliari. fier. utilizarea sa în tratamente naturiste nu este nicidecum indicată. Creţișoara crește în zonele montane și în regiunile de sub munte. această plantă se bucura de mare atenţie din partea alchimiștilor. de obicei. crescând în zonele umede.

tufa prafului de pușcă. în diverse spasme (tuse convulsivă. sau pun mâna pe lujeri. intestinale. Întrebuinţări. Datorită substanţelor pe care le conţine. Prezentare. Întrebuinţări. salbă moale. spasme esofagiene. planta fiind foarte toxică. tinctură din frunze sau din seminţe. Cucuta de apă este o erbacee perenă înaltă (ajunge până la doi metri). Tratamentele de cucută sunt indicate în catatonii (în cazuri de înţepenire. Cucuta de apă Denumire știinţifică: Cicuta virosa. Preparatele de cucută au efecte sedative. Prezentare. iar rizomul său poate fi confundat cu napul sau păstârnacul. Fructele au culoarea roșie. astm. cucuta poate – în doze mariparaliza mușchii și poate opri respiraţia. preparatul stimulează secreţia biliară a ficatului și contribuie la fortificarea fibrelor colagene din piele și a ţesuturilor din arterele bolnave. Substanţe active importante: compușii antrachinonici. antispamodice. Crește în locuri părăsite. Frunzele sunt mari. dar în timp se înnegresc. atunci când a fost condamnat la moarte. pasachină. Cucuta este una dintre cele mai vestite plante otrăvitoare. Denumire populară: dudău. mici. trebuie să se aștepte la dureri de cap. poate ajunge la înălţimea de trei metri. biliare. De asemenea. analgezice. Planta de cucută se dezvoltă foarte mult. iar florile sunt albe-gălbui. Cucuta aparţine familiei umbeliferelor. precum și în unele forme de cancer (în combinaţie cu alte plante medicinale). ameţeli. folosite în tratamente sub formă de pulbere de seminţe. După cum îi spune și numele. Tulpina acestei plante este puternică și groasă. ci după un an. întreaga plantă răspândește un miros neplăcut. Cucuta este o plantă cu o serie de întrebuinţări și în industria medicamentelor. crestate. penat-sectate. Însuși filosoful Socrate. Cucuta Denumire știinţifică: Conium maculatum. este iubitoare de apă și de aceea crește în preajma apelor și mlaștinilor. Prezentare. Cei care umblă printre plantele de cucută. paţachină. Cucuta de apă înflorește în lunile iulie și august. Cucuta înflorește în a doua jumătate a verii. Florile acestui arbust sunt alb-verzui. Tratamentele cu preparate de cucută se fac numai sub supravegherea specialistului. de blocare a mușchilor). Aparţine familiei umbeliferelor. Poate ajunge până la înălţimea de 2. în gunoiști. adunate în inflorescenţe. dar nu proaspătă. Frunzele sunt mari. Este un melifer recunoscut. Denumiri populare: lemn câinesc. Preparatul medicina! care se obţine este un decoct. și chiar în interiorul acestor habitate. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și seminţele de cucută. în liziere – în locuri umede și cu sol bogat. în tensiuni musculare.5 metri. Substanţe active importante: ulei esenţial și doi alcaloizi specifici – cicutina și conhidrina. aproape cât cea o porumbului. cu atât mai periculoasă cu cât frunzele și ramurile tinere au miros de ţelină și pătrunjel și se pot confunda cu aceste zarzavaturi. flori sau frunze de cucută verde. extract. a trebuit să bea cupa amară cu zeamă de cucută. singura diferenţă fiind că este goală pe dinăuntru. timp în care pierde din toxicitate. unguent. anafrodiziace (diminuează impulsurile sexuale). pe marginea drumurilor și a pădurilor. de unde și denumirea populară de dudău. cataplasme. florile fiind albe. Crușânul este un arbust din familia ramnaceelor. spinul cerbului. Studii făcute la nivel european susţin că această cucută este planta cea mai toxică dintre toate . Decoctul de coajă de crușân are proprietăţi laxative (sau purgative) evidente. Cucuta de apă este o plantă extrem de toxică. uterine). Din lemnul de crușân se poate produce un cărbune considerat foarte bun pentru fabricarea prafului de pușcă. Tot cu decoctul de crușân se pot combate viermii intestinali.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 39 Crușânul Denumire știinţifică: Rhamnus frangula. Pentru terapii se folosește coaja. Dacă are condiţii cât de cât favorabile.

depurative. Arborele de cuișoare este o plantă ce crește în zonele calde. de pildă. Întrebuinţări. cuișoarele se asortează nu numai cu alimentele. Cuișoarele au proprietăţi antiseptice. de altfel greu de introdus în terapii și de controlat. farnesol. după caz. Deshidrataţi. potolește insistenţa și persistenţa reumatismelor. Specialiștii sunt de părere că aceste preparate au efecte anticancerigene. contribuie la dizolvarea pietrelor de la bilă. acetat de eugenol. Substanţe active importante: două substanţe specifice – curcumina și ciclocurcumina. Preparatele pe bază de curcumă au proprietăţi tonice. în anumite sindroame vasculare cerebrale. în combaterea durerilor și inflamaţiilor reumatice. ci mai ales datorită faptului că trebuie luate măsuri pentru a ne feri de ea. combate infecţiile urinare. folosindu-se cuișoarele ca atare. Pentru tratamente se prepară un extract apos. După cum se știe. Uleiul de cuișoare este folosit. Administrarea unor preparate pe bază de cucută de apă se va face numai sub îndrumarea medicului. Cicutoxina este un stimulent atât de puternic încât produce un adevărat cutremur în tot sistemul nervos. al sistemului nervos. În practica obișnuită. se combină cu alte plante aromatice. stomahice. epilepsie. În prezent. cuișoarele au o aromă cu totul deosebită. Pentru utilizare în bucătărie. extract. Denumire populară: caraboi. Întrebuinţări. în gingivite și stomatite. precum și ulei aromatic. iar în uz extern contra durerilor reumatismale sub formă de cataplasme”. Substanţe active importante: eugenol. Pot fi utilizate pentru provocarea poftei de mâncare. cum ar fi. Condimentul este folosit ca atare sau în diverse preparate alimentare. preparatele pe bază de cuișoare pot provoca neplăceri la nivelul plămânilor. Consumate în cantitate mare. Întrebuinţări. De asemenea. muștarul. tonice. dar efecte medicinale se pot obţine și prin condimentarea diverselor alimente. fiind și lesne de confundat. Ceaiul de cuișoare este eficient în tratarea guturaiului și a gripei. Curry este un condiment în care compusul cel mai activ este extractul din planta numită curcumă. pulbere. se prelucrează. Cuișoarele / Arborele de cuișoare Denumire știinţifică: Syzygium aromaticum. Prezentare. Această plantă este originară din insulele Indoneziei și din India. care se usucă și. Forma cea mai frecventă sub care se întâlnește curcuma la noi este condimentul numit curry. Cunoașterea acestei plante se impune nu numai datorită efectelor medicinale. fiind recomandate în profilaxia tumorilor. acești muguri au forma unor cuișoare. plăgilor.40 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC umbeliferele. Important este compusul numit eugenol. ulei esenţial. pentru combaterea durerilor de cap. de la nivel central și până la ultima celulă nervoasă. Cuișoarele au din ce în ce mai mare importanţă și în aromoterapie. curcuma asigură o bună funcţionare a tractului digestiv. Curry conţine circa 15% extract de curcumă. al sângelui. care este un ulei volatil. Marele herbolog Jean Valnet spune că această plantă atât de otrăvitoare se va folosi „în general în homeopatie. dându-le un gust bun. rezine. ci și cu vinul fiert. vanilină. cicutina. Prezentare. dar și pentru întrebuinţări medicinale se recoltează mugurii florali. având înfăţișarea unui arbust. sudorifice. impulsionează activitatea bilei. camfor. Substanţe active importante: cicutoxina (aflată mai ales în rizom). în tratarea rănilor. Pentru a potenţa efectele acestui ceai. ca tonic în caz de oboseală. varietăţi de curcumă se cultivă și în zona mediteraneană. arsurilor. în reglarea activităţii tractului gastro-intestinal. bactericide. mai nou. din care se prepară infuzie. realizându-se astfel un tonic general de excepţie în sezonul rece. . Curcuma / Curry Denumire știinţifică: Curcuma xantorrhiza. Pentru nevoi medicinale se întrebuinţează rizomul.

Curpenul de pădure Denumire știinţifică: Clematis vitalba. fiind reprezentativ pentru această grupare de plante. Este un arbore de mică înălţime – maximum 10 metri – ce-și are originile în zona Mediteranei. stimulându-i creșterea. creează o stare de confort general – fizic și psihic. rezultând o făină din care se face pâine. sunt consistente și lucioase. adică în păduri. fiind originar din oazele Egiptului și ale Peninsulei Arabice. Curpenul de pădure este o liană lemnoasă. crește și mai ales rodește în zonele calde. Curmalele sunt produse de palmierii femele. fiind niște fructe foarte hrănitoare. Aceste fructe exotice reglează funcţionarea sistemului respirator și au acţiune antiinfecţioasă. junghiuri sau chiar în dureri din zona capului. Preparatele din curpen de pădure sunt eficiente și în tratarea tusei. Aparţine familiei lauraceelor. Poate atinge înălţimea de 25 de metri. Sucul din frunzele verzi ale curpenului de pădure este recomandat în bolile reumatismale și în sciatică. această infuzie contribuie la întărirea părului. Din curmale se prepară și o infuzie. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele și florile. Ceva mai puternică. revitalizantă. Florile sunt albe. al supravieţuirii. Întrebuinţări. pentru a fi preparate sub formă de infuzie. Curmalele se consumă în primul rând ca atare. Crește în zona de deal și de câmpie. prin vegetaţia mare. Florile dafinului sunt mici. cu alte băuturi. Întrebuinţări. al speranţei. Prezentare. a g lorioșilor. dar și în reglarea sistemului respirator. Evident. Frunzele dafinului au formă ovală. Face parte din familia aracaceelor. având efecte în bolile de piept. tufărișuri. D și cele din complexul B. simbol al iubirii. antianemică. Uscate și prelucrate. dafinul a făcut istorie în Antichitate. Este golaș până în vârf. de culoare alb-gălbuie. Prezentare. în dureri intercostale. cu multe crăpături. cu lungimi între șase și 10 metri. apoi în combinaţie cu lapte. protide. care. neobosiţi. Întreaga plantă. ceai. sportivilor. dar mai ales frunzele. după ce sunt consumate. Cunoscut și sub numele de laur. realizând chiar și un vin de curmale. Denumire populară: laur. care se usucă. iar fructul este o achenă. Motiv . în flora din lunci. Sunt cunoscute și ca favorizante ale expectoraţiei. convalescenţilor. Se evidenţiază printr-un rizom puternic. Curmalele au proprietăţi relaxante. infuzia de curpen se folosește în tratamentul paraliziilor. D Dafinul Denumire știinţifică: Laurus nobilis. Tulpina are scoarţa arămie. cumarină. margini ondulate. unde are un mănunchi de frunze de doi-trei metri lungime fiecare. zaharuri (în cantitate mare). vitaminele A. Fructul este o boabă alungită. Din frunzele verzi se poate prepara un suc. Dafinul este planta gloriei. cerată. Palmierul care face curmale este socotit un arbore legendar. Prezentare. plăcut. făcând parte dintre alimentele care. Este o plantă perenă și face parte din familia ranunculaceelor. Pe faţă. curmalele sunt măcinate. Curpenul de pădure înflorește din iunie până în septembrie. Curmalele sunt recomandate copiilor. frunzele au o culoare verde închis. emană un miros specific. o plantă magică. gravidelor. Substanţe active importante: săruri minerale (mai ales fier și magneziu).DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 41 Curmalul Denumire știinţifică: Phoenix dactylifera. fiind considerat o plantă nobilă. de la cele subtropicale și până la cele ecuatoriale. Folosită cu șampon. șiau pus la treabă fantezia și în acest caz. în care se înmoaie și devin delicioase. De aici și importanţa curmalelor în menţinerea sănătăţii oamenilor. a învingătorilor. Curmalul este un palmier.

Poate fi utilizată și în nevralgii. în prezent. în calmarea spasmelor gastrointestinale. în general în locuri însorite și puţin umblate. se obţine un ulei – uleiul de dafin – numit și unt de dafin. Dediţelul Denumire știinţifică: Pulsatilla pratensis. unguent. Dalacul este o plantă toxică. ale noastre. tulpina aeriană fiindu-i. dafinul este și un diuretic activ. Dalacul înflorește în lunile mai și iunie. de culoare violetă. precum și în sistemele respirator. că preparatele din dalac sunt eficiente împotriva bolilor infecţioase. însă. ale tuturor. nu numai pe capul celor atinși de aripa gloriei. având câte o singură floare pe fiecare plantă. numai că amploarea e mai redusă. Tulpina subterană – rizomul – este masivă.42 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC pentru care frunzele de dafin poposesc. asparagină. sinuzitelor. eczeme uscate. micoze cutanate. Întrebuinţări. Mai mult decât atât. și în cazul dediţelului se va apela la sfatul medicului. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită ranunculozidă (protoanemononină). Dediţelul are o singură floare. infecţiilor buco-faringiene. Întrebuinţări. Datorită faptului că este atât de toxică. planta aceasta poate fi utilizată în combaterea unei boli cumplite. dar puţin consistentă. Dediţelul este o plantă toxică. folosit pentru băi. un condiment recunoscut de bucătăria universală (obișnuitele frunze de dafin). Uleiul de dafin este întrebuinţat și în industria farmaceutică. Dediţelul crește prin fâneţe. Desigur. în schimb. taninuri. Așa cum îi spune și numele. mai ales în cazul durerilor uterine. de multă vreme. insomniilor. Dincolo de această calitate. Tulpina aeriană este de mici dimensiuni – până la 20 cm înălţime. Dafinul face bine pe întreg traiectul gastro-intestinal. dafinul are asemenea efecte și atunci când este folosit drept condiment. Atenţie. Are un rizom târâtor. Dalacul Denumire știinţifică: Paris quadrifolia. Pentru utilizare medicinală se recoltează planta întreagă. Dediţelul este o plantă erbacee din familia ranunculaceelor. fiind folosit și în combaterea bronșitele cronice. puse în mâncare în primul rând pentru aromele lor și nu cu scopuri medicinale. Substanţe active importante: substanţele specifice numite paristifină și paridină. din care se prepară infuzie. dată fiind cantitatea mică de frunze. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și fructele. terenuri virane. precum și saponine. acid citric. ci și în oalele de gătit. dalacul este o plantă pe care o pot utiliza doar specialiștii. Ca și în cazul altor plante otrăvitoare. Prezentare. Denumiri populare: floarea vântului. Substanţe active importante: uleiul eteric și derivatele acestuia. asigurând echilibru la acest nivel. muscular și chiar nervos. Prezentare. Frunzele de la bază sunt palmate. contribuind chiar și la declanșarea ciclului menstrual. cum ar fi calmarea locală a durerilor sau tratarea abceselor. saponine. iarba vântului. enzime. Principalul preparat care se obţine este tinctura. cercetătorii. Se știe. precum și în alte afecţiuni genitale. Dalacul crește prin pădurile cu umiditate. Se mai pot utiliza. vânturele. adormiţele. . Atât din frunzele de dafin. Tinctura de dediţel este indicată în calmarea durerilor spastice. inclusiv rizomul. și în afecţiuni ceva mai banale. însă. a gripei. Pentru tratamente în cazul infecţiilor cu dalac se folosesc preparate din frunze. Întrebuinţări. sisinei. foarte frumoasă. și o serie de proprietăţi medicinale semnificative. mult căutat de reumatici deoarece are proprietatea de a le alina durerile. Dafinul este. ce apare prin lunile martie și aprilie. Pentru nevoi medicinale se recoltează fructul dalacului. o bacă neagră-albăstruie de mărimea unui bob de mazăre. numită dalac (antrax). Este o plantă erbacee. durerilor de piept. din tradiţia populară. oiţe albe. cât și din fructe. în medicina tradiţională se prepara un decoct. printre care și menstruaţiile dureroase. Dafinul. precum și frunzele. pe o arie largă. sub formă de infuzie sau decoct. Din dediţel. aparţinând de familia liliaceelor. revigorează activitatea stomacală și intestinală. Floarea de dalac are o culoare galben-verzuie. dreaptă. decoct. există reţineri mari în utilizarea acestei plante. dafinul are. pecingeni și chiar tuse spasmodică. de la câmpie și până la munte. pârloage.

dar. Din degeţel lânos se pot obţine următoarele preparate: infuzie. macerat. de atâtea măsuri de precauţie. administrarea ei în terapii se va face numai sub supravegherea medicului. Substanţe active importante: lanatozidă. frunzele. digitalină. degetarul galben are un rizom nu prea dezvoltat. sunt utilizate pentru producerea de medicamente necesare în bolile cardiace. în mod obișnuit. Digitalina. în luminișuri. Prezentare. Planta aceasta frumoasă crește în zonele muntoase. digoxină – preparat care se obţine numai . otrăvitoare. Denumire populară: degetăriţă. Degeţelul lânos Denumire știinţifică: Digitalis lanata. Florile au o culoare galbenpal sau un roșu-pal. În România.20 metri înălţime. cu marginile puţin crestate. adică la înflorire. Planta cu acest nume are o înălţime de până la 25 cm. Dat fiind caracterul otrăvitor al acestei plante. Atunci când nu există recomandarea medicului se vor folosi plante medicinale alternative. Degeţelul lânos este o plantă toxică. dar importanţa ei pentru revigorarea inimii și a sângelui este notabilă. a specialistului care cunoaște dozajul necesar. a scrofulariaceelor. pulbere. Întrebuinţări. în general în zonele cu vegetaţie aglomerată și sol hrănitor. care nu au contraindicaţii sau nu este nevoie. Degetărelele sunt o erbacee perenă din familia primulaceelor. luminișuri de pădure. tulpina aeriană fiindu-i. Preparatul pe bază de degetărele este utilizat pentru restabilirea echilibrului stomacal și intestinal. în lunile iulie și august. soluţie de digitalină. Degeţelul lânos crește prin tufărișuri. La maturitate. De fapt. tinctură. Înflorește vara. diginatină. digitofilină au efecte asupra funcţionării inimii și modifică circulaţia sângelui. degeţelul lânos apare și ca plantă cultivată. în general descoperite. Pentru uz medicinal se folosesc. la ora actuală. se fabrică și câteva tipuri de pilule. Din aceste motive. din păcate. de obicei. conţin un glicozid toxic. dar în anumite condiţii poate fi perenă. digitonina. la marginea pădurii. Mai nou. Degetarul galben este o plantă cu acţiune cardiotonică. Cel mai important preparat este. recoltate atunci când planta este în perioada maximă a dezvoltării sale. îndeobște bienală. prin uscare planta își pierde cea mai mare parte din otravă. Degeţelul lânos înflorește pe tot timpul verii. Plantele din această familie. Degetarul galben crește în păduri. în schimb. și din virtuţile medicinale. Prezentare. uneori roșu-închis. Fructul este o capsulă. ramificându-se mult spre vârf. Degetărelele Denumire știinţifică: Soldanella montana. digoxină. degeţelul de câmp. neodigoxină. în luminișuri. În medicina tradiţională. păroasă. curăţând. florile se constituie într-un spic alungit. Înflorește în lunile mai și iunie. florile având formă de clopot. Degetarul galben este o erbacee a cărei înălţime ajunge la un metru. Plantă perenă. Degetarul galben este o plantă riscantă. foarte bine tractul digestiv. Face parte din familia scrofulariaceelor. Face parte din familia scrofulariaceelor și este o plantă toxică. Substanţe active importante. Denumire populară: potirașe. Fructul este o capsulă ovoidă. la marginea pădurilor. digitofilină. Întrebuinţări. se găsește în Carpaţii Orientali. Dispuse în vârful ramurilor. Degeţelul lânos este o plantă erbacee.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 43 orice utilizare din proprie iniţiativă fiind foarte periculoasă. acest preparat este folosit în primul rând ca purgativ. Frunzele sunt lungi (pot avea până la 20 cm lungime). în pietrișuri și grohotișuri. tulpina degeţelului poate ajunge până la 1. Degetarul galben Denumire știinţifică: Digitalis grandiflora. puternică. în utilizarea lor. Partea superioară a plantei este. Prezentare. de unde și numele de degeţel lânos. degetarul galben conţine o serie întreagă de glicozide – digiţonină. totodată. Potrivit cunoscătorilor în domeniu. Datorită solicitărilor industriei farmaceutice. gălbuiînchis.

Aceste preparate acţionează puternic asupra organismului și de aceea vor fi utilizate. sub formă de vrej. având și calităţi diuretice. laxative. păroase. Substanţe active importante. Datorită compușilor săi. în terapii medicinale. Frunzele sunt mari. pești. Dovleacul este o plantă anuală erbacee. degeţelul lânos este o plantă realmente vitală pentru cardiaci. mai ales cea a dovleacului turcesc – intrat de mult timp în alimentaţia oamenilor – are certe proprietăţi diuretice. Dentiţa Denumire știinţifică: Bidens tripartita. Deritiţa este o plantă anuală. Dovleacul Denumire știinţifică: Cucurbita pepo. Marele farmacist dr. putând să le provoace chiar și moartea. pentru decocturi se folosesc seminţele de dovleac turcesc. în una dintre scrierile sale de specialitate. a medicului. numit bostan. tulpină ramificată. rădăcini dezvoltate. Denumire populară: bostan. că fără plante ca degeţelul roșu și degeţelul lânos. Cercetările au dovedit că preparatele și extractele din degeţel au efecte benefice nu numai în caz de insuficienţă cardiacă (insuficienţă cardiacă cronică). seminţele de dovleac se consumă ca atare sau se folosesc. spre deosebire de dovleacul comun care are coaja galbenă atunci când este copt. Ovidiu Bojor sublinia. vitamina A. Preparatele din frunze de degeţel lânos au o foarte importantă acţiune cardiotonică. pentru a prepara un decoct. „probabil că milioane de vieţi s-ar pierde anual”. întreaga plantă este dotată cu peri ceva mai tari. calmând durerile și cicatrizând. galbene și încărcate de polen. la prepararea unor produse de patiserie sau de alte mâncăruri delicioase.5 metri înălţime. ușor reniforme. care se poate găti pur și simplu sau din care se poate obţine un suc. Seminţele sunt bogate în uleiuri (circa 33%). Dentiţa poate vieţui și ca parazit în câmpurile de cartofi și porumb. În tratamentele de uz intern are influenţă pozitivă în cazul multor afecţiuni. zdrobite. laxative. Pulpa de dovleac. Seminţele au calităţi vermifuge. Florile sunt sub formă de capitule și au culoare galbenă. Dentiţa este recomandată și în scrofuloză și urticarii. este de mari dimensiuni – uneori trece de 30 cm lungime – având formă sferică sau ovală. Prezentare. putând fi utilizată și ca agent în tratarea rănilor. Fructele sale au conformaţia de achenă și pot fi periculoase pentru. Dentiţa poate fi utilizată în afecţiuni interne. Are o tulpină lungă de cinci-șase metri. antiinfecţioase. Preparatele din dentiţă sunt un sedativ recunoscut.44 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC din degeţel lânos. enzime. cu un diametru de circa 15 cm la maturitate. a râurilor și lacurilor. forma principală pentru terapie fiind infuzia. cele mai însemnate dintre acestea fiind cele ce ţin de circulaţia arterială și de funcţionarea (contracţia) inimii. laxative și chiar sedative. dar au și virtuţi medicinale.. Întrebuinţări. dar și externe. fiind ceea ce se numește o buruiană rea. Florile sunt. . Pentru nevoi medicinale. Fructul. neexistând încă soluţii pentru prepararea pe cale sintetică. lecitină. Aparţine familiei compozitelor și poate ajunge până la 1.. sedative. cu precauţie și numai sub îndrumarea medicului. Dentiţa înflorește din iunie și până în septembrie. Crește în locuri umede sau care au posibilitatea de a deveni umede: pe marginea bălţilor. seminţele au nu numai o mare valoare nutritivă. protide. un fel de ţepi care pot produce chiar mici iritaţii persoanelor sensibile. Tot pentru terapii medicinale se folosește și pulpa dovleacului turcesc (Cucurbita maxima). Dentiţa se va utiliza sub îndrumarea specialistului. Prezentare. Dovleacul este folosit în hrana animalelor. aproape întotdeauna. compușii chimici utili fiind aproximativ aceiași. hidraţi de carbon. În general. aparţinând familiei cucurbitaceelor. Întrebuinţări. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează frunzele. cultivat special pentru a fi folosit în hrana oamenilor. cu frunze din trei foliole. oamenii consumând de la el doar seminţele. Dovleacul turcesc se recunoaște ușor. Pulpa de dovleac conţine săruri minerale. sudorifice. enzime. fiind utilizate mai ales în insuficienţă cardiacă. rezultate pozitive dând și în terapii privind cazuri de hidropizie și edeme. având coaja gri. florile și fructele. fitosterine. diuretice. Aflate în interiorul dovleacului. Degeţelul roșu (Digitalis purpurea) are proprietăţi terapeutice asemănătoare cu ale degeţelului lânos. Întrebuinţări.

icter. Dracila este un agent de regularizare a activităţii gastrointestinale. tincturi. chiar dacă este distrusă. Fructele sunt folosite și în alimentaţie. oblonga). Este cultivată și ca arbust ornamental sau în loc de gard. de a alina și de a ameliora o serie de suferinţe. Pavei Chirilă. cu preparate de drobiţă se tratează afecţiuni ale ficatului și splinei. Din ramurile tinere se poate obţine. Drobiţa are capacităţi depurative. stimulînd secreţiile gastrice. este tot mai acreditată ideea potrivit căreia un consum moderat și cvasi-permanent de preparate de dracilă (dulceţuri. mare specialist naturist. Acest terci este foarte util pentru cei care suferă de retenţii hidrice. coaja. este adenomul de prostată (prostatita cronică). Infuzia de flori de drobiţă contribuie la normalizarea activităţii stomacului și a intestinelor. drăgină. Dracila Denumire știinţifică: Berberis vulgaris. Fructul său este o bobiţă alungită. Tulpina este rămuroasă și bine înarmată cu spini cafenii sau galbeni. Pentru uz medicinal se recoltează fructele. Florile. Dovleacul are rolul de a ușura. Dracila este un arbust foarte spinos. cu o înălţime de până la trei metri. Frunzele sunt lanceolate. Frunzele sunt alterne. Înflorește în lunile iunie și iulie. gard viu. Florile și crenguţele cu flori de drobiţă au valoare medicinală. Prezentare. se amestecă și se face un terci gros. Preparatele din frunze de dracilă măresc contracţiile uterine. precum și hipotiroidia. sporind și calitatea produselor biliare. rădăcinile și florile din care se prepară infuzie. varice. Denumire populară: dracină. Bolile în care dovleacul se dovedește benefic sunt: insuficienţa renală. datorită spinilor neiertători. reumatism. parazitozele intestinale. Face parte din familia berberidaceelor. acid malic și vitamina C în fructe. Astfel. prin tufărișuri. Aceste rădăcină o ajută să se regenereze. diabetul. În prezent. dintre care cea mai importantă. la marginea pădurilor. pe câmp în zonele accidentate. scorbut. relatează despre necesitatea unor adevărate „zile de dovleac”.5-2 kg) se fierbe cu lapte. Un colectiv condus de dr. fiind un bun laxativ și un diuretic eficient. Drobul Denumire știinţifică: Sarothamnus scoparius. pulpa de dovleac turcesc (1. fiind bune pentru dulceaţă și pentru preparate de patiserie. lemn galben. Întrebuinţări. fiind un agent activ în eliminarea toxinelor din organism. frunzele. coaja lui este încă verde și fragedă. Prezentare. sirop. chiar unele afecţiuni cardiace. fără să se adauge sare. despre cure de dovleac. De asemenea. cu gust acru. Denumire populară: gălbenuţa. și în care seminţele de dovleac și-au dovedit realmente eficienţa. Majoritatea specialiștilor sunt de acord asupra faptului că preparatele pe bază de dracilă acţionează benefic în cazul afecţiunilor hepato-biliare. Drobiţa Denumire știinţifică: Genista tinctoria. . care se poate îndulci și aromatiza. insomniile. gută. iar florile galben-aurii. Alte utilizări în terapii medicinale: în cazuri de hepatită. astringent.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 45 Cea mai importantă afecţiune în care se aplică terapii medicinale cu seminţe de dovleac este adenomul de prostată. retenţiile hidrice. utilizat la vopsitul textilelor. Dracila dezvoltă niște rădăcini foarte puternice. au culoarea galbenă. jeleuri) ar acţiona în mod preventiv împotriva unor cancere. Face parte din familia leguminoaselor. Proprietăţi asemănătoare are și dovlecelul (Cucurbita pepo. de un galben intens la interior și galben-maro la nivelul coajei. Este un arbust de dimensiuni foarte reduse: 30 – 60 cm. un colorant galben. Dracila înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. enterita. fiind indicate și în tratamentul colicilor biliare. Întrebuinţări. extracte. Substanţe active importante: două substanţe specifice numite barberina și oxiacantina. hemoroizi. fructul fiind o păstaie. fructul acestuia având o formă alungită. prin fierbere. prezente în scoarţă și rădăcini. grupate în niște ciorchini de circa șase centimetri lungime. infecţiile urinare. deci. comestibilă. Dracila este prezentă mai ales în zonele deluroase. var. Dovlecelul se consumă atunci când încă nu a ajuns la maturitate și. Preferă locurile însorite. Extractele de dracilă sporesc de două-trei ori secreţia bilei.

magneziu. extracte. de pildă). Pentru uz medicinal se culeg florile și ramurile tinere. Drobușorul este un bun remediu împotriva icterului. decocturi. poate ajunge ușor până la înălţimea de un metru. Alte afecţiuni în care se utilizează în mod frecvent preparatele sau extractele de drob: pleurezia. și mai ales vârfurile cu boboci pe ele. care se prezintă sub forma unor levuri (drojdii) active îndeosebi la 5 – 6 grade Celsius. un arbust. Substanţe active importante: zaharuri. drobul are o rădăcină foarte ramificată. perenă sau anuală. oxitiramina – substanţă foarte importantă. de culoare neagră. cunoscută și sub numele de adrenalină vegetală (folosită în cazuri de hipotensiune). și ea foarte ramificată. săruri minerale. pneumonia. Cu sparteină se tratează și tahicardiile. prin fermentare. bun pentru vopsitorie textilă. anemia. Are frunze de dimensiuni și forme diferite. Drobul. antiveninos. în mod obișnuit. mai mult sau mai puţin dezvoltate. guta. Drojdia de bere Denumire știinţifică: Saccharomyces cerevisiae. bronhopneumonia. Astfel. Aparţine familiei saccharomitaceelor. Aparţine familiei leguminoaselor și este. pe pajiști. de doi metri. mătură verde. Drojdia de bere este o ciupercă microscopică unicelulară. pe stâncării. Prezentare. drobul este o plantă otrăvitoare. Această plantă. reviogorând. Prezentare. însă. Drojdia este de două feluri: cea folosită la panificaţie – care se prezintă sub forma unor levuri (drojdii) active mai ales între 15 și 20 grade Celsius – și drojdia folosită la fabricarea berii. de fapt. Ca orice leguminoasă. este o plantă foarte frumoasă și de aceea este mult cultivată în scop decorativ. drobușorul crește. scoparină (aceasta se găsește în flori). Aceste levuri. Se înmulţește prin înmugurire. Alte proprietăţi ale drobului – antitoxic. iar cele superioare devin sesile (adică fără peţiol). iar pe aceste ramificaţii se găsesc nodozităţi. conţin elemente nutritive de excepţie. tirarnina. protide cu aminoacizi. Preparatele din drob sau pe bază de drob nu vor fi utilizate de diabetici. H și E). Florile. Drobușorul Denumirea știinţifică: Isatis tinctoria. gluten. în ușurarea și grăbirea nașterilor. infuzie. având acţiune tonică asupra uterului. cunoscut și sub numele de măturice. Datorită unor substanţe din compoziţia sa (sparteina. dar și D. de asemenea. putând apărea reacţii adverse. chiar dacă sunt mai vechi. ce face parte din familia cruciferelor. Întrebuinţări. Frunzele sunt trifoliate și au dimensiuni reduse. Culoarea frunzelor este albastru-brumat. Drobușorul înflorește din mai și până la sfârșitul verii. precum și aritmiile cardiace. Înălţimea acestui copăcel nu trece. deosebit de bine conturate. Preparatele obţinute din drob sunt considerate a fi un foarte activ tonic cardiac. vitamine (mai ales vitaminele din grupa B. Pentru practici medicinale se recoltează și se usucă florile. pe marginea drumurilor sau a căilor ferate. Florile au culoarea galbenă. diuretic. vasoconstrictor. Preparatele de drob sunt eficiente. rămâne verde tot timpul anului. potasiu. Infuzia de drobușor are efecte pozitive și asupra rănilor. epinina. reumatismul. Această proprietate este dată de principalul produs conţinut de planta de drob – sparteina. infuzie. carotinoide. un frumos pigment albastru. Prezentare. din care se face. Cele mai bune rezultate în aplicaţii terapeutice se obţin. hemoragiile uterine.46 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Denumire populară: măturice. saprofită. peptide (aminoacizi). facilitând procesul de cicatrizare. Drojdia de bere este foarte bogată în vitaminele din grupa . Din acestei părţi valoroase ale drobului se prepară tincturi. frunzele de la bază sunt peţiolate. Fiind o plantă sălbatică. resuscitând structura nervoasă a inimii. Reduce scorbutul. pe larg. laolaltă cu alte plante sălbatice. Întrebuinţări. din ele obţinându-se. deosebit de expresive. cresc la subsuoara frunzelor și au o culoare galben-aurie. Tulpina. în funcţie de poziţia lor pe tulpină. Drobul este folosit. Substanţe active importante: sparteina – care este alcaloidul principal. săruri minerale. Drobul sau mătura verde este considerată planta cu adrenalină. și în industria farmaceutică. Fructul este o păstaie turtită. cu drojdia folosită la fabricarea berii. contribuind la reechilibrarea și revigorarea organismului. fosfor. însă.

Drojdia de bere contribuie la reechilibrarea activităţii acestor glande și. dar și în calmarea durerilor de amigdalite. fiind utilizate în hrănirea viermilor de mătase. dar și în intoxicaţii alimentare. Substanţe active importante: glucozide. Se folosește și ca diuretic. la armonizarea tuturor sistemelor din organismul uman. de cumarină. Naturiștii o recomandă și pentru tratarea aftelor și a stomatitelor. cu o înălţime de până la 15 metri. și chiar și frunzele – mult mai puţin însă. în aprilie și mai. fiind indicat în reducerea suferinţelor provocate de cefalee și chiar de paralizie. Atât tulpina. în consecinţă. Dumbravnicul înflorește primăvara. Are frunze mari. planta de dumbravnic are un miros foarte plăcut. este scurt. Infuzia de frunze de dud este astringentă și alcalinizantă. Se cunosc două specii de dud: cel ale cărui fructe sunt albe (Morus alba) și cel ale cărui fructe sunt negre la exterior și roșietice la interior (Morus nigra). Uscată. în acest caz. Florile au culoare purpurie. adică de fân proaspăt. Prezentare. ficat grav bolnav. Drojdia de bere este și un bun fortifiant al nervilor. dar pot fi și roz sau albe. de asemenea. sub formă de picături. dar și datorită efectelor sale medicinale. fiind una dintre plantele importante de la care albinele culeg excelenta miere de pădure – un adevărat medicament. Întrebuinţări. Dudul Denumire știinţifică: Morus alba / Morus nigra. dar și pentru rezolvarea deranjamentelor stomacale și intestinale – este antidiareică și este recomandată și în ulcer gastric și duodenal. Deși drojdia de bere e considerată o adevărată minune pentru sănătate. aceasta este folosită în afecţiuni intestinale rebele. În cazul dudului. cât și frunzele sunt păroase (frunzele sunt păroase pe faţa inferioară). în agitaţie și iritabilitate. diabet. infuzia de frunze de dud se folosește și în afecţiuni pulmonare sau astenii. frăgar. antimicrobiene. . Dumbravnicul este o plantă meliferă. Se folosește în tratamentul diabetului zaharat (ca adjuvant). Din frunzele dudului se mai poate obţine încă un produs medicinal – extractul fluid.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 47 B. reconstitutive. specialiștii consideră că în consumul și aplicaţiile terapeutice cu aceasta e nevoie să se facă și pauze. Din acest motiv. Mai nou. precum și pentru refacerea florei intestinale. Drojdia de bere are proprietăţi antianemice. beta-caroten. lobate. Este recomandat. dar ramificat. depurative. Dumbravnicul Denumire știinţifică: Mellitis melissophyllum. Ca multe alte plante de pădure. are și calităţi aromatizante și de pigmentare. Pentru terapii. remineralizante. în tratarea herniei. adenină. remarcându-se și efecte sale antiseptice. Unul dintre cele mai importante domenii în care drojdia de bere are efecte pozitive este cel al glandelor endocrine. Foarte mulţi specialiști atrag atenţia asupra rolului drojdiei de bere în combaterea unor agenţi patogeni intestinali și. Dudul este un arbore puternic. Datorită acestor proprietăţi. Dumbravnicul este o plantă de pădure ce poate ajunge până la 80 cm înălţime. valoroase cu adevărat sunt florile. Prezentare. existând indicii potrivit cărora ar provoca sterilitate. antidiabetice. Lemnul – bun pentru construcţie – este căutat și de producătorii de băuturi alcoolice deoarece. utilizat în aplicaţii curente. tanin. Dudul face parte din familia moraceelor. din acest motiv. valoare medicinală au frunzele (nu contează dacă sunt de la dudul alb sau dudul negru). din care se prepară o infuzie. fiind antiscorbutică și tonifiantă. calmante. drojdia de bere este indicată în oboseală fizică și psihică. Întrebuinţări. carbonat de calciu. dumbravnicul are un rizom care. dumbravnicul poate înmiresma camera de dormit. Denumiri populare: agud. Dumbravnicul are efecte asupra nervilor. Întrebuinţări. pe lângă faptul că se lucrează bine.

Prezentare. Substanţe active importante: ulei de eucalipt. în tratamentele aplicate diverselor plăgi. Denumire știinţifică: Fagus sylvatica. fiind antipiretică și antitermică. Eucaliptul face parte din familia mirtaceelor. decoct. Și nici atunci nu se opresc definitiv din creștere. sunt cei mai înalţi arbori din lume. Frunzele sale sunt consistente. Coaja și gudronul de fag au valoare terapeutică. atingând 150 de metri și peste 150 de metri. Fasolea este o plantă anuală din familia leguminoaselor. desigur. fasolea se dovedește a fi nu numai un aliment important.E 48 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Eucaliptul Denumire știinţifică: Eucalyptus globulus. Preparatele din eucalipt sunt recomandate ca adjuvante în tratamentele împotriva tusei convulsive și a tusei iritante. fagul este un arbore foarte înalt (până la 35 de metri) și foarte puternic. Eucaliptul este un arbore gigant care crește în regiunile tropicale și subtropicale. Face parte din familia fagaceelor. glucoză (5 – 7%). ci și un adevărat medicament. . cenușiu-albicioasă. pudră. Bobul de fasole conţine substanţe proteice (până la 25%). F Fagul Fasolea Denumire știinţifică: Phaseolus vulgaris. care poate fi prelucrat. Întrebuinţări. Cel mai important compus este. tinctură. roșii sau roz. Pentru nevoi medicinale se recoltează frunzele eucaliptului. cu încredere. dar și din scoarţă. astmului și sinuzitei. preparatele de eucalipt sunt utilizate. După cum se știe. Având proprietăţi antiinfecţioase. Foarte cunoscută și foarte răspândită. tanin. Gudronul de fag dă rezultate în tratarea dermatitelor. În cantităţi mari. antiseptice. în jur de patru metri pe an. Eucaliptul acţionează cu bune rezultate și în diabet. uleiul de eucalipt. Toate speciile de eucalipt cresc foarte repede. terpene. nu numai de ameliorare. Infuzia de coajă de fag este folosită în combaterea febrei. Tot din frunze. continuând să crească în grosime. oprindu-se din creștere abia pe la 80 de ani. cataplasme. precum și în boli ale căilor respiratorii. precum și în boli ale căilor urinare. Prezentare. lesne de remarcat în pădure. cumarină. și mai ales în cazul eczemelor vechi. preparatele de eucalipt pot fi toxice. fiind adevăratul copac zgârie-nori. Sunt recomandate. Din frunzele eucaliptului se extrage ulei. Eucalyptus amygdalina. zaharoză (circa 4%). de pildă. adesea. în speciai cele de pe ramurile care vor purta flori. cu succes. iar florile sunt mici și au culoare galben-verzuie. Întrebuinţări. a răcelii. piperitonă. efectul său fiind. Are o scoarţă netedă. Fructul său este o achenă și este cunoscut sub numele de jir. Ajunge la înălţimi uriașe. se prepară infuzie. Fagul înflorește în luna mai. Fructul de fasole se prezintă sub forma unei păstăi care conţine seminţele – atât de familiarele boabe de fasole. în fluidizarea și eliminarea secreţiilor bronșice. cărnoase. distilat. Eucaliptul australian și cel californian. un adevărat monument al naturii. și în afecţiunile reumatismale. Prezentare. verzui. Tot pentru uz medicinal se recoltează și se prelucrează și scoarţa de eucalipt. ci chiar de vindecare. Florile sunt albe.

Această ferigă comună este o plantă criptogamă (plantă lipsită de flori. peţiolul având 20 – 30 cm lungime. Frunzele au o lungime medie de un metru. Preparatele din seminţe de fenicul au efecte antiseptice. cu aproximativ aceleași proprietăţi medicinale). din seminţele de fenicul se face infuzie. sedative. dar ies și mugurii din care cresc frunzele tipice de ferigă. Aparţine familiei cariofilaceelor. cât și extern. tirozidă. zaharuri. Infuzia de fenicul este indicată în laringite. preferând solul umed și nisipos. anason nemţesc. Se folosește chiar și în tratarea infecţiilor oculare. fiind solzos și acoperit de resturi mai vechi ale plantei. Întrebuinţări. Decoctul de teci de fasole are efecte pozitive verificate în tratarea afecţiunilor rinichilor și a căilor urinare. Denumiri populare: ferega. Tulpina este târâtoare și lipsită de peri (există și o altă specie. dar și substanţe amare. Prezentare. Feciorica Denumire știinţifică: Herniaria glabra. printre altele. cu segmente înguste. se înmulţește prin spori). Tecile conţin aminoacizi. uneori chiar perenă. Denumiri populare: chimen dulce. Frunzele de feciorică au formă eliptică sau chiar lanceolată. colici urinare. Frunzele sunt penate. astm bronșic. Preparatul principal folosit în aplicaţii medicinale este infuzia. Se utilizează atât intern. Întrebuinţări. iarba șarpelui. păroasă. Este o plantă de cultură. Prezentare. carminative. anason dulce. Se utilizează și planta proaspătă din care. galbene. Pentru aplicaţii terapeutice. Florile au o culoare galben-verzuie și apar în partea a doua verii și în septembrie. contribuind. faringite. parte a familiei polipodiaceelor. cumarină. importantă pentru seminţele sale care sunt bogate în ulei eteric (între 3 și 7%). prin presare. Afecţiunile care se tratează cu feciorică sunt legate de rinichi și de aparatul urinar – nefrite. Cunoscătorii recomandă decoctul sau ceaiul de teci de fasole și în aplicaţii împotriva eczemelor. Prezentare. ale tractului digestiv. Feriga Denumire știinţifică: Dryopteris filix-mas sau Polypodiumfilix-mas sau Aspidium filix-mas. Substanţe active importante: saponine. Această plantă se găsește în flora spontană din apropierea apelor curgătoare. ci și medicinală. Din rizom cresc rădăcinile. erupţiilor cutanate. amigdalite. Seminţele de fenicul au nu numai valoare alimentară sau industrială.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 49 Pentru tratamente se folosesc tecile de la păstăi. antispastice. . dereglări ale stomacului. din care se prepară infuzie. Substanţe active importante: ulei eteric. substanţe minerale. Pentru nevoi medicinale se recoltează vârfurile înflorite. Curăţă organismul de toxine și mai ales igienizează rinichii. anuală sau bienală. la eliminarea clorului și a ureei din organism. Feniculul Denumire știinţifică: Foeniculum vulgare. cistite. tuse seacă. rareori se folosesc ca atare. precum și o substanţă specifică numită herniarină. Rizomul are poziţie orizontală și este de mari dimensiuni. vitamina C. infecţii urinare. Întrebuinţări. triptofan. Decoctul de teci de fasole este un bun diuretic și are eficienţă în diabetul zaharat (reduce cantitatea de zahăr din sânge). în special tecile de la soiurile care au păstaia albă. Feciorica este o plantă medicinală erbacee. Din aceste teci se prepară un decoct nu prea plăcut la gust. Substanţe active importante. Herniaria hirsuta. cu o lungime maximă de circa 30 cm. diuretice. Preparatele realizate pe baza acestei plante se folosesc pentru tratarea afecţiunilor urologice. Florile sunt mici. din teci rezultă un ceai folosit în mod eficient împotriva reumatismului (se toarnă în cada de baie). perenă. Specialiștii susţin că se pot obţine rezultate notabile și în aplicaţiile terapeutice împotriva hidropiziei. expectorante. lipide. ulei esenţial. Denumire populară: săpunaș. Aparţine familiei umbeliferelor și poate atinge înălţimea de doi metri. acneei și chiar a TBC-ului pulmonar. se obţine un suc. În combinaţie cu alte plante.

Substanţe active importante: aspidinol. sora soarelui. Floarea paștelui este o plantă perenă modestă ca dimensiuni. Prezentare. Înflorește în toate cele trei luni de primăvară. De altfel. în anumite cazuri. Pentru terapii se folosește toată planta. se utilizează și frunzele. anuală. saponină. Tulpina de floarea-soarelui este cilindrică. precum și pentru calmarea durerilor locale. Substanţe active importante: tanin. fiind introdusă în Europa în secolul al XVI-lea. rizomul trebuind să fie întotdeauna proaspăt recoltat. ori de câte ori există ocazia. păroasă. Feriguţa Denumire știinţifică: Polypodium vulgare. tanin. în combaterea gutei. Orice tratament cu această plantă toxică se face sub supravegherea medicului. cu tot cu vegetalele mai vechi de pe ei. curăţindu-se doar părţile putrezite. preparatele obţinute din această ferigă sunt toxice. ușor muchiată. flori albe sau roz-liliachiu pal. Floarea-soarelui este o plantă erbacee. Denumire populară: păștișor. dar se pare că este una dintre cele 30 de plante al căror conţinut poate cauza moartea unui om. o substanţă amară încă puţin cercetată. dar. albaspidina. dar poate să apară și în pădurile din regiunile mai joase. Preparatele de ferigă sunt utile în combaterea viermilor intestinali. zaharuri. Este originară din America de Nord. planta este toxică. Are un rizom târâtor. În medicina populară. în locuri umbroase și umede. Între timp a devenit una dintre cele mai cunoscute plante oleaginoase. fiind prinse direct de rizom. mai ales în combaterea teniei. Frunzele au forma binecunoscută a frunzelor de ferigă. în vegetaţii sălbatice amestecate. umplută cu o măduvă . Întrebuinţări. acid flavoaspidic. Extrasul de feriguţa este folosit în mod curent în industria farmaceutică. dar cu precădere rizomul și florile. Feriguţa este o plantă perenă cu o lungime de maximum 30 cm. putând ajunge la înălţimea de 25 cm. Rizomul este dezvoltat – cât un creion – și are gust dulce. Se prepară extracte. Pentru nevoi medicinale se recoltează rizomii. frunze bracteriforme. feriguţa se folosea pentru tratarea bolnavilor de apoplexie. În legătură cu tratamentele împotriva gutei – se pare că efectele preparatelor din această ferigă sunt salutare – se poate ajunge chiar la vindecare. filicina. a arsurilor. Întrebuinţări. reumatismului și gutei. zaharuri. Mai pot fi eficiente și în combaterea bolilor căilor urinare. guta. Sporii de formează în lunile august și septembrie. Feriga este răspândită mai ales în pădurile din zonele montane și submontane. adânc sectate. tufărișuri. Feriguţa este folosită în tratamente naturiste privind icterul cataral. Prezentare. adică penat-sectată. relaxantă. Specialiștii recomandă ca. planta este încă puţin cercetată. Întrebuinţări. amidon. Prezentare. Atenţie. aparţinând familiei compozitelor. Are acţiune sedativă. Florile sunt albe sau roz-violete. pe locurile cu dureri reumatismale să se aplice frunze proaspete de ferigă. dischineziile biliare. Important din punct de vedere terapeutic este rizomul. manitol. Denumire populară: iarba dulce. În compoziţia sa se găsește un alcaloid toxic numit anemonină. Floarea paștelui Denumire știinţifică: Anemone nemorosa. Floarea-soarelui Denumire știinţifică: Helianthus annus. a s pecialistului.50 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC În perioada iulie – septembrie se formează sporangii. Feriguţa crește din abundenţă în zonele montane și submontane. blocajele intestinale. în luminișuri. Denumiri populare: răsărită. pe partea inferioară a frunzelor. Alte preparate: decoctul și pulberea de ferigă. Crește prin păduri. Planta este utilizată în medicaţiile naturiste împotriva paraliziei. Împotriva reumatismului se fac aplicaţii externe și băi. În stare proaspătă. intrând în compoziţia multor medicamente.

și preparatele din frunze și tulpini tinere. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. nu de puţine ori. în poieni. Seminţele de floarea-soarelui sunt recomandate și pentru combaterea sterilităţii. în hipertensiune. numai că efectele acestora au fost puse. Specialiștii naturiști sunt de părere că nu numai uleiul de seminţe de floarea-soarelui ar avea proprietăţi tămăduitoare. iar frunzele formează o rozetă. de pe marginea capitulului. Extractele de floarea-soarelui se folosesc și în industria farmaceutică. Împreună cu alte extracte. Frunzele sunt mari. în afecţiuni pulmonare. De altfel. albastră-violacee. a arsurilor. rășină. Cercetări mai noi arată că aceste flori au efecte în tratarea afecţiunilor căilor respiratorii. Tulpinile îi sunt foarte scurte. florile fiind galbene. Întrebuinţări. a frigurilor și a bolilor de splină. adică în vindecarea contuziilor și a echimozelor. acizi. betaină. ci și alte părţi ale acestei plante. Foaia grasă înflorește de la sfârșitul primăverii și până în iulie. Petalele de floarea-soarelui sunt preparate sub formă de tinctură. Prezentare. cu o înălţime de până la patru metri. Efecte medicinale asemănătoare au. Substanţe active importante: taninuri. eficientă în multe și grele afecţiuni. în tratarea locală a reumatismelor. . Fluierătoarea crește la marginea pădurilor. în stări febrile. păroase. Foaia grasă Denumire știinţifică: Pinguicula vulgari. Substanţe active importante: petalele de flori conţin glucozidă. protide. rădăcinile și lăstarii sunt părţile comestibile ale acestei plante. din care se prepară un extract fluid. Fluierătoarea este și un bun revigorant.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 51 buretoasă. frunze alterne. uleiul de floarea-soarelui contribuie la buna funcţionare a tractului gastro-intestinal. preparatele de fluierătoare erau folosite în tratamentul reumatismului și al gutei. seminţele de floarea-soarelui au în compoziţia lor lecitină. mai ales pe pajiști. în locuri umede. Este vorba despre frunzele și tulpinile fragede. Pentru preparate medicinale se culeg lăstarii tineri și rădăcinile. Această plantă ciudată crește în zonele montane și submontane. necesari consumării materiilor organice. cu totul tradiţională – uleiul de floarea-soarelui. cvercetină. eczemelor. rădăcină consistentă. Au și o funcţie digestivă – secretă o substanţă digestivă și alţi compuși mucilaginoși și dizolvanţi. Înflorește în mai-iunie. mai ales la femei. făcând parte din grupa plantelor carnivore. în tufărișuri și în vegetaţie amestecată. Întrebuinţări. În ceea ce privește uleiul de floarea-soarelui. mai ales în privinţa proprietăţilor medicinale. iar fructul său este bacă (o boabă). în turbării și mlaștini. Este o erbacee pitică. la margini de pădure. precum și despre petalele mari. extras din seminţele care conţin între 28 și 48% substanţe grase. practic la nivelul solului. care au un peduncul lung. Fluierătoarea. dar și în acela al rănilor de sub piele. Planta numită foaie grasă se deosebește mult de alte plante. De asemenea. însă. sunt cunoscute de multă vreme efectele benefice ale acestuia în arterioscleroze. o alcătuire vegetală impunătoare. Frunzele sunt mari. fitosteroli. În medicina tradiţională. având o înălţime maximă de 15 cm. Florile au o culoare puternică. ușor încălzit. este un produs cu valoare medicinală neîndoielnică. Uleiul de floarea-soarelui. vitamina E. enzime. consistente. fiind un bandaj și un stimulator. acizi. grase. Aparţine familiei lentibuiariaceelor. se toarnă în ureche pentru calmarea durerilor acute ale acesteia. lată și o medicaţie. cărnoase. dar se pare că au efecte și în cazul bărbaţilor. Foaia grasă se aseamănă mult cu roua cerului. pe cale de a înflori. Din această rozetă se înalţă florile. În România. Uleiul de floarea-soarelui se folosește și extern. gliceride. utilizată în combaterea febrei. în tratarea vezicii biliare leneșe. la îndoială. cel mai căutat compus fiind lecitina. glucide. floarea-soarelui se cultivă pe suprafeţe mari. fiind încă puţin cercetat din acest punct de vedere. fiind foarte hrănitoare. Desigur. oval-cordate. Inflorescenţa este un capitul cu un diametru de circa 25 cm. mucilagii. în liziere. alterne. adică a insectelor. extractul de foaie grasă intră și în compoziţia unei importante mixturi. Prezentare. Fluierătoarea Denumire știinţifică: Tamus communis. galbene. carotenoide. flori galben-verzui și fructe de culoare roșie este o plantă perenă. trebuie să menţionăm aici și curele de ulei. dermitelor.

52 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Întrebuinţări. Preparatele de foaie grasă au proprietăţi antibiotice, antitusive, sedative, antipiretice. Administrarea acestor preparate echilibrează funcţionarea organismului și crează o stare de confort, relaxând mușchii, sistemul nervos, reducând stările de stres. Extractele de foaie grasă sunt folosite și pentru calmarea crampelor. Acţionează, de asemenea, asupra căilor respiratorii, mărindu-le funcţionalitatea. În medicina populară se știe, de foarte multă vreme, că foaia grasă este eficientă și în cazurile de tuse convulsivă, precum și în astm.

Fragul
Denumire știinţifică: Fragaria vesca. Denumiri populare: fragi de pădure, frăguţă. Prezentare. Fragul de pădure este o plantă perenă ce aparţine de familia rozaceelor. Prezintă un rizom și stoloni. Înălţimea fragului este redusă, maximum 20 cm. Frunzele îi sunt, întotdeauna, trifoliate. Fragul înflorește în lunile mai și iunie. Florile sunt mici, albe, plăcut mirositoare. Fructele, comestibile, sunt conice, și au, de obicei, culoarea roșie. Fragul crește prin fâneţe, pe pajiști, prin poieni, la marginea pădurilor, în tufărișuri, fiind răspândit din zonele joase și până în zonele montane. Proprietăţi medicinale au frunzele și rădăcinile. Preparatele care se obţin din frunzele și rădăcinile fragului sunt: decoctul – cel mai des folosit, infuzia și cataplasmele. Substanţe active importante: vitamina C, fenol, tanin, precum și o substanţă specifică – fragarina (o esenţă parfumată, cu miros de lămâie). Întrebuinţări. Cu preparatele de frag de pădure se tratează următoarele suferinţe: enterita acută, diareea, diabetul zaharat, guta. Contribuie, totodată, la eliminarea acidului uric. Preparatele de frunze de frag sunt astringente și dezinfectante – fiind utilizate în tratarea a diferite inflamaţii. Preparatele de frunze și rădăcini de frag pot provoca urticarie persoanelor alergice și de aceea se cere precauţie în utilizarea lor.

Frasinul
Denumire știinţifică: Fraxinus excelsior. Prezentare. Arbore impresionant, frasinul poate crește până la 40 de metri. Face parte din familia oleaceelor. Are coroana rară, cu frunze penat-compuse și cu ramuri noduroase. Coaja este gri-argintie. Înflorește în aprilie sau chiar la începutul lunii mai, cu puţin înainte de a înfrunzi. Florile sunt lipsite de corolă. Fructul este alungit și are o aripă, acest gen de fruct numindu-se samară. Frunzele reprezintă partea valoroasă din punct de vedere medicinal. Pe lângă frunze, se mai folosesc în scopuri medicinale seminţele și scoarţa frasinului. Preparatele care se obţin sunt infuzia – cel mai des folosită, extractul apos, siropul, compresele. Substanţe active importante: frunzele conţin zaharuri, manitol, esenţe aromatice, acid malic. Întrebuinţări. Preparatele din frunze de frasin au efecte laxative și diuretice, fiind, totodată, cicatrizante (în cazul rănilor și abceselor), precum și bune antiinflamatoare la nivel intestinal. Infuzia de frunze de frasin se folosește mult și în tratarea deranjamentelor stomacale și intestinale, a ulcerului gastric și duodenal, a plăgilor greu vindecabile, a hemoroizilor, arsurilor, eczemelor, dar și în tratarea unor afecţiuni ginecologice. Cunoscătorii afirmă că efectele febrifuge (de reducere a febrei) de către infuzia din coajă de frasin sunt comparabile cu cele ale chininei.

Fucusul / Alga fucus
Denumire știinţifică: Fucus vesiculosus sau Ascophyllum nodosum. Denumiri populare: alge brune, iarbă de mare, varech. Prezentare. Devenite de ceva vreme o adevărată modă în alimentaţia oamenilor, algele sunt într-adevăr folositoare organismului uman. Alga fucus este recoltată din mare și de pe plaje, după reflux. Talul acestei alge poate ajunge până la 0,5 metri lungime, fiind prevăzut cu niște vezicule datorită cărora alga poate pluti pe apă. Alga fucus se dezvoltă în mările din nordul Europei, în zona de nord a Oceanului Atlantic, în regiunea Canalului Mânecii.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 53 Pentru uz medicinal se prelucrează talul. Substanţe active importante: un compus specific numit fucoidină. Alga fucus se remarcă prin cantitatea însemnată de oligoelemente (iod, cupru, seleniu, fier, mangan, crom și chiar aur), vitamine (vitamina C și vitaminele din grupul B) și acid folie. Proteinele din fucus, aflate în cantitate mare, sunt asimilabile în totalitate. Cercetătorii atrag atenţia asupra faptului că lipidele lipsesc, în general, din această algă. Întrebuinţări. Terapiile cu alga fucus au succes în curele de slăbire, asigurând o reducere a obezităţii fără ca organismul să se dezechilibreze funcţional sau să se epuizeze fizic și psihic. Studiile specialiștilor au dovedit că această algă poate stimula funcţionarea glandei tiroide. Datorită proprietăţilor dietetice și abundenţei de compuși, această algă este folosită și în alimentaţia curentă.

Fumăriţa
Denumire știinţifică: Fumaria officinalis. Prezentare. Fumăriţa este o mică plantă erbacee, din familia papaveraceelor. Frunzele sunt bipenate, iar florile, de dimensiuni reduse, au culoarea roșie sau albă. Fructele sunt globuloase. Atât planta, cât și fructele, au un gust pronunţat amar. Pentru aplicaţii medicinale se folosește întreaga plantă, recomandată fiind, însă, partea aeriană. Întrebuinţări. Infuzia de fumăriţă – care este amară – se comportă ca un adevărat factor de echilibru în funcţionarea bilei, menţinând în permanenţă funcţionarea acesteia la parametri corecţi. Fumăriţa mai este recomandată și în boli ale ficatului, ale rinichiului și ale aparatului urinar, în hipertensiune, arteroscleroză. Tonică și depurativă, infuzia de fumăriţă este indicată pentru aplicaţii și la finele iernii, când organismul are nevoie de revigorare și de curăţire a toxinelor. Poate fi utilizată, de asemenea, și în curele de slăbire sau de eliminare a compușilor grași din sânge. Se spune despre fumăriţă că are capacitatea de a încetini procesele de uzură, de îmbătrânire a organismului omenesc. Utilizarea preparatelor din această plantă se va face sub îndrumarea specialistului, a medicului, printre altele și datorită faptului că tratamentul trebuie să fie supravegheat (pot apărea afecte nedorite) și nu trebuie să depășească două săptămâni.

G

Gălbăjoara

Denumire știinţifică: Lysimachia nummularis. Denumire populară: dreţe. Prezentare. Este o plantă perenă, cu o tulpină subţire, aproape târâtoare, având o lungime maximă de 60 cm. Frunzele sunt aproximativ rotunde, ușor lucioase, cărnoase. Înflorește în mai, iunie și iulie. Florile sunt galbene, iar fructul este o capsulă. Gălbăjoara crește în zonele de deal și câmpie, în locuri umede. Pentru utilizări medicinale se culeg florile și se face infuzie. Întrebuinţări. Tratamentele cu gălbăjoară se dovedesc eficiente în durerile agresive, cum ar fi cele de dinţi, precum și în tratarea erizipelului. Gălbăjoara este recomandată și în aplicaţiile medicinale privind creșterea părului și întărirea rădăcinii părului.

Gălbenelele
Denumire știinţifică: Calendula officinalis. Denumiri populare: rujuliţă, călinică, filimică, ochi galben. Prezentare. Gălbenelele sunt plante anuale ce pot fi cultivate pretutindeni în România, fără să apară probleme de climă sau de sol. Aceste plante sunt, totuși, iubitoare de lumină. Fac parte din familia compozitelor. Tulpina este puternic ramificată,

54 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC iar frunzele sunt alterne, ușor alungite. În capătul ramurilor se află inflorescenţele sub formă de capitule, cu flori galbene sau chiar portocalii. Inflorescenţele, și mai ales petalele, au importanţă medicinală, fiind foarte căutate și de industria cosmetică. Pentru uz medicinal se prepară infuzie, decoct, tinctură, extract moale, comprese, unguent. De asemenea, se aplică, mai ales pe negi și bătături, planta proaspătă, ușor zdrobită. Substanţe active importante: ulei eteric, caroten, gume, rezine, substanţe amare, acid malic, vitamina C, saponine, precum și un compus specific – calendulina. Întrebuinţări. În terapii medicinale, gălbenelele se utilizează sub formă de infuzie, pentru uz intern în primul rând – ţinta fiind ulcerul și gastritele. Efectele infuziei de gălbenele asupra organismului sunt numeroase: sedativ, sudorific, antiinflamator gastro-intestinal, cicatrizant, factor de influenţă în buna circulaţie a sângelui – mai ales la nivel periferic. Infuzia de gălbenele stimulează secreţia gastrică. Această infuzie de gălbenele este și un bun agent de provocare a menstrelor. Gălbenelele sunt eficiente și în tratamente asupra gastritei hiperacide, ulcerului gastroduodenal, dischineziilor biliare. Pentru uz extern, gălbenelele sunt recomandate, sub formă de băi și cataplasme, în tricomonoză vaginală, eczeme, răni, chiar și în degerături sau arsuri.

