You are on page 1of 4

Romania in al 2lea razboi mondial După o perioadă de neutralitate de mai bine de un an (în decursul căreia Regatul României a permis evacuarea

guvernului, tezaurului şi forţelor poloneze spre Egiptul britanic, dar a pierdut importante teritorii în profitul aliaţilor de atunci ai Germaniei naziste, anume URSS, Ungaria şi Bulgaria), România îşi schimbă alianţele odată cu sosirea la putere a lui Ion Antonescu. Se aliază cu Puterile Axei în octombrie 1940 şi intră în război de partea acestora în iunie 1941, în scopul de a recupera măcar teritoriile răpite de URSS : Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţei. După trei ani şi două luni de campanii militare împotriva URSS, care duc armata română până în stepa din nordul Caucazului şi înapoi, la data de 23 august 1944, armata sovietică fiind deja în Moldova de nord încă din luna martie, Regele Mihai îşi dă acordul pentru înlăturarea prin forţă a mareşalului Antonescu dacă acesta va refuza semnarea armistiţiului cu Naţiunile Unite. În urma refuzului net al lui Antonescu, Regele Mihai l-a destituit şi l-a arestat, iar România a trecut de partea Aliaţilor. Participarea României la cel deal doilea război mondial s-a caracterizat aşadar prin două campanii: cea din est pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei, pierdută, şi cea din vest pentru eliberarea Transilvaniei, câştigată. La încheierea războiului, pe planul diplomatic doar participarea de partea Axei a fost luată în cont, şi România a semnat Tratatul de pace de la Paris (1946) ca stat duşman învins.

Începutul celui de Al Doilea Război Mondial
Pe 23 august 1939 Germania nazistă şi Uniunea Sovietică au semnat pactul Hitler-Stalin, al cărui protocol secret prevedea împărţirea Poloniei şi României între cele două puteri totalitare. În România, URSS revendica Bucovina de Nord şi Basarabia. În septembrie, Polonia este invadată şi împărţită conform pactului. România a rămas oficial o ţară neutră, dar a adăpostit refugiaţii polonezi şi mai ales a transportat armata, guvernul şi tezaurul băncii poloneze de la frontiera din Bucovina până în teritoriul britanic (Alexandria din Egipt) prin căile ferate, şoselele şi porturile româneşti de la Marea Neagră, mulţumită mobilizării CFR, SMR şi LARES. În 1940, ca urmare a ultimatumului dat de Uniunea Sovietică, România a fost nevoită în iunie 1940 să evacueze şi cedeze Basarabia şi Bucovina de Nord. Pe lângă aceste teritorii, a mai fost răpit şi Ţinutul Herţa care nu făcea parte nici din Bucovina, nici din Basarabia, şi nu fusese revendicat de URSS. Evacuarea armatei şi administraţiei române a fost însoţită de acţiuni antiromâneşti ale sovieticilor şi grupurilor de comunişti evrei civili (jafuri, ucideri, violuri[3]). Două treimi din Basarabia au fost alipite unei mici republici sovietice autonome pre-existente, formând Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, restul fiind anexate Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene. Ocupaţia sovietică a desfăşurat o campanie de distrugere a fiinţei naţionale româneşti prin deportări în masă[4] şi prin interzicerea valorilor româneşti[5]. Instalat la 4 iulie 1940 în speranţa de a câştiga bunăvoinţa Germaniei hitleriste, guvernul Ion Gigurtu a introdus o legislaţie antisemită dupa modelul german, potrivit cu ideologia de extremă dreapta care îl călăuzea. El însă nu a reuşit să obţină sprijinul Germaniei, deoarece aceasta îi sprijinea pe cei care pierduseră primul război mondial şi care solicitau din ce în ce mai tare revizuirea graniţelor[6]. Astfel că, la 30 august 1940, prin Dictatul de la Viena, puterile Axei au forţat România să cedeze Ungariei jumătate din Transilvania. Zona respectivă a fost cunoscută de atunci drept „Transilvania de Nord”, pentru a fi deosebită de „Transilvania de Sud”, care a rămas sub guvernarea românească. Pe 7 septembrie 1940, prin Tratatul de la Craiova, „Cadrilaterul” (partea sudică a Dobrogei) a fost cedată Bulgariei.

Antonescu a avut sprijin total din partea societăţii româneşti[necesită citare].471 dispăruţi. .ului pe direcţii diferite.S. de unde s-au retras în Crimeea. După aceste înfrângeri. misiunii sale din Carpaţi.182 răniţi.692 dispăruţi). 1941. răniţi şi dispăruţi în anul 1941. au luat parte la bătăliile din Crimeea. la Cotul Donului şi Stalingrad. Jertfele pentru Odessa nu sunt numai pentru graniţa răsăriteană. unde a dus lupte sângeroase între 6 august şi 16 octombrie 1941. în februarie 1943. trupele române au primit ordin sa înainteze în interiorul U. Hitler îi trimite lui Antonescu un mesaj de felicitare pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei şi îi cere să treacă Nistrul şi să ia sub supraveghere teritoriul dintre Nistru şi Bug. În prima jumătate a anului 1943. pe 17 iulie.608 oameni. 11. de recucerire a Basarabiei şi Bucovinei.566 morţi. La 27 iulie 1941. La 10 iulie oraşul Soroca este eliberat de către Divizia blindată română care apoi se îndreaptă către localitatea Bălţi pe care o eliberează la 12 iulie. Pe 16 iulie. A doua zi. de la Dunăre şi de la Marea Neagră” [15]. În continuare.S. “cheia strategică a Basarabiei e în mâna noastră” şi că Hotinul. Unul dintre cei care susţineau că armata română ar trebui să se oprească la Nistru era Iuliu Maniu. care au acţionat în capul de pod din Kuban. Caucaz. ci pentru împlinirea tuturor drepturilor şi năzuiţelor neamului” [16]. unităţile române. Orheiul şi Chişinăul au fost eliberate. Dacă până la eliberarea teritoriilor româneşti. Ion Antonescu spune: “Nicio brazdă românească nu se uită. răspunde afirmativ la 31 iulie. Tot cu gândul la Ardeal a hotărât şi Antonescu să treacă Nistrul cu speranţa că Hitler va face dreptate românilor în problema Ardealului. 67. arătându-şi totodată şi încrederea în “justiţia pe care Führerul cancelar Adolf Hitler o va face poporului român şi drepturilor statornice seculare. prima operaţiune numindu-se „Operaţiunea München”. ridicâdu-se la 182. În anii 1941 şi 1942. La 5 iulie 1941 intră în Cernăuţi primele trupe române. însemnând pentru unităţile acestei armate 17. în total 92.792 morţi. Răspunzând la 12 septembrie la o scrisoare a unor refugiaţi români din Ardeal. este eliberat oraşul Chişinău. armatele 3 şi 4 au fost trimise în ţară pentru refacere.R. Astfel. pe frontul de Est mai rămăsesera 7 divizii româneşti. 63. argumentând că mai departe nu este războiul românilor şi că atenţia ar trebui îndreptată către Ardeal. ca urmare a acţiunilor întreprinse de Corpul 3 român şi Corpul 54 german. Divizia 10 infanterie trece Dunărea şi eliberează localităţile Ismail. operând sub comandament general german. 98. Localitatea Orhei este eliberată în data de 15 iulie de către unităţi din Divizia 5 infanterie română.345 răniţi.441 militari (16. fapt care a redus considerabil capacitatea combativă a armatei române. Armata română a început lupta împotriva forţelor sovietice în dimineaţa zilei de 22 iunie 1941 pe un front cuprins între munţii Bucovinei şi Marea Neagră. La 22 august 1941. în momentul în care s-a înfăptuit acest lucru. Nicio umilire nu rămâne nerăzbunată.Campania din URSS Pe 22 iunie. Ion Antonescu este ridicat prin decret regal la gradul de mareşal al României (auto-promovare) şi decorat (auto-decorat) cu Ordinul militar “Mihai Viteazul” clasa II-a şi I-a. a apărut întrebarea dacă să se meargă doar “până la Nistru sau până la victoria finală”. Vâlcov şi continuă să meargă către Cetatea Albă cu scopul eliberării totale a Basarabiei[14]. Armata a 4-a a participat la Bătălia de la Odessa. s-au adăugat marile pierderi ale Armatei a 3-a la cotul Donului şi ale Armatei a 4-a în Stepa Calmucă.000 militari morţi. Pe 21 iulie. Astfel că la scrisoarea trimisă de Hitler în 27 iulie. La pierderile generale de 130. la sfârşitul anului 1942 şi începutul anului 1943. Cartierul general al Comandamentului frontului germano-român transmite că odată cu victoria pentru cucerirea masivului Corneşti. Soroca. unităţi ale armatelor germană şi română au început campania din est împotriva Uniunii Sovietice. Chilia Nouă.

Deşi şi România şi Ungaria erau aliate ale Germaniei.700 de evrei la plecare. printr-un pachet de legi similare Legilor de la Nürnberg. până la 23 august 1944. care transporta probabil până la 5. Totodată li s-a interzis cumpărarea de imobile.000 rromi) în regiunile estice. Chiar şi după înlăturarea de la putere a Gărzii de Fier. Numărul morţilor este incă în discuţie.[1] În anii regimului lui Antonescu. aliat al Germaniei naziste.000 de evrei. publicat în Monitorul Oficial nr. 193/1940. inclusiv pe teritoriul României.400 de evrei. Pogromurile şi transporturile erau la ordinea zilei în Moldova. au luat parte în continuare la luptele care s-au dus. România şi Holocaustul În iunie-august 1940. dintre care doar 700 au mai coborât în viaţă. în timpul cărora peste 100. în cadrul Grupului de armate german sub denumirea „Ucraina de Sud”.înfrânte în toamna anului 1943. În aşa-numitele trenuri ale morţii (trenuri cu deportaţi plimbate atâta timp prin Moldova. a ţiganilor). . regimul Antonescu. (Poliţia română a numărat 1. mai apoi.000 de militari români aflaţi în Crimeea. la Mirceşti. unităţile române au pierdut 39. doar 1. Bucovina. Trenul morţii către Podu Iloaiei (la 15 km de Iaşi) îmbarcase aproape 2. ci şi din societăţile comerciale. (Sursa: Muzeul Evreilor din România. mai ales pe 1 august 1943. cele două armate române.011 au ajuns la destinaţie în viaţă după şapte zile. a 3-a si a 4-a. principalele acţiuni la care armata română a participat au fost mai restrânse: 7 divizii de infanterie. În octombrie 1940 bunurile funciare ale evreilor au fost naţionalizate. Pentru amănunte: Decretul-lege din 8 august 1940 privind situaţia juridică a evreilor. În timpul luptelor din Caucaz şi a celor din capul de pod din Kuban. În conformitate cu raportul oficial al Comisiei Internaţionale privind Studierea Holocaustului în România: „În trenul morţii care a plecat din Iaşi către Călăraşi.194 au murit“[necesită citare]. în cadrul Armatei a 17-a germană. România a devenit o ţintă a bombardamentului aliat. regimul Antonescu şi-a continuat ostilitatea diplomatică faţă de Ungaria din cauza problemei Transilvaniei.000 dintre evreii din Transilvania ocupata au fost adunaţi de autorităţile maghiare şi transferaţi autorităţilor germane[necesită citare]. şi Basarabia[17]. fiind înlăturaţii nu numai din aparatul funcţionăresc. Roman. citat de ziarul Frankfurter Allgemeine Zeitung din data de joi. În continuare. cereale. autorităţile române i-au exclus din serviciul public pe funcţionarii evrei. din armată şi din magistratură. Etnicilor evrei li s-a interzis excercitarea oricăror funcţii publice. publicat în Monitorul Oficial nr. Trupele române care au ocupat oraşul Odessa s-au făcut responsabile de masacrele de la Odesa. în sudul României. cavalerie şi vânători de munte în Crimeea.900 de evrei s-au urcat în tren şi "doar" 1. la 1 aprilie 1944 au fost evacuaţi 35. Săbăoani şi Inoteşti). până când pasagerii au murit de sete şi de foame) au fost ucişi aproximativ 4. precum şi produse industriale. au fost interzise căsătoriile etnicilor români cu etnici evrei.000 de evrei au fost împuşcaţi în toamna anului 1941. a continuat politica de opresiune şi masacrare a evreilor [necesită citare](şi. 183/1940. România a alimentat economia de război a Germaniei cu petrol. când au fost atacate câmpurile petroliere şi rafinăriile de la Ploieşti (Operaţiunea Tidal Wave). din echipele sportive etc. dar şi cea mai mică estimare [necesită citare] atinge un număr de 250. Atrocităţile au început în luna iunie 1941 prin pogromul de la Iaşi. Cu unităţile refăcute. din totalul de 65. În raportul oficial. În anul 1944. În urma ofensivei armatei sovietice din primavara anului 1944. în timp ce 120. dar sute de cadavre fuseseră aruncate din tren pe drum.000 [necesită citare] de evrei (şi 25. prin Decretul-lege din 9 august 1940.074 de militari. 24 ianuarie 2005). iar cele deja existente au fost declarate nule.61%).857 (54. mai ales în teritoriile estice. autorităţile române au declarat că 1.258 de trupuri.

Regele Mihai. el l-a numit prim-ministru pe gen. acţiunea a fost legală şi nu o lovitură se stat). Imediat. În aceeaşi zi. 567. încheierea războiului cu Naţiunile Unite şi întoarcerea armelor împotriva Germaniei. sau Antonescu a calculat că România de Vest nu era destul de anti-semită pentru a putea pune în aplicare planurile. asumându-şi obligaţia de a contribui cu 38 de divizii la efortul de luptă antihitlerist. ca miniştri fără portofoliu. La 23 august 1944 Regele Mihai şi-a dat acordul pentru înlăturarea prin forţă a mareşalului Antonescu dacă acesta va refuza semnarea armistiţiului cu Naţiunile Unite. seara. Regele a difuzat "Proclamaţia către ţară". România semnează Armistiţiul cu Naţiunile Unite. În urma refuzului net al lui lui Antonescu la 23 august 1944. la orele 22:00. şi din sudul şi vestul Moldovei[necesită citare]. Regele Mihai l-a destituit şi l-a arestat (deoarece Antonescu a fost numit prim-ministru prin Decret-Regal al lui Carol al II-lea a fost dreptul Regelui Mihai să abroge decretul anterior. România participă la eliberarea Ungariei şi Cehoslovaciei. în zona Europei Centrale şi de Est. deci. dar nu le-a pus niciodată în practică. Constantin Sănătescu. lăsând loc întăririi influenţei sovietice în România.000 de soldaţi.Totuşi. (Este de notat că deşi antisemit. care iniţial nu s-a implicat efectiv în politica României. Începând cu 1944. mama vitregă a lui Antonescu era evreică precum şi prima sa soţie a fost o evreică de naţionalitate franceză. Războiul pe frontul de vest La 12 septembrie. Cele 260 de zile de participare la războiul antihitlerist se încheie la 12 mai 1945. Regimul Antonescu făcuse planuri pentru deportări în masă din Valahia. prin care anunţa revenirea la un regim democratic. evreul Wilhelm Filderman. economia României era în pragul colapsului datorită cheltuielilor de război. . sunt eliberate ultimele localităţi româneşti: Carei şi Satu-Mare. sau nu voia să înlăture contribuţia evreiască la economia românească[necesită citare]. a fost atras să colaboreze cu liderii partidelor opoziţioniste. sudul Transilvaniei. în nepunere în aplicare a acestor planuri. La 25 octombrie.) Demiterea şi arestarea Mareşalului Antonescu În septembrie 1942 începutul ofensivei şi încercuirii de la Stalingrad l-au convins pe Antonescu că războiul este pierdut[necesită citare]. majoritatea evreilor de naţionalitate română au supravieţuit războiului[necesită citare]. iar resentimentul împotriva „bocancului german“ a crescut în rândul celor care în primă fază au sprijinit alianţa cu Germania. ele fiind soldate cu mari pierderi de vieţi omeneşti. Cele mai grele lupte s-au dat în asediul Budapestei şi în munţii Tatra. în fruntea unui guvern compus din militari şi reprezentanţii Blocului Naţional Democrat. Istoricii nu s-au pus de acord cu privire la rolul fostului coleg de clasă. mobilizând pentru aceasta cca.