Eficiența psihoterapiei

Psihoterapii scurte focalizate pe solutie Studiile efectuate asupra procesului psihoterapiei au aratat ca eficienta psihoterapiei depinde in proportie de 40% de client, ca persoana si de contextul sau, fiind factori extraterapeutici. In proportie de 30%, eficienta psihoterapiei depinde de relatia pe care terapeutul o stabileste cu clientul, in proportie de 15%, de tehnicile pe care terapeutul le utilizeaza, iar 15% sunt reprezentati de expectatiile pe care clientul si terapeutul le au referitor la demersul intreprins. Printre tehnicile specifice utilizate in psihoterapiile scurte se numara: tehnica complimentarii clientului, tehnica validarii starii clientului din acel moment, tehnica normalizarii, scalarea. In stabilirea obiectivului, psihoterapeutul se focalizeaza pe relevanta pe care acel obiectiv o are pentru clientul sau. Pe tot parcursul psihoterapiei, terapeutul este atent sa urmareasca aspectele pozitive din viata clientului si sa reformuleze afirmatiile clientului folosind limbajul solutiei. Solutiile ipotetice la problema sunt identificate cu ajutorul "intrebarii-miracol" si a feed-back-ului pe care clientul il ofera la aceasta intrebare. Clientul constientizeaza schimbarile pe care le obtine cu ajutorul scalei pe care terapeutul o foloseste in mod constant pentru a evalua procesul psihoterapeutic. Psihoterapii scurte orientate pe solutie (psihoterapia posibilitatilor) Principiile aflate la baza psihoterapiei posibilitatilor sunt: 1. clientul are resurse; 2. identificarea, de catre terapeut a unei posibile schimbari pe care clientul o poate realiza si care se afla in legatura cu motivatia acestuia pentru schimbare; 3. focalizarea pe ceea ce este posibil si accesibil pentru client; 4. identificarea apectelor pozitive si functionale din existenta persoanei care apeleaza la psihoterapie; 5. construirea solutiei fara a analiza problema in profunzime deoarece, de multe dati, solutia este independenta de problema. Exista trei mai categorii de interventii in psihoterapia posibilitatilor, si anume: 1. interventii care au la baza schimbarea modului de percepere a problemei (ex: largirea campului atentiei, schimbarea canalului senzorial, etc); 2. interventii de tipul schimbarii de pattern (ex: schimbarea frecventei actiunii problematice, schimbarea ordinii sau secventei evenimentelor asociate simptomelor, schimbarea duratei de manifestare, etc); 3. interventii de tip metaforic, care transcend psihoterapiile scurte, orientate pe solutie. Psihoterapii narative Psihoterapia de orientare narativa are la baza axioma conform careia intre client si problema exista doar o dependenta pe care clientul o simte in relatia cu problema sa, insa persoana nu este problema. De obicei, clientii confunda problema cu propria lor identitate, iar obiectivul psihoterapiei scurte, prin intermediul tehnicii externalizarii consta tocmai din a disocia identitatea clientului de problema pe care o are si din a-l insoti in demersul de a-si rescrie propria poveste existentiala. Clientul ocupa locul central in cadrul psihoterapiilor narative, iar demersul pe care psihoterapeul il intreprinde initial este de a asculta povestea clientului. Pasii care sunt parcursi de client si psihoterapeut in timpul procesului terapeutic constau din gasirea unui nume pentru problema si negocierea acestuia impreuna cu clientul astfel incat numele sa se potriveasca cu experienta

clientului, externalizarea problemei prin explorarea intentiilor pe care problema le are, a influentei sale in viata persoanei, a tacticilor pe care le foloseste pentru a se insera in existenta clientului, descoperirea momentelor de exceptie, respectiv a momentelor cand persoana nu s-a simtit dominata si descurajata de problema, identificarea resurselor persoanei in a face fata problemei si redefinirea identitatii sale, in absenta problemei, proiectarea in viitor a persoanei, care si-a rescris povestea de viata in absenta problemei, descoperirea de modalitati de a impartasi cu ceilalti noua identitate sau noua poveste pe care persoana o are acum. pentru publicul larg Psihoterapii scurte focalizate pe solutie Un prim demers in cadrul psihoterapiei scurte focalizate pe solutie este reprezentat de fixarea, de catre client, a unui obiectiv de atins pe parcursul sedintelor. Inca din formularea obiectivuluilui, terapeutul si clientul pot descoperi impreuna solutii la problema cu care clientul se confrunta, iar acest fapt se poate concretiza intr-o prima tema pentru acasa. Dand atentie solutiei la problema, problema dispare. Identificarea solutiei la problema se realizeaza de multe ori cu ajutorul unei intrebari specifice terapiilor scurte, intrebarea - miracol: "ce s-ar intampla daca, printr-un miracol, problema ar disparea?" Pasii pe care clientul si terapeutul ii parcurg impreuna in cadrul demersului de rezolvare a problemei sunt: descrierea pe scurt a problemei pentru precizarea scopului care urmeaza sa fie atins, cautarea, identificarea si utilizarea exceptiilor de la problema, respectiv a momentelor cand problema este mai frecventa, amplificarea sentimentului de autocontrol, identificarea consecintelor pe care existenta problemei o are in viata persoanei, rezolvarea problemei, corelata cu atingerea obiectivului dorit. Psihoterapii scurte orientate pe solutie (psihoterapia posibilitatilor) Asemanarea dintre psihoterapia posibilitatilor si psihoterapiile scurte focalizate pe solutie consta, in primul rand, din faptul ca demersul psihoterapeutic are un numar de sedinte care se intinde pe o perioada scurta de timp. Relatia dintre psihoterapeut si clientul sau este, la fel ca si in psihoterapiile focalizate pe solutie, de tip colaborativ. Colaborarea dintre client si terapeut pentru a identifica posibilitatile de actiune ale clientului aflat intro situatie-problema incepe inca de la stabilirea obiectivului, care, la fel ca in psihoterapiile scurte focalizate pe solutie, este necesar sa fie relevant pentru client si, in acelasi timp, realist. Spre deosebire de psihoterapia scurta focalizata pe solutie, in psihoterapia posibilitatilor, clientul este invitat sa gaseasca cat mai multe explicatii alternative la problema cu care se confrunta in acel moment. Sunt identificate partile componente ale problemei, si sunt cautate exceptiile. Psihoterapii narative Axioma aflata la baza psihoterapiei narative consta din faptul ca persoana este diferita de problema , problema avand propria sa identitate si propriile sale caracteristici care sunt explorate in cadrul colaborarii dintre client si psihoterapeut. Povestea-problema cu care clientul vine la psihoterapie este transformata in poveste-solutie, clientului oferindu-i-se astfel posibilitatea de a deveni autor al propriei povesti existentiale. Cu ajutorul terapeutului, clientul incepe sa discearna factorii, influentele care au condus la aparitia problemei si isi poate rescrie scenariul de viata. Articole traduceri

“Ce functioneaza” în terapie?

O introducere . . . Din 1960 numarul modelelor de terapie a crescut de la 60 la mai mult de 250. În acelasi timp, practic toate cercetarile conduc la concluzia ca toate toate abordarile terapeutice duc la rezultate aproximativ echivalente. Acest lucru este valabil pentru ambele perspective, atât cea biologica precum si mult trâmbitata revolutie cognitiva si cognitiv-comportamentala. Dupa ce s-a spus si sa facut totul, aproape toate datele releva faptul ca metode diferite functioneaza cam la fel de bine. Asa cum concluzioneaza un cercetator important, dr. Michael J. Lambert, “Cercetarile efectuate cu intentia de a compara doua sau mai multe tratamente originale au aratat diferente surprinzator de mici între rezultate la pacienti care urmeaza un tratament intentionat terapeutic” (p. 158, 1994). Astfel de dovezi arata clar ca diferentele dintre diferitele modele, carora li se face multa publicitate de catre autorii lor, nu pot explica eficienta tratamentului. Mai mult, cantitatea de dovezi în sprijinul rezultatelor echivalente arata clar faptul ca mai degraba similitudinile decât diferentele dintre modele sunt cele care conduc la eficienta psihoterapiei. Întrebarea este, desigur, care similitudini ale metodelor contribuie la acest succes? Faptele . . . Cercetarea releva existenta a 4 factori comuni tuturor formelor de terapie în ciuda orientarii lor teoretice (psihodinamica, cognitiva), a modalitatii (individuala, în grup, de cuplu, familie, etc.), dozare (numarul si frecventa sedintelor) sau specialitate (tipul de problema, disciplina profesionala, etc.). În ordinea contributiei lor relative la schimbare, aceste elemente includ: (1) factorii extraterapeutici (40%), (2) relatia terapeutica (30%); (3) placebo, speranta, si/sau expectanta (15%); si (4) structura, modelul, si/sau tehnica (15%). Pentru mai multe informatii/referinte: Escape from Babel (Norton, 1997); The Heart & Soul of Change (APA, 1999). Cercetarile efectuate asupra celor patru factori comuni arata ca tehnicile terapeutice diferite (cum ar fi confruntarea, “intrebarea miracol”, EMDR) ar trebui privite ca mijloace diferite de a sublinia unul sau mai multi factori responsabili pentru rezultatele tratamentului mai degraba decât numai un model unic si specific de tratament. Întâmplator, aceasta “meta-perspectiva” asupra modelelor terapeutice se potriveste perfect modului în care practica clinicienii experimentati. Studiile efectuate în ultimile decenii au indicat ca unii clinicieni tind sa se identifice cât mai putin cu o metoda sau alta cu atât mai mult cu cât au o experienta mai vasta în domeniu. Terapeutii experimentati tind sa aleaga dintr-o varietate de modele tot ceea ce se potriveste profilului si caracteristicilor fiecarui client în parte. Bineînteles, provocarea pentru acesti specialisti este, datorita multitudinii de metode, de a o gasi pe cea mai buna pentru fiecare client. În aceasta idee, studiul condus de Duncan, Hubble si Miller (vezi Psychotherapy With Impossible Cases [Norton, 1977]; Changing the Rules), precum si altele, pentru o viziune de ansamblu vezi Cap.14, , The Heart & Soul of Change [APA, 1999]) indica faptul ca viziunea clientului asupra simptomelor prezentate, solutiile posibile si ideile referitoare la procesul schimbarii formeaza o teorie a schimbarii care poate fi folosita ca baza pentru a determina “care metoda, efectuata de catre cine, ar putea conduce la cel mai bun rezultat în cazul persoanei respective, al problemei ei specifice si împrejurarilor date.” Acelasi studiu indica probabilitatea succesului ca fiind mai mare daca tratamentul oferit se potriveste cel mai bine pacientului sau este complementar cu teoria clientului asupa problemei sale.

terapeutii pot sa-si întareasca contributia la tratament transformându-l într-o parte importanta a lexiconului de zi cu zi al practicii psihoterapeutice. un procent considerabil de 40%. ca 15% pâna la 66% din pacienti au succese. Si aici o mare parte a literaturii de specialitate arata ca o ameliorare între sedintele de terapie este mai degraba o regula decât o exceptie. Studiile arata. Indiferent care este cauza. majoritatea clientilor terapiei de succes traind o ameliorare simptomatica mult mai devreme decât mai târziu pe perioada tratamentului. fie ca exista o schimbare ca rezultat al propriilor actiuni ale clientului sau întâmplatoare. când asculta. severitatea si frecventa problemelor sunt în forma de flux. un pas hotarâtor în întarirea efectului factorilor extraterapeutici îl reprezinta ajutarea clientilor de a observa orice schimbare si de a o pastra si cultiva ca pe o consecinta a propriilor eforturi. de exemplu. acesti factori duc la cea mai mare parte a ameliorarii care apare în orice tratament. 1997]. Mai mult ca sigur acesti factori sunt rezultatul descoperirilor studiilor recente asupra tratamentelor auto-administrate care functioneaza aproape la fel de bine ca si cele aplicate de catre terapeut. indiferent de participarea formala la terapie. clinicienii întaresc contributia evenimentelor extraterapeutice. Pentru a deveni terapeuti mai orientati asupra schimbarilor acestia pot întari contributia factorilor extraterapeutici prin: • Potentarea tuturor si a fiecarei schimbari pentru viitor Fie ca schimbarea începe înaintea sau în timpul tratamentului. magnitudinea. Terapeutii pot facilita acest . The Heroic Client [JosseyBass. cel putin în ceea ce priveste cele mai comune probleme pentru care pacietii cauta tratament. momentele fara simptome manifeste fata de cele în care problemele se manifesta cel mai mult. chiar o permanenta în simptomele descrise de pacient. 2000). Având în vedere ca toate terapiile de succes beneficiaza de pe urma efectului factorilor extraterapeutici. transformându-le într-un ghid al activitatii terapeutice. experiente pozitive specifice tratamentului înaintea debutului formal al acestuia. Terapeutii pot de asemenea sa se concentreze asupra schimbarilor în lucrul lor cu clientii când acestia se întorc pentru sedinte suplimentare acordând atentie marita si apoi amplificând orice referinta pe care o face clientul în timpul sedintei sau în perioada de ameliorare dintre sedinte. provoaca si apoi folosesc descrierea acestor fluctuatii. caracterizarile statice care conoteaza o masura a constantei.Transpunerea datelor în practica clinica Terapeutii pot traduce imediat rezultatele cercetarii în practica clinica urmarind atent si gândit sa: • Întareasca factorii teoretici care duc la success • Foloseasca teoria clientului despre schimbare pentru a conduce la alegerea tehnicii optime si integrarea diferitelor metode terapeutice • Obtina un feedback valabil si solid în ceea ce priveste experienta clientului privind procesul si rezultatul tratamentului Sa consideram factorii extraterapeutici ca un exemplu de lucru atent si intentional pentru a sublinia factorii teoretici care duc la rezultate pozitive. schimbându-se constant. Asa cum s-a mentionat anterior. Ei se refera la orice aspect al pacientului si al mediului acestuia care faciliteaza vindecarea. Unele sugestii ar fi: • A deveni mai orientat asupra schimbarii în cadrul terapiei Altfel decât metodele diagnostice. cum ar fi depresia si anxietatea (pentru detalii vezi Escape from Babel [Norton. mai ales explorând prin ce se deosebesc zilele mai bune de cele mai proaste. fie ca acestia sunt sau nu parte a limbajului formal sau al terapiei.

(relatia [30%]. Ca parte a încheierii unei sedinte. Aceasta tendinta naturala de a încerca mai multe resurse de autoajutorare poate fi influentata de catre terapeut prin simpla ascultare si prin manifestarea curiozitatii asupra a ceea ce se întâmpla în viata clientului si ar putea fi util ca încurajare activa a clientilor de a identifica si utiliza resurse proprii de vindecare în cadrul propriilor comunitati. În cadrul relatiei terapeutice. sectia arhiva si materiale de referinta. • Folosirea teoriei clientului asupra schimbarii pentru a-l conduce în alegerea tehnicii si integrarea diferitelor metode terapeutice Cercetarea a “Ceea ce merge bine în terapie” a aratat ca viziunea clientului asupra simptomelor acuzate. în împrejurari specifice. acesta fiind elementul determinant cel mai important în succesul terapiei. solutiile potentiale si ideile asupra procesului schimbarii au format o teorie a schimbarii care ar putea fi folosita ca baza la determinarea “metodei celei mai eficiente si a celui care o aplica mai bine pentru rezolvarea unei probleme specifice. sentimentele si ideile pe care le au asupra felului în care aceste probleme trebuie cel mai bine interpretate. cel putin în cazul celor doua “raceli” comune.” Teoria clientului asupra schimbarii este înteleasa cel mai bine ca o “realitate de urgenta”. acordând o mare atentie succesiunii de evenimente. felului în care clientul vorbeste despre rolul pe care el sau altii îl joaca în initierea si mentinerea oricaror schimbari si succesul sau insuccesul oricarei tentative de a rezolva o problema existenta sau o problema anterioara. care pot fi descarcate gratis la adresa www. întarirea contributiei clientului. prin sublinierea. . cumparând o carte sau un suport magnetic.talkingcure. frecventând o biserica sau un grup de terapie mutuala. Principiile cu baza empirica ale practicii clinice au fost separate de cercetarea având ca obiect cei trei factori remanenti comuni. În plus terapeutul poate sa puna întrebari sau sa faca remarci directe care presupun implicarea directa a clientului în schimbarea rezultanta. studiile indica faptul ca multi clienti cauta si gasesc un sprijin în afara relatiei cu terapeutul. depresia si anxietatea. Investigarea metodelor obisnuite ale clientului de obtinere sau traire a schimbarii poate oferi piste în descoperirea propriilor teorii asupra schimbarii. Duncan. cum este diagnoza psihiatrica. terapeutul si clientul colaboreaza permanent la implementarea solutiilor sau la selectarea acelor idei si tehnici ale metodelor de tratament disponibile care sunt congruente cu teoria clientului si care ofera posibilitati pentru obtinerea schimbarii (Psychotherapy With Impossible Cases.com. care saluta teoria clientului asupra schimbarii. care se releva prin conversatie structurata de curiozitatea terapeutului mai degraba decât printr-o entitate statica. De exemplu. Hubble& Miller. • Explorarea lumii clientului exterioare terapiei Contributia factorilor extraterapeutici poate fi întarita încorporând resurse din lumea clientului exterioara terapiei. 1997). terapeutii pot aduna schimbarile care apar pe durata terapiei si pot invita clientii sa-si aprecieze propriul rol jucat în producerea acestor schimbari. De exemplu. timpul poate fi folosit explorând rolul clientului în schimbarile care apar în timpul tratamentului. Procesul învatarii teoriei clientului asupra schimbarii începe cu ascultarea si apoi amplificarea povestirilor. Fie cautând un prieten bun sau un membru de familie. experientelor si interpretarilor pe care clientii le ofera despre problemele precum si despre gândurile lor.proces în câteva feluri. terapeutul si clientul pot sa analizeze împreuna cum se petrece schimbarea in viata clientului. placebo [15%] si metoda terapeutica [15%]). Pot fi gasite informatii detaliate în “Escape from Babel” sau în articolele publicate de catre colectiv. încurajeaza si mai mult participarea sa activa la tratament. Curiozitatea asupra inhibitiilor clientului nu numai ca ofera acces la teoria acestuia asupra schimbarii ci. Mai multe studii au aratat faptul ca clientii prefera asemenea optiuni la compararea cu interventia profesionista.