Gălbinelele
Denumire știinţifică: Lysimachia vulgaris. Denumire populară: iarba ciorilor. Prezentare. Este o plantă perenă, cu o tulpină puternică și ramificată ce poate atinge o înălţime de până la 1,50 metri. Frunzele, grupate câte trei-patru, sunt lanceolate, cu margini netede și peţiol scurt. La rândul lor, și florile sunt grupate, fiind plasate în vârful ramurilor. Sunt colorate în galben și roșu, chiar roșu închis la interior. Florile apar în lunile iulie și august. Fructul este o capsulă. Gălbineaua crește în flora spontană, în mari colonii, în locuri umede, mai ales în zonele joase, pe marginea lacurilor, bălţilor, mlaștinilor, stufărișurilor. Întrebuinţări. Infuzia de gălbinele are efecte hemostatice, antidiareice, antidiuretice. Fiind antitermică, antipiretică, infuzia de gălbinele contribuie la reducerea febrei. Este folosită și în tratarea abceselor. Gălbinelele se folosesc, de asemenea, în tratamente împotriva febrei tifoide și a malariei. Din tulpină se poate obţine o tinctură galbenă, iar din rădăcină o tinctură maro. Puse pe cărbuni încinși sau pe o suprafaţă încinsă, aceste tincturi degajă un fum ce va alunga și chiar va distruge muștele.

GENŢIANELE
Ghinţura galbenă Ghinţura pătată
Denumire știinţifică: Gentiana lutea; Gentiana punctata. Denumiri populare: fierea pământului, inţură, ghimbere de munte, ţintură. Aceste denumiri sunt atribuite ghinţurei galbene. Ghinţura galbenă și ghinţura pătată, precum și ghinţura albastră și cea violetă, sunt plante cunoscute și sub numele de genţiane. Prezentare. Ghinţura galbenă (Gentiana lutea) este o plantă perenă, cu o înălţime maximă de până la un metru. Rizomul este consistent, fiind continuat de o tulpină aeriană fistuloasă. Florile au un caliciu albicios, corola lor fiind galbenă. Sunt plasate la subsuoara frunzelor, înflorirea având loc pe tot parcursul verii. Ghinţura galbenă face parte din familia genţianaceelor și crește în regiunile alpine. Are calităţi medicinale însemnate, dar nu poate fi recoltată, culesul și distrugerea ghinţurei galbene fiind interzise. Ghinţura galbenă este o plantă ocrotită prin lege. Ghinţura pătată (Gentiana punctata) este o plantă micuţă, de maximum 60 de centimetri înălţime, cu o durată de viaţă perenă. Rizomul este scurt, tulpina aeriană fiind, însă, ceva mai dezvoltată. Florile, de culoare galbenă, au răspândite pe ele numeroase puncte roșii, grena sau maro. Ghinţura pătată înflorește din iunie și până în septembrie. Fructul său este o capsulă. Această plantă crește în zonele muntoase. În practica medicinală se folosește sub formă de infuzie. Infuzia de ghinţură pătată este un tonic activ și persistent, revigorând și remineralizând organismul. Din acest motiv se folosește cu bune rezultate în timpul convalescenţelor, în perioade de

Bangladesh. Poate fi găsită pe pajiști. În practica medicinală se folosește întreaga parte aeriană a plantei. provoacă diureză și contribuie la detoxifierea sistemului circulator. Aceste preparate sunt recomandate. Ghinţura albastră Ghinţura violetă Prezentare. Ghimberul este o erbacee tropicală. reduc febra. Se utilizează și în bolile de stomac. cu o tulpină groasă și cu un rizom de asemenea puternic. ulei volatij. fenoli. Denumire populară: ghimbir. adesea. acid genţiotanic. Preparatele de ghinţură violetă sunt un remediu recunoscut pentru tratarea rănilor. de la câmpie până în zona alpină. hipotensiv. în general în tulburări digestive și în reglarea activităţii stomacului. ascuţite. pe fâneţe. au formă de clopot și sunt plasate în partea superioară a plantei. greţuriior. Este o plantă înaltă de circa un metru. ca antidot în caz de rău de mare. de mișcare de rotaţie. Este întrebuinţat. acţionând – prin grupul de compuși numiţi gingeroli – asupra sistemului nervos. înflorescenţele și tulpina – în general partea aeriană a plantei. Ghinţura albastră (Gentiana asclepiadea) se mai numește și Lumânărica pământului. În terapii se utilizează rădăcinile și rizomii. maluri de ape). precum și împotriva alergiilor. gingiber. la subsuoara frunzelor. la rându-i. Ghinţura violetă înflorește din iunie până în septembrie. mai importante fiind rădăcinile. în primul rând. pe tuluzul căilor ferate. în anorexie. în locuri umblate. Florile au formă de clopot. gentianina. pentru revenirea poftei de mâncare și. este ramificată. în poieni. cu precădere . Nepal. prezentă în Orient. precum și pentru combaterea viermilor intestinali. în locuri umede (păduri. Pentru terapii se folosesc. Fiecare frunză are la subsuoara sa câte un ghimpe galben. tanin. în tufărișuri. ajungând doar până la 60 cm înălţime. Această plantă crește pe locuri virane. Preparatele de genţiană albastră acţionează asupra secreţiilor salivare și gastrice. Ghimberul este folosit. Are frunze multe. de mașină. preferând pământul tare. pentru combaterea răului de altitudine. Ghimberul acţionează și împotriva stărilor de vomă. din care se extrag uleiuri aromate.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 55 epuizare. Această plantă are un rizom puternic. de viaţă. puternică. Ghimpele Denumire știinţifică: Xanthium spinosum.. Substanţe active importante: genţiopicrina. Prezentare. de-a lungul drumurilor. Ghinţura albastră poate fi găsită pe o arie foarte largă. de culoare albastră spre violet sau spre bleu-ciel. Ghimberul Denumire știinţifică: Zingiber officinale. Este mai scundă decât lumânărica pământului (Gentiana asclepiadea). tonifiante. contribuind la reglarea activităţii stomacale și intestinale. în tratarea gastritelor hipoacide. Ghimberul este recomandat pentru provocarea poftei de mâncare. Întrebuinţări. amarogentina. Întrebuinţări. de asemenea. antitusiv. de circa doi-trei centimetri lungime. Înflorește târziu. chiar bătătorit. Chiar și tulpina împrumută ceva din culoarea florilor și este. precum și în zona subalpină. Substanţe active importante: compuși specifici numiţi gingeroli. cu bleu spre interior. împotriva transpiraţiei. stimulative. Florile. combat viermii intestinali. Ghimpele este o plantă ce poate atinge înălţimea de un metru. solitare sau grupate câte două sau trei. Alte proprietăţi ale ghimberului: antitoxic. Este răspândită în zonele de câmpie și deal. Tulpina. Malaezia. Prezentare. fiind de culoare albastru-verzuie. gentisima. potenţează activitatea ficatului și a bilei. Întrebuinţări.. de asemenea. Ghinţura violetă (Gentiana cruciata) se mai numește și Ochinaceea. deranjamentelor stomacale sau intestinale. în India. compuși uleioși. Ghinţura albastră este cunoscută ca fiind remediul natural al gastritei acide. Consumat zilnic. în august și septembrie. albastru-verzuie spre violaceu. Tot cu infuzia de ghinţură pătată se poate interveni pentru buna funcţionare a bilei. Se spune despre ghimber că are și proprietăţi afrodiziace.

cât și florile și frunzele. dezinfectante. Întrebuinţări. este nu numai o plantă de pus în cea mai mică și mai delicată vază din casă. prin păduri. Specialiștii recomandă ca în timpul curelor cu ghimpe să nu se consume alimente iritante (alcool. păstrându-și neschimbate caracteristicile încă din timpurile preistorice ale erei terţiare. acid cianhidric. Substanţe active importante: pectină. Prezentare. Pentru uz medicinal se recoltează florile. Prezentare. contribuţii pozitive în combaterea angoaselor. în zone unde omul ajunge mai rar. Au. în formă de stea. cu efecte notabile. Fructele sunt niște păstăi. pe taluzurile drumurilor. Întrebuinţări. Efectele și întrebuinţările ghizdeiului – una dintre plantele care formează fânul – sunt asemănătoare cu ale plantei cunoscute sub numele de floarea patimilor sau ceasornicul (Passiflora incarnata). recoltarea lui fiind interzisă. un spin. stărilor depresive. alcaloizi. sau în reducerea sechelelor rămase în urma poliomielitei. ale cărui virtuţi medicinale sunt. Sunt recomandate și în tratarea miasteniei (oboseala mușchilor). Are efecte antiinflamatoare. Prezentare. niște bobiţe roșii. de mici dimensiuni. insomniilor. Denumiri populare: patru-bani. în afecţiuni de prostată (inflamaţii și adenom). Înflorește în mustul zăpezii. parcuri. sedative. extracte. Are flori verzui. Sămânţa de ginkgo biloba este un fel de sâmbure pietros. agitaţiei nervoase. Au valoare terapeutică atât bulbul. din familia leguminoaselor. . cum ar fi cardiopatiile. cicatrizante. și apar din mai și până la începutul toamnei. Spre deosebire de ghimpele comun. deci de peste 200 milioane de ani. groase și cărnoase. prea puţin erectă – mai degrabă târâtoare pe sol. Pentru a nu se face confuzii. în litiaze renale (cură ce durează toată viaţa). Puţini știu că ghiocelul. fiind dispuse în formă de evantai. Preparatele pe bază de ghiocel acţionează benefic în afecţiuni grele. isteriilor. în păduri. Poate fi întâlnit de la câmpie și până în zona alpină. Preparatele din ghizdei au efecte antispastice. ghimpele pădureţ crește în locuri puţin umblate. Întrebuinţări. pășuni. de asemenea. arborele templier japonez. ci și un remediu medicinal. condimente) și nici lactate fermentate. pe pajiști. Aparţine familiei amarilidaceelor. Ginkgo biloba este un arbore puternic și înalt – poate atinge înălţimea de 40 de metri. uneori galbene cu dungi roșietice. precum și în unele afecţiuni cardiovasculare sau în afecţiuni pe fond nervos ale sistemului digestiv. reduse și care este ocrotit de lege. mereu verde. Florile de ghizdei sunt galbene. luminișuri. menţionăm că ghimpele pădureţ este un subarbust. în februarie și martie. Altă specie de ghimpe este cel pădureţ (Ruscus aculeatus). Frunzele sunt bilobate. uneori mai devreme. Aparţine familiei gincoaceelor. florile și părţile tinere. Ghimpele face parte din categoria plantelor medicinale importante. Cu decoctul de ghimpe se fac cure de tratament foarte lungi. Ginkgo biloba sau caisa argintie este un arbore originar din estul Chinei. sirop. din care se prepară infuzie. imunostimulatoare și chiar hipnotice. sedative. și fructe bace. în vârf. suculentă. preparatele din ghimpe erau folosite în tratamentul bolilor de prostată. Ginkgo biloba Denumire știinţifică: Ginkgo biloba. Ghizdeiul crește prin fâneţe. Ramurile au. cumarină. în cistopielită. totuși. Cercetătorii au descoperit faptul că acest arbore este o fosilă vie. Tulpina este subţire. Face parte din familia liliaceelor. Ghizdeiul este o erbacee perenă. pe terenuri virane. stărilor de stres. În mod tradiţional. Frunzele sunt trifoliate. învelit într-o materie vegetală cărnoasă. pajiști. excitaţiei cerebrale. două frunze lineare și o floare albă. vestitorul primăverii. fructe acre. caisa argintie. Ghizdeiul Denumire știinţifică: Lotus corniculatus.56 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC frunzele. Ghiocelul Denumire știinţifică: Galanthus nivalis. fiind considerat copac sacru. Ghiocelul este o plantă perenă formată dintr-un bulb.

Prezentare. Specific Peninsulei Coreene. Se găsește în flora spontană. planta are o dezvoltare specifică. arborele ginkgo biloba este încă puţin studiat în ceea ce privește substanţele active și benefice pe care le conţine. cuprinzând nordul Chinei și chiar zone din Siberia. Preparatele din frunzele de ginkgo biloba au. ginsengul are. Substanţe active importante: flavonoli. În practica medicinală se folosește îndeosebi rădăcina de ginseng cultivat. Cu ginkgo biloba se acţionează. Canada. În secolul ai XVIII-lea. antispasmodic.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 57 Ginkgo biloba crește în flora spontană din China și Japonia. precum și frunzele. varicele. iar rădăcina este bună de recoltat tot după cel puţin patru ani. Pentru aplicaţii medicinale se utilizează învelișul sâmburelui. fiind necesară doar o perioadă de dezvoltare cuprinsă între patru și șase ani. o arie de vegetaţie ceva mai întinsă. antifungic. „esenţă umană”. Pentru aplicaţii și tratamente se recoltează rădăcina. acid ginkgolinic. Substanţe active importante: ginsenozide. la ora actuală. cât și o infuzie. SUA. esenţă. Din părţile cu valoare medicinală ale arborelui ginkgo biloba se prepară mai multe extracte. înscriindu-se printre plantele originare din Orientul îndepărtat ale căror evoluţii sunt mai puţin obișnuite. dar și o adevărată armă împotriva uzurii cerebrale și a îmbătrânirii în general. vitamine. trombozele. ginsengul ajunge la înflorire după câţiva ani – cel puţin patru -. de un înalt nivel calitativ. bilobol. Inflamaţiile. combătute cu extract din frunze de ginkgo biloba. saponine. Aparţine familiei araliaceelor. Întrebuinţări. o rădăcină de ginseng sălbatic. ginsengul . Deși trezește un interes atât de mare. ginsengul a fost considerat un remediu eficient în tratarea tuturor bolilor. Oricum. opinie care încă mai stăruie și în zilele noastre. ginsengul sălbatic fiind. de un interval de timp atât de mare. cu bune rezultate. În general. glucozaţi. arbore-minune ginkgo biloba are o serie întreagă de calităţi medicinale: este expectorant. terpene. Rădăcina de ginseng poate ajunge la un metru lungime și o grosime cuprinsă între cinci și 10 cm. celebre pe plan mondial. o plantă ocrotită de lege. de asemenea. importante efecte în ceea ce privește circulaţia periferică și micro circulaţia sângelui. în special. Există informaţii potrivit cărora cu extractele de ginkgo biloba se poate stăpâni evoluţia celulei canceroase. proprietăţile medicinale ale ginsengului sunt excepţionale. ginseng coreean. Pentru ginsengul cultivat nu e nevoie. uscată și curăţată. ginsengul este cultivat intens nu numai în China și Coreea. Concluzionând: ginkgo biloba este considerat un leac redutabil în afecţiunile microcirculaţiei arteriale și capilare. totuși. Vietnam. tiamină. acizi organici. ginkgol. Din rădăcina de ginseng se prepară o tinctură și se produc. fiind identificaţi circa 30 de derivaţi. comprimate. sedativ. trebuie să provină de la o plantă cu o vârstă de cel puţin 10 ani. spasmele musculare. Rusia. Ginsenozidele – substanţe specifice ginsengului. însă. Denumiri populare: ginseng asiatic. lată și un fapt surprinzător – rădăcina de ginseng are un contur asemănător cu cel al fiinţei omenești. arborele de ginkgo biloba a fost adus în Europa. Multă vreme. riboflavină. În general. potenţialul său terapeutic fiind greu de egalat de oricare altă plantă medicinală. Specialiștii subliniază faptul că aceste preparate sunt recomandate mai ales în profilaxia accidentelor vasculare. și în diabet. contracţiile și tensiunea din organism pot fi. cât și sub formă cultivată. ci și în Japonia. De pildă. pinitol. Se folosește și rădăcina de ginseng ca atare. potrivit unor cunoscători. antibiotic. Chiar cuvântul „ginseng” înseamnă. Fiind foarte căutat. vasodilatator. Ginsengul este o plantă perenă. Substanţe specifice acestui arbore – acid ginkgolic. antiinflamator. La modul general. Întrebuinţări. unde se cultivă ca plantă de ornament. Plantă miraculoasă în sensul cel mai credibil al cuvântului. vermifug. Frunzele ginsengului sunt lung-peţiolate. fiind indicate în afecţiuni de mare dificultate. precum și un compus asemănător hormonilor sexuali. pe cale industrială. mai ales în fructe și frunze. se găsesc în cantitate însemnată și mai ales într-o mare varietate. cum ar fi accidentele vasculare cerebrale. Ginkgo biloba este o plantă de referinţă în medicina tradiţională chineză și japoneză. înveliș care nu miroase prea plăcut. Ginsengul Denumire știinţifică: Panax ginseng. Preparatele obţinute din frunzele și fructul arborelui ginkgo biloba intră în compoziţia a cel puţin 25 de produse medicamentoase.

Pe lista de virtuţilor medicinale ale ginsengului se află și cele privind calităţile sale de afrodiziac (acţionează asupra glandelor corticosuprarenale). iritabilitate. Datorită acestor calităţi. insuficienţă biliară. terciul de uruială. fiind identificată sub numele curent de ginseng siberian sau shigako. sativum). precum și de tonic al organelor interne. Grâul Denumire știinţifică: Triticum aestivum (vulgare. astenii. Prezentare și Întrebuinţări. fortifică sistemul nervos central și periferic și. la sporirea imunităţii organismului. Valoarea alimentară și medicinală a acestui fruct este la nivelul lămâilor. deși nu este un panaceu. totuși.58 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC contribuie la sporirea randamentului fizic și mental. Provine din Asia. Ca preparate medicinale menţionăm: pâinea neagră. mai ales. grâul încolţit. Potrivit unei străvechi tradiţii. grâul face parte din familia gramineelor. dar și pentru uz medicinal se folosesc boabele de grâu. Sub denumirea de ginseng este cunoscută și planta numită Eleutherococcus senticosus. Pentru alimentaţie. Este un arbore de dimensiuni aproape similare cu acelea ale unui arbust. acţionează pentru întărirea și însănătoșirea aparatului cardiovascular. Această plantă crește în flora spontană din Siberia. folosit îndeobște ca detoxifiant. tărâţele și germenii sunt . Mai nou. tărâţele. În mod obișnuit. reducând glicemia. nu are contraindicaţii importante sau numeroase și nu-și cumulează. de peste 1500 de ani. Valoare medicinală are nu numai pulpa de grepfrut. cu noduri la anumite distanţe. în timp. că nu se recomandă celor suferinzi de hipertensiune arterială. facilitează circulaţia sângelui și însănătoșește sângele. dozele prea mari pot crea unele neajunsuri și. dezvoltă imunitatea organismului. rădăcina de grâu coboară foarte adânc în pământ. Erbacee anuală. Citrus paradisii. Grepfrutul este. probând și calităţi anticancerigene. fiind ceva mai înalt decât lămâiul. ci și pericarpul. Acest fruct este recomandat. Desigur. celulele nervoase. stimulând activitatea factorilor de imunitate. nervozitate. Inflorescenţa grâului este binecunoscutul spic. Dincolo de acestea. întărește memoria. hidraţi de carbon. copiilor care au lipsă de poftă de mâncare. fiind în prezent cultivat și în zona Mediteranei. Cercetările efectuate pe baze știinţifice au demonstrat că extractele obţinute din această plantă contribuie. goală pe dinăuntru. în primul rând. protide. Prezentare. o plantă exotică. decoctul. Totuși. într-o manieră semnificativă. dar și în dislipidemii. a fost dovedit faptul că ginsengul poate fi un remediu util în cazurile de diabet. iar fructul este bobul de grâu. grâul fiert. pentru locuitorii zonelor temperate. Unii cercetători afirmă că ginsengul ar fi și un bun agent împotriva cancerului. Ginsengul este un medicament natural aproape complet. ginsengul este considerat și un eficient antireumatic. cercetătorii susţin că ginsengul. Grape-fruitul / Grepfrutul Denumire știinţifică: Citrus grandis. Grâul este una dintre cele mai vechi plante cultivate de om. se impune atenţie în utilizarea lui. în limbajul botaniștilor denumit cariopsă. Și mai este ceva foarte important – pulpa de grepfrut conţine foarte puţine calorii. Se spune despre ginsengul siberian că reduce efectele iradierilor și ale citostaticelor și că frânează evoluţia SIDA. acizi organici. ulei esenţial. Tulpina este dreaptă. Un alt aspect care a determinat creșterea interesului oamenilor pentru această plantă ţine de aserţiunea potrivit căreia ginsengul ar combate fenomenele de îmbătrânire. numeroase legende. de aceea. cu o singură deosebire – grapefrutul fiind și un excelent tonic amar. trebuie menţionat. cu atât mai mult cu cât nu creează dependenţă. Cât despre contraindicaţii. putând provoca hipoglicemie. pentru industrie. afecţiuni pulmonare. efectele posibil negative. în schimb are o cantitate mare de vitamina C și de săruri minerale (mai ales de potasiu). ginsengul a generat de-a lungul istoriei sale. Frunzele sunt lanceolate. atonie gastrică. are o semnificaţie mai mult decât importantă pentru cei aflaţi în suferinţă. chiar și până la un metru. Tot în scopuri medicinale se prepară și siropul de grâu verde. aparţinând aceleiași famiiii din care fac parte lămâiul și portocalul – familia rutaceelor.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 59 printre cele mai eficiente preparate din grâu. în păduri tinere. vitaminele A. Ca dezvoltare în spaţiu. fiind întâlnit în lunci. hameiul este cultivat pe mari . Substanţe active importante: amidon. cardiace. endocrine. gluten. în revigorarea corzilor vocale. stările febrile. dar se prepară și sub forma unui decoct. uneori prezentându-se ca un arbust. amigdalină. De altfel. Din seminţe și frunze se prepară infuzie. pulpa fructului are proprietăţi antidiareice și antihemoragice. C și PP. protide. în faringite. mămlugă. preparate sub formă de infuzie. consumul de grâu asigurând organismului unui om tot ce-i trebuie pentru o fiinţă. în hidratarea și curăţirea pielii. în bronșite. aparţinătoare familiei moraceelor. fructele și seminţele gutuiului. Pentru terapii medicinale se utilizează florile. Grâul este recomandat celor aflaţi în convalescenţă. reumatism. Frunzele de gutui. pulpa fructului. în căderi fiziologice. Frunzele gutuiului sunt groase și au o c uloare verdeînchis. glucide. hameiul seamănă. substanţe mucilaginoase. acestora adăugându-li-se fulgii de grâu. Prezentare. au rol însemnat în reglarea și reechilibrarea activităţii intestinale. naturiștii consideră grâul ca fiind un element vital. fiind utilizată inclusiv în tratarea hemoragiilor uterine. Gutuiul Denumire știinţifică: Cydonia oblonga. Florile gutuiului sunt roz-albicioase și apar prin luna mai. dizenteria. în crize de creștere. notabile fiind efectele benefice în caz de insuficienţă hepatică. Germenii de grâu au efecte pozitive în oboseală fizică și nervoasă. Fructele. Preparatele de gutui (din flori. grâul este considerat a fi un adevărat remediu universal. protide. De asemenea. seminţe) sunt utile în neașteptat de multe aplicaţii medicinale. Substanţe active importante: săruri minerale. Este unul dintre cei mai vechi pomi fructiferi. Prezentare. cu viţa de vie. guturai. În acest context. pectine. grâul este recomandat în toate afecţiunile care au ca urmări slăbirea severă a organismului. Fructele se consumă ca atare. acizi organici. gutuiul este un arbore de mici dimensiuni. Hameiul este o plantă perenă. Denumiri populare: măiugă. au culoare galbenă și sunt acoperite cu puf. diareea. sleirea acestuia. B2. consumate în mod curent. În general. tofolean. gută. Practic. Întrebuinţări. fiind prezent și în mitologia greacă. De exemplu. B. circulatorii. PP. himel. gutuile contribuie în mod decisiv la îmbunătăţirea activităţii din tractul gastro-intestinal și mai ales la relansarea activităţii ficatului. Hameiul crește în flora spontană. de mari dimensiuni. afecţiuni ale pielii. Vitaminele A și B se găsesc în cantităţi semnificative. întrucâtva. enzime. de asimilaţie. în amigdalite. ulei. Acești germeni conţin săruri minerale. Gutuiul face parte din familia rozaceelor și este originar din Asia și insula Creta. Tulpina se ramifică în partea superioară. Seminţele de gutui acţionează în calmarea tusei. scoarţa ei având culoarea gri-închis. uneori până la 15%. Florile au o frumoasă și ciudată culoare galbenverzuie. Din punct de vedere al efectelor sale medicinale. căţărătoare. B1. E. Prezentare. H Hameiul Denumire știinţifică: Humulus lupulus. un foarte mare număr de microelemente și vitamine. fermenţi. tulburări vegetative. Pom fructifer. datorită grâului. germenii de grâu sunt un adevărat miracol nutritiv și medicinal. stomatite. ierboasă. Lista afecţiunilor în care grâul are efecte benefice este deosebit de lungă. frunzele. vitaminele A. tanin. sunt sâmburoase. frunze. Chiar și protidele se găsesc în grâu într-o proporţie însemnată. Pentru utilizarea pe scară largă în industria berii. marile tulburări de sănătate din organism sunt mai ușor de suportat. epuizarea. producându-se chiar și unele ameliorări. adică binecunoscutele gutui. microelemente. în tufărișuri. printre acestea numărându-se hipovitaminozele.

hibiscină. care conţin o substanţă aromatică numită lupulină. dar și un aliment cât se poate hrănitor. cunoscută sub numele popular de zămoșiţă. Prezentare. rareori și părţile tinere ale plantei. realizându-se o serie întreagă de băuturi. Hameiul reglează secreţia gastripă și activitatea intestinală în general. plantă din flora spontană de la noi. precum și în stări de oboseală fizică și psihică prelungită. plăcute. cât și externe. reduce durerile menstruale. diminuează excitabilitatea sistemului nervos. având în compoziţia lor. alb pe dinăuntru. Din combinaţia hameiului cu alte plante medicinale rezultă un foarte bun ceai sedativ. Hreanul este o plantă legumicolă din familia cruciferelor. Cu infuzie de hamei se fac aplicaţii în nevroze. gros. tinctură. De obicei. tonice. fluidizează circulaţia sângelui. alături de măceșe și alte fructe. Întrebuinţări. tanin. cataplasme. dar apare și sub formă cultivată. hibiscitrină. Prezentare.60 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC suprafeţe și îngrijit după metode știinţifice. de asemenea. Se prepară infuzie (în mod frecvent). utilizată în procesul de fabricare a berii. Hreanul se folosește sub formă rasă. De altfel. de suprasolicitare. Substanţe active importante: câteva substanţe specifice – acidul hibiscic. având. nu numai din punct de vedere gastronomic. atunci când este prezentată compoziţia ceaiului. ceaiurile din flori de hibiscus constituie nu numai un produs medicinal benefic pentru întreg organismul. Aceste ceaiuri sunt indicate. și o benefică acţiune de combatere a hipertensiunii arteriale și a stresului. Valoroase din punct de vedere economic și medicinal sunt inflorescenţele femele. ceai cu care se ameliorează sau chiar se înlătură o serie de tulburări psihice. De ce atâta importanţă acordată acestei plante? Ce este hibiscusul? Hibiscusul este un arbore tropical. Substanţe active importante: lupulină. și hibiscusul. oxalic). dar și sub formă de suc sau chiar salate. malic. insomnie. Una dintre acestea este Hibiscus trionum. hreanul poate fi întâlnit frecvent în flora spontană. Se spune că efectele stimulatoare ale acestei specii de hibiscus sunt tot atât de mari cât și cele ale cafelei. antituberculos și antispastic. un ulei. hibiscusul este menţionat primul. Importanţă medicinală au și frunzele. utilizate de naturiști mai ales în meniurile lor cu hrană vie. ceaiurile fortifiante. tartric. vitalizante. reconfortante. în mod obișnuit. dar și în cazuri de acnee și ten gras. trichomonoză. ascorbic. Hreanul Denumire știinţifică: Cochlearia armoracia sau Armoracia rusticana. Întrebuinţări. totodată. bacteriostatic. de circa 50 – 60 cm. Există și alte specii de hibiscus. Pot ţine locul cafelei de dimineaţă. Acest rizom este partea valoroasă a plantei. în deranjamente digestive. dar și primăvara. vitamina C. substanţe estrogene. aparţine. hibiscusul utilizat în mod curent. Infuzia de hamei se folosește atât în tratamente interne. Amestecate cu măceșele bogate în vitamina C. săruri minerale. fiind un produs medicinal antiseptic. fiind cultivate mai ales ca plante ornamentale. În preparate și combinaţii medicinale. proprietăţile lor fiind însă diferite de ale florilor de Hibiscus sabdariffa. sporește pofta de mâncare. Acţionează și în crizele de gută și reumatism. precum și mai mulţi acizi (citric. sunt utilizate și în aplicaţiile medicinale. Hibiscusul este o plantă medicinală din ce în ce mai prezentă pe piaţa produselor naturiste din România. Din florile acestui hibiscus se obţin infuzii și decocturi cu proprietăţi răcoritoare și reconfortante. În general. Ceaiurile din flori de hibiscus sunt diuretice. precum și cu alte fructe de pădure. . Plantă perenă. acizi. parte a familiei malvaceelor. anorexie. Se recoltează în lunile septembrie-octombrie. Substanţe active importante: peroxidaza. ci și medicinal. foarte lung. Rizomul de hrean este cilindric. cum ar fi cele generate de stres. Hameiul este recunoscut și ca un remediu pentru reducerea excitabilităţii sexuale (anafrodiziac). Inflorescenţele (conurile). speciei Hibiscus sabdariffa. extract. substanţe minerale. ulei esenţial. humolină. dar și decoct. eficiente. sub formă de flori. preparatele de hamei sau pe bază de hamei sunt recunoscute ca niște sedative ușoare. Hibiscus Denumire știinţifică: Hibiscus sabdariffa. speciile de hibiscus sunt cunoscute și la noi. provenită din zona Orientului și a Asiei. laxative.

decorticate. Fagopyrum esculentum. pe bază de hrișcă se prepară laptele de hrișcă. planta are nevoie de mult soare. Iarba broaștelor crește în ape stătătoare. I Iarba broaștelor Denumirea știinţifică: Hydrocharis morsus ranae. cât și economic. Hrișca înflorește o perioadă foarte lungă de timp. reumatismul. fiind un factor de antrenare. precum și în menţinerea unei bune funcţionări a tractului gastro-intestinal. Iarba broaștelor înflorește toată vara. cu stoloni dezvoltaţi. recomandă hreanul ca un mijloc de prevenire a cancerului. fagopirină. Face parte din familia poligonaceelor și este originară din Asia. Hrișca Denumire știinţifică: Fagopyrum sagittatum. dr. Preparatele de hrișcă au calităţi vasodilatatoare. administrat celor care au lipsă de calciu în organism. Întrebuinţări. compus care are rolul de a fortifica sistemul vascular și care este folosit și în industria farmaceutică. florile fiind dispuse sub formă de umbelă. Un mare specialist. Hreanul are influenţe binefăcătoare în afecţiuni precum astmul. Hreanul este diuretic și expectorant. fiind indicate în suferinţe legate de proasta circulaţie a sângelui. dar și în ape care curg foarte încet. guta. săruri minerale. Seminţele de hrișcă au o culoare negricioasă. Făina de hrișcă este considerată un aliment foarte consistent. Substanţe active importante: din punct de vedere farmaceutic. Este indicat mai ales în perioada rece a anului. utilitate deosebită. de mobilizare a organismului.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 61 uleiuri volatile. precum și în alte afecţiuni ale sistemului respirator. Alexander Reinhard. litiaza urinară. Alţi compuși identificaţi în hrișcă sunt: histidină. cistină. chiar revulsive. contribuind la revigorarea organismului. care cad pe fundul apei și din care primăvara răsar noi plante. au. fiind foarte bogate în amidon. Hrișca este și o plantă meliferă de mare valoare. din iulie și până la sfârșitul lui august sau chiar începutul lui septembrie. Întrebuinţări. acţiunea sa de tonifiere fiind de lungă durată. plutitoare. fiind muchiată. Denumire populară: grâu negru. Florile sunt roz. leucoreea. în tratamente externe aplicate varicelor și hemoroizilor. cel mai important compus este rutina (rutozida). Cantitatea de calciu este mai mare decât cea din bobul de grâu. lizină. antiseptice. deoarece conţine peroxidază – un agent foarte activ în distrugerea radicalilor liberi din organism. Se cultivă. ci și în calciu. Frunzele sunt triunghiulare sau sagitat-cordate. au o valoare nutritivă însemnată. . roșii sau albe. Pentru a înflori. Tulpina de hrișcă poate ajunge. la maturitate. Făina de hrișcă are și o mare valoare energetică. întâlnită mai ales sub formă cultivată. în mlaștini. Prezentare. Se spune că boabele de hrișcă. Specialiștii recomandă hreanul și în bronșite. Preparatele utilizate în aceste afecţiuni au la bază rutozida. Se evidenţiază ca un preparat medicinal benefic și în afecţiuni cardiace. cum ar fi cele pulmonare. Iarba broaștelor este o plantă de apă. De exemplu. cel puţin 50 de zile. în hemoragii interne (inclusiv cele de la nivel renal). în primul rând. în zonele nordice. seminţele de hrișcă. Are dimensiuni reduse. Pentru necesităţi medicinale se culege partea cu flori a plantei. Înmulţirea se face prin mugurii bogaţi în amidon. până la înălţimea de 60 cm. arginină. mai ales la nivel periferic. Bobul de hrișcă este bogat nu numai în amidon. atât în plan medicinal. Hreanul este un excelent condiment. hrișca rezistând unor condiţii climatice mai dificile. în aplicaţii interne pentru reducerea varicelor și a hemoroizilor. cei despre care se spune că ar provoca tumorile canceroase. Frunzele sunt aproape rotunde și au peţiolul lung. cu succes. Prezentare. asemănătoare cu cea a orezului. Bineînţeles. Hrișca este o erbacee anuală.

nu numai în perioada fertilă a vieţii lor. la ușurarea nașterilor. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. Iarba lui Cristofor este și un agent de fortificare a organelor de reproducere femeiești. dar și asupra tractului digestiv. deci când planta nu e în perioada de vegetaţie. Preparatele realizate din iarba lui Cristofor au proprietăţi tranchilizante. capabil să înmoaie. florile de iarbă grasă sunt active timp de circa cinci luni pe an. De pildă. Totodată. din iunie și până în octombrie. Prezentare. despre care se afirmă că ar conţine hormoni estrogeni. însă. Denumiri populare: omag. în mod obișnuit. Această plantă aparţine familiei portulacaceelor și este considerată o buruiană oarecare ce crește prin culturi. preparatele din această plantă pot provoca avortul. cu această plantă se atenuează durerile ovariene și spasmele uterului în perioada premergătoare menstruaţiei și în timpul menstruaţiei. fiind administrată ca tonic. iarba lui Cristofor este cultivată și ca plantă decorativă. cicatrizantă. Iarba grasă are importante proprietăţi medicinale: diuretică. ci și după aceea. Iarba broaștelor se folosește. pe marginea drumurilor. Iarba lui Cristofor este o plantă perenă. deoarece pot crea neplăceri (tulburări în sistemul nervos. însă. Denumiri populare: troscot gras. Are. Iarba mare Denumire știinţifică: Inula helenium. Frunzele. Acţionează benefic asupra aparatului respirator. Tulpina este păroasă. probleme cardiace). Frunzele și tulpina sunt consistente. antiinflamatoare. Actaea racemosa. să flexibilizeze și să recondiţioneze și cele mai aspre ţesuturi. vermifugă. contribuie la declanșarea menstrelor întârziate. smântânică. mai ales cele de pe ramurile tinere. tanin. Iarba grasă Denumire știinţifică: Portulaca oieracea. primăvara sau toamna. Substanţe active importante: săruri minerale. Este folosită și în combaterea inflamaţiilor apărute la nivelul căilor urinare. spasme musculare. Întrebuinţări. spasme pe tractul gastro-intestinal. la restabilirea femeii în perioada lăuziei. Au efecte de echilibrare în ceea ce privește funcţionarea sistemelor circulator și respirator. pline de suc. cărnoase. folosite cu mare atenţie. floare de piatră. Iarba lui Cristofor este folosită și de femeile aflate la menopauză.62 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Întrebuinţări. Prezentare. datorită aspectului său general. Dincolo de aceste întrebuinţări medicinale obișnuite. Tulpina este ramificată încă de la nivelul solului. Actaea spicata. hipertensiune. Cu preparatele de iarbă grasă se obţin rezultate pozitive și în tratarea gingivitelor. agent relaxant pentru piele și ţesuturi. ochiul boului. Iarba lui Cristofor Denumire știinţifică: Cimicifuga racemosa. Întrebuinţări. precum și un principiu asemănător hormonilor estrogeni. Denumire populară: cohoșul negru. dar mai ales datorită florilor. mai indicate fiind extractele. Prezentare. Se prepară infuzie sau decoct. În cantităţi mari. alcaloizi. bronșite. flavone. Preparatele principale care se obţin sunt infuzia și decoctul. iarba lui Cristofor este o plantă utilizată de multă vreme de femei. Iarba lui Cristofor este indicată în nevralgii. și virtuţi medicinale. Se știe că preparatele din iarba lui Cristofor contribuie la rezolvarea unor probleme dificile legate de menstruaţie. De culoare galbenă. ca vegetaţie în acvarii. Iarba lui Cristofor este o plantă toxică. având o înălţime de până la 1. mucilagii. în locuri părăsite. cefalee. Importantă în tratamentele asupra bolilor femeiești este în primul rând rădăcina acestei plante – Radix Christiphoriana. vitamina C și vitaminele din grupa B. Substanţe active importante: cimicifugină. tuse cronică. sunt plasate mai ales spre vârful ramurilor. Poate atinge înălţimea de un metru și. fiind folosită ca materie primă la producerea unui emolient cu calităţi foarte bune.50 metri. laxative. Este o plantă perenă din familia compozitelor. Florile sunt sub formă de capitule și au . Crește în păduri sau la marginea pădurilor și aparţine familiei ranunculaceelor. Pentru preparate medicinale se recoltează rizomii. narcotice. de mici dimensiuni. precum și seminţele. astm.

Surprinzător. extract fluid. acid cafeic. Preparatele de iarbă mare sunt diuretice. cu tot cu frunze și flori. Se prepară următoarele produse medicinale: decoct. Frunzele sunt lanceolate. Principalul preparat care se obţine este decoctul. aceste preparate sunt recomandate în cazul ulceraţiilor cronice. pe terenuri considerate grele și pe care nu multe alte plante vegetează. guta. Din punct de vedere terapeutic prezintă interes rizomul și rădăcinile. Se mai prepară cataplasme. astringente. Este vorba despre terenuri silicoase și acide. Iarba șarpelui Denumire știinţifică: Echium vulgare. paralizii. Substanţe active importante: hiperină. Stimulează apetitul și digestia. Practic. care astfel au șansa unei recondiţionări pe cale naturală. ulei esenţial. Crește în locuri umede. noduroasă. Cu infuzia preparată din această plantă se pot trata. Întrebuinţări. alantol. oxiuraza. antispastice. heienină. Preparatele de iarbă roșie au acţiune cicatrizantă și antiinflamatoare. Iarba șarpelui este o erbacee deosebită.20 metri înălţime. persoanele cărora le transpiră abundent picioarele. înălţimea de un metru. Potenţează activitatea vezicii biliare și favorizează menstruaţia. în nevralgii și inflamaţii ale vezicii urinare. de la terenurile părăsite din sate și până în pârloage sau pe marginea drumurilor. ci un arbust ce aparţine familiei ericaceelor. Preparatele de iarbă mare se folosesc atât în aplicaţii interne. din care se face o infuzie. Are tulpină simplă sau ramificată. poligonon. Din rizom se face un decoct cu care se tratează dischineziiie biliare cu hipotonie. iar florile au culoare albastră. ulei. bronșitele. nu depășește. în mod obișnuit.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 63 culoarea galbenă. antihelmintice (acţionează împotriva viermilor intestinali). Prezentare. iarbă amară. Substanţe active importante: acid galic. pielonefrite. în zone mlăștinoase. precum și arbutosidă – un compus specific. persicarină. Pentru terapii medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. din iunie și până în septembrie. cât și externe. De asemenea. ericinol. putând ajunge până la o înălţime de un metru. Denumiri populare: ardeiaș. Iarba neagră este o plantă importantă și în tratamentele privind afecţiunile rinichilor și ale căilor urinare. Iarba neagră Denumire știinţifică: Erica cinerea. Pot influenţa desfășurarea ciclului menstrual și pot opri hemoragiile. Pentru folosinţă în terapii medicinale se recoltează vârfurile tinere. prin șanţuri. iar florile au forma unor spice cilindrice. Întrebuinţări. blocaje și atonii musculare. Tulpina. extract fiuid. Are un ciclu de viaţă anual și face parte din familia poligonaceelor. . Face parte din familia boraginaceelor. pecingine. magneziu. reumatisme. fiind antiseptice. Prezentare. Dimensiunile acestei plante sunt demne de luat în seamă – poate atinge 1. tinctură. roșie sau albă. Iarba roșie înflorește din iunie și până în septembrie. mixtură. principii amare. depurative. amestec de tinctură și apă pentru inhalaţii. iarba neagră nu este nicidecum o iarbă. ericolină. bronșice și expectorante. ramnazină. Întrebuinţări. Iarba roșie Denumire știinţifică: Polygonum persicaria. Iarba șarpelui înflorește timp de aproape patru luni pe an. Datorită acestei înălţimi reduse. Frunzele îi sunt lanceolate. acid fumărie. Este o plantă cu tulpini lemnoase. dificile. unguent. iarba neagră face parte din categoria arbuștilor foarte scunzi. Crește pe soluri părăsite. săruri de potasiu. inulină. Iarba roșie este o plantă iubitoare de umezeală. fiind o iarbă meliferă. în primul rând prin culoarea ei care este gri-deschis. Prezentare. camfor. Iarba mare este considerată o componentă esenţială a ceaiului antibronșic. Substanţe active importante: uleiuri volatile. Preparatele de iarbă neagră sunt indicate în gută. Caluna vulgaris. calciu. în manieră naturistă. Crește pretutindeni unde e loc pentru vegetaţie sălbatică. preparatele de iarbă neagră curăţă rinichiul și căile urinare.

Denumiri populare: cetenă. iarba tutunului. Au efecte și sunt uneori utilizate în reglarea activităţii de la nivelul de stomacului și al intestinului subţire. antisudorifice. decoct. au o culoare galben-verzuie. Întrebuinţări. direct pe zona afectată. Este o plantă iubitoare de soare. iedera este recomandată în tratarea unor afecţiuni care preocupă omul modern – printre acestea aflându-se și celulita. „Arta medicinală” a ajuns atât de departe încât frunzele de iederă se și murează. Denumiri populare: iarba ciutei. Prezentare. Tulpinile îi sunt lipsite de perișori și se ramifică spre vârf. Întrebuinţări. Face parte din familia araliaceelor. Frunzele sunt aproape ovale. brădișor. În cantitate mare. jireapăn. consistente și au gust acru. Face parte din familia cupresaceelor. groase. taninuri. Acest fruct prezintă importanţă din punct de vedere medicinal. Substanţe active importante: iederina. ienuperină. Substanţe active importante: ulei volatil (0. arsurilor. zaharuri. Potrivit unor cercetări ceva mai noi. turtei. în zone de tufărișuri. jneap. acizi organici. peţiolate. tinctură. . unguente și cataplasme. A fost observat și faptul că preparatele de iederă au influenţă benefică și în circulaţia sângelui. o tufănică întâlnită prin fâneţe. Se prepară o infuzie. fructul fiind o pseudo-bacă (un con sferic) brumat-albăstruie. ulcerele cutanate. a stărilor febrile. antiscorbutice. Substanţe active importante: flavone. Planta sau bucăţi de plantă se aplică în terapii externe și sub formă proaspătă. În medicina tradiţională se foloseau împotriva epilepsiei și a mușcăturilor de șarpe. Ienupărul este un arbust care crește în flora spontană de deal și munte. de mici dimensiuni. de lumină.2 – 2%). de fapt. Fructul de ienupăr conţine multe alte substanţe. la combaterea scorbutului. a rănilor greu vindecabile. Face parte din familia crasulaceelor. săruri de potasiu și calciu. Iedera Denumire știinţifică: Hedera helix. litiaza biliară. a ulceraţiilor gurii. Această plantă poate contribui. fiind bune pentru tratamentul bătăturilor. mucilagii. Ienupărul Denumire știinţifică: Juniperus communis. De asemenea. verzișoară. Preparatele de iederă au eficienţă în tratamente privind afecţiuni ale căilor respiratorii. prin efectele sale medicinale. în preajma pădurilor. rotunde. în turbării. tusea convulsivă. prin locuri uscate și mai puţin frecventate de animale sau de oameni. Iarba de șoaldină Denumire știinţifică: Sedum acre. iar florile. lucioase. Poate fi întâlnit. Iedera este un arbust agăţător. asemănătoare cu acele bradului. Preparatele din iarbă de șoaldină au importante virtuţi medicinale. antiulceroase și chiar anticanceroase. din care se prepară cataplasme. Prezentare. precum și în hipertensiune. Prezentare. pistruii. cu tulpină foarte lungă. bătăturilor. stomahice. a unor boli de piele (de exemplu. reumatismul. din care se prepară infuzie. Preparatele pe bază de iarba șarpelui sunt depurative. Preparatele de iederă sunt utilizate și în tratarea plăgilor. frunzele fiind ascuţite. dar și micozele. Substanţe active importante: săruri minerale (mai ales săruri de potasiu și calciu). decoct. Micuţa plantă numită iarbă de șoaldină este. Valoare medicinală au frunzele. Întrebuinţări. infuzia de iarbă de șoaldină este indicată în tratamentul sclerozei și al hipertensiunii. grupat sau izolat. Poate fi utilă în cancerul de piele și în remisiunea unei boli grave – epilepsia.64 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile tinere. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. Înflorește în aprilie-mai. antidiareice. cu tot cu flori și frunze. fiind antiepileptice. guta. Iarba de șoaldină înflorește în prima jumătate a verii. preparatele de iarbă de șoaldină pot fi toxice. Este un arbust ramificat. rezine. abcesele). Specifice acestei plante sunt sematina (care este un alcaloid) și rutina (o glicozidă). alcaloizi. în păduri. Iedera este cultivată ca plantă decorativă. infuzii. și chiar a bătăturilor. zaharuri. Frunzele sunt verzi.

glicozide. Seminţele de in sunt valoroase nu numai pentru industrie. Frunzele sunt lanceolate. În combinaţie cu alte plante medicinale. a gutei. florile fiind. cultivată. carminative. alungite. uleiul în cantitate foarte mare (până la 40%). la prepararea halvalei. laxativ. a cistitelor. precum și în alte industrii – la fabricarea detergenţilor. a bronșitelor acute și cronice. antiseptic. caz în care se ajunge la hematurie. ipcărigea înflorind din iunie și până în septembrie. ciuin alb. Întrebuinţări. turtite. adesea. Se prepară infuzie și decoct. conţin o ciano-glucozidă. Prezentare. de obicei. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcinile și mai ales rizomii. de exemplu. Întrebuinţări. Preparatele medicinale de ienupăr se vor lua numai după recomandările specialistului. De asemenea. seminţele de in pot fi utilizate și sub formă de cataplasme. ipcărigea apare și în forme cultivate. coroana miresei. Supradozarea poate duce la situaţii neplăcute. uneori alături de multele ierburi medicinale întâlnite pe marginea drumurilor. Întrebuinţări. cilindrice. Florile au culoare albastră. contribuind la recâștigarea poftei de mâncare. Ipcărigea este întrebuinţată și în industria alimentară. Isopul Denumirea știinţifică: Hyssopus officinalis. Preparatele de ipcărigea sunt folosite. cu obârșii exotice. Aparţine familiei cariofilaceelor. grosimea acestuia ajungând chiar și la opt centimetri. Ca plantă medicinală are calităţi diuretice. dese. Aparţine de familia labiatelor. ipcărigea are și proprietăţi depurative. Această multitudine de compuși îl fac foarte util pentru terapiile medicinale. iar frunzele sunt mici. De asemenea. planta formând tufe mari cu înălţimea de circa un metru. ulei volatil. dar și restul plantei. este indicat în anorexie. Denumiri populare: gipsăriţă. mai ales. Este eficient în tratarea unor afecţiuni mai grele. ca expectorant. iritând. Ienupărul este utilizat în tratarea deranjamentelor stomacale și intestinale. de culoare maro. precum și pentru a trata inflamaţiile tubului digestiv. lucioase. infecţiile căilor respiratorii. în fabricarea unor produse cosmetice. rareori albe. gipsogenina. Ipcărigea Denumire știinţifică: Gypsophila paniculata. Ienupărul conţine un ulei utilizat în industria farmaceutică. Fructul este o capsulă ce conţine de la una până la 10 seminţe mici. Inul este folosit în cazul constipaţiilor. În primul rând seminţele. mai ales . Prezentare. Ipcărigea sau gipsăriţă este o erbacee perenă. Isopul este folosit și ca plantă ornamentală. Aparţine familiei linaceelor Poate atinge o înălţime de circa un metru. abceselor și furunculelor. Fructul este o capsulă ce conţine seminţe brun-negricioase. sedativ. Pentru a beneficia de cunoscutele efecte laxative ale inului se vor îngurgita seminţe întregi. Substanţe active importante: saponine. Prezentare. uneori. protide. căile renale. ci și pentru practicile medicinal-naturiste. heterozide. Florile au culoarea albă sau roșietică. seminţele macerate și decoctul. Este o plantă anuală. Printre afecţiunile sensibile la tratamentele cu ipcărigea sunt anemiile. analgezice și bronho-dilatatoare. pot fi roșii sau chiar albe. însă. săruri minerale. gastro-duodenitele. reumatismului. În terapia medicinală se folosesc seminţele ca atare. albastre. mucilagii și. Dezvoltă un rizom foarte puternic. Isopul este un mic arbust. acid galacturonic. la prelucrarea pieilor. Frunzele de isop sunt alungite și aromate. emolient. Substanţe active importante: grăsimi. Tulpinile inului sunt drepte. Seminţele de in au calităţi de agent purgativ.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 65 unele încă neidentificate. Ipcărigea crește în flora spontană. Inul înflorește în iulie-august. unele boli ale pielii – cum ar fi ulceraţiile și eczemele provocate de microbi. Rareori. în timp ce pentru a trata inflamaţiile intestinale se vor lua seminţe macerate. cum ar fi edemele (umflăturile) renale și cirotice. Tulpinile sunt mult ramificate. Inul Denumire știinţifică: Linum usitatissimum.

fiind și un bun regulator al digestiei. uneori. Întrebuinţări. hipotensiv. este verde. Prezentare. cu frunzele dinţate și creţe. Izma broaștei înflorește din iulie și până în octombrie. Această specie de izmă. Tulpina. Izma bună (Menta) Denumirea știinţifică: Metha piperita. Izma bună înflorește din iunie și până în septembrie. Preparatele de izmă pot fi utilizate și extern. hipertensiunea arterială. inclusiv la nivelul capilarelor. malurile râurilor. O altă specie de izmă cultivată este izma creaţă (Mentha crispa). izma reface climatul gastro-intestinal. heterozidă. din acest motiv. totodată. a cosmeticelor. florile fiind roșii-violete. Pentru aplicaţii medicinale se folosește toată planta. se cultivă. substanţe minerale. Unii compuși ai izmei sunt astringenţi. de regularizare a activităţii bilei și de combaterea a colicilor hepatici. și asupra reumatismului și a urticariei. Prezentare. au o puternică acţiune antiseptică (mai ales asupra sistemului gastro-intestinal) și analgezică. infuzia de isop determină o mai bună circulaţie a sângelui. punând. are o culoare roșietic-violetă. precum și alţi compuși specifici. Izma broaștei este o plantă de mari dimensiuni. bălţi. compuși antibiotici. de relaxare. mentă. antispastice. mintă de grădină. fiind un carminativ eficient. compuși sterolici. Substanţe active importante: mentol liber. deseori ramificată. Izma creaţă are o mare căutare nu numai ca plantă medicinală. Totodată. ficatul (contribuie la menţinerea ficatului în stare de bună funcţionare). ci și în industria farmaceutică. antispasmodic. ajungând până la 30 – 40 cm înălţime. acetat și valeriană de metil. lacuri de pădure. Denumire populară: izma de baltă. Izmușoara de câmp Denumirea știinţifică: Acinus arvensis. are aceleași utilizări ca și izma bună. expectorant. Poate ajunge până la 1. Mentolul și mentona. antidiareice. Substanţe active importante: ulei eteric. Frunzele au peţiol și sunt sub formă de elipsă. Florile. mintă. compuși triterpenici. izma contribuie și la revigorarea sistemului nervos. Este o plantă erbacee perenă. expectorantă. au culoare roz. Izma bună este o plantă cu importanţă economică și. Izma este considerată a fi unul dintre cele mai eficiente (și la îndemâna tuturor) remedii pentru durerile gastro-intestinale și indigestii. Infuzia realizată din această izmă este recomandată în tahicardie. însă. Izma broaștei poate fi întâlnită în locuri umede. dispuse în spic în vârful ramurilor. Băile cu infuzie de izmă acţionează. Acestea conţin valorosul ulei eteric numit mentol. Preparatele pe bază de isop sunt recomandate și în tratamente privind traheita. . totodată. Este perenă și se remarcă printr-o tulpină în patru muchii. Din punct de vedere medicinal. alungând urmările stresului de peste zi sau de peste săptămână. Frunzele sunt opuse. aparţinătoare familiei labiatelor. hipericină. Prezentare. Practic. Denumiri populare: izmă de leac. Notabile sunt și efectele carminative. recomandate fiind băile cu infuzie.66 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC că răspândește și un miros plăcut. sudorifice. foarte plăcut. astmul. Sub formă de infuzie (ceai). Este o izmă de talie mai mică. în patru muchii. Valoare medicinală au frunzele (uneori și florile). Uleiul volatil are acţiune bacteriostatică. sudorific. sângele în mișcare. mentonă. bronșita. cea mai mare valoare o au frunzele de izmă. fiind o plantă meliferă. Izma broaștei Denumirea știinţifică: Mentha aquatica. colină. Aceste băi contribuie foarte mult la crearea unei stări de calm. aducându-l la normal. alungite și au un miros specific. în cea alimentară. fiind un bun vasodilatator.20 metri înălţime. în combaterea colicilor abdominali. chiar mlăștinoase. Întrebuinţări. Este utilizată și ca aromatic. are stoloni și rizom. antiemetice. Întrebuinţări. precum și în reglarea funcţionării sistemului gastrointestinal. Izma este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale. diuretice. Isopul se manifestă ca un agent sedativ.

Substanţe active importante: două substanţe specifice – acid euforbic și euforbină. Are un rizom puternic. Laptele câinelui este o plantă toxică. în mod direct. dar mai ales în regiunile alpine. fiind un agent de igienizare a căilor respiratorii și a rinichiului. În general. laptele secretat de plantă. iar din rășină se produce terebentină. latex. această plantă este neramificată. înflorește intens. și seminţele. Laptele câinelui este o plantă de fâneaţă și pășune. aflându-se plasate în teci micuţe. tulpina fiind rotundă și subţire. L Laptele câinelui Denumire știinţifică: Euphorbia cyparissias. Jneapănul este un arbust conifer ce poate fi întâlnit în zona subalpină. însă. Prezentare. ascendente. tulpinile jneapănului sunt târâtoare. lipide. petele de pe piele (mai ales cele de pe faţă).DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 67 Crește în tufe și face ramificaţii chiar de !a nivelul solului. Izmușoara de câmp este o plantă anuală. acest arbust are conuri. Denumire populară: jep. Are acţiune calmantă și antireumatică. Florile. Acest suc pătează pielea. aflate la subsuoara frunzelor. locale. se folosește și pentru tratarea unor dureri cauzate de suferinţele unor nervi. Substanţe active importante: ulei eteric. se folosește. Euphorbia seguieriana. vârfurile acestora fiind. rășină. Euphorbia helioscopica. La rupere. au culori de la albastru-liliachiu până la roz-violet. Pentru uz medicinal se pot folosi mugurii și. Pentru aplicaţiile externe. tulpina secretă un suc lăptos. mai rar. Preparată sub formă de decoct. fiind iubitoare de soare și preferând solul uscat. roz sau chiar albă. Se prepară decoct. Înălţimea maximă – trei metri. În general. Fiind conifer. În practica medicinală s-a constatat că acţionează și ca tonifiant. cum ar fi negii. dispuse solitar sau grupat. această plantă dă rezultate pozitive în tratarea fenomenelor de calviţie (oprește căderea părului și fortifică rădăcina părului). conurile tinere. precum și ca diuretic. Euphorbia stepposa. frunzele sunt dese și lungi de trei-șase centimetri. Întrebuinţări. Jneapănul are acţiune antiinflamatoare. Face parte din familia euforbiaceelor. local. această plantă nu se administrează în terapii privind afecţiunile interne. Izmușoara de câmp face parte din colorata floră spontană a fâneţelor. ulei volatil. Face parte din familia pinaceelor. două câte două. Datorită toxicităţii sale. În formă de ace. cum ar fi nervul sciatic. Uleiul de jneapăn este utilizat în industriile farmaceutică și cosmetică. . cu miros specific. Jneapănul înflorește în mai-iunie. din mai și până în august. a marginilor de cale ferată și de șosea. a terenurilor virane. Frunzele îi sunt în formă de romb sau de elipsă. J Jneapănul Denumire știinţifică: Pinus mugo. laptele câinelui este folosit pentru tratarea unor afecţiuni ale pielii. pecinginea. Prezentare. Întrebuinţări. alior. Întrebuinţări. dar și proteine. Prin tradiţie. Laptele câinelui înflorește din aprilie și până în iulie. Denumiri populare: laptele cucului. Pentru uz medicinal se recoltează planta întreagă. pistruii. Extern. cu o înălţime maximă de 4o cm. revigorând întreaga activitate din cavitatea toracică și din abdomen. atunci când este înflorită.

reglează și impulsionează metabolismul celular. B2. Face parte din familia solanaceelor. Ca plantă medicinală. Florile sunt albe. tulpina și florile sunt folosite în aplicaţii medicinale și în industria farmaceutică. câte două-trei la fiecare plantă. Prezentare. alcooli.68 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Lăcrimioara Denumire știinţifică: Convallaria majalis. Din punct de vedere medicinal. Întrebuinţări. cicatrizantă. convalozidă. Lăsniciorul Denumire știinţifică: Solanum dulcamara. tinctură. Substanţe active importante: glucozide toxice – convalotoxină. Are și proprietăţi diuretice și antiseptice. . în apoplexie și chiar epilepsie. în funcţionarea aparatului circulator. groase și lucioase. În tutungerie. Înălţimea maximă la care poate ajunge este 20 cm. Lămâia este simbolul reușitei în combaterea scorbutului. sinuzitelor. În stare proaspătă. extracte. Prezentare. vitaminele B1. saponină. Patria lui de origine este. aritmie. împotriva bolilor infecţioase. însă. esenţe parfumate și carbonat de calciu. afecţiunile hepatice și cele biliare. Această frumoasă plantă înflorește în lunile mai și iunie. Lăcrimioara este o plantă erbacee. Cu lămâie se pot vindeca și infecţiile digestive și respiratorii. Lăsniciorul este un semiarbust ce poate avea o înălţime de până la trei metri. de asemenea. Rizomul său este foarte puternic. sunt peţiolate și au formă de elipsă mult alungită. pectine. Lăcrimioara este un cardiotonic cunoscut. rinitelor. acizi (în miezul de lămâie). Lămâiul Denumire știinţifică: Citrus limonum. Cu lămâie se tratează. uneori roze sau gălbui. florile și frunzele. infuzie. având o mireasmă inegalabilă. flavonoide (în coaja de lămâie). otitelor. Consumul de lămâie înseamnă și o pavăză împotriva oricărei infecţii și. lămâia este antiseptică. protide. majalină. Lămâile au un rol benefic și în bolile cardiovasculare. gutei. litiaze. Denumire populară: mărgăritar. Rizomul de lăcrimioară este alungit. limonină. adesea având o culoare verde-închis. Substanţele active obţinute din lăcrimioară au o acţiune asemănătoare cu aceea a digitalinei. Rizomul. Face parte din familia rutaceelor. Totodată. pe pajiști. antitermică. astringentă. în prezent cultivându-se în aproape toate zonele calde ale planetei. mai ales. dar apare și în culturi. săruri minerale. o boală gravă care făcea ravagii în trecut. Lăcrimioara crește în flora spontană. Lămâia este cunoscută și ca remineralizantă. Lămâiul este cunoscut ca un arbore mediteranean. Lămâiul se prezintă ca un arbore de mici dimensiuni – cât prunul. PP și mai ales C. Nici bolile care apar la nivel celular nu scapă de efectele preparatelor din lămâie. chiar decisivă. citrol. palpitaţii). Și tot lămâia este. antimigrenoasă. Substanţe active importante: ulei volatil. în zonele de deal și câmpie. precum și în cea a parfumurilor. lămâia are un șir întreg de utilizări. Naturiștii consideră lămâia ca fiind importantă. convalotoxol. în păduri. florile de lăcrimioare uscate sunt folosite pentru parfumarea tutunului de prizat. Frunzele. asistolie. Prezentare. aftelor. important în structura pulpei de lămâie. poate ceva mai mic – cu frunze oval-alungite. în tufărișuri. diabet. în varice. Face parte din familia liliaceelor. Pentru aplicaţii medicinale se culeg fructele. adesea. India. Acidul citric. Pentru terapii medicinale se prepară extract. pulbere. Citrus medica. angină pectorală. Fructul este o bacă. acizi diverși. din care se prepară decoct. sucul de lămâie este recomandat și pentru tratarea amigdalitelor. hemoragiilor nazale. lipide. vitamină pe care unii o socotesc un medicament bun pentru toate afecţiunile. în curele de slăbit. lămâia fiind un adevărat bactericid. reumatismelor. flebite. sucuri. Întrebuinţări. glucide. ulei volatil. fiind plantată pentru decor și utilizări în terapii medicinale. mai puţin în iulie. sub formă de clopoţei. lăcrimioara se utilizează de foarte multă vreme în tratarea unor afecţiuni ale inimii (insuficienţă cardiacă. binecunoscuta lămâie. Denumiri populare: alămâi. Florile sunt albe. infuzie. fiind toxice dacă sunt utilizate în cantitate mare. perenă. identificată cu vitamina C.

din care se prepară infuzie. se prepară decoct. În practica medicinală se folosesc tulpinile. acizi. solanidină. până la intoxicaţii cu mercur. sunt crestate. dar și hemoroizii. Mirosul acestor flori este respingător. mai ales în zonele cu tufărișuri. astringentă. cu o ramificaţie foarte puternică. fiind benefică în afecţiuni ale gurii (paradontopatiile. mici. Sunt indicate. Lemnul Domnului Denumire știinţifică: Artemisia abrotanum. de a igieniza sistemul circulator. are un gust amărui. agăţătoare. tuse și chiar unele tumori. în lunile iunie și iulie. Lemnul Domnului are miros de lămâie și de aceea se mai numește și lămâiţă. Prezentare. Preparatele din Lemnul Domnului combat viermii intestinali. peţiolate. Frunzele. iar frunzele. în cicatrizarea rănilor. Scoarţa de lemn câinesc are. Din acestea se prepară infuzie. în calmarea durerilor în cazul menstruaţiilor dureroase. Planta se mai numește și „dulce-amar” deoarece. De asemenea. în vindecarea rănilor vechi. cataplasme. digestive. de la câmpie până la munte. florile fiind de culoare albă. lăsniciorul este recomandat în tratarea gutei. de exemplu). Lemnul Domnului are efecte pozitive și în alte afecţiuni. Prezentare. Substanţe active importante: solanină. Lemnul câinesc este un arbust ce poate ajunge până la înălţimea de cinci metri. de a reduce durerile și crizele de reumatism. pentru uz medicinal. Întrebuinţări. antialgică. Din acestea. de la agitaţie nervoasă și dureri de cap. Lemnul Domnului are proprietăţi tonice. cicatrizante. uneori. Întrebuinţări. antiinflamatoare. aflată în fructe. de culoare violetă. când este gustată. acid dulcamaric. Florile de Lemnul Domnului sunt galbene. și un bun antiscorbutic. iar tulpina. Acest arbust face parte din familia compozitelor. cumarină. Coaja acestei plante este. numită ligulină. Substanţe active importante: uleiuri aromatice. Cea mai mare valoare medicinală o au frunzele. niște bobiţe roșii (bace). tanin. Preparatele de lemn câinesc sunt utile. Preparatele din tulpinile de lăsnicior au capacitatea de a curăţa sângele. fiind de găsit în flora spontană. Substanţe active importante: siringină. precum și o substanţă specifică numită abrotină. Denumiri populare: lemn câinesc. a epilepsiei. sunt grupate în inflorescenţe. și în combaterea bolilor de piept. principii amare. Cu decoctul de frunze de lemn câinesc se tratează blocajele gastro-intestinale. Face parte din familia oleaceelor. cununiţă. stomatitele. sunt otrăvitoare. Înflorește la începutul verii. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și ramurile tinere. eucaliptol. În activităţile casnice sau industriale. Este un arbust de dimensiuni reduse – ajunge la maximum un metru înălţime (de fapt. Preparatele obţinute din lemn câinesc au acţiune cicatrizantă. totodată. Lăsniciorul înflorește în lunile de vară. dar și în păduri sau pe locurile unde a fost pădure. cireș de pădure. Lemnul câinesc poate fi întâlnit și sub formă cultivată. la început. Lemnul câinesc Denumire știinţifică: Ligustrum vulgare. în ulceraţii ale pielii.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 69 lemnos. poate deveni târâtoare. tulichioară. fructele. extract apos. lemnul câinesc este folosit drept colorant. glucozide. Fructele. este considerat ca fiind subarbust). din fructele sale fabricându-se chiar și cerneală. de asemenea. în digestie leneșă. vitamina C și o substanţă specifică. flavone. Denumiri populare: lemnuș. Pentru scopuri medicinale se recoltează florile. chiar celulita și bolile reumatismale. aftele. Lăsniciorul crește în locurile umede. Aceleași rezultate se obţin și prin administrarea preparatelor de flori. importante virtuţi medicinale. zaharuri. dar și în unele afecţiuni cutanate (eczemele). frunzele. pentru ca – sub influenţa salivei – să devină dulce. Este o plantă lemnoasă. Întrebuinţări. Florile. dar și o loţiune cu un puternic efect dezinfectant. Fructele de lemn câinesc au o culoare neagră-albăstruie. fiind o plantă otrăvitoare. pelin domnesc. de a combate bronșitele. De precizat faptul că tratamentul cu lăsnicior se face numai sub îndrumarea specialistului. Pentru aplicaţii pe piele se folosesc și frunzele verzi. au formă de elipsă. mălin negru. tusea pe fond nervos și astmul. Lemnul Domnului este cunoscut mai ales pentru influenţele sale benefice în bolile . scoarţa. la rându-i. lemnul lui Dumnezeu. de o mare varietate. zdrobite. decoct și tinctură. frunzele.

format din solzi groși. cu o înălţime de până la 1. o poţiune. ulei rășinos (15%). acid glicirhizinic. fiind crestate și consistente. bilei și căilor urinare. manitol. recoltarea părţilor medicinale ale plantei se face în al treilea an de dezvoltare. Frunzele au formă de elipsă. Întrebuinţări. în reglarea activităţii rinichiului. dismenoreea. specific. Acţionează. diuretice. folosirea în exces a preparatelor de lemn dulce nu se recomandă nimănui – pot provoca hipertensiune. rădăcină dulce. bronșita. în locuri adăpostite și pustii. Leușteanul înflorește pe tot parcursul verii și poate crește până la un metru. sedative. frunzele și . Leurda poate înlocui usturoiul și poate fi conservată. amidon dulce (circa 30%). Leurda are virtuţi antiscorbutice. dar care în anumite condiţii se poate sălbătici. Pentru asemenea suferinţe a fost pus la punct un preparat special de lemn dulce. Crește în toate zonele României. Leușteanul are un rizom gros și o tulpină aeriană dreaptă și ramificată. Tratamentele cu lemn dulce nu sunt recomandate hipertensivilor. putem spune că lemnul dulce este un remediu însemnat în suferinţele de ulcer gastric. În aplicaţii medicinale. Înălţimea maximă pe care o poate atinge – 1. Fructul este o capsulă. decoct. însă. Efecte benefice ale preparatelor de lemn dulce s-au înregistrat și în cazul inflamaţiilor gastrice (combat gastrita hiperacidă). în gastrite. leurda are un bulb ovoidal. Tulpina este însoţită de două frunze. rizomul. Frunzele sunt dispuse perechi în jurul tulpinii. asemănători căţeilor de usturoi. Concluzionând. diuretice. glicirizină. fiind un bun bandaj pentru întreg traiectul gastro-intestinal. Leurda este o plantă erbacee cu miros și gust de usturoi.50 metri. mixtură sau pulbere. Lemnul dulce este o plantă cultivată de om.70 stomacului. Sunt prinse de plantă prin peţiol și au un miros foarte puternic. Preparatele de lemn dulce au efecte estrogene – stimulând funcţiile organelor sexuale. lemnul dulce se folosește mai ales sub formă infuzie. Florile se adună într-o inflorescenţă sub formă de umbelă. Denumire populară: iarbă dulce. considerată a fi forma cea mai eficientă. de culoare albastru-violet. artrita. Prezentare. Leurda înflorește în aprilie și mai. Virtuţi medicinale are întreaga plantă. vitamine din grupa B. acid glabric. și asupra inflamaţiilor articulaţiilor. Este recomandată în avitaminoze. uneori chiar mai mult. În pământ. lemnul dulce face parte din familia leguminoaselor. Lemnul dulce crește sub forma unei tufe. preparatele de lemn dulce acţionează în afecţiuni precum ulcerul gastric. faringita. Substanţe active importante: zaharuri. Atenţie. importante fiind. de asemenea. Face parte din familia liliaceelor. a tractului gastro-intestinal și nu numai. DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Lemnul dulce Denumire știinţifică: Glycyrrhiza glabra. uneori au formă rombică. fluidifiante (în cazul secreţiilor bronșice). expectorante. firuţă. fiind o plantă perenă. rareori și în iunie. Este foarte apreciat în bucătărie. Denumire populară: usturoiţă. Pentru uz medicinal se culeg și se utilizează rădăcinile secundare și rizomii laterali. precum și în activarea și reactivarea activităţii intestinale. importante sunt frunzele – din care se prepară o infuzie. Subarbust. ce cuprinde între cinci și 20 de flori de un alb strălucitor. dar și sub formă de macerat. dar crește și în flora spontană. Este și un agent eficient de curăţire a organismului. Întrebuinţări. au dimensiuni reduse. iarbă tare. după încheierea perioadei de vegetaţie. Prezentare. În general. Prezentare. Fructele au o conformaţie de spin și au pe ele perișori. tonificatoare. Leușteanul Denumire știinţifică: Levisticum officinale. iar florile. Din punct de vedere medicinal.50 metri. traheita. Aparţine familiei umbeliferelor. Leurda Denumirea știinţifică: Allium ursinum. ale ficatului. În mod obișnuit. calculii renali și biliari. Leușteanul este o plantă perenă cultivată. Preparatele de lemn dulce sunt laxative. depurative. antiinflamatoare.

cicatrizante. edemele renale. Denumiri populare: levand. pe marginea pădurilor și a luminișurilor. Lobii sunt ca niște benzi înguste. sedativ. leușteanul se poate utiliza sub formă proaspătă. mesteacănului. dar și uscat. Frunzele sunt mărunte și înguste. Seamănă cu o tufă mai mică. ci și pe cea a fagului. linalol. cunoscut și sub numele de lichenul câinilor. Substanţe active importante: uleiuri eterice. acetat de linaloj. traheitele. printre altele. Lichenul de stejar Denumire știinţifică: Everina prunasteri. Lichenul câinilor crește în preajma drumurilor forestiere. cu o lungime de circa 20 cm la maturitate. Lichenul de stejar are proprietăţi medicinale de excepţie – poate bloca. sau sub formă de tincturi sau pulbere. . depinde de anotimp. Leușteanul este recomandat de specialiști ca diuretic. Întrebuinţări. aninului. Lichenul are culoarea verde-gri pe timp umed și brună pe vreme uscată. Lichenul câinilor Denumire știinţifică: Peltigera canina. edemele cardiace. carminativ. în tulburări stomacale și abdominale. Talul acestui lichen. sulf. utilizat în industria cosmetică. acest lichen nu are virtuţi în neutralizarea virusului turbării. în timp ce pe partea inferioară poate fi observată o reţea. precum și în reumatism și stări de agitaţie. cumarină. Infuzia de flori de levănţică este diuretică și dezinfectantă. bronșitele. numită de specialiști nervaţiune. durerile menstruale. terpinol (compusul cel mai important). poate inhiba. În scopuri medicinale. Întrebuinţări. expectorant. Faţa superioară a lichenului este acoperită cu o pâslă fină. metionina fiind un agent cu acţiune directă asupra funcţiei hepatice. teiului și chiar pe scoarţa pomilor fructiferi. Acest lichen poate fi întâlnit nu numai pe scoarţa stejarului. Levănţica este utilizată intens în industria cosmetică. Substanţe active importante: ulei volatil. săruri minerale. care au o culoare foarte bine conturată în peisaj – albastru-violet. precum și pe stânci sau pietre. pe lemne. Levănţica Denumire știinţifică: Lavandula angustifolia. Întrebuinţări. constipaţiile. Peltigera canina este un lichen. antispasmodice.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 71 seminţele. în afecţiuni renale. Aparţine familiei labiatelor. regulator al tractului intestinal. plăcut mirositoare. pe căzături forestiere. putregaiuri. spichinel. în insomnii. dezvoltă numeroși lobi. dar și cu calităţi antimicrobiene. Din florile de levănţică se face infuzie. vitamine. Interesant de observat – infuzia de levănţică stimulează secreţia celulei hepatice. în cefalee și migrene. Lichenul de stejar este un tal care se prinde de arborele gazdă cu un disc adeziv. Levănţica are tulpinile ramificate. Din lichenul de stejar se extrage un ulei volatil. Acest lichen este folosit în tratarea afecţiunilor ficatului. Metionina conţine. în domeniul aplicaţiilor terapeutice utilizându-se mai ales florile. geraniol. cum ar fi colicile abdominale la copii. Substanţă activă importantă: metionina – un aminoacid cu funcţie determinantă în desfășurarea proceselor vitale din organismul omenesc. carminative. două boli grave: difteria și tuberculoza. Pentru uz medicinal se culege talul. o băutură eficientă în relaxarea sistemului nervos. levănţica este și o binecunoscută plantă medicinală. Mai mult decât atât. Dă rezultate bune în boli de inimă pe fond nervos. În vârful ramurilor se află florile. prezentându-se sub formă de tufe. Prezentare. este flexibil și are o lungime maximă de 10 cm. levănţică de grădină. Prezentare. pentru infuzii. Tratamentul cu talul acestui lichen are o mare valoare antibiotică. Are culoare cenușie sau cenușie-verzuie. devenind tradiţională pentru această industrie. Se folosește în tratarea unor afecţiuni curente. acizi organici. înălţimea acestei plante ajungând până la 70 cm. Contrar celor știute din medicina tradiţională. de hiperexcitabilitate. Prezentare. de neliniște. Levănţică este o plantă cultivată. Întrebuinţare. care au o nuanţă verde-cenușie-albăstruie.

Limba mielului Denumire știinţifică: Borrago officinalis. Întrebuinţare. rareori fiind de culoare roz. în afecţiuni pulmonare. Frunzele sunt păroase. de la liliachiu la alb. iar florile au culoarea albastră. Această plantă banală crește în locuri umede sau cu apă stătută. Preparatele de limba broaștei sunt folosite și în homeopatie. Limba broaștei este o plantă medicinală cu efecte antiinflamatoare. Prezentare. alantoină. Crește în tufișuri. Substanţe active importante: săruri minerale pe bază de magneziu. Frunzele. Prezentare. în tulburări ale funcţionării inimii. înălţimea sa maximă fiind de 80 cm. Este un arbust a cărui înălţime poate ajunge până la șapte metri. În medicina tradiţională era folosită pentru blocarea secreţiei laptelui matern. ceva între măcriș și ștevie. în retenţii urinare. și pot fi folosite la salată. Se prepară: infuzie (mai ales din flori). Prezentare. perenă. Substanţe active importante: compuși specifici identificaţi sub numele de consolidină. Tot în medicina tradiţională. din care se prepară infuzie sau comprese. Limba broaștei înflorește din mai până în septembrie. peţiolate. Pentru practici medicinale se recoltează planta în întregul ei. În peisaj. utilizându-se atât pentru calmarea durerilor hepatice. decoct (din frunze). În acest scop. au culoare albă sau roz. Întrebuinţări. Denumire populară: limbariţa. se ramifică în partea superioară. Face parte din familia boraginaceelor. Din aceste părţi ale plantei se prepară infuzie (mai ales din flori). cenușie. liliacul este util și în cazuri de febră mare. această plantă iese în evidenţă prin culoarea ei ciudată. când apa devine stătătoare. în luna mai. calmante. întreaga plantă. Limba mielului este o e rbacee din familia boraginaceelor. de formă eliptică. Reduce febra și contribuie la curăţarea organismului. erbacee. combinaţii de ceaiuri. chiar și în meandrele râurilor. cu preparatele din rădăcini de limba broaștei se tratau cazurile de turbare. Dezvoltă un rizom gros. Liliacul are și proprietăţi medicinale. Din punct de vedere medicinal. Florile sunt grupate în panicule și au culori diferite. Întrebuinţări. antiseptice. atunci când se înţărcau copiii. precum și extracte apoase sau fluide. De asemenea. Denumire populară: miruţă. Are o tulpină ramificată care. la eliminarea multor substanţe toxice. Pentru uz medicinal se recoltează. cu o formă de elipsă. în prima perioadă de vegetaţie a plantei. Florile. Frunzele sunt ovale și au peţiol. ușor îngroșate. iar tulpina exterioară este ramificată. dar mai ales ramurile tinere cu flori. Limba boului Denumire știinţifică: Anchusa officinalis. este suculentă. Limba broaștei este o plantă de apă. Liliacul înflorește în luna mai. mucilagii. Preparatele din limba boului acţionează asupra stării generale a organismului. extracte. Limba boului înflorește în lunile mai și iunie. precum și frunzele. Preparatele din limba boului au și importante proprietăţi depurative. în sălbăticie. au importanţă rizomii și rădăcinile. contribuind la detoxifierea organismului. decoct (din frunze). acizi. calciu. Limba boului este o erbacee din flora spontană comună. Limba broaștei Denumire știinţifică: Alisma plantago aquatica. Tulpina. Florile sunt plasate în vârful ramurilor. dar mai ales cultivat ca arbust ornamental. substanţe minerale. Liliacul face parte din familia oleaceelor. în cazuri de febră. cât și pentru restabilirea bunei funcţionări ficatului.72 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Liliacul Denumire știinţifică: Syringa vulgaris. . fiind recomandată în cazuri de oboseală fizică și nervoasă. mai ales prin urină. Prezentare. în ameţeli și dureri de cap. în reumatisme și răceli mari. se recoltează frunzele. dezvoltată. de mici dimensiuni. Infuzia de liliac poate fi inclusă în tratamentul împotriva colicilor hepatici. au un gust deosebit. Frunzele. au un peţiolul lung. cu o înălţime de până la 70 cm. Este eficientă în afecţiuni precum hidropizia și nefritele.

Linariţa înflorește începând din partea a doua a verii și până toamna târziu. Lingureaua este un antiscorbutic foarte puternic. Prezentare. Linariţa este o erbacee din flora spontană. Frunzele pot fi consumate și sub formă de salată sau de suc (situaţie în care se pot folosi toate părţile fragede ale plantei). precum și la stimularea activităţii plămânilor. Infuzia de lingurea servește și la tratamente în boli cronice de ficat sau de rinichi. deci. remineralizant. furuncule). precum și în afecţiuni hepato-biliare și ale căilor urinare. remineralizante. antiinflamator – fiind recomandată în tratarea bolilor de plămâni. fosfor în cantitate mare.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 73 potasiu. De-a lungul timpului s-a constatat că aceste preparate au un rol deosebit în fortificarea pereţilor arterelor. Lintea Denumire știinţifică: Lens culinaris. Lingureaua este o plantă medicinală de mici dimensiuni. Pentru terapii medicinale se folosește partea aeriană a plantei. rinichilor. afecţiunilor cutanate (acnee. hemoroizilor. căilor ferate. fiind foarte hrănitoare. Are frunzele crestate. din care se prepară infuzie. limba mielului are efecte medicinale semnificative dacă este consumată crudă. anemii. Lintea este o plantă aflată la loc de cinste în preocupările și practicilor naturiștilor. fiind recomandă și în afecţiuni cum ar fi scorbutul. Prezentare. alcaloizi. Linariţa este recomandată în tratarea pietrelor vezicale. Denumiri populare: bumbac de câmp. cât și numărului foarte mare de frunze în formă lanceolată. în locuri părăsite. Fructul este o păstaie cu boabe galben-maro. pot fi utilizate în aplicaţii medicinale și preparatele pe bază de flori. decoct. la marginea pășunilor și a pădurilor. Valoare medicinală au frunzele – care se culeg în luna mai. un medicament și un aliment. Într-o oarecare măsură. bumbăcăriţă. fortifiant. Face parte din familia cruciferelor. sirop. Potrivit unor observaţii mai noi ale specialiștilor. Dacă planta e în prima perioadă de vegetaţie și. cochlearină. Linariţa Denumire știinţifică: Linaria vulgaris. Lingureaua Denumire știinţifică: Cochlearia officinalis. Are frunze compuse și flori albe-albăstrui. ci și medicinală. limba mielului făcând din vin. dar mai ales vârfurile cu flori. apoi flavonoide. Aparţine familiei scrofulariaceelor. se poate utiliza întreaga parte aeriană. Întrebuinţări. Crește de-a lungul drumurilor. Contribuie și la curăţirea generală a organismului. iod. sunt grupate sub formă de ciorchini. Poate ajunge la o înălţime de maximum 50 cm. ale amatorilor de hrană naturală și sănătoasă. Tratamentul cu această plantă se aplică în avitaminoze. Substanţe active importante: calciu. lintea este una dintre cele mai vechi plante cultivate. remarcată atât datorită florilor sale galbene. iar florile. Întrebuinţări. ale naturiștilor. laxative. acizi organici. este fragedă. sub formă zdrobită și macerată. Preparatele din lingurea stimulează activitatea rinichiului. sodiu. rășini. potasiu. prin terenuri înţelenite. vitamina C. De altfel. cu adevărat. fosfor. săruri minerale. Întrebuinţări. se recomandă utilizarea plantei. Limba mielului se utilizează în medicina tradiţională sub formă de infuzie. Limba mielului este un puternic revitalizant. Este o erbacee și face parte din familia leguminoaselor. Boabele de linte au nu numai valoare alimentară. a ficatului. Preparatele pe bază de linariţă sunt eficiente și în tratamentele de echilibrare a activităţii gastro-intestinale. extract. Se prepară suc. infuzie. bolile de plămâni sau ale căilor respiratorii. Se consumă . Prezentare. ficatului. inișor. la îmbunătăţirea vinului. stare generală proastă. De asemenea. sub formă de salată sau inclusă în salate. Cu infuzia de lingurea se tratează inflamaţiile bronșice și edemul pulmonar. Preparatele de linariţă au proprietăţi antiinflamatoare. Substanţe active importante: o substanţă specifică – linarita. de culoare albă.

Prezentare. fâneţele. Prezentare. de culoare galbenă. folosite. taluzurile șoselelor și ale căilor ferate. lumânărica se folosește pentru tratarea abceselor și a hemoroizilor. deși este un adevărat izvor de energie (394 kcal la 100 g linte). diminuează crampele și au efecte antiinflamatoare. și în industria farmaceutică. B1. Florile au petalele foarte mari. Înălţimea macului de câmp poate ajunge până la un metru. pârloagele. Fructele sunt niște capsule. Pentru uz medicinal. Substanţe active importante: alcaloizi. lintea este recomandată celor care se refac după boală. terenurile abandonate. astenicilor. Intern. uneori chiar o singură zi. zaharuri (în cantitate semnificativă). violetă. ușor albicioase. decorând pajiștile. celor care depun un efort mare. . macul cucului. În scopuri medicinale se recoltează florile și porţiunile tinere cu flori și boboci. lipean. loţiuni. ulei volatil. În terapiile naturiste se utilizează. din acestea se prepară cataplasme emoliente. dr. roz. dar sunt reînnoite mereu. Macul de câmp aparţine familiei papaveraceelor. Macul de câmp înflorește din primăvară și până în toamnă. culturile de cereale. Aparţine familiei scrofulariaceelor. amidon. Lintea este un aliment aproape ieșit din obișnuinţele bucătăriei moderne. Lumânărica Denumirea știinţifică: Verbascum phlomoides. Verbascurn thapsiforme. Lumânărica înflorește din iunie și până în septembrie. pline cu seminţe de culoare neagră. cu succes.74 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC fierte sau se macină. Întrebuinţări. Aceste preparate facilitează expectoraţia. Culoarea florii de mac de câmp poate fi roșie. Potrivit unei vechi practici de medicină populară. mucilagii. proteine în proporţie de 24%. decoct. Lumânărica este un bun remediu și pentru laringite și bronșite acute. de la macul de câmp se recoltează (în iunie-iulie) petalele de flori. Denumiri populare: coada boului. lintea germinată. de altfel. Ovidiu Bojor. Potrivit farm. Lumânărica este o plantă erbacee a cărei înălţime poate ajunge la doi metri. Denumiri populare: mac iepuresc. ce privește frunzele de lumânărică. vitaminele A. Întrebuinţări. bază a multor reţete foarte nutritive. Cataplasmele preparate din făină de linte grăbesc vindecarea rănilor și a abceselor. consumul de linte sporește laptele la femeile care alăptează. B2 și C. În ceea. Din lumânărică se prepară infuzie. iar frunzele – groase și cărnoase – au formă ovalalungită. mangan. Frunzele sale sunt mari. săruri minerale. albă. Aceste flori de lumânărică durează foarte puţin. lanceolate. Preparatele pe bază de lumânărică se utilizează în aplicaţii medicinale interne și externe. coada lupului. lintea are mai multe proteine chiar și decât carnea. în care se găsesc seminţele. preparatele de lumânărică sunt folosite în calmarea tusei iritante. Fructul este o capsulă ovoidă. mai ales intelectual. sodiu (în cantitate însemnată). M Macul de câmp Denumirea știinţifică: Papaver rhoeas. pigmenţi și două substanţe specifice – rhoeadină și reagenină. tanin. cataplasme. Macul de câmp este o plantă anuală ce crește în flora spontană. Tulpinile sunt păroase. florile fiind mari. cele de la nivelul solului fiind dispuse în formă de rozetă. Substanţe active importante: saponină. Seminţele de lumânărică sunt toxice și trebuie manevrate cu grijă. Fiind un aliment energetic. ce pot ajunge chiar și până la 10 cm în diametru. utilizate în aplicaţii terapeutice de lungă durată. Substanţe active importante: hidraţi de carbon. celuloză. uneori și frunzele (pentru cataplasme). mucilagii. alterne. a tusei convulsive. Extern.

utilizat în bolile de piept. principala componentă a opiului. precum și ca plantă ornamentală. totodată. Tot cu mac se tratează diareile puternice. Specialiștii recomandă multă precauţie în administrarea infuziei de flori de mac și a macului în general. angine pectorale și în gripă. siropuri. laudanină. având rol de calmare a durerilor. Macul de grădină este o plantă anuală ce face parte. mai ales. mac. Macul de grădină este cultivat pentru utilizare în alimentaţie. procesul digestiv. deoarece pot apărea complicaţii grave. acidul acetic. dizenteria și chiar holera. urmările pentru sănătate fiind foarte grave. Ceaiul de petale de mac de câmp este un bun agent antibronșic și antitusiv. colecistului și uterului. se utilizează și în spălări vaginale și în gargare. Substanţe active importante: papaverină. Din opiu. uneori fiind ramificată în partea superioară. opiul e un amestec de circa 25 de alcaloizi. a spasmelor. Întrebuinţări. frunzele și. Florile macului de grădină sunt colorate în alb. Valoare medicinală au seminţele de mac. Macul de grădină se deosebește de macul de câmp prin faptul este mult mai robust. mai ales sub formă de decoct. Petalele de mac fac parte din reţeta celebrului ceai din patru flori. la reducerea stărilor de anxietate. Morfina este. Tulpina este consistentă și poate ajunge până la 1. heroină. Macul de grădină Denumire știinţifică: Papaverum somniferum. se obţine o altă substanţă – poate tot atât de importantă cât și opiul – morfina. acţionând asupra centrului nervos care dirijează respiraţia. Denumiri populare: macul alb.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 75 Întrebuinţări. Prezentare. morfină. uretrale. Folosite fără măsură. de asemenea. așa cum s-a spus. zaharuri. la combaterea ipohondriei. La rândul său. pudră de opium. Macul contribuie. Mandarinul Denumire știinţifică: Citrus nobilis. practic. se întrebuinţează împotriva tusei. ca și macul de câmp. Infuzia de petale de mac este revigorantă și acţionează eficient împotriva contracţiilor. Acest latex conţine opiul – substanţă folosită intens în medicină. stomacaie. utilizarea preparatelor pe bază de mac urmând a se face cu precauţie. Seminţele de mac de grădină conţin un ulei. a stărilor de melancolie. considerat a avea calităţi de excepţie. latexul. În mac se mai găsesc acidul lactic. papaverina reduce spasmele musculare și de aceea este folosită în combaterea colicilor intestinale. administrarea infuziei și a altor tratamente se va face numai sub controlul specialistului. senzaţia de durere din sistemul nervos central. în limite normale. e important să nu se utilizeze în terapii alte specii de mac. nechibzuit. de pildă. preparatele pe bază de mac – opiul și morfina – creează dependenţă. mai puţin cunoscute. Compușii obţinuţi din mac sunt indicaţi în calmarea oricărei dureri din organismul omenesc. macul de grădină este considerat o plantă periculoasă. violet. roșu. De fapt. Din macul de grădină se obţin următoarele preparate medicinale: decoct din coji de capsule. la ameliorarea unor afecţiuni pulmonare. Fructul este o capsulă. de două sau trei ori mai mare decât o nucă. tebaină.5 metri înălţime. dintre care cel mai important este morfina. Frunzele sunt groase și au forme neregulate. Preparatele de mac de grădină. în farmacie. din familiei papaveraceelor. Din acest motiv. deși iniţial produc o stare de agitaţie. Acești compuși se găsesc în latex (opiu). Datorită numărului mare de substanţe toxice. Morfina anulează. Ceaiul din petale de mac de câmp este indicat în bronșită acută. readucând. Are o rădăcină puternică și lungă de circa 25 cm și groasă de un centimetru. morfină. Cu preparat de mac se tratează și inflamaţiile pleoapelor. precum și ale vezicii. Codeina. tinctură de opium. roz. . un latex. narcotină. un produs obţinut din pereţii capsulei înainte de uscarea acesteia. Preparatele medicinale obţinute din mac reglementează volumul secreţiilor din organism. codeină. De asemenea. dar și din cojile uscate de mac de grădină. Întreaga plantă conţine un suc lăptos. laringită acută.

calciu. dar și în Vietnam. Prezentare. e posibil ca preparatele de mangold să aibă și efecte antitumorale. înalt de trei-patru metri. În alimentaţie. glucide. Mangoldul este o plantă legumicolă bienală. scoarţa. Prezentare. celuloză. Poate atinge înălţimea de șase metri. Este plăcut la gust. Frunzele și scoarţa de mango au proprietăţi astringente. originar din China. calciu – în cantităţi cu adevărat semnificative). Peţiolul poate ajunge și la 30 cm lungime și cinci – opt centimetri lăţime. substanţe proteice. consistent. lipide. Denumiri populare: ceai de Paraguay. ondulate. inclusiv budinci și plăcinte. Denumiri populare: sfecla pentru frunze. Aceleași cu ale portocalului. taninuri. Substanţe active importante: acizi organici. hemostatice. fraged. sodiu. Valoare medicinală au și frunzele. Mango este un arbore care se cultivă în subcontinentul indian. Are. Spre deosebire de portocal. florile. Frunzele de mangold sunt un aliment excelent pentru cei care au lipsă de potasiu. Pentru uz medicinal. pericarpul și pulpa fructului. mangoldul este o varietate de sfeclă. datorită bromului. În fapt. consistente. decoct și suc. Mango Denumire știinţifică: Mangifera indica. originar din America de Sud. fosfor. Fructele crude sunt antiscorbutice. obţinută din frunze și scoarţă. Mandarinul este un arbust cu flori albe. Întrebuinţări. vitamina C. cu sparanghelul și conopida. cu frunze ovale. Substanţe active importante: vitamina C. frunzele de mangold pot înlocui spanacul. hemoragii. Aparţine familiei chenopodiaceelor. Afecţiuni în care preparatele pe bază de mango au efecte pozitive: stomatită. Dacă peţiolul este bogat în potasiu. inflamaţii uterine și gastro-intestinale. cultivată pentru frunze și pentru peţiolul acestora. boli ale pielii . de la mandarin se recoltează frunzele. dar și medicinală. foarte multe săruri minerale (potasiu. Frunzele acestei plante sunt dezvoltate. aproape cărnoase. Mate este un arbust din familia ilicaceelor.76 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Prezentare. acesta semănând. roză sau albă. Mai nou. cu tot cu frunze. dizenterie. laxative. ceaiul iezuiţilor. Întrebuinţări. care sunt consistente. Fructele de mango au o mare valoare alimentară. frunzele se remarcă prin conţinutul în vitamina C. mandarinul are și proprietăţi sedative. cărnos. yerba mate. hemoroizi. Face parte din familia rutaceelor și este rudă apropiată cu portocalul. Peţiolul se fierbe și are cam aceleași întrebuinţări. glicozide. în multe privinţe. Întrebuinţări. Importanţă medicinală au frunzele de mate. Din acestea se prepară infuzie. vitamine. fructele crude. Mangoldul Denumire știinţifică: Beta vulgaris. var. cărnoase. calciu. Mate Denumire știinţifică: Ilex paraguaiensis. În fruct se găsesc foarte multe săruri minerale. culoarea fiind gălbuie. zaharuri. Preparatul principal este un . supe. acizi și mai ales brom. Face parte din familia anacardiaceelor. ceai brazilian. mâncăruri naturiste. Mangoldul – această varietate de sfeclă – facilitează digestia. fosfor. antiseptice. fosfor. proprietăţi antiinfecţioase și contribuie la mai buna circulaţie a sângelui. Frunzele mangoldului sunt folosite la salate. A fost adaptat cu succes în zona mediteraneană. suculent. acid galic. prin urmare. de asemenea. diuretice. Principalul preparat este infuzia. precum și vârfurile tinere. Peţiolul este recomandat celor care au nevoie de sodiu și potasiu. protide. un anafrodiziac ușor. cicla. seminţele. având proprietăţi alimentare și medicinale asemănătoare. Substanţe active importante: ulei volatil. potasiu. Prezentare. săruri minerale. iar fructele au forma unor bobiţe roșii. În mod obișnuit. paradontoză. iar seminţele decorticate acţionează ca antimicrobian. fiind. cu peţiol puternic. arbustul de mate nu trece de trei metri înălţime. utilizarea sa depinzând și de fantezia culinară a consumatorului. Malaiezia. Laos. Florile sale sunt albicioase.

în locuri expuse soarelui. Este utilizat. obezitatea. când are condiţii. Cercetările au dovedit că mazărea nu este un simplu aliment. dar foarte rezistent. Fructul este o păstaie plină cu boabe rotunde. Fructul măceșului este un receptacul de culoare roșie. Substanţe active importante: proteine (în cantitate foarte mare – 22%). specialiștii nu confirmă întrutotul această calitate. Floarea de măceș se aseamănă foarte mult cu cea a trandafirului. antiinflamatoare. zimţate. Acest produs are acţiune tonică. răsură. Au o valoare medicinală foarte mare și se consumă ca atare sau sub forma unor preparate. palpitaţii. în revigorarea circulaţiei periferice a sângelui. lactonă. teobromină. cafeină (2 – 4%). zaharuri. rareori roșii sau albe. Mazărea este o erbacee anuală. antihelmintică. ce conţine seminţele. Prezentare. În ceea ce privește caracterul său energizant. e adevărat foarte nutritiv. Crește intens. Fructele de măceș se culeg în perioada în care devin portocalii. acizi. Nu trebuie uitat faptul că mate este un puternic stimulent nervos. lucrurile s-au schimbat. Această proprietate este dată de un principiu numit hemaglutină. . dar și în oboseală fizică și nervoasă. Denumiri populare: trandafir sălbatic. Deși nu are efectele nocive ale cafelei sau ale ceaiului chinezesc. măceșul este are o rezistenţă de excepţie faţă de agresiunea agenţilor externi. mai ales pentru ficat. a calculozei renale. Întrebuinţări. Prezentare. cacadâr. în cazuri de anemii. Acum. energetic și ușor digerabil. totodată. vitamine. Măceșul crește de la câmpie până la munte. Se prezintă sub formă unor tufe ale căror ramuri sunt groase. de obicei. care se găsește în special în mazărea verde. Pentru uz medicinal se recoltează fructele și petalele de flori. ci și în furajarea animalelor. Are cârcei cu care se prinde de suporţi. Forma principală sub care se utilizează fructele de măceș în terapiile medicinale este decoctul. lemnoase și pline de ghimpi. microelemente. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită mateină. Frunzele măceșului sunt aproape rotunde. vanilină. precum și împotriva viermilor intestinali. Face parte din familia leguminoaselor. un aliment foarte hrănitor. având. acid malic. hidraţi de carbon. în primul rând. Mate sau ceaiul de Paraguay are influenţă benefică asupra stării generale de spirit. fiind cunoscut și pentru influenţa sa pozitivă asupra activităţii stomacale și intestinale. Multă vreme. acid citric. Măceșul face parte din familia rozaceelor. Substanţe active importante: vitamine (B1. combătând celulita. însă. este cultivată foarte mult. ci și un agent de maximă importanţă în reactivarea măduvei spinării. agitaţie. Ca vitalitate. Florile au culori diferite fiind. fiind folosită nu numai în hrana oamenilor.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 77 produs cunoscut sub numele de Ceaiul de Paraguay. cu peţiol subţire. Este un arbust puternic împământat. Măceșul Denumire știinţifică: Rosa canina. Tradiţia spune că frunzele de mate pot fi utilizate și ca afrodiziac. o înălţime nu prea mare. Mazărea este. Diferenţa constă în faptul că floarea de măceș are doar un singur rând de petale. Poate fi eficient în curele de slăbire. Contribuie la tratarea avitaminozelor. mazărea putând fi considerată și ca o plantă de leac. rug sălbatic. Mazărea Denumire știinţifică: Pisum sativum. Întrebuinţări. lecitină. Între timp. P. enterocolitelor. taninuri. și poate ajunge până la doi metri lungime. dar poate provoca și insomnie. edemele. originară din Asia Centrală. Florile sunt alb-albastre sau alb-roșcate. Cele mai frecvente preparate medicinale de măceș sunt infuzia și decoctul. Întrebuinţări. Mazărea are o mare valoare energetică – 354 kcal la 100 g de boabe. roz. ca și în vechime. și mai ales C). fiind ușor de recunoscut. vasodilatatoare. lipide. B2. pectine. Mazărea galbenă este considerată un aliment care dă forţă și energie. mate devine toxic în doze mari. de obicei galbene la maturitate. ulei gras volatil. Stimulează activitatea ficatului și a b ilei. Măceșul înflorește în lunile mai și iunie. mazărea a fost considerată o plantă cu calităţi medicinale neînsemnate. fier. fosfor. în dilatarea arterelor. Este un preparat tonic și revitalizant pentru convalescenţi. în dureri de cap. de doi-trei metri. diuretică. potasiu.

Crud sau sub formă de infuzie. Denumire populară: măcrișul mărunt. foarte mici și ele. Măcrișul Denumire știinţifică: Rumex acetosella. De altfel. sporește aciditatea. Ca vermifug (antihelmintic). având. Se prezintă ca o tufă de mici dimensiuni. Florile. au culoare albă sau roșie. cu un gust acru pronunţat. Denumiri populare: mărgăran. Din fructele de măceș se prepară și un vin medicinal. sunt asemănătoare celor de trifoi și au gust acrișor. La maturitate. din acest. Măcrișul caprei înflorește în lunile mai și iunie. Denumiri populare: măcrișul caprei. Frunzele. Întrebuinţări. Fiecare boabă de măceș este un adevărat depozit de vitamine și. De origine mediteraneană. Este o plantă perenă ce crește în flora spontană. preparând din el salate și suc. Măghiranul reglează activitatea gastrointestinală. cu precauţie. fructele de măceș sunt folosite la prepararea prăjiturilor. Măcrișul iepurelui Denumire știinţifică: Oxalis acetosella. pajiștile și poienile din zonele de câmpie. Este utilizat și în hipocalcemie. Aceste preparate sunt depurative și ușor laxative. Plantă de cultură. Prezentare. în gută. din acest motiv. mageran. ulei volatil. însă. deal și zona subalpină. Întrebuinţări. Măcrișul crește prin fâneţele. această tulpină se lemnifică. dimensiuni mai reduse. Întrebuinţări. Naturiștii apreciază foarte mult măcrișul. calmează spasmele . Tulpina de măcriș este dreaptă. mai ales atunci când este vorba despre cantităţi mari de preparat. motiv. Are frunzele mici. Măcrișul înflorește în lunile mai și iunie. cu o dungă roșie. uneori roșii. Prezentare. Măcrișul caprei este o plantă cu un anume grad de toxicitate și. Pentru aplicaţii medicinale se culeg frunzele fragede. Aparţinând familiei oxalidaceelor. dar și plăcut la consum atunci când fructele. mădiran. Substanţe active importante: o mare cantitate de oxalat de calciu (toată planta este atât de acră la gust încât cu ea se poate înăcri ciorba). maioran. Maghiranul Denumire știinţifică: Majorana hortensis. laxativă. precum și în curele de primăvară pentru fortificarea organismului. Tratamentul cu acest ceai are efecte diuretice. Florile sunt mici și verzui. măcrișul caprei este o plantă perenă de mici dimensiuni (până la 15 cm înălţime). în reumatismul cronic degenerativ. Poate ajunge până la un metru înălţime. Florile sunt mici și albe. înaltă de maximum 60 cm. măghiranul a fost aclimatizat și în ţara noastră. Are un rizom dezvoltat și ramificat. Preparatele obţinute din măcrișul iepurelui se folosesc drept antidot în intoxicaţiile cu arseniu și mercur. se recomandă a fi utilizată. Există și o specie cultivată (Rumex acetosa). curăţate de seminţe și peri. se amestecă cu miere. Prezentare. liliachii sau albastre. Această plantă crește în pădurile din toată emisfera nordică. de formă ovală. măcrișul are acţiune diuretică. în deranjamente intestinale. din care se fac salate sau cataplasme cu frunze opărite Substanţe active importante: oxalat de potasiu. acoperite cu perișori. Mirosul de maghiran este foarte plăcut. Din punct de vedere medicinal. Reglează activitatea din tractul gastro-intestinal. având culoarea verde. diminuează colicile stomacale. carminative. decoctul poate fi utilizat și ca băutură răcoritoare. măceșul se dovedește nu numai eficient. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. De asemenea. Frunzele. Din măghiran se face infuzie. Măcrișul caprei este recomandat și în bolile de ficat (potenţează activitatea ficatului).78 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pus la rece. totuși. în avitaminoze. măcrișul este folosit și în bucătărie. au culoarea verde închis și sunt în mare parte lanceolate. antiseptice. antiscorbutică. deci și în ţara noastră. măceșul este planta medicinală cea mai potrivită în avitaminoze. importantă este partea aeriană a măghiranului. maghiranul face parte din familia labiatelor. depurativă. sedative. Substanţe active importante: cantităţi mari din vitaminele A și C.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 79 intestinale, reduce stările de încordare și stres, alungă insomniile și stările de anxietate. Se utilizează și pentru a mări pofta de mâncare sau în caz de afecţiuni renale. Măghiranul are și utilizări medicinale externe, în tratarea reumatismului și a sciaticii. Foiţa medicinală a măghiranului este dovedită, cu prisosinţă, în tratarea dispepsiilor (deranjamentelor) stomacale.

Mărarul
Denumire știinţifică: Anethum graveolens Prezentare. Mărarul, plantă cultivată, dar întâlnită și în flora spontană, face parte din familia umbeliferelor. Este o plantă anuală. Tulpina poate avea o înălţime de până la 1,20 metri. Este ramificată, iar florile, aflate în vârful ramurilor, sunt adunate sub formă de umbelă. Au culoare galbenă. Mărarul înflorește în iulie și august. Frunzele – partea principală cu efecte medicinale – sunt mici, ramificate, ascuţite. Mirosul acestor frunze este caracteristic și deosebit de puternic. Din punct de vedere medicinal sunt utile nu numai frunzele, ci și seminţele. Din frunze sau din seminţe se prepară infuzie și apă distilată de mărar. Substanţe active importante: esenţă, carvonă. Întrebuinţări. Mărarul are calităţi ce revitalizează întregul organism, de la respiraţie și funcţionarea sistemului digestiv, până la circulaţia sângelui. Efectul său în organism este asemănător cu acela al aerisirii generale făcute într-o locuinţă. Pe acest fond, mărarul determină și o relaxare a organismului, fiind cunoscut și ca somnifer. Mărarul face parte din alimentaţia sănătoasă, naturistă, fiind un participant la salate și la alte mâncăruri bazate pe crudităţi.

Mărgelușele
Denumire știinţifică: Lithospermum officinale. Denumire populară: mei păsăresc. Prezentare. Planta aceasta, cunoscută sub numele de mărgelușe, este o erbacee perenă. Aparţine familiei boraginaceelor. Are o rădăcină puternică și groasă. Tulpina – care poate ajunge până la maximum un metru înălţime – este ramificată și acoperită de peri. Frunzele sunt lanceolate. Mărgelușa înflorește în mai și iunie, florile fiind albgălbui. Poate fi întâlnită în flora spontană, în cele mai diverse locuri, în general mai puţin umblate, prin tufărișuri, în liziere, pe marginea apelor, a drumurilor. Pentru uz medicinal se recoltează planta întreagă și seminţele. Se prepară infuzie, iar pentru aplicaţii contraceptive se pregătește un macerat. Substanţe active importante: acid litospermic, conină. Întrebuinţări. Preparatele din mărgelușe acţionează împotriva febrei, a deranjamentelor stomacale, în litiaze, reumatism, gută. Au și proprietăţi diuretice. Importanţa lor constă, însă, în faptul că inhibă activitatea hormonilor hipofizei, provocând, la femei, sterilitate temporară.

Mărul
Denumire știinţifică: Malus domestica. Prezentare. Binecunoscutul măr face parte din marea familie a rozaceelor. Arborele ajunge până la 10 metri înălţime și este cultivat intens și într-o mare varietate de soiuri – peste 10.000. Fructul, mărul – are proprietăţi nutritive și medicinale deosebite, fiind deosebit de agreat de europeni și nu numai. Datorită efectelor sale, mărul a devenit simbolul sănătăţii, spunându-se, și nu fără temei, că în casa în care se mănâncă mere zilnic, doctorul nu intră niciodată. Mărul acţionează ca un medicament cu proprietăţi complexe, fiind – datorită enzimelor, vitaminelor și sărurilor minerale pe care le conţine – depurativ, laxativ, antireumatismal, reglator al activităţii gastro-intestinale, mineralizant, tonic pentru mușchi și nervi, antiseptic intern, relaxant hepatic. De obicei, mărul se consumă ca atare, precum și în diverse mâncăruri, mai ales în produse de patiserie. Foarte cunoscute, eficiente și plăcute sunt curele de mere proaspete. Din merele uscate se prepară decoct, iar din merele proaspete siropuri, sucuri. Celebru este oţetul de mere și miere. Substanţe active importante: vitaminele A, B, C, PP și, desigur, vitamina C, acizi organici, zaharuri, protide, taninuri, lignine, pectină. Cea mai mare cantitate de

80 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC vitamina C se găsește în coaja mărului. Merele au o mare valoare calorică – 128 calorii la 100 g mere. Întrebuinţări. Sunt peste 20 de afecţiuni în tratarea cărora mărul este un adjuvant preţios. Cea mai importantă contribuţie a mărului – tonifică din punct de vedere muscular și nervos. Mărul este utilizat cu succes în căderile organismului ca urmare a unor afecţiuni sau, pur și simplu, în caz de oboseală fizică și intelectuală, anemie, demineralizare. La fel de important este mărul și în cazul în care organismul este supus la eforturi semnificative, cum ar fi sarcina, performanţa sportivă, maratonul intelectual. Mărul este un bun bandaj pentru tractul gastro-intestinal. Utilizat și în obezitate, mărul este eficient sub formă de cure de mere verzi. Mărul are efecte dintre cele mai importante în afecţiunile cardiovasculare, fiind un agent de reducere a colesterolului, influenţând, de asemenea, în bine, tensiunea, evoluţia edemelor cardio-renale, a arterosclerozei. În acest sens, dr. farm. Ovidiu Bojor amintește de cura lui Kempner, prin care se reduce sever colesterolul din sânge, mai ales în faza de atac ce poate dura de la o lună la trei luni, fază în care se consumă doar 200 – 300 g orez fiert pe zi și mere la discreţie. În această cură, alimentele celelalte – legumele, carnea, peștele, cartofii și pâinea în cantitate puţină – se introduc treptat, după cel puţin o lună în care s-a consumat doar orez fiert și mere. Mărul este folosit și în cosmetică, mai ales sub formă de suc, dar efectele sunt însemnate și dacă este consumat ca atare, fiind hrănitor pentru piele și apărând-o de agresivitatea mediului. Mărul sălbatic sau mărul pădureţ (Malus sylvestris) este mai înalt decât mărul cultivat, fructele sale fiind mici și astringente. Valoarea medicinală a acestor fructe este semnificativă, dar în mod obișnuit nu sunt utilizate, preferându-se folosirea mărului pădureţ doar ca portaltoi pentru mărul cultivat.

Mărul lupului
Denumire știinţifică: Aristolochia clematitis. Denumire populară: cucurbeţică. Prezentare. Mărul lupului este o erbacee perenă. Nu prea înaltă (maximum 70 cm), planta numită mărul lupului are frunze aproape ovale, flori galbene și fructe sub formă de pară. Înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. Crește prin locuri părăsite, prin pârloage, pe marginea drumurilor. Mărul lupului aparţine familiei aristolochiaceelor. Pentru uz medicinal se folosește partea aeriană, mai exact spus frunzele și vârfurile tinere. Uneori se întrebuinţează și rădăcina, sau chiar seminţele. Se prepară infuzie, decoct, tinctură, unguent. Mărul lupului este o plantă toxică. Substanţe active importante: substanţe specifice cum ar fi acizii aristolochici, aristolactama, aristolochina, apoi tanin, ulei volatil, alantoină, principii amare, flavone, acid citric. Întrebuinţări. Preparatele din mărul lupului sunt antireumatice, antigutoase, calmante, diuretice, antiinflamatoare, cicatrizante. Aceste preparate au o acţiune foarte puternică asupra organismului, acidul aristolochic provocând, potrivit prof. univ. dr. Gabriel Racz, intoxicaţie la nivelul capilarelor. Datorită toxicităţii sale, mărul lupului se folosește în mod deosebit în tratamente externe, pentru vindecarea rănilor vechi, răni infectate, ulcere ale pielii. Războinicii de altădată aveau mereu grijă să poarte cu ei preparate de mărul lupului, cel mai adesea sub formă de unguent. Se pare că mărul lupului are în compoziţia sa și un principiu antibiotic. Folosirea preparatelor de mărul lupului în afecţiuni interne se va face cu mare atenţie, deoarece există pericolul intoxicării grave. Potrivit unor cercetări mai noi, preparatele de mărul lupului acţionează și asupra dezvoltării și evoluţiei celulelor, fiind utilizate în tratamentele cu citostatice și cu hidrocortizon. Se susţine chiar că băile cu preparate apoase din mărul lupului au efecte asupra cancerului din zona rectului. Mărul lupului este o plantă medicinală foarte veche. Datorită multitudinii compușilor săi, unii foarte activi, mărul lupului trezește interesul multor herbaliști și specialiști în tratamente naturiste.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC

81

Măselariţa
Denumire știinţifică: Hyoscyamus niger. Denumire populară: nebunariţă, măselar. Prezentare. Măselariţa face parte din familia solanaceelor și este o plantă otrăvitoare. La maturitate, măselariţa măsoară între 20 cm și un metru înălţime. Tulpina este dreaptă și puternică, iar frunzele sunt alterne. Florile au culoarea galbenă, fiind străbătute de niște nervuri violete. Măselariţa înflorește toată vară și chiar o bună parte din toamnă – până prin octombrie. Din punct de vedere medicinal, valoroase sunt frunzele, ramurile tinere și seminţele, din care se prepară infuzie, tinctură, extract hidroalcoolic, sirop, pilule. Florile conţin atropină – un alcaloid utilizat ca antispastic, dar și în oftalmologie pentru mărirea diametrului pupilei. Substanţe active importante: hiosciamina, uleiuri, colină, atropină. Întrebuinţări. Preparatele de măselariţă au puternice efecte sedative, hipnotice, antinevralgice, antispasmodice. Se utilizează în stări de agitaţie – în cazul bolilor de nervi, în spasme (gastrice, esofagiene, veziculare, intestinale), în anxietate, gută, reumatism, nevralgii faciale, ulcere stomacale, tremuratul mâinilor, dureri de urechi. Măselariţa este o plantă de mare utilitate și pentru industria farmaceutică. Atenţie, tratamentele cu extracte de măselariţă se fac numai sub îndrumarea specialistului, măselariţa fiind foarte toxică.

Măslinul
Denumire știinţifică: Olea europea. Prezentare. Măslinul este un arbore puternic și longeviv. Poate trăi peste 1.000 de ani. Plantaţii de acum 500 de ani sunt pe rod, astăzi, în tot bazinul mediteranean. Măslinul aparţine familiei oleaceelor. Patria măslinului este, potrivit unor cercetători, Asia Mică (Turcia de azi). Măslinul poate atinge 20 de metri înălţime, având un trunchi gros, puternic, maroniu-alburiu. Frunzele sunt lanceolate, fiind de un verde lucios pe faţă și verde argintiu pe partea inferioară. Măslinul nu-și pierde frunzele la venirea sezonului rece. Florile lui sunt mici și albe. Măslina cea neagră, așa cum o știm noi, are această culoare și consistenţă după o perioadă de maturare în saramură, în perioada de vegetaţie având o culoare apropiată de cea a frunzelor. Pentru nevoi medicinale se recoltează frunzele și scoarţa de măslin, dar valoare medicinală incontestabilă are măslina. Din frunze și scoarţă se prepară o tinctură și mai multe extracte. Cel mai important extract este însă uleiul, obţinut din măsline. Substanţe active importante. Frunzele conţin: săruri minerale, tanin, acizi organici, acizi grași, alcooli, ulei esenţial, saponine. Măslinele au în conţinutul lor protide, săruri minerale, vitaminele A, B1, B2, C și E, celuloză și, mai ales, ulei. Măslinele au o valoare calorică mare – 224 kcal la 100 g măsline și 900 kcal la 100 g ulei. Întrebuinţări. Frunzele măslinului produc dilatarea reţelei circulatorii periferice, provoacă diureză, reduc febra, reglează activitatea ficatului, au efecte pozitive în reducerea glicemiei și a colesterolului, în curele de slăbire. Preparatele din frunze sunt indicate și în hipertensiune, arterioscleroză, litiază urinară, angină pectorală, diabet, abcese cutanate. Indicaţii și efecte asemănătoare au și măslinele. Uleiul de măsline este indicat în bolile ficatului, inclusiv pentru eliminarea calculilor biliari. Se folosește și ca pansament gastric și intestinal, fiind și ușor laxativ. Este celebră practica prin care, în fiecare dimineaţă, se bea câte o lingură de ulei de măsline. Uleiul de măsline este folosit și pentru tratarea arsurilor, amestecat cu albuș de ou. Se utilizează cu bune rezultate și în combaterea ulcerelor gastroduodenale, a blocajelor bilei, a intoxicaţiilor cu diverse otrăvuri, în paradontoze, în calmarea durerilor. Dincolo de toate aceste utilizări, uleiul de măsline – la fel ca și măslina din care provine – este deosebit de nutritiv și de gustos.

Mătăciunea
Denumire știinţifică: Dracocephalum moldavica. Denumire populară: mătăcină. Prezentare. Mătăciunea este o erbacee aromatică, originară din Siberia. Are frunze lanceolate, florile fiind albastre sau albe. Aceste flori sunt bogate în nectar și, de aceea, mătăciunea este o foarte bună plantă meliferă. Aparţine familiei labiatelor. În mod obișnuit, mătăciunea este cultivată ca plantă ornamentală.

înflorite. Frunzele lui nu depind de schimbarea anotimpurilor. înaltă de 1. doamna codrului. Aparţine familiei solanaceelor. Boabele de mei au și valoare medicinală. Mătrăguna este o plantă medicinală importantă. Aparţinând familiei gramineelor meiul este o plantă erbacee cultivată. Merișorul înflorește în mai și iunie. violete. Letaria italica. Mătrăguna crește în flora spontană de pe tot cuprinsul ţării – la marginea pădurilor.5 metri.82 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pentru nevoi medicinale se recoltează părţile aeriene ale plantei. Este un bun agent de susţinere și refacere în caz de oboseală intelectuală. Substanţe active importante: atropină. perenă. Ajunge până la 1. Preparatele de mătăciune acţionează. alcaloizi. aminoacizi. Boabele au formă rotundă. Pentru nevoi medicinale se folosesc frunzele. Face parte din familia rozaceelor. la buna funcţionare a bilei și echilibrează activitatea ficatului. niște bobiţe sferice. scopolamină. Denumiri populare: cireașa lupului. substanţe amare. ci și în industria farmaceutică. Mult timp. Toate extractele din această plantă acţionează în mod radical asupra sistemului nervos. Mătrăguna înflorește în lunile iulie și august. acid cafeic. vasodilatantă. Merișorul este un arbust de mici dimensiuni (până ia 30 cm înălţime). protide. Prezentare. antiasmatică. vitamjna A. doamnă mare. Florile sunt brune. mătrăguna nu se va utiliza decât așa cum se prescrie și se administrează orice medicament periculos. astăzi fiind cultivat mai mult pentru furaj. roșcate. în luminișuri. Merișorul Denumire știinţifică: Vacciniurn vitis-idaea. meiul este recomandat astenicilor și celor aflaţi în convalescenţă. Preparatul principal este infuzia. smârdar. Cu preparatele de mătăciune s-au obţinut rezultate pozitive și în tratarea spasmelor mușchilor netezi și chiar ale organelor interne. Substanţe active importante: ulei volatil. Florile sale au culoare albă. pentru reglarea activităţii în tractul gastro-intestinal. Întrebuinţări. aspre pe partea inferioară. Este utilizată și în tratarea bolilor cardio-vasculare. uneori roz-roșietică. a extractelor sau a oricărui preparat pe bază de mătrăgună poate fi mortală fără îndrumarea medicului. în zone cu arbuști. foarte otrăvitori. de asemenea. mucilagii. rareori ovală și sunt mici. Mătrăguna Denumire știinţifică: Atropa belladona. boala lui Parkinson. Mătrăguna poate fi întâlnită și sub formă cultivată. precum și celor suferinzi de inimă. meiul a făcut parte din hrana oamenilor. Se folosește în tratamente privind buna funcţionare a căilor biliare și urinare. Întrebuinţări. negre. precum și în oftalmologie. potolind durerile abdominale. Rădăcinile sunt ramificate și bine ancorate în sol. Întrebuinţări. Are frunze liniare. beladonă. tanin. Fructele sunt modeste. Fructele. în cantitate mare. acid salicilic. Substanţe active importante: cantităţi semnificative de fosfor și magneziu. Mătrăguna este o erbacee puternică. Din frunze se prepară apa de melisă. Partea aeriană a mătrăgunei este o tufă impresionantă. sub formă de bacă de culoare roșie. în totalitatea ei. Contribuie. iar în interior sunt gălbui. Prezentare. sunt comestibile. din care se fac mai multe preparate. adică în condiţii de maximă securitate. Preparatele de mătăciune se manifestă și ca agent antiseptic. Merișorul crește în zona montană și este melifer. Meiul Denumire știinţifică: Millium effusum. Alimentele pe bază de mei sunt recomandate și femeilor gravide. beladonină – care sunt niște alcaloizi. care sunt puternic toxici. Denumiri populare: afin roșu. astmul bronșic. având acţiune antispastică. late. Prezentare. . în principal. preparatele și extractele din această plantă fiind întrebuinţate nu numai în terapii tradiţionale sau în medicină. Utilizarea mătrăgunei.5 metri înălţime. ulcerul gastric și duodenal. lipide. în tufărișuri. Panicum miliaceum. mai ales vârfurile tinere. această plantă conţine. De aceea. De fapt. Datorită valorii sale nutritive. fiind verzi în permanenţă.

săruri minerale. De remarcat și acţiunea benefică a infuziei de mesteacăn în bolile de inimă. Ceva mai nou. taninuri. curăţind mai ales sistemul circulator și chiar sângele. Mielăreaua Denumire știinţifică: Vitex agnus-castus. Substanţe active importante: doi compuși specifici – vitexina și vitexinina. Denumiri populare: măstacăn. Seva de mesteacăn este indicată în tratamentul artrozelor.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 83 cel mai important fiind infuzia. Gudronul. tinctură. mai ales al rinichiului și al căilor urinare. Totodată. precum și în industria cosmetică. foliolele fiind lanceolate. Cu ceaiul de merișor se poate interveni și în alte afecţiuni. pornind de la câmpie și ajungând până în zona subalpină. numai de către specialiști. Mugurii de mesteacăn – care se culeg în februarie – sunt recomandaţi. în eliminarea pietrelor de la rinichi. acest arbore crește pe o arie cuprinzătoare. folosită ca decoct) ajută ca depurativ. Prezentare. Prezentare. Mielăreaua este un arbust originar din Asia. lemnul lui Avram. Substanţe active importante: saponine. ulei esenţial. însă. ducând la înnoirea organismului. cu infuzia de frunze de mesteacăn se intervine și în rezolvarea uneia dintre problemele oamenilor din timpurile moderne – tratamentul și îngrijirea părului. loţiuni și comprese. De asemenea. esenţe parfumate. Poate ajunge până la înălţimea de patru metri. utilă în aplicaţii medicinale este seva de mesteacăn. Substanţe active importante: hidrochinonă. Ceaiul de merișor este recunoscut pentru acţiunea sa diuretică. Pentru nevoi terapeutice se recoltează fructele. Mesteacănul este un arbore înalt (poate atinge și 30 de metri). Denumiri populare: scai de tufă mare. preparatele de mesteacăn sunt folosite și în aplicaţii cosmetice. În România. Decoctul de muguri se folosește și în tratamentul reumatismului și al gutei. cu valoare forestieră. seva. Frunzele. sirop diuretic. violete. Belarus și Finlanda. și flori mici. De asemenea. în tratarea hipertensiunii arteriale. frunzele tinere. lucioase și subţiri. coaja și. Familia de care aparţine – betulacee. netedă și se poate desprinde sub formă de fâșii circulare. acid citric. Coaja sa este albă. cum ar fi guta și reumatismul. În Rusia. în România fiind cultivat doar ca plantă decorativă. tanin. betulalbina. a acidului uric și ureei. vitamina C. Are și acţiune antiinflamatoare și antidiareică. Compușii specifici sunt betulina. Aria de utilizări medicinale a mesteacănului este foarte largă. decoct. Se prepară infuzie. În afecţiunile renale. Merișorul este unul dintre „doctorii” rinichilor și ai căilor urinare. în cazul mesteacănului. mastacin. Întrebuinţări. mugurii. acidul betulalbinic. sub formă de decoct. a n efritei cronice și a gutei. Mesteacănul Denumirea știinţifică: Betula verrucosa. . Are frunze digitate. care se recoltează primăvara. Importanţă medicinală au. sunt romboidale sau triunghiulare. Mesteacănul intră și în compoziţia unor ceaiuri medicinale complexe. flavone. obţinut prin distilarea scoarţei de mesteacăn și a lemnului de mesteacăn. mai ales. adică un astfel de preparat elimină colesterolul. Una dintre cele mai eficiente utilizări ale infuziei de frunze de mesteacăn este în tratarea hipercolesterolemiei. Întrebuinţări. din care se prepară infuzie. se manifestă și ca un bun dezinfectant. mixtură și un extract. ceaiul de merișor este important deoarece poate sfărâma (dizolva) calculii renali. Mesteacănul înflorește în lunile aprilie și mai. este un remediu în bolile de piele. extract fluid. Preparatele de mielărea cu virtuţi deosebite pot fi obţinute. cunoscătorii susţin că tratamentul cu mesteacăn (în acest caz e vorba despre coaja de mesteacăn. infuzia de frunze de mesteacăn se folosește în tratarea reumatismului articular. în dizolvarea calculilor renali. mesteacănul formează păduri uriașe. malic și benzoic. Florile de mesteacăn au formă de amenţi (mâţișori asemănători cu cei de nuc). cu miros plăcut. substanţe antibiotice și săruri minerale (cele mai bogate în aceste substanţe sunt frunzele). Totodată. fiind un diuretic puternic. vitamina C. De altfel. vin tonic și febrifug. ornamentală și medicinală. a edemelor cardiace sau renale.

a bronșitelor. Prezentare. potasiu. cât și în afecţiuni renale. hidraţi de carbon. Cele mai active din punct de vedere medicinal sunt frunzele și. magneziu. antidiareic. saponine. vitamina C. Prezentare. amigdalină. Aceasta se culege în momentul când planta este înflorită în totalitate sau aproape în totalitate. Mierea ursului Denumire știinţifică: Pulmonaria officinalis. Fructul este o drupă. ca pe un dar al lui Dumnezeu. Mierea ursului este o erbacee perenă. plantei de mierea ursului i se mai spune și plămânărică. . Uneori. Migdalul Denumire știinţifică: Prunus amygdalus. calmante. fiind revigorant și remineralizant. reface echilibrele hormonale. Acești sâmburi sunt utilizaţi în cofetărie și patiserie. Planta crește în flora spontană – la marginea pădurilor. cu tot cu fructele sale. din familia boranginaceelor. în cazul în care apar stări proaste și suferinţe înaintea menstruaţiei sau în timpul menopauzei. Din acest motiv. iar în ultima fază de dezvoltare. fiind utilizat în tratarea astmului. cojile. emoliente. cu succes. au proprietăţi diuretice. Acest preparat are efect depurativ. încât vechii evrei considerau acest arbore. chiar tuse convulsivă. devin albastre. Substanţe active importante aflate în seminţele de migdal: protide. alantoină. vermifuge. Migdalele și seminţele lor sunt atât de folositoare pentru om. inclusiv în plan psihic. migdalele calmează deranjamentele stomacale și readuc digestia la parametri normali. Mielăreaua are capacitatea de a regla nivelul hormonilor feminini din sânge. mielăreaua se folosește. în cosmetică și în farmacie. Fructe foarte nutritive. În general. simptoame. reumatism. din care se prepară infuzie și decoct. Acţionează și asupra căilor respiratorii. Florile sunt roșii. fructele de mielărea au efecte afrodiziace pentru femei și anafrodiziace pentru bărbaţi. de asemenea. normalizând și stimulând și activitatea glandei pituitare. ulcer gastric și duodenal. analgetic. Oltenia. Întrebuinţări. flori sau coji de migdal se folosesc în insuficienţe hepatice și în caz de tuse. Frunzele au diferite dimensiuni și au pe ele perișori și picăţele albe. în culturi din Dobrogea. după polenizare. cicatrizant. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. vitamine (mai ales A și B). este recomandată folosirea plantei sub formă de decoct. migdalele dulci. Migdalul este un arbore mediteranean. laringitelor și chiar a unor boli de plămâni. Cea mai semnificativă valoare terapeutică o au migdalele amare. mielăreaua a fost și este utilizată de femei. dar poate fi întâlnit și la noi. precum și cele obţinute din sâmburii de migdal. Acesta este indicat și în anemii. de aceea. Substanţe active importante: acid salicic. acid oleic. Întrebuinţări.84 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Întrebuinţări. Amygdalus communis. în care se găsește sâmburele de migdal. care nu pot fi consumate de oameni. pe marginea drumurilor. Pentru aplicaţii cu mierea ursului se folosește infuzia. în luminișuri. Aparţine familiei rozaceelor. redându-i. pentru liniștirea călugărilor. așa cum precizează Catherine Duchamel în lucrarea sa „Cartea intimă a femeii”. Nu prea înalt – maximum opt metri – migdalul are frunze lanceolate și flori roz sau albe. febrifuge. Altfel. calciu. acizi organici. dereglarea hormonală poate duce la un șir întreg de disfuncţii. ci și frunzele. emulșină. însă. Este. Denumire populară: cuscrișor. Banat. pe fâneţe și pajiști. Preparatele din frunze. Potrivit specialiștilor. și nu neapărat cu scop de sporire a apetitului sexual). fiind folosit cu succes în tratamentele de detoxificare. Bune pentru consum uman sunt. mielăreaua a fost utilizată multă vreme ca mirodenie în mănăstiri. Aceste preparate. plămânărică. fermenţi. Din acest motiv. florile. săruri minerale. bucuria de a trăi. preparatele din această plantă contribuind la buna condiţie fizică și psihică a femeii (nu neapărat din punct de vedere sexual. afecţiuni. Pentru terapii medicinale se folosesc nu numai sâmburii de migdal. Mielăreaua reglează ciclurile menstruale. Tulpina este dreaptă și suculentă. Mielăreaua are efecte medicinale surprinzătoare. practic aduce la normal tabloul femeii aflate în suferinţă. în mod obișnuit se renunţă la celelalte părţi ale plantei și se păstrează doar frunzele. De exemplu.

reumatism. fiind folosiţi cu bune rezultate și în bolile de piept. parazitoze intestinale. Mojdreanul înflorește în lunile aprilie și mai. soluţii uleioase. în bolile căilor respiratorii. Foarte hrănitoare. de culoare albă. eucaliptol. dar și ca laxativ. Mojdreanul este un arbore din familia oleaceelor. după întâlnirea sa cu europenii. Unii herbaliști consideră însă că. se usucă în condiţii naturale. iar florile. de asemenea. printre care și mirtul. Valoroase din punct de vedere medicinal sunt frunzele mirtului. Sucul astfel obţinut are valoare de medicament. se pot utiliza toate părţile acestei plante. frasin negru. pentru terapii medicinale nu se recoltează nici frunzele. Pentru uz medicinal se folosesc seminţele. astringente. nici florile. Fructul de mirt este o nucă. încă din Antichitate. Mirtul Denumire știinţifică: Myrtus communis. loţiuni și comprese. ca plantă ornamentală. Frunzele mojdreanului sunt compuse. migdala este tonică. utilizate în gută. întâlnită adesea ca plantă ornamentală. afecţiuni dermatologice. remineralizantă. proprietăţi antiseptice. pentru terapii medicinale. Întrebuinţări. Surprinzător. formează niște panicule. cineol. Din . Se atribuie calităţi medicinale și frunzelor de mojdrean. Mirtul are. Pentru a fi conservat. care se obţine conform aceluiași procedeu prin care se recoltează latexul din arborii de cauciuc – se crestează scoarţa copacilor tineri. Frunzele sunt penat-sectate. Importanţă în terapii are și uleiul de mirt. groase. morcovul a fost utilizat ca plantă medicinală. și chiar în unele afecţiuni cardiovasculare. Potrivit unor cercetări de ultimă oră. Unii specialiști sunt de părere că și scoarţa acestui copac ar avea valori medicinale datorită fraxinei. Morcovul de grădină Denumire știinţifică: Daucus carota sativa. Remarcabile sunt calităţile tonice și balsamice ale mirtului. Se prepară – infuzie. revitalizantă. Prezentare. Crește în sudul României. cu o rădăcină foarte puternică. hemoroizi. în inflamaţii interne. Se prezintă sub forma unui arbust a cărui înălţime maximă este de cinci metri. Își are originile în zona mediteraneană și face parte din familia mirtaceelor. frumos mirositoare. o glicozidă cu proprietăţi diuretice ce stimulează eliminarea acidului uric. rășină. Întrebuinţări. soluţii pe bază de alcool. având dimensiuni relativ reduse – poate ajunge la 10 metri înălţime. Substanţe active importante: mirtol. tanin. Denumiri populare: frasin de munte. în migrene. sâmburii de migdale ar avea și efecte anticancerigene. Sucul de mojdrean este folosit pentru combaterea constipaţiilor. în agitaţie nervoasă și musculară sau ca adjuvant în tuberculoză și în diabet. dovedindu-se un purgativ ușor de administrat și de suportat. fiind folosit cu bune rezultate în afecţiuni ale căilor respiratorii. Mirtul este din ce în ce mai des întâlnit în preparatele cosmetice și în cele de întreţinere a gurii. prin tradiţie. așa cum și roșia a fost folosită. dar și în hemoragii interne. albe și mirositoare. iar florile. utilizat. Florile sunt mici și au culoare albă. tinctură. cumarină. Prezentare. acid cafeic. extracte. Prezentare. ale căilor urinare și renale. prezentă zilnic în viaţa fiecăruia dintre noi. rezină. și nici coaja. Pastele de dinţi cu ierburi și plante medicinale și aromatice. saponozide. cărnoase. Valoare medicinală are sucul. Mirtul este o plantă aromatică. au devenit deja obișnuinţă. polizaharide. fiind cunoscut sub numele de mannă. La începuturi. Mojdreanul Denumire știinţifică: Fraxinus ornus. Morcovul de grădină este o plantă legumicolă foarte cunoscută. Morcovul de grădină este o plantă bienală. Substanţe active importante: manită. Face parte din familia umbeliferelor. sunt grupate.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 85 Sâmburii de migdal acţionează și împotriva arsurilor gastrice. chiar și la copii. fiind cultivat de foarte multă vreme. frunzele uscate și rădăcina. hemostatice. Mirtul are frunze alungite. fiind o specie caracteristică pentru sudul Europei.

De altfel. levuloză. Denumire populară: moșmoană. Morcovul sălbatic este un important revitalizant în caz de oboseală. eczemelor. ajuns în Europa în mod . Moșmonul Denumire știinţifică: Mespilus germanica. analgezice. de culoare galbenă. uneori florile și frunzele. hemoragiile gastro-intestinale. Morcovul poate contribui. este un aliment de referinţă în alimentaţia naturistă. Morcovul este și un detoxifiant activ. săruri minerale. pectine. preparatele din morcov fiind și bactericide. aici cunoscută sub numele de caroten). diuretic. Întrebuinţări. iar uleiurile volatile combat viermii intestinali. a ulceraţiilor. rușinea fetei. Are acţiune și în reducerea glicemiei. remarcânduse prin rădăcina sa pivotantă. lesne și plăcut de consumat. Prezentare. seminţele de morcov conţin ulei volatil. în general. Principalul produs obţinut din morcovul de grădină este sucul de morcov. în mod semnificativ. Are cinci calităţi care-l fac de-a dreptul preţios: cicatrizant gastric. antianemic. precum și efectele pozitive în diabet. Frunzele au un contur triunghiular sau ovoid. Decoctul din rădăcina acestui morcov este recomandat în tratamentul infecţiilor intestinale. de asemenea. frunzele se mărunţesc sau chiar se macină. Morcovul ajută și la dezvoltarea globulelor roșii. ramificată și acoperită de perișori. Pectinele din morcov sălbatic contribuie la reglarea digestiei. în icter. Dar aceste proprietăţi nu sunt nicidecum singurele. se manifestă ca un factor de stimulare a digestiei. hidraţi de carbon. Substanţe active importante: vitamina A și provitamina A (în cantitate foarte mare. Are. Mai rar folosite. cât și formarea ridurilor. Denumiri populare: morcovul câmpului.86 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC rădăcină se extrage suc. morcovul ras poate fi tot atât de bun și de eficient ca și sucul. de subalimentaţie. Morcovul sălbatic Denumirea știinţifică: Daucus carota. Influenţe cu adevărat majore are morcovul asupra aparatului digestiv. morcovul. uleiuri volatile. vermifuge. având efecte de reechilibrare a sistemului digestiv. Tulpina – cu o înălţime de până la 80 cm – este rezistentă. Întrebuinţări. Ramificaţiile apar în partea superioară a tulpinii. vitamina C. Cu preparatele pe bază de morcov s-au obţinut rezultate bune și în tratarea cancerului de sân. această specie de morcov are o dezvoltare perenă. a petelor de pe piele. artrita. Acest morcov crește în toate zonele ţării noastre. în hepatite. vitamine din grupul B. a hemoglobinei. Cât despre utilizările sale externe. Au fost puse în evidenţă și capacităţile de vasodilatator ale morcovului. ulcerele. Bronșitele cronice și astmul pot fi combătute și prin consumul susţinut de morcov. Infuzia de seminţe de morcov sălbatic este utilă în tratarea afecţiunilor căilor urinare și. Face parte din familia umbeliferelor. prevenind chiar și îmbătrânirea prematură. Moșmonul este un arbust originar din Persia. Morcovul sălbatic înflorește din iunie și până în septembrie. de convalescenţă. combătând gastritele. Prezentare. pentru însănătoșirea ochiului. la apărarea organismului în faţa agenţilor externi. fortificând organismul în lupta cu infecţiile. morcovul acţionează pentru vindecarea rănilor. Sub formă de cataplasme se folosește în vindecarea arsurilor și în combaterea unor boli de piele. pectine. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina și seminţele. totodată. mai ales dacă este consumat crud. Uneori. Morcovul sălbatic sub formă crudă. Morcovul sălbatic este o plantă cu dezvoltare anuală. degerăturilor. pentru mărirea acuităţii vizuale și. efecte vitaminizate și remineralizante. litiaza renală. Inflorescenţa este sub formă de umbelă. arsurilor. suculentă. B și C. bactericide. iar din seminţe se prepară infuzie sau decoct. ușor de preparat. Este cunoscută importanţa morcovului pentru întărirea vederii. hemostatice. stimulatoare hepatice și renale. de orice fel. dextroză. Substanţe active importante: vitaminele A. suc sau infuzie este utilizat în afecţiuni precum reumatismul. depurativ și laxativ. De mult timp este cunoscută și capacitatea morcovului de a limita efectele icterului. Pentru terapii cu morcov.

Din acest motiv. mușchiul poate fi brun. pectine. proteine. Murul înflorește toată vara. fiind utilizat în zonele nordice ale planetei ca hrană pentru oameni și animale. acizi (malic. colită. făcânduse gargară. Faţa superioară a talului este lucioasă și are culori diferite. celuloză. Mușchiul de munte este un lichen al cărui tal seamănă cu o tufă de mici dimensiuni. Este un arbust cu tulpină lungă. dar pentru terapii se prepară și macerate. în afecţiuni ale rinichilor (litiaze). tanin. de culoare neagră. Mușchiul de munte este considerat un aliment. Florile sunt albe sau roz. zaharuri – mai ales în fructe și în frunze. Înălţimea maximă pe care o poate atinge moșmonul este de cinci metri. Murul aparţine familiei rozaceelor. agăţătoare. Întrebuinţări. Frunzele acestui arbust sunt mari și au formă eliptică. cenușiu-brun. prin rariști și luminișuri de pădure. Datorită fructelor sale. uneori cu pete albicioase. infuzii. din care se face infuzie. Pe lângă aceste efecte. Preparatele de mur și murele au efecte astringente remarcabile. Din acest mușchi se obţine chiar și zahăr. Substanţe active importante: vitaminele B și C. fiind în același timp diuretice și revitalizante. în boli articulare (reumatisme). analeptice (acţionează asupra centrilor nervoși respiratorii și circulatori). care sunt nu numai hrănitoare. Faţa inferioară este mai deschisă la culoare. verdecenușiu sau chiar brun spre negru. acid cetraric. Prezentare. Frunzele sunt palmat-compuse. ci și utile în tratarea bolilor de piept. pe stânci. Murul și murele au efecte în deranjamentele gastro-intestinale (diaree. verde-brun. deranjamentele stomacale și intestinale majore. acizi. Mușchiul de munte Denumire știinţifică: Cetraria islandica. Acest mușchi crește în zonele subalpine și alpine. frunzele și seminţele. Murul Denumire știinţifică: Rubus fructicosus. dinspre zona mediteraneană. dar se și cultivă pentru fructele sale comestibile. antibiotice. Uneori se prepară și infuzie. Moșmonul crește în flora spontană. mucoasa intestinală. moșmonul se și cultivă. emoliente și calmante (pentru aparatul respirator și cel digestiv). zaharuri. precum și de locul în care se dezvoltă planta. Lobii sunt mari și au cili. în același timp. afecţiuni pulmonare. Astfel. În zona de prindere. Preparatele de moșmon au acţiune astringentă pronunţată. Se întâlnește în flora spontană. oxalic). Denumiri populare: rug de mure. mușchiul are o culoare roșietică. refăcându-se. subţire și spinoasă. Infuzia de mușchi de munte este indicată în afecţiuni ale pancreasului. gastro-enterită). Aceste boli de piept se combat și cu infuzia din frunze de mur. leucoree. în gingivite. Întrebuinţări. Pentru uz medicinal se recoltează fructele. preparatele de moșmon sunt folosite în facilitarea digestiei. Pentru uz medicinal se culeg frunzele. Substanţe active importante: lichenina. Proprietăţi medicinale însemnate au și fructele (murele). mușchi creţ. în boli de piept. În mod curent. Preparat medicinal: se recoltează toată planta și se mărunţește. tanin. cu preparatele de moșmon se pot trata chiar și diareile și enteritele rebele. de formă aproape sferică. Importante la acest arbore (sau arbust) sunt fructele. Substanţe active importante: vitamina C. Denumiri populare: mușchiul de piatră. legate de perioada din an în care se află. Fructele se consumă ca atare. succinic. mure. Aceste fructe sunt comestibile. . Din mure se fac și siropuri. Florile au o frumoasă culoare albă. Aparţine familiei rozaceelor. dar și mugurii. dar și valorii medicinale. în anorexie (lipsă de poftă de mâncare). substanţa specifică – lichenina – fiind un polizaharid. mur sălbatic. Preparatul din acest mușchi are proprietăţi tonice. Se prepară decoct și extract fluid. de remarcat sunt și cele antidiareice și bactericide. pulberi. Întrebuinţări. salicilat de metil. Prezentare.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 87 treptat. de culoare brun-roșcată. săruri minerale. dar de cele mai multe ori târâtoare. Se spune că ar avea valoare medicinală și rădăcinile. ulei volatil.

răcelilor. cicatrizante. antispastice. Substanţe active importante: ulei esenţial. a varicelor și hemoroizilor. afecţiuni cutanate. Din flori uscate se face renumita infuzie de mușeţel. cu petale albe. Mușeţelul se remarcă și prin faptul că detoxifică ficatul și stimulează activitatea acestuia. doctore!” Substanţe active importante: ulei volatil. inflamaţiilor vaginale. mușeţelul are șase calităţi principale. Totodată. cataplasme. ci și în cosmetică. dismenoreei. Întrebuinţări. balonărilor. . Poate crește până la înălţimea de 40 cm. fiind. matricină. farmaceutică. dar cu precădere în gastrite. astmului bronșic la copii. de rinichi. Mușeţelul înflorește pe toată durata verii. sedative. Sunt utilizate în tratamente gastrice și intestinale (spasme. Tot pentru uz extern se mai folosesc tinctura și uleiul de mușeţel. Pentru terapii medicinale se recoltează inflorescenţele și seminţele. carminative. enterocolite. pruritului vulvar. Este antispastic. infuzia de mușeţel dă rezultate bune în tratamentul diareei. dermatozelor inflamatorii. În combinaţie cu menta. Mușeţelul roman Denumire știinţifică: Anthemis nobilis. morună. dezinfectant și anestezic. uneori. mușeţelul a devenit plantă de cultură. stomatitelor. emoliente. analgezice. bolilor de ficat. capitulele având până la trei centimetri în diametru. apar în lunile iunie și iulie. Foarte numeroase sunt aplicaţiile mușeţelului în tratamente cosmetice. în flora spontană de pe tot cuprinsul României. antiinflamator. azulenă. care este atât de eficientă încât există părerea potrivit căreia acestei plante ar trebui să i se spună nu mușeţel. Chamaemelum nobile. fiind numit. Ca plantă medicinală. asemănătoare cu acelea ale mușeţelului comun. în gingivite și alte afecţiuni buco-dentare. În mod curent. regenerând-o și tonifiind-o. care asigură sănătate și curăţenie pielii. Aceste flori.88 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Mușeţelul Denumire știinţifică: Matricaria chamommilla. Mușeţelul roman are efecte și în combaterea viermilor intestinali. Totuși. precum și ale ficatului. Nu trebuie uitate băile cu mușeţel. eczeme. ci „Bună ziua. romaniţă mare. Infuzia de mușeţel este utilizată în multe afecţiuni. bacteriostatic. Mușeţelul aparţine familiei compozitelor. substanţe amare. Mușeţelul este o plantă anuală. cumarină. colicilor. răni vechi. camazulenă. Deși este realmente valoros. flavone. Întreaga plantă prezintă un miros plăcut. Pentru terapii medicinale se recoltează florile. Denumiri populare: romaniţă. Fructul este o achenă. antiparazitare. dar sub formă cultivată ajunge și până la 80 cm. ulceraţii. Preparatele de mușeţel roman au proprietăţi antiinfecţioase. Face parte din familia compozitelor. laringitelor. azulene. acestui mușeţel i se acordă o importanţă redusă în practicile naturiste de la noi. conjunctivitei. preparatele pe bază de mușeţel au și calităţi de tonic capilar. cu o tulpină ramificată și flori galben-aurii. dar se folosește și extern (aplicaţii locale) în stomatite. Prezentare. de asemenea. Prezentare. colină. abceselor dentare. mușeţelul rezolvă în mod decisiv crampele stomacale. mușeţel prost. Mușeţelul roman crește sub formă de tufe. Uleiul esenţial are o mare importanţă – nu numai medicinală. extracte. în gripă. Se prepară infuzie. arsuri. care se usucă. deci în afecţiuni ale stomacului sau intestinelor. rezine și multe alte substanţe cu efecte dintre cele mai benefice asupra organismului omenesc. enterite. antiseptic. acizi (printre care și acidul clorogenic). în mod obișnuit. Crește. Denumiri populare: romaniţoi. Florile sale sunt mult mai mari decât cele ale mușeţelului obișnuit. sudorifice. hemoroizi. inflamaţiilor hemoroidale. stres și urmările acestuia în plan nervos și vegetativ. Întrebuinţări. stărilor gripale. cele mai la îndemână dintre acestea fiind băile în infuzie de mușeţel. specific. antimicrobiene. în amigdalite. Datorită calităţilor sale medicinale a devenit plantă de cultură. afte. romaniţă nobilă. enterocolite). decoct. pentru uz intern. dată fiind importanţa sa pentru industria alimentară și farmaceutică. Mușeţelul roman este o erbacee originară din zona mediteraneană. Mușeţelul se folosește mai ales sub formă de infuzie. amigdalitelor. colite. rinichiului și bilei. ajungând până la 50 cm înălţime.

În legătură cu principala utilizare medicinală – combaterea constipaţiei – reţeta e simplă: seara. de asemenea. se fac tratamente reușite în dureri reumatice sau în cazul unor organe interne afectate de suferinţă. Pentru uz medicinal se recoltează seminţele și păstăile. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează rădăcinile. iar seminţele. În aplicaţii medicinale. Înălţimea la maturitate a acestei plante este de maxim 1. se ameliorează sau se tratează răcelile. mirozina. mirozinat de potasiu. Apoi. Se întâlnește în culturi. mutătoare cu poame negre. Întrebuinţări. seminţele de muștar negru se folosesc sub formă de făină. Astfel. muștarul fiind un remediu din medicina tradiţională. Rădăcina este pivotantă. Florile sunt galbene. rotunde.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 89 Muștarul alb Denumire știinţifică: Sinapis alba.5 metri. mutătoarea cu poame roșii se mai numește și cireașa câinelui. Seminţele sunt alb-gălbui și au întrebuinţări în industria alimentară (condiment). din familia cruciferelor. după care. aplicaţia este întreruptă printr-o pauză de o săptămână. Substanţe active importante: sinigrină. și în aplicaţii medicinale. gripele. Face parte din familia cucurbitaceelor. blocate sau cu funcţionare lentă. Alt mod de utilizare a m uștarului negru în scopuri medicinale – băile cu făină. Mutătoarea Denumire știinţifică: Bryonia alba. Denumiri populare: muștar de grădină. Se începe cu o linguriţă de seminţe și. la locul afectat. Băile generale sunt deosebite – produc o răvășire benefică a întregului organism. cu succes. printre altele. în lungime de trei-patru metri. muștar de câmp. Aplicată pe piele. antimicrobiene. se agaţă cu ajutorul cârceilor. care pot fi băi locale sau generale. a unui aflux de sânge. determinând aducerea. utilizat de către cei care suferă de constipaţie și de tulburări digestive. făina de muștar potenţează activitatea dintr-un organ intern sau dintr-o zonă a corpului. Muștarul negru are o calitate rară – este revulsiv. rapiţă de grădină. Muștarul negru este o plantă anuală. înainte de culcare. cicatrizante. Tulpinile. Frunzele sunt palmat-lobate. sunt dispuse în formă de ciorchine. în afecţiuni ale pancreasului și face poftă de mâncare. Are și calităţi calmante. bronșitele. numai în caz de nevoie. Prezentare. Denumiri populare: mutătoare cu poame roșii. seminţele de muștar se iau cu puţină apă sau cu puţin lapte. cura se reia. Preparatul sub care se utilizează este cataplasma. prin alte vegetaţii sau amenajări lemnoase de mică înălţime. Reglează activitatea stomacală și intestinală și potolește arsurile din tractul gastro-intestinal. unde poate ajunge la înălţimea de un metru. Se cultivă. Mutătoarea este o plantă perenă. se ajunge până la o lingură pe seară. foarte vitală. Muștarul alb are tulpinile ramificate. inflamaţiile articulare. Muștarul negru Denumire știinţifică: Brassica nigra. Cu muștar negru se realizează decongestii pulmonare. mascule și femele. culoarea lor fiind albă sau galben-verzuie. Substanţe active importante. Bryonia dioica. mirozină. se înghit seminţe întregi. Tulpina muștarului negru este cilindrică și are perișori. Denumiri populare: hardal. Mutătoarea înflorește din iunie și până în august. Mirozinatul de potasiu este compasul care dă muștarului calitatea de a fi revulsiv. agăţătoare. Prezentare. ulei gras (seminţele de muștar negru conţin circa 30% ulei gras). Muștarul alb conţine. sunt brun-roșietice sau cafenii. Prezentare. Florile de mutătoare. rapiţă albă. în funcţie de necesităţi. câteva substanţe specifice: sinalbina. Pentru a putea fi înghiţite. florile sale fiind galbene. Acţionează. Muștarul negru este recunoscut ca un adevărat medicament în tratarea inflamaţiilor articulare. pe o durată de 7 – 8 zile. Muștarul alb este o erbacee anuală ce aparţine de familia cruciferelor. Seminţele de muștar alb sunt folosite. Poate fi întâlnită în flora spontană – prin tufișuri. a reumatismului. înainte sau după perioada . cel mult două. mai poate fi întâlnită și sub numele de împărăteasă. muștar sălbatic. mirozinatul de potasiu. Muștarul alb este un laxativ bine cunoscut. Întrebuinţări.

Denumiri populare: rujă. congestii. importanţa ei pentru industria farmaceutică este însemnată. Mutătoarea este întrebuinţată. parazitoze intestinale. nalbă bună. N Nalba mare Denumirea știinţifică: Althaea officinalis. acţionând în manieră radicală. Prezentare. coma și chiar moartea. Mutătoarea are proprietăţi purgative puternice. din care se prepară decoct. produse farmaceutice. iar tulpina ajunge până la o înălţime de 1. În aplicaţii externe. În orice caz. dar se și cultivă ca plantă decorativă și pentru nevoi medicinale. contuziilor. brionidina.5 metri. dacă în medicina tradiţională e. dispepsii. unde este prelucrată pentru a se extrage atropina și scopolamina. putându-se ajunge la stări grave. scopolamină. dizenterie. bogat în alcaloizi. cum ar fi brionina. în lunile aprilie și mai. ramificându-se în partea superioară. pulbere. Preparatele din mutulică au efecte pozitive în tratarea astmului pulmonar. mutătoarea acţionează împotriva micozelor cutanate. extracte. în general în locuri umbroase și umede. Frunzele au formă oval-alungită. În aplicaţii externe se folosește rădăcina dată prin răzătoare. cunoscută și sub numele de untul pământului. tincturi. gros și consistent și. violacee sau roșcată. mixturi. gutei. înălţimea ei ajungând până la 60 – 80 cm. în tratamente homeopatice. Planta se remarcă prin rizomul său orizontal. rădăcinile și chiar frunzele. în tufărișuri. Rădăcina este rotundă și cenușie. Aceste flori apar primăvara. Mai nou. un produs obţinut prin păstrarea rădăcinii acestei plante în alcool. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul. Substanţe active importante: substanţe specifice. se afirmă că preparatele de mutătoare ar avea și efecte imunostimulante. Folosirea preparatelor pe bază de mutulică se va face cu mare atenţie. fiind un posibil remediu în bolile canceroase. mai ales. Nalba mare înflorește . tanin. rezine. producând disfuncţii. cum ar fi paraliziile. Planta crește în flora spontană. uneori și fructele (care sunt partea cea mai otrăvitoare a acestei plante). cataplasme. rășini. Aceste preparate au și calităţi emetice (provoacă greţuri. Uleiurile volatile și alcaloizii dau acestei plante o valoare medicinală semnificativă. Pentru uz intern. în ulcere ale pielii. Face parte din familia malvaceelor. Unii specialiști consideră că mutulica nici nu ar trebui să fie utilizată în terapii medicinale. fiind mult prea toxică. cefaleelor.90 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC de vegetaţie. Denumire populară: mătrăgună mică. Extractele obţinute din mutulică au aceleași utilizări cu ale celor obţinute din mătrăgună (Atropa belladona). preparatele din această plantă sunt indicate în hipertensiune. Substanţe active importante: atropină. pneumonie. în varice ulcerate. mai ales la nivelul rinichiului și al ficatului. vărsături). Prezentare. în păduri. Din acest motiv. erbacee. răceli. Se găsește în flora spontană. Aparţine familiei solanaceelor. Mutulica este o plantă toxică. Un tratament asemănător se poate face și cu maceratul de mutătoare. Mutulica este o erbacee de talie medie. Mutulica Denumire știinţifică: Scopolia carniolica. tuse convulsivă. în general. Nalba mare este o plantă perenă. pe locurile unde au fost păduri. preparatele pe bază de mutătoare se vor utiliza cu maximă grijă și numai sub supravegherea specialistului. uneori. apoi o enzimă. reumatismelor. sub supravegherea specialistului. Și tulpina și frunzele sunt păroase. iar florile sunt de culoare galben-verzuie. Întrebuinţări. Efecte notabile are și în bolile reumatismale. prea periculos pentru a folosi această plantă. Mutătoarea este o plantă toxică. Întrebuinţări. în terapiile interne. Tulpina de mutulică este dreaptă. compuși minerali. ulcerelor cutanate.

totodată. frunzele și seminţele. Întrebuinţări. Napul Denumire știinţifică: Brassica napus var. B2.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 91 în perioada iulie-septembrie. decoct. iar din frunze se prepară infuzie sau decoct. acizi uronici. Cea mai importantă parte de plantei este rădăcina. sau al unor infecţii la nivelul pielii. nalba neagră este folosită și în industria alimentară. de la roșu purpuriu la negru-violet. pectine. fiind una dintre cele mai mari specii de nalbă. a durerilor de piept. dar și pentru gargară (în afecţiuni ale taringelui) sau pentru spălaturi vaginale. printre altele: asparagină. Sunt demne de luat în seamă și efectele detoxifiante ale nalbei negre. iar florile au culoare galbenă. Cel mai adesea se prepară o infuzie sau un decoct. de asemenea. se folosesc și cataplasme de frunze și flori de nalbă. determină expectoraţia. de asemenea. este atât de valoroasă din punct de vedere medicinal. Pentru uz medicinal se recoltează petalele florilor și chiar inflorescenţa cu totul. uneori albă. iar din flori și frunze se fac cataplasme. sărăturoase. Ea conţine. Infuzia de rădăcină se utilizează intern și extern. celuloză. mai ales. infuzie. de obicei. de formă aproape sferică. întâlnită în mod obișnuit prin grădini. glucide. asupra rinichilor și a tractului gastro-intestinal. Prezentare. Din rădăcină se fac infuzii. Pentru nevoi medicinale se folosește nu numai rădăcina. Substanţe active importante. dar și florile și frunzele. Florile sunt. Denumire populară: curechi chinezesc. pigmenţi antocianici. Brassica campestris. B1. dar se și macerează. netedă. proteine. de asemenea. Preparatele din nalbă neagră au proprietăţi descongestionante. păroasă. taninuri. au influenţă antiinflamatoare asupra aparatului respirator. var. Naiba neagră înflorește o lungă perioadă de timp. inflorescenţa având un diametru cuprins între șase și 10 cm. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina. precum și în atenuarea sau chiar rezolvarea unor suferinţe digestive. în tratamentele pentru combaterea tenului uscat și a ridurilor. de mari dimensiuni. Preparatele pe bază de nalbă mare impulsionează activitatea plămânilor. flavonoide. Florile apar la subsuoara frunzelor din partea de sus a plantei și au culoarea. diuretice. în afecţiuni ale rinichilor. cinci luni pe an. pe marginea apelor curgătoare. Culoarea acestor flori se întinde pe un spectru larg. săruri minerale. Sucul de nap și cataplasmele de nap se folosesc . antiinflamatoare. Substanţe active importante: vitaminele C. Au. Tulpina ajunge. Decoctul din frunze și flori de nalbă mare este recomandat. Poate ajunge până la înălţimea de un metru. valoroase fiind. un preparat special cu virtuţi medicinale certe. Este un aliment dietetic recunoscut. Din rădăcina de nap se extrage un suc. Nalba mare conţine numeroase substanţe și. Prezentare. Extern se folosește ca emolient (refacerea. din iunie și până în octombrie. napobrassica. aparţinând de familia cruciferelor. coloranţii săi neavând efecte toxice. Frunzele sunt ascuţite. recondiţionarea tenului uscat). Napul este o plantă erbacee bienală. Nalba mare crește pe terenuri nisipoase. precum și infecţiile renale – în general infecţiile. Cea mai bogată în substanţe active este rădăcina. Napul este digerat foarte bine. Uneori este utilizată și sămânţa de nalbă neagră. reglând activitatea rinichiului și pe cea din tractului gastro-intestinal. Substanţe active importante: mirtilină. Seminţele conţin un ulei comestibil. efecte dintre cele mai favorabile în tratarea bronșitelor. favorizând. dar se prepară și cataplasme. mucilagii. lipide. mucilagii. Nalba neagră Denumire știinţifică: Althaea rosea. până la înălţimea de trei metri. digestia celorlalte alimente. În cazul unor afecţiuni dermatologice. zaharuri. Din acest motiv. lanceolate. Aparţine familiei malvaceelor. fiind dreaptă. Are efecte medicinale asupra aparatului respirator. laxative. tocmai din acest motiv. betaină. În utilizări interne se tratează infecţiile căilor respiratorii (bronșite și laringite acute). Denumire populară: nalba de grădină. Un produs important obţinut din nalbă neagră este și oţetul aromatic. Nalba neagră este o plantă ornamentală. în primul rând. Întrebuinţări. alb-roză. Frunzele și florile conţin taninuri. PP. la maturitate. neramificată. nigra. Întrebuinţări.

rareori albă. antiinflamator. Năsturelul poate fi utilizat în fortificarea organismului aflat în momente dificile – datorită unor afecţiuni – sau în cazuri de anemie. seminţele de năut sunt folosite în tratarea afecţiunilor renale și hepatice. Contribuie la reechilibrarea organismului. Frunzele sunt formate din mai multe perechi de foliole – maximum șase. dar uneori pot fi și roz sau chiar roșii. această erbacee este cunoscută mai ales datorită boabelor sale. Datorită calităţilor sale regeneratoare. În mod obișnuit. din care se prepară un suc sau se face salată. și a altor tipuri de cancer. Prezentare. Un pahar de suc de năsturel. arsenic. din care se face ceai. Medicina tradiţională folosește partea aeriană a acestei plante. Unii compuși nu sunt încă determinaţi. precum și în cazul răcelilor. antitoxic. mai ales în combinaţie cu alte plante medicinale. . Năsturelul se consumă mai ales în luna mai. Pentru terapii se folosește întreaga plantă. săruri minerale. Năpraznicul este revitalizant. Frunzele sunt alterne. Năsturelul este o erbacee din familia cruciferelor. B2. arsuri. năutul este utilizat ca înlocuitor al cafelei.92 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC în afecţiuni ale pielii (furunculoze. năsturelul este un regularizator al proceselor metabolice. se pare. vermifuge. remarcându-se prin tulpina sa târâtoare. în cure de primăvară. boabele de năut provoacă diureză. În mod curent. degerături). Datorită acestor calităţi. dar și în tratamente împotriva tusei convulsive. lipide. Năsturelul Denumire știinţifică: Nasturtium officinale. Năsturelul crește în apele curgătoare. zaharuri. fiind. printre care cea de iod. de aceea. Întrebuinţări. remineralizant. în afecţiuni ale căilor respiratorii și pulmonare. totodată. Seminţele de năut au nu numai importanţă alimentară. Consumate. Năpraznicul este o erbacee de mici dimensiuni (poate ajunge până la 40 cm înălţime). în perioada de maximă vegetaţie. anemii. Originară din Asia. Potrivit unor specialiști. Prezentare. amidon. Florile năutului au culoare liliachie. plus una terminală. Are virtuţi energizante. Napul era și este încă folosit în tratarea durerilor de dinţi. Are asupra organismului acţiune tonică. tanin (în cantitate mare). depurativă. Întrebuinţări. Năutul face parte din familia leguminoaselor. când planta este fragedă în întregul ei. Florile sunt de culoare roz-roșietică. C. de epuizare. Substanţe active importante: un complex de vitamine (A. Tulpina este dreaptă și păroasă. poate fi considerat un adevărat flacon cu vitamine și săruri esenţiale. Datorită importanţei sale. curăţându-l de toxine și. stomahice. cât și în tratarea unor afecţiuni ale gingiilor sau ale rădăcinii dinţilor. Năsturelul este un diuretic foarte activ. amestecat cu miere. vitaminele B și C. ramificată. napul este recomandat în alimentaţia convalescenţilor și a anemicilor. Planta are un miros specific. Crește în flora spontană și face parte din familia geraniaceelor. ci și medicinală. este indicat în astenii. s-a trecut și la cultivarea acestei plante. până la 60 cm înălţime. Fructele au formă de păstăi. Tulpina năutului poate ajunge. iar florile mici și adunate într-o inflorescenţă de culoare albă. în nevralgii. iar frunzele sunt palmate și au peţiolul lung. fiind utilizat în prevenirea cancerului uterin și. un bun antiseptic al căilor urinare. Substanţe active importante: săruri minerale. fortifiantă. crudă. Năutul Denumire știinţifică: Cicer arietinum. săruri minerale. oxid de fier. PP). Năpraznicul contribuie la tratarea diabetului. Întrebuinţări. acestea conţinând una sau două seminţe. Prezentare. Substanţe active importante: vitamina C. are și proprietăţi anticancerigene. Năpraznicul Denumire știinţifică: Geranium robertianum. în astenii. Denumire populară: cardamă.

de dimensiuni mici spre medii. Tot în scopuri medicinale. Frunzele sunt și ele dispuse într-un fel de ramificaţie și se asemănă cu niște ace de pin. tanin. Denumiri populare: cernușcă. vin tonic. însă. care se prelucrează. saponozidă. înălţimea sa ajungând frecvent până la 30 de metri. Totuși. Fructul este o capsulă. Negrilica este și un bun regulator al activităţii gastro-intestinale. Negrușca (Nigella arvensis) este folosită în tratarea tusei. Alcaloizii din nemţișorul de câmp au capacitatea de a diminua tensiunea arterială. Întrebuinţări. Nucul Denumire știinţifică: Juglans reggia. care este. Tulpina este acoperită cu perișori. un ulei eteric. poţiune. cele mai importante din punct de vedere medicinal sunt frunzele. plină cu seminţe negre. se știe că seminţele acestei plante au o acţiune diuretică intensă. mai ales în locuri însorite. Totuși. prin semănături. flavone. au formă penat-crestată. prin urmare. Perioada de înflorire durează din mai până în august. negrilica fiind cunoscută și ca plantă meliferă. Aparţine familiei juglandaceelor. iar frunzele. Naturiștii consideră că și nuca are valoare medicinală. licoctonină). cu o plăcută culoare cenușiu-argintie. se recoltează. vitamina C.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 93 Negrilica Denumire știinţifică: Nigella sativa. apar pe tot parcursul verii. bine conturate. Prezentare. . uneori verzi spre albăstrui. în pădurile de foioase. Aparţine familiei ranunculaceelor. Nemţișorul de câmp crește în flora spontană. roz sau albă. Preparatele din frunze sau coji de nuc au efecte dezinfectante. Întrebuinţări. delzonină. în terapii medicinale. cât și în culturi. de culoare violet-albăstruie. substanţe minerale și o substanţă specifică – hidrojuglona. Unii specialiști consideră că negrilica nu este o plantă medicinală. Denumire populară: iarbă de făcut copii. care au un pinten (de unde și denumirea latinească Delphinium). mult mai dezvoltate. Întrebuinţări. Aceste seminţe sunt folosite drept condiment. conţine damasceină – o substanţă cu efecte în hipertensiune. Alte specii de negrilică: Chica voinicului (Nigella damascena). tanin. Nucul este un arbore impunător. substanţe amare. Negrilica este o erbacee anuală. Prezentare. fiind ramificată. uneori se recoltează și părţile aeriene. Aceste flori. decoct. Tulpina poate ajunge până la maximum 50 cm înălţime. de fapt. mai ales în cele cu caracter spasmodic. Substanţe active importante: alcaloizi (decozină. Florile. Din părţile medicinale ale nucului se prepară infuzie. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită nigelonă. Seminţele de negrilică au în conţinutul lor circa 1% ulei. îndeosebi la prepararea brânzeturilor. Observaţii recente au relevat și faptul că preparatele din seminţe de negrilică (uleiurile îndeosebi) sunt eficiente și în afecţiuni pulmonare. cataplasme. învelișul verde al nucilor și amenţii (mâţișorii) au valoare medicinală și. Prezentare. coji și mâţișori: taninuri. Se utilizează. acizi. Negrilica crește atât în flora spontană. Scoarţa nucului este netedă. prin urmare. fiind aromate și având și un gust iute. iar florile se prezintă sub formă de amenţi (mâţișori). cunoscută ca plantă decorativă. Nucul înflorește în luna mai. fiind o plantă întâlnită adesea ca buruiană. Frunzele nucului. Potrivit tradiţiei. melantină. Frunzele sunt penat-compuse. Nucul este un arbore cultivat. Fructele sunt o drupă sferică (binecunoscutele nuci). fiind folosită doar în alimentaţie. proaspete. delfinină. reducând. și frunzele fragede sau cojile de nucă. Pentru nevoi medicinale se culeg seminţele. Înălţimea ei la maturitate este de circa 40 cm. ulei volatil. chimen negru. Nemţișorul de câmp este o erbacee anuală. și ritmul inimii. Florile acestei plante sunt albe. preparatele din florile acestei plante ar avea și proprietăţi de combatere a sterilităţii. vârfurile tinere cu tot cu flori. Nemţișorul de câmp Denumire știinţifică: Delphinium consolida sau Consolida regalis. Aparţine de familia ranunculaceelor. au valoare medicinală. dar poate fi întâlnit și în amestec. Substanţe active importante conţinute de frunze.

sub formă de cataplasme. Florile au între 10 și 14 petale și sunt albe. b) aplicaţii externe – furunculoză. De altfel. antimicrobiene și cicatrizante. rizomul de nufăr galben se poate confunda cu rădăcina de ginseng. Aparţine familiei nimfaceelor. la tratarea unor boli de piele. antiinflamatoare. se face o infuzie. leucoree. Produsele pe bază de nuc se folosesc și în cosmetică. prin macerare și în amestec cu vin roșu. folosită de sute de ani în tratarea isteriilor și a cazurilor de nimfomanie. având un rizom foarte gros (circa 10 cm grosime) și foarte lung (circa trei metri lungime). Substanţe active importante. Are un rizom gros. un agent antidiareic și se utilizează și ca antiseptic intestinal. diaree. în vechime. Nufărul alb Denumire știinţifică: Nymphaea alba. rizomul se usucă și se macină. Întrebuinţări. precum și efecte ușor hipotensive și antialergice. unde plutesc. Prezentare. Nufărul galben este o plantă bine reprezentată. pilule anafrodiziace (potolesc pulsiunile sexuale). ca talisman în călătoriile lungi. plasat în mâlul de pe fundul apei. Nufărul alb este o plantă acvatică. ulceraţii. tenuri grase. Frunzele pornesc din acest rizom și ajung la suprafaţa apei printr-un peţiol lung. pur și simplu. din cozile de frunze de nufăr alb se face o infuzie. din frunze de nuc. Din frunze de nuc se poate prepara și o alifie. extract fluid. diabet zaharat. cercetările au dovedit că acestea sunt. hipoglicemiante (micșorează cantitatea de glucoza din sânge). Nufărul galben crește în apele lin curgătoare și în apele stătătoare mai puţin frecventate de oameni și animale mari. Preparatele care se obţin sunt: infuzie. fiind antidiareic. galbene și apar în perioada verii. Preparatele de nuc au efecte benefice și în funcţionarea ficatului. În legătură cu unele proprietăţi medicinale misterioase ale rizomului de nufăr galben. Încă un fapt interesant: din florile de nufăr galben se pot face dulceţuri și șerbeturi . adesea fiind vândut. sau chiar elimină. Substanţe active importante: amidon. având utilizări în industria pielăriei. Tradiţia spune că nufărul alb are și capacitatea de a alunga spiritele rele. Nufărul galben Denumire știinţifică: Nuphar lutea. florile de nufăr se deschid dimineaţa și se închid după-amiaza. această plantă fiind folosită. Făina de rizom este folosită. din iunie și până în august. eficientă în vindecarea rănilor. care se pune la uscat și din care. Din acest motiv. rahitism. Nufărul alb poate fi și cultivat. Infuzia de nufăr galben acţionează eficient în reglarea activităţii intestinale.94 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC astringente. fiind utilizată în insomnii. Compusul specific este nufarina. Prezentare. dar și florile – din care se face infuzie. afecţiuni oculare. pentru întreţinerea tenului (tenuri grase) și pentru revigorarea părului. ce poate fi întâlnită în Delta Dunării și în apele conexe. nufarină. dar și medicinală. în lacurile și ochiurile de apă din parcuri și grădini. Nufărul alb înflorește toată vara și la începutul toamnei. Calităţi medicinale au rizomii și frunzele. Infuzia de nufăr alb are proprietăţi sedative deosebite. la nevoie. în lacuri de pădure sau în canale cu apă stătătoare. Prin urmare. De asemenea. Frunzele au un peţiol de asemenea lung – până la suprafaţa apei. Contribuie. drept rădăcină a acestei plante. extract apos. ca plantă decorativă. la curăţirea sângelui și la îmbunătăţirea circulaţiei sanguine și reduc. folosiţi sub formă de cataplasme. se face un vin medicinal cu proprietăţi tonice generale de excepţie. povești. scrofuloză. Aceste preparate sunt. preparatele de frunze și coji de nuc îmbunătăţesc funcţionarea tractului gastrointestinal. Florile sunt mari. enterite acute. De pildă. Afecţiunile în care se utilizează produsele medicinale pe bază de nuc: a) aplicaţii interne – infecţii sau edeme renale. Utilizări medicinale au rizomii. de asemenea. Aparţine familiei nimfaceelor. De la frunza de nufăr alb se folosește mai ales coada. de asemenea. tanin. acizi. eczeme. Întrebuinţări. dar și în alte ape stătătoare. transpiraţia nocturnă a bolnavilor de TBC. Se remarcă prin efectele sale astringente. Rizomul de nufăr alb este foarte bogat în amidon – circa 40 la sută din greutatea sa. Nufărul alb are importanţă economică. Când timpul este frumos. de către comercianţii necinstiţi. perenă. hiperexcitabilitate sexuală (anafrodiziac utilizat împotriva priapismului și nimfomaniei). anxietate. săruri minerale.

în diverse afecţiuni epidemice. un plus de frumuseţe și de prospeţime. decoct. Denumire populară: miozotis. rizomii sunt folosiţi în terapii medicinale. Înălţimea obișnuită a acestei plante este în jur de 30 cm. Planta de nu-mă-uita are certe virtuţi medicinale. consistent. fiind utilizat nu numai în India. . totuși. ipostază în care este cunoscută mai ales sub numele de miozotis. calmuz. datorită proprietăţilor ei antiseptice. se fac spălături contra inflamaţiei urechii sau se folosește ca loţiune pentru ochi. în mlaștini. Pentru terapii se recoltează partea aeriană a plantei. folosiţi ca aromatic în industria cosmeticelor. la parfumuri. fiind adusă în Europa în 1574. cu un miros specific foarte puternic. Ochiul lupului Denumire știinţifică: Plantago psyllium. Planta de nu-mă-uita crește în flora spontană – în zonele umede. dextrină. Frunzele sunt foarte alungite. a apei de gură. Substanţe active importante: potasiu (în cantitate mare). amidon în cantitate mare. Se remarcă prin marea sa putere aromatică. calamină. precum și în Grecia și Roma antică. stomahic. provine din India. obligeana protejând împotriva bolilor infecţioase. scrofuloza infantilă. dar și în cea alimentară. analgezic. Tulpina poate ajunge până la 1. iar florile au o culoare galben-verzuie. dar și în Arabia. Prezentare. de culoare albă sau roz în interior. întreg organismul. Principala formă sub care se utilizează obligeana în practicile medicinale este infuzia de rizom. Din acest motiv. prin mlaștini. având și proprietăţi calmante și relaxante. pentru a căpăta. au și proprietăţi medicinale. Mestecarea rizomului proaspăt de obligeană este o practică indicată. glucozidă amară. florile fiind mai ales albastre. ca plantă ornamentală. Această infuzie stimulează secreţiile gastro-intestinale. fiind un preparat antispastic. pulbere. tinctură. Dezvoltă un rizom spongios și. pe lângă lacuri. perenă. călin. Întrebuinţări. în locuri joase care pot aduna și păstra umezeala. Obligeana este o plantă iubitoare de umezeală. uneori roz sau albe.5 metri înălţime. Planta de nu-mă-uita este o erbacee perenă și face parte din familia boraginaceelor. Întrebuinţări. tonifiind și revigorând. ochii păsăruicii. Înflorește din mai și până în iulie. Această plantă erbacee. după îmbăiere. Din rizomi se obţin următoarele preparate medicinale: infuzie. dar poate fi întâlnită și în sălbăticie. femeile romane puneau decoctul de obligeana în apa băii. de altfel. O Obligeana Denumirea știinţifică: Acorus calamus. Prezentare. De asemenea. De exemplu. rizomul de obligeană este folosit și în fabricarea pastei de dinţi. Substanţe active importante: ulei volatil. lichior medicinal. Are frunze păroase. acorelină. Infuzia de nu-mă-uita este puternic antiinflamatoare și se folosește la tratamente în zone sensibile. ape curgătoare. Despre binefacerile medicinale ale rizomului de obligeana se știe încă din Antichitate. balonări abdominale.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC care. Se întâlnește și sub formă cultivată. în forme eliptice sau lanceolate. lipsă de poftă de mâncare. vitamina C. carminativ. spetează tărcată. 95 Nu-mă-uita Denumirea știinţifică: Myosotis scorpioides. Denumiri populare: spetează pestriţă. dar și în alimentaţie. Obligeana este o plantă de cultură. chiar liniare. De exemplu. Infuzia de obligeană are un rol important și în fortificarea nervilor. Afecţiuni în care este recomandată obligeana: colici abdominale. tulburări neuro-vegetative cu anxietate. Cea mai valoroasă parte a acestei plante sunt rizomii. pe lângă faptul că sunt foarte bune.

ulei volatil. eficient și repede. pilule. din omag se utilizează rizomii și frunzele. Substanţe active importante: alcaloizi din gama aconitinei. Prezentare. doi alcaloizi (colina și valeriana). Întrebuinţări. Sub formă de cataplasme. din acest motiv. Își are originea în perimetrul Mediteranei. de bilă. grupate în inflorescenţe. guta. bogat în substanţe nutritive. întregul organism. iar un istoric antic numea această plantă arsenic . al inimii. Omagul este o plantă decorativă de mare efect. Folosirea în scopuri medicinale a acestei plante se va face sub îndrumarea medicului. extract și un sirop contra tusei. cu o înălţime maximă de 30 cm. nevralgiile. cu acţiune medicinală mult mai puternică decât cea a infuziei. Substanţe active importante: valerianat de bornil. Ochiul lupului este o erbacee micuţă. pulbere de rădăcină. Este o plantă cu un rizom mare. acest ceai este important în combaterea nevrozei cardiace și a palpitaţiilor. Importante sunt și efectele descongestionante. în efectele acestei plante asupra organismului – ca sedativ al sistemului nervos central și al celui local. Tulpina este scurtă și se ramifică la nivelul inflorescenţei. bronhice. pot înlocui tratamentele cu in. valerianat de metil. în calmarea spasmelor și a stărilor de vomă. Omagul este o plantă foarte toxică. acid galacturonic. dar și de umezeală. Omagul Denumire știinţifică: Aconitum napellus. efectele lor în probleme de menţinere a sănătăţii fiind cunoscute de foarte multă vreme. intestinale. Rădăcina este fusiformă. precum și transpiraţii intense. florile fiind albastre. laringitele. Frunzele sunt liniare. Din odolean (valeriană) se prepară infuzie. În condiţii de utilizare nesupravegheată. în insomnii. glucozide.96 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Prezentare. Face parte din familia plantaginaceelor. Crește și în flora spontană. Preparatele de omag au calităţi medicinale însemnate. rizom înlocuit în fiecare an cu unul sau doi rizomi noi. preparatele de odolean pot crea dependenţă. au valoare medicinală însemnată. în stări de agitaţie. Are flori mici. afecţiunile ochilor cauzate de frig. arabinoză. preparându-se tinctură. iar florile formează un spic de culoare maro-închis. precum și dereglări fiziologice și de comportament. Seminţele de ochiul lupului sunt cunoscute pentru puternicul lor efect laxativ și. iarba pisicii. macerat. fiind crestate și ascuţite. Atât de toxică încât vechii luptători își muiau vârfurile săgeţilor în extract de omag. reumatismul. acizi izovalerianici. Frunzele au între cinci și șapte limburi. fiind iubitoare de munte. În scopuri medicinale. Întrebuinţări. galbene sau violacee. tulpina ramificată. și în special rizomii de odolean. Substanţe active importante: xiloză. Odoleanul (Valeriana) Denumire știinţifică: Valeriana officinalis. Întrebuinţări. prin tradiţie. Ceaiul de obligeană se folosește. renale. gușa porumbelului. Preparatele pe bază de omag sunt atât de active încât au puterea să pună în funcţiune. extract moale. dar și ca antispasmodic. Pentru preparate medicinale se poate utiliza și planta întreagă. determinând secreţii mărite de salivă. inflamaţiile congestive acute. Printre afecţiunile în care omagul dă rezultate se numără: tusea convulsivă. Rădăcinile. Partea medicinală cea mai importantă a plantei de ochiul lupului o constituie seminţele. sedative ale omagului. galactoză. Aparţine familiei ranunculaceelor. formiat de bornil. Odoleanul este o plantă erbacee din familia valerianaceelor. Omagul înflorește în partea a doua a verii și în septembrie. Denumiri populare: valeriană. Prezentare. sciatica. Acizii valerianici sunt elementul esenţial în acţiunea. Planta se poate găsi în flora spontană. analgezice. Infuzia de obligeană reglează totodată mecanismele secreţiilor gastrice. anginele. Tratamentele făcute cu ochiul lupului la nivelul pielii sunt ușor de suportat și au efecte pozitive în termen relativ scurt. dar. în mod obișnuit. Ochiul lupului înflorește în lunile mai și iunie. Din rizomii și rădăcinile de odolean se prepară și o tinctură. În zona României apare doar sub formă cultivată. diminuând aceste secreţii. culoarea acestora fiind roz sau albă. omagul fiind cunoscut ca plantă medicinală încă din Antichitate. dar este și cultivată. seminţele de ochiul lupului sunt indicate în tratarea arsurilor și a rănilor ulcerate.

30 metri. glucide. Orezul Denumire știinţifică: Oryza sativa. iar rizomul este dezvoltat și prezintă. Oreșniţa Denumire știinţifică: Lathyrus tuberosus. sunt plăcut mirositoare și se dezvoltă pe toată perioada verii. orzul este folosit la fabricarea berii. Aparţine de familia gramineelor. orezul este eficient. Deshidrataţi. Inflorescenţa este foarte dezvoltată – poate ajunge chiar și la 30 cm lungime. Prezentare. Inflorescenţa care se dezvoltă are formă de spic. orezul potenţează activitatea rinichiului. Oreșniţa este o plantă perenă. fiind recomandate copiilor și convalescenţilor. tanin. Înălţimea maximă a orezului din cultură este de 1. 12 săruri minerale. de la câmpie și până la munte. liniare. Cercetări mai noi arată că orezul și preparatele medicinale din orez reduc hipertensiunea. protide. Orzul este o plantă anuală. Unele dintre aceste îngroșări sunt mari cât alunele. PP). însă. Substanţe active importante: vitamine (B1. Pentru aplicaţii medicinale se prepară apă de orez. aparţinătoare de familia leguminoaselor. Orzul înflorește în lunile iunieiulie. putând duce foarte repede la moarte. B6. B2. Substanţe active importante: mucilagii. Omagul atacă sistemul nervos central. . Tot din orz se prepară și malţul. Ajunge la aceleași dimensiuni ca și grâul. a surogatului de cafea. sporind și îmbunătăţind calitativ întreaga activitatea de la nivelul rinichilor și a căilor renale. Denumiri populare: orz de primăvară. Florile au o culoare roșu intens. orice manipulare sau utilizare de omag. orezul și preparatele medicinale din orez favorizează procesele de creștere și de fortificare a organismului. această tulpină se ramifică. Preparatele de oreșniţă au efecte însemnate asupra funcţionării sistemului digestiv. Din punct de vedere medicinal. este agăţătoare și are o lungime de maximum un metru. de extracte sau preparate de omag. au fost utilizate multă vreme împotriva dizenteriei și a deranjamentelor intestinale grave. În vârful frunzelor se găsesc cârceii. Fiind un aliment foarte hrănitor. Din aceste motiv. După cum se știe. cilindrică. la rându-i. Orzul Denumire știinţifică: Hordeum sativum. orz de toamnă. cu muchii. Astfel. prin tradiţie. orezul este un aliment de bază pentru aproape jumătate din populaţia lumii. Frunzele orezului sunt lungi. orzul este cultivat ca plantă furajeră și industrială. caroten. Fructul de oreșniţă este o păstaie. Orezul este o graminee anuală. Florile apar în iulie și august. în prezent crescând în flora spontană. Fructul de orez este o cariopsă. îngroșări tuberculiforme. noduroasă – mai ales spre bază. se va face numai sub îndrumarea medicului. erbacee. favorizează creșterea. consumat și de oameni. orez fiert. Întrebuinţări. numărul de internoduri fiind între cinci și șapte. ceva mai mic însă decât spicul grâului. rizomii și bulbii de oreșniţă se pot măcina. Întrebuinţări. decoct cu tot cu orez. rădăcină și bulbi de oreșniţă se extrage un ulei care este comestibil. În mod obișnuit. Din rizom. Din acest motiv. Rădăcina oreșniţei este îngroșată. Prezentare. Prin compoziţia deosebit de complexă și de echilibrată. De asemenea. Arpacașul este un produs obţinut și din orz. La o anumită înălţime de la sol. în tratarea deranjamentelor gastro-intestinale. Este originară din Orient. Are frunze aspre. a alcoolului. fiind melifere. cu peri pe ele. fiind în formă de ciorchine. Valoare medicinală și alimentară au rizomii. În medicina chinezească. lipide. Anumite calităţi ale sale îl fac să fie. Tulpina. tuberculii și chiar rădăcinile. orezul are și o serie de proprietăţi medicinale. Prezentare. mare iubitoare de umezeală. obţinându-se un interesant înlocuitor de cafea cu proprietăţi medicinale.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 97 vegetal. combat asteniile. precum și în unele afecţiuni dermatologice. redându-i echilibrul. orezul este considerat a fi un veritabil agent anticanceros. A. Tulpina plantei de orez este dreaptă. mucilagii de orez. fără perișori. adică maximum 1.5 metri înălţime.

tonice (hepatic. Florile. În mod obișnuit. vasoconstrictoare și. Acest decoct dă rezultate și în detoxifierea organismului. Întrebuinţări. de culoare trandafirie. a inflamaţiilor gâtului. maitină. o băutură diuretică și sedativă. ovăzul a intrat în ultimele decenii și în alimentaţia oamenilor. gută. utilizarea sa fiind lesnicioasă și fără efecte toxice. persoanelor cuprinse de o oboseală generală sau chiar aflate în stare de epuizare. Partea aeriană a acestei plante – mai ales ramurile – are spini. totodată. omonina. Prezentare. terciuri. Cu extractele de rădăcină de osul iepurelui se pot trata și afecţiuni precum congestia ficatului. Se prepară decoct. icterul. Osul-iepurelui are un miros greu. Acest ceai este și un bun expectorant. răcoritoare. precum și în tratarea abceselor. Prezentare. boabele de ovăz. foarte nutritive. Substanţe active mai importante: onopsina – o substanţă specifică. aftelor bucale. Se mai pot prepara: un extract apos. Aparţine familiei papilionaceelor. Din tulpini verzi și frunze verzi de ovăz se prepară decoct și supă de ovăz. săruri minerale. prin locuri virane. ramificată. amidon. florile și codiţele frunzelor de osul iepurelui se face un ceai diuretic. glucozide. orzul este important în tratarea unei serii întregi de afecţiuni.50 metri. și nu întâmplător. remineralizante. de la această plantă se recoltează rădăcinile. Datorită acestor calităţi. Medicina populară utiliza orzul și în tratarea tusei. Tulpina este dreaptă. Dacă este folosit în alimentaţia curentă. Pentru preparate medicinale se folosesc. preparatele din orz sunt indicate în bolile respiratorii. Adesea înfrăţește sau se ramifică începând chiar de la bază. Ovăzul este una dintre cele mai interesante graminee. administrându-se atât intern. orzul nu poate fi decât favorabil unei evoluţii sănătoase și. Substanţe active importante: un alcaloid specific numit dordeină. la prepararea unor medicamente. Ovăzul este o plantă erbacee anuală. în edeme renale. care au un aspect păios. Potrivit medicinii populare. Cunoscut de multă vrerne ca un energizant de excepţie pentru cai. acid citric. în cistite și calculoză renală. este recomandat copiilor. Ovăzul Denumire știinţifică: Avena sativa. acţionând. apar în vârful ramurilor. totodată. tanin. florile și codiţele frunzelor. Osul iepurelui Denumire știinţifică: Ononis spinosa. bătrânilor. lipide. valoare medicinală au și pleava și tulpinile. Întrebuinţări. Se mai folosește și partea aeriană a ovăzului. astenii nervoase. Decoctul din această plantă este un bun diuretic. cașete. în reumatism. ce poate ajunge la 50 cm înălţime. Din rădăcinile. ulei gras. o poţiune diuretică. de ţap. sălăștioară. Osul iepurelui este un subarbust cu tulpină puternică. care se recoltează atunci când planta este verde și mustoasă. făină. nervos. Din punct de vedere medicinal. stări febrile. zob. scorbut. în enterite. cardiac). Perioada de înflorire a ovăzului este iunie – august. digestive. Intern se folosește îndeosebi pentru tratarea unor afecţiuni gastro-intestinale. Inflorescenţa ovăzului este un ciorchine format din mai multe spiculeţe cu flori. Frunzele sunt trifoliene. B și C. amigdalitelor. Principalele preparate medicinale care se pot obţine sunt infuzia și decoctul. pornind chiar și de la aspectul său deosebit de plăcut. în mod frecvent. reumatismul. Crește pe taluzul drumurilor. din . netedă. dar mai ales rădăcinile. cu efect în tratamentul calculilor biliari. Denumiri populare: cașul iepurelui. pe terenuri accidentate și uscate. Preparatele din orz sunt laxative. Denumiri populare: ovăz alb. protide. malţ. vitaminele A. Și nu degeaba. Pentru uz medicinal. Din orz se fac și fulgi. Malţul conţine enzime și vitamine. onocerina. și ca un antiseptic al căilor urinare. înaltă uneori peste 1. lingoare.98 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Valoare medicinală au boabele de orz. chiar diabet. Înflorirea are loc din iunie și până în septembrie. în special pentru restabilirea climatului optim de funcţionare a stomacului și intestinelor. în afecţiuni ale splinei. Rădăcinile de osul iepurelui sunt folosite în industria farmaceutică. iar extern pentru tratarea unor infecţii subcutanate și cutanate. diarei. cât și extern. celuloză. de aceea.

astenii. hidraţi de carbon și chiar un principiu hormonal de tipul foliculinei. hernia de disc. hipertensiune. lecitină. macerat. fără nici o restricţie. grișul și arpacașul. Cu acești fulgi. fulgii de ovăz. consumaţi îndeosebi la micul dejun. în zona în care arborele începe să se ramifice. cunoscut sub numele de papaină. lipsă de poftă de mâncare. stimulându-l și aducându-l la parametri normali. Crește în America Centrală și în insulele din mările sudului. Fibrele vegetale conţinute de ovăz contribuie la reducerea colesterolului și la reglarea activităţii inimii. ulei. Fulgii de ovăz sunt indicaţi și pentru cei care suferă de diabet zaharat sau de hiperlipidemie. însă. Ovăzul este considerat un bun depurativ pentru piele. Există reţete celebre pe bază de ovăz. punând convalescenţii pe picioare. Pornind de aici s-a ajuns la concluzia că papaina poate fi un medicament excepţional. Este și cazul mâncării numite porridge. Același efect îl au și saltelele umplute cu paie de ovăz. Cu tinctură de ovăz se combat insomniile. chinuitoare. împletiturile din paie de ovăz. enzime. Decoctul de ovăz are proprietăţi revitalizante pronunţate. Se mai numește și arborele de pepene. Pentru a se obţine efecte maxime asupra organismului. de pildă. specialiștii recomandă consumarea ovăzului doar în perioada de iarnă. un grup de șapte substanţe minerale. ovăzul este folosit și în practicile medicinale privind sterilitatea și impotenţa. Papaia este o plantă din pădurea ecuatorială. Aparţine familiei caricaceelor. în gastrite și gastroenterite. un bun pansament pentru stomac. P Papaia Denumire știinţifică: Carica papaya. vitaminele B1. Infuzia din boabe de ovăz este utilizată. Prezentare. fiind utilizat sub formă de lapte de ovăz. D. în anemii. Preparatele de ovăz sunt cunoscute și ca un agent natural și eficace în buna funcţionare a tiroidei. chiar în boli grele. cum ar fi. săruri de calciu. Specialiștii sunt de părere că se pot obţine rezultate importante și în alte afecţiuni. protide. are darul să alunge insomnia. se știe că papaina are efecte pozitive în terapii asupra tractului gastro-intestinal. întreţine și tonifică pielea. ușor digerabili. Practica a demonstrat că o saltea. Datorită compoziţiei sale excepţionale. . digestive. fulgii de ovăz pot face parte din alimentaţia tuturor. totodată. De altfel. PP. preparat des întâlnit în Insulele Britanice și în Scandinavia. carotan. hepatice. ovăzul hrănește. Întrebuinţări. respiratorii (bronșite. Valoare medicinală au și seminţele. Pentru nevoi medicinale se recoltează latexul acestei plante. firește. fosfor. B2. umplută cu paie și pleavă de ovăz. cresc în partea superioară a tulpinii. Deocamdată. tinctură și. rădăcina. amidon. frunzele. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită avenină. Fructele. efectele preparatelor de ovăz se simt imediat în funcţionarea întregului sistem endocrin. obţinută în același mod în care se recoltează latexul de la arborele de cauciuc. Din acest motiv. fructele. pancreasului. Fulgii sunt forma principală sub care oamenii consumă ovăzul. cum ar fi cele renale. De menţionat un fapt semnificativ: toată gama de preparate obţinute din ovăz au o calitate de excepţie – aduc liniște și echilibru celui care le consumă. Papaina este cunoscută pentru eficienţa ei în tratarea bolilor digestive. glucide. astm). de mari dimensiuni. fiind. pernele cu pleavă și paie de ovăz. făină. A. saponine. se pot produce ameliorări în cazul multor afecţiuni. Lesne de consumat. cu bune rezultate. Întrebuinţări. Substanţă activă importantă: o enzimă numită papaină. Alte forme comestibile sub care se prezintă ovăzul sunt făina.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 99 ovăz se prepară decoct. coaja.

tahicardiei. însă. Crataegus laevigata. coaja ramurilor tinere. Fructul de patison conţine oligoelemente. Tulpina. Înflorește primăvara. au un parfum dulce. Se spune despre patison că are. Face parte din familia compozitelor și poate atinge înălţimea de 15 – 20 cm. zinc. mărăcine alb. însă. Întrebuinţări. . pe terenuri frământate. grupate într-o inflorescenţă colorată în galben auriu. dar și mixturi. Legumă mai puţin cunoscută. pe câmpuri. Întreaga plantă conţine un suc lăptos. potasiu. dimensiunile variind între trei și 12 cm. a hipertensiunii și hipotensiunii arteriale. atât în plan central. Cercetările sunt. extract fluid. acid triterpenic. acest compus contribuind la întărirea inimii și lărgirea căilor coronariene. Sub denumirea de păducel sunt identificate câteva specii de arbuști foarte asemănători. trimetilamină. în aplicaţii medicinale este utilizată infuzia. păpălungă. reduce tulburările de pubertate sau de menopauză. Păducelul este un arbust rămuros. ulei volatil. Prezentare. steroli. în cantitate redusă. păducelul previne producerea accidentelor cerebrale. ci și de seminţe. Fructele au culoarea roșie. o valoare alimentară mult mai mare decât dovlecelul. celuloză. ghimpos. supe. combate obezitatea. fiind asemănător cu dovlecelul. Substanţe active importante: derivaţi flavonici. tulburărilor neuro-vegetative și insomniilor. colină. Acidul triterpenic are o mare importanţă medicinală. Fructele de patison. Unele specii. Florile de păducel pot fi combinate cu alte plante medicinale. var.100 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Patisonul Denumire știinţifică: Cucurbita pepo. Acidul triterpenic din păducel este benefic. aproximativ același. Florile. În mod frecvent. mălai moale. acizi (clorogenic. leonurină. adică pe la marginea pădurilor. în primul rând. sunt un fel de mini-discuri. vârfurile cu frunze și flori. cafeic). Prezentare. de exemplu cu odolean și talpa gâștei. Păducelul Denumire știinţifică: Crataegus monogyna. amidon. Cel mai cunoscut păducel este cel denumit știinţific Craetegus monogyna. gustul fiind. uneori. Pulpa fructului de patison este mai puţin cărnoasă decât cea a dovlecelului. gușa găinii. în schimb. deocamdată. mai ales pentru ornament. așa cum se întâmplă în cazul castravetelui și al dovlecelului. Este foarte posibil ca proprietăţile medicinale ale patisonului să fie probate nu numai de fruct. mai ales datorită faptului că este deosebit de util în multe reţete dietetice. magneziu. săruri minerale și celuloză. cât și la nivel periferic. Culegătorii de plante medicinale recoltează de la arbustul de păducel florile. glucidele fiind. patisonul face parte din familia cucurbitaceelor. Păducelul crește în zone ceva mai deschise și libere. Valoare medicinală are fructul. Crataegus oxyacantha. patissoniana. vitamina C. Enzimele pe care le conţine patisonul optimizează activitatea gastro-intestinală. în suferinţele cardiovasculare. Întrebuinţări. Prezentare. aparţinând familiei rozaceelor. floarea turcului. păducelul regularizează circulaţia sângelui. au chiar înfăţișare de arbori. Păpădia înflorește din aprilie și până în octombrie. vin medicinal. mărăcine. Păpădia este o erbacee perenă. care este foarte scurtă. toate fiind bine suportate de organism. Din păducel se fac infuzie și tinctură. Denumiri populare: gherghinar. chifteluţe. cu frunze mici și flori albe. În mod obișnuit. ciorbe. Substanţe active importante: proteine. pe dealuri. calciu. fructele și. la începuturi. formează la bază o rozetă de frunze. cu înălţimea de până la opt metri. rezultând un ceai medicinal valoros. glucozide. Păpădia Denumire știinţifică: Taraxacum officinale. printre care se numără cele de salate. singuratic sau în grupuri mari ce pot forma spinării. păducelul poate ajunge la trei-patru metri înălţime. Rizomul păpădiei este vertical. De asemenea. în perdele vegetale de protecţie. Varietăţile cu flori roz pot fi întâlnite și sub formă cultivată. în aprilie-mai. de culoare albă sau gălbuie. la tratarea bolilor de inimă pe fond nervos. În literatura de specialitate există peste 30 de reţete pe bază de patison. Denumiri populare: lăptucă. Totodată.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 101 Păpădia crește pretutindeni în România – pe pajiști, pe fâneţe, pe terenurile necultivate, pe maidane, pe marginea drumurilor, fiind o plantă meliferă. Valoare medicinală au rădăcinile și frunzele de păpădie, din care se prepară, în primul rând, infuzie și decoct. În practica medicinală curentă, păpădia se utilizează și sub alte forme. Substanţe active importante: taraxacină și taraxosterină – compuși specifici, pectină, glucide, vitaminele A, B, C și D, inulină, rezine, fitosteroil, acizi. Rădăcina este foarte bogată în latex, substanţă care conţine, desigur, cauciuc. Întrebuinţări. Păpădia este una dintre cele mai la îndemână și mai cunoscute plante medicinale. Bogăţia de compuși activi – inclusiv agenţi bactericizi – din frunze, și mai ales din rădăcină, face din ea un leac pentru multe afecţiuni. Infuzia și decoctul de păpădie reduc aciditatea din stomac, sporesc diureza, tonifiază și detoxifică întreg organismul, potenţează activitatea ficatului și a vezicii biliare (stimulând secreţiile acestor două organe, precum și secreţiile intestinale, stomacale, salivare), contribuie la refacerea și menţinerea echilibrului endocrin. Preparatele de păpădie ajută la eliminarea colesterolului din organism, dar se utilizează chiar și în constipaţii, afecţiuni renale, eczeme, gută, diabet, lipsă de poftă de mâncare, ateroscleroză, varice, reumatism. Interesantă este folosirea păpădiei în tratamente împotriva obezităţii, mai ales în combinaţie cu alte plante medicinale. Păpădia se utilizează și ca aliment – din frunzele acestei micuţe plante se face salată. A început chiar să se și cultive din acest motiv. Florile și capitulele pot fi, la rându-le, prelucrate, pentru a se produce un vin medicinal. Din rădăcinile de păpădie se poate obţine și un înlocuitor de cafea. Păpădia se folosește și ca materie primă în industria farmaceutică. Naturiștii recomandă cura de păpădie, în fiecare primăvară – când planta e fragedă – pe durata a cinci – șase săptămâni.

Păpălăul
Denumire știinţifică: Physalis alkenkengil Prezentare. Păpălăul – o plantă mai puţin cunoscută, este o erbacee perenă ce face parte din familia solanaceelor. Tulpina subpământeană este un rizom, iar tulpina aeriană este uneori simplă, alteori ramificată. La maturitate, această tulpină are între 25 și 60 cm înălţime. Frunzele, de formă ovală, sunt păroase ca și tulpina. Florile sunt alb-gălbui, iar fructul este o bacă roșie-portocalie, de dimensiunile unei cireșe. Florile apar pe tot parcursul verii. Fructele sunt singura parte netoxică a păpălăului. Întâlnită cu ușurinţă în flora spontană din ţara noastră, păpălăul crește pe terenuri în paragină, în lizierele pădurilor, pe lângă tufișuri, în terenuri accidentate. Fructele de păpălău au valoare medicinală certă. De asemenea, frunzele și tulpinile au o oarecare semnificaţie în practica medicinală. Principalul preparat medicinal obţinut din păpălău este decoctul, dar se fac și poţiuni, siropuri, extracte și chiar un vin medicinal. Păpălăul este o plantă toxică, otrăvitoare. Substanţe active importante: vitamina C (păpălăul este o plantă foarte bogată în vitamina C), tanin, ulei, fizalină. Întrebuinţări. Preparatele din fructe de păpălău diminuează durerile de rinichi și vezică, acţionând atât ca antiinflamatoare și bactericide, cât și ca sedative. Aceste preparate determină eliminarea nisipului din zona rinichilor și a vezicii urinare, fiind un diuretic activ. Păpălăul are efect benefic și asupra activităţii ficatului, revigorând activitatea acestuia. Administrarea preparatelor de păpălău se va face sub îndrumarea specialistului.

Părul
Denumire știinţifică: Pyrus communis; Pyrus domestica. Prezentare. Părul cultivat își are originea în Asia, fiind obţinut prin îmbunătăţirea soiurilor de păr sălbatic. Face parte din familia rozaceelor. Înălţimea părului nu trece decât rareori de 10 metri. Coroana este, de obicei, în formă piramidală. Frunzele sunt ovale, iar florile, grupate, au culoare albă, foarte rar roz. Fructele, atât de familiarele pere, de mare efect vizual, au calităţi medicinale relativ modeste în raport cu merele. Părul este o plantă iubitoare de lumină. Sub formă sălbatică se găsește în păduri, mai ales în zone însorite. Cultivat, părul se dezvoltă într-o mare varietate de soiuri, câteva fiind celebre (Bergamote, de pildă).

102 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Valoare medicinală au nu numai perele, ci și coaja arborelui, frunzele foarte tinere și florile. Se prepară infuzie și decoct (din frunze, flori sau coajă), perele fiind consumate ca atare sau prelucrate. Substanţe active importante: o substanţă specifică – arbutina, hidraţi de carbon, protide, celuloză, pectine, săruri minerale, vitamine. Întrebuinţări. Preparatele din frunze, flori și coajă de păr determină eliminarea acidului uric, fiind și un depurativ general. Au, de asemenea, efecte pozitive în afecţiunile urinare, în prostate, în tratarea unor afecţiuni și ulcere ale pielii. Preparatele din frunze, flori și coajă de păr au și proprietăţi diuretice, antiseptice, cicatrizante, sedative, fiind recomandate și în bolile de rinichi, ale căilor urinare, în general ale aparatului urogenital, precum și în gută și reumatism. Perele sunt importante prin conţinutul lor complex, fiind recomandat a se consuma în perioada de iarnă. Sunt hrănitoare și au acţiune diuretică, laxativă, răcoritoare, iar la nivelul tractului gastro-intestinal acţionează ca un depurativ.

Păstârnacul
Denumire știinţifică: Pastinaca sativa hortensis. Prezentare. Păstârnacul este o erbacee cu dezvoltare bienală. Originar din Orient, păstârnacul aparţine familiei umbeliferelor. Cu o tulpină puternică, ramificată, păstârnacul este una dintre cele mai puternice și mai înalte plante din grădina de legume – poate atinge și 1,50 metri înălţime. Frunzele sunt mari și bine conturate. Inflorescenţa este bogată și are culoare galbenă. Păstârnacul înflorește în a doua parte de verii, în lunile iulie și august. Crește în flora spontană, dar se și cultivă, fiind foarte răspândit. Întreaga plantă are un miros specific. Importanţă medicinală au rădăcinile păstârnacului, dar și frunzele. Se prepară un decoct. Păstârnacul își păstrează proprietăţile terapeutice chiar și atunci când este prezent în diverse mâncăruri. Substanţe active importante: săruri minerale (în special potasiu), ulei volatil, vitaminele A, B1, B2, C. Păstârnacul este considerat o plantă foarte nutritivă, importantă și datorită efectelor sale medicinale. Întrebuinţări. Preparatele pe bază de păstârnac au proprietăţi diuretice, tonifiante, depurative, antireumatismale. Majoritatea specialiștilor consemnează importanţa păstârnacului în reechilibrarea activităţii menstruale, agenţi determinanţi, în acest caz, fiind mai ales componentele din uleiul volatil. Păstârnacul combate lenea vezicii biliare, febra, infecţiile, inapetenţa. Are rol profilactic în bolile vasculare, fiind și un stimulator al activităţii glandelor endocrine.

Păștiţa
Denumire știinţifică: Anemone ranunculoides. Denumire populară: păscuţă. Prezentare. Păștiţa este o plantă erbacee perenă, de mici dimensiuni, cu o înălţime maximă de 25 cm. Face parte din familia ranunculaceelor. Are un rizom pronunţat, de culoare brună. Frunzele de păștiţa au forme diferite. Florile apar pe tot parcursul primăverii, din martie și până în mai. În număr de una sau două la fiecare plantă, florile au culoare galben-aurie și sunt elementul care deosebește păștiţa de floarea paștilor (Anemone nemorosa). Păștiţa crește în toate regiunile României – prin păduri, liziere, tufărișuri, pe marginea drumurilor – preferând locuri umbroase. Întrebuinţări. Infuzia de păștiţă are efecte sedative și chiar soporifice (somnifer, provoacă somnul). Din aceste motive, administrarea ei se va face cu mare precauţie și numai sub îndrumarea specialistului.

Pătlagina
Denumire știinţifică: Plantago lanceolata. Denumiri populare: limba oii, limba broaștei. Prezentare. Pătlagina face parte din categoria plantelor medicinale renumite. Crescând de la câmpie și până în zona de munte, pătlagina este accesibilă tuturor și de folos tuturor. Aparţine familiei plantaginaceelor. Pătlagina poate fi întâlnită chiar și pe terenuri bătătorite, uscate, tari, fiind o plantă foarte rezistentă. Altfel, este o erbacee de dimensiuni reduse, frunzele sale ajungând până la 20 cm lungime. Aceste frunze formează, imediat deasupra solului, o rozetă. Din mijlocul acestei rozete cresc tulpini

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 103 fragile, suculente, care au în vârf floarea în formă de spic. Pătlagina înflorește din mai și până în septembrie. Datorită utilizărilor sale, poate fi întâlnită uneori și ca plantă de cultură. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele, din care se prepară infuzie, dar și macerat, poţiuni, extracte moi sau fluide, pansamente, unguente. Virtuţi medicinale au și rădăcinile, seminţele și, de asemenea, restul plantei. Substanţe active importante: pectine, carotene, pentazone, săruri alcaline, tanin, planteoză. Unele substanţe aflate în compoziţia pătlaginei sunt bactericide și antiinflamatoare. Întrebuinţări. În practica medicinală, pătlagina se folosește în tratarea unor afecţiuni interne, dar se aplică și extern. Prin tradiţie, pătlagina a fost și este folosită ca expectorant (cunoscutul sirop de pătlagină), precum și pentru cicatrizarea rănilor, deoarece are proprietăţi emoliente și bactericide. Alte calităţi ale pătlaginei – hemostatică, antidiareică, hipotensivă. De asemenea, pătlagina contribuie la scăderea colesterolului din sânge. Afecţiuni în care se fac tratamente cu pătlagină: bronșite cronice, astm bronșic, diaree, ulcer gastroduodenal, laringite, traheite, conjunctivite, ulcer varicos, ulceraţii cutanate, tuse. Preparatele de pătlagină se dovedesc utile și în hipertensiunea arterială. În aplicaţiile externe se fac nu numai băi și spălături cu patlagină, ci se aplică și cataplasme. Sucul de pătlagină este folosit la producerea bomboanelor contra tusei. Alte specii de pătlagină: Plantago major și Plantago media. Efectele lor medicinale sunt asemănătoare cu ale speciei descrise mai sus, Plantago lanceolata. Pătlagina este nu numai un renumit expectorant, ci și un depurativ cu o arie de acţiune foarte mare – purifică organe vitale precum plămânii și stomacul, dar – ce e și mai important – purifică și sângele.

Pătlăgica roșie
Denumire știinţifică: Lycopersicum esculentum. Denumiri populare: roșie, tomată. Prezentare. Pătlăgica roșie face parte din familia solanaceelor, fiind originară din America de Sud. Este o plantă puternică, înaltă uneori de peste un metru, cu frunze penate, asimetrice și flori galbene. Fructul este binecunoscuta roșie. Aceasta are o valoare medicinală dovedită, incașii – primii cultivatori de roșii – folosind-o în terapiile lor secrete. În diete și terapii, pătlăgica roșie este ușor și eficient de utilizat, mai ales sub formă de suc. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită licopină, sodiu, potasiu, calciu, fosfor, fier, magneziu, zinc, cupru, iod, vitaminele A, C, E și K, hidraţi de carbon, protide, acizi organici – citric, malic, pectic. Întrebuinţări. Studiile făcute de specialiști au dovedit că pătlăgica roșie are un rol important în profilaxia bolilor cardiovasculare și chiar în ameliorarea acestora. Pătlăgelele roșii sunt utilizate și în curele de slăbire, în diete împotriva dislipidemiilor, în inapetenţă, avitaminoze, stări congestive, hipervâscozitate sanguină, gută, reumatism, afecţiuni ale tractului gastro-intestinal. Mai nou, s-a descoperit că licopina are și acţiune anticancerigenă, fiind un puternic antioxidant și inhibitor al radicalilor liberi, cei care provoacă boala canceroasă. Roșia este reconfortantă și remineralizantă. Fiind un aliment ușor, nu solicită intens sistemul digestiv și nici celelalte sisteme ale organismului. Totuși, specialiștii recomandă ca terapiile cu pătlăgele roșii să nu depășească o lună. Preparatele din pătlăgele roșii sunt folosite și în tratamente dermatologice și aplicaţii cosmetice. De exemplu, acneea se poate combate și prin aplicarea de felii de pătlăgele roșii pe faţă.

Pătlăgica vânătă
Denumire știinţifică: Solanum meiongena. Denumire populară: vânătă. Prezentare. Pătlăgica vânătă, pe scurt vânăta, este originară din subcontinentul indian și aparţine de familia solanaceelor. Vânăta are o înfăţișare viguroasă, caracteristică plantelor din zonele calde. Dezvoltarea acestei plante este anuală.

cunoscută sub numele de vânătă. culoarea lor fiind alb-verzuie. inclusiv cea digestivă. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul. Pătrunjelul înflorește pe întreg parcursul verii celui de-al doilea an de vegetaţie. lipide. Întrebuinţări. gută. vânăta conţine o substanţă toxică numită solanină. pătrunjelul. purgativ. celulita. cu muchii. mai ales că este vorba despre un aliment accesibil și plăcut la consum. poate fi folosit în tratarea reumatismului și a unor afecţiuni interne. aparţine familiei umbeliferelor. sodiu. fibroasă. Compușii acestei plante au fost puţin studiaţi. Cu bucăţi de rizom se pot înmuia bătăturile de la picioare. Extrasul obţinut din această plantă este sedativ. a panariţiului. având influenţă benefică și în funcţionarea tractului gastro-intestinal și a căilor respiratorii. Plantă cultivată. recomandate în dislipidemii. Fructul este acea bacă foarte mare și consistentă. antibacterian. fosfor. Fiind revulsiv. ulei volatil. tulburări de nutriţie. putând fi apoi îndepărtate fără durere. un depurativ eficient și la îndemână. preparatele aplicându-se peste zona cu probleme. reumatism. Prezentare. Florile au aspect de tub. de asemenea. fiind un detoxifiant activ. excitante. fier. Se folosește. iar florile au culoare violet. Potrivit herbalistei Elenei Niţă Ibrian. Pelinul Denumire știinţifică: Artemisia absinthium. în boli ale articulaţiilor. Înflorește în lunile mai și iunie. mai ales pentru florile ei. Pecetea lui Solomon este o plantă perenă ce crește în flora spontană. Frunzele sunt penat-sectate. Întrebuinţări. în tufărișuri. Întrebuinţări. colesterolul. e adevărat. dar un lucru este cât se poate de cert – sunt toxici. Are o rădăcina pivotantă. reduse. Dacă nu este îndeajuns de coaptă. asemenea mărarului. Pecetea lui Solomon este o plantă cu un rizom dezvoltat și o tulpină aeriană puternică. B1. Pătrunjelul Denumire știinţifică: Petroselinum hortense. mangan. anxietate. iar din frunze se prepară cataplasme. în disfuncţii ale rinichilor și ale ficatului. Substanţe active importante: glucozide. calciu. ca și pentru alimentaţie. revigorante.20 metri înălţime. Pătrunjelul are efecte hipotensive. dar uneori este cultivată. Denumiri populare: pelinaș. sulf. Prezentare. prin urmare. dar nu de neglijat. Vinetele sunt un agent de ardere a grăsimilor. Această importantă proprietate este potenţată și de faptul că vânăta îmbunătăţește activitatea ficatului și mărește secreţia bilei. utilizate în tratarea unor afecţiuni dermatologice. . Pecetea lui Solomon poate fi utilizată și în tratamentul împotriva unei boli grave – antraxul. fiind un stimulent al multor funcţii importante. în terapii împotriva furunculozei. Substanţe active importante: vitaminele A. peţiolate. Reglează activitatea ficatului. peliniţă. cupru. Pătrunjelul. vitaminele C. Frunzele sunt mari și cărnoase. protide. A. iarba fecioarelor. săruri minerale. acizi. în păduri. infecţii. antiinflamator. se poate sălbătici. Se folosesc și seminţele. diabetul. consistentă. ulei esenţial. Consumul de vinete poate duce la o ameliorare în suferinţe precum bolile cardiovasculare. Este indicat în astenie. în locuri cu vegetaţie bogată. substanţă care se găsește și în cartofii lăsaţi la lumină (aceștia capătă culoarea verde). iod. Fructele se gătesc. Valoare medicinală au fructul și frunzele. uneori îngroșată. o plantă bienală aromatică. B.104 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Tulpina ei crește până la 1. precum și în germenii de cartofi. lungă până la 30 cm. fiind. Fructul este o bobiţă de culoare neagră. se recoltează frunzele și rădăcina. pătlăgica vânătă are o importanţă deosebită în tratamente privind obezitatea. Pătlăgica vânătă are o serie de proprietăţi medicinale. Pecetea lui Solomon Denumire știinţifică: Polygonatum odoratum. Vânăta revigorează organismul. Pecetea lui Solomon crește în locuri adăpostite. glucide. Înălţimea maximă la care poate ajunge – 50 cm. cărnoase și onctuoase. umede. Inflorescenţa este o umbelă. Pentru uz medicinal. B2. Efecte notabile are pătrunjelul și asupra purităţii sângelui. brumată. C (pătrunjelul este foarte bogat în vitamina C). Substanţe active importante: potasiu (în cantitate mare). Vânăta înflorește pe toată perioada verii. Polygonatum multiflorum.

palmate. Pepenele galben este un nutrient de sezon. Prezentare. tanin. vin. cașete. constipaţii. Întrebuinţări. în seminţe – saponine. oxiurază. lipide. în general. Tulpina sa este târâtoare și poate ajunge la șase-șapte metri lungime. frunzele. Frunzele. Preparatele de pelin sunt. arsuri. Denumiri populare: lubeniţă. este un bun agent revitalizant. este deosebit de plăcut la consum. sunt puternic crestate. a rinichiului și ficatului. Din punct de vedere medicinal este utilă toată planta. harbuz. Pelinul – utilizat de foarte multă vreme ca un tonic amar. hemoroizi. sirop. preparate pe bază de pelin. cu flori pe ele. și au peri mici. se freacă între palme – pentru a se crea o senzaţie reconfortantă. uneori albicios. ceai. Pepenele galben și preparatele de pepene galben combat infecţiile intestinale. specialiștii avizează: acestea nu vor dura mai mult de șapte-opt zile. Pepenele galben este indicat în curele de fructe de sezon. se folosesc și în aplicaţii externe – în cosmetică. reumatism. Datorită compoziţiei sale ușoare. dar și extractele de seminţe. anemie. B2 și C. pepenele galben este recomandat și diabeticilor.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 105 Prezentare. de uz intern. cantalup. oligoelemente. această plantă având și calităţi depurative. cenuși. săruri minerale. iar florile sunt mici și au culoarea galbenă. În privinţa utilizării curelor de pelin. Poate ajunge la peste un metru înălţime. Consumul de pepene galben duce la ameliorări și în alte afecţiuni. rășini. flavone. spălături. pecingini. Întreaga plantă are un miros puternic. celuloză. Acţiunea sa pe căile gastro-intestinale este complexă. specific. este cunoscut ca diuretic. fiind cunoscut și prin efectele sale medicinale. Infuzia de pelin este indicată și în tratamentul ficatului și al bilei. anorexie. în nici o împrejurare. laxativ și tonic al sistemului nervos. Întrebuinţări. Florile sunt gălbui și apar în partea superioară a tulpinii sau a ramurilor. Pentru ceaiuri se folosesc. Pelinul este un stimulent digestiv garantat. deși valoarea sa nutritivă nu este mare. Frunzele au formă palmată. Pepenele verde Denumire știinţifică: Citrullus lanatum. ulei volatil. valoare medicinală au fructul și seminţele. Pelinul este o plantă perenă ce crește în flora spontană. în starea generală a organismului. zaharuri. proprietăţi medicinale. răni cu dificultăţi de vindecare. băi în cazul unor plăgi. Pepenele galben este o plantă erbacee anuală. fiind o erbacee anuală. infuzia de pelin făcând curăţenie generală – distruge inclusiv viermii intestinali. Făcând parte din familia cucurbitaceelor. tinctură. C. săruri minerale. dar au și întrebuinţări externe – pentru tamponări. de exemplu – dar și pentru tratarea unor afecţiuni ale pielii (inflamaţii. bilă leneșă. B1. răni rebele). Pepenele verde face parte din familia cucurbitaceelor. Prezentare. Își are originea în Africa de Sud. Frunzele sunt de un cenușiu-mătuit. oarecum asemănător cu al dovleacului. Provine din zonele tropicale ale Asiei. răni ulcerând. Denumire populară: zemos. adesea. De asemenea. cum ar fi cele de gută. pepenele galben are o tulpină târâtoare. Valoare medicinală au fructele și seminţele. gastric și intestinal. a căilor renale și urinare. Substanţe active importante: vitaminele A. Pulpa fructului. acizi organici. dar mai ales părţile tinere. se spune despre pelin că ar avea efecte anticancerigene. pelinul este întrebuinţat în afecţiuni precum edeme renale. cu adevărat. Miezul de pepene verde are influenţă benefică în funcţionarea . deoarece pot apărea efecte nedorite în plan digestiv și nervos. Substanţe active importante: absintonă. contribuind la mărirea secreţiilor gastrice și la reluarea activităţii gastro-intestinale. acoperită cu peri. În mod curent. Nu trebuie uitat nici rolul pelinului în tratarea diabetului. Substanţe active importante: în pulpă – protide. Pepenele galben Denumire știinţifică: Cucumis melo. Mai nou. Un miros și mai puternic au frunzele care. În cazul pepenelui galben. protide. Cei cu infecţii acute intestinale și gravidele nu au voie să folosească. Întrebuinţări. gastrite hipoacide. ulei de pelin. vitaminele A. Este laxativ și diuretic și reglează foarte bine activitatea tractului gastro-intestinal. bostan galben. Fructul. cu origine exotică. B. Unii specialiști consideră că doar seminţele au. Din pelin se obţin foarte multe preparate cu efecte medicinale: infuzie. pulbere. proaspete fiind. lichior de pelin.

fiind utilizate cu bune rezultate și în combaterea viermilor intestinali (oxiurii). Piersicile sunt recomandate în consumul copiilor. Frunzele au formă de ace. Acele de pin conţin pinosolvină. hidraţi de carbon. Piciorul lupului înflorește în lunile iulie și august. fiind printre puţinele fructe care asigură un confort gastric perfect. asigurând. Prezentare. decoct. extract. Pentru uz medicinal se recoltează mugurii de pin. din punct de vedere terapeutic. Substanţă activă importantă: uleiul volatil. o curăţire a organismului. frunze și sâmburi – ulei volatil. vitamine. ulei volatil. dar și fructul și sâmburii. în mlaștini. Fructele piersicului (piersicile) sunt foarte bine suportate de stomac. totodată. Piersicul Denumire știinţifică: Piersica vulgaris. se pare. cataplasme. dar au. Frunzele piersicului au formă eliptică. decât cele de prun. În general. Infuzia din muguri de pin este indicată în tratarea bronșitelor și a reumatismului. Este un arbore de mici dimensiuni. a vezicii urinare. În aplicaţii medicinale. Întrebuinţări. Preparatele obţinute din planta numită piciorul lupului pot contribui la buna activitate a t ractului gastro-intestinal. Sub formă de cataplasme. Numele îi vine însă de la Persia. fiind reprezentativ pentru această familie. micuţe. în blocaje stomacale și intestinale. pepenele verde ameliorează suferinţele de gută și reumatism. florile fiind albe cu puncte roșii. Decoctul de frunze este purgativ. ce poate atinge 1. ajungând numai până la maximum șapte-opt metri înălţime. Pinul crește în zonele alpine și sub alpine. Pinus sylvestris. au o culoare roșu-carmin. Sunt hrănitoare. Prunus persica. dar ceva mai mari. Aceste preparate se folosesc și în tratamente privind afecţiuni ale căilor respiratorii. enzime. Aparţine. un compus care are proprietăţi bactericide și tuberculostatice. al anemicilor. au culoare cafenie. pe marginea apelor. Au efecte pozitive în afecţiunile rinichiului. ţara unde romanii l-au întâlnit și de unde l-au și adus în Europa. Frunzele au un peţiol micuţ și sunt ascuţite. Piciorul lupului crește în locuri joase și umede. Piciorul lupului mai este cunoscut și ca plantă medicinală utilizată împotriva hipertiroidiei. depurative. Aparţine familiei rozaceelor. fapt ce contribuie la o mai bună funcţionare a căilor urinare. Piciorul lupului este o plantă perenă. curăţindu-l și aducându-l. în flori. Se prepară infuzie. pepenele verde este o binefacere pentru suferinzii de rinichi. printr-o cură susţinută. Întrebuinţări. totuși. Prin diureza foarte puternică pe care o provoacă. efecte având și în caz de tuse. preparatele din frunze de piersic sunt utilizate și în tratamentul unor cancere ale pielii. Coaja este roșie-alburie-cărămizie și se exfoliază. Întrebuinţări.20 metri. laxative. Mugurii sunt bogaţi și în vitamina C. florile și frunzele. de circa șapte centimetri lungime. acizi organici. în afecţiuni ale articulaţiilor. cât și pentru cei pletorici sau obezi. această infuzie calmează inflamaţiile pulmonare și ale . Prezentare. unele asemănări. Pinul înflorește în lunile mai și iunie. Pinul Denumire știinţifică: Pinus montana. amigdalină. Este un diuretic rapid. al convalescenţilor. Valoare medicinală au. ocrotiţi de un înveliș lemnos foarte dur. sirop. la o activitate normală. în primul rând. Sâmburii de piersică. diuretice. decoct. Pinul este un conifer de mari dimensiuni. tulpina fiindu-i muchiată și bogat ramificată. din care se prepară infuzie. al contuziilor și arsurilor. Are un riz om scurt. familiei pinaceelor (abietaceelor). Piciorul lupului Denumire știinţifică: Lycopus europaeus. bine dezvoltată.106 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC ficatului și a rinichiului. în tufărișuri și păduri tinere. Are o frumoasă coroană piramidală. Piersicul este originar din China. și prin provocarea și mărirea secreţiilor gastrice. Totodată. cu sâmburii de migdale. Înălţimea sa maximă este de 50 metri (Pinus sylvestris). Florile. firește. Substanţe active importante: în fructe – săruri minerale. rămân încă puţin cercetaţi. Preparatele din frunze și flori de piersic au acţiune sedativă și antispastică. Conurile. Prezentare. dilatând și tonifiind aceste traiecte. cel mai utilizat preparat este infuzia.

Piperul de baltă înflorește în lunile iulie. proteinele. Ceva mai greu de produs este piperul alb. septembrie. Tulpina. Întrebuinţări. un bun dezinfectant al căilor urinare. de unde și numele de piper. Piperul este tonic. dispuse în ciorchine. piperul intră în compoziţia preparatelor afrodiziace. Denumire populară: dintele dracului. Prezentare. Florile sunt mici și albe. Piretrul înflorește mai ales la sfârșitul primăverii și începutul verii. august. cavicină. foarte cunoscut datorită flacoanelor cu spray pentru combaterea insectelor. Piperul negru Denumire știinţifică: Piper nigrum. În pământ. iar fructele au forma unor boabe. Este o specie iubitoare de umezeală. de asemenea. persicarină. cu succes. are o înălţime medie pentru o erbacee – circa 40 cm. La rândul său. de asemenea. Piperul de haltă Denumire știinţifică: Polygonum hydropiper. Piretrul Denumire știinţifică: Chrysanthemum cinerariaefolium. Mugurii de pin se folosesc și la producerea de bomboane medicinale. printre care se află oleorezina. ramnazină. după ce acestora li s-a îndepărtat coaja (pericarpul). infuzia de pin are influenţă favorabilă în funcţionarea rinichiului. în tratamentele afecţiunilor reumatismale. piperul este. Face parte din familia poligonaceelor și poate ajunge până la înălţimea de un metru. de culoare neagră la maturitate. originară din Croaţia. Substanţe active importante: câteva substanţe specifice – piperină. și în Orientul Mijlociu. Crește în flora spontană. fiind utilizată în producerea insecticidelor.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 107 căilor respiratorii. Dacă nu are de ce să se prindă. Se întrebuinţează. Prezentare. Pentru întrebuinţări medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. piperul este încă puţin utilizat. Prezentare. Substanţe active importante: hiperină. fiind un bun dezinfectant pentru tractul respirator. stimulative mai ales pentru bărbaţi. hemoroizi. iar florile se grupează sub formă de spic. în locuri umede. dar și în tuse. în culturi. Deși medicina chineză tradiţională îl folosește de mii de ani. Infuzia de muguri de pin are și acţiune antispastică. Atunci când este în plină vegetaţie. Piretrul. febră. culoarea ei devine roșie. Preparatele obţinute din piper de baltă au acţiune hemostatică și emenagogă (influenţează desfășurarea ciclului menstrual). Diuretică. în Europa. Piperul de baltă este o erbacee anuală. fiind ramificată. având calităţi antiinflamatoare și descongestionând aria pulmonară. fiind întâlnit. piretrul are un rizom scurt și gros. Se și cultivă. relaxant. ușor cărnoase. Întrebuinţări. Piperul negru este obţinut din fructele ajunse la maturitate. ca plantă medicinală. ulei esenţial. planta are un gust piperat. este o plantă perenă din familia compozitelor. Este. Este folosit. Piperul negru contribuie și la îmbunătăţirea circulaţiei periferice. dar poate avea flori și mai târziu. tulpina de piper de baltă prezintă noduri. fiind albe la exterior și galbene la interior. Frunzele sunt ascuţite. gripă. ca plantă. având efecte medicinale indiscutabile. care se obţine din fructe coapte. Condiment aproape indispensabil. hipertensiune arterială. uleiul gras. . Florile se prezintă sub forma unor capitule. Piperul conţine multe alte substanţe cu impact puternic asupra organismului. antiseptic. fiind indicate în hemoragii (inclusiv hemoragii digestive). piperamide. Pentru uz medicinal se recoltează florile și vârfurile tinere cu flori și frunze. ulei volatil. infuzia de ace de pin acţionează în tuberculoză. Pyrethrum cinerariaefolium. o liană perenă. În reţetele și aplicaţiile din medicina chineză. depurativ. circulaţie periferică redusă. dar necoapte și uscate. ca stimulator al imunităţii. Din loc în loc. Spre toamnă. Tulpina piperului este lungă și subţire. asemenea rugilor de mure. Este o plantă iubitoare de uscăciune și lumină. Aparţine familiei piperaceelor și crește în zonele tropicale. de culoare argintie spre verzui. Uleiul esenţial conţine poligonon. se întinde pe pământ. Piperul este o plantă puternic aromată.

Pentru farmacia verde se recoltează rizomii. în industria alimentară. în stomacul animalelor. o valoroasă plantă medicinală. Prezentare. Rizomii de pir sunt recoltaţi și pentru utilizări în industria farmaceutică sau în cea alimentară. Denumire populară: plop plutaș. un înlocuitor de cafea. Frunzele pirului sunt liniare. mai nou punându-se accentul pe decoct. la fel ca tulpina. dar rămâne culcată pe sol în toată perioada de vegetaţie. În flora din România se întâlnesc trei feluri de plopi: plopul alb (Populus alba). sunt ovale și ușor lanceolate. Plopul înflorește în lunile martie și aprilie. zaharuri. bronșite. păroase și. din care se extrage sucul. Întrebuinţări. Plesnitoarea Denumire știinţifică: Ecballium elaterium. În urma tratamentului cu pir se remarcă. esteri. Florile sunt galben-verzui. Denumire populară: castravete sălbatic. acesta din urmă având și calităţi medicinale. grâul mâţii. implacabil. Substanţe active importante: elaterina (substanţa care face fructul să explodeze și să arunce seminţele. Pirul.108 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: piretrine. Întrebuinţări. Pirul Denumire știinţifică: Agropyron repens. precum și a râiei și păduchilor laţi. Plesnitoarea este o erbacee anuală. datorită rădăcinilor sale. Plesnitoarea este o plantă mai puţin prezentă în flora spontană din ţara noastră. Preparatele din rizomii de pir au acţiune diuretică. până la un metru. detoxifiantă. febrifugă. Pirul acţionează într-o serie întreagă de afecţiuni: reumatism. ce se formează în perioada rece. Ceaiurile de pir sunt laxative. va da noi tulpini sau chiar plante separate. Tulpina este consistentă. plopul tremurător (Populus tremula) și plopul negru (Populus nigra). vitaminele A și B. răgălie. grupate în spice. din rizomi de pir se fac siropuri. Fructele acestei plante au formă de elipsă și sunt. Poate ajunge până la 1. Tulpina sa este dreaptă și puternică. de asemenea. boli de rinichi. Pentru terapii se utilizează fructele verzi. Atunci când ajung la maturitate. foarte mici. Plopul aparţine familiei salicaceelor și este unul dintre cei mai înalţi arbori din România. saponine. săruri de potasiu. numită hidropizie. iar frunzele. păroase. cu peţiol lung. consistente. Frunzele au formă triunghiulară și sunt dinţate. este. aceste fructe plesnesc. aruncând seminţele la distanţă relativ mare. iar ramurile sunt apropiate de tulpină. extract. naturiștii prepară decoct. Pirul. pirul contribuie la realizarea unor importante ceaiuri medicinale. Prezentare. evoluţii remineralizante. Florile sunt galben-verzui. răceli. Multă vreme. amidon. de la specia de plop negru se recoltează . la rându-le. gută. de un verde închis. Face parte din familia cucurbitaceelor. În combinaţie cu alte plante medicinale. din rădăcinile sale va răsări. cuvântul vine de la grecestul elater = care împinge) Întrebuinţări. fiind recomandate diabeticilor. Coaja este cenușie-argintie. De pildă. Cu extractele din această plantă se tratează o boală grea. Prezentare. Plopul negru Denumire știinţifică: Populus nigra. o nouă plantă. Denumiri populare: chir. aparţinător familiei gramineelor. mai ales la nivelul sistemului osos. este o plantă foarte puternică. Această boală se manifestă prin acumulare nefirească de lichid (apă) în cavităţile naturale ale organismului sau în unele organe.50 metri și poate fi socotită nemuritoare. Pirul este căutat și în medicina tradiţională veterinară – elimină calculii. bere. de asemenea. cărnoase. în schimb. o buruiană foarte dăunătoare pentru culturi. antimicrobiană. fiind de găsit doar în sudul Dobrogei. Ori de câte ori partea aeriană a pirului este distrusă. ceaiuri și chiar infuzie. infuzia a fost cel mai utilizat preparat. Prin urmare. plesnitoarea înflorind toată vara. Foarte rezistent este și rizomul care. acid salicilic. dacă este tăiat. gume. pe litoralul Mării Negre. cinerine. Substanţe active importante: ulei volatil. Din acești rizomi. Florile au formă de amenţi (mâţișori). Preparatele pe bază de piretru sunt folosite în combaterea viermilor intestinali. aspre.

în bolile respiratorii. de aceea. Laringita. în surpături. Întrebuinţări. purgativ și expectorant. Prezentare. Se folosește în tratarea bronșitelor cronice. Se folosește și în caz de sciatică. Substanţe active importante: inulină. Asarona este o substanţă toxică și. se obţin sirop. salicina. în primul rând. macerat. substanţe albuminoide și bactericide. a hemoroizilor. ulei volatil. Această plantă iubește umezeala și de aceea va putea fi găsită în adâncituri de teren. urmând a fi folosite numai sub îndrumarea specialiștilor. faptul că podbalul este eficient. contribuind astfel la curăţarea și aerisirea căilor respiratorii. acute sau cronice. Substanţe active importante: glucozizi. suc de plantă. limba vecinului. în șanţuri. frunzele uscate de podbal servesc la fabricarea ţigărilor antiastmatice. decoct. Pochivnicul Denumire știinţifică: Asarum europaeum. expectorant (puternic). iar tulpina aeriană – dreaptă și scurtă. pulbere de rizomi. Denumiri populare: brusturel. adică mugurii. Are acţiune antiseptică asupra aparatului respirator și reduce spasmele în bronșită. înălţimea ei la maturitate fiind între cinci și 15 cm. În anumite condiţii. numeroase săruri minerale. antiseptic și antispastic. Primele flori de podbal apar foarte devreme. relaxând și igienizând zona pulmonară. în tuse convulsivă. traheita. Substanţe active importante: uleiul eteric. antiinflamatoare. a astmului. florile având culoarea galbenă. în număr de două. dar și la o anume reglare a tonusului nervos. Se remarcă prin rizomul puternic și foarte lung – circa un metru. Rizomul acestei plante este târâtor. Podbalul înflorește toată primăvara. Cu pochivnic se intervine și în alte afecţiuni pulmonare. cenușoară. un bun antireumatic și un dezinfectant al căilor urinare. asarona. . Alte preparate obţinute din pochivnic: praf de strănutat (în combinaţie cu pulberi de la alte plante medicinale). unguent. din familia aristolochiaceelor. silicoza. Pochivnicul crește în locuri umede. Podbalul este o plantă micuţă (o erbacee din familia compozitelor). antiseptice. tulburările digestive ușoare. extract moale. rizomul se macină și se obţine o pulbere. suc sau ceai realizate în combinaţie cu alte plante medicinale. crisina. sirop expectorant. Mugurii de plop revitalizează organismul și contribuie la buna desfășurare a p roceselor digestive. Efectul terapeutic al pochivnicului este puternic. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 109 partea care are valoare medicinală. de mici dimensiuni. tanin. Podbalul este utilizat în terapii deoarece este emolient și fluidizant. pe malul râurilor. Întrebuinţări. Frunzele sunt mari. Rizomul și frunzele sunt partea din planta de pochivnic care prezintă interes din punct de vedere medicinal. Pochivnicul este vomitiv. steroli. tusea și chiar emfizemul pulmonar fac parte dintre afecţiunile care se tratează și cu podbal. expectorante. planta fiind unul dintre vestitorii primăverii. Preparatele de plop negru sunt cicatrizante. erupţiile cutanate. Plopul este. sirop. Se obţin și alte preparate: tinctură. macerat. Amestecate cu tutun. De asemenea. mult înaintea frunzelor. De reţinut. Prezentare. nevralgii. a bolilor de rinichi și arsurilor. Podbalul se folosește și în tratamente cosmetice. deci. Se mai tratează cu podbal și răgușeala. necesară preparării unei infuzii. piperul lupului. totodată. Întrebuinţări. sub formă de băi și împachetări. și au formă de rinichi. preparatele obţinute din pochivnic vor fi manevrate cu atenţie. diuretice. în special pentru curăţirea și întreţinerea tenurilor grase. dextrină. flebita. compusul specific fiind tusilagina. Denumiri populare: popâlnic. Produce strănut. dischinezia biliară. Podbulul Denumire știinţifică: Tussilago farfara. În vârful tulpinii se află floarea. Cu preparatele de plop negru se obţin rezultate în tratarea bronșitelor acute. Pochivnicul este o erbacee perenă. taninuri. de culoare grena. pe soluri bogate în calcar. din care se prepară o infuzie. asarita. inflamaţii ale căilor respiratorii. Din aceste părţi ale plantei de podbal se obţin următoarele preparate: infuzie. frunzele și rizomul.

Întrebuinţări. în mod obișnuit. fiind. Din punct de vedere al virtuţilor medicinale. Fructele. zaharuri. iar pulpa fructului se consumă ca atare. sedative. obezitate. Substanţe active importante: în flori – glucozidă diuretică. cu precădere. Datorită compușilor săi. Frunzele sale. Preparatele pe bază de portocal dau rezultate pozitive în afecţiuni cardiace. depurative. acizi organici. reprezentativ pentru zona mediteraneană. săruri minerale. Pulpa de portocală are și proprietăţi antihemoragice. flori și coaja fructului se prepară infuzie. în frunze – hesperidă. Denumiri populare: spin. Substanţe active importante: anemonină. întărește capilarele și ușurează circulaţia periferică. Prezentare. în fructe – zaharuri. scorombar. febră. poţiuni. încă înainte de a înfrunzi. soluţii apoase. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. uneori mai mult. prin poiene. gingivite. împărţite în trei lobi. având. pe fâneţe. Este un arbore originar din Orientul îndepărtat. camferină. popâlnicul iepuresc este puţin studiat. această plantă poate fi toxică. rămân verzi și în anotimpul rece. Crește în flora spontană din zonele mai înalte. în tufărișuri. rotunde. Tulpina este foarte ramificată. Porumbarul este un arbust de doi-trei metri înălţime. pe terenuri accidentate. se folosește pentru extragerea sucului sau chiar se gătește. stări de agitaţie ușoară. Florile. Este o plantă cu aspect foarte plăcut. Florile au culoare albă și miros foarte plăcut. cărnoase. boli de rinichi. la prepararea unui ceai cu totul deosebit. popâlnicul iepuresc este cunoscut ca având efecte pozitive în bolile de ficat. florile. în culoare albastru-brumat. cu succes. ușor cerate. care înflorește primăvara de timpuriu. fiind folosite. diuretice și antidiareice. Prezentare. cât și din fructe se prepară infuzie și decoct. taninuri. vitamina C (în cantitate mare). Portocalul este o plantă de climă blândă. Preparatele pe bază de flori acţionează în tusea convulsivă și în hipertensiunea arterială. Popâlnicul iepuresc este o plantă micuţă. Frunzele. Atât din flori. în flori și coaja portocalelor – uleiuri volatile. acizi organici. Fructele sunt cunoscute și ca detoxifiant în boli ca uremia. florile fiind albastre. Portocalul face parte din familia rutaceelor. în formă de elipsă. Întrebuinţări. săruri minerale. Frunzele portocalului sunt mici. Aparţine familiei rozaceelor. Substanţe active importante: în portocale – hidraţi de carbon. frunzele și coaja de porumbar au valoare medicinală. laxative. Florile sunt albe și seamănă cu cele de prun. Portocalul Denumire știinţifică: Citrus aurantium. A fost aclimatizat în Europa în primele secole de după anul 1000. având efecte calmante și relaxante recunoscute de multă vreme. Preparatele medicinale obţinute din porumbar sunt depurative. săruri minerale. Porumbarul Denumire știinţifică: Prunus spinosa. Fructele sunt un bun tonifiant pentru stomac și au influenţe benefice în dischinezii biliare. Face parte din familia ranunculaceelor. preferând terenurile calcaroase. în afecţiuni ale vezicii urinare. în afecţiuni pe fond nervos. Fructele de porumbar au întrebuinţare și în bucătărie – se folosesc pentru . Prezentare. sunt bune de cules toamna. în jur de patru-șase metri. spasme. În tradiţia populară. fructele. artrita. guta. pulpa fructului și coaja acestuia. flori și coajă de portocală sunt indicate. Porumbarul crește la marginea pădurilor. alături de lămâi. Este un arbore cu înălţime redusă. Din frunze. vitamine (mai ales vitamina C). Din coajă și frunze se obţine un decoct. Popâlnicul iepuresc înflorește în martie și aprilie. acoperită de perișori. chiar montane. corcodel. Consumul de portocale sporește rezistenţa faţă de bolile infecţioase. Întrebuinţări. stomatite. de unde și numele de hepatica. mici. deranjamente stomacale. proteine. Preparatele pe bază de frunze. fiind ceva mai mici. Denumire populară: trei răi. au marginea ușor crestată. cu petale mari.110 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Popâlnicul iepuresc Denumire știinţifică: Hepatica nobilis.

acizi. macerat. Prezentare. Poate atinge o înălţime de 2. Face parte din familia rozaceelor. Floarea femelă este știuletele. cistită. Prunul își are originile în Caucaz și în Persia. apar în aprilie. săruri minerale. sudorifică. Porumbul este una dintre cele mai cunoscute plante. cardiace. metroragii. și ca un bun pansament digestiv. ramificată. oligoelemente. tuse. Substanţe active importante. fiind căutate de albine. remarcându-se prin tulpina sa groasă. reumatism. Prazul este o plantă legumicolă ce aparţine de familia liliaceelor. Mâncarea de praz este recomandată în dieta obezilor. pur și simplu. Principalul domeniu de tratament cu mătasea de porumb – afecţiunile renale și cele ale aparatului urinar. decoct. Prunul este un arbore foarte cunoscut și foarte preţuit. Originea prazului este în zona Mediteranei. Întrebuinţări. dischinezie biliară. Preparatele medicinale pe bază de praz sunt utile în combaterea afecţiunilor respiratorii. acţionând și în afecţiunile reumatice. săruri de potasiu și calciu. expectorant. calmant. B2. Întrebuinţări. Prazul este laxativ. E și K. Tradiţia culinară bazată și pe consumul de praz este foarte veche în zona Mării Mediterane și în regiunile din apropierea acesteia. bătături. Prunul Denumire știinţifică: Prunus domestica. În pământ. bioxid de siliciu. Denumire populară: perj. fragedă. prazul are un bulb. formată din frunze răsucite. mătasea de porumb are și un puternic efect colagog. vitaminele B1. vitaminele C. Afecţiunile în care se poate utiliza infuzia de mătase de porumb: boli hepatice. păpușoi. Mai mult decât atât. caroten. tulburări digestive și chiar insuficienţă cardiacă. pulmonare. Aceste terminaţii lungi. decongestiv. fiind folosit pentru curăţirea și îngrijirea tenului. Frunzele sunt eliptice. De asemenea. de asemenea. adică face bila mai activă. Pentru consum alimentar. ulei volatil. Preparatele pe bază de praz pot fi folosite. Denumiri populare: cucuruz. un adevărat fruct minune. Valoare sa medicinală este pusă în evidenţă chiar și atunci când este folosit. înaltă până la 40 – 50 cm. suculentă. Mătasea este partea medicinală cea mai valoroasă a porumbului. din mătasea de porumb se prepară o infuzie. PP. zaharuri. prazul are și virtuţi cosmetice. mucilagii. hemostatică. metrite. abcese. tulburări de menstruaţie. mătasea de porumb conţine surprinzător de multe substanţe: ulei volatil. Prazul Denumire știinţifică: Allium porrum. Înflorește în lunile iunie. Pentru uz medicinal se prepară sirop. înălţimea sa fiind de maximum 10 metri. Infuzia din mătase de porumb este un stimulent și pentru activitatea ficatului. Prezentare. asemenea mărului. pruna fiind. Florile. calculoză renală. substanţe grase. diuretic. Substanţe active importante: proteine. antiseptic. Prezentare. aceste flori lungi nu sunt altceva decât mătasea de porumb. gută. Floarea din vârful porumbului. mătasea de porumb are o serie întreagă de calităţi – este diuretică. Aplicaţii medicinale cu praz se fac și în caz de hemoroizi. saponine. Aparent atât de neînsemnată. Mierea de prun este un adevărat medicament. mai harnică. iulie sau chiar august. având și . albe sau alb-verzui. este floarea masculină. În gospodăria ţărănească tradiţională se prepara din fructele de porumbar un fel vin și chiar se obţinea. cu marginile fin crestate.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 111 prepararea de compoturi și dulceaţă. Frunzele sunt lungilanceolate. sedativă. Porumbul Denumire știinţifică: Zea mays. Florile sunt unisexuate și au formă de inflorescenţe. dar și a acelora care suferă de anemie sau de funcţionare defectuoasă a sistemului digestiv. o băutură alcoolică. cât și pentru uz medicinal se folosește toată planta. prin fermentare și distilare. Din punct de vedere medicinal. Influenţează în bine activitatea rinichiului și a căilor urinare. vitamina C. faringită. care are niște terminaţii lungi. Prazului i s-au descoperit și proprietăţi antihemoragice. manită. Prazul este o plantă bienală. ca aliment.50 metri. celuloză. Pentru terapii.

și proprietăţi diuretice. iar din celelalte se poate obţine infuzie. decoct. Valoare medicinală au și frunzele. în cantitate mare. Răchita roșie este un arbore pitic. Frunzele sunt lanceolate. preparatele din pufuliţă au puteri medicinale de excepţie. petalele florilor. Pufuliţa păroasă înflorește în lunile iunie și iulie. dar se și poate cultiva. adică banalele prune. Prunele sunt tonice pentru sistemul nervos. Face parte din familia salicaceelor. Pentru uz medicinal se recoltează coaja. Frunzele acestei plante sunt mari. Întrebuinţări. Denumire populară: răchită. convalescenţilor. zaharuri și hidraţi de carbon. Răchita roșie crește în locuri umede. de asemenea. suc. fiind recomandate în boli grele. Întrebuinţări. Pufuliţa Denumire știinţifică: Epilobium hirsutum. petalele având circa doi cm lungime. ateroscleroza. astenicilor. mai ales de pe ramurile tinere. facilitând procesele digestive și acţiunea enzimelor. frunzele. care se recoltează tot în perioada de maximă vegetaţie. Se prepară decoct. care se dezvoltă în perioada martie-aprilie. Sunt recomandate a fi consumate proaspete. Uscate. Crește și în flora spontană. microelemente (potasiul în cantitate însemnată). în lunci și zăvoaie. având efecte depurative atât pentru ficat. Substanţe active importante: ulei volatil. pe malul apelor curgătoare. dar și uscate. Această plantă este iubitoare de umezeală și de aceea va fi întâlnită pe marginea apelor. acizi organici. sau chiar o tufă mai dezvoltată. specialiștii recomandă cure de prune. miezul sâmburelui. însă.112 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC un gust cu totul deosebit. totodată. au culori diverse. reumatismul. infuzie. R Răchita roșie Denumire știinţifică: Salix purpurea. Efecte medicinale asemănătoare au și preparatele realizate din planta numită zburătoare (Epilobium angustifolium). uneori. numai frunzele. extracte. S-au obţinut rezultate favorabile și în afecţiunile prostatei. Răchita roșie se găsește în flora spontană. pentru utilităţi meșteșugărești (împletituri). precum și în gastrite. Substanţe active importante: hidraţi de carbon. vitamine. deci când planta este plină de sevă. Florile. Prezentare. Din frunze și coajă se prepară decoct. mucilagii. unde există mari livezi. coaja. cu mici crestături pe margine. au formă eliptică și o lungime de circa 10-12 cm. Pentru nevoi medicinale se recoltează și se prelucrează partea aeriană a plantei. Prunul este un arbore foarte răspândit în România. mai ales în zonele de deal și submontane. Este ușor de identificat după culoarea galben spre roșu sau chiar roșie a ramurilor tinere. sunt. Pentru afecţiuni cum ar fi hipertensiunea. Florile au forma unor amenţi (mâţișori) mici. având. a splinei. obezitatea. Prezentare. dar și pe locuri pietroase. macerat. celor care au imunitatea slăbită. dar și mâncărurile pe bază de prune contribuie și la buna funcţionare a ficatului. macerate. prunele conţin. a rinichiului. Pufuliţa este o erbacee din familia onagraceelor. aurii. mucilagii. pulbere din scoarţă. . Prunele au capacitatea de a reechilibra activitatea digestivă. în perioada de la mijlocul primăverii. Valoare medicinală au fructele (pulpa de prună). Preparatele medicinale. roșioară. celuloză. remarcându-se printr-o dezvoltare impresionantă – poate ajunge până la doi metri înălţime. mari. precum și florile (mâţișorii). caroten. de culoare roșie. fructul fiind o capsulă. anemicilor. cât și pentru rinichi. cum ar fi ciroza și hepatita cronică. în preajma apelor. tanin. macerat. prin pădurile de deal și câmpie. Substanţe active importante: flavone. decongestive. pectine. acid salicilic (salicilină). Potrivit unor specialiști. Fructele. glucozide. laxative. Denumire populară: pufuliţa păroasă. a cărui înălţime poate ajunge până la patru metri. reconfortante pentru întregul organism.

deja adoptate și de naturiști. o formă de terapie plăcută și eficientă fiind. Aparţinând familiei litraceelor. Reventul Denumire știinţifică: Rheum officinale. Florile au culori roșu-violet sau roz. celebră fiind. sunt utile și în ameliorarea unor boli de plămâni. Aceste preparate sunt eficiente și în caz de dizenterie. glucozide. revitalizându-l și echilibrându-l.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 113 Întrebuinţări. și se află la subsuoara frunzelor. în schimb. Partea medicinală a plantei este rizomul. Efecte medicinale asemănătoare cu ale răchitei roșii au încă două specii de salcie: salcia sau răchita albă (Salix alba) și salcia fragedă (Salix fragilis). iar tulpina poate ajunge până la un metru lungime. făină.50 metri. în mlaștini. stările depresive. rabarbură. fiind întâlnit în flora spontană din nordul Chinei. asigurând o primenire a organismului. necesar inclusiv în reglarea activităţii gastro-intestinale. Înălţimea sa. Reventul este o legumă mai puţin cunoscută. Răculeţul se folosește. Planta este mult căutată de albine. frunzele tinere și rizomii de răchitan se utilizează ca zarzavaturi. fiind socotită ca un fel de chinină. hemostatice. hemoragii gastro-intestinale. Preparatele medicinale de răchită roșie se folosesc în afecţiuni precum reumatismul. precum și în septembrie. Răchitanul Denumire știinţifică: Lythrum salicarial Denumiri populare: floarea zânei. într-o inflorescenţă sub formă de spic. frunze opuse – în cea mai mare parte lanceolate. nevralgiile. muchiată. Prezentare. Cât despre calităţile antitermice ale acestei plante. guta. Trăiește circa 10 ani și este . Florile sunt albroșietice și sunt dispuse în partea terminală a plantei. Denumire populară: rubarbă. un vin medicinal. efectele medicinale ale plantei ţin de sectorul curăţenie internă și detoxificare a organismului. gripele. întâlnită în flora spontană din zonele subalpine și alpine. decoct. Crește în locuri umede. Pentru nevoi medicinale se folosește toată planta. Preparatele din răculeţ au calităţi diuretice deosebite. În general. ulcere. Este o erbacee perenă ce aparţine de familia poligonaceelor. hemoragiile hemoroidale. Din acest rizom și din rădăcini se prepară decoct. răchita roșie este un antireumatic foarte eficient. Rheum palmatum. un glicozid cu acţiune antireumatică și antifebrilă. Răculeţul este o erbacee târâtoare. pentru proprietăţile sale medicinale. prin urmare. Aceste două specii se găsesc. din care se prepară infuzie. febra. să menţionăm faptul că multă vreme a fost utilizată ca principal mijloc de reducere a temperaturii și a tulburărilor generate de febră. ca erbacee. este impresionantă – peste 2. Își are originea în Asia. Acest fapt a fost și este posibil datorită salicilinei din coaja de răchită roșie. ulceraţiile pielii. virozele. răchitanul este o specie de erbacee perenă. Datorită compușilor din coaja ei. Întrebuinţări. Prezentare. Substanţe active importante: ulei volatil. Întrebuinţări. un extract. vârfurile tinere. antifermentative și pot fi considerate un adevărat antibiotic. pe marginea apelor. amidon și foarte mult tanin. perenă. insomniile. cicatrizante. inclusiv rizomul. antidiareică. Răchita roșie este hemostatică. astringentă. Substanţe active importante: acizi. în locurile unde crește și răchita roșie. tulpină puternică. reventul apare numai sub formă cultivată. în terenuri accidentate cu umezeală multă. Răculeţul Denumire știinţifică: Polygonum bistorta. colină. de cele mai multe ori grupate. Aparţine familiei poligonaceelor. derivaţi flavonici. uneori fiind aproape albe. lemnușcă. care se recoltează în luna mai. rănile greu vindecabile. ca depurativ general. În România. extract. cicatrizantă. Prezentare. băile cu decoct de coajă de răchită roșie. De asemenea. Preparatele din răchitan au calităţi antiseptice. Răchitanul înflorește pe toată perioada verii. de obicei. în asemenea caz. fiind o meliferă cunoscută. Rizomul este gros și bine dezvoltat. Are un rizom lemnificat. Acest tratament va fi cu mult mai eficient dacă răchita roșie se va combina cu alte plante medicinale antireumatice. pentru salate. În anumite zone ale României. analgezică.

Substanţe active importante: foarte mult potasiu. Reventul conţine vitaminele B1. rinichilor. microelemente. ulei volatil. Substanţe active importante: cantităţi semnificative de zahăr. ulei volatil.50 metri înălţime. violete. tanin. Întrebuinţări. Denumire populară: căpușă. aceștia fiind principalul agent laxativ. gută. oxalic. vitamine. puternică. utilizat în aplicaţii locale. B2. roșii. printre care hidropizia. cu o înălţime de până la doi metri. proteine. Prezentare. Reventul are un rizom bogat. în Antichitate fiind considerată o adevărată delicatesă la masă. Ridichea acţionează asupra organelor interne și din exterior. hidraţi de carbon. Are o rădăcină pivotantă. dar și cu multă precauţie. acizi organici. dezvoltate. care apar la începutul verii. Întrebuinţări. microelemente. Pentru a se obţine preparate medicinale de bună calitate. iar florile apar grupate. Raphanus niger (ridichea neagră). lipsa poftei de mâncare. dizenteria. valoarea sa ca plantă oleaginoasă face ca ricinul să fie plantă cultivată. B1. despre ridichea neagră. lipsa de poftă de viaţă. la buna funcţionare a ficatului. Frunzele de ridiche sunt fragede și crestate. din care se prepară suc. Florile de ricin sunt de diferite culori – verzi. emodină. pentru a fi consumată imediat sau pentru a se prepara un bandaj. cu peţiolul lung. alungită sau sferică. paraziţii intestinali. care aglutinează globulele din sânge. Substanţe active importante. indigestia. În rădăcină se găsesc compuși antrachinonici (acid crizofanic. în mod curent. vitamina C. fiscion. Întreaga plantă este uriașă – ajunge la 2. Ricinul Denumire știinţifică: Ricinus communis. fiind recomandate suferinzilor de litiază biliară sau renală. bilei. Fructul de revent este o nuculă. Pentru nevoi medicinale se folosește uleiul (sau untul) de ricin. precum și o substanţă specifică numită reină. sirop. Este vorba. în mod obișnuit. Ridichea Denumire știinţifică: Raphanus sativus (ridichea roșie). Ridichea este una dintre cele mai vechi plante cultivate. . rafanol. Originar din Af rica. B2 și C. Frunzele sunt palmatlobate. și în alimentaţia din zilele noastre. ridichea revine în atenţie și ca plantă medicinală. putând fi recoltată din primăvară și până în toamnă. Rădăcina de revent este cunoscută ca un bun agent laxativ și purgativ. citric. Tulpina este cilindrică. vitaminele A. Prezentare. foarte rar. Pentru utilizări medicinale se recoltează rădăcinile și rizomii. iar florile. Rădăcinile și rizomii reventului au un gust foarte amar. în luna iunie. Fructul. Uleiul (untul) de ricin este un purgativ foarte eficient. roșie sau albă. frunzele – când sunt tinere și mici. formează un panicul și au culoarea purpurie. Unii specialiști nu recomandă frunzele de revent pentru consum alimentar. reumatisme. cum ar fi impotenţa. ricinul a fost aclimatizat și se cultivă și în România. astm bronșic. Frunzele de revent au dimensiuni impunătoare. tuse. de asemenea. dar și un remediu în multe afecţiuni. Tradiţia medicinii populare situează rizomii de revent printre cele mai importante remedii utilizate în bolile de rinichi și de stomac. fiind un adevărat agent revulsiv. anuală. Ricinul este o plantă erbacee. precum și o ramificaţie de rădăcini consistente. lactic. sub formă de capsulă cu ghimpi. cele bazale având chiar și un metru lungime. Face parte din familia euforbiaceelor. neagră. Ridichea este o erbacee bienală. rizomii vor fi curăţaţi de coajă. Seminţele de ricin conţin și ricină – o toxină vegetală foarte periculoasă. goală pe dinăuntru. Reventul este folosit și în alte afecţiuni. Întrebuinţări. Pentru consum alimentar se utilizează peţiolul frunzelor și. Folosită. Preparatele de ridiche contribuie. acid malic. Specialiștii consideră ca fiind foarte importantă prezenţa acidului lactic. Aparţine de familia cruciferelor și este caracterizată printr-o rădăcină îngroșată. peţiolul fiind lung și puternic. mai ales. dischinezie. Procentul de ulei din seminţele de ricin este foarte mare – până la 50 – 53 la sută. dar care se dă și prin răzătoare. din care se prepară o pulbere.114 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC avantajoasă pentru utilizare în bucătărie. stomacul leneș. Ricinul are. valoare ornamentală și medicinală. sucurile de ridiche pot fi ușor de consumat. De altfel. crizofaneină. conţine seminţe bogate în ulei. Rizomii și rădăcinile se recoltează îndeosebi de la plantele care au trecut de șase ani. reocrisină). colecist. tusea. tocoferol. Combinate cu miere. proteine.

înălţimea sa obișnuită fiind de trei-cinci metri. s-a dovedit că rodiile sunt și un agreabil tonic cardiac. Ridichile roșii și albe au aceleași proprietăţi medicinale cu ale ridichii negre. lanceolate. rodul pământului este o plantă otrăvitoare. diaree. folosită ca revulsiv în reumatisme – se spune că scoate cu succes durerea din oase și încheieturi. însă. Fructul său este original ca structură. acizi. Preparatele pe bază de rodul pământului sunt utilizate în tratarea hemoroizilor. bobocii florali. conicină. cum ar fi ulcerele cutanate. cu acţiune directă asupra dureroaselor pietre din ficat și din rinichi. Arum orientale. tanin. care se recoltează primăvara foarte devreme. Din acest motiv. amidon. . Carex arenaria. Proprietăţi medicinale au scoarţa de pe rădăcini. în unele boli respiratorii (astmul pulmonar). Decoctul de coajă de rădăcină va fi folosit cu precauţie – poate produce intoxicaţii. la cicatrizarea rănilor. celuloză.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 115 Astfel. tanin. Consumate ca aliment. minerale. mai și iunie. glucozide. dar mai puţin pronunţate. a blocajelor intestinale. Bine mărunţiţi sau maceraţi. fiind deosebit de frumoase. fructele. Frunzele sunt mari. Denumire populară: calendarul codrului. Fructele de rodul pământului sunt niște boabe roșii. fiind un reechilibrant stomacal și intestinal și o sursă bună de vitamina C. rareori de formă ovoidală. la oprirea hemoragiilor. în fructe – vitamina C (în cantitate mare). Întrebuinţări. Rodul pământului Denumire știinţifică: Arum maculatum. groase. Prezentare. De altfel. Rodiile sunt recomandate pentru consumul curent. se numește rodie și mai este cunoscut și sub numele de granată. Prezentare. prin culturile de grâu. iar celor care au dureri de ficat să aplice ridichi. Datorită conţinutului de aroină și conicină. tăiate felii sau rase. ridichile îmbunătăţesc și activitatea din stomac și din tractul digestiv. în zone umbroase și umede. Substanţe active importante: în rădăcină – peletierină. Preparatele din coaja de pe rădăcini pot contribui și la reducerea febrei. celor bolnavi de pneumonie li se recomandă să pună bandaje de ridichi în dreptul plămânilor. biliară și renală. infuzie. Își are originea în Persia și Mesopotamia. Scoarţa de pe rădăcini – principala parte cu valoare medicinală – este preparată și administrată pentru combaterea teniazei și a dizenteriei. bobocii florali au efecte pozitive și în tricomonază. în dreptul ficatului. lucioase. Întrebuinţări. Paraziţii intestinali pot fi neutralizaţi și cu bobocii florali ai rodiului. Contribuie la revigorarea organismului. Se prepară pulbere. pentru preparate medicinale. cele hepatică. de formă cilindrică. Ușor de găsit în zona mediteraneană. Aceste aplicaţii simple pot duce la descongestionarea organelor interne și la îmbunătăţirea funcţionării lor. substanţe grase. cu peţiolul lung. precum și într-o serie întreagă de afecţiuni dermatologice. iar fructele se consumă ca atare. puternic clorofilate. și fructul bine maturizat. Sunt. Rodiul / Rodia Denumire știinţifică: Punica granatum. muciiagii. Această plantă are în sol un tubercul bine dezvoltat. Menţiune aparte pentru ridichea sălbatică (Raphanus raphanistrum). epuizare. adesea. Rogozul Denumire știinţifică: Carex riparia. Seminţele se pisează. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită aroină. rodiul este o plantă ornamentală foarte apreciată. Ridichea sălbatică este o buruiană care crește. au culoarea roșie. de asemenea. principalele lor zone de influenţă benefică fiind. rodiul este un arbust din familia punicaceelor. dizenterie. Rodul pământului crește prin păduri. bune diuretice și au proprietăţi antialergice. Florile. Inflorescenţa este un spic alb-gălbui care se dezvoltă în lunile aprilie. seminţele. lipsa de poftă de viaţă. pectine. Pentru nevoi medicinale se folosește rădăcina (tuberculul). acid citric. fiind indicate în astenii. în număr mare. decoct. Rodiul este spinos și are frunze lucioase. unele greu de remediat. Rodul pământului este o erbacee perenă. Unii specialiști recomandă.

Utilizarea lor timp îndelungat. Rogozul este o plantă înaltă – peste un metru – cu florile grupate în spic terminal. și mai ales fără supraveghere. preparatele de roibă se vor administra numai sub supravegherea specialistului. garanţa. tanin. Totodată. coleretică. Denumiri populare: iarba de vopsea. antiseptică și cicatrizantă. Fructul de roibă este o bacă brun-roșcată. are patru muchii. citroneol. Prezentare. lipsă de poftă de mâncare. În acest sens. preferând locurile uscate și adăpostite. Aparţine familiei rubiaceelor. uneori neagră. preparatele din frunze de roiniţă sunt indicate în colite cronice. în pământuri înţelenite. Caracteristic pentru toate aceste plante este faptul că au tulpina muchiată. busuiocul stupului. tanin. boli ale pielii. Din această plantă se obţine o pregnantă culoare roșie cu care. Din punct de vedere medicinal. Pentru nevoi medicinale se recoltează rădăcina. Denumiri populare: iarba roiului. roiște. Preparatele pe bază de roibă acţionează nu numai asupra calculilor renali. sedativă. Uleiul volatil extras din frunzele de roiniţă se folosește în industria medicamentelor. Florile. dar și extern (uz extern – sub formă de cataplasme și băi). Totuși. rahitism. Mulţi naturiști consideră rogozul o plantă fără prea mare importanţă medicinală. Frunzele au formă ovală și sunt păroase. în zonele de câmpie și deal. alizarină. Mai mult decât atât. și rizomul. Întrebuinţări. carminativă. de culoare brun-gălbuie. suc. diuretice și sudorifice. este lemnificat. care are culoare roșie. spasme și colici pe traiectul gastro- . reumatisme. antiemetică. Este bacteriostatică. roiba intensifică activitatea bilei. Potrivit lui Valnet. În general. rogozul are proprietăţi depurative. Cărţile de herbalistică descriu nu mai puţin de opt specii de rogoz. Se administrează intern. Rizomul său este mediu dezvoltat. sub formă de fiertură (decoct). aparţinând familiei labiatelor. a organelor și căilor aferente rinichiului și ficatului. fiind cunoscută ca o plantă meliferă. purpurină. o plantă din familia ciperaceelor. culoarea lor schimbându-se pe măsură ce floarea evoluează – la început este gălbuie. Mireasma acestei plante este foarte plăcută – roiniţa răspândește o aromă de lămâie. extracte. altădată. se vopseau textilele. Întrebuinţări. Roiba este o plantă erbacee întâlnită în flora spontană. fiind util. Rogozul. Tulpina are muchii și se ramifică. Substanţe active importante: câteva glucozide – galiozină. Datorită compușilor săi foarte activi. Din acestea se prepară infuzie. Preparatele de roibă sunt folosite și în bolile articulaţiilor. ci și în sensul reechilibrării și bunei funcţionări a întregului rinichi. anemie. valoroase sunt frunzele. preparatele din această plantă sunt un depurativ destul de puternic. antispastică. uneori numai florile. Crește pretutindeni în flora spontană din România. tinctură. Roiniţa Denumire știinţifică: Melissa officinalis. Roiba Denumire știinţifică: Rubia tinctorum. citrol. Prezentare. pe taluzurile drumurilor. pentru ca mai apoi să devină albă sau ușor liliachie. iar tulpina. pe pajiști. Roiba este cunoscută ca un agent pentru dizolvarea anumitor categorii de calculi renali. Roiniţa este o plantă erbacee perenă. pe fâneţe și poieni. în boli ale articulaţiilor. pulbere. a medicului. pe marginea drumurilor. decoct. principii amare. include rogozul în categoria plantelor medicinale. au fost identificate chiar și proprietăţi anticancerigene ale preparatelor obţinute din această plantă. Din punct de vedere medicinal. ce duce la curăţirea și dezintoxicarea rinichiului. marele specialist francez Jean Valnet. stomahică. Jean Valnet amintește de un tratament în cazul unui cancer de limbă. care poate ajunge la maximum un metru înălţime.116 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Prezentare. pe marginea terenurilor cultivate. roiniţa are nu mai puţin de 10 proprietăţi. Florile formează o inflorescenţă. din care se prepară infuzie. Roiniţa înflorește toată vara. Intern. în luminișuri. ajungând până la 80 cm înălţime. este o erbacee iubitoare de umezeală. antidiareică. mărunte. Substanţe active importante: ulei volatil. Rizomul. mai ales a lucidinei. Această plantă crește pe pârloage. Frunzele sunt lanceolat-eliptice. lucidină. vârfurile tinere cu frunze și flori. ca de altfel întreaga parte superioară a tulpinii. camfor. poate duce la grave probleme de sănătate. au culoarea galben-palid și apar în lunile iunie și iulie.

îmbunătăţesc activitatea stomacului. suc. printre care și chelidonina. Administrarea preparatelor de rostopască se face intern și extern. facilitează digestia. Din punct de vedere medicinal. mai ales pentru prepararea medicamentelor necesare în tratamentul tusei convulsive. din familia papaveraceelor. Planta aceasta – ușor de identificat deoarece atunci când este ruptă elimină un lichid galben. mierea obţinută fiind un adevărat medicament natural. Întrebuinţări. antitusive. laptele. Roiniţa este o plantă foarte căutată de albine. Această plantă este consumatoare de insecte. rostopasca se folosește în afecţiuni cardiace (insuficienţă cardiacă. Astfel. reduce glicemia. Tot din rostopască se mai prepară tincturi. Sunt rotunde. Roua cerului este una dintre cele mai interesante plante din România. Poate fi întâlnită în flora spontană – pe marginea drumurilor. Roua cerului este utilizată ca plantă medicinală de multă vreme. antibiotice. Denumire populară: negelariţă. diaree. Roua cerului înflorește toată vara. între două și opt pe fiecare plantă. acizi. au culoare roșietică și peri glandulari. puternice. Întrebuinţări. blocajele digestive. valoroasă este întreaga plantă. se folosesc în combaterea unei afecţiuni teribile – tuberculoza pielii. Preparatele cele mai cunoscute. Preparatul principal este un ceai. dar refuză zahărul. albe. Rostopasca este o erbacee perenă. Chinona. având. palmate. Roua cerului Denumire știinţifică: Drosera rotundifolia. Prezentare. au o culoare ciudată – verde bătând spre albăstrui. Specialiștii recomandă utilizarea acestei plante cu atenţie. Substanţe active importante: chinonă. de asemenea. enzime. De asemenea. sunt toxici. compuși săi fiind toxici. . efecte antitumorale. pierderile scurte de conștiinţă. având niște flori mici. având capacitatea de a combate răgușeala și de a reface coardele vocale. Preparatele de roiniţă stimulează secreţia celulei hepatice. carnea crudă și friptă. cu ajutorul cărora vânează și consumă prada.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 117 intestinal. extracte. vomă. Florile. diminuează stările de agitaţie și neliniște. Rostopasca Denumire știinţifică: Chelidonium majus. amplifică secreţia biliară. brânza. Rostopasca preferă locurile umbroase și umede. Citind această listă. s-a constatat că plantei îi plac albușurile de ou. Această plantă este folosită și în industria farmaceutică. sparteină. în liziere. acru și otrăvitor – crește sub forma unei tufe bogate. Extractul de roua cerului calmează și destinde mușchii. hemochelidonină. amidonul și grăsimile vegetale. Roua cerului este o plantă erbacee perenă. prin grădini mai puţin îngrijite. și despre câţiva alcaloizi de mare importanţă în terapiile medicinale. pe care le prinde cu ajutorul perilor de pe frunze și le digeră cu ajutorul fermenţilor produși de acești peri. taninuri. culoarea lor fiind galben-aurie. Rostopasca se folosește și în unele cazuri de cancer. combat ameţelile. dischinezii biliare. au peri lungi. în păduri. Locul unde se dezvoltă această plantă este ciudat – zonele cu turbării. Comportamentul carnivor al acestei plante a fost studiat cândva chiar și de Ch. Extern. împiedică dezvoltarea bacteriilor. Roua cerului este cunoscută și ca planta oratorilor. precum și în afecţiuni ale bilei și ficatului. Tulpinile. Frunzele apar la nivelul solului și au un peţiol lung. mai ales prin faptul că este carnivoră. Prezentare. proptopină. lipsă de poftă de mâncare. combate guturaiul și provoacă o bună diureză. se spune. migrenele. Unii dintre ei. Substanţe active importante: chelidonina. în tratarea tusei spastice. anghină pectorală). mixturi. preparatul de rostopască fiind hrănitor și antiseptic. sunt adunate într-o inflorescenţă sub formă de umbelă. redusă ca dimensiuni (circa 20 cm înălţime). Are influenţă. putem constata că este vorba. iar frunzele. printre altele. obţinute din roua cerului: infuzia și tinctura. Aparţine familiei droseraceelor. tulburări neurovegetative. de exemplu. latex. de exemplu. Darwin. și asupra sistemului nervos. Intern. Substanţele pe care le conţine au efecte antispastice. Pentru uz medicinal se recoltează toată planta. cheleritrină. o infuzie. mezelurile.

de formă aciculară. calciul. Acţionează. Prezentare. cât și de cei suferinzi de insuficienţă renală. Preparatele de ruscuţă de primăvară sunt folosite atât de cei suferinzi de insuficienţă cardiacă. acestea din urmă cu tot cu frunze și flori. penat-sectate. boli cardiovasculare. Denumiri populare: marole. Salata verde este o erbacee legumicolă. ciroză hepatică). S Salata verde Denumire știinţifică: Lactuca sativa. rozmarinul fiind o plantă aromatică. rămân mereu verzi. cu o înălţime de maximum 40 cm. Uleiul de rozmarin are și proprietăţi antiseptice. terenuri frământate. Rozmarinul este un subarbust din familia labiatelor. Din seminţe se prepară infuzie și decoct. De asemenea. impotenţă. acid rozmarinic. caroten. Rozmarinul înflorește în lunile aprilie. Înălţimea acestei frumoase plante poate atinge. lucioase. Întrebuinţări. depurative. Frunzele se consumă ca atare sau se prepară sub formă de suc. loţiuni. galben-aurii. fâneţe. din care se prepară infuzie și tinctură. Substanţe active importante: adonidina – un compus specific. Pentru aplicaţii medicinale se folosesc frunzele și seminţele de salată verde. Preparatele pe bază de rozmarin sunt indicate și în amnezie. cetone.118 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Rozmarinul Denumire știinţifică: Rosmarinus officinalis. doi metri. astm. Planta poate fi culeasă de pe pășuni. ale articulaţiilor. lăptucă. întâlnit în flora spontană din zona mediteraneană. în proporţie de 12%). Ruscuţa de primăvară Denumire știinţifică: Adonis vernalis. cineol. Uleiul de rozmarin este un calmant recomandat în durerile reumatismale. dureri de inimă. Prezentare. B1. Substanţe active importante: câteva substanţe specifice – lactuarină. tulburări de funcţionare a creierului. frigiditate. Este tonifiant și revitalizant. Face parte din familia ranunculaceelor. tanin. acid lactucic. iar frunzele sunt sesile. Potasiul. Prezentare. ruscuţa de primăvară este folosită împotriva bolilor de ficat și de plămân. hipotensiune. Rădăcinile au o conformaţie fibroasă. Pentru întrebuinţări medicinale se recoltează frunzele și tulpinile tinere de rozmarin. Cu decoct din frunze de rozmarin se poate combate mătreaţa. lactucină. rareori albă. Florile sunt solitare. Preparatele medicinale obţinute din ruscuţă sunt diuretice. decoct. Ruscuţa de primăvară este o plantă otrăvitoare și de aceea trebuie manevrată și utilizată cu atenţie. în tulburările neuro-vegetative. fier. vitaminele A. Florile au culoarea albastră. oboseală îndelungată. foarte cunoscută pentru frunzele sale utilizate în diverse salate. fiind folosit în anemii. în mod benefic. Întrebuinţări. apoi potasiu. în nevralgii sau în hemiplegii. mai și iunie. toate având proprietăţi medicinale asemănătoare. calciu. cataplasme. Ruscuţa înflorește în lunile aprilie și mai. rozmarinul este cultivat ca arbust ornamental sau ca plantă medicinală. Preparatele și extractele de rozmarin sunt utilizate și în industria parfumurilor. laxative. astenie. locuri lăsate în paragină. Valoare medicinală au florile. glucozide. fosfor. Substanţe active importante: ulei esenţial (în frunze. violacee sau chiar roșie. sedative. C și E. Ruscuţa de primăvară este o mică plantă perenă. pieloase. În România. cel mult. Face parte din familia compozitelor și este cultivată încă din Antichitate. Frunzele rozmarinului. dischinezie biliară. hidraţi de carbon. Și tot de atunci este cunoscută și ca plantă medicinală. în tahicardie și extrasistole pe fond nervos. Există mai multe specii de salată verde. hipotensive. boli ale ficatului (hepatită acută. fosforul și vitaminele A și C se găsesc în cantităţi . B2. camfor.

acum mai bine de 2000 de ani. La rândul său. uneori și la munte. Substanţe active importante: două substanţe specifice – evatrozida și evatromonozida. În uz extern. Este indicată și în insuficienţă cardiacă. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile. Arbustul de salbă moale are întrebuinţări și în domeniul artistic – din lemnul său se prepară un foarte bun cărbune pentru desen. ulcer gastroduodenal. Salba moale este un arbust destul de înalt (ajunge până la șase metri înălţime). În mod curent. . răspândit în spaţiul românesc prin păduri. Datorită compușilor săi deosebit de activi. Denumiri populare: brebene. plus o grupare de heterozoide. în zonele de câmpie și deal. un galben-pal spre verzui. Întrebuinţări. proprietăţile calmante și antispastice. Frunzele sunt ușor cărnoase. decoctul de seminţe de salată s-a dovedit a fi deosebit de eficient în aplicaţiile privind astmul și bronșitele. În aplicaţii de uz extern. preparatele de salbă moale fiind un tonic al inimii și al sistemului circulator. având și rolul de a reduce inflamaţiile din aceste importante organe. salata verde reduce hiperexcitabilitatea sexuală. Fructul este o capsulă. Din flori și scoarţă de salcâm se prepară. anafrodiziacă. intensificându-i activitatea. de insomnie. mici și au formă de elipsă. Ramurile tinere ale arbustului de salbă moale sunt muchiate. Scoarţa salcâmului este puternic crestată. Prezentare. lemn alb. Preparatele de flori de salcâm sunt un antitusiv eficient. salata verde este recomandată celor care suferă de oboseală nervoasă. iar frunzele – lanceolate sau eliptice. fiind. Salcâmul Denumire știinţifică: Robinia pseudacacia. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. de verde cu galben. Salcâmul crește în zonele de câmpie și deal. sunt plăcute la gust și au o mare valoare meliferă. Crește. mai puţin la munte. arsuri gastrice. Are efecte benefice și în afecţiuni precum guta. Substanţe active importante: doi compuși specifici – robinina și acaciina. deci. de bronșită și astm. Întrebuinţări. insomnii. atât de cunoscut la noi. Salba moale înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. dar pentru unele tratamente se recoltează și scoarţa. infuzie și decoct. De asemenea. în păduri de salcâm sau ca arbori singuratici. Infuzia de salcâm este recomandată în gastrite hiperacide. Este cultivat sau poate fi întâlnit în flora spontană – în păduri amestecate. uneori și mai mult. grupate sub forma unui ciorchine. Părinţii medicinii și farmaciei îi cunoșteau. afecţiuni ale tractului respirator. Salcâmul. în mod obișnuit. Partea cu cele mai puternice efecte medicinale este scoarţa. locuri în care a fost pădure. Prezentare. mai ales în hipertensiune. Specialiștii recomandă salata verde și în diabet. apoi uleiul volatil și glucozidele flavonice. Salcâmul înflorește în lunile mai și iunie. în principal. durerile reumatismale. tufărișuri. Se folosește și în tratarea vezicii biliare. sub formă de cataplasme de frunze. Salata este unul dintre cele mai vechi sedative cunoscute. migrene. scoarţa. Evonymus latifolius. Salba moale Denumire știinţifică: Evonymus europeea. Preparatele de salbă moale mai sunt cunoscute și pentru proprietăţile lor purgative și vomitive. florile fiind alb-verzui sau roz deschis. ci și diuretică. pământuri părăsite. consumul acestei plante reducând glicemia. Face parte din familia leguminoaselor și poate atinge înălţimea de 30 de metri. Salata verde contribuie la măcinarea calculilor renali și hepatici. Întrebuinţări. acacie. Denumire populară: lemnul câinelui. preparatele de salbă moale au proprietăţi dezinfectante și cicatrizante. Florile au o culoare amestecată. Scoarţa este folosită în prepararea unei infuzii necesare în diminuarea hiperacidităţii gastrointestinale și a u lcerului. Salata verde este nu numai calmantă. este un arbore exotic. salcâm alb. florile. preparatele din salată verde acţionează în vindecarea unor infecţii majore ale pielii. Florile au miros frumos. Fructele sunt niște păstăi de maximum 10 cm lungime. ciclurile menstruale dezordonate. originar din America. salba moale este o plantă care poate să facă bine inimii și sistemului vascular. vonicer. Face parte din familia celastraceelor.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 119 semnificative.

de culoare albă cu reflexe verzui. diabetul. ulei eteric. totodată. mai multe varietăţi. Salvia este cultivată nu numai ca plantă medicinală. Este un copac puternic. este cultivat ca arbore ornamental – puţină lume cunoscându-i proprietăţile sale medicinale. mucilagii. carminativă. alb. cineol. Bobocii florali ai acestui salcâm conţin circa 20% rutozide – un compus deosebit de important în tratarea afecţiunilor circulatorii. sunt grupate. culese cu puţin timp înainte de a înflori. rosături ale pielii. Frunzele au formă ovală. în funcţie de necesităţi. Dr. Sub numele de salvie se întâlnesc mai multe specii. terpene. Salcâmul japonez. transpiraţiile exagerate. fiind o plantă ce răspândește un miros plăcut. alcaloizi. Preparatul principal care se obţine din salvie este infuzia. galben sau violet. Potrivit unor cunoscători ai medicinii tradiţionale din Orientul îndepărtat. hipertensiunea arterială. Pentru terapii medicinale se recoltează frunzele. Florile. Salvia Denumire știinţifică: Salvia officinalis. cea numită Salvia officinalis. are o talie mică și cunoaște. Denumiri populare: salcâm boieresc. Prezentare. Denumiri populare: salbie. Substanţe active importante: glicozide flavonice. tulburările de circulaţie la nivelul articulaţiilor. însă. pectine. brebenoc. abcesele dentare. sedativă. aftele. Întrebuinţări. atonia stomacului. borneol. Valoarea terapeutică a salviei este dată și de numeroșii săi compuși: ulei volatil. febrifugă. iritaţii. tonic venos. Tratamentele externe cu preparate medicinale din salvie vizează răni vechi. Se mai prepară. Saschiul Denumire știinţifică: Vinca minor. infuzie pentru băi. penat-compuse. Preparatele din frunze de salvie au nu mai puţin de 13 efecte în plan medicinal. comprese. făcându-se spălături locale sau aplicându-se comprese și loţiuni. în tratarea insomniilor. salcâmul japonez este utilizat și pentru combaterea cancerului. Pentru gargară se prepară o infuzie concentrată. Substanţe active importante. Pavel Chirilă recomandă salvia în tratamente privind menopauza. de două-trei ori pe zi. stomatitele. hemoroizii. Întrebuinţări. antiinflamatoare. Chirilă: infuzie timp de 10 minute. aparţinând familiei . șerlai. hipoglicemiantă. Arbustul de Salvia officinalis are tulpina semilemnoasă și o înălţime cuprinsă între 30 și 100 cm. mai deschise la culoare pe această parte. glaucomul. un foarte preţuit arbust din familia labiatelor. Prezentare. în cazul salcâmului japonez. în dezvoltarea sa. printre altele. Denumire populară: merișor. adică se pun 15 g de plantă la o cană de apă. după mese. soforă. valoare medicinală având. Valoare medicinală. Bogăţia de compuși face din salcâmul japonez un leac deosebit de util pentru tratamente privind îmbunătăţirea circulaţiei periferice. fiind păroase pe partea inferioară și. gastritele hipoacide. iar florile sunt de culori diferite – albastru. antibacteriană. Saschiul este o plantă erbacee perenă. în perioada de maximă vegetaţie. expectorantă. compuși estrogeni. tulburările de ciclu menstrual. loţiuni. ce poate ajunge la 30 de metri înălţime. Se bea ceaiul. Modul de administrare propus de dr. Salvia se folosește și în aplicaţii medicinale externe. Fructul salcâmului japonez este o păstaie mare. decoct. Salcâmul japonez Denumire știinţifică: Sophora japonica. după ce s-au pus 1 – 2 linguriţe de plantă la o cană de apă. un arbore din f amilia papilionaceelor. Frunzele sale. camfor. gingivitele. Prezentare. au florile. rutozide. salvia fiind.120 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Efecte medicinale (de exemplu. Salvia. mai ales în salate sau în amestec cu miere de albine. unele afecţiuni ale ficatului. dar nu numai) au și florile consumate proaspete. ceai medicinal – acesta în asociere cu alte plante medicinale. dischinezia biliară. ci și ca arbust ornamental. sunt ceva mai mari decât ale salcâmului obișnuit. Preparatele din florile și bobocii de salcâm japonez sunt remedii pentru o serie întreagă de afecţiuni cardiovasculare. jaleș bun.

dizenterie. sau chiar vârful. expectorantă. dischinezii biliare. rareori albă. lucioase. la marginea pădurilor. odogaci. saponine. flavone. în afecţiuni cardiace. vermifugă. Preparatele din sănișoară au proprietăţi antialgice. vasoregulator. care se mărunţește. Este relaxant. vasodilatator. Sunt recomandate în dischinezii biliare. Este recomandată în afecţiuni ale căilor respiratorii (bronșite). pecinginii. Prezentare. diaree. Sănișoara este o e rbacee de numai 30 – 40 cm. antiinflamatoare. cicatrizantă. recomandă utilizarea întregii plante. mici. printre care săruri minerale. Substanţe active importante: o substanţă specifică – vincamina. întâlnită prin pădurile de la munte. contribuind la descongestionarea ţesuturilor. iunie și iulie. Planta este deosebit de frumoasă și se cultivă pentru decor. de culoare alb-roșietică. se grupează într-un fel de capitul. edemele. decoct. în primul rând. Apar în mai. hidraţi de carbon. favorizează oxigenarea creierului. Aparţine familiei umbeliferelor. sunt dispuse în rozetă. rășini. . oxiuriaza. ulei volatil. săruri minerale. Preparatele de saschiu se utilizează. săpunel. pe care se dezvoltă florile. În timpurile vechi. vincosidă. glucide. comprese. Substanţe active importante: florile. depurativ. Saschiul are proprietăţi sedative și antispastice. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. impetigo. cu tot cu frunze tinere și flori. glucide. afecţiunile dermatologice. Se prepară infuzie. Extern. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina. din care se pot prepara următoarele: decoct. calmante. uneori sunt albe. pectină. Datorită. Întrebuinţări. saschiul este folosit și în industria farmaceutică. Din aceasta se poate prepara un suc medicinal. această plantă era considerată ca având proprietăţi magice. infuzie. fiind folosit în tratamente împotriva arterosclerozei și hipertensiunii – este vasodilatator. în boli de ficat. compusului numit vincamină. în Occident. un vin medicinal și. cu precădere. dotate cu un peţiol lung. precum și în cele legate de circulaţia sângelui. iar partea fragedă a plantei (vârful cu frunze și flori) se strivește și se aplică sub formă de cataplasme pe unele afecţiuni dermatologice. Săpunariţa se folosește și împotriva tusei. Saschiul înflorește în lunile martie și aprilie. Din ea se desprind tulpinile secundare. Denumiri populare: văcăriţă. acizi organici. Frunzele. Și tot din acele timpuri. săruri minerale. herpesul. bronșite. Întrebuinţări. se macerează sau se folosește la decoct. în astm. reduce tonusul arterial. enterite. Saschiul crește în flora spontană – în păduri. iubitoare de umezeală și umbră. violet sau roșu spre roz. de pildă). Marii specialiști în plante medicinale (Jean Valnet. sudorifică. Sănișoara se remarcă printr-o tulpina aeriană dreaptă și destul de rezistentă. Tulpina principală a saschiului se dezvoltă pe sol și poate ajunge la un metru lungime. dar și restul plantei. Săpunariţa – o erbacee perenă din familia cariofilaceelor – are o înălţime de până la 70 cm. alte deranjamente stomacale și intestinale. substanţe albuminoide. în special partea dinspre vârf. berbecei. viermi intestinali. rareori. saschiul este cunoscut ca un remediu de nădejde în caz de cefaleele sau de ameţeli. Pentru tratarea oxiuriazei se fac băi și clisme. lipide. cum ar fi eczemele. Săpunariţa Denumire știinţifică: Saponaria officinalis. Rădăcina de săpunariţă are acţiune diuretică. au formă de elipsă. cicatrizante. extracte. precum și rădăcinile. Întrebuinţări. Prezentare. Florile sunt colorate în albastru. pe liziere. în tufărișuri. Sănișoara Denumire știinţifică: Sanicula europaea. Saschiul are și importanţă medicinală – mai ales frunzele. Valoare medicinală au și seminţele de sănișoara. cu preparatele de săpunariţă se tratează rănile. acizi. inflamaţii ale gingiilor. frunzele în formă de elipsă și florile de culoare roz. tulpinile și frunzele conţin foarte multe substanţe active. extract fluid. Substanţe active importante: saponine (în cantitate mare).DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 121 apocinaceelor. Frunzele. tonic al circulaţiei coronariene și periferice. dureri de gât. Seminţele conţin ulei și acizi organici. Florile.

Întrebuinţări. Prezentare. Tulpina are patru muchii și este subţire. Sânzienele fac parte din familia rubiaceelor. Frunzele au forme diferite și sunt crestate. importante calităţi medicinale. că sânziana galbenă (Galium verum) este un agent activ de curăţare a rinichilor. au culoare albăstruie și formează o inflorescenţă asemănătoare cu un capitul. Este. bienală. Frunzele sunt spinoase și . înălţimea tufei de scai ghimpos poate ajunge până la 60 cm. Pentru uz medicinal se recoltează florile și. Sânzienele sunt plante erbacee. Au frunze lungi și înguste. Se prezintă ca o tufă sferică. sânzienele contribuie la diminuarea spasmelor. precum și la sporirea laptelui în cazul femeilor care alăptează. unul dintre marii specialiști ai tratamentelor naturiste. este o plantă ce crește la malul mărilor. Potrivit francezului Jean Valnet. tanin. cu tulpină dreaptă. se obţine o mixtură. Substanţe active importante: ulei esenţial. sirop diuretic. scaiete. la înflorire. de mai mică amploare însă. Aparţine familiei umbeliferelor. sunt dispuse grupat. mai rar. Rădăcina are miros de morcov. în panicule. Scaiul dracului este o plantă frumoasă. În asociere cu alte plante medicinale. Substanţe active importante: ulei volatil. întâlnit mai rar. între 30 și 100 cm. extract fluid. în partea superioară se ramifică. de asemenea. Calităţile medicinale ale sânzienelor sunt încă puţin puse în evidenţă. Procesul de înflorire. în funcţie de climă. cu inflorescenţe bogate. Scaiul ghimpos face parte din familia compozitelor și este o plantă puternică. sunt micuţe. și cu miros foarte plăcut. un calmant asemănător cu teiul. Și sânziana albă este folosită în epilepsie. frunzele. fiind toxică. În unele ţări. săruri minerale. saponină. de mici dimensiuni. precum și în diabet. Preparatul de rădăcină de scaiul dracului este diuretic și depurativ. infuzia de sânziană albă n-ar trebui să lipsească în nici o zi din dieta persoanelor nervoase. Întrebuinţări. Din acest motiv a și fost distrusă de turiștii aflaţi la mare. De asemenea. aparent la întâmplare. având un aspect impresionant. Această specie de scaiul dracului are proprietăţi medicinale relativ asemănătoare cu cele ale rostogolului (Eryngium campestre). în primul rând. Florile. Acest scai. ghimpe. rădăcina și frunzele tinere intră în hrana naturiștilor. Prezentare. în prezent fiind pe cale de dispariţie. Crește sub forma unor tufe cu peri aspri. în fâneţe și poieni. plantă mult mai lesne de găsit în flora din ţara noastră. dese. continuă până în septembrie. Sânzienele Denumire știinţifică: Galium verum. Denumire populară: drăgaică. a cărei înălţime nu trece de 30 – 40 cm. Prezentare. Unii specialiști în domeniu afirmă că sânzienele pot fi utilizate în tratarea celor bolnavi de epilepsie sau de gută. remarcate prin florile lor galben-aurii. iar la maturitate se lemnifică. a căilor urinare și a ficatului. pe terenuri părăsite.122 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Rădăcina de săpunariţă are importante utilizări industriale: la fabricarea săpunurilor sau pentru spălarea stofelor și a mătăsurilor – din săpunariţă obţinându-se o leșie foarte eficientă. precum și afecţiuni pulmonare. sânziene. Sânzienele înfloresc la solstiţiul de vară și au un rol aparte în tradiţiile și spiritualitatea poporului român. Recomandările privind utilizarea medicinală a acestei plante vizează afecţiuni ale inimii și ale reţelei aferente acesteia. Scaiul dracului Denumire știinţifică: Eryngium maritimum. fiind prezent și pe nisipul Mării Negre. glucide. Preparatul principal este infuzia. Denumire populară: mături. cumarină. fiind folosite la salate. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina. Specialiștii recomandă precauţie în utilizarea acestei plante. din care se prepară decoct. Sânziana albă (Galium album) are. de exemplu. înălţimea plantei fiind cuprinsă. Scaiul ghimpos Denumire știinţifică: Centaurea calcitrapa. Florile de scaiul dracului apar în lunile iulie și august. Sânzienele cresc pe marginea drumurilor. Are dezvoltare bienală sau perenă. Se știe.

Sunt folosite în răceli. Pentru preparate medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. Pe marginea florii. din acest motiv. iar în partea superioară se ramifică sub formă sferică. mai ales. împodobite cu spini. Tulpina este groasă și foarte rezistentă la rupere. Planta înflorește pe tot parcursul verii și la începutul toamnei. maidanele. Poate fi întâlnit în aceleași locuri în care crește și scaiul ghimpos. infuzie. De altfel. ulei eteric. pe pajiști. Crește în locuri . umblate – cum ar fi izlazurile. lanceolate. fiind un expectorant puternic și un calmant local. mai ales în locuri bătătorite. iar florile. Se prepară un extract. cumarină. Scaiul ghimpos crește pe pășuni. Decoctul de scai vânăt fluidizează secreţia bronșică și. scai albastru. Substanţe active importante: flavone. dispuse în capitule. Frunzele sunt mici și dinţate. ceaiuri ale căror efecte medicinale sunt. Preparatele din scai măgăresc au proprietatea de a favoriza refacerea ţesuturilor și. uneori albă. Preparatele din scai ghimpos sunt tonice. cu precădere frunzele și florile. Din scai ghimpos se prepară infuzie. decoct. marginile drumurilor. Scaiul vânăt este folosit și în realizarea unor ceaiuri compuse din mai multe plante. spre sfârșitul verii. Scaiul măgăresc este o erbacee puternică. Acest scai este și mai bine dotat cu spini. în primul rând pentru reducerea febrei. recomandate fiind. fiind identificată printr-un rizom gros. flori sub formă de panicul. Culoarea tulpinii și a frunzelor este albicioasă. sunt utilizate în vindecarea unor răni dificile. Prezentare. frunze alterne. lungi. Scaiul vânăt are acţiune benefică în cazul afecţiunilor căilor respiratorii. Întrebuinţări. împărţite în lobi. Preparatele de scai măgăresc se vor utiliza cu atenţie. alcaloizi. cu frunze mari. Întrebuinţări medicinale asemănătoare are și scaiul galben (Centaurea solstitialis). Pentru uz medicinal se folosește toată planta. Întrebuinţări. Tulpina este dreaptă. Scaiul vânăt este o plantă erbacee. Curăţă organismul și. Tufa de scai ghimpos înflorește toată vara și chiar și în septembrie. de jur. Denumire populară: ghimpe mare.50 metri. precum și în ulcere gastroduodenale. adesea. remarcabile. toate ramificaţiile tulpinii scaiului galben sunt pline de spini. Face parte din familia umbeliferelor. Scara Domnului Denumire știinţifică: Polemonium caeruleum. revitalizante. Florile apar pe tot parcursul verii. de culoare galbenă. diuretice. tanin. de aceea. Fructele scaiului ghimpos au formă de achenă. se găsesc spini. mai ales sub formă de decoct. Scaiul vânăt poate ajunge până la înălţimea de 60 cm.împrejur. Scaiul măgăresc Denumire știinţifică: Onopordon acanthium. Scara Domnului este o plantă iubitoare de umezeală. Scaiul vânăt Denumire știinţifică: Eryngium planum. Substanţe active importante: saponinele. Scaiul galben înflorește din iunie și până în octombrie. pe marginea drumurilor. perenă. Această plantă poate fi întâlnită în locuri uscate și însorite. Denumiri populare: spinul vântului. Florile sunt roșii sau violet-roșietice. fiind ușor de recunoscut după florile galbene. tractul gastro-intestinal. tulpină înaltă până la 1. Prezentare. însă. pe marginea drumurilor. florile având culoarea roșie-roză. decoct. Se folosesc și în acţiunea de dizolvare a pietrelor de la rinichi sau în calmarea acceselor de tuse convulsivă. înconjurate de spini. Întreaga plantă este împodobită cu spini galbeni și lungi. suc și vin medicinal. Aparţine familiei compozitelor. Scara Domnului este o erbacee perenă. Scaiul măgăresc înflorește târziu. Întrebuinţări. înaltă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 123 adânc crestate. au culoare violacee. în locuri sălbatice. este recomandat în bronșite și în tuse convulsivă. aceștia fiind ascuţiţi. Denumire populară: scăricica. Prezentare. În practica medicinală se prelucrează toată planta. frunzele și florile. cel mai frecvent preparat fiind infuzia. Culoarea florilor de scara Domnului este albastră. pe terenuri necultivate. în locuri uscate sau aflate în paragină. des întâlnită în flora spontană.

săruri minerale. Frunzele sunt alterne. Tulpina – ramificată. preparatele pe bază de scânteiuţă se vor folosi cu precauţie. Schinduful revitalizează întregul organism. Schinelul. Scânteiuţa este mai degrabă o buruiană decât o plantă de fâneaţă. Aceste preparate dau rezultate bune în bronșite cronice. nu numai în tratamente umane. tonoide. enzime. Denumire populară: sfindoc. Prezentare. puternic. Scânteiuţa este o plantă ușor de recunoscut și prin faptul că tulpina și ramurile sale sunt la nivelul solului. astenicilor. Întrebuinţări. Prin prelucrare se obţin extracte. Seminţele de schinduf sunt foarte bogate în proteine. adică puţin înainte de înflorire. seamănă întrucâtva cu șofranul de cultură. Prezentare. flavone. răni ulcerate. Sunt recomandate în afecţiuni ale căilor respiratorii. poate ajunge la maximum 75 cm înălţime. cataplasme. glucide. Preparatele pe bază de schinduf dau rezultate și în tratarea impotenţei și a frigidităţii. sunt bogate în ulei gras și lecitină. fiind. extracte. rahiticilor. dar și expectorante și sedative. Este recomandat anemicilor. cum ar fi plăgile. depresii. Face parte din familia primulaceelor. furunculozele. și un sedativ eficient și suportabil. Prezentare.124 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC umbroase. Denumiri populare: șofran sălbatic. celor care scad în greutate. Poate fi întâlnit. prin semănături. Unii specialiști sunt de părere că au efecte notabile și în ateroscleroză și chiar în candidoze. în cazul senzaţiei de corp străin în ochi). cataplasme. ci și veterinare. Preparatele obţinute din scânteiuţă sunt puternic depurative. eczeme). infecţii ale căilor urinare. tanin. . iarbă amară. Florile au culoare ușor gălbuie sau liliachie și apar în lunile iunie și iulie. În orice caz. mai ales în vegetaţia mică montană. Datorită compușilor săi deosebit de toxici. precum și în afecţiuni oftalmologice (de pildă. macerate. Întrebuinţări. Extractele de scara Domnului sunt expectorante puternice. fiind un agent de resuscitare a celor mai importante funcţii ale acestuia. Scânteiuţa se utilizează și în vindecarea unor afecţiuni dermatologice (răni care nu se închid. Pentru obţinerea de preparate medicinale se prelucrează seminţele. astenii nervoase. atunci când acestea au îngălbenit. în perioada ei de maximă vegetaţie. Sub formă de cataplasme sau de bandaje. dezvoltându-se pe tot parcursul verii și la începutul toamnei – planta aceasta având o lungă perioadă de înflorire. pulbere. hemoroizi. celor care n-au poftă de mâncare. poţiuni. epilepsie. cilindrică. o plantă din familia compozitelor. totodată. tincturi. Aparţine familiei polemoniaceelor. Scânteiuţa Denumire știinţifică: Anagallis arvensis. trigonelină. schinduful se utilizează în tratarea unor afecţiuni dermatologice. unele alergii. Pentru prelucrare în scopuri medicinale se recoltează rizomii și rădăcinile. Pentru nevoi medicinale se recoltează toată planta. Schinduful este o plantă erbacee anuală. de multă vreme. diabeticilor. având o concentraţie de nu mai puţin de 25% din acest compus De asemenea. numai rareori fiind erecte. Schinduful Denumire știinţifică: Trigonella foenum graecum. Substanţe active importante: saponine. originară din zona Mării Mediterane. Schinelul Denumire știinţifică: Cnicus benedictus. Schinduful este una dintre cele mai vechi plante medicinale. Face parte din familia leguminoaselor. Fructul de schinduf este o păstaie cu boabe brun-gălbui. Florile de scânteiuţă sunt roșii sau albastre. trifoliate. rănile ulcerate. care se recoltează cu tot cu păstăi. Schinduful are un miros specific. ca buruiană. cu tot cu flori. fiind utilizat. Substanţe active importante: saponine. este puţin cunoscut omului obișnuit. în caz de suferinţe biliare (litiază). pecingine. Întrebuinţări. colină. Se prepară decoct. Pentru uz medicinal se recoltează și se prelucrează vârfurile tinere. pulbere. Substanţe active importante: saponine. dar se și cultivă pentru nutreţ sau chiar pentru întrebuinţări în bucătărie.

rezine. această coajă devine ceea ce cunoaștem noi sub numele de scorţișoară. În uz intern. Preparatele din sclipeţi sunt lesne de utilizat. pectine. stimulând secreţiile gastrice (inclusiv aciditatea gastrică). arsurilor. Întrebuinţări. Rizomul este cilindric. fiind utilizat în tratarea stărilor febrile însoţite de erupţii cutanate. Scorţișoara face bine și pancreasului. Frunzele scorţișorului au formă ovală și sunt consistente. Întrebuinţări. Uleiul esenţial de scorţișoară se folosește pentru a face poftă de mâncare. potrivit unor practici medicinale străvechi. mai ales decoct – simplu sau în combinaţie cu alte ceaiuri. ulceraţiilor. de culoare galbenă. Crește în flora spontană – pe dealuri. și un bun afrodiziac. arsuri. Sebeșului. pulbere. cu o înălţime redusă (maximum 50 cm). fiind considerată. glucide. Prezentare. Din acest rizom bogat cresc tulpinile aeriene. schinelul are și calităţi de agent febrifug. Valoare medicinală au rizomii de sclipeţi. Pentru nevoi medicinale se prepară infuzie sau decoct. Scorţișoara / Arborele de scorţișoară / Scorţișorul Denumire știinţifică: Cinnamomum ceylanicum. taninuri. extract. gros de circa doi centimetri. enterocolită. un gust acru-dulceag. Cinnamomum cassia. se face infuzie. puternice. Alte preparate medicinale realizate pe bază de schinel: decoct. bactericide și ușor sedative. antimicrobiene. Din acești rizomi de culoare brun-închis se prepară decocturi. care se recoltează primăvara devreme sau toamna. Frunzele au formă lanceolată. Acţiunea sa asupra acestor afecţiuni este potenţată și de faptul că preparatele pe bază de schinel au și calităţi antiinflamatoare. Sclipeţii sunt o erbacee perenă. săruri minerale. Totodată. sclipeţii au o floare foarte frumoasă. Scorţișoara are efecte relaxante. preparatele din schinel (infuzia) reglează activitatea gastro-intestinală. schinelul este recomandat în tratamentul degerăturilor. Întrebuinţări. Schinelul este recomandat și în reumatism. gingivite. vin tonic. Această plantă înflorește din mai și până la sfârșitul verii. precum și în Carpaţii Meridionali. antiparazitare. Substanţe active importante: ulei eteric.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 125 din care. în mod obișnuit. Denumire popuiară: scrântitoare. mai ales în deranjamente intestinale (dizenterie. Cinnamomum zeylanicum. care se obţine de la acest arbust. extracte. rezine. reduc febra. dar și medicinal. pilule. aperitive. tonice. după ce planta își încetează perioada de vegetaţie. Prezentare. fiind indicată celor suferinzi cu pancreasul. mucilagii. tormentol. fiind dinţate. uniform cerate. siropuri. Substanţe active importante: benedictina și cnicina – substanţe specifice. în regiunile subalpine. Aceasta nu este altceva decât coaja care se recoltează de pe ramurile tinere ale arborelui de scorţișoară. edeme. dar și prin Munţii Maramureșului. pentru . precum și pofta de mâncare. Această coajă are. nefrite. Sclipeţii Denumire știinţifică: Potentilla erecta. atunci când este recoltată. întâlnit în flora din Indochina și Australia. ulei volatil. precum și în hemoragii (afecţiuni ginecologice). Prin uscare intensă. Produsul de interes economic. Face parte din familia lauraceelor. grupate. răceală. Din acest motiv. Este folosită pentru ameliorarea unor afecţiuni ale aparatului genital feminin. este scorţișoara. Bihorului. diaree). hidropizie. Aceste preparate sunt recomandate și în stomatite. tinctură. sucuri sau vin. Preparatele medicinale obţinute din schinel sunt tonice și recondiţionează ţesuturile pe care sunt aplicate. Substanţe active importante: taninuri în proporţie de 15 – 20%. foarte persistent. au acţiune astringentă și tonică. Florile de scorţișor au un miros plăcut. Scorţișorul este un arbust exotic. cicatrizante. Preparatele obţinute din sclipeţi au proprietăţi cicatrizante și hemostatice. Fiind o plantă care aparţine familiei rozaceelor. mirosul fiind înţepător și aromat. consistent. incontinenţă urinară. tanin. astm. pentru calmarea spasmelor stomacale și intestinale. guturai rebel.

incontinenţă urinară. Prezentare. formând adevărate tufărișuri. Florile au culoare albă. ceva mai rotunjite la vârf. În ceea ce privește folosirea secarei în industria alimentară. în boli reumatice. fiind indicate în stomatite. înălţimea sa fiind de maximum 10 metri. remineralizant. reprezentând până la 13%. Consumul de pâine de secară poate preveni afecţiuni grele. Scorușul de munte este un arbore ce aparţine familiei rozaceelor. Inflorescenţa este sub formă de spic. în jur de cinci metri. Scumpia înflorește în luna mai. cu frunze imparipenate. prin iulie-august. Întrebuinţări. Rhus cotinus. iar fructele. cunoscătorii . arterioscleroza. Florile sunt mici și au culoare gălbuie sau verzuie. Substanţe active importante: gumirezină. alte boli de inimă cu evoluţie dificilă și imprevizibilă.126 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC ușurarea digestiei. cu frunze linear-lanceolate. Valoare medicinală au fructele. proteinele ocupă un loc important în compoziţia bobului de secară. celuloză. Coroana este bogată. Denumire populară: oţetar. din mai multe spiculeţe comprimate. fiind dreaptă. reechilibrant. hipertensiunea. totodată. Unii specialiști recomandă utilizarea scumpiei și în afecţiuni digestive (la nivelul stomacului și al intestinelor). în asociere cu alte produse. un decoct. Naturiștii consideră secara un aliment energetic. Tulpina secarei poate ajunge chiar și la doi metri înălţime. și foarte hrănitoare. un rol benefic în combaterea unei boli foarte grave – scleroza în plăci. Hidraţii de carbon se găsesc în cantitate foarte mare în boabele de secară. Secara activează circulaţia sângelui. surprinzătoare. Aceste aplicaţii terapeutice demonstrează că scorţișoara este și un calmant întotdeauna binefăcător. Scumpia este un arbust din familia anacardiaceelor. Prezentare. glucide. contribuind la aducerea organismului în parametrii lui funcţionali. cu o înălţime destul de redusă. la rându-i. precum și în combaterea hemoroizilor și a varicelor. Denumire populară: scoruș păsăresc. taninuri. sorbină. Secara înflorește târziu. amidon. Scumpia Denumire știinţifică: Cotinus coggygria. Crește în flora spontană – prin pădurile de munte. format. Pentru nevoi medicinale se recoltează coaja. Întrebuinţări. fructul de scoruș este indicat ca adjuvant în tratamentele diabeticilor. Scorușul de munte Denumire știinţifică: Sorbus aucuparia. Secara Denumire știinţifică: Secale cereale. lipide. dar nu în zonele de mare înălţime. Această graminee. sunt acrișoare și au culoare roșie. Se folosește și ca agent pentru poftă de mâncare. uneori. fiind și un bun depurativ – dacă este consumată mai mult timp. în anemii. Fructul de scoruș are un rol important în dinamizarea și regularizarea activităţii gastro-intestinale. cultivată în regiunile cu climă mai aspră și terenuri sărace. cunoscute sub numele de scorușe. Atunci când. de morcov. culoare galbenă. cum ar fi cele de ficat. acid specific. Întrebuinţări. însă. Din boabele de secară se face făină și. Scorușul este o plantă meliferă. Consumul de pâine de secară este recomandat și celor care fac munci de birou sau alte munci sedentare. au peţiolul lung și sunt de formă ovală. gingivite. este lăsată să ajungă la maturitate. Preparatele pe bază de scumpie au proprietăţi antiseptice și astringente. Frunzele – plasate altern. proteine. frunzele și lăstarii tineri. care sunt. de mărimea unui bob de mazăre. boabele sunt utilizate în consumul oamenilor și în industrie. infecţii ale căilor urinare. miricetină. Substanţe active importante – vitamina C în cantitate mare. este folosită adesea ca furaj verde pentru hrănirea animalelor. Alături de hidraţi. Tulpina și ramurile au o interesantă. Sucul din frunze și lăstari are un miros specific. Scumpia crește în zonele de deal și la munte. Pentru nevoi medicinale se recomandă boabele. circa 69%. sorbit. Sub formă de ceai (decoct). Se spune că secara are avea. Substanţe active importante: săruri minerale. Secara este o erbacee anuală și face parte din familia gramineelor. Prezentare. Pâinea de secară este principala formă sub care oamenii consumă această cereală.

pentru întărire și revitalizare. afecţiuni oftalmologice (blefarite. Cercetări mai noi au evidenţiat faptul că sucul de sfeclă roșie are proprietăţi antigripale și antiinfecţioase. este sucul de sfeclă roșie. asparagină. Prezentare. chiar lemnoasă. protide. reconfortant. Tăiată. sfecla roșie este indicată în consumul celor care au probleme cu tensiunea arterială (hipertensiune). Infuzia. dar și în afecţiuni ginecologice. fiind preparată în cele mai diverse moduri. B1. Sfecla roșie se folosește în bucătărie. uneori mai mult. Prezentare. Dezvoltă o rădăcina puternică. Silurul este o micuţă erbacee. în fiecare dimineaţă. Planta este acoperită de perișori. prezentându-se sub forma unor mici capitule. Denumire populară: floare de paie. dar și celor care au probleme circulatorii. antimicrobiene. În primul an de vegetaţie. antiinflamatoare.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC menţionează faptul că din secară se face și whisky. de culoare alb-verzuie. Decoctul de frunze sau din rădăcină și frunze de sfeclă roșie are aplicaţii terapeutice externe – în afecţiuni dermatologice. sfecla roșie își pierde din calităţi. sodiu. aproape lemnoasă. 127 Sfecla roșie Denumire știinţifică: Beta rubra. Substanţe active importante: aneubină – un compus specific. Siminocul face parte din familia compozitelor. fosfor). Siminocul înflorește din iunie și până în septembrie. și asupra calculilor renali. Are și proprietăţi diuretice. albe – se grupează în niște inflorescenţe sub formă de spic. Aceste cure. Foarte folosit în terapii. De altfel. stomatite. totodată. ramificată în partea superioară. Siminocul Denumire știinţifică: Helichrysum arenarium. vitaminele A. Substanţe active importante: săruri minerale (calciu. Pentru uz medicinal se prepară și se consumă rădăcina. Unii specialiști în probleme naturiste consideră sfecla roșie ca fiind un agent demn de luat în seamă în profilaxia și combaterea tumorilor. În cantităţi însemnate se găsește potasiul. remineralizant. Frunzele silurului sunt mărunte și dinţate. fiind recomandată celor care se simt slăbiţi fizic și psihic. afte. Întrebuinţări. precum și în salate. Afecţiuni în care preparatele de silur pot avea influenţe pozitive: laringite. Pentru uz medicinal se recoltează planta în întregimea ei. whisky-ul adevărat. Sucul de sfeclă se poate combina și cu alte sucuri. betacianină. Sfecla roșie este recunoscută și ca un depurativ activ. dar și în alimentaţia curentă. potasiu. convalescenţilor. partea aeriană a sfeclei roșii se prezintă sub formă de frunze lung peţiolate. cu o înălţime maximă de 30 cm. cesiu). siminic. care au și scop profilactic. Toţi specialiștii naturiști sunt de acord că diabeticii trebuie să evite consumul de sfeclă roșie. florile sale. pentru uz medicinal. rășină aromatică. Pe această tulpină apar florile. B2. de culoare galbenă. Deosebit de apreciate sunt curele cu suc de sfeclă roșie. timp de o lună. hidraţi de carbon. bine cunoscută în orice bucătărie. aparţinând familiei scrofulariaceelor. sfecla roșie este un aliment nutritiv și energizant. În al doilea an. Silurul Denumire știinţifică: Euphrasia officinalis. situate în vârful plantei. microelemente rare (rubidiu. tare. colină. liliachii. decoctul sau tinctura de silur au proprietăţi astringente. iar florile. culoarea ei fiind verde-cenușie. acesta păstrând intacte toate calităţile plantei. înseamnă consumarea unui pahar de suc de circa 100 ml. acid glutamic. C și PP. cum ar fi cele de morcovi sau de castraveţi. de culori diferite – violacee. faringite. planta își păstrează forma și . Prezentare. Sfecla roșie este o plantă bienală. facilitând digestia și toate celelalte procese legate de aceasta. sfecla roșie este benefică pentru activitatea din tractul gastro-intestinal. fier. acţionând. Determinând formarea de enzime. decoct și cataplasme. Din rădăcina și frunzele de sfeclă roșie se mai prepară. Pusă la foc. Întrebuinţări. revigorant. Este o plantă perenă. anemicilor. tanin. Aparţine de familia chenopodiaceelor și se remarcă printr-o rădăcină foarte dezvoltată. conjunctivite). sedative. sfecla dezvoltă o tulpină puternică. Datorită conţinutului său complex.

20 metri înălţime. bolile vezicii biliare. iar florile au culoarea galben-aurie. Cu preparatele de siminoc se tratează colecistitele cronice. fiind punctate cu roșu. guta. consistentă. Smochina este tonică. fiind eficiente în combaterea calculilor biliari și renali. ale articulaţiilor și ale proceselor metabolice. reconfortantă. plăcut. care se consumă ca atare sau sub formă de sirop. prevenindu-se astfel un accident vascular. din care se face infuzie. totodată. Deoarece au și proprietăţi cicatrizante și dezinfectante. Prezentare. deosebit de puternice. copiilor. sunt mari. Smochinul Denumire știinţifică: Ficus carica. reumatismul. flavone. Siminocul este folosit în proceduri medicinale diverse. Substanţe active importante: săruri minerale. Este o plantă înaltă – ajunge la maturitate până la 1. Slăbănogul înflorește în lunile iulie și august. preparatele din planta numită slăbănog sunt folosite și în ameliorarea unor afecţiuni ginecologice. indicate în optimizarea traficului digestiv. proteine. anemicilor. Frunzele smochinului. Întrebuinţări. ale ficatului și ale bilei. Există chiar și o smochină medicinală. în flora spontană – în zonele de câmpie și deal. Slăbănogul Denumire știinţifică: Impatiens noli-tangere. Apare și în flora din România. Se știe că smochinele pot fi utilizate și pentru combaterea unor afecţiuni dermatologice – de pildă. în reumatism. și ca antibactericid și antiinflamator. fiind indicată celor care fac efort fizic și psihic. cu precădere. B1. fiori ce formează o inflorescenţă adăpostită într-un receptacul floral.128 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC culoarea timp îndelungat – de aici și denumirea de flori de paie. Siminocul crește în locuri uscate și luminoase. îndeosebi în zonele cu influenţă mediteraneană. Se pot folosi și pentru combaterea viermilor intestinali. Înălţimea maximă a smochinului oscilează în jurul a cinci metri. reducând chiar și unele inflamaţii interne. smochinele sunt consumate și cu scopul de a asigura o mai bună circulaţiei a sângelui. decoct. cum ar fi cele de pe căile urinare. în afecţiuni ale tractului digestiv. Tulpina este dreaptă. Pentru terapii se recoltează părţile aeriene. Preparatele pe bază de siminoc (infuzie. Pentru uz medicinal se folosesc florile și părţile tinere ale plantei. celor cu un consum mare de energie. Acest receptacul se va transforma în smochină. culoarea ei fiind un albastru spre violet. stomatitelor. mai ales atunci când aceste părţi tinere au flori pe ele. arsurile și negii – a gingivitelor. Face parte din familia moraceelor. Smochinul este un arbust mediteranean foarte apreciat pentru fructele sale. glucide (între 15 și 18%). Sunt. fiind și un bun pansament pentru pereţii stomacali și intestinali. Smochinul are florile femele și flori mascule grupate. în afecţiuni ale rinichiului și ale aparatului urinar. macerat. cărnoase și cu un miros specific. un pinten – ceea ce face ca planta să fie ușor de recunoscut atunci când este înflorită. ci frunzele și latexul de smochin. traheite). Există și aplicaţii medicinale în care nu se folosesc fructele. vitaminele A. Smochina are o valoare calorică ridicată – 250 calorii la 100 g fructe uscate. C și PP. de asemenea. aparţinând de familia balsaminaceelor. Prezentare. laringite. Întrebuinţări. convalescenţilor. B2. puternică. Florile au și un element de originalitate. Smochinele sunt cunoscute. . taninuri. însă. pentru aplicaţii medicinale se folosesc smochinele bine coapte. amigdalitelor. preparatele din această plantă sunt utilizate ca laxativ și diuretic. mineralizantă. pentru hrănire curentă. cu o formă palmat-lobată. Totuși. Prin tradiţie. Întrebuinţări. Crește în flora spontană de la munte și din zona subalpină. Pentru cure. preferând umbra și umezeala. Mai nou. decoct) au o evidentă acţiune depurativă și diuretică. Substanţe active importante: rezine. Printre cei mai importanţi compuși din smochină – o enzimă asemănătoare cu sucul pancreatic. reconstitutivă. Tot pentru reglarea circulaţiei sângelui se folosesc și frunzele de smochin. Slăbănogul este o erbacee anuală. Frunzele au formă ovală. Smochinele au proprietatea de a relaxa și de a deschide căile respiratorii (sunt utile în bronșite. ele au și alte efecte terapeutice.

în tufărișuri. fructe. antiinflamatoare. fier. carnea – maximum 20%). acid linolenic. acid linoleic. C. D și E. li se recomandă să consume în mod permanent produse pe bază de soia. Soja hispida. decoctul de scoarţă. ușurând procesele . Fructul este o păstaie. socul face parte din genul Sambucus. sub formă de tufă. galactogogă (determină secreţia laptelui la femeile care alăptează). Toţi acești compuși demonstrează că soia este. totodată. Înflorește în lunile iunie și iulie. iar în uz extern pentru combaterea unor afecţiuni precum abcesele și furunculele. cu oboseala profundă pe fond nervos. cu mult mai mare decât în cazul cărnii (soia – maximum 39%. răcelilor. un bun agent de curăţire a tractului gastrointestinal și a celui urinar. o dietă. reumatismul. gen care cuprinde o serie întreagă de arbori și arbuști. aminoacizi esenţiali. glucide (10 – 15%). cu frunze imparipenat-compuse și flori alb-gălbui sau chiar albe. folosite în alimentaţia curentă. au și proprietăţi medicinale. sucul de boabe. Din soc se prepară foarte multe produse medicinale. iboz. Fructele au culoarea neagră sau roșie. Planta se remarcă prin măduva albă. soc negru. Substanţe active importante: sambunigrină – substanţă specifică. Aparţinând familiei caprifoliaceelor. în detrimentul părţii lemnoase. scoarţă și rădăcini de soc se fac și băi locale sau se pun cataplasme. Aparţine familiei leguminoaselor. dar și în industrie. în tratamentele de combatere a obezităţii. natriu. Infuzia de flori de soc se utilizează. Soia Denumire știinţifică: Glycine hispida. tanin. scoarţa și rădăcinile. procesele de îmbătrânire. Socul este un arbust înalt de patru-cinci metri. bronșitei și provoacă sudoraţia. scoarţă. Infuzia de soc (flori. asigurând o funcţionare normală sistemelor esenţiale ale organismului. B2. procentul de proteine din soia fiind. Pentru uz medicinal se prepară lapte de soia. fiind. Fiind un aliment complet. fiind – alături de orez – una dintre cele mai hrănitoare plante. lecitină. Denumiri populare: coramnic. în afecţiunile cardiovasculare. în ulei – acizi grași nesaturaţi. dispuse în inflorescenţe. diuretică. magneziu. acizi grași saturaţi. Substanţe active importante: în boabe – protide (34 – 39%). zaharuri. o minune a naturii. Soia acţionează ca un mineralizant foarte important și frânează sau chiar împiedică. în zone cu vegetaţie amestecată. printre care: infuzia de flori. antiseptică. Infuzia din fructele. lipide (12 – 25%). Socul crește în păduri. bolilor de rinichi. însă. totuși. într-o anumită măsură. potasiu. Întrebuinţări. în luminișuri și poieni. săruri minerale – calciu. enzime. fiind o erbacee anuală. sau care au afecţiuni vasculare. Recent. vitaminele A. Socul are o importanţă medicinală deosebită. vinul de soc. Florile sunt mici și au culoare albă sau violetă. rutozide. Prezentare. de asemenea. unul sau mai multe principii de hrănire. Combate scleroza și colesterolul. amine. Asemenea altor alimente cu o compoziţie deosebită. scoarţa și rădăcinile de soc provoacă diureză și o stare de relaxare generală. efectele pot fi asemănătoare cu acelea ale medicamentelor atunci când se stabilește și se respectă un program alimentar riguros. de pildă. Celor suferinzi cu ficatul. Scoarţa socului este crăpată. Prezentare. Întrebuinţări. Socul face parte din reţetele de ceaiuri necesare tratamentului adjuvant în pneumonie. rădăcini) este sudorifică. Acest aliment este indicat și celor care au probleme cu guta. germeni de soia. Soia are frunzele paripenat-compuse. Aceste boabe. mucilagii. nici soia și nici preparatele de soia nu acţionează ca un medicament în sensul adevărat al cuvântului. făină de soia. Florile de soc (sub formă de infuzie) acţionează împotriva reumatismului. numite izoflavone. ceai diuretic. într-adevăr. cu precădere. Și.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 129 Socul Denumire știinţifică: Sambucus nigra. Soia are efecte benefice și în ceea ce privește funcţionarea tractului digestiv. în soia s-au descoperit niște substanţe asemănătoare hormonilor feminini. fosfor. aflată în cantitate mare în interiorul tulpinilor. acid oleic. Cu infuzia din fructe. soia are un important rol profilactic în multe afecţiuni sau grupe de afecţiuni. Soia își are originile în China și Japonia. a constipaţiei. B1. care conţine boabe. accidentată. ulei volatil. fructele. rezine. Au valoare medicinală florile. gripei. de un verde intens pe faţa expusă la soare. moi.

saponină și. digestive. la maturitate. precum și prin tufărișuri. La maturitate poate ajunge până la înălţimea de un metru. gingivitele. sub formă de capitule. Tulpina sovârvului este dreaptă și păroasă. bronhodilatator și antispatic. fiind frecventă în fâneţele de pe munte și de sub munte.130 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC digestive și de asimilare. Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile tinere cu tot cu flori. cu niște ramificaţii în partea superioară ce poartă pe ele florile. tanin. adică acei compuși asemănători hormonilor feminini. Sovârvul este o erbacee perenă a cărei înălţime. este un bun expectorant. bună dispoziţie. pusă în vin (frunzele și tulpinile). tinctură. Cu această infuzie se pot trata bronșitele. Se prepară: decoct. nu trece de 60 cm. mai ales. Sovârvul Denumire știinţifică: Origanum vulgare. se valorifică planta în întregul ei. Prin urmare. Culoarea florilor este mov spre roșu purpuriu. Acest preparat are rol sedativ. adică ar conferi. uneori fiind și de culoare albă. bună dispoziţie. nevralgii. timol. Prezentare. Substanţe active importante: ulei volatil. iar în zona externă regenerează podoaba capilară. Denumiri populare: busuioc de pădure. trifoiște. Unele cercetări mai noi făcute asupra preparatelor de soia au evidenţiat faptul că acestea ar avea efecte în prevenirea și combaterea cancerului mamar. Face parte din familia labiatelor. Tot ca plantă medicinală poate fi considerată și sovârvariţa (Inula britannica). Consumarea produselor pe bază de soia duce și la un mai bun reglaj în ceea ce privește ciclurile menstruale. carvacrol. Acestea au culoare rozalie spre roșu. colitele. această plantă are – după părerea unor specialiști – și proprietăţi relaxante. Întrebuinţări. Înflorirea se desfășoară pe tot parcursul verii. pe fâneţe. Infuzia de sovârv se administrează atât intern. diuretice. Substanţe active importante: ulei esenţial. La baza tulpinii. Prezentare. dureri de articulaţii. dizenteriile. aparţinând familiei rozaceelor. diareile copiilor. celui care o consumă. pe marginea drumurilor și a căilor ferate. în timp ce pe restul plantei acestea sunt dispuse pe un peţiol lung. Denumire populară: cerbărea. făcându-se băi locale sau aplicându-se cataplasme – în caz de răni. Cunoscătorii. cu o înălţime cuprinsă între 20 și 60 cm. De obicei. îi conferă acestuia „calităţi de stimulare. poftă de viaţă. pe pajiști. oprește sângerările bucale. Tulpina aeriană este dreaptă și se ramifică în partea superioară. În vârfurile ramurilor apar florile. Sorbestreaua înflorește pe tot parcursul verii. circulaţie proastă. Plantă de fâneaţă. Din punct de vedere medicinal. bufeuri. precum și la combaterea efectelor menopauzei – osteoporoză. digestia defectuoasă. Infuzia de sovârv dezinfectează și curăţă căile respiratorii și căile digestive. mai ales în locuri umede. stări psihice contradictorii. Planta aceasta și-a câștigat de multă vreme locul ei în bucătărie și are și o valoare medicinală deja recunoscută. plantă aromatică și meliferă. Pudra de sorbestrea este eficace în sângerările nazale. Sovârvariţa este o erbacee bienală. Are un rizom gros. Preparatele din sorbestrea au proprietăţi sudorifice. Izoflavonele. Sorbestreaua Denumire știinţifică: Sanguisorba officinalis. printre care și marele herbarist Jean Valnet. Aceștia o întrebuinţează în salatele de crudităţi. Sovârvul. eczeme. extracte. o substanţă specifică numită sanguisorbină. antiinflamatoare. în tratamente externe se folosește infuzie concentrată. gastritele hipoacide. cataplasme. sorbestreaua este căutată de naturiști. tusea convulsivă. Gargara cu infuzie de sorbestrea combate inflamaţiile dentare. dau încă o notă bună acestei plante deoarece. taninuri. Destul de puţin cercetată. având . cicatrizante. precum și infecţiile urinare. dar contribuie și la combaterea cârceilor musculari. contribuie la echilibrarea organismului femeilor aflate la menopauză. Fructul ei este o nuculă. pudră. astmul bronșic. cerbăreaua. așa cum sunt așezate frunzele de salcâm. crește în flora spontană de la marginea pădurilor. Crește mai ales în zonele montane. Sorbestreaua se utilizează în terapii privind enteritele. frunzele formează o rozetă. Întrebuinţări. răcoritoare”. infuzie. Sorbestreaua este o erbacee perenă. cât și extern.

Este. caroten. protide. Ramurile sparanghelului. scorbutul. Naturiștii nu recomandă fierberea frunzelor de spanac. acid folie. contribuind la profilaxia sau ameliorarea unor afecţiuni. Recoltarea acestor lăstari se face în fiecare primăvară. Sparanghelul se consumă ca atare. spanacul provine din Orient și face parte din familia chenopodiaceelor. Prezentare. precum și în stări de oboseală și epuizare. dar și în flora spontană – prin luminișuri de păduri. întâlnit în culturi. care se pot transforma în enzime binefăcătoare. Potrivit acelorași studii. au funcţie de asimilare. un diuretic moderat. Este recomandat și în gută. PP. Substanţe active importante: vitaminele A. tufărișuri. spanacul contribuie la fortificarea vaselor de sânge. pe care apar mugurii din care cresc lăstari. Preparatele din frunze de spanac acţionează realmente ca un produs medicinal. dar și sub formă de salate și preparate alimentare dietetice. 131 Spanacul Denumire știinţifică: Spinacea oleracea. Datorită caracterului său depurativ și diuretic. Pentru preparate alimentare din sparanghel se culeg lăstarii. laxativ și depurativ. Sparanghelul este o plantă legumicolă perenă. Frunzele de spanac se folosesc în bucătărie. magneziu. Spanacul este considerat un bun remediu în stări anemice. hrănitoare. uneori bienală. preparându-se decoct. Trăiește între 10 și 20 de ani. cărnoase. Frunzele spanacului – partea comestibilă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC florile sub forma unor capitule florale de culoare galben aurie. lipide. în reumatisme. Frunzele se consumă sub formă de preparate alimentare. Printre acestea se numără: hipertensiunea arterială. cât și rădăcinile și rizomii. precum și o substanţă specifică numită spinacină. mucilagii. care sunt dezvoltate. Pentru nevoi medicinale se folosesc atât lăstarii. sparanghelul face reglaje importante în cadrul proceselor metabolice. având un puternic rol profilactic împotriva multor afecţiuni. Preparatele de spanac sunt recomandate celor care se refac după o boală grea. pentru consum curent. sirop și tinctură. B1. fâneţe – sparanghelul face parte din familia liliaceelor. de asemenea. spanacul este. contribuind la buna dezvoltare a fătului. este o plantă anuală. anemia. fiind recomandat diabeticilor. Seminţele de spanac sunt utile în combaterea constipaţiei. dar necesar. începând cu anul trei de vegetaţie. tusea. rahitismul. Frunzele au forma unor solzi lucioși. fosfor. de salate sau de suc. Spanacul. glucide. calciu. filiforme. sodiu. I se atribuie spanacului și rolul de activator al secreţiilor pancreatice și. suc. celor cu afecţiuni cardiovasculare pe fond nervos. sparanghelul are efecte pozitive în funcţionarea rinichiului și a căilor urinare. spanacul se folosește intens în curele de primăvară. Spanacul este una dintre plantele cele mai bogate în săruri minerale. iar din seminţe se obţine o infuzie sau un decoct. Datorită faptului că este depurativ (curăţă organismul de toxine). B6. B9. sulf. luteină. mai mult decât atât. Sparanghelul Denumire știinţifică: Asparagus officinalis. Din acest rizom cresc și rădăcinile. sunt cărnoase și au culoarea verde închis. dar și medicinală – au peţiolul lung. Substanţe active importante: microelemente (fier. Pentru preparate medicinale se recoltează nu numai frunzele. Studii recente arată că spanacul este recomandat gravidelor. Întrebuinţări. Erbacee legumicolă. . Întrebuinţări. totodată. B2. Datorită enzimelor pe care le conţine. formă de săgeată și ovat-alungită. care nu prea trece de 30 cm înălţime. celor care suferă de astenie fizică și intelectuală. în afecţiuni ale articulaţiilor. Are și efecte calmante și hipoglicemiante. mai ales cei obţinuţi prin creștere la întuneric. consistente. potasiu). precum și în afecţiuni respiratorii. avitaminoza. Sparanghelul are un rizom puternic. potasiu. ci și seminţele. B2 și C. În mod obișnuit. calciu. fosfor. celuloză. acneea. Întâlnit sub formă cultivată. fier. hidraţi de carbon. Sparanghelul are compuși numeroși. de agent anticancerigen. convalescenţilor. Prezentare. asigurând o detoxifiere continuă a organismului. toate proprietăţile lui păstrându-se numai în stare crudă. vitaminele B1. mangan. de culoare verde. a i nimii și a ochilor. Sparanghelul are proprietăţi depurative. E și K. Are o rădăcină fusiformă și o tulpina dreaptă. protide. C.

Prezentare. având o înălţime de circa un metru.132 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Spânzul Denumire știinţifică: Helleborus purpurascens. astringente. Florile. Întrebuinţări. pilule. spânzul se folosește ca un tonic ai inimii și al sistemului circulator. Rizomul de spânz este căutat. În aplicaţii medicinale. Preparate medicinale din spânz: extracte. de tip florifer. Frunzele sunt palmate. Întrebuinţări. splinuţa se mai numește și varga de aur. perenă. au culoare roșie sau violetă. Substanţe active importante: acid salicilic. Preparatele de splinuţă sunt eficiente și în colibaciloză. Tulpina. iar frunzele au forme diferite. cu forme diferite. eczeme. nevralgiilor. Prezentare. hepatita cronică. invertină. valoare medicinală au vârfurile înflorite. Din acest motiv. Decoctul și alte preparate medicinale pe bază de splinuţă sunt antitoxice. antiseptice. cistită. depurative. Crește în zonele de deal și munte. Rizomul este gros. modelată de patru muchii. asteniei. Spânzul înflorește în martie și aprilie. extras. reumatismelor. resuscitând întregul organism. Sporiciul înflorește cinci luni pe an. iar pentru întrebuinţări veterinare se recoltează rădăcina. de mici dimensiuni. în tufărișuri. astmă). puternic. respiratorii (bronșită. tanin. uneori albă. sub îndrumarea specialistului. ramificat. Întrebuinţări. enterocolite. Substanţe active importante: alcaloizi. în funcţie de poziţia lor pe tulpina plantei. din iunie și până în octombrie. uneori verzuie. saponine. sporiciul se va folosi numai sub asistenţă de specialitate. sporiciul este un puternic stimulator general. Sporiciul Denumire știinţifică: Verbena officinalis. substanţe amare. tincturi. Aparţine familiei verbenaceelor. în flora spontană – în zonele mai libere din păduri. Substanţe active importante: două substanţe specifice – verbalina și verbenozida. . Splinuţa Denumire știinţifică: Solidago virga aurea. litiază. Pentru uz medicinal uman se folosește rizomul. făină. gută. hepatice și renale (colici). iar florile au culoare roșietică. Face parte din familia compozitelor și poate ajunge până la un metru înălţime. în primul rând. Datorită acestor compuși foarte activi. din care se prepară infuzie. diaree. toxică. grupate în spic. Preparatele de splinuţă se folosesc în afecţiuni precum infecţiile căilor urinare. răspândită în zone părăsite. pe marginea drumurilor de ţară. Este o plantă medicinală comună. decoct. necultivate. Pentru uz medicinal se folosește partea aeriană a plantei. Frunzele sunt peţiolate. Au și influenţă calmantă. apoi taninuri. Spânzul și preparatul de spânz se vor folosi cu atenţie. chiar sedativă. Se poate recolta și planta întreagă. De altfel. cu tulpina dreaptă. la marginea poienelor și a pădurilor. dispuse în ciorchine. de industria farmaceutică – alcaloizii pe care acesta îi conţine fiind folosiţi în producerea unor medicamente pentru bolile de inimă. Spânzul face parte din familia ranunculaceelor. nefrită. Se spune că sporiciul ar avea acţiune benefică și în ceea ce privește întărirea rădăcinii firului de păr. este dreaptă și apare înainte de ivirea frunzelor. hidropizie. pe terenuri înţelenite. Splinuţa este o plantă meliferă. fiind utilizate în terapii împotriva insomniilor. cele mai multe fiind ovale. Denumire populară: spânţ. Splinuţa este o erbacee perenă. Tulpina este dreaptă și păroasă. Florile. Preparatele din sporici sunt recomandate în afecţiuni digestive (dispepsii). Prezentare. Sporiciul este o erbacee mare. sunt galbene. revulsină. opuse. ulei eteric. pe pârloage. tinctură. În cazul splinuţei. fiind o plantă erbacee.

Denumire populară: caminei. consistente. Florile sunt sub forma unor amenţi (mâţișori). decoct. degerături. acizi. rubijervină. Nu cad iarna. cerat-pieloase. sunt grupate în formă de ciorchine și sunt plasate în vârful ramurilor. Efectul hipotensiv al unora dintre acești compuși este deosebit de puternic. Substanţe active importante: diverși acizi. Substanţe active importante: protoveratrină. gingivite. Întrebuinţări. sedative. Florile au culoare alb-verzuie (Veratrum album) sau roșu-închis (Veratrum nigrum). Stirigoaia Denumire știinţifică: Veratrum album. Stirigoaia este o plantă foarte toxică. Preparatele de strugurii ursului sunt antiseptice. arbustul rămânând verde tot timpul anului. Sunt recomandate în multe afecţiuni ale căilor urinare. din marea familie vegetală a liliaceelor. antitoxice. tanin. Frunzele sunt cărnoase. sinaină. spasme. deranjamente stomacale. Decoctul de stejar se utilizează în regim intern (în enterite. un arbore ceva mai scund decât stejarul (maximum 40 de metri înălţime). bogată. Se prepară: tincturi. Întrebuinţări. antihemoragice. fiind întâlnită în zonele de munte și de deal – prin pajiști umbrite și alte locuri umede. cu rădăcini puternice. deranjamente stomacale și intestinale). Arbustus uva-ursi. extract. Impresionantul arbore are o coroană largă. puternice. infuzie. Acest surogat de cafea are un rol important în reechilibrarea sistemului digestiv. Stejarul este un arbore înalt – poate ajunge la 50 de metri înălţime – și foarte puternic. suferinţe renale. cum ar fi guta și zona Zoster. Planta numită strugurii ursului este un arbust târâtor. dar și în deranjamente intestinale. antibacteriene. din care se face decoct. Se prepară pulbere. cu frunze alterne. sub formă prăjită și măcinată. Stejarul înflorește în luna mai. prin lunile iulie și august. Are o înălţime ce trece de 1. extracte. Prezentare. Florile au culoare roz sau albă. Fructul este o bobiţă roșie. Stirigoaia este o erbacee perenă. Prezentare. tinctură. Alte preparate medicinale realizate pe bază de stejar: infuzie.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 133 Stejarul Denumire știinţifică: Quercus robur. antidiareice. Arbustul de strugurii ursului este declarat monument al naturii.5 metri. Substanţe active importante: flavone. Stirigoaia nu se va folosi fără îndrumarea specialiștilor. comestibilă.5 metri. dar și extern – sub formă de gargară. Din acest motiv. Aceste flori apar în partea a doua a verii. pentru prepararea unei „cafele”. Veratrum nigrum. Scoarţa este colorată diferit. Efecte medicinale asemănătoare are și coaja de gorun (Quercus petraea). oxalatul de calciu. diaree. vitamine. Frunzele de la nivelul solului sunt dispuse în rozetă. distrugerea lui fiind interzisă. pulbere. unguent. cvercitaninul. cicatrizante. Preparatele din stirigoaie se folosesc în boli grave. băi. pseudojervină. precum și o substanţă specifică numită arbutină. pulbere. răni greu vindecabile). fiind dispuse în racem. Importantă din punct de vedere medicinal este coaja stejarului. articulare. Denumire populară: tufan. arsuri. În pământ are un rizom. verină. Strugurii ursului Denumire știinţifică: Arctostaphylos uva-ursi. Această plantă are efecte și în afecţiuni cardiace (hipertensiune. spălături locale (în faringite. În practica medicinală se întrebuinţează uneori și ghinda. fiind o otravă deosebit de puternică. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele și ramurile tinere. germerină. hemostatice. Fructul este binecunoscuta ghindă. toţi specialiștii naturiști recomandă folosirea merișorului . Întrebuinţări. cu vegetaţie de pământ înţelenit. având rolul de a neutraliza sau măcar de a reduce durerile. Face parte din familia fagaceelor. Pentru aplicaţii medicinale se utilizează rizomii și rădăcinile. rubiverină. în funcţie de vârsta arborelui – de la gri până la brun spre negru. adică în ciorchine. Decoctul și celelalte preparate obţinute din coajă de stejar sunt astringente. de circa opt centimetri. taninuri. Tulpina aeriană a plantei de stirigoaie este cilindrică și acoperită cu perișori scurţi. cu o tulpină ramificată a cărei lungime poate ajunge până la 2. enterocolite. astringente. palpitaţii). lobate. Prezentare. hemoroizi. dezvoltate.

cu tot cu flori. Vorbe din vechime spun despre sunătoare că nu este numai o simplă plantă medicinală. tanin. sulfina poate fi un aditiv aromatic pentru brânzeturi și cașcaval. Preparatul de sulfină este recomandat și în hiperexcitabilitate masculină. Stuful. Prezentare. deseori. Sunătoarea Denumire știinţifică: Hypericum perforatum. sulfina se folosește și în cazuri de gingivită. Poate ajunge la 1. Datorită acestui fapt. care miroase deosebit – a fân proaspăt. a gutei. având tulpina dreaptă. expectorante. ci și o plantă cu proprietăţi magice. afecţiunile oculare. Denumiri populare: sulcină.5 metri înălţime. Fiind un bun dezinfectant. În România. în lacuri și în preajma lacurilor. se administrează și în hepatita cronică. Preparatul de sulfină are proprietăţi sedative. Sulfina Denumire știinţifică: Melilotus officinalis. prin tufărișuri. plăgi. Infuzia de sulfină este folosită. cu efecte benefice. din care se prepară decoct și extract.134 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC (Vaccinium vitis-idaea). care are efecte medicinale asemănătoare. Frunzele sunt trifoliate. având o tulpină puternică și ramificaţii largi. spălături bucale. Naturiștii folosesc părţile tinere ale plantei pentru salate. este o graminee cu o înălţime impresionantă. Este folositoare și în afecţiunile renale. cumarină. Substanţe active importante: zaharuri. mai ales atunci când aceste afecţiuni au cauze interne. Frunzele sunt lungi. Stuful Denumire știinţifică: Phragmites communis. aspre. preparatul de sulfină este cel al bolilor cardio-vasculare. sub formă de infuzie. Substanţe active importante: melilotizida – un compus specific. lanceolate. Crește în locuri însorite și uscate – în fâneţe. Prezentare. cataplasme. antiseptice și antiinflamatoare. Întrebuinţări. Cumarina. Pentru terapii se recoltează rădăcina. Stuful crește în spaţii inundate. uneori și mai mult. Sulfina este recomandată pentru tulburări de circulaţie a sângelui. Prezentare. Sulfina are și alte utilizări interesante. cunoscut și sub numele de trestie de baltă. Florile au culoare violetă sau gălbuie. Preparatele de stuf curăţă căile urinare și vezica urinară. cel mai cunoscut loc cu stufărișuri este Delta Dunării. iar florile. aparţinătoare de familia leguminoaselor. pe pajiști. Întrebuinţări. Au efecte pozitive și în unele afecţiuni dermatologice. hidrolat. pe terenuri accidentate. în primul rând în hipertensiune arterială. Sulfina este o plantă erbacee bienală. De asemenea. ca diuretic și dezinfectant. Denumire populară: pojarniţă. fiind un hipotensiv binecunoscut. Un alt domeniu important în care acţionează. au un miros plăcut. abcese dentare. cicatrizant și antiinflamator. ulei volatil. Sulfina este o plantă meliferă. Aceste preparate sunt recomandate și în tratarea reumatismelor. terminată cu o inflorescenţă sub formă de panicul. Contribuie la regenerarea celulei hepatice și la optimizarea importantelor procese chimice care au loc în ficat. fiind dezinfectante și antiinflamatoare. Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile – când sunt înflorite. fibroase. Compusul de excepţie este cumarina. care se găsește în cantitate mare în codiţele frunzelor de sulfină. colici intestinali. gargară. astmul bronșic. Sulfina se poate folosi și sub formă de băi medicinale. insomnii. pentru decontractarea mușchilor. Se mai prepară tinctură. Însăși denumirea ei – sanatoria . azotaţi. Este o plantă dezvoltată. glucoză. de culoare galbenă. în tratamente privind bronșitele. pe marginea drumurilor. De exemplu. surcină. în bălţi. a febrei. hipotensive. este recomandată. cu margini tăioase. Preparatul principal obţinut din sulfină – infuzia. un buchet de sulfină uscată poate acţiona ca un eficient dezodorizant pentru o întreagă încăpere. colirinfuzie. pe marginea râurilor.

în hepatite cronice. hipericina. saponinele. alcooli. Susanul Denumire știinţifică: Sesamum indicum. sciatica. cele mai multe fiind ovale. Acestea se folosesc în diverse preparate alimentare.5 metri înălţime. ulei în cantitate mare. vitaminele B. Cu preparat de sunătoare se tratează și podoaba capilară. Tulpina de susan poate ajunge la 1. cicatrizant. în deranjamente ale ciclului menstrual. pe pârloage. din care se face infuzie. fiind foarte hrănitoare. Extern.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 135 – care vine din latină. Ș Șofranul Denumire știinţifică: Crocus sativus. Frunzele sunt lungi. cum ar fi neuroparaliziile. Infuzia de pojarniţă acţionează ca antiseptic. galactoza. prezintă niște striaţii. tensiunea. totodată. deranjamentele stomacale și intestinale. indigestiile. Au fost identificaţi peste 15 compuși. substanţe grase. Șofranul face parte din familia iridaceelor și provine din Asia. Sunătoarea este o adevărată farmacie. Susanul are flori galbene. inflamaţii bucale. sunătoarea se folosește și în tratamente asupra tenului. dar și un reechilibrant. Întrebuinţări. ușor lemnificată și se ramifică în partea superioară. antibiotic. Din seminţele de susan se obţine un ulei foarte bun. fiind galbene cu puncte negre. Întrebuinţări. Frunzele. În medicina populară se știe că sunătoarea (pojarniţa) este bună în tratamente privind astmul. în ulei – două substanţe specifice (sezamol și sezamolin). Substanţe active importante: în seminţe – proteine. Este o erbacee perenă de mici dimensiuni. D. înseamnă vindecătoarea. Pentru terapii se folosesc și frunzele de susan. liniare. viermii intestinali. fitosterine. Prezentare. Face parte din familia pedaliaceelor. Mai nou. și asimilaţia. pentru întărirea firului de păr și a rădăcinii de păr. Sunătoarea are efecte pozitive în bolile de ficat. antidiareic. antiinflamator hepatic și intestinal. Alte preparate medicinale: ceaiul pentru bronșite și uleiurile de sunătoare. fiind păroasă. seminţele de susan facilitează. acesta fiind benefic în bolile respiratorii. sunt dantelate. fiind un regenerator și un fortifiant al acestuia. enterite. colina. niște linii roșietice. dezvoltându-se ca o plantă perenă ce poate ajunge chiar și la un metru înălţime. Tulpina este lemnificată sau se lemnifică destul de repede în procesul de vegetaţie. în afecţiuni intestinale ca diareea și dizenteria. din care se prepară un decoct. Aceste uleiuri de sunătoare sunt considerate foarte eficiente în terapiile medicinale. Pentru alimentaţie și pentru terapii se recoltează seminţele. în ulcere. de 20 – 30 cm. . rănile. Tulpina șofranului este consistentă. iar florile. cu sunătoare se fac aplicaţii terapeutice în cazuri de arsuri. numeroase. au forme diferite. pe terenuri virane. Sunătoarea înflorește din iunie și până în septembrie. Crește și în zona mediteraneană. E. hiperina. Frunzele. răni. Pentru terapii medicinale se recoltează toată planta. Intern – sunătoarea este un bandaj bun. Se afirmă despre seminţele de susan că ar avea efecte și în boli grele. pe marginea apelor și a drumurilor. însă. în dischinezii biliare și colecistite. F. care acoperă planta de sus și până jos. gastrite. Prezentare. sedativ. până la 65%. în infecţii urinare. Sunătoarea face parte din familia hipericaceelor. micuţe. coleretic. Seminţele de susan alină în suferinţe precum hemoroizii. precum și în hepatitele evolutive. Substanţe active importante. Calităţile medicinale ale susanului sunt cunoscute încă din Antichitate. dimensiunea ei obișnuită fiind. esteri. Contribuind la o bună digestie. violet-deschis. uleiul volatil. având rol în stimularea celulei hepatice. revigorant și remineralizant. rutina. pe terenuri cu tufărișuri. florile. Sunătoarea crește în flora spontană – în locuri uscate. printre care acidul valerianic. constipaţiile. Susanul este o erbacee anuală care-și are originea în regiunile tropicale. cu virtuţi medicinale.

Pentru nevoi alimentare se culeg frunzele tinere. în astm și spasme bronhice. Tulpina este dreaptă. Femeile cu experienţă consideră șofranul drept un remediu de încredere într-o afecţiune chinuitoare. cu atât mai mult cu cât are virtuţi medicinale de excepţie. acid tartric. nefiartă. Tinctura de șofran este un produs vestit. decoct. flori care dezvoltă. precum și în calmarea unor dureri și corectarea unor anomalii din cavitatea bucală. De altfel. Preparatele obţinute din șofran se utilizează atât pentru afecţiuni interne. Preparatele din ștevie. Ștevia. De pildă. Seminţele șofrănelului sunt însă mult mai importante prin faptul că au în conţinutul lor circa 35 – 40% substanţe uleioase. Preparatele din seminţe. este folosită cu succes în curele de primăvară. șofranul „topește” mâncărurile grele din stomac. pentru detoxifierea organismului. fiind alcalinizantă. în forma lor naturală. Valoare medicinală au. dar și în programele de alimentaţie sănătoasă. o plantă ce aparţine de familia poligonaceelor. pulbere și tinctură. tonice. cu peţiolul consistent. tulpina de ștevie este ramificată. ștevia contribuie și la accelerarea proceselor de mineralizare. chiar al bunei dispoziţii. atunci când se dezvoltă doar frunzele bazale. macriș de grădină. de reechilibrare a organismului. bubele dulci). Calităţi medicinale are și șofrănașul (Carthamus tinctorius). Este indicat și în tuse violentă prelungită. au proprietăţi depurative. diuretice. Șofranul are aplicaţii și în stomatologie. Preparatele din rădăcină – aceasta fiind partea cu adevărat medicinală a șteviei – au eficienţă în tratarea unor boli de piele (cum ar fi pecinginea. de asemenea. el poate însoţi pasta de dinţi în întreţinerea și tratarea gingiilor și a rădăcinilor dinţilor. insuficienţă hepatică. Ștevia se consumă ca atare. Astfel. Substanţe active importante: în cantitate semnificativă vitamina C. preparatele pe bază de șofran au rol însemnat în reglarea menstruaţiei. Din florile șofranului se prepară infuzie. fiind un colorant natural foarte sănătos. Pentru aplicaţii strict medicinale se prepară infuzie. înaltă până la doi metri. De asemenea. precum și pentru a colora unele produse alimentare. cât și pentru sistemul nervos central. sunt folosite ca laxativ. cu precădere. este o erbacee perenă foarte frecventă în flora spontană din România. Prezentare. De remarcat faptul că preparatele de șofran sunt. în același timp.136 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Șofranul este o plantă de cultură. dispuse în capitule. gută. cândva fiind considerată și un antiscorbutic important. reumatism. Capacitatea șteviei de a combate scorbutul trebuie luată în seamă și în ziua de azi. o erbacee din familia compozitelor. Florile sunt grupate. purtând pe ea frunze mari. ca . pentru revigorarea gingiilor. se recomandă șofranul în frecţiile gingivale. În partea superioară. săruri minerale. dar și sub forma unor preparate culinare. acid oxalic (oxalaţi). Ștevia Denumire știinţifică: Rumex patientia. Șofranul este un tonic recomandat atât pentru tractul gastrointestinal. cât și externe. Prin proprietăţile sale depurative. icter. Valoare medicinală au florile. Printre altele. purtând pe ele un cerc roșu-palid sau roșu-vișiniu. mai ales. însoţite de dureri lombare. puteri medicinale (în întărirea imunităţii organismului. puternică. Substanţe active importante: două substanţe specifice – picrocrocina și crocina. epuizare fizică și nervoasă. ștevia curăţă organismul de toxinele adunate în decursul iernii și. șofranul este considerat un agent al stării de bine. Prin influenţa sa asupra organismului. de exemplu). Se spune despre șofran că acţionează și împotriva anumitor cancere. prin tradiţie. Ștevia este recomandată și în restabilirea echilibrelor gastrice. Consumul de ștevie este indicat. folosite în industrie. în lunile de primăvară. tonice și sedative. Întrebuinţări. Întrebuinţări. Această plantă are florile roșii. Ideea este preluată din străvechea și experimentata medicină populară din Extremul Orient. Denumiri populare: dragomir. verzui. Are acţiune și asupra spasmelor. care se recoltează toamna. cataplasme. de aceea. atunci când perioada de vegetaţie a încetat. ușurând digestia. potrivit gustului și imaginaţiei fiecăruia. în salate. tipic feminină – menstrele dureroase. din care se extrage o substanţă galbenă ce conţine uleiuri eterice cu miros specific. rădăcinile. infecţii ale pielii. naturistă. primăvara. mai exact spus stilele și stigmatele florilor de șofran (stilele și stigmatele sunt părţi ale pistilului). sub formă de decoct. Șofranul se folosește și pentru condimentarea mâncărurilor. calităţi ce echilibrează funcţiile și activitatea întregului organism. precum și seminţele.

celor cu pietre la ficat sau la rinichi. dar și pentru băi și spălături locale. Tulpina este puţin ramificată. leonurina – un compus specific. Pentru utilizări medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. celor cu stomac sensibil. Talpa gâștei este un sedativ ce acţionează și asupra fiecărui organ în parte. laba lupului. Această ștevie a stânelor are și un rol notabil în declanșarea peristaltismului intestinal. preparatele pe bază de ștevie pot crea mari probleme dacă sunt luate în cantitate mare. parpian. prin tufărișuri și foste exploatări forestiere. tanin. C. Aparţine familiei compozitelor și dezvoltă un rizom și stoloni. dispuse la subsuoara frunzelor. Întrebuinţări. siminic. reducându-i starea de încordare. prin liziere. un bun factor stabilizator al activităţii stomacale și intestinale. Potrivit medicinii tradiţionale. în tulburări de menopauză. cu precădere vârfurile înflorite. alcaloizi. totodată. o specie de ștevie care crește mai ales în zonele montane. mai ales în cazul preparatelor obţinute din rădăcini și seminţe. crestate. Influenţează. Talpa gâștei este o erbacee perenă. infuzia de talpa gâștei se utilizează la comprese. fluctuantă. fiind cicatrizante și antiinflamatoare. care apar din mai și . Talpa gâștei este. în hipertensiune. floarea patului. pe maidane înţelenite. Prezentare. pentru nevoi medicinale prelucrându-se acest rizom și rădăcinile sale. reechilibrându-l. de excitaţie nervoasă. peţiolate. Ștevia stânelor are o tulpină subpământeană de forma unui rizom. Talpa mâţei Denumire știinţifică: Antennaria dioica. Preparatele din această plantă se folosesc și în aplicaţii externe. de asemenea. Se spune despre talpa gâștei că poate avea efecte de trei ori mai puternice decât ale valerianei. Florile. reumaticilor și bolnavilor cu suferinţe articulare. tinctură și pulbere de frunze și flori. Frunzele sunt lungi. temperându-i funcţionarea oscilatorie. talpa gâștei este indicată în stări depresive. din care se prepară infuzie. ajungând până la maximum 30 cm înălţime. fiind de culoare albicioasă. această mâncare nouă. Denumiri populare: cătușniţă. Preparatele din talpa gâștei au influenţă directă asupra sistemului nervos central. Talpa mâţei este o erbacee cu dimensiuni reduse. cu efecte importante în combaterea toxinelor și resuscitarea organismului după perioada iernii. În aceste cazuri. E). cu tot cu ramuri și flori. Prin compușii ei diverși și deosebit de activi. în reglarea presiunii sângelui. T Talpa gâștei Denumire știinţifică: Leonurus cardiaca. Talpa gâștei este o plantă meliferă. puternică. în tulburări neuro-vegetative. nu fac decât să amplifice plăcerea de a consuma. la începutul primăverii. Substanţe active importante: ulei volatil. talpa lupului. somnișor. Ștevia rămâne cunoscută și preţuită pentru faptul că este o mâncare de primăvară. înaltă de circa un metru. Prezentare. au culoare roz sau roșie violacee. talpa gâștei este una dintre plantele medicinale de cea mai mare importanţă în tratamentul unor afecţiuni greu de stăpânit – bolile de inimă pe fond nervos.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 137 purgativ. pe locurile unde au poposit turmele de oi sau pe locul stânelor. Crește în flora spontană de la câmpie și deal. glucozide (cu efect cardiotonic). Florile. mai puternice sau mai puţin puternice. Efectele sale medicinale. Tot ca purgativ este folosită și ștevia stânelor sau măcrișul cailor (Rumex alpinus). Denumiri populare: sunătoare de munte. Potrivit unor medici specializaţi în probleme naturiste. Ștevia și rădăcina de ștevie sunt contraindicate celor suferinzi de afecţiuni pulmonare și ale căilor respiratorii. pe marginea drumurilor. și activitatea inimii. vitamine (A.

Tulpina este rămuroasă și acoperită cu peri. adaptată condiţiilor grele de vegetaţie. celuloză. rezine. Denumire populară: lămâiţa. înaltă până la 80 cm în perioada de maximă vegetaţie. Denumiri populare: tătăneaţă. vitaminele B1 și C. numit și ulei de chenopodiu. sunt diuretice. Substanţe active importante: flavone. Preparatele din talpa mâţei se folosesc și în tratarea unor afecţiuni dermatologice. reumatismale. galbenă sau brună. cumarină. pe terenuri argiloase. acetaldehidă. substanţe azotoase. Substanţe active importante: săruri minerale. au culoarea alb-verzuie. în terapii împotriva ulceraţiilor pielii. iarbă întăritoare. fiind considerat un aromatizant. biliare. aparţinând familiei boraginaceelor. Tămâiţa înflorește timp de cinci luni pe an. plăcut. de culoare verzuie. din familia compozitelor. Întrebuinţări. dispuse în capitule. De fapt. ci și în rădăcini. Întrebuinţări. din care se fac ceaiuri și decocturi. Frunzele sunt mari și alungite. barba tatei. Cel mai important compus este ascaridolul. pectină. Prezentare. aciditatea gastrică redusă. erbacee. limonen. izolimonen. Întrebuinţări. precum și în cele ale ficatului și bilei. totodată. Substanţe active importante: taninuri. Prezentare. ramificată. Este originar din Asia.138 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC până în iulie. din care se . Acest ulei se află nu numai în tulpini. Preparatele de tâmâiţă sunt recomandate și în aplicaţii terapeutice privind hemoroizii. denumirea ei iniţială fiind ceai de Mexic. Tâmâiţa se cultivă ca plantă ornamentală. sunt expectorante. cimol. Valoarea medicinală a acestei plante este dată de rădăcinile sale. Frunzele de tâmâiţă sunt verzi-gălbui. Florile au culoarea roșie spre violaceu. Aparţine familiei chenopodiaceelor. Talpa mâţei este o plantă prezentă în pășuni și fâneţe. precum și seminţele. gastro-intestinale. Rădăcinile de tămâiţă sunt dezvoltate. Pentru uz medicinal se recoltează florile și vârfurile tinere cu flori. Tarhonul Denumire știinţifică: Artemisia dracunculus. Tarhonul are efecte benefice în cazul afecţiunilor pulmonare. fiind un condiment mult apreciat. afecţiunile articulare. Are o tulpină lemnoasă. au peţiolul scurt și sunt dinţate. Tarhonul este o plantă aromatică. Tămâiţa Denumire știinţifică: Chenopodium ambrosioides. din iunie și până în octombrie. Frunzele sunt înguste și lungi (până la 10 cm lungime). ascuţite la vârf.5 metri. Acest ulei este toxic. perenă. hepatice. întreaga plantă este apărată de o reţea puternică de peri. crescând mai ales în zonele muntoase. Frunzele și tulpinile de tarhon sunt folosite în bucătărie. fibroase. Preparatele din talpa mâţei au efecte în afecţiuni pulmonare și respiratorii. Tătăneasa este o plantă erbacee dezvoltată. Prezentare. la marginea pădurilor. fiind un stimulent activ în funcţionarea acestor organe și sisteme fiziologice. Pentru uz medicinal se culeg vârfurile plantei. originară din America Centrală. de exemplu. ulei volatil. substanţe amare. Preparatele de tarhon combat infecţiile. au culoare roz sau albă. planta fiind iubitoare de apă și. în pădurile rare sau în rariști de pădure. apar la subsuoara frunzelor. rezultate pozitive dând. Florile. Tătăneasa crește în locuri mai izolate. Tătăneasa Denumire știinţifică: Symphytum officinalis. Cel mai cunoscut preparat este ceaiul pectoral. remarcânduse prin mirosul ei specific. Uleiul eteric conţine estragol. stimulează digestia. ulei volatil (ascaridol). flavone. frunze și flori. Tămâiţa este o erbacee anuală. înaltă până la 1. tarhonul având perioada de înflorirea din iulie și până spre sfârșitul toamnei. Pentru utilizări în terapii se recoltează vârfurile cu flori. iar tulpina. Florile. fac poftă de mâncare. ulei eteric. renale. este puternic ramificată. suprafaţa lor fiind aspră. Principala întrebuinţare a uleiului de chenopodiu – combaterea viermilor intestinali (ascaridioză). practic întreaga plantă fiind uleioasă și aromată.

bronșite. emolient. Toporașii Denumire știinţifică: Viola odorata. răceală. sunt melifere și plăcut mirositoare. Se prepară infuzie. oboseală accentuată a creierului. și frunzele și florile. arterioscleroză. pretutindeni în zonele de câmpie și de deal. ci și în fiori și chiar în frunze. teiul văratic. un compus specific numit tilirozidă. prin urmare. mierea de tei fiind un aliment excepţional. ulei volatil. Pentru aplicaţii terapeutice interne. tuse convulsivă. teiul alb. pulbere. Toporașii cresc prin rariștile și poienile pădurilor de foioase. enterite. Sub denumire de toporași identificăm o mică și sensibilă plantă de primăvară ce aparţine familiei violaceelor. unguent. cicatrizante. fâneţe. Pentru uz medicinal se recoltează florile. împreună cu rădăcinile. hidrolat. saponine. ulei esenţial. Florile. Bolile de stomac constituie domeniul în care tătăneasa se utilizează în mod curent și cu bune rezultate. cataplasme. siropuri. Această plantă are un rizom scurt și destui de subţire. diuretic. teiul este folosit pentru refacerea întregului organism (băi în infuzie de tei). dureri musculare. arsuri. Frunzele au conturul inimii și sunt peţiolate. roză sau albastră. alantoină. antitermic. pajiști. fiind ușor și omogen. Tătăneasa se folosește și în combinaţie cu alte plante medicinale. din care se dezvoltă rădăcini. macerate. Substanţe active importante: glucide. Decoctul de tătăneasă are proprietăţi emoliente. antiinflamatoare. Prezentare. acizi. zahăr. suc. astringente. Tot din flori de tei se prepară și decoctul. și miros foarte plăcut. Tătăneasa este indicată în ulcer gastric. Pentru nevoi medicinale se recoltează rizomii. reumatisme. dizenterie. Denumiri populare: tămâioară. Florile au o codiţă lungă. infuzia de tei este necesară în cazuri de gripă. tufărișuri. expectorante. cât și extern. zambilă de grădină. în grădini. antiinflamator. decoctul de tătăneasă este utilizat în tratamente privind plăgi. tuberculoză. atât de cunoscut tuturor acelora care beau ceai de tei. ulceraţii ale pielii.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 139 prepară un decoct. steroli. Coroana teiului este bogată și plină de ramuri. vitamina C. insomnii. acesta fiind principala formă sub care planta se folosește în terapii. tulburări digestive pe fond nervos. oxidază. diaree. zaharuri. Întrebuinţări. gută. acetilcolină. stări de nervozitate. cu efecte în combaterea tusei și a bronșitelor. colină. Prezentare. sirop. reducerea toxicităţii din organism. din care face infuzie. alb-gălbui. blocaje stomacale și intestinale. tuse. Întrebuinţări. calmant general. Alte preparate din tătăneasă: tinctură. unguente cicatrizante. viorea. stări de ipohondrie. taninuri. macerat. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită violină. Lemnul său are culoare alb-roșietică. cancer gastric. Teiul alb este un arbore înalt – poate atinge și înălţimea de 30 de metri. Sunt utilizate și în caz de constipaţie. de a pune sângele în mișcare. Substanţe active importante: ulei esenţial. culoare violetă. Preparatul din flori de tei este hipnotic. Extractele de toporași sunt cunoscute ca un bun expectorant. ceea ce are ca efect și curăţirea sângelui și. Întrebuinţări. Se folosește atât intern. Denumiri populare: teiul argintiu. cataplasme. ca arbore de ornament pe aliniamentul străzilor și șoselelor. din care vor rezulta ceaiuri. decoct. Pentru uz extern. hemostatice. Teiul Denumire știinţifică: Tilia tomentosa. stoloni și frunze reniforme cu peţiolul lung. Alte preparate din flori de tei – mixtură. alte afecţiuni respiratorii. precum și în luxaţii sau chiar fracturi. Valoare medicinală au. extract. Uleiul esenţial se găsește nu numai în rizom și rădăcini. dar și pentru tratarea amigdalitelor și a afecţiunilor bucale (se face gargară). însă. amidon. dureri de rinichi. sirop. Florile de toporași apar în lunile martie și aprilie. tincturi. în parcuri. extract fluid. Teiul crește în păduri. sudorific. hemoragii interne. antispasmodic. Infuzia de tei are și proprietatea de a fluidiza sângele. Extern. cataplasme. Aparţine familiei tiliaceelor. rareori albă. precum și minunata infuzie mixtă din flori de tei și flori de portocal. tanin. inflamaţii ale tractului intestinal și ale căilor . rezine. inflamaţii ale articulaţiilor. poţiuni. bronșite.

140 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC urinare, gripe. Preparatele din toporași sunt și bune cicatrizante și antiinflamatoare și, de asemenea, vomitive, purgative, sudorifice.

Traista ciobanului
Denumire știinţifică: Capsella bursa pastoris. Denumiri populare: buruiană de friguri, coada pisicii. Prezentare. Traista ciobanului este o plantă erbacee din familia cruciferelor. Este anuală sau bienală, cu tulpină dezvoltată și rădăcini puternice. Frunzele au forme diferite, cele de la nivelul solului fiind dispuse în rozetă. Înălţimea plantei trece de 60 cm, uneori ajungând chiar și la un metru. Florile sunt adunate într-o inflorescenţă. Traista ciobanului are o foarte lungă perioadă de înflorire – din martie și până în noiembrie. Florile au culoare albă și sunt de mici dimensiuni. Traista ciobanului crește pretutindeni în România, de la câmpie și până sub munte, alături de alte plate medicinale și ierburi, pe pajiști, fâneţe, pârloage, terenuri părăsite, pe marginea drumurilor. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei, din care se prepară infuzie, decoct, tinctură, macerat. Substanţe active importante: săruri de potasiu, acid malic, citric, acetic, glucozide, amine, bursină (un alcaloid). Întrebuinţări. Preparatul de traista ciobanului are proprietăţi hemostatice, hipotensive, analgezice, astringente. Are capacitatea de a sfărâma calculii urinari și de a echilibra ciclul menstrual. Cu traista ciobanului se tratează (sau se ameliorează, după caz) hipertensiunea arterială, hemoragiile uterine, anghina pectorală, sângerările nazale, arterioscleroza, unele dereglări ale activităţii gastro-intestinale. Preparatele de traista ciobanului sunt recunoscute mai ales pentru proprietăţile lor uterotonice și hemostatice.

Trandafirul
Denumire știinţifică: Rosa centifolia. Denumiri populare: trandafir de grădină, roză. Numele curent al acestui trandafir este trandafirul de dulceaţă. Prezentare. Trandafirul este o plantă perenă și se prezintă sub formă de arbust. Face parte din familia rozaceelor, fiind una dintre cele mai răspândite și mai cunoscute plante. În prezent, în lume se cultivă peste 20.000 de soiuri de trandafir. Partea medicinală a trandafirului sunt petalele, din care se prepară infuzie și sirop. Substanţe active importante: ulei volatil, tanin, derivaţi flavonici, nerol, citronelol, zaharuri, ceară, acid galic. Întrebuinţări. Preparatul din petale de trandafir are efecte antiinflamatoare și antiseptice, astringente, antipiretice, laxative. Specialiștii recomandă infuzia de trandafir pentru tratamente privind diareea cronică, iritaţiile oculare, revigorarea și întreţinerea pielii. Petalele de trandafir sunt folosite și în combinaţie cu alte plante medicinale sau alimente, rezultând leacuri cu efecte importante. Unui dintre acestea este mierea de trandafir. O altă specie de trandafir cu virtuţi medicinale este trandafirul de lună (Rosa damascena). Efectele sale în plan medicinal sunt asemănătoare cu acelea ale trandafirului de dulceaţă.

Trei fraţi pătaţi
Denumire știinţifică: Viola tricolor; Viola arvensis. Denumiri populare: panseluţă sălbatică, tâmâioară, cârligei. Prezentare. Trei fraţi pătaţi este numele obișnuit al panseluţei sălbatice. Această plantă, aparţinând de familia violaceelor, poate fi anuală sau perenă. Înălţimea sa poate ajunge, la maturitate, la maximum 25 cm. Frunzele au formă de elipsă. Petalele florilor de trei fraţi pătaţi sunt de mari dimensiuni, rotunjite și frumos colorate, putând fi monocrome (galbene, albe sau violete) sau într-un amestec de trei culori, de unde și numele de trei fraţi pătaţi. Planta de trei fraţi pătaţi înflorește pe parcursul întregii perioade de vegetaţie. Crește în flora spontană – pe marginea drumurilor, pe pante însorite, pe pârloage, pe terenuri înţelenite, pe pajiști. Datorită virtuţilor sale medicinale, trei fraţi pătaţi a devenit plantă cultivată încă din secolul al XVI-lea. Pentru uz medicinal se culeg părţile aeriene ale plantei, din care

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 141 se prepară o infuzie. Împreună cu alte plante medicinale, panseluţa sălbatică intră în reţeta unui ceai celebru în practica medicinală – ceaiul celor cinci flori. Substanţe active importante: saponine, ulei volatil, vitamine (A și C), tanin, flavone. Potrivit unor cercetări de dată recentă, acest substanţe se găsesc mai ales în codiţele frunzelor. Întrebuinţări. Preparatul de trei fraţi pătaţi este diuretic, depurativ, fluidizant, emolient, tonic, descongestionant, antialergic. Afecţiunile în care se utilizează infuzia de trei fraţi pătaţi sunt: tusea convulsivă, unele boli ale plămânilor și ale căilor respiratorii, reumatismul, unele boli de rinichi, urticariile, constipaţia, dermatozele, flebitele, hemoroizii, spasmele pe fond nervos. Planta de trei fraţi pătaţi se folosește și în cura de primăvară, pentru detoxificarea și revigorarea organismului. Sucul ei este recomandat în bolile vezicii urinare. Printre specialiști există părerea că tinctura de trei fraţi pătaţi este mult mai eficientă decât infuzia și sucul. În cantităţi mari, preparatele de trei fraţi pătaţi pot crea o stare de vomă.

Trifoiștea de baltă
Denumire știinţifică: Menyanthes trifoliata. Denumire populară: trifoiște. Prezentare. Trifoiștea de baltă este o erbacee perenă din familia genţianaceelor. Iubește umezeala și de aceea poate fi întâlnită mai ales în mlaștini, în turbării, în locuri semiinundate. Rizomul acestei plante este dezvoltat, fiind gros, lung și ramificat. Planta este însă de mici dimensiuni, rareori trecând de 30 cm. Frunzele sunt alcătuite din trei foliole și au peţiolul lung. Florile au culoare roz și apar în lunile aprilie, mai și iunie. În unele ţări, această plantă este ocrotită. Pentru uz medicinal se folosește planta întreagă, din care se poate face infuzie. De asemenea, din trifoiște de baltă se pot prepara și tincturi, pulbere și mixturi. Substanţe active importante: trei substanţe specifice – meniantină, meniantol, meliatină, apoi iod, săruri de magneziu și fier. Întrebuinţări. Utilizarea medicinală a acestei plante este foarte veche. Trifoiștea de baltă este cunoscută pentru efectele sale în două domenii – hepatic și gastrointestinal. Infuzia de trifoiște de baltă revigorează activitatea ficatului și a bilei și reechilibrează activitatea gastro-intestinală. Alte proprietăţi, nu lipsite de importanţă – preparatul de trifoiște de baltă este febrifug, antiscorbutic, tonic și depurativ. Afecţiuni în care se poate folosi, în mod obișnuit, trifoiștea de baltă: migrene, anemie, lipsă de poftă de mâncare, rahitism, scorbut, reumatism, pecingine, menstre dereglate, febră. Infuzia amară făcută din frunze uscate de trifoiște de baltă are capacitatea de a remineraliza și revitaliza organismul, de a stimula procesele benefice din sânge, de a curăţa sistemul circulator.

Trifoiul roșu
Denumire știinţifică: Trifolium pratense. Prezentare. Trifoiul roșu este o erbacee perenă, cu o tulpină ce poate atinge până la un metru înălţime, fiind muchiată și doar puţin ramificată. Crește sub formă de tufe. Trifoiul roșu face parte din familia leguminoaselor. Este o plantă furajeră suculentă și hrănitoare pentru animale și, din acest motiv, se cultivă. Firește, frunzele acestei plante au forma binecunoscută a frunzei de trifoi, adică sunt trifoliate. Florile au culoarea roșie, violacee sau albăstruie, fiind grupate în capitule ovale. Trifoiul înflorește timp îndelungat, din mai și până în octombrie. Crește nu numai în culturi, ci și în stare sălbatică – prin pajiști, fâneţe, poieni de pădure. Pentru uz medicinal se recoltează capitulele florale, fără codiţă. Se prepară infuzie, tinctură, decoct. Substanţe active importante: mucilagii, saponozide, ulei esenţial, flavone. Întrebuinţări. Preparatele din flori de trifoi roșu sunt recomandate în deranjamente stomacale și intestinale, fiind sedative și laxative și, totodată, un regulator al traficului gastro-intestinal. Aceste preparate mai sunt indicate în afecţiuni ale prostatei, afecţiuni ale căilor respiratorii, osteoporoză, boli de rinichi, spondiloză. Descoperiri recente arată că preparatele de trifoi roșu sunt și un agent de stimulare a imunităţii organismului. Trifoiul roșu are, deci, proprietăţi sedative, antiseptice, antiinflamatoare, diuretice, mineralizante. Trifoiul alb (Trifolium repens) este, de asemenea, o leguminoasă perenă, cu

142 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC lăstarii mai puţin puternici și ceva mai mici decât cei ai trifoiului roșu, cu flori albe, având aceleași utilizări – deci ca plantă furajeră și ca plantă medicinală. Alte specii de trifoi: trifoiul de munte (Trifolium montanum), trifoiașul (Trifolium campestre). Și aceste specii au proprietăţi medicinale asemănătoare cu ale trifoiului roșu, precum și cu ale trifoiului alb.

Troscotul
Denumire știinţifică. Poligonum aviculare. Denumiri populare: iarba găinilor, moţul curcanului. Prezentare. Troscotul este o erbacee de mici dimensiuni (15-20 cm), anuală, cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ. Aparţine familiei poligonaceelor. Este o plantă rezistentă, mult căutată de păsările de curte, atât atunci când este tânără – pentru suculenţă și ca supliment digestiv – cât și atunci când ajunge la maturitate – pentru seminţe. Frunzele de troscot sunt mici, cărnoase și fragede. Florile, verzi-gălbui, au marginea petalelor tivită cu alb sau cu roșu. Troscotul crește pe terenuri bătătorite, în locuri domestice, pe marginea drumurilor, pe terenuri virane, în pârloage, la marginea pajiștilor. De la troscot se recoltează, pentru uz medicinal, părţile aeriene, din care se prepară infuzie, tinctură, extracte, poţiuni. Alţi specialiști în tratamente naturiste recomandă, în primul rând, rădăcina troscotului, care este puternică și ramificată. Substanţe active importante: ulei esenţial (mai ales în rădăcină), tanin, siliciu, rezine, o substanţă specifică – avicularozida. Întrebuinţări. Preparatele din troscot sunt folosite adesea de către cei suferinzi, fiind hipotensive, astringente, hemostatice, antidiabetice. De asemenea, aceste preparate reglează activitatea intestinală și funcţionarea rinichiului și a vezicii urinare. Infuzia de troscot (cel mai cunoscut și cel mai la îndemână preparat din troscot) este folosită ca adjuvant în tratamentul tuberculozei pulmonare, în oprirea sângerărilor, fiind nu numai astringentă, ci și cicatrizantă, precum și în hipertensiune, reumatism, gută, afecţiuni renale. Infuzia de troscot este administrată și ca tonic general. Pentru uz extern se fac băi sau se folosesc cataplasme, tinctură sau mixturi.

Troscotul de baltă
Denumire știinţifică: Polygonum amphibium. Denumire populară: pomul broaștelor. Prezentare. Troscotul de baltă este o plantă perenă destul de impunătoare – poate ajunge până la un metru înălţime – cu tulpină roșietică, noduroasă, oarecum asemănătoare cu tulpina porumbului. Are și un rizom puternic. Rădăcina de troscot de baltă se fixează puternic pe fundul apei. Frunzele sunt peţiolate, alungite, netede, cărnoase, culoarea lor fiind de un verde închis. Aceste frunze pot forma un adevărat covor la suprafaţa apei. Pe faţa fiecăreia dintre ele se află o pată, care seamănă cu un V. Troscotul de baltă înflorește din iunie și până în august. Florile, de culoare roz, sunt adunate într-o inflorescenţă bogată. Troscotul de baltă crește în ape stătătoare, în iazuri, în mlaștini cu ochiuri de apă, în ape lin curgătoare. Este întâlnit și în locuri uscate, lacuri secate, bălţi sezoniere. Poate cunoaște o dezvoltare rapidă, planta înmulţindu-se, în mod surprinzător, nu numai prin seminţe sau rizomi, ci și prin fragmente de tulpină. Rizomul este partea din plantă cu cea mai mare valoare medicinală. Se prepară sub formă de decoct sau infuzie. Substanţe active importante: taninuri, vitamina C, substanţe diuretice. Întrebuinţări. Troscotul de baltă se folosește în tratamentul avitaminozelor, anemiilor, lipsei de poftă de mâncare. Este diuretic, hemostatic, cicatrizant, antiinflamator și poate contribui la reechilibrarea activităţii gastrice și intestinale. Troscotul de baltă este indicat și în uz extern, de exemplu pentru tratarea plăgilor ulcerate sau în afecţiunile hemoroidale.

Tuia / Arborele-vieţii
Denumire știinţifică: Thuja orientalis; Thuja occidentalis. Prezentare. Tuia este un arbore înalt – poate ajunge chiar și la 40 de metri – fiind cultivat și în România, ca plantă ornamentală. Frunzele și tulpinile sale răspândesc o aromă deosebită, plăcută, tonică. Frunzele, mici și solzoase, cu o gropiţă îngustă și alungită pe partea inferioară, rămân în permanenţă verzi, remarcându-se nu numai

dr. Rizomul este de mici dimensiuni. preparatele de tulichină nu se administrează decât extern. toxice. Denumire populară: piperul lupului. care au formă lanceolată. tinctură. Denumiri populare: cornăţel. tinctură. siliciu. Tulichina este un subarbust din familia thimeleaceelor. se adună într-o inflorescenţă. buruiană de friguri. vitamina K. Are o rădăcină puternică. Un lucru foarte important e bine de știut despre această plantă medicinală – dezintegrează calculii biliari. de asemenea. ulei eteric. Întrebuinţări. decoct. efectele fiind dintre cele mai interesante. farm. vin medicinal. fitosterină. Extractele de tulichină sunt folosite la fabricarea unor medicamente. Fructele sunt niște bobiţe roșii. Alte preparate medicinale obţinute din turiţa mare: decoct. Este indicată. Florile. Preparatele de tulichină sunt indicate și în tratamente împotriva nevralgiilor. Substanţe active importante: o substanţă foarte otrăvitoare numită mezerină. din care se prepară infuzie. dafnină. Preparatele din tuia sunt recomandate în tratarea negilor. din mai și până în septembrie sau chiar octombrie. iar tulpina are formă de nuia. La maturitate această plantă poate avea o înălţime cuprinsă între 30 cm și un metru. semn că . în terapii împotriva suferinţelor reumatismale. în luminișuri de pădure. Medicina tradiţională utiliza preparatele de turiţă mare și în afecţiuni oftalmologice (cum ar fi albeaţa) sau împotriva mușcăturilor de șerpi. Este o erbacee perenă și face parte din familia rozaceelor. Prezentare. Preparatul cel mai des folosit în terapii cu tulichină este tinctura. Tulichina Denumire știinţifică: Daphne mezereum. afte. Puternica otravă numită mezerină se găsește în coajă. Fiind foarte toxice. de culoare galben-aurie. Pentru preparate medicinale se recoltează toată planta (cu precădere frunzele și florile). mult ramificată. În vârful lăstarilor se află frunzele. Acest subarbust. stimulează contracţiile vezicii biliare. este întâlnit în pădurile din zonele montane și submontane. cataplasme). stomatite. De pildă. în tufărișuri și chiar în păduri. taninuri. în lipsă de poftă de mâncare. răni felurite. Florile au culoare trandafirie sau albă. spălături. Frunzele sunt mari și dinţate. poate ajunge la 1. Rezultate pozitive se obţin. Prezentare. în combaterea parazitozelor intestinale. adică cu puţin timp înainte de a înflori. în tulburări de ciclu menstrual. cu preparatele de tulichină se frânează procesul de îmbătrânire a pielii și se tratează diferite afecţiuni dermatologice. acizi. Întrebuinţări. vizând afecţiuni precum angine. fiind deosebit de expresive. Pentru uz medicinal se culeg frunzele. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită tuionă.5 metri înălţime. cumarină. gumă. recomandă tuia – sub formă de decoct – în dismenorei (fenomene foarte neplăcute care preced sau însoţesc menstruaţia) și metroragii (hemoragii uterine în afara ciclului). Tulpina. Totodată. Coaja va fi culeasă atunci când planta se află în plinătatea dezvoltării ei. a durerilor pricinuite de curenţii de aer reci. Cărţile moderne de plante și tratamente medicinale nu mai fac referiri la asemenea aplicaţii și afecţiuni. Pentru nevoi medicinale se recoltează coaja și fructele. Turiţa mare Denumire știinţifică: Agrimonia eupatoria. tanin. rășini. Se remarcă prin faptul că este foarte păroasă. Întrebuinţări. Marele specialist. care se prepară în mod obișnuit sub formă de infuzie. Substanţe active importante: ulei volatil. reglând activitatea gastro-intestinală și reechilibrând sucurile gastrice. a sciaticii. Tradiţia chineză consideră tuia ca având proprietăţi antitumorale. Infuzia de turiţă mare se folosește și în tulburări gastro-intestinale (mai ales în caz de diaree). contuzii. Această plantă crește laolaltă cu multe alte plante din flora spontană – pe marginea drumurilor. de asemenea.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 143 prin aromă. Turiţa mare înflorește o perioadă foarte lungă. bine cunoscut ca plantă otrăvitoare. Ovidiu Bojor. flavone. Preparatele de turiţă mare se folosesc și în terapii externe (sub formă de gargară. ci și prin forma și culoarea lor. dezvoltată. pe pajiști.

de doi-trei centimetri grosime. de obicei la munte. ţelina intră în combinaţie cu alte plante medicinale. turta este considerată. săruri minerale. boli renale și ale căilor urinare. în disfuncţionalităţi ale bilei. De asemenea. substanţe amare. sudorifice. Ţelina are virtuţi medicinale indiscutabile. extracte. Prin urmare. Preparatele obţinute din rizomul și rădăcinile de turtă au proprietăţi diuretice. parazitoze intestinale. Datorită calităţilor sale. rizomul fiind folosit și în alimentaţie. Extractele din turtă au întrebuinţări și în industria farmaceutică. antiasmatic. intrând în compoziţia unor medicamente. Întrebuinţări. aparţinând de familia umbeliferelor. decoct. inulină. Turta Denumire știinţifică: Carlina acaulis. degerături. anhidridă sedanomică și sedanolidă (compuși specifici ţelinei). Perioada optimă de recoltare este primăvara sau toamna. tanin. colină. Prezentare. antiinflamatoare. Din punct de vedere medicinal. ţelina este. decoct și cataplasme. astm. Prezentare. Florile de ţelină sunt albe. Se prepară infuzie. ţelina de baltă. de a stimula sucurile gastrice. febre. și o tulpină foarte scurtă. din familia compozitelor. specific. B și C. ţelina este utilizată și ca un aliment antistres. tincturi. Substanţe active importante: vitaminele A. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul și rădăcinile. Preparatele din turtă sunt ușor de utilizat. fiind colorate într-un verde-închis. Întrebuinţări. Înălţimea maximă la care poate ajunge ţelina se situează în jurul a 80 cm. Binecunoscuta ţelină este o plantă erbacee bienală. colici abdominale. Frunzele. Frunzele sunt mari. sănătos. diuretic. inclusiv dureri mari. cu coadă foarte lungă. o plantă miraculoasă. febră. Întreaga plantă are un miros puternic. Ţelina este interesantă și pentru diabetici deoarece conţine o substanţă asemănătoare insulinei. Au și proprietatea de a face poftă de mâncare. penate. în prezent. de culoare argintie. boli ale ficatului și. Florile au culoarea albă și formează un capitul. rezine. salate. tirazină. expectorant. uneori denivelat. în litiază renală. Substanţe active importante: ulei volatil. Specialiștii atrag atenţia asupra faptului că tratamentul cu preparate medicinale obţinute din turiţă mare se va face numai cu doza prescrisă. bronșite cronice. dezvoltânduse în perioada iulie-septembrie. blocaje musculare. consistent. hidropizie. Plantele medicinală renumită. Denumiri populare: puterea bărbatului. Pentru uz medicinal. Turta este o plantă erbacee perenă. antibacteriene. suc de frunze. ţelina poate fi utilizată ca adjuvant. sirop. utile sunt toate părţile ţelinei (inclusiv seminţele). au formă ovală. Mai nou. laxative. răni și ale afecţiuni ale pielii datorate agresiunii factorilor externi. nervozitate. dar și interne. Turta crește în pășunile din zonele înalte. fiind eficiente în afecţiuni gastro-intestinale. edeme. tuse. O mărire a dozei va crea probleme în funcţionarea bilei și a rinichilor. aproape rotund. lista afecţiunilor în care ţelina este utilă fiind foarte lungă. În unele ţări se găsește și în culturi. totodată. „dotate” cu spini. Ţ Ţelina Denumire știinţifică: Apium graveolens. Denumire populară: ciurul zânelor. Rădăcinile și rizomul acestei plante sunt consistent aromatizate. albuminurie. Este recomandată în tratamente externe. o plantă cultivată. când planta nu se află în perioada de vegetaţie. ulceraţii ale pielii. Se caracterizează printr-un rizom bine dezvoltat. săruri minerale. fiind crestate puternic și. Ţelina are un rizom gros. sau ca mijloc direct de tratament. cel puţin în Occident. mai ales. demineralizare. având acţiune relaxantă asupra . în procesul de preparare a unor ceaiuri cu efect medicinal sporit. din ţelină se prepară infuzie. carminativ. acid glutamic.144 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC rezultatele n-au fost întotdeauna mulţumitoare. carlinina. Ţelina acţionează în organism ca un bun agent digestiv.

critocentaurina. Ţelina este și un tonic de excepţie. Desigur. Substanţe active importante: în primul rând substanţele specifice – critaurina. un autor foarte cunoscut. Este puternic. din care se face un decoct. diuretică. înainte de a înfrunzi. pe câmp deschis. fără îndoială. rezistent la schimbări de temperatură și la secetă. În acest scop. precizează: „Ţelina este cel mai eficient tratament al vigorii sexuale. cu zeama din coajă de ulm se intervine într-o altă boală grea – hidropizia (umplerea cu lichid. sudorifică. ţintaura fiind una dintre cele mai vechi și mai cunoscute plante medicinale. de la ulm se recoltează scoarţa. Ulmul crește în pădurile de deal și de câmpie. Elena Niţă Ibrian. Este foarte indicată și în reumatism. centaură. cu tulpina acoperită de o coajă închisă la culoare. Pentru uz medicinal. în Orientul îndepărtat opiniile se schimbă. consumată după reţetele de hrană vie”. pot fi prescrise și urmate adevărate cure de tratament cu ţintaură. Planta are un gust amar accentuat. critrosterina. critricina. Aparţine familiei amentaceelor. Substanţe active importante: se știe puţin despre compoziţia cojii de ulm. Se știe despre ţintaură că este un depurativ major. . în mod continuu. în cartea sa „Plantele – aliment și medicament”. așa cum se întâmplă cu mulţi alţi arbori din pădure. ţintaura este utilizată primăvara. Florile au o nuanţă verde-roșietică și se dezvoltă în mănunchiuri. tonică. Preparatul principal care se obţine este infuzia. din practică. fapt ce permite tratarea unor afecţiuni la care se ajunge mai greu. În ceea ce privește rolul ţelinei în înlăturarea impotenţei. aspre și cu multe nervuri. anuală. Ţintaura sau centaura este o micuţă plantă erbacee. depurativă. fiecare ramificaţie având în vârf inflorescenţa cu flori roșii (uneori albe). floare de friguri. la loc de cinste sunt seminţele de ţelină. fiind recomandată în tratarea dischineziilor biliare cu hipotonie. Face parte din familia genţianaceelor și are o înălţime maximă de 50 cm. De remarcat faptul că preparatul din coajă de ulm are o proprietate ceva mai rară – este revulsiv. acid oleanolic. Ulmul este un arbore ce poate ajunge la 30 de metri înălţime. un agent medicinal care face curăţenie generală în organism. Prezentare.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 145 sistemului nervos. Ţintaura Denumire știinţifică: Centaurium umbellatum. dar. Frunzele. ţintaura este un bun antitermic și are efecte și în procesul de reglare a stomacului și a digestiei în general. Ca un adevărat detoxifiant. când organismul are nevoie de detoxifiere și de revigorare. de unde și numele de fierea pământului. caz în care se fac adevărate cure de ţelină (cu frunze de ţelină și cozile acestor frunze). U Ulmul Denumire știinţifică: Ulmus minor. se cunoaște că infuzia de coajă de ulm este astringentă. Denumiri populare: fierea pământului. Dacă în Europa se consideră că partea rădăcinoasă a ţelinei are efecte afrodiziace. apoi săruri minerale. infuzia de ţintaură hărnicește bila. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. dar și în parcuri sau chiar singuratic. având darul de a reînnoi organismul omenesc. ce crește alături de alte plante în flora spontană. Întrebuinţări. Ţintaura este. Tulpina este dreaptă și se ramifică în partea superioară. Aici. Întrebuinţări. au formă de elipsă. Înflorește îndelung. în ceea ce privește mobilizarea bărbatului la o viaţă sexuală activă. Ulmus campestris. ramificat în partea superioară. Din acest motiv. la acest capitol al bunei și dreptei utilizări a ţelinei în gospodărie există chiar și o divergenţă de convingeri. Prezentare. din iunie și până în septembrie. De asemenea. cum ar fi reumatismul sau sciatica. Fructul este o capsulă plină cu seminţe. De asemenea. Ulmul înflorește primăvara. iar fructele sunt aripate. un fortifiant general.

Totodată. descongestionante. . galbene și strălucitoare. Ungurașul are și proprietatea de a readuce pofta de mâncare. în lunile aprilie și mai. Ungurașul Denumire populară: Marrubium vulgare. Este acoperită cu peri foarte mulţi și foarte dezvoltaţi. doi tuberculi. infuzie. mai ales în caz de scorbut. tanin. Frunzele acestei plante sunt lanceolate. Domenii principale de terapie: afecţiuni biliare. miros neplăcut și gustul amar-taninos. răni. pe marginea izlazurilor. pentru uz extern. Extractul din această plantă este valoros pentru terapii medicinale externe – afecţiuni ale pielii. diuretic. Denumire populară: poroinic. Untișorul Denumire știinţifică: Ranunculus ficaria. este indicat în bolile de piele. revitalizante. ungurașul este indicat pentru spălarea și bandajarea rănilor și ulceraţiilor pielii. iar florile. mai ales pe tulpină și pe frunze. își merită pe deplin numele. Denumire populară: bălţătură. Substanţe active importante: doi compuși specifici – acid ficaric și ficarină.146 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC a cavităţilor interne ale organismului). preparatul din coajă de ulm este și un bun dezinfectant. Pentru uz intern se recomandă în tratarea afecţiunilor căilor respiratorii. acid galic precum și o substanţă specifică – marubia. Întrebuinţări. În uz extern. cu adevărat. au peţiolul lung și multe nervuri. Frunzele sunt aproape rotunde. pe marginea drumurilor de ţară. Ungurașul este o erbacee perenă. gutuiţă. Este o plantă meliferă. au culori diferite – purpuriu întunecat. din care se face. La maturitate poate avea o înălţime cuprinsă între 30 și 80 cm. Ungurașul. aritmii cardiace. cicatrizant și astringent și. de asemenea. Se folosește. Ungurașul înflorește începând din iunie și până în septembrie. de a interveni în anemii. Preparatele de unguraș sunt emoliente. de la câmpie până la munte. Untișorul are virtuţi analgezice. Ungurașul crește pe o arie largă. hemoroizi. au formă de inimă și se consumă ca salată. ulceraţii. grâușor. afecţiuni ale căilor respiratorii. roz. Valoare medicinală are. a potecilor și a cărărilor. Frunzele. și în corectarea ritmului cardiac. Face parte din familia orhideelor. Potrivit specialiștilor. iarbă flocoasă. Partea aeriană a plantei are valoare medicinală relativă. stomahice. Prezentare. expectorante. grupate sub formă de ciorchine la vârful tulpinii. astringente. saponină. de a r evitaliza organismul. ungurașul făcând bila mai activă. Domenii principale de terapie – reumatism. groase și lucioase. Florile sunt albe. colină. Tot din această plantă se prepară o tinctură și chiar și un vin medicinal. Untișorul poate fi găsit în tufărișuri. În sol formează. fiind indicat. hidropizie. Se pot obţine următoarele preparate: unguent antihemoroidal. Face parte din familia ranunculaceelor. aparţinând de familia labiatelor. supozitoare antihemoroidale. o tinctură. Valoare medicinală are toată planta. dar și o infuzie pentru băi. dar și pentru uz intern. Untul vacii este o erbacee perenă a cărei înălţime nu trece decât arareori de 40 cm. o plantă cunoscută și sub numele de iarbă flocoasă. de aceea. precum și ale bilei. la marginea pădurilor. liliachiu sau alb. în avitaminoze. cu o înălţime maximă de 30 cm. de asemenea. rădăcina acestei plante. această plantă medicinală dă rezultate bune în tratamentul hemoroizilor. Denumire populară: sălăţică. Untul vacii Denumire știinţifică: Orchis morio. pe soluri înţelenite – de la câmpie și până la munte. Substanţe active importante: ulei esenţial. păroase și grupate. în flora spontană – pe marginea șoselelor și a căilor ferate. în primul rând. sciatică. Florile. antiseptic. antispastice. în liziere. Prezentare. Fructele au formă de nuculă. Întrebuinţări. Untișorul este o mică erbacee perenă. Prezentare. apar primăvara. Contribuie la reducerea febrei. pe lângă rădăcini. fiind antitoxic. extracte. La subsuoara acestor frunze se găsesc niște bulbi care seamănă cu boabele de grâu. rezine.

dar se mai prepară și suc. Salepul este obţinut prin măcinarea tuberculilor de untul vacii deshidrataţi. de fâneaţă. În medicina populară din Occident. pe locuri de case dezafectate și stâni dezafectate. prin gardurile dintre gospodării. frunzele acestei plante au formă ovală și vârful ascuţit. amestecată cu alte ingrediente. un produs care se administrează copiilor cu probleme de dezvoltare și convalescenţilor. împotriva durerilor de dinţi. o înmoaie și. dar și decoct. datorită valorii sale. Urechelniţa este utilizată. un medicament cu utilizări generale și influenţe benefice în orice afecţiune. untul vacii înflorește primăvara. Este un depurativ și un adevărat catalizator al proceselor metabolice. bune uneori și pentru salată. Carol cel Mare a dat chiar și un decret pentru cultivarea acestei plante. Denumire populară: ţâţa mielului. Prezentare. caldium. Urechelniţa Denumire știinţifică: Sempervivum tectorum. urzica are valoare alimentară. De altfel. uneori este și cultivată. de culoare roșie sau roz. piure de urzici. și se fac și cataplasme. la marginea pădurilor. atunci când este în prima ei perioadă de vegetaţie. se afirmă că. Se spune despre planta de urechelniţă că seamănă. Denumiri populare: urzică de pădure. Poate ajunge și până la un metru înălţime. Întrebuinţări. pistruilor și bătăturilor. este indicat și untul vacii. cu anghinarea. glucoză. mai ales în ţări unde cultura cartofului nu este posibilă. În general. La maturitate.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 147 Plantă de pajiște. tuberculii de untul vacii sunt folosiţi și în alimentaţie. Din aceste părţi ale urzicii se prepară infuzie. urechelniţa era considerată. astfel. Din aceste frunze se face infuzie. valoarea medicinală. în medicina populară. în locuri părăsite joase și umede. pentru întărire. vermifugă și febrifugă. Urechelniţa este o plantă erbacee perenă. în locuri părăsite. Se spune despre această plantă că ar avea și calităţi magice. Mai importantă decât valoare alimentară a urzicii (deloc de neglijat) este. mucilagii. verzișoară. făina rezultată fiind fiartă cu lapte sau apă. Preparatul de urechelniţă este antifebril. aplicată pe mâini. uneori adăugându-se miere. acid malic. prin ruine. De exemplu. sirop. urzică creaţă. bătătura poate fi îndepărtată. pentru combaterea diareii și a altor deranjamente stomacale și intestinale grave. Frunzele de la nivelul solului – mari. Substanţe active importante: săruri astringente. Se spune că o frunză de urechelniţă. tulpina de urzică este fibroasă. în combaterea inflamaţiilor urechii. loţiune tonică. suc proaspăt. Se spune că ar avea și proprietăţi revulsive. a arsurilor. diuretic. Urechelniţa este o plantă recomandată pentru îmbunătăţirea stării generale a organismului. zaharuri. însă. Din tuberculii de untul vacii se prepară salepul. a căror atingere provoacă bășicarea pielii și mâncărimi. Amidonul și celelalte substanţe active din tuberculi favorizează și echilibrează digestia și întreaga activitate din tractul gastro-intestinal. Prezentare. revigorând părţi ale organismului sau membre care au suferit lovituri dure sau alte acţiuni violente (se pun cataplasme cu urechelniţă pe locul afectat). În vârful plantei se află florile. Compoziţia acestei plante este încă puţin cunoscută. antiseptic. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și rădăcinile. meliferă. fiind. dă invulnerabilitate. în lunile aprilie și mai. Aparţine familiei crasulaceelor. Partea medicinală cea mai importantă din această plantă o reprezintă frunzele. Substanţe active importante: amidon. pentru fortificare. Urzica este o erbacee perenă din familia urticaceelor. Urechelniţa poate fi întâlnită în flora spontană dar. pe stâncării. . dar mai ales având efecte decisive în eliminarea bătăturilor. protide. aplicată pe o bătătură. Urechelniţa din flora spontană este o plantă mai greu de găsit – crește în locuri speciale. Atunci când este foarte tânără și plină de sucuri. cândva. Din acest motiv. Întrebuinţări. cărnoase – sunt dispuse ca într-o rozetă. Urzica Denumire știinţifică: Urtica dioica. de teren înţelenit și de luminiș de pădure. Tulpina și frunzele sunt acoperite cu perișori urticanţi. Pentru uz medicinal se recoltează tuberculii. de asemenea. Urzica poate fi întâlnită pe terenuri virane mai puţin expuse la soare. ar rezulta o mixtură miraculoasă și secretă care.

frunzele sunt adunate întrun mănunchi învelit în teci. Usturoiul Denumire știinţifică: Allium sativum. mai apoi. Frunzele de usturoi sunt mult alungite și turtite. psoriazis. abcese. În scopuri medicinale. vasoconstrictor. eczeme rebele. provitamina A. de forma unei sfere turtite. Poate fi întâlnită în locuri umbroase sau relativ umbroase – pe marginea drumurilor. una dintre cele mai complete plante medicinale. astringente. detoxifiante. din care se prepară infuzie și decoct. Întrebuinţări. tanin glucozide. Astfel. Urzica moartă crește în flora spontană și este ușor de identificat. hemoragii interne. litiază renală. Urzica moartă Denumire știinţifică: Lamium album. Urzica este. la margine pădurilor. Preparatele de urzică se aplică în dizenterie. Preparatul de urzică moartă este astringent. poate ajunge până la un metru. afecţiunile hepatice și biliare. supuraţii. atât bulbul. mătreaţă. gută. expectorant. B2. antiseptice. ulei volatil. precum și pe cea din tractul gastro-intestinal. urzica impulsionează activitatea ficatului. Prezentare. din bulbi mai mici (căţei). sugel alb. ulei gras. hipoglicemiante. acid galic. hemoroizi. avitaminoze. menstruaţii dureroase (spălături vaginale). antidiareice. siliciu. Cu suc de frunze proaspete de urzică se poate face o detoxifiere majoră a organismului. Are proprietăţi diuretice. fapt rar întâlnit printre plantele medicinale. dar și o substanţă ce determină contracţia mușchilor netezi. se utilizează bulbul (căpăţâna) și frunzele tinere. cicatrizante. până pe la jumătatea plantei. pe taluzuri. Usturoiul este o plantă bienală din familia liliaceelor. emolient. Urzica moartă este utilizată atât în tratamente medicinale. urzica rămâne încă un teren necunoscut – multe alte substanţe din compoziţia acesteia nu au fost încă identificate și studiate. acid galic și acid formic. tonice. Urzica moartă este o erbacee perenă. format. Perișorii urzicanţi conţin histamină. bronșite. antiinflamator. cât și frunzele. O descoperire importantă este cea privind rolul urzicii în stimularea creșterii părului. Denumire populară: ai. mucilagii. seboree. reumatism. diabet zaharat. Pentru uz medicinal. ulei esenţial. Urzica este considerată o plantă medicinală excepţională. lecitină. Are un rizom și chiar stoloni subpământeni. Înălţimea acestei plante. diuretic. plăgi supurante. Întrebuinţări. Din punct de vedere al compoziţiei chimice. mai și iunie. Alte afecţiuni în care urzica are un rol benefic notabil: diabetul. în etapa de maximă dezvoltare. hemostatice. tulburări digestive. expectorante. la rându-i. Se folosește în curele de tratament împotriva hipertrofierii prostatei. Tulpina și frunzele sunt păroase. usturoiul este o plantă cultivată. în tufărișuri. pe lângă ziduri și garduri vechi. Adus din Asia Centrală. florile fiind albe sau ușor gălbui. practic. înălţimea ei ajungând până la 70 cm. într-un fel de mini-coroană. K). antitusive. inflamarea căilor respiratorii. C. Se spune că urzicăturile ar fi provocate de amestecul de acetilcolină și histamină. varice. cât și pentru uz alimentar. dar și hrănitoare. Denumire populară: urzică albă. ușor sedativ. cât și în industria farmaceutică – pentru producerea de medicamente. depurative. deranjamentele stomacale și intestinale. declorurante. răni greu vindecabile. E. Prezentare. cistită. precum și în cura depurativă și revitalizantă de primăvară. În tabloul afecţiunilor în care urzica are aplicaţii terapeutice sunt cuprinse nu mai puţin de 20 de denumiri. în bronșite. în revigorarea podoabei capilare. saponine. acetilcolină. hemoragii uterine. se vor consuma . ulcer varicos. emoliente. revitalizante. având o dispunere interesantă. desfăcându-se.148 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: un grup de vitamine (B12. În pământ se dezvoltă un bulb complex (căpăţână). Urzica este un element hrănitor de un mare ajutor în refacerea organismului. De asemenea. în curele împotriva insomniei. Substanţe active importante: săruri de potasiu. Urzica moartă înflorește în lunile aprilie. vitaminizante. depurativ. din familia labiatelor. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. obezitate. ulcere.

un complex de vitamine (A. de căpăţână. De asemenea. cicatrizant gastro-intestinal. sunt mult mai evidente decât în cazul verzii de căpăţână. cât și în tratamentele făcute de diabetici. Vanilia are efecte tonice. Cercetătorii susţin că usturoiul este eficace atât în combaterea bolilor infecţioase. var. care se fixează de arborii din pădurea tropicală. Denumire populară: varza nemţească. stimulează circulaţia sanguină. la mirosul și calităţile pe care le cunosc consumatorii. Pentru preparate medicinale se folosesc fructele. culoarea acestor frunze fiind galben-verzuie sau chiar albăstruie. Despre usturoi se spune că are și virtuţi magice. în cele din urmă. dar care pot îmbunătăţi alimentaţia și sănătatea. Se spune despre usturoi că este o farmacie în miniatură. descongestionează ficatul și îi potenţează activitatea. totodată. Aproape că nu există afecţiune a corpului omenesc în care usturoiul să nu aibă un cât de mic rol benefic. de piele). de colon. două substanţe specifice. Calităţile medicinale ale usturoiului: bactericid. Din acest motiv. fiind. inulină. specialiștii recomandă consumarea usturoiului. Tonifică activitatea gastro-intestinală. dimensiunile verzii creţe sunt cu mult mai reduse decât ale verzii de căpăţână. B. având capacitatea de a alunga duhurile rele. însă. până la două-trei căpăţâni pe zi. usturoiul este și un agent foarte activ împotriva arteriosclerozei. Contribuind la scăderea tensiunii arteriale. Prezentare. În aceste condiţii. întotdeauna crud. antidiabetic. Doza poate fi de la doi-trei căţei de usturoi pe zi. Substanţe active importante: săruri minerale. Această vanilină va ajunge. sub forma unei păstăi. stimulând-o. cu efecte antibiotice – alicina și garlicina. planta ajungând. sabauda. microelemente. Varza creaţă face parte din familia cruciferelor. Prezentare. . Vanilia este o plantă tropicală. Întrebuinţări. fiind o liană din familia orhideelor. și varza creaţă există următoarele deosebiri: varza creaţă are frunzele mult încreţite. previne unele forme de cancer (cancerul de stomac. puternic șifonate. și un dezinfectant activ. originară din America Centrală. Trebuie reţinut și faptul că usturoiul intervine și în regularizarea activităţii gastro-intestinale. anticoagulant. să se hrănească în mod parazit. numai dacă fructul este supus fermentaţiei. PP. piperonal. intensifică activitatea bilei. echilibrează activitatea bilei. Și mai este ceva foarte important: virtuţile medicinale ale verzii creţe. Florile vaniliei au culoare albă. tocmai pentru a fi în ordine cu sănătatea și a avea un tonus bun. V Vanilia Denumire știinţifică: Vanilia planifolia. căpăţânile de varză creaţă sunt mai afânate. stimulative și afrodiziace. lemnoase. îmbunătăţind funcţionarea acestora. combate hipertensiunea. Se prezintă ca un arbust agăţător. Varza creaţă Denumire știinţifică: Brassica oleracea. acţionează împotriva paraziţilor intestinali. în care se află vanilina. fiind una dintre speciile de varză mai puţin cunoscute. Are tulpini lungi până la 100 de metri. Substanţe active importante: vanilozidă. Între varza albă. Vanilia pompona. numită și varză nemţească. Numărul afecţiunilor în care usturoiul previne sau tratează este de-a dreptul impresionant. C).DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 149 întotdeauna în stare crudă. fortifiant. zilnic. iar gustul frunzelor de varză creaţă este ceva mai dulce. Usturoiul este considerat foarte eficient în prevenirea și combaterea infecţiilor pulmonare. Vanilia este cunoscută și ca depurativ pentru căile respiratorii. Întrebuinţări. impulsionează activitatea rinichilor și a căilor urinare. rădăcina „vrejului” de vanilie se atrofiază. Fructul este o capsulă alungită.

De pildă. ci varza. înainte de mese. sedative. iar florile – de culoare galbenă. Deși recunoscută din vechime și pentru proprietăţile sale terapeutice. Observaţii făcute asupra celor care consumă varză arată că acești oameni au o viaţă mai lungă. Vătămătoarea este o erbacee perenă de mici dimensiuni. iunie și iulie. răcelile. florile fiind unisexuate – mascule și femele. fâneţe. laxative. fierul și vitamina C se găsesc în cantităţi însemnate. Pentru uz medicinal se recoltează florile. PP. colita. antialgice. sau în combinaţie cu alte plante și legume care au. calciul. eliptice. Vătămătoarea înflorește în lunile mai. Nelipsit din decorul sărbătorilor de iarnă. de trei ori pe zi. Celelalte varietăţi de varză au aproximativ aceleași proprietăţi medicinale ca și varza creaţă. a echimozelor. fiind și laxativă. Prezentare. cu unele accente sau calităţi specifice. la toate speciile de varză. preparatele din acest tip de varză sunt un hipoglicemiant mult mai puternic decât preparatele din celelalte varietăţi de varză. Pentru aplicaţii medicinale se prepară sucul de varză creaţă. amestecat. Pentru constipaţii și sângerări intestinale. gastrită. glucide. calităţi antianemice. B2. Foarte utile sunt curele cu suc de varză creaţă. benefice în afecţiuni precum gastrita. cicatrizante. ulcer). din care se prepară infuzie și decoct. a umflăturilor. iar modul de vieţuire semiparazit. Vâscul înflorește în martie-aprilie. la rându-i. Vâscul Denumire știinţifică: Viscum album. arterioscleroza. prin tradiţie. consistente. câte un pahar. sodiu. Preparatele de vătămătoare au proprietăţi antiseptice. rămânând verzi tot timpul anului. ulcerul gastric. Tulpina este dreaptă. zone necultivate – de la câmpie și până la munte. amidon. rezine. reglând tranzitul în intestinul gros. B1. lesne de găsit prin pășuni. efecte depurative și dezinfectante pe tractul gastro-intestinal. potasiu. Varza de Bruxelles este un produs recomandat în alimentaţia diabeticilor. sedative. Există și o informaţie istorică ce încă își așteaptă confirmarea: se spune că puternicele și victorioasele legiuni romane aveau ca hrană de bază nu carnea. Cât despre varza de Bruxelles. Substanţe active importante: saponine. Fructul său este o păstaie. C. În general. Vătămătoarea este indicată și pentru poftă de mâncare. cu zeamă de varză de căpăţână murată. Ca laxativ. foarte răspândită. În cazul afecţiunilor stomacale și intestinale (colită. de unde și numele de vătămătoare. afecţiuni ale căilor respiratorii. . a eczemelor. Substanţe active importante: proteine. vătămătoarea combate constipaţia. mucilagii. calităţi medicinale. specialiștii recomandă sucul de varză creaţă. vâscul este o plantă medicinală recunoscută de multă vreme. Prezentare. furnizează și în ziua de azi noi surprize în privinţa capacităţii sale de a contribui la sănătatea oamenilor. iar la noi că lecuiește de frică. fier. F. astringente. uneori ramificată. ci și în diabet. tanin. calciu. înainte de a mânca. Vătămătoarea Denumire știinţifică: Anthyllis vulneraria. Întrebuinţări. Întrebuinţări. alb-gălbuie sau roșcat-gălbuie – sunt grupate într-o inflorescenţă în formă de capitul. precum și pentru combaterea stărilor de greaţă și a indigestiilor. Frunzele sunt mari. Face parte din familia lorantaceelor. Dezvoltarea sa este perenă.150 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Varza creaţă se folosește mult în salate. sucul de varză creaţă este utilizat nu numai în afecţiuni stomacale și intestinale. K. folosit în formă necombinată. Frunzele sunt mici. penat-sectate. Specialiștii au identificat. în părţi egale. În unele ţări europene se consideră că vătămătoarea apără de deochi. dar și în preparate culinare. varza de căpăţână sau varza albă are acţiune antidiareică și antiparazitară. Face parte din familia leguminoaselor. Varza roșie are. realizat din suc proaspăt de varză creaţă. băut de două-trei ori sau chiar de patru ori pe zi. varza. Tulpina vâscului este ramificată puternic. Potasiul. indiferent de specie. aceiași specialiști recomandă un preparat. Sunt utilizate. vitaminele A. pentru vindecarea rănilor. și ele. Pentru răceli și afecţiuni ale căilor respiratorii este eficient și sucul de varză de căpăţână (varză albă).

suc. cum ar fi cele celulare (cazul tumorilor. verigariul are circa trei metri înălţime. acidul viscic și viscina – care sunt compuși specifici. dar și în tahicardie. Substanţe active importante: taninuri. hipertensiune arterială. dar se aplică – cu atenţie maximă – și sub formă de infuzie. Vâscul se remarcă prin faptul că produce dilataţie la nivel coronarian. decoct. mesteacăn. la marginea pădurilor și în tufărișuri. extract. convulsii. întotdeauna. Culoarea acestor flori este albastră. substanţe minerale. aminoacizi liberi. fiind vasodilatator. trandafir. vâscul contribuie la înviorarea circulaţiei sângelui în artere. Denumire populară: spinul cerbului.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 151 Fructul este o bobiţă de culoare albă sau gălbuie. ulei volatil. Este indicat în arterioscleroză. zaharuri. tuse convulsivă. hipotensiv. chiar și a celor canceroase. care sunt foarte toxice și nu se utilizează în nici un preparat medicinal. Substanţe active importante: saponine. sirop sau decoct. Prezentare. Se prepară infuzie. glicozide. verigariul sau spinul cerbului crește sub formă de arbust în pădurile de fag. brad. Ramurile verticale poartă pe ele florile. precum și vâscotoxina. prun. vâscul medicinal fiind mai ușor de identificat deoarece își păstrează frunzele iarna. grupate sub formă de ciorchine. păr. acid aleanolic. Întrebuinţări. decoct. poţiuni. Denumire populară: stratorică. Ventrilica poate fi întâlnită în zona dealurilor. De asemenea. în alte suferinţe cardiace. Verigariul Denumire știinţifică: Rhamnus cathartica. culcată. precum și în afecţiuni dermatologice. Se consideră că vâscul cel mai bun este cel recoltat de pe măr și păr. . dar și în alte păduri de foioase. dar cu lăstari verticali. precum și prin tufărișuri. Vâscul este căutat de către cei cu suferinţe cardiace. face parte din familia scrofulariaceelor. Pentru uz medicinal se utilizează frunzele și ramurile tinere. al cancerelor) sau endocrine (cazul menopauzei și efectelor acesteia). Acești compuși specifici au acţiune anticancerigenă. Preparatul principal sub care se utilizează vâscul este maceratul. în spasme abdominale și deranjamente stomacale și intestinale. Prezentare. pulbere. în afecţiuni ale căilor respiratorii (astm. prostată. Vâscul este un medicament al inimii și al sistemului acesteia. dar poate ajunge și până la o înălţime de șase metri. Vâscul cu proprietăţi medicinale (a se deosebi de vâscul de stejar (Loranthus europaeus) care nu are asemenea calităţi) crește pe frasin. Cea mai mare cantitate de vâscotoxină este în fructe. antispasmotic. afecţiuni renale determinate de hipertensiune. în boli ale articulaţiilor și în dureri de oase (reumatisme). Tratamentul cu vâsc se va face numai sub supravegherea specialistului. planta fiind toxică. cu un spin. Pentru a nu se face confuzii. acţionând benefic și în cazul bolilor de plămâni. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează rădăcinile. în timp ce vâscul de stejar și le pierde în anotimpul rece. dar și periferică. Ventrilica. Întrebuinţări. flavone. extract. Florile de ventrilică apar în lunile iunie și iulie. isterie. acetilcolină. epilepsie. vâscul se recoltează în perioada de iarnă. cu niște dungi de nuanţă închisă. Crengile care cresc pe parcursul unei perioade de vegetaţie sunt terminate. Frunzele au formă de elipsă. Aparţinând familiei ramnaceelor. fructul fiind o bobiţă neagră. Se prepară sirop. Cu vâsc se tratează și sughiţurile. inozitol. substanţe amare. cireș. o erbacee cu tulpină păroasă. Ventrilica Denumire știinţifică: Veronica officinalis. macerat. dar și al reglării proceselor intime din organism. Preparatele pe bază de ventrilică sunt recomandate în combaterea pietrelor la rinichi sau la bilă. Pentru uz medicinal se recoltează fructele. astm. O menţiune aparte se poate face cu privire la rolul vâscului în combaterea și frânarea dezvoltării tumorilor. Fructul acestei plante este o capsulă. saponozide. În mod obișnuit. albă sau albtrandafirie. Florile de verigariu sunt mici și au culoarea galben-verzuie. bronșită). măr. dar și în zonele alpine – prin păduri. menopauză și simptomele acesteia. în afecţiuni ale ficatului și ale bilei. rizomul și vârfurile cu flori.

în formă de spic. sedative. Adevărata măsură a acestor mirosuri plăcute iese în evidenţă atunci când planta este uscată. sunt indicate în constipaţie. Vindeceaua Denumire știinţifică: Stachys officinalis. isterie. hidrolat. Întrebuinţări. glicozide. vermifuge. Ca plantă medicinală. litiază urinară. preparatele din vindecea contribuie la combaterea unor afecţiuni precum astmul bronșic. plantă al cărei nume înseamnă „a vindeca”. dar mai ales vârfurile tinere. Substanţe active importante: betaină. depurative. Stachys germanica. Vineriţa este o plantă de munte. Vinariţa crește la umbra pădurilor. aparţinând de familia rubiaceelor. Prezentare. Tulpina este dreaptă. mucilagii. scarlatină. Florile sunt mici. Frunzele. pentru alungarea insectelor și parfumarea lenjeriei. pe dealuri. Datorită calităţilor sale tranchilizante. Acţionează și asupra sistemului nervos. cu umezeală puţină – pe pajiști. Vineriţa Denumire știinţifică: Ajuga reptans. cât și prin efectele sale în privinţa calculilor renali. preparatele de vindecea pot fi toxice. litiazele renale. mucilagii. Alte preparate: vin medicinal. în icter. ulei volatil. ușor muchiată. tonice. uleiuri. au culoarea albă și cresc în partea superioară a plantei. Florile. îmbunătăţind starea de spirit. de exemplu. multă vreme. între șase și nouă bucăţi. taninuri. Vindeceaua este o erbacee din familia labiatelor. Preparatele de verigariu au proprietăţi laxative și purgative. apar din mai și până în august și sunt dispuse grupat. perenă. degajă un miros de cumarină (o substanţă cristalină cu miros de fân cosit). precum și în hidropizie. are proprietăţi aromatice. Pentru uz medicinal se folosește planta în întregul ei. datorită aromelor sale.152 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: rezine. un rol însemnat în terapiile privind restabilirea ritmului cardiac. forma lor fiind eliptică sau lanceolată. Întrebuinţări. Substanţe active importante: cumarina. În cantităţi mari. Vinariţa este cunoscută ca un eficient somnifer și. Cercetări mai noi au evidenţiat la produsele pe bază de verigariu și proprietăţi anticancerigene și imunostimulatoare. Vindeceaua este o plantă meliferă. Vinariţa Denumire știinţifică: Asperula odorata. Vinariţa se administrează și în indigestii. vinariţa iese în evidenţă prin calităţile sale de somnifer. deranjamentele stomacale sau intestinale (inclusiv diareea). din acest motiv. acţiunea lor este intensă. taninuri. Are un rizom scurt și rădăcini numeroase. Datorită acestui fapt. În mod curent. fiind ușor de întâlnit în fâneţe. Crește în locuri cu mult soare. Frunzele au un peţiol pronunţat. compuși amari. în industria vinurilor și a lichiorurilor. diuretice. din loc în loc. în tufărișuri. fiind eficiente și în dizolvarea și sfărâmarea calculilor renali. flavone. a fost multă vreme utilizată pentru a aduce liniștea și odihna copiilor și a bătrânilor. Întrebuinţări. Din acest motiv. afectând mai ales ficatul. tulpina – uneori ramificată în partea superioară – ajunge până la un metru înălţime și este acoperită cu peri. Apar în lunile mai și iunie. Frunzele au formă oval-lanceolată și sunt grupate pe tulpină. Vindeceaua. cu multă lumină. din care se prepară infuzie și decoct. Denumire populară: vineţică. de culoare purpurie. cu flori pe ele. vinariţa este utilizată și în stări de neurastenie. Mirosul acestei plante este foarte plăcut. rujeolă. de asemenea. Preparatele pe bază de vinariţă au. În perioada de maximă vegetaţie. în gospodăria tradiţională. melancolie. pe locul fostelor exploatări forestiere și mai ales acolo unde este sau a fost și fagul. Plăcut este și mirosul florilor. Prezentare. Vinariţa mai este folosită. fiind un agent de curăţire și revigorare a sistemului gastro-intestinal. substanţe amare. glucozide. pe . Forma principală sub care se prezintă preparatul de vinariţă este infuzia. vinariţa a fost folosită. faringitele. Pentru nevoi medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. Prezentare. Vinariţa este o erbacee de mici dimensiuni (circa 30 cm înălţime). Ca purgativ. Recoltarea se face în luna iunie.

antiinflamatoare. Prezentare. antimicrobiene. de multă vreme. vitamina C. Face parte din familia labiatelor. târâtoare. Fructele nu sunt altceva decât binecunoscutele bobiţe (bace). aceste preparate au proprietăţi astringente și diuretice. inositol. Deoarece are o serie întreagă de contraindicaţii. Frunzele viţei de vie au formă de inimă. Fructul este o capsulă. efecte pozitive și în tratamentele împotriva viermilor intestinali.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 153 pajiști sau la marginea pădurilor. Este o erbacee cu un rizom scurt. de culoare galben-verzuie. Viţa de vie are o rădăcină foarte puternică. heterozide. agăţătoare. În mod obișnuit. Viţa de vie Denumire știinţifică: Vitis vinifera. Prezentare. Substanţe active importante: ulei volatil. ca plantă ornamentală. Substanţe active importante: o substanţă specifică – rutină. proprietăţi medicinale excepţionale – vinul însuși fiind considerat. rareori fiind lobate. bufeurile. pulbere. din care se prepară mai multe feluri de infuzie. a înţepăturilor de insecte sau a mușcăturilor de animale veninoase. fiind. sunt crestate. cele de la bază fiind dispuse în rozetă. care apar în lunile mai și iunie. Florile au. se remarcă prin consistenţă. Virnanţul se întâlnește mai rar în flora spontană. vermifuge. dar poate ajunge și până la un metru. epilepsia. dar poate fi utilizată și planta în întregul ei. Întrebuinţări. Virnanţul are proprietăţi sudorifice. inflorescenţele fiind sub formă de racem. Florile. Se prepară infuzie. Virnanţul este o erbacee cu dezvoltare medie. au culoare albastră. Frunzele. glucozide. Denumire populară: rută. Virnanţul Denumire știinţifică: Ruta graveolens. deși și aceștia au. persistent – nu este prea plăcut. Ramurile sunt relativ subţiri. Partea strict medicinală a viţei de vie nu sunt. dextroză. totuși. uneori roșie sau albă. o culoare galben-verzuie. antialgice. potrivit ultimelor descoperiri. a sângerărilor și rănilor gingivale. astringente. Întrebuinţări. Întrebuinţări. decoct. decoct. sedative. extract. virnanţul va fi utilizat numai sub îndrumarea specialistului. săruri minerale. grosime și multe noduri. ulceraţii și răni ale pielii. tuberculoză. palpitaţiile. ulceraţii stomacale și intestinale. sunt grupate în vârful ramurilor. rădăcini numeroase și stoloni dezvoltaţi. dispuse în struguri. Totodată. Virnanţul este o plantă otrăvitoare. deranjamente intestinale. rezine. antispasmodice. Substanţe active importante: zaharoză. Vineriţa este recomandată pentru terapii în cazul unor afecţiuni precum cele pulmonare. Una dintre cele mai active substanţe este uleiul de virnanţ. ponderează variaţiile de rit m cardiac. Au. ulei esenţial. cumarină. Se știe despre preparatele obţinute pe bază de vineriţă că au efecte pozitive în astm. decoct. Valoare medicinală au frunzele viţei de vie. hemoragii uterine. ceaiuri medicinale în amestec cu alte plante. tinctură. de obicei. tanin. Face parte din familia vitaceelor și se remarcă prin lungimea impresionantă a ramurilor sale. cu tot cu flori. prin grădini. aparţinând familiei rutaceelor. se pare. ramurile cu flori. Flebita este o afecţiune în care preparatele din frunze de viţă de vie sunt . hemoroizi. Înălţimea vineriţei este redusă – maximum 40 cm. vertijul. Chiar și la o simplă atingere a plantei. adică butucul viţei de vie. fiind o plantă periculoasă. Tulpina este lemnificată și are numeroase ramificaţii. dermatologice. Preparatele de vineriţăsunt cicatrizante. frunzele și vârfurile tinere. Pentru uz medicinal se culeg frunzele. cât și periferic. lemnificate și flexibile. strugurii. combate isteria. pielea omului se poate irita. ginecologice. Reglează ciclurile menstruale. alcaloizi. de asemenea. Mirosul său – specific. Tulpina. Aceste ramuri se mai numesc și lujeri. planta are o înălţime de 50 cm. Viţa de vie înflorește primăvara. Pentru utilizări medicinale se culeg florile. aliment și medicament. Virnanţul este cunoscut și ca plantă aromatică. Florile. Se prepară infuzie. cataplasme. Preparatele din frunzele viţei de vie sunt un agent de regularizare și reechilibrare a circulaţiei sanguine – atât la nivel central. fiind cultivat. printre cele mai vechi plante cultivate de om. de formă ovală. melancolia. Viţa de vie este unul dintre cei cunoscuţi arbuști. avortive. Preparatele de virnanţ sunt recomandate și în reumatisme. până la 20 de metri.

se fac ceaiuri medicinale care creează un veritabil confort psihic. cicatrizante. Prezentare. Denumiri populare: rochiţa rândunelei. în poieni și luminișuri de pădure. pe terenuri înţelenite. Denumire populară: părangină. este însemnată și. Acţiunea de curăţire a tractului gastro-intestinal și. Volbura înflorește toată vara și aproape toată toamna. la mai buna oxigenare și hrănire a sângelui. din care pornesc rădăcinile și stolonii. lipsită de frunze sau cu frunze mici. pe dealuri și munţi. recomandânduse a fi utilizată în stare proaspătă. Întrebuinţări. cu o tulpină lungă de un metru și chiar mai mult. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. frunzele de viţă de vie sunt. sau sub formă de tinctură. adormiţea.154 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC recomandate de multă vreme. . Dezvoltă un rizom. Vulturica Denumire știinţifică: Hieracium pilosella. Viţelarul Denumire știinţifică: Anthoxanthum odoratum. extract. Florile apar în lunile mai și iunie. ulei volatil. a zonei abdominale. Din rădăcina și tulpina de volbură se fac ceaiuri laxative. Prin distilare. Crește sub forma unei tufe gălbui (circa 50 cm înălţime). Substanţe active importante: doi compuși specifici – convolvulina și jalapina. Viţelarul – plantă mai puţin cunoscută chiar și în cercurile naturiștilor – este o erbacee perenă din familia gramineelor. preparatele din frunze de viţă de vie se folosesc și în tratamentele împotriva hemoroizilor și a varicelor. des întâlnită în zona de câmpie și deal – pe terenuri agricole. în amestec cu miere. combinate cu alte flori. Băile cu infuzie sau decoct de viţelar aduc pacea fizică și psihică celor profund obosiţi sau care au trecut prin momente grele. Folosite adesea în alimentaţia curentă. prin urmare. antrenând benefic chiar și bila. umbeliferonă. Hieracium transsilvanicum. cu flori în formă de spiculeţe. Florile. din care se prepară infuzie și decoct. Vulturica – o erbacee perenă – este o specie din familia compozitelor. deci. poala Maicii Domnului. Volbura Denumire știinţifică: Convolvulus arvensis. Tulpina aeriană. Substanţele volatile și amare din preparatele de viţelar au efecte benefice în ceea ce privește circulaţia sângelui și funcţionarea inimii. Infuzia și decoctul de viţelar au efecte calmante asupra organismului. în activitatea sa de secreţie și eliminare. Prezentare. accentul fiind pus mai ales pe tratarea urmărilor acestei boli. Jalapina – un glucozid – se manifestă ca agent laxativ. Substanţe active importante: glucozide. cât și în tulburări de menopauză. vitamina C. substanţe amare. din flori de viţelar se obţine un parfum de mare efect. acizi. este păroasă și poate ajunge la 30 cm înălţime. Florile sunt albe sau roz și au formă de pâlnie (o pâlnie de gramofon în miniatură). Face parte din familia convolvulaceelor. Preparatele pe bază de volbură au o mare putere de purgaţie. în general. Vulturica este răspândită în zonele mai înalte. și agenţi cu efecte medicinale dintre cele mai favorabile. Din florile de viţelar. Pentru aplicaţii terapeutice se recoltează florile. perenă. poţiune. Întrebuinţări. Crește pe pajiști. Preparatele de vulturică au proprietăţi diuretice. Interes medicinal prezintă toată planta. au culoare galben-aurie și apar în perioada mai – august. Parfumul de cumarină contribuie și la intensificarea și reglarea respiraţiei și. care se administrează mărunţită. preparatul de volbură este recomandat în constipaţii și dischinezii biliare. Se prepară infuzie. adică a fân. Volbura este o plantă târâtoare-agăţătoare. grupate. precum și taninuri. florile de viţelar sunt un remediu pentru bolile de ficat și de splină. tinctură. prin pârloage. de aceea. săruri minerale. De asemenea. poala rândunicii. Prezentare. Viţelarul este o plantă aromatică – miroase plăcut și persistent a cumarină. pe marginea drumurilor. în locuri cu lumină multă. Întrebuinţări. iarba fânului. Este o plantă erbacee. În medicina populară. Substanţe active importante: cumarină.

arabinoză. antiinflamatoare. antiinfecţioase și antiinflamatoare. decoct. Sunt recomandate în deranjamente stomacale și intestinale. laxative. Întrebuinţări. o buruiană. înlesnește asimilaţia. cicatrizante. Denumire populară: macul ciorii. diuretice. apare îndeosebi în culturile legumicole. dezinfectante. cistite.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 155 depurative. Observaţii mai noi arată că preparatele de vulturică au influenţe benefice și asupra unor afecţiuni cardiace. afecţiuni ale ficatului și rinichilor. Tulpina. reumatisme. au culoarea galben-deschis și mijlocul purpuriu. Unii specialiști recomandă zămoșiţa și în tratarea ulcerelor și a iritaţiilor stomacale și intestinale. Yucca este o plantă verde în permanenţă. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită yuccagenol. epuizare fizică și psihică. enterocolite. Zămoșiţa este o erbacee din familia maivaceelor. frunzele fiind situate în vârful ramurilor. de fapt. imunostimulatoare. Cel mai cunoscut preparat – ceaiul de zămoșiţă – este recomandat în boli ale rinichiului și ale căilor urinare (mai ales pentru combaterea depunerilor. Cercetări mai noi au evidenţiat faptul că yucca reduce colesterolul. aminoacizi. deosebit de important. care se dezvoltă din iunie și până în septembrie. febră. au formă lobată sau penată. Substanţe active importante: flavone. boală infecţioasă gravă. Sunt indicate în ulcere. Întrebuinţări. sub formă de buchet. potrivit căruia vulturica ar conţine principii antibiotice și ar contribui la scăderea colesterolului. Prezentare. Frunzele. săruri minerale. dar și în pârloage sau pe terenuri înţelenite. Y Yucca Denumire știinţifică: Yucca schidigera. ajunge până la 80 cm înălţime. așezate ca un pendul. pietrelor). vitamine. Fructul este o capsulă. principiile antibiotice din vulturică sunt un remediu în boala numită bruceloză. Florile. Tulpinile au înălţime redusă. Prezentare. ramificată de la bază. Pentru uz medicinal se folosește partea aeriană a plantei. ramnoză. Hibiscus ternatus. Se prepară infuzie. Zmeurul Denumire știinţifică: Rubus idaeus. Această plantă care este. Inflorescenţa de yucca are forma unui racem foarte dezvoltat. Pentru uz medicinal se recoltează părţile aeriene ale plantei. edeme. Numele îi vine de la poziţia florilor. păroase și peţiolate. Preparatele pe bază de zămoșiţă au proprietăţi depurative. sporește pofta de mâncare. Yucca – un arbust din familia liliaceelor (agavaceele) – crește în America Centrală. . abcese. săruri minerale. Herbalistul Jean Valnet menţionează faptul. în afecţiuni reumatice. extract. Potrivit aceluiași specialist. scăderea capacităţii de apărare a organismului. fiind acoperită cu perișori tari. Preparatele de yucca sunt detoxifiante. Z Zămoșiţa Denumire știinţifică: Hibiscus trionum. caracterizată prin febră intensă și deformarea splinei.

Acest arbust poate fi întâlnit. pe o arie geografică întinsă – de la câmpie și până în zona subalpină. Ipomaea purga. o dezvoltare anuală. de obicei. Tulpina. frunzele. Zmeurul este un arbust ghimpos ce crește sub forma unui tufan a cărui înălţime poate trece. dată fiind. În ceea ce privește calitatea fructelor. Zmeurul înflorește din luna mai și până în luna august. Datorită acestor proprietăţi. astringente. mai ales. ale tractului digestiv. Potrivit specialiștilor. Importanţa lor. Zorelele sunt specii de plante ornamentale agăţătoare. Compușii zorelelor sunt încă puţin cercetaţi. printre marii arbori. Potrivit unor observaţii mai noi. din care se prepară infuzie sau decoct. subţire. Fructele au culoare roșie. Întrebuinţări. se pare că fructele zmeurului din flora spontană au calităţi mai pronunţate și sunt cu mult mai aromate. din punct de vedere medicinal. nu se va folosi preparat de zorele în cazul unor inflamaţii intestinale și nici în caz de sarcină sau alăptare. mai ales albastru și mov-roșcat. totodată. rinichilor. uneori. zmeurul este recomandat în tratamente ale căilor respiratorii. făcându-și loc.156 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Denumire populară: mălină. în deranjamente intestinale. Se folosește în terapii ce vizează anumite afecţiuni din categoria hidropiziilor. Denumire populară: bună dimineaţa. faringita. flavone. dar. Prezentare. Zmeurul este un arbust de pădure. fragarină. vitamina C. au culori diferite. diareea. chiar și de doi metri. depurative. desigur. Florile au culoare albă și se adună în inflorescenţe bogate. laxativ și chiar purgativ. în congestii cerebrale. Printre afecţiunile în care preparatele din zmeur dau rezultate se numără gastrita hiperacidă. Valoare medicinală au. și în formă cultivată. fiind gustoase și aromate. Preparatul de zorele este descongestionant. poate avea o lungime de trei metri. importanţa sa economică. în unele blocaje ale sângelui în organism (inclusiv menstre blocate). Substanţe active importante: rășină. fructele zmeurului. Florile. Face parte din familia rozaceelor. Zorelele Denumire știinţifică: Ipomaea purpurea. Substanţe active importante: tanin. Ramurile zmeurului sunt subţiri și pline de ghim pi. Întrebuinţări. acizi. convolvulină. laxative. vermifug. este dată de rădăcină – din care se prepară pulbere. preparatul din frunze de zmeur are efecte pozitive și în tratamentul prostatei. însă. tinctură și o rășină. Ceaiul de zmeur este și un bun dezinfectant. în primul rând. reechilibrând activitatea intestinală și asigurându-i. Prezentare. Frunzele sunt aproape albe (argint ii) pe faţa inferioară și verde-deschis pe faţa superioară. Aceste plante își au obârșia în zona Americii Centrale. în formă de pâlnie. Frunzele au formă de inimă și sunt de un verde închis. . Fac parte din familia convolvulaceelor și au. protecţie în faţa substanţelor foarte active. Preparatele obţinute din zmeur au efecte diuretice. precum și în combaterea menstruaţiilor dureroase. săruri minerale.

acţionează împotriva greţurilor sau stărilor de vomă. Aromatic .tulburări de digestie.inflamare acută sau cronică a întregului tract intestinal. Galactogog . Uremie . toxice din organism. Stomahic . Antihemoragic .fortifică venele. Revulsiv .oprește sau împiedică înmulţirea celulelor (de obicei în cazul cancerului sau Colagog .fără vitamine. Hemostatic .ucide microbii.comprimă ţesuturile. Astringent . blochează dezvoltarea tumorilor. ajută la cicatrizare.tulbură activitatea inimii.acţionează împotriva spasmelor mușchilor striaţi sau netezi.provoacă transpiraţia.hemoragii digestive. Anorexie .sânge în urină. apărută ca urmare a unor boli.dureri menstruale.calmează durerile abdominale și facilitează eliminarea gazelor.acţionează împotriva unor forme de alergie.hormoni feminizanţi. conţinutului acestora.aduce un aflux de sânge în locul sau în organul pe care este aplicat. în sânge și produc o intoxicare a organismului. Angiocolită . Carminativ .substanţă sau preparat care diminuează funcţiile sexuale. Soporific . Enterocolită . substanţe care ajung Uterotonic .afecţiune caracterizată prin lipsa poftei de mâncare.inflamarea vezicii biliare.stopează sau combate hemoragiile. Secretolitic . Diaforetic . Bactericid . popular .boală în care albumina (o proteină) ajunge în urină.roșeaţă a pielii. Antimitotic .elimină substanţele dăunătoare.aflux anormal de sânge într-o zonă a corpului sau într-un organ. Dispepsie . Antiseptic . Edem . Cistită . Depurativ (sau detoxifiant) .împotriva tumorilor. combate dezvoltarea microbilor patogeni. Bacteriostatic . Congestie .fortifică uterul. Venotonic .substanţă sau preparat care stimulează funcţiile sexuale. Coleretic .oprește hemoragia. reglează bătăile inimii.inflamare acută sau cronică a intestinului subţire.oprește dezvoltarea microbilor.care stimulează activitatea bilei și a căilor biliare și provoacă eliminarea Colecistită .substanţă care face gura pungă. peste normal. Emenagog .care răspândește o aromă. Sudorific . echilibrează secreţiile.provoacă transpiraţie. Cardiotonic .acţionează împotriva viermilor intestinali.cu acţiune împotriva microbilor.reglează menstruaţia. Antiemetic . .stimulează secreţia biliară a ficatului. Eritem . Antispastic .situaţie în care rinichii nu pot elimina ureea și alte toxine.împiedică formarea de secreţii. În limbaj Avitaminoză .favorizează secreţia laptelui la femeile care alăptează. Dismenoree .somnifer. Melene . determinată de o congestie ușoară. Citostatic .inflamaţie a căilor biliare.substanţă sau preparat care stimulează inima.favorizează secreţiile gastrice.retenţie de apă în ţesuturi. Antihelmintic . accelerând astfel digestia. Estrogeni .DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 157 Explicarea unor termeni mai puţin cunoscuţi Afrodiziac (afrodisiac) . Anafrodiziac (anafrodisiac) .inflamaţie a vezicii urinare. al altor boli asemănătoare). Antihistamic . întărește mușchiul inimii și Cardiotoxic . Albuminurie . Hematurie . Enterită .

1999. București. ghid practic. Gherman Ion – Medicină alternativă tradiţională. Gunter Ernest – Hrana vie. lași. București. Editura Fiat Lux.. București.A. Editura Academiei. 1978 2. 2000 7. 10. Editura Ceres. 1968. Coiciu Evdochia. 2002 3. Popescu Octavian – Fitoterapie tradiţională și modernă. București. 2000 6. Editura Saeculum I. Editura știinţifică și enciclopedică. București. București. tratamentul bolilor cu plante. București. Editura Miracol. București. Bereșiu Ileana. 1988. Axei Springer. Pârvu Constantin. ediţia a lll-a. București. Editura Z 2000. Editura Academiei. București. x x x Faune et flore d' Europe. Popovici Lucia. Editura Didactică și pedagogică. a ll-a. București. 14. Librairie Grund. Editura Academiei. 15. Stroe Laurenţiu – Călăuză în lumea plantelor și animalelor. Valnet Jean – Fitoterapia. Editura Vestala. Geddes & Grosset. 2000 13. UK. București. București. 1985 8. Frumușelu Laurenţiu – Preparate culinare din legume mai puţin folosite. Saragea M. Toma Ion – Atlas botanic. București. 1999. 1987. lași. ed. Editura Academiei. Kirkpatrick Betty – Home remedies. Racz Gabriel – Plantele medicinale și aromatice. Alexandriu-Peiulcscu Maria și Popescu Horia – Plantele medicinale în terapia modernă. Editura Medicală. 2003 4. Editura Garamond. 2000 5. 2001. Bojor Ovidiu & colaborator – Pledoarie pentru viată lungă.. după datinile și credinţele poporului român. Paris x x x Mic dicţionar enciclopedic. 1993. Vasilca-Mozăceni Adrian – Ghidul plantelor medicinale. 1985. 19. vite și păsări. Niţă Ibrian Elena – Tratat de hrană vie. o speranţă pentru fiecare. . aliment și medicament. 1975 x x x Dicţionarul explicativ al limbii române. Editura Ceres. 20. și colectiv – Tratat de fiziopatologie. București 9. Moruzi Constanţa. partea a treia. Pamfilie Tudor – Boli și leacuri la oameni. 1974. 2003. Plinius – Naturalis Historia – Enciclopedia cunoștinţelor din Antichitate. Ciofit Ruxandra. R. Editura Polirom. Editura Didactică și Pedagogică.O. Editura Ceres.158 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1. București. Todor I. 12. 16. 1985. Editura Fiat Lux. 1986 x x x Dicţionarul explicativ al limbii române. supliment (DEX – S). 18. Editura Polirom. București. București. Niţă Ibrian Elena – Plantele. 1962. – Mic atlas de plante. Maica Sofronia – Tainele leacurilor mănăstirești. 17. Duchamel Catherine – Cartea verde a femeii. Editura Miracol. Chirilă Pavel și colectiv – Medicină naturistă – Mic tratat terapeutic. București. 1998. 2003. Editura Venus. Bojor Ovidiu. 11. București. ediţia a lll-a. 21. Godeanu Stoica.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful