RO

Prezentare generală a Consiliului Uniunii Europene

2008

Prezentare generală a Consiliului Uniunii Europene

2008

Notă Conţinutul prezentei broşuri, elaborată de Secretariatul General al Consiliului, nu angajează nici instituţiile Uniunii Europene, nici statele membre. Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să vă adresaţi serviciului Informare publică al unităţii Comunicare din Direcţia Generală F, la următoarea adresă: Secretariatul General al Consiliului Rue de la Loi 175 B-1048 Bruxelles Fax: (32-2) 285 53 32 E-mail: public.info@consilium.europa.eu Internet: www.consilium.europa.eu

Numeroase alte informaţii despre Uniunea Europeană sunt disponibile pe internet pe serverul Europa (http://europa.eu). O fişă bibliografică figurează la sfârşitul prezentei publicaţii. Luxemburg: Oficiul pentru Publicaţii Oficiale ale Comunităţilor Europene, 2008 ISBN 978-92-824-2297-7 10.2860/24783 © Comunităţile Europene, 2008 Reproducerea textului este autorizată cu condiţia menţionării sursei Printed in Belgium

consilium.Cuprins Prezentare generală a Consiliului Uniunii Europene 4 Capitolul 1 — Consiliul și cei care activează în cadrul acestuia Scurtă descriere Capitolul 2 — Rolul special al Consiliului European Pilotul Uniunii Europene Capitolul 3 — Consiliul în acţiune Consiliul în calitate de organ legislativ Capitolul 4 — În colaborare Relaţiile Consiliului cu celelalte instituţii și organisme ale Uniunii Europene Capitolul 5 — Promovarea prosperităţii și menţinerea păcii Rolul Consiliului în relaţiile externe Capitolul 6 — Susţinerea creșterii și a ocupării forţei de muncă Consiliul și politica economică Capitolul 7 — Crearea unui spaţiu de libertate. securitate și justiţie Rolul Consiliului în domeniul justiţiei și al afacerilor interne Capitolul 8 — Perspective de viitor 8 18 22 30 34 56 62 66 Vizitaţi site-ul Consiliului: www.eu .europa.

Prezentare generală 4 .

în egală măsură. Pentru a conferi legitimitate. atribuindu-i o și mai mare pondere. sunt puse în prim-plan și apărate legitim. atât în interesul colectiv. Consiliul este forumul în care interesele guvernelor naţionale ale Uniunii. Parlamentul European reprezintă interesul popular.5 Prezentare generală a Consiliului Uniunii Europene Consiliul Uniunii Europene (UE) este a doua dintre cele patru instituţii europene care își au originea în Tratatul de la Paris din 1951 de instituire a Comunităţii Europene a Cărbunelui și Oţelului. împreună cu Comisia Europeană și cu Parlamentul European. Javier Solana. ca toate instituţiile care elaborează politici sau legi. Instituţiile Uniunii se bazează mai mult pe o separare a intereselor legitime decât pe o separare a puterilor. Consiliul. acesta reunește reprezentanţi aleși în mod direct ai popoarelor statelor membre. Comisia Europeană reprezintă interesul european general. alese în mod democratic. Caracterul acestora rezultă din faptul că Uniunea . În cadrul Uniunii. una din instituţiile Uniunii Europene care elaborează politici. nicio acţiune politică sau decizie legislativă importantă nu poate fi adoptată fără acordul Consiliului. executiv și judiciar – întâlnită în majoritatea democraţiilor vestice. au extins domeniul de aplicare și natura rolului său politic. a ajutat mult la o mai fermă poziţionare globală a Consiliului. și nici nu evoluează spre un astfel de statut. Tratatele europene succesive. acţionând în același timp. Rolul dinamic jucat de primul Înalt Reprezentant. Consiliul a dobândit o imagine publică mai vizibilă doar aproximativ în ultimii cincisprezece ani. și-a dezvoltat structuri formale și informale foarte elaborate. Consiliul de Miniștri – așa cum este denumit în mod mai frecvent – este. Una din principalele dificultăţi survenite în înţelegerea modului de funcţionare al Uniunii Europene constă în faptul că sistemul politic al acesteia nu corespunde formei cu care sunt obișnuiţi cetăţenii în contextul naţional. Instituţiile UE nu se bazează pe separarea tradiţională a puterilor – cea dintre legislativ. Comisia face de asemenea propuneri în mod colegial. Motivul este că Uniunea Europeană nu este un stat. începând de la crearea Comunităţii Economice Europene în 1957 și până la Tratatul de la Maastricht din 1993. comisarii sunt pe deplin independenţi de guvernele naţionale și de celelalte instituţii ale UE. Iată de ce încercarea de a ilustra activitatea instituţiilor Uniunii responsabile cu elaborarea de politici prin comparaţii directe cu instituţiile naţionale nu poate descrie în mod adecvat modul de funcţionare al acestora. Scopul broșurii de faţă este să explice cum realizează Consiliul aceasta. cât și pentru interesele naţionale individuale. Acesta este principalul organ decizional al Uniunii Europene. Combinarea în 1999 a postului de Secretar General al Consiliului cu cel nou creat de Înalt Reprezentant pentru Politica Externă și de Securitate Comună (PESC) a adus o contribuţie în acest sens.

ia decizii cu o majoritate de voturi sau cu o majoritate calificată a membrilor săi. Consiliul legiferează împreună cu Parlamentul European. organizaţie activând în domeniul cultural şi al drepturilor omului. care este total distinctă de Uniunea Europeană. este forumul în care interesele guvernelor statelor membre sunt exprimate și arbitrate legitim în procesul decizional al Uniunii. reguli. parţial o funcţie de tip executiv. fiind autorizaţi să își asume angajamente în numele guvernelor respective. Guvernele naţionale. şi care reprezintă autoritatea politică supremă a Uniunii (a se vedea capitolul 3). care reuneşte şefii de stat sau de guvern ai Uniunii. Consiliul deţine puterea legislativă supremă. care întrepătrunde fiecare domeniu de politică publică. Faptul că Uniunii i-a fost atribuită o structură instituţională unică și laborios concepută. Activitatea Consiliului este parţial legislativă. Membrii săi sunt reprezentanţi ai guvernelor la nivel ministerial. Funcţiile Consiliului s-au dezvoltat pe măsură ce s-a extins sfera de acoperire a Uniunii. obiceiuri și practici profesionale informale. În prezent. Cu toate acestea. . Atunci când deliberează în materie de politică externă (poziţiile privind statele terţe sau lansarea operaţiunilor de Aţi spus Consiliul…? Consiliul Uniunii Europene nu trebuie confundat cu Consiliul European. Consiliul este principalul organ decizional al Uniunii și acţionează ca un organ colectiv atunci când își apără interesele și prerogativele faţă de celelalte instituţii ale UE sau când apără interesele Uniunii pe plan internaţional. În același timp. cu sediul la Strasbourg. În multe domenii. În multe cazuri.6 Europeană este un sistem politic complex. Parlamentul European acţionând într-un rol de consiliere. în alte domenii. beneficiind de susţinerea parlamentelor naţionale. Consiliul este mai întâi de toate o instituţie supranaţională. nu trebuie confundat nici cu Consiliul Europei. au creat în mod voluntar instituţii și proceduri prin care sunt exercitate competenţele partajate colectiv. Aceste aspecte diferenţiază Uniunea de celelalte grupări de state. precum şi preşedintele Comisiei Europene. acesta și-a dezvoltat propriile tradiţii. În anumite domenii. ambele instituţii având competenţe reale în partajarea rezultatului procesului legislativ. În cadrul structurilor sale formale evolutive. Înfăţișat adesea în mod inadecvat ca fiind componenta „interguvernamentală” a noului amalgam instituţional al Uniunii Europene. Uniunea Europeană adoptă legi și ia decizii care au efecte juridice în statele membre și un impact direct asupra cetăţenilor. Consiliul are 27 de membri. este unul din factorii de succes ai acesteia. în majoritatea domeniilor activităţii legislative. în care competenţele sunt deliberat împărţite și moderate prin intermediul unui echilibru al puterilor. Uniunea ajută statele membre să-și coordoneze politicile.

și nici accesul la documente atunci când acţiona ca legislator. Existenţa unei singure instituţii care să îndeplinească ambele funcţii nu a fost scutită de complicaţii. Deși s-ar putea crede că preocuparea principală a fiecărui membru al Consiliului este de a maximiza avantajul naţional (în detrimentul celorlalţi). Un factor care a provocat și mai multe complicaţii a constat în faptul că tratatele nu ofereau o definiţie clară a ceea ce constituia un act legislativ. precum și funcţionarea procesului de negociere. dar și cu statele sau organizaţiile terţe pentru a apăra interesele Uniunii pe plan extern. al practicilor și al metodelor de lucru informale. Prin intermediul convenţiilor. Un alt motiv este acela că. de cooperare între membri în vederea obţinerii de rezultate. În esenţă. Mulţi negociatori naţionali împărtășesc. potrivit cărora acesta nu permitea un grad suficient de transparenţă formală în cadrul lucrărilor sale. Miniștrii guvernelor înţeleg și ei necesitatea de a soluţiona dificultăţile politice. Guvernele au realizat că a coopera în scopul obţinerii unor rezultate colective acceptabile este în interesul lor pe termen lung. pot ajunge la un acord pe o gamă atât de vastă de chestiuni politice. guvernele statelor membre încearcă să contureze rezultatele politicilor. în consecinţă. aceasta nu s-ar aplica și organelor colective de tip executiv. Broșura de faţă explică structura și mecanismele de bază ale instituţiei. a posibilităţilor realiste de a ajunge la compromisuri. În consecinţă.7 gestionare civilă sau militară a crizelor) sau în materie de cooperare poliţienească. există o puternică tendinţă spre atingerea unui consens. Este remarcabil că reprezentanţi ai 27 de guverne de diferite culori și nuanţe politice. orientat înspre luarea de decizii. Aceasta se explică prin faptul că guvernele sunt mai degrabă interesate să garanteze funcţionarea eficientă a sistemului. având interese naţionale diverse și miniștri cu personalităţi diferite. de asemenea. în privinţa legislaţiei. . o înţelegere generală comună a aspectelor-cheie și. Consiliul este obligat să negocieze împreună cu Parlamentul European. În timp ce activitatea unor organe de tip legislativ ar trebui să fie preponderent transparentă și deschisă. Consiliul este un mecanism de negociere extrem de complex. astfel încât acestea să apară mai prezentabile și acceptabile din punct de vedere politic în faţa parlamentelor și a electoratelor naţionale. aparţinând unor sisteme politice diferite. într-o măsură egală. acest proces de negociere este caracterizat în realitate. Consiliul este mai degrabă similar unui organ colectiv de tip executiv. Această dualitate explică multe din dificultăţile cu care s-a confruntat Consiliul în faţa reproșurilor care i-au fost adresate încă de la începutul anilor ’90.

Capitolul 1 8 CONSILIUL ȘI CEI CARE ACTIVEAZĂ ÎN CADRUL ACESTUIA – SCURTĂ DESCRIERE .

care reunește o dată pe lună miniștrii afacerilor externe. va putea remarca. CAGRE este cel care răspunde și de pregătirea reuniunilor Consiliului European. Are loc aproape în fiecare lună și este un for important pentru coordonarea politicilor economice ale Uniunii Economice și Monetare. de finanţe și de chestiunile referitoare la trezoreria statului. dar se reunește în formaţiuni diferite în funcţie de subiectele abordate. sesiunile ordinare au loc la Luxemburg. Sediul Consiliului — • Care sunt diferitele formaţiuni ale Consiliului? Din punct de vedere juridic. aproximativ o dată la două luni. perspective financiare. extindere). un număr important (aproximativ o sută) de persoane reunite în scopul de a elabora o legislaţie comună. Consiliul este unic. Consiliul „Justiţie și Afaceri Interne” (JAI) întrunește. Consiliul „Agricultură și Pescuit” reunește miniștrii pentru agricultură. precum și comerţului și dezvoltării. totuși. dacă cineva se apropie de o sală de reuniuni înainte de începerea lucrărilor Consiliului. Consiliul „Afaceri Economice și Financiare” (ECOFIN) întrunește miniștrii răspunzători de politicile macroeconomice naţionale. dar ordinea sa de zi este consacrată esenţial relaţiilor externe – politicii externe și de securitate comună (PESC) și politicii europene de securitate și de apărare (PESA). probabil. Să aruncăm însă o privire mai îndeaproape: • Unde se derulează sesiunile Consiliului? Cel mai adesea. în fiecare an. de a lansa iniţiative politice și de a da Uniunii Europene o adevărată orientare dinamică.9 Consiliul văzut din interior La o primă vedere. la sediul Consiliului din Bruxelles. Cele mai cunoscute formaţiuni ale Consiliului sunt următoarele: — Consiliul „Afaceri Generale și Relaţii Externe” (CAGRE). Această formaţiune abordează dosarele orizontale (aspecte instituţionale. — — . de obicei o dată pe lună. în clădirea Justus Lipsius. iunie și octombrie. este una din formaţiunile Consiliului care atrage în general cea mai multă atenţie din partea mediei. miniștrii de justiţie și miniștrii de interne pentru a discuta despre dezvoltarea și punerea în aplicare ale cooperării și ale politicilor comune din acest domeniu. în lunile aprilie.

Președinţia trebuie nu doar să gestioneze un număr ridicat de sesiuni ale Consiliului. Președinţia Numărul de sesiuni ale Consiliului din timpul Preşedinţiei portugheze a Uniunii Europene (al doilea semestru al anului 2007) Afaceri Generale şi Relaţii Externe Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN) Agricultură şi Pescuit Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) Competitivitate (piaţă internă. Telecomunicaţii şi Energie Mediu Ocuparea Forţei de Muncă. Fiecare stat membru exersează președinţia pe rând. Un astfel de volum de muncă poate fi foarte greu de asumat de către ţara care exersează președinţia. priorităţile politice ale Consiliului sunt stabilite pe perioade de 18 luni. care au loc în ţara președinţiei. industrie şi cercetare) Transporturi. și dl José Sócrates. Aceste reuniuni. se desfășoară într-o atmosferă mai destinsă și constituie ocazii propice pentru a discuta mai liber aspecte de ordin general. în special pentru că președinţia trebuie să prevadă și un post de președinte. ceea ce implică o pregătire minuţioasă și impune adesea consultări cu alte ministere. timp de șase luni. Acesta prezidează sesiunea în calitate de membru al guvernului statului care exersează președinţia Consiliului. Având la bază contribuţia și consilierea Secretariatului General. ci și să organizeze reuniuni informale. • Dl Luís Amado. astfel încât dosarele să poată fi tratate cât mai eficace posibil. ministrul afacerilor externe al Portugaliei. SG/ÎR. Sănătate şi Consumatori Educaţie. Funcţionarii trebuie de asemenea să dedice mult mai mult timp dosarelor europene care le revin. Tineret şi Cultură Totalul sesiunilor Consiliului 8 6 5 3 Unul din miniștrii așezaţi la această masă deţine responsabilităţi mai extinse decât colegii săi. este important de subliniat că nicio decizie formală nu poate fi luată în timpul unei reuniuni informale. Politică Socială. prim-ministrul Portugaliei . dl Javier Solana. 2 2 2 1 1 30 Exerciţiul președinţiei implică multă muncă din partea tuturor actorilor: • Miniștrii trebuie să fie informaţi în mod corespunzător cu privire la ansamblul punctelor care vor fi discutate de Consiliu. și unul de reprezentant naţional pentru numeroasele grupuri de lucru care pregătesc lucrările Consiliului.10 1.

iunie 2014 iulie .iunie 2019 iulie .iunie 2020 Dispunerea delegaţiilor în timpul sesiunilor Consiliului Preşedinţia slovenă – din ianuarie până în iunie 2008 Preşedinţia (Slovenia) Slovenia Franţa Republica Cehă Suedia Spania Belgia Ungaria Polonia Danemarca Cipru Irlanda Lituania Grecia Comisia Secretariatul General al Consiliului Portugalia Germania Finlanda România Austria Bulgaria Estonia Regatul Unit Malta Slovacia Ţările de Jos Luxemburg Letonia Italia Lituania Grecia Italia Letonia Luxemburg Ţările de Jos Slovacia Malta Regatul Unit Estonia Bulgaria Austria România Finlanda La fiecare şase luni – la data de 1 ianuarie şi. .iunie 2010 iulie . (1) Conform deciziei Consiliului din 1 ianuarie 2007.iunie 2013 iulie .decembrie 2017 ianuarie .iunie 2009 iulie .decembrie 2009 ianuarie .decembrie 2016 ianuarie . Succesiunea preşedinţiilor Consiliului (1) începând cu ianuarie 2008 Slovenia Franţa Republica Cehă Suedia Spania Belgia Ungaria Polonia Danemarca Cipru Irlanda ianuarie .iunie 2011 iulie .decembrie 2018 ianuarie . 1 iulie – delegaţiile se deplasează cu un loc. în sensul acelor de ceasornic.decembrie 2010 ianuarie .decembrie 2015 ianuarie .iunie 2008 iulie .iunie 2017 iulie .iunie 2018 iulie .decembrie 2013 ianuarie . conform succesiunii semestriale a preşedinţiilor. chiar și diplomaţii care deţin posturi în ţările terţe joacă un rol: coordonează lucrările ambasadelor statelor membre în privinţa chestiunilor de interes european. redactând.decembrie 2014 ianuarie .iunie 2015 iulie . de exemplu.decembrie 2019 ianuarie .decembrie 2008 ianuarie .decembrie 2011 ianuarie .iunie 2016 iulie .iunie 2012 iulie .11 • Atunci când președinţia este exersată de către ţara lor. rapoarte comune privind situaţia din ţara în care se găsesc.decembrie 2012 ianuarie . respectiv.

format din reprezentanţii permanenţi adjuncţi. care facilitează înţelegerea reciprocă a poziţiilor lor respective. care reunește reprezentanţii permanenţi. cu înalte calificări și având rangul de ambasador. Coreper (Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi) În timpul diferitelor sesiuni ale Consiliului. Pe lângă rolul special pe care îl deţine în cadrul procedurii legislative cu Parlamentul European. ministrul afacerilor externe al Franţei . precum și acţiunile Consiliului care vor decurge din acestea. alături de miniștri. se găsesc întotdeauna înalţii funcţionari – membri ai Coreperului (Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi). în forurile internaţionale și în cadrul relaţiilor cu ţările terţe. acţionând adesea ca mediator pentru a concilia poziţii divergente și având mereu în vedere interesul general. Specialiști în afaceri europene. în faţa Parlamentului European. Aceștia sunt un element fundamental al mecanismului Consiliului. Dl Nicolas Sarkozy. și Coreper II. dl Luís Amado și dl Bernard Kouchner. Raportează Parlamentului progresele realizate la sfârșitul mandatului său și asistă frecvent la sesiunile plenare ale Parlamentului și la reuniunile comisiilor acestuia. dl José Sócrates. Coreperul este compus din două formaţiuni care se întrunesc cel puţin o dată pe săptămână: Coreper I. Funcţiile de reprezentare ale președinţiei nu se limitează la Parlamentul European. președintele Republicii Franceze. 2.12 Caracterul sensibil al sarcinilor președinţiei pe plan politic Nu de puţine ori. Creează și întreţin între ei legături de încredere. joacă un rol decisiv în pregătirea lucrărilor Consiliului. care sunt reprezentanţii permanenţi ai diferitelor guverne ale statelor membre la Bruxelles. Atriumul Consiliului Cei 27 de membri ai Coreperului. în special în privinţa aspectelor legate de politica externă și de securitate comună. președinţia își prezintă proiectele. Miniștrii președinţiei informează presa după fiecare sesiune a Consiliului și se exprimă deseori în numele UE în ansamblu. președinţia contribuie la obţinerea unui acord în cadrul Consiliului în momentul în care situaţia pare să fi ajuns într-un punct mort. aceștia se întrunesc de mai multe ori pe săptămână într-un proces aproape permanent de discuţii și dialog.

în cursul ultimilor douăzeci de ani. controlul politic și orientarea strategică ale operaţiunilor de gestionare a crizelor. rolul Secretarului General a fost consolidat pentru a susţine mai bine Consiliul și președinţia în îndeplinirea misiunilor acestora. joacă un rol extrem de important. este asistat de un grup de lucru politico-militar. numărul acestora era de aproximativ 150. Poate fi astfel autorizat de către Consiliu să ia decizii în gestionarea concretă a unei operaţiuni. reprezentanţii săi au rangul de ambasadori. Ca și în cazul Coreperului. Pe lângă aceasta. În 2007. foarte diferite unele de altele. dar există și alte comitete care au o mare importanţă: • Comitetul special pentru agricultură (CSA) pregătește majoritatea dosarelor pentru Consiliul „Agricultură”. la începutul anilor ’80. Sunt deci compuse din experţi ai administraţiilor naţionale specializaţi în subiectele examinate.13 3. a unei măsuri legislative sau a unei acţiuni europene. ca stadiu final. Comitetul Economic și Financiar. Grupurile de lucru • • La lucrările pregătitoare ale Consiliului participă grupurile de lucru. Aspectele care nu pot fi soluţionate la acest nivel sunt transmise Coreperului. un actor important pentru buna funcţionare a Consiliului. COPS exercită. fiecare operând pe subiecte individuale. aceste grupuri au drept sarcină principală efectuarea lucrărilor tehnice pregătitoare care sunt necesare adoptării. . precum și de Comitetul Militar (CM). sub autoritatea Consiliului. Compuse din funcţionari ai reprezentanţelor permanente sau ai capitalelor. Secretarul General a devenit. Comitetul articolului 133 (creat în temeiul articolului 133 din Tratatul CE) secondează Comisia în rolul său de negociator pentru chestiunile comerciale și tarifare. Coreperul ocupă un loc special în ierarhia Consiliului pentru că este cel care are ultimul cuvânt de spus în pregătirea lucrărilor Consiliului. oferind consiliere Consiliului „ECOFIN” în privinţa diverselor aspecte legate de Uniunea Economică și Monetară. Comitetele • Comitetul articolului 36 (instituit în temeiul articolului 36 alineatul (1) din Tratatul privind UE) pregătește anumite aspecte ale sesiunilor Consiliului „Justiţie și Afaceri Interne”. compus din reprezentanţii băncilor centrale și ai trezoreriilor statelor membre. de sistemul monetar european și de relaţiile monetare internaţionale. Aceste grupuri sunt foarte numeroase. Comitetul Politic și de Securitate (COPS) pregătește discuţiile și iniţiativele în materie de politică externă și de securitate comună a UE. Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam în mai 1999. de un comitet pentru aspectele civile ale gestionării crizelor. i-a fost încredinţat un rol mai politic în calitate de Înalt Reprezentant pentru Politica Externă și de Securitate Comună a Uniunii Europene. • 5. Secretarul General al Consiliului și Înaltul Reprezentant pentru Politica Externă și de Securitate Comună Numit printr-o decizie a Consiliului. Astfel. 4.

agenţi temporari și experţi naţionali detașaţi. ale traducerilor și ale consilierii juridice. În 1958. Secretariatul General Secretariatul General a fost creat în 1952 cu ocazia primei sesiuni a Consiliului Comunităţii Europene a Cărbunelui și a Oţelului (CECO). ca urmare a deciziei aceluiași Consiliu de a avea la dispoziţie procesele-verbale corespunzătoare ale dezbaterilor. Noua clădire Lex . iar responsabilităţile sale au sporit în ritmul creșterii numărului statelor membre ale Uniunii Europene. La 31 decembrie 2007. Niels Ersbøll și Jürgen Trumpf. Bustul umanistului Justus Lipsius în sediul Consiliului 6. mandatul i-a fost reînnoit în iulie 2004. (1) Desemnat în 1999 pentru cinci ani. patru persoane au ocupat acest post: Christian Calmes. Secretar General Adjunct. efectivul global al Secretariatului General al Consiliului se ridica la 3 273 de funcţionari. care este și Înalt Reprezentant pentru Politica Externă și de Securitate Comună. lucrau aici 238 de persoane. Acesta este asistat de Pierre de Boissieu. De atunci. Actualul Secretar General. care au făcut ca Secretariatul să fie indispensabil bunei funcţionări a Consiliului. Înaltul Reprezentant pentru Politica Externă și de Securitate Comună În peste 40 de ani. însă s-au adăugat și altele. Deţine de asemenea funcţia de Secretar General al Uniunii Europei Occidentale (UEO). acestea sunt funcţiile fundamentale ale Secretariatului.14 Secretariatul s-a dezvoltat. în 2000 – 2 540 de persoane. Dl Javier Solana. marea majoritate a acestora constituind-o funcţionarii. Nicolas Hommel. este Javier Solana (1).

energie. educaţie. protocol Probleme economice și sociale Justiţie și afaceri interne Protecţia mediului și a consumatorilor. Secretarul General Adjunct al Consiliului 32 3 273 TOTAL . dl Javier Solana. Audit intern.15 În serviciul Consiliului și al președinţiei: Secretariatul General al Consiliului (SGC) Obiectivul esenţial al SGC constă în oferirea întregului sprijin de care are nevoie Consiliul în activitatea sa. Serviciul de prevenire. Traducere și producerea de documente. competitivitate. SG/ÎR și dl Pierre de Boissieu. industrie. Capacitatea de planificare și de conduită civilă) Servicii atașate SG/ÎR și SG Adjunct [Direcţia pentru chestiuni politice generale. Biroul de securitate. transporturi și societatea informaţională Afaceri externe și politico-militare Presă. 1 226) Agricultură și pescuit Piaţa internă. în special în elaborarea compromisurilor care vor constitui baza deciziilor și a celorlalte acte ale Consiliului. ministrul afacerilor externe al Sloveniei. elaborarea de documente care să prezinte situaţiile și difuzarea de documente. cultură. tineret. ghidarea președinţiei în materie de procedură în cursul reuniunilor. audiovizual 1 894 48 DG B: DG C: 60 251 161 39 90 DG E: DG F: DG G: DG H: DG I: Dl Dimitrij Rupel. redactarea procesului-verbal al reuniunilor. cercetare. produse alimentare. Centrul comun de situaţii al UE. comunicare. Statul Major Militar. Este vorba despre: • consilierea președinţiei. sănătate. Efectivele Secretariatului General al Consiliului la 31 decembrie 2007 Cabinetele Secretarului General/Înaltului Reprezentant pentru PESC și ale Secretarului General Adjunct Serviciile atașate SG/ÎR (Unitatea politică. Securitatea sistemelor de informare (Biroul INFOSEC). Protecţia datelor] Serviciul juridic (din care Calitatea legislaţiei – Juriști-lingviști: 83) DG A: 25 • 305 167 201 Personal și administraţie (din care DG A 3.

diferit de cel al CECO și înzestrat cu puteri mai extinse în comparaţie cu Comisia. precum și alte întâlniri. a împărţit anumite puteri ale acestuia între Consiliu și Parlamentul European. sprijinirea operaţiunilor de gestionare civilă și militară a crizelor lansate de către Consiliu. furnizarea de consiliere juridică. precum și al celui de depozitar al acordurilor internaţionale. a Tribunalului de Primă Instanţă și a Tribunalului Funcţiei Publice. în vederea obţinerii unor opinii asupra problemelor ridicate în cursul discuţiilor și a precizării aspectelor juridice ale anumitor proceduri. Cu toate acestea. Competenţele Consiliului sunt stabilite prin tratate Rolurile și puterile instituţiilor și ale organelor UE au fost definite prin tratatele succesive prin intermediul cărora au evoluat. în funcţie de tratatul în cauză și de puterile pe care le exercita. 1965: Tratatul de fuziune: a instituit un Consiliu și o Comisie unice pentru cele trei Comunităţi Europene și a creat oficial Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi (Coreper). în fiecare an. cărora li se adaugă un serviciu juridic și un cabinet împărţit între serviciile direct atașate Secretarului General/Înaltului Reprezentant pentru PESC și Secretarului General Adjunct. 1970: Tratatul de modificare a anumitor dispoziţii bugetare ale tratatelor. există aproximativ 100 de sesiuni ale Consiliului și mai mult de 3 500 de reuniuni ale grupurilor de lucru. dotându-le cu un consiliu propriu. A conferit Consiliului puteri vaste pentru stabilirea cheltuielilor comunitare și. 1957: Tratatul de la Roma: a instituit Comunitatea Economică Europeană (CEE) și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA). În ceea ce privește Consiliul: 1951: Tratatul de la Paris: a instituit Comunitatea Europeană a Cărbunelui și a Oţelului (CECO) și a creat primul Consiliu de Miniștri. Consiliul a continuat să funcţioneze după modalităţi diferite. specializate pe domenii care corespund formaţiunilor Consiliului. Pot fi consultaţi membri ai Serviciului juridic cu ocazia tuturor reuniunilor importante. Serviciul juridic reprezintă de asemenea Consiliul în faţa Curţii de Justiţie. 1975: Tratatul de modificare a anumitor dispoziţii financiare din tratate: a definit o procedură bugetară și a repartizat competenţele bugetare între instituţiile comunitare. aproape în totalitate. îndeplinirea rolului de grefier și de memorie a Consiliului graţie arhivării documentelor.16 • • sprijinirea președinţiei în stabilirea calendarului sesiunilor Consiliului. DG-urile sunt. convocarea și organizarea reuniunilor. . • • • Organizarea Secretariatului General Secretariatul General este format din opt direcţii generale (DG-uri). pentru prima dată. ceea ce reprezintă o muncă administrativă considerabilă pentru că.

a liberei circulaţii a lucrătorilor. Consiliul este de asemenea reformat în scopul extinderii sferei de aplicare a votului cu majoritate calificată și al introducerii principiului cooperării consolidate dintre statele membre. a acordat Parlamentului European puteri extinse de codecizie cu Consiliul în privinţa chestiunilor legislative din anumite domenii. • • . aceasta va fi compusă dintr-un comisar pe stat membru. dar tratatul introduce posibilitatea trecerii la votul cu majoritate calificată. în special a măsurilor necesare pentru crearea pieţei unice. Competenţele. care a devenit de asemenea Înalt Reprezentant pentru Politica Externă și de Securitate Comună (PESC). În ceea ce privește reforma instituţiilor. și nici în domeniul social. să nu participe la Uniunea Economică și Monetară. a prevăzut pentru prima dată posibilitatea ca o anumită politică să nu fie aplicată de către toate statele membre. 1997: Tratatul de la Amsterdam: politica în materie de imigraţie. Acest tratat a permis stabilirea principiilor și a metodelor care trebuie adoptate pentru a reforma sistemul instituţional și a susţine extinderea înspre statele Europei Centrale și de Est. Actul Unic i-a atribuit Consiliului responsabilitatea gestionării cooperării politice europene. un acord a luat naștere ca urmare a summitului de la Nisa din 11 decembrie 2000. Introducerea procedurii numite „de cooperare” a extins puterile legislative care îi reveneau Parlamentului European. noutăţile constau în modul de funcţionare al Comisiei: acest tratat prevede că. 2000: Tratatul de la Nisa (semnat la 26 februarie 2001): cu ocazia Conferinţei interguvernamentale privind reforma instituţională (CIG 2000). de exemplu. vize și azil. Acest tratat a modificat rolul Secretarului General al Consiliului. Deciziile aparţinând acestor domenii sunt adoptate în unanimitate pe o perioadă de cinci ani. 1992: Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE): numit Tratatul de la Maastricht.17 1986: Actul Unic European: a permis Consiliului să hotărască cu majoritate calificată în privinţa mai multor subiecte. a pieţei interne și a protecţiei consumatorilor. a definit obiectivele și regulile Uniunii Economice și Monetare și a structurat puterile și competenţele Uniunii Europene în jurul celor trei piloni. regulile și procedurile decizionale ale Consiliului diferă în funcţie de pilonul la care se raportează lucrările. de exemplu. Tratatul privind Uniunea Europeană: • a extins sfera de aplicare a votului cu majoritate calificată în ceea ce privește aspectele aparţinând primului pilon. precum și cooperarea judiciară în materie civilă au devenit politici comune. între 2004 și 2009. Sunt împărţite cu Parlamentul European și mai multe puteri legislative datorită extinderii și modificării procedurii de codecizie. a permis statelor.

Capitolul 2 18 ROLUL SPECIAL AL CONSILIULUI EUROPEAN – PILOTUL UNIUNII EUROPENE .

intenţiile președinţiei. în noiembrie 2004. semnat în 1992. Cu o lună înainte de întrunirea Consiliului European. apoi în CAGRE. care este discutat în Coreper II. șefii de guvern și președintele Comisiei atrag mult mai mult atenţia publicului decât o sesiune ordinară a Consiliului. cazul apărut după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001. ce. la sediul Consiliului. Nu este surprinzător faptul că reuniunile dintre șefii de stat. Creat în 1974 cu intenţia instituirii unui for informal de discuţie între șefii de stat sau de guvern. Consiliul European a devenit în timp foarte scurt organul care fixează priorităţile și obiectivele Uniunii și determină modalităţile de realizare a acestora. doar oamenii politici au acces la sală – funcţionarii care îi asistă rămân deoparte. pentru fiecare punct de pe ordinea de zi. Se întâmplă să se reunească și mai frecvent în situaţii urgente. Dacă. Sosirea la Bruxelles a peste 1 500 de jurnaliști în vederea acoperirii mediatice a unei reuniuni a Consiliului European nu este o raritate. se întrunea în ţara președinţiei. În primăvara lui 2007. Consiliul European a cunoscut o evoluţie care a fost modelată în primul rând de necesităţile politice practice și de dorinţele participanţilor. Reuniunile Consiliului European: cine. președinţia difuzează o „ordine de zi adnotată” care indică. Spre deosebire de reuniunile Consiliului. De exemplu. se prezintă situaţia actuală a punerii în aplicare a Strategiei de la Lisabona pentru creștere și ocuparea forţei de muncă. din 2003 se întrunește sistematic la Bruxelles. un program ambiţios pentru dezvoltarea politicii de justiţie și afaceri interne. Consiliul European se reunește în general de patru ori pe an. pentru a păstra intimitatea originară a reuniunilor Consiliului European.19 1. A dobândit un statut formal prin Tratatul privind Uniunea Europeană. Președinţia difuzează ulterior un proiect de concluzii ale Consiliului European. Acest proces permite șefilor de stat și de guvern să-și concentreze atenţia asupra celor mai importante puncte. Tot Consiliul este cel care a încheiat în decembrie 2005 negocierile 3. Consiliul European a stabilit. Această ordine de zi este înaintată CAGRE. Un organ strategic privind finanţarea Uniunii pentru perioada 2007-2013. acest lucru fiind valabil în toate domeniile de activitate ale Uniunii Europene.” 2. Consiliul European definește liniile generale ale dezvoltării Uniunii Europene. . La nivelul Consiliului au fost finalizate negocierile de aderare ale noilor state membre în 2002. Pregătirea reuniunilor Consiliului European Deliberările Consiliului European sunt în mare parte pregătite în avans de către instanţele Consiliului. de exemplu. cum a fost. Aceștia sunt în mod normal asistaţi de către miniștrii afacerilor externe și de un alt membru al Comisiei. în trecut. care prevede că „Consiliul European impulsionează dezvoltarea Uniunii și definește orientările politice generale ale acesteia. Consiliul European a definit baza unei noi politici integrate pentru a face faţă provocărilor ridicate de aprovizionarea energetică și de schimbările climatice. În fiecare primăvară. când și unde? Consiliul European este format din cei 27 de șefi de stat sau de guvern și din președintele Comisiei.

Desfășurarea reuniunilor Consiliului European Reuniunile Consiliului European durează în general o zi și jumătate. aceste reuniuni sunt precedate de o intervenţie a președintelui Parlamentului European. La sfârșitul reuniunii. Secretarul General și Secretarul General Adjunct oferă sprijin președinţiei. versiunea finală a concluziilor. În timpul Consiliului European. urmată de discuţii informale în timpul dineului șefilor de stat sau de guvern și al celui al miniștrilor afacerilor externe. sub responsabilitatea președinţiei. Acesta asistă președinţia în pregătirea ordinii de zi adnotate și a proiectului de concluzii. . în special în vederea obţinerii unui acord asupra proiectului de concluzii. Aceasta este urmată de conferinţele de presă ale celorlalţi șefi de stat sau de guvern. care va face obiectul negocierilor în ziua următoare. concluziile președinţiei sunt distribuite mediei. O altă ședinţă plenară are loc în dimineaţa celei de a doua zile și se poate prelungi până dupăamiaza.20 4. La terminarea Consiliului European. Secretariatul General elaborează. Din 1987. După dineu. președinţia și funcţionarii Secretariatului General al Consiliului finalizează proiectul de concluzii pe baza discuţiilor din prima zi și a textelor privind chestiunile specifice. 5. înainte de a fi aprobat. Începe apoi o primă reuniune de lucru. Consiliul European se încheie printr-o conferinţă de presă acordată de președintele Consiliului European și de președintele Comisiei. Secretariatul Consiliului European Secretariatul Consiliului European este asigurat de Secretariatul General al Consiliului.

21 Șefii de stat sau de guvern în timpul ceremoniei de semnare a tratatului de la Lisabona. în decembrie 2007 Consiliul European în sesiune Ceremonia de semnare la mănăstirea Jerónimos de la Lisabona .

Capitolul 3 22 CONSILIUL ÎN ACŢIUNE – CONSILIUL ÎN CALITATE DE ORGAN LEGISLATIV .

23 1. Aceste ordini de zi sunt definite din perspectiva programului de 18 luni al Consiliului. 1) Programul de 18 luni al Consiliului Pentru fiecare perioadă de 18 luni. aceasta este înscrisă în partea I a ordinii sale de zi. Acesta procedează la o examinare mai întâi generală. în acest stadiu al lucrărilor. a propunerii. apoi este transmisă Consiliului spre adoptare. Coerenţa și continuitatea lucrărilor acestuia sunt consolidate printr-un efort de programare pe trei niveluri: programul de 18 luni al Consiliului. pentru majoritatea chestiunilor agricole) se ocupă de examinarea chestiunii pe baza unui raport redactat de grup. cu ajutorul Secretariatului General. durata lucrărilor variază considerabil de la o propunere la alta. președinţia stabilește ordinile de zi indicative ale tuturor reuniunilor Consiliului pe care intenţionează să le organizeze. Coreperul poate: • să încerce să negocieze el însuși un acord. Acesta cuprinde obiectivele majore ale Uniunii. cele trei președinţii care vor fi în exerciţiu în timpul acestei perioade elaborează programul Consiliului. 2) Ordinile de zi indicative ale Consiliului Înainte de a-și asuma funcţiile. chestiunea în cauză este înscrisă în partea a II-a a ordinii de zi. Gestionarea lucrărilor Cel mai bun mod de a înţelege funcţionarea Consiliului constă în urmărirea traseului unei propuneri a Comisiei privind un act legislativ al Consiliului. . Prima fază: examinarea propunerii Președinţia. Lucrările se desfășoară apoi în trei faze. apoi detaliată. viitoarele președinţii ale Consiliului elaborează un proiect de calendar și comunică partenerilor o listă cu datele pentru sesiunile Consiliului. 2. În acest caz. lucrările Consiliului trebuie să aibă o desfășurare de durată. Nu există nicio limită precisă pentru timpul de care dispune grupul pentru a-și finaliza lucrările. din toate sectoarele de activitate. Dacă amploarea acordului permite Coreperului să accepte propunerea fără dezbateri. Atunci când este necesară o discuţie în cadrul Coreperului pentru că nu s-a ajuns la un acord în interiorul grupului în privinţa anumitor aspecte ale unei propuneri. determină grupul competent și îl convoacă. Acest program este înaintat spre aprobare Consiliului „Afaceri Generale și Relaţii Externe”. 3) Calendarul reuniunilor Cu mai multe luni înainte de preluarea funcţiei. Propunerile Comisiei primite de către Consiliu sunt transmise pentru aviz Comitetului Economic și Social și Comitetului Regiunilor atunci când tratatul impune aceasta. A doua fază: intrarea în scenă a Coreperului Coreperul (sau Comitetul special pentru agricultură. Tratamentul pe care Coreperul îl rezervă propunerii depinde de amploarea acordului la care s-a ajuns. eventual. Stabilirea și gestionarea programului de lucru Dincolo de rotaţia semestrială a președinţiei. care îl supune dezbaterilor în sesiune publică. ordinile de zi indicative ale Consiliului și calendarul reuniunilor președinţiei.

În acest scop. totuși. • 3. el trebuie. să fie redeschisă dacă unul sau mai multe state membre cer acest lucru. La un nivel. Examinarea acestor chestiuni poate. cu majoritate calificată sau în unanimitate. cea mai mare parte a domeniilor legislative comunitare sunt supuse actualmente procedurii de codecizie. ceea ce înseamnă că ar trebui adoptată fără discuţii. Coreperul este de asemenea instanţa privilegiată de negociere cu Parlamentul European. În rezumat. dovedindu-se din ce în ce mai dificil din cauza creșterii regulate a numărului de state membre. cât și la nivel interinstituţional. Între cele două. care încearcă să rezolve divergenţele pe care grupul nu le-a soluţionat. Consiliul a preferat. Punctele „B” corespund chestiunilor: • care au rămas în suspensie la încheierea sesiunilor precedente ale Consiliului. Parlamentul European și Consiliul. Într-adevăr. miniștrii reuniţi în Consiliu iau deciziile politice. partea esenţială a muncii tehnice se realizează la nivelul experţilor care fac parte din grupurile de lucru. Celelalte chestiuni sunt înscrise în partea „B” a ordinii de zi a Consiliului. se poate conchide că luarea de decizii în cadrul Consiliului este un proces alcătuit din trei niveluri. la fiecare etapă. • Majoritatea propunerilor sunt discutate în mai multe rânduri pe ordinea de zi a Coreperului. Cu toate acestea. eventual însoţită de propuneri de compromis. A treia fază: decizia Consiliului Atunci când Coreperul a fost în măsură să aprobe o propunere. Ca regulă generală. la celălalt. chiar simpla Sala de ședinţă văzută dintr-o cabină a interpreţilor . să decidă prin consens. Nu trebuie deci să surprindă faptul că votul. Încă de la originea sa. cele două ramuri legislative. Coreperul este într-un fel catalizatorul Consiliului. aceasta este înscrisă ca punct „A” pe ordinea de zi a Consiliului. Procedurile privind luarea deciziilor Tratatele stabilesc cazurile în care Consiliul hotărăște cu majoritate simplă. consensul nu a fost întotdeauna posibil. atât la nivel intern. să dispună examinarea prealabilă a dosarului de către Coreper și să obţină un mandat de negociere. ambasadorii statelor membre din Coreper combină expertiza tehnică și capacitatea de arbitraj politic. Dirijarea majorităţii contactelor cu Parlamentul European îi revine Președintelui Coreperului. în măsura posibilului. În acest sens. aproximativ două treimi din chestiunile înscrise pe ordinea de zi a Consiliului sunt adoptate ca punct „A”. • care sunt prea sensibile din punct de vedere politic pentru a fi soluţionate la un nivel inferior. sunt implicate într-un proces adesea lung și cu negocieri dificile. în special în fazele decisive și finale ale negocierii. în vederea ajungerii la un acord final asupra textului legislativ care trebuie adoptat.24 • să trimită chestiunea mai departe grupului. Pe baza unei propuneri a Comisiei. care nu au putut face obiectul niciunui acord la nivelul Coreperului sau al grupului. să transmită chestiunea Consiliului.

Ungaria. Regatul Unit Spania. Polonia România Ţările de Jos Belgia. Comisia poate de asemenea să formuleze o astfel de cerere atât timp cât majoritatea membrilor Consiliului o sprijină. Fiecare stat membru dispune de un vot. majoritatea calificată este obţinută dacă se ajunge la 255 de voturi care să exprime votul favorabil al majorităţii membrilor. Luxemburg. Trebuie menţionat și „compromisul de la Luxemburg”. Irlanda. Franţa. Este vorba despre o declaraţie . decizia nu este adoptată. Dacă se dovedește că nu este cazul. Portugalia Bulgaria. Finlanda Estonia.25 posibilitate de a recurge la un vot. Slovacia. Ponderarea voturilor statelor membre Voturile statelor membre fac obiectul următoarei ponderări: Germania. care se aplică de acum înainte majorităţii deciziilor Uniunii Europene (cu excepţia. Slovenia Malta Total 29 27 14 13 12 10 7 4 3 345 de voturi fiecare de voturi fiecare voturi voturi de voturi fiecare de voturi fiecare de voturi fiecare de voturi fiecare voturi de voturi Un vot poate soluţiona o chestiune Președintele Consiliului. atunci când Consiliul nu hotărăște asupra unei propuneri a Comisiei. — În cea mai mare parte a cazurilor. Diversele modalităţi de vot sunt următoarele: — majoritatea simplă: prin majoritatea simplă se înţelege o majoritate a membrilor (adică 14 din 27. un stat membru poate solicita să se verifice dacă majoritatea calificată reprezintă cel puţin 62 % din populaţia totală a Uniunii Europene. dar și oricare alt membru al Consiliului. Suedia Danemarca. votul cu majoritate calificată (însemnând aplicarea unei ponderări a voturilor membrilor Consiliului în funcţie de mărimea statului în cauză): Actul Unic. atunci când votul se referă la o propunere a Comisiei. Lituania. două treimi din membrii Consiliului. care sunt supuse unanimităţii). În plus. Grecia. În schimb. Italia. trebuie întrunite două condiţii pentru ca respectiva propunere să poate fi adoptată cu majoritate calificată: — — 255 de voturi din 345. Tratatul de la Amsterdam și Tratatul de la Nisa (actualmente în vigoare) au sporit în mod considerabil posibilităţile de a recurge la acest tip de vot. Această modalitate este cea care se aplică cu condiţia să nu existe dispoziţii contrare ale tratatelor. Austria. Letonia. printre altele. poate cere un vot. cu excepţia abţinerilor). fiscalitatea sau ocuparea forţei muncă. apoi Tratatul privind Uniunea Europeană. Republica Cehă. a aspectelor privind PESC. Se aplică în principal deciziilor de procedură. Cipru. constituie de acum încolo un element esenţial în procesul decizional al Consiliului.

într-un termen rezonabil. mediul (în parte).26 politică pe care nu au aprobat-o toate statele membre. În cazul în care urgenţa unei decizii impune adoptarea acesteia înainte ca o sesiune a Consiliului să poată fi convocată. și nu juridic. acordurile internaţionale orizontale cu ţările dezvoltate. În cazul în care se invocă compromisul de la Luxemburg. unanimitatea este necesară atunci când Consiliul dorește să modifice o propunere a Comisiei în ciuda avizului acesteia. Conferinţă de presă a Consiliului . dar care nu este pus în practică decât arareori. reprezintă regula pentru strategiile. Cu toate acestea. De asemenea. să prezinte o propunere Reuniune a miniștrilor afacerilor externe modificată. cultura. acţiunile sau poziţiile comune adoptate de către Consiliu în cadrul PESC și într-un mare număr de domenii aparţinând justiţiei și afacerilor interne. chestiunile de natură „constituţională”. statele membre fac trimitere la un instrument politic. decizia poate fi luată prin intermediul unui vot în scris dacă se decide în unanimitate de către Consiliu sau Coreper să se recurgă la această procedură. și deci să nu răspundă dorinţei statului membru vizat. Abţinerea unui membru al Consiliului nu constituie un impediment pentru unanimitate. să găsească o soluţie. securitatea socială. — unanimitatea: continuă să fie solicitată în anumite domenii. Comisia are posibilitatea. Într-un astfel de caz. industria. dar când consideră că sunt în joc interese naţionale „vitale”. Consiliul poate fie să voteze. precum fiscalitatea. În cele din urmă. în orice moment al negocierii. energia. fie să încerce. Această posibilitate îi conferă Comisiei un rol activ și important în procesul de negociere al Consiliului. Unele state o invocă atunci când anumite decizii pot fi luate cu majoritate calificată pe baza unei propuneri a Comisiei.

Ziua porţilor deschise . Secretariatul General al Consiliului pune la dispoziţie. În cazul respingerii totale sau parţiale a unei cereri de confirmare. Accesul se efectuează. În plus. de asemenea. Accesul la un document poate fi refuzat în cazul în care ar aduce atingere protecţiei anumitor interese. precum și deliberările ulterioare privind un anumit act. Pentru a facilita căutarea documentelor care pot face obiectul unei cereri. Secretariatul General al Consiliului este obligat să răspundă în termen de 15 zile lucrătoare. în special în cazul în care Consiliul acţionează în calitate de legislator. Deliberările Consiliului deschise publicului și dezbaterile publice Caracterul public al deliberărilor și dezbaterilor Consiliului face parte din politica globală de transparenţă a acestuia. cu 15 zile lucrătoare suplimentare. în mod excepţional. cu excepţia cazului în care Consiliul sau Coreperul decid altfel. 1049/2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European. solicitantul dispune de 15 zile lucrătoare pentru a adresa o cerere de confirmare. prin eliberarea unei copii a documentului sau. a doua componentă este caracterul public al procesului decizional al Consiliului. accesibile prin intermediul registrului. în special. Anumite categorii de documente. în general. Transparenţa și caracterul public al procesului decizional al Consiliului Cele două componente fundamentale ale transparenţei Principiul accesului publicului la documentele instituţiilor comunitare este considerat ca un element fundamental al unei politici a transparenţei.27 4. sunt accesibile online din momentul în care au fost difuzate delegaţilor statelor membre. primele deliberări ale Consiliului privind alte acte legislative decât cele adoptate conform procedurii de codecizie. după caz. ale Consiliului și ale Comisiei. că toate deliberările Consiliului cu privire la actele legislative adoptate prin procedura de codecizie sunt deschise publicului. precum și încrederea publicului faţă de administraţie. solicitantul poate depune o plângere adresată Ombudsmanului și/sau înainta un recurs Tribunalului de Primă Instanţă al Comunităţilor Europene. În plus. pe internet. sunt publicului: • de asemenea deschise Accesul publicului la documentele Consiliului Orice cetăţean este îndreptăţit să aibă acces la documentele Consiliului în condiţiile prevăzute prin Regulamentul (CE) nr. având drept scop consolidarea caracterului democratic al instituţiilor. documentele care au fost puse la dispoziţie în urma unor cereri individuale sunt. a unei copii electronice. În acest caz. Această politică prevede. termen care poate fi prelungit. un registru public al documentelor Consiliului.

pentru fiecare punct al ordinii de zi vizate. Aceste declaraţii nu produc efecte juridice și sunt considerate un instrument politic menit să faciliteze luarea deciziilor. accesibile toate documentele Consiliului care fac obiectul unor discuţii. a declaraţiilor și a proceselor-verbale Rezultatele voturilor exprimate de membrii Consiliului sunt făcute publice în mod sistematic. Comisia și/sau unul sau mai mulţi membri ai Consiliului fac declaraţii și cer înscrierea acestora în procesul verbal al Consiliului. rezultatul detaliat al acestui vot. de asemenea. • Pentru a permite cetăţenilor urmărirea lucrărilor Consiliului. Procesele-verbale conţin.28 • deliberările Consiliului „Afaceri Generale și Relaţii Externe” privind programul de 18 luni. rezultatele și explicaţiile votului pot fi. precum și accesul la procesele-verbale propriu-zise. deciziile adoptate sau concluziile la care a ajuns Consiliul. sunt similare cu cele care privesc caracterul public al voturilor.eu. printr-o decizie unanimă a Consiliului. în urma oricărei deliberări publice care se încheie cu un vot privind un act legislativ. În cazul în care Consiliul nu acţionează în calitate de legislator. există cazuri în care Consiliul. comunicate de presă și. precum și dezbaterile celorlalte formaţiuni ale Consiliului privind priorităţile acestora. Transmisie video pe site-ul internet al Consiliului . menţionarea documentelor înaintate Consiliului. precum și dezbaterile care urmează. de asemenea. făcute publice. precum și „note de fond”.europa. de asemenea. Pe acest site sunt. toate deliberările și toate dezbaterile Consiliului care sunt deschise publicului. Secretariatul General al Consiliului difuzează prin „video streaming”. • Prezentarea publică a rezultatelor voturilor. Voturile membrilor Consiliului pot fi însoţite de explicaţii ale votului. Regulile privind accesul publicului la declaraţiile făcute în procesele-verbale ale Consiliului. prezentarea de către Comisie a programului său cincinal.consilium. făcute publice la cererea autorului sau autorilor acestora. în cazul în care Consiliul acţionează în calitate de legislator. în limbile oficiale ale UE. alte dezbateri publice asupra subiectelor importante care influenţează interesele Uniunii și ale cetăţenilor săi. precum și declaraţiile făcute în procesul-verbal. pe site-ul Consiliului: www. În cadrul procesului decizional. care sunt. a programului său de lucru anual și a strategiei sale politice.

Pe parcursul acestui eveniment. urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri. publicul poate participa la o vizită ghidată a sediului instituţiei din Bruxelles. .7 5. Consiliul își dechide porţile publicului în cadrul zilei interinstituţionale a porţilor deschise.3/81.7/87.6 2003 71. (1) Pe baza documentelor divulgate integral (cifra din stânga) sau parţial (cifra din dreapta).8/87.2 2006 76.4/88. Secretariatul General organizează vizite de informare în clădirea Justus Lipsius pentru grupuri de cel puţin 10 persoane. Vizita cuprinde o prezentare a rolului şi a modului de funcţionare al Consiliului realizată de un funcţionar al Secretariatului General. Informaţii generale puse la dispoziţia publicului și vizite la Consiliu Serviciul de informare publică al Secretariatului General al Consiliului răspunde întrebărilor şi cererilor de informaţii privind activităţile Consiliului în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene. 1049/2001) 2002 2 391 2003 2 830 2004 2 160 2005 2 100 2006 2 224 • Număr de documente vizate de cereri 2002 9 349 2003 12 565 2004 12 907 2005 9 457 2006 11 353 • Procent de documente transmise pentru ansamblul procedurii (1) 2002 76. accesul este reglementat prin Regulamentul (CE) nr.7 2005 67.29 Accesul la documentele Consiliului • Număr de cereri prezentate (în acest caz. În fiecare an.4 2004 77/85.

Capitolul 4 30 ÎN COLABORARE – RELAŢIILE CONSILIULUI CU CELELALTE INSTITUŢII ȘI ORGANISME ALE UNIUNII EUROPENE .

1.31 Uniunea Europeană nu ar putea funcţiona fără existenţa unei strânse cooperări între instituţii. apoi transmite din nou bugetul Parlamentului. Parlamentul este cel care are cuvântul decisiv în privinţa cheltuielilor neobligatorii înscrise în buget. de măsurile specifice de susţinere din domeniul industrial. Procedura de codecizie implică una. • Procedura de codecizie: această procedură a fost instituită prin Tratatul de la Maastricht. aceasta a fost extinsă la noi domenii. Avizul conform al Parlamentului European este necesar pentru acordurile internaţionale importante. Îi conferă Parlamentului European puterea de a adopta acte împreună cu Consiliul. • Avizul conform: în anumite cazuri prevăzute prin tratate. două sau trei lecturi. mai recent. sunt necesare noi negocieri între Consiliu și Parlament înainte ca bugetul să fie semnat oficial de către președintele Parlamentului. În plus. Este vorba de măsurile de încurajare pentru combaterea discriminărilor. de cooperarea judiciară civilă. precum și a contactelor cu Comisia. Consiliul nu poate adopta un act fără avizul favorabil al Parlamentului. aceste două instituţii trebuie să coopereze îndeaproape în cadrul procedurilor care variază în funcţie de dispoziţiile tratatului aplicabile domeniului vizat. Are drept efect multiplicarea contactelor dintre Parlament și Consiliu. de statutul partidelor europene și — — . Relaţiile cu Parlamentul European În ultimii ani. Tratatul de la Nisa a adus în sfera majorităţii calificate din cadrul Consiliului și a procedurii de codecizie șapte domenii suplimentare. Președinţia și Secretariatul General al Consiliului trebuie de asemenea să depună eforturi pentru a asigura o cooperare interinstituţională eficientă și fructuoasă. colegislatorii. caz în care Consiliul ia poziţie în privinţa amendamentelor utilizând majoritatea calificată. În general. • Procedura bugetară: acordurile încheiate între Consiliu. azilul și imigrarea. de exemplu cele privind aderarea noilor state membre. acordul interinstituţional din 17 mai 2006 privind buna gestiune financiară au accelerat procedurile de adoptare a bugetului anual și au consolidat disciplina bugetară. 1993. reformele succesive ale tratatelor au marcat tendinţa către o împărţire progresivă a puterilor legislative între Parlamentul European și Consiliu. în timp ce Consiliul este răspunzător de cheltuielile obligatorii. De-a lungul procesului de adoptare a legislaţiei. Parlamentul European și Comisie în 1988. de acţiunile în materie de coeziune economică și socială. 1999 și. Principalele elemente ale acestor acorduri sunt următoarele: Consiliul stabilește un proiect de buget pe baza unui proiect preliminar elaborat de Comisie și după consultarea Parlamentului European. în special excluziunea socială. Parlamentul poate modifica bugetul. Procedura de codecizie a fost simplificată prin Tratatul de la Amsterdam în vederea creșterii eficacităţii și rapidităţii acesteia și a consolidării rolului Parlamentului. acordurile de asociere cu ţările terţe. organizarea și obiectivele Fondurilor structurale și de coeziune (în vederea promovării unei dezvoltări economice echilibrate în cadrul statelor membre și între acestea). sănătatea publică sau combaterea fraudei care aduce atingere intereselor financiare ale Comunităţii Europene. de măsurile privind vizele.

prin intermediul președintelui. în momentul stabilirii anuale a preţurilor agricole. președinţia: • își prezintă programul Parlamentului la începutul mandatului și îi raportează acestuia progresele înregistrate la sfârșitul mandatului. în mod periodic în faţa plenarei Parlamentului și a Comisiei pentru afaceri externe a acestuia. • Intervenţiile în faţa Parlamentului Președinţia Consiliului joacă un rol esenţial în ceea ce privește reprezentarea Consiliului în faţa Parlamentului. SG/ÎR Relaţiile dintre Consiliu și Comisie se caracterizează printr-o cooperare constructivă. și dl Javier Solana. În timpul mandatului său de șase luni. • participă la anumite dezbateri. Pentru fiecare președinţie are loc. Deși nu este întotdeauna urmată de către Consiliu. raportează oral. de exemplu. justiţie și afaceri interne. Acesta se prezintă. în cadrul politicii externe și de securitate comună președinţia este sprijinită de Secretarul General/Înaltul Reprezentant pentru PESC. precum și deciziilor și acordurilor în materie comercială. și face declaraţii asupra unor subiecte determinate. în legătură cu fiecare reuniune a Consiliului European. joacă un rol central în cea mai mare parte a lucrărilor acestuia din urmă. de-a lungul căreia există din când în când tensiuni efemere. sunt adresate Consiliului în timpul afectat întrebărilor. Astfel de intervenţii sunt mai frecvente în faţa Comisiei pentru afaceri externe. a subcomisiei pentru drepturile omului și a Comisiei pentru libertăţi civile. de asemenea. a subcomisiei pentru securitate și apărare. Este în general reprezentată de ministrul afacerilor europene sau de cel care exersează președinţia Consiliului răspunzător de subiectul în cauză. În mod formal. Comisia ia iniţiativa politicilor și demarează procesul decizional. care . în mod normal. președintele Parlamentului European. Dincolo de aspectele privind relaţiile dintre ele. Conform Tratatului UE. Relaţiile cu Comisia Dl Hans Gert Pöttering. asistă la fiecare sesiune plenară a Parlamentului în zilele de miercuri pentru a răspunde întrebărilor care • • 2. Se aplică.32 • Procedura de consultare: această procedură impune ca Parlamentul să dea un aviz consultativ înainte ca să fie adoptată de către Consiliu o propunere legislativă prezentată de către Comisie. o intervenţie în faţa fiecărei comisii parlamentare. care au o importanţă deosebită. se prezintă în faţa comisiilor parlamentare pentru a face o declaraţie sau a răspunde la întrebări.

În cazul a numeroase chestiuni comerciale. Comisia este cea care negociază adesea (de exemplu. 4. Relaţiile cu Curtea de Justiţie și cu Tribunalul de Primă Instanţă • Actele Consiliului. de exemplu. președinţia Consiliului negociază în numele UE și este singurul reprezentant al acesteia. premergătoare elaborării finale a unei propuneri de către Comisie. Comisia și Consiliul își coordonează îndeaproape acţiunea în privinţa aspectelor externe. Comisia negociază nu doar în numele Comunităţii. Comisia poate ajuta președinţia să ajungă la un acord bazându-se pe eforturile de mediere între membrii Consiliului și fiind sau nu dispusă. Judecătorii Curţii de Justiţie. În anumite domenii. Consiliul și celelalte instituţii pot de asemenea să sesizeze Curtea. după caz. În materie de politică externă. pot fi atacate de către statele membre. ai Tribunalului de Primă Instanţă și ai Tribunalului Funcţiei Publice a Uniunii Europene. ci și în numele tuturor statelor membre și este reprezentantul oficial al acestora (de exemplu. în general. celelalte instituţii. partajând funcţia de reprezentare cu Consiliul. Relaţiile cu Comitetul Economic și Social și cu Comitetul Regiunilor Miniștrii statelor membre care asigură președinţia prezintă programul de lucru al acesteia celor două comitete și asistă ocazional la sesiuni plenare pentru a dezbate anumite subiecte specifice. să își modifice propunerile în cursul negocierilor. În relaţiile cu statele terţe. astfel încât majoritatea calificată care este solicitată să poată fi întrunită.33 sunt reglementate prin tratate. — — • — . prin avizele sale. 3. precum și ale celorlalte instituţii ale UE. Comisia poate contribui la stabilirea programului de lucru al președinţiei. cum sunt: — schimburile informale de puncte de vedere dintre funcţionarii Comisiei. sunt în egală măsură de o mare importanţă anumite forme de cooperare mai puţin formale. reprezentanţii sectorului privat și funcţionarii statelor membre. în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului). Aflarea opiniei Consiliului permite adesea obţinerea unui acord în mod mai rapid. în cazurile în care există acorduri de asociere). datorită faptului că ambele sunt competente să reprezinte UE pe plan mondial. tratatele obligă Consiliul să consulte avizul acestor comitete în privinţa propunerilor legislative. persoanele fizice și întreprinderi în faţa Tribunalului de Primă Instanţă și a Curţii de Justiţie în cazurile stabilite prin tratate. precum și membrii Curţii de Conturi sunt numiţi de Consiliu la propunerea statelor membre.

Capitolul 5 34 PROMOVAREA PROSPERITĂŢII ȘI MENŢINEREA PĂCII – ROLUL CONSILIULUI ÎN RELAŢIILE EXTERNE .

1. Având o populaţie de aproape 500 de milioane de oameni. Javier Solana. Politica externă și de securitate comună (PESC) a fost instituită prin Tratatul de la Dl Javier Solana. furnizând o jumătate din întregul ajutor pentru dezvoltare și contribuind la o cincime din importurile și exporturile la nivel mondial. comerţului și ajutorului pentru dezvoltare. instrumentele formale de diplomaţie și de intervenţie ale Uniunii. care îi orientează răspunsul la ameninţările pe plan mondial și care stă la baza relaţiilor sale strategice cu principalele ţări și regiuni partenere. prin Tratatul de la Maastricht din 1993 și prin Tratatul de la Amsterdam din 1999. Uniunea cuprinde 27 de state membre. Politica externă și de securitate comună (PESC) Schimbările geopolitice care au urmat căderii comunismului de la sfârșitul anilor ’80. împreună cu care desfășoară periodic reuniuni la nivel înalt. Reprezentanţii speciali ai UE în toate colţurile lumii contribuie activ la realizarea obiectivelor de politică externă ale Uniunii. Aceste tratate i-au conferit Uniunii Europene mijloacele de răspuns la crizele cu care s-a confruntat în imediata sa vecinătate și de difuzare a valorilor sale în toată lumea. conflictelor din fosta Iugoslavie din anii ’90 și ameninţării terorismului internaţional au fost cele care i-au determinat pe liderii UE să creeze și să dezvolte. înlocuind astfel decenii întregi de cooperare politică europeană (care a început în 1970 și a fost formalizată în 1986). și joacă un rol-cheie în cadrul acordurilor internaţionale din domeniile comerţului. reunificării Germaniei. de la Kosovo la Afganistan și de la teritoriile palestiniene la Ciad. în legăturile diplomatice cu Iranul și în consolidarea stabilităţii în Balcanii de Vest. detașamente de poliţie și judecători care ajută la salvarea de vieţi și la stabilizarea post-conflict a ţărilor și regiunilor din întreaga lume. pe parcursul cărora cooperarea în chestiuni majore de politică internaţională se rezuma la o simplă consultare între statele membre. eliminând delimitările din cadrul continentului din secolul XX. care este imaginea și vocea sa în lume. care reprezintă peste 25 % din produsul intern brut (PIB) mondial. Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite UE duce o politică externă comună în care se pronunţă într-un singur glas asupra aspectelor internaţionale majore.35 INTRODUCERE Uniunea Europeană este în prezent un actor principal pe plan mondial. cu interese regionale și globale în domeniul securităţii și cu responsabilităţi pe măsură. inclusiv în Kosovo. cât și de non-europeni. Începând din ianuarie 2007. Uniunea este un actor politic activ. SG/ÎR. în domeniile cooperării politice. UE are o strategie în . mediului și drepturilor omului. domeniul securităţii. UE joacă un rol esenţial în procesul de pace din Orientul Mijlociu. Cu statele din restul lumii întreţine o serie vastă de relaţii complexe. Uniunea întreţine relaţii privilegiate cu vecinii săi cei mai apropiaţi din Balcanii de Vest și din regiunea mediteraneeană. îl întâmpină pe dl Ban Ki-moon. ca urmare a celui mai recent val de extindere care a integrat 12 noi state. Oferă ajutor de urgenţă în urma dezastrelor. Uniunea are un Înalt Reprezentant. Desfășoară trupe. Acest rol pe care îl joacă UE este dorit atât de europeni.

Înaltul Reprezentant acţionează în numele Consiliului în susţinerea dialogurilor politice cu terţi și prezidează comitetul militar și agenţia pentru apărare.36 Maastricht din 1992. Operaţiunea ALTHEA în Bosnia și Herţegovina – în centru. pentru a conferi PESC continuitate și forţă diplomatică. mandatul acestuia fiind reînnoit în 2004 pentru încă cinci ani. generalul David Leakey. care a intrat în vigoare în 1999. PESC a fost consolidată și mai mult prin Tratatul de la Nisa din 2001. inclusiv în Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei. între care a facilitat încheierea Acordului de la Belgrad. a respectului pentru drepturile omului și a libertăţilor fundamentale. promovarea cooperării internaţionale. Începând cu Tratatul de la Amsterdam. este de a asista președinţia în elaborarea politicilor. Obiectivele PESC stabilite în Tratatul privind Uniunea Europeană sunt: apărarea valorilor comune. care sunt numiţi de Consiliu la recomandarea sa și care au sarcina de a dezvolta obiectivele de politică externă ale Uniunii în întreaga lume și de a contribui la punerea în aplicare a acestora. inclusiv Ucraina și Moldova. menţinerea păcii și întărirea securităţii pe plan internaţional. drepturile omului și afaceri parlamentare. este implicat în mod activ în situaţiile din ţările Europei Centrale și de Est. care a intrat în vigoare în 2003. Această poziţie este combinată cu cea de Secretar General al Consiliului. în Serbia și Muntenegru. Rolul Înaltului Reprezentant. În prezent există 11 astfel de reprezentanţi speciali (RSUE). Acest tratat a creat poziţia de Înalt Reprezentant pentru Politica Externă și de Securitate Comună. având potenţialul de a crea ulterior o structură comună de apărare. actualul director general al Statului Major al UE . De asemenea. dezvoltarea și consolidarea democraţiei și a statului de drept. a intereselor fundamentale. pentru „o personalitate cu un profil politic puternic”. de asemenea. Javier Solana a asigurat îndrumarea rolului activ al UE într-o serie de ţări din Balcanii de Vest. întărirea securităţii Uniunii. care a intrat în vigoare în 1993. De asemenea. Tratatul de la Amsterdam a creat politica europeană de securitate și de apărare (PESA). Împreună cu președinţia și cu comisarul pentru relaţii externe. instrumentul operaţional al PESC. precum neproliferarea armelor de distrugere în masă. Javier Solana reprezintă UE în cadrul cvartetului internaţional care se ocupă de procesul de pace din Orientul Mijlociu. în temeiul Tratatului de la Amsterdam. rolul Consiliului a devenit din ce în ce mai important. Consiliul European de la Köln din 1999 l-a desemnat pe Javier Solana drept primul Înalt Reprezentant/Secretar General. Dl Solana a fost mandatat de comunitatea internaţională să o reprezinte în desfășurarea discuţiilor cu Iranul privind programul nuclear al acestuia. Înaltul Reprezentant este asistat de o serie de reprezentanţi speciali ai Uniunii Europene. Înaltul Reprezentant a numit. a independenţei și a integrităţii Uniunii. mai mulţi reprezentanţi personali însărcinaţi cu chestiuni specifice. precum și în Kosovo. și a fost consolidată prin Tratatul de la Amsterdam din 1997. unde a condus negocierile pe marginea Acordului Ohrid.

37 „Cred cu tărie că. asigură controlul politic și conducerea strategică a operaţiunilor de gestionare a crizelor. Are rolul de a monitoriza situaţia internaţională în domeniile care aparţin PESC și PESA și de a contribui la definirea politicilor. Se reunește de cel puţin două ori pe săptămână și. . este compusă din diplomaţi și experţi naţionali de la Consiliu și de la Comisie. februarie 2001. Teoretic am putea să ne retragem din faţa acestor responsabilităţi – dar de consecinţele acestei retrageri nu am putea scăpa. datorită dimensiunii şi intereselor noastre. avem obligaţia de a ne asuma responsabilităţile ce ne revin în această eră a globalizării. Locul Europei în lume.” Javier SOLANA. Haga. Rolul acestei structuri este de a monitoriza evenimentele politice internaţionale. Unitatea de planificare a politicilor și de alertă rapidă. sub autoritatea Consiliului. de a avertiza Înaltul Reprezentant și Consiliul cu privire la crizele care ar putea apărea și de a analiza atât eventualele consecinţe ale acestora pentru Uniune. cât și liniile de acţiune pe care Uniunea le-ar putea urma. Tratatul de la Nisa a creat un Comitet politic și de securitate (CPS) cu caracter permanent. Comitetul politic și de securitate este nucleul în jurul căruia se desfășoară activităţile PESC. Reprezentanţi speciali ai Uniunii Europene Torben Brylle RSUE pentru Sudan şi pentru operaţiunea EUFOR Ciad/RCA Pieter Feith RSUE în Kosovo Erwan Fouéré RSUE pentru Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei Miroslav Lajčák RSUE pentru Bosnia şi Herţegovina Kálmán Mizsei RSUE pentru Republica Moldova Pierre Morel RSUE pentru Asia Centrală Marc Otte RSUE pentru procesul de pace din Orientul Mijlociu Peter Semneby RSUE pentru Caucazul de Sud Roeland van de Geer RSUE pentru regiunea Marilor Lacuri Africane Francesc Vendrell RSUE pentru Afganistan Koen Vervaeke RSUE pe lângă Uniunea Africană În temeiul Tratatului de la Amsterdam. permiţându-i astfel acesteia să reacţioneze mai rapid și mai eficient. au fost instituite o serie de structuri menite să sprijine activitatea Înaltului Reprezentant. alcătuit din reprezentanţi la nivel de ambasadori ai statelor membre. datorită istoriei şi valorilor noastre. din cadrul Secretariatului General al Consiliului.

care este asigurată prin rotaţie pentru perioade de șase luni. și dl Javier Solana. Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi (Coreper) și Comitetul politic și de securitate (CPS) pregătesc lucrările Consiliului. Consiliul European se întrunește de patru ori pe an. Este asistată de Înaltul Reprezentant. Consiliul – reunit în formaţiunea Afaceri Generale și Relaţii Externe (CAGRE). Președinţia și Înaltul Reprezentant pot. Poziţiile oficiale ale Consiliului sunt publicate sub formă de „concluzii” sau „declaraţii” ale Consiliului. de a acţiona drept punct de contact operaţional cu program non-stop și de a pune la dispoziţie facilităţi oricărui grup de lucru pentru situaţii de criză. Coreper asigurând pregătirea de ansamblu a acestora. 2. de a efectua monitorizări și evaluări ale situaţiilor. inclusiv pentru problemele care au implicaţii în domeniul apărării. Elaborarea și desfășurarea politicii externe Consiliul European (șefii de stat și de guvern ai celor 27 de state membre și președintele Comisiei Europene) stabilește principiile și liniile directoare generale pentru PESC. Președinţia Consiliului. dna Angela Merkel. miniștrii apărării se întrunesc în cel puţin o reuniune informală în timpul fiecărei președinţii și participă la o sesiune a Consiliului Relaţii Externe dedicată chestiunilor politice și militare. de asemenea. Cu toate că nu există un Consiliu de Apărare ca formaţiune oficială. Direcţiile de politică sunt formulate în Cancelarul federal. . cât și aspecte instituţionale. Înaltul Reprezentant pentru PESC. Rolul său este de a emite alerte timpurii. Înaltul Reprezentant și președintele Comisiei Europene desfășoară reuniuni la nivel înalt cu ţările sau regiunile partenere ale UE. Miniștrii apărării ai UE s-au întrunit periodic de la sfârșitul anilor ’90 până în prezent. se întrunește o dată pe lună și discută atât chestiuni importante de relaţii externe. care contribuie la formularea. pregătirea și punerea în aplicare a deciziilor de politică europeană.38 Centrul comun de situaţii al Uniunii Europene (SITCEN) a fost inaugurat la 1 ianuarie 2003 și este compus din oficiali militari și civili. constând în miniștrii de externe ai statelor membre. în baza liniilor directoare stabilite de Consiliul European. Președinţia. reprezintă Uniunea în chestiuni de politică externă și de securitate comună și exprimă poziţia Uniunii în cadrul organizaţiilor și conferinţelor internaţionale. să emită propriile declaraţii. Rolul CAGRE este de a defini și de a pune în aplicare politica externă și de securitate comună a UE. Ca regulă generală. la reuniunea la nivel înalt UE-Africa de la Lisabona urma ajungerii la un consens și a soluţionării în comun a problemelor.

realizează în comun analize ale situaţiei din ţările terţe și ale chestiunilor multilaterale. Orientul Mijlociu. de exemplu declaraţii ale președinţiei în numele Uniunii Europene. O acţiune comună este adoptată în unanimitate de Consiliu. Poziţiile comune creează obligaţii statelor membre. De asemenea. Tratatul de la Amsterdam a adăugat un al treilea instrument juridic. se definește cu privire la o chestiune de interes general în domeniul politicii externe și de securitate. Instrumentele juridice Tratatul de la Maastricht a instituit. formulează recomandări către CPS pentru viitoare iniţiative în domeniul PESC. să sprijine proiecte în domeniul neproliferării armelor de distrugere în masă sau să trimită o misiune de monitorizare a păcii în urma unui conflict. obiectivele generale și specifice ale UE pentru acţiunea respectivă și. angajează să coordoneze o activitate. Grupurile de lucru pregătesc reuniunile CPS și Coreper. drepturile omului. pregătesc posibile poziţii comune și elaborează propuneri de măsuri în vederea punerii în aplicare a PESC. regiunea Balcanilor) și după criterii tematice (de exemplu. precum și misiunile forţelor combatante de gestionare a crizelor. pentru a fi aprobate de către CPS și apoi de către Consiliu. alcătuite din experţi din statele membre ale UE și din cadrul Comisiei. de obicei. Consiliul European de la Köln din iunie 1999 a așezat misiunile de gestionare a crizelor în centrul procesului de consolidare a PESC. 4. mijloacele. statele membre se . De asemenea. Prin acţiunile comune.39 iar CPS definind chestiunile politice și de securitate. Consiliul stabilește domeniul de aplicare al acesteia. lupta împotriva terorismului). În temeiul PESA. care este stabilită prin consens într-un domeniu în care statele membre au interese comune importante. Printre aceste misiuni se numără cele umanitare. Consiliul European de la Köln a decis că „Uniunea ar trebui să aibă 3. ca instrument operaţional al politicii externe și de securitate comune în domeniul gestionării crizelor. procedurile și condiţiile sale de punere în aplicare. durata acesteia. în domeniul PESC. de salvare. strategia comună. Politica europeană de securitate și de apărare (PESA) Politica europeană de securitate și de apărare (PESA) a fost introdusă prin Tratatul de la Amsterdam. inclusiv de restabilire a păcii. dacă este necesar. la care se ajunge prin consens. în baza liniilor directoare generale stabilite de Consiliul European. suma de referinţă pentru desfășurarea acţiunii. De asemenea. cât și un set de concepte și proceduri de gestionare a crizelor. Grupurile de lucru în domeniul PESC. O poziţie comună. se reunesc după criterii geografice (de exemplu. ONU. Uniunea are în prezent atât structuri permanente politice și militare și capacităţi civile și militare. poziţii comune și acţiuni comune. Atunci când adoptă o acţiune comună. de exemplu să numească un RSUE. de menţinere a păcii. care trebuie să se asigure că politicile naţionale sunt în conformitate cu acestea. acoperind toate chestiunile de securitate a UE și având potenţialul de a crea ulterior o structură comună de apărare în cazul în care Consiliul European va decide în acest sens. Consiliul stabilește.

5. O evoluţie importantă a constituit-o înfiinţarea. axate pe reacţia rapidă și vizând dezvoltarea. a unor grupuri tactice de luptă care pot fi desfășurate rapid. singura structură militară integrată a UE cu caracter permanent. în scopul de a reacţiona la crizele internaţionale fără să aducă atingere acţiunilor întreprinse de NATO. să aibă capacitatea de a desfășura forţe militare de până la 60 000 de persoane în 60 de zile. susţinută de forţe militare credibile. În cadrul Secretariatului Consiliului funcţionează și o Capacitate civilă de planificare și conducere (CCPC). Institutul pentru Studii de Securitate (ISSUE) din Paris este o agenţie autonomă a Consiliului UE. cât și în alte părţi ale lumii. instrumentele pentru a decide să le utilizeze și disponibilitatea de a face acest lucru. are capacitatea de a întreprinde două operaţiuni analoge de reacţie rapidă cu două grupuri tactice de luptă separate. În 2004 s-au adoptat obiective noi. care pot fi disponibile în termen de Uniunea Europeană are mijloacele necesare pentru a aborda crizele cu care se confruntă atât în imediata sa vecinătate. . însărcinată cu planificarea și coordonarea misiunilor civile în cadrul PESA. Uniunea Europeană și NATO au definit cadrul relaţiilor dintre ele. până în 2003. este compus din experţi militari și civili detașaţi la Secretariatul Consiliului de către statele membre. inclusiv prin acorduri care îi conferă Uniunii dreptul de a recurge la mijloacele și capacităţile NATO.40 capacitatea de a acţiona autonom. în prezent Alexander Weis. condusă de Înaltul Reprezentant și administrată de un director executiv. Statul Major Militar al Uniunii Europene (SMMUE). Grupurile tactice de luptă sunt formaţiuni de mărimea unui batalion (1 500 de soldaţi fiecare). UE și-a atins obiectivul și. Structurile PESA Primele contacte între membrii EUFOR Ciad/RCA și populaţia locală Uniunea a încheiat acorduri de consultare și de participare a ţărilor terţe în procesul de gestionare a crizelor. înfiinţată în 2001 în scopul de a desfășura activităţi de cercetare în domeniul politicilor europene. Comitetul militar al Uniunii Europene (CMUE) este cel mai înalt organism militar din cadrul Consiliului.” 15 zile și menţinute cel puţin 30 de zile. De asemenea. din ianuarie 2007. CMUE este compus din șefii Statelor Majore ale statelor membre sau din reprezentanţii acestora și are rolul de a oferi CPS consiliere și recomandări cu privire la toate aspectele gestionării crizelor militare. Agenţia Europeană de Apărare are rolul de a asista statele membre și Consiliul în efortul acestora de îmbunătăţire a capacităţilor europene de apărare în domeniul gestionării crizelor. inclusiv capacitatea de a lansa ambele operaţiuni în mod simultan. foarte bine antrenate. În decembrie 1999. SMMUE cuprinde o celulă civilo-militară (civ-mil) și un Centru de operaţiuni al UE. Consiliul European de la Helsinki a stabilit Obiectivul global de la Helsinki. pentru 2010. în 2004. prin care statelor membre li se solicita ca. și de a le menţine pentru o perioadă de cel puţin un an. a Agenţiei Europene de Apărare. până în 2007.

Uniunea Europeană a adoptat Strategia europeană de securitate (SES). atunci când este necesar. lansată în februarie 2008 Africa EUPOL RD Congo şi EUSEC RD Congo EUFOR/Ciad/RCA. în forţă”. este. când au fost lansate primele misiuni. precum ONU sau Uniunea Africană. la modalităţile de reacţie la acestea și la obiectivele sale strategice. Elaborată sub îndrumarea lui Javier Solana. Un soldat al EUFOR în Republica Democratică Congo (RDC) Operaţiuni PESA În 2008. SES reprezintă viziunea comună a statelor membre ale UE cu privire la provocările pe plan mondial și la principalele ameninţări cu care se confruntă UE. Acestea se desfășoară pe trei continente și variază de la operaţiuni militare la misiuni de reformă a sectoarelor securităţii. 6. de consolidare instituţională. în timp ce altele asistă alte organizaţii internaţionale. de la Ramallah la Kosovo. Operaţiunile PESA Începând din 2003.41 în sprijinul politicii externe și de securitate comune (PESC) a Uniunii. Uniunea Europeană asigură „factorii de reușită” pentru pace și stabilitate. În prezent sunt în derulare unsprezece operaţiuni PESA. . Centrul Satelitar al Uniunii Europene (CSUE) din Torrejon. Strategia europeană de securitate În decembrie 2003. Uniunea Europeană a condus 17 operaţiuni militare și civile de gestionare a crizelor. care reprezintă doctrina UE în domeniul securităţii și care a dat un nou impuls politicii externe și de securitate comună și politicii europene de securitate și de apărare. UE a condus 10 operaţiuni în toată lumea. Spania. de poliţie și de sprijinire a supremaţiei legii. Operaţiuni PESA în desfăşurare în toată lumea: Balcanii de Vest MPUE (Misiunea de Poliţie a UE) şi EUFOR ALTHEA în Bosnia şi Herţegovina EULEX Kosovo. la solicitarea Consiliului European. Unele dintre acestea sunt misiuni autonome. desfăşurând aproximativ 10 000 de persoane. agenţie a Consiliului și are rolul de a sprijini procesul decizional la nivelul UE prin furnizarea de analize ale imaginilor transmise prin satelit și ale datelor colaterale. Terorismul. din Ciad la Sarajevo. De la Kabul la Kinshasa. rapidă și. lansată în ianuarie 2008 EUSEC Guineea-Bissau Orientul Mijlociu EUJUST LEX (Irak/Bruxelles) EUPOL COPPS în teritoriile palestiniene EUBAM Rafah în teritoriile palestiniene Asia EUPOL Afganistan 7. începând din 2002. În strategia intitulată „O Europă sigură într-o lume mai bună” se afirmă faptul că Uniunea trebuie „să dezvolte o cultură a strategiei care să faciliteze intervenţia timpurie.

de suprimare a programelor de proliferare a ADM care prezintă motive de îngrijorare la nivel mondial. populaţia și interesele acestora în lume. din martie 2004 de la Madrid și din iulie 2005 de la Londra au accelerat adoptarea de către Consiliu a Strategiei UE de luptă împotriva terorismului.” Strategia europeană de securitate Lupta împotriva terorismului Atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 de la New York. Strategia europeană de securitate subliniază necesitatea de a întări securitatea în vecinătatea UE și de a promova o ordine internaţională bazată pe multilateralismul eficient.42 proliferarea armelor de distrugere în masă (ADM). atunci când este posibil. SES urmează să fie analizată din perspectiva tuturor evenimentelor din 2003 până în prezent. Neproliferarea armelor de distrugere în masă (ADM) În paralel cu Strategia europeană de securitate. „Europa nu a fost niciodată atât de prosperă. Crearea Uniunii Europene a fost esenţială pentru această dezvoltare. UE are un coordonator al luptei împotriva terorismului care coordonează lucrările Consiliului UE în domeniul combaterii terorismului. de oprire și. Trăim într-o lume care oferă perspective mai luminoase. UE trebuie să ia măsuri de prevenire. de descurajare. . în care se afirmă că proliferarea ADM și a rachetelor pune în pericol securitatea statelor membre ale UE. dar şi ameninţări mai mari decât cele pe care le-am cunoscut până acum. Violenţa din prima jumătate a secolului XX a făcut loc unei perioade de pace şi stabilitate fără precedent în istoria europeană. și să asigure cetăţenilor săi un spaţiu de libertate. atât de sigură sau atât de liberă. în vederea adoptării de către Consiliul European din decembrie 2008 a unor propuneri de îmbunătăţire a punerii sale în aplicare și de instituire a unor elemente pentru completarea sa. Consiliul European din decembrie 2003 a adoptat Strategia de combatere a proliferării armelor de distrugere în masă. conflictele regionale. securitate și justiţie. respectând totodată drepturile omului. eșuarea statelor și crima organizată sunt identificate drept ameninţări principale. Trebuie să gândim global şi să acţionăm local. prin care Uniunea se angajează să combată terorismul la nivel mondial.

43 8. În cadrul Consiliului European de la Salonic din 2003. Semnarea acordurilor dintre UE și ţările din Balcanii Occidentali în domeniul justiţiei și al afacerilor interne . Politica europeană de vecinătate Uniunea Europeană are legături strânse cu vecinii săi apropiaţi. Acorduri de stabilizare și asociere au fost semnate cu Albania. UE și-a reiterat hotărârea de a sprijini pe deplin și în mod concret perspectiva europeană a ţărilor din Balcanii de Vest. Balcanii de Vest Relaţiile contractuale ale UE cu Balcanii de Vest au la bază Procesul de stabilizare și asociere (PSA). buna guvernanţă. și anume toate ţările mediteraneene și din Europa de Est. care vor deveni o parte integrantă a UE atunci când vor îndeplini criteriile stabilite. UE are trei reprezentanţi speciali în regiune: un RSUE în Bosnia și Herţegovina. Relaţiile UE cu ţările și regiunile-cheie Relaţiile Uniunii cu ţările și regiunile din întreaga lume sunt definite în baza Strategiei europene de securitate. și un RSUE în Kosovo. care este și șeful delegaţiei Comisiei. principiile economiei de piaţă și dezvoltarea durabilă). Politica europeană de vecinătate este politica de referinţă în relaţiile cu vecinii UE din est și din regiunea mediteraneeană. Muntenegru. cu Croaţia și cu Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei și au fost negociate cu Bosnia și Herţegovina și cu Serbia. Bosnia și Herţegovina. bazate pe angajamentul comun faţă de valorile europene (democraţie și drepturile omului. Politica europeană de vecinătate are scopul de a institui relaţii economice și politice privilegiate între Uniune și fiecare ţară învecinată. Serbia și Kosovo) de Uniunea Europeană. un RSUE în Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei. Croaţia. Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei. precum și regiunea Caucazului (cu excepţia Rusiei). instituit în 1999 și destinat să apropie regiunea Balcanilor de Vest (Albania. care este și înaltul reprezentant al comunităţii internaţionale. statul de drept.

Albania și Mauritania au devenit. în special în domeniul abordării provocărilor și ameninţărilor la adresa securităţii și stabilităţii mondiale. Delegaţia Comisiei Europene de la Riad. De asemenea. Arabia Saudită. Misiune de poliţie a UE pentru teritoriile palestiniene . este un partener internaţional cheie. care urmează încă să fie negociat. lansat în 1995. Rusia Rusia este unul dintre cei mai importanţi parteneri strategici ai UE. Iordania. acoperind nu numai chestiuni internaţionale și regionale. Au fost reluate negocierile cu privire la un nou acord de liber schimb. oferă cadrul regional pentru relaţiile Uniunii cu ţările din Africa de Nord și din Orientul Mijlociu (de la Iordania la Maroc). Oman. Parteneriatul euro-mediteraneean este singurul forum regional în cadrul căruia se întâlnesc Israelul și ţările arabe. UE și statele din Consiliul de cooperare al Golfului (CCG) se întâlnesc deja în diferite foruri. În cadrul actualului acord de cooperare. De asemenea. Recent. APC prevede consultări periodice la nivelul șefilor de stat și de guvern (de două ori pe an). acoperă toate statele CCG. Uniunea are în teren două misiuni PESA în teritoriile palestiniene. cum ar fi Egipt. Statele din Golf UE dezvoltă relaţii din ce în ce mai strânse cu cele șase state arabe din Golf care fac parte din Consiliul de cooperare al Golfului: Bahrain. Rusia oferă o piaţă importantă pentru bunurile și investiţiile UE. Acest acord va rămâne în vigoare până la încheierea unui nou acord UE-Rusia.44 Parteneriatul euro-mediteraneean Parteneriatul euro-mediteraneean (Procesul Barcelona). Temeiul contractual al relaţiilor Uniunii cu Rusia îl constituie Acordul de parteneriat și cooperare (APC). Dialogul politic al UE cu Rusia este foarte complex și mult mai intens decât cu orice altă ţară terţă. UE acţionează în cooperare cu partenerii din regiune. inclusiv la reuniunea comună anuală a CCG și a miniștrilor din UE. de asemenea. sprijinirea eforturilor de încheiere a unui acord global de pace în Orientul Mijlociu fiind un obiectiv de lungă durată al UE. care a ajuns anul trecut la sfârșitul perioadei contractuale iniţiale de zece ani. Qatar. ci cuprinzând și consultări periodice pe tema drepturilor omului. Arabia Saudită și Liga Arabă. precum și la nivel ministerial ori de câte ori este necesar. Kuweit. Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite. cu Statele Unite și cu Rusia în cadrul cvartetului internaţional. care reflectă interesul profund al ambelor părţi de consolidare a relaţiilor. Uniunea are un reprezentant special pentru procesul de pace din Orientul Mijlociu și colaborează îndeaproape cu ONU. Orientul Mijlociu Procesul de pace din Orientul Mijlociu este o prioritate maximă a politicii externe și de securitate a UE. membri. precum și cel mai mare vecin al său. iar în 2007 a oferit aproape 1 miliard de euro pentru ajutoare de urgenţă și ajutoare umanitare.

fiind unul dintre agenţii internaţionali care au căutat o soluţie legitimă la criza politică rezultată în urma unei fraude electorale masive a alegerilor prezidenţiale. împreună cu dna Iulia Timoshenko. De la Revoluţia portocalie până în prezent. educaţie și cultură. SG/ÎR. Ucraina s-a aliniat la aproape toate declaraţiile UE de politică externă. Osetia de Sud și Abhazia. În cursul Revoluţiei portocalii din 2004. în domeniul politicii externe și de securitate. Foile de parcurs pentru punerea în aplicare a acestor spaţii comune au fost convenite de comun acord în 2005 și s-au dovedit a fi un cadru productiv pentru aprofundarea relaţiilor dintre UE și Rusia. Ucraina a realizat pași importanţi în direcţia consolidării democraţiei și a libertăţii de exprimare. SG/ÎR.45 Ucraina Ucraina este o ţară de importanţă strategică și un partener-cheie pentru UE. de asemenea. un spaţiu comun de libertate. prim-ministrul Ucrainei Rolul Ucrainei ca partener al UE se afirmă. Uniunea continuă să se implice în mod activ în susţinerea procesului de reformă și de dezvoltare democratică din Ucraina. ministrul afacerilor externe al Portugaliei În 2003. UE și Rusia au decis consolidarea cooperării prin instituirea a patru „spaţii comune” în cadrul APC: un spaţiu economic comun. Caucazul de Sud UE are un reprezentant special pentru Caucazul de Sud. dl Sergey Lavrov. De asemenea. un spaţiu de cooperare în domeniul securităţii externe. De asemenea. care oferă asistenţă pentru reforma din sectorul securităţii. Consiliul permanent de parteneriat UE-Rusia: dl Javier Solana. acest reprezentant special coordonează echipa de sprijin la frontieră a RSUE în Georgia. care sprijină Georgia. Armenia și Azerbaidjan să dezvolte legături mai strânse cu UE și să continue reformele interne și care încearcă să contribuie la soluţionarea conflictelor îngheţate din regiunile Nagorno-Karabah. securitate și justiţie. Dl Javier Solana. ministrul afacerilor externe al Rusiei. un spaţiu de cercetare. și dl Luís Amado. impunând un nou standard în regiune. iar această cooperare are perspective de a se dezvolta în . participă la unele operaţiuni ale UE de gestionare a crizelor. Înaltul Reprezentant Javier Solana a jucat un rol activ.

Asia Centrală În 2007. Kârgâzstanul. schimbările climatice și migraţia.46 continuare. UE are un reprezentant special pentru Asia Centrală. De asemenea. mediul și educaţia. De asemenea. cele două părţi au adoptat Strategia comună UE-Africa de încheiere a unui parteneriat strategic. a jucat un rol deosebit de important. contribuind astfel la stabilitatea acestei vaste regiuni care leagă Europa de Asia. UE a adoptat o Strategie pentru un nou parteneriat cu Asia Centrală. inclusiv de represalii împotriva unor demonstraţii pașnice. Tadjikistanul. angajamentul Ucrainei de sprijinire a Misiunii UE de asistenţă la frontieră pentru Moldova și Ucraina. Consiliul și Comisia au numit un ambasador. a cărui sarcină va fi aceea de a pune în aplicare programul comun stabilit cu Africa în cadrul noului parteneriat. UE are nevoie să constate că au fost luate măsuri concrete de către Minsk în vederea democratizării. Unul dintre elementele sale cheie va fi o zonă a liberului schimb intensă și cuprinzătoare. din cauza deficitului democratic din Belarus. În cadrul acestui parteneriat. UE și Ucraina continuă să colaboreze la găsirea unei soluţii la conflictul îngheţat care afectează regiunea Transnistria din Republica Moldova. cu funcţia atât de reprezentant special al Uniunii Europene. care contribuie activ la soluţionarea conflictului îngheţat care afectează regiunea Transnistria din Republica Moldova. În acest context. Moldova UE are un reprezentant special în Moldova. . în care ambele părţi convin să abordeze împreună chestiunile de interes reciproc și global. UE și Ucraina negociază în prezent un nou acord consolidat de înlocuire a Acordului de parteneriat și cooperare care a intrat în vigoare în 1998. misiune care are sediul la Odessa. Pentru a putea iniţia dezvoltarea unei relaţii funcţionale cu Belarus. UE a instituit măsuri restrictive (interdicţii de viză și îngheţarea activelor) împotriva membrilor administraţiei belaruse care s-au făcut răspunzători de îngrădirea drepturilor democratice. cât și de șef al Delegaţiei Comisiei Europene pe lângă Uniunea Africană. în urma semnării protocolului de aderare a Ucrainei la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC). Dialogul politic și cooperarea practică cu ţările din Asia Centrală se vor intensifica în domenii precum economia. energia. care să includă Kazahstanul. reprezentantul special colaborează îndeaproape cu Misiunea UE de asistenţă la frontieră pentru Moldova și Ucraina. În decembrie 2007. cu care aceasta ar dori să angajeze relaţii multilaterale în cadrul politicii europene de vecinătate. Turkmenistanul și Uzbekistanul. Acest nou acord va aduce o intensificare a parteneriatului UE-Ucraina în toate domeniile de cooperare. precum energia. simplele relaţii donator/beneficiar dintre UE și Africa sunt înlocuite de un parteneriat între egali. Acest lucru nu a fost însă posibil până acum. transportul. Belarus Belarus este un vecin important pentru Uniunea Europeană. Africa În cadrul celei de-a doua reuniuni la nivel înalt UE-Africa de la Lisabona din decembrie 2007. șeful misiunii fiind consilierul său politic principal. Strategia va promova statul de drept și respectul pentru drepturile omului. care face obiectul unor negocieri lansate în februarie 2008.

Consiliul a publicat o serie de linii directoare privind politica externă și de securitate comună în Asia de Est. prin care cooperarea tradiţională este completată de integrarea economică și intensificarea cooperării politice. în Republica Centrafricană și în Guineea Bissau. UE (Comunitatea Europeană și statele membre) a plătit 3. care cuprinde 45 de membri. Comunitatea Europeană și statele membre au angajat încă 2. La Conferinţa de la Londra din primăvara anului 2006. UE a supervizat punerea în aplicare a acordului de pace în Aceh. India. Următoarea reuniune la nivel înalt ASEM se va desfășura în China în octombrie 2008. de poliţie și de menţinere a păcii în Republica Democratică Congo. Indonezia. De asemenea. precum China. prin intermediul unei misiuni PESA de monitorizare desfășurate de la jumătatea anului 2005 până la sfârșitul anului 2006. Sprijinirea procesului de stabilizare a situ- aţiei din Afganistan este o prioritate maximă pentru UE. pentru asistenţă în reconstrucţia Afganistanului. ceea ce a însemnat o treime din ajutorul total angajat de comunitatea internaţională. Japonia și Coreea de Sud. care are în regiune o misiune PESA de asistenţă a reformei sectorului poliţienesc. Reuniunea Asia-Europa (ASEM) . UE întreţine un dialog permanent cu toate ţările sale partenere din Asia din cadrul Reuniunii AsiaEuropa (ASEM). sunt susţinute periodic reuniuni individuale la nivel înalt cu unele ţări asiatice.4 miliarde de dolari (aproximativ 2 miliarde de euro) pentru anii următori.7 miliarde de euro ca ajutor pentru Afganistan între 2002 și 2006. La sfârșitul anului 2007. Asia UE dezvoltă legături din ce în ce mai strânse cu Asia.47 Reuniunea la nivel înalt UE-Africa de la Lisabona. în Ciad. cu Forumul regional al Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ARF) și cu Asociaţia pentru Cooperare Regională în Asia de Sud (SAARC). precum și cu Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN). în decembrie 2007 UE desfășoară în prezent operaţiuni PESA de reformă în sectorul securităţii.

48
Relaţiile transatlantice – Statele Unite ale Americii și Canada
SUA și Canada sunt parteneri strategici cu care UE întreţine relaţii apropiate și productive. După cum se afirmă în Strategia europeană de securitate, „Relaţia transatlantică este de neînlocuit. Acţionând împreună, Uniunea Europeană și Statele Unite pot fi o forţă formidabilă a binelui în lume. Obiectivul nostru ar trebui să fie un parteneriat eficient și echilibrat cu SUA. Acesta este un motiv în plus pentru ca UE să își dezvolte capacităţile și să își consolideze coerenţa.” UE colaborează cu SUA și cu Canada în abordarea chestiunilor globale și regionale care fac obiectul intereselor și preocupărilor comune. În timp ce ajungerea la un acord cu partenerii noștri transatlantici poate să nu fie suficientă pentru găsirea de soluţii, fiindcă mai există și alte părţi interesate importante, totuși este deseori o condiţie preliminară necesară. De la sfârșitul Războiului Rece, cooperarea transatlantică s-a extins datorită schimbărilor din domeniul securităţii și dezvoltării politicilor externă, de securitate și de apărare ale UE, precum și politicilor în domeniul justiţiei și afacerilor interne. De exemplu, UE colaborează îndeaproape atât cu Canada, cât și cu SUA în Balcani, în Orientul Mijlociu, în Caucazul de Sud, în Asia Centrală, în Europa de Est și în Africa. În domeniul gestionării crizelor, Canada participă la o serie de operaţiuni PESA. Pentru prima dată SUA va participa, în mod substanţial, sub comanda UE, la misiunea PESA de sprijinire a supremaţiei legii în Kosovo. UE și SUA cooperează în domeniul luptei împotriva terorismului și ambele consideră că dreptul internaţional trebuie să fie respectat în acest context. Dezvoltarea cooperării în chestiunile mondiale care prezintă importanţă pentru publicul european, precum schimbările climatice, reprezintă o prioritate a UE. Parteneriatul economic transatlantic are o semnificaţie cu totul deosebită. Pasul cel mai recent în sensul consolidării relaţiei UE-SUA îl reprezintă Consiliul economic transatlantic (CET), stabilit în 2007 în scopul accelerării integrării economice și al asigurării unui forum pentru chestiuni economice strategice. Acordul UE-SUA privind transportul aerian, care a fost semnat în 2007, va contribui la liberalizarea pieţei aviatice transatlantice, în beneficiul a milioane de consumatori. În prezent se negociază un acord similar cu Canada.

America Latină
Legăturile UE cu America Latină au debutat în anii ’60 și, în 1999, cu ocazia Reuniunii la nivel înalt de la Rio de Janeiro, s-au transformat într-un parteneriat strategic cu America Latină și zona Caraibilor (ALC). Următoarea reuniune la nivel înalt se va desfășura la Lima, în mai 2008. Relaţiile dintre cele două părţi sunt reglementate prin acorduri comunitare, cu excepţia acordului cu MERCOSUR, care datează din 1999 și este un acord mixt. În fiecare an au loc reuniuni ale grupului EURio, inclusiv o reuniune de dialog politic. De asemenea, UE a încheiat acorduri de asociere cu Mexic și cu Chile și, în prezent, negociază alte acorduri cu MERCOSUR, cu Comunitatea Andină și cu America Centrală.

Dl Javier Solana, SG/ÎR, îl întâlnește la Bruxelles pe dl Bruno Stagno, ministrul afacerilor externe al Republicii Costa Rica

49
9. Relaţiile economice externe
La nivel politic, Consiliul SEE, alcătuit din membrii Consiliului Uniunii Europene, ai Comisiei Europene și ai guvernelor celor trei state SEE-AELS, se reunește de două ori pe an la nivel ministerial pentru a evalua funcţionarea globală și dezvoltarea Acordului SEE.

Spaţiul Economic European (SEE)
Spaţiul Economic European reunește cele 27 de state membre ale Uniunii Europene și Norvegia, Islanda și Liechtenstein, membre ale Asociaţiei Europene a Liberului Schimb (AELS) din cadrul pieţei interne instituite în Comunitatea Europeană. Începând din 1994, Acordul SEE a deschis calea spre o integrare economică fără precedent a aproape 500 de milioane de oameni, a garantat desfășurarea corespunzătoare a liberei circulaţii a bunurilor, a serviciilor, a capitalului și a persoanelor (cele patru libertăţi europene) și a asigurat condiţii egale între cele 30 de state membre în domeniile concurenţei, achiziţiilor publice și normelor privind ajutorul de stat. În plus, Spaţiul Economic European oferă condiţii de cooperare și își îndeplinește sarcina de armonizare legislativă în cadrul așanumitelor „politici orizontale și de sprijin”, precum cercetarea și dezvoltarea, educaţia, tehnologia informaţională, politica socială, protecţia consumatorului, mediul, datele statistice și dreptul societăţilor. Acordul SEE are, de asemenea, scopul de a spori eficienţa și de a aduce valoare adăugată prin deschiderea către o participare deplină și egală a statelor sale membre la un număr din ce în ce mai mare de programe și agenţii ale UE. În schimb, cele trei state SEE-AELS își aduc o contribuţie anuală de aproximativ 300 de milioane de euro pentru reducerea diferenţelor sociale și economice din cadrul Uniunii Europene, ceea ce confirmă faptul că Acordul privind Spaţiul Economic European este și un instrument de solidaritate, prosperitate și stabilitate.

Confederaţia Elveţiană
Confederaţia Elveţiană este unul dintre cei mai importanţi parteneri ai Uniunii Europene în domeniul comerţului. Relaţiile economice dintre Elveţia și Comunitatea Europeană au fost instituţionalizate în 1973 printr-un acord bilateral de liber schimb. Începând de la acea dată, Elveţia a participat la procesul de integrare europeană prin acorduri bilaterale încheiate în domenii specifice. Șapte astfel de acorduri (așa-numitele „Bilaterale I”) au intrat în vigoare în 2002, acoperind următoarele domenii: libera circulaţie a persoanelor, transportul aerian, transportul terestru rutier și feroviar, comerţul cu produse agricole, recunoașterea reciprocă a evaluării conformităţii, achiziţiile în cadrul administraţiei publice și cooperarea în cadrul programelor știinţifice și tehnologice. În urma succesului „Bilateralelor I”, la 26 octombrie 2004 a fost semnat un nou set de acorduri „Bilaterale II”, cuprinzând asocierea Elveţiei la acquis-ul Schengen/Dublin/ Eurodac, lupta împotriva fraudei și a tuturor celorlalte infracţiuni sancţionabile comise împotriva intereselor financiare ale Elveţiei și ale UE, impozitarea venitului din economii în forma impozitului pe dobândă, comerţul cu produse agricole transformate, cooperarea în domeniul datelor statistice, participarea Elveţiei la programele comunitare Media, la Agenţia Europeană de Mediu și la Reţeaua

50
europeană de informare și observare pentru mediu. În schimb, Elveţia și-a adus o contribuţie de un miliard de franci elveţieni la lărgirea Uniunii Europene cu zece noi state membre în 2004. Uniunea Europeană este cea mai mare putere comercială din lume. Totalul schimburilor comerciale ale UE (importuri și exporturi) cu restul lumii (exceptând comerţul intern între statele membre ale UE) s-a ridicat la valoarea de 2,238 miliarde de euro în 2005. Comerţul UE reprezintă 18 % din comerţul mondial cu bunuri și 26 % din comerţul mondial cu servicii, procentele SUA fiind de 16 % și, respectiv, 19 %. Partea UE din fluxurile de intrare a investiţiilor străine directe (ISD) în perioada 2002-2004 a fost de 27 % din totalul la nivel mondial; fluxurile de ieșire a ISD au reprezentat 32 %. Uniunea Europeană crede în promovarea comerţului bazat pe reguli echitabile, negociate de toate ţările implicate, pe plan multilateral. Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) joacă un rol esenţial în această abordare. Încheierea cu succes a negocierilor OMC pe marginea Agendei de dezvoltare de la Doha (ADD) este în prezent principala prioritate a politicii comerciale a UE. Însă UE crede, de asemenea, că politica comercială trebuie să interacţioneze în mod coerent cu politica pentru dezvoltare, în vederea gestionării diverselor efecte ale globalizării și a realizării Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ODM). UE consideră că politica comercială în secolul XXI nu se rezumă doar la reducerea tarifelor în comerţul cu bunuri. Există și alte chestiuni esenţiale care trebuie abordate, printre care: facilitarea schimburilor comerciale (măsuri de simplificare a procedurilor la import, la export și a procedurilor vamale);

Semnarea unor acorduri cu Elveţia

Puterea comercială
Articolul 133 din Tratatul CE stabilește cadrul legal al politicii comerciale comune, instituind principiul competenţei comunitare. Conform acestei prevederi, Comisia negociază acorduri comerciale bilaterale și multilaterale, acţionând în baza mandatului acordat de Consiliu și în permanentă consultare cu organismele Consiliului („Comitetul articolului 133” și unele grupuri de lucru pe criterii geografice). Consiliul este cel care aprobă toate acordurile și autorizează semnarea și intrarea în vigoare a acestora (cu majoritate calificată sau în unanimitate, în funcţie de domeniul de aplicare al acordului și de conţinutul acestuia).

fie cu taxe vamale reduse. Caraibe și Pacific). UE vizează obţinerea protecţiei internaţionale a drepturilor acordate creatorilor și inventatorilor. concurenţa (măsuri în vederea asigurării nediscriminării. protecţia drepturilor de proprietate intelectuală (DPI) (deoarece este o sursă importantă de invenţii și proiecte. a drepturilor procedurale și a controlului judiciar în chestiuni de concurenţă). în aproape toate cazurile. Deschiderea pieţei: UE și-a deschis astfel cel mai mult piaţa pentru ţările sărace. dar în prezent nu se regăsesc în majoritatea normelor OMC). astfel încât ţările interesate să poată liberaliza de bunăvoie comerţul cu servicii dintre ele. bunăstarea animalelor și valori sociale. aspectele necomerciale (cuprinzând aspecte referitoare la consumatori. Aceste relaţii comerciale preferenţiale au un impact enorm asupra procentului UE din exporturile ţărilor în curs de dezvoltare în toată lumea. În 2003. în special în anumite sectoare. cum ar fi siguranţa alimentară. În 2003. ci și dezvoltare rurală. ţările ACP au plătit taxe vamale integrale pentru numai trei la sută din exporturile lor către UE. restul de 97 % intrând pe piaţa europeană fără taxe vamale sau cu taxe vamale reduse.51 includerea serviciilor în normele OMC. De asemenea. investiţiile (măsuri de îmbunătăţire a mediului de afaceri prin sporirea securităţii juridice pentru investitori și prin diminuarea riscului perceput pentru investiţii). Mod de schimb din ce în ce mai important: comerţul electronic © Comunităţile Europene . aproximativ 80 % din produsele ţărilor în curs de dezvoltare au intrat în UE fie scutite de taxe vamale. a transparenţei. printre acestea se numără drepturile de autor și alte drepturi similare pentru operele literare și artistice. cum ar fi principiul că agricultura nu înseamnă numai producţie alimentară. cum ar fi mărcile comerciale și brevetele). Comerţul cu ţările în curs de dezvoltare UE este cel mai mare partener comercial al ţărilor celor mai sărace din lume. având acorduri comerciale preferenţiale care prevăd. eliminarea taxelor și a cotelor. precum și indicaţiile geografice și drepturile de proprietate industrială. etichetarea produselor alimentare. UE oferă cel mai deschis regim comercial pentru Africa subsahariană și pentru celelalte ţări din grupul ACP (Africa. păstrarea peisajelor și protejarea mediului – așa-numita multifuncţionalitate a agriculturii). UE consideră că aspectele de mediu și aspectele sociale ale comerţului și ale globalizării trebuie tratate în mod corespunzător. achiziţiile din cadrul administraţiei publice (contractele și achiziţiile în administraţia publică reprezintă o parte importantă din piaţă.

UE primește aproximativ 1. Din totalul schimburilor sale comerciale cu întreaga lume. Ţările cel mai puţin dezvoltate și ţările ACP: În 2005. Reuniune comună a miniștrilor UE. a scăzut din ce în ce mai mult drept consecinţă a liberalizării progresive a comerţului la nivel multilateral. UE reprezintă 23. (cf. dimpotrivă.2 % din totalul importurilor lor.7 % din exporturile ţărilor ACP (inclusiv Africa de Sud) au loc către UE. deoarece nu erau reciproce și discriminau alte ţări în curs de dezvoltare.1 % au loc către UE. cotă care. iar un procent de 65 % din totalul importurilor sale agricole provine tot din aceste ţări. procentul UE din totalul exporturilor (exceptând sectorul energetic) în întreaga lume ale ţărilor cel mai puţin dezvoltate a fost de 62 % în 2004. În plus.2 % din comerţul cu întreaga lume al ţărilor cel mai puţin dezvoltate și 28.5 % din partea ţărilor ACP (inclusiv Africa de Sud). aceste relaţii preferenţiale nu au ajutat ţările ACP să realizeze o creștere durabilă. datelor UE-25 pentru 2005) Acordurile de parteneriat economic (APE) Relaţiile dintre UE și cele 78 de state ACP (Africa. Totuși. 18. semnat în anul 2000. care a succedat convenţiilor de la Lomé.5 % din totalul importurilor sale din partea ţărilor cel mai puţin dezvoltate și 4. dintre care prima a fost semnată în 1975. a miniștrilor ACP și a reprezentanţilor ţărilor cel mai puţin dezvoltate . Din totalul exporturilor în toată lumea ale ţărilor în curs de dezvoltare. aceste preferinţe comerciale nu erau compatibile cu normele Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC). să își diversifice economiile sau să ridice nivelul cotei lor din importurile UE.52 Ţările în curs de dezvoltare: Un procent de 48 % din totalul importurilor Uniunii Europene provine din ţările în curs de dezvoltare.6 % din comerţul cu întreaga lume al ţărilor ACP s-a realizat cu Uniunea Europeană. ţările ACP au beneficiat de relaţii comerciale preferenţiale cu UE. În baza acestor tratate.4 % din importurile lor provin din UE. făcând din aceasta cel mai mare partener comercial al ambelor grupuri de ţări.5 % din importuri provin din UE. În general. iar 30. Prin urmare. 26. iar 17.4 % din totalul exporturilor în toată lumea ale ţărilor cel mai puţin dezvoltate și 21. 22. Caraibe și Pacific) sunt definite în Acordul de parteneriat de la Cotonou. la semnarea Acordului de la Cotonou.

Reuniune ministerială ACP-UE Acordurile de parteneriat economic sunt concepute drept instrumente de promovare a integrării regionale și a dezvoltării economice în ţările ACP. cu toate ţările ACP care au interese economice majore. Pe plan intern. În 2006. Aceste acorduri se bazează pe deschiderea asimetrică a pieţelor și pe furnizarea de resurse financiare substanţiale în sprijinul reformelor de politică economică din statele ACP. Consiliul a decis să crească ajutorul UE.53 UE și statele ACP au decis să negocieze noi acorduri. Acesta cuprinde cele mai importante principii directoare de acţiune pentru Uniunea Europeană și statele sale membre și subliniază modul în care diferitele aspecte de politică trebuie să se completeze reciproc. și anume acorduri de parteneriat economic.43 %. s-au adoptat acorduri interimare. Acest lucru înseamnă o sumă suplimentară de 20 de miliarde de euro pe an începând din 2010.7 % din produsul naţional brut până în 2015 și un procent intermediar colectiv de 0. De asemenea. Consiliul. În 2006. deseori limitate la comerţul cu bunuri. În 2005. fixându-și drept obiective un procent de 0. Eficienţa ajutorului pentru dezvoltare UE și-a luat angajamentul de a îmbunătăţi eficienţa ajutorului prin iniţiative atât la nivel internaţional. Comisia Europeană și Parlamentul European au convenit asupra unei abordări generale a politicii pentru dezvoltare: Consensul european. accentuează faptul că politicile ar trebui elaborate și aplicate în parteneriat cu ţările în curs de dezvoltare. În 2002 au fost lansate negocierile cu șase grupuri regionale de ţări ACP: Caraibe. ceea ce înseamnă aproape 1 miliard de euro pe săptămână. cu ocazia revizuirii Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ODM) de către Organizaţia Naţiunilor Unite. Pacific și patru regiuni africane. comerţul cu servicii și unele domenii conexe. În ceea ce privește celelalte regiuni. UE și-a depășit obiectivul de 0. Consiliul s-a angajat să crească bugetul pentru ajutoare. În 2005.39 % stabilit pentru acel an. Îmbunătăţirea cantitativă și calitativă a ajutorului pentru dezvoltare Ajutorul acordat de UE provine din bugetul acesteia și din bugetele celor 27 de state membre. valoarea ajutorului s-a ridicat la aproximativ 48 de miliarde de euro. Pe plan internaţional.56 % până în 2010. atingând nivelul de 0. UE a adoptat în 2005 Consensul . destinate creării progresive a unor zone de liber schimb ACP-UE prin eliminarea treptată a barierelor din calea comerţului și prin sprijinirea integrării graduale a economiilor statelor ACP în sistemul comercial internaţional. UE contribuie activ la procesul de la Monterrey iniţiat de Conferinţa ONU din 2002 și la procesul impulsionat de OCDE-CAD prin Declaraţia de la Paris din 2005 privind eficienţa ajutorului pentru dezvoltare. Înainte de sfârșitul anului 2007 s-a convenit asupra unui acord cuprinzător de parteneriat economic cu zona Caraibilor. cât și european. în conformitate cu recomandările ONU. Vor trebui însă continuate negocierile în vederea încheierii de acorduri de parteneriat economic cuprinzătoare cu toate regiunile în cel mai scurt timp posibil. Domeniile lor de aplicare sunt comerţul cu bunuri.

Negocierile de aderare cu Croaţia și cu Turcia au început în octombrie 2005 și se desfășoară în cadrul unei Conferinţe interguvernamentale (care se reunește fie la nivel ministerial. cel de al cincilea val de extindere a creat condiţiile pentru ca economia europeană să devină mai puternică și mai dinamică și. fie la nivelul miniștrilor-adjuncţi). Uniunea desfășoară negocieri de aderare cu două ţări candidate. Consiliul este de acord cu faptul că UE ar trebui să fie o forţă conducătoare pentru aceste eforturi. precum și complementaritatea acţiunilor acestora sunt esenţiale deoarece pot spori atât răspunderea ţărilor partenere pentru acţiunile lor. și că ar trebui să adopte o abordare deschisă pentru toţi donatorii. de asemenea. cât și capacitatea acestora de a-și asuma responsabilitatea coordonării activităţilor donatorilor. În prezent. și celelalte ţări din această regiune pot fi considerate candidate „potenţiale”. Croaţia și Turcia. care a contribuit enorm la pace. pe de o parte. prin urmare. 10. la care participă toate statele membre ale UE. Extinderea © Comunităţile Europene Aderarea Bulgariei și a României la 1 ianuarie 2007 a încheiat cel de al cincilea val de extindere a Uniunii Europene. Consiliul European a afirmat în repetate rânduri că viitorul Balcanilor de Vest este în Uniunea Europeană și. pe de altă parte. la nivel general. de a reduce sărăcia și de a minimaliza acele „costuri de tranzacţie” care nu au niciun impact asupra dezvoltării. stabilitate și prosperitate în întreaga Europă prin eliminarea delimitărilor care au caracterizat continentul în secolul XX. Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei i-a fost acordat. A fost un proces fără precedent (au aderat douăsprezece noi ţări) și încununat de succes. Mai mult. și statul candidat.54 european privind politica pentru dezvoltare. în scopul de a îmbunătăţi impactul global al ajutoarelor asupra obiectivelor pentru dezvoltare. prin urmare. De asemenea. Centru integrat de sănătate în Niger Consiliul consideră că o mai bună împărţire a muncii între donatori. mai bine pregătită pentru a face faţă concurenţei mondiale. în urma punerii în aplicare a codului. dar nu a fost luată încă decizia de deschidere a negocierilor de aderare. . UE promovează discuţii ample cu ţările partenere și cu alţi donatori cu privire la complementaritatea și diviziunea muncii. statutul de ţară candidată. Din punct de vedere economic.

55 Ultima extindere: ceremonie de semnare a tratatului de aderare a Bulgariei și a României Festivităţi ocazionate de semnarea tratatului de aderare a Bulgariei și a României .

Capitolul 6 56 SUSŢINEREA CREȘTERII ȘI A OCUPĂRII FORŢEI DE MUNCĂ – CONSILIUL ȘI POLITICA ECONOMICĂ .

57 1. Aceste angajamente sunt. Uniunea Economică și Monetară (UEM) Uniunea Economică și Monetară (UEM) este cadrul de elaborare și punere în aplicare a politicii monetare și economice a UE. Toate statele membre sunt parte a UEM. înainte de euro. în interesul stabilităţii și al creșterii colective. respectiv. Până în prezent. aveau acorduri monetare cu Italia și Franţa privind utilizarea lirei italiene și. care se adresează fiecărui stat membru. stabilind măsurile pe care statele membre trebuie să le adopte în cazul în care deficitele bugetare sau datoriile publice depășesc un anumit procent din PIB-ul acestora. Danemarca și Regatul Unit. s-au acordat derogări de la obligaţia de a participa la cel de al treilea stadiu al uniunii. și asupra altor state membre. în cazul a două state membre. Mai mult decât atât. Euro deţine Sărbătorirea aderării Sloveniei la zona euro . Muntenegru și Kosovo. din 2001. pe de o parte. spre deosebire de celelalte state membre. existând în formă concretă. și permiţând Consiliului să impună sancţiuni împotriva statelor membre care nu iau astfel de măsuri corective. a Republicii San Marino și a Principatului Monaco (trei ţări care. euro (€) este moneda UEM. Euro este. politicile întreprinse de un stat membru vor avea repercusiuni asupra uniunii în general și. Cea mai importantă consecinţă a acestei derogări este că. Măsuri care pot părea optime din punctul de vedere al unui stat membru individual ar putea fi în detrimentul celorlalţi membri ai UEM. Cipru și Malta din 2008). Pe lângă angajamentele obligatorii ale Pactului de stabilitate și de creștere. statutul de membru al UEM implică de asemenea coordonarea neobligatorie a politicilor fiscale naţionale prin intermediul Orientărilor generale ale politicii economice. Posibilele sancţiuni la adresa statelor membre din zona euro sunt mai diverse decât cele îndreptate împotriva statelor membre din afara zonei euro. Pactul de stabilitate și de creștere Niciun membru al UEM nu își poate conduce politica economică în mod izolat. vizând evitarea deficitelor bugetare excesive și datoriile publice ale statelor membre. și. Începând cu 1999. precum și zonei euro. cincisprezece state membre au îndeplinit criteriile și au adoptat euro (unsprezece încă de la început. în bancnote și monede. Calitatea de membru al UEM implică o serie de angajamente din partea statelor membre în scopul conducerii de politici fiscale responsabile. corective. Euro 2. cu toate acestea. toate statele membre trebuie să adopte euro ca monedă naţională. care restricţionează variaţiile cursului de schimb al monedelor acestora în limita impusă de euro. 3. preventive. moneda naţională a Statului Vatican. Majoritatea celorlalte state membre participă la mecanismul cursului de schimb european (ERM II). pe de altă parte. Grecia din 2001. a francului francez ca monede oficiale). euro este monedă de facto în Andorra. în consecinţă. sub rezerva îndeplinirii unui număr de criterii de convergenţă. Cu excepţia Danemarcei și a Regatului Unit. de asemenea. Danemarca și Regatul Unit nu trebuie să adopte euro ca monedă. Slovenia din 2007.

de-a lungul timpului. Italia. La reuniunile Eurogrupului participă miniștrii finanţelor din ţările zonei euro. inclusiv în domeniul impozitelor pe veniturile din economii. și integrează tot mai mult principiile general acceptate de bună guvernare . Președintele Eurogrupului este ales pentru doi ani (mandat reînnoibil pentru încă doi ani) din rândul miniștrilor de finanţe ai zonei euro. precum și ca monedă de rezervă în băncile centrale din întreaga lume. schimburile. care se întrunește de obicei în legătură cu reuniunile Consiliului și cu ocazia reuniunilor informale ale miniștrilor finanţelor și ale guvernatorilor băncilor centrale. Tot în domeniul impozitului pe venit. Franţa. al eliminării obstacolelor naţionale. miniștrii de finanţe sunt de asemenea implicaţi în anumite domenii ale politicii pieţei interne. în vederea eliminării concurenţei fiscale dăunătoare din Uniunea Europeană. este necesară unanimitatea. al recunoașterii reciproce și al acordurilor de supraveghere. Comisia și Banca Centrală Europeană. Statele membre au fost de asemenea de acord să îmbunătăţească cooperarea administrativă și schimbul de informaţii dintre ele. permiţându-le astfel furnizorilor de servicii financiare să își ofere produsele în toată UE. 5. Grecia. Fiscalitatea Moneda de un euro cipriotă și malteză În domeniul fiscalităţii. Cipru și Malta). Cu toate acestea. Consiliul nu doar elaborează legi. începând cu 1 ianuarie 2008. Pieţele financiare 4. convenţia privind preţurile de transfer). ci a și instituit un exerciţiu neobligatoriu de coordonare a politicii. Irlanda. Germania. contractele și reglementările internaţionale. inclusiv în servicii financiare. Portugalia. Zona euro și rolul Eurogrupului Zona euro face parte din UEM și cuprinde toate statele membre care folosesc euro ca monedă (Belgia. Coordonarea politică informală din zona euro se desfășoară în cadrul Eurogrupului. Scopul acestei implicări este îmbunătăţirea funcţionării pieţei interne în privinţa serviciilor financiare prin intermediul normelor armonizate. fiind utilizat pe scară largă în comerţul. 6. Spania. Ţările de Jos. au fost adoptate de către Consiliu măsuri specifice pentru a elimina impozitarea dublă pe plăţile de dividende transfrontaliere. pentru adoptarea actelor legislative și a altor texte. miniștrii au convenit asupra unei armonizări profunde a impozitelor pe valoare adăugată și a accizelor pentru a elimina obstacolele de pe piaţa internă. luarea de decizii este deosebit de dificilă deoarece.58 o poziţie puternică și în economia mondială. Slovenia. în timp ce investitorii nu mai sunt limitaţi la piaţa naţională. Finlanda și. Austria. Luxemburg. Pe lângă responsabilitatea pe care o au în materie de UEM. dobânzi și redevenţe și pentru a facilita cooperarea transfrontalieră dintre companii (directiva privind fuziunile.

pe cât posibil. și anume metoda deschisă de coordonare. Se prevede ca următoarea reexaminare substanţială să aibă loc în primăvara anului 2008.59 din domeniul fiscalităţii în instrumentele sale de politică externă (dialog. acorduri). care s-a dovedit a fi un instrument-cheie în promovarea obiectivelor partajate din domeniile referitoare la ocuparea forţei de muncă și la politica socială. precum și în necesitatea sporirii atât a incluziunii sociale. începând cu 2005. A fost curând conștientizat însă faptul că soluţionarea acestei probleme trebuia abordată dintr-o perspectivă mai vastă și. în principiu. Această dificultate este valabilă. În consecinţă. stagnarea și incompatibilitatea aptitudinilor. într-un set unic de Orientări integrate care. În contextul procesului mai vast de la Lisabona. într-adevăr. până în 2010. în 2000. Strategia de la Lisabona pentru creștere și ocuparea forţei de muncă a fost lansată în vederea transformării Europei. în necesitatea de a crește competitivitatea atât prin finalizarea pieţei interne. cât și prin © Comunităţile Europene Strategia de la Lisabona: către o societate a cunoașterii . o politică comună a ocupării forţei de muncă. capabilă de o creștere economică durabilă. împreună cu Orientările generale ale politicii economice. Strategia s-a reflectat nu doar în politica ocupării forţei de muncă. cu locuri de muncă mai multe și mai bune și o mai mare coeziune socială și respectare a mediului”. nu ar trebui revizuite substanţial decât o dată la trei ani pentru a menţine. în acest context. vizând perioada 2008-2010. deși nu există. Liniile directoare pentru ocuparea forţei de muncă au fost încorporate. O dificultate specifică în contextul Strategiei de la Lisabona a rezultat din faptul că majoritatea aspectelor luate în considerare ţineau mai degrabă de competenţa naţională decât de cea comunitară. stabilitatea și pentru a permite statelor membre să se concentreze pe punerea în aplicare. rezolvarea problemelor precum slaba productivitate. ci și în tranziţia către societatea cunoașterii. 7. de care statele membre ar trebui să ţină seama în momentul elaborării politicilor naţionale de ocupare a forţei de muncă. conștientizarea problemelor comune și căutarea de soluţii comune au dat naștere unei noi abordări. și în ceea ce privește Strategia ocupării forţei de muncă: articolul 128 din tratat prevede linii directoare pentru ocuparea forţei de muncă. cât și a durabilităţii mediului înconjurător. în „cea mai competitivă și dinamică economie din lume bazată pe cunoaștere. ca atare. Strategia de la Lisabona pentru creștere și ocuparea forţei de muncă Strategia europeană a ocupării forţei de muncă a reprezentat un prim pas important în reacţia la nivelurile constant înalte ale șomajului rezultat din schimbările structurale din economia europeană.

metoda deschisă de coordonare constă într-un număr de pași succesivi. directiva privind informarea și consultarea lucrătorilor. sănătatea și securitatea la locul de muncă. adoptată în aprilie 2006. care survin în mod ciclic și care conţin următoarele elemente: adoptarea de linii directoare politice la nivelul UE. În domeniul sănătăţii și securităţii la locul de muncă. Condiţiile de lucru Domeniul condiţiilor de lucru este unul vast. expertiză și cele mai bune practici. fie acestea europene. Protecţia socială • Coordonarea regimurilor de securitate socială Din perspectiva „celor patru libertăţi”. precum și actele care prevăd . În prezent. în vederea unei mai bune elaborări de politici. până în prezent. vibraţia. transmiterea de către statele membre a rapoartelor de punere în aplicare. liniile directoare putând fi revizuite.60 8. Metoda deschisă de coordonare (MDC) În forma sa cea mai cuprinzătoare. Ca urmare a numeroaselor modificări operate de-a lungul anilor pentru a reflecta schimbările din 9. Obiectivul fundamental al Regulamentului (CEE) nr. Deși acest ultim sector este relativ inactiv în momentul de faţă. având în vedere condiţiile extrem de diferite din diverse industrii și profesii. De fapt. al securităţii sociale și al pensiilor. o examinare colegială a rapoartelor de punere în aplicare urmată de publicarea de către Comisie a unui raport analitic. și pentru promovarea abordărilor inovatoare. acoperind aspecte precum condiţiile de la locul de muncă. libera circulaţie nu poate fi eficientă dacă implică sacrificarea drepturilor dobândite în domeniul asigurărilor de sănătate. pe baza căruia pot fi făcute recomandări în mod individual statelor membre. precum și reprezentarea lucrătorilor. ca bază pentru următorul ciclu. 1408/71 este realizarea unui grad suficient de coordonare a diferitelor regimuri de securitate socială pentru a apăra aceste drepturi. nouăsprezece directive individuale au fost adoptate. așa cum apare în contextul Strategiei ocupării forţei de muncă. Cu toate acestea. incluzând timpul de lucru. care stabilește dispoziţii minime în privinţa obligaţiilor angajatorilor legate de sănătate și securitate. șantierele de construcţii. a căror analiză ar trebui să faciliteze schimburile de informaţii. dacă este cazul. zgomotul și atmosferele explozive. 10. anumite acte legislative importante adoptate în trecut includ directiva Consiliului privind instituirea unui comitet european de întreprindere. care se pot reflecta în liniile directoare revizuite. s-a preconizat mereu că directiva-cadru va fi completată cu dispoziţii mai specifice. fie naţionale. reprezentarea lucrătorilor în contextul companiilor europene și al cooperativelor europene. Indicatorii și criteriile de referinţă corespunzătoare sunt esenţiale pentru asigurarea unei compatibilităţi reale între performanţele diferitelor state membre. Cea mai recentă dintre acestea este directiva privind radiaţiile optice artificiale. coordonarea regimurilor de securitate socială este esenţială pentru libera circulaţie a forţei de muncă. transparenţa și implicarea părţilor interesate. MDC prevede cadrul pentru învăţarea reciprocă și promovează deschiderea. actul legislativ-cheie este așa numita „directivă-cadru” (Directiva 89/391/CEE). agenţii biologici și chimici. echipamentul de protecţie. propuneri importante privind timpul de lucru și activitatea temporară sunt în stadiul de dosar.

a sosit momentul unei revizuiri complete a regulamentului care a condus. Acest nou regulament nu poate totuși intra în vigoare fără adoptarea unui regulament paralel de punere în aplicare. Aceste activităţi sunt în mare parte coordonate de Comitetul pentru protecţia socială. În domeniul politicii sociale în special.61 diferitele sisteme naţionale. eforturile fiind concentrate actualmente asupra acestui aspect. au fost create procesul incluziunii sociale și MDC privind pensiile adecvate și durabile. având drept scop crearea unei „mai mari coeziuni sociale” în cadrul Uniunii și al statelor membre. mai puţin specifice decât liniile directoare din contextul ocupării forţei de muncă. Urmând îndemnul Consiliului. potrivit căruia munca la nivelul UE ar trebui „să producă un impact decisiv asupra eradicării sărăciei” și în vederea asigurării caracterului adecvat și durabil al regimurilor de pensii pe viitor. în contextul. Consiliul European a încercat ulterior să-și extindă activitatea luând în considerare viitorul sistemului de asistenţă medicală și asistenţă pe termen lung. 883/04. în 2004. Stadiile de raportare sunt în linii mari similare. totuși. de asemenea. la adoptarea noului Regulament (CE) nr. Servicii de îngrijire pentru persoanele de vârsta a treia: un sector în plină dezvoltare al protecţiei sociale © Comunităţile Europene . MDC este mai puţin exigentă în măsura în care au fost definite obiective comune care sunt. care să prevadă multe din normele de operare mai detaliate. dar nu există o bază furnizată de tratate pentru abordarea recomandărilor făcute statelor membre în conformitate cu recomandările privind ocuparea forţei de muncă. • Modernizarea și îmbunătăţirea protecţiei sociale Sub această denumire se înscriu un număr de activităţi diferite. al metodei deschise de coordonare.

Capitolul 7 62 CREAREA UNUI SPAŢIU DE LIBERTATE. SECURITATE ȘI JUSTIŢIE – ROLUL CONSILIULUI ÎN DOMENIUL JUSTIŢIEI ȘI AL AFACERILOR INTERNE .

În primul rând. în special la Madrid și Londra și. la modul mai general. s-a dezvoltat considerabil o activitate de coordonare și cooperare în domeniul relaţiilor externe JAI cu parteneri precum Statele Unite. Un alt moment decisiv a fost organizarea summitului de la Tampere (Finlanda). pe de o parte. azilului sau a trecerii frontierelor. imigraţiei și vizelor. securitate și justiţie. prin care 13 state membre ale UE (împreună cu Norvegia și Islanda) își stabiliseră deja modalităţile de realizare a unui spaţiu fără controale la frontierele interne. de un sentiment (demonstrat de sondajele Eurobarometrului) potrivit căruia populaţia statelor membre așteaptă mai mult de la Uniunea Europeană în domeniul securităţii (și în cel al șomajului). obiectivele liberei circulaţii a persoanelor. Summitul de la Tampere a stabilit. securitate și justiţie sunt două sarcini strâns . Balcanii de Vest și ţările vecine ale Uniunii. Tratatul de la Nisa a întărit rolul Parlamentului European de factor codecizional în domeniile azilului. nici poziţiile comune nu permiteau să se reacţioneze în faţa numeroaselor provocări în materie de securitate și de liberă circulaţie. Tratatul de la Amsterdam a transferat în sfârșit o parte din subiectele JAI către primul pilon. Astfel. Printre obiectivele convenite. precum politica vizelor. Angajamentul statelor membre pentru cooperarea JAI a fost de asemenea intensificat. Tratatul de la Amsterdam a permis de asemenea definirea unui obiectiv comun. Consiliul European (deci la nivelul șefilor de stat sau de guvern) s-a reunit pentru a defini un program de instituire a spaţiului de libertate. securitate și justiţie. Rusia. Tot în această perioadă. de atacurile teroriste din 11 septembrie 2001. din motive tragice. ajungând să acopere în prezent cvasitotalitatea Uniunii Europene. printr-un sistem de predare între statele membre și întărirea puterilor Europolului. imigraţie și vize. securitate și justiţie în interiorul căruia este asigurată libera circulaţie a persoanelor” (articolul 2. însoţit de armonizare legislativă acolo unde este cazul. Începând din 1999 au fost puse bazele creării unui spaţiu de libertate. adesea foarte lung. Protejarea drepturilor fundamentale și crearea unui spaţiu european de libertate. instrumentele puse la dispoziţie de Tratatul de la Maastricht nu au permis dezvoltarea politicii din domeniul JAI într-un mod suficient de rapid: nici convenţiile internaţionale (supuse unor lungi proceduri de ratificare în fiecare stat membru). subiectele privind azilul. Dimensiunea Schengen a continuat să se extindă după integrarea sa în Uniunea Europeană. figurează în special crearea unei unităţi de cooperare judiciară (Eurojust). cooperarea poliţienească sau judiciară.63 JAI: un domeniu recent de activitate Cooperarea europeană în domeniul JAI (Justiţie și Afaceri Interne) a fost lansată la începutul anilor ’90 graţie Tratatului de la Maastricht. Tratatul a integrat în totalitate acquis-ul Schengen. imigraţia. acela al „[instaurării unui] spaţiu de libertate. punerea în aplicare a principiului recunoașterii reciproce a deciziilor judiciare. Păstrând arhitectura pe piloni a Uniunii. pe de altă parte. cum ar fi. Pentru prima dată. trebuie menţionat Tratatul de la Amsterdam. Excepţia notabilă care datează din această perioadă este legată de cooperarea dintre forţele de poliţie ale statelor membre. înlocuirea mecanismului de extrădare. precum și de alte atacuri teroriste care au avut loc în anii următori. cu. de asemenea. care a luat forma Agenţiei Europol. Mai multe elemente au contribuit la acesta. Cu toate acestea. trecerea frontierelor externe și cooperarea civilă se încadrează în „metoda comunitară”. potrivit căreia rolul Comisiei și al Parlamentului este consolidat. Structura pe piloni a acestui tratat a permis concilierea unor obiective diferite. instituită în 1995. astfel cum erau percepute de opinia publică din statele membre. obiectivele unei politici integrate de azil. consecinţe indispensabile într-o zonă fără frontiere interne. TUE).

cooperarea vamală. Alte activităţi legate de JAI. înfiinţată în 2007. după cum indică denumirea. Consiliul poate adopta decizii sau decizii-cadru la iniţiativa Comisiei sau a statelor membre. Cel de al . generalizate. liberate și securitate. treilea se numește Comitetul pentru chestiuni de drept civil. cooperarea judiciară penală. al combaterii spălării de bani și a diferitelor tipuri de trafic. în special cele efectuate de Grupul de lucru la nivel înalt pentru azil și migraţie. combaterea drogurilor. lucrările legate de Sistemul de Informaţii Schengen etc. acoperind unul. Există câteva instrumente în Uniunea Europeană pentru consacrarea acestor drepturi. Carta drepturilor fundamentale a UE a fost semnată și proclamată la Nisa la 7 decembrie 2000. Acesta are o dublă funcţie: pe de o parte. cât și ilegală). Un cadru instituţional complex Consiliul. deoarece procedurile primului pilon ar trebui să fie. Dintre acestea. frontiere și azil). reunește miniștrii care au în statul lor membru competenţe în domeniul afacerilor interne. supraveghează coerenţa dreptului comunitar în actele de adoptat de către Consiliu în domeniul cooperării judiciare civile. o parte din lucrările de combatere a terorismului. sunt raportate Consiliului Relaţii Externe. trebuie notat că Secretarul General al Consiliului/Înaltul Reprezentant pentru PESC a numit un coordonator responsabil de combaterea terorismului. radicalizarea și recrutarea. Se regăsesc sub această autoritate lucrări precum cele privind cooperarea poliţienească. care reprezintă în același timp două obiective-cheie ale integrării europene în anii următori. Comisia este reprezentată în Consiliul JAI de vicepreședintele răspunzător de justiţie. Se poate constata în statele membre o repartizare a unor competenţe divergente. pentru marea majoritate a chestiunilor. Din punct de vedere instituţional. Consiliul trebuie să își adopte deciziile în unanimitate. pe de altă parte. Lucrările Consiliului sunt pregătite sub responsabilitatea generală a Coreperului de trei comitete de coordonare de nivel înalt. precum cele ale Grupului de lucru pentru evaluarea Schengen sau ale Comitetului pentru chestiuni de drept civil. întrunit în formaţiunea JAI.64 legate. În principal. care. Două dintre cele mai importante sunt Carta drepturilor fundamentale și Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene. În cadrul celui de al treilea pilon. ca trimitere la dispoziţia acestui articol din Tratatul privind UE). pregătește instrumentele care vor fi adoptate de Consiliu în domeniul cooperării judiciare civile și. două și chiar trei ministere. al justiţiei și al imigrării. abordează subiecte privind migraţia (atât legală. Primul se numește CATS (de la Comitetul articolului 36. Anumite lucrări din domeniul JAI se află sub autoritatea directă a Coreperului. O versiune adaptată a cartei a fost semnată și proclamată la Strasbourg la 12 decembrie 2007. Combaterea criminalităţii organizate se face prin intermediul cooperării poliţienești. Cooperarea în domeniul combaterii terorismului se materializează printr-un număr de activităţi JAI. Trebuie reţinut că introducerea Tratatului de la Lisabona ar simplifica temeiul legal al acţiunii Consiliului în domeniul JAI. pot fi enumerate schimbul de informaţii și adoptarea măsurilor privind finanţarea terorismului. Al doilea comitet de coordonare se numește CSIFA (Comitetul strategic pentru imigraţie. politica vizelor și programul de armonizare a politicii privind azilul. iar aceasta se face de obicei în consultare cu Parlamentul European.

În decembrie 2007. Acest comitet mixt a fost instituit cu scopul de a permite ca celelalte state membre ale spaţiului Schengen. cu excepţia Ciprului. Totalitatea lucrărilor din domeniul JAI se derulează în acest moment sub egida unui program de lucru numit Programul de la Haga. adoptat în 2004. adică Islanda. fondate pe noţiuni esenţiale de armonizare. luând deciziile în unanimitate). precum Europol sau Eurojust (Haga). este de remarcat faptul că un concept inovator este pe cale să fie instaurat. Dincolo de realizarea obiectivelor menţionate anterior. acţionează întotdeauna la propunerea Comisiei. Trebuie subliniat și că o parte substanţială a lucrărilor JAI (aproximativ o treime) se derulează într-un format al Consiliului numit Comitetul mixt Schengen. sunt de asemenea de reţinut activităţile tot mai numeroase de cooperare europeană în domeniul protecţiei civile. Deși aparţine primului pilon (și. tsunamiul din sud-estul Asiei din 2004.65 În acest context. acquis-ul Schengen a fost introdus în totalitate în nouă din statele devenite membre în urma extinderii din 2004. cutremurul din Pakistan din 2006 și incendiile din pădurile Greciei din august 2007). . FRONTEX (Agenţia Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe – Varșovia) sau CEPOL (Colegiul European de Poliţie – Bramshill. Este de reţinut că o parte din acquis-ul UE din domeniul JAI este pus în aplicare de agenţii distincte ale instituţiilor. Uniunea Europeană a revizuit în 2007 instrumentele juridice necesare pentru a fi în măsură să furnizeze. în acest caz. cooperare operaţională și recunoaștere reciprocă. ia deciziile în cauză. Această utilizare a informaţiilor trebuie totuși să se facă prin respectarea cea mai strictă a normelor și practicilor în materie de protecţie a datelor. inundaţiile din Europa. uraganul Katrina din Statele Unite. Ca urmare a actelor teroriste sus-menţionate și a unui număr în creștere de dezastre naturale (de exemplu. să se asocieze dezvoltării acquis-ului Schengen. Consiliul reunit în formaţiunea JAI este cel care. mai precis cel al disponibilităţii informaţiilor pentru toţi utilizatorii acestora din statele membre. Regatul Unit). Această asistenţă este însăși expresia solidarităţii concrete a Uniunii Europene cu statele membre și ţările terţe. Dimensiunea comitetului mixt se aplică atât la nivel ministerial. Norvegia și Elveţia. în general. cât și la nivel de ambasadori (Coreper) și de grupuri de lucru. în consultare cu Parlamentul European. cea mai bună asistenţă posibilă acordată victimelor unor astfel de evenimente din interiorul și exteriorul UE. tot pe baza mijloacelor puse la dispoziţie de statele membre. Acquis-ul Schengen nu este aplicabil Regatului Unit și Irlandei decât în măsura în care aceste state o doresc.

Capitolul 8 66 PERSPECTIVE DE VIITOR .

Cancelarul federal. Prevede existenţa unei personalităţi juridice unice pentru Uniune (Comunitatea încetează să existe) și. La reuniunea sa din iunie 2007. O CIG funcţionează separat de Consiliu și de celelalte instituţii ale Uniunii. cât și Tratatul de instituire a Comunităţii Europene. Consiliul European a decis să convoace o altă CIG și a convenit asupra unui mandat cuprinzător și detaliat pentru activitatea acesteia. Noul tratat modifică atât Tratatul privind Uniunea Europeană. a cărui menire era să înlocuiască tratatele existente. Mai mult decât atât. Cu toate acestea. Noul tratat a fost semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007 și. ministrul afacerilor externe al Germaniei. semnează Tratatul de la Lisabona Tratatul de la Lisabona . ci și membri ai parlamentelor naţionale și reprezentanţi ai instituţiilor și celorlalte organe ale Uniunii. dna Angela Merkel. și dl FrankWalter Steinmeier. sub rezerva încheierii în timp util a procedurilor de ratificare necesare. o CIG a ajuns la un acord pe marginea unui tratat de instituire a unei constituţii pentru Europa.67 Tratatele pe care este fondată Uniunea Europeană constituie normele potrivit cărora funcţionează aceasta. este în mod semnificativ diferit ca formă pentru că revine la metoda tradiţională a introducerii modificărilor prin intermediul unui tratat de modificare. Doi ani mai târziu. ar trebui să intre în vigoare la 1 ianuarie 2009. CIG a început în iulie 2007 și a ajuns la un acord final asupra textului în luna octombrie a aceluiași an. drept urmare. Rezultatele unei CIG pot intra în vigoare doar după ce au fost ratificate de statele membre. s-a ajuns la un acord referitor la modalitatea de a ieși din impasul provocat de respingerea Constituţiei. s-a renunţat la termenul de „Constituţie”. Constituţia nu a intrat niciodată în vigoare deoarece a fost respinsă în referendumurile din două state membre în 2005. Tratatul CE este renumit „Tratatul privind funcţionarea Uniunii”. Deși Tratatul de la Lisabona reţine multe din principalele elementele ale Constituţiei. Tratatele nu pot fi modificate decât prin acordul unanim al tuturor statelor membre reunite într-o conferinţă interguvernamentală (CIG). Textul Constituţiei a fost redactat de-a lungul unei perioade de cincisprezece luni de către o convenţie care a reunit nu doar reprezentanţi ai statelor membre. În 2004.

68 Tratatul de la Lisabona prevede: • • • • • • extinderea votului cu majoritate calificată (VMC) și a codeciziei. o Comisie mai redusă începând din 2014. • . introducerea unui nou sistem de votare „cu majoritate dublă” în cadrul Consiliului (tot începând din 2014). crearea unui nou post de președinte permanent al Consiliului European. care va prezida Consiliul Afaceri Externe și va fi susţinut de un nou serviciu de acţiune externă. o supraveghere mai mare a aplicării principiului subsidiarităţii printr-un rol crescut al parlamentelor naţionale. crearea unui nou post de Înalt Reprezentant pentru Politica Externă și de Securitate Comună. îmbunătăţirea procesului decizional în domeniul justiţiei și al afacerilor interne.

De asemenea.2860/24783 QC-81-07-177-RO-C Cum vă puteţi procura publicaţiile Uniunii Europene? Publicaţiile Oficiului pentru Publicaţii sunt disponibile pentru vânzare pe site-ul EU Bookshop (http://bookshop. puteţi transmite comanda dumneavoastră către biroul de vânzări ales. puteţi solicita lista punctelor de vânzare care fac parte din reţeaua noastră mondială trimiţând un fax la nr. (352) 29 29-42758.CONSILIUL UNIUNII EUROPENE Prezentare generală a Consiliului Uniunii Europene 2008 Luxemburg: Oficiul pentru Publicaţii Oficiale ale Comunităţilor Europene 2008 — 68 p. — 17.6 x 25 cm ISBN 978-92-824-2297-7 DOI 10.eu). .europa.

1048 Bruxelles/Brussel http://www. (32-2) Fax (32-2) 281 73 97 10.europa.2860/24783 ISBN 978-92-824-2297-7 .eu Tél (3 32 2) 281 6 32 61 11 Tél.consilium.QC-81-07-177-RO-C Rue de la Loi 175 Wetstraat B .