In sfârsit. Se presupune ca având un diagnostic DSM precis se poate deduce cu usurinta de catre practicianul clinician ce tratament si ce combinatie de tratamente sunt cele mai adecvate. clasificarea diagnostica în psihoterapie s-a dovedit a avea numai o mica valoare atât în dezvoltarea planurilor terapeutice individuale cât si în previziunile diferentiale ale rezultatului psihoterapiei. 1994. a oricaror sugestii facute de catre terapeut si chiar al gradului de implicare al terapeutului. Pot fi combinate diferite rezultate ale cercetarilor din literatura de specialitate pentru a crea o alternativa la diagnoza psihiatrica care nu numai ca este mai solida. nu teoria în sine este problema. inclusiv metode de aplicare a conceptului de cupluri si familii pot fi gasite în The Heroic Client (JosseyBass. În practica medicala moderna aceasta înseamna a gasi o clasificare în Diagnostic and Statistical Manual of mental Disorders (Manualul de Diagnostic si Statistica a Tulburarilor Mentale) editia a 4-a [DSM] APA. În concluzie. Studiile indica oricum faptul ca privilegierea teoriei clientului. cu alte cuvinte. sa nu uitam ca studiile efectuate în ultimii 40 de ani în care au fost comparate 2 sau mai multe metode de tratament indica.com sectia arhive si materiale de referinta. astfel de rezultate indica faptul ca investigând insuccesele din trecut si încercând sa determini apriori “ce metoda functioneaza mai bine si pentru cine” sunt niste cai neproductive. Cheia consta în a se asigura acceptarea de catre client a continutului conventiilor terapeutice. Terapeutii ar putea gasi o anumita idee sau tehnica. participarea lor. Deciziile privind procedeul si rezultatul psihoterapiei sunt cele mai bune când sunt luate de catre terapeuti clinicieni aflati într-o colaborare strânsa cu clientii pentru stabilirea sistematica si functionala a fiecarei relatii terapeutice. nu ar trebui sa mai preceada si sa indice felul interventiei ci sa se comporte în cadrul acestui procedeu ca un pivot al tratamentului însusi. desi esentiala în medicina. Literatura de specialitate indica totusi faptul ca. În acelasi timp activitatea de zi cu zi din clinica poate fi modelata de un feedback sigur si valabil în ceea ce priveste factorii care . un element contribuant la succesul terapiei dintre cele mai puternice. serveste deseori la deschiderea usii catre explorarea altor “mijloace” pentru a ajunge la acelasi rezultat. În mod sigur clientii informati si care informeaza se simt legati de terapeutul lor si de terapie. terapeutul poate sa creada sau nu teoria clientului sau sa o gaseasca discutabila. de regula faptul ca diferenta dintre practicienii care folosesc aceeasi metoda este de 2 pâna la 3 ori mai mare decât orice diferenta dintre metodele comparate. dintr-una sau mai multe din cele 400 de metode de tratament existente.Deoarece procesul schimbarii este specific fiecarui client. Stabilirea si diagnosticarea patologiei au fost considerate mult timp ca fiind primii pasi esentiali în tratamentul de success. Luarea in considerare a teoriei clientului poate fi o provocare. care sa-l ajute la operationalizarea teoriei clientului în moduri functionale din punct de vedere clinic. În primul rând cercetarea subliniaza importanta si superioritatea estimarii de catre client a relatiei terapeutice în succesul tratamentului. În cele mai multe dintre aceste cazuri. Mai multe informatii privind Teoria Clientului Despre Schimbare. ci si mai potrivita naturii si practicii psihoterapiei. este astfel încurajata si asigurata. Aceleasi date indica faptul ca perceperea de catre client a schimbarii importante care apare în stadiile initiale ale terapiei este una dintre cele mai bune previziuni ale rezultatelor pozitive. 1999).talkingcure. în ciuda acestor rezerve. ci felul in care aceasta este operationalizata. care se potriveste cel mai bine simptomelor descrise de un anumit client. Stabilirea. nu exista nici o reteta care trebuie urmata în organizarea tratamentului plecând la teoria clientului despre schimbare. 2000) sau în articole publicate de catre colectivul nostru si care pot fi descarcate gratis de pe site-ul www. inclusiv în cazul grupurilor de control fara tratament (Pentru detalii vezi The Hearth & Soul of Change. De exemplu. APA.

Toate aceste masuratori au avantajul de a fi standardizate. scoala sau alte zone din afara casei sunt indicatori seriosi. Scala revizuita de evaluare a sedintei este doar un exemplu de evaluare creat special pentru a fi sensibil la perceptia clientului asupra relatiei terapeutice.contribuie la schimbarea oamenilor în timpul tratamentului. Norton. Evident. • Evaluarea progresului în terapie Evaluarea rezultatului stabileste. 2000]). În timp ce rezultatele variaza în functie de obiectivele specifice tratamentului si de populatie. Families and Children. 3. rezultatul sau impactul serviciului furnizat de terapeut clientului sau. • Cum sa pui rezultatele sa lucreze în terapie? In ambulatoriu procedura tipica este de a se da clientului evaluarea reazultatului înaintea fiecarei sedinte iar scala evaluarii evolutiei terapeutice abia catre sfârsit. le permite clientilor sa evalueze experienta unei ore de terapie la diferite dimensiuni care sunt asociate cu activitatea clinica eficienta. (vezi Measures of Clinical Practice: Couples. la fel ca si previziunile clare ale activitatii de succes therapeutic. Scala de evaluare ORS (Outcome Rating Scale) este un exemplu de instrument creat pentru a fi sensibil la schimbare în aceste zone. îndelungata sau costisitoare. aceasta scala cu note de la 1 la 10. cercetarile efectuate în ultimii 40 de ani indica faptul ca schimbarile survenite în nivelul de disconfort individual care afecteaza relatiile interpersonale. (vezi The Heroic Client [Jossey-Bass. fiind în acelasi timp simplu si usor de folosit. Traducere si adaptare: psiholog Beatrice Popescu . Metodele acestea exista pentru a stabili rata schimbarilor tipica pentru o practica data si un anume terapeut si poate fi folosita pentru a lua decizii pe baza empirica asupra continuarii. (vezi Escape from Babel. Clientii dau cele mai mari note relatiilor terapeutice pe care le percep ca datatoare de încredere. 2. Anticiparea momentului când clientii nu mai vin la terapie este dificila daca nu chiar imposibila. Pe scurt. având ca instrument creionul si hartia. Terapiile în care apare o schimbare nesemnificativa sau nici o schimbare (sau chiar o înrautatire a simptomelor) în stadiul de început prezinta un risc important de a se obtine un rezultat nul sau chiar negativ. modificarii sau încheierii unei relatii terapeutice. (vezi The Heroic Client Jossey-Bass. Measures for Clinical Practice: Adults. solide din punct de vedere psihometric si acompaniate de o abundenta de date normative care pot oferi un feedback sigur si valabil asupra adecvarii si a progresului tratamentului aplicat. • Masurarea adecvarii Evaluarea procesului terapeutic stabileste gradul în care sedinta contine elementele cunoscute ca perturbatoare a rezultatului dorit de catre client si terapeut. o stabilire sistematica si functionala a evolutiei si rezultatului poate oferi terapeutilor din clinica o fereastra de posibilitati foarte buna pentru a lua la cunostinta problemele clientului si a face modificarile necesare la tratamentul pe care îl ofera. assessing Outcomes in Clinical Practice). Terapeutii pot pur si simplu sa aleaga din multitudinea de criterii de evaluare cu creionul si hârtia existente deja si apoi sa le încorporeze în practica clinica aflata în desfasurare. 2000). Clientii nu vorbesc decât rareori despre nemultumirea lor fata de terapie pâna dupa decizia de a nu mai veni. afectuoase si concentrate asupra scopurilor lor. performanta în munca. Dupa cum s-a mentionat mai devreme. Dezvoltarea unei practice terapeutice informate si centrate asupra rezultatului nu trebuie sa fie complicata. Session Rating Scale – Revised (SSR-R). cercetatorii estimeaza calitatea relatiei terapeutice ca fiind responsabila pentru 30% din succesul tratamentului. Administrarea si evaluarea facute împreuna cu clientul la fiecrae sedinta este importanta studiile aratând ca: 1. asa cum o arata si denumirea. 1997).

Johnson & Hubble). Era luata în considerare utilitatea diferitelor abordari. un psiholog englez. cele mai recente reviste au ajuns la concluzii similare. Stich. din perspectiva diferitelor abordari – de la psihoterapia de orientare dinamica pâna la cea centrata pe client. 1994). exista mici diferente între rezultate pentru pacientii care urmeaza un tratament a carui intentie este terapeutica” (p.85).PRACTICA CLINICA DIRECTIONATA DE CLIENT SI INFORMATA CU PRIVIRE LA REZULTATE Directionarea atentiei catre “Ceea ce functioneaza” în tratament “Desi fiecare copac are multe frunze. 1995) si cele mai recente meta-analize (de exemplu. Duncan. Asa dupa cum au concluzionat Lambert si Bergin (1994) în revizia editiei cele mai recente a cartii “Handbook of Psychotherapy and Behaviour Change”. Duncan & Miller. Totusi cercetarea lui a reprezentat un catalizator pentru studiul rezultatelor psihoterapiei. Sprenkle. 158). l-a condus pe Lebow (1997) la observatia conform careia “psihoterapia {este}printre interventiile în domeniul sanatatii cele mai verificate si testate” (p. “Cu totii au câstigat si toti e nevoie sa primeasca premii”. Wampold. surprinzator. Datele ilustreaza faptul ca tratamentul de tip psihologic este calitativ superior efectului placebo si grupurilor de control care nu primesc nici un fel de tratament (Hubble. Desi au existat multe încercari de infirmare a “verdictului pasarii Dodo”. Hans Eysenck a dat nastere unei discutii aprinse când a publicat o analiza a rezultatelor terapiei în care arata ca psihoterapia administrata eficient nu este cu nimic mai eficienta decât lipsa oricarui tratament. cea mai mare parte a datelor a demonstrat ca exista doar câteva diferente în ceea ce priveste eficacitatea tratamentului. Pe lânga ocazionalele descoperi semnificative pentru un model particular sau pentru “o ramura” a terapiei. Reflectia asupra celor câtorva studii pe aceeasi tema. Mondin. Singer & Luborsky. 1997). 1999. Într-adevar. eficienta per total a psihoterapiei este bine cunoscuta (Asay & Lambert. Miller. Moody. Mai târziu s-a descoperit ca exista lacune în privinta metodelor folosite si acest fapt a condus la respectivele concluzii. Saul Rosenzweig sugera în “Journal of Ortopsyhiatry” ca eficienta globala a diferitelor abordari psihoterapeutice aflate în competitie se afla mai degraba în legatura . de la psihofarmacologie pâna la interventiile psihologice (Greenberg. iar trainingurile si supervizarea erau considerate chei ale succesului (Miller. cele mai multe studii cantitative au demostrat ca persoanele obisnuite care au fost tratate se simt mai bine decât 80% din persoanele care nu au beneficiat de pe urma psihoterapiei (Lambert & Bergin. inclusiv studiul citat adesea. Câtiva ani mai târziu si dupa numeroase alte studii. “Consumer Reports” (Seligman. au concluzionat asupra lipsei diferentelor. apelând la un citat din “Alice în Tara Minunilor”. La începutul anului 1936. “studiile care au ca obiectiv punerea în contrast a doua sau mai multe tratamente derulate corespunzator. fapt care i-a pus pe gânduri pe profesionistii din domeniul sanatatii mentale. Înainte de publicarea studiului a existat putin interes pentru studiul empiric al rezultatelor psihoterapiei. Duncan & Hubble. 1997. au aratat ca. asemenea “verdictului dat de pasarea Dodo”. de la tratamentul consumului de droguri pâna la psihoterapia de familie. Blow & Dickey. 1999a). 1999). 1999). Raspunzând acestor descoperiri în 1975. cercetatorii Luborsky. radacina este doar una” William Butler Yeats (1910) INTRODUCERE Istoric si dezvoltare În 1952. Benson & Ahn.

În 1992. (2) factorii comuni. în domeniul managementului sanatatii mentale (Miller. 1993. Spre deosebire de anii anteriori. existând publicatii de-a lungul câtorva decenii. de grup. Un mediu care intial fusese primitor pentru interventiile de tip terapeutic de aproape orice natura a devenit dintr-o data ostil. Bassos. Hubble & Duncan. & Gomez – Schwart. Lambert (1992). studii epidemiologice. autorii capitolului de fata s-au întâlnit în cadrul Conferintei dedicata Terapiei de Familie care a avut loc în Washington D. 1988. si curpindea o arie larga a tulburarilor mentale ale adultilor si o mare diversitate a designurilor experimentale. O a treia parte.C. 1996. cercetator în ceea ce priveste rezultatul psihoterapiei. 1997). medicina. Desi concluziile nu au rezultat în urma analizei statistice. pp. Odata descoperit faptul ca exista o opinie comuna cu privire la faptul ca disocirea în mai multe fractiuni împiedica profesionistii din domeniu sa functioneze holistic si sa beneficieze de colaborarea dintre ei pentru a se confrunta cu schimbarea modalitatii de acordare a serviciilor din domeniul sanatatii. În momentul când a aparut revizia facuta de catre Lambert. el a afirmat ca acesti factori cuprind ceea ce au sugerat studiile stiintifice cu privire la rezultatul psihoterapiei.C. cât si Asociatia Americana de Psihologie au conceput si au difuzat liste cu tratamentele “aprobate” pentru fiecare tulburare mentala (Asociatia Americana de Psihiatrie. modalitatea de tratament (individual. 1974. În mod ciudat. Cumming. psihologi. religie). Weinberger.). a aparut nevoia de colaborare si în final a fost înfiintat Institutul pentru Studiul Schimbarii Terapeutice (Institute for the Study of Therapeutic Change – I.T. Task Force Report on Promotion and Dissemination of Psychological Procedures. a marit semnificativ definitia a ceea ce în mod traditional era cunoscut sub . atât Asociatia de Psihiatrie. Michael J.C. insistând la fel de mult asupra faptului ca atâta timp cât sunt platiti. 1986. acordarea de servicii în domeniul sanatatii mentale traversa o perioada de schimbari dramatice (Berkman.98). poate. Primul proiect facut de catre IS. terapeutii trebuie sa “livreze marfa” (sa dovedeasca eficienta). 1961) a dat atentie acestui insight. (4) modelul si tehnicile. Chambless. munca lui Frank a fost singulara pâna în anii ’80 când au început sa apara o serie de scrieri despre caracteristicile împartasite de toate formele eficiente de psihoterapie (Strupp. care platea însa tratamentul a început sa decida cu privire la dozaj (frecventa si numarul sedintelor). (3) expectanta sau efectul placebo. a revizuit literatura empirica si a propus patru principii elementare care garanteaza îmbunatatirea formelor deja existente ale psihoterapiei: (1) factorii extraterapeutici. a condus la aparitia unei revizii în literatura de specialitate. Rezultatul efortului. facând asemenea unui bun politician o manevra pe care stiinta nu fusese în stare sa o faca timp de patru decenii în urma numeroaselor studii complicate asupra rezultatelor terapiei (Karon citat în Saeman. experiente clinice comparative. Totusi. asupra sensului înfrângerii suferite de ei din partea “noii lumi curajoase”. Câtiva ani mai târziu. ceea ce reprezenta o punte de legatura între diferite scoli si discipline. neimplicata în tratament. inclusiv observatii naturale. Actionând ca si cum cercetarile au favorizat anumite abordari terapeutice în detrimentul altora. initial construit pornind de la munca lui Lambert (1992). În plus. La un an dupa publicarea reviziei facuta de catre Lambert.cu ceea ce ele au în comun decât cu factorii tehnici sau teoretici pe care se focalizeaza discursul profesionistilor. 1994.T. asistenti sociali) au raspuns la aceste provocari.S. Hadley. 96. Jerome Frank (Frank. si Post. maritala) si asupra cadrului terapeutic (spitalizare sau în afara spitalului). starea participantilor la acest eveniment anual era sobra – ei reflectând. 1995). 1997). aplicând aceasta teza de-a lungul diferitelor forme ale vindecarii (ex. Lambert a observat ca baza stiintifica pentru aceasta interpretare era curpinzatoare. grupuri. Zimet. 1989). 1993). diferite grupuri profesionale care lucrau în domeniu (ex: psihiatrii. cu scopul de a selecta ingredientele principale ale psihoterapiei. experimente analoage (1992.

tehnicile unice si noi au încetat sa mai fie reflectii ale unui anumit model sau unei anumite scoli teoretice. terapeutii practicieni se afla în continuare în fata dificultatii de a gasi un singur model sau set de tehnici care sa includa adecvat realitatea muncii clinice practice de fiecare zi. Ducan.denumirea de “factori comuni” – al doilea principiu al sau din cele patru elemente care coreleaza pozitiv cu succesul psihoterapiei (Miller. faptul ca practicienii clinicieni. pe masura ce lucreaza mai mult în domeniu. 1992). probabilitatea obtinerii unui rezultat de succes. În aceasi directie cu literatura de specialitate si expectatiile. de exemplu. pe de o parte si clinicienii “din teren”. De-a lungul cercetarilor din domeniu. 1994. din punctul de vedere al rezultatelor terapiei. provocarea consta din întrebarea: “care tehnica sau abordare este de adoptat când lucram cu un anume client real?”. revizia facuta recent a aratat ca toti cei patru factori (extra-terapeutici. 1997). în general. rezistentelor si credintelor fundamentale. poate fi crescuta adaptând tratamentul la perceptiile clientului cu privire la problema cu care se confrunta. Au devenit în schimb diferite mijloace catre unul si acelasi final. Arnold Lazarus (1981. ceea ce este echivalent cu faptul ca exista unul sau mai multi factori responsabili pentru rezultatul psihoterapiei. (Garfield. De exemplu. 1997). Studiile conduse de-a lungul celor câtora decade au descoperit. studiul si trainingurile au fost dirijate “ca si cum” modelele de tratament reprezinta cel mai bun ghid pentru organizarea si conducerea muncii clinice (Miller & Duncan. respect. De asemenea.T. placebo si modelul) ar putea fi considerati “factori comuni”. pentru a elabora strategia de tratament. cunoscut sub denumirea de “Proiectul Cazurilor Imposibile” (Impossible Cases Project”). & Hubble. pe de alta parte (Hubble. inclusiv autorii. neutralitatea entuziasmului). iar ceea ce conta mai mult decât o anumita tehnica sau interventie anume. 2000). 1993) a accentuat nevoia de a directiona tratamentul astfel încât acesta sa corespunda scopurilor clientului. De-a lungul anilor. a oferit primele raspunsuri la întrebarea: ce anume functioneaza.C. pentru cine”. comuni. comportamentelor adaptative ale acestuia. aceasta investigatie desfasurata pe parcursul a cinci ani a fost initial proiectata pentru a descoperi modalitatile de depasire a impasului din tratament si pentru a folosi intentionat factorii curativi pentru a depasi impasurile (Duncan. compus din biti de încercari si erori si fragmente preluate din multitudinea de abordari care le sunt cunoscute din workshop-urile formative la care participa. la cauzele si solutiile potentiale pe care clientul le percepe si la ideile si experientele aflate în legatura cu procesul schimbarii.. “meta-viziunea” asupra modelelor terapeutice care a aparut în urma studiului s-a potrivit cu modul în care gândeau clinicienii practicanti. Desigur. “ruptura” existenta între cercetare si studiile academice. Din aceasta perspectiva revizuita. Norcross & Newman. Mai simplu spus. a fost descoperit ca toate modelele terapeutice folosite în Proiectul Cazurilor Imposibiles au arie limitata de aplicabilitate. Multi alti cercetatori au oferit un suport empiric sanatos . 1992. Mai degraba. Rezultatul este ca cei mai multi sunt fortati sa adope în practica un “eclectism accidental”. 1992).S. mai important decât aceasta era faptul ca. rezultatele celui de al doilea studio. numerosi teoreticieni au observat importanta solicitarii parerii clientului cu privire la procesul terapeutic (Norcross & Goldfried. Hubble & Miller. terapeutii experimentati. datorita multitudinii de alternative disponibile. au tendinta de a selecta si de a alege din multitudinea de abordari. 1993). Pe scurt. Totusi. contextelor situationale. Acest fapt poate explica. au aproape constant tendinta de a se identifica din ce în ce mai putin cu o abordare sau alta. Pentru echipa de la I. cu orice caz mai dificil. era relatia terapeutica. într-o oarecare masura. Daca înainte termenul era folosit mai ales cu referire la relatia de mediere între diferite variabile care se considera ca apar în toate formele psihoterapiei (ex: empatie. ceea ce se potriveste caracteristicilor si situatiei individualitatii fiecarui client.

evidenta empirica a fost convergenta într-un mod care. dupa cum a fost numit. este cea mai eficienta (potrivita) acelei persoane unice. a început o a doua revizie a studiilor din literatura de specialitate cu privire la rezultatele terapiei. Larry Beutler si colegii (Beutler & Clarkin. expectatii. 1997) au scris frecvent despre folosirea informatiilor în legatura cu severitatea si complexitatea problemei. De aceasta data.T. Duncan & Miller. cunoscutul psihiatru Paul Hoch a atras atentia asupra utilitatii explorarii “viziunii pacientului asupra psihoterapiei si a expectatiilor pe care le are de la psihoterapie”(p. Duncan & Hubble. 322). stilul de coping ca si despre expectatiile clientului cu privire la psihoterapie astfel încât sa apara o potrivire între interventiile psihoterapeutice si individualitatea clientului. Hubble. cu scopul de a arunca o privire în profunzime asupra celor mai recente descoperiri despre factorii comuni pentru toate formele eficiente de tratament (Hubble. având totusi un suport empiric indirect pentru acest punct de vedere într-o revizie a descoperirilor din studiile de cercetare din literatura de specialitate cu privire la atribuire. conform careia perceptia clientului asupra aparitiei problemei si asupra rezolvarii ei au implicatii importante asupra rezultatelor procesului terapeutic. dar adesea trecut cu vederea în literatura de specialitate. Cohn & Kidder (1982) într-un articol din “American Psychologist”. timpul de reactie. la fel ca si la natura si intensitatea relatiei terapeutice. fie nu existase deloc în reviziile facute mai devreme. Norcross & Beutler. proiectul “Minte si Suflet”. certitudine. aplicata de catre cine. Avându-si originea în Proiectul Cazurilor Imposibile. Hubble. rezultatele Proiectului Minte si Suflet au fost convergente cu cele ce indicau întâietatea clientului în tratament pentru obtinerea rezultatelor pozitive – în sensul de a tine cont de perceptia clientului atât cu privire la procesul . În sfârsit. aparuta în acest set de circumstante specific” (Duncan. Proiectul Cazurilor Imposibile a dat de înteles faptul ca adaptarea calitatilor clientului la modalitatea de tratament reprezinta cea mai simpla modalitate de potrivire a interventiei la caracteristicile clientului. totusi. teoria clientului a reprezentat un element de mediere a deciziei cu privire la alegerea tehnicii. pâna în acel moment. la combinarea modelelor si teoriilor. Premisa. La începutul anului 1955. Aproape doua decenii mai târziu.C. 1992.pentru adaptarea stilului interpersonal al terapeutului cu cel al clientului (Bachelor & Horvath. rezultatele au oferit un suport de importanta covârsitoare pentru cei patru factori teoretici principali (de baza) identificati pentru prima data de Lambert (1992) si revizuiti mai târziu în lucrarile noastre (Miller. În sfârsit. 1999). Pe scurt. fie ca a fost omisa. Înca o data. 1997).. Duncan si Miller (1999b) au oferit argumente puternice. Karuza. Held a sustinut un punct de vedere cu privire la o translatie în organizarea tratamentului de la teoriile formale ale terapeutilor la teoriile informale pe care le detin clientii.S. La un timp dupa aceasta. În 1991. cu acea problema specifica. Torrey (1972) a afirmat ca viziunea comuna (credintele similare) ale clientului si terapeutului despre cauza si tratamentul tulburarii mentale reprezinta o conditie esentiala a succesului psihoterapiei. 1997). pentru ca obtinerea succesului sa devina din probabilitate. are un istoric bogat. Viziunea clientului cu privire la problema prezenta împreuna cu solutiile potentiale si procesul schimbarii au format teoria despre schimbare – asa dupa cum echipa a denumit mai târziu termenul – care reuneste cele trei abordari ale intergrarii si poate fi folosita ca baza pentru a determina “ce abordare. Wile (1977) a sugerat ca cele mai multe neîntelegeri dintre client si psihoterapeut pot fi atribuite “diferentelor dintre teoriile {cu privire la etiologie} si vindecare” (p. Beutler & Consoli. Pe scurt. acceptabilitate si alianta terapeutica. 437) – acesta fiind un punct de vedere extins mai apoi de Brickman. În acest moment al dezvoltarii ideilor despre tratament la I. 1999). Rabinowitz. Coates. de exemplu. 1990. a reunit cercetatorii si clinicienii a caror munca a predominat în prima revizie. & Miller.

au indicat ca cel mai bun predictor al rezultatelor pozitive este reprezentat de experienta subiectiva a clientului cu privire la procesul schimbarii. Cu privire la ultimul aspect. 1989). 1994). Aceasta idee. Duncan. 2000). ca o relatie ierarhica de la pacient la doctor este inerenta modelului medical traditional. Moras. datele de la Proiectul Cazurilor Imposibile si Proiectul Minte si Suflet au indicat ca este timpul de a aduce în prim planul discursului si practicii profesionistilor experienta clientului cu privire la procesul psihoterapeutic si cu privire la rezultatele psihoterapiei – mai precis. acestea constituind atunci când se punea problema tratamentului factori de importanta primara pentru a evidentia inabilitatea de a se ajuta pe ei însisi. 1999b). descrisa ca fiind puternica. Aceste date au adus o clarificare cu privire la faptul ca terapia eficienta nu consta din folosirea anumitor modele. Fancher. rolurile principale ale pacientului în medicina din Vest presupun: (a) a enumera pasiv informatiile doctorului care. cât si cu privire la rezultatele tratamentului (Hubble. Pentru echipa de la ISTC. Spaks. este suficient ca cineva sa compare numarul cartilor scrise despre terapeutii de succes si despre cele mai eficiente modele terapeutice. jucând mai ales rolul secundar pe scena psihoterapiei. Lebow. dovezile dintr-o multitudine de surse. a descris cel mai adesea clienti care contraziceau deschis terapeutul sau subminau procesul schimbarii. într-o lupta de pe urma careia este necesar ca psihoterapeutul sa învinga cu scopul de a obtine succes clientul (Hoyt & Miller. reprezentarea secundara a clientului cu privire la experienta procesului terapeutic si cu privire la rezultatele psihoterapiei poate explica motivul pentru care au fost descoperite surse care aratau ca exista o corelatie minima între evalurile clientilor si cele ale terapeutilor cu privire fie la rezultatul psihoterapiei. 1986. Howard. fie la conditiile care au facilitate aparitia unui rezultat pozitiv (Lambert & Hill. tehnici sau a altor manevre inteligente pentru binele clientului. Ei au fost descrisi ca prezentând disfunctionalitati. Krause. 1994. Glass. Dries. 2000). Într-adevar. 1999. Oricare ar fi cauza. Bohart & Tallman (1999) au aratat. cu siguranta nu si-a avut originea în clienti. echipa a denumit . tehnicile si terapeutii au fost în prim-planul cercetarilor din domeniu. Câtiva cercetatori au descoperit ca preferinta aparuta de-a lungul timpului pentru terapeuti în detrimentul experientei clientilor aflati în tratament. ci mai degraba presupune crearea unei aliante terapeutice cu clientul în care acesta sa îsi faciliteze propriul proces al schimbarii si sa obtina rezultatele pe care le doreste (Duncan & Miller. & Miller. Putini clienti ar descrie psihoterapia în termeni care de fapt sa conduca la împotrivirea fata de terapeutul lor. 1994. Martinovich. 1997). cu numarul de articolele despre clienti renumiti si eficienti (Miller. al scrierilor despre astfel de subiecte si al trainingurilor. Steenbarger. 2000). 1990). modelele. îsi are originea în medicina (Bohart & Tallman. din primele etape ale tratamentului (Brown. având diferite tulburari de personalitate sau dezechilibre bio-chimice. Kopte. Howard. literatura pe tema psihoterapiei. 1992. 1996. Ca o evidenta a acestui fapt. & Nace.terapeutic. Din punct de vedere istoric. spre exemplu. si (b) a fi compliant la indicatiile doctorului. Orlinsky. Smith. 1999. & Hubble. Garfield. Duncan. & Miller. 1980. Din contra. Astfel. and Orlinksy. va diagnostica si va elabora cel mai potrivit tratament. executia si evaluarea dramei terapiei (Duncan. în schimb. Într-adevar. and Lutz. aceste caracterizari nefavorabile au tatonat terenul pentru aparitia adevaratului protagonist al scenariului – terapeutul. 1995. Brill. Într-o încercare de a accentua importanta centrala a clientului în toate aspectele tratamentului si de a atrage atentia asupra folosirii formale a perceptiei clientilor care poate ghida procesul terapeutic. and Miller. sa urmareasca linia trasata de acestia în ceea ce priveste punerea în scena. clientii au fost lasati în planul secundar. 1997. Talmon.

“munca clinica directionata de client. Acestea includ de asemenea. si (3) sa ofere informatii cu privire la masuratorile valide si fidele. Duncan & Miller. disciplina profesionala. (Lambert.” William Barrett Asa dupa cum mentionam mai sus. CONSTRUCTELE TEORETICE SI STRATEGIILE DE INTERVENTIE “Secretul consta nu în a întreba cât mai putin. în privinta experientei din timpul procesului terapeutic si în privinta rezultatelor. 1997. Dimpotriva. printre care: . terapeutii pot contribui la aparitia unor rezultate semnificative ale psihoterapei. modelul si/sau tehnica (15%). cu informatii despre rezultate nu consta din tehnici fixe. & Hubble. simptome si probleme majore”. directionata de catre acesta si pot exista informatii cu privire la rezultate. în esenta. prescriptii definitive cu privire la rezultatele unui tratament eficient si nici dintr-o teorie cu privire la cauzele îngrijorarilor care îi determina pe oameni sa apeleze la terapie. resursele si calitatile clientului. patternuri invariabile cu privire la procesul terapeutic. cercetarile arata ca exista patru factori comuni tuturor formelor de psihoterapie. despre a carei rezultate exista informatii”. (2) relatia terapeutica (30%). indiferent de participarea mai mult formala la terapie. speranta si/sau expectanta (15%) si (4) structura. Orice interactiune cu un client poate fi. cognitive). 1999). ale clientului. ci a pune întrebari care sa ofere raspunsuri ample” Ann Wizmore Munca clinica directionata de client. un nou model sau un nou set de tehnici. În aceasta privinta sunt utile trei sugestii. În ordinea contributiei lor relative la procesul schimbarii. Primele doua dintre aceste trei aspecte sunt prezentate si discutate în materialul care urmeaza. Fiind atenti la influenta semnificativa pe care aceste elemente le au asupra schimbarii. dozajului (frecventa si numarul întâlnirilor).acest mod transformator de a gândi despre organizarea tratamentului. sau specialitatii (tipul de problema. (2) sa foloseasca teoria clientului despre schimbare pentru a ghida alegerea unei tehnici si pentru a integra diferite modele terapeutice. Folosirea instrumentelor de masura pentru a obtine informatii cu privire la rezultatele procesului terapeutic si pentru a lua decizii este abordata în capitolul intitulat :Sindroame. Factorii extraterapeutici. Ceea ce se afla chiar sub ochii nostri este ceea ce sesizam în final. reteaua de suport social si evenimentele întâmplatoare care apar si dispar în si din viata persoanei. Hubble. viziunea asupra lumii. Miller. care pot facilita procesul reabilitarii. în ciuda orientarilor teoretice diferite (psihodinamice. etc). Mintea si inima schimbarii: a face în terapie mai mult din ceea ce functioneaza Ceea ce este familiar este ceea ce nu observam adesea în viata. Duncan. Într-o revizie recenta asupra factorilor comuni din literatura de specialitate. 1992. (3) placebo. A cauta sa maximizam contributia acestor patru factori nu înseamna ca este nevoie ca psihoterapeutii sa învete un cu totul nou limbaj terapeutic. clinicienii lucreaza pentru a creste contributia acestor factori prin identificarea diferitelor modalitati prin care îsi pot conduce munca clinica. Acest lucru se întâmpla atunci când terapeutii îsi propun intentionat sa: (1) intensifice aparitia factorilor mentionati de toate abordarile terapeutice ca fiind responsabili de succesul psihoterapiei. Asay si Lambert (1999) au indicat faptul ca factorii extraterapeutici aduc cea mai mare contributie la procesul schimbarii si se refera la toate aspectele legate de client si de contextul acestuia. aceste elemente includ: (1) factorii extraterapeutici (40%).

o parte din timpul sedintei poate fi alocata explorarii rolului pe care clientul îl are în schimbarile care apar pe parcursul tratamentului. 1982). 1995). Aici. Fie ca acesta înseamna cautarea unui prieten de încredere sau unui membru al familiei. Duncan & Hubble. 1997). Pilkonis. Lofgren. 1997). Kopta. un pas de importanta majora în întarirea efectului factorilor extraterapeutici este acela de a ajuta clientii sa remarce orice schimbare. 1994). e utila explorarea diferentelor dintre zilele bune si zilele rele. Krause & Orlinsky. terapeutul poate pune întrebari sau poate face afirmatii directe din care sa rezulte implicarea clientului în aparitia schimbarii (Berg & Miller. experimentând diminuarea semnificativa a simptomelor mai degraba la începutul decât la mijlocul sau la finalul procesului terapeutic (Howard. 1992. a momentelor în care se simt eliberati de simptom versus momentele când problema este “la ea acasa” (Miller. cercetarile indica faptul ca cei mai multi dintre clienti cauta si gasesc adesea suportul emotional de care au nevoie în afara relatiei psihoterapeutice formale (Garfield. Harway. Seligman. Imber. De exemplu. ca si procesul de mentinere a acestor schimbari. de asemenea. Klein & Rubinsky. magnitudinea.• A deveni orientat pe schimbare Spre deosebire de caracterizarile diagnostice clasice care denota o constanta. 1993. ci si ca exista o mica diferenta între aceste actiuni si interventia psihoterapeutica propriu-zisa – cel putin în privinta a doua dintre cele mai frecvente tulburari mentale: depresia si anxietatea (Gould & Clum. Kopte. Oricare ar fi cauza. severitatea si frecventa problemelor sunt dinamice. Duncan & Hubble. perspicacitatea terapeutului sau medicamentatiei”. terapeutul poate sumariza schimbarile care au aparut pe parcursul terapiei si pot invita clientii sa treaca în revista rolul pe care îl au în procesul schimbarii. fie ca e reprezentata de citirea unei carti sau ascultarea muzicii. în fapt. de exemplu. În plus. Exista câteva modalitati prin care terapeutii pot facilita acest proces. câteva studii au indicat ca aceste alternative nu numai ca sunt preferate de catre clienti. schimbari aparute ca si consecinta a efortului propriu al clientului (Miller. (3) ce vor face în viitor pentru a se asigura ca vor beneficia în continuare de câstigurile obtinute în urma schimbarii?. în permanenta schimbare. fie ca ea rezulta din actiunile clientului sau din întâmplare. Ternstrom & Miller. ca 15% pâna la 66% din clienti experimenteaza o stare pozitiva si câstiguri terapeutice înainte de initierea tratamentului (Howard. Mai précis spus. 2000). 1986. clinicienii o atribuie evenimentelor extraterapeutice. În finalul sedintei. Krause & Orlinsky. • Crearea terenului pentru schimbarea viitorului Fie ca schimbarea apare înainte sau pe parcursul tratamentului. soarta. de participarea la serviciile religioase sau la un grup de suport. Terapeutii pot fi orientati catre schimbare în munca lor si atunci când clientii revin în tratament acordând atentie si amplificând orice remarca pe care clientul o face cu privire la “ceea ce a mers bine” în intervalul dintre sedinte. atunci când o folosesc ca ghid al activitatii terapeutice. un numar remarcabil de cercetari arata ca schimbarea în bine survenita în intervalul dintre sedinte este mai degraba o regula decât o exceptie. Aceasta tendinta naturala de a cauta cât mai multe surse de suport poate fi facilitata de terapeut prin simpla ascultare sau prin simplul fapt de a fi curios cu privire la lucrurile care se întâmpla în . Într-adevar. majoritatea clientilor la care tratamentul a avut succes. 1994). • Explorarea lumii clientului din afara terapiei Contributia factorilor extraterapeutici poate fi crescuta si prin încorporarea resurselor provenite din “lumea” clientului din afara spatiului terapeutic. chiar o permanenta în privinta plângerilor clientilor. Chiar daca clientii atribuie schimbarea unor factori ca“norocul. Studiile arata. Reuterlov. Lawson. 1986. Nordstrom. pot fi rugati sa se gândeasca asupra unor evenimente ca” (1) cum au inclus în viata lor schimbarea/ce au facut când a aparut schimbarea?’ (2) ce au facut pentru a folosi schimbarea aparuta în folosul lor?.

• Acomodarea la viziunea clientului cu privire la alianta terapeutica Acomodarea la viziunea clientului cu privire la relatia terapeutica începe prin focalizarea în timpul tratamentului. Watkins. Fiester. Watkins. “construirea aliantei”. cum ar fi: “stabilirea raportului”. 1999). si altele vin în sprijinul viziunii relatiei terapeutice ca precursor al ingredientelor “reale” sau “active” ale tratamentului – adica a modelului directionat. Cercetarile din diferite domenii arata. si care îi sunt de ajutor. puternic influentat de contributia celorlalti . fara a le reformula conform criteriilor teoretice si diagnostice. Moyer. 1994) si ofera o linie directiva concreta pentru evidentierea contributiei factorilor relationali la succesul psihoterapiei. motivatia clientilor a fost perceputa dihotomic: fie erau motivati. Ca un exemplu. Imber. (2) acomodarea la nivelul motivational al clientului sau la disponibilitatea acestuia spre schimbare. a reiesit faptul ca puterea aliantei terapeutice este un predictor mai bun a rezultatelor decât orice alt tip de tratament primit si oricare ar fi gravitatea tulburarii (Blatt. reorganizarea relatiilor ierarhice din familie. este la fel de importanta. corectarea dezechilibrelor biochimice. Cercetarile asupra puterii “aliantei terapeutice” este acum reflectata în peste 1000 de cercetari (Orlinsky. Zuroff. este un proces dinamic. Miller. Printre factorii cei mai importanti în ceea ce priveste rezultatul terapiei enumeram: (1) adaptarea la viziunea clientului cu privire la alianta terapeutica. livrarea de catre terapeut a tehnicilor de tratament (ex: combaterea gândurilor disfunctionale. Reviziile recente ale cercetarilor demonstreaza ca motivatia pentru schimbare nu este o trasatura caracteriala stabila sau o caracteristica a personalitatii care îsi pune amprenta asupra clientilor (Prochaska. Factorii care tin de relatia terapeutica. cat si realizabile sunt mai probabil sa influenteze schimbarea comportamentului în directia dorita (Bandura & Schunk. & Parloff. pot fi luate în considerare câteva din studiile care au urmat dupa studiul-jalon “Studiul tratamentului depresiei în maniera colaborativa” (Elkin. pe obiectivele clientului. Sotsky. 1996). Quinlan. Shea. Elkin. Asa dupa cum s-a dovedit ulterior. Atentia acordata perceptiei clientului asupra terapeutului si asupra relatiei create. and Pilkonis. 1999). fie nu. ca obiectivele pe care clientii le percep ca fiind atat dezirabile. De fapt. a clientului. Grawe & Parks. Simmens. etc). and Pilkonis. În lucrarea lor cuprinzatoare cu privire la acest subiect. Împreuna. precum si prin încurajarea activa oferita clientului de a explora si folosi aceste resurse din viata sa. interpretarea transferului. Collins. Leber. cea interpersonala si anti-depresive. Docherty. De asemenea. evaluarile terapeutilor cu privire la alianta terapeutica. 1996. • Acomodarea nivelului de implicare al clientului Pe parcursul unor decade. datele evidentiate de cercetari sunt clare. în care s-a folosit o metodologie cuprinzatoare. Pilkonis. 1999).viata din afara spatiului terapeutic. existenta unui client nemotivat este un mit al clinicienilor. Glass. Bachelor & Horvath (1999) au aratat ca exista variatii în privinta experientei clientilor cu privire la conditiile care disting între relatiile terapeutice. ei au aratat ca evaluarile clientilor cu privire la alianta terapeutica sunt cel mai adesea corelate cu rezultatele terapiei mai mult decât sunt corelate cu rezultatele finale. 1981. pe cele cu adevarat de ajutor. aceste cercetari au aratat ca terapeutii pot maximiza sansele de a forma o alianta terapeutica de succes prin focalizarea pe obiectivele clientilor si prin extinderea definitiei bunei aliante pentru a se potrivi cu experienta unica a clientului. în urma acestui studiu comparativ între terapia cognitiva. de exemplu. 1989). Expresii clinice obisnuite. s-a facut referire la relatia terapeutica ca fiind un factor “non-specific” – echivalentul anesteziei dinaintea operatiei chirurgicale (Bohart & Tallman. Si totusi. Pe scurt. 1987). În ultimile trei decenii. Krupnick. Mai mult decât 30% din factorii invarianti ai rezultatelor psihoterapiei se datoreaza factorilor relationali (Bachelor & Horvath. Sotsky.

În sfârsit. Faptul ca procedurile în sine nu sunt prin ele însele agentii cauzali ai schimbarii conteaza foarte putin. Au fost dezvoltate câteva sisteme de categorizare a implicarii clientului în tratament. Pentru a estima semnificatia acestor factori. Factorul placebo. 1999). este mai probabil ca tehnicile sau procedurile sa solicite un raspuns placebo când se bazeaza pe sau sunt conectate la sau evoca o experienta anterioara de success a clientului (Miller. detine un set special de abilitati pentru vindecare. 1997). terapeutii intensifica componenta placebo a procedurii terapeutice folosite atunci când au ei însisi încredere în acea procedura si sunt convinsi ca va functiona. astrolog. 1978). este suficient sa se ia în consideratie faptul ca acesti factori contribuie in mod semnificativ la schimbarea aparuta pe parcursul tratamentului (15%) ca si factorii care tin de modelul sau tehnica folosita (Snyder. Aceasta categorie de factori terapeutici se refera la acea parte a ameliorarii care deriva din constiinta pe care o are clientul de a se afla în tratament si de a evalua rational credibilitatea terapiei si a tehnicilor folosite. Aflati fata în fata cu o infinitate de tehnici din care pot alege. Bruce & Beauchamp. & Hubble. de realizare sau obtinere a ceea ce acestia îsi doresc. o caracteristica a procedurii de vindecare si dateaza înca de la începutul originilor societatii umane (Frank& Frank. fie ca erau rugati sa dialogheze prin intermediul scaunului gol. Terapeutii pot facilita formarea unei aliante puternice cu clientii lor. Aceasta necesita adaptarea si acomodarea terapeutilor la motivatia pe care clientul o are la un anumit moment dat în timp – ce este sau nu dispus sa faca – si la angajarea în schimbare. 1999). În aceasta privinta. structurata de mobilizare a factorilor placebo. speranta si expectanta. 1991). asigurându-se ca tratamentul pe care îl ofera este congruent cu nivelul implicarii clientului în tratament. Duncan. Folosirea acestora inspira speranta si creaza expectatii pozitive despre schimbare prin convingerea ca cel care le foloseste – saman. În aceasta privinta. 1997). de remarcat fiind modelul despre “Stadiile schimbarii” al lui Prochaska (1999) si colaboratorilor si sistemul de clasificare despre terapeutul eficient dezvoltat de catre de Shazer (1988) si colaboratorii (Miller. Efectele placebo ale unei anumite proceduri cresc atunci când terapeutii arata interes cu privire la rezultatele oricareia din tehnicile sau metodele pe care le utilizeaza. Fie ca li se prescria un medicament. Ceea ce conteaza este faptul ca participantii au o metoda concreta. printre care: • A derula un ritual vindecator Ritualurile reprezinta. sau psihoterapeut. în general (Bachelor & Horvath. întrebarea eterna cu care se confrunta terapeutii este: care anume ritual sa îl aleaga atunci când lucreaza cu un client unic. Un exemplu îl constituie orientarea terapiei spre optimizarea adaptarii în viitor a clientului decât spre întelegerea . clientii au fost implicati de catre profesionistii din domeniul sanatatii mentale în diferite ritualuri de vindecare. pot fi utile câteva sugestii. Efectele lor curative nu deriva în mod direct din procedura de tratament. ci mai degraba din expectatiile pozitive si pline de speranta care însotesc folosirea si implementarea unui anumit model sau anumitei abordari. fie ca erau rugati sa externalizeze gândurile negative. & Hubble. în majoritatea culturilor.semnificativi din viata clientului sau de relatia stabilita de terapeut. Exista o varietate de modalitati prin care terapeutii pot fi orientati catre posibilitati în munca lor clinica. Este de multa vreme cunoscut faptul ca este mai probabil ca persoanele care participa la studii de cercetare sa raspunda în directia rezultatelor anticipate ale cercetarii atunci când cunosc scopul experimentului (Matheson. • A fi orientat spre posibilitati Terapeutii cresc efectul factorului placebo si atunci când îsi orienteaza munca spre posibilitati – ale schimbarii clientului. Duncan. de a începe o noua viata sau de a reusi ori de a controla existenta actuala.

expectatiilor si simtului controlului personal. genuina. Asa dupa cum aratau Taylor. termina sau modifica un eveniment daunator îi ajuta pe oameni sa se adapteze mai bine la astfel de evenimente” (p. Hubble. • Factori ce tin de model si tehnica folosita. atitudinilor si comportamentelor care sunt consistente cu ingredientele terapiei eficiente. În aceasta privinta. ca persoanele care cred ca pot influenta sau modifica cursul evenimentelor vietii se adapteaza mai bine si fac fata cu mai mult succes evenimentelor traumatizante. distanta apropie sufletele). daca este cladita pe schimbarile spontane pe care clientii le experimenteaza pe parcursul terapiei. Molnar & Gingerich. 1995). Terapeutii pot evalua masura în care modelul sau tehnica folosite îndeplinesc acest criteriu. De multe ori. 329). daca se potriveste cu scopurile clientului cu privire la tratament si cu ideile acestuia despre procesul schimbarii si daca conduce la cresterea sperantei. resursele acestuia si reteaua de suport social existenta a acestuia. atunci când creste numarul descrierilor care necesita reamintiri ale experientelor în care a fost trait în parte sau în totalitate ceea ce este descris. acestea au sens numai într-un anumit context si sunt confuze si contradictorii când sunt luate drept adevaruri fundamentale. Deci. Acest fapt este adevarat numai în cazul când credinta în sentimentul controlului personal este realista. daca este considerata empatica. posibilitatea devine conectata la realitate (Miller. & Duncan. esecurile tratamentului au fost atribuite clientului sau terapeutului.g. simplul fapt de a crede ca “are mijloacele de a influenta. Ca aforismele (ex: ochii care nu se vad se uita. Berg. Terapeutii pot de asemenea lucra la cresterea sentimentului de autocontrol al clientului. lasând prezentul în urma (de Shazer. Lipchik. verificând daca o anume strategie ia în considerare punctele tari ale clientului. dat fiind numarul de optiuni valabile. Mai precis. Nunnally. 1996). cât si nevoile si caracteristicile unui anume client. de exemplu. printre care: • Adaptarea modelului sau tehnicii la fiecare client Aparent surprinzator. 1986. Aici din nou.trecutului acestuia. modelele si tehnicile ofera terapeutilor modalitati structurate si aplicabile în diferite situatii pentru dezvoltarea si punerea în practica a valorilor. Beyebach. de respectat de catre client. Esecul în a oferi aceste elemente cruciale poate avea un impact asupra rezultatului terapiei mai mare decât îl au calitatile personale ale terapeutului sau ale clientului (Mohl. Morejon. 1995). literatura stiintifica indica faptul ca focalizarea si structura sunt elementele esentiale ale unei psihoterapii de succes. • Folosirea modelelor si tehnicilor pentru a genera noi posibilitati De-a lungul anilor. În acelasi timp. Kessler & Miller. 1998). Wayment si Collins (1993). Prin intermediul cercetarilor derulate pe parcursul a patruzeci de ani a fost demonstrat faptul ca o evaluare mai modesta a efectelor diferentiale ale modelelor si metodelor are înca valoare. De fapt. Studiile sugereaza. o anume orientare sau tehnica este mai putin importanta decât gradul în care aceasta îl ajuta pe terapeut sa genereze si sa practice atitudini si comportamente consistente atât în ce priveste factorii comuni curativi. . cercetarile au stabilit o legatura între succesul terapeutic si credinta generalizata a clientilor în propria abilitate de influentare a evenimentelor vietii (e. Palenzuela & Rodriguez – Arias. întrebarea care apare este: “ce structura sau obiectiv sa adopte terapeutul aflat în fata unui client anume?” Au fost facute doua sugestii pentru împuternicirea contributiei adusa de modele si tehnici. Asistarea clientilor în descrierea viitorului pe care îl doresc tinde sa evidentieze viitorul. unul din cei mai buni predictori ai rezultatelor negative în psihoterapie este lipsa focalizarii si structurii.

A gasi calea spre schimbare: a învata teoria clientului “Oamenii sunt în general mai usor de convins de motivele pe care le descopera ei însisi decât de cele care le vin în minte celorlalti. reprezinta “cel mai important factor care determina calitatea rezultatului terapiei” (p. Urmeaza în continuare sugestii atât pentru aflarea. felului în care clientul vorbeste despre rolul pe care el si ceilalti îl au în initierea si mentinerea schimbarii. prin accentul pus pe participarea clientului. 361). cauzele acestora si solutiile potentiale. Teoria clientului nu este menita. Mai degraba. acordând atentie succesiunii evenimentelor. poate fi mai bine înteleasa ca o “realitate emergenta” care poate fi descoperita prin intermediul conversatiei structurate condusa de curiozitatea terapeutului si care se refera la perceptia pe care clientul o are cu privire la plângerile prezentate. nici ea. Într-o relatie terapeutica în care este valorificata teoria despre schimbare a clientului. precum si cu privire la ideile si experientele despre procesul schimbarii. Orlinsky. & Miller. ci si modul cum poate fi rezolvata. & Park (1994) au ajuns la idea conform careia calitatea si nivelul participarii clientului. care cresc speranta. chiar cu cele mai provocatoare cazuri. terapeutul si clientul pot discuta despre cum apare de obicei schimbarea în viata clientului. care se potrivesc mai bine cu nivelul de implicare al clientului în tratament. Curiozitatea în privinta banuielilor clientului nu numai ca ofera un acces direct la teoria acestuia despre schimbare.” (Blaise Pascal) Ne amintim ca principala descoperire a ICP (Proiectul Cazurilor Imposibile) a fost faptul ca probabilitatea obtinerii unui succes în psihoterapie. Procesul aflarii teoriei despre schimbare a clientului începe prin simpla ascultare si amplificare a povestirilor. si pasul 2: spune-i sa faca ceea ce el crede ca va functiona). experientelor si interpretarilor pe care clientul le are despre probleme si a gândurilor. Tu ce idei ai? Cum vezi tu ca ti-ar putea fi folositoare munca noastra împreuna pentru ca sa-ti atingi scopurile? Investigarea metodelor uzuale sau experientelor cu schimbarea poate oferi indicii importante despre teoriile schimbarii. În acest sens. În revizia lor cu privire la rezultatele terapiei. 1997). Hubble. . În schimb. oamenii intuiesc nu numai care sunt cauzele aparitiei unei probleme. cât si pentru utilizarea teoriei clientului. încurajeaza participarea acestuia la tratament. Grawe. oferind astfel posibilitatea schimbarii. poate fi luat în considerare alt model sau alta tehnica. care se bazeaza pe evenimentele de tip sansa si pe punctele tari ale clientului si care se folosesc de sau iau în considerare sprijinul din partea mediului. 2000). poate fi crescuta daca tratamentul este adaptat teoriei pe care clientul o are despre schimbare (Duncan.având la îndemâna mai mult de 400 modele si tehnici din care puteau alege. ci. exista un motiv nejustificat pentru supunerea continua fata de un anumit model anume sau fata de o orientare tehnica atunci când acest mod de gândire cu privire la tratament si modul de directionare a acestuia se dovedesc amagitoare sau esueaza. terapeutul si clientul lucreaza împreuna pentru a implementa solutiile sau pentru a selecta ideile si tehnicile din tratamentele disponibile si care sunt congruente cu teoria clientului. De exemplu. sentimentelor si ideilor despre cum procedeaza pentru a le mentine. cele mai benefice în promovarea progresului terapeutic se dovedesc orientarile care sprijina terapeutul în adoptarea unui mod diferit de a identifica si de a se apropia de obiectivele clientului. în general (Duncan & Miller. Câteva din întrebarile utile pentru a începe explorarea teoriei despre schimbare a clientului sunt: Care sunt ideile tale cu privire la ar fi nevoie sa se întâmple pentru ameliorare? De foarte multe ori. Aflarea teoriei clientului. Este important de retinut faptul ca teoria clientului despre schimbare nu este o entitate statica asemenea diagnosticului psihiatric. sa faca parte din lunga lista a invariantilor din psihoterapie care sa poata fi înscrisa într-o formula (ex: pasul 1: întreaba clientul ce crede el ca va functiona.

& Miller. în ceea ce priveste psihoterapia. & Krupnick. p. Arnkoff. Kaslow. 1997. Gaston. 1998). În studiul comparativ asupra tratamentului alternativ al depresiei. desi poate un diagnostic corect este esential pentru practica medicinei. Rezultatul “Proiectului Cazurilor Imposibile” indica faptul ca a privilegia teoria clientului este util pentru a deschide usa explorarii altor “modalitati” de a ajunge la un acelasi “final” (Duncan. “Proiectul –cercetare despre tratamentul colaborativ al depresiei” (Elkin et al. rolul acestuia nu este clar (Duncan & Miller. SINDROAME MAJORE. ci a lipsei caracterului. ci modul în care este operationalizata reprezinta cauza îngrijorarii (Duncan. 1989). Onorarea teoriei clientului apare atunci când tratamentul oferit se potriveste sau este complementar cu ideile preexistente ale clientului despre probleme si despre procesul schimbarii. 1-3). cercetatorul Beutler (1989) a aratat ca “diagnosticele psihiatrice s-au dovedit a avea o foarte mica. chiar nula valoare. acest lucru îi ajuta sa deduca “care tratament sau ce combinatie de tratamente are nevoie clientul” (APA. & Rehm. neintentionat. Marmar. Rabin. Hubble. Procesul schimbarii este unic pentru fiecare client în parte. continutul conversatiei terapeutice. Pentru siguranta. fie în dezvoltarea unui plan individual de psihoterapie. sunt acceptabile pentru client. 1989. Gallanher. Un simplu exemplu la îndemâna este studiul citat mai sus. Prostia. 271). nu al lipsei inteligentei. aparuta în evaluare rapida a unei situatii curente în termenii ideilor preconcepute. În cele mai multe asemenea momente. 1998). a aratat ca existenta unei congruente între credintele persoanei despre cauzele problemelor sale si abordarea terapeutica oferita a condus la aparitia unei aliante terapeutice mai puternice. si chiar gradul de implicare al terapeutului. Glass. analiza post-hoc a datelor obtinute în urma aplicarii scalelor. Sotsky. deci nu exista o reteta de urmat atunci când folosim teoria clientului despre schimbare în organizarea tratamentului. 1963. Într-adevar. Studiile din literatura de specialitate arata ca. Desi în literatura de specialitate se face referire doar ocazional la utilizarea intentionata a preferintelor clientului în selectarea si integrarea abordarilor terapeutice în tratament. acest lucru semnifica a gasi o clasificare în DSM – 4 (APA. (Overall & Aronson. & Miller. Miller. Hubble. & Duncan. 1993. De exemplu. În practica moderna. Hubble. 1999). A onora teoria clientului. în revizia despre folosirea diagnosticelor DSM în alegerea tratamentului.. Ipoteza este ca daca clinicienii au un diagnostic bine pus. SIMPTOME SI PROBLEME “Incompetenta este adesea rezultatul. terapeutul se poate arata neîncrezator ca o anume teorie va functiona sau o va critica. a teoriei clientului. nu teoria actuala reprezinta problema. studiile în care tratamentul oferit s-a descoperit ca a fost. & Thompson. 1994) care se potriveste patternului de simptome ale unui anume client. a scazut durata ramânerii în tratament si a îmbunatatit rezultatele (Elkin. Câteva descoperiri din literatura de specialitate pot fi reunite pentru a crea o alternativa la diagnosticul psihiatric care nu numai ca este puternic din punct de vedere empiric. este adesea un bun motiv al esecului” Erik Durschmeid Evaluarea si diagnosticul patologic au fost considerati primii pasi esentiali catre un tratament de succes. din punct de vedere clinic. 2000). fie în predictia rezultatelor psihoterapiei” (p. onorarea teoriei clientului poate fi provocata. Yamaguchi. Terapeutii ar putea gasi chiar o idee anume sau o anume tehnica din cele mai mult de 250 existente care sa fie de folos în operationalizarea. congruent cu ideile si preferintele clientului a condus la rezultate mai bune si a avut ca specific faptul ca participarea clientului la tratament a fost mai mare. ci se si . 1985).succesului sau esecului încercarilor de a rezolva problema actuala sau probleme anterioare. Cheia este asigurarea ca orice sugestii facute de terapeut.

Trebuie sa construim acest pod dintre poezie si stiinta. al. timp sau cheltuieli. testate din punct de vedere psihometric si sunt deja însotite de o multitudine de date care pot oferi un feed-back fidel si valid. Orice instrument care masoara aceste aspecte ale relatiei terapeutice va oferi terapeutilor un feed-back care îi poate ghida în elaborarea tratamentului în conformitate cu nevoile clientilor si cu caracteristicile lor. Froyd. datele indica ca greselile din trecut se repeta si deci. centrata pe client. 1997). sunt de luat în considerare studiile conduse în cei 40 de ani. ci mai degraba sa însoteasca procesul terapeutic. inclusiv grupurile de control care nu au fost supuse nici unui tratament. cercetatorii apreciaza ca rezultatul tratamentului depinde în proportie de 30% de calitatea relatiei terapeutice (Lambert. Si în sfârsit.. “ce abordare va functiona. Asa cum s-a aratat mai sus. Exista câteva surse cu privire la instrumentele deja existente pe care terapeutii le pot consulta (Fisher and Corcoran. 1992. focalizata pe scopurile pe care ei le au. Scala revizuita asupra valorii sedintelor (Session Rating Scale – Revised) – (SRS-R) (Johnson and Miller. În loc de aceasta. A masura corect. Cu alte cuvinte. de încredere. fiind un pivot al tratamentului însusi. cât si în ce priveste semnificatia schimbarii în primele etape ale tratamentului.” John Dewey (1891) Dezvoltarea unei practici a psihoterapiei informata cu privire la rezultat nu necesita complicatii. în care doua sau mai multe abordari terapeutice au fost comparate si în urma carora a fost descoperit faptul ca varianta între clinicienii care foloseau o aceeasi abordare este de doua-trei ori mai mare decât orice diferenta dintre abordarile considerate. Terapeutii pot pur si simplu sa aleaga câteva scale din multitudinea celor tip creion/hârtie deja existente si sa le includa în practica lor. de asemenea.potriveste mai bine naturii si practicii psihoterapiei. 1994b. Masurarea procesului reprezinta o evaluare a gradului în care sedinta contine elemente despre care se stie ca aduc o contributie importanta la rezultatul dorit de client si terapeut. al. clientii care ofera informatii si sunt informati despre rezultate. Mai precis. 1996). încercarea de a determina a priori. Froyd. evaluarea nu mai trebuie sa preceada si sa ghideze interventia. ca cei mai buni predictori ai unor rezultate de succes sunt experienta clientului atât în ce priveste alianta terapeutica. atât despre compatibilitatea. clientii apreciaza cel mai bine tratamentul în care au experimentat o relatie terapeutica suportiva. 1996. confortabila. A face sa conteze terapia: a deveni informat cu privire la rezultate în practica clinica “Aici este într-adevar problema noastra. Ogles. Lambert. Sa ne amintim.. participarea lor – una din contributiile cele mai de seama ale rezultatului pozitiv – este deci încurajata si asigurata. Duncan et. deciziile cele mai bune cu privire la procesul si rezultatul psihoterapiei apar atunci când clinicienii lucreaza în parteneriat cu clientii în evaluarea sistematica asupra potrivirii si efectului relatiei terapeutice. Sa ne amintim în primul rând evidentele din studiile prezentate mai devreme cu accent pe importanta si releventa evaluarii clientului în privinta aliantei terapeutice într-o psihoterapie de succes. se simt conectati cu terapeutul lor si cu terapia. În acelasi timp. În toate aceste descoperiri. Toate aceste instrumente au avantajul de a fi deja standardizate. În mod evident. Lambert and Masters. pentru cine”. 2000) este doar un exemplu a unui instrument special construit spre a surprinde . sunt demersuri neproductive. 1994a. 1997. cât despre progresul tratamentului. Miller et. munca clinica zilnica devine ghidata de feed-back-ul valid si fidel despre factorii care garanteaza modul cum oamenii se schimba pe parcursul tratamentului.

În sfârsit. 1999. Masurarea rezultatului. Orlinsky. folosirii drogurilor si alcoolului si altele). Si în acest caz. grupuri de clienti si probleme prezentate. Vermeersch et al. Si nu în cele din urma. and Hubble. 1997. Mcgrath. Mellor – Clark. de tip creion-hârtie le propune clientilor sa acorde câte o valoare câtorva dimensiuni care se stie ca au o corelatie pozitiva cu munca clinica eficienta si care pot fi experimentate de acestia pe parcursul unei sedinte (Miller. 1995). Hubble. 1976) constituie doua exemple de instrumente destinate masurarii rezultatului muncii clinice cu cupluri. 1994). “Neutru?”. sau “Am lucrat pentru atingerea obiectivelor mele pe parcursul sedintei” sau “Am simtit speranta la finalul întâlnirii”. Shaw. J. Duncan. QQ evalueaza trei dimensiuni ale functionarii clientului: (1) nivelul de discomfort personal sau simptomele (masurarea depresiei. “Dezacord partial?”.R. în functionarea în cadrul relatiilor interpersonale. 1994. reprezinta doua instrumente special construite pentru a oferi feed-back în privinta relatiilor multiple implicate (CTAS. 1978) si C. 1996. (Barkham. dar insensibila la grupurile care nu au urmat nici un fel de tratament (Kadera. În completarea ideii de a întreba clientul cu privire la viziunea sa asupra relatiei psihoterapeutice. cercetarile din ultimii 40 de ani arata ca schimbarile în nivelul de stres experimentat. Lambert and Hill. Alte instrumente cu proprietati similare cuprind scale precum Inventarul pentru masurarea depesiei al lui Beck (Beck. Kazdin. Miller. De exemplu. 1995). Masurarea progresului. este sensibila la schimbarile aparute în urma tratamentului. 1994. 1979) si Chestionarul cu privire la frica(Fear Questionnaire) (Mark si Mathews. În timp ce rezultatul variaza dependent de obiectivul specific al tratamentului si de populatia-tinta. nu costa. este aplicabila unei arii largi din populatie si unei arii largi de probleme. al. 1986). and Miller. performanta la scoala. and Andrews. anxietatii.).. 1999). Acord?. Rush. Duncan. prieteni). un numar foarte mare de studii în care a fost folosit WAI ca instrument de cercetare. Connell. . Lambert.perceptia clientului asupra relatiei terapeutice. au descoperit ca acesta este folositor pentru diferite situatii terapeutice. Pe scurt. (2) implicarea personala (masurarea gradului în care clientul se întelege cu persoanele din intimitatea sa). Cercearile arata ca un exemplu de instrument clinic desemnat sa masoare rezultatul terapiei. “Dezacord?” Un alt exemplu de masurare a procesului este Inventarul Aliantei Terapeutice (Working Alliance Inventory) (WAI) (Horvath and Greenberg. Duncan. (3) rolul social (masurarea satisfactiei în munca si în relatiile cu colegi. orice instrument care este sensibil la schimbarile din aceste trei arii este de ajutor pentru luarea unor decizii optime cu privire la desfasurarea si eficacitatea tratamentului.O. 1978) sau instrumente mai globale cum sunt Instrumentul scurt pentru masurarea simptomelor (Brief Symptom Inventory) (Derogatis and Melisaratos. clientii “sunt rugati sa evalueze sedinta din ziua respectiva dupa urmatorii indici: “Terapeutul ma înteles si mi-a înteles sentimentele”. Evans. Acord partial?. Scalele pentru masurarea aliantei terapeutice în munca cu familii si cupluri. în munca si adaptarea la mediul înconjurator sunt indicatori de încredere si buni predictori ai muncii terapeutice de succes (Hubble. pentru terapeutii a caror munca este preponderent orientata catre cupluri si familii. Milne. Margison. 1959) si Scala adaptarii în diada (Dyadic Adjustment Scale) (Spanier. Lambert.E. Acest instrument cu 10 itemi. 1983.. asa dupa cum sugereaza si numele implica faptul de a evalua impactul sau rezultatul pe care terapeutul îl ofera clientului. Pinsoff and Catherall. Inventarul lui LockeWallace cu privire la adaptarea în cuplul casatorit (Locke Wallace Marital Adjustment Inventory) (Locke and Wallace. 1988). sa sesizeze schimbarile si care este util în obtinerea succesului în terapie este Chestionarul 45 cu privire la rezultate (Outcome Questionnaire 45 – QQ) (Lambert and Burlingame. et. Evaluarea se face rapid. and Emery. FTAS.

Într-un cadru terapeutic tipic pentru rezultatele orientate catre client. Ca terapeuti.. sau este nevoie sa schimbam ceva la tratament sau sa ne adresam în alta parte pentru a te ajuta sa obtii ceea ce doresti. Cu privire la masurarea rezultatului. Terapeutii pot începe munca clinica orientata catre rezultate înainte de initierea formala a tratamentului informând clientii despre procedura de evaluare.: prima. despre insatisfactia lor cu privire la terapie pâna dupa momentul când au luat deja decizia de a abandona. 1997. cercetatorii Lambert si Hill (1994) au aratat ca administrarea instrumentelor de evaluare a rezultatelor la începutul si la finalul tratamentului ramâne “cea mai populara procedura de masurare a schimbarii” (p. spune: Permite-mi sa îti explic cum lucram aici. 2000. Un terapeut poate. Bachelor & Horvath (1999) evidentiaza ideea conform careia clientii vorbesc rar. 1999). În mod curios. Persons (1999) recomanda sa li se spuna clientilor ca întotdeauna întâlnirea începe cu cinci minute înaintea sedintei propriu-zise cu terapeutul (cu cinci minute înainte de ora stabilita) si terapeutul sa lase scala pe un clipboard la biroul . et al. spre exemplu. exista un risc crescut ca un numar de clienti sa termine înainte de a li se fi dat setul final de instrumente sa îl completeze – fapt care poate împiedica orice încercare ulterioara de a mai obtine un sens din rezultatele globale din final. a treia. 1986. folosindu-ne de chestionare de tip creion-hârtie. Din aceste motive. suntem dedicati scopului de a ne ajuta clientii sa îsi atinga obiectivele pe care ei le doresc în urma participarii la tratament. de exemplu. consideram ca este important sa monitorizam progresul de la o sesiune la alta. În revizia asupra literaturii stiintifice despre relatia terapeutica. 1994). Desi au fost dezvoltate proceduri statistice pentru estimarea datelor lipsa. alte studii ofera ratiuni pentru care este mai bine ca evaluarea sa devina o parte de rutina la începutul fiecarei sesiuni. înaintea stabilirii primei întâlniri. 1999). împreuna cu clientii. risca sa obtina în final un rezultat negative cu clientii lor. acestuia îi vor fi oferite masuratori preliminare înaintea fiecarei sedinte si scala procesului therapeutic. spre final.82). Lebow. et al. & Miller. Aplicarea si scorarea acestor instrumente. Credem de asemenea ca ai dreptul sa stii mai devreme mai degraba decât mai târziu daca este sau nu probabil sa îti fim de ajutor. Smith. Miller. daca nu imposibila. în ciuda faptului ca multi terapeuti stiu de multa vreme problemele asociate cu evaluarea intermitenta. În primul rand. Miller & Duncan. Feed-back-ul permanent pe care îl vom primi de la tine prin intermediul acestor simple masuratori ne va indica daca munca pe care o facem împreuna urmeaza obiectivele pe care tu ti le-ai propus. Aceasta procedura este de fapt confirmata de datele obtinute în urma multiplelor studii în care sa descoperit ca explicatiile cu privire la procesul si ratiunea tratamentului înaintea initierii acestuia scade numarul de abandonuri la începutul sau pe parcursul tratamentului (Garfield. la fiecare întâlnire este importanta din mai multe puncte de vedere. 1980. cercetarile si munca clinica arata ca anticiparea momentului când clientii nu vor mai veni la terapie este dificila. 2000. Sparks. Asa dupa cum rezulta din afirmatia de mai sus. Howard et al. 1996..A folosi rezultatele în munca clinica. de exemplu.. în mod spontan. rezultatele procesului masurarii rezultatelor sunt în permanenta incluse în tratament (Duncan. Duncan & Johnson. Steenbarger.secretariat pentru ca ei sa îl poata completa. într-un studiu realizat pe mai mult de 2000 terapeuti si sute de . Într-adevar.. sau sa nu obtina vreun rezultat (Howard. Daca însa exista evaluari periodice la începutul si la finalul sedintei sau în diferite intervale de timp pe parcursul tratamentului (de ex. 1994). a cincea sedinta) (Brown et al. Alte scale cuprinzatoare si studii meta-analitice chiar sugereaza ca la terapeutii la care nu apare decât o mica schimbare sau nici o schimbare (sau chiar agravarea simptomelor) în faza de început a tratamentului.

în absenta schimbarii. cât si în termeni de rezultate. Marion simtea ca a progresat foarte putin. poate fi considerat succes atât momentul când clientul îsi atinge obiectivul schimbarii. terapeutul lucreaza cu clientul pentru a-i elibera de modul lor obisnuit de functionare. Exista metode pentru stabilirea ratei schimbarii tipice pentru un anumit sistem de practica sau pentru un anume terapeut.. modificarea sau încheierea relatiei terapeutice (Anderson & Lambert.. considerând ca mai degraba starea ei se înrautateste.clienti ai acestora. iar clientii la care simptomele s-au agravat în acelasi numar de sedinte prezinta un risc de doua ori mai crescut de abandon al tratamentului decât cei la care au existat ameliorari (Brown et al. Miller & Duncan. permitându-le sa opereze modificarile necesare în tratamentul oferit. asumptiile si principiile directoare ale muncii clinice orientate catre client. ORIENTATA SPRE REZULTATE ÎN ACTIUNE: O EXEMPLIFICARE CAZUISTICA “Evidenta empirica nu e convingatoare. Cu câteva luni înainte. Si-a continuat tratamentul. 1999. cât si acela când. care s-a mutat de curând în Sud-Est. Vom descrie în contiuare procesul muncii desfasurate cu intentia intensificarii aparitiei factorilor care conduc. la succesul terapeutic. cu rezultate informate au fost prezentate în partea anterioara a lucrarii de fata. în mod tipic nu au existat ameliorari nici pâna la finalul tratamentului. Marion. desi sedintele erau bi-saptamânale. metode ce pot fi folosite pentru a lua decizii empirice cu privire la continuarea tratamentului. Deci. Nu este pentru prima oara în tratament. înainte de a pleca pe coasta de vest. au fost chemati de urgenta paramedicii pentru a o salva din balconul apartamentului sau situat la un etaj superior dupa ce ramasese blocata acolo în timp ce încerca sa escaladeze balustrada. 1996. 1996. MUNCA CLINICA. cercetatorii au descoperit faptul ca la acei clienti la care dupa cea de-a treia sedinta nu a existat nici o ameliorare. Johnson & Shaha. A naviga catre succes “Ceea ce am constientizat în final este faptul ca nu sunt pierdut” Marion S. Brown et al. în timpul unei supradoze de alcool. Marion este un om de afaceri în vârsta de 46 de ani. a mai urmat o psihoterapie împreuna cu terapeutul sau din sud. & Lutz. Brill. Moras. si care se prezinta la tratament datorita depresiei si problemelor rezulate în urma consumului excesiv de alcool. Martinovich. Atunci când munca terapeutului este directionata de client si orientata catre rezultate. nici nu ma satisface …E nevoie sa îmi arati” Willard Duncan Vandiver (1899) Cercetarea. Prima sedinta: Într-un scurt interviu telefonic. atât în termeni de proces. Totusi. 1999). 2000). proces care foloseste teoria despre schimbare a clientului si ofera informatii pe parcursul procesului cu privire la rezultate. i-a fost descries clientei. cu clinicianul recomandat de terapeutul sau din sud. în ce consta . Simtul comun lasa de înteles faptul ca pur si simplu nu este posibil pentru un terapeut sa stabileasca relatii terapeutice de succes cu fiecare persoana pe care o întâlneste. Howard. timp de un an dupa mutare. Continua sa se întâlneasca cu terapeutul sau în timp ce cauta ajutor în privinta problemelor ei legate de consumul excesiv de alcool. in press. Ceea ce urmeaza este un caz care exemplifica modul cum pot fi puse în practica aceste idei în munca clinica de zi cu zi. indiferent de modelul teoretic urmat. evaluarea sistematica si permanenta a rezultatelor poate oferi clinicienilor o “usa deschisa” spre preocuparile clientilor.

M: Uh huh. iar 75 este scorul mediu pe care îl au majoritatea persoanelor la încpeutul unui tratament. am pus capat unei relatii. lucrurile se prezinta cam asa …. scorul tau este la fel cu cel al majoritatii oamenilor care se îndreapta spre terapie. simti ca lucrurile nu sunt haotice si total pierdute de sub control. T: Si valoarea acestui scor este tipic pentru situatia ta. Cel de al treilea scor indica modul cum simti relatiile iterpersonale. asta e bine! T: Deci pare firesc sa ne situam asa acum. scorul total al celorlalte trei scoruri care ne ofera o imagine de ansamblu asupra modului cum te situezi tu comparativ cu alte persoane care nu se afla în tratament. M: Nu. Pe plan personal. Asa dupa cum este ilustrat în exemplul de mai jos. cei doi au discutat apoi pe marginea rezultatelor: T (terapeut) (încurajator): Permite-mi sa îti arat rezultatele si apoi vom discuta despre ele penru a vedea în ce masura se potrivesc cu ceea ce tu doresti. M (Marion): OK Marion se înclina pentru a vedea graficul de pe clipboardul terapetului. da! T: Hmm. sub linie. M: OK T: Cel de al doilea scor se refera la nivelul de disconfort pe care îl simti. pentru începutul acestui prim interviu. terapeutul a condus-o pe Marion în camera de consultatii si a început imediat sa scoreze rezultatul la scale. Asa dupa cum i s-a cerut. da! T: OK M: Oh. Nu este foarte ridicat. a luat un clipboard cu scalele pentru masurarea rezultatului si le-a completat în camera de asteptare în timp ce îsi astepta terapeutul. T: Deci. Dupa o scurta introducere. Recent. Hai sa începem. Din nou. M: Uh. dar simti ceva de genul: “am nevoie de ceva”. Asta înseamna ca stii ca nici în acest domeniu lucrurile nu sunt perfecte.abordarea orientata de client si centrata pe rezultate si a fost stabilita o prima întâlnire. sus! T: (interesat): Da? Te-ai situat si mai sus? M (afirmativ): Oh. T: Exista patru scoruri pe care le luam în considerare din aceaste masuratori. Din nou. Orice scor situat sub lina punctata indica de fapt ca raspunsurile tale sunt asemenea persoanelor aflate deja în tratament sau care doresc sa schimbe ceva în viata lor. si aici. Aici. Întâi. M: Oh. T: Ceea ce ne vom stradui sa atingem pe parcursul întâlnirilor noastre este ceva asemanator cu ceea ce se întâmpla în jocul de golf. scorurile tale se situeaza undeva la medie. se situeaza persoanele care sunt în afara unui tratament sau care afirma cu lucrurile sunt OK. a ajuns cu câteva minute mai devreme decât era stabilita sedinta. huh. T (cu interes): Da? . T: Însa nu sunt oribile si nici înfricosatoare. M: (dând din cap): Uh huh. adica sa scadem scorurile. M (râde zgomotos) T: Ar putea fi însa chiar mai rau. M (râde). Terapeutul se înclina catre Marion pentru a-i arata rezultatele ordonate pe un grafic. M: Dar m-am situate si acolo. scorul tau este de 77.

scor tipic pentru pacientii care nu au început înca tratamentul. începusem sa beau foarte mult. teoria sa despre schimbare începe sa se dezvaluie: M: Mi-am reamintit la un moment dat modul cum obisnuiam sa traiesc înainte. T: (neîntelengând): Când a terminat liceul? M: Pai. Este de observat faptul ca discutarea rezultatelor la scale faciliteaza dezvaluirea celor doua schimbari care au aparut în viata clientei înaintea initierii psihoterapiei: (1) finalizarea unei relatii intime pe care o apreciaza ca fiind “distructiva”. Totusi. hah. si eu am avut o perioada dificila. În ordine. Apoi a mers la universitate si eu am depasit problema într-o oarecare masura… Este de observat faptul ca în timp ce descrie “lupta” sa cu alcoolul. legume si. ci mai degraba de la vârsta de 30 ani. si anume facând zilnic 45 de minute de exercitii de gimnastica pe zi. care acum are 24 ani T: Mmm huh M: Pâna a ajuns la liceu. poate. Marion si terapeutul au început sa discute motivul pentru care a apelat Marion la tratament: M: Alcoolul a fost întotdeauna – nu. OK. T: Uh huh. toata acea perioada de tranzitie catre perioada adulta. cu siguranta ca da. Era chiar simplu. M: Si n-am avut o problema cu consumul de alcool pâna când fiica mea cea mai mica. Acela este momentul când am observat ca într-adevar beau pâna ma îmbat. obisnuiam sa beau cel putin un pahar cu vin în fiecare seara. Si asa … M: Si asa am revenit la acest mod de viata. timp de ani de zile. Marion mentioneaza o perioada de timp în care a reusit sa faca fata cu succes problemei ei. M: Dar nu a reprezentat niciodata o problema. când a absolvit liceul. era mediu. era o relatie distructiva pentru mine si acum chiar ma simt bine. scorul lui Marion la cea de patra si ultima scala. Am spus “nu” si m-am hotarât sa actionez asa. Pe parcursul procesului. drogul pe care l-am ales. deci scorul ar fi putut fi mai ridicat? M: Mda. terapeutul alege sa finalizeze revizia scorurilor clientei la scale. T: Când a absolvit liceul. un pahar cu vin. Mi-au spus copiii …. T: (dând din cap): Mmm huh. Scuze. M: Se trezea dimineata si bea vodca. Daca as fi venit aici pe vremea când înca mai ieseam cu acel tip. Probabil. atunci când fiica sa a plecat la studii. ea spune: “am depasit problema (alcoolul) într-un fel”. Am . (2) Marion experimenteaza mai putin disconfort decât în alte momente ale vietii ei. în acest moment.M: Mda. Simtind ca este un moment propice pentru a explora acest succes anterior cu scopul de a gasi resurse pentru viitor. T: Uh huh. o bucata de peste. de fapt nu întotdeauna. “rolul social”. la cina. T: OK. La putin timp dupa aceasta. momentul când a plecat la facultate. Asa dupa cum se poate observa din cele de mai sus. Ca si în alte cazuri. Doar niste vin bun. T: Ah. indicând un nivel de discomfort în munca si în situatiile sociale. M: (încântata): Stii. M: Stiti. terapeutul o roaga pe Marion sa descrie cum a reusit sa faca aceasta schimbare. Mai precis. destul de bine. T: OK. a fi directionat de client si a valida aparitia schimbarilor este o modalitate puternica prin care se poate valorifica contributia factorilor extraterapeutici la tratament. A trecut printr-o perioada dificila si.

având grija sa se adapteze modului în care Marion percepe o întâlnire terapeutica de folos (de ajutor). T: OK. În timp ce vorbeste. de când am renuntat sa beau. înainte de culcare. teoria si tipul tratamentului. T: OK. beam un pahar de scotch. Apoi. M: Mda. M: Si asta la supermarket. T: OK. Pe masura ce apar detaliile în legatura cu un succes anterior. eu functionez în continuare. Dar am citit mult despre ei si nu cred ca vreau sa merg acolo. Marion vorbeste pentru prima data despre relatia cu terapeutul ei pe care îl vede de când s-a mutat. M: Îmi place alcoolul (râde). M: Exact. Pentru ca? Ajuta-ma sa înteleg motivul tau … M: (gânditoare) Pentru ca … nu cred … T: Ca este potrivit pentru tine? M: Stiti. Asa dupa cum ilustreaza continuarea dialogului.decis sa devin din nou persoana care eram si asta am facut. adica vreau sa spun… T: Si ai renuntat? M: Am renuntat mai înainte la bautura. unde exista discount-uri. Acolo asta se întâmpla. M: (cu empatie): Si nu vreau sa renunt pentru totdeauna la bautura. De asemenea. Nu sunt … T: OK. Vorbeste despre o ruptura a aliantei terapeutice. Deci vrei asta înapoi. la un moment dat costul alcoolului îmi încarca cu doua-trei sute de dolari pe saptamâna nota de plata. Desi nu beau la fel de mult ca înainte. Si tu … M: N-am apelat. raspunsul sau a fost: “E nevoie sa apelezi la AA” (Alcoolici Anonimi). terapeutul actual asculta atent. nu stiu. vreau înapoi stilul de viata dinainte de a ma muta. T: Hmm. pe Marion nu o intereseaza ca obiectiv. Am mers o singura data în viata mea la o întâlnire AA. M: Atunci când am discutat cu terapeutul meu despre asta – ma întâlneam cu dânsa de trei ori pe saptamâna si acum am rarit sedintele la 2 pe saptamâna si cred ca a luat personal acest fapt – atunci când am discutat despre asta. Sunt bine. Deci exista si un motiv pentru care nu vrei sa renunti complet la bautura. cresc. Vreau. În urmatorul fragment. am câstigat 40 lire. T: OK. încântarea si încrederea lui Marion. Dar nici nu vrei sa mai bei la fel de mult ca acum. T: Corect. mai precis despre o neîntelegere cu terapeutul sau cu privire la obiectivele. E un pic cam lipsit de control. T: Bine. T: Vrei sa spui ca … M: Vreau sa spun ca. si as vrea sa ajung sa ma comport la fel. nu cred ca sunt bolnava. Îsi exprima o dorinta puternica de schimbare în viata ei actuala. T: Yeah. stiti. M: Beam cam 3-4 sticle de vin în fiecare noapte. Si am renuntat. Nici nu este interesata într-o abordare organizata în jurul modelului de tratament al . T: OK. oh. abstinenta. Viata ta nu este scapata de su control. M: Nah uh. M: Asa vreau si acum sa devin. T: Uh huh.

T: Hmm. Mai degraba. a insista ca tratamentul sa fie organizat în jurul oricarei altei teorii sau oricarui alt scop – date fiind datele citate mai sus cu privire la relatia terapeutica – ar pune în primejdie alianta terapeutica. Sedinta se încheie cu tema pe care terapeutul i-o da pentru acasa. De exemplu. Asta este ceva ce ti-ai spus în minte? M: Da. am terminat. Dar nu m-am îmbatat. Întelegi ce vreau sa spun? T: Da. M-am gândit si am spus: “De ajuns”. Asa dupa cum arata pasajul urmator. Înainte de încheierea sedintei. lânga mine. nu spuneam “la naiba”. de cum se aseaza în camera de consultatii. T: Asa. T: Mmm. Te-ai uitat destul la televizor. T: Hmm. De ce nu? . saptamâna acesta. terapeutul pune raspunsurile în fisa lui Marion si o întreaba daca ar dori sa revina pentru o a doua sedinta. 1994). Marion enumera: exercitiile fizice. cu câteva minute mai devreme pentru a avea timp sa completeze scalele cu privire la rezultate. T: Ce crezi ca s-a întâmplat diferit fata de alte zile si te-a facut sa poti spune asta? M: Cred ca mi-am permis sa îi simt gustul si sa ma simt un pic ametita. în acest moment. A doua sedinta. terapeutul exploreaza cu grija experienta schimbarii ei pentru a valida semnificatia rolului pe care ea l-a avut în schimbarea pe care a facut-o. schimbarea dietei. T: Corect. limitarea consumului de alcool. Cum ai facut asta? M: M-am oprit pur si simplu. M: Asta nu înseamna ca am renunta la bautura. si câteodata cu voce tare. M: Beam de placere. Dialogul continua timp de câteva minute cu lucrul împreuna asupra identificarii elementelor care se asociaza cu stilul sau de viata dinainte de a îsi schimba resedinta. mergem la culcare”. Am baut sufficient vin. noaptea trecuta. M: Da. felul mai sanatos de a mânca si curatenia în casa. Din acest motiv ai putut simti efectele mult mai devreme.alcoolismului. care se afla întotdeauna acolo. Printre alte activitati. hotarasc sa se întâlneasca peste o saptamâna. ea mentioneaza exercitiul fizic. Jhonson. Raspunsul pozitiv al lui Marion arata ca sugestia este congruenta atât cu teoria ei asupra schimbarii. Lucrurile au început sa se clarifice. M: Tot am mers acasa si am baut vin. Dar nu beam pentru ca eram suparata pe mine sau pe lume. De comun acord. Ca raspuns. T: Asa. mai précis. scale administrate înaintea sedintei. terapeutul o roaga pe Marion sa completeze scala despre procesul terapeutic. catre drogul meu. În acest moment. Nu am întrecut limita. M: Spre exemplu. M: Da. terapeutul nu poate scora si discuta la începutul sedintei rezultatele deoarece Marion începe sa discute despre progresele pe care le-a facut în timpul saptamânii care a trecut. si impunerea de limite la serviciu. T: Mmm hmm. T: Uh huh. procesul continua când Marion mentioneaza o schimbare în consumul de alcool. Observând ca raspunsurile ei la aceasta scala corespund cu ceea ce majoritatea clientilor apreciaza ca fiind foarte de folos/ajutor. discutia indica faptul ca Marion este interesata de a avea o relatie terapeutica care sa o ajute sa îsi recapete stilul de viata dinainte de a se muta. cât si cu nivel dorit de implicare în procesul terapeutic. SRS (Session Rating Scale. Am încetat sa ma mai gândesc la bautura. Spre deosebire de saptamâna anterioara. M: Da. pentru prima data. da. curatenia în casa. am spus: “Gata amice. Marion revine pentru a doua sedinta saptamâna urmatoare.

nu te muta înapoi. M: OK. M: Acum fac ceea ce am nevoie sa fac. de fapt. Data fiind perceptia ei asupra terapiei. te gândesti într-un fel. este un loc foarte. M: (râzând) O saptamâna. sa împarti cu cineva succesul tau sau daca te simti dezorientata sau daca simti nevoia sa te pui la punct. si poate ca ceea ce am de facut este doar sa continuu acest drum. permite-mi sa te întreb. schimbarile pe care le înregistreaza Marion nu sunt deloc surprinzatoare. toate aceste lucruri. Într-adevar. Abia daca m-ai întrebat despre problema mea cu alcoolul. T: Asta ar fi grozav. Scorurile confirma schimbarile despre care vorbeste Marion în timpul întâlnirii. Terapeutul foloseste aceasta oportunitate pentru a discuta rezultatele la scale. exercitiile. 1991). T: OK. diferenta între scoruri între cele doua sedinte indica faptul ca schimbarile masurate sunt mai mari decât variatiile întâmplatoare ale instrumentelor sau maturizarea fireasca a clientului si se aseamana cu cele ale persoanelor care nu au nevoie de tratament (Lambert si Hill. T: Continua sa îti întaresti încrederea în tine. Ogles. T: Toti indicatorii arata ca te afli pe calea cea buna: dieta. Atribuie ameliorarea atât eforturilor sale personale cât si altor aspecte ale aliantei terapeutice. Deci. Jacobsen si Truax. stiti. M: Da. si anume. asa ma gândesc si eu. întâlnirea se încheie cu completarea. ceea ce s-ar putea sa se întâmple peste aproximativ sase luni de acum înainte. T: Ce am citit de curând despre rechini? Era într-o carte de afaceri. Si nu era nici o … (pauza). Lambert. O voi lua încet. e în ordine. atmosfera “prietenoasa. terapeutul deschide o discutie despre cum si daca se vor desfasura urmatoarele sedinte. ce ai dori sa faci? M: Ei bine. foarte prietenos. Dupa ce este luata o decizie. un an sau doi ani. T: Deci. Evident. a scalelor. M: Da. Acesta este modul în care procedeaza cei mai multi dintre oameni. . pe coasta de vest. apare o pauza în cursul natural al discutiei. and Masters. Continua sa mergi înainte. de acord cu acest lucru. M: Uh huh. M: Când ma voi simti înfricosata ca voi aluneca din nou. T: Bine. 1996. este ca sunt pe calea cea buna acum. Aici e un loc prietenos. Sunt convinsa ca vor exista unele provocari. Permite încrederii sa se construiasca. ceea ce ma gândeam. de catre Marion. Dupa aproximativ 35 de minute de la începerea sedintei. Ia-o încet de acum înainte. Atasat ideii de a lasa clientul sa conduca. Ajuta-ma sa înteleg ce vrei sa spui. Daca sunteti si dvs. Amintiti-va ca factorii extraterapeutici si alianta terapeutica sunt în procent de 70% responsabili pentru variatiile în rezultatele tratamentului. lipsita de judecati de valoare” pe care a experimentat-o pe parcursul sedintei anterioare. T: Bine. Poate ca ceea ce trebuie sa fac este sa va sun atunci când simt nevoia. M: Ia-o încet. Putem chiar sa vorbim la telefon. Atâta timp cât nu se împotmoleste. mâine (râde). Cu toate acestea. de exemplu. Continua sa te misti pentru a ramâne în viata.M: Pentru ca am simtit saptamâna trecuta când am discutat ca nu m-ai judecat pentru ce fac. Marion simte diferit problema sa cu alcoolul. T: (râde) OK. T: Da? M: Da. 1994. nu e nevoie sa înoate cu cea mai mare viteza tot timpul. Rechinii au nevoie sa se miste usor continuu pentru a ramâne în viata.

T: OK. pentru ultima data. M: Si aceasta slujba. timp de doi ani. tuturor clientilor care au terminat sau au participat la tratament. Deci spune-mi ce s-a întâmplat. M: Cred ca toate provin din doua sau poate trei întâmplari. aceste scale? M: Nici o problema. M: Uh huh. M: Înteleg. M-am gândit ca m-am împotmolit si nu ma pot întoarce acasa. Conform rutinei obisnuite. cum ar fi vremea si este nevoie sa asteptam sa treaca furtuna. pentru o slujba pe coasta de vest. M: Cineva m-a sunat. de doua ori pe an.(Se îndreapta catre. lucru la care nu m-am mai gândit de foarte mult timp de când am fost aici. asa dupa cum era indicat mai sus. vremea) sau reflecta o nevoie de a face câteva îmbunatatiri ale abordarii terapeutice (ex: unghiul de abordare sau strategia): T: Îti amintesti ca vorbeam de scorurile acestea ca fiind asemenea celor de la golf? M: Da. masuratorile ulterioare sunt trimise prin posta. T: Uh huh. Cu aceasta ocazie. Însa efectul pe care la avut a fost o senzatie de “speranta teribila” cu privire la faptul ca într-adevar nu am avut sansa . (Marion înmâneaza înapoi clipboardul terapeutului). (Terapeutul îi înmâneaza lui Marion scalele). temporar. Folosind metafora jocului de golf care mai fusese utilizata în sedintele anterioare. ia clipboardul si îl ofera lui Marion. Marion a venit la sedinta cu câteva minute mai devreme pentru a completa scalele cu privire la rezultat. si interviul a mers atât de bine încât am fost uimita de acest fapt si m-a coplesit dorinta de a merge acasa. chiar dupa ultima noastra sedinta. T: OK. jocul tau. În mod particular. contrar cu urcusurile si coborâsurile sau cu înrautatirea graduala. sublinieaza sentimentul de speranta ca rezultat al sedintei. T: Hmm. M: Acesti patru factori. Asa dupa cum era de asteptat. O schimbare atât de dramatica. în timp. în aceasta clinica. Acest tip de scale nu i-au fost trimise lui Marion deoarece ea a contactat terapeutul patru saptamâni mai târziu mentionând faptul ca este “într-o criza” si vrea o programare. nu este neobisnuita pentru persoanele care traverseaza o criza. În acest moment. scorurile ei la scale erau semnificativ mai înalte decât fusesera la cele doua sedinte dinainte. foarte buna. terapeutul decide sa lase deschisa discutia despre interpretarea scorului. T: Te deranjeaz daca mai completezi. Este foarte. T: Sau. Terapeutul a fost de acord si au stabilit o întâlnire pentru urmatoarea zi. Speranta. T: OK. terapeutul sugereaza ca cresterea scorurilor se poate datora unor factori externi (de exemplu. T: Întrebarea care se pune cu privire la semnificatia acestor scoruri este daca înseamna ca întradevar jocul s-a terminat sau daca nu cumva strategia sau oscilatia trebuie adaptate. este într-adevar una grozava. conteaza în proportie de 15% la variatia rezultatului tratamentului. M: (raspunzând cu voce tare la ultimul item al scalei) M-am simtit extreme de încrezatoare dupa aceasta sedinta. totusi. M: Da. daca nu cumva alte lucruri afecteaza. A treia si a patra întâlnire. Scorurile lui Marion la scala procesului indica înca o data ca experienta ei de pe parcursul tratamentului corespund cu ceea ce cei mai multi terapeuti considera a fi ingredientele necesare ale unei psihoterapii eficiente.

de la interviu. M: Celalalt. si a început de îndata ce m-am urcat în masina si am ajuns acasa. Este ca si cum m-as trezi pentru prima data în ultimii trei ani si m-as întreba cum am ajuns aici si ce am de gând sa fac în aceasta privinta. M: Ma simteam de parca terminasem. Sedinta se încheie cu încurajarea terapeutului de a “tine-o tot asa”. etc. T: Hmm. Stilul ei este de a pune totul în. Scorurile la scalele completate înainte de a pleca. Uite ca apare oportunitatea de unde nici nu te gândesti. Nu sa-mi spuna ca asta are legatura cu relatia noastra. ma determina sa nu mai simt ca înteleg ceea ce fac. M: Da. OK. T: Uh huh. Când Marion revine. T: OK. Înainte de a avea interviul pentru slujba. Pur si simplu nu e adevarat. ei bine. scuza-ma. si trezeste visele de pe “coasta de vest”. T: Mmm M: Terminasem cu terapia si ceea ce îi ceream sa faca era doar sa ma ajute sa punem punct. OK. am terminat cu ceea ce am de facut. Rezultatele ambelor arata ca Marion a mentinut schimbarile pe care le-a facut când era în tratament. la cina. Nu întelegea ce îi spuneam. T: Oh. scorurile ei sunt semnificativ mai bune. am avut interviul cu cineva de la companie. T: OK. în ciuda stresului cauzat de cele doua probleme. Stiti. M: Nu. poate ca într-adevar lucrurile încep sa fie OK. Într-adevar. adica acest înfricosator poate ca lucrurile vor merge bine. De comun acord. M: Da. ea nu întelegea. totul este transferat în relatia cu ea si acest fapt nu e adevarat. Nu ma simteam pregatita sa simt asta. Marion arata ca dificultatile ei din prezent sunt provocate mai mult de evenimente externe decât de deficiente ale modului de abordare a problemei ei. pe parcursul sedintei ca a continuat activitatile identificate ca fiindu-i de ajutor în primele doua sedinte – inclusive limitarea cantitatii de alcool la cel mult doua pahare de vin. acest fapt. M: Oricum. Marion spune mai târziu. Fiind din abordarea directionata de client. ei au venit. aici. T: OK. bine. . au fost postate si returnate doua masuratori ale rezultatelor. caut sa ma despart de celalat terapeut al meu – cel la care am mers e când am venit aici – pentru ca. M: Si am simtit aceasta “încântare oribila”. Marion si terapeutul hotarasc sa se întâlneasca pentru o alta sedinta peste doua satamâni. împreuna cu acele raze de speranta. M: Dar terapeutul meu nu ma lasa. cu privire la process.de a ma pregati pentru ea. etc. Este foarte dificil de finalizat acest lucru cu ea. T: Oh. este ca si cum. deci chiar ai mers pâna pe coasta de vest pentru interviu. T: De acord. Asa cum ilustreaza dialogul. În anul care au urmat acestei întâlniri. dintr-o data. arata un mare grad de satisfactie în privinta sedintei. acesta este un aspect. am început sa am acest sentiment de incomfort dupa fiecare sedinta. terapeutul este de acord cu conceptualizarea lui Marion si lucreaza la identificarea tuturor lucrurilor pe care Marion le-a facut pentru a schimba ceea ce doreste în viata ei. Am terminat cu aceasta terapie saptamânala. am condus spre casa. simt ca terapia începe sa se apropie de final. Marturiseste ca nu a dat curs oportunitatii de a accepta slujba la acel moment si ca a ajuns la o întelegere cu celalalt terapeut cu privire la încheierea relatiei lor.

Studiul nici nu a inclus vreo evaluare formala asupra procesului terapeutic. orice interactiune poate fi considerata orientata catre client si catre rezultate atunci când terapeutul.C. cu cei car experimentau schimbari mici sau nici o schimbare sau la care chiar se înrautatea starea. principiile si strategiile de interventie ale unei abordari a muncii clinice care deriva din cercetari efectuate asupra psihoterapiei de-a lungul a 40 de ani. Kadera. Lambert & Andrews. Whiple. Smart. Mai précis. conduc câteva studiide cercetare care au fost intentionat construite pentru a se adresa acestor limite.. in press. Johnson & Shaha. De fapt. valid si fidel despre progresul clientului pentru jumatate din cazurile lor si nici o informatie despre rezultate pentru cealalta jumatate. de exemplu. Hawkins (2000) au oferit terapeutilor un feed-back permanent. 1996). între cele doua conditii de tratament nu a existat nici o diferenta semnificativa. Lambert. nu mai putine. au fost dezvoltate un numar mare de abordari pentru monitorizarea progresului în tratament. membrii echipei de la I. a aratat cum graficele schimbarii asteptate si observate pot fi construite pe baza scorurilor la scalele standard pentru masurarea rezultatelor. si nu mai multe. 1996. în mod intentionat: (1) . ar trebui sa fie subliniat faptul ca cercetarile nu au fost facute pentru a influenta în vreun fel folosirea acestor informatii de catre clinicieni. Rezultatele ale unicului raport publicat despre folosirea evaluarilor în îmbunatatirea tratamentului. În vreme ce fiecare din aceste abordari este diferita. Brown & Lambert. În studiul lor. Lipsa includerii aspectelor esentiale în procesul terapeutic face dificila interpretarea datelor. în 1996.T. CONCLUZII : SPRE O IDENTITATE NOUA A PRACTICIENILOR DIN DOMENIUL SANATATII MENTALE “Dogmele trecutului linistit sunt inadecvate prezentului furtunos” Abraham Lincoln Au fost prezentate si descrise istoricul. terapeutii care au participat la studiu au transferat raporturile cu privire la progresul clientilor în decizii clinice care demonstrau contrariul datelor despre cum apar în mod tipic schimbarile în terapiile de succes.CERCETARI RECENTE “Participarea la cercetare este o problema care presupune protectia consumatorului ca si protectia practicienilor de capricii si de ceea ce este la moda” (Seymour and Towns) Recent. nivelul actual de siguranta si efectul dozarii relatiei terapeutice (Anderson & Lambert. etc). fara schimbari notabile ale rezultatelor! Cu onestitate. sedinte cu clientii care progresau si mai multe. În vreme ce cercetatorii au emis ipoteza ca feedbackul asupra rezultatelor va conduce la un management mai bun al cazului. 1998. de doua ori mai multe sedinte a fost dedicate terapiilor care nu functionau deloc. Nu se stie. Mai mult.. indiferent de orientarea terapeutica. daca sau cum iau implicat terapeutii pe clientii lor în interpretarea rezultatelor. sunt mai degraba descurajatoare.S. De exemplu. Brown et al. Alte cercetari au propus. terapeutii au folosit informatiile despre rezultate pentru a stabili mai putine. Howard et al. metode bazate pe informatii despre importanta primului raspuns al clientului la tratament. pentru a depista schimbarea. Nielsen. Asa cum a fost mentionat. Vermeersch. În prezent. Fiecare din aceste studii accentueaza importanta folosirii perceptiilor clientului pentru a ghida procesul therapeutic si parteneriatul cu clientul pentru a face psihoterapia eficienta si valabila. toate au la baza idea ca datele aparute în urma evaluarii progresului clientului pot conduce la îmbunatatiri ale procesului de luare a deciziei pentru tratament (ex: durata tratamentului. mai ales în cazurile la care exista riscul unui rezultat negative sau nul. 1999. frecventa sedintelor.

asa cum este indicat si în literatura de specialitate ca ar trebui sa fie. pentru succesul tratamentului. mai importanti decât relatia terapeutica (30%). aceasta abordare nu numai ca ofera o modalitate practica de a integra si de a individualiza tratamentul. cât si terapeutul ar beneficia mai mult daca ar deveni directionati de client si informati cu privire la rezultate.S. De la adoptarea DSM (APA. cu potential distructiv. totusi. la încercarile recente ale Asociatiei Psihologilor Americani de a obtine retete privilegiate. Mai important. Echipa I. ci si o alternativa solida la modelul medical. cei mai mari beneficiari ai abordarii directionate de client si informate cu privire la rezultate este cel mai probabil sa fie clientii. participanti pe deplin si egali la terapie. în majoritatea teoriilor. clientilor li se va oferi încrederea pentru a li se comunica directia pe care ei doresc s-o urmeze. unei a treia parti.sporeste aparitia factorilor care s-au dovedit a fi responsabili. (2) foloseste teoria despre schimbare a clientului pentru a se orienta în alegerea tehnicilor si în integrarea lor în diferitele modelele terapeutice. În ceea ce îi priveste pe terapeuti. ei nu vor fi supusi încalcarii confidentialitatii care apare de fiecare data când unui terapeut i se cere sa trimita informatii personale. sau modelul (15%). efectul placebo (15%). (3) aduce informatii în tratament despre evaluarile rezultatelor. 1994). Ei sunt “mintea si sufletul” schimbarii. în final.Cristina Bratescu Muscalu Obiectivele si eficienta psihoterapiei . De exemplu. Si nici nu va fi risipit timpul sau resursele în activitati care esueaza în a produce rezultate sau care nu sunt valorizate de beneficiar. pentru ca datele sa fie la îndemâna pentru evaluarea eficientei tratamentului dat.T. Traducere si adaptare: psiholog Ioana . Pentru mai bine de 100 ani. În final. domeniul psihoterapiei a facut încercari repetate de a adopta cât mai mult limbajul interogativ si practicile psihiatrilor americani. domeniul terapiei a fost prins în jocul nesfârsit de a “ajunge din urma” colegii din domeniul medicinei. considera ca atât clientul. folosind instrumente valide si fidele care masoara experienta clientului în procesul terapeutic si parerea sa cu privire la rezultate. A face o rutina din cunoasterea punctului lor de vedere ca parte a evaluarii rezultatelor tratamentului va conferi o nota energizanta discursului profesionistilor si va asigura supravietuirea domeniului. dezvoltarea unei liste rivale de tratamente “aprobate”. cercetarile sugereaza ca ei sunt singurii si cei mai în masura contribuabili la rezultatul final al tratamentului. În fond. în practica clinica. devenind astfel ei.C.

si obiective de perspectiva pentru reorganizarea personalitatii si ameliorarea comportamentului. Schimbarile care duc la rezolvarea problemelor.cu tulburari psihotice. de comun acord cu psihoterapeutul.pacienti cu dificultati de adaptare si relationare.cu personalitate fragila.in special capacitatea sa de a crea o relatie afectuoasa si de sustinere.psihoterapia având sarcina de a inlatura obstacolele din calea dezvoltarii si functionarii psihice normale. Nu este realist sa ma gandesc ca daca sufar de depresie .Este fondata pe principiul conform caruia in fiecare pacient exista capacitatea de a se vindeca. niste termene realiste.Ele sunt planificate si constient orientate in functie de problematica pacientului. astfel ca necesita implicare si modificarea unor comportamente. Exista pacienti cu manifestari acute ca urmare a unor situatii psihostresante.Pentru fiecare exista o modalitate de interventie psihoterapeutica potrivita.realizarea unei clarificari intr-o zona de conflict.stabilesc o serie de obiective psihoterapeutice.pentru o mai buna cunoastere si dezvoltare personala. daca are sens sa mearga la psihoterapie si cat timp va dura psihoterapia.cu tulburari nevrotice. Psihoterapia eficienta Multe persoane se intreaba daca psihoterapia este eficienta pentru problema pe care o au.Se pot stabili obiective imediate pentru ameliorarea starii de sanatate a pacientului:interventia in criza si eliminarea anxietatii.droguri.Psihoterapia ca si celelate abordari terapeutice din medicina. psihoterapia necesita colaborarea dintre client/pacient si psihoterapeut. Cand este eficienta psihoterapia? Pentru a fi eficienta.Sunt pacienti care solicita ajutorul pentru rezolvarea unor probleme de cuplu.Unele tulburari necesita supraveghere si tratament medicamentos.agentul major al unei psihoterapii eficiente este personalitatea terapeutului.o persoana care doreste schimbarea si un terapeut care il accepta si il respecta.depresii.disponibilitatea terapeutului si metoda utilizata de acesta.rezolvarea unei probleme limitate.Ea implica in mod fundamental schimbarea iar dorinta de a opera o schimbare constituie un factor crucial atât pentru pacient cât si pentru terapeut.pacienti cu tulburari psihosomatice.tulburari de personalitate. Atunci cand ne gandim ca mergem la psihoterapie trebuie sa ne stabilim.stari de anxietate. Eficienta psihoterapiei e rezultatul interactiunii intre pacient si terapeut.nu vindeca pacientii.reducerea simptomatologiei specifice.Obiectivele si eficienta psihoterapiei Intr-o relatie de sprijin.cu dependenta de alcool. ameliorarea simptomelor sau vindecarea psihopatologiei nu sunt intotdeauna usor de facut.

Eysenck. Pentru ca psihoterapia sa functioneze este necesar sa va simtiti confortabil in relatie cu psihoterapeutul. in ce priveste personalitatea psihoterapeutului si stilul sau de lucru. Clientul/pacientul va invata in psihoterapie sa isi identifice punctele forte si sa isi mobilizeze resursele pentru a face fata obstacolelor cu care se confrunta. o sedinta de psihoterapie va rezolva problema. tristete. Rachman la inceputul anilor ‘70 au facut mare valva publicand rezultatele cercetarilor lor care aratau ca psihoterapia nu este eficienta. Tot asa cum. care ajuta in controlul propriei vieti si dezvoltarea de relatii pozitive cu ceilalti. in care psihoterapeutul va confrunta cu emotii sau comportamente negative pe care le aveti. si mai apoi S. nu va trebui sa merg la psihoterapie timp de 1 an. Acesta este un indicator destul de bun ca psihoterapia functioneaza. Rezultatul final este dezvoltarea personala. Pot fi invatate si practicate metode de comunicare mai eficiente. o persoana care merge la psihoterapie poate avea sentimentlul ca lucurile nu merg asa de repede precum ar dori. anxietate. comportamente nedorite. daca am o dificultate emotionala acuta. alte modele de comportament si un alt mod de gandire. Un psihoterapeut cu experienta va ajuta clientul/pacientul sa identifice obstacolele cu care se confrunta si de asemenea il va ajuta sa identifice solutii. adica clientul/pacientul sa aiba o relatie pozitiva cu psihoterapeutul astfel incat sa poata discuta gandurile si sentimentele sale. poate fi util sa ii cereti sa va recomande un alt psihoterapeut. “Hans J. Insa abia dupa 1950 au inceput sa apara si primele cercetari cu adevarat stiintifiice referitoare la acest subiect. Cum stim daca psihoterapia functioneaza? Nu de putine ori. Ce este important pentru ca psihoterapia sa functioneze? Unul din cele mai importante lucruri pentru functionarea psihoterapiei este o buna relatie terapeutica.de 10 ani. In acelasi timp insa. si asa mai departe. in anii ’50. dar totusi simte nevoia de a continua sedintele de psihoterapie. Pe de alta parte in psihoterapie pot apare momente neplacute. aparatorii . Inca de pe vremea lui Freud se puneau sub semnul intrebarii rezultatele metodei sale. In psihoterapie pot fi modificate tipare negative de gandire care duc la depresie. Daca dupa 2-3 sedinte de psihoterapie nu va simtiti confortabil in relatia cu psihoterapeutul la care ati apelat. Ce dovezi exista ca psihoterapia este eficienta? Dezbaterea privind eficienta psihoterapiei este aproape la fel de veche ca si psihoterapia insasi.

in cadrul unor interventii de 20 – 25 de sedinte. iar aceasta meta-analiza a schimbat profund natura acestei dezbateri. 1975) au sustinut ca afirmatiile lui Eysenk si Rachman erau gresite si ca evidentele de care dispuneau sustineau ca psihoterapia este benefica. de Bruce E. evaluare interna in loc sa semnalizeze posibile dezastre. De asemenea. precum si modificarea modului intern de evaluare a situatiei. facand o medie. Aceste obiective se pot realiza cu ajutorul relaxarii si hipnozei. rata eficientei variaza intre 80-90%. 2000 Eficienta psihoterapiei in tratarea atacurilor de panica Din fericire.80. Saul Rosenzweig (1954). Allen Bergin (1971. eficienta psihoterapiei este din acest moment ferm stabilita si nu mai este un subiect de dezbatere. fara sa puna in pericol viata si . tehnicile de autocontrol respirator il ajuta pe client sa reduc simptomele fiziologiice care apar in aceste situatii. Mary Lee Smith si Gene V. Chiar si dupa terminarea interventiei.” “Pana in 1993 existau mai mult de 40 de meta-analize privind psihoterapia in general sau anumit psihoterapii. aceste meta-analize au aratat ca tratamentele studiate erau eficiente. Asadar.85. majoritatea persoanelor evaluate la 1 an dupa finalizarea programului terapeutic au mentinut efectul acesteia. In 1977. Astfel. rezulta ca marimea efectului (“effect size” – o notiune statistica) relativ la eficienta absoluta a psihoterapiilor variaza intre 0. ceea ce inseamna ca un client care face psihoterapie ar fi mai castigat. Methods and Findings”. Wampold. In general.” (fragmente extrase din “The Great Psychotherapy Debate – Models. Glass au facut prima meta-analiza (adica o analiza a tuturor studiilor stiintifice disponibile pana la acel moment) privind efectele psihoterapiei. a neajunsurilor ei sau a meta-analizei in sine ca metoda. in final.75 si 0. o valoare estimativa rezonabila a eficientei psihoterapiei ar fi undeva in jur de 0. Prima interventie in cazul atacurilor de panica si prioritatea programului terapeutic o reprezinta invatarea de catre client a unor deprinderi de reducere a nivelului anxietatii si a castiga un control asupra episoadelor in care experimenteaza atacul de panica. Smith si Glass au ajuns la concluzia ca psihoterapia era remarcabil de benefica si ca afirmatiile contrare se bazeaza pe date empirice nedovedite. decat 79% din cei care nu au facut terapie. 1978) si Lester Luborsky (1954. Un asemenea efect ar fi considerat un efect larg in studiul statistic al stiintelor sociale.” “Din diferitele meta-analize realizate de-a lungul anilor. va trebui sa deruleze ganduri referitoare la faptul ca simptomele sunt consecinta anxietatii si ca vor trece. In ciuda criticilor acestei meta-analize. O alta componenta a terapie o reprezinta educarea clientului asupra naturii simptomelor si a caracterului lor nepericulos. exista multe studii care atesta eficienta psihoterapiei in tratarea atacurilor de panica. Astfel.psihoterapiei clasice.

Pentru succesul acestui tip de interventie este nevoie de implicarea dumneavoastra activa. Primele sedinte sunt alocate evaluarii si explicarii modului in care se deruleaza si functioneaza interventia. demonstandu-i-se faptul ca poate detine controlul cognitiv si comportamnetal asupra starilor sale. Simptomele pot fi controlate si nu exista motive sa intre in panica din cauza interpretarii eronate a acestora. Chiar si in cazul in care resimtiti rapid aceste imbunatatiri. trebuie sa urmati toate sedintele din pachetul de interventie. Asa cum am mentionat mai inainte. In consecinta. Hipnoza este utilizata pentru formarea si intarirea convingerii clientului ca este capabil sa faca fata unei stari de anxietate puternice. Ce trebuie sa faceti dumneavoastra ca si client Psihoterapia nu este o experienta pasiva pentru client. Terminarea interventiei inaintea timpului prevazut de psihoterapeut creste sansa recaderii. majoritatea clientiilor care participa la astfel de interventii resimt imbunatatiri in functionare intr-un timp relativ scurt. Ultimele sedinte constau in mare masura in reevaluari si analiza finala a rezultatelor obtinute. . trebuie sa veniti saptamanal la sedinte (in unele cazuri chiar mai des) si sa va faceti temele de casa pe care vi le da psihoterapeutul. A treia componenta a terapiei o reprezinta expunerea gradata la situatiile de care clientul se teme cel mai mult. situatii in care se declanseaza de regula atacurile de panica.sanatatea clientului.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful